{3} PREDOSLOVIE. Acest pămînt al Moldovii n-au fost aşedzat de demult de oameni, să fie fost trăit într-însul cu pace, ce în cîteva  rînduri au fost şi pustiiu. Deci pentru acee nu să află letopiseţe scrisă de pămînteni vechi. Ce de la o vreme, de la descălecatul lui Dragoş-vodă,  tîrziu s-au apucat Urechi vornicul de au scris din istoriile cele a doi istorici leşeşti. Şi l-au scris pînă la domnia lui Aron-vodă. Apoi au mai făcut  după Ureche vornicul şi un Simion dascal, şi un Misail călugărul, şi un Evstratie logofătul, şi iar l-au scris, cît au scris Ureche vornicul, pînă la  Aron-vodă. Numai aceştie, poate-fi, au fost oameni neînvăţaţi, de n-au citit bine la istorii, că au defăimat pre moldoveni, scriind că sînt din  tălhari. Pentru aceasta dară nimene din scrisorile lor, nici cele ce ar fi fost adevărate, audzite sau vădzute a lor, nu le pot oamenii crede. Iară pre urma acestora  s-au apucat dumnealui Miron Costin, vel-logofăt, de au făcut un letopisăţ. Şi cît n-au putut istovi Miron logofătul l-au istovit fiiu-său, Nicolai  Costin, biv-vel-logofăt, şi l-au scris di-nceputul lumii, arătînd cine au trăit pre acest pămînt, cu mărturii a istorici streini. Şi l-au scris pînă la Dragoş-vodă, 
{4} şi de la Dragoş-vodă l-au scris de pe izvodul lui Ureche vornicul pînă la Aron-vodă. Însă mult l-au mai împodobit, mai  frumos, şi Miron logofătul şi fiiu-său Nicolai Costin. Iar mai înainte nu să mai găseşte scris de Miron sau de fiiu-său Nicolai. Poate-fi, de or fi  şi scrise de Nicolai logofătul, dar or fi poate-fi tăinuite, şi pănă acmu la ivală n-au ieşit. Iară de la Dabije-vodă înainte,  îndemnatu-s-au şi Ion Neculce, biv-vel-vornic de Ţara de Sus, a scrie întru pomenirea domnilor. Însă pînă la Duca-vodă cel bătrîn  l-au scris di pe neşte izvoade ce au aflat la unii şi la alţii şi din audzitele celor bătrîni boieri; iară de la Duca-vodă cel bătrîn înainte, pînă  unde s-a videa, la domnia lui Ion-vodă Mavrocordat, nici de pre un izvod a nemărui, ce au scris sîngur, dintru a sa ştiinţă, cît s-au tîmplat de au fost  în viiaţa sa. Nu i-au mai trebuit istoric strein să citească şi să scrie, că au fost scrisă în inima sa. deci vă poftescu, cetitorilor, pre unde ar fi greşit  condeiul mieu, să priimiţi, să nu gîndiţi că doară pre voia cuiva sau în pizma cuiva, ce, precum s-au tîmpla, cu adevăr s-au scris. Doar niscaiva  veleaturi a anilor de s-or fi greşit, iară celelalte întru adevăr s-au scris. Mai socotit-au şi din letopisăţul lui Evstratie logofătul şi a lui Simion  dascalului şi a lui Misail călugărului neşte cuvinte cîteva, de nu le-au lăsat să nu le scrie, ce le-au scris, măcar că dumnealui Miron logofătul şi  cu Nicolai fiiu-său nu le-au scris, şi-i ocăreşte. Şi să cade să-i ocărască, unde face că sînt moldovenii din tătari. Bine face că-i  ocăreşte şi dzice că sînt basne. Iar pentru Dumbrava Roşie, cum că au arat-o Bogdan-vodă cu leşii, Miron logofătul au lăsat de n-au scris.  Dar acee dzic să nu fie basnă. Şi pentru neamul Movileştilor, şi cum li s-au numit acest nume, dintru Ştefan-vodă cel Bun, Moghila, iar nu-i basnă.  Şi altele multe n-or fi ştiut istoricii streini, ca să le pomenească toate. Deci o samă de istorii mai alese şi noi nu le-am lăsat să nu le scriem. Însă nu  
{5} le-am scris la rîndul lor, ce s-au pus de o parte, înaintea domniii Dabijii-vodă s-au scris. Cine va vrea să le creadă, bine va fi, iar cine nu  le va crede, iarăşi bine va fi, cine cum îi va fi voia, aşa va face. Că mulţi istorici streini, de alte ţări, nu le ştiu toate cîte să fac într-alt  pămîntu. Tot mai bine ştiu cei de loc decît cei streini, însă ce să face în viiaţa lor, iară nu în delungate vremi, iar istoriile celi vechi mai bine le  ştiu istoricii, că le au scrisă, iară nu audzite. Deci, fraţilor cetitorilor, cu cît veţi îndemna a ceti pre acest letopisăţ mai mult, cu atîta veţi şti a  vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oştire, ori de voroave, la domni şi la noroade de cinste.  
{7} O SAMĂ DE CUVINTE O samă de cuvinte ce sîntu audzite din om în om, de oameni vechi şi bătrîni, şi în letopiseţ nu sînt scrise,  ce s-au scris aice, după domnia lui Ştefăniţă-vodă, înaintea domniii Dabijii-vodă. Deci cine va ceti şi le va crede, bine va fi, iară cine nu le va  crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, aşa va face.  I Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci şi  au luat şi Cetatea Albă şi Chilia de la turci. Apoi mai pe urmă iar le-au luat turcii aceste doao cetăţi. Şi în cîteva rînduri s-au bătut  Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce s-au aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi  au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani.  II Ştefan-vodă cel Bun multe războai au bătut. Şi aşea să aue din oameni vechi şi bătrîni, că, cîte războai au bătut, atîte mănăstiri cu biserici au făcut.  III Ştefan-vodă cel Bun, cînd s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul Ştefan-vodă dintr-un 
{8} vîrvu de munte ce este lîngă mănăstire.  Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. Şi este mult loc de une au tras pănă în mănăstire. Pus-au şi pe trii boierenaşi de  au tras, pre vătavul de copii şi pre doi copii din casă. Deci unde au cădzut săgeata vătavului de copiiau făcut poarta, iar unde au cădzut săgeata unui copil  din casă au făcut clopotniţa. Iar un copil din casă dzic să fie întrecut pe Ştefan-vodă şi să-i fie cădzut săgeata într-un deluşel ce să  cheamă Sion, ce este lîngă mănăstire. Şi este sămnu un stîlpu de piatră. Şi dzic să-i fie tăiat capul acolo. Dar întru adevăr nu să ştie,  numai oamenii aşea povestescu. Fost-au şi bisericuţă  
{în ms. (53), bisericuce} de lemnu întru acel deluşel şi s-au răsipit, fiind de lemnu. Şi aşea au fost făcut mănăstirea de frumoasă, tot  cu aur poleită, zugrăvală mai mult aur decît zugrăvală, şi pre dinlăuntru şi pre denafară, şi acoperită cu plumbu. Şi dzic călugării să fie  fost făcut şi sfeşnicile cele mari şi cele mici şi policandru şi hora tot prisne de argint, şi pe urmă să li fie luat un domnu şi să fie făcut alteli de  spije, care le-am apucat şi noi. Iar strîcîndu-să un clopot mare de la mănăstire şi făcînd călugării clopotul a doa oară, au pus aceste toate ce  scriu mai sus în clopot, ca să fie mai mare. Lăsat-au Ştefan-vodă cel Bun la mănăstirea Putna, după moartea lui, arcul lui şi un păhar, ce vorbiea  călugării la mănăstire că este de iaspis, ce era în chipul marmurii albe şi al farfurii, ca să fie întru pomenire la sfînta mănăstire. Şi arcul l-au  fost trăgînd cu vîrtej. Şi la vremea lui Constantin Cantemir-vodă, fiind răscoale, au vinit nişte căzaci cu leşi, cu moldoveni joimiri, vrînd să  jecuiască ce ari găsi în mănăstire. Deci fiind un turnu cu bună tărie, nu putea să jecuiască. Deci au dzis călugărilor să dea turnul, că nu vor lua a  mănăstirii nemică. Iar călugării, necredzind, nu vrea să dea turnul. Iar acei căzaci cu leşi şi cu moldoveni îndată au aprinsu mănăstirea,  
{9} iar călugării, vădzind că aprind mănăstirea, îndată au dat turnul. Atunce, îndată, avînd puşci de apă, acei căzaci, leşi şi  moldoveni au stînsu focul. Deci atunce au jecuit tot din turnu ce a fost a boieri şi a neguţitori, iar a mănăstirii n-au luat nemică, fără numai arcul lui  Ştefan-vodă. Iar păharul au fost pănă la a triia domnie a lui Mihai Racoviţă-vodă. Şi scoţindu-l din turnu un egumen, pre anume Misail  Chisiliţ, şi vrînd să se fălească, au băut la masă cu acel păhar a lui Ştefan-vodă, cu nişte slugi boiereşti, ce era zlotaşi. Şi bţnd mult cu  acel păhar, s-au îmbătat şi, beţi fiind, au stricat un lucru scumpu domnescu şi de minune ca acela.  IV Ştefan-vodă cel Bun, bătîndu-l turcii la Războieni, au mărsu să între în Cetatea Neamţului. Şi fiind mumă-sa în cetate, nu l-au  lăsat să între şi i-au dzis că pasirea în cuibul său nu piere. Ca să să ducă în sus, să strîngă oaste, că izbînda va fi a lui. Şi aşea, pe  cuvîntul mîne-sa, s-au dus în sus şi au strînsu oaste. Iară împăratul turcescuau vinit cu toată puterea lui la Cetatea Neamţului. Şi au suit  puşcile deasupra unui munte pre despre Moldova. Şi au început a bate Cetatea Neamţului foarte tare. Iar pre acee vreme era un neamţu închis în cetate. Şi  vădzind că bat cetatea, au dzis păzitorilor să spuie mumei lui Ştefan-vodă să-l sloboadă de la închisoare, din temniţă, pre dînsul, că el va  mîntui cetatea de acel greu. Deci, slobodzindu-l pre acel neamţu de la închisoare, s-au şi apucat acel neamţu de au îndreptat puşciledin cetate asupra  turcilor, unde sta acolo în munte, de avea nevoie cetatea. Şi au şi lovit în gura unii puşci turceşti, de au sfărmat-o. Şi au început a bate în corturile  turcilor, cît şi boldul de la cortul împăratului l-au sfărmat. Deci n-au mai putut sta turcii întru acel vîrvu de munte, de unde avea cetatea nevoie, ce numai le-au căutat a să da în laturi de la acel loc.  
{10} Iară Ştefan-vodă, mergînd de la Cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăiea un părinte sihastru,  pre anume Daniil. Şi bătînd Ştefan-vodă în uşa sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară pănă  ş-a istrovi ruga. Şi după ce ş-au istrovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă. Şi s-ai ispovedit Ştefan-vodă la dînsul.  Şi au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul au dzis  să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbîndi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfîntului Gheorghie, să fie hramul  bisericii. Deci au şi purces Ştefan-vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre la Hotin şi au strînsu oaste, feliuri de feliuri de oameni. Şi au purces în gios.  Iar turcii, înţălegînd că va să vie Ştefan-vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre  Dunăre. Iar Ştefan-vodă au început a-i goni din urmă şi a-i bate, pănă i-au trecut de Dunăre. Şi întorcîndu-s-înapoi  Ştefan-vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii Sfîntul Gheorghie.  V Ştefan-vodă cel Bun, cînd s-au bătut cu Hroit ungurul, precum dzic unii la Caşen, iar letopisăţul crie că s-au bătut la Şcheie pe Siretiu, au  fost cădzut calul lui Ştefan-vodă în războiu. Iară un Purice aprodul i-au dat calul lui. Şi nu putea în grabă încăleca Ştefan-vodă, fiind  om mic. Şi au dzis Purice aprodul: "Doamne, eu mă voi face o moviliţă, şi vino de te sui pe mine şi încalecă". Şi s-au suit pe dîndul  Ştefan-vodă şi au încălecat pre cal. Şi atunce au dzis Ştefan-vodă: "Sărace Purece, de oi scăpa eu şi tu, atunce ţi-i schimba numeli din  Purice Movilă". Şi au dat Dumnedzeu şi au scăpat amîndoi. Şi l-au şi făcut boier, armaş mare pre Purece. Şi dintru acel Pureci aprodul s-au tras neamul Movileştilor, de au agiunsu  
{11} de au fost şi domni dintru acel neam. Dar şi aprozii atunce nu era din oameni proşti, cum sînt acum, ci era tot ficiori de boieri. Şi portul lor: era  îmbrăcaţi cu şarvanele, cu cabaniţe. Aşea trebuie şi acum să să afle slugi, să slujască stăpînului, şi stăpînul să miluiască pre slugă aşea.  VI Cînd au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au triimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu  Tăutului aceste sate la margine: Cîmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Văscăuţii, Voloca. Toate  aceste le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa.  VII Ştefan-vodă cel Bun, vrînd să margă la biserică întru o duminică dimineaţa, la liturghie, în tîrgu în Vasluiu, şi ieşind în polimari la  curţile domneşti ce era făcute de dînsul, au audzit un glas mare de om strigînd să aducă boii la plug. Şi mirîndu-să ce om este acela să are  duminica, şi îndată au trimis în toate părţile, ca să-l găsască pre acel om, să-l aducă la dînsul. Şi l-au aflat pre om în sus, pre apa  Vasluiului, cale de patru ceasuri, arînd la o movilă ce să cheamă acum Movila lui Purcel. Că pe acel om încă îl chema Purcel. Şi ducîndu-l pre acel  om la Ştefan-vodă, l-au întrebat Ştefan-vodă: el au strigat aşea tare, şi pentru ce ară duminica? El au dzis că au srigat el să aducă boii la  plug, şi ară duminica, că este om sărac, şi într-alte dzile n-au vrut frate-său să-i dea plugul, şi acum duminica i-au dat. Deci  Ştefan-vodă au luat plugul fratelui celui bogat şi l-au dat fratelui celui sărac, să fie a lui.  VIII Ştefan-vodă cel Bun şi cu fiiul său Bogdan-vodă, de multe ori au avut războaie cu leşii. Şi multe robii au făcut în Ţara Leşască, cît  au pus pe leşi în plug de-au şi arat cu dînşii, de au sămănat ghindă,  
{12} de au făcut dumbrăvi pentru pomenire, ca să nu să mai acolisască de Moldova: Dumbrava Roşie la Botăşeni şi Dumbrava Roşie la  Cotnari şi Dumbrava Roşie mai gios de Roman. Şi leşii încă nu tăgăduiescu, că scrie şi în cronica, în letopisăţul lor. Numai mă mier de  Miron logofătul cum au acoperit acest lucru de nu l-au scris. Şi aşea vorbăscu oamenii, că, cînd au fost arînd cu dînşii, cu leşii, i-au fost  împungînd cu strămurările, ca pre boi, să tragă. Iar ei să ruga să nu-i împungă, ce să-i bată cu biciuşcile, iar cînd îi bătea cu  biciuşcile, ei să ruga să-i împungă.  IX Cînd au murit Ştefan-vodă cel Bun, au lăsat cuvînt fiiului său, lui Bogdan-vodă, să închine ţara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul  turcilor sînt mai înţălepţi şi mai puternici, că el nu o va putea ţinea ţara cu sabia, ca dînsul.  X După ce au luat Bogdan-vodă domnia, au şi triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, cînd au închinat ţara la turci. Şi aşea vorbăscu oamenii,  că l-au pus viziriul de au şedzut înaintea viziriului pre măcat, şi n-au fost avînd mestei la nădragi, că, trăgîndu-i cibotile, numai cu colţuni  au fost încălţat. Şi dîndu-i cahfea, nu ştiea cum o va bea. Şi au început a închina: "Să trăiască împăratul şi viziriul! ". Şi  închinînd, au sorbit felegeanul, ca altă băutură.  XI Cînd au pus ţara întăi domnu pre Petru-vodă Rareş, el nu era acasă, ce să tîmplase cu măjile lui la Gălaţi, la peşte. Şi au triimis boierii  şi mitropolitul haine scumpe domneşti şi carătă domnească cu slujitori, unde l-ari întimpina, să-l aducă mai în grabă la scaon, să-l puie  domnu. Deci el, întorcîndu-să de la Gălaţi, au fost agiunsu la Docolina, unde au mas acolo cu dzece cară, cîte cu şase boi carul, pline de peşte. Şi  piste noapte au visat un vis, precum dealul cel di cee parte de Bîrlad şi dealul cel di-ncoaci era de aur, cu dumbrăvi cu totul. Şi tot sălta, giuca şi să  
{13} pleca, să închina lui Rareş. Şi deşteptîndu-să din somnu dimineaţa, au spus visul argaţilor săi, celor ce era la cară. Iar argaţii  i-au dzis: "Bun vis ai visat, giupîne; că cum om sosi la Iaşi şi la Suceavă, cum om vinde peştile tot". Şi au şi îngiugat carăle dimineaţa, şi au  purces Petru-vodă înaintea carălor. Şi cînd s-au pogorît în vadul Docolinii, l-au şi întimpinat gloata. Şi au început a i să închina şi  a-l îmbrăca cu haine domneşti. Iar el s-au zimbit a rîde şi au dzis că "de mult aşteptam eu una ca aceasta să vie". Şi cînd au purces de acolo,  argaţii lui au dzis: "Dar noi ce-om face, doamne, cu carăle cu peştile?" Iar el au dzis: "Să fie carăle cu peşte, cu boi cu tot, a voastre. Şi viniţi după.  mine, să vă fac cărţi de scuteală, să nu daţi nemică în dzilele mele".  XII Petru-vodă Rareş, fugînd pin tîrg pin Piatră, şi gonindu-l pietrenii, l-au fost agiungînd un popă. Şi au tras Petru-vodă înapoi în  popă cu arcul şi l-au lovit cu săgeata în oblîncul şelii. Şi i-au dzis: "Întoarce-te, popo, înapoi, nu-ţi lăsa liturghia nesfîrşită". Iar  după ce au vinit Petru-vodă domnu cu a doa domnie, au scos ochii popii şi pietrenilor acelor ce l-au gonit, şi le-au făcut şi blăstăm, afurisanie.  XIII Petru-vodă Rareş, cînd era închis în cetatea Ciceului în Ţara Ungurească, avea nevoie de nemţi şi de unguri. Iar fiind doamna lui sirboaică,  de neamul Despoţilor, fată lui Despot crai, au scris o carte sirbască la împăratul turcescu şi la viziriul, cu rugăminte. Şi au slobodzit cartea pre o fereastră  gios din cetate. Şi au învăţat pre o slugă a lor, sirbu, ce avea, să să ducă cu cartea la Poartă, la viziriul. Şi mergînd sluga acee la Poartă, a lui  Petru-vodă, au scris viziriul la unguri, să-l sloboadă pre Petru-vodă. Şi după ce s-au slobodzit, s-au dus la Poartă. Iară după ce s-au dus  Petru-vodă la Poartă, aşea vorbăscu oamenii, că au grăit viziriul împăratului să-l ierte şi să-l puie iar domnu în Moldova. Iar împăratul 
{14} au răspunsu că-i giurat, pănă nu va trece cu calul preste dînsul, să nu-l lăsă. Deci viziriul au dzis că-i: "prea lesne a plini  măria ta giurămîntul". Şi l-au scos la cîmpu şi l-au culcat la pămînt, învălit într-un harariu, şi l-au sărit împăratul de trii ori cu  calul. Iar alţii dzic că au şedzut supt un pod, şi împăratul au trecut de trii ori peste pod. Deci l-au îmbrăcat cu caftan, să fie iarăşi domnu în  Moldova. Deci cum au slujit mai pre urmă turcilor, scrie letopisăţul.  XIV Ilieş-vodă, ficiorul lui Petru-vodă, după ce s-au turcit, dzic să fie rămas o fată creştină după moartea lui. Şi au luat-o un grec mare,  bogat, vestit la Poartă, anume Scarlat, carele şi sulgeria împărătească o ţinea el. Şi cine s-au născut dintru acea fată, mai gios arată la rîndul său.  XV Alecsandru-vodă Lăpuşneanul, fiind domnu, au făcut mănăstirea Slatina. Şi aşea dzic oamenii că, trăind un săhastru acolo şi fiins un  paltin, copaciu mare, unde este acmu prestolul în oltariu, videa acel săhastru spre duminici şi spre alte dzile mari multe lumini întru acel paltin la vremea slujbii  bisericii. Şi i s-au arătat Maica Precistă în vis şi i-au dzis să margă la Alecsandru-vodă, să-i dzică să facă mănăstirea. Şi  mărgînd săhastrul la Alecsandru-vodă, s-au îndemnatu Alecsandru-vodă de săhastru de au făcut mănăstirea Slatina întru acel loc, unde au  fost paltinul. Şi au adus şi capul Sfîntului Grigorie Bogoslov, de unde stă pănă astădzi la sfînta mănăstire la Slatina, ferecat cu argint şi pietri scumpe.  XVI Începera lui Despot-vodă cum au fost de au agiunsu de au fost domnu. El n-au fost rudă lui Despot cel mare, ce au fost slugă lui Despot. Şi murind  Despot, precum dzic unii, la Veneţie, iar alţii dzic că au murit la Rîm, s-au sfătuit cu cele slugi să dzică că el este nepot lui Despot, şi să împartă  
{15} ei averea a lui Despot, şi să-i dea lui toate scrisorili cîte au avut Despot cel Mare şi puţinea din averea lui. Iar ceelaltă avere au  împărţit-o celelalte slugi. Şi aşea, mărturisind cătră veneţieni că-i este nepot lui Despot cel Mare, au credzut veneţienii că-i este nepot lui  Despot. Şi n-au luat nemică din averili lui Despot veneţienii, ce toate averili lui Despot cel Mare au împărţit-o slugile. Iar Despot ce au dzis că-i este  nepot au luat numai scrisorili şi hrisovul cel de la Carol, împăratul nemţăscu. Şi cu acele scrisori au făcut meşteşug de au agiunsu de au fost domnu, precum scrie letopisăţul.  XVII De la a doa domnie a lui Alecsandru-vodă Lăpuşneanul au început domnii a să aşedza mai cu temei în scaon în Iaşi. Şi cînd au purces de la  Poartă cu a doa domnie, dzic să-l fi învăţat turcii să taie boierii, să-i slăbască. Şi pe cuvîntul viziriului au tăiat atîta mulţime de boieri.  Şi au triimis de au ales din curteni de ţară, pre Racoviţăşti şi pre Sturdzeşti şi pre Bălşăşti şi pre alţii mulţi.  XVIII Ieremie-vodă au fost pus multă avere la mănăstire la Suceviţă, într-un beciu supt curţile domneşti. Iară după moartea lui, vinit-au  doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat acea avere toată, de s-au dus cu dînsa, de au făcut oaste în Ţara Leşască, şi au vinit în  Moldova. Care stau tainele şi pănă astădzi deşarte, unde au fost acea avere.  XIX Cînd au bătut turcii pre Gaşpar-vodă la Ţuţora, întorcîndu-să leşii înapoi, tăiat-au un tătar pre Jolcovschii, hatmanul leşescu,  lîngă Movilău, precum scrie şi letopisăţul. Numai tătarul nu l-au ştiut că este Jolcovschii, hatmanul leşilor. Ce după ce l-au omorît, au  găsit ceasornicul în sîn, de aur cu diiamanturi. Şi aflînd tătarul că au fost hatmanul leşescu, să fie dzis tătarul acela că nu trebuieşte să  trăiască omul în lume, că nu va avea năroc, şi să fie giunghiiat sîngur.  
{16} XX Avînd Radul-vodă o fată din trupul lui, să fie fugit cu o slugă, ieşind pre o fereastră din curţile domneşti din cetatea Hîrlăului. Şi s-au  ascunsu în codru. Şi au făcut Radul-vodă năvod de oameni şi au găsit-o la mijlocul codrului, la o fîntînă ce să cheamă Fîntîna  Cerbului, lîngă podul de lut. Deci pre slugă l-au omorît, i-au tăiat capul, iar pre dînsa au dat-o la călugărie, de-au călugărit-o.  XXI Radul-vodă făcînd nuntă cu fiiul său Alecsandru-vodă, domnul muntenescu, au luat pre fata lui Scarlat celui bogat de la Ţarigrad. Care să  pomeneşte într-alt rînd mai sus, că au ţinut Scarlat fata lui Ilieş-vodă celui turcit. Şi avînd fata lui Scarlat albaţă pre un ochiu, n-au avut  viiaţă bună cu Alecsandru-vodă. Şi au trimis Scarlat ferman împărătescu de ş-au luat fata de după Alecsandru-vodă, de au dus-o la  Ţarigrad, şi au dat-o după un grammatic, anume Mavrocordat. Şi acel Mavrocordat au făcut pre Alecsandru Ecsaporitul, şi Alecsandru Ecsaporitul au făcut  pre Nicolai-vodă, şi Nicolaie-vodă au făcut pre Constantin-vodă, careli au fost domnu aice la noi în Moldova în anii de la zidirea lumii 7242. Careli  să trage de pre strămoaşe-sa neam din domnii cei vechi moldoveneşti.  XXII Barnovschii-vodă mergînd cu multă gloată de aice din ţară la Poartă, cu mulţi boieri şi mazili şi curteni, şi cu di ceielalţi mai proşti,  şi preoţi şi cu călugări, şi mergînd pe drum şi poposind şi şedzind la masă, au început a strănuta Barnovschii-vodă des şi tare. Iar  boierii carii era la masă cu Barnovschii-vodă, după obicei: "Sănătos, doamne, şi pe voia mării tale! " Iar pre urmă vădzind că tot strănută, un  boier să fie dzis: "Viermi, doamne". Şi cum i-au dzis "viermi, doamne", au şi tăcut de strănutat.  XXIII Cînd i-au tăiat capul lui Barnovscii-vodă, calul lui au şi început a sări, cît n-au mai putut să-l  
{17} ţie comisul în mînă. Şi scăpîndu-l din mînă, pe loc au cădzut de au murit. Şi vădzind turcii, mult s-au mirat şi au dzis:  "Nevinovat au fost acest om". Şi au cunoscut pre Barnovschii-vodă turcii că au fost drept şi s-au căit pentru că l-au tăiat. Şi s-au giurat ca să  nu mai taie de acum domnu de Moldova. Numai letopisăţul de aceasta nu scrie nimic. Iară oamenii aşea vorbescu, că au apucat unii dintru alţii.  XXIV Vasilie-vodă, după ce au luat domnia de la Ţarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bie trii ani, şi al triili an să dea birul ţărîi o  dată, şi pre turci pre carii or avea datorie în ţară să-i scoată, să nu supere oamenii. Şi i-au făcut pre voie viziriul. Şi după ce au vinit el în  ţară, la scaonul domniii, contăş cu soboli n-au îmbrăcat trii ani, ci numai cu hulpi. Şi pe dzi numai o mierţe de pîine să mînca şi doi berbeci  şi o ialoviţă la curtea domnească. Cheltuială puţină, mai mult de doi galbeni pe dzi nu ieşiea. Şi au făcut cărţi de slobodzie în toată ţara.  Şi nemică din ţară n-au luat pănă nu s-au plinit trii ani. Numai din desetină şi din mortasipii, din goştină şi din vamă ce lua să  chivernisiea. Iară pănă în trii ani s-au umplut ţara de oameni. Şi au scos atunce pre ţară fumărit, cîte un leu de casă. Şi au plinit atunce tustreli  birurile, de le-au trimis la Poartă. Şi încă au rămas şi lui Vasilie-vodă o mie de pungi de bani dobîndă. Atunce au triimis la Poartă poclon, de au  mulţămit împăratului şi viziriului şi altor turci mari, blane de spinări de soboli pentru bine ce au făcut de au aşteptat ţara. Care acest dar n-au fost de  nici de un folos ţărîi, că au rămas obicei de dă ţara baraiamlîc de atunce încoace în toţi anii. De mirat lucru este că au fost domnu strein şi nu au fost grabnic la lăcomie.  XXV Tot atunce, cînd au vinit Vasilie-vodă în scaon, era nişte joimiri moldoveni în Ţara Leşască şi prăda în multe rînduri ţara aceasta a  Moldovii. Deci Vasilie-vodă scriea la leşi, să poroncească oamenilor  
{18} săi celor de oaste să nu strice Ţara Moldovii. Iară leşii să mîntuiea de cătră Vasilie-vodă şi dzicea că nu sînt leşi, ce  sînt moldoveni aceie ce pradă. Ce Vasilie-vodă, vădzind că-i dau acel răspunsu de la leşi, au ales şi el puţintei moldoveni de ai lui şi au strigat  în lefe oameni de oaste slujitori şi i-au pornit a prăda în Ţara Leşască. Deci moldovenii cei din Ţara Leşască ce strica şi prăda aice în  ţară, vădzind aşea, au vinit toţi la Vasilie-vodă de s-au închinat. Şi au început şi ei a prăda în Ţara Leşască. Apoi leşii, vădzindu  aşea, au început a scrie cu bănat la Vasilie-vodă, iar Vasilie-vodă răspundzind: "Ceie ce prăda ţara mea aceie pradă şi ţara voastră". Şi nu  au ţinut aice prea mult acea gîlceavă, şi s-au aşedzat cu leşii Vasilii-vodă. Şi pre joimirii aceie i-au aşedzat la margine slujitori. Numai pre doi,  trii, ce era căpetenii, neaşedzindu-să, i-au omorît. Şi apoi s-au făcut bună pace.  XXVI La domnia lui Vasilie-vodă rămăsese o beizadea a Radului-vodă, tînăr. Şi au fost avut Radul-vodă un turcu mare priieten la Poartă. Şi  să ruga acel turcu viziriului totdeauna pentru acel beizadea a Radului-vodă, să-l facă domnu în Moldova în locul lui Vasilie-vodă. Şi poroncind  viziriul să-l aducă să-l facă domnu, au dzis că-i prea tînăr, dacă l-au vădzut viziriul. Şi au dzis turcului să mai aştepte vreo doi, trii ani,  şi apoi l-a face domnu la Moldova. Şi au trimis pre acel turcu la Moldova viziriul cu o treabă, şi să vadă şi pre Vasilie-vodă şi ţara cum este.  Iară Vasilie-vodă oblicisă, pentru acel turcu, că-i este nepriietin şi-i este stricată domnia despre acel turcu. Şi au şi răpedzit la Gălaţi, şi  i-au ieşit mulţime de slujitori înainte, şi la Bîrlad, şi la Vasluiu, şi la Scînteie, şi la Iaşi încă şi mai mulţi slujitori. Şi la drum au  poroncit, şi i-au ieşit mulţime de pluguri şi ţară înainte, de-i videa turcul. Şi cum au sosit la gazdă în Iaşi, cum i-au trimis Vasilie-vodă cinci mii de  
{19} galbeni de aur. Şi apoi, după ce s-au împreonat cu Vasilie-vodă, poronca ce au avut acel turcu, îndată au plinit. Şi stînd la vorbă  cu turcul, Vasilie-vodă au spus povestea cum că el ştie că i-i domnia stricată despre dînsul. Şi i-au mai dăruit şi atunce la purces cinci mii de  galbeni de aur. Şi după ce au purces turcul, pe drum i-au mai trimis şi alte cinci mii de galbeni de aur. Iar cînd au agiunsu turcul la Ţarigrad, i-au mai dat alte  cinci mii de galbeni de aur, carii s-au făcut preste tot doaodzăci de mii de galbeni de aur. Iar după ce au mărsu turcul la viziriul de s-au împreunat,  întrebîndu-l viziriul de Vasilie-vodă, au început turcul a dzice viziriului: "Bine ai nemerit, măria ta, de nu te-ai grăbit să-l mazileşti pre acel  domnu harnic şi de treabă şi putincios. Că este mulţime de oameni în ţara lui, şi de l-ai fi mazilit, s-ar fi făcut mare greşală, că are nişte  slujitori mulţi şi ţară cu putere mare, şi poate s-ar fi hainit şi ar fi vinit şi el la o peire. Şi acmu el ştie că vei măria ta să-l mazileşti şi  să pui domnu pre ficiorul Radului-vodă, şi este în grije. Deci, de vei socoti măria ta, să faci surgun pre ficiorul Radului-vodă, să audă  Vasilie-vodă, şi atunce îi va ieşi grija". Deci viziriul îndată au poroncit de l-au făcut surgun, şi s-au tîmplat de au murit ficiorul  Radului-vodă în surgunie. Şi s-au mîntuit Vasilie-vodă cu doaodzăci de mii de galbeni de aur şi au rămas în pace. Aşea ţin turcii prieteşugul, pentru voia banilor.  XXVII Vasilie-vodă, aproape de mazilie, au greşit lui Dumnedzeu, că i s-au întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat mănăstirea Putna, gîndind  că va găsi bani, şi n-au găsit. Şi s-au apucat să o facă de nou iarăşi precum au fost, şi nu i-au agiutat Dumnedzeu să o facă. Că au  zidit-o numai din temelie din pămînt pănă la ferestri, şi i-au luat Dumnedzeu domnia. Că s-au sculat Gheorghie Ştefan logofătul cu oaste asupra lui  şi l-au scos din domnie. Iar plumbul  
{20} cu careli au fost acoperită mănăstirea Putna l-au luat căzacii lui Timuş, a ginerelui Vasiliei-vodă, de l-au dus la cetate la Suceavă, de  au făcut glonţuri de puşcă, să apere cetatea Sucevii despre Gheorghie Ştefan-vodă. Ce ştiu că au apărat-o bine, că s-au osîndit şi  Timuş pentru prada şi jacurile ce au făcut pe la sfintele mănăstiri. Şi ş-au pus şi el capul de glonţu, precum scrie letopisăţul. Şi pre urmă au  gătit mănăstirea Putna Gheorghie Ştefan-vodă, după ce au luat domnia, de este zidită precum să vede acum.  XXVIII După ce s-au dus Vasilie-vodă la Poartă, l-au închis turcii în Edicula. Şi-l pîrîea domnul muntenescu şi domnul moldovenescu şi  Racoţi, craiul ungurescu, ce sta tare asupra lui să-l omoare împărăţia. Şi giuruiea trii mii de pungi de bani. Iar Vasilie-vodă îş pierdusă toată  nădejdea de viiaţă. Şi ş-au chemat toate slugile, cîte avea pre lîngă dînsul, acolo la Edicula şi ş-au împărţît toată averea lor. Şi  le-au dzis, de au peri, să fie averea acee alor, iar de nu va peri, să i-o dea iarăş înapoi. Şi-ş aştepta numai ceasul, să vie să-l omoară.  Iară atunce viziriul au chemat pre toţi paşii ce era la Poarta împărătească şi au sfătuit cu dînşii şi li-au spus cum dăruiescu trii mii de pungi  de bani, ca să-l omoară pre Vasilie-vodă. Şi toţi au sfătuit să-l omoară, numai unul dintre dînşii au dzis că mulţi bani sînt, dar la o  împărăţie o leafă nu agiungu bani şi nu sînt mulţi. Şi acest om poate-fi este trebuitoriu, de giuruiescu ei atîtea pungi de bani să-l omoară.  Că acest om să cunoaşte că-i harnic. Şi poate să vie o vreme să trebuiască şi să slujască împărăţiii mai mult preţul decît trii mii de  pungi de bani, îndzăcit decît giuriuiescu ei. Şi grăind acel paşe acel cuvînt, au lăsat toţi după cuvîntul lui. Şi l-au iertat împărăţia pre  Vasilii-vodă şi l-au slobodzit din  
{21} Edicula. Şi după acee curund era să-l puie domnu. Iar n-au zăbăvit şi au murit.  XXIX Gheorghie Ştefan-vodă, cînd era boieriu, muridu-i giupîneasa, au rămas văduvoiu. Şi tîlnind o giupîneasă săracă, frumoasă,  tînără, anume Safta, de neamul Boieştilor, au timpinat-o pe drum mergînd cu rădvanul la Iaşi. Şi au poprit rădvanul cu sila, şi s-au suit fără  de voia ei în rădvan, şi au întorsu rădvanul înapoi la casa lui. Şi pre urmă au priimit şi ea şi s-au cununat cu dînsul, care au agiunsu de au fost şi doamnă.  XXX Gheorghii Ştefan-vodă, cînd era logofăt mare, au fost şedzind odată în divan cu toiagul în gură. Iar Iordachi Cantacuzino cel bătrîn,  vel-visternic: "Ce dzici în fluier, dumneata, logofete? " Iar el au răspunsu: "Dzic în fluier să mi să coboare caprile de la munte, şi nu mai vin". El au  răspunsu în pildă, şi alţii nu s-au priceput. Că el aştepta oştile ungureşti să vie de preste munte.  XXXI Gheorghie Ştefan-vodă trecînd cu oastea ungurească prin Roman, să scoată pre Vasilie-vodă din domnie, iar un bivolar bătrîn al lui au  ieşit înainte dintr-o cîrcimă, fiind bat, în mijlocul tîrgului. Şi au început a rîde şi a bate în palme şi a dzice: "Dragul badii, Ştefan-vodă,  mai bine îţi şade în domnie decît în boierie. Aşea să mi te porţi! " Iar Ştefan-vodă l-au întrebat: "Ce ţi-i voia, măi? " Iar bivolariul au  dzis: "O bute de vin am neguţat şi n-am bani să o plătescu, să beu pentru sănătatea mării tali şi a oştii mării tali! " Atunce Ştefan-vodă  s-au zîmbit a rîde şi au dzis la şoltuzul: "Pas' să ţi-o plătească". Şi au mărsu de au băut butea cea de vin toată, cu soţiile lui cu cine au fost,  şi au plătit şoltuzul butea cea de vin.  XXXII Gheorghie Ştefan-vodă, după ce au luat pre doamna lui Vasilii-vodă din Suceavă la mîna lui  
{22} şi pre Ştefăniţă-vodă, pre fiiul său, l-au însămnat la nas puţintel, şi pre doamna au vrut să-şi rîdă de dînsa. Ce  doamna lui Vasilii-vodă l-au probozit şi au început a-l blăstăma şi a-l sudui şi a-i dzice dulău fără de obraz, cum nu să teme de  Dumnedzeu, că i-au fost domnu-său stăpîn, şi i-au mîncat pita. Şi aşea i-au dat pace şi o au trimis la Buciuleşti de au închis-o în  curţile lui. Şi i-au luat averea şi multă spaimă i-au făcut.  XXXIII Gheorghie Ştefan-vodă, după ce au prinsu pre Toma vornicul Cantacozino în Suceavă, l-au îmbunat pănă a aduce pe frate-său Iordachi  Cantacozino din Ţara Leşască, cu giurămînt, de la Cameniţă. Şi apoi, prindzind pre amîndoi fraţii, i-au închis pre amîndoi fraţii  împreună cu doamna lui Vasili-vodă la Buciuleşti. Şi acolo multă groază le făcea, şi umbla noaptea cu luntrea pe apa Bistriţii, de-i spăriea  că-i vor răsturna în Bistriţă. Şi le-au luat tot ce-au avut, şi sate, şi haine, şi odoară, şi haine, şi bucate, şi bani gata noaodzăci de mii  de galbeni de aur ungureşti. Şi au trimis pre armaşul cel mare, pre Hăbăşescul, să-i omoară. Ce Hăbăşescul nu s-au grăbit cu moartea. Şi  au scris în doao rînduri Gheorghie Ştefan-vodă numai să-i omoare, şi tot n-au vrut să să grăbească să-i omoare. Iar al triile rînd,  scriind Gheorghii Ştefan-vodă la armaşul Hăbăşescul numai să-i omoară, şi stînd cărţile gata pre masă, întru acel ceas au sosit un  căpitan din Ţara Muntenească, anume Uşurelul, cu cărţi de la Constantin-vodă Băsărabă, domnu nou, poftind cu scrisoare pre Gheorghie  Ştefan-vodă să-i sloboadă pre acei doi boieri, să nu-i omoară. Iar de-i va omorî, vor strica prieteşugul, şi să fie gata de războiu. Şi  Gheorghie Ştefan-vodă nu ştiea nemică de moartea lui Matei-vodă. Că, cum au murit Matei-vodă, au şi rădicat domnu pre Constantin-vodă  slujitorii şi boierii şi ţara. Întru acel ceas au cădzut cu rugăminte Costantin postelnicul  
{23} Cantacozino, frateli Tomii vornicului şi a lui Iordachi visternicului, de au scris Costantin-vodă Băsărabă la Gheorghii Ştefan-vodă,  precum s-au pomenit mai sus. Şi căpitanul acela, ce-au vinit cu cărţile, întru o dzi şi într-o noapte din Bucureşti au agiunsu în Iaşi, i-au pus  muntenii nume de atunce Uşurelul. Careli după acee multă milă au avut de la Cantacozineşti. Şi aşea cu această tîmplare i-au iertat Gheorghii  Ştefan-vodă pre aceşti doi boieri şi li-au dat moşiile înapoi, iar altă nemică nu le-au dat ce le luasă.  XXXIV Gheorghii Ştefan-vodă, după ce s-au dus în Ţara Ungurească, umblat-au pin multe părţi de loc, ca să-i dea oaste, pe la nemţi, pe la  leşi, pe la Moscu, pe la şvedzi. Şi au dăruit împăratului moschicescu o cruce ferecată cu aur şi cu pietri scumpe de patru sute de pungi de bani, ca să-i  dea oaste, să vie în Moldova. Şi tot l-au purtat cu voroave şi nu i-au mai dat oaste, pănă ce i s-au tîmplat de au murit acolo la Moscu. Şi pe urmă  i-au adus oasăle lui în Moldova, în mănăstirea lui la Caşen, de l-au îngropat.  XXXV Iară pre doamna lui Gheorghii Ştefan-vodă, pe Safta, ce o luasă cu sila, precum s-au scris mai sus, o urîsă Gheorghii Ştefan-vodă,  umblînd pin ţări streine, şi au triimis-o în ţară aice, pănă a nu muri el. Şi el ş-au fost luat o slujnică ţiitoare dintru aceli ţări streine.  Iar doamna Safta au trăit aice în ţară cu multă vreme şi după moartea lui Gheorghii Ştefan-vodă.  XXXVI Fost-au luat Iordachi Cantacozino şi Toma frate-său toate moşiile Ceaureştilor, pentru acea pradă ce le-au făcut Gheorghii Ştefan-vodă,  cu dreptate şi cu giudecată. Dar mai pre urmă s-au socotit Toma vornicul şi cu frate-său Iordachi visternicul de voia lor şi le-au dat iar la neamurile lui  moşiile, la Ceaureşti, să le stăpînească. Iară Răcoviţăştii, nu să ştie din ce  
{24} pricină, au fost luat şi ei moşii de-a Ceaureştilor atunce şi nu le-au mai dat înapoi, care moşii din neamul Racoviţăştilor şi  astădzi le ţin şi le stăpînescu, satul Roznovul şi alteli.  XXXVII Ghica-vodă, de neamul lui fiind arbănaş, copil tînăr au purces de la casa lui la Ţarigrad, să-ş găsască un stăpîn să slujască.  Şi cu dînsul s-au mai luat un copil de turcu, iar sărac, din ostrovul Chiprului. Şi mergînd amîndoi dempreună la Ţarigrad, multe vorbe bune au vorbit: de  vor găsi pită, să să caute unul pre altul. Şi au dzis Ghica-vodă: "Tu eşti turcu, poţi să agiungi să fii om mare, şi ce mi-i face pre mine atunce? "  Iar turcul au dzis atunce: "De voi fi eu om mare, te voi face de vii fi mare în Chipru, giudecătoriu. " Şi mergînd în Ţarigrad, s-au despărţit unul de altul,  să-ş caute stăpîni. Deci copilul cel de turcu au nemerit la un agă, ce era de curtea împărătească. Şi au slujit aşea din stăpîn în stăpîn,  pănă au agiunsu de era paşe. Şi fiind paşe sărac, avea un priietin musaip împărătescu. Şi mergea toteauna la vorbă la acel musaip  împărătescu. Şi pre acee vreme să tîmplasă de era multe zorbale în Ţarigrad, de nu să mai putea aşedza Poarta. Deci Chiupruliolul au dzis cătră  acel priietin musaip de casa împărătească "De m-ar pune pre mine viziriu, aş potoli eu zorbaleli aceste". Iar împăratului i să supărasă cu zorbaleli,  şi să miera ce va face, şi întreba sfat şi pre unul şi pre altul. Şi aflînd vreme  acel musaip împărătescu, au spus împăratului că "este un paşe sărac, şi el dzice să-l pui măria ta vizir, că a potoli toate gîlcevile aceste, pre careli îl cheamă  
{25} Chiupruliolul". Deci împăratul îndată l-au adus şi l-au pus viziriu. Şi cum l-au pus viziriu, îndată au şi pus şi au strigat  oastea, şi pre de altă parte au început a tăiea capetili celor vicleni, pănă i-au spăriiat, de au aşedzat toate zorbaleli. Şi au rămas viziriu lăudat la  turci, precum s-au vădzut şi să vede şi pănă astădzi neamul lui. Iară Ghica-vodă, întrînd în Ţarigrad, au nemerit la capichihăile  moldoveneşti de au slujit, apoi au vinit la Moldova cu neguţitorie, apoi la Vasilie-vodă, lipindu-să de curte, fiind şi Vasilie-vodă tot de un neam,  arbănaş. Şi vrînd şi Dumnedzeu, au agiunsu de au fost capichihaie la Ţarigrad şi vornic mare aici în Moldova. Deci tîmplîndu-să atunce, la  vremea lui Gheorghii Ştefan-vodă, de au fost la Poartă cu alţi boieri, viziriul, vădzîndu-l, l-au şi cunoscut cine este. Iar Ghica-vodă nu-l  cunoştea pre viziriul. Deci viziriul Chiupruliolul au şi chemat pre haznatariul lui şi i-au dzis în taină: "Vedzi cel boieriu bătrîn moldovan ce este la Divan?  Să-l iei şi să-l duci la odaia ta, pănă s-a rădica Divanul, şi apoi să-l aduci la mine în taină, cum trebuieşte". Iar Ghica-vodă, după  ce îl luasă dintre ceielalţi boieri, să spăriiasă tare, că nu ştiea  povestea ce este. Şi după ce s-au rădicat Divanul şi l-au dus la viziriul, l-au întrebat viziriul ce om este şi de unde este, şi au dzis:  "Cunoşti-mă pre mine, au ba? " Iar Ghica-vodă s-au spus de unde este de locul lui, iar a cunoaşte pre viziriul nu-l cunoştea. Atunce viziriul  Chiupruliolul s-au spus şi au dzis: "Ţii minte ce am vorbit cînd viniiam amîndoi pre cale? " Şi au dzis: "De ai uitat tu, dar eu n-am uitat, şi iată că te  voi face domnu în Moldova; numai să taci mîlcom". Iar Ghica-vodă au şi mărsu de i-au sărutat mîna şi s-au rugat atunce pentru  stăpînu-său, să-l lasă să fie domnu, să nu-l mazilească. Iar viziriul au răspunsu: "Acum deodată îl las să fie, iar mai pre urmă  cuvîntul mieu gios nu l-oi lăsa, ce te voi face pre tine".  
{26} Şi pre urmă, chemînd la Poartă pre Gheorghii Ştefan-vodă, şi nevrînd Gheorghii Ştefan-vodă să margă, au pus pre  Ghica-vodă domnu în Moldova, după cum scrie letopisăţul. Aşea au fost povestea ieşirii acestor doi oameni, Chiupruliului viziriului şi  Ghicăi-vodă, că unde este voia lui Dumnedzeu să biruiescu toate firili omeneşti.  XXXVIII Ştefăniţă-vodă, ficiorul lui Vasilie-vodă, fiindu domnu tînăr dezmierdat şi inimos, de multe ori ieşind cu boierii la primblări, punea  de lua frîile din capeteli cailor boierilor şi le da chiot cailor, de cădea boierii gios de-ş sfărma capetile, cît să îngrozise boierii a mai merge cu dînsul cu cai buni la primbări.  XXXIX Ştefăniţă-vodă vrînd odată să scoată fumărit pe ţară cîte şase orţi de casă, şi înainte vreme era obicei de da numai  cîte un leu de casă, iar Toma vornicul şi cu Iordachi, frate-său, Cantacozineştii nu-l lăsa să-l scoată mai mult decît un leu şi-i dzicea să  nu facă obicei nou, că nu-i bine. Iar Ştefăniţă-vodă îndată s-au mîniiat şi au scos hamgeriul şi s-au răpedzit să dea  într-înşii, şi ei au fugit din casă afară. Măcar că acei boieri era greci, dar să punea tare pentru ţară şi pentru obicei nou să nu să facă,  că obiceiele cele noao fac răsipă ţărilor şi peire domnilor.  XL Audzind aceste fapte răle Vasilie-vodă, tată-său, la Ţarigrad, nu-i părea bine, şi-i scriea de multe ori să să lasă. Şi de nu ar fi murit,  era numai să-l scoată din domnie pre fiiul său, să vie el domnu în Moldova, că cunoştea că nu va procopsi fiiul său în domnie,  Ştefăniţă-vodă.  XLI Era un boier, anume Neculai Milescul Spătariul, de la Vaslui de moşia lui, prea învăţat şi cărturar, şi ştiea multe limbi: elineşte, sloveneşte,  greceşte şi turceşte. Şi era mîndru şi bogat, şi umbla cu povodnici înainte domneşti, cu buzdugane şi cu paloşe,  
{27} cu soltare tot sirmă la cai. Şi lui Ştefăniţă-vodă îi era prea drag, şi-l ţinea prea bine, şi tot la masă îl punea, şi să  giuca în cărţi cu dînsul, şi la sfaturi, că era atunce grammatic la dînsul. Iar cînd au fost o dată, nu s-au săturat de bine şi de cinstea ce avea la  Ştefăniţă-vodă, ce au şedzut şi au scris nişte cărţi viclene şi le-au pus într-un băţ sfredelit şi le-au trimis la Costantin-vodă  cel Bătrîn Băsărabă în Ţara Leşască, ca să să rădice de acolo cu oşti, să vie să scoată pre Ştefăniţă-vodă din domnie. Iar  Constantin-vodă n-au vrut să să apuce de acele lucruri ce-i scriea, ce s-au sculat şi au trimis băţul acel sfredelit cu cărţi cu tot înapoi la  Ştefăniţă-vodă, de le-au dat. Deci Ştefăniţă-vodă, cum au vădzut băţul cu cărţile, s-au prea mîniet şi l-au adus pre acel  Nicolai Milescul înaintea lui, în casa cea mică, şi au pus pre calău de i-au tăiat nasul. Scoţind Ştefăniţă-vodă în grabă hamgeriul lui din  brîu, au dat de i-au tăiat calăul nasul. Şi n-au vrut să-l lasă pe calău să-i taie nasul cu cuţitul lui 
{2de} 2 calău, ce cu hamgeriul  lui Ştefăniţă-vodă i-au tăiat nasul. După acee, Nicolai Cîrnul au fugit în Ţara Nemţască şi au găsit acolo un doftor, de-i tot  slobodziea sîngeli din obraz şi-l boţiea la nas, şi aşea din dzi în dzi sîngele să înghega, de i-au crescut nasul la loc, de s-au tămăduit. Iar  cînd au vinit aice în ţară, la domnia lui Iliieş-vodă, numai de abiea s-au fost cunoscut nasul că-i tăiat. Numai tot n-au şedzut în ţară  mult, de ruşine, ce s-au dus la Moscu, la mareli împărat, la Alecsii Mihailovici, la tatăl marelui Petru împărat, carele au vinit la noi aice în Moldova. Şi  pentru învăţătura lui au fost terziman împăratului şi învăţa şi pre fiiul împăratului, pe Petru Alecsievici, carte. Şi era la mare cinste şi  bogăţie. Şi l-au trimis împăratul Alecsii Mihailovici sol la mareli împărat al chitailor, de au zăbăvit la Chitai vreo doi, trii ani. Şi au avut acolo  multă cinste şi dar de la mareli împărat al chitailor, şi multe lucruri de mirat au vădzut la acea împărăţie  
{28} a chitailor. Şi i-au dăruit un blid plin de pietri scumpe şi un diiamant ca un ou de porumbu. Şi întorcîndu-să pe drum înapoi, s-au  tîmplat de au murit împăratul Moscului, pre anume Alecsii Mihailovici, iar senatorii de la Moscu i-au ieşit întru întimpinare şi i-au luat aceli daruri şi  tot ce au avut şi l-au făcut surgun la Sibir. Şi au şedzut cîţiva ani surgun la Sibir. Iară mai pre urmă, ridicîndu-să Petru împărat, fiiul lui  Alecsii Mihailovici, carele au vinit aice în ţară, în Moldova, de s-au bătut cu turcii la Prut, la Stănileşti, din gios de Huşi, în ţinutul Fălciiului,  agiuns-au Cîrnul din Sibir cu cărţi la dînsul, la împăratul Petru Alecsievici, de i-au făcut ştire de toate ce-au făcut şi cum este surgun. Atunce  Petru Alecsievici împărat îndată au chemat senatorii şi au întrebat dzicînd: "Unde este dascălul mieu cel ce m-au învăţat carte? Acum curund  să-l aduceţi". Şi îndată au răpedzit de olac şi l-au adus la Petru Alecsievici, împăratul Moscului, în stoliţă. Şi l-au întrebat ce-au  vădzut şi ce au păţit şi i-au plătit lucrurile toate acele de la senatori ce-i luasă, pănă la un cap de aţă, şi diiamantul cel mare. Şi  împăratul, după ce l-au vădzut, s-au mirat şi l-au dat în haznaoa cea împărătească, iar Cîrnului i-au dat optdzăci de pungi de bani. Şi  l-au luat iară în dragoste şi în milă şi l-au pus iar sfetnic. Şi cînd au ras barbeli, împăratul, a moscalilor, atunce cînd s-au schimbat portul,  atunce sîngur împăratul i-au ras barba cu mîna lui. Şi au trăit Cîrnul pănă la a doa domnie a lui Mihai-vodă Racoviţă, şi atunce au murit.  Care mare cinste i-au făcut împăratul la moartea lui şi mare părere de rău au avut după dînsul, că era trebuitoriu la aceli vremi.  Rămas-au acelui Cîrnu ficiori şi nepoţi, şi au agiunsu unii de au fost polcovnici spre slujba oştirii. Că să însurasă el acolo, de luasă moscalcă.  Şi s-au mai dus după dînsul de aice din Moldova trii nepoţi  
{29} de frate, de să aşedzase şi ei pe lîngă unchiu-său. Şi aceie avea milăde la împărăţie, şi acolo au murit.  XLII Ştefăniţă-vodă dzic unii că pentru vrăjmăşia lui şi supărarea ce făcea boierilor, atunce la Tighine, la Bender, cînd s-au bolnăvit,  să fie murit de otravă. Dar adevărul nu să ştie, că letopisăţul nu scrie nemică de acest lucru. LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI DE LA  DABIJA-VODĂ PÎNĂ LA A DOUA DOMNIE A LUI CONSTANTIN MAVROCORDAT  Cap. I DOMNIA DABIJII-VODĂ După moartea lui Ştefăniţă-vodă, ficiorul lui Vasilie-vodă, în anul 7170, au trimis boierii la Poartă pre  Chiriţe Drace cu rugămintea de la boieri şi de la ţară, pre cine or vrea ei să le dea domnu de ţară. Şi le-au ieşit răspunsu de la împărăţie  să margă boierii toţi la Poartă şi acolo, pre cine vor alege ei, pre voia lor vor face. După aceea mers-au toţi boierii la Ţarigrad după poronca viziriului  şi cu dînşii era şi Evstratie Dabije vornicul. Şi, dintre acei boieri mulţi carii trăgea nădejdea domniii, numai Toma vornicul şi cu frate-său  vistiiernicul Iordachi, Cantacozineştii cei bătrîni, s-au agiunsu cu nepotu-său, cu cupariul Rusăt cel bătrîn. Avînd cupariul trecere şi cinste la  Poartă, au isprăvit lucrul de domnie pentru Dabije vornicul. Şi ieşind boierii înaintea viziriului să ţinea cela di cela să-i aleagă la domnie. Iar Dabije  vornicul nemică nu ştiea, nici în gîndu nu-i era. Ce cum întrară boierii în casă la viziriul, fiind lucrul tocmit şi aşedzat cu cupariul, şi întrebă  viziriul care este Dabije. Şi arătîndu-l boierii, l-au şi îmbrăcat cu caftan de domnie.  
{32} Iar alţi boieri ce trăgea nădejde domniii, au rămas numai cu nădejdea. Venit-au Dabije-vodă în scaonul domnescu în Iaşi, tuturor  cu bucurie de bună părere pentru domnu bun, de boieriu de ţară. Şi era tuturor cu bine. Şi nu era nici un boieriu în prepus sau în minciuni la acest domnu,  nici ţara nu era împresurată cu dările pre acee vreme. Acest domnu avea obiceiu, cîndu şidea la masă şi videa niscaiva oameni săraci dvorind prin  ogradă, învăţa de lua cîte doao, trii blide de bucate din masa lui şi pîine şi vin şi le trimitea acolo în ogradă de mînca acei oameni. Şi dzicea  către boieri: "De mult or fi dvorindu ei şi or fi flămînzi, neavîndu de cheltuială". Şi făcea Divanuri dese, ca să nu zăbăvască oamenii mult, dacă  or vini la Iaşi pentru nevoile lor. Şi multe Divanuri făcea totdeauna din amiadzădzi în desară. Care aceli divanuri den amiadzădzi în desară nu cădea  toate prea de laudă. Aşijdere el bea vin mai mult din oală roşie decît din păhar de cristal, dzicînd că-i mai dulce vinul din oală decît din păhar.  Şi el era de locul lui din ţinutul Putnei, şi ştiindu el încă din boierie că au oamenii săraci dobîndă bună din vie, din toate cele răle au scornit şi  el acestu obiceiu rău de vii: de pogon cîte un leu să dea; care să trage şi pănă astădzi. Avînd un hiiastru al său, anume Lupaşco, făcut de Dabijoaie  cu Buhuş, căci Dabijoaie au avut şi alţi bărbaţi mai nainte păn-a o lua Dabije, făcut-au mare nuntă în curţile domneşti cu acel hiiastru al  său, cu Lupaşco, care acel Lupaşco au agiunsu mai pe urmă şi spătar mare în Ţara Muntenească şi au luat o fată a lui Iordache vistiernicul  Cantacozino. Şi încuscrindu-să Dabije-vodă cu Iordachi, l-au pus spătar mare, şi n-au spătărit vreme multă ş-au murit Iordachi  spătarul, care cu multă pofală şi cu mare jele despre toţi pemintenii l-au îngropat în Bărnovschii,  
{33} că, măcar că era grec, om strein, dar era om bun; să punea tare pentru peminteni la domnie. Într-acea vreme tîmplatu-s-au de avea  oştire Turcul cu Neamţul. Şi au venit poroncă de la Dabije-vodă, de s-au gătit de oaste, de au mărsu la Uivaru, în Ţara Nemţască, şi au  trecut Dunărea pre la Rusova, împreună cu Grigorie, feciorul Ghicăi-vodă, domnul Tărîi Munteneşti. Şi împreunîndu-să cu viziriul, au  bătut cetatea Uivariul şi au dobîndit-o de la nemţi, şi s-au întorsu înapoi cu multă dobîndă moldovenii şi muntenii, aducînd cară  încărcate de haine şi de multe lucruri. Iară la anul după această oştire, iar au venit poroncă de la Poartă la Dabije-vodă şi la Gligorie-vodă,  de s-au gătit de oştire, de au mărsu în Ţara Nemţască la Leva, împreună cu oştile turceşti, cu viziriul. Au lăsat viziriul la Leva pe un sarascher  cu oastea turcească şi pre un soltan cu treidzăci de mii de tătari şi cu domnii acestor ţări la cetate la Leva, să o dobîndească. Iar viziriul să dusesă  la altă cetate, mai înluntru, şi l-au bătut pe viziriul nemţii de la această cetate. Şi după ce l-au bătut pe viziriul nemţii, s-au dat viziriul cu  oastea sa în laturi ş-au răpedzit cum mai degrabăsă margă şi oştile care lăsase la Leva, să margă la vizirul să-i dea agiutoriu. Ce n-au  apucat să margă la viziriul, că i-au şi lovit nemţii şi pe-cea oaste de la Leva, de i-au bătut nemţîi şi i-au răsipit. Că li să şi  supărasă turcilor a mai oşti, fiindu vreme de toamnă, pre la Simedru, şi trăgîndu şi nedejde ca dor i-or slobodzi să margă pe la casîli lor. Şi  Dabije-vodă şi Gligorii-vodă sfătuisă să fug-în Ţara Leşască. Şi cum au lovit nemţîi acolo la Leva, fugîndu oastea înapoi spre  Dunăre, ei au şi trecut Dunărea cu oştile lor, fără ştirea viziriului, ş-au vinit pin ţara Muntenească, iară Stamatie, ce era postelnic mare la  Dabije-vodă, au dzis Dabijăi-vodă: "Să nu fugi, măriia-ta, ce să te întorci înapoi la viziriul, că apoi poate să viie din urmă  
{34} poroncă la ţară să te prindză, ce să laşi pe Gligorie-vodă să facă el ce ştie". Dece Dabije-vodă s-au întorsu şi  ş-au tocmit lucrul despre viziriul. Gligorie-vodă, neştiindu nemic de întorsul Dabijăi-vodă, ş-au pornit doamna cu toată casa lui de au trecut în  Ţara Ungurească, iar el au vinit prin Ţara Moldovii, ca să afle pe Dabije-vodă în ţară. Şi au mărsu păn'la Suceavă şi, neaflîndu-l pe  Dabije-vodă, i s-au răzleţit şi oastea sa, ce avea, de dînsul şi au rămas numai cu 50 de oameni. Şi temîndu-să să nu sară ţara după  dînsul să-l prindză, au purces noaptea de la tîrgul Sucevei spre Botăşeni şi de-acolo au lovit la Prut la Bogdăneşti. Şi de acolo au luat asupra  Nistrului ş-au trecut tocma la Movilău. Şi cîndu au trecut demeneaţa pe o negură pe lîngă Botăşeni, i s-au rătăcit un cămăraş a lui,  anume Iştoc, c-o păreche de desagi de galbeni, şi cădzindu pre mîna Jorăi, ce era atunci vornic în Botăşeni, au luat banii şi l-au triimis pe Iştoc  la Dabije-vodă cu banii. Numai, păn-a-l triimite, au dispecetluit banii Jora ş-au luat cîţiva galbeni ş-au dat samă cătră Dabije-vodă  că aşea despecetluiţi i-au găsit. Gligorie-vodă n-au zăbăvit mult în Ţara Leşască ş-au trecut pren Ţara Ungurească, de ş-au  luat doamna, ş-au trecut cu toată casa lui la Beciu, la împăratul nemţescu, ş-au zăbăvit acolo cîţiva ani la Beci. Dece pe această vreme,  audzindu stolnicul Constantin Cantacozono, fratele lui Şerban-vodă, îndată s-au dus şi el din Ţara Muntenească la Beciu, de au făcut jalobă la  împăratul nemţescu pe Gligorie-vodă, precum, cîndu era Gligorie-vodă domnu în Ţara Muntenească, au închis pe tată-său, pe Constantin  postelnicul, la mănăstire la Sinagov şi i-au făcut acolo multe cazne, şi i-au luat mulţi bani şi l-au şi omorît. Şi el n-au fost vinovat lui  Gligorie-vodă cu nemic. Iară Gligorie-vodă tăgăduiea, dzicînd că-l năpăstuieşte înaintea Divanului împărătescu. Iar Constantin stolnicul  
{35} s-au agiunsu cu o slug-a lui Gligorie-vodă, anume Ionaşco Cap-de-ghindă, şi l-au scos martur înaintea Divanului  împărătescu, de au mărturisit cum că l-au omorît stăpînu-său, Gligorie-vodă, fără nice o vină, pe Constantin postelnicul. Dece  Gligorie-vodă, dac-au vădzut că mărturiseşte aşea sluga lui, n-au avut ce mai răspunde, că s-apucasă pe cap înaintea Divanului că i-i  năpaste, ş-au rămas vinovat ş-au cădzut la-nchisoare şi-n mare grijă. Sfătuitu-s-au c-un prietin să-l facă catolic, că  într-alt chip n-a putea scăpa de moarte, şi aşea priimind, ş-au dat şi un copil la împăratul, de l-au botedzat şi i-au pus şi nume copilului  Leopold, pe numele împăratului. Cătatu-ş-au vreme ş-au fugit de la Beci la Veneţie, şi aşea i s-au tărăgănat vremea, de au zăbăvit  în streinătate 7 ani, păn'ş-au făcut pace la turci. Şi s-au dus pre taină iar la Ţarigrad, şi şedea în Ţarigrad pre taină, de nu-l ştiea  nime. Iară boieri munteneşti rădicasă cap un domnu în locul lui Gligorie-vodă pe un om prostu, anume Antonie, şi-i da nafaca lui pre dzi de cheltuială  cîte 10 potronici. Iar viziriul au triimis de-au chemat pre acel domnu la Poartă, cu boierii depreună, dzicînd să le înnoiască domnia. Şi-ndată s-au  rădicat pe poronca viziriului cu Antonie-vodă ş-au mărsu, neştiindu nemic de vinirea lui Gligorie-vodă, că-l ţinea viziriul tăinuit. Dece  împreunîndu-să boierii cu viziriul, rugatu-s-au viziriului să le puie un domnu dintre dînşii, pe care ş-ar alege ei, că acel domnu ce-l  rădicasă ei este om prea prostu. Atunce i-au întrebat viziriul pe boieri pentru Gligorie-vodă, unde să află şi, de i-ar scrie, oare n-ar vini? Iar  muntenii îl suduiea, că-i om rău şi nice amai vini de unde îi dus. Dzisu-le-u viziriul: "Alegeţi-vă un domnu dintre voi, pe cine v-a plăcea, şi  viniţi mîne dimineaţă să vi-l fac". Iar Gligorie-vodă, după perdeaua viziriului, asculta  
{36} toate. Ducîndu-să boierii la gazdă, sfătuitu-s-au ş-au ales dintre dînşii pe un frate mai mare a lui Şerban-vodă, anume  Drăgîciu. Şi cum au purces cu dînsul a doua dzi la Poartă să îmbrace căfatan, ş-au întrat în casă la viziriul. Iară viziriul au şi scos pe  Gligorie-vodă şi l-au îmbrăcat în căftan. Iară boierii munteneşti, dacă l-au vădzut, numai ce-au încremenit. Şi i-au dat pe toţi de  grumadzi pe mîna lui Gligorie-vodă. Numai ce-au scăpat Şerban-vodă dintre dînşii, că, vrînd şi el să între în casă la viziriul, după  ceilalţi, un prietin i-au spus în taină că-i Gligorie-vodă în casă la viziriul. Şi el n-au mai apucat să spuie la ceilalţi fraţi, şi-ndat-au  fugit şi s-au ascunsu. Iar pe Drăghiciu Catacozono şi pe frate-său Mihaiu şi pe frate-său Constantin, care îl pîrîsă pe Gligorie-vodă la  Beci, şi pe frate-său Mateiu şi pe Iordachi, i-au luat pre aceştea pre toţi de grumadzi, de i-au dus în Ţara Mintenească. Dece pe Drăghiciu l-au  omorît, iară pe cielalţi i-au închis în curţile domneşti, la simeni. Ş-au răpedzit Gligorie-vodă oamenii săi înainte cu schimi-aga, de au  prinsu pe giupîneasa lui Şerban şi pe celelalte a celorlalţi boieri, de le-au închis la simeni. Şi după ce au mărsu în Bucureşti, Gligorie-vodă îi  tot bătea şi-i tot căzniea pe acei boieri şi pe giupînese. Care lăsăm acmu povestea lui Gligorie-vodă, de om scrie mai înainte, cîndu i-a vini  rîndul. Şi-ncepem iar a Dabijăi-vodă, la rîndul nostru. Dabije-vodă, aice în ţară domnind cu pace şi cu domnie aşedzată, cu cu ţară  întemeiată, era om bun şi blîndu, fără nice o răutate. Şi neplinindu bine 4 ani a domniei lui, fiind şi om bătrîn, au plătit şi el datoria cea de  opştie, de-au murit. Şi l-au dus cu toată boierimea, cu mare cinste, de l-au îngropat, în mănăstirea lui, în Bîrnova, carei este de dînsul  isprăvită, iară din temeiul ei au fost-o început-o Barnovschie-vodă şi n-au apucat s-o isprăvească, c-au perit la Poartă, cum să  pomeneşte mai sus.  
{37} Cap. II DOMNIA DUCĂI-VODĂ CELU BĂTRÎN, LEAT 7174 Duca-vodă era de moşie din Ţara Grecească, de la Rumelia, şi, viindu aice în  ţară de copil, au slujit la Vasilie-vodă în casă şi la alţi domni, păn-au agiunsu la boierie mare. Şi s-au şi-nsuratu aice în ţară,  de-au luat o fată a doamnei Dabijoaie, anume Nastasia, ce era făcută cu Buhuş, ş-au agiunsu de au fostu şi vistiernic mare în dzilele  Dabijăi-vodă. Ce, după ce au murit Dabije-vodă, au mărsu doamna Dabijoaie în Ţarigrad, cu Duca vistiernicul, ginere-său, avîndu pe  Cupăreştii cei bătrîni în Ţarigrad, purtători de trebile domnii, la viziriul şi la alte căpetenii a Porţîi împărăteşti. Scris-au şi Toma  vornicul Catacozono la nepoţîi lui, la Cupăreşti, ca să fie nevoitori pentru Duca vistiernicul. Şi aşea i-au isprăvit, de l-au îmbrăcat cu căftan de  domnie în Ţara Moldovei, în locul Dabijăi-vodă. Dece viindu în scaonul domniei, în Ieşi, le era tuturor cu bine, fiindu şi el din boierii ţărîi  domnit, cît nu să plîngea nime nice de o strîmbătate. Dar numai giumătate de an au domnit, şi i-au şi vinit mazîlia, pentru povestea unei cărţi ce  au scris el la hanul tătărăscu. Dzic că atunce să cerca acel han să s-închine la împărăţîia Moscului şi să lipsască de supt  împărăţia Turcului. Şi înţelegîndu la împărăţie de povestea aceasta, n-au credzut, ce au scris viziriul la Duca-vodă aice în ţară,  să caute numai să adeverească acestu lucru, să-i facă ştire. Şi viziriul, din Ţarigrad au purces la oaste. Duca-vodă, vrînd să ispitească pre  hanul, să afle adevăriul pe poronca viziriului, au scris şi el la hanul, cum şi el este rob şi plecat supt puterea hanului, şi altele multe ca aceste. Şi mărgînd  omul Ducăi-vodă pe la Vozîia, la trecătoarea Niprului, l-au prinsu paşea de  
{38} Vozîia, şi fiindu paşea neprieten Ducăi-vodă, i-au şi triimăs cărţile la Ţarigrad, la caimacanul. Şi caimacanul, neştiindu  povestea, îndată au arătat cărţile împărăţiei. Şi împărăţia au triimis de l-au mazilit. Şi era să-ş puie şi capul. Atunce, în  grab-au pus împăratul pe Iliieş-vodă, ficiorul lui Alecsandru, domnu. Numi nărocul Ducăi-vodă ce au fost, de nu ş-au pus capul, că  caimacanul au triimis acele cărţi a Ducăi-vodă la oaste, la viziriul de le-au vădzut. Dece viziriul au scris la împărăţie cum că Duca-vodă cu  poronca lui au scris la hanul, ca să-l ispitească, şi nu-i vinovat. Şi aşea au scăpat Duca-vodă cu dzile, de n-au perit. Iară mazîl tot au rămas,  că apucasă împărăţia de pusesă pre Ilieş domnu. Şi au domnit Duca-vodă numai şesă luni într-această domnie întăiu. Şi cînd  i-au vinit mazîlia, era ieşit Duca-vodă la primblare cu toată casa şi boierii lui pe Prut în sus, la Berehoieşti, de-ş lua sama oilor ce avea din boierie.  Şi acolo, fără nedejde, i-au vinit mazîlia, şi de acolo luîndu-l aga împărătescu, cu toată casa lui, de l-au dus la Ţarigrad.  Cap. III DOMNIA LUI ILIEŞ-VODĂ, FICIORUL LUI ALECSANDRU-VODĂ La acea vreme ce au vinit cărţile Ducăi-vodă la Poartă, care le  scrisesă Duca-vodă la Hanul şi le prinsesă paşea de la Vuzîia, precum arată mai sus, s-au tulburat tare împărăţia, ş-au întrebat  împăratul ce domni să află aice la Ţarigrad mazîli. Şi tîmplîndu-să de murisă Alecsandru-vodă, tatul lui Ilieş-vodă, rămîindu  sărac şi la mare lipsă şi cu datorii multe, de pre cum este obiceiul domnilor mazîli, de rămîn săraci după ce să mazîlescu, din blăstămul cel mult a oamenilor.  
{39} Mergea şi Ilieş-vodă după oasăle tătîne-său la îngropare, cu multă grijă şi frică de datornicii tătîne-său, să  nu-l prindză, să-l închidză. Şi tîmplîndu-să într-acel ceas de l-au tîmpinat, cu oasele ducîndu-le la gropniţă, un om  împărătescu şi tîmplîndu-să la acea întrebare a împăratului de domnîi mazîli de Moldova, iar acel om împărătescu cine-r hi fostu, au  dat samă că au vădzut acmu pe Ilieş mărgîndu după oasăle tătîne-său. Şi aşea îndată au răpedzit împăratul un ceauş, de  l-au luat de la îngroparea tătîne-său şi l-au dus la saraiu, de l-au îngropat cu căftan de domnie, de l-au pus domnu în Moldova în locul  Ducăi-vodă, pecum să pomeneşte mai sus. Iară păn-a-l îmbrăca cu căftanul, foarte rău să spăriiasă, că nu ştiea la ce-l duce şi  la ce. Ce mila dumnedzăiască este mare, de bucură pe om cîndu nu gîndeşte. Şi după ce au vinit Ilieş-vodă domnu în ţară, pre acie vreme era  pace. Şi acestu domnu era bun ţărîi şi boierilor, îi avea în cinste. Numai, fiind născut, crescut în Ţarigrad, nu ştiea limba ţărîi, ce grăiea cu  tălmaciu la Divan. Şi multe giudeţe a lui, fiindu cu tălmaci, nu să giudeca bine, şi cîteva ispisoace au ieşit pe urmă rele. Aşijdere pe o samă de boieri  ce era de casa Ducăi-vodă i-au pus cîţiva bani de au dat împrumutare, şi pe care boieri îi aflasă c-au fost sfetnici la rădicarea ţărîi asupra  tătîne-său, lui Alecsandru-vodă, încă nu le prea căuta cu bine. Tîmplatu-s-au pre acea vreme de au vinit şi un ficior a lui Batişte visternicul  cudomnia din Ţarigrad. Şi aflîndu pe un orheian, anume Bosîe, care au ucis pe tat-său, Batişte visternicul, l-au fost închis în vartă, fără  ştirea domniei. Iară după ce au vădzut alţii că l-au închis, pe afar-au început a strîga şi a gîlcevi, ce poate să fie acest lucru. Dece domnia  înţelegînd, îndat-au poroncit de l-au slobodzit şi poroncindu să nu să teamă nime de nemic, că acele lucruri toate le-au iertat. Şi-ncă au  ţinut şi pe ficiorul lui Batişte de rău. Şi ţara era împresurată  
{40} cu dările, că să făcea cheltuieli mari la visterie, şi era cu darnic : bacşişuri da mari, că era om bun. Şi aşea să pomeneşte că,  după s-au mazîlit ş-au trecut Dunărea, n-au fost avîndu de cheltuială, s-au fostu îndatorindu la boierenaşi de bani, de au fostu cheltuindu pe  drum. Şi puţin n-au plinit 3 ani cu domnia şi s-au mazîlit. Şi fiindu Duca-vodă domnu mazîl la Poartă, au ieşit domnu al doile rîndu la velet 7177.  Cap. IV DOMNIA A DOAA A DUCĂI-VODĂ CELUI BĂTRÎN Viindu Duca-vodă cu a doaa domnie în ţară, arătă-să la hire mai aspru  decît cum era cu domnia dintăiu. Şi şi începu a zîdi mănăstirea Cetăţuia, că era ţara plină de oameni şi cu hrană şi agonisită bună.  Iară în al triile an a domniei lui, la vleato 7180, rădicatu-s-au Hînceştii cu toţi odorheienii şi lăpuşnenii cu oaste asupra lui, pentru urîciunea  grecilor ce adusesă prea mulţi de la Ţarigrad. Şi mai ales pentru Cupăreşti, ce era aice în ţară. Dece viind Hîncul şi cu Durac sărdariul aice în  Ieşi, cu toate oştili, strîga să prindză pe greci, să-i omoare. Fugit-au toată boierimea care încotro au putut. Iară Duca-vodă, vădzînd că  s-au rădicat atîta ţară asupra lui, au ieşit în curtea domnească cu toată casa lui ş-au purces în gios pre iaz. Iară Hînceştii au întrat în  curte şi prin casăli boiereşti şi neguţitoreşti, pen tîrgu, strîgîndu şi jăcuind. Şi prindzindu pre greci, pre cîţi i-au găsit, pe toţi i-au  omorît. Duca-vodă au trecut deodată peste Dunăre, şi cu o samă de boieri, iară o samă trecusă în Ţara Muntenească.  
{41} Şi isprăvindu-şi Duca-vodă de la Poartă, şi ş-au luat tătari cîţi i-au trebuit, de i-au triimis cu Alecsandru Buhuş, ce  era pe acie vreme sărdariu, de-au lovit pin oastea Hînceştilor la Iepureni şi i-au bătut pe Hînceşti şi i-au împrăştiat. Iară tătarîi,  după ce au bătut pe Hînceşti, pe mulţi oameni au robit dintr-acele ţinuturi şi, pe mulţi din căpetenii, căpitani, hotnogi, prindzindu-i, i-au  spîndzurat, şi pe unii i-au înţepat. Duca-vodă după ce s-au întorsu de piste Dunăre, iarna era mare atunce. Hînceştii atunce, nu ştim, n-au  vrut au n-au îndrăznit să facă vrun rău domnului. Ce pentru doi, trii vinovaţi au perit mulţi nevinovaţi, şi s-au potolit toţi. Numai numele  Hînceştilor au rămas în pomenirea oamenilor de atunce pănă astădzi. Iară dup-aceste zarve, cît s-au făcut vară, s-au gătit  împărăţia Turcului şi au purces cu oşti să vie asupra Ţărîi Leşeşti, să dobîndească vestita cetate Cameniţa. Şi au triimis poroncă la  Duca-vodă să-i triimiţă chip şi starea cetăţîi Cameniţîi, să vadză ce loc şi ce tărie ar avea. Duca-vodă au triimis pe un nemiş din  ţinutul Hotinului, anume Gligorie Cornescul, ce era foarte meşter de scrisori şi de săpături la pietre şi la alte lucruri, de au făcut chip cetăţîi  Cameniţîi de ceară, cu toate tocmelele ei dinluntru şi denafară. Şi o au triimis la împărăţie, de o au vădzut, şi mult s-au mirat de mărirea ei,  ce era din sîngură starea locului, cu apă şi cu stînci de piatră împregiuriu, minunat loc. Şi mai mult aceasta au îndemnat pe împărăţie de au  vinit la Cameniţă. Viziriu era atunce Chiopărăliolu. Şi nu-i era cu voie să vie împărăţia la Cameniţă, ş-au scris şi la Duca-vodă,  cît ar putea să puie pedică, arătîndu că-i prea mare Cameniţa şi n-a putea-o lua. Dar nemic n-au putut isprăvi. Numai ce s-au pornit  împărăţia, la Obluciţe sosindu, au găsit podul gata peste Dunăre şi au trecut cu oştile sale. Leşii, neştiind nemic, nice avîndu veste, nu să gătisă nemic de oaste.  
{42} Duca-vodă gătindu conace şi poduri peste toate pîreile cu multă grijă, să nu-i afle împărăţîia vro pricină, să-ş  puie capul. Vinit-au şi Gligorie-vodă cu oastea sa, după poronca împărăţîei, de era de agiutor, împreună cu Duca-vodă. Într-acestu an  făcutu-s-au şi o minune mare, arătare la Hotin, într-o mănăstioară mică ce este supt cetate. Au lăcrămat icoana Maicii Precistei, cît să  răntuna lacrămile pe chipul icoanei, de le videa toţi oamenii. Şi pica într-o tepsie ce era pusă supt icoană, de era de mirare a prăvi arătarea şi  sămnu ca acela, carele au fostu adevărat sămnu de peire a mulţi creştini în Ţara Leşască şi începătura durerei şi stricărei ţărîi noastre.  Că de atunce din an în an tot rău şi amar de creştini şi pustiire au rămas locurile pre acolo. Trecut-au împărăţîia Dunărea, şi de acolo  purceasă pe Prut cu multă oaste şi cu multe tunuri grele şi mari. Şi la un tun punea cîte 80 de bivoli. Unele era şi mai mici; feluri de feluri de harmate. Şi  sosîndu la Ţuţora, au şădzut cu toată oastea de au odihnit 8 dzile. Ţara era bejănită numai din şleahul oştii, iar în laturi sta toţi cineşi pe la  casăli lor; n-avea nime nice o nevoie, nice la mărsu, nice la întorsu. Vinit-au în primblare împărăţia de la Ţuţora în Ieşi şi s-au  scoborît pe la Nicoriţă în Căcaina şi s-au suit prin tîrgul boilor ş-au descălecat în cîmpu, supt saivan, de la deal de tîrgul boilor. Şi  Duca-vodă mergea cu toţi boierii pre gios pe lîngă împărăţîe. Şi s-au tinsu cîteva bucăţi de atlazuri şi de tăfţi pre îmbe  părţile de uliţă, pe unde mergea împărăţia. Iară dac-au discălecat împăratul supt saivan, Duca-vodă i-au închinat multe daruri:  cîţiva cai turceşti cu podoabe scumpe şi leghian cu ibric de argint şi alte lucruri scumpe. Şi d-ice iar s-au întorsu împăratul la urdie la Ţuţora.  Şi iar după acie au mai vinit împăratul în primblare şi s-au suit în deal la mănăstire la Cetăţuie, de unde au vădzut-o şi prăvind locul  
{43} în toate părţile. Şi iar s-au întorsu la urdie la Ţuţora. Dzic atunce să fie strigat şi hogea în clopotniţă la Sfete Neculaiu,  ş-au stătut beserica pecetluită păn'la vinirea cu domnia lui Antonie-vodă. Dece boierii atunce, aflîndu vreme, au jăluit pe Duca-vodă la  împărăţie foarte tare, mai cu dedinsu Ursachi cel bătrîn. Şi era atunce să-l mazilească la Ţuţora. Numai viziriul au grăit împăratului că  nu-i bine să-l mazilească pe cale, ca să nu facă sminteală pentru cele ce trebuiescu să grijască: conace, poduri şi de alte ce trebuiescu pentru treaba  împărăţîei păn'la Nistru. Şi aşea l-au îngăduit împăratul, pecum au dzis viziriul, păn' la Nistru; nu l-au mazilit acolo. Purces-au  împărăţia de la Ţuţora pe Prut în sus, fiindu boierii orînduiţi de purta grije ce era treaba: pîne, ordzu, iarbă, lemne, ţăruşi, ialoviţă,  berbeci, unt, miere şi de alte multe ce trebuie la conace. Acestu împăratu era călăreţ bun şi vînător. Mergea tot pe cîmpu cu puţintei oameni de  curtea lui păn'la conac. Şi într-acestu an era mare bişug în ţară de toate, şi ducea oamenii la urdie de vindea făr'nice o grije: ialoviţă, miere, unt,  poame de tot felul, cini de ce avea, de s-împlusă oamenii de bani. Cîndu au sosit la Nistru, era podul gata peste Nistru, din gios de Hotin, la un sat anume  Vîrnoviţa. Şi trecîndu împărăţia, iară Duca-vodă sta la capul podului, di cie parte de Nistru, aştepta pentru slujba să-l îmbrace cu  căftan. Iar împăratul, avîndu pe dînsul măraz şi gîndu să-l mazilească, cum au trecut, au şi făcut sămnu de luară pe Duca-vodă, de  l-au dus de l-au închis la baş-ceauş. Atunce s-au vădzut că-i mazîl. Şi i-au scris, tot ce-au avut, la împărăţie, şi din pîra lui  Ursachi l-au bătut împărăţia. Ş-au cheltuit mulţi bani, şi era să şi peie. Numai, nărocul lui, s-au tîmplat o blană de hulpe de mosc  neagră, prea bună şi scumpă. Ş-acee i-au scos capul, că, ducînd-o la viziriul, vizirul au arătat-o împăratului, care s-au mirat şi-mpăratul de acea  
{44} blană. Şi atunce au găsit vreme viziriul, fiindu-i prietin, de au grăit: de n-a hi apucat a peri, să fie mila împărăţîei să-l  ierte. Şi atunce împăratul l-au iertat de cap şi l-au dat pe mîna unui agă, de l-au dus prin Ieş, de l-au rădicat cu tot ce-au avut şi l-au dus  la Ţarigrad. În loc de milă şi cinste ce aştepta să aibă, ei l-au mazîlit. Ieşit-au răspunsul boierilor: pe cine vor alege dintre dînşii să  margă să-l îmbrace cu căftan de domnie. Sfătuit-au cu toţîi ş-au ales dintre dînşîi pe Petriceico cluceriul. Şi l-au dus la cortul  viziriului, neavîndu el nice un cuget al său să iasă la domnie, l-au îmbrăcat cu căftan de domnie. Apoi şi Petriceico-vodă, ce l-au ales boierii,  videa-veţi la cîtă stîngere şi robie au dus ţara cu faptele lui, cum om scrie pe rîndu mai gios. Leşii, neavîndu grije de vinirea Turcului la Cameniţă  aşea fără veste, nice oaste au gătit împrotivaTurcului, nice Cameniţa au întărit-o cu neşticavai oşti, să să sprejînească de turci, că pe  acea vreme avea gîlcevi cu şfedzii, nice ţara lor nu să bejenisă pen pălănci, neştiind nemic. Craiu leşescu era atunce Mihail Vişnoveschie, şi hatman  Sobeţchie, care pe urmă au fostu şi craiu. Sta sateli pe marginea Ţărîi Leşeşti pline de oameni, şi le spunea moldovenii: "Fugiţi! fugiţi! că vin  turcii în ţara voastră". Ei nu credea, sta pe loc. Turcii, cum au trecut Nistrul, cum au început a prăda ş-a robi ş-a da foc, cît au putut agiunge pen  Ţara Leşască, fără nice o grijă de leşi. În Cameniţă era numai 6000 de drăgani, de paza porţilor, şi tîrgoveţii. Şi cum au agiunsu turcii  supt Cameniţă, trei, patru dzile, ş-au bătut din puşci, şi s-au şi închinat cei din cetatea Cameniţîi, adeverindu-le turcii milă, dacă să vor  închina. Şi deschidzind porţile, au întrat turcii ş-au făcut dovà în limba lor şi vesălie mare de izbîndă, c-au luat cetate ca acie vestită  Cameniţa, aşea pre lesne, fără nice o scădere de oşti şi vărsări de sînge. Aşea da din tunuri,  
{45} cît să cutremura locul. Şi au ieşit toţi lăcuitorii Cameniţîi pe porţi afară, cu tot ce au avut. Şi i-au aşedzat pe toţi pe  denafară, pe lîngă cetate, să lăcuiască. Iară Volodiovschie, starostele de Cameniţă, dac-au vădzut că s-închină cetatea, el au întrat în  ierbărie de-au dat foc, de-au arsu şi el cu iarba, socotindu mai bine să-ş facă moarte cu mînule sale decît să încap-în mînule  păgînilor rob. Dece turcii, întărindu cetatea cu puşci şi cu zaharà şi cu oaste, au aşedzat şi paş, şi prădîndu cît au putut agiunge ostili  turceşti în sus prin Ţara Leşască, au purces împărăţîia în gios, iar pe acel şlah ce au vinit, ş-au trecut Dunărea la Obluşiţă cu mult  plen de robi şi de duium. Iară pe Petriceico-vodă l-au lăsat cu oastea sa, cu moldovenii, în Hotin, ca să fie de paza ţărîi ş-a şlahului  Cameniţîi, ca să nu închidă leşii drumul neguţitorilor, să nu flămîndzască oastea din Cameniţă. Trimis-au viziriul la Petriceico-vodă,  cînd era împărăţia la Nistru, să aleagă un boier care-i mai de treabă, să-l triimată la cortul lui, că-i trebuieşte. Ales-au  Petriceco-vodă din toţi boierii ţării mai de treabă la voroavi pe Miron Costîn, care au fostu mai pe urmă şi logofăt mare. Şi mărgînd Miron la  cortul viziriului, pusu-l-au viziriul de au şădzut înaintea lui. Şi i-au dzis vizirul să-i spuie dreptu: pare-le lor bine că au luat împărăţia  Cameniţa, au ba? Iar Miron au răspunsu că să teme a spune drept. Vizirul s-au jîmbit a rîde şi i-au dzis să grăiască, să nu să teamă.  Atunce Miron au dzis că "sintem noi moldovenii bucuroşi să să lăţască în toate părţili cît de mult, iar peste ţara noastră nu ne pare bine să  să lăţască". Atunce viziriul iară au rîs şi i-au dzis: "Drept ai grăit", ş-apoi l-au întrebat cum socoteşte: lăsa-o-a oastea turcească la  Hotin cu Petriceico-vodă să fie de paza ţărîi şi a Cameniţîi păn-în primăvară şi n-a avea vro primejde de leşi?  
{46} Iară Miron au răspunsu că nu-i bine să lasă oastea turcească, că este vreme de iarnă, şi să şadză oastea de iarnă la un loc  n-a putea-o birui ţara de fîn şi de grăunţă şi de alte bucate, că-i ţara săracă, ş-a flămîndzi. S-o răschire pen sate, sateli  înşirati, şi or lovi podghiazuri din ceea parte, astădzi într-un sat, mîne într-altul, şi păn-în primăvară a peri oastea împărătească  toată, şi pentru oastea turcească or strîca podghiazurile şi ţara. Numai oastea turcească să să duc-în gios. Numai să le dea voie  împărăţia să scrie moldovenii la leşi, cu rugăminte şi cu îmbunături, fiindu tot de o lege. Or crede leşii ş-or lăsa de n-or face stricăciune  Moldovei, şi or chivernisi şi cetatea de bucate păn-în primăvară. Şi aşea au lăsat vizirul după sfatul lui Miron, iar unii din boieri, după ce le-au  spus Miron sfatul, dzicea că-i mai bine să lasă turcii, că poate pe dînşii să-i prade leşi ţara. Iară Miron dzicea că n-or prăda-o, iar de or  şi prăda-o, nemic n-a hi, decît să le iea inecerii muierile şi copiii şi să rămîie şi aşădzători, să nu să mai ducă.  Cap. V DOMNIA LUI ŞTEFAN PETRICEICO-VODĂ Stătu domnu Petriceico-vodă la vleato 7180. Şi dacă s-au aşedzat domnu, au rămas cu  oastea sa la Hotin, pentru grija podului ş-a Cameniţîi, păn-în postul Crăciunului. Apoi au vinit la Ieşi în scaon. Iară de primăvară au vinit  împărăţia păn'la Obluşiţă ş-au triimis pe Husăin-paşe cu oşti la Hotin. Mărs-au şi Petriceico-vodă cu oastea şi cu toţi  boierii săi, şi domnul muntenescu Gligorie-vodă, iarăş cu oastea sa, la Hotin, iar la Ţuţora au stătut caplan-paşe cu oastea turcească.  
{47} Atunce leşii gătindu-şi oaste, au vinit asupra turcilor la Hotin Sobeţchie, hatmanul coronie, care pe urmă au fostu şi craiu, şi cu  Sinavschie, hatmanul polnie, cu frumoasă oaste. Iar Mihail, craiul leşescu, era cu toată puterea sa la Leovi. Turcii, vădzindu că vine oaste asupra lor, făcut-au  şanţuri pe lîngă cetatea Hotinului ş-au întrat în şanţuri, iar moldovenii şi cu muntenii, osăbiţi într-alte şanţuri, încungiuraţi. Ce  ei, ca ciia cu nevoie, s-au sfătuit ei în de ei, Grigorii-vodă cu Petriceico-vodă, să să închine la leşi, să stea cu toţii să bată pre turci, ca  să nu să apuce a să aşedza în cetatea Hotinului paşa, pecum să aşedzasă în Cameniţă. Că aşedzîndu-să în Hotin paşa, deci în  Moldova, n-are di ce mai domni domnu. Şi agiungîndu-să cu leşii, ei îi chema să vie mai curund, că ei încă vor ţinea cu dînşii asupra  turcilor. Deci leşii au priimit cu bucurie şi îndată s-au pornit asupra Hotinului. Husain-paşa, ce era sarascheriu, cu alţi paşi ce era în Hotin,  înţălegînd că vine oaste leşască asupra lor, să sfătuiea cum ari tocmi oastea acolo în şanţuri pedestrimea şi cum ari tocmi călărimea  afară din şanţuri, ca să să bată cu leşii. Au chemat şi pre domni, pre Grigorie-vodă şi pe Petriceico-vodă, la sfaturi, să vadză cum ari  socoti şi ei. Deci Grigorie-vodă şi cu Petriceico-vodă ruga Dumnedzeu şi aştepta să vadză cum mai degrabă izbînda leşilor, ca să nu să  poată aşedza turcii în Hotin. Dzis-au paşa acestor domni, după ce au vinit la dînsul: "Marele şi puternicul împărat ne-au trimis cu oaste la această  cetate, la Hotin, cu puterea sa cea nebiruită, să ţinem locul şi cetatea aceasta şi să purtăm de grije, şi de aret să fim cetăţii Cameniţii, care este de  curund luată din nărocită primblarea împăratului nostru, ce s-au primblat pănă aice, ca să fie raiali Ţărîi Moldovii, ce este supt ascultarea  împărăţiii. Să fim de aret de apărare despre leşi, aflîndu-să neprieteni împărăţiii despre această margine. Acmu  
{48} cum socotiţi să tocmim oastea, pedestrimea şi călărimea, să putem lua izbînda neprietinilor celor ce vin acmu asupra noastră cu oşti?  "Iară Grigorii-vodă au răspunsu paşii şi au dzis: "În de aceasta nu pociu sfătui într-alt chip, fără numai oastea puternicului împărat, fiindu  deprinsă la loc largu călăreşte a da războiu, foarte este tare şi cu nedejde de izbîndă fără de nici o sminteală, iar din şanţuri este cu grije a să  lupta cu nepriietinii cei denafară. Că de multe ori să prilejaşte, cei denafară încungiură pre cei dinlăuntru şi-i ţin închişi şi-i  flămîndzăscu, şi pre urmă de nevoie să închină şi cad în mînule vrăjmaşilor săi, fără de nici un războiu. Ce eu socotescu să  ieşim de aice cu oastea, să lăsăm cetatea Hotinului şi să ne pogorîm în gios pre Prut, unde vom alege un loc largu şi bun de bătălie. Şi de vom  videa că nu putem sta împrotiva nepriietinilor, vii trimite măriia ta de a vini şi caplan-paşe cu oaste de la Ţuţora şi-i vom bate". Iară  sarascheriu-paşe, dacă au audzit pre Grigorie-vodă dzicîndu-i să lasă cetatea, să iasă la loc largu cu oştili, s-au mîniiat prea tare pre  Grigorii-vodă, cît au scos hamgeriul să-l lovască, să-l omoară, şi au răcnit de i-au dzis că pentru cetatea aceasta l-au triimis pre dînsul  împăratul. Iar Grigorii-vodă cu Petriceico-vodă s-au îngrozit şi de sîrgu au ieşit de supt cort afară. Şi cum s-au dus la otacul lor, îndată  au trimis la leşi să vie mai curund, să nu zăbăvască. Vinit-au oastea leşască aproape de Hotin tăbărîndu-să ş-au tocmit oastea pre  orînduiala lor de războiu. Ieşit-au şi turcii, oaste aleasă călărime din şanţuri, şi Petriceico-vodă cu moldovenii, şi Grigorii-vodă cu  muntenii. Şi începînd războiu, mergea turcii cu năvală asupra polcurilor leşeşti, iar leşii încet păşind sprejeniea năvala turcilor. Şi stînd  leşii vitejaşte, s-au şi închinat Petriceico-vodă şi cu Grigorii-vodă împreună cu oştile lor la leşi şi s-au amestecat cu leşii şi au  şi început cu toţii asupra turcilor a-i tăiea.  
{49} Deci călărimea turcilor, vădzind aşea, n-au mai avut vreme să facă năvală asupra leşilor, ce numai le-au căutat de au întrat  în şanţuri la cee pedestrime a lor, ca să să apere, iar steagurile husăreşti, păşind înainte, au întrat în şanţurile turceşti, şi după  dînşii ceelaltă oaste. Şi au început a-i tăiea pre turci, cît n-au mai putut să să mai îndrepte turcii. Şi au şi purces în răsipă. Unii au  apucat pre pod, ce era pre Nistru supt cetatea Hotinului, alţii pin Nistru da, de să îneca, alţii pre supt cetatea de stîncă da, de să zdrobiea. Şi podu încă  s-au rumptu de năvala turcilor la mijlocul Nistrului, de s-au înecat mulţime de turci. Numai cîţi au apucat cu paşa înainte de-au trecut asupra  Cameniţii, atîţe au hălăduit. Perit-au optsprădzece mii de turci. Umplutu-s-au leşii şi moldovenii şi muntenii de cai turceşti, şi de haine, şi  de arme, şi de bani, şi de alte lucruri bune. După ce au făcut leşii această izbîndă, chemat-au pre aceşti domni de s-au sfătuit să purceadză  în gios, să treacă Dunărea în Ţara Turcească. Şi au orînduit pre moldoveni şi pre munteni să margă înainte pre Prut, să le fie de straje şi  să strîngă oştii zaharea. Şi cu acea socoteală au purces domnii în gios pre Prut, iar leşii, aşteptînd să le mai vie oaste pre urmă, au luat de la Hotin  pre supt codru asupra Toporăuţilor întru întimpinarea ceielalte oşti ce viniea despre Sneatin, ca să să împreune cu toată oastea la un loc, să  purceadză în gios, precum le era sfatul. Deci domnii au trecut Prutul pre la Zalucie în ceasta parte, şi de acolo s-au despărţit. Petriceico-vodă au mărsu  în satul lui la Tătărăşeni, şi de la Tătărăşeni au luat pre supt codru asupra Iubăneştilor întru întimpinarea leşilor, iar Grigorie-vodă au  luat în gios, că nu avea într-alt chip cum face, că-i era doamna şi coconii în Ţarigrad, în mîna turcilor. Deci hatmanii leşeşti, vădzindu-l  pre Grigorii-vodă că au luat în gios, şi calea nu-i era într-acolo, au triimis un domnu să-l întrebe pe Grigorie-vodă di ce merge pre  
{50} acolo, că calea oştii nu-i într-acolo. Iară Grigorii-vodă au dat samă cătră acel domnu că merge să dea ştire ţărîi  să nu fugă, nici să să bejenească, şi să orînduiască conace pentru treaba oştii. Că într-alt chip n-are pre unde merge, că să vor spăriea  oamenii şi să vor bejeni, şi nemică nu vor găsi hrană de treaba oştii. Şi acest răspunsu au luat acel domnu leşescu şi s-au întors înapoi la  hatmani. Grigorii-vodă, după ce au purces acel domnu leşescu înapoi la hatmani cu acel răspunsu, scris-au o carte la hatmanii leşeşti, şi au triimis-o  pre de altă parte, să-l ierte şi să priimască de la dînsul acea slujbă cu izbîndă ce au făcut. Că atîta au putut, iar mai mult nu poate, fiindu-i  doamna şi copiii în Ţarigrad, în mîna păgînilor. Şi au purces cum mai degrabă în gios Grigorii-vodă, de au trecut Dunărea pre la Gălaţi.  Şi au triimis de au dat ştire viziriului, la Obluciţă, că şi el au scăpat cum au putut şi vine la poala împărăţiii. Deci viziriul, dacă au audzit că  vine Grigorie-vodă, s-au mierat, ştiindu-l că s-au închinat la leşi, avînd viziriul veste de la Husain-paşe că s-au închinat la leşi. Nu  credea viziriul că vine şi tot trimitea ni pre unul, ni pre altul înaintea lui, să vie mai curund. Sosind Grigorii-vodă la Obluciţă, au mărsu la viziriul şi  l-au întrebat cum au fost lucrul lui Husain-paşe sarascheriul la cetatea Hotinului, de au prăpădit oastea. Atunce avînd cale Grigorie-vodă cuvintelor sale,  au spus vizirului cum au sfătuit pre Husain-paşe să iasă din şanţu cu oastea împăratului, pentru căci că oastea împăratului este deprinsă a da  războiu neprietinilor la largu, iar nu la strîmtoare. Şi Husain-paşe s-au mîniiat şi au scos hangeriul să-l omoară, şi i-au făcut de au întrat  în şanţuri şi pre moldoveni şi pre munteni. Şi viind oastea leşască, i-au încungiurat din toate părţile, şi numai paşa au scăpat pre pod  preste Nistru, iar pre dînşii pre toţi i-au cuprinsu leşii. Ce pre umă el au făcut cum au putut şi ş-au adus capul la  
{51} poala împărăţiii. Deci viziriul, dacă au audzit aşea, au dzis că "bine ai fost sfătuit, şi nu te-au ascultat". De care lucru aşea  ş-au tocmit lucrul, că au adus şi marturi Grigorii-vodă înaintea viziriului, de au arătat. Deci viziriul au triimis de au tăiat capul lui Husain-paşe.  Şi pre Grigorie-vodă, de bucurie mare ce avea viziriul că au vinit de s-au închinat de la leşi la dînsul, i-au dat iară domnia în Ţara  Muntenească, să fie domnu. Că înţălegînd că este hain, pusese domnu pre Duca-vodă în locul lui, fiind Duca-vodă mazil la Ţarigrad, şi  luasă şi pre doamna lui Grigorii-vodă cu coconii la saraiul împărătescu, să-i turcească. Deci viziriul îndată au răpedzit la Ţarigrad de au  slobodzit pre doamna lui Grigorii-vodă şi pre coconi. Şi au poprit şi pre Duca-vodă să nu margă în Ţara Muntenească. Deci Grigorii-vodă  s-au rugat viziriului să-l lasă să margă pre la Ţarigrad, să-şi vadză casa şi copiii, că i să şi supărasă cu oastea. Şi mergînd la  Ţarigrad, apucatu-l-au muntenii cu multe pîri, mai vîrtos Postelniceştii, fiind şi cu a Ducăi-vodă îndemnătură, temîndu-să să nu-i  smintească domnia ce-i didese. Şi Postelniceştii fusese ieşiţi de la închisoarea lui Grigorii-vodă mai denainte vreme. Că, după ce au vinit  Duca-vodă mazil de la Moldova în Ţarigrad, şi Şerban logofătul, careli pre urmă au fost şi domnu, au scăpat, de nu l-au fost prinsu la mînă  să-l iea, precum au fost prinsu pe ceielalţi fraţi a lui, precum să pomeneşte mai sus, la ceelaltă poveste a lui, au fost isprăvit Şerban logofătul, cu  mijlocul Ducăi-vodă, de au fost mărsu un capegi-başe de au luat pre toţi fraţii lui Şerban şi neamul lui din închisoarea lui Grigorii-vodă  
{52} din Bucureşti. Şi mergînd Grigorii-vodă la Ţarigrad, s-au tîmplat şi ei acolo şi şi-au aflat vreme a-l pîrî feliuri de feliuri  de pîri pentru cazne şi răutăţi ce le-a făcut. Ce Grigorii-vodă era om harnic şi tare, şi sămăţ, şi gata la răspunsu şi la toate socotelile,  şi să pîrîea faţă la faţă înaintea Divanului împărătescu cu Postelniceştii, cu Şaitaniceştii, cărora le dzic Cantacuzineştii. Şi mai  vîrtos giupînesele lor îl pîrîea înaintea Divanului împărătescu, că le-au fost puindu pe giupînese de au fost cărat var şi piatră,  împreună cu ţiganii cei de dîrvală, la curţile domneşti. Ce Grigorie-vodă au mijlocit cu priietinii lui şi iară i-au dovedit şi i-au pus iară pre  toţi popreală. Şi Şerban logofătul iară prinsese de veste şi să ascunsese, ca şi întăi. Ce ceauşii împărăteşti l-au găsit ascunsu în  casă la Duca-vodă, în pod, şi de acolo l-au luat şi l-au făcut surgun la Crit. Şi mult mustra Grigorie-vodă şi să ciortiea cu Duca-vodă  ce să punea pentru nişte oameni răi ca aceie. Şi Grigorii-vodă să gătiea să purceadă cu mare vîlfă de al triile rînd în Ţara Muntenească  cu domnie. Numai Dumnedzeu este mult milostiv, iar apoi de sîrgu întoarce mila sa, că îndată s-au războlit Grigorii-vodă şi au murit. Nărocul  Cantacuzineştilor! Dzic unii să să fie agiunsu Cantacuzineştii cu un doftor şi să-l fie otrăvit. Şi apoi, murind Grigorie-vodă, au purces  Duca-vodă cu domnia în Ţara Muntenească. Şi mai cu vreme, după ce au mărsu Duca-vodă în Ţara Muntenească, au stătut cu mare  cheltuială de au scos şi pre Şerban-vodă din surgunie de la Crit şi l-au adus în Ţara Muntenească şi l-au făcut logofăt mare. De aice  înainte lăsăm pentru Ţara Muntenească să scrie muntenii, şi noi iară ne întoarcem la urmă, să scriem pentru ţara noastră. Petriceico-vodă  era om bun şi slab, prost, n-au cutedzat să facă ca Grigorie-vodă, să margă la turci,  
{53} şi de la Tătărăşeni s-au dus la Iubăneşti, aşteptînd pre leşi să să scoboare în gios şi gîndind că să vor mai  strînge moldoveni, să să înmulţască oastea, să strîngă zaharea, ca să fie de treabă oştii leşeşti. Iară boierii moldoveni carii era cu dînsul,  vădzind că Grigorii-vodă s-au despărţit şi s-au dus la turci, sfătuitu-s-au şi ei în de ei şi s-au agiunsu şi cu toate capetile, căpitani  slujitorilor, să ţie la un cuvînt. Şi s-au dus cu toţii la Petriceico-vodă şi au început a să ruga lui Petriceico-vodă să-i lasă pe acasă,  să-şi iea fimeile şi copiii, să-i dea în laturi, să nu-i iea tătarîi, şi iarăşi ori vini întru întimpinarea lui Petriceico-vodă. Ce  Petriceico-vodă, neştiind că şi slujitorii sînt cu dînşii la un cuvînt, oarecum cu simeţie le grăiea, şi nu-i credea şi nu vrea să-i  sloboadză, dzicînd că şi oaste leşască vine multă. Iară Miron logofătul au răspunsu: "Ori să fie voia mării tale, ori să nu fie, noi nu ne vom  lăsa casăli să le iea tătarîi". Şi s-au închinat şi i-au dzis: "Să fii măriia ta sănătos", şi au ieşit afară. Şi aşea toţi boierii şi  căpitanii au purces cela după cela pre rînd a să închina şi au ieşit afară. Şi cum au ieşit afară, au început a încăleca pre cai, şi au purces cu  toţii în gios. Iar Petriceico-vodă au rămas numai sîngur, numai cu Hăbăşescul hatmanul şi cu casa lui. Şi au început a plînge şi a  blăstăma pe Miron şi pe alţii şi a dzice la ce l-au dus, şi au trecut codrul întru întimpinarea leşilor de la Iubăneşti spre Cernăuţi. Iară  boierii, după ce au purces şi au mărsu la Căcăceni, s-au sfătuit şi au scris cărţi la boierii cei de Ţara de Gios, la Gavriliţă şi la Buhuşi şi  la alţii, precum ei şi cu toată oastea s-au despărţit de Petriceico-vodă şi vin în gios la dînşii. Ce să facă ştire viziriului, să poftească  domnu dintre dînşii, să-ş puie pre cine vor socoti. Şi, fără zăbavă, şi ei îşi vor alege domnu şi vor merge cu toţii la viziriul. Şi au dat  cărţile la Gheorghiţă Mitre, să le ducă la boierii carii sînt pomeniţi mai sus.  
{54} Deci cînd au mărsu Gheorghiţă, au găsit pre toţi boierii în Gălaţi şi pe Dumitraşco-vodă Cantacozino pus domnu de la  împărăţie. Şi cum au vădzut pre Gheorghiţă Mitre că au vinit cu cărţile, l-au şi chemat, de i-au spus de toate, şi s-au bucurat şi  l-au boierit, l-au pus postelnic al doile. Ş-au şi păzit de au scris, de au făcut ştire viziriului, cum că toţi boierii şi toată slujitorimea şi ţara  s-au lăsat de Petriceico-vodă ş-au vinit şi ş-au adus capeteli suptu mila împărăţîei.  Cap. VI DOMNIA LUI DUMITRAŞCO-VODĂ CATACOZINO, LEAT 7182 Audzindu vizirul, fiind la Obluciţă, de lucrurili ce s-au făcut la Hotin şi  cum s-au hainit Petriceico-vodă, de s-au închinat la leşi, acolo, în grabă, nice un domnu sau ficior de domnu mazîl nu era, nimi. Numai ce s-au aflat  Dumitraşco-vodă, care era ca capichihaia lui Petriceico-vodă şi fusăsă mai înainte vreme şi visternic mare în Ţara Muntenească, la  Gligore-vodă. Şi era grec ţărigrădean de felul lui, neam de-mpărat creştinescu de Cantacozoneşti, şi ştiea rîndul acestor ţări. Şi  neaflîndu-să nime atunce, cum să pomeneşte mai sus, l-au pus pe dînsul vizirul domnu în Moldova în locul lui Petriceico-vodă. Şi luînd  căftan de domnie, au mărsu în tîrgu în Gălaţi. Şi s-au strînsu toată boierimea la dînsul şi oastea, ca pui de potrinichi, după cum s-au scris  mai sus. Ş-au orînduit vizirul şi un paşă cu cîtăva oaste turcească şi un soltan cu 20. 000 de tătari, ca să-l duc-în scaon în Ieşi şi  să să bată cu acei leşi ce or vini asupra lui.  
{55} Dece leşii, dacă s-au tîlnit cu Petriceico-vodă spre Cernăuţi, au purces în gios păn'la... (Loc gol în manuscris), tot depreună.  Apoi s-au despărţit, ş-au trecut obuzul leşescu în gios, păn'lîngă Movila Răbîii. Dumitraşco-vodă, din Gălaţi au pornit pe acel  paşe cu turcii şi pe soltanul cu 20. 000 de tătari şi cu oastea moldovenească şi cu o samă de boieri moldoveni, anume Alicsandru Buhuş hatmanul şi cu  Costantin Cantemir sărdarul, care au fostu pe urmă şi domnu, şi cu Ştefan Cerchezul comisul şi cu Mitre şi cu frate-său Gheorghiţă şi alţîi  mulţi, ş-au purces în tîmpinarea leşilor. Şi era în obuzul leşescu cap hatmanul Sinavschii. Şi după ce s-au tîlnit acolo la Răbîia, le-u dat  războiu prea tare, şi s-au bătut toată dzua. Iară cînd au fostu noapte, au făcut leşii mulţime de focuri, un om cîte 5, 6 focuri. Dece paşa au chemat  pe Buhuş şi pe Cantimir şi i-au triimis să iea limbă. Şi cîndu au mărsu, au găsit numai locul şi focurile, iar obuzu leşescu  să-ntorses-înapoi, că fusesă de toţi şesă, şepte mii de leşi. Dece spuindu Buhuş paşei, s-au bucurat, ş-au mai mărsu o samă  după dînşîi, păn-au trecut din Ieşi leşii. Şi turcii şi cu tătari s-au întorsu înapoi, că era în postul Crăciunului, vreme de iarnă. Şi  leşii s-au tot dus în ţara lor, şi Petriceico-vodă încă s-au dus cu dînşii, şi hatmanul Hăbăşescul împreună cu dînsul. Numai ce au  lăsat o samă de nemţi în Cetatea Neamţului şi-n Suceavă, care s-au tîmplat de au şedzut acei nemţi într-acele cetăţi mai bini de un an.  Şi era acele cetăţi pline de odoare şi de haine a toată ţara, boiereşti şi neguţitoreşti, după cumu-i obiceiul la vreme de răscoale, de-ş pun  oamenii cine ce are mai bun. Iar în Hotin, după ce au bătut leşii pe turci, n-au mai lăsat nice oaste, l-au lăsat pustiiu. Dumitraşco-vodă, după ce  au vădzut că s-au curăţit de leşi, rădicatu-s-au cu toată boierimea şi s-au dus în scaon în Ieşi şi s-au aşedzat la scaon. Dece Dumitraşcu-vodă  
{56} , temîndu-să de leşi să nu sloboadză nescariva poghiazuri, cu-ndemnarea lui Petriceico-vodă, să-l iea, scris-au la viziriul de au  făcut ştire de toate aceste, cum s-au tîmplat. Dece vizirul au poruncit să iernedze tătari în ţară, pentru să apere şi pe dînsul şi raiaua. Iar mai  multu au fostu socoteala turcilor, pentru ca să slăbească raiaua, să nu să poată haini lesne. Dzic să fie dzis viziriul lui Dumitraşco-vodă, cîndu  l-au pus domnu, la Obluşiţe: De s-or apuca boierii să facă zapis la mîna viziriului, cum că n-or vini poghiazuri să strîce ţara şi domnia, va  trăi în pace în Ieşi; or rădica să nu iernedze tătarii în ţară. Dece o samă de boieri s-au fost apucîndu să facă zapis, dar Miron logofătul  dzic să nu fie priimit la acel sfat, dzicîndu că s-au făcut multă vrajbă cu leşii şi ştiindu şi pe Petriceico-vodă că-i dus cu dînşii, nu  să vor putea răbda să nu sloboadză poghiaz, să strîce ţara, şi pe urmă a cădea greu în capetele lor; iar aşea, de-or ierna în ţară mai bine a  hi, că or apăra şi ţara de poghiazuri, că şi în Ţara Leşască vas'că ierneadză joimiri şi nu mai este nemic. Şi aşea au socotit şi n-au vrut  să facă zapis şi au lăsat de-au iernat tătarîi în ţară. Dar aceste voroave nu-s nemic, fără cît Dumitraşco-vodă, fiindu grec tălpiz  şi fricos, cu piele de iepure la spate, şi neavîndu nice o milă de ţară, punea pricini asupra boierilor ş-a lui Miron, că sfătuiescu şi-i bine să  iernedze tătari şi ei n-au priimit să facă zapis. Dar lui îi era voia şi siliea spre acela lucru, că să temea să şadză în Ieşi, să nu vie nescarivai  poghiazuri să-l iea din Ieşi. Dece întrat-au tătarîi în ţară, ca lupii într-o turmă de oi, de s-au aşedzat la iernatic pin sate, pe oameni, din  Prut pănă în Nistru şi mai sus, pănă în apa Jijiei, nemărui nefiindu nice o milă de săraca de ţară, cum ar hi fostu ţara fără domnu. Aşea  era jac într-însa, cum ar hi fostu ei, săracii, pricina răutăţîi, cum ar fi ei, săracii, sfătuit să vie leşii cu oaste la  
{57} Hotin. Cum s-au îndurat a da ţara în pradă, fără nice o nevoie! Numai pentru frica cea blestămăţască şi chiverniseala lui au  socotit, de au iernat tătarîi în ţară păn-în primăvară! Joimirii în Ţara Leşască, ce mînîncă gospodarii casîi mînîncă şi ei,  şi au frică şi strînsoare de rohmistrii lor, de nu pot face oamenilor răutăţi. Iară tătarîi sint lupi apucători, pradă, robăscu, bat şi căznescu pe  creştini, neavîndu grije, nice strînsoare de mîrzacii lor. Şi tătarîi nu mînca, ca joimiri, ce mînca gospodarii, ce mînca tot carne de vacă şi oai, de  nu-i putea să-i biruiască cu hrana, pe dînşii şi pe caii lor. Că un sac de ordzu da pe dzi unui cal, şi cît nu putea să mînînce un cal într-o dzi  îl deşerta din traişte şi-l strîngea deuseghii, şi dac-îl şi fîrşea bietul om ordzul din groapă, iar tătarul îl făcea pe om de cumpăra  ordzul cela ce strîngea el de pen traişte. Mîncat-au tot, şi pîne, şi dobitoc, ş-au jăcuit tot păn'la un cap de aţă. Pe mulţi au şi robit, cu  furiş, femei, fete, copii. Rămas-au bieţîi oameni numai cu sufleteli, bătuţi şi strunciunaţi, cum era mai rău şi mai amar, cum nu să poate nice a  scrie, nice a să povesti caznele şi uciusurili lor ce au avut de tătari. Dece viindu primăvara, s-au rădicat tătarîi din ţară. Iară nemţîi tot  şădea pen cetăţi, în Neamţu şi Suceavă, şi jăcuiea ce putea prin pregiurul cetăţilor pentru mîncare. Şi moldovenii sta cu oastea prin pregiurul  cetăţilor, ca să-i scoată, şi nu-i putea, şi sta pen pregiurul cetăţilor şi totdeauna avea cu dînşii bătaie. Şi boierimea de pin pregiur era  bejeniţi de răul lor. Purces-au la al doeli an viziriul cu oaste în Ţara Leşască, pe Nistru, pe di cie parte, tot strîcîndu şi ardzindu pen Podolia  cetăţile şi tîrgurile cu balemezurile, şi hanul cu tătarîi robindu toată Podolia în sus, păn-au agiunsu la Zăravna. Iară aice au orînduit pe  caplan-paşe, cu oastea turcească şi cu moldovenii, de au stătut prin pregiurul cetăţii Sucevei cîtva vreme, şi nu putea scoate pe  
{58} nemţi, pănă au flămîndzit şi s-au închinat de bună voie, şi viindu-le şi poroncă de la leşi să iasă. Iară cei din  Cetatea Neamţului, neavîndu bucate, n-au zăbăvit mult, ce au ieşit legînd tabăra de au mărsu la Suceavă, la ceelalţi nemţi. Era atunce Alecsandru  Buhuş hatman, şi cum i-au tîmpinat hatmanul Buhuş la Podişoari, aproape de tîrgul Sucevei, şi dîndu-le năvală vitejeşte acolo cu slujitorii  săi, au rumtu tabăra nemţilor în două. Atunce au ucis calul de supt hatmanul Buhuş, şi cădzusă hatmanul într-un răzor, cu faţa în sus, de nu  putea îndată să să scoali. Şi nemţii năvăliea să-l apuce, iar un căpitan moldovan, anume Decusară, au grăbit cu calul asupră-le, şi  s-au apucat hatmanul de coada calului lui Decusară, şi, ţiindu-să bine, l-au scos din năvala nemţilor. Dece hatmanul, încălecîndu-şi pe alt  cal, le-au mai dat năvală în cîteva rînduri, şi mulţi nemţi au perit, iară pe unii i-au prinsu vii, iar o samă s-au tot apărat, păn-au întrat  în Suceavă, la ceelalţi. Trimis-au nemţîi cei vii, ce i-au prinsu în războiu, şi capeteli celor morţi în Ieşi la Dumitraşco-vodă, şi  Dumitrşco-vodă i-au triimis la împărăţie. Şi şădea pregiur cetate oastea, şi nu-i putea scoate; şi doi ani tot au ţinut nemţîi cetatea  Sucevei, nu i-au putut scoate. Tîmplatu-s-au de au murit şi craiul leşescu Vişnoveschie. Şi era multă amestecătură între leşi, că nu-şi  putea alege craiu, şi din sus cu sfedzii ne era bine aşedzaţi, din gios îi bătea turcii şi cu tătarîi, pecum s-au pomenit mai sus. Dece leşii au agiunsu la  toată creştinătatea, cît sint în Evropa, şi la Neamţu, şi la Moscu, şi la Franţuz, şi la Veneţiian, şi la papa. Toate crăiile cîte sint  creştineşti au scris cărţi la împăratul şi la viziriul turcescu să dea pace leşilor, să nu să mai atingă de dînşii, că apoi ei cu toţîi s-or  scula asupra lor. Dece vizirul atunce era la Jăravina, şi era hanul pe de altă parte şi alţi paşi pe alte locuri, şi tot strîca  
{59} zidurile cetăţilor şi ardea şi prăda. Dece atunce la Jăravna, cum au vinit acele cărţi de la creştinătate, au şi stătut viziriul cu  leşii la pace, că acolo la Jăravina era strînsă şi oastea leşască. Şi aşea s-au aşedzat: să dea toată Podolia olat Cameniţîi, din Nistru de la  Buceci, pe la Satanova şi păn' la Nejiboje, şi pe la Lăticiova, cît cuprinde Podolia şi toată Ocraina, şi să iasă şi nemţîi de pen cetăţi din  Moldova, şi poghiazuri în Moldova să nu mai facă, şi Cameniţa să aibă pace de poghiazuri. Şi să coronească şi pe hatmanul Sobeţchi, să le  fie craiu, căce hatmanul Sobeţchi avea prieteşug bun cu hanul. Ş-au stătut hanul la mijloc cătră viziriul, de au aşedzat să-l puie pe dînsul leşii  craiu, şi aşea, aşedzindu-să de îmbe părţile, s-au întorsu viziriul înapoi pe Nistru, pe la Tighine, de s-au dus la Poartă. Scris-au atunce  vizirul la Dumitraşco-vodă, ieşind nemţii din cetăţile Ţărîi Moldovei, să triimiţă să le strîce toate, ca altă dată să nu mai vie oşti  să între într-însăle. Aşea se voroveşte, că mai mult sfatul şi-ndemnătura lui Dumitraşco-vodă au fostu decît voia vizirului. Trimis-au  Dumitraşco-vodă pe Panaitachii uşerul Morona c-un agă turcu, pentru să strîce cetăţile, şi cu alţi boieri. Şi atunce, ieşind nemţîi din  Suceavă, au întrat acel Panaite, tălmaciu agăi, şi cu acel agă ş-au spart săcreile şi lădzile unora şi altora, care au fostu pusă acolo, şi multe  lucruri scumpe şi odoară au luat, de s-au împlut de avere. Iară mai pe urmă i-au rămas ficiorul de muriea de foame, a lui Panaitachie. Dece atunce au  strîcat cetatea Sucevei ş-a Neamţului ş-a Hotinului. Pe hatmanul Buhuş îl ţinea la mare cinste Dumitraşco-vodă pentru vitejîile ce făcusă  acolo la cetăţi. Cînd au vinit de la oaste la Ieşi, făcutu-i-au mare cinste şi alaiu cu toţi slujitorii curţîi, cu dobe, cu surle, ca unui hatman ce era  vestit, de slujîea domnului cu dreptate şi ţărîi.  
{60} Făcut-au acestu domnu Dumitraşco-vodă un obiceiu rău şi spurcat în ţară, care n-au mai fost pănă atunce, de au dat hîrtii,  de scriu feţele oamenilor de la mic păn' la mare, care au rămas pomana lui, de n-o mai lasă nice un domnu să să uite acea pedeapsă a săracilor. S-au  scornit o ciumă mare în toată ţara în dzilele acestui domnu la vleato 7183, de la luna lui iuni, ş-au ţinut păn' la ghenar. Ş-au murit mulţi oameni,  că nu-i putea îngropa şi-i arunca prin gropi, de să năruiea. Iară Dumitraşco-vodă, vădzindu atîta omor, au ieşit în deal la Gălata cu  boierii, şi acolo şedea. Şi atunce s-au tîmplat un paşe, anume caplan, fiindu la Ţuţora cu oaste, petrecîndu haznalele ce mergea la Cameniţă, i-au  vinit farman de la Poartă să mazilească pe Dumitraşco-vodă. Dece caplan-paşe, cum i-au sosit farmanul, au şi triimis la Dumitraşco-vodă, de  l-au chemat la Ţuţora, şi i-au arătat fărmanul cel de mazilie. Şi de acolo nu l-au mai lăsat să să mai întoarcă la Ieşi, ce l-au şi pornit  în gios la Ţarigrad. Numai ce au triimis la Ieşi, de ş-au luat agărlîcul, că doamna lui era la Ţarigrad. Iar în locul lui au pus domnu pe Antonie-vodă Rusăt.  CAP. VII DOMNIA LUI ANTON-VODĂ RUSĂT VLEATO 7184 Dac-au mazilit caplan-paşe pe Dumitraşco-vodă la Ţuţora, au vinit domnu  Antonie-vodă Ruset, iară grec ţărigrădean, rudă cu Dumitraşco-vodă. Acesta, dac-au vinit în scaunul domniei, fiindu bun şi milostiv, s-au  apucat a face lucruri dumnedzăieşti, beserici, să rămîie pomană. Au dires clopotniţa la Sfetei Neculaiu, o au şindilit peste tot şi au făcut zid împregiur şi  
{61} au zugrăvit pristolul, cum să vede, şi au adus şi apă pe vale, păn-în zidul aceştii beserici, carei pe urmă cu vremea s-au astupat,  netocmind-o nime. Zidit-au şi la mănăstirea Sfetei Savei zidul împregiur, ce n-au apucat să-l iastovască. Al doile an a domniei lui au vinit poroncă  de au mărsu la oaste cu vizirul la Ceahrin. Mărs-au şi Duca-vodă, domnul muntenescu, şi bătîndu cetatea Ceahrinului cîteva săptămîni, şi  viind oastea moschicească cu un cneadz, anume Ramadan, au bătut pre turci, şi mulţi turci s-au înecat în apa Tesmenul. La Antonie-vodă era hatman  Gavriliţă. Iară dac-au mărsu oastea la Ceahrin, fiindu ştiind Halep-paşe pe Buhuş hatmanul, carele au mărsu cu o zaharà la Cameniţă, şi  Buhuş hatmanul făcea pod peste Nistru, şi viindu oastea leşască, ţinea calea să nu lasă zaharaoa să o treacă la Cameniţă. Şi s-au făcut un  războiu mare, unde sta Buhuş vitejeşte. Acel paşe întrebîndu pre Anton-vodă unde este Buhuş hatmanul, iar Antonie-vodă au dat samă că au  bolnăvit şi n-au putut vini în oaste. Şi au făcut pre Antonie-vodă de au triimis, cum mai de sîrgu, de l-au adus pre Buhuş tocma acolo la Ceahrin.  Şi mărgîndu Buhuş, cu slujitorii ce avea, pre cîmpu pustiiu, au dat preste nişte căzaci ce ţinea şlevul turcilor la nişte stînci de piatră, şi nime nu  le putea strîca nemic. Iară lovindu-i Buhuş, i-au luat pre toţi de grumadzi, păn' n-apuca ei să între în stîncă. Şi mărgîndu la adunare, au  închinat la paşe, pentru care slujbă au dobîndit cinste şi nume bun de la paşe. Şi îndat-au poruncit paşa lui Antonie-vodă de l-au pus hatman,  şi să nu afle că-l mai schimbă din hătmănie. Dece pentru Buhuş era şi Duca-vodă, domnul muntenescu, îndemnător la paşe ca să-l puie  hatman. Dar şi hărnicia lui îl arăta la stăpîni, cum şi atunci n-au mărsu cu mînule goale la paşe. Iară la anul dup-aceasta au mărsu turcii cu  oaste şi cu domnii acestor ţări la Ceahrin şi au dobîndit  
{62} Cehrinul cu vicleşugul lui Ramadan. Dzic să fie cădzut în robie un ficior a lui Ramadan, dintr-un poghiaz ce au mărsu spre Crîm, mai  înainte de oştirea turcilor la Ceahrin, şi l-au fostu turcit. Şi înţelegîndu el că este tată-său cu oştili moschiceşti acolo la Ceahrin, au spus  turcilor şi să-l ducă şi pre dînsu acolo, că, dacă-l va şti tat-său, el va închina cetatea. Dece mărgîndu turcii a doora cu oşti la Ceahrin,  au dus pre ficiorul lui Ramadan, şi au scri la tat-său să silească să-l scoată din robie. Şi agiungîndu turcii şi cu bani la Ramadan, el au făcut  vicleşug, scoţindu-şi ficioriul din robie. Au îmbătat cu holercă pre căzacii cei din cetate şi, dormind beţi, au dat ştire turcilor, şi au întrat turcii  în cetate şi au prinsu pre toţi căzacii şi au arsu cetatea păn-în pămînt, că era de lemnu şi de pămînt. Iar Ramadanoschi s-au făcut a fugi  şi tîmpinîndu-să cu oastea moschicească ce viniea asupra turcilor la Ceahrin, dac-au înţeles c-au luat turcii Cehrinul, s-au întorsu înapoi în  deşert. Pe urmă, înţelegîndu de vicleşugul lui Ramadanovschii, l-au prinsu împăratul moschicescu ş-au topit banii ce-au luat de la turci şi  i-au turnat în gura lui Ramadanovschii. Şi aşea ş-au luat plata după fapta lui. Iară la Poarta împărăţîei turceşti, pe acie vreme îmbla  Dumitrşco-vodă Catacozono să mazîlească pre Anton-vodă, şi Şerban Catacozono logofătul îmbla pentru domnia Ţărîi Munteneşti,  să mazîlească pre Duca-vodă, domnul muntenescu. Că pe Şerban logofătul îl lăsasă Duca-vodă camaican în Bucureşti şi ispravnic,  să facă curţile domneşti acolo în Bucureşti. Şi dac-au gătit curţile, el n-au mai aşteptat pe Duca-vodă să vie de la Ceahrin, că atunce au  găsit vreme bună de fugă, şi s-au dus cu toată casa lui şi cu tot neamul lui la Catacozoneşti. C-avea mulţi şi mari neprietini la Duca-vodă, de  sta în tot ceasul să-i mînînce capul, pe toţi Cupăreştii şi pe alţi boieri de Ţara Muntenească, tovarăşi cu Cupăreştii. Şi sta tot de  pîră. În doo rînduri l-adusesă Duca-vodă, pe  
{63} gurile lor, la Bucureşti, să-i taie capul. Numai să punea doamna şi cu fratele doamnei, Lupaşco spătarul, fiindu-i cumnat lui Şerban,  de-i scotea capul. Iar pe urmă, tîmplîndu-să de-au murit Lupaşco spătarul, au vădzut Şerban că n-are cine să mai pune pentru dînsul;  numai ce au căutat de au fugit. Dece Duca-vodă, dac-au înţăles de la Cehrin c-au fugit Şerban logofătul la Udriiu şi cu tot neamul lui, s-au  mîhnit. Chemat-au pe Costantin stolnicul, fratele lui Şerban logofătul, şi pe nepotul său Costantin Brîncovanul postelnicul, de le-au giurat Duca-vodă  cum că n-a avea nice o nevoie, să s-întoarcă iar înapoi. Că stolnicul Coatantin îl credea Duca-vodă, că-i era cumnat, şi s-a apuca c-a  întoarce pe frate-său de la Udriiu înapoi. Şi aşea au amăgit şi ei pe Duca-vodă, de i-au triimis şi pe dînşii de la oaste tocma la Udriiu, la  ceelalţi. Dece Şerban-vodă, după ce au vădzut şi pe frate-său scăpat de la Duca-vodă, n-au căutat să să mai întoarcă înapoi, ce,  avîndu prietini la Poarta împărăţîei, au făcut cum au putut, cu cheltuială, ş-au ieşit domnu în Ţara Muntenească. Însă pe  Duca-vodă nu l-au putut mazîli, ce au mazilit pe Antonie-vodă. Ş-au vinit Duca-vodă din scaonul muntenescu aice în Moldova, în locul lui  Antonie-vodă. Întorcîndu-să Antonie-vodă de la Ceahrin, au vinit păn' la Soroca. Şi-l pîrîsă o samă de boieri pe Antonie-vodă, şi  Antonie-vodă cheltuisă o sută de pungi de bani şi mai bine atunce la vizirul. Şi ştiea că ş-au tocmit lucrul. Ş-au mărsu de ş-au luat dzua  bună de la vizirul ş-au îmbrăcat căftan să margă la Ieşi cu domnie. Iar Buhuş şi alţi boieri carei îl pîrîsă, dac-au vădzut c-au  îmbrăcat căftan de la vizirul, au început a-şi prinde caii, să fugă carei încotro or putea. Mărs-au Antonie-vodă şi la chihaieoa, să-şi  iea dzua bună. Atunce au şi nemerit un agă de la împărăţie cu mazîlia. Şi acolea, de la chihaieoa vizirului, i-au luat căftanul din spate şi l-au  pus în here şi l-au dus la  
{64} împărăţie la Udriiu. Ş-au pus camaican pe... (Loc gol în manuscrise), pănă a socoti împărăţia să puie domnu. Atunce,  audzind boierii cee ce era să fugă, s-au bucurat ş-au dat laudă lui Dumnedzău. Iar pe Duca-vodă atunce nu l-au mazilit. Ş-au mărsu de la  Ceahrin la Bucureşti, şi în Bucureşti au triimis de l-au mazilit. Au vinit cu mazilia Costantin Brîncovanul postelnicul în Bucureşti, cu cealma în cap,  făr' de veste, de nemic nu ştiea Duca-vodă, împreună cu schimi-aga, să-l ducă în Ţara Moldovei, şi-n locul lui să fie Şerban  logofătul. Îmblat-au Brîncovanul postelnicul, nepotul lui Şerban-vodă, ca să prindză pe toţi neprietinii lui Şerban, să-i ţie la-nchisoare,  păn-a vini Şerban-vodă cu domnia de la Ţarigrad. Dece pe Cupăreşti, fiind greci, nu i-au putut lua de la mîna Ducăi-vodă. Iar pe boierii  munteneşti carei era duşmani lui Şerban-vodă, Staico păharnicul şi cu alţîi, dac-au prinsu de veste, au făcut cum au putut ş-au fugit  ş-acee în Moldova. Iar pe Hrize şi pe alţi mulţi boieri munteneşti au prinsu-i şi, după ce au vinit Şerban-vodă, pe toţi i-au omorît cu  grele şi cumplite morţi. Iar Duca-vodă au purces la scaonul său în Moldova în postul Crăciunului. La vremea lui Antonie-vodă, după ce s-au  întorsu de la Jăravina vizirul şi cu hanul, coronit-au leşii pe Sobeţchie craiu la vleato... (Loc gol în manuscrise). Şi după ce l-au coronit, stătut-au  cu toată recipospolita de au ales pe un domnu mare leşescu, de l-au triimis sol la Poartă pin(tru) întemeierea şi aşădzămîntul păcei ce au fostu  făcut la Jăravina. Ş-au trecut pen tîrgu pen Ieşi cu mare pofală, şi i-au ieşit Antonie-vodă înainte şi i-au  
{65} făcut mare cinste şi pofală. Ş-au făcut multă zăbavă la Ţarigrad. Tîrdziu s-au întorsu la ţara lui. Antonie-vodă,  măcar că era grec şi strein ţărigrădean, dar era mai bun domnu decît un pementean, că nice un obiceiu rău în ţară în dzilele lui n-au făcut,  ce încă şi cîte au găsit de alţii rele multe au lăsat. Numai la toţi domnii să află cîte un musaip om rău. Aşea şi la Antonie-vodă era o  rud-a lui, anume Alicsandru Ramandei, postelnic mare, grec simăţ, mîndru, nebun, lacom. Trecea peste toţi, nu cunoştea pre nime, avînd trecere şi cinste la  Antonie-vodă. Dar încăşi, pecum văd acmu, musaipii la domnu, nu numai streini, ce şi de a noştri moldoveni, carei au cinste şi sint aproape la domni, au  întrecut cu dzece părţi cu răutatea şi neomenia pe Ramandiiu, că Ramandiiu nice un obiceiu rău n-au îndemnat pe domnu să facă, nice au făcut.  Iar aceştie de pe acmu, cîte ciume şi răutăţi toate le-au scornit şi le-au făcut, precum le-ţi videa la rîndul lor înainte, că s-au  însămnat tot anume la ce domnu s-au făcut şi cine-au fostu musaipii. Fost-au şi ficiorii lui Antonie-vodă dezmerdaţi. Fără frică îmbla  prin ţară, cu mulţi ficiori de mazîli, nebuni, strînşi cu dînşîi, de făcea multe giocuri şi beţîi şi nebunii prin tîrguri şi prin sate boiereşti,  de lua femeile şi fetele oamenilor cu de-sîla, de-ş rîdea de dînsăle, ce nu numai a oameni proşti, ci şi a oameni de frunte. Ce, de şi obliciea  Antonie-vodă, încă nu le dzicea nemic şi nu-i certa cu cuvîntul, ca un părinte ce le era. Şi pentr-acie poate în osîndă mai pe urmă  Antonie-vodă au cădzut. C-au mărsu boieri la Poartă de l-au pîrît prea tare la Poartă, cu multe năpăşti, în loc de bine ce au făcut  Antonie-vodă ţărîi, de n-au scos nice un obiceiu rău. Cu acest fel de mulţămită boierii i-au mulţămit, că l-au închis turcii, şi l-au  bătut, şi l-au căznit cu fel de fel de cazne. Păn' şi tulpanuri supţiri îl făcea de înghiţiea, ş-apoi le trăgea înapoi, de-i scotea maţăle  
{66} pe gură. Şi l-au făcut de au dat 1000 de pungi de bani şi mai bine. Şi după ce l-au slobodzitu-l turcii să margă la casă-ş,  şi apropiindu-se de casă-ş, numai ce-au vădzut că-i arde şi casa; şi puţintele odoară ce-i mai scăpasă, mistuite în casă, au arsu  şi acele. Vedeţi păcatul şi osînda la ce aduce pe om la vreme de bătrîneţe: sărăcie şi caznă! Cît au mai trăit, cu milostenie îş ţinea  viiaţa lui, şi ficiorii lui, la mare lipsă, să hrăniea cu păscăria în Ţarigrad. Dar şi boierii cee ce l-au pîrît, încă nemic nu s-au mai ales de  casăle lor. L-Alicsandru Buhuş hatmanul, nemic nu i s-au ales de casa lui şi de ficiorii lui, care să vede şi păn-astădzi. Aşijdere şi Miron  Costîn logofătul, cîndu au pus Costantin Cantemir-vodă de i-au tăiat capul în Roman, ce-i poveste scrisă înainte la rîndu. Dzicea şi strîga  în gura mare că nu-i vinovat cu nemic lui Cantemir-vodă şi pere pe dreptate. Numai osînda lui Antonie-vodă îl goneşte, şi pentr-acee piere,  că l-au pîrît pe strîmbătate. Şi alţîi mulţi ca acesta. Dece bine-r fi, fraţilor, să nu vă îndesaţi a pîrî domni, că-s stăpîni  şi pomăzanici a lui Dumnedzău. Măcar de v-ar şi poronci domnul atunce, care-i stăpînitor, încă din cele drepte să le mai împuţinaţi, iar  năpăşti să nu puneţi, că osînda nu să iartă, nice trece pe mulţi. Am vădzut îndesîndu-să, pentru cinste să dobîndească, de  pîrăscu domni şi să laudă între dînşii, că să tem domni de dînşîi, că ştiu bine a pîrî. Iar pe urmă, de-cel fel de hărnicie nice pe  unul n-am vădzut viindu la precopsală.  CAP. VIII DOMNIA DUCĂI-VODĂ CELUI BĂTRÎN A TRIA ÎN ŢARA MOLDOVEI Vinit-au Duca-vodă cu domnie în Ţara Moldovei din  Ţara Muntenească cu a trie domnie la vleato 7187. Ş-au întrat în Ieşi în şesă dzile a lui dechevri  
{67} la Sfetei Neculaiu. Vinit-au şi cîţiva boieri munteneşti aice în ţară cu Duca-vodă, de frica lui Şerban-vodă, pecum s-au  scris mai sus. Atunce era greu în ţară pentru zaharale şi meziluri la drumul Cameniţîi şi cheltuială cu schimbatul paşilor din Cameniţă. Din Ieşi  păn-în Cameniţă era pustiiu încă din iernatul tătarîlor din dzilele lui Dumitraşco-vodă. Şi aşedzind slujitori în Tabără şi în  Ştefăneşti, Antonie-vodă ţinea mezilul din Ştefăneşti păn-în Cameniţă. Iar pe urm-au aşedzat oameni în Hotin şi-n Pererita.  Viniea poghiazuri din Ţara Leşască la drumul Cameniţîi, de loviea pe turci şi pe neguţitorii ce mergea la Cameniţă, şi făcea multe pagube şi  strîcăciuni. Iară dacă s-au întorsu solul de la Poartă, cel leşescu, ce trecusă la Antonie-vodă, au ales loc Cameniţîi ş-au hotărît  toată Podolia să fie olat Cameniţîi: din Nistru de la Buceci păn-în Ocraina şi cu Ocraina cu tot păn-în Cehrin şi păn-în Vozie în gios au  rămas tot supt ascultarea turcilor. Ş-au ieşit mulţime de ruşi dinluntru, din Ţara Leşască, de s-au aşedzat în olatul Cameniţîi, de s-au  făcut sate şi raiea, de-u pus subaşi pen sate după obiceiul lor. Şi îmbla turcii la leşi şi leşii la turci fără nice o grijă. Atunce şi-n Moldova  s-au aşedzat slujitori pe la mezîluri şi pe la margine şi a să face şi slobodzii pe la Cernăuţi şi pe la Hotin. Iară în al doile an au tăiat  Duca-vodă pe trii boieri, anumi pe Vasîlie Gheuca vel-visternic şi pe Gheorghie Bogdan vel-jicnicer şi pe Lupul sulgeriul, carei au fostu făcut cărţi  hicleni, cu iscăliturile lui Dumitraşco-vodă, la orheieni şi la lăpuşneni, să să rădice cu oaste, să margă să prindză pe Duca-vodă, cu  toată casa lui, şi pre o samă de boieri a lui, şi cu izvod de ce morţi să-i omoare pe toţi, şi triimiţindu cartea acie cu Lupul sulgerul, ca cum vrea hi de la  singur Dumitraşco-vodă, la căpitanii de la acele ţinuturi. Iar un căpitan, anume Decusară, dac-au înţeles ce scriea într-acea carte, s-au făcut a triimite  
{68} poronca la alţi căpitani, iar pe de altă parte au şi vinit cum mai de sîrgu la Ieşi, de au mărsu la Buhuş hatmanul de l-au întrebat,  c-o lui ştire este? Ce Buhuş, neştiindu nemic de aceste, îndat-au mărsu la curte de au spus Ducăi-vodă. Şi Duca-vodă au triimis pe  Gheorghiţă Ciudin sărdarul de au prinsu pe Lupul sulgerul cu acea carte vicleană. Iar Ghieuca şi Bogdan nu ştiea nemic. Ce cum l-au adus pe Lupul sulgerul  la Duca-vodă, l-au întrebat Duca-vodă pe Lupul sulgerul c-o cui învăţătură au făcut aceste. Iar el au spus că l-au triimis Gheuca şi  Bogdan. Şi îndată Duca-vodă au triimis nişte bulubaşi cu simeni de i-au luat de pre la gazdele lor şi i-au închisu-i. Şi a doa dzi i-au scos la  Divan, între toată boierimea, şi ei nemic n-au mai putut să tăgăduiască faptele lor, şi au spus drept că ei sintu vinovaţi. Deci Duca-vodă mult  i-au mustrat şi au orînduit pe Toader Flandor vel-armaş de le-au tăiat capeteli a tustrii dzua amiadzădzi la fîntîna denaintea porţîi domneşti.  Şi în locul Gheucăi au pus visternic mare pe Toderaşco Catacozono, ficiorul lui Iordachi celui bătrîn. Fost-au giupîneasa Gheucăi vară primare cu  doamna Ducăi-vodă, Nastasia, dar nemic nu i-au putut folosi. Iară după ce s-au plinit 2 ani de domnie Duca-vodă, au mărsu la Ţarigrad, la  împărăţîe, avîndu pîră cu Ştefan-vodă, ficiorul Radului-vodă, pentru logodna ce făcusă cu fiică-sa Catrina, că, fiindu ficiorul  Radului-vodă grozav la faţă, pune pricină şi nu vrea să i-o dea. Dece au rămas ficiorul Radului-vodă pe Duca-vodă de la Divanul  împărătescu. Atunce au cheltuit Duca-vodă mulţi bani la Poartă, aproape o mie de pungi de bani. Şi i-au dat turcii şi hătmănia Ocrainei, căftan  şi şlic şi buzdugan un tui. Şi din Ţarigrad au purces depreună cu ficiorul Radului-vodă, ginere-său, cu 3 tuiuri şi cu buzdugan, de-l ducea  înaintea lui, cu mare alai întrîndu în Iaşi.  
{69} Îndatăşi s-au apucat de au făcut mare şi frumoasă nuntă. Triimis-au în toată ţara de au poftit pe toată boierimea şi  mazîlimea de la mic păn' la mare, şi de alte căpitenii, ce nu cu poroncă, şi cu poftă. Şi după ce s-au strînsu cu toţîi la Ieşi,  făcutu-le-s-au oboroace tuturor de la domnie, de le da de toate ce le trebuiea, de nu cheltuiea nime nemic. Aşijdere mai adus-au opt soli, 2 din Ţara  Munteneaseă şi 2 din Ţara Ungurească şi 2 din Ţara Leşască şi 2 din Ţara Căzăcească cea mare de piste Nipru, de au adus solii multe daruri  şi frumoasă, de au închinat Ducăi-vodă. S-au veselit 2 săptămîni. cu feluri de feluri de muzîci şi de giocuri şi pelivani şi de puşci. Şi  giuca 2 danţuri pen agradă şi pe uliţe, cu toţi boierii şi giupînesele împodobiţi şi toţi neguţitorii şi tot tîrgul. Şi un vornic mare purta un  cap de danţu şi alt vornic mare alt cap de danţu, îmbrăcaţi cu şarvanale domneşti. Numai mirili şi mireasa, fiindu ficiori de domnu, nu giuca în  danţu pe afară, numai ce giuca boierii. Cît nu era nuntă, şi era minune. Şi după ce au nuntit, au mulţămit solilor şi i-au dăruit bine, şi s-au  dus la ţările lor. Pe urmă s-au gătit ş-au purces la Ocraina, la Nemirova. Şi s-au strînsu toată căzăcimea acolo la Ducavodă, la Nemirova.  Ş-au ales din capete dintre dînşii ş-au pus giudecători şi polcovnici şi sotnici i le-u pus şi-n locul lui nemesnic, în Ioc de hatman, să le  poarte de grije lor, anume Ene Gredinevici, om slujit, ştiindu limbă căzăcească, de neamul lui grec. Ş-au făcut şi curţi lîngă Nemirova, în  marginea Buhului, ş-au făcut şi alte curţi în marginea Nistrului, la Ţicanovca, împotriva Sorocii. Şi de-colo s-au întorsu de toamnă la Ieşi.  Şi stăpîniea Duca-vodă şi Ocraina şi Ţara Moldovei, domnu cu trii tuiuri. Şi acolo, cîndu au fostu la Ocraina, multă cinste au făcut căzacilor.  Dup-acee mărs-au în primblare la un sat a lui, ce este în ţinutul Neamţului, anume Prăjăştii, avîndu  
{70} şi curţi acolo, cu toată casa lui, cu ginerii şi cu ficiorii lui şi cu toată boierimea şi curtea lui. Ş-au zăbăvitu acolo vro 2-3  săptămîni, îmblîndu pe la vînaturi şi pe la alte sate a lui. Chematu-l-au în cinste şi un boier, anume Costantin postelnicul Ciobanul, la un sat a lui,  anume la Sileşte, de l-au cinstit 2 dzile. Şi aşea iar s-au întorsu la Ieşi la scaon. Duca-vodă, vrîndu să scoată banii ce cheltuisă la Poartă  pentru hătmănia Ocraenei şi avîndu şi casă grea, cu mare cheltuială, şi nu cheltuiea ca un domnu după putinţa ţărîi, şi vrea să  cheltuiască ca un craiu, şi vădzind şi vicleşugul boierilor celora ce i-au tăietu-i, de cum era rău de fel, încă mai rău s-au făcut şi mai  groaznic asupra boierimei şi asupra ţărîi. Scos-au nişte hîrtii pe ţară, mari cîte de 6, de opt ughi, şi cîte n-au îmbrăcat pe feţe le-au  dat năpăşti pin sate. Şi după ce au dat tablele în visterie, au aruncat orînduiele pe hîrtii de un galbăn 16 galbeni. Care luasă hîrtie de şesă  galbeni îi făcea mai bine de o sută. Şi dacă nu găsiea cu ce plini de la om, lua altuie pentru acela. Şi pe unde era pustiiu, făcea pe zlotaş de plătin ea de  la casăle lor. Şi-i bătea pe zlotaşi cu buzduganul, de au omorît vro doi, trei. Deci vădzind că mor de buzdugan, au făcut un băţ în optu muchii, de  bătea pe boieri şi pe zlotaşi cu băţul. Şi-i pune pe boieri dăjdi şi-mprumuta peste putinţa lor, cît nu să mai putea plăti, că era boul 2  galbeni şi vaca un ughiu, şi istoviea zlotaşii tot, nice cu odoarăli ce le zălojîea pe la neguţitori. Ce era pline închisorile de boieri şi grosurile de cei  săraci, de-i bătea şi-i căzniea cu capeteli pen garduri, şi leşinaţi de foame, şi bărbaţi şi femei. Şi muriea prin grosuri. Şi giupînesă  sărace încă le lega la pusci şi le închidea la simeni pentru bani. Pentr-acea vrăjmăşie şi groază ce-i împlusă inema diiavolul de lăcomia ce  avea, urît-au toţi pre Duca-vodă Şi să ruga toţi lui  
{71} Dumnedzău să-i mîntuiască de mînule lui, şi-l blăstăma de la mic păn' la mare, de audziea slugeli lui eu orecheli. Atunce  fugit-au mulţi boieri şi mazîli de groaza lui pentr-alte ţări, de s-au pustiit casăle. Tudosîe Dubău vel-spătar au fugit într-o noapte din  tîrgu din Ieşi în Ţara Leşască. Aşijdere şi Savin Zmucilă vel-medelnicer şi cu frate-său Gheorghiţă postelnicul. Şi i-au agiunsu  gonaşii lepcani în codrul Herţei, şi s-au bătut cu dînşîi, şi nu le-au putut strica nemică. Şi Moţoc şi alţîi mulţi. Iar la anul, la vleata  7190, gătitu-s-au vizirul de oaste, să margă asupra nemţilor. Vinit-au poroncă şi la Duca-vodă să margă în oaste. Făcut-au mare  gătire de oaste, c-au adus şi cîteva polcuri de căzaci de la Ocraina, şi călărăşime, şi lefecii, şi curteni, şi hînsari. Şi pe ţară au  orînduit oameni de oaste, şi boieri, şi mazîli, cîte cu 10-12 slugi. Ş-au pus şi pe un Brahă căpitan de au făcut un steag de oameni tot din  vătajîi boierilor ş-a giupînesilor celor săraci. Ş-au purces cu toată oastea sa de aice din Ieşi în 20 dzili a lui april. Boierii şi ţara, toţi era  bucuroşi să purceadză Duca-vodă în oaste să hălăduiască de vrăjmăşia lui. Şi-l blăstăma toţi să nu să mai întoarcă de  unde mergea. Că şi atunce, la purces, multă strînsoare pentru rămăşiţa banilor birului să istovască boierii. Şi nu putea istovi, că bani nu era  necăiuri, vîndzare în vite nu era. Ce şi pre cale, păn' la Focşeni, mărgîndu cu oastea, tot zapceituri era. Mergea încetu şi făcea oturace, cîte 5-6  dzile şi mai mult, la un loc , pentru tătari, trecîndu hanul cu tătărîmea pre la Fălciiu. Atunce multe jacuri au făcut pen ţară, slobodzindu-să  tătarîi, prin sate şi pre la casăle boiereşti, păn-au trecut în Ţara Muntenească, mărgîndu la oaste. Şi dacă s-au strecurat tătărîmea di  prin tară, ş-apoi au trecut şi Duca-vodă pe la Focşeni, cu toată oastea lui. N-ar hi făcut tătarîi atîta stricăciune în ţară trecînd, de-r hi dat  
{71} Duca-vodă poclon deplin, pecum cerean. Numai Duca-vodă n-au vrut să-i dea. Rămas-au camaicani în Ieşi Neculaiu  Racoviţă logofătul şi Pălade spătarul şi Toderaşco visternicul, carei, la purcesul Ducăi-vodă, s-au sfătuit cu o samă de boieri de-cee ce au  mărsu cu domnia în oaste ca, de s-ar mai întoarce Duca-vodă, ei să nu vie cu dînsul, că nice ei nu-l vor atepta în Ieşi, ce să vor duce  să-ş prindză capeteli printr-alte ţări, că nu-l mai pot sătura. Mărgînd Duca-vodă cu oastea prin Ţara Muntenească, au trecut peste  munte pre la Logoj, pre la Timisvar, pre la Sarvaş, pre la Sonnoc, ce este la apa ce să cheamă Tisa, şi de acolo la Dunăre, la cetatea Buda. Au trecut Dunărea pe  pod din gios de Buda. Într-un cîmpu au agiunsu pe Şerban-vodă cu oastea, şi au vinit Şerban-vodă de s-au adunat cu Duca-vodă, iar vizirul cu  oastea şi tătărîmea era înainte la Stonbeligrad. Viziriul Kara Mustafa-paşe atunce cu acee gătire mergea anume, să dobîndească cetatea Enîcul, ce  este în marginea Ţărîi Nemţeşti, cu îndemnarea lui Tiuchiun-grof şi altor domni ungureşti, ce îndemnasă pe viziriul să margă. Dece  nemţîi, avîndu veste de vinirea oştilor turceşti la Enîc, au grijit cetatea cu oaste şi cu bucate. Sosindu vizirul cu oastea la Enîc, au prinsu limbă, care au  spus că cetatea Enecul este grijită foarte bine şi cu tărie mare; nu o va putea dobîndi. Iar cetatea Beciul este făr' de nice o grijă: nice oaste, nice bucate nu au  sosit, numai cei de loc în cetate. De va merge, prea lesne o va dobîndi. Luîndu această veste, viziriul nemic lîngă Enec n-au zăbovit, ce au şi purces cu  oastea în sus, pre lîngă Dunăre, la  
{73} Beci, şi au tăbărît lîngă Beci. Şi-n 5 dzile a lui iiulie au început a bate din tunuri. Împăratul nemţescu era cu oşti atunce  într-altă parte, de să bătea cu alţi megieşi a săi, iar în Beci era numai un ghinăral, anume Sterimbeg, cu 25. 000 de nemţi. Şi au zăbăvit turcii  pregiur cetatea Beciului din 5 dzile a lui iiulie pănă în 2 dzile a lui septemvrie. Şi nepărăsit da din tunuri, cum şi din cetate să apăra bărbăteşte.  Şi era în mare strînsoare cei din cetate, cît era în cumpănă de peire, neviindu-le agiutor nice de o parte, păn' ce au vinit Sobeţchi, craiul leşescu, cu  oaste şi au bătut pe turci şi au mîntuit cetatea Beciului de năvala turcilor. Şi întorcîndu-să vizirul făr' de nice o izbîndă, l-au zugrumat în  Beligrad, şi i-au dus capul la împărăţîe. Că el s-apucasă că va aduce cheile cetăţîi la împărăţie, a Ianîcului, apoi şi a Beciului,  iar Dumnedzău nu i-au agiutat după simeţia lui. Ce au rămas Ţara Nemţască prădată şi arsă, cît numai pămîntul au rămas pe urma lor.  Dacă s-au întorsu oastea turcească de la Beci, au vinit la Buda, şi pogorînd şi oastea leşască pe Dunăre în gios la Hostrohon. Iar turcii s-au  simeţit şi s-au întorsu înapoi ş-au lovit pe leşi, şi leşii, fiindu netocmţi, nu i-au putut sprejîni ş-au îndreptat înapoi a fugi. Atunce au  perit ficiorul hatmanului polnîe şi alţîi mulţi, şi aproape era să piară şi craiul Sobeţchi. Numai nărocirea lui au fostu că l-au tîmpinat nişte  polcuri de husari, de l-au mai răţuit, păn-au agiunsu şi pedestrimea. Nemţîi dece iar i-au înfrînt pe turci, ş-au rămas izbînda la creştini,  iar cu mare scădere oştii leşeşti. Şi păn-a vini peirea vizirului şi zăbăvind la Buda, nice pre domni acestor ţări nu vrea vizirul să-i lasă  să vie înainte. Pîrîtu-s-au atunce Duca-vodă cu Şerban-vodă la vizirul pentru o somă de bani, ce au rămas la Duca-vodă, a Ţărîi  Munteneşti, cîndu au fostu domnu în Ţara Muntenească. Şi l-au rămas Şerban-vodă pe Duca-vodă să plătească toţi banii la visteria  
{74} împărătească. Dece luîndu-şi dzuoa bună Ducavodă atunce de la vizirul, să vie în ţară, au lăsat zălog la vizirul  pentr-acei bani pe Apostol Catargiul vel-comis şi pe Tănase de Soroca, păn-a triimite banii. Şi Duca-vodă au purces în gios, de au vinit la ţinutul  Putnei, la sat la Domneşti, iară doamna cu casa lui au lăsat-o în Focşeni. Că fugisă doamna din Ieşi mai nainte, de leşi, la Brăila şi i-au ieşit  Ducăi-vodă înainte la Focşeni. Vizirul încă, dac-au purces Duca-vodă, încă i-au vinit sconcenie, pecum scrie mai sus, de au perit, iar boierii  care era zălog atunce, perind vizirul, atunce au fugit. Ce n-au vinit la Duca-vodă, ce s-au dus în Ţara Ungurească, că le-au fostu casăle acolo, cu  alţi boieri ce pribegisă din Moldova. De la Domneşti, Duca-vodă scriea la camaicani, la Neculai Răcoviţă vel-Iogofăt şi la Toderaşco  vel-visternic şi la altă boierime, să iasă din Hangu din bejenie, să margă la dînsu la Domneşti, să nu să teamă de leşi, că leşii sînt  nişte tălhari. Iar boierii, cum i-au vădzut cartea, îndată au făcut pătăşti şi au tugit pe potică în Ţara Ungurească, în Giurged, cu toate  casăle lor, ca să nu mai dea într-ochi cu Duca-vodă. Iară cînd ş-au luat dzioa bună Duca-vodă şi cu Şerban-vodă de la veziriul, şi  i-au îmbrăcat veziriul cu caftane, au fost dzicînd Şerban-vodă Ducăi-vodă: "Iacă, în Ţara Moldovii să aude că au iesit leşii. Blem pe la  mine, că îţi este şi doamna la Brăila, şi-i şidea cîtăva vreme acolo, şi te voi griji de conace, şi pănă vii vide cum a mai fi. Şi de acolo te vii  putea chivernisi şi vei merge cu temei". Iar el n-au vrut să facă aşea, pecum îi dzicea Şerban-vodă, şi au trecut Dunărea în ceasta parte, de au  vinit pin Ţara Ungurească, de au mărsu pe la Apafi Mihai, craiul ungurescu, la Biliigrad. Şi i-au făcut craiul masă frumoasă Ducăi-vodă, şi  I-au cinstit tare, şi au giucat amindoi şi cu toţi boierii. Şi craiul ungurescu încă îi spunea Ducăi-vodă să nu vie în Ţara Moldovii, că  
{75} au vinit în ţară alt domnu de la leşi, ce să aştepte acolo la dînsul, şi-i va da de toate ce i-a trebui, sau, de a vrea, să-i dea  cîteva mii de cătane, să-l pitreacă pănă la scaon. Şi el nici aşea n-au priimit. Şi purcegîndu de acolo şi agiungîndu la Cotele, lîngă  Braşov, o samă de boieri a Ducăi-vodă, cărora le era giupînesele în Ţara Muntenească cu doamna şi era la un sfat cu ceielalţi boieri din Moldova,  cu caimacamii, sfătuiea pe Duca-vodă să treacă de la Braşov în Ţara Muntenească, gîndind că-ş vor apuca giupînesele şi să vor  închina la leşi cu ceielalţi boieri, ce era caimacami. Iară Miron logofătul şi cu Buhuş hatmanul şi cu Costantin postelnicul Ciobanul, fiind mai aproape de  casa Ducăi-vodă, n-au priimit acel sfat să treacă de la Braşov în Ţara Muntenească, dzicîndu: "Dacă n-am mărsu pin Ţara  Muntenească, cîndu ne îmbiea Şerban-vodă, iar de aice ce să căutăm? Ce mai bine este să mergem drept pe Oituz, şi dacă vom videa că  n-om putea merge la Iaşi de răul leşilor, noi om lua pe Trotuş în gios şi om merge la Focşani". Şi pe acel sfat au purces şi au ieşit pe Oituz. Deci  oastea Ducăi-vodă, fiindu supărată de la Svetii Gheorghie pănă la Svetii Nicolai, s-au şi răsipit, carii încotro au putut, pre la casăle lor. Şi au  rămas numai doao steaguri de lipcani şi puţinei siimeni. Deci la Iaşi n-au avut cu cine merge şi au luat în gios de s-au dus la Domneşti. Boierii carii  sfătuiea pe Duca-vodă de la Braşov să margă pin Ţara Muntenească, dacă au vădzut că nu le ascultă sfatul lor, ei s-au răzleţit de  Duca-vodă, de la Braşov, şi s-au coborît în Ţara Muntenească, de ş-au găsit giupînesele acolo, după cum le era sfatul cu ceielalţi boieri,  cînd au purces din Iaşi la oaste, ca să-l părăsască pre Duca-vodă, să nu-l mai vadză în ochi. Anume Gavriliţă Costachi vel-vornic şi  Ion Racoviţă vel-păharnic şi Gheorghiţă  
{76} tretii-logofăt şi alţii s-au dus în Ţara Muntenească, pecum mai sus s-au scris. Viindu veste în Ţara Leşască precum craiul  Sobeţchii şi cu nemţii au bătut pe turci la Beciu, au şi început a să slobodzi poghiazuri în Podolia, în raiaoa turcească, a tăiea şi a robi pe turci.  Deci turcii, cîţi au putut prinde de veste, au fugit şi s-au închis în cetate în Cameniţă, iar prostimea, satele, s-au răsipit carii încotro au putut. Şi  au început a să slobodzi tălhărit şi în Moldova şi Brăneştii de la Cernăuţi, şi au început oamenii de la cîmpu a să bejeni spre munte.  Atunce boierii caimacami îş făcea spaimă, mai mult ei decît alţii. Îş găsisă vreme de au spăriiat pre doamna Ducăi-vodă, de au fugit în  gios la Brăila. Şi au fugit şi boierii la munte, să nu mai dea ochi cu Duca-vodă, să-şi mai dea sama de atîta mulţime de rămăşiţă ce le  era asupră, precum mai sus s-au scris. Atunce şi oamenii carii era închişi cîte de un an şi mai bine pe la tîrguri şi grosuri s-au slobodzit şi au dat  laudă lui Dumnedzeu. Rădicatu-s-au Petriceico-vodă din Ţara Leşască, cu boierii carii era pribegi cu dînsul, şi au vinit cu oaste în Moldova.  Şi s-au coborît Petriceico-vodă la Suceavă cu Demideţchii şi cu Coneţchii şi cu puţintea oaste căzăcească, să iea Moldova, să margă  să bată Bugeacul, fiindu tătarii duşi în oaste la Beciu. Şi de la Suceavă s-au coborît Petriceico-vodă la Iaşi şi au triimis pe Savin medelniceriul  Zmucilă, carele pe urmă au fost şi ban, şi pre alţii prin bejenii, de scotea oamenii la oaste, pe moldoveni, pe unii de voie, pe alţii de nevoie. Şi s-au dus  împreună cu căzacii şi cu Coneţchii în Bugeac, iar Petriceico-vodă au rămas în Iaşi. Deci tot tăiea şi ardea în Bugeacu tătarcele cele  burduhoasă, le spinteca şi punea copii pin pari, şi slobodziea robii de pin obezi, şi-i lua cu bucatele cele tătărăşti, şi aducea duiumuri multe, cît nu  mai putea să le iea sama. Că nu avea cine să stea  
{77} împotrivă. Şi aşea au umblat cîtăva vreme, ardzindu şi stricîndu Bugeacul. Duca-vodă, dacă s-au aşedzat în Domneşti,  au triimis pe Buhuş hatmanul de au bătut pre nişte adunături ce era cu Vasilie Hăbăşescul. Să strînsese multe căpitenii şi oameni de ţară la  Movileni, în malul Siretiului, despre Tecuci. Şi era şi aceie mergători la Bugeac. Şi i-au răsipit, cît nu s-au putut apuca de nemică.  Petriceico-vodă, dacă au sosit în Iaşi, îndată au slobodzit poghiaz căzaci şi leşi, cu Demideţchii şi cu Costantin Turculeţ polcovnicul şi cu  Bainschii sărdariul, să margă să lovască pre Duca-vodă la Domneşti. Şi purcegîndu poghiazul din Iaşi, au mersu pre Siretiu în gios, şi luundu  mazili şi căpitani şi slujitori şi pre cine afla pin ţară, să se înglotească cît de mulţi. Duca-vodă, înţălegîndu că vine poghiaz pe  Siretiu, s-au sfătuit cu boierii cum vor face. Buhuş hatmanul sfătuiea să să coboare Duca-vodă din Domneşti la Focşani, la margine, că este mai  fără de grije, şi să vor găsi şi slujitori în lefe, dacă ar trebui, că în Domneşti este cu grije. Doamna Ducăi-vodă încă vinisă de la  Brăila în Focşani. Iar Miron logofătul au sfătuit să nu să clintească nicăiri din Domneşti, că aceie ce vin sînt nişte tălhari. "Ce putere au ei  să vie asupra mării tali? Să nu dăm locul, că pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moşilor şi a strămoşilor noştri! " Şi cu acest sfat  înşelătoriu nu s-au clătit Duca-vodă din Domneşti, ce au făcut căutare slujitorilor siimenilor, şi s-au aflat numai şesedzăci de siimeni. Şi  i-au băgat în curte, că pănă atunce era denafară. Era şi lipcani, optdzăci de oameni, la doao steaguri. Aceasta au fost luni, în dzioa de agiunul de  Crăciun. Şi au trimis Duca-vodă doisprădzăci lipcani cu Muharecico, căpitanul lor, în sus spre Răcăciuni, de straje. Şi a doa dzi era să margă  şi hatmanul, în dzioa de Crăciun, cu ceielalţi lipcani  
{78} întru întimpinarea poghiazului. Iar sosindu poghiazul la Răcăciuni întru acea seară, au prinsu pre lipcani acolo în Răcăciuni şi i-au  tăiat pre toţi. Numai unul au scăpat şi, viind noaptea să dea ştire, au dat piste nişte oameni la Copăceşti, pe apa Trotuşului. Şi dîndu-i un om  să-l ducă la Domneşti, el l-au dus pintr-o dumbravă, rătăcindu-l pănă în dzio. Şi cînd au sosit lipcanul drept Domneşti pin  Dumbravă, atunce şi poghiazul au fost agiungîndu la curte în Domneşti fără veste. Şi încungiurîndu curtea, era să între pe poartă un rohmistru,  ce viniea înainte. Ce întîmplîndu-să în poartă un bulubaşe, anume Cerchez, au vădzut că sînt leşi şi au dat cu puşca şi au lovit pre acel  rotmistru, de nu s-au mai clătit. Şi au apucat poarta de au închis siimenii cu mare greu, că năvălisă leşii la poartă să între. Duca-vodă atunce  şedzusă la masă. Lipcanii, luund banii de lefe, era toţi la gazda rohmistrului, de le împărţiea lefele. Au plecat fuga cine încătro au putut, să scape caii  lor pre la gazde prin sat; n-au apucat să să încălăredze. Miron loaofătul şidea cu Duca-vodă la masă şi cu Costantin postelnicul, iar Buhuş  hatmanul era la o casă departe de curte, mai în gios. Şi dacă au audzit gîlceava la curte, numai cu Dediul sărdariul şi cu vreo cinci, şese lipcani, ce  scăpasă călări, şi au, purces spre curte. Ce timpinîndu-să cu căzaci şi cu lesi, n-au putut răzbi spre curte, ştiindu că în curte era slujitori  siimeni şi curtea lui vodă şi să vor apăra. Ce ş-au întorsu giupîneasa de au fugit în luncă cu sania, iar el, hărăţindu-să oarece, au dat  dos, oarece sprejenindu-să şi leşii cu moldovenii a-i goni. Şi nemică nu le-au stricat, că nice gonaşii nu prea îndrăzniea. Au triimis hatmanul  în Focşani la doamna pre Manolachi sulgeriul, să dea bani să facă oaste de acolo, din Focşani, şi să vie la dînsul, să margă să să bată cu  leşii, să poată face vreo izbîndă. Şi dacă au mărsu Manolachi la doamna, n-au pus să strîge în  
{79} lefi nescai slujitori, ce au şi-ncălecat Ştefan-vodă, ginerele Ducăi-vodă, cu nişte siimeni şi cu slugi de pe la boierii ce era cu  doamna. Şi într-acea noapte au vinit la hatmanul în Zăbrăuţi, la Şoldeşti. Iară hatmanul, dac-au vădzut pe ginerele Ducăi-vodă, numai ce  s-au ciudit pentru ce au vinit. Că el vrea să margă, cu gloata ce era, să dea războiu cum ar hi putut, iar cela vrea fi stătut în laturi, şi lîngă dînsu  vrea rămînea ceie ce vinisă hatmanului într-agiutor. Purces-au cu toţîi din Zăbrăuţi şi au mărsu de noapte în Cornul Dumbrăvii, dreptu  Domneşti. Ce n-au vrut să lovască noaptea, temîndu-să să nu răpuie oameni, ce au socotit să aştepte păn-în dzuo, să vadză cine sint.  Iar neîndrăznindu-le, să va întoarce şi va strînge oaste, ştiindu că în curte era 60 de simeni şi boierinaşi de curte şi altă gloată. Să vor  apăra cîteva dzile, că şi bucate şi hrană de cai şi iarbă de puşcă de agiunsu avea. Şi dacă s-au făcut dzuă, s-au apropiet prin arini,  lîngă sat, pe din gios de curte, într-o rîpă, şi au ieşit de au prinsu limbă pe un celednic leav. Şi acela au spus cîte steaguri sint de căzaci şi  cîte-s de leşi şi de moldoveni, de toţi ca 500 de oameni. Leşii sta denaintea curţîi ţiindu caii de frîu, că avea grije de Buhuş, să nu vie cu  tătarîi să-i lovască. Hatmanul Buhuş, vădzindu-i că stau stoliţi, au scos pre Dedul sărdarul cu vro 20 slujitori ai lor, de-au mărsu spre oastea  leşilor, ca doar ar încălica şi s-ar slobodzi asupra lor. Şi atunce, depărtîndu-să de lîngă curte, să dea năvală şi hatmanul cu ai săi,  să apuce dispre curte şi, ieşindu şi cei din curte, să vor bate cu leşii. Că ceelaltă gloată de ţară, ce era luată cu dea-sîla în poghiaz, era  toţi gata de fugă, cît ar videa pre hatmanul. Ce mărgîndu Dedul sărdarul păn-aproapi de dînşii, au încălecat numai trii inşi den gloata leşilor  şi le-au ieşit înainte, întrebîndu-i ce caută. Dedul sărdariul au răspunsu în limbă turcească, iar ei au dzis: "Vă ştim noi cine sînteţi;  
{80} mai bine să viniti să fim tot de unii". Şi s-au întorsu înapoi la ai săi, iar temeiul lor, a leşilor, sta neclătit înaintea curţii. Hatmanul  încă s-au dat în gios spre gîrlă, triimeţindu să-i mai vie agiutor şi dece să vie asupra leşilor anume, că siimenii, din curte vor sta pentru domnu.  Iar ei, cum s-au clătit hatmanul de acole, au şi deschis portiţa, de s-au închinat la poghiaz un bulubaş, anume Dedul, nice de o nevoie, nice de o strînsoari,  numai de vicleni ce era. Şi întrînd leşii şi căzacii şi moldovenii, au luat pre Duca-vodă şi pe alţi boieri, pre toţi dezbrăcîndu-i, i-au  lăsat cu peile goale. Şi s-au întorsu poghiazul cu dobîndă ş-au dus pe Duca-vodă în Ţara Leşască, şi acolo au murit. Şi cîndu-l  ducea, pe drum, îl pusesă într-o sanie cu doi cai, unul albu şi unul murgu, şi cu hamuri de teiu, ca vai de dînsul. Ocări şi sudălmi, de audzea cu  urechile. Ş-agiungîndu la Suceavă, la un sat, anume... (Loc gol în manuscrise), au poftit puţintel lapte să mînînce. Iar femeia gazda i-au răspunsu  că "n-avem lapte să-ţi dăm, c-au mîncat Duca-vodă vacili din ţară, de-l va mînca vermii iadului cei neadormiţi". Că nu ştiea femeia  acie că este singur el Duca-vodă. Iar Duca-vodă, dacă au audzit că este aşea, îndat-au început a suspina şi a plînge cu amar. Că el să  ţinea şi vorovea în casa lui, de să ispitea să fie craiu în Ţara Ungurească, şi un ficior a lui în Ţara Moldovei domnu, şi altul în Ţara  Muntenească, şi ginere-său hatman în Ocraina. Că el îşi ţinea lucrul prea sus. Curtea lui, masa lui, cheltuiala lui, ca un craiu ţinea. Şi cînd ieşea  afar-în nărod, tot pasomorît căuta, ca să-i iea oamenii de frică. Că el apucas-învăţătură de la Vasîlie-vodă, fiindu cămăraş  mare la Vasîlie-vodă. Era om nu prea nalt şi gros, burduhos şi bătrîn. Numai îş cernea barba. Pe atîta să cunoştea că n-are acătare minte  sau frica lui Dumnedzău. Şi ce gîndea el să facă şi la ce să ispitiea, şi la ce l-au  
{81} adus păcatul şi osînda de la Dumnedzău. Şi aşea l-au dus pe Duca-vodă în Ţara Leşască, de au murit acolo. Aşea s-au  agonisit de lăcomia banilor, ce avea. Era un boier, anume Ursachi, bogat într-această ţară a noastră, de, cîndu vinea biru de la împărăţie, de multe  ori, cîndu era în grabă, îl încărca de la casa lui şi-l pornea la Poartă, şi mai pe urmă îş lua de la ţară. Şi nu l-au putut să-l rebde  Duca-vodă pe acel boier, precum sintu mulţi pentr-alte ţări boieri bogaţi. Ce den domnia a doa au început a să acolisi de dînsul ş-a-l  prădare, şi neputînd răbda Ursachi pe Duca-vodă, l-au pîrît şi la Poartă, pecum mai sus s-au pomenit. Iar mai pe urm-acmu, ştiind  Duca-vodă pe Ursachi c-au avut gîlceavă c-un neguţitor mare din Ţara Leşască, anume Bălăban, şi giudecată acolo în Ţara  Leşască, multă, pentru nişte bude, trămas-au Duca-vodă la acel Bălăban, de au vinit în ţară de au pîrît pe Ursachi. Şi i-au făcut  strîmbătate lui Ursachi, că l-au dat rămas să dea lui Bălăban vro patru, cinci sute de pungi. Şi aşea i-au luat tot şi l-au închis în  temniţă cu tălharii. Şi-l scotea în toate dzileli de-l bătea la talpe, păn' i s-au zgîrcit vinele ş-au rămas olog păn' la moartea lui. Şi la  moartea lui, din cea bogăţie multă n-avea cu ce-l griji. Au vîndut un sat la Bacău, anume Fîntîneleli, de l-au grijit. Aşea au făcut Duca-vodă  lui Ursachi, şi pe urmă i-au plătit Dumnedzău şi Ducăi-vodă. Fost-au şi trii semne mari în dzileli Ducăi-vodă, cînd au purces la Beci.  Că s-au arătat o stea pe cer cu coadă, de s-au vădzut multe dzile. Mînca şi lupul oameni. Fost-au şi cutremur prea mare. Cădzut-au atunce şi  turnul cel mare din cetatea Sucevei, ce-i dzice turnul Nebuisăi. Iară doamna Nastasîia a Ducăi-vodă, după ce-au luat leşii pe Duca-vodă, ea au  rămas deodată în Ţara Muntenească. Ş-au îmblat mult pentru Duca-vodă, ca să-l răscumpere de la leşi. Şi-l neguţasă cu leşii  drept 70 de pungi de bani, să dea leşilor şi să-l lasă.  
{82} Şi triimiţind banii pen Ţara Ungurească, i-au poprit ungurii cu-ndemnarea lui Şerban-vodă, temîndu-să c-a ieşi şi l-a  sminti din domnie Duca-vodă. Atunce era în Leov slobod şi oblicind c-au poprit ungurii banii, l-au lovit cataroia, de voie rea, ş-au murit în loc. Iară  doamna Ducăi-vodă, vădzind aşea, s-au dus cu toată casa ei la Ţarigrad. Aşea au început a o apuca datornicii, unii de o parte, alţîi de alta, cu  feluri de feluri de priceni, ş-a o îngrozi, ş-a o închide, ş-a o jăcui, care cum putea, agiungînd-o osînda creştinilor. Care mai pe urmă au vinit  şi mai la mare osîndă şi ocară, c-au amăgit-o un grec, de s-au măritat după dînsul. Avînd ea doi ficiori şi patru fete, n-au socotit cinstea  ei, că era mai mult bătrînă decît tînără. Şi după ce-au mărsu dup-acel grec, au amăgit-o de-au dat bani şi odoară cîte-u mai  avut, de-au dat turcilor de l-au pus beiu la Mana. Şi au mai şedzut vro săptămînă cu dînsa, păn' ş-au făcut cheful, şi s-au dus la Mana,  dzicînd c-a duce-o şi pe dînsa. Şi aşea vro doi, trei ani au şădzut acolo şi n-au mai triimis la dînsa să o iea, păn' s-au hainit şi el de la  turci. Iar ea, la bătrîneţe, au rămas şi săracă, şi ocărîtă de voroava oamenilor, şi cu o casă plină de copii. Aşea au plătit şi  Dumnedzău Ducăi-vodă, pecum au făcut şi el altora.  CAP. IX DOMNIA A DOA A LUI PETRICEICO-VODĂ DE LA LEŞI Petriceico-vodă, după ce-au înţeles c-au bătut pe turci la Beci, s-au  scoborît cu moldovenii pribegi şi cu puţintei leşi în tîrgu în Suceavă ş-au început a strînge pe boieri, pe unii de nevoie, alţii viniea de bună  voie. Şi de-acolo s-au scoborît la Ieşi ş-au triimis poghiaz de au luat şi pe Duca-vodă. Ş-au triimis şi moldoveni  
{83} în Buceag, cu puţintei căzaci cu Coneţchie, a prăda ş-a strîca, de pe cum le-i obiceiul moldovenilor gata la jacuri, după cum s-au  pomenit mai sus la domnia Ducăi-vodă. Deci în scurtă vreme au nemerit şi tătarîi de la Beci la Bugeag şi vădzind de-tîta stricăciune ce  le-au făcut moldovenii şi căzacii, datu-le-au mare războiu moldovenilor şi căzacilor. Dece moldovenilor (În manuscrisul 53, "moldovenii"), cum  sînt gata la jac şi gata la fugă, în scurtă vreme au început a să răsîpi în fugă, de au perit ca vai de dînşîi, şi în Prut s-au înecat. Iar  căzacii, cu tabăra legată, au trecut peste Nistru. Deci tătarîi au prădat ş-au tăiat în ţară cît le-au fostu voia. Iar Petriceico-vodă,  vădzind că n-are cu cine să stea, s-au întorsu din Ieşi iar la Suceavă, şi-nţelegînd c-au pus turcii domnu pe Dumitraşcă-vodă  Catacozino, luat-au şi el miere şi vin, vaci, boi, turme de oi, ce-au putut apuca, şi s-au dus în Ţara Leşască. Ş-au stăpînit şi el, de la  leşi, de la noiemvri păn' la făurar. Bogat bine şi folos au rămas ţărîi şi de la Petriceico-vodă, pradă şi foamete mare! Şi s-au dus şi din  boieri cu dînsul Miron Costîn vel-logafăt şi Apostol Catargiul vel-comis şi Ilei Drăguţescul sărdariul şi Savin Zmucilă medelnicer şi  frate-său Gheorghiţă şi alţii.  Cap. X DOMNIA A DOA A LUI DUMITRAŞCO-VODĂ CATACOZINO LA VELET 7192 Înţelegînd turcii de ce să lucreadză în Moldova, cum au  luat pe Duca-vodă leşii, au pus domnu pe Dumitraşco Catacozino. Şi viind la Gălati, răpedzit-au cărţi în toate părţile, să-ş vie cineş  la locurile sale, că de la puternica împărătîe sînt toţi iertaţi,  
{84} oricine ce greşală ar hi făcut. Dece cine de pe unde au fostu ş-au audzit, de pen Ţara Ungurească şi din Ţara Muntenească, toţi au  vinit, făr' cît numai Buhuş au rămas în Ţara Muntenească. Şi cei din Ţara Leşască n-au vinit, au mai zăbăvit ş-au vinit la domnia lui  Cantemir-vodă. Dece viind domnia în Ieşi s-aşădzindu-să în scaon, era mare foamete, că fusesă ţara toată bejănită şi nu putusă  oamenii ara şi nu să făcusă pîne. Era oameni tot leşinaţi şi morţi pe drumuri şi pe uliţi, cît să mînca om pe om. Poghiazuri din Ţara  Leşască totdeuna să slobodziea de strîca şi prăda. Tălhăret mult era. De la Cotnar în sus era ţara pustie. Peste Prut păziea joimirii drumul  Cameniţîi, de jăcuiea. Tătarîi făcea mare gîlcevi pentru prada lor. Ce viind fărman la hanul de la Poartă, s-au aşedzat. Pîne aducea oamenii de  pen Ţara Ungurească şi de la tătari, cîte puţintea. În Ieşi era mare, mare nevoie, că trecea paşi la Cameniţă cu haznale şi cu zaharale, şi nu  era harnici să-i grijască de bucate şi de cai. Şi îmbla turcii sînguri pe la gazdele boierilor de le lua caii. Atunce domnul muntenescu Şerban-vodă au  încărcat pîne de a lui, arată cu plugurile lui, cîteva sute de cară, de-au dus-o la Cameniţă, avînd poroncă de la-mpărăiţe. Oamenii în  tîrgu în Ieşi ardea curţile boierilor şi ogrădzile şi-a altora, de-au arsu tîrgu mai giumătate, că nu era cine să aducă lemne. Viteli era scumpe,  mierea era scumpă, găineli mai nu era în ţară. Găina cîte un leu, oul cîte un potronic, oca de untu cîte doi orţi bătuţi şi un zlot, oca de  brîndză cîte doi potronici. Bani ieşisă mulţi în ţară, dar bucate nu era. Iară cînd au fostu în al doile an a domniei, început-au a vini  mulţime de taberi de cară tătărăşti cu mălaiu de vîndut în Ieşi. Dece Dumitraşco-vodă pus-au de au făcut mierţa mare ş-au pus de  au strîgat crainecul să nu cumpere nime păn-în trei dzili, că-l va înţepa care va cumpăra. Şi aşea au rumtu preţul  
{85} mirţîi cîte un leu bătut, şi peste doo, trei săptămîni s-au scoborît mierţa şi la zlot. Dece au început săracii oameni a să  sătura. Numai era greu, că muriea, că era hămnisiţi. Chemat-au Dumitraşco-vodă de cîteva ori, să vie în ţară, pe Buhuş hatmanul, fiind  om harnic la oştire şi trebuitor la acee vreme. Dar el, vădzind vremili neaşădzate în Moldova şi fiind şi bolnav, n-au vrut să vie. Care i s-au  tîmplat aşeş şi moartea acolo, în sat în Ruşi. Iar Dumitraşco-vodă, vădzind că nu va să vie, au căutat în pizmă ş-au ales un boier  care era mai sărac şi mai prost, anume Zosen Başotă. Măcar că era de neam vechiu, dar nu era harnic de acee boierie la-celi vremi, nice el n-avea acee  nedejde, nice în gînd nu gîndiea. Aşea fără veste din tîrgu l-au luat Şi l-au dus la curte de l-au îmbrăcat cu căftan, de l-au pus hatman.  Dumitraşco-vodă era un om bătrîn, grec ţărigrădean de neamul lui, de Catacozoneşti. Şi mai nainte vreme fusesă visternic mare şi-n Ţara  Muntenească, la Gligori-vodă. Şi era om nestătător la voroavi, tălpiz, amăgitor, geambaş de cei de la Fener din Ţarigrad. Şi dup-aceste, după  toate, era bătrîn şi curvar. Doamna lui era la Ţarigrad, iar el aice îşi luasă o fată a unei rachieriţe de pe Podul Vechiu, anume Arhipoaie, care o chema  Aniţa, ţiitoare, de o purta în vedeală între toată boierimea, de-o ţinea în braţi, de-o săruta şi o purta cu sălbi de galbeni şi cu haine de  şahmarand, cu şlic de sobol şi cu multe odoară împodobită. Şi era tînără şi frumoasă şi plină de suleiman, ca o fată de rachieriţă. Şi  o triimitea cu carăta damnească, cu siimeni şi cu vornici şi cu comşi dzuoa amidzidze mari pe uliţi, la feridiu şi pe la mănăstiri şi pe la vii, în  primblări. Şi făcea şi pe boieri de-ş triimitea giupînesăle cu dînsa. Şi după ce viniea de la primblări, triimitea giupănesilor daruri, canaveţe,  bilacoase, căce i-au făcut cinstea  
{86} de-au mărsu cu dînsa în primblare. Şi după ce s-au mazilit, au luat-o cu dînsul ş-au dus-o în Ţarigrad cu dînsul  ş-au măritat-o dup-o slugă a lui, după un grec. Căutaţi, fraţi iubiţi cetitori, de videţi ce este omenia şi curvia grecească! Că el, de  bătrîn, dinţi în gură n-avea. Dimineaţa îi încliea, de-i punea în gură, iar sara îi descliea cu încrop şi-i punea pe masă. Carne în  toate posturile cu turcii depreună mînca. Oh! oh! oh! săracă ţară a Moldovei, ce nărocire de stăpîni c-aceştia ai avut! Ce sorţi de viiaţă  ţ-au cădzut! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mare mirare este, cu atîtea spurcăciuni de obiceiuri ce să trag pănă astădzi în tine,  Moldovă! Şi din vreme în vreme tot s-au mai adaos spurcateli de obiceiuri, carei mai înainte s-or pomeni cineş la rîndul lor. Tîmplatu-s-au  de-au găsit cîţiva mii de galbeni acolo în mănăstire în Rîşca, puşi de titori pentru treaba mănăstirei. Şi i-au luat toţi şi nemic n-au  lăsat mănăstirei de schivernisală, sau să tocmească ceva, fiind mănăstirea săracă. Aşijdere ficiorii lui Chiriac Sturdzii vornicului, Ion şi cu  Sandul, care acel Ion au agiunsu mai pe urmă şi vornic mare la alţi domni. Aceşti boieri pîrîea pe a maştehă a lor la Dumitraşco-vodă, dzicîndu  cum că ar fi rămas mulţi bani de la tatul lor Chiriac Sturdze, şi lor nu va masteha lor să le facă parte. Deci Dumitraşco-vodă, cu meşterşugurili lui,  au aflat unde era banii şi au trimis şi i-au luat toţi, şi nemică nu le-au mai dat acestor boieri, nici lor, nici maştihăi lor. Şi după ce s-au mazilit  Dumitraşco-vodă, s-au dus masteha acestor boieri, vorniceasa lui Chiriac Sturdzii, la Ţarigrad, de au zăbăvit giumătate de an ş-au aprinsu rogojini  în cap, de l-au pîrît la împăratul pe Dumitraşco-vodă. Şi nemică n-au putut face, să isprăvască ceva. Şi au mîncat banii toţi  Dumitraşco-vodă. Iară boierilor celor mari le arăta dragoste şi cinste, că nici prea mult n-au domnit a doa domnie,  
{87} nici vremile nu-i slujiea. Ce nu avea într-alt chip cum face, ce numai îi căuta să le arăte dragoste, că nu-i da mîna într-alt chip  să facă. Şerban-vodă, fiindu domnu în Ţara Muntenească, era veri primari cu Dumitraşco-vodă di pe Cantacozineşti, şi avea vrajbă şi  pizmă între dînşii încă di pe cîndu era tineri, di pe la Grigori-vodă, şi tot pîrîea la Poartă unul pe altul. Atunce au chemat Şerban-vodă  pe Buhuş hatmanul Şi l-au învăţat să margă la Focşani şi să să agiungă cu boierii moldoveneşti şi să le dzică să fugă la dînsul  în Ţara Muntenească, că el le va purta de grije. Să nu şadză în Moldova, că Dumitraşco-vodă au făcut ferman să-i taie pre toţi boierii  din Moldova, dzicîndu că boierii au adus pre leşi de au luat pe Duca-vodă şi au prădat Bugeacul, şi ţine acel ferman ascunsu gata. Deci Buhuş  hatmanul, pe poronca lui Şerban-vodă, s-au dus la Focşani şi au spus lui Gavriliţă vornicul. Deci Gavriliţă vornicul, cum au înţăles, s-au  şi rădicat cu ficiorii lui şi cu alţi boieri din Ţara de Gios, cu cîţiva, şi au fugit în Ţara Muntenească, la Şerban-vodă. Iar Şerban-vodă,  după ce i-au vădzut că au vinit la dînsul, tare s-au bucurat şi au şi răpedzit la Poartă harzuri de la boieri, cu pîră asupra lui  Dumitraşco-vodă. Şi cu silinţa şi cheltuiala lui Şerban-vodă au isprăvit să margă boierii la Obluciţă, la Suliiman-paşe, fiind sarascheriu  acolo, să le iea sama cu Dumitraşco-vodă, să-i giudece. Deci Şerban-vodă, avîndu prieteşug cu Suliiman-paşe şi avîndu nedejde pe  dînsul, au chemat pre boieri de au sfătuit pe cine vor rădica domnu dintre dînşii, după ce or isprăvi. Şi au socotit cu toţii pre Costantin Cantemir  cliuceriul, fiind om bătrîn, ca de şaptedzăci de ani, şi om prost, mai de gios, că nice carte nu ştiea, socotind boierii că l-or purta precum le va fi voia lor.  Şi de va fi rău, încă nu va trăi mult, că era bătrîn. Că alţii mai de cinste şi mai de neam nu priimiea să fie 
{88} domnu. Şi au giurat Costantin Cantemir cliuceriul lui Şerban-vodă că din cuvîntul lui nu va ieşi; ce-i va poronci, pe voie i-a face de  toate. Şi au dzis Şerban-vodă lui Cantemir să nu fie protivnic creştinilor, că el încă nu este. Căci Şerban-vodă avea bună nedejde că va  dezbate toată creştinătatea din Ţarigrad încoaci de supt mîna turcilor. Că pe acee vreme să bătea sultan Mehmet cu nemţii, cu Leopold, împăratul  nemţăscu, şi-l tot bătea Neamţul pe Turcu şi luasă mult loc Neamţul de la Turcu. Şi să agiunsese Şerban-vodă şi cu nemţii, şi cu  Moscul, şi cu leşii. Şi moscalii încă bătusă la acea vreme cetatea Azacul şi era să margă şi la Crîm. Şi gîndul şi gătirea lui  Şerban-vodă era să fie el împărat în Ţarigrad. Şi cu acel mijloc siliea să facă pe Cantemir domnu în Moldova, coborîndu-să şi leşii  să să împreune, să să facă tot unii asupra turcilor. Şi iarăş au mai giurat Cantemir lui Şerban-vodă pentru doi boieri greci ce era în Moldava  trăitori, fraţi, pre anume Iordachi şi Manolachi, fiind de neamul lor aceşti doi boieri Rusăteşti, cum a merge Cantemir cu domnie, să-i şi prindză,  să-i omoare. Şi mai avea aceşti doi boieri încă trii fraţi la Ţarigrad, pre anume Lăscărachi şi Mihălachi şi Scarlatachi, cinci ficiori a cupariului  celui bătrîn, tot de un neam di pe maică cu Şerban-vodă. Numai să apucasă de să învrăjbisă de la vremea Ducăi-vodă, cîndu era domnu  Duca-vodă în Ţara Muntenească. Aşijdere au mai giurat Cantemir şi lui Gavriliţă : luund domnia Cantemir, să nu să atingă sabia lui de dînsu  sau de vreun ficior a lui, pentru căci el videa şi cunoştea Gavriliţă pe ficiorii lui că nu sint toţi aşedzaţi la minte, ce o samă sînt şi can zlobivi.  Şi cu aceste lucruri, după ce s-au sfătuit şi le-au aşedzat, au purces cu toţii la Obluciţă, la Suliiman-paşe. Deci şi Dumitraşco-vodă  despre partea lui au ales boieri de frunte şi de cinste şi i-au trimis acolo la Suliiman-paşe, să stea la pîră cu ceielalţi boieri. Şi  
{89} au şedzut acolo la pîră cîteva dzile şi într-o dzi, numai ce au îmbrăcat cu caftan de domnie în Moldova pe Cantemir. Şi au gătit  pe Husain, beiul de la cetatea Vozia, de l-au triimis cu mazilia înainte la Dumitraşco-vodă să-l iea din Iaşi, să-l ducă la Ţarigrad. Iară boierii  cei trimişi despre partea lui Dumitraşco-vodă, dacă au vădzut că au îmbrăcat pe Cantemir cu caftan de domnie, s-au închinat lui  Cantemir-vodă. Deci Cantemir-vodă i-au şi pus pe dînşii, pe acei boieri, pe Balşe vornicul şi pe alţii, de au scris cărţi cu vicleşug lui  Dumitraşco-vodă, pecum au isprăvit ei caftan pe voia lui Dumitraşco-vodă. Şi l-au trimis înainte pe Husain beiul de la cetate de la Tighine cu  caftanul înainte, împreună cu Toader armaşul Fliondor. Că armaşul Fliondor încă fusese pribag cu ceielalţi boieri. Numai ceielalţi boieri a lui  Dumitraşco-vodă scriea bine de dînsul, cum nu-i nici un vinovat, că nu s-au amestecat cu ceielalţi boieri pribegi, iar pe aceie boieri, pe Cantemir şi pe  Gavriliţă, i-au pus Suliiman-paşe tot în fieră şi i-au dat pe mîna lor să-i aducă cum mai de sîrgu la Dumitraşco-vodă. Deci  Dumitraşco-vodă, cum au vădzut cărţile boierilor lui, a lui Balşe vornicul şi a celorlalţi, îndată au credzut. Şi s-au bucurat şi s-au gătit  cu mare alai, de au ieşit întru întimpinare lui Husain-beiu la Valea Adîncă, după obicei. Şi întimpinîndu-să cu Husain-beiu acolo, s-au  împreonat cu dînsul, şi nemică nu i-au spus, nici Dumitraşco-vodă n-au priceput de mazilie. Şi acolo, şi Toader Fliondor s-au împreonat cu  dînsul, şi-l căiea Dumitraşco-vodă pe Fliondor şi arăta dragoste şi milă cătră dînsul. Şi de acolo s-au întorsu înapoi, după ce  s-au împreonat cu alaiul şi cu caftanul înainte, pănă ce au întrat în Iaşi, în curţile domneşti. Şi aşteptîndu Dumitraşco-vodă  să-i puie caftanul în spate Husain-beiu, iar el i-au cetit fermanul de  
{90} mazilie. Şi au pus caftanul în spatele lui Ion Racoviţă vornicului, să fie caimacam, pănă a vini Cantemir-vodă în scaonul domniii.  Iară Toderaşco vistiernicul, ficiorul lui Iordachi Cantacozino celui bătrîn, fiind văr primare cu Dumitraşco-vodă, era în mare cinste la  Dumitraşco-vodă. El era alfa şi omega atunce în Ţara Moldovii. Pusu-l-au, pe dumnealui, Husain-beiu în fieră şi l-au dus la gazda lui, ca  să-l puie la popreală pănă a vini Cantemir-vodă, să dea samă de răsipa ţării. Deci mai pe urmă au stătut boierii caimacami şi cu  puţintea cheltuială la Husain-beiu, şil-au dat pe chizăşie lor să stea faţă. Iar Dumitraşco-vodă, vădzindu aceste, plîngea de să  răsipiea înaintea a tot nărodul. Şi s-au gătit pănă a triia dzi şi au purces la Ţarigrad, precum este obiceiul domnilor mazili. Şi la purcesul lui  Dumitraşco-vodă din Iaşi s-au făcut mari gîlcevi şi calabalîc. Fliondor armaşul şi cu frate-său Cheorghiţă Ciudin, cu Mitre căpitanul,  cu Mileştii şi cu alţii au burzuluit tot tîrgul şi slujitorimea asupra grecilor, tot cu pietri şi cu beţe, de era curtea domnească plină de oameni. Şi pe  zidiuri sta oamenii, iar grecii tot în casă şidea, lîngă Dumitraşco-vodă, şi să ascundea carii pe unde putea. Şi mai vîrtos căuta pe un grec, pre  anume Sărăieni, carele au fost de au fost bătut stupii lui Gavriliţă vornicului şi au fost dat ştiubeilor foc. Şi oblicind Husain-beiu de la gazdă au alergat  mai degrab' cu cîţiva turci, slujitori ai lui, şi au început a bate şi a împrăştiea nărodul. Şi au prinsu pe frateli Milescului de l-au bătut prea rău  cu buzduganul Husain-beiu. Şi purcegîndu din Iaşi Sarăieni şi alţi greci, tot denaintea lui Husain-beiu mergea, ca să nu-l poată lua moldovenii.  Că să agiunsese Dumitraşco-vodă cu Husain-beiu, de ţinea cu dînsul. Şi la ieşitul din curtea domnească, Dumitraşco-vodă arăta fantazie,  de dzicea surleli şi trîmbiţeli şi bătea dobeli. Dar năroadele tot îl suduiea şi-l hitcăiea şi arunca cu pietri şi cu lemne după dînsul. Şi  
{91} cu această cinste frumoasă au ieşit Dumitraşco-vodă din Moldova. Şi i s-ar fi cădzut pre cale şi mai mare cinste să pitreacă,  că de la dînsul s-au scornit hîrtiile, el le-au scos întăi, de este acel madem bun şi pănă astădzi în Moldova. Aşijdere la acea gîlceavă  prins-au Fliondor armaşul la gazdă pre un grec, anume Mavrodin păharnic, şil-au bătut şi l-au dezbrăcat, de l-au lăsat numai cu cămeşa.  Şi l-au legat şi l-au pus pe un cal îndărăpt cu faţa spre coada calului, şi didese coada în mîini, de o ţinea în loc de frîu. Şi-l ducea prin  mijlocul tîrgului la Copou la primblare şi-l priviea tot nărodul dzioa amiadzădzi mare. Şi-i dzicea ficiorii ce-l ducea: "Dzi, grece, cal murgu la fîntîna  Bordii", iar el nu putea dzice "cal murgu la fîntîna Bordii", ce dzicea "alogo murgo sto fîntîna Bordii". Iar slugile lui Fliondor îi da palme şi-i dzicea: "Dzi  grece, bine; nu dzice aşea". Acest fel de zeefet frumos i-au făcut. Şi după ce au vinit Cantemir-vodă, iar l-au mai bătut şi l-au surgunit. Iar apoi la  Costantin Duca-vodă iar au vinit în ţară, de au fost vistiernic mare. Şi mai pe unmă iar l-au prinsu Antiohii-vodă Cantemir, şil-au jecuit, şi  l-au pus şi în ocnă. Şi la Mihai-vodă iar au vinit în ţară, de au trăit pănă ce au murit de bătrîn, şi nu s-au mai putut curăţi ţara  de dînsul. Aşijdere tîmplatu-s-au şi alt grec la mazilia lui Antonie-vodă Rusăt, anume Palaloga, de l-au luat cu pielea gol din feredeu şi pre acela,  de să pomeneşte pănă astădzi. Şi la Alecsandru-vodă Iliiaş iar, ce au păţit Batişte şi alţii, şi la alţi domni! Şi în Ţara  Muntenească de cîteva ori în cîteva rînduri s-au tîmplat grecilor de au păţit necinste şi răutate. Şi nu s-au mai putut curăţi aceste doao  ţări de dînşii. Aşea socotescu eu cu firea mea această proastă: cînd a vrea Dumnedzeu să facă să nu fie rugină pe fier, şi turci în Ţarigrad  să nu fie, şi lupii să nu mînînce oile în lume, atunce poate nu vor fi nici greci în  
{92} Moldova şi în Ţara Muntenească, nici or fi boieri, nici or putea mînca aceste doao ţări, cum le mînîncă. Iar alt leac n-au rămas  cu condeiul mieu să mai pomenescu, ca să pot gîci. Focul îl stîngi, apa o iezăşti şi o abaţi pe altă parte, vîntul cînd bate, te dai în laturi,  într-un adăpost şi te odihneşti, soarele întră în nuor, noaptea cu întunerecul trece şi să face iar lumină, iar la grec milă, sau omenie, sau  dreptate, sau nevicleşug, nici unele de aceste nu sînt, sau frica lui Dumnedzău. Numai cîndu nu poate să facă rău să arată cu blîndeţe, iar inima şi  firea, tot cît ar putea, este să facă răutate. Căutaţi de cetiţi la hronograful grecescu, de vă încredinţaţi şi mai bine, pe cînd au fost grecii  puternici şi împărăţia era a lor, ce făcea pre atunce şi ce lucra! Iară după ce au vinit Cantemir-vodă la scaonul domniii în Iaşi, trimis-au  boieri de ţară la Poartă după Dumitraşco-vodă de l-au pîrît la Udriiu. Şi au trimis şi pe văru-său Toderaşco vistiernicul Cantacozino,  împreună cu ceielalţi boieri, de l-au pîrît tot la ochi. Şi l-au închis pe Dumitraşco-vodă şi l-au făcut de au cheltuit mulţi bani. Numai,  nărocirea lui, au scăpat cu dzile, că au apucat de au dăruit un hamger de mare preţ veziriului. Şi aşea au hălăduit cu viiaţă. Şi după acee n-au  prea lungit, fiind mazil acolo, şi au şi murit. Şi i-au rămas casa în multă şi mare sărăcie. Aşijdere şi Toderaşco vistiernicul, după ce s-au  pîrît cu Dumitraşco-vodă acolo la Udriiu, s-au războlit şi au murit. Şi fiindu Şerban-vodă cu dînsul văr primare, au trimis cu mare  cheltuială de i-au luat oasăle de la Udriiu. Şi le-au adus pin Ţara Muntenească şi le-au adus în Moldova, de le-au îngropat ficiorii lui în  mănăstire în Bisericani, fiindu ei ctitori, aceşti boieri Cantacozineştii, la acea sfîntă mănăstire. Şi au rămas dator, din visternicie ce au  
{93} fost vistiernic mare la Duca-vodă, cu vreo doaodzăci şi mai bine de pungi de bani. Aşea sînt de bune boieriile în Ţara Moldovii, de la Vasilie-vodă încoaci!  Cap. XI DOMNIA LUI COSTANTIN CANTEMIR-VOEVODA ÎN ANUL 7193, IUNIE 10 Venit-au domnu Tărîi Moldovii Costantin Cantemir-vodă, pre  careli l-au ales la domnie boierii Ţărîi Moldovii în locul lui Dumitraşco-vodă, cu nevoinţa şi cheltuiala lui Şerban-vodă, domnului  muntenescu, pecum mai sus s-au scris. Acest domnu Cantemir-vodă au fost de oameni proşti de la ţinutul Fălciiului. Şi dacă s-au rădicat la  vîrstă, s-au dus în Ţara Leşască de au slujit la oaste, pănă au agiunsu de au fost rohmistru. Apoi viindu în Moldova, s-au dus cu  Grigoraşco-vodă Ghica în Ţara Muntenească şi au fost acolo ceauş spătărescu. Şi era om viteaz şi cu sfat bun. După aceea, viindu aice în  ţara în Moldova şi slujindu bine, l-au pus căpitan mare, şi apoi au fost şi sărdariu, şi mai pe urmă au fost şi cliucer mare. Fost-au şi capichihaie  la Poarta împărăţii, ştiindu limbi multe şi fiind om bătrîn. Cu alesul tuturor boierilor ce era pribegi în Ţara Muntenească l-au rădicat domnu, cu  cheltuiala lui Şerban-vodă, domnului muntenescu, precum mai sus s-au scris. Şi titluşul lui nu scriea Cantemir-voevoda, ce numai Costantin-voevoda.  Carte nu ştiea, ce numai iscălitura învăţasă de o făcea. Practică bună avea la voroavă, era sănătos, mînca bine şi bea bine. Semne multe avea  pe trup de la războaie, în cap şi la mîini, de pe cîndu fusese slujitoriu în Ţara Leşască. La stat nu era mare; era gros, burduhos, rumăn la faţă,  buzat. Barba îi era albă ca zăpada. Cu boierii trăiea pănă la o vreme, pentru  
{94} că era om ţară şi-i ştiea pe toţi, tot anume, pre careli cum era. Şi nu era mîndru, nici făcea cheltuială ţărîi, că era un  mosneag fără doamnă. Şi avea doi ficiori, beizadele, pre Antiohii şi pe Dumitraşco, şi era zălog la Poartă şi cu alţi ficiori de boieri. Şi era bine  în ţară dinr-alteli, numai nu putea trăi oamenii de poghiazuri leşeşti, că era ţara pustie din Iaşi în sus. Şi din toţi boierii era mai ales la acest  domnu Gavriliţă vornicul şi cu ficiorii lui. Era el boieriu şi chivernisiea precum îi era voia. Şi era o samă din ficiorii lui can făr' de ispravă, zlobivi: Lupul  şi Solomon şi Costachi. Avea slugi tălhari la casăle lor, de ţinea drumurili, de ucidea turcii şi fura bucate din Bugeac, cai, iepe. Şi să făcea farmutale  totdeuna şi slimuri cu tătarîi pentru faptele lor, şi nu putea să dzică nime nemică de frica lui Gavriliţă. Şi domnul, de şi ştiea, răbda. Vinit-au  atunce şi Miron lagofătul din Ţara Leşască, foarte scăpat şi l-au avut Cantemir-vodă în milă şi în cinste. Şi avîndu trii ficiori, i-au  boierit. Pe Ioniţă l-au făcut sărdariu, pe Nicolai logofăt al triile, pe Pătraşco cămăraş mare. Şi ş-au logodit Cantemir-vodă şi o fată  cu dînsul, pre anume domniţa Safta, iar pe Miron logofătul l-au făcut staroste la Putna. Pre acee vreme pusese Cantemir-vodă hatman pe Velicico, ca era frate  cu Miron logofătul. Şi într-acea vreme ieşit-au hatmanul Velicico cu puţintea oaste ce avea spre ţinutul Sucevii împotriva a multe poghiazuri leşeşti  ce umbla de strica în ţară. Găsit-au atunce un poghiaz mare la Baie. Şi s-au lovit hatmanul Velicico cu dînşii prea tare, că l-au lovit pe hatmanul  dintr-un sineţ, de i-au rupt dzaoa di pe lîngă grumadz. Velicico năvăliea în războiu sîngur cu suliţa a mînă, şi altul l-au lovit de i-au  rumptu spogîrniceala de la frîul calului, şi altul i-au lovit din sineţ dîrlogul de la şea, şi n-au putut să izbîndească, ş-au purces moldovenii în răsîpă, ş-au fugit  
{95} hatmanul, şi multă stricăciune au făcut acel poghiaz leşesc. Şi şi alte multe poghiazuri leşeşti loviea pe alte locuri, de strîca în  ţară. Mai lovit-au un poghiaz leşescu pe Velicico hatmanul între vii la Copou, de l-au gonit păn-în Ieşi. Şi Velicico era un om de fire şi de  treabă la toate socotelele, şi-ndrăzneţ, bun, numai neavînd nice cu cine, au doară nice năroc la războiu n-avea, că pe unde mergea îl tot bătea.  Atunce avînd nemţîi oaste cu turcii încă de la Beci, şi tot bătea nemţîi şi să lăţîea. Dece şi leşii era la un cuvînt cu nemţîi şi da  lefe moldovenilor. Să dusesă mai toţi moldovenii, boierinaşi şi slugi boiereşti, slujitori şi viniea de jăcuiea în ţară. Venisă 3 sirghi, ce fusesă  chesăgii, la Duca-vodă aice în ţară, să slujască, anume Ilei şi Stanciu şi Dima Iurucu. Ispoveduitu-s-au la un călugăr în Gălaţi, grec,  trecînd Dunărea. Şi acel călugăr i-au pîrît la Duca-vodă, de le-au luat 70 de pungi de bani şi multe odoară scumpe. Şi pe urmă s-au  găsit vreme de s-au dus în Ţara Leşască, şi aceie au bătut pe Velicico hatmanul la Baie. Şi făcea multe poghiazuri şi răutăţi ţărîi,  că era oameni harnici. Şi aşea s-au tîmplat într-un poghiaz, de i-au împresurat mulţime de tătari. Stanciul au perit acolo în războiu, iar  cielalţi au scăpat cu multe rane. Dece dintr-acele rane s-au spăriiat şi s-au dus în Ţara Nemţască, de-au agiunsu acolo de era cap la  împăratul nemţescu pe 20 de sîrbi. Iar Dima Iuruc mai pe urmă ş-au făcut pace ş-au vinit în ţară, de era baş-bulubaş la Costantin  Duca-vodă. Ş-au perit şi el de foc, împreună cu Totoiescu, vel-căpitan, cînd s-au aprins ierbăria în Ieşi. Videţi acmu ce-au făcut  acel dohovnic grec! D-ea dragul să te ispoveduieşti la dînşii! Coborîtu-s-au şi doi hatmani leşeşti cu oşti pe Prut în gios, păn' la sat la Boian.  Ieşitu-le-u Suleman-paşe sarascherul înainte şi cu Cantemir-vodă şi le-u dat leşilor războiu prea tare şi frumos. Care leşii  
{96} n-au putut ţinea războiul, şi peste noapte pe-ntreg-au tăiat lunca ş-au trecut peste Prut. Iar Suleman-paşe şi cu tătarîi şi  cu Cantemir-vodă s-au întorsu înapoi. Care Cantemir-vodă de atunce au dobîndit de la turci mare cinste şi laudă şi credinţă, căce mergea  prea bine şi frumos la războiu. C-aşea mergea în frunte, de nu să putea ţinea cei tineri de dînsul. Deci leşii dintr-acee au prinsu şi mai mare  pizmă pe dînsul, de slobodziea poghiazuri în toate părţili, de strîca. Şi ţara era tot bejănită, lipsă de pîne, că nu putea ara oameni. Iar stupi şi  vinul să făcea, că era om nărocit. Ţara bir nu da, că era iertată de la Poartă. Numai nu putea de vrajbă, că şi caii lui din ceir i-au luat  Crupenţchi c-un poghiaz leşescu. Gare pe urmă acel Crupenţchi au agiunsu de-au fostu şi jicnicer mare. Şi domnia în Ieşi, după ce i-au luat caii,  nu putea şădea, ce s-au mutat în Cetăţuie. Că de nu s-ar hi mutat în Cetăţuie, cînd au bătut poghiazul pe Velicico hatmanul la Copou, l-ar hi  luat şi pe dînsu din Ieşi. După voroava ce-au avut Şerban-vodă cu Cantemir-vodă, prins-au pe Iordachi postelnicul Rusăt de l-au închis şi  l-au muncit, că i-au cetluit capul. Ş-au dat vro treidzăci, patrudzăci de pungi de bani, şi pe urmă l-au luat Cavriliţă şi cu Velicico în  chizăşie, cum că n-a fugi din Moldova, şi l-au slobodzit. Iar pe urmă i-au dat veste Velicico hatmanul că-i stă cu price Şerban-vodă şi  este să peie. Şi-nţelegînd, au fugit în Ţara Ungurească. Atunce cînd au mărsu Suliman-paşe cu Cantemir-vodă înaintea leşilor la Boian,  vinit-au şi Şerban-vodă cu oaste din Ţara Muntenească păn-în Ieşi, de-u descălecat cu oastea la mănăstirea lui Aron-vodă, de-u  şădzut vro 4, 5 dzile de ş-au isprăvit de la Suliman-paşe, avînd grijă de nemţi. Şi s-au întorsu înapoi pe Bîrlad, tot vînînd vînaturi  şi peşte. Iară în al doile an a domniei lui Cantemir, scoborîtu-s-au craiul Sobeţchie cu toată puterea sa şi cu  
{97} toţi hatmanii, şi cu toată recipospolita, şi cu multe poghiazuri în toate părţile, în toată ţara, pre la Ocnă, pe la Bîrlad, pe la  Bujoreni, de nu rămînea un loc neprădat şi nestrîcat. Tăiat-au atunce leşii pe doamna Rucsanda, fata lui Vasîlie-vodă, la cetate la Neamţu, şi  pe Andrieşoaia, şi pe Enache gramaticul la o mînă, şi pe altîi mulţi. Că să făcusă tălhari nu numai de la oastea leşască, şi şi din  munţîi ungureşti, de jăcuiea mănăstirili, şi alţii dinspre Bugeag. Încotro căutai, tot de tălhari dai. Atunce mulţi boieri şi giupînesă săraci  ş-au lăsat casăle ş-au fugit în Ţara Muntenească de răul tălhăretului. Atunce craiul s-au coborît în gios pen tîrgu pen Ieşi ş-au  mărsu în gios pe Prut păn' la Pagul. Şi de la Pagul n-au putut merge mai nainte, că i-au ieşit turcimea şi cu tătărîmea înainte. Şi s-au  întorsu înapoi, încungiurat de tătari: care cum ieşiea din obuz, cum îl lua tătarîi. Şi s-au întorsu iar pen Ieşi înapoi. Şi era şi  Petriceico-vodă cu dînsul. Ş-au lovit pe la Tîrgul Frumos, şi n-au agiunsu cailor obuzului apă heleşteul cel mare de la Prigoreni. Ş-au luat Siretul  în sus ş-au lovit pe la Cernăuţi la Şletin în ţara lui. Iară Cantemir-vodă l-au gonit cu tătarîi păn' la Siret, la Hărmăneşti. Atunce au  arsu leşii şi tătarîi multe curţi boiereşti la ţară şi la Ieşi. Ars-au în Lungani, în Obrejeni, în Popi, în Doroşcani la Leca, în  Căcărădzeni 2 părechi, în Podobiţi, într-alţi Lungani, în Albeşti, în Brăieşti, în Prigoreni, în Găneşti, în Tîrgul Frumos, în  Criveşti, în Petrişu, în Heleşteieni, în Hăbăşeşti, în Ruginoasa, în Hălăuceşti, în Cozmeşti, în Purceleşti, în Stolniceni, în  Păşcani şi pe alte locuri multe. Tot curţi şendilite boiereşti au arsu atunce, fiind oameni închişi pen mănăstiri de frica leşilor ş-a tătarilor. Era  în Golîe oca de apă un potronic. Atunce au luat craiul şi pe Dosofteiu mitropolitul din Ieşi, cu toate hainele şi odoarăle mitropoliei. Ş-au luat şi  moaştele lui Sfetei Ion Novei de la Suceavă, care le-u fostu adus aceste moaşte din Ţara  
{98} Turcească Alecsandru-vodă cel Bun. Şi le-u dus acele moaşte împreună cu Dosoftei mitropolitul în Ţara Leşască, la un tîrgu  al craiului Sobeţchie, anume Jolfa, de stau acolo păn-în dzuoa de astădzi. Şi Dosoftei încă acolo au murit. Acestu Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de  felul lui. Şi era neam de mazîl; prea învăţat, multe limbi ştiea: elineşte, lătineşte, sloveneşte şi altă adîncă carte şi-nvăţătură,  deplin călugăr şi cucernic, şi blînd ca un miel. În ţara noastră pe-ceasta vreme nu este om ca acela. După ce l-au dus la Jolfa, îl punea craiul  Sobeţchie de s-îmbrăca cu hainele cele scumpe şi odoarăle mitropoliei ţărîi noastre, de făcea leturghii la dzile mari şi iordan la Boboteadză,  dup-obiceiul ţărîi noastre, de să mira craiul şi toţi domnii leşeşti şi lăuda de frumoasă ţărămonia ce are beserica ţărîi noastre.  Cantimir-vodă să mîniese pe-cel mitropolit şi-i făcusă afurisănie de la patrierhi. Dar nemic de dînsul nu s-au atinsu, că dzic oamenii că-i  sfînt, iar de Cantimir-vodă s-au atinsu, că l-au găsit legat. Ce nu să ştie, dintr-acee pricină au dintr-alte. Cantimir-vodă, cînd au vinit  craiul, rămăsesă mai sîngur. Boierimea, slujitorimea fugisă care încotro putusă. Numai prea cu puţintei rămăsesă, oameni de curte. Şi-l  îndemna o samă de boieri să s-închine la leşi. Şi-i scriea şi Şărban-vodă să s-închine, că s-a închina şi el, că i să  scoboară şi nemţîi despre Ţara Nemţască, şi moscalii încă mărgu la Crîm, şi s-or face tot una. Iară Cantemir-vodă nu s-au potrivit.  Una, că ştiea rîndul leşilor, că-i slujîsă, a dooa, îi era ficiorul la Poartă zălog, Antohie-vodă bezădeoa. Ce nu-i da mîna. Ce el cu cine  au avut s-au tras spre Fălciiu înaintea tătarîlor, cum mai sus s-au pomenit. Şi cu aceasta au nemerit, de i-au ieşit mare laudă de la turci. Pe-cie  vreme era vro 40 şi mai bine de codreni tălhari, de ţinea drumurile în Ţara de Gios. Agiuns-au  
{99} la Cantemir-vodă de i-au iertat. Ş-au vinit toţi în Ieşi, şi i-au dus pe toţi în mănăstire, în Gălata, de-au giurat cum  or sluji lui Cantemir-vodă şi ţărîi cu dreptate. Şi le-au dat leafă cîte 4 lei de lună. Şi au pus capete dintre dînşii pe Zaharie şi pe Sandul  şi le-u dat cărţi de volnicie, să strîngă cît de mulţi. Şi cum au sosit la Piatră, au găsit un poghiaz de leşi cu căzaci, vro 200 şi mai bine.  Şi aşea i-au lovit fără veste, pe o negură, de i-au spart şi i-au spîrcuit şi i-au prinsu şi vii, de i-au dus la Cantemir-vodă, de i-au tot  înţăpat şi i-au spîndzurat. Dece dintr-acea izbîndă au început Cantemir-vodă a faci steaguri de lefecii în Roman şi în Cozmeşti  şi-n Tîrgul Frumos, în Hîrlău, în Podul Leloaie, în Ieşi. Ş-au început a-i birui pe tălhari ş-a-i prinde, de-i ducea la  Cantemir-vodă, de-i tot omorîea cu fel de feluri de cazne. Aşijdere şi Miron logofătul, fiind staroste la Putna, au făcut siimeni şi hînsari ş-au  început şi dintr-acolo a răsîpi tălharii. Că numai o dată la o bătaie au prinsu 40 de tălhari şi i-au tăiat cîte în patru bucăţi, de i-au  pus pen prepeleci pe la drumuri. Pus-au Miron logofătul de-u lărgit şi drumul la Lunca Mîndrişcăi, că, fiind drumul strîmtu, nu putea să îmble de  răul tălharilor. Şi aşea cu aceste au început a să mai stîrpi. Că de ce-i omorîea, de ce să făcea mai mulţi în dzileli acestui domnu. Aşijdere  atunce cînd-au vinit craiul mai nainte, după ce-au făcut Cantemir-vodă slujitori, vădzind Şerban-vodă că îmblă tălhăret mult în  Moldova şi n-are cine să le stea împotrivă, şi Cantimir-vodă n-au ţinut parola, cum s-au apucat, cînd l-au pus domnu, să omoare pe  Iordachi Rusăt, ş-au fugit în Ţara Ungurească, triimis-au şi el pe Mănăilă căpitanul cu saragele să prindză pe giupîneasa lui Iordachi  Rusăt. Dece aflîndu-să giupîneasa lui Iordachi cu multă bejenie pe Oituz, la un sat Grozăşti, de frica unui poghiaz leşeşcu ce viniea din sus, au apucat  numai ea, Iordăchioaia sîngură, cu rădvanul. Numai de n-au  
{100} prins-o sarageleli, iar altă ce-au avut agărlîc, i-au luat tot sarageleli. Şi peste noapte s-au întorsu sarageleli peste munte în Ţara  Muntenească. Şi bejănari, cine-au fost, au sărit după dînşii a dooa dzi pe şleah şi nu i-au putut agiunge, şi s-au dus cu paci. Triimisă sol pe  Gavriliţă în Ţara Muntenească, la Şerban-vodă, Cantemir-vodă, că vădzu că s-au mîniiat Şerban-vodă pentru Iordachi şi pentru  căci nu s-au închinat la leşi, de pe cum să adeverisă, cîndu l-au pus domnu. Şi-ntorcîndu-să Gavriliţă înapoi, îndat-au şi murit.  Dzic să-l fie otrăvit Şerban-vodă. Caută de-cmu înainte de vedzi ce s-au lucrat zavistia şi răutatea în Moldova şi-n Ţara  Muntenească, de pizma lui Şerban-vodă ş-a Cupăreştilor, ce-u avut veche. Îndată s-au făcut pace cu Cantemir-vodă, de-au vinit de la  Ţarigrad în Ieşi, Cupăreştii. Ş-au pus pe Iordachi visternic mare, de i-au dat Cantemir-vodă cheia ţărîi în mînă, şi i-au dat şi o  samă de bani din cei ce-i luasă, iar pentru o samă i-au dat tîrgul Scheia şi Drăcşani, şi pe frate-său Manolachi, staroste la Putna, de să mai  adăogea vrăjbile cu muntenii. Pus-au şi pe fraţîi lor, acestor doi, pe Scarlatachi şi Laţcarachi şi pe Mihalachi, capichihăi la Ţarigrad. Ţine-te,  săracă Moldovă, de acmu înainte de jac şi mîncari! Toţi aceştie tuscinci, ficiori cuparului celui bătrîn, de nu să sătura unul cu o sută sau doo de  pungi! Dat-au Cantemir-vodă toată taina ce-au avut cu Şerban-vodă lor. Bucurat-au Cupăreştii pe Cantemir-vodă că l-or faci domnu  în Ţara Muntenească. Şi aşea tot să pîrîea şi să mînca unii pe alţii. Murind Gavriliţă cel bătrîn, pus-au vornic mare în locul lui pe  fiiu-său Vasîlachie, dar nu avea trecere la domnie ca tată-său. Şi pe ceielalţi fraţi ai lui au început a-i mai scădea din volnicia ce avea cînd trăiea  
{101} tat-său. Scos-au şi pe Velicico din hătmănie şi l-au pus vornic mare de Ţara de Sus, şi hatman au pus pe ginere-său Bogdan.  Dece Iordachi visternicul au şi legat frăţîe cu Bogdan hatmanul, vădzind că-i gineri lui Cantemir, de ţinea la un cuvînt, şi pe ciielalţi boieri a-i  călca din obiceiurile lor. Şi scotea mulţime de orînduieli pe ţară, şi pe mazîli dăjdii grele, şi pe breslaşi greutate, de s-au stîns de-atunce.  Că era breslaşi mulţi în ţară atunce, cu mii de stupi. Şi Cantemir-vodă carte nu ştiea, sama nime nu-i lua, că-i supusesă pe ciielalţi boieri,  că ţara era iertată de bir de la-mpărăţîe. Iară Lăţcărachi tot triimitea la sute de pungi de lua, ni c-o pricină, ni cu alta. Oarice sta  împotrivă pentru ţară Miron logofătul şi cu frate-său Velişco vornicul. Îi dzicea lui Cantemir-vodă şi lui Iordachi visternicul la mesă: "Mai  des cu păharăle, măria ta, şi mai rar cu orînduieleli, că ţara îi iertată de la Poartă, ş-ei vrea să-ţi dai măria ta sama odată şi nu-i  putea". Şi Velicico şi mai tare totdeuna să sfădiea cu Cantemir-vodă şi cu Iordachi visternicul. Care dintr-acele voroave avînd frică, au cădzut şi  la prepus, de ş-au pus şi capeteli. Şerban-vodă făcusă gătire mare de oşti în Ţara Muntenească, şi făcusă cîteva vasă, şeici, la  Argeş, cu zaharà, de sta gata să să scoboare pe Dunăre. Şi s-agiunsesă cu toate capeteli sîrbimei pe di ciea parte de Dunăre şi triimisesă şi la  nemţi pe frate-său Iordachi spătarul şi pe ginere-său aga Bălăceanul, ca să vie cu o samă de oaste nemţască. Agiunsesă şi la Moscu, să  să scoboare la Crîm. Şi stînd împotriva sfatului un cneadz mare, cheltuit-au Şerban-vodă de l-au otrăvit, ca să nu mai hie potrivnic sfatului.  Agiunsesă şi cu craiul Sobeţchi, ca să să scoboare în gios la Bugeag. Şi aşea şi el să purceagă cu această gătiri, să apuce Ţarigradul,  
{102} cînd or hi turcii la Beligrad, la nemţi. Numai era pedică Cantemir-vodă cu Cupăreştii, că-l tot pîrîea la Poartă. Dece  Şerban-vodă, vădzind împiedecarea lui Cantemir-vodă, au strînsu cîţiva boieri moldoveni ce era în Ţara Muntenească pribegi, unii de frica lui  Cantemir-vodă, alţîi pentru frica poghiazurilor leşeşti. Strînsu-i-au pe toţi la dînsul la sfat, la Bucureşti Ş-au ales pe Ilie Drăguţescul  să-l facă domnu în Moldova, cu toată cheltuiala lui, ca să să mîntuiască de Cantemir-vodă, să nu-i mai fie piedică. Şi n-au zăbăvit  dup-acesta sfat Şerban-vodă ş-au şi murit. Dzic să-l fie otrăvit fraţîi lui, stolnicul Costantin şi spătarul Mihai, că era un om groznic: nu  veghea nimărui voia. Om mare la stat, cu ochii ca de bou, harnic, darnic, milă făcea mare la streini, la slujitori. Cheltuiea mult, să-ş facă nume, iar nu să  strîngă. Cantemir-vodă încă de aceste oblicind de toate, pîrîsă la Poartă pe Şerban-vodă. Şi turcii nu putea să-l mazîlească, că  să temea de numeli lui Şerban-vodă, ce scrisesă la hanul să să gătedze să margă să iernedze în Ţara Muntenească, să prindză pe  Şerban-vodă. Ce gătindu-să hanul, i-au şi vinit veste c-au murit. Ce gîndeşie omul nu dă domnul! Că cine ştie la ce cumpănă ar hi vinit  şi Ţara Muntenească, de n-ar hi murit atunce. Rădicat-au fraţii lui Serban-vodă, Costantin stolnicul şi cu Mihai spătarul, domnu atunce pe un nepot  a lor de sor, anume Costantin Brîncovanul Baserab, în locul lui Şerban-vodă. Avea Şerban-vodă ficior mare, şi n-au vrut fraţîi lui  Şerban-vodă să-l puie pe dînsul, căce nu trăiea bine cu doamna. După ce s-au aşedzat Brîncovanul în scaun în Bucureşti, gîlceava şi  zavistia cu Cupăreştii tot au rămas şi la Brîncovanul, cum era şi la Şerban-vodă, de să tot pîrîea unii pe alţii la Poartă, de să tot făcea  cheltuială amînduror ţărilor. Început-au Brîncovanul a supăra pe doamna lui Şerban-vodă cu feluri de feluri ş-a-i lua bani de pe  
{103} unde era mistuiţi. Că-i fiindu-i nepot şi-n cinste la dînsul, îi ştiea. Dece aga Bălăceanul, ginerele lui Şerban-vodă,  dac-au înţeles de acea supărare, n-au vrut să vie de la nemţi ş-au rămas acolo la Sîbiiu. Iar Iordachi spătarul, fratele lui Şerban-vodă, au  vinit la Brîncovanul de la nemţi, de unde-l triimisesă Şerban-vodă. Dece doamna lui Şerban-vodă cădzus-în mare prepus vădzind c-au  rămas ginere-său Bălăceanul la Sîbii. Şi pusesă trei steaguri de lefecii moldoveni, anume Beşlaga şi Vicol şi Tatul, de-o păzîea pe dînsa  şi pe ficiorul ei, Gheorghe bezadea, lasat la Drăgăneşti, să nu fugă la ginere-său la nemţi. Iară după ce-au trecut un an a domniei  Brîncovanului, coborîtu-s-au Bălăceanul cu oşti nemţeşti şi cu Hezăr ghenărarul de au vinit în tîrgu în Bucureşti. Dar ficiorul lui  Şerban-vodă, cum au înţeles c-au trecut nemţîi munteli în Ţara Muntenească, de vin la Bucureşti, într-o sară s-au îmbrăcat cu  haine proaste ş-au ieşit pentre straja de la Drăgăneşti ce-l păzîea şi s-au dus înaintea oştii nemţeşti. Ş-au rămas numai doamna  sîngură la Drăgăneşti în pază. Brîncovanul, dac-au vădzut că s-apropie oştile nemţeşti de Bucureşti, au lăsat Bucureştii şi  s-au scoborît la sat la Ruşi, cu toată casa lui, şi boieri, şi curte, slujitori, ş-au şedzut acolo la Ruşi vro doo, trei săptămîni. El şedea în  Ruşi şi nemţîi în Bucureşti, cale de opt, noo ceasuri unii de alţii. Şi purta de grijă Brîncovanul de zaharà, de le da tot de-agiunsu de ce li trebuiea,  şi pe de altă parte au făcut ştire la Poartă şi la tătari să vie. Tremăs-au atunce ghenărar Heizăr pe un culonel cu vro sută de nemţi la  Drăgăneşti, de au luat pe doamna lui Şerban-vodă de au dus-o în Bucureşti. Cu voia Brîncovanului era, că Drăgăneştii de Ruşi nu era  departe, cale de doo ceasuri. După ce-au rădicat pe doamna din Drăgăneşti, vinit-au numai sîngur ghenărar cu capul lui, cu vro  
{104} sută de oameni, de la Bucureşti la Drăgăneşti. Şi s-au sculat şi Brîncovanul din Ruşi, de s-au dus la dînsul în  Drăgăneşti de s-au împreunat cu dînsul. Ş-au mîncat ş-au vorovit cinci, şesă ceasuri ce i-au trebuit. Şi aşea s-au întorsu  ghenărar iarăşi la obuzul lui în Bucureşti, şi Brîncovanul s-au întorsu la obuzul lui la Ruşi. Ţara n-o lăsa să să bejănească. Pe  cine-i prindea le tăiea nasul, urecheli, de sta pe loc, ca să poarte de grije zaharalei oştilor. Atunce toţi boierii munteneşti îndemna pe Brîncovanul să  s-închine la nemţi. Numai unchiu-său stolnicul Costantin n-au priimit acestu sfat şi nu l-au lăsat să s-închine. Cîn va Dumnedzeu, şi omul  nemereşte sfatul. Atunce fiindu domnie nouă, şi viind oşti, şi neavînd cu ce să chivernisi în grabă, trebuind bani, au scos văcăret întăieş  dată un tult de vită şi doi orţi de cal, de-au rămas obiceiu pănă astădzi. Şi de acolo de la munteni, peste cîţiva ani, la domnia lui Costantin  Ducăi-vodă, au sărit scînteia şi la noi în Moldova, de s-au aprinsu acestu pojar de obiceiu. Dece în scurtă vreme au purces şi tătarîi a vini în  Ţara Muntenească. Brîncovanul îndat-atunce au dat ştire ţărîi să să dea în laturi la munţi. Ş-au triimis doamna la mănăstire la Brad,  la munte, şi el au purces în tîmpinarea soltanului la Buzău. Şi numai într-acea dzi să nu să fie tîmpinat cu soltanul, era să prade ţara. Iar nemţii,  dac-au înţeles că vin tătari, s-au rădicat cu doamna lui Şerban-vodă şi cu toţîi din Bucureşti ş-au trecut munţîi la Braşov. Şi  tătarii cu Brîncovanul i-au gonit păn-au trecut munţîi, şi nemic nu le-u putut strîca. Iar pe ţară au strîcat-o rău tătari, că numai  căce n-au luat robi, iar altă ce-au găsit tot au luat. Că acolo sînt munţîi goli, nu pot să s-ascundză oameni şi dobitoaceli, şi era vreme şi de  iarnă. Ce au rămas oameni numai cu sufleteli.  
{105} Iar de vără, după ce s-au făcut, trecut-au tătarîi doo, trei rînduri pen Ţara Muntenească. Şi la mărsu şi la întorsu tot pen  Ţara Muntenească trecea, de mergea la Beligrad, unde să bătea turcii cu nemţîi, de făcea bogată stricăciune Ţărîi Munteneşti. În al doile an  de domnie Brîncovanului rînduit-au împărăţia turcească pe munteni şi pe moldoveni şi pe tătari şi pe un sarascher cu turcii, o samă, să  ducă pe Tucul-grof să-l puie craiu în Ţara Ungurească. Dece de aice din Moldova au mărsu hatmanul Bogdan cu o samă de moldoveni, şi un soltan cu  tătari, şi Brîncovanul cu capul său şi, agiungînd la marginea Ţărîi Munteneşti unde să cheamă Cîmpina, ieşitu-le-u Heizăr  ghenărar şi cu aga Bălăceanul şi cu cîteva mii de nemţi. Ş-au dat războiu foarte tare, de îmbe părţile, şi groznic, cîteva ceasuri, şi pe  urmă au spart pe nemţi. Ş-au purces nemţîi în răsîpă. Şi atunce au prinsu pe Heizăr ghenărarul la mîna-i lui Tupil-grof, şi  Bălăceanul au perit în războiu, dar au perit şi sarascherul turcescu, că l-au lovit un glonţu tocma în gură. Dzic că la acel războiu să fie fostu  mai mult izbînda despre partea căzacilor Brîncovanului, care le era cap căzacilor un moldovan, anume Costîn, ficiorul Nenului. După ce au aflat Brîncovanul  pe Bălăceanul mort în războiu, trimisu-i-au capul la Bucureşti, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrădzîi lui, de-au şedzut vru' an  cu capul în prepeleac. Şi au învăţat de i-au răsîpit şi curţile şi ograda, de-au rămas numai jărişte. După izbînda ce-au făcut  acolo, întrat-au Tuchil-grof în Ţara Ungurească cu toate oştile ce scriu mai sus. Ş-au început a strîca şi a arde ş-a robi pe care nu vrea să  s-închine lui. Ş-aşea au îmblat cîteva dzile strîcînd pen Ţara Ungurească, păn' ce s-au rădicat altă oaste nemţască s-au purces  asupra lor. Dece hrof cu turcii şi cu tătarîi n-au cutedzat să stea împotrivă-le ş-au fugit peste munţi înapoi în Ţara Muntenească.  
{106} Iar Bogdan hatmanul, vrînd dreptu să iasă pe Oituz la Ţara Moldovei, ieşitu-i-au ţărănime sacui înainte la Oituz, la strîmtoari,  de i-au dat războiu toată noaptea, de cu mare greu au scăpat de-au ieşit din mîna lor, că era să piară cu toţîi. Iar tătari s-au dus în Bugeac  acasă, iar Tucul-grof cu oastea lui, cu ungurimea, au rămas în Ţara Muntenească de-au iernat ş-au şi vărat, şi multă strîcăciune făcea  ţărîi. Numai, păn-a să rădica Tucul-grof de s-au dus în Ţara Turcească, foarte cu puţintea oaste curuţi de-a lui rămăsesă, că  pusesă Brîncovanul oameni de-a lui, pe care curuţ îl găsiea în laturi, pe taină îl şi ucidea. Făcut-au leşii la Zvancea ocop, din sus de Zvancea,  de-au aşedzat oaste. Triimis-au şi cetatea Sorocei un polcovnic iar cu oaste. Aşedzat-au şi-n ţinutul Cernăuţului în cîteva locuri, de-au  făcut părcane de-au aşedzat oaste joimiri moldoveni şi leşi: în Vasîleu, pe Nistru, drăgani, în Orăşeni pe Zaharoţchie cu leşi, în  Coţmani pe Dobravschie tiji cu leşi, în Bănila pe Turculeţ cel mare cu moldoveni, în Hlîniţă (pe) Botedzu tiji (cu) moldoveni, în tîrgu în  Cernăuţi (pe) Brăneşti, în Cuciur (pe) Turculeţ cel mic cu moldoveni. Şi aşea cuprinsesă tot ţinutul Cernăuţului de-l ţinea. Şi altă  treabă n-avea. În toate dzileli să bătea cu turcii supt Cameniţă, că păzîea drumul Cameniţîi de cine trecea. Tot îi lua de grumadzi şi-i  robiea, şi să slobodziea furiş în Moldova şi-n Bugeag, de apuca herghelii a cui găsîea, şi lua şi limbă. Şi cîndu ducea turcii zaharali în  Cameniţă, le ieşiea înainte ori la dus ori la întorsu, de-i robiea, şi de bogate ori îi şi smintiea. Aşijdere şi lepcanii din Cameniţă şi cu turcii  ieşiea şi loviea pe joimiri, pe unde era aşădzaţi, fără veste, şi de bogate ori îi strîca. Tătarîi din Bugeag, hanul, soltani, cîte de trei, patru ori  mergea în Ţara Leşască, de-i prăda cît le trebuiea. Şi la întorsu, slăbindu-le cai, fiind uneori iariă, ieşiea joimirii de pen zămci de-i loviea. Pe urmă şi  
{107} scotea duiumuri şi robi, iară uneori îi loviea tătari pa dînşii. Odată, ieşindu Turculeţ cel mare la Ştefăneşti, la drumul  Cameniţîi, să iea limbă, au vădzut vro 40 de turci pe şlah viind de la Cameniţă. Deci Turculeţ trecînd Prutul să margă la dînşii să-i  lovască, au apucat de-au trecut numai vro treidzăci de joimiri, şi s-au şi rumtu gheaţa, că era de primăvară. Ş-au rămas oastea cea multă a  lui Turculeţ di ceasta parte, neputînd trece Prutul, că să rumsesă gheaţa. Dece Turculeţ au ieşit înaintea celor 40 de turci, şi aşea s-au bătut  faţă la faţă vro doo ceasuri, că nu putea cie oaste să treacă să le dea agiutor. Şi i-au înfrînt pe turci şi i-au prinsu vii care n-au perit la  bătaie. Numai doi au scăpat, şi i-au luat robi de grumadzi de i-au dus în Ţara Leşască. Pe unii i-au triimis la craiul, de ş-au făcut nume şi  cinste, pe alţîi i-au ţinut la dînsul, la Bănila, de s-au răscumpărat. Ş-au găsit atunce la acei turci neguţitori 50 de pungi de bani gata, fără  odoară şi haine şi cai. În al şesăle an a domniei lui Cantemir-vodă coborîtu-s-au craiul Sobeţchi cu oşti grele iar în Ţara Moldovei, fiind  îndemnaţi şi de munteni, de Brîncovanul, de pe cum era învăţat ca să facă rău acestei ţări, de să acolisiea de dînsa totdeuna, precum şi mai  pe urmă, de-au adus şi pe moscali cu fapteli lui. Care, Dumnedzău, pentru suspinurile săracilor, i-au plătit de s-au stînsu pomenirea lui cu totul.  Ş-au vinit craiul cu obuzul pe la Botăşeni şi pen Cotnari păn' la Tîrgul Frumos, şi de la Tîrgul Frumos iar s-au întorsu la ţara lui, că era vreme  de toamnă. Şi atunce, întorcîndu-să, au lăsat oaste cu bucate în cetate, în Neamţu, şi-n Suceavă, în mănăstirea armenească, şi-n  Agapia în mănăstire, şi-n Săcul, şi-n Cîmpul Lungu, şi-n Hangu. Şi cînd au agiunsu cu obuzul pe Siret pe la Ropcea, aşea i-au lovit o  ploaie cu ninsoare, de i-au ţinut acel vicol vro trei, patru dzili, de-au murit oastea mai bine de giumătate, îngheţată  
{108} şi leşinată, că era pe la noiemvrii. Iar caii le-u murit toţi din obuz, de le-au rămas carăle şi carăteli şi puşceli toate la  Ropcea. Dzic că nice craiul mai n-au fostu avînd cal să-ncalece. De-biea au mărsu păn' la Sletin, că i-au fostu lovitu mînia lui Dumnedzău, de nu  era numai vicolul, ce-i lovisă şi o boală, de muriea şi oameni şi cai. Şi la anul au triimis din Ţara Leşască de-au luat puşcele de la Ropcea.  Tătarîi şi cu Cantemir-vodă n-au vrut să margă mai nainte după dînşii de la Criveşti, ce s-au întorsu înapoi. Îndemnatu-i-au  Cantemir-vodă pe tătari să margă înainte, că, de-r hi mărsu, i-ar hi Iuat pe toţi de grumadzi. Numai tătarîi n-au vrut să margă. Dzic  că Sobeţchi s-au fostu agiunsu cu tătari, de-au fos' tot una. Numai în videala leşilor s-arăta neprietin. Că odată s-au fostu tîmplat într-o  noapte de-au tăiat pe nişte tătari prea rău Turculeţ al nostru cu moldovenii. Şi a doo dzi vădzindu Sobeţchie, au fostu jăluind pe tătari: "Păcat  c-au perit atîţe viteji! " Ş-au fostu dzicînd lui Turculeţ pentru ce i-au logit noaptea furiş. Că el avea prieteşug cu dînşii încă din  hătmănie. După ce s-au dus craiul în ţara lui, scris-au cărţi la-mpăratul Neamţului şi la papa de Rîm, de să făliea pecum au luat atîte  cetăţi din Ţara Moldovei. Şi pe-celi serisori papa de Rîm tot îl credea şi-i trimitea bani să facă oaste asupra păgînilor. Căce aşea era  voroviţi şi cu împăratul Neamţului: el să margă pe de o parte, şi celalalt pe de alta. Triimis-au Cantemir-vodă o samă de tătari cu moldoveni  lefecii în Cîmpul Lungu şi-n Hangu, de-au prădat ş-au arsu, ca să scoată pe joimiri. Şi nu i-au putut scoate, iară duium şi robi au luat mult  tătarîi. Şi-ntorcîndu-să înapoi pe la Ieşi, încă le-au dăruit  
{109} Cantemir-vodă tuturor mîrzaciror postavuri şi atlazuri. Şi s-au dus în Bugeag. În al şeptele an a domniei lui gătitu-s-au  Cantemir-vodă cu oastea lui de-au mărsu să iea cetatea Sorocii, împreună cu Daltaban-paşe, sarascherul Obluşiţîi, şi cu hatmanul Steţu a  Ocrainii hanului şi cu cîteva mii de tătari. Ş-au stătut pen pregiurul cetăţîi cîteva săptămîni, de-u tot bătut-o cetatea, de-au făcut  meterezuri şi lagumuri. Ş-au dat năvăli prea tare, şi n-au putut-o lua, şi au perit multă oaste atunce, cînd da năvăli turcii şi moldoveni. Şi  nu era atîta oaste în cetate, ca doo, trei sute de drăgani şi căzaci; numai ei din cetate nemeriea tot în om, iar cei de-fară nu putea să le strîce nemic.  Şi s-au întorsu înapoi la Ieşi, fără nice o izbîndă şi cu multă pagubă de oaste. Tot într-acel an, mai înainte ce-au mărsu la Soroca,  strînsu-s-au toţi ficiorii lui Gavriliţă şi cu alţi boieri mulţi de Ţara de Gios la nunta lui Ion Pălade, la Băcani, din sus de Bîrlad. Şi acolo au  fostu şi vornicul Velicico, fiind cumnat lui Pălade. Şi strîngîndu-să acolo la-cea nuntă, au sfătuit şi s-au giurat cu toţîi, ei în de ei, să  fug-în Ţara Muntenească la Brîncovanul, să le dea agiutor de cheltuială, să margă la Poartă să pîrască pe Cantemir, să-l scoată din  domnie, să rădice dnmnu dintre dînşii pre Velicico vornicul. Dece s-au sculat un boier dintre dînşii, anumi Ilie Tifăscul, care îl poreclisă pe urmă  Frige-vacă, şi i-au pîrît la Cantemir-vodă, de le-u spus tot sfatul. Că era boierii de la o vreme prea supăraţi de Cantemir-vodă, că era la  curte boierinaşi, tot ficiori de mojîci codreni şi gălăţeni. Şi dzicea Cantemir-vodă că domnul face neamurile, domnul le stînge. Şi-i era  urîţi ficiorii cei de boier, să nu-i vadză într-ochi, de pe cum îi era nătura lui. Şi era în cinste numai hatmanul Bogdan, ginere-său, şi cu  Iordachi visternicul Rusăt. Aceşti doi schivernisîea şi mînca ţara, cum le era voia. Dece boierii pe acee vreme nu mai putea suferi să fie călcaţi de acei  doi boieri şi de mojîcii aceloralalţi mai mici  
{110} de curte. Că, cînd ieşiea la ţară cu slujbe, boierinaşii făcea multe năcazuri casălor celor mari a boierilor. Dece Cantemir-vodă,  cum au înţeles acel sfat, din Ilie Frige-vacă, a boierilor, au şi răpedzit într-o noapte boierinaşi d-ea lui şi slujitori, să-i prindză pe toţi pe  aciie. Dece unii au scăpat în Ţara Muntenească, iar pe carei i-au prinsu i-au adus la Ieşi. Şi pe Velicico vornicul, după ce l-au adus la Ieşi, era  zavistie mai mare despre Cupăreşti, împungîndu-să cu horba mai denainte vremi. Şi avea şi sîială de dînsul, căce era mai om decît toţi.  Atunce în grabă Cantemir-vodă în mînie l-au bătut cu buzduganul şi l-au închis în beci. Deci neprietinii lui Velicico atunci au şi aflat vreme  de-au dzis lui Cantemir-vodă: "De vreme că te-i grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. Păzeşte de-l omoară, că, d-ea scăpă viu,  mîne, poimîni el ne omoară pe toţi". Şi el încă îndat-au ascultat şi l-au scos noaptea de i-au tăiat capul denaintea porţîi. Pentru bineli  ce-au dat ştire Velicico lu Iordachi visternicul, de-au fugit cînd vrea să-l omoare Cantemir-vadă, acum i-au mulţămit şi Iordachi visternicul  într-acesta chip, ca un grec. Şi aflară atunce neprietinii vreme de-u dzis lui Cantemir-vodă: "Acmu, de vreme c-ai omorît pe Velicico, triimite de prinde  şi pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat, ori nevinovat, să nu scapi, c-apoi încă a hi mai rău şi de tine şi de noi". Deci  Cantemir-vodă nu ş-au socotit viiaţa lui, că era trecut cu bătrîneţeli, om de 70 de ani, de numai cît nu-i sosîsă ceasul şi lui, ce s-au  potrivit neprietinilor şi nu ş-au cruţat sufletul. Ce ca un tiran au triimăs pe Macrei, vătavul de păhărnicei, cu slujitori din Roman de l-au luat de-colo,  de la casa lui de la Bărboşi, de l-au dus păn-în Roman, şi i-au tăiat capul. Şi cînd l-au găsit Macrei acolo la Bărboşi, atunce-i murisă  şi giupîneasa. Şi nemic nu ştiea de sfatul frăţine-său sau de a celoralalţi boieri, că nu era amestecat cu ceielalţi boieri la sfat. Că el pornisă  atunce pe un ficior a lui, pe Neculaiu,  
{111} să iea fata Ducăi-vodă de la Ţarigrad şi să gătasă şi cu celalalt să iea fata lui Cantemir-vodă, să s-încuscredze, şi  nice cu gîndul nu gîndiea că i-a vini o furtună ca acie. Dzisu-i-au slujitorii, cînd l-au găsit la Bărboşi, să fugă, că nu-i departe, în  Neamţu, iar el n-au priimit, ştiindu-să drept. Gîndiea că l-or duce la Ieş şi s-a îndrepta. Iar după ce i-au vinit Macrei, şi viind zapciu  după zapciu să piară, nu l-au mai îngăduit ş-au pus de l-au tăiat în Roman. Şi mult s-au rugat lui Macreiu să-l ducă păn-în  Ieşi, iar Macrei, ca un om rău şi de nemic, nu i-au fostu milă de sufletul stăpînu-său şi s-au grăbit de l-au omorît. Că de l-ar hi dus  în Ieşi, poate s-ar hi îndreptat şi n-ar hi perit. Că multe slugi să tîmplă la domni vrednice, de nu să grăbescu şi ferescu pe stăpîni de  păcat, şi pe urmă cad la laudă şi despre stăpîn, şi despre oameni, şi despre Dumnedzău. Iar acesta, ca un varvar, nefiind de neam, n-au socoti.  Cantemir-vodă dup-acee mult să căiea ce-au făcut şi de multe ori plîngea între toată boierimea şi blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat. Că, după ei, n-au trăit un an  nice Cantemir-vodă ş-au murit. Iar pe Vasîlie vornicul, ficiorul lui Gavriliţă, şi pe frate-său Solomon şi pe frate-său Costachi şi pe  Gheorghiţă Mitre şi pe Dedul spătar Arbănaş şi pe tustrei ficiorii lui Miron, pe toţi pe aceştie i-au prinsu şi i-au închis unii în turnu, pe unii  la simeni, pe alţii pen beciuri, şi pe Neculaiu, mărgînd să s-însoare, l-au întorsu de la Bîrlad de l-au închis şi pe dînsul. Iară Lupul,  ficiorul lui Gavriliţă, şi Costantin cumnatu-său, păharnicul Lambrino, şi cumnatu-său Ivaşco şi Antiohie Jora şi Bujorăneştii şi alţîi  din Bujorăneşti au scăpat în Ţara Muntnească, la Brîncovanul, şi de-acolo s-au gătit şi s-au dus la Odrei, la Poartă, să pîrască pe  Cantemir-vodă. Şi le-u dzis atunce Brîncovanul să nu să grăbască să margă atunce la  
{112} Poartă, că-i prietin vizirul Cupăreştilor. Ei n-au ascultat ş-au păzit de au mărsu. Iară Cantemir-vodă, după ce-au  înţeles au răpedzit şi el pe Bogdan hatmanul şi pe Iordarhi Rusăt visternicul, cu alţi boieri mulţi de ţară, de s-au pîrît de faţă cu toţii la  Divan. Şi i-au dat pe toţi în obedzi de grumadzi, de i-au adus la Cantemir-vodă în Ieşi. Dece Cantemir-vodă, după ce i-au adusu-i, i-au  pus la închisoare, şi nu i-au omorît, c-au poroncit Poarta să nu-i omoare. Şi ş-au adus aminte şi de giurămîntul ce-u giurat Cantemir lui  Gavriliţă celui bătrîn, să nu-ş atingă sabia de neamul ficiorilor lui. Ce i-au pus bani pe toţi, să-i întoarcă cheltuiala ce-au cheltuit la  Poartă, pe unii cîte dzeci pungi, pe alţii cîte 5, pe alţii cîte cum au socotit. Şi după ce ş-au plinit banii, i-au dat pe chezăşie şi i-au  slobodzit. Deci carei au avut putinţă şi prietini, mai curînd au dat, şi i-au slobodzit, iar carei au fostu mai neputincioşi au şădzut mult închişi, şi  i-au bătut păn' ş-au plătit banii. Iară ficiorilor lui Miron nu le-u luat nemic şi i-au dat pe chezăşie şi i-au slobodzit. Din toţi boierii  rămăsesă Dedul spătarul Arbănaşul închis în turnul clopotniţîi la Trei Sfetiteli. Şi-l pusesă 10 pungi de bani, şi n-avea cu ce plini, că  era un om mai scăpat. Şi poate avea şi pizmă pe dînsul că-l scoses-în doo rînduri să-i taie capul. Dece el într-o noapte au îmbătat pe  siimeni, pe străjerii ce-l păzîea, şi s-au slobodzit cu o frenghie pe o ferastră din turnu pănă gios ş-au apucat de-u încălecat cu doi ficiori  ş-au fugit. Dar Cantemir-vodă a doo dzi, dac-au oblicit c-au scăpat, au poroncit să nu-l mai caute nime, nice să-l mai gonească. Că, de vreme  c-au încălecat, nu este nime harnic să-i stea împotrivă sau să-l prindză pe om pe-cela. Că-l ştiea el ce viteaz bun este, c-au fostu cu  dînsul la războiu. Că, cînd alerga pe cal cît putea, săriea de pe un cal pe altul, şi punea 3 cai alăture şi de pe gios să răpedziea şi-i săriea pe tustrei pe sus.  
{113} Nu era altu om în ţară ca dînsul harnic şi viteaz. N-au zăbăvit prea mult şi ş-au făcut pace şi au vinit în ţară, şi  l-au iertat Cantemir-vodă. Dup-acie Cantemir-vodă au strîcat logodna cu Pătraşco, ficiorul lui Miron logofătul, şi ş-au ales din toţi ficiorii  de boier pe Mihălachi, ficiorul lui Ion Răcoviţă vornicului, de l-au luat gineri. Care acela pe urmă au cădzut domnu, de-i dzic Mihai-vodă. Ş-au  făcut nuntă cu dînsul domnească şi l-au şi boierit, l-au făcut comis mare, iar pe urmă l-au făcut stolnic mare. Numai n-au avut parte de  dînsul, că n-au trăit mult cu dînsa, şi i-au murit fiică-sa. Căce Cantemir-vodă era cumătru cu cuscru-său Ion Răcoviţă, că-i  botedzasă Cantemir-vodă un copil lui Ion Răcoviţă, mai mic decît ginere-său Mihălachi. Căce poate n-au răbdat Dumnedzău. Numai  Mihălachi mai pe urmă, la domnia lui Antohie-vodă, au luat altă fată de boier, a Dedului spătarului de la Gălaţi, şi cu acie au veţuit, de-au  făcut copii, ş-au fostu şi domnu. Cantemir-vodă şi Cupăreştii s-au mai apucat şi de alt danţu asupra muntenilor, şi muntenii asupra lor.  Ţineţi-vă, săracelor ţări, dacă sînteţi putencioase, de acmu să biruiţi nevoile din pizmele vechi la ce s-au început să să lucredze! Era un  boier de mult priibag din Ţara Muntenească în Ţara Ungurească, anume Stoica păharnicul, şi şi cu alţîi mai mici, iar munteni pribegi, încă de  cînd au luat domnia Şerban-vodă. Chematu-i-au Cantemir-vodă de la Braşov aice la dînsul în Moldova. Ş-au început a faci pîră şi  harzuri la Poartă, a pîrî pe munteni cu feluri de feluri de pîri, cum sîntu haini şi bogaţi. Ce Poarta dintăiu i-au îmbucurat. Şi i-au trimis  Cantemir-vodă la Poartă la Cupăreşti, la spătarul Lascarachi cuparul, fiind capichihaia lui Cantemir-vodă, să pîrască pe munteni şi să  isprăvască domnia lui Cantemir-vodă în Ţara Muntenească.  
{114} Dece ştiu c-au isprăvit Cantemir-vodă bine! Că, după ce-au oblicit muntenii, au cheltuit Brîncovanul la Poartă 1000 de pungi.  Ş-au luat Brîncovanul pe ceielalţi pribegi de grumadzi. Şi pe cuparul Rascarachi, fratele lui Iordachi visternicul, l-au făcut surgun la Rodos. Şi era să  mazîlească şi pe Cantemir-vodă. Numai au sosit veste atunce c-au murit. Dusu-l-au pe Stoica la Brîncovanul în Bucureşti, cu o lăcată cît un  şlic de mare la grumadzi. Şi l-au scos la Divan înaintea a toată ţara ş-apoi l-au purtat tot tîrgul cu lăcata de-a grumadzii. Ş-apoi l-au  spîndzurat îmbrăcat, încălţat, la tîrgul de afară. Şi pe-cele soţîi a lui, pe unii i-au spîndzurat şi pe alţîi i-au iertat. Într-acea  vreme vorovit-au tustrei ficiorii lui Miron logofătul şi cu Vasîlaşco spătarul Catacozîno şi cu frate-său Ilie şi cu Dumitraşco Ursachi să fugă  din ţară de grele dăjdi şi prepusuri. Că nu mai putea birui de răul lui Iordachi visternicul. Că învăţasă Iordachi de le tot cumpăra odoarăle şi  sateli făr' de preţ, că-i tot îngreuiea cu dăjdile. Cantemir-vodă, oblicind că vor să fugă, trimis-au steaguri de slujitori să-i prindză. Dece  ficiorii lui Miron au prinsu de veste ş-au scăpat la comăndatul de Cetatea Neamţului. Iar pe ciielalţi boieri, neavînd veste, i-au prinsu lefeciii, şi le-u  jăcuit casăle, şi i-au pus în here, şi i-au pornit la Ieşi. Cînd au agiunsu în Valea Leţcanilor, i-au şi tîmpinat vestea, nărocul lor, c-au  murit Cantemir-vodă. Şi i-au slobodzit din hiere. Dece au mărsu în Ieşi, de-au fostu la-ngroparea lui Cantemir-vodă. Şi s-au împreunat cu  beizădea, ficiorul lui Cantemir-vedă, anume Dumitraşco. Şi i-au îmbunat Dumitraşco-vodă cu cuvînt bun, că, de va da Dumnedzău să fie pe  voia lui de la Poartă, i-a milui. Şi iar boierii să ruga şi ei să ierte pe tat-său. Şi i-au slobodzit să margă acasă, cum au şi fugit în Ţara  Muntenească, la Brîncovanul, că le era rudă, de-au răpedzit Brîncovanul  
{115} la Poartă pentru Costantin-vodă, ficiorul Ducăi-vodă celui bătrîn. Cantemir-vodă, după ce-au murit, şi ţinutu-l-au  mort tăinuit o dzi şi o noapte, păn' s-au gătit cărţile de-au făcut harzuri de la ţară la Poartă, de poftiea să puie pe un ficior a lui Cantemir în  locul tătîne-său. Şi au răpedzit pe vătavul Pîrvul şi cu Ştefăniţă Rusăt, ficiorul lui Manolachi postelnicul. Şi după ce-au pornit  cărţile, a dooa dzi s-au agiunsu Bogdan hatmanul şi cu Iordachi visternicul şi cu toţi slujitorii să rădice pe Dumitraşco beizădeoa, ficiorul lui  Cantemir-vodă, domnu în locul tătîne-său. Dece au gătit Divanul cel mare şi s-au strînsu toată boierimea şi mitropolitul şi slujitorii la curte.  Ş-au adus la curte şi pe un agă a vizirului turcu, ce era vinit cu trebi împărăteşti în Ieşi. Atunce au spus a tot nărodul c-au murit  Cantemir-vodă. Ce slujitorii au şi-nceput a strîga că altul nu le trebuie să fie domnu, fără cît Dumitraşco beizădea, ficiorul lui  Cantemir-vodă. Ce boierii şi ţara nu cutedza să dzic-într-alt chip, că să temea de slujitori, ce numai le căuta să priimască şi să dzică  cum dzic slujitorii. Turcul aga, vădzind că strîgă cu toţîi într-un cuvînt, au luat un căftan ş-au pus în spateli lui Dumitraşco beizădeoa.  Şi beizădeoa au îmbrăcat pe turc c-un contăş cu soboli. Ş-au şedzut amîndoi în scaone. Ş-au început a da din puşci şi a dzice surlele,  şi toţi boierii şi slujitorii, căpeteniile, cineş după rîndul său, au purces, a săruta poala turcului ş-a lui Dumitraşco beizădea. Şi dup-acee au  încălicat cu alaiu, ş-au purces la Sfetei Neculaiu, de i-au cetit molitfeli de domnie dup-obiceiu. Scos-au oasăle lui Cantemir-vodă boierii cei mari  afară, supt cortu, în ogrăjoara cea mică la curtea domnească. Şi l-au şi ţinut trei dzile, păn' l-au grijit, ş-apoi l-au dus la Sfete Neculaiu de  l-au îngropat în gropniţa lui Antonie-vodă. Şi s-au tîmplat atunce la prohodul lui 4 patrierhi, unul de Ierusalim şi altul  
{116} de Antohia şi altul de Alicsăndria şi unul mazîl de Ţarigrad, Iacob. Ş-au domnit puţin, nu deplin 8 ani, şi ş-au plătit şi el  datoria dup-obiceiul acestei lumi. După ce-au îngropat pe Cantemir-vodă, au şedzut în scaonul domnescu fiiu-său Dumitraşco beizadea, de au  domnit 3 săptămîni. Ş-au vinit un capegiu de la Poartă de-u luat pe Dumitraşco-vodă beizadea. Iar Bogdan hatmanul şi Iordachi visternicul  într-aceli 3 săptămîni n-au dormit, ce s-au gătitu-să. Ş-au pus străji din Gălaţi păn-în Ieşi, şi cînd au sosit capegi-baş  în Ieşi să iea pe bezădea şi pe dînşîi, ei au fugit din Ieşi. Căce atunce, mărgînd veste la Poartă c-au murit Cantemir-vodă,  Brîncovanul, domnul muntenesc, au apucat înainte s-au isprăvit domnia lui Costantin sîn Ducăi-vodă, de-au îmbrăcat căftan de la Poartă de  domnia Moldovei. Atunce au făcut şi pe Laţcarachi surgun ş-au luat şi pe Staico de grumadzi. Totodat-atunce s-au tîmplat de au triimis şi la  Dumitraşco beizădeoa, sîn lui Cantemir, să-l ducă la Poartă şi să prindă pe Bogdan hatmanul şi pe Iordachi visternicul, să-i ducă la Poartă  să dea samă pentru ce-au mîncat ţara. Deci Bogdan şi Iordachi au fugit în Ţara Leşască, cum mai sus să pomeneşte. Pe-ceste lucruri poate şi  alţîi să să încreadză cu Poarta turcească, că unele să gătiea şi alteli s-au făcut! Acel capegiu-baş ce-au vinit cu mazîlia, ce-au luat  pe Dumitraşco Cantemir beizădeoa din Ieş, fusesă bun prietin mai nainte lui Cantemir-vodă, şi de neamul lui era cerchez. Şi fără zăbavă  dup-acee au cădzut de-au fost şi paşe şi musaip la-mpăratul, care-i dzicea mai pe urmă Cerchez Mehmet-paşe îmbriorul. Era şi un boier  atunce aice în Ieşi, Ştefan comisul Cerchez. Dece atunce Ştefan comisul Cerchez mult s-au rugat acelui capegiu pentru Dumitraşco beizădeoa, să-i fie  milă de dînsul, că-i un copil, avînd cunoştinţă cu acel capgiu, fiind amîndoi cerchezi  
{117} încă de la domnia lui Cantemir-vodă. Ce, după ce l-au dus la Poartă, stătut-au munteni şi cu Costantin Duca-vodă cu multe  pricini asupra ficiorilor lui Cantemir-vodă, de le cerea multă somă de bani. Ce nemică nu le-au putut strîca, că s-au pus tare acel capegiu-baş  pentru dînşii. Şi mai pe urmă, după ce-au cădzut mai la cinste acel capegi-baş, au făcut şi alte lucruri mari, carei la rîndul lor s-or pomeni. De  la Cantemir-vodă nescareva avere nu le-u rămas, că ce era vinitul mînca alţîi, cum mai sus s-au pomenit. Atunce, la moarte, 50 de pungi de bani le-u  dat la patriarhul de Rusalim, să li mistuiască. Şi patriarhul, pentru voia muntenilor, le-u spus turcilor şi le-u luat. Şi copii numai au rămas cu vro 10-l5  pungi de bani. Ce Dumnedzău unde va, nu trebuiescu bani. Că acel Cherchez Mehmet-paşe le-u prinsu mai bine decît mii de pungi de bani. Că, unde va  Dumnedzău, sint şi bani, şi prietini, şi de toate. Că nime nu mai gîndiea c-or mai ieşi ficiorii lui Cantemir la domnie, pecum s-a videa înainte. Acestu  Cantimir-vodă i-au rămas în urmă 2 ficiori, anume Antiohi şi Dumitraşco, care mai pe urmă au işit amîndoi domni în Moldova, precum li s-a  arăta înainte, la rîndul lor, istoriele lor l 
{2 Fraza ultimă este scrisă de Neculce} 2.  Cap. XII DOMNIA LUI COSTANTIN SÎN DUCĂI-VODĂ CELUI BĂTRÎN, LEAT 7199, MART 17 Îmbrăcîndu căftan de domnie,  Costantin-vodă, sîn Ducăi-vodă celui bătrîn, era om tînăr, ca de şesăspreci, şeptespreci ai, cîndu au cădzut la domnie. Atunce era şi  nişte boieri de aice de ţară la Poartă, triimişi de Cantemir-vodă cu trebile ţărîi. Deci vădzindu-l c-au îmbrăcat căftan, s-au dus la dînsul  
{118} de s-au închinat, dup-obiceiu. Aşijdere şi de-ice Lupul Gavriliţă şi alţii, înţelegînd de domnie noo, au alergat cu bucurie  noo la Costantin-vodă. Şi mulţi ficiori de boier. Că n-avusesă căutari de la Cantemir-vodă, pe vina lor, că-l ocărîiea şi nu vrea să-i  slujască, ca unui domnu; ce pentru-cee miluiea pe cei proşti. Triimis-au Brîncovanul pe Mihai spătar şi cu alţi boieri ce să tîmplas-acolo pribegi, de  s-au dus la Poartă di-au aşedzat logodna cu fiica Brîncovanului, anume Maria, cu Costantin, ficiorul Ducăi-vodă. Şi strîngîndu-s-atîta  boierime acolo atunce la Poartă, au făcut mare cheltuială ţărîi cu multe podoabe, can şi fără treabă, precum era ţara atunce slabă: cai, rafturi,  corturi, 200 de siimeni cu haine şi cu leafă şi alteli multe cheltuiele, fără treabă şi fără ispravă. Ş-au zăbăvit acolo atunce cu atîta boierime  şi om de la mart păn' la iuni. Dece au făcut multă cheltuială. Ce Costantin-vodă fiind tînăr şi neştiind rîndul îl bucura Lupul, ficiorul lui  Gavriliţă. Ca un bezmetec ce era la minte, dzicea că-i ţara bogată şi-i mulţime de bucate a boierilor pribegi, a lui Bogdan ş-a lui Iordachie; are de  unde scoate să plătească datoria ce face. Dece şi lui Costantin-vodă nu-i era urîtă datoria, şi-i era dragă şi mîndria. Şi avea casă grea  şi îmă-sa, Nastasîia, cu atîte fete. Au încărcat mulţime de datorie. Aşijdere Lupul Gavriliţă pîrîea la Poartă pe ficiorii lui  Cantemir-vodă, c-au luat tas-său din ţară 1000 de pungi de bani, şi ţara au fostu iertată de bir. Dece turcii sta de-sculta acele voroave deşerte din  gura lui ce grăiea. Şi ficiorilor lui Cantemir n-au strîcat nemic, iar ţărîi au făcut mare strîcăciune. Că de-ce înainte nu vrea turcii să mai ierte  birul şi-l cerea deplin. Şi cea laudă mare de bucateli pribegilor, dac-au început a le strînge, n-au găsit atîta pe cît socotiea c-or găsi. Ş-au  făcut datorie, ş-au rămas neplătită. Dece sosînd la Gălaţi cu atîta om, ş-au adus şi cîţiva greci cu dînsul, cu mare alaiu, în postul Sîmpetrului.  
{119} Ieşitu-i-au toată boierimea şi mazîlimea înainte cu mare bucurie, ştiindu-l că-i ficior de domnu şi va căuta neamurile  boiereşti. Şi viind în scaon, pusă boieri pe toţi Gavrileştii şi pe toţi Mironeştii şi pe alţii dintr-alte neamuri, mai mulţi tineri decît  bătrîni. Şi să şi apucă de făcu nuntă cu o sor-a lui, domniţa Ileana. O dede după Neculaiu Costin, sin Miron logofăt, şi-l pusă şi hatman.  Şi făcură nuntă frumoasă domnească, că era şi maică-sa cu dînsul, a răposatului Duca-vodă cel bătrîn, cu alte fete mai mici, anume  doamna Nastasia. Atunce nu s-au aflat în visterie mai mult de-o sută de pungi de bani, gata strînşi de cămăicani. Că la moartea lui Cantemir scosesă  nişte hîrtii, şi n-apucasă Cantemir a le lua. Dece puind Duca-vodă pe Lupul Gavriliţă visternic mare, n-au agiunsu acei bani 2, 3 luni de cheltuială  visteriei. Care apoi mai pe urmă l-au şi scos din visternicie, cu mare bănat pentru acea slujbă curată. Pus-au atunce la mazîli şi la ţară banii  steagului grei. Început-au a prinde pe boierinaşii lui Cantemir, cei rădicaţi din neamuri proaste, ce dzicea Cantemir că i-a faci neamuri, şi-ncepură  a-i bate ş-a-i închide pen temniţi şi pe la simeni. Şi-i sărăciră, de rămasără cum le-u fostu postrigul, mojîci. Iar unii, dintr-aceli  bătăi au şi nebunit, de-u rămas nebuni. Şi pe cale le făcusă, că vai de boierul ce să roagă mojîcului. Aşijdere au triimis la casăli boierilor  celor fugiţi de le-u luat tot ce-u găsit, anume a lui Bogdan hatman ş-a lui Iordachi Rusăt visternic. Şi le adusără şi giupînesăli în Ieşi, şi  le prindea vătajîi de-i munciea. Şi femeile şi feteli slujnice din casă le bătea să spuie bani şi odoară şi haine mistuite şi bucate ce-avusesă.  Să aflară multe mistuite şi ascunsă pen ţară, pe la prietini, după cum este obiceiul celui fugar a ascunde Şi luară tot ce găsiră şi pe urmă le  făcură pe giupînesăli lor surgune la Focşeni. De la Focşeni le-au  
{120} dusu-li cu căruţi şi cu cai răi şi cu podvodzi pen munţi, pen Hangu, şi le-u trecut la Neamţu la cetate, la boierii lor, cu bogată  lipsă şi nevoie. Îş rîsă cum îi vini la minte, şi mai mult era acesta sfat de boierii cei mari şi de munteni îndemnare. Osîndă pe casăli lor pentru  vărsarea singelui lui Miron ş-a lui Velicico ce făcusă Cantemir-vodă cu sfatul acestor doi boieri pribegi! Şi dup-acee scrisă Duca-vodă la  Poartă c-au triimis Bogdan şi Iordachi poghiaz din Ţara Leşască de ş-au luat giupînesăle ş-au făcut mare strîcăciune ţărîi, pentru  ca să strîce pe copiii lui Cantemir-vodă turcii şi pe Cupăreşti. Dar Poarta, fiind înţeleaptă şi cuprinsă la minte, nu s-au potrivit scrisorii lui,  c-a priceput că-s scrisorile lui deşerte. Că Bogdan şi Iordachi din Ţara Leşască nu dormiea, nici le şădea scrisorili. Triimitea la Cameniţă, la  Caraman-paşe, că era prietin vechiu lui Cantemir-vodă, şi la Daltaban, sarascherul de Obluşiţă, şi la Ţarigrad, de jăluiea, şi înştiinţa la  împărăţîe de toate fapteli Ducăi-vodă ce face. Ce nu le-u putut strîca nemic ficiorilor lui Cantemir-vodă. Mai mult îşi strîca numele lui cu  aceste lucruri. Iară cîndu fu de toamnă, într-acel an a domnlei lui, s-apucă de făcu nuntă şie. Şi triimisă Brîncovanul pe fiică-sa Maria cu  unchi-său stolnicul Costantin Catacozono şi maică-sa, doamna Stanca, şi cu mulţi alţi boieri şi giupînesă, rudenii din Ţara Muntenească, de  vinir-în tîrgu în Ieşi. Şi le dede tuturor gazdă pen curţi boiereşti şi neguţitoreşti, grijă de toate, să nu li lipsască nemic. Iar pe mireasă  îi dede gazdă în casăli lui Vasîlachi vornicului Gavriliţă. Şi acolo fece nunta mireasa, iar domnia în curţile domneşti. Şi boierimea a doo ţări  nuntiră 3 săptămîni cu mare pofăli şi podoabe şi cu feluri de feluri de muzice şi de pelivănii, de mirare în tîrgu în Ieşi. Că era să facă  nunta la Focşeni, ce, fiind toamna, vreme de iarnă, au făcut-o la Ieşi. Şi-ncălecă singur domnul  
{121} ca un mire, împodobit şi cu surguci în cap cu mare alaiu, de-u mărsu la gazda miresîi de-au luat-o. Şi după ce-au luat-o de la  gazdă, au mărsu la mănăstire la Golîe. Şi acolo fiindu un patriarhu de Ţarigrad mazîl, anume Iacob, îl cunună acolo în Golîe. Şi de acolo  purcesă cu mare alaiu pen mijlocul tîrgului de sus şi pen tîrgul de gios păn' la curţile domneşti. Pe-cee vreme şi eu, Ion Neculce vel-vornic, eram  tînăr postelnic şi mergeam cu alţi postelnici împreună, cu toiegeli a mînă, pe gios, înaintea domnului. Şi după istovul nunţîi, petrecu domnia pe  boierii munteneşti păn' la Valea Adîncă, cu mare cinste. Şi-ş luară dzua bună de acolo. După aceste începur-a vini datornici de la Ţarigrad şi  a-şi cere datoriile, că li să plinisă dzua. Şi-ncepur-a vini şi poronci de la Poartă, havalele, a cere obiceiurile ţărîi, că nu vrea să le ierte, ca  la Cantemir-vodă. Că lăudasă Lupul la Poartă c-au luat Cantemir mulţi bani, şi turcii, ştiind acee, nu ierta. Atunce s-au conoscut ce-u grăit  Lupul la Poartă. Ţara era puţină şi boierii era tineri, nu ştiea cum or schivernisi. Ce învăţară de scoaseră şi aice obiceiul cel rău, ce l-au  scornit Brîncovanul în ţara lui. Aflară-să şi aice sfetnici fără lege şi tirănească zavistie, rană fără leac, şi să cheamă lepra sau  fistula în pîntece: văcăret, de vac-un zlot şi de cal un leu să dea tot omul, de să trage acel obiceiu spurcat păn-astădzi în pămîntul nostru.  Că orice domnu vine îi drag acel obiceiu şi nu-l mai lasă. Şi dintr-acel ceas ce-au scos văcăretul să şi conoscu că n-a lungi cu domnia, nice  a precopsi casa lor de lacrîmi multe a săracilor. Şi-n scurtă vreme cădzu blăstămul mai degrabă pe Dumitraşco Ceaurul vel-logofăt, fiind sfetnic,  că-i scurtă Dumnedzău viiaţa. Că muri cum îi mai rău, în dub frenţit, şi i să istovi şi casa lui şi 3 ficiori a lui ce-au avut. Să stînsă  pomenirea lui cu sunet, şi moşîile lui cădzură la mîni streine. Sfetnicul de domnu rău, pentru cinstea  
{122} ce are, orbit de răutate fiind, gîndeşte şi-i pare că nemereşte, şi pe urmă mai rău să greşeşte, că pe urmă răul cel mai  mare şi osînda cade în capul lui. Că lacrîmile săracilor nice soareli, nice vîntul nu le poate usca. După cum dzice şi Isus Sirah, că ruga smeritului nuori  în cer pătrunde. Iară de vară, în al doile an, vădzindu-l muntenii de lucruri slabe ce are de la Poartă, îl tot grăbiea de bani ce era ei chizeşi pentru  dînsul, ce şi luas-în datorie. Şi el, fiindu-le gineri, să nu-i mînie, sîliea să le facă voia, să să plătească. Iară au scornit un obiceiu nou  pe ţară, de-au scos de pogonul de păpuşoiu şi de părincu ce-l făcea oameni cu sapeli pen curături, să nu moară de foame, el le lua cîte un zlot,  şi de pogonul de tutun cîte 4 lei. Lucruri deşerte, fără nice o socoteală sau vrun spor să poată să rădice nevoia! Îmbla ca nişte oameni  hămeiţi, neagiungîndu-i mintea să schivernisască. Că stupii şi vinul să făcea buni şi mult, că avea năroc la bişug. De-r hi avut năroc  şi la boieri cu minte şi cu sfat, cum era nărocul la sporul hranei, că era bişug de toate în dzilele lui, ar hi fost lăudat numele lui. Numai cu aceste obiceiuri  ş-au strîcat numele şi de la ţară şi de la prietini. Şi-l smintiea şi muntenii mult, că vrea să-l stăpînească şi să facă cum era voia  lor. Şi cîţi bani cerea muntenii el tot le da; mai că nu ştiea ce le-u dat şi cu ce le-u rămas dator. Şi la sînge încă nu era lacom, vărsător,  într-acel rîndu a domniei lui. Că mai mult de doi oameni în dzilele lui n-au perit: un tălhar, pe vina lui, şi un răzădent a lui Tucul-grof, pe dreptate.  Acesta au perit numai de frica lui Tucul-grov, că-l închisesă, şi la mazîlie, temîndu-să să nu-l pîrască Tucul-grof, au triimis de l-au  zugrumat, pe Irimeica Jora la Trotuş. Că era închis acolo, la mîna lui Buhuş cămăraşului de ocnă, pecum i s-a spuni povestea mai gios la rîndu.  Şi era domnu cu-nţelepciune, şi la mînia lui grăiea tot cu cinste şi cu îngăduială, nu cu răstituri, prostatic. Şi era un om foarte învăţat  
{123} bine la carte. Şi măcar că era învăţat, dar spor în casa lui nu era. Dece iar la al doili an mai scoasă şi al doile văcăret de vită.  Cînd fu al treile an a domniei lui, vinit-au Daltaban sarascher-paşe de la Obluşiţă cu oaste la Ţuţora. Ş-au pornit zaharaoa din ţară şi a dede  pe mîna Ducăi-vodă să-i poarte de grijă, să triimiţă la Cameniţă cu oastea lui şi cu un soltan cu tătari, precum purta mai înainte de grijă  şi Cantemir-vodă. Deci Duca-vodă alesă oaste şi triimisă cu zaharaoa, iar Daltaban să-ntoarsă iar la Obluşiţă înapoi. Şi cît  zăbăvi la Ţuţora, păn-a să porni zaharao, cinci, şesă dzile, i-au şi luat joimirii un haznătar limbă de la Chipereşti mărgînd la Ieşi.  Şi-l dusăr-în Ţara Leşască la hatmani. Deci hatmanii leşeşti şi răpedzir-un rămentar cu cîtăva samă de oaste şi loviră zaharaoa  lîngă Nistru şi o sparsără şi o jăcuiră. Dece Costantin-vodă şi cădzu în prepus mare despre Daltaban sarascherul, şi să mîniea foarte pe  Costantin-vodă. Şi scrisă la Poartă rău de Costantin Duca-vodă, că nu este om harnic de domnie, nice este cu dreptate Porţîi, că den chivernisala  lui cea proastă au luat leşii zaharaoa. Ce atunce nu-i putu strica nemic Daltaban, că sta socru-său Brîncovanul de-l sprejăniea tare dispre Poartă.  Pîrî-l şi Caraiman-paşe din Cameniţă şi cu tot culucul Cameniţîi, că-i lipsită cetatea de bucate, şi havalelele ce-s orînduite la  Cameniţă nu le dă, şi-i cetatea flămîndă. Ş-acee îndemnătură de pîră era mai mult despre boieri pribegi Bogdan şi Iordachi, că  s-agiunsesă cu Caraiman-paşe din Cameniţă. Şi oblicindu Duca-vodă, dat-au otravă unui bulubaş din Cameniţă, anume Pepec, ce îmbla  din Cameniţă la Poartă cu trebile paşei. Ce s-au priceput acel bulubaş de-au băut doftoria şi n-au murit. Ce încă şi mai tare şi mai mare  pîra ş-au scornit Duca-vodă asupră-ş. Duca-vodă avea un grec din Ţara Frîncească, anume Neculaiu Deport, pe lîngă dînsul, om învăţat şi  
{124} tălpiz, de ştiea despecetlui cărţile. Şi pe-cee vreme scriea Tucul-grof de la Poartă la franţuji, de le triimitea pen Ieşi pe la  Duca-vodă, şi Duca-vodă le da la un răzădent a lui ce şădea în Ieşi, şi răzădentul le triimitea la franţuji. Numai le tot despecetluiea  Duca-vodă cu acel Neculaiu Deport de le cetiea şi le izvodiea, să ştie ce scrie, ş-apoi le pecetluiea iar şi le da la răzădent, de le triimitea. Păn-o  dată tot aşea făcea. Iar cînd-au fostu odată, au priceput franţojîi că li se despecetluiescu cărţile ş-au scris la Tucul-grof. Dece  Duca-vodă, sîmţind şi temîndu-să, au luat pe-cel răzădent de l-au triimis într-o noapte la cămăraşul de ocnă, la Ion Buhuş,  vărul Ducăi-vodă, de-l şi ţinea la Trotuş închis cu taină. Şi cînd i-au vinit mazîlia, au triimis pe Irimeica Jora de l-au zugrumat,  temîndu-să să nu-l apuce Antiohi-vodă la mînă, pecum mai sus s-au pomenit. Atunce avea pîră la Poartă şi despre Tucul-grof, pîră  că nu-i omul ş-au perit din Ieşi. Şi s-au boţit toate aceste pîri ce scriu mai sus asupra lui Costantin Ducăi-vodă la Poartă. Dece atunce în  grabă nu l-au mazilit, că au purces împărăţîia la oaste, ce au triimis un capegiu-başe, foarte om mare şi de credinţă, să plinească banii  birului deplin de la Costantin Duca-vodă. Şi l-au învăţat vizirul pe taină să cerce pentru pîra ce-l pîrîsă Taltaban şi camenicenii şi  Tucul-grof: este adevărat, aşea hau ba, şi cum chiverniseşte ţara. Şi aflînd că este adevărat, cîndu s-a întoarce împărăţîia de la  oaste, să-l mazilească, luîndu şi banii birului deplin. Şi cu aceste au mărsu acestu capegiu-baş în Ieşi. Iară împăratul soltan Mehmet, singur  cu capul său, împreună cu vizirul şi cu Tucul-grof au purces la oaste pe capul Ţărîi Munteneşti, de-au întrat în Ţara Ungurească. Şi nu  prea mult strîcară turcii în Ţara Ungurească, şi le-u ieşit nemţîi înainte şi i-au bătut prea rău. Şi aşea în grab-au trecut  munţîi înapoi împărăţia în Ţara Muntenească, cum n-au gîndit. Dece atunce Brîncovanul n-au mai putut într-alt chip  
{125} să facă alte vicleşuguri şi i-au căutat numai să ias-înaintea împărăţîei. Ş-aşea fără veste lovindu-l, nemic  gătire n-avea de zaharali ce trebuiea conace împărăţiei. Ce cu multă grijă şi frică i-au căutat numai a-i ieşi înainte. Ş-au apucat  de-u luat numai în nişte cuhnii cu cai a lui vro sută de chile de ordzu ş-au luat şi trei sute de pungi de bani cu dînsul. Ş-agiungîndu la-mpăratul  co-cei bani, au astupat gureli tutoror, cine ce cerea. Ordzul l-au dat vizirului, iar vizirul l-au împărţit cu caii împăratului. Fost-au prinsu doi nemţi  turcii şi i-au fostu ţiind aproapi de cortul vizirului legaţi. Ş-au fost spuind turcilor că Brîncovanul au făcut ştire nemţilor că întră turcii în  Ţara Ungurească. Şi să temea prea rău Brîncovanul pentr-acie. Dece buiuc-imbrihor, fiind prietin Brîncovanului, au dzis vizirului: "Pentru aceşti 2  ghiauri nemţi, ce stau legaţi acolea, să poronceşti măria ta să-i taie, să nu fugă la noapte să dea ştire nemţilor unde sîntem, să fii mai rău".  Dece vizirul îndat-au poroncit de i-au tăiat, şi s-au mai curăţit Brîncovanul de grijă. Atunce au dzis imbrivorul lui Brîncovan-vodă: "Acmu  să mă cunoşti că ţi-s prietin". Brîncovanul mergea tot înaintea împăratului pe drum. Ş-au triimis de l-au întrebat cum de nu sîntu oameni  pe-cesta loc, iar Brîncovanul au dat samă că, de cîndu îmblă oştile, au mutat oamenii mai în gios din şleah. Iară împăratul au dzis: "Bine şi  cu socoteal-ai făcut". Şi aşea mărgînd păn' la Dunăre, cînd au şedzut împăratul în şeică, să treacă Dunărea, atunce i-au pus şi  lui căftanul în spate, de s-au întorsu înapoi la Bucureşti. Cîndu-i mila lui Dumnedzău, slujeşte şi mintea omului, şi banii folosăscu, iar  cîndu-i mînie de la Dumnedzău, nice mintea nu slujeşte, nice prietinii, nice banii, precum mai înainte la rîndul lor să va arăta. Capegi-başe, care  mărsesă în Ieşi pentru banii birului şi pentru alte pricini, carei mai sus s-au pomenit, şădea în gazdă în casăli Ciobanului Costantin  
{126} postelnicul. Ş-au zăbăvit mult în Ieşi. Să miera cum a faci, că banii birului nu-i da Costantin-vodă, şi adevărul nu ştiea  pentr-aceli pricini de pîră ce-l pîrîsă de la Cameniţă şi Daltaban sarascherul şi Tucul-grof. Ce au chemat pe Tudosîe Dubău vel-logofăt  şi pe Panaitachi Morona vel-postelnic ş-au început a-i întreba cu taină ş-a-i ispiti pentr-aceli lucruri ş-au spus că are fărman şi de  mazîlie. Deci acei doi boieri îndat-au spus taina turcului lui Costantin-vodă. Ce Costantin-vodă îndată să spăriea, şi nu-l mai lăsă frica  să să sfătuiască cu socru-său Brîncovanul sau cu alţi boieri de sfat a lui, să vadă cum ar face să să mîntuiască de-cel lucru. Ce şi  chemă pe cumnatu-său, Costîn hatmanul, şi feceră sfat numai amîndoi şi alesără sfatul rău şi fără socoteală. Că triimisă la Moisăiu  sărdarul, la cetate la Neamţu, de-au vinit cu vro trei, patru sute de joimiri într-o noapte, şi-n faptul dzuei au lovit pe capegi-başi, de i-au tăiat capul,  ş-au prădat chervăsăria turcească. Pe unii turci i-au tăiat, pe unii i-au luat robi, carei n-au putut scăpa, şi pe balci-başe, aga hanului, l-au  luat rob de la gazdă. Şi s-au dus la Neamţu cu paci. Iar Costantin-vodă s-au făcut a sări după dînşii pe urmă şi s-au dus păn' la Valea  Leţcanilor şi s-au întorsu înapoi. Acestu Moisăiu sărdarul era de casa Cantemireştilor şi fugis-în Neamţu de frica unor tătari, ce-i pusesă  Cantemir la vremea lui de-i tăiasă la Prut, viindu din sus cu robi. Şi pe urmă oblicind tătarîi, îl cerea, şi el de-cea frică au fugit în Ţara  Leşască. Deci Moisăi, cum au sosit în Neamţu, cum au şi împlut locul că l-au chemat Duca-vodă să fac-acea faptă. Dece Bogdan şi  Iordachi era atunce în Neamţu. Vădzind acel lucru, tare s-au bucurat, că una ca acie să să facă de mult o aştepta. Căutaţi de videţi ce sfat şi  lucru de nemic! Nu socotiea că-i va veni asupră mai mare lucru. Trei, patru  
{127} sute de oameni, ce taină va să fie? Că un om şi nu poate ţinea taina, dar atîţe! Au stînsu bine focul cu paie! Deci Iordachi şi Bogdan,  din Neamţu, în toate părţile au răpedzit la Cameniţă şi la sarascher Daltaban de la Obluşiţă şi la Poartă, au dat ştire ce-au făcut  Costantin Duca-vodă. Şi turcii din chirvăsărie au jăluit de jac şi de peirea ce-au tras. Şi hanul, pentru omul lui, ce era balci-başe, iar au jăluit,  de-au împlut urechile Porţîi. Caută acmu tălpizlîcul la ce cinste aduce pe omul mare! Deci împărăţîia tot nu sosîs-în Ţarigrad din oaste,  pecum să pomenete mai sus. Costantin-vodă pe urmă, vădzind c-au greşit prea rău, şi stătu mult la gînduri, cum a faci să potolească huietul de  greşala ce-u făcut. Că s-împlusesă locul c-au chemat el pe Moisăiu de-au lovit Ieşii. Ce scrisă iar la Poartă c-au triimis Bogdan şi  Iordachi din Neamţu joimirii, de-au tăiat pe capegi-baş, şi ş-au luat şi giupînesăli din ţară de le-u dus în Neamţu, cum scrisesă şi  de altă dată. Ce acmu nu i să trecu scrisoarea ca-ntăiu, că, după ce-u sosît împărăţia la Udriiu, au şi treimis un capegiu de l-au mazîlit.  Ce păn-a-i vini mazîlia, să mîniea pe cumnatu-său Neculaiu şi-l scoasă din hătmănie şi pusă în locul lui pe Antiohie Jora. Şi  s-apucă şi de alt sfat, ca să-ş poat-acoperi greşala, să-şi facă nume bun la Poartă. Şi strînsă oaste pre taină şi treimis-într-o  noapte pe hatmanul Antohie de-au lovit părcanele de supt Cetatea Neamţului fără veste, să prindză pe Bogdan şi pe Iordachi, că le era gazdele gios.  Dice, cum au sosît într-o noapte, au şi spart o bucată şi i-au dat foc, şi au făcut orice şi strîcăciune. Numai pe Bogdan şi pe Iordachi nu i-au  putut prinde, că le-u făcut un prietin din Ieşi veste, şi-ntr-acea sară s-au mutat în cetate. Apoi oastea lui Antiohie s-au şi sămeţit şi s-au  dus la mănăstire la Agapia, şi la Săcul, şi la Schit ş-au tot bătut ş-au scos pe joimiri şi pe drăgani de pen  
{128} mănăstiri. Ş-au început a s-îngloti oastea lui Antohi. Ca la 4000-5000 să făcusă. După cum este obiceiul nărodului  omenescu, unde aud şi văd dobîndă, aleargă de toate părţile, aşea şi acolo să strîngea, dac-au audzit, unii din Bugeag, unii de la munteni, turcii  din chirvăsărie, joimirii, de s-închina, şi le da cărţi de iertare şi leafă. Pe dzi ce trecea tot să-nglotiea oastea. Dece, dac-înţălesă  Iablanovschie, hatmanul leşescu, de această socoteală ce-ncepusă Costantin Duca-vodă, îi păru deodată că-i o basnă, pentru ce că Costantin  Duca-vodă purure avea răspundenţie şi prieteşug cu hatmanul Iablanovschie. Trăiea bine, nu ca Cantemir. Poghiazuri în ţară nu îmbla prădînd,  şi-n tot ceasul treimitea Costantin Duca-vodă veşti de la Poartă. Şi cînd mergea cembururi tătărăşti în Ţara Leşască să prade, el da  ştire la leşi, să să păzască. Deci hatmanul Iablanovschie nu să tulbură prea rău, ce scrisă la Turculeţ rămentarul, ce era pe margine pe Cirimuş,  să iea vro dzeci, 12 steaguri, să ias-înaintea hatmanului Antiohie, să vadză ce-s aceli lucruri şi pentru ce să fac aceste socoteli. Căci ei au legătură  bună de prieteşug. Dece Turculeţ luînd oaste şi mărgînd în tîmpinarea hatmanului Antiohie, începur-întăiu să vorbască. Joimirîi  ocărîea pe moldoveni întăiu de le dzicea iepaşi, ai noştri le dzicea gligani, cumu-i rîndul nărodului prostu. Şi sta deoparte Turculeţ cu Melente,  stegarul lui Antohi, de voroviea de paci. Iar un cîmpulungean din oastea lui Turculeţ au şi slobodzit un sîneţ în Melente stegarul. Dece oastea moldovenească,  cum au vădzut aşea, au şi năpustit asupra joimirilor. Şi puţină bătaie au avut, ş-au şi-nceput joimirii lui Turculeţ a fugi, şi moldovenii cu  turcii, cu lepcanii a-i sparge ş-a-i tăiea. Şi aşea prinsără şi pe rămentarul Turculeţ viu, supt Cetatea Neamţului, unde era numai să saie peste  părcane. Să boţisă oastea fugînd la  
{129} strîmtoare, şi Turculeţ, rămîindu oastea lui denapoi, l-au boţit, la un gardu şi l-au prinsu viu Tatul căpitanul, fratele lui Vicol;  l-au oborît cu suliţa de pe cal. Dece Antiohi hatmanul, dup-acea izbîndă ce-au făcut, au triimis pe Costachi sîn Gavriliţă cu veste la Costantin  Duca-vodă c-au prinsu pe Turculeţ. Ce Costantin-vodă să împlu de mare bucurie, unde audzi acea veste, gîndind că-şi va astupa greşala lui ce  făcusă de la Poartă cu capegi-başe, prindzind pe Turculeţ. Căci la Poartă să ştiea numeli lui Turculeţ, că de multe ori avea bătaie cu tătarii  şi la Cameniţă, pecum mai sus s-au pomenit. Şi-ndat-învăţară de gătiră puşcele şi surleli, să facă Costantin-vodă şenlic de  bucurie, după ce i-au spus Costachi vestea acie. Îndată ce găti Costantin Duca-vodă aceste toate să-nceap-a dzice surleli şi să dea puşceli,  numai capegi-başe şi-ntră pe poartă cu mazîlia. Şi-nvăţară să prindă porţile, că-i mazîlie, că este domnu Antiohi bezădeoa,  sîn Costantin Cantemir-vodă. Deci îndată să schimbă bucuria în scîrbă, că să strîcă giucăria, de nu dederă nice puşceli, nice  dziseră surleli. Şi-ncepură siimenii a închide şi porţile. După cum dzice Scriptura: "Cine sapă groapa altuie dă într-însa". Aşea dă  Dumnedzău, că pasărea vicleană dă sîngur-în laţ. Iară boierii lui, păn-a vini Dubău logofătul, de-l pusă turcul cămăican, au ieşit  despre doamna ş-au fugit în Ţara Muntenească, că n-avea cine-i goni, că slujitorii era cu Antiohi hatmanul în oaste. Ş-au fugit anume Neculaiu  Costîn hatmanul şi frate-său Ioniţă sărdar şi frate-său Pătraşco tretii-logofăt şi Vasîlaşco Catacozono vel-spătar şi alţii  mulţi mai de gios. Şi mai pe urmă, după ce-au vinit ş-Antohi-vodă, au fugit şi Antohi hatmanul şi Marvodin, de să făcus-o  
{130} ceată mari în Ţara Muntenească de boieri, de-au şedzut vro 4 ani în Ţara Muntenească, în dzileli lui Antohi-vodă, de făcea  multe mestecături la Poartă şi cheltuială ţărîi. Şi nemic n-au putut isprăvi, pecum s-a arăta mai gios. Dece Costantin Duca-vodă,  vădzindu-să că-i mazîl, răpedzi pe taină la Antohi hatmanul la Neamţu, ca s-aducă mai degrabă pe Turculeţ, să-l dea pe mîna lui  capegi-baş să-l iea să-l ducă la Poartă, împreună cu dînsul. Iar boierii camaicani, Dubău logofăt şi cu Manolachi Rusăt, înţelegînd  c-au triimis Duca-vodă s-apuce pe Turculeţ, au şi răpedzit camaicanii şi l-au tîmpinat la Podul Leloie. Ş-au luat pe Turculeţ din mîna lui  Antohi hatmanul şi l-au dus la Gălata. Şi peste noapte, din mîna slujitorilor camaicanilor, au şi fugit iar la Neamţu Turculeţ. Deci Antohi hatmanul,  mărgînd cu oastea la Ieşi, ş-au spus Ducăi-vodă c-au luat camaicanii şi pe Turculeţ din mîna lui, ş-au făcut mare voie rea Şi s-au  agiunsu cu capegi-başi de-u triimis noaptea un steag de lipcani să-l iea din mîna oamenilor camaicanilor, să-l ducă la Ieşi, iar păn-a merge  lipcanii, el apucasă de scăpasă. Agiungînd vestea la Neamţu, la Bogdan şi la Iordachi, de mazîlia Ducăi-vodă, ei îndată purcesără de la  Neamţu de apucară pe Costantin Duca-vodă nepurces din Ieş şi, mărgînd la curte, de s-împreunară cu Duca-vodă şi cu capegi-baş. Era  atunce mare calabalîc de slujitori în curte, de-ş cerea lefele de la Duca-vodă. Începu şi Iogdan şi cu Iordachi a să prici tare cu Duca-vodă  înaintea capegi-başei şi-naintea a toată boierimea, pentru ce le-u prădat casăli şi le-u muncit slugili şi slujniceli din casă, şi le-u purtat  giupînesăli pe la Focşeni şi pe la Hangu, şi le-u triimis în Neamţu, ş-au scris la Poartă c-au triimis ei poghiaz leşescu de le-u luat. "Şi  pentru ce-i triimis pe Moisăiu cu joimiri de-au prădat chirvăsăria ş-au tăiat pe capegi-başă, şi pentru ce-i despecetluit cărţile lui  Tucul-grof şi i-ei omorît omul? " Toate  
{131} aceste şi mai multe ca aceste i le dzicea faţă, şi spunea şi capegi-başei celuie ce-au vinit cu mazîlia, şi-naintea turcilor celor de  chervăsărie, ce era prădaţi de Moisăi. Iar Duca-vodă nu putea nemic să mai răspundă de ruşine şi de frică, numai ce schimba feţe. Uneori  să făcea roşiu, uneori galbăn, şi-i era mai mari ciuda cum că-i ştiea toate tainele ce le făcusă şi i le dzicea faţă, în videală. Precum  dzicea Scriptura, că nice o taină nu poate să nu să ştie, dar încă care este şi cu vărsari de sînge, şi mai tare şi degrabă curund să vedeşte,  că sîngeli nevinovat cere giudecată la Dumnedzău şi nu lasă. Dece a dooa dzi îl gătiră de-l porni-l, cu mult calabalîc despre slujitori pentru lefe  şi blăstămuri de la oameni, de audziea cu urechile, pentru văcăret. Iar doamna lui, fata Brîncovanului, fiind tînără şi dezmerdată de tată-său,  să bociea în gura mare munteneşte: "Aolo, aolo, că va pune taica pungă de pungă din Bucureşti pîn' în Ţarigrad şi, dzău, nu ne va lăsa, şi iar  ne vom întoarce cu domnia îndărăpt! " Iar după ce-au agiunsu la Ţarigrad, n-au avut acel năroc să să mai întoarcă, c-au trăit 2, 3 luni  ş-au murit de ciumă. Şi să şi conoscu schimbat cu slăbăciunea nărocul lui Costantin-vodă şi de la Brîncovanul mai puţintel agiutor şi şi  sîlinţă a-i arăta. În dzilele acestui domnu, măcar că nu era pace, au trecut un sol leşescu la Poartă şi-n scurtă vreme s-au întorsu înapoi  fără nice o ispravă, anumi Răuţchie. Acestu Răuţchie în scurtă vreme au cădzut şi hatman coronie. Pe-cestu domnu Duca-vodă,  într-această domnie dintăiu, era numai cu numeli domnu, că-l stăpîniea muntenii. Pe cine dzicea muntenii, pe aciie boieriea, şi  
{132} ce dzicea, acie făcea. Şi era şi înmaie-sa, doamna Ducăi-vodă celui bătrîn, şi s-amesteca şi ea la răutăţi. Şi boierii  încă era tineri, şi nu să mai ştiea ce mai este de chevernisală. Boierii lui Costantin Duca-vodă cine-au fost: Dumitraşco Ceaurul, vel-logofăt;  Tudosîe Dubău, biv-logofăt, l-au pus ban, iar după moartea lui Dumitraşco l-au pus iar logofăt mari; fiind om de treabă, era dvoreala după  vel-logofăt; Vasîlie Costachi, vel-vornic; Neculaiu Donici, vel-vornic; Neculaiu Costîn, hatman; Vlasto, vel-postelnic; Vasîlaşco Catacozin,  vel-spătar; Antohie-Jora, vel-păharnic; Lupul Costachi, vel-visternic; Iordăcuţ Catacozino, vel-stolnic; Ilie Catacozino, vel-comis.  Încălecat-au un soltan cu cîtăva tătărîme în al doile an a domniei Ducăi-vodă de-au lovit fără vste pe Oituz în Ţara Ungurească,  iarna, de-u prădat trei dzile, cît au putut, şi s-au întorsu înapoi cu pace. În ţară la noi, ce-au găsit în calea lor au mîncat ş-au stricat tot.  Acestu soltan s-au rădicat ş-asupra turcilor de-au arsu Chilia şi Smilul şi Renii.  Cap. XIII DOMNIA LUI ANTOHI-VODĂ SÎN CANTEMIR-VODĂ, LEAT 7204 După ce porniră pe Costantin Duca-vodă la Poartă,  rămasără cămăicani în Ieşi, puşi de Antiohi-vodă, Tudosîe Dubău logofăt şi Bogdan hatmanul şi Iordachi visternicul. Şi din  rămăşiţeli ce-au găsit de la Ducavodă în ţară, strîngîndu-le, Bogdan şi Iordachi ş-au mai întorsu oarice din pagube ce i-au  jăcuit Duca-vodă, cum să pomeneşte mai sus. Viind Antohi-vodă cu domnia în Ieşi, era iar om tînăr, ca de 20 ani, om mare, cinsteş, chipeş, la  minte aşedzat, giudecător drept. Nu era prea cărturar, numai nu era prostu. Menciuneli, tălpizicurili nu le iubiea,  
{133} la averi nu era lacom, obiceie noo nu priimiea să le facă prea peste samă, vînător şi slujitor bun, după hirea tătîne-său. În rea  parte era can straşnic, să nu grăiască fiecine şi fără vreme cu dînsul. Şi era şi credincios la giurămînt, îl ţinea cinstit horba. Şi boierii în  curtea lui, pecum i s-a arăta viiaţa lui înainte, tot cu cinste îmbla. Mînie avea straşnică, răcniea tare, can cu grabă, şi de-cie să depărta  inemile boierilor de dînsul. După ce s-aşedză domnie, boeri după obiceiu. Iar boiernaşîi tătîne-său lui Cantemir-vodă vrea să să bucure  de domnia fiiului stăpînu-său, dar nu putea, la focul, să ţie inema să să bucure. Că aşea era de bătuţi şi de stîlciţi şi de jăcuiţi, cît  rămăsesă cu peile, de n-avea cu ce ieşi înaintea stăpînu-său. Alţii, fiind pedepsîţi de-nchisoari, îs pierdusă şi mintea. Deci  Antohi-vodă, după ce i-au vădzut într-acesta chip, să mira şi el ce li va mai face cu dînşii. Atunce şi Răscarachi Rusăt cuparul încă au  ieşit din surgunie. Numai nice de-un folos nu fu lui Antiohi-vodă, că vini de la Rodos în Ţarigrad bolnav de dropică şi-n scurtă vreme au murit.  Şi nu-i era lui Rascarachi atîta jeli de moarte, cîtu-i era jele că-i vinisă zamanul şi nu putea să-ş răsplătească răutatea ce trăsesă de  cătră munteni. Ce Antohi-vodă pusă capichehaie la Poartă pe un frate a lui Rascarachi, Chiriţă Mihălachi, şi cu frate-său, beizădea  Dumitraşco, să-i poarte trebile. Şi acole la luarea domniei n-au cheltuit mai nemic la Poartă, nice pe drum n-au făcut atîta cheltuială, că mai mult  de cu vo treidzăci, patrudzăci de oameni n-au vinit de la Ţarigrad. Şi boieri pe-ceşti boieri: Donici, vel-logofăt; Vasîlie Costachi, vel-vornic;  Dumitraşco Mitre, vel-vornic; Lupul Bogdan, hatman, cumnat lui Antohi-vodă; Manolachi Rusăt, vel-postelnic; Mihălachi Răcoviţă, vel-spătar,  tiji cumnat, şi pe urmă au cădzut şi domnu, de-i dzic Mihai-vodă; Ion Buhuş, vel-păharnic; Iordachi Rusăt, vel-visternic; Ilie Tifăscul;  vel-stolnic Ştefan Cerchez, vel-comis. Şi aşea  
{134} să aşedzară şi să tocmiră boieriile la toate trebile, de chevernisîea cum să cade, că era Bogdan şi Iordachi mai aleşi şi capete  bune, de-i agiungea la toate socoteleli, de domniea Antohie-vodă cu cinste şi cu paci. În scurtă vreme să tîmplă de muri sora lui Antohi-vodă,  ce-o ţinea Mihălachi spătarul, anume Safta, şi avu mare jele şi păreri de rău după dînsa. Şi pe Mihălachi dup-acie nu l-au mazîlit din  boierie. Tot în boierie au fostu şi la cinste, cît au fostu domn, şi ş-ncă i-au dat voie de s-au şi însurat în dzileli lui, de-au luat altă fată de  boier, anume a medelnicerul Dedul de la Gălaţi. Sfătuitu-s-au Antiohi-vodă cu boierii de-au făcut prieteşug cu leşii. Şi triimisără cărţi,  cu rugăminte la craiu şi la hatmani, să nu pozvolească să sloboadză poghiazuri în ţară să o strîce, că-i păcat că sint creştini. "Şi  cîndu s-a tîmpla să margă cembururi tătărăşti în sus, om faci şi noi ştire leşilor să să ferească". Dece craiul Sobeţchie şi cu  hatmanul Iablonovschie îndată cu bucurie priimiră că n-or mai triimite poghiazuri, şi s-aşedză lucrul mai cu paci a trăire. Nu feci ca tată-său  Cantemir, să să puie împotriva unei crăii cu o mînă de oameni slabi. Paza bună trece primejdia rea, mielul blînd suge la doo maice, capul plecat nu-l  prinde sabia. Aşea bună chivernisală fece şi Antohie-vodă atunce. Antohi-vodă era logodit cu o soră a lui Costantin-vodă Duca încă din  vremea tătîne-său, încă cînd era la Ţarigrad, anume Maria. Şi gîndisă să triimită să o aducă, să-i fie doamnă. Ce-i şi vini  vestea pecum au murit, ş-au avut mare păreri de rău de acea veste. Triimisă Antiohi-vodă sol pe Bogdan hatmanul în Ţara Muntenească la  Brîncovanul pentru aşedzarea păcei, să nu să mai pîrască la Poartă aceste doo ţări, să să strici. Şi cerşu să-i dea şi o fată, să-i  fie doamnă. Deci Brîncovanul pentru pace i-adeveri, şi pentru fată numai îi răspunsă să omoare pe Iordachi Rusăt visternicul şi să să lepede  şi de-ciie fraţi a lui Iordachi,  
{135} de Cupăreşti, ce-i sînt capichihaie la Ţarigrad. Dece Antiohi-vodă nice cum acel lucru nu vru să priimască şi să lăsă de  prieteşugul lui. Şi-ş alesă doamnă fată de boier de ţara noastră, fata logofătului Dumitraşco Ceaurului, anume Catrina. Şi făcu cu dînsa  nuntă domnească în tîrgu în Ieş, dup-obiceiul acestei ţări, în al doile an domnie a lui. Brîncovanul, vădzindu pe Antohie-vodă că-i  mărgu lucrurili cu-ntemeiere bună, începu în sfaturi cu boieri pribegi şi cu Costantin Duca-vodă a mesteca pe Antiohi-vodă şi pe Cupăreşti  prea mult la Poartă. Aşijdere şi Dumitraşco, frate-său beizădea, şi cu Cupăreştii depreună, pe de altă parte amesteca şi ei pe munteni, cum  place turcilor. Aşea făcea ei, îmbe părţile, şi nu-ş putea strîca unul altuie nemic, fără cît cheltuiea sute de pungi de bani la Poartă. Şi la celi  cheltuieli mari scoasă şi Antohie-vodă pe ţară obiceiul Ducăi-vodă, văcăret în doo ierni, încă şi mai greu, 2 lei de cal şi 1 ughiu de  vacă, ca să să aperi de duşmani, iar duşmani nu-i mai da răzbun nice odată. Vădzu Antiohi-vodă că nu-i obiceiul bun de ţară, că să  faci mare pustiire ţărîi, şi făcu mare legătură cu blăstăm de la patrierhi şi lăsă ca să nu mai fie acel obiceiu spurcat aice în ţară. Şi  cît au fostu el domnu nu l-au mai scos nice al doo domnie. Duca-vodă au pîrît la Poartă pe Antiohi-vodă, dzicînd că la mazîlia lui au fostu prinsu  pe Turculeţ, hainul cel mare a-mpăratului, care şi ţinea drumul Cameniţîi, şi era să-l aducă la Poartă, iar Bogdan şi Iordachi, oameni lui  Antiohi-vodă, au vinit din Neamţu şi l-au luat din mîna oamenilor lui şi l-au slobodzit, de s-au dus iar în Ţara Leşască. Deci atunce s-au  tîmplat şi doi boieri moldoveni la Poartă, triimiş de Antohie-vodă cu trebi, anume Dabije clucerul şi Silion medelnicerul. Ş-au dat samă acei boieri  înaintea vizirului că nu este aşea cum pîreşte Duca-vodă, că nu  
{136} i-au slobodzit Bogdan şi Iordachi; numai au fostu pe mîna unui căpitan de ţară de-l păzîea, anume Cernat, şi din paza acelui  căpitan într-o noapte au fugit. Poroncit-au vizirul să aducă pe acel căpitan faţă, să spui. Deci aducînd pe căpitan faţă, n-au spus cum au  fostu drept, că l-au scăpat el, ce au spus pe pîra Ducăi-vodă, că i l-au luat Bogdan şi Iordachi din mîna lui de l-au slobodzit. Deci era acel  căpitan de casa Mironeştilor şi s-agiunsesă cu dînşii, de grăiea pe voia lor. Atunce vizirul să mîniesă ş-au poroncit să taie pe cei doi boieri,  pe Dabije şi pe Silion, dzicînd c-au grăit minciuni. Atunce Dumitraşco beizedea şi cu Cupăreştii au cheltuit vro şesădzăci, şeptedzăci de pungi  de bani, de-au scos acei doi boieri de la moarte. Ş-au dat vizirul de grumadzi şi pe Cernat căpitan în mîna lui Dumitraşco bezădelei. Şi n-au  zăbăvit doo, trei dzile, ş-au fugit Cernat căpitanul de-acolo în Ţara Muntenească. Iar peste doo, trei luni ş-au făcut paci Cernat, de greşala  ce-au făcut, de la Antohie-vodă, ş-au vinit în ţară. En căutaţi acmu greşala lui Cernat, şi căutaţi şi mila şi bunătatea lui  Antohi-vodă, cum au fostu de bun şi de milostiv! Dumitraşco-vodă beizădea, vădzind neaşedzarea muntenilor asupra frăţine-său, începu  şi el a mesteca prea tari pe munteni, să iea domnia în Ţara Munteneaseă. Că cădzusă la cinste mare Cerchez Mehmet-paşe imbrihorul, care era mare  prietin de la moartea tătîne-său, Cantemir-vodă, cînd au vinit cu mazîlia de l-au luat. Şi era acel paşe şi musaip, şi alţi turci mulţi prietini  Cupăreştilor. Şi spăriesă pe munteni prea tari, că mai în toate lunile cheltuiea Brîncovanul cîte cinci, şesă sute de pungi. Şi nu era nice de-o  laudă, nice moldovenilor, nice muntenilor, de-atîta cheltuială. Atunce Iordachi visternicul Rusăt, într-aceli vremi de vrăjbi, au slăbit tare din prilej pe  mănăstiri şi pe breslaşi. Logodisă Dumitraşco beizădea cu o fat-a lui Şerban-vodă, din Ţara Ungurească, cu taină. Şi prinsără  
{137} munteni de veste şi-i sta pedică despre nemţi, că nu lăsa pe doamna lui Şerban-vodă să i-o dea. Şi-ncă mai mare  vrajbă dintr-acee să făcea. După poronca de la Poartă, triimis-au Antiohi-vodă pe Bogdan hatmanul, împreună c-un soltan cu tătari, de-au  dus la Cameniţă, iarna, în al doile an a domniei, zaharà şi haznà. Ş-au dus-o cu paci, fără nice o smenteală. Iară de primăvară, în al doile an  a domniei, vinitu-i-au poroncă de la Poartă lui Antohie-vodă să să gătedze să ducă zaharà şi haznà şi mai mare la Cameniţă. Şi  păn-a sosi haznaoa şi turcii şi tătarîi, vinit-au cărţi de la Caraman-paşe din Cameniţă la Antohie-vodă să păzască cu zaharao,  păn-în doo săptămîni să sosască în Cameniţă, că, nesosînd, n-are puteri să ţie Cameniţa de foame, că-ş mîncasă şi cai  şi tot ce-avusesă, şi haznao şi oastea de la Poartă încă nu sosîsă. Deci în grab-au gătit pe Moisăiu sărdarul cu trei sute de slujitori şi cu  trei sute de cai în pohod, şi pe tot calul cîte 2 chile de pîne, şi l-au răpedzit furiş, cum au putut, de-au dus acea pîne în Cameniţă, de le-u mai  prinsu foamea deodată cu acea pîne. Că lui Moisăiu îi făcusă Antohie-vodă fărman da la Poartă de paci pentru capegiul ce-l tăiasă şi  pentru chirvăsăria ce prădasă în dzilele lui Costantin Ducăi-vodă, de nu-i dzicea nime nemic. Iară mai pe urmă au sosît şi un paşă cu o  mie de iniceri şi cu opt sute de pungi de bani, haznao, şi chihaiaoa lui Isuf-paşei sarascherul de Obluşiţă cu 600 de spafei, şi un sărdar muntenescu cu  600 de slujitori munteni, şi Elaga din Bugeag cu 12. 000 de tătari şi Antohi-vodă cu toată oastea sa, ca la 1. 500 de slujitori. Şi aşea cu toţîi au purces  cu zaharao şi cu haznao. Şi făcusă cară la o mie şi cinci sute cu pîne, şi cu celi neguţitoreşti, şi cu ciredzi de vaci, şi cu multe turme de berbeci  neguţitoreşti. Ş-au purces cu aceste cu toate de le-u dus în Cameniţă. Şi pe multe locuri la drumuri să făcea spaime de leşi. Iar tătarîi  
{138} mergea tot înainte, de apuca limbi de pe unde putea, din sus. Iar cînd au agiunsu la Nistru Antohie-vodă cu zaharaoa, tătarîi era trecuţi  toţi peste Nistru şi slobodzîsă cembururi în toate părţile mai sus de Cameniţă, cale cîte de o dzi, de prăda. Numai ce s-audziea tunurili dînd din  ocop şi de pen zămci dînd. Ce Antohi-vodă într-acea sară păzi de trecu căruţeli cu bani şi treimisă pe Bogdan hatmanul cu o samă de oaste,  de-apucă de întră în Cameniţă. Iar Antohie-vodă şi cu cielaltă oaste şi cu tătarii ce-u rămas la coş au şedzut a dooa păn-a trie  dzi, de-u trecut şi ei cu zaharao şi cu tot agărlîcul. Şi fiind Nistrul mare, da tătarîlor de tot carul cu pîne cîte 2 zloţi, de lega boii din cară de  coadeli cailor, de trecea Nistrul înot. Şi cum au trecut Nistrul, cum au răpedzit înapoi la Poartă de-au făcut veste c-au băgat zaharao în Cameniţă.  Şi-ş făcu Antohie-vodă de la Poartă mare cinste şi laudă pentr-aceasta. Aşişdere şi-n Cameniţă, după ce au mărsu, i-au făcut  mari cinste Caraman-paşe. Şi o săptămîn-au zăbăvit acolo la Cameniţă, păn-au descărcat, şi s-au întorsu înapoi cu paci. Atunce  muntenii să agiunsesă cu Iusuf-paşe sarascherul şi sta chihaieoa lui cu pricini, numai să s-întoarcă zaharao şi haznaoa, dzicînd că vin leşii  ş-or lua zaharao şi haznao. Iară Antohie-vodă au luat asupra lui şi n-au priimit să o întoarcă, ş-au dus-o în Cameniţă, pe poronca  împărătească. Iar muntenii, vădzind aşea, numai să trîntiea şi plesniea de ciudă, că nu-i putea să-i strîci nemic lui Antohi-vodă. Tot  într-acestu an de cu iarnă murit-au şi craiul Sobeţchie. Ş-au avut craiul Sobeţchie 3 ficiori, şi nu s-au învoit leşii să puie din trei ficiori a lui  Sobeţchie nice pe unul craiu. Şi au pus om strein, pe Avgust, prinţipul de Csacsonia, bucurîndu-să capeteli leşăşti la soma de bani mulţi ce le-u dat.  Bucurîndu-să la bani, au gîndit că i-or mînca banii şi pe urmă l-or  
{139} goni şi s-or mîntui de dînsul, pecum l-e hi voia, pecum mai făcusă şi altă dată lui Decont, craiului de la franţuzi. Ce acestuie,  după ce l-au pus craiu, n-au putut să-i facă aşea, pecum i s-a arăta povestea înainte. După ce l-au pus craiu pe acesta Avgust, au şi început a  arăta lucruri mari şi vestite. Ş-au adus oaste multă din Csacsonia, şi s-au gătit şi leşii, ş-au purces în gios cu mare gătire, cu 2 obuzuri, unul  leşescu, 70, 80 de mii de oaste şi mai bine, şi altul a lui cu nemţi, iar cu 50. 000, 60. 000 de oaste. Şi aşea le era sfatul, să margă să iea Ţara Moldovei  şi Bugeagul păn-în Dunăre. Atunci înţălegînd Antohie-vodă de acea gătire bun-a lor, triimis-au şi el pe Eni pîrcălabul şi pe  Vargalovici cu Mihuleţ, cu cărţi înainte la craiul şi cu daruri, poftindu-l, pogorîndu-s-în ţară, să nu facă stricăciune ţărîi şi să  nu vie pen ţară, să margă pe Prut asupra Bugeagului. Şi dîndu Dumnedzău să bată pe tătari şi luînd Bugeagul, atunci şi el cu toată ţara i  s-a închina lui. Atunce craiul tare s-au bucurat şi i-au priimit darurile cu cinste: un cal turcescu foarte frumos cu toate podoabeli lui îi triimisesă. Şi craiul  încă i-au triimis lui Antohi-vodă alte daruri şi s-au adeverit că nemic stricăciune în ţară n-a faci, a merge tot pe Prut. Numai l-au poftit  zaharà, pîne, bucate să-i scoată înainte-i dreptu Ieşi, să-i scoată să cumperi cu bani, iar nu-n dar. Şi cîte ponturi triimisesă  Antiohi-vodă de poftiea la craiul pentru aşedzămîntul domniei ş-a ţărîi, cum va fi după ce-a birui pe turci, toate pe voia lui Antohi-vodă le  lăsasă craiul: de pecum îi aşedzată Letfa, aşea să fie şi Ţara Moldovei. Dece au vinit craiul cu aceli 2 obuzuri de oaste păn' la Cerneliţa, din sus de  Horodinca, pe Nistru, cale de un ceas. Şi leşilor nu le era cu voie să vie craiul, ce îmbla cu feluri de feluri de meşterşuguri şi de priceni, ca să strîci acea  cale. Ce, după ce-au sosît la Cerneliţa, au învăţat capetele cele mari leşeşti pe  
{140} unul mai tînăr din neamul Potoceştilor, anume pisar coronie, de-au făcut pricină c-un ofiţer, nepot a craiului, de i-au dat palme supt  cortul craiului, şi de acolo au fugit în obuzul leşescu. Şi triimeţind craiul să-l iea din obuzul leşescu, să vie la giudecată, leşii cei mari nu l-au dat.  Deci craiul, vădzind acea socoteală a lor, s-au mîniet tare şi a doo dzi s-au şi-ntorsu cu obuzul înapoi la Leov. Leşii, dac-au vădzut aşea,  încă s-au întorsu cu obuzul lor ş-au început a să răsîpi cineş pe la casăli lor, şi s-au strîcat acea oştire. Atunce, într-acea vară,  gătitu-s-au şi soltan Mehmet, împăratul turcesu, singur cu capul lui, de au mărsu la cetatea Varadinului. Şi atunce au mărsu şi Dumitraşco  beizădea, fratele lui Antohi-vodă, la oaste cu-mpărăţia. Numai, păn-a purcede împărătia de la Udriiu, iar el au vinit în cai de olac de  la-mpărăţie aice în Ieşi, la frate-său, cu trebi împărăteşti. Ş-au şedzut aice în Ieşi numai 4, 5 dzile şi iar s-au întorsu în cai  de olac înapoi, de-u purces cu-mpăratul la oaste. Iar Brîncovanul cădzusă în mare grijă pentru acel olac a lui. Atunce, pe acie vreme, era un ficior de  mazil, de-l chema Davidel. Slujisă în Ţara Leşască, de agiunsesă rohmistru, şi era la cinste mare. Avea ceteală, pravilă mare, şi nu ştiu ce i se  părea lui, că îmbla pentru domnia Moldovei. Întăiu au scris la nemţi, de închina ţara, apoi au fugit de la leşi în Cameniţă. Din Cameniţă  s-au dus cu cărţi la hanul ş-au dzis cătră hanul că, de i-a da oaste să margă cu dînsul, s-a închina: cîtă ţară şi cetăţi a  Moldovei au luat leşii, toate s-or închina la dînsul. Ş-au mărsu hanul sîngur cu dînsul de au prădat în Ţara Leşască, şi nemic den cîte au  dzis n-au fostu. Ce mărgînd şi hanul cu-mpărăţia la oaste la Varadin, au mărsu şi el. Ş-au grăit hanul vizirului, şi era numai să-l puie  domnu în Moldova. Numai, prindzind de veste Dumitraşco beizădeo, au spus vizirului că acela-i un om  
{141} nebun, nu este de domnie. Ş-aşea au lipsit de n-au luat domnia cît s-ar rumpe un păr. Iară după ce au agiunsu împărăţia la  cetate la Varadin, s-au şi audzit că vine prinţipul Evghenie cu oaste nemţască. Deci împăratul turcescu au lăsat cetatea ş-au purces înapoi la pod,  să treacă apa Tisăi, să nu le apuce nemţîi podul. Deci mărgîndu asupra podului, nemţîi încă au sosit cu tabăra, şi sîliea care de care oaste  s-apuce mai curundu la pod. Şi nu să bătea temeiul, numai aripeli să hărăţiea. Şi tot mergea alăture obuzurile, păn-au însărat. Iar peste  noapte au fugit turcii de-u apucat la pod, de-u sîrguit de-au trecut împăratul şi cu curtea lui. Iară nemţîi demineaţa, vădzind că nu-s turcii,  au şi purces în goană: pe carei cum îl agiungea îl tăiea şi jăcuiea. Ş-aşea s-au făcut un hramăt şi o spaimă denapoi în turci, de trecea  om peste om, cît s-au rumtu şi podul. Şi aşea, sosînd temeiul nemţilor, i-au luat pre toţi de grumadzi, pe vizirul şi inecer-aga. Au perit în  războiu şi toţi ineceri acolo în medereze, la capul podului, la 200. 000 de oaste. Peste tot s-au potopit 30 de paşi, fără alţi agalari; 120 de tunuri mari,  toată urdia, carăle şi mulţime de bucate neguţitoreşti s-au istovit atunce. Tisa este o apă mîloasă pe margini. Carei cum săriea în apă cu capul  să şi îngloda. Şi aşea tot om peste om cădea, de să îneca. Dintr-o sută de scăpa unul, era bine. Şi să tăiea ei în de ei. Iar împăratul, cu  cîţi au scăpat salt, toată noaptea şi a doo dzi au tot fugit, păn-au agiunsu la cetatea Beligradului, şi acolo s-au poprit. Tătarîi, vădzind aşea,  n-au mai stătut la bătaie ş-au luat în gios pe malul Tisăi, păn-au găsit un vad, de au trecut înot cu paci. Atunce şi agărlicul lui Dumitraşco  beizădea ş-a capichihăilor acolo s-au prăpădit. Numa ce au scăpat ei cu capetele. Iară în al triile an a domniei lui Antiohi-vodă treimăs-au  turcii sol la nemţi pe Ramie Reiz-afende şi pe Alecsandru tărzimanul Marvocordat, ce-i dzicea  
{142} şi Ecsapăretul, la nemţi, să stea să facă pace. Ş-au mărsu şi vizirul păn' la un loc, cu oaste gata, de au stătut acolo, că să  spăriesă turcii a să mai bate cu nemţîi. Şi s-au dus solii la Carlovici. Aşijdere şi nemţii s-au gătit cu oaste, de-u mărsu păn' la un loc,  ş-au triimis şi ei soli la Carlovici. Ş-acolo la Carlovici s-au strînsu, din toate ţărîle Evropii, soli de la leşi, de la franţozi, de Ia Vineţia, de la  Anglia, de la Olandia, de la moscali şi de pentr-alte ţări, de-u şedzut acolo la Carlovici 2, 3 luni, toată vara, de ş-au aşedzat păcile cu toţîi.  Numai cu franţojîi nemţîi nu s-au putut aşedza, ş-au rămas tot să să bată. Pentru crăia Ţărîi Spaniei nu s-au putut învoi. Moscalul  încă au dat cuvînt să să aşedze pace în al doile an. Turcii cu nemţîi s-au aşedzat într-acesta chip: cît loc au luat de la turci, luat să fie.  Încă opintiea nemţîi să fie Dunărea hotar, dar n-au priimit turcii. Şi s-au apucat să le dea bani turcii cîte 800 de pungi de bani pe an , păn-în  25 de ani, să fie paci, pentru cheltuiala şi strîcarea ce au făcut turcii nemţilor în 17 ani ce au avut tot bătaie. Pentru căci începătura bătăii au fost  întăiu despre turci, cîndu au mărsu la Beci. Şi le-au tot dat turcii această somă de bani nemţilor, cît au trăit acestu împărat soltan Mehmet.  Leşii încă cerea tare Ţara Moldovei, dar turcii au răspunsu pentru Ţara Moldovei că Ţara Moldovei nu pot să o dea, să le fie lor podani, că este  volnică, că turcilor îi închinată, nu-i luată cu sabia. Deci leşii, vădzind aşea, s-au aşedzat într-acesta chip: cetăţile din Moldova şi  mănăstireli, cîte au luat şi cît loc, tot să-l dea înapoi moldovenilor. Şi turcii să dea Cameniţa leşilor, cu tot olatul ei, şi Ocraina. Şi pe nohai  să-i rădice pe toţi în Bugeag, să să ducă la locul lor peste Don, să rămîie numai bugegeni. Şi Hotinu să nu-l tocmască turcii nice odată,  nice altă cetate să nu facă în Moldova turcii, nice paşe să nu puie. Aşijdere şi-n Ţara Muntenească cetăţi să nu facă,  
{143} nice paşi să puie. Aşea s-au aşedzat cu toţîi, şi de toamnă s-au întorsu solii cineş la stăpînii săi. Atunce, pe acie vreme,  împăratul moschicescu, anume Petre Alicsovici, s-au dus sîngur, cu capul lui, la împăratul nemţescu, la Neopolt, şi multu s-au rugat împăratului  nemţescu să nu facă paci cu turcii. Căce că atunce să apucasă să facă şi el orînduială de oaste, ca la nemţi, pecum pe urmă au şi  făcut-o. Dar împăratul nemţescu n-au putut să-i facă pe voie, să nu facă pace cu turcii, că slăbisă tare, şi-i dzicea Moscului: "Măcar  că te apuci că m-ei da cîţiva ani cheltuiala oştii, dar nu pociu, că acmu el mă roagă, dar pe urmă, cine ştie, sau m-a ruga, sau ba, că poate să  să lungească mulţi ani înainte bătaia. Şi eu am slăbit, că eu nu mă bat numai cu Turcul, şi mă bat şi cu Franţujul, şi acolo am mai mare  bătaie decît cu Turcul". Dece împăratul Moscului, întorcîndu-să înapoi la ţara lui, îndată atunce s-au şi apucat a rade barbele boierilor  ş-a slujitorilor, ş-a le şi schimba hainele, ş-a face obiceiuri şi orînduială tot nemţască. Ş-au adus şi cîteva capete nemţi, de-i  învăţa de pecum sintu şi păn-astădzi. Tot într-acel an de primăvară, în postul cel mare, trecut-au sol mic de la leşi, iar Răuţchie, care! e  trecusă şi mai inte vreme şi la Duca-vodă pentru trebile păcei. Şi după ce şi-au isprăvit trebile, de toamnă s-au întorsu iară înapoi pen  Ieşi. Şi l-au cinstit Antohi-vodă, ca pe un sol, şi mărgînd şi viind. Antohi-vodă atunce, tot într-acea iarnă, triimis-au pe Vasîlie Pureci,  vornicul dinspre doamna, cu taină, în Ţara Ungurească, la doamna lui Şerban-vodă, de au dat doamna pe fiică-sa, domniţa Căsandra, de o au  adus-o să o iea frate-său Dumitraşco beizădea, că era logodită cu dînsul. Era cu ştirea ghenărarului de Braşov, numai ghenărarul să feriea,  că să temea de Brîncovanul. Că Brîncovanul avea mare cinste şi trecere  
{144} la împăratul nemţescu, şi nu era cu voia Brîncovanului să o iea Dumitraşco beizădea. Şi după ce au adus-o la Ieşi, i-au dat  gazdă la Iordachi Rusăt visternicul, fiindu-i neam. Ş-au şi răpedzit Antohi-vodă la Ţarigrad de i-au făcut ştire, de au vinit frate-său  Dumitraşco beizădeoa. Şi după Ispas atunce, în al patrule an a domniei lui Antohi-vodă, la velet 7208, au făcut nuntă, în tîrgu în Ieşi,  domnească, după obiceiul domnilor. Şi şedea în Ieşi în nişte curţi a lor, ce le cumpărasă tată-său Cantemir-vodă de la Gheuculeasa  visterniceasa. Ş-au şedzut acolo în gazdă, păn' s-au dus mai pe urrnă la Ţarigrad, cu doamna lui cu tot. Dece atunce, în scurtă vreme, tot  într-acea vară, al patrulea an a domniei lui Antohi-vodă, îi şi vini ferman să să gătească să margă să rădice turcii din Cameniţă şi  să dea Cameniţa pe mîna leşilor, împreună cu un paşă şi cu oaste şi cu cîteva părechi de biholi pentru rădicarea balimezilor şi cu un sărdar  cu oaste de la munteni. Şi purcesă Antohi-vodă voios şi s-învoişea toată ţara de-cea veste, unde să rădică acea nevoie deasupra ţărîi  ş-a creştinilor, şi dederă slavă lui Dumnedzău. Şi atunce eram şi eu, Ion Neculce vel-vornic, pe acie vreme, vătav de aprodzi. Dece dacă sosi  Antohie-vodă la Cameniţă, îndată să apucă şi făcu pod mereu piste Nistru în gura Smotriciului, la un sat anume Bîrnoviţa. Şi şedzu acolo  cîtăva vreme, de aştepta să-i aducă leşii ferman de la Poartă la paşa din Cameniţă să iasă, că era şi comisarii leşeşti acolo, anume  hatmanul Litvii şi Adam Sinavschii, voevoda Belschii, careli mai pe urmă au agiunsu de au fost hatman mare de corona leşască, şi Stanislav, voevoda Chiovschii,  şi Ştefan Potoţchi, strajnic corunnii, şi alţii, cu oaste ca la dzece mii. Sta cu obuzul din cee parte de Nistru, şi Antiohii-vodă sta din ceasta parte de Nistru,  şi ferman nu li mai trimitea leşilor solul lor Reuţchii, careli era la Poartă, că ponturili de pace iscălisă,  
{145} numai craiul Avgust nu iscălisă, şi turcii poftiea să iscălească şi craiul Avgust şi toată recepospolita. Şi acee era pricina  zăbăvii. Deci s-au apucat chizăş la Poartă solul Inglezului, precum că va iscăli craiul Avgust şi toată recepospolita. Şi au şi triimis fermanul pe  omul Inglezului, de l-au dat la comisarii leşeşti. Şi comisarii l-au dat în mînile lui Cahriman-paşii, să iasă din Cameniţă şi să dea cheile  cetăţii Cameniţii în mîinile leşilor. Iar omul Inglezului s-au dus în sus la craiul Avgust cu ponturili păcii, să iscălească craiul Avgust şi toată  recepospolita. Deci apoi paşa au şi început a deşerta cetatea Cameniţa. Tîmplatu-s-au multă zăbavă de şidere acolo la Nistru, pănă s-au  aşedzat aceste trebi. Atunce s-au făcut mare eclipsis, întunecare de soare, cît nu să videa om cu om. Întunecasă lumea în anul 7208 septemvrie în  doaosprădzeci dzile, întru o dzi marţi. Găsitu-s-au atunce şi un ursu mare groznic. Şi sărisă toată oastea, şi moldovenească, şi  muntenească, şi nu-l putea ucide. Şi au dat în cîteva rînduri în Nistru, şi iară ieşiea afară. Şi gonindu-l pe Nistru cu un pod, să suisă  în pod, şi oamenii au sărit din pod în Nistru, şi multă grozăvie făcea. Cîţiva oameni s-au împuşcat slobodzind focul să-l lovască, şi  îmbulzindu-să oamenii să loviea ei în de ei. Nu era curat. Trii, patru ceasuri toată oastea l-au gonit şi de-abiea l-au ucis. Şi era prea mare, de  mirare. Apoi gătindu-să şi scoţind tot din cetate din Cameniţă, întru o dzi totdeodată s-au rădicat leşii a merge la Cameniţă pe de o parte,  şi Antiohii-vodă pe de altă parte. Şi s-au întimpinat la poarta din sus, ieşind şi paşa din Cameniţă numai cu curtea lui. Şi aşea să  întîlniră tustrii odată la un loc, ca cîndu i-ar fi tocmit cineva. Şi marsără aşea cu toţii la un loc, cît o pistreală de săgeată, pănă la un  săivan a paşii, ce era întinsu, de descălecară cu toţii, şi paşa, şi Antiohii-vodă, şi leşii. Iar agărlîcul paşii şi cu turcimea  
{146} toată ce era în cetate în Cameniţă trăitori, tot păziea cu cară, cu căruţe, cine cu ce avea, de ieşiea din cetate din Cameniţă pe  altă poartă, din gios. Apoi după ce descălecară leşii, dederă fermanul de la Poartă în mîna paşii de-l ceti. Şi paşa dede în mîinile  leşilor trii pungi de urşinic cu trii chei a porţilor cetăţii Cameniţii. Iar leşii începură a rîde şi a vorovi varoave de glume cu paşa. Şi întru aceli  vorbe de glume vorbiră şi alteli mai de treabă. Şi-i cinsti paşa cu cafea şi cu cerbet, după cum este cinstea turcească. Şi-ş luară dzioa bună  de acole unii de la alţii. Şi purceasă paşa şi cu Antiohii-vodă în gios. Iar leşii cei mari stătură pre loc afară, de nu întrară degrab-în  cetate, temîndu-să să nu fie pus turcii vreun lagum în cetate. Şi apoi întrară şi leşii cei mari în cetate în Cameniţă şi o curăţiră de  toată scîrnăvia. Şi dezgropară pe paşi de pin biserici, ce le făcusă meceturi, şi făcură o sveştenii de le sfinţiră. Şi aşedzară puşti  mari a lor leşii şi oaste leşască cît au trebuit Iară paşa şi cu Antiohii-vodă, dacă au trecut Nistrul în ceasta parte, purceasă înainte la Tighine,  paşa cu carăli lui şi cu curtea lui, iar Antiohii-vodă cu puşcile celi mari în urmă. Şi pusă pre geabhanà şi pe pravul cel de puşcă cu carăli pre  Mihălachi Racoviţă vel-spătar, careli fusese cumnat cu Antiohii-vodă, iar pe Nistru cu podurile au pus cambaraleli şi glonţurile celi de puşci şi cu  multe fieră mănunţuşuri, şi plute şi şeici pe apa Nistrului le-au pornit. Şi au fost ispravnic pe aceste cumnată-său, Lupul Bogdan hatmanul, de au  mărsu cu oastea pănă la Tighine, pe malul Nistrului. Şi atunce au dat şi leşii agiutor lui Antiohii-vodă poduri de a lor di pe Nistru, pentru mai degrabă  deşertare. Şi paşii încă i-au dăruit doao mii de galbeni leşii, să iasă mai degrabă din Cameniţă, pentru că paşa mai zăbăviea vreme  pentru să să gătedze. Şi leşii cu un ceas mai înainte era bucuroşi să iasă  
{147} turcii din Cameniţă, ca să nu mai puie vreo pricină turcii. Şi făcusă leşii comisari şi zapis la mîna lui Antiohii-vodă pentru  moştile Sfîntului Ioan cel Nou ce au fost la Suceavă, să le dea, să vie iară aice în ţară, cu toate odoarăli şi veşminteli mitropoliii. Numai  poate-fi voia lui Dumnedzău n-au fost, că s-au tîmplat acel zapis de s-au răsărit, şi cînd au trebuit să-l scoată nu l-au găsit. Şi  aşea au rămas moştile Sfîntului Ioan iară în Ţara Leşască. Şi aleasă Antiohii-vodă pre Lupul Costachi, ficior lui Gavriliţă vornicul,  şi-l făcu comisar, dimpreună şi cu alţi boieri, şi-i trimisă la Suceavă şi la Neamţu de scoasără pre toţi leşii din ţară. Şi viind  Antiohii-vodă la Iaşi, la scaonul domnescu, după ce dusă toate lucrurili în Tighine, rămasă ţara toată în mîna lui Antiohii-vodă, Hotinul,  Suceava, Cernăuţii, cît stăpînisă leşii. Şi au mai făcut Antiohii-vodă ferman de Poartă şi au isprăvit de au luat şi ţinutul Orheiului în  mîna lui, că era Ucraina pre atunce, de-l stăpîniea hanul. Şi să făcu bună pace de toate părţili, ca de mulţi veci, şi nu să simţiea nemică  necăiri de tălhari. Deci atunce, în scurtă vreme, au trecut, după ce au dat Cameniţa turcii leşilor, şi solul cel leşescu de la Ţarigrad, anume Reuţchii,  şi s-au dus în ţara lui, precum mai sus s-au scris. Iară de iarnă, tot întru acel an, vinit-au alt sol din Ţara Leşască, mai mare, pre anume  Lişcinschii, voevoda Poznavschii, ce era ginere hatmanului Iablanovschii, a căruie un ficior, pre anume Stanislav Lişcinschii, au agiunsu de au fost craiu în Ţara  Leşască, ce l-au pus Carol, craiul Şvedului, mai pre urmă, precum i să va arăta istoria la rîndu înainte. Deci acel sol mare viniea cu multă pohvală  şi podoabe si cu mulţi ficiori de domni leşeşti. Şi i-au ieşit Antiohii-vodă înainte pe Bahluiu, cale de un ceas, şi aşea tot alăture au vinit cu  dînsul pănă la gazda lui.  
{148} Şi apoi a doa dzi Antiohii-vodă l-au poftit pe sol la curtea domnească, la cinste. Deci acel sol să ţinea prea mare, după cum li să şi  cade să să ţie, că n-au călcare de nime şi sînt nelipsiţi di cele trebuitoare, ce le trebuiescu, şi nu ştiu pedeapsa sărăciii aceştii lumi ca noi.  Şi i-au răspunsu lui Antiohii-vodă, de-i va ieşi înainte să-l întimpine la giumătatea de scări a cerdacului, va vini la cinste, iar de nu-i va  ieşi înainte aşea, nu va vini. Deci aşea s-au aşedzat: să să scoboare Antiohii-vodă pănă la trii scări şi solul să să suie iar pănă la trii  scări. Şi la al şapteli scară, unde este giumătatea, să să închine unul altuie, şi aşea alăture să margă pănă în casă. Şi la băut tot  odată să bea amîndoi. Iar la acea vreme, fiind Ion Neculce vel-agă, era rînduit de domnie de grijiea pe sol la gazdă de cele ce-i trebuiea. Deci i-au  făcut Antiohii-vodă mare cinste solului, şi au purces după acee solul de s-au dus la Ţarigrad pentru întărirea păcii, pentru ca să fie pace vecinică  leşii cu turcii. Deci noi moldovenii ne bucuram unde audziiam că este să să facă pace vecinică, fiindu pămîntul nostru supărat de podghiazuri şi de  pustietate. Dar nu ne pricepeam că mai cu amar pre urmă ne va fi vecinica pace. De răutate şi de amar ne-au cădzut noao moldovenilor pe urmă, că ni  s-au micşurat cinstea de la turci, că ne-au înmulţit obiceiuri rele asupră şi ne-au făcut oameni de nemică de sîntem, că ne-au călcat  precum le-au fost voia, care înainte să vor arăta toate pre rîndu. După acee în scurtă vreme au şi vinit iarna ferman de la Poartă, să margă  Antiohii-vodă şi cu hanul dimpreună să scoată pre nohai din Bugeac, să să ducă la Don, să trăiască acolo, după cum s-au aşedzat la pace.  Şi ei să punea împotriva hanului şi nu voiea să iasă din Bugeac. Deci Antiohii-vodă îndată să găti şi purceasă cu frumoasă oaste, că  atunce era şi Turculeţ, cu vreo doao mii de slujitori ce fusese joimiri, suptu ascultarea ţărîi. Deci purceasă din Iaşi pre  
{149} Bîrlad pănă la Fălcii, şi de acolo s-au întorsu iar la Iaşi, că s-au aşedzat hanul cu nohaii să-i lasă pănă în  primăvară. Şi cum au vinit primăvara, s-au şi rădicat de bună voia lor, de s-au dus la Don să trăiască. Iară Antiohii-vodă de  primăvară, în al cinceli an a domniii lui, au făcut cărţi de slobodzii pin toate săliştile. Şi au mutat slujitori de pin Piatră şi din Roman şi de pin  toate tîrgurili, ce era pin mijlocul ţărîi aşedzaţi, şi i-au mutat pe la marginile ţărîi, pe la vaduri pe Nistru şi pe Prut îi aşedză. Şi  scoasă şi ruptă pe ţară, de-i aşedza pre oameni pe putinţă cu pecetluituri roşii domneşti pe feţe, pe tot omul anume, şi cu giurămînt mare  că vor da de patru ori într-un an. Deci aşea purceasără oamenii din toate ţărîli a izvorî şi a vini cineş la locul său şi la moşia sa. Aşijdere  şi boierii carii era pribegi în Ţara Muntenească încă de la mazilia lui Costantin Ducăi-vodă, de făcea multe amestecături, atunce vădzind că  s-au făcut pace şi nu mai pot isprăvi nemică nici cu Costantin Duca-vodă, nici cu Brîncoveanul-vodă, ş-au plecat capetili la Antiohii-vodă  şi au vinit în ţară. Şi Antiohii-vodă i-au priimit cu dragoste şi-i ţinea la mare cinste. Carii mai pre urmă acei boieri i-au fost de mare folos la  mazilie lui Antiohii-vodă, precum să va arăta mai înainte. Numai ce au rămas în Ţara Muntenească Nicolai Costin hatmanul, că era cumnat cu  Costantin Duca-vodă, şi Mavrodin vistiernicul, că era grec, nu avea la ce vini. Tare să bucurasă oamenii atunce şi de pace şi de chivernisala cea bună a  lui Antohii-vodă. Şi începură boierii a-ş face curţi şi a iezi iazuri pre la sălişti, şi cu toate să siliea. Întorsu-s-au şi solul cel mare  leşescu de la Poartă, pre anume Lişcinschii, voevoda Poznavschii. Şi i-au ieşit Antiohii-vodă înainte şi iar l-au cinstit după obicei, şi s-au  dus la ţara lui, în Ţara Leşască.  
{150} Atunce, după aceste după toate, s-au rădicat şi Dumitraşco beizadea din Iaşi cu doamnă-ş şi cu tot agărlîcul său, şi  s-au dus la Ţarigrad, să trăiască aolo. Iară Brîncoveanul-vodă, după ce au vădzut că au mărsu Dumitraşco beizadea la Ţarigrad, s-au  umplut de grije şi de frică că-l va pîrî, pentru că ştiea doamna lui, din Ţara Ungurească, toate tainele ce avea Brîncoveanul-vodă cu nemţii, a  doa, pentru mulţi bani ce luasă Brîncoveanul-vodă a lui Şerban-vodă. Şi-i era aminte să nu-l smintească şi din domnie, cu prietinul său,  cu Cherchez Mehmetpaşe, cu Cuciuc imbrihor, musaipul împăratului. Că Dumitraşco beizadea ştiea bine rîndul Porţii şi avea cinste mare de la turci. Ce  Brîncoveanul-vodă să sfătui mult cu unchii lui, cu Costantin stolnicul şi cu spătariul Mihai, cum ari face să să poată mîntui de Cantemireşti, ca  să nu vie la vreo primejdie cu Costantin Duca-vodă, să cheltuiască să-l scoată la domnie. Nefiindu-i ginere, îl urîsă. Şi dzicea că cîndu  îi era ginere şi nu-l asculta, dar acmu, dacă va ieşi la domnie, nici l-ari băga samă. Şi sfătuiră şi triimisără pre unchiu-său, pre Mihai  spatariul, la Poartă, şi umblă spatariul Mihai şi cercîndu şi giuruind mult veziriului, să mazilească pre Antiohii-vodă şi să puie domnu strein, pre  carele au ales Brîncoveanul-vodă. Şi Brîncoveanul-vodă alesese pre un Toderaşco de la Gălaţi. Care acel Toderaşco a fost neguţitor: om era  chipeş şi de fire, dar mai rău şi mai spurcat, şi mai varvar, şi mai tiran nu era alt om pre aceli vremi în ţară. Că de ar fi fost acela domnu în Moldova,  nici un boieriu pănă în doao, trii luni n-ar fi rămas viu în ţară. Acel feliu de milă avea Brîncoveanul-vodă pe ţara noastră a Moldovii şi pe  boieri. Ce Dumnedzeu nu s-au îndurat, că au răspunsu veziriul spătariului Mihai că nu va mai înmulţi domnii, ce, de va mazili  
{151} pre Antiohii-vodă, a pune pre Costantin Duca-vodă, iar pre alţii nu va pune. Audzind acest răspunsu de la veziriul spatariul Mihai nu l-au  mai încăput vremea a mai aştepta într-alt chip, că avea grije de Dumitraşco beizadea, ce numai i-au căutat a să lipi iar de Costantin Duca-vodă  să-l scoată la domnie. Nu ştiu ce vom dzice, nenorocirea Ţărîi Moldovii, au mînia lui Dumnedzeu. Să tîmplasă la acee vreme de ţinea gazdă  solul nemţăscu în casăli lui Costantin Ducăi-vodă. Şi i să rugă acelui sol, ţiind gazdă la dînsul, de au grăit solul veziriului să-l facă  domnu pre Costantin Duca-vodă. Şi atunce veziriul îl ţinea la mare cinste pre acel sol, şi numai ce i-au căutat a-i face voia, puindu-să chizeşi  muntenii şi agiutîndu-l şi cu bani. Vinit-au atunce la Iaşi, la Antiohii-vodă, şi alt sol mic moscal de la Ţarigrad, careli mersese pe la Azac pe apă cu  un galion. Şi turcilor nu le părea bine unde l-au vădzut că a vinit pre apă, de au deşchis drumul pe apă şi au învăţat a face galioane şi ei. Şi  mult să mira şi să strîngea noroade de priviea acel galion moschicescu, că nici cu gîndul nu gîndiea, netocma să vadză galion moschicescu să vie la  Ţarigrad. Şi audziea mai înainte că fac moscalii galioane, dar nu credea dar atunce l-au vădzut şi cu ochii. Ce întorcîndu-să acel sol, pe uscat, pin  Iaşi, l-au cinstit Antiohii-vodă după obicei şi după cinste. I-au spus acel sol că este mazil, că înţălesese din solul nemţăscu. Pentru aceasta  numai nici de un folos nu i-au fost lui Antiohii-vodă că i-au spus, că cum au purces solul din Iaşi, iară a doa dzi i-au şi sosit un capegi-başe cu  mazilia. Căutaţi acmu de socotiţi ce fără de năroc ţară şi oameni, că numai şapte, optu luni didese Dumnedzeu de era răsuflare în ţară şi  să bucurasă ţara tare. Dar de ar fi ţinut şepte, optu ani sau dzece aşea, n-ar fi putut oamenii şi dobitoaceli a încăpea în ţară. Dar Dumnedzău  nu va să ierte păcatul şi greşala  
{152} aceştii ţări, tot mai mare, şi mai rău, şi mai amar, şi mai suspin să adaoge. Deci cum dede mazilia, îndată şi apucară porţili  şi începură a căuta pre Bogdan hatmanul şi pre Iordachi Rusăt vistiernicul, cu ferman făcut de la Poartă, Costantin Duca-vodă şi cu muntenii. Şi  să strînsără într-un ceas slujitori, de-i pusă capegi-başe împregiurul curţii domneşti de sta de străjuiea să prindă pre acei doi boieri, pre  Bogdan şi pre Iordachi. Iar acei doi boieri şidea în casă la doamna mistuiţi, ascunşi şi nu cutedza capegi-başe să între în casă la doamna  să-i iea de grumadzi, că-i oblicisă că sînt acolo. Şi era turcul om împărătescu. Iară a triia dzi au stătut Antiohii-vodă de au mijlocit lucrul  cu boierii carii fusese pribegi, carii mai sus s-au scris că au vinit la mila lui, şi cu alţi boieri de ţară ce se tîmplasă în Iaşi din capete, anume  Vasilaşco Cantacozino spatar şi cu frate-său Ilie Cantacozino vistiernic şi cu Ioniţă sărdariul, ficior lui Miron Costin logofătului, şi Antiohii hatmanul  şi Lupul, ficior lui Gavriliţă vornicul. Vorovit-au cu toţi cu aceştia şi i-au poftit şi i-au rugat pentru Bogdan şi pentru Iordachi. Dece aceşti boieri  n-au putut călca voia lui Antohi-vodă, şi măcar c-avusesă mult supăr de Bogdan şi de Iordachi, întăiu Ioniţă sărdarul, sîn Miron  Costin, avînd mare rană în inema lui pentru tăierea tătîne-său, lui Miron logofătul, în vremea lui Cantemir-vodă, că mai mult era prepusul de  Bogdan şi de Iordachi c-ar hi îndemnat pe Cantemir-vodă atunce de au perit tat-său. Şi acmu, vădzind rugămintea lui Antiohi-vodă, le-au  lăsat toate gios ş-au sfătuit cu toţîi. Şi ieşiindu sara la gazde, au îmbrăcat pe Bogdan şi pe Iordachi în haine proaste, şi s-au făcut în loc  de slugi de-u mărsu dup-acei boieri pen mijlocul slujitorilor, pănă au ieşit pe poartă afară. Însă fiindu şi baş-bulubaş de casa lui  Antiohi-vodă, s-au agiunsu şi cu dînsul, de-u pus nişte slujitori  
{153} ca aciie, cu plată, de n-au luat tare sama, cînd au ieşit. Dece hatmanul Bogdan, după ce-au agiunsu la gazda Lupului visternicul,  îndat-au încălecat cu cîteva slugi ş-au fugit în Ţara Leşască. Iară Iordachi Rusăt visternicul au mărsu după Ilii comisul Catacozino păn'  la gazdă pe gios, şi n-au putut încăleca şi el, ca Bogdan, să fugă, fiind om bătrîn şi slab. Ş-au purces Catacozino la ţară, şi aşea  într-o cuhne l-au ascunsu, şi apoi au fugit şi Ilie, pentru voia lui Iordachi, depreună. Şi l-au dus pen Hangu, ş-au trecut în Ţara Leşască  amîndoi, şi aşea li s-au tîmplat de au scăpat. Iară Antiohi-vodă s-au gătit ş-au purces la Ţarigrad, împreună cu capegi-baş.  Ş-au domnit 5 ani fără 3 luni. Şi părea tuturor rău de dînsul, şi-l pomeniea de domnu bun, pănă în dzua de astădzi, că avea năroc la  toate. Bucateli, de să făcea în dzileli lui, nice boal-în bucate nu era, şi stupii nici într-o vară nu s-au făcut răi. Acestu năroc avu  Antiohi-vodă, şi plata de la turci, pentru slujbe ce-au făcut, i-au plătit cu mazîlia.  Cap. XIV DOMNIA A DOO A LUI COSTANTIN DUCA-VODĂ, LEAT 7209, SĂPTEMVRIE 14 Costantin Duca-vodă, dac-îmbrăcă căftan de la  Poartă, cu cheltuiala şi agiutorul muntenilor, fece iar cheltuială mare. Şi cu datoria a domniei cei dintăiu neplătită, să-ncărcă de să feci o somă  mare de bani, şi-ndatori ţara şi pe vaci, şi pe oi, şi pe miere, şi pe ceară, de luo bani de la neguţitori. Şi dacă-i vini veste c-au scăpat Bogdan  hatmanul şi Iordachi Rusăt visternicul, să otrăvi de mînie pe camaicanii din Ieşi, căci i-au scăpat pe cei doi boieri.  
{154} Şi se mînieră şi le păru rău şi muntenilor că i-au scăpat şi nu ş-au putut faci cheful pizmei cei vechi. Căci sfatul lor' cu  Duca-vodă gîndiea că vor găsi la dînşii multe averi, să-ş plătească nevoia şi datoria ce avea după cap. Şi acel sfat şi gînd dede  Dumnedzău de nu-i fu nice de un folos. Şi după ce vini în Ieşi, pusă boieri după obiceiu, anume pe Ion Buhuş, vărul lui, vel-logofăt, şi pe  Mitre vel-vornic de Ţara de Gios, pe Pavăl Ciocîrlan vel-vornic de Ţara de Sus, pe Neculaiu Costîn, cumnatu-său, hatman, pe Panaite Morona  vel-postelnic, pe Cuze vel-spătar, pe Savin Zmucilă vel-ban, pe Gavril Miclescul vel-păharnic, pe Gheorghiţă Mitre vel-visternic, pe Pătraşco  Zosin vel-stolnic, pe Manolachi Hristoverghi vel-comis. Aceştia era boierii lui Costantin Ducăi-vodă. Numai mai aleşi din toţi era la sfat Panaite Morona  postelnicul, că să potriviea cu stăpînu-său la o fire. Dece, după ce boieri, îndată triimisă boierii la Poartă cu pîră asupra lui Antiohi-vodă  ş-a frăţine-său, lui Dumitraşco, cu multe năpăşti şi pricini făr' de cale. Şi-nvăţa pe boieri, cu d-ea frica, de-i pîrîea, fiind şi  munteni învăţători şi agiutori la Poartă. Şi deodată îl închisără turcii pe Antiohi-vodă. Că Antiohi-vodă, cînd s-au mazîlit,  mai mult de 27 de pungi de bani în casa lui n-avea, măcar că fusesă domnu cinci ani, şi n-avea cu ce să să sprejînească de neprietini, după  cumu-i obieiul turcilor, de-l faci prietin cu dare. Pe-cestu lucru să poate socoti că Antiohi-vodă era om bun şi nelacom. Unde să să găsască altul  de potriva lui să fie! Dumnedzău nu-l lăsă mult în pedeapsă, că să schimbă Poarta, şi-ş tocmiră Cantemireştii trebili, şi ieşi de  la-nchisoare Antohi-vodă. Iar Duca-vodă, dac-audzi că şed Cantemireştii la casăli lor cu paci, îndată să-mbrăcă cu cămeşe de  gheaţă. Deci şi triimisă pe vlădica de Roman, anume Avrinte, la Bogdan şi la Iordachi, în Ţara Leşască, de le giură şi le adeveri  
{155} mare milă, şi-i adusă în ţară la pămîntul lor, să trăiască cu paci. Iară munteni triimitea totdeauna la Duca-vodă de cerea  datoria cea vechi şi iastă noo, şi nu le mai da nemic. Şi de ce-l poftiea sau l-învăţa, el nu-i asculta ca-n domnia dintăiu, nice să mira de  dînşii. Ce să mînieră şi ei tare, şi vădzind şi pe Cantemireşti c-au ieşit de la-nchisoare, le-u întrat şi lor o oarice grijă de  dînşîi, şi-ş arătară obraz de făcură paci cu taină, să nu ştie Duca-vodă. Numai pace sulemenită, că, cînd le viniea muntenilor  zamanul, tot îi împedeca la trebi pe Cantemireşti. Şi-ncepu Duca-vodă a scoate grele mari pe ţară, a-ndesi ciferturili ce le scosesă  Antiohi-vodă: din patru dederă opt într-un an, şi oamenii începură a să spăriea şi a fugi; şi pe mazîli a-i îngreuiea cu dăjdii grele şi  desă. Şi pe Bogdani şi pe Iordachi, totdeauna triimitea la dînşii, de le lua împrumutări mari, pungi de bani, şi-napoi nu le mai da nemic. Şi nu ţinea  giurămîntul, că era în prepusuri, după cum este acel obiceiu la toţi domnii, de au prepusuri pe unii boieri. Atunce Iordachi Rusăt visternicul,  încuscrindu-să cu Vasîlie vornicul Gavriliţă, feci sfat la nunta fiilor lor, ce vor faci să să poată mîntui de acestu domn, că nu mai pot rădica  nevoile. Dece Vasilie vornicul, măcar că era la cinste, dar pentru voia cuscru-său, lui Iordachi, îi întunecă mintea şi-ndată să sculă cu toţi  fraţîi lui, anumi Lupul şi Solomon şi Costachi, şi cu alţi boieri: Mihălachi spătarul, ce fusese cumnat cu Antiohi-vodă, şi Ilie Frige-vacă  spătarul şi cu alţi mulţi boieri, ca la vro 50 şi mai bine. Şi o samă loviră pe la Bogdan, pe la casăle lui pe la Iveşti, neştiind Bogdan nemic, şi-l  îmbunară, cum vor să fugă şi să ciie pe Antohi-vodă de la Poartă să le fie domnu. Şi-i credzu, şi fugi şi Bogdan cu dînşii în Ţara  Muntenească. Cu toţîi să dusără, iară Iordachi rămas-a în Ieşi, cu mare grijă, făcîndu-să bun şi nu ştiea nemic. Deci  Duca-vodă, dacă vădzu aşea, să tulbură  
{156} tare şi-ş aprinsă poaleli de toate părţile. Şi ce strînsesă bani de la ţară, nu apucă a da pe la datornici, şi şi începu a  triimite bani la Poartă şi la hanul şi la Isuf-paşe, sarascherul de Baba. Şi isprăvi de scoase ferman să-i iea pe toţi Duca-vodă de grumadzi din  Ţara Muntenească. Ce şi Brîncovanul deodată nu-i dede, şi triimisă doo, trei rînduri jalobă la Poartă de ce le faci Duca-vodă, şi tot nu le  ţinu în samă Poarta. Dece Brîncovanul-vodă, vădzindu că nu le poate isprăvi de la Poartă, stătu să le facă paci de la Duca-vodă. Şi-i  triimisă pe boieri la Focşeni să stea împreună cu căpitanul de Focşeni, să i le giure şi să treacă în Moldova. Şi treimisă şi Duca-vodă  pe Ioniţă hatmanul sîn Costin şi pe Misail mitropolitul, de marsără la Focşeni de giurară boierilor că nu l-ea fi nemic despre domnu Costantin  Duca-vodă. Şi trecură boierii toţi în Moldova la casăle lor. Însă nu-i dede pe toţi ce era mai cu prepus şi mai capete, ce-i mistui Brîncovanul  pe aciie de cătră capegii-başe ce vinisă să-i iea, anume pe Vasîlie Costachi vornicul şi pe Bogdan hatmanul şi pe Mihălachi spătarul şi pe Ilie  stolnicul Frige-vacă şi pe Macsut postelnicul. Pe aceştia îi popri Brîncovanul, că să temea să nu-i omoare. Iar Costantin Duca-vodă, vădzind  că nu i-au dat pe aciie, iar s-au apucat de pîră la Poartă mai tare pe Brîncovanul, cu jalobă. Deci Iordachi, din Ieşi, iar pe taină au îndemnat pe alţi  boieri, ş-au fugit în Ţara Ungurească, anume Ilie Catacozino şi Balşe şi Ursachi şi Ion Sturdze şi alţii. Şi pe alţii îndemnă de fugir-în  Ţara Leşască, anume pe Macrei banul şi pe Gheorghiţă comisul şi Pilat şetrarul şi alţii mai mici din căpetenii. Deci dacă înţelesă  Duca-vodă cum c-au fugit boierii şi-n Ţara Ungurească şi-n Ţara Leşască, i s-aprinsă inema de voie rea. Şi slăbi a mai pîrî pe  Brîncovanul la Poartă pentru boierii cei mai de frunte ce-i poprisă Brîncovanul, de nu-i dedesă. Că-ş tocmi apoi Brîncovanul  
{157} lucrul de la Poartă să nu-i dea, şi rămasără acolo. Că triimisesă Duca-vodă pe Dumitraşco Buhuş să omoare pe furiş  în Bucureşti pe Bogdan hatmanul. Ce Buhuş, ca un fecior do boier şi de neam, n-au vrut să fac-acel lucru tălhărescu şi, după ce-u mărsu, au  spus lui Bogdan şi Brîncovanului.  Ce Brîncovanul, cum audzi acel lucru, îndată feci mărturie de la mulţi turci şi de la boieri şi triimisă la Poartă de feci ştire. Şi cu acea socoteală  îş strîcă obrazul şi numeli şi mai rău de la Poartă Duca-vodă, de nu mai putu cere pe acei boieri ce rămasără acolo la munteni. Atunce  strîcă Duca-vodă legătura văcăretului ce făcus-Antohi-vodă şi scoasă văcăretul, de cal 2 lei şi de vacă un galbăn şi  adăoşag de toată vita cîte un tult. Ş-apoi, vădzind că să strîcă ţara şi să pustieşte, să spăriea că ş-a pune capul şi feci şi el  legătură şi scrisă cărţi pe la margine de milă. Şi triimisă la boierii cei pribegi de la unguri şi de la leşi cu giurămînt să-ş vie în  urmă la pămîntul lor. Şi viniră iarăş înapoi acasă. Dar cei 5 boieri tot au rămas la munteni, n-au vinit, nice cum n-au credzut. Într-această  vreme, mîrzaci nohai, cu ordele lor, începură unii dintre dînşii iar a s-întoarce în Bugeag. Şi turcii îi goniea iară înapoi, nu-i lăsa. Ce să  burzului un soltan cu dînşii asupra turcilor şi făcură multă răutate în olatul Chelei şi arsără şi Renii. De-r hi fostu îngheţată Dunărea,  păn-în Ţarigrad ar hi agiunsu. Ş-au scris la Duca-vodă să-ncalece şi el cu moldovenii, c-apoi a prăda ţara. Ce Duca-vodă au cădzut  cu rugăminte că n-are cu cine să-ncaleci, şi i-au triimis 15 pungi de bani. Şi aşea l-au lăsat. Vinit-au Isuf-paşe sarascherul împotriva lor  la Smil ş-au şedzut cîteva săptămîni acolo cu meteredze, păn' i s-au strînsu oaste. Şi trimisesă şi la Duca-vodă să margă. Ş-au  mărsu numai păn' la Bîrnova şi s-au întorsu iar, că s-au aşedzat sarascherul cu tătari.  
{158} De vară s-au mutat Isuf-paşe de la Baba cu sarascherlîcul la Tighine, puindu pricina zorbalîcul tătarilor. Şi vădzindu că este  vrajbă în Ţara Leşască, n-avea cine-i sta împotrivă, să nu facă sarascherlîc la Tighine. Dece s-au apucat a tocmi cetatea ş-a o mări  ş-a o lărgi, de-au lucrat cîţiva ani, pecum se vede, co-ceste 2 ţărî. Şi pe tătari au început a-i călca ş-a-i pune a lucra la cetate  de-a valma cu creştini. Şi i-au făcut de-u plătit toată paguba ce făcusă raielei la Tighine şi la Reni. Tot l-această vreme, craiul leşescu al  doile Avgustu începu şi el să strîce volnicia leşilor, să fie numai optu sfetnici şi să iea tot vinitul stărosteilor, să strîngă acei bani să facă  mulţime de oaste. Şi să giuca în cărţi cu doamnele celi frumoas-a leşilor. Şi care-i plăcea, o ţinea cîte doo, trei luni la dînsul. Încă  pe-lui Lebomirţchie au dus-o şi-n Sacsonia, de-au ţinut-o vro doi ani. Şi pentru dragostea ei l-au pus şi hatman, după ce-au murit  Iablanoschie. Iară domnii leşeşti nu putură răbda, ce făcură sfat cum or faci să să mîntuiască de dînsul, să-l gonească din ţară, pecum  au mai gonit pe un craiu a lor, anume den Conte, ce vinisă de la franţuji. Şi să căiră mult atunce că n-au pus pe un ficior a lui Sobeţchi. Şi  marsără cu toţîi la craiul Avgust şi-ncepură a-l îndemna să margă să iea cetatea Rîgăi de la Cifed, că-i ia lor de moşie. Şi-i  tulburară mintea craiului, şi s-apucă de gîlceavă cu craiul sfedzescu. Şi marsă la Riga s-o iea. Ce leşilor nu le era trebuitoare Riga, numai le era voia  să-nceapă gîlceavă cu Sfedul, şi ei să facă una cu Sfedul, şi lui să-i dea peste cap. Dece Sfedul era o ţară puternică, craiul lor tînăr de  16 ani şi bun viteaz, dîrzu. Îndată trecu marea Balticului şi ieşi în Livonia, în tîmpinarea leşilor. Şi nu-i putură sprejeni leşii.  Şi-ncepură unii a s-închina la sfedzi, iar unii să făcea a ţinea cu craiul Avgustu.  
{159} Atunce nu zăbăvi vreme, şi muri Iablanovschie, hatmanul coronie, care era cap la tot sfatul începături leşescu cel mai mare. Căci el să  socotiea că s-a mîntui de Avgust craiul şi a lua pe crăiasa lui Sobeţchie, fiind nensurat, ş-a fi el craiu. Ce n-au apucat să isprăvască ce  gîndisă, şi s-împlu Ţara Leşască de oşti streine, de rămasără ca un roiu făr' de matcă leşii. Pusă craiul Avgustu hatman pe-cel  Lebomirschie, cari s-au pomenit mai sus, şi nu zăbăvi vreme, şi muri şi Lebomirschie. Apoi pusă hatman coronie pe Adam Sinavschie. Era om mic de stat,  dar întreg la minte, cu dreptate craiului şi-nvăţat foarte, şi om dumnedzăescu, la streini milostiv. Sfătui pe craiul Avgustu de s-agiunsă cu Moscul,  că vădzu că pe Cifed nu-i putincios craiul să-l bată sîngur. Că leşi mai mulţi era cu Cifedul, de pe cum s-au dzis mai sus. Şi-l ascultă  cuvîntul craiul Avgust şi să legă la un cuvînt cu ţarul Moscului, cu Petre Alicsovici. Ţarul Moscului îndată preimi bucuros, că el încă-şi  schimbas-atunce portul, de luas-orînduiala nemţască, şi vrea să-şi ispitească nărocul oştii sali. Şi dede şi el pricină Cifedului pentru toate  ţărîle Livonei ce au luat Cifedul de la strămoşu lui fără cale. Şi-ncepu şi el gîlceavă şi a să bate pe de altă parte cu Cifedul, de au luat  cetatea Narvei şi altele. Ce Sfedul rămasă a să bate în doo părţi, şi Moscul cu oastea lui iar bătea în doo părţi: cu o samă de oaste să bătea  la Narva cu cifedzii, iar pe de altă parte dedesă oaste craiului leşescu într-agiutor. Ce birui Cifedul pe craiul Avgustu şi-l goni în Sacsonia, în ţara lui.  Şi Cifedul să dusă după dînsul, de au iernat acolo în Csacsonia, cu toată oastea lui. Şi de frică, craiul Avgustu, că i-a istovi ţara, făcu pace cu  Cifedul şi-i giură craiului cifedzescu cum nu-i mai trebuie să ias-în Ţara Leşască să fie craiu. Şi dup-acie să rădică Şfedul şi vini  iar în Ţara Leşască  
{160} şi coroni pe Stănislav Leşinţchi, care era ficior solului celui mare ce trecus-în dzileli lui Antohi-vodă la Poartă, voevoda Poznavschie.  Şi pe Iosăf Potovschie, voevoda Chiovschie, îl pusă hatman coronie, fiind rudă cu Lecinschie. Iară hatmanul Sinaţchie şi cu hatmanul Oghinţchie şi cu  hatmanul Zapiva şi cu oastea moschicească era spre Litfa, într-altă parte. Dece craiul şfedzescu au lăsat pe un ghinărar a lui cu oaste, anume Cras, cu  Stănislav craiu în Ţara Leşască, iară el au purces cu obuzul lui drept în Ţara Căzăcească, de au trecut Niprul pe la Starii Dub, şi ce-u lucrat  s-a scrie înainte la rîndul lui. Atunce leşi, fiind Racoţi pribag la dînşii, i-au dat vro doodzăci de steaguri de oaste într-agiutor, de au ieşit şi el  în Ţara Ungurească cu zorbà, ca să să dezbată Ţara Ungurească de la nemţi. I-au dat leşii, carei ţinea cu Cifedul, că să temea de Neamţu  să nu dea agiutor lui Avgust craiu, fiindu-i Neamţului alector. Ce i-au dat pentru să-i fac-împedecare. Dece Racoţi, cum au ieşit cu aceli 20 de  steaguri în Ţara Ungurească, au şi-nceput mulţime de unguri a să strînge la dînsul, de să făcusă la cindzăci, şesădzăci de mii de oaste.  Că alerga din toate ţările, din Moldova, de la munteni, păn' şi tătari, fără poroncă, pe furiş să ducea la leafă la dînsul. Atunce moldovenii,  mulţi şi ficiori de boier, să ducea la leafă, unii la moscali, unii la leşi, unii la Racoţi, unii la Cifed, pentru agonisită. Şi Racoţi, pe unde găsiea nemţi,  îi tot bătea şi-i scotea de pen cetăţi. Mai îş dezbătusă ţara, c-au îmblat vro doi, trei ani pen Ţara Ungurească. Nemţii să bătea cu  Franţuzul şi nu putea să stea să să bată şi cu Racoţi. Deci mai pe urmă au dat Neamţului agiutor Englezul 40. 000 şi Dania 30. 000. Şi ş-au  înglotit oastea Neamţul ş-au început a să bate şi  
{161} cu Franţozul şi cu Racoţi. Ce pe Racoţi l-au biruit şi l-au gonit la franţuzi, iară o samă de boieri unguri carei ţinea cu dînsul,  au pribegit aice în Moldova, iar unii în Ţara Leşască. Ce ceştii de aice în scurtă vreme ş-au făcut pace şi s-au dus înapoi. Atunce, pe acee  vreme, toată Evropa să tulburasă cu oşti, de au îmblat cîţiva ani aceste oşti, ce s-au pomenit mai sus. Numai turcii avea paci, şi le tot îmbla  cărţile şi soliile ni la unul, ni la altul, de-i tot îndemna şi-i învrăjbiea. Ce în scurtă vreme vini şi la dînşii zor pecum înainte arată. Să  lăsăm cele streine, sa vinim iar la Moldova. Brîncovanul chemă pe boieri pribegi la sine, şi făcură sfat pe taină, să stea să le facă domnu pe unul  dintre dintre dînşii, iar nu din Cantemireşti. Şi să feriră de Bogdan, fiind Cantemireştilor cumnat, să nu ştie nemic de-cel sfat. Şi triimisă la  Costantin Duca-vodă Brîncovanul, ca-n chip de sol, pe un mitropolit a patriarhului Dosoftei de Ierusalim, anume Hrisantos, carele acel Hrisantos pe urmă au  cădzut şi patriarhu la Ierusalim. Şi mărgîndu la Duca-vodă, ş-au dat solia ce-au avut, iar pe taină, cu Iordachi Rusăt visternicul, au avut altă  solie, de-i giură de la Brîncovanul pentru celi trecute pizme vechi şi grozi şi pagube, ce au avut Iordachi, să fie iertate. Şi feci şi logodnă c-un ficior a  lui Iordachi, anume Neculaiu, să iea pe o fat-a Brîncovanului, şi de acmu înainte să fie fraţi. Şi de Cantemireşti să fie despărţit, şi lepădat de  prieteşugul lor. Şi-l întrebă pe cine va socoti dintre boieri Moldovei ce-s pribegi acolo, să cheltuiască Brîncovanul la Poartă, să-l puie domnu.  Deci Iordachi, măcar că era om înţelept, iar firea îi era de grec, lacom la cinste, nu socoti nice la Dumnedzău, nice ruşine de oameni, nice la osîndă sau la  ce va vini pe urmă lucrul. Şi-ndată făcu lgodnă şi priimi să să lepede de Cantemireşti. Pe Antohi-vodă încă l-au rugat Brîncovanul  să-i dea fata şi să să lepede de prieteşugul  
{162} Cupăreştilor, şi n-au priimit, iar el, cum îi vini zamanul, îndată priimi cu bucurie. Ce să ştiţi, fraţilor, că nu numai Iordachi, ce  toţi greci, mai drepţi şi mai bune slugi nu-i alt neam în lume pănă este stăpînul în cinste şi-n puteri, iar cît să slăbeşte sau să  micşureadză cinstea stăpînului, îndată să şi lasă şi aleargă la altul, carei vede că-i mai cu puteri. Pecum şi Iordachi, făcînd această  grabă, mai pe urmă la multe primejdii de viiaţă şi de pagub-au vinit, care să va arăta înainte la rîndul lor. Dzis-au Iordachi cătră acel mitropolit  că este bun de domnie Mihălachi spătarul, ficiorul lui Ion Răcoviţă vornicul, că este neam de boier vechiu moldovan şi este rudă şi Brîncovanului.  Şi este şi bun, că nu-i va ieşi Brîncovanului din cuvînt, la ce i-ar poronci. Iară aceasta nu dzicea Iordachi pentru altă, ce o dzicea, căci era  Mihălachi de casa lui, rudă aproapi, şi va faci pecum i-ar hi voia lui, şi va mînca ţara cum au mîncat-o şi la Antiohi-vodă. Care aşea i s-au  şi tîmplat, de-au făcut pecum au şi gîndit. Şi cu acestu sfat încă şi mai mari mulţămită arătă Iordachi lui Antohi-vodă, că  Mihălachi spătarul era plin de neam, boierii carii era mai capete în ţară. Şi era toţi de casa Cantemireştilor, iar după ce-au luat Mihălachi spătarul  domnia, acee s-au despărţit toţi de casa Cantemireştilor şi s-au făcut toţi de casa lui Mihălachi spătarul, şi Cantemireşti rămăsesă din  boierii de frunte numai cu cumnatul său, cu Bogdan hatmanul. Aşea le aşădză, aceste vorbe toate, acel mitropolit, şi să dusă de le spusă Brîncovanului  toate deplin. Costantin Duca-vodă de acestu sfat nemic nu ştiu, nice pricepu. Şi-ncă îl şi boieri pe Iordachi, îl pusă vornic mare de Ţara de Gios, ca  să-l fac-al său prietin. Deci ştiu că l-au făcut, ca oaia pe lup.  
{163} Atunce Costantin Duca-vodă au scos pe ţărani miere şi ceară, de-au dat pe desetina de stupi şi de porci, de tot mascurul şi de un stup,  cîte-o ocă de miere şi de ceară. Trecut-au un sol moschicescu mare de la Ţarigrad pen Ieşi, mărgînd la Moscu, anume cneadzu Dumitru Galecin.  Ş-au botedzat un cucon a Ducăi, de s-au cumătrit, şi l-au cinstit după obiceiu. Atunce, din boierii cei pribegi ce era în Ţara Muntenească, anume  Vasîlie Costachi vel-vornic, i să tîmplă moartea acolo, în pribegie. Şi n-au apucat să-ş vie la pămînbul lui şi la casa lui, nice să să  bucure de sfatul ce-l începusă. Pe-cie vreme era vizir Rămif Răiz-afend, carele fusesă sol la pace, cînd s-au făcut la Carlovici. Şi luas-amnte,  de ştiea toate fapteli şi mestecăturile muntenilor, încă păn-a nu cădea vizir, şi dzicea "Eu, de-aş cădea vizir, ştiu ce-aş faci muntenilor  pentru Moldova, că ei au păpădit-o cu meşterşugurile lor. I-aş faci pe dînşi de-ar împlea ţara de oameni, şi toată cheltuiala să fie de la  dînşii. " Dece în scurtă vreme au şi cădzut vizir. Ce, cum au cădzut, îndat-au şi chemat pe Brîncovanul la Poartă, ca să-l mazilească din  scaon, că să temea turcii că nu-l vor putea prinde la mînă. Deci fiind în multe prepusuri la împărăţîe o domnie îndelungată ca acie, nu vrea  să margă la Poartă. Iară unchii lui Catacozineştii, sfetnici lui, nu l-au lăsat să iea într-altă parte, ce l-au îmbărbătat numai să margă la  Poartă, că apoi, nemărgînd el, va aduci perirea ţărîi şi boierimei. Şi aşea, cu mare grijă, au purces la Udriiu şi, mărgînd încet, păn-a  sosi în Uriiu, ş-au tocmit lucrul cu banii, ca un domnu bogat ce era, cît nice vizirul n-au avut ce-i face. Încă l-au grăit de bine cătră  împăratul, că încotro să întorcea vizirul tot de bine-l grăiea. Ce, dac-au sosît la Udriiu, l-au întrebat împăratul pe vizirul de ce-au adus  acolo pe domnul muntenescu. Iar vizirul au dzis că l-au adus, că-i  
{164} om înţeleptu, cu sfat şi avut, că "la această vreme ne trebuieşte sfat şi bani" Împăratul au dzis: "Să nu-l zăbăveşti aice, ce  să-l îmbraci cu căftan, să nu stea ţara acie fără domnu". Vizirul, dac-audzi aşea, l-au chemat la adunare şi, şi pentru altă ce-au avut a-i  dzice, l-au întrebat pentru Ţara Moldovei ce s-au stricat şi s-au pustiit: "Oari de schimbările domnilor, au de oşti ce au călcat-o? " Iar el, vrînd să  mazilească pre Costantin Duca-vodă, au dzis că o au strîcat-o domnul, carele este acmu domnu într-însa. Vizirul i-au dzis: "Dar putea-vei tu să  porţi de grije acei ţări, să-ţi fie pre samă, să o tocmeşti, să fie plină de oameni? " Iară el, dac-au audzit aşea, foarte era cu voie să fie  domnu la 2 ţări, că pentru acie aducea oşti streine pen ţara noastră şi schimba domnii dintr-însa, să o strîci şi să rămîie pustie. Dece de la  această întrebare n-au putut da răspunsu vizirului păn' nu va lua răspunsu de la unchii săi, ales de la Costantin Catacozino stolnicul. Ce s-au rugat vizirului  să-l aştepte păn-în 5 dzile, să să socotească, şi atunci îi va da răspunsu vizirului pentru acestu lucru. Iar Costantin stolnicul i-au scris să  mulţămească lui Dumnedzău că nu-i pe voia neprietinilor, şi să-ş păzască treaba şi grija ţărîi sale. Iară mai mult să nu-l ştie  că s-amestecă, că apoi, de nu-l va asculta şi va faci peste voia lui, bine să ştie că, cînd va încăleca el din Iudrii, iar el va înhăma în  căruţă şi va treci în Ardeal, şi cînd va sosi el în Bucureşti, el va sosi în Udriiu. Şi ce va videa, să nu să sparie. Iară Brîncovanul, a cince  dzi, luînd acestu răspunsu de la unchiu-său, au mărsu la vizirul şi i-au dat răspunsu că nu va putea purta grije a doo ţări, ce sint de margine "Ce  să mazîleşti măria ta pe-cesta, să poronceşti la ţară să-ş aleagă ei pe cine le va plăcea domn. Şi aşea, alegîndu-l cu toţîi,  aşea vor nemeri om bun, şi va tocmi ţara. Că aşea m-au ales şi pe mine Ţara Muntenească, de m-am învoit cu  
{165} boierii ş-am tocmit ţara. " Ş-aceasta n-o grăiea pentru altă, numai pentru sfatul ce sfătuisă cu boierii să puie pe Mihălachi  spătarul. Ş-au mai dzis vizirului Brîncovanul că Costantin Duca-vodă s-au încumătrit cu solul moschicescu care au mărsu pe acolo, şi i-i  gîndul să fugă la Moscu şi co-ceasta strîcă ţara. Vizirul, înţelegînd aceste, îndată cu taină au răpedzit un capegiu la Isuf-paşe  sarascherul, să-l prindză să-l triimată la Poartă cu bună pază. Ce sarascherul împreună cu capegi-başe au triimis pe capegilar-chihaie a lui  şi pe alai-beiu cu 200 şi mai bine de spahii. Şi cîndu s-au apropiet de Ieşi acei agii cu oaste, au triimăs înainte la Costantin Duca-vodă să le  grijască conac, că mărgu să hotărască la Horodinca despre leşi. C-au jăluit leşii că au strîmbătate despre moldoveni. Dece descălecînd  turcii la gazde demineaţa, n-au dzis nemic, iar cînd au fostu pe chindie, numai ce-au împlut turcii ograda domnească, de-au apucat porţile  şi-mpregiurul zidului, cît să spăriesă toţi cîţi era în curte, că n-avea unde să scapi. Şi l-au închis pe Ducavodă în casa cea mică  ş-au pus la uşi turci de pază. Şi casa cea mare şi cea mică era plină de turci. Şi aşea l-au ţinut patru, cinci dzile, de nu-l lăsa din casă să  ias-afară, nice la doamna să margă, păn' l-au pornit. Ş-au pus pe Iordachi Rusăt camaican, şi atunce au deschis porţile. Duca-vodă, vădzind  aşea urgie, au priceput că s-or rădica boierii cu pîr' asupra lui, şi nu să va mai întoarce la domnie. Căci fărmanul nu-i scriea de mazîlie, numai  îi scriea să-l ducă la Poartă. Agiunsu-s-au cu capegi-başe, ş-au şi-nceput a răpedzi harzuri la Poartă, şi la hanul, şi la sarascherul,  şi-n toate părţile pe unde avea prietini. Brîncovanul încă au făcut veste boierilor ce era pribegi în Ţara Muntenească pecum au aşedzat cu vizirul.  Dece boierii pribegi din Ţara Muntenească au şi făcut ştire cestor din ţară: cum s-a rădica Duca-vodă  
{166} din Ieşi, cum să să pornească şi ei la Udriiu după Duca-vodă, că le-or ieşi şi ei în tîmpinare. Atunce toată boierimea  şi mazîlimea înţălegînd c-au prinsu pe Duca, s-au strînsu la Ieşi ş-au început a gîlcevi cătră capegi-baş ş-a-i spune că  faci Duca-vodă harzuri de trimite la Poartă, fără voia lor şi fără ştirea lor, iar lor nu le mai trebuie să le fie domnu. Iară cînd au fostu a doo dzi,  chemat-au capegi-başe pe toţi boierii la curte să le cetească un fărman de mazîlia Ducăi-vodă ce i-au vinit. Şi strîngîndu-să toţi  boierii la curte, deodată numai ce au închis iar porţile, ş-au început turcii a prinde pe boieri, carei era mai capete, ş-a-i închide ş-a-i pune  şi-n heră, ca vro dzece, cincispreci, pe izvodul ce-i dedesă Duca-vodă: ce numai pe cei streini şi pe-ciie de casa lui să iea cu dînsul, şi, sosind la  Udriiu, să ţie în partea lui. Ş-au închis şi pe Iordachi vornicul, ce-l pusesă cămăican, ş-au pus cămaican în locul lui pe Ion Buhuş  logofătul, fiindu-i rudă, ca să poprească ţara să nu margă după dînsu să-l pîrască. Şi l-au pornit din Ieşi în gios spre Bîrlad,  împreună cu acei boieri ce-i prinsesă, şi s-au dus păn-în Gălaţi. Şi acolo, din boierii ce-i prinsesă şi era a lui, i-au boierit în  Gălaţi. Au pus hatman şi visternic şi comis, ca să sparie ţara că nu-i mazil, şi-i domnu. Iar pi ciielalţi boieri ce era în prepus nu-i lăsa din  heră, ce au trecut Dunărea cu dînşii, să-i ducă la Udriiu. Ş-au scris şi la Hapdi-paşe să poprească la Dunăre, să nu treacă nime  după dînsul să-l pîrască. Boierii carei au rămas de nu i-au închis au ieşit din Ieşi tot cîte unul, unul pe de o parte, altul pe de altă. Şi s-au  strînsu toţi la Hadîmbul, supt codru, şi de acolo au luat pe Racova în gios tot a să strînge boierimea şi mazîlimea, în urma Ducăi-vodă, păn'  la Piscu. Ş-au răpedzit de olac în Ţara Muntenească pe la boierii pribegi, de-u făcut ştire, de toate de aceste ce au făcut Duca-vodă,  Brîncovanului la Udriiu.  
{167} Ce Brîncovanul, înştiinţind pe vizirul, au triimis de au luat pe Duca-vodă de pe drum şi l-au făcut surgun la Cavala, unde era multă  ciumă, ca să nu-l mai superi oamenii cei din curtea împăratului, că să punea tăre sălihutarul pentru dînsu. Şi pe boierii ce-i aducea în hieră  i-au slobodzit. Şi Dunărea încă Isuf-paşe au slobodzit-o, să treacă boierii. Ş-au scris Brîncovanul în Bucureşti la stolnicul Costantin,  de-au pornit pe boierii pribegi la ciielalţi, de s-au împreunat la Piscu, de-au trecut Dunărea cu toţîi, de s-au dus la Udriiu să-ş rădice domnu.  Numai ce au scris la stolnicul de au poprit pe Bogdan hatmanul în Bucureşti, de nu l-au lăsat să margă cu-ciie boieri la Udriiu, dzicînd să aştepte,  că-i trebuitor păn-a vini de la Udriiu, că-i trebuitor Brîncovanului. Că nu era de altă trebuitor, numai să temea să nu puie vro piedică să  scoaţă iar pe Antohi-vodă domnu. Atunce au făcut mare cheltuială Brîncovanul la Udriiu cu Poarta, avîndu nume de bogat şi vrîndu să împle  gurili tutoror. Ş-au mai adaos şi birul Ţărîi Munteneşti, peste cît da mai întăiu, pe an cîte o sută şi cindzăci de pungi să dea mai mult. Şi  tocmindu-ş toate lucrurili, au purces de-au vinit la Bucureşti. Iară boierii Moldovei care s-au pomenit mai sus, bine n-au agiunsu la Udriiu, numai s-au  şi sculat zorbà mari din Ţarigrad toate mulaleli şi rusfeturili cu oaste şi cu puşci de-au purces la Udriiu să mazîlească pe-mpăratul. Ş-au pus  şi vizir dintre dînşii. Iară soltan Mehmet, cu cîtă oaste avea la Udriiu lîngă dînsul, încă s-au gătit de-au făcut meteredze să stea  împotriva acelora ce viniea. Şi atunce, tumpinîndu-să oştile, s-au făcut tot una şi l-au scos pe soltan Mehmet din Udriiu. Ş-au pus pe un frate a  lui, soltan Mustafa, împărat, iar pe soltan Mehmet l-au pus la închisoare, şi peste o săptămînă l-au otrăvit, de-au murit. Muftiiul  s-ascunsesă, şi găsindu-l, l-au muncit, de-au luat mulţi bani de la dînsul, păn' l-au omorît.  
{168} Şi au pus un popă de legea noastră şi altul armenescu de l-au prohodit, şi au mărsu înainte-i cu cîntări şi cu cădelniţă,  păn' l-au scos afară din Udriiu şi l-au îngropat, dzicînd c-au fostu ghiaur. Şi-mpăratul cel mazîl i-au fostu puştu lui, şi el făcea ce-i  era voia, de schimba paşii şi domnii totdeuna. Iară pe Rami vizirul nu l-au putut găsi, că nice le era prea cu voia capitelor să-l găsască. Că să  voroviea atunce că cu îndemnarea şi ştirea lui să fie fostu aceasta, că nu putea să vizirească de răul muftiului. Atunce şi boierii Moldovei sta acolo de  aştepta să găsască vreme. Şi Antohi-vodă înţelegînd, încă era acolo la Udriiu şi aştepta să-l ceară boierii de la Poartă, să nu  cheltuiască mult. C-aşea-l amăgiea boierii, să şadză mîlcom, că l-or cere pe dînsul domnu. Şi mai cu dedînsu Iordachi îi poronciea, şi  el îl credea. Şi-i poroncisă din Ţara Muntenească cumnat-său, Bogdan hatmanul, toate trebile ce-or să facă boierii cu Brîncovanul, să-ş  caute treaba deusebi, să-ş isprăvască de la Poartă. Iar el n-au credzut şi s-au potrivit lui Iordachi. Atunce Iordachie vornicul au chemat pe Panaite  Morona postelnicul, hiindu din partea Ducăi-vodă, şi pe alţi boieri a Ducăi-vodă şi le-u giurat cum că n-or avea nice o nevoie. Şi le-u spus  tot sfatul, că li-i voia să puie pe Mihălachie spătarul domnu. Deci ei avînd grijă de Antohi-vodă, îndată fură bucuroşi să fie şi ei la un  cuvîntu, şi mai vîrtos Panaite postelnicul Morona, că-i era rău greşit lui Antohi-vodă, că-i stătus-împotrivă la vremea  Ducăi-vodă. Atunce Panaite Morona, fiindu om harnic şi isteţ la toate, de ştiea rîndul Porţîi turceşti la toate, au şi făcut un hardzu cu mîna lui,  că ştiea turceşte, ş-au şi purces cu toată boierimea şi gloata la împăratul pen mijlocul urdiei, de nu să temea de nime. Ienicerii atunce era dîrji  în zorbà şi-l întreba unde mergi co-cea gloată de oameni. Iar el dzicea cătră iniceri că  
{169} merge la împăratul să pîrască pe mufteul, că le-u mîncat ţara. Şi ienicerii, audzind aşea, le tot făcea cale. Ce împăratul,  vădzind acea gloată de oameni, au şi triimis de le-u luat arzul şi, cetindu-l, l-au puiurdit la vizirul, să le facă pe voie pentru toate ce-or pofti. Şi  atunce cu toţîi au rădicat pe Mihălachi spătarul de l-au pus domnu. Să făcea a nu-i plăcea să priimască domnia, ca şi fata cie ce dzisă unui  voinic: "Fă-te tu a mă trage, şi eu oi merge plîngînd. " Aşea să făcea şi Mihai-vodă că nu-i trebuieşte domnia. Îmbrăcîndu  Mihălachi spătar căftan de domnie de la vizirul, îi şi schimbară numeli Mihai-vodă. Atunci simţi şi Antohi-vodă de vicleşugul boierilor ce  i-au făcut şi alergă la inecer-aga de-i dede ştire şi-i giurui mulţi bani. Şi inecer-aga îndată să dusă la viziriul ş-apucă pe  Mihai-vodă la vizirul încă neieşit din cort afară. Şi-ncepu a grăi cătră vizirul să puie pe Antohie-vodă domnu şi a strîga tari că dă  bani mulţi şi trebuie leafă inicerilor. Să spăriiasă Mihai-vodă şi toată boierimea că l-ea strîca giucăria inecer-aga. Numai n-au putut,  că apucasă de ieşisă talhîş de la împăratul ş-apucasă de-l îmbrăcasă cu căftan. Ce nu s-au putut, iar cu un cifertu mai înainte  de-r hi sosît inecer-aga la vizirul, lua iar Antiohi-vodă domnia. Dup-acie s-au rădicat împărăţia de la Iudriiu, cu toată oastea, ş-au purces  la Ţarigrad, şi Mihai-vodă cu boierimea după dînşii. Şi după ce-au agiunsu la Ţarigrad, făcu Mihai-vodă şi cu toţi boierii mare  jalobă la vizirul asupra lui Costantin-vodă. Şi trimisă vizirul de-l adusără la Ţarigrad din surgunie. Să pîrîră de faţă la Divanul vizirului,  c-au strîcat ţara şi i-au jăcuit cu feluri de feluri de obicie, cît nu mai putea să mai răspundă nemic Duca-vodă înaintea boierilor. Şi de la  vizirul l-au dus la cazascherul şi pe la multe Divanuri a cadiei. Şi tot aşea îl purta boierii pe uliţi, din giudeţ în giudeţ, vro doo, trei săptămîni,  
{170} pănă cheltui Duca-vodă pe la giudeţă tot ce avu. Şi-l lăsară acolo, cu mare sărăcie şi pedeapsă, şi-nchisoari purure  dispre datornici. Iar Mihai-vodă aşedză capichihăi la Poartă pe Cupăreşti, pe doi fraţi a lui Iordachi vornicul, anume Mihălachi şi Scarlatachi, iar pe  alt neam şi nepoţi a Cupăreştilor, pe toţi îi luo cu sine de-i adusă în Moldova. Şi-mbrăcă căftan. Şi de la împăratul luînd steag şi  tuiuri de domnie, să găti cu toţi boierii şi purcesă de vini în ţară cu bună pace. Iar Duca-vodă Costantin, sin Ducăi-vodă celui bătrîn,  n-au mai işit la domnie altă dată, ce-u murit la Ţarigrad cu mari lipsă. Şi i-au rămas 3 ficiori, unul făcut cu fata Brîncovanului, şi au murit,  altul s-au dus la moscali, altul este la Ţarigrad, cu mari lipsă. Precum va mai hi, vremea va arăta.  Cap. XV DOMNIA ÎNTĂIU A LUI MIHAI RACOVIŢĂ-VODĂ, LEAT 7211 După ce-au vinit Mihai-vodă în Ieşi, în scaon, boierit-au  şi el după obiceiu. Pusă pe Antiohi Jora, carei au fostu hatman, vel-logofăt, şi pe Iordachie Rusăt vornicul îl pusă vornic de Ţara de Gios, şi pe  Bogdan hatmanul vel-vornic de Ţara de Sus, şi pe Lupul Costachi hatman, şi pe Manolachi, frateli lui Iordachi, vel-postelnic, şi pe cumnatu-său Ilie  Frigevacă vel-spătar, şi pe Marvodin visternicul vel-păharnic, şi pe cumnatul său Pălade vel-visternic, şi pe Dumitraşco Ursachi vel-stolnic,  şi pe frate-său Dumitraşco Răcoviţă vel-comis. Aceştia era boierii lui Mihai-vodă, iar mai ales şi mai de cinste era Iordachi Rusăt vornicul. Ce  vrea el şi ce poronciea el, acie făcea şi Mihai-vodă. Aşijdere 
{171} şi munteni, iar ce vrea făcea. Şi neamul lui, toţi era tari şi mari, cine de capul lui, cum vrea, aşea făcea. Şi slugeli lui cei din boierie era  tari şi mari şi obraznici, după cumu-i hirea mojîcească. Întra în casă, şi cu treabă şi fără treabă, cînd le era voia, de nu sămăna  curtea nemic a domnie, de atîta obrăznicie ce era. Iar Mihai-vodă, cum s-arăta în boierie, iar atunce îţi părea că-i un om zălud. Şi să mira  cum a faci să le poată întra în voie tuturor, şi nu le mai putea întra în voie. Iar cei streini sta în laturi de mansipuri, că nu putea încăpea de  Cupăreşti, şi de neamul lui, şi de slugeli lui. Şi-ncepur-a sfătui să stîngă pe boierii cei streini, să rămîie numai neamul lui cu Cupăreştii,  pecum au făcut şi Şerban-vodă şi Brîncovanul, de-u stînsu pe cei streini, de-au rămas numai neamul lor Catacozoneştii. Aşea şi acesta au  început a pune dăjdii grele pe mazîli şi pe oamenii lui Antiohi-vodă şi pe a Ducăi-vodă. Încă-i şi-nchidea şi-i bătea pe-ciie  Ducăi-vodă. Atunce ciielalţi boieri streini au priceput că i-au amăgit Iordachi vornicul cu giurămîntul, c-au fostu numai pentru bineli lui acel  giurămînt, şi mult să căiea atunci că n-au cerşut domnu de la Poartă pe Antiohi-vodă. Atunce era la curţile domneşti pe poartă o beserică  mică, făcută de Ştefan-vodă Tomşe, şi mai nice boierii cei cu boierii nu putea încăpea într-însa. Şi lîngă beserică era visteria, şi  desupra besericii ş-a visteriei era un turnu nalt în chip de clopotniţă, iar dedesuptul besericei şi a visterii era un beci, de-nchidea tălhari. Ce socoti  Mihai-vodă că nu-i cu ticneială să fie beserică mică la curte, că mazîlii şi şlujitorii n-au unde încăpea, nice este cu cale să fie temniţa  supt beserică. Ce s-îndemnă şi răsîpi şi turnul, Şi visteria, şi tinda besericei, şi beciul cel dedesupt, şi lăsă numai  
{172} altarul şi turla cea naltă din mijlocul besericei. Şi s-au mai apucat a zîdi din pămîntu ş-au făcut tinda largă, cu toate podoabeli,  cum să vede. Aşijdere s-au mai apucat de-au mai făcut şi altă beserică, de lemnu, şi i-au pus hramul Sfetei Lazor, în ograda vămii, aproapi de  curţile tătîne-său, lui Ion Răcoviţă vornicul. Şi doamna măriei sale încă s-au apucat de-u tocmit ş-au şindilit mitropolia cea vechi, cu  toate cheltuieleli ce-au trebuit, de cîntă sfînta leturghie şi astădzi, că era pustiită de mult. Atunce au scos Mihai-vodă rumtă pe ţară, cu  pecetluit roşiu, pe faţă, tot omul. Şi oameni să temea să iasă toţi la ruptă, să nu s-înmulţască ciferturile, pecum să înmulţisă la  Costantin Duca-vodă. Ce vădzind aşea, au scris cărţi pe la stăpînii satelor şi pe la vornicei şi pe la vătămani, să-i scoaţă pe toţi la  rumte, c-apoi pe urmă, aflîndu-să, or petreci rău capeteli. Iar pe urmă, unde găsîea zlotaşi cîte un om fără pecetluit, îl punea pe vornicel sau  pe vătăman în butuci şi-l triimitea la Ieşi. Şi-l purta pe uliţi, căce n-au scos oameni întăiu la rumtă, să-ş fie luat pecetluit. Şi  vădzind că nici cu acie nu-i poate spăriea să iasă toţi la rumtă, vîndut-au toate ţinuturili la cochi-vec ciocoilor, ca goştina de oi, pe oamenii cei  făr' de pecetluituri de rumtă, de nu putea scăpa nice un becisnic pe necăiuri să nu iea pecetluit. Atunce fiind Poarta neaşădzată, avea şi Mihai-vodă  mare nevoie de bani, că-ntr-un an şi giumătate ce-au fostu domnu s-au schimbat trei viziri şi şepte chihaieli. Să mira şi el ce va faci, că n-avea  de la cine lua şi el bani, că ţara era giumătate scutelnică, tot a neamului lui ş-a Cupăreştilor, cum s-au pomenit mai sus. Şi aşea fără veste  veni veste din Ţara Muntenească cum au îmbrăcat Antohi-vodă căftan de domnie, şi el îi mazîl. Deci cum înţălesără de acea veste  Iordachi vornicul şi frate-său Scarlatachi să tîmplas-în Ieşi  
{173} de la Ţarigrad vinit şi alţi greci mai mici, Cupăreşti, şi Dumitraşco Răcoviţă comisul, frateli lui Mihai-vodă, aceşte toţi,  temîndu-să de Antohi-vodă, n-au mai aşteptat să sosască capegi-baş cu mazîlia ş-au şi fugit în Ţara Muntenească, iară  Panaitachie Morona au trecut în Ţara Leşască. A doo dzi, ceielalţi boieri, ce rămăsesă şi nu ştiea nemic, să mira ce poate să fie. Chemat-au  Mihaiu-vodă pe Bogdan la curte de i-au spus pecum i-au vinit veste de olac într-o noapte de Ţara Muntenească, de i-au spus acea veste. Ce Bogdan  vornicul mult i-au dzis lui Mihai-vodă, căci au făcut spaimă, şi n-a hi nemic pe urmă, şi-i lucru cu ruşine. Prepun oamenii şi vorovăscu de  dzic că atunce, ştiind Mihai-vodă pe Bogdan că că este om vrednic şi temîndu-să că după ce-a vini cumnatul său, Antiohi-vodă,  domnu, l-a schivernisi bine la domnie, să-i fie dat atunce în cafea otravă. Care şi can samăn-acel lucru să fie fostu şi can adevărat, că curud  s-au şi bolnăvit şi peste cinci, şesă luni au murit, după ce-au vinit Antohi-vodă, şi boala lui într-acel chip au priceput-o doftorii la moartea  lui. Dea hi aşea, va da samă la Dumnedzău. Tîmplatu-s-au de-au zăbăvit acel capegi-baş cu mazîlia vro trei, patru dzile după vestea ce  vinisă lui Mihai-vodă. Deci boierii tot să strîngea la gazda lui Bogdan vornicul şi sfătuiea şi să mira ce poate fi. Şi să temea să nu fie luat  Costantin Duca-vodă domnia. Ş-au pus străji în gios la drumuri, de străjuiea şi cînd sosîea capegi-baş în Ieşi. Iar Bogdan vornicul şi cu  toată boierimea s-au sculat din Ieşi şi s-au dus pe Bahluiu în sus păn' la Căcărădzeni. Ş-au stătut acolo păn-au sosît capegi-baş  ş-au cetit fermanul că este Antohi-vodă domnu. Şi au vinit şi omul lui Antohi-vodă cu cărţi la vornicul Bogdan, să fie cămăican. Atunce  cetindu cărţile Bogdan, a lui Antiohi-vodă, la Căcărădzeni, au adeverit tuturor boierilor ce era  
{174} cu dînsul să nu poarte nime nici o grijă, nice să aibă nice un prepus dispre Antiohi-vodă, pentru cîţi au fostu la rădicarea domniei  lui Mihai. Ş-au luat asupra sufletului lui că n-a avea nime nice o nevoie. Şi aşea toţi să învoieşeră şi purcesără cu toţîi înapoi la  Ieşi. Şi-ntrară cu toţii grămadă în curtea domnească, de descălecară şi s-împreunară cu capegibaşe, de le ceti fermanul. Şi  spusără capegi-başei că ei au fugit, temîndu-să de Duca-vodă că este, iar de Antohi-vadă nu fug nime. Dece cădzind Bogdan  cămăican, grijit-au pe Mihai-vodă cu toate deplin, cîte i-au trebuit. Şi de toate de cîte au poftit ş-au luat îndestul. Şi l-au pornit cu mare  cinste, ca pe un domnu. Pe nime n-au lăsat să-i facă vro gîlceavă sau să-i grăiască vrun cuvîntu împotrivă. Păn' şi bucatele ce-au  avut a lui şi pe une slugi din boierie i-au lăsat cu bună paci, de-au mărsu în Ţara Muntenească, de i-au dat Brîncovanul o moşie, de-au ţinut  bucatele acolo. Atunce la mazîlie să tîmplasă de vinisă sol din Ţara Muntenească Toma spătarul Catacozino. Şi la acea spaimă au fugit şi el din  Ieşi în Hangu, că nu l-au încăput vremea, de frică, să margă în Ţara Muntenească, împreună cu văru-său Ilie păharnicul  Catacozino şi cu Neculaiu Costin hatmanul. Deci Bogdan au şi răpedzit cărţi la dînsul, să margă în ţara lui făr' de nici o grijă. Şi s-au  întorsu din Hangu, de s-au dus la ţara lui cu paci. Ş-au scris şi la-ceie boieri, la Ilie păharnicul şi la Neculaiu şi la alţîi cîţi mai era acolo, de  s-au întorsu toţi înapoi la casăle lor, fără nici o grijă. Şi rămasă Bogdan în Ieşi, stăpînind cămăicănia cu bun-învoială şi  dragoste cu toţi. Şi triimisă şi la Panaitachi postelnicul Moruna, în Ţara Leşască, de-l luo asupra sa, pentru greşeleli ce făcusă lui  Antohi-vodă, că nu i-a hi nemic. Şi după ce-au vinit în ţară, l-au triimis înainte în Dobrogea, în tîmpinarea lui Antiohi-vodă. Şi atunce puţintel  
{175} l-au mustrat Antiohi-vodă ş-apoi l-au iertat. Şi-l ţinea în mare cinste şi milă, căci era om harnic la slujbe, de ştiea  rîndul turcilor, după cum s-au dzis mai sus. Slujiea ca un grec, după cumu-i îmbla vremea. Atunce triimisă Brîncovanul pe văru-său  Ştefăniţă păharnicul, ficiorul stolnicului Costantin Catacozino, carele acela au cădzut şi domnu mai mai pe urma Brîncovanului, la Ţarigrad, de-au  stătut de-au făcut paci lui Antiohi-vodă cu Brîncovanul, cu giurămînt înaintea patriarhului, ca să nu să mai pîrască la Poartă unul pea-lalt,  să să strîci ţărîli cu cheltuiala, şi-ncă să s-agiute unul pe alalt cu prieteşugul. Şi pentru Mihai-vodă să nu să mai puie să-l  scoată Brîncovanul la domnie. Şi Dumitraşco beizădea, fratele lui Antiohi-vodă, încă să-i dea Brîncovanul pe an cîte 10 pungi de bani pentru  chivernisala lui, ca să s-odihnească în Ţarigrad la casa lui cu paci şi să nu mai îmble amestecînd pe Brîncovanul şi făcîndu-i cheltuială, ce  încă să-i arete slujbă. Că să spăriasă Brîncovanul că i-a sminti domnia, pentru multă cheltuială şi pagubă ce-i făcea totdeuna.  Aşijdere au făcut pace Brîncovanul şi cuscru-său, lui Iordachi Rusăt vornicul, ca să slujască lui Antohi-vodă cu dreptate, ca maiinte, şi să fie  lepădat dispre Mihai-vodă, şi el cu toate rudeli lui Cupăreştii. Şi aşea au ţinut de bine această paci, pecum ţin cînii vinerili. Care mai nainte la  rîndul lor s-a arăta. Antiohi-vodă, tot atunce, după ce-au vinit Mihai-vodă mazîl la Ţarigrad, chemat-au şi vro doi, trii boieri din Moldova,  de-au pîrît pe Mihai-vodă de doo biruri şi doo bariiamlîcuri: cînd au fostu domnu, le-u luat din ţară şi la visteria împărătească nu  le-u dat, de-au rămas rămăşiţă. Şi el tăgăduiea, că nu le-u luat din ţară. Deci l-au rămas şi l-au pus la-nchisoari, să  plătească banii la visteria împărătescă. Atunce şi eu eram tînăr, şi fusesem mai nainte agă,  
{176} şi m-am tîmplat în Tarigrad, de-am vădzut acea pîră. Dup-acee s-au gătit Antohi-vodă cu tot agărlîcul şi s-au  rădicat din Ţarigrad ş-au vinit pe la Baba, pe la Isuf-paşe sarascherul. Şi i-au fostu şi sarascherului cu bună dragoste, şi l-au cinstit ca pe un  domnu. Că pe-cee vreme sarascherul nu şădea tot la un loc, ce să ducea de-mbla şi la Tighine, şi la Obluşiţă, şi la Baba. Şi de acolo sosînd  la Gălaţi, au găsît strînşi toată boierimea, arătîndu-le tutoror dragoste şi cinste. Şi purcegînd din Gălaţi, au mărsu pe la sat pe la  Iveşti, la soru-sa Lupa, hătmăneasa lui Bogdan, care acolo i-au făcut cinste 2 dzile, şi lui, ş-a toată boierimea şi oastea cîtă era. Şi de acolo  au mărsu la Ieşi în scaon.  Cap. XVI DOMNIA A DOA A LUI ANTIOHI-VODĂ, SÎN CANTEMlR, LEAT 7213 După ce sosi Antiohi-vodă în Ieşi în scaon, pe-cie vreme era  paci bun-în ţară. Şi pusă boierii a trie dzi după obicei: pe Antiohi Jora vel-logofăt, pe Lupul Costachi vel-vornic de Ţara de Gios, pe Neculaiu  Costîn, biv-hatman, vel-vornic de Ţara de Sus, pe Bogdan vornicul iar l-au pus hatman, pe Macsut vel-postelnic, pe Ilie Catacozino vel-spătar, pe Savin  Zmucilă vel-ban. Şi de atunce să aşădză această boierie cu temei în Moldova, de-i aşedzată la rînd. Că mai nainte, de şi era la vrun  domnu, uneori şădea mai sus, uneori mai gios. După cum le fusesă altă boierie, aşea şădea şi cu bănia la Divan. Iar de-ice înainte i s-au  aşedzat rîndul după spătarul cel mari, şi i s-au făcut şi vinit boieriei cîte un ban de drobul de sari de la ocnă. Pe Dabije clucerul l-au pus  vel-păharnic, pe Lupul Colivarul vel-visternic. Pentru acesta, vădzindu-l mazîlimea că-i din neam prostu, li să strîcară tutoror voia,  
{177} că nu le era cu cinste să margă la gazda lui. Pe Ion Sturdze vel-stolnic, pe Gheorghiţă sărdarul vel-comis, carei era neam lui  Antohi-vodă. Pe aceştie îi boieri Antiohi-vodă deodată, iar mai ales şi mai de cinste era cumnatul său, Bogdan hatmanul. Toate trebile şi  cheverniseleli ţărîi era după dînsul. Numai nu putea, că era bolnav, cum mai sus s-au pomenit. Curundă vreme l-au triimis sol în Ţara  Muntenească, şi mult au zăbăvit acolo, fiind bolnav. Şi după ce-au vinit, încă din pat nu s-au mai sculat şi-n scurtă vreme au şi murit. Care  la moartea lui multă jele au avut Antohi-vodă şi boierimea şi ţara, de boier moldovan, cap întreg şi cunoscător la giudeţe şi vrednic la toate trebile,  cu-nţelepciune. Care tutoror le-u părut rău de păgubirea ce-au păgubit ţara, iar mai cu dedinsu lui Antiohi-vodă i-au rămas rană  nevendecată. Că i s-au şi schimbat lucrurili, şi i s-au micşurat schivernisala, cu multe amestecături, nu cum era în domnia întăiu. Pus-atunce pe  Ion Buhuş logofăt mare şi pe Antiohi Jora logofătul hatman, în locul lui Bogdan, şi pe Ilie Catacozino spătarul visternic mari, în locul Lupului Colivarului,  şi pe mine, Ion Neculce, din sulgeria cea mari m-au pus spătar mare. Şi rămas-atunce toată cinstea şi chevernisala după Ilie visternicul Catacozino,  împreună cu Panaitachi Morona biv-postelnic, carei aceşti doi boieri chivernisîea pe Antohi-vodă. Şi să potrivis-amîndoi aceşti doi boieri  într-o fire, după cum să dzice "calul rîios găseşte copaciul scorţos": iuţi, mîndri, mincinoşi, făţarnici, giurători pentru hiece, amăgitori.  Care, cît era Antiohi-vodă de straşnic la mînie, că de multe ori la Divan cu buzduganul azvîrliea în oameni cei vinovaţi, şi tare şi drept  conoscător la giudecată, dar nu ţinea mînia mult, şi nu-l putea nime întoarce din dreptate la giudecată, nice iubiea minciuneli, dar aceşti doi boieri ce mai  sus s-au pomenit îl întoarseră pe Antiohi-vodă,  
{178} de li să potriviea. Că mai toţi domnii sint buni, numai să tîmplă de să află de-cestu fel de oameni, de să lipăscu mai lesne mai la  toţi domnii, de le strîcă firea cea bună. Mai mulţi să află la domni de-ceştia decît di cei direpţi şi buni. Ce dacă să tîmplă boierul  chivernisătorul de-i înţelept şi bun, măcar de-i şi domnul rău, îl îmblîndzeşte şi-l întoarce cu blîndeţe, de-l face de-i bun.  Atunce, apucîndu visternicia Catacozino, scoasă Antiohi-vodă nevoi grele pe ţară, că avea şi datorie la Ţarigrad, gîndindu că s-a plăti.  Scoasă orînduiele multe, şi satarale, şi hîrtii, şi fumăret cîte un zlot de toată casa. Şi-l făcu Catacozino de făcu şi obiceiu în ţară carei  n-au mai fostu, cîte 2 bani de vadra de vin. Însă da numai ţărani, dar boierii şi mazîlii de la aga în sus nu da. Şi mult s-au apărat  Antiohi-vodă şi nu vrea să fac-acel obiceiu, numai nu putea, că-l tot îndemna Panaitachi şi Ilie visternicul. Mai făcut-au şi alt obiceiu: de tot  boul de negoţ, cornărit cîte un leu. Iară pe mazîli îi îndesiea cu dăjdii, grele cu împrumute dese, şi nu le mai da. Şi-i asupriea Catacozino pe  pizmă, şi nu le făcea dreptate, şi-i tot pîrîea şi-i amesteca cătră Antohi-vodă cu feluri de feluri de amestecături de pîră, pentru ca să  s-îmbunedze şi s-înmulţască cinstea lui, ca un om fără suflet. Că nu era nemic adevăr într-însul. Şi pe mazîli, zlotaşi îi supăra  din cale-afară, de-i făcea de plătiea pustiele. Şi pe unii îi pîrîea, de-i trimitea pe la ocnă. Şi Antioh-vodă, de-l şi pricepea, îi  învoiea, pentru voia muntenilor, fiindu-le rudă. Şi mai nu avea nice o parte Antohi-vodă dintr-acele nevoi multe ce scotea, că datoria i-au rămas  neplătită, şi cînd s-au mazîlit, au rămas mai cu nemic, ca şi la mazîlia dintăiu. Numai ce-au rămas cu vreo cindzăci, şesădzăci de pungi  de bani. Că el nu era prea samiş, nice lacom, ce-l credea pe dînsul ce grăieşte. Şi el mînca, şi făţiş, şi furiş, cumu-i era lui voia. Şi avea  şi altă nebunie în  
{179} cap, ci gîndul lui era cum ar putea apuca domnia, avînd pe munteni nedejde. Şi pentr-acee avea prieteşug cu Panaitachi postelnicul Morona,  ştiind rîndul Porţîi, socotind c-a găsi vreo vreme, ca şi Mihai-vodă. Pentr-acie sta asupra mazîlilor, ca să-i răsîpască, să facă nume  rău stăpînu-său, lui Antiohi-vodă. Şi atunce au agonisît din vesternicie el 70 de pungi de bani, mai mult decît au agonisît stăpînul său,  Antohi-vodă. Vinit-au atunce poroncă de la Poartă de au dus multă somă şi mare lemnu şi greu la Tighine şi la Cetatea Albă şi la Vozia, cu mare  grabă şi cu mulţi zapcii. Boieri au stătut toată vara cu Orheiul şi cu Lăpuşna şi cu toţi siimenii din curte, de-l tăiea. Şi cu mare greu l-au  rădicat păn-în iarnă. Şi-ncă au închis în turnul Golîei pe Darie Donici sărdarul şi pe Chirica şi pe Bogoş, şi era să li taie şi capetili,  fiind ispravnici pe lemnu şi nu-l putea în grabă să-l ducă. Că s-agiunsesă munteni şi cu Mihai-vodă şi cu Isuf-paşe, ca să-i dea  pricină la Poartă pentru lemn, că nu poartă grijă. Şi pentr-acie îl grăbiea Isuf-paşe din cale-afară cu lemnul. Pe acee vreme, de 1a închisoari,  Mihai-vodă au făcut un harzu, de l-au dat la împăratul, cu pîră pe Antiohi-vodă că-l năpăstuieşte cu doo biruri şi doo bariiamlîcuri,  că le-u luat din ţară, şi el nu le-u luat, şi cu jalobă pe Baltagiul vizirul, dzicînd că l-au ales pe dînsul toată ţara de l-au pus domnu, iar  vizirul l-au scos din domnie fără nice o vină ş-au pus pe Antiohi-vodă fără voia ţărîi. Deci împăratul, cetindu acel harz, l-au triimis la  vizirul şi i-au poroncit să-i facă dreptate. Apoi vizirul, vădzind aşea, chemat-au pe Osman, chihaieo lui, de-au învăţat de-au scris la  Antiohi-vodă să caute să triimiţă boieri şi oameni de ţară, să dovedească pe Mihai-vodă, să nu rămîie vizirul ruşinat de cătră  împăratul. Antiohi-vodă îndată alesă de triimisă cîţiva boieri, carei ştiea că-i sînt împotrivire, şi cîţiva  
{180} breslaşi megieşi d-ea lui Mihai-vodă, vasluieni tot de cei buni de gură şi de pîră. Şi s-au pîrît pe faţă înaintea  Divanului împărătescu. Breslaşi în gura mare strîga: "Vîndutu-ne-i, vîndutu-ne-i, vîndutu-ne-i la cochi-vechi ciocoilor, ca pe mascuri  şi ca pe oi! " Carei numai ce huiea Divanul împărătescu, şi să mira toţi paşii şi agalari de pîra ce-i dau. Şi aşea l-au dat iar rămas, să  plătească iar bani la visteria împărătească, şi iar l-închisără, încă mai mare închisoare, la Babagefer. Trimis-au şi Brîncovanul sol  în Moldova, pe ginere-său Şerban logofătul, pentru mare încredinţari prieteşugului, care au făcut şi logodnă, un ficior a Brîncovanului să iea o  fată a lui Antiohi-vodă. Şi făcîndu cinste mare atunce solului, Lupul Costachi sîn Gavriliţă, la masă, îmbătîndu-să şi veselindu-să,  multe cuvinte deşerte şi fără treabă grăiea împotriva lui Antiohi-vodă înaintea solului. Şi dintr-aceli voroave proaste s-au rădicat şi masa.  Ce Antohie-vodă atunce, ca un domnu înţelept, mult au răbdat Lupului pentru aceli voroave proaste, ce le grăiea cum nu i să cădea. În scurtă vreme  dup-acie să mazili şi vizirul Baltagiul de la Poartă, şi cădzu Ciorlul-paşe silehtarul viziriu, care să tîmplasă de era prietin lui Mihai-vodă.  Şi-l scoasă pe Mihai-vodă de la închisoari. Iară Păladie visternicul, cumnatul lui Mihai-vodă, şi cu Preda stolnicul, dac-înţălesără  c-au ieşit Mihai-vodă de la-nchisoare, fugir-în Ţara Muntenească. Şi acolo în Ţara Muntenească mai era şi fratele lui Mihai-vodă  Dumitraşco, şi-mbla clevetind pe Antiohi-vodă şi mestecînd cătră munteni. Numai munteni era cu 2 obrază: arăta prieteşug şi cătră  Antohi-vodă, şi cătră partea lui Mihai-vodă. Şi aşea politiciea lucrurili de îmbe părţili. Iar la veletul 7214 făcut-au nuntă Brîncovanul  c-un ficior a lui, anume Dinul, în tîrgu în Bucureşti, de-au luat o fată de aice din ţară de la noi din Moldova, a lui Ion Balşe vornicul, de-au dus-o  acolo la Bucureşti,  
{180} de-au făcut nuntă, cu mulţi boieri rudenii de-a ei. Au mărsu cu voia şi poronca lui Antohi-vodă. Atunce m-au triimis şi pe mini,  cu solie despre partea domniei, de m-am tîmplat la acea nuntă, care nu era nuntă domnească, ce vom dzice că era crăiască. După veselia nunţîi  poftit-au Antohi-vodă pe Brîncovanul cu mare credinţă, ca să dea pe Pălade visternicul, să-ş vie acas-în Moldova, să nu mai îmble  amestecînd. Ce Brîncovanul n-au vrut să-l dea, fără cît nu l-au priimit să şadză în Ţara Muntenească şi l-au gonit la Braşov.  Antohi-vodă, vădzind că n-au credzut Păladie să vie, mîniiatu-s-au ş-au triimis de i-au jăcuit casa. Şi i-au închis giupîneasa,  ş-au pus şi sămenii de i-au răsîpit curţile din Iaşi, de nu i-au rămas nice jărişte. Ilie Catacozino visternicul, fiind învrăjbit cu Iordachi  Rusăt vornicul mai denainte vreme, pentru căci Ilie Catacozino făcusă bine lui Iordachie Rusăt de-l scosesă di-nchisoare, cîndu-l prinsesă la  mazîlia lui Antohi-vodă, cum s-au pomenit mai sus, iar Iordachi Rusăt, cînd au rădicat ţara pe Mihai-vodă domnu, au stătut pricină lui Ilie, şi  acie era mînia şi vrajba între dînşi. Iar apoi au început Ilie în toate nopţile a îmbla la gazda lui Iordachi furiş, de s-au împăcat. Şi s-au  rugat Ilie lui Iordachi, fiindu-i cuscru cu Brîncovanul, ca să stea să-i logodească o fată a lui Ilie c-un ficior a Brîncovanului, pe taină, să nu ştie  Antiohi-vodă nemic. Dece Antohi-vodă pe urmă, oblicindu aceste lucruri şi alte multe amestecături a lui Iordachi, ce îmbla cu cărţi, amestecînd la  Mihai-vodă, şi la fraţii lui în Ţarigrad, şi la Pălade în Ţara Ungurească, mînietu-s-au Antohi-vodă ş-au închis pe Iordachi la  vătavul de aprodzi, cu mare urgie şi pază. Iară Ilie, dac-au vădzut c-au închis pe Iordachi, s-au spăriet şi s-au dus de-au spus tot lui  Antohi-vodă, ce voroave au avut cu Iordachi. Ce lui Ilie nu i-au făcut nemic, pentru voia stolnicului Costantin din Ţara Muntenească, fiindu-i  
{182} unchi. Numai ce l-au scos din visternicie, că nu mai putea să-l mai rebde de jaloba mazililor; numai la cinste tot îl ţinea. Iară pe Iordachi,  după ce l-au închis, l-au pus împrumutare, de-au dat 10 pungi de bani. Şi iar au mai giurat lui Antohi-vodă cum să fie slugă dreaptă, cum au  fostu mai nainte. Şi l-au pus şi l-au slobodzit de 1a închisoari. Iară la anul, de primăvară, vinit-au poroncă de la Poartă la Antohi-vodă să  margă să lucredzi la Tighine. Deci îndată s-au rădicat cu toată boierimea şi cu salahori şi s-au dus la Tighine, iară aice în Ieşi au lăsat  cămăicani pe Iordachi Rusăt vornicul şi pe mine, Ion Neculce vel-spătar, şi pe Ilie Catacozino biv-visternic şi pe Ilie Catargiul vel-visternic, de purta  grije ţărîi, ce era. Iar Antohie-vodă, lucrînd acolo toată vara, pe la Sfete Ilie i-au vinit mazîlia, şi l-au pornit Isuf-paşe de acolo la Ţarigrad.  Numai ce au triimis de i-au luat doamna de aice din Ieşi, şi-n locul lui au pus pe Mihai-vodă. Iar Antohi-vodă, după ce au mărsu cu totul la Tarigrad,  l-au zăhăit Mihai-vodă mult, dar nemic nu i-au putut strîca. Ş-acolo au trăit, la Ţarigrad, cîtăva samă de ai. N-au mai putut lua domnia,  păn' ş-au plătit şi el datoria lumască, de-au murit. Care rar domnu au fostu ş-a mai hi ca Antohi-vodă în Moldova, nelacom nice la sînge, nice  la bani, nici la minciuni, şi iubitori la dreptate, şi bişug în ţară la toate. S-au făcut şi-n dzilele lui, unde era mănăstirea tătîne-său, la  Miera, zidul împregiur cu clopotniţa de piatră. Şi s-au dus la Poartă şi acol-au murit. N-au mai işit domnu. Şi i-au rămas 3 ficiori: Ion,  Costantin, Dumitraşcu. Deci Costantin şi Dumitraşco s-au dus la muscali, de slujescu, iar Ion este aice în ţară. N-au rămas luîndu... din Ţarigrad.  La ce or vini, vremea viitoare va arăta.  
{183} Cap. XVII DOMNIA A DOA A LUI MIHAI-VODĂ, LA VELET 7216 Îmbrăcînd Mihai-vodă căftan, de la Poartă, de domnie, au  şi răpedzit pe capegi-başe la Antiohi-vodă, la Tighine. Iar la Ieşi, drept la cămăicani, la Iordachi Rusăt vornicul, au triimis slugi a lui, şi cu izvod,  cu pecetea lui, tot anume, să prindză pe boierii ce avea pizmă, pecum au făcut mai nainte şi Aron-vodă izvod de boieri. Deci sosîndu şi slugeli lui  într-o dzi, pe amiadzădzi, la gazda lui Iordachi cu cărţile şi cu izvodul, iar Iordachie s-au şi bucurat tare de ceasul ce aştepta de mult să-i sosască.  Ş-au triimis la puţintei simeni ce rămăsesă la curte de strajă, de i-au chemat la gazda lui, cu numeli lui Antiohi-vodă, fiind cămăican, de i-au  şi pornit pe la gazdele boierilor ş-a boierinaşilor lui Antiohi-vodă, carei era în izvodul ce triimisesă Mihai-vodă, de i-au prinsu, şi-i lega  şi-i închidea pe la închisori. Atunce au prinsu şi pe Ilie Catacozino cel tare şi mare, perifan, numai cu cămeşe şi desculţu şi fără sliz, că să  tîmplasă de nu ştiea nemic şi dormiea. L-au luat şi l-au dus pe uleţă, de l-au închis, şi zapcii care îl ducea aşea gol pe uliţă, îl mustra,  de-i dzicea: "Ţine-te, cerbule, cu coarneli cele buore ce ne împrăştiei, că te prinsă astădzi leul în mînă". Şi pe urmă l-au slobodzit cu  chizeşi, păn-a vini domnia. Aşijdere şi pe Panaitachi Morona biv-vel-postelnic, carei era gata la toţi domnii, de slujiea dreptu, şi le priea lor, iar nu  ţărîi, greceşte, şi pe urmă, după slujbă, îi pîrîea. Tîmplatu-s-au de era bolnav, şi aşea cu pătaşca l-au luat simenii de la gazdă,  de l-au dus la-nchisoari, la simeni, şi tot acolo l-au ţinut păn-au vinit Mihai-vodă. Şi după ce-au vinit, în scurtă vreme au pus de l-au  zugrumat acolo, la odăile simenilor, dzicînd că pe toţi domnii pîreşte. Această mulţămită şi  
{184} plată au avut Panaitachie de la Mihai-vodă pentru harzul ce-au făcut cu mîna lui la împărăţie, de l-au poftit domnu la domnia  întăiu. Atunce, tîmplîndu-să de eram şi eu de casa lui Antiohi-vodă, m-au fostu pus Mihai-vodă şi pe mine într-acel izvod, să mă  prindă. Şi păn-a sosi săimenii la gazdă-mi, eu am prinsu de veste ş-am apucat de am încălecat, de am fugit în Ţara Leşască. Ş-acolo  mi s-au tîmplat şi mie de-am zăbăvit vro patru luni, păn-a aşedza domnia. Ş-apoi mi-am făcut pace ş-am vinit înapoi la casa mea, şi  n-am avut despre nime nice o nevoie. Ş-am avut cinste şi căutare în dzilele mării sale. Dece, aşedzîndu-să Mihai-vodă în scaon cu domnie,  pus-au boierii după obicei, anume pe Antohi Jora vel-logofăt, pe Lupul Costachi sîn Gavriliţă vornic de Ţara de Gios, pe Manolachi Rusăt, frateli lui  Iordachie, vornic de Ţara de Sus, pe Dumitraşco Răcoviţă, fratele lui Mihai-vodă, hatman, pe Neculai, ficior lui Iordachi Rusăt, postelnic mare, pe  socru-său Dedul spătar mare, pe Ion Balşe vel-păharnic, pe Pălade, cumnatu-său, vel-visternic, pe Preda vel-stolnic, pe Costantin Costachi, sîn  lui Vasîlie Gavriliţă vornicul, vel-comis. Aceştie era boierii lui Mihai-vodă a doo domnie. Numai chevernisala şi cinstea era, tot a ţărîi, după  Iordachi Rusăt vornicul, măcar că nu era cu boierie. Ce vrea el să facă, făcut era. De atunce Mihai-vodă făcusă şi cheltuială la Poartă, la luatul  domniei, şi era şi cu datoria cea vechi a visteriei împărăteşti, şi sîliea să le plătească. Ce au început nevoi a ieşi grele în ţară. Ş-au  scos hîrtii, şi pe hîrtii năpăşti, doî rînduri de năpăşti. Ş-au scos de vară pecetluituri cu iscălitura boierilor, să dea tot omul cîte un leu.  Oameni să bucura că-i uşoară dajdea şi ieşiea la pecetluituri, iar mai pe urmă, după ce i-au scris ş-au dat tablele la visterie, au mai ieşit să  dea cîte 5 lei de pecetluit cui dedesă.  
{185} Mai adaos-au şi cîte doi bani de vadră de vin, să dea cîte 4 bani ţăranii, dar nu boierii. Făcut-au şi alt obiceiu nou, care nu mai  fuses-în ţară, asupra boierimei ş-a mazîlimei ş-a mănăstirilor stîngere, de-au dat desetină de stupi şi de mascuri cîte doi potronici,  ţărăneşte. Atunce au început a-l pricepe boierimea, că Mihai-vodă nu este, cum s-arăta, blînd, şigaci cu toţîi şi moale, ce într-alt  chip, că are multe hiri, nu numai o hire. Începusă să s-arete, numai nu deplin, că nu-i da mîna, că avea sîială, că era la Ţarigrad  Antohi-vodă şi frate-său Dumitraşco şi Duca-vodă. Mazîlii sta acolo, din ceas în ceas aştepta s-apuce domnia. Aşijdere şi Brîncovanul  purure era bucuros să fugă boierii Moldovei la dînsu, să-ş facă el nume bun, şi alţîi să rămîie cu nume rău. Dece Mihai-vodă nu putea  deplin să stăpînească cum să cade, că şi boierii Moldovei pe-cie vreme era nişte boieri mai ţapeni, mai putincioşi, să iubiea unul cu alalt şi  s-învoiea la sfat. Măcar că Iordachi vornicul îmbla să-i supuie şi să-i calce, dar tot nu putea deplin să-i calce şi să-i scoată din obiceile  lor. Brîncovanul s-apucă să facă nuntă şi c-ol doile ficior a lui, anume Ştefăniţă, să iea pe fata lui Ilie Catacozino. Şi pofti pe  Mihai-vodă să-l lasă pe Catacozino, cu fata lui şi cu alte rude, să margă în Ţara Muntenască, să facă nuntă. Că Brîncovanul  păn-atunce avea tot doo obrază de prieteşug, de-ş arăta unul cătră Mihai-vodă şi altul cătră Antohi-vodă. Dece Mihai-vodă,  vădzind acea poftă, îndat-au poroncit lui Catacozino visternicul de s-au sculat cu toată ruda lui, de au mărsu în Ţara Muntenească, de-au făcut  nuntă cu fiică-sa. Atunce au triimis Mihai-vodă şi sol la nuntă, dispre partea lui, pe Costantin Costachi sîn Gavriliţă comisul. Şi Catacozino, după  ce fece nuntă şi s-încuscri cu Brîncovanul, nu vru să mai vie în ţară, ce rămas-acolo. Şi fugi şi Catargiul visternicul şi cu alţîi mulţi,  mai de gios, carei era de casa lui Antohie-vodă. Şi  
{186} întoarsă pe Brîncovanul mai mult cu obrazul spre Antohi-vodă, de prieteşug. Şi-ncepur-a mesteca tare pe Mihai-vodă la  Poartă. Şi-ncepu şi Mihai-vodă a s-îngriji de-celi lucruri, să nu să mazîlească, pecum s-a însămna înainte. Într-aceae vreme  arătatu-s-au în ţară şi lăcuste, numai nu era multe, ca de altă dată. Şi pînea să mai sui cu preţul, stupii să făcură răi, iară vin  mult, că şi altădată să făcea vin mult. Pace în ţară era bună, iară în Ţara Leşască şi Căzăcească şi la Moscu nu era, precum  s-au pomenit înapoi, l-acele domnii ce s-au scris. Care acmu, viindu-i rîndul, iară începem a scrie de acele. Craiul şfedzescu, după ce-au trecut  Niprul din Ţara Leşască în Ţara Căzăcească pe la Stari Dub, după cum s-au pomenit mai sus, la domnia (a doa a lui Costantin Duca-vodă),  ieşitu-i-au toţi căzacii înaintea craiului, împreună cu Mazăpa, hatmanul lor, de i s-au închinat. Ş-au purces craiul pen Ţara  Căzăcească, cu toată oastea lui, ca cum ar merge un izgon cu doo, trei obuzuri. Ş-au purces în gios spre Poltava, pen Ţara Căzăcească, avîndu  adeverinţă c-or vini şi turcii şi tătarîi la dînsul, de va merge întinsu în stoliţa moschicească pe de o parte, şi Stănislav craiul cu leşii pe de  altă parte. Şi aşea, cu acel gînd, s-au zăbăvit puţin cu un an în Ţara Căzăcească, de tot o strîca ş-o mînca. Iară împăratul  moschicescu, vădzind acel lucru, îş tot strîngea oştile pe unde avea şi îmbla zăhăindu-l pe de laturi, ca să-l flămîndzască şi să-l  hămeiască. Turcii şi tătarîi tot cu menciuni l-au purtat pe Cifed şi nu i-au mai dat agiutor. Aşijdere şi Stănislav craiul n-au putut, că leşii  ţinea giumătate cu Stănislav craiul, iară giumătate ţinea cu hatmanii lui Avgust craiu; cu Sănavschie şi Ughinschie şi Zapiva şi cu o samă de  moscali despre Litfa ţinea lui Stănislav calea. Căzacii iar au început a să împărăchea, a fugi de la Mazăpa  
{187} ş-a să duce la moscali şi s-închina. Şi aşea, înmulţindu-să oastea la moscali, cîndu au fostu în dzua de Sînpetru la velet  de la Adam 7217, datu-s-au parola de bătaie. Şi aşea s-au bătut îmbe părţile, ş-au biruit Moscalul pe Şfed. Şi-ncă craiul Şfedului  s-au şi rănit. Şi peste noapte, numai i-au căutat a fugi ş-au lăsat obuzul împreună cu Mazăpa. Ştiind rîndul, l-au trecut Niprul şi Buhul  tocma la Vozîia salt cu vro mie de oameni numai călări: moldoveni, şfedzi, căzaci. Iar altă oaste, cîtă au avut Şfedul în Ţara Căzăceaseă, doo  obuzuri, cu totul au luat-o moscalii, cu ghenărari, cu ofiţeri, cu cară, cu puşci, cu totului tot şi cu multă avere, că jăcuisă Ţara Leşască şi  Csacsonia. Şi i-au triimis împăratul Moscului pe şfedzi pe toţi la robie, la stoliţă, iar pe căzacii ce s-închinasă la Şfed pe toţi i-au pus supt  sabie. Atunce şi Avgustu craiu, după ce-au înţeles, au lăsat giurămîntul şi pacea ce făcusă cu Şfedul s-au ieşit iar la crăie în Ţara  Leşască, de s-au împreunat cu hatmanii săi şi cu oastea cea moschicească, ce era lăsată acolo. Ş-au gonit pe Stănislav craiu din Ţara  Leşască şi pe Cras ghenărarul, ce era cu 17. 000 le şfedzi, împreună cu Stănislav. I-au bătut şi i-au gonit în Ţara Şfedului peste mare.  Împăratul Moscului, dup-acea bătaie, au mărsu la Chiu ş-au orînduit pe vro doi, trei ghenărari, anume pe Ianăş şi pe Volconschie şi pe  Vesubadţchi şi pe Cropot bragadir, cu oaste, călărime moschicească, şi pe Chigeci polcovnicul şi pe Vasîlie Tanţschi polcovnicul şi pe frate-său  Ion polcovnicul cu oaste, cu joimiri moldoveni. Toată această oaste, ca la 10. 000, au aşedzat din Cirimuş pe Nistru păn-în Ehurluc, pe margine, pen toate  vadurili sta steiaguri, şi din steag în steiag cîte un om, cît să videa, de păzîea pe Cifed să nu fugă de la Tighine în ţara lui, sau să îmble  nescareva cărţi la leşi. Iară împăratul s-au sculat de la Chiiu ş-au purces pen Ţara Leşască în sus, de s-au împreunat cu Avgustu  
{188} craiu şi cu hatmanii leşeşti. Ş-au lăsat şi la dînşîi o samă de oaste, pe Bont ghenărarul şi pe Fluc, ş-au început a  căuta leşii cei haini, ce ţinea cu Cifedul, de-i prindea şi-i bătea şi-i goniea. Şi de acolo împăratul Moscului ş-au strînsu toată puterea,  împreună cu Serimet, cifert-marşalîc, şi cu Alecsandru Danăloveci Menzic, tiji cifert-marşalîc, şi cu alţi ghenărari şi cu toată puterea sa  de oaste, şi s-au dus pe marginea mărîi Balticului pe di ceasta parte în Lidvonia. Şi pe unde găsiea cetăţi de-a Cifedului, şi pe uscat şi pe apă,  le tot bătea şi le lua. Atunce şi Mihai-vodă, cînd era împăratul moschicesc la Chiov, s-agiunsesă cu împăratul să fugă la Moscu. Că i să  supărasă cu închisorile în domnia dintăiu şi, vădzind că i să strîcă şi lucrurile de la Poartă, şi Brîncovanul să lepădasă de  prieteşug, pentru voia lui Ilie cuscru-său Catacozino, şi cei trei domni mazîli ce sta la Ţarigrad iar asupra lui ca nişte lupi, socotisă să să lasă de  domnia Maldovei. Căci vădzusă şi tăria Moscalului şi socotiea că-n scurtă vreme va hi biruirea şi bucuria creştinătăţîi. Şi nu numai  Mihai-vodă s-agiunsesă, ce şi Brîncovanul şi sîrbimea toată mai denainte vreme s-agiunsesă cu Moscul şi trăgea nedejdea lui din ceas în  ceas cu bucurie. Craiul Cifedului, cu acea puţintea oaste ce scăpasă, şădea la Tighine. Atunce şi-n toate dzileli ieşiea la primblare afară, numai cu cîte  cinci, şesă oameni, cale cîte de un ceas, doao, alergînd pe cele cîmpuri drept vînatul. Că nu-ş ştiea rîndul ţărîlor acestora, să îmble cu  gloată. Şi era cuvîntul să să rădice de la Tighine, să vie să şadză la Ieşi. Atunce Mihai-vodă, vădzind primblarea craiului cifedzescu la  Tighine şi-nţelegînd că va să vie la Ieş să şadă, au făcut ştire Moscului, cînd a vini, să triimată oaste pre taină sprintenă, şi atunce  or prinde pre craiul, şi s-a rădica şi el de s-a duce. Atunce împăratul Moscului înţelegînd, foarte tari s-au bucurat şi mare adeverinţă i  s-au adeverit. Ş-au învătat pe hatmanul  
{189} Sănavschie şi pe ghenărarii care s-au pomenit mai sus că-s puşi la margine pentru calaori, cîndu le-r scrie Mihai-vodă şi  le-r faci ştire, îndată să-i triimaţă oaste cît ar pofti, să-l iea pe craiul ori pe dînsul, dac-a vrea. Craiul Cifedului apoi nu l-au lăsat turcii  să vie să şadză la Ieşi, nărocul lui, ce au triimis numai un polcovnic cu vro sută şi mai bine de cifedzi şi cu vro doo sute de căzaci la tîrgu la  Cernăuţi, să stea acolo să zacinguiască oaste din Ţara Leşască. Făcînd veşti la împărăţia Moscului Cropot bragadir, carei era pe margine  pentr-acei cifedzi, cum s-au apropiat la Cernăuţi, împărăţia Moscului nu i-au putut răbda, ce au scris lui Cropot bragadir şi lui Turculeţ, de-au  încălecat cu vro trei, patru mii de oaste, de-au trecut Cirimuşul în ceastă parte ş-au lovit pen codru ş-au ieşit la Mihalci, de i-au lovit în  Cernăuţi fără veste. Ce căzacii au şi dat la vale, în lunca Prutului, de-au scăpat mai toţi, iar cifedzii au purces să să suie în vîrvul dealului  Cernăuţului, să s-apuce de bătaie. Ce vădzind că-i mulţime de oaste, nu s-au mai putut apuca de bătaie, ce încungiurîndu-i i-au luat pe  toţi de grumadzi şi-ndată i-au luat ş-au purces cu dînşii în Ţara Leşască. Iar vro dzeci, cinspreci ce mai scăpasă din cifedzi, i-au tot  ucis la sateli Ţurcanii de pe supt munte, la Cupca şi la Rădăuţi, la Suceavă. Vinis-atunci dintr-acea strajă moschicească, de-ş pusesă nişte  steaguri, moldoveni d-ea moscalilor la mănăstire la Putna şi la Cîmpul Lungu. Ce oblicind Mihai-vodă, îndat-au răpedzit la dînşîi cu taină,  să să rădice să să ducă, să nu oblicească tătarîi, să prade ţara. Şi-ndată s-au rădicat şi s-au dus în Ţara Leşască.  Mihai-vodă, vădzind că pe Şfed l-au luat moscalii din ţara lui, de la Cernăuţi, şi steaguri de joimiri au vinit la Cîmpul Lungu şi la Putna, s-au  şi-mplut de frică, să nu-l priceapă craiul Şfedului sau alţi neprietini a lui, boierii pribegi din Ţara Muntenească, să nu-l pîrască la Poartă  că-s faptele lui sau meşterşugurile lui. Ce au  
{190} şi-nceput a să găti pe taină, a-şi face potcoave la cai şi căruţi la Botăşeni şi scosesă cuvînt că va să margă la un  sat a lui, ce are de moşie, Cîndeştii pe Sîret, să-l vadă. Şi triimisesă şi pe socru-său, Dedul spătarul, la Cernăuţi, de-i purta trebile  dispre moscali, ca, cînd a ieşi din Ieşi, să-l şi tumpine oastea moschicească, să-l iea. Numai îl închedeca un lucru, de să zăbăviea, că era  un capegi-başe în Ieşi, pentru banii birului, de sta zapciu. Şi nu putea să purceagă, fiind capegi-başe în Ieşi. Ce au scos atunce nevoie în  ţară, de tot omul un leu, cu pecetluituri, cu iscăliturili boierilor ci era zlotaşi. Şi strîngînd acei bani pe feţe, au orînduit năpăşti de un leu: cine  dedesă da cinci, pecum s-au pornenit mai sus. Ş-au pornit pe capegi-başe la Gălaţi, să aştepte acolo, să-i plinească zlotaşii banii, şi el cu  gînd ca cela să iea în sus, să-ş caute treaba. Brîncovanul, de-ceste lucruri a lui Mihai-vodă simţindu, de moscali, pe taină au înştiinţat  prietini de la saraiul împărătescu. Neştiind vizirul nemic, au triimis împăratul un om al său din casă teptil, de-au îmblat în Moldova şi-n Ieşi  pe tot locul, şi nu l-au ştiut, nice l-au priceput nime. Ş-au mărsu şi la Focşeni di cie parte, la boierii pribegi, la Ilie Catacozino şi la Catargiul, de  i-au întrebat de ce au fugit şi cum este Mihai-vodă. Că de dînşii nu s-au ferit şi le-u spus că-i triimis de la împărăţie. Ce acei boieri  atunce tare s-au jăluit de Mihai-vodă ş-au spus că îmblă să să hainească. Deci acel om împărătescu cum au mărsu la împăratul de  i-au spusu-i, împăratul îndat-au triimis la vizirul de i-au spus că Mihai-vodă este hain şi să nu scape, că, d-ea scăpa, cap n-are. Dece  vizirul îndat-au răpedzit un capegi-başe cu mazilia la Isuf-paşe sarascherul de la Tighine, scriind numai să prindză pe Mihai-vodă, că, d-ea  scăpa, capul i-a tăiea. Ce Isuf-paşe îndată noaptea au gătit 300 de spahii cu alai-bei, împreună cu capegi-başe, de l-au lovit fără veste, de l-au prinsu.  
{191} Mihai-vodă atunce aştepta să-i sosască carte de la socru-său, pecum joimirii au trecut Cirimuşul în ceasta parte, şi el să  purceadză din Ieşi. Şi-ntr-acea dzi ce-u sosît turcii cu mazîlia în Ieşi au sosit şi carte de la socru-său Dedul, că joimirii la Cirimuş stau  gata să treacă, şi le-u dat şi cîte un leu de cheltuială, la 400. Deci Mihai-vodă, vădzind că l-au apucat turcii în Ieşi, au şi răpedzit la  Dedul, de-u fugit în Ţara Leşască, şi s-au întorsu şi joimirii înapoi. Atunce, de-r hi avut Mihai-vodă cumpăt bun, să fie mai grăbit  lucrul şi să nu fie ştiut prea mulţi acel sfat, ar hi avut vreme bună ş-ar hi apucat de-r hi scăpat. Numai era mulţi sfetnici, şi era plin locul, şi  socotiea că păn' n-a agiunge capegi-başe cu birul la Ţarigrad nu l-or mazîli. Şi mai mult cu acel gînd s-au înşelat, de l-au prinsu. Dece  turcii, cu mare strajă şi groază, l-au luat de l-au pornit la Tighine şi de la Tighine la Ţarigrad, de l-au închis în Edicula cu mare urgie, care nime nu  mai dzicea c-a videa lumea. Capegi-başe carei strîngea birul în Gălaţi au apucat de-u luat de la boierii zlotaşi numai 10 pungi de bani şi le-u dus la  Ţarigrad, de le-u dat la visteria împărătească. Aice în Ieşi au pus capegi-başe, care luasă pe Mihai-vodă, camaican pe Ion Buhuş  logofătul. De domnie nu să ştiea cine este, fără cît trăgea nedejde lui Antiohi-vodă, ştiindu-l că-i mazîl acolo. Iară boierii cei pribegi din  Ţara Muntenească, Ilie Catacozino visternicul şi Ilie Catargiul visternicul, cum au înţeles de luarea lui Mihai-vodă din Ieşi, s-au şi bucurat cu  nedejdea că este Antiohi-vodă domnu. Ş-au trecut în grabă în ceasta parte la Focşeni şi, fără nice o poroncă, au şi-nceput a prinde  ş-a lega ş-a bate pe oameni lui Mihai-vodă ce să tîmplasă cu slujbe acolo şi a lua bucateli a boierilor lui Mihai-vodă care să dedes-în  laturi. Prins-au şi pe un grec, nepot de sor' lui Iordachi  
{192} Rusăt vornicul, de l-au bătut şi l-au îmbrăcat cu sucman negru şi l-au triimis de l-au închis la Cetate la Neamţu. Şi multe  lucruri făr' de cale făcea. Ş-au mărsu la Ieşi, dîrji şi sămeţi, aşteptînd din ceas în ceas să le vie cărţi de la Antohie-vodă, să fie  cămăicani. Atunce au trecut pen Ieşi, de la Poartă, un agă împărătescu la margine, la Cernăuţi, în cai de olac, de-au măsurat locul din mijlocul  Prutului, de la Orăşeni. Au pus pe un om pe gios, de-au mărsu păn-în tîrgu în Cernăuţi, şi aga turcul alăture cu dînsul cu ceasornic, ca să  vadză cîte ceasuri au călcat moscalii hotarul, cîndu au vinit de-au luat pe Şfed. Şi s-au aflat opt ceasuri c-au călcat hotarul. Întrebatu-l-au  cămăicanii pe-cel turcu, doar ştie să spuie pe cine-or să puie domnu aice, şi n-au ştiut nemic să spuie. Strînsu-s-au toată boierimea la  Ieşi ş-au întrat în mare grijă, să nu puie de la Poartă vrun paşe sau să nu vie să mai iea nescareva boieri la Poartă. Vădzind c-au luat pe  Mihai-vodă cu mare urgie şi cu nume de hainlîc, şi veste de domnu nou nu le vine, să mira ce-or faci. Sfătuiea unii să fug-într-alte ţări,  alţii sfătuiea să să bejănească la munţi. Ce apoi au scris şi la Brîncovanul, cu rugăminte să-i sfătuiască ce-or face şi, d-ea hi audzit  ceva, ori de bine, ori de rău, să le facă ştire. Deci Brîncovanul le-u răpedzit de olac şi le-u scris să nu poarte nice o grije, că fără zăbavă  vreme le va vini veste că le-u pus Poarta domnu. Iară de celi reli ce socotescu, nu-s nice de uneli, că aşea are el veste de la capichihăi. Şi aşea le-u  mai ieşit boierilor grija. Atunce poroncit-au vizirul lui Antohi-vodă să grijască trei sute de pungi de bani, să-l puie domnu, că alţii dau cinci sute.  Antiohi-vodă socotiea că n-or pune pe alţii, avînd el nume bun de la ţară, şi numai pe dînsu or pune. Ş-au răspunsu vizirului că el mai mult  de o sută şindzăci de pungi n-a da, că ţara este săracă, şi el nu poate să jăcuiască.  
{193} Dece vizirul, vădzind acel răspunsu de la Antiohi-vodă, au chemat pe Neculai Marvocordat tărdzimanul, ficiorul lui Alicsandru  Ecsapărîtul, tărdzimanului celui bătrîn, şi i-au dzisu-i de vrea, că Antiohi-vodă n-au vrut să dea trei sute de pungi să fie domnu: "Iată  că tu eşti tărdziman, slug-împărătească, credincios, şi-ţi dau ţie domnia fără nice un ban. " Şi l-au îmbrăcat cu căftan. Iară  după ce s-au trecut trei, patru dzile după ce au îmbrăcat căftan, făcut-au vizirul un izvod la cîte locuri trebuie să dea bani Neculaiu-vodă, carei  cuprindea acel izvod opt sute de pungi de bani. Şi l-au făcut de-u dat toţi banii în grabă. Şi cu ce-u mai cheltuit cu casa lui, păn-a purcede de acolo,  s-au făcut aproapi de o mie de pungi de bani. Atunce tată-său Alicsandru Ecsapărîtul, şădzind la gazdă, nemic nu ştiea de fiiu-său, c-au luat  domnia. Şi cum au înţeles, au şi-nceput a plînge ş-aş da palme peste obraz, ş-aş smulge părul din cap şi din barbă, ş-a blăstăma  pe fiiu-său, căci au priimit domnia, şi a dzice că din ceasul acesta este casa lui stînsă, de vreme că s-au amestecat la domnie. Şi fiind şi bătrîn,  n-au trăit doo săptămîni ş-au murit. Încă n-apucasă Neculaiu-vodă să purceadză din Ţarigrad. Iar în locul lui Neculaiu-vodă au  pus tărdziman pe frate-său, pe Ion. Triimiţind Neculaiu-vodă cărţi în ţară de domnie noo, au triimis şi nişte oameni a lui, greci.  Arătatu-s-au la toţi cu blîndeţe şi cu milă. Atunce Ilie Catacozino şi cu Ilie Catargiul, cum au înţeles că nu-i Antohi-vodă domnu  şi-i Neculaiu-vodă, s-au şi spăriet de faptele lor cele nebune ce făcusă, pecum mai sus s-au pomenit. Bogată ruşini le era! Ş-au  şi-nceput a fugi în Ţara Muntenească. Şi Neculaiu-vodă, neştiindu-i c-au vinit în Moldova, le-u scris cărţi de le-au triimis pen Ţara  Muntenească, cu adeverinţă bună, ştiindu-i că sînt acolo, să-i ias-înainte la Gălaţi. Deci fugînd iar, i-au tumpinat cărţile la  Bacău. Deci vădzind cărţile lui Neculaiu-vodă, s-au mai îmblîndzit ş-au ieşit înaintea lui Neculaiu-vodă la Gălaţi.  
{194} Atunce şi Iordachi vornicul Rusăt şi frate-său Manolachi şi alţi mulţi boieri a lui Mihai-vodă fugisă, unii în Ţara  Leşască, alţii în Ţara Muntenească, alţii în Ţara Ungurească, temîndu-să c-a lua Antohi-vodă domnia. Căci era greşiţi rău lui  Antohi-vodă. Ce vădzind cărţile lui Neculaiu-vodă scriindu-le cu blîndeţe, s-au întorsu toţi înapoi cu bucurie. Care acea bucurie pe urmă  au vinit în suspinuri şi-n amar, pecum înainte s-a scrie la rînd.  Cap. XVIII DOMNIA ÎNTĂIU A LUI NECULAIU-VODĂ MARVOCORDAT, FECIORUL LUI ALECSANDRU ECSAPĂRÎT, VLEATO 7218 După ce  s-au gătit în Ţarigrad cu domnia, au purces ş-au vinit la Gălaţi. Ş-acolo, după obicei, i-au ieşit toată boierimea din Ţara de Gios  înainte. Şi-ndat-au şi dat cuvîntu mojîcilor să-ş iea banii înapoi de la boierii zlotaşi, carei dedes-înaintea mazilii lui Mihai-vodă  pecetluţeleli cele de un leu şi năpăştile cele cîte 5 lei de leu, ce s-au pomenit mai sus, ce scosesă Mihai-vodă. Ce zlotaşi, unii luasă cu datorie  ş-apucasă de dedesă lui Mihai-vodă, iară unii luasă de pe la oameni şi dedesă la capegi-başe ce strîngea birul, care s-au pomenit mai sus.  Şi Neculai-vodă n-au vrut să ţie în samă nice un ban dentr-acea orînduială, nice ce-u dat la Mihai-vodă, nice ce-au dat la  capegi-başe ce strîngea birul. Ş-au poroncit zlotaşilor, cu mare groază, numai să întoarcă toţi banii mojîcilor înapoi. Dece, cum au purces  Neculaiu-vodă din Gălaţi, s-au şi rădicat toată ţărănimea ţărîi de Gios cu jalobă asupra zlotaşilor, în Tecuci, în Bîrlad, în  Vaslui, în Schinteia. Pe la toate conaceli, tot Divanuri de zlotaşi era cu mojîcii. Şi zlotaşii, ca vai de capeteli lor, îmbla şipurindu-să şi  rugîndu-să mojîcilor, şi-ndatorindu-să, şi-ntorcînd mojîcilor. Şi le făcea şi zapis, să-i mai aştepte,  
{195} şi mojîcii nu priimiea. Iară după ce-au sosit în Ieşi, rădicatu-s-au tot tîrgul asupra zlotaşilor, de nu putea răzbi pe uleţi de  nărod de oameni, după cumu-i rîndul prostimei Şi zlotaşii apucasă de dedesă mulţi băni la visterie şi n-avea de unde întoarce mojîcilor. Ce  i-au bătut Neculai-vodă cu buzduganul şi i-au închis în temniţi cu tălharii, păn' ş-au vîndut ce-u avut tot ş-au plătit ţăranilor  păn la un ban. Deci mojîcii, vădzind acea voie, aşea s-au dîrjit şi s-au însămeţit în toată ţara. A trie dzi, după ce-au sosît în Ieşi,  au boierit după obiceu. Pus-au pe Ion Buhuş vel-logofăt, pe Neculaiu Costîn vel-vornic de Ţara de Gios, pe Ion Sturdze vel-vornic de Ţara de Sus, pe  Antohi Jora hatman, pe Ramadan vel-postelnic, pe Ilie Catargiul vel-spătar, pe Gavril Miclescu vel-păharnic, pe Ilie Catacozono vel-visternic,  şi-ndat-atunci, ieşind de la curte, s-au războlit şi păn' la săptămîna au şi murit, şi-n locul lui au pus visternic mare pe Gheorghiţă Mitre,  şi pe... stolnic mare şi pe Hristoverghei comis mare. Şi era mai ales şi mai de cinste şi trebile toate după Rămadan postelnicul. Şi gătiea pe Sturdze  vornicul să-l triimaţă sol în Ţara Muntenească. Iar după ce-au trecut 7 dzile după ce i-au boierit, au şi mazîlit pe Sturdze vornicul şi pe  Catargiul ş-au pus în locul Sturdzii vornic mare pe Ion Balşe, iar în locul Catargiului pe Cuze. Iară pe Sturdze şi pe Catargiul i-au închis la săimeni,  de i-au pus în heră. Şi nu lăsa pe nimi să margă la dînşîi. Şi i-au ţinut vro doo, trei săptămîni închişi şi i-au făcut de-au  dat unul cîte 4 pungi de bani ş-apoi i-au slobodzit. Şi nu să ştiea adevărul pentru ce-au fost acea închisoare a lor. Dzicea unii că i-ar hi pîrît  Savin banul Zmucilă, iar alţîi dzicea că i-ar hi pîrît Iordachi vornicul Rusăt, cum c-ar hi vorovit ei nişte voroave proaste de Neculaiu-vodă,  cînd-au audzit că vine domnu. Iar unii dzicea că i-au pîrît mazîlii, că, cînd au pus banii steagului, i-ar hi încărcat pe unii  
{196} cu năpaste. Ieşit-au la Divan şi grecul cela ce-l îmbrăcasă Catacozono cu sucman, de s-au jăluit, carei mai sus s-au pomenit.  Deci Catacozino Ilie era mort, n-avea cine da samă; numai era Gavril Costachi sulgerul sin Gavriliţă şi Ioniţă Nenul Raţă postelnicul, carei fusesă  soţîi lui Catacozino la prinsoarea acelui grec. Deci i-au pus la scară, de i-au bătut cîte cu doo sute de toiege la cur. Dece vădzindu boierimea şi toată  mazîlimea aceste fapte di-ncepătură a lui Neculaiu-vodă, s-au foarte mîhnit şi s-au spăriet tare, cît nu ştiea unul cîte unul ce-or faci şi  de ce s-or apuca. Că cu banii steagului încă îi îngreuiea, şi uşa era închisă tare, nime nu întra la dînsul. A doa dzi, a tree dzi, cînd chema cîte  vrun boier la doo, trei cuvinte, iar într-alt chip nime nu putea să margă la dînsul. Din spătărie încolo, mai înluntru, nime nu putea întra, nici boieri, nici  mazîli, fără cît numai Ramadan postelnicul şi Spandonachi căminarul şi Sculie cămăraşul dinluntru, ce era tălmaci. Că Neculai-vodă  moldoveneşte nu ştiea, ce era un lucru prea cu năcaz boierilor şi ţărîi. Şi-ş ţinea lucrurili nalte, la mînie aprig, numai nu ţinea prea mult. Vrea  să stăpînească Moldova ca Poarta turcească, cu mărire mare. Şi era om învăţat foarte, bun cărturar. Şi desfătări, voroave de glume, nemic nu  să făcea înaintea lui. Şi conoscător la oameni, şi la cine-i slujiea bine arăta dar. Numai mînia ce o avea strîca celi bune a lui. Că-i era şi lui cu  greu, că nu ştiea rîndul ţării şi nu putea pe boieri să-i supuie cu schevernisala, după cum era voia lui. Că boierii, după ce-l vădzură cu aceste  lucruri tari că începe asupra lor, şi-ncepur-a fugi. Lupul, ficiorul lui Gavriliţă, Catargiul, Manolachi Rusăt vornicul, Costantin Costachi comisul,  Dumitraşco Răcoviţă hatmanul şi alţîi mai de gios fugir-în Ţara Ungurească. Banul Zmucilă, Luca visternicul, Rugină, Abăza, Dedul  spătar, Mireştii, ficiorii lui Iordachi vornicul Rusăt fugir-în Ţara Leşască. Că pe Iordachi vornicul Rusăt îl închises-într-un beci, 1a curte, cu lăcat încuiet, de  
{197} nu-ntra nime la dînsul, fără cît numai baş-bulubaş, cîndu-i ducea de mîncat. Şi i-au luat şi 10 pungi de bani şi nu-l  mai slobodziea. Ce păn' s-au mazîlit tot la închisoare l-au ţinut, arătîndu-i pricină că el au învăţat pe turcii balgei, de-l pîrăscu la  Poartă că cere turcilor cornăret de boi de negoţ, şi ei păn-atunce nu dedesă. Şi să dusesă de-l pîriea la Poartă, şi Neculaiu-vodă  prepunea că cu îndemnarea lui au mărsu de-l pîrăscu. Aşijdere şi boierii ce fugisă, carei mai sus să pomeneşte, iarăşi îi dzicea că cu  îndemnarea lui au fugit şi fug. Pe Gheorghiţă Mitre, visternicul lui, nu trecusă şesă, şepte luni a domniei, şi-l mazîlisă şi-l închisesă la  simeni. Şi i-au scădzut la samă cheltuiala, de l-au scos cu cîţiva bani dator năpaste. Şi l-au orînduit la lefe, de-l lega slujitorii şi punea  puşcele cele mari peste dînsul. Acestu fel de scopos începusă Neculai-vodă asupra boierilor de le făcea. Iară ţărîi, prostimei, vrea să le arete  milă şi dreptate şi vrea să le ţie de parte. Scosesă rumtă cu pecetluituri roşii, să dea de 4 ori întru an, numai nu prea pe putinţă, ce can  încărcaţi, că avea zlotaşi silă să îmbrace soma, şi mazîlii iar era încărcaţi peste putinţă la somă. Pe la toate margineli alesesă boieri de  cinste, capete, de le dedes-în sama lor ţinuturili, pîrcălăbiile şi stărostiile. Şi făcusă mulţime de cărţi de slobodzîi, de le dedesă la  mînă, de făcea sate. Şi s-începus-a să faci multe sate pe margine, şi s-ar hi fostu întemeiat ţara de oameni, numai nu ţinu mult domnia. Că  nu s-amesteca nime, să îmble alţi zlotaşi de la curte, fără cît boierii aciie ce le era daţi în sama lor, de era capete pe margene, şi avea şi vreme de  vinit mojîcii, că era oşti pe hraniţă. Atunce Petre Alecsiiovici, împăratul moschicescu, începusă tare a s-întări şi din puteri şi din nume, cît  lua cetăţile Şfedului. Şi atunce au luat şi cetatea cea vestită în lume şi mare, anume Rîga. Şi într-alt chip cu războiu nu o putea lua, făr' de  cît au făcut meşterşug  
{198} cu nişte cambarale cu otravă, care ţinea o cambara 50 de pungi de bani cheltuială. Şi aruncîndu aceste cumbarale în cetate, i-au lovit o  moarte pre şvedzi, cît le-u căutat a să închina, că să spăriese că n-a mai rămînea nime. Şi cu acel meşterşug au luat moscalii Rîga de  la şvedzi. Şi alte cetăţi multe şfedzeşti le tot bătea şi le lua, că Şvedul atunce, în nădejdea Turcului, era la Tighine pribag. Iară Avgust, craiul  leşescu, iarăşi cu oastea lui cerca pre leşii care era haini împotriva lui, de ţinusă cu Şvedul, de-i bătea şi-i goniea din ţară. Atunce s-au  tîmplat un răimentar a craiului Avgust, anume Sminghilschii, cu o samă de oaste, de-u lovit pre voevoda Chiovschii, fiind hain craiului, şi l-au prinsu viu  nevătămat. Şi ducîndu-l acel reimentar la stăpînu-său, craiul Avgust, cădzut-au voevoda cu rugăminte la Sminghilschii, ca să nu-l ducă la  craiul sau la moscali, ce să fugă cu dînsul şi să ţie amîndoi. Şi s-au adeverit cu giurămînt că-i va da o fiică a sa după dînsul, de-l va  face ginere, şi multă bogăţie şi tîrguri de a lui îi va da. Deci Sminghilschii îndată l-au credzut şi s-au făcut una cu dînsul, şi au fugit  amîndoi într-o parte de loc. Şi au strînsu altă oaste şi aşea îmbla tot din loc în loc noaptea, pe unde găsiea oaste de a craiului sau moschicească,  de strica, că era om harnic şi de treabă la războiu acel rămentar Sminghilschii. Dar de la o vreme nu l-au încăput vremea să poată îmbla pin Ţara  Leşască cu poghiazul, că să umplusă ţara de moscali şi de sasi, şi-i goniea ca pre o fiiară sălbatică din loc în loc. Ce numai i-au căutat a  lăsa Ţara Leşască şi au întrat în Ţara Ungurească. Şi acolo încă n-avea odihnă voevoda de Avgust craiul. Şi de acolo au luat munţii,  fără drum, în lungu, păn-au dat la Cirimuş şi au ieşit la Vejniţă, în Ţara Moldovei, numai cu vro 300 de oameni. Şi-ndată au şi trecut  codrul, de-au luat Siretiul în gios la Ieşi, că să temea de moscali, că-l goniea din urmă, Că sta  
{199} moscalii de pază din Cirimuş pănă în Ehorluc om de om. Numai el, cu mare meşterşug, au scăpat de-au ieşit în Moldova, că  au făcut veste că iesă mai din sus pre Prut la Colomîe. Şi alergîndu de la strajă moscalii să-i ţie calea, el mai pri din gios au ieşit în Moldova.  Şi după ce-au venit la Ieşi, s-au împreunat cu Nicolai-vodă, şi i-au făcut cinste pre obiceiu, ca unui domnu strein. Şi după ce-au trecut trei,  patru dzile, s-au dus la Tighine, unde era şi craiul şvedzescu. Şi nezăbovind la Tighine, ş-au lăsat oastea acolo. Şi i-au scris cărţi craiul  şvedzescu şi l-au trimis sprinten la Poartă. Şi au zăbovit acolo la Poartă vro treidzăci, patrudzăci de dzile. Multe mestecături, turburări şi  îndemnări au făcut, ca să strice turcii pacea cu moscalii. Ce veziriul nu priimiea să strice pacea. Iară împărăţia, înţelegînd din voevoda  Chiovschii cum să întemeiadză Moscalul despre toate părţile, au mazilit pe veziriul şi pre Iusuf, paşa Tighinii, căci sta pricini să nu strice pacea, şi au  pus vezir pre Uman-paşe Chipruliul. Atunce au găsit vreme la acel vezir şi Mihai-voevoda de-au ieşit din Edicula. Şi încă i-au dat veziriul lui  Mihai-vodă şi 10 pungi, bani din visteria împărătească, jăluind că i-au luat cînd l-au mazilit. Dar acestu vezir n-au fost trei, patru  săptămîni, şi l-au mazilit şi pre acesta, căci nu era lacom şi vrea să ţie pravila lor cea veche. Şi împăratului aşea nu-i plăcea. Apoi au  triimis împăratul de-au adus pe Mehmet-paşe Baltagiul, care mai fusese vezir mai nainte, într-alt rînd, şi l-au pus vezir al doile rînd. Deci acel  vezir Baltagiul îndată au şi trimis la hanul, de l-au chemat la Poartă la sfat, şi au şi stricat pacea. Şi au dat poroncă în toate părţile, de vară să  să gătedze de oaste, şi au închis şi pre solul moschicescu în Edicula. Şi au scris împăratul turcescu cărţi la craiul Şvedului la Tighine, precum nu l-a lăsa în streinătate.  
{200} Şi s-au adeverit prea tare precum va sta de-l va împăca cu Moscalul pre pofta lui, de-i va da Moscul toate ce-au păgubit. Iară de nu  va priimi Moscalul pace cu Şvedul, să-i întoarcă ce i-au luat, s-a bate el sîngur cu Moscalul. Şi-i va da şi oaste, cîtu-i va trebui, de-l va  duce la ţara lui. Şi i-au trimis cîteva pungi Şvedului de cheltuială. Şi au trimis şi pre voevoda Chiovschii şi omul de adeverinţă de la Poartă la  craiul Şvedului de primăvară, să să gătească de oaste. Şi au făcut şi ferman să dea Moldova zaharà oştii leşeşti şi şvedzeşti ce era la  Tighine: ialoviţi, ordzu, grîu, făină, cît le-a trebui. Deci sosind la craiul Şvedului voevoda Chiovschii cu acea carte ce scriea împăratul la Şfed pentru  pace, s-au bucurat craiul Şvedului şi ţinea acea carte de adeverinţa împăratului tot în sîn, la dînsul. La care mai pre urmă s-au schimbat  într-alt chip acea adeverinţă împărătească turcească, precum s-a vedea mai nainte la rîndul ei. Scris-au şi veziriul la craiul Şfedului, ca să  trimiţă un om a lui de ispravă să vorovască cu dînsu pentru oştire. Deci, trimiţîndu-l la veziriul, l-au întrebat veziriul ce feliu de oameni sint  moscalii şi ce feliu de războiu au. Iar acel om a Şvedului au dzis că sint nişte oameni proşti şi blăstămaţi de tot. Iar veziriul au răspunsu: "Dar de  vreme că dzici tu că sint aşea de blăstămaţi moscalii, dar voi aşeşi nu sinteţi de nemic, că ei v-au bătut pre voi. " Aşijdere au mai dzis acel om  a Şvedului cum că muntenii sint prieteni cu moscalii, şi ce văd şi ce aud aice la Poartă, toate scriu la moscali. Iar veziriul au răspunsu: "Bine fac că scriu,  că de noi n-au ce scrie rău, că noi nu ne temem de nime, că avem oaste multă, şi puşci multe, şi putere mare. Şi noi nu putem să ne gătim cu  taină, să nu ştie nime, ce cu giumătate de an mai nainte ne dăm ştire şi ne gătim, că n-avem grijă de nime. Ce muntenii, de-or scrie de aceste ce le  văd, că avem oaste multă, să scrie sănătoşi. " Şi acest răspunsu au luat omul Şfedului.  
{201} Scris-au veziriul de-al doile rînd la craiul Şfedului, să-i trimiţă altu om, mai de treabă, că "de la acesta n-am putut nemică  să cunoscu din voroava lui. " Deci Şvedul îndată au ales altu om, mai de treabă, oficer de-ai lui, şi l-au trimis la Poartă. Deci veziriul l-au întrebat  şi pre acela cum ştie pentru oastea Moscului. Ce acela au schimbat voroava într-altu chip, dzicînd că moscalii, pedestrimea este prea tare, mai tare decît la  toate neamurile, la războiu stă ca un zîd nemişcat. Că de n-au putut ei şfedzii să-i spargă, dar alte neamuri aşeş n-au nici o putere să-i  spargă. Fără cît el aşea socoteşte, să gătească veziriul 400 tunuri, şi aşea, cu acele tunuri slobodzind o dată, dă doă ori şi de trei ori, or  putea rumpe obuzul moschicescu, să-l spargă, să facă drumuri printr-însul, lovind acele multe tunuri. Şi aşea, cu acel meşterşug, poate să  biruiască pedestrimea moschicească, iar într-altu chip aiamintere nu poate nime să-i pobedească. Iar călărimea moschicească este mai slabă. Deci  uitîndu-să veziriul la sfatul acelui oficer şfedzesc, într-cesta chip s-au apucat a face gătire. Venit-au şi hanul, după poronca împărăţiei, de  la Crîm la Ţarigrad la sfat, şi au sfătuit şi el că-i bine aşea, să facă oaste asupra Moscului. Şi au dzis, acmu, după ce-or îngheţa apele de  iarnă, să sloboadză 2 ceambuluri tătarîi, un ceambul din Bugeag şi cu oastea lui voevoda Chiovschii prin Ucraina asupra Chiovului, iar cu un ceambul să  margă Omar Goel din Crîm, pre apa Donului în sus, păn' la Voroniş, unde sint galioanele moschiceşti făcute, să le aprindză. Iar de acolo a lua d-ea  curmedziş, de l-a împreuna cu celalaltu ceambul a sultanului şi ai voevoda Chiovschii. Într-acel chip au sfătuit şi au aşădzat hanul cu  împărăţia să facă. Atunce era un turcu, de-l chema Smail-efendi, şi era om de casa împăratului, din cei dinlontru. Şi era  
{202} şi capichihai hanului şi avea bun prieteşug acel turcu cu Dumitraşco bezaidea, fiiul lui Cantemir-vodă. Că mergea de multe ori turcul la  gazda lui Dumitraşco-vodă, şi-l cinstiea bezaidea (că poate-fi bea şi vin) şi-i dzicea beizadea în tambură. Că aşa ştiea a dzice bine în  tambură, că nici un ţărigrădean nu putea dzice ca dînsul. Şi-i era foarte drag beizadea acelui turcu. Şi atunce, la cinste, vorbind ei, i-au spus turcul  toate tainele împărăteşti ce vor să să facă. Deci Dumitraşco beizedea, înţelegînd aceste, cădzut-au cu rugăminte la acel turcu Smail-efendi  să grăiască hanului, şi hanul împărăţiei, să-l facă domnu în Moldova. Şi l-au învăţat şi în ce chip a grăi, giuruind cîteva mii  de galbeni hanului. Iar hanul, audzind aceste din Smail-efinde, îndat-au priimit. Deci mergîndu hanul la împăratul la sfat, între alte sfaturi dzis-au şi  acestu cuvînt, că Brîncovanul-vodă, domnul muntenesc, este un domnu bogat şi puternic, are oaste multă şi-i de multu prea bun prietin moscalilor. "Nu  trebuieşte la această vreme lăsat să fie domnu, că poate să să hainească şi a face sminteală oştii împărăteşti. Ce trebuieşte prinsu, că  el de bună voie nu a veni la Poartă. Şi nime nu-i harnic să-l prindză, fără cît socotescu că bezaidea, feciorul lui Cantemir-vodă cel mai mic.  Este om mai sprinten decît frate-seu Antiohie-vodă. Ce să-l pui împărăţia ta domnu în Moldova, că el va chivernisi lucrul din Moldova şi  l-a prinde. Că Neculai-vodă, care-i acmu în Moldova, îi grec şi n-a putea să facă această slujbă. Nici mie nu mi-i drag să slujesc cu  grecii. " Deci împăratul, cum au audzit acele cuvinte din hanul, într-acel ceas au şi răpedzit, făr' de ştirea veziriului, de-au adus pre Dumitraşco  beizadea de la gazdă, cum mai de sirgu, şi l-au adus la saraiu la împăratul. Şi îndată l-au îmbrăcat cu cabaniţă, cu spinare de soboli, în loc  de căftan, şi l-au pus domnu în Ţara Moldovei. Şi apoi l-au dus la veziriul, de l-au îmbrăcat în căftan şi i-au dat ferman. Şi nezăbovindu-l  
{203} doaă, trei dzile, l-au şi pornit, de-au venit în mezil la Ieşi saltu, numai cu dzece, doaădzeci de oameni. Care n-au cheltuit nici un ban la  Poartă, că şi tuiurile şi singeacul pre urmă i l-au trimis. Atunce veziriul, la purces, au dzis lui Dumitraşco-vodă cu mare taină: "După ce vei merge  în ţară, să chiverniseşti lucrul, să-mi prindzi pre Brîncovanul-vodă munteanul, să mi-l trimiţi aice viu. Şi de la împărăţie vei avea  mare dar şi cinste, şi în locul lui tu vei rămînea acolo domnu neschimbat. " Iară Dumitraşco-vodă, mulţămindu-i, s-au apucat că va face  acea slujbă şi l-a prinde. Numai au dat şi el un sfat veziriului, socotind că-i va fi de folos, iar pe urmă au cădzut cu împiedecare. Că au dzis cătră  veziriul ca să scrie la Brîncovanul să îndatorească Poarta cu 500 de pungi de bani, fiind acmu de trebuinţă pentru gătirea oştii. Şi Brîncovanul s-a  uita la acea carte ce scrie veziriul şi n-a avea grijă de mazilie. Deci veziriului i-au plăcut acestu sfat a lui Dumitraşco-vodă, şi au scris la Brîncovanul  ca să împrumutedze Poarta cu 500 pungi de bani pentru cheltuiala oştii. Deci Brîncovanul, ca un om cu minte, au priimit că a da, numai o dată n-a putea  să-i dea toţi, că-i ţara săracă, ce pe lună a da cîte 100 de pungi, carei să îmbracă în 5 luni, socotind că pănă la 5 luni or sosi şi  moscalii, şi atunce, de-or şi vrea să-i facă ceva, nu i-or putea strica nemic. Măcar că el nu ştiea nemică de acea voroavă, dar avea minte de să  păziea. Atunci s-au păzit, că l-au păzit Dumnedzeu, iar cînd s-au mîniet Dumnedzeu pre dînsul, n-au putut să să păzască, precum  înainte la rîndul lui s-a scrie. Iară pre Dumitraşco-vodă l-au pornit la Iaş şi i-au dzis, cînd a fi vremea să prindză pre  Brîncovanul-vodă, a trimite veziriul omul său cu ferman. Deci trimiţînd înainte Dumitraşco-vodă (pe) capegi-başe cu mazilia, împreună cu omul său, anume Dumitru  
{204} Saraciul, iar Neculai-vodă nemic nu ştiea de mazilie şi şedea la Divan de giudeca ţara. Iară capegi-başe, descălecînd la scară,  s-au suit în curţi, iar Saraciul, sluga lui Dumitraşco-vodă, au năvălit degrabă la beciul suptu scara despre doamna, unde era închis Iordache Ruset  vornicul. Şi au lovit lăcata cu băltagul, de-au strîcat-o, şi au scos pre Iordachi vornicul afară şi i-au dat cărţi de căimăcănie de la domnu  nou, Dumitraşco-vodă. Iar boierenaşii din cerdac, vădzîndu că au scos pre Iordache vornicul, au alergat tare de-au dat ştire lui Niculai-vodă la  Divan. Şi îndată sculîndu-să de la Divan înspăimat, să timpină cu capegi-başe în uşa spătăriei, unde-i şi dede ferman de mazilie.  Atunce boierenaşii lui, grecii, începură a s-ascunde în casă despre doamna. Şi ţara încă începusă, precumu-i obiceiul moldovenilor celor  năcăjiţi de strîmbătăţi, să făcă calabalicuri domnilor mazili. Dar nu putea să-i facă nemic, că nu avea voie. Că scriea  Dumitraşco-vodă la caimacami să nu s-atingă nime de cinstea lui Neculai-vodă sau de oamenii lui, ce cu mare cinste, ca pe un domnu, de toate ce i-ar  trebui la pornitul lui nemic să nu-i lipsască. Şi aşa, după obiceiu, trei dzile grijindu-l cu de toate cele ce i-au trebuit, şi s-au pornit la Ţarigrad cu tot  agărlîcul lui, neplinind un an deplin cu domnia, precum s-au pomenit. Iar în Iaşi au rămas căimacam Iordache Ruset vornicul, păn-au venit  Dumitraşco-vodă. Atunce şi boierii cei pribegi, înţelegînd toţi, au venit în ţară. Numai Dediul spătariul şi Zmucilă banul au rămas în  Ţara Leşască. Şi după ce-au agiunsu Neculai-vodă în Gălaţi, atunce au sosit şi Dumitraşco-vodă din Ţarigrad. Şi au mersu  Neculai-vodă la gazda lui Dumitraşco-vodă, de s-au împreunat amîndoi. Care nu puţintel lucru au făcut Neculai-vodă atunce, de-u mersu 1a  gazda lui Dumitraşco-vodă. Că alţi domni nu mai stau să să împreune, după ce să mazilescu, ce fug  
{205} unul de altul, să-ş scoată ochii. Dar Neculai-vodă au mersu de s-au împreunat şi s-au rugat lui Dumitraşco-vodă să nu  să potrivască boierilor de ţară, să-l pîrască la Poartă. Şi el încă s-au făgăduit că nu-l va amesteca la Poartă, cît a trăi  Dumitraşco-vodă domnu, ce, de-a îmbla pentru domnie, a îmbla pentru domnia Ţărîi Munteneşti, ce nu pentru a Moldovii. Şi aşea unul cu altul  s-au încredinţat. Şi Niculai-vodă a purces la Ţarigrad, iar Dumitraşco-vodă au venit la Iaşi. Iar precum ş-au ţinut aceşti domni tocmala, să va scrie la rîndul său înainte.  Cap. XIX DOMNIA LUI DUMITRAŞCO CANTEMIR-VOEVODA, ÎN ANUL 7219 După ce au sosit Dumitraşco-vodă în Iaşi, după obiceiu a tree  dzi au boierit boierimea. Pus-au pre Nicolai Costîn vel-logofăt, pre Lupul Costache vornic mari de Ţara de Gios, pre Ioan Sturdze vornic de Ţara de Sus, pre  Antiohie Jora hatman, pre un grec, anume Spraioti Dracumana, vel-postelnic şi pe mine Ioan Niculce vel-spatar, pe Gheorghiţă vel-păharnic, pre Dabije  vel-ban, pre Catargiul vel-visternic, pre Sandul Sturdze vel-stolnic, pre Costantin Costache vel-comis. Aceştie era boierii lui Dumitraşco-vodă întăiu.  Iar mai de credinţă şi mai ales toate trebile domniei era după mine, Ioan Niculce vel-spatar. Şi atunce dintăiu era boierii can grijiţi de numeli lui  Dumitraşco-vodă din tinireţe, cîndu era bezaidea, la domnia frăţine-său, lui Antiohie-vodă. Că era atunce nerăbdătoriu şi mînios,  zlobiv la beţie, şi-i ieşisă numele de om rău. Iar acmu, viind cu domnia, nu ştiu, să-ş piiardă numele cel rău: au doar mai la vîrstă venisă,  au doar chivernisisă viiaţa lui, unde nu era pace? Că aşea să arăta de bun şi de blînd! Tuturor uşe deschisă şi nemăreţ, de voroviea cu toţi copiii.  
{206} Atunce au scos pre ţară 2 civerturi, banii steagului. Şi de cum era soma la Neculai-vodă, au mai scădzut pe ţară la un civertu, cîte  3000 de galbeni. Aşijdere şi mazîlilor li-au scădzut tot pre giumătate şi mai bine dăjdile. Şi li-au făcut şi carte cu giurămînturi, să nu dea  desetină boierii, după cum n-au dat mai nainte boierii. Că să făcus-obiceiu de la Mihai-vodă, de da desetină boierii. Şi el apoi i-au iertat. Deci  boierii, vădzînd aşea milă şi nemărire, începusă toţi a să lipi şi a-l lăuda. Era om învăţat. Numai la giudecăţi nu prea putea lua  sama bine, poate-fi trăind mult la Ţarigrad în streinătate. Lăcomie nu avea mare, lucrurile lui poftiea să fie lăudate. Atunce avea mare supărare şi  cheltuială, fiind pacea stricată cu oastea lui voevoda Chiovschii şi cu cea şfedzască. O ierna şi o grijiea de zaharà, lemnu la Tighine pentru tocmitul cetăţii.  Deci de la Brăila căra ţara pîine la Tighine. Aşijdere şi lemnu căra den ţară la Dunăre, de făcea pod mereu la Cartari. Veşti din Ţara  Leşască şi de la moscali în tot ceasul cerca de le trimitea la Poartă. Deci era prea în val şi în mare supărare. Căci el venisă de curund, şi lucrurile  toate neaşădzate şi lipsite. Şi sliea ca să plinească poruncile Porţii toate, şi-i era prea cu greu, că era ţara stricată mai de-nainte vreme.  Începutu-s-au atunce şi omor în vite, cît nu mai biruiea oamenii să le despoaie. De pîine încă era lipsă, că nu rodis-într-acel an. Boierii  carii avusese greutate la Niculai-vodă sta tot vîrtos cătră Dumitraşco-vodă, ca să pîrască pre Neculai-vodă la Poartă pentru răutatea ce le  făcusă. Dar Dumitraşco-vodă nu priimiea nicidecum, nici să potriviea şi nu le da voie, ce ţinea legătura ce făcusă cu Niculai-vodă, cînd  s-au împreunat la Gălaţi. Iar Neculai-vodă, după ce-au agiunsu la Poartă, au călcat giurămîntul. Şi cum au mărsu la veziriul, au şi  pîrît pre Dumitraşco-vodă, dzicînd că el, cînd au mărsu în ţară, au găsit mai bine de giumătate boierii  
{207} haini la moscali şi prindzindu-i i-au închis. Iar Dumitraşco-vodă, cum au luat domnia, au şi răpedzit de olac înainte şi i-au  slobodzit pe toţi. Şi-ncă pre care era mai mare hain l-au pus căimăcan. Ce veziriul nemic în samă nu-i ţinea vorbile lui. Atunce, dacă au  înţeles Dumitraşco-vodă de acea vorbă bună de prieteşug ce-au grăit Neculai-vodă cătră veziriul, au şi chemat pre boierii ce-l  îndemna să-l pîrască pre Niculai-vodă şi li-au spus de Neculai-vodă cum ţine prieteşugul. Şi îndată i-au gătit pre o samă şi  i-au trimis la Poartă. Şi sosind boierii la Poartă, ş-au păscut prilejul şi, cînd au ieşit împăratul la geami, ei ş-au aprinsu rogojine în cap  şi au dat ardzaun la împăratul, jăluind ce li-au făcut Niculai-vodă. Iar împăratul, vădzînd atîta jalobă, au şi trimis să aducă pre  Niculai-vodă, să-i taie capul. Numai, norocirea lui, s-au tîmplat un prieten de i-au dat ştire, şi s-au ascunsu de au scăpat de peire, că l-ar fi  tăiat. Socotiţi, fraţilor, acmu! De vreme că cei mare nu-ş ţin giurămîntul, ce încă-ş aduc peire, dar cei proşti cum l-or ţinea?  Dumitraşco-vodă pe taină să gătiea să prindză pre Brîncovanul-vodă, precum îi poroncisă Poarta. Şi trimisese şi iscoade la munteni, de  vădzusă toate lucrurile lui cum stau. Şi ş-au făcut Dumitraşco-vodă vro cinci, şese steaguri de lefecii şi 2 steaguri de lipcani şi cîţiva feciori  de boieri grijiţi, îi ţinea gata în Iaşi. Şi făcusă cuvînt că va să margă în sus, cu podghiaz la moscali, ca să nu priceapă muntenii. Şi  aştepta din ceas în ceas să-i vie omul cel cu fermanul de la împărăţie, să să şi pornească la Brîncovanul, să-l prindză. Venitu-i-au  şi de la hanul ferman, numai să încalece, să-l prindză. Ce pre fermanul hanului nu cutedza să margă, să-l prindză. Ce au mai scris la Poartă că  el este gata, şi hanul încă i-au scris să purceadză. Ce să ştie şi de la împărăţie: purcede, au ba? Ce de la Poartă i-au venit răspunsu să  mai aştepte, că, cînd a fi vreme, i-a face  
{208} el ştire. Că aştepta veziriul să plinească cele 500 pungi de bani Brîncovanul, ce le cerus-împrumut, cum s-au pomenit mai sus.  Atunce, dac-au îngheţat apele după Boboteadză, au purces hanul în pradă pre apa Donului, în Ţara Moschicească, în sus, pre la Harcov. Dar la  galioanile moschiceşti n-au putut agiunge, să le aprindză, precum s-au apucat cătră împăratul turcescu. Nici spre Chiov de acolo n-au putut merge,  că au dat de oşti moschiceşti. Şi s-au întorsu iar la Crîm cu multu plean. Soltanul den Bugeag şi cu voevoda Chiovschii, de la Binder, cu oastea lui, au  trecut Nistrul şi au purces prin Ucraina în sus, tot prădînd şi stricînd pănă la Nemirov şi pănă la Fastuv, aproape de Chiov. Iar moscalii ce era pre  margine de strajă, dac-au simţit, s-au tras toţi de s-au strînsu în Podolia, spre Iaslovăţ, la Buceci, unde le era gheneralii lor, şi aştepta să le vie  ucaz de la Petreburhu, de la împăratul moschicescu, să vadă ce vor face. Atunce Adam Sineavschii hatmanul i-au mustrat pe gheneralii moschiceşti, anume  Vonconschii, Ianăş şiVejbah, şi li-au dzis aşea: "Ce oameni sinteţi voi de aşteptaţi ucaz, şi neprietinii pradă şi strică ţara? " Şi îndată  i-au pornit asupra tătarîlor şi a lui voevoda. Şi li-au dat şi hatmanul un rămentar, cu vro 30 de steaguri leşeşti, şi moscali încă era ca vro 10.  000. Şi cum s-au pornit asupra soltanului şi a lui voevoda, n-au stătut sultanul cu voevoda să să bată cu temeiu, şi s-au întorsu înapoi la Bugeag,  fără cît numai cîte o strajă unde şi unde de să loviea. Iară după ce s-au întorsu hanul şi Calga sultan din ceambuluri, au scris la Poartă de toate  ce-au lucrat. Aşijdere au scris şi paşa de Tighine. Dar veziriul nu i-au credzut, ce au trimis pre taină un ciohodar de olac la Dumitraşco-vodă, de l-au  întrebat anume cum au îmblat hanul şi sultanul. Şi au scris Dumitraşco-vodă de toate, cum le-u fost, de rînd.  
{209} Scris-au veziriul cu scîrbă la paşa de Tighine, dzicînd că beiul de Moldova este un ghiaur şi ştie toate ce să fac la Moscu şi la  leşi, de le scrie tot adevărat la Poartă, "iar tu eşti, vedzi doamne, busurman şi nu ştii nemic! " La atîta credinţă şi laudă avea  Dumitraşco-vodă la Poartă, cît apoi paşa Tighinei tot la dînsul trimitea de lua veşti, de scriea la Poartă. Dar Dumitraşco-vodă încă să  purta bine, că i le trimitea peste cinci, şese dzile, după ce scriea el la Poartă, pentru ca să sosască întăi de la dînsul veştile, apoi de la paşa.  Dumitraşco-vodă, vădzînd că de la Poartă îl zăbăvăscu cu răspunsul pentru Brîncovanul, au început a gîndi că doar au prinsu veste  ş-au tocmit lucrul. Şi ştiindu-l pre Brîncovanul mare neprieten, şi de i s-a tîmpla vro mazilie n-ar fi bine de dînsul, şi vădzînd că atunce  trăgea toată creştinătatea bucuria şi nădejdea creştinilor, adec-a moscalilor, au început şi el a să agiunge cu creştinii şi a-i înştiinţa de  la Poartă. Şi aşea cu meşterşug au scris la Poartă, ca să-i dea voie să facă a să agiunge cu moscalii şi ce-ar vedea şi ar înţelege, de toate  să facă ştire Porţii. Deci veziriul, gîndind că va hi drept Porţii, datu-i-au şi acea voie. Apoi Dumitraşco-vodă, luîndu-şi acea voie de la  Poartă, şi mai fără sîială au început a să agiunge cu moscalii. Şi să tîmplasă de avea la Poartă şi un capichihai, anume Iano, prea mare telpiz.  Şi poate-fi că-ş ştiea şi mai nainte voroava, că cu meşterşugul acelui capichihai lua cărţi de la solul moschicescu, ce era închis în Edicula,  şi le trimitea la Dumitraşco-vodă, şi Dumitraşco-vodă le trimitea la împăratul Moscului. Deci cu acest fel de credinţă şi slujbă au cădzut  Dumitraşco-vodă în mare cinste şi dragoste la Petru Alecsievici, împăratul Moscului. Că altul nime nu cutedza a face acele slujbe, că era solul în mare pază.  
{210} Pe acee vreme muntenii nu ştiea pentru slujbele ce face Dumitraşco-vodă, nici din boierii moldoveni, şi scriea muntenii rău de  Dumitraşco-vodă la moscali. Iară Moscalul, vădzîndu slujbele ce-i făcea, nicicum nu-i credea. Aşijdere pre acee vreme, fiind mitropolit ţărîi,  părintele Ghedeon şi cu Antiohie Jora hatman şi cu alţi boieri mari încă scriea de rău pentru Dumitraşco-vodă la moscali, să nu-l creadză, că  el este ca şi un turcu şi ţine cu turcii. Dar ei au 10. 000 de oaste gata şi zaharà, şi să trimiţă împăratul 15. 000 de oaste, să lovască podul despre  Dunăre, să-l strice şi să bată tot Bugeagul. Iar împăratul, vădzind slujbele lui Dumitraşco-vodă, nici de unele nu-i asculta. Împăratul  Moscului, vădzîndu că tătarîi au prădat în ţărîli lui, chiematu-ş-au toţi sfetnicii lui, de au stătut la sfat, ce vor face. Deci unii sfătuiea  să margă cu toată puterea la Crîm şi să lasă o samă de oaste la Chiov de apărare, de-a merge cineva asupra Chiovului. Unii sfătuiea să margă  pre Nipru pănă la Vozia şi să-şi ducă zaharà pe apa Niprului, şi de la Vozia să iea Dunărea în sus, la Cetatea Albă, să cuprindă Dunărea.  Unii sfătuiea să margă pre Nistru la Tighine. Dar împăratul n-au priimit sfatul nemărui şi au dzis că la Crîm a lăsa oaste împotriva Voziei, iar  altă oaste la Tighine nu-i bine, aşea îndată, să margă să o iea, că ş-a-şi răni oastea şi apoi cu temeiul turcilor nu s-a putea bate. Ce pe  Tighine a lăsa-o în urmă şi va merge drept la pod, împotriva veziriului, să-l bată, că apoi lesne va fi a lua pre urmă Tighinea. "Că zaharà ne va  scoate Brîncovanul-vodă, că aşea să adevereşte, şi ne-a ieşi înainte cu 30. 000 de oaste. Şi este să mai iasă cu Brîncovanul 20. 000 de  oaste sirbi, şi leşii încă or să ne dea 30. 000 oaste, şi din Moldova iar scriu boierii că sint gata 10. 000 de oaste". Şi are şi el ca treidzăci, patrudzăci  de mii de oaste. "Şi ne agiunge atîta oaste". Şi aşea, cu aceste nădejdi, ş-au pornit greimea oştii în gios de la Rîga.  
{211} Dumitraşco-vodă, dacă au simţit pre Antiohie Jora hatmanul că-l pîreşte la Moscu, l-au mazilit şi m-au pus pre mine, pe Ioan  Niculce spătariul, hatman în locul lui Antiohie. Dumitraşco-vodă, chiemîndu-şi boierii, au întrebat sfat, dzicînd că moscalii să pogoară asupra  ţărîi, ce or face, ca să vadză cine ce ar dzice. Dar el să le spuie adevărul că este agiunsu cu moscalii, nu spunea. Deci boierii nu-l credea pe  Dumitraşco-vodă, gîndiea că ţine cu turcii. Deci aşea, unii dzicea să să dea în gios spre Fălcii, şi doamna să o trimiţă pre Oituz. Alţîi  dzicea să trimiţă spre Bîrlad, alţii spre Focşani, păn' să vor bate turcii cu moscalii, şi care parte a birui cu acee să ţie. Şi au rămas să  trimiţă pe doamna cu giupînesele la Oituz, iar boierii cu vodă spre Fălcii. Şi cum s-au tocmit acestu lucru, au şi început a-şi răşchira casele lor,  cine cum putea, şi ales unii a să agiunge cu moscalii, precum s-au pomenit. Dumitraşco-vodă au trimis-au sol la moscali pre Luca visterniul, dzicînd  că-l trimite iscoadă, şi au scris şi la turci, făcîndu-le ştire. Deci Luca visternicul au găsit pre împăratul Moscului aproape, în Ţara  Leşască, la Iaroslav, şi aşea au aşădzat cu împăratul de-u făcut legătură. Ţara Moldovii cu Nistrul să-i fie hotarul, şi cu Bugeacul şi  cu toate cetăţile tot a Moldovii să fie. Numai deodată prin cetăţi să aşedze moscalii oşteni, păn' s-a întemeiea ţara, iar apoi să lipsască  oastea moschicească. Bir să nu dea ţara nici un ban, pre domnu să nu-l mazilească împăratul păn' la moarte, şi pre urmă fiii lui, pre care ş-or  alege ţara. Neamul lui să nu iasă din domnie. Numai cînd s-ar haini sau cînd ş-ar lepăda legea, atunce acela să lipsască, şi să puie din fraţii  lui. Pre boieri să nu-i mazilească domnul din boierie păn' la moarte, sau cu mare vină să-l scoată. Vama Ocnii şi altor tîrguri să fie venitul  domnilor, iar altă dare să nu fie. Mazilii şi mănăstirile să-şi stăpînească ocinele şi vecinii săi, să-ş iea desetină şi goştină de oi  şi de mascuri şi de stupi despre moşiile sale. 10. 000 de oaste să fie tot gata în ţară, şi împărăţia să le dea lefe din visteria  împărătească, din stoliţă. Din moscali să nu s-amestece la boieriile Moldovii, nici să s-însoare în ţară, nici moşii să cumpere. Domnul  pre boieri, să nu fie volnic a-i pierde, orice greşală ar face, fără sfatul tuturor şi fără iscălitura mitropolitului. Cătră aceste i-au dat şi tit de  domnie, să să scrie mai de cinste şi mai sus după cum să scriu domnii acmu, iar titul aşea-i era: "săninatul domn al Ţărîi Moldovii samoderjeţ   (sîngur stăpînitor) şi colegat (prietin) Ţărîi Moschiceşti", iar nu rob supus. Care acestu nume este puţin oarece mai de gios decît al unui craiu, care să  cheamă lătineşte acestu nume sărenis, iar sloveneşte să cheamă predsfeliişe, iar leşeşte eşniosfinţunii. Aşea ca să să scrie domnii  Moldovii. Aşijdere nicidecum pace cu turcul să nu facă, iar de s-a tîmpla să facă pace, să rămîie Maldova iar suptu stăpînia turcească, să  aibă împăratul moschicesc a da lui Dumitraşco-vodă 2 părechi de curţi în stoliţă şi moşii pentru moşiile din Moldova şi cheltuială pre  dzi, în toată viiaţa lui, lui şi oamenilor lui să nu-i lipsască. Şi de nu i-ar plăcea acolo şi s-ar trage într-altă ţară creştinească,  volnic să fie a merge, şi altele multe ca aceste. Şi pre aceste ponturi au giurat tare împărăţia Moscului şi au şi iscălit mai gios şi i l-au trimis pe  Luca visternicul. Şi au scris lui Dumitraşco-vodă să să gătedze şi să-i iasă întru întimpinarea oştii moschiceşti la Nistru. Iară de n-a  ieşi la Nistru şi a aştepta pănă s-a bate cu turcii şi i-a birui, atunce, ori să închine, ori nu să mai închine, că atunce mulţi domni s-or afla.  Că scrisesă Dumitraşco-vodă pre Luca de-i făcusă ştire că oaste turcească este multă, 400. 000, şi puşci 400, tot tunuri mari, şi tătărîme  
{213} multă, şi pîine în ţară nu-i. Nici atunce, la o vreme ca acee, nu pot oamenii să care de tătarî, că-i robescu, şi oamenii fug la  păduri. Şi el nu poate să s-închine aşea îndată, că-s tătarîi aproape şi i-or robi ţara. Dar împăratul Moscului au răspunsu Lucăi  că cu tătarîi s-au agiunsu, n-or robi, nici or putea, şi oaste are multă, nu să miară de turci. Şi pre zaharà de pîne şi de vite a da bani, n-a lua  în dar, că şi la Brîncovanul-vodă au trimis bani, şi are nădejde că-i va scoate zaharà de agiunsu. Şi aşea, cu această tocmală, s-au  întorsu Luca visternicul la Dumitraşco-vodă, aducînd lui vodă de la împăratul daruri un leftu cu diamanturi, cavalerie, pecete împărătească şi  cîţiva soboli. Dumitraşco-vodă sta atunce în cumpănă, cum ar nemeri să hie mai bine. Că să să dea în gios, să temea în gios să nu-l  pîrasă cineva, să-l apuce turcii să-l mazilească. Să să ducă înaintea moscalilor la Nistru, că acmu sosisă Şeremet la Nistru, iar să temea,  că sau a putea să scape păn' la Nistru de ţară, sau ba. Aşijdere şi pentru ţară să temea să nu o prade tătarîi. Ce sta şi să mira cum va face.  Ce au socotit şi au scos tuiurile şi corturile afară din Iaşi spre Balica, ca să mai chivernisască lucrul ceva înainte, să vadă oamenii că purcede în  gios, la oaste, înaintea veziriului. Căci Şeremet fertu-marşalîc agiunsese cu o samă de oaste moschicească la Nistru, şi socotiea Dumitraşco-vodă  că va merge Şeremet degrabă în gios, de va agiunge în Bugeac, şi va începe a să lovi cu tătarîi, şi el să va mai zăbovi a să găti la Ieşi,  să rămîie în urmă, ca să vadă cum a merge tabăra lui Şeremet. Avea grijă şi de turcii balgii ce era în Iaşi trăitori, vădzînd că moscalii  au întrat în ţară, şi Dumitraşco-vodă nu mai purcede în gios, să nu priceapă că-i hain. Şi au socotit Dumitraşco-vodă şi au scris o  carte la paşa de Tighine, precum moscalii au trecut Nistrul în ţară pre la Soroca, şi turcii balgii tot şed  
{214} în Iaşi, şi le spune să să rădice din Iaşi, să să ducă în gios, şi ei nu vor să să ducă. Şi poate pentru dînşii,  înţelegînd moscalii că sînt în Iaşi, să nu sloboadză podghiaz, să-i strice şi pe dînşii şi tîrgul. Ce să trimiţă măria sa paşa un  agă a lui să-i rădice din Iaşi, ca să nu facă vro belea ţărîi şi tîrgului. Deci paşa au făcut răspunsu lui Dumitraşco-vodă că  încă tot nu este vreme să trimiţă să-i rădice, iar cînd a şti el vremea acee, a trimite de i-a rădica. Şi lui încă-i va scrie atunce, de a veni  cu oastea lui la Tighine. Acestu răspunsu au venit lui Dumitraşcovodă de la paşe pre amiiadzădzi, iar după acee, dac-au trecut vro trei, patru ceasuri,  într-acea dzi au sosit o carte de la Mogîlde sardariul, precum au vădzut un turcu mare cu vro 30 oameni viind de olac la Iaşi, şi pe alţi turci purcedzînd iar  cu vro 300 de oameni, şi au purces din Tighine în sus: "Nu ştiu, la Ieşi mărgu, au aiure". Şi cetind cartea de la sardariul, n-au trecut un ceas, au şi nemerit  un slujitoriu de la capitanul ce era pus de strajă la Prut, dînd veste lui Dumitraşco-vodă, precum un turcu cu vo 30 de oameni vine de la Tighine de olac, şi  l-au lăsat trecînd Prutul. Iar pe urmă au sosit şi însuşi capitanul Timoftei, ce era de strajă, dzicînd că au venit cu acel depreună păn' la  Aaron-vodă, şi acolo în cîmpu au descălecat să mîie. Şi i-au audzit acel capitan vorovind ei în de ei, dzicînd: "Să ne mînecăm  dimineaţă, să-i prindem pe toţi". Şi n-au înţeles bine pre cine să prindă, şi viind înainte au spus lui Dumitraşco-vodă, şi audzind  vodă, au dzis că vine cu mazilia. Atunce Dumitraşco-vodă, audzind şi vădzind acele şi vădzînd că-l chiiamă paşa la Tighine, s-au temut  că-i vine mazilia, prepuind că l-ar fi pîrît Iordachi Ruset vornicul la paşa Tighinei că este hain. Pentru că Iordache îl ştiea pe vodă că s-au  agiuns cu moscalii, şi dzicea vodă: "Nu este altu lucru, făr' decît numai Iordache m-au pîrît la paşa de Tighine".  Şi îndată au şi trimis de au făcut spaimă în tîrgu, să să păzască cum că vine un podghiaz moschicesc să lovască tîrgul. Deci s-au  făcut mare spaimă noaptea în balgii şi în tot tîrgul, şi fugiea care cum putea, de s-au umplut toată ţara de spaimă. Şi ş-au pornit şi  doamna-ş la Cetăţuie, iar vodă au încălecat de au purces înaintea acelui agă cu 30 de turci: de a vedea că or să-l mazilească, să-i taie pre  toţi. Deci mărgîndu şi aflîndu-i dormind pre cîmpu dencolo de Aron-vodă, au năvălit de i-au prinsu pre toţi şi au început a-i lega.  Atunce au găsit la aga şi cărţile paşii ce scriea să rădice pe balgii să-i ducă la Tighine, iar nu de mazilie. Deci cetind Dumitraşco-vodă  cărţile, fiind lună, s-au căit ce-au făcut şi, poroncind să-i sloboadză şi să li dea înapoi ce le-ar fi luat, au şi început a-i mustra, cu  ce treabă de mîn ei pre cîmpu noaptea, la o vreme ca aceasta, fiind lucru de nepace, şi nu i-au făcut lui ştire. Şi el s-au gîndit că este podghiaz  moschicescu. Şi i-au trimis la Ieşi cu un om a lui, de le-au dat gazdă. Iar Dumitraşco-vodă s-au zăbovit toată noaptea, făcîndu-s-a cerca  podghiaz, şi a doa dzi iar au venit la Ieşi. Deci atunce, la prinsoarea acelor turci, s-au tîmplat de-au perit un turcu de moldoveni. Deci vodă au stătut cu acel  agă de au împăcat lucrul pentru acel turcu şi pentru acele ce dzicea, turcii că le mai lipsăscu, atunce noaptea, cînd i-au prinsu. Şi i-au dat acelui agă  Dumitraşco-vodă o mie de lei, dzicînd şi turcul aga că a lui vină este, căci au mas pre cîmpu. Şi făcîndu-i vodă răspunsu la paşe,  s-au dus la Tighine. Scris-au Dumitraşco-vodă şi la Poartă pentru aceasta, cum s-au tîmplat primejdia de au perit un turcu, mîindu la cîmpu, şi el  s-au gîndit că doară este podghiaz moschicescu. Şi i-au vinit răspunsu de la Poartă să fie fără de grije, că n-are nici o vină, măcar şi pre  toţi de i-ar fi tăiat, că au fost vina lor, pentru ce au vrut să mîie noaptea pre cîmpu la vreme de nepace. Iară dupre acee, Dumitraşco-vodă s-au mutat în Cetăţuie,  
{216} de şidea. Iar slujitorii ce avea şidea la corturi, unde sînt acum curţile domneşti la Frumoasa. Ţara să bejenisă dintr-acea spaimă ce  să făcusă. Boierimea mai toţi fugisă de pre lîngă dînsul, de-l lăsasă sîngur, socotind unii că să va mazili din pricina turcilor. Alţii socotiea  că or vini moscalii şi or luoa ţara, şi n-a mai fi Dumitraşco-vodă domnu stăpîn. Bucatele să scumpisă în Iaşi, că nu aducea nime nici de o  parte, fiind bejenii. Zlotaşii fugiea cu banii şi la vistierie nu aducea, în nedejdea moscalilor. Slujitorii numai ce rămăsese vro cinci, şese steaguri de lefecii şi  siimenii din curte. Iară alţi slujitori de ţară, cine cum putusă, să dusese şi nu mai viniea nice la o slujbă. Şi feliuri de feliuri de spaime umbla.  Socotit-au atunce Dumitraşco-vodă să-ş pornească doamna de la Cetăţuie pre Oituz cu Iordachi Rusăt vornicul, împreună cu giupînesili, iar  vodă cu boierii şi cu acei puţini slujitori să purceadă în gios spre Huşi, să zăbăvască acolo, pănă or agiunge moscalii la Bugeac de s-or bate  cu turcii, să vadză cum să va alege. Şi au ales o sută de siimeni cu doi bulucbaşi mai de credinţă, de i-au giurat şi le-au dat lefe şi i-au suit  în Cetăţuie să purceadă cu doamna, să fie de paza ei. Iar celoralalţi siimeni ce rămăsese la corturi nu le-au dat lefe bani gata, neavînd de unde, ce  i-au orînduit la zlotaşi, la ţară, să margă să-ş strîngă lefele, şi de la corturi să margă la curtea domnească, să fie de treaba curţii.  Şi, a doa dzi vrea să-ş pornească doamna, şi apoi să purceadză şi el în gios spre Huşi. Iar siimenii acei de la corturi, vădzind că nu le-au dat  şi lor lefe bani gata, n-au vrut să margă în curte, ce au luat steagurile şi au purces din şes la Cetăţuie cu zorbà, ca să-ş ceară lefele. Iar  Dumitraşco-vodă, vădzindu-i că vin, au pus de-au închis porţile Cetăţuii şi au vrut să le stea împotrivă cu siimenii cei ce-i giurasă.  Şi mai avea şi vro 60 oameni aduşi cu dînsul din Ţarigrad, şi au răpedzit şi la lefecii să încalece. Atunce seimenii cei cu zorbà  
{217} au venit păn' la poarta Cetăţuii şi, vădzînd c-au închis porţile şi nu-i lasă să între în mănăstire şi le stau cei  dinlontru împotrivă şi lefeciii încalecă, n-au vrut să s-apuce de gîlceavă şi au început a grăi cu binişor şi a să ruga să le dea şi lor  lefe. Atunce Dumitraşco-vodă să spăriesă şi au prinsu pre bulucbaşii lor înlontru şi i-au ucis cu buzduganul, şi încă pre unul l-au lovit cu  sabia, dar n-au murit. Şi aşea s-au potolit acea gîlceavă, şi s-au dus la strajă, în curte, unde era orînduiţi. Şeremet, den Soroca de la Nistru, nu  să mai pogorîea în gios, să margă la pod la Dunăre, unde-l orînduisă, că să temea, că avea oaste puţină, ce prea cătinel să trăgea pre  Nistru în gios. Dumitraşco-vodă, vădzînd aceste lucruri, că au rămas mai sîngur şi-ş caută cineş chivernisala lui, şi bani de cheltuială  n-avea mai mult de 10 pungi, de toţi banii lui, că nu avusese vreme să strîngă, nici era lacom, precum mai sus s-au scris, schimbat-au socoteala  într-alt chip. Să nu mai margă în gios la turci, temîndu-să să nu-l mazilească, şi a fi greu de dînsul, dzicînd că toţi fug şi-ş  caută chivernisala sa şi a caselor sale. Ce el încă-ş va căuta chivernisala lui, şi vădzînd şi pre seimeni cum s-au burzuluit, nu s-au mai  încredzut să să despartă de doamnă-ş şi să o dea în laturi, ce pre taină au trimis pre Pricopii capitanul şi pre Dimitrie aga, slugile lui credzute, la  Şeremet, la Movilău, scriind ca să-i trimiţă în grabă vro 4000 de moscali aice în Iaşi, să-i fie aret, să nu-l apuce turcii să-l  mazilească. Dacă au simţit Şeremet, tare s-au bucurat şi-ndat-au ales pre Croput bragadiriul, cu 3000 de moscali, şi pre Chighieciu, cu un polc de  moldoveni, ca vro 500 de moldoveni, ce slujiea la moscali, şi i-au pornit înainte la Ieşi. Deci agiungîndu Cropot bragadiriul la Prut, au răpedzit înainte,  dînd ştire lui Dumitraşco-vodă ca să trimiţă să grijască poduri la Zagarance, să treacă.  
{218} Atunce au sosit ferman de la veziriul la Dumitraşco-vodă, să încalece să margă să prindză pre Brîncovanul-vodă. Şi au scris  cărţi şi la soltanul de Bugeag, să dea lui Dumitraşco-vodă oricîţi tătarî i-ar trebui. Atunce am ştiut şi eu c-au fostu scris să vie moscalii,  că eu tot gîndieam că om purcede în gios spre Huşi, precum sfătuisem. Iar dac-am înţeles c-au sosit moscalii, mult m-am mirat şi am dzis lui  vodă să scrie, să să întoarcă moscalii înapoi, şi să mergem, precum scrie veziriul, să prindem pre Brîncovanul, şi să să lasă de moscali,  că poate să-i bată turcii, şi tătarîi or robi ţara. Puiu pre Dumnedzeu martur că aşea i-am dzis, şi tare am stătut, că doar l-oi întoarce,  şi n-am putut. Şi încă cu mînie mi-au răspunsu, dzicînd că "voi toţi vă chivernisiţi, ca să rămîneţi la creştini, şi numai eu  sîngur pentru voi să rămîiu la păgîni; că v-am vădzut eu credinţa, că aţi fugit toţi, şi eu am rămas sîngur; pentru ţară, n-or  prăda-o tătarîi, că moscalii acmu sosescu, şi eu ştiu prea bine că n-or bate turcii pre moscali". Deci vădzînd şi eu că mi-au răspunsu  aşea cu scîrbă, m-am temut a mai răspunde, să nu cumva cad în vro primejdie a vieţii. Măcar că mulţi dzic că eu l-am îndemnat să să  închine la moscali, dar grăiescu cu năpaste şi ca nişte oameni ce nu pricep şi nu ştiu. Că atunce era toţi creştinii bucuroşi moscalilor, nu numai eu,  că scriea alţii mai nainte de chiema pre moscali, mai nainte de Dumitraşco-vodă: muntenii, sîrbii, moldovenii, cu cîţi ani mai nainte! Numai pizmaşii  zavistnici scorniea asupra mea ocară, şi oamenii cei proşti şi neprieteni şi cei nepricepuţi credea aşa. Dar eu taina stăpînului, căruia i-am mîncat  pita, n-am putut-o descoperi, uitîndu-mă la Sfînta Scriptură, ce au dzis îngerul cătră Tovie dzicînd: "Taina împăratului să o acoperi, iar  faptele lui Dumnedzeu la arătare să le mărturiseşti". Ce şi eu n-am vrut să mă fac al doile Iudă sau să-l viclenescu, să fug de la dînsul. Că  de-aş fi făcut aşea, ce laud-aş  
{219} fi dobîndit? Ce numai osîndă de la Dumnedzeu şi ocară de la oameni. Iar eu aceste răbdîndu-le cu dreptate, den toate nevoile am  scăpat, care le-am tras pre strîmbătate în 9 ani. Ce întru aceste ce mi s-au întîmplat m-am lăsat tot în nădejdea lui Dumnedzeu, păn' m-au  scos, precum mărturiseşte David prorocul, psalom 39: "Răbdîndu am aşteptat pre Domnul, şi mi-au luat aminte, şi au ascultat ruga mea, şi m-au scos  din groapa patimilor şi din tina cea adîncă, şi au pus pre piatră picioarele mele", i proci. Chiematu-ş-au atunce Dumitraşco-vodă boierii săi,  cîţi mai rămăsese lîngă dînsul, numai aşea, sprinteni, anume pre Nicolai Costîn vel-logofăt, pe Ioan Sturdze vornicul şi pre Iordachi Rusăt  vornicul şi pre llie Catargiul vel-visternic, şi le-u spus precum au chiemat pre moscali, şi au venit de trec Prutul la Zagarance. Atunce toţi boierii, audzind,  s-au bucurat şi au răspunsu cu bucurie cătră vodă şi au dzis: "Bine ai făcut, măria ta, că noi ne temeam că te-i duce la turci, şi aşea aveam  gînd că, de te-om veade că mergi la turci, te-om părăsi şi ne-om duce de ne-om închina la moscali". Şi le părea bine. Numai Iordachi Ruset  vornicul au dzis atunce: "Te-i can grăbit, măria ta, cu chiematul moscalilor. Să fii mai îngăduit, măria ta, păn' li s-ar fi vădzut puterea, cum l-ea  merge". Răspuns-au Dumitraşco-vodă, dzicînd: "Nu mai era vreme a mă mai chivernisi, temîndu-mă ca să nu mă apuce turcii. Că iată şi  din dumnevoastră m-aţi părăsit o samă şi nu sinteţi într-un cuvînt şi într-o credinţă cu mine. Atunce au şi încălecat  Dumitraşco-vodă şi au purces înaintea moscalilor, la Prut. Şi s-au împreunat cu Cropot bragadir şi au venit cu dînsul în gios, pre Jijie, păn'  l-au trecut Jijia şi Bahluiul. Şi l-au lăsat pre Bahluiu, din gios di Iaşi, la Podul lui Bîtcă, şi acolo ş-au pus obuzul, dîndu-i conac de toate ce  i-au trebuit lui şi oştii. Şi luîndu-şi Dumitraşco-vodă 2 capitani, cu 2 steaguri de draguni, s-au întorsu de-sară  
{220} la Cetăţuie, unde-i era doamna. Iar pre mine, Ioan Niculce hatmanul, păn-au umblat vodă Ia Prut, m-au lăsat de paza doamnei la  Cetăţuie, ca să nu lovască niscaiva turci pre doamna în urma lui. Iar doa dzi venit-au şi Cropot bragadiriu numai cu un steag de draguni la Ieşi. Şi l-au  cinstit Dumitraşco-vodă şi l-au dăruit, şi au îmblat prin curţile domneşti şi prin toate mănăstirile de le-au vădzut, şi desară iar s-au  întorsu la obuzul său, la Podul lui Bîtcă. Atunce moldovenii, cum au vădzut moscalii, precum sint învăţaţi la jacuri, cînd văd cîte un lucru  burzuluit, au şi purces, unii cu poroncă, alţii şi fără poroncă, a tăiea pre turci şi a-i robi, unii în Iaşi, alţii printr-alte tîrguri, unde şi-i  afla, prin toată ţara. Şi-i jăcuiea de bani, de odoară, de cai, de borfe, de boi, de oi, de miere, de ceară şi de toate ce găsiea. Iar băcăliile sta vărsate  pre uliţă, de era sătui şi copiii. Strafide, smochine, alune era destule pre la toate babele. Iar pre care turci nu-i tăiea, îi ducea, cu pieile, de-i da robi domniei.  Iar pre unii să tîmpla de-i ascundea prietenii, care scăpa păn' la prieteni. Carei mai pre urmă de mare folos au fost turcii acelor prieteni ce-i ascunsese.  Nezăbovind vreme, au şi venit Şeremet la Ţoţora cu obuzul lui, ca vro 15. 000 oaste. Că n-au cutedzat să margă drept la pod la Dunăre, cum îl  învăţas-împăratul, căci că avea oaste puţină. Veziriul turcescu încă sosisă la Dunăre şi să temea a trece în ceasta parte, audzind că  vin mulţime de moscali. Ce sta şi el cee parte. Iară după ce au înţeles veziriul că s-au hainit Dumitraşco-vodă, îndată au prinsu pe capichihaia  lui Dumitraşco-vodă, pe Iano, şi i-au tăiet capul. Aşijdere şi împăratul turcescu, înţelegînd la Ţarigrad, au şi prinsu pre  Antiohie-vodă şi l-au închis. Şi era să-l taie. Numai norocirea lui au fost c-au mărturisit caimacamul cătră împăratul cum  Antiohie-vodă cu o lună mai nainte i-au spus lui că frate-său este hain, nu îmblă bine, şi el n-au credzut, gîndind că-l pîreşte pre  pizmă. Şi aşea spuind împăratului caimacamul, l-au iertat şi l-au slobodzit din Edicula. Iară Şeremet, cînd au fostu venit de la Nistru la Ţoţora,  au fost venit pre la Orheiu. Şi s-au rădicat toţi orheienii, sorocenii şi lăpuşnenii, de-au venit cu dînsul păn-au trecut Prutul. Şi ţărănimea  cu bejeniile s-au dus toată în Cîrligătură, iară slujitorimea au rămas toată la Dumitraşco-vodă, în oaste. Apoi Dumitraşco-vodă  ş-au mutat doamna în curţi la Ieşi şi i-au lăsat un polcu de moscali de pază ei. Iar el, cu slujitorii cîţi avea la Ţoţora, s-au dus şi ş-au  aşădzat oastea lui dincoace de Prut şi cu moscalii lui Cropot bragadir. Şi s-au sculat cu boierii lui, care s-au dzis mai sus, şi au trecut Prutul la Ţoţora, de  s-au împreunat cu Şeremet, unde era obuzul lui. Şi i-au făcut Şeremet cinste mare lui Dumitraşco-vodă şi boierilor săi. Şi au dăruit  Dumitraşco-vodă lui Şeremet un cal foarte frumos, aşijdere şi Şeremet lui Dumitraşco-vodă au dăruit 2 părechi de soboli şi boierilor cîte o  bucată de ladan de cele bune, cîte de doao haine. Dumitraşco-vodă au sfătuit cu Şeremet să scrie o carte în limbă turcească la sultanul, ca să să  închine şi el, cu tot Bugeacul, că, neînchinîndu-să, pe urmă n-a fi bine de dînşii. Şi au pus Şeremet un copil a lui e ştiea scrii bine turceste,  iar Dumitraşco-vodă au dzis că n-a putea copilul scrie cu dăscălie, fiind tînăr. Însă au dzis să scrie întăi pre o ţidulă de hîrtie mică  vro doao rînduri, să vadză cum scrie. Iar acel copil, fiind telpiz bun, au scris pre o ţidulă aşea, că "nu este mai mare blăstămat în lume decît omul  cela ce are o fărîmă de pîine în mînă şi o leapădă pe acee şi cearcă să afle alta mai mare". Şi au dat la Dumitraşco-vodă. Iar  Dumitraşco-vodă cetind, au dzis copilului:  
{222} "Hai ghidi cahpol! " Şi n-au mai spus lui Şeremet ce-au scris copilul, fiindu-i ruşine, numai ce-au dzis c-a putea scrie. Şi l-au pus  de-u scris cartea şi au trimis-o la soltanul, iar soltanul n-au dat nici un răspunsu pre acea carte. Şi s-au întorsu Dumitraşco-vodă la conacul lui  preste Prut. Venisă cu Şeremet depreună şi un menistru a împăratului, anume Simion Savva Rogojinschii, neguţitor de feliul lui, de la Rogojia, despre partea  turcească. Şi cădzusă boieriu mare, de cinste şi de sfat, la împărăţia Moscului, că ştiea multe limbi. Şi-i dedesă împărăţia mulţi  bani, să-i fie de purtat grijă la cheltuiala oştii. Atunce au dat el lui Dumitraşco-vodă 100 pungi bani, să facă oaste de moldoveni, păn' la 10. 000, sau  şi mai bine. Şi de i-or mai trebui, să-i mai dea bani. Şi să dea de tot polcovnicul cîte 100 ruble, de rocmistru cîte 30 şi de chihai, şi de stegariu  cîte 10, şi de tot tovarăşul, de unul, cîte 5 ruble. Şi aceşti bani să le fie dintăiu de cheltuială, iar apoi, dacă s-or aşădza, să le dea lefe. Şi  i-au mai dat vro 30 pungi bani să trimiţă în ţară, să cumpere vite cîte 4 lei vita, să le fie de treaba oştii. Aşijdere i-au mai dat şi cîteva  cărţi împărăteşti, scrisă la toată boierimea şi slujitorimea, toţi să încalece, să vie la oaste cu plată, iar care n-a veni va rămînea podan  şi lipsit din moşiile sale. Ţăranii să aibă a aduce bucate, fără frică, să le dea bani. Deci Dumitraşco-vodă îndată-au răpedzit la  ţară făcîndu-le ştire tuturor. Deci boierii mazili au şi început a veni de prin bejenii la oaste. Foarte prea puţini n-au venit. Şi au trimis, cu  cărţile, şi bani la cine au socotit, să cumpere vite. Aşijdere şi slujitorii, dac-au audzit, au şi început a vini toţi de toate părţile şi a să scrie la  steaguri. Şi audzind de leafă, nu numai slujitorii să scriea, ce şi ciobotarii, croitorii, blănarii, cîrşmarii. Slugile boiereşti lăsa pre boierii săi şi alerga  de să scriea la steaguri. Oaste de strînsură, din tîrgu, mai mulţi fără  
{223} arme decît cu arme. Să făcusă păn' la 17 polcovnici şi 170 rocmistri cu steaguri în cincispredzece dzile. Numai steagurile încă tot nu  apucas-a să plini bine, cîte 100 oameni la steag, neavînd cîndu să plinească. Atunce Şeremet zăbovind la Ţoţora, aşteptînd împărăţia  să vie cu toată greimea, lovit-au tătarîi în vro doao, trei rînduri straja lui Şeremet, fără veste, de o strica şi apuca cîte o herghelie, doao de a  oştii moschiceşti şi să da iar înapoi. Să can hărăţiea cîte puţin cu oastea moschicească cea sprintină, iar cu temeiul nu vrea să să bată.  Peste Prut, de ceasta parte, nu cutedza să treacă la moldoveni, că să făcusă veste că sint moldoveni 30. 000. Şi ştiind pre moldoveni că sînt sprinteni  la războiu, nu cutedza să le facă vrun vicleşug. Nici în ţară pe de altă parte nu vrea să între, ce numai pre de cee parte, cît putea, zăhăiea pre  moscali. Atunce era un boieriu, anume Lupul Costache, fiiu lui Gavriliţă, şi era dator lui Dumitraşco-vodă den goştină cu 3000 de galbeni. Şi-i mai  dedese şi 800 de galbeni să cumpere pîine de la Bîrlad, ca să să afle la vreme de trebuinţă, ori la care parte i-ar trebui. Iar el, audzind de  Dumitraşco-vodă că s-au închinat la moscali, au strînsu cîteva rude a lui şi ş-au făcut tabără la mănăstire la Bursuci şi s-au  închis cu cîteva gloate acolo. Şi la Dumitraşco-vodă nu mergea, nici bani sau pîine nu trimitea. Şi scriea cărţi la Şeremet de-ş făcea obraz,  adică veşti de la turci, şi pe Dumitraşco-vodă, în loc de laudă, îl clevetiea cătră Şeremet. La turci scriea cu altu obraz, că sint moscali puţini  şi-i o oaste flămîndă. Ce să treacă veziriul Dunărea fără grijă, că-i va bate pre moscali. Iar Şeremet şi cu Dumitraşco-vodă,  audzind de acele spurcate fapte a Lupului, că scrie la turci şi face piedecă şi altor pementeni să nu vie la moscali, au trimis pre un polcovnic, anume Chigheciu, cu  vro 300 de moldoveni şi un căpitan cu vro 200 de draguni să-l prindză, să-l aducă la dînşii. Iar el vădzîndu-i, s-au făcut bolnav,  
{224} şi el şi giupîneasa lui, şi au început a-i cinsti şi a-i dărui pre acei trimişi. Şi s-au rugat şi au trimis nişte fraţi ai lui mai  mici şi pre un ficior al lui de trup, dzicînd că, de-i va mai trece, a ieşi înaintea oştii la Fălcii, cu oastea ce-a putea strînge şi cu zaharà. Şi aşea  credzîndu-l, l-au lăsat şi, luînd pre fraţi şi pe ficiorul lui, i-au dus la Şeremet. Care lăsare a Lupului de mare stricăciune au fost moscalilor, că  el tare au îndemnat pre turci să treacă Dunărea, că să temea veziriul să treacă. Pentru care slujbă de grabă au luat plată de acel veziriu, precum  înainte să va scrie. Că cine face, faci-i-să. Împăratul Moscului atunce să zăbovisă la Iaroslav la o nuntă leşască, şi poftind şi dînd  bani leşilor, ca să-i dea 30. 000 de oaste agiutor. Şi i-au adeverit leşii că i-or da şi au dzis să purceadză înainte, cu oastea lui, că ai lor or  purcede dreptu pre Prut şi i-or agiunge. Şi au gătit leşii oaste şi au pornit-o păn' la marginea lor, la Snetin. Şi de la Snetin n-au vrut să mai treacă  în cesta hotar încoace. Şi acolo au stătut, aşteptînd vreme păn' s-or bate moscalii cu turcii, şi de-or birui moscalii, să să pogoare şi ei în gios.  Şi lăsasă împăratul şi pe Dolhoruchi, cel mai mare frate, cu 12. 000 de moscali, să vie cu leşii, precum i să făgăduisă. Şi pre adeverinţa lor  au purces împăratul în gios, pre Nistru, pănă la Soroca. Ş-au agiunsu temeiul oştii sale, pedestrimea, adusă tocma de Rîga degrabă, ostenită şi  flămîndă. Şi au trecut Nistrul pre la Soroca şi au lăsat acolo o samă ce era bolnavi şi leşinaţi, iar cu cei ce era mai tare au venit dreptu preste cîmpu  la Prut, la Zagarance. Iară de acolo s-au pornit în gios pre Prut, spre oastea lui Şeremet, şi de acolo au trecut Prutul şi au venit marele Petru, împărat al  Moscului, dreptu în tîrgul Iaşului, împreună cu împărăteasa lui, în curţile domneşti. Iară caimacamii, împreună cu alţi boieri şi  orăşeni bătrîni mai de cinste şi mitropolitul cu tot clirosul, i-au ieşit cu toţii înainte, afară din  
{225} Iaşi, şi frumos tîmpinîndu-i, l-au priimit cu toată inima. Şi i s-au închinat ca unui împărat creştin, dînd laudă lui  Dumnedzeu, ca doar îi va cerceta cu mila sa şi-i va scoate de suptu giugul robiei turcilor. Împăratul moschicescu mai avea un obuz mare de oaste strînsă la  Azac, ca să margă să bată Crîmul. Şi era la acel obuz 20. 000 de calmîşi şi 20. 000 de donţi şi 15. 000 căzaci din olatul Harcovului şi 5. 000  căzaci ce le dzic eiţi, ce trăiesc preste Don, şi 20. 000 de moscali, care să fac preste tot 80. 000. Şi le era ca pre această   [oaste] Apracsin cneajul, gubernatul de Azac. Şi au venit atunce carte la împăratul de la Apracsin, precum au lovit pe tătărîmea ce-i dzic cubani,  carei trăiescu preste Don, şi au robit 10.000 copii, ca de 12 ani şi mai gios, iar pre alţii, ce era mai mare sau mai mici, i-au pus tot suptu sabie. Şi acmu este gata  să purceadă să între în Crîm. Ce împăratul i-au făcut răspunsu lui Apracsin înapoi, să nu să grăbască a întra în Crîm, păn'  s-a bate întăi el cu veziriul, şi apoi îi va face ştire să între în Crîm. Mai avea împăratul şi altu obuz, strînsu la Ceahrin, din gios de Chiov, de  iasta parte pre Nipru, 15. 000 de moscali şi 30. 000 de căzaci, carei să ţin de hătmănia căzăcească. Şi era cap acelui obuz Dumitru Galenici, cneajul  şi gubernatul de Chiov, şi cu Scoropaţschii, hatman căzăcescu. Şi era orînduiţi să iea pre Nipru în gios, să lovască Vozia. Iar cînd au sosit  împăratul la Soroca, au scris lui Dumitru Galenici să răpadă 4. 000 saci de pîine cu căruţă din Chiov, să dea oştii cei bolnave de la Soroca, şi să  răpadă o samă de căruţă şi aice în Iaşi, după dînsul, înţelegînd că nu-i pîine în Moldova. Deci trimiţind Galenici cîteva tabere  de căruţă cu pîine după împăratul, o samă de căruţă s-au poprit la Soroca, iar o samă au venit la Ieş mai tîrdziu, iar pre o tabără de  căruţe au lovit-o tătarîi la Bălţile Căinariului şi i-au făcut mici fărîme, de n-au scăpat un om.  
{226} Mai avut-au împăratul şi altu obuz de oaste, lăsat în sus, despre partea hraniţii şvedzeşti. Şi era cu dînsul cneajul Alecsandru  Daniilovici Menjic fercu-marşalîc şi cu Bon ghenarariul, cu 18. 000 de călărime aleasă şi 20. 000 de pedestrime şi cîteva mii de sasi de a lui Avgust,  craiul leşescu, de sta acolo împotriva şfedzilor, fiind rămaşi în ţara lor de la craiul, osebi de altă oaste ce mai avea pre Mare Balticum, de îmbla cu  galioane, bătîndu-să cu şvedzii. Această oaste ce scrie mai sus au avut-o moscalii, şi fără socoteală au împărţit-o şi au  răşchirat-o într-atîte părţi. În nădejdea voroavelor streini, a muntenilor, a leşilor, a sîrbilor, a moldovenilor, au venit împăratul fără  oaste, negrijit, să să bată cu veziriul şi cu poiedea oştii turceşti şi tătăreşti, într-un mijloc de cîmpu pustiiu. Şi aşea, în nădejdea  streinilor, era să-ş piiardză moscalii împărăţia creştinească. Că împăratul aice mai mult de 30. 000 oaste moscali, cu a lui Şeremet cu tot, nu  avea. Şi mai era şi vro 8. 000 căzaci, polcul lui Medhoroţschii polcovnicul. Că numai pre acesta l-au luat cu sine, iar pre aceilalţi polcovnici nu i-au  credzut şi i-au lăsat pre Nipru, la Ceahrin, cu hatmanul lor. Şi era şi 1. 000 de donţi şi vro 6. 000 de moldoveni, cu cei ce slujiea mai nainte la moscali. De  toată oastea ca 50. 000. Şi avea şi 52 puşci. Şi cît şi era oaste, mai mult era bolnavă, flămîndă şi obosită. Iar turcii era cu veziriul 400. 000,  fără poiedia tătarîlor, şi avea 400 de puşci. Oaste grijită şi hrănită bine, fiind în ţara lor. Atunce Şeremet şi cu Dumitraşco-vodă, din  Branişte, de la Ţoţora, dac-au oblicit că-i împăratul în Iaşi, au lăsat oastea şi au mărsu la împărat de s-au împreunat. Atunce au  îmblat pren toate mănăstirile împăratul, de le-u vădzut, şi din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golîe, dzicînd că are 3 feliuri de  meşterşuguri: leşesc, grecesc şi moschicesc. Şi mult lăuda împăratul lucrurile, chipul şi toate obiciele moldovenilor,  
{227} şi încă şi dobitoacele acestui pămînt, dzicînd că-s frumoasă. Dumitraşco-vodă au făcut împărăţiei masă  frumoasă în curţile domneşti, în casa cea mare cu cinii. Iar cînd au fost să şadză împăratul la masă, n-au vrut să şadză în capul mesei,  ce-au şădzut în scaon lîngă masă, iar în capul mesei au pus pe Dumitraşco-vodă şi după dînsul pe Galoftin Gavriil Ivanovici, apoi pre alţi  ghenarari mai gios, anume Dolhoruchi cel mijlociu, Mihai Galicen cel mic, Sava Rogojenschii, menistru, Şefer, menistru, adecă visternic, Rentu, ghenarar, Vejbah, Toma  spatar, că atunce fugisă din Ţara Muntenească, şi feciorul lui Şeremet. Iar Şeremet n-au şădzut la masă, că îndată s-au întorsu la obuz  cu alţii din bragadiri şi polcovnici. Să ospăta şi să veseliea prea frumos cu vin de Cotnar şi lăuda vinul foarte. Şi încă mai bine le plăcea vinul cel  cu pelin, şi mult să mira cum spre partea lor nu să face vin cu pelin aşea bun. După ce s-au sculat de la masă, au venit şi boierii ţărîi de s-au  împreunat cu împăratul, şi le-u dires împăratul cu mîna lui tuturor cîte un păhar de vin. Împărăteasa şi cu doamna şi cu giupînesele ce  să tîmplas-în Iaşi încă şedea la masă în casa cea mică de să cinstiea. Iară împăratul era om mare, mai înalt mai decît toţi oamenii,  iar nu gros, rătund la faţă şi can smad, oacheş, şi can arunca cîteodată din cap, fluturînd. Şi nu cu mărire şi fală, ca alţi monarhi, ce umbla  fiecum, prost la haine, şi numai cu doao, trei slugi, de-i era de grija trebilor. Şi umbla pre gios, fără alaiu, ca un om prost. Iară atîta dragoste arăta  împăratul cătră Dumitraşco-vodă, unde vădzusă să s-au închinat de bună voia lui, că să tindea cu amîndoao mînule şi cuprindea  pre Dumitraşco-vodă de grumadzi şi-l săruta pe faţă, pe cap şi pe ochi, ca un părinte pre un fiiu al său. Aceasta era, cînd s-au împreunat în casa cea mică.  
{228} Atunce Iordache Ruset vornicul şi cu o samă de rude ale sale, cu Dumitraşco Racoviţă hatmanul şi cu Savin Zmucilă banul au început a  agiunge cu clevete asupra lui Dumitraşco-vodă, cum că nu este bine să fie domnu vecinic, pre neam, în Moldova, ce este bine să să schimbe după cum  va pofti ţara, adecă precum este şi acmu, domniile de la turci. Deci împăratul, oblicind de această poftă a lor, au învăţat pre Goloftin şi pre  Rogojenschii de-au chiemat pre toţi boierii ţărîi la gazda lor, în casele Dediului spatariul, lîngă curţile domneşti. Şi au început a spune Goloftin  cuvîntul împăratului cătră boierii Moldovii, cum marele împărat sileşte să scoată această ţară din robie, de suptu mîna păgînilor, şi  nu-i trebuie nemică de la dînsa să iea, ce-i voia să-ş facă pomană, fiind creştinii mîncaţi de păgîni. Şi domniile să nu să schimbe  într-însa, să să facă cheltuială ca la păgîni. Şi alte multe cuvinte de adeverinţă, cu milă, ca aceste. Şi audzind boierii aceste cuvinte, toţi  s-au închinat şi au mulţămit, iar Iordache Ruset cu ceata lui, precum mai sus s-au dzis, iar au început a striga că nu-i bine să fie tot de un neam  domnu, ce să să schimbe. Deci o samă de boieri ţinea în partea lui Dumitraşco-vodă şi dzicea că nu-i bine să să schimbe domnii, ce să fie  pre neam, să iasă zavistia şi cheltuiala din ţară, iar Iordache tot striga că este bine să să schimbe. Şi să priciea ei în de ei înaintea lui Goloftin şi  nu socotiea că este lucru cu ruşine. Atunce le-u răspunsu Goloftin că într-altu chip nu să poate. Şi au ieşit boierii cu acestu răspunsu şi s-au  dus pre la gazdele sali. Atunce au priceput Goloftin pre boierii Moldovei ce feliu de oameni pizmătari sînt şi cum nu să iubăscu. Sculatu-s-au Savin  Zmucilă banul, carele era învoit cu Iordache Ruset, şi s-au dus la Dumitraşco-vodă şi la împăratul şi au spus toată taina lui Iordache. Deci  împăratul s-au mîniet şi au făcut surgun pre Iordache la Soroca, iar pre Savin Zmucilă l-au făcut Dumitraşco-vodă postelnic mare. Şi după ce s-au întorsu  
{229} moscalii la ţară-ş, au luat şi pe Iordache de l-au dus la Chiov. Şi au fost la închisoare 2 ani şi poate-fi acolo ar fi murit, de nu l-ar  hi slobodzit moscalii. Numai au avut noroc şi parte de Brîncovanul-vodă, că-i era cuscru şi au stătut tare pentru dînsul la Poartă. Şi s-au agiunsu  cu chihaia veziriului, de-u poroncit solilor moschiceşti, carii era atunce la Poartă, anume feciorul lui Şeremet, şi au scris feciorul lui Şeremet la tată-său,  la Chiov, şi cu această mijlocire l-au slobodzit moscalii de la închisoare din Chiov. Şi giupîneasa lui, tîmplîndu-să de-u fost fugit în Ţara  Ungurească, şi acolo au murit împreună cu o fiică a sa, încă era logodită. Căutaţi, fraţilor, acmu, cum nu trece osinda pre sluga cee ce să  rădică asupra stăpînu-său. Că Dumitraşco-vodă mare bine îi făcusă lui Iordache, şi l-au scos de la închisoarea lui Neculai-vodă,  din beciu, de unde poate ar fi perit, iar Dumitraşco-vodă, înainte trimiţînd, l-au slobodzit şi l-au pus căimăcan. Şi apoi ş-au dat şi o  nepoată de soră după un fecior a lui, anume Costantin, şi l-au pus şi păharnic mare, fiind încă copil, nu de vîrstă la boierie. Ce-i lucru de mirat  pentru Iordache, ce nu-i agiungea, de să punea împotriva lui Dumitraşco-vodă. Nu dzic nemic, numai socotesc doar de era şi cu învăţătura  Brîncovanului-vodă, avînd Brîncovanul pizmă veche pre Dumitraşco-vodă, de cînd luasă pre fata lui Şărban-vodă  Dumitraşco-vodă, din Ţara Ungurească. Că făcusă muntenii legătură să nu-ş dea fetele după Cantemireşti. Sau doară gîndiea  Iordache că iară a aduce pre Mihai-vodă din Ţarigrad, de l-a face domnu aice în ţară, să fie iară el alfa şi omega, după cum era mai nainte, de  stăpîniea domnii de la turci. Au cine-l ştie ce gîndiea. Împărăţia Turcului, înţelegînd de moscali că vin mulţime multă tare, s-au  îngrijit că să va rădica toată creştinătatea de toate părţile asupra lui. Şi au şi trimis de olac de-au chiemat pre sfinţia sa presfinţitul kyr  Hrysantu, patriiarhul Ierusalimului, şi i-au dzis ca să scrie o carte la Brîncovanul-vodă, domnul muntenescu,  
{230} ştiind împăratul că avea prieteşug patriiarhul cu Brîncovanul-vodă, şi Brîncovanul iar avea prieteşug vechiu cu moscalii. Şi  să scrie Brîncovanul şi să trimiţă un om a lui la moscali, să facă pace, şi va lăsa turcul hotar moscalului Dunărea. Şi pre acea voroavă au trimis  Brîncovanul-vodă pre Machidon comisul aice în Iaşi, la împăratul Moscului, pre socoteala Turcului. Ce n-au priimit nicidecum împăratul moschicesc  să face pace, neştiitoriu gîndul omului la ce-l aduce, stînd vîrtos Toma spătar şi cu Dumitraşco-vodă să nu facă pace, mai mult în pizma  Brîncovanului-vodă. Toma spătariul Catacuzino, fiind văr primare Brîncovanului, îl ţinea Brîncovanul ca pre un fiiu al său. Şi-l făcusă şi  spatar mare în Ţara Muntenească, şi multă milă şi dragoste şi cinste arăta cătră dînsul, ţiindu-l mai în frunte de toţi boierii săi. Iar el  au lăsat pre Brîncovanul-vodă şi au fugit aice la Ieşi, la împăratul moschicesc, socotind că a hi el domnu în Ţara Muntenească în locul  Brîncovanului. Şi au început cătră împăratul a pîrî tare pre Brîncovanul, dzicînd că 300 pungi bani ce-au trimis împăratul la  Brîncovanul să facă oaste şi să cumpere pîine, să iasă în timpinarea oştii moschiceşti la Fălciiu, să să lasă de acea nădejde  împăratul, că nu sint nici unele de acele. Ce să adevereşti că îmblă cu vicleşug, că nici oaste face, nici pîine cumpără, nici el va să vie  înaintea oştii la Fălciiu. Ce sfatul lui este, de a videa că bat moscalii pre turci, el să să închine cu toată ţara lui la nemţi. Deci Toma, vădzînd acel  sfat a Brîncovanului că este aşea, s-au vorovit cu unchii lui, cu Costantin Catacuzino stolnicul şi cu Mihai spătariul şi cu alţi boieri de ţară, să vie el  înainte: "Să dea ştire împărăţiei tale că toată ţara îi bucuroasă să să închine la împărăţia ta, numai Brîncovanul nu priimeşte  şi face piedecă tuturor. Şi 18. 000 de sirbi, ce-s în capul Ţărîi Munteneşti, vrea să vie la împărăţia ta, şi i-au poprit Brîncovanul şi  nu lasă pre sirbi de cei ce slujescu la nemţi". Şi au cerşut Toma oaste la împăratul, oaste ca să margă să lovască  
{231} Brăila, să o iea. Şi atunce, audzind muntenii şi oastea Brîncovanului, toţi or alerga la dînsul la Brăila, şi Brîncovanul a rămînea  singur, şi a strînge bucate multe din olatul Brăilii şi a ieşi înaintea împărăţiei la Fălcii, cu toată oastea muntenească şi cu zaharà. Şi aşea  au stătut şi Dumitraşco-vodă întru agiutor Tomii, la aceste vorbe, în pizma Brîncovanului, ca să-i facă rău. Şi nu socotiea că mai mult  îş face lui, că răşchiră oastea şi la greu n-a avea cu ce să bate. Care mult i-am dzis eu lui Dumitraşco-vodă, în taină, să lasă pizma  Brîncovanului şi să nu-ş răşchire oastea. Că pre urmă mult să va căi şi nemic nu va putea folosi, precum dzice filosoful "Căinţile cele de  apoi întru nemica sînt". Deci împăratul îndată au poroncit de-au ales oaste, care era mai frunte de moscali şi un polcu de moldoveni, cu Rentu ghenarariul  şi cu Cropot bragadiriul, şi l-au pornit cum mai în grabă. Şi i-au dzis împăratul Tomii că, de nu s-a închina Brîncovanul, îl va face pre  dînsul domnu, iar de să va închina Brîncovanul, pre dînsul îl va face ghenaral, de nu va asculta, nici să va teme de Brîncovanul-vodă. Aşea aduc  tinereţele pre om, cînd au prea multă voie şi dezmierdăciune la un stăpîn, precum au avut şi Toma la Brîncovanul-vodă, că la cea de apoi s-au  înstreinat de neamul său şi de binele său cel mult şi au murit în ţări streine. După aceste, împăratul a tree dzi au purces din Ieşi la Prut, la oastea  sa, şi au poftit şi pe Dumitraşco-vodă să vie după dînsul şi să-ş iea cu dînsul 15 boieri, pe care-i vor plăcea lui, să-i cinstească  acolo. Şi să margă şi mitropolitul ţărîi, să slujască liturghia acolo, în beserică de cortu. Şi au pus de-u cumpărat şi cîteva vasă de vin,  să fie de cinstit oştenii, că atunce era şi sărbătoare, dzioa Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, cu trei dzile mai înainte, în post, să facă în loc de  prazdnic, cum să dzice la noi, fiind şi numele lui, Petru. Avea obiceiu el de făcea şi într-alţi ani slujitorilor lui masă la Sfeti Petru.  
{232} Deci Dumitraşco-vodă s-au sculat a doa dzi şi ş-au ales boieri, pre cine au socotit, împreună cu mitropolitul Ghedeon, şi s-au  dus şi au făcut întăi liturghia. Iar oastea era strînsă, şi era făcut un ocol mare, mai largu de cum cuprinde curtea gospod din Ieşi. Mai ca de doă ori de  cumu-i curtea, aşea era acel ocol, de o parte drăgănimea şi de o parte tot puşcile cele mare înşirate. Deci dac-au istovit liturghia, au şi început a  slobodzi puşcile cele mari pre rînd, toate cîte una, pănă în 52, că toate avea luate cu sine. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele, însă nu  tot odată, ce începus-a slobodzi de o parte, mergîndu focul slobodzind din om în om împregiur. Ca cum ar merge fulgerul, aşea mergea focul împregiur.  Şi era 5 rînduri, tot draguni de draguni. Apoi au mersu la conac, şi acolo au întins vro cinci, şese corturi unul lîngă altul, de să ţinea tot unul. Şi au pus  masă suptu acel cortu, gios pre pămînt, şi au săpat şanţu de slobodzit picioarele în gios. Şi au şădzut împăratul şi cu  Dumitraşco-vodă şi cu toţi ghenararii, cîţi era, şi bragadirii şi polcovnicii şi căpitanii. Şi pre de o parte, de la al cincile boieri moschiceşti mai  gios, şedea şi cei 15 boieri moldoveneşti, tot d-ea rîndul, cineş după cinstea sa. Şi era într-o miercuri în post, şi au mîncat toţi carne, pentru  liubovul împăratului creştinescu. Şi ne-u cinstit prea bine şi frumos, şi mai pe urmă ne-u închinat însuşi împăratul, cu nişte vin a lui de la  franţoji, care, îndată cum au băut, au mărmurit toţi de beţi, bînd de acel vin. Şi n-au mai ştiut cum au dormit întru acea noapte, şi domnul şi  boierii. A doa dzi s-au tocmit şi boierii cu Dumitraşco-vodă şi mitropolitul, şi i-au făcut toţi scrisori la mînă şi au iscălit toţi, şi şi  împăratul. Şi au purces la Ieşi Dumitraşco-vodă şi Simion Sava şi au strînsu şi pre alţi boieri şi arhierei, carii nu să tîmplasă la cinste la  Prut. Şi au întrat în beserica domnească pe poartă şi au cîntat un paraclis, şi după paraclis au cetit catastihul cel de tocmală, ce-au făcut Dumitraşco-vodă.  
{233} Şi au priimit toţi, şi ceielalţi boieri, care nu să tîmplasă la Prut. Şi au iscălit toţi, tot pre ponturile cele ce i-au trimis  împăratul pre Luca visternicul, precum s-au pomenit mai sus. Şi aşea era sfatul, să margă tot cătinel, zăbovind, doar se va întoarce şi Toma de la  Brăila, şi vor veni şi leşii din sus. Şi or mai strînge şi vite, că trimisese slujitori prin ţară de lua a cui găsiea, şi fără voia lui, şi le da bani.  Dar în scurtă vreme au şi nemerit veste, de la Lupul vornicul, că au trecut veziriul Dunărea şi vine în sus. Deci împăratul întăi să cumpăniea  să întoarcă oastea înapoi, să iea pre la Iaşi la Siretiu în gios la Focşani. Apoi au vădzut că nu-i dă mîna, că obuzul lui Şeremet agiunsese  în gura Jijiei. Ce s-au lăsat de acel sfat şi au trecut Prutul toată oastea, în ceasta parte, şi au luat în gios, cum mai de sirgu, să agiungă la Fălcii.  Atunce au vădzut împăratul că s-au greşit, unde au trimis pre Toma şi şi-au împărţit oastea. Şi au răpedzit să să întoarcă. Ce  n-au apucat, că Toma agiungea atunce la Brăila. Iară Toma, după ce-au agiunsu la Brăila, a tree dzi au şi luat cetatea Brăilii. Şi au început a  strînge zaharà, să pornească la Fălcii, şi a vini multă oaste, cum să apucasă. Şi au scris cărţi înapoi la împăratul, de i-au făcut ştire.  Numai Lupul vornicul au prinsu acele cărţi şi le-au trimis la veziriul, ca un împiedecătoriu de binele creştinilor. Şi moscalii nu ştiea nemic că au luat  Toma Brăila. Brîncovanul-vodă încă, după ce-au audzit c-au dat moscalii oaste Tomii şi merge la Brăila, s-au mîniet şi n-au vrut să  să mai pogoare în gios. Şi zaharaoa ce o pornisă înaintea moscalilor la Fălcii au poprit-o şi, după ce-au bătut turcii pre moscali, au trimis-o  oştii turceşti. Şi banii ce-i trimisese împăratul moschicescu Brîncovanului-vodă să facă oaste şi zaharà, precum s-au pomenit, după ce  s-au întorsu moscalii la ţara lor, le-u trimis banii. Pre acee vreme să rădicasă 2 boieri sirbi de la marginea Bosnei şi strînsese la 20. 000 de oaste şi mai  
{234} bini, tot sirbime, cu îndemnăturile moscalilor. Şi multă răutate făcea turcilor despre acea parte. Numai n-au ţinut multu şi n-au  apucat a să întemeiea, că, după ce-au bătut veziriul pre moscali, au şi răpedzit nişte paşi ai lui şi i-au spart. Iar boierii aceie pre urmă au venit  la Petreburcu, la împăratul moschicescu, neputînd trăi la locul său. Şi i-au miluit şi le-au dat sate, să trăiască acolo la Moscu. Împăratul  Moscului, neştiind rîndul locului acestuie, aşijdere şi Dumitraşco-vodă nu ştiea, fiind de copil mic la Ţarigrad, şi cu venitul la Ieşi şi cu cele  cinsti şi tefericii multe să hămeisă, de nu putea să să mai grijască nemic. Şi precumu-i hirea moscalilor temătoare de vicleşug, cu nime nu să  sfătuiea din boierii Moldovii, numai cu Dumitraşco-vodă. Aşijdere şi Dumitraşco-vodă, vădzîndu-să în cinste la moscali, să  văznosisă şi cu nime nu să sfătuiea. Ce ţinea pre turci istoviţi de moscali, ca cum ar lua oaricine cîrpa unii fămei din cap. Aşea ţinea ei că or lua  şi or bate puterea împărăţiei turceşti. Au purces oastea netocmită în gios, care cum putea, oastea moldovenească, de la tefericia cea din Iaşi,  giumătate împrăştiiată pre la bejenii, să să mai grijască de bucate, alţii pentru jacuri, precumu-s moldovenii. Atunce s-au făcut 3 obuzuri. Un  obuz, ca vro 7. 000 de oaste, mergea înainte iuşori, cu Ianăş ghenarariul. Al doile obuz, ca vro 15. 000 de oaste, mergea cu împăratul şi cu Şeremet şi cu  Dumitraşco-vodă. A treile obuz, mai pre urmă, cu toată greimea, pedestrimea cu Răpin ghenarariul. Şi aşea mergea de departe un obuz de altul, cale ca de  2 ceasuri. Iară din gura Jijiei pănă în gura Sărăţii să tîmplasă acel loc tot mîncat de lăcuste, cît era numai pămîntul, de nu avea ce mînca  caii. Deci cele 2 obuzuri ce era mai uşoare, a împăratului şi a lui Ianoş, s-au depărtat înainte, ca să agiungă la gura Sărăţii, unde era iarbă.  Şi siliea să agiungă acolo şi să aştepte  
{235} greimea, de rămăsese obuzul cel cu pedestrimea departe înapoi de cele 2 obuzuri, fiind oastea leşinată şi bolnavă, ca vro 100 de cară  pline de oameni bolnavi; pre alţii îi mîna cei mai sănătoşi denapoi, ca pre vite. Atunce oastea moschicească, cum mergea înşirată pre de ceasta parte de  Prut, iar tătărîmea era pre de cee parte, trecusă de coada oştii moschiceşti în sus. Pre cîmpu să vedea focurile ca stelele. Şi nu trecea ceie la ceştie,  nici ceştie la ceielalţi, nici făcea zăhăială, nemică. Că oastea moschicească arăta preste samă de multă, fiind cară multe. Si tătarîi încă  aştepta, de-or bate pre turci, să s-închine şi ei la moscali. Deci, cum au sosit Ianăş ghenarar cu obuzul lui înainte, într-o sîmbătă pre  amiadzădzi, în 6 dzile a lui iulie, împotriva gurii Sărăţîi, lîngă o baltă, de-u descălecat can în laturi de Prut, iar turcii au şi sosit şi ei  împotriva lor la Prut, şi-au şi făcut 3 poduri şi au început a trece Prutul în ceasta parte. Deci Ianăş ghenaral au scris la împăratul să  păzască să vie mai tare, să să afle, pănă în dzuă, toată oastea la un loc, sau el să s-întoarcă înapoi la noapte. Că turcii sint mulţi, şi  n-a putea el, cu cîtă oaste are, să sprijinească, şi poate să-i spargă. Împăratul, după ce-au vădzut scrisorile lui Ianoş, au socotit că el, cu  obuzul ce-i lîngă dînsul, poate să agiungă la noapte. Dar pedestrimea este departe înapoi, nici a doa dzi n-a agiunge, că era pre la Răbîie, iar  împăratul era în gura Pruteţului, la Casele Banului. Deci au socotit şi au scris la Ianoş să să rădice la noapte, să vie înapoi la obuzul lui. Deci  Ianăş ghenarar, cum au vădzut scrisorile împăratului că scrie să să întoarcă înapoi, cum au înnoptat, la doao, trei ceasuri de noapte, au şi purces  înapoi. Iar turcii, audzind huietul carălor, ş-au şi făcut spaimă şi au şi început să fugă. Iar un paşă au dzis veziriului că huietul să pare  că să duce, nu vine. Deci fiind un bulucbaş de neamul său sirbu turcit  
{236} de la Bosna, anume Colceag, şi-l trimisese să margă să vadză. Şi cum s-au dus, au şi luat limbă că fuge obuzul. Şi aşea au  încetat turcii de a fugi şi vîrtos a trece Prutul toată noaptea. Iar Colceag, dintr-acea limbă, au agiunsu de este acmu paşă la Hotin. Deci obozul lui Ianoş  întru acea noapte, au mărsu cu pace şi au sosit păn-în dzuă la obuzul împăratului, în gura Pruteţului, la Casa Banului. Iară turcii, a doa dzi,  duminecă dimineaţa, în 7 dzili a lui iulie, veniea, care cum putea, în puterea calului. Atunce au scos moscalii vro 4. 000 de moscali afară din obuz, mai gios, pe  lîngă balta Pruteţului, ca trei, patru pistrele de sigeată. Şi au ieşit şi moldovenii împotriva celor 4. 000 de moscali, alăture, mai de despre cîmpu, şi  cu Dumitraşco-vodă şi puţintei donţi şi căzaci, alăture cu moscalii. Deci au şi început întăi cu moldovenii turcii a-şi da palme. Ce,  pănă începusă a să îngloti turcii, sta oarece bine şi bieţii moldoveni, măcar că era oaste de strînsură, negrijiţi şi fără arme şi  neînvăţaţi la războiu, că ei nu avusese oaste de mult. Iar apoi, înglotindu-să turcii mulţime, nu mai putea să ţie războiul, că turcii avea tot,  foc şi cai buni. Iar moscali călări cu foc dennapoia moldovenilor să-i rătuiască nu era, că călărimea cei cu cai buni o trimisese cu Toma la Brăila. Ce  le-u căutat numai a da dos asupra obuzului. De mirat era încă şi cît stătusă, ce putincioşi era ei să să bată cu oastea turcească. Apoi turcii,  vădzînd că moldovenii au dosit la obuz, au început a da năvală asupra celor 4. 000 de moscali ce era afară din obuz şi a donţilor. Deci aşea le da val,  cît să părea că or trece turcii cu cai preste dînşii. Dar moscalii îi sprijiniea tare din foc, iar pre donţi şi pre nişte căzaci îi purta tot vîrtej prin  pregiurul moscalilor, numai să-i dezlipască de lîngă moscali. Ce avea noroc de balta Pruteţului, că era pre de o parte,  
{237} că-i dezlipiea de lîngă moscali. Atunce, vădzînd că turcii tot să adaog, le-au căutat numai şi acelor 4. 000 a veni iar la obuz, şi  cu acei donţi şi puţinei căzaci. Deci păn-în sară, întru aceeşi dzi duminecă, tot veniea vîrtos din gios şi să aşădzasă pre coastă la  deal, iară tătărîmea tot trecea în sus spre Huşi, pre la bejenii, dreptu pradă, ca lupii. Cum ar trece nişte lăcuste, aşea trecea de mulţi. Ce can da turcii  cîteodată năvală la obuz, dar îi împroşca moscalii. Şi obuzul şedea pre lîngă balta ce să chiiamă Pruteţul, alăture înşirată. Ieşiea  hărăţi şi de la noi moldoveni şi de la turci, de să loviea păn' ce-au însărat. Iar obozul cel mare moschicescu au tot venit la un loc, să să  împreune cu cestalalt, şi n-au putut întru acee dzi, duminecă, să agiungă, ce numai păn' la Stănileşti au venit. Iar împăratul, vădzînd că nu  mai vini pedestrimea, tare s-au îngrijat. Atunce m-au chemat pre mine, fiind hatman, şi mi-au dzis: cutedza-oi eu cu 200 de draguni şi cu 100 de moldoveni  să-l scot pre măriia sa şi pre împărăteasa, că va putea merge călare, să-i scot în Ţara Ungurească? Că în Ţara Leşască nu  cutedza, că-i scriea cneajul lui, Dolhoruc, că i-s, leşii neprieteni şi au strînsu oaste, nu ca să-i dea agiutor, ce ca să-i stea împotrivă, şi să  lasă pre Şeremet şi pre Dumitraşco-vodă în urmă cu obuzul, să să bată cu turcii. Ce eu i-am răspunsu că este un lucru prea cu grijă mare a  ispiti, căci astădzi toată dzioa au vădzut măriia sa cum au trecut tătarîi şi turcii tot în sus, ca cum ar merge nişte lăcuste. Cine-i ştie cît loc or  hi cuprinsu în sus, şi noi, în ceastă noapte, sau om putea să ieşim dintr-înşii, sau ba. Apucîndu-ne dzioa, este un lucru prea cu primejdie să  lăsăm oastea cea multă, să mergem cu o mînă de oameni. Măriia sa este împărat, şi este un lucru foarte cu grijă, să nu cadză la vro primejdie.  De ar fi un om mai de gios, de s-ar tîmpla şi primejdie, n-ar fi lucru mare. Deci împăratul, audzind aceste cuvinte ale mele, au socotit şi el că-i dzic bine,  şi nu s-au cutedzat.  
{238} Şi îndată s-au şi rădicat cu obuzul de acole, de lîngă Casele Banului, şi au purces noaptea în sus prin tuneric, de nu să vedea  mîna. Şi au mărsu toată noaptea, şi păn-în dzuă au agiunsu la Stănileşti, supt deal. Iar de focurile turcilor şi a tătarilor era cuprinsă costişa  pănă pre suptu pădure, tot cîmpul acela, pănă în Huşi. Iar turcii şi tătarîi de la focuri audziea hreamătul obuzului, şi nemică nu să clintiea,  ca cum ar fi nişte oameni morţi în răvărsatul zorilor. Iară cînd au fost în răvărsatul zorilor, di începus-a să lumina de dzio, luni, atunce s-au  timpinat cu toată pedestrimea ce era la obuzul lui Răpin ghenaral, în sat la Stănileşti. Deci îndată cum s-au timpinat, au şi început pedestrimea a să  înşira cu părcanile în spate, un rînd pre de o parte a taberii, altul pre de altă parte, iar obuzul împăratului tot păziea de întra în mijloc, în celalaltu  obuz, în pedestrime. Ce n-au apucat a întra toate carăle împăratului în celalalt obuz, să s-încheie părcanile, şi au şi lovit turcii şi cu  tătarîi denapoi obuzul. Şi aşea au făcut o năvală straşnică, cît au ruptu vro 100 de cară, şi le-au luat care nu apucas-a întra în părcane.  Şi între acele cară ce-au luat turcii s-au tîmplat şi vro doao, trei căruţă pline de bani împărăteşti. Mai dat-au şi alţii năvală în  coastele obuzului din gios şi alţii în coastele obuzului din sus. Ce acee n-au putut strica nemic. Mai mult ş-au stricat lor, că era părcanele înşirate şi  tocmite. Deci cum au dat năvală turcii, iar moscalii au şi slobodzit părcanile la pămînt, şi au slobodzit toţi odată focul şi puşcile într-înşii.  Şi aşea cădea turcii, ca cînd ar cădea nişte pere coapte dintr-un păr, cîndu-l scutură oamenii. Iar bieţii moldoveni, cît să putusă ţinea la  un loc de steaguri, de nu să răsipisă noaptea pe obuzuri, ei mergea înaintea obuzului afară din părcane. Deci vădzîndu-i turcii că sînt afară din  părcane, aşea le-u dat turcii năvală, ca o noajă de lupi într-o turmă de oi.  
{239} Ce moldovenii, neputîndu-i sprijeni, au şi plecat fuga înapoi asupra obuzului, iar turcii denapoi gonindu-i, pre carii cumu-i agiungea tot îi  prăvăliea şi-i tăiea, şi să făcea mare chiot. Deci agiungînd moldovenii în fruntea obuzului, iar moscalii n-au vrut să le deşchidă părcanile,  ca să întri înlontru în obuz, ce le-au făcut semnu de-u purces alăture cu obuzul a fugi. Şi la giumătate de obuz le-u deşchis părcanile de  le-au făcut poartă. Şi au început a întra moldovenii, prin coastele obuzului în obuz, iar turcii tot îi goniea, ca nişte lupi, pre lîngă obuz. Iar moscalii  sta de-i priviea, pănă s-au apropiet turcii aproape şi au întrat moldovenii mai toţi în obuz. Atunce moscalii, aflînd vreme, odat-au slobodzit focul din  poarta ce o făcusă pănă în fruntea obuzului, şi aşea au oborît pre turci, ca cum i-ar mătura cu o mătură. Apoi turcii s-au spăriet a mai da  năvală la obuzul moschicescu, ce mergea prea departe, ca la 1. 000 şi mai bine de paşi bărbăteşti. Fără cît numai ce ieşiea hărăţ, cîte doi,  trei, şi de la noi aşijdere, de să loviea cu dînşii şi din oficerii moschiceşti şi din moldoveni. Că oficerii moschiceşti mergea tot pre denafara  părcanilor, cineş dreptu steagul său. Iar pre dinlontru, alăture cu părcanele, mergea cîte 5 rînduri de draguni pedestri, şi în mijlocul lor carăle şi  altă oaste. Iar în coada obuzului denapoi să tot bătea vîrtos cu turcii, că începusă a-l agiunge şi pedestrimea turcească, inicerii. Deci mergea cîte  puţinel, şi sta obuzul de aştepta pe cei din urmă, că cei din urmă mergea tot bătîndu-să. Şi mergea puţinel şi iar sta, de să aştepta, că cei  din urmă avea greu mare. Şi cînd sta obuzul, moscalii avea şi cîte o puşcă mare pe la steaguri, şi unde vedea cîte un buluc de turci, cîte dzece,  cincisprădzece, ei şi întorcea cîte o puşcă cu căruţa şi da în turci. Şi aşea îndrepta puşca de bine, cît nu era niciodată să nu lovască  ori cal ori om. Deci aşea au mărsu luni toată dzioa, păn-în vremea chindiei, de la Stănileşti, de suptu deal, păn' la Prut.  
{240} Şi dacă au sosit la Prut, au mai răsuflat oarece la apă, că toată dzioa nu băusă apă, nici ei, nici caii. Iar turcii, în scurtă vreme, au  început a să înmulţi preste samă, şi au agiunsu şi veziriul cu toată puterea. Şi de cee parte de Prut încă au început a sosi oaste turcească şi  leşii a lui voevoda Chiovschii. Şi era un deal mare împotriva obuzului moschicesc de cee parte, şi nu putea oastea turcească să să pogoare la vale, să  s-apropie de Prut, de răul puşcilor moschiceşti, că-i împroşca moscalii prea tare. Nărocul moscalilor că nu avea turcii de cee parte puşci din deal,  că ar fi stricat rău obuzul moschicesc. Iar de iasta parte să pusese turcii în dosul unor spini şi făcea stricăciune moscalilor de după spini. Iară  împăratul au poroncit de-au ieşit toţi moldovenii, de-au dat năvală turcilor la spini şi au gonit pe turci de la spini. Şi s-au mai lărgit părcanile,  de-au cuprinsu spinii înlontru în obuz. Atunce s-au prinsu şi un turcu viu, şi l-au dus la împăratul. Şi acel turcu au spus împăratului cîtă  oaste turcească este: 120. 000 iniceri şi 250. 000 de călărime, cu 40. 000 sindighistri, carii sint giuraţi de mărgu înainte la războiu. Aşijdere şi hanul cu  soltanul, cu tătărîmea, şi voevoda Chiovschii cu leşii şi cu şvedzi, cîţi or hi de mulţi, nu ştie. Şi au mai spus că au venit cărţi de la  împăratul turcescu, scriind la veziriul, de a socoti că nu va putea birui pre moscali, să caute să facă pace, şi ce-ar cere moscalii, să le dea, să nu să  bată. Deci împăratul moschicesc, înţelegînd vorba acelui turcu, au pus pre Şeremet de au scris o carte de la dînsul la veziriul într-acesta chip, precum:  "Noi am avut pace cu voi, şi voi v-aţi potrivit Şfedului de aţ trimis pe hanul şi pe soltanul de-au prădat astă iarnă în ţara noastră, fără nici  o vină. Şi încă n-au agiunsu cu atîta, şi te-i sculat acmu şi măriia ta, cu toată puterea, de vii asupra noastră. Deci împăratul nostru, oblicind  de această faptă, m-au ales pre mine cu  
{241} această oaste înainte, întru întimpinarea mării tale, ca să stau să vorovescu cu măria ta şi să punem o cale pentru această pradă  ce ne-aţi făcut, ca să facem pace. Că noi nu sintem bucuroşi ca să stricăm pacea, că noi ţinem pace, iar măria ta, cum ai vădzut oastea mea, cum  ai prinsu a bate şi nu stai să vorovim. Pentru aceasta te poftescu să-mi faci ştire, să ştiu cum oi scrie la stăpînul mieu, la împăratul, căci eu  n-am venit pe bătaie, ce pre pace". Într-acesta chip au scris cartea, cu numele lui Şeremet, tăinuindu-să împăratul moschicesc că nu-i în obuz.  Şi au dat-o la acel turcu, şi aşeş atunce, luni sara, l-au trimis la veziriul.  Turcii atunce sara au făcut dovà, după cum li-i obiceiul, de strigă cu toţii tare, cînd fac dovà, adică cînd să roagă lui Dumnedzeu. Iar împăratul  moschicescu, dacă au audzit aşea, în grabă au sărit, gîndindu-să c-au dat năvală turcii de-au spart obuzul, şi întreba ce este. Iar  Dumitraşco-vodă au spus că fac turcii rugă la Dumnedzeu, iar împăratul s-au zimbit a rîde şi au dzis: "Măcar că sintu păgîni, dar să  roagă şi ei tare lui Dumnedzeu. " Deci cum au istovit turcii dovà, s-au şi apucat a da năvală de trei, patru părţi în obuzul moschicescu. Şi aşea să  bătea, cîte un ceas şi giumătate ţinea năvala, iar moldovenii şedea acolo, în mijlocul obuzului, ca cum ar şedea la casele lor, aşea nu avea nici o  grijă. Că puşcile turceşti nu le meşterşuguiea bine, şi trecea preste obuz. Şi arunca şi cumbarale de cele mare, şi suindu-să sus nu apuca să  cadă gios şi să spărgea. Şi de şi cădea vreuna, cădea în lature, nu nemeriea în obuz. Şi cînd sta cîteodată bătaia şi începea  trîmbiţile moschiceşti a dzice, pre atîta cunoşteam că n-au spartu turcii obuzul. Şi aşea toată noaptea s-au bătut. Dzicea împăratul  moschicescu că are şi el 2 cumbarali de cele mare, făcute cu altu meşterşug, cu otravă, care îl ţine una cîte 50 pungi de bani, şi să căieşti că  n-au luat mai multe. Că acmu ar arunca  
{242} şi el vro una, dar n-are la cine arunca, că ordea turcilor încă nu-i strînsă, să fie aşădzată la un loc. Că acel fel de cumbarale  sint nu numai herăle ce-s într-însele, ce şi mirosul; pre cine agiunge cade de moare. Ce oricum, dimineaţă, dintr-acele doao a arunca una, unde a vedea  ordia lor strînsă. Dumitraşco-vodă îşi lăsasă doamna în Ieşi, cu un polcu de moscali şi cu vro 200 de căzaci, dzicînd şi împăratul  că-ş va lăsa împărăteasa-ş în Iaşi. Iar apoi n-au lăsat-o, ce-au luat-o cu sine, cu dînsul, iar doamna au rămas în Iaşi.  Dzisu-i-au atunce cîţva boieri să nu-ş lasă doamna în Ieşi, şi mai vîrtos i-am dzis eu să o trimită la Hotin sau la Cameniţă. Că  acmu-i vreme de nepace, şi de s-a tîmpla vro primejdie, îi va fi cu greu, că nu avea nici vezetei, nici slugi, şi cine ştie cum s-a tîmpla, iar de va fi pre  voia creştinilor, lesni-i a să întoarce să vie la Ieşi. Iar vodă s-au mîniet şi mi-au răspunsu să-mi ieu fămeia, de mă tem eu, să o trimit  unde mi-i voia, iar el pre doamna din Iaşi n-a clăti-o necăiuri. Iar apoi, după ce-au vădzut că au încungiurat turcii obuzul, el tare s-au spăriet  că or hi trimis turcii niscaiva oaste turcească la Ieşi şi i-or lua doamna şi copiii. Şi plîngea şi întreba în toată oastea, cine să va afla un voinic  să iasă pe furiş, să să sloboadă la Ieşi, să dea ştire doamnei să fugă. Şi-i va da pentru acea slujbă ce-a face 100 de galbeni de aur, sau şi  doaă. Şi nime nu cutedza să s-apuce să margă. Apoi Dumitraşco-vodă, vădzînd că nu să găseşte nime, să ispitiea el singur să  margă şi cu Brahă, capitan de dărăbani. Şi-ş găsisă şi cealmale şi haine turceşti să s-îmbrace, să iasă noaptea din obuz, să  între în oastea turcească, ca doar ar putea străbate la Ieşi la doamna, să o iei şi să fugă. Ce din obuz nu putea ieşi nime, că nu-i lăsa moscalii la  părcane fără ucaz. Şi s-au dus şi la împăratul de i-au spus ce va să facă, şi au cerşut ucaz. Ce împăratul n-au vrut să-i dea ucaz  şi au socotit că nu este bine, că poate să-l  
{243} prindză turcii, şi l-or omorî, iar la Iaşi, sau or fi mersu turcii, sau ba. Iar aşea, l-or omorî şi pe dînsul şi or merge apoi şi la  Ieşi. Şi să nu să teamă, că, de or şi merge turcii la Iaşi, nemic n-or strica. Ce avea mare grijă şi jele nu numai el, ce şi noi cu toţii, cîţi ne  era casele în Ieşi. Rugăm pre dumneavoastră, iubiţ cetitori tineri, să luaţi sama aceştii scrisori, de s-ar tîmpla vrodată să mai vie nişte lucruri ca  aceste în ţara noastră, să vă ştiţi chivernisi, să nu păţiţi şi voi ca şi noi. Moscalii la turci niciodată năvală nu mai da, ce tot turcii da  năvală la moscali, pănă îş istoviea focul, şi apoi iar să da înapoi, iar moscalii tot cătinel după dînşii. Şi să lărgisă şireagurile cele de  moscali, în lature, cît alergai cu calul; atîta să lărgisă moscalii de la carăle lor. Iar cînd au fost marţi dimineaţa, turcii s-a strînsu toţi departe,  şi acolo ş-au făcut meteredzu şi ş-au aşădzat toate puşcile. Şi au început a să bate prea vrăjmaş, cît întunecasă lumea, de nu să  vedea om cu om, şi să vedea numai para cum ieşiea din puşci. Ca cum ar arde un stuh mare, trestie, pe nişte vînt mare, aşea să vedea focul ieşind din  puşci. Numai ce voiu să dzic, poate-fi Dumnedzeu fereşte la războiu, că dintr-o 1. 000 de sineţe abiea să tîmplă de loveşte un om. Că de ar hi  nemerit cît foc slobodziea, n-ar fi mai rămas nici la turci, nici la moscali om de poveste. După cum dzice un cuvînt Miron logofătul: "Mare este omul, iar la  războiu prea mică-i este ţinta". Dzis-au Dumitraşco-vodă atunce împăratului să legi toate carăle tabără şi să lasă pe Medhoroschi  polcovnicul cu cinci, şese mii de căzaci ce le avea şi cu doao, trei polcuri de moscali, să rămîie să apere carăle de călărimea Turcului, de or vrea să  le dea năvală. Iar ceelaltă oaste moschicească, săldaţii, să dea năvală asupra inicerilor la meteredzu, că or bate pe iniceri şi or lua şi puşcile  turceşti, şi atunce or fugi şi ceielalţi, călărimea. Că aşea li-i obiceiul, că el  
{244} au vădzut cînd au bătut nemţii pre turci la Varadin, că, după ce-au bătut nemţii pe iniceri, iară călărimea au şi purces a fugi,  carii um putea. Iară împăratul au răspunsu lui Dumitraşco-vodă: "Ţi să pare şi ai vrea şi ai pofti, ticăloase oame, să fie pentru binele tău, dar,  de oi şi bate pe pedestrime, călărime este multă, şi n-am cu cine o goni". Că sta călărimea, ca cum ar sta pădurea, împregiurul obuzului, de nu-i  agiungea puşca. Sta şi priviea cum să bat, şi împăratul tot nădăjduiea că-i va veni răspunsul ce scrisese noaptea, cum s-au pomenit mai sus. Şi  veziriul nu-i mai făcea şi tot păziea de să bătea. Întru acele vremi, cînd să bătea, venit-au un nuoraş can mic şi stropiea de ploaie. Şi aveam  grijă să nu dea atunce năvală călărimea, şi or pierde moscalii focul. Iar moscalii nici să mira şi ne îmbărbăta şi dzicea că mai pre mare ploi  să bătea ei cu şfedzii, că avea mantale în spate şi ţinea flintele suptu mantale. Şi mai greu era de focul turcescu decît de cel moschicesc. Şi n-au  ţinut mult acel nuoraş, ce ca giumătate de civert de ceas, şi au şi lucit soare cu mare hierbinţeală, cumu-i în luna lui iulie. Moscalii cei din bătaie  trăgea atunce mare greu de sete, că n-au obiceiu, ca turcii, să le care apă cu sacalele. Deci împăratul au poroncit la moldoveni să le care apă cu ploşce,  cu fedeleşe, cu poloboace, cu ce or putea. Deci au pornit cu toţii de le căra apă. Vărsa medurile şi vinurile de prin poloboace şi căra apă de ducea la  săldaţi. Şi-i scriea comisarii la izvod şi le da bani cărora căra apă. A doa, mai trăgea greu moscalii că inicercile turcilor era mai lungi şi heră mai  bune şi bătea mai departe decît flintele moscalilor. Şi inicerii nu să prea apropiea de moscali şi slobodziea inicercile, dar moscalii, fiindu-le flintele mai scurte  şi mai slabe la hier, nu le slujiea focul de departe, să agiungă focul pe iniceri. Iar de le-r hi venit lor prea îndemînă să le bată puşcile departe, ca a  turcilor, n-ar hi putut ţinea inicerii,  
{245} atîta de lungu, bătaia, sau, de-r hi dat vrodată moscalii năvală, încă n-ar fi putut ţinea turcii războiul. Dar ei nu da niciodată  năvală la războiu, ce sta numai de să apăra. Acum venisă moscalii de să apropiesă de meteredzul turcilor şi de puşci, unde era aşădzate. Prea  mult, de era ca o 150 paşi turcii de moscali. Şi era un ghenaral neamţu, anume Vitman. Acesta s-au dus la împăratul şi au început a-l mustra tare pre  împăratul şi-i dzicea: "Ce este aceasta, de umblăm toţi, nişte oameni hămeiţi, şi nu ne căutăm treaba şi orînduiala războiului după  cumu-l ştim că să cade? Că eu în multe războaie a Neamţului am fost şi ştiu leacul turcilor ce trebuieşte. Ce-m dă comenda oştii în  mîna mea, că eu în doao, trii ceasuri oi face ce ştiu şi oi curăţi pre turci, de nu i-i vedea pre aice". Deci împăratul, audzind aşea, i-au dat ucaz ca  să fie toată comenda oştii în sama lui şi să asculte toţi ghenaralii, precum le va poronci el. Deci cum au luat acel ghenaral comenda în sama lui, au şi pus  oamenii lui de au îmblat împregiurul obuzului, dînd ştire tuturor slujitorilor cumu-i comenda oştii în mîna lui Vitman, să fie toţi gata de năvală.  Şi au luat cîte un rînd de săldaţi din coadă şi i-au mai îndesit în fruntea obuzului, unde era bătaia, iar în coadă, unde era mai supţiri  rîndurile săldaţilor împotrivă pre lîngă cară, au mai îngroşat pe denapoia saldaţilor cu moldoveni şi cu căzaci. Şi aşea era socoteala lui,  să facă să să rumpă moscalii de la un loc, rîndurile cele mai groase, şi să dea năvală asupra meteredzului turcescu şi să-l încungiure, iar  rîndurile cele mai supţiri să apere, de ar năvăli asupra carălor niscaiva călărime turcească. Deci gătind oastea într-acesta chip, mers-au la  temeiul oştii, unde să bătea. Şi au mersu şi împăratul cu dînsu, să vadză ce-a face. Şi cum au vădzut pre un poruşnic moschicescu că  îmblă ferindu-să, l-au şi  
{246} giunghet cu şpaga sa. Şi au şi trecut înainte, ca 15 paşi, în fruntea războiului, şi au început a striga să păşască mai iute  înainte, să fie gata de năvală, şi-i îmbărbăta, şi a dzice grănitarilor să înceapă a arunca cumbarale în iniceri. Deci cum au purces  săldaţii a păşi iute înainte, şi grănitarii a slobodzi cumbaralele, atunce turcii au şi început a îndărăpta şi a întra în meteredzu, iar unii  începusă să s-apuce de puşci, să le tragă să fugă. Atunce, într-acela ceas ce era numai să dea năvală, l-au şi nemerit o puşcă mare  turcească pre acel ghenaral, şi au cădzut mort la pămînt. Şi pre altu ghenaral, anume Volcovschii, totodată l-au nemerit cu o inicercă prin chept şi au  ieşit pre suptu susioară, ce n-au murit, mai pe urmă s-au tămăduit. Şi împăratul încă, de multă vărsare de sînge ce vedea atunce, au  ameţit de milă şi s-au dus la cortu, de l-au udat împărăteasa cu nişte apă, şi s-au trezvit. Săldaţii atunce, perindu-le capul, s-au  părăsit de năvală şi au mai contenit focul. Dar şi turcii încă au stătut şi s-au lăsat de a mai face năvală. Deci veziriul au poruncit să mai  dea inicerii năvală încă 2 ceasuri, şi de-or vedea că nu pot face nemic, să-i lasă şi să s-întoarcă înapoi şi să rădice toţi  Bugigenii, să-i treacă Dunărea în cee parte. Şi mergîndu zapciii iniceriilor de-i siliea ca să mai dea năvală. Aşijdere şi călărimea turcilor  să gătisă să dea şi ei năvală. Iar inicerii au început a să sfădi cu zapciii lor şi a striga că nu mai pot să dea năvală, că doar de i-i voia  viziriului să să prăpădească toţi inicerii. Că nu era mult acmu, de-ar hi năvăit moscalii, cum purcesese, nici un iniceriu nu ar fi rămas. "Ce mai bine  să facă pace, după cumu-i poronca împăratului, că noi am perit mai bine de giumătate, şi cîţi şi am scăpat sintem mai toţ răniţ, şi  n-om mai merge. " Deci înţelegînd veziriul că gîlcevăscu inicerii, şi moscalii ca nu altă dată au început a să bate, socotit-au şi el pe urmă  să nu greşască mai rău. Şi au  
{247} ales pre Cerchez Mehmet-paşa ibrihorul şi l-au trimis la împăratul Moscului cu cuvînt de pace. Atunce au stătut de îmbe părţile  armele de a se mai batere. Atunce Şeremet şi ghenărarii moschiceşti şi alţi boieri moschiceşti le părea bine, ca doar s-or împăca cu turcii, că li  să supărasă de cîţi ani să bătea mai nainte cu şfedzii, şi îndemna pre împăratul să facă pace. Aşijdere şi împărăteasa iarăş  îl îndemna să facă pace. Iar ghenararii cei streini, nemţii, nu priimiea şi dzicea împăratului să nu facă pace, că să va căi pe urmă. Aşijdere  şi un dascal a împăratului, moscal, şi acela nu priimiea pace şi striga în gura mare să nu creadză pre păgîni şi ţinea rău şi pre boierii şi  ghenaralii moschiceşti, pentru ce îndeamnă pre împăratul să facă pace cu păgînii. Aşijdere şi Dumitraşco-vodă cu boierii moldoveneşti  încă căuta rău şi grăiea şi ei să nu facă pace, dar nu-i mai asculta nime, căci moscalilor tuturor le era voia. Cădzut-au boierii moldoveni şi ei  cu rugăminte la acel dascal, să stea tare la împăratul să nu facă pace. Şi sta împăratul în cumpene. Numai nu au putut, că sta împărăteasa  vîrtos să facă pace. Împăratul moschicescu au ales trei boieri a lui, pe Şefer menistrul şi pre feciorul lui Şeremet şi pre Savva Rogojenschii (şi să  temea Sava că-l vor cunoaşte turcii, că mai nainte trăisă cu neguţutorie, dar apoi nu l-au cunoscut) şi i-au trimis la veziriul. Deci mergînd la  viziriul, au tăgăduit că nu-i împăratul în obuz, ce este înapoi, ce în obuz numai Şeremet este. Şi au cerşut la veziriul, pentru prada ce făcusă  tătarîi în ţărîle moschiceşti, să dea turcii Dunărea hotar Moscalului, după cum au venit şi sol, carele l-au trimis Brîncovanul-vodă, cu  poronca Porţii, la moscali, anume pe Machidon comisul, precum s-au pomenit mai sus. Iară veziriul au rîs şi au răspunsu că atunce au fost un tîrgu şi  acmu este altul. "Că tătarîi au prădat, că de mult n-au luat cojoace de la voi, precum  
{248} eraţi tocmiţ cu dînşii, de le daţi cîte 30. 000 cojoaci pre an, să nu vă prade în ţările voastre. Ce acmu eu voiu să cer de la voi,  nu voi de la mine. " Atunce au dzis veziriul să lasă pre Şfed să margă cu pace la ţara lui şi să-i dea ce i-au luat, loc şi cetăţi. Ce moscalii  n-au priimit ca să-i dea înapoi nemic, fără cît să-l lasă să margă cu pace, cu 30. 000 oaste, prin Ţara Leşască. Şi după ce va merge  acolo, or sta la pace, fiind şi alţi crai megieşi la mijloc să socotească şi să giudece. Deci veziriul au lăsat să fie aşea, că nu să prea siliea nici  veziriul pentru Şfed, căci Şfedul să ţinea de fire şi n-au vrut să vie la veziriul, ce el gîndiea că a veni veziriul la dînsul. Nărocul moscalilor că  n-au vinit Şfedul atunce de la Tighine, că n-ar fi scăpat picior de moscali, că el ar fi ştiut ce-ar fi făcut. Cerşut-au pre Dumitraşco-vodă  turcii să le-l dea. Iar moscalii au dzis că din războiul dintăi nu să ştie ce s-au făcut. "Perit-au, au fugit-au? Că noi am gîndit c-au venit la  voi. " Iar veziriul au dzis: "Pentru un ghiaur, ce să ne sfădim noi, nişte împărăţii? Lasă-l, că să va sătura de ce au poftit. Sîngur, de bună voia  lui, a veni la noi". Atunce împăratul au luat pre Dumitraşco-vodă şi l-au ascunsu într-o botcă a lui, de cele cu 2 roate, de nu-l ştiea nici un  moldovan, fără numai Ioan Niculce hatman şi vro 2 copii din cas-îl ştiea. Şi au şădzut acolo ascunsu în botcă, păn' ce-au trecut obozul  dincoace de movila Răbîei. Mai cerşut-au turcii Azacul, şi s-au apucat moscalii să-l dea, cu tot venitul şi hatarul lui. Dzis-au turcii să strice o cetate  ce să chema Troiţa, dzicînd că-i făcută pre hotarul turcesc, şi, măcar că era bună şi mare cetate, cu multă cheltuială făcută, s-au  apucat să o strice, iar cînd s-ar mai tocmi vrodată cetatea, atunce şi pacea să fie stricată.  
{249} Cerşut-au şi bir să le dea şi cheltuială oştii. Ce bir n-au priimit, iar cheltuială 1. 000 de pungi s-au apucat că or da. Dzis-au  să mai strice şi alte pălănci, ce sînt pre marginea hotarului, pre lîngă zaporojeni şi la pragurile Niprului: Camen Zaton şi altele, şi s-au apucat că  le-or strica. Mai dzis-au şi pentru Ucraina, dincoace de Nipru, că au luat-o din hotarul leşilor, să o dea să o ţie iar leşii, şi au priimit moscalii să  să rădice, să fie iar leşască. Mai cerşut-au veziriul şi toate armele să le dea moscalii. Deci Şefer au răspunsu că acestu lucru nu pot să-l  facă, căci leşii le sint neprieteni. Şi vor să margă prin ţara lor, şi fără arme nu pot să margă, fără cît, pe cîte arme au ei în obuz,  atîte le-or plini în Azac. Şi aşea le-au dat. Tocmitu-s-au şi pentru oastea din Brăila, să iasă şi să margă cu pace. Atunce au oblicit  moscalii c-au fost luat moscalii, cei cu Toma, Brăila. Mai dzis-au veziriul, de-or hi întrat şi în Crîm oşti moschiceşti, să iasă, că nici veziriul  nu ştiea ce or hi făcut. Aceste toate au priimit moscalii să dea turcilor şi altele multe, carele nu le poate înşira condeiul mieu. Şi au dat moscalii zălog la  turci pre Şefer şi pre feciorul lui Şeremet, păn' s-or plini aceste toate. Şi aşea să audziea să hie dat şi veziriului 800 pungi bani gata. Şi au stătut  obuzul pre loc 3 dzili închis păn' s-au aşădzat toate aceste. Şi apoi au mersu solii în ordia turcească, şi obuzul moschicescu s-au pornit în sus pre  Prut şi cu ceauş, să nu-i învăluiască nime. Atunce, de cum era leşinată oastea, încă şi mai rău leşinasă, fiind închişi atîte dzile.  Că mai nainte, de nu avea pită, avea carne, că le duceam ciredzi de vite multe, iar după ce s-au închis, au luat ciredzile turcii, şi nu avea nici carne, nici  pită. Şi caii încă hămnisisă. Veniea turcii aproape de obuz şi le arunca  
{250} pită. Caii să bălega tot apă, că altă n-avea ce băliga. Şi după ce s-au pornit obuzul, mulţi moscali fugiea la turci de foame.  Aşea să audziea atunce, să fie perit moscali, cu la bătaie cu tot, ca 30. 000, iar turci să fie perit 120. 000 pe număr. Aşea socotescu că, de-ar fi fost  moscalii toţi, strînsă toate obuzurile la un loc, să nu-i fi fost răschirat cînd s-au pornit întăiu asupra turcilor, poate ar fi biruit pre turci. Aşijdere şi  turcii, după ce i-au zăbovit cu pace pre moscali, să nu hie ţinut pace, ar fi bătut pre moscali, precum flămîndzisă şi ei şi caii. Numai ce vom să  dzicem, voia lui Dumnedzeu au fost, de nici moscalilor nu le-u dat Dumnedzeu chivernisală ca să biruiască pe turci. Aşijdere şi turcilor le-u luat Dumnedzeu  mintea, de nu s-au prăpădit moscalii de tot. Nu bat cei mulţi pre cei puţini, nici cei puţini pre cei mulţi, ce numai cum va Dumnedzeu. Deci au purces  moscalii pre Prut în sus şi au mersu păn-în sară şi noaptea păn' la miadzănoapte, tot cu tabără legată. Şi cînd au stătut să odihnească,  pe care unde i-au apucat vremea, aşea au stătut cu caii înhămaţi, tot la un loc, păn-în dzuă. Apoi iar au început a merge păn' la vro 2 ceasuri.  Apoi au început a rădica părcanile, şi a ieşi oastea cea slobodă afară, şi au început a-ş adăpa caii şi a mulţămi lui Dumnedzeu că au  ieşit din părcane, mai tare dacît c-au scăpat de la turci. Şi au purces pe cîmpu pedestrimea, pe de laturea obuzului. Atuncea ieşiea tătarî di prin  păduri, bulucuri cu vite, cu robi. Deci moldovenii să slobodziea la tătarî, ca să scoată robii, iar îi lua în goană de-i goniea păn-în obuz, de-i  tăiea. Că era caii moldovenilor leşinaţi, de-ş da în cap. Atunce Şeremet au poroncit moldovenilor să dea pace tătarîlor, să nu să bată cu  dînşii, că ei au făcut pace, şi nu le-or da agiutor, şi or petrece rău cine să va mai bate cu tătarîi. Deci moldovenii au început a striga şi a-l  blăstăma, cum n-or merge ei să să  
{251} bată, că ei îş văd părinţii şi fămeile şi feciorii lor robi la tătarî, de audziea Şeremet cu urechile cumu-l blăstăma. Iar  el le dzicea să nu bage samă, că-i va scoate împăratul, şi care va merge cu dînşii le va da împăratul moşii la Moscu. Şi nu-i era şi ruşine  a grăi ce nu să cădea, un om mare ca acela! Atunce mergîndu cîţiva moldoveni depărcior înaintea obuzului, s-au tîlnit cu vro 100 de tătarî viind  cu cîţva robi de la Iaşi. Şi le era caii obosiţ şi a lor. Deci lovindu-i moldovenii fără veste în gura Jijiei, i-au tăiet pe tătarî, mai pre toţi,  şi i-au dat şi în Prut, de s-au înecat. Şi au scos acei robi toţi. Şi într-acei robi s-au fost tîmplat de robisă şi pe un căpitan, atunce purces  din Ieşi, anume Tudosie Ciohoranu. Şi acela au spus atunce că altă oaste, fără acei tătarî, la Ieşi n-au mărsu. Atunce audzind, toţi s-au  învoieşat şi, spuind lui Dumitraşco-vodă, au dat laudă lui Dumnedzeu. Atunce toţ moldovenii au purces în răsipă, carii cum putea, pre la bejeniile  lor. Atunce şi moscalii au dat lui Dumitraşco-vodă 200 de moscali, de s-au dus în Iaşi, ca să-ş apuce doamna, să iasă înaintea moscalilor, mai  sus pre Prut. Dumitraşco-vodă, sosind în Iaşi, au odihnit 2 dzile păn' s-au gătit, neavînd nici unele de cele ce trebuiea, nici avea cu cine, că-ş  căuta oamenii cineş nevoia sa de fugiea. Atunce era şi cîţva turci balgii în Iaşi, şi mulţi moldoveni din cei ce jăcuisă pe turci îndemna pe  Dumitraşco-vodă ca să-i taie şi pre aceie ce mai rămăsese şi era la închisoare, dzicînd că, de-or scăpa turcii aceie, ei n-au putere să  trăiască în ţară, că turcii ştiu tot cine ce au jăcuit. Dumitraşco-vodă n-au priimit acel lucru să-l facă, ca să-i taie, ce-au socotit  că, măcar că sint păgîni, dar nu sint vinovaţi, că sînt neguţitori şi le agiunge lor cît i-au jăcuit, de i-au rămas săraci, şi cîtă  pedeapsă de foame au tras la închisoare. A doa, iar au mai socotit că, de-i va tăiea pre balgii, el apoi nu va avea  
{252} cu cine va merge la Moscu, că slujitorii şi jacaşii cari-i jăcuisă pre acei balgii n-or merge cu dînsu şi or rămînea toţi în  ţară. Deci cu acestu sfat, au poate-fi nărocirea lor, au scăpat de moarte. Şi purcedzîndu din Iaşi, au trecut Jijia pre la Popricani şi s-au tîlnit la Prut,  la Zagarance, den ceastă parte, cu obuzul moschicescu. Domnit-au Dumitraşco-vodă ţara numai 9 luni în anul 7218 şi au ieşit din Ieşi iulie în 16  dzile, iar moscalii au făcut războiul atunce la Stănileşti în iulie 11 dzile. Deci de la Prut au purces în sus depreună cu moscalii şi au trecut Prutul pre la  Ştefăneşti în cee parte. Şi de acolo am mărsu dreptu la Movilău, la Nistru. Deci cîţi boieri şi alţii mai de gios, din moldoveni, ce-au ieşit cu  Dumitraşco-vodă din Iaşi şi au purces cu obuzul, audziea c-au iertat turcii pre cei gresiţi. Dar nu mai putea să s-întoarcă înapoi sau să fugă  într-altă parte din obuz, căci că prăda donţii şi căzacii lui Medhoroţschii şi a lui Tanţschii pre cine găsiea în laturi de obuz, de-i lăsa  numai cu sufletele. Ce nu avea putinţă să să ducă într-altă parte, ce le-au căutat numai să să ţie cu obuzul, cu Dumitraşco-vodă. Că,  cînd au venit împărăţia, avea ucaz oastea de nu strica nimărui nemic, iar la întorsu strica tot ce găsiea. Sosind obuzul la Movilău, la Nistru, să luasă  nişte tătarî, ca vro 200, în urma obuzului. Pe cine găsiea, tot lua. Şi au dat preste dînşii Ivaneţschii polcovnicul şi cu Tanţschii, cu slujitorii lor  moldoveni, ce era la steag. Şi i-au tăiet pe tătarî şi au prinsu şi vii vro cinci, şese şi i-au dus la împăratul. Şi au pus de i-au spîndzurat  în malul Nistrului, încălţaţi, îmbrăcaţi. Iară după ce-au trecut moscalii Nistrul, au scris împăratul Moscului la turci că, de n-or porni  precraiul Şfedului păn-în 12 dzile şi l-or ţinea acolo la Tighine, el încă a strica pacea, nu a ţinea-o. Dumitraşco-vodă au făcut căutare  tuturor moldovenilor cîţi sint cu dînsul şi i-au întrebat, merge-or cu  
{253} dînsul la Moscu au ba. Ce toţi au priimit, că într-alt chip nu avea cum dzice. Că nu avea cum merge într-altă parte de răul  tălhăritului. Şi i-au pus Dumitraşco-vodă într-un izvod şi l-au dat împăratului, de l-au iscălit cu mîna lui. Iar boierii şi slujitorii  aceştia era anume: 1. Ioan Niculce hatman; 2. Savin Zmucilă vel-ban; 3. Gheorghiţi vel-păharnic; 4. Iordachi Aristarhu vel-uşer; 5. Pavel Rugină  vel-comis; 6. Mogîlde sardar; 7. Ilie Abăza, vornicul despre doamna; 8. Dumitru aga; 9. Ioan Mirescul polcovnic; 10. Ioan Bănariul vel-căpitan; 11. Brahă,  căpitan de dărăbani; 12. Moţoc jicniceriul; 13. Ioan Dzărul, vătav de copii; 14. Nuor Dzărul postelnic; 15. Costantin Dzărul medelnicer; 16. Vasilie  Dzărul, tij medelnicer; l7. Mechichi stolnicul; 18. Antiohie cămăraş; 19. Costantin Părcălabul medelnicer; 20. Dima başbulucbaş; 21. Ciute căpitan; 22.  Apostol căpitan; 23. Toader Mirescul căpitan; 24. Pavăl Mirescul căpitan. Toţi aceste şi alţii mai proşti, mai de gios slujitori, carii aice nu s-au putut  înşira anume, i-au scris împăratul în visteria lui, de s-au dus cu Dumitraşco-vodă. Şi atunce au dat împăratul lui Dumitraşco-vodă 2.  000 de ruble, să le fie de cheltuială lui şi moldovenilor. Şi l-au orînduit să margă să iernedze la Harcov, preste Nipru, dincolo de Ţara  Căzăcească, în slobodzie, aproape de Azac. Că acolo să cerşusă şi el, lăudîndu-i unii din moldoveni carii ştiea că-i loc bun. Şi au  poroncit la gubernatul Apracsin să-i dea iernatec lui şi tuturor moldovenilor lui, dîndu-i şi 200 de draguni să margă cu dînsul. Iară lui Rentu ghenaral  şi Tomii spătar le-u scris împăratul moschicescu şi au trimis cu cărţile pe un om a lui, împreună cu un om a veziriului, să lasă Brăila şi să  vie după dînsul în sus. Deci Toma spătariul, cum au audzit, cum au fugit în Ţara Ungurească, de ş-au mai apucat ceva de acolo. Şi pe urmă au venit  la împăratul, la Petreburcu, cu cîţva munteni  
{254} ce-au fost cu dînsul la Brăila. Şi l-au făcut împăratul ghenarar şi-i da pre an leafă 5. 000 de ruble. Şi cu vremea ş-au adus  şi giupîneasa din Ţara Muntenească. Şi i-au dat sate în Ţara Moschicească de chivernisala vieţii. Şi trăind acolo cîţva ani, suptu poronca  împărăţiei, s-au schimbat şi el din viiaţa aceasta lumască, iar giupîneasa lui au rămas şi păn-acmu cu pace, de trăieşte pre acele moşii  ce i-au dat împărăţia. Iar Rentu ghenaral s-au rădicat de la Brăila cu toată oastea în sus pre Siret, pre la Cernăuţi, tot stricînd şi mîncînd  ce găsiea prin ţară. Şi ţara fugisă de la cîmpu la munte. Şi dac-au audzit că vine Rent pre acolo, să mira încotro vor mai fugi. Deci Rentu, de la  Cernăuţi au trecut Nistrul în cee parte pre la Hotin şi au agiunsu pe obuzul lui Şeremet acolo, la Polonia. Iară împăratul, de acolo de la Movilău,  ş-au luat 200 de draguni şi au purces în sus pre Nistru, pre la Cameniţă. Şi acolo s-au despărţit de obuzul cel mare. Şi de la Cameniţă au luat  în sus, prin Ţara Leşască, păn-unde au găsit pre Avgust craiul, împreună cu împărăteasa lui, de s-au sfătuit şi s-au odihnit vro trei,  patru dzile. Şi atunce l-au cinstit Avgust craiul. Şi şădzînd la masă împăratul cu împărăteasa şi cu mulţi domni Leşeşti, şi între  acei domni fost-au şi Adam Sinavschii hatman şi cu hătmăneasa lui. Şi între alte voroave, multe can în glumă, dzis-au hătmăneasa lui Sinavschii  cătră împăratul moschicescu aceste cuvinte: "Mult mă mir de voi împăraţii şi craii, cum de nu vă ţineţi de cuvînt şi ne amăgiţi pe noi.  Că mai anţerţu ne-au dzis noao, tuturor leşilor, craiul Şfedului să ne gătim cu toţii să mergem să iernăm în stoliţa moschicească,  împreună cu dînsul. Şi noi cînd ne gătieam să mergem pre cuvîntul lui, el ne-au amăgit şi n-au mărsu la stoliţă, şi s-au dus la  Tighine. Şi acmu împărăţia ta ne-ai dzis să ne gătim  
{255} să mergem la Ţarigrad, şi noi ne bucurasem tare c-om merge de-om vedea Ţarigradul. Şi cînd noi ne gătieam, măria ta n-ai vrut  şi te-ai întorsu înapoi. " Iar împăratul au rîs atunce, şi cu toţi cîţi era la masă, şi i-au dzis: "Păcat că nu eşti tu bărbat, să te chemi  Sinavschii. Că de-ai hi tu bărbat, să nu hii fămeie, adevărat aş merge cu tine la Ţarigrad. Iar bărbatul tău au zăbovit oştile, nu le-au trimis mai  în grabă. Pentru acee nu m-am dus în Ţarigrad. " Şi de la Avgust craiul au purces împăratul la Rîga, unde era Menjic cu oştile lui, carii sta  împotriva Şfedului. Iar de acolo, de la Rîga, s-au dus la Petreburcu, la scaonul său de iarnă. Iară Şeremet, cu obuzul şi cu Dumitraşco-vodă, au  mărsu de la Movilău păn' la Şarhorodul. Şi de acolo s-au despărţit de Dumitraşco-vodă şi au purces spre Ţara Leşască, cu toată oastea  lui, cîtă mai rămăsese, de o mai sătura, pre la Nejboji şi de la Nijboji la cetatea Polono, de au deşertat-o de oastea moschicească şi de alte lucruri ce  era, că o ţinea moscalii. Şi apoi au rădicat toţi oamenii di prin tîrguri şi de prin sate, cîţi era în Ucraina, şi i-au trecut pre toţi preste Nistru în  hotarul moschicescu. Şi au trecut şi el cu toată oastea, de au aşădzat-o la iernatec în Ţara Căzăcească, iar el cu curtea lui s-au aşădzat în  tîrgu, în Prelumpca. Iară Dumitraşco-vodă, de acolo de la Şarhorod, după ce s-au despărţit de Şeremet, au purces dreptu la Chiov, pre la  Nemirova, prin cîmpu pustiiu, că pre acolo era atunce locul pustiiu, numai cu cele 200 de draguni şi cu moldovenii, cîţi era cu dînsul. Că mai fusese şi  nişte căzaci cu Medhoroţschii şi cu Rogojenţschii, şi l-au lăsat în urmă pre Dumitraşco-vodă. Şi aceie s-au dus înainte. Deci  Dumitraşco-vodă, rămîind mai în urmă numai cu acele 200 de draguni, precum mai sus s-au pomenit, nu era mult să-i iei zaporojenii de grumadzi  împreună cu tătarîi. Că prinsese limbă şi-i luasă şleavul,  
{256} să margă după dînsul să-l prindză. Şi cale numai de un civertu de ceas, de nu l-au agiunsu să-l iei de grumadzi, cu toată  tabăra lui. Că era ca la 1. 000 de zaporojeni şi mai bine, împreună cu tătarî amestecaţi. Ce norocul lui au fost că au fost apucat de au agiunsu în tîrgu  în Bila Ţărcvîi. Şi acolo în tîrgu era cetate şi puşci şi oaste moschicească. Şi vădzînd zaporojenii c-au agiunsu în Bila Ţărcvîi,  s-au întorsu înapoi. Iar Dumitraşco-vodă nemic de aceasta nu ştiea, mai pre urmă au oblicit. Şi de acolo au mărsu în Chiov, de s-au odihnit 2  săptămîni, dîndu-i moscalii ce-i trebuiea, nemic nu-i lipsiea. Şi cînd au vrut să purceadză de acolo, din Chiov, mulţi moldoveni au vrut să  rămîie acolo şi nu vrea să mai margă cu Dumitraşco-vodă înlontru. Şi încă şi Ion Niculce hatmanul nu vrea să mai margă cu dînsul,  gîndind că doar ne-or lăsa din Chiov de ne-om întoarce la pămîntul nostru. Iar Dumitraşco-vodă n-au vrut să ni lasă să rămînem, ce  au mersu la comendatul de Chiov şi i-au arătat izvod, cu iscălitura împăratului, de cîţi boieri era, ce-l făcusă la Movilău, dzicînd că sintem  daţi pre mîna lui şi nu ne va lăsa să ne ducem la turci, să facem vreun vicleşug. Că el a vrea să dea samă pentru noi la împăratul. Deci  comendatul, vădzînd aşea, i-au dat pe toţi pe mîna lui Dumitraşco-vodă cu sila, şi i-au dus cu vartă păn' la Harcov. Şi acolo încă,  după ce-au trecut Ţara Căzăcească, încă era păn' la Harcov, cale de 2 dzile, un cîmpu pustiiu pentre Harcov şi pentre Ţara Căzăcească.  Şi acel cîmpu este şlevul tătarîlor, cînd pradă de la Crîm. Şi iară cu grijă şi cu multă spaimă au mersu, păn-au agiunsu la Harcov. Iară  Luca visternicul venisă mai pre urmă, în Ţara Leşască, după noi la Chiov, şi cu Sandul Sturdze stolnicul. Nevrînd ei să margă cu  Dumitraşco-vodă, nu i-au putut lua, nici comendatul nu i-au dat, nefiind în izvodul împăratului, gîndind că i-or lăsa moscalii să  s-întoarcă înapoi. Deci moscalii nu-i lăsa să s-întoarcă  
{257} înapoi, că venisă şi Galenici cneazul mai pre urmă în Chiov, de ţinea drumul tare închis, de nu lăsa pre nime să iasă din Chiov  încoace. Că era un om rău, şi nici de mîncat, nici de cheltuială nu le da. Şi s-au ispitit într-un rînd să fugă, şi i-au prinsu şi i-au  ţinut închişi o lună. Şi apoi i-au dat pre chizăşie Tomii ghenarariului şi i-au slobodzit. Şi au şădzut un an acolo în Chiov, pănă  ş-au mîncat tot ce-au avut. Şi apoi de-al doilea rînd s-au ispitit cu fuga, de au scăpat încoace, de au venit în Moldova. Şi alţi moldoveni,  cîţi s-au mai tîmplat în Chiov, tot aşea cu fuga au scăpat. Şi cîţi scăpa din Chiov încă cu multă grijă veniea păn-agiungea spre  Cameniţă, că, rămîind locul pustiiu, era tălhărit mult, şi leşii avea pizmă pre moldoveni, căci s-au închinat la moscali. Deci pre cîţ prindea  îi tot jăcuiea, şi pre unii îi şi omorîea, pre alţi-i punea la popreală. Numai Adam Sinavschii hatmanul să punea pentru dînşii şi pre carii obliciea  că-s închişi, trimitea de-i scotea şi-i miluiea. Şi pre unii îi punea la steaguri, dîndu poroncă să le dea pace. Şi leşii furiş tot îi strica.  Dumitraşco-vodă, după ce s-au aşădzat la Harcov, zaharà prea multă îi da şi lui şi tuturor moldovenilor, cît nu putea birui să o mînînce.  Şi i-au mai dat pe deasupra şi 13 sate a unui ghenaral, ce-l chema Sidlovschii, pline de pîine şi de hălăşteie cu mori şi cîte doao, trei sute de oameni  într-un sat. Şi bucate, vaci, boi, oi, stupi, odoară, toate le dedese lui Dumitraşco-vodă, sirmeaoa acelui ghenărar, cădzind el într-o greşală.  Deci Dumitraşco-vodă nu vrea să ţie pre moldoveni cu dragoste, ca pre nişte streini ce ş-au lăsat casăle şi s-au streinat de moşiile lor pentru  dînsul, ce vrea să-i ţie mai aspru decît în Moldova. Că i să schimbasă hirea într-altu chip, nu precum era domnu în Moldova, ce precum era mai  nainte, tînăr, pre cînd era beizadea în dzilele frăţine-său, lui Antiohie-vodă, încă şi mai rău şi iute la beţie. Să scîrbiea, şi uşa îi  
{258} era închisă, şi nu lăsa pre moldoveni necăiuri din tîrgu să iasă afară, fără ocazul lui. Şi cu căzacii de loc iară să  învrăjbisă rău, că nu-i ţinea într-o nemică. Deci şi moscalii cei mare încă-l urîsă, pentru căci îl iubiea împăratul şi-i  dedesă nume mai sus decît a tuturor. Atunce s-au sculat Savin Zmucilă banul şi mult l-au amestecat la Şeremet, dzicînd că "eu cînd nea-m  închinat la leşi, cu Petriceico-vodă, avea cinste şi boierii ca şi domnul. " Şi cărţi de la Sobeţschii craiu, ce era atunce, şi le arăta lui Şeremet,  precum au avut voie boierii, şi cînd le-u fost voia s-au dus în ţara lor, în Moldova, iar Dumitraşco-vodă va să-i facă robi în ţara  creştinească. Şi multe ca aceste, care nu le pociu toate să le scriu cu condeiul mieu, după cum sint firile moldovenilor, carei nu pot nici la casele lor trăi să nu  să sfădească, dar în ţară streină. Că şi cînd au fost cu Petriceico-vodă, iar destule sfădzi au fost şi atunce între domnu şi între boieri,  ca şi acmu. Care pre urmă iar lor ş-au stricat, ca şi acmu de la moscali, care mainte să va arăta. Împăratul Moscului, după ce s-au aşedzat toţi  la iernatec, precum s-au scris mai sus, scris-au la Şeremet şi la tot sinatul şi gubernaţii cei mare, de au mersu toţi la Petreburcu, la sfat. Şi atunce au mersu  şi Dumitraşco-vodă la împăratul. Deci, după ce s-au strînsu toţi, au început împăratul a-i întreba pe toţ: ţinea-vor pace cu Turcul,  au ba, şi da-or ce-au giuruit, au ba? Deci sinatul cel mare au dzis nemic să nu dea şi să s-apuce de vară iarăşi de războiu. De s-au tîmplat acmu  aşea sminteală, de acmu să va chivernisi într-altu chip, de n-a fi aşea. Căci bani şi oaste este de agiunsu, au putere şi doaodzeci sau treidzeci de ani  să să bată. Atunce împăratul, vădzînd că-i sfatul aşea, au şi orînduit, în toate ţărîli, de 30 fumuri să mai facă un om de oaste, gata  cu tot ce-ar trebui, să mai adaugă încă vro 50. 000 de oaste preste cît mai are. Şi au  
{259} orînduit, pănă i-a porni în gios pre Don, şi au mai lungit flintele decît inicercele turcilor, de o şchioapă mai lungi, ca să poată  bate mai departe. Şi au făcut tot paloşe simcelate în vîrvu de amîndoao părţile ascuţite, să să bată cu turcii la năvală, şi au lepădat  spăgile. Şi le-au făcut la grumadzi lădunci de hier albu, la tot săldaţul cîte de o ocă de apă, ca să aibă hiecare săldaţ apă gata la războiu,  să nu pată ca la Stănileşti. Şi au însurat atunce şi pre Şeremet, dîndu-i împăratul o rudă a sa, dzicîndu-i să-ş facă copii,  să-ş uite feciorul ce era zălog la turci, netocma că l-a scoate el şi pre acela. Şi au socotit atunce să pornească pe Dumitraşco-vodă înainte cu  greimea, să-i dea 40. 000 de moscali călăraş şi 40. 000 calmîş şi 30. 000 donţi şi 40. 000 căzaci cu hatmanul lor, să între în Crîm, să  tot taie, să ardză, păn-a întra şi greimea să să apuce de cetăţi a le bate şi a le lua. Şi aşea au aşădzat sfatul să facă, şi începus-a  porni zaharaoa şi gătisă toate aceste ce scriu mai sus. Iară Şeremet, măcar că s-însurasă, îi era jele de fecior, că va peri la turci, cum au şi perit.  Şi să tot ruga sinatorilor, ca doar ar putea strica sfatul, şi ei nu vrea, nici putea, că apucasă de grăisă cătră împăratul, şi le era ruşine să  întoarcă sfatul. Deci oblicind împăratul pentru Şeremet că i-i jele de fecior, tare i-au bănuit şi l-au mustrat, aducîndu-i aminte cînd l-au  fost trimis înainte pre Şeremet să margă să strice podul la Dunăre, după cum îi poroncisă. Şi mai pe urmă, venind şi împărăţia sa,  ş-ar fi luat cele 2 polcuri a lui cu 12. 000 de oaste şi cu Dumitraşco-vodă cu moldoveni şi s-ar fi dus întinsu la pod, făr' de nici o grijă. Care polcuri  să chema Preobrajenschii şi Simionenţschii. Şi cu acele 2 polcuri ar fi bătut pre turci. Altă nu i-ar fi mai trebuit, ce ar fi lăsat-o înapoi, de ar fi venit  încet şi ar fi izbîndit. Atunce au sosit mai pre urmă, după acel sfat, şi un unchiu a împăratului, anume Apracsin, gubernatul  
{260} de Azac. Şi întrebîndu-l şi pre dînsul sinatul, el au dzis că nu-i bine cum au aşădzat sfatul, că-i cu greu a să bate în trei  părţi. Că cu Şfedul sint cîţva ani de cîndu să bat. Şi dintru un lucru de nemică s-au început sfada acmu şi cu Turcul. Aşijdere şi leşii le  sint vrăjmaşi. Cu greu le va fi. Numai cu turcii, cum au aşădzat, aşea să lasă deodată, şi de-or şi mai cere, să le dea, pănă a trece craiul  Şfedului. Şi apoi să stea să să împace cu Şfedul şi, împăcîndu-să cu Şfedul, s-or aşădza prea lesne şi cu Leavul. Atunce le-or  ieşi şi solii de la turci, ce sint zălog. Deci prea lesne este atunce a strica pacea cu turcii şi a să bate prea cu iuşor cu dînşii. Şi aşea s-au apucat şi  Savva Rogojenschii cum despre turci, dîndu-le bani, or face pace. Deci sinatorii, pentru voia lui Şeremet, au mersu la împăratul, şi dzicînd aceste cuvinte, au  lăsat şi el să fie aşea, după sinat. Şi s-au părăsit a mai face oaste împotriva Turcului pănă la o vreme.  Împăratul Moscului ş-au strînsu toată oastea şi au şădzut în vasă, de-u trecut de la Petreburcu marea, în cee parte, la Şfed, asupra finiilor.  Şi s-au bătut acolo 2 ani şi au luat toată crăia finiilor, ce era suptu ascultarea Şfedului. Şi au luat şi cetate Abovul, care era stoliţă finiilor, şi apoi  iarăş cu cinste s-au întorsu la scaonul său, la Petreburcu. Iară pre Şeremet l-au trimis la Chiov şi i-au lăsat 20. 000 de oaste căzaci şi  calmîşi, să stea să dea ce-a da, să-ş scoată feciorul şi să poarte grijă despre turci, să aşedze acel lucru. Aşijdere şi despre partea  Rîgăi au lăsat pre Menjic fercu-marşalîc, să păzască despre şfedzii din gios. Iară Dumitraşco-vodă atunce au făcut ponturi de cerea  Ţara Harcovului, cu toate veniturile, dzicînd că ţară au lăsat, ţară să-i dea. Şi pre toţi moldovenii el să fie mai mare. Ce va fi voia lui, volnic  să fie, fără ucazul împăratului. Nime să nu hie volnic a merge nicăiuri. Şi altele multe ca aceste.  
{261} Atunce împăratul au dat acele ponturi a lui Dumitraşco-vodă la sinat, să le vadză şi cum or socoti ei. Deci Apracsin au dzis cătră  sinat "Nu-i bine să-i daţi Ţara Harcovului, ce o cere el, că măcar eu că am vro 30 de răvaşe de la acei căzaci din Harcov de jalobele lor ce au pre  Dumitraşco-vodă. Şi acolo, într-acea ţară, sint aproape de 80. 000 de oaste slujitori, şi acmu nefiind pace, lesne le este a să rădica ca să să dea  suptu Turcu, că nu-i departe Azacul. Şi cît am sta să ne batem cu streinii, noi om vrea să ne batem cu ai noştri. Atunce şi Şeremet au dzis: "Adevărat,  bine au dzis, că aşea va hi. Şi încă este alta şi mai mare. Că mi-au spus un boier a lui, anume Savin Zmucilă banul, că mai nainte vreme s-au mai  închinat din domnii moldoveni la creştini, la leşi, la unguri, şi apoi i-au iertat turcii, de s-au dus la dînşii. Şi mai pe urmă acei domni multu rău au  făcut creştinilor, anume acei domni Pătru-vodă, Grigorie-vodă. Aşijdere şi acesta, de s-a aşădza la Harcov, nu-i departe Crîmul. " Deci  sinatul, audzind, au ales să dea lui Dumitraşco-vodă 1. 000 de dvoruri în Ţara Moscului, care acea mie de dvoruri cuprinde 50 de sate, şi oameni ca 15. 000  sintu. Şi să-i mai dea şi cîte 20 pungi de bani pre an, care fac 6. 000 ruble, şi 2 părechi de curţi frumoasă în stoliţă. Iar boierilor să le dea 13  sate ce-au fost acelui ghenărariu Sidlovschii, de le stăpîniea Dumitraşco-vodă. Care boieri a priimi, să-i dea de acele sate, iar care nu a vrea, să-i  dea ucaz de voie, să-ş margă la pămîntul său, ca să s-aşedze. Deci Dumitraşco-vodă, ieşindu-i ucaz, au şi venit la Harcov, cu multă  voie rea că să depărteadză de ţară, şi s-au rădicat şi s-au dus în Moscu. Şi nu mult după aceasta i-au şi murit doamna Casandra, fata lui  Şărban-vodă, domnul muntenescu, şi au îngropat-o în tîrgu, în stoliţă. Şi au rămas văduoiu de-au trăit  
{262} cîtăva vreme, păn' s-au însurat, care s-a scrie mai nainte. Iară boierii cine au vrut să priimască, le-au împărţit de acele sate a  lui Sidlovschii, de trăiescu unii şi pănă astădzi într-acele sate, iar carii n-au vrut să priimască, ei au venit la Chiov, la Şeremet, ca să-i  sloboadză. Dar Şeremet nu vrea să-i sloboadză, şi-ncă nu numai pre boieri, ci şi pre neguţitori, şi pe slujitori, şi pre toţi. Că-i dzisese  Dumitraşco-vodă, în pizma boierilor care să ducea de la dînsul, să nu lasă nici pre unul să treacă, păn' nu i-or slobodzi turcii feciorul. Deci  Şeremet să potrivisă lui Dumitraşco-vodă şi nu-i lăsa, de-l blăstăma toţ, că periea atîţe oameni. Alţii nu avea ce mai cheltui, alţii  era neguţitori, altora le rămăsese fămeile în Moldova. Ce bogat blăstăm era asupra lui Şeremet! De aceasta audzind chihaia veziriului, au dzis feciorului lui  Şeremet: "Pentru ce popreşte tată-tău neguţutorii şi moldovenii ce vor să vie încoace? Să-i scrii ca să-i sloboadză. " Şi aşea, pe  scrisorile feciorului lui Şeremet, au slobodzit neguţitorii şi pre alţi moldoveni ce era acolo. Atunce m-au slobodzit şi pre mine, Ioan Niculce hatman, cu voia lui,  după ce-au trecut doi ani. Şi am venit în Ţara Leşască, cu multă nevoie, care s-au pomenit mai sus. Dumitraşco-vodă, după ce s-au dus la  Petreburcu, pre boierii moldoveni n-au vrut să-i iei cu dînsul la împăratul, socotind că va isprăvi să nu mai poată scăpa de acolo. Şi-i grăiea  de rău cătră împăratul, dzicînd că Ion hatman şi alţii au rămas acolo şi vor să să ducă la turci, şi pentru acee au trimis de i-au luat cu  vartă, de i-au dus la Harcov, vrînd să-şi acoperă ruşinea, căci i-au dus cu vartă. Că oblicisă împăratul de acel lucru, că i-au luat cu  sila, şi unii din Chiov au şi fugit. Iară împăratul au răspunsu lui Dumitraşco-vodă, mai vîrtos pentru mine, Ioan hatman: "Dacă nu va să  şadză, volnic să fie. Dumnedzeu să-i agiute să  
{263} margă unde i-i voia, că nu mi-i rob. " Atunce Dumitraşco-vodă n-au căutat bine, unde i-au răspunsu aşea. Iară cînd  mi-am luat dzioa bună de la Harcov, de m-am despărţit, mult mă îmbiea să mai şedz, şi multe să adeveriea să-m dea, şi să-m  isprăvască şi de la împăratul mare milă. Şi cînd mi-a hi voia, el să-mi isprăvască. Dar eu eram bucuros c-au venit acela ceas, de-am  găsit vreme să ies dintr-acel norod greu şi cumplit. Că-s nişte oameni foarte necredincioşi, şi prea cu greu traiu au oamenii ce sint nedeprinşi cu acel  fel de oameni dintr-acele părţi. Şi avea mare jele, şi el, şi doamna lui, şi toţi moldovenii. Şi-m dzicea că nu mi-oi putea face pace, ce oi peri de  turci. Dar eu am pus nădejde la Dumnădzeu, şi pentru dreptatea mea nu s-au îndurat şi din toate m-au scos. Şi după ce-am venit, încă şi  Şeremet în cîteva rînduri mi-au dzis să mă aşedz şi va scrie la împăratul să-m dea jalovanie şi sate. Dar tot n-am priimit, că este norod  prea cumplit, şi nu sint oamenii slobodzi să margă unde i-i voia, nici la împărăţie fără ucaz. Şi ucaz nu vor să facă, ca pentru să nu facă  cheltuială împărăţiei. Şi la împărăţie, vro curte mare ca acee, cu tvorebnici mulţi, nu-i, măcar precumu-i la domnia ţărîi noastre; au  altă crăie şi domnie, ce foarte un lucru puţin, numai oşteni de agiunsu. Deci de viiaţa mea îmi era cum îmi era, dar mai mult îmi era pentru copiii miei, la  ce vor rămînea, că numai doar săldaţi să fie, iar la alte boierii nu încap feciorii unora ca acestora. Ce, fraţilor moldoveni, rogu-vă să luaţi aminte,  să vă învăţaţi şi să vă păziţi. Orcît ai fi în cinste la vrun domnu, bine este să-i slujeşti cu dreptate, că şi de la Dumnedzeu ai  plată. Iar cu domnul niciodată să nu pribegeşti, măcar cum ar hi, şi nu numai în ţară streină, ce nici în Ţarigrad cu dînsul să nu mergi, fiind  tu moldovan. Ce să-i slujeşti în ţara ta, căci  
{264} streinii caută numai pre domnu să-l miluiască şi să-l cinstească, iar pre boierii ce sint pribegi cu domnul, ce într-o nemică sint.  Altă cinste are boieriul, cîndu-i pribag singur, alta este, cîndu-i cu domnul său. Şi apoi domnul să visadză că este tot puternic, ca la ţara lui, cînd  este domnu, şi va să ţie aşea, ca să năcăjască pre acei boieri, şi nu socoteşte slujba ce i-au făcut că s-au înstreinat, ce nemică  învoială nu-i face. Nădejdea domnului este ca săninul ceriului şi ca încetul mării: acmu este senin şi să face nuor, acmu este mare lină şi să  face fortună. Acmu să lăsăm cele streine păn-aice a le scrie deodată, pănă iar le-a veni rîndul, şi iar să ne întoarcem  a scrie, de unde am lăsat a scrie de ţara noastră. Veziriul, rămîind la Stănileşti după ce-au purces moscalii, au şi trimis pre un paşă, anume Curt,  să stea la Ieşi, cu ferman de iertare tuturor greşelelor cine ce-ar hi făcut. Şi au trimis şi la Lupul sin Gavriliţă să-l aducă de la bejenii de la  Bursuci. Ş-au răpedzit în toate părţile la vadurile Prutului, unde găsiea moldoveni, de-i scotea din robie. Şi au purces de la Stănileşti cătinel spre  Dunăre, să margă la Ţarigrad. Curtu-paşa, după ce-au agiunsu în Iaşi, pre cine găsiea din căpeteniile ţărîi au şi început a-i boieri,  cum boiereşte domnul Moldovii. Şi şedea în curţile domneşti. Iar atunce era un boieriu, Darie Donici sărdar, care pre urmă la alţi domni au agiunsu şi  logofăt mare, iar la moscali au fost polcovnic. Mergînd la Curtu-paşa, l-au pus hatman. Aşijdere şi pre un grec, Buzagiu, îl pusese postelnic mare. Şi pre  alţii ce mergea la dînsul tot îi boieriea. Ş-au început Curtu-paşa a umbla cu binişor, ca să-l poftească acei boieri aice, ca să scrie veziriul să  rămîie el paşă în Iaşi. Dar n-au putut isprăvi nemic. Iară Lupul vornicul mergînd la veziriul, mult l-au mustrat pentru căci s-au hainit ţara,  iar el au dat samă cătră veziriul cum nu sînt ei vinovaţi, adecă  
{265} boierii, nici ţara, ce-i vinovată Poarta, că pre domnii cei buni îi mazileşte fără voia boierilor ţărîi şi pune domnu pre care  nu-l ştie ţara. Şi dîndu-i Poarta sabie, face în ţară ce i-i voia. "Precum şi pre acesta, pre Dumitraşco-vodă, l-ai pus măria ta fără  ştirea ţărîi, şi au făcut ce i-au fost voia. Iar mai nainte era obiceiu de-şi alegea boierii şi ţara domnu, pre cine poftiea ei, şi pre acela punea şi  Poarta. " Deci veziriul, audzind acestu răspunsu, nemic n-au mai răspunsu şi l-au şi îmbrăcat în căftan şi l-au trimis să fie caimacam în  Iaşi, păn-a trimite împărăţia pre un domnu în Moldova. Şi au scris şi la Curtu-paşa să să rădice din Iaşi. Şi au mai pus căimăcan  pre un Macsut postelnicul, care fusese pre lîngă veziriul în oaste capichihaie lui Dumitraşco-vodă, şi-l iertasă veziriul pre dînsul. Numai pre soţia  lui, pe Iano, l-au tăiet, precum s-au scris. Şi au purces Lupul cu Macsut la Iaşi să fie căimăcan, iar veziriul au trimis de scotea robii de la tătarî. De  unde-i găsiea, tot îi aducea de-i întreba, la care domnu le-au fost mai bine, la Neculai-vodă sau la Mihai-vodă. Ei dzicea că le-au fost mai bine  la Neculai-vodă, pentru căci le ieşiea înainte şi Ioan-vodă, fratele lui Neculai-vodă. Deci veziriul au scris la împărăţie pentru  Neculai-vodă, fratele lui Ion-vodă terdzimanul, ca să-l facă domnu în Moldova. Iar împăratul, vădzînd scrisorile veziriului, au şi făcut  domnu pe Neculai-vodă. Iară Lupul vornicul, după ce-au agiunsu la Balica, lîngă Iaşi, au scris la Curtu-paşa să iasă din Iaşi. I-au trimis  şi cartea veziriului. Iar Curtu-paşa nu vrea să iasă din Iaşi, că aştepta să-i vie răspunsu ce scrisese să fie el paşe. Iară Lupul i-au scris să iasă din Iaşi, că el să va întoarce la  veziriul şi l-a foarte pîrî. Că lor nu le trebuieşte paşe. Atunce Curtu-paşa s-au spăriet şi au ieşit din Iaşi de au purces după veziriul.  Atunce Lupul şi cu Macsut au întrat în Iaşi căimăcani. Deci Antiohi Jora biv-hatman, audzind că este  
{266} văru-său căimăcan în Ieşi au alergat şi el la văru-său Lupul, să fie căimăcan şi el împreună cu ceielalţi,  gîndindu-să, ticălosul, că i să va uita vina lui, cea de-au fost cu moscalii, de-i chema, carii s-au scris mai sus. Numai osinda lui Dumnedzeu prea pe rar  om de-l trece. Că Lupul, cum au sosit în Iaşi, ca un lup nesăţios, au şi început a prinde pe slujitori carei fusese cu moscalii şi închidea şi-i  bătea şi pre căpitani, şi le lua pungi de bani, dzicînd c-au agonisit din jacurili turcilor şi au luat leafă, şi a pune bani pre tîrgu, pre neguţitori. Şi au  pus şi de tot omul bejenariu să dea cîte 2 lei, şi oamenii nu avea ce mînca, că era săcşorul de făină cîte 15 lei, şi încă nu să nici găsiea.  Deci oarecarii dintr-acei pătimaşi de rău, fiind veziriul încă nedus din ţară, au mărsu de-au jăluit la veziriul. Şi cum au audzit veziriul,  îndată tare s-au mîniet ş-au mînat pe Ion-vodă terdzimanul să şadză în Iaşi căimăcam, pănă a veni frate-său  Neculai-vodă în Iaşi, şi să chivernisască ţara cu îmblîndzire. Şi au mai trimis şi un capegi-başe împreună cu Ion-vodă, de au  prinsu pre Lupul vornicul şi pre Antiohie hatmanul şi pe Macsut postelnicul, carii era căimăcani, şi i-au pus în obedzi, de i-au dus la cetate la Varna, peste  Dunăre, surgun, de-au şădzut acolo 2 ani la pedeapsă. Pentru faptele Lupului au tras şi ceielalţi pedeapsă, şi s-au plinit atunce un cuvîntu prost ce  dzice: "Cu iarba cea uscată arde şi cea verde. " Ioan-vodă, după ce-au venit în Iaşi, era bun şi blîndu tuturor şi au chivernisit ţara păn-au  venit frate-său, Neculai-vodă, în scaon, aice în Iaşi. Şi lăsînd Ion-vodă pre frate-seu în Iaşi, s-au întorsu la slujba sa, în Ţarigrad, la terdzimănie.  Dumitraşco-vodă Cantimir s-au dus la Moscal şi acolo au murit cu 4 ficiori: Matei, Costantin, Şarban, Antioh. Iar ce-or vini, vremea viitoare va arăta.  
{267} Cap. XX A DOA DOMNIE A LUI NECULAI-VODĂ MAVROCORDAT, FICIOR LUI ALECSANDRU-VODĂ ICSAPORITO, VLEAT 7220  Neculai Alecsandru-voevoda Mavrocordat, după ce-au venit în Iaşi, a tree dzi, după obiceiu, au boierit boieri. Pus-au pre Neculai Costîn vel-logofăt,  pe Gavriil Miclescul vel-vornic de Ţara de Gios, pre Ilie Catargiul vel-vornic de Ţara de Sus, pre Ioan Buhuş ce-au fostu logofăt, l-au pus hatman, pe  Ramadan vel-postelnic, pe Ioan Păladi vel-spatar, pe Gheorghiţă Mitre vel-ban, pre Costantin Ruset vel-păharnic, pe Grigoraş Jora vel-visternic, pe  Costantin Costache stolnic mare, pe Manolache Hurmuzache comis mare. Aceştie era boierii lui Neculai-vodă, iar chivernisala şi toate trebile era mai ales după  Ramadan postelnicul. Atunce Neculai-vodă îş lăsasă firea cea simaţă, cum era în domnia dintăi. Ce multu să mai lăsasă şi trăiea bine cu  boierii, în dragoste, că era boieri fugiţi, unii în Ţara Ungurească, alţii în Ţara Leşască, alţii la Moscu, şi cu dînşii şi din prostime  mulţi duşi, şi avea grijă că pentru numele lui cel straşnic n-or mai veni. Deci arăta cătră toţi blîndeţe şi milă. Deci toţi boierii s-au  întorsu la pămîntul său. Numai cei de la Moscu n-au venit, că nu putea de oşti şi nu-i lăsa moscalii, precum mai sus s-au scris. Şi carii boieri,  cum veniea din streinătate, da vina cătră Neculai-vodă tot pre cei de la Moscu, şi ei îş curăţiea obrazele, cum n-au ştiut nemică, şi aşea  să îndrepta. Iar Neculai-vodă, măcar că-i pricepea şi-i ştiea, dar lăsa şi el toate precum dzicea ei, căci era bucuros, fie cum ştie, numai să  vie în ţară. Ţara era atunce stricată rău de tătari şi de moscali şi de tălhărit. Aşijdere şi turcii balgii făcea multă gîlceavă şi  supărare lui Neculai-vodă la Divanuri, pentru fraţii şi rudele lor ce perisă şi pentru jacuri ce-i jăcuisă unii şi alţii. Şi făcea şi  năpăşti mai mult decît era  
{268} adevărate. Deci Neculai-vodă făcea multă chivernisală. Pre unii can rar îi da platnici turcilor, iar nu deplin, pre cît cerea ei, iar pre  uni-i închidea păn' la o vreme şi apoi îi slobodziea, iar a mai mulţi turci nu le ţinea în samă. Şi să îndrepta, ştiind rîndul Porţii dintăiu.  La giudecată să făcea a ţinea cu turcul, iar pre urmă ieşiea giudecata dreaptă moldovanului. Nărocul ţărîi că s-au tîmplat atunce de au venit  Neculai-vodă. Iar de-ar hi venit atunce altu domnu, mai prost, ar hi fost prea rău de moldoveni. Măcar că unii au tras la Neculai-vodă greu mare şi  multă închisoare, cum au fost feciorii lui Manolie şi Toader armaşul, că tăiesă nişte neguţitori de la Roman, fără poronca nemărui, şi-i  pîrîea nişte fraţ acelor neguţitori, cu ferman de la Poartă, pre carii într-altu chip nu putea să-i izbăvască. Atunce Neculai-vodă, pe poronca  veziriului, au gătat cîteva căruţă cu cai, să pornească pre Şfed la ţara lui prin Ţara Leşască, şi cu 30. 000 de tătarî, după cum scrisese de  la Nistru împăratul moschicesc la veziriul, numai să pornească pre Şfed, după cum s-au tocmit pacea.  Iară Şfedul n-au vrut să margă şi au scris cărţi la împăratul turcescu de-au pîrît pe veziriul, precum că s-au agiunsu cu moscalii de-au  luat bani şi au făcut pace. Iar de n-ar fi făcut vicleşug, să iei bani, ar hi luat pre moscali de grumazi, că nu mai avea moscalii nici o putere. Şi acmu şi pre  dînsul nu l-au pus nici la o cale şi va să-l pornească, să-l iei moscalii de grumazi. Iar împăratul, vădzînd cartea Şvedului, tare s-au mîniet  pre veziriu. Într-acee vreme sosit-au şi Osman, chihaiaoa veziriului, la împăratul, cu cărţi de la veziriul, să iei colac cum au bătut pre moscali şi  spuind împăratului cum au încungiurat pre moscali, cît nu mai avea nici o putere, numai ce striga aman. "Deci vădzîndu-i că strigă aman, ne-u  căutat numai a face pace, şi i-am lăsat de s-au dus la ţara lor". Iar împăratul au dzis: "Voi  
{269} aţi căutat căci strigă aman şi nu i-aţ luat de grumadzi. Nu era lucru mic acela, să vă uitaţi voi la aman. Ce am înţeles eu faptele  voastre. " Şi-ndată au poroncit de-au tăiet capul chihaii şi au trimis de-au omorît şi pre veziriul. Deci Şfedul au mai rămas întru acea iarnă şi  preste vară, şi solii moschiceşti tot sta la Ţarigrad, popriţi. Iar moscalii au dat Azacul turcilor, şi alte cetăţi au fărmat, după cum s-au tocmit la pace.  Iar Şfedul tot punea pricini şi nu vrea, dzicînd că, păn' nu s-a duce Şeremet cu oaste din Ţara Căzăcească, nu va merge, că Şeremet stă  să-i ţie calea. Deci Poarta au aşădzat cu solii moschiceşti să să rădice Şeremet cu toată oastea din Ţara Căzăcească, să să ducă  în ţara lor, la Moscu, şi ei să pornească pe Şfed de la Tighine cu tătarî şi cu o samă de turci, să-l ducă prin Ţara Leşască pănă la  ţara lui. Deci Şeremet, cum au vădzut cărţile solilor, precum au aşădzat la anul toamna după bătaie, s-au rădicat, din Ţara Căzăcească şi  s-au dus în sus, la Smolenţsca, cu toate oştile lui. Iar veziriul au trimis pe Smail-efindis, cu vro 30. 000 de turci, şi hanul cu tătărîme, să iei pe Şfed,  să-l ducă la ţara lui. Iară Şfedul într-acee vreme au prinsu nişte tătarî, cu oamenii lui, scriind hanul la Şeremet să stea gata la Smolenţsca,  că ei vor să purceadză acmu cu Şfedul şi l-or duce în Ţara Leşască, păn' la un loc, şi l-or lăsa, iar Şeremet să-i ias-înainte,  să-l iei de grumazi. Şi să dea 150 pungi de bani hanului, precum s-au aşădzat.  Deci Şfedul, prindzind acei tătarî cu acele cărţi, au pus de i-au omorît pe tătarî şi au luat cărţile la dînsul. Şi tăcea mîlcom, iar hanul nu  ştiea nemică, că i-au prinsu cărţile şi i-au tăiet tătarîi. Şi-l tot siliea pe Şfed să purceadză, pănă este iarnă şi sint apele  îngheţate, şi Şfedul tot nu vrea să pornească să margă. Scris-au paşa de Tighine şi Smail-efindis la Udriu, la împăratul şi la veziriul,  mutîndu-să împărăţia atunce  
{270} acolo, cum că au gătit pre Şfed şi oastea, şi toate sint gata, şi el tot nu vra să purceagă. În doao, trei rînduri i-au scris, şi el tot  nu vrea să purceadză. Pănă de la o vreme, mîniindu-să împărăţia pe Şfed, au poroncit numai să-l pornească cu sila, dacă nu va de  bună voie. Deci gătind oaste, au mărsu să-l iei cu dea-sila. Iar el s-au închis în curţile lui la Varneţă, unde şedea, şi s-au apucat să să  bată cu turcii, să nu să dea. Şi inicerii încă oarecum ţinea în partea Şfedului şi nu vrea să-i facă ruşine. Că nici vrea să dea şfedzii cu  sineţile în iniceri, nici inicerii în şfedzi, ce sta împregiurul curţilor inicerii la gazda Şfedului. Şi să mira paşa şi cu Smail-efindis cum or face  poronca împărătească, că să temea paşa să nu facă zorbà inicerii şi asupra lui. Şi striga inicerii: "Pentru ce să facem noi ruşine acestui craiu,  oaspe ce-au vinit la noi? " Deci paşa au chemat pre un agă a lui de iniceri şi l-au trimis să grăiască cu craiul, să nu s-apuce de gîlceavă cu o  împărăţie, că apoi poate să pieie. Şi l-au învăţat pre acel agă în taină, vădzind că nu priimeşte craiul, cînd a ieşi de la craiul  afară să dzică cătră iniceri: "Noi iniceri ţinem cu dînsul, iar el mai tare ne suduieşte pre noi decît pre paşa şi ne dzice că sintem nişte oameni  blăstămaţ, şi nu să miră el de noi. " Şi făcînd acel agă aşea, cum au audzit inicerii acea voroavă, s-au şi mîniet şi au început a  slobodzi focul în şfedzi. Iar şfedzii deodată sta, gîndindu-să că le sint prieteni, neştiind pentru vicleşugul ce-au făcut aga de iniceri, căci craiul nu suduiea pre iniceri.  Deci de la o vreme s-au închis în casă, de să bătea, păn' ce-au dat foc caselor. Şi ardzînd casele, aşea l-au prinsu, şi păn-a-l prinde, au  omorît cu mîna lui vro cinci, şese iniceri. Şi el încă să rănisă. Numai au învăţat paşa pre cîţva turci să-l apuce, să nu-l omoarî  inicerii, că, de l-ar fi lăsat, l-ar fi omorît. Şi aşea apucîndu-l, l-au dus în curţile paşii, de l-au ţinut acolo cu vartă, păn-au venit răspunsu de la Udriu.  
{271} Atunce au venit poroncă şi la Neculai-vodă pentru şvedzi şi leşi ce ierneadză prin ţară, să-i scoată şi să-i  gonească din ţară. Iar Şfedzii audzind, s-au închis cîţva în curţi în Prigoreni, în ţinutul Cîrligăturii, şi să apăra din curţi, de nu le  putea strica nemică călăraşii moldoveni, ca să-i scoată. Şi au trimis călăraşii înapoi la Neculai-vodă de-au întrebat, că într-altu  chip nu pot să-i scoaţă, ce numai să dea foc casălor. Dar vodă n-au vrut să-i lasă să aprindză curţile, ce le-au dzis să stea pe de o parte  de dînşii. După aceasta curund au venit răspunsu de la Poartă să le dea pace. Aşijdere mai trimisese Neculai-vodă pre hatmanul cu mulţi slujitori, tot  atunce, tocma la Cernăuţi, că era oastea lui voevoda Chiovschii aşădzată acolo la iernatec şi făcea multă stricăciune lăcuitorilor, ca să-i  scoată şi pre aceie din ţară. Iar ei s-au strînsu la un loc, să s-apuce de bătaie, temîndu-să a trece în Ţara Laşască. Deci hatmanul,  vădzînd că să apucă de gîlceavă, au şi rădicat ţinutul Hotinului şi a Cernăuţilor şi i-au strînsu la un loc pre toţi. Iar leşii,  vădzînd că s-au strînsu atîta om, cădzut-au cu rugăminte la hatmanul, şi multe daruri i-au dăruit. Atunce au şi nemerit răspunsu de la  Poartă şi de la Neculai-vodă să le dea pace. Atunce au trimis împăratul şi la Tighine, de-au pornit pre craiul Şfedului la Udriiu împreună cu  toţi şfedzii lui. Şi l-au aşădzat acolo la un tîrgu aproape de Udriu, anume Demirdaş, şi nu l-au mai lăsat la Tighine să facă amestecături.  Aşijdere tot atunce, la acea vrajbă, au venit şi craiul Stenislav Lecinschii din Pomorania teptil, prin Ţara Ungurească, au ieşit în Moldova la Comăneşti  şi au venit pre la Bacău la Mărgineni, la Ştefăniţă Ruset vornicul, cu puţintei oameni. Şi de acolo au mărsu în Iaşi la Neculai-vodă, de  i-au făcut mare cinste. Şi au  
{272} trecut la Tighine şi de la Tighine la Udriiu, la împăratul turcescu.  Iară craiul Şfedului au pîrît pre hanul şi pre Smail-efindi şi pre paşa de Tighine şi au dat şi cărţile ce le trimisese hanul la moscali. Deci  împăratul, vădzînd aşea, au şi mazilit atunce şi pre veziriul şi pre hanul, iar pre Smail-efindi şi pre paşa de Tighine i-au omorît. Şi au pus  veziriu atunce pre Gin Ali-paşa, şi încă l-au făcut şi ginere. Atunce acel veziriu îndată au închis pre solii moschiceşti în Edicula şi i-au  pus la mare pedeapsă, cît nu lăsa pre nime să între la dînşii. Nici păn' la umblătoare nu-i lăsa să iasă, ce şi acolo cu păzitoriu. Ce mai mult  să scîrnăviea într-un ciubăr şi da afară. Şi pre cîţ din slugi era moldoveni, munteni sau sirbi, pe toţi i-au dat la catargă.  Atunce au ieşit şi Lupul vornicul şi cu Antiohi Jora hatmanul de la închisoare, din Varna, cu mijlocul hanului, giuruind nişte sate acolo pe Prut, dzicînd că sint  ai lui, şi mai multe era omeneşti. Şi au mărsu de acolo în Ţara Muntenească şi, mărgînd în Ţara Muntenească, au stătut de i-au făcut  pace de la Neculai-vodă, să-i dea moşiile boierilor celor ce sint la Moscu şi alte lucruri multe. Că să temea Neculai-vodă, că începus-a-l  amesteca den Ţara Muntenească la Poartă şi avea şi pre hanul agiutoriu. Şi i-au căutat numai să-i facă pre voie, să vie în ţară, să nu mai  umble amestecînd şi făcînd cheltuială ţărîi. Deci, după, ce-au venit în ţară, îndată l-au pus vornic mare şi i-au dăruit şi 8  pungi de bani. Şi nu i-au agiunsu atîta, ce au cerşut şi satele boierilor ce era pribegi la Moscu. Şi i le-au dat deodată, iar după ce-au venit Luca  visternicul, i le-au luat şi iar le-au dat Lucăi. Iar mie, lui Ion hatman, îmi sta mare piedecă, ca să nu pot veni în ţară, să-mi ţie el moşiile.  Şi nu să temea de osinda lui Dumnedzeu, ca să-şi aducă aminte cîte pedepse şi urgii de domni pre la închisori, în cîteva rînduri, au tras. Care mai  pre urmă au giudecat Dumnedzeu, că mi-am făcut  
{273} şi eu pace la domnia lui Mihai-vodă, şi cu giudecata mitropolitului şi a tot Divanul mi-am luat şi eu moşiile înapoi. Iară Şeremet,  den Smolenţsca, dac-au înţeles că au închis solii iar, s-au şi întorsu cu oastea la Chiov. Şi veniea şi dzi şi noapte. Şi cum au agiunsu de-au  întrat în Chiov înaintea oştii sali, iară tătarîi au şi slobodzit un ceambul din Bugeag, de-au lovit fără veste, numai 5 dzile, de-au agiunsu  pănă suptu Chiov. Şi au tăiet, şi au robit, şi s-au întorsu de-au luat 20. 000 robi. Şi s-au întorsu înapoi cu pace, că n-au avut cine le sta  împotrivă, nefiind oaste în Chiov. Că de-ar hi fost măcar vro 2. 000, n-ar fi scăpat nici un tătar, că le stătusă caii, de mergea pre gios cîţi  rămăsese pre urmă pre şleav, şi ieşiea rusi de prin bălţi şi de prin păduri de-i ucidea. Atunce să tîmplasă numai Ivanenco şi cu  Tanţschii, făr' de slujitori. Şi au ieşit ei cu 20 de oameni din Chiov, de o lature, şi au găsit vro 15 tătari, şi i-au luat de grumadzi, de i-au dus la  Şeremet, în Chiov. Iar altă oaste era de cee parte la Nipru. Nărocul tătarîlor că nu putea trece, că nu-i ţinea gheaţa, nici putea trece prin apă.  Iară cînd au fost de primăvară, în al doile an a domniei lui Neculai-vodă, făcut-au turcii sfat şi cu Şfedul şi cu Stenislav craiu, dzicînd  Stenislav crai că pe dînsul îl priimăscu toţi domnii leşeşti să fie craiu. Şi a da Cameniţa turcilor şi le va da şi bir şi cîteva fete mare pre an  turcilor, numai să-i dea oaste, să margă să-l puie craiu în locul lui Avgust. Şi atunce a trece şi Şfedul cu pace prin Ţara Leşască, şi apoi  s-or scula cu toţii asupra Moscului. Deci turcii s-au ispitit să facă şi acel lucru şi au orînduit şi pre Abdi-paşa, cu cîteva mii de oaste turci şi cu  tătarî şi cu Neculai-vodă. Şi au pornit şi pre Stenislav de la Odriiu, dîndu-i împărăţia şi 150 pungi bani de cheltuială, să să puie craiu  în Ţara Leşască. Şi au venit Stenislav craiu păn' la Zagarance cu toată  
{274} oastea, şi el au mai rămas acolo să vadză cum a mai fi. Iară Abdi-paşa au mărsu păn' la Hotin şi au trimis la Chiov, la Şeremet,  sol pe un turcu, de i-au dzis cum să silească el la împăratul Moscului, să nu să puie el a da agiutor lui Avgust craiu şi să lasă ca să puie craiu pre  Stenislav, şi apoi or lăsa şi ei pre feciorul lui Şeremet. Iar Şeremet i-au răspunsu acelui turcu sol că el de feciorul lui s-au lăsat, de cînd s-au dat  pe mîna lor, dar el nu are nici o putere să facă acel lucru, că el este o slugă, şi păn-acmu i-au venit 4 cărţi de la împăratul Moscului, cum a  vedea că întră turci în Ţara Leşască, să să pornească şi el cu oştile de la Chiov împotriva lor. Şi iar au dzis Şeremet, cum să poată ei  face acestu lucru, că craiul Avgustu are pre Neamţu cu 30. 000, şi pre Venitic cu 30. 000, şi pre Prus cu 30. 000, şi pre noi cu 30. 000. Toţi aceşti monarhi sint  giuraţi să-şi dea agiutor unul altuie cîte 30. 000 de oaste, iar cînd ar vedea vreun greu, şi cu toată puterea să-şi dea agiutoriu. "Şi la noi nu este  obiceiu, ca la voi, să să mazilească craii şi domnii, cum faceţi voi. Întăiu papa de Rîm, dacă ar audzi că veniţi voi să le faceţi acest lucru,  toată creştinătatea ar sili asupra voastră să să rădice. Numai craiul Şfedului are pizmă pre mine, că l-am bătut în multe rînduri, şi-mi  amestecă feciorul. Dar voi nu trebuie să vă potriviţi unor oameni nebuni". Şi cu acestu răspunsu s-au întorsu solul lui Abdi-paşa de la Şeremet la  Hotin. Într-acee vreme, cînd au sosit turcii de la Abdi-paşa la Chiov, ce scrie mai sus, la Şeremet, atunce să tîmplasă de făcea Şeremet prazdnicul  împăratului, adecă dzua Sfîntului Petru apostol. Şi să strînsese la curtea lui Şeremet să-i cinstească la vro trei, patru mese, de era plină ograda de  ghenărari şi de oficeri tot împodobiţi în haine de sirme. Şi fripsese un bou şi vro 3 berbeci întregi şi cu coarnele poleite. Iar slujitorii moscali  
{275} şi cu puşcile sta pe deal de slobodziea focul pentru sănătatea împăratului. Aşijdere mai gios, la Pecersca, alte puşci, scoasă cu alţi  slujitori, de slobodziea focul. Aşijdere mai gios de Chiov sta căzacii, vro 20. 000 de oaste, cu puşci, de slobodziea focul. Deci vădzînd solii acele lucruri, să mira  şi ei, şi au avut ce spune la Abdi-paşa, întorcîndu-s-înapoi. Atunce oblicind Avgust craiul de voevoda Ruschii că-i agiunsu cu Stenislav craiul, ca  să dea Cameniţa, l-au prinsu craiul şi l-au făcut surgun la Sacsonia, de-u şădzut cîţva ani, păn' l-au slobodzit. Şi au răpedzit oaste  proaspătă şi zaharà în Cameniţă cum mai în grabă, şi au făcut surgun şi pre ghenarariul ce era în Cameniţă, fiind agiunsu cu Stenislav, viind  turcii, să o dea. Deci Abdi-paşa, vădzînd acel răspuns de la Şeremet şi vădzînd că s-au adaos în Cameniţă oaste şi s-au schimbat  şi ghenararii, au făcut ştire la Poartă. Deci Poarta au vădzut că n-au putere să fac-aceste lucruri ce sfătuisă, ca să schimbe pre Avgust craiu şi  să pui pre Stenislav în Ţara Leşască. S-au spăriet să nu să rădice toată creştinătatea Evropii şi ş-or pierde turcii împărăţia.  Şi s-au lăsat de acel lucru. Şi s-au socotit într-altu chip, de-au scris la Abdi-paşa, de i-au făcut răspuns să s-aşedze la Hotin,  fiindu-le ruşine să s-întoarcă fără ispravă înapoi. Dzic unii c-ar hi sfătuit Şfedul şi voevoda Chiovschii să să aşedze Hotinul, ca să  le hie lesne de acolo să margă la Chiov, că tot nădăjduiea Şfedul că va mai putea să-ş dea palme cu Moscalul. Iar unii dzic că ar fi sfătuit  Neculai-vodă, temîndu-să că nu a putea şedea în Iaşi de Dumitraşco-vodă, dar alţii că Neculai-vodă au giuruit încă  împărăţiei 100 de pungi bani, ca să nu facă Hotinul. Ce adevărul nu să ştie. Ştiu că de primăvară au luat şi ţinutul Hotinului, de l-au  făcut olat cetăţii, iar la anul au luat şi Cernăuţii să-i facă olat, dzicînd că tot de Hotin au fost.  
{276} Iar lui Stenislav i-au venit poroncă să margă iar la Udriiu, şi s-au întorsu. Atunce Şeremet nu putea şti nemic de feciorul lui, că  pusesă voevoda Chiovschii strajă de-a lui, de nu putea nime nici merge, nici veni. Şi pre cine trimitea Şeremet, îi tot prindea voevoda de-i tăiea sau îi  închidea. Iar Şeremet au dat 100 galbeni unui moldovan, de ş-au băgat capul pentru voia banilor, cu cărţi, şi au făcut cum au putut şi au mersu la  paşa de Tighine. Şi atunce s-au tîmplat de au slobodzit solul cel de la Moscu de la închisoare, şi l-au întorsu pre acel modovan, anume Cîrje, cu nişte  turci, de-au dat veste de pace. Şi încă tot s-au mai zăbăvit, precum a arăta mai nainte. Pre acee vreme era greu în ţară, nu de bir, ce de alte  supărări. Că turcilor le era calea tot prin ţară, mergîndu şi viind la Hotin. Unii veniea pre la Focşani, de mergea pre Siretiu, pre la Botoşeni, dispre Bosna,  alţii pe Bîrlad şi pre la Iaşi, alţii pre Prut. Şi ca nişte oşteni păgîni ce era, tot stricăciuni făcea cu fel de fel de rîsuri şi batgiocuri a fete  fecioare şi a fămei înţelepte.  Prutul pusese Neculai-vodă, de la Poartă avînd poruncă, pre Costantin Costache stolnicul, împreună cu un paşă, de-l curăţiea, cu multe sute de  oameni, de copaci şi de plahii. Alţii trăgea şăicile cu pîine păn' la Ţoţora, şi de acolo le încărca în cară, de porniea la Hotin. Şi făcusă  şi hambare, de o punea la Ţoţora de sta, cîtă nu o putea rădica prin cară. Dar măcar cît greu şi supărare era, şi cheltuială lui Neculai-vodă,  dar şi atunce, vădzînd slujba mazililor, au făcut milă cu dînşii şi cu sfintele rugi, cu mănăstirile, de le-u rădicat un obiceiu spurcat ce era  asupră, de stîngerea caselor boiereşti, ce să făcusă, de da desetină de stupi şi de mascuri, ţărineşte. Ce Neculai-vodă au iertat, să nu mai dea,  precum n-au fost dînd şi mai nainte, la alţi domni. Numai de la domnia a doa a lui Mihai-vodă li să făcusă acest obiceiu.  
{277} Atunce pre acee vreme, cu cîţva ani mai nainte, să tot bătea Franţojul cu Neamţul pentru Ţara Şpaniei, care de care să o iei, să o  stăpînească, neavînd craiu. Şi tot biruiea Neamţul pre Franţoj, căci îi da şi alţii, făr-alectorii lui, agiutoriu. Îi mai da Angria 40. 000 de oaste  şi Olandria 30. 000. Apoi supărîndu-să de atîţe ani tot bătaie, sta să s-împace, şi Neamţul nu priimiea, vădzînd că biruieşte. Deci  s-au lăsat Angria şi Olandria a-i mai da agiutoriu, şi începus-a bate Franţojul pre Neamţu. Deci Neamţul vădzînd aşea, stătut-au şi  alţi mediaturi între dînşii şi le-u făcut pace, împărţind Ţara Şpaniei în doao dreptu. Şi pre unde le-u venit hotarăle, răsipit-au  cetăţi şi tîrguri, de le-u stricat, şi au făcut pace. Pre atunce au trecut şi un sol mare de la leşi la Poartă, anume voevoda Mazoveţschii, de-au  aşădzat cu turcii cele amestecături multe. Şi întorcîndu-să de la Poartă, au mărsu la Avgust craiul, şi apoi l-au trimis craiul şi la Petreburcu, la  împăratul Moscului. Atunce au trimis la leşi şi Turcul sol pre un şerim din Crîm, anume Şefer-bei, de-u făcut pace lui voevoda Chiovschii şi lui  Stenislav, craiul din Pomorania. Şi întorcîndu-să Şefer-beiu de la leşi, s-au şi rădicat voevoda Chiovschii şi cu Şendze Ianoş  Vişnoveţschii şi cu alte capete, staroste Raavschii, şi s-au dus la locul lor în Ţara Leşască, la Avgust craiul, de s-au împreunat, şi n-au avut  nici o nevoie. Aşijdere şi Stănislav craiu încă au purces de la turci prin Ţara Ungurească şi au trecut la Pomorania. Şi nu s-au încredzut să  margă la craiul, ce s-au aşădzat în nişte tîrguri, în hotarăle împăratului nemţescu. Vrut-au turcii să dea galioane Şfedului, să-l  pornească şi pre dînsul pre Marea Albă, păn' la franţoji, şi de acolo, ori să-i dea vase Franţia, ori să vie vasele lui. Şi n-au priimit, ce au dzis  că pre uscat au venit, pre uscat să va duce. Şi să mira şi turcii ce-or mai face cu dînsul, că el arăta cartea împăratului turcescu,  
{278} ce-i scrisese cînd au venit la Tighine, că nu l-a lăsa şi-i va da oaste. Acee nădejde căuta şi o aştepta. Iară cînd au fost în  al treile an a domniei lui Neculai-vodă, văleat 7222, mazilit-au turcii şi pre Brîncovanul-vodă, trimiţind pe Buiuc ibrihorul de l-au prinsu cu mare  meşterşug. Că l-au înşălat unchii lui, de-au mersu de la Tîrgovişte în Bucureşti, fiind agiunşi cu Mihai-vodă, de sta Mihai-vodă  de-l pîrîea, gîndindu-să că va fi el domnu. Iar după ce l-au prinsu, au scos ibrihorul ferman de la împărăţie, scriind la ţară de or priimi pre  Mihai-vodă, bine, iar de nu, să-şi rădice dintre dînşii pe cine ar vrea. Deci unchii Brîncovanului, anume Costantin stolnicul şi Mihai spatariul, dacă  au vădzut că-i lasă Poarta în voia lor, s-au lăsat de prieteşugul lui Mihai-vodă şi ş-au rădicat domnu dintre dînşii, pre Ştefan  Catacuzino spatariul, fiiul lui Costantin stolnic. Iară pre Brîncovanul l-au dus la Poartă cu mare pază şi cu multă avere, scrisă tot de ibrihorul, şi l-au  închis la Edicula cu mare grijă, şi pre dînsul, şi pre doamna-ş, şi pre cuconii săi, şi pre toate slugile lui. Că era acel Gin Ali-paşa vezir un  păgîn rău preste samă, de nu folosiea nemărui dare. Deci atunce au început şi solii moschiceşti a-l pîrî, şi Şfedul, şi de multe părţile,  cum este mînia lui Dumnedzeu. Măcar că cele pomeniri multe şi cei prieteni harnici şi averea ce avea, sosindu-i atunce ceasul, nemică nu i-au folosit.  Precum dzice Scriptura: "Nu va folosi averea în dzioa urgiii". Poate-fi şi osinda Moldovii, că-i tot schimba domnii adese, şi-l blăstăma toată ţara,  au poate-fi şi a unchiu-său, a casei lui Şărban-vodă, au doar şi a moscalilor chemare şi apoi vicleşug. Că mult sînge creştinesc s-au  vărsat, şi de multe ori îl blăstăma împăratul Moscului şi dzicea: "Iuda-Brîncovanul m-au vîndut, de-am răpus oaste şi am păţit  aceasta. " Deci l-au scos şi au tăiet capetele, întăi a patru cuconi ai săi, apoi şi al lui şi a cîţiva boieri, slugi ai lui.  
{279} Iar pre doamna şi pre alte slugi le-u ţinut încă vro 2 ani la închisoare şi apoi i-au slobodzit. Atunce, cîndu-i tăiea feciorii, au fost  dzicînd unul să-l turcească, să nu-l taie, dar tată-său l-au îmbărbătat tare, să nu-ş lasă legea. Numai un copilaş, nepot de fiiu  Brîncovanului, au scăpat, că l-au luat în saraiul împărătescu, ca să-l turcească. Iar mai pre urmă l-au scos îma împăratului şi l-au  dat la maică-sa, care mai pe urmă la istoria lui va arăta mai pre largu. Precum să dzice "domnu bogat şi fără sfat", adevăr că atunce au fost fără  sfat, dacă s-au mîniet Dumnedzeu pre dînsul. Iar mai nainte, în 30 de ani, tot cu sfat au fost, că ţinea Dumnedzeu şi-i ierta osinda. Iar acmu n-au vrut  să-l mai rabde. Şi cînd l-au tăiet, au adus pre toţi solii de-l priviea. După aceasta au pornit şi craiul Şfedului prin Ţara Ungurească şi au  trecut cu pace păn' la ţara lui, la Pomorania. Atunce au slobodzit şi pre solii moschiceşti, să-ş margă la pămîntul său. Şi-i aştepta Şeremet  cu bucurie mare. Iar cînd au agiunsu feciorul lui pre la Nemirov, nu ştiu ce l-au lovit, c-au murit, şi n-au apucat tată-său să-l vadză viu. Dzic  unii c-au mîncat ciuperce şi au murit, iar unii dzic să-l fie otrăvit soltanul la Tighine, pentru să să mînie tată-său, Şeremet, să strice pacea,  căci tătarîi purure ar pofti să fie oaste. Iar unii dzicea că dintre dînşii l-au otrăvit. Craiul şfedzescu, după ce-au întrat în Pomorania,  strînsu-ş-au oaste ce-au mai putut den ţara lui, avînd nădejde că-i va da şi Franţojul agiutoriu. Şi au început să să bată iar cu  Moscalul, vîrtos, ca să-ş scoaţă locul şi cetăţile ce i-au luat. Deci Moscalul şi Avgust craiu cu sasii şi craiul Daniei şi Prusul, toţi aceşte  s-au învoit la un loc cu legături şi au început a să bate cu craiul Şfedului. Unii să bătea pre apă, alţii s-au dus în Pomorania, şi au tot bătut  pre craiul Şfedului, pănă i-au luat toată Ţara Pomoraniei, cu toate cetăţile. Numai ce i-au rămas o cetate, unde-i era stoliţa Pomoraniei,  
{280} anume Ştetenul. Şi să închisese acolo, de să batea cu ceielalţi crai. Şi aştepta craiul să-i vie agiutor de la Franţoj pre apă.  Atunce, nărocul lui cel prost, că au murit craiul franţojesc cel bătrîn, anume al 14 Liudovic. Şi nemerind acea veste la Avgust craiul stînd cu oaste  prinpregiurul cetăţii Ştetenului, au pus un trîmbicer al lui dînd veste din trîmbiţă c-au murit craiul franţojesc, ca să audă craiul Şfedului din  cetate, unde era închis. Iar craiul Şfedului, dac-au înţeles din trîmbiţa lui Avgust craiu că au murit craiul franţojesc, pus-au şi el altu trîmbicer a  lui de-au răspunsu înapoi din trîmbiţă lui Avgust craiu, dzicîndu-i aşea: "De-au murit craiul franţojescu, iar craiul nostru, unul din cei 12 monarhi a  Evropiei, este sănătos şi nu să teme de nemic. " Iar cînd au fost preste doao, trei dzile, au lăsat craiul cetatea şi au fugit, cu nişte vase pre mare, la ţara lui,  la Ştocul. Atunce au luat şi toată ţara Pomoraniei, şi pre Moscal nu l-au lăsat Prusul să stăpînească acolo în Pomorania, fiind lor acolo locul de  moşie. Ce i-au dat cîteva pungi de bani pentru cheltuiala oştii, şi au rămas Pomorania aceloralalţi crai, cum s-au dzis mai sus. Iar Şfedul, după ce  s-au dus la Ştocul, au început a pune mediaturi de pace, să facă cu Moscul şi cu Prusul şi cu Avgust craiu, şi au început a conteni de a să mai bate. Iar  craiul Daniei nu-l priimiea la pace şi-l tot bătea de cee parte de mare, unde are şi Dania loc. Turcii dacă s-au curăţit de Şfed şi de soli şi de aceste  toate cîte scriu mai sus, rădicatu-s-au împărăţia cu toată puterea şi s-au dus la frînci, la Ţara Morii, ce o ţinea veniticii. Şi au luat-o  toată, cu toate cetăţile ce era întru acea Ţară Moree, şi au aşădzat într-însele paşălîcuri, precum fusese mai nainte vreme iară a lor şi  să dezbătusă ei de la turci, cînd să bătusă  
{281} turcii cu nemţii la Beciu. Şi luînd-o acmu, s-au întorsu iar înapoi la Udriiu. Atunce au prinsu şi pre un domnu sfetnic Ţărîi  Moriii, care era şi doftor vestit, anume Lichinie. Şi fusese acel doftor şi aice în ţară, la domnia lui Antiohie-vodă întăi, şi apoi, ducîndu-să la  moşiile lui acolo, la Moria, cădzusă de era sfetnic. Deci cunoscîndu-l turcii, de la Ţarigrad, îndată l-au spîndzurat. Iară de iarnă au început a  să învrăjbi Turcul şi cu Neamţul, să strice pacea, din pricina Moreei. Şi au trimis de-au mazilit pre Ştefan Catacuzino-vodă, feciorul lui Costantin  stolnicul, din Ţara Muntenească. Şi cum l-au dus la Poartă, l-au şi spîndzurat, şi pe dînsul şi pre tată-său Costantin stolnicul, neplinind anul  cu domnie în Ţara Muntenească. Şi au agiunsu şi ei osinda Brîncovanului, căci îl vîndusă ei pe dînsul. Şi i-au rămas lui Ştefan-vodă  2 ficiori, unul slujeşte la nemţi, altul la moscali. Iară în locul lui au pus domnu pre Neculai-vodă, şi în locul lui Neculai-vodă, în Moldova, au pus  domnu pre Mihai-vodă. Deci Neculai-vodă, gătindu-să de aice cu toate conacele, au purces în Ţara Muntenească. Şi atunce, la purcesul din Ieşi,  multe voroave ce nu s-au cădzut au grăit Lupul vornicul lui Neculai-vodă împotrivă. În loc de cinste şi milă ce au avut de la acestu domnu, el îi  mulţămiea cu voroave proaste, după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu  năpăşti le mulţămesc. Care în scurtă vreme ş-au răsplătit Neculai-vodă această gîlceavă de cătră Lupul, că pentru simeţia lui  ş-au pus ticălosul capul, precum s-a arăta înainte. Iar în ţară au venit domnu Mihai-vodă cu a treia domnie.  
{282} Cap. XXI A TREIA DOMNIE A LUI MIHAI RACOVIŢĂ-VOEVODA, VĂLEAT 7224 Mihai Racoviţă-voevoda viind în scaon în  Ieşi iarna, bucuratu-s-au toată ţara, fiind el pementean, şi mai vîrtos neamul său, că era mult. Şi dintăiu să arăta cu mare dragoste şi  blîndeţe ţărîi. Ţara încă să bucura, căci era moldovan şi le era prea lesne la Divanuri a grăi cu dînsul. Că-i giudeca dreptu şi blînd,  şi uşa îi era prea deşchisă, nu cu mărire multă. Şi după obiceiu, a treia dzi au boierit pre aceşti boieri cari-i scriu mai gios. Pus-au pre Ilie  Catargiul vel-logofăt, pre Lupul Costache vel-vornic de Ţara de Gios, pre Ioan Sturdze vel-vornic de Ţara de Sus, pre frate-său Dumitraşco  Racoviţă hatman, pre Costantin Ipsilanti vel-postelnic, pre Ion Păladi, cumnată-său, vel-spatar, pre Dimitrii Macriiu vel-ban, pre Costantin Ruset  vel-păharnic, pre Costantin Costache vel-visternic, pre cumnată-său Costandache vel-stolnic, pre Iordache Catacuzino vel-comis. Aceştie era boierii lui  Mihai-vodă la a treia domnie. Şi nu era nici unul mai de cinste decît altul, că era mai tot un neam. Numai Costantin postelnicul era oarece mai în cinste, avînd  un frate capichihai la Poartă, anume Manolachi chiurcibaşe. Lui Mihai-vodă atunce îi vrea hi lesne şi îndemînă a domni, că de neprietenii lui, de  munteni, să curăţisă de toţi, boierii cei bătrîni, carii îi mai sta împotrivă, iar murisă, la Ţarigrad domni mazili pre atunce nu era. Că era numai  Duca-vodă şi Antiohie-vodă, şi nu avea obraz la Poartă, şi Antiohi-vodă preste doi, trei ani i s-au tîmplat de-u murit. Şi adusese şi  cîţva greci cu dînsul, carii fusese din casa Brîncovanului-vodă. Ce iarăş acei greci l-au adus la stricăciune, precum să va arăta înainte. Şi el  încă să învăţasă a domni, nu ca în cele 2 rînduri dentăi, de era o turmă şi un păstoriu. Numai n-avea nărocire, că nu era pace.  
{283} Doamnă avea de treabă, bună şi milostivă, cuconi 5 şi cucoane 3. Şi-i era casa can grea. 2 cuconi îi ţinea turcii zălog la Poartă, pre rînd îi schimba. Pre acee vreme, gătindu-să turcii să purceagă asupra Neamţului, să iei Varadinul, iar Neculai-vodă  făcea nişte răutăţi mare în Ţara Muntenească în boieri. Pre unii îi închidea, pre alţii îi tăiea, pre alţii îi jăcuiea, de le lua toate averile  lor ce avea, şi-i pîrîea la Poartă că sint haini şi agiunşi cu nemţii. Şi pre cîţ nu-i omorîea el, îi trimitea la Poartă de-i omorîea.  Atunce au perit şi Mihai spatar, atunce ş-au adus aminte şi de gîlceava ce i-au făcut vornicul Lupul, cînd au trecut din Moldova în Ţara  Muntenească, şi l-au pîrît la veziriul Gin Ali-paşa cum că este hain, agiunsu cu moscalii. Deci Gin Ali-paşa veziriul, cum au înţeles, au şi trimis un capigiu-başe de l-au pus în obedzi pe Lupul, de aice  de la Mihai-vodă. Şi agiungînd pre veziriul pre drum, nici l-au mai giudecat, numai ce l-au scos şi acolo în cîmpu au pus de i-au tăiet capul, iar  trupul lui au rămas neîngropat, de l-au mîncat pasirile. Aşea au perit Lupul vornicul din pîra lui Neculai-vodă. Nici un boier n-am vădzut precopsit  din ceie ce să pun în price cu domnul. Şi atunce cu Lupul au mai perit împreună şi 2 boieri sirbeşti o dată cu Lupul. Iar în locul Lupului au pus  Mihai-vodă, domnul Moldovii, pre Darie Donici. Deci veziriul ducîndu-să la oaste la Varadin, şi le-au ieşit nemţii înainte cu Evghenie prinţepul.  Şi ş-au dat bătaie de îmbe părţile, prea groaznică. Şi i-au biruit Evghenie cu nemţii pre turci, de-au fugit turcii care încotro au putut, şi  le-au luat şi ordia toată. Atunce au perit şi spurcatul Gin Ali-paşa veziriul în războiu. Acestu Gin Ali-paşa era un păgîn rău, turbat şi mare  sorbitoriu de singe asupra creştinilor. Nu-i trebuiea lui daruri sau rugăminte. Acesta au omorît pre Brîncovanul-vodă cu copiii lui. Acesta au omorît şi pe  Ştefan-vodă, şi pe tată-său, Costantin stolnic, şi pe Mihai spatariul, şi pe Lupul vornicul, şi pre alţii mulţi.  
{284} Acesta au omorît şi pre vro 40 paşi, tot aleşi, fruntea turcilor, de sterpisă împărăţia turcească de capete. Acesta au stricat şi  mănăstirea Mavramur de la Ţarigrad. Şi-i era gîndul lui de a birui pre nemţi, să puie paşi şi în Moldova şi în Ţara Muntenească. Numai  nu i-au agiutat Dumnedzeu, că ş-au luat şi el plata, că i-au luat tată-său, diiavolul, sufletul. Iară nemţii, dac-au bătut pe turci, s-au mai  pogorît de-u luat cetatea Timişvariul de la turci, cetate aleasă şi vestită, cu toate olatele ei, şi s-au aşădzat acolo la iernatec. Atunce muntenii carii erau  fugiţ în Ţara Ungurească de răul lui Neculai-vodă s-au rădicat cu cătane şi au luat pre Neculai-vodă din Bucureşti în robie. Şi l-au  dus în Ţara Ungurească de l-au ţinut pănă la anul, păn' ce-au făcut turcii pace cu nemţii. Şi au luat nemţii şi din Oltu încolo 5 ţinuturi a  Ţărîi Munteneşti. Destulă răutate era şi pe acolo de turci şi de cătane, care mai pe largu va arăta istoria ei. Iară în locul lui Neculai-vodă  venisă frate-său, Ioan-vodă terdzimanul, domnu ţărîi. Ce departe era firea lui Neculai-vodă de a lui Ion-vodă! Că Ion-vodă era minunat  de om bun, cît nici acmu nu pot uita muntenii bunătatea lui.  Ieşit-au atunce cătane şi în Moldova, pre supt munte, la Caşin şi la cetate la Neamţu, şi cuprinsese ţara păn-în Siretiu. După cum sint  moldovenii gata la jac, îndată s-au dat la dînşii. Era şi asupriţi de Mihai-vodă, că scosese hîrtii pre ţară şi pre mazili, dăjdi şi desetini pe  mazili ţărăneşte. Obiceiul cel de stîngerea mazililor nu vrea să-l mai părăsască. Deci cîţi oameni şi cîte casă boiereşti era dincolo de  Siretiu ţinea toţi cu cătanele. Şi să făcusă nişte tălhărit mult peste samă. Şi acmu Mihai-vodă stăpîniea numai pre lîngă Ieşi şi  la Orheiu puţintel, iar încolo tot poghiazuri cu cătane, cu moldoveni amestecaţi, agiungea de prăda pre la Fălcii şi pre Bîrlad. Hotinul, Cernăuţii le  ţinea tot turcii. Şi să mira ce a face şi de ce  
{285} să va apuca, că domnia îi era noao şi nu avea bani să plătească, să strîngă slujitori. Şi-i era cu frică şi să mutasă în  Cetăţuie, şi mai nici în Cetăţuie nu mînea, ce mînea cîte la un loc, de nu ştiea nime. Că şi boierii încă nu era drepţi, ce mulţi dintre  dînşii să agiunsese cu cătanele. În Cetatea Neamţului era un căpitan cap cătanilor, anume Frenţe, şi mai era şi cîţva mazili moldoveni cu  dînsul acolo. Deci au făcut sfat să margă cu poghiaz, să iei pre Mihai-vodă. Iară Mihai-vodă, oblicind sfatul lui, trimis-au pre Macriiu vel-ban  şi Costantin Costache vel-visternic să aducă vro doao, trei mii de tătarî, ca să margă să-i lovască întăiu el pre dînşii, decît ei pre  dînsul. Şi mărgînd acei boieri la tătarî, s-au rădicat cîţva mîrzaci să vie, încă şi mai mulţi decît poftisă Mihai-vodă. Şi viind  cu dînşii pănă din gios de Movila lui Costantin-vodă, i-au lăsat Costantin visternicul pe tătarî supuşi în Valea lui Aaron-vodă şi au venit  să spuie lui Mihai-vodă, că era lucru cu taină, de nu ştiea nime că vin tătarî. Atunce Costantin visternicul, mergînd la Cetăţuie să spuie lui  Mihai-vodă de tătarî că au sosit, nu l-au găsit în Cetăţuie şi au purces să vie la Ieşi, la Mihai-vodă. Atunce şi cătanele sosis-în  Iaşi fără veste. Cît ai rumpe un păr din cap de n-au luat pre Mihai-vodă de grumadzi, din curţile domneşti. Că străji ce avea la Tîrgul Frumos  şi la Podul Leiloaie, nime din străji nu scăpasă să-i dea ştire, că-i prinsese cătanele pre toţi. Avusese ştire Mihai-vodă mai nainte vreme  că au ieşit Frenţe şi cu Velicico cu poghiaz din Neamţu. Şi fusese Mihai-vodă de dimineaţă şi afară, pre Bahluiu în sus, dar apoi, vădzînd  că nu-i nemic, s-au întorsu în Iaşi. Că poghiazul să zăbovisă, că veniea becisniceşte, cu zăbavă, că au venit pre la Păşcani, de la  Păşcani la Cotnariu, şi apoi au venit la Iaşi. Deci Mihai-vodă au apucat numai cu doi, trei copii de-au plecat fuga la Cetăţuie, şi cătanele după dînsul. Ce la  
{286} pod, puţintel oarece s-au mai poprit, stîndu-le împotrivă, păn' s-au mai depărtat Mihai-vodă şi au apucat de-au întrat  în Cetăţuie. Şi nărocul lui că nu l-au ştiut că este el, să-i ţie calea pre dincolo de Bahluiu, că l-ar hi prinsu. Iar Costantin visternicul, cum au  audzit de cătani, n-au apucat a spune lui Mihai-vodă de tătarî, că n-au apucat a veni în Iaşi, ce au şi fugit în stuh, din gios de Balica, iar  Mihai-vodă nu ştiea de tătarî nemic, că au venit la Aron-vodă, nici tătarîi de cătane. Atunce cătanele veniea. Frenţe pre suptu deal cu vo 200  de nemţi, iar Velicico, cu moldoveni şi cu cătane, lovisă înainte în tîrgu şi slobodzisă şi temniţile şi cuprinsese şi Cetăţuia, numai nu să  putea lipi, că-i împroşca din Cetăţuie. Deci Frenţe şi cu cătanile au lăsat coşul în şes, unde este acmu hălăşteul la Frumoasa, şi,  după ce-au lăsat coşul, s-au suit la deal şi căuta loitre şi pripelece, ca să dea năvală să saie preste zîdi. Şi alerga unii şi din tîrgu, de li  aducea loitre. Iar Mihai-vodă atunce să temea tare să nu-l iei din mănăstire. Şi toată boierimea să spăriesă. Numai au apucat de-au slobodzit o  puşcă mare şi au început a trage şi clopotele cele mare. Iar tătarîi de la Aron-vodă, cum au audzit puşca şi clopotile, oaricum să îndoiea  dintăiu, să nu fie vreun vicleşug, iar apoi, unde s-au pornit a veni ca vîntul. Cătanile, cum au vădzut că vin tătarîi, cum au lăsat Cetăţuia şi  au alergat la coş la cai. Ce păn-a încăleca ei, tătarîi încă au sosit. Deci au şi purces cătanile pe lîngă pîrăul Cetăţuii asupra Hlincii a  să spăriea şi tătarîi a-i încungiura giur împregiur, de le da năvală să-i spargă. Atunce au ieşit şi Mihai-vodă cu seimenii şi cu  streleţii, adecă vînătorii, ce avea, în timpinarea lor la Hlince. Şi au început a strînge şi din tîrgu slujitori, cine era. Deci streleţii au început a-i  bate rău cu sineţele. Păn' ce-au înnoptat, au tot mărsu de la Hlince în sus, pre pîrău, alăture. Iar de la o vreme, băgîndu-să la strîmtoari,  vrînd să treacă pîrăul în cee parte, spre cîmpu, n-au mai putut ţinea războiul. Ce au început a-i răsipi şi a  
{287} cădea acolo în pîrău, fiind ţărmuros. Carii prea puţini au scăpat. Nărocul lor c-au fost noapte. Şi atunce, la acel pîrău, au  prinsu şi pre Frenţe căpitan, viu nevătămat, un tătar. Şi l-au cumpărat Mihai-vodă de la acel tătar şi, multu mustrîndu-l, au pus de i-au  tăiet capul. Şi pre alţii, pre cîţi au mai prinsu den moldoveni, vii, tot i-au omorît. Şi mai pre urmă le-u strîns capetele tuturor, şi trupurile, şi au  făcut o movilă şi o cruce mare cu cerdac, ca să fie de pomenire acolo, la Parasca. Şi nu au fost mai mulţi de 300 cătane cu moldoveni cu tot, iar tătarî au  fost mai bine de 5. 000, mai la şese mii. Atunce, în grabă, mîniindu-să Mihai-vodă, au spîndzurat pe Cuze spatariul, nepriceştuit, încălţat,  îmbrăcat, dîndu-i vina că au scris el la feciori, avînd acolo la cătani, ca să vie să prindză pre Mihai-vodă de aice din Iaşi. Ce nu să ştie,  întru adevăr, au ba. Numai în pizmă l-au omorît, că i-au fost năpaste, că n-au fost scris. A doa dzi, tătarîi au cerşut la vodă 10 pungi de  bani, să s-întoarcă înapoi, iar Mihai-vodă n-au avut, au n-au vrut să le dea. Şi le-au dat voie să prade ţara, dincolo di Siretiu, că sint tot  haini, cătane. Numai dincoace di Siretiu să nu robască. Deci au şi purces pre Bahluiu în sus, pre la Tîrgul Frumos. Şi de la Siretiu încolo au şi slobodzit  ceambuluri a prăda, cît au putut cuprinde ţinutul Neamţului. Şi păn-în Hangu şi păn-în Ceahlău au agiunsu de-au prădat şi au robit.  Şi s-au întorsu plini de robi în Bugeag. Iar cătanile, Cetatea Neamţului au lăsat-o plină de bucate şi au fugit la Caşin, la alte cătane ce era acolo.  Scris-au Mihai-vodă şi la Poartă de izbînda ce-au făcut. Şi n-au scris cum au fost, ce-au scris c-au fost mulţime şi i-au bătut. Pentru  acee ş-au agonisit mare credinţă şi laudă şi nume de viteaz de la turci, precum îşi scosese şi Cantemir-vodă, mai în trecuţi ani, cînd  s-au bătut cu leşii la Boian pre Prut.  
{288} Atunce, tot într-acel an, Şfedul tot să bătea cu craiul Daniei de cee parte de mare, precum s-au pomenit mai sus. Dînd năvală, l-au  lovit dintr-o puşcă, şi au mai trăit trei, patru dzile şi au murit. Rădicat-au şfedzii în locul craiului pre o sor a lui. Şi atunce au aşădzat toată  vrajba oştirii şi s-au împăcat cu toţ craii ce s-au pomenit mai sus. Şi au lăsat cine ce-au luat să fie luat, precum a arăta mai pre largu la istoria lor.  Fără cît, toată Levonia pe de iasta parte şi cu crăia Finiei de cee parte de mare şi cu 24 cetăţi, tot alese, frunte, au rămas să fie tot a Moscalului. Şi  atunce, aşădzînd pacea, au slobodzit pre toţi ghenărarii şi slujitorii cîţi era robiţ de la Poltava şi din printr-alte locuri. Pe toţi i-au slobodzit, de  s-au dus la ţara lor, la şvedzi. Aşijdere şi şfedzii, cîţi moscali au fost robiţi la dînşii, pe toţi i-au slobodzit, de au venit la Moscu. Între acei  capete moschiceşti ce-i robisă şfedzii era şi Tolbeţschii cneazul rob. Şi atunce ieşind acel cneaz de la robie, avea 3 fete mare frumoasă. Atunce au dzis  împăratul Moscului lui Dumitraşco-vodă să-şi aleagă dintr-acele 3 fete una, care-i va plăcea, să i-o dea să-i fie doamnă. Şi  alegîndu-ş una, i-au dat-o împăratul. Şi au făcut nuntă cu dînsa, după obiceiu, şi s-au cununat. Şi au pus împăratul pe acel cneaz  gubernat la Chiov, în mare cinste. Tot întru acel an era, în Ţara Leşască, cu multă oaste de sasi, de mînca ţara. Şi oastea leşască nu avea nici o  plată de slujba ce slujiea. Deci, cum sta obuzul la cîmpu, pre marginea Nistrului, s-au şi bulzuit un obuz şi au scos pre capetele lor şi ş-au ales cap den  zvoncic, cum să dzice la noi zorbà, anume pre un porucinic Branil, să fie cap tuturor slujitorilor. Deci, cum au stătut el cap, cum au început a scrie cărţi pre la  cele obuzuri şi pre la slujitorii ce era împrăştieţi. Şi în scurtă vreme s-au strînsu toate obuzurile la un loc. Şi au scris cărţi la hatmanii lor să vie şi ei  
{289} la obuz, să să scoale asupra sasilor, că, de n-or veni, n-or mai fi hatmani. Cum au audzit oastea Litfii, cum s-au strînsu la un loc.  Aşijdere şi mazilimea, şlahta, şi ei au rădicat cap pre un boier, anume Lidihovschi. Şi s-au strînsu şi ei la un loc cu slujitorii. Şi au scris Lidihovschii,  care nu a încăleca, toată sleahta a fi podan, şi le-or mînca satele. Şi au purces asupra sasilor. Pre unde-i găsiea, tot îi omorîea. Şi au perit mulţi  sasi păn-au apucat de s-au strînsu la un loc. Iar dacă s-au strînsu la un loc, nu le putea strica leşii nemică, că sasii avea foc mult. Deci leşii  vădzînd că nu le pot strica nemic, sfătuiea unii să rădice şi ţara, toată mujicimea, asupra lor, să-i împresoare pe sasi mulţimea norodului. Dar  Lidihovschii, care era cap pre mazili, au dat sfat că nu-i bine să rădice ţara, să s-înveţe mujicii la războiu. Că sint mai mulţi rusi pravoslavnici  decît leşi catolici, şi dacă i-or rădica pe toţi, sint mai mulţi de un întuneric de oameni şi or bate pe sasi şi poate ne-or bate şi pre noi şi  ne-or lua moşiile. Şi ei s-or închina la Moscu, că sint tot de o lege, şi a fi mai rău, că ne-or lua mojicii ţara. "Ce mai bine, fraţilor, noi să ne  vărsăm sîngele, iar mojicii, lasă-i să şadză ca nişte mojici". Şi aşea au stătut cîtăva vreme, de să tot bătea. Craiul Avgust şedea în  Sacsonia, că să temea a veni în Ţara Leşască, iar pre hatmanii leşeşti, cu meşterşug i-au prinsu pre tuspatru la mînă slujitorii de prin tîrguri  ce şedea. Şi era oastea numai să-i taie şi-i suduiea tot de faţă, şi le umbla pe denainte cu sabia goală, şi-i mustra, şi le dzicea că "voi  ne-aţi stricat volnicia noastră şi ne-aţi pustiit satele, ţiind cu craiul şi cu moscalii, de aduc oştile lor de ne mînîncă satele şi ne-au stricat  obiceile cele vechi". Şi i-au pus de-i ţinea la vartă slujitorească, de-i păziea slujitorii.  Fraţilor boieri moldoveni, carii sinteţi musaipi la domnu şi faceţi obiceiuri carii n-au mai fost în ţara noastră a Moldovii! Vă poftim să vă aduceţi  aminte, cetind acestu pontu de asupra, să vedeţi ce-au păţit  
{290} atunce acei hatmani pentru obiceiuri noao ce începus-a face în Ţara Leşască! Atunce împăratul Moscului, vădzînd atîta calabalic  în Ţara Leşască, trimis-au pre Dolhoruc cneajul, cu 30. 000 oaste, în Ţara Leşască, ca să stea să-i împace. Şi au venit cneajul la Liubliun  şi au stătut de le-au făcut pace. Atunce au venit şi Avgust craiul den Sacsonia la Liublin. Şi au făcut pace într-acesta chip. Sasii să se ducă toţ din  Ţara Leşască, fără cît lui să-i dea 1. 000 slujitori, să-i fie de paza curţii lui. Oaste să rămîie 50. 000, iar ceelaltă să o gonească, că  acmu este pace, nu trebuie mai multă. Şi să le dea leafă, să-ş cheltuiască, iar nu să şadză prin sate, la iernatec, să pustiiască satele. Domnii să  ţie cîte un steag, iar nu cîte doao, trei, şi alţii nici cîte un steag. Slujitorii să şadză prin sate crăieşti, iar nu printr-a mazililor, ori vara cu obuzuri,  ori iarna prin tîrguri. Şi nemic să nu-i dea pre unde a şedea, numai lemne şi apă şi grajduri de cai. Craiul să facă seim în anul al treile, după,  obiceiu. Că acestu craiu nu mai făcea niciodată seim. Pentru voevoda Chiovschi, să-i întoarcă pagubele ce au avut în pribegie, şi să-ş strîngă  vecinii lui, ori în ce tîrgu sau sat i-ar găsi, pentru căci au pribegit, pentru să nu-ş piardză volnicia lor. Deci trebuie să nu rămîie păgubaş.  Aşea făc şi boierii noştri. Dacă pribegeşte, iar ceielalţi stau cu feliuri de feliuri de năpăşti şi pîrî, ca să-l istovască. Pre hatmani i-au  giurat să fie drepţi ţărîi, iar să nu mai ţie de acmu înainte cu alţii streini. Şi aşea i-au slobodzit de la varta lor şi i-au lăsat să fie iar  hatmani, cum au fost. Aşea s-au aşădzat pacea între dînşii. Poate or însemna şi mai multe la istoria lor să fie. Deci aşădzîndu-să pacea,  s-au rădicat şi Dolhoruc cneazul şi s-au întorsu la ţara sa. Iară cînd au fost în al treile an a domniei lui Mihai-vodă, s-au gătit turcii să  margă să să bată iar cu  
{291} nemţii, la Beligrad. Şi atunce au venit şi craiul Racoţii de la franţoji. Şi au trimis Mihai-vodă, cu poronca veziriului, de-au adus şi  pe Bercin, hatmanul lui Racoţi, din Ţara Leşască, fiind pribag în Jolcfa, şi cu alţi capete de ai lor, unguri, de i-au trimis la Udriiu, să margă şi ei  în oaste cu turcii la Beligrad, dîndu-le turcii şi oarece bani, de au făcut oarece oaste, moldoveni, pre cine au putut. Şi au mersu în oaste cu veziriul. Iară  Mihai-vodă au încălecat cu tătarî şi cu slujitori de a lui, de s-au dus la Caşin şi la mănăstire la Mira de-au mai bătut pre nişte cătane ce  era acolo, cuib de tălhărit, de i-au spartu şi i-au gonit în Ţara Ungurească. Şi pre carii tălhari, pre unde i-au prinsu, cu grele şi groznice morţi  i-au omorît. Iar tătarîi, prin ţară pre unde ş-au agiunsu, au tot robit. Apoi înţelegîndu Poarta de acea izbîndă a lui Mihai-vodă,  venitu-i-au poroncă să încalece cu soltanul den Bugeag şi cu oastea den Hotin, cu Colceag. Şi cînd a agiunge veziriul la Beligrad, atunce şi ei, pre  taină, să între în Ţara Ungurească, să prade, să să tîlnească cu veziriul în Ţara Ungurească. Deci pre acea poroncă s-au gătit şi au  purces Mihai-vodă. Tătarîi încă au trecut Prutul pre la Zagarance. Şi s-au tîlnit Mihai-vodă cu soltanul şi cu Colceag la Botoşeni, şi au  întrat prin Cîmpul Lungu şi au ieşit la Bistriţă, în Ţara Ungurească. Ce soltanul au şi slobodzit tătarî în pradă a arde şi a prăda satele  şi a le robi. Iar Mihai-vodă şi cu Colceag, acolo lîngă Bistriţă, aproape de cetate, au şi prinsu un om viind cu cărţi de la Sibiiu la comendatul de  Bistriţă, scriind precum au bătut pre veziriul şi au luat nemţii şi Beligradul, şi preste 4 dzile i-a veni şi la dînsul oaste. Deci Mihai-vodă şi cu  Colceag, prindzînd acele cărţi, au şi răpedzit la soltanul de i-au făcut ştire să s-întoarcă. Şi au şi păzit Mihai-vodă şi cu Colceag  de s-au întorsu înapoi şi au ieşit în ţară. Iar soltanul,  
{292} mai zăbovind vro doao, trei dzile, au ieşit mai cu greu, că le ţinea calea săcuii. Numai pre tătarî îi rătuiea nişte căzaci zaporojeni,  că era cu soltanul vreo 500, dar ar hi ieşit foarte cu greu. Şi au trecut la Bugeag, cu caii stătuţi şi mai mulţi pre gios. Iară pre turci i-au bătut nemţii  prea rău. Şi au luat Beligradul şi i-au mai lăţit multu şi preste Dunăre, aproape de Filibe. Şi s-au dus să între şi în Bosna nemţii, ce n-au  putut, că în Bosna era un paşă, anume Chiupurliul, foarte om harnic, şi fiind locul tare, n-au putut isprăvi nemică, ce încă s-au întorsu cu  ruşine de la Bosna. Franţojul, cum au vădzut că să bate Neamţul cu Turcul, au şi început a scorni şi el gîlceavă cu Neamţul şi a să bate cu  Işpania, ca să împiedece pre Neamţu. Atunce au isprăvit şi Mihai-vodă ferman de la Poartă şi au trimis pre Costantin Costache visternicul şi pre  Luca bivvisternic de-au mărsu în Bugeag. Şi au cercat de-au scos robii de la tătarî, ce-i luasă tătarîi, atunce cînd au scos cătanile din ţară.  Şi pre cine au găsit neascunşi şi nedepărtaţi, pe toţi i-au scos. Împăratul Moscului, vădzînd că s-au aşădzat pace despre Şfed şi  vădzînd pre turci că să bat cu nemţii, dusu-s-au şi el atunce tocma la franţoji, ca doar ar face să să scoale asupra Turcului şi Franţojul, şi  să să rădice şi el. Şi pentru vasă, ca să aibă voie să îmble şi a lui pre mare, cum îmblă şi a altora, să nu stea pricină. Ce atunce era craiul  tînăr, numai de vro 6 ani, că Liudovic murisă. Numai, măcar cum era de mic, dar tot i-au işit înainte şi i-au făcut uraţie. Ce împăratul cu  epitropii crăei au vorovit, şi i-au răspunsu că ei cu Turcul nu pot să să bată, că lor din Ţara Turcească li-i agonisita. Şi i-au dzis şi  împăratului să ţie pacea ce-au făcut, să nu o strice. Iar pentru vase, i-au pozvolit să-i umble.  
{293} Iară întorcîndu-să împăratul înapoi, găsit-au în ţara lui alte sfaturi asupra lui, făcute de o samă de boieri şi de fiiul  său, Alecsie Petrovici. Deci fiiu-său, dacă au aşădzat, s-au dus la nemţi şi le-au dzis acelor boieri cum, dacă vor omorî pre împăratul, să  trimiţă să-l cheme pre dînsu, să le hie el împărat. Că aşea-i este ruşine de lume, să să afle faţă. Şi dacă l-or pune împărat,  să-ş iei iar portul cel vechiu, şi oşteni iar cum au fost mai de demult, şi să dea şi Şfedului înapoi tot ce i s-au luat, şi cu Turcul şi cu Leavul  să s-aşedze, şi să-ş lepede şi puşci şi toate tot în mare, şi să trăiască cum au trăit mai nainte. Că acesta împărat îi va istovi de  tot. Deci cum au venit împăratul şi au înţeles acestu sfat, i-au şi început a-i prinde şi a le face fel de feliu de cazne şi a-i omorî. Şi au trimis  şi la împăratul nemţescu de au cerşut pre fiiul său cu parola. Deci Neamţul l-au dat pe parolă, ca să nu-i facă nemic. Iar după ce l-au adus la  stoliţă, l-au scos la Divan şi mult l-au mustrat, şi l-au făcut de-au dzis cum că-i greşit şi nu-i harnic de împărăţie. Şi au  încoronat pre un cucon mai mic, ce avea cu împărăteasa cea mai de pre urmă, iar pre Alecsii l-au bătut cu hunutul, şi, neplinind patru dzile, au murit. Iar  pre urmă, fără zăbavă, au giudecat Dumnedzeu, că i-au murit şi copilul cel mai mic, ce-l încoronasă. Atunce au omorît împăratul şi pre  Răzanschii, patriiarhul Moscului. Şi de atunce n-au mai hirotonisit patriiarhu, ce le-au rămas biserica cea mare a Rosiei văduvă, şi au făcut sinod,  adecă sobor: 12 episcopi sînt purtători de grijă bisericii. Audzind de aceasta, împăratul Neamţului foarte s-au scîrbit pre moscali, şi era numai să  să bată, nefiind Neamţului voia să fie cel mai mic la împărăţie. Că Alecsie era cumnat cu împăratul nemţescu, ţinea amîndoi 2 surori. Ce au  împăcat lucrul, că au murit, precum mai pe largu va arăta la istoria lor.  
{294} Iară în anul 7226, iar au mărsu turcii la Beligrad şi cu Ion-vodă al Ţărîi Munteneşti. Şi au stătut la pace: cine ce-au luat  să fie luat. Timişvariul, Beligradul, cu tot olatul pănă unde a agiunge, şi din Oltu în sus să fie tot nemţescu. Atunce au pus nemţii pe fiiul lui  Şărban-vodă peste Oltu, să fie mai mare. Ţara Morii, precum au luat-o turcii, să şi o ţie. Pentru Hotin n-au pomenit nemică, fără cît au  dzis pentru Ţara Leşască să stea după cum este aşădzată mai denainte vreme, cînd s-au făcut la Carlovic. Şi atunce, cînd au făcut la  Carlovic, scriea pentru Hotin ca să nu-l facă turcii, nici alte cetăţi, nici paşă în Moldova să nu fie. Deci stă de atunce Hotinul, aşea îngăimat,  păn-acmu. Vîrtos şede. Nu ştiu de acmu înainte ce a vrea Dumnădzău să mai lucredzi. Mai sta-o-a, au ba, au poate şi cîtă ţară au mai  rămas, să o iei? Va arăta vremea viitoare, cine a agiunge să trăiască. Atunce şi Franţojul s-au împăcat cu Neamţul. Şi pre Neculai-vodă  l-au scos atunce din robie. Şi au mărsu la Ţarigrad, iar frate-său Ion-vodă au mersu la scaonu-ş în Ţara Muntenească, şi, neplinind anul, au  murit Ioan-vodă cel bun şi frumos. Oh, oh, oh! Unde or mai găsi muntenii om bun ca Ion-vodă? Şi în locul lui au venit iar Neculai-vodă, pedeapsa  lor. Lui Mihai-vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamţului şi Miera, unde au şădzut cătanele. Şi le-u stricat, iar nu foarte  de tot. Fost-au pre atunce şi o foamete mare în ţară, cît agiunsese de să vindea mierţa de pîine în Iaşi 10 lei. Că numai din Ţara Leşască  şi din Ţara Turcească aducea oamenii pîine. Iară la anul după foamete scornitu-s-au şi un omor mare de ciumă în ţară, şi au ţinut un an  şi au agiunsu şi păn-în Podolia, în Ţara Leşască. Atunce au trimis Mihai-vodă boieri, de-au jăluit la Poartă pentru ţinutul  Cernăuţilor. Şi au arătat şi ispisoace pentru moşiile lor. Şi l-au dat Poarta iar  
{295} Moldovii şi au trimis turci de-au hotărît ţinutul Hotinului şi a Cernăuţilor, să să ştie cît or ţinea turcii. Şi au iertat şi  birul ţărîi pre giumătate, păn-în trei ani. Şi au isprăvit de-au mersu un capigi-baş, de-au hotărît şi Bugeagul cu Moldova şi au  dezbătut bucata cea de loc ce o închinasă Lupul vornicul tătarîlor, de au dat iar ţării. Atunce şi mie mi s-au isprăvit ferman de la Poartă de pace.  Şi am venit la pămîntul mieu, zăbovind în streinătate 9 ani, 2 ani la Moscu şi 7 ani în Ţara Leşască, cu multe valuri şi supări, care nu le mai  poci înşira cu condeiul mieu. Şi venind la Mihai-vodă, toate ce-m luasă Lupul mi s-au dat înapoi. Şi am trăit la casa mea pănă astădzi, şi  înainte cît mi-a mai lungi Dumnădzeu viiaţa. Pre acele vremi s-au rădicat un beiu turcu despre partea Indiei şi au început a să bate cu persii, în  cîţva ani, al căruie nume Merfiiz. Şi mai cuprinsese toată Ţara Persului, că-l tot bătea Merfeiz pre Persu. Păn' şi pe împăratul persilor l-au  prinsu şi i-au scos ochii. Numai un fecior al lui au scăpat şi din cît putea, tot să bătea. Şi să mărisă numele acelui Merfeiz prea mult, cît şi  împărăţia ceasta a Ţarigradului începus-a să îngriji de dînsul. Că să dusese turcii şi arapii mai giumătate de slujiea la dînsul. Şi între  acele bătăi multe apropiindu-să şi de hotarul moschicescu, de Ahastranul, au fost ucis şi cîţva neguţitori moschiceşti. Deci Petru, împăratul  Moscului, făcîndu-ş atunce pace şi fiind cuprinsu de oştire, îi era urît să şadză aşea fără oştire. Ce au trimis pentru acei neguţitori la  împăratul turcescu a Ţarigradului, cum el nu poate răbda acest lucru, ce să va scula asupra persilor, avînd strîmbătate şi pentru hotar. Deci Turcul i-au  dat pozvol să-ş cerce strîmbătatea, că el n-are acolo amestec, fiind bucuros să s-înceapă gîlceavă acolo, să aibă el pace să  odihnească.  
{296} Iară împăratul moschicescu, vădzînd că răspunde Turcul aşea, s-au şi gătit şi au şi purces cu toată puterea lui tocma la  persi. Şi au luat şi pre Dumitraşco-vodă atunce cu dînsul şi i-au dat o samă de oaste în mîna lui, de l-au pornit preste nişte munţi, de-a  dreptul pre uscat. Iar împăratul cu greimea au încungiurat pre apă, păn' s-au tîlnit la un loc. Ce păn-a să tîlni cu împăratul, au avut bătaie cu  nişte cumuci, şi i-au biruit Dumitraşco-vodă. Şi împreunîndu-să oştile la un loc, cei de pe apă cu cei de pe uscat, purcedzînd pre nişte  cîmpu otrăvit, au început a le muri caii, cît să spăriesă că n-or rămînea nici cu un cal. Păn' de la o vreme, luîndu-şi sama că acel  cîmpu este otrăvit, îş punea traistele în capul cailor, ca să nu apuce iarbă. Că care cum apuca, cum muriea. Şi aşea au mărsu doao, trei dzile, cît  şi puşcile au lăsat înapoi, neavînd cu ce le trage, că li murisă caii. Deci întrînd puţinel într-acea ţară, le-au ieşit cumucii înainte, de  le-au mai stătut împotrivă moscalilor. Apoi, vădzînd că n-au nici o putere, s-au închinat. Şi au trimis cumucii pe urmă de-au adus şi  puşcile moscalilor. Şi le-au fost spuind cumucii că n-au ştiut pe unde or veni, că acea bucată de loc este otrăvită, de nu trăieşte pre dînsa  dobitoc. Şi de acolo au mersu mai nainte şi au mai dobîndit şi vro doao, trei ţărişoare. Şi pe urmă s-au împăcat cu Persul, şi încă i-au  mai dat o bucată de loc împăratului, ca să ţie cu dînsul, să-i dea agiutor asupra lui Merifeiz. Şi au zăbăvit acolo, spre acele ţări, mai 2 ani şi  apoi s-au întorsu iară la ţara lor, împreună cu Dumitraşco-vodă. Iar acolo au lăsat oşti cu ghenărari prin cetăţile ce dobîndisă. Şi  după ce-au venit la stoliţă, la anul iar au mai trimis oşti acolo, spre acele părţi de loc. Dumitraşco-vodă încă, după ce-au venit de la persi,  n-au trăit prea mult şi ş-au plătit şi el datoria aceştii lumi, cea strămoşască, şi s-au dus cătră părinţii săi. Iar copiii lui au rămas  suptu mila împărătească,  
{297} aflîndu-să în slujbe împărăteşti, de trăiescu şi pănă astădzi. Iară împăratul Moscului îş dedesă o fată a lui  după Cşendzi han Holştinschii, care era nepot de sor craiului şfedzescu. Şi craiul Şfedului, cînd au murit, au lăsat diiată de crăie surori-sa care este  acmu vie, iar de a muri ea, să rămîie crăia şfedzască lui Cşendzi han Holştinschii, că lui i să cade crăia, fiind dintr-o altă sor a craiului  şfedzescu. Deci împăratul Moscului dzicea ginere-său, lui Cşendzi han Holştinschii: "Cum îi aştepta tu păn-a muri mătuşe-ta? " Şi  gătiea oaste, să-i dea să margă să iei crăia de la mătuşe-sa. Şi apoi să să pogoare în gios, în Ţara Leşască, împreună cu  împăratul şi cu craiul Avgust, cu sasii, să supuie pre leşi după voia lor, şi aşea să să pogoare asupra turcilor cu toţii. Şi aşea începusă să  pornească oaste. Dar numai poate-fi n-au vrut Dumnedzeu să-i mai lasă să să verse atîta sînge. Şi atunce, la acea gătire, s-au războlit şi  au murit marele împărat Petru Alecsiovici în anul 7230. Şi în locul lui au rămas împărăteasa lui însăşi-stăpînitoare. Împăratul  turcescu de la Ţarigrad, vădzînd că moscalii au luat o bucată de loc de la persi, şi Merifeiz au luat iar mai bine de giumătate iar de la persi, trimis-au şi el  oastea lui la persi. Şi au luat şi el o bucată de loc, cu cîteva cetăţi mare şi vestite. Şi Persul rămăsese un lucru slab, mai cu nemică. Iară mai pre  urmă, mai încoace tîrdzie vreme, îndreptatu-s-au Persul a bate pre Merifeiz. Şi aşea din bătaie l-au bătut pre Merifeiz şi l-au răsipit. Şi  ş-au scos toate ţările cîte-i luasă şi l-au gonit şi pre dînsu înapoi iar la India, de unde venisă, de nu să ştie ce s-au făcut, de au perit  pomenirea lui. După aceasta s-au apucat Persul a să bate cu împăratul turcescu pentru cetăţile ce au luat de la dînsul. Şi o samă de cetăţ ş-au  scos, şi să tot bate păn-în cestu an 7241. Iar moscalii tot ţin cu pace ce-au luat  
{298} de la persi. Iar lăsînd cele streine, să ne întoarcem a scrie iar pentru Moldova noastră. Iară în ţara noastră, după ce s-au  aşădzat acel lucru ce scriu mai sus, s-au făcut pace bună. Şi boierii cei pribegi din Ţara Ungurească ş-au făcut pace şi au venit toţi în  ţară. Numai ce-au rămas Vasilie Ceaurul şi cu Velicico sulgeriul, că nu s-au încredzut să vie în ţară. Şi au mărsu din Ţara Ungurească  în Ţara Muntenească, şi acolo au murit amîndoi. Şi moşiile Ceaurului le-au dat Mihai-vodă altor boieri, streini, iar nu neamului său, dzicînd că  ceie ce-au pribegit cu moscalii au venit o împărăţie şi s-au hainit cu domnu cu tot, deci pentru aceie li să cade să li să dea moşiile,  întorcîndu-să la mila împărăţiei, iar aceşte ce s-au închinat la cătane, au fost cătanele nişte tălhari, şi pentru acee le-au dat moşiile.  Precum să va alege mai nainte, vremea va arăta. Iară în al optule an a domniei lui Mihai-vodă dat-au Dumnedzeu o fortună grea, şi s-au aprinsu  tîrgul. Şi multe curţi boiereşti şi mănăstiri au ars. Şi din mănăstiri au sărit şi în curţile domneşti, şi păn-a alerga oamenii din  tîrgu, au arsu de tot. Care multe lucruri au arsu de a lui Mihai-vodă, că nu putea oamenii şi slujitorii nemic să scoaţă den curte, de fortună mare ce era.  După aceasta s-au apucat Mihai-vodă de iznoavă de le-au făcut, cu 2 părţi mai frumoase de cum era întăiu, că întăiu era mai proaste. Şi  au dat şi de la Poartă 10 pungi de bani milă, ca să facă curţile. Iar domnia s-au mutat, păn-a găti curţile domneşti, în nişte case boiereşti  în tîrgu, anume în casele cumnată-său, lui Ioan Paladi biv-spatar, şi într-a lui Costantin Costache vel-spatar, fiind aceste curţi amîndoao  alăture. Iară după aceasta scos-au Mihai-vodă pre ţară desetină ţărănească de stupi îndoită şi de mascur, de au plătit tot omul, şi  ţăran, şi boier, şi mazil. Şi fără zăbavă trecut-au preste giurămînt şi au stricat legătura sfinţiţilor patriiarşi. Şi au scos văcărit,  de i-au  
{299} rămas blăstăm păn-acmu, că-l scot şi alţii. Şi au scos de moară cîte 2 ughi, şi de prisacă cîte 2 ughi, şi de ţigani  cîte 2 ughi. Dar apoi de ţigani au făcut legătură. Şi vecinii boiereşti şi călugăreşti încă nu-i da cu price, că i-au adus din raiea, alţii  că sint moşteni. Foarte prea rar de avea boieriul prea mari dovadă şi scrisori de-i da. Şi dzicea să-ş caute ţăranul giurătoriu, să s-îndrepte.  Şi aşea foarte bine să îndrepta oamenii, ieşind din vecinătate. Ce acmu mazilii nu să mai pîrîea cu vecinii să-i tragă, ce ţăranii trăgea pre  mazili la giudecată. Aceste toate obiceiuri au rămas în ţară. Vechindu-să domnia, nu să mai temea că-i va mai strica nime nemic. Ţara să  întemeiesă în dzilele lui. Să înmulţisă oamenii şi să lăţisă satele, că era om foarte chivernisitor. Pîine să făcea în dzilele lui foarte  bună în toţ anii; stupii în doao veri s-au făcut buni, iar în celelalte proşti; vitele era mai în toţi anii bolnave, de muriea; fîn şi vin multu în toţi  anii era; bani mulţi în ţară, la neguţitori, de-ş prindea oamenii nevoile; zlotaşii nu vindea vitele, că nu-i sirguea cu istovul banilor. Din prostime, pre  cine-l ştiea că are cîte ceva, îi şi găsiea pricină şi-l închidea şi-i lua trei, patru sute de lei, şi mai mult. Doamna lui era foarte milostivă.  Multe biserici şi mănăstiri stricate au acoperit şi le-au tocmit. Şi oameni scăpaţi îi miluiea, şi pe fete sărace le grijiea şi le mărita.  Mihai-vodă de la o vreme începus-a îndrăzni, şi multă vărsare de singe făcea în oamenii cei vinovaţi, cum s-ar dzice furii, tălharii. Nu avea  nici o trecere sau milă de iertare, oricît de mică de i-ar hi fost greşala. Pusese 4 furci mari de le bătusă înaintea porţii, unde-i acmu fîntîna, de sta  acolo aşădzate. Şi mai în toate dzilele spîndzura tălharii de picioare sau de susiori, cu capetele în gios, cu pielea goală. Şi punea pe calò de-i bătea  cu puha, cît nu putea merge boierii la curte de ţipetele lor. Şi pre o parte făcea şi bine, că să  
{300} sterpisă tălhăritul. Iar mulţi periea şi drepţi, că avea un armaş mare, grec, Panaiut, ce-au fost cîrşmar înŢarigrad, lacom şi  fără suflet. Şi pe gura aceluia mulţi pătimiea. Tîmplatu-s-au atunce, grecii carii era a lui Mihai-vodă capichihai şi alţii ce slujiea la dînsul  de-au început a să sfădi ei în de ei. Şi s-au făcut 2 cete şi să pîrîea totdeuna la Mihai-vodă, să-ş mînînce capetele. Într-o  ceată era Costantin postelnicul şi cu frate-său Manolache, chiurci-başe împărătescu, şi cu alte rude a lor, iar într-altă ceată era Tudurache  capichihaie şi cu un doftor, ginere lui, şi cu Iusufache aga. Şi să pîrîea o ceată pre alta la Poartă, cum au mîncat sute de pungi de bani din ţară. Că  Mihai-vodă tăiesă şi acest obiceiu, de nu mai trimitea boieri la Poartă pentru nevoile ţărîi, să vadză ce să cheltuieşte acolo, că credea numai  pre greci. Şi acmu nu numai la Poartă nu mergea boierii, ce şi la visterie nu mai întra, să ştie cînd ies nevoile ţărîi, să orînduiască ei. Ce cînd  vrea să scoaţă ceva, cu grecii sfătuiea şi porniea în ţară boierenaşii lui, cu taină, ştii ca cum ar purcede un ceambul tătărescu în pradă  noaptea, cu taină, în toate părţile. Şi boierii cei de ţară nu ştiea nemică. Deci poate-fi fiind voia lui Dumnedzeu să greşască, au lepădat pre  ceata grecilor cea de frunte şi i-au gonit de la dînsul, de s-au dus la Ţarigrad, şi au priimit lîngă sine pre cei blăstămaţi, de să sfătuiea cu  dînşii. Şi aşea, priimind pre aceie, încă şi numele său cel bun de uşă deschisă ce-l avea cătră toţi, de întra şi copii, l-au stricat acei  greci blăstămaţi, alăturîndu-să pre lîngă dînsul, şădzînd tot cu dînşii de să sfătuiea, şi pre nime nu lăsa să între în casă,  să-ş plîngă jalobele. Atunce, la acea vreme, fugisă şi cîţva boieri din Ţara Muntenească aice, jăluind de Neculai-vodă, şi să ruga să  scrie la Poartă, să pîrască pe Neculai-vodă şi să fie el domnu Ţărîi Munteneşti.  
{301} Tot atunce, pre acea vreme, găsitu-s-au şi un copil de creştin muncit de bezzaconicii jidovi în chipul muncilor domnului Is. Hs. Şi au  prinsu pre cîţiva jidovi de-au pus la închisoare. Şi nu i-au giudecat, ca pe nişte jidovi, mai degrabă, să facă ce le va face, ce i-au ţinut la  închisoare, gîndind doar a lua de la dînşi bani mulţi. Şi încă au scris şi la Poartă, ca s-îmbunedze pre veziriul, să apuce şi pre jidovii de la  Ţarigrad, să ieai şi Poarta o sumă de bani. Deci, cum au oblicit solul lui antihrist Pazarghideanul, jidovul cel mare de la Ţarigrad, au şi început a cheltui bani  şi a amesteca pe Mihai-vodă. Şi au trimis pe un agă a veziriului şi au slobodzit pe jidovii carii era aice. Şi au scris să le dea pace. Aşijdere şi  Neculai-vodă, după ce-au oblicit c-au pribegit muntenii aice şi-l amestecă, s-au mîniet şi au stricat logodna ce făcusă cu feciorul lui şi cu  fata lui Mihai-vodă, şi au stricat şi prieteşugul. Ş-au vărsat multe pungi la Poartă, şi au amestecat mai tare el pre Mihai-vodă. Şi au isprăvit  de-au trimis veziriul un capegi-baş să ieai pre boierii pribegi, să-i ducă în Ţara Muntenească. Iară boierii munteni nu era în Ieşi, că-i  trimisesă Mihai-vodă în Hangu, în munţi, la straja ungurească, cu socoteală ca aceasta, că să va mîntui de cătră veziriul, că nu sint în  ţara lui. Deci viindu-i doao, trei porunci aspre, numai să-i dea, s-au căit căci i-au trimis acolo la margine, temîndu-să că nu-i va putea prinde,  să-i dea în mîna capegi-başii. Şi au trimis pre Costantin Ruset ca să-i amăgească cu îmblîndzire, cum c-au venit de la Poartă răspunsu  să-i împace Mihai-vodă cu Neculai-vodă. Iar în urma 1ui Costantin Ruset vornicul au răpedzit 100 de seimeni călări noaptea din Iaşi ca să-i  prindză, să-i dea de grumadzi lui capegi-başe, răpedzind şi la Cîmpul Lungu să caute să prindză poticile, să nu scape nici unul. Ce muntenii,  avînd iscoade, au prinsu de veste mai nainte şi au trecut în Ţara Ungurească. Şi s-au  
{302} întorsu oamenii lui Mihai-vodă înapoi, fără de nici o ispravă. Şi n-au avut pre cine da pre mîna capegi-başei. Deci,  întorcîndu-să capegi-başe la Poartă, au mersu pre la Neculai-vodă. Şi l-au umplut Neculai-vodă de bani. Şi mergînd la Poartă, au  pîrît prea tare la veziriul pre Mihai-vodă, că nu bagă samă fermanul şi n-au vrut să dea pe boierii munteni. Aceste audzind vezirul, tare s-au  mîniet pe Mihai-vodă. Deci Neculai-vodă şi cu Costantin postelnicul şi cu frate-său Manolache chiurci-başa, ce avea cinste la veziriul, şi cu  Pazarghidian jidovul s-au făcut tot una şi au cheltuit şi au mazilit pre Mihai-vodă. Şi au pus domnu pe nepotul lui Neculai-vodă, anume Grigorie Ghica  terdzimanul, iar terdziman au rămas frateli lui Grigorie-vodă. Aşea l-au adus pre Mihai-vodă păcatele, de s-au lepădat de slugile cele puternice şi  s-au potrivit minciunilor celor blăstămaţi. Deci îmbrăcînd căftan de la Poartă, Grigorie-vodă au trimis pre un capegi-baş cu mazilia aice în  Ieşi, împreună cu Enache aga, fecior lui Costantin postelnicul. Şi cetindu-i ferman de mazilie duminecă în 26 dzile a lui septemvri, pus-au căimăcani  pe Costantin Costache vel-spatar şi pre Sandul Sturdze vel-ban. Şi l-au grijit bine, ca pe un domnu, cu tot ce i-au trebuit, şi a patra dzi, gioi septemvri 30, au  ieşit Mihai-vodă din scaon din Ieşi, can pe o bură de ploaie, petrecîndu-l toţi cu mare cinste. Vrut-au atunce o samă de mazili să-i facă  gîlceavă, să lege ştubeie deşerte, să le spîndzure pre lîngă drum, pre unde a trece Mihai-vodă, pentru căci le-au rămas de la dînsul obiceiu  de desetină de stîngerea caselor. Numai căimăcamii n-au lăsat să-i facă acea ocară, scriind Grigorie-vodă de la Ţarigrad. Aşijdere şi  postelnicul învăţasă pre Enache aga, să nu ştie că face cineva vrun supăr lui Mihai-vodă. Măcar că el le-u făcut lor ruşine, cînd au  purces din Ieşi, dar ei nu trebuie să-i facă lui, că le-au fost stăpîn.  
{303} Tîmplatu-s-au atunce la mazilie de-au fost can degrabă şi au rămas boierii plini de datorii, că dedesă bani împrumută şi nu  apucasă să-i ieai. Că-i punea pre boieri zlotaşi şi-i făcea de istoviea înainte cu bani turceşti. Lua noi şi da vechi. Şi au rămas mazilii  stînşi. Aşijdere şi turcii balgii încă împrumutasă pre Mihai-vodă cu bani noi, să ieai vechi. Şi cu ceară, cu miere, pentru dobînda lăcomiei,  de da mulţi bani. Şi la mazilie au rămas şi neguţitorii balgii stînşi. Şi au domnit ţara în rîndul al treile 11 ani fără trei luni. Deci  pornindu-să Grigorie-vodă de la Ţarigrad, ieşitu-i-au toată boierimea înainte la Gălaţi. Iară Grigorie-vodă, după ce-au agiunsu la  Brăila, n-au venit pre uscat, ca alţi domni, ce de la Brăila au şădzut în 2 şeici şi au venit tot pre apă, cu multă pofală, dzicînd din trimbiţă  şi din naiuri şi dînd şi din puşci, pănă ce-au agiunsu la Gălaţi, de s-au împreunat toţi boierii ţărîi acolo cu dînsul, după obiceiu.  Şi de la Gălaţi au purces cu toată boierimea păn-aproape de Iaşi. Aşijdere şi din Iaşi ieşitu-i-au înainte căimăcanii cu slujitorimea şi  cu orăseni şi l-au băgat cu mare cinste în Sfetii Nicolaie, timpinîndu-l şi arhierei cu tot clirosul bisericii. Şi l-au încununat spre domnie părintele  Gheorghie mitropolitul. Şi de acole ieşind, au întrat în curţile domneşti.  Cap. XXII DOMNIA LUI GRIGORIE-VODĂ, NEPOT DE FIIU LUI GRIGORAŞCO-VODĂ, DOMNUL MUNTENESCU STRĂNEPOT  GHICĂI-VODĂ CE-AU FOST LA NOI, VĂLEAT 7234 După ce-au venit Grigorie Ghica-vodă în Iaşi, a treia dzi, pre obiceiu, au boierit boierii.  Pus-au pre Gavriil Miclescul vel-logofăt, pre Darie Donici vel-vornic de Ţara de Gios, pre Costantin Ruset vel-vornic 
{304} de Ţara de Sus, pre Costantin Costache hatman, pre Costantin, fratele lui Manolache chiurci-baş, vel-postelnic, pre Sandul Sturdze  vel-spătar, pre Iordache Catacuzino vel-ban, pe Toader Paladi vel-visternic, pre Iordache Costache, sin Lupului, vel-stolnic, pre Andronache Vlasto,  cumnată-său, vel-comis. Aceşte era boierii lui Grigorie-vodă, mai toţi rudele lui Mihai-vodă, carii fusese şi la Mihai-vodă. Iar toate trebile era  după Costantin postelnicul, şi după dînsul era Sandul Sturdze spatar, fiind moldovan şi oarece şi neam lui Grigorie-vodă. Deci alţi boieri, ce mai  rămăsese de atîta vreme de aştepta pre Grigorie-vodă, ca să încapă şi ei, vădzînd că i-au apucat iar ceielalţi boieri pre denainte şi acmu,  căuta rău. Atunce la banii steagului n-au mai scos altă dajde. Numai găsind obiceiu gata de la Mihai-vodă văcăritul, au scos atunce şi el văcărit,  10 potronici de cal şi 6 potronici de vită. Iar de primăvară au scos şferturi, pre putinţă, iar de toamnă hîrtii, iar uşoare şi fără năpăşti.  Şi au mai scădzut desetina boierilor, să dea de 10 un leu, şi au rădicat ţigănăritul şi morăritul şi prisăcăritul şi cîrcimăritul, care le  scornisă Mihai-vodă. Aceste le-au iertat Grigorie-vodă întăiu. Iară cînd au fost de toamnă, s-au hainit un boier, anume Dumitraşco  Racoviţă hatman, fratele lui Mihai-vodă. Fiind mazil la ţară, au început a scrie cărţi la frate-său, la Mihai-vodă. Deci oblicind  Grigorie-vodă, au trimis la dînsul să-l prindză, iar el, simţind, au fugit la tătarî în Bugeag. Şi cu dînsul au fugit şi ginere-său, Iordache  stolnicul. Iară în scurtă vreme s-au burzuluit şi Adli-Gherii Calga, soltan de Bugeag, asupra lui Medli-Gherii hanul şi au încălecat cu tot Bugeagul. Iar  pricina era aşea. Mai nainte vreme cu cîţva ani fugisă un BahtiCherii, ce-i dzicea poreclă Delii soltan. Acesta, fugind spre calmîşi, făcea multe  amestecături pentru hănia Crîmului. Să agiungea cu şerimii din Crîm, făcea de  
{305} scotea Poarta mai totdeuna pe han. Deci Poarta au ales pe acest han, anume Medli-Gherii, de om rău, ca doar va putea supune pre şerimi şi pre  mîrzaci. Deci luînd hănia, mulţi mîrzaci şi şerimi au tăiet, păn' şi pre nişte nepoţi a lui de sor. Şi vădzînd acest Calga soltan, n-au mai  putut răbda a vedea atîţe capete perind, precum ei n-au mai avut acest obiceiu să să piardă mîrzacii. Ce au şi încălecat atunce toţi bugegenii cu  zorbà, şi au scris şi la Poartă, cerşind han pe un frate a lui, anume Caza-Cheri. Şi Poarta nu vrea, dzicînd că tot aşea s-au învăţat de schimbă  hanii şi nu le pot întra în voie. Atunce s-au făcut mare spaimă în toate ţările împregiur. Şi s-au bejenit Ţara Moldovii, temîndu-să  încă şi raieoa Tighinii şi a Hotinului şi Ţara Rumînească, şi-ncă şi preste Dunăre, şi Ţara Ungurească, şi Ţara Leşască de  încălecarea acelui soltan cu tot Bugeagul. Că nu ştiea alte ţări şi olate adevărul, ce vor să facă, măcar că dzicea ei că nu le trebuie  Adli-Gherie hanul, că le strică obiceiele, de le taie mîrzacii şi şerimii ca un casap, şi scriea la Poartă să le dea pre Caza-Cheri să le fie han. Dar tot  nu putea oamenii crede, aşea este, au altă ceva or să facă. Şi multu au îmblat prin Bugeag, după ce-au încălecat. Apoi au trecut Nistrul şi s-au dus  în cîmpi, aproape de Ceahrin, de şedea cu multe voroave şi spaime acestor ţări prinpregiur, ce scriu mai sus. Atunce, cu cîteva luni mai nainte, să  tîmplasă de hotărîsă Grigorie-vodă locul ţărîi şi stricasă capegi-başe, de la Poartă, ce venisă cu ferman, cîteva cîşle  tătărăşti, împreună cu oamenii lui Grigorie-vodă. Deci tătarii, vădzîndu-să toţi la un loc, să foarte lăuda asupra lui Grigorie-vodă  şi asupra ţărîi, dzicînd că le-au arsu mulţime de robi şi de copii şi le-au stricat cîteva geamii. Deci şi boierii ce era pribegi acolo, Dumitraşco  Racoviţă hatman şi cu ginere-său, Iordache Costache stolnic, făcea şi ei multe amestecături  
{306} la soltanul şi la mîrzaci, cu vorbe rele şi îndemnături asupra lui Grigorie-vodă. Grigorie-vodă înţelegînd că să laudă  soltanul şi mîrzacii asupra lui, avea mare grijă şi Grigorie-vodă şi toată boierimea. Şi ţara încă să bejinisă. Şi era Grigorie-vodă în  curţi în Iaşi, închişi cu slujitorii, în tot ceasul aşteptînd gata să-l lovască. Şi trimitea la soltanul oamenii săi, cu daruri totdeuna, ca să-l  împace. Şi nu-l putea sătura nici cu un feliu de daruri. Era şi giupînesele boierilor pribegi aice, la popreală, în Iaşi, de Grigorie-vodă. Trimis-au  soltanul un agă al său la domnie, să le lasă să margă la bărbaţii lor în Bugeag. Şi îndată le-au slobodzit, de s-au dus, cu tot ce-au avut,  în Bugeag, la boierii lor. Iară pre urmă n-au cutedzat Grigorie-vodă ca să şadză în Ieşi, ce s-au dus la Botoşeni, de-au şădzut cîteva  dzile. Şi pre doamna-ş au trimis-o la Hotin, de-au şădzut păn' s-au împăcat lucrul. Audzind Poarta împărăţiei de atîte amestecături a  celui soltan, au orînduit un sarascheriu, cu cîteva mii de oşti turceşti, şi pre Grigorie-vodă şi pre Neculai-vodă, domnul muntenescu, şi pre  Colceag-beiu cu lipcanii şi cu spahiii de Hotin, să margă toţi în Bugeag, asupra acelui soltan şi a bugigenilor. Deci acel sarascher au venit cu oaste la Smil,  aşteptînd să să strîngă şi alţii acolo. Neculai-vodă încă au venit păn' la Gălaţ, Colceag-bei încă de la Hotin au trecut pe Prut la  Smil, iar Gligorie-vodă s-au pogorît de la Botoşeni pre la Cotnar şi au venit iar la Ieşi. Şi au şădzut cu corturili şi cu toată oastea lui în  cîmpu la Balica vro 2 săptămîni în postul Crăciunului. Şi de la Balica au trecut codrul la Scînteie şi au mersu în gios pe Bîrlad păn' la Roşieci.  Şi de acolo au mărsu la Fălciiu şi au trecut Prutul şi au mers la Codrul Chighieciului, de-au şădzut acolo vro doao, trei săptămîni. Deci sarascheriul  oştilor au scris cărţi la acel soltan să-ş plece capul, să margă la Poartă, că nu va avea  
{307} nici o nevoie, iar pre hanul această dată împărăţia nu va să-l mazilească. Deci el, vădzînd acel răspunsu de la sarascheriul şi  înţelegînd că şi hanul vine cu oaste din Crîm, şi alţi megieşi pre dincoace, ş-au plecat capul şi au purces la sarascheriul la Smil, de s-au dus la  Poartă, fără nici o grijă. Şi nu i-au făcut împărăţia nemică. Iară Iusuf Mîrza şi cu vro doi, trei mîrzaci au pribegit în Ţara  Leşască, de au trăit acolo cîtăva vreme. Iară hanul au stătut de-au iernat în Bugeag păn-în primăvară, cu multă cheltuială şi silă  bugegenilor de crîmeni. Atunce au scos mai marii Bugeagului şi ei văcărit, de-au dat mulţi bani hanului, mai sus vacăritul de cumu-i la noi. Iar  Gligorie-vodă, după ce-au aşădzat pace între dînşii, au venit de la codru întinsu la Ieşi. Şi cît au şădzut în codru, fîn, grăunţă  tot de la tătarî au mîncat toată oastea. Şi la purces au pus de-au făcut şi o movilă mare în codru, ca să rămîie de pomenire. Atunce şi  Grigorie-vodă, după ce-au venit la Ieşi din oaste, trimis-au ardzu de jalobă la împărăţie pentru stricăciunea ce-au făcut tătarîi  ţărîi şi pentru boierii pribegi, ce sînt rudă lui Mihai-vodă, cum au făcut atîte amestecături la tătarî, fiindu şi cu îndemnarea lui  Mihai-vodă, de s-au făcut aceste. Deci Poarta au bănuit tare lui Mihai-vodă şi au făcut ferman la hanul pentru acei boieri pribegi, să-i dea pre  mîna lui Grigorie-vodă. Şi toată paguba ţărîi şi cheltuiala ce-ar hi făcut Grigorie-vodă cu oastea să i-o plinească de la tătarî.  Atunce au trimis Grigorie-vodă la hanul pre Darie Donici vel-vornic şi pre Sandul Sturdza vel-visternic cu fermanul Porţii şi cu izvod de pagube. Deci pre  boierii pribegi nu i-au dat, că Iordache au fugit în Crîm la un soltan, feciorul hanului, iară Dumitraşco-hatman au fugit teptil preste Dunăre,  trăgîndu-să la Ţarigrad, la frate-său, la Mihai-vodă. Ce frate-său nu vrea să-l priimască, temîndu-să de la Poartă să nu  
{308} oblicească că-i la dînsul. Ce umbla mistuindu-să prin Dobrogea din loc în loc. Iar pagubele de la tăbarî i-au plinit toate. 700 pungi  bani gata i-au adus în Iaşi cu nişte cămări cu cai. Care lucru era de mirat, unde au isprăvit Grigorie-vodă de-au întorsu tătarîi pagubele  moldovenilor, că avea mare trecere la Poartă. Însă aceşti bani nu i-au luat toţ Grigorie-vodă, ce giumătate i-au dat hanului, şi o samă au dat  şi oamenilor celor cu pagubele. După aceasta, mergîndu Costantin postelnicul la Poartă, au oblicit şi pe Dumitraşco hatman că-i în Dobrogea, la un sat,  teptil. Şi fiind aproape de calea lui Costantin postelnicul, au umblat cum au putut şi l-au prinsu. Şi făcînd ştire lui Grigorie-vodă, au şi trimis de  l-au ferecat în obedzi şi l-au adus în Iaşi. Şi l-au pus la grea închisoare cîteva luni, păn-au dat cîţva bani, şi apoi iertîndu-l, l-au  slobodzit. Şi ducîndu-să la satul lui, la Fereşti, au mai trăit trei, patru dzile şi au murit. Iară în al treile an a domniei lui Grigorie-vodă s-au  făcut de cătră toate părţile bună pace. Şi s-au apucat de-au acoperit mănăstirea Balica cu oale şi au tencuit-o pre dinafară şi au  făcutu-i şi tindă, şi au zugrăvit-o peste tot pri dinlontru, şi zid împregiur, şi clopotniţă, şi curţi de piatră. Şi au îndzăstrat-o cu  toate, cu veşminte, cu odoară şi cu bucate, şi cu robi şi moşii şi vii, ca pre o mănăstire deplin. Aşijdere au mai făcut curţi scumpe şi  hălăşteu cu iaz la Frumoasa, să fie de primblare domnilor. Făcut-au şi turnu mare pe poartă, în curtea domnească, şi ceasornic mare, aşijdere şi  2 cişmele, fîntîni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porţii curţii domneşti şi una denaintea feredeului. Aşijdere şi feredeul l-au  mai tocmit. Mai tocmit-au şi cîteva casă în curţile domneşti şi odăile simenilor şi la grajduri. Ce era stricat, tot au tocmit. Făcut-au casă  frumoasă şi-n Galata. Şi au tocmit chiliile la Bîrnova. Aşijdere şi la Bărboiu au făcut turnu şi au  
{309} coperit-o. Şi alte multe sfinte biserici au dires şi au tocmit. Iară cînd au fost în al patrule an a domniei lui, în anul 7238 murit-au şi  Neculai-vodă, domnul muntenescu, unchiul lui Grigorie-vodă. Şi l-au îngropat în mănăstirea cei de dînsu zidită la Văcăreşti. Iar în  locul lui au rădicat muntenii pe fiiul său Costantin-vodă. Şi i-au rămas lui Neculai-vodă 3 ficiori, cari mai pe urmă 2 au ieşit domni, Costantin şi  Ion, precum le scriu înainte istoriile. Iar unul, Alecsandru, vremea înainte va arăta. Iară în scurtă vreme făcutu-s-au mare zorbà în Ţarigrad,  rădicîndu-să inicerii asupra lui sultan Ahmet. Şi l-au scos de la împărăţie şi au pus pre un nepot a lui, anume sultan Mahmut. Şi-ntr-acea  zorbà multe capete au perit şi mulţi veziri s-au mazilit. Şi să can potoliea zorbaoa şi iar să scorniea. Atunce mazilind pre veziriul, găsit-au multă avere  la dînsu, iar mai mult au găsit la chihaieoa lui. C-au aflat mai bine de 40. 000 pungi bani, fără drugi de aur sleiţi şi alte odoară. Că atunce dedesă voie  de bea mai toţ turcii vin. Pentru acee s-au făcut zorbà, de-au schimbat împăraţii. Atunce şi Mihai-vodă aflînd vreme, au mazilit pe  Costantin-vodă din Ţara Muntenească, de n-au plinit încă bine luna cu domnia după moartea tătîne-seu. Atunce au mazilit şi pe Adli-Gherii,  hanul tătăresc, şi au pus pre Caza-Cheri, carii şi-l poftisă ei mai nainte. Şi au ieşit şi Medli-Gherii soltan, care fusesă cu zorbaoa. Atunce  zorbalele au găsit pe un casap sirbu, anume Buţucachii, prieten al lor, şi ducîndu-l la veziriul cel nou, l-au făcut, fără voia lui, de l-au îmbrăcat  în căftan, să fie domnu în Moldova. Ce îmbrăcîndu-l, nu i-au dat ferman să-l trimiţă aice mai în grabă. De aceasta oblicind  Grigorie-vodă, spus-au tuturor boierilor. Şi s-au sculat toţi boierii de au scris la  
{310} la Poartă cum nu le trebuie acela domnu, şi s-au gătit să fugă. Şi fiind aice şi un turcu mare, ce venisă cu căftan, şi au mărsu  toţi boierii la acel turcu de i s-au rugat. Şi spuind turcul la Ţarigrad cumu-i pofta boierilor, mînietu-s-au împăratul şi veziriul. Şi pre mulţi de  acei cu zorbaoa au tăiet, de i-au mai împuţinat. Şi au tăiet atunce şi pre acel domnişor Buţucachii-vodă, nepurces încă din Ţarigrad. Şi de  iznoavă au trimis altu căftan de domnie lui Grigorie-vodă. Tot atunce au mărsu mîrzacii, cîţva, la Ţarigrad de au pîrît pe hanul cel mazil pentru  cîte răutăţi le-au făcut. Şi au jăluit şi pre Grigorie-vodă de bani ce le-au luat şi de alte multe strîmbătăţi ce-au avut. Deci Poarta au  orînduit aceasta la paşa de Tighine, trecînd Caza-Cheri han pre acolo, să ieai sama şi să-i aşedze. Atunce au venit şi Iusuf Mîrza din pribegie de la  Ieşi. Şi viind prin Iaşi, l-au dăruit Grigorie-vodă foarte bine, ca să-l facă prieten pre un cîine. Şi mergînd la hanul, l-au priimit bine  şi-ncă l-au şi dăruit. Iar înaintea aceştii zarve făcutu-ş-au pace şi Iordache stolnicul de cătră Grigorie-vodă. Şi viind din Crîm,  l-au priimit vodă şi l-au iertat de toate greşelele lui. Şi-ncă i-au făcut şi un rînd de haine şi i-au dat şi din bucate. Şi iar îl luasă  în dragoste, socotind că-ş va părăsi năravul şi a fi cu bine domniei şi cu priinţă. L-au trimis la Tighine pentru acei mîrzaci ce pîrîsă pre  Grigorie-vodă la Poartă, ca să stea la soltanul şi la mîrzaci să aşedze acest lucru, ştiindu-l că să ştie cu dînşii. Iară după ce-au  agiunsu la Tighine, n-au căutat spre slujba lui Grigorie-vodă şi s-au apucat iar de alte amestecături să facă, mai mare decît cele dintăiu. Şi la  Grigorie-vodă scriea într-un chip, iar cătră alţi boieri de aice din ţară scriea într-altu chip, cum că este gata domnia lui Costantin Duca-vodă  dată de la Poartă, protivindu-să şi el minciunilor tătarîlor. Iar acei era anume Costantin Costache hatman, văr primare cu Iordache stolnicul, cu  frate-său Gavriil păharnic şi  
{311} Ioan Păladi vel-vornic şi cu fiiu-său Toader vel-ban şi Toader Costache stolnicul şi cu Iordache Catacuzino spatariul şi alţii  mulţi. S-au făcut toţi la un cuvînt, pre scrisorile lui Iordache, fecior Lupului, şi să sfătuisă ca să fugă la soltanul, să stea pricină  Ducăi-vodă, să nu fie, şi să-ş rădice pre unul dintre dînşii domnu. Şi aşea au îmblat cu acest sfat cîtăva vreme, nici să ducea, nici  spunea lui Grigorie-vodă, ce sta în cumpene şi să mira ce or face: fugi-or, au spune-or lui Grigorie-vodă? Unii dintre dînşii dzicea să fugă,  alţii dzicea să spuie lui vodă, păn-au oblicit Grigorie-vodă ce vor să facă ei, cum giuruiea hanului ţara din Prut încolo, să fie loc tătărăscu,  numai să le isprăvască acest lucru pre voie, să-ş rădice domnu dintre dînşii pre cine or socoti ei. Deci au şi prinsu pre acei boieri ce era în Iaşi  şi i-au închis. Şi au răpedzit şi la cei de la ţară, de i-au prinsu, şi ferecîndu-i i-au adus şi i-au pus la închisoare, pe unul într-un  loc, pre altul într-alt loc. Iară pre Iordache stolnicul, feciorul Lupului, nici l-au mai adus la Grigorie-vodă să-l giudece, şi cum l-au adus în Iaşi,  l-au şi dus înaintea porţii, la cişmea, şi au poroncit de i-au tăiet capul. Iar pre ceielalţi i-au mai ţinut oarece închişi şi i-au iertat, puind pre  unii la giurămîntu, pe alţii şi fără giurămînt. Atunce au pus pre Costantin Ruset vornic de Ţara de Gios, iar pre mine, Ioan Niculce biv-hatman,  m-au pus vornic de Ţara de Sus şi pe Sandul Sturdze hatman şi pe Costache Razul spatar mare şi pe Andreeş Ruset visternic mare. Şi aşea s-au potolit  acele calabalicuri. Fugit-au atunce Gavriil păharnic la Bugeag, şi multe vorbe rele au grăit cătră sultanul şi cătră hanul pentru Grigorie-vodă. Iar pre  urmă l-au dat lui Grigorie-vodă de grumadzi. Ce Grigorie-vodă nu i-au făcut nici un rău şi l-au iertat, nici s-au uitat la ocărîle ce-i  făcusă şi la ponturile ce-i scrisesă Gavriil.  
{312} Uitaţi-vă acmu, fraţilor, cîtă ocară au avut Grigorie-vodă de la aceşti boieri atunce! Iar el i-au iertat, şi fără zăbavă,  încă pe unii i-au şi boierit, de-au fost la cinstea dintăi. Un domnu strein, şi cîtă milă au arătat! Iară după acee au trimis pre alţi boieri  de-au stătut la giudecată cu tătarîi la Tighine. Şi multă cheltuial-au făcut păn' s-au aşădzat, mai îndoit de cît luasă el de la tătarî.  Şi au luat şi o bucată de loc de a Moldovii, din hotarul cel vechiu cale de un ceas. Pre atunce, cu acele schimbări multe a vezirilor şi cu calabalicul tătarîlor  şi cu amestecăturile acelor boieri, cădzusă ţara şi Grigorie-vodă la o mare datorie. Tîmplatu-s-au într-aceşti doi ani, la văleat 7239 şi  7240, de-au fost şi timpurile proaste, de nu s-au făcut pîine din Iaşi în sus, şi era şi foamete, dar nu prea mare. Agiunsese mierţa de mălai, în sus  pe suptu munte, la 4 lei. Dar Grigorie-vodă, avînd mălaiu mult la Fălciiu şi la Chişănău, strînsu din uşor, da acelor oameni de la ţinuturile den sus  cîte 6 potronici mierţa şi-i aştepta de bani pănă toamna. Şi încă au căutat cîteva cară cu chirie, de-au încărcat pîine şi au  trimis-o pre la tîrgurile den sus, la Roman, la Neamţu, la Botoşeni, la Soceavă şi la Cernăuţi, de o da oamenilor fără bani. Numai chiria îş  plătiea, ce şi acee cu păsuială, dînd întăi domnia chirigiilor, apoi, cu vremea, scotea de la acei oameni. Iară tot întru acesta an 7240 arătat-au  Dumnedzeu greu bănat asupra creştinilor, pentru multe păcateli şi fărădelegile noastre. Fără lipsă de pîine ce era, au mîncat şi lupii oameni pre  suptu munte, la ţinutul Neamţului şi la Soceavă. Ce curund ş-au întorsu sfinţia sa mînia şi ne-au trimis iar linişte de cătră acele hieri  sălbateci. Dar să spăriesă oamenii. Costantin-vodă, fecior lui Neculai-vodă, după ce l-au mazilit turcii şi l-au dus în Ţarigrad, n-au plinit  anul mazil şi iar au ieşit domnu în Ţara Muntenească, la văleat 7240. Că atunce tot era Poarta neaşădzată, şi s-au tîmpla de-u cădzut un vezir, de-i dzicea  
{313} Topal-paşa, prieten lui Costantin-vodă şi duşman lui Mihai-vodă. Deci cum au cădzut acel Topal-paşa vezir, au şi pîrît  boierii munteni pre Mihai-vodă la acela, ştiind că i-i neprieten, pentru multe superi ce le face Mihai-vodă şi le strică obiceiurile, ca şi cînd au fost  în Moldova, şi le iea mare sume de bani. Deci veziriul l-au şi mazilit, şi trimisesă să-i taie şi capul. Numai nişte prieteni a lui Mihai-vodă au  agiunsu de-au dat ştire împărăţiei, şi aşea au scăpat. Şi l-au adus în Ţarigrad viu şi l-au închis. Dar pre acel prieten grec, anume  Venitura, ce-au dat ştire împărăţiei pentru Mihai-vodă, oblicindu-l veziriul, i-au tăiet capul. Şi tot n-ar hi scăpat şi Mihai-vodă,  că trimisese veziriul de venisă cîţva boieri din Ţara Muntenească de-l pîrîea. Numai norocirea lui atîta au fost, că s-au tîmplat de s-au  mazilit şi veziriul. Dar numai 4 dzile de-ar hi mai trăit veziriul, era baraiamul, şi atunce ar hi perit şi el. Numai vrîndu Dumnedzeu, au ieşit de la închisoare deodată.  Costantin-vodă, domnul muntenesc, viind în Bucureşti, s-au aşădzat cu bună pace de cătră toţi boierii şi le-au dat toate în mîna lor să  chivernisască. Şi trăiea tot cu linişte, nu ca la tată-său, Neculai-vodă, ce într-alt chip, foarte cu bună îmblîndzire de cătră domnie.  Scris-au Costantin-vodă la vără-său Gligorie-vodă, domnul Moldovii, ca să-i caute o fată di boieriu din Moldova, să-l logodească, ca  să-i hie doamnă. Deci Grigorie-vodă cu mare bucurie au priimit şi cercînd au aflat o cucoană, fată fecioară a lui Costantin Ruset vel-vornic, foarte  frumoasă şi înţeleaptă, anume Caterina, şi de bun neam şi lăudat. Şi au făcut logodnă şi au trimis-o mai pre urmă cu părinţii săi şi  cu alţi boieri, rudenii a ei, tocma la Bucureşti. Şi au făcut mare şi frumoasă nuntă domnească. La anul 7241 noievrie 12 au fost nunta. După aceasta au  scris Costantin-vodă cu mare mulţămită la Grigorie-vodă de slujba ce i-au făcut.  
{314} Mihai-vodă, schimbîndu-să veziriul, şedea cu pace la Ţarigrad şi oarecum şi can cu nădejde de laudă asupra muntenilor,  făcînd şi un ardzu viclean, dzicînd că-i de la nişte boieri munteni. Deci veziriul au trimis să vie boierii, să stea faţă cu dînsul. Iar ei audzind, au  şi fugit, unii în Ţara Ungurească, alţii în Moldova, vădzînd că-i cheamă la Poartă. Şi au dat ştire la Ţarigrad cum toată ţara s-au  încărcat, audzind de Mihai-vodă că iară îi să vie domnu. Iar împărăţia audzind, s-au mîniet şi au făcut pre Mihai-vodă surgun la  Miidili, precum va arăta mai nainte vremea. Şi au cheltuit atunce Costantin-vodă la Poartă 1. 000 pungi, ca să omoare pe Mihai-vodă. Şi turci bani au  luat şi nu l-au omorît. Tot întru acestu an îndemnatu-s-au Grigorie-vodă anume că merge la primblare la Prigoreni, la vornicul Ioan Niculce, şi la  Ruginoasa, la hatmanul Sturdze. Iară de la Prigoreni au trecut la Roman, de la Roman la mănăstirea Neamţul. Şi au scos icoana den mănăstire ş-au  ţinut-o singur Grigorie-vodă cu mîna lui. Şi s-au închinat foarte frumos, cît să mera şi (Grigorie-)vodă şi turcii cari era cu  Gligori-vodă. Şi călugării de la mănăstire dzîcea că nu s-au închinat acea sfîntă icoană ca atunce neciodată, aşea ca atunce. Şi de  acolo, la Baie şi la Săcul, apoi la Slatina şi la Dragomirna şi la Soceavă. Şi au îmblat prin cetatea Socevii de-au vădzut-o. Apoi la Pobrata şi apoi la  Păşcani şi la Ruginoasa, apoi s-au pogorît în Iaşi. Aşea într-o săptămînă au îmblat de-au vădzut toate mănăstirile şi locurile  şi satele boiereşti, ca să ştie cine cum să ţine. Măcar că cei proşti şi neagiunşi de minte huliea, dar acea primblare era de mare laudă şi folos.  Că poate-fi de-ar fi mai zăbovit cevaş într-acest an cu domnia, ar fi arătat milă cu mănăstirile şi cu casele boiereşti. Că au strînsu cu  cărţi pre toţi igumenii de pre la mănăstiri la Boboteadză, de le-au făcut căutare de cîte moşii au şi cine le stăpînescu moşiile.  
{315} Şi au dat poroncă să nu-i ştie că le sint moşiile închinate pe la boieri, ce să şi le stăpînească ei. Şi au dat acel izvod la  vel-logofăt, să le poarte de grijă. Şi li să adeveriea că le va pune la o cale şi pre mănăstiri şi pre satele lor. Pănă acmu, în al şesele an a  domniei lui Grigorie-vodă, în Ţara Moscului este pace, şi ţine samoderjavia împărăţiei o nepoată de frate a lui Petru Alecsiovici împărat,  anume Anna, fiica lui Ioan împărat. Despre leşi, iarăşi pace. Siliea Avgust craiu, pănă era viu, vădzîndu-se bătrîn, ca să-i coronească  leşii feciorul, să fie craiu în locul lui. Ce leşii n-au priimit, măcar că multe giuruinţă le adeveriea craiul leşilor, dar ţara n-au vrut. Murit-au  şi cîţiva domni leşeşti într-aceşti 6 ani a domniei lui Grigorie-vodă, tot capetele cele vestite şi tuspatru hatmanii leşeşti. Deci craiul încă,  dacă au vădzut că nu priimescu leşii să-i coronească feciorul în locul lui, nici el n-au vrut să puie hatmani. Şi şede şi acmu oastea leşască  fără hatmani, numai un rementariu, de poartă de grija oştilor, anume Ponitovschii. Iar în cursul anilor 7241, în luna lui dechevrie în 23 de dzile, murit-au  şi acest craiu leşesc, anume Avgust, în tîrgu în Varşavă. Ce s-a mai face, va arăta vremea viitoare. Trecut-au şi un sol mare leşescu la Poartă,  dar nu prin Ieşi, ce de la Hotin au mersu dreptu pre Prut. Şi i-au trimis Grigorie-vodă conac şi boieri întru întimpinare-i la Totora, dzicînd acel sol  că merge pentru întemeietul păçii la Poartă, fiind împărăţie noao. şi numai preste iarnă au zăbovit, iar de primăvară iar s-au întorsu  înapoi şi iar pre Prut au mersu. Şi i-au trimis Grigorie-vodă conac şi boieri întru întimpinare-i la Ţoţora, dzicînd acel sol că merge pentru  întemeietul păcii la Poartă, fiind împărăţie noao. Şi numai preste iarnă au zăbovit, iar de primăvară iar s-au întorsu înapoi şi iar pre Prut  au mersu. Şi i-au trimis Grigorie-vodă conac cu Sandul Sturdze hatmanul. Numai acmu craiul murisă, cînd s-au întorsu solul. Despre persi,  împărăţia Ţarigradului tot încă au oaste, pentru acele tîrguri ce le luasă mai nainte, cînd să bătea persii cu Merifeiz. Acmu Persul de Merifeiz  s-au mîntuit, cu moscalii s-au împăcat, iar cu turcii  
{316} încă tot nu s-au aşădzat. Ce toate ce s-or mai lucra de acmu înainte vremea viitoare va arăta. Tot întru acestaş an era mulţi  oameni den Ţara Rumînească şi din Moldova strînşi la Milcov. Şi cîndu era nevoi dincoace, ei fugiea dincolo la munteni, iar cînd era nevoi dincolo la  munteni, ei trecea dincoace. Tot aşea umbla, cu vicleşug. Iar Grigorie-vodă au trimis pre Enache aga, feciorul lui Costantin hatman, laz de feliul lui, cu mulţi  slujitori, făcînd veste că merge în gios la vădrărit. Şi aşea într-o dzi, fără veste i-au lovit şi i-au prinsu pre toţi. Şi rădicîndu-i  de acolo, i-au adus în Iaşi, de i-au aşădzat, ca la vreo 2. 000 oameni. Deci fiind atunce de cu toamnă frig, mulţi copii şi oameni bolnavi au murit pe drum  de foame şi de frig. Şi după ce i-au adus în Iaşi, mulţi fugiea. Şi trimitea Grigorie-vodă de-i prindea şi-i da pre uliţă, ca să-i sparie  să nu fugă, avînd gîndu ca să facă Iaşii mare, precum au dzis că sint Bucureştii în Ţara Munteneaseă. Şi multu greu au tras bejenarii preste  iarnă, că cădzusă o iarnă prea mare şi grea. De la 6 dzile a lui dechevri s-au început şi au ţinut păn' la 20 de dzile a lui martu, tot cu omăt, iar şi  pănă-n Sfetîi Gheorghie tot frig au fost. Şi sfîrşisă oamenii nătreţele, de agiunsese stogul de fîn 10 sau 12 lei, şi încă nu să găsiea.  Perit-au multe vite a lăcuitorilor, iar aşeş a bejenarilor au perit mai de tot, fiind nişte oameni neaşădzaţi. Iară cînd au fost în luna lui april în 13  dzile, în anul 7241, au şi sosit veste de la terdzimanul la frate-seu, la Grigorie-vodă, precum împărăţia au îmbrăcat pre căpichihăile lui cu  căftane, ca să să mute cu domnia în Ţara Rumînească, şi Costantin-vodă, domnul muntenescu, să vie cu domnia aice în Moldova. Şi cum  i-au nemerit acea veste, au şi răpedzit pre Enache aga în Ţara Muntenească, ca să apuce scaonul şi banii hîrtiilor, înţelegînd că au fost scos  acolo hîrtii pre ţară. Tot pentru lăcomie n-au mai aşteptat ca să-i vie turcu agă de la Poartă, cum au aşteptat  
{317} vără-său Costantin-vodă. Şi rămăşiţile de aice au început a strînge tare, iar bejenarilar le-au dat voie să să ducă  iar la urmă, la Focşani. Deci bieţii oameni, săracii, cum au audzit acea voie, cum au şi purces carii cum au putut, unii numai cu croşna şi cu copiii în  braţă, ca vai de ei. Bogat blăstăm şi lacrămi vărsa asupra acelui Enache aga, ce le făcusă acea strămutare, şi asupra celor ce-ar fi dat acel sfat!  Şi cît au agiunsu la margine, nemică n-au zăbovit, ce-au şi trecut în Ţara Rumînească. Că Grigorie(-vodă) îndedins îi slobodzisă, ca  să treacă în ţara lui, vădzînd că să duce şi el acolo domnu. Şi au pus căimăcami în Ieşi, anume pre Costantin Costache vel-logofăt şi  pre Costantin Ruset vel-vornic, socrul lui Costantin-vodă. Şi încă turcul de la Poartă tot nu venisă, nici la Grigorie-vodă, nici la Costantin-vodă.  Lucru de mirat pentru Grigorie-vodă, om grabnic la socoteala lui, a-ş scorni singur în ţară că nu-i domnu. Nu să temea că-ş va aduce vro  primejdie capului său şi ţărîi, fiind el împizmuluit şi cu tătarîi. Ce aceste aduce cea grabă şi mîndreţele! Iară după ce-au trecut 7 dzile,  la săptămîna sosit-au şi capegilar-chihaies a împăratului de la Ţarigrad, cu căftan, la Grigorie-vodă, să margă să fie domnu în Ţara  Rumînească, şi Costantin-vodă, domnul muntenescu, să vie aice la Moldova. Deci Grigorie-vodă i-au ieşit înainte cu alaiu şi cu toţi boierii la  Valea Adîncă. Şi împreunîndu-să acolo, au venit pănă la Iaşi, şi au cetit fermanul în Divan şi i-au pus căftanul în spate. Însă  boierii n-au mărsu să-i sărute mîna, nefiind domnu aice, ce numai cătră turcu s-au închinat, după ce i-au cetit fermanul. Şi ieşind  Grigorie-vodă den Divan, au întrat în casele dinlontru depreună cu capegi-başe, turcul. Şi acolo s-au împreonat şi boierii cei mare cu turcul,  mulţămind împărăţiei.  
{318} Iară a treia dzi au pornit pre capegi-başe, turcul, şi cu tot agărlîcul ce-au fost mai greu pre Bîrlad. Iar Grigorie-vodă, luni, în  dzioa de Sfeti Gheorghi, s-au pornit din Iaşi pre la Tîrgul Frumos, pre Siret, cu de toate ce i-au trebuit la toate conacele, păn' la Focşani, şi au trecut în cee  parte la gazdă. Aşijdere şi Costantin-vodă s-au rădicat din Bucureşti şi au trecut în ceasta parte la gazdă, tot într-o dzi luni, april 30 dzile.  Iară doamna Rucsandra, muma lui Grigorie-vodă, au mersu în gazdă osebi la o mănăstire a socru-său, a lui Grigoraşco Chica-vodă bătrînul.  Deci Costantin-vodă au mersu de s-au împreonat cu mătuşe-sa, cu doamna Rucsandra. Aşijdere şi Grigorie-vodă, ştiind de Costantin-vodă,  au mersu şi el la gazda maică-sa, şi acolo s-au împreonat domnii amîndoi. Apoi a doa dzi au mersu şi unul la altul, de-au vorovit ce le-au trebuit, de  toate. Apoi au făcut şi Divan, cineş în ţara lui. Apoi gioi, în dzua de Ispas, maiu în 3 dzile, au purces cineş cătră scaonu-ş. Domnit-au  Grigorie-vodă Ţara Moldovii 6 ani şi 7 luni. Era, acestu domnu Grigorie-vodă la stat mic şi supţire, la faţă uscat. Numai era cu toane, atîta cît la  unele să arăta prea harnic, bun şi vrednic, milostiv şi răbdătoriu. Şi în viiaţa lui era tot cu mese mari, cu cîntări şi cu feliuri de feliuri de muzici  în toate dzilele. Prea de avea vro treabă mare, să nu iasă la cîmpu, ca să facă veselii cu naiuri şi cu cîntece hagimeşti şi cu mulţi peilevani  măscărici. Şi pre boieri totdeuna îi poftiea să fie cu dînsul la primblări. Şi dacă ieşiea la cîmpu, era prea lascav şi darnic. Iară pre une locuri i  să arăta lucrurile de băstămăciune. Că să potriviea unor boieri, sfetnici ai lui, cari-i avea, 2 greci şi un moldovan, anume Costantin Psiol hatman şi cu  fiiu-seu Enache aga, lazi de neamul lor, oameni tirani şi curvari, iar din moldoveni avea pre Sandul Sturdze hatmanul, om viclean şi închis la inima lui şi lacom.  Acesta îndemna pre Grigorie-vodă  
{319} tot la luat, şi pre toţ boierii moldoveni îi sărăciea şi-i depărta de cătră mila domnească, ca să fie numai el frunte şi de cinste.  Care fapte a Sturdzii, trecîndu-i-să la Grigorie-vodă, multe bunătăţi a domnului întuneca şi le strica. Stinsese mazilii şi ţara şi  mănăstirile de tot, cu obiceiele ce găsisă în ţară, scoasă de alţi domni, mai nainte de dînsul. Şi aceie domni, de le şi scornisă, le ţinea cîte  un an, doi şi le părăsiea. Iar Grigorie-vodă, aflîndu-le în ţară, toate le grămădisă la un loc. Şi scotea văcărit, hîrtii grele,  vădrărit, desetină, civerturi mare. Într-un an au scos şi pre ţigani hîrtii grele. Scos-au o dată şi pre preoţi un bir, ce-i dzicea mucarea, de  agiungea pe preot, cît de sărac, trei galbeni, iar pre cei mai frunte şi 8 galbeni i-au agiuns. Dentru care nu puţin blăstăm i-au rămas. Şi nemărui  rădicătură nu făcea. Lua sume mare de bani în toţi anii domnii lui de la săraca de ţară, ca la 1. 500 şi mai bine pungi de bani pre an, de au rămas  mazilii şi ţara stînşi den sfatul acestor trei boieri. Într-un rînd iertasă Grigorie-vodă pre mazili şi pre mănăstiri de dajde şi au învăţat  pre Sturdze să facă ispisoc de întăritură. Iar Sturdzii neplăcîndu-i această milă de iertarea mazililor, ca un lacom de fire au făcut un ispisoc şi au  pus numai giumătate de mazili, iar pe giumătate i-au dat la ţărănie, pentru ca să facă vrajbă în mazili. Şi aşea cu acest mijloc făcînd vrajbă  între mazili, s-au mîniet Grigorie-vodă şi au ruptu ispisocul. Şi au întunecat Sturdze această bună faptă şi milă domnească asupra mazililor,  ca să nu s-îndreptedze, să fie tot săraci, să poată a le cuprinde moşiile şi ocinele şi a pune nume rău domnului. Şi aşea îl sfătuiea şi-l  purta ei, că cui să cădea să dea el îi lua, şi cui să cădea să-i ieai el îi da. Era acestu domnu şi curvar. Multe ţiitori fete mari ţinea şi apoi le  îndzăstra şi le mărita, cu haine, cu odoară, ca pre nişte fete de boier. Numai nu să amesteca la fete de casă mare, ce de căpetenii mai de gios.  
{320} Şi avea doamnă şi cuconi, şi nu să ruşina, de-ş făcea casa de ocară, un om mare ca acesta. Precum şi oamenii lui, Costantin  hatman cu fiiu-seu Enache aga, aşijdere făcea, încă şi mai multe. Şi alţi greci a lui, toţi. Şi la toate era desfrînat. Curtea lui poftiea să fie tot  îmbrăcată. Pre nime din boieri să nu-i audză jăluindu-să că-i scăpat sau olecăindu-să că sint timpurile grele şi nu s-au făcut  roadele, că să foarte mîniea, şi la mînie era foarte grabnic. Şi nici sfetnicii lui nu-i îndrăzniea, cîndu era mînios. Dară să întorcea curundu.  La giudecată îi părea că giudecă foarte bine, şi cumu-i părea, aşea rămînea. Şi pre urmă, deşi vedea că au greşit, nu întorcea, ce  aşea, dîndu carte de rămas, rămînea, cît de la o vreme părăsisă oamenii a mai veni la Divan. De era vreun ţăran îngreuiet la bir, nu-l mai  scădea, ce aşea da păn-istoviea tot ce avea. Da sume mare de bani la Poartă şi turcilor agi ce viniea de la Poartă cu trebi. Căruia era să-i dea o  pungă de bani îi da cinci, şese, tot ca să-l laude la Poartă, iar de săracii ţărîi nu-i era milă. De să clintiea păn-afară den tîrgu sau  păn' la vreun boier, tot cu căruţa cea de cupărie după dînsul. Că preste tot ceasul bea ori vin cu pelin ori vutcă. Şi încotro mergea, tot cu gloată, ca  doao, trei sute de slujitori, şi alţii să fie cu dînsul. Cu puşca da prea bine. Greci mulţi adusese în ţară, de mînca lefe tot din visterie. Şi cîte  diregătorii la margine, tot grecii le ţinea, iar boierii de ţară era numai cu numele, că la nemică nu-i mai întreba. Numai cu sfatul acelor trei boieri, ce vrea  să facă făcea. Dar avea şi trecere mare la Poartă, cît pre turcii balgii din ţară foarte-i înfrînasă, şi să temea de dînsul, de nu putea face zapt  oamenilor întru nemica. Pociu dzice că Grigorie-vodă, precumu-i era firea, de-ar fi avut niscai oameni cu frica lui Dumnedzeu pre lîngă dînsul sfetnici,  ar fi fost de mirare şi de pomenire Grigorie-vodă în domnii cei de frunte şi de laudă, iar nu cu cei de hulă.  
{321} Iară cînd au trecut din Moldova în Ţara Rumînească, mulţi feciori de boieri den moldoveni au luat cu dînsul, de i-au dus la munteni,  dzicînd că i-s dragi moldovenii şi va să-ş facă pomană. Ce va mai face, vremea viitoare va arăta. Iar acmu, lăsînd istoria lui Grigorie-vodă,  venim cu rîndul la istoria lui Costantin-vodă, ce-au venit în Moldova.  Cap. XXIII DOMNIA LUI COSTANTIN-VODĂ, FIIUL LUI NECULAI-VODĂ MAVROCORDAT, VLEATO 7241, MA1 7 După ce-au purces  Costandin-vodă de la Focşani, venit-au toată boierimea şi mazilii Ţărîi Moldovii împreună cu dînsul din conac în conac, cu pace şi cu cinste  şi cu multă gloată. Şi agiungînd aproape de scaon, ieşitu-i-au înainte caimacamii cu toţi boierii şi slujitorii şi cu alţi orăşeni tocma la  Valea Adîncă, de s-au împreonat după obiceiu, aducîndu-l cu frumoasă politie păn' la Sfetîi Nicolaie, unde l-au întimpinat mitropolitul  ţărîi chir Antonie cu alţi episcopi şi cu tot clirosul besericii. Şi întrînd în beserică, l-au blagoslovit spre domnia Moldovii, şi ieşind din  beserică cu tot senatul, au întrat în curţile domneşti şi au şădzut în scaon. Iară a treia dzi, după ce s-au aşădzat în scaon, boierit-au pre  aceşti boieri cari-i scriu mai gios. Pus-au pre Costantin Costache logofăt iarăşi vel-logofăt, pre Sandul Sturdze, ce era hatman, l-au pus vornic mare de  Ţara de Gios, pre Iordache Catacuzino Deleanul vel-vornic de Ţara de Sus, pre Costantin Ruset vornicul, ce era socru domnului, l-au pus hatman, pre Mihălache  Ruset, ce era văr primare cu domnul, l-au pus postelnic mare, pre Andreeş Ruset spatar mare,  
{322} pre Iordache Catacuzino Păşcanul ban mare, pre Iordache Ruset Cilibiul păharnic mare, pre Toader Păladi vel-visternic şi pre Ioan Bogdan  vel-stolnic, pre... , feciorul lui Iordache sulgeriul, vel-comis. Aceşte era boierii lui Costantin-vodă dintăi. Însă nu toţi după orînduiala lor, cum să  cădea, s-au pus, ce mai mulţi după mită. Fiind domnul tînăr şi neştiind rîndul ţărîi, au apucat unii cu dări la musaipi. Şi  aşădzîndu-să aceste boierii, au lăsat domnul visteria şi chevernisala ţărîi în sama boierilor, să chivernisască ei cum or şti nevoile  ţărîi, după obiceiul vechiu, cum au fost mai întăiu, nu cum era la Grigorie-vodă, să chivernisască numai Sandul Sturdze cu doi greci, ce au lăsat în sama tuturor. Ce pre cît a ţinea va arăta vremea viitoare. Venit-au şi cu acest domnu şi mai mulţi greci decît la Grigorie-vodă. Atunce la  domnia noao, la banii steagului, găsindu boierii hîrtiile gata de la Grigorie-vodă, scos-au hîrtii frunte de 4 ughi, mijlocul de 3 ughi şi de 2, coada de un ughi,  fără năpăşti. Iar apoi după aceasta scos-au pre ţară civerturi. Iar la Divanuri, oricum să părea că să pricepi mai bini decît Gligori-vodă a  giudeca, să ispitea să să pui şi împotriva boierilor, unde socotea că giudecă strîmbu boierii. Şi-n toate dimeneţile avea obicei de chema boierii di le  da cafea, şi nu numai celor cu boierii mari, ce şi la o samă di boieri mazili. Cari au fost boieri mari îi chema di le da cafea, le arăta politică di cinste mari.  Dară aşea, în scurtă vremi, piste 2, 3 luni, şi născu zavistie şi lăcomie, după cum îi obiceiul lumii aceştie. Că din boierii noştri, din moldoveni,  începură unii a să lipi cu-mbunături pintre greci, a arăta drumuri şi căli di răutăţ, cu ce ar lua bani mai mulţi din ţară. Şi stricară  legătura şi blăstămul ce făcusă Gligori-vodă milă boierilor, di da disetină din dzeci stupi un leu, iar acmu făcură di dară ţărăneşti, de  dzeci stupi 22 potronici şi civerturi pi ţară tot odată. Iar di  
{323} toamnă au scos văcărit şi vădrărit tot odată, şi di iarnă civerturi şi hîrtii, iar di primăvară pogonărit şi coniţi, cîti 8  potronici di vită, ca şi văcăritul. Aceste toati nevoi într-un an le-au luat. Şi-ncepu obicei, ca şi la Gligori-vodă, de nu mai întreba pre alţi  boieri di ţară. Numai c-un moldovan şi cu grecii să sfătuiea, anumi Toadir Păladi vel-visternic, di făcea cum îi era voia. Şi s-învrăjbiră  şi domnii foarti tari, fiind veri primari. Că umbla Costantin-vodă să scoată pe Gligori-vodă din domnie, din Ţara Romînească, să margă iar  Costantin-vodă în locul lui Gligorie-vodă în Ţara Romînească, şi aice în Moldova să pui pe vără-suu, Mihălachi postelnicul, domnu  în locul lui. Iar Grigorie-vodă, simţind faptile lui Costantin-vodă ce umbla, siliea să scoată pi Costantin-vodă şi să pui pi Mihai-vodă  domnu în locul lui Costantin-vodă. Că Mihai-vodă, după ce i s-au plinit un an, l-au scos din surgunie. Şidea în Ţarigrad la casa lui. Numai el nu  să prea trăgea în Moldova, vădzînd că să sfădesc domnii amîndoi, socotindu ca doară a apuca domnia în Ţara Romînească. Vai de aceste 2  ţărî creştine, cu aceşti domni străini! Ce di amar di bani dau pentru vrăjbile celi ticăite a lor ! Păladi Toadir vel-visternic, fiind nepot lui  Mihai-vodă şi cu atîte rudi, îi părea bine di acesti vorbi că sint între domni şi mai mult îndemna la jacuri şi la vrăjbi. Făcîndu-să prietin  domnului, şi nicunoscîndu-l, domnul gîndiea că-i esti prietin. Dar el altele socotea în inima lui, ca doar s-ar spargi ţara şi să s-audă la  Poartă, să-ş dea domnul în cap, să vii Mihai-vodă domnu, fiindu-i unchiu. Şi era cu doă feţi, arătîndu-să cătră boieri că-s  vinovaţi grecii. Greci, prăcum s-au scris că era mulţi, ei toati boieriile şi pîrcălăbiele şi vămăşiile celi di pi margini, cu agonisit, tot ei le  cuprinsesă de le-au luat, iar boierii di ţară nu putea încăpea la nimică. Şi toţi avea lefi mari de la visterii, şi vo dzeci ţiitori măritati a  tătîni-său, bărbaţii lor tot cu lefe şi cu boierii. Era aşijdere un  
{324} frate a lui, anumi Iancul beizadé, cu mari cheltuială, că avea cîte 10, 15 lei leafă pe dzi, fără alteli. Şi maştehă-sa iarăşi cu mari  cheltuială, că avea grea casă, cu multi roabi, di li îmbrăca şi li mărita, tot cu cheltuiala ţării, şi osăbit şi leafă pe dzi 15 lei. Şi  tîmplîndu-să de era vrajbă între leşi cu moscalii, vinea mulţi turci la Hotin şi la domnu, şi tuturor le da daruri cît nu li să cădea, ori cu treabă,  ori fără treabă. Măcar că şi Grigorie-vodă da la turci mult şi făcusă obiceu mult, nu ca alţi domni, el da mai înainte, iar acesta da îndoit di  cum da Gligorie-vodă, cari Dumnedzău ştii ce di greu era pi ţară, tot ca să-l laude turcii la Poartă, că-i bun, ca s-apuci iarăşi domnia la  munteni. Mai dinainti vremi, alţi domni, cînd viniea un agă prea mari, di-i da un povodnic şi o pungă de bani, mult doă, iar la ceielanţi mai di gios le da  cîte un postav, şi unora şi cîti un aclaz, şi altora cîte o sută de lei, cîti o sută cindzăci. Iar mulţi bani da numai cari vinea cu treabă la dînsul, iar  care trecea, nu le da nimic. Şi boierii moldoveni totdeauna mergea la Poartă, di jăluiea nevoile şi lua sama capichihăilor, şi nu să făcea nici a patra parte  cheltuială cît să face acmu. Agiuns-au osindă pe biata Moldovă, că tot le dzîcea că nu să mai satură di domni, iar acmu, de cînd au stătut  domni străini, le agiunge, de nu li vine şi altu amar şi mai cumplit. Numai cum a hi mila lui Dumnedzău, la atîta au rămas, iar altă putinţă nu mai esti,  că boierii la Poartă nu vor să margă, că nu-i lasă domnii. Capichihăile fiind greci, cît dzîc c-au cheltuit, atîta le dau, şi n-ari gură ciniva  să li dzîcă ceva sau să li iea sama, ce dzîc că suti di pungi şi mii au cheltuit. Turcii ce vin, tot belacoasă, ceasornici di aur, fuzîi, cai cu şeli, cu rafturi, suti de lei, mii de  
{325} ughi le dau. 1. 700-1. 800 de pungi de bani să ieau din ţară acmu, iar mai înainti, la domnii trecuţi, mai multu di 400-500 pungi nu să  lua. Şi altfel di ţară era, întemiietă, nu ca acmu. Oh, oh, oh! vai, vai, vai di ţară! Ce vremi cumplite au agiunsu şi la ce cumpănă au cădzut! Doar  Dumnedzău di a faci milă, precum au făcut cu izrailitenii, cu Moisei proroc, de-au dispicat Marea Roşie. Aşea să facă şi cu tini, săracă ţară! La  ce obiceiuri ai agiunsu, ca să scapi dintr-aceste obiceiuri spurcati! Domnul încă, după ce s-au cruntat într-acesti lucruri cari am pomenit mai sus, şi  uşile ş-au încuiet, şi hirea şi Divanurile ş-au schimbat într-altu fel. Iară la al doile şi al triile an a domnii lui Costantin-vodă scotea cîti 2  văcărituri pe tot anul şi hîrtii şi şverturi mulţime. Numai disetina pi boieri iarăşi au lăsat-o mai pi urmă să hie din dzeci un leu, precum era şi  la Gligorie-vodă. Aşijdere au făcut testament mănăstirilor, preuţilor di ţară şi mazililor, di le-au rădicat dajdea, să nu dea nimică.  Ş-au început a arăta şi dragosti şi milă cătră mazili ş-a rădica cîte cevaş din văcărit, temîndu-să ca să nu fugă în Ţara  Muntenească, la Gligorii-vodă. Că Gligorii-vodă tot triimitea la boieri şi la mazili, di-i chema să vii în Ţara Muntenească, ca să dea pricini  că să spargi ţara, ca să mazîlească pe Costandin (-vodă). Oblicind Costandin-vodă acesti lucruri, au început a slăbi pe mazili din dări, şi  boieri a-i ţinea mai bine, pentru ca să nu fugă, iar pi ţară ce putea, tot lua. Şi triimitea la Poartă mulţime di bani, di da musaipilor împărăteşti.  Şi s-au agiuns Costantin-vodă cu toate căpiteniile turci de pe Dunări, di-au pîrît pe Grigorie-vodă la Poartă. Şi atunce fiind un viziriu nou,  anume Smail-paşe, neavîndu treciri la Poartă, au isprăvit cei dinluntru iarăş domnia lui Costantin-vodă, să margă în Ţara Muntenească, c-au  
{326} dat 1. 400 pungi. Iar pi Grigorie-vodă n-au putut să-l mazilească, ce l-au mutat iarăşi în Moldova. Şi păn-a  s-aşădza domnii în scauni, s-au schimbat şi acela vizir. Deci, după ce s-au aşădzat în scauni, au şi-nceput a să sfădi şi a să pîrî  la Poartă unul pe altul în vedeală. Că Costantin-vodă, cum i-au vinit veste să margă domn la munteni, cum au şi păzit de ş-au făcut  mărturie de la un cadeu de Hotin, ce să tîmplas-atunce la Ieş, şi de la boierii caimacani, cum că le-au fostu bun şi n-au luat nimic de la ţară. Iar  Gligori-vodă, viindu pe drum încoace, cum au înţeles de acel lucru, cum au răpedzit cu scîrbă la caimacani. Şi caimacanii vădzindu aşea,  îndat-au răpedzit ţară la Hotin, la Tighine, la Baba la sarascherul, de-u pîrît tare pe Costantin-vodă, că i-au pustiit şi i-au jecuit, şi  nimică nu i-au putut strîca atunce. Cari mai pi urmă, vremi viitoare, s-or scrii la rîndul său. Iar capigi-başe, cari vinisă întăi să schimbe  domnii, n-au apucat să margă 1a Poartă, ce au vinit alt capigi-başe di la viziriul cel nou, di l-au pus în heră şi i-au luat darurile ce-i didesă  domnii, şi au adus altă înnoire domnilor. Şi au luat şi acesta alti pocloani. Era bogati conaci şi-nvăluituri în biata ţară. Şi mutîndu-să  domnii, n-au vrut să să tîmpine ca întăi, ce au păzit şi au trecut Grigorie-vodă pi Siret şi Costantin-vodă pe Bîrlad. Într-aceşti 2 ani  pol ce au fost la Costandin-vodă,  bişuguri n-au fost nici în pîne, nici în stupi, nici vîndzare în nimic. Şi moarti în viti încă era, di murea vitele, şi văcărit pe vitele moarti lua.  Numai la mazilia lui viile au rodit bini. Acest domnu Costandin-vodă era un om prea mic de stat, şi făptură proastă, şi căutătura încrucişetă, şi  vorba lui înecată. Dar la hire era nalt, cu mîndrie vrea să s-arete, dar era şi omilenic. Cazne, bătăi rele la oamini nu făcea, nici la singe nu era lacom, şi  răbdător mult. Îi era dragă învăţătura, corăspundeţii din toati ţările străine să aibă, prea silitor spre veşti, ca  
{327} să ştii ce să faci pintr-alte ţări, ca să dobîndească numi lăudat la Poartă. Minciunile îi era prea drag a li asculta, numai nu era  prea grabnic a faci rău. Giuruiea prea mult unora şi altora, dar la mai mulţi nu da dintr-aceli giuruinţă. Era om di-l întorcea şi alţii. Aşea socotescu,  acestu domnu di n-ar hi avut această casă grea a tătîni-său, cu mulţime de mîncăi, şi să nu-i hi fost gîndul cu pizmă să scoată pi  văru-său Grigorie-vodă din Ţara Muntenească, n-ar hi fost atîta jac în ţară, că pe mănăstiri şi pre popi îi iertasă de dajde, şi  s-ar hi pomenit numile lui în numele domnilor celor buni şi aleş. Numai zavistia lăcomiii, pentru ca să margă iar în Ţara Muntenească, fiind acea  ţară mai bogată, şi să-ş izbîndească inimii asupra văru-său, lui Grigorie-vodă, şi mult îndemnîndu-l şi maştihă-sa,  doamna tătîni-său, şi musaipii lui fiind mulţi, că nu să pot chevernisi într-această ţară a Moldovii, fiind slabă, ce sta di dzi, di noapti asupra  lui numai să margă în Ţara Muntenească. Şi aşea au rămas cu nemulţămiri dispre Ţara Moldovii. Ce mai pre urmă mergîndu, precum va hi  şi aceştii ţărî, viind la vîrsta bătrîneţilor, vremea viitoare va arăta. Că mai mulţi domni din buni să fac răi, iar din răi să să facă  buni, puţini să află. Să lăsăm di acmu pre Costantin-vodă şi să scriem di celi străine ce s-au făcut în 2 ani pol în dzîlile lui. După  ce-au murit craiul Avgust, stătut-au leşii vo giumătati an la sfat, pi cini ar socoti să pui crai. Deci unii alegea dintre dînşii, din cinci domni să pui crai pe  unul, iar alţii dzîcea să aducă pi Lişinschii de la franţoj, să-l pui crai, că este socru craiului franţujesc şi li giuruieşti mulţime de bani domnilor  şi mulţime di lefi slujitorilor de cîţva ani trecuţ, carili să cheamă zasluga. Socotea că le-a fi de folos, c-a da oasti agiutor Franţozul, di or sta  împotriva moscalilor ş-a Neamţului, cînd or vrea să li strîce volnicia, ş-or avea agiutor şi pe Turcu, că Turcul esti la o legătură cu Franţozul.  Iar di or puni dintre dînşii, n-or avé  
{328} agiutor di la nimi, şi i-or strîca moscalii şi nemţii, cînd n-or gîndi ei, şi li-or strica volnicia. Şi la acest sfat, să pui crai pe  Lişinschii, era îndemnător Iosif voevoda Chiovschii, fiind văr primare cu craiul Stănislav Lişinschii, şi cu tot neamul lui Potoceştii. Iar altă samă de  domni leşeşti să agiunsesă cu moscalii şi cu nemţii şi trăgea să pui pe Frederic, ficiorul craiului Avgust. Şi dzîcea că dintre dînşii nu-i  bini, că-s săraci, şi de-or vrea să să scoali asupra lor cineva, n-a avea cine li agiuta. Pe Lişinschii iar nu-i bine să-l pui, că Franţozul eşti  diparti, şi Moscalul şi Neamţul nu priimeşti, fiind prietin Turcului, şi or vini oşti moschiceşti şi franţujeşti ş-or faci mari rău tari ţării.  Deci stîndu aşea mult la sfat, era şi solul nemţesc şi solul moschicesc acolo la Varşavă, şi strînsă multă oasti leşască. Iară voevoda Iosif  Chiovschii şi cu neamul Potoceştii au scris pi taină la craiul franţujesc şi la Lişinschii ş-au adus pi Lişinschii fără veste în tîrgu în  Varşavă. Şi numai într-o dzi nu l-au arătat, iar a doa dzi au şi ieşit în videală, şi au şi-nceput a striga Poloceştii şi a i să închina lui  şi a dzîce "crai nou, crai nou, crai nou, vivat! ", şi atunce cu toţii în grabă a s-închina şi a-l priimi de crai. Iar solul moschicesc au ieşit din  Varşavă ş-au purces asupra Litvii ş-au răpedzît la oastea moschicească, că sta gata în Smoleanţca. Şi-ndat-au şi trecut oastea, de-au  întrat în Litva, iar domnii şi boierii din Litva au şi-nceput a fugi din Varşavă ş-a alerga la oastea moschicească ş-a ţinea cu moscalii  împotriva lui Lişinschii. Iară domnii şi boierii din Ţara Leşască, vădzînd că să disparti di dînşii, s-au şi făcut în trii părţi. Unii  alerga la moscali, iar alţii s-au dat în gios, în preajma Hotinului, nădejduind c-or vini turci să le agiute, iar o samă de domni şi cu craiul Lişinschii  s-au dus de-au întrat în cetatea Danţca, cu o samă de domni leşeşti, aşteptînd să li vii oaste frunţujască într-agiutori. Dar moscalii au  împlut Ţara Leşască: unii au întrat di la Smoleanţca, unii di la Chiov, unii di la Riga, alţii cu  
{329} vasă di la Mare Baltic, şi s-au dus la Danţca, şi s-au tîlnit la Danţca cu cîţiva mii de franţoj, şi i-au bătut pe franţoj.  Apoi au mersu dzeci mii di moscali la Danţca şi, apropiindu-să di cetate la poartă, au şi aprinsu din cetati un lagum, ş-au perit mai toţ acei moscali. Iar  dipe acee, vădzînd moscalii tabăra lor, ş-au şi gătat cu temei oasti întemiietă 40. 000 ş-au mers întinsu la Gdanţca. Ş-au început a bate  cetatea cu cumbarali ş-au fărmat prea rău cetatea. Iar cei din cetati s-au spăriet, socotindu că n-or putea să ţii cetatea. Ce-au căutat numai a faci  ponturi di paci şi a s-închina şi cu multu dar pentru oştile moschiceşti ce perisă. Şi domnii leşeşti cari era în cetati încă să n-aibă nici o  nevoi dispre moscali, să margă şi să s-închine craiului Frederic. Şi cu această tocmală au şi deschis porţile, ş-au întrat moscalii în cetati.  Iară craiul Lişinschii, mai înainte, cînd să bătea, de era încungiurată Gdanţca di moscali, au făcut meşterşug c-un păscar. C-au mers acel  păscar cu peşte la acela ghinărar cari era mai mari pe oştile moschiceşti, ş-au făcut ocaz di la ghinărariul Lis, cari era mai mare pe oastea  moschicească, ca să poată umbla cu 2 oameni pe mari, să prindă peşte, ca s-aducă totdeauna peşte ghinărariului Lis. Şi credzîndu-l  ghenărariul, i-au dat ocaz di volnicii a umbla la peşte. Deci craiul Lecinschii s-au şi îmbrăcat în haine proasti, împreună cu păscariul, ş-au şi  purces pi apă să prindă peşte, făcîndu-s-a prindi peşte, păn-au ieşit din străjile moschiceşti. Şi ieşind la margine, la un sat, au şi  nemerit nişte căzaci di donţi umblînd pentru hrană. Iar Lişinschii s-au şi suit pe un cuptor, făcîndu-să bolnav. Ş-audzind căzacii  gemînd, nici în casă n-au vrut să între, temîndu-să de boli. Iar Lişinschii au făcut cum au putut ş-au mersu păn-în hotarul prusesc şi,  agiungînd în hotarul prusescu, n-au putut să să mai tăinuiască, ce au căutat numai a spuni. Şi oblicind craiul prusesc, l-au şi luat la sine în dragosti,  
{330} şi de toati ce-i trebuiea îi da şi ca pi un crai îl ţinea. Numai în pază sta, ca să nu scapi nici într-o parti, căci esti colegatur  Neamţului şi prietin Moscalului. Şi au rămas acole. Precum va mai fi, vremea va arăta. Iar moscalii, după ce au aşădzat Gdanţca, au lăsat oasti  puţină pe margine, de-or vini niscai franţoj, să să poată apăra. Şi cee oasti s-au înturnat iarăşi în Ţara Leşască asupra leşilor. Pe  undi găsea obuzuri leşeşti, să tot bătea şi-i tot biruiea pre leşi. Atunce s-au şi coborît şi craiul Frederic cu oasti din Sacsonia, cu sasi ca la 30. 000  oşteni, la Varşavă, la scaonul crăii leşeşti. Iar pre oastea moschicească, capete era aceşti ghinărari, anumi Lis şi Bero şi Zagraţchii şi  Hesenburgu şi Cotuş Minuh şi Masurlis şi Vejbah. Aceşte ghinărari era ciniş cu obuzul său, cîti 15. 000-20. 000 di moscali la un obuz, osăbit di  căzaci şi de donţ şi de sasi. Iară leşii, păn' la o vreme, tot umbla din loc în loc şi nu s-închina moscalilor, nădejduind ca doar le-ar veni agiutor  di la Franţoj şi de la turci. Şi pre unii din leş boţîndu-i moscalii, au trecut şi olatul Hotinului. Iar turcii nu le da agiutori, căci să bătea cu  cazîlbaşii, or nu să putea încrede cu leşii. Fără cît au triimis puţini spahii şi un soltan la margine, la Hotin, de sta di pază, să nu facă vun  meşterşug Hotinului. Şi aşea au stătut lucrurile amestecati 2 ani. Şi vădzînd leşii că n-au nici o nedejde ş-agiutor nici di o parti, au început a  s-închina, păn' s-au închinat toţ la craiul Frederic, ş-a-l primi crai. Iar pe craiul Lecinschii, cu tocmală l-au trimis Prusul pe apă la ginerele  său, la Franţoj. Deci şi craiul Frederic i-au priimit cu dragosti şi i-au boierit cari nu era boieriţi. Şi au pus hatman  
{331} coroni pe Iosif voevoda Chiovschii, cari era temiială zorbalîcului cel mai mari, şi hatman polni pi Braniţchii şi hatman vilchi litovschii pre  Ragivir şi hatman polni de Litva pe Vişnoveţchii. Şi au rămas lucru păn-acmu aşea, păn' la let 7244 feurar 1. Iar moscalii au rămas ca la 30. 000, şi  sasi ca la 20. 000 în Ţara Leşască, iar alţi moscali s-au dus în gios la Poltava, în prejma Azacului. Că hanul s-au rădicat de-au purces cu toată  puterea din Crîm, să margă pe la cerchej, să treacă munţii asupra cazilbaşilor pe la Dervent. Şi prindzînd de veste cazilbaşii, nu i-au lăsat să  treacă, şi au zăbăvit toată iarna acolo, pe la cercheji. Şi cît au zăbăvit la cerchez, au început a face mistecături şi tulburări în hăniele cele  de suptu Moscu, ce-s la Căzan şi la Hastrahan, a-i pune hani şi bei şi lacumiţ. Şi s-au întorsu iarăş înapoi la Crîm. Ce şi moscalii  încă stau mulţi, boţiţ la marginea lor, în prejma lor. Numai hanul, de toamnă, cînd au trecut spre cercheji, au fost can stricat tătarîi nişte sati  moschiceşti pi margine trecînd. Iar moscalii, după ce au sosit la margine ş-au vădzut acea stricăciuni di tătarî şi acele mestecături şi tulburări  ce au început a face în hăniele lor, n-au mai putut răbda, ce au lovit şi ei vo 20 şi mai bini di sati tătărăşti, cari trăiesc pi dincolo di Azac, şi  le-u pus tot supt sabie. Apoi s-au pornit o samă di moscali cu căzaci să marg-în Crîm. Şi pe cîmpii Crîmului i-au apucat o iarnă grea, cu mari  vicoli, şi le-au perit mulţi cai şi oameni. Ce n-au putut să mai margă şi s-au întorsu înapoi, la marginea ţărîi lor, pe la Poltava, pi la Harhov,  de ierneadză păn-în primăvară. Ce să va mai alege di primăvară, vremea va arăta. Cazîlbaşii încă într-aceşti 2 ani pol a domnii lui  Costandin-vodă s-au tot bătut cu turcii prea rău. Că în anul 7242 au bătut cazîlbaşii pe turci, de n-au scăpat unul, că-i boţisă la  margine. De o parti era tîrgul  
{332} Bagdatului şi di altă parte era apa Efraftului, de nu putea să fugă turcii nici într-o parti. Că-i încungiurasă de toati părţili, di  n-au scăpat mai nimi. Atunce au perit şi Topal-paşe şi cîţiva paşi, Topal-paşe cari fusesă mai înainti vizir şi era sarascher pi acea oasti.  Iară la văletul 7243 rădicat-au turcii mulţime di oasti, ca la 200. 000-300. 000 di oasti, de-au purces iară asupra cazîlbaşilor. Şi au pus sarascher pe  Chipruliu, şi cu vo 30 de paş cu mulţime di tunuri. Iară cazîlbaşii s-au aşădzat cu ordia lor acolo între 2 munţi pe un şes. Ş-au făcut 2  meteredzi, nu diparte unul de altul, cît să poată agiunge cu sineţili. Şi-au făcut lagum în meteredzul din frunte, iar în cel dinapoi meteredz n-au  făcut lagumuri. Şi ş-au tocmit oastea, pedestrimea, în meteredzul cel din frunte cu lagumuri ş-au rînduit o samă di oasti călărime sprintină pe de  amîndoă părţile munţilor, supuş. Iar turcii, cum i-au vădzut pi cazîlbaşi, s-au slobodzit cu mari năvălire asupra lor. Dar cazîlbaşii s-au  făcut a fugi înapoi, de-au lăsat meteredzul cel cu lagum, de-au întrat turcii într-însul, şi ei au întrat în meteredzul cel dinapoi. Şi aşea, cum  au început a să bate, s-au şi aprinsu lagumurile ş-au început a arunca pe turci. Şi dipe ce s-au potolit lagumurile, îndată s-au şi slobodzit  cazîlbaşii în turci a-i omorî pe cari mai scăpasă de lagumuri, iar cari plecasă fuga din ordie a-i prinde cazîlbaşii cei supuş di pi supt munţi,  di-i lua pe toţi di grumadzî. Dintr-atîta somă di oaste ce fusese di-abea au scăpat 1. 000-2. 000. Şi au perit sarascheriul Chipruliul şi toţ paşii  cîţ au fost într-acea oasti. Şi vo 200 di tunuri au luat. Cetăţile toati ce li luasă turcii în trecuţi ani di la cazîlbaşi acmu le-au luat cazîlbaşii  toati înapoi. Şi acmu îmblă turcii de să roagă să facă pace, dar încă nu s-au aşădzat păn-acmu. Ce precum va mai lucra vremea, va arăta  la rîndul său. Fost-au dat pi taină agiutor împărăteasa Moscului 40. 000 moscali cazîlbaşilor, cu ghinărariul Lis şi  
{333} cu portul schimbat cazîlbăşeşti. Şi turcii nu ştiea nimic di acel agiutor. Şi mai mult moscalii spărgea temeiul turcilor pe pedestrime, iar pi  călărimea turcilar cazîlbaşii îi bătea mai rău. Şi multu s-au învăţat cazilbaşi la foc de moscali a da. Franţozul, vădzînd că nu  priimăsc moscalii pre socru-său Lişinschii crai în Ţara Leşască, şi cu nemţii, s-au dat cote cu Turcu să-nceapă el gîlceavă la nemţi,  şi Turcul să dea agiutor leşilar împotriva moscalilor. Deci au şi sculat pe craiul Şpaniii fără veste cu oasti şi s-au coborît în Italia de-au luat  cîţiva cetăţ din Anapole, cari le ţinea Neamţul. Dar Franţozul a pornit oaste asupra Namţului, ca să margă în Sacsonia, şi n-au putut mergi,  că nu l-au lăsat Neamţul. Şi s-au şi lovit o samă di oasti în cîteva rînduri. Şi uniori bătea Neamţul, şi uniori Franţozul, dar tot mai mult  bătea Neamţul. Numai temeiul oştilor nu s-au lovit niciodată, că nu cutedza nici cee parte, nici ceelaltă. Iar în anu 7243 au mersu şi 30. 000 moscali  agiutoriu Neamţului, foarti oaste bună aleasă, cu ghinărariul Lis, care fusesă şi la cazîlbaş. Şi iar aşea s-au bătut într-acest an cîti o  samă di oşti. Dar temeiul tot nu s-au bătut, fără cît singuri moscalii s-au bătut cu o samă di franţoj, şi i-au bătut prea rău pre franţoji.  La cari oasti, capetile franţujeşti, vădzînd acea groznică bătai, au scris cărţi la craiul franţujescu să facă paci, să nu să mai bată, că oastea  moschicească eşti un nărod prea tari, nu pot nimic să prindă cu dînşi la bătai. Di s-or mai bati, poati să istovască pe toată oastea franţujească.  Ce acmu stă papa di Rîm şi cu alti crăii mari ca să-i împaci pi Neamţu cu Franţozul. Ce precum s-a alege, vremea viitoare va arăta. Aceste toati  s-au făcut în 2 ani pol în dzîlile lui Costandin-vodă. Iar la ce s-ar mai alegi înainti, s-or scrii la rînd, la domnia lui Gligorie-vodă.  
{334} Cap. XXIV A DOA DOMNIE A LUI GLIGORII GHICA-VODĂ, VĂLEAT 7244, DECHEMVRIE 15 Şi după ce-au vinit în Ieş în  scaun, să arăta vesel, cătră toţ boierii cu dragoste. Numai i să cunoştea faţa, că-i pare prea rău şi i-i ruşine, unde l-au scos  văru-său din Ţara Muntenească. Ş-au şi-nvăţat de-au mersu boierimea toată la gazda capigi-başii cari vinisă di-l pusesă în  scaun, de-au făcut mare jalobă c-au pustiit ţara Costantin-vodă şi cu grecii lui, făcînd multi obiceiuri reli. Şi a triia dzi au şi pornit pe  capigi-başe în grabă, ca să margă şi să pui şi pe Costantin-vodă în scaun în Bucureşti. Că vinisă numai un capigi-başe la  amîndouă domniile să li muti şi să li aşedză. Şi Costantin-vodă aştepta pe capigi-başe pe drum, nu-ntra în Bucureşti păn-a nu sosi  turcul să-l pui în scaun.  Deci cum au pornit pi capigi-başe din Ieş, n-au trecut patru, cinci ceasuri, ş-au şi închis pe doi boieri, anume pe Sandul Sturdze vornicul, cari fuses-în  domnia dintăi prea drag lui Gligorie-vodă şi-l ţinusă la mare cinste, şi pe Toador Păladi visternicul. Deci visternicului Păladi îi da pricină pentru  catastijeli ţării şi izvoadile, că le-au luat toate Costantin-vodă, şi n-avea pe ce îi lua sama. Iar vornicului Sturdzii era mai mare şi mai grea  închisoare şi scîrbă, arătîndu-i vină că i-i rudă şi l-au ţinut că-i a lui, şi l-au îmbogăţit în domnia dintăi, şi l-au  cinstit mai mult dicît pe alţii, şi l-au avut de credinţă bună. Iară el, cînd au scris Grigorie-vodă din Ţara Muntenească la dînsul şi la alţi  boieri moldoveni să fug-în Ţara Muntenească şi i-au poroncit într-atîte rînduri, el n-au vrut să primască să fugă, ca alţii, ce încă  au stătut el altora pricină să nu fugă. Că-i dzîcea Sturdzîe: "De-ai hi fost îndemnător tu, şi n-ai hi fost pricină să-i popreşti, şi aţ  hi fugit, eu astădz n-aş hi fost mazîl din  
{335} Ţara Muntenească şi aş hi şi acmu în Ţara Muntenească domnu. Şi Costantin-vodă ar hi fost mazîl, dar eu nu, că-n  Moldova era să vii Mihai-vodă". Deci Sturdze rămăsesă la mari groază şi greu; s-apropiesă cumpănă vieţii. Numai s-au tîmplat,  nărocul lui, un patriarhu mazîl di la Ţarigrad, anumi Pais, de vinisă cu Grigorie-vodă aice în Ieş. Ş-au stătut di dzi, di noapti cu rugăminte, şi  cu mari greu, după ce-au trecut o săptămînă, l-au iertat. Socotiţ acmu, fraţilor boieri, hirile domnilor! Să potriveşti cu linul mărilor şi cu  săninul ceriului. Cînd nu gîndeşti, să tulbură mările şi ceriul nuoreadză. Aşea sint şi hirile domnilor. Cînd trage omul nedejde de bucurie, atunce  vine la scîrbă. Precum era măcar acest Sturdze, la domnia dintăi, mare şi tare, ca un leu asupra tuturor; ce vrea el şi ce dzîcea el, acee făcea şi  Gligorie-vodă, iar acmu la cît vinisă! Care să pomeneşti puterea lui ce avea la domnia lui Gligorie-vodă înapoi. Iară cînd au fost a patra dzi, după  ce-au şădzut în scaun, au boierit boierii după obicei, anumi: pus-au pi Costantin Costachi sin Gavriliţă vel-logofăt, iarăşi cum au fostu logofăt,  pi Iordachi Cantacozino vel-vornic di Ţara de Gios şi pi mine, Ioan Neculce, iarăş vel-vornic di Ţara di Sus, pi Costantin Psăolus hatman, pe Grigoraşco  vel-postelnic, grec ţarigrădan, din toţ greci acestor 2 domni, el mai bun şi mai înţelept şi cilibii, nămai tot hire de grec. Precum este hire mai ales de lup  decît de dulău, aşea şi el nu era lup, decît să pricepea mai mult dulău decît de lup. Nămai nu avea prea multă treceri la stăpîn, după cum îi  era slujba bună şi omenia. Pus-au pe Iordachi Păşcanul Catacozino vel-spătar, pe Gavril Costachi Gavriliţi vel-ban, pe frati-său Toader  vel-păharnic, pre  
{336} Costachi Razul vel-visternic, pri Lupul Gheuca vel-stolnic, pre Alistarhu vel-comis. Aceşte au fost boierii lui Grigorie-vodă în a doa  domnie. Iară după ce s-au aşădzat boieriile şi s-au mai curăţit de calabalîcuri, au stătut di au scos banii steagului, grei bani pi toată ţara. Şi  au scos dăjdi pe boieri mazîli, şi pi popi, şi pe mănăstiri, şi au ruptu testamentul ce făcusă Costantin-vodă cu blăstăm. Şi au scos şi  cîrcimărit, cîti cinci lei de cîrşmă în toată ţara. Şi iară au strîcat blăstămul ce era făcut mai înainti, să nu dea. Ş-au ales boieri,  ş-au pornit pi la ţinuturi cu banii steagului, din dzi întăi a lui ghenari, cu mare sirguială şi grabă di bani. Şi bine n-au trecut ghenari, să istovască  zlotaşii banii steagului, au şi păzît în luna lui fevrar di au scos văcărit cîti un leu di cal şi cîte un zlot di vită, iarăşi cu mare grabă. Atunce  să tîmplasă Costantin Costachie Gavriliţi, ce să poriclea Negel, c-avea un negel în nas din naştire, cari era logofăt mare şi era cu zlotăria la  Suceavă. Şi mergînd la mănăstire la Suceviţi, sosind într-o simbătă sara la mănăstire, în 28 di dzîli a lui feurar, au şădzut cu  igumănul şi cu alţi mazili la masă, de-au mîncat bini sara, iar cînd au fost dispre dzuă, s-au sculat să margă la biserică duminică dimineaţa.  Şi n-au apucat să agiungă în biserică, şi l-au şi lovit o ameţală, de-au cădzut gios în mijlocul mănăstirii. Şi luîndu-l ficiorii în  braţă, dea-bea l-au dus păn' la chilie, şi peste un ceas au şi murit. Apoi l-au adus slugile la Ieş, şi i-au ieşit vodă înainte şi cu toată  boierimea, şi l-au îngropat la mitropolii, afară lîngă uşa bisericii, c-aşea au poftit el, să nu-l îngroape în biserică. Şi mari cinste i-au  făcut la îngropare, şi mai mulţi oameni strîga "Dumnedzău să-l ierte" dicît "să nu-l ierte". Că măcar că era om mînios şi zavisnic asupra  unora, după cum îs pizmătari neamul Gavriliţăştilor, dar avea şi unili lucruri bune. Că era om şi harnic, nici mitarnic sau lacom, şi era  
{337} şi om libovnic, ospătători. Dragă-i era cinstea, şi mai aleasă decît toati era, cea mai bună, că să punea tari în prici cu domnii  şi cu alţii pentru ţară. Sta di să pricea, ca să nu o jăcuiască. Pentru acee nărodul mai mult strîga "Dumnedzeu să-l ierte". Şi noă încă ni  să cade, celor ce om citi, di vremi că sta pentru ţară cu bini, să dzîcim "Dumnedzău să-l ierte". Că boieriul cari stă cu bine pentru ţară di spuni,  macar de-ar vini şi la primejdia vieţii, i să cade de la acea ţară şi di la peminteni a-i da mai multă cinste di laudă decît de hulă.  Făcutu-i-au şi giupîneasa lui, unde l-au îngropat, mormînt di piatră frumos, ca să rămîie di pomeniri. Iar în locul lui au pus pi Donici Darie  logofăt mare, care fusăsă şi mai în trecuţ ani. Iar cînd au fost în luna lui april, în săptămîna cea mari, în post la Paşti, n-apucas-a istovi  nici banii steagului, nice văcăritul bini, ş-au şi scos şi hîrtii greli, de nu putea oaminii nici la biserică să margă, să-ş cati de suflet, să să  pricistuiască, sau la Paşti să păscuiască, ce păscuiea pin păduri, cu ferăli sălbatici, ascundzîndu-să săracii di hîrtii. Făcut-au tot atunce  salohori şi cară la Vozia. Scos-au atunce de-au dat mazîlii şi caii împărăteşti, în doă rînduri 400 cai. Rînduit-au tot atunce în luna lui  mai şi oameni să mai şi scoată lemnu la Cartal pe Dunări, să facă pod. C-au început a umbla să strîci pacea moscalii cu turcii. Ce precum s-a  alege di acest lucru, s-a scrii înainte la rîndul său. Toati aceste nevoi mari într-acesti cinci luni să boţisă totodată pi ţară. Şi era prea cu greu  oamenilor, că de iarnă vitele murisă, şi de pîne pe multe locuri ducea lipsă, că nu rodisă de anul trecut. Şi neguţitorii cu datorie, simţindu de nepace,  nu da un ban cu datorie nimărui. Şi zlotaşi avea dispre domnu mari scîrbă de zapciilîc. Ce să mira bieţi oameni ce ş-or face capetele. Că să fugă  
{338} n-avea încotro, nămai în codri, de răul zlotaşilor. Iar piste vară, viind viziriul la Cartal, la Dunări, ieşit-au ialoviţă pi ţară,  di 2 ughi, ce era în visterii la banii steagului o ialoviţă, şi 2 pile de pîni. Aşijdere ş-alte pile, di ughiu pilă, ce le-au dus la Hotin. Aşijdere şi alt  rînd di pili di ordzu grele, cîti 2 pilă la un ughiu, şi cinci civerturi. Aceste toati le-au dat într-acest an a domnii mării sale lui Gligori-vodă.  Viziriul viindu la Dunări, la Cărtal, neaîndu pace cu Moscul, precum s-a scrie înainte la rîndul său, au trimis bani lui Gligori-vodă să facă oaste  muldoveni. Şi Gligori-vodă au trimis pe sup' munte, la Cîmpul Lungu, la Vicov, la Berghem, de-u strînsu de-cei oameni tineri, cu sineţă, ca vo opt sute,  de le da bani şi tain, de i-au ţinut la Ieş toată vara. Gligori-vodă tot nu uita ruşinea ce i-au făcut văru-său Costantin-vodă, de l-au scos  din Ţara Muntenească. Ce tot să zavistuiea amîndoi la Poartă de să pîrîea unul pe altul, ca să-ş dea peste cap unul altuie. Iară cîndu au fostu  mai despre toamnă, viniea veşti bune lui Gligori-vodă de la vizirul, purtîndu trebile frate-său terdzimanul. Şi i-au vinit şi poruncă să margă la  vizirul la Cartal, arătîndu în vedeală că-l cheamă la sfat. Deci îndată s-au şi gătit, cu mare pofală şi bucurie, şi au şi purces cu taină,  să-l puie domnu în Ţara Muntenească. Iar Costantin-vodă, simtindu de lucrurile lui Gligori-vodă, au şi răpedzit pe văru-su Mihălachi  spătarul la Ţarigrad, la muftiul şi la cîzlar-aga şi la alţii de curtea împărătească, şi ş-au tocmit trebile bine de la împărăţie. Şi au  trimis şi alţi boieri la vizirul, cu multe vorbe proaste asupra lui Gligori-vodă, la vizirul şi la hanul.  
{339} Cîndu au sosit Gligori-vodă la vizirul la Cartal, bucuria s-au schimbat în voie ră, cu lucrurile strîcate, şi încă şi în scîrbă  mare dispre hanul. Care, cu multă cheltuială de mare sumi de bani au dat vizirului şi hanului şi abiea ş-au aşedzat lucrurile dispre amîndoî părţile,  de-u vinit iar înapoi în Ieş la scaunu-ş. Şi i-au poruncit vizirul să-ş caute Ţara Muldovii, să o stăpînească bine, să nu o  răsîpască, iar de Ţara Muntenească să ş-aşedze, să nu mai îmble mestecîndu, c-apoi nici în Moldova n-a hi şi va petrece mare urgie.  Aşea sintu prieteşugurile turcilor. Cini dă mai mult acela-i mai prietin şi mai bun. Costantin-vodă, fiindu aice domnu în Moldova şi înţelegîndu  de Mihai-vodă că i-i giuruită domnia la munteni de vizirul, au îmblat la Mihai-vodă de s-au legat cu prieteşug şi ş-au logodit pe o sor a lui cu  un ficior a lui Mihai-vodă, ce era mai mijlociu, anume Ştefan. Iar pe de altă parte au îmblat capichihăile lui Costantin-vodă la cîzlar-aga şi la  muftiul. Şi cînd s-au trezit Mihai-vodă, s-au trezit numai cu giuruinţa, că Costantin-vodă l-au amăgit ş-au luat domnia la munteni, şi  Gligorii-vodă aice, precum scrii mai sus. Şi iar, după ce s-au dus la munteni, Costandin-vodă scriea la Mihai-vodă cum că nu-i pricina di  sminteală dispre dînsul, şi-i dispre Gligorii-vodă, şi el să ţini de acea logodnă cu sor-sa şi să găteadză de nuntă. Ş-au pornit boieri  la Ţarigrad să iea pi ficiorul lui Mihai-vodă, pi Ştefăniţă, şi să-l ducă în Ţara Muntenească, să dea pi sor-sa. Iar Gligorii-vodă,  di aice din ţară, nu s-au lăsat cu atîta, ce-au tot păzit de-au scris cu taină la Mihai-vodă, de-au stricat cu sora lui Costantin-vodă ş-au  luat pi o fată a lui Psăolus Costantin hatmanului,  
{340} frati cu chiurce-başei. Ş-au mai făcut ş-altă logodnă, cu fata lui Mihai-vodă cea mai mari, s-o dea după ficiorul lui  Gligorii-vodă cel mai mari, după Scarlat. Şi ficiorul lui Gligorie-vodă era di 15 ani, şi fata lui Mihai-vodă di 25 ani. Deci cînd au agiuns boierii  munteneşti la Ţarigrad pi uliţă, iar nunta ficiorului lui Mihai-vodă giuca, şi au luat pi fata lui Costantin hatmanului. Deci Costandin-vodă au rămas la  mari ruşini. Apoi Costantinvodă nu s-au putut lăsa ruşinat şi au jăluit la Poartă pi Mihai-vodă, şi i-au întorsu cheltuiala 80 pungi bani.  Şi-ncă au îndemnat şi pi nişte datornici a lui Mihai-vodă di l-au pîrît. Şi-ndat-au închis pi Mihai-vodă, de-au rămas şi la  închisoari. Ce s-a mai lucra, vremea viitoare va arăta. De merat lucru esti di Mihai-vodă, domnu bătrîn, şi cu ce minte şi hărnicii îl ştieam că  era! Şi acmu 8 ani, di cînd s-au mazilit, i-au stătut nărocul, săracul, tot împotrivă, de-au rămas tot amăgit şi di o parti şi di altă. Iar mai  înainti era el putincios să amăgească pi alţii, iar nu alţii pi dînsul. Numai poate Dumnedzău s-au mîniet di i-au luat darul. Dară Dumnedzău,  cum s-a-ndura cu mila sa, va faci. Dzice Hs. la Evanghelii că, dacă s-ar împuţi sarea, bucatile cu ce s-or săra. Trebui să socotim şi noi aceasta, că  di vremi că cei mari, stăpînii noştri, îmblă amăgindu-să unul pi altul pentru lăcomie şi cinstea aceştii lumi şi calcă pravilile şi legăturile  cu giurămînt celi adevărate, dar noi ceşti mici, vădzînd pi cei mai mari, cum li vom ţinea, sau cum ne va da Dumnădzău bine sau spori sau bişug?  Numai iarăş înainti, cum a fi mila sfinţii sale, ne-a îndrepta. Să lăsăm di acmu domnia a doa a lui Gligori-vodă şi să scriem di celi streine ce  s-au făcut în dzîlile lui. Păn' la vălet 7244 mart s-au şi pornit moscalii, o samă la Hastrăhan şi la Căzan şi la alte hănii tătărăşti, ce  sîntu supt ascultarea Moscului, înţălegînd di celi fapte ce-au făcut hanul Crîmului, di-i burzuluisă asupra Moscului, di i-au bătut şi i-au  supus iarăş cum  
{341} au fost suptu Mosc. Iar o samă di oaste, moscali, căzaci, calmîş, s-au pornit cu Les ghenărarul asupra Azacului, şi o samă di moscali  şi iarăş cu căzăci şi cu zaporogeni, cu Minih ghenărar, s-au pornit asupra Crîmului. Deci-cei moscali cari mersesă la Azac au încungiurat Azacul  şi au început a să bate. Şi căzăcii şi calmîşii cari era cu dînşii au început a bate ş-a tot tăiea pe nohai ce trăiesc pe dincolo de Don.  Înţălegînd turcii, au şi pornit pe căpitan-paşe cu cîteva galioane, cu levenţîi, ca să apere Azacul. Şi apropindu-să de Azac, i-eu ieşit  un soltan cu nohai care era pe de cee parte de Don. S-au sfătuit soltanul cu căpitan-paşe, de-u ieşit levincii afară din galioani pe uscat ş-au purces  asupra moscalilor împreună cu soltanul. Şi dîndu bătai, aşea au bătut moscali pe turci şi pe nohai, cît abea au scăpat puţînei de-au fugit în  Crîm cu căpitan-paşe. Iar tătarîi di peste Don, cîţ n-au perit, s-au răsîpit, unii s-au închinat la moscali. Ş-apoi locul cel di cee parte di  peste Don, cît îl ţînea tătarîi, l-au supus peste tot. Ş-apoi Les ghinărarul au stătut prenpregiurul Azacului, păn' la iuli. Şi vădzînd turcii  şi tătarîi şi paşa din Azac că nu le mai vini agiutor, au închinat cetatea moscalilor, şi moscalii au slobodzît pe turci, di s-au dus la Ţarigrad cu pace.  Iar Les ghinărarul moschicesc, după ce-au luat Azacul, au aşădzat o samă de oaste în Azac, şi în olatul Azacului pe tătari, şi s-au sculat,  împreună cu hanul calmîşăsc, şi s-au dus la Crîm, l-acei moscali. Minih fertu-marşalic şi cu căzaci şi cu donţî s-au sculat de la  Poltava şi au purces şi ei asupra Crîmului, iar în luna lui mart. Iar hanul, cu toată tătărîmea şi cu turcii ce era în Crîm, le-au ieşit în  tîmpinare pre cîmpul Crîmului. Şi aşea da năvală în toate dzîlele moscalilor. Iar moscalii tot s-apăra, nici să mera, numai s-apăra den tunuri,  păn' ce au început a s-apropiea de Poarta Crîmului. Iar cînd au fost la poarta Crîmului, aşea le-au dat tătarîi un chiot cu năvală, cît  
{342} părea c-or treci peste moscali. Ş-au perit mulţime de tătari acolo. Apoi tătarîi, neputînd sprejini, numai le-au căutat a-i lăsa  în Or pre moscali. Iar moscalii au început a bate Orul den puşci şi din cambarale. Îl îndesea 2 dzili. Pănă cînd au fost a trie dzî noaptea, tot da  năvăli la poartă vîrtos, de-au aruncat 180 cambarale. Iar o samă dintre dînşii s-au furat noaptea ş-au sărit preste şantu, pre unde nu să  păziea tătarîi şi turcii. Şi-n faptul dzuîi aşea i-au lovit moscalii pre den dos şi ceie pre den faţă, ş-au dobîndit cetatea Orul în luna lui  mai. Şi au perit şi atunce mulţime (de) turci şi tătari. Şi după ce au luat cetatea Orul, au întrat înluntru ş-au început a lua tîrguri şi  cetăţî, ş-a arde, ş-a prăda. Şi pe urmă, precum s-au scris mai sus, vinit-au şi ghenărarul Les, cu hanul calmîşăsc, în Crîm, de  prăda şi ardea şi ii. Pe unde găsîea robi, pe cei bătrîni îi slobodziea, iar pe cei tineri îi făcea oşteni. Mai bine de 50. 000 robi au luat. Iar hanul  tătărăsc au fugit cu o samă de tătari, cu cîţ au putut scăpa, înluntru diparti, şi n-au vrut să s-închine. Şi cu cine mai putea, strîngea turci  şi tătari, de tot zăhăiea cîte o aripă moschicească, de nu să putea lăţî. Apoi au trimis Minih fertu-marşalic o samă de oaste moscali din  Crîm la Cunburul. Iar tătarii den Bugeag, fiind strînş toţ la Vozîia, di ceasta parte di Nipru, au ales o samă de mîrzaci şi cu 12. 000 de tătari di i-au  trecut di cee parte de Nipru. Şi i-au învăţat să margă în prejma porţîi Orului, doar ar putea găsi niscarva zaharà moschicească, să o strîce,  neştiind că vin moscalii la Cunbun. Şi purcegînd tătari pe cîmpii Orului, nu departe de Culbur, au vădzut coborîndu-să într-o vălcea vo trii  sute căzaci, care mergea înaintea oştii moschiceşti. Şi neştiind tătarii di-cee oaste, s-au şi slobodzît să-i iea în unghi, ca nişte ulii, pe acei  puţînei căzaci. Iar căzacii acei au început a să apăra, păn' s-au ivit şi moscalii de peste deal, cei mulţ. Şi cum au vădzut pe tătari, cum s-au  şi slobodzît asupra lor a-i goni ş-a-i tăiea, păn' 
{343} la Culbur, căzacii pe tătarî. Unii da în Nipru, să scapi înot, şi s-îneca, alţîi îmbla să între în vasă, să treacă să  scapi, şi să îneca, că-i boţîsă căzacii dinapoi şi-i tot tăiea. Păn' ce-au sosît şi ghinărarul cu moscalii şi au poroncit să nu-i mai  tai. Şi i-eu luat de grumadz pe toţ cîţ nu perisă şi le-au luat şi armili toate şi hainile, di au făcut o movilă din armili lor şi le-au dat foc. Iar  pre dînşii i-au petrecut pe supt sabiile a doi moscali şi i-au slobodzit să margă în Bugeag, să spui celoralalţi tătari. Ca vo 1. 000-2. 000 i-au  lăsat vii, iar ceielalţ au perit toţi, cu tăiet, cu înecat. Mai multu de un tătar n-au scăpat den ceie ce au dat înot. Ceielalţi toţ s-au înecat. Apoi  s-au apropiet de Culbur şi au început a arunca bombe şi a da din tunuri. Şi îndată s-au închinat. Şi cum s-au închinat turcii, cum au căutat  vasă şi i-au slobodzît pe toţ cu paci, de au trecut la Vozîia, dzîcînd că "noi cu turcii avem paci, iar cu tătarii avem gîlceavă. Aşea să spui  paşii de Vozîia, să şad-în cetate fără grijă. " Şi s-au şi apucat de-au tocmit Culburul. Şi avea răspundeţii ghenărarul din Culbul cu  paşa de Vozîia, di trimitea unul la alaltu daruri. Îară după ce-au vinit la luna lui avgust, lovit-au o moarte rea pre moscalii din Crîm, de murea cîte  300-400 pre dzi. Şi să bolnăvisă prea rău. Unii dzîc să le fie otrăvit apele, cît n-au putut să stea în Crîm. Şi au lăsat Crîmul, şi au  ieşit o samă spre Nipru, di s-au pus pentre Nipru şi-ntre Buh, iar o samă spre Poltava. Şi au ieşit şi cei den Culbur, şi s-au dus şi aceie la cei de la  Buh. Şi stau păn-acmu la noiemvrie tot pe marginea ţării lor, unii pre la Poltava, unii pre la Harhov, unii pre la Săci. Iar din Azac n-au ieşit, tot îl  ţîn. Iar turcii s-au spăriet prea tare. De multă vreme sta hămeiţ că să temea împărăţia de zorbà, să nu facă inicerii. Apoi s-au pornit  vizirul de-au ieşit la Udriiu, şi de acolo au vinit la Dunări, la Cartal, şi au făcut pod preste Dunări. Şi au trecut o samă de oaste cu  
{344} inicer-aga şi c-un sarascher la Tighine, şi samă la Hotin. lar vizirul au şădzut tot de cee parte de Dunări, păn' la noiemvrie, şi umbla  să facă pace, agiungînd la Neamţu şi la franţoji. Şi nu s-au putut aşădza cu Moscul, că cerea Dunărea, şi Turcul nu da nici Azacul, şi olatul  lui să-l lasă. Şi la noiemvrii, vădzînd că nu să pot aşădza de pace, au lungit să stea oştile aşea peste iarnă cu pace păn' la mai, ori să  facă pace, ori să să bată. Viziriul ar hi dat poate ce cerea moscalii, dar inicerii nu priimea să dea. Iar după ce au ieşit moscalii den Crîm, triimis-au  viziriul de-au schimbat pre hanul, pre Aza-Chirie cel bătrîn, şi au pus han pre un ficior a lui Adăle-Gherii cel rău. Numai şedea în Bugeag, că în  Crîm păn-acmu nu putea să margă, că să temea de căzaci să nu-i iasă înainte, ce şidea în Bugeag. Şi el pre solul moschicesc l-au  slobodzit, de-au mersu cu pace la ţara lui. Viziriul încă au mersu la Baba, să iernedză pănă la mai, cum au aşădzat. Nemţii încă au răspunsu  turcilor că, de n-or face pace cu moscalii, măcar că ei au paci, dar agiutori or da moscalilor, după cum au dat şi moscalii agiutori nemţilor, cînd s-au  bătut cu Franţozul. Şi s-au strînsu multă oaste nemţască peste Oltu, la Dunări, de sta gata. Neamţul încă s-au împăcat cu Franţozul.  Cîteva cetăţ den Anapoli au dat şi Neamţul cnezîia Liutarenghiii Franţozului, să şadă şi s-o stăpînească socru-său Lişinschie. Şi  Leşinschii să dea pace crăii leşeşti, s-o stăpînească Frederic cu pace pe crăia leşască. Leşii iarăşi au făcut săim la mai, şi aşea au  priimit pre Frederic toţi de crai. Şi au şi ieşit toate oştile străine dentr-însa, şi moscalii şi Sasul. Şi au răspunsu că ei cu Turcul au pace şi  n-or strica pacea, că ţara lor este aproapi de turci, şi nu pot să să bată. Şi craiul, vădzînd aşe, s-au dus la Sacsonia, avînd  
{345} trebile lor. Iar hatmanii amîndoi cei mare, şi a coronii şi a Litfii, s-au tras spre Ocraina cu toate oştile, de stau să iernedză. Că au vrut  tătarîi să margă să prade Chiovul şi, vădzînd că nu pot să răzbească de moscali, au prădat multe sate leşeşti den Ocraina. Apoi căzacii  de la Sici iar s-au făcut tălhăret 1. 000-2. 000, şi iar nu mărgu la Bugeag, ce pradă Ocraina leşască pre la Nimirova. Deci hatmanii leşăşti,  vădzînd aşea, s-au aşădzat pre la Nimirova, de-au şădzut cîtva vremi, apoi au lăsat rămentari, şi ei s-au dus pre la casăle lor. Iar  cazîlbaşii, în cestu an, n-au avut bătăi mari cu Turcul, că să rădicasă zorbà la căzîlbaşi, că să rădicasă viziriul asupra şahului.  Ş-apoi l-au bătut şahul pre viziriul, ş-au perit viziriul. Turcul umblă să facă pace cu Cazîlbaşul şi dă mulţime de bani şahului să  facă pace. Cum dă şi Moscului şi Neamţului, aşea giuruieşti şi cazîlbaşilor. Numai au răspunsu Cazîlbaşul că nu poate să facă pace  păn' nu s-or împăca cu Moscul. Început-au şi viniţienii a pomeni de Moriia la turci. Aceste toate s-au făcut într-acest an, la vălet 7244. Iar de  acmu, ce s-a mai înnoi la let 7245, de la noiemvrie, s-a scrie la rîndul său înainte. Iar la velet 7245, Cazîlbaşul s-au aşădzat cu Turcul. N-au  făcut oştire nici Neamţul cu franţojii într-acest an. Iar turcii, de iarnă, s-au dus o samă cu hanul cel nou în Crîm, şi din Crîm s-au luat  fără veste ş-au lovit despre Harhov, dispre Slobodzîia, de-au făcut mare stricăciuni, păn-a prinde moscalii de veste. După ce au prinsu de veste  moscalii, au scăpat cu fuga hanul, di s-au întorsu în Crîm. Aşijdere de la Tighine încă au purces vo 2 soltani şi 2 paşi cu vo 30. 000-40. 000 de  tătari şi 30. 000 turci, şi au purces în Ţara Căzăcească de-au trecut Niprul pre la Perevoloşina. Şi aşea au dat Dumnedzău de i-au chevernisit  de bini, că i-au încungiurat, de n-au scăpat nici un turcu. Cîţ n-au perit, i-au luat  
{346} pre toţ de grumadzi. Şi tătarîi, după cum li-i obiceiul, de nu stau la războiu, fugînd la Nipru, la trecătoare, fiind gheaţa slabă,  s-au rumtu, şi cîţ nu s-au înecat, i-au luat căzacii pre toţi de grumadz. Şi au prinsu 2 soltani şi trii paşi şi i-au dus robi la Moscu, vii  nevătămaţi. Aşijdere dup-aceste în urmă au fost mersu un soltan cu o samă de tătarî şi turci. Dacă s-au apropiet de Nipru ş-au vădzut  pe ceie tătari şi turci ce au păţit, n-au cutedzat să margă, ce s-au întorsu înapoi, prădînd pren Ţara Leşască, dzîcînd că-s satele  moschiceşti. Aceste s-au făcut într-această iarnă let 7245. Aceste bogate nevoi s-au făcut în Moldova, cari cu condeiul mieu nu poci să lungesc:  civerturi, hîrtii, văcărit, pili, ialoviţă greli, podvodzi de fîn, de lemne, fiind oaste turcească pre aice, aşădzată la Cartal, la Dunări, de-au iernat. Iar  dac-au trecut iarna, tot într-acesta an, de primăvară, trimis-au leşii omul lor la Poartă pentru acea robie ce-au făcut tătarii. Că ei ştiu că au  pace cu dînşii, şi cîţ robi au aflat i-au luat pre toţi înapoi. Trimis-au şi turcii un sol de-a lor la leşi, la craiul Frederic, di i-au dat titluş de  crăie şi cu daruri, poftindu-l să aibă pace, cum au avut şi cu tată-său, Avgustu crai. Şi Frederic au priimit prieteşugul. Şi s-au întorsu la  ţara lui. Triimis-au turcii pre Raiz-afende şi 2 turci mare şi pre Alicsandru terdzimanul, fratele lui Grigorie-vodă, şi pre solul nemţesc care era sol la  Ţarigrad, de-au mărsu la Nimirova ca să facă pace. Triimis-au şi moscalii dispre partea lor 3 cneji, anumi Şfer, şi pe altu, sol nemţescu, care au vinit  de la împăratul Neamţului pre la împărăteasa Moscului. Cari s-au strînsu cu toţîi la Nimirova la Sfeti Petre.  
{347} Iar oastea moschicească, de prirnăvară, după ce s-au strînsu di la iernatic, s-au împărţit în 2 părţi. O parte, cu Les  ghenărariul, 40. 000 moscali, 60. 000 calmîş 30. 000 donţi, 20. 000 căzaci de la Harhov, toţi aceşte, ca la 150. 000, s-au dus în Crîm. Şi n-au  mersu pre la Or, ce-au mersu pre aiure, că au găsît un vad cari nu-l ştiea tătarii să fie mai fost. Ş-au tot arsu ş-au prădat toată vara  Crîmul. Ş-au triimis şi turcii pre căpitan-paşe cu 60. 000 oaste levenţ agiutori tătarîlor. Şi s-au bătut în vo 2 rînduri tari, cu năvăli  multe. Şi da duiumuri multe peste moscali, cît îi năduşiea, de rămăsesă lucrul di să bătea de-a mînă. Şi tot au biruit moscalii, cu multe  vărsări de sînge. Şi mulţ mîrzaci şi şirimi au perit, şi au prinsu şi vii mulţ. Şi hanul încă au perit în războiu. Şi au găsît  într-un ostrov mulţime de tătari bejenii şi pe toţi i-au pus tot supt sabie. Iar Minih fertu-marşalic, cu 120. 000 moscali pedestrimi şi cu 60. 000  călărime şi cu 50. 000 căzaci horodovii, 30. 000 zaporojeni, cu 10. 000 cătani, au purces pre Nipru în gios, de la Perivoloşin, pentre Nipru şi pentre Buh.  Şi după ce-au trecut Buhul, au ales 15. 000 de oaste şi cu Lionte ghenărarul, şi l-au triimis înainte spre Vozia. Ş-au mai trimis şi altă oaste,  c-un ghenăral, 20. 000, după Leonte, că, dacă i-ar mai trebui agiutori, să-i agiute. Iar turcii, înţălegînd că mărgu moscalii spre Vozîia, au  triimis şi ei 40. 000 turci, tot aleşi, şi 30. 000 tatari c-un soltan. Şi cum s-au apropiet Leonte cu cele 15. 000 de Vozîia, turcii s-au şi slobodzit asupra lui  Leonte cu mari năvală, pedestri, cît rămăsesă lucrul să spargă obuzul lui Leonte. Numai au sosit şi celi 20. 000 oaste agiutori şi, cum au şi sosit, au  şi-nceput a bate rău pre turci, şi i-au gonit, păn-i-au băgat în cetate. Ş-au început a bate cetatea marţ, iulie în 5 dni, ş-a arunca  bombi. Şi s-au aprinsu geabhanaoa în cetate ş-au aruncat o bucată de zidiu, ş-au perit mulţime de turci. Şi a  
{348} doadza, mercuri, iuli 6 dni, au dobîndit cetatea. Şi au luat pre paşa de Vozia şi pre un beiu de la Bosna robi vii, iar pre alţîi i-au pus tot supt  sabie, şi muieri şi copii, ce au găsît. 40. 000 numai turci, oaste aleasă, fără muieri, fără copii, au perit toţi, că i-au pus tot supt sabie. Numai  tătarîi au scăpat, o samă, care au fugit, şi i-au gonit căzacii păn' la Nistru. Şi într-această oaste 40. 000 au fost mai aleşi 12 bei cu 12 mii de  oaste, oameni tot aleş, viteji den Bosna. Şi toţi acolo au perit. Ş-au făcut o movilă prea mare de trupuri moarte. Pe urmă au vinit şi Minih  fert-marşalih de-au făcut ş-au tocmit Vozia şi Culburul, cu 10 părţ mai buni şi mai frumoasă, şi mai buni de cum au fost întăi, cu feliuri de  feliuri de meşterşuguri şi tabii. Şi au lăsat într-însa 7. 000 moscali şi 2. 000 căzaci, şi în Culbur iarăş au lăsat oaste. Şi cu cee oaste  s-au tras între Buh şi-ntre Nipru. Şi au şădzut toată vara acolo păn' la octomvrie, aşteptînd să facă solii pace la Nimirova. Iar solul nemţesc  au scris la viziriul că nu poate să facă pace cu Moscul, deci să ştie că şi împăratul Neamţului au stricat pacea cu Turcul. Iar într-această vreme,  la Simpetriu, s-au pornit şi nemţii, ginerile împăratului, duca de Liutoranghia. Au purces cu obuzul cel mare, ca la 70. 000-80. 000 oaste, asupra Bosnii, şi au  luat Nişul, şi pren Ţara Arbănaşilor a o strica şi a o bate, şi pre Bosna tij a o bate. Altu ghenăral, anume Valis, şi cu alţ ghenărari de la Sibii, cu o  samă de oaste, au purces a bate Vidinul. Alţii au vinit pren Ţara Ungurească di s-au coborît în Ţara Muntenească, la Bucureşti, şi pre supt munte, ca  vo 6. 000-7. 000. Iar Vădanie, ghenărariul de Braşăv, şi cu alţ 2 ghenărari, cu 5. 000 oaste, au ieşit peste munte, la Comăneşti şi la Oituz în  Moldova, şi în Cîmpul Lungu nişte căpitani cu vo 700. Şi au şădzut acolo, pre supt marginea munţilor, vo  
{349} 2 luni şi mai bini. Stricăciuni n-au făcut nimic în ţară. Tot cu bani cumpăra ce li trebuiea. Numai pre turci căuta, şi bucatele unde le  găsiea le lua cu de-a sîla. Numai vo 2, 3 boieri, ce li era casăle pe supt munte aproapi, să închinasă la nemţi, anume Stefăniţă Ruset vornicul şi cu  ficiorii lui şi Răducanul stolnicul şi Costandin Balşe medelniceriul şi Ştefan Catargiul sulgeriul. Şi ţărănimea ce era pe supt munte n-asculta de  domnie. Iar altă boierime şi mazilime s-au strînsu toţi la Ieş pre lîngă Grigorie-vodă. Şi Grigorie-vodă deodat-au ieşit cu tabăra la  Frumoasa, dar apoi prea mult n-au zăbăvit acolo, că să temea să nu-l lovască nemţii, să-l iea. Şi nu credea nici pre boierii de ţară, să  nu-i facă vrun vicleşug cu nemţii. Şi s-au mutat la Ţuţora, între Prut şi-ntre Jijie. Ş-au şi răpedzit la Hotin de olac, de-au vinit 400 de  lipcani, cu Sara Mehmet-paşe, şi la viziriul di i-au triimis 2 paşi, anumi Mahmut-paşe şi Vasli-paşe, cu vo 600 spahii. Şi au triimis viziriul  cindzăci pungi de bani, ca să mai facă oaste. Şi i-au triimis bani şi de chili, şi de ialoviţă, şi de cară, şi de fîn, şi de ordzu. De cîte beilicuri  era la ordie, dat-au turcii lui Grigorie-vodă, şi el mînca banii toţi, şi cei de leafă şi ceielalţi toţi. Şi lua aceste toate, ce scrii mai sus, din ţară,  de făcea trebile împărăteşti fără bani. Numai atîta cît da moldovenilor: le da carne, pită, ordzu. Şi după ce s-au strînsu toată oastea ce era:  lipcani, turci, moldoveni şi alţîi, s-au făcut ca la 6. 000 oaste. Şi au mai ieşit frica lui Grigorii-vodă de nemţi. Şi de frica viziriului şi de ruşine  s-au întorsu iarăş înapoi la Gălata. Ş-au făcut hendichiu în giur împregiurul taberii ş-au pus străji buni. Ş-au şădzut toată vara  acolo, păn-în toamnă la Simedriu.  Iar Costantin-vodă, domnul muntenesc, cum au audzit c-au ieşit nemţi în Ţara Muntenească, cum au şi fugit peste Dunări. Şi boierii şi slujitorii  munteneşti l-au petrecut 2, 3 ceasuri. Şi ş-au luat dzua  
{350} bună, şi l-au lăsat toţi şi s-au întorsu la Bucureşti. Ce nu numai boierii, ce şi slugi de a lui, ce au fost la tată-său, l-au  lăsat toţi. Şi nemţii, viind la Bucureşti, au luat pre boieri pre toţi şi i-au trecut cu casă cu tot în Ţara Ungurească, pre unii cu voie, pre unii şi  can fără voia lor. Împăratul, Turcul, şi turcii, după ce-au vădzut aceste, tari s-au spăriet, ce împăratul nu numai de moscali şi de nemţi, ce  şi de oastea lui, să nu facă zorbà asupra lui. Au şi păzit de-au schimbat pre viziriul ş-au tăiet pre chihaie, dzicînd că s-au agiunsu ei cu moscalii  de-au dat Vozia. După cum li-i hirea de dulău, de le dzîc că-s dulăi, adivărat că-s dulăi. Dacă văd că nu pot isprăvi, ei dau vina  capetelor. Ş-au pus şi han nou, anumi pe Adăle-Gheri cel rău, ce fusăsă mai întăi la domnia întăi a lui Gligori-vodă, cîndu s-au făcut  zorbà asupra lui, înţălegînd că acela au perit în Crîm, cari şede la Tighine păn-acmu, că la Crîm nu poate să margă. Atunce au triimis  împărăţia de-au luat pre Manolachie chiurci-başe Psăolu, fratele hatmanului Costandin ce este aice în Moldova. Şi l-au dus la Ţarigrad, la  împărăţie, de i-au dat grea muncă păgînească, 5, 6 dzile, păn-au spus toat-averea ce-au avut, di i-au luat tot ce-au avut, ca la 3. 000  pungi, cu odoară. Nu numai a lui, ce şi a frăţîni-său, a lui Costandin hatman şi altor rude a lui, gineri şi alţîi. Ce au găsît, tot au luat. Şi apoi  l-au spîndzurat în mijlocul uliţîi, unde să vînd blanile în tîrgu. Şi i-au pus o blan-în cap, dîndu-i pricină că el sfătuiea pre chihaie.  Atunce l-au agiunsu osinda Ţărîi Moldovii şi Ţărîi Munteneşti. Că acest Manolachi să-nvăţasă de să făcea tot d-ea... chihaielilor,  de mînca aceste săraci de ţări cum le era voia, cu alţ greci şi alte păşii, de făcea schimbări şi-adauşaguri  
{351} cu mulţime de bani. Cum şi mai înainte vremi, cînd s-au făcut zorbà, de s-au schimbat împărăţia, la Ibraim-paşa vizirul,  cădzut la mare urgii, precum scrii la rîndul său. Atunce au scăpat, şi tot nu s-au lăsat de răutăţi. Dar acmu n-au putut scăpa, după cum să  dzîce că nu-s în toate dzilele Paştile. Aşea dzîc că mai mult dispre Costantin-vodă să-i fi fostu pîra, avîndu pizmă pre dînsul. Ş-au  scos ferman să omoare şi pre gineri-său, Ştefăniţă beizadea, ficiorul lui Mihai-vodă, care ţinea fata hatmanului Costandin. Numai nărocul lui  c-au prinsu de veste, di s-au ascunsu la casăli solilor, multă vremi, păn' s-au îndreptat. Răiz-afende, solul turcescu de la Nimirova, vădzînd aceste  lucruri ce să poartă şi moscalii nu priimăsc bani să facă pace, ce cer Dunărea cu Crîm cu tot, şi nemţii Bosna şi altă somă de bani, cheltuiala  oştii, şi robii ce luasă, au făcut izvod de toate de aceste ce cerea moscalii şi nemţii. Şi au dat multe daruri solilor nemţeşti şi moschiceşti şi lui  Minih fertu-marşalih moschicesc, ca să mai aştepte 30 dzile, să nu pornească oştile, păn-or trimite la împărătul turcesc să vadă ce-or  priimi. De-a priimi, bini, iar de n-a priimi, s-or bate. Tot ca să mai lungească, să treacă vara cu amăgele, după cum este nătura turcilor. Că să  spăriesă prea rău. Ce, după cumu-i orînduiala acestei lumi lacomă, au întunecat mintea solilor nemţeşti şi moschiceşti, de-au priimit să  aştepte celi 30 dzile, păn-a vini răspunsu de la Poartă. Şi au şi răpedzit Raiz-avende cu acele scrisori la împăratul turcesc pre terdzîmanul, fratele  lui Grigorie-vodă, să umble într-aceste 30 dzile de olac, să aducă răspunsul, cum a fi: ia pace, ia nepace. Ş-au purces terdzîmanul ş-au vinit  pre la Grigorie-vodă, frate-său, la Gălata, şi l-au benchetuit 1 dzi cu mari cinste. Şi l-au mai învăţat şi el meşterşuguri de-a lui, ce au  mai ştiut. Că avea Grigorie-vodă mare jeli şi frică, c-or lua creştinii ţara, ce nu numai el, ce şi  
{352} grecii lui, şi n-or avea ce stăpîni şi ce mînca la Ţarigrad. Şi la 30 dzile s-au întorsu iarăş înapoi la Nemirova, unde era solii,  cu răspunsu că nu priimea turcii să dea nimic, numai să fie bătaie la anul. Şi aşea solii s-au dus cineş pre la stăpînii lor. Şi vodă încă  l-au triimis pre aga Enachi grecul cu 600 slujitori înaintea lui Reiz-afendi la Movilău, temîndu-să de căzaci să nu-l lovască, şi l-au petrecut  păn' la Tighine. Iar Vădanii ghenărarul, dac-au ieşit la Oituz cu oaste, au şi poroncit lui Gligorii-vodă să dea paci oaminilor den Sîret încolo de bir  şi să-i trimită 150 de pungi de bani, dacă i-i voia să şadă cu paci în Ieş păn' la o vreme. Deci Gligorii-vodă era la Frumoasa şi  n-apucasă să strîngă oaste, nici să dusăsă la Prut. Au socotit şi au trimis pe Toderaşco vel-spătar şi pe Alicsandru Sîrbul tretii-logofăt  cu daruri şi cu cărţ de la dînsul şi de la boieri, scriind ghenărarului, lui Vădanii, să-i fii milă de ţară, să n-o strîce. Şi au mersu la  dînsul la Oituz, şi i-au priimit cu dragoste, şi s-au adiverit cu bini. Numai, Grigorii-vodă nu s-au încredzut, ce s-au dus la Prut, după cum s-au  scris mai sus, di ş-au strînsu oaste. Aşijdere nici pe Păladi spătarul nu-l credea, fiind moldovan, să nu-i facă vrun meşterşiug. Şi de-cee au  trimis şi pe Alicsandru Sîrbul, fiind di casa lui, ca să nu poată faci vrun meşterşiug asupra lui cu Vădanii ghenărarul. Turcii, păn-a umbla  terdzîmanul la Poartă aceste 30 dzile, iar împărăţia au şi pus sarascher pre Chipruliul şi au şi rădicat oaste den Ţarigrad ca la 120. 000 şi l-au  trimis la Bosna asupra nemţilor. Şi viziriul au triimis pre Meniş-paşe de la Cartal cu 20. 000 oaste, şi au purces de la Cartal pre marginea Dunării a mai  strînge oaste ce putea. Şi s-au dus şi la Vidin asupra lui Vales, ghenărariul de Sibii, ce bătea Vidinul cetatea, ş-au gonit pre nemţi de la Vidin. Dar tot nu  i-au bătut prea rău, numai cît i-au gonit de la cetate.  
{353} Ş-au dat şi lui Costandin-vodă, domnul muntenesc,  vo 2, 3 paşi cu oaste, de-au gonit pre nemţi din Ţara Muntenească, că era puţinei, numai vo 3, 4 mii, în Ţara Muntenească. Ş-au făcut turcii  multă răutate şi prad-în Ţara Muntenească, c-au luat munţii în cap. Şi pre unde au găsît bejenii, au tot prădat şi au arsu. Şi au spartu  şi mitropolia de la Tîrgoveşte şi au găsît multă avere a boierilor munteneşti şi au luat-o toată. Ce nu numai într-un rînd au prădat-o, ce  în cîteva rînduri au umblat, prădînd şi strîcînd biată ţară. Costandin-vodă, domnul muntenesc, iarăşi s-au aşădzat în Bucureşti  cu vo 2, 3 paşi. Şi rea pradă au făcut turcii şi Bucureştilor. Şi mitropolia din Bucureşti au făcut-o mecet, di s-închină într-însa paşii.  Şi Costandin-vodă au pus tot boieri de cei de gios, că boierii îs toţ în Ţara Ungurească, cei mari, duşi. Iar ghenărariul cel mare de la Sibiiu, anume  Valis, care mersesă la Vidin, vădzînd că nu poate sta împotriva turcilor, că are oaste puţină, au scris la Vădanie ghenărariul, ce ieşis-în  Moldova cu oaste, de-au trecut muntele înapoi de-au mersu agiutori la Vidin. Numai ce au rămas vo 500 oaste nemţi de strajă la Comăneşti, iar ceielalţi,  măcar că s-au dus la Vidin, tot n-au putut isprăvi nimic împotriva turcilor. Deci ghenărarul Valis, vădzînd că au greşit şi ş-au  împrăştiet oastea pren Moldova şi pren Ţara Muntenească şi n-au putut isprăvi nimic să-l iea, ori de ciudă, ori de ruşine, ori de frica  împăratului, au mîncat otravă singur ş-au murit. Mai ispititu-s-au turcii şi cu 2 soltani să margă preste munte în Ţara Ungurească. Şi  s-au păzit nemţii mai bine, într-altu fel, că, după ce-au întrat în munte, le-au ţinut calea şi dinainte şi dinapoi. Ş-au perit un soltan şi  cu tătarîi mai toţi, numai unul au scăpat prea cu puţini tătari. N-apucînd a întra în munte, la Cîmpina, s-au întorsu înapoi prădînd şi  ardzînd. Ş-au lovit pren Bucureşti, fiind domnul în scaun, ş-au prădat tîrgul tot, cu mănăstiri cu tot,  
{354} ş-au găsît mulţime de avere. Şi domnul n-au putut să isprăvască nimic, să nu-i lasă să prade. Ce-u găsit a boierilor  pribegi şi nepribegi şi a neguţitori pin hanuri, tot au luat. Acest războiu au fost mai pre urmă, la let 7246, la noiemvrii. Să lăsăm acmu Ţara  Muntenească, di om scrie înainte la rîndul său. Grigorie-vodă, şedzînd cu tabăra la Gălata şi înţălegînd că s-au dus nemţii cei  mulţ şi au rămas numai 500 nemţi la Comăneşti de strajă, şi vădzînd că să găteadză tătarii şi cu turci de la ordia viziriului să margă  la dînşii, au scris la viziriul să nu margă nici turci, nici tătari, să strîci ţara. Puţinei ce au rămas de strajă, a triimite oastea lui şi i-a goni. Deci  viziriul îndată i-au şi poprit să nu margă. Că era la Gălaţ păn' la Bîrlad tot tătari, cu 2 soltani, de-au şădzut toată vara de-au mîncat  pre beţii oameni, de-au rămas numai cu sufletele. Deci Grigorie-vodă au ales din oastea lui ca la 1. 500 slujitori turci, lipcani, moldoveni şi 2 steaguri de  căzaci ş-au triimis pre Costandin hatmanul, fratele chiurci-başii, şi pre Toader Pălade spătariul, să margă pre la gura Oituzului şi la Comăneşti,  să astupe poticile şi să strîci pălăncile ce li făcusă nemţii. Şi mărgînd acolo la Comăneşti, numai au şi dat peste celi cinsute de nemţi ce  rămăsesă de strajă. De merat lucru este cum au dat Dumnădzău o spaimă nemţilor, cît n-au putut să stea la războiu. Că cum s-au tîmpinat  şi au discălecat căzacii de-au slobodzit focul ş-au pisat vo 3, 4 nemţi, s-au şi spăriet nemţii ş-au plecat fuga şi n-au apucat să  sloboadă focul. Ş-au şi-ntrat turcii cu moldovenii într-înşii ş-au prinsu ca vo 30, vii cu morţi. Ş-au perit şi colonelul care era pre oastea  nemţească mai mari. Şi iarăşi au dat Dumnădzău frică moldovenilor şi turcilor, că nu i-au gonit, temîndu-să să nu fie oaste supusă,  să fie vicleşug, că nu ar hi mai scăpat mai nici unul. Iar nemţii tot gîndea  
{355} că-i gonesc, că, cum au agiunsu la pălancă, cum ş-au lăsat puşcile şi caii şi 2 sacaluşi şi 2 căruţă, iarbă, ş-au  fugit care încotro au putut pren munte pe gios. Ş-a triedze au început a ieşi cîte unul şi, vădzînd că nu-s nime, ş-au luat puşcile şi ce-au  avut ş-au trecut muntele, dincotro vinisă, înapoi. Iar hatmanul cu oastea, precum mai sus scrii, nici giumătate de ceas n-au zăbăvit şi s-au  şi-ntorsu înapoi, fiind grec cu pele de iepuri la spate. Au fugit toată noaptea, făcîndu-să dzuă la Bistriţă, negonindu-l nime, nici vădzînd pre  nime, după cum este vorba că nu fac toate muştile mere. Că, cînd s-au tîlnit cu oastea nemţască, tremura de frică şi vrea să fugă. Iar turcii,  vădzînd că vrea să fugă, au început a-l sudui ş-au scos şi sabiile asupra lui, să-l taie. Şi vădzînd aşea, că fac turcii zorbà asupra lui,  s-au slobodzit de frică asupra nemţilor. Şi s-au tîmplat acea izbîndă, după cum scrii mai sus. Numai tîmplîndu-să Toader Pălade spătariul  şi vădzînd zorbaoa turcilor, el mai mult au început a îndemna oastea. Şi după ce au vinit la Ieş hatmanul, i-au scris Grigorie-vodă cărţ la  viziriul şi l-au triimis cu 10 nemţi vii şi cu 17 capete morţ. Şi cu acea puţină izbîndă ş-au mai tocmit treaba, că era să pitreacă şi el de la  Poartă, ca frate-său Manolachi chiurce-başe. Tot într-acea vreme mers-au Chipruliul întăi la Niş, unde luasă nemţii, ş-au încungiurat  cetatea Nişul. Şi n-au putut să sprejinească nemţii şi s-au închinat, c-au fost ca la 5. 000-6. 000 nemţ cu un ghenăral. Şi pre ghenărari  şi pre nemţ i-au slobodzit cu pace, iar pre raiea au pus-o tot supt sabii, că să burzuluisă toată creştenătatea, de ţinea cu nemţii: sîrbii,  arbănaşii şi alţii ce era prenpregiur. Purces-au Chipruliul de acolo asupra nemţilor ce bătea Bosna. Deci nemţii nu putea lua Bosna, fiind locurile tari şi  raiaoa încă ţinea tot cu turcii, nu vrea să să dea nemţilor. Numai ce-au apucat de-au luat vo 2, 3 cetăţ în marginea Bosnii, şi au şi sosit Chipriliul  
{356} cu oastea lui agiutori bosnenilor. Şi s-au lovit în vo 2, 3 rînduri, ş-au tot can zăticnit pre nemţi şi nu ş-au putut alege. Aceste  toate s-au făcut la velet 7245. Iar dup-acee, la văletul 7246, în luna lui octovrie, tot într-această toamnă, vădzînd turcii că le-au mersu can  bineşor spre nemţi, că nemţii nu făcusă gătire prea bună, în grab-au şi pornit oastea de la Cartal şi de la Tighine, cîtă era strînsă, ca la  100. 000 de iniceri şi de spahii, c-un sarascher şi cu Medle-Gherie, hanul cel nou, cu toată tătărîmea de Bugeag, ca la 60. 000 şi 2 soltani, mai can cu  toată puterea turcească ce era la Cartal. Şi pre apă, de la Ţarigrad, vo 20. 000 să margă să iea Vozia de la moscali. Înţălegînd că Mineh  fertu-marşalih s-au dipărtat cu oştile moschiceşti la iernatic, la Perevoloşin, după ce s-au dus solii de la Nemirova, şi ei întălegînd că-s  numai 7. 000 moscali şi 2. 000 căzaci, 9. 000 de toată oastea, au socotit c-or lua-o prea pe lesne, şi luînd-o, or treci şi or lua şi Culburul ş-or treci  şi-n Crîm asupra-celora moscali şi or duci şi pre hanul cestu nou, pre Medle-Ghirie. Ş-au luat şi vo 60, 70 puşci din Tighine şi 400 cară  moldoveneşti, de-au dus geabhanaoa. Şi după ce-au agiunsu acolo, au început a bate cetatea. Ş-au bătut-o 2 săptămîni şi n-au putut-o  lua. Şi aşea da turcii feliuri de feliuri de năvăli straşnici asupra cetăţîi, şi şi mai perea. Spartu-s-au şi vo 20 de puşci mare,  împlîndu-le mai mult preste măsură, ca s-agiungă la cetate, şi iară pre dînşii îi omorea. Făcut-au un meşterşug cu nişte săcrii  noaptea, ca să să apropii de cetate. Iar moscalii au făcut altu meşterşug, di s-au luminat ca dzua, ş-au îndreptat puşcile de i-au făcut fărîmi.  Făcut-au turcii 2 lagumuri, şi s-au strînsu acolo mulţime să dea năvală. Iar moscalii le-au găsît unde le pusesă turcii şi le-au bătut  dispre dînşii, ca să dea înapoi spre turci. Ş-au făcut şi ei 2 lagumuri, alăture şi cu gauri, din celi turceşti, la a lor. Şi cînd s-au strînsu  mulţime de turci la lagumuri ş-au dat foc, iar lagumurile au dat  
{357} înapoi, şi s-au aprinsu şi celi moschiceşti, cît au perit mulţime de turci. Şi atunce au ieşit şi moscalii cu căzacii afară den cetate  ş-au început a tăiea şi ei pre cîţi nu îi omorîsă lagumul. Aşijdere sculatu-s-au turcii cu zorbà asupra hanului, dzîcînd că gîlceava  dispre dînşii s-au început întăi şi ei dau năvală di per, şi tătarîi nu per, umblă pre de laturi. Deci au luat hanul pre tătari împreună cu  turcii, şi carăle celi moldoveneşti le-au împlut de stuh ş-au început a pune pre moldoveni de împingea carăli, şi turcii cu tătarîi după  dînşii cu puşcile, ca să s-apropie de cetate, să bată cetatea. Iar moscalii aşea au început a-i împroşca den cetate, şi au ieşit şi afară, şi  aşea au dat o năvală turcilor, cît au perit mulţime, şi au luat şi o samă de puşci. Aşijdere era o zămculiţă de laturi de cetate, şi şidea  nişte moscali. Ş-au îngropat şi moscalii un lagum acolo şi s-au făcut a fugi spre cetate. Iar turcii au şi-ntrat într-acea zămculiţă ş-au  găsît lagumul şi l-au scos. Moscalii, vădzînd că au găsît turcii lagumul şi l-au scos, au şi îndreptat puşcile în zămculiţă a bate.  Şi au perit şi acolo mulţime de turci, şi cîţ n-au perit le-au căutat a ieşi, că nu putea să şadă, că-i împroşca den cetate. Aşijdere  vinit-au turci cu vasă pre apă, şi moscalii încă avea vasă. Ce nu le-au sporit turcilor nici cu acel fel, că, cum au fost dîndu moscalii din tunuri de pe  apă or den cetate, să şi afunda vasăle turceşti, de s-îneca, cît n-au rămas nici unul, iar mnschicesc nici s-au betejit. Mai pre urmă iarăs s-au  rădicat turcii cu năvală asupra cetăţîi, vădzînd că au ieşit o samă de moscali din cetate. Şi s-au şi pornit turcii asupra moscalilor să-i iea  în unghi, iar moscalii s-au făcut a fugi asupra vasilor şi au lăsat poarta cetăţîi dişchisă. Iar turcii, cum au vădzut poarta cetăţii deşchisă, au  lăsat pre moscali de-a-i mai gonire ş-au şi-nceput a întra în cetate. Şi i-au lăsat de-au întrat vo 4. 000-5. 000 şi au slobodzit porţile  cetăţîi di i-au închis. Şi aşea moscalii  
{358} den cetate, fiind supuş, au şi-nceput a le da foc şi din frunte şi din coadă, şi den dos a le da bombi, păn-i-au potopit pre toţi. Da  să dea înapoi, porţile cetăţîi era închisă. Şi cîţi n-au perit, i-au luat pre toţi de grumadz. Iar turcii cei ce rămăses-afară, de  n-apucas-a întra în cetate, i-au şi aruncat lagumul. Atunce moscalii cei de-afară, ce să făcus-a fugi spre vasă, s-au şi-ntorsu înapoi  într-înşii a-i omorî cîţî scăpasă de lagum. Aşijdere şi moscalii di pre apă au prins a-i împroşca cari s-apucas-a să lipi de  zidiul cetăţîi, că nu putea să să mistuiască nici într-o parte. Ş-au început moscalii a-i bate şi di pe apă, cît i-au potopit, ca la 30.  000-40. 000 de turci. Iar în scurtă vreme au şi sosit veste de la soltanul la sarascheriul, care soltan era între Buh de strajă, cum că vin de la Minih agiutori  cetăţîi prea mulţi moscali pre apă, di s-au făcut spaimă în oastea turcească. Cîţ rămăsesă vii neperiţi au şi fugit preste noapte  ş-au lăsat cetatea. 3, 4 dzile de-ar fi mai zăbăvit turcii pre loc, nici unul nu vrea scăpa. Că au şi dat Dumnădzău un vicol, că, cum era giumătate  răniţ, aşea dzîc că-ntr-acel cîmpu 4 părţ ar hi perit şi una de-ar fi scăpat bini. Fostu-s-au cerşut căzacii să-i lasă călări,  audzind că vin turci la Vozia, şi Minih n-au vrut să-i lasă, fiind la Perevoloşin. Şi au greşit că nu i-au lăsat, că nici un turcu n-ar fi scăpat,  sau tătar. Deci acel soltan ce era de straji între Buh, vădzînd că turcii fug de la Vozia, slobodzit-au şi el ceambur pre marginea Ocrainii leşeşti, di-au  prădat satele. Ţîn şi ei prieteşugul ca cînii vinerea. Ce s-a mai face cu leşii, vremea viitoari va arăta. Grigorii-vodă, vădzînd că s-au dus  nemţii din Moldova, scris-au cu giurămînt la boierii cei pribegi şi la ţară, cei haini, să să întoarcă înapoi la locurile sale, să nu poarte nici o  grijă. Şi i-au iertat pre toţi,  
{359} numai să nu mai fugă şi alţîi, ca să iea bani. Deci s-au întorsu toţi la locurili sale, şi nimic nu le-au făcut. Numai pre Costandin  Balşe, avînd măraz pre dînsul, l-au bătut la talpe şi l-au slobodzit. Făcut-au şi acestu obicei Grigorii-vodă, de să bată boierii cei mari la  talpe, turceşte. Şi pre Ştefăniţă vornicul Ruset, hiind mai bătrîn, l-au făcut surgun o lună la mănăstiri la Dobrovăţ ş-apoi l-au adus  la Ieş şi l-au iertat. Şi i-au măritat o fată ce avea, cu cheltuiala lui vodă, după Scarlatachie comisul, ficior Lupului Gavriliţi. Iar pre Răducanul, fiind  nepot lui Mihai-vodă şi agiunsesă cu cărţ la Grigori-vodă de la nemţ, de făcea ştire ce fac nemţii şi ce li-i sfatul, cînd era nemţii la casa  lui, la Grozeşti, pentru acee mai mult l-au boierit, de l-au făcut păharnic mare. Pus-au turcii pre ficiorul lui Racoţi, anume (Iosif), ca să fii crai în Ţara  Ungurească, şi i-au făcut coronă de aur, cu diiamanduri de mult preţ. Şi i-au dat şi cinci mii punge bani, să-i fie de cheltuială şi să-ş  facă oaste, osăbit de ce i-au rînduit turci şi tătari. Şi l-au pornit den Ţarigrad, de-au vinit la Brăila di să găteadză şi-ş strînge oaste.  Ispititu-ş-au nărocul, cu 2 soltani şi cu turci, de-au triimis în Ţara Ungurească, ca să treacă pre la Cîmpina, pren Ţara Romînească. Ce nu  i-au slujit nărocul ceastă dată, c-au păţît rău, precum scrie mai sus patima lor. Împăratul nemţesc, înţălegînd de Racoţie, au strînsu  toate capetele celi de frunte, boieri ungureşti, di i-au dus pre toţi la Beci, di-i ţinea acolo de le dădea toate ce li trebuiesc. Ce s-a mai alege, vremea viitoare va  arăta. Deci înţălegînd Poarta turcească di ce s-au lucrat la Vozia, trimis-au de-au luat pre viziriul la Ţarigrad, la sfat, nu numai pre viziriul, ce şi pi toate  
{360} capetele celi turceşti, pre toate unde era. La ce va arăta, vremea viitoare va arăta. Aceste toate s-au făcut într-aceşti 2 ani a domnii lui  Grigorie-vodă, păn' la velet 7246, la istovul lui noiemvrie. După aceste, aşădzîndu-să Grigorie-vodă în scaun în Ieşi să iernedză,  după cum s-au scris mai sus, pus-au în Ieş şi 4 steaguri de turci şi cu 4 de lipcani, steaguri, să iernedză cu dînsul în Ieş necredzînd pre  moldoveni. Bogate nevoi şi ruşini făcea turcii beţilor oameni la Ieş şi la ţară, pre unde mergea. Că lua femei şi fete mare şi copii, cu sîla,  de-ş făcea rîs. Şi la drumuri îş rîdea şi prăda pre oameni. Iar în luna lui dechemvrii, bine nu s-au aşădzat în Ieş şi au şi scos  hîrtii, frunte de 3 ughi, mijlocul de 2 ughi, coada de 1 ughiu, şi cîrcimărit tij 5 lei, şi cară pre ţară, de căra fîn şi lemne la oaste. Şi fîn nu  găsiea pre aproapi, că-l mîncasă de cu vară, ce lua ordzu a cui găsiea, fără bani. Şi taberi de cară ducea la Siret, de măcina, că pe aproapi nu  era mori. Şi lua boi a cui găsîea, de pre drumuri. Ş-au început şi ciuma a s-aţîţa în Ieşi. Şi au ţinut puţin, vo lună, acel omor. Oh, oh,  oh! săracă Ţară Moldovă şi Ţară Muntenească, cum vă pitreciţ şi vă dezmerdaţ cu aceste supărări, la aceste vremi cumplite, şi făr'  de milă de stăpînii noştri, care singuri noi ţ-am poftit şi ţ-am aflat ! Nu ne săturam de domni de ţară, nici de măritat fetele după peminteni,  ce dzîceam că-s proşti şi săraci. Şi alergaţi la cei străini, greci, de-i apucaţ cari de cari să vă hii gineri, că-s cilibii şi bogaţ, şi le  daţi moşii şi-i puneaţ în capul mesîi. Iacă la ce am vinit! Aceste, adivărat că ne-au făcut cilibii la toate, cu lacrămi pre obraz şi cu suspinuri  la Dumnădzău strîgînd. Iar altă puteri, făr-a suspina la Dumnădzău, n-au rămas. Ia priviţ pre ţările megieşilor cum ţin pre cei străini!  Le dau di mîncat, iar la sfat sau în capul mesîi nu-i pun, nici îi amestecă. Şi pentru acee trăiesc prostimea lor păn-acmu necălcată. De-ş dau  vo fată după vun străin, prea cu greu,  
{361} dar moşan nu-l priimăscu, nici la sfat. Şi pita ce o mînîncă, cu vărsari de singe şi cu multă ostineală şi grijă şi slujbe, o  mîncă streinii prentr-alte ţări. De ce s-au mai lucrat peste iarnă de acmu de la noiemvrii la vălet 7246. Viziriul, cum au sosît la Ţarigrad, l-au şi  mazîlit, şi au pus vizir  
{pre altul} . Şi cum l-au pus vizir, cum au început a rîndui oaste la Hotin şi la Tighine, şi pre alţîi într-alte părţ, şi a face mare  gătire pen ţară. Trecînd la Hotin, şi alţîi în gios de la Tighine şi di la Hotin, mare stricăciune şi pozne făcea oamenilor pre unde loviea. Unii trecea  pre Bîrlad, unii pre Sîretiu. Şi în Ieş încă au iernat 3, 4 mii de turci. Şi aceşte încă destule răutăţ făcea. Şi era o scumpete mare de  pîne şi de fîn, cît agiunsesă carul de fîn 4 lei, pre 2 boi. Şi alte nevoi despre domnu: cară, ialoviţă, chile, văcărit, şi adăoşag peste  văcărit cîte un tultu de vită. Aşijdere şi în Ţara Muntenească turcii şi tătarîi au iernat, şi multă prad-au făcut trecînd pren ţară la  Olt, de să bătea cu nemţii. Nemţîi şi moscalii au şădzut în paci pre la iernatic, pre marginea ţărîlor lor, făcînd mare gătire. Hanul den  Bugeag s-au sculat la ghenarie şi s-au dus la Crîm, nefiind moscali în Crîm. Şi de acolo s-au sculat şi au strînsu oaste pre cine au putut, ca la 80. 000,  amestecaţ tătari şi turci, şi s-au dus în pradă la Slobodzie, spre Harcov. Şi i-au tîlnit moscalii şi i-au biruit. Şi abea au scăpat hanul cu 4, 5  mii de oaste. Şi le-au luat moscalii toţ robii ce au luat de la dînşii, că le stătusă caii în ceambur, şi i-au tot gonit păn-în Crîm.  Mihai-vodă era la închisoare, că-l pîrea muntenii să dea 7. 000 de pungi de bani. Şi au şădzut la închisoari 11 luni, şi apoi, cădzînd acesta  vizir ce mai sus s-au pomenit, fiindu-i prietin, l-au scos. Şi fiind doamna lui Grigorie-vodă la Ţarigrad, cu fiiu-său  
{362} Scarlat, au făcut nuntă, şi au luat pre fiica lui Mihai-vodă, cari mai sus s-au pomenit că-i logodită, la ghenarie, la Boboteadză. Iar  Grigorie-vodă au făcut vesălie pentru fiiu-său o săptămînă, împreună cu tot boierii. Aceste toate s-au făcut păn' la în dzi întăi a lui  aprilie, de primăvară. Iar în 31 de dzile a lui mai, la 4 ceasuri den dzi, s-au făcut un cutremur mare, de-au cădzut mănăstirea Golîe şi multe casă  şi mănăstiri în gios, Răchitoasa şi altă mănăstire la Focşeni. Şi s-au cutremurat mai bine de 1 lună, mai în toate dzileli. Şi s-au şi  început mare ciumă în Ieş, ş-au ţinut păn' despre iarnă omorul, toată vara păn' la luna lui dechemvrie. Iar Grigorie-vodă au ieşit afară cu  ordia la Socola, în fundul văii, de au şădzut toată vara. Şi începînd şi în ordie a pica cîte un om de ciumă, s-au mutat la Ţuţora, despre  toamnă, ca să să mai răcorească de boală.  Viziriul s-au rădicat cu 300. 000 oaste ş-au purces spre Niş asupra nemţilor. Şi au făcut oaste în 3 părţ. Unii cu Racoţi i-au pornit pre  Dunăre în sus, şi cu tătari, de-au luat Ţara Oltului şi alte pălănci ce era pre Dunări. Şi siliea să treac-în Ţara Ungurească, şi n-au  putut să răzbască de nemţ, şi s-au apucat a bate cetatea Ruşava. Alţîi şidea împrotiva taberii cei mare nemţeşti şi au bătut-o toată  vara, şi nu putea s-o dobîndească. Perea turcii ca frundza, de pica pre Dunări în gios, şi le aducea Dunărea trupurile pre la Gălaţ şi pre la Smil,  şi-i prindea oamenii, morţ, de le lua borfili de pre dînşii. Că fiind Ruşava în ostrov Dunării, da turcii năvală tare pre apa Dunării s-o iea, şi  den cetate pe turci îi tot prăvălea, di s-îneca în Dunări. Cîteva mii au perit, de turci, la această cetate. Iar despre toamnă, vădzînd nemţii cei den  cetate că agiutori, nemţ, nu li mai vini de nicăiuri şi bucatile li să sfîrşăsc, şi Dunărea încă scădea, şi toată greimea turcilor cearcă  prenpregiur, s-au închinat cu 1. 500 nemţ. Atîţe nemţ au fost numai în  
{363} Ruşava. Şi ieşind acel ghenăral den cetate, l-au îmbrăcat viziriul cu căftan şi cu mari cinste l-au slobodzit, de s-au dus la  tabăra cea mari nemţască, cu dobi şi cu surle dempreună cu toţ oamenii lui, dzîcîndu-i viziriul: "Aferim, slugă bună şi credincioasă! Măcar  di s-ar afla om harnic şi drept ca tine şi la împărăţia noastră! Cu puţinea oasti să stai să te baţ cu atîta puteri atîta vreme! " Şi după  ce-au mărsu la nemţ, încă mai mari cinste au dobîndit. Dzîc unii să hie dat viziriul bani să s-închine şi să hie fost cu ştirea împăratului  nemţesc, şi viziriul încă să-ş fac-obraz despre împăratul turcescu. Că tabăra cea mare nemţască şidea între nişti bălţ la loc tari,  iar turcii nu cutedza să margă la dînşii, şi nemţii aşijdere nu cutedza. Şi aşea au şădzut oştile păn-în toamnă, fără cît cîte o  strajă de să loviea. Iar despre toamnă s-au dus viziriul la Ţarigrad co-cea izbîndă. Şi s-au împrăştiet la iernatic oştile, şi cele turceşti  şi cele nemţeşti. Iar dincoaci, dispre moscali, au rînduit un sarascheri cu oaste la Tighine, şi altă oaste au mersu, de la Hotin şi de aiure, ca 80. 000 oaste, şi  cu tătarîi Bugeagului 60. 000, de sta pe Nistru d-aştepta pre moscali.  Iar moscalii s-au făcut în 2 părţ. O samă, cu Les ghenăral, s-au dus în Crîm cu 100. 000 oaste şi s-au bătut acolo cu hanul Crîmului şi cu  60. 000 turci, ce era cu căpitan-paşe. Şi i-au tot bătut pre turci şi pi tătari. Şi au prădat şi au arsu Crîmul vo 4 luni. Şi apoi au ieşit den  Crîm şi au lăsat Crîmul şi au vinit la ceasta oaste, la Perivoloşin, unde era Minih fertu-marşalic. Şi s-au făcut ca la 300. 000 oaste. Şi au tot  şădzut toată vara, şi apoi de Sfeti Ilii s-au pornit spre Nistru pre încetu. Iar tătarîi şi cu o samă de turci călărime le-au ieşit înainte  şi-i tot ceheiea prenpregiur, de le lua oamenii di pre la iarbă, iar să le stea împrotivă nu putea. Să ispitea cîteodată, şi pica ca perile turcii şi  tătarîi. Şi aşea s-au apropiet cale de 4 ceasuri de Nistru tabăra cea mari, iar fruntea oştii,  
{364} cu 20. 000 oaste şi cu o samă de căzaci, au agiunsu la Nistrul, la Calanca, den gios de Raşcov, unde era de ceasta parte şi sarascheriul cu toată  inecerimea. Şi au început moscalii a-i împroşca den puşci şi den bombe de piste Nistru, cît nu putea turcii să să mistuiască nicăiuri pre di ceasta  parte. Iar peste noapte le-au şi vinit ocaz de la Minih să s-întoarc-înapoi. Şi s-au întorsu noaptea la obuzul cel mari, unde era Minih. Şi au purces  iarăş cu toţîi înapoi la Buh. Şi murindu-le caii şi boii, ţiindu-i toată vara în herbinţeală la Buh, n-avea cu ce tragi privantul, puşcile.  Ş-au îngropat acolo în cîmpu 500 de cară de glonţuri şi de combarale, osăbit de fănină şi posmagi şi alte bucate ce-au lepădat pre  cîmpu. Şi după ce-au agiunsu la Buh, au triimis Minih ş-au rădicat şi oastea ce era în Vozia. Şi i-au dat foc ş-au răsipit-o de tot, şi  Culburului tij. Şi au vinit la dînsul, şi s-au dus cu toţii la iernatic la Perivoloşin. Iar turcii iniceri vrea să treacă să agiungă pre moscali, dar nu-i  lăsa să treacă Nistrul sarascheriul, neavînd ferman, cît începusă inecerii cu zorbà, cum li-i obiceiul lor, să omoare pe sarascheriul. De merat lucru este  acesta, cum aşea lesne să întoarsăr-înapoi şi stricară şi Vozia, şi sarascheriul încă nu lăsa să treacă inicerii după dînşii, să-i  gonească. Unii dzîc că au dat sarascherul mulţimi de bani lui Minih, iară alţîi dzîc că s-au temut Minih de ciumă, să nu i să împle oastea.  Şi să temea să nu iea turcii şi tătarîi pre moldoveni în sabie şi-n robie, că aşea să lăuda turcii. Şi să cerea şi la sarascheriul, să le dea  voie, cum or videa că trec moscalii încoaci Nistrul şi nu-i pot sprejini, să şi sloboadă prad-în ţară. Iar pentru Vozia, această pricină dzîcea  Minih, că un an de cînd au luat Vozia, şi ciuma dentr-însa n-au mai ieşit, cît mai bine de 20. 000 oaste s-au potopit într-însa, şi pentru aceea  au stricat-o şi au scos oastea dentr-însa. De nu-s niscai fapte a lui Minlh, vremea viitoare va arăta adevărul.  
{365} Împăratul turcesc, înţălegînd de acest lucru, s-au mîniet pre sarascheriul şi l-au făcut surgun. Şi au pus pre altu, anume  Veli-paşe, vestit viteaz bun, ce au arătat mari îndrăznire la moscali. Şi au tăiet şi 4 paşi, şi au mazîlit şi pe sultanul, căci n-au mersu după  moscali să-i gonească. Că erau bucuroş, şi tot să temea să nu facă vrun meşterşug, să s-întoarcă. Tot într-această toamnă, la  noiemvrii, murit-au ficiorul craiului unguresc, anume Racolci, la Dunări, ce-l pusesă turcii crai, la Udrii, ca să hie în Ţara Ungurească. Şi nu i-au  slujit nărocirea, care mai sus s-au pomenit. Vinit-au capigilar-chihaiea de la împărăţie, cu poroncă la Grigorie-vodă de-au mersu la Nistru să  rădice puşcile ce le îngropasă moscalii, să le iea să le ducă la Tighine. Şi s-au dus păn' la Nistru şi au triimis de-au încărcat tot, cu mare  frică, să nu-l lovască căzacii. Dar n-au avut nici o ostineală şi au încărcat 500 de cară de glonţuri, cum mai sus s-au pomenit. Şi au îmblat  Grigorie-vodă pre la Soroca, pre la Raşcov, pre la Orhei, di s-au primblat să vadză locurile ţării. Şi pi urmă, de la Orhei n-au vinit în Ieş, că  murea tari de ciumă, ce au trecut la sat la Deleni, în ţinutul Hîrlăului, la vornicul Iordachi Cantacozino Deleanul, de-au şădzut păn-în dzi întăi  a lui dechemvrie. Şi apoi, înţelegînd că au mai rădicat Dumnădzău focul, s-au dus în Ieş. Iar nevoili în ţară, prea multe, di chili, de  ialoviţă, de cară şi de alte nevoi nespusă, tot ieşite pe catastijile banilor hîrtiilor ce fusesă de primăvară. Ca şi la Duca-vodă cel bătrîn, ce  ieşea pre banii hîrtiilor, aşea şi acmu au fost. Oamenii, de vară, să bejenisă la munţi, la păduri, de frică să nu prade păgînii ţara. Leşii au  avut paci, fără cît în Ocraina, pre unde au fost şleavul moscalilor, au avut oarece stricăciune de tătari.  
{366} Franţozul i-au tot îmblat oamenii lui să facă paci turcilor dispre moscali şi dispre nemţ. Cazîlbaşul încă au avut paci în cest an  cu turcii. Aceste toate s-au lucrat într-acestu an, de la noiemvrii, la vălet 7246, pănă iarna la istovul lui noiemvrii, la velet 7247. Şi ce s-a mai lucra s-a scrii la rîndul lui.  Iar am început a scrie acestu an. Iată, după ce au mersu Gligorie-vodă în Ieş, ciuma s-au potolit. Nevoi totuna au ţinut în ţară, precum scrie mai  sus. Pre viziriul şi pe hanul i-au chemat la sfat la Ţarigrad. Ce pre viziriul l-au schimbat şi au pus (alt) vizir, iar pre hanul l-au triimis de-au şădzut  toată iarna în Bugeag păn-în primăvară, iar primăvara s-au dus în Crîm. Şi au mersu ş-un poghiaz tătărăsc la moscali, dar  puţină pagub-au făcut, iar mai mulţ au perit ei. Iar de primăvară s-au sculat viziriul cu toată puterea cît-au avut şi s-au dus asupra nemţilor  la Beligrad. Şi nemţîi încă au strînsu tabăra lor acolo, 90. 000-l00. 000 oaste nemţ, mai departe de Beligrad. Şi au făcut şanţu şi sta acolo de  aştepta pe turci cale de 7, 8 ceasuri. Şi după ce s-au apropiet turcii de tabăra nemţască, iar nemţîi au ales 18. 000 de oaste den tabăra lor şi au triimis  să lovască pe turci noaptea, făr' de veste, să-i spargă, înţelegînd că nu-s turci mulţ. Şi turcii au fostu prinsu limbă că vin nemţîi şi  au fostu stînd gata. Şi cum au sosit nemţîi, cum i-au şi împresurat turcii, fiind mulţ. Deci nemţîi, vădzînd aşea, au mai ales 12. 000 şi au  triimis după dînşii, ca să le dea agiutor. Dară nu le-au fost nice de un agiutor, că, cînd sosă, au început a-i sparge. Şi aşea, au purces turcii  asupra taberii cei mare nemţeşti, bătîndu-i păn' ce i-au băgat în tabără. Dar prea puţini au scăpat. Şi aşea, dînd năvală şi taberii  cei mare, n-au putut să stea împotriva turcilor. Numai ce le-au căutat de au lăsat şantul şi s-au supus supt  
{367} cetatea Beligradului, de s-apăra de turci, că-i încungiurasă turci pre nemţ den toate părţile, de nu le vinea nice oaste de nicăiri  nemţilor. Le-au fost viind agiutor 50-60. 000 de oaste de la colegaturi, numai, fiind ciumă, nu cutedza, cu oastea cea proaspătă, să între în cee oaste, ce  sta mai departe, cale de 5, 6 dzile. Şi aşea cîteva dzîle apărîndu-să de supt cetate, au stătut solii la pace. Că nu ştiea nemţîi că au luat  moscalii Hotinul şi ce să lucreadz-în ceste părţ, fiind încungiuraţ de turci. Şi să temea nemţîi să nu margă turcii în Ţara Ungurească,  să nu să tulbure şi ungurii. Aşijdere şi viziriul, viindu-i veste dencoace despre moscali că au luat Hotinul, au tăinuit şi au făcut veselie mare, cum că  au bătut turcii pre moscali la Hotin. Şi audzind nemţîi, au făcut pace. Precum s-au făcut pacea s-a scrii la rîndul său. Moscalii, de primăvară, cu  Les ghenăral, cu 80. 000 oaste, cu calmîş şi cu căzaci şi cu moscali, s-au dus asupra Crîmului. Şi au avut acolo în Crîm în 2 rînduri bătai cu  turcii şi cu tătarîi. Şi s-au rănit şi hanul ş-au murit acolo în Crîm. Şi turcii, acmu de iarnă, după ce-au făcut pace, au pus han pe... Şi  moscalii s-au întorsu înapoi, neluînd nice o cetate, fără cît au strîcat Crîmul prea rău într-aceşti patru ani. Meneh felt-maşalîc, de  primăvară, au purces de la Chiov pen Ţara Leşască dreptu asupra Hotinului pre la Nejboj şi pre la Cameniţă, cu 120. 000 oaste moschicească, cu donţ,  cu calmîş, cu cătane. Şi au vinit pre-ncetu toată vara păn' la Hotin den Ţara Căzăcească pen Ţara Leşască, şi numai la Nistru au  zăbăvit mai bine de 2 săptămîni. Şi au trecut Nistru pe den sus de Hotin, pren ţinutul Cernăuţului, pe la un sat ce să cheamă Gincăul, pre la  Vasăleu. Purces-au şi pe dencoace Veli-paşe sarascheriul şi cu 2, 3 paşi, cu 20. 000 de oaste turci, şi soltanul cu 30. 000 oaste tătari. Şi era şi la  Hotin vo 7. 000-8. 000  
{368} de lipcani, şi era şi cîteva mii de spafii, şi capegilar-chihai împărătesc, cu bostangii, şi Colceag-paşe, cu inicerii cetăţîi.  Şi păn-a treci moscalii Nistrul, le-au ieşit şi tătarîi cu turci înainte peste Nistru asupra Cameniţîi, dar n-au isprăvit nimic, că i-au bătut  moscalii prea rău. Şi după ce s-au pornit moscalii de la Nistru asupra Prutului pe la Jestavna, pre la Sobraneţ, şi le-au tot dat năvală turcii şi cu  lipcanii, dar au perit lipcanii mai toţ. Şi turcii, cît s-au zăbăvit pe acolo, şi au prădat marginea Ţărîi Leşeşti, căzacii şi cu calmîşii  şi cu catanile, Horodinca, Snetinul, Cuturile, Tesmeniţa. Păn' la Stanislav au agiunsu de-au prădat. Şi după ce-au agiunsu la Juşca, au luat în gios  de-au trecut codrul pe la Stanihorci, pre den sus de un sat ce să cheamă Boianul, şi s-au întorsu pe supt poalele codrului, pre la Rerence. Şi acolo iarăş au  avut război, şi iarăş au bătut pe turci moscalii. Şi de la Rărence au purces pe suptu poalele codrului pre la Grozniţi, şi de la Grozniţi tot în gios pe  sup' codru păn' la... Şi acolo era pedestrimea turcească, cu toată puterea. Şi agiungînd moscalii acolo într-o vineri, în 17 dzile a lui avgustu, la velet 7247,  cum s-au tîmpinat moscalii cu turcii şi au început a să bate, n-au putut sprejini turcii focul moscalilor, şi s-au şi spăriet. Ş-au fugit turcii care  încotro au putut, Veli-paşe sarascheriul şi cu o samă de turci şi cu soltanul, cu tătarîi, în gios pre Prut, iar Colceag-paşe au întrat cu o samă de  turci în cetate. Iar feltu-maşalîc n-au vrut să lasă pre moscali să gonească pe turci, temîndu-să să nu facă vrun meşterşug, şi au  şădzut toată dzua într-acel loc, la... , unde-i bătusă pe turci. Iar turcii den Hotin, dac-au vădzut că i-au bătut, ş-au tot scos muierile, care  cum au putut, într-acea dzi şi s-au dus în gios asupra Tighinii. Deci a  
{369} trie dzî, apropiindu-să Meneh feltu-maşalîc într-o duminică de Hotin, în 19 dzile a lui avgust, şi i-au ieşit Colceag  înainte şi i-au închinat cetatea Hotinul. Şi au purces cu Meneh şi cu Colceag împreună ş-au întrat în cetatea Hotinul. Şi au luat pre toţ turcii  robi, iar pre păşoaia lui Colceag au slobodzit-o, şi au mersu în gios. Iar pre Colceag şi pre alţ turci i-au pornit la Moscu robi. Şi au zăbăvit   (cîteva) dzile la Hotin şi au întorsu şi cîteva mii de oaste înapoi, înţălegînd că să tulbură civedzîi şi leşii asupra lor. Şi dup-acee au  purces în gios pre Prut. Iar Grigorie-vodă încă era rînduit de la Poartă cu Sar(a) Mahmet-paşe să margă la Cernăuţ, să ţii calea moscalilor,  la Nistru, să nu-i lasă să treacă despre acea parte. Şi au făcut ca patru, cinci mii de oaste, turci, moldoveni, şi s-au dus în sus păn' la Livărda.  Apoi înţălegînd că nu-i putinţă a-i sprejini, au mărsu spre Prut la Bogdăneşti, şi apropiindu-să moscalii de Hotin, s-au întorsu la  Drăgşani, de-au şădzut acolo păn-au luat Hotinul, şi au trecut şi sarascheriul în gios. Atunce au vinit şi Gligorie-vodă la Ieş, la Gălata, cu  ordia, puind străj bune. Apoi, prindzînd limbă den străj că s-au pornit moscalii în gios pre Prut, au pus caimacani pe Sandul Sturdze vel-logofăt şi pe  Iordachie Cantacozino Deleanul vel vornic de Ţara de Gios, şi el au purces în gios cu cîţ boieri s-au tîmplat cu dînsul. Iar Meneh, după ce-au agiunsu  la Işnovăţ, au pornit oastea cea uşoară, donţ, calmîş, cătane, şi cu o samă de draguni, 2, 3 polcuri, înainte, cu Costantin Cantimir şi cu  Dumitraşco Cantimir, ficiorii lui Antioh-vodă, fiind acolo la moscali înstreinaţ. Deci au şi purces pen ţară, strîngînd privantu şi bucate turceşti  unde găsea. Şi cai d-ea cui găsea, şi turceşti şi boiereşti, îi lua, că le slăbisă caii. Deci Dumitraşco beizadea maior au luat pe suptu munte, pre  la Suceavă,  
{370} şi-n gios muntele a prăda păn' la Bacău şi s-au întorsu la Ieş cu duium. Iar frate-său Costantin Cantimir, ce era bregadiri, au luat  de la Işnovăţ Jijia în gios şi pe la Botăşeni şi au răpedzît ca doă mii oaste să prindă pe Gligorie-vodă. Şi au mersu poghiazul pe Bahlui  în gios, pe la un sat ce să cheamă Căcărăzenii, au trecut Bahluiul ş-au luat pre la Şanta de-u trecut codrul la Vaslui. Şi de acolo s-au întorsu  înapoi, că să temea de tătari. Şi Grigorie-vodă au prinsu veste den Roşieci şi au fugit în gios spre Gălaţ. Deci Costantin beizadea au vinit tot  jăcuind păn-în Ieş şi au întrat în Ieş săptemvrie în 2 dzile, la velet 7248. Şi i-au ieşit înainte mitropolitul şi cu caimacanii şi cu alţ  boieri care să mai tîmplasă, şi călugări, şi neguţitori den laturea tîrgului, despre muntenime, şi i-au închinat cheile ţărîi şi steagurile  slujitorilor. Şi s-au împreunat cu mare bucurie ş-au purces pen Ieş. Păn' la Frumoasa l-au pitrecut boierii. Şi s-au aşădzat acolo cu oaste. Iar  Meneh feltu-maşalîc au trecut Prutul de la Işnovăţ în ceasta parte şi au tot vinit pre Prut în gios, făcînd ocopuri cale cîte de 5, 6 ceasuri unul de  altul. Şi de la Podul lui Gherman s-au lăsat obuzul cel mare să treacă Prutul iar în cee parte, şi el, cu vo 10. 000 de oaste, au vinit drept la Ieş. A doadza,  luni, septemvrie în 3, au întrat în Ieş, şi i-au ieşit şi lui înainte mitropolitul şi cu caimacaniin şi cu alţ boieri care să tîmplasă,  făcîndu-i mare cinste, păn' l-au adus în curţile domneşti. Şi au şădzut în Ieş o săptămînă. Şi cît au şădzut în Ieş, în  toate dzîlele chema pe mitropolitul şi pe caimacani şi pe alţ boieri, de-i punea la masă de-i cinstea. Şi au îmblat în giur împregiurul tîrgului  de-au ales loc de cetate. Şi au pus semne şi au pus săldaţi şi salahori, de-au început a săpa de-au făcut şanţu şi tabie. Şi au lăsat 4.  000-5. 000 oaste, c-un ghenăral maiur, anumi Petre Şipon, şi cu un polcovnic, ca să fie de paza tîrgului. Şi au rînduit şi pe un ghenăral,  
{371} anume Levendal, să margă la gura Jijii, să facă şi acolo ocop. Şi n-au apucat a-l face. Şi în Tîrgul Frumos şi în Roman  iarăş au lăsat oaste şi au făcut ocopuri. Şi au dat şi aceste ponturi moscalii ţărîi şi au pus pe caimacani, pe Sandul Sturdza vel-logofăt şi pe  Iordachie Cantacozino vel-vornic, ce-i dzîce Deleanul, iar. Şi ei să hie mai mare căimăcani, sănaturi, păn' s-a mai alege cum a mai fi. Ponturile  ce-u dat ţeri: 1. Să fie moldovenii credencioşi cu toată inima împărăţîi Rusii. 2. Să n-aibă răspundeţie cu neprietinii împărăţiii  Rusiii. 3. Boierii pribegi cu Gligorie-vodă să s-întoarcă toţ păn-într-un an, iar care nu s-ar întoarce păn' la anul să n-aibă iertare,  şi moşiile să le hie perdute. 4. Doaădzăci de mii de oaste să iernedză ţara şi s-o hrănească, şi să şadă pen tîrguri, unde ar socoti. 5. 3.  000 de sălahori să nu lipsască peste toţi anii, să lucredză la cetăţ la ce ar trebui. 6. Oamenii bolnavi de oaste, să cheltuiască cu dînşii şi  aptică, să le dea oţăt şi usturoi. 7. Oficerilor ce-ş era cu aceste 20. 000 oaste iar să le dea ce le-ar trebui. 8. Moscal, grec sau alţ oameni străini să  nu încapă nice la o dregătorie în ţară, numai cu neguţătorii. 9. Cîţ slujitori sau boieri ce n-or hi la vo dregătorii să încaleci toţ să  margă la oaste. Şi leafă să le dea împărăţia, iar la nevoia ţărîi, ce le-a fi partea, să-ş dea. 10. 90 pungi bani să-i dea poclonul lui  acmu. 1l. 100 pungi masa lui în toţ ani (12 mii galbini de aur. Galbănul îmbla 4 lei pre aceste vremi. 12. Nime să nu tăgăduiască bucate sau haine sau bani  turceşti şi greceşti, că cu capul a da samă. Aceste ponturi au dat Meneh boierilor şi au dzis că, de n-or priimi, a da foc tîrgului. Şi i-au făcut cu  
{372} de-a sîla de-au iscălit, că să tîmplasă şi boieri de nu s-învoiea. Şi au iscălit toţ. Care mai pe urmă viţ videa la ce au  vinit cinstea lui Meneh pe boieri. Că vinul cel ungurescu dulce s-au făcut venin amar, şi rîsul plînsu, şi voia cea bună groază şi frică, şi oh, oh,  oh! , şi bogăţia sărăcie şi lipsă şi blăstăm şi osindă vecinică, neuitată şi neînchegată. Apoi, făcînd aceste, Mineh au poftit pe  boieri şi pe mitropolitul de l-au petrecut păn' peste Prut la Zagarance. Şi acolo au tocmit oastea şiraguri, de au vădzut-o boierii. Şi au făcut o sfeştenie  mitropolitul, şi au blagoslovit oastea şi au stropit-o cu agheazmă. Şi apoi au dat den tunuri, şi s-au dus la cortu şi au cinstit toată dzua, dînd den tunuri.  Şi le-au dăruit caimacanilor cîte 200 ughi de aur, şi mitropolitului 300 ughi. Şi apoi s-au întorsu boierii la Ieş. Iar Meneh au rînduit al doiele rîndu  pe Dumitraşco beizadea, cu căzaci şi cu catani şi cu moscali, să margă să prindă pre Gligorie-vodă de la Şărbăneştii cei de pe Sîret,  înţălegînd că-i acolo. Şi au purces şi s-au dus tot pe Sîretiu în gios, păn-aproape de Şărbăneşti. Iar Gligorie-vodă, prindzînd  veste, au trecut Siretiul cu mare spaimă noaptea pre o ploaie şi au fugit spre Brăila. Iar Dumitraşco beizadea n-au cutedzat să-l gonească, ce s-au  întorsu înapoi şi au lovit Focşenii, şi cei de iasta parte şi cei de cee parte, de i-au prădat, de-au rămas oamenii cu peili goale, numai cu sufletele. Şi  au lovit şi pe la Mera de au luat pe Lupul aga şi pe socru-său, mitropolitul Sidis. Şi i-au dus la Meneh, avînd el răspundeţie mai denainte cu Meneh, de  cînd era sărdar la Orhei, cu poronca lui Gligorie-vodă. Iar pe Costantin beizadea l-au rînduit cu oaste catane asupra Huşilor, ca să stea în prejma  tătarîlor. Iar Meneh s-au pornit asupra Tighinii de la Prut. Şi au trecut codrul în fundul Bîcului şi au luat în gios păn' lîngă Bărăiac. Şi acolo  l-au agiunsu cărţ de la solii franţujeşti, că au făcut pace, să s-întoarcă  
{373} înapoi. Deci s-au şi întorsu înapoi, iar în Tighine den turci mai nime nu rămăsesă şi tot fugiea. Şi tătarîi era morţ, sta  înfipţi şi începus-a agiunge să s-închine. Şi Meneh s-au întorsu înapoi. Şi scriea Meneh la caimacani că s-au întorsu înapoi, că  să apropie iarna, iar pace nu-i, să poarte grijă la oastea ce este în Ieş şi la Roman şi în Tîrgul Frumos, că el merge la Hotin şi pre marginea  Ţărîi Leşeşti, de-a ierna. Şi au şi întorsu pe atamanul înapoi, şi cu vahmistru cu donţii, şi au luat şi de la Roman şi den Stoian, care s-au  făcut 8. 000 de oaste, şi au purces în gios pre la Focşani. Ş-au întrat în Ţara Munteneasc-în sus, prădînd păn' la Cîmpina. Şi de acolo  n-au cutedzat să vii înapoi, să nu le iasă turci înainte de la Brăila, ce au trecut în Ţara Ungurească. Iar Meneh au tot mărsu în sus păn' la Hotin  şi au şădzut cîteva dzile la Hotin. Şi tot scriea cărţ cu scîrbe la boieri caimacani să poarte de grijă de privantu, să nu să mai protivască lui  Gligorie-vodă, că nu-i pace. Şi scriea şi la Petre Şipon ghenărariul să zapciiască pe boieri de bani. Triimis-au Gligorie-vodă pe un postelnic cu  carte la caimacani de le-au făcut ştire că s-au făcut pace. Iar ghenărariul au triimis pe acel postelnic cu cartea la Mineh. Meneh l-au pus la calaur şi  s-au mîniet şi au triimis de au strîcat casăle de la Frumoasa. Şi au cădzut şi caimacanii în mari prepus despre Minih. Mai tare prepus era pe vornicul  Iordachii Deleanul Catacozino, făcîndu-l şalvir cu 2 feţe. Deci şi caimacanii să spăriesă şi să mera ce-or face, că au pus bani pe neguţitori  şi pe alte bresle şi nu putea scoati. Şi pe ţară nu putea îmbla să strîngă banii, că ţara era bejănă şi plină de tălhari de oaste.  
{374} Încotro mergea, vinea tot dizbrăcaţi, şi unii tăieţî. În ţinuturile cele de gios nu putea, de Gligorie-vodă, să iea bani. Vinit-au  şi Costantin beizadea de la Huş în Ieş, să hie cu boierii sinat. Şi au lăsat acolo o samă de cătane de strajă. Şi i-au lovit tătarîi, şi au perit vo  300 cătane. Apoi mai pe urmă au pus şi zacuţii la caimacani, vădzînd că nu pot plini banii poclonului ş-a mesîi lui Meneh, cari mai sus s-au scris.  Iar mai pe urmă vinit-au poroncă de la Meneh la ghenărariul Petre Şipon să să rădice den Ieş şi de pen alte tîrguri, să vii la Hotin toţ şi să  iea şi pe boierii caimacani cu calaur, de n-or hi plinit banii. Şi s-au gătit şi au purces den Ieş sîmbătă, în 13 dzile a lui octomvrie. Şi au purces a  căuta în toate mănăstirili bani sau odoară, şi n-au găsît, iar haine n-au luat în Ieş. Iar greceşti, turceşti, au luat tot ce-au găsît, şi a  unora ce era sluge lui Gligorie-vodă. Mai multu Costantin beizadea le lua el. Iar la ţară tot au jăcuit, şi bucate, şi borfe. Şi s-au pornit moscalii den Ieş,  iar o samă de cătane şi cu cîţva moscali rămăsesă în tîrgu de jăcuiea. Iar bieţii oameni, pen mănăstîri închiş, săracii, cu atîta  groază. Numai Dumnădzău tot nu s-au îndurat de istov, c-au şi sosit Sara Mahmet-paşe cu lipcani şi cu o samă de tătari şi cu Toader Păladi  vel-visternic de la Gligori-vodă, triimiş înainte le la Branişti. Şi cum au sosit, cum au început a năvăli la obuzul moschicesc, ş-a întra în  tîrgu, ş-a prindi pe cătane, ş-a-i lua cu caiuşuri de grumadz pe lîngă cai, ş-a-i face să plătească ce-au băut. Şi oca cea de vin  s-au întorsu în sînge şi în bătaie. Şi au sărit şi oamenii de pen mănăstiri de agiuta lipcanilor a-i prinde, şi tătarîlor. Apoi ghenărariul,  vădzînd că i-au prinsu mulţi moscali tătarîi, şi pe un porocinic, au scris la paşe şi la Pălade să-i sloboadă oamenii, că,  
{375} neslobodzîndu-i, s-a-ntoarce cu tot obuzul înapoi ş-apoi a da foc tîrgului, şi a sparge şi mănăstirile, ş-a pune tot suptu  sabie, că acmu este pace. Deci au stătut paşa şi au strînsu pe toţ, catani, moscali, şi i-au triimis la ghenărariu, pe cîţ au găsît prinşi. Şi ei  încă s-au rădicat de pe Căcaina şi s-au dus în sus. Iar tătarîi încă în sus după dînşii s-au dus. Şi au scos multe bucati ce luasă  den ţară. Şi au vinit oamenii şi au dat cîte un leu de vită şi ş-au scos bucatele. Şi de-ar hi lăsat paşa să margă tătarîi după  dînşii păn' lîngă Hotin, puţini ar hi mersu cu dobîndă, mai şi fără dobîndă, că-i lovise o ninsoari cu vicol, de-şi sta de capetili lor.  Apoi şi Gligorie-vodă au scris cărţ la Meneh să sloboadă pre mitropolitul şi pe boierii caimacani de la Hotin. Sosind în scaun în Ieş, luni în 16  dzile, a triedze după ce s-au pornit moscalii den Ieş, şi-au arătat milă de iertăciuni, cine era greşit. Deci Meneh i-au cinstit pe boieri la masă vo 2  dzile şi nu le-au mai cerşut bani ce rămăsesă rămăşiţă den poclon, şi i-au slobodzît. Şi au vinit la Ieş. Iar Antonie mitropolitul n-au  vrut să s-întoarcă. S-au temut di Grigorie-vodă, să nu oblicească că au fost agiunsu mai denainte cu moscalii, şi s-au dus şi el la Moscu. Şi  atunce, şi Meneh au trecut Nistrul în cee parte cu oastea toată. Numai ce au lăsat un ghenăral în Hotin, anumi Levendal, cu 3. 000 de oaste. Şi pusesă Minih  de făcusă tot gauri pe supt cetatea Hotinul, apoi lagumuri, să-l spargă, dar apoi nu l-au spartu. Şi atunce, la purcesul lui Mineh, triimis-au de au robit toţ  oamenii den ţinutul Hotinului şi di pe marginea Cernăuţului. Şi i-au trecut cu copii, cu femei, la Mosc. Şi împărţea pre oameni ca pre dobitoaci. Unii  le lua copii, alţii bărbaţii, alţii muierile. Şi-i vindea unii la alţîi, fără leac de milă, mai rău decît tătarîi.  
{376} Şi era vreme de iarnă. Bogate lacrămi era, cît s-audzea glasul la cer. Deci Grigorie-vodă, dac-au sosit în Ieş, a patradza i-au şi  vinit veste că vahmistru şi cu atamanul donţilor ies pe Oituz den Ţara Ungurească, că nemţii nu i-au lăsat să margă prin Ţara Ungurească. Şi  ieşind pe Oituz, au luat în sus pe supt munţi pre Bistriţă, pre la Roznov, pe la Neamţu, pe la Suceavă, pre la Cernăuţ, păn-au trecut Nistrul, tot  prădînd ce le-au fost în calea lor. Aceşte au prădat mai rău, că ce mai scăpasă dentăi au luat aceşte tot. Triimis-au şi Gligorie-vodă pre  alai-bei, de-au mărsu cu lipcani, tot în prejma lor, păn-au trecut Nistrul. Deci în scurtă vreme au triimis Gligorie(-vodă) pe Sara Mahmet-paşe  cu lipcanii, cu poronca Porţii. Şi şidea paşa afară, şi Levendal ghenărariul în cetate la Hotin. Şi au şădzut o lună şi mai bine aşea, ca lupul cu  oaia, la un loc, de-ş căuta într-ochi. Oamenii de la Moscu ş-a franţojilor tot umbla la Poartă şi di la Poartă la Moscu, păn' la o vremi au vinit  poroncă, şi au ieşit moscalii şi s-au dus den Hotin şi au dat cetatea pre mîna paşii. Iar dup-acee, în 3 săptămîni, au vinit poroncă la  Grigorie-vodă cum că au dat Hotinul în sama lui. Şi în cetate şidea paşa, iar den afară n-avea treabă măcar o palmă. Şi au triimis pre Lupul  sărdariul pîrcălab la Hotin. Şi la dzi întăi a lui dechemvrie au scos hîrtii, şi la fevrar au scos văcărit, tot una după alta. Şi s-au tîmplat  de-au cădzut şi iarnă mare, păn' la brîu. Şi au cădzut de la vinerea mare şi au ţinut păn' la Sfeti Gheorghie. Şi perea vitele oamenilor, cîte mai  scăpasă de oaste, şi întrasă şi boal-în vite şi în oi, vărsat, de să potopea cu totul. Că fîn nu putusă face oamenii, de oaste şi de ploai  multă ce era. Şi cît şi făcusă, încă îl mîncasă moscalii păn-a s-întoarce înapoi. Şi agiunsesă stogul de fîn 15 lei, şi nu să  putea găsî nicăiuri, şi  
{377} vadra de vin un leu. Socotiţ, fraţilor cititori, cum este osindă şi mînia lui Dumnădzău pre ţara aceasta! Că şi Grigorie-vodă, de  cum era, i să schimbasă firea îndoit. Că boierii era toţ în prepus şi n-avea nici o credinţă. Orbit în lăcomie, giudicăţi era multi, de jacuri ce  făcusă. Şi era giudecăţîle cu făţării, că cei drepţî era în urgie, şi mulţi din cei vinovaţ era în cinste. Triimis-au de ş-au adus  şi doamna şi beizadelile de la Ţarigrad, cu mulţime de greci. Şi grecii dobîndisă mîndrie şi obraz, cu clevite şi fără ruşine asupra beţilor  boieri şi cu nebăgare în samă într-o nimică pre moldoveni. Că pe vornicul Iordachie Cantacozino, ce-i dzîce Deleanul, dacă au vinit de la Hotin,  nici l-au priimit vodă să s-împreuni cu dînsul. Şi au pus pre baş-cihodar, cu 50 oameni, de l-au străjuit la gazda lui cîteva dzîle, apoi l-au  pornit la ţară, la Deleni, la casa lui, nice să-l vad-în ochi. Şi era să-l călugărească. Numai nărocul lui au fostu că era cumnat cu  Mihai-vodă, şi Gligorie-vodă era cuscru cu Mihai-vodă. Şi pentru voia lui Mihai-vodă l-au lăsat acasă. Că au fost înţăles  Gligorie-vodă că scrisesă la moscali şi pecetluiea cu ceară roşie, cînd era el căimacan în Ieş, şi vodă era fugit în gios la Gălaţ. Şi alte  multe ca aceste îl pîrîsă ciocoii. Ce la cît va vini pe urmă acest boieri, vremea va arăta. Aşijdere şi pre mine, Ioan Neculce vornic,  tîmplîndu-mă de am fost la vremea moscalilor în Ieş, m-au amestecat ciocoii şi cu alţi neprietini la Gligori-vodă. Şi m-au închis la  başbulucbaş cîtiva dzîle. Şi copiii miei s-ascunsesă în laturi, şi au triimis un postelnic de i-au căutat în toată ţara, dîndu-mi şi mii  pricină că am bătut un ciocoi la vremea moscalilor, socotind că am fost şi eu amestecat la niscaiva fapte. Dar pre urmă au aflat că n-am fost, şi m-au  slobodzit şi pre mini la ţară. Şi atunce, la acea primejdie, am cheltuit mulţ bani, care dea samă la Dumnădzău cini  
{378} m-au amestecat. Ce la cea di pre urmă şi pentru mine şi pentru alţii, vremea viitoare va arăta. Iară Gligori-vodă trimis-au la  Ţarigrad de-u făcut afurisăne lui Anton mitropolitul, căci s-au dus cu moscali şi n-au vrut să vie în ţar-înapoi. Ce Anton s-au dus la  împărăteasa, şi i-au făcut mari cinste şi l-au dăruit şi l-au pus mitropolit în Cernihoi în Ţara Căzăcească pără acmu. Iar în  locul lui Anton au pus mitropolit pe Nichifor, grec fiind. Iară de vară, la văletul 7248, mărs-au soli moscali şi turci de-u hotărît din Iuhurluc dreptu la  Buh, în gios turcescu, în sus moschicescu, păn-în fundul Ehorlucului, şi din fundul Iuhurlucului dreptu în Buh, şi din Buh în gios, apa Buhului hotar  păn-în Nipru, şi din Nipru în gios, apa Niprului păn' lîngă Vozia, cale de 4 ceasuri din Vozia în sus. Şi au tăiet dreptu la Don, tot din mare, cale de 4  ceasuri în sus, ş-au pus semne, iar din Don în cee parte au lăsat tot moscalilor hotar să fie cu Azac cu Tuman cu tot. Nămai din Or 4 ceasuri cale  păn-în Vozia au lăsat cale Crîmenilor. Şi au trecut şi sol mare moschicescu la Poartă şi sol mare turcescu la moscali cu aşedzimîntul păcii. Şi  n-au apucat a agiunge nici solul cel moschicescu la Poartă, nici cel turcescu la Petreburcu, şi i-au agiunsu vestea pe drumuri c-au murit împărăteasa Anna  cea moschicească la văletul 7249, octomvrie în 26. Şi au stătut pe drum aciie doi soli, cari unde i-au agiunsu vestea, cîteva dzili, de-u aşteptat  răspunsu. Şi pe urmă, viindu-le răspunsu, s-au pornit de s-au dus şi cela la Ţarigrad şi celalaltu la Petreburcu. Precum or aşedza, vremea va  arăta. Într-acestu an murit-au şi Carul, împăratul nemţescu. Şi să strîngu crai şi alectorii la tîrgul Amburhu, la alecţie. Ce la ce s-a alege,  vremea va arăta. Într-acestu an let 7248 rădicatu-s-au persi cu toată puterea lor şi au mărsu asupra unui împărat a Indii, anume Gonor. Şi  dîndu război tari, au biruit persii şi au prinsu şi pe împăratul Indii la mînă viu. Şi i-au  
{379} luat toate ţărîle şi apoi l-au lăsat să-i hie birnic. Şi s-au împlut persii de multă avere. Tot într-această vară, let 7248,  la avgust, dat-au o brumă mare, de-u strîcat pînele, mălaiele, păpuşoi. Şi păn-în mart nu putusă ara oameni. Şi s-au făcut foamete în  ţară, şi de pîne, şi de vin, şi de vite. Scumpete mare, că le cumpăra şi de la Crîm, şi vite şi pîne, şi de la Ţarigrad şi den toate  părţile, de să scumpisă toate lucrurile: 80 lei, 100 lei părechea de boi, vaca 15, 20 lei. Că şi la Ţarigrad şi la unguri şi în Crîm, şi mai cu preţ  decît aice era bucatele toate. Aceste s-au făcut într-acestu an let 7248. Şi împărăteasa Anna, la moartea ei, au lăsat pe un copil mic de 2, 3 luni să  hie împărat, cînd a vini la vîrstă, iar pănă atunce să fie pitrop Biron Csenje de Cruleandia, împreună cu alţii. Şi după aceea n-au trecut 2, 3  luni, şi după ce s-au strînsu cnedzii toţi, n-au suferit să fie el cap împărăţiii şi l-au şi făcut surgun, dînd pricină că este liuter.  Iară la vălet 7249 au rămas pitropi împărăţiii Moscului îma copilului, anume Anna, nepoată de sor împărătesii cei bătrîne, şi cu  bărbatu-său, Antonie Csenje de Lunimburcu, şi cu un neamţu, anume Işterhaz, şi cu vro 2, 3 cnedzi moscali. Şi pe Menih l-au mazilit, să nu mai fie  fert-marşalic, iar pe alţi liuteri ce au fost ofiţeri i-au gonit pe toţi. Şi le-au luat moşiile ce le didese, ş-au rămas să fie iarăşi  împărăteşti. Iară tot întru acestaş an vălet 7249 au început a face gîlceavă craiul şvedzilor, ginerele lui Petru împărat, dzicînd că nu i  să cade împărăţia acelui copil, ce să cade să fie împărăţia ficiorului lui, că este făcut din fata lui Petru, sau Elisaftii, fetii lui Petru, care era  fată mare la Moscu. Şi au început a scoate oaste şfedzască, fiind îndemnat de Franţoz, adeverind că le-a da agiutor şi bani, cu îndemnătura Turcului. Ce şi  
{380} moscalii, după ce au simţit, au trimis oaste împotriva oştii şvedzeşti şi i-au bătut prea rău pe şvedzi. Tot întru acest an văleat  7249, după ce au agiunsu solul moschicesc la Poartă, pentru oarecare pricini neputîndu-să aşedza, au pus împărăţia şi au tăiet capul lui  Alecsandru terdzimanului, fratelui lui Gligori-vodă. Şi pe alţi turci, carii fusese la aşedzămîntul păcii împreună cu terdzimanul, i-au făcut  surguni, dzicînd cum că au făcut vicleşug, de au viclenit împărăţia şi au învoit creştinilor. Iară piste 6 luni, la văleat 7250, septemvrii 13 dzili,  au vinit şi lui Gligori-vodă mazilia, şi l-au dus la Poartă cu cinste. Şi în locul lui au vinit Costantin-vodă, ficiorul lui Neculai-vodă Mavrocordat,  din Ţara Muntenească, careli au mai fost aice domnu, iară în locul lui Costantin-vodă au mărsu Mihai-vodă Racoviţă cel bătrîn. Atunce au  trimis turcii în Ţara Muntenească de au tăiet capul unui doftor, anume Testabudza, care acel Testabudza au fost credincios la Poartă. Şi cădzind în prepus  cum că să agiungea cu creştinii, au fugit 2, 3 ani. Şi amăgindu-l turcii cu ferman de iertare, aşea l-au prinsu şi i-au tăiet capul. Acest domnu  Grigorie-vodă era foarte grabnic şi năselnic. Şi în dzilele lui să îmbogăţise ciocoii, că lua slujbele cu dări şi cu mite de la greci. Iară boierii  mazili n-avea căutare şi rămăsese la sărin ăcie. Şi începusă a-i şi boieri pe ciocoi, că să mîndrise, socotiea că n-a mai avea  sfîrşit. Iar Dumnădzău este tuturor giudecător dreptu.  Cap. XXV A DOA DOMNIE A LUI COSTANTIN-VODĂ NECULAI LA VĂLEAT 7250, OCTOMVRII 1După ce au vinit aici Costantin-vodă,  ieşitu-i-au toată boierimea înainte cu multă bucurie, ştiindu-l din domnia dintăi că este om blînd şi bun. Şi piste  
{381} 3, 4 dzili au boierit boierii după obicei. Pus-au pe Sandul Sturdze iarăşi vel-logofăt, pe Costachi Razul, ce era hatman, vel-vornic de  Ţara de Gios, pe Iordachi Roset Cilibiul vel-vornic de Ţara de Sus, pe Ianache, ce-au fost spătar mare în Ţara Romînească, frate doamnei lui  Neculai-vodă, l-au pus hatman, pe ficiorul lui, Adămiţe, ce era cumnat lui Costantin-vodă, l-au pus vel-postelnic, pe Andrieş Roset vel-ban, pe  Manolachi Costachi vel-spătar, pe Ştefan Rusăt vel-păharnic, pe Toader Păladi vel-visternic, pe Ion Bogdan vel-stolnic, pe Chiriţe Dracul  vel-comis, pe Iordache Roset, ficior lui Ştefăniţe Ruset vornicul, vel-medelnicer, pe Dumitraşco Păladi vel-cliucer. Şi după ce au boierit pe aceşti  boieri, făcut-au şi altă socoteală, că au pus, din boierii mazili, pe Ion Neculce biv-vel-vornic şi pe Iordache Dulgheriul biv-vel-postelnic şi pe  Aristarhu biv-vel-ban să fie giudecători aici în Ieş, dimpreună cu boierii cei mari, la toate trebile şi giudecăţili şi sfaturili să fie nelipsiţ. Şi  le-au făcut şi nafacà cîti 50 de lei de boier pe lună. Aşijdere au mai ales cîti un boier din boierii mazili şi au pus la toati ţinuturili ispravnici, şi le-au  dat ţinuturili cu slujbe în mînule lor, şi le-au ales răsura să iea giumătate mai mult decît soţiile lor. Aşijdere au ales pe alţi boieri mazili, carii  n-au încăput la boierii şi la isprăvnicii ş-au fost cu boierii-vel sau ficiori de boieri-vel, pe aceie i-au rînduit să-i puie pe rînd pe toţi la  slujbe. Şi le-au rădicat dăjdile, să nu dea nemică, nici ei, nici ficiorii lor. Iară pe alţi mazili, carii au fost mai de gios, i-au pus dăjdi uşoare, să dea  cineş după putinţa sa puţin. Aşijdere au rădicat şi dajdea tuturor mănăstirilor şi dajdea tutoror preoţilor, să nu dea nemică. Şi cîti  giudecăţi să făcea, toate le scriea la condice şi giudecătorii din Ieşi şi ispravnicii de la ţară. Şi cînd făcea Costantin-vodă Divanuri, toate  giudecăţili le rînduiea la boieri ori la ispravnici la ţară, de li făcea. Şi dacă nu plăcea oamenilor giudecata boierilor, viniea la Divan, cu  
{382} mărturie de la boieri, şi videa domnul mărturia şi, pe cum îi părea, le curma giudecata. Aşijdere alesese vro 5, 6 logofeţi de taină, de  sta de cetiea răvaşeli şi le făcea răspunsuri, şi punea logofătul al treile picete domnească în răvaşe şi scriea toate răvaşeli la condică. Şi  era şi un izbaşe, om de curtea lui vodă, de strîngea toate răvaşeli de pe la oameni şi le scotea răspunsu, fără de nici o cheltuială. Numai cît da  diecilor oamenii cîte 2, 3 parali de scris răvaşeli. Ispisoacele de moşie, cîte mergea la Divan, toate le scriea la condică. Mănăstirilor le-au făcut obicei  vecinilor să lucredze cum au lucrat şi mai înainte, cît vor. Iar alţi oameni, streini, carii vor şidea pe moşiile lor, să le lucreze cîte douăsprădzece  dzile şi să le dea şi de a dzecea. Iară boierilor şi mazililor le-au făcut obiceiu să lucredze cu oamenii lor, carii or şidea pe moşiile lor, cît le-a fi  voia şi cît or putea. Însă numai acei oameni ce vor şidea pe moşiile lor să lucredze, iar pe alte moşii a altor oameni să nu să întindă a stăpîni.  Şi pe ţară au scos întăi banii steagului, cîte 105 parali de om, cele 5 parali să fie a boierilor ce or strînge banii, iar 100 parali să margă la visterie. Şi  au aşedzat să fie patru civerturi într-un an. Cîte 105 parali să dea tot omul căsar, iar holteii cei cu părinţi să dea cîte cindzăci şi cinci de parali.  Şi le-au dat peceţi tuturor, tipărite anume, feţele lor, numele şi poreclele. Şi după ce s-au cisluit, le-au dat zlotaşii izvoade, şi la visterie le-au  scris la condică. Şi au făcut obicei zlotaşii pe oameni, pe ţărani, să nu-i supere nemică. Ce dintr-acele cinci parali să-ş cumpere bucati, fîn,  ce le-ar trebui. Şi alte obiceie rele, ce era mai înainte, nici unele de acele să nu fie, nici văcărit, nici pogonărit, nici cuniţe, nici adăoşaguri, nici jacuri  de ciocoi să îmble pin oameni mîncîndu-i. Şi Ţărîi de Gios le mergea prea bine, iar Ţărîi de Sus, fiind prădaţi de moscali şi fiind lipsiţi  de pîine, le mergea mai greu; can fugiea din cei săraci, iar cei mai cu putinţă era mulţămiţi.  
{383} Dat-au şi strînsoare mare, de cerca pe oameni, şi pe unde îi afla îi bătea. Şi pe vornicei carii tăgăduiea pe oameni, de nu vrea  să-i spuie, îi da pe uliţe şi-i trimitea la ocnă. Mai adeverit-au că, de i-a ieşi somă bună, să poată rădica poroncile împărăteşti,  a rădica boierilor mazili şi mănăstirilor desetina şi vădrăritul. Şi aşea toţi au priimit şi s-au bucurat. Numai vro doi, trii boieri nu le place, şi  ciocoilor carii jecuiea ţara. Că la acei boieri să strînsese mulţi oameni pin satele (lor), şi alţii nu rămăsese mai cu nime, şi can sta împiedecare  aceşti boieri, ca să strice această socoteală, dar nu pot isprăvi nemică. Dat-au şi boierilor celor mari cîte 50, 60 de oameni de scuteală, altora, boieri  mazili, cîte 20, cîte 15, cîte 5. Aşijdere au dat şi la giupînese sărace, ca de scuteală, cîte 10, cîte 15, careş după boierie. Tîmplatu-s-au  de-au vinit un turcu de la Poartă cu ferman, să iea pe Lupul sărdariul, ficiorul lui Năstasii vornicul de lemne, pîrîndu-l turcii şi lipcanii de la Hotin că  la vremea lui Gligori-vodă, cînd au vinit moscalii în ţară, în Moldova, acel Lupul sărdariul să fie fost umblat ajungîndu-să cu moscalii. Şi  după ce s-au dus moscalii, l-au pus măria-sa Grigorii-vodă ispravnic pe ţinutul Hotinului, şi i-ar fi jecuit pre turci şi pre lipcani, fiind vreme  turburată, şi este hain şi este bogat, de are mulţime de bani. Şi fermanul scriea la măria sa Costantin-vodă să caute să-l trimită pre Lupul  sărdariul şi să-i scrie tot ce va avea. Iară măria sa Costantin-vodă nu s-au îndurat, nici s-au grăbit, ce au chemat pre boierii cei mari şi pre alţi boieri mazili şi pre călugări, pre egumeni şi pre neguţitori şi pre turcii balgii şi i-au  întrebat pre toţi pentru Lupul sărdariul cum ştiu: "Fost-au hain? " Deci boierii şi călugării, egumeni şi neguţitorii şi turcii balgii au mărturisit cu  toţii cum nu-l ştiu pre Lupul sărdariul să fie fost hain. Şi aşa făcînd mărturie  
{384} de la toţi, măria sa Costantin-vodă au trimis la Poartă, scriind la prietinii mării sale cum că-i este năpaste Lupului sărdariului. Şi  aşa au isprăvit de i-au dat pace. Numai au cheltuit o sută de pungi de bani, şaptedzăci pungi au dat Lupul sărdariul, iar doaodzăci şi cinci de pungi au dat  măria sa Costantin-vodă şi boierii, şi l-au scos. Iar mai pre urmă au dat Lupul sărdariul şi aceli doaodzăci şi cinci (de pungi) de bani şi au plinit o  sută de pungi de bani de au dat şi au hălăduit. Tot întru acelaş an 7250, de primăvară, venit-au cîteva havalele asupra ţărîi de la Poartă: să facă opt sute de salahori şi o  sută şi cindzăci de cară la cetate la Vozia, să o zidească den nou să o facă, aşijdere şi cîteva mii de chile să li cumpere şi să le trimită la  Ţarigrad, aşijdere şi cîteva pungi de bani să dea la omul lui casap-başe să cumpere pentru sulgeria împărătească. Aşijdere şi solul  moschicescu s-au pornit de la Ţarigrad să margă la Petruburgu, la Moscu, şi ajungînd la Tighine, din oarecare pricini au şedzut vro trii luni de dzile de au  iernat pănă în primăvară. Şi au rînduit măria sa Costantin-vodă pre dumnealui Costachi Razul vel-vornic de Ţara de Jos de au purtat de grije  pentru tot conacul de bucate şi ce au trebuit, că aşa era poronca de la Poartă. Şi făcusă ţinutul Orheiului şi ţinutul Lăpuşnii ca vreo trii sute de  cară, de sta pentru treaba solului, că era ca la o mie şi cinci sute de oameni şi mai bine cu solul. Şi purcegînd de primăvară din Tighine, l-au dus  pănă la hotarul leşescu. Şi tîlnind pre solul cel turcescu, l-au adus şi pre acela tot cu cheltuiala ţărîi, pănă l-au trecut Dunărea la Gălaţi.  Care au cuprinsu aceste havalele cîteva sute de pungi de bani. Şi nemică beilicuri în ţară nu s-au făcut, ce tot cu bani au plătit măria sa  Costantin-vodă din soma civerturilor. Numai, înglotindu-să cheltuiala, n-au fost numai  
{385} patru civerturi în anul dintăi, ce au fost şase civerturi. Lăsînd ale pămîntului Moldovii, acmu am scris ale striinilor ce s-au lucrat în  anul 7250. Zăbava solului moschicescu ce au zăbăvit la Tighine n-au fost altă pricină fără de cît la Petruburgu tîmplîndu-să de scotea epitropii  împărăţiii oastea cea mare, polcurile cele împărăteşti carele să cheamă Preobrajenschii polcu asupra şi Simioneţschii polcu, ca să margă  asupra şvedzilor. Şi era foarte cu supărare mare oştenilor, fiind vreme de iarnă. Şi ieşind toată oastea din Petruburgu afară şi aşedzindu-să cu  obuzul, au triimis pre taină la Elisavet, fata lui Petru împărat, care era fată mare, ca să margă la oaste, să o rădice să le fie împărăteasă. Deci  şi ea fiind supărată de epitropi şi vădzind că umblă lucrurile prost şi împotrivă, s-au sculat de la casa ei pre taină într-o noapte şi s-au  dus de au întrat în oştile împărăteşti. Iar oştile împărăteşti vădzindu-o, foarte s-au bucurat şi îndată i s-au închinat şi au  priimitu-o cu mare bucurie, rădicîndu-o să le fie împărăteasă. Iară împărăteasa Elisavet au poroncit de au schimbat toate vărţile pre la  toate porţile şi au şi triimis cîte doao, trii sute de slujitori şi cîte un ofiţier cap. Şi sosind la porţile cetăţii, le-au şi deschis îndată cei  dinlăuntru. Şi aşa au mărsu pre la toţi epitropii şi i-au prinsu pre la gazdele lor. Iar mergînd şi la Menih şi vrînd să-l prindză, au început a  să pune împrotivă, şi pănă a-l prinde, au perit vreo cinci, şase moscali. Şi au perit şi din oamenii lui Menih vreo cinci, şase. Şi aşa  prindzindu-i pre toţi epitropii, i-au închis într-un turnu de piatră.  Şi sculîndu-să şi împărăteasa Elisavet tot în aceeaş noapte cu toată oastea, au purces şi au mărsu la curţile împărăteşti şi au  cuprinsu curţile de toate părţile şi au prinsu cu taină toate vărţile, de n-au ştiut nime nemică pănă ce au sosit la uşile curţilor  împărăteşti. Deci nu s-au putut apuca de nemică. Şi intrînd în curţile împărăteşti,  
{386} împărăteasa Elisavet a doa dzi au şi trimis surguni pre împărăteasa Anna şi pre bărbatul său Antonie Csenje de Luţimburcu şi  pre copilul lor Ioan Antonieviciu la ţara lor Luţimburgu. Şi aşa pornindu-i, au început a trage clopotile şi a slobodzi puşcile celi mari şi au început a  dzice în trîmbiţe şi a striga: "Vivat, vivat, vivat! " şi a dzice: "Întru mulţi ani să trăiască împărăteasa Elisavet". Deci împărăteasa  Elisavet mergînd la biserică şi coronindu-o să fie împărăteasă Moscului, după ce au luat samoderjavie, adecă stăpînirea împăraţiii, au  cinstit pre toţi ofiţierii şi pre toţi slujitorii. Lăsîndu acmu cele streine, vom scrie iarăş a pămîntului Moldovii. Aşijdere măria sa  Costantin-vodă au mai socotit pre unii din ficiorii de boieri carii nu putea să încapă în boierie şi era ficiori de boieri mari şi de neamuri, şi începusă  acmu unii şi a îmbătrîni şi nu mai încăpea la boierie, că de la o vreme încoace era tot unii. Iar măria sa Costantin-vodă au socotit de au făcut  dreptate şi au început a-i boieri şi pre aceie ce era cădzuţi din cinste. Mai socotit-au măria sa Costantin-vodă pentru şcoali de  învăţătură, de le-au mai întărit şcoalele cele elineşti şi cele sloveneşti. Aşijdere au mai făcut şcoali de învăţătură şi  lătineşti şi arăpeşti, şi au dat ştire tuturor mazililor în toată ţara ca să-ş aducă copiii la învăţătură la şcoală, ca să  înveţe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să să afle oameni învăţaţi şi în pămîntul nostru al Moldovii, precum sînt şi printr-alte  ţări şi părţi de loc. Iar dascalilor li să da plata din vistieria domnească. Aşijdere au dat poroncă la toată boierimea să-ş aducă scrisori ce or  avea pre moşiile lor, să le scrie la condică, ca să să mai curme gîlcevile.  
Socotit-au măria sa Costandin-vodă şi pentru pîrcălăbiile de pre la tîrguri, avînd obicei pîrcălabii de luoa osăbit di cei doaodzăci de bani,  mai luoa şi doao ocă de vin de bute de vin sau de horilcă, orice  
{387} feliu de băutură ar fi fost. Şi pîrcălabii nu luoa numai aceli doao ocă, precum era obiceiul, ce luoa neşte tidve mari cîte de patru, cinci  ocă, de jecuiea oamenii şi neguţitorii, spărgîndu-le buţile. Iar măria sa Costantin-vodă au stricat acel obicei rău, să nu mai fie, să nu mai iea  pîrcălabii tidve şi oce de vin şi de horilcă, ce numai să iea pîrcălăbiile drept pre obicei cîte doi potronici de car, iar mai mult să nu supere oamenii  şi neguţitorii. Aşijdere toate mănăstirile le-au dat să fie în sama mitropolitului şi a episcopilor pre la eparhiile lor, ca să le iea sama egumenilor şi  călugrilor, să nu le prăpădescă viniturile moşiilor şi a bucatelor ce or avea fără de ispravă, precum făcea mai înainte vreme.  Făcut-au milă şi întăritură la patriiarhia Alecsandriei, de au închinat mănăstirea Hangul, ca să-i fie cîte di ceva agiutoriu, pentru că  această mănăstire o au fost închinat mai înainte vreme răpăosatul părintele mării sale, Nicolaie-vodă. Şi avînd patriiarhia şi hrisov, au  socotit şi măria sa Costantin-vodă de o au închinat iarăş la patriiarhia ce mai sus s-au dzis, la Alecsandria. Iară în dzilele mării sale lui  Costantin-vodă vinit-au şi prea fericitul părinte chirio-chir Parthenie, patriiarhul al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi a toată Palestina. Şi  priimindu-l măria sa Costantin-vodă cu bine, şi osăbit de milă ce au făcut măria sa de au dat şi au întărit Sfîntul Mormînt a Domnului nostru  Isus Hristos, au închinat şi aceste patru mănăstiri, anume Tazlăul, Caşenul şi Soveja şi Pobrata. Care dentru aceste mănăstiri, Tazlăul, Caşenul  şi Pobrata mai fusese închinate şi mai înainte vreme la Sfîntul Mormînt, şi la vreme de nepace le-au fost dat de bună voie patriiarhul de Ierusalim  iarăş pre sama călugărilor moldoveni. Iar aşedzindu-să pacea şi fiind mănăstirili cîte cu ceva vinit, au socotit măria sa că este lucru cu cale  să fie închinate mănăstirile iarăş la Sfîntul Mormînt a Domnului nostru Isus Hristos, să să ajutoredze  
{388} şi să să întărească Sfîntul Mormînt, carele este de folosul mîntuirii a toată creştinătatea. Iară în anul 7251, în luna lui  iulie în şase dzile, vinit-au şi lui Costantin-vodă veste de mazilie. Că tîmplîndu-să la Ţarigrad de au luat domnia Ion-vodă Mavrocordat,  frate lui Costantin Mavrocordat, triimis-au omul mării sali aici la Iaşi, la boieri, cu cărţi, puindu caimacami pre dumnealui Sandul Sturdze vel-logofăt şi  pre dumnealui Costache Razul vel-vornic. Iar preste doao săptămîni sosit-au şi turcul capegi-başe, şi cetind fermanul iulie în doaodzăci de dzile  şi odihnindu-să măria sa Costantin-vodă încă dzece dzile, şi grijindu-l bine cu de toate cele ce i-au trebuit la purces şi pre la toate conacele,  purces-au în dzi întăi a lui avgust. Şi au mărsu la Poartă, la Ţarigrad, cu cinste şi, neplinind anul mazil, au luat iarăşi domnia Ţărîi  Munteneşti. Iar aici la noi în Moldova au vinit domnu măria sa Ion-vodă Mavrocordat.