[95] SCARA 
     
     1. De-nceputul lumieei dentîiu ... 4r. 
     2. Împărăţiia lui Nevrod ... 12r. 
     3. Împărăţiia Eghipetului... 13v. 
     4. Împărăţiia asiriilor ... 13v. 
     5. Împărăţiia lui Sostrie eghiptean ... 14v. 
     6. Împărăţia lui David ... 16r.
     7. Împărăţiia lui Chir ... 18r. 
     8. Împărăţiia lui Alexandru Machidon ... 19v.
     9. Împărăţiia lui Ptolemei Epure ... 20r. 
     10. Împărăţia troianilor ... 21r. 
     11. De începutul rimleanilor ... 27r.
     12. Împărăţiia lui Romil, ce au împărăţit întîi în Rim ... 30v. 
     13. Domniia Rimului cei orîndiţi ... 33r. 
     14. Împărăţiia lu Gaie Chesar ... 35r. 
     15. Împărăţiia lu Avgust Chesar ... 35V. 
     16. De Domnul nostru Isus Hristos ... 37r. 
     17. Împărăţiia lui Tiverie Chesar ... 37v. 
     18. Împărăţiia lu Gaie Chesar ... 39r. 
     19. Împărăţiia lu Clavdie Chesar ... 39v. 
     20. Împărăţiia lui Neron Chesar ... 40r. 
     21. Împărăţiia lu Uespasian Chesar ... 40v. 
     22. Împărăţiia lui Tit, fiul lui Spasian ... 41v. 
     23. Împărăţiia lui Domentian ... 42v. 
     24. Împărăţiia lui Nerue ... 43v. <1r> 
     25. Împărăţiia lu Traian ... 43v. 
     26. Împărăţiia lu Andrian ... 45r. 
     27. Împărăţiia lu Antonin ... 45v. [96] 
     28. Împărăţiia lu Marco ... 46r. 
     29. Împărăţiia lu Comod ... 47r. 
     30. Împărăţiia lu Pertinax ... 47v. 
     31. Împărăţiia lu Sevir ... 52r. 
     32. Împărăţiia lu Dechie ... 53r. 
     33. Împărăţiia lu Dioclitian ... 53v. 
     34. Împărăţiia Constei ... 54v. 
     35. Împărăţiia lu Constantin ... 55r. 
     36. Împărăţiia lu Constantie ... 48v. 
     37. Împărăţiia lu Iulian ... 49r. 
     38. Împărăţiia lu Theodosie Velichii ... 50r. 
     39. Împărăţiia lu Arcadie...51r. 
     40. Împărăţiia lu Theodosie Malie... 51v. <1v> 
     41. Împărăţiia lu Marchian...60r. 
     42. Împărăţiia lu Liont...62r. 
     43. Împărăţiia lu Leu celui Mic...63v. 
     44. Împărăţiia lu Zinon... 64r. 
     45. Împărăţiia lu Anastasie ... 64v. 
     46. Împărăţiia lu Iustinian ... 66v. 
     47. Împărăţiia lu Iustinian cel Mare ... 67v. 
     48. Împărăţiia lu Iustin cel mic ... 69v. 
     49. Împărăţiia lu Tiverie ... 73r. 
     50. Împărăţiia lu Mavrichie ... 73v.
     51. Împărăţiia Focăei Muncitoriul ... 76v. 
     52. Împărăţiia lu Iraclie ... 78v. 
     53. Împărăţiia lu Constandin, fiiul [lu] Iraclie ... 81r. 
     54. Împărăţiia lu Iraclon ... 81r. 
     55. Împărăţiia Consteei, fiiul Consteei ... 81v. 
     56. Împărăţiia lu Costandin Bărbosul ... 82r. 
     57. Împărăţiia lu Iustinian ... 82v. <2r> 
     58. ÎMPĂRĂŢIIA lu Leontie ... 83v. 
     59. Împărăţiia lu Tiverie Apsimar ... 84r. 
     60. Împărăţiia lu Iustinian ... 85r. 
     61. ÎMPĂRĂŢIIA lu Filipic ... 86r. 
     62. Împărăţiia lu Artemie ... 86v. 
     63. Împărăţiia lu Leu Vrăjmaşul ... 87v. 
     64. Împărăţiia lu Costantin Cufuritul ... 990v. 
     65. Împărăţiia lu Leo, fiiul Cufuritului ... 92r. 
     66. Împărăţiia lu Costantin şi Irinei ... 92r. 
     67. Împărăţiia lu Nichifor Ghenica ... 95v. 
     68. Împărăţiia lu Mihail Ragavei ... 97v.
     69. Împărăţiia lu Leo Armeanul ... 98v. [97] 
     70. Împărăţiia lu Mihail ... 100v. 
     71. Împărăţiia lu Theofil ... 101v. 
     72. Împărăţiia lu Mihail şi a Theodoriei ... 105v. <2v> 
     73. Împărăţiia lu Vasilie Machedon ... 113v.
     74. Împărăţiia lu Leu Preaînţeleptul ... 117v. 
     75. Împărăţiia lu Alexandru, frate-său ... 119r. 
     76. Împărăţiia lu Roman Lacapin ... 121r. 
     77. Împărăţiia lu Constantin a lu Leu ... 122r.
     78. Împărăţiia lu Roman a lu Constantin ... 122v. 
     79. Împărăţiia lu Nechifor Foca ... 124r. 
     80. Împărăţiia lu Ioan Ţimishi ... 126v. 
     81. Împărăţiia lu Vasilie ... 127r.
     82. Împărăţiia lu Costantin, fratele lu Vasilie ... 128v. 
     83. Împărăţiia lu Roman Arghiropol ... 129r. 
     84. Împărăţiia lu Mihail Peflagon ... 130r. 
     85. Împărăţiia lu Mihail Calafatin ... 131r. 
     86. Împărăţiia lu Costantin Monomah ... 132r. 
     87. Împărăţiia lu Theodorie ... 133r. 
     88. Împărăţiia lu Mihail ... 133v. <3r>
     89. Împărăţiia lu Isachie Comnin ... 134r. 
     90. Împărăţiia lu Costantin Duca ... 134v. 
     91. Împărăţiia lu Roman Dioghen ... 136v. 
     92. Împărăţiia lu Mihail al Ducăei ... 138r. 
     93 [Epilog la partea întîi] ... 138v. 
     94. Împărăţiia lu Catacozinu ... 142r. 
     95. Cum au trecut turcii marea, de-u luat împărăţiia de la greci ... 143r. 
     96. Împărăţiia lu Caloian ... 143v. 
     97. Împărăţiia lu Manuil Paleolog ... 145r. 
     98. Împărăţiia lu Mahmet turcul ... 153r. 
     99. De Ţarigrad, cum l-au luat turcii ... 153v. 
     
     [99] 1. DE-NCEPUTUL LUMIEEI DENTÎIU.
     
     Suflet tinăiubi avuţie socoteaşte şi pururea o pohteaşte, iară tu, suflet împărătesc, de pururea însetoşezi cu mentea, ca să afli învăţătura cărţilor şi dentr-înse cu dulceaţă să te <4v> adăpi şi întrebi să ştii: carii au domnit dentîiu şi pînă unde au ajuns, şi cum au împărăţit, şi cîţi ani. Noi vom lua acest greu, să-i şi cu preaget. Ca darurile tale iale ne răcoresc sudorile noastre. Mulţi se-au nevoit de-au scris aii şi i-au chibzuit să spue adevăr, şi unul cu alt nu ş-au sămănat. Iată şi noi, de cît ne iaste putearea, spunem cu adevăr. 
     Începutul lu Dumnezeu, ce fu făcătoriu desăvîrşit lumiei <5r> Dentîiu făcu ceriu fără steale, numai cu cuvîntu-l feace, şi-l frîmseţă Dumnezeu cu frîmseaţea lui. Pămîntul iară era nepodobit că era coperit cu-ntunearecul. Deci străluci lumină şi fugi întunearecul, şi se arătă pămîntul. Şi trecu zua dentîiu. 
     A doua zi: Lumină şi a doa zi, şi făcu şi al doile ceriu, şi-i puse nume Dumnezeu cel ce-l feace. Atunce împărţi apa, una o sui sus, alta jos, în sînurile pămînutului, şi puse <5v> între iale ceriul, ca un păreate vîrtos. 
     A treia zi: Străluci şi a treia zi. Atunce tocmi iazerele şi izvoarăle şi văile şi munţii şi pietrile, vîrtoapele, codrii, [100] pădurile, dumbrăvile, pomii, erbile, sămănăturile, legumile, florile şi toată frîmseaţea pămîntului. 
     A patra zi: Lumină şi a patra zi. Începu a podobi ceriul cu steale şi cu luceaferi, cu soarele şi cu luna, de se întrec una cu altă, întru lauda cui <6r> le-au fapt şi să cunoască osmenii vremile ailor. Puse pre Cron mai sus, al doile Zevs şi al treile Aris, al patrule Soarele, de luminează lumiei, al cincile Afrodit, al şasele Ermia, şi Luna mai jos şi îmblă nepărăsit, după zisa lui Dumnezeu, careaş în rîndul ei. 
     A cincea zi: Deci pînă a cincea zi nu era pre pămînt nice o vită, nice într-apă, nice în văzduh a zbura. Şi zise Dumnezeu apelor de feaceră peşti de tot fealiul, să le fie <6v> sufletul şi hrana dentr-apă, şi dentr-apă eşi şi rodul paserilor ce zboară, iară den pămînt toate dobitoacele şi fierile, gadinele şi toate gînganiile, cîte îmblă pre pămînt. 
     A şasea zi: Feace Dumnezeu raiul, cu toate pomeatele şi cu frumoase mirizmă şi cu dulceaţă desfătată, cu învăţătura sfinţiei lui. Şi în mijlocul raiului răsădi Dumnezeu pom de preceput ce iaste bine şi rău şi apă curătoare în mijlocul <7r> raiului, de udă pomeţii, şi de acolo să împart în patru, de es în lume, anume Gheon şi Nilul şi Efratul şi Tigr. 
     Făcu Dumnezeu omul cu mîna lui, de lut, desăvîrşitu-l feace, cu suflet viu, şi-i dărui minte slobodă şi precepătoare, pre chipul obrazului său, şi-l puse să se sălăşluiască în Edem, unde e hrană de raiu. Şi fu altă lume, lume cu înţelepciune deplină şi-l învăţă cu tot binele raiului să se îndulcească, iară de pomul <7v> preceputului să se ferească, nice cu mîna să se atingă. 
     Atunce aduse Dumnezeu cătră Adam toate vitele şi toate fierile şi gadinile, cîte îmblă pre pămînt, şi toate paserile, cîte zboară de pre pămînt în sus, de se închinară lu Adam, ca nişte robi domnu-său. Şi le puse nume Adam tuturora, căriiaş pre podoaba ei, că pînă aciia răutăţi hitleane în inima lui nu era. 
     [101] Adurmi Adam somnul cel amar, începătura căderiei, <8r> şi să atinse Ziditoriul cătră coastele lui şi luo os de-i feace soţ. Şi se deşteptă Adam de o văzu, şi-i zise Evva, ce se chiamă viaţă, iar Adam să chiamă pămînt roşu. 
     A şaptea zi: Dumnezeu, deaca săvîrşi toate lucrurile bune ale lui, a şaptea zi odihni de toate şi le puse leage lor, de le zise: „O, doi întîiu născuţi den pămînt şi ai raiului viiatnici, aceaste toate sînt aduse pentru treaba voastră! De toate să vă îndulciţi cu saţiu, <8v> numai ce vă feriţi de pomul preceputului, că în ceas ce veri mînca, cu amar veţ muri; iară de vă veţi feri, viaţa viaţă nesfîrşită fără grije veţi moşteni!” 
     Iară ei să spăreară de cuvînt şi să feriia de acel pom ca de un vrăjmaş. 
     Iară diavolul văzu viiaţa lor într-atîta bine în raiu, ca îngerii. Ce nu putu răbda, ce aruncă urgie spr-inşii cu pizmă şi-ş află hitleniia lui şarpele ca un vas, de se apropie de aromi pre strămoaşa, de-i arătă poamele frumoase <9r> la vedeare şi dulci la gustare. Şi minţi întîiu de-i şopti: ”Mîncaţi zise, că veţi fi ca Dumnezeu, de veţi şti binele şi răul!” 
     Iară deaca auzi aceastea Evva, numai cît se protivi sfatul şarpelui, ce fu învăţat de Satana. Deci gustă şi deade şi lu Adam de mîncă. Iară numai cît se văzură goli, şi se ruşinară unul de alt. O, amarnică neascultare! O, năprasnică cădeare! Că învăţătura a preaînălţatului Dumnezeu ziditoriul nu au ascultat, iară <9v> sfatul celui înger căzut au luat. 
     De-aciia-şi acoperiră ruşinea cu frunze şi se ascunseră supt desime de turteale. Iară Dumnezeu ştiu aceastea şi-i ponoslui pentru neascultarea lor. Şi-i scoase din raiu, de-i pedepsi cu ostenit şi cu ghimpi ce împung, şi cu trudă, şi cu durori să se hrănească, şi cu sudori să lucreaze pămîntul, şi Evva grijă bărbatului-ş şi greul născutului să-l poarte. Şi-i învăscu în piei de trup, de <10r> lăcuia înaintea raiului şi plîngea nemîngîiat.
     De-aciia-ş cunoscu muiarea şi născu pre Avel şi pre Cain. De atunce întră zavistiia în lume, că se sculă Cain de ucise pre frate-său Avel. De-aciia se înmulţiră oamenii [102] pre pămînt, împreună cu răotăţile. Şi trăi Adam 230 de ai, iară născu şi pre Sith; iară de tot trăi Adam 932. 
     Sith găsi de numele lui Dumnezeu şi puse nume stealelor, şi toată filosofiia. Şi născu pre Enos, şi trăi <10v> de tot 912 ai. 
     Enos născu pre Cainan şi trăi 905 ai.
     Cainan născu pre Mathusal şi trăi 715 ai. 
     Şi Mathusal născu pre Maleleil şi trăi 740 ai.
     Maleleil născu pre Ared şi trăi 895 ai. 
     Ared născu pre Enoh şi trăi 962 ai. 
     Enoh născu pre Matusal şi trăi 690 de ai, şi se mută, nu muri. 
     Matusal născu pre Lameh şi trăi 782.
     Lameh născu pre Noe şi trăi 755 de ai. 
     Noe, cînd fu de 160 de ai, născu pre Sima şi Hama şi Afeta. <11r> 
     Atunce se împlu lumea de răotăţi; uitară pre Dumnezeu, pre cela ce i-au făcut, şi se închina soarelui şi luniei şi stealelor, şi se mestecară în lucruri fără de leage. 
     Numai ce era den ruda lui Sith derept Noe, al doile după Adam, de se feriia de mestecătura cea rea; şi mult [103] învăţa pre toţi să se părăsească de rău, ce nime nu-l asculta. 
     Deci-l învăţă Dumnezeu să facă corabie, şi o găti. Deci slobozi Dumnezeu sloata ceriului şi se vărsară ploi, de acoperiră <11v> pămîntul. Noe întră în corabie cu feciorii şi cu nurorile, şi trimise Dumnezeu de ceale de pre pămînt, de toate vitele şi fieri şi paseri, de se aciuară cu nus în corabie. De-aciia înălţă apa corabia şi ei se mîntuiră, iară alalţi toţi se necară. 
     De-nceputul lumiei pînă la potop 2242 de ai. 
     Cînd stătu ploaia şi scăzură apele, eşi Noe den corabie cu toate sufletele şi dihaniile cîte era în corabie, şi iară se deade mulţime <12r> a toate sufletele.
     Deci, după potop, Sim născu pe Arfaxad şi trăi 500 de ai. 
     Arfaxad născu pre Cainan şi trăi 420 de ai. 
     Cainan născu pre Salla şi trăi 405 ai. 
     Salla născu pre Ever şi trăi 330 de ani. 
     Ever născu pre Falec şi trăi 133 de ai.
     Falec născu pre Ragav şi trăi 123 de ai. În zilele lu Falec se-au început stîlpul. 
     
     2. ÎMPĂRĂŢIIA LUI NEVROD.
     
     Că se sculă den ruda lui Sim un om, anume Nevrod, şi se puse întîiu domn pre pămînt <12v> şi zise că apucă cinstea lui Dumnezeu, de o puse spre el, că iaste Dumnezeu. Şi măsură pămîntul şi nevoi oamenii să facă stîlpul. Deci începură a lucra pînă în 40 de ai; totu-l înălţară, puţin [104] nu ajunse crăgul luniei. Limba le era tot 1una, şi era puşi 72 de deregători. 
     Deci Dumnezeu le văzu nebuniia şi osteneala în deşert. De-acii le împărţi limbile pre dregători, numai Ever ce-ş ţinu limba cu ceata-ş.
     De la potop pînă la stîlp 600 de ai. <13r> De-aciia să răsfirară limbile preste toată lumea. 
     Şi, după stîlp, Ragav născu pre Seruh şi trăi 135 de ai. Acest Seruh începu înîiu a face dumnezeu; deci începură oamenii a să închina bozilor şi uitară cu totul pre Dumnezeu. Şi se umplu lumea de răotăţi şi-ş făcea cetăţi, carii unde descăleca ocine şi ţerri, carii pre rudă. Den ruda lui Afet, Troian face Troada; Asurdin, ruda lui Sim, feace Vavilonul, ce se cheamă Asiria; Mesrem, den ruda lui <13v> Ham, feace Misirul, anume Eghipetul. 
     
     3. ÎMPĂRĂŢIIA EGHIPETULUI.
     
     Deaca se mulţiră limbile pre pămînt, întîiu se sculă împărăţiia de Eghipet şi începură a lua bir de pre la alţii, şi făcea rău mult, războae, jafuri, furtuşaguri, curvii, ucideri. Mai rău era că se închina bodzilor; de vrea ijderi cineva ceva pre lume, ei-l făcea că e Dumnezeu şi-l scria icoană, de i se închina. Şi au ţinut împărăţiia eghipteanii 1663 de ai. [105]
     
     4. ÎMPĂRĂŢIIA ASIRIILOR.
     
     <14r> Seruh născu pre Nahor şi trăi 137 de ai. 
     Nahor născu pre Thara şi trăi 209 de ai. 
     Thara născu pre Avraam şi trăi 200 de ai.
     De împărţirea limbilor pînă la Avraam 1072, iară de la Adam pînă la Avraam 3320 de ai.
     Avraam, cînd fugi de la Avimeleh, împăratul Eghipetului, întru Asiria, atunce să rădică domnul asiriilor, Vil cel mare şi tare de-l avea şil cinstiia ca pre Dumnezeu; acela dobîndi împărăţiia de la eghipteani.
     Şi au ţinut împărăţiia asirianii <14v> 1300 de ai, pînă la Sardanapal. 5. 
     
     5. ÎMPĂRĂŢIIA LUI SOSTRIE EGHIPTEAN.
     
     Multe ţeri şi bărbaţi buni aduse Sostrie şi purcease de îmblă mai toată lumea şi birui; de-aciia nevoiia pre toţi să-i dea bir. Tocma îmblă zeace ai si se întoarse cu multă dobîndă şi obori şi împărăţiia asirilor. Deaca muri Sostrie, iară crescu împărăţiia asiriilor. 
     [106] Avraam născu pre [Isaac, iar Isaac născu pre] Iacov; <15r> Iacov născu pre Levie; Levie născu pre Catha; Catha născu pre Aram; Aram născu pre Moisi. 
     Cînd fu Moisi de 85 de ai, atunce scoase pre ruda ovreiască den robiia lu faraon den Eghipet, şi-i trecu Marea Roşie, cu putearea lu Dumnezeu, pre uscat. Şi au trăit în pustie 40 de ai şi au mîncat mană sfîntă.
     Den anul dentîiu a lui Avraam pînă cînd au eşit ovreaii den Eghipet 505 ai, iară de la potop 3689. 
     După moartea lui Moisi stătu Isus Naviin, şi-i băgă Dumnezeu în ţara <15v> ceaea ce le făgăduise lui Avraam. Şi domni 27 de ai; bătrîni, anume judeaţe, 23 de ai; Gothonoil, 40 de ai; Strinie, 50 de ai; Methuaod, 80 de ai; Devora şi Varac, 20 de ai, Strinie, 20 de ai; Madinee, 7 ai; Ghedeon, 40 de ai; Avimeleh, 6 ai; Thola, 20 de ai; Air, 10 ai; Manite, 18 ai; Eftae, 6 ai; Mon, 7 ai; Elom, [107] 10 ai; Lavdon, 8 ai; Strinie, 40 de ai; Sampson cel tare, 20 de ai; popa Ilia, 20 de ai. De-nceputul lu Samoil cu Saul pînă la David 40 de ai. <16r> 6. 
     
     6. ÎMPĂRĂŢIIA LUI DAVID.
     
     Den eşitul izraililor den Eghipet pînă la David 630 de ai, iară de la Adam 4456 de ai. Şi împărăţi David 40 de ai. 
     Solomon era de 12 ai, cînd stătu împărat; şi făcu besearica Sionului şi împărăţi 40 de ai. 
     De-acii stătu Rovoam. Atunce se adunară toţi izrailii, de-l rugară să le iuşureze mîncăturile ce-i asuprise Solomon. El nu ascultă sfatul bătrînilor, să le ogodească, ce ascultă de <16 v> tineri, deci mai rău-i întărîtă.
     Iară ei răspunseră: „Nice tu nu veri domni de acum.” i-ş aleaseră pre slugă a lui Solomon, pre nume Ierovoam, de şi-l puseră domn. 
     Şi-l părăsiră 10 rude, numai cît rămase fiiul lui Solomon cu doao rude; şi domni 17 ai. 
     Avia, fiiul lui Rovoam, 6 ai. 
     Asa, 40 de ai. 
     [108] Iosafat, 20 de ai. Întru zilele acelora au prorocit Ilie şi Ilisei şi Mihei. 
     Ioaram, 8 ai. 
     Ozia, 40 de ai. Pre vreame ce împărăţiia Ozie, <17r> atunce să rădică, după alţi împăraţi, Senahirem viteazul cu ţara Asiriei şi cu ruda persilor şi mideanii cu oaste mare pre Ierosalim. Şi huliia pre Dumnezeu cu cuvinte reale, iară sfinţiia lui trimise înger den cer, de ucise într-o noapte 185 de mii de oştile lu Senahirem, cele ce ocăriia întîiu pre Dumnezeu, apoi fugiia ca epure, să scape. 
     Deci, după Ozie, el împărăţi Ahav, 17 ai. 
     Gotholia, maica lu Ozie, 7 ai. 
     <17v> Ioas, 1 an. Amassia, 29 de ai.
     Azariia şi Oziia, 12 ai. În zilele acestora au prorocit Iosie, Amos, Isaia, Ionna, Ioil. 
     Ioatham împărăţi 16 ai. 
     Ahaz, 16 ai. 
     Ezechia, 23 de ai. 
     [109] Manasia, 18 ai. Acesta au făcut Vizantiia veache şi nevoiia oamenii de se închina idolilor. 
     Mon, 12 ai.
     Iosie, 31 de ai. În zilele acestora au fost prorocit Ieremiia şi Sofronie. 
     Ioahaz, 3 luni.
     Sedechie, 11 ai. 
     Pre acesta-l orbi Navăhodonosor împărat, cînd răsipi Ierosalimul şi-l duse în Vavilon <18r> cu robii. 
     De-aciia au împărăţit Navăhodonosor 25 de ai. Şi pentru mîndriia lui-l feace Dumnezeu de au fost porc 7 ai. 
     Valtasar, fiiul său, 11 ai. Acesta îndrăzni cu vasăle beseareciei, de beu cu curvele, şi văzu în vedeare că eşi dentr-un păreate o mînă şi scrise trei cuvinte: „mani, thekel, fares.” 
     [110] Daniil proroc le spuse „împărţitoriul au numărat viaţa ta şi ţe-au luat împărăţiia.” 7. 
     
     7. ÎMPĂRĂŢIIA LUI CHIR.
     
     De-aciia se sculă den Persida <18v> Chir cu unchiu-său Darie Mideanul şi sparseră împărăţiia Vavilonului, şi peri rău Valtasar. 
     De-aciia stătu împărat mare pre lume Chir şi au împărăţit 30 de ai. Şi slobozi Chir ovreaii den robie şi-i lăsă să-ş facă cetate în Ierosalim şi în beseareca Sionului, că se umplură atunce 70 de ai de cînd era robiţi. 
     După Chir împărăţi Camvis 7 ai.
     Darie Istasp, 36 de ai şi multe ostroave şi ţări cu cetăţi dobîndi, şi Anatolia cu <19r> totul. Acesta Darie iară slobozi izrailii la ocine-ş şi le puse mai mare pe Zorovavel, strenepotul lui David. Şi purceaseră de cinci ori cîte o mie de mii şi 1000 de popi.
     După Darie stătu Xers. Acesta adună oşti mari, pre apă şi pre uscat, de se lovi cu grecii, şi nu folosi nemică, ce se întoarse ruşinat. Şi împărăţi 28 de ai. 
     [111] Artaxers cu muiarea lui, 41 de ai. 
     Darie Arsihon, 4 ai. 
     Şi alţii s-au orîndit, de s-au mînat de la Chir dentîiu <19v> pînă la Darie, cel bătut de Alexandru, 230 de ai. 
     Ariavarsam împărăţi 6 ai. 
     
     8. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ALEXANDRU MACHIDON.
     
     De la Adam pînă la Alexandru Machidon, 5167 de ai. Acesta obori domniia turcilor şi plecă Indiia, Siriia, Finichiia şi toţi domnii pămîntului şi toţi viteajii lumiei, de la răsărit pînă la apus şi s-au plecat lui. Şi împărăţi de tot 38 de ai şi muri otrăvit în Vavilon. 
     [112] Şi i se împărţi împărăţiia în 10 părţi: unii <20r> ţinea Siriia şi Finichiia, alţii Răsăritul şi alţii Apusul. 
     
     9. ÎMPĂRĂŢIIA LUI POTOLOMEI EPURE.
     
     Pre Eghipet şi pre Alexandriia întîiu stătu Potolomei Epure. Acesta se rădică şi pridădi supt mîna lui ţări multe şi pre aceale locuri cu totul şi avu comoară multă. Şi împărăţi 40 de ai. 
     Şi iubiia şi alţii să-i chiiame Potolomei. Iară Potolomei Brata, 38 de ai. Acesta nevoi pre ovreai de scoaseră cărţile <20v> lor toate den ovreeşti greceaşte. 
     [113] Potolomei Everghet, 25 de ai.
     Antioh Epifan, 4 ai. 
     Potolomei Filopator, 25 de ai.
     Potolomei, fiiul lui, 20 de ai. 
     Potolomei Fusco, 17 ai. 
     Potolomei Alexandru, 10 ai. 
     Potolomei, frate-său, 8 ai.
     Potolomei Dionis, 30 de ai. 
     Potolomei Patr, 22 de ai. Cleopatra împărăteasă au ţinut împărăţiia Eghipetului.
     [114] Şi s-au mînat de la Potolomei Epifan pînă la Cleopatra 300 de ai. De atunce să lărgiia pre lume <21r> împărăţiia Rimului. 
     Aceastea cum ne fu putearea noi scrisem. 
     
     10. ÎMPĂRĂŢIIA TROIANILOR.
     
     Să începem de acum arăta şi de împărăţiia rimlenilor, de-nceputul lor. 
     Pre vreame ce împărăţiia David Ierosalimul, iară în Troada domniia Priiam şi avea doamnă, şi născură dentr-însă feciori mulţi, de-i chema ca vrea. 
     Iară Priam văzu atunce un vis păru-i că văzu un tăciune aprins eşind den trupul mueriei lui şi deade de o parte vînt, de arse cetatea <21v> toată. Şi spuse aceastea filosofilor. Ei răspunseră că „ară fi mai bine, ce va naşte să-l arunci în foc.” 
     Iară curund născu anumeAlexandru, cocon fromoşel şi-i fu milă a-l piiarderea ce-l lepădă într-un cîmp şi-l aflară [115] neşte păstori, de-l luară şi-i puseră nume cum chema acel cîmp, Parie. 
     Deci, deaca crescu voinic, el fu cunoscut de Priam, deci-l luo la dins că-i păru că au scăpat de pacoste. Ce ce iaste să fie, nu se poate treace.
     <22r> De-aciia fără pesteală Alexandru Parie, elu-ş ucise un frate şi pribegi în Spart, unde e ţara greciască, la Menelai. Elu-l priimi la dinsul cu cinste şi-l ţinea ca pre un fecior de domn. Parie văzu pre Elena, muiarea lui Menelai, preafrumoasă şi albă. Deci o preaîndrăgi şi puse ochii hitleani spr-insa, şi aşteptă pînă cînd se duse Menelai oareunde. Atunce se sculă Alexandru, deci apucă pre Elena cu toată avuţiia lui Menelai şi întră <22v> în corabie să fugă pre mare la Troada. Iară fortuna-i zmîci, de-i scoase în gura Nilului, la un loc, anume Canovicum. Iară soţii lui de greu-l pîriră cătră Protives, împăratul Eghipetului, şi-i spuseră cum au apucat acea muiare, cu bunătatea toată a lu Menelai. Iară Protives i împută cu amar. De-aciia-l goni şi opri pre Elena, cu toată avuţiia, pînă va veni domnu-său la dinsă. Deaca se întoarse Menelai den cale şi nu-ş găsi muiarea, nice <23r> bunătatea, puse scîrbă mare şi-ş dîriia faţa şi-ş rumpea hainile, cu Darie, socru-său. Şiu adună grecii toţi cei mai mari, şi le spuse de patimă şi li se rugă foarte ca să se bată cu troianii pentru el. 
     Ei se jurară toţi să-ş pue capetele derept dinsa, şi iată mulţi se sculară de pren ostrove şi de pre uscat, dentru Atina şi den Talia, den Ahaia, den Elada şi ostrovele cu totul, şi viteaji bărbaţi buni şi toţi voevozii Ahilei, Nestor, <23v> Palamid, Patroclei, Devsis, Pilei. 
     [116] Deci rădicară mulţime spre Troada şi trimiseră înainte pre Ahilei cu Palamid să prade uscatul şi ostrovele. Deci, deaca văzură troianii adunate atîta oşti de pretutindenea, adunară şi ei ajutor: carii şi lichianii, misii, frighii şi Asia cu totul. Şi den cetatea troianilor mai mulţi de 50 000 de bărbaţi buni eşiră, şi Ector, feciorul lu Priam crai, şi alţi mulţi <24r> viteji hrăbori, de se loviră de făţiş cu grecii. Şi mult sînge se vărsă, şi nice o parte nu birui. Şi se închiseră troianii în Troada, iară grecilor se tîmplă împărecheare, că avea Divses vrăjmăşie pre Palamid întru ascuns şi-l pîrî cătră împăratul cu hitlenşug, că va să pleace oştile supt troiani, iar împăratul crezu şi pierdu pre Palamid. 
     Deaca auzi Ahilei şi Thetid şi alţi voevozi, foarte se întristară şi puseră pizmă; <24v> deci nu se nevoia nimenilea la războiu. 
     Atunce eşiră troianii den cetate şi se loviră cu elinii şi biruiră, şi mulţi greci periră, şi mult sînge se vărsă, pînă cînd obori Ector pe Patroclei. Atunce văzu Ahalie atîta cădeare grecilor, eşi ca un leu mînios şi spărgea stolure şi se lovi cu Ector, în nădeajdea troianilor. Deci-l birui, şi iară se închiseră în cetate. 
     Văzu Priam craiu că-i slăbeşte putearea, trimise <25r> la David, împăratul ovreesc, de cerşu ajutoriu, ce nu-i deade, că-ş feriia oamenii să nu se meastece cu păgînii. Atunce trimease şi la Indiia, de cerşu la Tavtanie ajutoriu, şi veniră fără număr mulţi. Deci aşa le era sfada: aorea biruia grecii pre troiani, aorea troianii pre greci. 
     Deci au fost oşti şi războae şi vărsare de sănge pînă tocma în 12 ai, pînă cînd se sfătuiră grecii să-i părăsiască, că săgetă Alexandru Parie, feciorul <25v> lu Priam craiu, pre [117] Ahilei, şi se întristară. Încă aruncară vraje şi li se arătă că cu bărbăţiia nu vor putea lua Troada, nice cu sabiia, numai cu hitleniia. 
     Deci feaceră un cal de lemn găunos şi închiseră într-însul nişte bărbaţi şi se feaceră a se duce: lăsară calul şi se ascunseră într-un ostrov. 
     Troianii eşiră şi văzură pristaniştea pustie, numai calul ce aflară. Şi întîiu sfătuiră să-l arză sau să-l neace. El <26r> venise atunce vreamea trioanilor de perit. Deci-l băgară în cetate şi se luară a bea şi a mînca şi a juca pînă înoptă şi adurmiră de greu. 
     Atunce eşiră cei ascunşi den cal şi rădicară pară şi văzură grecii. Atunce mearseră şi prinseră porţile şi întrară în cetate. De-aciia aşa dobîndiră grecii Troada. Deci junghea pre voevozi, pre mai mari şi, cu dereptul zicînd, den bărbaţi pînă-n mueri şi coconii fără milă era <26v> ucişi. Şi răteza ca cu seacera spicele necruţat. Şi deaca se săturară de jefuit şi de tăiat, aprinseră şi cetatea, de arse pînă în themelie. 
     De-aciia se sculă Menelai, după spartul Troadei, de au chinuit pre mare şi au rătăcit. Şi deaca-şi află muiarea Elina în Eghipet, în cetate în Memfa, şi avu ospăţ de la Preteu împărat. Şi s-au mînat de tot 8 ai după răsipitul Troadii, pînă ce au venit Menelai în casă şi în Spart. 
     Iată se sfîrşi <27r> poveastea cu troiani, ca în scurt deplin. N-am scris ca Omir, că el au avut limbă dulce, de au fost drag a podobi povestile. 
     
     11. DE ÎNCEPUTUL RÎMLENILOR.
     
     Să înceapem a scrie de acuma tăriia şi putearea rumînilor, de unde s-au început şi au ţinut pămîntul tot şi ţări. [118] Deci, după prada Troadei, Enia, ginerele lui Priam craiu, au scăpat, sau-l de zlobozise oşteanii, el se mută cu toată ruda lui, cu cîţi scăpase, în ţara Veneţiei. 
     Deci Enea cu cîţi notase cu nunsul feaceră <27v> vrajă şi luară plăzuit, că le zise script să noate de acolea spre apus, pînă vor sosi la cîmp şi le se va umplea masa lor de hrană, acolo să descalece ţară, iară unde va muri o vită fugînd de ostenită, acolea să facă cetate; şi luară acest plaz.
     Deci sosiră la acel cîmp şi feaceră colibi. Acolo era iarbă, de o chema sealină, multă. Şi prînzind ei, unul gustă sealină. De-aciia şi altul, şi altul; atunce strigară: <28r> „Acum ni se împlu plăzuitul cu measele.” 
     Deci vrură să facă sfară cu scroafă groasă, iară ia se zmîci den mîna Eniei. El o goni tocma 4 mile, pînă osteni, şi scroafa obosi, de căzu, şi născură o dată 30 de purcei. Enia înţelease că se vor mulţi pre acolo şi auzi glas de-i zise să zidească acolea cetate. 
     Deaca începu a zidi, tîmplă-se de văzu foc dentru acel loc. Şi veni un lup den pădure şi purta gătejii, de băga în foc, iară un vultur <28v> bătea cu arepile şi aducea vînt de-l aţîţa. Iară o vulpe hitleană nemeri de-şi uda coada în apă şi scutura pre foc, de vrea să-l stingă. Ei-l aprindea, ia stîngea, însă apoi biruiră ei, iară ia fugi. 
     Deci precepu Enia că cu multe svade şi îndelungă vreame ei se vor înălţa pre alte limbi. Şi zidi cetatea Albă şi Lungă [119] ş-altă cetate, anume Leon. Şi au avut svadă multă cu domnul latinesc, lu Latin Favno, şi Turnos Savaitul <29r> şi cu alţi domni denprejur, şi totu-i bătea Enia. Apoi se împăcară şi împărţiră loc de ţară. 
     Deaca muri Enia, el stătu domn fiiu-său Ascanie, născut den Creusa, fata lui Priam craiu. 
     Dup-însul stătu fiiu-său Tever; şi era mîndru şi viteaz, şi muri necat. 
     De-acii rămaseră doi feciori: Nemitor şi Amulie. Nemitor luo domniia, Amulie, avuţie. şi se sculă Nemitor de ucise feciorii lu Amulie toţi, iară pre o fată el o puse popă şi puse leage: <29v> featele ce vor fi popi să nu se mărite. Iară ia se amestecase cu oarecine. 
     Deaca auzi Nemitor că e grea, puse de o păziia, pînă cînd născură doi geameni. Deci pre dînsa o băgară în temniţă, iară pre coconii-i lepădară cu un cin pre apa Tiveriei, să piară. Iară Dumnezeu-i cruţă, că-i găsi un porcariu, anume Festul, şi feace bine că-i duse acasă-şi, iară muiarea lui, Lupa, născuse un cocon mort, că fu voia lui Dumnezeu. De-aciia-i puse <30r> sugaşii în loc de feciori. De-aciia le zise nume: Rom şi Romil. 
     Deaca crescură, lor le era viaţa cu porcarii, de păştea turme şi fura. Cu neştiutul stricară turma lui Amulie, ce le era moş, tată mîni-sa. Deaci-i prinseră şi-i duseră la Amulie. 
     [120] Elu-i văzu voinici şi frumoşi şi află că-i sîmt nepoţi. Şi adunară gloate de scoaseră pre Nemitor den domnie şi deaderă lui Amulie domniia, iar Amulie deade avuţie multă nepoţilor, de rădicară <30v> oşti şi dobîndiră multe domnii şi ţărri. 
     După aceaea zidi Romil cetate preamare şi frumoasă. De la Adam pînă s-au făcut Rimul, 4708 de ai. Şi cu glas de bucin ură: să asculte toată lumea de cetatea ce i se puse numele Rim. Deci cîţi es de acolea, ei se cheamă rumîni. 
     
     12. ÎMPĂRĂŢIIA LU ROMIL, CE AU ÎMPĂRĂŢIT ÎNTÎIU ÎN RIM.
     
     Deaca muri moşul lu Romil, Amulie, atunce se rădică împărat Romil şi adună oameni mulţi denprejur, <31r> de-i băgă să lăcuiască în Rim. Şi fu întîiu împărat Rimului Romil. Şi-ş tocmi boiari sveatnici, tot înţelepţi, şi multe ţărri plecă supt sine. Şi împărăţi Romil 48 de ai. 
     Noman Pombilion stătu domn după Romil. Acesta tocmi 12 luni întru an, anume ghenuarie şi fevruarie, şi alte bunătăţi multe ijdări şi opri pre oameni să nu se închine bodzilor, ce să se închine lui Dumnezeu celui viu. Noman împărţi ocine den <31v> pămînt oamenilor să se hrăneaască. Şi împărăţi 52 de ani. 
     Til, 38. 
     Dup-îns Marchie, 42 de ai. 
     [121] Tarchinie, 20 de ai. În zilele lu Tarchinie pridădi Alexandru Machedon toată lumea. 
     După aceaea împărăţi ginerele lui Tarchinie, Tulie, 44 de ai. De la Romil pînă la Tulie, 204 de ai. Acesta dentîiu-l chema Serbie, iară romîneşte Şerb, că născuse dentr-o roabă. 
     La acesta, Tulie, aduse o muiare 9 cărţi, de avea plăzuiturile Seviliei. <32r> El băgă în foc trei dentr-însele şi i le plăti. Ia veni iară. El arse ş-alte trei, şi iară le plăti, că-i părea că nu-s de treabă. Ia veni şi a treia oară. Miră-se de-aciia împăratul, plăti şi aceale trei şi le arătă vrăjitorilor. 
     Ei răspunseră că spun de folos cetăţiei aceale cărţi. De-aciia le ţinea la cinste. 
     Acest împărat vrea să zidească în Rim besearecă şi, să pînd temeliia afund în pămînt, aflară un cap de os, de curea sînge cum ară <32v> fi tăiat atunce, şi-i era faţa caldă, ca de om viu.
     Deaca ştiu un filosof, anume Ersinie, zise: „Această cetate va fi cap a multe limbi, însă cu spata şi cu vărsare de sînge.” Şi puse nume beseareciei Capitol, şi de atunce şi pînă acum noi chemăm besearecile latineşte romîneaşte capişte.
     [122] Cetatea Rimului pînă la Tulie au fost supt împăraţi. Iară pentru că sili un fecior al lui Tulie, luo pre Lucritiia, muiarea lu Colatin, <33r> om de rudă bună, atunce se adunară toţi bunii Rimului depreună şi sfătuiră să nu mai fie împăraţi, ce tocmiră în toţi ani să-ş pue sfeatnici, cum zicem noi judeţ cu pîrgari, iară grecii ipat, pentru trufa lor. 
     
     13. DOMNIIA RIMULUI CEI ORÎNDIŢI.
     
     Deaca se scoaseră den Rim muncitorii, mai nainte de alţii dobîndi mesereare Vrut de la ipat şi Colatin. Să spunem puţinel de Vrut. Era oarecine în Rim, <33v> anume Marchie, de rudă bună şi plin de bunătate. Acestuia aruncă pizmă Tulie de-l tăe, şi pre feciorii, şi strînse bunătatea [123] toată la dinsul. Iară un fecior a lui Marchian, anume Vrut, să feace nebun, de scăpă de moarte. Şi-l puse Tulie măscărici coconiloru-ş. Vrut, el se chiamă nebun.
     Deci petrecea cu feciorii împăratului ca un nebun. Oarecînd Tulie tremise feciorii la Delfos, să întreabe de proroci: „Carele va <34r> fi împărat?” Şi mergea şi Vrut cu nunşii, de veseliia cu măscărnicii pre cale. Şi ducea daruri lu Apolon. Iară Vrut împlu un toiag de galbeni, că era găunos, şi-l ducea dar. Ei rîdea de darul lui Vrut. 
     Cînd vrură să iasă, ei întrebară pre Apolon: „Cine va domni rimleanii?” Iară lor li se răspunse: ”Cine va săruta mai nainte mumă-sa.” Alţii nu înţeleaseră, ce numai Vrut, şi grăbi de sărută pămîntul, că e maica tuturos. <34v> Alţii să întrecea să-ş sărute mumînile. 
     De-acii fu Vrut mai mare Rimului, cu sfatul bătrînilor, şi Colatin, iară dup-înşii alţii: Casie, Chicherone şi Levcole şi Catli, Catone şi Schipione. 
     Pombie Magnea să rădică voevod Rimului, cu sfatul lui Iulie, ce fu apoi Chesar. Acesta Pombie multe [124] războae pre mare şi pre uscat au făcut şi multe ţări au dobîndit. Şi-ntr-o dată ce au îmblat în oaste, el au dobîndit 1000 de <35r> cetăţi şi 540 de cetăţi, tot mari şi vestite. Şi au domnit 45 de ai. Şi s-au mînat de la Tulie pînă la Chesar 464, de au ţinut Rimul tot sveatnici. 
     
     14. ÎMPĂRĂŢIIA LUI GAIE CHESAR.
     
     Gaie schimbă domniia spre împărăţie, că pobedi fără de număr multe limbi şi ţări şi lărgi tăriia Rimului pînă la marginea pămîntului. Şi-ş puse nume Chesar, pentru că era zimislit în trupul maică-sa, şi cînd fu aproape de născut, <35v> ia muri, şi numărară lunile şi socotiră că e viu coconul într-însa. Deci o spentecară şi scoaseră coconul dentr-însa. Derept aceaea-i puseră nume Chesar, ce se zice spentecat. 
     Deaca muri Gaie Chesar, el stătu în urma lui Sevast Avgust. 
     
     [125] 15. ÎMPĂRĂŢIIA LUI AVGUST CHESAR.
     
     Acest Avgust sparse împărăţiia lui Potolomei. Deci de la Adam pînă la Potolomei şi pînă se rădică Avgust, 5457 de ai. 
     Acesta încă iubi să-l cheame Chesar, şi mainte <36r> de naşterea lui văzu tată-său un vis, că răsări soarele den trupul mueriei lui. Şi spuse un filosof, deaca auzi: „O, ome, împărat a taotă lumea veri naşte.” 
     Acesta, dentîiu cînd şedea, a mulţi făcea cazne reale. Iară u-nţelept scrise o hîrtie, de o aruncă naintea lu Chesar. În scriptură zicea: „Părăseaşte-te de-a muncirea!” 
     De-aciia se dereptă, de foarte socotiia şi nu minciia pre nime de grabi, că-l învăţă şi un filosof, anume Anthinodor, <36v> de-i zise: ”O, Sevaste, nu grăbi cu mîniia pre nimenea a lovi, ce mainte ceteaşte 24 de slove, anume a, b, v, g.”
     Alt nărav încă avea, că lua mueri de la bărbaţi, de zăcea cu nunsele. Iară Anthinodor meşterşugui se-l scoaţă den nărav, că văzu pre un boiarin plîngînd şi ştiu pentru ce plînge şi să vaetă. Că-i era zis de Chesar să-şi ducă muiarea la aşternutul lui Avgust, într-o raclă încuiată. 
     Anthinodor se cerşu de întră el în locul mueriei <37r> în secriu, cu sabiia goală, şi-l duseră la Chesar. Şi cînd vru să se culce Chesar, el descue racla. Anthinodor sări cu sabia la Chesar, de multu-l învălui, pînă cînd se jură că va părăsi acel nărav. De-aciia-l lăsă. 
     [126] El de-aciia goni de la sine măscărniciile şi cinstiia înţelepciunile şi cărtularii. Şi tocmi lumea toată supt sine, de-i da dajde. Şi au împărăţit 57 de ai. 
     
     16. DE DOMNUL NOSTRU IUS HRISTOS.
     
     Atunce cînd născu Domnul nostru Isus Hristos, n-al 40 de ai <37v> de împărăţiia lui Avgust, cînd tremisease să scrie lumea toată. De la Adam pînă la Hristos 5500 de ani. Şi pre ovreai-i domniia Irod. Atunce-i era dată domniia de la Chesar Avgust. 
     Şi fu Isus Dumnezeu şi om, şi făcea ciudese mari şi multe, şi învăţa oamenii cu adevăr, şi mulţi crezură întru Isus, că vindeca toate boalele dentre oameni. 
     
     17. ÎMPĂRĂŢIIA LUI TIVERIE CHESAR.
     
     După Avgust, el stătu Tiverie Chesar în Rim. Şi dentîiu aşa-l iubiia boiarii, cît îmbla <38r> şi zua şi noaptea fără păzitori şi fără arme, că de vrea pune vreun voevod sau vrea cinsti cu altă boerie, nu-l mai schimba. 
     Şi spuse şi o pildă, că era un om de avea o rană rea şi plină de puroi împuţite, şi-l mînca muştele. Oarecui-i fu milă d-insul şi vru să le gonească. El zise: „Lasă-le că sîmt sătule aceastea, de nu mănîncă rău, numai ce ling, iară de vor încăpea nişte flămînde, mai rău vor mînca.”
     [127] Aceastea grăi Tiverie <38v> de boiari: să fie în vreame multă pre mesereare, pînă se satură. Deci mai nu mănîncă rău pre săraci. Aşa era dentîiu. Apoi feace bogat rău şi pierdea mulţi fără vină. 
     În al 19 an de domniia lui Tiverie, pre Isus Hristos l-au răstignit ovreaii pre cruce şi Pilat întru Ierosalim, ş-au arătat moartea şi au fost îngropat. De-acii au prădat iadul şi i-au spart tăriia şi au învis a treia zi de moarte. Şi, după ce s-au înălţat <39r> la cer prespre 40 de zile, Mariia Magdalina s-au dus tocma la Rim de-au jeluit. Şi atîta se mînie Tiverie Chesar, cît au muncit preuţii şi cărtularii jidoveşti, mai vîrtos pre Pilat, pînă ce au murit. Tiverie au domnit 23 de ai. 
     
     18. ÎMPĂRĂŢIIA LUI GAIE CHESAR.
     
     Deaca muri Tiverie, dobîndi steagul Rimului nepotu-său Gaie. Avea viaţă spurcată şi nărav sireap şi ucigaşu, şi siliia feate, şi de ruda lui ruşina, şi <39v> numai ce bea şi mînca, cu alăute şi cu măscărici. Şi mulţi cu avuţie ucise fără de vină, de le lua bunătatea. 
     Acesta oarcînd văzînd tină pre uliţa Rimului, deci nevoi pre Uespasian voevodul de o au curăţit cu poala lui. Şi peri jungheat la războiu. 
     
     19 ÎMPĂRĂŢIIA LU CLAVDIE CHESAR.
     
     Apucă Clavdie domniia şi era blaznă şi fricos. deci cînd venia cineva la dins, mainte-l cerca să nu fie armă ascunsă.
     [128] în zilele acestuia <40r> fu foamete mare prespre toată lumea. Şi au domnit 13 ai şi 9 luni. 
     
     20. ÎMPĂRĂŢIIA LU NERON CHESAR.
     
     Stătu şi Neron, şi era fără ruşine şi plin de curvie. Făcea-ş voia trupului şi pre voia pîntecelui, mînca şi bea fără rînd, şi era tot beat de vin. 
     Acesta-ş ucise pre umă-sa şi răstigni pre sveti Petr şi tăe capul lu sveti Pavel apostol, şi mult rău feace celora ce mărturisiia numele lu Hristos, că e fiiul <40v> lu Dumnezeu. 
     Deaca-i văzură rîmleanii viaţa porcească, întinată şi împuţită, el era urît tuturor şi-l părăsiră, şi să spăre, de se junghe însuş. Şi au domnit 13 ai. 
     Iutulie 8 luni. Şi semnă un numărătoriu de steale ceasul cînd va muri şi fu aşa. 
     Athon, 3 luni şi muri ucis de Uespasian. 
     
     [129] 21 ÎMPĂRĂŢIIA LU UESPASIAN CHESAR.
     
     Veni rîndul la Uespasian la domnie, că-l alese sfatul şi oştile pentru că era înţelept şi bărbat bun <41r> şi cu năroc. 
     Acesta multe împărăţii au biruit şi multă avuţi adună, şi se întoarse în Rim pre mare, iară pre tit, fiiu-său,-l lăsă în Ierosalim cu oşti, să-l pleace, că se lepădase de-a firea supt rimleni. 
     Deci s-au închis în cetate mulţi ovreai, fără de numă, iară Tit au ocolit cu oştile cetatea şi o au bătut doi ai, pînă i-au flămînzit, şi au răsipit cetatea şi le-au ars beseareca. De-aciia au perit unii de foame, alţii ucişi, <41v> tocma o mie de mii, şi şi-au luat robi 207 de mii. Aşa păţiia rău mare şi foame, cît unii-ş mînca feciorii, că-i ajunsese atunci pedeapsa lui Isuss, cum zisese că nu se va ţinea piatră pre piatră, ca să nu să răsipească cetatea cu besearica, şi lor perire. 
     Aceastea fură, deaca trecură 40 de ai după înălţatul lui Hristos în cer. Uespasian au domnit 10 ai şi au murit bătrîn. 
     
     [130] 22. ÎMPĂRĂŢIIA LUI TIT FIUL LUI SPASIAN.
     
     <42r> Lasă-ş domniia lui fiiu-său, lu tit, om dumnezeesc şi preavoinic, bun şi ogodnic şi foarte îndurătoe şi darnic. Şi-l iubiia boiarii şi toţi ţăranii de pren toată lumea. 
     Acesta multă bărbăţie arătă, cît de vrea ş-altă lume alăturea, destoinic ar fi fost a o ţinea şi a o derepta. Şi zicea toţi: „Pînă nu vom vedea faţa împăratului să nu ne întoarcem întristaţi şi mîhniţi.” 
     Ce-l apucă moartea mainte de vreame, numai ce domni <42v> doi ai. 
     
     23. ÎMPĂRĂŢIIA LU DOMENTIAN
     
     Mută-se partera de domnie lui Domentian, pare-ţ că nu ea frate dentr-un sînge cu Tit, că pohtiia avuţie şi aur şi argint, de cîrciumăriia vniturile şi adăogea vamele, vărsa sîngele fără de milă şi prăda oamenii. 
     Acestuia spuse un filosof, cum şi cînd va muri şi cine va domni dup-îns. Elu-l chemă aproape de el, de-l întrebă: „Dară tu, ome, cum şi cîndu-ţ va fi <43r> sfîrşeniia?” 
     El spuse adevăr, iară împăraul vru să-l lase în menciună şi zise să-l arză de viu. Şi atunceş căzub ploae mare, de stinse focul, şi roaseră neşte cîini legăturile, de-l sloboziră, şi fu cum zise filosoful. 
     Acest Domentian mult rău făcea celor ce credea în Hristos şi trimise de aduse nepoţii lui Iacov şi ai Iudei, fraţii lui Hristos trupeaşte, den ruda lui David. Şi-i întreba de împărăţia lui Hristos, unde-i şi cînd va fi. Ei răspunseră <43v> că va fi la sfîrşeniia veacului, şi nu e de pre ceastă lume împărăţia lui Hristos. Elu-i lăsă, nu-i mai învălui şi porunci să nu mai muncească pre creştini.
     Şi domni 15 ai; rău fu, rău se sfîrşi. 
     
     [131] 24. ÎMPĂRĂŢIIA LU NERUE.
     
     Cîndu-ş deade acesta sufletul cu nevoe, Nerue dup-însul dobîndi domniia. Om bun şi milostiv şi nu iubiia strîmbătăţile, nice pre nime, ce domni 1 an şi patru luni. 
     
     25. ÎMPĂRĂŢIIA LU TRAIAN CHESAR.
     
     Puse-se în scaun, de împărăţiia Traian, voinic şi bărbat, viteaz şi răbduriv întru judecată şi derept şi nefăţarnic. 
     Acesta plecă cerbicea eghipteanilor şi birui trufa turcilor şi în puţină vreame de marginea pămîntului pînă în margini o primblă şi toţi înălţaţii supt sabiia Rimului plecă. 
     Acestuia-i părea rău de ceia ce păţiia rău şi-l durea inima de ceia ce boliia, nemearnicii-i miluia, soţii-ş i dăruia <44v> şi răbda multe hule omeneşti. 
     Acesta încă zicea: „Cade-se împăratului a se asemăna cu răbdarea lui Dumnezeu.” Deci naintea a toată curtea deade-şi sabiia goală în mîna pîrcălabului şi-i zise : „De vezi că domnesc preste leage, loveaşte-mă fără milă cu sabiia, iară de merg pre leage, tu mă cruţă.” 
     [132] Acesta împărăţi 19 ai şi 6 luni. Şi în zilele lui multu se cutremură pămîntul prspre toată lumea, şi multe cetăţi <45r> s-au răsipit, şi mulţi oameni au perit. 
     
     26. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ANDRIAN.
     
     Traian, elu-ş deade domnia, la moarte, ginere-său, lui Andrian. 
     Acesta se veseliia cu cărţile ellineşti şi întreba cuvinte scumpe, şi cinstiia pre ceia ce ştiia carte bine, şi-i dăruiia, şi-i purta cu nunsul în oaste şi acase, şi pre toate drumurile. Şi era tuturor preadrag, sveatnicilor şi gloatelor. 
     Acesta pre ovreai de totu-i sfîrşi şi-i pierdu, pentru ce se lepădase de a-şi pleca cerbicea <45v> supt jugul Rimului, şi le sparse cetăţile şi le arse casele. Şi-i junghea den mic pînă în mare şi le pustii ţara, iară cetatea Ierosalimului den rădăcină o răsipi. Şi iară feace de băgă ellini să lăcuiască, şi-i puse nume Elie cetatea. 
     Şi domni 21 de ai. 
     
     27. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ANTONIN.
     
     Antonin luo cunună de domnie şi era om bun pre creştini, unde-i vedea mergînd sara, demăneaţa <46r> la besearecă de se închină lu Hristos, ca şi ei bodzilor. El porunci pretutindenea [133] să le dea pace, ca să-ş ţie leagea; pentru aceaea-l chema blagocestiv. Şi domni 22 de ai. 
     
     28. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MARCO ANTONIN.
     
     Şi dup-îns stătu Marco domn. Acesta încă era plin de toată înţelepciunea şi ştiinţa, şi avea dar şi chip de omenie bună, şi-i era dragi înţelepţii şi cărtularii, şi era preaîndurătoriu şi darnic. 
     Spuseră că năvăliră vrăjmaşi <46v> mulţi cu oşti spre ţara Rimului, de o prăda, şi nu avea de unde lua bani să rădice oşti. Ce scoase toate ferecăturile împărăteşti, cîte era de aur şi cîte era de argint, scule, mărgăritariu, căftane, stime şi veşmentele împărăteseei, la tîrguri le scoase, de cumpăra cui trebuiia, şi strînse avuţie. Deci rădică oşti şi obori toţi vrăjmaşii supt sabiia lui. Şi multe talere de aur şi de argint aduse <47r> şi de alte avuţii, şi strigă: „Cine va vrea de voia lui să ia galbeni şi să întoarne ce-au cumpărat, noi vom da, iară de nu va vrea, în voia lui să fie.” 
     Aşa era viaţa acestui împărat bun, că pre săraci cu birurile nu-i asupriia. Şi domni 20 de ai. Şi pentru că era bun şi milostiv, lui-i fu moartea ca un somn de adurmire. 
     
     [134] 29. ÎMPĂRĂŢIIA LU COMOD.
     
     Miru-mă cum nu-ş arăduce fecior a părinte, că să-i leu, pardos tigr, toţi fac puii mînioşi, cum sîmtu <47v> şi ei. Dară den om bun cum nu născu bun? Că feciorul lui Marco, Comod, stătu împărat, ce nemică nu-şi semăna la nărav cu tată-său. Că-i era viaţa cu hlapii şi cu curvele, cu beţivii, şi-i era gata sabiia a tăiarea în boiari şi înţelepţii şi bunii.
     Deci cumu-i fu viaţa, aşa-i fu şi moartea, că muri otrăvit. Şi domni doi ai. 
     
     30. ÎMPĂRĂŢIIA LU PERTINAX.
     
     Dup-însul stătu Pertinax preabătrînul. Şi domni <52r> un an. 
     Iulian cumpănă împărăţiia, ce nu-i fu folos d-însa, că se sculă Sevir, de-l tăe. Şi domni 9 luni. 
     
     [135] 31. ÎMPĂRĂŢIIA LUI SEVIR ŢAR.
     
     Acesta Sevir mult au îmblat de-au dobîndit ţărri şi cetăţi, şi s-au dus pre apa Nilului foarte mult, deci cîte au găsit, toate le-au luat. 
     Iani să spunem de Nil că iase dentr-un munte, ce-l cheamă Atlant, la un loc anume Machentida, spre apus, aproape de ochian. Şi e mai înalt de toate măgurile <52v> a toată lumea, şi nime nu i se poate urca în vîrh, şi numai ce i se topeaşte zăpada în miază-vară. Atunce vine Nilul mare, luna lu avgust. 
     Acesta muncă multă şi goană punea pre creştini. Atunce se munci şi Linodid, tatăl lui Orighin. 
     Şi domni 17 ai. Aşa-i era năravul: Cînd vrea fi în pace, oarece vrea cugeta de demăneaţă, de-aciia se osebiia însuşi, de vrea vorovi de boiari şi de mesereri. De-aciia şedea de judeca pînă amiazăzi. <53r> După aceaea încăleca, de se prembla puţinel. De-aciia prînziia şi vrea durmi puţinel. Deaca se scula, el să scălda. De-aciia cetiia cărţile greceşti şi lătineşti pînă sara. Iară la prazdnice mari cheltuială făcea la masă. 
     
     32. ÎMPĂRĂŢIIA LUI DECHEI CHESAR.
     
     Stătu şi Dechei împărat în Rim. Şi rădică goană mare spre creştini, şi mulţi se munciră pentru Hristos, de luară [136] cunună de mucenic. Atunce vru să se muncească şi Orighin, ce nu putu <53v> răbda. Ce se lepădă de Hristos şi rău eretic se feace, că era prea cărtulariu, de scrise hule reale spre Hristos şi alte îmblături. 
     Acesta Dechei domni doi ai şi muri necat într-o tină la un războiu. 
     Gala, doi ai.
     Valerian, 15 ai. 
     Agalian, 9 ai. 
     Clavdie, 1 an. 
     Avrilian, 2 ai. 
     Prov, 6 ai. 
     [137] Numerian, 2 ai. 
     Marin, 2 ai. 
     Andonic Caracal, 8 ai. 
     
     33. ÎMPĂRĂŢIIA LUI DIOCLITIAN ŞI A LUI MAXIMIAN.
     
     Luară steag de domnie Dioclitian <54r> şi Maximian. Amîndoi era într-un nărav rău şi făcea cumu-i învăţa Satana: jungheri şi ucisături, vărsare de sînge şi temniţe, rane, sau ce rău era să nu se facă atunce pre cei ce era creştini! Că se nevoiia den rădăcină să zmulgă creştinătatea şi de tot să o stingă. Şi scrîşniia cu dinţii spre turma lui Hristos, ca nişte cîni turbaţi, că era curvari, cît nu avea saţiu, şi plini de tot răul. Şi răi <54v> era, rău se sfîrşiră, că Dioclitian arse ascuns într-o pleavniţă, iară Maximian-îl umplură viermii de viu. Şi aşa-şi lepădară sufletele. 
     Şi au domnit 20 de ai. 
     
     [138] 34. ÎMPĂRĂŢIIA CONSTEI; TATĂL LU CONSTANTIN ÎMPĂRAT.
     
     Acesta Consta mainte era ginere lui Maximian, că-i ţinea o fată, anume Theodora. De-acii născu dentr-însa pre Constie, tatăl lui Gal şi a procleatului lu Iulian, cela ce-ş călcă leagea. 
     Şi împărăţiia <55r> Consta Vretania şi Galia şi Alpa, iară Maxentie ţinea atunce Rimul şi Italiia. Şi împărăţi Consta 4 ai. 
     
     35. ÎMPĂRĂŢIIA LU COSTANTIN, MARELE ÎMPĂRAT ÎNTÎIU ÎN CREŞTINI.
     
     Deaca stătu împărat Costantin, feciorul Costei, născutul den svetaa Elina, pre partea tătîne-său, că atunce se răshirară multe părţi împărăţiia Rimului: Maxentie luase Rimul, Sevir altă lature, Maximian alta, aşijderea Galerie; [139] şi poronciră rimleanii la Costantin, <55v> ca să-i izbăvască de muncitori. Atunce rădică oşti spr-înşii şi-i se arătă crucea den ceriu şi fu cuvînt: „Costantine, cu aceasta veri birui!” Şi feace steagul cu cruce. 
     De-acii mearse şi birui pre toţi, şi fu însuş împărat întîiu creştinesc. Şi abătu de surupă casele idolilor şi astupă capiştele unde purta ellinii sfara dracului, şi le sfîrşi toată spurcăciunea lor. Şi deşchise besearecile creştineşti, şi se lărgi <48r> preste toată lumea ca cu un bucin de aur glasul lui, de la marginea pămîntului pînă în margini, să răsună cătră credinţa lui Hristos.
     De la Hristos pînă la Costantin, cînd adună săbor în Nichei, de alease leage creştinească, 318 ai, iară de la Adam 5836 de ai. 
     Costantin dărui pre părintele lui, papa Selevestru, cu cetatea Rimului, şi carii vor fi dup-îns. Iară elu-ş feace cetate împărătească Ţarigradul, la Vizantiia, 5852 de ai. Atunce <48v> au aflat Elina crucea lui Hristos.
     Şi au împărăţit Costantin 32 de ai şi 11 luni. La moartea lui puse domn pre partea Răsăritului al doile fiiu, Costantie, iară pre Consta şi Costantin, lor le deade Apusul şi Galia; ce se stinseră curînd, o, amar, că se sfădiră adins ei-şi. 
     
     [140] 36. ÎMPĂRĂŢIIA LU COSTANTIE, FECIORUL LU COSTANTIN.
     
     Veni toată împărăţiia la Costantie, şi puse pre nepotu-său Gaie, feciorul lui Costantin, să fie chesar. Deaca-l ştiu că se <49r> rădică să fie împărat, elu-i tăe capul, şi de-aciia se începu rău. 
     Şi domni Costantie 24 de ai. 
     
     37. ÎMPĂRĂŢIIA LUI IULIAN, CĂLCĂTORIU DE LEGE.
     
     Iată că stătu şi Iulian, fratele lui Gal, cu viaţă împuţită, porcească, de fu chesar. Şi deaca muri frate-său Gal, atunce si se lepădă de Dumnezeu şi părăsi leagea creştinească. Deci se lepi de dracul şi rădică arme şi războae spre Hristos. 
     Deaca auzi aceasta Costandie, de scîrbă elu se războli şi muri. <49v> De-acii stătu împărat Iulian. Atunce ivi veninul amar de la inimă ce avea. Deci huliia pre Hristos şi zicea că i-au sfîrşit ruda şi i-au spart leagea moşilor. Şi vărsă sînge creştinesc fără milă şi-i pierdea cu groaznice morţi. 
     Însă ochiul drept nu doarme. Ce văzu răotăţile lui şi nu răbdă îndelung, ce-i tremise sfada cu turcii. Deci, [141] ducîndu-se el la dinşii, mîniia lu Dumnezeu-l săgetă pre cale. Şi domni <50r> 2 ani. 
     Iuvian domni 9 luni.
     Ualentianin, 1 an.
     Ual, frate-său, 13 ani. 
     Gratian şi cu Alestin, 3 ani. 
     
     38 ÎMPĂRĂŢIIA LUI THEODOSIE CELUI MARE.
     
     Gratian, pînă era viu, deade domnia despre Răsărit lu Theodosie; el ţinea Rimul. Ce curundu-l junghiară nişte vrăjmaşi.
     Iară Theodosie purcease la Rim. Cînd fu în Solun, avu împutare cu soluneanii, deci tăe 15000 de oameni.
     [142] Deaca sosi în Rim, toţi vrăjmaşii lu Gratian i pierdu şi deade domniia <50v> Rimului lu Alend, fratele lu Gratian. Ce nu trăi mult, că se rădică oarecine, anume Evghenie, spr-insul. El, de frică, se spînzură. 
     Iară se rădică Theodosie cu oşti spre Evghenie şi-l dobîndi, de-l pierdu. 
     Al doile an den domniia lui Theodosie fu al doile săbor a toată lumea, adunat în Ţarigrad, 150 de părinţi. 
     Theodosie puse în Rim domn pre fiiul său Onorie. Şi domni Theodosie 17 ani şi muri în Mediolan, unde era Amvrosie arhiepiscopul. <51r> 
     
     39. ÎMPĂRĂŢIIA LU ARCADIE.
     
     Rimul domniia Onorie, iară frate-său Arcadie, Ţarigradul, feciorii lu Theodosie.
     Aceştia amîndoi, cînd era coconaşi, ei învăţa carte la sveti Arsenie şi-i certa tată-său, să asculte de dascăl. Ei se lăuda cu rău, cînd vor fi împăraţi. Arsenie fugi de frică la călugărie. 
     Iară deaca fură ei împăraţi, cerca pren toaă lumea să-l miluiască, şi-l aflară. Deci-i scriseră carte, doară e trebuiaşte milă, se-i <51v> tremiţă şi să-i iarte de greşală. 
     [143] Acesta Arcadie avea o muiare, anume Evdoxiia, foarte rea şi lacomă şi-ş purta bărbatul cum era voia ei. Şi-l nevoi de scoase pre sveti Ioann Zlatoust den iparhie, pentru că-i învăţa pre binele lor, să le fie de spăseniie. Arcadie domni 14 ani. 
     
     40. ÎMPĂRĂŢIIA LU THEODOSIE CEL MIC.
     
     Deaca muri Arcadie, lăsă-şi cununa şi scaunul fiiu-său, lui Theodosie, născut den Evdoxiia. Iară el era tinerel de 7 ani; elu-l învăţa soru-sa Polhiriia toată <56r> înţelepciunea. Şi nu-i cuteza nimenea, pentru frica lui Izdigherd, domnul tucesc, că-l rugase Arcadie să-i fie priiatin feciorului. Pentru aceea tremise un boiarin a lui socotitor şi scrise la boiari: „Carele nu să va pleca, eu voiu veni de voiu face izbîndă coconului.” 
     Deci, deaca veni în vîrstă de însurat, soru-sa Polhiriia grijiia să-i afle soţ. Era întru Athina un om, anume Leontie, şi ştiia tot numărul stealelor şi avea doi feciori <56v> şi o fată, anume Athina, de era preafrumoasă.
     [144] De-aciia, la moartea lui Leontie, el împărţi toată avuţiia feciorilor, că era bogat, iară featei lăsă numai 100 de galbeni şi-i zise: „Socoteşte-ţi atîta şi frîmseţile!”, că-i cunoştea în steale ce va fi. Iară fraţii după moartea tătîne-său, nice atîta nu-i deaderă. 
     Ia se sculă cu o mătuşe a ei, sor tătînesău, de se duse în Ţarigrad şi-ş plîngea strîmbătatea înaintea <57r> Polhireei. Ia o văzu aşa tinără şi frumoasă şi se miră de înţelepciunea ei, şi ştiu că e fată curată. Şi încă nu era creştină, şi o deade la Pavlin logofetul, de o boteză şi-i puseră numele de Evdoxiia. 
     De-acii feaceră nunta şi o cununară, de fu împărăteasă. Şi născu şi o fată, de fu apoi dată de Theodosie după Valentian, împăratul de Rim. 
     Să spunem puţinel de rimleani, ce li s-au tîmplat. 
     Era în Rim un boiarin mare, anume Maxim, <57v> şi avea o muiare preafrumoasă. Şi o preaîndrăgi împăratul şi meşterşugui de dobîndi inelul lu Maxim, şi-l tremease la muiare-i de o chemă cu numele lu Maxim. Ia crezu şi mearse la aşternut. Împăratul o prinse de o ruşină. 
     Deaca auzi Maxim, foarte se mînie şi rădică sfadă rea pre împăratul de săvîrşit, i tăiară capul şi ruşină şi împărăteasa. Iară ia de scrîbă tremeas la Ghezerih, domnul Andalului, şi se sculă cu oşti, şi veni de luo Rimul <58r> şi robi lu Maxim muiarea şi fata. 
     Pînă atunce s-au ţinut de rumîni Rimul. De-aciia încăpură uandalii, că stătu împărat Maxim, cela ce feace atunci răzmiriţa. Şi dup-îns Olevrie. 
     [145] De-acii Manor. 
     Dup-îns Glicherie. 
     De-aci Nepotian şi Orest şi fiiu-său Romil. Întîiu marea cetate Rimul o au împărţit Romil şi apoi iară o au împărţit şi i-au fost perirea de la Romil. De-aciia o luară streinii, şi toţii voevozii, pîrcălabii, nimearnicii fură plecaţi <58v> supt andali. 
     Deci, de-acum iară să îndereptăm pre poveaste înainte cum mearge.
     Cumu-ş împărăţiia Theodosie împreună cu soţu-său, împărăteasa Evdoxiia, veniră şi fraţii ei dentru Athina. Ia le zise: „De nu mă vreaţi dosădi, nu aş fi astădzi împărăteasă.” i fură puşi de împăratul boiari mari. Ce nice un bine pre lume nu iaste ca să nu se amestece cu scîrba şi cu mult amar: soarele-l acoper nourii, aşa şi pre bine vrăjmaşii. Deci, ce vom să spunem? 
     <59r> Viia bine Theodosie cu împărăteasa, în toate zilele în dezmierdăciune. Deci de năprasnă veni ca un vînt cu vivor urîciunea. Că aduse oarecine împăratului un măr preamare şi frumos. El se miră şi-l tremise împărăteasei. Ia încă se miră şi-l tremise la Pavlin, naşu-său. El nu ştiuse de măr, că au fost în mîna împăratului ce i-l duse dar.
     Deaca-l văzu, elu-ş prepuse cu gînd rău şi tremease atunceş de o chemă şi o întrebă: „Unde e mărul?” Iară ea se jură că l-au <59v> mîncat. El atunce-i arătă mărul şi-i scoase minciuna în faţă. Deci pre bietul Pavlin i tăe capul atunceş, iară pre împărăteasă o goni de la dins. Ia se duse la Ierosalim şi multă milostenie împărţi mănăstirilor şi mişeilor şi se sfîrşi acolo. 
     [146] Acesta Theodosie i se arătă 7 coconi, den somn adormiţi den zilele lu Dechei ascunşi în cetatea Efesului de frica muncilor şi au dormit 372 de ani. 
     Acesta împărat fu aromit <60r> de un scopit, anume Hrisafie, de-ş goni soru-sa de la dins, Polheria, că era om hitlean şi rău. Apoi o chemă iarăş împăratul la dins. 
     Theodosie au domnit 42 de ani. 
     
     41. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MARCHIAN.
     
     Rămase împărăţiia la soru-sa Polhiriia, după moartea lu Theodosie, şi era preaînţeleaptă. Deci văzu că nu poate fi Ţarigradul fără împărat, că feciorii lu Theodosie nu trăiră. Deci alease ia pre un om bun, anume Marchian, şi mainte-l jură că o va lăsa <60v> să-şi ţie fetiia, cum s-au făgăduit lui Dumnezeu den tinereaţe; atunce-l cunună împărat. 
     Acest Marchian era de rudă measeră, ce era un nărav bun şi înţelept; deci întrase a sluji în curte. Oarecînd, într-o oaste, eşise cu grecii, că le prăda turcii ţara. Elu se războli pre cale, de záăcea înt-un sat, la neşte oameni şi se înfîrtăţi cu nunşii. 
     Deaca se sculă den boală şi se duseră la vînat şi osteniră gonind, de-acii se culcară ca să doarmă. Şi mai nainte <61r> se deşteptă unul, văzu un vultur desupra lui Marchian, de-ş tinsease arepile, de-l umbriia. Atunce deşteptă pre frate-său şi-i arătă. Pentru aceaea cunoscură că semnează că va fi Marchian împărat şi-l deşteptară, de-i spuseră cu bucurie. Atunce-l dăruiră cu 300 de galbeni, ca să nu-i uite cînd va veni la împărăţie. 
     [147] Elu se duse la Ţarigrad şi se lepi de Aspar, ce era voevod pre toate ceatele. Tîmplă-se de se duseră în oaste, să se bată cu Gheezerih, <61v> domnul Andalului. Şi fură biruiţi şi fu Mrchian prins viu, şi cu alţii. De-aci-i ţinea în legătură, şi văzu şi Ghezerih un vultur umblînd cu arepile pre Marchian durmind în legătură. Deci se miră foarte, deci cunoscu că va fi în bine mare, şi legă cu nuns jurămînt, de va fi împărat, să fie cu pace cu Ghezerih. 
     Deci caută: pre cine cruţă Dumnezeu, paserile încă-i slujesc şi păgînii-l cinstesc. 
     Deci-l tremise cu soţii-ş, cu toţi în Ţarigrad şi fără zăbavă stătu împărat. Deci chiemă pre Tatian, deci-l puse patrichie şi pre Iulie voevod Iliricului, că-i erafraţi pre cruce şi-i făcuse mult bine în sărăcie. Marchian împărăţiia, iar Polhiriia zidi beseareca Vlaherna. 
     Atunce fu al patrule săborul a toată lumea, adunată în Halchidon, 630 de părinţi. 
     
     <62v> 42. ÎMPĂRĂŢIIA MARELUI LEONT.
     
     Atunce era boeriu mai mare Aspar, de avea o slugă, anume Leont, şi era pus pre toată avuţiia lui, să o ţie. Deci îl rădică împărat, ca să-i pue un fecior a lui chesar, că nu lăsa Dumnezeu pre Aspar să fie împărat că era arian. Aşa se înşelă în nădeajdea înţelepciuneei omeneşti.
     [148] După aceaea să apropie Aspar la împăratul cu mare îndrăznire şi zise: „O, împărate, nu se cade cine poartă caftan mohorît să grăiască menciuni! împle-mi ce-ai făgăduit, de pune <63r> un fecior al mieu să fie chesar!” 
     Împăratul grăi: „Cine poartă căftan mohorît nu se cade să fie biruit de sluga-ş, ce se asculte sluga de împăratul.” 
     Acest împărat află comoară multă şi rădică oşti pre liviani şi Gheezerih, şi puse voevod pre cumnatu-său Vasilesc oştilor. Şi era pre mare şi pre uscat ca năsipul de mulţi, de bărbaţi buni şi viteji. Ce fu mai tare şi mai putearnic aurul decît mulţimea oştilor, că poate sparge cetăţi şi a răsipi <63v> ziduri. Aurul poate birui războiul, poate piiarde toate bărbăţiile, că e segeată lucie şi se înfige lesne la inimă de om. 
     Aurul lu Gheezerih şi-i fu de ajutor, şi pre ascuns tremise la Vasilesc. Elu se amăgi de dragostea aurului. Deci, cînd fu la războiu, el întîiu începu a fugi. De-acii îndărătnici pre toţi a fugi. 
     Ian căutaţi, cîte limbi şi oşti adunate în lucire de aur le birui! Aşa se tîmplă grecilor în Livia.
     Şi domni 17 ani. 
     
     43. ÎMPĂRĂŢIIA LUI <64r> LĂV CELUI MIC.
     
     Acest Leu nice un fecior nu avea, numai o fată, anume Areadniia şi o mărită după un boiarin, anume Zinon. [149] Deci născu dentr-însa un cocon numele Leont. Acestuia-i deade la moarte moşu-său împărăţiia ce numai ce domni un an. 
     
     44. ÎMPĂRĂŢIIA LU ZINON VÎRCOLACUL.
     
     Zinon, tatăl său Leont nu era derept la credinţă creştinească, ce mulţi den turma lu Hristos munciia şi păstorii turmeei încă-i slutiia <64v> rău. Şi bău şi el păharul ce adăpa pre alalţi, că-i spuse un cetitoriu de steale cumu-i va fi sfîrşitul. Deci mulţi voinici pierdu den curte. şi domni 17 ani. 
     
     45. ÎMPĂRĂŢIIA LU ANASTASIE ŢAR.
     
     Trecu împărăţia grecească şi la Anastasie Ceurul, ce cum era el, aşa avea şi viaţa ceură. Că ceură dentîiu-ş strînb spre eresa lui Evtihie. Deci dentr-însul se scorni negură întunecată şi vihor iute pre creştini. Deci începu pre patriar şi den scaune cu ruşine <65r> a-i scoate, ca neşte făcători răi, şi-i goniia pre cei creştini derepţi şi groznice munci-i munciia, şi era pretutindenea suspin şi plîngeri, şi-l blăstăma mulţi de faţă, să împle rău. 
     [150] Deci, oarecînd durmind el văzu în vis: un om mare ţiind o hîrtie, de era numele lu Anastsie scris. Şi zise cu mînie: „Bunătăţile Ezecheei le văzu Dumnezeu, de-i mai deade viaţă 15 ani. Iară năravul tău cel rău văzu, deci ţe-au tăiat den viaţă 15 ani.” i-l rase <65v> den hîrtie. De-acii se foarte mîhni şi muri curînd de tunat şi fulger, şi fu îngropat. Prespre puţine zile, el strigă se-l dezgroape şi se ruga cu omilenie de la inimă. Iară priveghitorii răspunseră că domneaşte altul şi nu-l descoperiră. 
     Puţină vreame trecu, fu descoperit şi-l găsiră că-ş mînca tot, şi paşmagii, şi mestii, şi braţele, ca de striin. 
     Nu era de tot rău Anastasie, ce era şi bun. Că de nu vrea fi întunecat cu acea vîrcolăcie, <66r> de făcea rău pravoslavnicilor, aimentrea el era bun. Că era semnat un lucru rău în ţara grecească şi rodise o poamă rea şi iute, şi nu altă, ce era prins un nărav rău, de toţi oamenii, şi de mueri, şi de copii, şi de toţi cîţi se scîrnăvesc şi se pişe, pînă în robi şi-m mişei, pus era să dea bir la anul un florint de argint, cum se zice, 12 aspri derept un om, deci toţi, pînă şi în coconi, iară derept vită, de toate 6 mangîri, de da <66v> în visteariul împăratului. Iară Anastasie fu rugat de neşte părinţi călugări de zmusle den rădăcina acea dobîndă împuţită şi de ocară altor ţări. 
     Anastasie au domnit 27 de ani. 
     
     46. ÎMPĂRĂŢIIA LU IUSTIAN ÎNTÎIU.
     
     Acestuia Iustian se grăieşte că i-au dat Amantie, un boiarin, avuţie multă, ca să năemească ceate de voinici, [151] să rădice împărat pre un fecior a lu Amantie, anume Theocrit. Îară Ustin, cu avuţiia altora, dobîndi şi el împărăţiia. Şi era bun şi înţelept, şi scoase eresa den ţara <67r> a maniheilor. 
     Atunce se creştină Alamundar, domnul turcilor. Mearseră la dins acei eretici manihei, de vrea să-l scoaţe den credinţa dereaptă la eres, de zicea că au chinuit Hristos pre cruce cu trupul şi cu dumnezeirea. El vru să le arate menciunile, deci puse de-i şopti oarecine la ureache. De-acii se feace mîhnit. Ereticii-l întrebară. Elu le răspunse: „Veni-m veaste că au murit arhanghel Mihail.” Ei ziseră: „Nu creade, că nu mor îngerii.” Iar el zise: „De nu mor îngerii, nice dumnezeirea <67v> n-au chinuit împreună cu trupul.” Ei se duseră ruşinaţi.
     Iustian au domnit 9 ai. 
     
     47. ÎMPĂRĂŢIIA LUI IUSTINIAN CELUI MARE.
     
     Deaca-ş deade Iustian datoriia datornicului şi lipi lutul de ţărînă, el stătu împărat frate-său, Iustinian cel Mare. Acesta întîiu rădică oşti pre Ghelamer, domnul andalilor, [152] că scrise Indirih la împăratul, de-l rugă şi-i spuse că l-au închis Ghelamer în cetate cu muiarea şi cu feciorii şi i-au luat domniia. Iară împăratul tremease voevod pre <68r> Velisarie cu oştile, şi se duse cu mulţime de voinici, de se lovi cu Ghelamer la războiu. Deci-l birui şi-l prinse cu muiarea şi cu feciorii şi-i sparse cetatea, de găsi avuţie multă, fără număr, şi-l duse legat la împăratul, cu toată avuţiia lui. 
     Acesta Velisarie bun bărbat se arătă grecilor: de suliţa lui să spăre Hozroi, domnul turcesc, şi dobîndi Rimul cel bătrîn şi le prinse domnul, de-l duseră legat, şi alte multe războae birui. Şi pre împăratul Iustinian den perire-l scoase, <68v> că se rădicase o rudă a lu Anastasie, cu o samă de oameni, pre împăratul, iară Velisarie cuteză ca un leu şi-i birui. Deci tăe atunce 35 de mii de cei vrăjmaşi hitleani şi scăpă împăratul. 
     De-acii era lăudat de toţi voevod Velisarie. Ce nu plăcu aceasta pizmeei, cumu-ş grăiaşte: ochiul hitlean şi pizmaşu nu iubeaşte binele omului. Celuia ce iaste bărbat bun şi cutezător la războiu, el sosi pizmeei rob şi bău păharul năpastiei, că-i tăiară capul. 
     O, pizmă, de început <69r> vrăjmaşe, fiară cumplită, tîlhariu, scorpie veninoasă, şarpe muşcătoriu, segeată fără fier, suliţă ascuţită, viaţă fără pace, cît rău faci şi cîţi munceşti! 
     Acesta împărat zidi besearecă preamare şi frumoasă, anume Svetaa Sofia şi era creştin bun, miluia pre mişei şi socotiia cu cinste preuţii şi rugătorii. 
     [153] Şi-n al 26 de ani împărăţia lui fu a toată lumea al cincile săbor adunat în Ţarigrad, 165 de părinţi. Şi domni Iustinian cel mare 39 ani. 
     
     <69v> 48. ÎMPĂRĂŢIIA LU IUSTIN CEL MIC.
     
     Cînd vrea să moară Iustinian, el feciori nu avea, ce-şi deade împărăţiia nepotu-său, lu Iustin. Şi era om bun şi derept, şi stîmbătăţile nu le iubiia, nice năravurile reale, ce era cu suflet curat şi cu chip frumos, şi cuvinte deşarte nu-i plăcea, nice iubitor la avuţiie. Şi era frumos şi blînd şi hitleşugul nu-l avea, ce era tot bolnav şi mai mult împărăţiia den pat. 
     Deci, pentru că nu putea eşi des la mişei şi la săraci <70r> să-i judece cu dereptul, ei avea asupreală multă şi strîmbătăţi greale şi mîntuiri reale de cătră o samă de boiari, că era lacomi şi nu se putea sătura, şi le era judeţl tot în plată. Deci era pretutindenea suspini şi plîngeri cu lacrămi şi ţipete. 
     Deci auzi împăratul de răul lor, ce nu le putea folosi, că-l îngreoia durorile, numai ce le poroncia şi se lăuda şi-i îngroziia cu cuvîntul. Ce ei nu gîndiia, cumu se grăiaşte: „Inimă lacomă şi iubitoare la avuţie nu se ruşenează de faţă împărătească, nice se teame de Dumnezeu.” Deci biruise răul pre bine şi acoperise strîmbătăţile pre dereptăţi, iară împăratul suspina şi tînjiia. 
     Însă oarecine den boiari veni înaintea împăratului cu îndrăznire, de zise: „O, împărate, de vere vrea să iai den mînile răului, să izbăveşti pre oameni, dă mie sabia! Deci, de voiu tăia nesaţiul şi lăcomiia şi de voiu scoate den rădăcină năravul lacomilor, cinste să aib de la domniia-ta, iară de nu, <71r> pre drept să-m tai capul!” împăratul atunce-l puse ban mare şi-i zise să grijască de dereptate. 
     [154] De-acii judecînd el cu dereptul, veni o muiare văduo şi se jăluia pentru un postealnic, de era rudă împăratului, cumu i-au luat toată avearea pentru nice o vină. El tremease să-l cheme la judecată. Postealnicul nu mearse, ce încă-l înjură. 
     Atunce feace împăratul ospăţ mare boiarilor. Tîmplă-se de fu şi postelnicul la acea veselie. Nemeri şi banul cel mare, grăi cătră împăratul: <71v> „Doară te căeşti, doamne, de învăţătură ce mi-ai zis, cu judeţ derept să fiu, pre carii vor obidi pre cei săraci cu strîmbul, eu să-l cert? Deci iată-ţi închin boeriia-mi, că eu nu poci răbda hitleanii şi hlapii şi nemilostivii a fi în cinstea ta.” 
     Iară Iustian răspunse: „De am eu făcut ceva cu nedereptul, nu-mi veghea voe nemică, ce mă ia den scaun, de-m fă pre deală! Iară de iaste altcineva, de la masă-l scoală şi-l judecă cumu ţe-am zis!” 
     Deaca zise împăratul aşa, atunceş <72r> fu scos postealnicul de la masă cu ruşine şi-l duse de-l judecă cu muiarea ce-l pîrîia de avuţie ce i-au luat. Deci cela ce avea cerbice ţapănă şi trufă iute şi cu limbă ascuţită, elu se mue ca boul de jug şi-i găsi vina faţă. Deci zise de-l bătură şi-i rase barba şi capul şi sprînceanele, şi-l puseră pre u-măgariu, de-l purtară cu piialea pre toate uliţele cu ruşine. 
     De-acii se spăreară toţi şi se tăiară lăcomiile şi jafurile ca cu briciul, şi se făcu <72v> tuturor judeţ derept. Aşa iaste cine are minte slobodă şi nu e iubitoriu la avuţie, nice făţarnic: nu se teame de cei înalţi, nice se ruşinează de nimenea. Deci, de veri avea minte curată şi viaţă dereaptă, să nu lăcomeşti la dobînda hitleană, nu te veri ruşina de boiari, nice-ţ va fi frică de domni! 
     [155] Acesta Iustian multe dereptăţi au tocmit vieţiei lumiei şi au tocmit 12 luni. Şi-n al şaptele an <73r> de domniia lui, atunce s-au împlut Paştilor de la învierea lui Hristos 532 de ani, iară de la Adam 6065 de ani. 
     
     49. ÎMPĂRĂŢIIA LU TIVERIE.
     
     Nu avea Iustin feciori, nice feate, ce-ş deade, la moarte împărăţiia lu Tiverie, cu tocmala sfatului şi a părinţi patriarşi. Şi era bărbat la oşti şi cutezătoriu la războiu. 
     De-aciia-şi apăra cu toate părţile ţara de cătră vrăjmaşi, ca un păstor turma. Că se începuse însă den zilele lu Anastasie <73v> împărat a avea luptare cu şcheaii, că luase ţara de jos, Diiul şi Ohridul. Şi Sofiia o deadese împărăteaseei lui Iustin şi cu mult bine şi cu daruri o cinstiia Tiverie, ca [156] pre o maică a lui. Iară ia, cît avea, tot împărţiia mişeilor şi zidiia beseareci şi trimitea milostenie pre la mănăstiri. 
     Tiverie avea o fată, de-acii o deade după Mavrichie, la moarte-ş. Şi domni Tiverie 5 ani. 
     
     50. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MAVRICHIE.
     
     Mavrichie, deaca stătu împărat, <74r> elu-ş deade o sor după Filipic, că era bărbat bun şi de multe ori se lupta cu turcii şi totu-i bătea. Deci odată-i birui şi prinse vii mulţi, fără număr, şi pre Hozroi, domnul lor, şi la mulţi se afla cruce sămnată în frunte. Şi-i întreba împăratul că: nu-s creştini, pentru ce s-au sămnat cruce în obrazele? 
     Ei răspunseră: „Părinţii noştri, cînd dobîndiră Anatoliia, fu omor mare, şi muriiam numai noi, turcii, iară creştinii nice unul. Atunce ne sămnăm <74v> şi noi, de scăpăm, iară acmu noi vom peri de voi, că vă închinaţi cruciei.” 
     Zise şi aceastea Hozroi: „Multă dosadă avem noi de voi, grecii. Ce va veni vreame de vom dobîndi noi ţara voastră şi vom domni Răsăritul cu totul 588 de ani, deci veţi fi atîta vreame robi turcilor. De-aciia se va apropiia acea zi fără sară oamenilor.” 
     Şi iară se sculară turcii cu oşti, de-au ajuns pînă la zidul lung, ce zidise Anastasie împărat, den mare pînă la Silivriia, de încătruo veniia scheaii <75r> şi tătarîi. Mavrichie le tremease dajde şi legă cu dinşii pace, şi se întoarseră. 
     [157] Oarecine-i spuse că-i va fi perirea de unul ce-i va fi numele Fita. El atunce închise pre Filipic în temniţă cela ce purta greul la războae si-l apăra de cătră vrăjmaşi. 
     Atunce se sculă hagan, domnul sîrbesc, cu oşti mari spre greci. Mavrichie tremease cu oştile voevod Comentiolan, în locul lu Filipic. Atunce se întunecă sarele şi alt semn încă fu, că născu o muiare o fată, ce nice avea ochi, nice mîni, nice picioare, numai ce avea coadă ca de peaşte. 
     Deaca se loviră cu sîrbii de făţişu, Cumentiolan pizmiia împăratului şi începu a fugi. De-acii periră grecii preamulţi şi prinseră vii 12 000, şi tremise hagan la Mavrichie să-i răscumpere. El nu vru, nice lasă rudele să-i răscumpere, şi cerea numai cîte un perper pre unul. Hagan să mînie, de-i tăe pre toţi. 
     De-acii veni mîniia lui Dumnezeu spr-însul şi-i aruncară pizma toţi. Atunce văzu Mavrichie şi în vis, că-l pîrîia <76r> mulţi oameni înaintea lu Hristos şi fu întrebat: den doao să-ş iubească munca, aicea, au nesvîrşit. Elu-şi cerşu aicea. Şi zise glas: „Daţi-l să-l muncească Foca!” Atunce se deşteptă şi scoase pre Filipic den temniţă. Mainte puţin de acea vreame era remis Foca de străjari să le ceară mirtic, iară împăratulu-i bătu şi-i zise: „Treceţi Dunărea, de vă hrăniţi cu prădare!” Foca se întoarse mînios şi pîrî pre împăratul cu amar. Atunce se sculară toate ceatele de <76v> rădicară pre Foca împărat. 
     [158] Deaca ştiu Mavrichie, suspină şi zise: „Acesta va ca cu seacerea răteza de pre lume pre mine şi pre ruda mea toată.” Că se ivi atunce şi cea stea comit, ca o sabie. Deci vru să fugă. Ce carele poate scăpa denaintea celuia ce le poate toate şi-ş scumpără mîniia pînă în a patra rudenie de sămînţă? 
     
     51. ÎMPĂRĂŢIIA FOCĂEI MUNCITORIUL.
     
     Deaca stătu Foca împărat şi dobîndi scaunul şi steagul, <77r> atunceşi tremeaseră de prinseră pre Mavrichie şi toţi feciorii lui şi muiarea. De-acii tăe pre toţi pre rînd. Şi priviia Mavrichie, suspina şi zicea: ”Dereptu-ţi-l judeţul, Doamne Isuse!” Apoi peri şi Mavrichie. Şi au domnit 20 de ani. 
     Şi fură îngropaţi toţi într-un loc şi era scris: „Eu sînt fata lu Tiverie, împărăteasa lu Mavrichie, maica a mulţi coconi, născuţi cu bucurie şi muriţi cu scîrbă. Deci Mavrichie fu vinovat; dară coconii pentru ce-i uciseră fără vină?” 
     De-acii se întărîtă Foca spre răotăţi <77v>, că avea năravul dracului, ucigaşu, sireap, mînios, gustăreţ, beţiv, măreţ, mîndru, rău de tot. De-acii da rău mult oamenilor - unii de boiari ardea-i cu foc, pre alţii-i junghea, pre alţii-i slutiia, mai mulţi ucidea şi făcea morţi groznice şi în boiari, şi în curteani, şi în ţărani, sîngele amului-l avea ca o beutură dulce. 
     De-acii plîngea toţi pretutindinea şi ruga toţi pre Dumnezeu să-i izbăvească den gura leului. Şi-i fu <78r> milă lui Dumnezeu, şi căută cu ochii cei milostivi şi văzu răotăţile lui, şi-i fu milă de junghearea lor. De-aciia aduse judeţ, ce făcea şi el altora. Că neşte boiari văzură atîta rău şi sînge vărsîndu-se, şi fără milă prădaţi şi munciţi, şi ca un leu beundu-le sîngele, scriseră carte la Iraclie, voevodul den Frighiia, ca să vie. 
     [159] El rădică oşti şi purcease; deci se loviră cu Foca, şi-l biruiră şi fu prins viu muncitoriul. De-acii fu pus <78v> de l-au săgetat în procică, şi aşa ş-au lepădat sufletul. Şi au domnit 8 ani. 
     
     52. ÎMPĂRĂŢIIA LU IRACLIE ÎMPĂRAT.
     
     Acestuia era naşterea den Capadochia şi de rudă mare şi bogat; şi era voinic şi tare de vîrtute, şi cutezătoriu şi măestru la războiu: şi născu fecior de-i sămăna întru tot, anume Costantin. 
     În al treile an de domniia lui, eşi Hozroi cu mulţime de turci, de luo Palistina cu totul şi cu cetatea Ierosalimului şi prădă Asiia toată <79r> şi ţara grecească, pînă sosiră la Ţarigrad. Şi se lăda că va îngrădi cetatea cu suliţele, cu pavezele şi cu arcele, şi de către mare cu corăbiile. Că adusease cu dinsul mideanii, haldianii, asirianii, turcii şi tătarîi, de-i spărea şi-şi rîdea şi zicea că nu se vor turna, pînă nu vor dobîndi cetatea. 
     Deaca văzu Iraclie împărat că nu se va putea bate cu oştile lu Hozroe, că era mulţi ca năsipul, el sfătui meşterşug plin de înţelepciune, că aflară <79v> nişte măestrii ale lui Arhimid rimleanul de ijderîse cînd bătea rimleanii de demult pre siracusi. Deci tocmiră nişte oglinde şi le puseră în zidul cetăţiei dencătruo ardea soarele naintea corăbiilor. De-acii soarele bătea în sticle, de acolea eşiia foc ca fulgerul şi le ardea corăbiile şi pr-inşii. Deci să spăreară şi se mutară de pre apă toţi. 
     [160] Iraclie închină cetatea Fecioareei şi Maiceei Domnului, şi-ş lăsă fiiu-său. El eşi pre ascuns şi strînse <80r> oşti mari. Deci se duse în Persida, de le prădă ţara şi le răsipi cetăţile şi le arse satele, şi le tăia muerile şi le ucidea feciorii şi le junghea pruncii, pînă mai le pustii ţara, şi multă comoară adună. 
     Deaca auzi împăratul Hozroe, lăsă cetatea şi se turnă. Deci se timpinară şi se loviră de faţă, şi birui Iraclie, şi mulţi turci periră, şi voevozii lu Hozroe şi ruda lui cu totul. 6000 de ani era cursul soarelui cînd au îmblat <80v> spata grecească pren ţara turcească. 
     Acestea s-au tîmplat apoi iară. Cînd era încă Iraclie în Persida, Hozroi adunase denprejur toate ţările asupra Ţarigradului, iară în mijlocul se trudiia cetatea, ca o corabie de valure, în mijloc de mare. Şi de toate părţile era neprecepuţi, însă-i apăra braţul cel tare şi nalt, de-ş tinse mîna împreună cu mînie şi scorni vînt cu vivor, şi porni ploi cu grindine. Cei de pre apă-i necă, iară cei de pre uscat ca un prahu-i <81r> răsipi, iară în cetate cînta: „Ceaea ce eşti mai biruitoare decît voinicii Ţarigradului, cei de biruire.” 
     Iraclie au domnit 31 de ani. 
     
     [161] 53. ÎMPĂRĂŢIIA LUI COSTANTIN, FIIUL LU IRACLIE.
     
     Cerşu-l pămîntul la Iraclie împrumutul şi-l deade. Pre urmă-şi lăsă împărăţiia fiiu-său, lu Costantin. Ce domni numai un an şi nu apucă să facă ceva ca să se cunoască, că-l otrăvi maştehu-său Martin.
     
     54. ÎMPĂRĂŢIIA LU IRACLON, FRĂŢÎNI-SĂU.
     
     După Costantin apucă Martin domniia cu fiiu-său Iraclon, <81v> ce puţinel le trăi, că luară curînd răscumpărare de la Dumnezeu, pentru că numai ce se arătă rău, lu Iraclon i tăiară nasul, iară lu Martineei limba, şi-i scoaseră cu ruşine. 
     
     55. ÎMPĂRĂŢIIA LU CONSTA, FIIUL LU COSTANTIN.
     
     Stătu Consta împărat, nepotul Iracliei, şi avea întru inimă dentîiu-ş credinţă rea, că era eretic şi învăluiia rău pre pravoslavnici. 
     [162] Şi fu în zilele lui al şasele săbor den toată lumea adunat în Ţarigrad, 170 de părinţi sfinţi. 
     Atunce-se <82r> ivi pre lume Mahmet, cela ce au tocmit leage turcilor şi năvălise mulţime de sărăcini la Ţarigrad, ca să-l dobîndească, ce-i bătu Consta şi-i goni de ruşine rea.
     Acesta vrea să pleace scaunul Ţarigradului supt cetatea Rimului. Ce unde nu va să ajute Dumnezeu, în deşertu se nevoiaşte niştine, că beu acolo păharul cumplit de moarte. şi au domnit 17 ai. 
     
     56. ÎMPĂRĂŢIIA LU COSTANTIN BĂRBOSUL, FECIORUL CONSTEI.
     
     Deaca peri Consta, el se rădică den Sichilia un om, anume Mizizia, <82v> ce curînd se svîrşi; că se sculă Costantin Bărbosul cu oşti spre Sichilia şi pre toţi vrăjmaşii tătîne-său Constei cu dereptul pierdu, împreună cu Mizizia. Acesta, cînd purcease în oaste, era tinerel, iară cînd veni, era bărbos. 
     [163] În zilele acestuia împărat trecură şcheaii Dunărea şi luară ţară multă de la greci. Acea ţară o chema mainte Misia. Şi au domnit Constantin 10 ani. 
     
     57. ÎMPĂRĂŢIIA LU IUSTINIAN.
     
     Duse-se şi Costantin de pre <83r> lume după alalţi şi-ş lăsă împărăţiia fiiu-său, lu Iustianin. Ce nu-l iubiia boiarii, nice ţăranii, pentru că era rău, vizetlean, sireap, ucigaş, plin de nebunie, nice avea om derept sine, nice sfat întreba de nime, ce se ţinea însuşi că e preaînţelept. 
     Pentru aceaea-l certă Dumnezeu, că se sculară şcheaii, sîrbii şi rumînii munteanii, de le luară ţara de cătră Dunăre, tocma pînă la Dracea, şi Iustianin încă peri rău. Şi au domnit 6 ani. 
     
     [164] <83v> 58. ÎMPĂRĂŢIIA LU LEONTIE ŢAR.
     
     Că se sculă un boiarin de curte, anume Leontie, şi cu alţii, noaptea, şi prinseră pre Iustianin, de-i tăiară nasul şi-l tremiseră în Herson, prespre Marea Pontului.
     Însă ochiul derept le veade toate. Deci cine ce face, lui face. Că se rădicară neşte tîlhari cu turci şi cu caraimani, de prădă Africhia şi ţara pre lîngă mare. El tremease boiarii cu oşti, de se loviră o dată cu dinşii şi-i biruiră. Turcii încă se mai <84r> înmulţiră. De-acii se loviră ş-altă dată şi biruiră atunce pre greci şi le luară o cetate, Carhidonul. Grecii nu putură răbda ruşinea şi dosada, ce adunară toţi mai-marii, de sfătuiră şi aleaseră pre un pribeag, de-l chema Tiverie Apsimar şi-l rădicară împărat. 
     Leontie au domnit 3 ani. 
     
     59. ÎMPĂRĂŢIIA LU TIVERIE APSIMAR.
     
     De-acii veni Apsimar şi dobîndi Ţarigradul şi prinse pre Leontie, de-i tăe nasul şi-l băgă în temniţă. De-acii fu împărat Apsimar. Ce avea frică <84v> de Iustianin cel cu [165] nasul tăiat, că va veni de-i va lua împărăţia, pentru că-i spunea aceaea un numărătoriu de steale. 
     Deci tremease la hagan, domnul sîrbesc, şi-i făgădui aur mult, ca să-i tremeaţă capul lui Iustianin. Hagan vrea să-l tremeaţă legat, iară el deaca prinse de veaste, fugi la domnul şchienesc, la Tervelea. Deci năemi de acolo oşti mari şi se duse la Ţarigrad şi a puţini adeveri sfatul. De-acii găsiră sulinariul ca pre unde mergea apa în cetate şi meşterşuguiră, <85r> de întrară în cetate. 
     Tiverie Apsimar au domnit 7 ani.
     
     60. IARĂ ÎMPĂRĂŢIIA LU IUSTINIAN.
     
     Deci încăpu Iustinian Cîrnul iară la împărăţie şi dărui pre domnul şcheailor bine, şi se turnă. 
     De-aciia ce vom spune mainte de năpastea rea ce aduce pre boiari, că le lua întîiu bunătatea toată. De-aci-i lega cu muerile-ş şi feţii lor, cu featele, şi-i băga prin case-şi de-i ardea cu case cu tot. Şi pre alţii mulţi i junghea ca vitele, şi nu numai boiarilor le făcea rău, ce-ş aduse <85v> amente de patimă, cînd era el în Herson. 
     Deci tremise la dinşii, nice să cruţe bătrîn, nice tînăr, nice muiare, nice babă, nice fată, nice cocon de ţiţă, ce pre toţi să-i piarză şi să-i svîrşească. deci era plîngere şi chiote multe atunce hersoneanilor, cît covîrşiia pre Vithleaen. Şi auzi împăratul că li-e milă, de nu-i pierd pre toţi, ce încă tremease pre Filipic cu oştile şi-l învăţă să-i svîrşască cu totul şi să le răsipească oraşul, <86r> să-l facă ţărină de arat. [166] Oştile văzură năravul lui fără milă şi svireap ca de lup, ce bea sînge fără saţiu. deci nu vrură să se împreune întru atîta spurcăciune a lui. 
     
     61. ÎMPĂRĂŢIIA LUI FILIP ŢAR.
     
     Ce rădicară împărat pre Filipic şi purceaseră spre Ţarigrad cu corăbiile pre mare. Iustianin se spăre, însă eşi în tîmpinat, să se lovască cu dinşii pre uscat. Cînd prinse de veaste: Filipic mai soseaşte la Ţarigrad, atunce se tuarse de sîrg la cetate să apuce <86v> scaunul. Cînd sosi, Filipic întra în cetate şi prinse porţile, şi fără pesteală fu prins Iustinian. Deci, cum făcea el altora, aşa i se feace, că fu jungheat, cu fiiu-său Tiverie. 
     Filipic împărat nu era creştin, ce era eretic şi defăima pre leagea dereaptă. Ce nu se ascunse de ochiul lu Dumnezeu, că-ş pierdu ochii, împreună cu împărăţiia. Şi au domnit Filipic 2 ani.
     
     62. ÎMPĂRĂŢIIA LU ARTEMIE ŢAR.
     
     Deaca se tîmplă aşa lu Filipic, <87r> curtea se sculă cu svatul împreună de puseră pre Artemie împărat. Şi era iute şi îndrăzneţ şi cărtulariu. Atunce se tîmplă oaste cu turcii. Deci tremease voinicii toţi şi boiarii să se ucigă cu turcii. Deaca-i bătură şi-i goniră den hotarăle greceşti, ei rădicară unpărat pre Theodosie, om blaznă şi nu ştiia rîndul, nice se precepea la războiu. 
     [167] Artemie, deaca ştiu, elu se închise în cetatea Nicheiului şi lăsă paznici să păzească Ţarigradul. Deaca <87v> veni Theodosie, el puse multă nevoinţă cu cetăţeanii şi cu mare chin şi meşterşug de-abia dobîndi cetatea. Şi tremise jurămînt mare şi înfricoşat în Nicheiu, la Artemie, că nice un rău nu-i va face, numai să se călugăreacsă. 
     Şi domni Theodosie numai un an. 
     
     63. ÎMPĂRĂŢIIA LU LEU ICONOBOREŢ.
     
     Acesta Leu, cu numele şi cu năravul de leu şi cu sufletul de fiară, el era den Isavria, de rudă measeră, şi-l găsiră la un puţ nişte ovreai neguţători şi-l cunoscură cu <88r> ale lor măestrii că va fi împărat.
     Deci-l jurară ca să asculte d-inşii, cumu-l vor învăţa, cînd va fi împărat. Elu li se făgădui că-i va asculta, şi de-acii curînd fu cunoscut de sfatnici. Şi sosi voevod răsăritului şi-i află ajutoriu Artavazd, anume un boiarin. 
     De-acii se rădică împărat, iară Theodosie, deaca auzi, el fugi, de-ş luă scaunul şi cununa muncitoriului şi se călugări; deci dobîndi împărăţiia de veci. 
     Iară cel cu nărav de leu, fiară <88v> năsilnică, atunce veniră cei procleaţi de ovreai la acel leu sălbatec şi svireap. Deci nice cerşură aur, nice argint, nice boerie de la împăratul, ce-i ziseră aşa: „De veri să mori bătrîn în-părăţie, iară tu leapădă icoanele den besearecă şi rade obrazele de pre ziduri, şi opreaşte oamenii să nu se închine lor.” 
     [168] Elu se făgădui, puiul aspideei, nepoţilor năpîrceei şi chemă pre Gherman patriarhul, de vru să-l împreuneaze a rău sfatul <89r> lor. Iară părintele înfruntă rău, cu sfentele scripturi. Elu-l goni den patrierşie. 
     O, amar, sculă-se lupul pre păstoriu şi întrară lupii în turma lui Hristos, de o spărgea şi o neca, cum era mai rău! i sfîrşiia obrazul lui Hristos şi a preacuratei Maice şi a tuturor sfinţilor şi-ş vărsă veninul amar pre toţi creştinii cîţi se închina sfintelor obraze, de-i munciia şi-i răniia, cu multă învăţătură a dracului, încă mai <89v> vîrtos pre părinţii călugări. Soţu se feace lu Vartasar, cu reale lucrare ale lui, că covîrşiia pre muncitorii dentîiu. 
     Iată eu voi arăta corbului negreala, că era o besearecă aproape de Sveta Sofia şi era strînse cărţi într-însa trei întunearece şi trei mii, şi era a toată lumea filosofii într-înse adunate, de le ţinea 4 dascali plini de toată înţelepciunea. Şi ştiia filosofiia toată şi adîncul scriptelor elineşti cu creştineşti, <90r> şi veachea, cu totul. Tuturor arăta şi-i lumina cu cuvintele ca soarele, că tocma înşişi împăraţii nemică nu făcea fără sfatul acelora părinţi filosofi. Iară împăratul Leu mult nevoi să-i poată întoarce, să-i fie soţi spre răul lui ce făcea, ce mai bine vrea goni vîltur sau vrea prinde steale. 
     Deaca văzu că nemică nu va folosi, el aduse găteaje uscate demprejur de besearecă. Deci arse pre acei sfinţi părinţi, împreună cu cărţile, în besearecă. <90v> O, amar, Leu cu suflet crunt şi cu minte de fiară vrăjmaşe, cîtă pagubă faceş! Că era acolea, mai scump de toate, un sfitoc minunat de pîntece de şarpe şi era într-îns scriptura lui Omir, Iliada şi Odisia. 
     [169] în zilele acestuia Leu prădară cumanii ţara grecească pînă lîngă Ţarigrad. Şi domni acesta Leu cumplit 25 de ani. 
     
     64. ÎMPĂRĂŢIIA LU COSTANTIN CUFURITUL.
     
     Rîcăi leul şi sări pardos, mai mînios, veşteji măceşul şi odrăsli stîlpări mai <91r> înghimpose, cu poame împuţite şi necăcioase! Acesta Costantin, anume Copronim, Cufuritul, născu den năpîrcă şarpe. Deci, cumu-i era numele, Căcacea, aşa-i puţiia şi viaţa. O, Doamne, cela ce eşti de toate văzătoriu, cum rabzi om fărmăcătoriu şi otravnic? 
     Călcă cu totul leagea şi împlu voia dracului, căce că nu era munci pre lume, elu le ijdărîia şi slutiia pre creştini, şi răsipiia mănăsirile şi le lua avuţiile, şi rădea sfintele <91v> obraze de pre beseareci, de scriia cîni şi cai şi alte gadini, şi huliia pre Maica preacurata. Că deşertă un ticseu plin de galbeni pre o masă şi-l aruncă înaintea a nişte părinţi şi zise: „Ce e bun de-acmu? Aşa e şi Maica Mariia, aşijderea şi alte mueri.” Deci şi alte multe vrăjmaşul defăima. 
     Ce vom povesti mai mult d-însul? Dentr-un cîne născu un fecior de cîne, deci făcea tot cîneaşte. Acesta spurcat omori pre sveti Stefan Novii. Şi avu <92r> viaţă îndelungată şi nu [170] avea războae cu striinii, ce numai cu capetele legiei creştineşti. Şi pre călugări nu iubiia, nice în ochi să-i vază. Acesta arse moştile sfinteei măceniţă Eftimiia: cu oase de vită şi de cîne le mesteca şi le aprinse. Şi domni 30 de ani.
     
     65. ÎMPĂRĂŢIIA LU LEU, FIIUL CUFURITULUI.
     
     Lepădă-şi oarecînd şi acesta sufletul, lu Leu, fiiu-său, lăsă-i steagul, şi domni 1 an numai. 
     
     66. ÎMPĂRĂŢIIA LU COSTANTIN, FIIUL LU LEU, ŞI MAICĂ-SA IRINA.
     
     Leu trecu curînd den lume. <92v> Irina, soaţa lui, şi fiiu-său, Costantin, născut dentr-însa, lăsă-î împărăţiia, însă el era atunce tinerel, deci purta Irina cîrma. 
     Acesta adună de pretutindenea săbor, al şaptele săbor a toată lumea în Nicheiu, 318 de părinţi sfinţi. Deci [171] mărăcinii ceia ce dîriia sfintele icoane den rădăcină-i zmulseră şi noiră pămîntul ţelenit, şi aruncară sămînţa de pravoslavie, de creştea mare întru inima a buni creştini. 
     Iară <93r> deaca răsăriia musteaaţă coconului, atunce se apropiară d-insul neşte arumitori hitleani şi-l mîglisiră de-ş goni pre mumă-sa împărăteasa de la dinsul, de luo el cîrma de împărăţie. De-acii se întoarse în lucrare nepotreabnice şi-ş călugări muiarea şi se amestecă cu alta. Cum se zice : „Picătura, de va pica de pururea pre piatră, încă o pătrunde”, aşaşi amăgiia pre oameni blazne. 
     Însă se deşteptă ca tîrziu, deaca se sătură de voia lui. Şi iarăşi chemă <93v> mumă-sa, să înderepteaze tocmealele împărăteşti. Deci petrecea fiul cu maică-sa în tot binele depreună. Atunce veniră mulţi şcheai, de prăda Rumele, şi eşi împăratul, de se bătu cu dinşii, şi-l biruiră şi periră mulţi greci şi boiari. De-acii se loviră grecii cu armeanii, şi-i biruiră şi prinseră mulţi armeani. Şi cu aravleanii încă au făcut luptă, şi-i biruiră. 
     Iară Kardan, domnul şchienesc, tremease la împăratul, de-i zise: „Curînd <94r> să-m tremiţi haraciu, sau voiu veni de voiu prăda ţara pînă la Ţarigrad!” Elu-i răspunse: „Bătrîn eşti, nu te osteni, ce voiu veni eu la tine, că sînt tînăr!” De-acii eşiră unii l-alalţi cu oşti, ce nu se loviră, că se spăreară şcheaii, de fugiră. 
     Într-aceaea vreame săpa un om la un zid. El găsi un mormînt de marmure şi un mort într-îns şi slove scrise, de zicea: ”Hristos va naşte den fată, şi crez, iară în zilele lui Costantin împărat şi a Irinei iară <94v> mă va vedea soarele. „Iară Irina tot bătea să fie însăşi cîrmitoare. De-acii află neşte oameni hlapi, de-i îndemnă: cînd durmiia împăratul amiază-zi, ei întrară şi-l prinseră, de-l orbiră. Şi de-acii fu Irina însăşi împărăteasă. 
     [172] Întru vreamea aceaea muri papa Andrian de Rim şi stătu în scaun Leont. Iară ruda lu Andrian scoaseră pre Leont den Rim cu ruşine. El cerşu ajutoriu la Irina, să-i folosească; ia nu-i deade. Leont tremease la Carul în pania, <95r> de veni cu oşti îi încăpu în Rim şi deade scaunul lu Leont. Elu se sculă de blagoslovi pre Carul să fie împărat Rimului şi Veneţiei. 
     Iară după moartea lui Leont, el stătu papă unul ce venise cu Carul den pania, de-l chema Formos. Acela scoase întîiu eresa latinească, şi de atunce s-au lepădat grecii de rimleani. Şi de-acii au avut svadă multă maica cu fata, de-au întrat între iale sabiia, de s-au împărţit şi s-au tăiat. 
     Iară împărăteasa Irina, după ce-ş <95v> orbi pre fiiu-său, multu se căiia şi multă milostenie da săracilor, ca să poată urni mîniia lu Dumnezeu de la dinsa. Ce ochiul ce veade toate şi judecă inimile omeneşti, elu se mînie şi puse urîciune, şi-i trăi puţin putearea şi beu păhar amar şi pelinat.
     Şi domniră de tot, cu fiiu-său, 14 ani. 
     
     [173] 67. ÎMPĂRĂŢIIA LU NECHIFOR GHENICA.
     
     Că se sculă spr-însa unul den curte de cei vestiţi, anume Nichifor, de o scoase den domnie, deci o tremease de fu ţărancă <96r> measeră şi de nemică. În viaţa ei nu-i ajungea, ce se hrăniia ca o văduo săracă pre la uşile altora. Aşa plăteaşte Dumnezeu cui nu ştie har de bine ce-i dă. 
     De-acii, învîrtindu-se roata de mînie împrejur, înălţă pre Nichifor desupra, om rău, ucigaşu, cu nărav rău, iubitoriu de aur, închis la cuvinte. Boeriile nu le da voinicilor pentru slujbe, ce le vindea pre aur. Gura lui era tot de aur şi chiteala lui, iară limba lui era de bou. Şi <96v> de alte era mîhnit, iară de vrea aduce cineva aur, atunce era veasel. Şi aruncă pre toţi dăjdi greale; tăe şi leafa voinicilor. 
     Pentru aceaea toţi tînjiia şi pretutindinea era chiote; şi nevoiia pre voevod Varda să le fie împărat. Elu se duse la un părinte sfînt, în pustie, de-i spuse valurile. Şi-i spuse cumu l-au rugat să le fie împărat şi-l întrebă: „Fi-va?” El opri, de-i zise : întru nemică să nu se bage, că-ş va piiarde ochii, „iară den ceşti trei ce-au <97r> venit cu tine - le zise -, Leo va fi întîiu împărat, dup-însul Mihail, Toma al treile, ce nu va încăpea, numai ce-ş va pune nume şi va peri.”
     [174] Atunce se rădică Nechifor împărat cu oşti mari spre şcheai, lîngă Dunăre, şi se loviră făţişu cu Krum, domnul lor. Şi fură biruiţi atunce grecii şi Nichifor, şi fură mîncare sabiei şi hrană armelor. Deci ferecă Krum ţestul capului lui Nichifor cu aur şi deade tuturor de bea vin dentr-însul. 
     Şi <97v> au domnit Nichifor 8 ani şi 9 luni.
     Stavrichie, fiiu-său, apucă steagul, ce peri curînd, într-acelaş războiu, de aceale suliţe. 
     
     68. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MIHAIL RUGAVEI.
     
     Mihail Rugavei era ginere lui Nichifor. Văzu atunce Vizantiia zi bună şi slobodă, pînă fu Mihail împărat, că era om bun şi înţelept, blînd şi lin, veasel, răbduriu, nelacom, nice se bucura de scandala altuia, nice grăbiia cu moartea cuiva, nice asupriia pre săraci <98r> cu birurile, preoţii cinstiia, rugătorii miluia. Atunce puţină vreame văzu ţara grecească mare răpaos şi multă pace şi alinată viaţă, fără valuri. 
     Ce de năprasnă lovi vînt cu fortună, că se sculă iară Krum împărat cu şcheii, de feace războiu cu Mihail împărat lîngă Odriiu, şi-l birui şi periră mulţi greci. Împăratul încă abiia scăpă, şi toată avuţiia împărătească şi grecească o apucară şcheaii.
     Şi de-aciia fără pesteală se sculă <98v> cel cu nume şi cu nărav de leu, ce mînca carnea oilor lu Hristos. Iară Mihail, [175] deaca văzu că vine leul cel cu nărav de fiară, se duse de voe-şi şi lăsă scaunul celui ce-i bat mulţi pizmă, muncitoriului. Fugi, de se duse, de nu-l ştiu nime ce se feace. Şi domni 2 ani. 
     
     69. ÎMPĂRĂŢIIA LUI LEU ARMEANUL ŞI LUPTĂTORIUL ICOANELOR.
     
     Acesta Leu era rudă de armean. Şi iară ivi acesta mărăcini înghimpoşi şi odrăsliră mai ascuţiţi decît întîiu, de înghimpa pre creştini <99r> ce se închina sfintelor icoane şi ca un şarpe căsca gura şi-ş vărsa veninul pre obrazul lu Hristos şi a lui Maică preacurată cu hule grozave. Şi ardea icoanele sfinţilor şi cerca pretutindenea vîrtoapele pre unde era beseareci şi lăcuite de părinţi, de rău-i învăluiia. Şi plîngea pretutindinea toţi. 
     Acesta Leu vru să piarză ruda lui Mihail toată şi-i scopi un fecior, Nichita; apoi fu patriarh, de-l chema Ignatie, în schimbul vieţiei. 
     Aduse-şi aminte de cel <99v> părinte ce prorocise d-inşii. Deci se temea de Mihail dentru Amorea, de să nu se scoale şi să-i ia împărăţiia. Deci-l băgă legat în temniţă, că vrea să-l piarză. Ce pre cine-l fereaşte Dumnezeu, în deşert cugetă rău mintea omenească! Că Mihail se nădejduiia pre cuvîntul celui părinte sfînt. Deci descoperi şi goli şi arătă lu Ipatie postealnicul - cumu i-au prorocit acel părinte minunat şi [176] bătrîn sufletesc, chicnos cu peanele de aur, cînta dumnezeieşte, cărunt cu părul <100r> şi cu mintea. Şi altă încă zise: „De nu veţi grăbi, eu voiu spune pre toţi cîţi-s hitleani împăratului.”
     Deci strînse papie ceată, toţi cu arme şi-i băgă în besearecă demăneaţa, într-o zi de naşterea lu Hristos. Deci viind împăratul la besearecă, ei năvăliră şi-l jungheară. Aşa peri Leu Armeanul, vrăjmaşul creştinilor, răsipitoriul icoanelor şi al legiei.
     De moartea lui scrisese şi Sevila de demult, că se află o carte a ei în curtea împărătească, de era scrise multe <100v> prorocii de domni şi era obraze de fieri şi de oameni scrise în carte. Şi era un leu şi sta un om, de-l împungea cu o suliţă şi trecea suliţa prentr-o slovă, anume her. Atunce zise Chiestor filosoful de acel her: „Într-o zi de naşterea lu Hristos va peri un-părat de-l va chema Leu”, cum şi fu. 
     Şi au domnit Leu 7 ani. 
     
     [177] 70. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MIHAIL.
     
     Mihail fu domn, în loc de legat, şi den temniţă eşi, în <101r> scaun de împărăţiie şezu. Acesta încă nu se închina icoanelor, ce iară nu le răsipiia, nice pre alţii opriia să nu se închine. 
     Şi avea de multe ori dosadă de turci, şi le oborîia stolurile şi le prăda ţara. Deci avea ponos că e blaznă şi fricos, iară l tînjiia rău de-aceaea şi să scîrbiia, că năvăliia mult rău de multe părţi asupră-i. 
     Atunce se rădică Thoma, cela ce-i spuse cel părinte semn rău, cu mulţime de greci şi-ş rădică nume de împărat, că era ciudat şi înfricoşat cu îndrăznire. Ce de nu va putearnicul <101v> Dumnezeu răilor să stea în tîmpinişu, ca un painjin le e putearea şi sfatul omenesc.
     De la Thoma nu avea ajutor, ce vrea să-i fie nădeajdea pre striini, ce nu putu. Că avea Mihail priiatin bun pre Murtag, domnul şcheailor. Deci-i porunci de veni cu oşti şi birui pre Thoma, şi fu prins viu. De-aci-i se stinse lumina ochilor. 
     Mihail domni 8 ani. 
     
     71. ÎMPĂRĂŢIIA LUI THEOFIL.
     
     Theofil, cînd vrea tată-său Mihail să-l însoare, el adună <102r> feate frumoase de pren toată ţara într-o casă, şi mearse să-ş aleagă. El văzu o fată preafrumoasă şi înţeleaptă. 
     [178] Deci grăi cătr-însa cu ispită: „Pentru muiare au venit răul în lume.” Ia răspunse cătr-însul : „Adevăr iaste, şi pentru muiare au întrat şi binele în lume”, cum ai zice: „Pentru Eva răul şi pentru precistaa mariia binele.”
     Auzi împăratul şi se miră, de zise: „Eu mai înţeleaptă muiare de mene nu voiu lua”, şi deade mărul cel de aur, ce <102v> era semn de nuntă, unii feate, anume Theodora. 
     Casiia zise cătră Theodora: „Dobîndişi împărăţiia lumească! Şi eu voiu nevoi să fiu împărăteasă!” De-acii se făcu călugăriţă şi s-au închis într-o chilie, de au petrecut viaţă îngerească. De-aciia au dobîndit împărăţia lu Hristos. 
     Theodora se cunună cu Theofil. De aimintrea era om bun şi nu iubiia strîmbătăţile, şi pre Hristos proslăviia şi precistaa Maică. Iară icoanelor nu se închina şi pre ceia ce se închina, elu-i văluiia. <103r> Că scoase pre Methodie den patrierşie, de-l tremease cu doi tîlhari într-un ostrovel, să chinuiască într-o peşteră. un tîlhariu muri, de au răbdat în putoare ca-ntr-o muncă. 
     Şi Theodo]r şi Theofan, nişte sfinţi părinţi, stîlpi dereptei legi, de răzima cu a lor învăţătură lumea de creadere pînă acmu, elu-i bătu rău şi le scrise seamne în obraze, slove de ponoslu. aşa-i era lui Theofil viaţa încremenită de a se închinarea icoanelor. 
     Iară dereptatea avea, că veni <103v> o muiare văduo, de jelui pentru un boiarin, că ş-au făcut casă şi i-au astupat ferestrile [179] căşcioarei, de şade în-tunearec. Împăratul cercetă de află bine, deci zise de răsipiră casa lui Petrov boiarinul pînă în temelie şi pr-insul scoaseră în mijloc de tîrg, de fu bătut foarte. 
     Altă încă să spunem, cum nu avea lăcomie pre avuţie. Că previia pre mare dentr-un foişor, el văzu o corabie viind preaîncărcată, veniia cu mare nevoe, şi ştiu <104r> că iaste negoţul împărăteaseei. Şi o chemă atunceşi, de o certă şi-i zise: „O, împărăteaasă, în ce viaţă eşti cu cinste şi cununată de împărat, au nu-ţi soseaşte? Ce ai luat hrana săracilor, de negoţetoreşti şi precupeşti?” Şi zise de aprinseră corabiia, şi arse cu totul negoţul.
     De va vrea neştine să se adeverească eftenşugul lui, să auză:
     Căzu odată o iarnă geroasă, de îngheţă marea pînă într-adînc. Şi curînd veni căldură, de se dejgheţă. De-acii se <104v> rupseră sloii, pînă covîrşiia turnurile, şi era trăsnete şi urlete, de-ţ părea că piare lumea. Cînd se sloboziră în jos, ei sparseră o bucată mare de zidul cetăţiei. Iară Theofil atunce abătu, de nu căuta să rămîe ceva dentru anuţie-ş, ce păzi de noi acea spărtură de cetate. 
     Theoedora pre ascuns ţinea sfintele icoane şi se închina lor şi coconii-ş pre furişu-i învăţa să se închine, <105r> derep-ce împăratul Theofil foarte-i certa şi-i feriia de aceaea.
     Şi-i era drag a ceti la scripturi, deci afla cuvinte scumpe şi nu se afla nime să i le spue. Iară un postealnic lăudă pre părintele Methodie că ştie tot. Şi-l aduseră den legătură, ce-i căzuse dinţii şi măsealele de răul peşteriei. Atunce se ivi lumina de învăţătură lui Methodie, ca un mărgăritariu den scoică şi ca un <105v> luceafăr de supt nuori, că zice: „Nu [180] se poate ascunde cetatea stînd în vîrful muntelui.” Deci-l ţinea la aşternut şi-i gusta cu dulce den izvorul de miiare învăţături bune, cuvintele lui, şi-l ţinea ca o piatră luminată în curtea lui. Şi se adăpa împăratul ca den apa Nilului cu şipocul de aur. 
     Şi au domnit Theofil 12 ani. 
     
     72. ÎMPĂRĂŢIIA LU MIHAIL; FECIORUL LUI THEOFIL ŞI AL THEODORIEI.
     
     Trecu şi acesta valea cea de moarte, ce pre nime nu-l treace, <106r> şi-ş deade cununa fiiu-său, lui Mihail. Ce încă era cocon mitiutel, deci era Theodora de tocmiia toate în-pără-ţiia fiiu-său. Şi pînă atunce cinstiia prentr-ascuns sfintele icoane, iată Nicodim zicînd cu dereptul. Iară ca o pasere ce-şi hrăneaşte puişrii şi-i pitula pînă trecu vînătoriul, atunce strigă chear cu glas de bucin ferecat cu aur şi-ş arătă semănătura den inimă. 
     Deaca trecu iarna, şi înflori primăvara, că strînse <106v> săpători şi lucrători, de scoaseră den rădăcină acea eresă a celor luptători de icoane şi se sămănă pravoslaviia, şi slobozi doamna toţi de pren toate legăturile şi se smeri lor, de feaceră rugă derept Theofil; nevoi-se şi adeveri că l-au ertat Dumnezeu. 
     Şi deade iară scauunul de patrierşie lui Methodie, iară pre Ioan-îl scoase, că era eretic. El puse pizmă, de îndemnă [181] ş-alţii răi ca şi el, de pîrîia pre Methodie că au curvit cu o muiare, <107r> şi se adună săbor de aceaea. Muiarea sta de faţă de vădiia, iară părintele se goli înaintea tuturor, de-l văzu săborul, că-i era veştejite măruntaieşle, de numai ce avea de udat. Deci se ruşinară ca neşte cîni pîrîşii, şi muiarea încă spuse pizma lor apoi adevăr. 
     Întru zilele lui Mihail s-au creştinat şcheaii, că prinsease grecii într-o oaste o sor a domnului şchienesc, deci o învăţară carte şi o creştinară. Apoi o scumpără frate-său <107v> de la greci. Ia boteză şi pre frate-său creştineaşte. Cînd ştiură alţi şcheai, ei săriră spre domnu-său, să-l ucigă. Elu-i birui, de-acii scrise la Mihail, de-i tremease un părinte mitropolit, de-i boteză pre toţi, unii de voe, alţii de nevoe. Atunce au fost de la Adam ani 6352. 
     Mihail, pînă fu supt ascultarea mîne-sa, el era bunişor şi purta cîrma Theodora cu mare cinste. Iară deaca crescu Mihail şi veni în vîrstă, el lipi <108r> pre lîngă el nişte hlapi şi smîrzi şi unchiaşul, frate mîne-sa, de-l chema Varda, plin de toate hitleniile, de purta pre împăratul cumu-i era lui voia şi-l feace de-ş goni mumă-sa de la dinsul. Iară ia, cînd vru să se ducă, adună toţi boiarii, deci lăsă în mîna fiiu-său, împăratului, 1200 de chindinare de aur - un chindinar iaste 150 de litre - şi 3000 de chindinare de argint şi alte ferecături multe, şi eşi den curte.
     Deaca se <108v> văzu Mihail volnic, el curînd răsipi acea avuţie toată, cum nu se cădea, balamuţilor, hoţilor, măscăricilor. şi cu multe răotăţi îndemna Varda pre împăratul de junghe pre Theoctist logofetul, om bun şi priitoriu împăratului. Thoedora-i blăstemă şi amîndoi să paţă ca Theoctist. Mihail se îndeletniciia cu jocurile, făcea vîrtealniţă şi se făcea sechiraşu, de îmbla cu carul cu 4 cai, prindea cumătrii, boteza fiini, <109r> cununa, pînă svîrşi şi lăsă visteariul pustiu, bea de se îmbăta. De-aciia se făcea patriarh, de băga muştariu [182] într-un potir şi cumeneca boiarii, cîntări cu curvele de iuboste scorniia. 
     Deci, îmblînd aşa şi răsipind, Varda totu-l îndemna spre rău, de strică un copaci de aur, ce era făcut de Leu Preaînţeleptul, şi era tocmite paseri prin stîlpări, de cînta careaş în chipul ei, şi doi lei tot de aur, şi doi sturzi, ş-alte <109v> lucrure multe de aur, făcute de împăraţi bătrîni, de le scotea cînd veniia soli de la alţi împăraţi, să se mire. Elu le topi şi feace galbeni, şi dărui fiinii şi măscăricii. Cei boiari buni şi bătrîni, unii muriră.
     Sosi şi Varda chesar. De-acii făcea rău cumu-i era voia, ca şi împăratul, nu numai ca pînă aciia, ce încă neşte spurcăciuni reale făcea, că încă curviia cu un fiastru-şi ca cu muiarea lui, <110r> şi ştiia oraşul mai tot. Auzi şi Ignatie patriarhul, deci-l învăţa şi-l îngroziia cu muncile veacilor. Ce era adevăr pilda lui Solomon - Certarea nebunului fluer iaste. 
     De-aciia aruncă pizmă cu vrăjmăşie Varda pre părintele, în loc de blagodarenie. Deci veni odată să se cuminece cu alţi. Ignatie-l obidi şi-i zise: „Nu va lua vasul spurcat mir sfînt!” El se mînie, de-l scoase den scaun şi puse pre Fotie. De-aciia feace rău mult lui Ignatie, ce curînd <110v> se osîndi, că purcease împăratul în oaste, să se bată cu turcii. Varda bătea să fie împărat şi păziia den zi în zi, ca să-l poată piiarde. Mihail ştiu şi zise lu Vasilie Machedon de-l junghe, mergînd în oaste. 
     Să spunem puţinel de Vasilie, că era den Machedoniia, fecior de oameni measeri şi fură robiţi de şcheai. El sugea ţiţă atunce şi secera muma lui în cîmpul stăpînilor. Coconul zăcea pre mirişte şi veniia un vîltur de-l umbria. <111r> Mumă-sa-l goniia, el iară veniia. Apoi-l lăsă, că precepu că e semn bun. 
     Deaca sosi în vîrstă, elu-ş părăsi maică-sa, de se duse în Ţarigrad şi se năimi pre la oameni, de se hrăniia. Noaptea [183] durmiia la o besearică, anume sveti Mochie. Atunce veni sfîntul de grăi preotului: „Ce dormi, de nu te scoli să bagi pre împăratul în casă?” 
     Elu se sculă şi mearse la besearecă, de văzu un om spărtigos, cu neşte mîni groase,durmind pre pămîntul gol. Lui i se păru o vedeare, <111v> deci se turnă. Lui i veni pînă a treia oară şi-i spuse apoi: „Cine doarme aciia,va fi împărat!” Atunce mearse de-l deşteptă şi duse în casă-ş cu ciste mare. 
     Şi avea preotul un frate, de slujiia la un boiarin mare, de-l chema Theofiliţ. De-acii-l deaderă la boiarin; elu-l puse comis.
     Atunce aduseră lui Mihail un bidiviu prea bun, dar den Missir, şi nu se afla nime să-l poată încăleca. Iară Theofiliţ spuse că are o slugă bărbată, şi fu atunceş chemat Vasilie. <112r> Deci prinse calul de frîu şi-l şi încălecă, şi alergă cîtu-i fu voia. atunce îl puse comis mare, şi curînd sosi şi postealnic mare, şi foarte-l iubiia împăratul. Şi de-acii începu a uri pre Varda.
     Mihail, elu-şi păziia jocurile şi berile şi mîncările. Atunce veni un veastnic, de-i spuse împăratului că-i pradă cărăimni ţara. El, derept să nu să spare boiarii şi să nu părăseasscă jocul, alergă de sfărîmă o oglindă ce era făcută de un filosof, <112v> deci cît vreai căuta într-însa, tu vreai cunoaşte, fie dence lauri a toată lumea să se vrea rădica oşti. O, nebunie, cîtă pagubă feace grecilor! [184] Atunce deade Mihail o ibovnică a lui după Vasilie, anume Evdochiia, şi o cunună însuşi şi-şi deade cunun de împărăţie lu Vasilie, să fie împărat. 
     Odată jucă toată zua, sara beu, de se îmbătă. Oarecine, anume Vasilichin, lăudă pre împăratul că: „Jucaşi bine astăzi şi vîrtejişi bine <113r> calul la alca!” 
     El era beat, de se bucură, şi-l dărui pre cela cu paşmagii lui şi-l puse să fie împărat. Vasilie sta de priviia, şi căută împăratul cu amar lu Vasilie. Atunce să spăre şi adună ceată, şi se rădicară într-acea noapte de uciseră pre Mihail, că-laflară mahmur la aşternut. Deci nu se putea apăra, ce fu jungheat acolea. 
     Şi au domnit Mihail împreună cu mumă-sa 14 ani, iară însuşi 11 ani. Şi-l îngropară la mănăstire, <113v> ce o chema Hrisopoli, lîngă mumă-sa. 
     Aşa era lui Mihail viaţa, numai ce bea şi mînca şi juca. 
     
     73. ÎMPĂRĂŢIIA LUI VASILIE MACHEDONEANUL.
     
     Acesa Vasilie deaca stătu împărat, scoase pre Fotie den besearecă şi deade scaunul iară lui Ignatie. Cercă vistearele şi nu află neminca, că vrea să dea leafă curţiei şi nu avea de unde. Ce tremease pre unde afla avuţie împărătească, răsipită de Mihail, de o strînseră şi curînd îmlpu visteriile. Şi feace <114r> 3 feciori: Constantin şi Lăv şi Alexandru. 
     [185] Feace oaste întîiu Vasilie la caraimani, şi-l biruiră, de periră greci mulţi, şi puţin de nu peri şi împăratul. După aceaea tremease pre gineri-său Hrisofor şi birui pre agareani. Şi iară se sculă însuş împăratul cu oşti, de trecu la rîul Efrathului şi feace războiu cu turcii şi cu maniheii şi cu alte limbi, şi-i birui Vasilie. 
     De-acii dobîndi cetăţile ceale tari şi pline de bunătate <114v> şi se turnă cu multă avuţie. Şi de multe ori s-au bătut cu tăr de pre împrejur, şi totu-i biruia Vasilie. 
     Atunce se tîmplă de fu cutremur mare, cîtu se răsipiia besearecile; împăratul le rădica şi mulţi ovreai creştină.
     Şi iaste o ţară mare, ce se chiamă Rusi, spre miazănoapte. Deci tocmiră pace bună cu grecii şi se făgăduiră că se vor creştina. Împăratul Vasilie tremise pre un părinte mitropolit să-i înveaţe <115r> leage şi să-i boteaze. Atunce ziseră : „Pînă nu vom vedea mainte de la tine seamne minunate, nu vom creade nici vom fi creştini!” 
     El zise de feaceră foc, de-acii rădică mînile în sus vladica şi zise: „Hristoase Doamne proslăveaşte numele tău!” şi aruncă evangheliia în foc, de stătu vreame multă şi nu arse. Rusii se mirară de putearea lui Hristos şi se botezară toţi creştineaşte. 
     Un fecior a împăratului, anume Constantin, el muri, şi foarte tînjiia Vasilie <115v> de el. Iară el era un călugăr de fărmăca, [186] anume Theodor Sandavarin, şi aduse neşte vederi împăratului cu farmece. Deci-ş văzu fiiu-său Constantin, unde veni călăreaşte şi sărută pre tată-său împăratul; de-acii fu nevăzut. Şi alte seamne cu farmecele lui făcea; pentru aceaea-l iubiia împăratul pre Savadarin, iară Leont, fiiiul lui Vasilie, nu-l iubiia, ca apre un măscărici. 
     Sadavarin puse pizmă pre Leont; de-aciia-l aromise să <116r> poarte hangear pe ascuns: „Cînd iase la vînat împăratul, cîndai năvăleaşte vrun hitlean sau vro fiară la tată-său de pripă, iară tu să aibi cu ce-l sprijoni!” El crezu şi feace aşa. 
     Sandavarin se apropie şi la împăratul, de-i zise: „Păzeaşte-te, că fiiu-tău Leont te dibuiaşte să te piarză, ca să-ţi ia împărăţiia, şi te va năvăli acum la vînat! De veri să crezi, cearcă-l, că veri armă hitleană găsi la dînsul!”, cum şi fu. De-acii se mînie <116v> împăratul, deci-l băgă în temniţă. Şi au zăcut vreame multă şi nece un boiarin nu putea întoarce pre împăratul să iarte pre fiiu-său.
     Odată feace împăratul ospăţ boiarilor. Deci la masă, unde cinstiia, era o paserea într-o culvie, de auzi unii afară plîngînd pre Leo. Paserea den culvie încă striga: „Leo! Leo!” 
     Auziră de la masă boiarii şi-ş aflaară de-aciia prilej şi începură a plînge şi a ruga pre împăratul, şi-i zicea: „Doamne, ceastă păsărue <117r> ce e desupra noastră, unde nu vede pre Leont, ia-l strigă pentru noi, că noi sîntem oameni de mîncăm şi bem depreună cu domniia ta şi aminte nu ne aducem de-nsul, şi atîta vreame închis în temniţă. Ce ne rugăm, iartă-l, că-ţi iaste fiiu!” Atunce-l ertă şi-i deade împărăţiia-ş. 
     Şi eşiră la vînat: un cerb mare năvăli la împăratul, de-l luo de brîu în coarne pre Vasilie şi vrea peri atunceş. El grăbi un voinic, de tăe <117v> brîul împăratului cu sabia şi uidi. De-acii, în loc de cinste, că-i scoase capul den perire, el zise de-i tăiară capul şi-i puse prihană că au scos sabiia spre împăratul.
     Şi Vasilie de vătămătura cornului cerbului puţină vreame trăi şi muri. Şi au domnit 20 de ani.[187] 
     
     74. ÎMPĂRĂŢIIA LU LEU PREAÎNŢELEPTUL.
     
     Pre urmă lăsă împărăţiia lu Leu, fiiu-său. Şi au făcut războae cu şcheii şi cu frîncii şi cu turcii. Deci aorea-l biruiia <118r> aorea-i biruia.
     Şi era om bun şi înţelept şi zidiia beseareci multe şi frumoase întru lauda lui Dumnezeu şi a afinţilor. Şi meareseră într-o zi, de Rosalii, la beseareca lui sveti Mochie, să se închine. El năvăli den altar un om de lovi pre împăratul şi-i curea sînge mult. Şi fu prins omul de boiari, de-l munciră mult, şi pre nime nu vădi, că era cu duh necurat. Iară un <118v> părinte călugăr, de-l chema Marco, el mîngîia pre împăraul cu cuvende den psalmii lui David şi-l bucura, de-i zise: „Să ştii, împărate, că veri împărăţi de acum 10 ani!” În zi ce fu lovit, într-acea zi muri. 
     Acesta Leu, pentru că nu făcea fecori, el ţinu pînă a patra muiare, ce avu certare pentru aceaea de cătră Nicolae patriarhul. Elu-l scoase den scaun şi puse pre un părinte bun, den coconie petrecut tot în călugărie şi <119r> şi om preaştiutoriu. Deci multe lucrure bune au tocmit, şi de a patra nuntă, carele va călca leagea. 
     Leu a domnit 30 de ani. 
     
     [188] 75. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ALEXANDRU FRATELE LUI LEU ŞI AL LU COSTANTIN FECIORUL LU LEU.
     
     La moarte-ş lăsă împărăţiia frăţini-său, lui Alexandru, şi fiiu-său, lui Constantin. Atîta el zise Leu la moarte-ş: ”Văz pre Alexandru, 13 luni dată-i viaţă.” i fu aşa că numai ce bea şi mînca şi se răposa, iară grija <119v> altor valuri nu se amesteca. Şi se veşteji ca o floare: numai ce domni un an şi o lună.
     De-ciia însuş împărat Costantin, ce era tinerel de 7 ani, de nu putea derepta cîrma de domnie. Ce era un boiarin bun şi bătrîn, de-l chema Roman Lacapin, de-acii purta acela grijea. 
     Atuncea să rădică un fecior al lui Andronic Duca, de adună voinici şi se ispiti să apuce domniia, ce mainte-l apucă arma şi-i se vărsă sîngele. 
     După <120r> aceaea se rădică un boiarin, anume Foca Lev, şi era atunce voevod pre toate ceatele. Deci văzu pre Roman întru atîta cinste, elu se făcea încă a fi priiatin împăratului. Deci adună oşti mari de pretutindinea, demn Licaon, den Frighiia, den Iveri, den Pamfilia, den Misiia, den Siriia, den Chilichia, de era mulţi, cîtă frunză şi iarbă. Iară pre ascuns el vrea să fie el, foca, împărat. 
     [189] Aşijdirea şi Roman, de elu-ş să făcea a purta grijea împăratului, <120v> iară dentru adîncul inimei lui bătea să fie împărat. Deci tocmi el de veniia aprozi de la Foca, de-i spunea necredinţa cătră împăratul, deci-l sfătui Roman de scrise carte la voinici şi arătă prietniciia lui Roman şi hitlenşugul Focăi. Deci-l părăsiră şi fu prins foca, şi-l urbiră. Iată-i goni Roman lupii, ca să-ş mănînce însuş oile şi să spargă turma. 
     Atunce prădară şcheii ţara grecească pînă <121r> la Ţarigrad şi luară Odriiul. 
     De-acii împăratulu-i părea că iaste cu bine Roman, deci încă-l mai îndrăgi. Deci tocmi de deade o fată-ş roman după împăratul şi, cînd fu nunta, Constantin cunună pre Roman, socru-său, să fie împărat. Domni pînă atunce Costantin 7 ani. 
     
     76. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ROMAN LACAPIN.
     
     Cel cu minte adîncă, Roman, deaca se văzu înălţat în scaun de împărăţie, pre ginere-său numai cu numele ce era de <121v> împărat, iară steagul şi voia cu vistearele domniia Roman, şi celui ce avea pîne de saţiu se apucă de-a mînă-i şi se sătura ai lui, iară sătulul rămase flămînd. Că începu Roman a scrie cărţi de punea numele lui de împărat şi a feciorilor, iară fiiul împărătesc deade îndărăt.
     [190] Atunce veniră turcii întîiu spre dobînda ţăriei greceşti şi o au prădat pînă la cetatea de Brusa. Şi au fost atunce numărul ailor 6453 [945]. 
     Ce, cîndu-i <122r> părea lui Roman că ş-au toate întărit şi tocmit, atunce căzu şi pierdu, că veni Costantin la vîrstă de bărbat şi dobîndi minte. Deci se sfătui cu boiarii, căce că Roman prea îmbătrînise, deci-l scoaseră şi-l feaceră călugăr. Şi au domnit Roman 25 de ani. 77. 
     
     77. IARĂ ÎMPĂRĂŢIIA LUI COSTANTIN, FECIORUL LUI LEU.
     
     Deci pre feciorii lui Roman elu-i prinse Costantin şi-i goli de toată avuţiia-ş şi-i tremease să fie ţărani <122v> săraci. Şi-ş puse voevod pre toate ceatele pre Nichifor Foca şi pre Vasilie postealnicul. 
     Şi născu-se fecior den Elena, fata lui Roman, de-l chema pr-insul Roman, pre numele moşu-său. 
     Şi domni Costantin al doile rînd 15 ani. 
     
     78. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ROMAN, FIIUL LUI COSTANTIN, NĂSCUTUL ÎN OR ENICE.
     
     Lăsă-şi Costantin la moarte domniia fiiu-său, lu Roman. Acesta se îndeletniciia cu ogari, cu tăraşi, cu şoimi, de goniia fieri şi vîna paseri <123r> şi îmbla cum nu trebuiia, iară cîrma şi sfatul dedease a neşte ticăiţi şi nebuni de-l ţinea. 
     [191] Atunce luară cărăimanii Critul şi făcea dosadă uscatului, iară Foca Nichifor voevod scorni oşti şi trecu la Crit. Deci bătu pre caraimani şi le prinse domnul viu. 
     Atunce-i veni veaste că i-au luat turcii Antiohiia. Turnă-se Nichifor şi acolo, birui şi pre aceia şi scoase cetatea den mînile lor. 
     Deci încă fiind Foca în oaste, Roman <123v> împăratul muri. Şi domni 3 ani, şi lăsă mueriei, Theofaniei, împărăţiia şi coconilor. Deci fu voevod Nichifor, şi iară fu mînat cu oştile la Siriia. 
     El era un procleat de hadîm, deci purta el putearea în sus, în jos de împărăţie şi nu iubiia binele lui Nichifor. Ce scrise carte la Ion Ţimish, să vie ca să-l pue împărat. Ţimishi era rudă Focăei şi era bărbat bun şi înţelept, frumos şi om bun, deci spuse <124r> sfatul evnuhului. Atunce se sfătuiră toţi boiarii den curte, deci rădicară pre Nichifor împărat şi-l iubi cu drag şi împărăteasa Theofana, că pruncii lui Roman era tinerei. 
     
     79. ÎMPĂRĂŢIIA LUI NICHIFOR FOCA.
     
     Nichifor era voinic şi cu îndrăznire bună, tare de mîni şi mi]lostiv, şi se lipi de Theofana împărăteasa. Pre coconii lui Roman, pentru liubovul lui, elu-i ţinea cu cinste. 
     [192] Avea Nichifor, pre lîngă bărbăţiia <124v> trupască, şi cea sufletească, că avea împreunată dragoste cu sveti Athanasie den Svetaa Gora Athonului. De-acii zidi besearecă şi mănăstire preamare şi frumoasă, anume Lavra, şi au fost atunce numărul ailor 6482 [974]. 
     Şi multe oşti şi războae cu multe limbi au bătut, că au îndereptat pre caraimani şi au plecat Siriia, şi s-au închinat Lichiia, şi au dobîndit Finichiia, şi iară adaose greceasa să fie greceasca. Atunce prădară rusii <125r> pre şcheai adoară cu tocmala lui Nichifor. 
     Aşa era Foca de toate bun, ce numai ce-l smintiia că ţinea muiare pre Theofana, şi-i era cumătră. Şi alta încă se tîmplă, că fu foamete mare în Ţarigrad, de sosi chila de grîu cîte un galben. Împăratul avea jitniţe preamari pline de pîne, deci zise să vînză de pînea lui cîte 2 chile într-un galben. Deci-l defăima ţara, pentru că la Vasilie Machidon încă fusease în zilele lui foamete mare, ce el învăţă de vindea <125v> den jitniţa împărătească cîte 12 chile pre un galben, de-ş scoase ţara pre uşor de foamete.
     Foca aruncă urgie pre Ţimishi, pentru că-l vădise oarecine cu nişte cuvinte reale, deci-l goni de la dins. Iară împărăteasa [193] foarte tînjiia dup-îns, de nu-i vrea vedea faţa săva o zi. De-acii rugă cu hitlenşug pre Foca, de-l chemă iară. Şi era prea voinic şi frumos Ţimishi, deci vrea să moară Theofana, de nu-l vedea.
     Şi Foca foarte se păziia de Dumnezeu, <126r> că purta desupra căftan de aur, iară pre lîngă piiale cămaşe de lînă. Şi aşternutul lui era de olovirne, el se culca jos pre rogojină, şi psaltirea nu-i trecea în zi. La muiare-şi mergea rar, ce nu-i plăcea aşa. Deci se însoţi cu Ţimishi şi sfătuiră rău pre împăratul, ca Dalida pre Samson şi Tindarida bărbatului-ş. De-acii-l păziră de-l găsiră durmind jos pre un ţol, şi-l jungheară acolea.
     Şi domni Nichifor Foca 6 ani. <126v> 
     
     80. ÎMPĂRĂŢIIA LUI IOAN ŢIMISHI.
     
     Ţimishi puse cunună în capu-şi de împărăţie. Deci iar se spăreară prinprejur ţătile, şi-i fugiia dinaintea sabiei lui toţi vrîjmaşii, şi de suliţa lui se temea toate limbile. Şi lărgi ocină grecilor de toate părţile, şi luo de la rusi, de le dobîndi steagurile cu totul şi pre Boris, domnul lor, fu prins viu, de-l duse în Ţarigrad şi-l puse boiarin mare, anume maghistru. Şi cu sîrbii avea sfadă şi-i birui. <127r> 
     Deci, după ce stătu Ţimishi rusii, elu se sculă Sveatslav, domnul rusesc, cu oşti mari, şi bătu pre şcheai, de-i [194] plecă supt sine. Deci, şezînd el în Dîrstor, el veni Ţimishi şi se loviră de faţă cu rusii; biruiră şi-i goniră pînă-i scoaseră den ţara şcheailor. 
     Aşa era Ţimishi, bărbat bun şi voinic. Şi domni 6 ani. 
     
     81. ÎMPĂRĂŢIIA LUI VASILIE, FIIUL LUI ROMAN.
     
     Pînă cînd împărăţi Foca şi Ţimishi, ei crescură voinici Vasilie şi Costantin <127v> în urşenic născuţii, feciorii lui Roman împărat. 
     De-acii şezu Vasilie în scaun şi se arătă împărat stolurelor. Deci Vasilie întru tot se nevoiia să-ş samene moşu-său, Machedoneanului. Că gustările nu le iubiia fără vreame, nice-ş da vieţiei odihnă, ce purta arme greale, în tot ceasul prejur el, şi paveţele, coifurele, segeatele, suliţele, platoşele şi toate armele lui era mai dragi decît mease tinse, pline de veselie şi de vin dulce; sunetele <128r> armelor şi răsunul coardelor de arc mai iubiia decît glas de alăute. 
     Multe războae au făcut Vasilie şi multe ţări au biruit, şi mulşi vrăjmaşi au pus supt sabiia lui şi i-au plecat: sîrbii, arbănaşii, frîncii, iverii, cărăimanii. Şi pre şchei i smeri cu totul şi le slăbi putearea, că prinse la războiu vii 15 000, fără cîţi perise şi-i orbi pre toţi, numai ce lăsă dentr-o sută unul cu un ochiu ca să tragă pre alalţi în ţara lor: <128v> cîte pre [195] 99 orbi. Şi scoase toate cetăţile şi toate ocinele ce luase mainte de şcheai de la greci.
     Şi au domnit Vasilie 30 de ani. 
     
     82. ÎMPĂRĂŢIIA LUI COSTANTIN, FRATELE LUI VASILIE.
     
     Muri Vasilie bătrîn şi şezu în scaun frate-său Costsntin. Ce numică nu-ş semăna frăţine-său, ce cum cinstiia Vasilie pre ceia ce era bărbaţi buni şi ţinea cai buni şi arme, atîta Costantin nu iubiia sunete de sabii şi bucine, seamne <129r> de războae, nici chiote de gloate, nice glas de oaste, ce numai ce bea şi mînca cu mueri frumoase şi cu fluere şi cu alăute, jucări şi cîntece curveşti de iuboste.
     Şi era bătrîn şi cărunt, şi era fricos şi blaznă şi prepuitoriu. Că ştiu dentru oarecine pre Roman, unul den curte, că va fi pre urmă împărat, deci-ş deade fie-sa Zoe dup-însul. 
     Şi domni Constantin 2 ani şi 11 luni. 
     
     <129v> 83. ÎMPĂRĂŢIIA LU ROMAN ARGHIROPOLSCOE.
     
     Roman fu împărat, ginerele lui Constantin, om preaînţelept, şi avea frica lui Dumnezeu, şi se învăţa pururea în sfentele cărţi, şi sta pre rugă toată noaptea şi zidiia beseareci întru lauda lui Dumnezeu.
     Iară împărăteasei îi înfluriia tinereaţele şi o dogoriia pohtele: vedea pre Roman cu viaţă curată şi usebi dormind [196] d-insa, iară ia începu a cugeta rău, că era un voinic frumos şi chipeşu, anume Mihail, den Peflagon <130r> de rudă, de slujiia în curte. Iară Zoe foarte-l iubiia, cu rîvne, şi-i tremitea cuvinte cu pilde, pînă cînd se mestecară unul cu alt depreună.
     De-acii sfătuiră rău pre Roman, de-acii tocmiră pre neşte făcători de răotăţi: cîndu se scălda Roman în bae, ei-l sugrumară, de muri. 
     Şi au domnit Roman 5 ani. 
     
     84. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MIHAIL PEFLAGON.
     
     Stătu Mihail împărat; acesta plată luo pentru lucru de curvie, ce el cum era <130v> de frumos şi cu chip trupesc, aşa era şi sufletesc frumos, că înţelease den cîtă sărăcie se înălţă împărat. Deci era om bun şi smearen, şi-i era milă de mişei, şi mîngîia pre ceia ce păţiia rău, nice se grăbiia cu piiarderea omului şi săracii-i miluia, preoţii cinstiia, besearecile întăriia, boiarii-i dăruiia, voinicii-i miluia, cu dereptul zicînd: nime nu se ducea de la dins cu ochii lăcrămoşi, sau cine-l prea ruga, nu se vrea întoarce mîhnit. <131r> 
     Ce avea o bătaie cu duh necurat, de-ş păţiia rău de multe ori; cînd se trezviia, el mai vîrtos nevoiia de sta pre rugă. Şi avea neşte fraţi răi, porcari, văcari, nebuni, neînţelepţi, cu nărav rău, păcurari; deci îmbla nebuneaşte şi învăluia ţara, pînă ce trecu şi Mihail după alalţi. Şi domni 7 ani. 
     
     [197] 85. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MIHAIL CALAFATIN.
     
     Schimbă-se domniia şi la acesta Mihail, om rău, cu mente de vită, mîndru, mînios, <131v> fără sfat; şi lipi de el neşte tineri, goni pre Zoia împărăteasa şi pre Theodora într-un ostov, de le tunse.
     Deci se rădică gîlceavă mare întru boiari şi întru voievozi, că-ş aducea aminte de părinţii Zoeei, cît bine au avut şi cum o au tuns fără voe, deci ţara împărăţieei o sug neşte nebuni, păstori de porci. Sdeci se înglotiră şi se rădicară spr-inşii, pînă-i scoaseră cu ruşine rea, şi iară aduseră pre Zoia la scaunul moşiloru-ş de împărăţie. <132r> 
     Şi domni Mihail 1 an. 
     
     86. ÎMPĂRĂŢIIA LUI COSTANTIN MONOMAH.
     
     Zoia împărăteasa pururea pohtiia să se cheame maică a fiiu născut den trupul ei. De-acii se adăpa den doi grădinari, ca un pomet: unu-l chema Costantin Monomah, om bun şi voinic şi preamilostiv, deci-şi puse de-i era bărbat. Aşa se goneaşte binele cu răul, ca o roată ce îmblă împrejur: şi în sus, şi în jos. 
     Acesta Monomah la războiu nu ştiia rîndul, iară la alalte, la tot, era bun şi înţelept <132v> şi darnic, şi îndurătoriu la mişei, şi cetiia mult la scripturi. Şi foarte-l iubiia toţi, că judeca cu dereptul pre toţi, fără făţărie şi toţi, şi mişeii, de pretutindinea mult bine lua dentru mînile lui. Şi cine va vrea, să se adevereze a mare credinţă ce avea: besearecă preafrumoasă zidi lu sveti Gheorghie, şi alte [198] multe făcea cu caldă inmă cătră Dumnezeu bunătăţi. Ce tot boliia de picioare; pentru aceaea mulţi, de multe ori, <133r> se rădica vrăjmaş spr-insul. Ce cui nu iaste dată de sus, în deşertu se ispiteaşte, că periră ca prahul naintea unui vînt. Iară pentru mare dereptatea lui, nemica nu-i putea srtrica, numai acea boală ce-l dosădiia şi-ntru aceaea se svîrşi. Şi domni 13 ani. 
     
     87. ÎMPĂRĂŢIIA THEODORIEI, ÎN URŞENIC NĂSCUTĂ.
     
     Rămase domniia la Theodora, că Zoia, soru-sa, murise mainte. şi era iubeaţă la fieşce bărbat deci o ţinea un <133v> bătrîn, anume Mihail. 
     Şi ţinu ia domniia însuşi un an; atunce se svîrşiră toţi de ruda lu Vasilie Machedon.
     
     88.ÎMPĂRĂţIIA LUI MIHAIL.
     
     Atunce au fost numărul ailor 6513 [1005]. Numai ce avu Theodora rudă de pre moaşe-sa, fata lu Roman împărat, socrul lui Costantin, feciorul lui Lăv, de-l chema Isachie. Deci numai ce se chema cu numele Roman împărat, iară [199] pentru că era prea bătrîn şi era legat <134r> cu jurămînt înfricoşat de Theodora, el purta rîndul şi cîrma Isachie Comnin; era bărbat bun şi chibzuit cu oştile, deci vru să-l scoaţă şi den scaun, şi fu sfadă mare întru ei. Deci -ş poncişa suliţele greci spre greci şi-ş rădica arme pre alte arme, încă tot tutindinea birui Isachie şi dobîndi împărăţiia. 
     
     89. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ISACHIE COMNIN.
     
     Deci eşi prututindinea veaste de împărăţiia lui Isachie <134v> Comnin. Şi domniia înţelepţeaşte, ce curîndu-l ajunseră boale greale şi-ş deade cu bună vreare a lui împărăţiia şi avuţiia lu Costantin Duca. Elu-ş tunse părul, împreună cu năravul, şi prinse viiiaţă călugărească. Şi domni 3 ani. 90.
     
     90. ÎMPĂRĂŢIIA LU COSTANTIN DUCA.
     
     Fu Duca împărat şi domniia bine, că nice se foarte înălţa, nice se iară lăsa, ce mergea pre cale împărătească. Carii era buni, ei avea de la dinsul cinste, iară carii era <135r> răi, ei era certaţi. 
     Şi avea 7 feciori, născuţi den doamnă-sa Evdochiia, ce ducea grije d-insa, că era tinără şi frumoasă. Deci se [200] temea, după moartea lui că se va mărita după altul şi va naşte feciori cu alt bărbat. Deci se sfătui să o scoaţă de la dins şi să dea coconii la alţii, să-i crească şi să-i ţie. Ia ştiu, deci se adeveri cu jurămînt mare că nu se va mărita după moartea lui, ce-i va socoti feciorii şi-i va cruţa.
     Deci muri Duca. Şi rămase Evdochiia cu <135v> coconii tinerei, de-i ocrotiia. Ce de pripă se siripi bura trupască şi rădică furtună turbure de unda pohtelor; deci-şi puse veatrile trupul de sprejiniia vînt de stîmpărare, în ce chip, vine cuvînt de răspunde.
     Era un voevod de-l chema Roman Dioghen, vesel şi mîngîiuos, voinic şi frumos, de rude den Capadochiia,. Acesta văzu pre o muiare ţiind visterele greceşti, cu neşte coconi tinerei; elu se rădică cu oşti să-i ia domniia <136r> şi se lovi cu oştile împărăteaseei. Şi fu biruit Roman şi prins viu, şi-l aduseră să-l muncească. 
     Deci-l văzu împărăteasa atîta de voinic, frumos şi cuvios, nu-ş căută să-ş scumpere mîniia de pre Roman, nice-ş gîndi de cel jurămînt înfricoşat, ce-l şi îndrăgi cu rîvne. Deci, în loc de temniţă dobîndi Roman pat de nuntă şi, în loc de legat, sosi împărat. 
     Şi au domnit Duca împreună cu Evdochiia, iară <136v> însăşi cu coconii 7 ani.
     
     91. ÎMPĂRĂŢIIA LUI ROMAN DIOGHEN.
     
     Deaca se văzu Roman sosit întru atîta mărie de împărăţie, multă bărbăţie arătă, că cu multe ţări se lupră şi multe limbi au biruit. Mai vîrtos cu tucii au avut de multe ori sfadă şi totu i-au bătut şi făr număr mulţime de turci au [201] tăiat. Deci le arătă el cîtă bărbăţie au grecii şi sînt viteji la războiu. Ce e mai hrăboară urîciunea şi pizma, pentru că era Roman vîrtos <137r> şi mînios, cutezătoriu şi-ş purta lucrul pre sine. Rudele împărăteaseei era boiari mari, deci nu-l iubiia. Iară Roman nice pre unii nu credea, ce pre toţi-i avea hitleani şi vrăjmaşi, şi încă pre împărăteasa şi pre feciorii Ducăei. Pentu aceaea să începură cuvinte cu şopte şi sfaturi hitleane să dea pre împăratul în mîinile vrăjmaşilor, că era atunce chesar fratele lu Costantin şi Andronic, fiiu-său, voevod pre ceate. 
     Atunce se tîmplă de <137v> eşi împăratul să se lovească făţişu cu turcii. Lui i zbură pre dinainte o porumbiţă. Elu o prinse şi o tremise împărătesei să se bucure de piezi buni, ce nemica nu e mai rău de vrăjmaşul den casă. De veri adeveri şi veri avea muiare necredincioasă, nu veri scăpa de nevoe, s-ai lăcui în turnul Seminreanului, să ai fi îngrădit cu foc.
     Deci cîndu se tocmiră pîlcure la războiu şi fură gata de lovit, voevodul cu alalţi vrăjmaşi hitleani <138r> prinseră a fugi. De-acii se spăreară stolurile şi fu prins împăratul de turci. Şi, încă fără nădejde, domnul turcesc ertă împăratul, de se duse la ţară-ş, ce nu putu încăpea, că mai sîrguiră, de prinseră şi porţile a tuturoe cetăţilor. Şi au domnit Roman Dioghen 3 ani şi 6 luni. 
     
     [202] 92. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MIHAIL, FIIUL DUCĂEI.
     
     Atunce veninla vîrstă Mihail, feciorul lu Costantin, şi fu rădicat împărat. Deci-ş scoase pre mumă-sa fără voia ei, <138v> de o tunse călugăriţă. Auzi iară de Roman, că se rădică împărat, deci tremise oşti şi-l prinse. Alt rău nu-i feace, ce-i deade cetatea Efesului cu tot venitul. Deci şedea acolea, de bea şi mînca şi-ş răpousa bătrîneaţele, pînă la moarte. Şi au domnit Mihail al Ducăei 6 ani. Deci au fost pînă la Mihail fiiul Ducăei 6613 [1105].
     
     93. [EPILOG LA PARTEA ÎNTÎI].
     
     Pînă acicea s-au scos dentr-alte cărţi sloveneşti pre limba noastră vieţile şi petreacerile împărăteaşti, ce au fost <139r> de începutul lumieei pînă la Mihail feciorul Ducăei. Atunce au fost numărul ailor 6613 [1105]. 
     Ce, cum nu popţi ajunge naltul ceriului, nice adîncul pămîntului, nice marginea lumiei, şi cum nu se poate număra stealele ceriului, nice năsipul măriei, aşa nu se poate afla adîncul scripturilor. Că unii de cei sfinţi părinţi letopiseţ [203] au scris de unele, alţii de altele, unii pre une locuri şi de unii împăraţi au înmulţit, alţii au scris mai scurt, <139v> iară aicea s-au adunat ca în scurt şi ca în de tot.
     Şi ieste zisa preasfinţiei tale, o, preaînţeleptule părinte, chir Theofil, episcopul de Rîbnic! Iată şi eu, robul sfinţiei tale, mai micul şi mai apoi de toţi ticălosul călugărul Moxa Mihail, cîtu mi-u fost ştiinţa şi m-am preceput, eu am nevoit de-am scris. 
     Deci să ca punem şi noi odihnă condeiului, ca un trăgătoriu vînsla, că oare cum jeluiaşte cine e pre mare să vază pristanişte, aşişi scriitoriului păzeaşte să vază svîrşitul. Deci să punem <140r> şi noi negoţul corabiei noastre să stea în vadul păscarilor! 
     Cîndu au făcut păscarii vad de odihnă furtunaţilor, el au fost ai 5555 [47 e. n.], iară cînd am sosit eu la acest vad, el au fost numărul ailor 7129 [1620], în luna lu septevrie. 
     De acmu s-au scos dentr-alte izvoade de aceaeaş împărăţie.
     După Costantin, feciorul Ducăei, au domnit Nichifor vataniat, 3 ani şi jumătate. 
     [204] Alexie Comnin, 37 de ani. 
     Ioan, fiiu-său, 25 de ani. 
     Manoil, fiiu-său, în urşenic născut, 37 de ani. 
     <140v> Alexie, fiiu-său, 3 ani. 
     Andronic Comnin, 2 ani. Pre acesta-l prinse Isachie Anghel, de-l munci, pînă-l omorî, şi-i luo fata, de-i fu împărăteasă. Şi domni 7 ani. 
     Alexie, frate-său, domni 8 ani. 
     Au fost numărul atunce 6702 [1194]. Au mutat Calioan, domnul şcheailor, trupul lui svetii Ioan Rilskii, de l-au adus la cetate în Tîrnov. 
     [205] Isachie au domnit depreună cu fiiu-său 5 luni. 
     Alexie Murţuflon domni 70 de zile. Şi fu sfadă mare atunce în Ţarigrad, că se sculă ruda lui Comnin, de se certară <141r> cu a lui Paleolog, şi fugi Murţuflon la Vaneţiia, de veni cu frîncii. 
     Ani 6710 [1202], luară frîncii Ţarigradul de la greci şi l-au ţinut 62 de ani. Şi de frica frîncilor pomeniia grecii pre papa la jărtăvnic; şi avea grecii atunce şi de cătră şcheai, că le prăda ţara. Atunce deaderă moştiile sfintei Vineri în loc de dajde şi alte rînduri scumpe multe.
     Deci au împărăţit Theodor cel mare, împreună cu frîncii, 18 ani. 
     Ioan, cumnată-său, 32 de ani. 
     Theodor cel mic, <141v> fiiu-său, 14 ani. 
     [206] Mihail Paleolog scoase cetatea de la frînci, ani 6769 [1261]. Şi au domnit 24 de ani.
     Andronic, fiiul lui Paleolog, 30 de ani. Acesta avea un cocon tinerel, anume Calioan. Deci se văzură că e bătrîn şi aproape de moarte şi nu i-au rămas nice un nepot, ce chemă pre Catacozinu, de-i zise: „Vezi, că moriu, şi fiiu-mieu iaste mic; fii tu împărat!” - deci-l cunună cu împărăţie denaintea gloatelor. „Iară pre fiiul mieu socoteaşte: să ară trăi el, va fi cîndva împărat.” 
     
     <142r> 94. ÎMPĂRĂŢIIA LU CATACOZINU.
     
     Stătu împărat Catacozinu. Ani 6804 1296. 
     Atunce, într-aceaea, s-au sculat un [207] boiariu oarecarele turc, anume Otman, cu mulţi turci, de au luat multe ţări despre răsărit, de le-au robit şi le-au pridădit, pînă ce ajunseră cetatea Brusa. Şi muri acolo Otman, şi fu în loc fiiu-său, Orcan. 
     Şi prinseră vadul la Calipoli, şi de-aciia făcea rău mult creştinilor; iară Catacozinu-i apăra şi nu-i lăsa să treacă marea.
     Atunce muri şi Orcan şi-i fu <142v> în loc Murat, şi foarte nevoiia să treacă marea. 
     El văzu Catacozinu că nu-i va putea opri, că se obîrşiră vistearele şi hrana voinicilor. Deci poronci la Alexandru, domnul şcheailor, şi la oraşe, şi la domnul sîrbilor, şi la Ugleş dispot, şi la craiul Vîlcaşin, ca să-i tremiţe oşti într-ajutoriu. 
     Ei nu vrură, ce-i răspunseră „Apără-te cum ştii!” 
     [208] Catacozinu se întristă foarte mult. De-acii încă mai tremease şi le zise: „De nu-m veţi ajuta acmu, apoi voi vă veţi <143r> căi!” 
     Ei răspunseră: „Cînd vor veni turcii la noi, noi ne vom apăra.” Atunce legă jurămînt mare Catacozinu cu Amurat şi scriseră cărţi de adeverit, ca să nu strice turcii grecilor nice Rumele, nice Machedoniia, nice alte ocine greceşti. Şi se făgăduiră turcii să fie aşa, deci lăsă Catacozinu Calipoli turcilor. 
     
     95. CUM AU TRECUT TURCII MAREA, DE AU LUAT ÎMPĂRĂŢIIA.
     
     Atunce era ai 6834 [1326] cînd trecu Amurat cu turcii şi purceaseră spre şcheai, şi feaceră <143v> întîiu război cu Asean, feciorul lu Alexandru, şi peri atunci Asean şi mulţi şcheai cu dins. Deci iară se adunase şcheaii cu Mihail, fiiul lui Alexandru, de se mai loviră. Peri şi acela, şi robiră mult nărod, fără număr, de-l duseră la Calipoli. 
     Atunce muri Catacozinu. 
     Şi au domnit 25 de ani. 
     
     [209] 96. ÎMPĂRĂŢIIA LUI CALOIOAN.
     
     Sosi Caloioan în vîrstă de bărbat şi sui împărăţiia tătîne-său, lui Andronic, ai 6845 [1337]. Şi avea Caloioan doi <144r> feciori, anume Andronic şi Manoil. Deci se sfătuiră Andronic cu ţalapie, ca să-ş ucigă părinţii: ţalapie pre Murat, iară Andronic pre Caloioan. Iară ei ştiură, deci-ş orbi feciorii: Murat pre Ţalapie, Caloioan pre Andronic. Şi avea viaţă bună depreună Murat cu Caloioan şi pace. 
     Atunce iară se rădică Murat cu turcii spre Ugleş şi spre Vîlcaşin craiul. Ei strînseră oşti mari sîrbeşti şi se loviră de făţiş cu turcii, şi mult sînge se <144v> vărsă într-amîndoao oştile. Apoi biruiră turcii şi peri Ugleş şi Vîlcaşin, la Valea Mariţa, ani 6879 [1371], şi luară turcii plean mult, de-l duseră la Calipoli. Atunce întunecă soarele într-o amiază-zi, cîtu se vedea stealele.
     Atunce muri Alexandru, domnul Tîrnovului, şi-i fu în loc uşman. Şi tremise Murat de-i cerşu pre soru-sa; el, de nevoe, o deade să-i fie doamnă. 
     [210] De-acii se sculă Murat cu turcii, de luară Tîrnovul şi alte cetăţi multe <145r> şi ţara şcheailor. 
     Elu-şi împărăţiia Caloioan în Ţarigrad. Turcii călcară jurămîntul: deci ce dobîndiia, tot punea împrejurul Calipolului; luară şi Machedoniia cu totul. Atunce muri Caloioan împăratul, ani 6880 [1372]. Şi domni 35 de ani. 97. 
     
     97. ÎMPĂRĂŢIIA LUI MANOIL PALEOLOG.
     
     Stătu în loc fiiu-său Manoil împărat. Atunce se sculă multă mulţime de turci şi începură a prăda şi lua ţări şi cetăţi: luară şi Amorea, şi Draciul, pînă la <145v> Dalmatiia, şi toată ţara arbănaşilor. Şi începură a scădea putearea creştinească, cît nu avea nime puteare să le stea înainte. 
     De-acii se duseră şi la sîrbi şi feaceră acolo războiu mare, şi mult sînge s-au vărsat, şi mulţi, fără număr, au perit. Atunce un voinic, anume Miloş Cobilici, viteaz şi bărbat bun, deci meşterşugui de se apropie şi spintecă cu un hangeariu pre Murat -beghi, şi aşa peri. 
     Pre acea vreame ucise şi uşman, domnul <146r> şcheailor, pre Dan voevod, domnul rumînesc. 
     [211] De-acii se rădică Baiazit-beg, feciorul lui Murat, de se loviră cu Lazar, domnul sîrbesc, şi-l birui, de-l ucise. Şi plecă ţara sîrbască supt sine, să-i dea dajde, şi le puse domn pre Stefan dispot, ani 6897 [1389]. 
     De-acii se rădică Baiazit cu turcii spre rumîni, deci se loviră cu Mircea voevod. Şi fu războiu mare, cîtu se întuneca de nu se vedea văzduhul de mulţimea săgeatelor, şi mai pierdu Baiazit oastea lui <146v> cu totul, iară paşii şi voevozii periră toţi. Atunce peri Costantin Dragovici şi Marco Cralevici. Aşa de se vărsă sînge mult, cît era văile crunte, deci se spăre Baiazit şi fugi de trecu Dunărea. Şi puse socotitori pre toate vadurile, şi prinse pre uşman, domnul şcheailor, de-l tăe, ani 6903 [1395]: atunce luară turcii ţara şcheailor cu totul. 
     6905 [1396]. Jicmon, craiul unguresc, adună tuată tăriia despre apus: domnii, voevozii, boiarii, neamţii <147r> şi frîncii, [212] şi pre uscat şi pre Dunăre, cît nu se vedea apa de mulţimea corabiilor, Mircea voevod cu rumînii; şi de la Manoil Paleolog veniră corabii multe, pline de voinici den Ţarigrad, şi den Veneţiia 30 de corabii. 
     Deci mergea craiu pre uscat în jos, pre Dunăre, cu hvală mare şi cu oşti tocmite, împlătoşaţi, poleiţi, şi scripiia, de-ţ părea că răsare soarele. Şi cînd sosi la cetatea de Necopoe, el vrea să ia Necopoia, iară Baiazit strînse turcii cu totul despre <147v> răsărit şi păziră curînd de se loviră făţişu cu cei despre apus. Şi fu sfadă mare în multă vreame, ce învenseră turcii pre unguri, iară craiu scăpă într-o corabie. Iară Baiazit i-au gonit pînă la Dunăre, şi mulţi se necară în Dunăre. Deci craiu, cu cîtă hvală venise, cu mai mare ruşine se întoarse, că-ş pierdu voinicii cu totul şi lăsă oase de oameni, cît nu-ş putea ara oamenii pre acei cîmpi. 
     Însă Baiazit nu aşteptă ce în ani 6906 [1397] se rădică <148r> în sus, pre Dunăre, spre apus, de lua împăărţii şi prinse ocine şi pre Sraţimic, împăratul de-l puse supt sine birnic. Şi mearese şi în ţara ungurească, de o prădă şi o arse, pînă la Buda şi se întoarse cu mulţi robi, fără număr. 
     De-acii purcease Baiazit cu turcii spre Ţarigrad, ca să-l dobîndească. Şi trecea pren ţara grecească, şi eşiia grecii de i se închina; el nu-i învăluia pre nimeni. Dobîndi şi Odriiul, [213] deci sosi la Ţarigrad; cetăţeanii se spăreară, cu <148v> Manoil împărat. 
     Şi tremise Baiazit la împăratul, ca săl lase să între în cetate. El nu ştiu ce va face, ce numai ce tindea mînile cătră ceriu şi ruga pre Dumnezeu. Şi se sfătui cu curtea, de-i trimeseră dar scump şi cerşură pace ca să le dea dajde. Iară el nice darurile nu vru să le ia, ce zise că va întra încetate „şi voiu lua cetatea voastră, iară pre voi vă voiu scoate goli, de vă veţi duce unde veţ vrea.” 
     Deaca auziră grecii, numai ce suspinară cătră <149r> Dumnezeu den adîncul inimiei lor. Şi se apropiară turcii de zidul cetăţiei, deci atîta de lăsa săgeate pretutindinea în cetate, cît nu se vedea soarele de grosimea lor. Şi unde striga elu se răsuna văzduhul ca de tun; ce nemică nu putea folosi cu a lor spaimă, că-i împrăştiia pre departe cu puşcile şi cu săcalăşele. Deci se năpustiră la Galata, de făcea şi acolo groază. Iară Baiazit stătu într-un loc înalt, de văzu Sfînta <149v> Sofie, deci grăi cătră boiarii lui: „Acolea voiu lăcui cu muiarea mea.” Aşijderea, toţi boiarii-ş picniia locure de lăcuit unde vedea beseareci frumoase. 
     Deci se prinseră întîiu de Galata să o dobîndească şi puseră trăbăcie. Deci începură a o bate cu tunuri, şi oboriia zimţii cetăţiei, aorea pătrundea şi păreţii. Deci cît strica [214] turcii zua, noaptea zidiia frîncii; şi se mira turcii că o vedea demăneaţă întreagă. Deci nu-ş foarte <150r> gîndiia, că-i împrocica şi frîncii den cetate cu tunurile, de-i delunga departe. Însă odată năvăliră turcii şi întrară supt cetate. Atunce se spăreară frîncii, e grăbiră den Ţarigrad, de-i apărară.
     Deci aşa ajuta unii altora şi se sprejeniia unii pre alţii de cătră vrăjmaşi, tocma 7 ani. Şi le aducea den Trapezonda şi den Cafa bucate şi arme şi ajutor, şi de pren toate ostroavele cîte nu erau luate de turci; şi den Veneţiia încă veniia de le <150v> aducea hrană. Şi se suiia grecii şi frîncii prin turnurile cetăţilor, de-i împrăştiia pre departe pre turci cu svineaţe, cu sacalăşe şi cu tunure. Şi săpară prin pămînt gaură, de eşiia noaptea den cetate, şi ucidea mulţi turci. 
     Deci văzu Baiazit întru atîta vreame că nu-i sporeaşte nemică, ce numai cîtu-i pier voinicii, elu se rădică mînios şi cu ruşinea rea, de se duse la locu-ş. Atunce se sculă Temerlean domnul tătărăsc, de rădică oşti <151r> asupra lui Baiazit [215] şi-l birui, şi peri Baiazit întru acela războiu, ani 6910 [1402]. Iară grecii deaderă atunce laudă lui Dumnezeu, că-i izbăvi de vrăjmaşi. 
     Iară în locul lui Baiazit stătu Ţalapie Musulman; şi-n al 16 an de domniia lui fu iarnă prea mare şi rea. 
     Şi ani 6917 [1409] muri bun creştin împărat Calaioan, nepotul lui Manoil împărat. 
     Pre aceaea vreame se rădică Musia cu rumînii şi cu şcheaii şi Stefan dispot cu sîrbii, de se duseră la Ţarigrad să se <151v> lovască cu ţalapie, să dobîndească Ţarigradul. Şi feaceră războiu mare den afară de cetate, la Cosmida, şi fu biruit ţalapie, şi mulţi turci periră cu dinsul. [216] Şi după aceaea au fost ani 6918 [1410], junghe Musia pre Vîlcan şi pre Lazar, iulie 6.
     Ani 6921 [1413], purcease Musia de dobîndi Bîrdo; şi el încă peri la Iscra într-acel an, şi-i fu în loc Murat. 
     Ani 6926 [1418], muri Mircea voevod, domnul rumînesc. 
     Ani 6934 [1426], prădă Murat ţara sîrbască, şi la anul muri <152r> Stefan, domnul sîrbesc. 
     [217] Ani 6947 [1439], dobîndi Murat Smederova, avgust 27, şi scoase pre Grigor şi pre Toma şi prinse Stepan, de-i legă şi-i băgă în temniţă.
     Ani 6950 [1442], ucise Iancul voevod pre Mezit-beg în Ţara Rumînească. Şi iară, al doile an, s-au lovit Iancul voevod cu turcii în ţara Rumînească, la Ialovniţă, şi-i birui; şi periră atunce turci mulţi, fără număr. Atunce se rădică Gheorghie dispot cu ungurii şi cu sîrbii, de trecură Dunărea pre la Slatina şi bătură <152v> pre turci, şi luară iarăş Smederova sîrbii. Dea-cii se sculă Taud-beg cu turcii, de bătu oastea sîrbească la Sitniţă.
     Ani 6953 [1444], se rădică Vlădislav cu oşti mari la turci, de se loviră făţiş, şi biruiră turcii atunce; deci peri Vlădislav la Varna. 
     Ani 6954 [1 sept. 1447 - 31 aug. 1448], purcease Murat-beg cu turcii, de se lovi cu Toma, domnul Bosneei, şi-l biruiră şi [218] luară atunce turcii Bosna. Şi la anul se lovi Murat cu Iancul voevod la Cosova, şi peri Iancul; deci dobîndiră <153r> turcii Cosovul. Şin al doile an muri Murat-beghi, în fevruarie, în 4 zile. 
     
     98. ÎMPĂRĂŢIIA LU MEHMET, FIIUL LUI MURAT.
     
     Cînd stătu Mahamet împărat, el era numărul ailor 6960 [1452]. Deci aduse toţi turcii de pretutindinea şi purceseră mulţi, fără număr, spre Ţarigrad, ca să-l dobîndească; şi au ocolit întîiu Galata, de o au bătut, pînă ce o au dobîndit. [219] Şi de-acii se legară de Ţarigrad cu toate meşterşugurile lor şi cu toate bărbăţiile şi putearea lor; şi, după nevoinţă <153v> şi vărsare de sînge, ei încăpură în Ţarigrad. 
     
     99. DE ŢARIGRAD.
     
     Ani 6961 [1453], dobîndi Mahamet Ţarigradul, în luna lu mai, 29, într-o zi de vineri. Cine au zidit întîiu Ţarigradul, elu l-au chemat Costantin, marele împărat, fiiul Costei şi al Elinei. Şi cînd au luat turcii Ţarigradul, cine au fost împărat iară lau chemat Costantin. 
     Fost-au de la Adam pînă cînd au gătit Costantin Ţarigradul ani 5836, iară de la naşterea lui Hristos 318. Deci, de la Costantin ce au zidit cetatea pînă cînd o au <154r> luat turcii, ei au trecut 1125; iară cînd veniră întîiul la Calipoli, ei au fost ani 6867 [1359].
     Atunce s-au început a se descăleca Ţara Moldoveei. 
     [220] Deci, deaca luară turcii cetatea de la greci, ei le tăiară împăratul şi pre toţi boiarii şi toate capetele, şi slăbi toată putearea grecească. 
     De-acii scrise Mahamet în toate laturile, pre la crai, pre la domni, pre la voevozi, de se mărturisi împărat, că pînă atunce se chema beghi. Deci, de atunce tot sfădesc cu toate ţările <154v> şi nu au răzbun, ce tot lărgesc pre toate părţile. 
     Ani 6963 [1455], bătu Mahamet pre sîrbi şi le luo o cetate, anume Bîrdă, şi Sitniţa şi alte cetăţi împrejur. i de-acii purcease Mahamet la Belgrad, ca să-l dobîndească, şi se lovi cu Iancul, şi birui Iancul pre Mahamet, cu cristoşii; deci se turnă Mahamet ruşinat. 
     De-acie tremise mahamet un paşu, de dobîndi iară Smeredova şi o cetate, anume Răşava, şi alte cetăţi multe. 
     Ani 6969 [1461], trecu <155r> Mahamet marea la Anatoliia şi dobîndi o cetate, anume Sinopul, şi Trapezondul, şi se bătu cu Iuzum Hasan, şi-l birui. i-n al treile an mearse de dobîndi toată Bosna. 
     [221] Ani 6974 [1466], prădă Mahamet, pre arbănaşi şi mulţi tăe, pre Schendira domnu-l scoase den ţară şi zidi acolo o cetate, de o chema Coniuh. Şi la anul iară purcease la arbănaşi, pre altă cale, şi prădă Tomorniţa. 
     Ani 6976 [1468], mearse Mahamet la cărăimani şi le <155v> bătu o cetate, anume Galova, şi alte cetăţi multe cărăimăneşti; dobîndi şi Negripul. 
     Ani 6981 [1473], rădică-se Mahamet cu oşti mari spre Iuzum Hasan şi nu putu folosi nemică, ce-ş pierdu voevozii şi paşii şi mai oastea cu totul în Valea Efratului. Acolo peri şi Hasan Murat, paşul den Romaniia. 
     [222] Ani 6983 [1475], tremese Mahamet oşti mari spre tefan voevod, la Ţara Moldoveei, şi periră atunce turci mulţi, fără număr. 
     Şi iară, ani 6984 [1476] se sculă însuşi <156r> Mahamet cu oşti mari spre Moldova, şi se loviră de faţă la Valea Albă, şi biruiră atunce turcii, deci feaceră rău mare moldoveanilor. Şi cu misireanii au făcut războiu, ce n-au izbîndit; şi s-au bătut şi cu iverii. 
     Cînd au fost ani 6989 [1481], Mahamet au murit, şi au stătut în loc fiiu-său, Baiazit. Deci se sculă Baiazit întîiu la Chiliia şi la Cetatea Albă, de le luo de la Stefan voevod. i se duse la aravleani şi la misireani, ce nu folosi [223] nemică, că-ş pierdu voinicii <156v> şi se întoarse ruşinat de acolo; veni cu puţini voinici. 
     Şi cînd au fost ani 6997 [1489], iară tremease Baiazit oşti prea mari pre misireani şi pre aravleani, şi mai mulţi periră. 
     Şi în Ţarigrad încă să tîmplă atunce un semn, că iată căzu fulger den cer, de aprinse prahul cel de puşcă, deci răsipi case multe prin prejur şi periră mulţi, şi pămîntul încă se cutremură, cît împăratul încă se spăre că va peri atunce.