{262} CONDICĂ: ce are întru sîne obiceiuri vechi şi noă a pre înnălţaţilor domni, care s'au făcutu din poronca prea înnălţatului, luminatului şi iubitorilui de Hs. domnului mieu şi oblăduitoriului a toată Moldaviia: Io Grigorie Ioan Voevod, care s'au alcătuit şi s'au şi scris de mine prea plecata slugă, Gheorgache vtori logofăt aici în oraşul Eşului, la anii 1762 Noemvrie 5. PINAX adecă însemnare de ceale ce să află întru a astă Condică: 10. Orînduiala Domnii noao...p. 2641 - 26723; Orînduiala boeriilor...p. 26724 - 2705; Orînduiala mucareriului...p. 2706 - 27117; Domniia Mării sale lui grigorie Voevod... p. 27118 - 27339; Orînduiala la zioa A unului Naşterii... p. 2741 - 27932; 15. Orînduiala în zioa Naşterii... p. 27933 - 2859; Ţărămoniia ce să face la Sfete Vasilie ... p. 28510 - 28617; Orînduiala în zioa A unului şi în zioa de Bobotează ... p. 28618 - 2907; Alte obiceae vechi ce avea Domnii cei dinainte ... p. 2908 - 2933; {263} Orînduiala la zioa Invierii ... p. 2934 - 29810; Ţărămoniia ce să face la Sfete Gheorghie ... p. 29811 - 29920; Orînduiala cîndu merge Domnul la Svităi ... p. 29921 - 30120; Orînduiala cîndu face Domnul Mitropolit sau Episcop cîndu moru ... p. 30121 - 30222; Rînduiala iaraşi cîndu face Domnul Mitropolit sau Episcop; cîndu face paretisis ... p. 30223 - 30415; Rînduiala divanului ... p. 30216 - 30415; Ţărămoniia ce să face la solii cei streini ce trec pin Eşi ...p. 30531 - 30639; In ce chip să adună Domnul cu Hanul şi cu Paşii cei cu trei tuiuri, cîndu trec pin Eşi la sarhatul lor ... p. 3071 - 31230 Al Mării tale mică, plecată şi dreaptă slugă: Gheorghie al doilea logofăt. {264} Ţărămoniia Domnii noao, cîndu vine Domnu în scaon, cu ce politică şi rînduială să cinsteşte Domnul, după ce ia Domniia la Ţarigrad, îndată avîndu gata pre unul din oamenii săi şi cu călăraşii carii să întîmplă acolo, în menzîl, vin la Moldova cu zaptu-ferman şi cu cărţile Domnului la caimacami, pe carii orîndueşte Domnul. Deci boerii caimacami, deosăbitu de alte trebi şi purtări de griji ce au din poronca Domnului, gătescu rădvane, carătă şi cară pentru agîrlîc şi le trimit la Ţarigrad, cu toate ceale trebuin oase. Şi mai nainte pîn a nu sosi Domnul la Gălaţi, fieştecarele din boerii ţărăi (afară din caimacami), s'au silit ca să iasă întru întinpinarea Domnului la Gălaţi, aşteptîndu-l la vadul Dunării, de iasta parte, unde şi saivantu iaste întinsu pre malul Dunării. Şi cîndu iase Domnul din ghecitu, stau boerii la rînduiala lor de-i fac alaiu şi mergîndu Domnul la saivantu, mergu toţi boerii, pe rînduială, de-i sărută mîna şi poala. Şi lîngă Domnu stă un boeriu, care iaste mai cunoscutu Domnului şi arată pe fieştecare din boeri, cine iaste şi ce boerie au avutu; şi de acolea, îndată să ridică Domnul de merge la tîrgul galaţilor, la gazda ce iaste rînduită şi gătită, petrecîndu-l şi boerii. După ce întră Domnulîn casă, mergu şi boerii toţi înlăuntru şi le zice Domnul de şăd, dîndu-le şi cahfea. Pe urmă, eşindu boerii dela Domnu, mergu pela gazdile lor. A doao zi mergu boerii de să închină Domnului şi după cafea să face şi divan de udecăţi norodului. Unii din Domni au făcutu şi masă boerilor (dar nu toţi). Apoi dela Gălaţi şi pînă la Eşi, la toate conacile face Domnul divan, dîndu-le Domnul tuturor o mîngîiare ca aceaia că vor avea toţi o dreptate. Pe cei mai aleşi boeri îi ia Domnul şi în carîtă, într'o zi pe unul, într'altă zi pe altul, întrebîndu-i de starea ţărăi şi cu ce chip să potu chivernisi şi să potu rădica trebuinţile. Sosindu {265} Domnul la Şanta, unde de oraşul Eşilor iaste cale de 2 asuri, acolo iaste saivantul Domnului întinsu; şi Domnul, după ce să schimbă în strae şi să grijăşte după rînduiala Domnii (fiindcă acoloea îl întimpină şi alaiul cel gătitu din partea hatmanului, a agăi şi altor rufeturi), unii din boeri întimpină pe Domnul şi la Şanta şi de acolea vine Domnul cu tot alaiul. Obiceiul vechiu au fostu de au aşteptatu boerii caimacami pre Domnul în meidanul ce este din os de Fîntîna Papii şi acolea fiindu saivantul întinsu, descăleca Domnul şi mergea caimacamii de să aduna cu Domnul, împreună şi cu ceilalţi boeri, ce nu putea merge la Gălaţi şi după ce şidea toată boierimea la rînduiala sa, la fieştecarele să da cahfea. Iar dela o vreme încoace s'au obicinuitu a descăleca Domnii dreptu la mănăstire, la Galata. A doao zi să face pregătire de tot alaiul, aşteptîndu pe Domnu toată boerimea la poarta mănăstirii, cu totu alaiul în şîragul său. Domnul, după altă podoabă de îmbrăcăminte ce pune asupra sa, să îmbracă şi cu haina cea împărătească, ce să chiamă cabaniţă şi pune cuca în cap şi din a stînga Domnului, alăturea, merge schemni-agasî, ce este rînduitu de împărăţie pentru aşăzarea Domnului la scaon. Din-a-dreapta şi din-a-stînga, pintre paicii Domnului, mergu şi alţi oameni împărăteşti aproape de Domnu, fieştecare pe rînduiala sa. Cum şi toţi boerii cei mari şi cei mici mergu înaintea Domnului înşîraţi pe rînduiala lor şi după izvod ce să face cu pecetea Domnului. Şi viindu Domnul încetu, încetu, întră în oraşul Eşului pe la Vamă şi descalică întîi la biserica sfîntului Ierarhu Nicolae; iar schemni-agasî merge şi descalică dreptu la curtea domnească şi întrînd în spătărie, aşteaptă pre Domnu. Insă pînă a veni Domnul la Sfîntu Nicolae, mitropolitul ţărăi cu episcopii, cu alţi arhierei şi cu toţi egumenii mănăstirilor Eşului, mai nainte să află în biserică, fiind mitropolitul îmbrăcatu în toate veşmintile arhiereşti şi cu mitra în cap, iar episcopii îmbrăcaţi în mantii şi cu cîrjăle a mînă. Domnul, descălecîndu la scara bisearicii, mai nainte să află mitropolitul cu episcopii, cu ceilalţi arhierei şi cu igumenii la uşa bisericii, preotul cu sfînta evanghelie, diiaconii îmbrăcaţi în stihare, cu cadelniţile a mînă şi citeţii cu lumini aprinse în doă sfeşnice; şi după ce să sue Domnul pe o scară sau doao, să scoboară şi mitropolitul ca doao trei scări şi luînd din mîna preotului, în mîna sa, sfînta evanghelie, o dă Domnului de o sărută {266} şi cel ce iaste protoplastis îndată începe a cînta axion. Şi a ungîndu Domnul în mijlocul bisericii, îş ia cuca din cap şi să închină către icoana Mîntuitoriului Hs. şi o sărută, asemene şi cătră icoana Preacistii şi a proschinitariului. Şi apoi stînd în mijloc; între cele 2 sfeşnice, din-a-dreapta îl ia episcopul de Roman şi den-a-stînga episcopul de Rădăuţi şi-l ducu pe uşa cea împărătească în sfîntul oltariu şi ţiindu-l unul de o mînă şi altul de alta, încun ură sfîntul preastol, cîntînd: ......., iar pe limba rumînească: Isaiia dănţueşte. Şi stîndu mitropolitul în dvera cea mare şi episcopii aducînd pe Domnu şi îngenuchindu-l înnaintea sfîntului preastol domnul încă plecîndu-şi capul şi mitropolitul puindu omoforul asupra creştetul Domnului, ceteşte molitfa cea orînduită de încoronare, puindu asupra capului Domnului şi ipogonation, ce să chiamă nebederniţă. După săvîrşire molitfei, îl şi mirueşte şi sărutîndu Domnul mîna mitropolitului, mitropolitul încă sărută creştetul Domnului; şi vrîndu ca să iasă Domnul din oltariu, stîndu afar, din partea din-a-dreapta, a uşii cei împărăteşti, episcopul de Roman şi din partea din-a-stînga, episcopul de Rădăuţi, sau de Huşi (de nu iaste Rădăuţul), îl iau pe Domnul de susiori şi-l duc de-l sue în domneasca strană. Şi stîndu mitropolitul în mijlocul uşii cei împărăteşti, blagosloveşte pre Domnu şi diiaconul îndată începe: .......... şi pomeneşte pe mitropolitul, pe Domnu şi pre tot creştinescul norod şi face mitropolitul otpustul, cîntăreţii ........... şi ....... Şi coborîndu-să Domnul din strana sa, merge de să închină în mijlocul bisericii şi eşindu afară din biserică şi încălecîndu, îşi pune iarăşi cuca în cap şi cu tot alaiul merge de întră în curtea domnească. Şi descălecîndu la scara cea mare, merge în divanul cel micu, unde sîntu gătite de vătaful de aprozi doao scaone, a Domnului din stînga şi a lui schemni-agasî din-a-dreapta; şi beizadelile Domnului, cu mitropolitul, cu episcopii, cu alţi arhierei şi cu boerii stau toţi în pi oare şi să închină Domnului. Şi domnul stă în pi oare dreptu domnescul său scaon şi din sînul său scoate hatişăriful cel împărătescu şi descfăcîndu-l şi sărutîndu-l şi puindu-l la fruntea sa, îl dă în mîna lui divan-efendi şi divan-efendi asemene sărutîndu-l, începe a-l ceti în veliglas. După sfîrşitul hatişărifului, îndată să face slobozire de toate tunurile şi începe şi mehterhaneaoa cea împărătească. După ceia a Domnul şede în scaonul său. Apoi divan-efendisu încă îmbracă {267} pe schemni-agasî cu blană de samur din partea Domnului; şi după ce-l îmbracă, şede şi el în scaon. Şi apoi vel vistiernicul ceteşte tîlcuiala hatişărifului împărătescu, ce este scos pe limba ţărăi; şi apoi vel postelnicul îmbracă pe divan-efedi şi pe vel vistiernic cu blanile ceale rînduite; şi apoi vel vistiernicul îmbracă pe toţi oamenii cei împărăteşti, cum şi pe oamenii lui schemni-agasî, pe unii cu blane, pe alţii cu caftane, pe alţii cu capoturi şi pe alţii cu binişuri de postav, pe fieştecare după cinstea sa. După a asta mergu beizadealile, apoi mitropolitul, arhiereii, episcopii şi toţi boerii de sărută mîna Domnului (însă boerii şi haina cea împărătească). Deci rădicîndu-să Domnul şi cu schemni-agasî din scaonile lor, mergu în spătărie şi beau cafea şi apoi îmbracă Domnul pe caimacami cu caftane, mulţămindu-le de slujbă; iar la unii Domni au îmbrăcatu pe caimacami şi cu blane. Obiceiul cel mai vechiu au fostu că Domnii dela Ţarigrad, după ce lua Domniia, prindea căruţe cu chirie de-şi aducea agîrlîcul lor şi Domnii veniia călări pînă la Dunăre, încă unii din Domni au venit şi în menzîl. Domnul după ce aşază la domnie, a treia zi au fost vechiu obiceaiu să să dea şi boeriile. Dar dela unii Domni încoace, pîn a să lămuri orînduiala boeriilor, să face întîrziere şi pîn la o săptămînă. Şi rînduiala cinstei boeriilor aşa s'au urnatu obiceiul, cum arăt mai jos: "Vel Logofăt", "Vel Vornic de Ţara-de-Jos", "Vel Vornic de Ţara-de-Sus", "Pîrcălabul de Hotin", "Pîrcălabul de Neamţu", "Pîrcălabul de Cetate-noao", "Pîrcălabul de Suceavă". "Hatmanul" ce să scrie la tituluşul lui şi Pîrcălab Socevii, fiindu că şi vorniciia Socevei este în sama hatmanului. Iar în vechile vremi, hatman nu era, ce în locul hatmanului era o boerie ce să numiia Vel Portar de Suceavă, "Vel Postelnic", "Vel Spathar". "Vel Ban": Insă a astă boerie a bănii în vechile vremi n'au fost şi nu de multu s'au adaos şi a astă boerie făcîndu-i-să şi venitu un ban de drobul de sare dela ocnă. După Vel Ban: "Vel Păharnic", "Vel Vistiernic", "Vel Stolnic" şi "Vel Comis". Şi fieştecare boerie să păziia şi să cinstea la rînduiala sa. Iar dela o vreame (care de multe ori s'au şi {268} întîmplat) de s'au făcut din vornici mari hatmani, încă şi vistiernici, fiind aceste boerii mai cu venit şi din hatmani şi spathari s'au făcut vistiernici şi li s'au datu de cătră Domnu a li să păzi rînduiala la cinstea boeriilor celor de mai sus. S'au întîmplat, aici la Moldova, de s'au făcutu (însă numai la domniia lui Grigorie Voevod Ghica) şi din beizadele, din fiii lui Antiohie Voevod: Ioan şi Constandin. Cel mai mare, Ioan, s'au făcut ban şi cel mai mic, Costandin, s'au fă ut vel-comis, dar cu tocmală ca a asta dinnaintea Domnului, măcar că sîntu beizadele, dar să-şi păzască rîndul boeriilor. Şi cîndu vor lipsi din boerie, îmbrăcîndu-să cu blane, să li să dea iar şi cinstea cea de mai nainte, ca unor beizadele; şi cît au fostu în boerie, aşî ş-au păzitu rîndul. Incă beizadea Ioan au fostu şi ispravnic Bacăului cîtăva vreami. După Vel Comis: "Vel Medelnicer", "Vel Clucer", "Vel Sărdar", "Vel Sulger", "Vel Căminar", "Vel Jicnicer", "Vel Pitar", "Vel Şătrar", "Vel Armaş", "Vtori Logofăt", "Vel Uşăr", "Vel Agă". Insă pînă la Grigorie Voevod, în domniia a doă, aga purta baltag şi cinstea i să păziia la a astă tînduială. Iar atuncea Grigorie Voevod, cu testamentu care s'au cetit în spătărie, rînduiala agăi, au suit agiia după vel comis, dîndu Domnul cu mîna lui semnu să poarte topuz, adecă buzdugan şi de atuncea s'au numitu şi Vel Agă. După Aga: "Vel Gramatic", "Vel Camaraş", "VelVamăş". Apoi: "Vtori Postelnic", "Treti Logofăt", "Vtori Spathar", "Vtori Paharnic", "Vtori Vistiernic", "Vtori Stolnic", "Vtori Comis", "Vtori Medelnicer", "Vtori Clucer", "Vtori Sulger", "Vtori Jîcnicer", "Vtori Pitar", "Vtori Şătrar", "Vtori Armaş", "Vtori Uşăr". Şi al treilea boerii asea(me)ne, după cinstea veliţilor boeri şi al doilea; şi după treti vistier, logofătul de vistierie, care, dela domniia lui Constantin Voevod Mavrocordat s'au obi nuitu a să îmbrăca cu caftan, după rînduiala Ţărăi-Rumîneşti. "Logofătul de taină", (adecă) cămăraşul de izvoade, carele în vechile vremi au avutu şi odae osăbită în curte, de să numiia cămară de taină, la care cămară scriia şi uricarii şi diecii de divan, carii s'au numitu dieci de cămară, fiindu rufetul lui vel logofăt, avţndu zapciu pe treti logofăt, iar acmu, dela o vreame, le zîc dieci de divan. {269} Alte boerii a curţii carii au osăbită rînduială "Vornecul doamnii", "Cupariul", care şi acesta, dela domniia lui Constandin Voevod Mavrocordat, i s'au datu cinste de Vel Cupar. După Vel Cupariu, "Vătaf de Păhărnicei", "Vătaf de Stolnicei", "Vătaf de Aprozi". Care în vechile vremi doi vătafi de aprozi, unul să numiia Vătaf de Aprozi de tîrgu şi altul Vătaf de Aprozi de curte. Şi a astă breaslă a aprozii, la Domnii cei vechi, pînă la radul Voevod, s'au păzitu rînduiala cinstii lor, încă şi la alţi Domni mai încoace; că au fostu foarte cinstiţi aprozii şi îmbla cu şarvanale şi la boerii cei mai de cinste aprozii îmbla cu poroncile domneşti; şi cîndu mergea la casa boerilor, ori în ce cinste de boerie era acel boeriu, eşiia înnaintea lui şi-l priimiia cu şlicul a mînă şi băgîndu-l în casă, stîndu boeriul în pi oare şi cu aprodul, îi da poronca domnească şi punea pe aprod de şădea şi apoi şădea boeriul. Şi aprozii aceia încă să făciia din oameni de cinste, cum şi din neamul cel cinstit al Cantacuzinilor. Cel dintîi, anume (Iordache) au venit la Moldova, întîi aprod au fost şi pe urmă s'au cinstit cu alte boerii, a ungîndu pînă la stareacea mai de cinste a boeriilor. Iar dela o vreme încoace, a astă breaslă s'au foarte micşoratu, încăpînd acmu la a astă breaslă din oameni proşti. După Vătaf de Aprozi: "Vel Cafegiu", "Credinceriul", "Vtori Camaraş", "Vătaf de copii". "Divictariul", care mai nainte vreame a astă boerie n'au fostu, făcţndu-să dela Grigorie Voevod. Asemene şi "Mehtupciul", carele se chiamă şi Chiesadariu, "Cibucciul", i " ohodar", "Beceriul", "Pivniceriul", "Satîrbaş", şi "Baş-ciohodar". Partea slujitorească ce rînduială are "Vel căpitan de Eşi", "Vel Căpitan de Codru", "Vel Căpitan de Coţman", "Vel căpitan de Soroca", "Vel Căpitan de Tecuci", "Vel Căpitan de Ropcea", "Vel Căpitan de Dorohoiu", "Vel Căpitan de Cohurluiu", "Poruşnicul hătmănescu", "Căpitan de dărăbani", {270} "Polcovnecul", "Başbulucbaş de curte", "Bulucbaş al doilea", "Căpitanul de drăgani", Sotnecul de Cazaci", "Başbulucbaş hătmănescu", "Başbulucbaş agescu", "Căpitan despre doamna", carele au avut steag de călăraşi de au purtat trebile Doamnii. Ţărămoniia ce să face la mucareriu După ce vine cu caftanul, unul din boerii cei mai aleşi ai Ţarigradului, conăceşte la mănăstire la Galata şi a doao zi sîngur Domnul cu toată boerimea şi cu tot alaiul de slujitorime, încă şi Turcii neguţători, carii să află în Eşi şi partea neguţătorească de creştini şi toate alte rufeturi ce sîntu în sama agăi, de le rîndueşte. Şi aşa merge Domnul înnaintea caftanului; înnaintea Domnului Beizadealile, fiindu toată partea boerească împodobiţi cu ceale mai bune strae; şi toată boerimea, mari şi mici, atît cei cu boerii, cît cei fără boerii, pe rînduiala izvodului ce să face cu pecetea Domnului, sîntu rînduiţi de mergu cîte doi, cîte trei în şărag, cîţi boeri vor fi pe un nume de boerie şi înnaintea tuturor hatmanul şi cu aga, cu alaiul pe obiceiu. Şi descălecîndu Domnul la ardacul lui Mihai Voevod, merge suptu saivantu şi rîndueşte Domnul pe o samă din boeri şi din zapcii de mergu la mănăstire la Gălata. Carii apoi vin înnainte pe rînduială, făcîndu cinstea cea căzută caftanului împărătescu. Şi cînd iaste aproape să sosască la ardac caftanul, să porneşte şi Domnul dela saivantu, ca doi sau trei paşi, întimpinîndu caftanul. Deci boeriul ce aduce caftanul şi blana cea de samur ce i să trimitu Domnului de cătră împărăţie, le ţine pre braţile sale şi Domnul luînd întîi hatişeriful cel împărătescu, sărutîndu-l, îl pune la cap şi apoi îl pune la sîn şi tot acolea îmbrăcîndu şi blana, îndată încalică şi să porneşte cu tot alaiul pe orînduială, începîndu şi mehterhaneaoa, ducînd acelaş boeriu caftanul pe braţile sale, înnaintea Domnului. Şi viindu Domnul pela Vamă, să face sunare de toate clopotile şi întrîndu în curtea domnească, descalică la scara cea mare. Acolo fiindu scoase şi tuiurile, să tae şi doi berbeci suptu tuiuri, ca pentru un semnu de biruinţă (care a astă tăiare a berbecilor să face şi la venirea domnii noao). Deci întrîndu Domnul în divanul cel micu, unde şi beizadealile să află cu mitropolitul, cu alţi arhierei şi cu toată boerimea şi {271} stînd Domnul în pi oare lîngă scaon, scoate din sînul său hatişeriful cel împărătescu şi după sărutare puindu-l şi la cap, îl dă în mîna lui divan-efendi, carele sărutîndu-l şi el îl citeşte în veliglas. După cetirea hatişărifului, îndată divan-efendi ia caftanul după braţile boeriului şi merge cătră Domnu şi Domnul sărutîndu-l, îmbracă caftanul şi slobozindu toate tunurile, să face şănlic cu mehterhanea şi cu toată rînduiala. Şi Domnul şăzîndu în scaon, vel vistierul ceteşte tîlcuiala hatişărifului pe rumînie. După a asta, vel postelnicul îmbracă întîi pe divan-efendi şi pe boeriul au adus caftanul, cum şi pe vel vistier, cu blanile ce sîntu orînduite de Domnu. Şi beizadealile mergîndu, sărutămîna Domnului: apoi mitropolitul sărutîndu creştetul Domnului, Domnul îi sărută mîna şi mergîndu toată boerimea, sărută mîna şi poala Domnului. După sărutarea mînii, vel visterul încă îmbracă pe oamenii boeriului ce aduce caftanul, cîte cu o haină ce iaste rînduită de Domnu, pe fieşte care după cinstea sa; şi cu acestu chip să sfîrşăscu ţărămoniile caftanului de mucareriu. De vreme ce am arătatu mai sus obiceaie vechi şi noao, cum şi ţărămonii ce s'au obicinuitu dela Domnii vechi şi pînă acum, cu cuviinţă am găsit a scrie şi acestu lucru, care n'au fostu obi nuitu, nici s'au întîmplat la vreo domnie a vremilor trecute Adecă un părinte Domnu să aşaze pe un fiiu al său în scaonul părintescu a domnii, care la anul 1761, luna lui Iunie în 7 zile, oi. După trei ani a Domnii lui Ioan theodor Voevod, lucrarea dumnăzăeştii pronii au adaos o întîmplare ca a asta, că însuşi prea puternicul împărat Sultanul Mustafa, din năstav dumnăzăescu, vrîndu să mîngîe bătrîneaţile bătrînului Ioan Voevod pentru slujbile sale, au poroncitu de s'au datu domniia Moldovei, fiiului său celui mai mare, Grigorie Voevod. Şi după vestirea ce i-au venit, însuşi bătrînul Ioan Voevod, cu mînule sale luînd de mînă pre fiiul său şi dîndu-i părinteasca blagoslovenie, l-au aşăzatu în domnescul şi părintescul său scaon, mergîndu mitropolitul de l-au sărutat pe creştet, şi toţi boerii, pe rînduiala şi pe obiceiu, i-au sărutat mîna, făcîndu-să şi şănlic de bucurie cu slobozirea a tuturor tunurilor, cu toată rînduiala. Iar la ** ale aceştii luni au venitu Alexandru Muruz ginerile lui Nicolae Su o biv vel postelnic şi baş-capuchehaias, cu zaptu {272} ferman, carele în zioa ce s'au adunatu cu Domnul Grigorie Voevod. în loc de mulţămire, l-au îmbrăcatu Domnul cu contoş cu samur făcîndu-l şi cămăraş mare. Deci fără zăbavă vreame au venitu şi om împărătescu, sabica spahilar-agasî, Ahmet-beiu, om de cinste între meghistanii împărăteşti ai porţii, i-au adus sangeac, caftan, cucă, tuiuri şi cal împărătescu cu tacîmul lui, ce să numeşte tablabaş, cum şi alte rînduiale toate a unii Domnii noao; pe care Agă Domnul l-au conăcitu la casile dela frumoasa. Şi Domnul Grigorie Voevod, cu iubitu fratele său, Alexandru beizadea şi cu toată boerimea şi slujitorimea şi alte rufeturi, după cum s'au arătat mai sus, că iaste obi nuit a merge un Domnu înaintea caftanului, au eşitu cu tot alaiul, pe rînduială, mergînd la Frumoasa (însă fără mehterhanea). Şi cînd au fostu suptu saivantul Domnului ce era întinsu aproape de poarta caselor dela Frumoasa, boerimea toată au stătut os la saivantu pe rînduială, făcînd alaiu; şi Domnul Grigorie Voevod cu vel postelnicul, cu vel comisul călări şi boerii cei de alai pe os, înnaintea Domnului, au tot mersu cătră întimpinarea agăi împărătescu călare. Care şi aga încălecîndu, au purces cătră întimpinarea Domnului. Şi întălnindu-să amîndoi, au purces cătră saivantu, viind spahilar-agasî din-a-dreapta Domnului; şi înnaintea Domnului şi agăi împărătescu, să aducea de haznatariul şi de alţi oameni ai lui, semnile ale domnii noao, care s'au arătat mai sus. Deci descălecîndu Domnul şi spahilar-agasî la saivantu, acolea s'au cetitu şi hatişeriful împărătescu şi mehtupul vezirului; şi după cetirea acestora, spahilar-agasî îndată au îmbrăcat pe Domnul Grigorie Voevod cu cabaniţă, cu samur şi şi piste cabaniţă cu caftanul şi puindu-i şi cuca în cap, i-au făcutu sangeacul şi tuiurile teslim; şi Domnul închinîndu-se sangeacului cu o shimă de smerenie şi sărutîndu-l, cu mulţămită au făcutu oraţii prea puternicului împărat, care pre limba tur ască să numeşte dova, (rugăciune). După a asta puindu-să sangeacul şi tuiurile la rînduiala cea obi nuită, îndată au încălecat şi Domnul şi spahilar-agasî (însă Spahilar-agasî din-a-stînga Domnului). Şi totu alaiul tocmindu-să, pe rînduială, au purces şi viindu pe calea cea obi nuită, pela Vamă, sosindu drept bisearica Sfîntului Ierarh Nicolae, spahilar-agasî au întratu în curte şi în Divanul {273} cel mic s'au întimpinatu cu bătrînul Ioan Voevod la uşa spătăriei; şi întrîndu în spătărie, au şăzutu amîndoi la voroavă, fiind cunoscuţi şi vechi prieteni, încă din tărzămănie. Iar Domnul Grigorie Voevod au întratu în bisearica Sfîntului Nicolae, unde îl aştepta Kyr Gavriil, mitropolitul ţărăi, cu alţi arhierei, cu episcopii şi cu igumenii sfintelor mănăstiri din Eşi. I s'au cetit molitfa, făcîndu-să şi toate ţărmoniile încoronaţii a domnii noao, care mai pre largu s'au arătat înnapoi. ¬i dela bisearică viindu Domnul la curte şi intrîndu în divanul cel mic, au stătut în pi oare lîngă scaonul domnescu şi spahilar-agasî în dreptul scaonului cel gătitu pentru sîne, cum şi toată boerimea stînd la rînduiala sa în pi oare, s'au cetit hatişăriful împărătescu de divan-efendisu în veliglas şi de vel vistier tîlcuiala hatişărifului. După cetire şăzîndu Domnul în scaonul său, îndată s'au făcut şănlic cu tunuri, cu mehterhanea, cu toată rînduiala pe obicei. Indată divan-efendisu, din partea Domnului, au îmbrăcatu pe aga împărătescu cu blană de samur şi vel postelnicul pe divan-efendisu şi pe vel vistier cu blanile ceale rînduite. Aga au mai adus şi 12 caftane, cu care tot acolea, în divanul cel mic, au îmbrăcat pe 12 veliţi boeri. Apoi şi pe toţi oamenii agăi împărătescu s'au îmbrăcatu, pe unii cu blane, pe alţii cu caftane, pe alţii şi cu capoturi, pe fieşte care dup cinstea sa, dinnaintea Domnului, cu mîna lui vel vistier. De acolea, din divanul micu, rădicîndu-să Domnul cu aga cel împărătescu, au mersu în spătărie la cafea. După cafea eşindu dela Domnul spahilar-agasî cu mare alai şi cu mehterhanea, au mersu la gazda cea gătită pentru dînsul, la casile Sturzii logofăt. Intr'acestu chip au luatu sfîrşitu orînduialile ţărmoniilor a domnii lui grigorie Voevod, fiiul lui Ioan Voevod bătrînul. Bătrînul Ioan Voevod i s'au făcutu şi hătîrul acesta de cătră stăpîni, lăsîndu-l încă 60 de zîle de au rămas aicea la odihna sa, ca să însoare pe fiiul său, Domnul cel nou Grigorie Voevod, carele era logoditu cu fiica lui beizadea Alexandru, fiiul lui Necolae Voevod Mavrocordatu, aducîndu-se şi pe Doamna sa dela Ţarigrad de Neculache Su ul biv vel postelnic, başcapichehaias şi de altu boeriu vechiu al casii, Manole vel clucer, cu cinstea sa. Insuşi batrînul Ioan Voevod, cu Doamna sa Raliţa, i-au cununat cu mare bucurie şi pohfală; şi după săvîrşirea nunţii ce s'au făcut cu toate ţărmoniile, ca o nuntă domnească, s'au pornitu şi Ioan Voevod cu Doamna sa cătră Ţarigrad. {274} Obiceiul ţărmoniilor ce să fac în zioa de A unul Naşterii Domnului Hristos Cel ce iaste logofăt al treilea, de cu sară ia răspunsu dela Domnu, la cîte asuri va să iasă la biserica cea mare după poartă, la asuri şi la liturghie; şi după răspunsul ce ia, îndată face înştiinţare cu fustaşi, mitropolitului ţărăi, episcopilor şi tuturor boerilor celor mari şi al doilea, ca să vie la biserică la *** asuri, că va să iasă Domnul; carii toţi, după poroncă, la vreamea însemnată, să află la bisearică, aşteptîndu pre Domnu. Insă episcopul de Roman şede în partea mitropolitului din-a-dreapta, iar episcopul de Rădăuţi, cu episcopul de Huşi şăd la stranile din-a-stînga şi de să mai întîmplă şi alţi arhierei, şăd la orînduiala lor, la stranile unde rîndueşte mitropolitul. Şi de să întîmplă aici şi vreun patriiarh, atuncea mitropolitul ţărăi dă scaonul său patriiarhului şi mitropolitul şede în strana cea din sus, ce iaste împotriva scaonului mitropolitului. Boerii cei mari pîn la vel comis, carii sîntu cu boerii, şăd la rînduiala lor; şi de va vrea Domnul să dea rînduială, să mai cinstească pe vreunul din boeri, şede şi acela unde rîndueşte Domnul; iar ceilalţi boeri mazîli, fieştecare după rîndu ala sa, şăd mai os pin stranile bisearicii ceale din sus. Iar vel vistierul are obi nuită şidere în strana dreaptă, de cătră scaonul mitropolitului, iar vel postelnicul cu vel camaraş şi cu vel gramaticu şi alţi boerinaşi a curţii şăd la stranile ce sîntu aproape de strana Domnului din-a-dreapta: vel clucer, vtori logofăt, vtori vistier şi treti logofăt şed la obi nuite stranile lor din-a-stînga boerilor celor mari. Domnul, după poronca ce au dat, dimineaţa iase din lăuntru dela casa ce să chiamă mabei şi vine în spătărie şi şede în domnescul scaon; şi vrînd ca să iasă la bisearică, acel ce iaste vtori spatar încinge sabiia cea împărătească piste umăr şi ia buzduganul în mîna dreaptă, ţiindu-l răzimat pe umărul său şi cel ce iaste vistier mare, ţiindu în mîna sa cuca, o pune în capul lui vtori spatar. Apoi, sculîndu-se Domnul din scaon cu toată parataxis, (adecă) orînduiala boerimii sale, cei ce au semnile lor, carii să chiamă şi zapcii, merge la bisearică, mergîndu înnaintea Domnului: vel postelnicul, înaintea lui, vtori postelnicul, apoi {275} treti postelnicul cu alţi postelnicei înnainte. Inaintea acestora: vel agă, vel armaş, vel uşer, treti logofăt; apoi vătaf de aprozi; înaintea acestora: vătaf de păhărnicei, vătaful de stolnicei, căpitanul de dărăbani, polcovnecul, vtori armaş, vtori uşer, treti armaşu, treti uşer, izbaş de divan; înaintea izbaşii: auşii cu oianile lor a mînă, după rînduială. Iar armăşăii aprozii, copii din casă cei mari şi călăraşii de Ţarigrad, stau la rînduiala lor, unul lîngă altul în divanul cel mic, unii din-a-dreapta, alţii din-a-stînga. Vornecii de poartă, bulucbaşii curţii, bulucbaşii hătmăneşti şi ageşti, stau pe rînduiala lor cu seamnile a mînă în divanul cel mare, din-a-dreapta. Căpitanul dă arnăuţi cu zapcii săi şi cu alţi arnăuţi după aceştiia stau paicii, cu satîrbaş pe rînduială şi ohodarii cu baş ohodar din-a-stînga, cum merge Domnul la bisearică; iar cum iase, din-a-dreapta şi pela spatile acestor şăraguri de alai, stau fustaşii, cu dardile a mînă, pe amîndoă părţile, dela uşa divanului celui mare, pîn la uşa bisearicii. Printr'acestu alai merge Domnul la bisearică, făcîndu toţi plecă une cătră Domnu pe obicei; şi cîndu iase Domnul din bisearică, asemene se află la rînduiala lor. După ce întră Domnul în bisearică, aflîndu-se mitropolitul, episcopii şi cu toată boerimea mai nainte în bisearică, fieşte care stîndu în pi oare la rînduiala sa şi mitropolitul îmbrăcatu în mantie, cu pateriţa a mînă, cum şi episcopii cu cărjăle (însă la sărbătorile ceale mari, iar la ceale mai mici cu hazdrane) şi boerii cei mari cu semnile lor. Domnul a ungîndu în mijlocul besericii, stîndu.