{ Ir} VIAŢA ŞI PETREACEREA SVINŢILOR ACMU TIPĂRITE ÎNTRU BLAGOSLOVITE DZÎLELE PREALUMINATULUI ÎNTRU ISUS HRISTOS IOAN DUCA VOEVODA CU MILA LUI DUMNĂDZĂU DOMN ŢĂRÎI MOLDOVEI ŞI UCRAINEI, CU PORUNCA MĂRIII SALE ŞI CU POSLUŞENIIA A SMERENIEI NOASTRE A LUI DOSOFTEI, MITROPOLITUL SUCEAVEI ÎN TIPARNIŢA SVINTEI MITROPOLII ÎN IAŞI LA CARE TIPARNIŢĂ NE-AU AGIUTORIT DE LA MOSC SVINŢIA SA PĂRINTELE NOSTRU PATRIARHUL IOACHIM (...) de la începutul lumii 7190, (...) de la naşterea Domnului şi Mîntuitoriului nostru Isus Hristos leat 1682 { Iv} Stihuri pre herghiia Moldovei Capul cel de buăr a hiară vestită Sămneadză puteare ţărîi nesmintită Pre cîtu-i de mare hiara şi buiacă Coarnele-m păşune la pămînt îş pleacă De pre chip să veade buărul ce-i place C-ar vrea-n toată vreamea să stea ţara-m pace Domnul Duca-Vodă de la Hristos are Agiutoriu pre stemă şi ferinţă tare Cinstita cruce şi-n ceas de năvală A lui Hristos maică i-i de sprijineală. { IIr} PREALUMINATULUI ÎNTRU PRAVOSLAVIE BLAGOCESTIVULUI ŞI PREACINSTITUTULUI ŞI MILOSTIVULUI NOSTRU DOMN, MĂRIA SA IOAN DUCA VOEVODA CU MILA LUI DUMNĂDZĂU DOMN ŢĂRÎI MOLDOVEI ŞI UCRAINEI DE LA VEACINICA SVINTEI TROIŢE PUTEARE POFTIM MĂRIII TALE SĂNĂTATE ŞI PACE CU VIAŢĂ NĂROCITĂ SĂ PETRECI MĂRIA TA ÎNTRU CINSTIT ŞI PREALUMINAT SCAUNUL MĂRIII TALE, ADEVĂR Pentru cinstea svinţilor şi a rămăşiţelor (moştiilor) lor, milostive şi prealuminate doamne, scrie svîntul Ioan Damaschin în glava 92 sau 16. Să cinstim pre svinţii ca priiatinii iubiţii lui Hristos, ca cuconii şi moşteanii lui Dumnădzău, cum dzîce teologul evanghelist. Iară cîţi îl priimiră pre însul datu-le-au puteare cuconi lui Dumnădzău a fi. Drept aceaea nu mai sînt de-acmu şerbi, ce sînt fii. Şi deaca sînt fii, sînt şi moşneani. Moşneani sînt lui Dumnădzău şi-mpreună moşneani lui Hristos. Şi Domnul în svintele evanghelii apostolilor dzîce: "Voi, priiatini, iubiţii miei simteţi. Nu camai pre voi numi-vă şerbi. Că şerbul nu ştii ce face domnu-său, dară de vreame că şi Împărat împăraţilor, şi Domn domnitorilor şi Dumnădzău dumnădzăilor, tvoreţ tuturora şi Domn să dzîce { IIv} totuş. Şi svinţii, dumnădzăi, şi domni şi-mpăraţi acestora lui Dumnădzău. Dumnădzău şi domn, şi-mpărat le iaste şi să dzîce: "Eu dară sînt". Dzîce lui Moisi Dumnădzău lui Avraam, şi Dumnădzău lui Isaac, şi Dumnădzău lui Iacov, şi Dumnădzău lui Faraon. Pre Moisei Dumnădzău îl face. Dumnădzăi dară dzîcu şi-mpăraţi şi domni nu din fire (hiriş) ce ca ceaia ce preste patimi împărăţîră şi domniră ş-a dumnădzăiasca icoană chip după care să şi născură nestrămutată din şăruitură o feriră. Că împărat să dzîce şi icoana împăratului şi ca ceaia ce să uniră cu Dumnădzău de pre proizvolenie şi pre dîns ce-l priimiră casnic (lăcuitoriu) şi cu a lui cumenecare de să feaceră din dar aceaea ce sîngur iaste hiriş (în sine). Deci dară cum să nu cinstim pre ogodnicii şi priiatinii iubiţi şi fii lui Dumnădzău ce să feaceră (să numiră) că acea cătră cu bună a depreună şerbi cinste. Arătătură are cătră obştnicul Stăpîn de bună minte. Aceştea secrie (visteare) lui Dumnădzău şi curate să feaceră cămări că voiu lăcui cu casă întru dînşii şi voiu îmbla printr-înşii, dzîce Dumnădzău. Şi le voi fi lor Dumnădzău. Dară că ce-s sufletele direpţilor în mîna lui Dumnădzău şi nu să va atinge de dînş moartea; dzîce dumnădzăiasca scriptură că moartea svinţilor mai vîrtos somn iaste decît moarte că să trudiră într-acest de-acmu veac şi vor fi vii în fîrşit. Şi cinstită-i naintea Domnului moartea cuvioşilor lui. Deci dară ce iaste mai de cinste decît a fi în mîna lui Dumnădzău, că viaţă iaste Dumnădzău şi lumină. Şi aceia ce-s în mîna lui Dumnădzău în viaţă şi-n lumină sînt. Iară cum în mintea şi-n trupurile lor s-au însălăşluit Dumnădzău, dzîce apostolul. Dară nu ştiţi că trupurile voastre besearică lăcuitoriului în voi svîntului duh iaste? Şi duhul iaste Domnul. Şi să neştine besearica lui Dumnădzău o strică, strica-l-va pre îns Dumnădzău. Cum dară să nu cinstim însufletatele besearici a lui Dumnădzău, însufletatele lui Dumnădzău corturi (sălaşe)? Aceştea vieţuind cu-ndrăznire { IIIr} la Dumnădzău dvoresc. Fîntîni noauă de spăsenie domnitoriul Hristos a svinţilor ne-au dăruit moştii (rămăşiţe) în multe chipuri bunătăţi de bun faptu izvorîndu-ne. Şir de bună mireazmă izvorînd dintr-însele şi nime să nu fie necredincios că de-au izvorît din piatra cea tăioasă şi vîrtoasă apă în pustie vrînd Dumnădzău şi din falca a sînului lui Sampson la seate. Dară din a măcenicilor moştii mir de bun miros a izvorî cum să nu să creadză? Ce aceasta nice întru-n chip nu poate fi să nu să creadză cătră ceia ce ştiu a lui Dumnădzău puteare şi acea de la Svinţia sa a svinţilor cinste. Şi în leagea veache fie cine să vrea atinge de mort necurat să făcea (să spurca), dară nu aceştea morţi, că de cînd hirişa viaţă şi a vieţii prilej întru morţi s-au socotit (cavzămenit) pre cei de pre nedeajdea învierii şi cu credinţa întru Svinţia sa adormiţ nu le dzîcem morţi. Că trupul mort cum să poată face minuni? Cum dară pentru dînşii dimonii să izgonesc, boalele fug, lîngedzii să tămăduiesc, orbii dobîndesc vedeare, pricăjiţii să curăţăsc şi iscuşeniile şi scîrbele să răsîpăsc? Tot datul cel bun de la părintele luminelor printr-înşii celor ce fără îndoită credinţă îş cer li să pugoară. Dar cît te-ai trudi ca să-ţi dobîndeşti un folosîtoriu la muritoriul împărat să te bage şi pentru tine la dînsul să grăiască? Deci dară pre folosîtorii a tot rodul nostru, pre ceaia ce lui Dumnădzău pentru noi să roagă să nu-i cinstim noi? Ba să-i cinstim, besearici rădicînd lui Dumnădzău într-a Svinţiii sale nume şi prinoase de toată roada aducînd, şi pamenţile praznicilor lor cinstind, şi-ntr-însele veselindu-ne sufleteaşte ca să ne fie însoţîtă cu chemătorii bucuriia ca nu slujindu-le împotrivă să-i mîniem. Că cu cealea ce Dumnădzău să slujeaşte şi să cinsteaşte şi a svinţiii sale slujitori să veselesc. Iară de cealea ce i-i greaţă lui Dumnădzău şi slugilor Svinţiii sale li-i greaţă. Cu psalomi şi cîntări şi cîntece sufleteşti şi umilenii şi cu mila la săraci pre svinţii noi, credincioşii, să-i cinstim cu cealea ce mai vîrtos şi Dumnădzău să cinsteaşte. Stîlpuri să le rădicăm şi icoane cădzute şi noi înşine { IIIv} însufletaţi stîlpuri lor şi icoane cu închipuirea bunătăţîlor să le facem. Pre Dumnădzău Născătoarea ca ceaea ce-i chiar şi adevărată lui Dumnădzău maică să cinstim. Pre prorocul Ioan a lui înainte-curătoriu şi botedzătoriu apostol şi măcenic că niceş înnăscuţii din femei mai mare de Ioan nu s-au sculat, cum Domnul au dzîs, şi-mpărăţîiei ceriului acesta întîiu strigătoriu să face şi pre apostolii ca fraţii Domnului şi înşiş vădzătoriu şi slujitoriu patimilor lui, pre carii de mainte i-au cunoscut şi de mainte i-au orînduit într-o-mpreună formă a icoanei Fiiului său, Dumnădzău şi Părintele. Întîi - apostolii, a doa - prorocii, a treia - păstorii şi didascalii şi pre a Domnului măcenici din toată ceata aleş ca viteajii lui Hristos şi ca cei că băură păharul Svinţiii sale şi-ntr-o viaţă făcătoarea a lui moarte ce să botedzară botedz ca partnicii (ocinătorii) patimilor lui şi a slăvii cărora le iaste cinonacealnic sau hetman. Părvodiaconul lui Hristos şi apostol şi părvomăcenic Stefan şi prepodobnicii părinţii noştri, bogonosnicii săhastrii aschitacii carii acea mai zăbavnică şi mai trudnică (delungată) măcenie a ştiinţii luptară, carii petrecură în boboală (cojoace) şi-n piei de capră. Lipsiţi, scîrbiţi, păţîţi rău, prin pustii rătăcindu-să şi prin munţi şi vîrtoape şi gaurile pămîntului, cărora lumea nu le era vreadnică. Aceii de mainte de dar, prorocii, patriarşii, direpţii, carii de mainte au dat veaste de venirea Domnului, acestora tuturora oglindind petreacere să rîvnim credinţa, dragostea, nedeajdea, rîvna (jealea), viaţa, răbdarea a patimilor suferinţă pînă în sînge pentru ca şi a slăvii cununilor cu dînş să fim partnici. Aşea scrie svîntul Ioan Damaschin pentru svinţii şi alalţ svinţi şi dascali a svintei besearici împlînd svînta besearică de cinstea svinţilor cu stihire şi canoane cu tropare şi condace şi cu în tot chipul de cîntări şi mai vîrtos le-au scris şi proloage să li să citească în svînta besearică să le audză creştinii să să folosască şi să polzuiască din viaţa şi petreacerea lor acea svîntă cum să nevoiră, cum { IVr} ţînură credinţa, cum vărsară sîngele lor cel svînt pentru Svîntul svinţilor, pentru Hristos şi nu cruţară viaţa lor pînă la moarte. Dintr-acealea din toate cu dînşii să proslăvim pre Dumnădzău, luînd chip de-nvăţătură de pre dînşii citindu-li-să viaţa în proloage. Pentr-aceaea, milostive Doamne, şi noi, smeriţii rugătorii măriii tale cu cît ne-au fost ştiinţa a limbii rumîneşti am nevoit de le-am scos de pre greceaşte şi de pre sîrbeaşte pre limbă rumînească ca să înţăleagă toţi să dea laudă lui Dumnădzău şi să mulţămască măriii tale de bine sufletesc ca acesta ce nevoieşti măria ta pentru creştinătate. Şi rugăm pre milostivul Dumnădzău, milostive doamne, pentru ruga svinţiilor sale acea priimită ca tămîia înaintea Svinţiii sale ca să dăruiască măriii tale pace şi sănătate şi bişug de tot binele ceresc şi pemintesc, să domneşti măria ta pînă la adînci bătrîneaţele măriii tale depreună cu cinstita şi blagoslovita Doamna măriii tale gospojda Anastasiia şi cu cinstiţi şi blagosloviţi fiii măriii tale Ioan Constantin voevoda, Ioan Matei voevoda, Ioan Stefan voevoda şi cu blagoslovite fiicele măriii voastre. Să vă cruţe milostivul Dumnădzău şi să vă blagoslovască aşea cum au blagoslovit pre Avraam, şi pre Isaac, şi pre Iacov şi să blagoslovască Dumnădzău şi pre măriia sa Ioan Stefan voevoda cu cinstita sa doamnă Ecaterina, iubita şi-ntîi născută fiica măriii tale carii ţi i-au dăruit milostivul Dumnădzău, acmu tineri în nuntă de bucurie. Aşea să-ţi blagoslovască milostivul Dumnădzău, cum au blagoslovit pre Iosif cu Asineta cu acea înţăleaptă şi dumnădzărească şi să vă dăruiască blagoslovenie şi bucurie în slavă şi-n linişte veacinică cu biruire asupră de vrăjmaşi vădzuţ şi nevădzuţi pentru Domnul nostru Isus Hristos. Amin. Rugătoriul măriii tale, smeritul Dosoftei mitropolitul. { IVv} Cătră iubitul cetitoriu sănătate A sinaxariului dumnădzăiască şi svîntă carte scoasă de pre greceaşte şi elineaşte din 12 mineaie a svintei besearici şi din cărţîle visteariului besearicii pre limbă rumînească cu lungă nevoinţă şi cu lexicoane de-agiuns tălmăcită cu pohta blagocestivilor şi lui Dumnădzău iubiţi domnii Ţărîi Moldovei Ioan Gheorghi Ghica voevoda, şi Stefan Vasilie voevoda, şi Evstratie Dabija voevoda, şi Ioan Duca voevoda, şi Iliiaşi Alexandru voevoda, şi Ioan Stefan Petr voevoda, şi Ioan Dimitrie Catacuzino voevoda, şi măria sa Ioan Antonie Ruset voevoda, şi cu pofta dumilor sale cinstiţilor boiarii ţărîi într-atîta lungă vreame scriind şi tălmăcind cîte am putut birui în aceşti veaci grei a ţărîi. Abiia cu mult greu am scris şi această svîntă carte de o am tălmăcit rumîneaşte pre limbă proastă, carea, iubiţii lui Dumnădzău şi cinstiţi cetitori, cu drag să o priimiţi şi să o cetiţi fără urît, că nu spune într-însă de petrecăniile şi puterile împăraţîlor şi a chesarilor ş-a crailor, ş-a domnilor, nice de vitejiile şi izbîndile hatmanilor, nice de nevoinţele viteajilor şi hărăţîlor lumeşti, ce de nevoinţele şi biruinţele şi izbîndile a viteajilor Împăratului şi Domnului ceresc, de-a cărora nevoinţe îngerii să minuneadză, cum ei putură de să nevoiră şi biruiră a bate război aşea de minunat preste toată minunea şi cinstit preste toată cinstea, carile domneavoastră, cetindu-le în toate dzîle, veţi îndulci sufleteaşte ca în raiul adevărat a Svinţiii sale. Şi întîi să pomeniţi şi să mulţămiţ blagocestivilor domni. Şi pre noi încă nu uitaţi de la svîntă ruga dumilor voastre. { 1r} CU DUMNĂDZĂU ÎNCEAPEM PROLOAGELE TUTUROR SVINŢILOR LUNA LUI SEPTEVRIE ARE 30 DE DZÎLE, DZUA ARE 12 CEASURI ŞI NOAPTEA 12 CEASURI. ASTĂDZI, DZUA ÎNTÎI, IASTE ÎNCEPĂTURA INDICTIONULUI, ADECĂ ANULUI NOU AU TÎNĂR Trebuie a şti că indictionul îl prăznuiaşte besearica lui Dumnădzău din bătrîni luînd obicină că la rîmleani iaste rîndul de-ncep anul din indiction. Şi indiction pre limba lor să dzîce poruncă şi arătătură. Şi încă derep ce cătră această dzî au întrat Domnul nostru Isus Hristos în besearica iudeilor şi dîndu-i cartea Isaiei prorocul de o deşchisă ş-află unde era scris Duhul Domnului asupra mea prin carele au unsu-mă a binevesti measerilor au trimisu-mă a tămădui cei înfrînţi cu inema a striga prădaţîlor slobodzîre şi orbilor vedeare, a trimite pre cei zdobiţi în slobodzîie a striga anul Domnului priimit. De-aciia dînd cartea la slugă şi şedzu de dzîsă că astădzi s-au împlut scriptura aceasta în urechile voastre, cînd să miră şi năroadele de cuvintele ce ieşiia din preasvînt rostul svinţiii sale. Într-aceastaş dzî pomenim minunea preasvintei Dumnădzău Născătoarei la mănăstirea { 1v} miasinilor şi pomenirea înfocării (arderii) cei mare. Pomenirea preasvintei Dumnădzău-Născătoarei a miiasinilor să face pentru preaslăvită lucrăreaţă şi svîntă icoană a svinţiii sale carea de frica iconoboreţilor fu aruncată în iazerul Gazur la mănăstirea miiasinilor şi preste multă vreame cu voia lui Dumnădzău au ieşit nice leac stricată sau întinată, iară pomina înfocării s-au tîmplat prin păcatele noastre şi au ars Ţarigradul cu foarte mare înfocare în dzîlele lui Leon, marele împărat. Ş-au ars mai multă parte decît au rămas în şeapte dzîle. Într-aceastaş dzî pomenim pre cuvios părintele nostru Simeon Stîlpnicul. Simeon Stîlpnicul era în dzîlele lui Leon celui mare împărat şi Martirie, patriarhul de Antiohiia, trăgîndu-să din Chilichiia, din sat Sisan. Acesta să călugări şi mare stradanic să cădi în mănăstire. Şi de-acolo să iertă şi mearsă de-ş feace un stîlp nalt cu găoace deasupra. Şi s-au suit de-au trăit în vîrvul acelui stîlp 47 de ai, suferind ploile şi zăduvul, şi iarna. Şi făcîndu-să mare naintea lui Dumnădzău şi făcătoriu de minuni, s-au săvîrşit cu pace. Într-acestaş dzî preacuvioasa Marta, maica precuviosului Simeon, şi preacuvioasa Evantiia şi răpăosarea lui Isus, fiiul lui Navi. Acesta Isus era fiiul lui Navi şi priimitoriu scaunului în locul lui Moisei, dătătoriului legii evreilor, carele şi Erihonul au dobîndit, ce fusease cetate păgînească şi pre arhistratigul Mihail au vădzut ţîind a mîna spată (sabie). Şi deaca ştiu că-i hatman (voievod) oştilor lui Dumnădzău îş lepădă armele { 2r} şi cădzu la pămînt la picioarele lui. Şi bătîndu-să cu inoplemenicii şi soarele apuind, avînd inemă la războiu, s-au rugat lui Dumnădzău şi dzîsă să stea soarele. Şi îndată stătu şi să opri soarele din calea sa să nu apuie pînă ce au biruit şi au înfrînt pre inoplemenici de tot. Şi au hătmănit izrailteanilor şi i-au scosu-i din pustie şi le-au împărţît ţara făgăduită, adecă Ierusalima. Şi au giudecat Izrailul 27 de ai. Şi înfricat şi groznic s-au arătat asupra pizmaşilor. Şi de multe războaie bărbăţîie şi vitejie au arătat. S-au săvîrşit şi s-au astrucat cu cinste de poporul (de oamenii) său. Într-aceaştaş dzî svintele 40 de femei măceniţe, feate ficioare şi postnice şi Amon, diaconul şi învăţătoriul lor. Aceastea era din Udrii de la Machedoniia. Creştine fiind, lui Hristos urmară, avînd învăţătoriu pre diaconul Amon. Şi prinse de Ravdon, mai-marele Udriiului, şi mult muncite să să-nchine idolilor. Eale să rugară lui Dumnădzău de spîndzură în văzduh pre popa idolilor şi mult ceas s-au muncit în văzduh şi cădzu gios de să stîlci şi rău muri. Deci pre svîntul Amon îl spîndzurară şi-l drăpănară preste coaste cu cheapteni. De-aciia înfocară (fierbîntară) un coifu de her şi-i pusără în cap. Şi nestricîndu-i nemică, fu trimis cu svintele feate la Iracliia, oraşul Trachiei, la tiranul Lichinie. Şi din răspunsul acestuia dzeace dintr-înse le aruncară în foc, iară opt, cu dascalul lor Amon împreună, le tăiară capetele. Alte dzeace giungheate cu sabii prin gură şi prin inemă să săvîrşiră. Şease le zdrumicară şi le hăcuiră cu cuţîtele. Alalte şease heare înfocate le băgară în guri şi aşea le omorîră şi purceasără aşea la Domnul Hristos încununate ce şi-l iubiră pînă la moarte şi nu-ş cruţară viaţa pentru să şi-l agonisască mire veacinic. Într-aceastaş dzî svinţii măcenici şi fraţi Evod, Calist şi Ermoghen. { 2v} Aceştea svinţi măcenici, fraţi buni fiind, cum să născură dintr-un pîntece aşea şi dintr-o dumnădzăiască scăldătoare să de iznoavă născură sufleteaşte pre vremile strigării svintei Evanghelii. Şi de vreame ce fură pîrîţ cătră mai-marele căce sînt creştini, aflîndu-i vîrtoş şi întăriţi în bună ruda sufletului lor şi ne-nduplecaţi, au dat răspunsul morţîi lor de sabie. Şi aşea împlîndu-ş alergătura nevoinţii cu măcenicie cătră Domnul să dusără. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, în 2, - pomenirea svîntului măcenic Mamant Acesta era din Gagra, cetatea paflagonilor din părinţi creştini, carii, pentru credinţa închişi în temniţă fiind, l-au născutu-l maică-sa aşeaşi în legături. Şi ei, părinţii, sfîrşindu-să amîndoi în temniţă, pruncul l-au luat o creştină de femeaie, anume Amiia de l-au aplecat şi l-au crescut. Şi adease strigîndu-o mamă i-au pusu-i nume Mamant. Iară deaca să feace de 15 ai, îl prinsără căce-i creştin şi-l bătură cu toiage şi plumb greu îi pusără de-a grumadz şi-l aruncară în mare. Şi mîntuindu-să cu dumnădzăiască puteare s-au ascuns într-o peşteră şi să hrăniia cu lapte de la ciute. Şi iarăş fu prins şi aruncat în cămin înfocat (cuptoriu de foc). Şi ieşind întreg îl deaderă herilor să-l mănînce. Mai apoi de toate îi spintecară pîntecele cu ostie şi cu aceasta-l premeniră din viaţă. Într-aceastaş dzî - pomenirea dintru svinţi părintele nostru, patriarhul de Ţarigrad, Ioan Postnicul. Întru svinţi părintele nostru Ioan era în dzîlele lui Iustin şi Tiverie şi Mavrichie împăraţi în Ţarigrad { 3r} născut. Dintîiş era om blagocestiv şi iubitori la mişei şi la streini. Şi temîndu-să de Dumnădzău, acesta au priimit pren un călugăr Evsevie din Palestina, carele, pre de-a direapta svîntului mărgînd pre drum, audzî pre oarecine dzîcîndu-i: "Nu ţî să dostoiaşte, părinte, să mergi pre din direapta Marelui", arătînd Dumnădzău dintr-aceasta arhieriia carea mai apoi i s-au dat. Fu cunoscut şi de svîntul Evtihie sholasticul, arhiereul dumnădzăiesc, care l-au şi făcut de s-au tuns în călugărie c-aceaea (căci) că era destoinic să să puie în cinul cliricilor. Acesta, aflîndu-să încă diacon, veni la besearica svîntului Lavrentie într-amiadzădz şi află acolo pre un pustnic neştiut de nime de unde era venit şi arăta svîntului stepenele oltariuluit. Şi adecă se-nţălegea întunearece de svinţi şi glas mestecat şi psalom straşnic. Şi toţi era îmbrăcaţi în albe veşminte strălucind, iară cesta, împărţitoriu fiind şi slujitoriu strînsurii (averii) besearicii, vîrtejindu-să de de-afara locului şes şi o pungă numai avînd şi fără rîhnă împărţînd, nu să mai deşterta şi mulţîmea mişeilor îndesîndu-să la dînsul ş-au agiuns şi pînă la vun (buor) oarecarele din cei cu dînsul ce-au strigat de-au dzîs: "(...) Pînă cînd nu s-a mai sfîrşi acea pungă?". Şi îndată să deşertă punga, iară svinţia sa-i dzîsă căotîndu-i ca leul: "Dumnădzău, frate, să te iarte, că încă mult vrea mai agiunge în multă vreame. Mai apoi, după răpăosarea patriarhului Evtihie fu svinţia sa oprit pentru pentru să-l facă patriarh şi nu vrea svinţia sa să fie, pînă vădzu o videnie straşnică carea era aşea: marea să sui pînă-n ceriu de-agiungea. Şi cămin înfocat (cuptoriu de foc) groznic, şi de îngeri mulţîme dzîcîndu-i aşea: "Nu poate fi într-alt chip, ce ian taci, că de-amîndouă vei fi ispitit". Şi aceastea i le dzîcea îngerii cu răstit. Atunce şi fără voaie să deade pre sine de-l hirotoniră patriarh Ţarigradului. Nevoinţă învîrtomată (covîrşitoare) şi viaţă curată cu de toate bunătăţîle pînă la sfîrşenie petrecînd. Acesta odănăoară trecînd preste Evdomul şi scornindu-să grea furtună în mare cu însămnătura svintei cruci marea au alintat. Şi gazeanul Ioan sholasticul, bolind la ochi de cursoare, l-au tămăduit atingîndu-l la ochi cu părticea de svînta priceaştenie, priceştuindu-l şi dzîcînd: "Trupul Domnului Hristos ce au tămăduit pre orbul din naştere să te isţelească". Şi-l sărută. Dănăoară, fiind mare omor, deade la un credincios de slugile { 3v} sale doauă coşniţe, una deşartă şi altă plină de sorţi de gheoci. Şi-i dzîsă: "Du-te de stăi la vun (buor) şi trecînd morţîi să-i numeri pre gheoci, mutînd în cel deşert coş". Şi aceasta făcînd o dată, de daori, cunoscu că-n întîia dzî ieşiră suflete trei sute. A doa dzî mai încetară puţîntel. Pîn a şeaptea dzî făcînd aşea află că s-au potolit de tot umorul pentru întinsă ruga sfîntului. Iară pregiur post atîta era de nevoitori, cît în şease luni nice apă n-au băut, fără numai miedzul a unii marule îi era în loc de mîncare şi de băut sau puţînel dzămos, aorea struguri sau somochine schimbînd. Aceasta-i era mîncarea în 13 ai şi giumătate de arhieriia svinţiii sale. Iară dormirea îi era şedzînd rădzămat cu pieptul pre genunchi. Şi înfigea un ac în lumînare aprinsă şi cînd agiungea focul lumînării la ac cădea acul într-o medelniţă de suna şi-l stîrniia de să scula. Şi de să tîmpla a nu să stîrni în vro noapte, a doa noapte preveghea fără somn la rugă. Acesta cu ruga bătîndu-să împrotiva patimilor îndărăpta şi războaiele varvarilor. Cu ruga îndărăpta foamea cetăţîi şi cu priveghearea păziia turma de vrăjmaş vădzuţ şi nevădzuţ. Odată, vineri sara, îi spusără: "Mîne, părinte, grijesc să alearge caii". Şi era sîmbăta moşilor geameni, adecă la peatdeseatniţă. Răspunsă şi dzîsă: "Alergarea cailor în svînta peatdeseatniţa". Şi cădzu pre genunche, rugă Dumnădzău să să facă ceva sămn de frică să să părăsască acesta lucru. Şi adecă după amiadzăzi, fiind linişte, să feaceră holburi şi vînturi greale şi cu pohoi de ploi de-mpresura pre toţ şi-i conceniia de fugiră toţi şi să răşchiră nărodul de la prăvit şi lăsară alergatele cailor de-au rămas deşert locul acela, ipodromiiul, cît n-au mai fost nice dănăoară groază ca aceasta. Odănăoară, iarăşi, o femeaie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzui la un părinte pustinic. Acela părinte au mînatu-o: "Pasă la svîntul patriarh Ioan de Ţarigrad, că svinţia sa ţî-l va tămădui". Şi făcînd aşea, ş-au isţelit bărbatul cu ruga svîntului şi mearsă veaselă acasă. Pentru ruga acestuia părinte şi femei stearpe făcea cuconi, şi bolnavi mulţi să lecuia. Şi răpăosînd svinţia sa, cînd fu la prohod la ţealovanie, mearse şi slăvitul şi marele Nil eparhul de-l sărută şi-ntoarsă şi svîntul de sărută pre Nil şi-i dzîsă şi la ureache nişte cuvinte care nemărui n-au mai spus, de să mira { 4r} toată horba vădzînd. Şi-l ascultară pre svinţia sa înontrul oltariului svintei besearici a svinţilor apostoli ca un vreadnic şi destoinic slăvind Tatăl, Fiiul şi Svîntul Duh. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului Pavel celui Nou, patriarhul de Ţarigrad. Svîntul Diomid cu sabiile hăcuit s-au săvîrşit. Svîntul Iulian cu lemnul zdrobitu-i capul s-au săvîrşit. Svîntul Filip de sabie s-au săvîrşit. Svîntul Evtihian pre grătariu înfocat s-au săvîrşit. Svîntul Isihie sugrumat s-au săvîrşit. Svîntul Leonida în foc să săvîrşeaşte. Svîntul Evtihie răstignit pre cruce s-au săvîrşit. Svîntul Filadelf peatră de-a grumadz îngreuiat s-au săvîrşit. Svîntul Melanip cu foc să săvîrşeaşte. Svînta Partagapi în mare s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Pavel, arhiepiscopul de Ţarigrad, ispoveadnicul, şi pomenirea svinţilor preuţi Elezar şi Finees şi svinţii măcenici Aital şi Amon. Aceştea svinţi măcenici tîmplîndu-să Ravdus, mai mare pre Trachiia Udriiului, fură la dînsul clevetiţ căce sînt creştini. Şi luîndu-le sama, să mărturisiră creştini. Şi nevoindu-i să jărtvască idolilor, nu să-nduplecară. Deci, neputîndu-i din răspunsuri înfrînge, tiranul să cercă cu gîrbace de bou să domolească tăriia credinţii lor. Deci atîta i-au ucisu-i, cît într-acealeaşi ucisături ş-deaderă sufletele la Domnul Dumnădzău sfîntul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. { 4v} Într-această lună, 3 - svîntul (...) măcenic Antim, episcopul de Nicomidiia. Acest svînt Antim, aşedzînd Maximian, l-adusără la dînsul legat, dzăcînd acolo de faţă toate ciniile şi măiestriile ceale de munci. Şi de vreame ce-l întrebă, strigă de mărturisi cu mare îndrăznire pre Domnul nostru Isus Hristos Dumnădzău. Întîi îi zdrobiră speatele şi cu heare înfocate îl potricăliră şi pre ostrac (ostracele-s găocile de ou şi hîrburile, şi vase mari de lut ca albiile, şi scoice) gol îl întinsără şi-l bătură deasupra cu toiage şi cu tureatce de aramă înfocate încălţat îl lungiră şi la roată de munci îl chinuiră şi mai apoi îi tăiară şi capul. Şi-i creştea părul a minune. Într-aceastaş dzî svîntul Zinon în căldare cu plumb topit şi bulbucind aruncat s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svînta Vasilisa luptată cu herile cumplite şi nemică vătămată s-au săvîrşit. Alexandru, domnind în Nicomidiia, goni cine era asupra creştinilor; şi ea fiind pîrîtă o adusără naintea lui. Şi după-ntrebare, deaca cunoscu ighemonul ne-nduplecatul ei, învăţă de o bătură preste obraz. Şi bătută, mulţămiia lui Dumnădzău. Deaca o audzî ighemonul, învăţă să o dezbrace goală şi să o bată cu toiage. Ea mai tare şi mai mult mulţămiia lui Dumnădzău. Şi vădzînd şi-ntr-aceastea răbdarea ei şi ne-nduplecarea, tiranul să mînie şi-nvăţă să o bată mai cu vîrtute. Şi atîta o bătură preste tot trupul, cît tot trupul să feace preste tot rană. De-aciia i-au desplîntat talpele de la picioare şi svinţia sa striga într-aceale durori greale: "Mulţămescu-ţ, Doamne Dumnădzău, atotputearnice Isus Hristos!" Şi-mvăţă de-i pătrunsără gleznele ca la vită şi o spîndzurară în cîrlig cu lanţuh de vinele gleznelor cu capul în gios. Şi din gios aprinsără foc cu smoală şi iarbă pucioasă, şi răşină, şi plumb ca să o năduşască în năvala durorilor şi iuţala fumului să moară curînd. Iară svinţia sa, aceastea păţînd, mulţămiia { 5r} lui Dumnădzău ca şi cînd ar şedea în dulceaţă de grădină. Şi deaca vădzu ighemonul că-i batgiocureaşte muncile, învăţă de înfierbîntă un cămin (cuptoriu) să o arunce. Şi deaca-mfocară vîrtos căminul, svînta să însămnă cu svînta cruce şi-ntră în mijlocul focului şi stătu multe ceasuri ferită de Dumnădzău, nevătămată, cît să minunară toţi ceia ce prăviia. Iară ighemonul scoţîndu-o din cămin (cuptoriu), din foc, slobodzî 2 lei sireapi asupra ei foarte mari. Şi făcînd rugă, nemica nu-i stricară leii. Aceastea toate deaca vădzu, ighemonul să minună şi să încrestă. Şi umilindu-să cu sufletul ori în ce chip sînt giudeaţele lui Dumnădzău, cădzu la picioarele svintei dzîcînd: "Miluiaşte-mă, şarba lui Dumnădzău, împăratului ceresc şi mă iartă de cîte răutăţ ţ-am făcut şi mă curteneaşte la-mpăratul tău de iaste aşea cum dzîci că priimeaşte pre păcătoşii şi greşiţii". Atunce svînta lui Dumnădzău mulţămi şi învăţă şi-l oglăşui pre ighemonul şi-l dusără la besearică la Antonie episcopul şi l-au botedzat. De-aciia iarăş au cădzut la svînta, rugîndu-să: "Rogu-mă, şarba lui Dumnădzău, roagă-te pentru mine ca să fiu iertat de cît rău ţ-am făcut şi să-mi obîrşesc viaţa în bună mărtorie". Deci, svînta făcînd rugă, iară Alexandru slăvind şi blagoslovind pre Dumnădzău-ş deade sufletul în mîna Domnului Hristos. Atunce svînta, astrucînd trupul lui cu episcupul cum se cade, ieşi din cetate ca la trei proaşce şi aflînd o piatră să sui pre dînsă de stătu şi rugîndu-să au ieşit fîntînă. Şi bău mulţămind lui Dumnădzău. Şi păşind de-acolea puţîntel în laturi dzîsă: "Doamne Isuse Hristoase, priimeaşte sufletul mieu cu pace!" Şi deaca dzîse aşea, şi îngenunche la pămînt. Mearsă la Dumnădzău cu bucurie, veselindu-să şi mulţămind lui Dumnădzău. Aceastea deaca ştiu episcopul Antonie, veni de o astrucă cum să cade aproape de piatra ce-au izvorît fîntînă din ruga svintei. Şi iaste de trăiaşte fîntîna pînă astădzi întru slava Domnului nostru Isus Hristos şi pomană svintei. Într-aceastaş dzî svîntul Aristion, episcopul de Alixandriia, în foc să săvîrşeaşte. { 5v} Acesta svînt Aristion au fost episcop în Alixandriia şi mărturisiia cu-ndrăznire cuvîntul Domnului Hristos şi încă aşteptătoarea bucurie a svinţilor la împărăţîia ceriurilor. Şi aşa învăţînd fu prins de voievodul Alexandriei; şi mărturisind pre despuitoriul Hristos adevărat Dumnădzău l-au aruncatu-l în foc. Şi aşea, măceniceasca şi dorita sfîrşenie priimind, fericită-ş deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teoctist depreună ce s-au nevoit cu marele Evtimie şi svîntul Hariton în varniţă aruncat s-au săvîrşit. Pentru a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 4 - pomenirea svîntului Vavila, arhiepiscopul de Antiohiia cea Mare şi acei cu svinţia sa trei svinţi prunci de sabie să săvîrşiră Acesta au gonit din besearică pre-mpăratul Numerian că era şigubăţ, că ucisease pre fiiul împăratului persilor ce-l prinsease la războiu. Pentr-aceaea l-au băgat în heare şi l-au purtat la suliţă şi i-au tăiat capul şi lui, şi a trii prunci. Acestuia svînt, Vavila, îi dzîc Chiril; au fost mainte de săborul cel dintîi din Nichea cu 20 de ai şi mai bine. Într-aceastaş dzî svîntul Vavila didascalul din Antiohiia şi cu dînsul optdzăci şi patru de cuconi de sabie s-au săvîrşit. Maximian împărăţînd în Nicomidiia, pentru goana ce era pre creştini s-ascundea creştinii. Şi veni oarecine la-mpăratul de dzîsă: "Împărate, într-o cămară ascunsă şeade un moşneag bătrîn, anume Vavila, şi învaţă nişte brudii de cuconi să nu cinstească pre dumnădzăii, ce să cinstească pre cel răstignit". Şi îndată mînă împăratul de-l adusă, şi cuconii, înaintea sa şi dzîsă: "O, unche, eşti cuprins într-atîta înşelăciune { 6r} într-un om degrabă murit, de jidovi ucis, şi nu te închini dumnădzăilor cărora toată lumea să-nchină? Şi încă amăgeşti şi pruncii nebunilor a nu să-nchina dumnădzăilor! Svîntul răspunsă: "Împărate, dumnădzăii păgînilor sînt draci, iară Dumnădzăul nostru au făcut ceriurile. Şi tu şi cu ai tăi sinteţi orbi şi nu vedeţi dereptatea". Aceastea pre-mpăratul mîniară foarte şi pre ăi de-ai lui. Şi învăţă 4 dărăbani să-l bată cu pietri preste obraz, şi-n coaste, şi preste pulpi. Şi i să făcu trupul tot sînge de svîntul lui sînge. Şi strigă de dzîse svîntul: "Mulţămăscu-ţi, Doamne, că-n slăbiciunea bătrîneaţelor mă feceşi mai viteaz de-mpăratul putred şi sămăţ". Atunce învăţă umerele şi gleznele să-i zdrobască cu pietri. Şi deaca-i zdrobiră ciolanele, închieturile, pusără răteadzele greale pregiur grumadzîi svinţiii sale şi picioarele în gros. Şi-l încuiară în temniţă. De-aciia băgară cuconii 84 cu feţi, cu feate şi începu împăratul a-i măguli, iară ei nemică nu-i răspundea, ce adease să-ntorcea unii cătr-alalţi. Şi, deaca vădzu că nu-i răspund, osăbi dzeace mai mare şi le dzîsă: "Iată că voi sînteţi cu mine şi jărtviţi dumnădzăilor şi veţ fi cu mine în casă, în mult bine îndulcindu-vă". Atunce, Amonie şi Donat dzîsără împăratului: "Noi, credincioşi fiind lui Dumnădzău, n-om face jărtvă dracilor, a idoli muţi şi surdzi". Şi învăţă să-i bată. Şi cînd îi bătea, ei dzîcea: "Noi sintem creştini şi n-om jărtvi". Atunce să-ntoarsă împăratul cătră ceialalţi cuconi şi dzîsă: "Jărtviţ încai voi, nu cumva mai rău să păţîţî". Şi strigară ş-aceia dzîcînd: "Creştini sîntem şi noi, şi n-om jărtvi, ce anatema să fii tu, dumnădzăii tăi". Atunce învăţă să-i bată vîrtos şi pre ceia şi să-i bage în temniţă şi să-i flămîndzască. Şi a doa dzî învăţă de spîndzurară pre dascal şi să-l biciuiască cu vine crude; şi cuconii tot cîte unul i-au întrebat leapădă-să de Hristos şi de dascalul lor. Şi deaca vădzu că nu poate nice pre unul să-ntoarcă, învăţă de-i scoasără pre toţi cu dascalul să-i taie. Şi mărgînd dascalul cu optdzăci şi patru de ucinici cînta: "(...) Iată-mă-i, eu şi cuconii ce mi-au dat Dumnădzău". Şi sosînd la locul sfîrşitului, întîi pre porunca împăratului, { 6v} tăiară pre svîntul Vavila, de-aciia cuconii. De-aciia preste noapte veniră neşte creştini cu un dubas de-i încărcară pe toţ şi-i dusără în Vizantiia. Şi despre miadzănoapte de cetate în trei secrie mare îi astrucară, unde să chiamă satul Moin, adecă lăcaş sau sălaş, pentru sălăşluinţa acestor svinte moştii, aşa slăvind şi mulţămind lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî svinţii Teotim şi Teodul, carii credzură; din slugi în foc să săvîrşiră. Svîntul proroc Moisi în pace s-au săvîrşit. Acesta svîntul Moisi s-au născut în Eghipet şi l-au luat dintr-apă lepădat fata împăratului şi l-au făcutu-ş fiiu. Şi toată dăscăliia eghiptească au învăţat. Şi deaca sosî la vîrsta de 40 de ai, ucisă pre un egiptean, căce bătea pre un evreu, şi de frică fugi în Madiam. Şi acolo să-nsură, luă fata lui Iotor. Acolo, în Muntele Sinaiului i să arătă Dumnădzău în focul rugului şi trimisă la Eghipet, la Faraon, să-i lase oamenii să vie să facă jărtvele lui Dumnădzău. Şi nevrînd să-i lase, au bătut Eghipetul cu 12 bătăi. De-aciia slobodzî poporul lui Dumnădzău cu argint mult şi cu aur şi l-au trecut tăind marea în ceaea parte, la pustiia Sinaiului. Şi acolo mustrîndu-i cu seamne şi minuni au întărit leagea şi căce mînie pre Dumnădzău cu pricea s-au suit în munte cînd era de 120 de ai de-au răposat şi Dumnădzău l-au astrucat. Şi nime lui nu-i nemereaşte mormîntul. Apucat-au înaintea Domnului Hristos 1485 de ai. Într-aceastaş dzî svînta Ermioni, una din featele lui Filip apostol. Filip, svîntul apostol, deaca botedză pre Candachie, avînd svinţia sa 4 fiice, carile evanghelistul Luca prorociţe le numeaşte, şi ficioare le mărturiseaşte, din carile Ermioni şi Evtihiia mearseră în Asiia Mică cercînd să afle pre svîntul Ioan Bogoslov şi neaflîndu-l, căce l-au mutatu-l Dumnădzău ca pre Ilie şi Enoh. Află pre Pahomie, ucenicul { 7r} lui Pavel apostol. Şi luînd învăţătură şi poucenie de la dînsul, închipuia obiceaiele lui. Ermioni să zăbăviia şi cu meşterşugul doftoriei. Pentr-aceaea, multă mulţîme veniia la dînsă. Şi pre toţi tămăduia cu numirea Domnului Hristos. Şi trecînd Traian-împărat asupra persilor pîrîră pre svînta că-i creştină. Şi o adusără naintea sa ispitindu-să cu amăgituri să o măgulească de cătră Hristos. Şi deaca nu putu, învăţă de o bătea preste obraz multe ceasuri. Ce Ermioni vădzînd pre Domnul Hristos şedzînd în scaun în chipul lui Petronie, întărindu-o şi îmbărbătînd întru nemică, nu băga samă bătăile. Şi deaca vădzu împăratul stavărul şi tăriia gîndului ei, i să feace ruşine şi o slobodzî. De-atunce descălecă în Asiia ospătărie de răcoriia şi adăposta pre toţi sufleteaşte şi trupeaşte. Şi era acolo pururea a vedea slăvit pre Domnul Dumnădzău de toţi oamenii cît au trăit Traian-împărat. Şi deaca muri şi stătu ginere-său, Adrian, şi oblici de rîndul sfintei, trimisă de o adusără naintea sa şi-i dzisă: "Spune-mi, bătrînă, de cîţi ai eşti şi de ce neam eşti şi în ce ţînut petreci?" Iară svînta răspunsă: "Domnu mieu Hristos ştie de cîţ ai sînt şi de ce neam sînt". Şi dzîsă împăratul: "Luaţî-i tîmbariul şi o bateţi fără cruţat, dzîcîndu-i: "La cealea ce te-ntrebă împăratul răspunde-i cu smerenie."". Şi bătîndu-o tare, psalomul era în rostul ei şi slugile obosîră. Învăţă pre alte slugi să-i bată în talpe piroane. Şi deaca-i bătură piroane în talpe, svînta mulţămi lui Dumnădzău. Iară mîniia tiranului mai mult s-au aprins. Şi învăţă să topască într-o căldare răşină şi plumb, şi smoală cu iarbă pucioasă, să o arunce înontru. Şi deaca să înherbîntă foarte, iară svînta căută în ceriu şi să însămnă cu svînta cruce şi întră în căldare. Şi îndată să stînsă focul şi plumbul s-au vărsat. Şi deaca vădzu împăratul, dzîsă să dea zăgneată căldării să i să topască oasele. Şi deaderă foc de iznoavă. Vedea pre svîntă nebăgînd samă, stînd în mijlocul căldării ca şi într-um mijloc de roauă. Şi dzîsă cătră tiranul svînta: "Viu, Domnul Dumnădzăul miu, cum nu sîmţi Tu şedzînd afară, aşea nu sîmţ eu nemică de înfocătura aceştii căldări". Iară el mirîndu-să să sculă de pre scaun şi mearsă de să { 7v} atinsă cu mîna de căldare şi-i rămasără unghile la căldare lipite cu buricile deagetelor. Atunce svînta dzîsă: "Mare-i Dumnădzăul creştinilor!" Mînie pre-mpăratul şi înherbîntă o tigaie de o înfocă de-i mergea scînteaiele. Şi acolo, în tigaie, aruncă pre svînta goală. Iară svîntul înger ce era cu dînsă au răsprăştiiat focul şi pre mulţi au pîrjolit, iară ea şedea ca pre otavă vearde, în tigaie, slăvind pre Dumnădzău. Şi deaca vădzu împăratul Adrian preaslăvita minune, să cutremură şi învăţă să o scoaţă den tigaie, temîndu-să să nu paţă şi el ceva de foc. Şi deaca ieşi, dzîsă: "Împărate, Domnul mieu m-au adormit în tigaie şi m-am vădzut închinînd lui Iracli, bodzului celui mare". Iară lui îi păru bine şi-mvăţă să o bage în capiştea cea cu idoli. Atuncea svînta feace rugă întru sine la Dumnădzău, iubitoriul de om al nostru, şi-ndată să feace tunet din ceri şi cădzură toţ idolii de să fărîmară şi să feaceră pulbere. Şi ieşi de dzîsă împăratului: "Întră, împărate, de agiută dumnădzăilor tăi, că ei cădzură şi sînguri nu să pot scula". Şi deaca-ntră de-ş vădzu perirea dumnădzăilor, împăratul învăţă să o scoaţă afară să-i taie capul. Şi luîndu-o Teodul şi Timotei o dusără denafara cetăţîi. Şi neaşteptîndu-i svînta rugă, să răpedziră cu obrăznicie asupră-i şi le săcară mînule. Deci cădzură la svînta şi cu toată inema credzură în Domnul nostru Isus Hristos şi să însănătoşară. Şi să rugară svintei să facă rugă pentru dînşii cătră Dumnădzău să le ia sufletele naintea ei. Şi feace svînta rugă, şi adormiră şi ei, şi ea. Şi veniră creştinii cei credincioşi de luară moştiile şi le astrucară în Efes la loc ales şi însămnat, întru slava Tatălui şi Fiiului, şi Duhului svînt. Într-aceastaş dzî svinţii măcinici Chentrion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian ce să trag den cetatea Candavli. Aceştea pentru mărturiia Domnului Hristos după alte multe munci învăţă Maximian de-nherbîntară un feredeu şi băgară înontru. Şi de-acolo i-au mîntuitu-i îngerul lu Dumnădzău. De-aciia cu tesla le tăiară picioarele şi-i { 8r} aruncară în foc. Şi aşea-ş obîrşiră nevoinţa. Într-aceastaş dzî svinţii măcenici Petronie, Haritina, Zarvil, Tatuil şi Vevea. Aceştea era în dzîlele lui Adrian-împărat, din carii Tatuil fusease popă idolesc. Şi fu vînat de un părinte episcop şi să creştină. Pentr-aceaea de un Avgar, toparh a unii ţărîşoare, fu bătut cu toiage şi obrazul pîrjolit; şi mînule legat îndărăpt şi bătut pre pîntece; şi spîndzurat de o mînă fu drăpinat (strujit) şi didesupt pîrjolit cu foc. De-aciia fu băgat în teasc şi cu hiristeul îl hiresluiră din cap şi mai apoi tăiară şi capul şi a surore-sa, Veveei, şi aşeaş obîrşiră svînta nevoinţă. Într-aceastaş dzî svinţii trei mii şease sute douădzăci şi opt de măcenici carii s-aflară ascundzîndu-să în munţi şi în gauri la Nicomidiia, pre carii Maximian căznind cu miile de munci de i-au omorîtu-i pentru Isus Hristos, Domnul şi Dumnădzăul nostru. Pentru a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 5, giunghearea svîntului Zaharie prorocul, tatăl svîntului Ioan Botedzătoriul. Acesta fără sîială mărturisind pre Dumnădzău Născătoarea, maică şi ficioară şi porunci să nu iasă din ceata featelor, ce să stea în besearică cu featele, unde li-i locul lor de stau. Şi neaflîndu-să hiiu-său Ioan, că s-ascundea decinde (ceaea parte) de Iordan, în peşteră cu maică-sa, pre vreame ce omorîia Irod pruncii. Deci, cu porunca lui Irod fu tăiat de jidovi denaintea oltariului. Într-aceastaş dzî svîntul Avdei cu toiage ghimpoase bătut s-au săvîrşit. Svînta măceniţă Raisă de sabie să săvîrşeaşte. Svîntul Sarvil de slujitori împroşcat cu pietri să săvîrşeaşte. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici { 8v} Urvan, Teodor, Medimn şi cei cu dînşii optdzăci de preuţi şi diaconi, carii de acel cu minte nebună Ualent fură goniţi de pre la sventele besearici căce nu priimiră ereasele Ariie, fiind el arian acesta-mpărat Ual. Deci cu multe pedeapse nenumărate i-au căznit pre aceştea svinţi. Mai apoi i-au băgatu-i într-o curabie şi-i dusără într-un sîn de mare ce să chiamă Astachinoi. Şi aprinsără curabiia de arsără svinţii şi aşea le-au fost sfîrşeniia. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului Petr din Atira şi pomenirea svîntului măcenic Avdiu, episcopul ce au fost în dzîlele lui Isdigherd, împăratul persilor. Acesta svînt Avdiul de mai marele vîlhovnicilor persilor fu prins şi silit să jărtvască soarelui şi focului. Şi ne-nduplecîndu-să, l-au bătut preste tot trupul cu toiage de ruji. Şi preste mult ce-l bătură, îl rădicară de-l dusără ca un mort la casa lui şi preste puţîn ş-au datu-ş sufletul lui Dumnădzău. Într-această lună, în 6, - pomenirea minunii ce s-au făcut la Colasele Frighiei de svîntul arhistratigul Mihail. De pizmă şi zavistie topindu-să neşte elini pentru ciudeasele ce să făcea în besearica arhistratigului Mihail, să voroviră şi săpară un părău de-aproape de-acolo de-l porniră asupra svintei besearici să neace şi pre oameni, şi pre cel svînt om ce să ţinea acolo Arhip. Şi îndată să ivi svîntul arhanghel Mihail şi îmbărbătă pre svîntul Arhip. Şi lovi cu toiag în stîncă de piatră şi feace apelor loc de să înghit şi să amistuiesc în pămînt şi izbucnesc într-altă parte. Şi iaste pînă astădzi de să veade cum să înghite apa în piatră. Şi treace de izbucneaşte aiurea. Şi svînta besearică stă nevătămată. Acest sînt Arhip - spun istorii - den cuconiia lui avea doi saci: unul descosea în fund şi în cornuri şi să-mbrăca ca-ntr-un stan de { 9r} cămeaşă şi să-ncingea cu un tei. Iară cela sac ce era plin de spini îi era căpătîi de dormit şi aşternutul pietri ascuţîte. Deaca să-mplea anul, schimba sacii, muta spinii în cela ce purtasă şi să-mbrăca în cela ce fusease cu spinii. Aşea-i era portul, atîta-i era sculele. Iară mîncarea sîmbăta şi dumineca nafora numai şi bea apă din aghiazma svîntului. Aşea i-au fost viaţa în cuconie. Într-aceastaş dzî - nevoinţa svinţilor măcenici Evdoxie, Zinon, Romul şi Macarie. Acesta svîntul Romul l-au tăiatu-l la Traian-împărat, cînd au umorît 11 mii de svinţi măcenici cu amară şi cumplite munci ce-i prinsease şi-i tremisease răşchiraţi prin temniţile oraşelor împărăţîii sale. Iară sîntul Eudoxie la Diocleţian-împărat au priimit la casa sa oamenii împărăteşti, cei trimişi pentru dînsul de a cerca. Şi deaca i-au ospătat, s-au spus: "Eu sînt Eudoxie, acela ce căutaţi dumneavoastră, iată-mă-i!" Iară ei, făcîndu-li-să milă, îl sfătuiră să să dea în laturi, să s-ascundză. Iară el ş-lăsă femeaia şi cuconii, şi rudele, şi casa cu totul şi mearsă la ighemonul de Melitin. Şi întîi să deşcinsă de brîu, carele îi era sămn de comiţiia lui, boierie de oaste ce avea. Şi o aruncă în obrazul ighemonului. Cu dînsul, şi ceata lui toată, o mie şi o sută şi patru de vonici aşea feaceră şi ei. Deci, pre sfîntul Evdoxie îl întinsără şi-i strujiră coastele, de-aciia îi tăiară capul. Şi atunce, ducîndu-l să-l taie, să-ntoarsă şi-ş vădzu femeaia şi-ş adusă aminte de o învăţă de toate cîte o mai învăţasă şi să silească să-ş facă şi ea sfîrşit bun. Ş-apoi îi dzîse să nu lăcrămeadze după dînsul, ce să-i facă la sat un mormînt fiecum şi să-l îngroape, şi dzua morţîi să-i prăznuiască cu inemă veaselă şi luminată şi cu de toată bucuriia. De-aciia ş-au rădicatu ochii şi mînule cătră ceriu. Îi tăiară cinstitul cap împreună cu iubitul său Zinon ce-l plîngea; şi sfinţia sa la tăietură-i dzîsă că n-or fi despărţîţ, ce depreună să vor { 9v} sfîrşi. Şi aşe-au fost, că pre amîndoi îi tăiară odată cu alţi svinţi măcenici, soţîi sfîntului Evdoxie. Şi preste şeapte dzîle au dzîs în vis femeii sale să dzîcă lui Macarie să margă în pretor, adecă unde să giudecă giudeaţele. Şi deaca mearsă şi să mărturisi creştin, îi tăiară capul. Într-aceastaş dzî o mie o sută şi patru de măcenici şi svînta Calodoti de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî svîntul Medimnos băgat în curabie şi, aprinsă curabiia, s-au necat. Aşea s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Flost, preutul Macarie, Andrei şi călugărul Vivos şi Chiriac, Dionisie, Andronic şi svintele Andropelaghiia şi Tecla şi Teoctist curăbiiariul şi alt Chiriac Dimotici de sabie să săvîrşiră. Aceştea svinţi în dzîlele lui Dechie-împărat îi pîrîră că sînt creştini. Astătură naintea lui Alerie, Domnului Alexandriei. Şi să minună Ualerie de ne-mfricoşată tăriia lor şi le deade giudecare de sabie. Şi aşea sfîrşindu-să, svintele lor trupuri creştinii din Alexandriia şi le astrucară în oraş întru slava lui Hristos, adevăratului nostru Dumnădzău, amin. Într-aceastaş dzî s-au tîlnit şi obnovleniile preasvintei Dumnădzău-Născătoarei. La Devteron la casa svintei Irini. Dumnădzăului nostru Isus Hristos slava în veac, amin. Într-această lună, 7, - pomenirea svîntului măcenic Sozont. Acesta să trage pre rudă din Licaoniia. Era păstoriu la oi şi să spodobi svîntului botedz. De-aciia mearsă într-o capişte unde era o agalmă, adecă idol făcut de argint şi de aur de Maxim, Domnul Chilichilor. Şi luă mîna cea direaptă şi o vîndu de-mpărţî săracilor. Deci Domnul locului prepuindu-şi pre mulţi şi { 10r} a mulţi făcînd nevoaie, iară sfîntul să mărturisi. Şi fu bătut cumplit şi cu încălţări de fier încălţat şi silit să alearge şi iarăşi fu bătut cu beaţe atîta cît îi zdrobiră svintele oase şi sufletul în mînule lui Dumnădzău îşi deade. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor apostoli Evod şi Onisifor. Svîntul apostol Evod au fost episcop în Antiohiia cea mare pre urma marelui apostol Petr, precum să veade în epistoliile fericitului Pavel. Mare nevoinţe au pus într-acei şeaptedzăci şi strigători foarte în glas mare cuvîntului lui Dumnădzău. Iară pre Onisifor, carele în poslaniia cătră Timotei pomeneaşte, îl aflăm c-au fost episcop în Colofoniia, destoinic la cuvinte şi putearnic pînă la sîngele său s-au ţinut de credinţă. Acesta în horiul strigătorilor cu Evod apostolul să sălăşluiaşte în sălaşele ceriului. Svîntul Stefan, papa de Rîm, de sabie s-au săvîrşit. Acesta era în dzîlele lui Iualerian şi Galiin împăraţîî şi pre mulţi învăţă şi oglăşi, şi-i botedză, şi spre măcenie îndemnă. Pentr-aceaea şi el prins de ighemonul şi foarte tare rănit îi tăie şi capul. Svîntul Evpsihie de sabie s-au săvîrşit. Acesta născut şi crescut în cetatea Chesariia în dzîlele împăratului de Rîm, Adrian. Murind tată-său, s-au botedzat şi ş-au împărţît toată avearea la săraci. De-aciia, prindzîndu-l Domnul Capadochiei, i-au strujit coastele şi l-au băgat în temniţă, şi însănătoşindu-l îngerul lui Dumnădzău iarăşi fu scos la muncă de-l spîndzurară şi-l rujdiră de-l foarte chinuiră. Mai apoi de toate îi tăiară şi cinstitul cap. Şi spun că în loc de sînge au curs lapte şi apă din tăietură. Într-aceastaş dzî să face pamentea preapodobnicului { 10v} Luca din eparhiia Licaonilor, al treile egumen de mănăstirea Svintelor Preaobrajenii, unde să chiamă Veteoriacos. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, 8, - blagoslovită naşterea preasvintei Despuitoarei noastre Dumnădzău-Născătoarei, pururea Ficioarei Mariei. Tatăl svinţiii sale Preacistei, Ioachim, era de rudă împărătească, carele săvai că-ş ducea la Dumnădzău darurile îndoite ca un iubitoriu de Dumnădzău, ce însă era nebăgat samă, căce era sterp de n-avea cuconi. Pentr-aceaea, mîhnindu-se la inemă, să dusă în munte pre rugă. Iară ea, Ana, întră în grădină şi acolo cu lacrămi făcea rugă cătră Dumnădzău. Şi Svinţia Sa milostivindu-să le-au trimis bucurie şi le-au dat roadă de născură preasvînta Ficioară, Maica lui Dumnădzău. Şi pentru ca să ştim şi pentru svînta Ană de unde se trage pre viţă, Matfan al douădzăci şi treile den viţa lui David ş-a lui Solomon, acela Matfan ş-au luat femeaie, anume Mariia, din viţa Iudei, strămoşul cel bătrîn a lui David-împărat. Deci, acesta Matfan cu Mariia, femeaia-şi, au născut pre Iacov, tatăl lui Iosif teslariul, şi trei feate: Mariia, Sovi şi Ana. Deci Mariia s-au măritat ş-au făcut pre Salomi Baba (moaşa), iară Sovi s-au măritat ş-au făcut pre Elisavetă, maica lui Ioan Crăstitel, iară Ana cu Ioachim au făcut pre Sfinţia Sa Maica lui Dumnădzău. Deci iată că Svinţia sa Preacista iaste strănepoată lui Matfan şi Mariei, femeii-şi, iară Elisaveta şi Salomiia moaşea - nepoate sfintei Anei de surori şi veare primare Svinţiii sale Preacistii Dumnădzău-Nascătoarei. Într-aceastaş dzî svinţii fraţi Rufa şi Rufian de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî svîntul Sevir de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaşi dzî svîntul Artemidor în foc s-au săvîrşit. { 11r} Poveaste din istorie foarte de folos. Preut oarecare cu un diacon avînd foarte întru Hristos liubov înde ei, apoi din înşălăciunea dimonească foarte să învrăjbiră şi stătură multă vreame ne-mpăcaţi. Şi tîmplîndu-să moarte preutului, îşi feace voia rea diaconul căce nu s-au împăcat cu preutul pînă era viu. Şi vorovind dănăoară şi jeluind cătră un semen, l-au învăţat să margă la un săhastru în pustie anume. Deci mearse cu multă nevoinţă de cercă locurile pustiei pînă nemeri a lui părinte bătrîn; şi ispoveduindu-i jealea sa, cercînd adeverinţă de iertare, îi răspunsă bătrînul: "Cine va cerca cu credinţă afla-va şi cela ci va bate la uşe deşchide-i-să-va. Acesta cuvînt nu-i al mieu cuvîntul acesta, frate. Iară ţie, ca unui nevoitoriu spre bine, da-ţ-va Dumnădzău de sîrg de ţî să va dezlega aceaea ce cerci. Ce te-ntoarce acasă şi îndesară să mergi mainte de toţi la svînta besearica cea mare cu taină la uşile ceale frumoase şi opreaşte cela ce va-ntra întîi înontru şi te-nchină de la mine şi-i dă de la mine ceastă scrisoare pecetluită. Şi de la dînsul îţ vei înderepta foarte cu de-adînc greşala". Atunce diaconul, precum l-au învăţat acel părinte, sara la-ntunecat au sosît la uşea cea dintîi la besearică şi-ndată s-au ivit omul pre seamne ce i l-au spus părintele, căruia i s-au închinat diaconul şi-i deade scrisoarea bătrînului spuindu-i de ce au trebuit a spune. Iară omul acela, fiind înţelept, au sămăluit ş-au giudecat că acesta lucru iaste o socoteală dumnădzăiască şi vărsîndu-să în lacrămi dzîcea: "Dar cine sînt eu? Un prost, ca să-ndrăznesc la lucru ca acesta, însă cutedzînd cu ruga aceluia ce te-au trimis voiu căuta treaba. Deci stătu naintea svintelor uşi, încuiate fiind; ş-au rădicatu-şi mînule spre ceriu şi-ngenunchind ş-au pus la pămînt capul făcînd rugă. Şi deaca să sculă, frică mă cuprinde a povesti, cugetînd taina şi-ndrăznirea carea avea omul cătră Dumnădzău, că-ndată ce dzîsă: (...), adecă "Deşchide-ne uşea milii Tale, { 11v} Doamne!", i s-au deşchis uşea cea dintîi însăşi. Şi întrînd cu diaconul în tinda besearicii şi iarăş mearsă mai la nontru, la uşile de argint, dzîsă acel svînt om cătră diacon: "Stăi aicea, nu treace mai înainte!", iară el iarăş făcînd închinăciune la pragul uşii şi deşchisă ş-aceaea ce era încuiată. Şi deaca-ntrară în besearică, streină videnie să sprejeniia asupra lui. Că din ceriul besearicii lumînare străluminată s-au pugorît la capul lui de strălumina besearica şi tot de dînsul să ţînea la rugă. Iară deaca sosî amu la svîntul oltariu, plecă ş-acolea capul de feace rugă. Şi veni iarăşi la diaconul şi uşile eale înseş să-nchisără toate. Atunce cuprinsă frică şi spaimă pre diacon, de nu cutedza să să lipască nice leac de om, că din rugă îi era obrazul proslăvit ca de înger, atîta cît sta în gînduri diaconul de cugeta: "Cîndai va fi înger acesta ce să veade om". Şi nice aceasta nu s-au ascuns de cătră acel svînt om, că dzîsă cătră diaconul: "A ce te învăluieşti şi te fură gînduri, o, omule, pentru mine? Creade-mă că eu încă-s om pemintean din sînge şi din carne, din casă curată. Şi sînt vistearnic pre cărţi, adecă hartularios. Din veniturile de-acolea mi-i hrana. Ce promişleniia lui Dumnădzău ce le grijeaşte toate de aduce spre bine şi din cei prostaci de multe ori mari au deprins a face minuni. Ce pentr-aceaea, frate, iani blămaţi să meargem să ne căutăm treaba". Şi purceasăm amîndoi cătră Tîrgovişte dirept. Sosîm la svînta besearica svinţiii sale ce-i acolea, a Preacistei. Şi deaca sosîm la uşile închise a besearicii, iarăşi cu ruga le-au deşchis şi mearsără la svîntul oltariu. Feace ş-acolea rugă pre obiceai şi veni la diaconul de-l află înspăimat şi dzîcînd: (...). Şi uşile iarăşi să-nchisără îmbe de sine. De-aciia mearsără la svînta besearică în Vlaherne a prntei Preaciste. Şi spunea diaconul că atîta mergeam de reapede acesta drum, cît îm părea că zburăm de de-abiia de ne vrea agiunge pasăre, aşea de reapede îmblam. Şi deaca sosîm la uşile besearicii Preacistei, eale sîngure să deşchisără. Şi făcînd acolo rugă şi cu lacrămi vărsînd { 12r} obrazul, sosî la uşile svîntului mormînt, adecă svînta raclă ce-i într-însă veşmîntul şi svîntul brîu a svintei lui Dumnădzău-Născătoarei. Şi acolo, în uşile besearicii, pusă pre diaconul să stea să prăvască să vadză foarte cu de-adins pre ceia ce vor întra să-i socotească. Şi făcîndu-ş ruga la pragul uşilor, i să deşchisără uşile. Şi deaca-ntră în argeaoa besearicii cea din mijloc, pusă genunchile la pămînt, feace rugă cu de-adins nepărăsînd, precum mai apoi cu giurămînt ne adeveriia diaconul cum că pre la stepena uşii naintea pragului cum eram stînd mirîndu-mă, vădzuiu limpede cu ochii că un diacon ieşind din oltariu cu cădelniţă a mînă şi cădind svînta aghiazmă. De-acii preste un cescuţ vădzui preuţi îmbrăcaţi şi în veşminte albe arhiereşti întrînd. Şi iarăşi altă ceată de popi luminaţi şi întra îmbrăcaţi în podiri (veşminte lungi), veşminte mohorîte îmbe aceastea pornind o hoară, cîntînd cîntare frumoasă şi minunată, într-atîta cît nu putea diaconul să răsfireadze a deprinde fără numai aliluia. Şi deaca-ş feace Hartularie rugă, ieşi afară şi dzîsă diaconului: "Frate, pasă de întră în svînta besearică fără nice o grije şi ia aminte la preuţîi ce stau în strana cea mică de poţi cunoaşte preutul cu cine eşti ne-mpăcat din ţînutul minte răului". Atunce întră tremurînd diaconul de oglindi şi ieşi tare de cătră omul lui Dumnădzău de dzîsă că n-am putut cunoaşte preutul ce-au murit cu scîrba. Şi iarăşi îi dzîsă acel îngeresc om: "Întră de oglindeaşte şi în strana cea mare". Şi mearsă de află şi-l cunoscu. Şi ieşi de-i spusă; şi dzîsă acel fericit, deaca l-au cunoscut: "Bine, pasă dară", de-i dzîsă: "Vino, că şi Nichita Hartularie stă afară şi te chiamă". Şi mearse diaconul cum l-au învăţat, şi feace de-au ieşit pre unul din strana cea din a direapta afară, la omul lui Dumnădzău, cătră carele dzîsă cu smerit şi blînd grai: "Cinstite preute, fă dragoste şi pace cu fratele, că amîndoi vă aţ rămas netocmiţi cu de pripă premeneala ta". Atunce îngenunchiară amîndoi şi să sărutară cu prostatecă sărutare { 12v} şi să-mpăcară şi să iertară. Şi preutul întră în besearică la strana cea mare în ceataşi. Iară omul lui Dumnădzău luă pre diaconul şi cădzu la pragul svintei besearici la rugă şi să-nchisără uşile de dumnedzăiască puteare. Şi deaca mearsără puţîntea cale, stătură amîndoi. Şi omul lui Dumnădzău aşea dzîsă cătră diacon: "Frate, spăsînd te spăseaşte şi sufletul tău ţî-l priveaghe cu drag. Şi să mergi la părintele ce te-au mînat la mine să-i dzîci curăţîia rugilor tale şi îndrăznirea cătră Dumnădzău. Poate şi morţîi să învie spre împăcăciune, nedînd noi nemică agiutori într-aceasta". Şi deaca dzîse aşea, să despîrţî dintre ochii diaconului şi să dusă. Iară diaconul să-nchină la pămînt unde stătusă picioarele acelui minunat şi svînt om. Şi feace cale înspăimat cătră acel părinte bătrîn, slăvind şi blagoslovind pre milostivul Dumnădzău, căruia-i slava în veaci, amin. Într-această lună, 9, - săborul rodinilor svinţilor şi direpţilor Ioachim şi Anei. În noao părinţii Dumnădzău-Născătoarei ş-au făcutu-ş săborul care prăznuim pentru născutul preasvintei Despuitoarei noastre, Dumnădzău-Născătoarei, că aceştea fură prilej spăseniii a toată lumea pentr-a lor svîntă hiică Dumnădzău-Născătoare. Iară sfîrşitul şi svînta lor adormire o prăznuim în 25 a lui iulie. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Sevirian, bolovan legat la picioare şi la zidiu în vînt spîndzurat s-au săvîrşit. Acesta era în dzîlele lui Lichinie-împărat în Sevastiia, fiind de ceata senatului, adecă sfatului, şi prins de Lisie Duxul, căce-i creştin, şi pentru căce că şi pre cei 40 de măcenici svinţia sa i-au îndemnat la nevoinţa măcenicească. Deci fu la zidiu spîndzurat şi piatră grea de-a picioare legat şi îngrelat lui Dumnădzău ş-au dat sufletul. { 13r} Într-aceastaşi dzî - pomenirea precuvios părintele nostru Teofan ispoveadnic ce-au săhăstrit mainte de Dioclitian. Acesta era născut din părinţi elini şi cătră Domnul Isus Hristos au venit din tînără vîrstă. Încă cînd era prunc vădzu un cucon păţînd nevoie de frig. Şi l-au îmbrăcatu-l cu a sale haine. Şi-l întrebă tatăl său: "Unde ţî-s hainele, fătul mieu?" El dzîse c-am îmbrăcat pre Hristos, iară tată-său dzîsă: "Dară cine-i Hristos, că noi pre Ermi şi pre Apolon cinstim?" Atunce cuconul să lepădă de tată-şi. Şi-l luă îngerul Domnului şi l-au suitu-l în muntele Diavinonul şi-l deade pre mîna unui săhastru ce petrecea călugăreaşte 75 de ai. Şi luîndu-l acel părinte l-au îmvăţatu-l viaţă călugărească şi sînta carte. Şi-i hrăniia pre-amîndoi îngerul dumnedzăiesc. Apoi, trecînd cîţva ai şi răpăosînd stareţul, cuconul să dedease pre săhăstrie într-acea peşteră 58 de ai. De-aciia fu îndreptat de svîntul înger şi ieşi din peşteră de purceasă călare pre un leu de-mblă 60 de stadii (pistreale) şi mărturisi pretutinderea în Hristos credinţă. Şi prindzîndu-l împăraţîi Carus şi Carin, şi Numerian şi-l loviră cu 100 de cosături (boldi). De-aciia multe fealiuri de munci îi feaceră. Şi deaca vădzură că să fac ciudease din patimile lui de veniia mulţîme cătră Domnul Hristos şi să boteadză de la svinţia sa, li să feace stideală şi-l lăsară să-ş petreacă în nevoinţă. Şi iarăşi mearsă de să sui la peştera unde lăcuisă întîi. Şi mai trăi 17 ai în săhăstrie de împlu 75 de ai a nevoinţii sale şi să mută cătră Domnul. Într-aceastaşi dzî svîntul Hariton de sabie s-au săvîrşit Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Straton în doi chedri legat şi răspicat să săvîrşeaşte. Într-aceastaş dzî svinţii măcenici Amian, Teodor şi Nulian de foc să săvîrşiră. Pentru rugile svinţilor tăi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne mîntuiaşte. Într-această lună, 10, - svintele măceniţe femei Minodora, Mitrodora şi Nimfodora. { 13v} Aceastea era surori bune, lăcuind doauă proaşce de la apele ceale calde ce ies din oale. Şi pîrîte fiind la Frinton, domnul cetăţîi, şi amar muncite, deaderă sufletele la Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Varipsava. Acesta de la un pustnic luă cinstitul şi preasvîntul sîngele Domnului nostru Isus Hristos, spăsîtoriul şi Dumnădzăul nostru, ce au curs din svînta lui coastă, făcea isţeleanii cu dînsul. Pentr-aceaea şi de neşte necredincioşi noaptea fu ucis cu vicleşug. Iară dumnădzăiescul odor au rămas iarăşi la ucenicul lui păzît. Într-aceastaş dzî svînta Pulheriia-împărăteasa în pace s-au săvîrşit. Aceasta au fost soră lui Teodosie celui Mic şi numită femeaie lui Marchian, blagocestivului împărat, carea pînă la bătrîneaţe ş-au ţînut ficioriia în curăţîie. Şi multe bunătăţi feace, svinte besearici şi bolniţe de bătrîni şi mişei, şi de bolnavi cu de toate venituri de hrana lor. Şi svîntul săbor ce s-au strîns la Halchidon au grijit de s-au făcut. Şi aşea în fetie s-au săvîrşit cu pace. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor apostoli Apelie, Luca şi Climent. Alt Apelie iaste acesta, şi altul din Iracliia Trachiei, episcop ce-au fost. Şi pomeneaşte pre acesta apostolul Pavel la poslaniia cea cătră rîmleani scrisă, carele luminători fu Smirnei şi lui Dumnădzău încuviinţă slujind, la svinţiia sa au căzut. Şi acest Luca, nu episcopul, ce cela care-l pomeneaşte în poslaniia la Timotei de-l mărturiseaşte în Ghiria Laodichiei arhiepiscop şi bine păstorind, mearsă cătră Domnul. Iară Climent acesta, care-l pomeneaşte în poslaniia la Colasai Pavel apostolul, că acesta mainte de toţi au credzut în Domnul Hristos din păgîni. Şi episcop fu în Sardiia. Şi purtînd pre trupul său ranele lui Hristos, au răpaosat cătră svinţia sa. { 14r} Într-aceastaş dzî svînta muceniţă Iia de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi spăseaşte. Într-această lună, 11, - pomenirea maicei noastre Teodorei din Alexandriia. Precum spune Domnul Hristos în svînta evanghelie, că împărăţîia ceriului să asămeneadză cu dzeace feate, aşea şi dzeace femei în port bărbătesc tîmpiră şi zdrobiră acele şearpelui, din carele iaste una, aceasta, ce o chiamă Teodora, ca un dar de la Dumnădzău, fiind din Alexandriia, măritată şi vieţuind bine, însă din zavistiia nepriitoriului cădzînd în greşală de curvie. Şi cunoscînd şi jeluind greşala, audzî svînta evanghelie, unde dzîce că nemică ascuns n-a hi nedescoperit. Deci, pocăindu-să, lepădă portul cu păcatele şi-mbrăcă port bărbătesc ca un Teodor. Şi mearse la o svîntă mănăstire de călugări plîngînd pentru greşală-ş. Apoi, preste puţini ai, trudindu-să în greutatea lucrului, muncind cu cîrca, audzî că o poreclesc de un păcat, adecă o năpăstuiră cu o fată şi-i lepădă cuconul. Ea luă cuconul de-l hrăni şi-l crescu. Pentru să poată ascunde să nu ă priceapă că-i femeaie, priimi acea năpaste, osîndită 7 ai den afară de mănăstire, răbdînd frigul şi zăduvul, şi toată nevoia. Apoi fu iertată şi iarăşi lăcui în mănăstire, nepricepîndu-o nimerea, topindu-ş trupul cu trudă şi cu post, şi cu ruga, şi bdeniia, puindu-şi toată inema în ceriu. Şi sosî la aceaea ce doriia: o minune. Cine să nu să mire: o femeaie între atîta mulţîme de bărbaţi călugări, care era de-a valoma cu dînşii în mijlocul şanţului, strălucind vitejeaşte ca un mare străluminătoriu? Pentr-aceaea, ducînd cu sine mare pominoace de agonisitele sale, mearsă cătră doritul ei mire. Iară călugării înfăşindu-o vădzură sînul şi să înspăimară de mare minune. Atuncea şi năpăstuitoarea mărturisi şi fără voia ei cu cine i-au fost vina. Şi toţi proslăviră pre Dumnădzău. { 14v} Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Evfrosin magherul. Acesta născut din ţărani şi prostaci. Şi prostac fiind, să pusă a sluji la mănăstire, nebăgat samă şi defăimat şi topindu-să cu truda la magherniţă. Acolo, în svînta mănăstire, era şi un preut îmbunătăţîmat, carele mult ruga Dumnădzău să-i arate cu gustul sîmţîrelor binele cela carele iaste gătat nevoitorilor celora ce-l iubăsc pre Svinţiia sa. Şi cînd fu într-o noapte, să vădzu stînd într-un rai şi să uita mirîndu-să într-acealea ce vedea. Şi vădzu acolo şi pre magherul mănăstirii, pre Evfrosin; şi sta în mijloc şi să-ndulciia cu de aceale dulceţi a raiului. Şi apropiindu-să la dînsul îl întrebă să-i spuie: "Ce poate fi acesta rai şi de unde te-ai luat tu aicea?" Iară Evfrosin îi dzîsă: "Acesta-i lăcaşul aleşilor lui Dumnădzău şi pre mine încă pentr-a lui multă bunătate m-au iertat să lăcuiesc aicea". Iară preutul îi dzîsă: "Dară ce faci într-acest rai?" Şi dzîsă Evfrosin: "Sînt volnic în toate aceastea ce vedzi de mă îndulcesc de gustul lor". Şi preutul dzîse: "Dar poţi să ne dai ceva?" Iară Evfrosîn dzîsă: "Ce-ţi place ia-ţi pentru bunătatea Domnului mieu". Atunce preutul, arătînd cu mîna sa meare, cerea de-acealea. Şi luînd Evfrosîn, deade preutului în poală, dzăcînd: "Priimeaşte ce-ai poftit de te-ndulceaşte". Şi îndată cum lovi în toaca itrosului. Şi trezîndu-să preutul să gîndiia c-au visat şi, adecă mearele în poală, începu aiavea a să mira de mirosul şi frîmseaţea lor. Şi aflînd pre Evfrosîn în săbor la besearică l-au apucat cu giurămînturi să-i spuie unde au fost astă noapte. Iară el îi dzîsă: "Iartă-mă, părinte, acolo unde m-ai aflat ş-acmu". Iară preutul: "Că pentr-aceaea te-am apucat cu giurămînturi pentru vîndutul măririlor lui Dumnădzău şi nu vei să-m spui dirept". Atunce smeritul Evfrosîn: "Tocma în raiul lui Dumnădzău m-ai aflat, unde cereai să vedzi acealea ce sînt gătate pentru cei aleş. Şi Dumnădzău, Svinţia sa, vrînd să te adeverească, au { 15r} făcut pentru mine, un prostac, această preaslăvită taină de ţ-au arătat". Şi preutul dzîsă: "Dară ce mi-ai dat?" Evfrosîn dzîsă: "Datu-ţ-am ceale meare luminate ce le-ai pus în patu-ţi mai acmu. Ce pentr-aceaea, cinstite părinte, să mă ierţi, că eu sînt un viiarme nevolnic, iară nu om". Atunce preutul povesti videniia la fraţi şi-i feace de să temură toţi, nu atîta de poveaste, cît de vedearea şi mirosul acelor meare, cît mai mult stătură a să nevoi cu podvigurile ceale bune. Iară marele Evfrosîn, deaca spusă de-amănunt preutului toate, au ieşit pre-ascuns şi s-au depărtat de s-au ascuns pînă astădzi. Iară din gustul mearelor mulţi bolnavi să tămăduiră. Întru slava lui Dumnădzău adevăr. Într-aceastaş dzî svinţii măcenici Diodor şi Diomid, şi Didim. Aceştea era din Laodichiia Siriei. Şi de Domnul locului prinşi şi cu îndrăznire stînd la mărturiia Domnului Hristos, bătuţi fură fără de milă şi-m bătăi să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - nevoinţa a svînta măceniţă Ina, bătrînă de vîrstă. Aceasta fu robită cu 9000 de creştini. Şi dîndu-să strînsoare cu multe fealiuri de munci de la mai marele fărmăcătorilor, mai apoi îi tăiară capul. Şi spun că, deacă o tăiară şi gustă pămîntul sfîntul ei sînge, s-au aflat acel pămînt ca o movilă. Şi acei slujitori ce o au chinuit şi o au tăiat să fulgerară de să feaceră slăbănogi. Şi soarele s-au întunecat şi locul, ţara s-au împlut de miros. Pentru a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 12, - svîntul măcenic Avtonom şi închinăciunea cinstitelor leamne a svîntă crucea Domnului Hristos. Acesta era în dzîlele lui Dioclitian-împărat. Lăsînd Italiia, mearsă în Vitiniia. Şi căce învăţa pre mulţi în { 15v} credinţa Domnului Hristos, fu omorît de idoloslujiteli, ucis, împroşcat cu leamne şi cu pietri. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Curnut, episcopul de Niconiia. Acesta din Niconiia era, născut, crescut. Şi fu prins de gonaci şi adus la Perinie ighemonul. Şi înfruntîndu-i nebuniia şi păgîniia, să mînie şi-i tăie capul. Într-aceastaşi dzî - svîntul (...) măcenic Teodor, episcopul de Alexandriia. Pre acesta l-au prins alexandreanii căce mărturisiia pre Domnul Hristos întru îndrăznire la iave de-ntorcea pre mulţi de cătră păgînătate şi-i creştina. Pentr-aceaea să mîniiară. Deci îl încununară cu cunună de spini şi-l bătură preste obraz, îl purtară prin tîrg, îl aruncară de o rîpă. Şi Dumnădzău l-au scos sănătos. Apoi învăţă domnul oraşului de-i tăiară cinstitul cap. Şi aşea obîrşind nevoinţa, mearsă încununat la Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Iulian din Galatiia. Acesta au fost în dzîlele lui Diocliţian născut în Galatiia şi crescut. Şi tîmplîndu-să a fi în Galatiia domn oarecarele Antonie, au prins veaste de svîntul Iulian că şeade cu alţi patrudzăci la o peşteră şi ţîne creştineaşte. Şi pîndi de-l prinsă şi-l strînsă să spuie şi pre ceialalţi. Şi nu vru să-i spuie. Ce vădzînd cîni a sta naintea lui eghemon, strigă pre ceia svinţi cu glas mare să-l audză: "Fraţîlor, pre mine mă prinsără şi ia că mă duc să mărturisăsc. Deci sîrguiţi de veniţi să mă găsîţi". Deci deacă stătu naintea Domnului de-ntrebare şi-ndată-i dzîsă: "Apropie-te la dumnădzăi de fă jărtvă". Iară svîntul îl luă înainte de-i dzîsă: "Tu ni te feceşi foarte un sfeatnic de-a hirea, ce să ştii că la noi nice un lucru nu-i mai bun şi mai cu folos ca ceaea cînd murim pentru credinţa cea bună cu carea am crescut". Şi fîrşind Antonie întrebările şi învăţă de înherbîntară şi înfocară un pat de her. Iară svîntul, însămnîndu-să cu svînta cruce preste tot { 16r} trupul, şi să sui în patul cel înfocat. Iară îngeriul lui Dumnădzău ruoră focul şi sfîntul fu nevătămat de foc. De-aceasta s-au cutremurat Antonie preste samă şi-ntrebă pre svîntul: "Cine eşti tu de biruieşti şi focului?" Răspunsă-i svîntul: "Eu sînt un slujitoriu a lui Hristos şi mă chiamă Iulian". Şi-l întrebă iarăşi: "Dară cine ţî-s părinţii?" Svîntul dzîse: "O bătrînă mi-i maică-mea, iară tată-mieu s-au săvîrşit". Şi-ndată mînă de chemară pre înmă-sa şi-i dzîsă cu răstit: "Înduplecă-ţi, bătrînă, ficiorul să tămîiadze dumnădzăii. Da-te-voi pre mîna a neşte ruşinători de te vor ruşina". Iară înţăleapta bătrînă dzîsă: "Dară ce osîndă sau ruşine-m va fi căce-m vor ruşina şi-m vor ocărî ciolanele de cum dzîci? Că încă-m va fi cinste căce-m voiu lăsa batgiocurite oasele pentru credinţa svîntă". Într-aceasta să muie tiranul şi-mvăţă de o slobodzîră pre maica svîntului, iară pre svîntul învăţă să-l scoaţă să-l taie. Şi ducîndu-l, să rugă tăietorilor să-l lase un cescuţ la rugă şi dzîsă rugîndu-să: "Mulţămăscu-ţ, Doamne, că mă ferişi neruşinat pînă la vărsatul sîngelui mieu. Dăruiaşte dară şi celora ce vor lua din ţărna mea iertare de păcate şi ferinţă de patime, să nu le vie gîngănii şi pasări stricătoare sau altă pagubă. Şi priimeaşte cu pace sufletul mieu"" Şi fu glas din ceriu: "Puitoriul nevoinţelor ţ-au deşchisu-ţ porţîle şi vin de întră pre ce te-ai nevoit cu leage (cale)". Şi acei 40 audzînd glasul cel din ceriu sosîră gios pugorîndu-să din peştera muntelui de unde era ascunşi şi aflară pre sfîntul săvîrşit. Şi mărturisiră pre Domnul nostru Isus Hristos naintea tăietorilor. Iară ei îi legară pre toţi şi-i dusără la domnul Antonie să fie la altă întrebare. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Machedonie, Tatian şi Teodul şi pomenirea sfîntului şi preacuviosului Daniil din Tasiia. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Ochean de foc s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi nă spăseaşte. { 16v} Într-această lună, 14, - pomenirea obnovleniilor a svînta lui Hristos şi Dumnădzăul nostru înviere. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului Cornilie Sutaşul. Acesta era în dzîlele svinţilor apostoli, carele, petrecînd o viaţă fără de prihană, curată, vădzu pre îngerul lui Dumnădzău învăţîndu-l să cheame la sine pe sfîntul apostol Petr să audză de la dînsul cealea ce să cade. Şi mearsă la dînsul svîntul Pătru şi spuindu-i cuvîntul lui Dumnădzău lui şi tuturor ce era strînşi şi adeverindu-i. Şi botădzîndu-i, îi deade dvorba şi cîrma oraşului Schepsiei, care oraş aflîndu-l afundat în idoli i-au întorsu-i pre toţi şi i-au botedzat cu darul lui Dumnădzău, şi pre acela, pre Dimitrie, domnul oraşului, carele au credzut cu toată casa sa. Deci, obîrşindu-şi viaţa apostoleaşte cătră Domnul Hristos au mărs. Într-aceastaşi dzî - pomenirea sfinţilor măcenici Crunidus, Leontie, Serapion, Straton şi Selevc. Străluminînd cu bunătăţîle vieţii sale în mitropoliia Alexandriei fericitul Cronid diaconul, credzură pentru dînsul Leontie şi Serapion, iară în Gavatiia acea necredincioasă şi ţărînoasă - Selevcus, Ualerianul, Macrovie şi Gordian, iară Straton în Nicomidiia Vitiniei. Deci dară Macrovie, Cronidie, Leontie şi Serapion, după ce răbdară multe pedeapse în Eghipet, îi aruncară în mare, a cărora svintele moştii ieşiră la uscat. Şi arătîndu-să îngerii lui Dumnădzău în vis a neşte oameni credincioşi, învăţîndu-i de-i acoperiră cu pămînt. Iară cei din Galatiia, Selevc şi Ualerian, Macrovie şi Gordian munciţi cu foc şi cu sabie şi cîteva fealiuri de vîrteaje şi cetluituri de domnul Galatiei. Mai apoi îi aruncară să-i mănînce herile. Şi-ş deaderă lui Dumnădzău sufletele. Iară domnul Vitiniei, plecînd doi copaci de vîrvuri, după ce { 17r} au muncit destul pre svîntul Straton, l-au legatu-l cu mînule de-aceale doauă vîrvuri de copaci şi slobodzîră de pripă copacii de-l rupsără pre svîntul în doauă. Şi aşea ş-au datu-ş sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Luchian şi Valerian. Aceştea să nevoiră în dzîlele lui Lichinie. Deci era Gordian capadoc, iară Macrovie paflagon, tînări de vîrstă şi în credinţa Domnului Hristos. Deci aceştea precum s-au scris mai sus le-au fost sfîrşitul, iară Zotic, Ili şi Luchian să sfîrşiră de sabie în Rîm după multe munci din porunca lui Maxim ighemonul. Iară Ualerian plîngînd deasupra mormîntului svinţilor s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 14, - svînta din toată lumea rădicare a cinstită şi viaţă-făcătoare cruce. S-au rădicat lemnu svintei cruci în 14. Costantin, marele şi întîiul împărat creştinesc, avînd dănăoară războiu, precum spun istoricile, în Rîm, asupra lui Magnetie, pînă a nu lua împărăţîia la apa Tiverului - une istorii spun la apa Dunării, asupra schitilor -, vădzînd că are oaste mai puţînă, avea frică şi să mira ce va face. Deci fiind într-atîta zăhăială la suflet, i s-au arătat într-amiadzăzi pre ceriu chipul svintei cruci făcută de steale şi din pregiur cu sloave iarăşi de steale scriind aşea rîmleneaşte: adecă "Constantine, (...), adecă Constantine, cu acesta sămn să biruieşti". Cetit-am şi în lătineşti, iară în cel elinesc aşea dzîce: "Constantin (...) acesta sămn au vădzut şi dzua şi l-au vădzut şi noaptea. Şi în vis încă au avut răspuns, deci la dzuă au chemat preuţ de i-au întrebat şi îndată au { 17v} gătat o cruce mare de aur în chipul ceii din ceriu de-au pus să margă naintea oştii şi în steaguri au învăţat de-au cusut sămnul svintei cruci. (Şi-ndată cugetînd ce-a face, noaptea sosî şi, dormind, Hristos i s-au ivit cu sămnul ce vădzusă în ceriu şi-l învăţă să fie a ei închipuiciune ca să-i fie agiutoriu la război.) Deci s-au împreunat de s-au lovit cu Maxentie la Rîm şi acela Maxentie gătasă pod viclean, înţînat slab, pre apa Rîmului ce să chiamă Tiverul, să-l pripască, să dea pre pod să piaie cu oastea-ş marele Costantin. Ce putearnicul Dumnădzău ce-ntoarce răul asupra cui îl face şi pre cuvîntul dumnădzăiescului David ce dzîce: "Scurmat-au lacul şi l-au săpatu-l şi va cădea ş-în groapa ce ş-au făcut", gîndind Maxentie că-l va birui ca şi-ntîi; deade milostivul Dumnădzău şi birui Constantin şi-l înfrînsă într-atîta, cît de frică s-au orbit de-au dat el pre pod să treacă să scape şi s-au rupt podul şi s-au înecat acela necuratul Maxentie cu cîţva de ai săi într-apa Tiverului. Şi deaca vădzu, marele Costantin proslăvi cu mare slavă pre Dumnădzău, iară rîmleanii, deaca vădzură că i-au mîntuitu-i Dumnădzău de acel spurcat împărat Maxentie, podobiră toate uşile cu podoabe scumpe. Şi ieşiră marele Constantin de-l adusără în cetate şi-l aşedzară în scaun depreună cu cinstita cruce ce i-au făcut izbînda. Şi i să-nchinară ca împăratului său. Dintr-aceasta să-ncredzu şi să adeveri în credinţa Domnului Hristos marele Constantin şi să botedză cu maica sa Elena de svîntul Silvestru. Şi iarăşi bătu pre Maximian Galerie, împăratul Anatolului, carele să gîndiia că cu farmecile sale va face izbîndă. Iară deaca bătu pre toţi pizmaşii lui Dumnădzău marele Costantin şi stătu aftocrator Răsăritului şi Apusului, şi evropeii năzuiră din toată lumea supt ascultarea svinţiii sale de le da scaune şi domnii. Atuncea trimisă pre maica sa Elena la Ierusalim să afle svînta cruce. Întrebînd lăcuitorii şi neştiind locul, nu aputea da samă că o îngropasă jidovii afund şi presurasă locul în cei 40 de ai ce-au ţînut Ierusalimul. Şi iarăşi pre urma lor pusease păgînii { 18r} idolul Afroditii, Venerii, dzînei spurcăciunelor şi ruşinei. Şi să uitasă locul răstignirei. Şi cu mare ciudotvorenie au aflat svîntul Macarie locul şi aflînd svînta cruce însăş a treia. Şi cunoscîndu-o de pre scriptura a trei limbi ce era scrisă şi mai vîrtos de pre ciudotvorenie, că atunce scoţînd în năsălie la-ngropat pre o femeaie, pusără svînta cruce pre dinsa şi să sculă vie. Deci împărăteasa Elena cu mare şi negrăită bucurie să-nchină şi sărută svînta şi viaţă-dătătoarea cruce a Domnului nostru Isus Hristos. Şi o sărută tot clirosul, şi boiarii şi tot nărodul şi, neputînd încăpea toate năroadele să o sărute, să rugară să o vadză săvai pentr-aceaea feaceră un ambon nalt afară şi să sui svîntul Macarie, patriarhul de Ierusalim, cu svînta cruce de o rădică şi o vădzură toate năroadele din lume ce era strînse şi strigară toţ. Şi de atunce s-au apucat de să ţîne această sărbătoare a svintei cruci ce să dzîce dzua crucii sau văzvijeniia. Într-aceastaş dzî - adormirea dintru svinţi părintele nostru Ioan, arhiepiscopul de Ţarigrad, Rostul de Aur. Ce pentru praznicul svintei cruci s-au pus pomenirea svinţiii sale în luna lui noievrie, 13, şi pomenirea blagocestivei împărătease Plachilei, femeii marelui împărat Teodosie. Aceasta ş-au petrecutu-ş toată viaţa în bună credinţă grijind săracii şi mişeii; cu toată nevoinţa mearse cătră Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului al şease săbor din toată lumea ce s-au strîns svinţii părinţii noştri în dzîlele lui Costantin Bărbosul, tatălui lui Iustinian cel Mic (Rinotmit), asupra lui Serghie şi Pir, şi Pavel, ce era eritici monoftelici, şi altor eretici ce era în gîndul lor, carii bîrfiia hulenie asupra Domnului Hristos, de-i dzîcea că-l are o voie. Deci să strînsă svîntul acesta săbor întru ala în polata ce-i dzîc oliton. Şi anatemisiră pre Serghie şi Petr, şi Pir, şi Pavel, ce fusease episcopi în Ţarigrad. Şi pre Macrovie de Antiohiia, şi Niron de Alexandriia, şi Onorie de Rîm, şi Stefan, şi Polihronie şi pre alalţi de-ai lor, care svînt s-au strîns în dzîlele lui Costantin { 18v} Pogonat, tatăl lui Iustinian Rinotmit ce mai sus s-au dzîs. Fost-au părinţi svinţi 170. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Papa. Acesta era în dzîlele împăratului Maximian ş-a lui Magnus, ighemonul de cetatea Larandron, eparhiia licaonilor. Iară chipul muncilor lui în multe fealiuri, rane şi zdrobituri fălcilor, spîndzurături şi zdîrîieturi cu unghile ceale de her strujit, încălţăminte de her cu găvoazde cu carile fu silit a mearge pre lîngă cai în treapăd. Într-aceale cazne-ş deade lui Dumnădzău sufletul. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Teocli de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Valerian cuconaşul de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 15, - nevoinţa svîntului mare măcenic Nichita. Acest svînt mare măcenic Nichita era în dzîlele marelui împărat Costantin celui svînt, născut şi crescut în ţara varvarilor ce-i chiamă goti, despre miadzănoapte de Dunăre. Şi nu ţinea păgîneaşte cu goţîi, ce svinţia sa ţînea creştineaşte. Precum era de luminată şi bogată rudă, acesta fu oprit de Atanarih, domnul aceii ţărî, pentru credinţa Domnului Hristos şi mult muncit, şi mai apoi în foc s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - pomenirea precuviosului părintele nostru, Filotei preutul. Acesta era din satul Mirmicul, numit pre numele maică-sa ce o chema Teofili. Şi însurîndu-să, feace şi cuconi şi să spodobi de să feace preut. Şi de-atunce postind şi pregiur rugă nevoind, să feace făcătoriu de mari ciudease. Şi la lipsă înmulţî şi deade pîine a flămîndzi, apa de părău feace vin şi o piatră mare cu cuvîntul au mutat. Şi preste un an după moartea sa, mutîndu-i svîntul trup la alt loc, ş-au întins mînule şi s-au apucat de { 19r} umerile a doi preuţi ce-l rădica. Şi deaca-l pusără pre picioare, au călcat de-au păşit de trei ori de s-au mutat unde dzace ş-acmu. Şi cură mir nepărăsît, dînd răspuns minunat a streină şi cinstită viaţă ce-au vieţuit. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului Porfirie de la Mimoi. Acesta svînt l-au pusu-l Iulian prestăpnic să batgiocurească svîntul Botedz creştinesc den naintea lui veselindu-să la praznicul rodinilor naşterii sale spurcate. Deci svîntul Porfirie întră într-apă, anume că batgiocureaşte. Afundîndu-să, strigă: "Boteadză-să Porfirie în numele Tatălui ş-a Fiiului, ş-a svîntului Duh". Şi ieşind dintr-apă botedzat, să-mbrăcă în haine albe şi să mărturisi creştin cu deadevăr. Şi pusă îndrăznire de mărturisi pre Domnul Hristos Dumnădzău. Şi-i tăiară capul. Într-aceastaşi dzî - aflatul svintelor moştii a lui svîntul Acachie, episcopul de Melitin. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Maxim de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svintele doauă fetişoare de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - aflatul svintelor moştii svîntului părvomăcenic Stefan. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 16, - svînta mare măceniţa şi-ntru tot lăudată Evfimiia. Aceasta au fost în dzîlele lui Diocliţian prinsă pentru căce mărturiseaşte credinţă cătră Domnul Hristos. Deci o munciră cu focul şi cu roata cea de munci şi cu alte măiestrii de muncă. Şi herilor o aruncară la mîncare. Şi din toate o au scos darul Domnului Hristos întreagă. Şi în mijlocul teatrului, adecă prăviriştii ş-au împlutu-ş nevoinţa, dîndu-şi în mîna lui Dumnădzău sufletul luminat şi încununat cu cununa izbîndei în veaci de să veseleaşte cu Hristos, mirele ei, ce ş-au îndrăgit pînă la moarte. { 19v} Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Sevastiani. Aceasta era în vremile lui Dometian-împărat. Ce fu uceniţă svîntului Pavel apostol şi prinsă în cetatea lui Marchian de Serghie ighemonul. Şi bătută, şi băgată în foc, în cuptoriu, stătu nevătămată. Şi de-acolo adusă în cetatea lui Arcadie, în Trachiia şi Iracliia. Şi o spîndzurară de un lemn de o chinuiră şi herilor o aruncară mîncare. Din toate fu mîntuită. Mai apoi cu sabiia îi tăiară svîntul şi blagoslovitul cap şi-n loc de sînge au curs lapte. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului (...) măcenic Martin, papa de Rîm. Acesta au fost în dzîlele lui Costantin-împărat, cel ce-au fost cădzut în eresa monofteliţilor. Pre-acesta-l umorîră într-un feredeu în Dafne, la Siţeliia. Acesta au fost tatăl lui Costantin Bărbosul, pravoslavnicul. Deci Costantin-împărat ce mai sus s-au dzîs, fiind eretic monoftelitean, vrînd să-ntărească eresa, mînă la Rîm, la svîntul Martin, papa, şi ne-nduplecîndu-l, l-au purtat legat şi prin închisori şi l-au trimis în urgie în Herson (în Crîm, Chefea). Şi acolo ş-au obîrşit rămăşiţele vieţii şi cătră Dumnădzău au mărs. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei măceniţe Melitinei. Aceasta era din cetatea lui Marchian de Trachiia în vremile lui Antoni-împărat şi Antioh ighemonul. Răbdă multe munci şi feace multe munci c-au oborît gios pre idoli numai cu ruga. Ş-au zdrobit deodată pre Apolon şi pre Iracli, şi pre mulţi adusă cătră Hristos. Dusu-o-au la împărăteasa sa împăratul, înontru casăi, ca să o măgulească, să o întoarcă. Ce svînta au adus şi pre împărăteasă la credinţă de o creştină. Mai apoi îi tăiară capul svinţiii sale şi o lăsară ne-ngropată. Iară un Acachie, mărgătoriu la Machedoniia, moşiia sa, o cerşu la ighemonul şi fără de nice un prepus i o au dat. Deci Acachie luă svintele ei moştii şi le pusă în secriu, sîrguind pre mare { 20r} să sosască la moşiia sa. Şi războlindu-să pre mare, muri. Şi abătîndu-să curăbiiarii la un scruntari de mare cu vad îngropară, ieşind la pămînt svintele ei moştii. Şi lîngă svînta aproape astrucară şi pre iubitoriul de măcinici Acachie. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 17, - pomenirea svintelor şi bune biruitoare măceniţe şi ficioare Veara, Nadejda i Liubov, adecă Credinţa, Nedeajdea şi Dragostea, iară elineaşte li-i numele Pisti, Elpisi, Agapi, aşea-i elineaşte. Şi maica lor Sofiia. Aceastea era din Italiia, în dzîlele lui Diocliţian-împărat. Dici adusără pre Pisti, fiind de 12 ai fetişoară; şi mărturisind pre Domnul Hristos, fu bătută cu toiage şi-i tăiară ţîţîşoarele şi cursă lapte în loc de sînge. De-aciia o întinsără pre grătariu de o frigea pre foc. Şi masă nearsă că nu o prinsă focul. De-aciia îi tăiară svîntul cap. Iară Elpisi, Nedeajda, fiind cucoană de dzeace ai, o bătură cu gîrbace de vine, de-aciia o băgară în foc şi nu o prinsă focul. De-aciia o spîndzurară de o strujiia cu brînci de her. Şi o băgară în căldare să o topască şi cu minune fu izbăvită de Dumnădzău. De-aciia îi tăiară svîntul cap cu sabiia. Adusără şi pre Agapi, Dragostea, cuconiţă de noauă ai şi nice pre svinţia sa nu o putură prelesti nice cu bine, nice cu rău. Şi o spîndzurară în gios cu capul de o căzniră şi fu sănătoasă. Deci îi tăiară capul şi aşea tustreale-ş deaderă sufletele în mîna lui Dumnădzău. Iară maica lor, svînta Sofiia, plîngîndu-le la mormînt pînă a treia dzî, răpăosă deasupra mormîntului cucoanelor ei şi răpăosă în mîna lui Dumnădzău. Aşea svintele aceastea, mieluşeale a Domnului Hristos cu cinstita lor maică, svînta Sofie, biruiră şi-ş împlură nevoinţa, luînd de la Domnul Hristos cunună neputredă de slavă în ceriu, în veac de să veselesc. { 20v} Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Agatocli. Aceasta era fată lui Nicolai, avea femeaie pavlichiancă şi multă dosadă-i făcea să o-ntoarcă la eresa ei, opt ai bătîndu-o şi preste ceafă cu pietri ucigîndu-o, şi desculţă întirindu-o pre locuri ascuţîte. Şi coaste i-au frînt, ucigîndu-o cu un ciocan de her. Şi limba i-au scos de i-au ars. Şi deaca vădzu că nu o poate birui să o-ntoarcă la voia ei. I-au turnatu-i jeratec preste cerbice şi aşea o au mutat dintr-această viaţă trecătoare. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Maxim, Teodot şi Asclipiodotiia. Aceştea-s bătuţi şi le tăiară mînule şi picioarele pentru căce mărturisiia pre Domnul Hristos şi, neputîndu-i învince, le tăiară şi capetele. Şi aşea-şi împlură nevoinţa, luînd de la Domnul Hristos cununa biruirii în slavă cu svinţii veselind. Într-aceastaş dzî - svînta Luchie şi Ghemian, fiiul ei şi măcenic. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei măceniţe Teodotiei. Împărăţînd în Rîmul cel bătrîn Alexandru, fu trimis Simplichie în ţara capadochilor şi oblici pre Teodotiia din ţara Pontului, foarte bogată, carea, deaca o adusă naintea sa şi de vreame ce nu o putu cu cuvintele să o-ntoarcă de cătră Domnul Hristos, o spîndzură şi o arsă, frigîndu-i pîntecele multe ceasuri. Iară svinţiia ei mulţămiia şi proslăviia pre Dumnădzău şi nu să mîhniia, ce cum vrea fi altcineva în muncă, aşea nu băga samă de durori de arsură şi de strujituri. De-aciia o aruncară în temniţă; şi deaca trecură 8 dzîle, s-au deşchis însăşi temniţa. Şi vădzînd străjearii să-nspăimară şi alergară de spusără lui Simblichie şi nu vru să-i creadză. Iară a doa dzî o adusă naintea sa şi deaca o vădzu Simplichie cu totul sănătoasă, fără sămn cevaş să să cunoască loc de rane, o-ntrebă: "Cine eşti tu?". Iară svînta îi dzîsă: "Poate hi că ţî s-au întunecat mintea, că de-ai fi treaz m-ai cunoaşte că sînt Teodoniia". Şi audzîndu-şi { 21r} aşea, Simplichie învăţă de arsără un cuptoriu şi aruncară înontrul cuptoriului pre svîntă. Şi vărsînd pară cuptoriul afară, arsă de umorî 70 de oameni, iară carii au scăpat au păzît de-au astupat gura cuptoriului. Şi a doauă dzî au mînat Simplichie 2 popi de-ai săi şi cu alţi oameni să margă să-mpraştie cenuşea trupului svintei. Şi cum destupară cuptoriul, ieşi foc de arsă de umorî pre amîndoi popii idoleşti, iară alaţi oameni, deaca vădzură pre svîntă în cuptoriu, în mijloc de doi îngeri cu veşminte albe şedzînd şi cîntînd, să cutremurară şi fură ca morţîi. Deci svînta ieşi din cuptoriu fără sămn de vătămare cîntînd şi bucurîndu-să. Şi o-nchisără în temniţă. Şi avînd Simplichie cale cătră Ţarigrad, învăţă să ducă legată şi pre svîntă şi abătîndu la anghira de poposî, o adusă naintea sa pre svînta şi-i dzîsă: "De nu ti-i pleca să tămîiedzi dumnădzăii, te voiu umorî pre cel grătariu înfierbîntat", şi i-l arătă cu mîna. Iară svînta îi dzîsă: "De-a-ntra cu mine Livelisie în foc, pre grătariu, şi de nu-l va prinde focul, voi tămîia dumnădzăii tăi". Şi dzîsă Simplichie: "Dumneata, Livelisie, întră cu dînsă, avînd într-agiutoriu putearea marilor dumnădzăi". Deci, cum întră Livelisie cu svînta, îndată l-au mistuit focul, iară svînta au ieşit sănătoasă. Deci mirîndu-să şi neştiind ce-a mai face, boiarinul Simplichie învăţă de legară svînta şi o dusă cătră Vitiniia. Şi sosînd la Nichea, învăţă să o bage în capiştea idolilor să să-nchine, svînta priimind bucuroasă. Întră de rugă Dumnădzău şi putearea rugii svintei oborî toţi idolii gios de să zdrobiră, cît să mirară toţi şi să ciudiră a minune mare vădzînd aşea lesne zdrobitura idolilor săi. Şi mîniindu-să, şi turbînd Simplichie învăţă de întinsără svînta de 4 părţi şi pusă să o despice cu hiresteul. Şi să osteniră ceia ce trăgea hiresteul hirestruind şi nemică nu-i putură strica. Şi să dezlegă svînta de stătu slobodă, mulţămind Domnului Hristos, mîntuitoriul ei. Iară Simplichie tot fiind întunecat învăţă să-i dea rana cea de istov cu sabiia. Şi aşea tăiară svîntul ei cap. Şi mearse sufletul svinţiii sale în cămările { 21v} împărăţîiei ceriului, în odihna mirelui ei, Domnului Hristos. În veaci odihnindu-să cu svinţii. Într-aceastaş dzî - svinţii o sută de măcenici şi svinţii Pileos, şi Nil, episcopii, şi sînţii 46 de măcenici din Palistiena. Tocmind şi pornind goană necuraţîi asupra creştinilor prinsără de la Eghipet pre svinţii episcopi Pileos şi Nil şi pre doi slăviţi şi vestiţi Patermutei şi Ilie şi pe alţi o sută cu dînşii. Cincidzăci era din Palistina. Deci cei 100 ne-nduplecîndu-să a să lepăda de Domnul Hristos întîi le scoasără svinţii ochi, de-acii le tăiară gleznile de la piciorul cel stîng şi-i deaderă la ocne, la băi să paţă rău. Şi aşea-şi priimiră fericitul sfîrşit. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Haralambie şi Pantoleont şi soţîile lor. Şi să face săborul lor în mărturiia lor carea-i în devtera. Într-aceastaş dzî - svinţii (...) măcenicii Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului de Chipru. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 18, - preacuviosul părintele nostru Evmenie, episcopul de Gortina. Acesta Evmenie din tinireaţe multă nevoinţă şi cu greu podvig au rădicat şi smerenie desăvîrşit au dobîndit. Pentr-aceaea şi cîrma besearicii Gortinei rădică asupra sa. Acesta pre un groznic balaur cu făclii l-au pîrjolit şi l-au umorît. Şi de-acolo agiunsă cătră Rîm ca un străluminătoriu. Cu învăţături dumnădzăieşti pre toţi au luminat, în seamne şi minuni pre mulţi mirînd. De-acolo agiunsă Tivaida şi fără voaie şi îndată le potoli seaceta. Şi deaca să fîrşi, iar tiveianii cinstitul lui trup la moşie şi la turmă, la locul ce să chiamă Raxos, de-l astrucară, unde-i şi cinstitul trupul lui Chiril. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei măceniţe Ariadni. Aceasta era în dzîlele lui Adrian şi Antoni { 22r} împăraţîi, fiind şarbă unui Tertilă, mai-marelui oraşului Promiseilor Frighiei Salutariei. Şi căce n-au vrut să prăznuiască la rodinile cuconului Domnului ei la capiştea idolilor, fu muncită vîrtos, cu cheaptini de her strujită. Şi mîntuindu-să, iarăşi o cerca Domnul ei. Şi apropiindu-o la o piatră, aproape era să o prindză. Rugă Dumnădzău şi creăpă piatra de o ascunsă, vindecîndu-să preste dînsă. Iară gonacii să surupară şi să sfărîmară de periră de îngeri călări cu arme ce să iviră cu suliţe. Într-aceastaş dzî - svintele femei Sofiia şi Irina, măceniţele. Într-aceastaş dzî - sîntul (...) măcenic Simeon episcopul de Ierusalim, fiiul lui Iosif Logodnicul şi frate lui Iacov, fratele lui Dumnădzău. Acesta era în dzîlele lui Traian-împărat al doile episcop. Acesta fu pîrît de eretici şi de necredincioşii şi fiind bătrîn de 120 de ai, cu multe bătăi de rane fu căznit. Iară cea mai de-apoi îl răstigniră pre cruce şi aşea-ş deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Castur. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Adevăr. Într-această lună, 19, - svinţii măcenici Trofim şi Savatie, şi Dorimedont şi cu soţîile lor. Aceştea era în dzîlele lui Prov-împărat, din carii Savatie în Antiohiia stătu naintea lui Vicarie şi bătut tare şi băgat în temniţă. Şi deade în bătăi sufletul în mîna lui Dumnădzău. Iară Trofim încălţat cu tălpălage de her nalte şi multe munci cu Dorimendon răbdară. Şi tăiaţi capetele să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei măceniţe Sosana. Această svîntă, fiind de naştere din Palestina, tăie părul şi-mbrăcă bărbăteaşte, puindu-şi numele Ioan şi mearsă la o svîntă mănăstire la Ierusalim şi, { 22v} priimindu-să, sosî cu bunătăţîle de fu şi arhimandrit. Şi trecînd mai bine de dzeace ai, din zavistiia pizmaşului i s-au scornit nume rău cum să fie muierareţ arhimandritul. Şi neputînd dovedi tatăl minciunilor de vreame că era mai mare arhimandritul şi pre o svîntă mănăstire de călugăriţe, scorni vicleanul poruncă păgubitoare, că învită pre ai săi să nu lase să să-nchine oamenii lui viu Dumnădzău, ce idolilor şi dracilor să tămîiadze. Deci întîi prinsără pre Sosana căce că era şi arhimandrit. Şi neputîndu-o îndupleca cu muncile, o mutară de pre pămînt în sălaşele ceriului. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 20, - svîntul marele măcenic Evstatie şi Teopisti şi doi cuconi ai lor, Agapie şi Teopist. Acesta svîntul mare măcenic Evstatie era stratilat, adecă hatman pre oşti la Rîm în dzîlele lui Traian-împărat. Şi-i era numele Plachidas, iară femeaia lui Tatiani. Şi era foarte bogat. Şi era drag a face milă la săraci şi mişei. Şi fiind elin, adecă necreştinat, dănăoară ieşind a vînat, vădzu un cerb şi începu a-l lua în goană. Şi apropiindu-l să-l agiungă, veade între coarne-i cinstita cruce a lui Hristos şi glas veni de la cruce dzîcînd: "O, Plachide, a ce mă iai în goană? Eu sînt Hristos". Şi dintr-aceaea s-au botedzat şi atîta i-au datu-i războiu pizmaşului cel sufletesc, cît s-au scăpat şi de aveare, şi de cuconi, şi de femeaie. Femeaia fu robită, cuconii apucaţi de lei şi pre sine la grea sărăcie. De-aciia s-au aflat cu femeaia-ş şi cu cuconii cu minuni de lungă poveaste şi fu cercat de la-mpăratul şi aflat şi pus iarăşi la cinstea cea dintîi. Şi cu multe bunătăţi mulţămi lui Dumnădzău. Şi mai apoi obîrşi nevoinţa cu măcenicie, că, scornindu-să goană asupra creştinilor, svinţia sa stătu tare de mărturisi pre Domnul nostru Dumnădzău Isus Hristos. Şi fu băgat cu femeaia şi cuconii într-un bou de-aramă înfocat şi aşea ş-au luat cununa { 23r} vieţii împărăţîiei cu aleşii în ceriu. Într-aceastaşi dzî - pomenirea svinţilor părinţilor noştri şi ispoveadnici Ipatie episcopul şi Andrei preutul. Aceştea svinţi, fiind din Lidiia, de cuconi mearsără la şcoală. Ipatie ş-au iubit călugăriia, iară Andrei propovăduitoriu în besearică. Şi biruia pre alalţi nu numai cu postul şi priveghearea, şi rugile, ce şi cu de toată mintea cea de smerenie şi libov. Şi oblicind de dînşii episcopul de Efes, i-au trasu-i la sine. Deci pre Ipatie l-au hirotonit episcop, iară pre Andrei preut. Şi oblicind de svinţiile sale acel nepriiatin de svinţi, Leon-împărat, Armenie i-au chematu-i şi i-au băgat în temniţă aruncîndu-i (zmîcindu-i) şi trăgîndu-i. Apoi învăţă de le despoiară svintele capete şi svintele icoane le arsără în capete. Şi unşi pre svintele barbe cu smoală. Şi în mijlocul oraşului îi dusără de-i giunghiară în părţîle Xirolofului, aruncîndu-i cînilor. Într-aceastaş dzî - svîntul Martin, papa de Rîm, şi Maxim, şi cu soţîile sale. Aceştea svinţi feaceră săbor în Rîm depreună cu mulţi pravoslavnici şi procleţîră eresa lui Consta, împărat de Ţarigrad, nepotul lui Iraclie. Şi oblicind Consta-împărat, întîi închisă pre svîntul Maxim şi ucinicul svinţiii sale, Anastasie. De-aciia i-au trimis la-nchisoare, în Trachiia. Şi iarăş aducîndu-i i-au scos la-ntrebare. Iară svinţiile sale îl înfruntară şi-i probrăziră ereticiia. Şi le tăie vîrvurile limbilor şi deagetelor şi-i trimisă în Lazichiia, în urgie. Şi mînă de-adusă şi pre svîntul părintele nostru, papa de Rîm, Martin la Ţarigrad. Şi-l băgă la-nchisoare, făcîndu-i multe scîrbe. Şi trei ai încheiaţi l-au ţînut în Herson (în Crîm). Deci svîntul Anastasie, împlînd 20 de ai cu închisorile, să săvîrşi întru Domnul Hristos. Şi Teodor aşijdere. Iară Evprepie stătu la închisoare de izgnanie numai un an, aşijdere şi Maxim. Iară dintru svinţi părintele nostru Martin răbdînd multe nevoi în Herson răpăosă şi mearsă cătră Dumnădzău. Iară svintele lui moştii le astrucară denafară de cetatea Hersonului. Şi pre urmă s-au mutat la Ţarigrad, la besearica { 23v} preasvintei Dumnădzău-Născătoarei în Vlaherne. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Artemidor şi Talog. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului Meletie episcopul şi pomenirea dintru ispoveadnici marele Ioan eghipteanul. Acestuia svînt neputînd îndrăznire suferi, păgînul Maximian îmvăţă de-l omorîră cu alţi 40 de svinţi împreună. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Adevăr. Într-această lună, 21, - pomenire svîntului proroc Iona. Acesta era ficior lui Amati din Gheta din Cariatmaus, aproape de Azot, oraş elinesc lîngă mare. Şi înghiţît de chit şi borît s-au sculat de-au mărs la Nineviia, cetatea mare, de-au strigat: "Prăpădenie!". Şi întorcîndu-să de-acolo, nu mai şedzu în ţară-ş, ce-ş luă pre maică-sa şi să streină într-un oraş păgînesc. Aşea gîndiia că s-a curăţî de ruşine ce-au strigat asupra Ninivei şi nu i s-au izbîndit. Acesta-i ficiorul ceii văduve din Sarepta ce l-au învis Ilie prorocul cînd mustra pre Ohav-împărat ş-au strigat foamete în ţară. Şi fugind au nemerit în Sarepta Sidonului, află pre acea săracă cu fiiul ei şi găzdui la dînsă, că nu putea găzdui la păgîni neobrezuiţi şi o au blagoslovit pentru ospătăriia ei, că ştiia şi mai denainte de i-au învis şi coconul ce-i murisă. Deci după ce s-au trecut foamea, s-au sculat cu maică-sa din Sarepta de-au mărs în ţara Iudei de-au lăcuit pînă cînd au strigat Ninivei. Şi iarăşi murind maică-sa o au îngropat lîngă valanul (feredeul) Devorei. Şi să aşedză în ţara Senaor (la Vavilon) şi acolo răpăosă şi fu astrucat în peştera lui Chenezeu, ce era giudeţ a un neam atunce, în dzîlele cînd n-avea împărat. Ş-au dat sămn în Ierusalim şi toată ţara cînd or vedea lupul urlînd cu jeale cu viers supţîre şi gîndacul din lemn să grăiască la Dumnădzău că atunce să apropiia spăseniia. Atunce or vedea şi Ierusalimul { 24r} răsîpit pînă la rădăcină. Şi vor veni năzuind la dînsul toate limbile să să-nchine lui Dumnădzău. Şi vor clădi pietrile lui spre-apusul soarelui. Şi acolo va fi închinăciunea pomăzuitului, că Ierusalimul s-au pîngărit în pustieciunea jărtvelor idoleşti. Şi de-aciia va veni sfîrşitul a toată dihaniia. Într-aceastaşi dzî - preacuviosul părintele nostru Iona Savaitul. Acesta preacuvios preut, fiind tată lui Teodor preacuviosului şi fericitului Teofan, tvoreţului canoanelor, cărora Teofil-împărat le-au scris obrazele pentru sfintele icoane. Acesta svînt părinte Iona, mearsă în lavra svîntului Savei de să călugări şi dobîndi smerenie deplin. Şi multe bunătăţ îndereptînd, în bune bătrîneaţe au ieşit cătră Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului apostol Condrat. Acesta fiind vechiu şi mult îmvăţat om au propovăduit strigînd cuvîntul lui Dumnădzău în Atine şi în Magnisiia şi pre urmă au străluminat cu dăscăliia dogmatelor şi poruncilor de i-au adus la lumina cunoştinţii lui Dumnădzău. Pentr-aceaea fu izgonit de la turma sa din Atine de gonaci, întîiu cu pietri-mproşcat şi în foc ispitit şi cu alte munci. Mai apoi luă cunună de măcenicie la Elie Adrian-împărat ce-au făcut într-alt chip Ierusalimul şi i-au schimbat numele Eliia sau Ilia. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Evsevie. Acesta sîngur au mărs la Domnul Fînichiei şi i-au dzîs: "Derep ce eşti fără de minte, o (...) şi luptătoriu împrotiva lui Dumnădzău, gonind turma lui Hristos?" Şi el, mîniindu-să, învăţă de spîndzurară pre svîntul şi să-l strujască. Şi aşea rujdindu-l mult ceas, băgară sare în traistre de păr şi rujdiia carnea, iară svîntul să bucura cum n-ar sîmţî nice leac durori. Şi mirîndu-să domnul acela Ghenadie învăţă de-i tăiară capul. Şi să sui în ceriu, slăvind şi blagoslovind pre Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici şi fraţi buni { 24v} Evsevie, Nestav şi Zinon. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţi părinţilor noştri episcopii de Chipru, Meletie şi Isachie. Aceştea svinţi şi fericiţi părinţii noştri fură episcopii besearicii lui Hristos ce-i în Chipru. Credincioş fiind, smeriţi şi cu frica lui Dumnădzău, şi avea nepărăsît şi ne-ncetat lucru a-mvăţa poporeanii cuvintele lui Dumnădzău şi a-ş împărţî avearea la lipsiţ şi mişei. Şi aşea nevoindu-să în toată viaţa lor răpăosară cătră Dumnădzău în osăbite vremi. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Prisc. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului (...) măcenic Isachie, episcopul de Chipru. Într-aceastaş dzî - pomenirea a svinţi 6 măcenici ce purta scuturi pre lîngă Maximian. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 22, - svîntul (...) măcenic Foca, făcătoriul de minuni. Acesta svînt era fiiu lui Pamfil şi Mariei la Sion şi-ndată din tînără vîrstă făcea slăvite minuni cu darul preasvîntului Duh. Şi petrecu făcînd minuni pînă la fîrşeniia sa. Deci i s-au vădit şi sfîrşeniia cea de măcenicie ce era să-i vie, că veni un porumb de-i şădzu în cap şi-i pusă cunună şi-i grăi omeneaşte de-i dzîsă: "Păharul ţî s-au dires şi trebuie să-l beai". Carele de-acii s-au spodobit de l-au băut în dzîlele lui Traian-împărat, luînd sfîrşenie de sabie şi de foc. Şi feace multe minuni şi pre urma răpăosării svinţiii sale ce-au mărs cătră Dumnădzău. Într-aceastaşi dzî - svîntul Foca grădinariul. Acesta era din Sinon, cetate bătrînă şi vestită. Meşterşugul lui era inul ce lucra şi agonisiia. Şi ce agonisiia ţînea deobşte, adecă da lipsiţilor { 25r} milostenie. Şi avea mare grije a-ş podobi sufletul cu bunătăţ. Pentr-aceaea nu s-au putut ascunde, ce s-au vădit şi svinţiia sa ca un prisne a lui Dumnădzău priiatin, de-au prins veaste şi ighemonul. Decii trimisă ighemonul ucigaşi. Şi veniră de-i sălăşlui şi-i ospătă şi-ntrebîndu-i cu ce treabă îmblă, iară ei îi spusără taina că îmblă de cearcă pre Foca să-l umoară. Iară svinţiia, deaca audzî aşea, abătu de-ş gătă mormîntul de-ngropăciune. Şi de-aciia să spusă cătră dînşii: "Eu sînt acela Foca carele cercaţi voi". Lor li să feace milă, iară ogodnicul lui Hristos încă îi rugă să o obîrşască porunca ce li s-au dat de la ighemon. Şi fu svinţiia sa tăiat şi rădicat jărtvă lăudată lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Drozili, hiica lui Traian-împărat şi cu dinsă cinci canonice, adecă călugăriţe. Şi pomenirea svîntului măcenic Isaac, şi svîntul Martin. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 23, - zimislirea svîntului slăvit proroc nainte-curătoriu şi botedzătoriu Ioan. Această dumnădzăiască zimisliciune o au bine vestit prorocului şi preutului Zahariei, dumnădzăiescul arhistratig Gavriil, dzîcîndu-i: "Ascultatu-s-au ruga ta şi femeaia ta Elisavetă va naşte ţie fic şi-i vei pune nume Ioan". Şi dintr-aceasta să cunoştea de mainte pentru proslăvitul şi a bătrîneaţilor ş-a sterpiei Elisavetii dumnădzăiasca şi feteasca naştere a preacuratei Dumnădzău-Născătoarei. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Andrei şi Ioan, Petr şi Antonie ce să sfîrşiră în Africa. În dzîlele-mpăratului Vasilie Machedon blagocestivul, atunce Africa o domniia agareanul Avrahin preste tot. Acela păgîn prădînd Siracusele, mitropoliia Siţeliei, robi de-acolo pre svîntul Ioan cu 2 cuconi ai lui, Antonie şi Petr, carii era încă brudii. Şi îndată i-au datu-i la carte agarinească. Şi deaca să feaceră { 25v} voinici şi pre mulţi întrecînd cu înţălepciunea şi cu bunătăţîle, mirîndu-să de dînşii acel viclean nepriiatin, deci-i boieri pre-amîndoi, pre Antonie ghenicon, iară Petr sachelarie. Iară ei într-ascuns ţînea creştineaşte şi era creştini, iară-n vedeare să făcea a ţînea sărăcineaşte, ce însă nu putură ascunde. Şi deaca oblici Vrahin, i-au băgat cu picioarele în gros şi i-au ucisu-i cu toiage sălbatice, clinciuroase. Deci fericitul Antonie răbdă patru sute de toiage la picioare, la talpe, şi, sfărîmîndu-i-le, mulţămiia lui Dumnădzău. Deciia îl pusără călare pre un asîn legat pre somar (taranţă) cu funea, îl purtară uliţele. Iară Petr dezbrăcat fu ucis spre spinare şi pre pîntece şi fu băgat în temniţă. Deciia îi scoasă şi le zdrobi cu beaţe clinciuroase oasele braţelor şi umerilor, şi speatele, şi mînule, şi şoldurile, şi stinghile, şi fluierile, şi picioarele de-i feace ca o culeaşe carnea cu oasele frămîntate cu sînge cu tot într-una, ca o pihtire. De-aciia pusă cărbuni şi-i aprinsă, pusă ţîgani cu foii de-nherbîntă cleaşte şi le tăie boaşele să le bage în rosturile svinţilor. Şi aşea omorîndu-i, adusă şi pre Ioan, tatăl lor, şi, luîndu-l de grumadz cu stînga, l-au rădicat de cerbice şi i-au deşchis gura şi ş-au băgat sabiia în gura svîntului Ioan. Şi aşea au răpăusat deasupra cuconilor săi. De-aciia feace foc mare şi arsă trupurile svinţilor depreună. Iară pre fericitul Andrei, bătrîn fiind foarte, l-au ţînut la-nchisoare mulţi ai, uscat de foame şi seate, şi goliciune, şi dosadă şi ne-nduplecîndu-să păgînului, ce feace cîinele şi hiara cumplită. Au încălecat puindu-l proaşcă şi s-au repedzît cu suliţa de l-au lovit în piept. Iară bătrînul, mulţămind, scoasă glas cătră Dumnădzău şi iarăşi din dos au alergat calul şi l-au lovit cu a doa însuliţătură în spinare. Şi aşea, îmbe suliţe înfipte prin mănuntăi, cădzu svîntul gios şi-i tăiară şi cinstitul cap. Şi aşea li s-au împlut svînta nevoinţă. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Ieraida ficioara. Aceasta era în ţara Eghipetului la un loc ce să chiamă Tamma, fată unui preut, anume Petr. Şi era { 26r} îmbrăcată în veşminte călugăreşti. Fiind de doispreace ai cucoană şi pugorînd împreună cu alte fetişoare la fîntînă să-ş scoaţă apă, şi vădzu feate multe şi bărbaţi, preuţi, diaconi, călugări şi mireani în şeaică legaţi ce-i ducea prinşi. Şi oblicind că-i duc pentru Hristos, să-mbărbătă şi întră la dînşii şi să rugă lui comendarisie, adecă mai-marelui, să fie şi ea într-acea prinsoare pentru Domnul Hristos. Iară comendantul o dojeni să-ş aleagă ce-i mai bine pînă-i fără de muncă şi să nu moară cu acei legaţ. Şi nepriimind ea dojana lui, astătu naintea ighemonului şi-i batgiocuri idolii şi-i şcopi în obraz căce lua în batgiocură lucrurile credinţii creştineşti. Deci, cu multe cazne deacă o munci, îi tăie şi svîntul cap. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvioaselor femei Xantipi şi Polixeni, surorilor. Aceasta era din ţara Ispaniilor în dzîlele lui Clavdie-împărat, dintru carele Xantipa era ce-au fost femeaie lui Prov, ce era ispravnic ţărîi pre domnie de o domniia. Iară ea fu îmvăţată de svîntul apostol Pavel cînd au fost acolo şi depreună cu alţîi şi bărbatul ei. Iară Polixeni fusease răpită de un om rău şi cumplit, ce cu darul lui Dumnădzău au scăpat curată şi nestricată. Şi o au botedzat svîntul apostol Andrei şi pentru dînsă creştinîndu-să mulţi luă cu sine pre svîntul apostol Onisim şi mearsă la moşiia ei, Ispaniia. Şi apoi după acea cale mare şi fugi nepovestite trasă cu sine şi pre Reveca cu carea s-au botedzat şi află pre soru-sa Xantipa. Şi petrecîndu-şi depreună viaţa, multe puteri dumnădzăieşti şi minuni făcînd, cătră Domnul răpăusară. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 24, svînta mare măceniţa şi aseamene cu apostolii Tecla. Aceasta era din oraş din Iconiia, din { 26v} maică Teocliia, de rod bun şi slăvit. Şi-mvăţă cuvîntul credinţei de la marele apostol Pavel, cînd învăţa în casa lui Onisifor. Şi era, cînd veni la credinţă, de 18 ai, logodită cu Tamir. Şi nebăgînd samă focul în carele fu aruncată, nice gîndi de logodnic şi urmă după Pavel şi de-aciia mearsă la Antiohiia propoveaduind şi fu dată herilor de Alexandru; şi tauri slobodzîră să o stropşască. Şi mîntuindu-să de toate cu darul lui Dumnădzău şi strigînd prin multe locuri şi ţărî pre Domnul Isus Hristos şi trăgînd pre mulţi cătră credinţă la Hristos, apoi mearsă la moşiia sa şi, lăcuind la sîngurătate într-un munte şi făcînd multe puteri, lăsă lumea şi răpăosînd, crepînd o piatră din ruga ei o au priimit. Iară viaţa ei nouădzăci de ai au trăit. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Coprie. Acesta s-au născut în gunoiu din afară de mănăstirea svîntului Teodosie, chinoviarhului, den o femeaie ce o luasă în goană agareanii cu alţi vecini mulţi ce fugiia-n bejenii cătră sfîntul să scape. Şi deaca să dusără păgînii potoliţi de darul lui Dumnădzău ce era întru svinţiia sa, aflînd călugării pruncul în gunoiu, îl luară cu porunca marelui Teodosie şi-i pusără numele Coprie, adecă Gunoi, şi-mvăţară o capră de-l hrăniia. Şi la vreamea aplecatului, veniia capra de la turmă însăş de-l apleca şi iarăşi să ducea la turmă pînă-ncepu a mînca bucăţeale. Şi deaca să feace mare, era drag marelui Teodosie şi să-mplu de duhul svînt, ferind icoana sufletească. Şi feace de i să-ndupleca herăle. Află dănăoară în grădină un urs mîncînd marule. Îl luă de ureache şi-l scoasă afară şi-l mustră cu numele svîntului şi de-atunci n-au mai cutedzat ursul a mai întra în grădină. Odănăoară iarăş mearsă în pădure a leamne cu asînul. Şi aducînd leamne, ursul veni şi loveaşte asînul de-l vatămă la şold. Şi prinsă pre ursul de-l încărcă cu leamnele, dzîcîndu-i : "Nu ti-oi lăsa, ce ti-oi face de-i lucra slujba asînului pînă s-a tămădui". Şi cu ruga svîntului Teodosie i se-ndupleca ursul şi căra leamne la magherniţă. Şi cînd unda { 27r} căldarea de vărsa, de pripă, pînă a găsî polonicul, suciia mîneca şi băga mîna în căldare de potoliia undele şi nu să vătăma. Şi cînd sosî la noauădzăci de ai, strălumina între acei svinţi părinţi ca soarele, podobit cu preuţîia şi cu tot fealiul de bunătăţ. Şi stînd la loc ascuns, întindea rugă cătră Dumnădzău, atîta cît şi marele Teodosie, răpăosat fiind, veniia şi să arăta depreună de cînta la rugă cu dînsul. Mai apoi de toate, dzîsă cătră dînsul: "Iată, frate Coprie, ţ-au venit vreamea despărţirii tale şi vino la noi, la locul unde ţi-i gătat". Şi deaca audzî aceasta minunatul, preste puţîne dzîle războlindu-să mearsă cu pace cătră Domnul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Amin. Într-această lună, 25, - preacuvioasa maica noastră Evfrosina, fiica lui Pafnutie eghipteanului. Această preacuvioasă Evfrosini au fost fiică lui Pafnutie şi Mariei, rudă mare şi bogată, cucon de rugă părinţilor, că era sterpi. Şi deaca o crescură, ea, avînd în inemă Duhul svînt, părăsî lumea şi-ndrăgi viaţa călugărească. S-au tăinuit şi s-au îmbrăcat voiniceaşte, ca un scop împărătesc din casa împăratului s-au făcut, puindu-şi numele Zmaragd. Şi mearsă la svînta mănăstire bărbătească de să călugări, nevoind să să amistuiască de cătră părinţii săi să nu o poată afla. Şi împlîndu-şi voia, ce-au dorit au dobîndit. Dară nu-i putinţă să să poată povesti truda şi ruga ei, şi nevoinţa cu carea au adevăsît ş-au topit acel trup moale şi gingaş, că feace de să miră toţi de stradaniia ei. Lăsînd pre tatăl ei, acea fericită şi bună hiică alergă de să află în mijloc de călugări ca piatra zmaragdului, de carea să feace mare căutare de oamenii ei, mai vîrtos de tatăl ei, carele, plîngînd şi hlipind cu dureare de la inemă pentru departe ducerea ei, suspinînd şi cercînd munţîi şi prăpaştile, şi pustietăţîle, chinuindu-să 38 de ai, căutînd să o vadză şi venind adease de o vedea şi nu o cunoştea că avuseasă de demult { 27v} obicină de veniia la dzîle mare de rugă Pafnutie la acea svîntă mănăstire din tinereaţe. Şi din ruga lor îi dedease Dumnădzău acea hiică. Pentr-aceaea şi după ducerea ei veniia adease acolo de cercăta pre toţi călugăraşii pre la chilii şi mai mult veniia la Zmaragd de-l vedea că-i era mai drag. Şi Dumnădzău au acoperit de n-au mai priceput că i-i hiică-sa, nice alt nime. Mai apoi de toate, povestindu-i toate patimile sale tatăl cătră hiică, cu jeale, cu lacrămi îi dzîsă Zmaragd: "Eu-s, neanio, hiică-ta, Evfrosina! Ce te bucură, părintele mieu, că te vei muta în ceriu, dobîndindu-ţi aceasta dobîndă pentru truda ta cea lungă, ce-ai purtat". Iară el, Pafnutie, unde-i înţeleasă şi o cunoscu, cădzu la pămînt ca mortul de preaslăvit lucru şi minunat. Şi grăind cuvîntul cel de-apoi, să răpăosă în mîna lui Dumnădzău. Ce jeale şi ce plîns şi umilenie au fost! Şi polzuinţă sufletească! Pentru să nu lungim prologul, am lăsat pre samă istoricelor să-şi citească iubitul cetitoriu. Iară Pafnutie, lăsînd avearea şi moşiia, luă dor dumnădzăiesc şi obiceaiul hiică-sa şi puţînel trăind în podvig călugăreaşte. Şi pre acea rogojioară a hiică-sa aţîpind, răpăosă şi să mută în sălaşele ceriului depreună în veaci, bucurîndu-să la Dumnădzău. Într-aceastaşi dzî - pomenirea svîntului măcenic alt Pafnutie. Într-aceastaşi dzî - pomenirea marelui cutremur întru carele fu apucat în ceriu un cucon. În dzîlele împăratului Teodosie celui Mic, vrînd Dumnădzău să arate oamenilor cu chipurile ce ştie svinţia sa şi mainte de înviere, dzua învierii, feace cutremur mare şi groznic. Şi pentr-aceaea ieşiră împăratul Teodosie şi cu patriarhul, cu tot clirosul, cu tot nărodul cu mare litie afară de Ţarigrad, la cîmp, de frica cutremurului şi feaceră rugă. Iară într-acealea vremi, neşte eretici scornisease o eresă pierdzătoare la suflet, carea au rămas la urîţii armeani de ţîn şi pînă astădz între multe erease ce au. Deci ereasa aceasta carea vom să povestim acmu iaste că adaogă armeanii la (...) cîndu-i (...) la dzîc (...). De-acii dzîc (...). Deci cînd fu { 28r} la acest cutremur, făcînd rugă cu litie mare cu tot nărodul Ţarigradului, împăratul şi Proclu, patriarhul, de năprasnă fu apucat un cucon în văzduh cătră ceri şi să sui pînă nu să mai vădzu. Şi tot nărodul prăviia strigînd (...). Şi preste mult ceas să pogorî cuconul şedzînd ca într-un nuoraş şi strigă cu glas mare că arhanghelii şi îngerii, toate ceatele cînd cîntă trei svîntul cîntec cîntă fără adaos la (...), adecă (...). Şi îndată cu aceastea glasuri răpăosă cuconul în mîna lui Dumnădzău. Şi cutremurul s-au potolit. Într-aceastaşi dzî - pomenirea svinţilor măcenici Pavel şi Tatti şi cuconii lor. Aceştea svinţi, Pavel şi femeaia-ş, Tatta şi cuconii lor Savian, Maxim, Ruf şi Evghenie să trag din cetatea Damascului. Şi clevetiţi căce-s creştini, îi băgară în butuci şi în lanţuje. Şi scoţîndu-i la-ntrebare, îi bătură vîrtos şi-i cetluiră pînă-ş deaderă lui Dumnădzău sufletele. Într-această lună, 26, - prestavleniia sîntului slăvit apostol şi evanghelist Ioan. Acesta sînt slăvit apostol evanghelist la piept şi giune curat, iubit ucenicul Domnului Hristos, Ioan Bogoslov, de Dumnădzău cuvîntătoriu, era fiiu lui Zevedeu şi Salomiei, featii lui Iosif logodnicul. Că Iosif avea patru feţ: Iacov, Simeon, Iuda şi Iosi, şi trei feate: Estir, Marta şi Salomi, carea-i femeai lui Zevedeu şi maică lui Ioan. De-acicea să veade că Domnul nostru Isus Hristos iaste unchiu lui Ioan, precum ar hi frate Salomiei, featei lui Iosif. Acesta-i carele s-au lăsat pre pieptul Domnului Hristos ca un iubit foarte şi drag svinţiii sale, că au fost cu svinţia sa şi la predanie, şi la răstignire, cînd luă pre Dumnădzău Născătoarea { 28v} la casa sa şi i-au slujitu-i ca un hiiu pînă la slăvită adormirea svinţiii sale. De-aciia aruncînd sorţi svinţii apostoli cui unde-i va cădea să margă să strige svînta evanghelie. Luîndu-şi sorţul, Ioan mearse în Asiia, partea lumii despre răsărit. Şi mîhnindu-să, cunoscînd petemile mării, carile au nainte spus lui Prohor, ucinicu-său, de-mvăluitura holburilor mării şi pentru ce s-au mîhnit pentru sorţul, şi uită nădeajdea spre Dumnădzău. Pentr-aceaea să deade tocma la un loc a Asiei ce-i dzîc Marmareonta, acolo aflînd şi pre Prohor. Aşea păţînd şi abiia hălăduind la Selevchiia, întru carea apoi, deaca hălădui de mare, tîlni ş-altă iscuşenie pre Prohor, clevetindu-l oamenii, făcîndu-l fărmăcătoriu. Şi de sfîntul Ioan clevetind c-au furat galbeni din curabie ş-au fugit şi cu multă trudă scăpînd de mînule acestora clevetnici. Şi sosî la locul de mai sus dzîs. Şi mărgînd în Efes l-au tîlnit Romana, carea era logodită cu un privătariu (două dări), de rea vestită pînă la Rîm. Aceasta plătindu-le i-au silitu-i să-i slujască la feredeu. Şi neştiind ei acesta meşterşug feredeuşesc, i-au drămălitu-i atîta, cît i-au domolit de i-au făcut a-i sluji ca neşte robi: Ioan să aprindză iadul feredeului, iară Prohor să pornească apa la feredeu în toată viaţa lor. Şi într-acela feredeu să ţînea un drac foarte turbat, carele de trei ori într-an sugruma un vonic sau o fată. Că pentru să răsune bine i-au învăţat dracul pre aceia pietrari la faptul feredeului de-au zidit în temelie un vonic şi o fată. Şi dintr-aceaea s-au lipit acel cumplit dimon de făcea moartea-n toţ ai cîte trei morţi. La acesta feredeu deaca stătură svinţii apostoli, cum mai sus am spus, la slujba feredeului, deaca trecură trei luni, sugrumă dimonul acela pre fiiul lui Dioscorid în feredeu. Şi fiind mare plînsoare de Romana, s-au audzît preste tot oraşul Efesului. Şi audzî şi tatăl lui Dioscorid de moartea hiiu-său şi de ciudă şi grabnică voia rea cădzu gios de muri şi el. De-aciia Romana stătu la ruga cătră Artemida, dzîna, să-i învie pre Domnos, fiiul lui Dioscorid. Şi croindu-ş carnea, cum era la păgîni, nu-i putu idolul dzînei Artemidei nemică folosî. Şi întrebînd Ioan de Prohor din ce tîmplare să { 29r} feace acea moarte-m feredeu, veade Romana pre amîndoi vorovind şi apuca pre Ioan de-l strîngea vîrtos, grăind multe şi făcîndu-l fărmăcătoriu, alta nemică: "Numai curund să-mi învii pre Domnos, iară de nu, îţ voiu scoate sufletul". Deci făcînd rugă svîntul Ioan, învisă mortul, iară Romana să-nspăimă sufletul ei într-însă şi dzîsă că sau iaste Dumnădzău, sau fiiul lui Dumnădzău şi aşea credzu întru Domnul nostru Isus Hristos, mărturisind întîi şi ispoveaduind multe lucruri cătră svîntul Ioan. Şi înviind şi pre Dioscorid, şi credzu cu hiiu-său, Domnos, şi să ispoveaduiră şi să botedzară. Şi Ramona să botedză şi rumpsă zapisul cel de robie ce robisă svinţii. Şi goni svîntul Ioan şi pre Dimnos din feredeu. Şi făcînd efesenii praznicul Artemidei, dzînei lor, să sui svîntul Ioan la un loc nalt, unde era acel spurcat idol a Artemidei, iară năroadele-mplîndu-să de mînie de-aceasta, aruncară pietri asupra svîntului. Şi pietrile mergea de ucidea pre idol de să feace fărîme, iară pre svîntul nice o piatră nu l-au lovit. Deci, svîntul începu a le grăi de sînta credinţă şi a le spune svînta evanghelie, iară ei, mai rău întărîtîndu-să, iarăş luară pietri de-l împroşca. Şi pietrile să-ntorcea de-i ucidea pre dînşii, pre aruncători, (de-i croia şi hainele le spărgea). Şi rugîndu-să svîntul cătră Dumnădzău, să feace o herbătoare mare de pămînt şi cădzură vro două sute de oameni de muriră, iară alalţi abiia să dezmeticiră şi cădzură la svîntul să-i miluiască, vădzînd că le-au venit atîta groază şi cutremur. Şi să rugară să-mvie şi cei morţi. Deci feace svîntul rugă de-i sculă. Şi iarăşi să porni herbătoare, şi abătură de cădzură la svîntul de să botedzară toţi. Şi stătu svîntul la un loc ce să chiamă Tihi, tămădui pre un fulgerat ce dzăcusă 12 ai şi să sculă mulţămind lui Dumnădzău. Şi făcîndu-să ş-alte multe seamne de Ioan, ieşindu-i veastea în toate părţi de minuni, vădzînd dimonul ce să ţînea în capiştea Artemidei, toate acealea ce să făcea de svîntul Ioan, şi cunoscînd că şi el va fi gonit de-acolo, s-au prăvălit de s-au făcut în chip de oştean ca un cetaş. Şi purtînd cărţi, şedea la un loc de plîngea şi dzăcea că i-au fugitu-i doi fărmăcători { 29v} daţi pre samă de la scaun şi dintr-aceasta i să cumpăneaşte cu capul. Şi arăta cătră cine grăia o legătură de galbeni giuruind să le dea acei galbeni de or nevoi dă umoară pre acei 2 fărmăcători. Şi dintr-aceasta să porniră gloate multe din oraş la casa lui Dioscorid, îngrozînd că-i vor da foc casii de vor arde cu totul sau să le dea fărmăcătorii. Iară Dioscorid mai bucuros era să-l ardză cu totul decît să le dea svinţii. Iară svîntul Ioan, cunoscînd cu Duhul svînt că holca gloatelor va aduce mai mare folos, ieşi de bunăvoaie cu Prohor la nărod. Şi-i trasără pînă la capiştea Artemidii; şi făcînd rugă svinţii să cadză capiştea gios, iară pre oameni să nu vatăme. Şi deaca fu aşea, de cădzu capiştea, dzîsă svîntul cătră dimon ce să ţînea acolo: "Ţie dzîc, dimone spurcate, cîtă vreame-i de cînd lăcuieşti aicea şi de-ai învitat tu asupra noastră pre aceşti cetaş şi nărodul? Mărturiseaşte!" Iară dimonul strigă tare, dzîcînd: "De cînd lăcuiesc eu aicea sînt doauă sute patrudzăci şi noauă de ai şi eu i-am învitat pre toţi pre-aceştea asupra voastră". Deci îi dzîsă svîntul Ioan: "Iacă,-ţ poruncesc svînt nume de a lui Isus Hristos Nazareul de-acmu nainte aicea să nu mai lăcuieşti". Şi atunceşi ieşi dimonul de să dusă din oraş. Şi pre toate gloatele le-au cuprins cutremurul şi frica. Şi cei mai mulţi credzură întru Domnul Hristos. Şi făcînd ş-alte multe seamne şi minuni, din mînule svîntului şi multă mulţîme venind la credinţă, s-au dat veaste şi la Domnul ţărîi cum năroadele acmu să deaderă după neşte obiceaie a neşte fărmăcători şi părăsăsc obiceaiele legilor împărăteşti şi cinstea dumnădzăilor, atîta cît şi capiştile lor ceale mai bune cădzură de să răsîpiră. Dintr-aceasta-l trimisără la izgnanie în ostrovul Patmos (lătineaşte nume boieresc). Şi mai deinte, în vis, Domnul Hristos i-au spus că va fi în iscuşenie grea şi izgnanie la Patmos, unde foarte-i treabă mare pentru tine; şi notînd cătră locul cel de izgnanie cu protictorii (sprejinitorii) a învis pre un slujitoriu din jolniri, ce să necasă în mare, a ce i să foarte rugară. Ş-au potolit şi unda mării ce să scornisă şi vivorul au încetat. Şi tămădui şi pre un protictor de-ncuiat cu straste căci { 30r} cumpănă de moarte. Pentr-aceastea minuni să botedzară toţi, iară Ioan mearsă la izgnanie bucuros şi întră în ostrovul Patmos şi mîntui pre fiiul lui Miron, Apolonid, de drac ce era într-nsul. Şi-ndată toată casa lui Miron credzu în Domnul Hristos şi să botedză. Apoi şi Lavrentie, bărbatul Hrisipei, hiică-sa, carele avea mare puteare în ostrov şi să afla de lăcuia acolo, într-acel ostrov, oarecare Chinops, foarte-mvăţat în meşterşugul fărmăcesc. Şi purtînd întru sine toată facerea dimonească şi putearea lor toată, carele cu mulţîmea nălucirilor mira pre toţi păgînii, cît îl cugeta că-i vrun Dumnădzău. Deci popii lui Apolon, dzînoiului, vădzînd îndrăznirea şi putearea svîntului Ioan ce are la-mvăţătură-şi, mearsără de spusără lui Chinon, rugîndu-l să stea cu toată nevoinţa meşterşugului împrotivă-i. Iară el, fiindu-i urît a să pugorî la oraş, la oameni, că era deprins a lăcui tot la pustietate. Deci s-au făgăduit c-a trimite înger viclean la casa lui Miron de-a lua sufletul lui Ioan. Deci, a doa dzî mînă un dimon la svîntul Ioan, învăţînd să-i aducă sufletul. Şi mearse dimonul unde era Ioan. Şi cumu-l sîmţî, svîntul îndată-i dzîsă să stea dimonul pre loc, să nu să misce pînă va spune tot, cu ce treabă au vinit. Atunce dimonul dzîsă: "Popii lui Apolon au mărs la Chinops de-au grăit rău de mine şi l-au învitau-l să vie să-ţ rînduiască moarte. Ce el s-au apărat că are multă vreame de ai într-acel loc şi i-i urît a să osteni pentru un om mic şi ticăit. Ce păsaţi acasă, că eu mîine oi mîna de-i voiu lua sufletul şi-l voi da la muncă." Şi-i dzîsă svîntul Ioan: "Dară mai mînatu-te-au, mai luat-ai cuiva sufletul a om să i-l duci?" Şi dzîsă dimonul: "Mînatu-m-au de-am umorît, iară sufletul n-am luat". Şi svîntul Ioan dzîsă: "Dară a ce-l ascultaţi?" Şi dzîsă dimonul: "Toată putearea satanei lăcuiaşte-ntr-însul şi au făcut ceată cu toţ mai-marii şi eu cu dînsul şi el cu noi, că el ne ascultă şi noi l-ascultăm". Şi-i dzîsă svîntul Ioan: "Ascultă, dimon spurcat, iacă,-ţ porunceaşte apostolul lui Dumnădzău Ioan să nu te mişci nice dănăoară să te ispiteşti asupră de om cu rău, ce să ieşi afară, să te { 30v} duci de la acest ostrov". Iară Chinops vădzînd că nu-i mai vine solul, mînă şi pre alt dimon. Acela încă păţî aşea. A treoară mînă pre doi din boiari, unul să între unde-i Ioan, altul să stea afară să vadză să scape cu răspuns. Şi deaca-ntră cătră Ioan, păţî ş-acela ca şi cei 2 şi fură izgoniţ. Iară cel de-afară scăpă de dusă răspuns. De-aceasta să-mplu Chinops de mînie şi luînd toţi dimonii cu sine, mulţămi-le toate şi mearse în oraş. Şi urlă oraşul deaca-l vădzu pre Chinops. Şi toţ i să-nchinară. Şi aflînd pre svîntul Ioan unde învăţa, să-mplu de multă mînie şi dzîsă cătră nărod: "O, oameni orbi şi prelestiţi, ascultaţi calea direptăţîi, de iaste dirept Ioan şi de sînt direapte acealea ce dzîce, va potoli şi pre voi şi pre mine pentru cuvîntul ce voi dzîce şi de-a face creade-voi şi eu în cealea ce dzîce. Şi apucă Chinops pre un tînăr vonicel şi-i dzîsă: "Tînărule, tată-tău custă?", iară tînărul dzîsă c-au murit. Chinops dzîsă: "De ce moarte au murit?", iară tînărul feace: "Fost-au curăbiiariu şi s-au frînt curabiia de s-au necat în mare. Atunce Chinops dzîsă cătră Ioan: "Pasă acmu de avedereaşte de grăieşti dirept: scoate pre tatăl cestui copil din mare şi-l ado la fiiu-său să-l vedem şi noi cu toţîi că-i viu". Iară svîntul Ioan dzîsă: "Nu m-au mînat Domnu-mieu Hristos să înviu morţîi, ce să învăţ pre oamenii cei rătăciţi". Şi dzîsă Chinops cătră tot nărodul: "Încai acmu să creadeţi voi, orăşeanilor, că-i amăgeu omul acesta şi vă măguleaşte cu giucărei mincinoase, ce să-l ţîneţi pînă voiu aduce pre tatăl cestui copil să vî-l puiu denainte viu". Şi-l ţînură pre svîntul Ioan. Şi întindzîndu-ş mînule Chinops, le lovi de mare şi să feace o lovişte mare în mare de spărie pre toţi şi peri dintre ochii lor. Şi nălţară toţi glasul dzîcînd: "Mare eşti, Chinopse, şi nu-i altul ca tine". Şi îndată ieşi Chinops din mare ţînînd, cum au dzîs, pre tatăl copilului şi să înminunară toţi. Şi dzîsă cătră copil: "Acesta ţi-i tată-tău". Şi dzîsă copilul: "Ei, doamne, acesta-i". Şi să-nchinară toţi lui Chinop. Şi vrînd să ucigă pre svîntul Ioan, nu i-au lăsatu-i Chinop, dzîcînd: "Lăsaţi; deaca veţ vedea altele mai mare, atunce va fi de certare". Şi-ntrebă { 31r} pre unul din gloată: "Avut-ai vrun fiiu?" El dzîsă: "Avut-am, ce mi l-au ucis oarecine cu vicleşug". Iară Chinops s-apucă să i-l aducă viu. Deci stătu şi-ncepu a striga tare, anume şi pre ucisul, şi pre ucigătoriul. Iară ei îndată să iviră că stătură de faţă amîndoi, ucisul şi ucigaşul. Şi dzîsă Chinops cătră omul: "Iată-ţî-i fiiu-tău, iată-lă-i şi cine l-a ucis". Iară omul dzîsă: "Aşea-i, doamne!" Iară Chinops dzîsă cătră sfîntul Ioan: "Ce te miri de aceasta?" Iară svîntul dzîsă: "Nu mă mir, ce-m fac voia rea pentru sufletele ce pier pentru tine". Iară Chinops feace: "Face-te-voiu de ti-i mira şi dzîlele încă-ţ voiu lua curund". Iară svîntul îi dzîsă: "Curund ţî să vor dezlega toate minciunile şi seamnele". Aceasta audzînd, năroadele să porniră asupra svîntului Ioan şi atîta-l zmîciră şi-l dărîmară, cît îl lăsară nume de mort. Şi părîndu-le tuturor, şi lui Chinops, că-i apostolul mort, nu-l grijiră nice de-ngropat, ce pre porunca lui Chinops lăsară să-l mănînce jîgăniile şi pasările. Şi să răşchirară pre-acasă, bucurîndu-să că să mîntuiră de Ioan şi mirîndu-să de spurcatul Chinops. Apoi preste puţîn audzî Chinops că Ioan învaţă la locul ce să chiamă Proşca Pietrii; şi chemînd cu sine pre dracul cu care-şi făcea farmăca necromantiilor şi sosînd la locul, dzîsă cătră svîntul Ioan: "Vrînd să-ţ fac mai mare ruşine, te-am lăsat să mai fii viu. Ce, iani blămaţi la marginea mării şi vii vedea putearea mea şi-ţ va fi ruşine". Şi mearseră după dînsul şi cei trei draci ce să părea că-s oameni înviş din morţi. Deci bătînd tare în palme, sări în mare şi lipsi din ochii lor, a tuturor. Iară gloatele striga: "Mare eşti, Chinopse, şi nu-i altul ca tine!" Iară svîntul Ioan porunci dimonilor ce să făcea oameni înviş să stea pre loc, să nu să mişce nice-ntr-o parte. Şi stătu la rugă cătră milostivul Dumnădzău să nu mai lase viu pre Chinops. Şi îndată să feace mare sunet în mare şi, învăluindu-să marea în tăvălituri de valuri, unde au cădzut Chinops, n-au mai putut ieşi. Iară dimonii ce să făcea că-s oameni înviş din morţi le poronci cu răstit svîntul Ioan cu numele cel preasvînt a Domnului nostru Isus Hristos celui răstignit să să ducă din acel ostrov. Şi îndată fură { 31v} nevădzuţi. Şi aşteptînd nărodul pre Chinop trei dzîle şi trei nopţi la marginea mării, de foame şi de glasuri, şi de zăduv, cei mai mulţi leşinasă de dzăcea fără glas, din carii şi muriră trei cuconi, de carii, făcîndu-i-să milă svîntului Ioan şi făcînd rugă pentru spăseniia lor şi povestindu-le pentru svînta credinţă, învisă cuconii cei morţ. Deci toţi într-un glas întorcîndu-să cătră Domnul Hristos priimiră svîntul botedz. Şi deaca s-au prăpădit Chinops în luciul mării, ca şi oarecînd Faraon, era o femeaie în ostrov, anume Procliani, avînd un fiu frumos la faţă şi curat la năravuri, anume Sosipatru. Şi pentru frîmseaţea lui (...) cînd şi pînă-ntr-atîta agiunge răutatea, că pornindu-să cu iboste spurcate asupră-i maică-sa şi el nevrînd, i-au pusu-i în pizmă o năpaste şi l-au pîrîtu-l la giudeţ. Deci vrînd Sosipatru să cadză supt mare şi grea certare, iară svîntul apostol agiutori cu ruga şi săcă mîna antipatului şi păţînd aceasta patimă şi Procliani, pornindu-să pămîntul cu herbătoare şi cu scrîşnet şi pocăindu-să antipatul şi Procleani îndată şi pămîntul s-au întărit şi s-au potolit. Şi să tămăduiră amîndoi şi veniră cătră Domnul Hristos. Şi înduplecîndu-să toţi lăcuitorii ostrovului supt ascultarea svintei evanghelii, şi veniră prin credinţă cătră Domnul Hristos, într-atîta cît n-au rămas nime. De-aciia pusără rugă cu toţîi cătră svîntul apostol să le dea scrisă toată strigarea svintei evanghelii. Deci svinţiia sa, priimindu-le osîrdiia şi ruga lor, au mărs la sîngurătate în munte cu Prohor, ucinicul său, de agiună trei dzîle nemîncat la rugă cătră Dumnădzău. Deacii, deaca trecură aceale trei dzîle, să feace fulger cu mare tunet, cît s-au cutremurat muntele şi Prohor cădzu la pămînt ca mortul. Iară Ioan rădicîndu-l şi şedzînd de-a direapta-i, căutînd în ceriu, începu a dzîce (...). Şi obîrşind svînta şi preacinstita evanghelie, li-o au dat pre mînă. Şi de acolo s-au lăţît în toată lumea. Şi ieşind de-acolo la Agrichiia, tămădui pre un orb. Apoi veni în Efes depreună şi acolo cu Prohor petrecînd în slujba propoveadaniei. Şi { 32r} aflînd pre un tînăr depărcior de oraş ce-l dedease (pîn-a nu mearge la Patmos, în urgie) pre mîna episcopului şi fugisă de-au întrat în tîlhari, încă vătav pre tîlhari. Aflîndu-l pre acesta tînăr, l-au de iznoavă întors de la tîlhărie la pocăinţă. Şi oraşul acela l-au mîntuit de moarte şi l-au îndereptat cătră Hristos. Şi pre un împresurat de datorii multe şi băusă de daori otravă, iară svîntul l-au întors de cătră moarte cu sămnul svintei cruci. Şi poftind svîntul botedz cu jidovul ce-i făcusă otrava, cutremurîndu-să de minune, învăţîndu-i cuvîntul svintei credinţe, i-au spodobitu-i svîntului botedz, răsîpind şi greul datoriei acelui mişel de om, schimbînd şi premenind mult fîn în aur curat şi dîndu-i-l. Şi-ntorcîndu-să la Efes şi trăgînd multă mulţîme cătră Domnul Hristos şi multe minuni făcînd, petrecînd în Efes, acmu mai apoi ce s-au vîrtejit 26 de ai şi mai denainte 9 ai şi în Patmos 15 ai şi era cînd au venit în Efes din Ierusalim de 56 de ai şi 7 luni, preste tot face 106 de ai şi 7 luni viaţa svinţiii sale; şi petrecu în casa lui Domnos. De-acii, ieşind cu 7 ai săi ucinici, şi mearse la un oarecare loc, dzîsă ucinicilor să şadză acii. Şi era ceasul de utrăne; dîndu-să în laturi de la dînşii, feace rugă multă. Şi venind la dînşii, îmvăţă de săpară în cruciş pre vîrsta lui. Şi deaca săpară cum le-au dzîs, iară svîntul Ioan întră în groapă şi sărutîndu-i la ducerea sa. Iară ei să mîhniră foarte de despărţîrea dulcelui lor dascal şi părinte. Şi udîndu-l cu lacrămile, învăţă de-l împresurară pînă la genunchi. Şi iarăşi îi sărută şi-i îmvăţă şi-l mai împresurară cu ţărnă pînă la grumadz. De-acii, puind o năframă preste obrazul svinţiii sale, şi cu ţărnă împresurară de-l astrucară de ispravă. Şi soarele au răsărit şi svinţiia sa ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnădzău. Iară ucinicii mult plîngînd a ce rămasără săraci de dascalul lor cel dulce şi bun şi să-ntoarsără de povestiră orăşeanilor de tot. Şi deaca audzîră fraţîi ce era în oraş, veniră de săpară şi n-aflară nemică. Şi plîngînd mult, să ogoiră şi să-ntoarsără la oraş, de-acesta şi Policrat, { 32v} episcopul de poporul Efeasului, scriind cătră Victor, episcopul de Rîm, dzîce aşea cu aceaste graiuri că amu au adormit în Asiia stihiia cea mare, carea va să să scoale la dzua cea de-apoi a venirii Domnului Ioan, acel de pieptul lui Hristos, carele purtînd şi petalon (peteala) şi didascal în Efes fiind. Şi dumnădzăiescul Ipolit povestind propoveadaniia şi împlearea apostolilor, carele cum au împlut, dzîsă: Ioan, fratele lui Iacov, propoveaduind în Asiia cuvîntul, fu izgonit în ostrovul lui Patmos şi de-acolo iarăşi în Efes de la izgnanie chemat; s-au săvîrşit acolo în dzîlele lui Nerol-împărat. Şi cercîndu-i-să moştiile de ceia ce lăcuisă-mpreună cu dînsul în oraş şi de orăşeani credincioşi, nu s-au aflat. Iară Chesarie, fratele marelui Grigorie la micretul în Ţarigrad, întrebat de-aceasta, răspunsă dzîcînd: "Sîngur Ioan în evangheliia sa la sfîrşit dzîce: Şi aceasta deaca dzîsă Isus, grăi lui: Vino după mine, adecă lui Petr. Şi-ntorcîndu-să Petr, veade pre ucinicul care iubiia Isus urmînd şi dzîsă: Doamne, dară cesta ce? Şi dzîsă lui Isus: De-l voi pre dînsul vrea să rămîie pînă voi vini, ce ţi-i ţie? Deci ieşi cuvîntul acesta la fraţi că ucinicul acela nu va muri. De unde şi unii cu prilejul acestuia cuvînt dzîc cîndai Ioan şi pînă astădzi n-au gustat de moarte, ce să să fie luat. Ce însă aşea să află dereptatea, că aflîndu-i gonind peaşte Hristos, numai lui Petr sîngur au dzîs să-i urmeadze. Iară el, vrînd să vie după dînşii şi Ioan, dzîsă: "Doamne, dară cesta?", căruia Isus poroncindu-i să rămîie la vînătoarea peaştelui, dzîsă: "De voi vrea de dînsul, să rămîie; pînă voi veni, să păscuiască acii; ce ţi-i ţie?", într-atîta cît să vedea că Ioan, iubitul lui Hristos, au amurit amu, de vreame că şi mormîntul i-i de faţă. Şi o adevereadză marele dascal şi aseamenea apostolilor Limba de Aur Ioan la 22 şi 26 de capăt la poslaniia cătră evrei şi încă şi la 76 de capăt la evangheliia lui Matei, şi la 28 a lui Ioan evanghelie, şi la aceastea să tocmeaşte şi ţărna cea pulbere subţîre carea pînă astădzi ia din groapa svîntului Ioan, carea toţi o cunosc şi o ştiu că izvoreaşte şi iase la 8 dzîle a lui mai. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această { 33r} lună, 27, - pomenirea svintei măceniţe Epiharie. Stihuri. Îndrăzneaţă Epihara cătră lance Agiutoriu avînd dumnădzăiasca pace. Epihara, măceniţă lui Hristos, era la Rîm în dzîlele lui Dioclitian. Şi fu prinsă de Chesarie eparhul şi mărturisind cu-ndrăznire numele Domnului Hristos o spîndzurară şi o strujiră. De-aciia o bătură cu maiu de plumb de 4 slujitori carii făcînd rugă svînta i-au umorîtu-i svinţii îngeri. De-aciia ieşind răspunsul să-i taie capul, piatra de supt picioarele ei au izvorît mulţîme de apă. Şi lovită cu sabiia de tăietoriul îşi deade în mîna lui Dumnădzău sufletul. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Calistrat şi cei cu dînsul svinţi 49 de măcenici. Ş-aceştea svinţ la Dioclitian-împărat era în Rîm. Şi prins fiind svîntul Calistrat de Persetin Stratilatul şi pre Domnul Hristos mărturisind Dumnădzău adevăr a fi, fu bătut foarte. De-aciia îi trasără preste piiale cu hîrburi ciulinoasă de mare. De-acii îl băgară în sac şi-l aruncară în mare. Şi crepînd sacul, au ieşit sănătos. Şi vădzînd minunea cei 49 de oşteani credzură Domnului Hristos, carii, vătămîndu-i Persetin, i-au băgat în temniţă cu Calistrat. Şi-i învăţa svinţiia sa de giudeţul Domnului Hristos şi de înviere, şi de suflete. De-aciia, scoţîndu-l din temniţă cu cei 49 de slujitori şi făcînd la Dumnădzău rugă, cădzură toţi idolii de prin capişti de să zdrobiră. Şi vădzînd aceasta minune credzură ş-alţi 184 de voinici. Şi tuturor depreună li să tăiară capetele. Şi mearsără sufletele lor la Dumnădzău în horbă cu îngerii în ceriu de văd şi să-ndulcesc de sfînta troiţă. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Ignatie ce-au fost igumen la mănăstirea ce să chiamă (...) (adînca rîpă). Acesta era din a doa eparhie a Capadochiei { 33v} în dzîlele împăraţîlor Nichifor şi Ioan, carele din pruncie fu lui Dumnădzău dăruit de la părinţii săi, ca şi svîntul Samoil. Şi învăţat călugăriia de dumnădzăiescul Vasilie, ctitoriul mănăstirii, şi prin toate stepenile besearicii trecînd, fu hirotonit şi preut, şi egumen fu pus, care au crescut veniturile şi au înmulţît mănăstirea. Ş-au făcut şi svinte besearici a svîntului arhanghel Mihail ş-a lui Ilie, vădzătoriul de Dumnădzău prorocul. Şi la oarecare proasteon (sat lîngă oraş) svinţilor apostoli feace o svîntă besearică. Aşijdere şi la canonice feace un zidiu mare şi frumos. Şi în dzîlele nepăcii de cătră eretici asupra pravoslaviei vitejeaşte s-au nevoit împrotiva acelor boiari de-atuncea, carii era puş de acel călcătoriu de leage Antalt, care toată lumea au turburat cumplit şi aspru. Şi petrecîndu-să acesta, mearsă svinţiia sa în Ţarigrad şi feace svinte vase şi sămnul Domnului nostru Isus Hristos. Şi evanghelie cu argint şi aur ferecată au trimis cu fraţîi ce era cu sine la acea svîntă mănăstire. Iară svinţiia sa zăbăvind acolo s-au războlit de pîntece. Şi vădzînd că să topeaşte şi să sfîrşeaşte cătră moarte, sili de-ş sosî de pripă la mănăstire şi să sfîrşi. Şi fu îngropat într-o cinstită besearică a celuia oraş. Şi trecînd un an, vrură părinţii de la postrig să-i aducă oasele. Şi deşchidzînd secriul, l-aflară svinte moştii sănătoase şi întreg, plin de miros scump şi minunat. Şi-l adusără în mănăstirea lor de-l pusără în tinda besearicii. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor apostoli Marco, Aristarh şi Zinon. Marco apostol ce-i dzîce apostol Luca Ioan în Deaanii pomenind, de apostoli hirotonit, fu pus episcop în Vivla. Isteţ s-au arătat în lucrul svintei evanghelii şi aşea era de lipit la Dumnădzău şi iubit, cît din umbra lui tămăduia neputinţele şi fugiia boalele de pre oameni. Ce şi alt Aristarh apostol în cei 70 carele pomeneaşte Pavel apostol la poslaniia la rîmleani au fost episcop în Apamiia Siriei, al doile Ioan Acridomelitrof, adecă ce mînca mugure şi miiare, cu cojoc îmbrăcat să purta. { 34r} Iară Zinon, acesta-i legiutoriul zaconicul ce-l pomeneaşte svîntul Pavel cătră rîmleani în poslanie. Acesta au fost episcop în Diospol şi lăcaş fiind svîntului Duh. Propoveaduind svînta evanghelie, răpăosă întru Domnul. Într-aceastaşi dzî - pomenirea svinţilor măcenici Filimon şi episcopul Furtunian şi svînta măceniţă Gaiani. Într-aceastaşi dzî - svinţii 15 măcenici carii băgaţi într-o curabie şi aprinsă curabiia cu fuc în mare să necară. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 28, - svîntul părintele nostru Hariton ispoveadnic. Acesta svînt părintele nostru Hariton era în dzîlele lui Avrilian-împărat din Iconia licaonilor, adus fiind svinţiia sa naintea starostei şi cu îndrăznire pre Hristos Dumnădzău mărturisind, fu bătut de 4 bătători şi cu foc ars. Şi deaca tăiară pre Avrilian, scăpînd svinţiia sa şi cădzînd în tîlhari la pustie, şi legat scăpă într-acesta chip. În urcior ce avea tîlharii vin de băut s-au tras o năpîrcă ş-au borîtu-şi veninul într-însul, de care, deaca băură, crepară îndată. Iară svinţia sa vîrtoapa aceaea o feace besearică şi mulţi călugări strînsă şi feace mănăstire. Din piatră vîrtoasă scoasă izvor de apă. Şi isţealitori s-au arătat a toate boale. În bătrîneaţă adînce părăsî lumea. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului proroc Varuh. Proroceasca adevărata oglindă, răsuflarea şi odihneala lui Ieremiia, urma dascalului Ieremiia. Cînd acesta mergea de pogorîia la Vavilon ca un robit, bocind robiia Ierusalimului şi stînd pustieciunea Ierusalimului pînă la 70 de ai, Varuh s-au închis într-o vîrtoapă şi plîngea înstreinarea Ieremiei. Şi n-au mai ieşit afară pînă ce s-au întors Ieremiia şi poporul din Vavilon. Iară deaca să-ntoarsă poporul, Varuh ieşind din vîrtoapă aude { 34v} iarăş cu Avimeleh acealea ce-au vădzut Ieremiia în buiguire, cînd şi cu pietrile fu împroşcat. Şi era cunoscut ca-n doauă trupuri un suflet într-amîndoi, de vreame că şi Duhul svîntul pre-amîndoi la un cinonacealnic îi scriia, că mai limpede Varuh de rîndul, de socoteala Domnului Hristos au cîntat dzîcînd: "Acesta-i Dumnădzăul nostru, nu s-a mai meni altul cătră dînsul" (...), c-ar putea neştine de ceia ce iau sama cu dragă osteneală cărţîle svinţilor proroci să afle pre prorocul Varuh să prorocească mai multe pentru Hristos şi pentru Ierusalim. Deci, îngropînd pre Ieremiia cu de-adins, curund pre urma prorocului Ieremiei răpăosă şi svinţia sa. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Marco, păstoriul de oi, şi svinţii măcenici şi buni fraţi Alexandru, Alfeu şi Zosim, şi svîntul măcenic Pimn, şi svinţii măcenici Nicon, Neon, Iliodor şi aloralalţi feate şi feţi. Aceştea svinţi era în dzîlele lui Dioclitian-împărat, în cetatea Pisidiei, Magnus fiind ighemon. Iară fericitul Marco era păstoriu de oi, părul capului alb şi mare de agiungea la glezne. Şi deaca să ştiu că-i creştin, îndată-l spîndzurară şi-l strujiră, şi-l trimisără în Claudiiupol. Şi fiind chemaţi fauri de aramă să facă legături măcenicilor, veniră trei fraţi: Alfie, Alexandru şi Zosim, ce lăcuia în satul Cataliton, fiind de meşterşug meşteri la fier. Şi începînd a bate herul pre ileu, începu herul a cură ca apa. Şi li să slăbiră mînule. Iară ei, mirîndu-să de ce fu şi audzînd dumnădzăiesc glas, învitîndu-i să între în nevoinţă cu Marco, ei nu să leniră, ce mărturisiră că sînt creştini. Şi îndată îi băgară în vîrteaje şi cu plumb topit îi adăpară şi în piatră îi găvozdiră de-i umorîră. Iară Marco încălţat cu tălpălage de muncă şi bătut cîtva, şi cu jiveale împuns, şi limba tăiată, şi găvozdit în piatră şi-i tăiară capul. Aşijdere şi Nicon, şi Iliodor, şi Neon. Prinşi şi cu mulţi prunci şi prunce, le tăiară capetele tuturor la locul ce să chiamă Moromilion. { 35r} Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Alexandru şi cei cu dînsul 30 de svinţi măcenici. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Calinic şi Evstatie Romînul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 29, - preacuvios părintele nostru Chiriac oşelnicul. Acesta era în dzîlele marelui Teodosie-împărat din Corint, tatăl Ioan - preut la besearica Corintului, maica - Evdochiia, nepot lui Pătru episcopul, ceteţ de cin. Şi obîrşind 18 ai, mearsă la Ierusalim de se feace călugăr la marele Evtimie, şi arătînd multă nevoinţă şi-nfruntînd pre ceia ce era în gîndul lui Orighen şi făcînd cu facerea Domnului Hristos multe minuni. Şi sosînd la adînce bătrîneaţe, au premenit viaţa. Şi era dară blînd şi bun, cu toţi apropiat, adecă grăiai lesne cu dînsul. Şi prorociia lucrurile ceale viitoare din dumnădzăiasca descoperire. Avînd trup nalt, cu o cuviinţă şi dar, cinsteş fiind, întregi toate părţîle trupului ferind, nice leac slăbite sau schimosîte de bătrîneaţe. Fost-au oarecîtă vreame şi egumen în lavra svîntului Hariton. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici din Vizantiia. Împărăţînd Ualent în Ţarigrad, carele era arian, ieşit din calea lui Dumnădzău afară, împlură o curabie de svinţi creştini pravoslavnici oamenii împăratului acei într-un gînd rău păgînescu cu dînsul. Şi curabiia fără cîrmă, şi-i deaderă foc. Şi aşea svinţii lui Dumnădzău, luptîndu-să cu focul şi cu apa, să afundară şi-ş deaderă sufletele în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici o sută şi cindzăci în Palestina şi svinţii măcenici Trifon, Trofim şi Dorimedont şi svînta măceniţă Petroniia. { 35v} Într-aceastaşi dzî - pomenirea santei măceniţe Gudeliei. Această svîntă măceniţă Gudeliia, fiind creştină şi pre mulţi persi întorcînd la creştinătate, fu prinsă de Savorie, împăratul persilor, şi mult muncită. Şi ne-nduplecată a jărtvi idolilor şi focului, în temniţă fu aruncată şi zămorîtă cu foamea mulţi ai. După această, scoasă din temniţă şi iarăş, nevrînd a să tăgădui de Domnul Hristos, întîi îi beliră capul, de-aciia o răstigniră la un lemn şi o găvozdiră foarte vîrtos. Şi aşea, într-aceale durori, ş-au datu-şi sufletul în mîna lui Dumnădzău, odihnindu-să cu svinţii în răpaos veacinic. Într-aceastaşi dzî - pomenirea svinţilor măcenici Casdoi şi Casdoia. Într-aceastaşi dzî - pomenirea svinţilor măcenici Dada, Govdela şi Casdoia, carii, unul văr, alţîi cuconi lui Savorie, împăratul persilor. În dzîlele împăratului persilor, Savorie, tatălui svîntului Govdela, oarecine Dada, creştin, căpetenie din casa împăratului, iubit şi văr împăratului, trimis să domnească în neşte părţi de ţărîle lui, ţînea creştineaşte în vedeare; şi pîrît cătră-mpăratul de oarecine şi trimiţînd la dînsul împăratul pre Adrameleh, mai-marele din boiarii săi, să adevereadze. Şi-l aflară cu adevărat cinstind pre Domnul Hristos şi scrisă cătră-mpăratul. Iară împăratul, făgăduindu-i răspuns, îi deade puteare asupra a tot creştinul şi acesta răspuns i l-au trimis pre Govdela, fiiul său. Care răspuns priimind Adramaleh şedzînd alaturea cu fiiul împăratului, cu Govdela, începu a face întrebarea. Şi luînd sama de-amănunt, aflară pre svîntul că credea cu tot sufletul întru Domnul nostru Isus Hristos şi gata să moară cu toată osîrdiia pentru svinţia sa. Atunce un cămin foarte-mfocat aprinsără, îmvăţînd s-arunce pre svîntul într-însul. Şi aprindzîndu-să foarte tare, suindu-să para focului sus, feace groază prăvitorilor; şi aducînd pre svîntul Dada să-l arunce în foc, căce nu să-ndupleca lor spre păgînătate şi îndată cum îşi feace svînta cruce, focul căminului să primeni şi { 36r} izvorîia apă în loc de pară şi toţi să mirară de preaslăvită minune. Iară Govdelaan, fiiul împăratului, îi dzîsă: "Iubitul mieu Dada, cine te-au învăţat fapturi de farmeci ca aceastea?" Iară Dada îi dzîsă: "Macară de te-ai învăţa şi tu să te spodobeşti de la dascalul mieu!" Iară Govdelaan îi dzîsă: "De-aş creade în Hristosul tău, puteare-aş oare să fac şi eu de-aceastea?" Şi-i dzîsă Dada: "Nu numai vei face ca aceastea, ce încă vei împărăţî cu dînsul depreună". Şi învăţă Govdelaan să aprindză căminul şi cum pomeni svîntul numele Domnului Hristos, îndată stînsă tot focul căminului. Şi cădzu la svîntul Dada de credzu întru Domnul nostru Isus Hristos. Aceastea vădzînd, Adramaleh să dusă la-mpăratul şi-i spusă de toate, iară-mpăratul, deaca audzî că fiiu-său s-au creştinat, mînă de-l adusă şi-l bătu cu toiage cepoase de 4 înşi. Şi obosînd bătăuşii, schimbară de pusără alţi bătători. Iară svîntul Govdelaaan, bătut preste tot trupul, ruga Dumnădzău la inemă să-i dea răbdare. Şi arătîndu-i-să svîntul înger, l-au îmbărbătat. De-aciia-l aruncară în temniţă. Şi stătu cinci dzîle. De-aciia, oarecine Gargal luă voie de la-mpăratul asupra svîntului ş-asupra tuturor creştinilor. Şi scoţîndu-l din temniţă, îl bătu cu vine de bou. Iară svîntul ruga Dumnădzău şi blăstăma leagea tătîne-său. Atunce învăţă Gargal să-i belească două fîşii cureale de la călcîie pînă după ceafă dzîcînd: "Lasă că va veni Hristosul tău să-ţ folosască". Şi deaca-i feaceră şi aceasta muncă, îl legară vîrtos şi-l băgară în temniţă, şi răsîpindu-să sîngure legăturile şi însănătoşindu-să svîntul. Deaca vădzu, Gargal să miră înspăimat şi mearsă de spusă împăratului, iară împăratul îi dzîsă: "Pasă de-l umoară, păgînul, că nu mi-i ficior, ce mi-i un vrăjmaş, de vreame ce-au credzut în Hristos". Deci băgă o jivală înfocată în ureachi pînă-n ceaea ureache pătrundzînd. Şi l-au aruncat în temniţă. Şi rugîndu-să lui Dumnădzău, veni îngerul Domnului şi scoasă jivala şi-l tămădui. Şi deaca-l vădzu, Gargal iarăş l-au zmicuit cu vine de bou şi băgîndu-l la-nchisoare iarăşi, a doa dzî îl bătu cu toiage de rugi de trandahir. De-aciia rădzîndu-i coastele-i cu cesale de her fără milă, dzîcea: "Să vedem, { 36v} veni-ţ-va Hristos să te mai tămăduiască?" Şi cînd fu rugîndu-să în temniţă, îndată să tămădui slăvind şi mulţămind lui Dumnădzău şi prăvindu-l ceia ce era în temniţă să minunară dzîcînd: "Mare-i Dumnădzăul creştinilor". Iară boiarinul mîniindu-să învăţă de le băgară cîrlige de her prin umere şi-i spîndzurară de stătură den a treia ceas pînă a noa ceas. Iară svîntul Govedlai făcea rugă întru sine aşea, cum era spîndzurat. Şi pogorît fu aruncat în temniţă. Iară maică-sa şi soru-sa doriia să-l vadză şi să temea de-mpăratul. Şi audzînd împăratul că-i tot viu dzîsă lui Gargal: "Dară totu-i viu încă acel fărmăcătoriu?". Iară Gargal dzîsă: "Ei, împărate, viu iaste, ce eu destule cazne am făcut asupră-i". Şi-mvăţă împăratul să-i despoaie piialea capului. Şi-i despoiară de la spate pînă la frunte şi-i acoperiră sîntul obraz cu piialea. Şi iară-l aruncară în temniţă. Şi mulţămiia lui Dumnădzău. Şi demineaţă, deaca ştiu că-i viu, pusă de-i tăiară unghile din rădăcini la mîni şi la picioare şi-i scoasără şi ceale patru măseale mare şi-l aruncară în temniţă ca un mort, îmvăţînd să nu-i dea nice apă, nice să între nime să-l vadză. Şi mearsă Gorusa de-i deade apă. Şi dzîsă temniceariului să nu spuie nemăruia. Deci pînă aicea priimiia svîntul Govedlae isţelenii pînă-i era încă sufletul slab şi moale. Iară deaca s-au întărit şi i s-au învîrtoşat credinţa cătră Domnul Hristos, n-au mai poftit isţealenii. Ce pusă răbdări şi îndrăznire şi osîrdie cătră pedeapse şi munci cu strălucoarea Duhului svînt. Şi aşea aflîndu-să rănit, să bucura şi tămăduia pre alţîi. Şi toţi să mira de-aceastea. Şi alt oarecine Gargal fărmăcătoriu ce era în temniţă pentru a lui multe reale ce făcusă, vădzînd răbdările svîntului şi aceale slăvite şi mirate ce făcea în temniţă, cădzu la picioarele svîntului dzîcînd: "Rogu-te, şerbul lui Dumnădzău, pomeneaşte-mă naintea Hristosului tău", iară svîntul dzîsă: "Creade întru svinţiia sa şi te va izbăvi de la toate realele tale". Gargal dzîsă: "Credz întru svinţiia ta, Doamne Isuse Hristoase" şi stătu împreună cu svîntul Govedlal. Şi a doa dzî, şedzind boiarinul la giudeţ, adusă naintea sa pre-amîndoi şi dezbrăcînd { 37r} pre Gargal învăţă de-l bătură vîrtos cu toiage şi bătîndu-l căota cătră ceriu, dzîcea: "Doamne Isuse Hristoase, pentru numele svinţiii tale chinuiesc, întăreaşte-mă!" Ş-aceaste dzîcînd, deade sufletul la Dumnădzău. Iară pre svîntul Govdelal băgînd într-un cleaşte teslăresc îi rasără picioarele. Şi înfocînd măciuci de her i-au arsu-i susăorile. Şi aruncîndu-l în temniţă, lua de pre ranele svîntului de să unge acei închişi şi să tămăduia de ranele lor, de bătăi ce avea; şi bolnavi mergea de să tămăduia şi slăviia pre Dumnădzău. Şi audzînd, boiarinul Gargal nu credea. Şi apoi preste 15 dzîle scoţîndu-l din temniţă şi vădzîndu-l cu totul sănătos şi întreg, să-nspăimă de minune. Şi băgă într-o căldare mare smoală şi iarbă-pucioasă de să topiră şi să-nherbîntă foarte să bage pre svîntul. Iară svîntul căutînd spre ceriu feace rugă şi să băgă în căldare şi, spărgîndu-să căldarea, ieşi sfîntul sănătos şi nice leac uns de smoală. Atunce, vorovindu-să cu soţîi săi, Gargal răstigni pre svîntul gol la un lemn şi-l săgeta multe ceasuri mulţîme de săgetători. Acolo vrea vedea lucru preaslăvit, că nu numai ce rămînea svîntul nerănit, ce încă săgeţîle carile slobodzîia asupra sfinţiii sale să ducea sus în văzduh. Aceasta feace de să cutremurară de frică ceia ce deaderă acesta sfat asupra svîntului. Iară cela carele aflasă acesta sfat, săgetînd şi el, i s-au întors săgeata şi i-au scos ochiul cel dirept. Şi înţelegînd împăratul de toate, trimisă pre hiică-sa Casdoia la fratele ei Govedlai să-l înveaţe şi să-l întoarcă. Iară ea, deacă mearsă, luă învăţătura fratelui şi să creştină. Şi mîniindu-să împăratul învăţă de tinsără pre hiică-sa şi o bătură cu toiage şi o aruncară în temniţă. Şi durîndu-o ranele ce-i deaderă, dzîsă cătră fratele ei: "Fă rugă pentru mine, frate, că nu poci răbda muncile". Iară svîntul: "Nu-ţ împuţîna credinţa de cătră Domnul Hristos, că am nedeajde pre svinţia sa. Ce-ai credzut? Că nu să vor mai prinde de tine durorile, nice vei mai sîmţî altă muncă?" Şi scoţînd împăratul pre svîntul Govedlai, învăţă de-i legară mînule şi picioarele şi-l aruncară în picioarele cailor celor de moară ca să-l calce preste noapte. Şi-l feri Dumnădzău nevătămat { 37v} şi nestropşit, mulţămind svinţiii sale. Dimineaţă, sculîndu-să slobod, să mirară toţi. De-aciia înfocară ţăpuş de her şi-l fripsără cu acealea. De-aciia învăţă de-i băgară prin palme cîrlige de her ascuţîte şi-l spîndzurară de palme într-aceale cîrlige pre 2 leamne, trei coţi departe unul de-alalt. Iară svîntul aşea spîndzurat să ruga lui Dumnădzău. Iară Dadii şi Avdii, creştini fiind, dvoriia de tot, scriia pre rînd nevoinţele svîntului cu taină, de frica împăratului, cătră carii dzîsă svîntul: "Doară puteţi să-mi aduceţi apă şi unt-de-lemn să mă botedz, iară de nu puteţi, voi faceţi rugă să să facă aceasta". Şi depreună cu graiul acesta a sfîntului, adecă un nuoraş mic ca o neguriţă l-au acoperit ş-au turnat pre capul svinţiii sale unt-de-lemn şi apă multă deagiuns. Şi audzî glas dzîcîndu-i: "Iată că ţ-ai luat svîntul botedz, şerbul lui Dumnădzău, Govedlae". Şi i să feace faţa obrazului ca lumina. Şi ieşi mult miros. Şi audzînd acela svînt glas, Govedlae feace rugă cătră Dumnădzău, mulţămind şi slăvind pre svinţiia sa, aşea cum spîndzura pre aceale leamne. Şi pugorînd Gargal de pre acea muncă, ascuţî trestii şi le bătu preste tot trupul lui de-i dipli trupul de aceale cuie de trestii de la cap pînă la picioare. Iară svîntul, aşea potricălit, multe ceasuri şi, rugîndu-să, îş deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Atunce Gargal îl legă de picioare cu fune de coadele a cai sireapi şi-l trasă preste pietri ascuţîte de să tăie şi pică bucăţi. Şi ce mai rămasă de trupul svinţiii sale tăie în trei bucăţi şi-l zvîrli de-l lepădă. Şi strîngîndu-le cu mare cinste cei mai de sus grăiţi creştini, preuţi fiind încă, Dadi şi Avdii, şi Armazac diaconul le dusără la casele lor şi înfăşindu-le cu pîndze şi mirodenii îl astrucară cu socotinţă. Iară pre svîntul Dada, slăvit vărul împăratului, muncindu-l mai nainte în multe fealiuri l-au tăiatu-l pre mădulări şi aşea şi svinţia sa întru Domnul s-au săvîrşit. Şi neşte creştini iubitori de Dumnădzău, culegîndu-i bucăţîle svintelor moştii, le înfăşară şi le astrucară la loc sămnat. Iară cîntînd cei trei de mai sus grăind { 38r} toată noaptea, pre la miadzănoapte s-află şi svîntul Govedlae între dînşii şi le dzîsă: "Îmbărbătaţî-vă întru Domnul, fraţîlor, şi staţi vîrtoşi şi nestrămutaţi, şi nu vă înfricoşareţi de ceia ce ucig trupul, iară sufletul nu-l pot ucide". Iară ei, deaca-l vădzură, să bucurară. Şi iarăş le dzîsă: "Şi să vă dăruiască Dumnădzău pentru mine plata ce-aţi ostenit". Şi plecîndu-şi capul cătră Dadii dzîsă: "Ia cornul cu unt-de-lemnul şi svîntul trupul Domnului Hristos şi întră în grădina împăratului şi unge pre Casdoia, soru-mea, şi o priceştuiaşte cu svîntul trupul Domnului Hristos". Iar Dadii luă şi mearse şi sosînd la uşe i să arătă îngerul Domnului şi mearsă cu dînsul. Şi botedzîndu-o preutul şi priceştuindu-o de svîntul şi dumnădzăiescul trupul Domnului nostru Isus Hristos, îndată luă îngerul svîntul ei sufletul şi-l sui în ceriuri. Iară dimineaţă, întrînd maică-sa şi aflîndu-o sfîrşită, mearsă la-împăratul şi-i dzîsă: "De-acmu hii sănătos şi te bucură cu împărăţîia ta. Că hiiul mieu, cum ar hi avut vina a dzeace mii tîlhari însuşi, cu dzeace mii de ucisături de muncă l-au umorîtu-l. Acmu iată-o-i şi hiică-mea, cum ar hi ucis pre tată-său, goală, tîlhăreaşte ucisă, cum ar hi fost vro tîlhăriţă, aşea cu toiagele ceale cepoase ucisă muri şi ea". Aceasta audzînd acel nedorios şi încruntat împărat, nice leac nu s-au înduplecat spre milă, săvai de lacrămile şi cuvintele soaţei sale ceale jealnice şi pline de dureare. Iară împărăteasa, luînd aromate mirosuri scumpe ce aburesc de la sine dulci miroase, şi cu acealea unsă trupul a svînta sa hiică şi cu porfiră împărătescă înfăşe şi o astrucă la fiiul ei Govedlae, plîngîndu-i şi grăindu-le: "Hiii miei, nu mă uitareţi pre maică voastră, ce să mă aduceţi şi pre mine la răpaosul vostru ce-aţi agonesitu-vă de la Dumnădzău, întru slava dulcelui Isus Hristos, căruia să cuvine slava în veaci, amin. Într-aceasta lună, 30, svîntul (...) măcenic Grigorie de Armeniia cea mare. Acesta era în dzîlele Dioclitian-împărat, { 38v} partean de ruda sa, fecior lui Anac, văr premare lui Cosar, împăratului de Armeniia. Detiridat-împărat fu prins la-nchisoare căce-i creştin şi multe munci răbdă. Apoi, oblicind Tiridat că-i svîntul Grigorie ficior lui Anac, parteanului, carele cu înşelăciune au ucis pre tată-său, l-au legat de mîni şi de picioare şi în cetatea Ararat în groapă adîncă l-au băgat, ce era plină de gîngănii veninate şi de bălauri. Într-aceaea groapă 15 ai au trăit. Şi-l hrăniia pre-ascuns o femeaie săracă. Iară împăratul Tiridat, ieşindu-ş din minte şi turbînd, îş mînca însuşi carnea şi cu gliganii în munte păştea în jir pînă visă soru-sa, Cusaroducta, un vis şi glas audzî. De n-a ieşi Grigorie din groapă, Tiridat nu s-a tămădui. Deci svîntul Grigorie ieşind botedză pre toţi. Şi stînd episcop şi besearici făcînd, cu pace cătră Domnul au purces. Într-aceastaşi dzî - pomenirea svintelor măceniţe femei Ripsimiia, Gaiani şi alte 32 (...) măceniţe femei ficioare. Aceaste svinte femei era feate fecioare şi-n călugărie petrecînd. Deci Gaiani era bătrînă, iară Ripsimiia era tînără şi de-a hirea, şi frumoasă. Şi deaca ştiu de frîmseaţele ei, Tiridat trimisă de i-o adusără şi o siliia spre mestecăciune, ce cu putearea lui Hristos fu apărată de păcat, că neputînd să o biruiască, cădzu gios ca mortul de dzăcea. Şi scăpă de fugiia svînta, iară slujitorii împăratului o agiunsără fugind. Deci întîi rumpsără hainele de pre dînsă, apoi legîndu-i mînule îndărăpt, îi tăiară svînta limbă, trupul pîrjoliră de o arsără şi svinţii ochi scoasără. Şi aşea cîte puţîntel tăindu-o bucăţi, fericitul ei suflet mearsă la Dumnădzău. Şi cu svinţiia ei tăiară şeaptedzăci de măcenici, şi femei feate 32. Iară destoinica Gaiani tăiară la cerbice şi suflară de înflară ca un foale şi o despoiară de piiale pînă la ţîţe şi o-mproşcară cu pietri. De-acia îi tăiară svîntul cap. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor 70 de măcenici, ceia ce fură tăiaţi cu svînta Ripsimiia, şi pomenirea a doauă prea cuvioase femei, şi pomenirea svîntului măcenic Stratonic. { 39r} Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Mardonie jeratic pre buric suferind s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svinţii o mie de măcenici de sabie să săvîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Coneţ septevrie. Octovrie avînd dzîle 31. Dzua are ceasuri 11, noaptea ceasuri 13. Întîia dzî - preacuviosul părintele nostru svîntul apostol Ananiia. Acesta svînt Ananiia apostol era din cetatea Damascului, carele şi pre Pavel l-au botedzat din otcîrvenie. Şi stătînd episcop într-aceasta cetate, făcînd multe isţealenii în Damasc şi în Elevterupol şi pre mulţi întorcînd spre credinţă la Domnul Hristos, de Luchian domnul fu bătut cu vine de bou şi coastele rasă cu rujditoare, şi cu făclii fu pîrjolit şi scos din cetate fu împroşcat cu pietri. Şi aşea împlîndu-şi mărturiia, s-au suit în sălaşile vecinice. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Mihail din mănăstirea Zovei şi cu dînşi 36 de svinţi călugări, cari mărturisiră în poporul Sevastopolei. Aceştea svinţi era la împărăţîia lui Costantin şi Ilinei, şedzînd în mănăstirea ce să chiamă Zovi lîngă Sevastopol. Şi oştindu-să Elim, amira agarinesc, asupra aceiia ţări, prinsă pre svinţii. Iară preacuvioşii { 39v} părinţi stătură-mprotiva lui întăriţi cu putearea svintei cruci. Şi stînd la mijloc Mihail, preacuviosul igumen, şi învăţînd îndereptă pre toţi cătră moarte pentru Domnul nustru Isus Hristos. Şi întîi ei plecară capetele de-i tăiară, de-aciia şi întru tot cuviosul Mihail. Într-aceastaşi dzî - svinţii şease măcenici de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaşi dzî - pomenirea preacuviosul părintele nostru Roman, făcătoriul condacelor. Acesta dintru svinţi părintele nostru Roman era de la Siriia, din oraşul emesninilor. Diacon fiind la svînta besărică Virito şi nemerind la Ţarigrad în dzîlele lui Anastasie-mpăratul, rămasă la svînta besearecă a preasîntei Dumnădzău-Născătoarei în locul ce se chiamă Chiru, petrecînd cu frica lui Dumnădzău şi cu cinste şi păzînd cu priveghearea bdeniilor la slujbele vlahernelor, acolo slujiia panihida, adecă bdeniile şi iară să-ntorcea la Chirul, unde şi darul faptului condacelor au dobîndit. Arătîndu-i-să preasvînta Dumnădzău-Născătoarea în vis, dîndu-i hîrtie şi poroncind să o mănînce, îi părea că ş-au deşchis gura ş-au înghiţît hîrtiia. Şi era atuncea născutul Domnului Hristos. Şi îndată cum să deşteptă s-au suit pre amvon şi-ncepu a cînta. (...) Şi făcînd ş-aloralalte praznice condace şi-ncă şi a svinţilor de sînt mai bine de o mie condacele ce-au făcut svinţia sa. Şi aşea cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaşi dzî svîntul măcenic Domnic. Acesta svînt era de la Tesalonic, adecă de la Solun. Ca un creştin fu prins de Maximian-împărat cînd venisă de-şi făcea puşti împărăteşti. Şi puindu-l naintea sa la-ntrebare, îi dzîsă răstit cu mînie: "Pentru ce cutedz tu de mărturiseşti pre alt Dumnădzău, cînd sînt eu în scaun aicea, în cetate? Ce de ţi-i voia să fii viu, pasă de rădică jărtvă bodzîlor". Şi nevrînd svîntul să să-nduplece, învăţă de-i rasără trupul cu rădzătorile. Iară Maximian vădzîndu-să batgiocorit şi ocărît de svîntul, nebăgîndu-i samă muncile, învăţă de-l scoasără afară de cetate de-i zdrobiră { 40r} fluierile şi-i tăiară picioarele. Şi trăi şeapte dzîle svîntul răbdînd usturime şi nemîncînd. Şi lui Dumnădzău mulţumind, ş-au datu-şi sufletul în mîna svinţiii sale. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceastaşi dzî - prăznuim praznicul presvintei despuitoarei noastre Dumnădzău-Născătoarei şi pururea ficioarei Mariei, arătînd că svinţia sa cu de-adins să roagă nepărăsînd pentru rodul omenesc şi mai vîrtos pentru pravoslavnicii creştini, că de-aceasta fu arătare şi-n Ţarigrad svinţilor şi fericiţilor Andrei şi Epifanie, carii vădzură în văzduh pre svînta Dumnădzău-Născătoare, în besearică în Vlaherne cu svinţii îngeri şi cu svîntul Ioan Crăstitel, şi cu Ioan Bogoslov, şi cu alţi svinţi mulţi, rugîndu-să sfinţia sa cu-ntinsoare cătră fiiul svinţiii sale pentru toată lumea. Şi grăi svîntul Andrei lui (...) Epifanie: "Dară vedzi pre-mpărăteăsa şi stăpîna tuturora cum să roagă svinţia sa?". Iară el dzîse: " Vădz, părinte svinte, şi mă înspăimădzu". Iară preacurata fecioară cu cinstitul ei omofor ce străluciia mai vîrtos decît ilectrul (bruştin, chihribar) acoperi nărodul ce era în besearică şi rugîndu-să ca o maică cu milă cătră fiiul şi tvoreţul său, miloase şi milostivicioase cuvinte grăind ca aceastea: "Împăratul ceriului, priimeaşte pre tot omul ce te slăveaşte şi chiamă numele tău cel svînt. Şi pre unde se pomeneaşte numele mieu, svinţeaşte locul acela şi proslăveaşte carii te proslăvăsc şi pre mine, maica ta, cu drag cinstesc, priimindu-le ruga şi făgadele, izbăvindu-i de toată greutatea". Drept aceaea şi noi, credincioşii, cătră milostiva noastră folosîtoare să dzîcem, rugîndu-ne: "Precum svinţia ta, preasvîntă despuitoare, sîngură veri cinstita sărbătoare a pocrovului tău ca ceaea ce eşti cu totul milostivă, înfrumşadză-l cu pace, ca şi ceia ce te proslăvăsc să să veselească de svinţia ta. Vădzînd altele cu mult cinstite nume praznice luminînd şi precum acolo năroadele în besearică cu milă ai coperit cu al tău svînt şi dumnădzăiesc omofor, aşea ş-acmu pre noi, păcătoşii şerbii tăi, acopere-ne cu acoperemîntul milii tale, rugînd pre fiul tău şi Domnul nostru Isus Hristos să ne spăsască pre toţi carii năzuim la svinţiia sa { 40v} şi cătră svinţia ta cu frică şi cu credinţă la folosînţa rodului creştinesc, adevăr". Într-această lună, 2, - svîntul (...) măcenic Chiprian şi Iustina. Acesta era de la Antiohiia Siriei în dzîlele lui Dechie-împărat, de rudă mare şi bogat, filosof şi vîlhovnic de ispravă. Fu vînat la credinţă spre Domnul Hristos de Iustina, ficioara şi creştina, toate a lui fapturi şi lucrări dimoneşti răsîpind ca o ţăsătură de painjină, trăgîndu-să şi ea din Antiohiia. Un om oarecare, anume Aglaid, îndrăgindu-o de frîmseaţea ei şi neputîndu-să lipi, năzui la Chiprian. Iară Chiprian trimisă în trei rînduri dimoni la ficioară cu fapturi şi nemică nu putu direage. Şi deaca-ş cunoscu meşterşugul că n-are facere împrotiva creştinătăţîi, să botedză şi arsă în foc toate cărţîle sale ceale de vîlhovnicie şi de farmece. Şi credzu întru Domnul Hristos. Mai apoi fu episcop şi pre mulţi întoarsă spre credinţă la Domnul Hristos. Şi fu prins de comitul Damascului cu Iustina ficioara. Şi-i rasără cu rodzătorile ceale de muncă şi în tigaie de her fură băgaţi de-i prăjiră pre foc. Şi mai apoi de alte munci îi dusără în Nicomidiia de le tăiară svintele capete. Iară marile Grigorie Bogoslov dzîce că nu e altul, ce-i sîngur Chiprian ibostnicul featii svinte. Şi să face săborul lor în măceniciia ce-i în cea parte de Solomontos. Într-aceastaşi dzî - preacuviosul părintele nostru Teofil ispoveadnic. Preacuviosul părintele nostru şi ispoveadnic Teofil era călugăr cu bună frica lui Dumnădzău în dzîlele lui Leon Isavru-împărat, a căruia nedumnedzăire vădzînd şi porneala asupra svintelor icoane ce-au năslit, cu rău i-au venitu-i în faţă de l-au înfruntat şi l-au făcut necredincios şi fără Dumnădzău, şi lui Antihrist sîrguitoriul, din ce spre mînie să porni împăratul. Şi bătu cumplit { 41r} pre svîntul şi-n temniţă flămîndzîndu-l cîtăva vreame şi iarăşi scoţîndu-l şi dînd strînsoare. Şi neputîndu-l îndupleca, l-au trimis la urgie departe. Şi acolo, mulţămind, ş-au dat lui Dumnădzău sufletul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 3, - pomenirea svîntului Dionisi Areopaghitul (...) măcenicul. Acesta svînt întrecînd pre toţi cu bogăţîia şi cu slava şi înţălepciunea şi era unul din sfeatnicii areopagului adecă la marmurea lui Mars, unde să strîng sfatul atineilor, şi vînat de marele apostol Pavel. Botedzat şi hirotonit episcop şi învăţat de sfintele şi nepovestitele taine de svîntul şi înţăleptul Erotei. Şi cărţi lăsă minunate şi preaslăvite şi nalte foarte, din carele iaste cu cale de tocmală să povestim de una. "Mă duş, dzîce, dănăoară în Crit şi mă ospătă svîntul Carp, om de să vrea afla altul aşea isteţ la socoteala dumnădzăieştilor lucruri, pentru curăţîia sa cea multă a gîndului, atîta cît niceş să atingea de dumnădzăiasca liturghie a svintelor taine de nu i să vrea arăta întîi vro svîntă şi blîndă videnie la rugile lui ceale dintîi. Deci spunea că dănăoară, scîrbindu-l un necredincios oarecare, - şi scîrba era aceasta că necredinciosul acela trăsease de la svînta besearică pre un creştin cu vicleşug cătră-nşelăciunea sa şi păgîniia şi în dzîlele ceale puselor de rugă făcîndu-să ca să roage cui să cade pentr-amîndoi - şi luînd pre Dumnădzău într-agiutoriu să poată întoarce pre unul şi pre altul, biruindu-i cu binele svinţiii sale, nelipsit învăţîndu-i pururea ca să-i suie la cunoştinţa lui Dumnădzău. Ce el lucru ce nu mai păţîsă mai nainte nu ştiu cum atuncea picînd la sufletul lui aşea multă vrajbă şi pizmă şi să porni aşea cum să află mînios. Şi era sara, şi pregiur miadzănoapte ce avea obicină a să scula într-aceaea vreame la privegheare sîngur la cîntările dumnădzăieşti. Deci stînd { 41v} la rugă, în voroavă la Dumnădzău, îş făcea inemă rea şi tristă cum nu să cade, dzîcînd că nu să cade să custe oamenii cei fără Dumnădzău, carii strică şi strîmbadză căile ceale direapte a lui Dumnădzău. Şi grăind aceasta, să ruga lui Dumnădzău să le taie viaţa amîndurora deodată, fără milă, cu detunetul, cu săgeata fulgerului. Şi aceastea grăind, spunea că i s-au arătat de vădzu că să de pripă cutremură casa unde sta şi despicîndu-se întîi din acoperemînt în 2 părţ prin mijloc. Şi neşte pară multă luminată de lumină cu strălucori naintea sa, şi să vedea descoperit locul de pogorîia lumina din ceriu pînă la dînsul, şi iarăşi şi ceriul deşcheiat, şi deasupra ceriului vedea pre sîngur Domnul nostru Isus Hristos dvorindu-i svinţii îngeri fără cislă de mulţîme în chipuri de om. Şi vădzînd aceaste sus, să mira şi să minuna. Iară cînd să plecă gios de căotă, dzîce că vădzu pămîntul casii despicat cu o căscătură groznică şi-ntunecată. Iară pre cei 2 oameni ce-i blăstăma era naintea sa la gura aceii prăpăşti căscate îngroziţ şi tremurînd şi să scăpăta din picioare cîte puţîn de apropiia să cadză în prăpaste. Şi de-a fund din prăpaste ieşiia şerpi şi bălauri de să-mvăluia printre picioarele lor, urnindu-i, îngrozîndu-i, trăgînd, tînd cu dinţii, tînd cu coadele bătîndu-i şi rînjind asuprăle, şi tot silind să-i arunce într-acea prăpaste căscată, urnindu-i, împingîndu-i şi lovind; şi să vedea că era de-a cădearea de voie, de nevoie nevoiţi de răul, cîte puţîn şi înduplecîndu-să". Şi dzîcea Carp că să uita la ceale de gios de prăviia şi de ceale de sus nu-i gîndiia şi să mîhniia făcînd voia rea, căce nu era cădzuţi şi apropiindu-li-să de multe ori să cadză. Şi slăbind, să voiera blăstămînd. Şi abiia iarăşi să rădică de căută în sus cătră ceriu şi vădzu ceriul tot cum era întîi deşchis, iară pre Domnul nostru Isus Hristos, făcîndu-i-să milă pentru lucru ce să făcea şi sculîndu-să de pre scaunul acel de din sus de ceriuri a svinţiii sale şi pînă la dînşii pogorînd şi mînă bună tindzîndu-le. Şi îngerii cu svinţia sa împreună sprejenind ş-agiutînd altul altuia de-acei oameni să nu cadză, să piiaie într-acea prăpaste. Şi dzîse Isus Hristos către Carp: "Bate de-m dă ştire { 42r} că iarăşi sînt gata să chinuiesc de multe ori pentru oamenii ce trag a veni către spăsenie şi mă bucur de-aceasta să nu smintească alţîi. Şi să iani să cauţi oare bine ţ-ar părea să schimbi petreacerea cu Dumnădzău şi svinţii îngeri cei buni şi iubitori de om cu petreacerea prăpăştii aceii căscate şi bălaurii? Deci svîntul Dionisie tîlcui şi tocmealele besericeşti, de-aciia mărgînd în părţîle apusului, în dzîlele lui Dometian-împărat. Şi arătînd multe minuni, şi în cetatea Paris tăiară capul svinţiii sale. Şi capul luînd a mînă, au mărs pre picioare-ş 2 mile, ţîind a mînă capul, de să minuna toţ cine vedea. Şi n-au lăsat pînă n-au tîlnit o femeaie, anume Catula, cu putearea lui Dumnădzău sprejenit. Şi în palmele ei ca un odor dumnădzăiesc l-au pus. Aşijdirea şi ucenicii svinţiii sale Rustic şi Elefterie, tăindu-li-să capete, trupurile lor cu trupul cel măcenicesc a svîntului propoveaduitori fură aruncate herilor şi pasirilor. Şi neşte credincioşi le luară şi le ascunsără pentru frica ucigătorilor. Şi deaca să dusără aceia, iară Catula, fericita, i-au astrucatu-i cu cinste în casă-ş, în 3 a lui octovrie. Şi era svinţiia sa şi era pre chipul trupului de mare, mijlocii, suleaged, albeneţ, galbăn, scobiţîl la nări, sprînceanile dease, găvănoş ochii, urechile mare, cărunt, chicos, adecă părul lung, lungăreaţă barba rărişoară, burduhoşel puţînel, lungi deagitele la mîni. Şi să face săborul lui în svînta beasearica mare. Într-aceastaşi dzî - svinţii măcenici Rustic şi Elevterie. Într-aceastaşi dzî - svîntul măcenic Teoctist. Într-aceastaşi dzî - svîntul (...) măcenic Dionisie şi cu dînsul opt măcenici. Acesta au fost în dzîlele lui Valerian şi Galiin împăraţîi. Şi adus la Emilian ighemonul şi ne-nduplecîdu-să, fu osîndit de-l trimisără la urgie. De-aciia îl scosără la nărod şi-l împroşcară cu pietrile, păţînd mai multe decît ceale ce-au păţît de Dechie-împărat în Liviia. Şi închidzîndu-să la un loc săc cu Favet şi Galie, şi Petr, şi Pavel, şi alţi patru, carii cu dînsul răbdară { 42v} 12 ai şi să sfîrşiră în bună spoveadanie. Într-aceastaşi dzî - svîntul măcenic Teaghen. Într-aceastaşi dzî - svîntul măcenic Teotecnos. Într-aceastaşi dzî - svîntul Adanctos. Într-aceastaşi dzî - svîntul Ioan Hozevitul, episcopul de Chesariia, părintele nostru preacuvios. Acesta svînt, părintele nostru Ioan, era tivean, de ţara Eghipetului. Şi luînd de la moşu-său îngerescul chip călugăresc şi blagoslovindu-să la bătrînul, mearse pre la svintele locurile Ierusalimului. Şi-ntorcîndu-să la moşu-său, să iertă de la dînsul din mănăstire şi ieşi de-ş află o peşteră la un loc cu rîpă naltă şi nelesne călcată. Mică peştera, şi lăcui acolo, hrănindu-să de mugurul copacilor de-acolo. Pre acesta vrînd Dumnădzău să proslăvască, l-au văditu-l aşea; oarecare Ananiia, săhastru mare şi vestit, lăcuia într-aceale locuri. Şi adusără la acela săhastru mare cuconul unui bogătaş, ce era bolnav, adecă îndrăcit. Şi nu l-au priimit, ce de mare smerenie i-au îndemnatu-i să margă mai la nontrul pustiei, să găsască pre eghipteanul Ioan. Deci ascultară şi cercînd îl aflară şi-i spusără cu ce treabă sînt veniţi. Şi întîi să apără a face rugă, apoi supărat feace rugă şi-ntorcîndu-să dzîsă dimonului: "În numele Domnului nostru Isus Hristos, tu, necurate, duh, nu eu, ce Ananiia, a lui Dumnădzău şerb, îţ poronceaşte să ieşi din cuconu". Aceastea audzînd de la svîntul, acel duh necurat ieşi, şi fu sănătos cuconul. Şi făcîndu-l minunea aceasta vestit, s-au înduplecat şi fără voaie de-au priimit hirotoniia episcopiei de Chesariia. Şi neputîndu-şi petreace acea viaţă lină şi fără gîlceavă, carea avea la pustie, lăsă Chesariia şi iarăşi mearsă în pustie. Ce comoara nu scapă de plugariul, că, avînd un ţăran un cucon aşea cu duh spurcat, l-au pus într-o coşniţă mică şi l-au acoperit cu buruiane şi l-au pusu-l la uşea svîntului. Şi plîngînd, cuconul feace de mearse svîntul şi-l tămădui, cunoscîndu-l de pre plîns. Ce totuşi nepriatinul şi vicleanul nu părăseaşte a face rău, că prăvălindu-să în chip de om şi aflînd pe svîntul la strîmtoare, lesne de surpat cu rîpă adîncă, cădzu la picioarele svîntului făcîndu-să { 43r} a i să ruga de blagoslovenie. Iară svîntul, spăriindu-să de fără veaste tîlniş şi împiedecîndu-să de dînsul, deade în gios cu capul de agiunsă tocma la fundul rîpei cel de mai gios. Ce însă dintr-acea încă nemică n-au folosît acel şugubăţ, rămîind svîntul întreg, nevătămat. Cu darul lui Dumnădzău de-aciia au învitat pre un tălhariu asupra svîntului, iară uneori era bătut de dînsul, alte ori şi de haină îl jăcuia, şi coliba îi aprindea tiranul acela; şi păţînd toate aceastea, svîntul atîta numai ce dzîcea întru sine: "Decît pre ogoada svinţiii tale, Doamne, aceastea mulţămăsc svinţiii tale". Şi-l audzî din ceriu Domnul. Că prindzîndu-să tălhariul de la domnie şi pirdzîdu-să cu moarte cumplită, cîtva răpaos svîntul dobîndi. Ce iarăşi vicleanul n-au părăsît, scurmînd asupra şerbului lui Dumnădzău, că mărgînd dănăoară svîntul pintru cercetarea fraţîlor, tîlnindu-l în cale o femeaie şi-i ţînu calea, rugîndu-l să margă pre la casa ei să-i blagoslovască casa. Deci svîntul pentru multă rugăminte mearsă în casă-i anume pentru rugă şi molitvă. Iară ea încuie uşile şi să dezgoli naintea lui, lucru ce nu să cade a povesti, în tot chipul ispitind să-l înduplece la voia ei spre păcate. Iară svîntul scăpînd afară ieşi din sîlţele vicleanului. Acesta fericit, audzînd de un vestit sahastru Marchian, doriia să-l vadză şi nu putea, făcusă giurămînt să nu-ş mai iasă din chiliia peşterii, săvai de i s-ar fi şi tîmplat premejde să nu poată a să apăra însuş sau legat pre sîne şi legătura să dezleage n-au avut cum. Şi iani socotiţi ce preaslăvit lucru au socotit ş-aicea grijea lui Dumnădzău ceaea ce le veade toate, dumnădzăiescul înger luînd pre sus pre Marchian de la chilia lui şi fără clătineală l-au pusu-l tocma în chilia fericitului Ioan. Deci adunîndu-să amîndoi şi privitind şi împlîndu-să în de-alalt de saţîul voroavelor sufleteşti şi-mpletind fericitul Ioan cuvîntul cel de-apoi a mulţămitei şi aşea dzîcînd: "Slava lui Dumnădzău svînt, ce m-ai spodobit a vedea pre doritul mieu Marchian". Şi îndată fu apucat Marchian pre sus de denaintea fearicitului Ioan de-l dusă la peştera lui. Şi aceasta băgă pe svîntul în mult fealiu de { 43v} gînduri. Şi să-ndoia, luptîndu-să cu gîndurile şi avînd legătura într-o parte, au ieşit din peşteră şi purceasă pre cărare cătră chiliia lui Marchian, înspăimat de mărirea minunii, cugetînd să nu fie fost o nălucire. Deci deaca s-au apropiat, au audzît pe svîntul Marchian pre nume strigîndu-l şi, pentru ce vine spuindu-i, să bucura la inemă. Şi deaca să tîlniră iarăş privitîndu-să, mulţămiră lui Dumnădzău şi să prostiră. Şi să-ntoarsă svîntul Ioan la lăcaşul său. Acesta svînt au izgonit mulţi dimoni din oameni ş-au tămăduit boale fără leac, ş-au scos ape prin multe locuri săci, ş-au pornit ploi de multe ori la seacetă cu ruga. Şi alte multe seamne feace Dumnădzău pentru dînsul. Şi aşea s-au datu-ş sufletul în mînule lui Dumnădzău cu pace în bătrîneaţe bune. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 4, - dintru svinţi părintele nostru Ierotei, episcopul de Atina. Acesta era unul din cei noauă sfeatnici areopagului învăţat de apostol Pavel, fu hirotonit episcop atineilor. Şi svinţia sa învăţă pre marele Dionisie în credinţa Domnului Hristos. Şi acesta au fost şi la uspeniia şi-ngroparea preasvintei lui Dumnădzău maice, căpetenie la toată slujba provodului svinţiii sale, la adunătura svinţilor apostoli cu totul miritoriu, cu totul minunătoriu. Şi de toţ ce era audzît şi vădzut, de Dumnădzău priimit. Şi dumnăzăiesc lăudătoriu vădzîndu-să, şi bine şi cum iubeaşte Dumnădzău vieţuind, şi pre Dumnădzău cu viaţa şi cu nevoinţa tocmealelor bune, bucurat cătră Dumnădzău au ieşit. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Pătru den Capetolion. Acesta era născut, crescut dintr-aceaea cetate, foarte înţălept şi întrecînd pre mulţi cu { 44r} înţălepciunea. Şi însurîndu-să feace trei cuconi, apoi să călugări şi să preuţî, luînd acesta dar şi fără voie de la cine era arhiereu locului pre-atuncea vostrilor (vostreanilor). Şi ca un dascal fiind creştinilor, fu clevetit la mai-marele aceii ţărî. Şi mărgînd în Damasc pentru libovul lui Hristos, întîi i s-au tăiat limba ş-au grăit camai limpede şi mai curat. De-aciia îi tăiară mîna direaptă şi picioarele. De-aciia îl lipsiră de ochi şi-l răstigniră. Şi-i tăiară capul, apoi îl arsără şi în foc şi scrumul cu oasele lepădară în părău. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Domnina şi fiicele ei, Verina şi Prodoca. Aceastea svinte femei, de dorul lui Dumnădzău agiunse, lăsară casele-ş şi rudeniile şi să dusără în streinătate şi agiunsără de să opriră la Edesa. Şi acolo le-au agiuns gonacii, bărbatul ei, tatăl cucoanelor. Şi deaca le prinsă, întorcîndu-le pre la Ierapol, ş-acolo fiind un părău mare, zăbăvindu-să gonacii cu prîndzul şi cu băutul, eale să furară şi, rugîndu-să lui Dumnădzău să le scoaţă de la păgînătate, şi-ntrară în părău. Şi le-au biruit apa de să necară. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Andanct şi Calistena, hiică-sa. Acesta era în Efesul Asiei, carele era hatman preste hatmani şi eparh lui Maximian-împărat. Întrecea pre alalţi cu bogăţîia şi înţălepciunea. Şi pentru ce nu vru să-ş dea pre hiică-sa după-mpăratul, căce era păgîn, l-au datu-l Maximian în jac şi l-au trimis în Meliti de i-au tăiat capul. Iară hiică-sa, Calisteni, s-au îmbrăcat bărbăteaşte şi îmbla ascundzîndu-să în Nicomidiia. Apoi preste opt ai mearsă la o femeaie în Trachiia, care femeaie, avînd o fiică beteagă la ochi, şi ea o tămădui. Şi pentru căce o isţeali, vru să i-o dea, să-i împreune cu hiică-sa, să-i fie ginere, părîndu-i ei că-i voinic. Deci silindu-o, de voie, de nevoie spusă poveastea sa { 44v} şi să mirară proslăvind pre Dumnădzău. Şi murind Maximian, stătu împărat Lichinie, cumnatul marelui Constantin. Deci Calisteni s-au ivit la-mpărăteasa, că era creştină şi soră marelui Constantin, şi-i povesti toate patimile. Iară ea o priimi la sine şi o feace ca o maică fiiului ei. Şi aşea, fericita Calisteni toată avearea părintelui său ce-i luasă Maximian ş-au luat înapoi. Şi svintele moştii a părintelui ei le-au adus de la Mesopotamiia la Asiia. Şi măcenicească svîntă besearică făcînd, în numele lui o au svinţit. Şi petrecîndu-ş viaţa, nainte cătră Dumnădzău au murit. Într-aceastaşi dzî - preacuviosul părintele nostru Ammun eghipteanul. Acesta era eghiptean de rudă, sărac de părinţi; şi de unchiu-său silit, să-nsură şi trăi cu femeaia-şi 18 ai, zăbăvindu-să pregiur o iarbă scumpă de o lucra, ce să cheamă valsamon, multă trudă şi osteneală făcîndu-ş culegîndu-l, nici leac atingîndu-să de femeaia-ş, ce avîndu-ş ca o sor. Acesta, ducîndu-să de-acolo, mearsă la marele Antonie şi, minunînundu-să mult de dînsul, fu a mulţ de polzuire şi mai vîrtos de nepovestite minuni ce să făcea de la dînsul. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Favst, Gaie, Evsevie şi Harimon diaconii. Aceştea era diaconi Domnului nostru Isus Hristos, ucinici marelui Dionisie. Deci Gaie şi Favst, cu dînsul izgoniţ şi multe păţînd, priimiră sfîrşenie măcenicească, iară Evsevie şi Harimon, mai apoi de izgnaniia învăţătoriului îmblînd, cercetînd svinţii de prin temniţe şi îngropînd svintele moştii a măcenicilor şi trăind pînă în dzîlele lui Dechie şi răbdînd multe iscuşenii pentru mărturiia Domnului Hristos, mai apoi fură prinş şi capetele tăiaţi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 5, svînta măceniţă Haritina. { 45r} Aceasta svîntă Haritina era în dzîlele lui Dioclitian-împărat şi Dometie-comitul, şarbă fiind oarecăruia Claudie, care, oblicindu-o comitul, scrisă la stăpînul ei să o trimiţă la-ntrebare, căce-i creştină. Iară stăpînul ei, făcîndu-ş inemă rea, s-au îmbrăcat cu sac de o plîngea. Iară ea, mîngîindu-l, îi dzîcea: "Bucure-tă, giupîne, şi nu-ţ face inemă rea pentru mine, că eu pentru greşealele meale şi pentru a tale mă voi face jirtvă priimită naintea lui Dumnădzău". Iară el îi dzîsă: "Să mă pomeneşti dară naintea cerescului împărat". Şi o trimisă la comitul. Şi deaca sosî şi mărturisi pre Domnul nostru Dumnădzău adevărat Isus Hristos. Pentr-aceaea o rasără pre cap şi-i turnară preste cap jăratic viu înfocat. De-aciia îi legară o piatră grea şi o aruncară în mare. Şi ieşi vie din mare. Şi iarăşi mersă la comisul de mărturisi, şi mult muncindu-o şi tăindu-i de pren rădăcini unghile la mîni şi la picioare. Aşea sfîrşi, dîndu-şi sufletul în mînule lui Dumnădzău. Într-aceastaşi dzî - svînta măceniţă Mamelhti. Aceasta era din Persida, popă la capiştea Artemidii. Şi avînd soră creştină, iară ea vădzu în vis îngerul lui Dumnădzău, arătîndu-i tainele credinţii creştineşti. Şi sculîndu-să înspăimată, mearsă la soru-sa de-i povesti. Iară ea adusă la episcopul şi, botedzîndu-o, îi fu soru-sa nănaşe din svîntul ei botedz. Dintr-aceaea, pornindu-să elinii asupră-i cu rău, o ucisără şi împroşcînd cu pietri cumu-ş era îmbrăcată cu hainele ceale albe a svîntului botedz şi o aruncară într-o groapă adîncă, din care cu anevoaie putură creştinii de o scoasără. Iară episcopul mearsă la-mpăratul persilor de luă puteare să răsîpască capiştea Artemidii, să facă besearică svintei măceniţe, care lucru isprăvind pusă în nontrul besearicii cinstitele ei moştii. Într-aceastaş dzî - videniia lui Cozma, monahului, straşnică şi de folos. În a treiaspredzeace an a-mpărăţîiei lui Roman-împărat, { 45v} carele cu bună credinţă purta sţeptrul împărăţîiei. Era un om oarecare în Ţarigrad, unul fiind de ceia ce era de păzîia aşternutul lui Alexandru-împărat, carele au fost mai nainte de Roman. Şi au fost mai ales dintr-alţi postealnici. Acesta, alegîndu-ş cinul călugăresc, sosî de fu şi egumen la mănăstirea ce-i la apa Sangarului. Şi trecînd cîţva ai, i să tîmplă de să războli şi dzăcu lungă vreame. Şi obîrşind 5 luni, n-a treia ceas de dzî, să trezi puţînel de boală. Şi sculîndu-să cătineluş, şedzu sprejenindu-l di-mbe părţi de chiliiaşii lui. Ş-au ieşitu-ş din sîmţîre şi şedea buiguit cu ochii stîlpiţi în sus, la podul casii şi mişcăluind cu budzele şoaptă ne-nţăleasă şi ne-ncheiată de la al treile ceas pîn-al nouăle ceas. De-aciia stîrnindu-să şi viindu-ş în hire, cerea de la ceia ce-l sprejiniia posmagi 2 bucăţi. "Daţî-mi - dzîce - ceale 2 bucăţî de pîine ce-mi deade cel bătrîn cinstit". Şi aşea grăind, îmbla cu mînule prin poale-ş, pipăind şi cercînd pregiur sine să afle. Iară unii de-acolo feaceră: "Poate hi că i s-au nălucit ceva, iară nu videnie". Şi-l rugară să le spuie taina, dzîcînd: "Spune-ne, cinstite părinte, şi nu te scumpi a ne polzui, unde erai atitea ceasuri şi la ce videnie îţ suiai mintea? Şi, budzele mişcăluind, cu cine voroviiai?" Iară svîntul stareţ, vădzîndu-i aşea cu plînsuri, le dzîsă: "Lăsaţ, hiii miei, nu plîngereţ! De m-a trezi Dumnădzău, voi spune-vă". Şi cînd fu demineaţă, să strînsă toată frăţîmea şi-ncepu a le spune: "De-aş vrea să le tipăresc cu gîndul pre-amănunt să vă le spui, treace preste limba omenească. Ce de cîte ţîiu minte şi voi putea spune-voi. Cum eram de şedeam îm pat rădzămat de doi fraţi, vădzui de-a stînga parte mulţîme de logoşi, preste samă de negri. Şi nu era negreaţa tot de un fealiu: unii era cu obrazele strîmbate, avînd ochi cu vînătăi, alţîi încruntaţi, căutînd sireap cu căutătură sălbatecă, alţîi le era budzele cu vînătăi şi înflate şi răzbudzate în sus şi-n gios. Deci aceia logoşi să apropiară la pat, vrînd să mă ia dintre voi. Şi întîi eu nu mă temea de { 46r} dînşii, nice mă lua frica, vădzîndu-vă că sînteţi pregiur mine. Iară nu ştiu în ce chip rămaşi de voi sîngur şi cutedzară de m-apucară şi mă ducea legat; alţîi mă-mpingea şi cu tare strînsoare mă adusără la o rîpă adîncă, de o zvîrlitură de largă, şi adîncă pînă la Tartar. Şi mă trăgea cu de-a sîla la acea rîpă să m-arunce. Şi era de o parte pre lîngă acea rîpă o cărăruşe strîmtă, cît abiia-ncăpea piciorul. Şi pre aceaea cărăruşe mă trăgea şi eu tot mă lăsa-n-a dereapta de mă cumpăniia să nu cadz într-acea prăpaste. Şi să vedea în prăpastea aceaea afund un părău de mergea cu mare cursături. Şi trecînd acea strîmtoare spre răsărit, aflăm o poartă mare deşchisă la capătul aceii prăpăşti. Acolo era un uriiaş mare, negru şi căznat, şi grozliv, ochii strîmbaţi, mari şi însîgeraţi şi slobodzîia scîntei din ochi şi cu pară multă şi fum din nări. Limba-i spîndzura afară din gură de un cot şi mîna lui cea direaptă era cu totul sacă, iară stînga era înflată ca un stîlp, goală şi foarte răstinsă, cu care apuca pre cei osîndiţ de-i arunca într-acea prăpaste căscată. Şi acei osîndiţ, aruncîndu-i în prăpaste, striga: "Vai, vai!". Iară eu deacă m-apropiiai, el striga: "Uriiaşul, iaca priiatinul mieu!" şi tinsă mîna să mă ia. Iară eu, încreţîndu-mă de frică, mă dediu în laturi şi îndată sosîră 2 bătrîni,-ţ părea că trimişi de cineva de-a hirea şi cinsteşi, carii socotiiam că-i svîntul Andrei şi Ioan, dumnădzăieşti apostoli, sămăluindu-i de pre svintele icoane. Pre-aceştea svinţi deaca-i zări, acel gubav uriiaş îndată fugi de să ascunsă. Şi luîndu-mă de-aciia acei 2 bătrîni, trecum prin porţîle ce mai sus dzîsăm. Şi ieşind din cetate la loc cîmpii cu sate frumoase, mearsăm. De-aciia ieşim la o zăpodie ierboasă şi pajişte frumoasă, de nu-i poci spune de frîmseaţe şi de bunătate. Într-aceaea zăpodie şedea un bătrîn cinsteşi şi de-a hirea, avînd pregiur sine mulţîme de cuconi, ca arina mării de mulţi. Şi întrebîndu-i eu de ceia ce mă ducea, că-m pierdusă toată frica şi grijea. Şi dzîşi: "Cine-i acest bătrîn şi cine-s acei cuconi aşa de mulţi ?" Ei { 46v} îm dzîsără: "Acesta-i Avraam şi sînul lui Avraam ce audzi în besearică". Şi mă dusără de m-am închinat la dînsul cu smerenie şi l-am sărutat. Şi iarăşi mearsăm mai nainte. Fîrşind zăpodiia, aflăm un pomăt mare de maslini, ca stealele copacii de mulţi. Şi la tot pomul umbrariu şi pat cu om. Cunoscut-am pre mulţi, şi de la ţară, şi de la oraş, şi de la curtea-mpărătească, şi din mănăsirea noastră am cunoscut. Aceştea toţi ce-am cunoscut toţi sunt răpăosaţi. Şi vrînd eu să-ntreb de acel pomăt de maslini, îmi şi răspunsără şi bătrînii aceia ce mă purta pre-acele locuri şi dzîsără: "Cugeţi să-ntrebi locul acesta cine-i de-i aşa frumos şi ghizdav, cu maslini, şi cine-s aceale toate ce-s într-însul?". "Aceastea-s ceale ce cînţi (...), adecă multe sălaşe la tine, Doamne, sînt pre vrednicie tuturor împărţîte pre măsura bunătăţî lor". Şi mai încolea de acel masliniş era o cetate (un oraş), căriia frîmseaţea şi-mpistritura şi înşirătura, şi clăditura zidiurilor nu să poate povesti, că era 12 rînduri din pregiur, în tot zidiul, ca neşte 12 brîie de 12 pietri scumpe, careleş de sine înşirat de o piatră din pregiur încungiurînd cetatea. Şi cine a sta povesti neatedul zidiului şi porţile zidiului tocmite cu aur şi argint de-ameastecul? Şi-n nontru, deac-ntrai în cetate, pre pomostină de aur, case de aur, cu jilţuri aurate şi secrie de aur, şi tot oraşul era plin de lumină nepovestită, plină de miros, plină de bucurie, în care îmblînd nu vădzum nice om, nice vită, nice pasări, nice altă gînganie pămîntească, nice zburătoare. Iară capătul oraşului era curte-mpărătească minunată. Şi la-ntratul curţîlor era o baltă lungă cît ai zvîrli cu piatra şi masă de marmure naltă cît să radzămă omul. Şi era plină masa de oaspeţi şi casa plină de strălucoare luminată şi miros cu dulceaţă şi cu bucurie. Iar în fundul casii era o mică boltiţă de încăpea o frumoasă de soare fereastră de prăviia la masă şi pre-acolo să arătară doi { 47r} tineri străluminaţi ca fulgerul în faţă şi plini de toată strălucoarea şi dzîsără celor 2 bătrîni ce mă ţînea, arătînd cu mîna: "Puneţî-l să şadză ş-acesta la masă". Şi-ndată mă pusără acolo unde-m arătară locul acei luminaţi. Şi şădzură de o parte bătrînii în casă, iară tinerii întrînd mai înontru, la fereastra cea de soare. Şi pestind acolo, eu oglindiiam foarte cu de-adins la masă şi pre mulţ cunoşteam, priiatini mireani şi călugări şi din mănăstirea noastră, şi din casa-mpăratului. Mai apoi, tîrdzîu, iarăş întrară cei tineri 2 luminaţi şi strigară celor 2 bătrîni: "Rădicaţî-l de de-acii, că mult plîng hiii lui cei sufleteşti şi-mpăratului i să feace milă şi va să-l lase să petreacă cu călugării în viaţă. Şi-l duceţ pre altă cale, că-n locul lui luară pre Atanasie de Traianu". Şi atunceş mă luară acei bătrîni de la masă şi ieşim din cetate, luînd pre alt drum, aflînd multe iazere de muncă pline şi de-ntunearec, altele cu foc, altele cu neguri, împuţîte şi cu viermi, altele cu şerpi şi gîngănii veninate şi alte multe în tot chipul locuri groznice de muncă, că era toate pline de mulţîme, că le ieşiia boacetele şi vaietele cu umileciuni de grai omenesc. Şi trecînd aceale iazere şi un loc puţîn de-acolo, sosîm iarăşi la bătrînul cela ce dzîcea că-i svîntul Avraam. Şi iarăşi mă-nchinaiu de-l sărutaiu, iară el îm deade păhar de băuiu, mai dulce decît miiarea, şi pîine uscată trei bucăţi (frînturi). Una, precum îm părea am întins în vin de-am mîncat şi vinul am băut, iară ceale 2 frînturi am pus în sîn, cealea ce-am cerşut ieri cercînd. De-aciia sosîm la uriiaşul cel de la rîpă, acel împuţît şi pricăjît, şi căznat şi ca noaptea toate de-ntunecat. Şi deaca mă vădzu, şcîrşcă asupră-mi cu dinţii cumplit, cu mînie şi cu otravă dzîcea: "Scăpatu-mi-ai, ce de-acmu nainte n-oi părăsî asupra ta ş-a mănăstirii tale, în tot chipul măiestrind". Pîn-acii, fraţîlor, ţîiu minte şi v-am spus. Iară cum mi-am venit în hire şi m-am trezit nemică nu ştiu. Şi-ndată { 47v} mînară la mănăstirea lui Traian şi aflară răpăosat pre Atanasie. Şi scoţîndu-l fraţii din chilie cu năsiliia şi-ntrebînd ceasul cînd s-au răpăosat, aflară prisne atunce, la al nouăle ceas, cînd era în videnie acesta părinte. Că-şi sînt aproape aceaste svinte mănăstiri şi preste puţînă vreame să-mpreunară supt un egumăn, că-ş era uşe de uşe aproape. Şi pînă astădzi tot un egumăn le ţîne de le ocîrmuiaşte. Şi cu dumnădzăiască petreacere cîrmăcite 30 de ai de acest părinte ce-au vădzut videniia. Şi într-a raiului bişug în toate şi spori în sufleteasca nevoinţă ca şi în veniturile mănăstirii pentru hrana casii întru slava om-iubitoriului Dumnădzău Isus Hristos, Domnul nostru. Amen. Într-această lună, 6, - pomenirea svîntului slăvit apostol Toma. Acesta la Mediia şi Partiia, şi Indiia, şi Persiia cuvîntului lui Dumnădzău au strigat. Şi la Indiia fu închis de-mpăratul Smideu, căce încredzusă pre hiiu-său, Ullazan, şi-l botedzasă. Şi pre femeaia lui, Tertiia, şi Migdoniia, şi Narca. Pentr-aceaea fu dat pre mîna a cinci slujitori de-l suiră într-un munte şi acolo cu suliţe îl giunghiară şi aşea au purces cătră Domnul. Istorie din îmbletele svîntului Încă pînă era viu, svîntul Toma apostol mearsă la Indiia la un neguţătoriu, anume Avan. Şi prinsără gazdă într-o casă în oraşul Andrapol. Şi măritîndu-ş o hiică Domnul aceii ţărî, feace nuntă şi bucurie tuturor cîţi veniră la nuntă. Acolo tîmplîndu-să şi svîntul marele lui Hristos apostol Toma, şedzu la masă mai gios decît alţîi. Şi ospătîndu-să toţi şi bucurîndu-să, numai svîntul sîngur nu mînca, ce şedea cugetînd cu linişte. Iară unul din slugile nuntei mîndru veni şi lovi pre svîntul cu palma preste obraz, dzîcîndu-i: "Dacă eşti chemat la nuntă, ce şedzi { 48r} trist? A ce nu te veseleşti cu alaţi băutori?" Iară svîntul apostol dzîsă celuia ce-i deade palma: "Iarte-ţi Dumnădzău în viitoriul veac greşala, iară acea mînă ce mă lovi aşea de cu sămeţîie herile să o împarţă sălbatice acmu, să să-mveaţe mulţi şi să se cearte". Şi-ndată după cuvînt alergă acela ce deade palma să aducă apă de dires vinul (că-ntracealea părţi de lume dereg vinul cu apă, că nu-l pot bea prisne de mare tărie). Ieşi o heară cumplită şi-l feace fărîme, ce-l pîndiia acolo. Atunce şi un cîne mearsă în tîrvealişte şi luă o mînă, ceaea de lovisă palma pre svîntul şi veni în casă cu mîna în gură, cum vrea arăta cătră toţi strîmbătatea. Şi minunîndu-să nunta şi neştiind oare a cui să fie, iară muiarea unui lăutari strigînd tare dzîsă: "Mare minune ni s-au arătat astădzi. Ascultaţi, nuntaşilor, Dumnădzău sau un trimis a lui Dumnădzău vru de şedzu cu noi la masă. Iară cela ce mi-i de o limbă de-i dzîceam în lăută şi-l veseliiam, l-am audzîtu-l blăstămînd pre deregătoriul ce-i deade o palmă să-i vadză mîna cea dereaptă trăgîndu-o cînii de-arătare tuturor, carea toţi o vedeţi că i s-au izbîndit". Şi deaca vădzură toţi minunea, mearsă veastea şi pînă-ntr-audzul împăratului. Şi deaca obîrşi nunta, chemă-mpăratul pre apostol şi-i dzîsă: "De vreame că ştii blăstăma şi face moarte cu blăstămul, arată şi cu putearea rugii de blagosloveaşte pre hiică-mea cea măritată astădzi". Aceasta priimind bucuros apostolul, mearsă de-ntră în cămară şi-mvăţă tinerii şi-i întări pre curăţîie, să urască toată mărsăiala trupască. Şi lăsîndu-i pre mîna lui Dumnădzău, să dusă de-acolea, iară cînd fu preste puţîn, vădzu mirele pre un oarecine în chipul svîntului apostol şi voroviia cu mireasa şi părîndu-i că-i svîntul Toma dzîsă: "Credzi îm pare-mi că ieşisăşi mainte de toţi, dară cum iarăşi te-aflaşi aicea?", iară Domnul feace: "Eu nu sînt Toma, ce de pre dar frate sînt lui Toma şi cine-m va urma ca dînsul, lepădîndu-să de lume îm va fi la doa naştere nu numai frate, ce şi { 48v} partnic împărăţîiei meale". Şi deaca le dzîsă aşea, fu nevădzut, iară ei, ţîind întru sine cuvîntul Domnului ca mărgăritariul, făcea rugă toată noaptea cătră Dumnădzău ce li s-au arătat. Şi cînd fu demineaţă, mearsă-mpăratul la patul unde era tinerii ş-aflîndu-i osăbiţ şedzînd, să mîhni şi-i întrebă vina a ce şed osăbiţi. Iară ei îi dzîsără: "Ne rugăm aşea să şedem osăbiţi pînă la sfîrşitul nostru pentru ca să fim nedespărţiţi la vreamea cununilor, în cămara nuntii ceii nepovestite, precum ne-au făgăduit cela ce i s-au arătat în chipul oaspelui celuia". De-aceastea să turbură-mpăratul şi giurui colac cine i-ar afla pre-nşelătoriul să i-l aducă. Ce să strînsără cercătorii de cercături, că mai vîrtos nevădzut să arăta acel cercat întărind şi-mvăţînd pre ucinici atîta cît şi pre-mpăratul mai apoi l-au înduplecat de s-au creştinat din oglinditul credinţii lor, muindu-i mîniia împăratului atîta cît a doa dzî să feace creştin. Şi cercînd, aflară pre apostolul în Indiia pentru ca să-ş ia de la dînsul svîntul botedz acei iscusîţi ucinici svintei troiţe carii o proslăviia nepărăsît. Iară cînd mearsă apostolul lui Dumnădzău cătră Gundafor, împăratul Indiei, îl întrebă ce meşterşug ştie la piatră, la lemn. Spusă că la lemn ştie a face raliţe, giuguri şi opacine, iară la piatră besearici, stîlpi şi zidiri de case-mpărăteşti. Şi-mpăratul feace: "Dară şti-m-vei face polată la loc unde-m place pre voie?" Şi apotolul, deaca feace tocmală, şi, nemică pestind, cerşu de-i deade galbeni să mîie să cumpere ce trebuie pentru temelie. Arătîndu-i cu aţa măsura caselor şi locul, îi dzîsă apostolul: "Acmu-mpărate, nu-i vreame a lucra iscusît, ce în luna lui Ipervereteu". Precum îm pare, de-aceasta hie dzîs apostolul pentru veacul cel viitoriu, la plata nevoinţelor. Pentr-aceaea cu lesne măguli firea-mpăratului, că, luînd a mînă aţa cu vîrtealniţa şi zugrăvindu-i urdzîturile cu măsurături de-l bucură, şi-i ogoi gîndul. Şi mirîndu-să-mpăratul isteţiia apostolului dîndu-i de agiuns de cheltuială, să-ntoarsără la curte-ş. Iară apostolul, { 49r} împărţînd tot aurul în mînule mişeilor, feace şi-ncheie ca un apostol împăratului case şi curte în curţîle întîi-născuţîlor. Iară-mpăratul, trecînd cîtăva vreame, nevoia să ştie de lucrul. Şi audzî că lipseaşte numai acoperemîntul şi de bucurie, cugetînd că-i veastea adevărată, tremisă şi altă cumpănă de aur la apostolul, scriind: "Să-m faci acoperemîntul camai frumos caselor curund, ca deaca oi veni şi le voi vedea, să laud cu cuvîntul bişugul meşterşugului". Apostolul, luînd aurul, rădică ochii cătră ceriu, dzîsă: "Mulţămăscu-ţi, om-iubitoriule, că în multe fealiuri ştii de tocmeşti tot însului spăseniia". Şi ţîind iarăşi întîiul nărav, l-a împărţît la mişei şi lipsiţi. Iară cînd fu mai apoi, împăratul fiindu-i aminte şi dorind cum mai curund să audză casele gata să margă să le vadză şi-ntrebînd de cine i-au venit dintr-acolea, îi spusără de toate, că nice au făcut case, şi aurul tot l-au împărţît la săraci. Şi încă povesteaşte nu ştiu ce Dumnădzău şi face neşte minuni naintea celora ce s-adună pregiur dînsul. Şi nemică nu mănîncă. Iară-mpăratul, împlîndu-să de scîrbă, mînă de adusără pre apostolul şi-l întrebă: "Gata casele?", iară apostolul feace: "Gătatu-ţî-s-au o, împărate, polate foarte ghizdave, că ţî le-am făcut aşea, precum am învăţat a le face de teslariul cel mare, cel adevărat. Iară-mpăratul feace: "Blămaţi să le vedem cum sînt". Iară apostolul feace: "Nu trebuiesc acmu, că nu-i vreame, ce cînd ti-i muta de depre-aicea. Atuncea vor prinde bine". Iară-mpăratului îi păru că-l ia în rîs şi strigă asupră-i cu răstit: "Luaţî-l pre-acesta de-acii şi-l băgaţi într-o temniţă-ntunecată depreună şi pre neguţătoriul ce mi l-au adus. Deci, şedzînd în temniţă legaţi, iară fratele-mpăratului, într-o noapte arătînd că-i pare rău, cădzu în voia rea şi mîhniciune. Şi dintr-acealea să războli şi, chemînd pre-mpăratul, îi dzîsă că "pentru ticăiţîia acelui ticălos de neguţătoriu mîhnindu-mi-să inema m-am războlit şi ia c-oi muri". Şi aşea vorovind amîndoi, muri omul. Atunce, luîndu-i îngerul lui Dumnădzău sufletul, { 49v} l-au dusu-l pre la sălaşele lui Dumnădzău de-i arăta frîmseaţăle lor şi-l întreba: "Unde-ţi place să mergi să petreci?". Iară sufletul ş-aleasă una, o curte mai ghizdavă şi mai apoi de toate şi o arăta aceaea îngerului şi să ruga să lăcuiască într-un unghiu aceiia curţi. Iară îngerul feace: "N-ai tu cum lăcui într-aceaea curte, că-i a frăţîne-tău, ce i-o au făcut streinul cela, Toma. Iară el feace: "Rogu-te, lasă-mă să mărg să mi-o cumpăr la dînsul cu mic preţ, că el nu ştie, şi m-oi întoarce". Atunce îngerul întoarsă sufletul la trup şi să stîrni mortul şi-ncepu a striga să-nvie frate-său, împăratul. Şi-ndată cum sosî feace: "Ştiu, frate, adevărat că-ţ vreai da şi giumătate de-mpărăţîie pentru mine să-mviu. Pentr-aceaea poftesc de la tine, frate, un dar şi nu zăbăvi, ce mi-l dăruiaşte". Iară-mpăratul feace: "Ce-i supt oblastiia mea bucuros dăruit să-ţ fie, iubitul mieu frate". Şi i-au întărit cu giurămînt. Atunce spusă-mpăratului ce ceare, dzîcînd: "Dăruiaşte-mi, frate, curţîle tale cealea ce ai în ceriu pre cîţi bani vei vrea să-ţ dau, căce mi li-i dărui". Iară-mpăratul rămasă ca mutul spre-aceaea. Apoi feace: "Eu s-aibu în ceriu curţi? Dară de unde?" Iară frate-său feace: "Aşea-i adevărat, săvai că tu nu le ştii, cealea ce ţî le-au făcutu-le acel închis în temniţă, precum şi eu, mîhnindu-mă, m-am războlit de jealea lui ş-am îmblat pre-acolo de le-am vădzut de ghizdave". Atunce, puind în mintea sa împăratul cuvintele frăţîne-său, feace cătră frate-său: "Frate, aceaea ce ceri tu, de-ar hi de supt obltastiia împărăţîiei meale, de nevoaie ar fi cu păcat dezlegatul giuruitii, iară de vreame ce-s osăbite de cătră oblastiia pemintească, de vreame ce sînt lucruri cereşti, giudecă însuţ. Ce de vreame ce-i aicea meşterul de faţă, ţî-l ia şi-ţ va face mai ghizdave şi mai luminate de cum ai vădzut că-s acealea". Şi aceastea grăind, mînă de-adusără din temniţă pre apostol şi pre Avani, neguţătoriul. Şi cădzîndu-i la picioare, cerşu iertăciune din ce l-au supăratu-l grăbindu-să. De-aceasta mulţămiind apostolul lui Dumnădzău şi botedzîndu-i pre-amîndoi şi-mvăţîndu-i { 50r} de cuvîntul svintei evanghelii, dîndu-le şi arăvonul împărăţîiei ceriului, mearse într-alte ţărî, strigînd svînta evanghelie, slăvind şi blagoslovind Părintele şi Fiiul şi Duhul svînt. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Nichita Patrichie ispoveadnicul. Într-aceastaş dzî - svînta Erotiida, măceniţa. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 7, - pomenirea svinţilor mai măcenici Serghie şi Vacho. Aceştea era în dzîlele-mpăratului Maximian. Deci Serghie era primichiri la şcoala ghentililor, iară Vacho secundichilor, iarăşi la aceara şcoală, şi-mvăţaţi şi deprinşi di-nceput credinţa creştinească şi dumnădzăieştile scripturi. Şi fiind clevetiţi la-mpăratul, fură siliţi să margă cu-mpăratul să facă jărtve idolilor. Şi ei nepriimind, îi deşcinsără de brîie şi le pusără depregiur grumadz plăşcile şi-i îmbrăcară în haine muiereşti şi-i scoasără la mijlocul oraşului să-i ocărască. Şi legaţi cu lănţuje, şi trimiţîndu-i la ighemonul Antioh în oraşul Afratisiiul. Şi apropiindu-să, din arătatul svinţilor îngeri să-mplură de bărbăţîie şi de cutedzare, şi de dumnădzăiască puteare. Deci întîi pre Vacho bătură cu vine de bou crude şi, lungind ceasul, deade sufletul în mîna lui Dumnădzău cu aceale pedeapse. Iară svîntul Serghie, dîndu-i strînsoare în multe fealiuri, şi găvozdit, în picioare cu încălţări de her şi silit s-alearge căi lungi, de-aciia băgat în temniţă şi iarăşi găvozdit cu acealea încălţăminte, îi tăiară cinstitul cap şi luă cununa împărăţîii ceriului. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Iulian Preutul şi Chesarie diaconul. { 50v} Împărăţînd Clavdie în Rîm şi omorînd pre maică-sa pentru credinţa cătră Domnul Hristos, de-aciia nu-i mai era nice o milă de creştini. Atuncea fericitul Chesarie sosînd de la Africa la un sat ce să chiamă Tarachini, deaca vădzu spurcatele idoleşti jărtve, le şchiopi şi le oborî de le călcă. Deci îl prinsără şi-l închisără trei dzîle nemîncat şi-l deaderă la antipatul. Şi legîdu-i mînule-ndărăpt, îl trăgea slijitorii naintea carului boiarinului pînă la capiştea lui Apolon. Şi deaca sosîră acolo, făcînd svîntul rugă, îndată cădzu capiştea din rădăcini, fiind înontru şi popa cel mare şi alţi mulţ. Care lucru vădzînd Leontie ipaticul, cădzu la picioarele svîntului şi, credzînd întru Domnul Hristos, să botedză naintea tuturor. Şi venind preutul Iulian, îl priceştiui cu preasvintele taine. Şi-ndată ipaticul să rugă svîntului de feace rugă pentru dînsul cătră Dumnădzău şi-ş deade sufletul în mînule svinţiii sale. Pentru ruga svîntului vădzînd Loxorie boarinul aceaea ce să feace, prinsă pre preutul Iulian şi pre Chesarie diaconul şi-mvăţă de-i băgară în saci şi să-i arunce în mare. Iară svinţii îi dzîsără: "Noi dară, o, Loxorie, ne-aruncăm în mare, iară tu, muşcat de cumplit şearpe, vei da moarte cumplită". Care lucru să şi feace, că, deaca trecură 2 dzîle, el, Loxorie, primblîndu-să pre marginea mării, i s-au colăcit pregiur dînsul un bălaur mare şi, strîngînd şi ucigîndu-l, l-au zămorît. De-aciia sta o prăvirişte miloasă, că dzăcea înflat suflînd. Iară trupurile svinţilor, ieşind din mare cîrmăcite de Dumnădzău, trimişi din videnie oarecarii creştini, Evsevie şi Filix, le luară. Şi trecînd pre-acolo unde dzăcea becisnicul Loxurie, deaca-i vădzu, el să văiera şi să făcea pre sine becisnic, că încă nu-i ieşisă sufletul. Iară fiiul lui, botedzatul Leontie ipaticul, deaca fură astrucate moştiile svinţilor lîngă oraş, au tăiat capetele lor şi i-au aruncat în părău (adecă lui Evsevie şi Filic). Şi-nderiptat de dumnădzăiesc înger cu Art, pretul de cetatea Capuia, şi luă moştiile lui Evsevie şi Filic { 51r} de le astrucă în loc de cinste cu slava Tatălui ş-a Fiiului, şi Duhului svînt. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Polihronie. Acesta s-au născut în eparhiia ce-i dzîc Gamfanit, iară tată-său Vardanie, fiind ţăran, ş-au învăţatu-ş cuconul la carte, că i-au dat poruncă să urmeadze diiacilor. Şi fiindu-le apa departe, au făcut rugă cuconul acesta ş-au ieşit izvor de apă de s-au făcut fîntînă, că era înţălept şi postitoriu cuconul. Şi deaca sosî la vîrstă de stat, s-au împrunat cu ceia ce lucreadză la vii. Şi lucrînd viile alaturea cu alţi lucrători, gusta hrană şi cu apă a treia şi a patra dzî, iară a cui era viia stăpînul, mirîndu-să de-acel lucrătoriu a lui Dumnădzău şi cinstindu-i bunătăţîle, l-au însoţît la oarecît aur şi l-au trimis dzîcînd: "Du-te acasă-ţ şi roagă Dumnădzău pentru mine". Şi i-au opritu-i sapa pentru credinţa care feace multe minuni. Iară el mearsă cu aurul ce avea pre mînule sale şi feace o svîntă besearică, aflîndu-să şi în svîntul săbor ce au făcut în Nichea, fiind citeţ. Şi dobîndi cinste de diiaconie şi de preuţîie. Şi răpăosînd marele Constantin-împărat, îndată-ncepu a ieşi eresa procleatului Arie şi a turbura pre mulţi. Pentr-aceaea ereticii, topindu-să de zavistie aflînd pre svîntul Polihroni dvorbind la svîntul jărtăvnic, săriră de năprasnă şi-l zdrumicară cu sabiile. Şi mestecîndu-l într-una cu dumnădzăiescul sînge şi carne a Domnului Hristos, îl trimisără şi fără voia lor jărtvă svîntului Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Adevăr! Într-această lună, 8, - preacuvioasa maica noastră Pelaghiia. Aceasta svîntă era în dzîlele lui Numerian-împărat den Antiohiia, învăţînd giocurile şi prăviriştile { 51v} şi făcînd curvii cu oamenii oraşului şi strîngînd bogăţîie fără samă de multă dintr-acea rea agonisită. Diciia apucînd învăţătură de la svîntul Nonon episcopul şi pocăindu-să cu fierbite şi botedzîndu-să, lepădă toate şi-mprăştie avearea toată la săraci. Ce să luam pre-amănunt istoriia aceştii svinte Pelaghie. Cumu-ş era vestită de frîmseaţe şi grozăvită la suflet de păcate, că era cu totul cufundată în glodiştea păcatelor, altă grije n-avea, numai a-şi înfrîmşea trupul ş-al împodobi cu scumpe podoabe pentru să poată vîna pe ibohnici să-i tragă la glodiştea păcatelor. Şi mulţi ş-au pierdut avuţîia şi viaţa, şi sufletele ş-au pus după dragostele ei. Avea slujnice şi slugi multe şi îmbla drumurile în vedeare cu nălucire de agiuns, împlînd văzduhul de mirodeniile aromatelor ş-a moscului ce să ungea şi purta cu sine. Iară milostivul Dumnădzău nu ş-au părăsît, nice-i fu greaţă de-atîta spurcată şi necurată, ce ca un născătoriu de mainte lucrurilor viitoare, ştiind ce pocăinţă va să facă mai apoi, au luminat ochii ei a sufletului cu adevara, că într-aceale dzîle strînseasă patriarhul Antiohiei arhiereii cu o treabă şi-ntre dînşii era un episcop foarte îmbunătăţîmat, anume Nonos, minunat şi de potriva îngerilor în viaţa sa şi în sînta scriptură foarte iscusît. Pre acesta rugară pravoslavnicii să facă cazanie de folosul sufletelor. Deci feace cazanie de-mvăţătură afară la besearica sîntului Iulian şi pre toţi îi minună cu-nţălepciunea cuvîntului, cît îţ părea prisne că-l lumina Duhul cel sînt, că trăgea cu dulceaţa cuvintelor sale pre păcătos spre pocăinţă. Într-acela ceas, tecu pre-acolea şi Pelaghiia, şedzînd în cocie şi-mpodobită cumuşi îi era obiceaiul şi împlea vîntul de mirosurile aromatelor. Şi scripiia cu totul de strălucorile pietrilor celor scumpe şi mărgăritarelor ce era-mpodobită. Şi vădzîndu-o aşea fără ruşine, alaţi arhierei şi-ntoarsără obrazele într-altă parte să nu o vadză. Iară fericitul Non, ştiind că şi din ceale-mpotrivă de multe ori să foloseaşte { 52r} neştine şi face roadă, cu chipul cela ce alţîi să porniia spre mîrseiul păcatelor, svinţia sa mai vîrtos să porni spre iboste dumnădzăiască, căutînd curvei ceas mult. Şi suspinînd tare, plînsă cîtva cît ş-au udatu-şi veşmintele de pre sine cu lacrămile, olecăindu-să ca şi cînd ar hi fost podobitura ei osîndă lui. Şi dzîsă cătră ascultătorii cazaniei, nărod ce era strîns: "O, vai şi mişel de noi, de neşte netreabnici, ruşine ne va fi şi mustrare naintea-mfricatului giudeţ pentru curva aceasta, că ea pentru să placă oamenilor cîtă nevoinţă pune de să-mfrîmşadză şi să-mpodobeaşte pentru să dobîndească puţîntea amară dulceaţă a păcatului! Iară noi, nepricepuţîi, şedem cu leane şi nu grijim să ne-mpodobim sufletele să plăcem lui Dumnădzău, ce ne lăsăm cinstea nebăgată în samă şi negrijită. Pentr-acea vom fi de scădeare şi ne vom păgubi de-acea negrăită şi minunată dezmierdăciune a de pururea fericinţă şi ne vom osîndi pentru negîndirea noastră în muncă nesfîrşită. Aceastea şi alte ca aceastea folositoare sufletului pilde spuind acesta svînt arhiereu Nonos obîrşi cuvîntul şi să răşchiră săborul. Şi ducîndu-să la chelie-şi, sîngur la Dumnădzău toată acea dzî feace rugă şi dzîcea aşea cu lacrămi: "Prea înălţate Dumnădzău şi mult milostivule, iartă-mă pre un negîndit şi leaneş că nevoinţa numai a unii dzîle a curvei întreace nevoinţa tuturor ailor a vieţii meale ce împodobăsc sufletul în petreacerea svinţiii tale. Dară ce răspuns îm voi da naintea ta, că ştii ascunsele inemii. O, vai mie, ticălosului, că-i nedostoinicie întru la prea sîntul tău jărtăvnic şi nu mă spodobăsc cu dumnădzăiasca ta voaie. Ce, Doamne, nu mă osîndi la dzua giudeţului, că de toată bunătatea sînt pustiiu şi nice una din poruncile tale n-am păzît!" Aceastea şi mai multe dzîcea svîntul şi le audzîia ucinicul lui şi diacon Iacov, carele i-au scrisu-i şi viaţa. Iară deaca să culcă sîntul şi adormi, să visă slujind sînta liturghie pre obiceaiul sîntului jărtăvnic, iară o porumbiţă împuţîtă şi întinată zbura împregiur dînsul şi-i da { 52v} multă dodeială de putoare. Şi cînd fu la (...) ieşi porumbiţa de stătu afară pînă să obîrşi sînta liturghie. Şi deaca ieşi sîntul din sîntul oltari, veade iarăşi porumbiţa zburînd pregiur dînsul ca şi-ntîi. Deci îşi tinsă mîna de o luă şi o afundă în scăldătoarea sîntei cîrstealniţe, unde botedza oamenii şi să curăţă îndată. Şi ieşind dintr-apă fără leac de putoare, zbură în văzduh atîta de sus, cît nu să vedea. Şi aceasta au fost chip şi ursăciune ce vrea să izbîndească a doa dzî. Deci, cînd fu demineaţă, spusă visul cătră Ioan. Şi deaca mearsă în besearică cu alţi arhierei, îi deade patriarhul evangheliia pentru darul ce avea a Duhului svînt să facă cazanie nărodului. Şi să află şi Pelaghiia la acea svîntă cazanie nu pentru dumnădzăire, că altă dată n-au mai fost, ce numai din învitarea lui Dumnădzău milostiv, carele va tot omul să să spăsască şi la cunoştinţa dereptăţîi să vie. Audzînd dară curva sufleteasca nemuritorie şi giudeţul cel straşnic a lui Dumnădzău, şi binele vieţii de vecie celor buni şi muncile nesfîrşite a celor răi, o, minunea ta, Doamne, s-au umilit aceaea ce era întîi neumilită şi plînsă amar, urîtu-ş-au îndată lucrurile ceale spurcate. Au îndrăgit îndată pre ibohnicul cel adevărat, mirele cel preacurat şi sufletesc. Deci, după otpust au mînat neşte slugi a ei în urma sîntului Nonos să-i afle gazda. De-aciia scrisă cătră sînţia sa de-i trimisă, într-acesta chip scriind: "La sîntul episcop şi ucinic lui Hristos, uciniţa dracului Pelaghiia, luciul fărălegilor, face închinăciunea slujnicească. Audzît-am, sîntul lui Dumnădzău, de un creştin că despuitoriul şi Domnul Hristos n-au venit să cheame pre cei direpţi, ce pre cei păcătoşi la pocăinţă. Şi cum nu-i era greaţă de curve şi de tălhari, şi de vamăşi, ce au petrecut cu dînşii ş-au vorovit acela ce-i de heruvimi nevădzut. Deci de eşti şi tu a unui stăpîn ca acesta slugă şi ucinic, să arăţi şi cu lucrul şi să nu-ţi fie greaţă de o curvă ce-ţ sînt de o naştere şi de-o-mpreună slujnică, ce mă spodobeaşte, rogu-te, { 53r} să-ţ ispoveduiesc păcatele meale ca să-m spăsăsc pentru tine sufletul o curvăreaţă". Aceastea deaca le ceti, preacuviosul să-nspăimă şi nu vru să priimască în voroavă cu dînsă, ce i-au poruncitu-i să margă în besearică, cînd sînt şi alaţi arhierei strînşi, să grăiască cîte-i trebuie. Iară Pelaghiia, deaca audzî, apucă vreamea şi alergă după spăsîtoriul. Cursă la sînta besearică, cade la pămînt ca o altă curvă, udînd picioarele sîntului cu lacrămile, ca ceaea din sînta evanghelie picioarele Domnului Hristos şi grăind aşea cu mare glas: "Hie-ţi milă de o păcătoasă, părinte preacuvioase, asămănîndu-te stăpînului tău! Boteadză-mă şi mă-nderepteadză la pocăinţă, că eu sînt luciul fărălegii şi prăpastea pierdzării, şi sîlţa, şi vînătoarea dracului, c-am fost vină şi prilej a mulţi de mearsără în iad, iară acmu, prin darul lui Dumnădzău, mă pocăiesc de vicleşugurile meale şi întreb pocăinţă ca să nu fiu în veaci de muncă". Această dumnădzăiască schimbătură (premeneală) a direaptei celui de sus deaca vădzură arhiereii să mira de-atitea lacrămi ce vărsa pomenita pururea. Şi părîndu-le bine de spăseniia ei, abiia o feaceră de să sculă. Şi-i dzîsă svîntul Nonos: "Pravila svintei besearici ne poronceaşte să nu botedzăm nice pre o curvă pînă nu va aduce chizeaş să o ia în chizăşie, să nu să mai întoarcă la păcatele-şi ceale dintîi". Iară ea iarăşi cădzu la pămînt şi mai tare plîngea dzîcînd: "După capul svinţiii tale stă sufletul mieu. Să dai samă de dînsul naintea lui Dumnădzău de-i zăbăvi şi nu mi-i botedza mai de sîrg, să mă naşti de iznoavă prin svîntul botedz ca să mă aduci la mirele cel preacurat, la Hristos, mireasă curată şi fără prihană, că mă tem ce de oi zăbăvi cu svîntul botedz să nu mă smintească iarăş împiedecătoriul să mă ducă la aselghiia (curviia) cea dintîi". Audzînd aceastea, proslăvi pre Dumnădzău, vădzînd atîta pocaianie, şi, spovedindu-o, o-ntrebă cumu-i numele. Şi spusă că o cheamă Pelaghiia. Iară nărudul să minuna de mulţîmea frîmseaţelor ei şi de pietrile ceale scumpe şi mărgăritare ce purta şi o chema Mărgărita. Atuncea o botedză în numele svintei troiţe şi i-au pusu-i numele ei cel dintîi şi o priimi din { 53v} svînta scăldătoare o călugăriţă îmbunătăţîmată, anume Romana. Şi făcînd svînta liturghie o preceştui cu svintele taine. Pentr-aceaea toată Antiohiia s-au bucurat depreună şi feaceră praznic cu tot săborul pentru spăseniia sufletului ei. Şi tot omul îi părea a sa bucuriia ei, cum birui pre-mpiedecătoriul, carele, neputînd suferi ruşinea şi înfrîntura sa, s-au prăvălit în chip de om neiubitoriul de om şi s-au arătat în mijlocul tuturor cu mînule puse în cap, zmulgîndu-să şi strigînd asupra svîntului Nonos, cum au făcut strîmbătate de i-au luatu-i putearea. De-aciia fără ruşine s-au apropiiat cătră Pelaghiia şi o feace vîndzătoare şi fără credinţă. Iară ea, făcîndu-şi svînta cruce îl izgoni. Ce iarăşi nu s-au părăsît de obrăzniciia sa de să dusă noaptea într-aşternutul ei de o deşteptă dezmierdîndu-o şi măgulind cătră obiceaiul cel dintîi, giuruindu-i să-i facă multă cinste; iară ea, iarăşi făcîdu-ş svînta cruce, îl stînsă şi spusă Romanei, carea o-mvăţă să nu să teamă nice leac de-acel nepriiatin. Şi preste puţîne dzîle deade iarăşi ş-altă palmă pizmaşului şi rană în inemă, că, luminîndu-să din svîntul botedz cu Duhul svînt, chemă pre o slugă a ei, care era mai înţălept, şi-l învăţă să şadză să-i scrie într-un catastih toată avuţîia: aur, argint, pietri, mărgăritariu, odoară scumpe, haine şi tot ce avea şi să-i aducă izvodul. Şi-l deade la mîna episcopului dzîcînd: "Ia-le acestea, sînte părinte, şi le-mparţ cui ţi-i voia, că mie mi-i destul avearea mirelui mieu, lui Hristos despuitoriul". Iară Nonos, chemînd deregătoriul şi vistearnicul besearicii şi-i dzîsă: "Iacă, te giur cu Dumnădzău şi ţî le dau pre mînă toate aceastea, şi nemică să nu opreşti besearicii, ce să le-mparţi toate la săraci şi văduve, şi la mişei, ca să să-mparţe bine acealea ce s-au strîns rău". Şi aşea feace, iară fericita Pelaghiia iertă robii şi roabele şi le dărui şi aveare ca o de om-iubitoare şi-i învăţă să să grijască de spăseniia sufletului să să izbăvască cu mila despuitoriului Hristos de muncile de veaci, precum şi de la dînsă să mîntuiră { 54r} de cătră şerbie. Iară din dzua ce s-au botedzat pîine n-au mai mîncat nice leac fericita dintr-avearea ei, căce era rău agonisită. Ce o hrăniia Romana aceale puţîne dzîle cît au lăcuit la dînsă. Şi-ntr-o noapte de sînta duminecă, s-au dezbrăcat din hainele ceale femeieşti şi s-au îmbrăcat într-o rasă de păr rea şi s-au dus la Ierusalim, nespuind nemică nimăruia, nice duhovnicului, nice nănaşe-sa, Romanei, carea să bociia şi o plîngea, neştiind ce s-au făcut. Iară sîntul Nonos cunoştea din putearea lui Dumnădzău şi mîngîind îi dzîsă să nu-ş facă inemă amară, că Pelaghiia partea cea bună ş-au ales, ca şi Mariia, sora lui Lazar, carea nu s-a lua de la dînsă. Deci aşea rămasă Pelaghiia în muntele Eleonului trei ai închisă într-o chilie şi necunoscută în port bărbătesc, nevoindu-să şi făcînd bunătăţi ca aceastea şi luptări asupra dimonului cu osîrdiia ei, carea sîngur Dumnădzău le ştie, ştiutoriul tainelor. Iară sîntul diacon Iacov ce-l pomenim deneaurea cu dor şi dragoste dumnădzăiască pornit mearsă la-nchinăciune cătră svîntul mormînt, luînd blagoslovlenie de la svîntul Nonos, carele-i dzîsă; "Să mergi, hiiul mieu, cu sănătăte şi deaca te vei primbla pre la sîntele locuri, să-ntrebi şi pentru un evnuh, anume Pelaghie, călugăr îmbunătăţîmat, că-ţ vei lua de la dînsul multă polzuinţă, că iaste priiatin foarte drag Domnului nostru Hristos. Iară Iacov, nepricepîndu-să nice leac că-i dzîce pentru fericita Pelaghiia şi, deaca-mblă svintele locuri, întrebă şi de Pelaghie călugărul şi i-l spusără că-i în muntele Eleonului. Deci mearsă şi bătu la uşe. Ieşi svînta îmbrăcată bărbăteaşte şi-l cunoscu, iară el nu o cunoscu, că era uscată şi fîrşită de post, ochii adîncaţi şi numai oasele şi piialea, de arăta vedeare umilită, şi-l întrebă au doară-i diaconul lui Nonos episcopul şi ucenic. Iară el dzîsă: "Aşea-i". Iară svînta dzîsă: "Adevărat apostolul lui Dumnădzău iaste acela om şi să-i dzîci să roage Dumnădzău să mă iarte de fărălegile meale". Şi deaca dzîsă aşea, închisă uşea şi cînta cîntările peasnelor pre rînd. Iară Iiacov într-acel cescuţ luă multă { 54v} groază, învăţîndu-să măsura cuvîntului, că să cade tot omul să grăiască puţîne cu călugăriţă. Şi deaca ieşi de-acolo, mearsă pre la chiliile altor părinţi, carii toţi lăuda foarte pre Pelaghie scopeţul ca foarte îmbunătăţîmat şi sînt om. Şi preste puţîne dzîle s-au audzît preste tot schitul că s-au răpăosat Pelaghie cătră Domnul; şi să adunară de la Ierusalim şi de la Ierihon, şi din toate hotarăle cu multă smerenie dumnădzăiască să astroace sîntele ei moştii. Şi vrînd să o miruiască cumu-i obicina, cunoscură c-au fost femeaie. Şi minunîndu-să slăviră pre Dumnădzău toţi, unde o au întărit a să bate şi a birui pre luptătoriul cu totul. Această veaste au ieşit tutinderea şi să-ndesa care de care va-ncăpea mai nainte să-i sărute sîntele moştii şi să o cinstească. Şi aşea o rădicară în năsălie oameni de cinste şi svinţi, petrecînd gloate cu feclii aprinse, cu tămîi şi cu cîntări. Şi o astrucară cum se cade. Într-aceastaş dzî - altă svîntă Pelaghiia ficioară. Aceasta svîntă era din Antiohiia Siriei, de rudă mare şi slăvită. Şi oblicind domnul scaunului că-i creştină trimisă să o prindză. Şi deaca mearsără slujitorii şi-i încungiurară casa vrînd să o răpască, iar sînta, prindzînd veaste, li să rugă să o-ngăduiască puţîntel. Şi ei ascultînd, stătu sînta ficioară la rugă cu mîni tinse şi ochii cătră Dumnădzău şi să rugă mult ceas să nu o lase sînţia sa să o ia şi să o apuce slujitorii cei domneşti, ce să se suie la sînţia sa ca o jărtvă sînţită şi fără prihană. Şi aşea cum se cade să-mbrăcă ca de moarte şi să culcă de răpăosă, dîndu-şi sufletul în mînule lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - sînta măceniţă Pelaghiia. Aceasta svîntă măceniţă Pelaghiia era în dzîlele lui Dioclitian-împărat din oraşul Tarsului Chilichie. Şi botedzînd pre mulţi Lin episcopul, vădzu sînta în vis şeruitura chipului episcopului cum o ruga şi o-mbiia cătră sîntul botedz. Şi luîndu-ş voie de la maică-sa anume { 55r} să margă pînă la mamcă-sa, mearsă la episcopul şi să botedză şi veşmintele ei ceale scumpe cu podoabe le deade de le-mpărţî episcopul la săraci. De-aciia mearsă la mamcă-sa şi nu o priimi, apoi mearsă şi la maică-sa şi nice ea nu o priimi vădzîndu-o îmbrăcată smerită. Şi făcîndu-şi maică-sa voia rea, spusă fiiului lui Dioclitian, ce-i era logodnic, iară el de voia rea să umurî sîngur pre sine. Şi mîniindu-să Dioclitian, o prinsă şi o băgă într-un bou de aramă înfocat. Şi aşea svînta ficioară şi măceniţă ş-au împlut nevoinţa dobîndind logodnă cu-mpăratul ceresc, în veaci nuntind în bucuriia Domnului Hristos. Într-aceastaş dzî - sînta Tansiia ce fusease curvă. Aceasta de mică fusease măiestrie drăcească luînd de la maică-sa începătură şi vînată spre pocăinţă de sîntul Pafnutie Sidoneanul. Şi luînd întreagă credinţă că iaste pocăinţă, împărţî toată avuţîia ce avea săracilor samă de patru sute de litre şi să-nchisă într-o chilie, plîngînd şi suspinînd din toată inema dzîcea: "Doamne, cela ce m-ai zidit, miluiaşte-mă!", Într-aceasta trăind trei ai şi ieşind de-acolo cu porunca părintelui. Deaca trecură 15 dzîle s-au răpăosat întru Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî - sîntul (...) măcenic Artemon. Acesta era în dzîlele-mpăratului Dioclitian, preut la besearica de Laodichiia, bătrîn şi avînd înflorite cărunteaţele. Şi întrînd cu Sisinie episcopul în capiştea idolilor au stricat idolul lui Apolon, aşijdere şi trupul cel cioplit a lui Asclipie, şi umorî şi zmeii ce era acolo, carii povestesc că era 20 de coţi de groş şi 80 de coţi de lungi. Pentr-aceasta fu prins şi fu croit şi zdrumicat şi fript pre grătariu şi ieşi sănătos şi fără nice o betejie. Şi aceaste îi făcea acei ticăiţi săvai că-i urma un cerb de-i mustra cu grai omenesc pentru încremenirea inemii lor şi neomeniia. Iară svîntul, ieşind o fîntînă unde sta, botedză pre aceia carii sta pre-acolea tîmplaţi şi răpăosă întru Domnul. { 55v} Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 9, - svîntul apostol Iiacov a lui Alfeu. Acesta era frate lui Matei evanghelistul şi mitariul, carele mărgînd la propoveadanie ars de dumnădzăiască rîhnă, au stricat toate capiştile idolilor, tămăduind neputinţe şi izgonind duhuri necurate, pentru care lucru şi mulţămea limbilor l-au numitu-l sămînţă dumnădzăiască. Deci currînd preste toată lumea ca un priiatin a lui Hristos, căruia i-au închipuit şi patima, şi moartea, s-au răstignit ş-au datu-ş sufletul în mînule Domnului Hristos. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Andronic şi Atanasiia, femeaia lui. Acesta svîntul Andronic era din Antiohiia cea mare, zlătariu de meşterşug, şi plin de fapte bune, şi bogat. Şi s-au însurat de-au luat pre Atanasiia, carea şi ea era curată şi cu frica lui Dumnădzău, cu carea vorovindu-să făcură avearea şi agonesita lor în trei părţi: una o-mpărţîră la mişei şi săraci, alta o-mprumuta cui vrea ceare la dînşii şi nu-ş mai întorcea, iară a treia parte era de hrană şi de meşterşug. Feaceră şi 2 cuconi, făt şi fată. Şi de-aciia nu să mai culcară amîndoi, ce petrecînd în curăţîie, să zăbăviia la rugă şi la slujbele mişeilor şi bolnavilor. Şi trecînd 12 ai în petreacerea lor, cînd era să să bucure de cuconaşii lor sosînd cătră vîrstă, să sculară de muriră amîndoi cuconii. Iară fericitul Andronic arătîndu-să nemîhnit de tîmplarea cuconaşilor, pomenind acel fericit glas a svîntului Iov, adecă Dumnădzău au dat, Dumnădzău au luat şi altele. Iară soţîoara lui, Atanasiia, avea nemîngîiată jeale. Şi fiind îngropaţi cuconii ei în besearica svîntului măcenic Iulian nu mai ieşiia de-acolo, dzîcînd să moară şi ea şi să mă-ngrop { 56r} cu cuconii miei. Şi luînd patriarhul pre Andronic la patriarhie să-l mîngîie, femeaia nu vru să iasă de la mormîntul cuconilor, ce masă acolo bocind şi bătîndu-să cu jeale. Iară cînd fu pe la miadză-noapte, i să arătă svîntul măcenic Iulian în chip de călugăr şi- dzîsă : "Ce ţi-i, nevastă, a ce, nu laş să odihnească carii sînt aicea?", iară ea răspunsă şi dzîsă: "Nu bănui dumneata asupra şearbei tale, că mare doru mi-i, c-am avut numai doi cuconi şi i-am îngropat astădz pre-amîndoi". Iară svîntul îi dzîsă: "Nu plînge pentru dînşii. Iacă-ţ dzîc, o, nevastă, că precum firea omenească ceare de mîncat că nu-i putinţă fără mîncare, aşea şi cuconii cer la Domnul Hristos binele cel viitoriu nepărăsît, dzîcînd: Doamne, cela ce eşti dirept giudeţ, pentru ceaea ce ne-am scăpat de peminteşti, nu lăsa de ceale cereşti să ne scăpăm". Iară ea, deaca audzî, să umili şi schimbă plînsul în bucurie şi dzîsă: "Dară deaca sînt cuconii miei în ceri, eu ce mai plîng?" Şi să-ntoarsă să cearce acel părinte ce grăi cu dînsă şi-l căotă prin toată svînta besearică, şi nu-l află. Şi dzîsă portariului: "Unde-i părintele ce-au întrat mai acmu?". Şi-i dzîsă portariul: "Tu vedzi că-s uşile încuiate şi-ntrebi: unde-i?". Şi pricepu portariul c-au vădzut videnie. Iară ea, luînd frică, să dusă acasă şi spusă bărbatului-ş ce-au vădzut şi să rugă să o ducă la o mănăstire, iară el încă avînd acelaş gînd ca şi dînsa şi să-mvoiră şi-mpărţîră dintr-avearea lor la mişei şi răscumpărară robi şi robii săi pre toţi iertară ce avea cumpăraţi. Şi alaltă aveare au dat pre mîna socrului să facă bolniţe de mişei şi ospătării de călugări. Iară Andronic, luînd cu sine oarece de cale cu femeaia sa şi ieşiră noapea din oraş. Iară fericita Atanasiia, prăvind de departe casele sale, căotă spre ceriu şi dzîsă: "Doamne Dumnădzău, ce-ai dzîs lui Avraam şi Sarei: Ieşi din ţara ta şi din ruda ta şi vino în ţara ce-ţ voi arăta, însuţi ş-acmu înderepteadză-ne în frica ta. Iată că ne-am lăsat casa deşchisă pentru numele sînţiii tale. Nu ne-nchide uşea-mpărăţîiei tale"; şi plînsără amîndoi şi purceasără. Şi sosînd la locurile sînte, să-nchinară şi voroviră { 56v} cu sînţi părinţi, cu mulţi. Şi-ntorcîndu-să mearsără la ava Daniil de-l rugară să bage pre Atanasiia în mănăstire de femei. Şi o trimisără în mănăstirea venisiotelor, iară Andronic luă sîntul îngeresc cin de la acest părinte, ava Daniil, şi petrecu la dînsul 12 ai. De-aciia să cerşu cu blagoslovenie să margă la sîntele locuri să să-nchine. Şi îmblînd sîntul Andronic în Eghipet, şedzu supt umbra unui copaci să să stîmpere de herbinteală şi adecă cu tocmala lui Dumnădzău soseaşte şi femeaia lui, că mergea şi ea cu acelaş gînd spre sîntele locuri cu chip bărbătesc. Şi privindu-să, ea îl cunoscu, iară el nu o cunoscu pre dînsă, că-i era veştedzîtă faţa şi frîmseaţea ei topită de multă nevoinţă şi-ţ părea că-i un sărăcin (arap) ponegrită. Şi-l întrebă: "Unde mergi, părinte?" Iară Andronic îi dzîsă: "La locurile svinte". Ea dzîsă: "Eu încă mărg într-acolea". Şi-i dzîsă: "Blămaţi dară depreună". Ea răspunsă: "Cum va fi porunca svinţiii tale, ce numai ca şi cînd n-am hi, aşea să meargem, tăcînd". Andronic dzîsă: "Bine ar hi". Şi dzîsă: "Sameni a fi ucinic lui ava Daniil". El dzîsă: "Aşea iaste". "Dară nu te chiamă Andronic?". El feace: "Aşea mă chiamă". Şi-i dzîsă: "Ruga svîntului să ne fie-ntr-agiutoriu în cale". Şi dzîsă Andronic: "Amin". Şi-mblară amîndoi în soţîie, tăcînd mălcom. Şi-nchinîndu-să pre la toate locurile svinte, să-ntoarsără tăcînd în Alexandriia. Şi dzîsă ava Atanasie (că aşea ş-au pusu-ş numele) cătră Andronic: "Vrea-vei să petreacem amîndoi într-o chilte?". Andronic dzîsă: "Bine ar fi, ce voi să mărg înti să iau blagoslovenie de la stareţul. Şi-i dzîsă: "Pasă dară şi te voi aştepta la octochedecaton şi, di-i rămînea cu mine să petreci în tăceare, tu vino, iară de ni-i vrea în tăceare, cum am fost pre cale, tu nu veni". Iară Andronic, deaca mearsă la stareţul, spusă de lucrul ce-au vorovit cu acel părinte şi stareţul i-au dzîsu-i să margă. Şi-i dzîsă: "Să-ţ fie dragă tăcearea şi să petreci cu acel frate că-i călugăr cumsăcade". Şi vîrtejindu-să, trăiră amîndoi, Andronic şi Atanasie. Şi multe ori mergea părintele ava Daniil de-i cerca cu învăţătura şi cu poveşti svinte şi de folos. Iară cînd fu dănăoară ce venisă de-i cercetă { 57r} şi purceasă de la dînşii blagoslovindu-i; alergă ava Andronic şi-l agiunsă şi-i dzîsă: "Ava Atanasie va să răpaose cătră Domnul". Şi-ntorcîndu-să părintele Daniil de pre cale, află pre ava Atanasie trăgînd de moarte şi-nherbîntat şi-ncepu a plînge. Şi-i dzîsă stareţul: "În loc ce te-ai bucura că mergi să te-aduni cu Dumnădzău, tu plîngi", iară ea dzîsă: "Nu plîng de altă, numai pentru ava Andronic, ce mă rog, deaca me-i îngropa, să cauţi la căpătîiul mieu o scrisoare şi să o citeşti şi să o dai la ava Andronic". Şi făcînd rugă, să priceştui şi adomi întru Domnul. Şi cînd fu la-mfăşat, adecă-i femeaie, şi să audzî preste toată lavra, şi trimisă stareţul, deade ştire preste tot schitul şi la fraţ ce lăcuia înlontrul pustiei. Şi veniră toate lavrele Alexandriei şi să strînsă toată ţara şi schiteanii cei cu portul alb, că aşea-i obicina la schit. Şi adusără afară la-ngropare cinstitele moştii Atanasiei, slăvind pre Dumnădzău care deade atîta răbdare a femeaie. Şi rămasă stareţul să facă pamintea a şeaptea dzî fericitei Atanasiei. Şi apoi vrea să ia cu sine pre ava Andronic, iară el nu vru, ce dzîsă: "Mi-i voia să moriu cu doamna mea". Şi iarăşi luîndu-ş dzua bună stareţul purceasă; şi cînd fu pre cale l-agiunsă veaste curund să să-ntoarcă că ava Andronic trage de moarte. Şi iarăşi repedzî părintele la schit dzîcînd: "Veniţ de suiţi, că ava Andronic ia urma lui fratele Atanasie". Iară ei să suiră şi-l aflară încă viu şi blagoslovindu-i adormi întru Domnul. Şi fu voroavă între octodecatul şi schiteanilor pentru moştiile lui, care de-aceale 2 părţi să-l ia. Şi abiia i-au potolit stareţul de lăsară de-l îngropară cu nevoitoarea lui ce s-au nevoit depreună cu dînsul, cu Atanasiia. Şi aşea lăsară pricea, slăvind pre Dumnădzău întru totul. Amin. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Popliia. Aceasta aflîndu-să în dzîlele lui Iulian măritată şi făcînd un cucon, roadă svîntă, pre Ioan, preutul lui Dumnădzău, carele de multe ori au fost socotitori la svînta besearică şi pururea să feriia de igumenie pentru multă smerenie. Mai apoi, pentr-a lui bună viaţă { 57v} în Hristos fu diacon la besearica Antiohiei ş-au egumenit un an a svinte feate. Şi mărgînd atuncea Iulian la Antiohiia şi avînd multă nesporinţă, şi silind pre toţi să facă jărtvă dracilor, atunce această svîntă stariţă, fiind de faţă prestîpnicul Iulian, începu a cînta în glasul mare cu svintele feate idolii păgînilor, aur şi argint, lucruri de mînă, omeneşti. Pentr-aceasta tîrîită fu, bătută vîrtos preste obraz atîta cît s-au roşit pămîntul de svîntul ei sînge. Şi trăi după-ntoarcerea lui Iulian încă un an; şi cu pace cătră Domnul purceasă. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Petr. Acesta fericit părinte era în dzîlele lui Teofan-împărat din eparhiia galatilor, naştere lui Teofil şi Evdochiei, de-a hirea de frîseaţe şi de stat, şi de vîrtute, carele pentr-aceaea fu pus hatman şi încins de-mpăratul. Şi luminînd cu slujba oştii puţînea vreame lăsă nebăgat în samă tot lucrul lumăsc şi întră în viaţă călugărească tundzîndu-ş părul de oarecare părinte în mănăstirea lui Dafneon. Şi fu numit Petr în loc ce-l chema Leon. De-aciia mearsă la Olimb (un munte), de-aciia la svintele locuri, de-aciia în Laodichiia şi în Ataliia. Şi răbdînd toată truda drumului şi mîniia cea necertată a ismailteanilor, mearsă iarăş la Olimb. Şi oblicindu-să la-mpăraţîi naltul vieţii ş-a bunătăţîi lui, l-au plecatu-l împăratul Vasilie de-au mărs la mănăstirea lui (...) Foca, întru carea nevoindu-să foarte dumnădzăiaşte cu pace sufletul său lui Dumnădzău au dat. Într-aceastaş dzî - preacuvios părintele nostru Doroftei, episcopul Tirului. Doroftei, pururea pomenitul, au fost episcopul Tirului, carele ştiind toată istoriia svintei scripturi şi îmbla fugind pentru goana ce era asupra creştinilor, iară mai apoi, după moartea lui Dioclitian şi a lui Lichinie, mearsă iarăş la Tir şi păscu besearica lui Dumnădzău pînă la vreamea prestîpnicului Iulian şi de vreame că întîi { 58r} acela Iulian nu umorîia în vedeare pre nime, ce-ntr-ascuns umorîia pre creştini cu mijlocul boiarilor săi. În vremile păgînăţîii lui, audzîndu-l svîntul Doroftei, să dusă de la Tir şi mearsă la Trachiia, ce nice acolo nu scăpă de idoloslujiteli, că prindzîndu-să de boiarii lui Iulian şi răbdînd multe munci, bătrîn fiind, ca 107 de ai. Şi într-acealea munci ş-au dat sufletul în mînule lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea direptului Avraam ş-a lui Lot, nepotului său de frate. Stih Lui Avraam i-au datu-i Dumnădzău pre lume Şi-n ceriu de să slăveaşte cinstitul lui nume. Şi Lot încă să veade pentr-a lui ticală C-au pus supt nevoinţă multă osteneală. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Amen. Într-această lună, 10, - svinţii măcenici Evlampie şi Evlampiia. Aceştea svinţi măcenici era în dzîlele lui Maximian-împărat la Nicomidiia. Fiind ighemon Maxim, s-ascundea mulţi creştini în munte, carii mînară pre svîntul Evlambie în oraş să cumpere pîine; iară svinţia sa, mărgînd şi vădzînd cărţi împărăteşti ce sta cu poruncile orînduialelor şi citindu-le, fu prins de slujitorii idoleşti. Şi-ntrebat de-mpăratul, să mărturisi creştin. Şi băgîndu-l în capiştea idolească să jărtvască, dzîsă lui Mars să cadză, şi cădzu de să sfărîmă. Deci, puindu-l la munci şi chinuindu-l, veni Evlampiia, soru-sa, la mijloc şi să rugă frăţîne-său să facă rugă pentru dînsă să iasă şi ea să stea la mărturie cu dînsul. Deci puindu-i pre-amîndoi într-o căldare şi herbîndu-i şi nemică putîndu-le strica, credzură doauă sute de oameni; şi li să tăiară capetele tuturor împreună cu dînşii. Într-aceastaş dzî - svinţii 200 de măcenici cei tăiaţi împreună cu svîntul Evlapie şi Evlampiia. { 58v} Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Vasian. Acesta svînt părintele nostru Vasian era de la Anatol, din Siriia, în dzîlele blagocestivului împărat Marchian au venit în Ţarigrad şi atîta au străluminat în bunătăţi şi în minuni, cît împăratul zidi o sîntă besearică în numele lui, carea să află şi pînă astădzi şi s-au înmulţît ucinicii lui pînă în trei sute, din carii era şi preacuvioasa Matrona. Şi trăind aşea şi aducînd pre mulţi cătră Dumnădzău şi tămăduind boale şi minuni multe făcînd, în bătrîneaţe adînce cătră Domnul s-au mutat. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Fteofil ispoveadnicul. Acesta fericit părintele nostru Teofil născut trei stadii naintea oraşului lui Tiverie din părinţi blagocestivi şi creştini născut. Şi cînd fu de trei ai, să prenăscu luînd svîntul botedz. Şi luîndu-l părinţii, mearsără la muntele Solontion. Şi aflînd pre cuviosul nostru părinte Stefan şi luînd de la dînsul blagoslovenie, să dusără acasă-ş. Deci, de-atunce nevoia cuconul de-mvăţa svînta carte. Şi sosînd la 13 ai, alergă iarăş la preacuviosul Stefan, carele vădzîndu-l, îi dzîsă: "Ce-ai venit la noi, fiiule?" Iară cuconul răspunsă: "M-ai chematu-m-ai, părinte, şi mi-am lăsat părinţii ş-am venit la tine". Dzîsă svîntul: "Dară cînd, fiiule, te-am chemat şi cum ţ-am dzîs?". Iară cuconul feace: "Lucrînd eu în ţarină, mi-ai dzîs: Fiiule Teofile, depărtaşi-te de la Dumnădzău carele dzîce: Rădică crucea ta şi urmadză mie. Dintr-aceastea cuvinte rănit într-inemă ţ-am venit pre urmă pînă la uşe. Şi aflînd uşea încuiată, ai fugit din ochii miei şi rămaş însumi. Şi-m pare, părinte svinte, precum voroava ta pre graiu îm dă a-nţăleage n-ai fost tu cela ce m-au chemat. Ce totuş mă rog nu te-ntoarce de şerbul tău ce cerc spăsenie". Iară preacuviosul, mulţămind lui Dumnădzău, luă cuconul la sine, grijindu-l şi deprindzîndu-l cu cinul călugăriei. Şi deaca trecură trei ai, chemă preacuviosul pre egumenul lavrei i-au datu-i { 59r} cuconul pre mînă. Şi egumenul, tundzînd, l-au călugărit în mănăstire. Iară părinţii lui nu părăsîia întrebînd pretuntinderea nevoind să-l găsască. Apoi, trecînd cîţva ai, oblicind poveastea cuconului, mearsără la egumenul rugîndu-l cu patimă (scîrbă) să le spuie cuconul. Iară egumenul întîi mîhnindu-să nu vrea, iară apoi vădzîndu-i într-atîta jeale şi greime-n voia rea şi fără voie li l-au arătat. Deaca-l vădzură părinţii în cin aşea, porniră lacrăme mestecaţi cu bucurie. Ce nu-l strîngea, ce nu-l săruta, ce nu grăind şi ce nu făcînd într-atîta cît şi cealea ce n-au suflet atunce vrea face voie bună. Şi aşea oarecîte dzîle petrecură cu fiiul lor şi cunoscînd darul lui Dumnădzău ce era într-însul începură a adeveri pre egumenul cu giurămînt, că întorcîndu-să acasă are vrea să-ş aibă cu sine cuconul, să-i facă o svîntă mănăstire în cheltuiala lor, precum de demult doriia. Şi de vreame că stătu, îndemnă acmu numai să să apuce de lucru. Şi apărînd egumenul şi lăsînd sfatul pre sama săborului deaderă giudeţ cu toţîi să scoaţă de la Dumnădzău răspuns. Şi pusără rugă cu post trei dzîle nepărăsît. Şi obîrşind "O, minunate ţî-s lucrurile, Doamne", să audzî glas den besearică de sus limpede şi-ncheiat graiu poruncind să slobodzască cuconul. Deci luîndu-l părinţii şi cu unii fraţi din mănăstire să-ntoarsără voioş acasă. Şi curund gătind mănăstirea, lăcuia svîntul Teofil într-însă săhăstreaşte cîţva ai. Iară de vreame ce a tuturor pizmaşul n-are odihnă, întrînd înfieratecul împărat Leont Iconoboreţul feace pre svîntul de veni naintea lui şi mărturisind închinăciunea svintelor icoane învăţă să-l bată cu vine de bou. De-aciia să-i leage mînule îndărăpt şi să-l aducă la drumul ce mearge la Nichea. Şi Stîlpnicul Longhin să să-ntindză gios şi să ardză svintele icoane în capul lui ce i s-au aflat. Iară svîntul, sosînd la Nichea, astătu la giudeţ. Şi atunce neputînd răbda păgînul îndrăznirea şi probrăzala svîntului Teofil, învăţă să-l răstignească în cruciş la doi stîlpi şi să-i pozderiiască trupul cu vine uscate de bou. Şi vădzîndu-i sîngele curînd ca izvorul de { 59v} roşiia pămîntul, să sculă den scaunu-ş de bătea sîngur cu sine mult ceas pre svîntul preste svîntul obraz. De-aciia îmvăţă de-l încălţară în tăpălage de her înfocate şi-l siliră s-alearge naintea lui. Atunce boiarinul ipatic, umilindu-să de bunătatea svîntului, dzîsă: "Oare numai tu, Teofile, şi cu de-ai tăi v-aflaţi fără minte cu-nchinăciunea icoanelor, au împăratul şi cu ai de noi ce sîntem vederoş şi domnim?". Iară svîntul dzîsă: "Deaca ţi-i voia, iani să căutăm din svintele scripturi aceasta cercătură, că te ştiu că bine ştii şi de mi-i cu socoteală voi părăsî închinăciunea svintelor icoane, iară de ti-i îmvince, tu să le cinsteşti". Boiarinul dzîsă: "Fără-ndoit aşea să fie". Atunce svîntul să-mvoieşte şi-ncepu a vorovi şi a să-ntreba pentru cinstea şi shesiin (asămănarea sau cuviinţa) svintelor icoane şi-nvincit fiind boiarinul dzîsă: "Cinstite stareţule, eu voiu pune nevoinţă să-nduplec pre-mpăratul într-aceasta cunoaştere de voi putea, iar tu, luînd voie de la mine, pasă-ţ la chilie". Iar sîntul să mîhni, căce nu ş-au obîrşit drumul alergăturii de măcenicie. Însă avînd ranele era voios şi-ntorcînd la svînta mănăstire, deade mare bucurie fraţîlor şi priiatinilor şi rudelor şi tuturor megiiaşilor. Şi trecînd puţintea vreame de la-ntrosul nevoinţii sale la mănăstire, cunoscînd pururea pomenitul mutatul său de la ceaste peminteşti spre ceale cereşti şi tocmind trebile mănăstirii bine şi blagoslovind pre toţi purceasă cătră Domnul ce ş-au dorit, căruia-i slava în veaci, amin. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 11 - svîntul apostol Filip,. unul din cei şeapte diaconi. Acesta trăgîndu-să din Chesariia Palestinii şi-nsurîndu-să, feace 4 feate prorociţe. Pre-acesta pomeneaşte dumnădzăiescul evanghelist Luca în deaniile apostolilor şi să feace de la apostoli diacon la treabele svinţilor depreună cu Stefan şi alalţi. Acesta au învăţat Samariia { 60r} ş-au botedzat pre Simon vîlhovnicul ce să făcea a fi credincios. Şi apucat de îngerul aflînd pre etiopul cel scopit, învăţîndu-l, l-au botedzat. De-acii adus de svîntul înger pre sus în Azot şi au luminatu-o ş-aceasta cetate cu cuvîntul său. Apoi mearsă în Trala ce-i preste Asiia; făcînd minuni şi zidind svinte besearici, cătră Domnul mearsă. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Zinoida şi Filonila, surori bune. Aceaste svinte măceniţe Zinoida şi Filonila era surori bune de la Tarsul Chilichiei, veare lui apostol Pavel svîntului. Şi lăsînd moşiia lor şi lepădînd avearea şi fiinţa lor, făcîndu-să că îmblă după meşterşugul doftorielor cu adeverinţa pliniră lucru apostolesc. Şi veniia în oraşul Dimitriada şi-ntrînd înontrul unii peştere şi petrecea acolo viaţa lor, în care loc Zinoida, tămăduind toate boale şi toate slăbiciunile, cătră Dumnădzău mearsă. Iară Filonila, dîndu-să în lungi posturi şi privegheri, cu rugă făcea multe minuni şi covîrşind cu nevoinţa slujba firii s-au mutat cătră viaţa cea stătătoare. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru şi ispoveadnicul Teofan, fratele svîntului Teodor Scrisului, aceştea fiind din părinţ blagocestivi ce lăcuia în Palestina şi avea grijea şi slujba pregiur oaspeţi. Cu nevoinţa părinţilor săi învăţară toată filosofiia cea svîntă şi cea elinească şi se feaceră călugări. De-aciia să hirotoniră şi să feaceră preuţi. Şi turburîndu-să spurcatul (necredinciosul) Teofil-împărat asupra svintelor icoane şi oprindu-le de la-nchinăciune, şi fură trimişi aceşt prea-nţălepţi de la patriarhul Ierusalimului la-mpăratul Teofil Iconoboreţul cu aspru, carii stînd naintea lui de faţă îl înfruntară ca pre un luptătoriu împrotiva lui Dumnădzău. Şi pre-amîndoi i-au închisu-i în temniţă multă vreame. De-aciia adusă la sine pre fericitul Teodor din temniţă şi bătîndu-l cumplit şi scriindu-i (înherîndu-i) { 60v} în obraz stihuri iamviceşti (...). De-aceastea stihuri i-au înherat preste obrazul svinţiii sale şi iarăşi l-au aruncat în temniţă. Iară pre svîntul Teofan, păţîndu-l de-a tocma, l-au trimis în Tesalonic la-nchisoare, carele apoi după moartea zlocestivului Teofil, chemat fiind de Mihail şi maică-sa, svînta Teodora-mpărăteasa, de la urgisie, fu pus mitropolit scaunului de Nichea de svîntul patriarh Metodie, răsîpind eresele luptătorilor creştineşti în dzîlele acestor blagocestivi împăraţi. Şi-aşea cum iubeaşte Dumnădzău besearica şi turma îndereptînd, au purces dintr-această viaţă cătră cea veacinică. Într-aceastaş dzî - svinţii patriaşi de Ţarigrad Nectarie, Arsachie şi Sisinie. Stihuri: Nectarie-i veasel de-a ta băutură, Nu de cea de basne, ce de-a ta făptură. În bişug de saţîu beau cu disfătare Arsachie, Sisinii fără de-ncetare. Tustrei aceştea troiţă, tine svîntă, Te spun preste lume Domn fără de smîntă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Duminecă după 11 a ceştii lune facem pomenire svinţilor şi fericiţilor părinţii noştri în Nichea al doile rînd ce să adunară în dzîlele lui Constantin şi Irina, maică-sa, blagocestivii împărăţ asupra ereticilor carii cu rea credinţă şi cu rea învăţătură şi nesocotit ocărîră svînta şi adevărata lui Dumnădzău besearică, făcîndu-o idoliţă, şi svintele icoane clevetind şi supărînd podoaba şi cinstea svintei besearici. Acesta svînt şi din toată lumea adunat săbor al şeaptele ce s-au făcut în Nichea, unde s-au făcut şi întîi, acmu s-au strîns în dzîlele lui Constantin şi Irina, maică-sa, şi Adrian, papa de Rîm, şi Tarasie de Ţarigrad, şi Politian de Alexandriia, şi Teodorit de Antiohiia, { 61r} şi Iliia de Ierusalim, patriarşii ce-s cinci a toată lumea. Şi era svinţi părinţi cei din toată lumea, capete, adecă arhierei ţărîlor lumii trei sute şeasedzăci şi cinci ce să strînsără asupra iconoboreţîlor şi anatematisiră toate ereasele, anume cu scrisoare, şi pre toţ ceia ce sînt căpătenii ereselor, de-aciia şi pre toţi iconoboreţii. Scosără şi tipăriră cu scrisoare cum ceia ce nu să închină la svintele icoane şi nu le cinstesc, unii ca aceia sînt streinaţi de la pravoslavnica credinţă, că cinstea svintei icoane mearge la obrazul cel dintîi şi cela ce să-nchină şi cinsteaşte svînta icoană să-nchină şi cinsteaşte pre cela ce-i scris statul lui într-însă. Şi aşea orînduind şi-ntărind pravoslavnica credinţă, purceasără şi să dusără cineşi în ţara sa la svintele-ş scaune. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 12, - svinţii măcenici Prov, Tarah şi Andronic. Aceştea era în dzîlele domniei lui Dioclitian şi a lui ighemon Flavian. Deci Tarah era bătrîn de vîrstă, rîmlean de rudă, slujitoriu de oaste de nărocul său, iară Prov de la Sida Pamfiliei, iară Andronic din Efes. Deci Tarah fu zdrobite fălcile şi grumadzîi şi arse mînule, şi spîndzurat sus într-un lemn şi băgat într-un cuptoriu strîmt şi oţăt turnat în nas şi cu jiveale înfocate, potricălit ţîţele şi tăiat urechile, şi belit piialea capului şi dat herilor să-l mănînce. Şi mai de toate muncile aceastea, fu tăiat mici bucăţeale de viu; şi într-aceastea tăieturi deade svîntul lui Dumnădzău spre viaţă neturburată. Iară viteazul Prov bătut cu vine crude şi ars picioarele cu heare înfocate, spîndzurat într-un lemn, ars şi fript spinarea şi coastele cu frigări înfocate şi tăiate pulpile cu alte heare de tăiat înfocate. Şi aşea birui { 61v} pre ispititoriul şi mearsă la Dumnădzău cu mare izbîndă, dîndu-ş sufletul în mîna svinţiii sale. Iară dumnădzăiescul Andronic spîndzurat la un lemn şi croit picioarele cu croiale ascuţîte şi poricălit coastele, şi frecat cu sare tăieturile, şi tăiat limba şi budzele. Şi de-aciia tot trupul tăiat cu cuţîte mănunt ieşi vitejeaşte, biruind cătră Dumnădzău, dîndu-ş sufletul în mînule svinţiii sale tustrei viteajii svintei troiţe. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă şi bună biruitoare Domnina. Aceasta svîntă măceniţă Domnina era în dzîlele-mpăratului Dioclitian şi, astînd naintea lui ighemon Lisie în oraşul anazarveilor, întîi bătută cu crude de bou vine şi friptă picioarele cu heare înfocate. De-aciia frîntă oasele cu leamne şi dăstrămată închieturile din ciolane şi aruncată în temniţă deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Anastasiia ficioara. Aceasta svîntă măceniţă Anastasiia era în dzîlele împăraţîlor Dechie şi Ualerian den Rîm călugăriţă depreună cu alte feate într-o mănăstire şi pîrîtă la ighemonul şi astătută naintea lui într-o legătură de her legată. O bătură preste svîntul ei obraz şi golită o fripsără cu arsuri ungîndu-o cu smoală şi cu untură (undelemn) şi iarbă-pucioasă. De-aciia o spîndzurară într-un lemn şi-i tăiară svintele ficioreşti ţîţe. De-aciia îi dezrădăcinară unghile şi-i tăiară de-acii mînule şi picioarele. De-aciia îi scoasără dinţii, mai apoi îi tăiară svîntul cap. Şi străbătu la-mpărăţîia ceriului, la Hristos, mirele ei, în veaci veselindu-să. Creştinule iubite, umileaşte-te. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 13, - svinţii măcenici Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica. Aceştea svinţi măcenici a lui Hristos era în dzîlele { 62r} lui Dechie şi Ualerian, andipatul Asiei doftori, adecă vrăciuitori de meşterşugul lor, dintru carii svîntul Carp era episcop tiatirelor, iară Papilus diacon hirotonit de svîntul acesta Carpos. Şi prinşi de boiarinul locului şi-ntrebaţi mărturisiră naintea tuturor numele Domnului nostru Isus Hristos. Şi siliţi cu sîla să jărtvască idolilor şi ne-nduplecîndu-să, îi legară pre lîngă cai de mergea naintea carului traşi pînă la Sardiia şi acolo, spîndzuraţ, fură raşi cu rodzători cumplite. Iară svîntul Agatodor, slugă fiind svinţilor şi urmîndu-le, întărindu-l svîntul dumnedzăiesc înger, mărturisi pre Domnul Hristos. Şi spîndzurat fu bătut vîrtos cu toiage. Şi aşea bătîndu-l, deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Iară svîntul Carp spîndzurat rîsă şi-ntrebat de boiarin: "Pentru ce, Carpe, rîseşi?". Şi dzîsă: C-am vădzut slava Domnului mieu şi mi-am făcut bucurie". Iară Papilos fu legat la 4 pari, sus rîdicat şi cu pietri împroşcat, rămasă nevătămat. După-aceastea munci astătură svinţii depreună la-ntrebare, şi-i tăvăliră trăgîndu-i preste spini în sus şi-n gios, şi deasupra bătuţi cu toiage. De-aciia îi deaderă herilor. Atunce, un leu grăi cu glas omenesc şi zbierînd opriia pre muncitori probrăzuindu-le nemilostivirea. Iară ei le-astupară urechile şi găvozdindu-le picioarele cu încălţămînturi de her şi-i aruncară în cămin înfocat, cînd şi sora lui Papil, Agatonichi, feace rugă şi întră cu dînşii în foc. Şi pogorînd din ceri ploaie, stînsă focul şi ieşirî svinţii din cămin, din foc întregi şi sănătoş. Şi le tăiară svintele capete. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Florentie. Acesta svînt măcenic Florentie din Tesalonic şi fiind creştin şi rîvnaci spre bine ocărîia şi defăima naintea tuturor dzînii elinilor şi-ntăriia creştinii spre credinţa Domnului Hristos şi-i înderepta în tot chipul la lucrul poruncilor dumnădzăieşti. Şi aşea făcînd fu prins de ighemonul oraşului şi întrebat mărturisi pre Domnul nostru Isus Hristos cutedzînd şi-ndrăzind denaintea { 62v} tuturor cum iaste Dumnădzău de mainte de veaci şi făcătoriu a toate. Iară dzînii elinilor sînt numai leamne, pietri, aur şi argint, aramă şi her, idoli fără suflet şi fără sîmţîre. Şi dzîcînd aceastea fu bătut vîrtos, de-aciia spîndzurat şi ras cu rodzători. Şi aprindzînd un focariu mare, fu aruncat în mijlocul focului; bucurîndu-să şi rugîndu-să în foc şi mulţămind lui Dumnădzău, deade sufletul. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Dioscor. Acesta s-au nevoit în dzîlele împăratului Dioclitian. De rodul său era din Schinopoliţ şi era din sfat şi socotind toate lucrurile aceştii vieţi ca gunoaiele numai pentru să-ş agonesască pre Domnul Hristos. Deci luă îndrăznire şi astătu naintea boiarinului şi defăimîndu-l, şi batgiocorindu-l, şi nebăgînd samă nice-ntr-o nemică îngrozîturile şi răstiturile lui, nice măguliturile, că-l aducea în foc şi în vîrteaje şi-n tot fealiul de munci. Şi toate era o nemică şi fără de nice o ispravă la svîntul. Şi i-au tăiatu-i capul. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Nichita Patrichie ispoveadnicul. Acesta svînt s-au născut în Paflagoniia din părinţi credincioş şi iubiţi de Dumnădzău. Spun că era nepot svintei Teodorei-împărăteasii. Deci crescut şi învăţat, mearsă în Ţarigrad de 17 ai şi atunce ţîind împărăţîia Irina-împărăteasa. Şi oblicind de acesta cucon că-i scopit încă de la părinţii săi, l-au luatu-l în casă şi preste puţînă vreame sosî de fu mai mare preste toţi în casa ei. Şi sosînd la cinstea patrichiilor, fu pus voievod Sicheliei. Şi de-atuncea nainte vieţuind bine şi cum iubeaşte Dumnădzău şi vrînd să să călugărească, nu-l lăsară împăraţîi Nichifor şi Stavrachie, hiiu-său. Apoi, stătînd împărat Mihail Rangave ce-au fost curopalat, abiia cu multă rugăminte s-au scos de s-au făcut călugăr, însă să nu iasă din oraş, ce, dîndu-i mănăstirea Hrisonica, ce-i dzîc la Poarta de Aur, îi porunci să petreacă acolo; şi era de 50 { 63r} de ai cînd s-au călugărit şi la postrig i-au fost nănaş împăratul. Într-aceasta mănăstire s-afla şi-n dzîlele lui Leon iconoboreţului şi atuncea prăvind ceale ce să lucra asupra svintelor icoane, ieşi din oraş şi mearse la un metoh ce-au dăruit el svintei mănăstiri şi să încită pre sine cu călugăraşii cei mai de gios. Şi lucra cu dînşii depreună. Şi-mbunîndu-să neşte clevetnici cătră bogoboreţul, îl pîrîră că avea svîntă icoană a Domnului Hristos adusă din Rîm. Şi pentru credinţa mînă pre unul din rîndul său de-l îngrozî, răstindu-să şi cerşind să-i dea svînta icoană. Iară svîntul neascultînd şi răspundzîndu-i că "nu iaste a mea acea svîntă şi cinstită icoană, ce iaste a lui Dumnădzău şi iaste dăruită şi svinţită între svintele odoarăle besearicii". Iară el, apucînd pre alt călugăraş, îl trasă în sînta besearică să-i arate svînta icoană. Şi aflînd, o apucă şi o aruncă fără cinste în taşca sa. Iară svîntul prăvind aceasta, suspină de la inemă, socotind că aceasta-i începătură nevoilor. Şi purcedzînd trimisul împărătesc, închisă pre svîntul să nu iasă de-acolea nice-ntr-o parte. Apoi, stătînd împărat altul, Teofil, bogoboreţ ş-acesta, iarăşi cu rău spre svintele icoane, fu trimis la svîntul un Teodosie, dzîcînd aşea naintea tuturor cine era acolo: "Împăratul îţ porunceaşte pre mine să te-nsimbredzi cu patriarhul Antonie, să fii într-o uniciune cu dînsul şi să nu te închini la icoane sau în cest ceas să te duci de-aicea". Iară svîntul feace: "Eu n-oi părăsî nicedănăoară a mă-nchina svintei icoane a Domnului nostru Isus Hristos, măcară nu vă placă voauă, iară pre Antonie, de-m voiu purta mintea, nu-l voi numi nicedănăoară patriarh, ce preliubodeai, săvai izgoneaşte, taie, fă cum ţi-i voia". Şi-ndată l-au gonit de-acolo. Iară svîntul, mulţămind lui Dumnădzău şi luînd cu sine trei fraţi, să dusă la alt metoh aproape de-acolo şi, petrecînd svintele păreasimi şi pînă la peatdeseatniţă, mearsă la Pantihiia şi ieşind poruncă să nu fie priimiţi creştinii cei fugiţi, de nevoie svîntul s-au întors la Erivol. Şi acolo iarăş supărîndu-i-să de năvala agareanilor, veni la svinţia sa un Nicolae, văr premare, { 63v} şi i-au dzîs că-ş va afla odihnă de-a mearge la metohul lui ce să chiamă Zupas. Şi mearsă svîntul acolo şi i-au venitu-i ş-acolo poruncă să cuminece (unicească) cu patriarhul Antonie sau să să ducă şi de-acolo. Deci să dusă în Catisiia şi aflînd un locşor mic, l-au cumpărat şi-ş feace o svîntă besearică pre numele svinţilor îngeri, trăind cîţva ai acolo bine şi cum iubeaşte Dumnădzău cu fraţîi ce avea cu sine. Mai apoi mearsă la mănăstirea cea pre lîngă mare, întru carea învăţînd călugării şi blagoslovindu-i şi cunoscîndu-ş devreame ducerea cătră Dumnădzău şi-n viaţă şi după răpăosare multe minuni făcînd, fiind la sfîrşenie de 73 de ai. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Veniamin diaconul. În dzîlele fiiului Gororan, împăratul persilor, Veniamin diaconul fiind slujitoriu la svînta besearica lui Dumnădzău şi-ntorcînd pre mulţi elini şi persi spre cunoştinţă lui Dumnădzău, ca un de rău-făcătoriu fu clevetit; pentr-aceaea şi bătut ş-aruncat fu în temniţă de şedzu 2 ai. Şi nemerind sol de la împăratul Romei la-mpăratul persilor, să rugă să sloboadze pre Veniamin, iară-mpăratul dzîsă: "De s-a lăsa să nu mai înveaţe pre vîlhovnici la creştinătate". Şi solul dzîsă: "Aşea-i, împărate, să ferească în tot chipul poruncile tale, precum trebuie". Iară Veniamin, deaca audzî dojana solului, dzîsă: "Nu iaste putinţă să nu împărţăsc lumina ce-am dobîndit, căce că a cîtă certare iaste vreadnic cela ce va ascunde talantul ne arată vederat svînta evanghelie". Ce-mpăratul de-aceastea atuncea nu pricepu nemică şi-mvăţă să-l sloboadze, iară svîntul iarăş mearse de feace cum îi era rîndul a-mvăţa svînta credinţă. Deci, mîniindu-să împăratul, feace 20 de ţăpuş de trestie şi i le-au bătut în unghi la mîni şi la picioare. De-acii, vădzîndu-l că nu bagă samă de aceaea muncă, ca de neşte giucărei, feace altă ţepuşe de trestie şi o bătu în mădulariul udului. Şi scoţînd adease ţăpuşea, făcea durori greale acea trestie ascuţîtă svîntului. Apoi, după munca aceasta, acel heretic şi neomenit învăţă de bătură svîntului prin şedzut un lemn ascuţît şi cu clinciuri dimpregiur şi aşea l-au umorît pre acest viteaz nevoitoriu, dîndu-şi { 64v} sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Antigon cu foc s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 14, - svinţii măcenici Ghervasie, Nazarie, Protasie şi Chelsie. Aceştea să nevoiră în Rîm după răpăosarea svinţilor apostoli, în dzîlele lui Neron-împărat, îndereptaţi cătră credinţă de svîntul apostol Petr. Deci svîntul Nazarie în vîrsta sa de 20 de ai, cutrierînd prin oraşele Italiei şi propoveduind, trasă pre mulţi spre credinţă. Şi preste dzeace ai nemeri la oraşul Plachentiia, întru care află pre svîntul Protasie şi pre Ghervasie băgăţi în temniţă de boiarinul Anulie. Şi fu gonit din oraş. Şi mărgînd la oraşul ce să chiamă Chimeli, luă cu sine pre svîntul Chelsie, cucon de trei ai, şi-ndată fu băgat în temniţă de Dinovie. Şi de-acolea, slobodzît, veni la oraşele lui Tiverie blagoveastvuind şi, prins de Neron, fu legat şi dat herilor. Şi de-acolo slobodzît iarăşi mearsă în Mediolan şi află acolo trăind în temniţă pre Ghervasie şi Protasie. Şi iarăşi fu trimis de Anulie la Rîm, unde fu prilej de spăsenie moşului său, şi-ntorcîndu-să la Mediolan îi tăiară capul împreună cu Ghervasie şi Protasie, şi Chelsie. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Cozma poeticul de canoane, episcopul de Maiuma, Aghiopolitul. Acesta svînt foarte de tînăr l-au luat în casă de l-au crescut svîntul tatăl lui (...) Ioan Damaschin, carele avea multă bogăţîie şi slavă lumască. Şi-şi luă un dascal, Asicrit, foarte învăţat, şi deade pre mîna acelui dascal pre fiiu-său, Ioan, şi Cozma, fiiu-şi de suflet, de pusă nevoinţă cu-mvăţăturile pregiur dînşii. Şi curund deprinsă de-mvăţară meşterşugul cărţîi de toată înţălepciunea omenească, gramatica şi filosofiia, astronomiia, { 64v} gheometriia, atîta luminară cu-mvăţăturile, căt sosîră toate obîrşiile-mvăţăturii şi cui i-i voia să-i cunoască de-mvăţaţi citescă-le cărţîle, că-i plină svînta besearică de dăscăliia lor. Canoanele osmoglasnicului ş-a praznicilor, şi canoane troicinice, şi stihuri în tot fealiul, şi tropare cu de tot adîncul bogosloviei teologhiei, dară citeniile la dzîle mari şi alte cărţi pentru toate cu de tot răspunsul şi loghice de-agiuns. De-aciia, mărgînd în lavra svîntului Savei, să feaceră călugări. Deci fericitul Ioan s-au hirotonit preut de patriarhul de Ierusalim. Iară pururea cinstitul Cozma, rugat foarte de tot săborul, s-au pus episcop de oraşul Maiuma. De-aciia, petrecînd cum să cade şi-ndereptînd turma sa cătră hrana spăseniei şi deaca au îmbătrînit foarte, s-au răpăosat întru Domnul. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Silvan. Acesta svînt era din Gaza, om blînd şi-ntreg în credinţă, preut la besearica gazeilor, bătrîn la vîrstă, carele, astătînd naintea poporului chesareilor, fu bătut cumplit şi scărmănat coastele cu brînci de her. De-aciia fu osîndit de-l aruncară în ocnele ceale de aramă la Zoora. Apoi fu spodobit de să feace episcop credincioşilor, rădicat de creştinii de-acolo, apoi preste puţînă vreame, tîmplîndu-să săc de multe bătrîneaţe şi de boală, l-au prins pagînii şi i-au tăiat capul. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Petr Avselamul. Acesta svînt era din ocolul Euterupolului, dintr-un sat, anume Ania, viteaz şi cu mare suflet, tînăr şi vîrtucios la trup ş-au arătat mare bărbăţîie la nevoinţele pentru svînta credinţă. Şi lăsînd nebăgate samă toate lucrurile peminteşti, şi, cînd au fost în al şease an lui Dioclitian şi Maximian, s-au făcut jărtvă la Dumnădzău priimită, obîrşindu-şi nevoinţele cu focul. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvioasei maicii noastre Parascheviei, carea au adusu-o răpăosatul în bună credinţă Ioan { 65r} Vasilie-voievoda, domnul de ţara Moldovii în dzîlele domniei sale din Ţarigrad cu mare nevoinţă şi cheltuială nenumărată; ş-au aşedzat svintele ei moştii în slăvita sa besearică la Tri Svetiteli în Iaşi, în strana cea mare. Această svîntă şi preacuvioasă maică noastră Paraschevi era din ţara sîrbască, dintr-un oraş ce să chiamă Epivat, din cetatea Calicratiia, fiică a părinţi creştini buni la vreame de bogaţi. Deaca sosî la vîrstă, pusă gînd cătră viaţa îngerească, care şi din pruncie să cunoştea cumuş era născută din ruga părinţilor, dăruită lor hiică de la Dumnădzău, născută într-o dzî de vineri. Pentr-aceaea i-au pusu-i numele Peatca, că aşea să chiamă vinerea sîrbeaşte (...), iară greceaşte Paraschevi, iară rumîneaşte Vineri. Multe bunătăţi cătră mişei, la părinţi încă fiind, au arătat, dezbrăcîndu-ş podoabele şi-mpărţînd mişeilor. Ce lăsîndu-ş părinţii şi priiatinii şi cu totul lumea, purceasă în urmă după Domnul Hristos, mirele ei, şi cu bunătăţi să-ntraripă, întră în pustie de lăcuia fără gîlceavă viaţă cu adevăr îngerească, cu postul şi priveghearea trupul zmăcinînd. Nu să grijiia de mîncări, nice de băuturi, ce hrana ei era lacrămile şi ruga. Şi aşea petrecîndu-ş viaţa, străluminînd în bunătăţi, mintea şi sîmţirile depreună cătră ceale de sus întinse avînd, iară de ceale peminteşti nice una la sine lipind, ce petrecea cu totul împănată cătră Dumnădzău, ascuţîtă şi aspră cale călcînd. Şi a sa prestavlenie prindzînd veaste, lăsă pustiia şi veni la Ţarigrad; şi locurile svinte cutrierînd şi acolo puţînel petrecînd, să-ntoarsă la moşie la Caliicratiia şi acolo deade sufletul în mîna lui Dumnădzău şi Domnul şi mirele ei Isus Hristos, şi cinste şi cununi de la Svinţia sa luînd. Şi s-au tîmplat atunce de-au murit un corăbiiari şi-l îngropară aproape de stîlpul unui stîlpnic. Şi-mpuţînd locul pre-acolo, de nevoie s-au pugorît stîlpnicul ş-au mutat acel trup mai afund, să nu poată ieşi acea putoare, că era şi drumeţilor cu urît a treace de putoare pre-acolea. Iară alţîi, deaca audzîră, mearsără şi scoasără din loc trupul şi-l dusără de-l îngropară aiurea. { 65v} Şi săpînd, aflară trupul svintei nestricat, întreg cu totul şi sănătos, cu miroseaţe scumpe, mirosînd mai frumos decît trandahirul şi decît tămîia şi decît toate mirosuri scumpe. Şi să mirară. Apoi socotiră şi giudecară că, de-ar hi acesta trup a svînt, l-ar hi arătat Dumnădzău cu minuni. Şi lăsară pre loc trupul svintei şi-ngropară ş-acel trup împuţît aproape. Şi cînd fu la noapte, adecă unul de-aceia, anume Ghiorghie, vădzu straşnică videanie: o împărăteasă şedzînd în scaun şi şiraguri multe de îngeri pregiur dînsă. Şi deaca o vădzu, cădzu la pămînt. Iară unul de-acei svinţi îngeri luminaţi îl luă de mînă de-l rădică şi-i dzîsă: "Omule, dară nu te temuşi de Dumnădzău, că acesta trup iaste svînt? Dară că ce ai îngropat acel trup împuţît lîngă trupul svintei şearbe a lui Dumnădzău Paraschevei? Ce acmu să mergi de sîrg să spui tuturor să mă mîntuiască dintr-atîta putoare, iară de ni-ţi face, să ştiţi că-ţ peri cu foc de la Dumnădzău, că eu încă sînt om şi mi-i moşiia Epivatul". Într-aceaea noapte şi o femeaie, anume Evtimiia, acestaşi vis vădzu şi demineaţă spusără la toţi şi mearsără cu lumini şi cu tot clirosul luară svîntul trup a svintei şi-l pusără în secrii cu cinste în besearica svinţilor apostoli. Şi acolo, multe isţealanii izvorînd, îndrăciţii tămăduind, orbii luminînd, şchiopii îmblînd şi tot fealiul de boale. Şi deaca audzî marele împăratul Asean Ioan, fiiul marelui împărat Asean celui bătrîn, de ciudeasele svintei şi cu dor jeluind, pofti să aducă svintele moştii la scaunul său Tîrnovul. Atuncea apucasă frîncii Ţarigradul de-l ţînea şi da dajde marelui împărat, lui Ioan Asean. Deci lui nu trebui argint, nice aur, nice pietri scumpe, ce cu dragă osteneală să rădică de adusă svîntul şi blagoslovitul trup a svintei Paraschevii în vestitul său oraş, în cetatea Tîrnovului, ieşind nainte cu mare şi-mpărătească litie, cu patriarhul şi cu clirosul şi cu nărod mare, cu lumini şi cu tămîi şi cu de toată cinstea. Şi pusără pre svinţia sa în besearică de-au stătut mulţi ai într-acel vac, de pre-atunci, { 66r} cînd ţinea creştinii locurile pre-acolo, şi petreace şi pînă astădzi svîntul ei trup neputred plin de tot mirosul cel scump de să împle sufletul omului de bucurie sufletească sărutîndu-le aceale svinte de Dumnădzău cinstite moştii. Dintr-o palmă a svinţiii sale iaste la svînta episcopie la Roman o bucăţea şi la Buciuleşti, un deaget adus din Ţarigrad de Dumitraşco logofătul, precum mi-au spus Iordachi spătariul la masa Dabijii-vodă, Dumnădzău să-i pomenească. Şi eram eu, un smerit Dosoftei, episcop la acel svînt scaun la Roman ş-am adeverit c-am vădzut de multe ori svintele moştii, sărutîndu-le şi slujind cu săborul acmu, în dzîlele noastre, precum dzîce că pămîntul să roade şi să schimuseaşte în toţi veaci, schimbîndu-să pînă la premeneala cea de-apoi, cînd va-nnoi Dumnădzău faţa pămîntului. Aceluia slava şi putearea în veaci, amin. Într-această lună, 15, - svîntul mare măcenic Luchian, preutul de Antiohiia cea Mare, acesta fiind din părinţi blagocestivi fiiu. Apoi, după răpăosarea lor, răşchirîndu-ş avearea mişeilor tot ce avu şi nevoia cu zăbava svintelor scrisori a cărţilor svinte, cu carile trasă pre mulţi jidovi şi elini cătră creştinătate. Şi lăsîndu-ş casa, mearsă la Nicomidiia şi îmbla de îmbărbăta pre ceia carii de frica muncilor să tăgăduia de credinţă şi-i învita pre toţi spre nevoinţă. Şi ştiind a scrie frumos, lăsă la besearica nicomideilor o carte scrisă cu trei selide (foi, selieliver, paghina) carea cuprindea toată leagea veache şi ceastă noauă. Şi atîta s-au făcut mai pre sus decît omul, cît, trecînd prin oraş, unora era vădzut - cui îi era voia -, iară aloralalţi era nevădzut. Şi oblicind de dînsul Maximian şi ruşinîndu-să de dîns a-l vedea în faţă, au pus zaveasă polog pre dinainte-şi de-au grăit de după zaveasă cu svîntul. Şi cunoscînd nemutatul gîndului svîntului, l-au închisu-l şi l-au flămîndzît cu lungă foame şi seate. { 66v} Şi s-au săvîrşit la-nchisoare, iară svîntul lui trup, cu-mvăţătura ighemonului, fu aruncat în mare şi din voia lui Dumnădzău un delfin (peaşte de mare) l-au scos la uscat şi l-au strîns creştinii în slava Domnului Hristos. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Savin episcopul. Fericitul Savin pentru a sa nepovestită bunătate stătu episcop. De-acii, urînd gîlceavele fugi depărtîndu-să şi atîta s-au nevoit, cît s-au făcut şi ciudotvoreţ ş-au tămăduit neputinţe, şi draci au gonit, şi dar de prorocie dobîndi, şi pre mulţi folosî, făcîndu-i a-ş lăsa lumea şi părinţii ş-a sluji Domnului Hristos. Şi aşea îngăduit lui Dumnădzău, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru şi ispoveadnic Varsu, episcopul de Edesa. Acest dintru svinţi părintele nostru Vars nu numai în Edesă, ce şi în Finichiia şi în Egipet, şi in Tivaida au străluminat cu bunătăţîle sale. Deci fiind vestit în toate locurile şi acelor vremi împăratul Valentian pentru ce era svîntul răhnaci nevoitoriu îmvăţăturilor pravoslavnice, întîi i-au poruncit să să ducă să lăcuiască în ostrovul Arandrul. Şi deaca oblici că mergea năroade cu mulţîmea la svinţia sa, l-au trimis la izgnanie la un oraş eghiptesc. Şi rădicîndu-i-să ş-acolo veastea, acel vreadnic ceriului preut, fu mai apoi dus într-o cetate, Coşteai, a varvarilor ce veciniia acolo. Povestesc că şi pînă acmu ţîn în Arand patul lui la multă cinste că să isţealesc bolnavii culcîndu-să cu credinţă într-însul. Şi făcînd multe minuni, cătră Domnul voios mearsă. Într-aceastaş dzî - nevoinţa oarecărui călugăraş şi măcenic şi cu folos poveaste. Călugăraş oarecare, aflîndu-să în schit supt ascultarea unui părinte o samă de ai, acesta din rîhna cea rea a vrăjmaşului să tîmplă de ieşi de supt ascultare şi să dusă de la mîna acelui părinte bătrîn, nebăgînd în { 67r} samă de epitimie (certare), că fusease legat pentru poveastea posluşaniii. Şi pugorînd dară în Alexandriia, fu oprit de Domnul Alexandriei şi dezbrăcat de shima călugărească, silindu-l să facă jărtvă la idoli. Şi neputîndu-l îndupleca nice-ntr-un chip, întîi îl bătu fără de milă cu vine de boi. De-aciia învăţă de-i tăiară capul, lepădîndu-i trupul afară de oraş cînilor. Şi preste noapte neşte credincioşi creştini de Hristos iubitori strînsără trupul şi-l înfăşară cu miruri şi cu prostiri şi-l pusără într-un secrii. Şi-l pusără ca un măcenic în svîntul oltariul besearicii. Deci, făcîndu-să svînta liturghie şi svinţitul strigătoriu (diaconul) strigînd la (...) prăvind şi vădzînd toţ, secriiul sîngur ieşiia din svîntul Oltariu neatins de mînă de om. Şi şedea în tinda besearicii pînă la otpustul svintei liturghii. Şi iarăş sîngur secriiul purcedea de mergea în oltariu iarăş de sta la acelaş loc. De-aceasta să mira toţ şi-i cuprindea minune. De-aceasta deaca oblici un părinte sameş, feace rugă la Dumnădzău şi veni îngerul de-i dzîsă: "Ce te miri de-aceasta? Dară n-au luat apostolii Domnului Hristos puteare a lega ş-a dezlega şi de la dînşii pre rînd ucinicii lor?". Pentr-aceaea acest frate ce ş-au vărsatu-şi sîngele pentru Domnul Hristos şi nu să iartă să stea în svîntul oltariu cînd să face svînta jărtvă, că-l scoate îngerul în tindă, căci s-au scăpat din ascultarea cutăruia stareţ unde au fost ucinic şi cu vină de dînsul legat, ia, că-l scoate de-acolo legat. Ca un măcenic au luat cununa, iară ca un legat nu să iartă să poată sta la vreamea svintei liturghii în svîntul oltariu pînă nu-l va dezlega cine l-au legat. Aceastea deaca audzî acel părinte, ş-au luatu-ş toiagul ş-au mărs la acel sahastru şi spuindu-i toată poveastea; pugorîră amîndoi în Alexandriia şi mearsără la svînta besearică unde era moştiile svîntului. Deşchidzînd racla, îi feaceră iertăciunea amîndoi şi sărutîndu-l stătură la svînta slujbă. Şi făcîndu-să svînta liturghie, nu s-au mai clătit den loc svîntul măcenic şi şedzu în svîntul oltariu de-atuncea nainte pînă astădzi. { 67v} Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Sarvil şi Veveia, soru-sa. În dzîlele lui Traian-împărat, svîntul acesta Sarvil, fiind popă idolilor şi-mvăţat de episcopul Osie, s-au botedzat cu Vevea, soru-sa. Şi clevetit căce-i creştin cătră boiarinul Edesei astătu în polatele lui la-ntrebare. Deci întîi fu bătut cu toiage, iară svîntul defăimîndu-l şi-mfruntînd idolii lui şi pre-mpăratul ce l-au boierit, şi-mplîndu-să de mînie şi l-au bătut în şeapte rînduri cu vine de bou şi l-au ras cu brînci de her ascuţîte şi cu făclii l-au pîrjolit de l-au fript. Iară svîntul într-aceastea munci toate, căutînd spre ceriu la Dumnădzău, făcea rugă şi-i iuşură durorile Dumnădzăul puterilor. Şi vădzînd tiranul bărbăţîia răbdării svîntului obîrşind, iarăşi bătu piroane în capul svîntului şi-l băgă în cleaşte de-l hireslui cu hiresteul. Şi dintr-aceastea amîndoauă ieşind viu, nevătămat, să cutremurară toţi prăvitorii de minune. Aceastea vădzînd soru-sa Vevea, sîngură mearsă de să deade pre mîna tiranului, mărturisindu-să creştină, iară el, bătîndu-o de-agiuns, o băgă în temniţă. Iară pre svîntul l-au suit sus de o mînă şi au pus de l-au despoiat cum să despoaie vita. Şi vădzîndu-l încă cu suflet, învăţă de le tăiară capetele amînduror. Atunce neşte creştini pre-ascuns le luară svintele lor moştii şi le astrucară slăvind pre Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 16, - svîntul măcenic Loghin sutaşul. Acesta au fost în dzîlele lui Tiverie, chesariul din Capadochiia, sutaş supt ascultarea lui Pilat, ighemonul de Ierusalim. Şi fu orînduit de Pilat să slujască la svintele patimile Domnului Hristos şi la cinstita răstignire şi la dumnădzăiescul mormînt strajea custodiei să străjuiască cu suta sa care era { 68r} la un steag de vonici de oaste. Şi prăvind minunele ce să făcea la Domnul Hristos: cutremurul, premeneala soarelui, destupătura mormînturilor şi ieşitul morţîlor, pietrile despicîndu-să, strigă tare şi dzîsă: "Adevărat iaste lui Dumnădzău Fiiu acesta, pentru care nice banii n-au priimit de la jidovi ce-i da să tăgăduiască învierea cu alţi 2 vonici, carii apoi au mărturisit depreună cu dînsul ş-au împlut măcenicie şi ei pentru Hristos. Deci lăsînd slujba, mearsă în ţara sa de mărturisiia pre Domnul Hristos Dumnădzău ca apostolii. Şi măzdit Pilat de jidovi, au scris asupra lui Loghin pîră cătră chesariul Tiverie că ş-au fugit de la slujbă ş-au mărsu-ş la moşie de strigă Dumnădzău pre Hristos. Şi cu porunca lui Tiverie prinsără pre Loghin la Capadochiia şi-i tăiară capul şi 2 soţîi cu dînsul. Şi capul fu adus la Pilat pentru să-şi ia giuruita de la jidovi ce-i giuruisără. Şi luară capul svîntului jidovii şi-l împresurară în gunoi fără de cinste. Şi tîrdzîu, preste cîţva ai, o femeaie din Capadochiia, pierdzînd vederile, mearse la Ierusalim năzuind spre aceale svinte locuri pentru să-ş dobîndească leac ochilor de la locurile svinte depreună cu un fiiu al ei sîngur născut. Şi tîmplîndu-să moarte fiiului ei, ş-plîngea jealea ei îndoită. Şi ivindu-să în vis svîntul Loghin şi spuindu-să cine-i svinţia sa şi spuindu-i unde i-i capul sfinţiii sale astrucat, îmbiindu-o să sape să-i ia capul şi să va isţeali de ochi şi fiiul ei şi-l va vedea unde-i în slavă cinstit. Deci abătu femeaia de căotă şi află capul svîntului, c-au săpat cu mînule ei şi i s-au tămăduit vederile ochilor şi pre fiiul ei şi l-au vădzutu-l cu svîntul în slavă şi în mult bine, îndulcindu-să de svîntul. Deci ş-au astrucatu-ş pre fiiul ei ş-au pus împreună şi capul svîntului cu trupul fiiului ei, că aşea i s-au dat poruncă de svîntul prin vis. Şi s-au întors la Capadochiia, avînd pre sfîntul într-agiutoriu, dobîndind, ca şi Saul ce-ş pierdusă asinii şi află de dobîndi împărăţîie. Aşea şi ea, îmblînd pentru ochii dobîndi pre svîntul mare agiutoriu. Pentr-aceaea abătu şi feace o svîntă besearică foarte frumoasă { 68v} şi luă moştiile svîntului Loghin şi le pusă într-acea svîntă besearică ce i-au făcut svinţiii sale. Şi-ş dobîndi şi şie şi tuturor credincioşilor izvoară de isţealenii de la svintele lui moştii întru slava Domnului nostru Isus Hristos, amen. Într-aceastaş dzî - svinţii 2 măcenici cei tăiaţ cu svîntul Loghin împreună. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Leontie, Dometie, Terentie şi Domnin. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Malos. Acesta dintru svinţi părintele nostru Malos, lăsîndu-şi avearea şi rudeniile, mearse la locuri pustii şi ne-mblate şi petrecîndu-şi cu post şi cu bdenii şi cu de toată nevoinţa şi patima. Şi era la faţă pururea veasel şi făcea minuni cu numele Domnului nostru Isus Hristos, curăţînd pricăjiţii, izgonind dracii, luminînd orbii, şi aceastea făcînd pînă era viu. Iară deaca s-au mutat cătră Dumnădzău şi s-au pus trupul lui în pămînt, luă dar de la Dumnădzău de cura mir den trupul lui foarte frumos mirosînd, dînd isţealenii la tot fealiul de neputinţe şi apărătură de cătră toate primejdele şi boale fără leac, că Dumnădzău proslăveaşte pre cine-l proslăvăsc pre svinţia sa, căruia-i slava şi putearea în veaci de veaci, amen. Într-aceastaş dzî - cuvînt de svîntul Andrei ce să făcea îrodiv cum să ruga lui Dumnădzău pentru ceia ce-l lua în batgioc şi-l bătea şi cum au vădzut raiul. Îmblînd dănăoară svîntul Andrei îrodiv în Ţarigrad prin nărod în tîrgul unde-i stîlpul ce au pus svîntul Costantin-împărat de-au zidit într-însul găvoazdele răstignirii Domnului nostru Isus Hristos pentru slava svinţiii sale şi pentru acoperemîntul oraşului. Acolo pre lîngă stîlp îmblînd svîntul, iară o femeaie de cinste, luminată cu Duhul lui Dumnădzău fu în buiguire de istîplenie vădzînd pre svîntul Andrei unde-mbla prin nărod şi lumina ca un stîlp de foc, slobodzînd în văzduh scîntei; iară neşte mătalnici îl împingea şi-i da pumni, alţîi îi da palme { 69r} preste grumadz după ceafă, batgiocurindu-l, şi mulţ, prăvindu-l, dzîcea: "Să face nebun, ce aceasta să nu hie nice pre pizmaşii noştri". Şi adecă neşte logoş mititei, îmblînd după dînsul, dzîcea: "Nu mai dea Dumnădzău altul ca acesta pre pămînt, că altul nu ne-au fript aşea inema în noi ca acesta nebun. Că, pentru să nu-i fie a sluji stăpînu-său, s-au făcut nebun şi-şi bate gioc de lume". Iară femeaia vedea pre logoşii ceia că scriia şi-nsămna cine bătusă pre sfîntul şi grăiia înde ei: "Încai cu aceasta ne mîngîiem, că-l bat fără de ispravă şi la moartea lor vor fi osîndiţi căce bătură pre omul lui Dumnădzău şi n-or scăpa". Aceastea deaca audzî fericitul cu Duhul lui Dumnădzău, să feace ca focul asupra lor şi răsîpi seamnele lor cu puteare straşnică şi-i toiia dzîcînd: "A ce le scrieţ voi aceastea? Că eu m-am rugat lui Dumnădzău să nu le hie de-aceasta nice un păcat, că cu aceastea îm fac spăsenie. Şi pentru neştiinţă li să iartă". Şi deaca audzî pre svîntul grăind aşea cătră acei logoşi, căută sus şi vădzu ceriul deşchis ca o poartă. Şi ieşiia dintr-însă mulţîme mare de rînduneale frumoase şi între dînse - un porumb mare, alb ca omătul, să pugorî cu rîndunealele asupra svîntului aducînd în gură o frundză de aur de maslin şi grăindu-i omeneaşte: "Priimeaşte ceastă frundză, că Totputearnicul Părintele Domnul Savaot ţ-au trimisu-ţi din rai sămn căce că eşti milos şi om drăgostiv, ca şi cumu-i însuşi milostiv. Şi te va proslăvi şi încă ş-a-nălţa numele Său svînt pre tine derep ce că giudecaşi să fie miluiţ ceia carii te bat şi să nu fie păcat". Şi deaca dzîsă aşea, şedzu în capul svîntului. Aceastea deaca vădzu acea femeaie de cinste minuni mare şi-ncepu a să mira. Şi după acea videanie ş-au venit cătră sine şi nu mai vădzu nemică. Şi mirîndu-să dzîsă: "Caută cîţi svinţi are Dumnădzău pre pămînt şi nime nu-i ştie". Şi de multe ori vrea să spuie ce-au vădzut şi nu putea că o opriia puteare de la Dumnădzău. Apoi o tîmpină svîntul Andrei şi-i dzîsă: "Ascunde taina mea, Varvaro," - că aşea o chema - "şi nemărui să nu spui pînă cînd voi mearge trecînd prin locuri de case minunate pînă la casa lui Dumnădzău". Iară ea { 69v} dzîsă că "de-aşi şi vrea să spui, nu pociu, svîntul lui Dumnădzău, că mă opreaşte o puteare de la Dumnădzău şi mi să cutremură oasele, şi n-am nice o sîlă". Într-această lună, 16, - svîntul proroc Osie. Acesta svînt prorocul Osie să tîlcuiaşte spăsît sau păzîtoriu, sau umbritoriu. Acesta era fiiu lui Veiri din Galemote, din neamul lui Isahar. Şi prorocind multe asupra izrailteanilor, s-au răpăosat şi s-au îngropat în pămîntul moşiii sale cu pace. Ş-au dat sămn că va veni Dumnădzău pre pămînt şi va lăcui cu oamenii, va chema păgînii la un cap, la Hristos, să fie să fie cap a îmbe neamuri, şi de pacea împărăţîiei lui Hristos, de dereptate, şi de giudeţ, şi de milă, şi de-ntoarcerea păgînilor spre Dumnădzău, şi de răsîpiciunea jidovilor celor necredincioş pentru nemulţămita lor şi păgîniia ce călca leagea adeaseori, şi de biruinţa Domnului Hristos asupra morţîi ş-a iadului. Într-aceastaş dzî - svîntul (...) măcenic Andrei de Crit. Acesta fericit şi a nostru părinte Andrei, născut şi crescut în Crit din părinţi credincioş şi iubitori de bunătăţi. Şi crescînd cu bune-mvăţături, să feace fierbinte lucrători poruncilor lui Dumnădzău. Iară cînd fu în dzîlele lui Copronim-împărat, vădzînd turma Domnului Hristos că să strică de eresile iconoboreţilor de răul acestui tiran şi de nebuniia lui, mearsă în Ţarigrad şi mărturisi dereptatea şi-mfruntă cu îndrăznire fără frică pre păgînul. Iară el, neputînd răbda, îndată pusă de-l prinsără cu mîni greale, şigubeaţe, unii de cap, alţîi de umere şi de haine, cine cum putea siliia să-i facă necinste, să împle voia spurcatului tiran. Şi aşea îl oborî gios la pămînt pre acest nalt cu înţălepciunea. Şi nu-l lăsară pînă nu-l tăvăliră de-agiuns. Şi deaca-ş împlu inema, învăţă de-l lăsară. De-aciia svîntul stătu de dojeni pre-mpăratul cu { 70r} multe pentru svintele icoane. Şi obîrşind, dzîsă: "Să neştine, împărate, ţ-ar sudui icoana obrazului, i-ai face grea certare ca şi cînd te-ar sudui pre tine? Credz, voi veţ fi osîndiţ cu de toată groaza, carii ocărîţi icoana lui Dumnădzău". Atunce tiranul aprindzîndu-să de mînie învăţă şi dezbrăcară pre svîntul şi-l întinsă la pămînt şi-l bătu cu ştranguri atîta de cumplit, cît s-au roşit pămîntul gios de pistrelăturile sîngelui. Şi deaca-l sculară, iarăş nice cu bine, nice cu rău neputîndu-l înfrînge şi-l munci camai cumplit şi-i pătrunsără coastele, şi-i zdrobiră gura cu pietri, şi-l băgară în temniţă. Şi a doa dzî iară învăţă de-l adusără naintea sa. Şi vădzîndu-l iară dîrz cu cuvîntul lui Dumnădzău, învăţă iarăş să-l bată, care lucru făcîndu-să, i să zmăcina carnea şi să potricăliia şi cădea bucăţi de pre trupul svinţiii sale. Mai apoi îl legară de svintele picioare şi-l trasără pre pămînt, silind să-l arunce la locul tîlharilor şi făcătorilor de rău, iară un păscari, cum ieşi de la mare cu peaşte, şi-ntinsease în tîrg de vindea, el învitat de dracul luă a mînă tăietoarea cu carea tăia la peaşte şi alergă de tăie svîntului un picior de la svîntul trup. Şi într-acel loc obîrşi svîntul alergătura nevoinţii, dîndu-şi sufletul în mîna lui Dumnădzău. Iară cinstitul lui trup l-aruncară în locul făcătorilor de rău. Şi dzăcînd acolo între aceale trupuri multe, multă vreame, neşte 12 îndrăciţi adunaţi, cum i-ar hi chemat cineva, aşea mearsără la trupul sfîntului. Şi cum să atinsără de svînt, să şi isţealiră şi-l rădicară de-l dusără la loc svinţit, unde să chiamă Crisis şi acolo îl îngropară, propoveaduind isţealeniia întru slava Domnului nostru Isus Hristos. Amen. Într-aceastaşi dzî - prineseniia svintelor moştii a svîntului şi direptului Lazar. Acel fericit şi pururea pomenit întru împăraţi credinciosul Leon învitat de dor dumnădzăiesc ca dintr-o dumnădzăiască năslitură întîi feace svîntului besearică ghizdavă. De-aciia trimisă la ostrovul Chiprului şi află svintele lui moştii îngropate în oraşul Chitieilor, { 70v} trecînd o mie de ai, într-un secrii de marmure, în care era scrise scripturi într-altă limbă: Lazar ce de 4 dzîle şi priiatin lui Hristos. Şi-ndată rădicară svîntul odor şi, puindu-l în secrii de argint, îl dusără în Ţarigrad. Într-aceastaş dzî - svinţii bezsrăbrănici, măcenici şi fraţi Cozma şi Damian, şi Leontie, Antim şi Evtropie. Trei sînt părechile a svinţilor bezsrebrănici pre numele acesta şi pre acesta meşterşug. Unii sînt fiii Teodotiei, bună şi creştină, carii să răpăosară cu pace. Alţîi era în Rîm, aflîndu-să la un doftor Zavisliv. Şi i-au amăgit de i-au dus a ierbi la munte şi i-au ucis. A treii sînt aceştea de astădzi; era de la Araviia, meşteri foarte învăţat, şi-mbla de cutriera oraşele tămăduind bolnavii fără nice un ban şi cu prilejul meşterşugului mărturisiia pre Domnul Hristos. Iară cînd fu în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian, mearsără în Egheia, oraşul Lichiei, şi astînd naintea lui ighemon Lisie şi bătuţi fără milă şi fără omenie, fură aruncaţi în luciul mării. Şi izbăviţi cu voia lui Dumnădzău, iarăşi fură prinşi şi aruncaţ în cămin înfocat. Şi din foc ieşind întregi, fură răstigniţi; mai apoi le tăiară şi capetele a tute cinci fraţi şi aşea îş obîrşiră nevoinţa fericiţii 5 fraţi. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Hrisant şi Dariia. Aceştea era în dzîlele lui Nemerian-împărat. Şi era Hrisant fiiu a boiarin singlitic din Rîm şi să feace creştin de la un episcop ce să ţînea ascuns într-o peşteră. Şi oblicind tată-său, l-au băgat în temniţă şi l-au zămorît cu foamea. De-aciia l-au silit de l-au însurat şi i-au dat pre Dariia ce era învăţată filosoafă de la Atina. Iară svîntul vădzîndu-o o ţînea ca o soră. Şi să voroviră să trăiască în curăţîie pînă la moarte. De-aciia să botedză şi ea şi amîndoi învăţa oamenii de curăţîie şi minte întreagă. Şi să scîrbiră oamenii, elinii, că să lăsa femeile de dînşii şi să logodiia Domnului Hristos, şi mearsără de-i pîrîră la eparhul; şi-i prinsă şi-i deade pre mîna lui Clavdie trivunul { 71r} şi-i trasără afară de oraş şi-i munciră multe fealiuri. De-aciia îi băgară pre-amîndoi într-o groapă plină de glodişte şi-i afundară, şi-i împresurară, şi-i călcară, şi aşea-şi luară svînta sfîrşenie svinţii lui Dumnădzău măcenici. Într-aceastaşi dzî - svîntul măcenic Clavdie trivunul ce-au muncit pre svinţii Hrisant şi Dariia depreună cu femeaia sa, svînta Ilariia; credzură şi luară muncă pentru Domnul Hristos şi obîrşiră şi ei drumul măceniceaşte, luînd cununa vieţii cu svinţii. Că acesta svîntul Clavdie, cînd luasă puteare de la eparhul Valerian, în dzîlele lui Numerian-împărat, să muncească pre svîntul Hrisant şi Dariia şi acolo prăvind aceale munci cumplite, bătuţi cu toiage clinciuroase de spini şi bătăuşii obosînd, iară svinţii nice-şi băga samă, cum vrea fi trupul altora. Şi iarăşi vădzînd că-i sprejineaşte putearea lui Dumnădzău de ieşiia din munci sănătoşi, cunoscu că-i adevărat putearea lui Dumnădzău şi cădzu la picioarele svinţilor cerşind iertăciune şi-l oglăşui cu învăţături ca oglaşenicii. Şi-l botedză pre dîns şi pre femeaia lui, Ilariia, şi 2 cuconi a lor, Mavros şi Iason, şi toţi priiatinii lor, şi slugile, aşişdere şi slujitorii cu toţi ai săi să botedzară. Şi oblicind împăratul Numerian, învăţă de legară o piatră de-a grumadzîi trivunului Clavdie şi-l aruncară în mare. Iară slujitorii toţi şi carii sînt cu dînşii să li să dea strînsoare şi carele n-a vrea să să leapede de Hristos să fie certaţi cu capul în prăvirişte (teatrum). Deci svîntul Clavdie aruncat în mare luă fîrşenie de mărturie (măcenicie), iară cuconii lui şi cu alalţi toţi carii să botedzară alegară fără nice o sîială de mărturisiră pre Domnul Hristos. Şi li s-au tăiat capetele. Şi era aproape de unde fură tăiaţi svinţii o peşteră şi o curăţară creştinii şi acolo cărară de pusără trupurile svinţilor. Iară Ilariia pusă osăbi trupurile cuconilor săi. Şi adease urdina de mergea la cuconii-ş de-i plîngea. Şi o prinsără de la domnie şi o trăgea cu sîla, iară ea să ruga să o lase puţîntel. Şi întră în peşteră, rădicînd mînule spre ceriu să rugă şi-ş deade lui Dumnădzău sufletul, { 71v} carea vădzînd ucigaşii aceia să cutremurară şi să dusără de-acolo. Iară 2 din slujnicele ei, deaca ştiură de moartea stăpînei lor, mearsără de o-ngropară alaturea cu cuconii ei în slava lui Dumnădzău, că Lui să cuvine toată cinstea şi slava în veaci, amen. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 18, - svîntul apostol şi evanghelist Luca. Luca, marele apostol şi evanghelist, era de la Antiohiia cea Mare, doftor de meşterşug, de ispravă, şi zugrav preste samă învăţat. Acesta, aflîndu-să în Tivele Viotiei şi vrăciuind în dzîlele lui Clavdie-împărat, află pre svîntul apostol Pavel şi credzînd întru Domnul Hristos, părăsî înşelăciunea cea de moşie şi, lăsînd doftoriile trupeşti, să apucă de ceale sufleteşti. Şi ş-au scris şi Evangheliia sa cătră un domn Teofil ce credzusă în Domnul Hristos, spuindu-i-o svîntul apostol Pavel. De-aciia scoasă şi Deaaniile svinţilor apostoli, iarăş cătră acelaşi Teofil. Apoi, deaca lăsă pre svîntul apostol Pavel, învăţă toată Elada, ţara grecească. Şi sosînd la 80 de ai, precum spun, s-au răpăosat cu pace în Tivele Viotiei, iară la locul unde s-au astrucat trupul lui slăvind Dumnădzău sluga şi lucrătoriul Său, au pluat la mormîntul său de-asupra curure, adecă leacuri, sămn de meşterşugul lui, pentru care fu cunoscut mormîntul lui de toţi, mai vîrtos pentru leacurile. Iară Constantie, fiiul marelui Constantin, au mînat pre svîntul Artemie, Domnul şi marele voievod de Eghipet, care apoi să feace şi măcenic. Pre acesta l-au mînat de-au adus de la Tive svintele moştii a marelui apostol Luca şi l-au pus în bisearica svinţilor apostoli dedesuptul svîntului prestol împreună cu svîntul Andrei şi Timotei. Şi spun de dînsul că întîi svinţia sa au zugrăvit icoana svintei Maicei Domnului { 72r} Hristos în braţe cu pruncul Hristos, Dumnădzău şi Domnul nostru, cu meşterşug de zugrăvie de ceară şi alte 2 şi le-au adus la svinţia sa, Maica lui Dumnădzău, să vadză plăcea-i-vor. Şi sfinţia sa să fie dzîs: "Darul dintru mine născutulu lui pentru mine să fie cu dînsele". Aşijdere şi-n icoanele svinţilor căpetenii apostoli. Şi de-atunce s-au împărţît în toată lumea acest lucru atîta de bun şi plăcut lui Dumnădzău şi cu totul cinstit. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Marin cel bătrîn. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Iulian celui de la Efrat. Acesta dintru svinţi părintele nostru Iulian, părăsînd lumea, să dusă la rîurile apei Evfratului şi, aflînd acolo o peşteră, lăcui călugăreaşte, căruia mulţi răhnind, năzuiră la acea peşteră mică şi, făcîndu-şi colibi împregiur, să strînsără vro sută, mîncînd şi ei ce mînca dascalul. Acesta minunat au umorît şi pre un zmău. Şi feace de izvorî fîntînă în loc săc. Acesta au mărs şi la Muntele Sinaiului de-au făcut o svîntă besearică deasupra pietrii unde au vădzut Moisei, dătătoriul legii, pre Dumnădzău pre cît i-au fost putinţa a-l vedea, şi stă pînă astădzi. Şi mulţi de ceia ce să temea de păgînul prestăpnic Iulian-împărat, aşteptîndu-l cu frică la-ntorsul lui de la Persiia, îl rugară pre svîntul Iulian să facă rugă la Dumnădzău asupra lui să nu-i mai întoarcă. Şi pusă rugă svîntul dzeace dzîle şi audzî din ceri grăindu-i că nu numai pentru tine, ce şi pentru a mulţi alalţi ce stau cu rugi toată noaptea, acel necurat şi păgîn Iulian să giunghe. Şi apoi, preste puţîntei ai, fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohiia, poftiră unii pre fericitul acesta pentru ruga şi mîngîiarea. Şi sfătuindu-să, mearsă. Şi pre cale au poposît la femeaie de Dumnădzău iubitoare şi şedzînd la masă să prileji cuconaşul ei de şeapte ai, unişor, adecă numai acela avînd, îmbla pregiur masă şi, depărtîndu-să în laturi, cădzu în puţ. Iară cinstita femeaie vădzu şi nemică { 72v} nu să turbură pentru cucon, ce păzî de acoperi puţul şi păzîia pregiur svîntul de-l grijiia şi-l ospăta cu mare osîrdie de suflet. Iară svîntul întrebînd unde-i cuconul, ea dzîsă că i-i rău. Iară svîntul poftind să aducă cuconul la masă să-l blagoslovască, pînă să pricepu ce să feace şi să sculă de la masă şi mearsă de descoperi puţul. Şi adecă cuconul sta plutind pre apă, giucînd cu mînuşiţele într-apă şi bucurîndu-să sănătos. Şi-ş tinsă mîna de-l scoasă afară şi-ntrebîndu-l spusă că-l rădica svîntul şi-l mîngîia cu voroave şi nu-l lăsa să să afunde. De-acolo mearse svîntul la Antiohiia şi să pugorî în peştera unde şedzură svîntul apostol Pavel de să ascundea şi să aşedză acolo. Şi curînd multă mulţîme la peşteră pentru să-ş ia dar şi blagoslovenie de la svîntul. Dănăoară l-au apucat neşte friguri cu lîngoare şi dzăcea nepomenit cu puţîn suflet. Şi supărînd năvala ce era strînsă să-ş ia blagoslovenie de la svîntul, răspunsă: "De-ar hi pentru folosul vostru sănătatea, dăruiască-o putearnicul Dumnădzău". Şi făcînd rugă, să sculă sîngur den acea lîngoare cu friguri pentru folosul nărodului. Dănăoară călătorind şi mărgînd la-mpărăţîie (pre dumul cel împărătesc), oarecarele războlit s-au atins de cojocul lui şi-ndată s-au tămăduit, ca şi oarecînd ologul după Petr şi Ioan, purceasă după dînsul şi nu numai sănătate îi deade, ce încă l-au şi întăritu-l cătră adevărata credinţă. Şi iarăş să-ntoarsă la călugăreasca sa nevoinţă. Făcîndu-ş calea prin mijlocul Chirului, iară orăşeanii Chirului opriră pre svîntul de mîngîiare şi-i dzîsără: "Şerbule a lui Dumnădzău, oarecine Asterie ce-l avem în loc de episcop şi-l vedem că-i pagubnic şi necredincios, ce fii cu noi de ne agiută cît vei putea, cîndai să nu ne mai smentească pre unii din noi cu acea limbă a lui vorovace". Deci svîntul rămasă de feace bdenie de rugă cu puţînei ce să strînsease şi l-au umorîtu-l cu urgie de la Dumnădzău pre acel Asterie, lăsîndu-l numai o dzî cu sufletul viu în grea muncă. Şi de-aciia, venindu-ş svîntul la urmă la ucinici şi petrecînd puţîntei ai cu dînşii, cătră Domnul au purces. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. { 73r} Într-această lună, 19, - svîntul prorocul Ioil. Acesta să tîlcuiaşte dragostea lui Dumnădzău sau începătură, sau pîrgă lui Dumnădzău. Şi era din sămînţa lui Ruvim, din satul Metomorilor. Şi prorocind pentru foamea şi pentru stînsul jărtvelor, şi pentru patima prorocului dirept cu carea s-a înnoi cătră spăsenie tot pămîntul, şi răpăosă şi fu astrucat în pămîntul său. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Uar şi soţîile sale, şeapte svinţi. Uar, svîntul măcenic, era în dzîlele împăratului Maximian, voievodzînd în Eghipet, de rudă mare şi vestită şi creştină. Şi fiind închişi neşte şeapte svinţi multă vreame, le purta de grije în toate dzîle. Şi rugîndu-să unul dintr-acei şeapte svinţi, s-au băgat svîntul în locul lui. Şi ducîndu-să la ighemonul cu alalţi depreună, fu bătut cu măciuci, însă începătura aşea i-au fost. Mărgînd svîntul adease la temniţă unde era cei 7 svinţi de-i socotiia, pururea asculta svintele voroave şi-nvăţături. Pentr-aceaea, cînd dusără cei şease svinţi, că unul ieşisă de ucisături multe, şi-ntrebă ighemonul dară că "era şeapte - unul ce să feace?" -, atunce Uar s-au aprins cu Duhul svînt şi astătu naintea ighemonului între alalţi şease svinţi şi dzîsă: "Acela s-au răpăosat, iară eu voiu să fiu în locul lui, să chinuiesc pentru Domnul Hristos". Şi-i dzîsă ighemonul: "Nu te prelesti, Uare, nice te da muncilor să-ţi pierdz viaţa". Iară svîntul dzîsă: "Fă ce ţi-i voia". Atuncea învăţă ighemonul de-l spîndzurară şi-l bătură cu toropale şi cu mănuş ascuţîte, brînci de her, îi strujiră coastele. De-acii cu capul în gios îl spîndzurară şi-i despoiară piialea de pre spinare şi cu beaţe clinciuroase îl bătură şi-i sparsără pîntecele de-i cădzură maţele gios. Şi căotă svîntul cătră svinţi de le dzîsă: "Mulţămăscu-vă, fraţîlor, că m-aţ învăţat de mi-am agonisit viaţă veacinică". Şi rugîndu-să lui Dumnădzău deade svîntul sufletul în mînule svinţiii sale. { 73v} Iară svîntul lui trup învăţă ighemonul de-l lepădară cînilor afară de oraş. Iară o giupîneasă, anume Cleopatra, cu hiiul ei, l-au unsu-l cu miruri scumpe şi l-au astrucat şi s-au spăsît şi ea cu hiiulu-ş pentru ruga svîntului Uar. Citeaşte-i canonul de vedzi. Şi neşte credincioş cu taină îl luară de-l astrucară la loc de cinste. Iară pre alalţi svinţi şease învăţă ighemonul de le tăiară svintele capete şi aşea îş împlură nevoinţa pentru Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Sadot şi cu dînsul 100 şi 20 de măcenici carii s-au săvîrşit în Persida. Fiind împărat la Persiia Savorie, acest svînt părintele nostru Sadod, aflîndu-să episcop într-un ţînut a împărăţîiei lui şi învăţînd poporul lui Dumnădzău de cîte fac folos la suflet, şi botedzînd şi persi dintr-înşii, neferindu-să, fu pîrît la-mpăratul şi-l adusă naintea sa. Şi neputîndu-l îndupleca să să-nchine soarelui şi lunii, şi apei, şi focului, întîi îl bătu cu toiage. De-aciia beliră o curea din moalele capului pînă gios la unghe la picior de un deaget de lată. Şi iarăş îl bătură cu vine de bou. De-aciia îl tăvăliră preste spini şi scai de cei acoş. De-acii îl băgară în teasc cu şurub de-l tescuiră cu grea şi cumplită muncă. Toate aceastea răbdîndu-le svîntul, mai la multă mînie porni pre-mpăratul; şi aruncîndu-l în temniţă, cînd fu de l-au scos iarăşi la-ntrebare, adecă svîntul sănătos cu totului tot s-au aflat. De-aciia îl spîndzurară cu capul în gios şi-l potricăliră preste tot trupul cu săgeţi de her înfocate. Toate aceastea ca un lucru de nemică le-au răbdat svîntul. Şi audzînd pre-mpăratul lăudîndu-să că-i va împrăştiia trupul mădulări şi-mpotrivă îi răspunsă svîntul: "Eu credz în Dumnădzăul mieu că rămăşiţele oaselor meale şi le vor împărţî creştinii şi cine va striga la Dumnădzău în numele mieu va afla izbăvinţă". Şi-ndată tăiară limba svinţiii sale. Şi-ntindzînd ochii şi mînule în ceri şi făcînd rugă întru sine, audzî glas din ceri de-i dzîcea: "Ruga ta s-au priimit şi iarăş vei grăi". Şi-ndată-i crescu limba. Şi slăviia pre Dumnădzău. Aceastea { 74r} toate vădzînd, năroadele să înspăima şi credzură întru Domnul nostru Isus Hristos 1070 de bărbaţ şi alţi două sute. Şi vădzînd împăratul că vin mulţi pentru svîntul cătră Domnul Hristos, învăţă să-i taie capul, de vreame că şi alţîi mulţi strigară dzîcînd: " Împărate, şi noi sîntem gata să murim pentru Domnul nostru Isus Hristos". Deade-mpăratul şi asupra lor giudeţ să li să taie capetele. Şi luîndu-i oşteanii împăratului, îi scoasără la locul cel de giungheare. Şi făcînd svîntul rugă şi făcînd preste dînşii sămnul svintei cruci, şi-ntîi pre svîntul Sadot tăiară, apoi pre toţi alalţi svinţi măcenici tăiară. Şi aşea mearsă la Dumnădzău cu nărod mare de svinţi măcenici. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 20, - svîntul marele măcenic Artemie. Acesta fericit Artemie, voievod şi avgustalii de Alexandriia fiind, şi cu boieriia patrichiei cinstit de marele Constantin-împărat, şi sosînd împărăţîia de cădzu pre mîna lepădatului de leage Iulian-otstîpnic, şi muncind pre svinţii creştini în Antiohiia, veni sîngur de sine la nevoinţă marele Artemie, mustrînd pre spurcatul Iulian şi probozîndu-l pentru fărădeleage ce s-au păgînit. Deci să porni tiranul asupra svîntului şi-l bătu cu vine crude şi pre spinare fu zgîrîiat cu brînci ascuţîte, şi cu ţăpuşi ascuţîte coastele potricălit şi ochii. Şi despicînd un bolovan mare, îl băgară în despicătură şi trîntiră piatra la loc şi să turti svîntul trup a svîntului măcenic, oasele lui svinte s-au zdrobit, pîntecele şi svinţii ochi deaderă afară. Şi încă ţîindu-să sufletul îi tăiară capul svinţiii sale. Şi oarecare diacon Arist au adus în Ţarigrad svintele moştii a svîntului mare măcenic şi le-au pus în oxiia. Din ciudele svîntului puţinea poveaste Un om oarecare bolind cumplită dureare de boaşe cu grea { 74v} înflătură de orbalţ şi mearsă cu lacrămi cătră svîntul, rugîndu-să şi cerşînd isţealenie. Deci să culcă în besearică şi adormind puţînel îi dzîsă svîntul: "Iani să te vădz la dureare". Şi prinsă svîntul şi strînsă atîta de tare cît zbieră omul cît din gură îi ieşiia dzîcînd: "Vailio!". Şi trezindu-să să sculă sănătos, mulţămind lui Dumnădzău şi slăvind pre svîntul măcenic. Altul iarăşi, avînd 2 chile la amîndoi boşii, veni la svîntul şi făcînd rugă să culcă de adormi şi ivindu-i-să svîntul în vis i-au însămnatu-i cu mîna la dureare şi lovindu-l în coaste să trezi din somn sănătos. Altul, avînd chilă împunoiată cu durori mare, mearsă cătră svîntul şi prin vis i-au spintecat cu briciul îmblătura de purceasără punoaie împuţîte şi să deşteptă sănătos şi aşternutul plin de punoaie şi de putoare. Altul iarăşi, întorcîndu-să de la Africa, audzî de minunile svîntului şi avînd la Africa un văr cu aceaea boală de să lăsasă de-a mai firea viu, şi, deaca audzî de ciudease, cumpără ce era de treaba bdeniii şi mearsă la svîntul de feace bdenie pentru văru-său. Şi luă undelemn din candila svîntului, să-ntoarsă cătră Africa la văru-său, iară svîntul într-acea noapte s-au arătat în vis, în Africa, la bolnavul, şi-i dzîsă: "De vreame ce mi s-au rugat văru-tău pentru tine în Ţarigrad, de-acmu să fii sănătos". Şi deşteptîndu-să, află pre sine cu adevărat sănătos, lăudînd şi proslăvind pre Dumnădzău, neştiind cine-i acela care feace la svîntul rugă pentru dînsul. Şi-nsămnă dzua. Deaca sosî văru-său cu undelemnul de la svînt şi aflîndu-l sănătos şi spuindu-i visul, să mirară că tocma într-aceaea noapte cînd feace bdeniia în Ţarigrad, într-aceaea noapte la Africa s-au isţealit bolnavul şi alergă cătră svînt, mearsă de feace vreadnică mulţămită. Şi povestind cătră gloate ce să tîmplară acolo, scrisă şi poveastea isţealeniii întru numele svîntului. Altul iarăşi, supărat cu greale durori de aceaeaş boală şi dvorind la besearica svîntului, foarte dodeia, cerşind isţealenie; { 75r} şi arătîndu-i-să, svîntul îi dzîsă: "Du-te la Ioan-faurul, vecinul tău, şi-ţ pune chila pre ileu. Şi el să-nherbite ciocanul în foc şi să opintească cu ciocanul cît poate să lovască de tare şi-ndată ti-i tămădui". Iară bietul om, făcîndu-ş voia rea de-acel vis şi nevrînd aşea să facă, iarăş svîntul îi porunceaşte ca şi-ntîi prin vis. Şi a treia oară arătîndu-i-să svîntul îi dzîsă: "Să mă credzi, frate, că de ni-i face aşea cum îţ dzîc, ni-i mai vedea sănătate". El de nevoie mearsă la faurul şi pusă chila pre ileu şi faurul înflînd ciocanul de sus, omul să oţărî şi să mişcă şi cădzu chila de pre ileu. Ciocanul lovi în ileul gol. Şi peri toată durearea şi nu-i mai fu nemică. Şi să cutremurară de minunea isţealeniii, preaslăvită minune ca aceaea, aşea de reapede isţealenie; şi mulţămiră lui Dumnădzău şi svîntului măcenic. Ce şi altul, luînd lumini şi undelemn, mergea cătră svîntul şi prin ciubotărie îl întrebară: "Unde mergi, frate, cu luminele şi cu undelemnul?". El feace cu mîhnit: "De, mărg la svîntul Artemie să-m facă slujbă". Şi trecînd mai înainte iară unul din ciobotari, strigîndu-l, feace: "Fîrtate, cînd ti-i întoarce, să mi-aduci o chilă". Iară omul, vădzînd că-l ia în batgioc, nu mai răspunsă şi mearsă la slujba svîntului. Şi-ntorcînd acasă, începură a-l durea boaşile. Cînd fu pînă drept ciubotariul cela ce-l luasă în rîs, s-au înflat; sosî pînă la dînsul de nu putea nice a să văieta că leşina de dureare. Pînă s-adunară în sfadă, dzîcea omul cătră ciobotariu că "tu mi-agonisiş aceasta; ai dzîs să-ţ aduc chilă. De nu mi-ai hi dzîs, n-aş hi dobîndit eu aceasta". Şi-n toiul lor strîngîndu-să horbă pregiur dînşii, omul să descoperi să să arate; şi îndată, cum să arătă, îi şi trecu în loc, iară ciubotariul şi-ncepu a striga: "Vailio", că s-au mutat boala în clipă la dînsul. Şi toţi carii era strînşi într-acea horbă să minunară de aşea grabnică schimbătură şi premeneală reapede şi slăviră pre Dumnădzău şi ugodnicul svinţiii sale. Iară ciubotariului dzîsără: "Nu divi, frate, nice bănui; giudeţul lui Dumnădzău iaste dirept: ce-ai poftit ai dobîndit!". { 75v} Într-aceastaşi dzî - svîntul Artemie de Novgorod la Mosc, cucon de 12 ai. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 21, - preacuviosul părintele nostru Ilarion cel Mare. Acesta preacuvios era în vremile lui Costantin, marele şi svîntul împărat, născut, crescut în oraşul Gazeilor, fiiu de părinţi necredincioşi. Şi pentru dragostea învăţăturii mearsă la Alexandriia şi certîndu-să cu nevoinţa-mvăţăturii şi dobîndind credinţă cătră Domnul Hristos, să botedză şi luă tot învăţul marelui Antonie de-l închipui lăcuind pre lîngă dînsul multă vreame. Şi-ntorcîndu-să la moşiia sa după moartea părinţilor săi, au împărţît toată fiinţa (avearea) lor la săraci. De-aciia mearsă în pustie şi lucrînd ascuţîtă nevoinţă să feace făcătoriu a multe minuni. Şi cutrierînd cetăţi şi oraşe obîrşi viaţa trăind optdzăci de ai. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Gaie, Dasie şi Zotic. Aceştea svinţi, aflîndu-să în Nicomidiia şi strigînd şi cutedzînd, oborîră şi răsturnară vetrile idoleşti (jărtăvnicile). Şi deaca să obliciră, păţîră de tot fealiul de muncă: la lemn spîndzuraţ şi frecaţi preste coaste cu tîrsînă. De-aciia legîndu-le bolohani de-a grumadzi, îi aruncară în mare. Într-aceastaş dzî - svinţii de nou iviţi de Dumnădzău svinţ măcenici Andrei, Stefan, Pavel şi Petr. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Teodota şi preutul Socrat. Svînta Teodoti era în vremile împăratului Alexandru, din părinţi de rudă bună de la Pont. Şi mărgînd într-o isihăstie, petrecu săhăstreaşte, fu cunoscută şi prindzîndu-o domnul Capadochiei pentru mărturiia Domnului Hristos, fu în două rînduri spîndzurată şi strujită, şi aruncată întru-n cuptoriu înfierbîntat, şi cu darul { 76r} lui Dumnădzău ferită. Fu adusă adusă de Domnul la Vizantiia, de-acii la Anghira, unde să afla preutul Socrat, carele, făcînd elinii un praznic dracilor şi închinîndu-să la idoli, să-mplu de dumnădzăiască rîhnă şi, răsturnînd vatra cu sfărîle (trebnicul cu jărtve), îl prinsără elinii şi-i tăiară capul. Iară svînta Teodoti, silită să jărtvască la idoli şi neplecîndu-să, o răniră cu sabiia şi dintr-aceaea luă sfîrşenie. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Evcrat de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 22, - dintru svinţi părintele nostru şi de-a tocma cu apostolii Averchie, episcopul de Ierapol. Acesta svînt părintele nostru Averchie au fost episcop în Ierapol de Frighiia Salutariei în vremile-mpăratului lui Marco Antonie, a multe minuni făcătoriu, că puind vinul cu untul-de-lemn şi cu de alt fealiu tot la un vas şi feace de nu să mestecară, nice să stricară una de alaltă cu ruga. Şi feace de frică pre un drac de i-au adus un stan de piatră de la Rîm la Frighiia, la Anatol, care piatră ş-au pusu-o pre mormînt în loc de znamăn. Ş-au scos şi ape calde cu ruga din sînul pămîntului. Şi vieţuind cu preacuviinţă şi direptate rămăşiţa vieţii sale, mearsă cătră Domnul. Într-aceastaş dzî - svinţii 7 otroci din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonie, Exacustodian şi Costantin. Aceştea svinţi era în dzîlele-mpăratului Dechie şi luînd vreame să să sfătuiască împărţîră avearea lor la mişei şi-ntrară într-o peşteră. Şi să rugară lui Dumnădzău să le ia sufletele şi să nu fie daţi pre mîna lui Dechie; şi aşea-ş deaderă la Dumnădzău svintele suflete. Iară Dechie-împărat veni în Efes şi-ntrebîndu-i să-i afle, să-i silească la idoli să jărtvască; şi oblicindu-le de moarte, trimisă de { 76v} astupă gura peşterii. Şi trecînd 382 de ai de-atunce pînă în dzîlele împăratului Teodosie celui Mic, hinul svîntului Ioan Zlatoust, scornindu-să o eresă grea la 38 de ai a-mpărăţîii sale, cum să nu fie înviere morţîlor, şi vădzînd svîntul împărat turburînd iriticii svînta besearică a lui Dumnădzău că era cădzuţi mulţi şi din episcopi într-aceaea ereasă, şi să mira cum va face. Deci dezbrăcîndu-să din haine-mpărăteşti şi-mbrăcîndu-să cu zăblău, să culcă pre gios, rugînd cu lacrămi pre milostivul Dumnădzău. Şi Dumnădzău nu trecu lacrămile lui ce i-au folosîtu-i agiutînd în chip ca acesta. Omul ce era stăpîn locului unde era peştera cea astupată cu otrocii, făcîndu-ş coşară oilor la stînă şi neştiind, răntună pietrile de la peşteră. Şi-n sunetul pietrilor să deşteptară svinţii şi-mvisără nice leac jigniţ de putregiune, nice hainele lor, ce cu totul proaspeţi ca de-asară culcaţi. Şi iară stătură a să vorovi de grijea lui Dechie, că-i căota să-i muncească. Şi dzîsă Maximilian: "Fraţîlor, de ne vor cumva prinde, să stăm bărbăteaşte şi să nu ne dăm cinstea credinţii noastre. Iară tu, frate Iamvlihe, pasă de cumpără pîne şi să iai mai multă, că asară cumpăraşi puţînă şi ne culcăm flămîndzi. Şi cearcă de obliceaşte ce dzîce de noi Dechie". Şi deaca mearsă Iamvlih la tîrg, veade cruce la poartă şi să miră. Vădzu şi printr-alte locuri svîntul sămn şi casele şi zidiurile schimbate şi oamenii schimbaţ. Îi părea că doară visadză sau buiguiaşte, ce pentr-aceaea totuş mearsă la ceia ce vînd pită şi cumpără. Şi deacă deade banii, grăbiia să să-ntoarcă mai de sîrg. Şi vădzînd că-i oglindesc banii şi-i dau şi la alţîi, mirîndu-să şi cugetînd că-s banii de vro comoară aflată, cunoscîndu-să din scriptură, el să-mfricoşe şi nu putea să grăiască de frică, cugetînd că-l cunoscură şi-l vor duce la-mpăratul Dechie. Şi de-aciia cădzu rugîndu-li-să: "Dumneavoastră lăsaţî-mă! Luat-aţ banii, luaţi-vă şi pîinea şi mă lăsaţi să-m păzăsc calea". Iară ei feaceră: "Însoţeaşte-ne şi pre noi la comoară ce-ai aflat sau te vom da de vei muri". Şi vădzîndu-l în gînduri, îi pusără o legătură în grumadz şi-l trasără la mai-marele oraşului. Şi deaca-l vădzu, feace: "Spune-ne, o, tinirelule, cum ai găsît comoara { 77r} şi cît iaste şi-n ce loc?". Iară svîntul răspunsă că "n-am aflat nice dănăoară comoară, ce aceştea mi-s de la părinţi şi mă mir ce mă găsî aceasta". Şi antipatul îi dzîsă: "Dară de unde eşti?". Şi dzîsă: "De-aciia sînt, den acesta Efesul." Şi dzîsă antipatul: "Dară unde-s şi cine-s părinţii tăi? Să vie, să te adevereadze şi să te creadem". Iară svîntul feace: "Mi-s cutarii tatăl şi maică-mea şi cutarii mi-s unchii, şi moşu mieu cutarele". Şi antipatul feace: "Streine, numere ne povesteşti carile nu să pun în veacul nostru". Şi Iamvlih feace: "Dară deaca vă spuiu cu dereptul şi nu mă creadeţi, nu ştiu ce voi spune altă". Atunce antipatul feace: "Netreabnicule, banii tăi strigă de cînd iaste făcut 300 şi mai bine de ai, din dzîlele lui Dechie, şi tu, tinerel fiind, sileşti să ne amăgeşti, nice de 20 de ai nu eşti". Atunce Iamvlih, cădzînd la picioarele lui plîngînd, să ruga: "Dumneavoastră, mă rog să-m spuneţi unde-i împăratul Dechie, că era aicea, într-acest oraş!". Ei feaceră: "Într-aceastea vremi nu iaste Dechie, iar au fost în veacii cei de demult". Şi Iamvlih feace: "Că pentr-aceaea dumneavoasră vă mirat, ce blămaţ cu mine şi voiu arăta-vă soţîile meale, unde sîntem într-o peşteră şi veţ cunoaşte cuvintele meale că-s direapte, că eu ştiu că asară am fugit de frica lui Dechie şi venind să cumpăr pîine am vădzut cum au întrat Dechie într-această cetate". Şi deaca dzîsă aşea, Marin episcopul audzînd feace cătră antipatul: "Socotesc eu că-i tîmplată o minune într-această poveaste. Ce, ia-mblaţi cu dînsul să meargem să vedem". Şi deaca mearsără, întră nainte Iamvlih, de-acii episcopul şi căutînd nadireapta parte din nontru la uşe vădzu un secriiaş încuiat şi pecetluit cu 2 peceţi de argint carea au pus Rufin şi Teodor, creştini fiind şi trimişi de Dechie să astupe peştera. Şi scriind poveastea svinţilor şi numile în table de plumb şi cetind toţ să minunară. Şi întrînd înontrul peşterii aflară pre svinţii şi cădzură la picioarele lor. Şi şedzînd îi întrebară. Iară svinţiile sale spusără întîi de sine, apoi de rîndurile lui Dechie şi să mira toţi şi slăviia pre Dumnădzău { 77v} şi sîrguiră la-mpăratul de-i deaderă ştire. Şi-mplîndu-să-mpăratul Teodosie de bucurie, sîrgui de sosî, şi-ntrînd la svinţi, cădzu la picioarele şi cu lacrămile sale-mpăratul le uda svintele picioare. Svîntul împărat şi i să veseliia sufletul de bucurie mare că i-au ascultat Dumnădzău ruga şi i-au arătat de-au vădzut cu ochii săi înviiarea morţîlor. Şi aşea vorovind împăratul cu svinţii şi cu episcopii şi cu boierime, svinţii picurînd de somn, prăvindu-i toţi cum dormitară, iarăş răpăosară cătră Dumnădzău. Atunce-mpăratul deade haine scumpe şi argint şi aur mult să facă 7 secrie să puie trupurile svinţilor. Iară svinţii dzîsără-mpăratului în vis: "Lasă-ne,-mpărate, pre pămînt, unde odată învisăm". Şi făcîndu-să mare săbor, împăratul pusă svinţii la pămînt, cum era-ntîi, precum îi porunciră în vis. Şi făcînd praznic cu bucurie, deade multă milostenie la săraci şi pre toţi orăşeanii Efesului îi cinsti cu daruri. Şi slobodzî şi pre episcopii ce era închişi prin temniţe, carii mărturisiia svînta înviere. Şi să feace obeştnic, praznic cu de-a valoma, mulţămind lui Dumnădzău şi proslăvind. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Alexandru episcopul şi Iraclie măcenicul, Ana şi Elisavetă, şi Teodota, şi Licheriia. Svîntul măcenic Alexandru, episcop fiind şi-mvăţînd şi-ntorcînd şi botedzînd pre mulţi, fu prins de ighemonul şi muncit vîrtos. Şi strujit, şi silit să facă jărtvă la idoli, nu s-au înduplecat. Şi vădzînd răbdarea lui Iraclie, oşteanul credzu întru Hristos. Şi muncit mult întîi, de-aciia îi tăiară capul. Şi făcînd svîntul Alexandru minune, tîmăduindu-să de rane cu darul lui Dumnădzău, trasă la credinţă cătră Domnul Hristos şi pre patru femei: Teodota, Glicheriia, Ana şi Elisavet, carile de naintea ighemonului înfruntară înşelăciunea idolilor; le tăie svintele capete. Apoi după toţi şi svîntul Alexandru lovit cu sabiia s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte.. { 78r} Într-această lună, 23, svîntul (...) măcenic şi apostol Iiacov, fratele lui Dumnădzău. Acesta svînt Iiacov, fratele lui Dumnădzău, stătu Ierusalimului episcop întîi şi hirotonit de Domnul Hristos. Şi întîi acesta au scris ş-au izvodit svînta liturghie învăţat de sîngur Domnul Hristos, carea mai apoi o au tocmit mai pre scurt marele Vasilie şi după svinţia sa svîntul Ioan Zlatoust pentru neputinţa omenească. Şi păscînd svînta besearica de Ierusalim şi învăţînd pre mulţi jidovi şi elini şi-ntorcînd cătră Dumnădzău, au pornit asupră-şi pre jidovi. Şi prindzîndu-l, l-au adus pre poalele besearicii şi l-au oborît gios. Şi trăgînd de moarte, îl adaosără cu un lemn în cap de-l umorîră. Şi pentru ce să dzîce frate lui Dumnădzău să povesteaşte din bătrîni că Iosif, logodnicul, împărţîndu-şi ficiorilor moşiile, vrea să facă parte şi Domnul Hristos. Iară ficiorii lui nu vrură ceialalţi. Iară Iacov, luîndu-ş partea, au împărţît cu Hristos. Pentr-aceaea îi pusără nume frate lui Dumnădzău şi pravednic. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Ignatie, patriarhul de Ţarigrad. Acest întru svinţi părintele nostru Ignatie era fiiu lui Mihail- împărat Ragave şi Procopiei, împărăteasei, frate lui Teofil şi nepot lui Nichifor-împărat, lui Apoghenicu de soră, că-i era soră Procopiia. Şi fiind evnuh, adecă curăţît sau călugărit, şi au fost igumen la mănăstirea lui arhanghel, carea să chema pre-atuncea Anatelon, iară acmu îi dzîc Satiros. De-aciia fu rădicat patriarh Ţarigradului ş-au ţînut 11 ai şi 5 luni, apoi l-au scos împăratul Mihail, fiiul svintei Teodorei, de-au pus pre Fotie, spătariul cel mare, carele au scos pomenirea papei de la Diptiha. Apoi fu scos şi Fotie de-mpăratul Vasilie Machedon şi iarăşi pusă pre svîntul Ignatie şi ţinu dzeace ai; şi iarăşi fu scos şi stătu svîntul { 78v} Stefan. Iară svîntul Ignatie mearsă la mănăstire Satirul şi cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Macarie Rîmpleanul. Trei părinţ svinţ bătrîni: Serghie şi Righin şi Teofil de la mănăstirea lui (...) Asclipie ce-i în Mesopotamiia, adecă ţara între apele Tigrul şi Eufratul, să voroviră în bună voroavă să îmble să cutriere pămîntul. Şi-ncepînd calea, mearsără de cutrierară locuri de-nchinăciuni. Şi mearsără şi pre la puţul cel de apă ce-au îndereptat pre vîlhovnici din Persida spre închinăciunea Domnului Hristos, şi la Vitleem, în ţara Palestinii, unde îngerii au cîntat (...). Şi mearsăm vîrtejind la muntele Eleonului, de unde s-au înălţat Domnul Hristos. Şi iarăş mearsem în Ierusalim, feacem 20 de dzîle cutrierînd locurile svinte şi mănăstirile, luînd rugă şi blagoslovenie şi slăvind pre Dumnădzău întru toate şi ne-nsămnăm cu svînta cruce ca ceia ce n-om avea a mai vedea lumea. Şi ieşind, mearsăm 25 de dzîle, trecum Tigrul la Persiia, venim la poiana unde au giunghiat (...) Mercurie pre Iulian-prestîpnic şi-ntrăm în ţară. Mearsăm în oraşul Ctisifon, la mormîntul svinţilor trei otroci: Ananiia, Azariia şi Misail, departe de Vavilon. Şi-nchinîndu-ne svinţilor, slăvim pre Dumnădzău ce ne-au spodobit a ne-nchina sfinţiilor sale. Mîncăm şi băum de ne săturăm, mulţămind lui Dumnădzău. Şi ieşind din Ctisifon, mearsăm 24 de dzîle pînă la părţîle Indiei şi aflăm o căşcioară de cătră apusul cetăţîi; şi ieşind oamenii Indiei, ne goniră dintr-acea casă, că nu şed cu oraşe, ce răşchiraţi. Şi iarăş întrăm într-altă casă fără om şi masăm 2 dzîle şi adecă veniră omul cu femeaia-şi. În cap, în loc de cununi purta săgeţi (ţăpuşi) ascuţîte. Şi să spăriară gîndind că sîntem iscoade şi mearsără de-ş chemară soţîi. Şi veniră vro 40 de oameni şi cercînd prin casă ne aflară la rugă. Şi pusără { 79r} foc casii; noi deadem afară cu multă frică şi, ne-nţălegîndu-le limbii să răspundem, ne-nchisără într-o casă strîmtă dzeace dzîle nemîncaţi. Iară noi făceam rugă dzua şi noaptea, cîntînd şi slăvind pre Dumnădzău. De-aciia veniră cu mulţîi şi aflîndu-ne îngenunchiaţi la rugă ne luară şi ne petrecură cu prăjini pînă ne scoasără din ţară. Şi eram nemîncaţi 70 de dzîle, cum Dumnădzău ştie. Şi-nsămnîndu-ne cu numele Tatălui şi a Fiiului şi svîntului Duh, ne-am apucat de cale. Şi mearsăm multe dzîle spre răsărite. Şi sosîm în 40 de dzîle la loc cu pomăt frumos şi rodit şi dulce la mîncat, preste samă de mult. Şi mulţămind lui Dumnădzău şi Domnul nostru Isus Hristos, mîncăm de ne săturăm de ceale poame. Şi de-acolo mearsăm în ţara căpcînilor şi nemică rău nu ne feaceră, numai ce ne căuta. Pre-alocurea era cu muieri şi cu copii, lăcuia pre supt pietri ca herile în viedzunii (cuiburi). Şi iarăş luînd drumul spre răsărit 100 de dzîle şi mai bine, sosîm în ţara piticilor, nemică altă nu vedeam, numai pitici. Şi fugiră de noi deaca ne vădzură. Iară noi proslăvim pre Dumnădzău că ne-au izbăvit de dînşii. Şi deaca ieşim din ţara moimelor, venim la munte nalt, unde nice soarele nu luciia, nice copaci nu era, nice verdeaţă, numai gîngănii veninate şi glasuri de şuiuratul lor şi scîrşcări de dinţii lor, de aspide şi de bălauri şi ehidne răspundzîndu-şi, şi dzîmbri, şi vasiliscuri şi alte heri neştiute, şi onochetavri, şi inorogi, şi leoparduri. Şi slăvim pre Dumnădzău că ne izbăveaşte de gurile lor şi ne-ntăreaşte la cale. 4 dzîle audzînd şuieretul zmeilor, ne-am astupat urechile, că nu puteam răbda şuieretele lor. Şi trecînd muntele, sosîm la rîpă mare şi adîncă, unde nice urmă de om era, nice fire de om îmblasă pre-acolea. Şi zăbăvind 7 dzîle cugetînd cum vom face şi ne rugăm lui Dumnădzău să ne scoaţă de acea rîpă. Şi adecă o ciută veni împrotiva noastră şi mugi de departe naintea noastră. Şi luîndu-ne pre urma ei, sosîm la alte rîpi şi primejdii. Şi surupîndu-ne abiia cu nevoie putum de ne pogorîm la şes. Şi era ciredzi de cerbi şi ciute; şi trecum acel şes prin ciredzi de ciute şi de pili fără nevoie. Şi neaflînd { 79v} drum, rugînd Dumnădzău, mearsăm 70 şi mai bine de dzîle şi sosîm la loc şes plin de pomăt cu roadă. Şi lumină nu să mai vedea acolo, numai negură întunecată. Şi şedzînd puţîntel, plînsăm şi ne tînguim că ni s-au închis calea şi lumina. Şi plîngînd acolo 7 dzîle, adecă o porumbiţă zburînd stătu la loc plat şi purceasă nainte-ne. Noi mulţămind lui Dumnădzău mearsăm după dînsă şi sosîm la un znamăn, stîlp de piatră cu cămară, şi scriia în ţărcălam: "Acest stîlp au rădicat Alexandru, împăratul machedonilor, cînd au gonit pre Darie persul. Cine va vrea să să-nderepteadze de-acicea să ia nastînga dincătro vin apele şi cine va-mbla să ia sunetele apelor şi va ieşi la lumină. Că nadireapta sînt munţi şi rîpi, şi iazere mare pline de şerpi". Deaca citim stîlpul lui Alexandru, dobîndim la suflet şi lăudînd Dumnădzău tutinderea ce ne izbăveaşte, purceasăm luînd nastînga. Şi deacă mearsăm 40 de dzîle ne tîlneaşte putoare grea şi iute. Şi leşinam de putoare şi ne rugam lui Dumnădzău să ne ia sufletele. Şi eram în multă voia rea şi veniia hreamăt mare ca de nechedzături de cai mulţ. Şi deaca curmăm din cale vădzum nainte-ne iazer mare şi mulţîme de munciţi, cît nu să vedea apa de dînşii şi adecă boacete şi vaiete şi plînsuri cu ţîpete multe ca de mulţîme de oameni din iazer. Şi audzîm glas din ceriu dzîcînd: "Acesta-i locul cel de osîndă. Şi aceştea-s carii să lepădară de Hristos". Şi cu frică mare trecum de acel iazer de osîndă şi de-acolo în cîteva dzîle sosîm unde era 2 munţi nalţi şi-ntre dînşii căutăm de vădzum un uriiaş foarte mare legat cu 8 de lanţuje de aramă preste trup, cu 4 nadireapta şi cu 4 nastînga şi foc mult supt dînsul de-l ardea şi ţîpetele i să audzîia 30 de mile. Şi deaca ne vădzu acel om mare, începu a să boci şi să-nchină cu capul la pămînt. Şi era trupul lui pîrjolit de nu să vedea nice un păr pre trupul lui, iară noi de frică ne-am acoperit obrazele pînă-l trecum. Şi-mblînd 5 dzîle tot îl audzîiam. Şi sosîm la strămnină (rîpă) cu dîlboană adîncă şi mare. Şi de margine era o muiare despletită mare şi un bălaur împleticit colăcit de la { 80r} picioare pînă la capul ei preste trup; şi cînd vrea să grăiască, o loviia preste gură şearpele. Şi părul ei era pînă-m pămînt. Şi alte glasuri nepovestite ieşiia din acea groapă de gloate multe dzîcînd: "Fie-ţi milă de noi, Fiiul lui Dumnădzău". Iară noi de frică multă dzîsăm: "Doamne, fîrşeaşte-ne aicea că ochii noştri vădzură streine şi prea minunate taine şi osînde mari pre pămînt". Şi de-acolo ieşind vădzum şi era ca nişte vrabii cu-ntunearecele şi graiul lor omenesc striga: "Iartă-ne, Doamne, iartă-ne, Dumnădzău, că sintem mai greşiţi decît toată lumea naintea Ta". Iară noi feacem la Dumnădzău şi dzîsăm: "Doamne, spune-ne ce sînt aceaste taine groznice a Tale că ne ia frică vădzîndu-le!". Şi crepînd naintea lor pămîntul, ieşi glas: "Nu vă-i dată să ştiţi de-aceaste, ce păzîţî-vă nainte". Şi trecînd locul cu frică, sosîm la cîmpie straşnică şi slăvită. Şi adecă 4 bărbaţi sta acolea cu chip slăvit şi nepovestit şi naintea lor darde ascuţîte de luciia, şi foc mare, fără samă, şi smoală, şi iarbă pucioasă, zmei şi ehidne şi chelei. Şi acei 4 bărbaţi avea în capete cununi de aur cu mărgăritari, ţîind a mînă toiage de aur. Şi, deaca-i vădzum, cădzum la pămînt şi ne rugăm: "Miluiţi-ne, bărbaţi cereşti, şi să nu se atingă de noi dărdzăle acealea şi focul". Şi răspunsără acei bărbaţi svinţi: "Sculaţi cu pace de vă păzîţi calea ce v-au arătat Dumnădzău fără frică că n-au puteare asupra voastră, că aceasta le păzîm noi pînă la dzua giudeţului cînd va veni Despuitoriul Dumnădzău". Şi audzînd aceastea de la svinţii bărbaţi luăm îndrăznire şi mearsăm 40 de dzîle îmblînd nemîncaţi fără numai apă. Şi fără veaste ne veni glas de cîntători a gloate multe şi miros de tămîi nepovestite şi mirosîm miros de mir scump şi din glasul cîntecelor ş-a tămîilor adormim; şi-n somn ni să-ndulciră budzele, ni să-ndulciră ca de stride. Şi deşteptîndu-ne, vădzum besearică mare de cristal şi în mijlocul ei ca-n chip de jărtăvnic şi ieşiia fîntînă ca laptele din jărtăvnic, cît dzîceam că şi-i lapte. Şi bărbaţi straşnici şi minunaţi sta pregiur apa aceaea cîntînd cîntări îngereşti. { 80v} Şi deaca-i vădzum, ne-am înfricoşat şi stam uimiţi izumiţi, iară un svînt bărbat frumos de-aceia ce sta pregiur apa aceiia fîntîni ne socoti şi dzîsă: "Aceasta-i fîntîna de fără moarte cruţată direpţilor". Iară noi ne-nchinăm la pămînt slăvind pre Dumnădzău şi pre acel svînt bărbat şi pre toţi svinţii aceia. Şi cu multă frică şi bucurie sosîm la alt loc, nice leac gustaţi cum Dumnădzău ştie, ce budzele noastre de dulceaţa aburilor acelora trei dzîle să lipiia ca de stride. Şi iarăş venim la un loc cu părău mare şi băum de ne săturăm, slăvind pre Dumnădzău. Şi era namiadzăz, pripăc şi şedzum lîngă pîrău sfătuind ce vom face şi din pîrău ieşiia lumină de strălumina. Şi socotim în patru părţile lumii, şi nu sufla vînturile de la noi; şi-ntr-alt chip sufla vînturile acealea şi unghiul despre apus era vearde a ceriului ca prajii, iară a răsăritului ca trestiia, iară miadzănoaptea ca sîngele curat, iară amiadzădzua alb ca omătul. Şi stealele ceriului era mai străluminate şi soarele mai herbinte cu 7 părţi şi copacii preste măsură de mare şi mai deşi şi mai rodiţ; şi munţîi aceia mai nalţ decît pre la noi şi mai faieş. Şi pămîntul acela luminat ca focul şi cumu-i laptele, şi pasările pre fealiu carea-ş în cîntecul ei şi eram mai mult de 100 de dzîle nemîncaţi, cum Dumnădzău ştie. Şi fără vreame veniră la noi gloate fără samă de mulţi bărbaţi şi femei, şi copii; cei mai mari era de un cot, alalţi şi mai scundz. Şi ne-am spăriat de dînşii deaca-i vădzum să nu ne cumva mănînce. Şi gîndiiam cum vom face şi dzîsă fratele Serghie: "Dă-i, fraţîlor, să ne zborîm părul, să ne facem ciuhoşi şi să alergăm asupră-le: sau ni-or mînca sau or fugi". Şi feacem aşea şi purceasără fuga scrîşcînd cu dinţii asupră-ne, şi trăsnind, şi apucîndu-şi cuconii (Aceştea au războiu cu cucoarăle). Şi trecînd părăul, mearsăm unde lăcuia ei şi aflăm acolo un fealiu de buruiană (legumă) ca laptele şi ca stridea de dulce. De un cot era deasupra pămîntului şi mîncăm de ne săturăm de dînsă şi ni s-au schimbat faţa, şi vîrtutea ni s-au adaos şi slăvim { 81r} pre Dumnădzău ce ne hrăneaşte şi ne-nderepteadză pururea a toate. Şi iarăşi purceasăm pre cale nainte şi mearsăm opt dzîle neştiind calea. Şi ţîindu-ne de acea cale ne-mblată multe dzîle, aflăm peştera lui (...) Macarie, luîndu-ne pre o cărăruşe. Şi era peştera aceaea ca o besearică svîntă grijită şi podobită. Atunce, rugîndu-ne şi făcîndu-ne svînta cruce, ne bucurăm şi întrînd în nontru pre nimerea n-aflăm. Şi dzîsăm între noi: "Această căşcioară a fire de om iaste, ce să aşteptăm pînă în sară să vedem". Şi-ngăduind puţîntel, adecă miros de mir foarte minunat să feace în peşteră şi ne veniia la nări. Şi luînd aminte spre răsărit de la peşteră, vădzum închipuitură de podoabă de bărbat groznic cu nemică altă îmbrăcat, fără numai cu peri albi, că veniia adevăr fericitul Macarie; şi-i crescu părul capului de ai mulţi şi-i acoperiia tot trupul. Şi venind svîntul la peşteră spre noi, aulmă de departe şi cădzu la pămînt, începu a ne giura şi a dzîce: "De sînteţi de la Dumnădzău, mi vă arătaţi, iară de sînteţi de la Satan, vă duceţi de la mine, de la un smerit şi păcătos". Iară noi strigăm şi dzîsăm: "Blagosloveaşte-ne, sfîntul lui Dumnădzău, că sîntem şerbi a lui Dumnădzău şi ne-am lepădat de Satan şi noi". Atunce veni cătră noi şi-ntindzînd mînule spre ceri să rugă la Dumnădzău şi ne blagoslovi şi, desfăcînd părul de pre obraz, voroviia cu noi. Şi-i era părul alb ca omătul, ni să punea pre ochi ceaţă de albiia lor şi vădzum faţa lui. Şi de multe bătrîneaţe nu să vedea ochii, că-i era slobodzîte sufruncealele (sprînceane) preste ochi. Iară unghile la mîni şi la picioare cîte de un cot era. Iară musteaţa acoperindu-i gura pogorîia de să mesteca cu barba şi-mpreună-i agiungea pînă la picioare. Şi cînd grăia,-ţ părea că grăiaşte de-a fund. Şi-i era piialea ca de ţăstul de broască. Şi ne-ntrebă de unde sîntem şi "ce-aţi venit la mine?". Şi-i spusăsăm toate tîmplările noastre şi cum ni-i voia să agiungem unde odihneaşte ceriul şi ne răspunsă: "Fiii mii, nu poate neştine muricios şi-mbrăcat cu trup să între mai în nontru sau să socotească minunile lui Dumnădzău şi putearea, că eu, păcătosul, mult m-am silit ş-am pus poară să o fac aceasta". { 81v} Şi preste noapte mi-au spusu-mi Domnul dzîcînd: "Nu te băga a ispiti pre tvoreţul tău, că ni-i putea a mai treace înnainte de la acesta loc", iară eu dzîş: "Că ce, Doamne?". Şi-m dzîsă: "20 de mile de-acicea iaste păreate de her, mai în nontru alt păreate de-aramă (şi din nontrul aceluia iaste raiul spre răsărit, unde odihneaşte ceriul. Şi din afară de rai au tocmit Dumnădzău heruvimii şi sabiia cea de foc ce să-mvrăteaşte să păzască lemnul vieţii. Şi sînt acolo oarecarii de la picioare pînă la buric şi la piept ca de leu, capul de zmău, mînule de cristal şi sabiile de foc ţîind a mînă păzăsc zidiurile să nu-ndrăznească nime a treace mai în nontru pentr-aceale de-acolo puteri groznice. (Şi îngerii cei vîrtucioş den afară de ceriu stau)". Şi deaca am audzît aceastea de la înger, n-am cutedzat a-ntra mai în nontru. Iară noi, deacă audzîm aceastea de svîntul Macarie, ne-am fricoşat cu frică mare şi pre svîntul Macarie măriiam şi cădzînd la pămînt am slăvit pre Dumnădzău că ne-au spus aceaste toate minuni a lui Dumnădzău. Şi era amu sară şi ne dzîsă: "Fiii miei, staţi în laturi puţînel, că am 2 cuconi aicea şi vin din sară în sară şi mă tem, vădzîndu-vă streini, să nu vă vatăme". Iară noi gîndiiam că-s oameni şi cum ne deadem în laturi, adecă 2 lei groznici veniră reapede din pustie şi cădzură la picioarele lui rugind de i să-nchinară. Iară noi de frică cădzum gios şi puindu-ş mînule preste dînşii le dzîsă: "Cuconaşii miei cei buni de la firea oamenilor, veniră neştini la noi şi să nu le faceţ strîmbătate, că sînt şerbii lui Dumnădzău". Şi ne chemă svîntul Macarie: "Veniţi, fraţîlor, la noi, nu vă teamereţi şi vom face vecerniia". Şi mearsăm la svinţia sa şi cursără leii de ne-ntîmpinară, lingîndu-ne pre la picioare şi pre cap; şi ca nişte oameni cuvîntăreţi genunchind picioarele ni să-nchinară. Iară noi proslăvim pre Dumnădzău ce i-au îmblîndzît spre noi şi feacem vecerniia. Şi şedzum toată noaptea şi a doa dzî dzîsăm svîntului Macarie: "Spune-ne, cinstite părinte, cum ai venit aicea?". Şi ne dzîsă: "Fraţîlor, plecaţi audzul de-ascultaţi în cuvintele rostului mieu să-nţăleageţi de rîndul mieu { 82r} cum am venit aicea. Eu, smeritul am fost ficior unui Ioan Singlitic din Rîm. Şi mă însurară fără voia mea. Şi nuntind, cînd fu sara de mă-nchisără la-mpreunăciune cu mireasa, nunta giucînd, eu mă feciu că mi-i pre-afară şi ieşiiu de m-am ascuns la o femeaie săracă şi mişea de-am şedzut ascuns 7 dzîle, Dumnădzău să o pomenească, şi-m aducea veştile (răspunsurile) pînă-n 7 dzîle. Iară dzîlele nuntii meale feaceră bocindu-le şi căutîndu-mă şi nu mă aflară. Iară eu, deaca trecură aceale 7 dzîle, m-am sculat noaptea slăvind şi mulţămind lui Dumnădzău şi aceii muieri sărace. Ş-am ieşit la drumul cel mare, iară iubitoriul de om şi milostiv Dumnădzău ce va pre toţi să să spăsască au trimis pre Rafail, îngerul său, în chip de moşneag şi aflîndu-l şedzînd lîngă drum, i-am dzîsu-i: "Unde mergi, părinte?". Şi-m dzîsă: "Unde ţi-i gîndul tău, acolo mă duc şi eu". Iară eu dzîş: "Dumneata, părinte, îndereaptă-mă la cale de viaţă". Ş-am purces a mearge după dînsul. Şi luînd poruncă la oraşe, am luat de saţîu. Şi călcînd drumul şi calea toată să nu dzîc mai mult, în trei ai am sosît aicea. Şi pînă nu sosîm, şedzum de dormim şi cînd m-am deşteptat nu l-am vădzut ce să feace şi-ncepuiu a plînge şi a mă voiera şi îndată mi s-arătă şi-m dzîsă: "Eu sînt Rafail, arhanghelul carele te-am adus într-acoace în chip de moşneag bătrîn. Ce să-ţ laş toată voia cea rea, să nu te temi, ce să slăveşti pre Dumnădzău, că te-au adus aicea. Iată c-ai trecut de la-ntunearec ş-ai vădzut minunatele lui Dumnădzău şi osînda păcătoşilor şi fîntîna cea fără moarte". Şi dzîcînd aceastea, îngerul Domnului Rafail fu nevădzut şi-ndată purceş a mearge. Şi mă tîlni asînă sălbatică păscînd şi o giuraiu de dzîşi: "Ai, pre Dumnădzău ce te-au zidit, arată-mi lăcaş omenesc". Şi-ndată stătu de mă apropiiaiu şi mergea naintea mea, şi mă dusă 2 dzîle şi tîlnim un cerb mare; şi să-ntoarsă a asîna sălbatecă şi mă dusă cerbul 3 dzîle. Şi iarăş ne tîlni un bălaur şi cerbul să-ntoarsă, iară eu de frică începuiu a giura pre bălaur să nu-m facă nevoie. Şi sculîndu-să bălaurul pre coadă ş-au deşchis gura şi grăi ca omul dzîcînd: { 82v} "Bine-ai venit, şerbul lui Dumnădzău, Macarie, că sînt 12 ai de cînd te-aşteaptă muntele acesta şi ia că ţ-am gătat şi casă de lăcuit, poruncit de Rafail arhanghelul şi-ncă şi chipul tău mi-au zugrăvit şi graiul; şi iată că te vădzuiu astădzi, că sînt 8 dzîle de cînd te-aştept. de n-am mărs nice la mîncat, nice la băut; şi astă sară vădzuiu un şedzătoriu pre nuor luminat şi-m veni glas dzîcînd: "Scoală, Anail, de privitează pre şerbul lui Dumnădzău Macarie; şi acmu ia-mblă de-ţ vedzi locul". Şi mă dusă pînă la uşea aceştii peştere. Şi deac-am întrat în nontru, am aflat o leiţă moartă şi puii amîndoi scîncind, ne-avînd ce suge. Ş-am luat de i-am hrănit cu muguri, ca cuconii miei prisne. Iară pre maica lor am îngropat afară în pămînt. Şi audzînd aceasta, slăvim pre Dumnădzău. Şi încă noi vorovind, adecă corbul veni de să pusă în mijlocul nostru cu o pîine şi giumătate în gură. Pusă nainte-ne şi să dusă. Şi ne dzîsă bătrînul: "Cunoscut-am că nu ne-au părăsît Dumnădzău, ce însă ne-au trimis şi hrană şi voauă, şi mie de-ndulcit, că iată că mulţi ai pînă astădzi de cînd luăm hrană de la această pasăre, în toate dzîle giumătate de pîine, iară astădzi luăm de la dînsă pîine de noi toţi. Deci să mîncăm întîi, de-aciia voi spune şi de păcatele meale". Şi deaca mîncăm şi feacem blagodarenie, începu a dzîce cătră noi: "Deacă-mplui aicea 12 ai, ieşiiu na 7 ceas şi şedzuiu cu ceşti ţînci, adecă Satan începu a mă ispiti (să-ş facă pururea tot omul svînta cruce). Căutaiu, vădzuiu un nemeteţ de păioară scump, femeiesc dzăcînd gios înainte-mi. Iară eu, un ticăit, m-am uimit şi nu mi-am făcut cruce şi l-am luat de l-am băgat în nontru ş-am cugetat ce poate hi, de unde s-au luat acesta lucru pre-aceastea locuri. Şi cînd fu a doa dzî, ieşind iarăş, aflaiu o cizmă frumoasă, femeiască. O luai şi o duş la nemeteţ şi iarăş ca şi-ntîi m-am uimit de nu-mi feci svînta cruce. Iară cînd fu a treia dzî la dzuă, demineaţă, ieşiiu să mă-nchin lui Dumnădzău şi iarăş nu-m feci svînta cruce pre obraz ca să fiu feritu-mă de fărăleagea şi păcatul mieu şi iarăşi vădzuiu urdzîtura vrăjmaşului, adecă o nevastă şedea deasupra unii pietri { 83r} îmbrăcată cu haină de aur foarte scumpă, nepreţuită. Şi de frîmseaţea ei nu era saţîu. Şi dzîşu cătră dînsă: "Dincătro te-ai luat de-ai nemerit aicea?" Iară ea plîngea cu jeale, cît mă feace de plînşi şi eu de milă-i, şi, răspundzîndu-mi cu ovilite boacete, îmi dzîsă: "Eu mişel de ea mă răspundzu nevasta lui Macarie, fată de singlitic rîmlean, că mă logodiră părinţii după dînsul cu sîla, fără voia mea, netrebuindu-mi a mă mărita. Şi scăpînd eu de la gioc şi de la patul cel de nuntă, am fugit luînd drumul cel mare. Şi necunoscînd drumul, am luat munţîi şi pustiile în cap şi iată c-am nemerit aicea, neştiind unde mă duc". Iară eu, un ticăit tot încă fiind uimit, o credeam ce grăiaşte. Iară ea cu meşterşug măguliia bietul mieu suflet şi eu nu pricepea; îngreuiat de păcatele meale şi o luaiu de mînă de o aduşu într-această peşteră şi, jeluindu-o de foame, îi dediu să mănînce de-acest mugur să nu moară. Iară lacămile ei nu să mai opriia şi-m era sufletul ovilit pentru dînsă, şi eram uitat, nefăcutu-mi cruce. Şi cînd fu sara, îmi feciu ruga, uitit şi cu urît feciu slujba lui Hristos de vecernie şi m-am culcat la odihnă. Şi eu, un ticăit, deac-am adormit, iară ea îndată veni lîngă mine şi deşchidzîndu-mi leanca ş-au băgat mîna şi mi-au pipăit tot trupul. Şi eram în somnul miiu cu totul îngreuiat, iară eu, un ticăit, ce nu mai poftiseasem nice urmă de păcat trupăsc, m-am uimit cu gîndul, mi-am îndrăgit de dînsă şi o luaiu să mă culc cu dînsă. Şi amu, cumuş sosîiu într-îns păcat, îndată fu nevădzută de la mine şi m-am aflat eu, un ticăit, dzăcînd cu faţa-n gios pre pămînt ca de somn greu. Şi deaca m-am trezit din înşelăciunea lui Satan, mi-am venit la fire şi mi-am socotitu-mi greşala ş-am aflat că-i multă şi fără de samă foarte. Şi ieşind din chilie, am plîns cu amar şi leii ceştea nu mi-au venit 8 dzîle la mînă şi nu mă asculta, cunoscînd păcatul mieu. Iară eu, un ticăit, prăvind leii de departe, mă ruga lui Dumnădzău să mă iarte de-aceasta greşală. Iară iubitoriul de om Dumnădzău n-au trecut ruga mea, ce mi-au trimisu-mi leii ş-am socotit { 83v} să mă mut aiurea, într-altă parte, să nu mă cumva înşel iarăşi şi voi fi lepădat de la faţa Domnului. Şi m-am sculat de-am ieşit de la peştera aceasta. Şi deac-am călcat cale de 2 dzîle, îm astătu înnainte îngerul Domnului dzîcînd: "Unde te duci, Macarie?". Şi-dzîşu: "Ducu-mă de fug de faţa păcatelor meale". Şi-mi dzîsă îngerul: "O ispită nu putuş să suferi, întoarnă la chilie-ţi". Şi-i dzîşu: " Cine eşti tu, Doamne?". Şi dzîsă: "Eu sînt Rafail ce ţ-am îndereptat calea într-acoace". Şi deaca-m dzîsă aşea, fu nevădzut de la mine. Şi-ntorcîndu-mă la chiliia aceasta, am genunchiat naintea lui Dumnădzău 40 de dzîle şi 40 de nopţi nemîncat. Şi deaca m-am sculat, vădzuiu peştera aceasta avînd lumini în 4 unghiurile casii şi un bărbat în porfiră (urşinic) îmbrăcat şi cunună de aur în capul lui cu pietri scumpe şi cînta cîntec preaslăvit şi ceresc. Şi glasul lui ca de nărod mare cîntînd. Şi deaca obîrşi cîntecul, să feace miroseală straşnică şi-ndată să feace nevădzut acela ce s-au vădzut. Şi-ndată iarăş întră nuor de foc în peşteră şi culeasă acea lumină nepovestită din casă. Şi suindu-să nuorul, să feaceră tunete, fulgere şi cutremuri, şi copacii, şi munţîi, şi pietrile, şi pasările ceriului zbiera cu glasuri mare dzîcînd (...), adecă (...) ce să dzîce rumîneaşte svînt, svînt, svînt eşti, Doamne. Şi m-am spăriiat eu, feţii miei, ş-am fost mut 70 de dzîle şi leii aceştea era trîntiţi (oborîţi) la pămînt ş-am cunoscut, feţii miei, c-au fost Domnul Isus Hristos cu nuorii şi cu foc întrat în peştera aceasta şi l-au svinţitu-l. Şi de-atunce, fiii miei, m-am rugat să moriu mai bine decît să fiu viu. Ş-am cunoscut că-i omul o nemică şi m-am spăriat mirînd şi nepricepîndu-mă cum m-am spodobit a vedea minuni ca aceasta. Şi de-atuncea-s 70 de ai şi mai bine odoacă. Şi eram atunce de 48 de ai. Iată, aceastea-s care-aţ audzît, fraţîlor, şi v-am spus ce-am lucrat pre lume. Să mă iertaţi pentru Dumnădzău şi di-ţ putea şi voi suferi ca aceastea, rămîneţi aicea, iară de nu, Dumnădzău să vă-nderepteadze dincătro aţi venit". Iară noi, neşte păcătoşi, { 84r} deacă audzîm unele ca aceastea, slăvim pre Dumnădzău. Şi adecă sosîră leii amîndoi din pustie şi puindu-ş sfîntul mînule preste înşii, i-au blagoslovit şi cădzură de să-nchinară svîntului Macarie. Şi dzîsă cătră noi svîntul Macarie: "Puneţi mînule şi voi în capetele", iară noi cu frică multă feacem ascultare şi-i dzîsăm: "Dă-ne blagoslovenie, cinstite părinte, să ne ducem în lume să povestim de tine şi de svînta ta petreacere, să strigăm în toate besearicile şi în mănăstiri, şi la Ierusalim, la preacuviosul episcop". Şi feace rugă mare la Dumnădzău pentru noi şi ne dzîsă: "Spăsîţî-vă cu pace, sufleteştii miei fii, rugîndu-vă pentru noi". Şi ne petrecură leii trei dzîle. De-acii ne sărutară urmele picioarelor şi să-ntoarsără cătră svîntul, iară noi călătorim cătră lume oareceva dzîle. Şi sosînd la părău şi puţînel adormind, fum apucaţi de dumnădzăieştii îngeri şi puşi în Ierusalim. Şi deaca ne deşteptăm şi ne vădzum, am cugetat mirîndu-ne ce de cale şi cît de groznică o trecum ca prin vis ş-am proslăvit pre milostivul Dumnădzău. Şi făcînd rugă pre scurt pre la toate svinte locuri, ne-am întors la mănăstirea noastră de-am povestit călugărilor cîte vădzum şi păţîm. Şi de svîntul Macarie, de toate am spus, ca, audzînd de svinţia sa, să proslăvască pre Părintele, şi Fiiul, şi svîntul Duh, căruia-i slava şi putearea în veaci de veaci, amen. Într-această lună, 24, - sîntul marele măcenic Areta şi cu drujina sa 4000 şi 200 şi 90 şi 9. Acesta svînt Areta era mai mare în cetatea Negran ce să chema Igherme. Într-aceaea era svinţia sa voievod în dzîlele împărăţîiei lui Iustin de Ţarigrad şi la Etiopiia împărăţînd Elesflaan, creştinul cel bun, iară la Omirit - Dunaan ovreiul. Acea ţară, Omiritul, iaste carea-i dzîce sînta Scriptură Sava. Acesta ovreai, Dunaan, s-au rădicat cu oaste ş-au mărs asupra lui Negran Igherme-cetatea şi multă luptă au pus şi nemică n-au putut folosî să dobîndească { 84v} cetatea că era cetatea şi cetăţeanii întăriţi de svîntul Areta. Iară mai apoi vicleanul Dunaan, ovreaiul, cu giurămînt mare au făcut înşelăciune de-l lăsară în cetate. Şi întîi săpă de scoasă svintele moştii a svîntului Pavel episcopul şi le-au băgat în foc. De-aciia strînsă preuţîi, şi diaconii, şi ceteţii, şi călugării şi aprinsă o focare mare şi-i aruncă pre toţi de-i arsă 427 de toţi şi femei de-a hirea dumnădzăieşti 127 le tăie capetele. Acolo şi o giupîneasă de rudă mare cu o hiică-ş. Tăie pre hiică naintea ei şi cu sîngele hiică-sa o umorîră. Iară mai apoi de toţi adusără şi pre fericitul marele Areta legat şi-i tăiară capul depreună cu 300 şi 40, osăbi de nărodul cel mult a oraşului ce l-au tăiat cînd au întrat întîi. Mai apoi pre alalţi cîţi au rămas vii, tineri şi bătrîni şi toată vîrsta, i-au robit pre toţi cum vedem acmu în dzîlele noastre, c-au făcut agareanii a treispreace oraşe în ţara rusască la Uman şi la Ladijin şi şi la alalte în anul de la svîntul născut 1674. Aşea şi atuncea svîntul mare măcenic Areta. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Sinclitichi cu 2 ai ei hiice scoase la-ntrebare cu multe giuruinţe măgulită de vicleanul ovreai Dunaan, împăratul de Omirit, şi silită în tot chipul şi tare mărturisi pre Domnul Hristos. Pentr-aceea i-au tăiatu-i îmbe cucoanele şi o au adăpat cu sîngele cucoanelor ei cu sîla. Şi o au tăiat, mulţămind ea lui Dumnădzău şi slăvindu-l, mearsă cu cucoanele ei naintea lui Dumnădzău încununate în slavă mucenicească, prăvind frîmseaţea mirelui sufletesc al său Hristos. Şi-ndulcindu-să în odihnă nesfîrşită. Într-aceastaş dzî - svîntul Elesvan, împăratul de Etiopiia. Acesta era împărat în cetatea Sava, creştin pre vreame cînd luă Dunaan ovreaiul cetatea Omiritul de umorî pre svîntul lui Hristos Areta, măcenic cu alalţ marturi ce mărturisiră-n nărod mare pre Domnul Hristos. Atunce s-au aprins cu sufletul credinciosul împărat Elesvon; vrînd să răscumpere sîngele creştinesc, deade ştire lui Iustin-împărat { 85r} de Ţarigrad şi luă blagoslovenuie de la Timotei, patriarhul de Ierusalim. Şi chemă boiarii şi hatmanii şi strînsă 120 de mii de oaste şi mearsă asupra ţărîi arăpeşti la oraşul Omiritul asupra lui Dunaan ovreiul şi-l dobîndi, şi-l tăie, şi ţara botedză, şi să-ntoarsă la Etiopiia cu mare bucurie. Apoi pusă în locul său pre fiiu-ş împărat creştin şi blagocestiv, anume Erdidos iară sîngur mearsă de să feace călugăr şi sluji lui Dumnădzău 15 ai şi să pristăvi. Într-aceastaş dzî o maică cu pruncul ei în foc aruncată pentru Hristos s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Sevastiani. În dzîle împăratului Dometian, aflîndu-să svînta măceniţă în oraşul lui Marchian, fu clevetită cătră highemonul Serghie că-i creştină. Şi o adusă naintea sa şi să mărturisi svînta Sevastiani uciniţă svîntului apostol Pavel de svinţia sa botedzată. Şi mărturisi că-i gata a muri pentru Domnul Hristos. Întîi o bătu cu ciocane (măciuci) de plumb preste tot trupul şi o aruncă în temniţă în carea i s-au arătat svîntul apostol dzîcîndu-i: "Bucură-te, nu-ţi face voia rea că ţî să cade să mergi legată în oraşul tău pentru credinţa lui Hristos". Şi preste şeapte dzîlele scoţîndu-o din temniţă şi neînduplecîndu-i-să au, aruncatu-o într-un cămin înfocat. Şi deaca stătu svînta în mijlocul focului nice leac atinsă ieşi nevătămată de să mirară toţi. Iară svînta feace rugă şi să porniră din ceriu glasuri mare şi fulgere şi tunete şi smidă atîta cît stînsă focul căminului şi mulţi li s-au cumpănit viaţa. Şi fugiia ighemonul cu alalţi. Apoi, chemîndu-o ighemonul, o întrebă: "Cine eşti şi ce ţi-i lucrul şi de unde eşti?" Iară svînta tăcea. Şi-nţălăgînd că-i din mitropoliia Iracliia o trimisă la ighemonul de-acolo, iară îngerul Domnului i să arătă de-i dzîse: "Cuteadză, fata lui Dumnădzău, că ţî să cade să astai naintea ighemonului Pombian, ce eu sînt cu tine". Şi mearse în Iracliia la ighemonul carele o spîndzură pre un lemn şi o struji trei ceasuri. Şi hăcuindu-să svînta ei carne slobodzîia miros de mir scump. Iară svînta într-acea muncă să { 85v} ruga lui Dumnădzău den mijlocul inemii ei, cît mirîndu-să prăvitorii dzîcea cei necredincioş că i-i trupul ne-nsufleţît. Şi pugorîndu-o depre cetlăul acela o deade herilor. Şi slobodzînd asupra ei un leu mare şi groznic şi apropiindu-să la svînta, feace de grăi omeneaşte din datul lui Dumnădzău pentru-ndereptarea a mulţi păgîni. Că lăuda svîntă şi-mfrunta pre păgîni. Slobodzîră şi o leiţă ce era foarte sireapă şi cumplită, veni ş-aceaea de o parte la svîntă şi sta îmbe herile prejur svîntă ca neşte mieluşei brudii. Şi mirîndu-să ighemonul ce-a mai face, deade răspuns de o scoasără afară de oraş şi o tăiară. Şi cursă lapte în loc de sînge, iară păgînul Pombian ighemonul băgă svintele moştii întru-un sac cu 300 de litre de plumb şi o aruncă în mare. Iară îngerul lui Dumnădzău scoasă svintele ei moştii din mare din sac şi le dusă la locul ce să dzice Risiston. Iară o svîntă Singlitichi înţălegînd strînsă svintele ei moştii şi le-mvăli cu pîndză curată şi cu mirosuri scumpe şi le aşedză la locul ei ce se chiamă Risiastul. Într-aceastaş dzî - dintru svinţi părintele nostru Proclu, patriarhul de Ţarigrad. Acesta svînt părintele nostru era cu frica lui Dumnădzău şi îmbunătăţîmat; s-au hirotonit de svîntul Sisinie, patriarhul de Ţarigrad, episcop Chizicului. Şi deaca mearsă, nu-l primiiră cliroşeanii şi să-ntoarsă în Ţarigrad şedzînd la mălcomie liniştind. Şi cînd fu de răpăosă patriarhul Maximian, fu pus svîntul Proclu patriarh în dzua de svintele straste, în gioi mare. Şi bine vieţuind 12 ai şi 3 luni, cu pace spre Domnul purceasă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 25, - svinţii măcenici şi notarii (iscălitorii) Marchian şi Martirie. Tîmplîndu-să patriarhul Ţarigradului Pavel ispoveadnicul pre urma răpăosării lui Alexandru, patriarhul, { 86r} în dzîle lui Constanţie, împărat arian, răpăosînd svîntul Pavel la izgnanie departe la Armeniia, sugrumat de ariiani, fură şi aceştea svinţi umorîţi cu cuţîtul pentru pravoslavnica credinţă ş-ngropaţi la poarta Ţarigradului Melandisiia în pusoarea locului devterului, care svîntă besearică mai apoi marele Ion Zlatoust o au rădicat din rădăcini. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Anastasie. Acesta mearsă sîngur cătră tiranii şi strigă cu îndrăznire pre Hristos adevărat Dumnădzău şi făcătoriu tuturor; minună pre toţi. Şi vădzînd ne-nduplecătura firii lui, îi tăiară capul şi-l aruncară în mare. Iară o femeaie cu frica lui Dumnădzău, scoţînd din mare svintele lui moştii, le-au îmfăşat cu pîndze curate şi cu miruri şi le pusă într-o casă de rugă ce-ş făcusă, făcînd multe isţealenii şi pînă astădzi în slava lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Valerin. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Savin şi svinţii măcenici Valerian cu Hrisaf. Într-aceastaş dzî - svînta Tavida carea au îmvis svîntul Petr-apostol. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 26, - svîntul mare măcenic Dimitrie, izvorîtoriul de mir şi făcătoriul de minuni. Acesta svînt şi mare măcenic Dimitrie era în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian, împăraţii din Tesalonic, di-nceput creştin şi dascal de credinţa Domnului Hristos. Şi mărgînd Maximian în Solun, prinsă pre svîntul, că era vestit de credinţă. Şi lăudîndu-să împăratul de un boinic ce avea, anume Lie, şi îmvitînd pre toţi să iasă la luptă cu dînsul că-ntrecea pre toţi cu statul de mare şi de vîrtucios. Iară un creştin tînăr, { 86v} anume Nestor, mearsă la svîntul Dimitrie de luă blagoslovenie unde era svinţia sa închis, dzîcîndu-i: "Şerbul lui Dumnădzău, voiu să mă lupt cu Lie şi fă pentru mine rugă la Dumnădzău", iară svîntul, însămnîndu-l cu svînta cruce, îi dzîsă: "Pre Lie vei trînti şi pentru Hristos vei mărturisi". Şi luînd inemă svîntul Nestor de la svîntul să luptă cu Lie şi-l birui, şi-l umorî, şi să ruşină împăratul. Şi mîhnindu-să, cercă şi află vină svîntului Dimitrie şi-mvăţă întîi de-l giunghiară cu suliţe în coaste şi aşea răpăosă svîntul marele măcenic Dimitrie, făcînd multe minuni şi isţealenii vestite după moartea svinţiii sale. Apoi îmvăţă tiranul de tăiară şi pre svîntul Nestor. Aicea-i din cartea lui Metafrast Şi era amu faţa şi trupul svîntului dzăcînd la pămînt. Neşte creştini de-acii strînsără de-l astrucară în pămînt, iară o slugă a svîntului strînsă svîntul sînge de la fericita lui giunghiare pre poramniţa svîntului ce purta preste umăr. Şi inelul svîntului ungînd cu svîntul lui sînge, multe ciudease feace cu dînsul, cît ieşi veastea preste tot oraşul Solunului de oblici şi Maximian şi prinsă acea minunată slugă a svîntului de-l umorî. Lupul era numele slugii svinţiii sale. Şi lăţîndu-să ciudeasele în toate părţi, oarecare Leontie, boiarin mare şi herbinte cu credinţa, cădzu în boală grea despre moarte; vracii părăsîndu-l spre moarte, năzui la besearica svîntului. Şi-ndată, cum îl culcară la pămînt în besearică şi cu rostulu-ş pomeni svîntul lui nume, să şi sculă sănătos. Şi abătu de-i feace besearică mare şi desfătată, carea stă şi pînă astădzi, că-ntîi era mică pentru feredeul şi uliţa stadiului (bolniţei) ce o năduşiia. Acesta iubitori de creştinătate boiarin, dănăoară vrînd să margă la Iliric, unde-i Vretaniia la slovaci, avînd asupra sa şi boierie ce să chiamă eparh, cumu-i la noi vornicul cel mare, cugetă să ia o bucăţea de la trupul svîntului, ce nu-i deade voaie svîntul că i să arătă în vis de nu-i deade voaie. Pentr-aceaea luă haina (hlamida, plaşca) măcenicului ce era roşită în sîngele sfîntului şi umărariul, ce-i dzîc orariu. Aceastea le pusă într-un { 87r} cinstit sicriu. Într-acesta chip împlu voia svîntului şi şie mare tărie. Şi vrînd să-ş facă calea cătră Sirmion în vreame de iarnă şi sosînd la ţărmurii Dunării, venind mare Dunărea, ş-feace voia rea, iară svîntul i să arătă-m vis, îl îmbărbătă şi-i dzîsă: "Ţîind a mînă acealea ce duci, treci fără nice o frică". Şi ascultă eparhul. Şi cînd fu demineaţă, luă secriiaşul şi să sui în car şi trecu Dunărea în vad acolo la slovaci fără nice o sminteală. Şi sosînd la Sirmion, deade la besearică ce feace svîntului acel svînt secrii cu odoarăle ceale sufleteşti a svîntului să să afle. Şi mulţi să-ndulciră de ciudease şi de isţeleanii de la secriiaşul svîntului şi pre cale încă s-au făcut ciudease din svînta hlamidă, plaşca svîntului. Şi încă şi pre Marian, eparhul ilirionilor slovacilor ce era într-o cumplită boală din cap pînă la picioare, cît să lăsasă de sănătate, l-au izbăvit de boală, viind la besearica svîntului pre cum i-au dzîs svîntul în vis. Şi pre alt om curătoriu de sînge l-au isţealit şi pre altul ce era îndrăcit. Şi cetatea Solunului de-ncungiurătura varvarilor i-au izbăvit şi pre episcopul africanilor, carii îi scriu elinii mutaţi din Finichiia, i s-au arătat şi l-au dezlegat şi l-au îndereptat la Solun. Şi deaca mearsă la Africa, episcopul feace besearică svîntului şi-ncă silind să-i facă şi un chivot şi un amvon, luă grijea lucrului svîntul şi-i dzîsă în vis: "Ia aminte, episcope, la corabiia ce-i astădz în vad c-au adus marmuri de carile pofteşti". Şi mearsă episcopul şi nu vrea curăbiiarii să-i spuie că avea marmuri şi le tăgăduia că le ducea la Ţarigrad pentru besearica svîntului Victor. Iară svîntul iară-i dzîsă în vis: "Du-te, episcope, la vad, la curabiia aceaea şi-i caută la rît (pisc) că-i afla cutare şi cutare marmure, tot anume făpturile şi floarea. Şi spune curăbiiariului că fratelui mieu, lui Victor măcenicul, i s-au îndulcit treaba şi aceastea mi le-au dăruit mie că ş-au aflatu-ş în Ţarigrad de-agiuns". Aşea învăţă pre episcop svîntul să grăiască cu corăbiiariul că-l va domoli şi-i va vinde marmurile; şi aşea au fost. Şi în oraşul Solunului au dezlegat foametea şi umorul. { 87v} Mărgînd pre la vaduri şi pornind curabii cu pîine de-l vedea cu ochii curăbiiarii pre mare pre svîntul, iară acel pururea pomenit împărat Iustinian, carele au făcut, în numele a de o fiinţă cuvîntului lui Dumnădzău şi înţălepciunei, acel de Dumnădzău sporit lucru, adecă besearica svintei Sofiei, cercînd vro părticea de moştiile svîntul Dimitrie să i să aducă să-i fie la-ncepătura lucrului aceii svinte şi din veaci tăinuite besearici minunate. Şi trimişii împărăteşti, deaca sosîră la racla svîntului măcenic şi ispitindu-să, deade foc de la svînta raclă de-i îngrozî şi cu graiul înfricoşîndu-i să dea pace de ce s-au apucat. Şi de năprasnă cădzură la pămînt oamenii împărăteşti şi numai ce luară pulbere de gios de dusără la-mpăratul şi o-mpărţî: giumătate pusără în besearică, giumătate dusără la-mpăratul să-i fie de blagoslovenie, spuindu-i toate tîmplările şi răspunsul. Odănăoară să ispiti nepriitoriul să dea cetatea Solunului pre mîna pizmaşilor în chip ca acesta. Şeade de-mviteadză pre sloveani şi mearsără cu oşti mare fără veaste pre-a furişul să ia cetatea Solunului, iară din nontru iară acelaş Satan feace meşterşug de s-au aprins besearica svîntului pre dinnontru şi ardea argintul svîntului de să topiia. Iară nărodul orăşeanilor cu toţîi îmbla să stîngă, neştiind den afară ce nevoie le vine. Iară clisiiarhul, temîndu-să c-or da jac argintului, au amăgit pre nărod de-au dzîs curund să saie să alearge la zidiuri să apere cetatea că o-mpresură pizmaşii. Şi credzu nărodul ş-alergară cu toţîi ş-aflară puind scările slovacii să dea-n cetate; şi-i loviră de-i depărtară de la zidiurile cetăţîi. Iară oamenii strigînd pre sfîntul într-agiutoriu, mîntui şi cetatea de pradă şi potoli şi focul de la besearica svîntului. Şi deaca să ogoiră, atunce clisiiarhul svîntului mărturisi că n-au ştiut nemică de-aceale oşti, ce numai Dumnădzău i-au adus aminte a dzîce aşea de frica argintului să răşchire nărodul să nu jăcuiască cumva la argint, din care socoteală poate cunoaşte înţăleptul că nevoinţa svîntului au fost de-au răsîpit gîndul lui Satan, că cu aprinsul besearicii au scornit nărodul, iară { 88r} cu stînsul l-au îndesit, iară cu veastea ceaea ce feace clisiiarhul de să gîci adevărat ce-i părea că nu-i adevărat au mîntuit svîntul de acea limbă plăvîie au roşie a slovacilor şi să lecui răul cu rău. Aşijdere un Ilustrie-protospatari, om dumnădzăiesc, şedea lîngă besearica svîntului, spunea că în vremile lui Mavrichie-împărat la războiul avarilor au vădzut 2 vonici chipeşi şi luminaţi, de cinste şi-mbrăcaţi ca ceia ce-s la-mpăratul în casă cum întrară în besearica svîntului la locul ce să cheamă Trivolon la-ntratul în argea între cei 2 stîlpi mare de Tesaliia ce stau spre-apus; şi dzîsără slugii să-i ducă la stăpînul casii; şi apropiind la întratul cătră svînta raclă, iară svîntul Dimitrie apucă nainte de le ieşi în tîmpinare deşchidzîndu-le uşea şi privitindu-i ca neşte cunoscuţi veniţi de la-mpăratul şi păscînd cinstea-mpăratului. Iară ei dzîsără: "Împăratul au poruncit svinţiii tale să laşi acest oraş să mergi la dînsul, că lasă oraşul acesta pizmaşilor". Şi deaca audzî svîntul, plînsă plecînd capul mîhnit şi ovilit şi tăcînd multă vreame. Iară sluga feace cătră acei 2: "De-aş hi ştiut că aduceţi dumneavoastră atîta inemă rea, nu v-aş hi spusu-vă domnului miu". Şi mai apoi tîrdzîu feace svîntul: "Oară de rădzămă aşea, va să lase să fie şi aşea place Domnului şi-mpăratului tuturor să părăsască aşea mare oraş care l-au răscumpărat cu cinstitul său sînge să fie dobîndă celora ce nu-l cunosc". Iară ei dzîsără: "Aşea". Iară svîntul şi milosul măcenic îi tocmi şi-i învăţă să dzîcă cătră Domnul şi despuitoriul tuturor: "Cunoscu-ţi, om-iubitoriule Doamne, eftinătăţîle, pornindu-ţ bănatul carele l-aprind pururea păcatele noastre. Şi de vreame ce m-ai pus şi pre mine păzîtoriu aceştii cetăţi, mă voiu asămăna Ţie, Domnului mieu, că ştiu că ţ-ai pus sufletul în mîna Părintelui tău şi ţ-ai vărsat sfîntul sînge pentru păcătoşi şi nu să poate opri nice dănăoară gîndul cel bun şi voia svinţiii tale de păcatele noastre. Asămăna-mă-voiu ţie, stăpînului mieu, pune-m-voi sufletul, lăsa-m-oi pieitoriu cu aceşti pieitori, că numele tău strigă şi nu să despart de svinţia ta, de-au şi greşit, ce { 88v} svinţia ta eşti Dumnădzăul celora ce să pocăiesc". Şi răspunsără acei 2: "Aceastea de vom spune toate la stăpînul ce ne-au mînat, aceastea de vom dzîce cătră-mpăratul ne teamem să nu-şi bănuiască pre svinţia ta". Iară svîntul dzîsă: "Ba dzîceţi şi iarăş să dzîceţi". Şi să-ntoarsă iarăş în pomeanic svîntul în raclă şi închisă svînta raclă naintea acelor cu chipul de îngeri vonici carii purceasără îndată deaca fîrşiră voroava. Aceasta le adeveriia acel svinţit Ilustrie că le-au vădzut avidomă au îmbuiguit. Şi aceastea le povestiia orăşeanilor ce mai rămăsease slăbiţi, înspăimaţ de omor ce-i împuţînasă şi de limbi păgîne ce-i încungiurasă. Şi să mîngîiară luînd nedeajdea lui Dumnădzău înţălegînd din rostul lui Ilustrie cinstitului cum svîntul Dimitrie-ş ţîne tare agiutoriul spre dînşii, precum au şi cu lucrul mai apoi arătat. Spun istorii cum bolgarii avea un împărat, crai a lor, ce-l chema Iovan; era cu mare vrăjmăşie asupra grecilor; mergea de prăda ţărîle şi oraşe şi tot supt sabie punea, precum feaceră acmu agareanii svinţilor creştini în ţara rusască, atîta cît îi dzîcea aceluia, lui Iovan, ucigătoriul elinilor. Acela Iovan au mărs şi pînă la Solun şi cum era în cort, unde descălecasă, aşea veade pre svîntul Dimitrie călare viind cu suliţa asupră-i de departe şi-ncepu a arăta boiarilor şi a dzîce: "Căutaţi, ia, cum vine călare cel grec grijit bine de război şi caută drept la mine cu suliţa. Ţîneţî-i calea de-l prindeţi şi-l aduceţi la mine. Ei dzîcea: "Noi nu vedem pre nime cum spui măria ta". El începu a striga: "Iacă, s-au apropiat, nu-l lăsareţi!". Ei nemică nu vedea pînă ce-au sosît asupră-i şi l-au lovit cu suliţa în piept şi i-au dat sîngele pre gură ţîpînd şi răcnind. Şi să micşurară pizmaşii creştinilor, că pre-aceale vreami încă nu era bolgarii curăţîţi de păgînătate. Un aprindzătoriu de luminele svîntului, anume Onisifor, să-mvăţasă a fura făcliile şi-l certă svîntul prin vis cu cuvîntul, dzîcînd: "Frate Onisifore, nu-m place cum faci. Lasă-te, că faci şi oamenilor pagubă, luîndu-le luminile { 89r} şi ţie sufletului pierdzare, că ardzînd luminile creştinilor să milostiveaşte Dumnădzău pre dînşii. Pentr-aceaea mare pagubă le faci a cui sînt luminile. Şi te părăseaşte, nu-ţi mai face pierdzare sufletului". Să pocăi Onisifor puţînea vreame şi iarăşi începu ca mainte. Dănăoară adusă un creştin neşte făclii mare şi frumoase şi-ngădui pînă le aprinsă şi să dusă omul, iară Onisifor tinde mînule la făclii să le ia, iară svîntul sloboade glas mare din secrii: "Dar amu iarăşi aşea faci?" Şi aşea cădzu gios Onisifor de să trînti în lovitura glasului svîntului şi dzăcu mort gios pînă mearsă un cliric priiatin de-l rădică şi să trezi de ş-au venit în fire. Ş-atîta s-au pocăit, cît au ispoveaduit de toate ce mai sus scrie. Şi toţi să polzuiră dintr-această minune de să pocăiră. Într-aceastaş dzî svinţiii măcenici Artemidor şi Vasilie de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî svînta măceniţă Leptina pre pămînt tîrîită s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Glicon de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaşi dzî - pomenirea cutremururlui celui groznic în 24 de ai a-mpărăţîiei lui Leon Isavrului păgînului; era indictionul 9 în 26 a lui octovrie, să feace cutremur mare şi groznic miercuri în a opta ceas şi ţînu 11 luni acel cutremur groznic. Cădzură în Ţarigrad besearici multe şi mănăstiri şi curţi şi nărod mult au murit într-acel cutremur. Ş-au cădzut stîlpul lui Arcadie-mpăratul şi stîlpii a mulţi împăraţi cădzură, şi zidiuri cîteva cădzură a Ţarigradului, şi cetăţi cîteva cădzură şi la Udrii, şi la Nichea, şi la Nicomidiia cădzură zidiurile, şi multă moarte să feace. Pentr-aceaea în dzua lui (...) Dimitrie pomenim acel cutremur groznic, mărgînd cu litie la Vlaherne, la besearica preasîntei şi blagoslovitei Dumnădzău-Născătoarei, pururea ficioarei Mariei, obîrşind svînta liturghie. Şi pentru ruga svinţiii sale să ne spăsîm de cătră toată groaza şi să dobîndim binele de vecie pentru { 89v} Isus Hristos, Domnul nostru, căruia-i slava şi tăriia, în veaci de veaci, amin. Într-această lună, 27, - svîntul mare măcenic Nestor. Acesta, fiind foarte tînăr şi frumos şi cunoscut marelui Dimitrie, alergînd la loc unde era svîntul Dimitrie în păzîtori, cădzîndu-i la picioare, dzîsă: "Şerbul lui Dumnădzău, mi-i voia să mă lovăsc cu Lie şi roagă pentru mine pre Domnul Hristos". Iară svîntul, sămnîndu-l cu sămnul svintei cruci, dzîsă: "Pre Lie vei birui, pentru Hristos vei mărturisi". Deci mearsă acolo unde era făcută măiestrie de luptat, prăvindu-l Maximian, şi dzîsă: "Dumnădzăul lui Dimitrie, agiută-mi". Şi apucîndu-să cu Lie, l-au lovit într-inemă şi l-au oborît de pre podul luptei de l-au omorît. Şi să mîhni împăratul şi trimisă de giunghiară pre svîntul Dimitrie cu suliţe. Iară pre svîntul Nestor învăţă de-l umorîră cu sabiia lui. Într-aceastaş dzî - svintele măceniţe Capetolida şi Erotiida. Aceastea era în dzîlele-mpăratului Dioclitian şi Zolichint, domnul Capadochiei. Deci Capetoliia, de rudă bună fiind şi bogată, au împărţîtu-ş toate avearea la mişei şi au iertatu-şi robii; cutedză şi mearsă de grăi la Domnul mărturisindu-să creştină. Şi o închisă în temniţă şi demineaţă îi tăie svîntul cap. Iară Erotiia, fiind roabă svintei Capetolide, căce au şi cu pietri împroşcat pre acel domn de l-au lovit, fu bătută cu toiage şi cu darul lui Dumnădzău fu sănătoasă şi-i tăiară capul mai apoi. Într-aceastaş dzî - dintru svinţi părintele nostru Chiriac, patriarhul de Ţarigrad. Într-aceastaş dzî - svînta Procla, femeaia lui Pilat. Poveastea ivirilor, cum să botedzară În dzîle svîntului marele Constantin-împărat { 90r} o femeaie creştină fu adusă la iviri, carea era deplin învăţată şi deprinsă viaţă călugărească din cuconie. Şi tîmplîndu-i-să şi la robie, tot ş-au ţînut pravila călugăriei. Şi în ţara ivirilor, nefiind doftori, cînd să războlesc, năzuiesc unii la alţi de-ş întreabă leac şi buruiane. Aşea veni o femeaie cu cuconul ei războlit de grea boală, întrebînd leac. Iară acea femeaie minunată luă pruncul şi-l dusă de-l culcă în patul său şi feace rugă la Dumnădzău. Şi Dumnădzău o ascultă şi isţeali acel cucon. Dintr-acea isţealenie să feace vestită acea minunată călugăriţă, atîta cît audzî şi-mpărăteasa. Şi fiind cu boală grea, trimisă de o pofti, iară ea să feace neharnică a mearge la o împărăteasă, neştiind ce o chiamă. Iară-mpărăteasa, nebăgînd samă mărirea împărăţîiei, pugorî de mearsă la acea roabă călugăriţă. Iară călugăriţa feace loc împărăteasii pre patul ei acel sărac de şedzu; şi feace rugă de o tămădui pre-mpărăteasă. Iară împărăteasa îi da pentru binele isţealeniii bogăţîie multă, iară ea feace: "Nu-mi trebuie nemică, ce fă o besearică lui Dumnădzău, carele ţ-au dat sănătate". Şi să dusă împărăteasa acasă de spusă-mpăratului şi să minună împăratul de cuvintele împărăteasei şi de isţealenie aşea reapede. Şi spuindu-i de Dumnădzăul ce mărturiseaşte roaba şi de besearică ce-au dzîs să i să facă, îl îndemna să creştineadze toată ţara. Împăratul se minuna de preaslăvită isţealenie, iară besearică nu vrea să facă. Şi trecînd puţînea vreame, ieşi-mpăratul a vînat. Şi deaca-ncepură a vîna, alalţi toţi alerga, iară pre-mpăratul l-au lovit nevedeare şi sta de să mira ce l-au lovit. Apoi aducîndu-şi aminte, să rugă cătră Dumnădzăul aceii roabe şi-ndată să tămădui; şi mearsă la acea cinstită roabă de o rugă să margă să-i arate chipul de besearică cum să face bisearică, că nu ştiia. Şi mearsă roaba de-au arătat şeruind chipul pre pămînt şi meşterii feaceră besearica. Şi deaca o gătară, numai preuţi nu era, şi-mvăţă pre-mpăratul ivirilor de-au trimis rugăminte la svîntul Constantin-împărat pentru preuţi şi arhiereu. Şi svîntul împărat, priimind cu cinste solii şi mulţămind { 90v} lui Dumnădzău, trimisă un boiarin înţălept şi credincios cu arhierei svinţi şi destoinici şi botedzară pre-mpărat şi toată ţara, făcînd minuni şi hirotonind şi obîrşind toată ţara cu svîntul botedz creştinînd. Într-acesta chip au fost creştinătura ivirilor. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 28, - svinţii măcenici African, Terentie, Maxim, Pompine şi alţi 36. Aceşti svinţi măcenici să nevoiră în dzîlele lui Dechie-împărat şi Furtunat ighemonul născuţ în Africa. Şi ieşind la nevoinţă, fură bătuţi pentru Domnul Hristos cu vine, apoi cu toiage. De-aciia arşi cu jigale înfocate de her şi căliţi cu oţăt şi sare preste arsuri şi cesălaţi cu tîrsine şi iarăşi întrebaţi. Şi ne-nduplecîdu-să păgîniei, îi legară deasupra focului pre plase de her înfocate tăvălind goli şi iarăş cu tîrsine îi frecară. Aceaste rînduri de munci toate le răbdară bărbăteaşte pentru liubovul Domnului Hristos. De-aciia fură aruncaţi într-o groapă plină de scorpii şi gîngănii veninate. Şi ieşind nevătămaţi, le tăiară svintele capete. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Terentie şi Neonila şi cuconii ei Nita, Sarvil, Ieracos, Teodul, Fotie, Vala, şi Evnica. Aceştea svinţi măcenici, aflîndu-să într-o casă şi slujind pururea lui Dumnădzău în taină, fură clevetiţi şi astînd la giudecată mărturisiră pre Domnul Hristos, iară pre idoli ocărîră. Pentr-aceaea fură spîdzuraţi şi strujiţi fără milă şi cu oţăt iute preste rane udaţi şi pre didesupt afumaţi cu iarbă pucioasă. Iară svinţii rugînd, Dumnădzău mîlcomişi unul pre-alalt mîngîia. Şi nu trecu Dumnădzău ruga lor, ce îngerii nevădzut îi dezlega şi-i făcea sănătoşi şi cuprindea frică şi cutremur pre păgîni. De-aciia îi legară la roată de-i bătea cît în vedeare, { 91r} iară nemică nu s-atingea de dînşi durearea. Îi deaderă şi herilor să-i mănînce şi nemică nu păţîră. De-acii îi băgară în căldări cu smoale clocotind pre foc şi să feace smoala apă. Vădzînd aceastea minuni, păgînii socotiră că li-s într-o nemică toate muncile. Le tăiată svintele capete. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Ioan Hozevitul. Acesta svînt părintele nostru era din Tive, ficior de părinţi oameni mare şi luminaţi. Şi nu priimiia svîntul săbor cel făcut în Halchidon şi să-mpărţiia de cătră săbornica svînta besearică. Iară mărgînd la svintele locuri mearsă să sărute svîntul lemn a svintei crucii Domnului Hristos; fu oprit de putearea lui Dumnădzău nevădzut şi audzî glas că ceia ce nu-mpreună să cumineacă cu săbornica svînta besearică sînt nevreadnici a să-nchina cinstitei cruci. Aceasta au fost în vis. Şi deştăptîndu-să, priimi svîntul săbor şi să lipi la svînta săbornica besearică. Şi mearsă la pustiia ce să chiamă Hozeva şi acolo foarte să nevoi făcînd multe minuni şi făcîndu-să a multe mănăstiri povaţă. Şi să răpăosă într-acea pustie. Într-aceastaş dzî - svînta Fevroniia, fiica lui Iraclie-împărat şi preacuviosul părintele nostru Stefan Savaitul, ucinicul svîntului Savei, şi svîntul (...) măcenic Chiriac, carele au vădit cinstita cruce în dzîlele marelui Constantin şi Elenei, maica sa. Acesta svînt Chiriac după cădirea svintei cruci, deaca credzu şi să botedză, stătu episcop în Ierusalim după svîntul Macarie. Şi s-au tras viaţa lui pînă în dzîlele lui Iulian-preastîpnic, carele mearse asupra persilor pre la Ierusalim. Şi oblicind pre svîntul Chiriac, îl prinsă şi-l scoasă la giudeţ şi-l nevoi să să-nchine la idoli şi să le jărtvască. Iară svîntul îl probrăzî. Deci spurcatul Iulian îmvăţă de-i tăiară svînta direaptă mînă, dzîcînd: "Multe cărţi ai tu scris cu aceaea de-ai întors elinii de la dumnădzăii noştri". De-aciia turnă plumb topit în rostul svîntului { 91v} şi-l culcă pre pat de her înfocat. Şi mearsă maică-sa la dînsul şi fu prinsă şi ea şi spîndzurată de cosîţe de o munciră şi o struji preste tot trupul şi pîrjolită pînă o umorîră şi-ş deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Biruind pre păgîn, ca o destoinică mearsă la cununa lui Dumnădzău. De-aciia şi svîntul ei hiiu, Chiriac, fu băgat în căldare; şi cu sabie giunghiat, deade la Dumnădzău sufletul. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei stariţe maicii svîntului Chiriac; spîndzurată şi strujită şi cu făclii pîjolită s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Cozma şi Damian şi cu dînşii alalţi trei fraţi ai lor. Aceştea, purcedzînd de la Araviia, de meşterşugul vrăcebnicesc foarte fiind iscusiţi, îmbla la tot oraşul şi cetatea tămăduind fără plată şi propoveduind cu prilejul vracebniciei credinţa de Domnul Hristos. Şi-n dzîlele lui Dioclitian şi Maximian prinşi în Chilichiia astătură naintea ighemonului Lisie în oraşul ce să chiamă Eghes şi bătuţi fără milă şi fără omenie, aruncaţi în mare şi feriţi cu voia lui Dumnădzău. Aflaţi la uscat, iarăşi prinşi şi aruncaţi în cămin înfocat şi ieşind sănătoşi fură pre cruci răstigniţi. De-acii fură şi tăiaţ aceşti svinţi şi fericiţi 5 fraţi de mearsără ca o jărtvă scumpă la Dumnădzău de roagă pentru creştinătate. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Paraschevi. În dzîlele lui Dioclitian-împărat, această svîntă Paraschevi era din oraşul Iconion, din părinţi creştini, crescută în credinţă, şi pre urma părinţilor începu a-mfrunta pre păgîni şi a le ocărî idolii. Pentr-acea fu prinsă şi adusă la giudeţ şi-ntrebată să mărturisi creştină. Şi mult măgulită de boiarinul locului şi neputînd să o-nduplece, învăţă de-i rumpsără hainele pre dînsă şi cu vine o bătură, şi cu tărsîne-i frecară ranele. Şi vădzînd că nice să vaietă, îmvăţă de o spîndzurară şi cu brînci de her o strujiră pre coaste şi abiia vie o aruncară în temniţă. Şi { 92r} venind îngerul lui Dumnădzău o feace sănătoasă. Şi iarăşi o luară şi o dusără în idolniţă să o silească să să-nchine. Iară ea luă pre un idol de picior şi-l răsturnă gios şi să porniră toţ idolii de cădzură şi să sfărîmară de putearea lui Hristos. Şi mîniindu-să boiarinul, o arsă cu făclii pre tot trupul, iară svînta feace rugă la Dumnădzău şi veni înger de porni din făclii focul asupra păgînilor şi fugi boiarinul şi toţ. Mai apoi tăiară capul svinţiii sale şi mearsă la mirele ei Hristos încununată cu ficioriţile ceale înţăleapte. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 29, - pomenirea svintei măceniţei Anastasiei Rîmleancei. Aceasta svîntă ficioară măceniţă Anastasiia era în dzîlele lui Dechie-împărat şi Valerian, şi ighemonul Prov, de rudă rîmleancă, tinerea, lăcuind în mănăstire. Şi mearsă de mărturisi la-mpăraţi cu mare-ndrăznire pre Domnul Hristos Dumnădzău într-audzul tuturor. Pentr-acea fu bătută preste svîntul ei obraz şi-ntinsă preste jeratec înfocat bătută cu toiage. Şi neputîndu-o birui cu aceastea, o spîndzurară şi-i deaderă strînsori cu vîrteaje de munci şi cu undiţe tăioase o pătrunsără şi o spîndzurară iarăşi de o strujiră preste trup cu frecături ascuţîte pre tot trupul şi tot nu s-au dat. De-aciia îi tăiară ţîţîşoarele şi-i dezrădăcinară unghile tute doauădzăci. De-aciia îi tăiară mînule şi picioarele şi svînta limbă. De-aciia îi dezrădăcinară dinţii şi măsealele şi-n toate aceastea munci au biruit ca o destoinică. Mai apoi îi tăiară şi svîntul cap şi-l dusă pominoc cinstit şi luminat la iubitul ei mire Hristos în veaci veselindu-să şi rugînd pentru creştinătate. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Avramie şi nepoată-sa Mariia. Acesta svînt părinte era cucon din părinţi { 92v} creştini şi-l însurară fără voia lui. Şi lăsînd toate pentru jelanie ce avea cătră Dumnădzău şi osăbindu-să mearsă de să-nchisă într-o chilie mică petrecînd viaţă cu nevoinţă de podviguri greale. Şi preste dzeace ai s-au hirotonit preut. Şi murind un frate-şi, rămîindu-i o cuconiţă mică de 7 ai, o luă la sine şi o închisă lîngă sine într-altă chilie la pustie unde lăcuia. Şi cînd fu de 20 de ai fata, nepoţeaoa sa Mariia, fu prelestită şi cădzută în păcate. De-aciia fugi la lume la o casă de curvărie. Şi nu-i ştiia unchiu-său de perire. Mai apoi, făcîndu-se veaste, să oblici şi svîntul Avramie să-mbrăcă mireneaşte şi călare mearsă la dînsă de o adusă de la cădearea păcatelor. Şi o pusă iarăşi la podvig, carea arătă atîta nevoinţă, lacrămi, post şi trudă şi ruga ei cea cu jeale cine poate spune, cît să spodobi a face mare minuni cu ruga ei. De-aciia svîntul Avramie răpăosă în 29 a lui octovrie şi preste puţînă vreame răpăosă şi Mariia, nepoată-sa, aceasta spăsîndu-să cătră viaţa cea de sus cu vecie. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Chiril. Într-aceastaş dzî svîntul Sava Stratilat, pre d-imbe părţi însuliţat, şi pătruns pentru Hristos s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - prea cuvioasa maica noastră Ana ce ş-au pus numele bărbăteaşte Evfimian. Această preacuvioasă maică a noastră Ana iaste hiică unui diacon de la besearica preasîntei Preciste din Vlaherne ce iaste în Ţarigrad. Şi rămîind de părinţi săracă, au nevoit moaşe-sa de o au măritat. Şi viind unchiul ei, un părinte vestit din pustie fiind, căruia fusease tăită limba de Leon iconoboreţul în pizma svintelor icoane a Domnului Hristos ş-a maicii lui Dumnădzău ş-a svinţilor. Şi iarăşi îi crescu Dumnădzău limba de grăia limpede. Şi deacă o vădzu pre nepoată-sa măritată dzisă : "A ce aţi măritat carea trăgea cătră podvig şi nevoinţă sufletească?" Şi blagoslovindu-o, să dusă părintele la pustie. Şi preste puţîni ai să petrecu acel păgîn, Leon iconoboreţul, de să dusă în cămările iadului. Şi cînd fu în dzîlele Irinei şi fiiul ei Constantin, { 93r} împăraţîlor într-a cărora dzîle s-au făcut al şeaptele săbor în Nichea, unde s-au făcut şi cel dintîi, aceşti blagocestivi şi buni împăraţi trimiţînd să ia pre acel svînt părinte şi oblicindu-i patima de la împăraţii cei răi şi necredincioşi luară blagoslovenie şi rugă de la svinţia sa. Şi svinţia sa iarăş îmvăţîndu-i sufleteaşte pre-mpăraţi cătră spăsenie iarăş îl slobodzîră să să ducă în săhăstrie-şi. Atunce iarăş o vădzu şi-i dzîsă nepoatei sale să să-mbărbăteadze şi-i dzîsă: "Multe sînt scîrbele direpţilor şi să ştii că nu ţî s-a naşte cuconul pînă nu ţi-i acoperi bărbatul cu ţărna". Şi preste şease luni s-au împlut cuvîntul svîntului şi rămasă săracă. Şi făcîndu-şi cuconul şi la vreame-nţărcîndu-l l-au datu-l la alt unchiu al ei şi ea s-au băgat în podvig greu săhăstresc. Şi iarăş veni de la muntele Olimbului unchiul ei săhastrul la dînsă şi cădzînd la picioarele lui cerşind blagoslovenie. Şi o-ntrebă: "Unde-i cuconul?". Ea feace: "Unul l-am dat la fratele tău, unchiul mieu, altul iaste cu mine". Şi plîngînd de la inemă adusă cuconaşii amîndoi nainte-i rugînd să-i blagoslovască şi să le dea rugă. Iară bătrînul dzîsă: "Nu le trebuie acestora rugă". Ea suspinînd din adîncul inemii cădzîndu-i greu acesta cuvînt şi-i dzîsă svîntul: "Spusu-ţi-am, hiică, că multe sînt scîrbele direpţilor şi de nu le vom răbda nu ne vom spăsî, că aşea să cade şi aşea place lui Dumnădzău". Ea dzîsă:"Poate hi că Dumnădzău au socotit să-m ia cuconaşii cătră sine svinţia sa". Şi-i dzîse bătrînul: "Bine dzîsăşi, hiică, că Dumnădzău curund ţî-i va lua de la tine". Ea mulţămi lui Dumnădzău şi cădzînd la picioarele cinstitului stareţ luîndu-i ruga începu cu mînule sale a-mpărţî avearea sa la mişei. Şi răpăosînd curund cuconaşii, îi plînsă mult şi, cutrierînd cu rugă şi cu lumini svintele besearici, să apucă de viaţă călugărească. Aflînd un părinte venit de la muntele Olimbului, să tunsă în călugărie îmbrăcînd dedesupt bărbăteşti, deasupra ceale femeieşti. Şi tăinuindu-să mearsă la părţîle Olimbului lepădînd de deasupra ceale femeieşti şi să priimi la o svînă mînăstire bărbătească necunoscîndu-o, părîndu-le că-i scop. Şi mult să nevoi atîta { 93v} cît lua toţi de pre dînsă îmvăţătură. Şi cercîndu-o pristavul casii, să blagoslovi şi mearse la lavră. Şi acolo făcîndu-să minunată, mearsă veastea pînă la patriarhul svîntul Tarasie. Şi adaosă mînăstirea că nu-ncăpea de mulţi de cînd veni această svîntă carea ş-au pus numele Evfimian de prea slăvite ciudeasele ei, ce să strîngea lepădaţi de lume în veastea minunelor lui Evfiman. Şi fiindu-le strîmt de mulţîme, îi deade patriarhul loc unde-i acmu mănăstirea avramiţîlor şi feace acolo mănăstire a mulţi de spăsenie. Şi acolo aşedză patriarhul pre svîntă cu multă nevoinţă silindu-să şi răbdînd. Pusă pizmaşul călugăr cu chipul numai, om zavistliv, pururea făcîndu-i scîrbă şi ocărîndu-o, anume de scop, şi puindu-i ocări într-audzul tuturor. Iar o femeaie de cinste-l dojeni şi-i dzîsă: "Nu ocărî, nice pune ocări ca aceastea cîndai n-a hi scop, precum să veade, că nu de mult o femeie pre la noi ş-au lăsat casa şi avearea şi nu să ştie ce s-au făcut, cîndai să nu fie aceaea. Şi tu-ţ dobîndeşti osîndă şi audzul oamenilor spurci cu ocărîle ce-i pui, ce te părăseaşte". Iară el, încă mai mult luă la rău cugetînd în ce chip ar vedea ce iaste, şi grăbi odănăoară de o surpă gios ca doară ar vedea. Şi-l săcă Dumnădzău. Şi de-acolo să dusă de peri rău-ocărîtoriul şi clevetnicul acela. Iară svînta, fugind de gîlceavă, luă cu sine 2 călugări şi mearsă la părţîle lui Steno. Aflînd besearică şi grădinuţă, să aşedză acolo cu Evstatie şi Neofit. Şi preste cîţva ai o chemară la părţîle Sigmatei şi acolo obîrşind viaţa cum iubeaşte Dumnădzău, isţealenii şi minuni făcînd, mearse la Dumnădzău Hristos, sufletescul ei mire, ce ş-au iubit, la odihnele ceale cu pace. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Melitina. Această svîntă pîrîtă căce-i creştină la boiarinul oraşului şi astătu nainte-i de mărturisi pre Domnul nostru şi Dumnădzău Isus Hristos cu limpede şi-ndrăznit glas. Într-aceaea fu bătută preste obraz şi dezbrăcată cu piialea naintea prăviriştii giudecăţîi şi aşea batgiocuri pre boiarin şi ocărî idolii lui toţi defăimîndu-i { 94r} pre rînd carele din ce batgiocură-i scornit. Deci fu dată la multe munci cumplite şi din toate era scoasă cu putearea lui Dumnădzău. Mai apoi de toate tăiată cu sabiia deade sufletul în mîna lui Dumnădzău svînta măceniţă. Într-această lună, 30, - svinţii măcenici şi fraţi buni Zinovii şi Zinoviia. Aceştea svinţi era în dzîlele lui Dioclitian-împărat cuconi din părinţi creştini. Deci Zinovii prins astătu naintea ighemonului. Şi într-aceaea ce era întrebat să deade şi soru-sa Zinoviia. Deci amîndoi fură bătuţ şi neînfrînţ îi aruncară într-o căldare cu smoală înfocată. Şi cu darul lui Hristos feriţ sănătoşi. Luară sfîrşenie de sabie; obîrşindu-şi nevoinţa în cunună de viaţa, purceasără la liniştea împărăţîiei ceriului. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Meletina şi svîntul Marchian, episcopul Siracusilor, ucinicul lui (...) apostol Petr. Acesta svîntul Marchian hirotonit de marele apostol Pătru, fu trimis la Siracusele Siţeliei, carele răsturnînd cu ruga sa idolniţele şi capiştile şi aducînd pre mulţi cătră blagocestie. Şi înspăimîndu-i cu minuni şi cu miracuri, i-au făcutu-i fii luminii. Pentr-aceaea bănuind jidovii şi neputînd răbda îndrăznirea lui, cu grabnică şi fără veaste moarte l-au umorît. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie şi alţi treispreace. Aceştea svinţi să nevoiră în dzîlele lui Dechie la Alexandriia. Şi adus întîi Alexandru şi neputînd sta pre picioare că era bolnav de picioare, îl pusără călare pre cămilă cu Cronion, văru-său, şi-i purtară pre uliţe. Şi spîndzuraţi şi ucişi, mai apoi turnară var aprins preste dînşii şi aşea-ş deaderă sufletele la Dumnădzău. Iară Iulian şi Macarie după multe cumplite munci le tăiară { 94v} şi lor muncitorii capetele. Iară cei treispreace svinţi, unii strujiţi în multe fealiuri, alţîi fripţi, alţîi hăcuiţi şi nu-şi deaderă cinstea credinţii, ce bărbăteaşte luptară de biruiră şi luară cununa împărăţîii. Într-aceastaşi dzî - svînta măceniţă Evtropiia. Această svîntă măceniţă fu pîrîtă cătră ighemonul Apelian, că-i creştină şi îmblă pre la temniţe miluind şi socotind cei închişi pentru Domnul Hristos de-i mîngîie şi-i îmbărbăteadză. Pentr-aceaea întîi o spîndzurară şi o arsără cu făclii de vînt. Şi ea băga samă focul ca apa şi adeveriia la toţi cum veade pre svîntul înger rourîndu-o şi răcorind para făcliilor; şi vedea pre svîntul înger şi slujitorii. De-aciia după ce o munciră camai cumplit, deade aşeaşi din munci sufletul în mînule lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul Cleopa, apostolul şi preacuviosul părintele nostru Iosif, patriarhul de Ţarigrad, şi svinţii măcenici Asterie, Clavdie, Neron şi sora lor Neonila. La întîia domnie de Ipatie a lui Dioclitian, domnind preste Chilichiia Lisie era aceşti svinţi creştini şi fraţi buni lăcuind depreună, avînd aveare destulă. Şi murind tatăl lor şi mai dinainte maica, rămasără cu maştihă. Şi silind maştiha să le mănînce avearea părinţilor, mearsă de-i pîrî la ighemonul că sînt creştini. Şi astînd naintea ighemonului, tinerii cuconi întrebaţi răspunsără ighemonului: "Noi lăsăm tot nebăgat în samă, o, ighemone, şi pentru leagea noastră şi credinţă vom răbda tot răul ce ne va veni asupră. Şi acea maştihă a noastră, carea rău s-au ales în locul maică-noastră, ne-au astătut în polatele tale nu îndereptînd leagea voastră, ce silind să ne mănînce avearea părinţilor de la tatăl şi maică-noastră ce-au rămas". Aceastea ighemonul audzînd, au priimit şi aşea ş-au priimit de-ndereptare legii sale şi-ndată întinsără la pămînt de 4 înş pre svîntul Clavdie şi-i hăcuiră spinarea cu toiagele. De-aciia îl spîndzurară de deagetele mînulor şi de cătră picioare îl ardea cu jeratec. Şi preste coaste îl bătea cu sfichiuri { 95r} şi iarăşi preste rane frecară cu hîrburi şi pîrliră cu papură. Şi la toate muncile aceastea striga strigătoriul: "Închine-te dumnădzăilor împărăteşti şi ti-i mîntui!", iară svîntul răspundea: "Spus-am odată că pentru credinţa Domnu-mieu Hristos nu bag samă nice de moarte, fă ce ţi-i voia!". Şi pugorîndu-l de pre lemn l-aruncară în temniţă şi adusără nainte pre Asterie, cătră carele dzîsă Lisie: "Cum te chiamă?" Şi tăcînd svîntul, nedîndu-i răspuns, învăţă de-i zdrobiră dinţii şi strigătoriul strigînd svîntului: "Închină-te bodzîlor şi le tămîiadză!", iară svîntul dzîsă: "Ceaea ce-i să faci, o ighemone, fă, că eu nu m-oi lepăda de Hristos şi Dumnădzăul mieu". Atunce, spîndzurat, îl strujiră şi din gios aşternură jeratec în focat de-l frigea la svintele picioare. De-aciia îl bătură cu toiage şi-l aruncară în temniţă, şi-l adusără pre Neon. Şi-ntrebîndu-l de nume, dzîsă: "De-m vei să ştii numele, o, ighemone, mă chiamă Neon; nu nădejdui altă mai mult de-atîta de la mine, că eu sînt frate celor naintea mea munciţ, nu mă poci de dînşii despărţî. Ce iacă sînt nainte-ţi pentru mărturiia Domnului mieu Hristos, Fiiul lui Dumnădzău. Şi nu zăbăvi a face cum ţi-i voia". Atunce-l întinsără şi pre svîntul Neon de-l bătură cumplit şi la picioare îl fripsără cu jeratec şi multe ceasuri muncindu-l, l-aruncară în temniţă. Şi a doa dzî şedzînd în scaun Lisie adusă naintea sa pre Claudie şi-i dzîsă: "Spune-ne doară, te-ai certat însuţi şi te-ai înţălepţît schimbînd gîndul ş-ai pus gîndul cel bun lîngă tine?". Iară svîntul: "Încă mai ager şi mai cutedzat decît ieri sînt astădzi împrotiva ta că m-am făcutu-mă mai bărbat şi mai îndrăzneţ din muncile tale". Şi-ndată legîndu-l vîrtos rădicară marginile mînulor şi picioarelor şi adusără cleşti şi croiale de-i scoasără ciolănealele de pri-nchieturi la mîni şi la picioare şi apoi multe ceasuri ce-l ţînură aşea spîndzurat îl pugorîră abiia viu şi deaderă la temniţă. Şi căotînd Lisie asupra svîntului Asterie ce-l adusease nainte-şi dzîsă: "Dară tu ce mai dzîci? Au gîndit-ai să tămîiedzi bodzîi şi să te mîntuieşti de munci de-acmu nainte?". Iară svîntul dzîsă: "Cela ce cunoaşte pre adevăratul Dumnădzău şi-ş ţîne toate nedejdile { 95v} pre svinţia sa nu i-i grije de moarte, săvai de-ar cădea în mii de răutate". Şi dzîsă Lisie: "Dă-i de-l spîndzuraţi şi-l strujiţ pre coaste şi-i tăiaţi mînule şi picioarele şi-i frigeţi stinghile cu frigări înfocate. Toate aceastea cumplite munci făcînd sfîntului, sîmţî cumplită usturime sfîntul şi durori iuţi, strigă: "Vadză-te Dumnădzău! Aceastea ce lucredzi tu o, necuratule, şi-ţ va plăti cu răscumpărare". Şi-mvăţă Lisie să-l arunce pre acesta svînt în temniţă. Şi adusără pre Neon, iarăşi într-aceaea hire ca şi dintîi aspru asupra păgînului. Şi iară-l întinsără şi-l bătură cu vine şi strujiră ranele ceale bătrîne de-l feaceră preste tot rană şi-l aruncă în temniţă. De-acii învăţă de-i adusără şi pre Neonila, sora svinţilor. Şi deaca deade şi de dînsă că-i mai vîrtoasă decît piatra în credinţa Domnului Hristos, învăţă de o bătură preste obraz şi o legară de picioare şi o bătură pre talpe cu bice. De-aciia o spîndzurară de deagetele mînulor, de-aciia o rasără pre cap. De-aciia o tinsără cu 4 şi o zmicurară (zbiciulară) cu cureale verdzi. De-aciia o întinsără la pămînt cu faţa în sus şi-mplură un vas de jeratec înfocat şi pusără pre pîntecelul svintei sfîrîind. Şi cu aceasta o scoasără din viaţă. De-aciia băgînd într-un sac svîntul ei trup l-aruncară în mare. Iară pre svîntul Claudie, Asterie şi Neon le tăiară capetele slugile ighemonului afară de zidiu şi-i lepădară să-i mănînce herile. Şi aşea obîrşiră svinţii şi bunii biruitori măcenicii lui Hristos şi fraţi buni, ducînd izbîndă mare naintea svinţiii sale. Într-aceastaşi dzî - svinţii apostoli din cei 70: Terentie, Marco, Iust şi Artema. Aceştea svinţi apostoli sînt din cei şeaptedzăci luminaţi cu credinţa de la Dumnădzău. Deci Terentie fu episcop al doile în Iconiia după Sosipatru şi i-au plinit slujba botedzînd pre toţi cîţi rămăsease de la Sosipatru fiind făcători de minuni vestit ş-au scris şi poslaniia lui (...) Pavel cătră rîmleani. Iară Marco, nepot { 96r} lui Varnava de frate, de carele pomeneaşte apostolul Pavel în poslanii, şi acesta era hirotonit episcop în Apoloniada răsîpind cu propovedaniia direptăţîi bojniţele idolilor. Iară Iust ce-i dzîc şi Ioan au fost episcop la Elevteropol aducînd pre toţi la cunoscutul direptăţîi cu cuvîntul didăscăliei şi-mvăţăturiei sale. Iară Artema au fost episcop la Listre. Răsîpind toate strîmbăturile dimoneşti ca un slujitori a lui Hristos destoinic. Şi aşea nevoind şi multe primejde răbdînd pentru direapta credinţă şi suferind greale nevoi şi iscuşenii, în toate biruiră şi cu pace deaderă sufletele la Dumnădzău. Într-aceastaş dzî svîntul apostol Aristovul cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - cuvînt la ieşitul sufletului şi suitul cătră ceri după moarte. Fericitul Ioan milostivul pentru pomenirea morţîi şi ieşitul sufletului pururea pomeniia că era lui descoperit de la svîntul Simeon Stîlpnicul că, ieşind - dzîce - sufletul de la trup şi vrînd să să suie cătră ceriuri, îi ies nainte de-l tîlnesc ceate de draci şi cearcă întîi de clevete şi de minciuni. Şi de n-a hi ispoveaduit şi pocăit, îl opresc dracii şi iarăşi mai sus îl tîmpină dracii cei de curvie şi de mîndrie. Şi de-a hi pocăit şi grijit de toate aceastea, el hălăduiaşte, că sînt multe locuri de are sufletul strînsoare de mitnicii (vameşii) văzduhului. Mărgînd spre ceri iaste mitarniţă pentru mînie, pentru zavistie, pentru urgie, pentru clevete şi sămeţie, pentru graiuri de ruşine şi neplecare, pomenirea răului, fărmăcăciunile, făţăriile, uciderile, furtuşagurile, nemilostivirile, curviile, preacurviile. Şi cînd mearge bietul suflet de la pămînt cătră ceriuri, svinţii îngeri mărg osăbi şi nu-i agiută, ce sîngur sufletul dă samă pentru sine cu pocăinţele, cu milosteniile şi cu fapte bune. Mai mare de toate - milosteniia, că de care păcate nu s-au aicea canonisit, el cu milosteniia de-a hi avînd făcută s-a izbăvi de sîla vameşilor drăceşti. { 96v} Deci ştiind aceastea, fraţîlor, să ne teamem de acel ceas amar a morţîi, cînd ne vor tîlni acei groznici şi crudz şi nemilostivi vameşi cătră dînşii ni-om mira ce vom dzîce. Pentr-aceaea să ne pocăim acmu de la tot răul şi pre putinţă să facem milostenie (săvai a cincea din cît avem) că milosteniia ne va putea petreace de la pămînt cătră ceriuri şi de cătră sîla drăcească să ne apere, că mare pizmă şi ură a lor iaste asupra noastră. Şi mare ni-i groaza şi greutatea mare a văzduhului aceluia suiş, că pre pămînt de la un oraş pînă la altul cîte soţîi luăm de ne petrec să nu cădem în tîlhari şi-m primejde, şi la trecători preste ape şi la războinici nerugaţi. Dară acolo cu cît mai vîrtos ne trebuie povăţători dumnădzăieşti şi soţîi bune să ne petreacă ducîndu-ne la acel drum îndelungat şi veacinic, adecă dzua morţîi, ieşind de la trup, carele drum nu-l putem pre-aiurea treace pre nicăiuri. Într-această lună, 31, - svinţii apostoli din 70: Stahie, Amplie, Urban şi Narchis. Dintr-aceştea svîntul apostol Stahie fu pus episcop în Vizantiia de svîntul apostol Andrei ş-au făcut şi besearică în Arghiropol, în carea să strîngea mare mulţîme de creştini şi-i învăţa cuvîntul svintei evanghelii. Şi aşea petrecînd 16 ai, în pace au răpăosat. Iară svîntul Amplie şi Urban, stătînd şi ei episcopi, de svîntul Andrei-apostol hirotoniţi, Amplie în Odisopol, iară Urban în Machedoniia, şi pentru mărturiia de Hristos şi pentru oborîtul idolilor fură umorîţi de jidovi şi de elini şi-ş deaderă la Dumnădzău fericitele lor suflete. Iară Narchis în multe fealiuri muncit deade şi el la Dumnădzău sufletul prin care cu drag ş-au vărsatu-şi sîngele. Într-aceastaşi dzî - svîntul măcenic Epimah. Acesta svînt era foarte de-a firea şi { 97r} faieş la faţă şi lăcuia la ţară de cătră oraşul Pilusion şi clevetit la ighemonul Apelian ce munciia mulţîme de svinţ în Alexandriia. Şi îndată ceasul ce să făcea idolilor sfară, alergă şi grăbi svîntul Epimah şi răsturnă sfarnicul cu jărtve cu tot gios de le călcă. Şi aşea răsturnînd, îl prinsără de-l spîndzurară la un lemn şi-l strujiră cu brînci de her. Şi ciolanele îi zdrobiră cu pietri. Şi tîmplîndu-să acolo, în prăvite, o femeaie stricată de un ochiu stîlpind cu căutătura tot la svîntul, să feace o minune mare şi slăvită asupra ei, că strujind pre svîntul cu aceale brînci au mănuşi de her cu unghile ascuţîte, sărind aşchi de carnea svîntului, deade o picătură de sînge a svîntului în ochiul muierii cel beteag. Şi, minunea Ta, Doamne, îndată i să feace ochiul sănătos şi luminat. Apoi tăiară şi pre svîntul. Într-aceastaş dzî - dintru svinţi părintele nostru Iacov, episcopul de Migdoniia, unul din 318 svinţi părinţi din Nichea. Acesta svînt părintele nostru Iacov au fost episcop în Antiohiia Migdoniei ce-i dzîc Nisivi şi pentru naltă a lui bunătate mare făcîndu-să şi făcătoriu de minuni. Sculat-au morţi cu putearea Domnului Hristos şi-ntoarsă pre mulţi de la idoli cătră cunoştinţa lui Dumnădzău. Şi pre alţîi carii de frica păgînilor să-ntorsease la păgînătate i-au făcut de veniră iarăşi cătră Domnul Hristos ş-au făcut şi o carte foarte de folos. Luat-au dintr-însă închipuituri sîntul Teodorit, episcopul Chirului, la a sa Dumnădzău-iubitoare istorie. Acesta, răbdînd multe năpăşti de la idolnicearii împăraţi şi ne-ncujbîndu-să, trăi pînă la marele Constantin de-au fost unul din cei 318 svinţi părinţi ce s-au strîns la-ntîiul săbor. Şi pecetluind şi adeverinţînd împreună cu toţ alalţi svinţi a svîntului săbor cîte s-au strigat de s-au mărturisit acolo cu bună credinţă, mearsă la Ţarigrad, la marele Mitrofan şi-mpreunînd gîndul cu dînsul şi astrucîndu-l răpăosat, s-au întors la scaunul său. Şi trăind de-aciia puţîn şi străluminînd cu seamne şi minuni s-au răpăosat întru Domnul. { 97v} Într-aceastaş dzî - poveastea lui Teodorit pentru viaţa şi nevoinţa unui ispoveadnic oarecare nenumit. În dzîlele lui apostat (preastîpnic) Iulian, un tînăr oarecare, ficior de popă idolesc, crescut fără de credinţă şi fu mutat la ceata credincioşilor în chip ca acesta. O femeaie oarecare vestită, spodobită în stepena diaconiei, era în cunoştinţă cu maică-sa şi urdina la dînsă cuconul de lua învăţătură ce obicnisă. Şi fiind întărit cu aceale svinte învăţături aceii femei cinstite o-ntrebă cum ar putea face să scape de la tată-său de păgînătate şi "să fiu partnic direptăţîi, carea tu mărturiseşti". Ea dzîsă: "Trebuie, fătul mieu, să scapi de tatăl tău şi să te-nchini lui Dumnădzău, să mergi într-altă ţară, să scapi de mînule-mpăratului". Şi i să adeveri că-mbla de i-apurta grijea de-aceasta. Iară cuconul feace: "Pune-m-voi şi capul săvai". Şi trecînd puţîne dzîle, Iulian să sui la Dafne să facă jărtve lui Apolon ş-altor idoli şi mearse şi tatăl cuconului, că era popă la idolii cei împărăteşti şi-i era a mearge şi el cu-mpăratul, şi cuconul cu dînsul şi cu alalt cucon, că era amîndoi cu slujbă la-mpăratul, la capişte, şi stropiia şi bucatele-mpăratului la masă. Şi la-ntîie dzî astînd la-mpăratul cuconul stropindu-i cu mirosuri policie de urmă pre cale pînă la curte şi la masă bucatele stropind cum era lui obicina. Şi-mplîndu-să de greaţă şi urît fugi de mearsă la Antiohiia la acea femeaie minunată şi-i dzîsă: "Eu m-am ţînut de cuvînt, precum m-am făgăduit, iară tu nevoiaşte să scapi de-amîndouă nevoi să plineşti cum mi te-ai adeverit". Şi-ndată-l dusă la svîntul Meletie. Şi svîntul îl aşedză la casa sa, iară tatăl cuconului, cercîndu-l în toate părţi pînă-l nemeri zărindu-l, şi-l luă de-l dusă acasă-ş. Şi-ntîi îl bătu cu toiage, de-aciia i-au pătruns palmele şi picioarele cu o potricală de her înfocată şi-n spinare l-au potricălit cu acel her. De-acii l-au închis în cămară-şi, puind răteadzul denafară să dusă la Dafne, iară cuconul, împlîndu-să de darul lui Dumnădzău, zdrobi toţi idolii tătîne-său ce avea în cămară { 98r} şi-i batgiocuriia. De-aciia luîndu-şi sama să rugă lui Dumnădzău să zdrobască încuietorile să-i deşchidză să scape că "pentru svinţia Ta, Doamne, paţu aceastea". Şi aşea făcînd rugă, cădzură-ncuitorile şi să deşchisără uşile şi scăpă iarăş la acea svînta femeaie de-l amistui şi-l dusă la svîntul Meletie. Iară svîntul Meletie l-au dat la patriarhul de Ierusalim, svîntul Chiril, şi apoi, după moartea lui Iulian, cuconul acesta au adus şi pre tată-său la svînta creştinătate. Şi agiungînd bătrineaţele, purtînd ranele Domnului Hristos şi pre mulţi îndereptînd la svînta credinţă, să dusă la sălaşile lui Dumnădzău la răpaos veacinic. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Amin. Noievrie 30 de dzîle are, dzua are 10 ceasuri şi noaptea 14. Întîia dzî iaste pomenirea svinţilor şi minuni-făcătorilor besrebrănici Cozma şi Damian, ficiorilor Teodotiei de Asiia. Aceştea svinţi să trăgea de rudă din pămîntul Asiei; tatăl le fusease elin, iară maica creştină, anume Teodotiia, carea rămîind săracă de bărbatul ei şi aflînd îndemînă vreame tot fealiul de bunătate, îi învăţă di-ntreg. Şi la tot meşterşugul să ispitiră şi lăsară alalte toate, sărutară vrăciuinţa sufletelor şi trupurilor, tămăduind toate lîngorile şi fulgerăturile şi nu numai oamenilor folosînd, ce şi dobitoacelor. Şi nemică de la mine nu suferiia să ia, ce în dar şi fără plată tămăduind aşea bine viaţa lor petrecînd şi cu bună credinţă în pace fîrşindu-să, să astrucară svintele lor moştii la locul ce-i dzîc Fereman. Într-aceastaş dzî - svintele măceniţe femei Chiriena şi Iuliani. { 98v} Aceastea să nevoiră în dzîlele lui Maximian-împărat; şi era Chirieni din Tarsul eparhiei Chilicon, iară Iuliani din cetatea Rosonilor şi prinse de Marchian ighemonul şi, silite, nu să lepădară de Domnul Hristos. Pentr-aceaea Chiriena o rasără pre cap şi goală de slujitori fără omenie prin cetate o purtară. Şi deaca o dusără în cetatea Rosilor cu svînta Iuliani în foc le aruncară şi aşea li s-au împlut svînta mărturie. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Chesarie, Dasie şi alţ cinci. Aceştea svinţi părinţi în Damasc şi cu multe fealiuri de munci cercaţi, mai apoi priimiră fîrşit de sabie. Într-aceastaş dzî - svinţii (...) măcenici Ioan episcop şi Iacov preutul. Aceştea era în dzîlele lui Savorie, împărat de persi. Şi-mvăţînd pre toţi de cuvîntul credinţii şi îndemnul dînd a mulţi cătră blagocestie, fură prinşi de slugile împăratului şi multe fealiuri de munci gustînd, mai apoi de sabie fîrşiră, lui Dumnădzău închinînd a sale suflete. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Erminighild. Acesta s-au născut din tată Liuvighild, craiul goţîlor ce le dzîc acmu şvedzi, fiind arian cu toată limba lui. Şi învăţîndu-să a cuvîntul pravoslaviei de la Leandru, pravoslavnicul episcop, şi tată-său, mîniindu-să pentru mutare, l-au supăratu-l şi cu bine şi cu rău în toate dzîle, iară tînărul sta nemutat din pravoslavie şi neclătit. Pentr-aceaea l-au lepădat tată-său de moşteniia împărăţîiei şi l-au legat de mîni şi de picioare şi l-au aruncat în temniţă întunecată. Şi era la paşte şi trimisă tată-său pre popa al său ispitind să-l măgulească să-l cuminece arieneaşte şi să-l poată cumva întoarce la arienie. Şi nu l-au priimit pre popă, ce încă l-au ţînut rău şi l-au gonit de denainte-ş. Pentr-aceaea învăţă tată-său de-i tăiară capul în temniţă aşeaş. Şi să feaceră cîntări de îngeri pregiur trupul fericitului Erminigheld, să audzîia în toţi. Şi pravoslavnicii proslăviia pre Dumnădzău, iară şigubăţul să turbura şi să înspăima de minunea svinţilor îngeri, cît să siliia să să pocăiască { 99r} de cătră păgînăţîie ce feace. Şi nu cu zăbavă l-au lovitu-l boală de-l scotea din omenie. Şi chemă pre Leandru, pravoslavnicul episcop, strigînd (puind) împărat pre hiiu-său cel mai mic, Rehader, şi rugîndu-i-să să-l înveaţe blagocestie, cum au învăţat şi pre Ermonigheld, svîntul măcenic şi al tău fiu. Şi grăind aceastea muri. Iară Rehader, luînd sămînţa pravoslavnică feace şi ţara să fie pravoslavnică cu dînsul. Şi căotă promişleniia lui Dumnădzău că iertă să fie giunghiat Erminegheld, svîntul măcenic, pentru blagocestie şi întoarsă şi neamul tot cătră credinţa pravoslavnică. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 2, - nevoinţa svinţilor măcenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist. Aceştea svinţi din ţara Persiei, fiind şi boieriţi de Savorie-împărat cu totul era nevoitori cu creştinătatea. Deci oblicindu-i împăratul i-au băgat în muncă pentru svînta credinţă. I-au spîndzurat şi coastele le-au pîrjolit cu foc. Şi-mpăratul începînd a ocărî pre Domnul Hristos, svinţii îl feaceră pre-mpăratul mut. Şi rugîndu-li-să, îl dezlegară de gură. Şi el ne-ndereptîndu-să i-au culcatu-i pre paturi de her înfocate. Şi pugorînd ploaie din ceri, au stîns focul şi idolul lui Zeves răsturnară cu ruga. Pentr-aceaea i-au băgat în căldări pline de plumb topit şi nestricîndu-le nemică pre Aftonie trasără cătră Domnul Hristos, căruia îndată tăiară capul. De-aciia pre svinţi îi băgară în coşciuge de bou şi-i aruncară în mare. Şi ieşiră sănătoşi şi cu aceaea minune trasără şi pre Epidifor ce era boiarin şi cap în boiarii sfatului şi-l adusără cătră Domnul Hristos depreună cu alţi şeapte mii, carii fură toţi tăiaţi. Iară ăi de Achindin, Pigasie şi Anempodist fură aruncaţi într-o groapă plină de heri cumplite şi rămîind năvătămaţi trasără cătră Hristos pre maica împăratului. { 99v} Pentr-aceaea fură aruncaţi în cămin înfocat şi într-însul îşi împlură nevoinţa slăvind pre Dumnădzău. Într-aceastaş dzî svinţii din sfatul senatului împărăţîiei de sabie să svîrşiră. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Evdoxie, Agapie şi alţi sfinţi optu. Aceştea era voinici de oaste în Sevastiia, în dzîlele lui Lichinie-împărat şi luaţi sama de Avxan, domnul cetăţîi, şi de Marchel Duxul, şi Marco Agricolaul şi de dînşii daţi la munci nepovestite de cumplite. Şi în foc fură aruncaţi, în care sufletele îş deaderă la Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Marchian celui din Chira. Acesta preacuvios părintele nostru Marchian moşiia i-au fost din Chira. De-aciia pustiia, că lăsînd mărirea rodului, nemeri buricul pustiei şi o mititea căşuţă făcîndu-ş, cît numai ce-ncăpea cu trupul, şi cu rase de păr îmbrăcat s-au închis pre sine într-însă. Mîncarea îi era în toate sări trei unghii, adecă 24 de dramuri de pîine şi puţînea apă, cît să-ş ţîie sufletul. Şi trecînd oarece vreame, priimi 2 ucinici de-ş feaceră bordeiaşe. Acesta fericit pururea închis fiind, nice dănăoară nu s-au grijit de lumînare, ce lumina lui Dumnădzău îi lumina nopţîle de i să vedea pre carte, că avea şi psaltire mititea la sine. Şi ivindu-să dănăoară un zmău mare, de-aproape din pustie, şi dînd groază, să spăriiară ucinicii, iară svîntul feace cu deagetele chipul svintei cruci şi cu rostul suflă asupra zmăului. Şi ca răgozul de pojar, aşea zmăul îndată s-au răsîpit şi s-au topit. Flavian, patriarhul de Antiohiia, şi episcopul de Chiru, şi alţi oarecare episcopi vestiţi şi slovesnici mearsără la dînsul şi mult îl rugară şi-ncă şi din svînta Scriptură multe adeverind ca să iasă pentru folosul a mulţi, iară svinţia sa s-au apărat. Şi pre mulţi din multe fealiuri de erese minunatul acesta i-au mutat de i-au adus cătră adevărata credinţă. Odănăoară soru-sa din cetatea Chirului, luînd neşte bucate de mîncat iscusîte şi dusă pominoc acestuia { 100r} părinte; şi-ş dusă şi hiiul ei. Iară părintele pre soră nu vru să vadză, iară pre cucon au priimit, iară bucatele n-au priimit. Şi dodeind să priimască bucate, le dzîsă svîntul: "Dară viind pînă la noi pre la cîte mănăstiri aţ trecut şi nu le-aţ dat nice la una?". Ei dzîsără: "Dară noi nu le deadem". Svîntul feace: "Deaca nu le-aţ dat voi, păsaţi cu dînsele, că le-aţi adus pentru rudenie, iară nu pentru milostenie". Acesta mare şi vestit să feace la toţi şi pre-aproape şi pre departe tuturor dorit. Şi cunoscînd că s-or svădi pentru trupul lui după mutarea cătră ceriu, făcînd besearici şi racle, gătindu-să carii de carii să apuce înainte. Pentr-aceaea giură pre ucinicu-său cel mai mare, pre fericitul Evsevie, cu mare giurămînturi să ascundză trupul trupul lui departe de la colibă, să nu fie price. Şi aşea s-au săvîrşit: mărgînd la Dumnădzău la cinstea veacinică. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 3, - pomenirea svinţilor măcenici Achepsima, Iosif şi Aitala. Aceştea svinţi era în dzîlele lui Savorie, împărat de persi. Şi deaca-i prinsără, astătură naintea lui Andrahoshar, hetmanului, la-ntrebare. Şi-ndată pre svîntul Achepsima bătu cu toiage de trandafiri (ruji), iară pre svîntul Iosif încă-l întinsără şi-l bătură pînă-i răsîpiră carnea de pre oase şi-l pusără la-nchisoare legat. Iară svîntul Aitalas, legat ghemuit mînule şi picioarele supt genunchi, îl bătură pînă i să dezlegară ciolanele de prin încheieturi de-au ieşit şi-l închisără în temniţă. De-aciia pre svîntul, Achepsima bătîndu-l treidzăci de înşi, îl bătură pînă îl umorîră şi-ş deade sufletul la Dumnădzău. Şi cu capul în gios spîndzurînd pre svîntul Iosif îl ucisără cu pietri de-l umorîră şi mearsă la Dumnădzău. Iară svîntul Aital întins şi bătut de patrudzăci de slujitori, de-acii spîndzurat cu capul în gios şi-ntracealea-ş deade sufletul la mîna lui Dumnădzău. { 100v} Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Achepsima. Acesta era în dzîlele lui Teodosie, marele-mpărat, carele închidzîndu-să într-un bordeiaş (căşcioară) au împlut 60 de ai nice vădzut de nime, nice grăit cu nime, ce întru sine asîmţînd şi pre Dumnădzău chitind. Şi săpătura bordeiaşului nu era cu dereptariul săpată, ce strîmbă şi sucită. Şi hrana lui era linte muiată-ntr-apă şi dănăoară în săptămînă ieşiia noaptea de-ş lua apă de băut cîtă îi trebuia pînă la săptămîna de la fîntîna ce-i era aproape, de nime vădzut. Şi multe minuni feace. Şi fu silit de-au priimit stepena preuţască şi cu pace la Dumnădzău ş-au dat sufletul. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru şi ispoveadnic Teodor, episcop de Anghira şi svinţii măcenici Sevir, Andronas, Teodot şi Teodotiia, de sabie săvîrşiţi. Stih: Martură fie şi femeaia-ntre bărbaţi Tăiată şi ea cu tutepatru tăiaţ. Într-aceastaş dzî preacuvios părintele nostru Iliia, cu pace s-au săvîrşit. Stih: În car te-ai suit de bunătăţi, Ilie, La ceri ai sosît ca celalalt Ilie. Într-aceastaş dzî - svinţii 9 măcenici de sabie săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî - svinţii 28 măcenici de foc săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî prăznuim obnovleniia besearicii svîntului mare măcenic Ghiorghie în Lidiia, adecă aşedzarea svintelor lui moştii. Acest svînt şi slăvit a lui Hristos măcenic Gheorghie au fost în dzîlele lui Dioclitian, de pre tată capadoc, iară de pre maică palestin. Şi nemerind în bună şi minunată crescătură şi cu fire bună şi de viţă cinstită, fiind dim bătrîn veac părinţii lui podobiţi cu rudă bună şi credinţă direaptă, să feace isteţ şi luminat la războaie, pentru carea fu pus de Dioclitian Trivul mai mare preste oştile-mpărăteşti. De-aciia pentru de-agiunsă vitejie fu şi comis, neştiindu-l că-i creştin. Şi sosînd la vîrsta de { 101r} douădzăci de ai rămasă sărac de tată lăsîndu-ş ş-acela viaţa în nevoinţă de bunătăţi. Şi purcedzînd de la maică-sa din Capadochiia, trecu la Palestina, la moşiia maică-sa, că avea acolo moşii şi aveare multă. Şi răpăosînd şi svînta maică-sa într-aceaeaş vreame, i-au rămasu-i aveare multă şi bogăţîie strînsă şi mearsă la Dioclitian, dorind să ia mai mare domnie. Şi vădzînd pre Dioclitian atîta mînie turbată ce are asupra creştinilor, neputînd suferi, s-au giudecat să-ş împarţă întîi avearea ce avea pre lîngă sine la mişei şi la săraci. De-aciia să să strige pre sine creştin naintea lui Dioclitian ş-a tot sfatul. Şi aşea feace, că-ş împărţî tot la mişei şi robii ş-au iertat. Şi feace aşedzare preste tot ce avea acasă, aveare şi moşii. Şi cînd fu la a treia dzî, cînd feace sfat împăratul să piardză pre toţi creştinii, mearsă svîntul Gheorghie în mijlocul sfatului, naintea-mpăratului, şi mărturisi pre Domnul Hristos Dumnădzău şi lui Dumnădzău Fiiu cu slobodă cutedzare. Pentr-aceaea fu oprit şi cu fără de număr munci muncit: lovit cu suliţa-m pîntece, şi pre roată de muncă, şi cu gîrbace bătut de multe ori şi-ntr-o groapă cu var fu băgat. Şi din toate l-au scos Dumnădzău sănătos. Şi-ntoarsă cătră Domnul Hristos pre Alexandra, împărăteasa lui Dioclitian, şi pre Glicherie şi Atanasie, şi pre unul ce-au învis din morţi, şi pre unul ce-au învis dobitocul, şi altă mulţîme de nărod nenumărat, făcînd minuni mare cu strigarea Domnului Hristos. Pentr-aceaea iarăş fu băgat temniţă legat cu ferecături. Şi i să arătă în vis Domnul Hristos vestindu-i binele ce i-au gătat de-l aşteaptă. Şi spodobind, mulţămeaşte lui Dumnădzău. Şi rugîndu-să temniceariului, lăsă de-i veni o slugă credzută carele au dat la izvod de toate patimile svîntului. Şi prăvind pre domnu-său în legături, plîngea şi cădea la pămînt. Şi-l sculă svîntul şi-l întări să stea cu inemă bună şi-i spusă visul. Şi deade poruncă să-i ia trupul după moarte şi cartea testamentului ce ş-au făcut şi să margă la casa moşiei svinţiei sale de pre maică, la Palestina, şi să facă acolo cu ce va fi de tot cum scrie testamentul. Şi de toate s-au apucat sluga că va face deplin { 101v} porunca. Şi cînd fu a doa dzî scoasără pre svîntul la-ntrebare şi neputîndu-l pleca să facă jărtvă lui Apolon, ce încă feace de să zdrobiră toţi idolii în capişte de să feaceră pulbere. Pentr-aceaea îl tăiară. Iară sluga svîntului luă acel svînt trup şi testamentul şi-l dusă în Palestina şi-l astrucă cu multă cinste şi dumnădzărie depreună cu alţi creştini. Şi obîrşind toate precum i-au dat poruncă şi cu testamentul toate deplin făcînd sluga, nu pesti vreame multă şi strălumină pravoslaviia, că stătu împărat pururea pomenitul şi marele-mpărat şi de potrivă cu apostolii Constantin. Aflînd vreame creştinii ceia ce iubiia credinţa cea bună şi pe svîntul măcenic, feaceră o svîntă besearică desfătată şi frumoasă în Lidiia; şi rădicînd acel mult nevoit şi svînt trup a măcenicului de la acel loc nevederos unde era, adusără de-l pusără în vedeare acel destoinic a multă lumină şi cinste şi mai multă vederinţă. Şi feaceră cu svintele lui moştii înnoitura aceii svinte besearici făcută de dînşi de nou în luna lui noevrie, în 3, carele dă pururea cursători, fîntîni şi daruri de minuni, căror vin cu credinţă în rugă cătră svinţia sa de i să-nchină svintelor moştii, că Dumnădzău proslăveaşte pre ceia ce-l proslăvăsc. Şi de-atunce svînta lui Dumnădzău besearică în toţi ai prăznuiaşte această svîntă dzî, mutarea svintelor lui moştii, întru slava şi lauda Domnului Hristos, adevărat Dumnădzăul nostru şi a lui său măcenic Gheorghie. Într-aceastaş dzî - svîntul Ahemenid, ispoveadnicul Persul. În dzîlele fiiului Goroani, împăratul persilor, era un om minunat, anume Ahemenid, fiiu eparhului ţărîi. Acesta, lăsînd hereghiia (neamul) legii tătîne-său, credzu întru Domnul nostru Isus Hristos. Şi oblicind împăratul, şi nevoind mult să-l poată întoarce la leagea cea dintîi, nu l-au putut. Pentr-aceaea l-au golit de aveare şi de boierii ce avea şi încă şi de haine. Şi învăţă să-l poarte gol trăgînd cămilele oştii numai împregiurat cu o-ncingătoare. Şi trecînd multe dzîle, plecîndu-să-mpăratul, { 102r} căută din fereastră de-l vădzu pre acest cinstit şi bun om ardzîndu-să în soare şi împulbărat. Şi aducîndu-ş aminte de străluminarea măririi tătîne-său i să feace milă şi-mvăţă de-i deaderă o cămeaşe. Apoi împăratul, părîndu-i ca hi slăbit de cutedzarea cea dintîi acest svînt om şi de pre ruşine ce-i feace şi-i dzîsă; "Încai acmu, lăsînd pricea, vino de ureaşte pre fiiul Tectonului". Iară svîntul Ahemenid, împlîndu-să de rîhnă dumnădzăiască, rumpsă cămeaşea şi i-o lepădă, dzîcînd: "Ia caută tu; îţi pare că tocma ce mi-i întoarce de la svînta creştinătate cu de-aceastea. Iată-ţî-i darul, ţîne-ţî-l cu păgînie-ţi cu tot". Iară-mpăratul, vădzîndu-l aşea îndrăzneţ, l-au gonitu-l aşea gol afară din casa-mpărătească. Iară svîntul, petrecînd viaţa cu credinţa bună şi direaptă cum place lui Dumnădzău, s-au săvîrşit cu pace cătră cinstea cea veacinică a lui Dumnădzău, îmbrăcat în podoaba împărăţîiei veacinice. Într-aceastaşi dzî pomenim de un episcop ce-au trăit în pustie 39 de ai. Povestiia episcopul de cetatea Siheiul, dzîcînd aşea: "Cînd eram monah, lăcuind în pustie, am năslit de-am mărs într-adîncul pustiei să găsăsc vrun slujitoriu a lui Dumnădzău. Şi mi-am luat pîine de patru dzîle şi apă; purceş; şi deaca am trecut cale de 4 dzîle şi fîrşiiu pîinea, îndrăzniiu de mai merşu patru dzîle. Ş-am slăbit de trudă şi seate şi cădzuiu gios de dzăceam şi oarecine veni şi mă atinsă preste budze cu deagetul şi mă pipăi şi m-am întărit atîta, cît îm părea că nice am trudit, nice am flămîndzît, nice am însătat. Şi m-am sculat de-am îmblat pustiia alte 4 dzîle şi m-am trudit ş-am însătat. Şi mi-am rădicat mînule spre ceriu şi adecă omul cela ce m-au întărit întîi iarăşi mi-au uns rostul cu deagetele şi m-au întărit ş-am mărs 17 dzîle. Ş-am aflat un bordeiu (un hîj) şi finic, şi apă, şi un bărbat stînd ce-i era părul din cap îmbrăcămintea. Şi era cărunt, şi era straşnic la faţă. Şi deaca mă vădzu, stătu la rugă şi cunoscu că sînt om. Şi veni de mă luă de mînă şi mă-ntrebă: "Cum ai venit aicea şi cum stau svintele besearici { 102v} şi pacea în lume? Şi dară tot fac goană păgînii asupra creştinilor?". Iară eu am răspuns: "Cu ruga molitvelor voastre mă primblu prin ceastă pustie, iară goanele şi muncile s-au părăsît cu putearea Domnului Hristos. Ce spune-mi, svinţia ta, de unde eşti şi cum ai venit aicea?". Iară el suspină şi-ncepu a grăi şi a spune: "Eu, dzîce, am fost episcop şi fiind goană mă prinsără şi multe munci îm deaderă. Şi neputînd suferi muncile, mai apoi am jărtvit idolilor. De-aciia mi-am cunoscut fărădeleagea ce-am făcut şi m-am băgat într-această pustie să moriu. Şi lăcuiesc aicea 39 de ai spovedindu-mă lui Dumnădzău şi rugîndu-mă să-m arate greşala. Şi mi-au datu-mi hrană dintr-acest finic. Iară bucurie de iertare încă n-am luat". Şi deaca-m spusă aceastea, alergă de ieşi afară şi stătu la rugă. Şi deaca obîrşi, veni la mine. Şi deaca-i vădzuiu faţa, m-am spămîntat. Şi-m dzîsă: "Nu te teame, că Dumnădzău te-au trimis să-mi astruci oasele, că mi-au amu iertat şi greşala milostivul Dumnădzău". Şi deaca dzîsă aşea, să sculă de răpăosă. Şi mi-am rumt haina în doauă de mi-am lăsat mie giumătate, iară alaltă am înfăşeat trupul svîntului şi l-am astrucat. Şi-ndată să uscă finicul şi cădzu bordeiul, iară eu m-am rugat cu lacrămi la Dumnădzău ca să-m dea finicul şi să rămîiu acolo. Şi deaca nu m-au ascultat Dumnădzău, m-am întors la lume ş-am mărs agiutorit iarăş de cela ce m-au întărit întîi. Ş-am mărs de-am spus săborului pre-amănuntul de toate. Şi mă rog nime să nu să oceiască, fraţîlor, de păcate, ce să răbdăm, că vom afla de la Dumnădzău milă şi iertare. Pentru Domnul nostru Isus Hristos, amen. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 4, - pomenirea preacuviosului părintele nostru Ioanichie cel Mare de la Olimb. Acesta fericit s-au născut în 24 de ani { 103r} a cufuritului Leon Tiranul, ficiorul din ţara vitinonilor. Tatăl şi maică - Miritrichie şi Anastasa. Acesta sosînd la măsură de vrăstă, la 40 de ai, mearsă la oaste cu-mpăratul asupra bolgarilor, feace multe vitejii, mulţi bolgari tăind la războiu. Şi a sa ceată întreagă o dusă la-mpăratul de samă. Şi lăsă cinstea ce i să aştepta de la-mpăratul şi slava şi luă muntele întru carele însuşi glasul dumnădzăiesc audzî. Şi la vîrvul muntelui suind, află acolo doi călugări nevădzuţi de nime, nice dănăoară, îmbrăcaţi cu haine de păr şi hrăniţi cu buruiane sălbateci şi luînd de la dînşii răspuns de toate cîte-ntrebă, şi luă de la dînşii şi o haină pentru blagoslovenie. Şi pugorîndu-să de la aciia svinţi călugări şi minunaţi, mearsă la muntele Trihalicului; de-aciia la mănăstirea avgarilor şi de-aciia la munţîi Cuduriei. Şi-mvăţînd 30 de psalomi, cînta cu un tropariu: "Nedeajdea mi-i Dumnădzău, scăparea-m iaste Hristos, acoperemîntul mi-i Duhul cel svînt". Multe locuri cutrierînd dară acesta fericit, mari minuni făcînd şi de ceale ce vor fi apoi au prorocit. Şi deaca veni la mănăstirea Antidiiului, fiind plin de dzîle, s-au răpăosat întru Domnul, de 94 de ai fiind. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor (...) măcenici Nicandru, episcopul Mirelor, şi Ermie, preutul, hirotoniţi de sfîntul apostol Tit. Stih: Măcenicii doi dorind de Domnul Hristos Să-ngropară de vii supt mormînt întunecos. Aceştea svinţi pre mulţi de la idoli au dezlipit şi la Hristos i-au lipit; fură clevetiţi la Livanie, comitul cetăţîi. Iară el legîndu-i la caii săi cei de războiu, îi căzniia bătîndu-i. Că mînînd caii, îi trăgea grăpiş pre svinţi de le rumpea carnea şi să-ncrunta pămîntul de svîntul lor sînge. De-aciia îmvăţă de-i spîndzurară şi-i săbiiară şi în foc îi aruncară. Şi stătură sănătoşi din voia lui Dumnădzău. Şi de-aciia îmvăţă acel nemilostiv prin inemile lor şi prin cap şi prin plămîne, prin mănuntăi să le bată cuie de her. Şi deaca le bătură, încă rămîind cu suflet, îi îngropă şi-i împresură cu ţărna gropii şi cu { 103v} atîta de cumplită şi năvalnică sîlă deaderă sufletele svinte în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Porfirie. Stih: De podoaba lui Porfirie să miră. Îngerii veştit în de sînge porfiră. Acesta au fost în dzîlele lui Abrilian-împărat, trăgîndu-să din cetatea efeseanilor. Şi din mică vrăstă în mimuri, ce să dzîce îngînăciuni de şeganii, şi la prăvirişti crescut, carele venind denaintea comitului Alexandru cu acesta prilej făcînd glume şi bucurîndu-să dănăoară, el să feace că face glume, făcîndu-să creştin, făcîndu-să că îngînă pre episcopul cînd boteadză. Şi să dezbrăcă şi-ntră în vale, în părău, şi să botedză dzîcînd: "Boteadză-să şerbul lui Dumnădzău Porfirie în numele Tatălui ş-a Fiiului ş-a svîntului Duh" şi ieşi de să-mbrăcă cu cămeaşe albă, anume că glumeaşte; lui fu cu de-adinsul şi să feace creştin adevărat şi să iviră svinţi îngeri de mergea nainte cu făclii aprinse şi-l învăţa cum s-a ruga şi spre răsărit şi cum ş-a face svînta cruce de la frunte pre tot trupul, prin carea mulţi credzură şi să botedzară, că veni asupră-le un nuoraş şi din-însul să botedzară şi să lipiră la svînta besearică săbornică. De-aciia chemă comitul pre svîntul Porfirie la sine şi-i dzîsă: "Acealea ce să feaceră pre tine au fost din farmeci, iară nu dintr-adevăr". Şi stînd la mijloc voroava, socoti de chemă pre popii idolilor să facă şi ei ceva minune. Deci deaca veniră, adusără un taur să-l umoară şi iarăş să-l învie. Şi-l umorîră cu descîntecul lor cel de farmeci, iară a-l învie nu-l putură. Iară svîntul Porfirie au îmvis pre taurul cu ruga şi l-au strigat de l-au sculat. De-aciia au oborît gios toţi idolii de să zdrobiră numai cu cuvîntul. Pentr-aceaea comitul îmvăţă de-i tăiară capul şi aşea fu sfîrşitul svîntului Porfirie. Într-aceastaş dzî - poveastea plînsurilor Ieremiei prorocului pentru Ierusalim şi prada lui şi de buiguirea lui Avimeleh. Ieremie acesta prorocul mare era { 104r} din satul Anatot. Au prorocit multe pentru Ierusalim şi pentru Vavilon, aşijdere şi pentru socoteala întrupării Domnului Hristos întru carile să veade putearea prorociei. Pre acesta dănăoară ce-l foarte bătu Pashor, ficiorul lui Amir, igumenul casii Domnului, şi l-au aruncat în jghiabul cetăţîi cel cu gratie pre unde să scură pohoiul, căce plîngea perirea Ierusalimului ce-i vrea să vie. Şi nelăsîndu-l dereptatea lui Dumnădzău într-acel opust cu tină, dzîsă lui Pashor: "Numele tău îţ urseadză să fii streinat din ţară şi-ntr-aceaea te-a mustra neascultarea ta, că-i blăstămat fiecarele ce nu gîndeaşte de slujba lui Dumnădzău". Iară cînd fu în dzîlele-mpăratului Ioachim, bociia Ierusalimul Ieremiia. Iară mincinoşii proroci îndemna popii să-l umoară. Iară ficiorul lui Safan Hirahicam, aflîndu-să-mpreună cu Ieremiia, opriia şi-l apăra de moarte. Atunce dzîsă Domnul cătră Ieremiia: "Fă-ţi cătuşi de lemn pregiur grumadzi şi te voi mîna la-mpăratul lui Moav ş-a lui Edom, lui Amon, ş-a Tirului, şi Sidonului". Şi daca-ş feace cătuşile pregiur grumadzi, să sculă Ananiia, ficiorul lui Ezor, mincinosul proroc, şi luă cătuşile de pregiur grumadzîi lui Ieremie şi le tăie de le strică naintea nărodului dzîcînd: "Aşea au grăit Domnul Dumnădzău cătră mine: Voi sfărîma giugul împăratului de Vavilon de pre cerbicea tuturor limbilor". Atunce dzîsă Ieremiia cătră mincinosul proroc: "Ţî-s budzele înşelătoare izbucnind inema ta ca otrava. Adeverind aşea dereptatea, zdrobit-ai cătuşi de lemn; în locul lor de her voi face, - dzîce Domnul atotputearnicul - şi pre cerbicea limbilor le voiu pune, iară tu curund, Ananie, sufletul ţi-i lepăda". Şi lucrul luă urma cuvîntului, că preste şeapte luni muri Ananiia. Iară cînd fu în 18 ai a lui Sedechie, împărat de Iuda, Ieremiia, bocind Ierusalimul, îl băgară în închisoare. Iară haldeii să apropiiară şi nu ştiu cum au ieşit prorocul Ieremiia de la-nchisoare de-au mărs la ţînutul lui Veniamin, avînd treabă de grabă, şi-l prinsără oamenii haldeilor fugind; poate hi fost aşea, însă pentr-aceaea iarăşi s-au legat ş-au întrat { 104v} la-nchisoare. Şi trimisă Sedechiia-împărat cu taină de-l adusă naintea sa, slobodzîndu-l de-nchisoare şi-i dzîsă: "Iacă, ţ-am făcut bine; spune-mi dirept ce va fi de împărăţîia mea?". Şi prorocul feace: "Împărate, nu grăiesc eu, ce Duhul svînt care grăiaşte întru mine. Şi ce-am scris am scris". Şi iarăş îl băgară în închisoare, iară pîrîşii iarăşi supăra pre-mpăratul asupra lui, dzîcînd: "Dirip ce acesta slăbeaşte inemile viteajilor şi-i blăzneaşte de la-nchisoare unde şeade nestrigînd pace, ce mai vîrtos turburînd. Şi mai bine-i să moară unul decît mulţi". Iară-mpăratul feace: "Iată-vă-l-ăi pre mînă, faceţi cum ştiţi". Şi-l luară pre Ieremiia de-l aruncară într-o groapă cu tină de morţi împuţîtă a lui Melhie. Şi oblicind Avimeleh, dzîsă-mpăratului: "A ce feceşi omului rău, împărate?". Iară-mpăratul feace: "N-am făcut de voia mea, ce căutînd nărodului am făcut. Ce pasă de-ţ ia treidzăci de oameni vîrtucioşi şi îmblă de-l scoate din groapă". Şi păzînd Avimeleh cu agiutoriul lui Dumnădzău scoasă întreg nevătămat pre Ieremiia din groapă. Şi chemîndu-l împăratul la sine, aproape, dzîsă: "Nu ascunde, nice tăgădui de ce te voiu întreba". Şi prorocul dzîsă: "A ce nu te pleci direptăţîi, împărate, că nu ştiu spune minciuni, săvai şi multe ori de m-ai osîndi pre moarte". Atunce-mpăratul i să giură: "Viu Dumnădzăul părinţilor miei, nu te voi ucide, săvai ce mi-ai spune, nice te voi da pre mîna oamenilor. Atunce Ieremiia dzîsă-mpăratului: "De-m vei ţînea sfatul şi de vei ieşi la Vavilonii, ţî s-a mîntui sufletul şi cetatea aceasta nu va peri. Iară de ti-i pune împotriva lor, să ştii că de mîna lor ni-i scăpa, ce şi cetatea s-a topi de foc". Iară Sedechiia, băgînd samă cuvintele prorocului minciună, n-au scăpat de mîna vavilonilor, că-i cungiurară cetatea cu şiraguri de oşti şi, oprindu-li-să hrana, să feace foame de nepovestită în cetate. Atunce vădzînd Sedechiia-împăratul c-a hi rău, fugi din cetate noaptea cu femeaia-ş şi cuconii să scape. Şi gonind după dînsul haldeii îl prinsără şi-i tăiară cuconii denaintea lui şi lui apoi scoasără ochii şi-l dusără legat la Vavilon de batgioc. Ş-au murit acolo în robie. Iară Navuzardan, { 105r} hatmanul împăratului, deaca întră în Ierusalim, au jăcuit besearica lui Dumnădzău şi toată cetatea şi vistearele şi apoi au dat foc besearicii pre dinontru de-au ars şi cetatea de s-au topit şi s-au răsîpit precum au dzîs Ieremiia prorocul. Şi dusără haldeii toată avearea şi tot pleanul la Vavilon, apoi după 70 de ai iarăşi s-au întors pleanul de la Vavilon la Ierusalim, pecum vom spune mai larg înainte. Că mainte de pradă cuvintele ce s-au grăit de Domnul cătră Ieremiia şi-n ce chip au fost prada aşea sînt: Într-acealea dzîle grăi Domnul cătră Iermiia dzîcînd: "Ieremiia, scoală de ieşi din cetate şi cu Varuh, că iată voi să o stric pentru mulţîmea păcatelor cărora lăcuiesc într-însă, că rugile voastre sînt ca nişte stîlpi tari şi vîrtoşi în mijlocul lor ş-a cetăţîi şi ca un zidiu de adamant de o-ncungiură. Pentr-aceaea ieşiţi afară dintr-însă mainte pînă nu-ncungiură haldeii". Şi grăi Ieremiia: "Rogu-mă, Doamne, dă voie şerbului tău să grăiască naintea svinţiii tale". Şi-i dzîsă Domnul: "Grăiaşte". Şi dzîsă Ierimiia: "Doamne, dai cetatea aceasta în mna haldeilor şi s-or lăuda că putură naintea svinţiii tale. Doamne, deaca-i voia ta, mai bine să să strice de mîna svinţiii tale decît de haldei". Şi dzîsă Dumnădzău: "Tu te scoală de ieşi, că ei nu s-or lăuda, că de nu le voiu deşchide eu, ei n-or putea întra. Pasă la Varuh de-i spune şi la al şease ceas de noapte să veniţi la zidiul cetăţîi de-ţ prăvi şi-ţ vedea că de nu le voiu deşchide eu, ei n-or putea întra". Şi mearsă Ieremiia de spusă lui Varuh. Şi întrînd în besearică-ş rumsără veşmintele şi-ş pusără ţărnă în capete şi plînsără mult. Şi să dusără de ieşiră şi la al şease ceas mearsără la zidiuri şi audzîră trîmbite. Şi veniră îngerii din ceriu cu făclii luminate a mînă şi stătură la zidiurile cetăţîi. Şi deaca-i vădzură, plînsără şi dzîsără: "Acmu vedem adevărat cuvîntul ce-au dzîs Dumnădzău". Şi rugară pre îngeri dzîcînd: "Rugămu-vă, îngăduiţi, nu stricareţi cetatea pînă vom grăi lui Dumnădzău". Atunce grăi Ieremiia şi dzîsă: "Rogu-mă, Doamne, dă-mi voie să grăiesc naintea ta". Şi dzîsă Domnul: "Grăiaşte". Şi dzîsă Ieremiia: "Amu, Doamne, cunoscum că { 105v} de-i cetatea pre mînule pizmaşilor ei şi să va duce poporul tău în Vavilon, dară ce vom face cu svintele vase?". Şi dzîsă Dumnădzău: "Dă-le pămîntului pre mînă şi-i dzî: Ascultă, peminte, glasul Ziditoriului tău ce te-au făcut pre ape, ce te-au pecetluit în şeapte vremi (şeapte veaci). Şi după acealea îţ vei lua frîmseaţea ta, păzeaşte vasele slujbei pînă la obîrşeniia iubitului:. Şi dzîsă Iermiia: "Rogu-mă, Doamne, ce voi face lui Avimeleh Etiopului? Că mult bine au făcut şerbului tău, că el m-au scos din groapa cea cu tină unde mă aruncasără şi n-aş vrea să vadză perirea cetăţîi, să leaşine că-i slab de fire". Şi dzîsă Domnul cătră Ieremiia: "Trimite-l la viia lui Agripa şi în umbra muntelui l-oi acoperi-l pînă cînd s-a-ntoarce poporul de la robie. Iară tu te du cu poporul tău în Vavilon şi petreci cu dînşii, binevestindu-le pînă-i voi întoarce. Iară pre Varuh să-l laşi aciia". Atunce mearsără în besearică şi luară vasele besearicii ceale de slujbă şi le deaderă în pămînt, precum le-au dzîs Domnul. Şi cînd fu demineaţă dzîsă Ieremiia lui Avimeleh: "Ia coşciugul, fiiule, şi pasă la viia lui Agripa pre potica muntelui şi ado smochine pentru bolnavii poporului, că pre tine li-i bucuriia şi pre capul tău slava lor". Şi-ndată mearsă. Şi deaca să dusă, să lumină dzua de soare, adecă şi putearea haldeilor sosî şi-ncungiură Ierusalimul. Şi bucină marele înger grăind: "Întraţi în cetate, toate puterile haldeilor, iacă vî s-au deşchis porţîle". Atunce Ieremiia luă cheile besearicii şi ieşind din cetate afară le aruncă naintea soarelui şi dzîsă: "Ia-le aceastea şi le păzeaşte pînă la dzua cînd te va întreba Domnul de dînsele, că noi nu ne-am aflat harnici să le păzîm". Deci Ieremiia mearsă în robie cu poporul la Vavilon, iară Varuh ieşind din cetate întră la un mormînt de şedzu acolo. Iară Avimeleh deaca culeasă smochinile, să feace zăduv şi-ntră supt umbră de copaci şi adormi pre coşciugul cu smochinele de dormi 70 de ai. Aceasta fu cu porunca lui Dumnădzău pentru cuvînt ce au dzîs cătră Ieremiia, că eu îl voi acoperi. Iară deaca s-au deşteptat, dzîsă: "Dulce am dormit şi puţîntel. Pentr-aceaea mi-i rău la cap, că { 106r} nu m-am săturat de somn". Şi descoperind smochinile, cura laptele dintr-însăle, proaspete ca deniaurea culease. Şi dzîsă: "Aş mai dormi puţînel, ce mi-au dzîs să sîrguiesc şi, de m-oi zăbăvi, s-a scîrbi, că au doară nu-i zăduv şi trudă-n toate dzîle? Ce să merg mai tare ş-oi dormi acasă". Şi luînd coşciugul cu smochinele, purceasă la Ierusalim şi adecă nu cunoştea nice cetatea, nice casele, nice a sa casă, nice pre nimerea cunoscut nu vedea, rude şi priiatini şi poporeani ştiuţi, pre nime. Şi dzîsă: "Blagoslovit Dumnădzău, buiguire m-au lovit astădz. Nu-i aceasta cetatea, m-am rătăcit că nu m-am săturat de somn". Şi ieşind afară din cetate o socoti pre făptură şi pre seamne şi dzîsă di-nsă: "Aceasta-i cetatea au rătăcitu-m-am?". Şi iarăş întrînd, cercă şi-n-află pre nime cunoscut. Şi iarăş dzîsă: "Blagoslovit Dumnădzău, mare buiguire m-au lovit". Şi iarăş ieşi afară; şedzu mîhnit, neştiind ce va face. Şi pusă gios coşniţa cu smochinele şi dzîsă: "Aicea voi să şedz pînă cînd Dumnădzău va rădica de pre mine buiguiciunea". Şi aşea şedzînd, adecă veni un moşneag bătrîn din ţarină şi să sculă de-i dzîsă: "Unchiule, spune-mi cine-i cetatea aceasta?". Bătrînul dzîsă: "Ierusalimul iaste, fiiule". Şi dzîsă Avimeleh: "Unde iaste Ieremiia, preutul lui Dumnădzău, şi Varuh, ceteţul, şi tot poporul cetăţîi, că nu-i aflu?". Şi dzîsă bătrînul: "Dară tu nu eşti dintr-acest oraş? Dară astădz ţ-ai adus aminte de Ieremiia de-l întrebi? Că Ieremiia de 70 de ai dus în Vavilon cu poporul tot, că sînt robiţi de Navuhodonosor-împărat. Dară tu eşti tînăr, n-ai fost nice născut atunce şi-ntrebi ce n-ai mai vădzut". Şi audzînd aceasta Avimeleh dzîsă: "De n-ai hi bătrîn şi n-ar hi păcat omul lui Dumnădzău a probrăzî bătrînii, te-aş ţinea rău. A ce grăieşti că poporul iaste dus în robie la Vavilon? Că de s-ar hi deşchis porţîle ceriului să pugoare îngerii lui Dumnădzău cu puteare şi cu stăpînie, încă n-ar hi sosînd în Vavilon aşea-m pripă, într-o mică de vreame de deneaurea ce m-au mînat părintele mieu, Ieremiia, la pomătul lui Agripa, la puţîneale smochine pentru bolnavii. Ş-am aţîpit puţînel de-am dormit supt umbră de um pom pentru zăduvul şi-m părea c-oi hi { 106v} zăbăvit; am descoperit smochinele şi tot le mergea laptele, cum le-am cules. Şi tu-m spui că-s oamenii duş robi la Vavilon. Caută de vedzi smochinile că astădzi m-au trimis, astădzi le-am cules". Iară bătrînul deaca vădzu smochinele dzîsă: "O, fiiule, a pravednic om ficior eşti: n-au vrut Dumnădzău să-ţ arate patima cetăţîi aceştiia să nu te mîhnească şi ţ-au pus asupră buiguiciunea aceasta, că 70 de ai sînt de cîndu-i poporul cetăţîi cu Ieremiia în Vavilon, den dzua ce i-au luat în pradă. Caută de te-ncreade, fiiule, că nu-i acela timp, că încă pîinile nu-s crescute şi vreamea smochinelor n-au sosît". Atunce Avimeleh s-au dezmeţît ca din beţîie şi oglindi bine pămîntul şi pomii şi dzîsă: "Blagoslovit Dumnădzăul ceriului şi pămîntului, odihneala sufletelor direpţîlor" şi-ntrebă pre bătrînul: "Ce lună-i aceasta?". Şi-i dzîsă: "Făurariul". Şi deade bătrînului smochine şi să dusă blagoslovindu-l. Şi feace Avimeleh rugă la Dumnădzău să-l înveaţe ce va face. Şi adecă îngerul lui Dumnădzău veni şi-l luă de direapta mînă şi-l dusă în mormîntul unde şedea Varuh. Şi deaca să vădzură, plînsără foarte. De-aciia feaceră rugă la Dumnădzău şi să bucurară slăvind şi lăudînd pre svinţia sa. Şi vădzînd smochinile Varuh pre spre vreame şi culease mainte de 70 de ai şi încă cu lapte ca-n cel ceas luate mulţămi marelui Dumnădzău şi minunîndu-să îl proslăvi. Şi feaceră rugă la Dumnădzău să-i îmveaţe cum or putea da ştire lui Ieremiia de toate aceastea de rîndul lor, de ferinţa ce i-au apărat Dumnădzău şi i-au acoperit, şi de acel somn şi deşteptare preaslăvită. Şi audzîră învăţîndu-i îngerul: "Scrieţi la Ieremiia carte ce trebuiaşte să facă cu poporul lui Dumnădzău precum voi învăţa-vă". Şi deaca-i învăţă şi scrisără ce-au trebuit, au adaos ş-aceasta: "Ia, de-acmu în puţîne dzîle şi Dumnădzău va scoate din Vavilon la Ierusalim şi mîine demineaţă va veni-vă un vultur. Să-i legaţi cartea şi puţîne smochine pregiur grumadzi ca să le ducă în Vavilon la Ieremiia". Deci cînd fu demineaţă veni vulturul şi ţîpă pregiur grumadzîi vulturului cartea şi smochinile. Blagoslovind şi făcînd rugă, îl trimisără poruncind să să-ntoarcă să le { 107r} aducă răspunsul. Deci vulturul să dusă şi sosînd la Vavilon şedzu din afară sus pre un stîlp. Şi adecă din diregăduinţa lui Dumnădzău ieşiia Ieremiia din cetate cu tot poporul să-ngroape un mort ce răpăosasă la locul ce le-au dat Navuhodonosor di-ngropat evreii. Şi strigînd vulturul cu gura de om, dzîsă: "Ţie dzîc, Ieremie, priimeaşte cartea ce ţ-am adus de la Avemeleh şi Varuh şi să o audză tot poporul Ierusalimului". Şi venind vulturul şedzu pre mortul şi să sculă mortul. Aceasta deaca vădzură toţi, cunoscură că-i de la Dumnădzău trimisă cartea. Şi slăvind pre Dumnădzău, dezlegară cartea de s-au cetit într-audzul tuturor. Şi deaca audzîră de sîrg a lor întoarcere, să bucurară. Scrisă şi Ieremiia carte de toate primejdile şi tîmplările şi o legă la vultur şi blagoslovind l-au trimis; şi sosînd la Avimeleh şi la Varuh, citiră şi plînsără mulţămind lui Dumnădzău că nu gustară de-acealea scîrbe. Iară Ieremiia smochinele-mpărţî bolnavilor şi toţi să isţealiră cîţ gustară dentr-însele. Şi deaca sosî dzua cea ursîtă, dzîsă Dumnădzău lui Ieremiia: "Ia poporul tot noaptea şi ieşi din Vavilon şi să veniţi la Iordan şi acolo să osăbeşti boiarii vaviloneşti ce ş-au luat femei de limba ta. Şi femeile vavilonciţe ce-au mărs după evrei şi carii n-or vrea să să desparţă să nu-i treci cu tine Iordanul". Şi feace Ieremiia cum l-au îmvăţat Domnul şi cînd stătu la Iordan a-i despărţî, mai mulţi nu vrură să să desparţă, ce dzîsără: "Mai bine ne vom întoarce în Vavilon decît ne vom despărţî de femei". Şi-ntorcîndu-să la Vavilon, nu-i priimiră, ce le dzîsără: "Deacă vă fum urîţi ş-aţ fugit noaptea fără ştire, noi încă sîntem giuraţi să nu vă mai priimim, nice pre cuconii voştri". Şi aşea fiind nepriimiţi di-mbe părţi, mearsără de-aflară loc pustii la Samariia, departe de Ierusalim, şi-ş faceră oraş de s-aşedzară. Iară Ieremiia, deaca sosî la Ierusalim cu poporeanii, feace jărtve noauă dzîle şi a dzeacea dzî feace Ieremiia jărtvă la Dumnădzău şi să rugă pînă i s-au suit sufletul la Dumnădzău, lăsînd trupul la oltariu. Atunce Varuh şi Avimeleh începură a plînge pre Ieremiia. Şi deaca audzî tot poporul, alergă şi aflînd pre Ieremiia { 107v} dzăcînd gios rumpsără hainele pre dînşii-şi puindu-şi ţărnă în capete şi plîngînd cu toţîi. De-aciia gătară să-l îngroape şi adecă glas din ceriu dzîsă: "Nu-l îngropareţi de viu". Şi deaca audzîră glasul, îl privegheară trei dzîle şi a triia dzî venindu-i sufletul strigă cu glas mare în mijlocul tuturor aşea: "Într-un glas slăviţi toţ pre Dumnădzău şi pre Fiiul său ce ne deşteaptă, Isus Hristos, lumina a tuturor veacilor, nestînsă lumînare, viaţa firii noastre, că va fi după vremile aceastea alţi trei sute şeaptedzăci şi şeapte de ai". Şi bine vestindu-le cu pilde cum au vădzut ş-au audzît, suindu-să sufletul, strigă nărodul a tot poporul şi dzîsă: "Aceastea-s cuvintele cealea ce-au dzîs Isaiia povestind cătră părinţii noştri c-au vădzut pre Dumnădzău şi pre Fiiul său şi-l umorîră cu hirisăul hiresluindu-l. Ce ia-mblaţi să-l ucidem în proaşcă cu pietri". Aceastea audzînd Varuh şi Avimeleh, ş-feaceră voia rea foarte de moartea lui Ieremiia şi mai mult că n-apucară să audză tainele ce-au vădzut ş-au audzît prorocul suit. Iară svîntul cunoscîndu-le cugetul, le dzîsă: "Tăceţ că nu m-or ucide pînă nu voi povesti toate cîte am vădzut ş-am audzît". Şi le dzîsă: "Aduceţî-mi o piatră mai mare de mine". Şi-i adusără. Şi dzîsă: "Doamne, fă piatra aceasta în chipul şi sămănarea mea să o-mproaşce năroadele pînă oi spune fraţîlor miei ce-am vădzut ş-am audzît". Atunce cu porunca lui Dumnădzău luînd piatra chipul lui, o-mproşca cu pietri. Şi deaca le spusă (celor credincioşi) toate cîte vădzu ş-audzî, vrînd să plinească ceale ce-s socotite pre însul, veni cu dînsul şi Varuh la mijlocul nărodului şi luă piatra glas de om, strigă: "O, buiaci izraileani, ce mă-mproşcaţ părînd că sînt eu, Ieremiia, şi elu-i între voi stînd?". Atunce ca din somn să stîrniră şi vădzură pre svîntul şi luînd piatri năvăliră şi fu îm proaşcă cu pietri ucis de ceia ce-au fost cu dînsul în robie, de carii să cădea să-i mulţămască cu bine. Şi svîntul nemică n-au pricit, nice s-au mîniat, ce aşea au priimit pietrile zvîrlite ca ce cînd să suia în ceriu pre dînsele; şi luîndu-l Avimeleh şi Varuh îl îngropară. Şi piatra aceaea-i pusără pre mormînt, scriind deasupra: "Aceasta-i piatra ce-au { 108r} agiutat lui Ieremie". Iară vasele svinte şi cortul legii ce-au făcut Moisi la Sinai şi chivotul cu porunca lui Dumnădzău le-au pus Ieremiia în stan de piatră şi pecetluind cu deagetul său svînt numele a lui Dumnădzău ca cu dalta s-au închipuit. Şi negura umbreadză piatra pentru să nu să cunoască precum arată la a 2 carte macaveilor, al doile capăt. Cum au mărs la muntele unde s-au suit Moisei de-acolo de-au prăvit ş-au vădzut ocina lui Dumnădzău, acolo află Ieremiia casă în stincă, peşteră. Şi băgă înnontru cortul lui Dumnădzău şi chivotul legii, şi jărtăvnicul tămîiei ş-au astupat gura peşterii. Şi veniră pre urmă oarecarii să-nsemneadze locul şi nu putură să afle să nemerească. Şi oblicindu-i Ieremiia ponosluind le-au dzîs că locul acela va fi necunoscut. Şi între alte prorocii dzîsă Ieremiia pentru venirea Domnul Hristos că va fi sămnul cînd limbile toate să vor închina la lemnul slăvind şi blagoslovind Tatăl şi Fiiul şi svîntul Duh, amen. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 5, - pomenirea svinţilor măcenici Galaction şi Epistimi. Galaction şi Epistimi era în dzîlele împăratului Dechie şi Secundus ighemonul. Deci Galaction era ficior lui Clitofont şi Levchipei, amîndoi elini, şi să-ncredinţară den învăţătura unui părinte, anume Onufrii, şi să botedzară. Aşijdere şi Epistimi, avînd părinţi elini şi măritată după Galaction, fu de dînsul botedzată. Şi ferindu-ş amîndoi fetiia năvătămată, petrecură călugăreaşte, cu de toată viaţa grea şi aspră petrecînd. Şi fură prinş de boiarinul Ursul şi întrebaţi şi bătuţi cumplit, şi cu trestii ascuţîte pre supt unghi înţăpuşeaţi, şi mînule şi picioarele rătedzaţi, şi mai apoi svintele capete tăiaţi. Şi era Galaction de 30 de ai, iară svînta Epistimi de 16 ai. Şi aşea purceasă svînta { 108v} lui Dumnădzău păreache nuntind cu viaţă veacinică în bucurie ne-ncetată cu nuntaşii ceriului rugînd svînta troiţă pentru creştinătate. (Un vîrv de muntele Sinaiului, unde-au petrecut svînta, îi dzîc Epistimi pînă astădz pentru svînta). Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor apostoli din 70 Ermos, Lin, Gaie, Filolog şi Patrov. Aceştea toţi era din cei 70 ucinici a Domnului Hristos. Deci Patrova, carele şi svîntul apostolul Pavel în poslaniile sale pomeneaşte, au fost episcop în Potiol, pre mulţ botedzînd şi la credinţa Domnului Hristos aducînd, iară Ermos, carele-i pomenit în poslaniia la rîmleani de svîntul Pavel-apostol, episcop filipionilor au fost. Iară Lin, după Petr-apostol vîrhovnicul, fu episcop Rîmului. Iară Gaie, ce şi de dînsul pomeneaşte svîntul apostolul după svîntul Timotei, episcop Efesului au fost. Iară Filolog acesta încă-i pomenit la poslanii, episcop Sinopului au fost pus de svîntul Andrei Părvozvan, carii şi episcopind într-aceale pomenite oraşe şi multe iscuşenii şi scîrbe pentru cuvîntul credinţei suferiră. Şi pre mulţi îmvăţară şi lui Hristos adusără şi întru Domnul să sfîrşiră. Într-aceastaş dzî svîntul Domnin de foc s-au săvîrşit. Stih: Prăvind Domnin de focul nestîns De dîns groaza de foc nu s-au prins. Într-aceastaş dzî svinţii Timotei, Teofil şi Teotim de pumni să sfîrşiră buşiţ. Stih:Pre Timotei şi cu amîndoi hărîţi N-au putut sminti pumnii de la bunătăţ. Într-aceastaş dzî svîntul Doroftei fierilor dat s-au săvîrşit. Stih: Doroftei ce-i dat herilor mîncare Dar s-au rădicat lui Dumnădzău mare. Într-aceastaş dzî svinţii Evpsihos şi Carterie, ruşinile tăiaţi, să sfîrşiră. Stih: Ruşinile lui Carterie tăiat Cu Evpsihii vitejeaşte au răbdat. Într-aceastaş dzî svîntul Silvan în ocnă băgat s-au săvîrşit. Stih: În lontrul ocnelor Silvan aruncat Ocnele lăsînd, cu raiul au schimbat. { 109r} Într-aceastaş dzî svîntul Pamfil strujit şi-ntemniceat s-au săvîrşit. Stih: Frecături de muncă şi cu grea-nchisoare Răbdînd Pamfil află viaţa stătătoare. Aceştea era în dzîlele lui Maximian tiranului şi lui Urvan, domnului de Palestina, şi multe şi mainte de sfîrşeniia măceniciei svîntul Domnin s-au nevoit şi multe şi la sfîrşenie, că fu osîndit să se cearte cu focul. Iară pre Teotim şi pre Teofil, tineri şi frumoşi fiind, i-au osînditu-i tiranul să-i omoară cu pumnii (buşii), iară pre svîntul Doroftei preutul deade-l herilor la mîncare. Iară pre Carterie şi Evpsihie, oameni sosîţi la vrăstă, le-au tăiatu-le boaşele. Iară pre svîntul Silvan l-au băgat în ocne la locul ce să chiamă Fano. Şi trei svinte feate le-au dat la curvărie şi la altele le-au căznit cu legături şi-nchisori. Şi toate aceastea le face într-un ceas acel spurcat şi strîmb giudeţ. Iară Pamfil podobit cu de toate bunătăţ, muncit cumplit dănăoară şi a doa oară şi aruncat în temniţă cu alţi marturi a Domnului Hristos depreună aflară sfîrşitul mărturiei sfîrşindu-să întru Hristos. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Grigorie, arhiepiscopul de Alexandriia, ispoveadnicul. Acesta dintru svinţi părintele nostru Grigorie din tinără vrăstă îndrăgind pre Domnul Hristos s-au împodobit cu de toate dumnădzăieşti bunătăţi. Pentr-aceaea, după săvîrşeniia svîntului, papa de Alexandriia din dumnădzăiască ursîtă s-au hirotonit de svinţii adunaţi episcopi şi poporul cel iubitoriu de Hristos arhiepiscop Alexandriei. Şi să feace dascal şi îmvăţătoriu pravoslaviei şi credinţei direapte foarte de-adevărat, blînd, smerit, milostiv, săracilor tată, văduvelor sprejineală, rătăciţilor îndereptătoriu, bolnavilor vraci, mîhniţilor mîngîiare. Şi vreai vedea pre toţi veaseli şi bucuroşi, iară vrăjbitoriul diavol învită pre Leon iconoboreţul, ereticul ce ţînea { 109v} neharnic împărăţîia Ţarigradului de o munciia, şi trimisă de-adusără legat pre svîntul de la Alexandriia la Ţarigrad. Şi astînd nainte au înfruntat pre spurcatul împărat naintea a tot sfatul, făcîndu-l eretic şi păgîn cumu-ş era. Iară spurcatul, neputînd răbda sudălmile, îl bătu cu vine de bou pre svîntul şi l-au băgat în temniţă de l-au topit cu foame, iară svîntul mulţămind lui Dumnădzău toate le răbdă. Şi dzîsă cătră toţi horbaşii: "Gata sînt să moriu pentru svînta lui Hristos Dumnădzăul mieu icoană şi mici bucăţeale să fiu demicat. Aceastea deaca înţăleasă acel necurat împărat îmvăţă să-l izgonească. Şi deaca să dusă svîntul la izgnanie, trăi acolo trei ai şi deade sufletul în mînule lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî svîntul Agatanghel de sabie s-au săvîrşit. Stih: Şi lui Agatanghel ca o veaste bună Moartea de aice agonisind cunună. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Adevăr. Într-această lună, 6, - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Pavel, arhiepiscopul de Ţarigrad, ispoveadnicul. Pavel, marele ispoveadnic, au fost din Solun, fiind notarie şi iscălitoriu lui Alexandru, svîntului patriarh de Ţarigrad, diiacon fiind svintei besearicii ceii mare, pre carele pravoslavnicii după săvîrşitul svîntului Alexandru îl rădicară patriarh Ţarigradului, iară Constantie-împărat, arian fiind, întorcînd de la Antiohiia l-au scos din scaun ş-au pus pre Evsevie de Nicomidiia. Iară svîntul, sosînd la Rîm, află pre marele Atanasie scos şi pre svinţia sa din scaun de Costanda-împăratul. Şi cu cărţîle împăratului Consta-ş luară amîndoi scaunele şi iarăş fură scoş de Costandie cu-ndemnarea ariianilor. Atunce scrisă Consta la fratele său Constandie că "de nu li-i da acestor svinţi părinţi să-ş ia scaunele, voiu veni asupra ta cu puteare multă". Deci-ş luă svîntul Pavel scaunul { 110r} puţînea vreame de-l ţînu. Şi după moartea lui Consta, fu izgonit în urgie la cucusul Armeniei şi închis; slujind în casă l-au zugrumat ariianii cu mohorul svinţiii sale şi-ş deade sufletul la Dumnădzău pentru Domnul nostru Isus Hristos, amin. Într-aceastaş dzî să pomeneaşte pulberea ce-au cădzut în dzîlele lui Leon marele prin mila şi om-dragostea lui Dumnădzău îngrozînd şi cruţîndu-ne. La optaspreace ai a împărăţîiei marelui Leon în luna lui noievrie, în 5, într-amiadzădzi tot ceriul au nuorat. Şi negreaţa nuorilor s-au premenit în premeneală de foc de-ţ părea că va să aprindză lumea să o ardză. Şi atîta să îngrozîră toţi şi să înspăimară, cît din sîngur chipul nuorilor să vedea că, de s-or porni a ploa, vor ploa tot foc de va arde ca la Sodom. Deci pentr-aceaea ne-ndoită şi fără veaste groază alergară toţi pre la svintele besearicii cu lacrămi şi cu rugă şi plînsuri cu jeale. Şi om-iubitoriul Dumnădzău stîmpărînd mîniia cu mila bunătăţîi svinţiii sale învăţă nuorii de pluară ploaie streină ce nu s-au mai dat a vedea altă dată, făcînd groază păcătoşilor. Că începînd de cu sară plouă pînă la miadzănoapte şi ploaia era stervie, pulbere neagră şi foarte herbinte, foarte sămănîndu-ş cu funinginea cea de cuptoriu. Şi s-au pus multă, cum să pune omătul, de o palmă de groasă, ş-au opărit de-au ascrumat ş-au ars buruianele şi toată verdeaţa şi pomii. Şi nu să putea curăţa, arătînd greu bănat de la milostivul Dumnădzău şi închipuind păcatele nelesne curăţîte, că multe şi greale ploi şi preste multe dzîle abiia au biruit de-au spălat acea cerneală, arătînd lucrul că păcatele noastre, ca şi acea pulbere herbinte, ard întru noi bunătăţîle şi verdeţile sufleteşti şi multe lacrămi ne trebuiesc cu plînsuri dintr-adîncul inemii, din fundul suspinului şi amarului inemii în gios udînd şi muind ca să spălăm înfocarea răutăţîlor şi sterviia fărălegilor, şi pămîntul cel bun a sufletului îngrăşind să-l dereagem ca să rodească poruncile lui Dumnădzău şi să scăpăm de certarea { 110v} gheenei, carea arde şi mistuiaşte cu trupurile şi sufletele celora ce cad. Şi scăpînd să nemerim la-mpărăţîia ceriului. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Luca. Acesta fericitul Luca, trăgîndu-să din cetatea Tevromeniei din ţara Siţeliei, în tînără vîrstă de 18 ai pururea să zăbăviia la svînta besearică şi asculta svintele citenii şi învăţăturile lui Dumnădzău audzîndu-le şi făcîndu-le. Şi cînd vrură părinţii să-l însoare, el să sculă noaptea şi să dusă la loc neîmblat şi necălcat de lăcui cu herile şi 40 de dzîle împlu nemîncat. S-au spodobit a vedea svîntul înger şi a fi socotit. Şi mearsă la o svîntă mănăstire de să călugări şi cu mai aspră petreacere să supusă, a treia ş-a patra dzî gustînd pîine cu apă şi trupul nice leac odihnind. Şi aşea petrecînd 18 luni să sculă cu un călugăraş şi mearsă în muntele Etnii, hrănindu-să cu buruianele ce să făcea acolea. Şi pentru nevoia trupului dormiia puţîntel, culcîndu-să numai într-o cămeaşe şi desculţ. Şi-i era hotarul şi dereptariul de nu ieşiia din chilie pînă nu cetiia psăltirea toată (şi de-aciia dereptariul lui tretii ceas). Şi de-aciia ce mai rămînea de dzî lucra pînă la al şease ceas. Şi de-aciia să grijiia de puţînă gustare. Şi de-aciia ţînea ustavul ce avea de rămăşiţă. Şi aşea nevoind s-au spodobit de dar de la Dumnădzău şi dezlega şi tîlcuia cuvinte greale şi nelesne cuprinse la priceput, atîta cît să mira unii de dzîcea de unde ştie carte acesta neînvăţat. De-aciia din poruncă de la Dumnădzău să dusă la un loc şi strînsă 12 călugăraşi purtîndu-le grijea. Şi pentru acesta prilej mearsă şi la Ţarigrad şi cutrierînd lăcuinţele călugăreşti şi dîndu-să în voroavă cu părinţii să-ntoarsă de mearsă pînă la Corint. Şi-ntr-oarecare oraş petrecînd vro şeapte luni cu pace au răpăosat. Într-aceastaş dzî Pavel ce să făcea gubav pentru Hristos cu pace s-au săvîrşit. Stih: Să făcea Pavel că-i gubav pre lume De ş-au dobîndit între svinţi bun nume. { 111r} Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăsăşte. Într-această lună, 7, - pomenirea svinţilor 33 de măcenici din Meletina, Ieracos şi cu alalţîi svinţi. Aceştea svinţi să nevoiră în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian împăraţîi. Şi era acesta svînt Ieracos viteaz şi vîrtos la trup şi blagocestiv la suflet. Să hrăniia cu plugul. Pre acesta mearsă să-l prindză slujitorii idolilor, iară svîntul în loc de armă scoasă herul plugului asupra lor şi scăpară toţ cu fuga denaintea lui asudaţi şi încruntaţi. Iară de bună voie au mărs la boiarinul şi stînd la-ntrebare îi tăie svînta direaptă mînă de prin cot pentru îndrăznirea mărturiei Domnului Hristos. Iară pre alalţi svinţi culcară de-i bătură cu vine. Şi a doa dzî iarăş în lung ceas fură bătuţ şi-i scoasără afară de cetate de-i tăiară. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Melasip şi femeaiea lui, Casini, şi fiiul lor Antonin. Aceştea să nevoiră în dzîlele lui Iulian-prestîpnic la Aghira cetatea. Deci pre Antonin băgară la-nchisoare, iară pre Melasip şi Casiniia spîndzurară şi strujiră şi cu foc pîrliră. De-aciia Casine-i tăiară ţîţele şi lui Melesip tăiară genunchile, adecă picioarele din genuichi. Şi scoţînd pre Antonie vădzu pre părinţii săi aşea căzniţi le luă de gios svintele mădulări de le săruta şi-i fereciia. Şi aşea spîndzuraţi pre leamnele ceale de muncă deaderă în mîna lui Dumnădzău sufletele. Iară Antonin şchiopi lui Iulian în obraz. Pentr-aceaea îl spîndzurară şi-l strujiră şi-i sfredeliră gleznele de băgară fune şi-i legară piatră grea şi pre scaun înfocat de her îl aşedzară şi capul îi tunsără şi cu piatră de-a grumadzi îl purtară pre uliţe. De-aciia l-au trimis la Agripin Duxul şi de dînsul fu aruncat { 111v} în cuptori înfocat şi herilor dat în mîncare. Şi din toate aceastea ieşi sănătos. Şi vădzîndu-l, patrudzăci de cuconi credzură întru Domnul nostru Isus Hristos. Şi le tăiară capetele. De-aciia pre paturi înfocate de her îl culcară şi deasupra bătură cu toiage. Ieşi nevătămat că şi-n cuptoriu îl băgară şi mînule tăiară. Şi cu minunea trasă pre mulţi la credinţă. Şi-i tăiară capul svinţiii sale. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Auctos, Taurion şi Tesalonica. Aceştea să nevoiră în Amfipolul Machedoniei. Deci Tesalonica era fată lui Cleon, oarecare popă idolilor, om vederos, de viaţă şi plin de aveare. Ce şi aceastea nu slăbiră pre svînta ficioară, nice o putură despărţî de la credinţa Domnului Hristos, că rugîndu-o mult tatul ei şi măgulind, nemică nu putu face. Pentr-aceaea o dezbrăcă şi pusă patru înşi de o bătură cu cureale crude şi coastele i-au zdrobit. Şi o streină şi o lepădă de la moşie-i şi de la toată avearea ei; numai de la maică-sa-ş luă puţînel şi trăia den afară de oraş. Şi nu părăsîia mărturisind pre Domnul Hristos. Şi într-aceaea urghisitură de tatăl ei s-au răpăosat dîndu-ş sufletul în mîna lui Dumnădzău. Iară Auctos şi Taurion oblicind de svîntă mustrară neomeniia lui Cleon şi sălbăticiia împotriva hiică-sa. Şi el să mînie şi-i pîrî la domnul cetăţîi de-i prinsă. Şi mărturisind pre Domnul Hristos, mult i-au muncitu-i să-i întoarcă, dezbrăcînd şi bătîndu-i şi cu toiage şi cu pietrile, şi cu focul în cuptoriu aruncîndu-i. Şi ieşind sănătoş din foc, îi pusără-m proşcă de-i săgetară şi nemică nu le putură strica. Şi-i aruncară în iazer ce era aproape şi ieşiră sănătoş la uscat. Iară tiranul, neştiind ce le-a mai face altă, învăţă de le tăiară capetele şi aşea li s-au împlut nevoinţa lor, dîndu-ş sufletele în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Atinodor, fratele svîntului Grigorie ciudotvoreţului. Stih: Îngerii de gios pre Atinodor chiamă La Domnul în ceriu dar bun fără samă. { 112r} Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Alexandru cel din Solun de sabie s-au săvîrşit. Stih: Din ţara Tetalilor Alexandru stîlpare Tăiat măcenicească tinsă umbră mare. Acesta era în dzîlele lui Maximian-împărat trăgînd purcesul său din cetatea din Tesalonic. Şi astînd naintea divanului lui Maximian şi răsturnîndu-i jerîştea cu jărtvele idoleşti ce era dracilor puse sfară de ardea naintea idolilor, să mînie Maximian şi-i tăie capul svinţiii sale. Într-aceastaş dzî să pomeneaşte isţealeniia unui om ce s-au isţealit de svîntul Ioan Zlatoust. Era la Antiohiia un om bogat, de rudă mare şi cădzusă în boală de giumătate de cap şi atîta au crescut boala, cît i-au ieşit ochiul cel dirept din melci în afară. Şi cheltuind mult cu vracii, nemică nu folosî. Şi audzînd de veastea svîntului Ioan mearsă la mănăstire unde lăcuia svinţia sa şi i-au cădzut la picioare rugîndu-să: "Blagosloveaşte-mă, părinte, şi roagă Dumnădzău pentru mine doară m-a isţeali pentru ruga svinţiii tale, că mult m-am nevoit ş-am cheltuit şi n-am folosît. Hi-mi-aş dat toată avearea odoacă şi sufletul, de-ar hi putinţă, dat i-aş hi să mă isţealească". Iară svîntul Ioan feace: "Aşea vin năpăştile pre omul pentru strîmbătăţîle sufleteşti şi iarăş pre carele n-are-ntreagă credinţă cătră Domnul Hristos. Ce de vei creade cu tot sufletul, putearnicu-i Dumnădzău să te tămăduiască. Şi te părăseaşte de năravurile ceale dintîi reale şi vei vedea slava lui Dumnădzău". Şi răspunsă omul: "Credzu, Doamne, şi toate voi face ce-m vei da poruncă" şi să apucă de veşmintele svîntului Ioan ce era-mbrăcat şi pusă preste ochiu şi în cap. Şi îndată, o, putearea ta, Doamne, i s-au aşedzat ochiul la loc şi boala din cap s-au tămăduit şi fu sănătos ca şi cînd n-ar hi mai fost bolit nice dănăoară. Şi mearsă omul acasă-ş slăvind şi mulţămind lui Dumnădzău ce l-au tămăduit cu ogodnicul său Ioan prin Domnul nostru Isus Hristos, amin. { 112v} Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăsăşte. Într-această lună, 8, - săborul svîntului arhistratig Mihail şi aloralalte svinte fără trup cereşti şireaguri. Stih: Ţ-aş cînta, Mihaile, cîntecul cu viersuri Ce n-am de-agiuns muzică să-ţ cînt într-alesuri. Mihail, cinsteşul în cuviinţă, mai-marele preste şiragurile puterilor fără trup şi în leagea veache şi în darul cest nou a svintei Evanghelii au arătat şi arată multe bunătăţîle sale pre rodul nostru cest omenesc, că de vreame ce pizmaşul vieţii noastre şi luptătoriul nălţînd să mîndri împotriva tvoreţului său şi dzîcînd: "Pune-m-voiu scaunul deasupra nuorilor" şi lăudîndu-să că va fi de-asemenea lui Dumnădzău de sus, îndată să scăpă de cinstea îngerească, precum dzîce Domnul: "Vădzut-am pre Satan ca fulgerul din ceriu cădzut. Deci ce-au fost aproape pregiur dînsul şi ceata lui ce s-au simeţit au cădzut cu dînsul şi din lumină să feaceră-ntunearic. Aşea păţîră pentru sămeţîia. Iară svîntul acesta pururea cinstit, Mihail arhistratigul, cătră stăpînul şi Domnul Tvoreţul său ţîindu-ş credinţa şi mintea cea bună cu gînd nesmintit ca o slugă direaptă lui Dumnădzău ferind şi pregiur rodul nostru multă nevoinţă arătînd, preste cugetăreaţe şi arhangheleşti ceate căpetenie fu rînduit de putearnicul Dumnădzău. Şi deaca vădzu pre vicleanul cădzînd, strînsă ceatele îngereşti şi le dzîsă (...) adecă "Să ne luăm aminte şi să stăm bine naintea Tvoreţului nostru" şi cu glas mare de laudă cîntă pre Domnul Dumnădzău, cum le-ar dzîce "să ne socotim şi să ne păzîm noi, carii sîntem faptă şi făcuţi de Dumnădzău şi să căotăm ce păţîră aceştea carii pînă acmu era cu noi lumină şi să feaceră întunearec". Deci aceasta strînsură s-au numit săborul îngerilor, adecă să să ia aminte într-un cuget şi-ntr-o uniciune. { 113r} Deci acesta marele nostru de spăsenie socotitoriu şi folosîtoriu multe bunătăţi de spăseniia noastră cătră toţi înmulţînd şi lăţînd şi la mulţi ivindu-să s-au arătat. Arătatu-s-au lui Avraam şi lui Lot la răsîpitura şi prăpăditura Sodomilor, şi lui Iacov, cînd fugiia de fratele său, mergea nainte oştii fiilor lui Izrail, cînd scăpa de eghipteani de şerbie; arătatu-s-au şi lui Valaam ce mergea să blastăme pre izrailteani, iară cătră Isus a lui Navi dzîsă întrebat: "Eu, arhistratigul Domnului, acmu am venit". Acesta au tăiat oştile lui Senahirim, împăratului asiriilor, o sută şi optdzăci şi cinci de mii într-o noapte. Acesta svînt şi păraole pornite de păgîni asupra svintei besearicii aghiazmei svinţiii sale la Colase le-au afundat în pre supt pămînt şi n-au lăsat să-i strice svînta besearică. Ş-alte multe sînt în svînta Scriptură de svinţia sa. Deci şi noi pre svinţia sa avînd feritoriu şi socotitoriu şi apărătoriu vieţii noastre, prăznuim sărbătoarea svinţiii sale dobîndind pentru ruga svinţiii sale izbăvinţă de primejdi sufleteşti şi trupeşti, nemerind bine împărăţîiei ceriului la Domnul nostru Isus Hristos pentru ruga svinţilor. Adevăr. Stih: Ai, Onisifore, cai la bună fugă Cătră Dumnădzău şi ai şi bună slugă. Aceştea svinţi într-această lună, în 9, ce li să pomeneaşte: Porfirie şi Onisifor, măcenicii Domnului Hristos, pornind păgînii goană asupra creştinilor, fură clevetiţi căce-s creştini. Şi prindzîndu-i şi scoţînd la giudeţ, stătură tare şi vîrtoş, fără frică mărturisind pre Domnul Hristos, Dumnădzău adevărat, ceriului şi pămîntului Tvoreţ. Şi pentru svînta direptate bătăi şi rane de mult fealiu răbdară. Şi arsuri preste tot trupul. De-aciia îi aşternură pre grătariu înfocat. Şi-n toate aceastea prăvind cu mintea la binele de veaci săvai că şi păţîia de la păgîni, ce de la Dumnădzău li să iuşura. Iară cumpliţii aceia şi păgîni deaca vădzură pre svinţii nestricaţi în mai multă turbitură { 113v} să-ncinsără. Şi legîndu-le svintele picioare la cai sireapi şi slujitorii muncilor pogonind, îi trasără preste spini şi ciuline şi locuri cu pietri ascuţîte, s-au ras carnea de pre svinţiile sale şi-ş deaderă sufletele în mîna lui Dumnădzău. Atunce creştinii pre-ascuns luînd svintele lor rămăşiţe (moştiile) le astrucară în oraşul Pangheanilor, slăvind şi blagoslovind pre Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvioasei maicei noastre Matronei. Stih: La viaţa de veaci Matrona-i spodobită C-au vis pre lume-n dzîsa Domnului svîntă. Aceasta svîntă era în dzîlele lui Leon, marele împărat, din Perga Pamfiliei. Şi măritîndu-să feace o cucoană. Şi mearsă în Ţarigrad cu bărbatul ei, fiind ea atunce de 15 ai şi făcîndu-ş cunoştinţă cu o ficioară ce o chema Evgheniia. Şi a ei răvnind viaţă şi nevoinţă, nu mai lipsiia de la besearică, ce petrecîndu-ş nopţîle cu rugă şi să da cu posturile şi cu privigherile, aprindzîndu-ş dragostea credinţei cătră Dumnădzău cu fierbinteală, deade cucoana-şi la o femeaie cunoscută, anume Sosana. Iară pre sine să-mbrăcă bărbăteaşte şi mearse la mănăstirea svîntului Vasian, făcîndu-să că-i scopit şi o priimiră-n mănăstire, nepricepînd că-i femeaie. Şi petrecea pînă o pricepu svîntul Vasian din videnie. Şi o trimise la oraş, la Emesa, la o mănăstire de fimei, şi de-acolo trecu la Ierusalim şi la muntele Sinaiului, de-acii şi la Virit, unde cu ruga scoasă izvor de apă la loc săc. Şi răbdînd multe năpăşti şi iscuşenii de la demnoni, din videnie şi din arătare dumnădzăiască, mearsă la Ţarigrad. Şi iarăşi vădzîndu-o svîntul Vasian, îi face loc să şadză la mănăstirea carea şi pînă astădzi să chiamă pre numele ei, Matronia. Şi trăind ca la o sută de ai, purceasă cu pace cătră Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - preacuvioasa maica noastră Teoctisti lesvianca. Aceasta era din Metimna, călugăriţă de mică dată de la părinţi la lăcuinţa ficioarelor. Şi să-mbrăca { 114r} în veşminte de călugărie. Şi cînd fu de optspreace ai, mearsă la un sat aproape la o soru-şi să să privitească. Şi lovind într-acea noapte criteanii cu un mai-mare a lor ce-l chema Nisir, şi prădă de robi pre toţi şi cu dînşii pre Teoctisti. Şi cînd fu la dzuă, apropiară curabiile la vad şi scoasără robii să-ş răscumpere cine cu ce va avea, iară Teoctisti fugi pre-a furişul şi să ascunsă în pădure ce era acolo în ostrov. Şi rămasă de vieţui cu foamea şi cu frigul, şi cu zăduhul, mîncînd buruiane, legumi sălbatece (precum vedem şi pre la noi, că-i plin pămîntul de toate legumi sălbatece). Aşea Teoctista s-au hrănit într-acea pustie nevădzută de nime 35 de ai, vorovind numai cu Dumnădzău întru carele era de să ţînea vie şi cu prea svînta maica lui Dumnădzău. Iară apoi vînînd neşte vînători un vînat şi din voia lui Dumnădzău unul de dînşii să osăbi şi mearsă la o svîntă besearică pustie în pădure ce să vedea şi întrînd înnontru să o prăvască şi rugîndu-să lui Dumnădzău, rădică ochii şi vădzu de nadireapta svîntului prestol ca un caier de fuior pălăind de vînt sau ca neşte painjine de paing şi purceasă să vadză ce iaste. Şi audzî: "Stăi, omule, nu te apropiia, că mi-i stideală a mă ivi la tine, că sînt femeaie". Iară vînătoriul să spărie şi zborî părul şi vru să fugă şi abiia-ş veni la fire şi o-ntrebă: "Cine eşti şi de unde?", iară ea feace: "Aruncă-mi o tearfă să mă acopăr şi voiu ieşi de-ţi voiu spune". Şi-i aruncă de să-mbrăcă şi ieşi de-i povesti pre-a rîndul toată poveastea precum mai sus scrie. Şi era numai chipul ce să cunoştea că-i femeaie, iară faţa ei era mai presus de fire omenească, că-i era părul alb, iară faţa neagră şi topită, numai oasele cu piialea învăscute de i să ţînea încheieturile şi-i era trupul tot ca o umbră. Şi deaca-i spusă toate pre rînd, feace ş-aceasta: "Rogu-mă să-mi aduci svînta priceaştenie să mă priceştuiesc de svîntul trup şi sîngele Domnului Hristos". Şi mearse omul de adusă svintele taine, iară ea luîndu-le feace rugă şi să priceştui mulţămind lui Dumnădzău. Iară omul mearsă de vînă prin codru şi cînd să-ntoarsă o află răpăosată. { 114v} Şi cum au putut au săpat în pămînt şi făcînd rugă o astrucă pre fericita aceasta Teoctisti pre loc unde o află răpăosată, slăvind lui Dumnădzău şi mulţămind şi multă rugă făcînd. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintelor femei Evstoliia şi Sopatra. Svînta Evstoliia în dzîlele împăratului Mavrichie din părinţi blagocestivi era lăcuind în Rîm şi de mititea era dată la mănăstire de-mvăţa postul şi privegherile la rugă. Şi ardzînd de dragostea ce avea pentru Dumnădzău, lăsă Rîmul şi mearsă la Ţarigrad. Cutrierînd svintele besearici şi împlîndu-ş dorul, află pre Sopatra, fiica împăratului Mavrichie, venită la besearica svintei Preaciste blagoslovitei maicei lui Dumnădzău la Vlaherne. Şi bunătăţîle iacă nu să pot ascunde; o pricepu Sopatra şi o rugă pre Evstoliia să-i fie maică sufletească şi socotitoare trupului şi sufletului ei. Şi lăsînd împărăţîia, să feace călugăriţă şi să deade cu truda şi nevoinţa şi cerşu de la tată-său, de la-mpăratul Mavrichie, un loc ce i-au plăcut de treabă de-ş feace svîntă besearică şi vieţui cu svînta Evstoliia. Să strînsără multe feate cinstite la dînsele de să aşedzară petrecînd cu dînsele acea viaţă trudită şi ascuţîtă. Iară svînta Evstoliia, trecînd mulţi ai în nevoinţă, s-au mutat trecînd la Dumnădzău cu pace, lăsînd în locul ei pre fericita Sopatra, carea făcînd de-aseamenea nevoinţelor maicii sale ceii sufleteşti şi agiungînd la vîrvul bunătăţîlor să dusă cătră Hristos, iubitul mirele ei, în veaci îndulcindu-să de dumnădzăiască frîmseaţe cu toţi svinţii rugînd pentru creştinătate. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Antonie. Stih: Pre Antonie dumnădzăiesc ucig cu leamne Ceia ce să-nchină la dumnădzăi de leamne. Acesta era din ţara Sirilor, tăietoriu de piatră era de meşterşug. Şi vădzînd pre elini că mărg la capiştile idoleşti de fac jărtve, i-au dojenitu-i să să { 115r} părăsască de idoli şi ei nu-l ascultară. Pentr-aceaea s-au scîrbit şi s-au dus la pustietate. Şi aflînd un om a lui Dumnădzău în săhăstrie, anume Timotei, petrecu cu dînsul 2 ai. Şi luînd de la dînsul blagoslovenie, s-au pugorît iarăş la satul său, la acei oameni rătăciţi şi aflîndu-i făcînd praznic dracilor preuţi idoli, au întrat de-au sfărămat ş-au răsturnat idolii. Deci îl prinsără şi-l bătură foarte rău. Şi scăpă de să dusă la Apamiia Siriei şi să rugă svîntului episcop de-i deade puteare să facă besearică. Şi-ncepu a zidi besearică. Iară săteanii lui s-au învitat noaptea cu arme şi mearsără de-l demicară cu sabiile mici bucăţeale şi aşea ş-au datu-ş în mîna lui Dumnădzău sufletul. Într-aceastaş dzî svîntul Hristofor şi Mavra de sabie să săvîrşiră. Stih: Negri-nşelăciunea Mavra tăiaţi de lance Şi cu Hristofor veade pr Hristos cu pace. Într-aceastaş dzî svîntul Ioan colovul, adecă scundul, cu pace s-au săvîrşit. Stih: Micşor Ioan de pre stat să are Ce la Dumnădzău are cinste mare. Într-aceastaş dzî preacuviosul Eladie cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăsăşte. Într-această lună, 10, - pomenirea svîntului măcenic Orest. Acesta svînt măcenic Orest era de la oraşul Tiranilor, ţînutul Capadochiei. Şi mărturisind pre Domnul Hristos fu prins de Maximian, ighemonul, chesariul împărăţîiei lui Dioclitian. Şi ne-nduplecîndu-să să facă jărtve la idoli, ce mărturisind cu-ndrăznire pre Domnul Hristos Dumnădzău, fu bătut cu toiage atîta de vîrtos, cît i s-au spart pîntecele şi povoiala de i să vedea maţele. Şi aşea cum era stricat de bătăi şi spart l-adusără de-l { 115v} băgară în capiştea idolilor. Iară svinţia sa suflă asupra idolilor şi-ndată să feaceră prav şi pulbere. Pentr-aceaea îl dusără în temniţă de-l ţînură 7 dzîle şi iară îl pusără naintea lui Maximian şi silit să facă jărtvă idolilor în tot chipul, îngrozînd nu-l putură îndupleca. Deci îi pătrunsără gleznele şi băgară căluşuri de her şi-l legară de picioare la coada unui cal sireap. Şi deaderă calului în goană de-l tîrăi trăgînd pre pămînt grapa 24 de mile de la oraş pînă la Tiane. Şi aşea răpăosă svinţia sa fericitul Orest dînd sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Teostirict de la Simvole şi preacuviosul părintele nostru părintele Non care au întors pre svînta Pelaghiia şi svinţii apostoli din 70 Rodion, Sosipatru, Erast şi Cuart, şi Olimba. Aceştea-s din 70 de apostoli, deci Olimba şi Rodion, urmînd svîntului apostol Petr, amîndoi fură tăiaţi în Rîm de Neron. Iară Sosipatru ce-l pomeneaşte svîntul Pavel în poslanie ce scrie la rîmleani, stînd episcop la Iconiia şi episcopind, s-au săvîrşit cu pace. Şi prin multe locuri pomeneaşte de svinţia sa svîntul Pavel apostol în cărţîle poslaniilor sale. Iară Erast ş-acesta-i pomenit în poslanie de fericitul Pavel. Au fost iconom svintei besearici de la Ierusalim şi apoi stătu şi episcop la Peneada şi cu pace s-au săvîrşit. Iară Cuart, fiind episcop Viritului şi multe păţînd pentru credinţa svîntă şi pre mulţi elini întorcînd cătră Domnul, s-au săvîrşit cu pace. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Mil şi 2 ucinici ai săi. Acesta svînt părintele nostru Mil născut şi botedzat într-un oraş a persilor şi îmvăţa svînta carte. Şi vrînd să să bage slujitoriu la-mpăratul locului, cînd ş-au sosît la vrîstă de slujbă l-au opritu-l de la curtenie o videnie foarte straşnică de noapte. Şi de-atunce { 116r} să feriia în curăţîie şi devestăvnicie şi în nevoinţă, rugînd Dumnădzău pentru sine şi pentru tot rodul. Şi lăsîndu-şi moşiia preste puţîni ai să feace călugăr. Şi petrecînd cu lăcaşul la locul unde au vădzut Daniil prorocul videniile s-au spodobit (hirotonit) episcop svintei besearici din mînule svîntului Ghenadie, episcopului carele s-au făcut ispoveadnic şi măcenic. Şi trudind mult acolo svîntul, dojenind şi cu cuvîntul şi cu lucrul pre cei fără leage, apoi bătut de dînşii şi gonit, deaca i-au cunoscut că nu s-or mai pocăi să să-ntoarcă, le-au prorocestvuit urgie de la Dumnădzău şi i-au părăsîtu-i. Şi trecînd vreame de trei luni, cădzură în greşală împotriva împăratului boiarii aceluia oraş ş-au trimis împăratul oaste cu 300 de pili de-au stricat ş-au pustiit cu totul oraşul acela cu oameni cu totul. Iară svîntul au mărs la Ierusalim la Amonie, ucinicul svîntului Antonie, şi lăcuind acolo 2 ai, s-au întors cătră Persida. Şi-ntorcîndu-să mearsă pre la un călugăr ce şedea într-o peşteră. Şi acolo pripi pre un bălaur întrînd în peşteră groznic, ca de dzeace stînjeni, şi-i dzîsă: "Sosît-au, o, bălaure asupra ta sabiia lui Dumnădzău". Şi făcînd svînta cruce asupră-i, suflă svîntul; îndată crepă bălaurul. Şi deaca mearsă în ţară-şi la oraşul său, iarăşi feace svîntă besearică pentru iertarea greşealelor poporului ce nu l-au ascultat de perirea cu moarte amară. Şi lăcuind acolo puţînea vreame, mearsă la oraşul Ctisifon. Acolo, aflînd adunaţi episcopii în săbor, stătu la mijlocul lor înfruntind şi dojenind pre un episcop cu vină, prin carele era săborul adunat. Iară acela sămăţ batgiocuri pre svîntul, lăudîndu-să cu răspunsurile sale naintea tuturor. Iară svîntul îi dzîsă: "De vreame ce eşti sămăţ şi nu vei să te pleci şi să te îndireptedzi, ce stai cu mîndrie asupra svinţilor lui Dumnădzău arhierei, cari-i i-au adunatu-i Duhul svînt, iată c-au sosit asupra ta urgiia lui Dumnădzău şi te va săca în giumătate de te vei munci mulţi ai pentru ca să să cearte mulţi pentru tine". Şi aşea grăind, au cădzut săgeată din ceriu cu tunet groznic în chip de fulger şi l-au lovit { 116v} de l-au făcut săc în giumătate. Şi aşea au trăit 12 ai săc episcopul acela. Iară svîntul de-acolo mearsă la alt oraş şi mai-marele oraşului, muncindu-să de o grea boală 2 ai, oblicind de venirea svîntului, trimisă să-i dea rugă şi blagoslovenie, poftindu-l să vie să-l vadză la boală cumplită. Şi aşea trimisul acela rugînd pre svîntul să ostenească să margă, dzîsă: "Du-te la bolnavul ce te-au mînat şi să-i dzîci în glasul mare: Aşea dzîsu-ţ-au episcopul cu numele Domnului Isus Hristos carele eu mărturisăsc, un prostac ce sînt şi nevreadnic, leapădă-ţi de pre tine toată boala şi te scoală de-mveaşte şi te-ncinge şi vino pînă la mine să te vădz". Aceastea cuvinte deaca veni sluga de-i dzîsă, îndată pre cuvîntul sfîntului boiarinul să-nsănătoşe, luînd partea cea bună de-mvăţătură. Şi să sculă zdravăn, ca şi cînd n-ar hi mai bolit nerămîindu-i nice leac de boală. Şi mearsă pînă la svîntul şi cădzîndu-i la picioare, i le săruta mulţămind lui Dumnădzău ce l-au aşea proslăvit. Aceasta minune slăvită au tras pre mulţi la credinţă cătră Dumnădzău şi Domnul nostru Isus Hristos. Acolo svîntul pre mulţ draci au izgonit. Tămăduit-au şi pre o femeaie cădzută de 9 ai fulgerată în dzăcare cumplită, luîndu-o de mînă şi sculîndu-ă. Şi pre un asupritoriu ce giura strîmb să ia de la altul cu giurămînt strîmb au făcut svîntul de s-au pricăjit ca şi Ghiezie preste tot trupul cu bube pecinginate scîrnave, pentru mulţi să să cearte atîta cît multă mulţîme de norodul oraşului veniră la svîntul de striga mărturisind credinţa întru Domnul Hristos. Făcut-au ş-alte multe seamne pre la multe locuri. Şi audzîndu-l împărătaşul Vasilisc, au mînat de l-au adus cu amîndoi ucinicii naintea sa. Şi deaca vădzu că nu-l poate mişca de la Domnul Hristos, întîi cu multe munci l-au cercat, apoi ş-au scos sîngur Vasiliscul sabiia ş-au împlîntat-o svîntului în piept. Aşijdere şi fratele lui Vasilisc, agiutînd frăţîne-său, au lovit pre svîntul în inemă. Iară svîntul (lui Dumnădzău stradaleţ încă fiind cu suflet) dzîsă: "De vreame ce vă vorovit amîndoi să mă omorîţi, nefiindu-vă vinovat, mîine într-aceasta vreame s-a vărsa sîngele vostru de mînule voastre ş-a rămînea maică- { 117r}voastră fără ficiori". Şi grăind aceasta svîntul răpăosă, dînd sufletul la Dumnădzău. Iară necredinciosul Vasilisc luă pre-amîndoi ucinicii svîntului de-i sui în doauă dealuri şi-i împroşcă de-i împresură cu pietri. Şi cînd fu a doa dzî, ieşi călare cu frate-său a vînat, nebăgînd samă cuvîntul svîntului; agiunsără un cerb şi băgîndu-l la mijloc aruncară cu fuşturile să dea în cerb di-mbe părţi şi spogreşiră de să loviră pre sine frate pre frate prin inemă nemerindu-să. Şi aşea repede-ş lepădară sufletele, lăsînd viaţa. Iară svinţii a lui Hristos măcenici astrucaţi de credincioş, vieţuiesc în viaţa cea nesfîrşită proslăvind pre Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosul părintele nostru Martin episcopul. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Caliopie, Nir şi Orion. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 11, - pomenirea svîntului mare măcenic Mina de la Cotiiasto. Acesta svînt era în dzîlele împărăţîiei lui Maximian voievodzînd preste oştile numerilor ce să chiamă Rontaliceşti supt ighemonul Arghiriscul la Cotiadonul Frighiei Salutariei. Nesuferind vedea cinstindu-să înşelăciunea idolilor; s-au suit în munte de s-au curăţat cu ruga şi cu postul deagiuns întărindu-să. Şi aprindzîndu-ş sufletul cu dor cătră Domnul Hristos, s-au pugorît de la munte şi întră în mijlocul idoloslujitelilor de stătu şi strigă mărturisind pre Domnul Hristos. Pentr-aceaea fu muncit şi strujit de pre carne cu tărsîne şi băgat prin foc, şi tras preste ciuline (ostii) fără de nice o milă. Şi mai apoi tăiară capul svinţiii sale. Din ciudeasele svîntului Odănăoară mărgînd oarecarele la besearica svinţiii sale să-ş facă rugă, descălecă un om samăş, iară acela zărind la dînsul un engolp de aur la susîoară pregiur grumadz, { 117v} ce-ş purta de rugă, să sculă noaptea asupra oaspelui şi-l ucisă şi-l demică şi-l băgă într-un sac şi-l pusă într-un cui, aşteptînd la dzuă să-l mistuiască; şi aşea, aşteptînd cu frică şi cutremur, cugetînd cum l-a putea mistui să nu să oblicească. Şi-ntr-aceaea ce cugeta, adecă soseaşte călare svîntul măcenic a lui Hristos în chip de oştean şi-ncepu a-l întreba de om, unde au găzdăluit. Iară el tăgăduind că nu ştie, svîntul descălecă de pre cal şi-ntră în casa şigubăţului şi pugorînd vasul întrebă: "Ce-i aceasta?". Iară şigubăţul tremurînd cădzu la picioarle svîntului. Iară svîntul tocmi bucăţealele toate careaş la loc şi la-ncheietură, toate mădulările. Şi feace rugă de-mvisă mortul şi-i dzîsă: "Dă slavă lui Dumnădzău". Iară mortul, deaca să trezi ca din somn şi-ş luă sama de patimă ce-au păţît de gazdă, slăvi pre Dumnădzău şi mulţămi svîntului închindu-i-să ce să vedea în chip de oştean. Iară svîntul luă engolpul cel de aur de la şigubăţ şi i-l deade şi-i dzîsă: "Pasă de-ţ păzeaşte casa". Şi să-ntoarsă la şigubăţ de-l de-l certă bătîndul deagiuns şi dojenindu-l l-au iertat făcînd rugă pentru dînsul. Şi-ncălecă pre cal şi să dusă de-acolo. Altul iarăş giuruind svîntului o tepsie, învăţă pre un zlătariu de-i feace 2 tepsii de argint, pre una să scrie numele svîntului, pre alta să scrie numele lui. Şi deaca să gătară tepsiile îmbe, adecă tipsiia svîntului mai frumoasă decît a lui, iară el lăcomindu-să pre tepsiia svîntului o opri şie şi mînca dintr-însă fără frică. Şi tîmplîndu-să în curabie, mîncă din tipsiia svîntului şi sculîndu-să de la masă, luă sluga tepsiia şi mearsă de să plecă la mare să o speale. Şi i să lunecă de-a mînă şi purceasă tepsiia plută deasupra. Iară sluga de frica blidului sări în mare. Aceasta vădzînd stăpînu-său, începu a să olecăi şi a dzîce: "Caută ce-m fu a păţî c-am răhnit blidul svîntului şi mi-am pus cu blidul şi sluga. Ce, Doamne, Dumnădzăul mieu, giuruiescu-mă naintea svinţiii tale că de mi-aş găsî săvai oasele slugii să le-ngropu, voiu da blidul mieu şi voiu da şi preţul blidului celui necat svîntului svinţiii tale Mina { 118r} măcenicului. Şi sosînd la vad, descălecă din corabie şi oglindiia pre mare şi pre margini, nedejdiuind să-ş zărească sluga plutit, lepădat de mare să-l îngroape. Şi să trudi cercînd cu de-adinsul. Şi adecă-ş vădzu pre slugă cu blidul a mînă venind pre mare. Şi strigă cu glasul mare şi ieşiră toţi din curabie. Şi deaca vădzură pre slugă cu blidul să-nspăimară de minune şi proslăviră mulţămind lui Dumnădzău. Şi-ntrebîndu-l să le spuie cum s-au mîntuit, le spusă că "îndată ce-am cădzut în mare, un om de-a hirea cu alţi 2 înşi ţîindu-mă şi sprejinind au venit tot cu mine ieri şi astădzi pre mare pînă aicea". O femeaie dănăoară mărgînd la svîntul şi ţîindu-i calea un om, descălecă şi-i făcea sîlă să o spurce. Iară ea să rugă svîntului să-i fie într-agiutoriu şi nu o lăsă svîntul, ce o feri nespurcată că acela răpitoriu, legîndu-ş calul cu dălogul la piciorul său, la cel dirept, să vîrgoliia cu femeaia luptînd să-i facă sîlă. Şi i să spărie calul şi-l zmăci şi purceasă sireap fugînd grozav şi-l trasă grăpiş pînă-l dusă la besearia svîntului şi-ncepu a nechedza tare şi des pînă ieşiră toţi din besearică a minune de-l vădzură tot nărodul ce era venit la praznic. Iară vinovatul au vădzut că nu să potoale calul, temîndu-să să nu paţă mai rău, spusă naintea tuturor vina sa de să ispoveadui fără nice o stideală. Şi-ndată după ispoveadanie să-mblîndzî calul şi stătu. Şi să sculă vinovatul de să dezlegă şi-ntră în besearică cădzînd la svînta raclă a svîntului să i se iarte de greşală să nu mai paţă ş-altă ceva. Ce şi un olog şi cu o mută dvorind la besearica svîntului cu alţi mulţi pentru isţealeniia, pre la miadză-noapte, cînd era toţi adormiţi, să ivi svîntul în vis ologului şi-i dzîsă: "Trage-te cum poţi pînă la cea mută şi apucă de poale pre cea mută şi te vei tămădui". Şi mearsă pre cuvîntul svîntului de o apucă de poale, iară ea, stîrnindu-să, începu a ţîpa suduind pre ologul şi i să dezlegă limba. Iară ologul de ruşine sări sănătos într-îmbe picioare să fugă. Şi aşea le fu isţealeniia amîndurora. Şi proslăviră { 118v} pre Dumnădzău. Aşijdere un jidov, avînd priiatin pre un creştin, cînd avea cale la ţări departe-ş lăsa multe ori la dînsul odoarăle casii şi aurul. Şi odănăoară, avînd cale departe, lăsă la dînsul o punguliţă cu 200 de galbini de aur jidovul. Şi să dusă. Iară creştinul pusă gînd pre galbenii jidovului să-i tăgăduiască. Şi cînd fu de veni jidovul, mearsă de-ş cerşu galbenii ca şi alte date. Iară creştinul feace: "Nu mi-ai dat nemică într-această dată, nice ai pus la mine nemică". Iară jidovul fără de nedeajde audzînd tăgadă ca aceasta să feace altul dintr-altă şi viindu-ş în fire feace cătră creştin: "De vreame ce nime n-au fost să ne vadză, numai giurămîntul ne va aleage". Şi să-mvoiră de mearsără la besearica svîntului Mina. Şi cum descălicară îndată întrară şi giură creştinul pentru galbeni că nu şti nemică. Şi de-aciia deca-ncălecară de purceasără să vie acasă, jidovul veniia trist pentru galbenii, iară pre creştin i s-au calul sălbăticit şi mergea năsîlnic ca nu-ntr-alte date şi-l trîntiia. Şi aşea de multe ori năsîlnicind, jidovul suspina de-adînc pentru pagubă. Şi aflînd un loc cu şes de pajişte, descălecară şi şedzură să prîndzască. Şi aşea prîndzînd, adecă sluga creştinului soseaşte într-o mînă cu săculteţul cu galbenii jidovului, într-altă mînă cu cheile ce-au pierdut cu mănuşea cîndu-l vîrgoliia calul. Şi unde-l vădzu, numai ce-ncremeni creştinul şi-ş dzîsă cătră slugă: "Dar acmu ce-i aceasta?", iară el feace: "Un om straşnic şi de-a firea călare veni la giupîneasa şi-i deade cheile cu mănuşea ta şi-i dzîsă cum mai curund să trimiţă săculteţul jidovului cu galbenii să nu cadzi la nevoaie şi ia că ţî le-au trimis". Iară jidovul deaca-ş luă galbenii să-mplu de bucurie şi să-ntoarsă cu creştinul la svîntul Mina şi pofti svîntul botedz vădzînd cu ochii săi minunea lui Dumnădzău. Iară creştinul cerşu iertăciune pentru ce-au mîniat pre Dumnădzău şi luîndu-ş amîndoi precum poftiră, cela svîntul botedz de s-au botedzat, cesta iertăciune de i s-au iertat, să-ntoarsără amîndoi bucurîndu-să. { 119r} Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Victor. Acesta s-au nevoit în dzîlele împăratului Rîmului, Antonii, şi a lui Sevast, duxului de Italiia. Silit să să leapede de Domnul Hristos şi neputîndu-l îndupleca, i-au zdrobitu-i deagetele; de-acii îl băgară într-un cuptoriu înfocat de-l ţînură trei dzîle şi căutînd l-aflară viu, nevătămat. Şi-l adăpară cu otravă cumplită şi neputîndu-i nemică strica otrava, s-au creştinat otravnicul ce deresease otrava. De-aciia svîntului îi scoasără vinele din trup şi-l aruncară într-o căldare cu undelemn de l-au undat şi, ieşind sănătos, iarăş îl spîndzurară şi-l arsără cu făclii. Şi-l adăpară cu funingine cu oţăt. De-aciia i-au scos svinţii ochi şi iarăşi îl spîndzurară cu capul în gios trei dzîle. De-aciia îl beliră de-l despoiară şi într-aceasta muncă-ş deade la Dumnădzău sufletul biruitoriu şi vios luînd cununa vieţii ca un nevoitoriu destoinic. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Vichentie diaconul. Acesta svînt măcenic Vichentie, aflîndu-să în Avgustopol, oraşul Ispaniei, şi-mvăţînd poporul de-mpreună cu Ilarie episcopul, hiind Vichentie diacon, fură prinşi şi aduşi la curţîle boiarinului Datian şi-ndată îi băgă în cătuşi de her. Şi-i trimisă în oraşul ce să dzîce Valeţiia de i-au închis într-o temniţă împuţîtă. Şi preste puţîne dzîle scoasă pre Vichentie de-l munci cu frecături cumplite şi-l răstigni cu găvoazde pre cruce. Şi preste tot trupul i-au datu-i muncă la toate mădulări şi-l pugorîră iarăş de pre cruce de-l cetluiră şi-l bătură cu bice. De-aciia îl arsără cu plase la coapse. Şi stricîndu-i toate armoniile trupului şi toate-ncheieturile, îi arsără şi pieptul cu plase înfocate şi-l aruncară în temniţă. Şi venind svîntul înger de-l mîngîie, deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Stefanida. Stih: Stefanida-ncununată, cum scrie psalomul, Au înflorit în casă ca finicul la Domnul. { 199v} Această svîntă măceniţă Stefanida au fost femeaie unui slujitoriu de oaste şi cinstind dintru-ntîi pre Dumnădzău Hristos, vădzînd şi prăvind pre sîntul Victor păţînd mai presus de cumu-i firea omului, aflîndu-să atuncea rămasă săracă de soţul ei şi fericind pre svîntul Victor de răbdările lui şi vădzînd de la Dumnădzău 2 cununi pugorîte, una svîntului Victor, alta ei, ce li s-au dăruit de la Dumnădzău, mearsă naintea ighemonului şi mărturisi pre Hristos Dumnădzău de mainte de veaci. O întinsără de mîni şi o legară la 2 finici carii i-au plecatu-i cu sîla de vîrvuri şi legînd o mînă la un finic, alta la alt finic, şi slobodzîră finicii, s-au rumt svînta în două bucăţi. Şi aşea ş-au dat în mîna lui Dumnădzău sufletul ei. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Teodor, igumenul Studiilor. Acesta era în dzîlele lui Constantin Copronim din părinţi cu bună credinţă, Fotino şi Teoctisti. Alegîndu-ş de mic viaţa cea cu bunătăţ, îmvăţă carte şi sui de-agiunsă la nălţîmea cunoştinţelor. Făcîndu-să călugăr şi împlînd tot fealiul de bunătăţi, s-au spodobit darului preuţăsc de la marele Tarasie. Şi aflîndu-să atunce igumen la mănăstirea Studeilor preacuviosul Platon şi iertîndu-să de egumenie, stătu fericitul acesta egumen, îndereptînd bine şi cum place lui Dumnădzău turma ce-i fu încredzută. Şi păscîndu-o pre păşiuni de spăsenie şi cînd au fost în dzîlele împărăteasii Irinei, ficiorul ei, Constantin, ş-au gonit femeaia cea cu leage ş-au luat pre alta preste leage; şi îmfruntîndu-l pentru fărăleage sînţii, patriarhul Tarasie fu gonit de la scaun, iară mare Teodor bătut şi izgonit la Tesalonc. De-aciia să prileji svadă pentru împărăţîie între maică cu fiiul şi, apucînd scaunul Irina, orbiră pre Costantin, al ei fiiu, tocma în cămară, unde l-au făcut maică-sa. Şi aşea peri rodul lui Copronim spurcatul. Atunce iarăşi fu chemat svîntul Teodor { 120r} de la izgnanie. Apoi iarăşi fu izgonit svinţia sa la iazerul Apoloniadei şi de-acolo îl trimisără la ţînutul Anatoliconilor. Acolo suferi bătaie pre spinare cu rane bărbăteaşte. Şi iarăş fu bătut de mai-marele oştii cu greale bătăi. Şi de-acolo trimis la Zmirna şi-l închisără într-o-mpuţîtă temniţă şi pre lemnul cel de muncă îl băgară. Şi luînd a împărăţîiei schiptre Mihail, scoasă de la închisori şi de la izgnanie pre marele Teodor. Şi petrecînd puţînă vreame la odihnă cu priiatinii şi cu bună nedeajde întru Domnul, s-au răpăosat. Şi era svinţia sa uscăcios cu totul la stat, plăvîi la faţă, părul plăviţ şi cărunt şi can pleşiv. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 12, - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Ioan cel Milostiv, arhiepiscopul de Alexandriia. Acesta svînt părintele nostru Ioan Milostivul era chiprinean, ficior Domnului ţărîi Chiprului. Şi însurîndu-se cu voia tătîne-său, anume Epifanie, şi făcînd cuconi, deaca i-au murit femeaia şi cuconii ş-au abătutu-ş tot gîndul şi voia spre sporiul bunătăţîlor şi ogodinţei lui Dumnădzău. Şi pentru străluminată a lui viaţă fu pus arhiepiscop Alexandriei, căce l-au poftitu-l şi l-au cerşutu-l poporul alexandreilor de la Iraclie-împărat, carele, precum dzîce svînta Evanghelie, s-au pus ca o făclie în sveaştnic, au luminat cu strălucoare preste lume. Şi întîi svinţia sa au oprit adaosătura la (...) ce-au adaos neşte vicleani credinţii cu vicleşug de-au pus în ()... carea armeanii o ţîn, puind patimă dumnădzăirii; ce svînta besearică creade şi mărturiseaşte cum Hristos, Domnul nostru, au păţît patimile la firea sa cea omenească, îară firea sa cea dumnădzăiască n-au avut nice o patimă, nice are. Că de dumnădzăire patimă nu să poate { 120v} atinge, că Dumnădzău iaste viaţă şi de la svinţia sa iaste viaţa şi izvorul vieţii. Dară cum să să poată apropiia patimă de dumnădzăire? Pentr-aceaea rău grăiesc armeanii de adaog patimă celui fără de moarte. Deci svîntul Ioan străluminînd mulţi ai la scaun şi făcînd multe minuni şi-mpărţînd cu mînă întinsă de bogăţîie la săraci dobîndi numele milostivului, atîta cît şi păgînii îl cinstiia şi să temea de svinţia sa, precum spune istoriia lui. Una dintr-însele să spunem a milosteniilor svinţiii sale. Că dănăoară un bogătaş episcop de eparhiia svinţiii sale, anume Troil, s-au războlit cu grea dzăcare spre moarte şi aducîndu-ş aminte de adeaseori ce-l fusease svîntul Ioan dojenit să fie-ndurat cătră săraci, atunce la boală au dat de-au împărţît la săraci trei mii de galbeni de aur. Şi dintr-aceaea milostenie pentru ruga săracilor l-au isţealit Dumnădzău şi s-au sculat. Apoi părîndu-i rău de-atîta răsîpă a galbenilor era mîhnit şi astădzi şi mîine întrebîndu-l svîntul Ioan i-au spus cu direptul pentru ce-i mîhnit. Iară svîntul luă împrumut la un boiarin şi-i deade galbenii şi feace rugă la Dumnădzău să-i arate cu videnie să-l polzuiască. Şi aşea Troil deaca-ş luă galbinii mearsă veasel acasă. Şi cînd fu într-o noapte, viseadză o videnie foarte minunată. Să vădzu în lumea cea de sus uitîndu-să curţîlor celor de Dumnădzău făcute în ceriu şi deasupra scrise la porţi carea a cui iaste. Aşea îmblînd şi uitîndu-să frîmseaţelor, deade la una ce scriia deasupra porţîlor aceiia curţi: "Acesta-i lăcaşul şi odihna de răpaos veacinic a lui Troil episcopul". Deaca vădzu, sta de să mira şi nu să putea sătura de bună păreare a curţîlor şi iarăşi poftoriia de citiia bucurîndu-să. Şi-ndată veni glas de sus dzîcînd: "Şteargeţi şi radeţi numele lui Troil episcopul şi-n locul lui scrieţ numele lui Ioan celui milostiv c-au întors milosteniia lui Troil şi ş-au luat Troil galbenii". Şi îndată veni înger luminat de-au ras ş-au scris: acesta-i lăcaşul şi odihna de răpaos veacinic a svîntului Ioan Milostivului, patriarhul Alexandriei. Aceastea prăvind { 121r} toate Troil s-au deşteptat cu mare voia rea şi mearsă la svîntul Ioan cu galbenii de-l ruga să şi-i ia. Şi nu vru svîntul Ioan să-i priimască, cît de-aciia l-au făcut de-au mărs însuş cu mînule sale de au împărţît Troil toţi galbenii aceia la săraci pentru să să-mveaţe a fi îndurat, c-au vădzut roada milosteniii cît iaste de mare. Iară svîntul Ioan, păscînd turma Domnului Hristos luminat, s-au răpăosat întru odihna cea veacinică. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Nil. Acesta au avut multă puteare la cuvinte, fiind eparh Ţarigradului în dzîlele împăratului Mavrichie. Şi căsătorindu-să cu o de-a firea şi de cinste femeaie, feace un făt şi o fată. Şi de-aciia vorovindu-să amîndoi şi ea mearsă cu cucoana-ş la mănăstirile Egipetului de să aşedză, iară Nil luă fătul şi mearsă la munte de petrecea cu părinţii. Şi odănăoară, lovind fără veaste varvarii ca neşte heri sălbatice, luară pre mulţi şi luară şi pre fiiu-său, Teodul şi preste măsură plîngîndu-l, precum să cade la cartea carea svinţia sa au făcut. De-aciia preuţîndu-să spodobit de la Dumnădzău şi dînd afară la lume multe cuvinte de îmvăţătură călugărească pline de toată înţălepciunea şi folosul, carile şi cu putearea cuvîntului şi cu darul Duhului svînt îndemneadză şi-nviteadză spre nevoinţa podvigurilor. Şi-ncheind multe poslanii şi glavizne şi aducînd pre mulţi cu dînsele cu dragoste dumnădzăiască cătră Domnul Hristos, cu pace s-au săvîrşit. Şi dzace cu fiiu-său, cu Teodul, cu alţi postnici, precum spun, în cinstita besearică a svinţilor apostoli la Orfanotrofiia, adecă unde-i nişte pitalniţa dedesuptul jărtăvnicului, puşi acolo de Iustin-împărat. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Martin, făcătoriul de minuni, episcopul. Acesta era în dzîlele lui Traian-împărat şi pus de dînsul stratig preste oşti, cum dzîcem noi hatman, l-au trimis asupra varvarilor ce viniia oştiţi. Şi deaca le vădzu, de mulţîme să temu foarte. Şi preste somnul { 121v} său visă videnie de la Dumnădzău, îmbărbătîndu-l şi adeverindu-i biruinţă asupra pizmaşilor. Şi dîndu-le război, i-au îmfrînt şi i-au biruit şi deaderă dosul cu fuga. Şi deaca veni la-mpăratul cu izbîndă, îi feace cinste mare împăratul. Iară svinţiia sa mai vîrtos mulţămiia lui Dumnădzău, împăratului ceresc, căce i-au datu-i negîndită pentru puţîntel bine ce fusease făcut, că pînă a nu să lovi cu oştile, veni un sărac de-i cerşu milostenie. Şi făcîndu-i-să de dînsul milă, tăie din haină, de pre sine, o bucată şi i-o deade, pentru carea i să arătă în vis Domnul Hristos şi-i dzîsă: "De vreame ce la foame m-ai hrănit şi la goliciune m-ai îmbrăcat, iată că voi fi cu tine pururea şi te voi întări şi te voi face de-ţ vei birui pizmaşii". Pentr-aceaea, mulţămind lui Dumnădzău, mearsă de să călugări şi luptîndu-să şeapte ai cu nevoinţă şi deprindzîndu-să în cugetul svintelor scripturi, fu hirotonit episcop oraşului Constantinei, ce iaste cătră Galiia. Acesta svînt înviind morţîi cu darul lui Hristos şi premenind în aur un porumb viu de-au agiutat la nevoia unui lipsit şi iarăşi l-au făcut porumb ca şi mainte cum au fost. Şi multe alte minuni făcînd. răpăosă cu pace Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului proroc Ahia. Acesta svînt prorocul Ahia era din Silom, de la oraşul lui Ili preutul, unde era de demult cortul legii vechi, carele au prorocit pentru Solomon că va greşi lui Dumnădzău ş-au îmfruntat şi pre Rovoam-împărat că să purta cu vicleşug împotriva lui Dumnădzău. Ş-au vădzut şi o păreache de boi ce călca besearica şi alerga asupra lui Solomon, plăzuind că vor scoate din minte muierile lui şi tot rodul lui. Ş-au prorocit şi lui Ierovoam, fiiuloi, lui Navat, că va rumpe Dumnădzău dzeace neamuri de la Solomon, de la hiiu-său, şi le va da lui. Şi rumpîndu-şi haină noauă de pre sine în 12 bucăţi, i-au datu-i dzeace şi i-au prorocit. Şi răpăosînd cu pace, fu astrucat aproape de copaciul Silomului. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Martin, episcopul Tarachinului. { 122r} Acesta era din oraşul Savariei Tafoniei, de rudă mare şi luminată şi vestit de cinste la ilirici, adecă la sloveaci. Şi luminînd cu apostolească destoinicie, păţî nevoi de ariiani şi de multe ori bătut şi izgonit. Şi mearsă la Mediolane; acolo, aşijdere păţî de episcopul Avxentie, că era şi acela arian. Şi de nevoie la ostrovul Talariia, ostrov pustii şi fără lăcuitori, aproape de luciul Tirinicon să dusă. Şi să ţînu acolo, hrănindu-să cu rădăcinile ierbilor. Şi mai apoi i s-au dat să fie episcop la Tarchine şi atîta au luminat cu socotinţa mişeilor, cît ş-au împărţît tot ce avea la mişei. Şi apoi venind un mişel şi neavînd altă ce-i da, au tăiatu-ş hainele de pre sine de-au împărţît cu mişelul, agiutorindu-l la vreame de frig. Aceasta de multe ori au făcut de cîte ori şi i s-au tîmplat. Şi încă dănăoară prăvind pre un mort cum îl duc să-l îngroape, iară un năpăstuitoriu nu-l lăsa să-l îngroape, dzîcînd că i-i datoriu o samă de galbeni. Iară svîntul feace rugă de-mvisă mortul şi-mfruntă pre acel năpăstuitoriu ca pre un mincinos şi-i porunci de muri în locul celuia. Aşea vieţuind, cum iubeaşte Dumnădzău, şi într-aceale bunătăţi, cu pace răpăusă. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Antonie şi cu dînsul. Aceştea au fost în vreamea lui Maximian. Deci Antonie era mare de stat şi de vîrstă, iară Nichifor şi Zevinan, şi Gherman era încă tinerei. Şi prindzîndu-i la Chesariia, mărturisiră pre Domnul Hristos cu îndrăznire şi le tăiară svintele capete. Iară Manasto, ficioara, carea Manasto era den Schitopol, purtată goală în tot oraşul, o băgară în foc. Şi aşea obîrşi svînta lui Hristos măceniţă depreună cu svinţii luînd cununa vieţii. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 13, - pomenirea { 122v} dintru svinţi părintele nostru Ioan, arhiepiscopul de Ţarigrad, cu Rostul de Aur. Acesta mare luminătoriu şi glasnic în toată lumea dascal şi-mvăţătoriu era din cetatea cea mare Antiohiia. Tatăl - Secund Stratilat (voievod) şi maica - Antusa, creştini şi credincioş amîndoi. Şi îndată la-nceputul vieţii sale luă mare dragoste la cuvinte şi la-nţălesul limbii ş-a cărţîi. Şi cu nevoinţa ce-au pus în svînta Scriptură şi cu firea cea isteaţă ce avea şi ascuţîtă deprinsă şi-mvăţă tot meşterşugul îmvăţăturilor elineşti, urdinînd la Livanie şi Andragatie, dascalii şi măiestrii de Antiohiia. De-acii şi la Atine. Şi deaca deprinsă bine cartea elinilor şi svînta carte creştinească şi sosînd la vîrvul înţălesului ei şi împodobind viaţa sa în curăţîie şi cinste, s-au suit în shimă de cliric de svîntul patriarh de Antiohiia, Meletie. Şi de svîntul Flabian fu pus diacon şi preut. Şi încheind mult cuvintele pentru pocăinţă şi pentru podoaba obiceaielor năravurilor şi tălmăcind toată svînta de Dumnădzău suflătoare Scriptură şi lăsînd lumea şi viaţa aceasta trecătoare, patriarhul de Ţarigrad, svîntul Nectarie, fu luat de la Antiohiia svîntul Ioan, aruncat cu sorţîi şi cu giudeţul svinţilor episcopi şi cu porunca împăratului Arcadie şi adus la Ţarigrad, hirotonit şi pus patriarh în împărăteasa cetăţîlor, luînd hirotoniia cu pravila. Şi de-aciia mai vîrtos s-au întins cu nevoinţa tîlcovaniilor svintei scripturi şi în dăscăliia întrebărilor, cu mijlocul căriia au tras pre mulţi la cunoştinţa cu Dumnădzău şi la pocăinţă. Şi atîta s-au dat cu nevoinţa şi cu văzdrăjaniia, cît numai ce mînca puţînă dzamă de ordz şi dormiia puţîntel, şi nu în pat, nice pre aşternut, ce stînd sau ţîindu-să de funi. Şi de-l oborîia somnul, el şedea. Iară cu cît în prisosîtul om-dragostii a mulţi alalţi au fost chip şi tipariu. Pentr-aceaea şi în cuvintele sale învăţa îmvitînd pre toţi cătră aceastea bunătăţi şi să să ferească de la camătă şi de la asupreale, pentru carea { 123r} fu şi în sfadă. Şi întîi cu Evdoxiia, cu împărăteasa, ş-au făcutu-o şie vrăjmaşe, că ea apucasă viia unii sărace şi săraca striga cerşind al ei. Şi svîntul o dojeniia să nu ia lucru strein şi ne-nduplecîndu-o o înfrunta şi cu pilda Ezaveliii o dojeniia. Iară ea să feace cu totul hiară, ţîindu-să vîrtos de viia săracei. Şi fu svinţia sa gonit din scaun, întîi pentru dînsă, a doa prin mijocul a unui episcop carii să purta mai mult cu sîla decît cu leagea. De-acii s-au întors iarăş la scaunul său. Şi mai apoi de toate l-au izgonit la cucusul Armeniei. Şi multe scîrbe păţînd, cinstitul său suflet lui Dumnădzău au dat. Şi precum spune istoriia svinţiii sale, după izgnaniia svinţiii sale toţi aceia carii au agiutat cu rău asupra svinţiii sale au dat moarte rea: unora limbile li s-au îmflat ca un dop şi s-au năduşit, alţîi în multe chipuri, iară împărăteasa i-au murit pruncul în pîntece, grea tîmplîndu-să, şi i-au putredit pîntecele ş-au împlutu-o viermii de vie şi striga dzîcînd că "de-ar fi viu Ioan, eu n-aş muri". Şi aşea în caznă au murit Evdoxiia, împărăteasa carea au fost prilej şi începătură a atîta fărădeleage de-au agonisit perire şi episcopilor acelora. Şi spun cum după moartea ei pentru sămi de strîmbătăte ce-au făcut asupra sfîntului Hrisostom, secriiul unde era împărăteasa băgată au tremurat 32 de ai pînă cînd s-au adus svintele moştiile svîntului Ioan de la Comane de Teodosie cel Mic, fiiul Evdoxiei, finul svîntului. Şi atunce, aducîndu-l pre svinţia sa pre mare, i-au ieşit în tîmpinare împăratul cu tot singlitul şi patriarhul cu tot clirosul în curabie împărătească şi cu mult nărod în vase, cu mare timpinare, cu litii slăvite de să-mplu marea de lumini şi ceriul de tămîi scumpe. Ş-apropiindu-să de Ţarigrad s-au osăbit curabiia svîntului ş-au lovit de-au despicat în doauă viia săracei ce era lîngă mare. Să veade pînă astădzi locul viei despărţît. Şi sosînd la vad, ieşiră de-ntrară cu cîntări, petrecînd pre svinţia sa pînă la scaunul svinţiii sale, la besearica svintei Irinii şi-l pusără în svîntul sintron, adecă în scaun ce iaste în svîntul oltariu, unde şeade arhiereul de hirotoneaşte { 123v} şi slujeaşte. Şi strigară toţi cu tot nărodul: "Priimeaşte-ţi scaunul, svinte părintele nostru!". Şi i să-nchină împăratul cu tot nărodul şi-mpăratul cădzîndu-i la picioare cu rugă să iarte-i pre maică-sa Evdoxiia de năpăşti ce-i feace. Şi de-acolo, luîndu-l cu litie minunată, îl dusără la besearica svinţilor apostoli, unde era împărăteasa astrucată. Şi deaca-l pusără în svîntul sintron, adecă scaunul cel svînt, patrierşesc, ce-i în oltar, unde şeade arhiereul de odihneaşte, atunce deşchisă acel dulce şi izvorîtoriu de spăsenie svînt rost a svinţiii sale la svînta liturghie şi dzîsă (...) adecă "Pace tuturor! Pace poporului! Pace Evdoxiei!" Şi îndată, o minunea ta, Doamne, să potoli mormîntul împărăteasii de cutremur ce să cutremura legănîndu-să 32 de ai, atunce să ogoi şi nu mai tremură. Şi după svînta liturghie aşedzară svintele moştiile svinţiii sale, unde i-au gătat lîngă svîntul prestol. Şi multe minuni s-au făcut de la svinţia sa. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 14, - pomenirea svîntului slăvit în tot lăudat apostol Filip Unul din întîiul coriu apostolesc a celor doispreace. Acesta era din sat din Vitsaida, de unde era Andrei şi Petr, svinţii apostoli. Şi să deadese de era deprins cu cărţîle svinţilor proroci petrecînd în curăţîie şi în devestevnicie în toată viaţa. Pre acesta aflînd Domnul Hristos după svîntul botedz în Galilea, l-au îmbiiat să-i urmeadze. Şi acesta apoi tîlnind pre Naftanail dzîsă de carele au scris leagea şi prorocii aflăm pre Isus cel din Nazaret. Şi sînt şi alte multe în svînta carte povestind de acest svînt apostol. Acesta, luînd în sorţul său lumea Asiei, avea şi pre Vartolomei cu sine, următoriu şi nevoitoriu la svînta strigare. Iară Mariamni, fiindu-i soră bună, { 124r} le slujiia urmîndu-le. Şi cutrierînd oraşele Misiei şi Lidiei blagoveastvuind, suferind multe năpăşti şi dosădzi de cătră necredincioşi, răniţi şi biciuiţi, închişi şi împroşcaţi cu pietrile, aflară pre Bogoslovul Ioan, cel iubit ucinic a Domnului Hristos, unde mărturisiia strigînd pre Domnul Hristos în Asiia, cînd credzu şi femeaia antipatului Nicanora şi casa lui Stahie fu arsă de antipatul şi de orăşeanii. Iară pre svîntul Filip îl trasără prin uliţă şi de glezne pătruns spîndzurat la un lemn. Şi aşea făcînd rugă la Dumnădzău, sufletul deade. Şi-ndată pămîntul tremurînd deade glas şi crepă de-nghiţî pre mulţi necredincioşi. Iară alalţi de frică cădzură la Vartolomei şi la Mariamni cumuşi era spîndzuraţ şi dezlegîndu-i veniră la svînta şi adevărata credinţă de să creştinară. Şi astrucînd moştiile svîntului apostol, de-aciia feaceră pre Stahie episcop de-l pusără în Vizantiia, unde-i acmu Ţarigradul. Iară ei ieşiră de să dusără în Licaoniia.Din minunile apostolului Această străluminată strălucoare şi luceafăr luminat, marele a Domnului apostol, cînd era viu de-au mărs la Galilea propovăduind, l-au tîlnit o femeaie ducînd să-şi îngroape cuconul ce-i murisă şi, ducîndu-l, bocindu-să şi ucigînd ca o maică. Svîntul apostol i să feace milă de dînsă şi-ş tinsă mîna cătră mortul de-i dzîsă: "Porunceaşte-ţi să te scoli propoveduitul de mine Isus". Şi l-au sculatu-l Domnul Hristos de un cuvînt dîndu-i viaţă şi feace pre cel sculat toiag şi radzăm bătrîneaţelor maică-sa cătră casă. Iară maica, cădzînd la picioarele apostolului, dzîsă rugîndu-să: "Naşte-ne svîntul lui Dumnădzău cu apa svîntului botedz şi pre mine şi pre hiiu-miei ce l-ai sculat". Şi botedzîndu-să, să feace apostolă, mărturisind la toţi învierea fiiului ei. Şi l-au dusu-l şi pre la Atine, săvai că şi atineii vrea să micşureadze prostăticiia cuvîntului, însă facerea preaslăvitelor îi feace de să opriră şi dzîsără: "Ce sîntem noi datori de-acmu nainte a mai face, noi carii ne nevoim la-mvăţăturile cuvîntului, cînd noi astădz vedem că sîntem biruiţi { 124v} de cuvîntul unui prostac? Cumu-l vedeţi că-i ne-mvăţat la cuvînt şi de moşie şi de oraş prost, iară însă în facerea lucrurilor iaste luminat de ne întreace. Ce să poroncim cu scrisoare de la noi cătră mai-marele cărtularilor iudeiesc la Ierusalim" Şi trimisără pre unul ce era iscusît la-mvăţătura cuvîntului. Şi deaca mearsă la Ierusalim cu cartea atineilor, o deade de o cetiră boiarii şi popii şi bătrînii jidoveşti şi din gură încă le spusă aşea: "Un Filip oarecarele de-aicea răspundzîndu-să au venit la noi carele cu adevărat are graiul ne-mvăţat cu cuvîntul, prostac, iară ne ameţeaşte inema şi moşiia noastră mărturisind un tînăr om de proaspăt, anume Isus, pre carele avîndu-l în limba sa şi-n rostul său numindu-l, goneaşte dracii şi tot fealiul de boale. Şi încă preste alte preste toate, au făcut un lucru de ne-am toţi înspăimat de minune, că scoţînd poporeanii noştri pre un mort de-l ducea la groapă să-l îngroape, l-au învisu-l din moarte cu numirea numelui lui Isus. Deci de-acmu atîta numai ce ne-au rămas să să strice, sî piaie lucrurile noastre şi a lui să crească, de ni-ţi sîrgui unul de voi să vie la noi mai curund. Deci dintr-acela ceas purceasă mai-marele cărtularilor de veni în Elada, adecă în ţara grecească, cu o mîndrie mare şi sămaţă nălucire, mîniindu-să asupra svîntului, şi învăţă de-i feaceră pre ambon nalt scaunul. Şi îmbrăcîndu-să în veşminte arhiereşti cu multă mîndrie şi sămeţîie s-au suit în scaun într-acel nalt de giudecată, nemîncat, nebăut stînd nainte-i în dvorbă toţi aleşii şi boiarii, şi bătrînii Atinei, şi ceia ce-au venit de la Ierusalim cu dînsul. Deci chemară şi pre svîntul să dea răspuns arhiereului şi-l întrebă într-acesta chip arhiereul de-i dzîsă: "Nu-ţ agiunge să-ţ fie destul, o, de toţi oamenii mai ticăitule, c-ai întrat pre-ascuns şi cu vicleşug în ţara jidovască şi în ţara galileiască, şi în Samariia, de-ai amăgit pre cei prostaci de pre-acolea, ce încă ţ-ai băgatu-ţi în mintea ta gîndind să amăgeşti şi înţălepţîi Atinelor, ispitindu-te pre înţălepţîi aceştea? Iată că-ntr-acela chip te las şi eu nebăgat samă de iastă dată ca pre un amăgit şi înşelat, iară cătră aceşti { 125r} înţălepţi îm voiu grăi cuvîntul spuindu-le de rîndul tău. Dascalul acestuia, o, înţălepţîlor, făcîndu-să călcătoriu legii a lui Moisi, fu osîndit de noi cu bun şi dirept giudeţ de s-au răstignit. Şi stînd gol pre cruce, cu piroane bătut, tîmplîndu-să spre dzî mare pentru cinstea praznicului, rugat fiind Pilat de un Iosif bogătaş, au iertat şi i l-au dat de l-au îngropat. Iară ucinicii lui, fiind de dragostea lui cuprinşi, l-au furatu-l noaptea meşterşugind cu aceasta să dzîcă c-au învis din morţi. Şi pre mulţ amăgiră mărturisindu-l viu pre dascalul lor. Dintr-aceia unul iaste şi acest Filip, pre acesta mult doreşte să-l dobîndească la mînule sale împăratul Arhelau să-l piardză pentru răscumpărarea a mulţi. Şi de veţ vrea, duceţî-l mai curund legat la Ierusalim". Şi fîrşind cuvîntul arhiereul, iară horba toată sta căutînd lui Filip să vadză ce-a răspunde împotriva lui. Şi dzîsă Filip cătră arhiereul: "Ficior de om, a ce iubeşti deşertăciunea şi grăieşti minciună? A ce-ţi îngreunedzi în zădar inema? Dară nu eşti tu acela ce-ai împlut de galbeni mînule străjearilor să-mpletească şi să-ncurce năpaste asupra îmvierii? Dară peceţîle ce-ai pus la mormînt, credz, acealea vor vădi fărăleagea ta la dzua cea de urgie". Aceastea foarte turburară pre arhiereul şi, vrînd să să repedzască asupra svîntului să-l umoară, nu putu, că îndată au orbit şi trupul i-au amurţît. Atunce den nărodul ce sta în horbă, gîndind că-s farmeci, să repedzîră la svîntul apostol şi păţîră şi ei aşea de orbiciune. Iară svîntul apostol vădzînd că-s cuprinşi de necredinţă, că-i stăpîniia dracii, plînsă tare şi dzîsă: "O, Doamne, fii rugat den bunătatea svinţiii tale şi le tămăduiaşte îmbe frînturile şi-i premeneaşte la cunoştinţa svinţiii tale". Deci svîntul făcînd rugă gios, să dăruia sănătatea de sus betejîţîlor. Şi tămăduindu-li-să ochii cei sîmţîcioş, cerşură lecuinţă sufletească, ce cunoscînd apostolul că de multe ori mintea celor ne-ntăriţi lesne să-ntoarce de să schimbă, nu i-au botedzat îndată, ce stătu pre rugă de s-au pugorît de sus puteare din ceri ş-au sfărîmat { 125v} toţi idolii în tot oraşul ş-au pierdut pre toţi dracii cu totul, ce să ţînea încuibaţi acolo. Şi să porni un cutremur tare şi îngrozîtoriu şi alergară cu toţîi la svîntul apostol, rugîndu-i-să cu glasuri mare şi dzîcînd: "Mare-i şi putearnic Dumnădzău care mărturiseşti tu şi creadem întru svinţia sa fără de-ndoire". Şi poftind cu toată inema feredeul svîntului botedz, feace începătură sîntul apostol şi-i botedză pre toţ. Numai sîngur arhiereul rămasă, alţîi toţi fugiră de pregiur dînsul şi cei de supt ascultarea lui. Şi deaca să vădzu rămas sîngur, începu îndemnat de dracul viclean a blăstăma şi a sudui cu cuvinte reale asupra lui Dumnădzău. Şi neputîndu-l suferi pămîntul, s-au desfăcut prăvindu-l toţ şi l-au sorbit de viu ca pre Datan şi Aviron. Şi s-au vindecat pămîntul preste dînsul. Atunce, întărind cu îmvăţăturile pre toţi, le-au pus episcop pre Narchis, cela ce-l pomeneaşte apostolul Pavel în poslaniia ce scrie la rîmleani. Şi aşedzîndu-i în svînta credinţă, să dusă cătră parti şi, făcînd rugă, cerşu agiutoriu din ceriu şi-ndată i s-au arătat un chip de vultur cu aripile de lup ce închipuia pre Domnul Hristos răstignit, dintru care luînd îndrăznire şi vîrtute iarăş s-au dat la propoveadanie şi călcînd oraşele candachilor mergea cătră Azot. Întrînd în curabie şi tîmplîndu-să negură turbure, îmvăluia curabiia ce-ndată arătîndu-să chip străluminat a svintei cruci, făcea lumină curabiii. Şi descălecînd la Azot, marsă în gazdă în pogrebul unii azoteance şi însărînd stătu la rugă svîntul apostol, iară fata stăpînului casii fiind cu boală la ochi sta la uşe de să uita, uitîndu-ş şi durearea de dulceaţa cuvintelor svîntului. De-aciia mearse la tatăl ei, bănuindu-ş de ruşinea şi durearea ochiului ei a ce nu o grijiia, să o tămăduiască. Iară tatăl ei dzîsă: "Pentru tine, hiică, mi-aş da şi sufletul de-ar putea cineva să te lecuiască". Iară ea şuguind dzîsă: "Iaste de-i vrea, părintele mieu, aicea vraciul boalei, cela ce-ai priimit asară de i-ai dat gazdă în pogreb". Şi îndată mînă de-l chemă. Iară svîntul apostol sămănînd întru dînşii cuvîntul { 126r} direptăţii, milcuind şi mîngîindu-i, i-au botedzat cu toată casa. Şi poftind tatăl featii sănătatea ochiului, dzîsă svîntul apostol: "Tine voi să fii meşterul tămăduinţelor şi tuturor carii priimiră darul sîntului botedz să vă fie dăruit şi acesta meşterşug. Şi tu, hiică, demineaţă, la sculat să pomeneşti svîntul numele Domnului Hristos, puind mîna pre ochiul ce te doare şi ti-i tămădui". Şi feace aşea ficioara şi să tămădui. Şi de atuncea înţăleapta Haritina cu-ndemnarea părintelui ei Nicoclid au urmat svîntului apostol slăvind cu dînsul şi mulţămind lui Dumnădzău. Şi mărgînd cătră Ierapol apostolul învăţă de-ntăriia pre ceia ce-i urma să nu bage în samă de năpăşti şi de iscuşenii. Şi pentr-aceaea cetăţeanii vrură să-l ucigă cu-nşelăciune, puind vină pentru muieri să nu să-nşeale şi muierile lor ca şi altora mulţi. Iară un boiarin de cinste şi cinsteş între alalţi cetăţeani, vrînd să mîntuiască pre apostolul de la moarte ce era să-l ucigă cu pietrile, dzîsă cătră cetăţeani: "O, voi, cetăţeanilor, ascultaţi ce voi sfătui-vă. Nu facereţ nice un rău acestui omu strein. Ce de vă pare, să ispitim învăţătura lui cîndai poate hi de spăsenie sufletului". Şi nu să putură pune împotrivă lui Irou, căce că era om de mare cinste şi luminat. Şi întîi acela cădzu la picioarele svîntului cerşind şi rugîndu-l să margă în gazdă la dînsul. Şi deaca mearsără amîndoi, iară Marchela, femeaia lui Irou, s-au mîniat asupra bărbatulu-ş şi cerea să să desparţă, cerşindu-ş şi dzeastrele de nu va scoate din casă pre apostolul. Iară svîntul Filip, vădzînd pre Irou spămîntat, îl îmbărbăta să stea vîrtos în credinţă. Iară svîntul, plecînd genunchile la rugă, feace pre ceaea ce era mînioasă de să plecă supt ascultarea bărbatului ei şi-i dzîsă: "O, soţul mieu, iubite şi dulce, de unde au nemerit acest minunat om! O, cîtu-i sînt de dulci cuvintele şi rînduiala năravurilor lui!". Şi-i dzîsă Irou: "A mare Dumnădzău-strigătoriu iaste omul acesta, o, Marchelo, şi a veacinică împărăţîie solitoriu. Şi de-ţ pare, ia-mblaţi să meargem la Dumnădzăul acestuia". Şi cădzînd amîndoi la apostolul { 126v} să botedzară cu toată casa lor. Şi dintr-aceasta mulţi de pri-mpregiur să creştinară lipindu-să cătră Dumnădzău, însă aflătoriul răutăţîlor, vădzîndu-să îmvincit, au învitat pre-ai săi să aprindză casa lui Irou în pizma apostolului. Iară svîntul apostol, cunoscînd din Duhul svînt, au ieşit la dînşii fără de nice o frică şi apucîndu-l sălbătăceaşte îl dusără la paleaţul cel de sfat. Iară starostele cetăţîi, Aristarh, păşind de la casa sfatului dzîsă: "Cunoscu-te că te laudzi şi te nedejdiuieşti cu farmecile, ce de nu le vei lepăda depregiur tine, te voi umorî cu amară împroşcătură de pietri, că de rîndul răstignitului tău Dumnădzău vom face-ntrebare cu vreame şi cu samă. Şi apucă de păr pre svîntul apostol, împingîndu-l. Iară svîntul, pentru să-nţelepţască pre Aristarh şi pre alalţi ca să-l cunoască că iaste slugă a Dumnădzău putearnic, au strigat într-audzul tuturor: "Svinţia Ta, Doamne Dumnădzău, ce-ai plăzmuit de-ai făcut în osăbiciune sîngurăţît inemile noastre, cela carele cunoşti mişcările tuturor, ori cătră ce să pornesc, împle cuvîntul inemii meale ca ce că-i nepartnic de mînie, ca să fie de înţălăpţît tuturor. Mîna aceasta ce s-au pus în părul capului mieu ce l-ai svinţitu-l să să facă fulgerată". Şi-ndată urmă cuvîntului zgîrcitura mădulărilor acelui fără de rînd că îndată i-au săcat mîna şi i-au orbit şi ochiul aceiia părţi ş-au asurdzît di-mbe urechile. Aceasta feace de să înspăimară toţi ce era acolo adunaţi şi cu frică să rugară să i să iarte greşala. Şi svîntul le dzîsă: "Zgîrcitura mădulărilor nu să pot agiuta de la oameni, că îndereptătoriul lor iaste unul aceala ce dintru-ntîi au înşirat pre omul din lut, la carele de nu veţ apropiia-vă cătră svinţia sa şi cela ce-au cădzut în patimă nu va dobîndi isţealenie". Şi-ntr-aceaea, adecă pre un mort îl ducea cioclii să-l îngroape. Şi apucînd năsiliia ceia ce era cu Aristarh, rîdzînd, dzîsără apostolului: "De-l vei îmvie pre acesta, noi toţi cu Aristarhul ne vom închina la Dumnădzăul tău". Iară svîntul, rădicînd ochii cătră ceriu, feace rugă şi dzîsă cătră mortul cu graiul lin de-l strigă: { 127r} "Teofile!" Şi-ndată să sculă de şedzu şi deşchisă ochii puţînel, iară apostolul obîrşind dzîsă: "Hristos îţ porunceaşte: Scoală-te şi voroveaşte de grăiaşte fără nice o-mpiedicare". Iară el să pugorî de pre năsilie şi cădzu la picioarele apostolului dzîcînd: "Mulţămăscu-ţi, svîntul lui Hristos, că m-ai izbăvit într-acesta ceas de la mult rău şi nevoaie că mă trăgea de mă ducea doi întunecaţi şi căznaţi şi nemilostivi. Şi puţînel de n-ai hi apucat, era să mă arunce în tartar, într-acel groznic şi pierdzătoriu. De-această preaslăvită minune toţi să-nspăimară şi dzîsără: "Dară cum l-au sculat aşea de lesne strigîndu-l pre nume, care nice dănăoară nu l-au mai vădzut pînă acmu? Cu adevărat că-i tare şi putearnic şi Dumnădzău adevăr acesta ce-l mărturiseaşte şi-l strigă Filip. Deci şi noi fără nice o îndoire alergăm şi creadem întru svinţia sa". Şi făcîndu-le cu mîna să tacă, dzîsă lui Irou: "Fă cruce cu mîna ta preste Aristarh în numele svintei Troiţe de tămăduiaşte şi îndirepteadză mădulările ce i s-au betejit pentru îndereptarea lui". Şi feace aşea Irou de feace sănătos pre Aristarh. Pentr-aceaea cădzură toţi la apostolul. Între dînşii era şi Prefect, tatăl îmvisului din morţi, carele era întîiul întru cei învitaţi şi mearsă cu femeaia-şi la apostolul, priimind şi deprindzînd lesne învăţătura oglaşeniilor, şi pentru adeverită arătare credinţii sale deade pre mîna apostolului 12 bodzi idoli de aur ai săi să-i zdrobască şi să dea aurul la săraci. Şi alaltă a sa aveare orînduindu-o bine, să ţînu ne-ndoit de svînta credinţă. Şi aşedzînd svîntul apostol pre toţi cetăţeanii de-acolea în pravoslavnica credinţă, le hirotoni episcop pre Irou şi preuţi şi diaconi le feace dintru dînşii şi-mvăţă să-şi facă svinte besearici şi svinţindu-le, pre toţi învăţînd, feace rugă pentru dînşii. Şi să dusă la ţara Frighiei şi Licaoniei, şi la Asiia, propoveaduind şi strigînd cu bună veaste pre Domnul Hristos, Căruia-i slava şi putearea în veaci, amen. Într-această lună, 15, - pomenirea { 127v} svinţilor măcenici şi mărturisitori Gurie, Samona şi Aviv. Din aceştea, Samona şi Gurie să nevoiră în vremile lui Dioclitian-împărat şi Antonin duxul, Gurie trăgîndu-să din sat din Sargochitiia, iară Samona din Ganadul. Şi pîrîţi fiind pentru căce adeveriia pre oamenii de-ş părăsîia idolii. Pentr-aceaea îi spîndzurară cîte de o mînă pre amîndoi, de picioare îngreuind cu pietri. Şi stătură aşea spîndzuraţi de la al treile ceas pînă în al şeaselea. De-aciia îi pugorîră şi-i pusără în temniţă întunecoasă cu picioarele în gros patru luni, topindu-i cu foamea şi cu seatea. De-aciia îi scoasără iarăşi la muncă şi spîndzurară de un picior pre svîntul Samona şi-i tăiară scăfîrliia genunchiului de o lepădară şi-l ţînură aşea cu capul în gios spîndzurat de la al doile ceas de dzî pînă în a cincea. Iară pre svîntul Gurie lăsîndu-l cu puţîntel suflet şi dimineaţă-i scoasără de-i tăiară. Iară svîntul Aviv, diacon fiind şi pîrît în dzîlele lui Lichinie căce îmbla pre la oraşe de îmvăţa şi pre la sate cuvîntul lui Dumnădzău. Deci îl spîndzurară de-l bătură şi-l pugorîră de-l întrebară şi neputîndu-l îndupleca în voia tiranului, l-au aruncatu-l în foc, băgînd în rostul svinţiii sale o curea ca tîlharilor. Şi aşea ş-au obîrşitu-ş nevoinţa mărturiei, dîndu-ş sufletele în mînule lui Dumnădzău svinţii măcenici. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Chintirian, episcopul de Selevchiia, şi pomenirea blagocestivilor împăraţi Iustin şi Evfimiia şi Teodora împărăteasa lui Iustinian şi svîntul Toma patriarhul de Ţarigrad cel nou. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Elpidie, Marchel, Evstohie şi cu soţîile sale. Fericitul Elpidie, fiindu unul din sfatul senatului credincios în tainele împărăteşti şi scriind dereptările pravilelor de giudeaţe, să cunoştea creştin. Şi astînd naintea lui apostata Iulian, l-au îmbrăcatu-l { 128r} într-o haină de păr cu ciuline de her înveninate şi deasupra turna smoală herbinte de-au străbătut de l-au fript. De-aciia l-au bătut cu toiage preste tot trupul de i s-au înfipt ciulinele prin carne. De-aciia l-au băgat într-o gropilă ş-au turnat pregiur dînsul uncrop fierbinte de l-au opărit. De-aciia tocmi acel fărăleage o unsoare de smoală cu său şi cu de alte lipicioase şi unsuroase şi ardzoase lucruri şi le topi de le feace una. Şi cu de-aceaea turna herbinte preste carnea cea topită a svîntului. Şi-i turnară în svîntul rost dzămi iuţi amestecate cu oţăt şi păcură. De-aciia îl legară depreună cu Evstohie şi Marchel la cai sireapi pentru să-i fărîme şi stătură caii nemişcaţi. De-aciia le zdrobiră mădulările cu beaţe sălbatece. Şi-i aruncară în foc şi acolo-ş deaderă în mîna lui Dumnădzău sufletele. Şi spun că sînt îngropaţi la Ierusalim în muntele Carmilului, că făcîndu-să tunete şi fulgere veni Domnul Hristos cu oaste îngerească să-i privitească. Deci pre Evstohie şi pre Marchel i-au mutat la loc unde-ş iubiră, iară pre minunatul Elpidie l-au învis şi l-au îmbărbătat dîndu-i îndrăznire şi l-au mînat la nevoinţe de iznoavă. Şi deaca l-au vădzut Iulian, s-au spămîntat ş-au îmvăţat de l-au întins în 4 şi l-au bătut nepărăsînd şi stropolindu-l cu moare de oţăt frecîndu-i ranele cu tîrsine. De-aciia l-au întins pre jeratec şi i-au împresurat capul cu jeratecul. De-aciia l-au spîndzurat pre lemnul cel făcut de muncă. De-aciia au pus în umerile svinţiii sale un scut de fier spart în mijloc şi-l bătură cu chilumul în cap. De-aciia l-au împrersurat cu foc şi din toate aceaste ieşind întreg, mulţi credzură întru Domnul Hristos. De-aciia svîntul au zdrobit idolii cu ruga. De-aciia îl băgară în foc în cămin înfocat foarte. Şi într-acela ş-au datu-ş sufletul în mînule lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului (...) măcenic Ipatie, episcopul Gangronilor. Dintru svinţi părintele nostru Ipatie era în vremile marelui împărat Constantin unul din cei 318 svinţi părinţ purtători de Dumnădzău ce s-au strîns { 128v} în Nichea, carele cu a sa bine plăcută şi dumnădzăiască petreacere făcea multe minuni aducînd pre multe mulţîmi cătră Domnul Hristos. Şi feace o casă de ospătărie de priimea streinii. Acesta au pierdut şi guzîni ce-mpresurasără ţara. Şi îmblînd noaptea strălumina ca de luminată lumină. Şi apă sălcie au premenit în dulce. Iară în dzîlele lui Constantinie, fiiului marelui Constantin, s-au tras un şearpe mare bălaur pre-a furişul ş-au întrat în visteariul cel împărătesc şi nu cutedza nime să margă să să apropie la vistear că pre mulţi au umorît. Şi mirîndu-să ce va face, împăratul audzînd de svîntul au mînat rugători de l-au chemat. Şi deac-au venit svîntul, au mărs de-au deşchis visteriia şi avînd a mînă toiag cu cruce în vîrv şi lovi pre şearpe cu toiagul, l-au scos afară ca un chit mare (chitul iaste peaşte de mare) trăgîndu-să şi-mvăţă de feaceră foc mare în tărgovişte şi l-au mînat în foc de-au ars. Iară împăratul minunîndu-să şi pentru să nu paţă ş-altă dată aşea au făcut chipul svîntului şi l-au pus deasupra uşii visteariului. Acesta svînt, ţînîndu-i pizmă ereticii navaţiani carii în toate dzîle năvăliia asupra svinţiii sale şi mai vîrtos necredincioşii ce lăcuia în Lazichiia, pîndindu-l şi leşuind la strîmtoare pre unde-i fu a treace acest Avrămian svînt şi bătrîn, de năprasnă cu toţîi, cu femeile l-au împroşcat cu pietrile. Şi cădzînd cu puţîn suflet, iară o muiare spurcată eretică ce băusă păharul ereselor luă o piatră şi-l lovi în tîmple. Şi aşea ş-au obîrşit mărturiia, dînsu-ş sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Dimitrie. Acesta svînt măcenic Dimitrie fu prins în vremile lui Maximian-împărat, din sat din Daod de Puplie boiarinul. Şi multe cazne de munci răbdă pentru Domnul Hristos. Şi apoi de toate îi tăiară capul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 16, - svîntul apostol { 129r} şi evanghelist Matei. Acesta şedzînd a vamă audzî chemîndu-l Domnul Hristos dzîcîndu-i "Urmadză-mi!". Şi-ntr-acela ceas s-au sculat şi i-au urmat. Şi făcîndu-i mare ospăţ, precum spune svînta evanghelie, şi stătu în ceată cu apostolii, carele luînd puteare din Duhul svînt şi înţălept fiind întru ceale dumnădzăieşti au scris evangheliia sa ş-au trimisu-o la evrei. Şi-mvăţînd partii şi midii, aşedzînd besearică şi făcînd multe minuni, mai apoi s-au săvîrşit de păgîni cu focul. Acesta svînt apostol, cînd mearsără apostolii cineş unde i s-au venit sorţul de strigară Evangheliia cuvîntului lui Dumnădzău, s-au suit într-un munte şi răbdă numai într-un veşmînt şi fără acoperămînt. Apoi, preste puţînă vreame i s-au arătat ca un prunc mic în munte cela ce-au plăzmuit din lut pre omul, Domnul nostru Isus Hristos. Şi tindzîndu-ş mînuşiţa cătră dînsul, îi deade un toiag şi-i dzîsă: "Ia aceasta şi te pugori din munte şi apropiindu-te la Mirmina să-l împlîntedzi la ghizdealele aghiiazmei. Şi rădăcinîndu-să şi crescînd mare cu direapta mea să va face copaci rodit şi va cură din vîrvările lui dulceaţă de miiare. Şi va izvorî fîntînă de la rădăcina lui, din care luîndu-să (scăldîndu-să) acei herateci oameni a oraşului aceluia şi gustînd de dulceaţă să vor îndulci la sîmţîre părăsînd fărădeleagea mîncării". Atunce Matei luînd cu stidinţă ce i-au dat Dumnădzău, lăsă muntele şi mearsă la treabă. Iară femeaia împăratului, Fulvana, tîlnind pre apostolul cu noru-sa şi cu fiiu-său îndrăciţi, gîlcevindu-să cu apostolul cu glasuri grumbe şi cu strîmbături şi-i prorociia dzîcînd: "Cine te-au silit de-ai vinit cătră noi? Şi cine ţ-au datu-ţi acel toiag de perirea noastră?" Iară svîntul, contenind cu blînd graiu duhurile necurate, au tămăduit pre acei nebuniţi şi feace de-i urmară cu înţălepciune. Şi prindzînd veaste de venirea apostolului, episcopul de-atunce, anume Platon, { 129v} ieşi cu clirosul de l-au întimpinat. Şi întrînd amîndoi în oraş pre denaintea tuturor, cum i-au poruncitu-i Domnul cînd l-au trimis, ş-au înfipt toiagul în pămînt blagoslovind pre Domnul ce i s-au arătat ca un prunc. Atunce îndată toiagul au înverdzît şi s-au înrădăcinat făcînd crengi şi roadă poame coapte şi la rădăcină izvor şi fîntînă. Şi alergînd atunce mulţîmea cetăţeanilor la preaslăvita minune, mîncînd de dulceaţa copaciului, îndată urîia sălbăticiia cea dintîi; şi oblicind împăratul de toate aceastea depre dînse însămna mai vîrtos sănătatea femeii sale. Şi îmblîndzînd spre puţîntel sufletul său iarăş să aprindea de agerul dimon să ardză pre apostolul că nice femeaia lui nu să mai despărţîia de la svîntul apostol, făcătoriul ei de bine. Ce iarăş i s-au arătat Mîntuitoriul preste noapte şi-i dzîsă că "săvai că şi cugeteadză rău împăratul, nu te teame, Matei, avîndu-mă lîngă tine". Deci această videnie alăturîndu-o şi dezlegînd ucinicul lui Dumnădzău cătră episcop, mulţămi lui Dumnădzău. De-aciia veniră patru trimiş de la împăratul să-l prindză, carii întunecîndu-li-să ochii să-ntoarsără la-mpăratul de-i spusără. Şi obîrşind, dzîsără că "noi audzînd glasul acestuia, iară pre dînsul nu-l putem nice să-l zărim, nice să-l prindem". De-aceastea să porni împăratul la mai multă turbare şi trimisă pre alţi dzeace şi le dzîsă: "De-a şi veni cineva să vă oprească, să-l tăiaţi, să-l umorîţi cu sabiile". Şi apropiindu-să trimişii era de faţă şi cuconul Isus Dumnădzău arătat ca un prunc frumos la carele neputînd zări de strălucoare şi de lumină, lepădară depregiur dînşii armele şi platoşele. Şi să-ntoarsără la-mpăratul de-i spusără tîmplarea. Atunce aprindzînsu-să-mpăratul de aflătoriul răului, veni să umoară sîngur cu mînule sale pre apostolul. Şi deaca să apropie aproape, îmbla îmvîrtindu-să şi-i trebuia să-l tragă cineva de mînă că orbisă şi-ncepu a să ruga svîntului apostol: "Rogu-mă de mă iartă de nebunie şi de sfatul cel rău şi leapădă orbiciunea de pre ochii mii". Şi făcîndu-i-să milă svîntului feace cruce preste { 130r} ochiu lui şi-l tămădui a vedea curat. Şi luînd împăratul pre apostol de mînă îl dusă la polatele ceale împărăteşti. Ce iarăşi cu ascunsă puind scări de gînduri vicleane în inema sa şi vădindu-ş ceale de la inemă, s-au pornit spre ucidere şi-ndată îmvăţă slujitorii de prinsără pre apostolul şi-i găvozdiră mînule şi picioarele la pămînt. Şi pusără deasupra lui un clit de leamne şi-l aprinsără, dîndu-i untură de delfin şi viţă uscată de bobotiia focul şuierînd. Şi premenindu-să în răcoreală de roauă, neardzînd nice leac svîntul acela trup, cît să cutremurară toţi necredincioşii şi proslăviră pre Dumnădzăul apostolului atîta, cît de mare huiet s-au spămîntat şi împăratul şi-ntrebă: "Ce strigă?". Şi deaca-i spusără, dzîsă: "Voia mi-i să adeveresc camai vederat credinţa cea bună a omului cestuia de-a hi adevărată aceasta ce s-au fapt". Şi cărînd mare grămadă de cărbuni de pre la feredeaie şi snopi de rîpce pregiur apostolul şi pusă pregiur dînsul şi idolii săi cei de aur şi pusă neşte oameni bărbaţi pregiur focare. Şi stropind cu unsoare grămada cărbunilor, să ruga idolilor de-agiutoriu. Iară svîntul apostol dedesupt făcînd rugă la Dumnădzău, să feace o minune înspăimată că s-au plecat bobotaia în afară, asupra oamenilor acelor vîrtucioşi şi i-au ars de i-au făcutu-i zgură. Şi luă bobotaia în goană pre trufaşul acela împărat fugind, ce-ndată să-ntoarsă de frică cătră focare la apostolul rugîndu-să să scape de primejdea focului. Iară svîntul feace rugă înnontrul căminului şi trăgînd cu tunet bobotaia focului la sine dzîsă: "În mînule tale, Doamne, dau sufletul mieu". Şi mîntui pre-mpăratul de la nevoaie. Atunce îmvăţă de adusără un pat împărătesc şi pusără trupul svîntului apostol neatins de foc. Şi-l rădicară boiarii cei mare să-l ducă în polatele împărăteşti, ce încă şchiopătînd din credinţă împăratul îmvăţă de feaceră un secriiu de fier şi băgă într-însul trupul apostolesc şi dzîsă cătră sfat aceastea cuvinte: "Dumnădzăul ce cunoscum de la acesta, de-l va feri într-adîncul mării { 130v} ca şi din foc, va fi tare şi nelutatec pentru carele noi, lăsînd dumnădzăii noştri ca ceia ce nu putură şie folosî, datori vom fi toţi să ne-nchinăm lui fără de-ndoiciune şi fără de pripus". Şi deaca dzîsă aşea, îmvăţă de aruncară în mare secriiul cel de her. Şi cînd fu preste noapte, s-au arătat apostolul episcopului dzîcînd: "Pasă despre răsăritul de cătră curtea-mpăratului şi vei afla secriiul plutit cu trupul mieu". Şi mearse episcopul cu căpeteniile şi deaca vădzu racla de her plutită ca lemnul, lăudă cu cîntări de biruire pre Dumnădzău carele din foc şi dintr-apă izbăveaşte. De-aciia împăratul lepădînd toată necredinţa să rugă să i să iarte, să să boteadze. Şi preutul vădzînd fierbinteala voii lui, feace oglaşeniile şi otriţaniile şi l-au băgatu-l în apă şi puindu-şi mîna în capu-i aude de sus glasul viind: "Nu-i dzîce Fulvian, ce să-i dzîci Matei". Atunce împăratul să botedză puindu-şi numele apostolului şi preste 7 dzîle după botegiune au sfărîmat toţi idolii de prin toată ţara lui. Şi grijind racla svîntului, feace de să botedză toată ţara lui. Iară apostolul, arătîndu-să în vis episcopului, l-au îmvăţat să hirotonească preut pre-mpăratul şi pre hiiu-său diacon. Şi deaca s-or împlea trei ai, vei veni cătră Hristos şi-n locul tău va fi Matei împăratul. Şi deaca să-mplură trei ai, răpăosă Platon episcopul cătră Domnul şi lăsă scaunul său împăratului ca unui preut. Şi iarăş împăratul pre urma sa lăsă fiiului său precum au orînduit svîntul apostol. Într-aceastaş dzî - nevoinţa svîntului măcenic Varlaam. Acesta svînt avea ruda sa de la Antiohiia cea mare, bătrîn de vîrsta sa pre carele cinstiră dumnădzăiescul Ioan Zlatoust şi marele Vasilie cu laude. Şi pentru mărturiia lui Hristos adus din temniţă naintea boiarinului fu bătut cu vine de bou şi-i dezrădăcinară unghile. De-aciia apropiindu-să de capişte îi întinsără mîna şi o-mplură de jeratec cu tămîie. Aşea au socotit boiarinul că de-a arunca gios jeratecul din mînă cu tămîia să să ţîie samă c-au dat jărtvă de-au tămîiat idolii. Iară { 131r} svîntul Varlaam stătu nemişcat şi ne-ncreţît ţîindu-ş mîna zdravănă ca de aramă. Şi aşea ardzîndu-i palma şi topindu-să s-au spart, rumpîndu-să vinele şi-ntr-aceaea dureare ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 17, - pomenirea preacuviosului părintele nostru Grigorie de Neochesariia, făcătoriul minunelor. Acesta era în dzîlele împăratului Avrilian din părinţi elini. Şi dîndu-să îndată cătră partea cea bună, cunoscu adevărata credinţă cătră Domnul Hristos. Şi crescînd în vîrstă creştea cu dînsul şi credinţa cea bună. Iară pentru mărirea şi mulţîmea minunelor ce făcea dobîndi şi poreclă numelui că încă pre vreame ce îmvăţă carte mărgînd la şcoală în Alexandriia, cînd îmvăţa la filosofie, o femeaie curvă, măzdită fiind, mearsă la dînsul cu vicleşug, făcîndu-ş prilej ca să-l năpăstuiască cu ocara ei. Şi îndrăcindu-să pentru năpaste ce grăi, cădzu gios (făcînd grozav), iară svîntul o isţeali cu ruga sa. Vădzut-au şi preasvînta Dumnădzău-Născătoare cu svîntul Ioan Bogoslov avidomă îmvăţîndu-i taina svintei Troiţe într-acesta chip: Unul iaste Dumnădzău, tată cuvîntului viu, înţălepciunei statnice şi puterii şi şeruitoriului văcuitor, întregul a-ntregului părinte, Tată Fiiului celui sîngur născut şi unul Domnul sîngur din sîngur Dumnădzău ş-a lui Dumnădzău Fiiu, figură şi icoană dumnădzăirii, cuvînt lucrăreţ, înţălepciune a tuturora statului cuprinsătoare şi puteare a toată zidirea făcătoare, Fiiu adevărat adevăratului părinte, nevădzut a nevădzutului nestricat celui fără stricat nemuricios acelui fără moarte şi văcuit acelui văcuit. Şi unul Duhul svînt din Dumnădzău fiinţa avîndu-ş şi prin Fiiul ivit oamenilor, adecă icoană a Fiiului a-ntreg întreagă. Viaţă viilor { 131v} prilej, fîntînă svîntă, svinţenie de svinţie dătătoriul întru care să iveaşte Dumnădzău Tatăl, acela ce-i preste toate şi întru toţi, Troiţă întreagă cu slava şi văcuirea şi cu-mpărăţîia nedespărţîtă, nice streinată, că niceşi-i zidit ceva sau slugă în troiţă, nice adus ca cum mainte n-ar hi fost şi mai apoi supră-ntrat că niceşi au lipsit cîndva Fiiul de la Tatăl, nice de la Fiiul Duh, nice au crescut uniţa în duiţă, nice duiţa în Troiţă, ce nestrămutată şi nepremenită tot aceaeaşi Troiţă svîntă pururea. (...) { 132r} Şi deaca s-au hirotonit episcop de episcopul Amasiei Fedim, deaca-ş mearsă la scaun unde i s-au dat, spun c-au făcut minuni nepovestite şi preste samă de minunate că au pornit ca un munte de mare o piatră cu ruga de o au mutat într-altă parte. Şi trecînd pre lîngă o idolniţă, s-au abătut de-au întrat într-însă de-au izgonit pre toţi dracii ce să ţînea într-însă. Şi deaca s-au dus svîntul iară dracii nu mai cutedzară să mai între în idolniţă. Şi obîrşind socotitoriul idolilor Neocor ţînea mînie asupra svîntului, iar svîntul scrisă într-o hîrtie: "Eu, Grigorie, scriu la tine, Satane, întră-ţi în idolniţă". Şi o pusă în capiştea lui Neocor. Şi-ntrară dracii, iară Neocor, înspăimîndu-să de minune ca aceasta, în loc ce era închinători idolilor şi dracilor, îndată să feace închinători şi slujitoriu Domnului Hristos şi venind la marele Grigorie de să botedză. Şi pentru un iazer foarte mare de arunca valuri ca de mare şi era împărţîtori a doi fraţi ce să sfădiia pentr-acel iazer şi nu să tocmiia, sfîntul mearsă acolo într-o noapte şi cu ruga săcă iazărul de-l feace uscat de potoli şi vrajba fraţîlor amînduror ce să sfădiia pentr-acel { 132v} iazer. Oprit-au şi calea unui părău rugîndu-l lăcuitorii locului; şi-ş înfipsă svîntul toiagul în pămînt muiat de apa părăului şi ponorîtoriu şi pusă minune că ferindu-să părăul de toiag vîrtejeaşte apa şi dă îndărăpt, cum s-ar teame a să atinge de toiag. Şi toiagul fusease uscat neavînd nici o vlagă hirişe, s-au rădăcinat şi s-au făcut copaci vearde şi frundzos. Şi povestesc că şi pînă astădzi fuge apa pre departe ocolind copaciul de să strigă tutinderea pentru marele Grigorie putearea Domnului Hristos. Odănăoară un jidov să făcea că-i mort, iară svîntul feace rugă şi fu jidovul cu de-adevărat mort. Dănăoară iarăş în munte făcînd rugă le părea că-i copaci a neşte pizmaşi ce-l căuta. Pornit-au şi omor în cei necredincioşi. Şi deaca să pocăiră le-au potolit omorul botedzîndu-i, iară la sfîrşeniia svinţiii sale slobodzî glasuri de mulţămită lui Dumnădzău, mulţămind svinţiii sale că l-au spodobit de-au lăsat atîta mulţîme de credincioşi în oraş, cîtă aflasă de necredincioşi, cînd venisă, că era cei mai mulţi păgîni şi rămasără puţîntei necreştini, că mulţîmea s-au creştinat în dzîlele svinţiii sale. Într-aceastaş dzî - preacuviosul şi ispoveadnic Lazar Zograful. Lazar astădz, Doamne,-n şaruri nu te scrie, Ce te veade fără şar în faţă vie. Acesta din tinerea vîrstă s-au făcut călugăr şi-mvăţa meşterşugul zogrăfiei şi avea grijea milosteniii deosăbi de podvigul şi postul ce făcea. Pentr-aceaea dobîndi şi vredniciia preoţîiei. Şi dintr-aceasta porneală să luptă împrotiva tuturor ereselor. Ş-au răbdat atîtea scîrbe, nu numai de la ceia ce ţînea daturile erselor lui Evtih ş-a lui Nestorie şi Dioscor, ce şi de la nedumnădzăioşii iconoboreţi cîte nu să pot povesti. Trimisu-s-au la Rîmul cel bătrîn să nevoiască pentru ceale părinteşti şi apostoleşti daturi. Şi întorcîndu-să { 133r} cu mare cuviinţă, iarăş au mărs acolo cu acealeaşi trebi şi tîmplîndu-l la mijlocul de cale o boală s-au săvîrşit întru Hristos. Şi aducîndu-să cinstitul lui trup s-au astrucat în mănăstirea lui Evandru. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului Zahariia curelariul şi a lui Ioan. Poveaste de folos Un om oarecare luminat în lume, anume Ioan, lăsînd nebăgate samă toate valurile lumeşti petrecînd prosteaşte viaţa au tras la sine cu lucrul a bunătăţîlor parte preveghind la rugi şi trezindu-să pentru isprăvile sale înainte. Şi avînd cu alalte nepărăsît să înnopteadze în curţîle Domnului, şi într-o noapte mearsă la besearica lui Dumnădzău carea să chiamă (...) adecă svînta Sofiia în Ţarigrad. Şi aflînd uşile svintei Sofiei încuiate, fiind ostenit şedzu să odihnească într-un scaun aproape acolea, cetind întru sine rugă după cum era locul. Şi-ntre aceastea adecă veade o lucoare de lumină venind de-afară şi, oglindind bine, veade după lumină că veniia un om de-a firea urmînd aceii lucori; şi făcîndu-ş bucurie de vedearea aceii lucori, să trasă îndărăpt să cunoască obîrşiia aceluia ce veniia. Şi dîndu-să într-o parte acesta, sosî şi lumina la uşile încuiate, iară omul genunchind la prag feace rugă destulă cu mînule rădicate şi făcînd cu mîna svînta cruce pre uşi de să deşchisără şi întră înnontru cu lucoarea. Şi iarăşi cădzînd la pămînt unde-i deasupra zugrăvită svînta Preacistă şi iarăş sculîndu-să într-acelaş chip deşchisă şi acea uşe. Şi suind în argea cătră uşile ceale de argint, feace ş-acolo rugă destulă, precum să vedea celuia ce-l prăviia. Şi iarăş îl vădzu că deşchisă şi acealea uşi cu sămnul svintei cruci şi-ntră înnontru cu totul luminat şi strălucit întru nontrul cinsitei besearici. Şi rădicîndu-o mînule în mijlocul svintei besearici, milostivi pre Dumnădzău. Şi deaca ş-au obîrşit ruga, iarăşi întorcîndu-să ieşi de mearsă la pritvorul cel de-apoi a besearicii cei denainte şi să-ncuiară uşile svintei besearici de Dumnădzău. { 133v} Iară Ioan sta de vedea încătro va face acel minunat om svînt ieşind din svînta besearică. Şi purcedzînd să luă după dînsul pînă s-au abătut la pogorîşul cel scărit unde-i besearica svîntului măcenic Iulian. Şi stătu acolo la o căşcioară mică, strigă numele muierii sale pre nume Mariia cu glas încet şi linişor bătînd cătinel cu mîna în uşe. Şi deaca întră în casă, strălucoarea încă s-au dus de-acolo carea-i ţînu lumină pre cale de le lumină amîndurora la-ntunearec. Iară muiarea lui cu lumînare ieşindu-i nainte l-au băgat în casă. Iară el deacă întră în casă nu s-au rădzămat nice la o odihnă, ce-ndată şedzu la lucru, că era curelariu. Atunce pomenitul Ioan ce-i îmbla în urmă mearsă fără stideală de-i întră în casă şi cădzîndu-i la picioare le uda cu lacrămi, rugîndu-l să spuie cine iaste şi "carele ţi-i lucrul tău cel nalt cătră Dumnădzău cu care feceşi aceale minunate puteri ce-am vădzut eu?". Iară smeritul de-nţălepciune acela dzîsă: "Iartă pentru Dumnezeu, o, bătrînule, că eu sînt un om păcătos şi n-am asupră nice un lucru bun. Dară ce sînt eu un prostac sau de unde aş hi eu îmvăţat a da chip cuiva şi să-i canonisăsc? Că eu hiind lipsit de mă ţîiu cu un meşterşug sărăcesc şi ticăit în zădar că te prelesteşti, o, omule! Prelesteşti-te c-ai vădzut o nălucire, iară nu o arătare". Atunce bătrînul puind lacrămi preste lacrămi îl giură să-i spuie acea slavă a bunătăţîlor sale. "Că de n-ar hi fost voia lui Dumnădzău, - dzîcea - n-aş hi spodobitu-mă eu, un om de posleade a vedea taine ca aceastea. Atunce fiind pripit la strîmtoare de giurămînturi, omul să sculă şi feace metanie înnaintea lui Ioan şi-ncepu a spune dzîcînd: "Iartă, frate, eu altă ispravlenie pre pămînt n-am de bunătăţi fără numai că mă întinu în păcatele meale şi cinstesc mărsăieturile trupului. Ce pentru bunătatea lui Dumnădzău mai apoi odănăoară, puind în gîndul mieu frica gheeniei, m-am însurat de-am luatu-mi această creştină soră cum o vedzi. Pînă acmu n-am întinat curăţîia trupului, ce amîndoi petreacem în curăţîie { 134r} şi mistuind de cătră cunoscuţi dzîcem că-i stearpă şi pînă astădzi cu dorul plăzmuitoriului nostru ne ferim în curăţîie de cătră mestecăciune. Şi mi-i voia să-ţi obîrşesc pentru tăriia giurămîntului. Să ştii că avearea mea toată mai mult nu-i decît un trimision, atîţa mi-s banii şi-i bagu în piei, muncesc de le lucredz şi ce agonisesc fac 2 părţi şi partea cea mai bună dau pentru Dumnădzău, iară cu o parte mă hrănesc de-m ţîiu casa. Şi aşea în toate dzîle păzîndu-mă puiu giudeţ în gîndul mieu şi cuget de giudeţul lui Dumnădzău şi de tîmpinuşurile a vamăşilor duhurilor văzduhului". Şi obîrşind cuvîntul, să sărutară şi să despărţîră, făcîndu-şi mătanii. Şi să dusă Ioan la gazdă-şi, mulţămind lui Dumnădzău de slavă ce-au vădzut. Iară minunatul acela curelariu Zăhariia, fugind de vicleşugul slăvii omeneşti, părăsî acela loc şi să mută la loc neştiut. Într-aceastaş dzî - preacuviosul Loghin cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svîntul Ghenadie, patriarhul de Ţarigrad cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svîntul Maxim, patriarhul de Ţarigrad, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - preacuviosul Iustin cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 18, - pomenirea svîntului mare măcenic Platon. Acesta era din ţara Galatilor, de cetatea Anghira, frate svîntului măcenic Antioh şi pentru mărturiia de Domnul Hristos îl adusără naintea ighemonului Agripin, tinerel fiind de vîrstă, şi-l bătu cu 12 slujitori. De-aciia pre un pat de aramă înfierbîntat l-au întins şi deasupra bătut şi cu galii de her înfierbîntate ars în susîori şi în coaste. Şi beliră cureale de pre spinarea svinţiii sale, şi-l rasără cu frecături ascuţîte preste svînta carne şi pre coaste pînă îl stricară din { 134v} făptură de-l schimosîră. Aceastea rînduri de munci toate le răbdă vitejaşte şi-i tăiară mai apoi şi svîntul cap, dîndu-şi sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului Roman. Acesta era în dzîlele lui Maximian-împărat şi pentru dragoste ce avea spre Domnul Hristos trasă îndărăpt pre eparhul Asclipiad ce vra să între la idoli să să închine, dzîcîndu-i: "Nu sînt idolii dumnădzăi". Pentr-aceaea fu prins şi bătut preste svînta lui gură. Şi spîndzurat fu strujit cu brînci (frecături) ascuţîte preste obraz. Şi pofti svîntul de adusără un cucon să-l întreabe cărui Dumnădzău va dzîce că să cade a să-nchina. Şi deaca-l întrebă eparhul, cuconaşul dzîsă: "Dumnădzăului creştinesc să cade să ne-nchinăm". Şi-l bătură, cucon hiind şi maică-sa de faţă cîndu-l bătea. Şi pofti cuconul apă, iară maică-sa îi dzîsă fiind credincioasă şi dragă cătră Dumnădzău: "Nu bea, hiiul miu de-aceasta apă". Şi pruncul înfruntînd pre eparhul iarăşi îl mai bătu şi-i tăie capul. Iară lui Roman tăiară limba şi iarăşi curat grăi a minune, proslăvind pre Dumnădzău. Şi prindzînd veaste împăratul Maximian de preaslăvită minune ce s-au făcut de svîntul Roman că i-au crescut limba au îmvăţat de-l sugrumară în temniţă şi să mută dintr-această viaţă trecătoare luînd cu sine măcenicii. Într-aceastaş dzî svîntul prunc - cel întrebat de eparhul cărui Dumnădzău să cade a ne-nchina şi dzîsă pruncul: "Lui Hristos să cade a ne-nchina" - de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Roman, diaconul Palestinul. Acesta fiind de ruda sa din Palestina şi fiind diacon şi aforchist (zaclinaci era de giura neputinţa şi să isţealiia) la poporul Chesariei s-au nevoit în dzîlele lui Dioclitian la Antiohiia îndemnînd pre mulţi cătră nevoinţe carii era fricoşi de să temea de caznele muncilor şi era aflîndu-să slabi cătră mărturie. Pentr-aceaea îmbărbătînd pre alalţi mearsă şi el cu sine naintea giudeţului de mărturisi. Şi-ndată fu giudecat să-l bage-n foc. Ce cunoscîndu-l Dioclitian la { 135r} scosul de la foc, numai ce-au îmvăţat de-i tăiară limba, ce svîntul măcenic pierdzînd limba mai limpede grăiia şi mărturisiia cu-ndrăznire pre Domnul Hristos. Pentr- aceaea iarăş îl băgară în temniţă şi ş-au întins picioarele la cinci îm punturi. De-aciia îl sugrumară cu osălul de-l umorîră, dînd sufletul în mîna lui Hristos. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Zahei, diaconul besearicii de la Gadare, şi Alfeu. Pre svîntul Zahei adusără îm polate cu legături de fier în grumadz greale. Şi întrebîndu-l, îl băgară la greale şi cumplite cazne neomenite. Şi de-aciia legat în temniţă îl băgară în patru gaure de gros cu mînule şi cu picioarele răşchirat şi-ntins. Patru dzîle şi patru nopţi îl ţînură aşea întins şi le răbdă bărbăteaşte aceale întinsori greale. Apoi adusă şi pre Alfei la mijloc plin de Duhul svînt. Şi zmăcinîndu-l preste tot trupul cu bice şi ardzîndu-i coastele, l-au închis în temniţă pentru să paţă de-aseamenea cu de-mpreună nevoitoriul său. Şi-l întinsără şi pre dînsul în lemnul cel de muncă şi cînd fu demineaţă le tăiară capetele amîndurora, dîndu-şi sufletele în mîna lui Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 19, - svîntul proroc Avdiiu. Acesta să tîlcuiaşte şerb Domnului sau mărturisitoriu. Acesta era din Sihem de la cîmpul lui Taharam şi slujiia împăratului Ahav de Samariia cînd au mînat la slăvitul Iliia prorocul şi svîntul 2 de cindzăci mai-mare ce-l chema să să pogoare să vie la-mpăratul. Au pugorît de la Dumnădzău foc din ceriu de i-au arsu-i, iară acesta-i Avdiu, cel al treilea, trimis cu cindzăcea sa să-l cheame. Acesta-i dară cel al treile pendicondarh carele l-au lăsat Iliia nebetejit, carele deacă veni la prorocul Ilie { 135v} îngenunche şi să rugă să nu-l ardză. Şi rugă pre sîntul Iliia de mearsă la-mpăratul şi de-atunce părăsî pre împăratul şi slujiia lui Ilie, dîndu-i-să ucinic. Şi multe au prorocit. Muri şi să-ngropă la mormîntul tătîne-său. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Varlaam. Svîntul măcenic Varlaam era de la Antiohiia Siriei, bătrîn fiind. Şi pentru mărturiia Domnului Hristos fu adus naintea boiarinului şi ne-nduplecîndu-să a face jărtvă la idoli, fu bătut cu gîrbace de bou şi-i dezrădăcinară unghile. De-aciia îl băgară în bojniţă şi-i întinsără mîna cu sîla şi-i pusără pre palma goală jeratec viu şi tămîie, socotind boiarinul că n-a putea răbda durearea şi va lepăda focul gios şi i să va socoti în samă că l-au făcut de-au închinat idolilor tămîie de i-au cădit. Ce svîntul stătu nemişcat răbdînd şi ardzîndu-i palma. Şi nu băga în samă cum îi vrea fi fost palma de fier sau de-aramă pînă i s-au topit palma ş-au cădzut focul gios sîngur. Că aşea vru svîntul: mai bine să-i ardză palma decît să să laude păgînii. Şi aşea cu inemă vitează şi vîrtucioasă ş-au datu-şi sufletul în mîna lui Dumnădzău dintr-aceaea arsură. Pre acesta svînt dumnădzăieştii Zlatoust şi marele Vasilie cinstiră cu cuvînt de laudă. Acesta svînt să pomeneaşte şi în 16 aceştii luni. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Azi, ciudotvoreţul. Acesta era în dzîle împăratului Dioclitian de la Isavriia slujitori de oaste de cin. Şi lăsînd cinul cel de oaste, petrecu la pustie. Şi făcînd multe isţealenii şi minuni că fu vădit de neşte vînători şi adus la Dioclitian şi mărturisind credinţa Domnului Hristos, îl deade pre mîna boiarinului Achilin cu 100 şi 50 de slijitori carii au fost trimiş de l-au prins şi credzură şi ei întru Isus Hristos pentru minunile svîntului ce feace pre cale venind cu dînşii, că, lovindu-i seate, scoasă apă cu ruga din loc săc de-i adăpă. Deci eparhul luînd pre svîntul Azi veni la scaunu-şi şi-l munci cu multe cumplite munci { 136r} pentru să facă ş-altora groază. Şi-l spîndzură într-o roată şi frecîndu-l cu brînci de her şi-n cămin îmfocat băgîndu-l, să stînsă bobotaia focului şi rămasă sfîntul nebetejit. Şi de minune ce să feace credzu femeaia eparhului cu hiică-sa şi veniră cătră Domnul Hristos. Atunce eparhul îmvăţă de tăiară întîi capetele celor o sută şi cindzăci de vonici şi cu dînşii tăiară capul femeii lui şi fiicei ei. Apoi bătu cumplit pre svîntul şi îmvăţă de-i tăiară capul şi luară toţi cunună de-mpărăţîie veacinică de la Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî svinţii 150 de voinici de sabie să săvîrşiră. Stih: Voinici cindzăci şi o sută le dă Hristos leafă Că sufleteşti călcară pizmaş după ceafă. Într-aceastaş dzî femeaia şi fiica eparhului de sabie să săvîrşiră. Stih: Îndrăgit-au cu maica fiica pînă-n moarte Pre Hristos de-ş luară logodnic în soarte. Într-aceastaş dzî svinţii doispreace voinici de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Agapie. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Iliodor cel din Maghidonul Pamfiliei. Împărăţînd Avrilian în Rîm şi Aetie domnind cu ighemonie la Maghedonul, oraşul Pamfiliei, fericitul acesta Iliodor aflîndu-să într-acesta oraş şi mărturisind pre Domnul Hristos, fu clevetit cătră Domnul acela a Maghedonului. Şi astînd naintea lui, după alte măgulituri, după toate neputîndu-l îndupleca să jărtvască la idoli, l-au spîndzurat şi l-au ras cu rădzuşuri. Şi prindzîndu-l deagiuns pre svîntul usturimile muncilor, strigă de dzîsă: "Doamne, Isuse Hriste, agiută-mi!". Îndată să feace glas din ceriu dzîcîndu-i: "Nu te teame, că sînt cu tine". Acesta glas deaca-l audzîră ceia ce ţînea a mînă făcliile ceale de muncă şi osăbi de-aceasta vădzînd patru svinţi îngeri carii îi opriia de la lucrul muncilor, credzură întru Domnul Hristos. Şi înfruntînd pre ighemonul, fură aruncaţi în mare încununaţi { 136v} cu cununile biruinţei. Atunce îmvăţă de înfocară un bou de aramă şi băgară pre svîntul în bou cumu-ş era îmfocat de arunca scînteaie şi-ndată să stînsă şi să feace reace pentru ruga svîntului. Şi deaca audzî ighemonul că cîntă svîntul în pîntecele boului, să înspăimă de minune. Şi deaca să apropie şi pipăi boul şi-l vădzu că-i reace aşea de năprasnă dintr-atîta fierbinteală înfocată de cura scînteaie şi s-au premenit în răceală, dzîsă svîntului: "Necuvios cap, că şi asupra focului biruiră farmecile tale!". Iară svîntul dzîsă: "Farmecile meale sînt Domnul mieu Hristos, ce să-m dai vreame de trei dzîle să mai vădz ce voi face". Şi luînd voie svîntul, mearsă pre-a furiş în bojniţa idolilor şi făcînd rugă la Dumnădzău cădzură toţi idolii de să zdrobiră. Şi prindzînd veaste ighemonul, mînă de adusără naintea sa pre svîntul şi-mplîndu-să de mînie îmvăţă de-l spîndzurară şi-i bătură în cap găvoazde înfierbîntate. Şi străbătîndu-l cumplită dureare, strigă pre Dumnădzău într-agiutoriu. Atunce ighemonul, vădzînd că nu-l pot birui muncile, îmvăţă de-l legară şi-i pusără lanţuje greale pregiur şi-l dusără la-mpăratul. Şi deaca mînă de-l adusă naintea sa, să întrebară pentru jărtvele idolilor. Şi vădzîndu-l nepremenit, îmvăţă de-l băgară cu mînule şi cu picioarele în dibe de-l ţînură întins. De-aciia îmvăţă de-l băgară într-o tigaie mare, înfierbîntată şi stînd svîntul în mijlocul tigăii îmbiia şi pre alalţi să vie să între în tigaie. Şi întrară şi cu ruga svîntului fură nevătămaţi. Şi mulţi credzură întru Domnul nostru Isus Hristos strigînd: "Adevărat şi mare iaste Dumnădzăul creştinilor!". Şi deaca vădzu împăratul că credzură mulţi întru Dumnădzăul lui Iliodor, temîndu-să să nu i-l puie de-a mînă, îmvăţă de-l dusără iarăşi în Maghedon. Şi luîndu-l purceasără şi mergea svîntul cîntînd şi făcînd rugă. Şi deaca sosîră, iarăş astătu naintea ighemonului. Şi după multă întrebare îmvăţă de-i tăiară limba şi-l spîndzurară de-l bătură cu sabiile 2 ceasuri. De-aciia îl legară cu un frîu şi-l scoasără afară de oraş, iară svîntul feace cu mîna celora ce-l trăgea de stătură. Şi făcînd svîntul rugă, îi tăiară capul { 137r} şi aşea ş-au obîrşitu-şi alergătura, luînd cununa vieţii de la puitoriul alergăturii nevoinţelor, Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Antim şi Talelei, Hristofor şi Evfimiia şi cuconaşii lor, şi svîntul Panharie. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 20, - pomenirea preacuviosul părintele nostru Grigorie Decapolitul. Acesta era de la Isavriia Decapoleos, ficior lui Serghie şi Macariei, în vremile necredincioşilor iconoboreţi. Şi fiind de opt ai, îl deaderă la svînta carte. Şi deaca-mvăţă bine, să deade cu paza svintelor besearici. Şi sosînd la vîrstă să găta părinţii să-l însoare, iară el fugind pre-a furiş şi mai vîrtos pentru împresurarea iconoboreţilor, îmbla din loc în loc sărutînd svinţii măcenici şi privitindu-i şi culegînd de la dînşii folosul sufletesc. Şi dîndu-să la post şi la conteninţă şi aspră petreacere, s-au luptat cu multe supărări şi mai vîrtos cu dimoneşti pentru carea să şi arătă mare făcătoriu de minuni. Acesta au mărs la Asiia şi la Ţarigrad, dorind să să facă ispoveadnic. De-acolo au notat cătră Rîm. Şi cutrierînd tot Apusul şi minunînd pre mulţi cu ciudeasele şi cu şanţurile iarăşi s-au întors la Ţarigrad. De-aciia mearsă la părţîle Olimpului şi suind în munte şi adevăsîndu-să foarte şi dobîndind boală de îmflăciune, să cunoştea numai de pre grai cine-l ştiia. Şi iarăşi pogorînd de la munte, mearsă la Salonic şi de-acolo venind la Ţarigrad află pre Simeon ispoveadnicul şi purtătoriul de dumnădzăire închis pentru svintele icoane. Şi rugîndu-l mult şi mîngîindu-l şi iertîndu-să, s-au săvîrşit, gonind multe de mult fealiu de boale de la oameni. Acmu sînt în Ţara Muntenească svintele lui moştii la svînta mănăstire la Bistriţă. { 137v} Într-aceastaş dzî - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Proclu, patriarhul de Ţarigrad, ucinicul svîntului şi fericitului Ioan cu Rostul de Aur şi i-au fost şi scaunului preimitoriu. Într-aceastaş dzî - stradaniia svîntului măcenic Dasie de Rodostol. Acesta au fost în dzîlele lui Maximian în oraşul Rodostolului, aproape de Dunăre. Şi-ntr-acela oraş avea obiceai elinii de făcea praznic lui Saturnus, adecă lui Cron strigoiului, în toţi ai. Şi de mainte cu trei dzăci de dzîle de acel spurcat praznic alegea pre un voinic tînăr şi frumos şi-l grijiia de jărtvă, îmbrăcîndu-l în port împărătesc în haine scumpe. Şi făcîndu-i pre voaie de toate în toată pohta ca ceaea că preste 30 de dzîle era să-l giunghe de jărtvă în bojniţa lui Cron. Deci sosînd rîndul şi cădzînd sorţul asupra lui Dasie voinicului şi dvorbindu-l cetaşii lui şi îmbiindu-l în toate pohte să să dezmiiarde şi să-ş petreacă, iară el luîndu-ş gîndul cel bun au socotit ce-i mai de folos, dzîcînd că "de vreame că totuşi mi-i a muri, mai bine voiu muri creştin pentru Domnul Hristos". Deci mearsă naintea domnului cetăţîi şi mărturisi pre Domnul Hristos. Şi prindzînd veaste Dioclitian şi Maximian, l-adusără naintea sa, iară svîntul Dasie mărturisi creştinătatea. Şi-l munciră mult şi cumplit şi mai apoi îi tăiară capul, dîndu-să jărtvă svîntă lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Nirsa episcopul şi Iosif, ucinicul lui, şi altor cu dînşii sfîrşiţi în Persida. Aceştea svinţi dintru dînşii, Nirsa episcopul şi Iosif, ucinicul lui, iarăş într-aceaeaşi stepenă. Era Nirsa de 80 de ai, iară Iosif, ucinicu-său, de 89 de ai. Cu dînşii şi alţi episcopi şi preuţi şi mireani şi feate ficioare şi femei călugăriţe în multe fealiuri de munci ispitite şi puse la strînsoare; şi umorîţi toţi aceştea sînţi luară cunună de mărturie. { 138r} Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Evstatie, Tespesie şi Anatolie. Aceştea au fost în dzîlele lui Maximian de moşie den Galatiia, din oraş din Gangra. Fiind ficiori lui Filotei şi Evseviei, cărora tatăl era din ţara Galatiei, iară maică-sa din Nicomidiia, amîndoi elini de leage. Însă aceştea născîndu-să şi crescînd bine, Evstatie îmvăţa la carte, iară Tespesie şi Anatolie lucra meşterşugul tătînelui lor, că era făcătoare de haine. Deci Filotei, făcînd cale cu hiiul-său Anatolie de la Anatol cătră Nicomidiia şi tîmpinîndu-să pre cale cu bătrînul Luchian didascalul, să-nduplecară supt îmvăţătura lui şi ascultară de să botedzară amîndoi. Şi deaca mearsără la Nicomidiia, voroviră cu svîntul Antim episcop, cu Evstatie, cu Tespesie şi să botedzară şi ei. Şi s-au hirotonit tatăl lor Filotei preut, iară fiiu-său, Evstatie, - diacon; n-au zăbăvit mult şi să răpăosară părinţii lor. De-aciia fură clevetiţi la Maximian că-s creştini şi-i bătu cu toiage şi-i închisă în temniţă întru carea cu slujbă îngerească fură dezlegaţi din legături. Iară cînd fu demineaţa slobodzîră asupră-le multe fealiuri de gadine cumplite şi luptîndu-să cu dînsele rămasără nebetejiţ. Şi luîndu-i pre sama sa Antonie şi aducîndu-i la Nichea, i-au pusu-i la muncă: spîndzuratu-i-au, rasu-i-au cu unghi de fier de-au încruntat pămîntul de sîngele lor şi-i aruncă în temniţă. Şi iarăş de svinţi îngeri fură iuşuraţi de durori şi tămăduiţi de rane. Aceastea vădzînd acel şigubăţ şi mîncători de sînge, deade răspuns asupră-le de sabie. Şi ducîndu-i la locul cel de moarte, îndată îş deaderă sufletele cu pace lui Dumnădzău. Iară tăietorii temîndu-să de tiranul aşea cum era răpăosaţi le tăiară capetele de la trupuri. Într-aceastaş dzî - svîntul Teoctist Patrichie de pre pusoare evnuh ce-au fost la svînta Teodora, avgusta împărăteasa. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 21, - întrarea { 138v} preasvintei lui Dumnădzău Maice în besearică. Stih: Hrană ficioară-ţ cară Gavriil cerească Pînă cînd îţ va spune naşterea fetească. Această în besearică Maicii lui Dumnădzău întrare s-au făcut întru pravoslavnici sărbătoare minunată şi de toată lumea luînd începătură din poveaste ca aceasta, că pururea cinstita Ana petrecîndu-şi viaţa toată nefăcînd cuconi, ruga pre Dumnădzăul şi stăpînul firii cu post şi cu făgade cu întregul de curăţîie Ioachim să i să facă milă de sterpiia ei şi să-i dăruiască cucon, făgăduindu-să că de-i va dărui făt, fată, ce va fi cuconul, îndată să-l închine svinţiii sale. Pentr-aceaea deaca născură pre solitoarea spăseniii rodului omenesc, împăcătoarea lui Dumnădzău cu oamenii şi prilejiul a de iznoavă plăzmuirii lui Adam ş-a lui sculare şi-ndumnădzăiciune, pre preasvînta Dumnădzău-Născătoarea Mariia, pre făgăduinţă ce să giurasără o adusără la svînta besearică, pruncă de trei ai de după preaslăvită a ei naştere şi o deaderă pre mîna preuţîlor. Şi luîndu-o preuţîi, slăvind ei voii lui Dumnădzău ce era mai apoi svinţia sa să să nască dintru svinţiia ei pentru îndereptarea şi spăseniia a toată lumea, şi o băgară înnontrul oltariului de petrecu acolo 12 ai încheiaţi înnontru, acolo, unde numai dănăoară într-un an întra arhiereul. Iară svinţia sa şedzu cu aşedzare acolo totdeauna neschimbată de o hrăniia îngerul lui Dumnădzău cu hrană cerească de la Dumnădzău, lucru preaslăvit şi minunat şi pînă la vreamea blagoveşteaniilor, adecă veastea cea ună dumnădzăiască, veaste pre dinsul de fire, carea spunea că Dumnădzău ş-au iubit să să întrupeadze să să facă om, vrînd prin milă de om-dragostea sa să mîntuiască lumea cea pieritoare. Şi acolo petrecu svinţia sa şi vieţui spodobindu-să arătării lui Dumnădzău şi luînd hrana cea cerească slujindu-i îngerul întru slava lui Dumnădzău, căruia-i slava în veaci de veaci, amin. { 139r} Într-această lună, 22, - pomenirea svintei măceniţe Chilichiei şi Valerian şi Tivurtie. Aceştea să nevoiră în vreamea împărăţîiei lui Dioclitian. Deci svînta aceasta şi fericita ficioară Chilichiia era din Rîm, născută din părinţi de rudă mare şi vestită, însă de leage era elini. Iară ficioara să-nchina Despuitoriului nostru Isus Hristos, adevăratului Dumnădzău, din cuconiia ei, că era din fire isteaţă şi-nţeleaptă de pricepu vicleşugul idolilor. Pentr-aceaea îi era greaţă de dînşii ca de neşte lucruri lucruri spurcate şi fără treabă. Iară pre Domnul Hristos, făcătoriul a tot binele lumii, cu tot sufletul l-au îndrăgit şi-n toate dzîle postiia, adeasea făcînd metanii şi rugă la taină. Şi multe milostenii împărţîia şi alte bunătăţi ce făcea svinţia sa, osăbi ce purta cămeaşe de păr la piiale supuind pornealele trupului supt ascultarea sufletului. Iară părinţii ei, neştiind de a ei gînd dumnădzăiesc, o trimisără fără voia ei după un boiarin mare şi bogat, elin fiind, anume Valerian. Şi priimi ficioara să să facă nunta, gîndind că-l va întoarce cătră creştinătate, iară de măritat nice într-un chip n-avea în gîndul ei. Deci cînd fu la nuntă şi giuca nuntaşii şi să veseliia, iară ficioara întra în cămară adease de făcea rugă, cădzînd la pămînt cu lacrămi cătră Domnul Hristos să-i dăruiască puteare să-ş ţîie ficioriia nestricată şi să-ş întoarcă bărbatul la credinţa cea bună. Iară Domnul Dumnădzău ce va tot omul să să spăsască şi să vie la cunoştinţa direptăţîi, tocmi lucrul precum pofti ficioara. Că deaca-i culcară pre-amîndoi în cămara cea de nuntă şi vru să să-mpreune cu dînsă, dzîsă înţăleapta ficioară cătră mire: "Giură-mi-te că n-ii spune nimăruia ce-ţ voiu spune şi-ţ voi vădi o taină foarte minunată"; iară el, deaca i să giură că n-a spune nimărui, feace ficiora: "Să ştii că am un straşnic şi minunat înger a lui Dumnădzău de mă foarte paşte şi-m păzeaşte trupul să nu mă cumva strice bărbat. { 139v} Şi de te va vedea că vei să te atingi de mine cu poftă trupască, să va mîniia şi te va omorî îndată şi-ţ vei piiarde floarea tinereaţelor. Iară de te va vedea că ţî-s dragă din inemă curată ca o soră, te va-ndrăgi ca şi pre mine şi-ţ va vădi bunătatea sa". Aceastea deaca le aduzî tînărul, să minună şi-i dzîsă: "Deaca ţi-i voia să te credz, arată-mi-l pre acel ceresc străjear al tău, că de va fi cu adevărat înger voi face precum vei dzîce". Iară ea dzîsă: "De nu te vei întîi curăţî de spurcăciunea idolilor şi să te botedzi în numele svintei Troiţe, Tatăl şi Fiiul şi svîntul Duh, să credzi într-unul şi cu trei staturi Dumnădzău, nu te voi spodobi a vedea străluminaţîi lui îngeri". Şi-i dzîsă tînărul: "Dară cine va putea să mă curăţască?". Iară ficioara feace: "Să mergi denafara cetăţîi trei mile la cutare loc că vei afla neşte mişei cerşind, carii de multe ori i-am miluit. Şi să-i întrebi de la mine să-ţ spuie pre episcopul Urvan. Şi pasă la dînsul de-i spune taina noastră şi acela te va-mvăţa cum vei face şi atunce vei vedea şi pre svîntul înger". Deci să dusă Valerian şi află pre svîntul episcop de-i spusă de toate, iară episcopul în genunche la rugă cătră Dumnădzău şi dzîsă: "Mulţămăscu-ţi, Despuitoriule Isusu Hriste, sămănătoriul curăţîiei, c-ai luminat pre şerbul tău Valerian ce era ca un leu de ager şi sireap şi cu-mvăţătura mireasei tale, Chilichiei, să feace ca un mieluşel de blînd". Atuncea s-arătă naintea lor un bătrîn de-a firelea cu veşminte luminate, avînd a mînă carte cu scripturi de aur. Şi deaca-l vădzu Valerian, cădzu la pămînt ca mortul de frică. Iară bătrînul l-au rădicat şi i-au dzîs: "Ceteaşte ceastă carte şi să-m spui: crede-vei ce scrie într-însă cumu-s adevărate?". Şi era scris în carte (caută) aşea: "Unul iaste adevăratul Dumnădzău, una iaste credinţa creştinilor pravoslavnici şi unul svîntul şi adevăratul botedz". Aceastea deaca le ceti, tînărul să-nspăimă şi cu glasul mare aşea dzîsă: "Credz cu toată inema mea". Atunce de-aciia fu nevădzut bătrînul acela, iară tînărul cu bucurie priimi de la arhiereu svîntul botedz. Şi deaca mearsă acasă, află pre Chilichiia vorovind cu svîntul înger ce le adusease din rai 2 cununi de ruji de trandafir şi { 140r} crinuri cu dulce mireazmă şi frumoase. Şi dărui una lui Valerian şi alta Chilichiei dzîcîndu-le: "Aceastea să vî lă feriţi fără întinăciune sufletului şi trupului, minunatele aceastea cununi, că vî le-au trimis Despuitoriul Hristos din rai. Şi pentru sămn adevărat să vă-ncreadeţi că sînt cereşti iară nu peminteşti, nu li să va mai slăbi mirosul, nice s-or mai veştedzî, nice alţîi fără voi le vor vedea, fără numai carii petrec în curăţîie, credzînd întru Domnul Hristos ca şi voi cum aţ făcut. Iară tu, Valeriiane, ceare ce dar ţi-i voia, că-ţ va fi pre voie de vreame c-ai credzut sfatul soţului tău acelui de folos sufletesc. Iară el răspunsă: "Altă nu poftesc, nice-nsătedz ca pentru frate-mieu să creadză şi el întru Despuitoriul Hristos, pentru ca să fie şi el partnic acestuia dar". Şi-i dzîsă îngerul: "Aceaea şi Domnul Hristos pofteaşte şi va face pre pofta ta ca să veniţi amîndoi în rai". Şi-ndată sosî şi fratele lui Valerian, anume Tivurtie, şi-ntră în cămară, unde şedea Valerian în voroavă cu Chichiliia. Şi aulmînd miros minunat să miră şi-ntrebă: "Ce miros ca acesta, că nu-şi samănă cu pemintesc?". Iară Valerian răspunsă: "Eu am făcut, frate, pentru tine rugă la Dumnădzău şi de vei creade întru svinţia sa, ca şi noi, te vei spodobi şi vei vedea 2 cununi frumoase de flori ce ne-au adus astădzi din rai". Şi dzîsă Tivurtie: "Dară cum să vă fie aduse cununi daruri din rai? Cu ce putinţă?", iară Valerian feace: "Creade-mă, frate iubite, că pînă acmu eram întunecaţi şi nepricepuţi de ne-nchinam idolilor muţi şi nesîmţîţi, lucruri drăceşti şi spurcăciuni fără treabă, iară adevăratul Dumnădzău iaste în ceriuri sus, carele au făcut ceriul şi pămîntul şi toate le porneaşte şi le-nderepteadză". Tivurtie feace: "Unde-ai tu îmvăţat aceastea minunate şi ascunse taine?", iară el răspunsă: "Îngerul lui Dumnădzău mi le-au spus pentru curăţîia Chichiliei şi bunătatea ei. Tu încă te vei spodobi şi vei vedea de te vei botedza în numele Domnului Hristos ce s-au răstignit pentru greşiţii şi să urăşti idolii", iară Tivurtie feace: "Nu mă poci priceape de aceastea cuvinte". Şi-i dzîsă Chichiliia: "Mult mă mir că dumneata nu cunoşti că idolii sînt ca neşte trupure moarte, avînd toate mădulările { 140v} şi nemică nu lucreadză, nice pot să sîmţască". Şi alte multe îl îmvăţă pînă-l întoarsă la svînta credinţă şi mărturisi pre Domnul Hristos Dumnădzău adeverit, iară Chichiliia îl cuprinsă în braţe şi-l sărută dzîcînd: "Acmu te ştiu că-mi eşti cumnat adeverit, de vreame că credzuşi într-adevăratul Dumnădzău ş-ai lepădat idolii. Deci te du cu frate-tău la arhiepiscopul Urvan să te boteadze". Iară Tivurtie feace: "Eu am audzît pre eparhul c-au pus să cearce să afle pre acel Urvan carele spui dumneata ca să-l piardză cu amară moarte. Şi mă tem că de ne vor afla cu dînsul să nu ne închidză şi pre noi să ne omoară cu dînsul", iară ficioara îi dzîsă: "De n-ar mai hi altă viaţă după moarte, s-ar cădea să ne teamem viaţa aceasta ca o însîngurată, iară de vreame ce meargem la altă viaţă, să ne bucurăm totdeauna în veaci cu Domnul nostru Isus Hristos. Nu trebuie să ne teamem de moarte trecătoare", iară Tivurtie feace: "Dară eu n-am audzît că mai iaste undeva vro viaţă", iară ficioară îi dzîsă: "Această viaţă trecătoare iaste plină de voi reale şi de greutăţi şi năpăşti şi pre urmă vine moartea cea neapărată, carea duce pre sufletul cel nemuritori a direptului în bucurie nesfîrşită, iară a celui păcătos în muncă nestîmpărată". Iară Tivurtie feace: "Îmvis-au cîndva vrun mort s-aducă la ceşti vii veşti ca aceastea minunate?", iară Chichiliia feace: "Totputearnicul Dumnădzău şi Tvoreţul a tuturor au trimis pre Fiiu-său în lume de s-au întrupat din Duhul svînt şi fu om din preacurata Ficioara Mariia ş-au făcut minunate ciudease: au îmvis morţîi, au tămăduit fulgeraţîi şi tot fealiu de boale. Pre mare ca pre uscat au îmblat. Au luminat orbii ş-alte minunate au făcut cu a sa putearnică dumnădzăiască puteare" Şi alte multe i-au povestit svînta Ficioară pînă la nălţarea Domnului. Şi mai feace lui Tivurtie: "Aceastea de vei creade cu toată inema ta şi nu le vei băga samă ceaste trecătoare, vei dobîndi ceale veacinice să te bucuri în veacinica împărăţîie cu Domnul Hristos nepărăsît. Iară de-ţ va fi mai dragă lumea această trecătoare şi binele ei, mîine vei să mori şi vei mearge în muncă veacinică". Atunce Tivurtie cădzu la picioarele ei cu lacrămi şi dzîsă: { 141r} "Nu-m par graiurile tale omeneşti cuvinte, ce îngereşti cuvinte. Ce, ia-mblă, frate Valeriiane, de blăm la acel om svînt să mă boteadze mai de sîrg, să dobîndesc împărăţîia ceriului şi viaţa veacinică". Şi aşea mearsără la svîntul episcop şi-l botedză mulţămind lui Dumnădzău şi să spodobi de vădzu pre svîntul înger de multe ori după svîntul botedz. Într-aceaea vreame era în Rîm un eparh, anume Dalmachie, om sireap şi fără omenie, carele munciia pre creştini cu multe fealiuri de munci şi-i omorîia fără milă lepădîndu-i în uliţe. Şi nu lăsa pre nime să-i strîngă să-i îngroape pentru să dea groază în creştini, să nu cuteadze nime a mărturisi prea svîntul şi blagoslovitul numele lui Hristos, Domnului nostru Dumnădzău. Iară Valerian şi cu Chichiliia şi cu Tivurtie mergea noaptea pre-ascuns şi-i strîngea de-i îngropa şi da multă milostenie la creştinii carii şedea ascunşi de frica elinilor. Şi de multe ori făcînd ei aşea i-au zăritu-i oarecarii şi i-au pîrît la eparhul, carele trimisă de-i băgă la-nchisoare şi pusă pre un capiclariu, anume Maxim, să-i străjiuiască. Iară demineaţă îndată mearsă la dînşii Chichiliia şi mîngîindu-i le dzîsă: "Acmu, o, viteajii lui Hristos, au venit ceasul să vă arătăţ vitejiia. Deci să nu vă spăriiaţi, nice să vă teameţi de această moarte trecătoare, ce cu leage să staţi să vă luptaţi cu războinicul să-l biruiţi ca să luaţi din mîna lui Dumnădzău neveştedzîcioasă cunună cu puţînă vreame". Şi deaca-i mîngîie şi-i întări în războiul lui Dumnădzău destoinica ficioară, nu zăbăvi mult şi îmvăţă eparhul pre Maxim să-i ia pre-amîndoi fraţîi, pre Valerian şi Tivurtie, să-i ducă din afara cetăţîi la o capişte cu idoli şi, de n-or vrea să să-nchine, să le taie capetele. Deci Tivurtie şi Valerian batgiocuriră idolii dzîcînd: "Aceştea nu-s dumnădzăi, ce sînt draci, deci noi nu ne vom închina la lucruri de mînă, omeneşti, ce numai lui sîngur Isus Hristos, adevăratul Dumnădzău ce-au făcut ceriul şi pămîntul şi alalte toate". Pentr-aceaea i-au scos afară pre-amîndoi şi le-au tăiat capetele, iară sufletele lor le luară svinţii îngeri de-i petrecură cu cîntări cătră ceriuri. Şi vădzîndu-i Maxim şi alţi elini aşea cu slavă ducîndu-i credzură toţi aceia { 141v} cîţi să prilejiră şi să botedzară în numele svintei Troiţe. Şi deaca înnoptă, mearsă Chichiliia cu alalţi creştini cîţi putură şi cu cinste strînsără svintele lor trupuri de le astrucă. De-aciia trimisă eparhul Dalmatie să scrie avearea svinţilor măcenici, a lui Valerian ş-a lui Tivurtie, şi oblicind de svînta Chichiliia că-i creştină, o sfătui să să leapede de Domnul Hristos şi să să închine la idoli. Iară ea îi dzîsă fără frică şi cu minunată îndrăznire: "Eu niceodată nu m-oi închina la idoli, la dimoni". Atunce îmvăţă slugile de-i deaderă munci cumplite în multe fealiuri şi de-aciia o băgară la-nchisoare să o mai scoaţă la a doa întrebare. Iară fericita ficioriţă dzîcea cătră muncitori cînd o chinuia: "Eu, fraţîlor, mă bucur în dragostea Domnului mieu de-aceaste munci, numai ce-m pare rău pentru voi că vă supuneţ supt acei boiari vicleani şi nemilostivi, iară pre Tvoreţul şi Mîntuitoriul vostru cel dulce, bun şi milostiv îl mîniiaţi, carele poate să vă dea viaţă veacinică". Iară muncitorilor li să feace milă de dînsă de munci şi bătăi ce o chinuia şi-i dzîsără: "Nu iubi, cinstită ficioriţă, a muri aşea fără de cinste ca făcătorii cei de rău şi ca vătaşii cei de tîlhari de-ţi pierdzi viaţa cea dulce şi dorită", iară svînta le răspunsă: "O, fără de minte ce sînteţi! Credz aceasta nu-i moarte de scădeare, ce mai vîrtos iaste foarte o înţăleaptă schimbătură, că dau tină şi pămînt putred ce nu-i nice de un preţ şi voiu lua aur de multă cinste cu această trecătoare şi scurticea moarte, şi voi ocina viaţă nesfîrşită. Şi pentru aceaste puţînteale munci dobîndesc slavă veacinică". Aceastea şi alte multe dzîcînd, feace pre străjeari şi pre muncitori şi pre toţi cîţi era acolo de credzură întru Domnul Hristos, dzîcînd: "Noi încă sîntem creştini toţi pentru adevărate şi direapte a tale cuvinte". Şi aşea chemară noaptea pre svîntul episcop şi-i botedză pre toţi în casa aceaea unde străjuia pre svînta ficioară. Patru sute de suflete să bodezdară. Şi feaceră toată noaptea rugă cu bdenie, mulţămind lui Dumnădzău. Iară cînd fu demineaţa deaca ştiu de-aceastea Dalmatie eparhul, adusă pre svîntă naintea sa şi-i dzîsă: "În ce chip nu ştii tu că { 142r} eu am puteare în toată eparhiia mea să umor pre toţi cîţi voi afla creştini? Ce încă cutedzi de-mi întorci slugile şi nu bagi samă cărţîle împărăteşti, carile poruncesc să se leapede toţi de Hristos şi să să-nchine la idoli". Iară svînta măceniţă fără frică i-au răspuns: "Putearea voastră ş-a dumnădzăilor voştri iaste ca un folcel îmflat, plin de vînt, carele deaca-l vor împunge numai cu o-mpuntură de ac, el să face de nemică. Eparhul îi dzîsă: "Lasă minciunile, muiare fără ruşine, şi te-nchină dumnădzăilor sau acmuşi te voi umorî cu amară şi cumplită moarte, că tu ai smomit pre bărbatul tău şi pre Tivurtie, sămaţă ce eşti, şi le-ai agonisit moarte fără de vreame", iară svînta măceniţă feace: "Dă-mi cîte munci ţi-i voia, că pre cît mă vei munci mai cumplit, pre-atîta mai multă bucurie şi desfătare în faci". Şi dzîsă eparhul: "A ce-m grăieşti aşea dîrză, sămaţă ce eşti?" Ea feace: "Alta-i dîrjiia cea de păcat, şi alta-i mintea cea de vitejie, carea iaste bunătate, mai vîrtos, iară nu ticăiţîie, că cela ce nu să teame de moarte pentru dragostea lui Hristos, sîngurului Dumnădzău, acela nu să chiamă sămăţ, ce viteaz şi harnic". Atunce îmvăţă tiranul şi o băgară într-o căldare mare cu uncrop herbînd şi supt căldare foc mult ardea, păzîndu-l cu leamnele. Uncropul herbea aruncînd unde, iară svînta nice leac nu să ardea, ce ca într-o răcoare şi adăposteală trăiia în unde. Şi deaca vădzu eparhul o dzî şi o noapte ce nu o putu birui cu acea herbătoare, ce mai vîrtos sta cîntînd lui Dumnădzău bucurîndu-să, să gîndi că-i fărmăcătură minunea şi îmvăţă să o giunghe. Atunce să repedzî o slugă şi o lovi cu cuţîtul cu trei giungheturi şi o lăsară în căldare, anume de moartă. Şi aşea s-au răşchirat prăviriştea, iară cînd fu la noapte, mearsără creştinii să fure svintele ei moştii şi o aflară încă cu suflet, făcînd rugă. Şi le dzîsă svînta: "Eu m-am rugat lui Dumnădzău să nu moriu pînă n-oi face casa mea besearică să o închinu Despuitoriului mieu Hristos şi să strigu adevărul credinţii. Deci credincioşii strîngea svîntul ei sînge şi-l culegea { 142v} de pre giungheturi să le fie de isţealenie sufletească şi trupască. Iară svînta mai trăi trei dzîle strigînd şi mărturisind pre Domnul Hristos cătră toţi carii veniia de o vedea. Şi pre mulţi elini au întors. Şi chemă noaptea pre svîntul Urvan episcopul de i-au svinţitu-i casa besearică denaintea ei, carea iaste pînă astădzi în Rîm şi o ţîn la multă cinste toţ. Deci svînta îmvăţă destul pre credincioşi să nu-ş dea dereptatea, ce să-ş ţîie tare cu credinţă pînă la sînge de moarte, să nu bage samă de viaţă trecătoare pentru să ocineadze în ceri viaţa cea stătătoare şi bucurie ne-ncetată, şi aşea cu îmvăţătura pre mulţi întoarsă din elini şi-ntări creştinii şi lui Dumnădzău mulţămi cum să cade; deade în mînule svinţiii sale svîntul ei suflet cinstita ficioară şi svîntă măceniţă a lui Hristos Chichiliia. Şi cu cinste arhiereul cu clirosul astrucară în casa ei acel cinstit şi svînt trup măcenicesc de ficioară, carele multe minunate feace în slava lui Dumnădzău, căruia-i cinstea şi-nchinăciunea în veaci de veaci, amen. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor apostoli din cei şeaptedzăci: Filimon, Îrhip şi Apfias, ucinicii svîntului Pavel apostol. Aceştea era în vremile lui Neron-împărat ucinici svîntului apostol Pavel şi mărturisiră în Colase, oraşul Frighiei, aproape de Laodichiia, că făcînd elinii praznicul Artemidei în capiştea cea din Colasae, iară svinţii făcea slavoslovie în svînta besearică cu alalţi creştini, carii, înduplecîndu-să supt năvala împresurăturii idololatrilor, rămasără aceştea numai cu Apfiia credincioasă şi ea fiind avînd dor să mărturisască de Domnul Hristos. Deci îi prinsără şi-i dusără la Androclei, ighemonul Efesului, şi-i bătu şi nu-l ascultară să dea jărtvă idolilor şi idolului ce-l chema Minas. Deci i-au îngropatu-i pînă la brîu şi i-au împroşcat cu pietri. Şi mainte i-au pus proaşcă copiilor de i-au săgetat cu săgetuice copilăreşti. De-aciia i-au umorît cu pietrile. Într-aceastaş dzî - nevoinţa svinţilor măcenici Marco, Stefan şi alt Marco. { 143r} Aceştea era în vreamea împăratului Dioclitian şi Magnus ighemonul den oraşul Antiohiei de Pisidiia; prinşi şi mărturisind pre Domnul Hristos fără tăgadă, multe răbdară chinuri şi nu să deaderă în laturi de la mărturiia Domnului nostru Isus Hristos. Şi le tăiară svintele capete. Într-aceastaş dzî - chinuirea svîntului măcenic Procopie din Palestina. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Menignos Bilitoriul. Acesta era de la Coloniia Elispontului, de la oraşul Parion. Şi audzînd pre neşte slujitori strigînd la uliţă că "Nazoreiul Isus au venit noaptea de-au furat legaţîi noştri ce-i străjuiam", înfierbîntîndu-ş sufletul cu gînd mult spre mărturie că şi într-acel oraş a svîntului fiind închişi multe mărturii, adecă măcenici, prin temniţe şi mearsă îngerul lui Dumnădzău de i-au slobodzît din legături şi din temniţe şi neaflîndu-i temnicearii şi străjearii, să turburară păgînii, gonitorii. Atunce Menignos, tîmplîndu-să spălînd şi bilind cămeş, audzî strigîndu-l de sus glasul lui Dumnădzău pre nume şi învitîndu-l cătră nevoinţe, n-au mai pus zăbavă, ce îndată dusă cămeşile pre la stăpîni, că era bilitoriu. Şi mearsă de rumsă cărţîle împărăteşti ce era stîlpite cu porunci asupra creştinilor. Deci îl prinsără şi-l bătură fără milă. Şi aruncîndu-l la pămînt, îl stropşiră. Şi spîndzurîndu-l la lemn, îl zdîrîiară cu cu zgîreturi şi-i tăiară deagetele de la picioare. Şi silindu-l tiranii cătră idoli să jărtvască şi neputîndu-l îndupleca, îl giudecară pre moarte. Şi lovindu-l cu sabia sluga, răpăosă svîntul dîndu-ş sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Avva. Acesta era de rodul izmailiteanilor şi, părăsîndu-ş părinţii şi moşiia şi bogăţîia, luă urma unui călugăr, luînd cinul călugăresc şi petrecu cu dînsul puţîntei ai. De-aciia îl luă egumenul cu sine de-l { 143v} dusă să-mveaţe la marele Evsevie nevoiţaşul, carele, sfîrşindu-să, rămasă în locu-i, acesta petrecînd acolo 38 de ai, tot sporind nainte ca un novonacealnic cînd ar hi, tot mergea adăogînd nevoinţa. Şi nice dănăoară nu ş-au încălţat picioare. Şi mînca puţîntel şi numai de ceacea ce dau puţînea vîrtute şi nice apă nu să sătura de-agiuns. Şi fiind încins pre piiale cu brîu de her, de puţîne ori şedea, mai mult sta şi-ngenunchiat făcea ruga la Domnul Dumnădzău Isus Hristos. Şi socotiia nice de o treabă culcuşul. Pentr-aceaea nice dănăoară nu s-au vădzut culcat. Şi încă fiind căpetenie între alalţi fraţi şi tîmplîndu-i-să a fi şi igumen să pusă pre sine întîia cap de filosofie întru toţ ascultoi. Aşea vieţuind şi plin de dzîle fiind, s-au răpăosat întru Domnul. Într-aceastaş dzî svinţii Hristofor şi Evfimiia de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî svinţii Talelei şi Antim de sabie să săvîrşiră. Pracuviosul Calist în pace s-au săvîrşit. Svîntul Tadei la roată legat şi din deal slobodzît s-au săvîrşit Şi nevoinţa svinţilor măcenici Agapion, Sisinie (...) măcenicul şi Agapie. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 23, - pomenirea dintru svinţi părintele nostru, Amfilohie, episcopul de Iconiia. Acesta den tînără vrîstă păşind pururea nainte stepenele besericeşti, luminînd cu nevoinţa şi cu dumnădzăiasca înţălepciune cu giudeţul de-a valoma, fu pus episcop oraşului Iconielor în vremile împăraţîlor Valenţian şi Valent, trăind cu viaţa pînă la vremile marelui Teodosie-împărat şi fiilor lui, carele şi stătînd didascal pravoslavnicei credinţe şi puindu-să { 144r} tare împrotiva ariianilor ş-a ereaselor lui Arie, răbdă multe izgnanii şi scîrbe de la necredincioşi şi de la eretici. Stătut-au şi depreună nevoinţaş cu svinţii şi fericiţîi părinţi asupra hulii lui Evnomie ereticului, unul fiind şi svînt Amfilohie din cei 150 de părinţi ce s-au adunat la al doile săbor. Şi s-au foarte nevoit lui Machedonie duhoboreţului şi ucinicilor lui Arie. Şi deaca stătu împărat Teodosie Din săbornic mai pre-amănuntul am scris Acesta svînt şi lui Dumnădzău svinţit s-au născut din părinţi de rudă bună şi vestiţi, în oraşul Capadochilor; şi îmvăţă svînta carte cu marele Vasilie şi Grigorie, că ei încă era din Capadochiia. Şi străluminară atîta, în filosofie şi în viaţa cea îmbunătăţîmată ca svîntul acesta Amfilohie, precum să şi veade chiar în poslaniile ce-au trimis acesta svînt pentru neşte întrebări besericeşti la marele Vasilie carele i-au scris înapoi dezlegăturile întrebărilor carile pravoslavnicii le ţîn ca un îndereptariu pînă astădzi. Însă deaca crescu şi să feace vonic, Amfilohie, ca un isteţ ce era şi cu frica lui Dumnădzău, urît-au toate ceale lumeşti mai cinstind pre Domnul Hristos. Şi ca marele Avraam părăsî moşiia, părăsî rudeniia şi priiatinii şi avearea şi toate voile trupeşti. Şi mearsă în ţara licaonilor, află o peşteră în lature la pustietate, precum poftiia, şi să aşedză acolo zidind svinte besearici în numele preasvintei pururea ficioarei Mariei Dumnădzău-Născătoarei. Şi vieţuia prisne ca un înger ceresc cu posturi, cu osteneale, cu bdenii şi cu rugi nepărăsîte, şi cu lacrămi, şi cu de toată altă grea şi aspră petreacere şi nevoinţă. Nice leac n-avea în cugetul său de lucrurile peminteşti, ce cu totul îi era gîndul şi mintea suită la Dumnădzău. Şi deaca-l vădzură străluminînd într-atîtea dumnădzăieşti îndereptături, să aduna la dînsul oameni dimpregiur din megiiaşi şi i să da ucinici, lăsîndu-să de lume. Şi cînd fu de 40 de ai în nevoinţă, împlînd atîţa ai, atuncea să pristăvi arhiereul Iconiiului, anume Ioan. Iară a tuturor grijitoriul Dumnădzău trimisă îngerul { 144v} de dzîsă svîntului Amfilohie: "Să mergi la mitropoliia Iconiiului să fii păstoriu la oile meale ceale necuvîntăreaţe", iară svîntul audzî acel dumnădzăiesc graiu, ce ca un smerit n-avea îndemn să margă socotind pre sine neharnic a slujbă ca aceasta. Şi a doao noapte iarăşi audzî glasul aceluiaşi svînt înger şi iarăşi sta de să-ndoia să nu cumva fie vro înşelăciune. Pentr-aceaea veni şi a treia noapte şi-i dzîsă: "Nu te pune împrotivă poruncii lui Dumnădzău, Amfilohie, că darul svîntului duh te-au giudecat să fii episcop Iconiiului". Şi-i dzîsă svîntul: "De eşti îngerul lui Dumnădzău, stăi să facem rugă amîndoi". Îngerul priimi, iară svîntul să sculă din culcuş şi plecă capul la rugă dzîcînd aceastea: "(...)" şi alalte, adecă "Svînt, svînt, svînt Domnul Savaot, plinu-i ceriul şi pămîntul de slava Ta". Iară îngerul luă de mînă pre svîntul şi-l dusă în besearică şi uşile să deşchisără sîngure; atunce s-au străluminat besearica cu lumina ceriului şi mulţi svinţi îngeri cu veşminte albe era strînşi îm băsearică şi luară pre Amfilohie de-l dusără în oltariu şi-i deaderă o svîntă evanghelie ce adusără şi-i dzîsără: "Dumnădzău să fie cu tine", iară unul ce să vedea între alalţ îngeri mai căpetenie, dzîsă cătră alalţi îngeri: "Să facem rugă ca să vie la dînsul darul preasvîntului Duh". Deci deaca feaceră rugă, mai apoi îi dzîsără: "Pace ţie" şi să dusără svinţii îngeri, şi era pre la miadzănoapte. Şi rămasă în besearică svîntul minunîndu-să de preaslăvite lucruri. Şi-ngenunchind nu putea să grăiască de minune, ce numai cu gîndul să ruga lui Dumnădzău cugetînd de videnie la ce capăt s-a izbîndi să iasă. Şi cînd fu vreame de utrăne, mearsă clisiiarhul la chiliia svîntului să ia blagoslovenie să toace. Nu l-au aflat şi mearsă la arhimandritul de-i spusă şi l-au blagoslovit de-au tocat. Şi să strînsă săborul la rugă, iară svîntul ş-au venit la fire din spaima videniei şi străluminată fiindu-i inema de dumnădzăiască strălucoare, să sculă luminat la obraz cu strălumină nepovestită şi minunată. Şi nime din fraţi n-au cutedzat să-l întreabe, ce numai ce cădzură la picioarele lui cerşindu-ş blagoslovenie, cum le era obiceaiul. Şi după otpustul utrănei purceasă svîntul cătră chilie-ş şi-l { 145r} tîmpinară şeapte episcopi, carii vădzusă dumnădzăieşti videnii, poruncindu-le să margă la svîntul să-l hirotonească episcop Iconiiului. Şi deaca să apropiiară de svîntul, îl privitiră şi-l întrebară: "Tu eşti svinţitul lui Dumnădzău Amfilohie?", iară svîntul cu smerit grai răspunsă: "Eu-s, păcătosul şi nedestoinicul". Şi luîndu-l mearsără îm besearică să obîrşască aceaea ce le-au poruncit Duhul svînt. Iară deaca să-mbrăcară în veşmintele ceale de slujbă, pricepu svîntul ce vor să lucreadze. Pentr-aceaea le-au spus cu dragă dereptate videniia de noapte şi cum îngerii l-au hirotonit. Iară ei, deaca audzîră aceastea, să înspămîntară de minune a preaslăvit lucru şi cunoscură că adevărat fu voia lui Dumnădzău să să facă hirotoniia lui. Şi aducînd pre toţi episcopii şi cliricii eparhiei, spusără tuturor lucrul. Pentr-aceaea toţi într-o voie şi cu de-a valoma giudeţ îl suiră în scaun ca un destoinic. Deci deaca luă svînta besearică, o păştea cum place lui Dumnădzău, adăpîndu-o cu cuvinte izvorîtoare de Dumnădzău cu viaţă, cu viaţă izvorîtoare cuvinte şi cu pîine de cinstea lui Dumnădzău, hrănind cuvîntăreaţele oi a lui Dumnădzău. Apoi preste trei ai au poruncit marele Teodosie să să strîngă săbor la împărăţîtoriul oraş, căce că era într-aceaea vreame în besearică mare turburare de ereasa păgînului Arie şi Savelie şi Machedonie şi Evnomi, că svinţii pravoslavnici mărturisiia cu direptul pre Fiiul de-o-mpreună-fiinţă şi de-o-mpreună-slavă. Iară păgînii ereticii îl cugeta mai mic în slavă şi supt vreame. Ce cu dumnădzăiescul dar a preasvîntului Duh luară izbînda pravoslavnicii cu mijlocul lui Amfilohie, minunatului şi de Dumnădzău cugetătoriului. Şi ascultaţi, iubiţilor, să vă îndulciţi de bucurie sufletească. Îndată cum au trimis poruncă în toate părţîle bun credinciosul împărat să vie ce-i mai de treabă arhierei, căpăteniile de prin toate ţărîle, mitropoliţi, atunce şi svîntul Amfilohie s-au gătat bărbăteaşte de război să să lovască cu pizmaşii direptăţîi. Şi de vreame c-au venit carîta cea împărătească să-l rădice să-l ducă la Ţarigrad, luă cu sine şi pre arhidiaconul său, anume Teodul, şi-i deade ieşind de la { 145v} Iconiia într-o năframă de in cărbuni aprinşi şi-i dzîsă: "Să-mi ţîii bine ceastă năframă cu ce iaste într-însă, şi cînd voiu sosî la-mpăratul să mi-o dai". Şi aşea mearsă nemîncat în Ţarigrad şi l-au găzdăluit o femeaie văduvă iubitoare de Dumnădzău în bunătăţi. Şi era atuncea toate besearicile închise şi pecetluite. Aceastea deaca audzî sîntul, mearsă să să închine la dînsele. Şi cum mergea pre la svintele besearici să deşchidea înseşi uşile bisearicilor şi întra de să ruga la Dumnădzău ca să întărească pravoslavnica besearică şi să-i dea tărie de cuvinte să agiute direptăţîi. Şi precum să ruga, veni cătră dînsul îngerul lui Dumnădzău şi l-au întărit cătră acel război sufletesc. Deci svîntul, deacă îmblă de să închină, să-ntoarsă la casa aceii femei de mai sus, unde au descălecat de ş-au prins gazdă. Iară necredinciosul Evnomie şi cu agiutorii lui, deaca ştiură gazda svîntului şi cum uşile besearicilor eale sîngure i s-au deşchis, răhniră procleaţii. Şi deaca mearsără la svinţia sa, îi dzîsă Evnomie: "Tu eşti acel de nume vestit Amfilohie?", iară svîntul dzîsă: "Eu sînt, păcătosul", iară Evnomie feace: "Dară pentru ce ameţăşti besearica lui Dumnădzău?", iară svîntul feace: "Eu nu o ameţăsc, ce tu o ameţeşti şi o turburedzi şi casa tătîne-tău, lui Satana". Şi iarăşi Evnomi feace aşea: "De vreame a evangheliii cuvinte dzîc că Fiiul iaste mai pre urmă decît Părintele şi mai mic, dară voi a ce-l faceţi de-o-mpreună-vreame şi de-o-mpreună-fiinţă?". Bogoslovul dzîce: "(...) În început era cuvîntul". Pentr-aceaea, de vreame că era în început, vederat iaste că-i mai de-apoi decît ne-nceputul Părinte, derep ce că toată începătura iaste Dinsul, de vreame, aşijdere şi Fiiul iaste di-nsul de vreame. Deci iată c-au fost vreame cînd Fiiul nu era". Iară svîntul îi dzîsă: "Rău înţălegi ce însămneadză începătura. Pentr-aceaea ţ-ai împreunatu-ţi cuvîntul tău cu rea înşirătură, că de vreame ce era Dumnădzău cuvîntul şi cătră Dumnădzău era cuvîntul şi prin însul toate să feaceră. Una de cealea ce să feaceră iaste şi vreamea. Deci de vreame că prin Fiiul, precum dzîce şi apostolul, veacii au făcut, iată dară { 146r} că şi Fiiul din sus de toată vreamea iaste; dară cum să fie putinţă un lucru ce s-au făcut să fie mai denainte de cela ce l-au făcut? Iată-ţî-i dară că-i fără de vreame şi Fiiul după glasul Bogoslovului adevărat şi Părintelui de-o-mpreună-fire, iară voi tîlcuiţi graiurile svintei scripturi rău şi strîmb. Cu aceea micşiuredz pre cel de o fiinţă. Neînţăleptul e. Şi săvai acel cuvînt a cuvîntului nu-ţi aduci aminte unde dzîce: "Eu-s în Părintele şi Părintele întru Mine". Şi într-alte locuri multe ai putea vedea cum iaste Fiiul cu Părintele de-o-mpreună-fiinţă. Iară voi strîmbaţi grăitele svintei Evanghelii cum vi-i voia şi cădeţi în multe hulenii, becisnicilor". Aceastea şi altele multe (carile le-am lăsat pentru graba şi pentru căce că-i primejdă să tîlcuiască neştine ceale ce-s de rîndul lui Dumnădzău, nelesne cuprinse la priceapere pre limbă proastă) spuind înţăleptul Amfilohie, rămasă Evnomie mut, neavînd ce mai dzîce şi ce răspunde asupra direptăţîi acela fără de minte, numai ce dzîsă aşea: "Mîine naintea împăratului îţi voi face răspuns cum aceastea cîte-mi dzîsăşi sînt îmblături", iară svîntul dzîsă: "Mîine te va lovi răul să n-agiungi a veni la-ntrebare". Şi aşea au fost, că sosîndu-ş la gazdă Evnomie l-au lovitu-l grea lîngoare şi dzăcea de nu să mai întorcea. Iară svîntul feace toată noaptea rugă la Dumnădzău să-l înţălepţească şi să-l lumineadze să adevereadze şi să-ntărească pravoslaviia credinţei. Şi deaca să feace dzuă, chemă pre arhidiaconul său şi-i dzîsă: "Astădz, fiiule, stăm în cumpănă sau să îmviem sau să murim. Numai ce-ţ voi dzîce să faci şi Dumnădzău ne va agiuta, că iaste obiceai cînd întră la-mpăratul vrun episcop să strige diaconul (...), adecă "Dirept sculaţi toţi". Aceasta să o faci şi tu cînd vom mearge întrînd în polată". Şi-i dzîsă Teodul: "Mă tem, despuitoriule, să nu mă ucigă împăratul", iară svîntul feace: "Domnul au dzîs să nu ne teamem de ceia ce ucig numai trupul, iară sufletul nu-l pot vătăma. Numai s-ascultăm pre-acela ce poate să muncească trupul şi sufletul în gheenă". Şi-i dzîsă Teodul: "Să fie voia lui Dumnădzău". Deci deaca sosîră la curtea împăratului, s-au îmbrăcat în podoaba arhierească { 146v} şi dzîsă cătră diaconul: "Dă-mi (...), adecă ce ţ-am dat pre samă, ceaea ce-ţ dediu cînd ieşiiam de la mitropolie". Atunce Teodul scoasă năframa şi o desfeace şi află cărbunii aprinşi şi nu să stînsără atîtea dzîle, o minune ieşită din fire, că nice leac n-au dogorit, nice au betejit năframa!" Deci svîntul pusă tămîie scumpă în năframă pre cărbunii acei vii şi purceasă spre-mpăratul strigînd diaconul (...) ("Sculaţi dirept toţi"). Deci acei ce era pre-acolo toţ să-nspămîntară şi să sculară în picioare şi-mpăratul să mînie, neplăcîndu-i acesta lucru, ca un lucru fără tocmală. Iară capetele ereaselor aflînd prilej de treaba lor dzîsără cătră avtocratorul: "Dară n-am spus împărăţîii tale ce-i fluturatec şi fără minte?" Deci svîntul să apropie şi dzîsă: "Bucură-te, împărate!", iară fiiu-său, Arcadie, şedea de-a direapta şi nu i s-au închinat svîntul şi lui, nice l-au privitit cum să cădea, ce-i dzîsă aşea nebăgat samă: "Bucură-te şi tu, cuconule!". Acesta cuvînt deaca-l audzî, împăratul să feace altul dintr-altă de mînie şi dzîsă cătră svîntul cu mînie: "Cum feceşi tu fiiului mieu atîta necinste şi nebăgare în samă, cum ar hi de gios şi om prost. Dară au nu-i şi el împărat? Au nu poartă alurghidă şi cunună şi alalte ce sînt seamne împărăteşti? Acmuş îţ voiu tăia capul să-ţ iai certarea ce ţî să cade", iară svîntul răspunsă: "Dară de vreame ce tu, împărate, că astădzi eşti şi mîine te topeşti ca omul şi luaşi atîta bănat că ce nu ţ-am cinstit pre hiiul tău, luînd ocara pre tine şi nebăgarea sămii, dară cu cît mai mult să va mîniia nemuritoriul împărat şi-ş va lua bănat cînd necuraţîi pre Fiiul svinţiii sale, pre Cel sîngur născut şi de-o-mpreună-fiinţă îl ocărăsc şi-L defaimă?" Şi încă îi mai dzîsă împăratul biruindu-l mîniia: "A ce eşti bătrîn fără de ruşine şi ai ca cînii nestîdinţă?", iară svîntul feace: "Dirept şi cum să cade dzîsăşi, împărate, că de pre ai sînt bătrîn, fără stidinţă sînt pentru cei fără tocmală şi mă văd ca cîinele la lupi, la ceia carii fac pagubă în besearica lui Dumnădzău şi cîrduiesc oile. Şi n-oi părăsî lătrîndu-i şi muşcîndu-i { 147r} pînă îi voiu piiarde cu agiutoriul lui Dumnădzău". Această înţăleaptă şi bine meşterşugită răspundere deaca audzî, împăratul să-mblîndzî şi să potoli. Şi apropiindu-să dumnădzăiescul dar la inema lui, l-au străluminat ş-au priceput cuvintele svîntului şi, umilindu-se la inemă, s-au sculat din scaun ş-au cuprins cu braţele-ş pre svîntul cu dulce sărutîndu-l şi dzîcînd: "Înţăleaptă facere şi măiastră măiestrie meşterşuguişi de dumnădzăiescul sorţi, hirotonitule Amfilohie. Că de vreame ce eu, un om, pînă la o vreame fiind pentru ocara fiiului mieu m-am scăndălit, dară cum va suferi micşurarea sîngur născutului său Fiiu cerescul Împărat şi Dumnădzăul puterilor?" Aceastea deaca le dzîsă cu lacrămi, îndată îmvăţă să bată tare pre eretici, pre toţi, cu căpeteniia lor, cu Evnomie, şi să-i poarte pre uliţe călări pre cămile pre mijlocul tîrgului. De-aciia să fie scoş de pren scaune şi izgoniţ toţi ereticii aceia, iară pre svîntul Amfilohie l-au ţînut în casă multe dzîle, ascultîndu-i îmvăţătura cea dulce şi de multe ori ş-au cerşut iertăciune. Şi cerşindu-să să-ş ia dzua bună, de multe ori nu vrea să-l lase bunul şi credinciosul împărat. Iară svîntul îl rugă dzîcînd: "Păstoriul să cuvine să să găsasca lîngă turmă". Apoi de toate, deaca vădzu împăratul că doreaşte să-ş margă la scaun, îi dzîsă să-ş poftească vrun dar ce-i va lipsi, iară svîntul răspunsă: "Pofta mea ce-am vrut de la împărăţîia ta o ai plinit cu agiutoriul lui Dumnădzău. Deci alt pemintesc dar n-am a ceare la-mpărăţîia ta". Iară împăratul iarăş l-au îmbiat numai să-ş poftească dar. Pentr-aceaea, ca să nu-l mîhnească, i-au cerşut să facă doauă besearici în Iconiia: una pre numele svintei înţălepciunii lui Dumnădzău şi alta svîntului Ioan Botedzătoriul. Şi i s-au adeverit să le facă şi le-au făcut. Şi la purces i-au datu-i o cruce de aur ce era într-însă o bucată de lemnul svintei crucii Domnului nostru Isus Hristos pre carea au fost răstignit. Şi luîndu-ş privitişuri (iertăciune) unul de cătră alalt, s-au întors nemîncat preste toată călătoriia pînă ce-au mărs la chiliia sa ş-au pus în peşteră darul împăratului; şi feace bdenie toată noaptea şi la dzuă svînta liturghie. Şi aşea au întrat în în { 147v} Iconiia. Apoi au trimis împăratul ş-au făcut trei besearici: 2 ce-au poftit svîntul şi una pentru arhidiaconul Teodul. Şi deaca să gătară svintele bisearici, au trimis Amfilohie de-au chemat pre marele Vasilie să i le svinţască. Şi fiind marele Vasilie lînged, iară pentru dragostea priiatinului său au mărs. Şi deaca svinţi besearicile, să feace veselie sufletească şi de Duhul svînt umbrire. De-aciia trecură 2 ai şi adormi marele Vasilie şi mearsă svîntul Amfilohie de-l provodi şi-l astrucă cu cinste mare (marele Vasilie). Şi iarăş mearsă acasă la scaun de-ş păştea turma şi o-mvăţa. Şi după trei ai a răpăosării marelui Vasilie, răpăosă cătră Dumnădzău înţăleptul Amfilohie să-ş ia simbriia nevoinţii şi trudelor celor multe. Deci să mîhni tot oraşul, primejde mare socotind şi scădeare de lipsirea acestuia svînt ce să scăpară. Deci îl îngropară cu cinste, multe lacrămi vărsînd. Iară Dumnădzău ce proslăveaşte pre carii-l proslăvăvsc au proslăvit şi pre ogodnicul său cel credincios de feace şi după moarte minuni, lăsînd multe scrisori svintei besearici de pravoslavie ce-au scris. Într-aceastaş dzî - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Grigorie, episcopul Acragantinilor. Acesta svînt era în vremile împăratului Iustinian Rinotmit de la oraşul Acragantilor, din eparhiia Sicheliei, ficior lui Hariton şi Teodotiei, a oameni credincioşi şi odihniţi şi împodobiţi cu de toate bunătăţîle. Aceştea fiind daţi la credinţa lui Dumnădzău cu ruga dobîndiră la Dumnădzău acesta fiiu. Şi cînd fu de opt ai îl deaderă la carte; şi-mvăţă minunat de bine. Şi cînd fu de 18 ai, să feace cliric hirotonit de Potamion, episcopul aceluia scaun, şi să feace şi călugăr. Şi fiind isteţ la cetit, odănăoară dormind gios l-au strigatu-l de trei ori îngerul lui Dumnădzău, ca şi pre Samuil, şi-i dzîsă: "Audzîtu-s-au ruga ta şi păzeaşte de purceade". Şi aşea purceasă şi sosî la Cartaghene, acolo aflînd pre Marco monahul, purtătoriul de Duhul svînt şi de la Dumnădzău trimis, la dînsul petrecu la dînsul patru ai. Şi de-acolo { 148r} mearsă cu dînsul la Antiohiia şi să feace foarte minunat din dumnădzăiască arătare. Şi mearsă de-acolo să să închine la Ierusalim. Şi să feace diacon de svîntul Macarie, episcopul de Ierusalim; de-aciia mearsă în Ţarigrad şi s-au arătat la patriarhul Gheorghie, unde s-au strîns săborul asupra lui Serghie şi Poros cu carii pricindu-să svîntul Grigorie şi probrăzînd de-agiuns huleniia lor şi zăludzîia şi nepriceaperea şi-i mearsă veastea pînă la-mpăratul. Şi iarăşi veni la Rîm şi luă asupra sa grijea besearicii Acragandilor, luminînd minunat în svînta besearică. Şi feace multe minuni, împodobind darul arhieresc şi pentru care lucru rîhnind îi dea lui Savin şi Crischentie îi deaderă cu miile scîrbe. Şi încheind clevetele mincinoase asupra svîntului, îl pîrîia la papa de Rîm, carele, fiind amăgit de cuvintele lor l-au ţînut închis 2 ai şi giumătate pînă ce l-au scos cu poruncă împărătească de la-nchisoare să iasă la giudeţ de faţă cu pîrîşii ce era mai mulţi de 100. Şi cu mare slavă proslăvi Dumnădzău pre svîntul că rămasără pîrîşii mincinoş şi vrînd giudeţul să le facă pre deala lor, svîntul să ruga pentru dînşii să li să iarte vina, iară Dumnădzău pentru greutatea vicleşugului nu-i lăsa necertaţ, că aşea cum sta ei legaţi denaintea nărodului la giudeţ, să scorni vivor mare şi-ntunecă locul tot unde sta ei şi din pămînt ieşi fum negru de-i acoperi, cît să gîndiia toţ că s-au desfăcut pămîntul de i-au înghiţît, că nice leac nu să vedea în fum şi-ntr-acea funingine. Iară săborul tot şi tot nărodul striga (...). Şi preste puţînel să desfeace fumul şi să vădzură pîrîşii aceia toţi cu obrazele neagre, unora de giumătate, altora de tot, iară Savin şi cu Crischentin şi alţi mulţi ce avea mai multă vină nu numai ce negriră, ce şi gurile li să strîmbară şi să shimosîră graiurile atîta, cît să-nspăimară toţi de mare minune. Iară papa, deaca-i vădzu, le dzîsă: "Iată-vă-i acmu vă sămănaţi cu tată-vostru, cu dracul, ce v-au îmvăţat a face rău ca acesta. Ce, ia, că vă dzîc de-acmu nainte să fiţi robi în rod de rodul vostru în veaci la svînta episcopie". Şi sînt pînă astădzi pre rudă { 148v} robi la episcopie şi negri căznaţi şi osăbiţi de toţ, iară fata aceaea cu carea îl clevetiră de o măguliră fu certată de-ndrăcită de-agiuns şi de svîntul isţealită denaintea nărodului. Şi iarăş svîntul s-au întors la scaun cu mare cinste, făcînd minuni mai mare decît ceale dintîiu şi trăind, cum iubeaşte Dumnădzău, mulţi ai în multe bătrîneaţe, lăsă lumea şi mearsă cătră Domnul. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Sisinie măcenicul. Acesta era în dzîlele lui Dioclitian-împărat şi Alexandru ighemonul din satul Chizicului şi, clevetit la ighemonul Alexandru, fu legat la cai sireapi şi silit să alearge; şi bătut fără milă, şi oţăt iute i-au turnatu-i în nas, şi în temniţă îl ţînură închis şi răbdînd ş-alte multe chinuituri. Feace mare minuni, că năduşi şi înecă în mijlocul săborului cu coardele svintei sale îmvăţături pre Arie, adeverind pre Fiiul de-o-mpreună fiinţă Părintelui. Şi aşea bine şi cum place lui Dumnădzău vieţuind şi cu leage nevoinţa purtînd, cătră Domnul au mărs. Într-aceastaş dzî svîntul Ishirion, episcopul, cu pace s-au săvîrşit. Svîntul episcop Elen cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - poveastea unui Ioan foarte de poldză (folos). Era un om tînăr, anume Ioan, în dzîlele lui Costantin-împărat, cunoscut la-mpăratul pentru meşterşug ce avea. Acesta petrecea slobod în păcate, nepurtînd frica morţîi şi a muncilor iadului, iară Dumnădzău, fiindu-i milă de toţi, i-au arătatu-i videnie în vis ca-ntr-aiavea. Visă că dusă un meşterşug la-mpăratul şi voroviia amîndoi cu glume, apoi împăratul în şagă scoasă o sabie şi-i strînsă părul capului să-i taie grumadzîi fără nice o milă. El rîdea gîndind că-i şagă, iară-mpăratul îi fu cu tot de-adinsul. Şi apropiindu-i sabiia la grumadz, să spărie omul şi cerea agiutoriu să-i folosască. Şi aşea în groază şi-n nevoaie să deşteptă îngrozît şi tremurînd feace: "Mulţeamiţi, visule, că nu fuseşi cu adevărat" { 149r} şi-ş feace svînta cruce. Şi cînd fu el iarăşi petrecea nepocăit ca şi întîi şi preste puţînă vreame să războli şi poftiia pre Dumnădzău într-agiutoriu. Atunce iarăş, nu în vis, ce în buiguire, să vădzu la scaun de giudeţ şedzînd straşnic şi slăvit împărat în scaun, cu podoabe vlădiceşti şi-mpărăteşti îmbrăcat, avînd de-a stînga şi de-a direapta cu preuţeşti podoabe şedzînd în scaune, vedea de cătră direapta îngeri în chip de vonici tineri scopi; de-a stînga de sine vedea pre altul cu smerenie şi blîndeaţe, pre sine vădzîndu-să supt un prestol ca o masă. Şi din dos vedea o prăpaste întunecată şi groznică dîndu-i grije mare şi dureare cu voie rea. Şi-i părea că stă cutremurat naintea acelui straşnic şi cu mare nărod de slavă giudeţ. Şi-i dzîsă împăratul: "Oare ştii-mă cine sînt eu, o, tînărule?". El feace: "Cunosc, o, Despuitoriule, că Tu eşti cela ce te-ai întrupat pentru noi, Fiiul lui Dumnădzău şi Dumnădzău, precum spun svintele cărţi". Şi iarăş îi dzîsă împăratul: "De vreame dară că din scripturile svinte precum dzîci că mă cunoşti, vei cunoaşte şi pre ceştea ce şed cu mine. Dară în ce chip uitaş tu groaza ce te-au îngrozît în cela rînd Costantin împăratul? Cunoşti ce-ţ dzîc au ba?". El feace: "Cunosc, Despuitoriule, că încă nu mi-au ieşit rămăşiţele groazei aceiia din sufletul mieu". Şi-mpăratul feace: "Dară deaca porţi tu ş-acmu rămăşiţe din aceaea groază, a ce stai tot în răutăţît şi nu te pocăieşti, ce să ştii şi cu gustatul că şi acela rînd eu am fost, iară nu Costantin, de ţ-am datu-ţ acea frică de muncă". Şi deaca dzîsă aşea, feace sămn slujitorilor să-i dea cu suliţele sau să-l arunce într-acea prăpaste, ce era după dînsul. Iară el cu plînsori striga într-agiutoriu pre maica lui Hristos blagoslovita ficioară. Şi-ndată o vădzu pre svînta lui Dumnădzău Maică şi audzî răspuns: "Lăsaţî-l să să ducă pentru ruga Maică-Mea". Şi deaca s-au obîrşit videniia, s-au trezit omul tremurînd. Şi viindu-ş în fire, mearse de spusă unui părinte cu frica lui Dumnădzău. Iară părintele acela feace: "Dă slavă lui Dumnădzău că nămeriş la îmvăţătură ca aceasta şi te nevoiaşte, frate, cu pocăinţa să nu paţ şi tu ca Gheorghie, secretariul, { 149v} că ş-acela s-au vădzut trăgîndu-l să-l arunce într-o prăpaste; şi-i folosî un rugători de-l scoasă de la nevoaie ca să să pocăiască, să să-nderepteadze pînă la 20 de dzîle, apucîndu-să pre chizeşluitura rugătoriului aceluia". Şi deaca s-au trezit, s-au ţînut de cuvînt şi preste 20 de dzîle au murit ş-au mărs ca să-ş dea sama, precum s-au apucat. Aceastea deaca audzî omul din rostul călugărului, să umili în frica lui Dumnădzău şi i să ispovedui de toate păcatele în audzul tuturor. Şi să feace bun plăcînd lui Dumnădzău în bunătăţi. Şi aşea s-au pristăvit cătră răpaosul de veaci. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 24, - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Climent, episcopul de Rîm. Acesta fericit părinte era din Rîm de rudă împărătească, înţălept şi cărtulari, c-au îmvăţat toate îmvăţăturile elineşti de să feace minunat filosof. Pre tată-său îl chema Favstos, pre maică Matfidiia, precum sîngur de rîndul său scrie cătră Iacov, fratele lui Dumnădzău, într-acesta chip: "Să ştii, cinstitul mieu domn Iacove, că sînt născut, crescut din Rîm ş-am ţînut curăţîie şi deavestvănicie din tinereaţe, aducîndu-mi aminte că voiu să moriu, de care lucru foarte eram mîhnit, gîndind: oare să fie sufletul fără moarte şi oare iaste ş-altă lume ş-altă viaţă fără de-această trecătoare? Aceastea cugetînd eu şi altele de aceasta samă nepricepute, petreceam viaţă cu dor şi cu jeale nepovestită şi mă duceam adease la case de filosofi întrebînd să mă adeveresc. Deci unii dzîcea că-i sufletul nemuritoriu, alţîi dzîcea împrotivă şi alte minuni, cît nu mi să putea adeveri sufletul să ştiu cumu-i adevărul. Şi iarăş am întrebat altul mai îmvăţat să-m spuie oare sînt munci, şi tartar, { 150r} şi genune de foc să muncească pre cei răi, pentru să mă grijesc, cu bunătăţi vieţuind curat într-această viaţă trecătoare pentru să nu mă muncesc în veaci. Şi avînd dor ca acesta nepărăsît la inema mea, am audzît că la Iudea iaste un mare şi svînt proroc, mai mare iudeilor, carele strigă blagoveastvuind împărăţîia lui Dumnădzău. Eu, deaca audzîiu aceastea, m-am bucurat nedejdiuind că-m voi împlea voia ce doriiam. Şi pre cît trecea dzîlele, pre-atîta să-ntăriia veastea, pînă cînd au venit om de la Ierusalim la Rîm şi stătu în mijlocul tîrgoviştii de le dzîsă aşea: "Bărbaţi rîmleani, să ştiţi că Fiiul lui Dumnădzău iaste cu trupul în jidovime astădzi de giuruiaşte şi făgăduiaşte să dea viaţă veacinică celora ce vor ţînea porunca părintelui său să să poarte cu bunătăţi. Pentr-aceaea lepădaţi ceaste trecătoare să aflaţi ceale veacinice şi să cunoaşteţi în Troiţă pre unul Dumnădzău, într-a căruia lume lăcuiţi şi vă îndulciţi cu strîmbul. Pentr-aceaea vă pocăiţi toţi de păcatele voastre ca să nu fiţi osîndiţi în focul nestins, să vă bociţi mai apoi în deşert şi fără folos". Iară eu, deaca am audzît veşti bune ca aceastea şi dulci, m-am bucurat foarte şi sufletul mieu s-au veselit. Şi lăsînd toate valurile lumeşti, şi am întrat în curabie să mărg la Ierusalim să aflu a ce doriiam: să audz din rostul lui adevărul. Şi smintindu-ne vînturi împomcişe, ieşim la Alexandria. Şi acolo, întrebînd, îm spusără mulţi că-i adevărat de toate cîte minuni să povestesc de dînsul. Şi-m spusără că-i acii un ucinic a svinţiii sale, anume Varnava, de mărturiseaşte tocmealele dascalului, om de-a firea cinsteş. Atunceş eu merş şi-l aflaiu îmvăţînd la vedeare nărodul şi povestind a lui Isus minuni nu cu dăscălită voroavă, ce cu smerenie şi fără meşterşug spuind toată dereptatea, iară filosofii îl batgiocuriia, aruncîndu-i întrebări şi ciumilituri, iară el îmvăţa de Hristos şi nu le răspundea. Atunce eu, probrăzîndu-i, am apucat pre Varnava din mijlocul lor să nu-i facă vrun rău şi l-am dus la casa mea. Şi i-am cădzut la picioare rugîndu-l să-m spuie de-amănunt de Domnul Hristos. Şi el îm povesti de toată { 150v} dereptatea şi mă sfătui să mărg cu dînsul la Ierusalim, că-ntr-acea dzî vrea să purceadză în curabie la Ierusalim să fie acolo la Paşte, precum era voroviţi cu apostolii. Ce eu, avînd o slujbă cu grabă, n-am putut mearge cu dînsul, ce numai m-am făgăduit că voi vini preste puţîne dzîle să-l aflu. Şi aşea am făcut. Şi deaca merş la ţara Ierusalimului, l-am aflat unde era cu Petr, carii, deaca mă vădzură, să bucurară. Şi dîndu-mă în viaţă cu Petr, l-am întrebat se-mi dezleage nepriceaperea ce aveam de rîndul sufletului de-i muritoriu sau de-i fără moarte şi altă de cîte aveam în cugetul mieu. Iară el cu o îmvăţătură neîncurcată, adevărată şi cu totul înţăleaptă mi-au tămăduit toate întrebările şi cu scurtă voroavă dovedindu-mi Troiţa în dumnădzăire şi faptul lumii, şi întruparea Fiiului şi cuvîntului, îmvierea morţîlor cea de-apoi şi a păcătoşilor, şi a direpţilor aşedzămînt, îndemnîndu-mă să iau svîntul botedz, să mă dimpreunedzu Despuitoriului Hristos, pentru ca să îmviu depreună şi depreună cu Dînsul să mă proslăvăsc în veaci în împărăţîia cea din ceriu. Şi pentru să nu mă îndoiesc nemică de veacinica fericinţă, mi-au dzîs între alalte răspunsuri ş-acesta: "De nevoaie trebuie să fie sufletul fără de moarte, de vreame că Dumnădzău iaste din fire dirept şi cu totul bun, a căruia direptate să plineaşte cînd or îmvie oamenii să ia cineş direaptă plată ce i să cuvine după lucrul său: cela ce-i bun - dezmiedăciune şi bucurie veacinică, iară cel rău - amar şi muncă de vecie. Şi cine să leapădă de-aceastea şi nu creade, acela face că-i Dumnădzău fără dereptate, de vreame că lasă pre ceia ce sînt buni şi credincioşi de pat multe nevoi şi scîrbe, şi primejde în ceastă lume, şi să fîrşesc cu moarte rea. Iară necredincioşii şi cei fără de leage petrec în dezmierdăciune veselindu-să şi mor cu moarte bune. Deci cine să pune în price şi împrotivă la aceastea, ca Simon fărmăcătoriul, va ocina focul nestîns". Aceastea eu deac-am audzît, m-am adeverit că-m spunea cu direptate şi poftiiu svîntul botedz, iară el mi-au dzîs să postesc trei luni să mă curăţăsc de toată { 151r} imăciunea şi de-acii să mă spodobască svîntului botedz. Şi-ntr-aceaea ce aşteptam eu aceale trei luni postindu-mă, audzîiu că vrea să stea la-ntrebare Petr de faţă cu acela Simon vîlhovnicul. Ş-am întrebat pre un soţîie lui Petr, anume Achila, ce omu-i acel Simon. El îm spusă că întru sine de-a vidomă are pre Satana. Şi pentru să amăgească năroadele face nălucire şi minuni mincinoase de să miră prăvitorii. Să tăvăleaşte în foc şi nu să arde, să face vultur zburătoriu, face pietrile pîine şi să mănîncă; să face şearpe, capră şi aur. Şi într-alte fealiuri să premeneaşte. Deşchide uşi încuiate, topeaşte herul ca ceara, face vasele casii de îmblă sîngure şi slujesc stăpînilor şi alte ca aceastea farmeci face necuviosul. Aceastea spuindu-mi Achila, veni un Zahei anume şi dzîsă lui Petr: "Iacă, s-au strîns nărodul şi Simon şeade în scaun ca un hărîţ gata de război. Şi aşteaptă toţi să vă audză la întrebare". Atunce Petr dzîsă să mă dau în laturi (căce eram nebotedzat) să facă rugă de-a valoma să-i agiute Dumnădzău să poată întoarce pre acei nebuni. Şi mearsă de să întrebă cu Simon multe ceasuri, care, deaca fu îmvincit de svîntul Petr, fugi la Tirul de ruşine. Şi făcîndu-şi ş-acolo farmecile, oblici Petr şi trimisă pre Achila şi pre mine să meargem în Tir să cercăm de Simon ce face, să-i scriem răspuns. Şi deaca mearsăm, prinsăm gazdă la casa Vernicăi, hananiicei, featei Iustei, precum ne-au dzîs Petr, carea ne-au găzdăluit cu cinste şi cu libov, spuind şi de Simon că-şi făcea şi acolo farmecile, cum îi era obicina, atîta cît îl cugeta în loc de Dumnădzău nebunii. Şi aşea scrisem ştire la Petr, carele îndată veni, iară Simon deacă ştiu de venirea lui, fugi aiurea, neputînd sta cu Petr. Deci masăm cîteva dzîle acolea şi feace Petr minuni multe pentru să izbăvască pre oameni de la înşelăciunea lui Simon. Şi aşea cu agiutoriul lui Dumnădzău să-ntoarsără la cunoştinţa lui Dumnădzău cei mai mulţi. Atunce Petr pusă episcopi în Tripol. Şi ieşim de-acolo să meargem la Antiohiia Siriei. Şi mînă înnainte Petr pre Achila şi Nichiti să nu fim { 151v} mulţ în cale să-ş bănuiască elinii vădzîndu-ne. Iară mie îm păru bine că m-au oprit şi i-am mulţămitu-i, făgăduind că-i voi fi la toate treabele gata. Şi-m dzîsă: "Mulţămăscu-ţi de gîndul cel bun, ce să ştii că eu mîncări, fealiuri cum trebuie, numai pîine şi masline şi aorea veardze, că niceşi mi-am făcut, precum şi vedzi, al doile veşmînt, că gîndul mieu tot iaste la binele ceriului, carile pururea socotindu-le am lăsat toate a lumii trecătoare şi nebăgate în samă şi-ncă mai vîrtos că sînt din oameni proşti ş-am crescut ca neşte săraci cu frate-mieu, Andrei, neavînd multă aveare şi deprinşi fiind cu sărăciia, răbdăm greutatea şi lipsa că li-i şi altă toată patima trupască". Aceastea deaca dzîsă, mă-ntrebă de părinţii miei cine sînt şi cum i-au chemat şi să-i povestesc pre-amănunt rudeniia mea; şi pentru să nu-i spui minciuni i-am răspuns cu direptate. Tată-mieu l-au chemat Favstos, din boiarii cei mare a Rîmului, căruia i-au dat Chesariul femeaie pre o vară-ş premare, cu carea face 2 feţi de geameni şi le-au pus nume Favstin şi Favstian, precum măică-mea Matfidiia mi-au spus. Iară eu nice leac nu i-am cunoscut. Şi mai apoi, deaca m-au născut şi pre mine, vădzu maică-mea un vis, precum în spunea tătă-mieu, că de nu să va duce cu 2 a ei cuconi cei geameni la alt oraş să să mute, vom muri cu toţîi. Deci iubitoriul de cuconii tatăl băgă într-o curabie cuconii amîndoi şi pre maică, şi slujnice, cu aveare multă şi alte de ce trebuie şi i-au trimis la Atine pentru să-mveaţe cuconii carte. Şi numai pre mine m-au oprit pentru puţîntea mîngîiare. Şi cînd fu la anul alalt, au mînat oameni cu bani la Atine, carii nu s-au mai întors să aducă răspuns, deci iarăş au trimis şi al treile an pre alţîi, carii al patru an să-ntoarsără de spusără că nice pre mama n-au aflat, nice pre cuconi. Deci tată-mieu ş-au făcut voia rea foarte şi lăsînd casa pre sama ispravnicilor s-au dus cu curabiia pre mare, cercînd în toate părţîle pre cuconi şi pre maică. Şi de-atunce nu s-au mai întors, nice vro scrisoare mi-au mai venit şi cum socotesc a { 152r} fi murit din voia rea sau s-a hi necat în mare, că sînt 20 de ai de cînd n-am audzît nemică de dînsul. Aceastea deaca audzî, Petr lăcrămă ca un milos, dzîcînd cătră alalţîi ce era în curabie aşea: "Cînd pat credincioşii scîrbe şi nevoi, ei le rabdă ştiind că cu mijlocul scîrbelor dobîndesc iertare de greşeale şi să spodobăsc pentru nevoile aceaste trecătoare binelui veacinic. Iară ticăloşii elini rabdă şi aicea nevoi şi după moarte iarăşi să duc în muncă pentru păgînăţîia lor în veaci nesfîrşiţi. Aşea vorovind Petr, vădzum mai nainte un ostrov ce-l chema Aradon, la carele rugară unii pre Petr să meargem pentru ceva îndulcire. Şi priimi. Şi aceasta era îndereptarea lui Dumnădzău ca să aflăm pre maică-mea, că îndată cum ieşim în ostrov, mearsăm cine unde i-au fost drag, iară Petr de Dumnădzău îndereptat şi îmblînd cîtva drum l-au tîmpinat o femeaie săracă şi i-au cerşut milostenie. Iară Petr îi dzîsă: "Pentru ce tu, nevastă, nu lucredzi cu mînule să-ţ scoţ pita cu osteneala ta, ce ceri de la alţîi să te hrăneşti?", iară ea răspunsă: "Că, dumneata, numai ce-i chipul de mînule meale, că sînt săci amîndoauă şi fără de facere. Şi nu poci face nice leac lucru cu dînsele". Aceastea dzîcea femeaia plîngînd şi destul suspinînd, iară milostivul Petr i să feace de dînsă milă şi dureare. Şi o rugă să-i spuie nevoia şi primejdea ei, doară i-ar putea folosî, iară ea îi dzîsă: "Eu am fost din boiarii Rîmului cei mai de frunte, măritată şi cu trei cuconi, iară fratele bărbatului mieu mi-au răhnit frîmseaţelor şi mi-au făcut multă supărare să-m dau cinstea. Iară eu, poftind curăţîia, că-i de cinste, m-am sfătuit să fug de la moşiia mea să nu oblicească bărbatul mieu poveastea şi să vor omorî fraţîi în de eişi şi va fi despre mine vina. Şi aşea am dzîs cătră bărbatul mieu minciuni c-am vădzut în vis să mă duc de-acii cu cuconii miei să nu murim cu toţîi. Şi el ne-au trimis la Atine ca să-mveaţe şi cuconii carte. Deci cumuş înotam pre mare noaptea într-aceaste părţi, să feace turbureală în mare şi s-au frînt curabiia şi s-au necat toţi, numai eu am rămas, o becisnică; m-am apucat pre o scîndură { 152v} ş-am scăpat; m-au lepădat marea la margine cu puţîn suflet şi tremurînd. Şi deaca s-au făcut dzuă, am căutat în toate părţi să-mi vădz cuconii şi nu i-am vădzut. Şi veniră oamenii locului, aflîndu-mă goală, mă-mbrăcară. Şi mîngîindu-mă, mă adusără într-acest sat şi m-au luat o femeaie săracă la casa sa şi totdeauna mă mîngîia, dzîcînd că bărbatul ei au fost curăbiiari şi s-au înecat în mare. Iară eu de multă voia rea şi de obidă adeasea îm muşca mînule şi dintr-aceaea doară mi-au săcat mînule şi s-au veştedzît. Aşijdere ş-acea săracă de femeaie dzace în grea boală ce s-au războlit de nu să poate mişca. Şi altă hrană n-avem fără numai puţînea milostenie ce-m dau oamenii şi trăim cu multă lipsă îmbe". Aceastea deaca le audzî Petr, o pricepu că aceaea-i maică-mea şi o-ntrebă cum o chiamă pre dînsă şi pre cuconii ei. Şi deaca spusă numile, s-au încrezut cu de-adins. Şi-i dzîsă: "Dă slavă lui Dumnădzău, o, nevastă, că astădzi îţ vei vedea cuconul tău cel mic. Şi blăm pînă la curabie să ţî-l vedzi. Numai să te fereşti, să nu faci ceva boaceturi pînă ne vom duce de la ostrov". Aceastea deaca dzîsă, o luă de mînă şi o dusă în curabie, iară eu, prăvind pre Petr cum trage de mînă femeaie, am rîs, neştiind poveastea, ş-am ieşit afară din curabie să o aduc eu ca să fac cinste lui Petr. Şi o am luat de mînă, iară Petr îi spusă că sînt eu, Climent, şi ea mă cuprinsă în braţe şi mă săruta plîngînd. Iară eu, necunoscînd cine-i, o-mpingeam scîrbindu-mă. Atunce-m dzîsă Petr: "Lasă să te privitească maică-ta şi să te cuprindză". Aceastea deaca audzîiu eu, am lăcrămat ş-am cădzut la dînsă de o sărutam şi tot cine era acolo să minuna de mine, cum eram de oameni mare şi de-a hirea şi maică-mea aşea de săracă şi pustie. Şi vrînd noi să purceadem, dzîsă Petr maică-mea să între în curabie, iară ea feace: "Rogu-mă, Doamne, să mă laş să mărg să-m iau iertăciune de la soţîia mea, carea m-au priimit pentru Dumnădzău şi m-au hrănit precum îi era putearea, săraca, cînd era sănătoasă şi acmu dzace ca o fulgerată. Şi s-au mirat Petr de mintea cea bună a maică-mea şi mînă de adusără în năsilie { 153r} pre acea bolnavă şi-i dzîsă într-audzul tuturor: "De sînt mărturisitoriu dereptăţîi eu, scoală-te sănătoasă pentru să să-ncreadză toţi carii stau aicea că unul iaste Dumnădzău care au făcut lumea". Şi deaca dzîsă aceastea, să sculă din pat femeaia sănătoasă, o minunea ta, Doamne, şi închinîndu-să vraciului, mulţămi cum să cade făcătoriului binelui. Deci maică-mea deaca vădzu preaslăvit priimitoarea sa ce s-au tămăduit, s-au mirat cu toţi horbitorii şi să ruga să o tămăduiască şi pre dînsă dascalul. Deci Petr puind mîna pre dînsă îndată o tămădui. Atunce închinîndu-ne de cătră femeaia aceaea ce s-au isţealit, am scos de i-am dat o mie de drahme pentru mila şi socotinţa ce-au socotit pre maică-mea ş-am datu-o pre socotinţa mai-marelui acelui ostrov ca să-i poarte de grije pentru libovul mieu. De-acii am împărţît ş-altor săraci destulă milostenie ş-am purces cu maică-mea, deaca am botedzat priiatina ei şi pre alţi cîţva, cîţ credzură îmvăţăturii dascalului ce-au propovăduit. Şi mearsem îmblînd din loc în loc pînă ce sosîm în Laodichiia. Şi acolo ne-au ieşit înainte Nichit şi Achila şi ne sărutară şi cum să cade ne ospătară, iară Petr, vădzînd atîta de mare oraş cu oameni mulţi, pusă gînd să poposîm acolo multe dzîle să mărturisim cuvîntul credinţei. Atunce Nichit şi Ahila ne-ntrebară pentru maică-mea cine-i şi de unde s-au luat cu noi. Iară Petr le spusă toată poveastea pre-amănuntul din capăt pînă-n capăt. Ei deaca audzîră stătură mult ceas ieşiţ din gînd, ciudindu-să. De-aciia cu lacrămi strigară dzîcînd: "Noi sîntem Favstin şi Favstiinian, fraţîi lui Climent". Şi aşea povestiră de-amănunt cătră maică noastră toată patima cu necatul curabiii dzîcînd că "deaca s-au frînt curabiia nemeriră neşte prădaşi cu un vas şi ne luară şi ne dusără în Chesariia lui Straton. Şi acolo ne schimbară numile şi ne vîndură. Şi ne-au cumpărat o giupîneasă, anume Iusta, destoinică, şi foarte ne-au îndrăgit ca neşte cuconi ai săi prisne. Şi ne-au îmvăţat toate-mvăţăturile dăscăliei elineşti. Şi deaca crescum, ne-au dat de-am îmvăţat şi { 153v} filosofiile creştineşti pentru să îmvăţăm păgînii, să-i întoarcem cătră creştinătate, carea noi o am îndrăgit c-am cunoscut înşelăciunea idolilor şi deşertăciunea păgîniei. De-aciia ne-mprietenim cu un Simon oarecare fărmăcătoriu, carele vrea să ne prelestească după mintea lui cea spurcată, ce cu agiutoriul lui Dumnădzău s-au prilejit un ucinic a Domnului Hristos, anume Zahei, şi i-au dojenit să nu ne înşeale Simon. Şi ne-au adus la apostolul lui Dumnădzău, Petr, carele ne-au îmvăţat şi ne-au botedzat. Şi aşea ne rugăm lui Dumnădzău să te spodobeşti şi tu, iubită maica noastră, svîntului botedz. Aceastea deaca spusără ei, i-au cuprinsu-i cu braţele maică-noastră cu multe lacrămi şi cu bucurie. Şi atunce pofti să să boteadze. Iară Petr o-mvăţă să postească neşcîte dzîle să să limpedzască întîi. Iară noi l-am rugat să o boteadze de vreame că din ceasul ce-au întrat în curabie n-au mîncat nemică, care lucru au mărturisit şi maică-mea cătră Petr. Şi l-am rugatu-l cu toţîi să o boteadze ca să mîncăm pîine depreună, să ne-mpreună-bucurăm cu sufletul, că cu om nebotedzat nu mîncam la o masă nice dănăoară. Iară Peter pentru să nu greşască lui Dumnădzău, ca un svînt ce era, şi-ncă şi pentru să facă şi noauă pre voaie să ne mîngîiem, îmvăţă să postim o dzî toată dzua aceaea depreună cu toţîi şi cu dînsa şi să o boteadze a doa dzî. Şi aşea feace. De-aciia luă pîine Peter de blagoslovi şi svinţi şi tăie de deade întîi maică-mea, de-aciia şi noauă. Şi mîncînd în slava lui Dumnădzău împreună ne-am bucurat, apoi după aceastea veni un moşneag şi dzîsă cătră Petr: "Nu te prelesti, o, omule, a te ruga, că nice iaste Dumnădzău, nice promişlenie, adecă de mainte puteare de gînd, ce numai nărocul fiecăruia om. Şi cîte iaste să paţă, ori bune, ori reale, tot le pate, săvai roage-să, nu să roage, precum şi cu lucrul am gustat de-am cunoscut. Că eu eram bogat foarte şi de rudă mare. Şi am dăruit multă milostenie la săraci ca să-m fie dumnădzăii într-agiutoriu, să nu mi să tîmple scîrbe, ce nu pututră nemică să-m folosască dumnădzăii ca neşte neputearnic, { 154r} nice mă putură feri fără patimă". Aceastea şi alte multe dzîcea moşneagul, iară Petr i să pusă-mprotivă cu răspuns adeverit că iaste unul Dumnădzău, sîngur şi nemuritoriu, cu a căruia purtare de mainte-gînd (promişlenie) şi lăsare toate să tîmplă cu dirept giudeţ. De-aciia l-au întrebat să spuie de unde-i şi cine-i şi ce tîmplare au petrecut. El răspunsă: "Eu eram astrolog la Rîm, avînd femeaie o vară premare a lui Chesariu, căriia i-au fost scrisă în năroc să fie curvă. Deci ş-au îndrăgit un rob al ei şi neputînd suferi voroava oamenilor, au fugit cu dînsul într-altă ţară ( de la Atine) şi şi l-au luat de bărbat. Şi aşea au murit becisnica cu 2 cuconaşi ce avuseseam. Iară al treile, cel mai mic, au rămas cu mine acasă. Şi apoi mearsăm pentru să-m cerc femeaia, ce iarăşi am pierdut şi cuconul mieu cel mai mic, iară eu am îmblat din loc în loc tulindu-mă şi mi-i ruşine să mă întorc acasă, ce cu multă osteneală îm agonisăsc pita. Aceastea eu deaca le audzîiu, am cunoscut moşneagul că-i tată-mieu adevărat. Şi l-am întrebat cumu-l chiamă şi pre femeaia-ş şi pre cuconi; răspunsă: "Favst mă chiamă şi Matfidiia femeaia mea; Favstin şi Favstinian, şi Clim cuconii noştri" Atunce eu şi Petr plînsăm. De-aciia mearsăm de spusăm mamii veaste bună că i s-au aflat bărbatul, iară ea ieşi, glăsîndu-să şi bocindu-să, şi-ş căutară amîndoi de să cunoscură. Şi de multă bucurie stătură vrun ceas ca morţîi şi ca muţîi, neputînd grăi. Şi deaca să potoliră şi să treziră, mearsăm şi noi tustrei fraţîi de ne-am închinat tătîne-nostru şi-i spusăm că-i sintem noi cuconii lui şi fu mare bucurie întru noi întru toţi. Mulţămind putearnicului Dumnădzău că ne-au spodobit de ne-am vădzut. De-aciia Petr s-au întrebat mult cu tată-mieu şi l-au îmvăţat să creadză întru Hristos şi să nu mai dzîcă că-i năroc şi cealea ce-a să paţă omul, cum buiguia întîi, ce să creadză în adevăratul Dumnădzău, carele cu a sa întru tot înţăleaptă promişlenie au purtat grijea şi ni s-au tîmplat de curabie necătură ca aceasta să ne despărţîm unii de-alalţi, să aflăm { 154v} adevărata credinţă cu nevoile şi scîrbele ce-am păţît. Mai apoi de toate au cunoscut tată-mieu adevara ş-au venit cătră credinţa cea bună, carele deaca credzu lui Hristos, să-mplu de dumnădzăiască rîhnă. Şi luînd de la Petr blagoslovenie să dusă să să pricească cu Simon fărmăcătoriul că încă atunce era în Antiohiia. Şi deaca vădzu pre tată-mieu că-l înfrunteadză denaintea nărodului, amăgeu şi fărmăcătoriu spuindu-l, s-au mîniat necuviosul şi l-au premenenit în obrazul său. Deci tată-mieu arăta că-i Simon şi aceasta o feace spurcatul cu vicleşug pentru sine ca un şuvealnic, c-au trimis împăratul oameni să-l prindză, să-l piardză, să-l ducă la Rîm ca pre un amăgeu şi fărmăcătoriu să-l umoară cu moarte amară. Pentr-aceaea el, ca un viclean, pentru să scape de la nevoie, ş-au mutat chipul pre tată-mieu ca să piiaie tată-mieu în locul lui; şi el fugi în ţara jidovască şi să amistui. Iară tată-mieu, deca veni la noi, şi-l vădzum cu obrazul lui Simon, ne-am mirat. Iară Petr înţăleasă că Simon au îmvăţat pre toţi antiohiianii în înşelăciunea sa şi i-au îmvitatu-i asupra lui Petr cît l-or vedea să-l şi ucigă în loc de amăgeu şi fărmăcătoriu. Şi era cu toţîi gata spre moartea lui Petr. Trimisă Petr pre tată-mieu cu fraţîi miei cu amîndoi şi cu maică-mea şi pre alţi oarecarii la Antiohiia şi-i dzîsă: "Să mergi, Favste, că eşti cu obrazul lui Simon acmu şi să strigi: "Văz, Doamne, că eşti tu acela Simon". Şi să dzîci în tot nărodul c-ai cunoscut adevara ş-ai credzut într-unul Dumnădzău cel cu adevăr, fiind adevărat Dumnădzău. Şi mearsă bucuros tată-mieu pre poruncă şi stătu în mijlocul oraşului şi dzîsă: "Să ştiţi, o, antiohiianilor, că cu strîmbul am pîrît pre Petr, că acela iaste svînt om şi eu l-am clevetit fără de vină. Pentr-aceaea vă rog să-l priimiţ de-a veni şi să creadeţi învăţătura lui, că iaste a adevăratului lui Dumnădzău adeverit apostol. Şi să faceţi cîte vă va-mvăţa, iară de nu li-ţi asculta, va sta în cumpănă oraşul vostru să piiaie cu totul. Şi pentr-aceaea am venit acmu să vă dau ştire să nu cădeţ la nevoaie, că astă trecută { 155r} noapte mă bătea svinţii îngeri pre mine, pre un necredincios şi pizmaş strigătoriului direptăţîi. Deci vă rog de-acmu de mă voiu mai înşela de necuratul şi de voiu mai dzîce cuvînt rău de Petr să nu mă creadeţi că ia că vă spuşi astădzi netăgăduind că sînt un amăgeu şi fărmăcătoriu, ce acmu mă căiesc, doară Dumnădzău m-a ierta". Aceastea deaca dzîsă tată-mieu ca din obrazul lui Simon, pre sine ocărînd, iară pre Petr lăudînd şi de bine cuvîntînd, feace pre toţi antiohiianii de-ndrăgiră pre Petr atîta, cît ne şi trimisără poruncă să margă să să îndulcească de dulce a lui îmvăţătură, carele îndată mearsă cu mine şi cu alalte soţîile noastre. Şi-l priimiră toţi cu bucurie ca un strigătoriu şi mărturisitoriu direptăţîi şi lui Dumnădzău apostol. Şi făcînd rugă sîntul apostol pusă direapta pre bolnavi şi tămădui pre toţ. Şi deaca-i îmvăţă destul să creadză întru adevăratul Dumnădzău de svînta troiţă şi i-au întăritu-i în dereapta credinţă, iară tată-mieu cădzu la picioarele lui Petr rugîndu-să să-l obîrşască creştin cu svîntul botedz ca să să premenească din obrazul lui Simon să să-ntoarcă iarăş în obrazul său şi să să priceştuiască de svintele taine, iară Petr l-au învăţat să facă rugă pînă mîine cu lacrăme. Şi de-aciia l-au îmvăţat destul şi l-au îndereptat preste tot în credinţa svîntă şi l-au botedzat în numele Tatălui ş-a Fiiului ş-a svîntului Duh. De-acii zăbăvindu-ne acolo multe dzîle, obliciră antiohiianii de toate patimile noastre ce ni s-au tîmplat de cătră pizmaşul Satan. Deci ighemonul, deaca audzî că sîntem rudenie împăratului, au scris toate la Tiverie Cherasiul, iară-mpăratul i-au scris înapoi curund să trimiţă pre părinţii miei la Rîm. Deci ighemonul trimisă pre părinţii mieu cu cinste mare, cu mulţi petrecători şi dvoreani. Şi deaca vădzu împăratul pre tatăl şi pre maică-mea au plîns de bucurie mare şi cădzu pregiur grumadzîi lor sărutîndu-i, dzîsă cătră tot senatul: "Bucuraţî-vă cu mine toţi şi să facem de-a valoma sărbătoare în aflarea lui Favst şi Matfidiei că morţi { 155v} cugetîndu-să învisără şi, pierduţi, să aflară. Şi făcînd masă mare să veseli cu dînşii. De-acii le-au dăruit mult aur, slugi şi slujnice şi alte multe şi bogate daruri să să ţîie ca şi-n cinstea cea dintîi. Şi trăiră în Rîm cu bună credinţă şi cu bunătăţi, păzînd credinţa lui Dumnădzău nesmintită şi împărţînd la săraci toată a lor aveare. Şi de toate bunătăţîle deregînd, obîrşiră viaţa cum iubeaşte Dumnădzău. Şi lăsînd ceaste trecătoare, să dusără la ceale din ceriu, iară eu cu fraţîi miei nu ne-am mai despărţît de dascalul Petr nicăiurea, ce sîntem supt ascultarea lui pururea depreună călători. Şi depreună păţînd la nevoi cu dînsul la toate scîrbele şi nevoile ce-au răbdat de la necredincioş prin tot feali de cetăţi şi oraşe pre unde au îmblat propoveaduind svînta evanghelie. Mai apoi de toate agiunsăm şi pînă la Rîm, la acel vestit şi lăudat, întru care fără tagă propoveaduind cuvîntul şi făcînd multe minuni au întors pre mulţi la credinţă şi să botedzară nu numai prostaci, ce şi bogătaş, şi femei de mare rudă, giupînease care matroane le dzîc, adecă maice. Ce de vreame că avea să margă şi svinţia sa cătră doritul nostru Domn şi-mvăţătoriu Hristos, vădzu videnie dumnădzăiască că preste puţîne dzîle îl vor răstigni să să facă partnic patimilor Despuitoriului nostru; strînsă pre toţi fraţîi şi stătu în mijlocul bisericii ţîindu-mă de mînă şi dzîsă aceastea cătră alalţi: "Să ştiţ, fraţîlor şi fiii miei, că sfîrşitului drumului mieu au sosît, precum Despuitoriul mieu mi-au arătat. Deci, iacă, vă hirotonesc episcop pre cest ucinic al mieu Climent, căruia încredinţedz scaunul mieu şi turma astădz, de vreame c-au priimit parte în toate năpăştile meale şi scîrbele ce-am suferit, că l-am cunoscut cu frica lui Dumnădzău şi iubitori cătră oameni, curat şi întreg de minte, bun şi cu direptate şi îndelung răbdătoriu, şi suferitoriu la scîrbele şi primejdile ce să tîmplă. Pentr-aceaea îi dau puteare să leage şi să dezleage cîte să cade, de vreame că ştie pravila foarte bine. Deci să-l ascultaţi în toate ce sînt poruncite, { 156r} că cela ce amăreaşte pre dvorbitoriul direptăţîi mînie pre Dumnădzău şi dobîndeaşte moarte neascultării. Aşijdere şi predstoatelul să cade ca să închipuiască pre vraciul şi să nu să mînie cu neştiinţă". Aceastea Petr dzîcînd, am cădzut eu la picioarele lui de scaun apărîndu-mă. Iară el îm dzîsă: "Nu te apăra, fiiule, de cătră voia lui Dumnădzău" şi să-ntoarsă cătră poporeani; i-au îmvăţat şi i-au dojenit să să ferească curaţ în credinţă şi fără prihană şi să aibă libov în de-alalţi şi, de să tîmplă în vrunii price, să să-mpace pînă nu apune soarele. Să nu osîndească, să iarte greşiţilor ca să vă iarte şi voauă Dumnădzău greşealele. Şi mainte de toate le-au poruncit să aibă spre mine stidinţă atîta cîtă avea şi cătră dînsul. Aceastea îmvăţîndu-i şi alte mai multe, m-au aşedzat în scaunul său dzîcînd cătră mine: "Te rog scrie la Iacov, fratele Domnului mieu, după ducerea mea de pre lume toate cîte ţî s-au tîmplat din tinereaţe şi în depreună-călătorie ce-ai călcat cu noi pînă astădzi şi mai vîrtos chipul fîrşeniii meale cum am proslăvit pre Dumnădzău cu moarte de cruce, precum au giudecat a lui prea-nţăleapta grijinţă de mainte, că audzînd aceastea va lua multă bucurie şi mîngîiare". Şi pentru să nu prerecuiesc cu neascultare, Domnul mieu Iacove, a dascalului mieu Petr poruncă, îţ trimiţu scrisă poveastea pre scurt tîmplările meale. Şi te roagă pentru mine cătră Domnul să mă spodobască pre un neharnic să pascu încredinţată mie turmă cum iubeaşte Dumnădzău şi să-m obîrşesc calea mea cu mărturie măcenicească. Mărturiia, adecă măceniciia sîntului Climent Pînă acii iaste epistoliia fericitului Climent, ce-au scris cu mîna sa apostolul la Iacov, din carea poate priceape tot omul de-a lui multă dragoste cătră Domnul şi rîvna cătră credinţă. Şi mai mult poate cunoaşte încă şi de pre fericita lui sfîrşenie a măceniciei, carea o au răbdat vitejeaşte de trei ori fericitul ca să proslăvască pre Dumnădzău şi să-ntărească credincioşii cătră credinţă închipuindu-să în toate bunătăţîle lui Petr şi nevoinţele, { 156v} îmvăţînd pre evrei şi pre elini, nevoind pre toţi să-i dobîndească lui Hristos spăsîţi cum să cade. Ş-au scris rînduialele svinţilor apostoli ce-au tocmit cu toţîi în svînta besearică ce să chiamă (...). Ş-au agiuns pînă la Traian-împărat, avut-au nevoinţă şi la Dometian, şi la Neruam-împărat, ce l-au pîrît Sisenie ţîindu-i pizmă pentru femeaia-şi Teodora, ce svîntul cu minunate ciudotvorenii au adus la credinţă şi pre Sisinie şi l-au botedzat cu toată casa şi priiatinii, patru sute şi douădzăci de suflete; era dintr-înşii şi priiatini de-a-mpăratului. Şi comitul Puplie mult l-au supărat gătindu-i moarte că răsîpiia idolnile, făcînd svinte beserici, pînă fu pîrît şi la Traian-împărat şi l-au trimisu-l în urgie la o cetate pustie în ţînutul Hersonului. Iară eparhului, părîndu-i rău de svîntul, îl sfătuia să să-nchine idolilor să să potolească scîrba împărătească, iară svîntul mai tare sili să-ntărească pre eparhul. Şi luîndu-şi dzua bună, îi dzîsă: "Dumnădzău acela cui te rogi să-ţ fie într-agiutoriu la izgnaniia ta". Şi-i deade cheltuiale şi-l trimisă cu corabie. Şi deaca sosî la loc află acolo 2000 de creştini osîndiţi pentru Domnul Hristos să taie marmure şi să bucurară foarte de svinţia sa, sărutîndu-i mînule şi jăluindu-şi supărările şi lipsa hranii. Şi mai vîrtos le era greu că n-avea apă aproape să să stîmpere în zăduvul lucrului, atîta de greu la marmuri împărăteşti ce tăia. 45 de stadii mergea pentru apă departe. Şi multu-i mîngîie svîntul şi cu ciudotvorenie feace rugă la Dumnădzău pentru dînşii şi săpă în loc negîndit acolo la dînşii şi deade Dumnădzău izvor de cură ca un pîrău mare. Şi băură toţi mulţămind lui Dumnădzău de apă dulce ce-au dat pentru ruga svîntului. Şi toţi elinii de pre-acolea îl avea la cinste şi să strîngea de-i asculta svînta îmvăţătură şi mulţi să botedza. Ş-atîta au sporit în creştinătate, cît într-un an 75 de biserici îş feaceră credincioşii. Şi toate pădurile idolilor le tăiară şi capiştile răsîpiră. Şi deaca audzî împăratul, au trimis pre un ighemon, anume Afidian, să facă în tot chipul să strice de tot creştinătatea şi pre mulţi munci şi-i umorî. Şi deaca-i { 157r} vădzu că sînt toţi bucuroş să moară pentru mărturiia Domnului Hristos, au socotit să umoară numai pre sîntul şi mult l-au muncit cu cumplite munci. Şi deaca vădzu că decît mai mult îl munceaşte, de-atîta mai mult să-ntăriia ceialalţi toţi svinţii creştini, deade asupră-i răspunsul cel de-apoi să-i leage de grumadz un cîrlig de curabie şi să-l afunde în mare pentru să nu mai afle creştinii svintele lui moştii. Şi deaca-l dusără la moarte, sta mulţîmea creştinilor lîngă mare de-l plîngea şi Cornilie şi Fiv, ucinicii svinţiii sale, plîngea în glasul mare după svinţia sa. Şi feaceră cu toţîi rugă să-i scoaţă Dumnădzău svintele moştii să le fie de mîngîiare. Şi feace Dumnădzău minune de fugi marea 20 de păprişti şi întrară pre fundul mării uscat, o, de putearnica ta minune, Hristoase. Aflară o piatră mare, cioplită ca o besearică şi tocmită de înţălepciunea cea nepovestită în meşterşug dumnădzăiesc. Şi înnontrul aceii besearici dzăcea străluminat trupul svîntului. Şi dzăcea şi acel cîrlig greu de curabie lîngă piatra aceaea. Şi vrînd Fiv şi Cornilie să rădice svintele moştii, veni din ceriu glas dzîcînd: "Lăsaţî-l aicea, unde l-au astrucat Dumnădzău". Şi de-atuncea în toţi ai să da marea în laturi trei mile la dzua svîntului, ţîind 7 dzîle acea minune, de mergea credincioşii şi prăznuia acolo la moştiile svîntului cu rugă de bucurie. Odănăoară-ş uitară acolo cuconul neşte credincioş în vreame ce-i prirpi apa, gîndind că-i la soţîi cuconul; şi-l plînsără părinţîi cît s-au cădzut şi să dusără plîngînd prin tot oraşul; şi cînd fu la anul mersără şi-ş aflară cuconul sănătos lîngă racla svîntului. Şi-ntrebîndu-l cum au trăit, ştiură că svîntul l-au hrănit şi l-au ferit cu darul rugii svinţiii sale de cătră herile mării. Şi-ş luară cuconul mulţămind lui Dumnădzău şi svîntului. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului (...) măcenic Petr, episcopul de Alexandriia. Acesta era în dzîlele împăraţîlor Dioclitian şi Maximian, învăţat foarte. Şi tîmplîndu-să { 157v} în Nicomidiia Dioclitian de făcea multă supărare creştinilor şi pre mulţi au umorît cu pedeapse şi munci cumplite. Într-aceaea vreame acesta fericitul Petr podobiia şi da frîmseaţe şi cuviinţă scaunului Alexandriei. Era între toţi lăudat şi vestit de bunătăţi. Şi multă mulţîme au îndereptat spre credinţă direaptă cu învăţătura svîntă şi cu minunile. Aceastea deaca ştiu necuratul tiran s-au mîniat ş-au trimis 5 trivuni cu voinicii lor să-l aducă la Nicomidiia, carii deaca mearsără îl aflară în bisearică îmvăţînd nărodul cuvintele ceale de spăsenie. Şi arătîndu-i cărţîle împărăteşti, nemică nu să mîhni, nice prici, ce ca un mieluşel stătu de-l legară. Iară orăşeanii era nărod mult şi să strînsără asupra trivunilor împărăteşti; şi să spăriară şi închisără acolo la patriarhie şi răpedzîră scrisoare la tiranul de le trimisă răspuns, cum mai de sîrg să taie capul svîntului. Şi cîţi creştini s-or pune împrotivă poruncii împărăteşti, tuturor să le taie capetele. Deci vrînd trivunii să scoaţă pre svîntul să-l taie, nu-i lăsară orăşeanii că să strînsease ca albinile cu mici cu mare de plîngea pre iubitul păstoriu. Iară trivunii sta în gînduri să înceapă a-i tăia sau să să-ntoarcă la-mpăratul cu nemică. Aceasta deaca ştiu trecleatul Arie (ce-l afurisisă svîntul ca pre un vrăjmaş lui Dumnădzău) au pus rugători mulţi preuţi şi diaconi să roage pre svîntul să-l iarte, neştiind ei vicleşugul lui Arie. Şi mearsără la temniţă şi i să-nchinară rugîndu-să cu lacrămi: "Rugămu-ne svinţiii tale, fă-ne acest bine, de vreame ce Dumnădzău te cheamă cătră mărturie şi vei să mori mîine să proslăveşti pre Dumnădzău cu vărsatul sîngelui tău. Iartă pre Arie să slujască ca şi mainte". Atunce svîntul nu-i lăsă să-ş sfîrşască ruga, ce-ndată, cum audzî acel urgisit nume şi spurcat a lui Arie, "Să fie Arie afurisit", răspunsă, "şi despărţît de la slava lui Dumnădzău în veacul acesta şi-n cela veac, cum şi el trecleatul desparte pre Fiiul lui Dumnădzău de la slava Părintelui şi de la o împreună-fiinţă". Aceastea deaca audzîră, clirosul să cutremurară şi nu mai cutedzară să mai poftorească cunoscînd { 158r} că cu ştirea lui Dumnădzău l-au afurisit. Şi vădzînd svîntul că sînt mîhniţi, chemă pre doi la sine, anume pre Ahila şi pre Alexandru, preuţ de cinste, şi pusă pre Ahila de-a direapta şi pre Alexandru de-a stînga şi dzîsă: "Fraţîlor, sfîrşeniia mi-au sosît şi ia că mă duc cătră Domnul mieu cel dorit cu măcenicie (mărturie), precum svinţia sa m-au vădit. Şi svinţia sa au însămnat cu sorţi pre tine, preute Ahila, să iai scaunul mieu şi iarăş pre urma ta să fie Alexandru, precum mi-au vădit adevărat Duhul svînt. Iară pentru Arie să nu gîndiţi că sînt aspru şi neiubitoriu de om de nu-l iert, că să ştiţi că ţîne la inemă vicleşug în sufletul său trecleatul, că astă-noapte, făcîndu-mi eu ruga, deaca mi-am obîrşit utrănea, m-am înălţat gîndul cătră Dumnădzău ş-am vădzut videnie straşnică şi minunată, adecă Domnul nostru Isus Hristos, cucon ca de 12 ai, cu frîmseaţe nepovestită şi strălucoare ce purcedea de la svînta şi dumnădzăiasca lui faţă de străluciia toată casa, îmbrăcat cu cămeaşe de in şi rumtă de sus pînă gios. Şi cuconul ţînea cu îmbe mîni rumturile şi le trăgea de să acoperiia pre svîntul său trupşor dumnădzăiesc, iară eu, vădzînd aşea întrebaiu cuconul şi i-am dzîs: "Doamne, cine ţ-au rumt haina?", iară svinţiia sa îndată răspunsă: "Acela Arie m-au golit şi să te păzăşti să nu-l cumva priimeşti la obîrşenie nice într-un chip, ce să dzîci mai vîrtos şi lui Ahila, şi lui Alexandru, preuţîlor (carii pre urma sfîrşitului tău vor să fie păstori în besearica mea), să nu cuteadze nice într-un chip a-l priimi sau a-l ierta. Pentr-aceaea nu v-am ascultat. Şi aşea să faceţi şi voi, să nevoiţi pregiur turmă să o păzîţi fără prihană şi neatinsă de toată ereasa, precum m-aţ vădzut cît am păţît rău cu atîta trudă şi osteneale, scîrbe şi lacrămi, din loc în loc tulindu-mă de-am încungiurat Mesopotamiia, Siriia, Palestina şi alte cetăţi şi ostroave, fugind denaintea idoleanilor şi n-am mai părăsît scriind dzua şi noaptea cătră credincioşii cei buni, întărindu-i în credinţă cu dumnădzăiescul agiutoriu, că rîvna lui Dumnădzău mă stîrniia şi nu mi-am dat saţîu de somn, nice de mîncat. Ce sufletul { 158v} mieu ardea de grijea besearicii. Ţîneţi minte cît am trudit de-am îmbărbătat pre fericiţii episcopi Filotii, Isihie, Pahomie şi Teodor ce era închişi pentru Hristos şi n-am mai părăsît îmbărbătîndu-i cătră mărturie şi măcenicie pînă să obîrşiră, că mă temeam să nu să cumva sparie de moarte şi de aceale munci cumplite şi să vor sminti ş-alalţi închişi pentru Hristos, mireani şi preuţi, şi-ş vor da cinstea. Ce blagoslovit să fie Dumnădzău că i-au întăritu-i de mărturisiră mai mulţi de şease sute şi şeasedzăci de să feaceră măcenici. Şi deac-am vădzut fîrşeniia lor, am rugat Dumnădzău proslăvindu-l şi să mă spodobască şi pre mine să-m fac jirtvă cu măcenicie. Şi m-au audzît Dumnădzău. Şi acmu eu mărg la moarte voios şi veasel, că de mult am dorit şi am avut multă seate să beau acest dulce păhar sufletesc ca să fiu partnic patimilor şi morţîi Despuitoriului Hristos, precum mă rog să hiu partnic şi îmvierii svinţiii sale. Şi să ştiţi de-acmu că nu mi-ţi mai vedea într-această lume cu trupul, că mă voiu duce la doritul mieu Despuitoriu. Şi socotiţi să paşteţi dumnădzăiasca besearică cu nevoinţă întru carea cu sorţi v-au ales episcopi Duhul svînt, că ştiu că pre urma mea să vor scula eretici de or grăi destrămat şi hulenie, ispitind să împărecheadze iarăş svînta besearică, cum au făcut şi Meletie. Pentr-aceaea vă rog să fiţi păzitori nesomnoroş, să agiutaţi pînă la moarte şi nu vă spăriareţi de primejdii şi de munci, de vreame că Despuitoriul ne-au poruncit să meargem cu nevoi şi scîrbe multe cătră împărăţîia sa. Ţîneţi minte că nevoi au răbdat fericitul Teona, cela ce m-au crescut şi m-au lăsat în scaunul său priimitoriu. Aşijdere şi marele Dionisie şi alţi mulţi arhierei ce-au petrecutu-ş toată viaţa cu strîmtoare nepovestită, răbdînd năpăşti de Savelie şi de Manent şi de alţi eretici. Şi bătură vîrtos războiu pentru mireasa lui Hristos, besearica, pînă la sînge. Aşea nedejdiuiesc că darul lui Dumnădzău va acoperi şi pre voi cu aripile grijinţei sale să biruiţ toate nevoile. Aceastea deaca dzîsă, cinstitul îngenunche şi feace rugă cătră Domnul să { 159r} le dea agiutoriu. De-aciia să sculară şi sărutară mînule lui lăcrămînd de despărţala lui. Iară svîntul dojeni şi pre alalţi clirici cu îmvăţătură să grijască de spăseniia sa. Şi blagoslovindu-i şi rugînd, i-au slobodzît cu pace. De-aciia, ştiind că trivunii împărăteşti grijiia pre porunca ce avea să-l umoară, să temu să nu să puie creştinii şi s-a face mare vărsare de sînge pentru svinţia sa. Pentr-aceaea au socotit cu taină să iasă la moarte. Deci au poruncit la Trivun să margă cu taină la miadzănoapte din dosul temniţii să spargă zidiul mîlcomiş, să nu ştie nime şi să-l scoaţă să facă porunca împăratului. De-aceasta păru bine trivunului şi aşea l-au scos de n-au priceput nemică nărodul ce străjuia din faţa temniţii să nu-l dea. Şi cu voia lui Dumnădzău să prileji de era holcă mare şi nu s-au mai audzît ciocanele ce spărgea zidiul. Încă sîngur svinţia sa au bătut în păreate dinnontru de-au cunoscut den afară locul unde or sparge. Şi aşea să deade sîngur svinţia sa spre moarte. Iară trivunii noaptea deaca-l luară de nu ştiia nime, să mirară de nevoinţa lui şi de pomitica a de portul cel cinsteş a cuvîntului şi omeniei. Şi deaca-l dusără şi sosîră la locul cel de moarte, unde să cheamă Vucolon, la care loc ş-au obîrşit mai nainte şi svîntul Marco măcenicia, să rugă slujitorilor de-l lăsară pînă la mormîntul svîntului apostol să-ş ia iertăciune, dzîcîndu-i să păzască să nu prindză de veaste creştinii. Şi deaca mearse la mormînt, sărută mormîntul şi ca unui viu îi grăi cu umilenie: "Părinte, svinte evangheliste a Despuitoriului Hristos şi martor patimilor lui, pre tine te-au mînat Hristos întîi arhiereu şi păstoriu aceştii cetăţi, întru carea ai strigat cuvîntul credinţei şi ai plinit apostoleaşte slujba ta şi ai luat în simbriia nevoinţelor tale măcenicescă cunună, iară-n scaunul tău stătu diadoh fericitul Anianos, de-aciia Milie, şi Dimitrie, şi Dionisie, şi Maxim, şi Iraclas, şi fericitul Teoma carele m-au crescut şi de-aciia mi s-au încredzut mie de la Despuitoriul Hristos svînta aceasta besearică de-am stătut diadoh, săvai că nu-s harnic. Şi dintr-acela ceas am însătat să beau păharul { 159v} svinţiii sale să-i fiu partnic morţîi, să-m fîrşesc calea drumului cu măcenicie. Deci, părinte svinte, roagă-te pentru mine să obîrşesc şi eu această alergătură de nevoinţă cu inemă ne-ndoită, că acmu mă duc să beau păharul morţîi Domnului Hristos. Şi dau într-acoperămîntul tău turma aceasta ce mi-ai dat dintîi şi mă rog svinţiii tale să o păzeşti fără pagubă cu rugile tale la Dumnădzău. Şi deaca obîrşi ruga, să sculă de la mormînt. Şi nălţînd mînule cătră ceriu dzîsă aşea: "Despuitoriule, Isuse Hristoase, Fiiule sîngur născut a nemuritoriului şi ne-nceputului Părinte, ascultă-mă pre un păcătos şi netreabnic şerbul Tău, potoleaşte iarna aceasta carea îmvăluiaşte besearica ta cea svîntă, premeaneaşte fortuna şi holbura în linişte limpede şi dulce. Şi să fie sîngele mieu peceate şi obîrşie goanei iubitei tale turme, că blagoslovit eşti în veaci, amin". Şi într-acelaşi ceas să ruga şi o ficioară ce lăcuia aproape de măceniia apostolului şi cum ş-au fîrşit polunoştniţa, audzî glas din ceriu dzîcînd: "Petr, începătură apostolilor, şi Petr, obîrşie măcenicilor, care lucru s-au împlut atunce, că preste puţînă vreame stătu împărat marele Costantin şi să potoliră gonacii besearicii. Şi deaca-şi obîrşi ruga svîntul sărută mormîntul apostolului şi a arhiereilor ce era acolo în ţinterim îngropaţi. Şi aşea s-au întors cătră trivuni cu înflorită faţă şi străluminată şi veaselă, cu lumină fulgerînd nepovestit, cît să mirară şi să spămîntară slujitorii. Şi-ntr-acela ceas veniia la oraş o femeaie bătrînă şi cu o ficioară aducînd 2 prostiri şi 4 piei, carile deaca le vădzu svîntul cunoscu că le-au trimis Dumnădzău. Şi le îmvăţă de aşternură pieile la pămînt şi prostirile (meşinuri) deasupra şi îngenunchie preste acel aşternut şi feace rugă mulţămind lui Dumnădzău şi-ş feace cruce şi să dezbrăcă de omofor. Şi goli grumadzîi, să plecă să-l taie, iară slujitorii, fiindu-le scandălă de bunătatea svîntului, nu vrea nice unul să mişce să-l taie că nu-i trăgea inema. Apoi vădzînd că să face dzuă, să temură să nu oblicească cetăţeanii { 160r} şi vor veni creştinii de i-or sminti. Să voroviră şi pusără cu toţîi cîte cinci galbeni cine l-a tăia să ia banii toţi. Şi aşea unul mai lacom la bani au luat banii şi l-au tăiat. Şi încălecară de fugiră mai curund elinii, trivunii cei împărăteşti, aceia cu ispravă, iară svîntul trupul măcenicului stătu mult ceas (o, minune) dirept pînă mearsă veastea în tot oraşul; şi creştinii ce păzîia la temniţă, deaca audzîră alergară şi deaca vădzură svîntul trup plînsără mult ca pre părintele său cel iubitoriu de cuconi. Şi bociră a ce rămasără săraci de dulcele arhiereu. Şi s-au strîns tot oraşul şi ţînutul de primpregiurul Eghipetului şi mult plîns feaceră glăsîndu-să de mergea glasurile în sus a ce să scăpară de părinte. Şi toţi să siliia cine mai curund va lua o bucăţea din hainele svinţiii sale, de blagoslovenie. Deci căpeteniile îmfăşară în prostirile aceale ce priimiră de sprejiniră sîngele svinţiii sale şi în meşinuri într-acealea şi-l legară bine strîns, temîndu-să să nu dea jac nărodul la svintele moştii. De-aciia unii dzîcea să-l ducă în ţintirimul svîntului apostol Luca să-l îngroape, alţîi la svîntul Teona ce-au fost dascal svîntului şi l-au crescut, iară cei mai de-a hirea gătară o curabie şi luară pre svîntul de-l dusără la ostrovul ce să chiamă Levcada, că era acii aproape. Şi-ngropară pre svîntul nastînga parte a ceii cetăţi, provodindu-l cu cinste în 25 a lui noievrie în ţintirimul ce ş-au făcut sîngur svîntul. Însă mainte pînă a nu-l duce în curabie, îl dusără întîi în svînta patrierhie şi-l pusără în scaun. Şi deaca-l vădzu nărodul în scaun, să potoliră de plînsuri şi să mîngîiară vădzîndu-l în scaunul svîntului oltariu ce să chiamă sintronon, scaunul cel vlădicesc ce-i după svîntul prestol, unde şeade arhiereul cu vlădicii în svîntul oltariu cînd slujesc. Şi deaca-l vădzură, să mîngîiară că pînă era viu nice dănăoară nu l-au vădzut în scaun să şadză, ce numai pre stepena scaunului. Şi de multe ori cîrtiia clirosul a ce nu să suie în scaun să şadză cumu-i obiceaiul. Şi dănăoară l-întrebară, cînd era viu, a ce nu bagă samă cinstea vlădicească, îmbăcat fiind { 160v} în podoabele patrierşeşti şi şeade gios. Iară svinţia sa le-au răspuns: "Nu mă silireţi, fraţîlor, să mă suiu să şedz în svîntul scaunul sintronului, că frică şi cutremur cuprinde sufletul mieu cînd mă apropiedz la svîntul scaun, că vădz o străluminată şi dumnădzăiască puteare şedzînd în svîntul scaun şi eu de cu frică şi cu bucurie mă minunedz neştiind ce voiu face. Şi pentr-aceaea şedz gios pre podnojie şi cu frică fără de samă. Ce iată, fraţîlor, că v-am spus şi să nu vă mîhniţi şi poporul să nu să mîhnească şi să mă osîndească. Iacă, v-am spusu-vă vina şi mă rog cînd mi-ţ mai vedea făcînd aşea să nu mă supăraţi, ce mai vîrtos să-mvăţaţi poporeanii să nu să mîhnească". Deci pentr-aceaea suiră svintele moştii în svîntul scaun a sintronului să-l vadză să le paie bine de vreame ce pînă era viu n-au şedzut. Şi adusără episcopii pre Ahila şi-i pusără omoforul sîntului şi-l hirotoniră patriarh de lîngă svîntul, precum sîngur marele Petr au îmvăţat pînă era viu. De-acii mearsă cu tot săborul de l-au provodit cu mare cinste şi l-au îmfăşat cu miruri scumpe şi cu faşe cum să cade şi l-au astrucat în mormînt ce ş-au gătat, la carele multe minuni dumnădzăieşti să feaceră şi să fac întru slava lui Hristos, Dumnădzăului nostru. Într-aceastaş dzî preacuviosul Malhom cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî preacuviosul Carion în pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Ermoghen, episcopul Acragandilor, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svinţii Filumen şi Hristofor de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Evghenie într-o gaură de zidiu băgat şi astupat cu var s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svinţii Procopie şi Hristofor de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Alexandru din Corint şi preacuviosul părintele nostru Grigorie de la Piatra de Aur, carele să trage din părţîle Răsăritului şi veni de lăcui la acea piatră. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Teodor de Antiohiia. { 161r} Pre acesta svînt l-au prins la Iulian prestîpnic, eparhul Salustin, de frică direp ce că tîmplîndu-să a muta svintele moştii a svinţilor măcenici Vavila şi alte svinte moştii ce împreună de la Dafne şi cîntînd din psalmii lui David (...), adecă ruşineadză-să toţi carii să-nchină ciopliţilor şi să laudă pregiur idolii lor; deci pentr-aceastea pripeale, căce le-au audzît, Iulian au îmvăţat pre Salustin, eparhul, de-l prinsără pre acesta svînt ce era unul dintr-aceia marele Teodor. Deci l-au spîndzurat şi l-au zgîrîiat şi l-au zmiciulat cu bice de vine de bou şi-i sparsără coastele cu cîrlige şi-l legară cu lanţuje de-l aruncară în temniţă. Iară cînd fu demineaţă, deaca ştiu spurcatul Iulian de la eparhul răbdarea tînărului socotind că cu aceasta ce pat svinţii măcenici pînă la moarte pentru Hristos iaste de perire păgînătăţîi şi de cinste creştinilor, şi luă de samă urîtul lui Dumnădzău ş-au îmvăţat de-au slobodzît pre svîntul din temniţă. Acesta viteaz nevoitoriu l-au întrebat oarecarii: "Oare sîmţîia aceale cumplite munci?", iară svîntul feace că dintîi sîmţîia puţînea dureare. De-aciia să ivi oarecine cu năframă moale şi reace de-i ştergea sudorile obrazului şi-l îmbărbăta. Şi feace că "deaca mă lăsară de la muncă, să dusă ş-acela ce mă-mbărbăta şi mă răcoriia". Şi acela Iulian muri cu amară moarte şi ruşinată la persi, iară sîntul Teodor să bucură răpăosat întru Domnul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 25, - pomenirea svintei mare măceniţe Ecaterina, fiica împăratului Consta, carele au fost împărat la Africa mainte de Maxentie. { 161v} Această văcuit pomenită era din vestitul marele oraş Alexandriia. Fost-i-au viaţa în 260 de ai după Domnul Hristos, pre o vreame cu svînta Varvara, în vremile împăratului Maxentie păgînul, fiică fiind lui Consta, mainte de dînsul împărat. Acesta împărat Consta au pus numele său Chiprului Constantiia. Şi era foarte frumoasă şi nepotrivnică naltă la stat, carea îmvăţasă tot fealiul de carte elinească, îmvăţat-au toţ poeticii: Omir, Virghilie, Aristotel şi Platon şi şi cărţîle doftorilor Avsclipie, Ipocrat şi Galin, şi toată ritorica şi loghica şi tot graiul şi limba, cît toţi să mira de-nţăleapciunea ei cine o vedea şi cine o audzîia. Şi mulţi bogătaşi şi putearnici să cerca să facă cuscrie cu maică-sa carea era într-ascuns creştină, tăinuind pentru goana ce să pornisă pre creştini de Maxentie, păgînul împărat. Deci rudele şi maică-sa o sfătuia să să mărite, să nu să streineadze împărăţîia tatălui ei, iară Ecaterina iubiia ficioriia ca o înţăleaptă şi filosoafă şi să apăra cum putea. Iară deacă vădzu că o supără mult pentru să să mîntuiască de supărare le dzîsă: "Aflaţî-mi un tînăr de potrivă a patru daruri ce dzîceţi că am eu de-ntrec pre alalte tinereale, că eu nu poci suferi a mearge după căsătoriu mai prost decît mine cu ruda şi bogăţîia, şi frîmseaţea, şi înţălepciunea, deaca nu-m va fi într-aceastea de-a tocma. Şi ei, lăudîndu-i pre ficiorul împăratului de Rîm, mai bogat, numai cu-nţălepciunea cărţîi mai gios, ea dzîsă că n-a mearge după om necărtulariu. Dară maica ei avea un duhovnic, om svînt, ascuns din afară de cetate; şi luă pre hiica sa Ecaterina cu cinste de mearsără la duhovnic să să sfătuiască. Iară isihastrul, vădzînd destoiniciia ficioarei, pusă gînd să o-ntoarcă spre cunoştinţa împăratului ceresc Hristos. Şi-i dzîsă: "Ştiu pre un tînăr foarte minunat de te-ntreace în toate darurile tale. Şi frîmseaţea lui întreace şi pre soarele, înţălepciunea lui pre toată lumea şi bogaţîia lui preste toate faptele de nu { 162r} mai scade şi rudeniia lui nepovestită şi neagiunsă de mintea omenească. Aceastea şi mai multe spuind isihastrul, s-au gîndit ficioara că-i spune de om pemintean. Drept aceaea să schimbă în faţă şi la inemă şi-ncepu a-l întreba pre-amănunt: "Oare iaste cu de-adevăr aşea?", iară el povestindu-i mari şi minunate şi adevărate bunătăţi şi-i dzîsă ficioara: "A cui ficior iaste acest lăudat de tine?". El îi răspunsă: "Acesta n-are tată pre pămînt, dară s-au născut nepovestit şi pre din sus de fire dintr-o cinstită şi preasvîntă şi plină de toate daruri şi bunătăţi ficioară, carea s-au vrednicit pentru a ei viaţă svîntă de trăiaşte fără moarte cu sufletul şi trupul, suită mai sus decît toate ceriurile de i să-nchină toate ceatele svinţilor îngeri ca unii împărătease a toată zidirea şi făptura". Şi-i dzîsă Ecaterina: "Dară putea-l-aş vedea pre tînărul acesta ce mi-l spui tu aşea de minunat?", iară bătrînul feace: "De vei face cum te voiu îmvăţa, te vei spodobi de-i vedea prealuminata şi străluminata lui faţă". Iară Ecaterina feace: "Vădzu-te că eşti om cu minte şi bătrîn înţălept şi cinstit şi te credz că nu-m vei grăi deşert. Deci gata sînt să fac cum vei dzîce". Atunce isihastrul deade ei o svîntă icoană în carea era zugrăvită preasvînta Dumnădzău-Născătoarea cu svîntul ei cuconaş în braţe şi-i dzîsă: "Aceasta-i pururea ficioara maica tînărului ce ţ-am spus. Deci ia-o la casa ta şi te-nchide în cămară-ţi şi te roagă toată noaptea cătră dînsă că i-i numele Mariia şi te roagă ei să priimască să-ţ arate pre Fiiul ei. Şi am nădeajde că de te vei ruga cu credinţă asculta-te-va şi vei vedea pre acela ce-l doreaşte sufletul tău". Atunce ficioara luă svînta icoană şi mearsă cu maică-sa acasă şi să-nchină în cămara ei de feace rugă toată noaptea cum o îmvăţă bătrînul. Şi aşea făcînd rugă să osteni şi adormi şi veade în vis pre împărăteasa îngerilor ceriului, precum era şi în icoană scrisă cu svîntul prunc, carele slobodzîia radze mai luminate decît soarele, dară-ş întorcea svînta feţişoară cătră svînta-ş Maică. Deci ficioara vedea { 162v} pre cucon numai din dos şi dorind să-l vadză la faţă trecu de cea parte, iară Hristos şi-ntorcea şi dintr-acolea iarăşi feţişoara cătră sîn la svînta-şi Maică. Pînă a treia oară şi aude svînta Maică unde dzîce: "Caută, Fiiul mieu, pre şarba ta, Ecaterina, cumu-i de frumoasă şi de ghizdavă", iară cuconul răspunsă: "Atîta-i de grozavă şi ponegrită, cît nu o poci vedea". Şi-i dzîsă maică-sa: "Dară nu-i destul de înţăleaptă decît toţi ritorii şi mai bogată şi mai de rudă mare decît toate tinerealele a tuturor cetăţîlor?", iară Hristos răspunsă: "Spuiu-ţi, Maică, că iaste fără minte şi mişea, şi nebăgată samă pînă cînd să află într-acesta gînd, cît nu poci suferi nice să-m vadză faţa". Iară svinţia sa-i dzîsă: "Rogu-mă, iubitul (dulcele) mieu Fiiu, nu-ţi urghisi zidirea Ta, ce învaţă-o şi spune-i cum va face să dobîndească slava Ta şi să vadză şi dorita Ta svîntă faţă carea o doresc îngerii a o prăvi". Iară Hristos răspunsă: "Să să ducă la bărbatul ce i-au dat icoana şi precum a-mvăţa-o facă; şi deaca s-a botedza, vedea-mă-va de va dobîndi multă bucurie şi folosul". Aceastea visînd svînta Ecaterina să deşteptă şi mirîndu-să de vis, să dusă cu puţîne slujnice la cheliia stareţului şi cădzîndu-i la picioare, cu lacrămi îi spusă visul şi i să rugă să o-mveaţe cum va face să-ş dobîndească dorul. Iară svîntul isihastru i-au povestit de-amănunt toată taina svintei credinţe începînd de la faptul lumii şi zidirea a întîiului strămoş pînă la de-apoi venire a Domnului Hristos şi pentru slava raiului şi nefîrşita munca a iadului. Şi atîta au îmvăţatu-o de-agiuns, cît au cunoscut de-amănunt toată taina credinţei ca o cărtulare şi înţăleaptă ce era. Deci credzînd cu toată inema, să botedză de la dînsul. De-acii iarăşi o îmvăţă să să roage cu jelanie cătră preasvînta Preacistă să i să arată ca şi-ntîi. Deci ea, deacă să dezvăscu de omul cel vechiu, să-mvăscu în veşmîntul nestricării, să dusă la împărăţie-şi şi toată noaptea să rugă cu lacrămi pînă iarăşi adormi. Atunce veade pre cereasca împărăteasă cu dumnădzăiescul prunc, carele îi căuta Ecaterinei cu multă dragoste { 163r} şi blîndeaţe. Şi svînta maică întreba pre Domnul: place-i tinereaoa ficioară?, iară svinţia sa răspunsă: "Acmu s-au făcut luminată şi slăvită ceaea ce era întîi ponegrită şi necinstită. Aceaea ce-au fost mişea şi ne-nţăleaptă s-au făcut acmu bogată şi cu totul înţăleaptă. Aceaea ce era nebăgată în samă şi nelăudată să feace de bună rudă şi lăudată şi-ntr-atîta bunătăţi şi daruri iaste îmbogăţîtă, şi atîta mi-i de dragă, cît priimăsc să o logodesc să-m fie mireasă nestricată". Atunce Ecaterina cădzu la pămînt cu lacrămi dzîcînd: "Nu sînt vreadnică, preaslăvite Domnitoriule, să vădz pre împărăţîia Ta, ce spodobeaşte-mă să fiu numărată în ceata şerbilor tăi". Iară Dumnădzău-Născătoarea luă direapta mînă a Ecaterinei şi dzîsă cuconului: "Dă-i ei de logodnă, Fiiul mieu, inel de ţî-o logodeaşte să o vredniceşti împărăţîiei Tale". Atunce Domnitoriul Hristos i-au dat ei inel frumos dzîcînd: "Iaca, astădzi te priimăsc să-m fii mireasă nestricată şi veacinică. Şi să o păzeşti foarte în ferinţă logodna şi tocmala aceasta, să nu-ţi iai nice într-un chip pre alt mire pemintean". Acestea deaca dzîsă, să fîrşi videniia şi deşteptîndu-să ficioara veade cu de-adevărat în direapta sa inelul şi luă atîta bucurie şi veselie, cît fu cu totul prădată inema ei spre dragostea lui Dumnădzău din acel ceas. Şi atît s-au schimbat în schimbare minunată, cît nu mai gîndiia de-acii de lucruri peminteşti, ce numai aceale nestricăcioase frîmseţi a doritului Hristos chitiia. Pre Dînsul doriia, de Dînsul gîndiia adormită şi deşteptată. Iară necuratul împărat de Rîm, Maxentie, temîndu-să în Alexandriia ş-avînd rîhnă multă şi nevoinţă spre idoli, trimisă cărţi în toate cetăţîle a eparhiei împărăţîiei sale de-ş chemă boiarii şi putearnicii să să strîngă toţi să-ş facă idolilor praznic. Şi să strînsără den toate părţi la dzua aceii spurcate jărtve cineş la oraş. Şi întîi împăratul adusă de jărtvă 130 de boi. Aşijdere şi alalţi cineşi pre puteare să-ntrecea de să arăta cu credinţă cătră necuraţîi idoli. Şi să-mplură toate cetăţi şi oraşe de ragetele dobitoacelor { 163v} celor de giungheat şi de fumul jărtvelor. Şi era pretutinderea mare greutate şi văzduhul să-mplu de sfară de să-mpuţî. Aceastea vădzînd cinstita Ecaterina greutate la suflet ce avea oamenii duşi cu sîla spre păgînătate, de frica morţîi trecătoare de-ş pierdea sufletele, să răni la suflet de jealea lor. Şi pornindu-să cu jelanie dumnădzăiască luă cu sine puţîneale slugi şi mearse la capiştea unde făcea împăratul buboanele aceale spurcate idoleşti. Şi cum stătu la uşe, trăgea ochii tuturora cătră sine pentru frîmseaţea ei cea nedereasă carea mărturisiia şi a sufletului ei frîmseaţe. Şi porunci la-mpăratul că are să-i grăiască cuvînt de lucru de treabă. Deci împăratul îmvăţă să între, iară ea, deaca întră, îi feace întîi metanie, de-acii stătu de-i grăi cu îndrăznire, dzîcînd: "Ţî să vrea cădea, o, împărate, şi mai dintîi să cunoşti înşelăciunea carea aveţi slujind la idoli surdzi şi nesîmţîţi şi stricăcioşi, că ruşine mare vă iaste a fi voi atîta de robi spre adevară, închinîndu-vă fără minte a spurcături ca aceastea. Şi încai pre înţăleptul tău Diodor să credzi, carele dzîce că dumnădzăii voştri au fost oameni şi-ş fîrşiră viaţa ticăiţeaşte, dară pentru neşte bărbaţîi ce feaceră şi alte nevoinţe lumeşti i-au numitu-i oameni a fi nemuritori şi cu stîlpi şi cu idoli şi obraze ca acealea i-au cinstitu-i, iară cei mai pre urmă nepricepînd gîndul strămoşilor că le-au făcutu-le trupuri pentru pomană, începură a li să închina ca neştor dumnădzăi, părîndu-le că fac bine şi cum să cade. Dară Plutari Heroneanul ocăreaşte şi micşiureadză pre cîţi să înşelară a să-nchina a păpuşi ca aceastea. Acestora alor voştri dascali s-au vrut cădea să creadeţi, împărate, şi să nu fii prilej pierdzării atîtor suflete, pentru carile vei să-ţi dobîndeşti nefîrşită măcenie, că Unul iaste Dumnădzău, văcuitoriu de maintea începuturilor şi fără moarte, careleş mai apoi să feace pentru spăseniia noastră om. Şi pentru Dînsul împăraţîi împărăţăsc şi ţărîle să îndirepteadză. Şi stihiile şi toată lumea ţîne şi toate făpturile să zidiră dintr-un cuvînt a Lui. Şi trăiesc { 164r} şi li-i traiul de la Dînsul. Acesta totputearnicul Dumnădzău nu-i trebuie ca aceastea jărtve, nice să bucură în giungherile nevinovatelor dobitoace, care n-au nice o vină, ce numai ne porunceaşte să păzîm poruncile lui neclătite". Aceastea audzînd, să mînie foarte Maxentie şi rămasă fără glas mult ceas. De-acii, neputîndu-să pune împotriva cuvintelor ei, răspunsă: "Lasă-ne să ne obîrşim sfărîle şi atunce-ţ vom audzî cuvintele mai bine. De-aciia deaca ş-au obîrşitu-şi pîngăritul bulciu, îmvăţă să-i aducă pre svînta în curte naintea sa. Şi-i dzîsă: "Spune-ne cine eşti şi ce sînt cuvintele ce ne dzîci", iară svînta răspunsă: "Eu sînt fată împăratului Consta, celui naintea ta, mă chiamă Ecaterina, sînt îmvăţată în toate ştiinţele cărţîlor: retorica, filosofiia, gheometriia şi alaltele, dară aceastea toate ca neşte deşearte şi fără folos le-am părăsît ş-am venit să fiu logodnică Domnului mieu Hristos, carele dzîce prin prorocul său: "piiarde-voiu înţălepciunea înţălepţîlor şi înţălesul pricepătorilor oi lepăda". Iară împăratul, mirîndu-să de înţălepciunea ei şi de priceaperea şi vădzînd atîta frîmseaţe, gîndi că nu-i de pre pămînt din părinţi muricioş născută, ce-i vro dumnădzoaie din cealea ce să el închina şi voroveaşte cătră dînsul cu chip de om. Şi spuindu-i acesta gînd, îi răspunsă fericita: "Adevăr dzîsăşi, împărate, că numeşti dumnădzăi pre dimonii carii arată multe năluciri şi înşelîndu-vă vă trag cătră aselghie în fierbădzări de păcate şi pohte spurcate, dară eu sînt ţărnă şi tină şi m-au plăzmuit Dumnădzău în formă ca aceasta şi m-au cinstit cu închipuirea Sa şi cu asămănarea. Şi depre aceasta să cade a să mira de înţălepciunea ziditoriului de vreame ce în atîta de proastă tină şi lut putu de deade atîta frîmseaţe şi ghizdăvie". Într-aceastea să mînie Maxentie dzîcînd: "Nu grăi rău pentru dumnădzăii, că ei au slavă fără moarte". Şi măceniţa răspunsă: "De-i vrea să scuturi puţînel mîgla şi întunecarea înşelăciunelor, vei cunoaşte a dumnădzăilor tăi ticăloşie şi vei priceape adevăratul Dumnădzău, a căruia mirat { 164v} şi svînt nume numai pomenit şi crucea lui în văzduh sămnat izgoneaşte pre dumnădzăii tăi şi-i piiarde. Şi de ţi-i voia, arăta-ţ-voiu şi-ntr-aiave adevărătatea". Iară-mpăratul, vădzînd sfobodniciia svintei, nu cutedză să stea la-ntrebat, temîndu-să să nu-l învince cu răspunsurile de-l va ruşina şi dzîsă ca să şuvăiască: "Nu să cuvine împăratul să vorovască cu femei, dară voi strînge înţălepţii ritorilor miei şi atunce-ţ vei cunoaşte neputinţa ciumiliturile. Şi deaca-ţ vei cunoaşte folosul, vei creade într-a noastre legi". Şi deaca dzîsă aceastea, îmvăţă să păzasca vîrtos pre svînta şi scrisă cărţi la toate cetăţîle a împărăţîiei sale aşea: "Împăratul Maxentie priviteaşte pre toţi înţălepţii elinilor şi ritorii şi vă roagă să veniţi la noi cum mai curund, rugîndu-vă lui Ermi, Dumnădzăul cel înţălept şi pre alalte muze a înţălepciunilor dzîne ca să puteţi îmfrînge o prea înţăleaptă femeaie ce s-au ivit într-aceaste dzîle de batgiocureadză pre ai noştri mari dumnădzăi, numind facerile lor basne şi mîniecii. Şi aşea veţi arăta înţălepciunea de la moşii voştri de veţ fi minunaţi în oameni şi de la mine veţ avea daruri destule şi plată de osteneala voastră. Deci să strînsără cei mai aleşi şi mai înţălepţi ritori, 50 de înşi, cei mai ascuţîţ la gîndit şi la grăit destuli, cătră care dzîsă Maxentie: "Gătaţî-vă foarte cu de-adinsul să vă luptaţi bărbăteaşte şi să nu vă fie leane, părîndu-vă că vî-i a vă întreba cu o femeaie, ce cum v-ar fi lupta cu carele-i mai înţălept şi mai tare ritor. Aşea să puneţi nevoinţă să vă arătaţi înţălepciunea, că precum cu de-adînsul am cunoscut c-a întreace cu înţălepciunea şi pre înţăleptul Platon. Deci vă rog aşea să vă luptaţi cum va fi lupta cu acela şi de o veţi birui, voi da-vă mare daruri. Iară de vă va învince, veţ fi de ruşine şi de moarte". Aceastea dzîcînd Maxentie, îi răspunsă unul din ritori care era mai cap şi dzîsă: "S-ari fi carea-i mai înţăleaptă din femei, o, împărate, şi mai filosoafă n-a putea grăi naintea noastră. Şi trimite să vie şi atunce vei vedea adevara". Deci audzînd pre ritori Maxentie aşea { 165r} lăudîndu-să, să-mplu de bucurie şi să-mvoieşe, nedejdiuindu-să, deşertul, că va birui dîrza limbă şi nestîmpărata pre ceaea ce-i de toată înţălepciunea şi de blîndeaţea plină. Deci trimisă de adusără pre svînta măceniţă. Şi era strînşi mulţîme multă la teatrul, la prăvirişte să vadză cea de-apoi ce-a hi. Dară pînă a sosî trimişii la svîntă vini din ceriu svîntul Mihail, îngerul de la Dumnădzău, şi-i dzîsă: "Nu te teame, fiica Domnului, că iată, Domnul ţ-va da înţălepciune preste înţălepciunea ta ca să biruieşti pre cei 50 de ritori, şi nu numai ei, ce şi alţi vor creade pentru tine să dobîndiţi toţi cununa mărturiei (măceniciei)". Deci luîndu-o trimişii, o dusără la-mpăratul şi-ndată Ghenerozul acela ritor dzîsă aşea cu mîndrie grăind: "Tu eşti carea ocăreşti pre dumnădzăii noştri aşea de fără ruşine?", iară svînta răspunsă lui cu blîndeaţe: "Eu sînt, dară nu fără de ruşine precum dzîsăşi şi cu buiecie, ce cu cumplit şi cu adevărătate". Iară ritorul: "Dară de vreame ce poeticii cei mare îi numeadză nalţi, cum tu cutedzi de-ţ porneşti limba asupră-le cu atîta dîrjie c-ai gustat şi de înţălepciunea lor şi te-ai cuminicat de dulceaţă?", iară ea răspunsă: "Înţălepciunea o am de la Dumnădzăul mieu dar, că svinţia Sa iaste înţălepciunea şi viaţa. Şi care să teame de Dînsul şi-i fereaşte poruncile dumnădzăieşti, acela-i adevărat filosof, iară lucrurile dumnădzăilor voştri şi poveştile lor sînt vreadnice de ocărît, pline de-nşelăciune şi de amăgire. Dară ian spune-mi care din marii tăi poetici îi adevereadză a fi dumnădzăi?". Iară ritorul dzîsă: "Întîia dată, înţăleptul Omir rugîndu-să cătră Die dzîce: Dzăule, cinsteşule, măritule, şi nemortacii dumnădzăi alalţi. Şi acel vestit Orfeus (...) dzîce aceastea mulţămind lui Apolon: O, Alitei, fiiule, departe săgetătoriule, lucoare de viaţă, putearnicule, tot-zăritoriule, a mortaci ş-a celor nemortaci domnitoriule, soriule, cu de aur cete sui aripi. Deci aşea căpeteniile poeticilor şi putearnicii cinstiia pre înşii şi-i numiia dumnădzăi fără moarte. Drept aceaea nu te-nşela tu acea prea-nţăleaptă a te închina răstignitului { 165v} pre cruce, pre carele nime din poetici Dumnădzău nu l-au numit". Iară măceniţa feace: "Acela sîngur Omir dzîce la alt loc pentru acel mare al tău Dumnădzău, Zeves, cum iaste mincinos, amăgeu şi măiestreţ şi şuvealnic şi cum era să-l leage Ira şi Posidon şi Atina de nu vrea fi fugit să să ascundză. Aşijdere să văd şi alte de-aseamene de ocara dumnădzăilor voştri. Iară pentru răstignitul dzîsăşi că nu-l grăiaşte nime din dascalii cei de demult, nice-l mărturiseaşte că-i Dumnădzău; s-ar cădea să nu încungiurăm, nice să mult cercăm de Dînsul careleş iaste Dumnădzău adevărat ceriului şi pămîntului şi mării, soarelui şi lunii ş-a toată ruda omenească făptoriul necurpins, neurmat şi nespus. Dară pentru mai adeverită încredinţare ascultă ce dzîce de Dînsul preaînţăleapta Sivila voastră mărturisind de Dînsul, de dumnădzăiasca-i întrupare şi de spăsîtoarea răstignire. Tîrdzîu oarecînd neştine pre mult credinţăreţul acesta va veni pămînt şi fără de sminteală să va face carne şi cu neostenite a dumnădzăirii tocmeale a nevindicate patime va dezlega stricare. Şi acestuia face-s-a pizmă den necredincios popor şi sus spîndzura-să-va ca de moarte osîndit. (...) Ascultă dară şi pre neminţitul tău Apolon cum şi fără voie-şi au mărturisit pre Hristos Dumnădzău nepătimos silit de a lui puteare unul în face sîlă ceresc carele şi-i lumină strelucireaţă. Şi acela ce-au păţît Dumnădzău iaste. Şi nu dumnădzăirea au păţît aceaea, că de îm vei pemintean şi nepemintean, Elu-i dară Dumnădzău şi om toate răbdînd de cătră firea peminteană, crucea şi ponosul, îngroparea şi alalte". Aceastea audzînd Apolon pentru adevăratul Dumnădzău carele iaste împreună ne-nceput Părintelui şi depreună văcuitoriu, începătură şi rădăcină şi izvor bunurilor tuturor făcut-au şi lumea dintru nefiind întru a fi şi o ţîne şi o cuprinde. Şi de-o-mpreună fiind fiinţa Părintelui { 166r} să feace om pentru noi şi îmblă pre pămînt învăţînd şi propoveaduind şi toate grijind pentru noi. De-aciia şi moarte au priimit pentru noi, zăludzîi, ca să dezleage întîia osîndă, să dobîndim acea de la-nceput desfătare şi fericinţă. Şi aşea iarăşi ni să deşchid porţîle raiului, carile cu rău le-nchiseasem şi sculîndu-să a treaia dzî s-au suit în ceriure, de unde să şi pugorîsă. Şi trimisă ucinicilor săi Duhul cel svînt, pre carii i-au mînat în toată lumea de i-au strigatu-i dumnădzăirea ca să izbăvască sufletele de la înşelăciunea necredinţei. Şi aşea să cade să credzi şi tu, filosoafe, să cunoşti pre adevăratul Dumnădzău, să te faci şerb lui, deaca pofteşti folosul tău. Că svinţia sa iaste milostiv şi milos de chiamă pre toţi greşiţii dzîcînd: "Veniţi cătră mine toţ carii vă trudiţi şi sînteţi însărcinaţi şi eu voi odihni pre voi, încai creade poeticilor şi dumnădzăilor voştri: pre Platon, pre Orfeus şi pre Apolon, carii limpede şi vederat săvai şi fără voie Dumnădzău îl mărturisiră, carea sîngur totputearnicul Domnul au grijit ca să n-aveţi într-acesta nice un şuvai". Aceastea şi alte şi mai multe dzîcînd tot înţăleapta ritoră şi-n tot ghizdava, carile le lasu nelungind cu carile au înspăimat pre filosof de rămasă ca un mut de nu mai putea grăi nemică. Iară împăratul, deaca vădzu pre filosoful aşea învincit şi mirat, dzîsă celoralalţi să-ş răspundză cu svînta măceniţă, iară ei să lepădară de luptă dzîcînd: "N-avem cum să ne mai punem împrotiva direptăţîi că niceş putem şi mai vîrtos că vedem învincit pre mai-marele nostru". Atunce Maxentie mîniindu-să, îmvăţă să facă foc mare să arunce într-însul pre ritori, carii deacă-ş audzîră răspunsul morţîi cădzură la picioarele măceniţei rugîndu-să să le iarte Domnul cîte cu nepriceaprea greşiră şi să să spodobască svîntului botedz şi darului preasvîntului Duh. Iară svînta împlîndu-să de dulceaţă şi de bucurie, dzîsă lor: "Adevăr, fericiţi sînteţi voi şi nărociţi că părăsîţi întunearecul ş-aţ urmat luminii direptăţîi. Şi părăsînd pre-mpăratul pemintesc şi stricăcios { 166v} v-aţ lipit la cerescul şi veacinicul împărat. Nu vă fie grije într-aceasta, că focul cu care vă sparie necuraţîi vă va fi botedz şi scară spre ceriu să curăţască toată năvala şi prăvuiala sufletului şi trupului vostru şi ca neşte luceaferi luminoşi vă va duce la împăratul acela să vă facă priiatini şie iubiţi". Aceastea dzîcîndu-le sînta, i-au învitatu-i cu nedejdile, însămnîndu-i pre toţi cu peceatea lui Hristos în frunte şi cu mulţămire i-au trimisu-i la mărturie, iară slugile i-au aruncatu-i în foc bucuraţi în luna lui noievrie 17. Şi sara neşte creştini priiatini Domnului Hristos mearsără să-i strîngă şi aflară moştiile lor întregi şi nebetejite, că nice părul nu le-au betejit să ardză. Aceasta li-i întîiul sămn de prietenie cu Dumnădzău. Deci mulţămind lui Dumnădzău cum să cade, pre mulţi întoarsără spre cunoştinţa adevărătăţîi cu minunea aceasta. Luminat şi cum să cade le astrucară la loc de cinste, iară împăratul pusă grija cătră svîntă ispitind în tot chipul să o-ntoarcă la păgînăţîia lui. Şi neputînd cu siloghizme filosoficeşti, apucă cu dezmierdări (şi cu măgulituri) dzîcînd: "Ascultă-mă, bunişoară fiică, că te sfătuiesc ca un dulce părinte al tău să te închini marilor dumnădzăi şi mai vîrtos lui Ermi muscul carele şi te-au împodobit cu de-atîtea de filosofie daruri şi-ţ voi da (martori îm sînt dumnădzăii toţi) giumătate de avuţîia mea să lăcuieşti cu mine în împărăţîie". Iară svînta ca o destoinică şi-nţăleaptă cunoscu gîndul lui şi hîtriile şi-i dzîsă: "Decopere-ţi, împărate, coliba şi nu ascunde vicleşugul vulpii, că eu, precum ţ-am spus întîi, sînt creştină ş-am vinit să mă logodesc lui Hristos, pre carele sîngur îl am mire şi sfeatnic, şi veşmînt, şi podoabă ficioriei meale şi doresc de măcenie mai mult decît toată alurghida şi cununa cea împărătească". Iară împăratul iarăş, făcîndu-să că-i priiaşte, răspunsă: "Nu mă sili să ocărăsc de nevoie destoiniciia ta". Şi svînta: "Fă ce ţi-i voia că cu trecătoarea aceasta necinste îm vei soli slavă adevărată şi fără moarte şi vor creade şi multe năroade de { 167r} oameni întru Domnu mieu Hristos şi ales din polata ta să mă petreacă şi ei cătră aceale svinte sălaşe cu slavă mare şi cu mare cuviinţă". Aceastea dzîsă svînta, iară milostivul Dumnădzău au dăruit de sus şi i s-au împlut prorociia. Atunce Maxentie îmvăţă de o dezbrăcară din podoaba împărătească şi o bătu cu vine de boi fără milă două ceasuri pre spate şi pre pîntece pînă ce fărîmară acel svînt şi ficioresc trup de s-au grozăvit acela ce era întîi ghizdav şi frumos; şi sîngele cura ca părăul de roşi pămîntul, iară svînta sta cu atîta bărbăţîie şi destoinicie, cît să mira ceia ce prăviia. Iară cînd fu oarecînd tîrdzîu, acea fiară ne-mblîndzîtă de o lăsară de la bătaie şi o pusă la-nchisoare. Şi-mvăţă să o flămîndzască douăspreace dzîle fără mîncare pînă-ş va gîndi cu ce munci o va umorî. Iară Avgusta, împărăteasa lui Maxentie, avea mult dor să să-mpreune cu svînta, că foarte o-ndrăgisă audzînd de bunătăţîle ei şi de vitejie şi mai vîrtos pentru visul ce vădzusă într-acealea dzîle cum mai gios să veade. Dintr-aceaea s-au săgetat la inemă în dragostea ei, atîta cît nu putea să doarmă. Şi ieşind împăratul din cetate cu o treabă să zăbăvi puţîne dzîle la un sat şi aşea împărăteasa aflîndu-ş vreame dorului. Şi era un mare boiarin, putearnic hatman preste oşti, strotopedarh, priiatin mare împăratului şi-l chema Porfirion, om credincios şi înţălept. Acestuia ş-au spus împărăteasa taina dzîcînd: "În ceaealaltă noapte am visat pre Ecaterina, unde şedea în mijloc de mulţi tinerei şi fetişoare frumoase îmbrăcate cu podoabe albe; şi atîta strălucoare ieşiia de la faţa ei, cît nu puteam să-i caut. Şi ea m-au pus lîngă sine şi mi-au pus în cap cunună de aur şi mi-au dzîs: Domnitoriul Hristos ţ-au trimisu-ţ ceastă cunună. Drept aceaea atîta mi-i dor să o vădzu, cît n-am răpaos. Deci te rog să faci în vrun chip cu taină să mărgu să mă-mpreun cu dînsa". Iară Porfirion răspunsă: "Eu să-ţ împlu dorul, împărăteasă" Deci deaca noptă, luă doauă sute de voinici şi mearsără la temniţă cu-mpărăteasa { 167v} şi dînd bani temnicearilor d-au deşchis. Şi întrînd, deacă vădzu împărăteasa pre dorita ei acea svîntă faţă a măceniţei, acea înflorită în dumnădzăiescul dar, s-au minunat de-mflorită lucoare a împărăteasca ei faţă şi cădzu la picioarele ei cu lacrămi, aceastea dzîcînd: "Acmu sînt fericită, împărăteasă, că te-am dobîndit, că eu doriiam prespre fire să vădz împărăteasca ta faţă şi-nsăta ca cerbul să audz limba ta acea curătoare de stride. Şi mai acmu ce m-am spodobit dorului nu-m voi face voia rea de m-oi scăpa de viaţă şi de împărăţîia mea, că mi-i veaselă inema şi sufletul sprejenind atîta dulce lucoare de la ghizdava ta faţă. Fericită eşti tu şi rîvnită că te lipişi la stăpîn ca acesta de la carele-ţ iai atitea daruri şi haruri". Iară svînta îi răspunsă dzîcînd: "Fericită eşti şi tu, o, împărăteasă, că vădz o cunună ce-ţ pun în cap svinţii îngeri, carea ţî-o vei dobîndi după trei dzîle pentru puţîntea muncă ce vei să rabdzi ca să-ţi mergi la adevăratul împărat să împărăţăşti în veaci". Dară ea dzîsă ei: "Temu-mă de munci şi de soţul că iaste foarte jestoc şi fără omenie". Şi-i dzîsă sînta: "Aibi nedeajde că vei avea la inema ta pre Hristos agiutîndu-ţ să nu te prindză nice o muncă. Numai puţînel aicea te-a durea trupul în treacăt şi acolo te vei odihni în veace". Şi grăind aceastea svînta, o-ntrebă Porfirion dzîcînd: "Ce dăruiaşte Hristos celora ce cred întru dînsul, că voi şi eu să fiu lui slugă". Şi măceniţa feace: "N-ai cetit cîndva nice vro carte creştinească, nice ai audzît?". Şi Porfirion feace: "Din cuconie am tot crescut pre la războaie zăbăvindu-mă şi n-am mai grijitu-mă de alte". Şi-i dzîsă svînta: "Nu poate limba să povestească bunurile carile bunul Dumnădzău şi iubitoriul de om au gătat celora ce-l iubăsc pre svinţia sa şi-i păzăsc poruncile". Atunce Porfirion, de bucurie multă împlîndu-să, credzu întru Isus Hristos cu doauă sute de voinici şi cu împărăteasa. Şi sărutînd toţi cu bună smerenie pre svînta măceniţă, să dusără, iară iubitoriul de om Dumnădzău şi milostiv nu lăsă pre svînta negrijită atitea dzîle, ce ca un drăgăstos { 168r} şi milos părinte arătă socotinţă cătră dînsă cum să cade şi-i trimitea hrană cu o porumbiţă preste toată vreamea. De-aciia şi svinţia sa, puitoriul de biruinţe, cu sine au venit cu mare slavă să o cerceteadze şi toate cereştile şiraguri ş-au întărit vitejiia ei mai mult şi au datu-i bărbăţîie dzîcîndu-i: "Nu te îmfricoşea, iubita mea fiică, că eu sînt cu tine şi nu te va prinde nice o muncă, ce cu răbdarea ta vei întoarce pre mulţi la numele mieu să te spodobeşti a multe cununi şi daruri de biruinţe". Aceastea i-au dzîs la noaptea cea de-apoi Domnul şi demineaţă, deacă şedzu la scaun împăratul, îmvăţă de adusără pre măceniţă carea veni la împărăţîie cu sufleteşti daruri şi dulce învoieşeare, cît şi prăvitorii să luminară de strălucoarea aceiia frîmseţi. Dară şi împăratul să spămîntă şi, gîndind că oarecine au hrănitu-o la-nchisoare şi drept aceaea n-au slăbit atitea dzîle, nice s-au grozăvit, vru să facă rău temnicearilor, iară svînta pentru să nu paţă cei nevinovaţi spusă: "Eu, împărate, hrană nice leac nu mi-au dat om, ce domnitoriul mieu Hristos carele grijeaşte de şerbii săi m-au hrănit". Iară-mpăratul mirîndu-să de-atîta frîmseaţe vru să ispitească iarăş cu măguliciuni şi cu lingărituri, dzîcîndu-i: "Ţie s-ar cuveni împărăţîia, fiică, ca soarele de ghizdavă cucoană, că-ntreci pre Afrodita la cuviinţă. Ce vino de tămîiadză dumnădzăii să fii împărăteasă, să-ţi petreci cu mine viaţă cu de toată veseliia. Şi nu voi, rogu-te, să piiaie atîta frîmseaţe cu muncile". Dzîsă-i svînta: "Eu sînt pămînt şi ţărnă şi toată frîmseaţea ca floarea să veştedzeaşte şi ca visul să desfiră de puţînea boală sau de bătrîneaţe, sau de moarte. Deci nu-ţi fie de frîmseaţea mea". Iară atunci vorovind svînta cu Maxentie, un eparh oarecare ce-l chema Hursasadem, ascuţît la mînie şi la muncit măiestru, vrînd să-ş arate cătră împăratul priinţa, gîndind dzîsă aceastea: "Eu, împărate, aflaiu un meşterşug să biruieşti pre ficioară sau să paţă cu greale durori moarte. Porunceaşte să facă patru roate de lemn într-o osie, carile să bată împregiur brice şi { 168v} hiare tăioase şi ascuţîte: 2 să să îmvîrtească nadireapta şi 2 nastînga. Şi-n mijlocul lor să puie pre ficioară legată. Şi aşea îmvîrtind roatele să zdrumice carnea ei. Şi întîi să cam vîrtească roatele să le vadză, doară s-ar spăriia şi s-ar îndupleca poruncii tale sau să moară umilită moarte". Şi plăcu împăratului sfatul eparhului şi îmvăţă de le gătară în trei dzîle. Şi adusără pre svînta să le vadză; şi îmvîrtiră roatele să o sparie şi-i dzîsă: "Vedzî-le! Într-aceasta cumplită muncă vei să mori cu amară moarte de nu ti-i închina idolilor". Iară ea răspunsă: "Spusu-ţ-am de multe ori gîndul mieu, deci nu-ţi piiarde vreamea, ce fă cum ţi-i voia". De-acii deacă ispiti multe ori acel necurat cu măgulituri şi cu lingăriciuni şi nu putu să o mute din gîndul ei, îmvăţă să o leage şi să o arunce în roate şi să le pornească reapede ca să-i facă mai cumplită moarte. Dară cu darul lui Dumnădzău stătu lucrul împrotivă, că îngerul Domnului pugorînd din ceriu au agiutat svintei şi îndată să află svînta dezlegată şi sănătoasă, iară roatele să rostogoliră sîngure şi pre mulţi necredincioşi umorîră ticăiţeaşte. Iară prăvitorii vădzînd preaslăvita minune strigară: "Mare-i Dumnădzăul creştinesc!". Iară împăratul de mînie negurat să turba şi năsliia să dea svintei ş-altă muncă proaspătă. Dară împărăteasa deaca audzî minunea ieşi de la cămara ei la împăratul de-l înfruntă şi-l mustră dzîcîndu-i: "Adevărat, eşti brudiv şi fără minte a te cutedza cu Dumnădzău viu să te lupţ, muncind pre şarba svinţiii sale fără ispravă". Aceastea fără nedeajde deacă audzî împăratul să feace sireap de mînie şi de fiară mai fără omenie şi, lăsînd într-o parte pre svînta, întoarsă mîniia asupra soaţei sale. Şi uitînd acel fieratec rudeniia firei, îmvăţă să-i rumpă ţiţele a femeii sale cu cleşti de muncă, iară fericita Avgustă sîmţîia cumplită şi grea dureare, însă îi părea bine bucurîndu-să că pate pentru adevăratul Dumnădzău, rugîndu-să svinţiii sale să-i trimiţă de sus agiutoriu. Şi deacă-i tăiară muncitorii ţîţele, curra sîngele părău şi prăvitorii vădzînd să împlea de milă { 169r} şi de jeale, durîndu-i vădzînd muncă nepovestită şi nesuferită. Iară acel mîncătoriu de sînge şi nemilostiv nicealnic nu s-au mişcat spre milă de carnea sa, ce îmvăţă să-i taie capul cu sabiia. Iară ea, bucuroasă priimind acest răspuns, dzîsă cătră svîntă cu bucurie: "Şarba adevăratului Dumnădzău, fă rugă pentru mine", iară ea îi dzîsă: "Pasă-ţ cu pace să împărăţăşti cu Hristos în veaci". Deci fericita Avgustă în 23 a lui noievrie i s-au tăiat capul pre poruncă. Iară voievodul Porfiron mearse noaptea pre-ascuns cu soţîile sale şi astrucară cinstitele ei moştii. Şi cînd fu demineaţă, vrînd tiranul să cearte neşte nevinovaţi, să dusă cu soţîile sale la divan dzîcînd: "Şi noi creştini sîntem marelui Dumnădzău aleşi". Acesta audzu nesuferind Maxentie, gemu de la inemă zbierînd: "Vai, că pieiu, de vreame că pierduiu şi pre minunatul Porfirion"" De-acii întorcînd cătră alalţi dzîsă: "Dară şi voi, voinicii miei iubiţi, ce v-au lovit de v-aţi lepădat de dumnădzăii părinteşti? Cu ce vă sînt vinovaţi?". Iară ei nu-i răspunsără cuvînt. Dară Porfirion îi dzîsă: "A ce laşi capul şi întrebi picioarele? Cu mine grăiaşte!", iară el îi dzîsă: "Cap rău, tu eşti vina perirei lor!". Şi neputînd a-l mai întreba de mînie, îmvăţă să le taie capetele a tuturora. Şi aşea, în 24 a lui noievrie să săvîrşiră şi să-mplu prorociia svintei ce-au dzîs împăratului că mulţi din casa ta vor creade în Domnul Hristos pentru mine". Cînd fu a doa dzî adusără pre Ecaterina la giudecată şi-i dzîsă Maxentie: "Multă dosadă şi pagubă îm feceşi. Tu mi-ai smomit femeaia şi hatmanul mieu care îm era toată putearea oştilor meale. Şi alte reale mi să tîmplară pentru tine. Şi s-ar cădea să te umor fără milă. Dară-ţ voi ierta că mi-i milă de tine să piei rău ficioară frumoasă ca tine şi-nţăleaptă, dară fă pre voia mea, iubită, închină-te idolilor şi te voiu lua împărăteasă cununată şi nice dănăoară să nu-ţ frîng voia, nice să fac lucru fără cuvîntul tău, să-ţ petreci atîta bucurie şi fericie carea n-a hi mai trăit altă împărăteasă". Aceastea şi altele de-acii vădzînd { 169v} că nu o mai poate mişca cu nemică, deade răspuns să o taie afară de cetate. Deci luîndu-o slujitorii o ducea la locul piedzării. Şi năroade multe urmară după dînsă, de bărbaţi şi femei plîngîndu-o, unde o duc la pierdzare (cum le părea lor) fetişoară aşea de frumoasă şi-nţăleaptă şi de cinste mare. Iară din ceale de-a firea femei bocindu-o îi dzîcea: "O ghizdavă cucoană şi luminată, a ce eşti aşea de cu inemă vîrtoasă de-ţ alegi moartea mai bine decît viaţa cea dulce? Derep ce să piaie fără treabă şi în deşert floarea tinireaţelor tale? Dară nu-i mai bine s-asculţi de împăratul să te-ndulceşti într-atîta fericinţă decît să mori ticăiţeaşte?" Iară ea răspunsă: "Lăsaţî-vă acel plîns fără folos şi mai bine vă bucuraţi că eu prăvesc pre mirele mieu, Isus Hristos, făcătoriul mieu şi mîntuitoriu mieu, care-ş iaste măcenicilor frîmseaţe şi cunună şi mă chiamă la sine la aceale nepovestite frîmseţ a raiului să-mpărăţăsc depreună cu Dînsul şi să mă veselesc în veaci nesfîrşiţi. Deci nu mă plîngeţ pre mine, ce vă plîngeţi pre voi că vă duceţ pentru necredinţa voastră în focul cel nefîrşit să vă munciţi şi să vă frigeţi totdeauna". De-acii deacă sosîră la locul fîrşeniei, feace svinţia sa rugă aşea: "Doamne Isuse Hristoase, Dumnădzăul mieu, mulţămescu-ţ că pusăşi pre stînca răbdării picioarele meale şi dereptaşi paşii miei. Tinde-ţi acmu preasvintele tale palme carile pre cruce le-ai rănit şi-m priimeaşte sufletul carele l-am jărtvit pentru dragostea ta. Ţ-adu aminte, Doamne, că sîntem carne şi sînge şi să nu laş să să-nfrunteadze de cumpliţii luătorii de samă la-mfricatul tău giudeţ greşealele meale ceale nepricepute. Ce să le speli cu sîngele mieu ce-l vărs pentru Tine şi tocmeaşte să fie trupul acesta ce pentru Tine s-au demicat nevădzut celora ce-l vor vrea cerca şi-l apără întreg şi nestricat unde vei porunci împărăţîia Ta. Caută din nălţîmea Ta svîntă, Doamne, asupra dvorbitoriul nărod acesta şi-l îndireaptă la lumina cunoştinţii Tale, dăruiaşte şi a cîţi vor chema pentru mine prea svînt numele Tău tot ce vor ceare spre folos ca să fie lăudate { 170r} de toţi măririle Tale, să Te slăvască cu-mpreună ne-nceputul Tău Părinte şi-mpreună văcuitoriul Tău Duh acu şi pururea şi-n veacii de veaci, amin. Aceastea deaca să rugă, dzîsă tăietoriului să plinească porunca, carele, întindzînd sabiia, tăie cinstitul şi svîntul ei cap în 25 a lui noievrie. Şi iarăş atunce vrînd Dumnădzău să cinstească pre svînta şi tot cinstita măceniţă minunea urmă după minune, că în tăietura fericitului ei cap vădzură toţi carii era acolea c-au curs lapte în loc de sînge, iară cinstitul ei şi cu totul cinstit trup într-acela ceas îl rădicară svinţii îngeri şi-l dusără cu cinste în muntele Sinaiului şi cu bună smerenie îl astrucară întru slava Domnului nostru Isus Hristos, amin. Într-aceastaş dzî svinţii 150 de ritori îmvăţaţ şi de svînta Ecaterina biruiţ şi creştinaţi cu foc să sfîrşiră. Într-aceastaş dzî svînta Vasilisa, împărăteasa lui Maxentie, de sabie s-au săvîrşit. Stih: Lăsă Vasilisa pre-mpăratul pemintesc Şi-ş luă logodnă cu-mpăratul ceresc. Într-aceastaş dzî svîntul Porfirie Stratilatul cu două sute de vonici de sabie s-au săvîrşit. Stih: Stătu viteaz Porfirie cu a sa oaste Pre pizmaşii lui Dumnădzău lovind din coaste. Într-aceastaş dzî - svîntul mare măcenic Mercurie. Acesta svînt şi mare măcenic a lui Hristos, Mercurie, era în vremile împăraţîlor Dechie şi Valerian de la Anatol băgat în ceata voinicilor de oastea martirilor, ficior fiind unui oarecare Gordian, şicheai de rudă. Şi făcînd vitejie odănăoară asupra varvarilor, arătîndu-să îngerul lui Dumnădzău şi-mbărbătîndu-l, dobîndi de la-mpărăţîie cinste de stratilat. Apoi pentru mărturiia întru Domnul Hristos astătu naintea împăratului Dechie şi-l deade de-l croiră cu cuţîte şi-l legară la patru pari întins şi dedesupt îl fripsără cu foc şi să stîngea focul de cursorile sîngelui svinţiii sale. De-aciia { 170v} îl spîndzurară cu capul în gios cu o piatră de grumadz. De-aciia iarăş îl bătură cu un bici de aramă cu patru viţe. De-acolea îl dusără la Chesariia Capadochiei şi-i tăiară capul. Şi era svîntul măcenic cînd au răbdat aceaste munci de 25 de ai, mare la stat de-a hirea şi faieş frumos la svînta faţă cu părul galbăn şi rumăn şi veasel la căutătură. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Petr săhastrul. Acesta dintru svinţi părintele nostru Petr, născut în Pont din părinţi de rudă bună, au trăit cu dînşii şeapte ai. Alaltă viaţă ş-au cheltuit în filosofie, întîi în Galatiia, apoi au mărs în Palestina pentru să vadză svintele locuri. Şi de-acolo venind cutrieră pînă la Antiohiia şi închidzîndu-să într-o chilie să grijiia de suflet vorovind pururea cu Dumnădzău, nemică altă mîncînd bucate fără numai a treia dzî o bucăţea de pîine şi puţîntea apă. Acesta luă puteare asupra dimonilor, că tămăduind de draci pre un om, anume Daniil, şi îmvăţîndu-l, l-au făcut depreună rîhnitori spre bunătăţi şi depreună nevoitoriu ş-au tămăduit şi ochii unui orb; şi multe fealiuri de boale şi multe au făcut, unele sînt scrise, altele să povestesc. Acesta să feace vestit în Antiohiia şi în ocrăştiia ei. Şi trăind în trupul muricios nouă dzăci de ai mearse la Dumnădzău. Într-aceastaş dzî şease sute şi şeapte dzăci de măcenici de sabie să săvîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 26, - preacuviosul părintele nostru Alipie Stîlpnicul. Acesta svînt era în dzîlele împăratului Iraclie din Adrianopol, oraşul paflagonilor, carele şi mainte de naştere fu cunoscut cu bune seamne de maică-sa în { 171r} ce chip va fi după naştere, c-au minunat şi pre-acei de-atunce şi pre aceşti de-acmu cu minunata lui răbdare. Că vădzu în vis maică-sa, cînd era grea, că ţînea îm braţe un mieluşel frumos cu lumini aprinse în corniţe, care lucru era sămnul bunătăţîlor şi vieţii ceii minunate, luminate, ce era să arate mai apoi. Deci acesta s-au nevoit cu de toată nevoinţa ş-au făcut minuni ş-au întrecut pre toţi cu răbdarea c-au stătut deasupra unui stîlp cindzăci şi trei de ai. Şi de vreame ce l-au rănit vicleanul ca şi pre Iov direptul de l-au rănit, de-aciia n-au mai putut a mai sta sculat, ce s-au rădzămat pre coastele de-a direapta de au răbdat 13 ai de nu s-au mai întors pre altă parte pînă cînd ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnădzău, iară viaţa svinţiii sale preste tot au fost 100 de ai. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Stilian paflagonul. Acesta s-au svinţit din zgău şi s-au făcut lăcaş svîntului Duh, că răşchirînd la săraci avearea ce avea s-au făcut călugăr şi-ntrecu pre toţi cu truda şi cu petreacerea cea grea. De-aciia să dusă la pustie şi întrînd într-o peşteră lua hrană de la îngerul lui Dumnădzău ce-i aducea. Şi s-au făcut tămăduitoriu a nevindecate boale că şi cînd ucigătoarea moarte sterpiia maicele de prunci omorîndu-le pruncii, atuncea maicele să-mvăţasă a striga numele svîntului şi, zugrăvindu-l în icoană, iarăş li să-ntorcea roadă în cuconi de le custa pruncii fără sminteală pentru ruga svîntului. Şi răpăosînd s-au astrucat în oraşul paflagonilor, făcînd multe isţealenii şi minuni. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Acachie celui din Leastviţă. Acesta era într-o mănăstire la Asiia; tinerel fiind încă petrecea viaţă săhăstreacă. Şi avea un stareţ, căruia era supt ascultare, foarte aprig şi stropitoriu şi mult rău răbdă de la dînsul. Uneori era { 171v} cu vînătăi preste ochi, alte ori preste grumadz, alteori capul spart şi nice dănăoară nu era fără rane şi vînătăi de la acel nemilostiv stareţ nouă ai ce trăi la acel stareţ. Şi să răpăosă Acachie de mearse cătră Domnul şi fu îngropat în ţinterim cu părinţii. De-aciia stareţul acela mearsă la un părinte mare ce era pre-acolea şi i să jelui c-au murit Acachie, iară acel părinte nu-l credea. Şi-i dzîsă: "Blăm di-i vedea". Şi mearsără amîndoi la ţinterim şi strigă cinstitul bătrîn acela ca la un viu la acel mort şi-i dzîsă: "Frate Acachie, dară ai murit". Iară acel cu minte bună ascultoi şi după moarte arătă ascultare şi posluşanie şi dzîsă cătră marele: "Cum poate, părinte svinte, omul ascultoi să moară?". Atunce stareţu să-mplu de frica minunii şi cădzu la pămînt cu lacrămi de plînsă. De-aciia-ş feace chilie aproape de mormînt de-au trăitu-şi rămăşiţele vieţii cerşindu-şi pururea iertăciune şi dzîcînd c-au făcut ucidere. Deci dumnădzăiescul Acachie obîrşindu-şi fericita viaţă în nevoinţe ca aceastea s-au mutat în fericinţă din lume şi svîntul lui trup de putearea lui Dumnădzău iaste ferit de răsîpitura cea fireşe de-au stătut întreg şi neştirbit mulţi veaci. Şi ieşind dănăoară părinţii aceii svinte mănăstiri de să dusără la seacere, lăsară 2 călugări în mănăstire, unul de straje, altul căce era bolnav. Şi să-ntîmplă de muri bolnavul, iară cel de straje vădzîndu-să sîngur nu putu birui să-l îngroape, ce mearsă de deşchisă mormîntul minunatului Acachie ş-au îngropat pre acel frate mort cu svîntul ş-au închis. Şi a doa dzî cînd mearsă să vadză, el află pre mortul lepădat afară din mormîntul svîntului. De-aciia iarăş l-au băgat în mormînt şi iarăş deacă-l află ş-adaora lepădat începu a grăi svîntului cu direptul, cerşind giudeţ şi dzîcînd cătră dînsul: "Am audzît, o svinte Acachie, că tu te-ai nevoit cu ascultarea mai mult decît toţi, iară acmu pre cum te vădz te feceş neascultoiu şi sămăţ, atîta cît nu priimeşti nice pre fratele, ce şedzi de-l arunci afară. Deci sau să-l laşi să odihnească cu { 172r} tine, sau de-i mai face-o aceasta nu te voiu mai răbda, ce te voiu scoate din mormînt". Şi băgînd iarăş mortul în mormîntul svîntului, să dusă; şi cînd fu iarăş demineaţă, mearsă să mai vadză şi deşchidzînd află numai pre mortul sîngur în mormînt, iară pre svîntul Acachie nu-l află. Şi pînă astădz stă mormîntul svîntului Acachie deşert ţîind numele svîntului. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Iacov oşelnic. Acesta Iacov sosînd la muntele ce era 30 de stadii departe în laturi de la oraş (ţară), trăi acolo neavînd nice peşteră, nice bordei, nice colibă să-ş sprejinească nevoile firii. Şi aceastea le spuiu că le-am vădzut sîngur, că dănăoară să războlisă de pîntece (vintre) şi aşea fiind bolnav şi abiia l-am înduplecat de-au slobodzît să-şi margă pre-acasă ascultătorii ce era strînşi pregiur dînsul de-i asculta îmvăţătura, îmvăţîndu-i de credinţa cea direaptă. Şi mai vîrtos că să dusără ş-aceia, el să munciia dodeindu-l firea şi boala vintrelor pînă ce-au însărat şi aşea precum dzîsăm avînd sălaş ceriul într-acoperemînt. Şi atîta era de răbdătoriu în toate lucrurile, ca şi cînd să vrea nevoi în streinu trup, şi-ş îngreuia trupul cu fericături de her pre didesupt cu tărsine în 2 ţăsături şi cu 2 încinsături din faţă şi din dos. Şi la amîndouă braţele aşea era oblojit cu şine de her. Hrana-i era în toate sări linte muiată cu apă. Dintr-aceastea trude au dobîndit daruri dumnădzăieşti că murind un cucon plîngea tatăl cuconului rugînd pre svîntul şi dzîcînd: "Ştiu-te, şerbul lui Dumnădzău, că poţi să-m foloseşti şi nu te leni a face rugă". Şi vădzînd svîntul că-l dodeiaşte, i să feace milă şi pusă genunchile la pămînt, rugă Dumnădzău şi-i îmvisă cuconul şi-l deade sănătos la tată-său. Şi sînt multe a svîntului nevoinţe, ce, lăsîndu-le de multe ce sînt, vom spune una. Acesta, supărat fiind mult de dracii, i-au gonit cu ruga sîngură şi făcîndu-i posluşanie un ucenic dănăoară în săptămînă aducîndu-i puţîntea apă de departe. Iară dracul să făcea în chipul svîntului şi ieşiia { 172v} departe naintea apei de o lua de-a mîna posluşnicului şi-l întorcea. Şi cu aceasta feace de era de-a murirea svîntul de seate. Iară dănăoară posluşnicul mearsă fără vreame şi nu prinsă veaste tîlhariul acela sufletesc amăgeu şi veni cu apa posluşnicul pînă la svîntul. Şi deaca-l vădzu, svîntul feace: "Cumu-i, fiiule, de nu-mi aduci apă de-atîta vreame ş-am sosît la mare primejdă de seate?". Iară el feace: "Pururea, părinte, ţ-aduc eu apa la dzî şi la vreame, ce svinţia ta vii la cutare loc de mă tîmpini şi-m iai apa şi nu mă laşi să viu pînă aicea". Iară svîntul îi dzîsă: "De-acmu nainte de mi-i mai vedea de o mie de ori oprindu-ţi calea sau ţîindu-te rău, iară tu să nu-m dai vasul cu apa de-a mînă pînă ni-i sosî la acesta loc". Acesta svînt s-au nevoit aşea bine şi mare făptuitoriu de minuni s-au făcut. Şi obîrşindu-şi nevoinţa s-au dus cătră Domnul bucurîndu-să. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Nicon lui Metanonte, adecă pocăiţî-vă. Acesta era de la Armeniia, ficior de boiarin mare. Audzînd dumnădzăiescul glas ce dzîce: "Fiecare ce ş-au lăsat tatăl sau maică-sa, casa, fraţi şi aveare pentru numele mieu (...) cu 100 de părţi va lua şi viaţa veacinică", îş lăsă tot şi să dusă la o svîntă mănăstire întru carea au arătat tot fealiul de nevoinţă şi-ntrecu pre toţi cu petreacerea sa cea ascuţîtă şi grea. Şi oblicindu-l tătă-su îmbla de-l cerca prin toate mănăstirile şi lăcaşele călugăreşti, iară svîntul să dusă de-acolo şi cutrieră tot Anatolul strigînd "Metanonte", adecă "Pocăiţî-vă". Dintr-aceaea i s-au pus şi numele Metanonte. Şi mearsă şi la Crit de cutriera ostrovul acela şi Peloponisul, adecă ostrovul moreanilor. Şi prin toate oraşe şi sate şi ţăr pre-acolo, apoi mearsă în Lachedemoniia întru carea făcînd multe minuni şi feace o svîntă besearică lui Isus Hristos, spăsitoriului nostru, întru carea stînd pînă la sfîrşit s-au pristăvit, precum au dorit luînd de la svinţia sa cunună de nevoinţă şi de biruire. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru { 173r} Silă, episcopul de Corintul Persidei. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 27, stradaniia svîntului mare măcenic Iacov perseaninul. Acesta era în dzîlele împărţîlor Onorie şi Arcadie, creştini din strămoşii săi, lăcuind în oraşul Vitlava, în ţara eluzisinilor, de rudă cinstită şi luminată şi cinstit foarte la împăratul Isdigherd. Şi pentru libovul cel mult ce-i arăta împăratul şi cinste s-au prelestit de s-au lepădat de Domnul Hristos. Şi deacă vădzu răspuns de la maică-şi şi de la giupîneasă-şi scriindu-i, lepădîndu-să de dînsul, şi aducîndu-i aminte de groaza focului veacinic a muncilor iadului a ce cinsti el mai mult prieteşugul împăratului decît libovul lui Hristos pentru puţînea slavă lumască, schimbă de luă ruşine veacinică şi osîndă. Dintr-aceaea scrisoare a maică-sa şi a femeii sale s-au umilit cu sufletul şi i-au venit mintea şi s-au despărţît de la acea leage deşartă persască a-mpăratului şi-ş plîngea greşala cum să desprinsă de Domnul Hristos. Şi luîndu-i împăratul sama, să mărturisi creştin şi mărturisi pre Domnul nostru Isus Hristos pînă la moarte cu care l-au umorît cu cumplită şi groznică moarte că l-au tăiat tot cîte o bucăţea întîî deagetele tot cîte unul, 20 de deagete, apoi mînule, tot cîte un ciolănel, şi picioare pînă au rămas numai trunchiul şi la toate tăieturile îl întreba şi tot vîrtos au mărturisit pre Domnul nostru Isus Hristos Dumnădzău şi tvoreţ a toate săzdaniile pînă ce-au rămas capul la trunchiu, apoi i-au tăiat şi capul. Şi ş-au dat mulţămind lui Dumnădzău sufletul în mînule svinţiii sale. Într-aceastaşi dzî - preacuviosul părintele nostru Roman ciudotvoreţul. Acesta fericit Roman născut în ţara rusască şi trecîndu-şi vîrsta cea dintîi veni la Antiohiia şi s-au închis den afară de oraş într-o căşcioară { 173v} mititea streină. Şi petrecu pînă la sfîrşenie nice i-au mai trebuit foc, nice lumînare, nice leac. Şi hrana îi era pîine şi sare şi puţînea apă bea cît numai să fie viu. Şi îmbrăcămintea îi era de păr, şi pre didesupt purta ferecătură grea de her preste trup. Acesta, spodobindu-să dumnădzăiescului dar, au tămăduit a mulţi oameni boale şi pre multe femei ce nu făcea cuconi cu ruga sa cătră Dumnădzău le-au dăruit cuconi. Şi pre mulţi feace de dobîndiră împărăţîia lui Dumnădzău cu minunatele sale îmvăţături şi aşea vieţuind şi sfîrşindu-să s-au dus la sălaşele lui Dumnădzău ceale veacinice. Într-aceastaş dzî svîntul Naftanail s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî preacuviosul Pinufrie cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 28, - pomenirea preacuviosul părintele nostru şi ispoveadnic Stefan cel Nou. Acesta era în vremile împărăţîiei lui Anastasie, atuncea tîmplîndu-să patriarh svîntul Gherman. Şi era născut, crescut în Ţarigrad din părinţi creştini, Ioan tată-său şi Ana maică-sa. Şi de mic nevoi cu-mvăţătura svintei scripturi şi-n toate dzîle mergea cu maică-sa la svînta besearică deprindzîndu-să cu postul şi cu grea petreacere. De-aciia s-au îmbrăcat şi în schima călugărească în vîrstă de 16 ai. Şi-ndată purceasă a creaşte în toate nevoinţele ceale sufleteşti, scurtînd toate pornealele trupului. N-au zăbăvit multă vreame şi s-au săvîrşit minunatul Ioan, egumenul lui. Şi fu pus egumen fericitul Stefan într-acel vestit munte a lui (...) Auxentie la obîrşitul drumului nevoinţei, că pornind sămănătoriul pleavelor războiu fără leage asupra svintei besearici să nu să cinstească svintele şi cinstitele icoane. Şi era spre-acesta ispravnic şi măiestrie Leon Isăvreanul, ce el lipsi din viaţă înfruntat de fericitul Gherman patriahul şi destul dojenit. { 174r} Iară sireapul şi turbatul lui ţînc Costantin Copronim ce feace ca mai mare răutăţi stricînd svintele icoane şi ardzîndu-le şi urghisind şi căznind în tot feali pre călugări, carele oblicind şi de svîntul Stefan că cinsteaşte svintele icoane şi li să-nchină, ducînd cinstea la Dumnădzău şi pre dînsul făcîndu-l eretic şi neascultînd să iscălească la păgîneasca lui poruncă asupra svintelor icoane în ereasele lui, au mînat de l-au prins şi după multe munci şi cazne l-au închis în temniţa unde să chiamă Pretorion în carea era închişi şi alţi părinţi ce era aduşi din multe locuri tot pentr-aceaea adunaţ 42. Şi-ntr-altă soţîie a lui Petr şi Andrei, trei sute tot aleşi de prin multe ţăr. Aceştea toţi era stricaţi de acel eretic, unii ochii scoş, alţîi nasurile, alţîi urechile, alţîi mînule şi barbele. Pre aceştea pre toţi aflîndu-i svîntul Stefan îi privitiia şi-i săruta şi-i întăriia îmbărbătînd cătră nevoinţe şi cătră podvig împotriva pizmaşului dereptăţîi. Şi făcînd în închisoarea pretorionului toată slujba călugărească, oblici spurcatul împărat că pretorionul s-au făcut mănăstire pentru Stefan. Trecînd 11 luni de cînd l-au închis în pretorion, l-au scos de l-au bătut cu pietri şi cu leamne. Iară unul de-acei ucigaşi luă un lemn şi-l lovi după cap de-i frînsă giunghetura şi-ş deade în mîna lui Dumnădzău sufletul, iară alalţi ucigaşi îl trăgea prin uliţă sfărîmîndu-i de pietri mînule şi picioarele, rămîind unghile pre pietri şi deagetele. Iară unul dintr-acei slugi a dracului luă o piatră mare şi-l lovi îm pîntece de s-au spart şi i s-au vărsat toate maţele şi mănuntăile gios. Ieşi şi un cîrcimari cu un tăciune şi-l lovi în cap de s-au despicat şi i-au vărsat crierii şi-l trasără de-l lepădară la locul ce să chiamă a lui Pelaghiiu, apoi l-au astrucat neşte creştini a lui Dumnădzău la locul unde-i pînă astădz. Aşea au fost nevoinţa svîntului Stefan pentru carea ş-au dobîndit de la Dumnădzău cununa vieţii de veaci cu svinţii măcenici şi prepodobnici. Într-aceastaş dzî svîntul Andrei tras pre gios pentru svintele icoane { 174v} s-au săvîrşit. Stih: Din ţărnă sînt făcut şi ţărna să mă strice Celui ce ş-au fapt chipuri voi da ferice. Într-aceastaş dzî svîntul Petr bătut pentru svintele icoane s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svînta Ana bătută căce au jăluit pre svîntul Stefan şi-n bătăi s-au săvîrşit. Stih: Pre Ana-m bătăi din viaţă scuturată. O ţîne Hristos lîngă sine-nstemată. Într-aceastaş dzî pomenirea svinţilor măcenici carii depreună cu svîntul Stefan au mărturisit svintele icoane. Mulţi din slujitori voinici, fiind pravoslavnici, lepădîndu-să de lume, să feaceră călugări, pre carii muncindu-i tiranul şi fără leage împărat le-au datu-le moarte. Chemînd pre unul ce-l chema Vasilie cătră păgînăţîia sa şi el nepriimind ce dzîcînd că cinsteaşte închinăciunea svintelor icoane, l-au izbitu-l cu piciorul în pîntece şi i-au vărsat maţele şi aşea s-au săvîrşit. Pre altul ce era închis la Sosteniia i-au tăiat narea şi l-au urghisit la Herson. Şi vrînd acolo să-i facă moarte, au scăpat în Hazariia şi acolo stătu episcop şi s-au săvîrşit mai apoi. Altul iarăşi Stefan l-au urghisit la Sugdeia şi acolo pre mulţi polzuind s-au săvîrşit. Aşijdere şi Grigorie cu alţîi cu mulţi urghisiţi să sfîrşiră. Şi Ioan cel din Legatarione urghisit la Dafnusiia şi bătut adease lăsă viaţa. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Inarh şi cu dînsul şeapte svinte femei de sabie săvîrşiţi. Acesta svînt Inarh măcenicul era de la Sevastiia. Şi fiind tînăr de vîrstă, de slujba lui era măcilariu de muncit oameni şi-mpreună acolo unde munciia svinţii măcenici agiuta şi el de slujiia la treaba muncilor. Şi tîmplîndu-să în dzîlele lui Dioclitian-împărat neşte svinte femei creştine date la muncă de boiarinul Savastie, anume Maxim, agiutînd Irinarh pregiur munci şi vădzu { 175r} bărbăţîia măcenicilor să lumină în suflet din darul lui Dumnădzău vădzînd că şi femeile să-mbărbăteadză pentru Domnul Hristos şi ruşineadză pre tiranul cu minunile ce făcea. Pentr-aceaea să mărturisi şi pre sine creştin şi fără tăgadă strigă şi mărturisi pre Domnul Hristos. Deci îmvăţă boiarinul de-l aruncară în iazer. De-aciia ieşind viu din iazer l-au aruncat în cămin înfocat. Şi ieşind din foc nebetejit, preaslăvită minune, i-au tăiatu-i capul şi preutului ce l-au botedzat, Acachie, împreună i-au tăiatu-i pre-amîndoi şi pre svintele femei. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 29, - nevoinţa svîntului măcenic Paramon şi cu dînsul trei sute şi şeaptedzăci de măcenici ce-au depreună mărturisit. Aceştea era în dzîlele lui Dechie-împărat şi Achilin boiarinul. Iară începătura din ce stătură măcenici Domnului Hristos au fost aşea. La locul Valsatnei unde să chiamă Gheron iaste multă izvorîtură de ape fierbinţi de tămăduiaşte boale preaslăvit şi mărgînd la acela loc pentru întrămarea trupului său Achilin, carele domniia de la-mpărăţîie scaunul Anatolului, învăţăsă margă după dînsul de la Nicomidiia legaţi toţi aceşti depreună strînşi măcenici. Şi întrînd Achilin în bojniţa Isidei şi făcînd spurcatele sale jărtve, dzîsă cu poruncă svinţilor să între şi ei să facă idolilor jărtve şi să să-nchine. Iară svinţii apărîndu-să şi nevrînd a face una ca aceaea, îmvăţă Achilin de-i tăiară pre toţ. Şi aşea ca neşte dumnădzăieşti viteaji să feaceră marturi minunaţi tuturorului împărat Hristos şi Dumnădzău, întăriţ cu putearea svinţiii sale, fiind trei sute şi şeaptedzăci, pre carii, vădzînd svîntul Paramon, strigă în glas mare dzîcînd: "Mare păgînie vădz cînd spurcatul acesta giunghe direpţii cum ar giunghea neşte vite, şi-ncă { 175v} streini". Iară el, Achilin, deaca audzî, să aprinsă de mînie şi-ndată învăţă să-l omoară. Şi neprindzînd veaste sîntul, aşea-l prinsără trimişii pre unde trecea şi nu putură răbda să-l umoară unul, ce cu toţîi denaintea giudeţului aceluia să-ndesa să vearse sîngele cel nevinovat cu mînule lor şi cu armele-ş, lovindu-l cu suliţe, alţîi cu trestii ascuţîte prin limbă şi-ntr-alalte mădulările svîntului şi-l umorîră prăvind tiranul într-acela loc. Şi-l mutară în corturile ceriului. Şi fu numărat în ceată celor 370 de svinţi măcenici depreună într-un coriu veselindu-să în veaci ne-ncetaţ. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Filumen. Svîntul măcenic Filumen era în dzîlele împăratului Avrilian din Licaonia; căra grîu la ţara Galatilor şi, fiind clevetit la Filic, ighemonul de Anghira, şi mărturisînd că-i creştin, întîi i-au bătutu-i piroane în picioare. Şi fu muncit. De-aciia îl spîndzurară şi-l pătuiră (căzniră). De-acii îl băgară într-un cuptoriu înfocat şi ieşind din toate sănătos cu putearea Domnului Hristos. Şi de iznoavă îi bătură piroane prin cap şi-n mîni şi-n picioare şi-l goniră ca vro 30 de stadii pînă ce-au leşinat şi ş-au dat în mîna lui Dumnădzău sufletul. Într-aceastaş dzî - pomenirea a preacuviosul părintele nostru Nicolae, arhiepiscop de Solun, şi svîntul (...) măcenic Ioan cel din Persida şi svinţii şease măcenici carii luaţi în goană şi s-au despicat o piatră de i-au ascuns şi acolo să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî svîntul Urvan, episcopul de Machidoniia cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Dionisie, episcopul de Corint de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Visarion în pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Pancozmie în pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Pitirun în pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Ualerian de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul Fedros, răşină înherbîntată turnată { 176r} preste svinţia sa, s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 30, - pomenirea svîntului slăvit şi-n tot lăudat apostol Andrei Părvozvan, adecă întîi chemat. Acesta marele apostol Andrei era din oraşul din Vitsaida, ficior oarecăruia Iona evreu, frate lui Petr apostol, vărhovnicul apostolilor, Domnului Hristos. Acesta întîi stătu ucinic svîntului Ioan Crăstitel şi Predteci. De-aciia, deaca audzî pre dascalul că arată pre Isus Hristos cu deagetul şi dzîsă: "Iaca, mieluşelul lui Dumnădzău", îl lăsă şi urmă Domnului Hristos. Şi deaca dzîsă frăţîne-său lui Petr: "Află-m pre Isus, pre cel din Nazaret", cu aceasta l-au tras spre Domnul Hristos şi să află şi alte multe în svînta scriptură pentru dînsul. Acesta, deaca urmă lui Hristos, cînd fu după nălţarea svinţiii sale şi după pugorîrea svîntului Duh de-ş luară sorţ, şi mearsără cine în ce ţară i-au arătat sorţul, acestuia svînt i s-au vinit Vitiniia şi Marea Neagră, şi părţîle Propontului, şi Halchidonul, şi Vizantiia unde-i acmu Ţarigradul, şi Trachiia, şi Machedoniia. Şi sosînd la Dunăre ce-i dzîc Dobrogea ş-alte ce-s pre lîngă Dunăre, şi Tesaliia, şi Elada, şi părţîle Ahaiei, şi Amintinul, şi Trapezuntul, Sinopul, Iracliia şi Omastrul, aceastea toate le-au îmblat nu aşea curund precum să spune şi treace cuvîntul, ce prin toate ţărîle şi oraşele păţî multe nevoi şi multe greutăţi şi nelesne lucruri, săvai că toate le biruia cu darul Domnului Hristos şi cu agiutarea svinţiii sale, dintru care oraşe voi aduce la mijloc unul, lăsînd cealealalte pre sama cui le ştiu. Acesta mărgînd la Sinop şi mărturisînd cuvîntul lui Dumnădzău, au întrat în multe scîrbe, că-l trintiia la pămînt şi-l lua unii de mîni, alţîi den picioare de-l trăgea { 176v} grăpiş şi cu dinţii îl rumpea. Şi cu leamne şi cu pietri îl ucidea pînă-l arunca departe, afară de oraş, cînd îi rumpsără şi un deaget cu dinţii lor. Ce svinţia sa iarăşi s-au trezit şi s-au ivit zdravăn şi sănătos de cătră toate ranele ce-i dedease. De toate veni sănătos cu darul Despuitoriului său şi Domnul Hristos. Şi sculîndu-să de pre-acolo schimbă multe cetăţi şi oraşe: Neochesariia, Samosatele, Alanii, Avazghii, Zihii, Vosporii şi Hersonul, aceaste ţăr toate. De-acii mearsă la Vizantiia, adecă la Ţarigrad, şi hirotoni acolo episcop pre Stahie şi cutrierînd alte ţăr, veni la luminatul ostrov Peloponisul, unde să chiamă Morea şi priimindu-l în gazdă Sosie ce fusease bolnav de cumplită neputinţă şi l-au isţealit svîntul şi-ndată acel oraş tot a Patronilor veniră la Domnul Hristos creştinîndu-să cînd şi femeaia Antipatului, Maximila, mîntuită de cumplite legături de boală cu reapede vindecăciune de la svîntul apostol, îndată credzu şi pre înţăleptul Stratocli, frate Antipatului Egheat, şi pre alţîi pre mulţi cu de tot fealiul de neputinţe să tămăduiră cu pusul mînulor svîntului apostol. Pentr-aceaea mîniindu-să Egheat, răstigni pre cruce pre svîntul apostol de l-au scos dintr-aceasta viaţă. Iară el încă muri rău: cădzînd dintr-o rîpă naltă s-au făcut fărîme, iară svintele moştii a svîntului apostol preste multă vreame s-au mutat în Ţarigrad în dzîlele împăratului Costantie; cu porunca lui svîntul măcenic Artemie l-au adus. Şi fu pus cu svinţii apostoli Luca şi Timotei în străluminata besearică a svinţilor apostoli. Comentarie de svîntul apostol Andrei, întîi chematul Lăsînd ficiorul Zahariei, marele Ioan, pustiile şi pugorînd pregiur îmbletele oraşelor că striga pre glasul cuvîntul, pre sfeaştnicul lumina, carea era ivită în lume de să grăbiia să lumineadze la-ntunearece, de la { 177r} carele aştepta să ia botedzul pentru noi acel mai curat decît toată lumina, de vreame că avea şi ucinici agiutori şi slujitori la treaba botedzului pocăinţei a mulţ. Unul de-aceştea era şi Andrei, om curat şi stidliv, cu frică, harnic în toate, care cu adîncul înţălepciunii cerca dereptatea ce să afla într-adîncul svintei scripturi şi cerca şi iscodiia prorociile ceale de Domnul nostru Isus Hristos ce era atunce în cuvînt ca supt un acoperemînt de să da la cela carele să striga şi să mărturisiia de dînsele. Vrînd dară Ioan să puie la ştiinţa lui Andrei ş-aloralalţi ucinici pentru Hristos mai mare gînduri decît pentru sine, aleasă doi ucinici dintr-ai săi, hiind unul de-acei doi Andrei, de-i luă cu sine. Şi vădzînd pre Isus mărgînd feace: "Iaca mieluşelul lui Dumnădzău". Şi pentr-aceasta ei îndată purceasără după Hristos şi-l întrebară unde petreace. Şi-ntorcîndu-să Isus le dzîsă: "Dară pre cine întrebaţi?". Ei feaceră: "Dascale, unde petreci?". Svinţia sa feace: "Veniţi de-ţ vedea". Şi veniră de vădzură şi petrecură într-acea dzî la svinţia sa, precum spune evanghelistul. Deci Andrei, aflînd pre cela, întreba şi, rămîind lîngă dînsul şi cunoscînd cealea ce ştiia, nu tăinui comoara numai şie, ce feace la parte soţîie şi pre fratele său Petr. Aceştea era din Vitsaida, sat prost şi nebăgat samă, iară pentru dînşii s-au făcut vestit şi cinstit. Era părinţii lor de-ş ţinea viaţa cu agonisita mînulor la păscărie, cum spune apostolul, că-l aflară prindzînd peaşte şi păzînd mrejile cum trebuie. Şi-i dzîsă: "Află-m pre Mesiia ce să dzîce Hristos". Aceasta cu adevărat era un sămn de suflet ce doriia de venirea svinţiii sale (Domnului sau ce aştepta den bătrîni veaci venirea svinţiii sale). Dară ce vrea sămna altă adăosura articului fără aceasta, că dzîcînd pre Mesiia arăta Andrei, că aştepta cu adevărat pre Hristos, care n-avea nice o sîmbră cu ceialalţi. Deci Petr ce feace? Să arătă ş-acicea fierbinte şi reapede şi să plecă frăţîne-său. Şi luîndu-l Andrei de mînă îl dusă la Isus. Şi deaca-l vădzu Isus feace: "Tu eşti Simon, ficiorul lui Iona? Tu te vei chema Chifa ce să dzîce Petr", că într-acea oară ce era închis { 177v} în temniţă Ioan. Şi ca un proroc şi mai mult decît prorocul cunoscu că în puţînă vreame era să-l umoară Irod şi ucinicii săi vrea rămînea în umbra legii şi la-ntunearec; şi pentru să nu fie aşea, nice să rămîie ucenicii în gînduri de gios de Hristos, ce feace? Mînă pre 2 ucinici dintr-înşii la Hristos de-l întrebară: "Tu eşti acela ce va să vie au pre altul vom aştepta?". Deci ce feace Stăpînul cunoştinţelor? Nice ascunde cu totul, nice descopere să-ş arate sîngur dumnădzăirea, ce dînd loc lucrurilor îi lasă să prăvască şi să oglindească şi să cunoască că acesta ce le face aceastea iaste să fie că-i acela ce va să vie, că le dzîsă svinţia sa Domnul Hristos: "Păsaţ de spuneţ lui Ioan că orbii dobîndesc vedeare, surdzîi aud, morţîi să scoală, şchiopii îmblă zdraveni, mişeii dau veşti bune. Şi ferice de cela ce nu să va blăzni pentru mine". Deci Ioan trimisă pentru întrebarea, nu ca doară nu ştiia pentru Domnul Hristos, ce pentru dînşii ca să-i vadză putearea dumnădzăirii de pre minuni. Aşijdere şi Domnul Hristos, trimiţîndu-i la Ioan cu răsponsul, nu pentru să-l încredinţeadze să-l încunoască, că-l cunoştea acel cunoscut svinţia sa, ce sînţia sa vrea să-ntărească şi să-i creadză pre trimiş, carii încă le era mintea pemintească şi avea mai de cinste pre Ioan decît pre Isus, că acela s-au ivit din preaslăvită zemisliciune de rod arhieresc şi de la pustietate lăcuit. Şi tot norodul alerga la Dînsul de cădea supt ascultarea de-mvăţătură ca unui mare. Iară Domnul Hristos, fiind de oameni de gios şi nevederoşi, pre cît era la vedeare şi nice ucenic n-avea pregiur sine. Iară tămăduindu-să Ioan la-nchisoare, cum mai sus dzîsăm, Isus dă deade-n laturi de pre-acolea şi mearsă la iazerul lui Ghenisaret. Şi de vreame că Andrei şi Petr era în curabiile lor ceale de plecare de-ş cîrpiia mrejile, Dumnădzăul om Isus astătînd în marginea iazerului, nice ţînîndu-i rău, căce-l lăsară, nice îi lovi cu cuvînt de bănat, ce cu blînd şi linicel glas le dzîsă: "Ia-mblaţ de pă mine şi vă voi face păscari de oameni"; iară ei îndată lăsară mrejile şi purceasără după svinţia sa. Cu adevărat dară { 178r} atîta era ca şi cînd le vrea dzîce de-ş lăsară tot că altă nu mai avea, fără de mrejile. Ia că-şi dzîce că îndată purceasără după svinţia sa; nemică altă nărăvind, arătară căldura cea aprinsă a sufletului lor, că încă tot să ţînea lipită pomenirea minunilor în gîndul lor ce vădzusă şi mărturiia lui Ioan. Ce de rîndul lui Petr, în ceastă dată om, tăcea. Iară de Andrei să povestim într-audzul iubitoriului lui Dumnădzău. Deci acesta, lăsînd într-o parte ruda şi grijile lumeşti, să ţînea şi urma dascalului şi-i asculta îmvăţurile, şi-i slujiia şi să lipiia întru tot cătră svinţia sa cu socotinţă şi întîi şi sîngur de vreame că cunoştea din cărţîle lui Moisi şi a prorocilor că svinţia sa avea a veni cu de-adevărul de vreame că şi vădzu tămăduindu-să îmfocături trupeşti şi boale fără leac. Şi ologii nu mai cu porunca svinţiii sale sărind zdraveni. Şi orbii să mîntuia de voieratul întunearec şi vedea limpede străluminatele şi dragele locuri a soarelui şi cum goniia numai cu cuvîntul necuratele duhuri. Şi morţîi lepăda de la sine moartea mai lesne decît somnul şi alalte a svinţiii sale preaslăvite minuni, cum să lucra cu dumnădzăiască poruncă. Dintr-aceastea povăţat să suia cătră dumnădzăiasca nălţîme, că dară băga în mintea sa căce era înţălept, că săvai şi mulţi din proroci şi direpţîi cei de demult au făcut seamne şi minuni, ce însă toate le isprăviia nu stăpînind, nice poruncind, ce mai vîrtos cu rugăminte şi cu rugă. Iară svinţia sa aducînd numai ţie dzîc şi voi curăţeaşte-te. Şi alalte stăpînitoare cuvinte cu multă vlastie depreună cu acea lesne a cuvîntului făcea aceale dumnădzăieşti şi mai mare minuni numai cu căutarea ochilor; la o mînă direaptă sacă, îndată o dezlegă din săcăciune, îngrozî un legheon de necurate lucruri şi periră ca fumul, nu putură sta nice leac naintea certării îngrozîturii, potoli vînturile, încetă valul, îmblă pre mare ca pre uscat, din puţîne pîini sătura întunearece şi de-a rîndul lucra cîte să prind lui Dumnădzău; adevărat lui Dumnădzău fiiu era { 178v} acesta şi Dumnădzău fără de greş şi spăsîtoriu lumii. Într-acesta chip svîntul Andrei îmvăţă pre sine de aceaste mari şi dumnădzăieşti. Şi de-aciia înnainte să feace nedespărţît de la îmvăţătoriul însîmbrat la svinţia sa toată vreamea vieţii sale, că de vreame ce Mîntuitoriul, lăsînd oraşele, de multe ori cutriera pustiia. Şi mergea la svinţia sa mulţîme de nărod de oameni traşi de minunile şi de cuvintele svinţiii sale. Şi era pustietate şi de mîncat nu era, şi pîntecele nu răbda. Şi vădzînd atunce Dulcele pustietatea, înnoia minunea bătrînă carea s-au făcut în pustie şi iarăşi pusă martur pre pustiia şi punea ospătători pre ucinici şi să-mbiia năroadele la ospăţ şi petrecanie nemeşterşuguită, de ce într-alalţi ucinici porniia lucrul precum să cade, grije ţîindu-să pre sama lor. Şi nu putea priceape ce avea să arate chemarea ce făcea Hristos. Iară Andrei făcînd oarecare lucru cu mult mai slobodaşi şi arătînd vederat celor trebuitoare de hrană şi nebăgînd în mintea sa de îndemnuri Mîntuitoriului spre minune că dzîsă: "Nu sînt mai mult de 5 pite şi puţînei peştişori". Dară svinţia sa ce feace? "Aduceţî-mi-le încoace " şi să feace spusul trebii, prisosîtură şi saţîu de tot binele şi prăvăsc ş-alta, rudeniia şi priinţa apostolului cătră Îmvăţătoriul. Şi cît dar amu luă acesta din darul svinţiii sale şi iarăşi cît foc de dragoste hrăniia el cătră svinţia sa den carea cutedza cătră tot fealiul de moarte. Şi avea viteaz şi îndrăzneţ suflet, că făcînd treabă într-aceaea vreame să să suie neşte elini la Ierusalim la praznicul Paştilor ca să vadză besearica şi să facă şi obicinuita închinăciune, alegîndu-ş şi ei leagea jidovască, înspăima audzirile lor veastea lui Hristos, că fusease făcut minunea lui Lazar. Şi fusease întîmpinat de nărod cu stîlpări de vaie. Şi făcusă şi alte multe seamne, şi veniră cătră socoteala gîndului de dumnădzăire şi porniţi fiind cu dragoste să-l vadză veniră cătră Filip rugîndu-să cu mijlocul lui să vadză să să-ndulcească de Hristos, iară el nu o feace, ce-mpreuneadză lucrul şi cu Andrei, dînd căpeteniia şi cinstea lui Andrei, vădzînd { 179r} că să află tot aproape de Învăţătoriul. Iară de vreame că şi pentru noi păţîtul Domn şi răstignit şi-ngropat s-au sculat din mormînt cu putearea dumnădzăirii sale şi strînsă iarăş cătră sine pre ucinicii şi priiatinii săi de-i trimitea să îmveaţe şi să îndirepteadze toate limbile după ce să-mbrăcară cu platoşile în toată armătura şi darul ce luară de sus a svîntului şi dulcelui Duh într-armaţi. Cu aceasta şi Andrei să găta spre calea evangheliii şi dară alaţi ucinici lua ca sorţul alte părţ a pămîntului şi limbile ce era într-înse, iară Andrei ce mare şi iubită cinste şi parte luă, că i s-au venit toată ţara vitinilor şi Pontul Euxinului, adecă Marea Neagră, şi îmbe părţîle Proponditei, adecă Mării cei de cătră Marea Neagră de Ţarigrad unde-i Ţarigradul, ce ţînea pînă la sînul Astachinului şi Paraplunului (luciului) celui nainte. Şi cu aceastea însoţeaşte şi vestita Halchidonă şi Vizantiia şi neamurile ce sînt la Trachiia şi Machedoniia, şi cealea ce agiung la Dunăre, şi Tesaliia, şi altele, şi ceale pînă la Ahaiia ce radzămă; era roada şi gomăt a limbii svinţiii sale cătră credinţa cea bună. Deci întîi-strigatul (părvozvanul) luînd asupra grijii sale sorţul acestora ţăr şi locuri, şi oraşe ce era într-însele, nu ş-au slăbit nevoinţa, nice ş-au lenit treaba ce i s-au dat pre samă, căutînd cătră mărirea lucrului, ce fiind plin de credinţă şi avînd în sine acea mare dorinţă şi dragoste cătră dascalul, apuca strigarea svintei evanghelii, purtînd cu sine ucinici cîţi socotiia să agiungă la-nceput buni de treaba strigatului, că ceaea ce cîte puţîntel i să vrea adaoge şi alţîi. Deci era multe căile în toate neamuri. Şi mai multe era ceale pre la oraşe şi sate, întru carile sămănînd a lui Hristos date îmvăţături au săcerat spicul credinţei bune. Şi întîi dar l-au priimitu-l Aminsonul întru care aflînd pre mulţi, unii jidoveaşte, alţîi elineaşte ţîind. Şi aceia ce ţînea jidoveaşte foarte săruta acela gînd şi leage şi foarte era lăudaţi de ospătături şi de prostie şi de obiceaiul cel slobod spre bunătăţi { 179v}. Şi fu priimit în gazdă la unul de cei ce ţînea jidoveaşte şi socotiia în ce chip va putea să adune cu năvodul său atîta mulţîme ce era afundată într-adînc de luciul înşelăciunii. Deci tîmplîndu-i-să a să face o adunare de dimineaţă şi a întra Andrei cu toţîi ai săi, îl întreba cine-i şi de unde, şi ce feliu de strigare au venit să strige. Iară svinţia sa, făcînd o voroavă de horbă, povesti limpede de Domnul Hristos şi cîte au prorocestvuit de svinţia sa prorocii; ş-au arătat de svinţia sa leagea lui Moisi şi arătă vederat cu toate cum svinţia sa iaste acela carele au venit pentru spăseniia rodului omenesc aducînd la mijloc martur pre svîntul Ioan Botedzătoriul; şi cîte l-îmvăţasă şi-i spusease, toate le spusă şi le povesti cătră dînşii. Şi scriind adevărata credinţă în sufletele lor şi băgîndu-i înnontrul năvodului său, să arătă într-acesta chip păscari de oameni pre cuvîntul dascalului. De-aciia le-au curăţît şi tina de pre suflete cu feredeul dumnădzăiescului botedz şi cîţi era bolnavi şi supăraţi de lucruri spurcate i-au izbăvitu-i de-amîndouă boale şi le feace svinte besearici, şi le hirotoni preuţi dintru dînşii; aşedzîndu-i, purceasă la Trapezont, oraş lîngă mare, şi în Lazichiia ce-i alaturea. Şi dîndu-le şi lor din talantul ce i-au dat Domnul Hristos pre mînă, a învăţăturii, multă mulţîme de nărod aducînd la Hristos, au giudecat să margă la Ierusalim să facă praznicul Paştelor. Acolo să deade în cunoştinţă (viaţă) cu dumnădzăiescul Pavel şi să adună cu frate-său Petr. Şi de-acolo mearsă cu Bogoslovul Ioan-evanghelist la Efes, unde, vădzînd în vis de noapte, poruncind să-ntoarcă la ţara vitinilor şi ascultînd, sosî la Nichea, carea pre-atunce încă era ne-ntărită cu zidiuri şi netocmită, precum spun, că tîrdzîu o au tocmit Traian-împărat cu turnuri şi cu îngrăditură, precum nice iazerul de supt dînsă nu era aşea mare, ce era mic şi lesne cuprins, şi osăbită parte de Nichea. Deaca sosî la acesta oraş, ţîindu-să şi ei cu jidoviia şi eliniia, neputîndu-i întoarce cu cuvîntul, să apucă de feace minuni carile mai vîrtos înduplecă sufletele { 180r} celor mai grumbi şi prostaci, tînd mîntuind de îmflătură, tînd gonind dracii şi dîndu-să vraci fără plată a neputinţe şi boale, aorea şi umorînd zmeii ce să ţînea acolea cu cuibul, cu toiagul său ce porta de her, ce avea cruce în vîrv, aorea iarăş oborînd spurcaţîi idoli a celor ruşinate Afroditei, dzînei spurcăciunilor, şi a Artemidei, şi izgonind duhurile necurate ce lăcuia acolo cu sîngură pomenirea Domnului Hristos, că de-aciia îmbla pre-acolo fără nevoaie cine şi-i era voia. Dintr-acolea fu şi răsîpa sărbătorilor şi nedeaielor elineşti şi direapta simbrie celora ce să strîngea la înse, că îndrăcindu-să îş mînca carnea de pre dînşişi turbaţi de duhuri spurcate, aceaea simbrie luîndu-şi, precum dzîsăm de la dînşi căce să strîngea nedeaie de le slujiia, că dracii aşea ştiu plăti cui le slujeaşte. Aceia-ndrăciţi, strîngîndu-să la svîntul să isţealească, şi svinţia sa, nelenindu-să cătră spăseniia lor, ce mai vîrtos jeluindu-i pentru îndoită a lor perire, le-au datu-le şi-ndoită lecuinţa, luminîndu-i cu lumina cunoştinţii lui Dumnădzău. Şi oprind acel de multe lacrămi război asupra lor şi schimbînd casele ceale de idoli, făcîndu-le svinte besearici, puindu-le preuţ şi petrecînd 2 ai încheiaţi cu dînşii. De la Nichea mearsă la Nicomidiia. Ş-aceaea încă era dată spre becisnicie şi căuta la înşelăciunea păgîniei, puindu-şi nedeajde pre minciună. De-acolo la Halchidon, de-acolo trecînd Propondul şi a Mării Neagre luciuri de pre margini, căută la Iracliia, de-acolo la Amastrida. Aceastea le cutrieră nu precum să spune lesne cuvîntul, ce multe nevoi păţînd şi răbdînd prin toate şi dînd de multe greutăţi, săvai că cu darul Domnului Hristos le biruia toate carile şi i-au îndereptat de ispravă lucrurile mînulor şi-i da gură şi înţălepciune de ruşina înţălepţîi elineşti. De-aciia ieşind de-acolea mearsă în Sinop, în care să povesteaşte din bătrîni c-au petrecut vreame multă cu frate-său Petr şi iaste şi mărturie de vreame că şi pînă astădzi să văd scaunele lor făcute de marmure albă. Cine va vrea să caute { 180v} pre care scaune şedea svinţiile sale de vărsa izvor de apa acea dulce de îmvăţătură. Şi să ţîne cruţată la dînşii şi o svîntă icoană bătrînă a svîntului Andrei, răspuns vederat, a căruia are ea chipul puterii, că nu numai viu şi vorovind, ce şi cu sîngură zugrăviia face minuni în toate dzîle. Şi spun să fie aflat în temniţă închis şi pre Matiia în Sinop şi să fie deşchis temniţa cu sămnul svintei cruci de l-au scos cu alalţi închiş. Deci aşea dumnădzăiescul Andrei, iară sinopiianii era pre cîtu-i la credinţă jidovi, dară era grumbi, îndărăpnici, sălvatici în suflet, numai de pre obraz să cunoştea a fi oameni, iară nu fieri sireape, carii vădzînd pre apostolul şi urîndu-l a ce le smintiia gîndul, pentru ce au deşchis cu ruga de-au scos închişii, să strînsără cu toţîi ispitind să aprindză casa unde era în gazdă ca un oaspe. Deci, prindzîndu-l, l-aruncară gios luîndu-l unii de mîni, alţîi de picioare, îl trăgea rumpîndu-l. Şi arăta vederat porniţi de turburătură spre mînie, cît vrea să să-ntindză cu gurile să-l mănînce de pre svînta carne. Unii îl ucidea cu leamne, alţîi cu pietri, fiind şi ei jidovi, pre închinătoriul Domnului Hristos ce s-au umorît de dînşii. Şi deaca-l lăsară cu puţîn suflet, lepădînd departe de oraş, ce mîngîiarea-i îi fu aproape, că ivindu-i-să dascalul l-au îmbărbătat şi l-au mîngîiat cu multă om-dragoste. Şi-i porunci să aibă de grijea strigatului ce-i era pre samă dată. Şi vreame că i s-au tîmplat de i-au rumpt un deaget bătîndu-l şi rumpîndu-l, i l-au tămăduit şi cela ivitul Hristos. De-aciia dară au întrat iarăş în oraş sănătos şi zdravăn, nice leac de sămn sau beleaznă avînd dintr-atîtea rane ce-i dedease, carele deaca-l vădzură aceia carii îl ucisease, mirîndu-să, parte pentru răbdare, de altă parte, pentru însănătoşearea, lucru trecut de putearea firei omeneşti, să premeniră din sirepie, să umiliră la inemă şi priimiră îmvăţătura Lui cu ascultare, pre carii şi pre-aceia i-au adusu-i la Domnul Hristos, tămăduindu-le sufletele şi trupurile bolnavilor, altele cu cuvîntul, altele cu pusul mînulor sale într-acela chip multe ori cînd păţînd neştine { 181r} rău răbdă cu-ndelungată răbdare. Răneaşte apoi mai vîrtos decît toată certarea pre ceia ce-au făcut răul, făcîndu-le sufletele să să ruşineadze de-a minunea bunătăţîi şi înduplecîndu-le supt ascultare în cealea ce-au păţît. De-aciia spusără svîntului că s-au ucis un om şi nu i să ştie ucigaşul. Şi plîngîndu-l maică-sa, i să feace milă ca un iubitoriu de om şi mearsă îndată de lucră ca un apostol a Domnului Hristos şi deade viu pre fiiul la maică-sa. Aşea-şi luară muierile din înviere morţîi săi vii, care lucru trasă mai vîrtos la mai multă credinţă pre ceia ce vădzură. Şi i-au înduplecatu-i săvîrşind cu dumnădzăiescul botedz de i-au făcut popor svînt lui Hristos şi destoinic cu adevărat turmii svinţiii sale, dintru carii hirutonind şi acolo preuţi din cei mai aleş şi mai de treabă, purceasă de-acolo. Şi iarăşi mearsă de să apropie la Aminson, de la carii veni adaoră la trapezontei, dintru carii luminîndu-să puţînei cu lumina cunoştinţii lui Dumnădzău, mulţîmea era rătăcită de luptul nopţîi necredinţei, la carii rămîind şi învăţîdu-i de rîndul credinţei şi de rîndul de viaţa şi petreacerea direaptă, cu politică au trecut la Neochesariia şi, strigînd şi acolo într-un chip cuvîntul credinţii bune, iarăş trecu la Samosate, întru care atunce lăcuia oameni, nu numai înşelaţi cu idolii, ce încă şi cu nevoie tămăduiţi la suflet, de pre mărirea a înţălepciunea lumască, ca ceaia să gîndiia a fi neîmvinciţ de pre-mpletiturile cugetăţîturilor şi ciumiliturilor lor şi a birui lesne pre toţ. Ce svîntul, rumpînd toate-mpletiturile lor ca neşte hire, cu prostăticiia strigării îi arătă ca pre neşte cuconi pre aceia ce le părea a fi nalţi şi ne-mvinciţi şi le arătă că-s rătăciţi departe de la dereptate şi le arătă că şi dumnădzăii lor sînt decît dînşii mai ticăiţi, carii cu ceaea ce avînd ei înde eiş gîndurile osăbit despărecheate şi voile-mprotivă şi-mpizmiţ cătră alalţi pentr-aceaea să arătă vederat că-ş sînt şi stricători unii într-alalţi. Aşea spărgînd svîntul cu cuvîntul sămaţa sprînceană a filosofilor, păscariul înduplecînd sufletele lor cu faptul minunilor şi aducîndu-i { 181v} cătră blagocestie, mearsă iarăşi la Ierusalim. Şi trebuind ş-acolo pre obiceaiul său, s-au vîrtăjit de-aciia şi la oraşele ce nu prinsease cuvîntul direptăţîi. Şi de vreame ce-i urmară Matfiia şi Tadei şi alţi oarecarii din ucinici, deci Tadei giudecă să rămîie în Edesa, iară Matfiia şi alalţi să îmble să strige strigarea svintei evangheliei. Iară Andrei, suind oraşul Alanonilor şi bucinînd acolo Evangheliia darului, s-au întors la Avasguseani. Şi întrînd în Sevastopol învăţa şi arăta taina Domnului Hristos, atîta cît mulţi de dînşii să îmvinciră de svînta lui limbă şi priimiră cunoaşterea lui Dumnădzău. Şi pentr-aceaea n-au lăsat negrijit nice de spăseniia zihanilor şi vosporinilor, ce mearse şi la dînşii şi, urîndu-le sălbăticiia şi-ndărăpniciia, giudecă să să ducă, să-i lase, ca ceaia ce i-au aflat nepriimind dumnădzăiasca sămînţă, nice era vreadnici credinţei ceii bune aceia zihii. Iară vosporinilor, lăudîndu-le înduplecarea cea bună, i-au socotitu-i de ispravă, vreadnici la priimitul dumnădzăiescului cuvînt şi i-au îmvăţatu-i şi blagocestiia credinţei, la carii să află icoane a svinţi formuite cu ceara de frunte (scmiă) şi arată un meşterşug neîmvăţat şi mult meşterşug ce biruiaşte tot meşterşugul. Şi să văd şi 2 mormînturi ascunse supt pămînt a doi apostoli pre un nume, adecă a lui Simon Zilot şi a lui Simon Cananit. Aşea scriia de or hi ş-acmu pre-acolo aceastea. Iară svîntul, zăbăvind puţîn în Vospor, mearsă la Herson, oraş luminat, cu mult nărod şi cîtu-i spre adevărata credinţă aflîndu-să ne-ntăriţi, iară spre obiciuite erease lesne priimitoriu. Deci, întrînd cu-nţălepciune la dînşii şi strigînd foarte dirept direptul credinţei cuvînt, trecînd cu luciul, iarăşi mearse la Sinop. Şi tocmind iarăşi ca mai tari spre credinţa bună noul foc (pomăt) ce răsădisă întîi, adecă pre ceia ce au dăunădzi priimit cuvîntul credinţei şi puindu-le episcop pre Filolog, sîngur purcedzînd, veni la Ţarigrad, carele pre-atunce era oraş nu aşea mare, nice cu nărod mult, { 182r} în care au hirotonit episcop pre Stahie, unul de cii 70, şi învăţînd pre mulţi de orăşeani şi făcîndu-i ficiori luminei cu datul credinţei, au rădicat o svîntă besearică maicei lui Dumnădzău spre cetatea oraşului, făcîndu-să feritoare şi cetăţeană oraşului celui pre urmă făcut de-mpărăţîie. Şi purcedzînd de-acolea, mearse la Iracliia Trachiei (Ţarigrad), şi, zăbăvind acolo puţîn şi strigînd svînta strigătură, cutriera prin oraşe şi sate ce era pre-aproape de mearsă şi la Machedoniia, strigînd cuvîntul lui Dumnădzău şi zidind dumnădzăieşti besearici au mai vîrtos a dzîce isprăvind şi pre oameni besearici lui Dumnădzău, împărţînd pîinea svintei evnaghelii în sufletele flămînde, adecă strigarea credinţei bune. De-aciia, încungiurînd toată Tesaliia şi Elada, sosî la acel ostrov luminat a Peloponisul. Întrînd acolo, fu priimit într-un oraş ce să chiamă Patras, la un om, anume Sosie; acesta, fiind bolnav, s-au isţealit de svinţia sa cît l-au priimit; şi să-ndulciră şi de alte minuni Patrele de întrarea întru dînsele strigătoriului, că o slugă părăsîtă ce dzăcea în gunoi, în mijlocul oraşului şi sfîrşit cu totul de boală, scăpat de nădeajdea vieţii, dobîndi la svinţia sa reapede sănătate, că să cădea ş-acesta să nu rămîie pustii de socotinţa strigătoriului lui Hristos, carele cu adevăr era ucinic celuia la carele nu să socoteaşte cu prost, nice şerbul, nice slobodaşul, carele are obiceai a numi frate şie pre cel mai de gios şi mărturiseaşte că binele ce s-a face la acela să face svinţiii sale. Deci sluga aceaea au vădit pre vraciul cătră stăpînă-sa şi lovindu-ă fără zăbavă şi pre dînsă boală, căriia nu-i putu folosî nice meşterşugul vracilor, nebăgînd samă altă toate, chemă la sine pre adevăratul şi nămîzditul vraci, pre dumnădzăiescul apostol, care, deaca mearse în casa ei, o slobodzî din boală şi o isţeali nu mutînd vreamea nainte, ce îndată o mîntui şi o dezlegă din legăturile boalii, iară pre antipatul, bărbatul ei, carile să o vadză murind, să vrea umorî însuşi, l-au mîntuit de giungheare şi-l feace să să-nţălepţească, făcîndu-i-să prilej { 182v} de bucurie în loc de voie rea ce avea. Şi vreame ce vădzîndu-şi femeaia vie, iară sufletul îş avea mort cu nebuniia cea multă ce avea spre idoli, nu iubiia să o vadză vie prin credinţă, ce avînd cu mult mai de sîrg mici şi nevreadnice gînduri cătră cela ce o tămădui, vru să-i plătească tămăduinţa ce-au făcut. Iară svîntul n-au priimit nice să-l audză a face lucru păgînesc, vîndzînd darul Duhului svînt, ce şi făcînd şi dzîcînd ceaea a dascalului: "În dar aţ luat, în dar să daţi". Şi purceasă de-acolo încungiurînd şi cutrierînd toată cetatea. Şi vădzu într-o boltă un fulgerat războlit de mulţ ai şi n-avea leac de nicăiri. Făcîndu-i-să milă, îi dzîsă în loc de descîntec gonitori răului svînt numele Domnului Hristos şi-ndată-i deade mîna de-l sculă şi-l pusă sănătos a îmbla. Şi nu era numai lucrul acesta, a venirii lui Andrei în Patra, ce încă şi ochii a mulţi au deşchis de le-au dat lumină. Şi vădzînd pre un bubos cu lepră lîngă vadul cetăţii dzăcînd ca Iov în gunoi şi izvorînd din bube punoaie împuţîte, îi deade mîna de-l sculă. De-aciia curăţîndu-l într-apa mării şi botedzîndu-l l-au curăţît de boală şi-i deade sănătatea cea dintîi de i-au făcut peliţa ca de cucon, cum spune svînta carte de Neeman. Şi purceasă după apostolul îndată, vederînd de pre vedeare mainte de limbă pre vraciul şi făcîndu-să strigătoriu în glasul mare minunelor Domnului Hristos. Într-acesta chip să folosîră patreanii din seamnele apostolului, într-acesta chip trăgînd Andrei nărodul ce era în toată Ahaiia de o parte cu cuvîntul de altă parte cu minunile şi isprăvind o turmă lui Hristos şi popor svînt să bucura şi-ş făcea voia bună în isprava aceasta. De-aciia mulţîmea carea au credzut au zdrobit stîlpii idoleşti şi bojniţele şi le răsîpiră la pămînt şi plătind o giudecată ocară o necuvîntărită cinste că-ş arsără şi cărţîle ceale elineşti dînd adeverinţă credinţei sale. De-aciia, vrînd să slujască cu plată cineş pre puteare celuia ce le fu prilej l-atîtea bunătăţ, da parte apostolului, iară svinţia sa nepriimind nemică, că nu-i trebuia, ce gîndul lor, învăţă să-l împarţe la săraci şi la flămîndz { 183r} şi încă să cheltuiască să-ş facă o svîntă besearică, carea deacă o gătară cu reapede grabă, aducea pre ceia ce credzusă de curund, în carea şi sîngur rădicînd dumnădzăieştile jărtve sufleteşti şi alegînd şi dascali dintru dînşii şi preuţi şi isprăvind lui Dumnădzău besearică cu totul întregul, le feace şi aceale obicinuite cazanii tînd spuindu-le din scriptura veache, adeverind de Domnul Hristos, tînd obîrşind şi din leage veache. Şi cum întru svinţia sa să obîrşiră a prorocilor stregături de mainte şi arătînd că ceastă noauă dzîce (sînt) tot unele cu cea veache şi tot unul era Dumnădzău acela ce-au pus leagea şi ceasta şi aceaea în mijlocul acestora. Antipatul să dusă la Rîm să-ş dea sama la-mpăratul de trebi ce-i dedease şi să ia răspuns de ce trebuia pre urmă, iară frate-său Stratoclei ce venisă de curund din Atine cădzu într-o mare primejde, aflîndu-ş sluga cea mai credzută îndrăcită. Şi vădzîndu-l îş făcea inemă rea, neputînd răbda ranele ce-i făcea amarul. Iară femeaia antipatului, Maximila, vădzînd pre cumnatul mîhnit, îi spunea lucrurile apostolului şi-l mîngîia cu bune nedejdi spuindu-i că "iaste om ce făcea multe minuni, căruia agiunge numai sîngur cuvîntul spre vindecatul a toată boala care-i mai cumplită. Şi osăbi de-a cealelalte întreagă-i şi de agiuns mărturie de mine ce m-au tămăduit de la moarte. Şi m-au mîntuit mai lesne decît toată nedeajdea şi putearea meşterşugului. Şi să aibi bună nădeajde că nemică nu-l va opri să folosască şi nevoii tale omul ce-l ştiu eu". Spuind ea aceastea, i să-nduplecă Stratoclei, că nu numai din voie era gata a să-ndupleca, ce şi sufletul ş-avea gata să priimască sămînţa credinţei bune. Deci chemară pre Andrei şi rugă pre Domnul Hristos şi să mîntui bolnavul şi Stratoclei de ticăiţîie şi-ndată să botedză şi-i veni toată casa cătră Hristos, cu carii şi Maximila veni de să botedză. Şi dvoriia străstuind depreună cu Stratoclei la apostolul şi asculta depreună dumnădzăieştile-mvăţături. Dară d-aciia să-ntoarsă de la Rîm antipatul, acasă de veni la femeaia-şi, adecă muiare-ş nu era { 183v} ca mainte că ea, deaca să feace nevastă lui Hristos, să apăra de-mpreunăciunea celuia ce nu ştiia pre Hristos, dzîcînd: "Cu David pre urîtorii Tăi urît-am, Doamne, şi mă topiiam de pizmaşii tăi". Însă prilej ce-ş făcea atunce, era încurcături, făcîndu-să că i-i rău. De-aciia, oblicindu-o că nu i-i rău, o întreba de vina urîtului, că de-aciia, deaca-i spusără oarecine că streinul ce să află pre-acicea iaste vina schimbăturii ei şi cum că Maximila şi Stracoclei să vînară de cuvintele lui, şi credzură în Dumnădzăul lui, lepădîndu-şi leagea părinţilor. Deaca audzî aceastea antipatul să feace în tot fealiul de mînie şi-şi ascuţîia dinţii asupra svîntului ca leul, însă dintîi răbdă cu tăcutul. Ispitiia femeaia-şi, ce nu dzîcea şi ce nu făcea ca să o dobîndească şi să o-nduplece să-i caute cu ochii cei mîngîioşi. Ce deaca vădzu că în deşert voroviia, ca surdului, s-au aprins cu toată mîniia asupra strigătoriului şi deodată l-au băgat în temniţă, păzîndu-l cu straje şi peceţi pînă-ş va lua de samă îndeleate în ce chip l-a omorî. Iară-ntr-adincul nopţîi mearsă Stratoclei cu Maximila şi cu alţi neşcîţi ce credzusă la uşea temniţii şi bătură foarte-ncetişor, cît să-l facă numai să să priceapă că era deşteptat. Iară svinţia sa era dat spre rugă şi i-au sîmţît şi le-au înţăles. Şi le-au deşchis cu sămnul svintei cruci uşile. Şi multă frică au cuprins pre străjeari cunoscînd ce lucru să feace şi vădzînd, iară svîntul le dzîsă să n-aibă nice o grije, ce să cuteadze negîndind că or păţî nice un rău. Iară Stratoclei şi cu Maximila cu alalţîi cădzură şi rugară cu fierbinteală pre apostolul să-i întărească în credinţa cea bună. Iară svinţia sa îmvăţîndu-i şi spuindu-le şi alalte şi întrămîndu-i parte în credinţa cea direaptă, parte în dereptatea vieţii, şi cumenecîndu-i de svintele taine, le dzîsă să să-ntoarcă iarăşi. Deci ei ieşiră, iară svinţia sa au vindecat la loc închisoarea şi peceţîle. Iară antipatul, deaca vădzu că-ş pierdu toată nedeajdea de cătră împreunăciunea muierii, neputînd rădica mîniia ce avea pentru { 184r} dînsă, avînd ce-i da vină şi cu creştinătăţîi ea, au dat giudeţ să omoară pre svîntul pre cruce. Şi aceasta de care slavă şi de care bogăţîie şi de care desfătare nu bucura pre svîntul apostol veselindu-să că vrea să ia de-aceaeaş moarte de carea au murit Despoitoriul său şi să să facă de-o-mpreună formă în patimile svinţiii sale. Şi pentr-aceaea îl proslăviia cu mulţămite glasuri mărturisîndu-i har mult pentru închinăciunea şi sămănăciunea şi căce adusă la capăt alergătura svintei evanghelii şi căce au ferit bine cătră svinţia sa credinţă neruşinată. Pentr aceaea, chitind în crucea aceaea, o cinstiia cu multe laude de encomii, numindu-o prilej spăseniii rodului omenesc, moarte morţîi, cădeare pizmaşilor, ferinţă creştinilor, suirea la-nălţîme rodului omenesc şi alte ca aceastea vădzîndu-să răstignit. Şi osăbi de-aceastea îmvăţă de pre cruce pre toţi să nu bage samă de moarte, ce să le paie bine că cu mijlocul morţîi dobîndim împreunare cu Domnul Hristos carele iubi de muri pentru noi, mutîndu-ne de la stricăcioase (a lumii la ceale nestricăcioase ) a împărărăţîii ceriului şi acolo spodobiţi cu-ntunearecele de bunuri şi răbdînd svîntul apostol multă vreame pre cruce Stratoclei să ispitiia să pogoare pre svîntul de pre cruce, scîrbindu-să pre neomeniia frăţîne-său, lui Egheat, de vreame ce nu-l lăsa el acela ce era datori a-ntunearecuri de cruci, rămasă svîntul pre cruce îmvăţînd nărodul credincioşilor să ferească nesmintită şi nemestecată cu legume mărturiia întru Hristos. Şi strîngîndu-să toţ cătră svinţia sa să prăvască şi să audză acea fericită formuire şi graiu, socotind de grea pagubă şi scădeare a nu apuca ceva cuvînt la răpăosarea svinţiii sale ca să-şi aibă fietecarele aducere aminte în toată viaţa de mîngîiare de la svinţia sa. Într-aceaea antipatul, temîndu-să să nu cumva facă nărodul vrun lucru nou, vine de să-l scoaţă pre svîntul de pre cruce, iară svîntul nu vru, ce mai vîrtos îl ruga doară poate pre sine să să izbăvască din legăturile nepriceaperii ce era cuprins şi să vie cătră Domnul Hristos prin credinţă cătră svinţia sa, iară de nu, el să aşteapte preste puţîn becisnică moarte, care lucru s-au şi izbîndit pre cuvîntul svîntului, că dară dumnădzăiescul apostol găvozdit { 184v} aşea pre cruce multă vreame ş-au datu-şi sufletul în mîna lui Dumnădzău, fiind amu în vîrsta cea de-apoi pecetluind apostolescul curs cu sfîrşenie măcenicească. Iară acel urît de Dumnădzău antipat, cădzînd în nebunie şi luînd harnice simbrii de la dimoni ce le slujiia sărind gios de la un loc nalt de rîpă ca grosimea pămîntului, au crepat şi i să-mprăştiiară oasele la iad, cum am dzîce pre svintele cuvinte. Iară apostolescul acela şi fericit trup pugorîndu-l de pre cruce Stratoclei şi cu Maximila şi făcîndu-i de toată cuvioasă cinste îl astrucară cu mare pofală păzîtoriu şi socotitoriu patronilor ţiind părinţască dragoste şi priinţă, iară Stratoclei, nesuferind a fi partnic averii frăţîne-său, au împărţît tot săracilor şi mişeilor, socotind că nu să cade să să ungă capul lui din undelemnul păcătoşilor, nice s-aibă a fi ocinătoriu agonisitii lui ceii trupeşti aceluia ce nu vru să fie ocinătoriu agonisitei sufleteşti. Iară Maximila, priveghind şi dvorind la mormîntul apostolului, ş-au petrecutu-şi rămăşiţa vieţii ceştii trecătoare şi ceii mai bune, ea cu Stratoclei împărţîndu-şi avearea la mişei şi oprind puţînel de treaba sa, de vreame că spodobiia pre eişi cruţîndu-ş ceale mai mari. Şi feaceră şi o episcopie, de vreame că fu ales Stratoclei de apostolul episcop. Şi feaceră şi mănăstiri din pajişte, unele de bărbaţi, altele de femei. Şi aşea, obîrşindu-şi cum iubeaşte Dumnădzău rămăşiţele vieţii lor, şi să pristăviră la veacinica viaţă, ce să o dăm ş-aceasta încă pentru apostolescul trup, că-l avea patronii şi-l cinstiia multă vreame şi le plătiia ospătăriia ce-i făcea cu daruri de multe minuni. Iară cînd Constie, ficiorul lui Constantin, întîiului împărat, să porni cu lăudată dragoste şi pusă nevoinţă să-l aducă în Ţarigrad, o feace dînd treaba slujbii unui om de ispravă, carele-i Artemie, miununatul şi viteazul măcenic, că bună-i cu adevărat şi iubită slujba aceaea întru carea slujesc la apostoli şi la măcenici măcenicii. Deci fu mutat înţălept întru cetatea { 185r} ceaea ce-i împărăteasă preste toate cetăţîle şi s-au pus depreună cu trupurile apostoleşti a minunatului Luca şi a lui Timotei, carii pre unul de la Efes, pre altul de la Elada adusără dragostile lui Constantie pentru să priimască tot un mormînt pre ceia ce să nevoiră tot la o propoveadanie şi la o giungheare. Deci să hodinesc în vestita besearică a svinţilor apostoli nu într-un unghiu, nice ascuns, nice den afară, ce în mijlocul svîntului oltariu, ca neşte buni aflîndu-ş şi lăcaş bun. Dară cum nu li să vrea cădea pre a cărora suflete le are cea mai dinnontru a lui Dumnădzău în ceriu casă, spodobindu-i de la svinţia sa la întîie cinste, carii roagă şi pentru noi de iertare păcatelor şi de împărăţît cu Domnul nostru Isus Hristos, că Lui să cuvine slava şi cinstea şi închinăciunea cu Părintele şi cu viaţă-făcătoriul său Duh, acmu şi pururea şi-n veaci de veaci, amin. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Frumentie, episcopul de Indiia. În dzîlele lui Constantin, marele împărat, oarecarele Tirie-filosof mearsă să vadză Indiia cea mai dinnontru, luînd cu sine şi 2 fraţi tineri. Şi cînd fu la-ntors, oprind la un vad pentru treabă de apă, cădzură în varvari. Deci pre unii aruncară în mare, pre alţîi tăiară, cu carii fu tăiat şi Tirie, iară alalţi cîţ rămasără, între carii era şi tinerii, legîndu-i îi dusără la-mpăratul de Indiia. Deci aceşti 2, pre unul chema Edesie, pre altul Frumentie. Deci împăratul vădzîndu-i de treabă i-au pusu-i ispravnici pre trebi împărăteşti şi murind împăratul, stătu fiiu-său şi la mai multă cinste i-au suit. Şi aşea avînd voaie veghiată la-mpărăţîie, să strîngea la dînşii neguţătorii ce veniia acolea creştini din ţara creştinească şi avînd besearică ce-ş făcusă şi preut făcea slujba şi svînta Liturghie. Şi trecînd puţîntei ai, să rugară-mpăratului pentru slujbă ce i-au slujit să le dea plată slobodzîie să-şi margă în ţară la moşie. Şi iertîndu-i, veniră în ţară. Deci Edesie mearsă în Tir, cercîndu-ş părinţii şi rudeniia. { 185v} Iară Frumentie pusă gîndul pregiur ceale sufleteşti, decît pregiur părinţi a-i prăvi. Şi mearsă la Alexandriia de spusă patriarhului că indiianii foarte îi trage inema şi doresc să dobîndească lumina creştinătăţîi, cătră care dzîsă fericitul Atanasie (că svinţia sa îmfrîmşea besearica atunce şi scaunul Alexandriei). Dară cine-i mai bun decît tine să gonească întunearecul necunoştinţei de la aceaea limbă şi în loc de întunearec să le ducă lumina dumnădzăieştii strigări, să-i lumineadze scoţîndu-i di-ntunearec? Şi aşea îl hirotoni şi-l feace arhiereu şi l-au trimis la lucrul aceiia limbi. Deci svinţia sa Frumentie, lăsînd într-o parte moşiia, părinţii şi luciul cel mare de ţară creştinească mearsă de sosî la acea limbă nelucrată, carea o lucră şi o direasă şi o tocmi cu toată nevoinţa, avînd agiutoritori şi de la Dumnădzău datul şie de dar, că, dar dobîndind apostoleşti îmvăţături şi minuni, au tămăduit nu numai îndrăciţii şi tot fealiul de neputinţe, ce încă şi pre ceia carii sta împotrivă de nu-i priimiia cuvîntul şi îi certa dîndu-i supt urgie de-ndrăcit, cum scrie svîntul apostol: "Daţî-l pre unul ca acela Satanei de zmăcinare trupului ca să să spăsască sufletul. Pre altul îl făcea săc, altul orb. Şi cu aceea îi îndupleca şi pre dînşi spre pocaanie, cădzînd şi cerşind iertăciune şi credzînd întru Domnul Hristos, să isţealiia. Iară pentru minuni în toate dzîle ce făcea iaste mărturie ceaea ce să porni tot neamul spre cunoştinţa lui Dumnădzău. Pentr-aceaea împuţînă vreamea de zăbavă, sîngur cu darul lui Dumnădzău botedză toată ţara Indilor şi le hirotoni preuţi dintru dînşii. Şi feace svinte besearici răsîpind bojniţele idoleşti şi zdrobind toate trupiştile ceale cioplite (idolii) adusă tot neamul la cunoştinţa lui Dumnădzău şi să mira toţi şi sîngur împăratul dzîcîndu-i: "Dară atîţa ai ce-ai lăcuit cu noi şi n-ai făcut nice o minune, dară acmu de une ţî s-au dat, iubitule, dar ca acesta?". Şi încă în puţîntea vreame răspunsă { 186r} svîntul: "Nu iaste al mieu darul, o, cinstiţilor lui Hristos iubiţi priiatini, ce iaste a preuţîii şi a Domnului Hristos, că deac-am vădzut mintea voastră cea bună mi-am lăsat moşiia şi părinţii şi rudeniile, pre cuvîntul Domnului am mărs în Alexandriia de-am dat ştire svîntului Atanasie patriarhului de rîndul domniilor voastre şi ungîndu-mă svinţia sa cu pomazanie svîntă şi luminîndu-mă cu darul apostolesc prin ruga svinţiii sale la Dumnădzău m-au trimis la dumneavoastră şi dumneavoastră priimindu-mă cu toată credinţa. Preuţescul a lui Dumnădzău dar, lucreadză cu mine aceastea ce le vedeţi. Acesta trăind mulţi ai cu dînşii cum iubeaşte Dumnădzău şi îmvăţîndu-i poruncile svinţiii sale, înşirîndu-i la lucrul lui Dumnădzău şi lăsînd tuturor chipul cel bun de viaţă de pre chipul său cel de bunătăţi plin tuturor căruia-şi pre putinţă şi să pristăvi cătră Dumnădzău, a căruia svinte moştii dau tot fealiul de tămăduinţă, cătră carii vin la svinţiia sa în slavă adevărat Dumnădzăului nostru Isus Hristos cu Părintele şi Duhul svînt, amen. Coneţul lui noievrie. Dechevrie, luna lui andrea, 31 de dzîle are, dzua are 9 ceasuri, iară noaptea 15. Întîia dzî - pomenirea svîntului proroc Naum, carele să tîlcuiaşte mîngîiare sînt în toţi sau minte sau priceapere. Acesta era de la Elchesem de di ceaea parte în Vatarim den neamul lui Simeon. Acesta { 186v} şi apoi de Iona au dat sămn oraşului Ninivei că are să piiaie de ape dulci şi de foc ce ieşiia din pămînt, care lucru s-au şi făcut de vreame că iazerul ce era dimpregiurul ei o au prăpădit (prăbuşit) cu cutremur. De-aciia, venind foc de la pustie, au ars şi partea ei cea naltă. Aşea au păţît Ninive, iară svîntul au răpăosat cu pace şi s-au astrucat la locul său. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului Filaret milostivului. Acesta svînt era în vremile împărăţîii lui Constantin şi maică-sa Irinii, de la oraşul Paflagonilor, ficior lui Gheorghie şi Anei, de carii fu dat de-l însurară cu o femeaie de cinste şi curată. Şi ţîindu-să cu ţara de hrana pămîntului era cu totul pornit spre milostenie, prin carea sosî la lipsă cît nice casa n-avea cu ce-ş hrăni, ce Dumnădzău nu-l lăsă să să muncească cu lipsa pînă-n sfîrşit, că tocmi de luă împăratul Constantin o nepoţea a lui, anume Marina, ghizdavă foarte, şi-ncăpu şi svinţia sa la cinste de ipat de-ncăpu domn şi stăpînitori a multă avuţîie, carea cu îndurată mînă o-mpărţîia la săraci. Şi cînd cunoscu vreamea sfîrşitului său, chemă casa sa, cuconii şi rudeniile şi le proroci înainte ce vor să împlea dzîcîndu-le ş-aceastea: "Hiii miei, nu uitareţ a milui săracii şi mişeii, şi bolnavii, şi cei de la-nchisori şi săracile, ce să le tindeţ mîna-ntr-agiutoriu şi să meargeţ să-i vedeţ şi cu mîni îndurate să le faci. Şi streinii şi nemeriţii să le fiţi cu ospăţ şi cu de toată mila. Şi să vă feriţ de strîmbătăţi şi de rîhnă să nu rîhniţi altuia la nemică ce va avea. De la besearică nu lipsireţi la svintele slujbe, cum aţ vădzut c-am făcut eu faceţi şi voi. Şi aşea îmvăţîndu-i de prisosît s-au prestăvit cu pace. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Ananiia. Acesta era la Persida în oraşul Arvil, mirean la port, ce creştin însă. Şi prindzîndu-l boiarinul oraşului, mărturisi pre Domnul Hristos. Şi apoi după cumplite şi multe munci ce-l munciră dzăcînd ca un mort { 187r} îş deşchisă ochii şi dzîsă: "Rugaţî-vă la Dumnădzău cu rugi că vădz o scară de agiunge pînă în ceriu şi vonici de foc carii mă-mbie şi-mi dzîc: Ia-mblă cu noi şi te vom duce într-un oraş înontru ce-i plin de lumină şi de bucurie". Şi spuind aceastea răpăosă dîndu-ş sufletul în mîna lui Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 2, - pomenirea svîntului proroc Avacum. Acesta svînt era din neamul lui Simeon, ficior lui Safe, ş-au vădzut videnie mainte de pradă pentru robiia şi pentru răsipirea beasericii şi Ierusalimului ş-au plîns mult. Şi cînd au venit Navuhodonosor la Ierusalim, el au fugit la Ostrachinin şi lăcui pînă la o vreame în ţara lui Ismăil. Iară deaca să-ntoarsără haldeii ş-au venitu-şi acasă. Şi agiutînd dănăoară secerătorilor săi şi luînd bucate de mîncat, dzîsă cătr-ai săi: "Iacă, mă duc la loc departe şi acmuşi m-oi întoarce, iară di-oi zăbăvi voi să duceţi prîndz secerătorilor". Şi mărgînd Avacum cătră secerători, îi dzîsă îngerul lui Dumnădzău: "Ia-mblă de du acest prîndz la Vavilon lui Daniil ce-i aruncat în groapă unde-s leii". Şi dzîsă Avacum: "Doamne, Vavilonul n-am vădzut şi groapa nu o ştiu". Şi-l luă îngerul Domnului de părul capului şi-l dusă în răpăgiunea vîntului de-l pusă în Vavilon deasupra gropii şi strigă Avacum: "Daniile, ţîne prîndzul ce ţ-au trimis Dumnădzău". Şi feace Daniil: "Dară pomenit-au de mine Dumnădzău". Şi deaca să ospătă Daniil, iară îngerul Domnului iarăşi luă pre Avacum şi-l pusă la loc de unde l-au luat şi-i cale de 12 dzîle ce-au îmblat într-o mică de ceas ş-au mărs la secerători de i-au aflat prîndzînd. Acesta au priceput că preste puţîn s-antoarce ţara de la Vavilon. Şi cu 2 ai mainte de-ntoarcerea lor s-au răpăosat şi s-au astrucat în ţarina sa. Acesta au dat sămn în jidovime { 187v} că vor vedea lumină în besearică şi vor vedea slava lui Dumnădzău ş-au prorocit pentru sfîrşeniia besearicii, că are să să facă de neamul apusului. Şi tîmpla davirlui (catapeteazma, oltariulu) să va frînge mici bucăţeale. Şi vor lua ţăsturile a 2 stîlpi şi nime n-a şti unde sînt, carile îngerul lui Dumnădzău le va duce la pustie, unde s-au încheiat întîi cortul mărturiei şi într-însăle să va cunoaşte sfîrşitul tuturor Domnul. Şi va lumina pre aceia carii sînt întiriţi cu goană de vicleanul şearpe de-nceput. Într-aceastaş dzî - pomenirea a preacuvioşi părinţii noştri şi pustinici Ioan, Iraclemon, Andrei şi Teofil. Aceştea svinţi era din oraşul ce să chiamă Oxirihon, ficiori din părinţi creştini, carii, puind nevoinţă puţîntea vreamea la prorocitul svintelor cărţi, să umiliră şi mearsără la pustiia cea mai din lontru, întru carea aflînd om svînt foarte bătrîn rămasără cu dînsul un an. Şi deaca să pristăvi acel părinte, rămasără aceştea svinţi de petrecură acolo 60 de ai deprindzîndu-să cu viaţă aspră şi ascuţîtă şi cu post şi era hrana lor de mîncat poame ce să afla acolo şi băutură apa, care hrană de daori în săptămînă gătiia de mînca şi-n toate dzîle îmbla despărţîţi prin pustie şi prin vîrtoape şi peştere la sîngurătate, vorovind cu ruga la Dumnădzău. Şi să aduna sîmbăta şi dumenica. Şi făcînd vreadnică mulţămită, luă de la svîntul înger svînta cumenecătură de-i priceştuia. Aceastea ne-au povestit marele pustnic Pafnutie, carele i-au şi vădzutu-i cu totul şi le-au scris şi viaţă. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei măceniţe Mironi. Svînta aceasta Mironi s-au născut în Efes. Deaca-i muri tatăl, o crescu maică-sa. Şi deaca să botedză cu svîntul botedz, să afla adease la mormîntul svintei Ermionei, una din featele svîntului apostol Filip, luînd mir de la mormîntul ei şi-l da { 188r} cu larg tuturor. Pentr-aceaea şi-i pusără numele Miropi. Şi împărăţînd pre-atunce Dechie şi pornind goană asupra creştinilor, maica luînd pre hiică-şi să dusă la ostrovul ce să chiamă Hion. Şi avînd la sine de la părinţii săi parte de aveare, petrecea amîndouă într-o casă, rugîndu-să la Dumnădzău eale sîngure. Şi odănăoară venind la Hion un boiarin, prinsă pre fericitul Isidor ce era voinic, om de oaste. Şi fiind creştin şi cu frica la Dumnădzău, să ispiti boiarinul să-l scoaţă din creştinătate despărţînd de Domnul Hristos. Şi deaca vădzu cu multe munci ce l-au muncit că nu-l poate îndupleca, l-au dat vinovat să i să taie capul. Şi după poruncă împărătească aruncat fiind într-un tău săc pentru să-l mănînce pasirile. Şi pusără şi străji. Iară svînta Miropi, pornită de dumnădzăiască rîhnă, mearsă noaptea cu slujinicile ei şi luă mîlcomişul svintele moştiile svîntului şi le astrucă cu miruri scumpe deaca le unsă şi le îmfăşă la loc de cinste. Şi oblicind boiarinul că n-au străjuit bine străjearii i-au legatu-i cu lănţuje şi le-au pus dzî, de n-or afla svîntul, să plătească cu capetele. Deci svînta Miropi, vădzîndu-i îmblînd şi ticăcind şi aşteptîndu-şi perirea şi cu lanţujile în grumadz, i să feace milă de dînşii şi gîndi că "de vor peri aceştea pentru vina mea, mi s-a-ntina sufletul şi rău voi păţî la giudeţul ce va să fie"; şi chemă de dzîsă străjearilor: "O, priiatinilor, svintele moştii ce-aţi pierdut eu le-am luat cînd voi dormiiaţi". Deci străjearii aceia o luară şi o dusără naintea împăratului (boiarinului), dzîcînd: "Doamne, aceasta-i carea au furat pre bătrînul carele fu umorît reapede". Şi boiarinul dzîsă cătră svîntă: "Iaste adevărat aşea ce spun de tine?". Svînta feace: "Aşea iaste adevărat". Iară boiarinul feace: "Dară cum îndrăzniş tu a face lucru ca acesta?". Svînta feace: "Nebăgînd samă şi schiopind ticăiţiia ta şi nedumnădzăriia ta". Aceastea cuvinte aţîţară şi trasără la multă turbare de mînie grea pre trufaşul şi sămăţul acela boiarin. Şi îndată îmvăţă să o bată cu beaţe şi cu toiage fără nice o milă. Şi o purtară de cosiţe prin { 188v} tot tîrgul, bătîndu-ă cumplit preste tot trupul şi o aruncară în temniţă cu puţîn suflet. Şi din afară pusără străji şi dinnontru împregiur. Iară la miadză noapte, rugîndu-să svînta lui Dumnădzău, strălumină lumină mare în toată temniţa şi să ivi la mijloc ceată de sînţi îngeri şi-n mijlocul lor svîntul Isidor cîntînd către svîntul cîntec. Şi cîntînd svîntul Isidor cătră svînta Miropi dzîsă: "Pace ţie, că ruga ta s-au ascultat la Dumnădzău şi vei mearge acmu cu noi de-ţi vei lua cununa ce ţî s-au gătat". Şi cum dzîsă aşea svîntul, iară svînta Miropi deade lui Dumnădzău sufletul. Şi să-mplu temniţa aceaea de miros nepovestit de dulce şi minunat de frumos. Iară străjearii să spăriară şi-ncremeniră de minune şi de frică. Aceastea ni le-au povestit carele era acolo de priveghea şi le-au vădzut şi le-au audzît şi pentr-aceaea s-au şi botedzat. Şi au ieşit şi el la mărturie pentru Hristos de-au mărturisit ş-au dobîndit cunună măcenicească, iară creştinii luînd voie de la boiarin luară svintele moştii a svintei Miropei şi le pusără la loc de cinste, slăvind pre Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 3, - pomenirea svîntului proroc Sofonias. Acesta să tîlcuiaşte strajea lui Dumnădzău sau cunoscătoriu tainelor lui Dumnădzău, ficior lui Husi din ruda lui Simeon, din satul ce să chiamă Sevarata a lui Simeon patriarhul, ficiorul lui Iiacov, carele dobîndi şi dar de prorocie ş-au prorocit prada şi pustietura Ierusalimului, şi răsîpa iudeilor, şi cum din păgîni să va face popor lui Dumnădzău, şi cum va fi ruşine şi ocară celor necuraţi şi slavă direpţîlor, şi cum va fi giudeţ şi împărat a toată dihaniia Domnul Dumnădzău. Şi va plăti căruiaşi pre lucrurile ce or hi lucrat. { 189r} Şi deaca spusă toate, răpăosă în casa sa şi s-au îngropat în ţarina sa, aşteptînd îmvierea cea mare, cea de-apoi. Acesta ş-au sămănat cu svîntul Ioan Bogoslov la şeruitura trupului, puţîntel mai rătund la barbă svinţia sa. Într-aceastaş dzî - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Teodor, arhiepiscopul de Alexandriia. Oamenii de Alexandriia Eghipetului şi mai vîrtos elinii şi necredincioşii să feaceră a mari şi aprigi, crudz şi nemilostivi asupra svinţilor. Pentr-aceaea feaceră de să făcură mulţi măcenici, din carii era unul svîntul Teodor. Că oblicind orăşeanii Alexandriei că mărturiseaşte pre Domnul Hristos şi slujeaşte şi învaţă şi pre elini să creadză să strînsără asupra svinţiii sale cu mult venin şi-l luară. Şi întîi îl chinuiră vîrtos. De-aciia împletiră cunună de spini şi-l încununară şi-l loviia preste svinţii ochi şi făcea rîsuri. De-aciia îl aruncară în mare şi, ieşind sănătos din mare, învăţă boiarinul de-i tăiară capul şi aşea mearsă la Dumnădzău cătră răpaosul veacinic cu svinţii. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Teodul ce fusease eparh, cu pace s-a săvîrşit. Acesta svînt era în dzîlele împăratului Teodosie cel Mare patrichie şi eparh pretorielor, adecă boiarin din cei mari de sfat şi giudeţ mare, carele, petrecînd viaţă fără de nici o prihană şi săvai că era şi însurat şi vădzînd apucările şi strîmbătăţîle sîlnicilor, lepădă boieriia. Şi de vreame ce muri şi femeaia lui, împărţîndu-ş avearea la săraci carea era samă aproape de cinci sute de litre de aur. Şi mearsă la Edesa de să sui într-un stîlp şi şedzu pre stîlp 30 de ai cu chip şi cu viaţă călugărească. Pentr-aceaea s-au spodobit a lua şi daruri dumnădzăieşti că de-aciia nainte nu mai mînca bucate tari, fără numai dumineca, ce să priceştuia şi lua svînta nafură deaca să priceştuia de cinstit trupul şi-i prea svînt sînge Domnului Hristos. Apoi s-au învăluit în gînduri { 189v} şi ruga Dumnădzău să ştie cu cine-i aseamenea de ceia ce-au slujit lui Dumnădzău. Şi audzî că iaste de-aseamene în împărăţîia lui Dumnădzău lui Cornilie Mimon, carele lăcuia în Damasc şi-i era porecla Pandur. Acesta feace pre svîntul aproape să să afunde sufleteaşte şi cu adevăr că aceasta au fost despre vrăjmaşul începătură să să afunde în chip ca acesta. Deci mearsă la Damasc şi aflînd pre Cornilie cădzu la picioarele lui întrebînd să-i spuie nevoinţa vieţii sale. El să făcea (păcătos şi n-are nice un bine, însă dodeindu-l bătrînul) plîngînd şi rugîndu-l de nevoie dzîsă: "O, părinte, eu din tinireaţe petrecînd multă vreame cu Mimoni şi cu Aghirţi dintr-acolo îm făceam agonesita. Iară apoi abiia mi-am adus aminte de răutăţîle meale ceale multe ş-am pus în mintea mea plata giudeţului ce va să fie, m-am părăsît de toate răutăţîle, nevoindu-mă să mă aflu curat în viaţă şi milostiv după cît mi-i putearea". Iară de vreame ce bătrînul tot îl supăra şi-l giura să-i spuie tot, el feace: "Dăunădzi, nu de mult, părinte svinte, o femeaie de rudă bună, cu cinstea şi bogăţîia şi cu curăţîia luminată şi vestită ce s-au măritat de la părinţii ei de ficioară după un om ce s-au ales stricătoriu ş-au stricat nu numai al său ş-a femeii, ce şi bani omeneşti au stricat ş-au cădzut la-nchisoare lungă de la datornici, dînd amar nemîngîiat femeii sale, carea, vădzîndu-l dosădit cu foamea în temniţă, cădea la oceaianie şi începu ca o săracă, îmbla cerşind, cumpănind ca-ntr-o cumpănă sufletulu-şi, temîndu-să să nu cadză la curvie, că era frumoasă şi la faţă ghizdavă. Eu, deaca o aflaiu şi ştiui de rîndul ei, mi să feace milă la sufletul mieu şi plîngînd i-am dzîs: "Cîtă ţi-i datoriia, nevastă?". Ea mi-au răspuns: "Patru sute de galbeni, dumneata". Şi eu, luîndu-mi sama, am aflatu-mi banii două sute şi treidzăci de galbeni de aur şi neagiungînd sama ei pre cîtu-i datorie, am vîndut lucruri purtăreaţe şi scule şi-ncă hainele meale mai bune şi împînld cîtu-i celor patru sute de galbeni i-am datu-i în mînule muiarii şi i-am dzîs: "Priimeaşte aceştea, o, nevastă, şi te du sănătoasă de-ţi plăteaşte { 190r} bărbatul de la-nchisoare şi de la dătorie şi roagă cu toată inema pre iubitoriul de om Dumnădzău să mă miluiască la dzua de giudeţ". Aceastea deaca audzî Teodul şi mulţămind lui Dumnădzău şi trăind puţînea vreamea, apoi cu bună nedeajde au ieşit cătră Dumnădzău de s-au mutat dobîndind viaţa de vecie în răpaos cu svinţii. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Ioan, episcopul de Coloniia, isihastul. Acesta dintru svinţi părintele nostru Ioan s-au născut în Nicopolul Armeniei, al patru an împăratului Marchian. Şi deaca-mvăţă svînta carte, răpăosîndu-i părinţii, răşchiră avearea la săraci, şi feace o svîntă besearică preasvintei lui Dumnădzău maice, trăind călugăreaşte cu alţi dzeace călugăraşi la acea svîntă besearică. Deci ieşindu-i veastea de bunătăţi, îl hirotoniră episcop Coloniei. Şi ostenindu-să pre treabele ceale de casă a svintei episcopiei noauă ai, obîrşind toate trebile precum au gîndit, au trecut preste luciurile ceale mari cătră Ierusalim. Şi sosînd şi făcînd rugă, să dusă în lavra lui (...) Sava şi priimindu-l svîntul Sava, necunoscînd, precum vru Dumnădzău, cine-i oaspele, l-au ispitit întîi cu slujba ospătăriei, apoi la magherniţă. Şi deaca-l vădzu iscusît într-amîndoauă, i-au datu-i să şadză la tăceare într-o chilie osăbită ceale 5 dzîle de săptămînă nemîncat, nebăut, iară sîmbetele şi duminecile în toate să vie la besearică şi la masă cu săborul. Deci luîndu-l aminte svîntul Sava că procopseaşte dumnădzăiaşte l-au adusu-l cu sine la svîntul patriarh de Ierusalim Iliia, gîndind să să roage să-l hirotonească preut. Iară svîntul Ioan, deaca să vădzu la patriarhul şi vor cu de-adins să-l preuţască, feace: "Iartă-mă, părinte, întîi să mă ispoveduiesc; de-aciia vei face svinţia ta, cum va părea svinţiii tale". Dece întrară la taină şi cădzu la picioare minunatului Ilia, giurîndu-l să nu-l vădească. Şi deaca i să adeveri, gîndind că-i vrun lucru necădzut, svîntul feace: "Eu sînt, cinstite { 190v} părinte, Ioan ce-am fost episcop în Coloniia". Să minună svîntul Ilie deaca audzî. De-aciia ieşi de la taină şi feace cătră svîntul Sava: "Nu mai osteni dodeind de-aceasta că Ioan nu să va face popă". Acesta svînt odănăoară călătorind de truda călii au leşinat, însă feace rugă şi fu apucat în slavă şi numai ce să află în chilie, care lucru era cale de 50 de mile. Odănăoară persii, stricînd chiliile ce era la pustie a săhastrilor, veniră şi la cheliia svîntului să-i strice şi fără veaste le-au ieşit un leu de i-au îngrozît şi i-au gonit. Şi-i hălădui chiliia. Odănăoară un creştin pravoslavnic venind la svinţia sa adusă cu sine în soţîie pre un eretic şi să ruga să-i blagoslovască pre-amîndoi. Iară svinţia sa feace: "Pre tine, căce eşti blagocestiv, te blagoslovăsc, iară pre cestalalt nu-l voi blagoslovi pînă nu s-a-ntoarce de la eresa lui Sevir". Aceastea deaca audzî, pravoslavnicul încremeni şi să cutremură de minune, de prozorliviia svîntului. Iară şi ereticul, încremenit şi el, îi părea că s-au făcut altul. De-aciia, venindu-şi la fire, cădzu la picioarele svîntului, de să rugă să-l îmveaţe şi-l îmvăţă să blasteme toate ereasele şi aceaea a lui Sevir în carea să ţînea el. Şi de-aciia să să lipască la svînta pravoslavnică şi săbornică besearică şi să să leapede la vedearea tuturor şi să anatamisască eresa lui Săvir, cum dzîsăm mai sus, şi alalte. Şi deaca le-au făcut aceastea, ş-au priimit svînta direaptă credinţă. Atunci l-au blagoslovit şi i-au făcut molitvă. Şi sărutîndu-i pre-amîndoi, i-au blagoslovit cu sărutare svîntă şi i-au slobodzît acasă pre-amîndoi cu bucurie. Audzînd o vară premare acestui sînt de sînţia sa ce lucreadză, s-au sfătuit în cugetul ei să-ş schimbe portul şi să margă să-l vadză să-ş întreabe ce-i va trebui şi să nu o cunoască. Iară fericitul, cunoscînd din darul cel de prozorlivie gîndul ei, i-au poruncitu-i: "Voi veni la tine şi vei priceape aceaea ce mi s-au dat a şti de la Dumnădzău". Şi preste puţîne dzîle i s-au arătat în vis şi o îmvăţă de cîte au trebuit, de carile şi ea doriia să ştie, carea, întrebîndu-l şi pentru alte şi { 191r} spuindu-i de toate, bine mulţămi svîntului pentru învăţătură. Acesta svînt pusă dănăoară un somochin într-o piatră sacă şi dzîsă cătră fraţi: "De va face mlădiţe acest somochin, să ştiţ că Dumnădzău îmi va dărui acolo loc de răpaos". Şi somochinul s-au prins ş-au făcut mlădiţă şi roadă trei somochine şi luîndu-le cu lacrămi fericitul sărutîndu-le şi mulţămind lui Dumnădzău le mîncă cu fraţîi. Acesta părinte, cînd s-au hirotonit episcop, era de 28 de ai ş-au luminat cu isprăvile bunătăţîlor sale în scaunul său dzeace ai, în Urvan 6 ai, în lavră la (...) Sava 12 ai şi la pustie 48 de ai, face tot traiul svinţiii sale 104 de ai. Şi foarte trecut de bătrîneaţe adormi întru Domnul. Într-aceastaş dzî svinţii Agapie, Selevcos şi Mamas de sabie să sfîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 4, - nevoinţa svintei mare măceniţe Varvara. Aceasta era în dzîlele împăratului Maximian de la Anatol, fată oarecăruia Dioscor, elin, carea era în pază într-un stan de piatră nalt de tatăl ei pentru frîmseaţea şi podoaba statului ei ce-mfloriia. Şi fiind ficioară şi credzînd întru Domnul Hristos, nu s-au tăinuit de cătră tatăl ei, că cunoscîndu-ş voroava sufletului cea voită (gîndul cel voit), că el dzîsease să facă 2 ferestri la feredeu ce-ş făcea, iară ea învăţă meşterii să facă trei ferestri. Şi-ntrebîndu-o tatăl, ea feace: "C-am îmvăţat aşea ca să fie în numele Tatălui ş-a Fiiului şi a svîntului Duh. El, deaca o audzî, să repedzî cu sabiia să o umoară, iară ea plecă fuga şi-ntră într-o piatră ce crepă şi să ascunsă, iară tatăl ei, căotîndu-o şi aflînd, o luă de cosîţă şi o deade pre mîna boiarinului cetăţîi, naintea căruia mărturisi pre Domnul Hristos şi ocărî idodolii. { 191v} Pentr-aceaea fu bătută cumplit şi strujită carnea cu muncile şi coastele arse şi bătută preste cap cu ciocane şi purtată goală prin tîrg, bătută; şi-i tăie capul tatăl ei cu mînule lui. Şi pogorînd din deal tatăl ei, deaca o tăie, au cădzut fulger înfocat din ceriu de l-au detunat ş-au cicnit. Iară svînta lui Hristos măceniţă Varvara proslăveaşte svînta Troiţă încununată de iubitul ei mire Hristos cu cunună de ficiorie şi cu podoabă de măcenicie în veaci bucurîndu-să cu soaţele ei şi rugînd pentru creştinătate. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Ioan Damaschin. În dzîlele împăratului lui Leon Isavru era cetatea cea mare Damascul supt ascultarea agareanilor. Şi toţi cetăţeanii era streinaţi de leage, numai ce era un bărbat cu femeaia-şi îmbunătăţîmat şi cu daruri dumnădzăieşti slujind adevăratului Dumnădzău. Şi ferind foarte cu de-adinsul pravoslaviia, adecă părinţii svîntului Ioan, carii numai ei să vedea ca neşte trandafiri plini de miros în mijlocul spinilor, păzînd pînă la sfîrşenie creştinească viaţă şi nume în mijlocul necuraţîlor ca o moşie luminată şi o bogăţîie neluată. Pentr-aceaea atîta i-au înălţat bunătăţîle şi atîta i-au minunat, cît stătură giudeaţe şi stăpîni domnilor săi (o, minune!) prădaţii ca şi oarecînd pre Daniil şi pre cei trei otroci în Vavilon şi pre Iosif în Eghipet. Pentru bunătăţîle Dumnădzău i-au minunat: din robi i-au făcut stăpîni. Aşea şi în Damasc pre aceştea, că era bunătăţi, i-au minunat Dumnădzău. Şi era la-mpăratul Damascului, la Amira, boiarin mare, frunte sfatului. Aceasta o suferi necuratul acela Amira să aibă tăinuitoriu şi împreună la sfat pre un strein legii sale, pentru bogăţîia şi pentru ruda cea luminată, căce era de rudă mare. Şi l-au făcut ispravnic pre toate veniturile şi preste isprăvile ţărîi şi purta ţara cu dereptate şi înţălepciune minunată. { 192r} Şi era milostiv şi îndurat de-ş împărţîia avearea în toate dzîle răscumpărînd robi de la agareani să nu cadză în cumpănă de primejde sufletească. Şi deaca-i răscumpăra, le da şi loc de hrană cîţ vrea să şadză în ţară, că avea în Iudea şi în Palistina multe ocine şi venituri. Iară carii vrea să să ducă, le da carte slobodă şi bani de cheltuială de cale să-ş margă acasă cineş unde-i moşiia, că banii nu-ş cheltuia pre podoabe şi pre mease şi petrecănii, cum fac bogaţîi, ce-i tot cheltuia la treabe dumnădzăieşti, pentru care gînd iubitori de săraci i-au dăruit Dumnădzău un cucon destoinic de minunat, pre Ioan, acel şi cu numele de bunătate luminătoriul în toată lumea svintei besearici a Domnului Hristos, carea o au împodobit cu atîtea tropare, cu de tot fealiul de întinsori. Şi le păru bine că le-au dăruit Dumnădzău moştenitoriu. Şi deaca-l crescură, cercară să afle dascal să-l înveaţe carte, să-l facă mare filosof şi înţălegătoriu svintei Scripturi. Şi le-au trimisu-le Dumnădzău precum poftiră. Şi ascultaţi în ce chip dănăoară agareanii şi varvarii Damascului adusără robi mulţi şi pre unii vîndură, iară pre unii vrea să-i taie că nu-i cumpăra nime, între carii era unul, călugăr, anume Cozma de-a hirea şi cinsteş şi la suflet camai cinsteş. Şi cumu-i dusără să-i taie varvarii, să prileji tatăl svîntului Ioan acolo şi vădzînd pre cinsteşul Cozma mîhnit la faţă şi vărsînd lacrămi şi să apropie de-l mîngîie şi feace: "Omul lui Dumnădzău, a ce plîngi de viaţa aceştii lumi? Credz, tu te-ai lepădat de lume, precum te vădz, şi eşti ca şi mortul de cătră trup". El răspunsă: "Nu plîng pentru viaţa aceasta (Dumnădzău ştie), că eu am murit de pre trup şi de lume m-am lepădat, ce-m pare rău şi mi-i jeale c-am îmvăţat toate meşterşugurile dăscăliii, filosofiei, ritorichii, dialectichii, aritmitichii, gheometria şi toată enchiclopediia şi mai vîrtos c-am îmvăţat şi acea veselită muzică a cîntării spăsîtoare de suflete. Şi încă şi din astrologhie n-am lăsat nemică din toată ne-mvăţat, ca să cunosc şi să { 192v} pricep de pre întinsoarea cea bine înşirată şi frîmseaţea faptelor pre făptoriul şi înşirătoriul a toată săzdaniia. De-acii deaca-am învăţat toată dăscăliia de-afară a elinilor, am îmvăţat şi a noastră teologhie, adecă bogoslovie. Şi pînă acmu nu mi s-au dat vrun ucinic să-m las pre urmă pomană. Pentr-acea plîng şi-m fac inemă rea, că în ce chip doresc bogătaşii să aibă cununi pre urmă la avuţîia lor, aşea şi filosofii la dăscăliia lor doresc să lase ucinic pre urmă să le rămîie pomană şi laudă fără de moarte, că binelui aceasta-i lasăul cel hireş să-ş dea şi la alţîi din binele său. Şi cine n-are gînd ca acesta dătătoriu şi iubitoriu de cuconi, acela nu-i om bun, ce-i zavisliv, şi acela n-a mearge în viaţa veacinică ca şi sluga ce n-au adaos talandul, sluga vicleană. Pentr-aceaea plîng că mă tem că m-oi scăpa de slugile destoinice ce-au crescut talant Domnului". Aceastea deaca audzî tatăl svîntului Ioan, avînd dor de om ca acesta, îi păru bine şi-i dzîsă: "Nu-ţi face voia rea, dascale, că Dumnădzău-ţ va da pre voia ta". Şi îndată alergă la mai-marele acelor sarachini de să rugă să i-l dăruiască. Şi îndată i l-au dăruit. Şi deaca l-au adus la casă-şi, l-au ospătat, de-aciia i-au dzîs: "Să ştii, înţăleptule întru toţi oameni şi cuvîntărăţule, că nu numai de la robie te mîntuiesc, ce încă şi partnic casii meale şi stăpîn te fac de astădzi nainte să-m fii la bine şi la rău. Numai şi eu alt dar nu poftesc de la svinţia ta, fără numai să pui nevoinţă să-mi îmveţi 2 cuconaşi ai miei toată dăscăliia ta şi îmvăţătura, cîte ştii. Aceşti 2 cuconi, Ioan mi-i ficior din trupul mieu, iară Cozma, tizul tău, iaste de la Ierusalim rămas sărac de părinţi şi l-am luat pentru sufletul meu şi mi-i drag ca şi Ioan". Iară filosoful şi podobitul de bunătăţi Cozma, deaca audzî, îi păru bine ca cerbul cel însătat cînd nemeraşte fîntînă dulce de apă vie. Aşea svinţia sa, minunatul dascal, cu atîta nepovestită dragoste arăta la ucinici filosofiia sa, iară cuconii încăşi să tîmplară isteţi de tocma firii { 193r} îmvăţătoriului: Ioan ca un hultur zburătoriu de nălţîme, iară Cozma ca o corabie cu multe veatrele cînd o îmflă zefirul de cătră cîrmă. Şi atîta să nevoiră şi îmvăţară cu ascuţîtul firii şi cu multul poftii, şi cu străstuire, cît preste puţîni ai sosîră la obîrşiile a toată îmvăţătura, precum să veade la poematele lor, adecă tvoreniile, canoane şi stihire, în toate făpturile de-ntinsori pre meşterşug, carile cu nevoie iaste prisne a le premeni de pre elineaşte pre sîrbie sau pre fie ce limbă, legătura şi ţăsătura poeticească. Ce pentru să să lumineadze ş-alte limbi n-au putut lăsa svinţii părinţi a nu le tîlcui şi sîrbeaşte, precum vedem, pre 8 glasuri ce să cîntă în toate dzîle nelipsit în svînta besearică. Şi mai ales acmu să spunem de svîntul Ioan (că de svîntul Cozma spusăm dăunădzi la dzua svinţiii sale). Scris-au svîntul Ioan cuvinte pentru pravoslavnica credinţă aspra ereticilor şi încă şi prăzniceşti citenii şi alte de folosul sufletesc îmvăţături şi dogmate cu totul înţăleapte. Şi iarăşi cu toată înţălepciunea nemică nu să ţînea mare, ce precum pomii cei rodiţi de roadă bună cu cîtu-s mai rodiţi cu atîta-s mai plecaţi la pămînt şi nu să gurguţă nice leac. Aşea şi întru tot înţăleptul cuvînt era mai înţălept cu atîta mai mult să pleca şi-ş înălţa minte cătră tainica şi dumnădzăiasca suire. Iară deaca cunoscu pre ucinici dascalul că sosîră la capătul şi la sîmceaoa îmvăţăturii, veni la tatăl lor şi dzîsă: "Iată, doamne, precum ai dorit să feaceră fiii tăi în învăţătură minunaţi, că nu le era destul să fie numai cît şi dascalul, ce pentru firea lor cea isteaţă şi nevoinţa şi străstuiala (poate că i-au luminat Dumnădzău şi le-au crescut darul înţălepciunilor) mai presus la-nălţîme zburaţi să feaceră în filosofie. Şi de vreame că de-acmu de la mine n-au mai rămas nămică să mai îmveaţe, mă rog să-m dăruieşti pentru simbriia ostenealii meale iertăciune, să mă slobodzăşti să mărg la o svîntă mănăstire să-m caut înţălepciunea cea de sus cătră { 193v} carea filosofiia m-au îndereptat". Iară el deaca audzî îl duru la suflet de despărţîrea unui om scump ca acela, ce pentru să nu să arate nemulţămitoriu cătră binefăcătoriul i-au datu-i şi slobodzîie, şi bani destui de treabă; şi iertîndu-să amîndoi şi de cătră alalţi, să dusă. Şi deaca mearsă în lavra lui (...) Sava, au petrecutu-ş rămăşiţa vieţii cu petreacere minunată. Deci după sfîrşenie la fericinţa vieţii veacinice. aşijdere şi tatăl svîntului Ioan preste puţînă vreame răpăosă, iară mai-marele sarachinilor deade lui Ioan boieriia tătîne-său. Şi l-au pus şi în svat să fie căpătenie, care boierie o priimi fără voie pentru să nu pricească naintea mai-marelui, ce gîndul lui era să să lase de lume să-ş afle spăseniia. Într-aceaea vreame era împărat Ţarigradului Leon Isavrul, cum spusăm dintîi, ca alt leu apucătoriu şi răcnitoriu. Şi rumpea besearica lui Hristos acela pizmaş, căznind pre cîţ să-nchina svintelor icoane, carile le ardea tot întins acela necurat. Aceasta oblicind svîntul Ioan, scriia de multe ori cărţi şi le trimitea de la Damasc la Ţarigrad cu carile defăima îmvăţăturile ceale reale a sireapului împărat ca cu neşte sabii sufleteşti dînd răspuns cu gînduri de filosofie şi cu istorii bătrîne a svinţi şi cu seamne de izvod, de treabă închinăciunea cinstitelor icoane adeverind şi cum că cine nu le cinsteaşte şi le defaimă iaste adevărat eretic şi pizmaş lui Dumnădzău. Aceastea cărţi au trimis la mulţi oameni pentru să arate unul cătră alalt să să întărească în blagocestie şi să să-mveaţe a da răspuns împrotiva iconoboreţilor. Aceastea deaca oblici împăratul feace de dobîndi o carte de-a svîntului Ioan şi cercă de află scriitori să potrivască slova cu a svîntului. Şi deaca află prisne ca şi a lui Ioan nepremenită din sămănat, îl pusă de scrisă ca de la Ioan cătră sine scriind aşea: "Împărate, să trăieşti în mulţi ai, cu care să cade bună priinţă şi vreadnică închinăciune închinăm împărăţîii tale pentru asămănarea credinţei (priinţăi) noastre. Şi să ştii { 194r} că în vreamea aceasta iaste foarte negrijită cetatea noastră, Damascul, că oştile agareanilor foarte sînt slabe şi puţîne. Deci să trimiţ oaste multă cîtă vei putea să o dobîndeşti fără război şi-ţ voi agiuta şi eu la aceasta de vreame că cetatea iaste mai de tot supt stăpîniia mea". Aceasta carte năpăstuitoare deaca feace, scrisă şi de la obrazul său cătră domnul Damascului: "Nu ştiu altă mai fericită decît pacea, că lăudat lucru iaste să ţîie neştine legăturile păcii şi iubit de Dumnădzău. Pentr-aceaea nu voi să stric prieteşugul carele am cu dumneata, săvai că şi un iubit şi drag priiatin a dumitale mă îndeamnă şi mă cheamă spre aceaea. Şi de multe ori mi-au şi scris să viu şi să dobîndesc ţara ta. Şi pentru să te-ncredzi că adevărat îţ grăiesc, iacă ţ-am trimis şi o carte de cealea ce-au scris la mine ca să cunoşti adevărat prieteşugul mieu şi vicleşugul aceluia ce mi-au scris". Aceaste 2 cărţi au trimis acel leiatec şi cu firea de năpîrcă şi de vipere Leon Isavrul, împăratul de Ţarigrad, pizmaşul svintelor icoanelor lui Dumnădzău cu o slugă la varvarul, la domnul Damascului, carele, deaca vădzu, să-mplu de mînie şi pre svîntul Ioan chemă şi i le arătă. Iară svîntul pricepu meşterşugul lui Leon şi să adeveriia cum nice în gînd nu i-au fost, nice în ştire. Şi-i cerşu dzî pînă s-a-ndirepta şi a dovedi vicleşugul lui Leon şi meşterşugul pre pizmă ce-au făcut, ce nu vru acel varvar să-l creadză, nice vru să-i păsuiască, biruit fiind de mînie, ce îmvăţă să-i taie mîna cea nevinovată ca o vinovată. Şi fu tăiată mîna aceaea direapta carea înfrunta pre prizmaşii lui Dumnădzău şi să văpsi cu sîngele ei acea svîntă şi blagoslovită mînă în loc de cerneală ce să văpsiia întîi la svînta Scriptură, carea deaca o spîndzurară în tîrgovişte de o prăviră pînă în sară, trimisă Ioan rugători la varvarul să i-o dea să şi-o îngroape pentru să i să iuşiureadze şi durorile. Şi i-o deade. Deci svîntul, deacă-ş luă mîna, întră în svînta besearică ce avea acasă şi cădzu la pămînt naintea svintei icoane a maicii lui Dumnădzău şi, puind mîna la locul ei, dzîcea cu lacrămi şi cu credinţă { 194v} aceaste cuvinte suspinînd de la inemă, de la suflet. (...) Tîlcul: Domnitoare preacurată, ce-ai născut fără prihană Pre Dumnădzău cum să cade şi cu ficioriia-ntreagă Pentru svintele icoane mi s-au tăiatu-mi direapta. Svinţia ta ştii şi pizma pentru carea-m feace Leon Sîrguiaşte de-mi agiută şi-mi isţealeaşte direapta A Celui de sus direaptă ce-i dintru tine-ntrupată Multe puteri ce şti face şi pentr-a ta rugăminte Şi direapta mea aceasta roagă-L să o isţealească Să-ţ fac cîntări cum îţi place şi-ntrupatului din tine Cu-ncheieturi socotite să le scriu precum să cade De sprejineală să fie creştinăţii direapte Că de toate ţî să poate lui Dumnădzău ce eşti maică. Aceastea cu lacrămi dzîcînd, Ioan adormi şi veade svînta icoană a maicii lui Dumnădzău pururea ficioarei şi-i dzîsă cu blîndă căutătură şi cu milă: "Iată că ţî s-au tămăduitu-ţi mîna şi de-aceaea nu-ţi mai hie grije, ce să o faci condeiu de scriitoriu reapede la scris, precum mi te-ai giuruit denaurea". Atunce să deşteptă svîntul şi vădzîndu-şi mîna tămăduită (o, de nepovestita ta puteare, întru tot Preacurată) şi lipită direapta lui s-au bucurat cu sufletul de Spăsîtoriul Dumnădzău şi maica svinţiii sale că i-au făcutu-i mărire putearnicul şi svîntul numele Lui. Toată rămăşiţa nopţîi au cîntat bucurîndu-să { 195r} cîntări lui Dumnădzău şi cîntec nou de mulţămire dzîcînd: "Direapta ta mînă, Doamne, în vîrtute să proslăveaşte. Direapta ta curmata mea mînă au tămăduit şi cu dînsă va curma pizmaşii carii nu cinstesc svînta ta icoană şi a svînta maică-ta ficioară. Şi cu mulţîmea slăvii Tale vei zdrobi pizmaşii stricătorii de svinte icoane cu mîna mea". Deci petrecu toată noapteaveselindu-să, cîntînd pohvalenii întru tot cîntatei lui Dumnădzău maice. Şi deaca să feace dzuă şi vădzură vecinii minunea, să dusără oarecarii din sarachini, nepriiatini creştineşti, şi dzîsără lui Amira că n-au tăiat mîna lui Ioan, ce vrunii slugi sau priiatin, c-au priimit pentru banii de ş-au dat mîna priiatinul sau sluga. Aşijdere şi slujitorii au luat mîzdă şi n-au făcut porunca domnească. Atuncea îmvăţă Amira să vie Ioan să-i vadză mîna. Şi deaca veni, arătă mîna ce fusese tăiată, carea avea o dungă dimpregiur de să cunoştea sămnul tăieturii, care înde-adins lăsasă svînta Precistă pentru mărturie adevărată minunii. Şi-i dzîsă varvarul: "Ce vraci te-au tămăduit şi ce leacuri ţ-au pus?", iară el cu luminat glas strigătoriu minunii să feace dzîcînd: "Domnul mieu, totputearnicul vraci, carele are de-aseamenea puteare cu vrearea". Iară Amira răspunsă: "Nevinovat eşti, precum să veade, şi cu năpaste te-am osîndit, că nu mi-am luat sama cu de-adins, ce te rog să mă ierţi şi-ţi ţîne cinstea cea dintîi să-m fii la sfat căpetenie. Şi iacă-ţi adeveresc să nu mai fac nice un lucru fără sfatul tău", iară svîntul cădzu la picioarele lui rugîndu-să să-l lase să să ducă la altă slujbă, unde-i mai dorită şi mai cu folos. Şi deaca să priciră mult, au lăsat Amira şi i-au dat voie să margă unde-i place. Deci svîntul ş-au dat slobodzîie robilor şi ş-au deredicat toată avearea la svintele beserici şi la săraci. De-aciia au ieşit din cetate gol numai cu cît era îmbrăcat şi mearsă la mănăstirea lui (...) Sava şi să rugă egumenului, grăind cu multă smerenie: "Eu sînt, Despuitoriule, oaia cea pierdută şi viu cătră Domnul { 195v} Hristos de la pustietatea lumii. Deci mă priimeaşte pre un nedestoinic şi mă pune la număr cu alaltă a ta turmă. Iară mai-marele i-au părut bine că i-au venit om aşea de treabă şi înţălept să le fie la soţîie. Şi chemă pre un îmvăţat şi iscusît la lucrul petrecăniii călugăreşti şi stareţ însămnat şi deade pre mîna lui supt ascultare pre svîntul Ioan, care dintîi nu priimea dzîcînd că nu-i destoinic a da puruncă unui îmvăţat ca acesta. Iară mai apoi pentru să nu fie naintea egumenului neplecat l-au priimit şi l-au dus la chiliia sa şi-l îmvăţă ca pre unul ce-nceape dintîi la-mvăţătură dzîcîndu-i: "Ia-te aminte cu de-adins să nu faci nicedănăoară fără voia mea, că aceasta-i temeliia vieţii călugăreşti. Să stai în toate voile tale-mprotivă şi adu lui Dumnădzău sudorile tale cu rugi şi cu lacrămi, carile să cheamă jărtvă curată şi curăţăsc a vieţii ceii dintîi păcatele. Şi aceasta să-ţ fie întîie lucru în ceale trupeşti, adecă lacrîmile ;i plînsul cel spăsîtoriu de suflete, în care Domnul să bucură mai mult decît în toate jărtvele şi tămîile. Iară în ceale sufleteşti să te iai aminte să nu-ţ laş cugetul să gîndească lucruri netreabnice sau lumeşti, frîmseţ şi năluciri şi alte gînduri ce nu să cade. Şi mai vîrtos să nu te ţîi mare pentru căce ştii îmvăţături şi filosofie, că aceaea nu ţ-a folosî nemică de ni-i dobîndi smerenie, carea smereaşte pre dracii, iară pre oameni atîta-i înalţă, cît îi face cereşti adevărat". Aceastea şi altele mai multe dzîcînd cătră fiiul şi ucinicul, părintele şi didascalul şi-i deade preste toate poruncă să nu scrie carte nicăiuri, nice să scrie sau să cînte tropari, nice să grăiască cuvinte de filosofie, ce să tacă şi să nu grăiască nice un cuvînt fără numai de mare nevoie, precum pravilele şi legăturile vieţii călugăreşti învaţă şi poruncesc. Aceastea toate le-au ferit acel întreg cu facerea, iară la rînd începători de curund, şi alte mai multe de vreame că ca pămîntul cel bun au priimit sămînţa la inemă şi i să cuceriia fără cîrteală în toate poruncile { 196r} bătrînului, nice leac cîrtind sau îndoindu-să sau să osîndească sau să ia sama a ce lucru iaste mai de poruncă, că puţînea simbrie are cela ce face ascultare cîrtind sau îndoindu-să în cuget. Şi vrînd odănăoară bătrînul să-l ispitească, oare dobîndit-au smerenie, i-au datu-i puţînteale coşniţe împletite de finic, de frundze, şi-i dzîsă: "Ia, fiiule, aceaste răcodealii şi le du în Damasc de le vinde cîte într-atîta cum ai audzît că să vînd mai bine decît la Palestina. Ştii că trebuie bani la svînta mănăstire. Şi să fereşti să nu le dai mai gios", iară el pînă la moarte n-au pricit stareţului că i-au dzîs de preţ să le dea cîte-i 2 preţuri, ce le-au rădicat în cîrcă sarcină şi alergă ca un într-aripat în Damasc şi le scoasă în tîrg să le vîndză, aşea nespălat, negrijit, cu rase, cu tivituri, terfos, cela ce era mainte gheneros de-a hirea şi slăvit, iară cumpărătorii deaca audzîră preţul coşniţelor că ceare 2 preţuri să ducea de la dînsul suduindu-l. Apoi să prileji de-l vădzu unul din ceia ce i-au fost slugi şi oglindind l-au cunoscut pre domnu-său şi să umili la inemă şi făcîndu-să a nu-l cunoaşte luă coşniţele şi-i deade bani cît cerşu. Şi deaca lua svîntul Ioan banii, să-ntoarsă veasel c-au biruit pre dracul mîndriei. Apoi dănăoară au murit un vecin a svîntului şi veni fratele mortului rugîndu-să să-i facă un tropărel frăţîne-său să să mîngîie în jealea sa, iară svîntul să temea de stareţul şi nu cutedză să-i treacă preste poruncă. Cînd fu mai apoi pînă ce l-au dodeit şi l-au giurat pînă l-au înduplecat i-au făcut un tropariu de morţi frumos foarte şi bine alcătuit şi-ncheiat, care tropariu pînă astadzi să cîntă la glas 3 sîmbătă şi la prohodnice, adecă (...). Şi era atunce Ioan sîngur în chiliia sa şi cînta tropariul cu cîntare minunată de peveţie, iară stareţul vine şi-l aude cîntînd cu acel glas de peveţie meşterşuguită, să mînie şi-i dzîsă: "Aşea-i mai bine, neascultătoriule, în loc ce-ţ trebuiaşte să plîngi { 196v} iară tu caşci şi te bucuri". Iară svîntul să-nderepta spuind vina. Iară stareţul nu vru nice într-un chip să să potoale, ce-l goni din chilie ca pre un presluşnic. Deci minunatul Ioan aducîndu-ş aminte de neascultarea strămoşilor noştri, prin carea cu direptul fură izgoniţi din rai, plîngea cu amar bocindu-să mai mult decît cela ce i-au murit frate-său şi punea rugători pre toţ stareţii şi pre egumenul să-l roage să-l iarte. Iară stareţul, fiind aspru, nu s-au înduplecat nemică spre milă. Deci alalţîi îl ruga să-i dea alt canon şi să nu-l gonească de tot, iară el le-au răspuns: "De-a priimi să curăţască ieşitorile cu mînule sale să le rînească, îl voi ierta, iară de nu, nice într-un chip nu-l voi priimi". Aceastea ei deaca audzîră, îl înspăimară de greaţă şi le era ruşine să-i spuie de faţă. Abiia siliţ şi cu stideală îi spusără, iară svîntul deaca audzî aceasta îi păru bine şi dzîsă: "Aceasta-i lesne, face-o-voi, blagosloviţi părinţi svinţi!". Şi-ndată luă lopata şi mătura şi-ncepu a-ş ima mînule cealea ce oarecînd mirosîia de mirosuri scumpe şi de aromate. Şi direapta cea de Hristos tămăduită (o, minunată ţî-i bărbăţîia smereniii, Ioane), aceaea o ima cu balegile şi nu-i era greaţă cinstitul. Şi deaca vădzu stareţul acea multă isteaţă nevoinţă cătră posluşanie şi adîncă smerenie, alergă şi-l cuprinsă cu braţele părîndu-i bine şi sărutîndu-l şi privitind îi dzîsă: "Fericit sînt eu, că m-am spodobit de am posluşnic şi ascultoi ca acesta şi hărîţ viteaz". Iară svîntul pre cît vedea că-l laudă stareţul pre-atît mai mult să smeriia. Şi ruşinîndu-să de cuvintele lui ceale cinstite, plîngea precum fac înţălepţîi cînd alţîi îi pohvălesc. Şi deaca întrară în chilie, să bucura svîntul căce dobîndi iertăciune de la stareţ, carele iarăş i-au dat poruncă să păzască tăcearea ca un lucru de spăsenie sufletului. Ce preste puţîneale dzîle s-au arătat stareţului în vis preasvînta şi blagoslovita ficioară maica lui Dumnădzău dzîcîndu-i: { 197r} "Pentru ce ai astupat minunată fîntînă ca aceasta carea izvoreaşte de varsă apă bogată, apă de odihnă sufletelor, apă de dumnădzăiască beare şi mai dulce decît ceaea ce-au izvorît în pustie? Lasă fîntîna să adape toată lumea, să împresuree mările ereaselor şi să le-ntoarcă în minunată dulceaţă, că aceasta va să întreacă pre a lui David proroceasca ceatere şi psăltire (cobuz), cîntînd cîntece noauă lui Dumnădzău mai presus de cîntecul lui Moisei şi decît giocul Mariei, mai dulci şi mai frumoase cîntece cătră potrivirea ceaterei lui ceii dulci şi minunate, vor fi nebăgate în samă cîntecele lui Orfei. Acesta sufleteasca cîntare şi cerească va cînta. Acesta cîntările herovimilor va închipui. Acesta dirept va-ndirepta întinsorile poruncilor credinţei şi va înfăţîşea toate strîmbăturile ereaselor şi suciturile". Dimineaţă, deaca să deşteptă stareţul ce vădzu acea videanie şi să adeveri de taina ca aceasta, pusă metanie naintea svîntului dzîcînd: "O, fiiule, cucon, ascultoiu lui Hristos, deşchide-ţi rostul tău şi grăiaşte cuvintele ce-au scris la inema ta Duhul cel svînt că te-i suit la Sineiescul Munte a videniilor lui Dumnădzău şi minunatelor descoperituri pentru a ta multă smerenie. Amu nainte strigă cu osîrdie suindu-te în Muntele besearicii, strigă Ierusalimului spuind veastea cea bună şi blagoveasvuind cîte proslăvite mi-au spusu-mi preasvînta pururea ficioară Mariia, maica lui Dumnădzău, de mine şi mă iartă de cîte ţ-am greşit că din nepriceaperea mea te-am oprit". Atunce de-aciia începu Ioan aceale de izvor de stride cîntări şi de zăhar psălmodii cu carile atîta au luminat svînta besearică, întru carea totdeauna viers curat de prăzniceani să aude, că nu numai canoane şi tropare în viersurile musichiii şi pre podobii au încheiat, ce încă şi de praznice multe cuvinte la sărbători domneşti şi în pofală preasvintei Dumnădzău-Născătoarei şi altor svinţi mulţi, precum să văd în mănăstirile ceale împărăteşti a Sitagurii, scrise de dascalii cei de demult de să citesc la toate sărbătorile pînă { 197v} astădzi. Şi încă şi acea svîntă carte au încheiat a teologhiei (carea de-i voi dzîce de Dumnădzău şeruită leaspede n-oi minţi), întru carea au scris tainele şi poruncile adevăratei noastre credinţe pre scurtare minunată şi alte multe de treabă pentru ceale ce sînt de a cugătăcioase ş-a sîmţecioase prăvitură (oglindeală), adecă socoteala lumii ceii nevădzute şi ceii vădzute, care carte i-am pusu-i nume Ceriul, de vreame că străluceaşte de lumineadză pre tot omul cu direapre răspunsuri firişe şi scripturatice şi foarte meşterşugatece, (...) atîta cît cine nu va cerca şi nu va gusta să să-ndulcească de-atîta ceriu străluminat, acela-i adevărat întunecat şi ticălos. Şi încă şi lungi cuvinte au scris pentru închinăciunea svintelor icoane şi alte de suflet folosîtoare poiimate (tvorenii), şi verşuri au înşirat pururea fericitul depreună cu svîntul Cosma, sufletescul său frate, pre carele l-avea în soţîie la toată truda şi osteneala nevoinţei şi a dorului sufletesc. Şi la toate scrisorile sale l-au avutu-l agiutoriu acesta fericit Cozma lăsînd şi el svintei besearici canoane şi tropare înşirate bine şi alcătuite. Şi atîta îmbunătăţîmat au vieţuit, cît ş-au făcut trupul cu umorîciunea pornealelor patimilor săc ca o tîmpănă şi ca un căbuz de dzeace strune altul, păzînd cu de-adins sîmţîrile trupului şi mişcările sufletului cu înţălepciunea şi priceaperea, de-au străluminat ca o stea luminată şi ca un luminători străluminat, pentru care bunătăţi patriarhul de Ierusalim l-au hirotonit fără voie episcop de Maiuma. Şi acolo, păscînd bine turma cuvîntăreaţă cătră spăsenie, răpăosă la Dumnădzău, iară pre svîntul Ioan l-au făcut preut, carele, întorcînd la mănăstire, pusă mai multă smerenie decît cea dintîi, nemică cugetînd de porunca lui Solomon, unde dzîce să fie cu îndoită cinste cinstiţi preuţîi, ce mai vîrtos o întorcea dzîcînd (sămeţîndu-să): "Preuţîi trebuie mai mult să trudească şi să nevoiască smerindu-să ca să biruiască nu numai patimile trupului, { 198r} ce şi a sufletului ascunse, carile multe ori să ascund şi să spogreşesc deaca nu pui tare grije şi să spurcă din nontru la suflet şi nu prind veaste cumu-s vicleşugul, părearea rău de binele altuia, adecă zavistiia, şi mîndriia şi sămeţiia nesocotită, fala goală cu chipul de smerenie, a cerca cealea ce i-s pre samă: înălţarea, mădăratura, nărav mîrşav, mîndrie în smereniia trupului cu mîrsei de chinuri, nevăzdrăjanie şi preste altele toate a iubi neştine să-ş întărească cumu-i spune mintea sa şi nu-ş taie a sa voaie, ce să aibă mîrsei (pristrastie) spre une osăbite lucruri, a să-mbrăca mai de-a hirea decît alţîi fraţi şi vicleşugul mîndriei ceii ascunse. Aceastea toate de la suflet Ioan ca un prea-nţălept le-au dezrădăcinat şi cătră trudă au adaos podobindu-să cu nevoinţă în fapturi dumnădzăieşti şi isprăvi minunate înmulţînd talantul şi bine agonisînd. Au luptat cu toată vîrtutea întîi la Damasc, apoi la Palestina de-au trîntit ş-au răsîpit pre hulnicii svintelor icoane, pre carii i-au ruşinatu-i cu înţăleaptele sale scrisori, prin carea i s-au fost tăiat şi direapta mînă ca un martur direptăţîi. Deci aşea trudind pînă la sfîrşeniia peregrinăciunii (călătoriii) sale 104 de ai lucrînd tainica vie, s-au mutat la veacinicul răpaos, luînd să să-ndulcească de plata carea-i va da Domnul nostru Isus Hristos cu multul. Şi pînă atuncea încă în multă bucurie şi bunătate cu svinte sufletele svinţilor luminat petrecînd prăvind svînta troiţă şi maica lui Dumnădzău, ficioara Mariia, în slavă nepovestită, adevăr. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Ioan, episcopul de Polivot, făcătoriul de minuni. Acesta din tînără vîrstă urîia dezmierdările şi mîrseaile şi podobiia viaţa sa mai vîrtos cu postul şi curăţîia pentru carea s-au hirotonit episcop Polivotului, petrecînd pre rînd stepenile. Deci luînd pre samă poporul pusă adaos trudă preste trudă. Iară luînd schiptrele împărăţîii Leon neharnicul Isăvreanul { 198v} de-ncepu a huli asupra svintelor icoane, iară svîntul acesta cu multă puteare îmfruntă păgînăţîia lui. De-aciia tîlcui de-amănunt credinţa în turma sa şi rănind pre agareani ce lăcuia în Amoriia cu bătaie de la Dumnădzău i-au domolit de-i dăruiră pre creştinii ce avea ei robiţi. Acesta svînt şi pînă astădzi îş cruţă trupul întreg, nestricat şi nevătămat. Şi în dzua de peatdeseatniţă sculîndu-l îl îmbracă cu veşminte vlădiceşti şi-l radzîmă la svîntul prestol de stă dirept şi-l suie în sintronul său, adecă în scaunul cel din svîntul oltariu, unde-i obicina de şeade arhiereul, sprejenindu-l doi înş preuţi de stă pînă să obîrşeaşte svînta liturghie. Iară alte cîte daruri au avut de la Dumnădzău a tămădui îndrăciţ şi-n tot fealiul de boale nu-i lesne a le cuprinde de-amănunt cu scrisoarea. Într-aceastaş dzî svînta Iuliani de sabie s-au săvîrşit. Stih: Iuliana, Hristoase, cu credinţă Ţî să jărtveaşte ca şi o porumbiţă Într-aceastaş dzî Hrestodul şi Hristoduli de sabie să săvîrşiră. Stih: Lui Hristodul ficioara Hristoduli la nume Însoţîtă şi-n lupte şi-n dusul de pre lume. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 5, - pomenirea preacuviosului părintele nostru Sava svinţitului. Acesta era în dzîlele împărăţîii lui Teodosie celui Mic de la Capadochiia, din satul Matalaschiului, din părinţi Ioan şi Sofiia. Deci îndată la-nceputul vieţii sale, alergînd la petreacere călugărească în mănăstirea ce să cheamă Flavianes şi atîta s-au făcut de văzdîrjnic din vîrsta dintîi, cît prăvind odănăoară în grădină un măr şi i să feace poftă de dînsul. De-aciia dzîsă: (...) Frumos era şi bun la mîncat { 199r} mărul ce m-au mine umorît. Şi luă mărul a mînă şi nu-l mîncă, ce-l lepădă gios şi-l călcă şi pusă hotar să nu mai mănînce măr. Şi în cuptoriu aprins au întrat ş-au ieşit sănătos. Şi cînd fu de 18 ai s-au arătat la marele Evtimie şi l-au trimis la preacuviosul Teoctist la chinovie, adecă la obşte, întru carea ş-au cules obiceaie şi bunătăţi de la toţi. Şi vădzîndu-l marele Evtimie sporind cu nevoinţa cea sufletească l-au chemat cucon bătrîn. Şi crescînd cu vîrsta, mai mult creştea bunătatea şi mai feace multe minuni şi la locuri săci şi fără de apă feace de-au izvorît fîntîni. Şi fu povaţă şi îmvăţătoriu a mulţi călugări. Au mărs şi cu solie în Ţarigrad cu rugăminte de la patriarşii acelor vremi a Ierusalimului cătră împăratul Anastasie şi Iustinian şi sosînd la sîmceaoa vîrstei după Domnul Hristos şi agiungînd la 94 de ai răpăosă cătră Domnul. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Anastasie. Acesta svînt măcenic a lui Hristos, Anastasie, vădzînd dănăoară svinţii măcenici în strînsoare şi giudecată de elini tăindu-i şi măcilărindu-i pentru mărturiia Domnului Hristos, fiind creştin şi cunoscînd binele cel veacinic, ce-l aşteaptă de la Dumnădzău, doriia şi el să să nevoiască cu acea alergătură direaptă. Şi cînd fu într-o dzî i să înfierbîntă inema şi făcîndu-ş svînta cruce preste tot trupul, alergă la locul cel de nevoinţă la pistreală. Şi întrînd în mijlocul zborului, strigă cu mare glas: "Aflaiu-mă celora ce nu mă cerca, vădiiu-mă celora ce nu mă-ntreba". Şi boldind (căutînd) toţ la dînsul, le dzîsă: "Ascultaţi toţi, slugile dracului, ascultaţi, eu sînt creştin şi întru Domnul mieu Isus Hristos credz. Iară idolii voştri şi ceia ce li să-nchină blastăm şi anatimisedzu şi de dînşii mi-i greaţă. Şi ei, vădzînd atîta a lui îndrăznire slobodă, să cutremurară şi să mirară. Şi-ndată-l dezbrăcară şi-l bătură vîrtos şi-i dzîsără: "Aceastea-s pentru dîrjiia şi obrăzniciia ta, iară căce te-nchini lui Hristos şi nu te leapedzi, { 199v} ţî s-a tăia capul şi vei fi astădzi mîncare peştilor şi pasirilor şi gîngăniilor mării". Care lucru îndată îl luară slujitorii de-i tăiară capul. De-aciia îl dusără tăiat de-l aruncară în mare, iară sufletul svinţiii sale mearsă la Dumnădzău încununat în podoabă măcenicească de să odihneaşte cu svinţii. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Dioghen ucis în proaşcă cu pietri s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Averchie de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî preacuviosul Nonos de sabie s-au săvîrşit. Stih: Averchie şi Nonos săvîşiţi de lance Cu Dioghen împroşcat ţărîi roagă pace. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 6, - pomenirea a dintru svinţi părintele nostru Nicolae, arhiepiscopul de Mira Lichiei, făcătoriului de minuni, s-au născut din Teofan şi Nona în dzîlele lui Valerian-împărat. Acesta svînt şi mare cătră Dumnădzău rugătoriu pentru lume era în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian, a măcitelilor, care, întîi, străluminînd în cinul călugăresc pentru nepovestită a sa bunătate, stătu arhiereu. Şi strigînd fără tăgadă cu slobod rost credinţa cea bună, fu prins de mai-marii oraşului şi chinuit de dînşii cu bătăi şi cu vîrteaje, fu aruncat în temniţă cu alţi creştini. Şi deaca stătu împărat marele Constantin din sorţul şi din voia lui Dumnădzău, atunce acei închişi fură slobodzîţi de pri-nchisori, cu carii fu slobodzît şi marele Nicolae şi mearsă la Mira la scaun. Şi nu trecu vreame multă şi s-au strîns de marele Constantin întîiul săbor în Nichea, întru care fu parte şi minunatul acesta svînt Niculai de-au făcut multe minuni preaslăvite, precum spune şi istoriia de svinţia { 200r} sa. Au scos de la pierdzare trei oameni ce periia pre năpaste, că, prindzînd veaste că vor să piaie, fiind în temniţă, să rugară svîntului într-agiutori, pomenindu-i bunătăţîle şi cum au izbăvit între ochii lor trei alţîi de supt sabie la Lichiia, aşea şi pre dînşii să-i izbăvască. Deci svîntul Niculai reapede şi fierbinte le fu într-agiutori că s-au arătat în vis împăratului şi eparhului mustrîndu-l şi-ngrodzînd pentru moarte strîmbă ce vrea să moară nefiind vinovaţi oamenii aceia, pre zavistie fiind clevetiţi. Şi mîntuindu-i pre aceştea şi alte multe seamne făcînd şi păscînd în svinţie pravoslavnicul popor, sosînd la bătrîneaţe adînce, au mărs la Dumnădzău neuitînd nice după moarte turma sa. Ce în toate dzîle făcînd mult bine lipsiţilor şi mîntuindu-i de la toată primejdea, că şi pînă astădzi Dumnădzău pentru svinţia sa face multe minuni cărora cu ne-ndoită credinţă să roagă, precum şi dănăoară în Ţarigrad era un credincios de foarte iubiia pre svîntul părinte. Şi tîmplîndu-i-să cale să purceadză, mearsă la besearica svîntului de să rugă. Şi luîndu-şi dzua bună de-acasă, purceasă pre mare. Şi cînd fu la 9 ceasuri de noapte, schimbîndu-să vîntul, curăbiiarii tocmiia veatrilele după vînt, iară omul acel iubit svîntului să sculă să margă pentru treaba apei. Şi fiind coteală în corabie pentru întinsorile vetrilelor s-au împiedecat ş-au cădzut în mare. Şi-ntunearec fiind şi vîntul răpedzînd curabiia înainte, nu putură să-i folosască corăbiiarii, ce-i plînsără numai amara moarte. Iară omul deaca cădzu în mare cum era îmbrăcat şi afundîndu-să în luciu strigă: "(...) Nicolai, agiută-mi!". Şi mult ceas strigînd într-acesta glas (o, minune, cîtu ţî-s de necuprinse, Doamne, minunile!), să află în mijlocul casii sale, părîndu-i că-i într-adîncul mării, iară vecinii, audzînd strigările lui să sculară şi cei din casă aprinsără lumină şi să strînsără pregiur dînsul de să mira prăvindu-l în mijlocul casii şi curînd apă de mare de pre dînsul. Şi de ciudă, sta ca muţîi uitaţi, iară omul, deaca să dezholbă, feace: "O, { 200v} fraţîlor, ce iaste aceasta care vădz eu? Că eu ştiu bine că de-asară mi-am luat dzua bună de la voi de la toţ şi am întrat în curabie de m-am dus şi, avînd bun vîntul, am mărs o bucată bună. Şi cînd na treia straje de noapte stînd în curabie să-m iau apă m-am împiedecat de curăbiiari ş-am cădzut în mare. Ş-am strigat într-agiutoriu pre svîntul Niculai. Şi acmu eu nu ştiu unde sînt. Spuneţi-mi, că eu sînt spăriiat şi altul dintr-altă mă feciu. Iară ei, audzînd şi vădzînd apa mării currînd din haine-i, să-nspăimară de minune cugetînd preaslăvita minunii şi bucurîndu-să cu dînsul şi lăcrămînd mult ceas striga (...). Şi abătu de să premeni omul de haine şi alergă la besearica lui (...) Niculai şi acolo obîrşi rămăşiţa nopţîi cădzînd cu lacrămi şi făcînd rugă mulţămiia cu minuniciune. Şi cînd fu la irmos, strîngîndu-să poporeanii la besearică şi vădzură toţi minunea şi împlîndu-să de mirosul tămîielor scumpe şi aromatelor ce adusease omul colaci svîntului Niculai de mulţămită şi vădzînd besearica plină de lumînări străluminînd întrebară şi să minunară slăvind pre Dumnădzău şi luînd pre svîntul. Aceasta minune agiungînd la audzul împăratului şi la patriarhul, făcînd horbă chemară pre omul de-l întrebară pre-amănunt. Şi deaca audzîră acea minune necugetată, strigară toţi: "Mare eşti, Doamne, şi minunate-s lucrurile tale şi nice care cuvînt nu agiunge cătră lauda minunatelor tale". Şi feaceră litie şi bdenie; strîngîndu-să năroade, mergea la besearica svîntului slăvind şi blagoslovind pre Dumnădzău şi mulţămind ogodnicului său. Şi multe minuni au făcut svinţia sa şi bunătăţi, ce şi pînă astădzi izvorăsc svintele lui moştii mir de-l culeg oamenii şi să isţealesc unde să răspunde la un oraş ce să chiamă Barul, precum spune istoriia mutării svinţiii sale de la Mira. Pentr-a lui svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 7, - preacuviosul { 201r} părintele nostru Amvrosie, episcopul Mediolanilor. Acesta svînt era din vestită cetatea Rîmului, din boiarii sfatului unul fiind şi svinţia sa. Destoinic la cuvînt şi la cumpăt, cu o cumpănă direaptă la direptatea giudeaţelor, neabătut nice leac cătră strîmbătate. Pentr-aceaea fu pus şi domn preste toată Ispaniia de la blagocestivii împăraţ Constantin şi Constandta, ficiorii marelui Constantin. Şi încă neavînd svîntul botedz, ce fiind în ceata oglaşenicilor, şi cu totul cu aceasta nu era mai de gios cu bunătăţîle şi cu traiul vieţii decît ceia ce era partnici svintelor taine. Pentr-aceaea şi cu giudeţul şi sfatul împăratului Ualentian fu hirotonit şi pus episcop la Mediolane, tîmplîndu-să sfîrşenie episcopului, luînd svîntul botedz şi suind stepenile pre rînd, sosî la cea mai de sus svîntă stepenă. Acesta svînt, învăţînd bine şi dirept credinţa cea bună şi păzînd bisearica neatinsă de erese şi agiutînd nevoitorilor svinţilor ce să nevoia asupra ereaselor lui Arie şi Evnomie şi Savelie, şi scriind fealiuri de cărţi de svînta pravoslavnica credinţă, şi fiind tare la isprăvile dereptăţîi, atîta cît şi pre împăratul Teodosie l-au oprit şi nu l-au lăsat să între în besearică întorcînd la Mediolane după ce făcusă multă moarte în Tesalonic de-au tăiat mulţîmea orăşeanilor şi l-au dojenitu-l mustrînd în ce chip cutedză de feace aşea moarte ca aceaea. Şi-l adusă la umilenie şi la cunoştinţa greşealii şi arătîndu-i cît îi nepotriva între preut şi între mirean şi între împărat şi învăţîndu-l să nu fie sămăţ şi obraznic la lucrurile ceale dumnădzăieşti şi aşea aducînd pre împăratul la pocăinţă şi la bunătăţi. Şi alte nevoinţe multe împlînd, fîrşi viaţa întru bune bătrîneaţe şi mearsă la Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Alinodor. Acesta era în dzîlele împăratului Dioclitian de moşie din Mesopotamiia Siriei. Şi dîndu-să { 201v} dintîi pre viaţă călugărească, fu clevetit şi astătu naintea boiarinului Lefsie. Şi mărturisind pre Domnul Isus Hristos, Dumnădzău nostru, fu întins între doi stîlpi şi ars cu făclii preste tot trupul şi în susăori cu găluşce îmfocate de fier ars, şi bolduri ascuţîte în nări îi băgară şi-l culcară pre un aşternut de her înfocat, carele preaslăvit s-au premenit în răceală. Şi iarăş îl băgară într-un taur de aramă îmfocat şi într-alte multe munci şi din toate fu izbăvit cu venirea svinţilor îngeri de la Dumnădzău. Pentr-aceaea trasă cătră credinţă 50 de voinici şi alţi 30 de oameni. Şi de vreame ce ieşi răspuns să-i fie moartea cu sabiia, tăietoriul amelinţînd îi cădzu mîna din umere cu sabiia la pămînt. Şi necutedzînd altul asupra svîntului să mai rădice mîna, feace rugă şi deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî svîntul Neofit aruncat în mare s-au săvîrşit. Stih: Muri Neofit în luciul de mare La izvorul viu s-au prins ca o stîlpare. Într-aceastaş dzî svîntul Dometie de sabie s-au săvîrşit. Stih: Domentii au dat capul pentru cunună Ce i-au dat Hristos în viaţa cea mai bună. Într-aceastaş dzî svinţii Isidor şi Achepsimas de foc să săvîrşiră. Stih: De-aseamenea dar Hristos lui Achepsima Şi lui Isidor prin focul ce le-au dat stima. Într-aceastaş dzî svîntul Amun, episcopul de la Nitriia, cu pace s-au săvîrşit. Stih:De svîntul Amun Nitreaii neuitată Că i-i de dvorbă ca un sufletesc tată. Într-aceastaş dzî svinţii măcenici Gaian şi Gaie băgaţ în foc să săvîrşiră. Stih: În foc aruncaţi cu Gaie-mpreună Luă Gaian de la Hristos cunună. Într-aceastaş dzî svinţii 300 de măcenici în Africa de sabie să săvîrşiră. { 202r} Stih:O, troiţă svîntă, priimeaşte într-a ta slavă Suta-ntreită de svinţi fără zăbavă. Aceştea svinţi măcenici era în vremile împăraţîlor Zinon de Ţarigrad, iară de Africa Onorih, ficiorul lui Ghizerih. După moartea tătîne-său, fiind el arian, învitîndu-l episcopii cei de partea lui Arie, anume Chiril şi Vilimand, să pornească goană asupra pravoslavnicilor; şi atîta de cumplit au pornit, cît au întrecut pre Dioclitian şi pre Maximian, îmvăţînd să gonească pre toţi preuţîi din 15 oraşe ce era în ţara aceaea, luîndu-le veşmintele şi podoabele ceale de besearică. De-aciia pravoslavnicii sosînd la o svîntă besearică săvîrşiia acolo tăinuita slujbă (taina) carea oblicind varvarii o încungiurară şi cărînd leamne şi vrascuri şi de alte uscăciuni dimpregiur deaderă foc şi arsără besearica cu toţi aceia ce lăuda pre Dumnădzău. Iară Onorih, părîndu-i bine de-aceasta, îmvăţă îndată să umoară pre toţi carii n-or vrea să să de iznoavă boteadze pre botedzul arienesc. Deci cîţi nu putea răbda groaza muncilor fugiia de hălăstuia, lăsînd moşiile şi casele-şi, iară cîţi era vîrtucioşi şi tari să da sînguri la acea moarte de munci groznice. Şi oblicindu-să în Carhidon 300 de pravoslavnici carii stătură vîrtos şi nu vrură să să dea în gînd cu ariianii, suferiră de li să tăiară capetile, iară preuţîlor le-aflară mai mare munci, că arsără pre doi, iară a 6 ce era mai de cuvînt le tăiară limbile la stîlpi şi-i slobodzîră, carii, deaca ieşiră, să dusără preste toată ţara romeilor, adecă a creştinilor pravoslavnici de mărturisiia fără de limbă minune mare, ce feace întru dînşii Dumnădzău, spuind fără nice o sminteală cu graiul curat toată credinţa direptăţîi, atîta cît să minuna cine-i vedea şi-i audzîia grăind limpede şi fără limbă, dintru carii unul oarecare mai apoi de la mărturiia ce-au slujit Domnului Hristos cădzînd în păcat trupăsc, fugind de la dînsul darul lui Dumnădzău. Aceasta o povestiră mulţi { 202v} istorici şi scriitori. Deci aşea feaceră vandalii la Africa cu multă sămeţîie asupra creştinilor, cărora mărturisiia pre Fiiul şi cuvîntul lui Dumnădzău de-o-mpreună-fiinţă cu părintele. Aşijdere în Rîmul cel bătrîn într-aceaeaşi vreame Sunilda, muiarea craiului Odacru ce domniia Rîmul, fiind şi ea în lîngoarea arienească, făcea sîlă unii orăşeance să să de iznoavă boteadze în botedzul arienesc. Şi neputînd să o biruiască, o băgă cu de-a sîla în apa episcopului Mediolnailor. Şi deaca ieşi din scăldătoare (botedzătoarea), deade piscopului 2 bani şi-i dzîsă: "Ţîne-ţi plata feredeului". Pentr-aceaea s-au mîniiat Sunilda ş-au băgatu-o în foc de-au arsu-o, iară bărbatul ei, de frică şi de groază, mearsă şi să războtedză în botedzul arienesc. Şi-ncălecînd pre un cal, sosî la un loc de rugă naintea cetăţîi şi acolo l-au detunat Dumnădzău de-au ars de fulger ş-au gustat că giudeţul lui Dumnădzău au arătat asupră-i mai multă facere decît focul cest trecătoriu. Într-aceastaş dzî preacuviosul Ignatie ce dzace aproape lîngă Vlaherne cu pace s-au săvîrşit. Stih: Încărat te-ai dus de fapturi credincioase De la deşarta lume, părinte cuvioase. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Pavel monahul şi ipotacticul. Acesta dintru svinţi părintele nostru Pavel ipotacticul nice era vestit de mare şi bogat, nice iarăş lipsit, ce trăind cu cît avea de-agiuns părinţii lui cu al său cît avea, şi îmvăţa svînta carte. Şi deaca sosî la vîrstă, au socotit că-i de folos să lase lumea şi întră la o svîntă mănăstire de-mbrăcă cinul îngeresc, nevoind cu bunătăţîle cu toate. Şi atîta au trecut pre alalţi din mănăstire, cît să feace vas bunătăţîlor că ş-au agonesit ş-alte mari şi straşnice, că dănăoară au topit într-o căldare smoală cu fraţîi şi, înflîndu-să undele şi vărsînd, netîmplîndu-să lingură de stîmpărat, ş-au sucit mîneca ş-au băgatu-ş mîna { 203r} pînă în fund de-au răcorit ş-au potolit undele smoalei. Şi nice leac nu s-au opărit mîna sau braţul lui. Aceasta vădzînd fraţîi să-nspăimară şi o samă de dînşii îl avea la cinste ca unul dintru svinţi. Iară o samă nu să-ncredea, iară svinţia sa chema pre sine pămînt şi cenuşe şi cîine împuţît. Atunce egumenul au strîns pre cei mai aleşi şi feaceră rugă cu trudă multă cătră Dumnădzău cîteva dzîle pentru călugărul Pavel dzîcînd: "Arată-ne, Doamne, pre cît vom putea să vedem pre fratele nostru Pavel, la care măsuri au sosît şi s-au încitat". Iară Dumnădzău, făcînd voia cărora au frica svinţiii sale, au tocmit într-o noapte de fură apucaţi fraţîi cu putearea svinţiii sale într-un rai plin de tot fealiul de flori şi prea frumos de să-mplură de miros şi de dulceaţă carea nu să poate spune. Iară ei, minunîndu-să de preaslăvită minune de videnie, vădzură pre Pavel cădzînd pregiur dînşii şi sărutîndu-i pre toţi, iară ei întrebîndu-l să le spuie ce iaste şi a cui iaste acesta rai. Iară Pavel feace cu multă smerenie: "Acesta rai, fraţîlor, iaste a lui Dumnădzău, făcut pentru voi; şi pentru căce aţ cerşut cu rugă la Dumnădzău pentru mine de-aţ venit, iacă sînt şi eu de faţă. Deci vă luaţi cui ce place şi doreaşte fără frică şi vă duceţi cu pace şi trimiteţi pre altul la posluşaniia carea mi-aţi dat, că pre mine nu mi-ţi mai vedea". Deci ei sărutînd pre Pavel şi luînd unul floare, altul stîlpare, altul frundze frumoase, altul ierbi şi ieşiră afară şi-ndată să deşteptară. Şi adunîndu-să cu toţîi, povestiia unul altuia bucurîndu-să şi slăvind pre Dumnădzău şi arătînd cela celuia ce-au luat din rai. Părea că văd şi ţîn a mînă cine ce luasă. Altul spunea mirosul ce sîmţîia la nări din cealea ce-ş luasă cu mînule, săvai că nu ţînea nemică. Iară fericitul Pavel de la posluşaniia de unde-l mînasă s-au dus la Ierusalim şi sosînd la svintele locuri, făcînd rugă, mearsă la Chipru şi lăcuind mulţi ai într-o măgură naltă a ostrovului { 203v} şi mulţi înglotindu-să, veniia la svinţia sa. Şi deaca vădzu că i-au ieşit veastea pretutinderea, să dusă de-acolo şi veni aproape de hotarăle Ţarigradului. Şi vieţuind într-acealea părţi precum iubeaşte Dumnădzău, s-au spodobit de-au audzît glas de-acolo ca şi oarecînd minunatul Moisi, care îi glas şi dzîcea: "Sui-te, o, Pavele, în măgură şi-ţ sfîrşeaşte viaţa". Deci s-au suit într-un munte nalt carele i-i numele pre-acolo Parigoriia şi s-au închinat lui Dumnădzău şi trăind puţîntel într-însul răpăosă adormind întru Domnul. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Prisc, Martin şi Nicolai, dintru carii unul cu foamea, altul hăcuit şi demicat cu barda, iară al treile băgat în foc să săvîrşiră. Şi săborul lor să face aproape de zidirile Vlahernelor. Stihuri: Mort cu foamea Prisc de pita ţărănească Hristos îl hrăneaşte cu pîine-ngerească. Martin demicat de bardă măcilărească Ş-au deschis colnic cătră viaţa cerească. Nevrînd să-nchine la idoli Necolae S-au dat pre jărtvă lui Hristos în văpaie. Într-aceastaş dzî - obnovleniile preasvintei Dumnădzău-Născătoarei la curatoarile. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 8, - pomenirea preacuviosului părintele nostru Patanie. Acesta svînt era de rudă din Tivele Eghipetului; luînd călugăreasca viaţă, urmă lui Hristos şi petrecînd săhăstreaşte mulţi ai la pustie. De-aciia venind la Ţarigrad, feace multe minuni luminînd orbii şi tămăduind cu unsul svîntului oloi de înflătură idropicească. Şi gonind dracii şi tămăduind orbalţure şi cu pace ş-au dat sufletul lui Dumnădzău. { 204r} Într-aceastaş dzî - svinţii apostoli din cei şeaptedzăci: Sosten, Apollo, Chifa, Epafrodit, Chesar şi Onisifor. Dintr-aceştea, Sosten, ce-l pomeneaşte svîntul apostol Pavel în poslanie au fost episcop în Colofone, iară Apolos, carele şi de dînsul apostolul pomeneaşte, al doile episcop la Colofone au fost după Sosten. Iară Epafrodit, care şi de dîns pomeneaşte apostolul în poslaniile sale, au fost episcop în Cocona. Iară Onisifor au fost episcop în Chesariia. Aceştea toţi, purtîndu-să dumnădzăiaşte cu bunătăţi, păscînd şi-ndereptînd cu preacuviinţă şi curăţîie svintele besearici ce li s-au dat pre samă şi poporul, răbdînd multe iscuşenii pentru Domnul Hristos, deaderă sfîrşit că-i umorîră idoloslujitorii şi-ş deaderă lui Dumnădzău sufletele. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Sofronie, episcopul de Chipru. Acesta svînt era născut şi crescut din vestitul ostrov Chiprul, ficior din părinţi creştini blagocestivi. Şi era din fire isteţ şi ascuţît la minte şi dintr-aceaea să feace foarte învăţat că au procitit foarte cu socotinţă toată dumnădzăiasca scriptură cea veache şi cea noauă şi atîta să feace bunătăţîmat, cît s-au spodobit de-au făcut multe minuni. Pentr-aceaea după răpăosarea svîntului episcopului de Chipru, Damian, s-au hirotonit episcop cu giudeţul sorţului a tot poporul ş-a episcopilor. De-aciia fu hrănitoriu mişeilor şi agiutoriu săracilor şi văduvelor sprejeneală şi golilor acoperemînt. Şi cu aceastea şi nevoinţe ca aceastea au purces la Dumnădzău cu pace. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 9, - îngrecarea (zaceatiia) { 204v} svintei Anei, maicei preasvintei Dumnădzău-Născătoarei. Stih: Nu ca Eva ce năştea grije şi dureare Ce tu, Ano, ai născut cu bună păreare Ş-ai aplecatu-ţi hiică ce-au născut pre Domnul De-au rădicat osînda de preste tot omul Cu a sa zămislire fără de păcate Ş-au tins preste tot rodul a sa bunătate. Domnul nostru şi Dumnădzău, vrînd să-ş găteadze besearică însufletată şi casă svîntă de petreacere şie, trimisă pre îngerul său cătră svinţii şi direpţii svinţiii sale Ioachim şi Ana, din carii bine vru şi-i plăcu să i să nască preasvînta şi blagoslovita maica svinţiii sale, dînd ştire şi vederînd de mainte vreame îngrecarea ceiia ce nu făcea cuconi, hiind stiră şi stearpă. Pentru ca să adevereadze naşterea ficioarei dintru carea stearpă Ană s-au zămislit preasvînta şi blagoslovita ficioară Mariia şi s-au născut, nu precum ruleadză oarecarii de dzîc de şeapte luni sau fără tată, ce s-au născut de noauă luni deplin şi din giuruinţă, însă din zămisliciune din împreunăciune de bărbătească sămînţă, adecă din tată şi din maică: svinţii şi direpţii Ioachim şi Ana, femeaia sa, cu naştere svîntă că numai sîngur svinţia sa din svînta ficioară s-au născut nepovestit şi netîlcuit cum numai sîngur ceştie fără voaie de trup. Şi fiind svinţia sa deplin Dumnădzău au luminat pline şi întregi toate proprietăţîle trupului precum au înşirat ş-au plăzmuit omeneasca fire de la început. Deci aceştiia dzîle prăznuim sărbătoare, carea ne aduce aminte plazuirile şi făgăduinţele ce s-au dat prin îngerul lui Dumnădzău, Gavriil, ce-au adus veastea cea bună svîntului Ioachim şi Anei, femeii sale svinte: svînta zemisliciune a preacuratei Mariei lui Dumnădzău, maicii ficioare, care plăzuituri şi nainte-veşti aducîndu-le la cap şi arătîndu-le cu lucrul Dumnădzău cela ce-au adus toate lucrurile de-acolo de unde era întru a fi. Ş-au pornit zgăul ceii ştire { 205r} de o feace maică făcătoare pre ceaea ce-mbătrînisă nefăcînd cuconi, dînd aceasta obîrşie destoinicească direptului rugămînt a direpţîlor, plăcîndu-i şi bine-vrînd să fie aceştea curaţîi şi-ntregii părinţi maicii lui Dumnădzău şi rodului omenesc mijlocitori (solitori) şi să nască fiică, pre ceaea carea de mainte de toţi veacii era menită şi aleasă din toate rodurile să fie maică lui Dumnădzău, dintru carea avu să să nască sîngur Dumnădzău cu trup. Şi să face praznicul acesta la cinstita besearică carea iaste la Evorane, aproape de besearica cea mare. Acolo i să strînge săborul svinţiii sale astădzi. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei prorociţei Anei, maicii lui Samoil Prorocu. Stih: Ieşi de supt mustrarea Fenanii cea lungă Născînd pre Samoil Ana, cucon de rugă. Svînta şi fericita Ana-prorociţa era din satul Armatem de la muntele lui Efrem., aceasta măritîndu-să după un bărbat de seminţiia lui Levi, anume Elcana. Şi fiind stearpă, nu făcea cuconi. Şi luînd bărbatul ei pre Fenana, răhnacea ei, feace cuconi cu dînsă şi să bucura. Iară Ana, cum nu-i vrea sosî destul scîrba sterpiei de o dosădiia bărbatul, ce încă şi răhnacea ei o mustra, precum spune la cartea întîia a împăraţîlor, întîia capăt. Era, dzîce, un om din Armataim, Sifa, din muntele lui Efrem. Numele lui -Elcana, ficior lui Ieremeil, fiiului lui Ili, a fiiului lui Tochel a lui Asuv din Armatem, din muntele lui Efrem, şi avea 2 muieri. Numele uniia Ana şi numele alţîia Fenana. Şi avea Fenana cuconi, iară Ana n-avea cuconi. Şi suia omul din dzîle în dzî de la cetatea sa de la Armatem a să-nchina şi a jărtvi lui Dumnădzău Savaot în Silom. Şi acolo deade Fenanei, muierii sale, şi cuconilor ei şi featelor ei părţi (de la jărtve), iară Anei numai o parte, că n-avea cuconi. Atîta numai că pre Ana o iubiia Elcana mai vîrtos decît pre Fenana. Dumnezeu au închis ceale ce-s { 205v} pregiur zgăul ei că nu-i deade Dumnădzău cuconi pre scîrba ei şi pre voia cea rea a scîrbei ei. Şi-ş făcea voie rea pentru ceaea ce închisă Dumnădzău cealea ce-s de pregiur zgăul ei ca să nu-i dea cuconi. Aşea făcea an pre an cînd ea să suia la casa lui Dumnădzău şi-ş făcea inemă rea şi plîngea şi nu mînca. Şi-i dzîsă Elcana, bărbatul ei: "Ano!". Ea dzîsă: "Iată-mă-i, doamne". Şi-i dzîsă: "Ce ţi-i de plîngi şi a ce nu mănînci? Şi a ce te bate inema ta? Dară nu ţî-s eu mai bun decît dzeace cuconi?" Şi să sculă Ana, deaca mînecară în Silom, şi astătu înaintea lui Dumnădzău. Şi Ili, preutul, şedea în jilţ la umşorii uşilor casii lui Dumnădzău, iară ea cu dururos suflet şi să rugă la Dumnădzău şi plîngînd plînsă şi să rugă cu făgadă bună dzîcînd: "Adonai, Doamne, (...), Savaot, de vei căotînd căota pre plecăciunea şearbei tale şi ţi-i aduce aminte de mine şi vei da şearbei tale sămînţă (sămănătură) de bărbat, da-ţî-l voi naintea ta dat pînă la dzua morţîi lui. Şi vin şi-mbătătură nu va bea şi fieru nu s-a sui pre capul lui". Şi cînd fu, deaca înmulţî rugîndu-să cu făgadă naintea Domnului, şi Ili preutul luă aminte rostul ei. Şi Ili preutul grăia la inema ei şi budzele ei mişca, şi glasul ei nu să audzîia. Şi o audzî Dumnădzău şi o cugetă Ili că-i bată. Şi-i dzîsă ei ficiorul lui Ili: "Pînă cînd ti-i îmbăta-te? Ia-ţi vinul (scutură-ţi beţîia) şi te du din locul Domnului". Şi-i răspunsă Ana şi-i dzîsă: "Nu, dumneata! O femeaie în aspră dzî sînt eu; şi vin şi beţîie n-am băut. Nu da pre şarba ta în faptă de pierdzare, că de mulţîmea de mîhniciunea mea şi de mulţîmea voierării meale m-am topit pînă acmu. Şi răspunsă Ili şi dzîsă: "Pasă-ţi cu pace! Dumnădzăul lui Izrail să-ţ dea tot cerşutul ce-ai poftit la svinţia sa". Şi dzîsă Ana: "Aflat-au şarba ta bunătate naintea ochilor tăi". Şi să dusă femeaia pre drumul ei şi întră la gazda ei şi mîncă cu bărbatul ei şi bău. Şi faţa ei n-au camai scădzut. Şi să mînecară demineaţă de să-nchinară { 206r} la Dumnădzău şi purceasără în calea lor. Şi întră Elcana în casa sa, în Armataim şi să culcă Elcana cu femeaia sa, Ana, şi o pomeni Dumnădzău şi purceasă grecioasă. Şi deaca i să-mplură lunile, născut făt şi i-au pus numele Samoil, dzîcînd că "de la Domnul Dumnădzău Savaot mi l-am dobînditu-l". Şi deaca l-au înţărcat de la ţîţă, l-au suit cu sine în Silom şi l-au închinat lui Dumnădzău dar, mulţămind svinţiii sale. Şi o blagoslovi Ili preutul şi-i dzîsă: "Dăruiască-ţi Dumnădzău plod pîntecelui în locul cuconului tău lui Samoil". Şi atunce iarăşi şi l-au mai dusu-l cu sine acasă de l-au mai crescutu-l. Şi de-aciia l-au suitu-l la besearica lui Dumnădzău de i l-au dat svinţiii sale datorie giuruită. Şi l-au dat pre mîna preutului Ili şi i-au făcutu-i maică-sa felon mic şi stihar. Şi slujiia Domnului Dumnădzău naintea lui Ili preutul. Şi vădzînd maică-sa Ana să bucura. Şi născu de-aciia nainte destul trei feţi şi trei feate. Şi suind la besearică, cădzu mulţămind lui Dumnădzău. Şi feaceră rugă dzîcînd: "Întăritu-s-au inema mea în Domnul, nălţatu-s-au cornul mieu de la Dumnădzăul mieu, s-au lăţît (lărgit) rostul mieu asupra pizmaşilor miei". Şi-i dzîsă tot cîntecul acesta ca o prorociţă şi maică de proroc. Derept aceaea şi dzîcea că stearpa au născut şeapte şi cea multă de cuconi au slăbit că Ana sălta bucurîndu-să de şeapte cuconi, iară Fenana, răhnacea ei, că avea cinci cuconi sau mai puţîni, rămasă stearpă. Deci svînta Ana, trăind şi mulţămind lui Dumnădzău pururea şi prorocestvuind, s-au mutat de pre această lume în sălaşele lui Dumnădzău la odihna cea veacinică. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Stefan ce-au de nou luminat, carele iaste culcat în besearica lui (...) Antina. Acesta de nou ivit luceafăr iaste născut, crescut din Ţarigrad, din părinţi Zaharia şi Teofano, carii era îmfrîmşaţi în toate bunătăţîle şi înţălepciunile. { 206v} Şi le era casele pre descălecătura unde să chiamă a îngiugăturii, adecă (...) aproape de besearica svîntului părvomăcenic şi arhidiacon Stefan. Acesta svînt, cînd era în zgăul maică-sa, nu putea mînca maică-sa bucate grase, ce mînca numai pîine cu verdeaţe şi bea apă. Şi deaca s-au născut, s-au ivit pre pieptul lui cruce luminată, care lucru însămna plăzuind răstignirea lui de pre lume. Şi deaca întră în scutece, îi trebui şi ţîţă. Şi cînd vrea mînca maică-sa de saţîu, nu lua cuconul ţîţa să sugă. De să vrea tîmpla şi trei dzîle saţîul maică-sa, el nu primiia ţîţa. Deci postul maică-sa era hrană cuconului. De-acesta lucru să minuna rudele şi priiatinii. Şi deaca să botedză în svîntul botedz şi să-nţărcă şi crescu, mearsă la carte. Şi păzî cu nevoinţă şi asculta de părinţi. Şi murind urîtul Teofil-împărat, îndată svîntul şi dumnădzăiescul Metodie din sorţul şi giudeţul dumnădzăiesc stătu patriarh şi cinstitutul Zahariia, tatăl lui Stefan, fu hirotonit de dînsul preut şi pus cliric la aceaeaşi svîntă besearică. Şi urmă după tată-său de mergea adease la svînta besearică cea mare. Şi cînd fu Stefan de 18 ai, muri tată-său, iară svîntul să-nchină în casa cea de rugă a svîntului vărhovnic apostol Petr. Şi nu-mai-ieşind nice-ntr-o parte, şi să ţînea sătul de hrana verdeaţelor fără nice o hertură, nice pită. Şi aşea trecînd, s-au arătat într-o noapte apostolul Domnului şi-i dzîsă: "Pace ţie, fiiule! Bună ţi-i începătura nevoinţii. Dumnădzău să mi te-ntărească". Şi trăind acolo trei ai, vădzu pre dumnădzăiescul (...) măcenic Antipa, unde-i dzîsă: "Pace ţie, fiiule! Cîntă-mi şi nu te voi părăsî". Şi de-atunce să da pre mai multă rugă şi post. Dănăoară sau de daori în săptămînă mîncînd de-aceale verdeaţe, care lucru era curechiul vearde nesărat. Şi curăţînd într-acesta chip pre sine, fu spodobit la stepena preuţîiei, făcînd multe minuni. Iară cînd fu la 12 ai de împărăţîia bunului { 207r} şi credinciosului împărat Vasilie Machedon, la 40 de ai de la vîrsta svîntului, să feace cutremur mare de pămînt şi crepă pre multe locuri besearica svîntului Antipa. Ieşi svîntul Stefan şi întră într-o groapă ce era ca de mormînt. Şi trăind acolo 12 ai, i-au cădzutu-i părul şi barba şi dinţii i s-au slăbănogit. Şi cu totul trupul svîntului să feace slăbănog, că era locul foarte umăd de apă. Şi silit ieşi dintr-acea groapă umorît şi leşinat. Şi aşternîndu-şi un sac de păr preste o scîndură, să culca pre sac şi îmbrăca shima îngerească, cînd slujiia svînta liturghie la praznice dumnădzăieşti. Şi după otpust mînca o somochină şi-ş uda gura cu puţîntea apă. Şi aşea trăiia, mulţămind lui Dumnădzău. Într-acesta chip fericitul obîrşind acea trudită şi ascuţîtă viaţă de cale a nevoinţii sale 55 de ai. Şi la 70 de ai a toată viaţa sa au dzîce-vom a umorîciunii sale ş-au datu-şi în mîna lui Isus Hristos, Dumnădzăul nostru, sufletul la răpaos şi la odihnă de vecie, unde au silit. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Sositei, Narsis şi Isaac de sabie săvîrşiţi. Stihuri: Sositei cu spăsîţîi s-au pus în ceată Prin Domnul spăsîtoriul tăiat cu spată. Persul, Hristoase, Narsis capul ţ-aduce Decît tămîia, aur, zmirna, dar dulce. Scăpînd Isaac, fiiul Sarei, de moarte, Noul Isaac luă cu dînsul soarte. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 10, nevoinţa svinţilor lui Hristos măcenici Mina Calicheladul şi Ermoghen şi Evgraf. Aceştea era în dzîlele lui Maximian, la carele, pornindu-să nişte întrebări de la alexandreani, fu trimis Mina de-mpăratul să le dezleage, că era învăţat { 207r} în toată filosofiia şi deprins la cuvintele ritoriceşti, că fusease îmvăţat mai adease ori la Atine de dobîndisă limbă ca ceaea, că era şi de rudă atinean. Acesta, deaca veni la Alexandriia, n-au făcut atîta numai cît să-ş cunoască alexandreanii întrebările ce scornisă, dezlegîndu-le tot gîndul din cît întreba ei. Ce încă şi pre ceia ce audzîsă şi priimisă cuvîntul credinţii lui Hristos i-au întăritu-i şi i-au adeverit să-l ţîie camai tare. Şi pre mulţi lîncedzi tămădui. Şi oblicind împăratul de-aceastea, trimisă pre Ermoghen eparhul, poruncindu-i să dizlipască pre Mina de credinţa creştinească şi, de n-a vrea, el să-l muncească în tot fealiul şi să-l piardză, carele, deaca sosî, chemă naintea sa pre Mina măcenicul. Şi deaca nu aputu îndupleca, îmvăţă de-i scoasără talpele de la picioare. Şi-i scoasără svinţii ochi şi-i tăiară svînta limbă. Şi deaca vădzu minune preaslăvită că stătu svîntul Mina sănătos cu ochi şi cu limbă, şi cu talpe şi cu tot trupul zravăn, şi-ncă vădzu Ermoghen eparhul şi 2 îngeri acoperind şi umbrind pregiur capul svîntului Mina, să umili şi să botedză şi să hirotoni şi episcop de episcopii ce să strînsease acolo. Aceastea deaca audzî împăratul, scrisă de iznoavă la Alexandriia şi trimisă de-i adusă şi mult să sili să-i întoarcă de la svînta credinţă a Domnului Hristos. Şi deaca vădzu că nu-i poate întoarce, îmvăţă de-mpusără cu o suliţă prin pîntece pre svîntul Ermoghen şi-i tăiară mînule şi picioarele. Şi-mvăţă să-l puie pre gratie pre foc să ardză şi ce-a rămînea din trup să arunce în părău, iară pre svîntul Mina să-l spîndzure la loc întunearec şi să-i leage pietri greale de-a picioare. Şi deaca să feaceră toate aceastea pre porunca-mpăratului, svinţii, din putearea lui Dumnădzău, trimiţîndu-le svinţi îngeri, şi stătură sănătoşi şi întregi la loc şi astătură naintea împăratului de-l înfruntară şi-l probodzîră şi-l feaceră păgîn. Atunce svîntul Evgraf ce era iscălitoriu svîntului Mina mărturisi la vedeare şi cu mare îndrăznire pre Domnul { 208r} Hristos şi dzîsă multe împotriva împăratului suduindu-l, iară-mpăratul, neputînd răbda şi fiind biruit şi-mfuntat, pornit în multă mînie, scoasă sabiia şi tăie cu mîna sa pre svîntul Evgraf şi-mpreună fură umorîţi svinţii Mina şi Ermoghen, că-i luară în cuţîte slugile împăratului. Iară svintele lor moştii cu porunca lui Dumnădzău fură rădicate de-acolo şi duse în Ţarigrad, unde sînt acmu de fac minuni şi ciudease nepovestite. Într-aceastaş dzî svîntul Ghemelaos pre cruce s-au săvîrşit. Acesta svînt Ghemeleos era în dzîlele lui Iulian Paravatul, adecă lepădătoriul de leage, carele, mărgînd şi venind de la mitropoliia Anghiranonilor, astătu naintea lui svîntul de faţă mărturisind pre Domnul Hristos. Şi învăţă împăratul de-l încinsără cu brîu de her înfocat şi-l luă în cale după sine pedestru. Şi deaca sosîră la satul (cetatea) Edesei, fu întins svîntul în patru înşi şi bătut cu beaţe pădureaţe, şi sfredelit umerile cu fier înfocat, şi aruncat într-un tigan plin de răşină şi său şi untură foarte înfierbîntată, şi bătut deasupra cu dărdzi ferecate, şi-i pătrunsără capul cu ţăpuşi de fier şi-l beliră de piiale ca o oaie de pre tot trupul. Şi scoţîndu-l putearea lui Dumnădzău din toate aceastea şi nefiind încă botedzat, atunce să botedză şi ieşi cu totul sănătos din svîntul botedz. Atunce audzî din ceriu glas dumnădzăiesc dzîcînd: "Fericit eşti, o, Ghemele, a ce mult te-ai ostenit!". De-aciia l-adusără naintea-mpăratului şi-l spîndzurară pre cruce găvozdindu-l cu piroane de mîni şi de picioare. Şi aşea făcînd rugă deade sufletul în mîna lui Dumnădzău, iară cinstitul lui trup, pugorîndu-l pre-ascuns de pre lemn neşte dumnădzăieşti creştini, şi-l astrucară în pămînt. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Toma de Furchinus. Acesta-i era moşiia din ţara Cesătsagi { 208v} în partea de gios de la Muntele Nimineul. Iară părinţii i-au fostu-i prostaci, ţîindu-să sărăceaşte cu alsău, fiind sătuli, carele, lăsînd tot din tînără vîrstă, iubi viaţa călugărească, din cuconie fiind deprins a mearge la svintele mănăstiri cu tată-său. Deci la una de-aceale svinte mănăstiri s-au dat la un dascal la carte. Şi-ncurîndă vreame deprinsă psaltirea şi voroavele svinţilor apostoli şi alaltă slujbă a svintei besearici. Deci aşea i-au fostu-i începătura şi-ntr-atîta nainte îi începură a spori ţarinile cu crescutul bunătăţîlor. Şi sosînd la vîrstă, îmbrăcă portul călugăresc, păşind înainte cu nevoinţa în lupta cu pizmaşii ne-ntorcîndu-să înapoi şi podobind frîmseaţea sufletului cu şarurile bunătăţîlor să arăta ca o icoană dumnădzăiască celora ce-l vedea. Atunce un boiarin de cei mare din Ţarigrad feace o svîntă mănăsire la părăul ce dă cătră Sangar; să chema părăul Galoleictis, adecă lingătoriu de lapte. Şi grăi cu episcopul locului să-i aleagă călugări din eparhiia lui, înţălepţi de treaba mănăstirii. Şi-ndată strînsă episcopul călugării aleşi şi sfătui preste dînşii de pusă pre fericitul Toma, om vestit de bunătăţi şi dereptariu însămnat văzdrăjaniei (contininţiei). Deci cîrmuind el acea svîntă mănăstire preste puţîni ai pre cît el să tupila în smerenie, pre-atîta îl cunoştea toţi ca o cramă plină de toate bunătăţi. Şi supărîndu-l năvala celor ce năzuia la dînsul în veaste, socoti de aleasă pre unul din fraţi şi-l pusă igumăn preste alalţi fraţi. Şi însoţînd ruga de la dînşi, cercă de află rădăcina unui munte de treaba tăcerii. Şi întră într-însă de tot sîngurat. Ce de vreame că oile-ş cearcă păstoriul, nu mai părăsîră cercînd munţii şi dealurile [MG1]şi plaii măgurilor şi părţîle ceale mai de desupt pînă cînd aflară pre părintele lor la rădăcina muntelui fără leac de acoperemînt. Şi băgînd în mintea lor mizgurile şi răceala omătului iernii şi fierbinteala verii şi pripăcul soarelui, îl ruga dzîcînd: "Pentru care vină te laş nebăgat samă şi negrijit { 209r} cu ascuţîte petrecări, neaducîndu-ţi aminte de neputinţa plămădirii noastre că s-au făcut din tină şi are gata obiceaiu a să răsîpi lesne de mizguri de soare şi de vînturi greale, mestecături reale?". Şi cu de-abiia îl înduplecară în sfatul lor şi le dzîsă de-i feaceră o colibiţă, o mică căşcioară. Şi deaca o gătară, întră sîngur în besearica lui Dumnădzău îngenunchind la pămînt şi dzîsă: "Spodobeaşte, Doamne, să vie la noi, nedestoinicii şerbii tăi, oameni carii plac svinţiii tale". Şi atunce ca neşte trimişi sosîră oameni mireani la svinţia sa, rugîndu-l să-i călugărească, să şadză supt ascultarea lui. Şi priimindu-i ca pre neşte trimişi de la Dumnădzău i-au călugărit şi i-au numit cu numele întîilor ucinici a Domnului Hristos: pre unul Ioan, pre altul Petr. Şi făcea camai vîrtoase şi mai trudite rugile cu dînşii, ce însă noitoriul răutăţîi, vicleanul dimon, nu suferi vreame multă să-i prăvască călcate meşterşugurile şi nădzîle măiestriilor şi întîi porneaşte mulţîme de ţînţari, atîta cît nice leac nu lăsa să hodinească bătrînul, ce şi cînd să culca să doarmă îl dodeia vîrtos, şi cînd să scula la rugă îi întra prin gură la gîtlej, atîta cît şi cîndu-ş mîngîia neputinţa firii cu acea puţîntea şi prosticea mîncare acea ce mînca era plină de ţînţari. Aceasta o răbdă trei ai încheiaţ şi nemică n-au suspinat, nice ş-au bănuit, ce mai vîrtos mulţămind lui Dumnădzău să ruga să-l mîntuiască de-aceale amaruri. Apoi, mîntuindu-l Dumnădzău de ispita ţînţarilor, iarăş i-au venit muşte mari, tăuni de-l potricăliia şi-i răniia piialea, care era adevăsîtă şi sfîrşită de post. Şi iarăş după aceale muşte veniră furnici supărîndu-l şi turburînd pre nevoitoriul hărîţi alţi ani pre-atîţea năvălindu-i la ochi şi prin nas. Ce vădzîndu-l vicleanul iscuşitoriu ca pre un copaci nemişcat cît nădzîle şi adăosurile scîrbelor ce-l supărară noauă ai nu le-au băgat samă ca o dzî, au pornit asupră-i mai mare mînie şi turbare cu altă iscuşenie. Şi deaca vădzu că nu i-i războiul { 209v} cu muiarea ce-au ieşit din coastă, ce cu cela ce fu cinstit cu mîna şi cu icoana lui Dumnădzău nu să mai apucă sîngur la luptă, ce strînsă pre toţ şerpii vicleani cu sine şi purceasă asupra svîntului. Şi să apucă cuvîntul a povesti lucru nelesne cugetat de cătră mulţi, că nu era nice un lucru ce vedea părintele să nu să vadză într-îns obraz de şearpe, ce unde-ş vrea sta, mărgînd ciia şi-ncolea, sau de vrea prinde cu mînule vas sau descoperiia, tot da de şerpi. Şi-ntr-aceasta iscuşenie a şerpilor fu dodeit nu o dată sau de daori, ce 11 ai încheiaţi. Şi nu ş-au bănuit că de cîte ori vrea rădzăma să şadză în patu-ş, rădzăma cu dînsul şi şerpii pre d-imbe părţi. Ce din socotinţa lui Dumnădzău rămînea nevătămat de dînşii. Acesta dănăoară făcînd svînta liturghie, fiind amu cătră otpust, veni un şearpe de oareunde straşnic şi mare de-ncolăci toată besericucea, iară fratele ce-i posluşiia la treaba svintei liturghii, ieşind să aducă toplotă, să descolăci depregiur oltari şi să pusă la pragul uşii ca un bou şi să vedea minunată vedeare. Şi sosînd cătră obîrşiia slujbei, svîntul căută să vadză ce zăbăveaşte slujitoriul cu toplota şi vădzu zmăul la prag deasupra şi pre diaconul den afară tremurînd de frică; să-mplu de Duhul svînt şi dzîsă diaconului: "Întră înnontru, nu te teame". Şi făcînd fără nice un val svînta slujbă, luă şi diaconul îndrăznire căce-i părintele pre lîngă dînsul şi sări preste zmău de-ntră înontru la părintele. Şi deaca obîrşi svînta liturghie, nedezbrăcînd veşmintele slujbei, mearsă cătinel la şearpe şi-i dzîsă: "De vei căuta, o, zmăule, la sfîrşitul providenţiei Dumnădzăului mieu, pasă după mine". Iară şearpele, apucîndu-să cu dinţii de poala felonului, purceasă trăgîndu-să după svîntul loc de o pistreală şi întrînd într-un tău între munţi, feace rugă, dzîcînd după altele: "Doamne, Isuse Hristoase, carele ai dzîs "cine va creade întru svinţia ta să calce pre deasupra şerpilor şi scorpielor", spodobeaşte-mă pre un mai mic după cuvîntul tău să calcu într-acesta tău deasupra { 210r} aceştii heri". Şi cum dzîsă aşea, sări şearpele gios în căscătura tăului şi cădzură dealurile îmbe preste şearpe de vindecară tăul şi-l asămănară de să feace şes. Şi mulţămind lui Dumnădzău, bătrînul mearsă la chilie-ş. Ce şi atunce să vedea o nepovestită minune, că şerpii ce să ţînea în chiliia lui de-l amărîsă atîţea ai pre svîntul, deaca vădzură faţa lui proslăvită şi dogorindu-să ca de fierbinteală de foc, îndată cu toţîi fugiră la locul unde s-au prăpădit bălaurul. Şi fiind preste samă de mulţi, periră, că din providenţiia lui Dumnădzău ca neşte trimiş veniră nu-ş’ de unde pasări, iarăş aşea de multe şi-i mîncară pre toţ şi să dusără. De-atunce nainte, luînd iuşurare năpăştilor, părintele dobîndi dar de la Dumnădzău de prorocie. Şi să străstuia pre sine mai vîrtos cu mai greale petrecări. Ce iarăş iubind negîlceava, vădzînd că să strînsără la dînsul mulţi, cugetă să să tragă de-acolo la munţîi cei mai de pustietate şi pusă pre Ioan să fie egumen pre mănăstire. Şi arătînd lui Petr darul prorociei, spuindu-i un lucru cum va fi pre urmă şi împlîndu-să cuvîntul nu i s-au greşit prorociia părintelui, însă aducînd la mijloc una din prorociile svîntului ca dintr-un capăt de ţăsătură vom arăta iubitorilor de agonesîtă toată ţăsătura. Că dănăoară Leon, ficiorul lui Vasilie blagocestivul, împărat de Ţarigrad, scriind de la inema sa o taină şi pecetluind, o trimisă la svîntul să-i facă răspuns rugîndu-l. Iară svîntul, aulmînd (sîmţînd) cu sufletul, ştiu de tot şi gătînd scrisoare cu tot răspunsul ieşi de-ntîmpină îmblătoriul împărătesc la pragul chiliei afară şi-i dzîsă: "Priimeaşte, frate, şi te-ntoarce la cine te-au mînat", iară-mblătoriul mirîndu-să feace: "Părinte, dară ce fealiu de răspuns voi duce la-mpăratul, că tu nice cartea n-ai prins a mînă să vedzi ce ţ-au scris?". Iară părintele feace: "Agiunge, fiiule, agiunge, că Dumnădzău va purta de grije". Atunce priimi îmblătoriul cartea părintelui, să-ntoarsă la-mpăratul dîndu-i a-nţăleage de tot împlîndu-l de minune. { 210v} Şi cînd vădzu împăratul obîrşiia prorociei svîntului, că fu precum i-au scrisu-i, au făcut prilej în tot fealiul nevoind să-l vadză. Ce svinţia sa fiind nelumăţ şi smerit, făcînd împotrivă meşterşugului lui cu tocmală de nu lăsă să fie aceasta. Ce aceastea-s puţîne ce-am oblicit apoi de ucinicii lui, iară noi să ne-ntoarcem la poveaste. Toma svinţitul, deaca ş-au păscutu-şi bine turma, să dusă de-acolo şi aflînd un loc nelesne trecut şi necălcat întră de lăcui într-însul, neieşind afară toată vreamea postului. Şi de să tîmpla vrodată primejdă sufletească vrunui frate, preste lungă vreame să ducea de-i vedea şi le da folosul cel sufletesc cătră spăseniia şi iarăş să-nturna la acel loc nelesne urcat ca la odihnă de mîngîiare. Şi petrecînd mulţi ai într-acesta chip, şi sosînd adînci bătrîneaţe, războlindu-să puţîntel cu trupul, au răpăosat, dîndu-ş sufletul în mîna lui Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceastaş lună, 11 - pomenirea preacuviosului părintele nostru Daniil Stîlpnicului. Acesta svînt era în dzîlele lui Leont, marelui împărat ce-i dzîc Macheli şi Vesson de la Mesopotamiia, din enoriia Samosatelor, de la un sat ce-l chiamă Vitara, născut din părinţi, anume Iliia şi Marta. Şi cînd fu de cinci ai, îl adusără părinţii într-o svîntă mănăstire şi să feace vestit de petreacere posnicească, sporind cu nevoinţa. Şi mearsă la svîntul Simeon Stîlpnicul de luă blagoslovenie de la dînsul. De-aciia din răspuns de videnie dumnădzăiască mearsă la părţîle Trachiei, aproape de Ţarigrad, la locul unde să chiamă Anaplun, la care loc s-au închis într-o capişte idolească suferind multe năpăşti de la draci. De-aciia, suindu-să deasupra unui stîlp, petrecu pre dînsul cu multă postnicie şi răbdare, ars de zăduv şi de iarnă şi bătut de { 211r} vînturi. Şi feace multe minuni într-atîta cît s-au vestit bunătăţîle lui şi la-mpăratul Leon, şi la Zinon ce l-au priimitu-l, şi la Vasilisc-tiranul, carii îmblară la svîntul de i să-nchinară. Şi svinţia sa le-au prorocit de tîmplări carile mai pre urmă li să tîmplară. Şi agiutînd svintei besearici ce avea nevoie, şi război de cătră eretici, şi obîrşindu-ş cu svinţie, fără nice o prihană viaţa, au ieşit cătră Dumnădzău. Şi săborul lui să strînge de să prăznuiaşte la locul ce să chiamă Anaplun. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Luca, Noul Stîlpnicul. Acesta era în anii împărăţîiei lui Roman Bătrînul şi ginere-său, Constantin Porfiroghenit, fiiul lui Leon Preamîdrii, a fiiului lui Vasilie Machedon, purcedzînd de la Anatol, ficior lui Hristofor şi Caliei. Şi cînd războiul cu bolgarii, atuncea porunca împărătească l-au tras şi pre acesta la oaste. Şi-nfrîngîndu-să oastea şi perind multe-ntunearece şi el scăpînd ferit din providenţiia lui Dumnădzău, au năzuit la viaţă călugărească. Şi făcînd sporiu în postnicie, fu hirotonit preut. Şi-mfăşură fier pregiur trupul său ca să să zămorască. Şi petrecînd 6 dzîle nemîncat, altă nemică mîncînd fără prosfora ce-i aducea şi curechiu (veardze) crud. De-aciia suind deasupra unui stîlp petrecu pre dînsul trei ai şi audzî glas dumnădzăiesc: să ţînu de glas de mearsă pînă la Muntele Olimbul în urma glasului ce-l striga, de-acolo puindu-ş o pietricea în rost loc de zăbale de bunăvoaie. Şi mearsă la Ţarigrad şi de-acolo la Halchidona, în carea iarăş suindu-să într-un stîlp feace mare minuni trăind 45 de ai deasupra acelui stîlp în soare şi în iarnă. Şi nevoindu-să bine şi cum place lui Dumnădzău, ieşi cătră svinţia sa răpăosînd. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Achepsei şi Antalas. Aceştea era de la Persida, deci Antalas { 211v} era popă idolesc. Şi cunoscînd credinţa cătră Domnul Hristos din ce-ş adusă aminte să margă la episcopul creştinesc să să izbăvască din boală ce avea, carea era curs de sînge. Şi îmvăţîndu-să de la episcop în credinţa Domnului Hristos şi întorcîndu-să acasă la oraşul său ce să chema Arvil, să prileji de fu şi altora dascal cătră credinţa cea bună. Şi fiind pîrît, astătu naintea boiarinului. Şi boiarinul, deaca adeveri firea sufletului lui, feace de-i tăiară ureachea şi-l băgară în temniţă. Iară svîntul Achepsei era diacon. Şi prins fiind şi mărturisind pre Domnul Hristos, fu bătut fără milă şi trimis împreună cu Antalas la boiarin. Şi boiarinul de-aciia i-au dusu-i la-mpăratul. Şi mărturisind naintea lui pre Domnul Hristos, le tăie capetele svinţiilor sale. Într-aceastaş dzî - pomenirea unui cucon şi foarte poveaste de folos spre-ntoarcerea greşîţilor. Acesta fericit măcenicul Domnului Hristos cucon era eghiptean de pre rudă, născut în cetatea ce să chiamă Tenesti din părinţi creştini. Şi botedzat şi crescut învăţă svînta şi fără prihană credinţa creştinească, însă din iuşorul cunoştinţei sale, înşelat şi poticălit de pizmaşul omenescului rod, mearse la Amira carele era acolo şi să lepădă de Domnul Hristos, tăindu-ş brîul şi călcînd svînta cruce. Şi scoţîndu-şi cuţîtul strigă acel ticăit şi becisnicit glas: "Agarinean sînt şi de-acmu nu-s creştin de astădzi". Deci avu cinste de la Amira şi de la sfatul lui puţîntei ai, nemică grijind de spăsenia sa. Iară părinţii lui nu mai părăsîia rugînd pre milostivul Dumnădzău să-l întoarcă. Şi vădzînd Dumnădzău ruga lor nepărăsîtă, au schimbat spre-ntoarcere şi pocăinţă inema miracului, adecă cuconului. Şi venind la părinţii săi le dzîsă: "Iată-mă-i, domnii miei şi dulcii şi iubiţi părinţi, întunecîndu-mi-să mintea, am făcut ce-am făcut şi acmu mă rog iarăşi să hiu creştin şi să mă aflu cu voi". Şi ei feaceră: "Noi, fiiule, cînd { 212r} o feceşi aceasta, multe lacrămi am vărsat pentru tine şi n-am mai părăsît rugînd pre Dumnădzău ca să cunoşti adevărarea şi să te-ntorci cătră svinţia sa. Şi acmu mulţămim bunătăţîi svinţiii sale că nu ne-au trecut mişaoa rugă, ce, precum ştii, fiiule, că noi ne temeam de Amira să nu cumva cădem în primejde ca ceaea, ce te-ntoarcem. Ce, de ţi-i voia să te iuşuredzi şi de vina cea mare şi să-ţ afli şi pre Dumnădzău cu milă şi milos şi pre noi să nu ne bagi în vină şi să fii rugă pentru tot rodul tău, pasă la Amira şi cum ai făcut furiş răul ce-ai făcut, aşea iarăş fă ca fără ştirea noastră. Şi Dumnădzău adevărat îţ va deşchide cale lucrului, fiiule, precum va fi voia svinţiii sale". Deci cuconul, miracul, luînd sfatul şi ruga părinţiloru-ş şi un brîu a mînă, alergă în zborul agareanilor şi-ncingîndu-să cu brîul pre sine naintea lui Amira ş-a tot sfatul, făcînd svînta cruce dintr-un lemn şi sărutîndu-o începu a striga cît ce putea (...). Atuncea prindzîndu-l Amira, îi dzîsă: "Ce-ţ iaste, ce te-au lovit?". Iară Mirax i-au răspunsu-i: "Viindu-mi la fire de cătră acea drăcească întunecăciune ce mi s-au prilejit, am cădzut la Domnul mieu, la Isus Hristos, şi m-am făcut iarăşi precum fuseasem creştin ş-am venit să-ţ spuiu ţie ş-a tot zborului tău şi să mărturisesc pre Hristos Dumnădzăul mieu naintea tuturor şi pre voi să vă anatematizesc şi pre leagea voastră". Aceastea deaca le audzî Amira, l-au băgat în temniţă de l-au ţînut trei dzîle nemîncat, nebăut. Şi scoţîndu-l şi-ntrebînd, aflîndu-l că mărturiseaşte pre Hristos Dumnădzăul nostru, îl bătu cu samă şi iarăşi îl băgă în temniţă. Şi după trei dzîle, iarăşi îl scoasă de-l bătu vîrtos. Şi vădzîndu-l tare la mărturie, iarăşi l-au închis alte trei dzîle. Şi iarăşi deaca-l întrebă, aflîndu-l tare, mărturisind de Domnul Hristos, îl bătu preste vînătăi cu vine de bou. Şi dînd asupră-i răspunsul morţîi, îl luară de-l dusără cu o corabie pre mare patru stadii. Şi deaca-ş feace ruga cătră Dumnădzău, îi tăiară capul. Şi lepădîndu-l { 212v} în mare cinstitul lui trup, de-au ieşit din mare sau de n-au ieşit nu să ştie. Iară cinstitul lui cap au ieşit. Şi cunoscîndu-l neşte creştini, îl luară ca un odor de mult preţ. Şi fiind clevetiţi la Amira, deaderă-i o sută de galbeni şi-i lăsă în pace să şi-l ţie fără nice o frică. Atunce, făcîndu-i un toc de argint, îl pusără într-însul cu cinste cum să cade şi cu slujbă. Şi de-atuncea pînă astădzi pururea varsă mir de bun miros, carele face tot fealiul de vindecări întru slava Domnului nostru Isus Hristos şi de încredzămînt adeverit poticăliţilor să nu să-ndoiască a veni spre pocăinţă. Într-aceastaş dzî - vitejiia svîntului măcenic Varsava. Acesta mărturisind la-ndrăznire Dumnădzău adevăr pre Hristos i s-au tăiat capul de domnul Persidiei. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Terentie, Vichentie, Emilian şi Veveia. Stih: Tăiaţi veselesc cei trei şi-ncă cu cea una Trei feaţe lui Dumnădzău, ce li-i firea una. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 12, - preacuviosul părintele nostru făcătoriul de minuni Spiridon. Acesta era în dzîlele împăratului marele Constantin ş-a fiiului său Constantie, chiprian de rudă. Şi era la năravuri prostac, la inemă smerit şi dintîi era păstoriu la oi. Apoi însurîndu-să şi murindu-i femeaia, fu episcop. Şi atîta i s-au dat de la Dumnădzău dar de isţealenie, cît de pre ciudease ce făcea i s-au pus numele făcătoriul de minuni, că şi în vreame de seacetă feace cu ruga de s-au pornit ploi. Şi iarăş le-au oprit cu ruga asupreala ploilor. Au oprit şi foamea ce vrea să fie de cătră neguţătorii cei de grîu ce siliia să facă scumpeate, că cu ruga svinţiii sale feace de să răsîpiră jitniţele lor şi fără de voaie ieftiniră grîul. Şi { 213r} Şi şearpe prăvăli de-l feace aur. Şi deaca plăti nevoia unui cădzut în greale detorii, iarăşi au desprăvălit aurul în şearpe şi l-au slobodzît. Oprit-au şi cursurile părauălor ş-au încredinţat de-au întors şi pre o curvă ce cutedză de-l atinsă, vădindu-o că face curvie şi să-i ispoveduiască ce-au făcut. Şi la săborul ce s-au făcut în Nichea au astupat gurile şi le-au făcut mute acelora ce să sămeţîsă cu filosofiia lor de grăia mare împrotiva dereptăţîi svîntului săbor cu a Duhului svînt puteare. Şi o femeaie oarecarea, cerşindu-ş odorul ce avusease dat pre mînule hiică-sa şi fiind moartă, întrebă svîntul pre hiică-ş de-i spusă und-i odorul de bani; şi căută de află odorul şi-l deade muierii a cui era. Şi încă tămădui şi pre împăratul Constantie de boală ce avea. Şi întoarsă la viaţă cuconul unii femei. Şi îmfruntă şi pre cela ce vrea să ia mai mult o capră de lăcomie, fugind ea de la dînsul la turmă, săvai că o ducea cu sîla. Iară deacă deade şi preţul ei nu mai fugi, ce şedzu la dînsul cu alalte plătite ce cumpărasă. Şi-ncă au tămăduit şi bezglasiia unui diacon ce amurţîsă, care, poruncit fiind să facă puţîntea rugă pre vreame de năduşală întindzîndu-o cu asupră de mare fală goală ce avea, îndată amurţî şi rămasă mut. Acestuia svînt i să iviia îngerii şi slujiia la svînta slujbă dzîcînd: "(...)" cînd împărţîia poporului blagosloveniia cea obicinuită în besearică, că aprindzînd lumini puţîne ţîrcovnicii, svîntul certîndu-i, ei dzîcea că nu trebuie mai multe a aprinde de vreame ce n-au venit popor la besearică. Ce svîntul pusă mărturii din ceriu că avea mai vîrtos pre svinţii îngeri prăvitori şi agiutori ce cînta cu svinţia sa. Dară pre cine n-a înspăima acea de pripă izvorîre de undelemn a candilii ce i să sfîrşisă undelemnul şi să stîngea. Şi a mulţi au prorocit ce le va fi pre urmă din cunoştinţă de la Dumnădzău. Ş-au dojenit şi pre episcopul Trifilie carele era dat în petrecaniile şi desfătările ceale lumeşti şi l-au înduplecat a dori mai mult bucuriia cea viitoare. { 213v} Acesta certînd şi înfruntînd pre o muiare cădzută în preacurvie şi nu vrea să să ispoveduiască, ce, cînd fu să să prăsască, dzîcea că-i de la bărbatul ei ce-i murisă şi de 20 de luni nu să-mpreunasă cu dînsă, iară svîntul o deade morţîi. Acestuia svînt să vedea capul plin de roauă pre vreamea secerii, cînd era soarele fierbinte, arătînd Dumnădzău cinstea ce vrea să fie spre dînsul mai apoi de cînd era la ţară. Iară precum era de-ndurat şi milostiv, să veade în ceaea cînd era păstoriu la oi şi venisă neşte furi noaptea să-i fure din turmă oi, că nu numai ce i-au întunecat de-au orbăcăit, apoi i-au dezlegat din obîrcăciune, ce încă le-au dat şi un berbeace să nu fie trudiţi în deşert. Acesta svînt, păscîndu-ş turma bine carea i-au datu-o Dumnădzău, s-au mutat la petreacerea şi lăcuinţa îngerilor. Şi să face bulciul lui, adecă praznicul lui, în besearica svîntului şi vărhovnic apostol Petr, aproape de svînta besearică cea mare. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Sinetos. Acesta era în dzîlele împăratului Avrilian, cu carele aflîndu-să în Rîm şi rădicînd jărtve la idoli, dîndu-să la voroavă de Domnul Hristos, credzu, carele fu şi hirotonit citeţ la besearica Rîmului de svîntul Xistus. Şi făgăduindu-să-mpăratului cu amăgitură c-a jărtvi la idoli şi arătînd că-ş bate gioc de idoli, fu bătut cu vine de bou atîta cît tot locul s-au roşit de sîngele lui. Şi-l băgară în temniţă şi, cînd fu demineaţă, îl întinsără pre grătariu înfocat şi-i veni dumnădzăiesc glas din ceri întărindu-l şi-mbărbătînd la luptă, şi depreună cu glasul s-au pugorît ploaie tare, ferind pre svîntul măcenic nevătămat de focul acela. De-aciia feaceră o groapă adîncă de dzeace coţi şi băgară într-însă ţăpi ascuţîte şi aruncară pre svîntul într-însă preste aceale ţăpi ascuţîte de i să zrumică trupul şi ieşi isţealit şi întreg din datul lui Dumnădzău. Şi iarăş îl închisără unde să chiamă Panteon. Şi de-acolo ieşind îi { 214r} tăiară capul. Într-aceastaş dzî - pomenirea a dintru svinţi părintele nostru Alexandru, patriarhul de svîntul Ierusalim. Aflîndu-să împăratul Dechie în Rîmul cel bătrîn, au pornit mare goană asupra creştinilor, că trimiţînd poruncă prin toate oraşe şi cetăţi şi sate să să facă cărora sînt creştini sîlă să jărtvască idolilor şi să să leapede de Domnul Hristos. Şi cîţ n-or vrea să facă aşea, aceia să fie supuş supt multe pedeapse de munci şi să li să facă moarte ovilită cu greale durori. Atunce aflîndu-să Alexandru, arhiepiscop şi patriarh în Ierusalim, şi pîrît la Domnul Chesariei ce era acolo, mînă de-l adusără naintea sa legat cu lanţuje. Şi-ntrebîndu-să mult cu dînsul, strigă într-a vedeare la mijloc cu mare glas mărturisind pre Domnul Hristos Dumnădzău şi-mpărat şi tuturor ziditoriu şi, blastămînd pre idoli şi pre carii li să-nchină cu îndrăzneţ şi slobod glas, turbură mîniia lui. Pentr-aceaea becisnicul acela munci cu multe fealiuri de munci pre svîntul în scurtă vreame. Apoi de toate giudecă să-l dea herilor să-l mănînce şi-ndată dezbrăcîndu-l gol de viu îl deaderă ca un berbeace la mijlocul prăviriştii şi slobodzînd herile de multe fealiuri asupră-i ca să-l mănînce. Iară svîntul, făcînd rugă cătră Dumnădzău, dzîsă ş-aceasta: "Doamne, de iaste voia svinţiii tale să-m iau sfîrşeniia acmu, aşea să fie, precum iaste ogodna svinţiii tale". Şi aşea slobodzîte herile asupră-i, unile cu plecarea capetelor i să-nchina şi să-ntorcea la locul lor. Iară unile să tăvăliia pre la picioarele svîntului sărutîndu-le, altele îi lingea ranele cu limbile, iară marele arhiereul lui Dumnădzău mulţămind răpăosă lăsînd trupul pre pămînt fără de nice o vătămare, care, luînd neşte creştini, înfăşară cu pîndze curate, cu unsori de mirosuri scumpe (balsame), astrucară şi-l acoperiră la loc de cinste întru slava lui Hristos, Domnul nostru. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri { 214v} Amonata şi Antus. Stih: Părăsînd lumea cătră îngerii dzîce Svîntul Amonat: "Mă suiţ la ferice" Antus ca rujea ce-a-mflorit în grădină Ş-au mutat viaţa în lumea cea senină. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 13, - stradaniia şi nevoinţa svinţilor mare măcenici şi slăviţi a lui Hristos marturi Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie şi Iorest. Aceştea era în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian, acelor necredincioşi împăraţi, şi lui Lisis, Duxul, carele era domn pre cinul Limitaneilor, şi a lui Agricolau, carele ocîrmuia toată eparhiia Anatoliei. Aceştea svinţii măcenici încă di-nceput de la strămoşii lor să-nchina Domnului Hristos, însă să ascundea (tăinuia) pentru frica tiranilor şi gonacilor. Dintr-aceştea svinţi unul, Evstratie, era din oraşul Aravrachinonul, carele era scriniiariu a cinul duchicesc. Şi era mai mare într-însul şi dorind să mărturisască vederat credinţa cea bună şi temîndu-să de neştiutul fîrşitului, învăţă pre o slugă a sa să-i ducă brîul în besearica ce era în Aravrac, cugetînd şi ispitindu-ş cu firea că întrînd preutul Axentie în svînta besearică de va lua brîul, iată că va fi prin voia lui Dumnădzău mărturiia lui de Domnul Hristos. Şi cutedzară fără nemică frică de cealea ce-ş cugeta a horbi. Iară de-l va lua altul cineva, om de-a bisericii, el încă să-ş mai ţîie într-ascuns credinţa Domnului Hristos şi să nu să nice leac vădească, vădzîndu-ş ispita pre cuget ce-au cugetatu-ş. Deci luînd preutul brîul, ş-au deveritu-şi că i s-a izbîndi bine mărturiia măceniei pentru Domnul Hristos. Şi-ndată mearsă naintea lui Lisie şi mărturisi cu îndrăznire credinţa svîntă că, atuncea cînd astătură alalţi ce străstuiră mai nainte, { 215r} astătu şi Evstratie naintea lui Lisie, de vreame că şi mai mare era într-acela cin. Pentr-aceaea şi întîi el mărturisi că-i creştin. Deci îi luă brîul de pregiur dînsul tiranul şi-mvăţă să-l dezbrace gol să-l tindză la pămînt şi-l bătură cumplit. De-aciia îl legară cu funi şi-l trasără sus de-l pîrjoliră dedesupt cu foc ce aprinsease gios. De-aciia-i turnară preste arsuri slatină cu oţăt şi-i frecară coastele cu scoice (hîrburi, scoice) şi preaslăvit minunînd ieşi cu totul sănătos, chemînd cătră credinţa Domnului Hristos pre svîntul Evghenie. Şi astătu şi svinţia sa în cutedzare de mărturisi slobod, dzîcînd că-i într-acelaş cuget cu svîntul Evstratie. Şi aceaea cinste de-nchinăciune dă lui Dumnădzău cu carea-l cinsteaşte şi el. Atunce svîntul Evstratie, pironit cu încălţări de her, fu pogonit depreună cu svîntul Evghenie de la oraşul Sevastianonilor pînă la Nicopoli. Şi-ntr-aceaea alergătură prăvindu-l svîntul Mardarie cum să răneaşte svîntul Evstratie şi luîndu-l aminte pre un om ca acela vestit în figură (chip) ca aceaea l-au fericitu-l de răbdarea lui şi căce că pentru credinţa cătră Domnul Hristos din vestit şi luminat ce era şi de rudă mare ş-au aleşu-ş a păţî acealea ce pat făcătorii realelor. Şi sfătuindu-să de la femeaia sa, carea şi ea l-au îndemnat cătră hărăţîia nevoinţei aceştiia, şi lăsîndu-ş cuconaşii ce avea cu dînsă pre sama lui Dumnădzău, agiunsă pre svîntul Evstratie ce era pogonit pre cale şi să legă lîngă dînsul. Şi deaca şedzu Lisie la-ntrebare, întîi pre svîntul Avxentie scoasă de-i tăie capul ce să mărturisi creştin. Iară svîntului Mardarie sfredeliră gleznile şi băgară fune de-l spîndzurară cu capul în gios şi-l arsără pre spinare cu ţăpuş înfocate. Şi-ş deade în mîna lui Dumnădzău sufletul. Iară svîntului Evghenie tăiară limba şi-i frînsără fluierile picioarelor cu beaţe. Şi răpăosă într-acealea cazne cătră Dumnădzău. Iară svîntul Orest, deaca să vădi că-i creştin şi el, căce să lovisă de străjeariul, că avînd cruce în baier la piept i să vădzu crucea { 215v} cînd vîrtejindu-să vrea să-l lovască cu suliţa să numi şerb Domnului Hristos. Şi fu legat cu svîntul Evstratie şi fură amîndoi trimişi la Agricolai, cugetînd Lisie c-a hi spre folos nu numai pentru-nţălepciunea şi putearea cuvintelor lui Evstratie, cu carea au ruşinat ş-au batgiocurit păgîniia lui, ce şi pentru să nu mai facă minuni să tragă mai mulţi în credinţa Domnului Hristos. Deci deaca astătu naintea lui Agricolai svîntul Evstratie şi ruşinînd toată-nşelăciunea şi deşertăciunea vicleşugului elinesc din cealea ce povestesc ei că era mare şi vîrv la-nţălepciune şi povestindu-i socoteala Domnului Hristos atîta cît băgă în frică pre tiranul. Şi băgat în temniţă, feace scrisoare de limba morţîi pentru casă-ş şi o deade pre mîna svîntului episcop Vlasie, carele l-au şi priceştuitu-l cu svintele taine. Şi-ntîi culcară pre svîntul Orest deasupra unui pat de fier înfocat şi acolo ş-au săvîrşitu-ş alergătura nevoinţii. Iară svîntul Evstratie mai apoi băgat într-un cămin înfocat luă cununa măcenicească. Iară săborul lor să face în svînta besearică a svîntului apostol evanghelist Ioan Bogoslov, aproape de svînta besearica Mare. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei măceniţe Luchiei ficioarei. Aceasta svîntă ficioară Luchiia era din Siracus, oraşul ostrovului Siţeliei, logodită fiind a bărbat. Şi fiind maică-sa cu boală mearsă cu dînsă în oraşul Catanul să facă rugă la svînta măceniţă Agata să o izbăvască de cursoarea sîngelui. Şi deaca mearsă, vădzu în visul somnului pre svînta Agata tămăduind pre maică-sa şi ei prorocindu-i de măcenie ce va lua printru mărturiia Domnului Hristos. Şi dară deaca s-au izbăvit maică-sa, împărţînd avearea sa la mişei, pusă tare dragoste să mărturisască pre Domnul Hristos. Şi pîrătă de logodnicul ei, astătu naintea cneajului Pishasie, carele învăţă de o dusără într-o curvărie să o ruşineadze, însă prin darul lui Hristos fu apărată, că mulţi năvălind nu putură nice să o atingă, nice din loc să o mute de unde sta la rugă. Nice cu focul ce { 216r} aprinsără pregiur dînsă nu putură să o ardză pre loc unde sta că o apăra Dumnădzău. Şi neavînd altă puteare, îi tăiară cinstitul cap cu sabiia şi aşea au obîrşitu-ş nevoinţa svînta lui Hristos măceniţa Luchiia. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Arsenie de Muntele Latronul. Aceasta preacuvios părintele nostru şi făcătoriul de minuni Arsenie era de la Ţarigrad, din părinţi credincioşi şi creştini, ficiori şi bogătaşi din cei de frunte. Din rudă ca aceasta luminată şi vederoasă fiind svîntul şi mai mult crescînd în credinţa cea bună, luă mai cu asupră cu multul de la-mpăratul de-l pusă preste altă boierie ce avea, îi deade şi hătmăniia cea mare şi-l pusă la patrichie cinului (şirului) chiviraitonilor. Şi-ntr-o vreame, poruncindu-să stolul oştilor mării pre porunca-mpăratului, pre carele mearsă el mai mare şi rădicîndu-să tulbureala mării dintr-adîncul fundurilor, să-necară toate leamnele cu oştile-mpărăteşti acealea. Numai ce rămasă sîngur scăpînd la uscat şi aflîndu-ş îndeleate din cavza (vina) aceasta carea îndeleate de mult o doriia şi luă cin călugăresc, chinuind trupul, făcîndu-l să slujască sufletului. Şi chinuirea era postul, nedormitul, culcarea pre gios şi alaltă patimă şi zmăcinare trupului. Osăbi de-aceastea, îş îngreuia trupul şi cu greimea herului ce-ş ferecasă şi cercuisă trupul cu şine de her acesta carele să arătă mai mare şi mai vîrtos decît herul. Dară de-acii părăul lacrămilor şi dvorbă în picioare toată noaptea, şi dodeiala iscuşeniilor drăceşti şi răbdarea gerului, şi goliciunea; nime n-ar putea lua sama, ca şi arina mării să le numere. Şi-ntr-acesta chip agonisîndu-să şi nevoindu-să svîntul, îl trimisă darul Duhului svînt la un loc ce era în prejma besearicii şi acolo sămănînd bine cu lacrămi, făcînd locul acela locul plînsului, începu a secera cu bucurie. Iară îmbrăcămîntul lui era de păr şi-ş chinuia toată partea trupului pre unde era fără her. { 216v} Şi să hrăniia cu buruiane sălbatice, ar putea dzîce fiecine mai fără hrană decît cu hrană, că şi cu acealea încă să hrăniia numai cît le gusta, iară nu să să sature. Iară seatea a doa şi a treia dzî îş stîmpăra cu puţîntea apă. De-aciia sosî la fericitul Muntele Latronului şi petrecu acolo minunat şi umorî pre aspida aceaea ce să ţînea în peşteră cu cuibul de învenina apele ce era acolo. Iară svîntul o umorî numai cu ruga şi cu sămnul svintei cruci. Şi iarăş sosînd la svînta mănăstirea Chelivarilor din porunca lui Dumnădzău şi stătînd acolo mai mare vreame puţîntea, învită pre mulţi spre bunătăţi. Şi iarăşi lăsînd lavra, alergă la liniştea cea dorită supărat, dosădit şi întră de să băgă într-un cuib în carele adeaseori mînea heri cumplite. Şi lăcuind cu dînsele, petrecea în linişte ca alt Daniil ce era oarecînd în groapa cu lei. Şi înţărcînd de-acolo herile, feace cuibul lor dăscălie şi şcoală sufletească. Şi iarăş, rugîndu-l fraţîi, veni în lavră slujind lui Dumnădzău nu în de-a valoma la obşte, ce la sîngurătate, sîngur la sîngur, închidzîndu-să într-o chilie strîmticea, de nice grăiia, nice gusta mîncare preste săptămînă, fără numai duminecă, ce gusta şi grăiia. Şi ape amară au îndulcit cu ruga, turburîndu-le cu toiagul său de le-au mutat din amărăciune spre dulceaţă. Şi atîta trăiia nepătimat, cît nu-i trebuia hrană trupască de vreame că să hrăniia cu pită îngerească şi cu hrana cea trainică. (Ale trupului 4 bunătăţ: bărbăţîia, înţălepciunea, direptatea, curăţîia. Ale sufletului: tăriia, întregiia, frîmseaţea, sănătatea) Aceastea făcînd şi neguţătorind şi politicind cu înţălepciunea şi cu bărbăţîia, curăţîia şi cu dereptatea, de vreame că fu chemat să margă la viaţa cea de sus, chemă pre fraţîi din pregiur şi spuindu-le învăţătura lepădării de lume şi de lucrurile lumeşti şi-ncă şi de răbdare şi de sufleteasca iuboste frăţască şi pentru smerenie şi pentru rugă şi plecîndu-ş genunchile la pămînt şi ochii împlîndu-şi de lacrămi, ş-au datu-ş în mînule lui Dumnădzău svîntul suflet, făcînd multe minuni şi după moarte că şi cela ce turbasă şi să ispiti a-i sparge mormîntul { 217r} cădzu în fulgerătură de-i săcară toate mădulările. Şi iarăş deaca ş-au mărturisit cu pocăinţă vina, l-au tămăduitu-l svîntul prin ruga fraţîlor. Şi iarăş alt călugăraş ce era bolnav de idropică (îmflătură) - apă supt piiale -, îndată cît feace rugă la mormîntul svîntului să şi tămădui, mulţămind şi slăvind pre Dumnădzău, carele proslăveaşte pre svinţii săi, pre sîngur adevărat Dumnădzău Isus Hristos, mîntuitoriul sufletelor noastre, căruia-i slava în veaci, amin. Dumineca svinţilor strămoşi o prăznuim. Cealea ce-s de rîndul fericitului Avraam povesteaşte cu istorie marele Moisi în cartea rodinelor ce să cheamă Ghenesis, le cunosc şi înţălepţîi şi cei prostaci, de vreame că le citim în dzîlele svintelor păreasemi la vecernie într-audzul tuturor. De vreame că să ştie că era din ţara haldeilor şi păgînean, că neam mainte de jidovi sînt haldeii, şi cum avea tată slujitoriu de idoli, ce săvai că-i era naşterea dintr-unul ca acesta, n-au nice o-mpiedecăciune despre a cunoaşterea pre Dumnădzău. Iară de-a trebui să spunem şi ceva de fericitul şi svîntul acesta părinte Avraam (Avraam) din ce fu pornit şi povăţat cătră cunoştinţa adevăratului Dumnădzău, că puind la gîndul său socoteală, aflînd că nice una din fapte nu-i Dumnădzău şi iarăş socotind înşirătura cea bună a lucrurilor de pre ceale vădzute fapte cunoscu pre nevădzutul Dumnădzău şi i să-nchină ca lui Dumnădzău şi cîrmaci a tuturor şi cavza a vădzutei bune încheieturi şi rîndului sîntelor, carele luîndu-ş sămn de la Dumnădzău şi poruncindu-să să-ş lase casa şi rudeniia, feace aşea, nemică-ndoindu-să, nice stînd în gînduri smintitoare pregiur credinţă (vină), ce stătură adeverit cu credinţa şi dar luă la bătrîneaţele de-apoi pre Isaac şi ceaea să fie tată a multe neamuri. Şi din Isaac născîndu-să Iacov, şi din Iacov Iuda, dintru carele şi Domnul Hristos şi ş-au agonisitu-ş { 217v} şi pre alalţi ai săi strănepoţi, pre acesta ca ceaea ce fu propator şi strămoş Domnului Hristos. Giudecînd harnic pomenirii, Dumnădzău-purtătorii părinţii noştri şi dascalii ne deaderă să i-o facem pomenirea aproape, iară nu departe de dzua naştirii de pre trup a Domnului şi Dumnădzăului nostru Isus Hristos, tipărind şi rînduind aceasta nu aşea prost şi fiecum, ce însuflaţi de Duhul svînt, de vreame că preabunul şi iubitoriul de om Mîntuitoriul nostru, de-om-dragostea sa pornit, au vrednicit să-l aibă pre acesta şi rudeniei începătoriu (rodonacealnica) celor dintru dînsul giudecară dirept lucru să-i facă pomeanele, dzuă de bulci şi sărbătoare de bucurie ca unui rudă-ncepătoriu şi propator puţîn mainte de ivirea svinţiii sale trupască cătră noi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 14, - stradaniia svinţilor măcenici a Domnului Hristos Tirs, Levchie şi Calinic. Aceştea svinţi măcenici a lui Hristos şi marturi Tirs, Levchie şi Calinic era în dzîlele lui Dechie-împărat şi Cumvrichie ighemonul, carele goniia şi întiriia pre creştini la părţîle Nicomidiei şi Nicheii şi Chesariei ceii de Vitiniia. Deci întîi svîntul Levchie pornit de sine veni naintea lui, mărturisind pre Domnul Hristos şi ocărînd deşertăciunea idolilor. Deci spîndzurînd muncitorii cu porunca ighemonului şi cesăluindu-i (rădzîndu-i) carnea cumplit cu rodzături de munci, răbdă svîntul Levchie stînd vîrtos şi mărturisind creştineasca credinţă. Şi de-aciia îi tăiară svîntul cap. Şi de-aciia purcedzînd ighemonul mearse spre Elispont şi tîlnindu-l marele a lui Hristos viteaz Tirs mărturisind slobod cu toată îndrăznirea pre Domnul Hristos că-i Dumnădzău şi înfruntînd pre tiranul că fără de cale cinsteaşte pre ceia ce nu-s dumnădzăi. Pentr-aceaea { 218r} pusă ighemonul de-l bătură cu palme preste svîntul obraz şi-i zdrobiră gleznele picioarelor. Şi iarăş îl legară de mîni şi de picioare la un loc de-l ghemuiră şi-l zdrobiră din oase. Şi-i băgară undiţe în melcii ochilor şi-i împunsără svinţii ochi cu bolduri şi cu maiuri de aramă frînsără-i picioarele. Şi plumb topit turnară preste spate, care plumb beteji mai mult pre muncitorii decît pre svîntul. De-aciia din darul lui Dumnădzău ieşind dintr-aceastea din toate zravăn şi-ntreg sănătos, atîtea munci ce-i deaderă. Deaca-l vădzură într-atîta minune, îl legară de mijloc cu un lanţuh. Şi cu ruga sfărîmă toate închinăciunile (capiştele) idolilor. De-aciia îl aruncară într-un vas cu apă cu capul în gios şi-ndată să sparsă vasul. De-aciia îl suiră pre un zidiu nalt de-l aruncară gios unde era ţăpi şi lănci ascuţîte. Şi putearea Domnului Hristos l-au apărat nevătămat. De-aciia, murind rău Cumvrichie şi Silvan, luă domniia lor Vaddus, carele, prindzînd pre svîntul pentru ce mărturisiia pre Domnul Hristos, îl băgă într-un sac şi-l aruncă în mare. Şi spărgîndu-să sacul din venirea îngerilor, fu scos la uscat svîntul. Şi iarăş îl luară muncitorii de-i deaderă cumplite munci, iară svîntul cu ruga le-au oborît gios idolii. De-aciia îl deaderă la fieri cumplite să-l mănînce. Şi nemică nu-l vătămară. De-aciia îl bătură cu bătăi atîta cît pica carnea svîntului de pre oase gios. Atunce trasă pre svîntul Calinic la credinţa Domnului Hristos, ce era popă idolilor, socotind cu mintea sa şi cugetînd că-i mai mare Dumnădzău Hristos decît toţi dumnădzăii de vreame ce de numele lui cad gios idolii, că mărgînd (trecînd) pre la Apoloniia svîntul Tirs cu ruga au oborît gios idolii mincinoşilor dumnădzăi. Aceasta ţîind minte feace şi svîntul Calinic oborînd cu ruga cu numele Domnului Hristos pre idolul ce să cinstiia acolo; îi tăiară capul, iară pre svîntul Tirs îl băgară într-un secrii ca să-l taie cu un hiristeu. Şi neputînd slugile să tragă hiristeul, rămasă svîntul nebetejit. Şi-ş deade sufletul în mînule { 218v} lui Dumnădzău, venindu-i glas din ceriu spuindu-i binele ce-l aşteaptă în ceriu. Şi să face sărbătoarea lor în măceniceasca lor casă ce-i aproape de Eleniiane. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Filimon şi Apolonie, Arianos şi cu soţîile sale. Aceştea era în dzîlele împăratului Dioclitian şi Arian, ighemonul Tivandei Eghipetului, de mitropoliia Antinoilor. Iară chipul mărturiei lor au fost aşea: prindzîndu-să 35 de creştini şi aducîndu-să la ighemonul, iară unul de dînşii, anume Apolonie, ce era anagnost, adecă citeţ, cumu-i rîndul svintei săbornicii besearice, temîndu-să de munci ce-l îngrozîia, deade 4 galbeni de aur lui Filimon, fluieraşului, să meşterşugească să să facă că iaste Apolonie şi să rădice jărtvă idolilor în locul lui, văz Doamne, că-i el. Şi-i deade şi hainele sale de pre sine. Deci fluieraşul Filimon, îmbrăcîndu-să în hainele lui Apolonie, să-mbrăcă şi în credinţa Domnului Hristos, lăsînd păgînăţîia şi acoperindu-să să nu să cunoască întră în miidan şi dzîcîndu-i să jărtvască, el mărturisi pre Domnul Hristos. Şi poruncind ighemonul să vie Filimon să fluiereadze c-a descîntat şi mîngîiat (hăulit) cu cîntecul să-i paie rău de lume şi să să leapede de Domnul Hristos, şi să jărtvască dimonilor, şi adecă să cunoscu că-i el, Filimon, ce să făcea că-i Apolonie. Deci ighemonul luă pre Filimon fluieraşul cu bine să să leapede de Domnul Hristos. Şi el nu vru. Şi-i dzîsă încă: "Zădar te trudeşti a te face deaca nice te-ai botedzat în botedzul creştinilor, că nice-ş să poate număra cu creştinii cela ce n-are botedz". Iară Filimon feace rugă şi să pugorî ploaie la dînsul sîngur atîta cît să mirară toţi prăvitorii şi carii era acolo. Iară svîntul Filimon să încredzu că necutedzînd nime de frica ighemonului să-l boteadze i-au vinut-i de sus botedzul de să botedză. Şi feace rugă şi pentru fluierile sale ce fărmăca cu dînse carile le dedease pre mîna lui Apolonie ce-i dedease galbenii de-ş schimbară obrazele. Şi făcînd rugă, să pugorî din ceri foc de arsă { 219r} fluierile în mînule lui Apolonie şi să stricară. Şi mai apoi prinsără şi pre Apolonie, ca ceea ce era el vina de credzu Filimon în credinţa lui Hristos. Şi deaca-l trasă naintea ighemonului, mărturisi luminat credinţă întru Domnul, prin care lucru îi tăiară vinele de la picioare şi-l trasără prin tot oraşul. De-aciia îl spîndzurară într-o crangă de maslin şi-l împroşca cu săgeţîle şi săgeţîle nemică nu-i strica. Iară o săgeată să-ntoarsă la ighemon şi-l lovi de-i scoasă un ochiu, carele svîntul Filimon l-au isţelit, prorocind că apoi după măceniia şi răpăosarea lui să-i ia ţărnă de la mormînt că să va tămădui, deci nainte fiind ţînuţ amîndoi svinţii. Deci Arian ighemonul apoi pre prorociia svîntului marsă unde era puş svinţii şi să tămădui. Şi dintr-aceaea ighemonul şi cu ceia ce era cu dînsul credzură întru Domnul Hristos şi să botedzară. Şi trimisă Dioclitian de-l luă şi-l băgă în lanţuje şi cu o piatră grea de-a grumadz l-au aruncatu-l într-o prăpaste căscată de pămînt. Şi minunînd Dumnădzău vădzură pre svîntul culcat în pat în casa împăratului, iară-mpăratul gîndind de svîntul că-i fărmăcătoriu, l-au prins iarăş şi l-au aruncat în mare cu protictorii carii şi ei credzură Domnului Hristos. Şi fu adus trupul svîntului Arian ighemonului de ficiorii săi, că l-au scos un delfin pre spatele sale pînă la uscat, precum sîngur au prorocit, şi fu îngropat cu cinste. Într-aceastaş dzî - pomenirea celor patru protictori carii împreună mărturisiră şi străstuiră cu svîntul Arian. Mai pre urmă, deaca munci Dioclitian pre svinţii cu fealiuri de cazne, aruncă pre svîntul Arian într-adîncă căscătură de pămînt, legat, şi asămănă groapa cu brazdă şi deasupră-ş pusă scaunul preste vindecătura prăpăştii şi-ş şedzu în scaun. Şi deade îmvăţătură să o gioace voinicii şi viteajii, dzîcînd: "Să vedem, veni-va Dumnădzăul lui Arian să-l scoaţă din groapă?". Şi deaca mearsă la curte în casa cea-mpărătească şi mearsă la aşternut { 219v} şi vădzu adecă fericăturile aceale de her şi bolovanul în ce era legat Arian, svîntul măcenic, că sta spîndzurate la patul lui şi pre svîntul Arian culcat în pat, el să spărie, cugetînd că-i fărmăcătoriu. Atunce l-au aruncatu-l în mare cu cei patru protictori ce credzură cu dînsul. Şi delfinii luînd trupurile cumuş era băgaţi svinţii în cinci saci, le scoasără din luciul mării la vadul Alexandriei. Şi cunoscîndu-le slugile lui Arian, le strînsără şi le astrucară la loc de cinste. Într-aceastaş dzî - pomenirea pre-om-dragostea lui Dumnădzău făcută pre noi straşnică groază de cutremur, de carele fără toată nedeajdea ne-au izbăvit om-iubitoriul Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceastaş lună, 15, stradaniia svîntului (...) măcenic Eleftere. Acesta svînt era de la Rîm, de foarte tînăr rămîind sărac de tată şi avînd numai mamă, anume Antiia, carea era învăţată credinţa întru Hristos de svîntul apostol Pavel. Şi fu adus de maică-sa svîntul Elefterie la Anichit-episcopul şi de la dînsul învăţă svînta scriptură. Şi fu băgat în numărul rîndului cliricilor, iară la 15 ai vîrstii sale fu hirotonit diacon şi la optspreace ai fu hirotonit preut. Şi sosînd la douădzăci de ai, fu hirotonit episcop la Iliric, făcînd întîi de preste măsura bunătăţîlor sale multe minuni. Şi de vreame ce învăţînd pre mulţi întorcea la credinţă spre Domnul Hristos, şi trimisă împăratul Adrian de-l adusă naintea sa. Şi mărturisind luminat pre Domnul Hristos, naintea lui, adevărat Dumnădzău a tuturor, îmvăţă să-l culce pre un pat de aramă înfocat. Şi de-aciia într-un grătariu foarte înfocat şi iarăş într-o tigaie plină de untură şi smoală şi său înfierbîntate. Şi cu darul lui Hristos, fu apărat din toate { 220r} fără nice o meteahnă. De-acii feaceră un cuptoriu cu svatul lui Coremon, eparhului, care cuptori avea în sine pre di-mbe părţi ţăpi, ostii gîrjobe. Şi-ntr-acela cuptori întîiul întră Coremon luminat de Duhul svînt şi pre Hristos mărturisind a fi Dumnădzău. Şi ieşind nevătămat, îi tăiară capul, iară svîntul Elefterie, băgat într-o tigaie, şi să stînsă focul şi ieşi sănătos. De-aciia fu închis şi scoţîndu-l îl legară cu un car cu cai sireapi de-l trasără şi, dezlegîndu-l îngerii, îl pusără într-un munte nalt şi acolo trăiia şi viia cu vitele sălbatice, îmblîndzîndu-să din cuvinte dumnădzăieşti ce le spunea. De-aciia botedză şi pre slujitorii ce era trimişi să-l prindză, cu carii depreună botedză şi pre alţîi samă de vro cinci sute ce credzură întru Domnul Hristos. Şi deaca-l adusără la-mpăratul, îl aruncă herilor să-l mănînce. Şi neatingîndu-să herile, pusă ighemonul doi jolniri de-l ucisără, venind asupră-i. Iară maică-sa, svînta Antiia, cuprindzîndu-ş pre svîntul ei fiiu ucis şi sărutîndu-l, o umorîră şi pre dînsă deasupra svîntului cu săbiile. Şi să face săborul lor la mărturiia lor lîngă Xirolofon (Dealul săc). Într-aceastaş dzî svînta Antiia, maica svîntului Elefterie, cădzînd pregiur mortul ei fiiu, de sabie s-au săvîrşit. Stih: Antiia cea-mflorită feace roadă bună Lui Dumnădzău cu fiiul jărtvită-mpreună. Într-aceastaş dzî svîntul Coremon, eparhul, credzînd întru Domnul Hristos şi botedzat, de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî cei doi slujitori ce credzură întru Domnul Hristos de lance să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - svînta măceniţă Sosana. Aceasta era în dzîlele lui Maximian-împărat, din Palistina, din tată elin şi maică jidovcă de-a cărora amîndurora scăpînd necurăţîie (aseveie) alergă la Domnul Hristos şi să botedză de episcopul Silvan. Şi murind părinţii ei, împărţî toate avearea la mişei şi la săraci. Şi-ş iertă robii şi roabele. Şi-mbrăcîndu-să { 220v} la oarecare mănăstire, mearsă în veşminte bărbăteşti, tăie părul, puindu-ş numele Ioan, în carea petrecînd doauădzăci de ai fu năpăstuită, că întrînd o călugăriţă în mănăstire şi deaca-l vădzu, părîndu-i că-i bărbat, o smomiia spre mestecare necurată. Iară ea, împingîndu-o şi gonind, o mînie de o năpăstui c-au vrut să-i facă sîlă să o răpască. Iară svînta, văz Doamne, că-i bărbat, să da vinovată cerşind iertăciune. Şi oblicind episcopul de Elefterupol, mearsă la mănăstire şi înfruntînd pre egumenul, vru egumenul să-i ia veşmintele cinului călugăresc. Deci svînta şi fericita Sosana, numită Ioan, de nevoie să rugă de-i deaderă într-o laturi la taină 2 feate şi 2 diacone femei de le arătă la dînse ce iaste şi cum iaste. Şi minunîndu-să episcopul o au hirotonit diaconă. Ş-au pusu-o să fie igumănă preste alalte surori. Şi făcînd multe minuni cu numele Domnului Hristos şi tîmplîndu-să de mearsă Alexandru, ighemonul la Elefterupol, să rădice jărtve idolilor, ea însăşi mearsă şi cu sîngură rugă au oborît gios idolii acei ciopliţi, pen care lucru pîrîtă astătu naintea ighemonului. Şi tăindu-i ţîţele, carile iarăş să crescură la loc, iară tăietorii aceia, deaca vădzură minunea, credzură întru Hristos şi le tăiară capetele ighemonul, iară pre fericita Sosana o adăpară cu plumb topit şi nemică nu o beteji blumbul. Şi iarăş o bătură cu bice şi-m foc o băgară. Şi-ş deade sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Elefterie Cubiculariul. Acestuia i-i moşiia Ţarigradul, luminat în pravoslavie, că crescînd din cuconie în curţîle ceale-mpărăteşti, de-acolo dobîndi şi boierie, sporind cu bogăţîia şi cinstea şi-ntrecînd pre toţ într-acealea vremi, însă fiind pornit de dumnădzăiască dragoste spre lucrurile ceale nerăsăpicioase şi veacinice. Şi băgînd samă într-o nemică toate ceale peminteşti, îşi alegea mai vîrtos să să tăvălească la curţîle Domnului decît să lăcuiască { 221r} în corturile păcătoşilor. Deci întindzîndu-ş ochiul gîndului spre Dumnădzău, să da în toate dzîle la cîntări şi cutrierea toată bunătăţîle. Ce aceastea nu le putu răbda pizmaşul şi iubitoriul sufletelor noastre, ce, agiutorindu-să ca cu o măiestrie cu sluga (robul) fericitului, i-au datu-i gînd să margă la-mpăratul să-ş pîrască pre stăpînu-său, precum dzîce oarecare înţălept: "Robii sînt pizmaş stăpînilor săi". Deci acesta mearsă la-mpăratul de-l pîrî că-i botedzat şi ş-au făcutu-ş besearică de să roagă răstignitului şi i-i greaţă de legile împărăteşti şi obiceaie, spuind preste aceastea cum că are un sălaş ascuns supt pămînt de face toată noaptea rugă la Dumnădzăul creştinilor, chinuindu-ş trupul cu post şi cu plînsuri cu jeale. Aceastea deaca le spusă robul împotriva stăpînului-ş, împăratul aprindzîndu-ş mîniia, trimisă de chemă pre svîntul. Şi deaca veni nainte-i începu a-i aduce întrebăciuni de pace, carile să vedea că-s lingărituri, dzîcîndu-i aşea: "Cum aşea părăsîndu-ne, o, Elefterie, lipsiş atîta vreame de la dorul nostru neaducîndu-ţ aminte curtea împărătească şi dragostea cea mare şi curată carea avem cătră dumneata?". Svîntul feace: "Avîndu-mi, o, împărate, trupul chinuit de boale dease, am vrut de-am can şedzut la văzduhul iuşor şi adăposteală bună ca să mă însănătoşedz". Iară-mpăratul feace: "Dară pentru ce dumneata îndulcindu-te de dulce văzduh şi cu vînturi bune sîngur te desfetedzi şi te bucuri în dulceaţa lor? Dară noi că ce să nu meargem cu tine să ne-ndulcim?". Iară svîntul neînvoindu-i nice leac spre-acestea, îndată cătră sară împăratul, trecînd părăul Sangarului, veni acolo la lăcaşul svîntului şi cercînd află uşea cea ascunsă. Şi căutînd vădzu gîrlici adînc ca un puţ. Şi pugorîndu-să în nontru află svîntă besearică podobită. Şi turburîndu-să dintr-aceaea vedeare, lăsînd îngrozirile, începu a-l lingări cu cuvinte măgulicioase, ispitind că va slăbi bărbăţîia svîntului, ce de vreame că bătînd văzduhul pildelor n-avu pre svîntul înduplecat { 221v} în cuvintele lui. Pentr-aceaea învăţă de-i tăiară capul ş-aruncară trupul să-l mănînce cînii şi pasările. Deci aşea dîndu-ş svîntul în mîna lui Dumnădzău sufletul şi dzăcînd cinstitul lui trup negrijit, oarecare creştin, dumnădzăiesc şi preut, îl luă şi ungîndu-l cu miruri scumpe l-au pus în loc cinstit. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Vahos cel tînăr. Acesta era de la Palistina, în dzîlele Irinei şi fiiul ei Constantin, împăraţîi blagocestivi a Ţarigradului. Şi era tată-său creştin din strămoşii săi. Şi trăind împreună cu femeaie creştină foarte, însă prelestindu-să din deşarta lumiii aceştiia slavă tată-său, lepădîndu-să de adevărata şi de la părinţi luată credinţă, să trasă de bună voaie şi de sineşi ticăiţeaşte de cădzu şi să deade în agarinească păgînătate. Deci feace şeapte cuconi de-i crescu într-aceaeaş înşelăciune. Şi murind în păgînătate, rămasără săraci şeapte cuconi cu maica lor, dintru carii al treile cîtu-i de pre rîndul de naştere, ce-l chema Dalac, ce să tîlcuiaşte elineaşte Ghelasie, să feri de agărenie, că şi pînă a nu muri tată-său să trăgea la creştinătate, precum şi feace deaca muri el, că ţîindu-să ea de credinţă ca ceaea ce era creştină şi îmbiindu-l, purceasă de să dusă la moşiia sa. Şi sosînd la Ierusalim şi de-acolo îndereptat de un călugăr, veni în lavra svîntului Sava. Şi acolo să botedză. De-aciia rugîndu-să dobîndi de să-mbrăcă în cinul călugăresc, întru care purtîndu-să curat şi bine şi pentru să să-ntărească pre sine cu ţînearea şi cu alalte bunătăţi cu porunca (voia) egumenului ieşi din mănăstire. Şi temîndu-se nu cumva să cearce să-l afle agareanii, că ei ţînea ţara, ce tîmplîndu-i-să din socoteala lui Dumnădzău a mearge la Ierusalim şi aflîndu-ş pre maică-sa, îi spusă cumu-i de rîndul său şi cum îi inema amară foarte pentru fraţîi săi a ce să află în necredinţă, care lucru audzînd fraţîi de la maică veniră cu credinţă cătră Hristos, rămîind { 222r} numai unul în necredinţă, carele au vădit agareanilor de rîndul svîntului Vaco, că aşea i s-au pus numele din svîntul botedz în loc ce-l chema Dahac. Şi ei cercînd şi aflîndu-l îl prinsără şi-l adusără la amiranul a svintei cetăţi. Şi amira l-au trimisu-l la voievodul şi la giudeaţe. Şi naintea lor mărturisind svîntul Vaho pre Domnul Hristos, şi agarineasca ocărînd leage ca o mincinoasă şi deşartă, îi tăiară capul. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Pavel cel tînăr, carele au nevoit în muntele Latrului, în dzîlele împăratului Porfiroghenit. Svîntul părintele nostru Ioan Zlatoust s-au hirotonit într-aceasta dzî patriarh Ţarigradului, întru care s-au tocmit şi praznicul născutului Domnului Hristos a să prăznui şi a să sărba de svinţia sa la 25 aceştii luni. Că viind oarecarii de la părţîle Esperiilor de-i spusără, pentr-aceaea s-au şi strigat de la svinţia sa cuvînt de răspunsuri foarte frumos şi de folos. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 16, - pomenirea svîntului şi slăvit prorocul Agheiu. Acesta era de neamul lui Levi, iară s-au născut la Vavilon în vremile prădzîi şi de tînăr au venit la Vavilon la Ierusalim şi au prorocestvuit cu Zahariia 36 de ai. Ş-au fost aceştea mainte de întruparea Domnului nostru Isus Hristos cu patru sute şi şeaptedzăci de ai ş-au prorocit vederat de întoarcerea poporului şi au apucat de-au vădzut şi o parte de zidirea besearicii. Şi murind (răpăosînd), s-au astrucat alaturea cu preuţîi cu slavă ca şi dînşii, de vreame că şi el era de rudă preuţască. Şi era foarte bătrîn, avînd barba rîtundî, cinsteş la stat, vederos şi luminat în bunătăţ. { 222v} Era iubit şi cinstit de toţi ca un cinstit şi mare proroc. Şi i să tîlcuiaşte sărbătoare numele sau Sărbat. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Marin. Acesta era în dzîlele-mpăratului Marin, rumîn (rîmlean) de neamul său, şi din tinireaţe şi din cununie avea parte la cinstea şi mesereaoa sincliticului, adecă senatului, boiarin de sfat. Şi clevetit că-i creştin şi luîndu-i-să sama şi nevrînd să giunghe bodzîlor sfară, fu bătut cu toiage, spîndzurat şi pre grătar fript, şi în tigaie prăjit, şi în căldare fiert. Şi din toate aceastea fu preaslăvit mîntuit şi ieşit sănătos, premenind focul în roauă. Şi aruncat fierilor să-l mănînce, fu ferit fără de vătămare. De-aciia oborî cu svînta sa rugă idolii şi tîlnind pre-mpăratul ce mergea (purcedea) la-nchinăciune la capişte, şi deaca-i spusără de perirea idolilor, tăie capul svîntului împăratul. Şi l-au provoditu-l tată-său şi maică-sa fericindu-l. Într-aceastaş dzî svinţii măcenici Provos şi Ilirion de foc să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Modest, arhiepiscop de Ierusalim şi obnovleniia besearicii a svîntului măcenic Hristofor aproape de svîntul Polievct. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei şi făcătoarei de minuni Teofano-împărăteasa, carea au fost femeaie preaînţăleptului împărat Leont. Aceasta era născută, crescută în Ţarigrad, fiind de rudă împărătească de străluminaţîi Martinachii, fiică fiind lui Constantin de pre mesereaie ilustrius (luminat) şi Ana, maică-sa, ce era de la Anatol. Aceştea în toate dzîle era mîhniţi căce nu făcea cuconi. Şi striga într-agiutoriu pre svinţia sa, blagoslovita maica lui Dumnădzău, urdinînd adease la cinstita besearică a svinţiii sale la Forachie { 223r} făcîndu-ş acolea svintele rugi şi dzîcînd: "O, Despuitoare şi Doamnă preste lume, de ni s-ar dezlega sterpiia şi lipsa cuconilor carea mîhneaşte şi ne ovileaşte pre şerbii svinţiii tale!". Şi de vreame ce poftiră cu credinţă, dobîndiră cucon parte femeiască carea deaca o-nţărcară şi deaca crescu de şease ai, o-mvăţară carte şi sporiia în toate chipurile bunătăţîlor. Şi vădzînd părinţii ei, le părea bine şi le sălta sufletul de bucurie şi chitiia preste puţînă trecută vreame să le vie culesul poamelor să să-ndulcească în roada cucoanei sale aceii a lor svinte prunci. Şi deaca să feace mare tot adaogînd în bunătăţi mai cu multul şi cercînd împăraţîi Vasilie Machedon să afle ficioară cu bunătăţi mai cu multul şi cercînd împăraţîi Vasilie Machedon să afle ficioară cu bunătăţ şi frumoasă, o aflară pre această svîntă plină cu de toate bunătăţîle şi o-mpreunară cu Leont fiiul lor. De-acii stătu bucurie pretutinderea multă şi veselie. Şi nu trecu multă vreame şi adecă vicleanul sămănînd neghină în urechile împăratului Vasilie de pre limba săhastrului amăgeu Avva Santavarin, acela amăgeu păcăli de cădzu la-nchisoare Leon cu femeaia-ş, Teofano, trei ai. Şi cînd fu la obnovleniia lui (...) Ilie prorocul, stătu cu bine împăratul cu fiiul său şi-l adusă de la-nchisoare iarăş la cinste. Şi fiind strigat de tatăl său, avtocrator şi samodărjeţ Leon, căce să bolnăvisă tatăl, atunce şi împărăteasa Teofano, petrecînd împărăteaşte, grijiia de spăseniia sufletului ei, ţîind într-o de nemică samă slava cea împărătească, lumască, şi băgînd în de gios samă toate bucuriile lumeşti şi ca neşte painjine de umbre, n-au mai lipsit noaptea şi dzua îmblîndzînd şi milostivind pre milostivul Dumnădzău şi-ndulcindu-l cu psalmii şi cîntările şi peasnele ceale sufleteşti şi cu milosteniile alinîndu-l, că purtînd florile portului împărătesc pre deasupra îmbrăcată luminat, iară pre de nontru la piiale cu rase îş mustra trupul şi alegîndu-ş hrană săhăstrească, nebăgînd samă measele ceale cu cheltuiale scumpe şi-mbuibăcioase, să hrăniia cu proasta { 223v} hrană cu pită şi cu legumi verdeaţe. Iară bogăţîia şi odoarăle şi avearea ce-i veniia pre mîni, carile sînt socotite de cinste la nălucinţele lumeşti ea le-mpărţîia la mişei. Iară hainele ceale scumpe le da celora ce le trebuia şi era lipsiţ. Şi-mpărţîia hrană de-agiuns şi socotinţă văduvelor celor rămase de soţ şi de părinţ, rămaşilor săraci; îmbogăţîia cu avearea-ş mănăstirile ceale lipsite; purta grija slugilor ca fraţîlor. Nu dzîsă nimăruia pre numele gol, ce tot cu dumneata; n-au ieşit din rostul ei giurămînt sau minciună, sau sudalmă. Nu lipsiia nice dănăoară cu faţa mîhniţea în taină şi cu lacrămi udîndu-ş aşternutul ce era luminat cu scumpe straturi ei şi odialuri scumpe, din care sculîndu-să noaptea mergea de să culca în taină pre rogojină şi în rase de păr pre gios şi pre tot ceas sculîndu-să şi trimiţînd laudă şi slavoslovie la Dumnădzău. Pentr-aceaea din mult podvig şi petreacere ascuţîtă ce petrecea au bolnăvit. Şi luînd boala în prilej, să făcea că nu-i sufăr la bucate şi cu aceaeaşi acoperiia postul, dară că nu mai lipsiia împărţînd la mişei. Şi rostul ei pururea era în legile dumnădzăieşti de cînta aceale svinte graiuri a lui David. Nu i să mai dodeia acea de şeapte ori în dzî laudă şi slavoslovie lui Dumnădzău, nice au adormit răpaos fără de lacrămi durîndu-o inema pentru săraci şi cădzuţ la nevoi şi streini, rugînd Dumnădzău pentru dînşii şi tindzîndu-le mîna într-agiutori, agiutînd văduvelor şi săracilor şi mîngîind pre cei afundaţi în nevoi şi scîrbe şi în griji. De-aciia, lepădîndu-să de lume şi de toate ale lumii pentru Isus Hristos şi rădicînd asupra ei giugul cel bun a Domnului Hristos şi svînta cruce pre umerele ei, nu s-au greşit de bunurile ceale nedejdiuite şi de mainte cunoscîndu-şi ducerea din trup şi din lume, ş-au luatu-şi iertăciune şi sărutare întru Hristos de la tot săborul călugăriţesc unde petrecu. Şi aşea cu pace ş-au datu-ş în mîna lui Dumnădzău sufletul ei cu slavă de împărăţeaşte în lumea de sus, căce au lăsat binele pemintesc { 224r} pentru Hristos ce ş-au îndrăgit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 17, - svinţii prorocul Daniil şi svinţii trei otroci, Ananiia, Azariia şi Misail. Acesta fericitul Daniil prorocul era de neamul lui Iiuda, ruda lui din cei mai de frunte de slujba împărătească, şi s-au născut în cea mai de sus Vitaro (Iudea). Şi din cuconie pruncească fu adus de la jidovie robit în ţara Haldeilor ş-au prorocestvuit 70 de ai; sîrguit-au şi întruparea Domnului Hristos patru sute şeasedzăci de ai. Şi era om cu minte-ntreagă şi văzdărjnic, atîta cît le părea jidovilor că-i scopit. Plîns-au dară mult pentru ţară şi au pus multă şi mare nevoinţă cu postul şi cu opritul de la tot fealiul de mîncări dorite. Şi era uscăcios la faţă şi frumos foarte din darul lui Dumnădzău şi cinsteş. Iară cei trei otroci, precum spune istoriia, era din cetatea Ierusalimului. Părinţii lor sînt Ezechie şi Caligoni împăraţîi, care Ezechiia au îndrăznit de-au dzîs lui Dumnădzău că i-au slujit bine ş-au îmblat împlînd poruncile svinţiii sale şi luă de la Dumnădzău adaos vieţii sale 15 ai şi au întors înapoi soarele dzeace stepene. Aceştea svinţi otroci, cînd au venit Navuhodonosor, împăratul asirilor, fură luaţi la Vavilon împreună cu Daniil prorocul. Şi stătură la boierie îndereptători şi deregători trebilor (averii) împăratului pentru bunătăţîle lor. De-aciia cînd defăimară icoana cea de aur a-mpăratului de nu-i feaceră închinare fură aruncaţi în căminul (cuptoriu) cel cu 7 părţi mai înfocat, întru care cu pogorîre dumnădzăiască ce feace îngerul întru dînşii cîntară lui Dumnădzău în mijlocul focului vădzînd împăratul minunea şi mărturisi că mare Dumnădzău iaste acesta care proslăvăsc { 224v} otrocii, că de-acii şi focul s-au premenit în roauă şi rămasără nebetejiţi şi neastinşi de vătămare. Iară Daniil, săvai că trăia cu dînşii şi depreună petrecea şi vieţuia de le-au fost prilej cinstei la-mpărăţîie, ce nu fu aruncat cu dînşii în foc. Aşea au fost voia lui Dumnădzău să să tîmple trei, de vreame ce şi svînta scriptură aşea adevereadză. Şi precum să ia sama, nu-i fără socoteală, de vreame ce Valtasar, numele lui Daniil ce i s-au dat haldeiaşte (perseaşte), iaste ca o cunoştinţă de preste samă cinste; să nu gîndească haldeii că numele Valtasar le-au folosît, că acel nume Valtasar iaste numele Domnului haldeiesc focul, că Dumnădzăul lor era focul, în foc credea ei. Şi să nu dzîcă că numele lui Daniil le-au folosît. Pentr-aceaea Dumnădzău au tocmit de nu fu aruncat şi Daniil cu dînşii într-acel foc, că niceş să pomeneaşte în pomeanele căminului (cuptoriului) acestui îmfocat în svînta scriptură de Daniil. Iară svinţii trei otroci apoi, după acea minunată şi din sus de minte izbăvire din foc iarăş întorcîndu-să la cinstea lor şi petrecînd viaţă slăvită şi cinstită, priimiră şi ei cu pace fîrşitul vieţii sale cu Daniil. Spun une istorii cum după moartea lui Navuhodonosor şi alorlalţi împăraţ ce cinstiia pre Daniil şi pre otrocii s-au sculat alt împărat păgîn ce-l chema Aticus, carele luînd sama svinţilor şi-mfruntat de dînşii porunci de tăiară capul lui Misail şi-l sprejeni Azariia întindzînd Fivlatorion, aşijdere şi Ananiia au sprejenit în braţe capul lui Azariia tăiat. Iară Daniil întindzîndu-ş veşmîntul sprejeni capul lui Ananiia. Apoi tăiară şi capul lui Daniil. Şi spun că li s-au lipit capetele la trupurile-ş. Şi îngerul Domnului rădicînd i-au adus în Muntele Gheval şi băgaţi supt o piatră stătură sute de ai pînă cînd s-au sculat şi ei la învierea Domnului nostru Isus Hristos. Şi iarăşi adormiră. Şi să face săborul svinţiilor sale în besearica cea mare, precum am luat de la svinţii noştri părinţi de-i sărbăm naintea născutului Domnului şi Mîntuitoriului { 225r} nostru Isus Hristos, pentru cum socotim căce sînt şi ei de neamul Iudei, din carele să trage şi neamul Mîntuitoriului nostru Isus Hristos. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Patermutie, Copri şi Alexandru, carii mărturisiră în vremile lui Iulian-prestăpnic şi pomenirea preacuviosului şi pururea pomenitului ispoveadnic Dunale ce ş-au pusu-şi numele Stefan. Acesta svîntul Dunale au fost domn ţărîi sale, un ostrov oarecare ce-i dzîc unii Nivertis, alţîi Veron, care iaste aproape de Gadire şi iaste încungiurat de cursurile ocheanului. Era bogat şi crescut în obiceaie dumnădzăieşti. Mai mult trăia lîngă Dumnădzău decît lîngă oameni. Pentr-aceaea socotind toate lucrurile lumii ca neşte gunoaie, lăsă domniia cuconilor şi mearsă la Rîm de să călugări luînd portul şi chipul îngeresc. De-aciia mearsă la vestitul Ţarigrad, vorovind împreună cu împăraţîi Constantin şi Roman Porfirogheniţîi sau Bagreanorodnicii. Fu trimis de dînşii la Ierusalim că ş-au poftitu-şi de la aceştea împăraţi fericitul carele sosînd acolo împlîndu-ş dorinţa şi luînd shima cea mare de la Hristodul, patriarhul de atunce, ş-au pusu-ş numele Stefan. Şi răbdă multe ocări şi rane de la spurcatul neam sărăcinesc, că-i era faieşe (stuhoasă) barba. De-aciia veni la Eghipet şi acolo fu prins şi băgat la-nchisoare cu 2 preuţi ce-i urma. Şi răbdînd 6 luni cu foame şi seate şi cu altă patimă rea, fu trimis de cine l-au prins la amira, adecă soltanul Misirului. Şi de la acela păţînd legături mornice, silit să să leapede de Domnul nostru Isus Hristos, stătu tare împrotivă nebiruit şi mărturisi cu slobodă îndrăznire pre svinţia sa, fii lui Dumnădzău, Dumnădzău adevărat. Şi pentr-aceaea fu băgat în mai multe munci şi pedeapse, de carile stricat s-au războlit ş-au lăsat viaţa, spuindu-i Dumnădzău de mainte sfîrşeniia. { 225v} Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Iahos. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 18, - pomenirea svîntului măcenic Sevastian şi cu ăi de dînsul Zoi, Tranghilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tivurtie, Castul, Marchelin şi Marco. Dintr-aceştea Sevastian era unul din sfatul senatului, adecă boiarin mare de sfat în dzîlele lui Dioclitian-împărat şi Maximian, de sat de Mediolane, care pre mulţi trasă la svînta credinţă. Iară Marchelin şi Marco, fraţi fiind, suferind închisori lungă vreame şi băgaţi în multe fealiuri de pedeapse şi munci îi scoasără să le taie capetele, iară tatăl lor, Tranghilin, şi maica lor Minchiia, fiind elini, cu lacrămi pregiur dînşii puţîn de nu i-au smintitu-i de la patimi pentru Domnul Hristos. Şi mai s-ar hi tîmplat una ca aceaea de nu i-ar hi întărit svîntul Sevastian, vorovindu-le cu mare îndrăznire nu numai lor, ce şi pe tatăl lor, pre Tranghilin, l-au trasu-l cătră credinţă la Domnul nostru Isus Hristos. Şi de-aciia Tranghilin, deaca credzu, învăţă şi pre eparhul de-l întoarsă spre credinţă. De-aciia eparhul chemă la sine pre slăvitul şi fericit Sevastian şi pre Policarp, preutul, şi-i rugă să-l mîntuiască de boală ce avea, de carea s-au isţealit, credzu cu tot sufletul întru Isus Hristos, Domnul nostru, şi sfărîmă toţi idolii ce avea în casă-şi. Şi să botedză. Iară fericitul Gaie, episcopul, pre Marchelin şi pre Marco, fraţîi îmbi, i-au hirotonit diaconi şi pre tatăl lor popă. Iară pre fericitul Săvastian l-au făcut ecdicon, adecă giudeţ a besearicii. Şi iarăş cînd s-au pornit goană asupra creştinilor, atunce depreună cu aceştea fură prinş ăl de Nicostrat, Clavdie, Castor, Tivurtie, { 226r} Castul şi Zoi. Şi în multe chipuri munciţi luară sfîrşenie vieţii. Iară svîntul Sevastian, fiind chemat de iznoavă de Dioclitian şi întrebat, fu împroşcat cu dease săgeţi şi zdrobit cu beaţe. Şi tăindu-l bucăţi, deade sufletul la Domnul Hristos Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Eviot. Acesta svînt măcenic era în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian de la descălecatul locului ce să chiamă Opsichion. Acolo născu şi, cu bunătăţi vieţuind şi-n toate dzîle minuni făcînd multe şi pre mulţi întorcînd la Dumnădzău, păţî multe scîrbe de la elini: jacuri bucatelor, legături, bătăi şi tot feali de pedeapse. Deci într-una de dzîle fu băgat în foc. Şi rămîind nebetejit şi sănătos, trasă pre mulţi la credinţă cătră Domnul Hristos. Pentr-aceaea trimisă de-l luă domnul Chizicului, Leontie. Şi scoţîndu-l la-ntrebare, fu bătut cu pietri preste obraz şi preste gură. Şi spîndzurat la un lemn, fu biciuit şi herilor dat să-l mănînce. Şi rămîind nevătămat, fu închis în temniţă. Şi multe ciudease şi minuni făcînd preaslăvite, feace pre mulţi elini de să creştinară, pentru care pricină, pornit tiranul spre urgie, pusă neşte boinici să-l giunghe cu cuţîtele. Iară ei, orbicindu-să, să giungheară pre sine şi svîntul măcenic rămasă sănătos şi-l băgară în temniţă. Într-aceaea dată marele Constantin, trecînd de la părţîle scăpătatelor spre răsărite şi înfricoşindu-să tiranul de marele Constantin, învăţă de slobodzîră pre toţi creştinii de pre la închisori. Şi-mpreună cu aceştea fu slobodzît şi fericitul acesta şi să dusă la sălaşul său. Şi trăind de-aciia 5 ai multe făcînd minuni ş-au datu-ş cu pace sufletul la Domnul Hristos, în veaci de să odihneaşte luminat. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuviosului părintele nostru Flor, episcopul de Aminsu. { 226v} Acesta era în vremile lui Iustin cel tînăr şi Tiverie şi Mavrichie împăraţîlor în Ţarigrad, din părinţi acelaş nume Flor şi Evfimiia. Şi să feace isteţ la toată învăţătura elinească şi svînta scriptură. Şi întîi fu scriitoriu de iscălitură (notariu) împăraţîlor. De-aciia s-au suit în rîndul patrichiilor (şhleahtici). Şi însurîndu-să şi făcînd cuconi şi murindu-i de ciumă, să feace călugăr, şedzînd la un metoh al său la Anaplon. De-acii pentru bunătăţîle sale fu pus arhiereu, episcop la Aminsu. Şi deaca-mearsă la scaun, şi purtînd bine turma ce i s-au încredinţat, multe făcînd minuni, răpăosă de mearsă cătră Domnul. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Foca, Ermil, de sabie săvîrşiţ. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Zahei diaconul şi Alfie ceteţul carii să nevoiră în Chesariia. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei de minuni făcătoarei Sofiei şi obnovleniile svintei besearici a svinţiii sale, preasvintei maicii lui Dumnădzău în Tîrgul de Aramă. Şi pomenirea preacuvios părintele nostru Mihail Singhelul şi Ispoveadnicul. Acesta era din svînta cetatea Ierusalimul, ficior de părinţi creştini buni. Şi învăţînd cartea şi filosofiia elinească şi deprindzînd bine şi cartea noastră, s-au călugărit, deaca au murit tatăl şi maică-sa călugărindu-să cu faptele-ş la o mănăstire. Iară svîntul Mihail, purtîndu-să bine şi cum place lui Dumnădzău şi supuindu-să în toată petreacerea cea aspră, s-au spodobit de fu pus preut. De-aciia au întrat într-o peşteră de linişte la carea mearsără şi Teodor şi Teofan ispoveadnicii şi filosofii. De-aciia marele Mihail să feace singhel de patriarhul Ierusalimului. Iară minunaţîi fraţi Teodor şi Teofan - preuţi şi slujitori. Şi într-o vreame fură trimiş de mai marele Ierusalimului cu treabă { 227r} mare la Rîm. Şi pentru ca să dea şi nişte hărtulii săbornice asupra lui Leon Armeniiului Iconoboreţului şi asupra lui Teodot ce era atunce patriarh Ţarigradului. Deci aceştea svinţi, povinuidu-să şi plecîndu-să patriarhului ce i-au trimis, deaderă hărturiile propozuind şi ei multe cuvinte dogmăticeşti împrotiva cela ce li să punea protivă. Deci prindzîndu-i tiranul acela, Leon Armeniiul, pre Teodor şi pre Teofan i-au trimis în urgie, iară pre fericitul Mihail cu Iov, frate-său, i-au închis în pretorion. Şi de-acolo puindu-i lanţuje greale în grumadz Mihail-împărat cel gîngav l-au trimis cu ucinicu-său la o mănăstire a Plusiadei. Deci de multă caznă şi patime păţînd de cursul ochilor şi de zgîrcitura trupului rămasă nemişcat adamantul acesta. Şi deaca stătură împăraţi Mihail şi Teodora şi cinstiia tot creştinul svintele icoane slobod şi să chema toţi cei izgoniţi pentru dînsele şi să spodobiia a multă cinste, atunce acesta svînt fu rugat ca un mare ispoveadnic de împărăteasa să priimască cinstea patriiarhiei. Şi nevrînd svîntul Mihail să priimască, pusără pre svîntul Metodie, iară el iară fu cinstit ca un singhel. Şi priimi mănăstirea cea mare a oraşului supt ascultarea sa şi de odihnă şie. Şi vieţuind cu bună credinţă şi cum iubeaşte Dumnădzău rămăşiţa vieţii sale şi sosînd la optdzăci de ai şi cinci în 18 dzîle a lui dechevrie, s-au mutat la Dumnădzău cu pace. Într-aceastaş dzî - pomenirea dintru svinţi părintele nostru Modest, arhiepiscopul de Ierusalim. Acesta s-au născut din părinţi pravoslavnici din Sevastiia, de la carii tatăl să numiia Evsevie şi maica Teoduli. Fiind Teoduli stearpă şi pentru ruga lor amîndurora li s-au dăruit acest cucon, marele acesta părinte, după 40 de ai de-mpreunarea lor ce s-au luat. Apoi deaca s-au născut acesta marele, fu pîrît tată-său la Maximian-împărat cumu-i creştin şi { 227v} legat l-închisără în temniţă, carea, deaca ştiu Teoduli, mearsă şi ea la temniţă cu cuconul, întru carea închiş depreună feaceră rugă la Dumnădzău să le ia sufletele. Şi aşea răpăosară dîndu-şi sufletele în mînule svinţilor îngeri de le dusără la svinţia sa. Şi întrînd temnicearii îi aflară răpăosaţi, numai pruncul viu aflară în mijlocul lor, de cinci luni cucon fiind în faşe. Şi-l luară de-l dusără la-mpăratul. Iară Maximian, vădzînd cuconul frumos şi drăgăstos, îl deade pre mîna unui singlitic să-l crească ca să-i fie de slujbă bodzîlor. Şi deaca crescu fericitul Modest şi oblicind din cine-i şi cum iaste ficior celora ce-au murit pentru Domnul Hristos sosînd la 13 ai vîrstă află un dascal creştin. Şi învăţîndu-să de la acela creştinătatea şi cu totul să lipi la credinţă, numai ce-ş făcea voie rea căce-i cu elinii în lăcuinţă. Şi cînd fu într-o dănăoară strigînd Maximian în poruncă tuturor să fie cu tot omul la jirtvă toţ în de-a valoma, nime să nu lipsască, atunce svîntul mearsă la mormîntul părinţilor săi de să rugă lor cu multă osîrdie să-l izbăvască de mînule elinilor, să să poată spodobi svîntului botedz. Şi aflîndu-l un argintari ce venisă de la Atine, l-au luat cu sine la Atina, făcînd multe minuni pre cale. Şi ducîndu-l argintariul la arhiereul locului, l-au oglăşuit şi l-au botedzat, carele vedea la botegiunea svîntului un stîlp luminat pugorît din ceri şi rădzămat în capul svîntului Modest botedzîndu-să. Apoi deaca să botedză camai mare minuni făcea, că avînd argintariul acela o soră războlită în dzăcare cumplită de moarte, iară svîntul numai căce ş-au tins mînule preste dînsă, îndată s-au sculat sănătoasă. Ş-au tămăduit şi pre un îndrăcit. Şi tîmplîndu-să săvîrşenie argintariului şi femeii sale, avînd ei cuconi, au scris şi pre svîntul în cuconii lor, osăbind şi lui parte din tot de-aseamenea cu ficiorii în cartea cea de limbă de moarte. Şi deaca răpăosară, iară svîntul partea sa nu o ţînu, ce o dărui ficiorilor argintariului, iară el lăcuind pre la locuri { 228r} pustii petrecea săhăstreaşte. Iară ficiorii argintariului, de rîhnă, căce-l cinstiia toţ pre-acolea pre svîntul, îl măguliră de-l dusără cu sine într-o cale departe cu năguţătoriia. Şi deaca mearsără la Eghipet, îl vîndură ca pre un rob unui păgîn, de la care păţî svîntul cazne cu-ntunearecele în şeapte ai, pre carele cu nepărăsîtă rugă la Dumnădzău l-au izbăvit de păgînăţîie de-au priimit svîntul botedz că să războli şi l-au isţealit cu ruga svinţia sa. Pentr-acea minune mai vîrtos s-au botedzat. Apoi, murind acela, mearsă svîntul la Ierusalim de să-nchină svîntului mormînt a Domnului Hristos şi Muntele Sinaiului. Şi zăbăvind în lucruri dumnădzăieşti, făcea multe minuni. Şi răpăosînd arhiereul Ierusalimului, din dumnădzăiască arătare fu hirotonit arhiereu fericitul Modest, sosînd la vîrstă de 50 de ai şi 5. Şi multe minuni feace acolo, că unui orăşan ierusalimitean ce era bogat, murindu-i vitele otrăvite din adăpătoare, că din facere dimonească să strînsease în fîntînă mulţîme de şerpi şi otrăvi apa. Şi mearsă svîntul şi i le învisă şi pre şerpi umorî. Şi feace sîlă şi dimonului de să ivi în chip de cîine şi-l giură cu straşnic giurămînt cu putearea lui Dumnădzău îngrozînd de-acmu nainte să nu cuteadze a să apropiia pre unde să răspunde numele svîntului. Şi odănăoară nemeriră cu neguţătorie ficiorii argintariului la Ierusalim, aceia ce-l vîndusă la Egipet. Şi ei, necunoscînd pre svinţia sa, vădzîndu-l patriarh, iară svinţia sa nu numai că nu le-au ponosluit, ce încă cu dragoste i-au ospătatu-i şi i-au dăruitu-i şi mare cinste le-au făcut. De-aciia nainte, petrecînd svîntul aşea cu viaţă svîntă acesta marele părinte 38 de ai în arhierie, de-au împlut preste tot 97 de ai şi s-au mutat la lăcaşele ceale de răpaos veacinic. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 19, - pomenirea svîntului măcenic Vonifantie. Acesta era în vremile lui Dioclitian { 228v} şerb unii giupînease mare, singlitică, adecă senatorcă, anume Aglaida, fata lui Acachie, antipatului de Rîm (Roma), carele făcea păcate amîndoi Vonifantie cu Aglaida, stăpînă-sa. Şi era şi beţîv de să-mbăta. Dară era şi milostiv şi iubitori la streini şi cu osîrdie da lipsiţilor. Şi era milos foarte şi lăcrăma cînd vedea nevoia oamenilor rugîndu-l. Aşea era şi stăpînă-sa, Aglaida, miloasă şi îndurată şi iubiia svinţii măcenici. Şi cînd fu într-o dzî, dzîsă lui Vonifantie: "Du-te la Anatol unde muncesc măcenicii şi-m ado moştii de-a svinţilor să ne fie de-agiutori sufleteaşte şi trupeaşte". Iară Vonifantie rîsă şi dzîsă: "Dară de-ţ voi aduce moştiile meale, priimi-le-vei?", iară ea rîdzînd îi dzîsă: "Beţîvule!". De-aciia îl dojeni şi-l învăţă şi-l rugă şi-l trimisă cu bani. Şi să dusă cu 12 slugi şi cu mulţi galbeni la Chilichiia, unde să munciia svinţii, şi află svinţi măcenici la muncă. Şi mearsă de le sărută legăturile şi le ferici nevoinţile şi le lăudă. Şi mearsă de astătu naintea ighemonului, mărturisindu-să creştin. Şi-l prinsă de-l spîndzură cu capul în gios şi-l strujiră fără milă, şi trestii ascuţîte îi bătură pre supt unghi, şi cu plumb topit îl adăpară, şi într-o căldare plină de smoală topită îl băgară cu capul în gios herbînd smoala. Şi ieşind din căldare fără vătămări, să-ntoarsără 50 de oameni din slujitori. De-aciia, tăind capul svinţiii sale, cursă lapte în loc de sînge; şi veniră de la Hristos 50 de oameni de să botedzară. Iară slugile-i, neştiind, să gîndiia că să zăbăveaşte la cîrşmă după beţîie, cum îi ştiia năravul. Deaca vădzură că să zăbăveaşte, începură a-mbla ş-a-l întreba pînă obliciră de tot de-amănunt. Şi deaca-l aflară umorît, cădzură cu lacrămi plîngînd şi sărutîndu-l şi cerşind iertăciune pentru răpşte ce l-au mustrat pre neştiute. De-aciia deaderă cinci sute de galbeni de-l cumpărară şi-l adusără la Rîm. Iară stăpînă-sa, Aglaida, spuindu-i svîntul înger de tot, l-au tîmpinat cu cinste şi l-au provodit şi l-au astrucat { 229r} cu mare cuviinţă la loc cinstit aproape de cetate, 50 de stadii. Apoi au făcut besearică pre nume în curţîle ei şi l-au adus de l-au pus în besearică, unde izvoreaşte mare svintele lui moştii de isţealenii izvor. Iară ea de-atuncea petrecu în viaţă svîntă şi plăcută lui Dumnezeu. Şi petrecînd cu mai bine cu pace, ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Ilie, Prov şi Areos. Aceştea era de la Eghipet, creştini, şi pentru slujba ispoveadnicilor celora ce era în Chilichiia ei feaceră cale. Şi deaca mearsără la Ascalon, fură prinş şi aduşi la Firmilian-giudeţul. Şi mărturisindu-să creştini, fură munciţi în multe fealiuri de munci. Deci Aris deade sfîrşenie cu focul, iară Prov şi Iliia le tăiară capetele cu sabiia. Şi să face bulciul lor la măceniciia lui (...) Filimon. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici Timotei şi Polievct. Dintr-aceştea Timotei prins şi mărturisind pre Domnul Hristos mai apoi de alalte munci ce-l munciră multe fealiuri s-au săvîrşit cu foc în Mavritaniia. Iară Polievctos, păţînd şi el multe şi-n multe chinuri de munci, îl băgară în Chesariia în foc şi aşea deade sfîrşenie. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Evtihie şi Tesalonichi şi cu dînşii două sute de bărbaţi şi 70 de femei; de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - pomenirea cuvios părintele nostru Grighentin, episcopul de Crefos, la Etiopiia. Acesta era de la oraşul Mediolanelor, iară părinţii lui, Agapie şi Teodotiia, carele ca neşte pămînt bun ce-au luat sămînţă dumnădzăiască să vedea că va creaşte roadă. Pentr-aceaea şi sosînd la măsura { 229v} vîrstei, să arătă ascultători şi împlutoriu poruncilor Domnului Hristos. (octovrie 24) Şi diaconindu-să din dumnădzăiască arătare, dîndu-să în post şi-n toată nevoinţa sufletescă şi dentr-aceaea dobîndind darul Duhului svînt făcea minuni şi ciudease. Apoi iarăş mearsă la Mediolane şi aflînd un săhastru la loc osăbit învăţînd şi luînd veaste de toate ce i să vor tîmpla, căruia şi marele apostol Petr i-au spusu-i avidomă obîrşindu-i-le şi alalte toate. (octovrie 24) Şi tîmplîndu-să a scrie Lesvasan, împăratul de Etiopiia, la Proterie, papa de Alexandriia, cerşind episcop destoinic. Şi atunce era împărat în Ţarigrad Iustin. Era în grije papa să poată nemeri om ca acela. Şi i să arătă svîntul Marco-apostol de-i spusă în videnie de svîntul Grighentie ce era atunce nemerit oaspe în cetate la o gazdă. Şi aflîndu-l, l-au luat şi l-au hirotonit, făcîndu-să minuni şi seamne dumnădzăieşti la hirotonie. Şi obîrşindu-l cu de tot ce trebuie l-au trimis şi cu scrisori. Şi deaca sosî la Etiopiia, l-au priimit împăratul Lesvasan cu bucurie şi din cărţi înţălegîndu-l ce i-au scris papa, mulţămind lui Dumnădzău, îl săruta ca pre un apostol a Domnului Hristos şi i-au dat toată putearea supt ascultare. Iară svinţia sa feace popi şi diaconi şi svinţi besearici ce să feaceră atunce de nou la Etiopiia sau Araviia cea bogată. Acolo unde era mainte mai preste tot jidovi. Şi botedză pre mulţi jidovi cu mare-ntrebături şi greale, precum spune mai pre larg la istoriia svinţii sale, ce să dzîce cartea lui Herban sau Ervan, că după ce feaceră jidovii cît rău feaceră, avînd împărat pre Dunaam, jidovul în ţara Omiritului, carele cu vicleşug au luat cetatea Negranul ş-au umorît mulţîme de creştini şi pre svîntul Areta, măcenicul ce s-au pomenit la octovrie 24, apoi pobedindu-i pre jidovi împăratul Lesvasan şi neputîndu-să jidovii întoarce la credinţă după multă şi grea întrebare din svînta carte, poftiră jidovii minune să vadză pre Domnul Hristos să să-ncreadză. Şi svîntul Grighentie, vădzînd că-ntr-alt chip nu s-a putea mîntui şi { 230r} fiind împăratul cu tot sfatul şi cu tot clirosul besearicii la-ntrebare, să dereptă svîntul puţîntel şi feace rugă aşea: "Acela straşnicul cuvînt a straşnicul şi marele şi nevădzut părinte svinţia ta carele mainte pînă a nu să face vremile şi veacii fără patimă şi fără cursoare, ce te-ai născut din părintele şi te născuşi din sîngure nenăscuta lumină unul sîngur născut străluminînd, svinţia ta, care dintru-ntîi ai închegat ceriurile şi pămîntul pre ape, svinţia ta, carele plecaşi ceriurile şi te pugorîşi ca roa pre lînă deasupra svînta ficioară Mariia născîndu-te svinţia ta care ţ-alesăş ucinici la sine din pămîntul tău, ţară jidovască. Svinţia ta, care te-ai preobrăzuit naintea ucinicilor tăi cei căpătenii în muntele Tavorului, svinţia ta, ce feceşi mari şi straşnice minuni în mijlocul călcătorilor de leage jidovilor, Isuse Hristoase, mă rog svinţiii tale, carele tutinderea eşti şi toate le plineşti, fie-ţi milă de-această mulţîme de-ntunecat neam şi o lumineadză cu putearea ta de-nchide-le ochii cei întunecaţi ce-s orbiţ de dracul. Pre mulţîmea eftinătăţîlor svinţiii tale arată-te svinţia ta la dînşii ca să te vadză avidomă şi să te creadză pre adevăratul Dumnădzău şi pre al tău părinte Dumnădzău care te-au trimis, adevăratul părinte, şi Duhul tău cel svînt, amin". Şi obîrşind svîntul ruga în chip minunat şi gloate deaca dzîsără amin, împăratul şi boiarii şi toate gloatele, toţi prăviia cu ochii la svîntul. Şi să feace cutremur mare. Şi tunete vîrtoase spre răsărit, cît să-ngrodzîră toţi. Şi căutînd, vădzură că să deşchisă ceriul şi din deschisătură să tinsă nuăr ca un şes pînă la dînşii agiungînd nuărul luminat şi ei prăvind cu frică, adecă Domnul Isus Hristos ieşi pre uşea aceaea a ceriului purcedzînd şi venind pre nuăr în vedearea tuturor spre dînşii. Şi era cuvioasă frîmseaţea svinţiii sale foarte. Şi veni de stătu în capătul nuărului aproape de svîntul arhiepiscop şi a săborului deasupra sus, ca vro 200 de coţi, atîta cît putea de vedea tot { 230v} nărodul. Şi era îmbrăcat cu nuăraş roşu, frumos şi ieşiia de la svinţia sa de dumnădzăire. Şi în capul svinţiii sale strălucoare de fulger şi diadime şi frîmseaţe nepricepută, dînd radzele din cap cununa de spini; şi avea de ţînea în stînga sabie, iară de-a direapta sa avea pre sine. Şi deaca stătu Domnul împrotiva lor, frică şi cutremur cu bucurie mare cădzu pre-mpăratul şi boiarii şi nărodul creştinesc, cît nime nu putu dzîce nemică de straşnică videnie, numai ce prăviia şi de bucurie mare să minuna şi-ş bătea pieptul, iară Ervan şi cu jidovii săi prăvind acea straşnică taină pocăindu-să ş-ucidea piepturile şi de frică şi cutremur căuta să fugă. Iară arhiepiscopul cătră Ervan cu nalt glas strigă: "Păveaşte, Ervane, şi sămăluiaşte această straşnică taină pentru tine să feace, că feceşi mare cercare şi-ntrebare şi te-ntoarce de creade cu întreagă credinţă că unul iaste svîntul unul Domnul Isus Hristos în slava lui Dumnădzău, părintele, amen". Iară Ervan pînă acii tot tăcea-nspăimat. Şi veni glas de la Domnul cătră jidovi: "Pentru mare ruga arhiepiscopului m-arăt voauă în ochii voştri eu, răstignitul de părinţii voştri". Şi deaca audzîră jidovii cădzură toţ la pămînt de frică, cum păţîsă svîntul Pavel apostol cînd l-au fulgerat Domnul Hristos din ceri, cum spune la Deaanii glava 9, de orbiră şi le era deşchiş ochii şi nu vedea cu dînşii, că li s-au întunecat vederile după ce vădzură pre Domnul Hristos. Aceastea lucruri straşnice deaca să feaceră nu pre scurt cum să spun, iară capătul nuărului s-au rădicat la svînta faţă a Domnului Hristos de l-au acoperit de cătră faţa lor, luminat fiind nuărul acela ce era ca un pod sau ca un şes. Şi aşea svinţia sa mărgînd nuărul după svinţia sa să strîngea înduplecîndu-să din dosul svinţiii sale pînă sosî la ceri Domnul şi la curţîle svinţiii sale. Şi să-nchină de să vindecă ceriul, iară-mpăratul şi cu creştinătatea de mare bucurie nu să-ncredea minunîndu-să. De-aciia să botedzară jidovii toţ şi dobîndiră lumina ochilor din svîntul botedz, { 231r} iară svîntul Greghentin, păscînd turma lui Hristos ce i s-au dat pre mînă cumu-i bine şi multe minuni făcînd, s-au răpăosat cu pace, proslăvind pre Dumnădzău. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Trifon. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Duminecă naintea născutului Domnului Hristos avem rînduit de la svinţii şi purtătorii de dumnădzăire părinţii noştri să facem pomenire tuturor din veaci lui Dumnădzău plăcuţ direpţii părinţi şi strămoş de la Adam pînă la Enoh, Noe, Melhisedec, Avraam şi Moisi, David şi pînă la Iosif, logodnicul preasvintei Dumnădzău-Născătoarei pre cuvîntarea rudelor, precum evanghelist Matei au istorit, aşijdere şi prorocii şi prorociţele. Iară prologul fiind în verşuri iamviceşti iaste scris în mineaie. Şi pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 20, - pomenirea svîntului (...) măcenic Ignatie Bogonoseţ. Acesta svînt au fost diadoh svinţilor apostoli, adecă de la dînşii luat c-au fost patriarh al doile după Evod la Antiohiia, carele era ucinic lui Ioan Bogoslov depreună cu Policarp, episcopul de Zmirna. Şi fu dat acesta svîntul Ignatie naintea-mpăratului Traian cînd veniia de la Rîm de trecea la răsărit asupra partilor. Şi mult pricindu-să cu dînsul pentru Domnul Hristos, dîndu-i a cunoaşte neschimbatul sufletului său de cătră svînta credinţă carea o avea cătră Domnul Hristos, şi-l deade pre munci cumplite: îl bătu cu măciuci de plumb şi i-au întins palmele de i le-au împlut cu jeratec, şi coastele i-au friptu-i cu-mfocări, cu undelemn, şi pre jeratec { 231v} l-au pus de-au stătut, şi cu unghi de hier l-au grăpat. Şi toate aceastea munci biruindu-le, l-au trimis Traian la Rîm legat cu dzeace slujitori ca să-l dea leilor să-l mănînce. Şi aşea mărgînd cătră Rîm, întăriia svîntul besearici cu învăţăturile prin toate oraşe trecînd. Şi-i adeveriia pre toţi spre credinţa Domnul Hristos. Şi sosînd la Rîm, ruga să fie mîncat de lei ca să să facă curată pîine lui Dumnădzău. Deci îl scoasără la teatrum, adecă la prăvirişte şi slobodzîră leii flămîndzi asupra svinţiii sale. L-au mîncatu-l, numai ce-au lăsat ciolanele ceale mai mare. Şi strîngîndu-le creştinii, le adusără la Antiohiia la scaunul svinţiii sale. Acesta fericitul, precum spun istoriile, cînd era prunc mititel, l-au luatu-l în braţe Domnul Hristos ş-au dzîs cătră ucinici: "Cine nu s-a smeri ca pruncul acesta nu va întra întru împărăţîia ceriului. Şi cine priimeaşte unul de-aceştea cuconi în numele mieu pre mine priimeaşte". Pentr-aceaea s-au numit şi Bogonoseţ, adecă purtat de Dumnădzău sau purtător de Dumnădzău, căce l-au luat în braţe Domnul Hristos pre acesta svînt şi părintele nostru Ioan Zlatoust l-au cinstit cu laude. Şi să face bulciul lui în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî - pomenirea svinţilor măcenici Evghene şi Macarie. Aceştea svinţi era în dzîlele lui Iulian Prestîpnic. Şi prindzîndu-i, astătură naintea lui. Şi înfruntînd păgînătatea lui, i-au băgatu-i pre munci cumplite: şi în foc, şi în fieri cumplite şi veninate, din carile ieşind sănătoşi, i-au trimis la Mavretaniia, la oraşul ce să chiamă Antidona, care oraş luminînd svinţii cu cunoştinţa lui Dumnădzău şi făcînd minuni în multe chipuri. Şi umorîră şi zmăul carele să ţînea în munte acolo de ieşiia şi strica. Şi proslăvind pre Domnul Hristos deaderă sufletele sale în mînule Domnului Hristos cu pace. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Filogonie { 232r} carele din staroste stătu episcop de Antiohiia. Acesta fericit dîndu-să cu totul la îmvăţătura svintelor scripturi s-au pominocit şi s-au svinţit lui Dumnădzău, că petrecînd tot feal de-mvăţătură şi meşterşug de carte, le-au adunat toate într-una. Deci ş-au arătatu-ş strălucoarea vieţii sale, săvai că avea femeaie şi fiică şi să zăbăviia cu giudeaţele îndereptînd pre cei asupriţi şi năpăstuiţ. Aşea au străluminat mai pre sus decît soarele cu dereptăţîle. Şi dintr-aceasta cavză de prilej să arătă destoinic de s-au suit de pre stepenă în stepenă pre rînd şi din boierie în boierie; şi întîi giudeca oamenii sprejinind cei nevinovaţi şi micşurînd pre asupritorii. Apoi priimi pre mîna sa turma lui Hristos. Şi cînd s-au suit într-acesta scaun, era multă nelesne că de proaspăt să potolisă goana şi încă era rămăşiţe de-acea cumplită volbură, săvai că şi ereticii să mai micşurasă şi să probrăzîsă de înţălepciunea svîntului, precum svîntul Ioan Zlatoust cinstindu-l cu cuvînt lăudat au mai pre lung filosofit de rîndul lui. Acesta, păscînd cum place lui Dumnădzău turma ce i s-au încredinţat de la Dumnădzău şi vieţuind îngereaşte pre pămînt şi strălucind în arhierie, cătră Domnul au purces. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 21, - pomenirea svintei măceniţe Iulianiei, ceii de Nicomidiia. Aceasta era în dzîlele lui Maximian-împărat, fiică a bogătaş părinţi şi o logodiră cu un Elevsie Singlitit, adecă boiarin mare de sfat, care vrînd să facă nunta, svînta nu priimi, dzîcînd că "de ni-i lua întîi stărostiia oraşului," - cum dzîcem noi pîrcălăbiia sau giudeciia - "n-oi preimi cu tine". Şi deaca luă giudeciia, { 232v} îi dzîsă: "De ni ti-i întoarce de la idoli să te faci creştin, n-oi priimi nunta ta". Deci el spusă în limbă tatălui featii de toate ce-i porunceaşte şi neputînd tatăl să o înduplece de cătră Domnul Hristos, o deade pre mîna lui. Deci el, logodnicul, fiind domn şi giudeţ oraşului, au giudecat cu pravila oraşului: o goli şi o bătu cu 16 gîrbace, vine crude de bou. Şi spîndzurîndu-o de cosîţe o ţînu pînă i s-au dezlupit piialea de pre osul capului şi coastele i-au arsu-i cu heare înfocate şi au pătruns cu alt her înfocat prin stinghi de o au înţăpuşat. Şi legîndu-i mînule, învăţă de o trasără şi o aruncară în temniţă. Şi într-acea noapte, rugîndu-să în temniţă svînta i s-au arătat vicleanul vrăjmaş în chip de înger sfătuindu-o să tămîiadze idolii să scape de la munci. Iară svînta gonindu-l îl feace cu de-a frica de-i spusă cine iaste. Şi iarăş aducîndu-o la eparhul şi rămîind nemutată de la dragostele lui Hristos, iubitului ei, învăţă de o băgară într-un cuptoriu foarte înfocat, carele stîngîndu-să feace de credzură cinci sute de oameni în Domnul Hristos. Şi-ndată le tăiară capetele împreună şi cu o sută şi treidzăci de femei. Iară svînta măceniţă aruncată într-o căldare înfocată şi-i fu feredeu căldarea aceaea, carea topindu-să şi vărsîndu-să ca cu o măiestrie au stricat pre păgîni ce sta acolo primpregiur. Deci biruind svînta măceniţă muncile şi-mfrîngîndu-le, priimi mai apoi sfîrşenie de sabie. Şi era de 9 ai cînd s-au logodit cu Elevsie svînta măceniţă. Iară cînd să feace Domnului Hristos mireasă prin măcenicie era de 18 ai. Şi să face săborul svinţiii sale la măceniciia ei, carea-i aproape de svînta măceniţă Evfimiia, unde să chiamă Petrio. Într-aceastaş dzî - svinţii cinci sute de măcenici cei de Nicomidiia de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - svintele 130 de femei în Nicomidiia de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Temistoclei. { 233r} Acesta era în dzîlele lui Dechie-împărat de la Miralichiei, păstori de oi, iară domnul ţărîi pornind goană asupra creştinilor şi cercînd pre svîntul Dioscorid, că era fugit la munte, iară cercătorii aflînd pre Temistoclei unde păştea oile şi-ntrebîndu-l de svîntul Dioscorid răspunsă că nu-l ştie unde-i, săvai că el îl ascunsease. Ce însă se deade pre sine mărturisindu-să creştin şi strigînd pre Domnul Hristos Dumnădzău naintea lui Asclipie domnului. Şi grăind îndrăzneţ, l-au culcat de l-au bătut pre pîntece pînă l-au spart. De-aciia l-au spîndzurat la un lemn de l-au ţînut. De-aciia l-au tras preste ciuline de her de i s-au potricălit în ciuline tot trupul. Şi-ntr-acealea munci au datu-ş sufletul la Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 22, - pomenirea svintei mare măceniţe Anastasiei, izbăvitoarei de otravă (farmacoantriia). Svînta şi viteaza măceniţă Anastasiia era în vremile împărăţîii lui Dioclitian în oraşul Rîmului, fiică fiind oarecui elin, anume Pexestat, şi maică-sa o chema Favxa. Şi ducîndu-o maică-sa la svîntul Hrisogon, o-mvăţă svînta scriptură. Iară credinţă în Hristos o îmvăţă maică-sa şi o mărită după un elin, anume Puplie. Şi-i era urît bărbatul pentru elinie şi necredinţă, ferindu-să de mestecăciune, făcîndu-să bolnavă pururea şi nesuferind împreunare trupască. Şi purta haine mijlocii şi prostace. Şi pururea făcea sîmbră cu femei lipsite. Şi miluia ceia ce să nevoia pentru Domnul Hristos mărgînd pre la temniţe de-i socotiia şi le slujiia, imindu-să de tina lor curăţîndu-i şi ungîndu-i cu undelemn, ştergîndu-le sudorile ceale crunte de svîntul lor sînge şi dîndu-le bucăţeale bune, mărgînd cu dînsă numai o slujnică. Pentru unele ca aceastea o pricepu bărbatul ei şi { 233v} o închisă. Apoi el călătorind pre mare, s-au necat cu corabiia şi ea, hălăduind, împărţî toată avearea la săraci. De-aciia fără frică îmbla de slujiia svinţilor măcenici a lui Hristos şi carei să fîrşiia, le lua svintele moştii şi le astruca cu cinste, îndemnînd mulţi spre măcenicicie. Şi păţînd multe munci pre la mulţi domni în multe chipuri, şi în mare aruncată cu alte femei depreună. Mai apoi de toate fu legată la pari şi în foc băgată luă cununa mucenicească. Şi să face săborul ei unde-i aproape la-ntraturile domnionului. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Hrisogon. Hrisogon svîntul măcenic era din marele oraşul Rîmului în dzîlele lui Dioclitian, om slujitori lui Dumnădzău şi cu frică dumnădzăiască, care au fost dascăl svintei Anastasiei de carte şi de credinţă întru Isus Hristos. Şi scornindu-să goană asupra creştinilor, fu prins şi băgat prin foc. Atunci cînd svînta Anastasiia i-au scrisu-i rugîndu-l să roage Dumnădzău pentru dînsă şi, de i s-a creştina bărbatul, el să fie cruţat lui Dumnădzău. Iară de nu, el să piaie, să nu-i fie ei a-ş strica avearea cu idolicearii, ce să şi-o cheltuiască cu svinţii şi cu mişeii, care lucru şi fu aşea. Şi slujiia svinţilor pre la temniţe. Şi cînd tîmplîndu-să Dioclitian la Nichea, au scris la Rîm să moară toţi creştinii. Atunce scrisă să-l aducă legat pre Hrisogon la Nicomidiia. Şi deaca-l adusără, îl dezbrăcară şi-i tăiară capul. Şi să sui în ceriu cu cunună de la Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî - pomenirea svintei măceniţe Teodotiei şi cuconilor ei. Svînta măceniţă Teodoti era din oraşul Vitiniei. Şi audzînd de tîmplările svintei Anastasiei, mearsă la dînsă cu cuconaşii săi de lăcuia-mpreună. Ce mai denainte cerşindu-o un boiar, anume Levcadie, ea să să mîntuiască i-au poruncit să o-ngăduie. Şi aşteptînd boiarinul, { 234r} ea-ş împărţî avearea la săraci şi-mbla slujind svinţilor la temniţe că era toate închisorile pline de creştini. Şi-mvăţă păgînul împărat să-i umoară pre toţi într-o noapte, unii cu sabiia, alţîi cu marea, alţîi cu focul. Atunce Levcadie deade pre svînta Teodoti şi cuconii ei la Nichitie, domnul Vitiniei să-i ia sama. Şi astătînd naintea lui şi îmfruntat de cuconul ei cel mai mare, Evod, să mînie şi aprindzînd mare cuptoriu şi aruncă în cuptoriul acela în foc pre svînta Teodoti şi cuconii ei. Şi aşea sfîrşindu-să, astătură naintea lui Hristos încununaţi îndulcindu-să în fericinţă veacinică şi nepărăsîtă cu svinţia sa. Într-aceastaş dzî - svîntul măcenic Zoil. Într-aceastaş dzî - deşchisul uşilor svintei lui Dumnădzău besearicii ceii mare. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 23, - pomenirea svinţilor dzeace măcenici mărturisiţi în Crit. Aceştea să nevoiră pentru credinţa în dzîlele împăratului Dechie la ostrovul Critului. Şi nu era toţi dintr-un oraş, ce era de multe părţi adunaţ, că cinci era de la mitropoliia Gortinei: Teodul, Satornin, Evporos, Galasie şi Evinchian, iară de la Cnosone - Zotic, iară de la Panurma Epinionului - Agatopus, iară de la Chidoniia, ce-i dzîc Tahaniia, - Vasilid şi de la Iraclion - Evarest şi Pompie. Aceştea să pridădire de păgîni la domnul ostrovului. Şi el i-au dat pre mîna armaşului să-i poarte pre la capişti. Şi de n-or vrea să jărtvască, el să-i muncească în tot fealiul. Şi aşea purtaţi pedestri de-acei fără rînd muncitori 30 de dzîle şi traş prin gunoaie şi prin baligi, apoi şedzînd la divan giudeţul de vreame ce nu-ş mai schimbară firea, săvai { 234v} că şi fură căzniţi şi cu pietri ucişi şi bătuţ şi şchiopiţi în obraz, şi traş prin baligi, să ţînură vîrtos în credinţa Domnului Hristos. Şi cetluiţi cu vîrteaje şi cu alte cumplite munci căzniţi, le tăiară şi capetele. Şi să face săborul lor la mărturiia svîntului Stefan aproape de Plachidiia. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Pavel, arhiepiscopul de Neochesariia, unul din 318 de svinţii părinţi de Nichea. Acesta dintru svinţi părintele nostru Pavel s-au făcut vestit şi lăudat de bunătăţi atîta cît veastea lui agiunsease şi la audzul împăratului Nicomidiei. Şi de vreame ce mearsără trimişii să aducă pre svîntul la casa împăratului. Întîi siliră să-l înfricoşeadze cu răstiturile, apoi şi cu caznile. Şi deaca-ncepură a-l bate, toţi să mirară de preste măsură a lui răbdare. De-aciia înfocară două bucăţi de her şi le pusără în palmele svîntului, într-îmbe palme cîte o bucată strîngîndu-le pînă să stîmpărară de i să umorîră mînule şi să zgîrciră vinele. Atunce îl dusără în cetatea ce-i lîngă apa Efratului de-l închisără. Şi de vreame ce veni marele Constantin de la Rîm la Ţarigrad, slobodzî pre toţi închişii de mearsă cineşi pre la locurile sale. Şi veni şi svinţia sa la scaunul său luminînd cu bunătăţîle ca şi mainte. Ş-au venit şi acesta depreună în cei 318 părinţi la-ntîiul săbor ce s-au făcut în Nichea, unul şi svinţia sa de dînşii fiind, purtînd toţi pre trupurile lor ranele lui Hristos. Şi-nfrîmşindu-să cu dînsele şi arătîndu-să unul cătr-alalt înde ei, altul mîna tăiată, altul urechi, altul nasul, altul ochii, altul altă mădulare lipsit, alţîi rane şi frînturi şi ucisături stîlcite de bătăi şi de arsuri trupurilor, carile căzniţi suferiră pentru Domnul Hristos. Atunce ş-acest fericit Pavel nu era nepartnic din aceastea, că era de-agiuns stîlcit şi palmele zgîrcite de arsuri, acealea mîni svinte. Deci fiind adunaţ { 235r} toţ svinţii aceştea pentru spurcatul Arie şi învincindu-l cu puteare şi giudeţ de la Dumnădzău şi procleţîndu-l şi istovind treaba săborului svînt, mearsără cu marele împăratul Constantin în cetate la curte. Şi luîndu-i mînule acestuia fericit marele Constantin le săruta şi le punea pre ochii săi şi pre inemă dzîcînd: "Nu mă poci sătura sărutînd şi drăgăluind aceastea mîni carile sînt umorîte şi beteage şi săci pentru Domnul mieu Hristos. De-aciia fericitul acesta Pavel mearsă acasă la scaunul său petrecînd puţîntei ani şi trecu la Domnul cătră linişte veacinică. Într-aceastaş dzî - obnovleniile svintei lui Dumnădzău mare besearicii. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 24, - svînta prepodobnă măceniţă Evgheniia şi cu cei de pregiur dînsă. Această svîntă Evgheniia era născută, crescută în Rîmul cel vechiu. Părinţii ei, Filip şi Evgheniia, într-un nume cu dînsă, carii luasă într-un preţ de la împăratul scaunul Alexandriei, iară Evgheniia într-o noapte pre taină cu 2 slugi fuge de la părinţi şi mearge îmbrăcată bărbăteaşte la un episcop de să botedză şi s-au călugărit puindu-ş numele Evghenie. Şi mearsă la o svîntă mănăstire de petrecea cu podvig şi cu privegheri şi cu tot fealiul de bunătăţi, trudă şi osteneală şi stare toată noaptea la rugă. Şi atîta au străluminat ca un mare luminătoriu, cît săborul mănăstirii o rugară să fie mai mare, să le poarte grijea, fîrşindu-li-să egumenul. Deci ea cu voie, fără voie, au priimit ş-atîta nevoinţă au pus, cît nevoinţa lui şi obiceaiele şi chipul pre toţi trăgea ca magnitul fierul spre-mvăţul bunătăţîlor. Iară o călugăriţă (femeaie), Melantiia, ce să tîlcuiaşte Negraia, { 235v} neagră cu adevăr la suflet, fiind pre-acolea aproape, au îndrăgit pre Evghenie. Şi făcîndu-ş prilej că-i cu boală, pofti să-i grăiască cu taină de boală-ş şi să-i arate. Iară Evghenie cu ovilită inemă şi faţă mîhnită plecîndu-să cuvintelor ei anume că ş-a jălui nevoia, ea începu a să acolisi de dînsul să facă păcate, iară Evghenie o dojeni şi o împinsă, ce grăbiia. Deci călugăriţa (Melantiia) ce face? Scrie la Evgheniia, maică-sa, pîrînd pre Evghenie egumenul cutării mănăstiri, deprins a-nşela femeile ceale curate, s-au socotit şi de mine să măgulească ca un îndrăzneţ şi muierareţ. Deci tatăl featii trimite de o aduc pre Evghenie egumenul, adecă pre hiică-sa şi pre toţi călugării mănăstirii şi o scoasă la giudeţ de faţă şi-ncepu Melantiia a mustra ş-a ocărî pre acel minunat egumen cu ruşini ca acealea, o de răbdarea ta, Doamne, putearnice! Atunce egumenul Evghenie rumsă cămeaşea la piept de să arătă ce fealiu de om iaste, lucru de minunat, şi-ncepu a dzîce naintea tuturora: "S-ar cădea cu mulţămită să suferim ocărîle şi toate năpăştile, ce numai pentru să nu fie de rîs cinul călugăresc. Eu sînt ficioară fată de tată giudeţ şi maică-mea iaste giupîneasa lui, carea m-au născut. Şi ceştea-s fraţîi, că nu le voi dzîce slugi". Aceastea grăind buna Evgheniia, o, minune, toţi să minunară, iară pre Melantiia poate cunoaşte fiecine cum s-a hi certat de la Dumnădzău. Iară tatăl ei îndată lăsă slava şi boieriia, şi bogăţîia, şi toată nălucirea lumască şi s-au botedzat şi s-au făcut păstoriu credincios oraşului. Şi trecînd din viaţă cu măcenie, umorît cu sabiia de necredincioşi, mearsă veasel la sălaşele ceale de răpaos veacinic în ceri. Iară maica ei îndată lăsînd ţara streină şi dorind moşiia sa iarăş mearsă de lăcui la moşie-ş. Şi ieşind poruncă împărătească, sîlî asupra tuturor să jărtvască idolilor şi care creştin n-a vrea să facă jărtve idolilor aceia să paţă moarte cumplită. Deci svînta Evgheniia, precum era luminată şi vestită de dor şi dragoste ce avea cătră Domnul { 236r} Hristos, suferi legată cu un bolovan şi aruncată în mare (apă). Şi ieşind slăvit întreagă, îi tăiară capul cu sabiia, luîndu-ş obîrşiia nevoinţelor. Şi veaselă zbură la adevăratul ei mire Hristos, cu svinţia sa veselindu-să şi rugînd pentru creştinătate. Într-aceastaş dzî svînta măceniţă Vasila, carea depreună au mărturisit cu svînta Evgheniia, de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Filip, tatăl svintei Evgheniei, de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî - svinţii 2 slugi svintei Evgheniei, evnuhi amîndoi şi-mpreună cu nevoinţa la petreacere postnicească, Protas şi Iachint, de sabie săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Nicoale voiennicul şi poveaste de folosît. Acesta au fost în dzîle împăratului Nichifor, om de oaste de nărocul său. Deci cînd mearsă împăratul Nichifor asupra bulgarilor, mearsă şi el; şi mîind la o casă de cîrşmă, feace sara rugă şi să culcă de adormi. Şi cînd fu preste a doa au şi a treia straje de noapte, îndrăgindu-l, fata cîrşmariului să scoală noaptea şi mearge la aşternutul lui, acolinsîndu-să şi-mpungîndu-l spre mestecare. Iară svîntul dzîsă: "Hie-ţi, soro! Destulu-i! Nu te acolisi, nice pofti a-ţi spurca ficioriia şi mă tragi şi pre mine la pierdzarea iadului." Deci ea să conteni puţînel şi iarăş preste puţînel veni de-l supăra. Iară svîntul şi a doa oară o ţînu rău şi o goni. Şi preste puţînă iarăş veni îmbătată şi-nherbădzată. Atunce o dojeni cu răstit şi-i dzîsă: "O, ticăloasă şi plină de ruşine şi de obrăznicie, nu vedzi că te turbară dracii să-ţ strice fetiia să te facă de rîs şi de ocară în rude şi-n streini şi sufletul să-ţ ducă la iad? Dară nu vedzi că eu, un ticălos, mă duc la război în limbi varvare să bat războaie de m-a-ntări Dumnădzău? Şi cum să spurc trupul mieu mărgînd la oaste?" Şi cu de-aceastea cuvinte o goni. Şi să sculă de feace rugă şi purceasă. Şi cînd fu la alt mas pre noapte, dormind { 236v} să veade în vis la loc vederos stînd şi lîngă sine un putearnic şedzînd şi piciorul cel dirept pus preste piciorul cel stîng şi-i dzîsă: "Vedzi oştile a uniia şi a alţîia părţ?". Şi el feace: "Vădz, Doamne. Iacă, grecii taie pre bălgari". Şi dzîsă putearnicul cătră direptul: "Caută la mine". Şi căută, că pusă piciorul cel dirept pre pămînt şi stîngul pusă pre cel dirept. Şi iarăş căotînd războiului vădzu unde taie bălgarii pre greci fără de nice o milă. Şi deaca să ogoiră pre la tabără, dzîsă putearnicul cătră voinic: "Caută de pune bine mintea ta şi oglindeaşte despărţîtura corturilor şi-m spune ce să veade". Şi el căotînd împregiur vădzu tot pămîntul ce să vedea plin de trupuri şi-n mijloc un loc deşert, cît s-ar culca un trup, pajişte vearde. Şi-i dzîsă: "Doamne, tot pămîntul iaste acoperit de trupurile grecilor tăiaţi fără numai un culcuş ce-i deşert". Atunce acel straşnic şi putearnic dzîsă lui: "Dară ce te gîndeşti că iaste aceaea?". Şi dzîsă voinicul: "Doamne, sînt prostac şi nu mă pricep ce iaste". Şi iarăş îi dzîsă straşnicul: "Acea livedzea goală ce are măsură de un om iaste a ta şi erai să fii tăiat să dzaci într-însă în rînd cu voinicii tăi să plineşti locul. Iară de vreame ce în acea noapte trecută ai gonit de lîngă tine pre şearpele acel în trei împletit care s-au luptat cu tine de vrea să te umoară, iată-ţî-i că tu sîngur te-ai mîntuit pre tine dintr-această tăietură ş-ai făcut ştirbă livadă de dzăcăriştea ta ş-ai mîntuit şi sufletul tău odată cu trupul. Deci de-acmu, de-m vei sluji cu direptul şi cu priinţă, nice moartea cea hireşe nu-ţ va birui". Aceasta videnie vădzînd în vis, să deşteptă tremurînd şi mirîndu-să feace rugă şi să-ntoarsă cale de o dzî de să sui într-un munte de făcea rugă pentru oaste cătră Dumnădzău. Iară-mpăratul deaca-ntră în cheile Bulgariei, la strîmtori, să suiră bălgarii în munte lăsînd gios straje. Şi de nu s-ar hi vîrtejit mai curund oastea, ar hi perit toată cu-mpăratul Nichifor, căruia spun că deaca-l aflară i-au făcut { 237r} ţestul capului păhar ş-au rădicat de-au băut plin împăratul bălgarilor; de-atuncea au ţînut de rădică păhar. Iară direptul acesta ţînu minte visul şi mulţămi lui Dumnădzău că l-au ferit. Şi mearsă de să călugări la o svîntă mănăstire, plîngîndu-ş sufletul şi slujind lui Dumnădzău, să feace vestit părinte. Într-aceastaş dzî svîntul măcenic Ahaic de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî preacuviosul Antioh de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 25, - de pre trup născutul Domnului şi Dumnădzău şi Mîntuitoriul nostru Isus Hristos. Vădzînd om-iubitoriul Dumnădzău rodul omenesc muncit de diavolul, s-au milostivit şi trimiţînd pre arhanghelul svinţiii sale Gavriil dzîsă Dumnădzău Născătoarei: "Bucură-te, plină de daruri, Domnul cu tine!". Şi-ndată s-au zămislit Domnul nostru Isus Hristos, fiiul şi cuvîntul lui Dumnădzău în preacurat şi preasvîntul ei zgău. Şi deaca să-mplură 9 luni de la îngrecare, au ieşit poruncă de la Avgust chesariul să să scrie toată lumea. Şi fu trimis oarecare Chirinie la Ierusalim şi la Vitleem să scrie. Atunce să sui şi Iosif păzîtoriul preacistii maicii lui Dumnădzău cu svinţiia ei să să scrie la Vitleem. Şi depuind svinţiia ei Mariia, blagoslovita ficioară, să nască, neaflînd gazdă de mulţîmea nărodului în oraş, mearsă într-un sălaş prostişor, peşteră sărăcească, şi l-au născutu-l fără nice o stricare ficioriei sale pre Domnul nostru Isus Hristos şi l-au culcatu-l în iaslea cailor pre tvoreţul tuturor care ne-au mîntuit de la dobitocie. Spune fericita Vrighita de svînta ficioară Mariia, maica Domnului Hristos: "Deaca sosîră la Vitleem şi descălecară, n-afla loc să găzduiască. Ce într-un vîrtop { 237v} oarecare au grajd întrară. Şi legă Iosif boul şi asînul la iasle ce avusease cu sine. Iară Iosif îndată ieşind să aprindză candilă, lumînare. Şi deaca aprinsă, o lipi la zidiu şi iarăş au ieşit. Iară ficioara lepădă încălţămintele din picioare şi haina albă cu carea să-mbrăca şi-mvălitoarea de pre cap şi cu părul ne-mpletit lăsat scoasă scuteceale albe de in şi de lînă curate ce grijisă cu sine de vreame de-mfăşat pruncul. Deci svinţia sa îngenunchind cu faţa spre răsărit, mînule şi ochii spre ceriu întinşi sta svinţia sa uimită în dumnădzăiască dulceaţă. Şi deacă feace rugă la Dumnădzău pentru să să nască pruncul, atunceş, într-acea mică dată în clipala ochiului vădzu pruncul naintea sa şi-ntr-aceaeaş mică dată sîmţî fericita ficioară cum i-ar hi ieşit giumătate de inemă. Şi fulgera străluminînd pruncul Hristos ca soarele de nu să vedea lumina candilei. Şi născut pre gol pămînt dzăcea gol şi netegior, nice leac prăvuit, ce cu totul preacurat. Şi era lîngă cucon cămeaşea cea de naştere foarte neatedă şi preacurată învălită. Şi să audzîră cîntări îngereşti mîngîioase cu dulceaţă mare. Iară preasvînta ficioară, deaca sîmţî c-au născut şi vădzu cuconul, îndată să plecă cu capul, cu mînule strînse şi cu mare cinste şi smerenie să-nchină cuconului şi-i dzîsă: "Bine ai venit, Dumnădzăuul mieu, Domnul mieu şi Fiiul mieu", iară cuconul de frig şi de giosul (pardosul) vîrtos unde dzăcea nu fără iuiuleat şi tremurînd cătineluş el să-ntorcea şi-ş tindea mînuşiţele şi picioruşile, cum ar cerca să-ş stîmpere de frig, braţele maică-sa. Atunce ficioara preasvînta l-au luat în braţe şi l-au strîns la piept cu mare bucurie şi cu tinerea de maică dragoste mîngîie drăgăluind, aplecînd şi-ncăldzîndu-l. Şi de-acii foarte cu dragoste l-au înfăşat şi l-au odihnit în iasle. Şi întîia pas feace svinţia sa din pîntece pre pămîntul gol şi friguros ca ceia ce-au venit la noi sătînd să paţă pentru noi şi făcînd pentru noi spăsenie ca ceaea ce dzîce prorocul (...) { 238r} giunghetură şi prinos nu vrusăş, iară trup tocmitu-mi-ai, jărtve cu-ntregul de ars şi pentru păcat n-ai cercat. Atunce dzîşi: "Iacă, viu trupul, adecă de jărtvit grijind, în carele să paţu frig şi foamea, şi crucea". Şi-ntrînd Iosif, deaca vădzu cuconul, să plecă la pămînt depreună cu maica blagoslovită de i să-nchină ca lui Dumnădzău, tvoreţului său, cu negrăită bucurie". Într-aceastaş dzî - închinarea vălhovnicilor. La vreamea de demult era un vălhovnic mare, anume Valaam, în ţara persilor, carele prorocind şi alte multe au dzîs ş-aceasta: răsări-va stea de la Iacov şi va zdrobi pre boiarii lui Moav. Deci ţîind alalţi vălhovnici aceasta prorocie unii de la alalţi urmînd învăţa şi spunea tuturor împăraţîlor perseşti pînă cînd sosî şi la aceştea, carii era trei şi tot lua aminte cînd vor vedea stea ca aceaea, ca neşte vălhovnici şi stelari ce era. Şi nu deaca vădzură steaoa Domnului Hristos, că nu îmblă ca alalte spre apus, ce despre miadzănoapte la amiadzăzi, cunoscură că sămneadză naştere de mare-mpărat. Şi urmînd stealii aflară pre Hristos, Domnul nostru. Şi plecară de i să-nchinară, închinîndu-i daruri: aur, tămîie şi zmirnă. Şi le dzîsă îngerul de să-ntoarsără la ţara lor că deaca ştiu Irod, mai-marele jidovilor, de la vălhovnici că s-au născut împărat mare carele va să pleace să supuie toată lumea, chemasă în taină pre vălhovnici şi le dzîsă: "Păsaţ de cercaţi bine şi deaca veţ afla cuconul să-m daţi ştire să viu şi eu să mă închin lui". Şi aceaea dzîcea el ca să trimiţă să-l ucigă, ce ei luasă veaste de la înger de să-ntoarsă pre altă cale. Pentr-aceaea chemă Irod pre cărtularii jidoveşti de-i întrebă unde-i să nască Hristos. Şi ei feaceră: "În Vitleemul jidovăsc". Atunce mînă Irod la Vitleem oaste de tăie toţi pruncii de la 2 ai în gios. Pentr-aceaea mearsă îngerul lui Dumnădzău de dzîsă lui Iosif: "Ia cuconul şi maică-sa { 238v} şi fugi la Eghipet". Şi feace aşea Iosif; luă cuconul şi maica lui preasînta ficioară şi mearsă la Eghipet. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Amin. Într-această lună, 26, - săborul preasvintei Despuitoarei noastre Dumnădzău-Născătoarei şi pururea ficioarii Mariei, adecă rodinile. Apoi pre urmă, deacă porunci Irod să ucigă toţ pruncii Vitleemului, atunce veni îngerul Domnului de dzîsă în vis lui Iosif: "Scoală-te de ia cuconul şi maică-sa şi fugi la Eghipet". Deci fugi la Eghipet maica lui Dumnădzău cu pruncul şi cu Iosif pentru 2 pricine: una, pentru să să împle prorociia ce-au dzîs prorocul: "Din Eghipet am chemat pre Fiiul mieu" şi, pentru a doa, să să astupe gura ereticilor, că de n-ar hi fugit, ce-ar hi rămas să fie ucis Irod, s-ar fi smintit spăseniia rodului nostru. Şi iarăş de nu s-ar hi putut ucide, ar dzîce ereticii c-au luat cu nălucire, iară nu adevărat trup, că de ar hi fost cu adevărat trup, s-ar hi tăiat cu sabiia. Necum că ereticii şi fără pricină cutedzară a cleveti dzîcînd cum să fie fost cu nălucire. Pentr-aceaea svinţia sa fuge la Eghipet şi pentru să zdrobască idolii ce era acolo şi să mîntuiască şi lumea toată la vreamea mîntuitornica răstignire. Într-aceastaş dzî - pomenirea de în svîntul secrii pusoarea cinstitei hainei a preasvintei Dumnădzău-Născătoarei în Vlaherne şi pomenirea a dintru svinţi părintele nostru Evtimie, episcopul sardeilor, mărturisitoriului. Acesta era în dzîlele împăraţîlor Constantin şi Irina, maică-sa. Şi întîi amu strălumină ca o stea luminată în petreacerea călugărească. De-aciia deacă să feace arhiereu au surupat cu totul pre eretici la { 239v} al doile săbor care s-au făcut în Nichea, carele-i al şeaptele. Şi împăraţîi vădzîndu-l într-acesta chip, pentr-aceaea îl trimitea în munte solii den sfat. Iară cînd stătu împărat Nichifor, fu trimis svîntul şi cu alţi episcopi pravoslavnici la Patarea a părţîlor sării (apusului) pentru oarecare ficioară ce să călugărisă. Şi de-atunce nainte pînă cînd s-au făcut ispoveadnic nu s-au mai prilejit la mitropolie-şi, petrecînd, samă de 29 de ai. Şi premenindu-să împăraţîi de luă schiptrele romaiceşti Leon cel cu firea de hiară, mînă de adusă pre svîntul de la urgie şi-l întrebă de să-nchină la svintele icoane, iară svîntul slujindu-să cu obicnita sa îndrăznire şi gură limpede l-au procleţîtu-l. Şi mîniindu-să tiranul, l-au trimis iarăş la urgie la Ason. De-aciia deaca fu ucis acela răul Leon de cine stătu împărat după dînsul, fu chemat de la Ason. Şi iarăş fu silit pentru svintele icoane să nu le cinstească, iară svîntul şi pre acesta înfruntînd cu cuvîntul şi strigînd într-a vedearea aşea: "Cine iaste de nu să închină Domnului nostru Isus Hristos cuprins cu scrisul în icoană acela fie anatema". Pentr-aceaea fu bătut şi trimis în urgie la Acrita şi închis într-o întunecată temniţă. De-aciia l-au întinsu-l patr-înşi şi l-au zbiciulatu-l cu vine crude de bou mult ceas. Deci svîntul s-au înflat ca un foale de bătăi greale ca aceale. Şi trăi opt dzîle după bătăile acealea. Şi luminînd ca soarele, deade lui Dumnădzău sufletul său. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Constantin, acel din jidovi. Acestuia i-au fost moşiia Sinadele, părinţii jidovi, slujind umbrei legii ceii veache, carele fiind cucon încă, mărgîndu după maică-sa, vădzu un creştin căscînd şi făcîndu-ş asupra căscăturii svînta cruce; făcea şi el aşea, luînd nărav de la creştin ce vădzusă. Şi iubiia lucrurile creştineşti şi le făcea { 239v} cu fierbinte credinţă. Pentr-aceaea i s-au străluminat faţa şi au învăţat de la Dumnădzău lucrurile creştineşti. Şi petrecînd odănăoară puţînea vreame fără mîncare, l-au dodeitu-l o curvantă, fată de jidov. Iară acesta cu sămnul svintei cruci au umorîtu-o şi iarăş o au îmvis. Şi îndereptat de un nuăraş, mearsă la o mănăstire, anume Fuvuţiia, întru carea au străluminat bunătăţîle a părinţi ce lăcuia acolo săhăstreaşte. Şi deaca ş-au spus poveastea şi tocmala sa la mai-marele, învăţă de adunară svînta cruce şi-i dzîsă să o sărute. Şi aşea, sărutîndu-o cu dumnădzăiască frică la partea de gios, acea cinstită şi dumnădzăiască armă cu totul să-ncujba deasupra capului său şi-i feace chip de cruce în cap, carele nu s-au mai şters pînă la moarte. De-aciia deaca s-au spodobit svîntului botedz ş-au pusu-ş nume Constantin. Şi ieşind din feredeul botedzului în loc ce stătusă au rămas tipărite plîntele (palmele) lui. Şi de-aciia începu a să nevoi cu podviguri sufleteşti şi silindu-să să-ntreacă pre toţi cu nevoinţele şi cu petreacerea grea. Şi s-au apucat de meşterşugul svîntului apostol Pavel. Iară cînd făcea rugă la Dumnădzău, să-mplea tot locul de miros. Şi uşile besearicii sîngure i să deşchidea şi vedea gîndurile tuturor fraţîlor prin curăţîia sufletului său. De-aciia mearsă la muntele Olimbului şi-mblă la Mira. Să sui la Chipru, mearsă la Attaliia şi trecu pedestru la o apă carea să trecea cu trecătoare. Şi cutrierînd alte multe locuri, veni iarăş la Olimb, petrecu 40 de dzîle nu numai nemîncat, ce încă şi împresurat pînă la mijloc într-o groapă. Apoi priimi şi fără de voaie hirotonie de preuţîie, nevoindu-să tot întins. Şi cu opt ai mainte ştiu de ducerea sa la Dumnădzău, arătînd mainte aiave de tot lucrul său. Şi s-au răpăosat dînd la Domnul Hristos sufletul. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Evarest. Acesta era în dzîlele împăratului Leon { 240r} iconomahul (iconoboreţul), din părinţi luminaţi. Fu dat la curte şi să feace cătră toţi iubitoriu. Şi mărgînd la Ţarigrad, l-au priimit în gazdă un văr al său din cei mai mare, anume Vrienie, patrichie de boierie. Şi era puţîneale dzîle cu dînsul. De-aciia tîmplîndu-să treabă, fu trimis Patrichie sol la bolgari de la împărăteasa Teodora, avînd cu sine şi pre cinstitul Evarest. Şi venind la oarecare loc ce să chiamă Scopelo şi odihnind puţîntel fericitul din tocmala lui Dumnădzău află pre un bătrîn carele petrecea săhăstreaşte; nemeri tocma precum poftiia şi doriia. Şi tăindu-ş părul, întră cu osîrdie în giugul Domnului Hristos. Şi bătrînul acela însoţîndu-l la rugă cu scrisori l-au trimis la mănăstirea Studiilor. Şi priimindu-l înnontru, sporiia cu nevoinţele. Şi alegîndu-ş pre unul dintru fraţi carele prisosîia în bunătăţi, să lipiia la nevoinţele şi învăţăturile lui, nemîncînd nemică altă toată săptămîna, fără numai dănăoară puţînă pîine şi-ncă ş-aceaea tocmită din făini şi musturi den verdeţi. Ce nu voi mai osteni neputînd povesti alalte a lui începuturi şi nevoinţe, că rădicînd două cherchelii (ferecături) greale în umerile sale şi le-au încins la mijloc preste gol, într-aceastea trăind cum iubeaşte Dumnădzău. Şi împlînd 75 de ai viaţă, deade la Dumnădzău sufletul său, iară cinstitul lui trup s-au pus în mănăstirea lui Corcorovie. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Duminecă după născutul Domnului Hristos - pomenirea svinţilor şi direpţilor lui Dumnădzău părinţi Iosif, logodnicul preasvintei ficioarei despuitoarei noastre Dumnădzău-Născătoarei şi pururea ficioarei Mariei, şi Iacov, fratele Domnului, şi David, prorocul şi împăratul. David prorocul şi împăratul era { 240v} ficior lui Iese. Pre acesta au învăţat prorocul Natan leagea Domnului ş-au prorocestvuit 40 de ai. Ş-au sîrguit întruparea Domnului Hristos nouă sute nouădzăci şi noauă de ai. Şi au fost în Gavaa. Şi vădzu Natan cu duhul că vrea David să să facă călcători legii cu Virsaviia şi stejind de la Gavaa să margă să-i spuie, l-au tîlnit poticală de la vrăjmaşul, că, aflînd în drum un om ucis şi gol dzăcînd, zăbăvi acolo să-l îngroape. Şi-ntr-acea noapte au cunoascut c-au făcut David păcat cu Virsaviia. Şi să-ntoarsă plîngînd. Iară deaca omorî pre bărbatul ei David, mînă Dumnădzău pre Natan de-l înfruntă. Şi plîngînd mult David şi deaca-mbătrîni foarte, muri şi să-ngropă în ţara sa cu părinţii săi. Şi să face săborul lui în besearica cea mare şi în besearica svîntului apostol Iacov, fratele Domnului, înontrul cinstitei besearicei preasvintei Dumnădzău-Născătoarei Halcopratelor, adecă în tîrgul unde să vînd vasele de aramă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 27, - pomenirea svîntului apostol, întîiul măcenic şi arhidiacon Stefan, unul din cei şeapte diaconi. Acesta svînt dănăoară făcîndu-să întrebări între saduchei şi farisei şi elini pentru Domnul nostru Isus Hristos şi dzîcînd între ei unii că-i proroc, alţîi că-i înşelători, alţîi că-i fiiu lui Dumnădzău. Iară Stefan stătu la loc nalt, blagovestvui şi vederă la toţi pre Domnul nostru Isus Hristos, dzîcînd: "Bărbaţ, fraţi, a ce ni să mulţîră răutăţîle de-i turburat tot Ierusalimul? Ferice de acela om ce nu s-au îndoit pentru Domnul Isus Hristos, că acesta-i cela carele plecă ceriurile şi să pogorî pentru păcatele noastre de să născu din ficioară curată şi svîntă şi aleasă de la începutul lumii. Acela au { 241r} luat neputinţile noastre şi au purtat slăbiciunile noastre de vreame că feace de-au dobîndit ochi orbii, au curăţat pricăjiţi şi au gonit dimonii". Ei deaca audzîră, l-adusără la săbor cătră arhierei că nu putea să să puie împrotivă înţălepciunii şi duhului cu carele grăiia. Şi întrînd, pusără neşte oameni de dzîsără: "Audzîtu-l-am pre acesta grăind cuvinte de hulă asupra acestui svînt loc şi asupra legii" şi altele, precum spune la Deaanie a svinţilor apostoli. Iară ei căutînd la dînsul vădzură faţa lui ca faţă de înger şi neputînd suferi ruşinea ce i-au biruit, îl ucisără cu pietri împroşcînd, făcînd rugă pentru dînşii şi dzîcînd: "Doamne, nu le pune păcatul acesta!". Şi răpăosînd acel dulce somn dumnădzăiescul părvo-măcenic oborînd şi trîntind pre cumplitul boinic, pre diiavol, de-l feace cădzătură prin vădzuta sa cădeare şi fură aduse cinstitele lui moştii de oameni dumnădzăieşti în secrii de piiarsec, un fealiu de pom. Şi astrucîndu-l în secrii, îl pusără în coastele besearicii, iară leage-mvăţătoriu Gamaliil (Gamaliil) şi fiiu-său Avelvus credzură în Domnul Hristos şi să botedzară de la svinţii apostoli. Şi să face săborul lui la măceniciia lui unde-i aproape de Constantiane. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Teodor cel scris în frunte, fratele lui Teofan Poeticul (tvoreţul). Acesta svînt Teodor depreună cu frate-său Teofan s-au pus foarte cu mare cutedzare pentru cinstea svintelor icoane în dzîlele lui Teofil-împărat, prin care lucru fură înheraţi în obraze cu stihuri iamviceşti şi trimişi la izgnanie cu porunca împăratului iconomahului. Şi acolo, la-nchisoare, marele boinic Teodor cătră Domnul au purces. Şi dzîc că dvorindu-l un bătrîn la moarte au audzît cîntări îngereşti şi cînta şi el unul cu dînşii. Iară stihurile ceale iamviceşti ce era înherate în obrazul svîntului Teodor era aşea: { 241v} Din toţ carii poftesc alerga-n cetate Unde stătură preacurate picioare A cuvîntului lui Dumnădzău spre-ntărit Şi aşedzare pre lumea preste toată Arătară-să aceştea svîntului loc Reale vase de cumplita-nşelăciune Acolo făcînd multe reale cumplite Cu gîndul cel rău şi cu rea necredinţă Fură de-acolo izgoniţi ca neşte răi Şi la cetatea scăpînd împărătească Nu-ş părăsîră răutatea blăzniei Deci ca neşte răi să-nherară-n obraze Şi să osîndesc de să izgonesc iarăş. Într-aceastaş dzî - preacuviosul părintele nostru Teodor, arhiepiscopul de Ţarigrad. Acesta era născut, crescut în Ţarigrad şi pentru mare a lui bună credinţă să feace preut la svînta besearica cea mare, de-aciia singhel şi schevofilax, pre vasăle svinte socotitoriu. Şi răpăosînd patriarhul de Ţarigrad, făcîndu-i sîlă tot sfatul şi împăratul şi mai mult svîntul săbor, priimi pre mînule sale cîrmele besearicii. Şi purtînd bine cîrma 2 ai şi 3 luni, răpăosă cătră Domnul. Iară pomenirea svinţiii sale o sărbadză besearica cea mare în dzî de duminecă. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului (...) măcenic Mavrichie şi cu ăi de dînsul 70 de măcenici. Acesta era cu aceşti svinţi măcenici în dzîlele lui Maximian-împărat, carele trecînd prin oraşul Apameonilor fură clevetiţi la dînsul aceştea svinţi, carii astătînd naintea lui mărturisindu-să creştini le deştinsără brîiele şi-i închisără în temniţă. Şi a treia dzî scoţîndu-i şi-ntrebînd şi aflîndu-i ne-nduplecaţi, îi bătură cumplit şi-i aruncară în foc şi iarăş îi spîndzurară în leamne şi-i frecară pre coaste. Şi vrînd { 242r} Maximian să mîhnească mai mult pre svîntul Mavrichie, învăţă de-i tăiară pre fiiu-său. Şi vădzînd că să ţîn neclătiţi de la credinţă şi nu vor să să-nduplece, i-au dusu-i în pădure de luncă cu bălţi, unde era locul plin de viespi şi tăuni şi ţînţari şi muşine şi-i ţînură acolo goli legaţi; şi acolo să săvîrşiră munciţi de aceale muşte veninate, dîndu-ş sufletele în mîna lui Dumnădzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Amin. Într-această lună, 28, - 20 de mii de svinţi măcenici în Nicomidiia arşi. Întorcînd spurcatul Maximian-împăratul biruitoriu de la războiul ce bătu şi birui împrotiva etiopilor şi vrînd să-ş jărvască biruinţele sale la idoli, trimisă tutindere cărţi, învitînd pre toţi spre închinăciunea idolilor. Şi trimisă şi la Nicomidiia să să închine toţi la idolii ce era acolo. Iară svîntul Antim, fiind episcop aceiia cetăţi, chema la besearică poporul lui Hristos, că era atunce praznicul născutului Domnului Hristos. Prăznuia cu dînşii şi-i învăţa adevărata credinţă. Şi deaca ştiu Maximian, învăţă de cărară vrascuri şi tearşuri uscate pregiur besearică să dea foc să ardză creştinii. Şi oblicind episcopul, abătu de botedză pre toţ oglaşenicii şi feace svînta liturghie de-i priceştui de dumnădzăieştile taine. Iară slugile împăratului deaderă foc şi toţi răpăosară în foc, iară svîntul Antim n-au ars, că l-au ţînut Dumnădzău să mai folosască şi pre alţîi. Şi aducîndu-i prin svîntul botedz la Domnul Hristos, să mută şi svinţia sa prin multe măcenii cătră Dumnădzău să-mpărăţască întru împărăţîia ceriului. Într-aceastaş dzî - svinţii măcenici cei din boiarii svîntului rămaşi afară de foc şi răpăosaţi. Şi svîntul { 242v} Indis aruncat în mare s-au săvîrşit. Svîntul Gorgonie şi Petr în mare să săvîrşiră. Svîntul măcenic Zinon de sabie să săvîrşiră. Svîntul măcenic Mardonie de foc s-au săvîrşit. Svîntul Dorotei Propozitul de sabie s-au săvîrşit. Deaca deade răspuns spurcatul Maximian să ardză aceale 2 întunearece de svinţi în besearică, învăţă să ucigă şi pre creştinii ce-au rămas denafară de besearică şi de foc. Deci ucisără pre svîntul Indis şi Gorgonie, şi Petr, legaţi cu bolovani şi aruncaţi în mare. Iară stratigul Zinon zdrobit obrazul şi dinţii cu pietrile, îi tăiară capul ca lui Dorotei Propozitul, iară Mardonie fu ars în foc. Pre Migdonie într-o groapă îl umorîră. Pre Glicherie preutul băgară în foc. Lui Teofil diaconul tăiară limba şi-mproşcară cu pietrile în cap. Şi alţîi mulţi într-acea dzî dobîndiră cununa mărturiei, adecă măceniciei. Acestora a tuturora svintele moştii strîngîndu-le svînta Domna, le-au astrucat cărîndu-le cu cinul la un loc ales. Şi fiind pîrîtă la Maximian, i-au tăiatu-i capul ş-au băgatu-o în foc. Într-aceastaş dzî svînta Domna tăiată capul şi-n foc aruncată s-au săvîrşit. Svînta măceniţă Domna era în dzîlele lui Maximian în Nicomidiia, popă fiind celor 12 bodzi ce era în casa împăratului. Şi popind ea la aceia bodzi idoli i să tîmplară deaaniile svinţilor apostoli şi poslaniile svîntului Pavel-apostol de le-au cetit. Şi luminîndu-să dintr-însele la suflet, şi cunoscu credinţa cea adevărată şi credzu întru Domnul Hristos. Şi să botedză la episcopul de Nicomidiia, Chiril, depreună cu evnuhul Indii şi cu alţîi mulţi. Şi de-atuncea ce lua de la curte tot da la săraci. Însă deaca fu pricepută de mai marele evnuhilor şi vrînd să-i dea certare, ea să feace că ş-au ieşit din minte. Şi o trimisă la episcopul să o isţealească. Şi era cu creştinii { 243r} şi cînd să-ntoarsă Maximian de la război, întreba pre Domna şi neaflîndu-o să mîhni. Şi atuncea învăţă să moară toţ creştinii, carea să şi feace aşeaş. Atunce şi svînta Domna strîngea svintele trupurile a svinţilor de le astruca. Şi oblicindu-să îi tăiară capul şi-n foc o aruncară. Şi aşea ş-au luatu-ş cunună cu măcenicii de la Hristos. Într-aceastaş dzî svîntul Nicanor apostolul cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 29, - pomenirea svinţilor prunci celor ucişi de Irod patruspreace mii de prunci. De vreame ce porunci vălhovnicilor Irod, împăratul jidovăsc, să să-ntoarcă să-i spuie şi lui deaca vor afla pre-mpăratul ce s-au născut, pre carele însămna steaoa care ei urmară pentru ca să margă, vez doamne, să să şi el închine cu dînşii şi spuindu-le îngerul să nu margă pre la Irod la-ntors, ce să margă pre-altă cale la ţara lor şi făcînd ei aşea, vădzu Irod că-l amăgiră şi să mînie foarte. Ş-au luat sama foarte cu de-adins steaoa din ce vreame şi de cînd s-au ivit. Şi trimisă oşteani de tăie pre toţ cuconii Vifleemului în tot ţînutul şi ocolul lui de la 2 ai în gios, puind în mintea sa că ucigînd toţ pruncii s-a nemeri şi cela ce va să fie împărat. Ce în zădar s-au ostenit nebunul, că n-au socotit că omul nu-i putearnic a sminti svatul lui Dumnădzău, ce lor le fu pricină de ocinară împărăţîia ceriului, iară lui Irod pricină de muncă veacinică. Într-aceastaş dzî - pomenirea tuturor creştinilor, fraţîi noştri cei muriţ de foame, de seate, de sabie şi de frig. Şi să face săborul lor în Tîrgul cel de Aramă la besearica presvintei Dumnădzău-Născătoarei unde-i svînta raclă cu sîntele { 243v} haina şi brîul svinţiii sale. Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Marchel, igumenul de mănăstirea neadormiţilor. Acesta preacuvios părintele nostru Marchel era de la Apamiia, a doa Sirie, de rudă mare şi lustrată (luminată). Deci petrecu toată dăscăliia filosofiei. Şi lăsîndu-o nebăgată în samă, lăsă şi moşiia şi să dusă la Efes. Şi priimindu-l neşte creştini, întră într-o svîntă mănăstire. Şi petrecînd bine la nevoinţă, să dusă de află pre svîntul Alexandru la mănăstirea neadormiţilor, oblicind acea dumnădzăiască şi înaltă a lui petreacere; şi-mpreună lăcuind într-acea mănăstire şi-ntrecînd pre toţ în toate dzîle ce sporiia în bunătăţi. Apoi, deaca răpăosă Alexandru şi Iacov pre urmă-i ce-au egumenit, stătu păstoriu mănăstirii. Şi arătînd cu darul Domnului Hristos puteare de multe minuni, adormind într-acea svîntă mănăstire, răpăosă în Domnul. Iară ciudease multe ce-au făcut, că între alte toate odănăoară scăpă un năpăstuit ce era să piaie, anume Ioan, de un putearnic, anume Ardavurie. Şi trimiţînd o dată, de daori cu bine să-i dea svîntul pre Ioan să-l piardză şi nu i-l deade, el trimisă oaste cu război să spargă mănăstirea, să-l ia cu război. Iară svîntul feace rugă cu tot săborul, cădi cătră itros (utrăne) în ceas ce să tăbărî oastea şi-ndereptară armele spre mănăstire să-nceapă a bate. Îndată din ceriu să ivi cunună de foc şi-ncungiură mănăstirea, iară la mijlocul cununii cruce fulgerînd cu strălucoare ca alt soare. Şi de la cunună şi de la cruce săriia pistrelînd scîntei cărbuni înfocaţi şi cădea asupra oştii, carii ţîpînd striga (...), adecă (...). Înspămîntaţi şi tremurînd, cădzură la pămînt cerşind iertăciune cu lacrămi. Şi ieşind călugării, vădzură minunea mulţămind lui Dumnădzău de izbăvinţă, iară Ardavurie iertă pre Ioan, înspăimat fiind de minune ce-i spusără. { 244r} Într-aceastaş dzî - pomenirea preacuvios părintele nostru Tadei Ispoveadnicul. Acesta din svinţi părintele nostru Tadei au fost rob iertat a lui Teodor, care luasă mănăstirea Studiiului de la împăratul şi o feace obştejitie. Şi tăindu-ş şi el părul, într-acea mănăstire să feace călugăr. Şi fiind drag tuturor pentru bunătăţîle, că făcea mult post şi privegheri, şi tăceare, şi nevoinţă la cuvintele dumnădzăieşti, culcarea gios şi ascultarea preste samă, altă nemică avînd fără cît era pre dînsul. Şi pre-aceale vremi pre lăsarea lui Dumnădzău împărăţînd păgînaticii iconoboreţii Mihail Hîrcavul şi fiiu-său Teofil, pre toţ credincioşii episcopi şi egumeni, pre alţîi închidea la-nchisori, pre alţîi trimitea la urgie, între carii era şi acesta marele nevoinţaş Teodor, carele au fost acestuia şi stăpîn şi egumen. Deci odănăoară, suind în casele împărăteşti şi Tadei cu stăpînu-său înfierbîntat de rîvnă dumnădzăiască, probrăzî pre necredinciosul acela împărat naintea a tot sfatul. Iară-mpăratul acela învăţă de adusără icoana Domnului nostru Isus Hristos să o puie gios să-l silească să calce preste dînsă ţîindu-l oameni vîrtoşi să nu poată mişca. Şi-i dzîsă tiranul: "Vedzî-te dzîcîndu-i c-ai călcat icoana Hristosului tău. Pasă de-acmu, fă ş-alte", iară svîntul luminat la sufletul său răspunsă lui: "O, păgîniciosule şi plinule de toată necurăţîia tirane, eu aceasta n-am făcut, nice cu gîndul mieu să nu fie una ca aceaea, ce tu o feceş aceasta cu vicleşug şi cu strîmb giudeţ, că eu mai vîrtos mă închin svintelor icoane a Domnului şi Dumnădzăului mieu şi o sărut. Şi mă leg cu osîrdie să moriu pentru svînta icoană a Domnului mieu". Dintr-aceastea cuvinte pornit spurcatul acela ca un batgiocurit de om prostac şi şcheau şi cu totul ţărănatec îl pusă gios de-l bătu fără milă cu atîtea toiage, cît dzîcea c-a hi murit. Şi-l trasă de picioare afară, nume de mort, cu fune, { 244v} cum ar trage un lucru împuţît prin uliţe; şi lepădîndu-l la zidiu de cătră fîntînă, să spălară şi să-ntoarsără. Iară fericitul Tadeu, răbdînd toate cu mulţămită, preste trei dzîle răpăosă cătră Domnul Hristos. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 30, - pomenirea svintei măceniţe Anisiei. Aceasta era în dzîlele împăratului Maximian, de la Tesalonic, din părinţi creştini şi adeveriţi şi bogătaş, carii răpăosînd, ea petrecea însăşi plăcînd lui Dumnădzău cu viaţa şi cu facerea. Şi mărgînd dănăoară, cum îi era obiceaiul, la svînta besearică, un jolnir idolean o prinsă cu sîla de o trăgea la capiştea idolilor silindu-o şi sîrguind să facă jărtvă idolilor, dracilor. Iară ea, mărturisind pre Domnul Hristos, jolnirul să porni cu mînie că svînta măceniţă i-au şchiopitu-i în obraz. Deci el pornit cu mînie au scos sabiia ş-au împlîntat în coaste svintei măceniţe. Şi aşea văcuit fericita Anisiia măceniţa priimi fericita-ş sfîrşenie. Într-aceastaş dzî - preacuvioasa Teodora cea de la Chesariia. Aceasta svînta Teodora au petrecut săhăstreaşte la mănăstirea Anei, carea să chiamă Ighidion, în dzîlele lui Leon, tatălui lui Copronim, de rudă luminată, slăvită. Tatăl Teofil, patrichie de boierie, maică Teodora, carea, mult plîngînd de stearpă ce era, ruga Dumnădzău şi preasvîntă Dumnădzău-Născătoarea de dobîndi darul din ceriu, aducîndu-i-l cinstita şi svînta Ana, maica preacistei Dumnădzău-Născătoarei. Deci deaca s-au născut cucoana şi sosî la măsură de vîrstă, o dusără la besearica svintei Anei şi fu priimită în mănăstire ca un pominoc dumăndzăiesc şi cinstită şi învăţată de igumeniia (stariţa) dumnădzăiaşte, învăţă svînta carte. Şi aşea petrecînd { 245r} cu cinste cinstita ficioară nu putu răbda vicleanul dimon să vadză călcîndu-l, ce porni pre pizmaşul lui Dumnădzău, pre Leon-împărat să o ia să o facă noră, dîndu-o femeiae lui Hristofor, fiiului său, carele şi l-au strigat Hrisoponit chesar, adecă a doa stepenă după împăratul. Acela, luîndu-o de la mănăstire cu Gvalt o sili de mearse la Ţarigrad, începură de treabele nuntii. Deci gîndul lui aşea era. Iară Dumnădzău care au îngrozît pre împăratul eghiptilor ce să pornisă asupra Sarei cu fierbădzare şi au îndomolit pre Tiridat de cătră Ripsimiia măceniţa, Svinţia sa apără şi pre această nepărtaşe de-ntinat şi curată de-mpreunăciunea logodnicului, că fără veaste sosînd oaste la Ţarigrad şcheaii, fu trimis mirele cu oaste să să bată cu aceia varvari, carele din lovitura cea întîie au perit la război. Atunce luînd nedeajde curata şi ne-ntinata mieluşea Teodora şi tăinuindu-să de cătră toţ era în casă. Luară mărgăritari, argint, odoară şi veşminte scumpe, întră în corabie şi mearsă iarăş la mănăstire, bucurînd şi mulţămind lui Dumnădzău, celui preste toate. Şi deaca s-au oblicit, mearse al doile ficior a-mpăratului. Şi deaca o află călugărită şi cu rase îmbrăcată din tocmala lui Dumnădzău, o au lăsat. Şi deaca-ş dobîndi deplină slobodzîie, atîta ş-au fîrşitu-ş trupul, cît să vedea închieturile ciolanelor. Iară hrana ei era puţîntea, cît o unghie, a treia sau a patra dzî, altă nemică fără numai pită atîta. Haine, îmbrăcăminte - numai una şi-ncă ş-aceaea de păr. Şi aşternutul deasupra să acoperiia cu o rasă de păr, iară de desupt aşternuite pietri. Şi aşea ş-obîrşiia amarul somn a svintei ei privegheri. Multe ori şi toată noaptea preveghea. Nu-i sosîia destul aceastea nevoinţe, ce încă ş-au ferecatu-ş cu fier trupul într-acesta chip ş-au adevăsîtu-ş mădulările că să-mpuţîsă rosurile. Şi aşea cu totul străluminînd în bunătăţ în tot feali mulţi ai, s-au mutat cătră ne-mbătrinitoare fericită viaţă în veaci cu Hristos veselindu-să. { 245v} Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic Fileter. Acesta svîntul măcenic Fileter în vreamea cînd mearsă Dioclitian la Nicomidiia i s-au spus de svîntul şi-ndată mînă de i-l adusără naintea sa. Care deacă-l vădzu să cutremură de svinţia sa, că era mare şi de-a hirea, şi cinsteş, şi faiş la faţă. Şi părul capului şi svînta-i barbă lumina ca aurul. Pentr-aceaea, deaca-l vădzu, i-au dzîsu-i că nu-i om, ce-i Dumnădzău. Şi-i dzîsă: "Spune-ne de unde eşti şi cum te chiamă şi ce ţi-i meşterşugul". Iară svîntul feace: "Eu sînt născut, crescut dintr-acest oraş, Nicomidiia, ficior de creştin. Şi mă chiamă Fileter. Atunce împăratul chemă lîngă sine pre svîntul şi alingărindu-l începu a grăi cuvinte de hulenie asupră numelui Domnului nostru Isus Hristos. Şi rădicîndu-şi ochii svîntul cătră ceri şi-i dzîsă: "De s-ar astupa aceaea gură carea grăiaşte hulenii spre Domnul mieu Hristos". Şi să feace acela tunet şi cutremur, cît să spărie împăratul cu toţ ai săi. De-aciia aruncă pre svîntul într-un cămin înfocat. Iară svîntul cu ruga răsîpi cuptoriul şi potoli focul acel groznic ce ardea ş-au ieşit nice leac betejit. Pentr-aceaea împăratul, ruşinîndu-să de statul svinţiii sale şi de rudeniia şi mai mult pentru minunea ce feace, l-au slobodzîtu-l să petreacă unde-i va fi voia. De-aciia deaca stătu împărat Maximian, iară fu pîrît svîntul şi luîndu-l naintea sa iarăş, svîntul mărturisi pre Domnul Hristos Dumnădzău adevărat şi făcătoriu a toată lumea. Deci întîi fu bătut cu toiage. Şi ostenind slugile obosîţi cădzură de-abiia vii că-ţ părea că pate ca cu trupul altuia, că-l întăriia Domnul Hristos. De-aciia îl spîndzurară şi cu rădzuşurile atîta l-au frecat, cît ş-aceia obosîţi cădzură. De-aciia îl deade herilor. Şi tăvălindu-să hierile pre la picioare cucerind, îl dusără de-acii la capişte să-l silească să să-nchine. Carile sfărîmîndu-le cu ruga şi dînd împăratul giudeţ să-i taie capul, săcă mîna tăietorului. Şi altul apucînd sabiia { 246r} săcă ş-acela. De-aciia fu băgat în temniţă. Şi iarăş întrebîndu-l, l-au frecat cu fier. Apoi vădzîndu-l împăratul că nu mai poate încujba, l-au izgonit la ostrovul ce să chiamă Preconison. Şi mărgînd svîntul la izgnanie făcea minuni multe pre cale, gonind draci, curăţînd pricăjîţi şi tămăduind tot fealiul de boale. Şi oborînd idolii numai cu cuvîntul, făcîndu-i apă şi pulbere. Şi apropiindu-să pre la o capişte mare vestită cădzu îndată din temelie de să răsîpi, din care lucru mulţi credzură întru Dumnădzău şi Domnul nostru Isus Hristos. Şi să botedză şi comesul şi 6 voinici ce era cu dînsul. Şi deacă sosîră la părţîle Sigrianei, făcînd ş-acolea svîntul multe minuni, dzîsără carii s-afla pre-acolea cătră svîntul şi cătră boiarin: "Iaste pre-aicea un om oarecare ce-l chiamă Evviotos, creştin, carele au răbdat multe cazne de munci pentru Hristos de la boiarin, ţîind tare ca un adamant şi ca un viteaz şi face mirate minuni, care lucru audzînd svîntul Fileter purceasă să-l vadză. Iară îngerul a Domnului mearsă la fericitul Evvios de-i dzîsă: "Ieşi puţînel de la chiliia ta şi blăm de ti-i tîlni cu Fileter împreună-ţi măcenic". Şi svîntul ieşind, pugorîia de la muntele Sigrianului, iară svîntul Fileter, îndereptat calea ce mergea la svîntul Evvios de un om de loc, mergea la muntele Sigrianei cu comesul şi cei 6 voinici credzuţi şi botedzaţi. Şi vrînd să fie în soţîie cu svinţia sa şi suind puţînel la munte, văd unde să pugoară la dînşii. Şi privitîndu-să înde-alalţi şi luîndu-ş multă bucurie să suiră-mpreună la mititeaoa chilie a svîntului Evviot. Şi mîind 6 dzîle răpăosă fericitul Fileter cu somnul ce ş-au dorit şi mearsă la Domnul Hristos ce doriia, dînd sufletul în mîna svinţiii sale. Şi l-au astrucatu-l svîntul Evviot la chilioara sa. Aşijdere şi comesul şi cei 6 voinici adormiră şi ei preste 11 dzîle ce şedzură acolo şi să astrucară lîngă svîntul. Iară svîntul Evviot iaste scris de svînta sa răpăosare la optspreace aceştiia luni. { 246v} Într-aceastaş dzî preacuviosul Leon arhimandritul cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Amen. Într-această lună, 31, - preacuvioasa maica noastră Melaniia Rîmleanca. Aceasta svîntă Melaniia era în vreamea împăratului Onorie de rod slăvit şi luminat, carea îndrăgind cu tot sufletul pre Domnul ş-au iubitu-ş să şadză în ficiorie, ce părinţii ei fără voie o măritară şi feace şi 2 cuconaş. De-aciia i să săvîrşiră părinţii şi cuconii. Şi lăsă oraşul de lăcuia afară la un locşor şi socotiia streinii şi cei închiş pre la temniţe şi prin urgii. Apoi ş-au vîndut moşiile şi avearea că era multă. Şi strînsă 12 întunearece de aur de-l cheltuia împărţînd svintelor mănăstiri şi svintelor besearici. Şi mînca a treia dzî. Apoi numai sîmbătă şi duminecă gusta hrană. Scriind foarte frumos şi măiestru şi lăcuind 7 ai la Africa. Şi descărcînd de deasupră-ş acea multă avuţîie, mearsă la Alexandriia şi de-acolo la Ierusalim şi s-au închis într-o peşteră de chilie şi strîngînd nouădzăci de feate, le ţînea în cheltuiala ei de tot ce le trebuia. De-acii cuprinsă de boala coastelor s-au războlit foarte. Şi chemă pre episcopul de Elefteropol de o priceştui cu svintele taine. Şi aşedzînd surorile, le dzîsă cuvîntul cel de-apoi. Precum au fost voia lui Dumnădzău, aşea şi fu şi-ndată deade sufletul la Domnul Hristos, răpăosînd în odihna cea dulce la svinţia sa. Într-aceastaş dzî - pomenirea svîntului măcenic şi preut Zotic Orfanotroful. Stih:Slujit-ai, Zotice, săracilor îndurat Ţi-ai pentru dînş viaţă, prăvind pre Hristos curat. Acesta era de la Rîmul cel bătrîn, { 247r} de rudă cinstită şi luminată, învăţat de mic la tot fealiul de înţălepciune. Şi ca ceaia ce era cu înţălepciune s-au mutat de la Rîm la Ţarigrad cu porunca împăratului Constantin cînd au adus orăşeani de descălecă Ţarigradul deacă-l gătă. Ş-au venit cu alalţi ş-aceştea, anume mai-marele armelor Maghistrian şi nepotu-său, şi Olivrie, şi Viros, Sevir, Marian, Antim, Urvichie, Isidor, Calistrat, Floreţie, Evvul, Sampson şi Studie, şi minunatul Zotic, cu a cărora numi să răspund şi pînă astădzi casele ce-au lăcuit. Şi să povesteaşte cum într-aceaea vreame au întrat în Ţarigrad boala cea spurcată (procajeniia) şi împăratul au dat poruncă şi giudeţ răspuns să să arunce în mare cine va fi cu boală ca aceaea, care lucru nesuferind svîntul ardzînd cu inema la Dumnădzău mearsă la-mpăratul şi dzîsă: "Să-m dea împăratul galbeni mulţi şi-i voi cumpăra mărgăritariuri de mult preţ şi pietri nepreţuite şi luminate în salvă şi cinste împărăţîii sale, că cunosc bine la aceastea". Şi-ndată învăţă împăratul de-i deaderă pre mînă aveare multă. El ca o slugă a lui Dumnădzău direaptă şi isteaţă ieşi voios şi răscumpără pre toţi acei cu aceaea boală ce-i strînsease eparhul să-i arunce în mare şi-i luă de-i dusă în ceaea parte de Ţarigrad la locul ce să chiamă Eleonos pre-atunce şi feace colibi de-i odihni. Aceasta agonisită dumnădzăiască nu să tăinui de la mulţi, că dîndu-le hrana în toate dzîle cu multul, că era mulţi, de pre care lucru era să să facă scumpeate mare în Ţarigrad, apoi după răpăosarea marelui Constantin, stînd împărat hiiu-său, Constanţie, şi prelestit în arianie, pre mulţi au muncit credincioş. Şi-i era şi svîntul Zotic urît căce-i pravoslavnic, săvai că-i şi veghea pentru voia tătîne-său, lui marele Constantin. Iară apoi, aflîndu-să pricină, clevetindu-l cum de la dînsul s-au înescat boala aceaea, lepra, adecă pricaza, şi să tîmplă de cădzu într-aceaea boală şi fata împăratului şi o deade tată-său la eparhul să o arunce în mare. Iară cinstitul Zotic o cumpără de la eparhul şi o pusă cu ceialalţi. { 247v} Şi tîmplîndu-să foamete de scumpeate mare, împăratul ispiti şi cercă de unde vine scumpeatea să afle. Deci neşte pizmaşi a direptăţîi aflară vreame şi-l pîrîră cum el feace scumpeatea, cărînd pîinea la pricăjiţi cu samă multă, că era preste samă de mulţi. Iară-mpăratul audzînd şi contenindu-ş mîniia că să scăndăliia de svîntul pentru ce că încă nu luasă mărgăritarele şi pietrile ceale scumpe, ce iarăş fiind învitat de neşte pizmaş, mînă să-l prindză, iară svîntul oblicind alergă însuş cu taină la-mpăratul, iară împăratul îi grăi cu blîndeaţe: "Venitu-ţ-au, Maghistriiane, corabiia cu pietrile şi mărgărinturile ceale luminate?". El feace: "Blăm, împărate, de ţi-i voia cu şerbul tău şi-ţ vei vedea". Iară-mpăratul nepregetînd purceasă a mearge cu Zotic. Şi alergînd înainte Zotic, le deade învăţătură să iasă de prin bordeaie cu lumînări aprinse naintea-mpăratului depreună şi cu fiica împăratului să-l tîmpine cu lumini. Şi sosînd împăratul, deaca vădzu atîta mulţîme cu lumînări aprinse de pricăjiţi, să miră şi-ntrebă ce-s aceştea. Iară svîntul Zotic arătîndu-i cu deagetul dzîsă: "Aceştea-s, împărate, pietrile ceale scumpe şi mărgăritarii cei luminaţi, carii i-am cumpărat cu mult preţ şi trudă. Iară-mpăratului părîndu-ş că-ş bate gioc să mînie şi-mvăţă de-l legară la mîşcoi sireapi de-l trasără preste pietri ascuţîte, împungînd cu strămurări slugile pre mîşcoi. Prăvind împăratul, trasără pre svîntul la loc de pogorîş din deal. Şi aşea i s-au demicat trupul şi ochii şi aşea tîrîind svîntul Zotic ş-au dat în mînule lui Dumnădzău sufletul, în care loc au izvorît izvor de apă curată, carea tămăduiaşte toate boale şi neputinţe în slava lui Dumnădzău şi cinstea svîntului. Şi pre-acela loc stătură mîşcoii neclătiţi, săvai că-i bătea pogonicii şi-i împungea; ei strigară cu glas omenesc probrăzînd nemila şi crudelitatea împăratului, făcîndu-l orb şi nesîmţît şi dzîsără: "Acicea să să-ngroape svîntul". Aceastea vădzînd ş-audzînd împăratul, mirîndu-să să rugă lui Dumnădzău cu { 248r} lacrămi amară şi cu suspinuri şi cu îmfrîntă inemă strigînd că "n-am ştiut de-am făcut una ca aceasta". Şi-ndată învăţă de astrucară pre svîntul cu cinste mare şi să facă casă pentru acei pricăjiţi cu cheltuiale împărăteşti, dîndu-le pomană bolnavilor sate şi moşii cu venituri să le fie de cheltuială, iară cinstitul Zotic de atunce pînă acmu cu darul lui Dumnădzău nepărăsînd face minuni multe. Şi să face săborul lui în cinstita casă svîntă besearică svîntului apostol Pavel carea iaste în Orfanotrofie, adecă hrănitoarea săracilor său bolniţă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnădzău, miluiaşte şi ne spăseaşte. Amin. Sfîrşitul lui dechevrie în darul lui Dumnădzău. { 248v} Săboarele svinte din toată lumea, cîte, cînd şi unde şi la ce-mpărat şi la ce papij şi patriarh şi asupra căror eretici. Şi aceastea toate le vei afla într-aceaste praveţe şi să ştii că în pravăul lui papa ceia ce-s pre deasupra sînt papijii, iară cei de sup dînşii sînt neameastnicii lor: Săboarele: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 Împăraţîi: Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Teodosie cel Mic, Marchian, Iustinian cel Mare, Constantin Pogonat, Constantin şi Irina Papijii: Silvestru, Viton şi Vichention; Damas de faţă au fost; Chelestin; Leon, Pashasin, Luchian; Vighilie de faţă au fost; Agaton, Teodor şi Gheorghie; Adrian, Petr şi Petr. Patriarhii: Mitrofan de Ţarigrad; Grigore Bogoslov; Chiril de Alexandriia şi epitrop papei; Anatolie de Ţarigrad; Evtihie de Ţarigrad; Gheorghie de Ţarigrad; Tarasie de Ţarigrad. Cetăţ: Nechea; în Ţarigrad; în Efes; în Halchidon; în Ţarigrad; Ţarigrad; în Nichea. Asupra cărui eretic: Arie ce făcea facere pre Fiiul; Machedonie Duhoboreţul; asupra lui Nestorie Andropolatrul; lui Dioscor Monofisitulu; lui Orighen fîrşit muncilor ce bîrfiia; lui Onofrie-papa şi Serghie şi Pir monoteliţilor; asupra iconoboreţilor. Părinţi cîţi: 318, 150, 130, 630, 165, 170, 367. Canoane cîte: 20, 7, -, 8, -, -, 22. (...): 318, 362, 404, 425, 527, 656, 778. { 1r} Luna lui ghenuarie are 31 de dzile. Zua are ceasuri 10 şi noaptea ceasuri 14. În dzua întîie prăznuim la trup obreazaniia Domnului, şi Dumnedzăului, şi spăsîtoriului nostru Isus Hristos. La trup obreazaniia Domnului nostru, Isus Hristos, carea o au priimit pentru oprirea rînduielii Legii vechi, ca să ne înveaţe cea sufletească şi nu de mîni făcută obreazuire, am luat de la sfinţii părinţi să o prăznuim de atunce, după îmbletul crîngului anului, care o şi prăznuim, făcîndu-să şi sărbătoare şi de spuitorească dzî pentru Domnul ce ne-au cinstit priimindu-o. Derep’ce, că, precum au priimit întrupata naştere pentru noi şi toate alalte a firii, carile n-au nice o prihană, nice pîră, într-acesta chip au priimit şi obreazania legii, pentru să astupe şi gurile ereticilor carii cuteadză a dzîce că n-au luat trup, ce să fie născut pre nălucire. Că de-aciia, cum s-ar hi obrezuit de n-ar fi luat trup? Şi, pentru ca să să oprească gurile şi a nemulţămitorilor jidovi, carii îl clevetiia că nu fereaşte sîmbăta şi dezlega leagea, acolo unde şi pînă la obreazanie au păzît straja legii, pentr-aceaea vină (cauză), apoi, după opt dzîle a Sfînta sa din Fecioară naştere, vru de să adusă de maică-sa şi de Iosif la locul unde avea obicină a să obreazui jidovii, şi s-au obreazuit, şi i s-au pus numele Isus, carele i s-au dat de la îngerul mainte de ce s-au zimislit în zgăul Ficioarei. Şi, iarăş, deaca mearsă acasă, petrecea, după firea { 1v} omenească, / cu părinţii săi, sporind nainte cu vîrsta şi cu înţălepciunea şi darul, pentru a noastră spăsenie. Într-aceastaş dzî, pomenirea dintru sfinţi părintele nostru Vasilie, Arhiepiscopul de Chesaria Capadochiei cel Mare. Acesta Sfînt era în vremile împăratului Ualent, naintea căruia au şi grăit cu-ndrăznire pentru agiutoriul şi pentru mărturia credinţii direapte, de vreame că atunci strica şi răsîpiia sfintele besearici ca focul zlo slavia lui Arie, întru carea era dat împăratul. Şi era sfîntul de pre tată pontean, iară de pre maică capadoc. Iară, pre cîtul a dzîce de filosofie, n-au numai pre-aceia întrecut ce era în vreamea sfinţiii sale, ce şi pre cei de demult, că, luînd de tot fealiul de dăscălie şi de meşteşug, în toate au ieşit înainte ş-au întrecut. De vreame, dară, că nu mai puţîn s-au nevoit şi s-au ostenit în practiceasca filosofie, ce, mai vîrtos, cu mijlocul ei au sporit şi, în prăvirea celora ce sînt, s-au suit în scaunul cel de arhierei, întru care destoinicie nevoind şi trudind mult pentru pravoslavnica credinţă. Şi minunînd pre aparhul cu stavărul şi nemutatul gîndului său şi încheind cuvinte de învăţături, cu mijlocul cărora au clătinat gîndurile inoslavnicilor eretici. Şi a ştiutului năravurilor tocmală au învăţat, şi au adevărat cunoştinţa celora ce sînt, şi, povăţînd cu tot fealiul de bunătăţi turma Domnului Hristos, purceasă cătră Sfinţia Sa. Şi era pre cît de pre chipul trupului lung foarte, şi uscăcios, şi cu puţină carne, smad la pieliţă, cum dzîcem noi, smolit, gălbeneţ, nasul plecat, sprînceanele rătunde, frunceaua încreţită şi sămănînd a om gînditoriu şi grijliv, cu puţinteale picături (scînteaie, steale), la faţă stropit, lungăreţ la mearile obrazului, tîmplele adîncate, puţintel tuns, şi de agiuns de lungă barba, giumătate de cărunt la păr. Fiiu lui Vasilie şi Emeliei, şi să face săborul lui, adecă praznicul sfinţiii sale, în prea Sfînta Beseareca cea Mare. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Teodot de sabie s-au săvîrşit. / { 2r} Într-aceastaş dzî, sfîntul Grigorie, tatăl Svîntului Grigorie Bogoslov, cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor sfinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, în 2, pomenirea dintru sfinţi părintele nostru Silvestru, papa de Rîm. Acesta svînt, pentru a lui preste vîrv sporiu şi suiş spre bunătăţ, fu hirotonit episcop Rîmului bătrîn. Murind Timiliad şi fiind făcătoriu de multe minuni, şi aducînd pre marele Constantin împărat la credinţa lui Hristos, şi curăţîndu-l cu mijlocirea Svîntului Botedz de patimile trupului ş-a sufletului, şi arătîndu-i din leage şi din proroci cum Hristos iaste de mainte prorocit, şi înviind pre taurul carele îl umorîsă jidovul Zamvri, fărmăcătoriul cu farmecile, iară Amvie n-au putut, şi fiind prilej a mulţi de spăsenie, purceasă cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului (...) mucenic Teoghen. Acesta, svîntul Teoghen era episcop la Parionul Elispontului, carele, fiind adus naintea lui Triotion Zilichintie, de mărturisi de Domnul Hristos că-i Dumnedzău adeverit, fu bătut fără milă cu toiage, şi legat, şi aruncat în mare. Şi acolo, în’nontrul mării, ş-au împlutu-ş alergătura nevoinţelor. Într-aceastaş dzî, svinţii Teopemptos şi Teodoti, maica svinţilor bezsrebîrnici, în pace să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Marco în pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului Vasilie de Anghira. Acesta svînt de Anghira, Vasilie, era în dzîlele lui Iulian Prestîpnicul, de la oraş ce să chiamă Anghira, carele fu prins căce să-nchina şi mărturisiia pre Domnul Hristos şi, aducîndu-l naintea Ighemonului Tarnil, mărturisi pre Domnul Hristos naintea tot săborul cu multă îndrăznire. { 2v} Pentr-aceaea, fu spîndzurat şi storohănit fără / milă. De-aciia fu trimis la Ţarigrad şi iarăş fu storohănit şi atîta încordat, cît s-au deşcheiat din toate închieturilr ciolanelor, mînulor şi picioarelor, şi stinghilor. De-aciia tăiară cureale de pre sfîntul lui trup şi-l potricăliră cu jigale înfocate. Şi toate aceastea le răbdă vitejeaşte, şi dobîndi de la Dumnedzău agiutoriu. Aruncat în cămin înfocat, nu s-au atins focul, nice leac să-l betejască, ce ieşi preaslăvit cu tot întregul, cu ruga sa. De-aciia, trimis legat la Chesariia, fu giudecat de la boiarin, de-l deade în luptă cu hierile. Iară svîntul, făcînd rugă, luă sfîrşenie din lovitura unii leiţă şi aşea ş-au obărşitu-ş alergătura nevoinţelor, luînd cunună de la Dumnedzău cu sfinţii. Iară sfintile lui moştii strîngîndu-le cu de-adins neşte rudenii a sfinţeiei sale şi înfăşindu-le în năfrămi, şirince cu mirosuri, cu unsori scumpe şi le astrucară, cum să cade, cu cinste la loc vestit, zidind mai pre urmă şi sfînta besearică mucenicească pre loc. Într-aceastaş dzî, sfîntul Serghie de sabie s-au săvărşit. Într-aceastaş dzî, sfîntul Teopist, cu pietrile împroşcat, s-au săvărşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea ş-a preacuviosul părintele nostru Cozma, arhiepiscopul de Ţarigrad, făcătoriul de minuni, ce-i în cinstita besearică ce să chiamă Sevasmia moni tis horas. Pentr-a lor sfinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, în 3, svîntul proroc Malahie. Acesta, apoi, după-ntoarcerea jidovilor den robie, s-au născut la locul ce să chiamă Sofes, den neamul lui Levi, carele, încă, în tînără vîrstă, s-au agonisit cu bună şi svîntă vieţuire. Şi fu numit Malahia, ce să tîlcuiaşte înger, că era la chip luminat şi veasel. Ce, şi cîte { 3r} prorociia, îndată să izbîndiia cu / mijlocul îngerului carele i le voroviia. Iară glasul îngerului l-audzîia numai, cîţ nu era destoici. Iară cei destoinici îl şi vedea, precumu-i chipul. Şi era svinţia sa pre vreamea cea fără împărăţîie, precum scrie în cărţîle giudeaţelor (giudecilor). şi, răpăosînd, s-au astrucat cu părinţii săi în cîmp (în sat). Şi era la tinereaţe frumos, rătund la faţă, creţ la păr şi puţîntel tuns, şi lat avînd capul. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Gordie. Acesta svîntul mucenic Gordie era de la Chesaria Cappadochiei, în vreamea împăratului Lichinie, comes fiind, adecă un fealiu de hătmănie, de purta oaste-mpărătească. Şi, nesuferind a vedea îndrăznirea şi simeţia păgînilor şi huleniile spre Domnul Hristos, fugi departe şi petrecu cu hierile în munţi. De-aciia, aprindzîndu-şi dorul ce avea cătră Domnul Hristos şi luînd îndrăznire şi cutedzare împrotiva înşălăciunii, să răpedzî, ca un leu, de la pustie la oraş, cercînd să rumpă şi să sfărîme pre vicleanul vătav aceii înşălăciuni şi vicleşug. Şi, întrînd la mijlocul prăviriştii, îndrăzneţ, lăudă cu cinste pre Domnul Hristos. Şi-ntorcînd tot nărodul cu faţa spre sine, cît să spărie boiarinul din scaun, ce şedea cu cinstea şi curtea sa, şi, dintr-aceaea pornindu-să boiarinul cu turbată mînie asupra svîntului, i-au tăiat capul şi aşea au împlutu-ş alergătura svîntul mucenic a lui Hristos, Gordie. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Petră Simeoforul, adecă purtătoriul de minuni, ce iaste culcat la svîntul Zaharia, la Atrol. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici maica cu doi cuconi, de foc, să săvărşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceastaş lună, în 4, pomenirea şi săborul svinţilor slăviţ şeaptedzăci de apostoli. Într-aceastaş dzî, pomenirea svintei Singlitichii. / { 3v}Aceasta svîntă Singlitichi era de rudă luminată şi vestită pentru bogăţîia şi credinţa cea bună. Şi mulţ vestiţ să nevoia cu peţitori pentru dînsă, pentru înflorită a ei frîmseaţe, şi mîngîios de-a firea stat, şi avuţeaea cea multă. Iară ea n-avea gînd de măritat, ce, mai vîrtos, sporiia şi întindea dorul şi dragostea cătră Dumnedzău. Pentr-aceaea, au ieşit cu totul din grijile lumii afară şi ş-au întinsu-ş toată nevoinţa şi lupta cătră adaosul bunătăţîlor. Şi, aruncînd şi trîntind gios pre vicleanul voinic şi luptătoriul, şi spăsînd pre sine cugetat cu Dumnedzău, şi-naintea despărţîrii trupului, la sfărşenia vieţii sale, fu cercată de la vicleanul, ca şi svîntul Iov, cu rane greale, cît i s-au mîncat toată pieliţa trupului. Şi, sosînd la optdzeaci de ai, n-au părăsît nice leac din putearea bunătăţîlor şi, cu nevoinţele trudelor, au ieşit, răpăosînd cătră Domnul, luînd cununa biruinţelor cu svinţii. Într-aceastaş dzî, svinţii 6 mucenici, cu pace să săvărşiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Zosim monahul şi Atanasie Comendarisie. Acesta svînt Zosim era la Chilichia, petrecînd în lăcuinţă cu hierile, în pustie. Şi prins, şi astătînd naintea lui Dometian boiarinul, şi mărturisind pre Hristos Dumnedzău, îi arsă urechile cu jigale de hier înfocate, şi-l băgă într-o căldare ce hierbea plină de păcură. Şi, iarăş, cu capul în gios fu spîndzurat şi ieşit preaslăvit, nebetejit din toate muncile aceastea, şi, ivindu-să un leu, de grăi omeneaşte, în toată prăviriştea nărodului pentru Domnul Hristos, trasă cătră credinţă pre Atanasie Comendarisiul, şi mîntuindu-să de la muncitoriul tiran, să dusă iarăşi în munte, unde lăcuisă, luînd cu sine pre Atanasie şi, învăţîndu-l, îl botedză. Şi, crepînd o piatră, întrară amîndoi de să răpăosară, dîndu-ş lui Dumnedzău sufletele. / { 4r} Într-aceastaş dzî, pomenirea a preacuvioasei Apolinariei Siglitichiei. Această pururea cinstită, întrecînd şi covîrşind pre multe cu frămseaţea şi cu înţălepciunea, fiică lui Antemie, carele fu hirotonit de marele împărat Leont, socotitoriu în scaun împărăţîiei Rîmului, şi poftind cuconie ficioriia, ruga Dumnedzău, dzua şi noaptea, să dobîndească aceaea ce poftiia şi doriia. De-aciia, să rugă părinţilor săi să o lase să margă la Ierusalim şi, dîndu-i pre voie părinţii, luă slugi şi slujnice, şi rădică aur, şi argint, şi veşminte scumpe. Şi, sosînd la locurile svinte, le deade şi le-mpărţî toate la locuri trebuitoare. Şi-nchinîndu-să pre la svintele locuri, dărui cu slobodzenie slugile şi-i iertă, oprind la sine un bătrîn şi un scop. Şi, luîndu-i, mearsă la Alexandria. Şi, sosînd la un loc cîmpiiu (de şes), şedzu să odihnească, să-ş mîngîie truda ostenealii drumului ei. Şi adormind aceia ce era cu dînsă, iară fericita defăimînd într-o nemică tot lucrul lumăsc, întră în pădure şi, răbdînd o bucată de vreame într-acea aspră pădure, îş feace fericitul trup ca ţestul broaştei, de muşcăturile ţînţarilor ce era în pădure. Şi mearsă la schit, cătră svinţii părinţi, puindu-ş numele Dorotei, făcîndu-să anume că-i scop. Iară minunatul Macarie, primindu-o, îi deade chilie, întru carea, închidzîndu-să, să ruga la Dumnedzău, dzua şi noaptea. Iară tatăl ei, Antemie, avînd ş-altă fiică şi fiind îndrăcită, au trimisu-o la călugării schitului să o tămăduiască. Şi, fiind lăsat de nedeajdea fiică-sa ceii fericite şi, deaca sosîră cu îndrăcita la schit, o dusără la avva Doroftei şi,-mpuţîne dzîle, o părăsî dimonul şi o trimisără părinţii sănătoasă. Apoi, preste puţîne dzîle, începînd fata a-i părea că-i grea, iară tatăl, părîndu-i că-i aşea, răpedzî curund de adusără pre avva Dorotei naintea sa. Iară fericita, vădindu-să, cu minunate seamne, cine iaste, feace pre toţ de să-nspăimară, şi luară frică, şi, mai vîrtos, de tămăduiala surore-sa. Şi, petrecînd cu părinţii săi, s-au vîrtejit iarăş la chilia { 4v} ei, nepricepînd nime de schiteani, nice şteind de lucru ce s-au fă / cut. Apoi, după răpăosarea ei, astrucîndu-o şi pricepînd că-i parte femeiască, să minunară, mulţămind lui Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, în 5, svîntul (...) mucenic Teopemptos episcop şi Teona mîcenicul. Spuie Teopemt: " În ce chip să fîrşeaşte cu capul tăiat, mă fărşesc vitejeaşte". Acesta svînt mucenic Teopemt era episcop în vremile lui Dioclitian împărat, carele întîia dată au mărturisit pre Domnul Hristos Dumnedzău într-acel rînd de goană, că, prindzîndu-l, ş-aducînd la-mpăratul, ş-arătîndu-i, ca-ntr-o stîlpitură, înşălăciunea lui, să mînie şi băgă pre svîntul într-un cuptoriu înfocat, ş-au ieşit sănătos. De-acii l-au lipsit de ochi. De-acii l-au adăpat cu otrăvi şi cu farmece veninoase şi, dintr-aceastea toate ieşind sănătos, trasă spre credinţă cătră Domnul Hristos pre fărmăcătoriul ce i-au deres otrăvile, anume Teona. Şi, iarăş, mai păţînd ş-altele fără aceastea, îi tăiară capul svîntului şi, aşea, proslăviră pre Dumnedzău. Iară pre svîntul Teona, ce-au fost fărmăcitor ş-au credzut, îl băgară-n gios, cu capul în groapă, şi l-au împresurat cu brazde şi, aşa, cătră Domnul au ieşit. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Grigorie cel de Acrita. Acesta svînt era de la vestitul ostrov a Critului, din părinţi blagocestivi Teofan şi Iuliani şi, învăţînd căte puţîn la carte, îl mîna părinţii de păştea vitele. Şi, dînăoară, aprindzîndu-să cu rîvnă dumnedzăiască, lăsă moşia, şi mearsă la Sevchiia, şi trăi acolo multă vreame, mîncînd pîine puţîntea şi cu apă. Iară, cînd să feace de 26 de ai, murind Leon iconomahul şi cutedzînd creştinătatea, să dusă la Ierusalim, dorind să să-nchine svintelor locuri tuturor. Şi, cîte nevoi { 5r} păţî de la agareani şi de la jidovi, nu-i putinţă de-amănunt a le / scrie cu puţînel. Şi, de-acolo mearsă la Rîm şi luînd svîntul cin îngeresc zămorîia trupul cu postul. Şi, după moartea lui Stavrachie împărat, stînd Mihail împărat, iară cîrma besearicii purtînd svîntul Nichifor patriarhul, trimisă pre ispoveadnicul Mihail, episcopul Sinadelor, la svîntul papa şi, aflînd pre fericitul Grigorie, îl luă la-ntors cu sine, de-l adusă, şi-l deade la svînta mănăstire de Acrita, numărîndu-l în ceată cu alalţi fraţi. Şi trăia numai cu o rasă, desculţ, şi dormiia pre o rogojină, mîncînd puţîntea păine cu apă a treia dzî ş-a patră. Şi-ntrînd într-o adîncă groapă, boci cu plînsuri turbureala ce să feace în svînta besearică. Şi, ieşind de-acolo, să-ncuie într-o chilie foarte strîmtă şi noaptea ieşiia, de-ntra într-un ol (oală) plin de apă, lîngă grădină. Şi purta o hîşie de cojoc dzua, iară noaptea, dezbrăcînd cojocul, aşea petrecea în ol. Şi aşea trăi toată vreamea vieţii sale şi, agonisindu-ş aşa bine, deade sufletul în mîna lui Dumnedzău. Într-aceasta dzî, pomenirea preacuvios părintele nostru Fostirie. Acesta dintru svinţi părintele nostru Fostirie, ca soarele răsărind despre răsărite, au străluminat părţîle scăpătatului, că, suindu-să la un munte nalt şi tăcut, rugîndu-să curat şi fără tină lui Dumnedzău, ticăcindu-să cu postul, cu priveghearea şi gios dzîcarea, şi cu de-alaltă petreacere aspră, să feace de-adevărat luminători, strălucind, ca şi numele lui, preste lume. Curăţîndu-ş, dară, trupul şi svinţindu-ş sufletul, şi păzîndu-ş, după chipul icoanei lui Dumnedzău, cu cît i s-au putut, s-au făcut svîntului a lui Duh lăcaş, că-mbogăţîndu-l Dumnedzău cu minunile, goniia toate neputinţe şi boale de la tot omul cine-i năzuia. Şi pîinea încă-i veniia de sus, ca şi oarecînd la Iliea prorocul. Ce, lui Ilie i-o aducea corbii, iară cestuia îngerii, ş-aducea şi o punea de o afla svîntul la loc anume, numai căce nu i-o da de-a mînă pentru oricare socoteală. Şi, de-i nemeriia oaspeţi, pre tot oaspele afla şi pîine la loc, lucru minunat şi mulţi ai, pînă cînd, cu darul lui { 5v} Dumnedzău au strîns stînă dumnădzăiască, / făcînd mănăstire cu mulţi părinţi. Atunce, de-acii să ţinu cu pîine din agonesita mînulor, nu ca doară nu i-ar hi Dumnedzău hrănit, ca şi mainte, ce, de vreame că Domnul Hristos ne-nvaţă aşea, dzîcînd: "Cercaţ întîi împărăţîia ceriurilor şi aceastea toate vor prisosî voaă". Că, iarăş, niceş va Dumnedzău să măncăm, fără lucru şedzînd, pentr-acea şi l-au învăţat Dumnedzău să nu primască de la nime nemică, ce să să ţîie din rîcodealia sa. Că şi aşeaş nu primiia nemică de la nime şi-ş învăţa ucinicii să să păzască cu rîcodealia şi cu ruga, şi cu citeniile. Şi nu numai cu cuvîntul le dzîcea, ce şi cu lucrul le arăta. Atunci, dară, răsărind o eresă în besearica lui Dumnădzău, de să strînsără mulţi părinţi, chemară şi pre svîntul şi neapărîndu-să, luă şi ucenicii cu sine, de mearsă. Şi feace vitejie de să mirară, şi mulţi să-ntoarsără iarăş de la multe fealiuri de erese. Şi alţîi să călugăriră pentru-nvăţăturile lui ceale dulci. Şi minuni multe feace, nu numai în viaţă. Şi au răpăosat în 5 dzîle a lui ghenuarie, cătră sară, apuindu-i soarele în mîna lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, preacuvioasa Doamna cu pace s-au săvărşit. Într-aceastaş dzî, preacuvioasa Tatiani cu pace s-au săvărşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnezău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 6, svintele bogoiavlenii a Domnului şi Dumnedzău şi Mîntuitoriul nostru Isus Hristos. Stih: Botedzul lui Hristos sus ceriul descuie. Pre carii nu-l imă într-însul îi suie. Botedzat-au în părău pre Hristos prediteciul Ioan în 6. Svintele bogoiavlenii prăznuim a Domnului şi Dumnedzău şi Mîntuitoriul nostru Isus Hristos, în besearica cea mare şi în alalte svinte besearici de pre-alocurea, toată noaptea, de de cu sară { 6r} bdenie făcînd într-aceasta dzî. / Că sîngur Dumnedzău cuvîntul în vechiul Adam îmbrăcîndu-să şi toate a legii împlînd şi la marele Ioan veni, de să botedză, carele îl şi opriia pre Svinţia Sa, dzîcînd: "Mie trebuiaşte de la tine să mă botedzu şi tu vii la mine"? Ce, de vreame ce lasă acmu, de la Domnul audzî şi a toată direptatea a fi botedzul cunoscu, lăsă pre Svinţia Sa. Şi să botedză Hristos. Deci, toată firea apelor o svinţi şi tot păcatul oamenilor astrucînd în şipinile Iordanului, îndată să sui de la apă, şi pre vechitul om de păcate înnoind, şi prăplăzmuind a ceriurilor împărăţîie, i-au dăruitu-i lui slavă şi împărăţîie, în veacii de veaci, amin. Într-aceasta lună, în 7, săborul svîntului proroc prediteci şi botedzător Ioan. Şi s-au strîns şi a cinstitei şi svintei lui mînă aducere în Ţarigrad. A doa dzî, de svintele bogoiavlenii, săborul tot svinţitului proroc prediteci şi botedzător. Ca ceaea ce tainei dumnedzăiescu lui botedz au slujit, am luat dintr-u’nceput şi înainte a sărba, împreunînd şi acesta la alalte a lui praznice, pentru ca nemică cevaş de-ale lui minuni să tăcem. Şi s-au tîlnit şi preacinstita lui mînă la Ţarigrad aducere, făcîndu-să într-acesta chip, în cetatea Sevastia întru carea să spune că s-au îngropat a prediteciului trupul. Luca evanghelistul venind şi direapta mînă a prorocescului aceluia trup luînd, la a sa cetate o dusă, Antiohia, foarte multe minuni făcînd, între carile şi un zmău era oarecare în de ale ei încuibîndu-să hotare, pre carele şi lăcuitorii cetăţîi de partea elinească dumnădzăindu-l, cu jărtve la anul îl cinstiia. Şi vreame trecînd, au venit rîndul la un creştin a sa hiică să o dea zmăului, că zmăul acela, din cuib ieşind, şi nenăduită arătîndu-să prăvire, şi gura mare căscînd, jertva aştepta şi cu dinţii clănţăia. Pentr-aceaea, tatăl featii, cu suspini, pre Dumnedzău ruga şi pre svîntul Ioan milostiviia, pentru { 6v} cucoana sa, / să o scoaţă de la moarte amară şi meşterşugeaşte aşea. Să cerşu să să-nchine la svînta prediteciului mînă şi sărutîndu-o, păzîndu-să, cu dinţii săi deagetul cel mic au curmat. Şi dobîndind aceaea ce doriia, ieşi din besearică şi, cînd sosî dzua jărtvei, să apropie tatăl, aducîndu-şi hiica, şi, deaca fu lîngă zmău, cumu-şi-l vădzu căscînd şi firului uitîndu-să, acel svînt deaget aruncă în mijlocul gîtlejului zmăului. Şi, îndată, cu întratul lui, îl omorî. Aceastea aşea deaca fură, tatăl îş luă vie pre hiică-ş şi să-ntoarsă acasă, acea preaslăvită izbăvire povestind. Iară mulţîmea nărodului, de minune mare mirîndu-să, mulţămite glasuri trimitea lui Dumnedzău şi svîntului prediteci mare besearică feaceră. Şi spun că, la dzua praznicului de văzvijenia cinstitei cruci, o văzvijuiesc de o rădică de arhiereul şi, cînd o rădică, aorea să deşchide (să întinde), aorea să închide (să strînge). Şi, cu întinsul ei, sămneadză bişug de roadă, iară cu strînsul, lipsă şi scumpeate. Pentr-aceastea, a mulţi de pre vremi împăraţi s-au dorit să o dobîndească, şi, mai ales lui Constantin şi Roman porfirogheniţilor. Pentr- aceaea, şi împărăţînd ei, de oarecare diacon den besearica anteoheilor, anume Iop, cinstita mînă fu adusă şi chemată într-acea vreame, cîndu-i ceasul de aprins sveaşnicile, de-i dat obiceaiul a face osfeştenia creştinilor, carea svîntă mînă iubitoriul de Hristos împărat, deaca o sărută, cu dor, privind, în casa împărătească o aşedză. Şi i să face săborul în Forachie. Pentr-a lui tău preaditeci rugi, Hristos, Dumnedzăul nostru miluiaşte şi ne spăseaşte adevăr. Într-aceasta lună, în 8, pomenirea preacuvioasei maicei noastre Domnicăi. Stih: Lăsă pămîntul de ceriu gîndind domniţa, În ceriu s-au suit, precum ş-au pus priinţa. Aceasta era în dzîlele lui Teodosie, marele împărat. Ş-au întins viaţa pînă la Leont şi Zinon { 7r}/ împăraţ. Şi fusease din Cartaghena, cetatea ceii spre Carhidona. Şi cu oarecare îndreptătură, cu alte patru feate, veni la Ţarigrad, iară Nectarie, ce era atunce patriarh, din arătare dumnedzăiască, le primi şi le botedză. Şi, întrînd supt viaţă călugărească preacuvioasa, şi cu bărbăteşti trude şi durori nevoindu-să, şi la vîrvul sosînd anevoinţei, şi minuni spodobindu-să a face, şi pentru ceale viitoare a mulţ au prorocit, şi cătră Domnul au purces de s-au prestăvit. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Iulian, şi Vasilisa, şi soaţelor. Svîntul mucenic Iulian, în vremile era a lui Dioclitian şi Marchian ighemonul, în Antinoia, cetatea Eghiptului, carele şi cu leage femeaea şi e împreunată, Vasilsa anume, o feace a petreace în curăţîie, pre carea în mănăstirea de femei o călugări. Şi el, într-altă mănăstire să călugări. Şi era eghemon pre samă de 12 mii de bărbaţi. Şi, deaca fu prins nelepădîndu-să de Hristos, ce batgiocorind idolii, spre mînie şi urgie pre ighemonul porni., carele, îndată, mănăstirea o arsă cu foc, întru carea arsără toţi carii acolo năzuiră: episcopi, preuţi şi alalţi clirici a oraşului. Şi aşea li s-au lor obîrşit mărturia. Iară svîntul Iulian, tins la pămînt, fu bătut şi cu legături de fier înfăşurat şi, cetluit, îi zdrobiră oasele, cînd şi unul den slujitori, lovit într-un ochiu, credzu şi fu tămăduit de svîntul mucenic, şi-i tăiară capul. Şi Chelsie, fiul ighemonului, cu doădzăci de voinici credzu în Hristos, derep’ce vădzu mortul cu ruga svîntului învis. Pentr-aceaea, cu porunca ighemonului, întîi îl închisără, de-aciia în căldări înfocate fu aruncat împreună cu şeapte fii a cneadzului ce atunceş credzură, şi pre popa Antonie. Şi pre cel învis din morţi, Anastasie, şi nevătămaţi (betejiţi) ieşind cu darul lui Dumnedzău, mulţi credzură depreună cu maica lui Chelsie. Şi astătînd svinţii denaintea lui ighemon, îndată, cu ruga lor, idolii cei în capişte să sfărîmară. / { 7v} Şi capiştea s-au prăpădit. Şi aduşi fiind de svinţi, îi legară de marginile mînulor şi picioarelor, îi împresurară cu snopi de papură unse cu oloi şi-i aprinsără. Şi nebetejindu-i focul nemică, svîntului Iulian şi cuconului Chelsie beliră pieile de pre cap. Iară preutului Antonie, ochii, cu undiţe, scoasără. Şi pre maica lui Chelsie o spîndzurară. De-acii, după aceastea, îi deaderă pre svinţi hierilor de la care svinţii nebetejiţi, rămăind feriţi, cu sabia li să tăiară capetele. Şi să face săborul lor în svînta lor mărturie ce-i aproape de tîrg. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Carterie. Acesta era în vremile lui Diocliţian şi Urban ighemonul de Chesaria Capadochiei, preut şi didascal creştinilor. Şi, casă de svîntă rugă zidind, şi multe mulţîmi de creştini adunînd, învăţa să să-nchine numai lui Hristos, adevăratului Dumnădzău carele iaste. Şi pre altul să nu ştie, fără de Svinţia Sa. Şi, clevetit fiind la ighemonul, s-au ascuns pre sine, iară Domnul i s-au arătat şi-i dzîsă: "Pasă, Carterie, şi te arată la ceia ce te caută şi Eu voi fi cu tine, că ţî să cade multe a păţî pentru numele Mieu şi mulţi prin tine credzînd, s-or spăsî". Iară svîntul, de bucurie împlîndu-să şi mulţămită lui Dumnedzău trimiţînd, pre sine să ivi (vădi). Şi întîi, închisoare fu băgat. De-acii, astătînd naintea ighemonului, i să porunci să jărtvască lui Sarap idolului, iară svîntul, cu ruga, l-au oborît gios. Şi, pentr-aceaea, fu bătut cu pieliţe de 16 voinici şi patru îl ţînea. De-acii îl spîndzurară la lemn şi cu briciul îi tăiară unghile de la mînă şi de la picioare. Şi cu unghii de fier tot trupul îi pozdîrîiară. Iară svîntul, cu ivirea îngerului, ieşind din toate deasupra, să feace sănătos. Ce iarăşile, cu învăţătura ighimonului fu pus gios, şi-i sfredeliră gleznele, şi fierul cel de plug înfocat primi pre piept. De-aciia i să porunci a şedea în tigaie de fier înfocată foarte şi cu ţăpuşi de fier înfocate îi potricăliră picioarele. Şi-l aruncară în temniţă, şi, deaca însără, i să { 8r} arătă iarăş Domnul Hristos, şi-l dezlegă, şi-l sănătoşi, de-l înnoi. / Şi-l scoasă afară din uşile temniţii, de-l pusă. Pentr-aceaea, şi mulţ de carii-l vădzură sănătos veniia la dînsul, de să botedză. Şi, de boale ce avea, să isţealiia. Pentr-aceaea, îl spîndzurară cu pietri mare la mîni şi la picioare, şi pre pîntece bătură cu paliţe, şi cu făclii îl arsără, stropindu-l cu iarbă pucioasă şi cu smoală, şi ranele grămădindu-să. Şi, iarăş, plumb topit, clocotind, primi în svîntul său rost. Şi coif înfocat în cap primi. Şi, cea mai de-apoi, în foc fu băgat, laude de imnuri şi de mulţămite lui Dumnedzău timiţînd, din care foc rămasă nestricat. Iară un jidov oarecare din horbă foarte să mînie şi, apucînd un fuşte, îl înfipsă în coasta svîntului, de-i adusă moarte. Şi-ntîi purceasă apă multă, cît stînsă şi cuptoriul, apoi ieşi şi sînge şi svîntul său suflet lăsă în mîna lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea a dintru svinţi părintele nostru Chir, patriarhul de Ţarigrad. Şi să face săborul lui în cinstita mănăstire a oraşului şi în besearica cea mare, duminecă. Întra-ceastaş dzî, svîntul Atic, patriarhul de Ţarigrad, în pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul proroc Sameas elamiteanul, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svinţii Agaton şi Teoctist, cu pace să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svinţii lui Hristos mucenici Teofil diaconul şi Eladie mireanul. Aceştia era libiani de la Liva. Şi, pentru mărturia lui Hristos, prinşi, fură aduşi la Antipat, şi stîndu-ş vîrtoşi în credinţă, îi zdărîiară vîrtos. De-aciia îi legară de mîni şi de picioare cu foc şi cu fier la ceafă îi fripsără, şi cu hîrburi (scoice) ascuţite îi potricăliră. Şi cu multul munca lungindu-să, deadere-ş sufletele lui Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. { 8v} Într-aceasta lună, în 9, pomenirea / svîntului mucenic Polieuct. Aceasta era în dzîlele lui Dechie şi Valerian împăraţîi, în Melitina Armeniei, voevodzînd. Întîiul, într-acel oraş, pentru Hristos mărturisi, că, venind poruncă de la necestivul să aibă toţi a să lepăda cu giurămînt de Domnul Hristos şi ceia ce nu s-or pleca să le fie moartea gloabă. Iară svîntul nimică nu să temu, ce, cu îndrăznire, pre Domnul Hristos strigă, de mărturisi. Iară dîrjiia şi idolii necredincioşilor le-au zdrobit. Deci, nice cu îmbunăciunile şi măguliciunile cneajiului nu s-au duplecat, nice deolecăturile şi bocetele femeii sale nu s-au înfrînt. Iară mucenicului Nearh, priatin fiindu-i giurămînturile, i-au pomenit, de l-au întărit, temîndu-să să nu se scape de la credinţa Domnului Hristos, ne-ntors în mărturie arătîndu-să, acea de sabie primi sfîrşenie. Şi să face săborul lui în svînta lui mărturie. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Eustratie, făcătoriul de minuni. Acesta era din ţara Tarsia, ce să chema aşea, de fîrşeaşte supt pusoarea optimatelor, din oraş ce să chiamă Viţiani, din părinţi buni credincioşi şi în bişug vieţuind, anume Gheorghie şi Megheta, bine de dînşii crescut şi învăţat. Şi împlînd doădzăcilea an a vîrstei sale, de dragostea lui Dumnedzău fu cuprins (pornit) şi, pre părinţi lăsînd, fugi de mearsă la părţîle Olimbului, la mănăstirea lui Avgar, întru carea au străluminat Grigorie şi Vasilie, de pre maică-sa unchi. Şi la nevoinţă şi la altă toată bunătate de la dînşii deprindzînd şi părul tundzînd supt acel durios şi călugărilor de folos întrăport şi, deaca ş-au împult dorul tuturor fraţîlor, cu nevoitoare inemă şi cu smerit cuget slujiia. Nemică de-a lumii veacului cestuia grijind, nice strîngîndu-şi ceva şie, fără numai o rasă de păr şi alta de lînă, în carea să culca ori în ce loc să tîmpla de odihniia puţîntel, că loc n-avea osăbit. Şi spun că nice dînăoară nu s-au culcat de cînd s-au călugărit, { 9r} nice pre partea cea stîngă s-au lăsat în toţi 75 de ai în carii nevoinţa / călugăriii sale au petrecut. Şi, răpăosîndu-să cei doi de mai sus pomeniţi părinţi, marele acesta stătu, Nastoatel, fraţîlor, rugat de dînşii. Şi, de veame ce Leon, acel cu nume de heară, întorcîndu-să de la războiul bulgarilor, feace rădicare asupra împărăţîei bunului în credinţă împărat Mihail şi, luînd muiarea şi cuconii aceluia ce l-au primit cu pace, de-aciia, legînd şi tundzîndu-l, l-au izgonit la un ostrov împrotivă. Şi nevoia să pornească iarăş eresa iconomahilor carea era stînsă de demult. Atuncea, fugind toţ, lăsîndu-ş casele, şi acesta svînt, aşeajdere, îndemnîndu-l marele Ioanichie, mearsă la moşia sa. Şi, iarăş, deaca svînta besearecă ş-au dobînditu-ş svînta podoabă în frîmşearea svintelor icoane şi să vîrtejiră svinţii făcătorii de minuni părinţi la lăcaşele sale veni şi marele Evstratie la mănăstirea sa, ostenind şi slujind toată dzua cu fraţii, fără nice o leane de truda trupului. Şi noaptea petrecînd cu staturi lipsite de tot somnul şi cu îngenuncheri, şi, nu numai aceasta, ce, încă, şi în cîntatul canoanelor stînd la svîntul oltariu, de la-nceput pînă în fîrşit, de striga cu trăgănată cu sine Gospodi Pomilui. Iară minunile ce s-au fapt de dînsul fiind multe, nefiind putinţă a le pune în scriptură, carile ş-au luatu-le de sămn că-i primit la Dumnedzău şi, vrînd să să mute de la lume, chemă săborul şi le dzîsă: "Fraţîlor, vreamea vieţii meale s-au agiuns cu sfărşitul. Deci, iubiţîi miei fii, să ţîneţ bine şi să păzîţ vistiariul ce vă s-au dat pre mînă. Cunoscînd că iaste peminteşti (de-acmu) sînt trecătoare, iară ceale viitoare sînt veacinice. Deci, să nevoiţ să fiţ din partea celor spăsîţ". Aceastea grăind, şi făcînd ruga, şi blagoslovindu-i, şi rădincîndu-ş ochii spre ceriu, dzîsă: "Doamne, în mînule tale dau sufletul". Şi adormi somnul cel de răpaos, trăind 95 de ai. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. { 9v} Într-această lună, în 10, pomenirea / a dintru svinţi părintele nostru Grigorie Nisis. Pre Grigorie în dzeace fărşindu-l, morţîiei l-au acoperit. Acesta era frate marelui Vasilie, luminat în cuvinte şi de pravoslavnica credinţă rîvnaci. Pentr-aceaea, şi besearicii Domnului Hristos fu nastavnic şi cu svinţii ce să strînsără în Ţarigrad la la al doile svînt săbor asupra ereticilor, de stătu pobornic şi nevoitor, cu puteare de cuvînt şi cu răspunsuri din svinte cărţi, de-i birui, că în tot fealiul de învăţătură străbătut în cuvînt şi în bunătăţi cu bună ispită luă biruinţă. Şi, sosind la bune bătrăneaţe, adormi şi cătră Domnul purceasă. Şi era la statul trupului întru tot sămănînd fratelui său, Vasilie, fără numai că era cărunt, şi veasel puţîntel, şi mai scund. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru, Dometian, episcopul de Melitina. Acesta era în dzîlele împăratului Iustin celui mic, lui Teodor şi Evrochiei ficior fiind, carii trăia cu credinţa cea bună şi cu bogăţîie. Şi, învăţînd cartea de înţălepciunea cea de-afară şi ceaea ce iaste în svintele cărţi dumnedzăieşti, şi însurîndu-să, şi preste puţînă vreame murindu-i femeaia, şi întorcîndu-ş toată nevoinţa la filosofia cea spre Dumnedzău, să feace arhiereu şi păstoriu aceii svinte besearici în Melitina, fiind amu de treidzăci de ai. Şi, împreunînd viaţă săhăstrească (postnicească) cu înţălepciunea politicească orăşască, nu fu numai celor de supt ascultarea sa prilej de spăsenie, ce şi a toată limba, că multe ori l-au mînat împăratul, de-au aşedzat împărăţîia persilor lui Hozroi, cînd s-au rădicat asupră-i Varam, de l-au scos den domnie, cînd l-au făcut să dea şi dajde grecilor. Şi, făcîndu-ş priatin pre acela, şi pre împăratul Mavrichie, şi pre împărăteasa lui, şi dobîndind la la dînşii multă aveare, de feace svinte besearici, şi bolnice de săraci, şi făcînd cale spre Ţarigrad, s-au răpăosat, mărgînd la Domnul { 10r}Hristos. Şi l-au provodit cu cinste, cum să cade, cu tot plinul împărătesc / şi besericesc pus în raclă şi petrecut cu făclii şi cîntări, de l-au întors la moşia sa. Şi multe minuni feace în viaţa sa şi după ce s-au răpăosat. Şi să face săborul lui şi a svîntului Grigorie de Nisa în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, pomenirea dintru svinţi părintele nostru lui Marchian, preutului şi iconomului de besearica mare. Stih : S-au suit de-acii cătră ceri mare veaste, Marchian cărui cinstea şi-n pămînt iaste. Acesta era la împăraţîia lui Marchian şi Polheriei, ficioarei featii lui Arcadie împărat, fiind din moşii săi de la Rîmul cel bătrîn veniţ. Şi feace besearică a svintei Irinei cei de cătră mare şi împreunînd la acea svîntă besearică casă svîntului Isidor, şi dzidi încă şi besearica svintei Anastasiei ce iaste la întrările lui Domnin, carea o au izbăvit şi de arsura cea mare, că, încungiurîndu-o focul, iară svîntul acesta stînd deasupra acoperemîntului, ş-au rădicat mînule spre ceriu, de s-au rugat, ş-au încetat focul. Iară istoria de rîndul lui spune mai de-amănuntul facerile minunilor lui şi avearea ce-au fost avînd de multă şi a lui nevoinţă postnicească la sîmcea. Şi să face săborul lui în besearica svîntului Ioan cărstitel, aproape de Sterna (făntînă) Mochisiei în Daniile. Şi să face săborul şi pentru marele cutremur ce s-au tîmplat în aceaea dzî, la-nceputul împărăţîiei lui Vasilie Machedon, cînd au cădzut şi besearica Prea Svintei Dumnedzău-Născătoarei în stigmate şi alte multe svinte besearici şi de-avaloma case. Într-aceastaş dzî, svîntul Amonie cu pace s-au săvărşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, în 11, pomenirea preacuviosului părintele nostru Teodosie chinoviahul, obştejitel şi îndereptătoriul pustiei. / { 10v} Acesta preacuviosul părintele nostru era din satul Mogarisei, de eparhia capadochilor, ficior lui Proeresie şi Evloghiei, credincioşi. Şi întră în viaţă călugărească şi luă portul lor svînt. Şi sosînd la Ierusalim, de-acolea mearsă la Antiohia, la marele Simion Stîlpnicul, de la carele să-nvăţă şi deprinsă crescutul şi sporitul ce vrea să aibă spre bunătăţi, avînd să să facă păstoriu a multe cuvîntăreaţă oi. De-aciia petrecu aproape de un Longhin oarecare, pururea pomenit şi svînt. Şi, petrecînd în sîmciaua postniciei, atîta numai dînăoară mînca în săptămînă. Şi 30 de ai n-au mîncat pîine nice leac. Şi alaltă bunătate au nevoit, într-atîta suiş de-nălţîme sosînd, cît şi minuni preaslăvite făcea. De vreame că acesta preacuvios cu altul oarecare părinte vedea prea răpăosatul şi îngropatul Vasilie, ce i să şi mormîntul înnoisă, şi-l vedea venit în besearică, de cînta cu fraţîi, altă nime nu-l vedea. Şi, nesupuind foc, cărbuni stînşi au aprins, unde vrea să să urdzască svînta mănăstire. Şi o femeaie, ce venisă, o tămădui de cursul sîngelui nestămpărat. Şi, dintr-un grăunţ ce l-au blagoslovit şi l-au dat la chelar, feace cu ruga, de să vărsa jitniţele de pîine, ce era (ce fusease) deşearte. Şi un cucon cădzut într-un puţ au sosît nevădzut de l-au scos. Şi pruncii ce năştea morţ, de le era maica mai rea de o stearpă, o rădică şi cu ruga o feace bună de cuconi. Ce, încă, şi nuor de lăcustă îngrozî, de goni. Şi pre Chiric Comitul, adecă hatmanul de Anatol, nevătămat în războaie l-au feritu-l, dîndu-i în loc de platoşe cămeaşea cea de păr, de s-au îmbrăcat, şi pămîntul ce era asuprit cu nevoie de seacetă au premenit, cu ruga pugorînd ploi. Ş-au prorocit şi acea de cutremur răsîpă Antiohiei ce s-au făcut. Şi pre mulţ, de primejdia mării, au scos, arătîndu-să la nevoie. Şi a mulţ ucinici fiind povaţă şi-nvăţător, cătră Domnul s-au răpăosat. Şi să face săborul lui întru cinstita apostolie a svinţilor Petră şi Pavel. { 11r} Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintelui nostru / Teodosie celui de Antiohia. Acest dintru svinţi părintele nostru Teodosie altul iaste. Nevoitor din cetatea Antiohiei, născut din părinţi luminaţ şi bogaţ, carele, audzînd odînăoară glasul Domnului Hristos din Svînta Evanghelie foarte cu-nţăles, părăsî casa, bogăţîia şi rudenia, şi alate toate, şi să dusă la locuri dease, de cătră mare. Şi, făcîndu-ş un bordeiuţ mic, săruta viaţa călugăreacă, cu haine de păr îmbrăcîndu-să, şi, preste piale purtînd fier greu îmbrăcat, unul pregiur cerbice, altul pregiur mijloc şi 2 la îmbe mînule. Şi, păzînd ruga şi rîcodeala, pofta şi mîndria, şi alalte patime a trupului le adormiia. Şi părul capului nelăut, şi lung pînă la picioare. Şi lucra, de făcea aorea coşnice, aorea făcea mici ogoară în pădure şi sămăna de-ş făcea puţînea hrană, de-i era lui şi cui era cu dînsul nemeriţi din streini. Şi vreamea sporind, şi veastea lui lăţîndu-să mulţi năzuia la dînsul de poftiiea să petreacă viaţa lui, pre carii, primindu-i în pustia aceaea, altă cetate cerească feace. Şi acolo, dînăoară, nemerind oaste de agariani, nemică rău nu le feace, ce, încă, şi de fericitul stidindu-să, să dusără de-acolea. Deci, pentr-acea viitoare de agariani, lăsă pustia fericitul şi veni la a sa moşie, şi, făcîndu-ş o mică colibă, cu dînsul şi alţîi oarecarii lucra sufletescul lucru. Şi dzîcea cătră cei cu dînsul: "Că săvai să să-şi stidiră de noi agarianii, ce ia că scrie oare unde de noi să dăm loc mîniei? Şi Hristos, fugind de Irod, pre noi învăţînd aceasta o făcea, ce, încă, ne-am şi învăţat să nu ne aruncăm în iscuşenii. Dară, ce ne va opri pre noi de la sufletescul lucru, moşia, deaca vom vrea"? Şi, mai trăind puţînel, să pristăvi cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, săborul a svinţilor dzeace mii de îngeri. Şi să face în-nontrul mărturiei svintei Anastasiei, într-a domninei emvoale. Şi pomenirea svîntului apostol Marco, aproape de taurul (străji). Şi svîntul Stefan cel den Plachediane (ocoale). Şi svîntul { 11v} Teodor, şi arhimandritul Agapie. Şi pomenirea svintei Evpaxiei. / Într-aceastaş dzî, svîntul Mair, bătut, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Vitalie cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, 12, pomenirea svintii muceniţe Tatianei. Aceasta era din Rîmul cel bătrîn, în dzîlele împăratului Alexandru, din tată ce-au fost în trei rînduri boiarin mare de sfat, ce să dzîce ipat, şi consul, şi diacon în cinul besearicii. Şi, pentru ce mărturisiia pre Domnul Hristos, fu adusă la-mpăratul şi, cu dînsul intrînd în idolniţă, acei idoli într-însă ce era, cu a ei rugă le clăti şi le trînti gios, de le rîsîpi. Pentr-aceaea, fu bătută preste obraz şi cu undiţă vederile şi sparsără. De-acii, o spîndzurară, şi o strujiră, şi rasără capul. De-acii, dîndu-o fierilor şi focului, şi ieşind nevătămată, îi tăiară capul. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Petră Avesalamit. Acesta, cu a credinţei blagocestie şi cu a trupului vîrtute înflorind, în tinereaţe de vîrstă, cu îndrăznire, pre Domnul Hristos au mărturisit. Iară boiariul cetăţîi Elefteropolului, prindzîndu-l şi nice cu măgulituri înduplecîndu-l, nice cu-ngrozîciuni înfrîngîndu-l, cu foc s-au săvărşit întru carele cununa mărturiei svîntul ş-au dobîndit. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Mertie. Acesta fu adus la Dioclitian împărat, fiind căpitan pre şireagul mavrilor, şi silit la jărtvă să facă idolilor, şi, ne-nduplecîndu-să, fu deşcins de brîul cel de boierie, şi hăcuit trupul de bătăi, şi răbdă muncile, cît nice glas să lase să vaiete, cît s-au mirat şi s-au buiguit tiranul. Pentr- { 12r} aceaea, şi mult ceas munca întindzîndu-să, şi nerămîind loc / fără rane şi ucisături pre trupul mucenicului, învăţă de-l lăsară de la muncă şi-l aruncă în temniţă. Şi, deaca trecură opt dzîle şi multă posoacă cruntă dintr-acel svînt şi răbduros, deaca cursă şi să feace putoare multă, deci, de durori obosînd fericitul, cinstitul său suflet la Dumnedzău în mîni lăsă. Într-aceastaş dzî, svinţii opt mucenici de la Nicheia de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Evtasia, de sabie, s-au săvărşit. Stih: Lui sîngur măntuitor lumii Hristos duce, Al său cap Evtasia-n sabie cu dulce. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru şi făcător de minuni Ilie. Şi svîntul mucenic Teodor de Evhaita. Şi preacuvioasa Teodora de Alexandria. Şi svîntul mucenic Alexandru, aproape de svinţii apostoli. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, 13, pomenirea svinţilor mucenici Ermil şi Stratonic. Aceştia era la vreamea lui Lichinie împărat. Şi era svîntul Ermil, pre cinul besearicii, diacon. Şi astătînd naintea-mpăratului şi a lui Hristos svînt nume mărturisind, întîi, mai cu de aramă bîce preste fălci fu bătut. De-aciia, cu tărsine fu strujit şi pre Stratonic chemă cătră îndrăznire, priaten fiindu-i, şi la patimile lui, durîndu-l. Că, atunce cînd bătea pre svîntul Ermil cu toiage şi cu lănci, de carile i s-au spart pîntecele şi inema, întorcîndu-să şi vădzîndu-l Stratonic, lăcrămă şi-ndată fu priceput că-i partnic şi-ntr-o voie cu dînsul. Şi-ntrebîndu-l împăratul, să mărturisi creştin. Deci fu bătut şi, împreună cu Ermil, fu aruncat în Dunăre, unde şi fericita fîrşenie amîndoi luară. Şi să face săborul lor în casa cea de rugă a lui arhanghel { 12v} Mihail, ce iaste în Oxia. / Într-aceastaş dzî, pomenirea părintelui nostru Iacov celui de la Nisiva. Acesta, născut, crescut era din cetatea cea mare, Nisiva. Şi pustiasca, şi săhăstreasca viaţă îndrăznind, la naltele vîrvuri a munţîlor au sosît şi a pustiei nevoi bărbăteaşte răbdînd, vara pălit, iarna, de răceală şi de ger, căznit, iară hrana îi era samoraslebîlii, şi băutura cu măsură. Cămeaşea îi era tearfă aspră şi prost, aşea trupul îş zmăcina, sufleteasca hrană pururea aducînd sufletului. Dintr-aceasta, la Dumnedzău ş-au dobîndit îndrăznire şi ceale viitoare le prăviia, şi puteare a face minuni din a Duhului Svînt au dobîndit dar. Odînăoară, trecînd pre un loc şi mădărindu-să de ruşine, neşte femei vădzînd la o fîntînă, săcă izvorul şi pre dînse le feace cărunte. Şi, rugat fiind, apa iarăş feace să izvorască, iară pre femeile acealea le lăsă într-aceaeaş podoabă să rămîie. Şi pre un giudecătoriu pers giudeţ strîmb vădzînd că face, o piatră mare ce dzăcea supt dînsul blăstămă, de-l zdrobi. Şi neşte mîniaci, pre unul dintru dînşi făcîndu-l mort şi cerşind la dînsul milă, cu adevărat l-au datu-l morţîi. Şi iarăş fu rugat de li l-au învis. Şi tîmplîndu-să să aibă prăvoseadania Nisivei svîntul şi la săborul svînt de Nicheia să află de faţă, iară Arie, după ce fu lepădat şi siliia iarăş să între în svînta besearică, acesta marele Iacov, cu ruga, l-au umorît, de au ieşit maţele dintr-însul. Şi Savorie, împăratul persilor, apucîndu-să să bată Nisiva, tot fealiul, multe meşteşuguri făcînd, arătîndu-să sîngur svîntul, feace de fugiră persii, pornind asupră-le muşiţe şi ţînţari, ca nuorii, de care caii şi pilii potricăliţi rumpea legăturile şi fugiia. Care, deaca vădzu împăratul şi cuprins de nepriceapere, să dusă la ale sale fără- de- facere. Într-aceastea, luminînd minuni şi mari lucruri, dumnedzăiescul Iacov şi plin de dzîle fiind, cu fericinţă s-au răpăosat. { 13r} Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Atanasie, bătut cu / toiage, s-au săvărşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Pahomie şi Papirin în pîrău să săvărşiră. Într-aceastaş dzî, obnovlenia lui sveatîi proroc Ilie, la mănăstirea de rîpa adîncă. Pentr-a lor svinte rugi, Doamne, miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 14, odavania Svintelor Bogoiavlenii. Şi svinţii părinţi în muntele Sinaiului ucişi. Stih: Sabii ce lucrară aciia morţi multe Ş-alţîi o păţîră, bărbaţi de mîni crunte Pre călugări în 14 ucisă sabia. Aceştia, călugărească viaţă dorind, de la toate a lumii luîndu-ş iertăciune, lăcuia în pustie, cu carii era şi fericitul Nil, carele fusease şi eparh (vizir) în Ţarigrad, carele şi cu puteare de cuvînt şi cu darul Svîntului Duh, prea bune cărţi au încheiat învitătoare la nevoinţă călugărească. Şi, petreacerea, şi prada, şi uciderea preacuvioşilor o au scris, că aceştia fură ucişi de varvari, ce le dzîc vlemniani, de la Aravia pînă la Egipet şi la Marea Roşie, despre pustie întinş. Şi, mai’nainte cu mulţi ai, în dzîlele lui Dioclitian împărat şi Petru, patriarhul de Alexandria, s-au ucis şi alţii, săhăstrind şi aceia în muntele Sinaiului. Că, ieşind sarachinii aceia, ce şi ei lăcuia în muntele Sinaiului, murind mai marele lor, pre mulţ ucisără din săhastri. Iară alalţi, scăpînd la cetate, să arătă sarachinilor, preste noapte, pară de foc ardzînd tot muntele. Şi para să suia pînă în ceriu şi, vădzînd sarachinii, să spăriară şi, lepădîndu-ş armele, fugiră. Deci, acei întîi uciş era 38, plini de rane pre trupurile lor. Şi 2 să aflară într-înş vii Sava şi Isaiia. Iară cei uciş era unii de tot tăiaţ capetele, alţîi să ţînea de o parte capul în piale, alţîi în giumătate era tăiaţ. Şi-i { 13v} astrucară acei 2 părinţi, carii / pusără şi viaţa şi sfîrşenia lor. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor 33 de părinţi, în Raitu ucişi de arapi, să săvîrşiră. Stih: Ca-ntîi Rahil cuconi, acmu Avadii Plînge Raito pre hăcuiţi în sabii. Aceştia fericiţi părinţi călugăreasca nevoinţă petrecea acolo unde sînt ceale 12 fîntîni de apă şi ceale 70 de steable de finic. (în Sina) Iară neşte vlemii 300, întrînd în vase mare, şi trecînd luciul Etiopii, şi venind la un loc, de aflară curabie şi trecură de veniră în lăcuinţa faraniţilor, şi ieşind faraniţii în timpinarea lor, să înfrînsără de vlemii şi periră bărbaţi 47. Iară vlemii, luînd muierile şi copiii lor, faraniţilor, mearsără la cetate unde-ş avea sfinţii (părinţi) beseareca, carii, închidzînd poarta ş-aştepta moartea. Şi, deaca întrară varvarii şi n-aflară bani şi aveare, pre toţ ucisără. Şi, luînd prada, să dusără să treacă şi, neaflînd curabia carea podvodarii o afundară şi fugiră, să măniară şi giunghiară toată prada şi să giunghiară şi ei unii pre alalţi. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Teodul, fiul lui Nil celui Înţălept. Acesta era ficior lui Nil înţăleptul, ce-au fost eparh (vizir) în Ţarigrad şi, lăsînd slava lumii, să dusă în călugărie la muntele Sinaiul cu fiul său. Deci, aceştia şi alţîi pre-acolo lăcuind şi călugăreasca viaţă petrecînd, de năprasnă loviră varvarii. Şi începînd a giunghia pre svinţii părinţi, Nil putu de fugi, iară fiul lui fu robit cu altul oarecare tînăr şi-i ducea legaţ. Şi, descălecînd la mas, vrea varvarii să giunghe pre tinerii, să-i facă corban luceafărului ce răsare ‘naintea soarelui. Deci, unul scăpă de fugi, iară varvarii adormind, soarele răsărind şi luceafărul ascundzîndu-să, nu giunghiară pre Teodul. Şi, vrînd să-l vîndză, le da numai doi galbeni. Şi { 14r} golind sabia, unul veni să-l giunghe. Atunce îl cumpără episcopul şi-l slobodzî. Şi bine / vieţuind, răpăosă. Şi să face acestor svinţi părinţi săborul depreună în cinstita apostolie a lui sveatii Pavel ce-i în orfanotrofia, unde hrănesc săracii. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Stefan, ce-au făcut mănăstirea Hinolacului. Acesta era de la răsăritele soarelui de rudă bună, ca marele Iov di-nceput nevoinceasa viaţă răhnind pre la mănăstirile bărbăteşti pregiur Iordan şi la pustie cutreiarînd, şi a tuturora petreacere deprindzînd, apoi au sosît la Ţarigrad în dzîlele lui Leon Isavru. Şi, primindu-l oaspe svîntul patriarh Gherman şi la dînsul vreame oarecîtă mînînd, multe de la dînsul deprinsă şi spre folos sfat ş-au luat, fiindu-i sfătuitoriu bun la treabe. Şi, unde-i acmu mănăstirea Hinolacului, ce-i de dînsul făcută, au lăcuit şi mulţîme de călugări, adunînd pre carii cu dojana şi-nvăţăturile i-au cîrvitu-i lui Dumnedzău, de măsură şi la vîrstă i-au rădicatu-i în plinul lui Hristos. Şi bine obîrşind viaţa şi răspunsul binelui de ceaea lume acicea luîndu-ş, cînd vru să purceadză, petrecîndu-i sufletul cu slavă, precum cei din curăţîie destoinici vădzură şi a mulţi spusără, de la aceaste de gios cătră ceale de sus lăcaşe zbură. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Agni, la întunecoasă temniţă băgată, să sfărşi. Stih: Închidzînd pre Agna în casă-ntunecată Îi agonisiră casa luminată. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha dumineca mitariului şi fariseului. Stih: Fă-ţi în besearică ruga nesîmaţă Că smeriţîi sînt lui Hristos fără greaţă. Pentr-a svinţilor tăi rugi, Hristos, Dumnedzăul nostru, miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 15, pomenirea preacuviosului nostru Pavel Tiveianul. / { 14v} Stebla Tivaidei n-a cinsprecea răposă Pavel fără prihană. Acesta era în anii lui Dechie-mpărat şi Valerian, gonitorii de creştinătate. Fiind de la Eghipet, din Tivaida de Gios, şi pricepînd că cumnatu-său va să-l pridădească, că-i oprisă şi partea ce-i să veniia de la părinţi, fugi, depărtîndu-să la munţi. Şi pururea mai înontru băgîndu-să, schimbă cu lungitura vremii patima sa, în loc de-a să teame de gonitori, stătu în jelanie de călugărie. Deci, să apropie la peştera oarecăruia, întrînd într-adînca parte a pustiei, întru carea toată lungimea vremii custului său petrecînd în pace şi fără turburare de patime, cătră Domnul au răpăosat. De-acesta spun că marele Antonie aflîndu-l, şi de ne-ndemîna locului, şi de lungimea vieţii, şi de depărtat s-au minunat, că aşea-ş întîi, şi mainte de alţîi, la mai înontrurile pustiei au cutedzat de-au întrat şi a nevoinţei întinsă alergătură, pînă într-o sută şi 13 de ai, că atîta au vis, deaca s-au osăbit din tînără vîrstă de la grijile lumeşti. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Ioan celui pentru Hristos mişel, carele şi i s-au pus numele Calivit, adecă colibnic. În cinspreace Ioan ş-au mutat coliba-n ceriu. Acesta era în Ţarigrad, fiu lui Evtropie Sincliticului, adecă boiarin de sfat, şi maică-sa Teodora Şi di’nceputul vîrstei, aşea-ş, din şcoala învăţăturilor cărţîi, neştiind părinţii lui, nice dascalii lui, s-au adunat pre-ascuns, cu un călugăr, şi mearsă la mănăstirea neadormiţilor şi să feace călugăr. Şi s-au deprins pre sine a trăi viaţă aspră. Iară vrăjmaşul, luptîndu-l cu dorul părinţilor, birui şi-ntr-aceasta pre pizmaşul, că, spuindu-ş gîndul la egumenul şi cerîndu-ş de la dînsul şi de la toţ fraţîi iertăciune şi rugă spre a ceaea ca să facă ce ş-au gîndit, şi-mbrăcîndu-să în haine mişeale, mearsă la casa sa. Şi acolo-ş feace o colibă mică, de petrecu într-însă o samă de ai, { 15r} batgiocurit de slugile sale, denafara porţîi, prăvind pre tată- / său şi pre maică-sa cum mărg cu atîta nălucire lumască şi ferindu-să în portul acel mişelesc necunoscut. Iară, cînd au venit ceasul să să sfîrşască, au chemat pre tată-său şi pre maică-sa, de li s-au dau a-l cunoaşte că-i ficiorul lor, cu Evanghelia ce-i fusease făcut ferecată cu aur, cînd era cucon de-nvăţa carte. Şi, deaca-l cunoscură,-ş deade sufletul în mîna lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Pansofie. Acesta era din Alexandria, ficior lui Nil, ce-au fost cinstit cu boierie de Antipat. Şi, prin avearea bogăţîiei, şi isteţeala firei, şi bunătămarea tătîne-său, la vîrvul învăţăturilor s-au suit în cartea elinească şi în creştinească. Acesta, după sfîrşenia tătîne-său, ş-au împărţît avearea la lipsiţ şi la săraci şi să dusă la pustii, părăsînd ceale peminteşti şi cercînd pre Domnul Hristos. Şi, în 27 de ai, petrecu în pustii şi, la sîngurătate, vorovi cu Dumnezău şi mintea de la ceaste de gios înălţînd cătră ceriu. Şi, de vreame ce nu să putu tăinui atîta bunătate a lui, fu pîrît la Avgustalie, ighemonul de Alexandria, carele era de la Dechie asupra creştinilor luat război. Deci, astătînd naintea lui, şi dintr-ale lor basne, a lor înşelăciune înfruntînd, şi a muncitoriului (tiranului) minte şi simeţie ruşinînd, fu bătut foarte şi aşea dobîndi muceniceasca cunună. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Cozma poeticul, episcopul de Maiuma, aghiopolitul. De rîndul acestuia svînt, acesta cuvînt din părinţi ne-au venit, că tatăl lui Ioan Damaschin, din rudă bună fiind, plin de bogăţîie şi de slavă şi cu alaltă cinste vederoasă lumască podobit, şi lăcaşul avîndu-ş în Damascul, în cel vestit şi luminat, au primit la sine pre un oarecare de asicraţi, om foarte-nvăţat şi înţălept, carele pre fiul lui, pre Ioan, au învăţat la sîmcieaua obărşiei învăţăturilor de-afară şi din’nontru, adecă elinească şi creştinească. Şi aceasta să veade { 15v} din ostenitele lui scripturi şi canoane. Acesta fericit / tatăl lui Ioan, ce dzîsîm a înţăleptul întru tot, primi de luă la sine şi pre Cozma, fericitul cucon fiind încă, de sărăcia şi de mişeltatea de cea de-apoi bătut. Şi, crescîndu-l în milă, ca un fiu îl numiia şi preste toată învăţătura dumnedzăiască şi omenească îl petrecu. Deci, vas de ales să feace fericitul Cozma, ce cu ispiteala ni-i lesne să-l cunoaştem de ce samă la cuvînt şi la minte s-au făcut, de pre a lui ostenite canoane şi tropare şi alalte scrisori, cu de-adinsul, deaca le vom ceti. Ce, de vreame ce de cea mai înaltă petrecere poftiia, călugărescul giug primi. Şi, ca o stea strălumină. Episcop de Maiuma să hirotoni de patriarhul Ierusalimului. Deci, bine şi cum lui Dumnedzău place vieţuind, şi turma îndereptînd pre păşunile spăseniii, şi la adînc de bătrîneaţe sosind, răpăosă cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, svinţii şease părinţi cu pace să săvărşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 16, închinarea cinstitului lanţuh a svîntului apostol Petră. În aceasta dzî, închinăciunea cinstitului lanţuh a svîntului Petră facem, în carele svinţia sa au fost legat, precum apostolul Luca la Deaianii istoreaşte, de spune că l-au legat Irod tetrarhul şi, dezlegîndu-să depregiur dînsul, din iavlenia îngerului, oarecari din credincioşi aflară şi-l ţînură, cruţînd de la unul la altul pînă mai apoi credincioşii îl adusără la Ţarigrad. Şi fu pus în besearica lui sveatii Petră ce iaste în’nontrul besearicii ceii mare, unde şi săborul lui să face. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici şi fraţ buni, Pevsip, Elasip şi Mesip, şi Neonila, moaşea lor. Aceştia era de la Capadochia, trei geameni, a învăţa cai tineri ştiind şi a-i alerga pre cîmpii. Şi, odînîoară, făcînd sărbătoarea lui Nemesidios, chemară şi pre moaşea lor la masă să mănînce { 16r} cu dînşii, iară / ea, cu multă vreame mainte fiind lucrurile Domnului Hristos, le povesti socoteala om-dragostii ce-au arătat Svinţia Sa spre noi. Şi ocărîia idolii limbilor şi-i micşura. Iară aceaea poveaste îndată le fu de spăsenie prilej (porneală), tot însul de înşii chitind acealea ce vădzură în visul lor, în trecuta noapte, carile îi înderepta la credinţa lui Hristos. Şi, îndată ocărîind idolii şi mărturisind cu-ndrăznire şi cutedzare pre Domnul Hristos, aruncaţ de cneajii lor în foc, luară a mărturiei cunună. Într-aceastaş dzî svîntul mucenic Danact ceteţul. Acesta era de la Iliric, den Avlon, aşea să chiamă locul cliric a într-însul svînta lui Dumnedzău besearică. Şi, luînd vasele besearicii pentru să le ascundză de năvala păgînilor şi prindzîndu-l la un loc, făcîndu-i sîlă să jărtvască lui Dionis (Bachus) şi ne-nduplecîndu-să, fu umorît de dînşii cu sabia. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 17, pomenirea preacuviosului părintele nostru Antonie marele. În 17 pre Antonie de de-acicea rădicară. Acesta de pre rudă era eghiptean, din părinţi şi din moşi credinţa lui Hristos învăţat ş-au vieţuit în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian. Ş-au întins pînă la marele Constantin împărat ş-a fiilor lui şi, dîndu-să la petreacere călugărească, atîta întrecu pre toţi, cît rămasă cap şi izvod altoralalţ. Şi ce-i mai cu slăvit lucru, că şi întîi sau şi apoi, după foarte puţîntel, stătu nacealnic şi învăţătoriu vieţii aceii mai presus de firea omenească şi cu sine, aşea-ş, cu totul, au sosît la sîmceaua obărşiei, precum arată istoria cea de dînsul. Ce însă ceale strigate de rîndul lui la toţ soseaşte să să { 16v} povestească. Şi atîta trebuie a dzîce că, în muritor trup fiind, s-au / depărtat şi s-au osăbit de dînsul şi vedea suişurile sufletelor omeneşti şi pre dracii ce le dosădiia, care lucru iaste al său propriu-ş firii ceii cugetăreaţe şi fără trup. Şi custînd 105 de ai, cătră Domnul s-au mutat, iară săborul lui să face în prea svînta besearica cea mare. Şi viaţa lui s-au scris de marele Atanasie, episcopul de Alexandria. Într-aceasta dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Teodot, episcopul de Chirinia Chiprului. Acesta era la Lichinie împărat şi Savin, ighemonul de ostrovul Chiprului. Şi, pentru mărturisirea în Hristos, la ighemonul fu adus şi bătut cu vine de bou şi, de-acii, spîndzurat şi carnea sgîrîiată şi pre pat de hier înfocat fu întins. Şi preaslăvit cu darul lui Dumnezău, fu izbăvit de foc, îi bătură piroane în talpe şi-l siliră să alearge. Şi, aruncîndu-l în temniţă, să părăsî goana şi cu porunca marelui Constantin, fu slobodzît din temniţă şi, trecînd doi ai, cătră Domnul răpăosă. Şi să face săborul lui în besearica Prea Svintei despuitoarei noastrei Dumnedzău-Născătoarei în Armatia. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Iulian. Acesta, întăi, ş-au pus coliba la locul ce să chiamă Ostroinon, lîngă apa Efratului. De-aciia, sosînd la adîncul pustiei, întră într-o peşteră, mîncînd pîine dînăoară în săptămînă, şi-ncă de mălai şi necernută, îndulcită cu sare, şi bînd apă cu măsură. Iară hrană şi mease scumpe dezmierdate ruga şi cîntarea de lauda lui Dumnedzău îi era. Şi, pentr-aceaea, toţ mergea cătră dînsul, dorind să să-mpreune cu svinţia sa. Acesta, trecînd odată prin pustie şi tîmpinînd pre un zmău, făcîndu-ş svînta cruce, îl feace de crepă. Şi un cucon ce leşinasă de seate, l-au mîntuit de moarte, făcînd rugă, de-au izvorît o fîntînă şi dusă la ruga lui. Şi besearică feace în piatra în carea Moisei s-au spodobit de-au vădzut pre Dumnedzău, pre cît iaste putinţă omului a { 17r} vedea / şi într-însă oltar au rădicat, întru care, dînăoară făcînd rugă, audzî glas grăindu-i că spurcatul porc otstîpnicul Iulian (svîntul Mercurie)s-au ucis (că l-au, din ceriu, Dumnedzău ucis în pustie mergînd asupra persilor). Şi un cucon a unii femei ce şi-l socotiia ş-au cădzut într-un puţ, au ieşit cuconul deasupra din puţ şi nevătămat pentru ruga svîntului. Şi pre Asterie ce rea hirotonit episcop de ariani, ce să făliia pentru limba, la cuvînt slobodă, şi să ispiti să să-ntreabe din leage cu svîntul. Iară svîntul, cu ruga lui, l-au dat morţîi. Şi, făcînd ş-altele multe şi mare minuni, apoi de toate, s-au mutat la acea ne-mbătrînitoare şi fără voi reale viaţă fericită. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Ahilef în pace s-au săvîrşit. Ahilef cu arme cetăţ de gios sparge Ahilef prin trude pe cer bogăţîii trage. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 18, pomenirea a dintru svinţi părinţii noştri Atanasie şi Chiril, patriarşii de Alexandria Stih: Pre Atanasi şi murit viu v-o dzîce Că direpţîi sînt şi morţi vii în ferice. Tăcearea lui Chiril astădzi să pomeneaşte. De-au şi răpăosat, din cărţi ne voroveaşte. Răpăosat, Atanasie s-au astrucat în 18. Dintr-aceştia, amu, svîntul Atanasie era în dzîlele marelui Constantin împărat. Şi, la întîiul săbor în Nicheia, nefiind încă episcop, cu cuvinte de înţălepciune şi răspunsuri din Svînta Carte pre Arie au ruşinat. Iară, după moartea lui Alexandru, stătînd arhiepiscop Alexandriei, pus de Constantin, cu multe închisori şi urgii depărtate fu supărat de împăraţi, după moartea marelui Constantin, că 42 de ai au păţît goană pentru svînta pravoslavie de-ndemnătura ereticilor { 17v} arianilor. Şi biruind toate, ca un biruitor, mearse / la Dumnedzău, împlîndu-ş nevoinţa. Iară svîntul Chiril era în dzîlele lui Teodosie acelui mic, nepot de sor lui Teofil, patriarhul de Alexandria. Şi scaunului lui Diadoh (moştenitori), ş-au fost şi predstatel în svîntul săbor de Efes, cel al treile. Şi pre necredinciosul Nestorie au oborît, carele huliia împrotiva prea svintei Dumnedzău-Născătoarei despuitoarei noastre, făcînd dogmate reale. Şi aşea, cu multe străluminînd bunătăţ şi îndereptări, cătă Dumnedzău s-au răpăosat. Şi era pe chipul trupului, amu, marele Atanasie la măsură de vîrstă, cam spatoş şi cam ghibos, veasel la faţă şi bun, la pieliţă frumos, pleşiv, la nas plecăţăl, podobit (plin) la falcă, cu barbă nu lungă, ce lătişoară, şi puţîn (mic) tăiat la gură, nu mult cărunt, nu foarte alb, ce cam rusav (plăviţ). Iară svîntul Chiril oarece puţîn mai neated, smedişor, cu sprînceanele groase şi mare încujbate rătund, lins la frunte, gros la nări, împresurat, lat la buca obrazului şi gros la budze, puţînel pleşiv la frunte, barba deasă şi lungă, rar şi galbăn la păr, abea mesteca cărunteaţe. Şi să face săborul lor în svînta mare besearică. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Marchian. Acesta era moşiea Chirul, apoi pustia. Şi lăsînd aceasta ş-aceaea, are moşie ceriul, că, lăsînd strălucoarea rudei sale, că era din rudă mare şi unul din cei mai mare şi mai vestiţi a-mpăratului. Şi mearsă la nontrul pustiei, şi făcîndu-ş mic bordeiaş, nice trupului de măsură, şi ocolind cu gărduţ, şedea acolea închis pururea osăbit de cătră toată fiinţa oamenilor. Şi cu Dumnedzău tuturora pururea vorovind, şi ruga o tălniia cu cîntarea, iară pre îmbe cititul svintelor cărţi, mîncarea îi era pîinea sacă, trei unghii. Ş-au socotitu-ş pururea, de mînca cătră sară dînăoară în dzî şi să nu să sature, că postul adevărat iaste acea de pururea să fie lipsă. Şi, trecînd puţînă vreame, pre { 18r} mulţi au primit ucinici. Şi, dintr-aceştia, s-au răsădit / multe, cu miile, chilii. Şi era de atîta dar plin, cît, de cîte ori ce vrea să deşchidză cartea să citească, nu-i mai trebuia lumînare, ce de sus îi strălumina lumină şi aşea îş cetiia cetenia. Odînăoară au săcat pre un bălaur numai cu sămnul svintei cruci, carele să trăsease de-i venisă la chilie şi-i grăbiia asupră, şi, ca neşte paie, l-au ars şi l-au fărîmat. Acesta făcătoriul de minuni, părintele nostru, ş-alte mai multe ca aceastea au făcut şi pre mulţi la bunătăţ au învăţat. Şi aceaste peminteşti părăsînd, s-au mutat în ceriu. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Teoduli. Stih: Osîndiră de frigări (ţăpuş) pre a lui Dumnedzău şarbă Robii a strigoilor (bodzîlor) celor fără de treabă. Aceasta era din cetatea Nazarveilor, în împărăţîia lui Dioclitian. Şi, pentru credinţa în Hristos şi mărturia, astătu naintea cneadzului Pelaghie şi foarte tare muncită, feace minune. Şi pre mulţ trasă la credinţă în Hristos, dintru carii era Comendarisie şi agiutoriul Eladie, cărora le şi tăiară capetele. Iară svînta, cu ţăpuşi de fier înfocate, ţîţele îi potricăliră, de-acii o spîndzurară de cosîţe într-un chiparis şi picioarele cu piroane de fier le găbozdiră. De-acii, în cuptor înfocat, cu alte svinte, împreună, o aruncară. Şi mult feace rugă, cu mînule întinse, deade sufletul la Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Xeni în foc s-au săvîrşit. Stih: Hristos au venit să bage-n lume focul Xeni pentru dîns (alergînd) rabdă, arsă cu totul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 19, pomenirea preacuviosului părintele nostru Macarie eghipteanul, săhastrul, anahoritul, oşelnicul. Stih: Macarie de pămînt fugi departe În fericita ceriului s-au suit parte. / { 18v} Acesta iaste pustiei născut, crescut. Din moi unghii bunătăţîle petrecînd şi acealea îndrăgindu-le şi cuprindzînd, dumnedzăiesc lăcaş să feace, că atîta răbdare într-a bunătăţîlor sudori ş-au agonisit, cît şi asupra duhurilor necurate dobîndi puteare şi i s-au adaos lui încă şi a sămăluinţei (de giudecăţîi) dar şi ceale fiitoare gîciia (prorociia). Şi altor minuni făcător au fost a multe. Deci, pentr-aceastea, cu multă rugăminte înviat de arhiereul de-atunce, de primi hirotonie de preuţîie, nerăbdînd arhiereul să stea lumînarea supt speaie ascunsă şi aşteptînd din pipăire să-ş svinţască mîna, carea, deaca fu înca mai aspră şi grea petreacere, să deade pre sine svîntul, că-ş feace gaură pre supt pămînt de la chilia sa lungă, ca la giumătate de stadie. Şi peşteră, la capătul gaurii, tot cu mînule sale ş-au săpat. Şi, cînd îi vrea veni gloată de i să dodeia, el pre-ascuns să ducea pre supt pămînt la peşteră, de să ascundea şi nime nu-l găsîia. Iară, pentru mîncatul şi băutul, iaste mult a scrie şi a spune, că trupul lui ş-a obrazului faţă mărturisăsc postul şi ţînearea lui acea covîrşită. Acestuia, odată, venindu-i la vorbă un eretic, începătoresc drac avînd, şi dzîcînd că nu iaste înviere morţîlor, învisă pre un mort, de-l ogoi, şi-i arătă dereptatea. Şi dzîcea svîntul că sînt ceate de draci doă. Una, ceaea ce luptă pre oameni la chinuri streine, iară alta începătornică, ce să chiamă de face şi înşelăciune oamenilor. Şi pre aceştia draci îi împarte satana fărmăcătorilor şi erese nacealnicilor. Acesta svînt, avînd un ucenic ispravnic pentru milă, la mişei lăcomind, şi oprind din milă, şi nepocăindu-să, i-au prorocitu-i urgie de la Dumnedzău, carea îi şi fu, c-au pecinginat cu rapură de ceaea ce-i dzîc elefantia. Şi pre cel de iscuşenia dracului, de mînca într-o şedzută cîte trei modii de pită şi un căuş (vadră) mare de vin bea, îl feace a mînca trei litre de pită. Şi pre diavolul vădzu, şi a lui măiestrii în tidvuliţe aducînd, şi pre înşelatul / de dîns călugăraş Teopemt au îndereptat. Şi un ţest de cap a unui popă idolesc ce era în pustie audzî glas din ţăst dzîcînd: "Pentru rugile tale ne iuşurăm în muncă puţîntel, cînd ţi să tîmplă de faci rugă pentru noi". Prorocit-au şi de pustiiciunea schitului. Şi, pre alt mort au învis pînă cînd au spus locul unde îngropasă de ascunsease neşte dată pre mînă-ş aveare depozitul de stătut. Şi, iarăş, porunci de adormi. Cu de-aceastea, lui Dumnedzău plăcute lucruri podobindu-să, în bătrîneaţe bune părăsî viaţa de pre pămînt, răpăosînd la Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Macarie de Alexandria. Stih: La ţara fericiţilor nemeriră în 19 Macarii, Acesta svînt, Macarie de Alexandria, au fost preut celora ce să dzîc Chelion. Săhăstrie învîrvomată şi răbdare au arătat şi lucruri şi seamne feace. Acestuia bunătăţ, mirîndu-să marele Antonie, feace: "Iată că s-au odihnit Duhul cel Svînt pre tine şi vei fi de-acmu ale lor meale bunătăţ ocinător". Acesta fericit, de vrea audzî cîndva pre cineva făcut vrun lucru de nevoinţă postnicească, răvniia de făcea şi el. Pentr-aceaea, audzînd că tavenisioteanii preste tot postul fără foc, adecă fără hiertură şi fără pită mînca, judecă în şeapte ai tot ce să face prin foc să nu mănînce, fără numai veardze şi legumi crude, şi bob, şi alte grăunţuri muiate. Şi, încă şi somnul s-au nevoit să biruiască şi n-au întrat în sălaş doădzăci de dzîle şi nopţi, în fierbinteala soarelui pălindu-să şi în frigul nopţîi îngheţînd. Şi asuprindu-să de dracul curviei, să dusă la pustie adîncă de şedzu şease luni acolo, unde sînt ţînţarii mare ca viespile, de-l împungea şi-l potricăliia, de-au scos vîrci preste tot trupul. Şi, după şease luni, deaca ş-au venit la chilie, numai de pre grai să cunoştea, atîta era de schimosît şi orbălcit preste tot trupul, cît sămăna cu pialea pilului, aşea-i era pieliţa aricită. Acesta, odată { 19v} săpînd un puţ, o aspidă / ce să află acolo îl apucă de mînă şi-i de moarte gîngania aceaea, iară el o apucă cu îmbe mînule, de fălci şi o despică, dzîcîndu-i: "Deaca nu te-au mînat Dumnedzău, cum ai cutedzat de te-atinsăş de mine?" Odînăoară, întră în mănăstirea tavenisiotilor, vrînd să cearce să ştie pre toţ ce lucreadză. Şi, deaca sosî postul, vădzu într-înşii multe fealiuri nevoinţe, că unii mînca sara, altul preste 2 dzîle, alţîi toată noaptea, dvorind în picioare, iară dzua şedea la lucru. Iară fericitul ş-au muiatu-ş frundze de finic, sta într-un unghiu pînă să-mplură 40 de dzîle. Şi Paştele sosîră, şi-ntr-aceale 40 de dzîle, nice au mîncat pîine, nice au băut apă, nice au strîns genunche, nice au şedzut, nice au odihnit, nice altă ce hrană n-au gustat, fără numai curechiu vearde, numai duminecile. Acesta, odată şedzînd în curte şi ceale de folos vorovind, veni o ilină sau ienă (iaina, un fealiu de zmău în patru picioare, vînătoare), hiară cumplită, cu ţîncul ei ce era orb, şi întră de-ş aruncă ţîncul la picioarele svîntului. Iară svîntul, schiopind în ochii ţîncului, îl feace cu ochi, iară iena-ş luă ţîncul şi ieşi, de să dusă. Şi, cînd fu demineaţă, abătu de-i adusă o piale de capră svîntului, iară svîntul feace cătră dînsă: "Nu-m trebuie ce-i din strîmbătate". Iară iena plecînd capul, ieşi din ocol. Vădzut-au acesta şi pre diavol, fealiurile înşelăciunilor purtînd cu un îmbrăcămînt găurit şi cu tidvele aninate. Iară svîntul era scundicel, spîn, numai pre la rost avea păr, pre supt budze şi-n vîrvul bărbiei, că, de asupritura trudei călugăreşti ce să asupriia, nice părul nu-i putea creaşte. Deci, aşea s-au nevoit şi, la adînce bătrîneaţe sosînd, la Dumnedzău s-au mutat. Într-aceastaş dzî, pomenirea svintei muceniţe Evfrasiei. Stih: Scăpaş de ruşine cu minciuni-nţeleaptă Şi ţ-ai făcut izbînda cu capul tăiată. { 20r} Aceasta era din cetatea Nicomidiei, în dzîlele lui Maximian împărat, de rudă mare, cu obiceai / de curăţîie şi bun. Şi, ne-nduplecîndu-să să facă jărtvă dracilor, fu bătută cumplit. Şi, răbdînd tare împrotivă, fu dată unui bărbat să o ruşineadze, iară ea îl amăgi că-i face o iarbă pînă-i fată şi, cînd s-a lunge la oaste, nu l-a prinde nice un fealiu de armă. Lui părîndu-i bine şi credzîndu-o, feace ea irul acela, şi-ş unsă grumadzîi, şi-i dzîsă pentru credinţa să ispitească să dea cît ce poate cu sabia în grumadzîi ei. El, credzînd că n-a prinde sabia, îmflă cît putu şi-i zbură capul. Şi aşea dobîndi de la Hristos cunună îndoită: una pentru mucenicie, alta pentru ficiorie svînta fetişoară Evfrasia. Într-aceastaş dzî, acea în svînta besearică a svinţilor apostoli, prenesenia moaştelor, a dintru svinţi părintele nostru Grigorie Bogoslov. Stih: Avutu-ţ-au lăcaş bun svintele oase Ceare ş-acmu apostoli soţîi frumoase. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Luchian Pavli şi a lor cuconi, Clavdie, Ipatie, Pavel şi Dionisie. Şi să face a lor săbor în casa lui Anastasie, patriarhul, în Oxiea. Şi aduceră aminte de minunea mare în Nicheia, cînd marele Vasilie, cu ruga, au deşchis uşa besearicii ceii săbornice şi o deade pre mîna pravslavnicilor. Pentr-a svinţilor tăi rugi Hristos, Dumnedzăul nostru, miluiaşte şi ne mîntuiaşte, amin. Într-aceasta lună, 20, pomenirea preacuviosului părintele nostru Eutimie marele. Acesta, precuviosul părintele nostru şi marele Eutimie era în dzîlele lui Traian împărat (Gratian) în Meletina ceii de cătră Armenia mitropolie, din Pavel şi Dionisia părinţi născut, de bună rudă, ca şi marele Ioan, din sterp şi nerodit pîntece. Pentru ceaea şi nume pre făgăduinţă dobîndi a face inema bună părinţilor lipsiţ, ce ruga de cuconi, glas din ceriu venindu-le. Acesta, { 20v}/ după sfîrşenia tatălui său, fu adus de maică-sa la Otrois, marele Meletiniii episcop şi, de la dînsul, în cinul cliricesc fu înşirat (numărat). Şi, deaca să feace pregiur svintele învăţături strîngător bun şi pre toţi întrecînd cei de sama sa cu postnicia şi cu bunătatea nevoinţii, fu silit să să hirotonească preut şi să primască grijea svintelor mănăstiri şi schiturilor. Şi avînd 29 de ai, mearsă la Ierusalim şi, într-una din peşterele muntelui, cu preacuviosul Teoctist s-au lăcăşluit, unde, de cumplite boale, pre mulţi au premenit. Şi să povesteaşte că şi acesta cu numele Domnului din puţîne şi foarte mici pite patru sute de călători deodată nemeriţ la mănăstirea lui au hrănit. Şi, nu numai el cu sine, în putearea lui Dumnedzău sterpia, dezlegînd, au ieşit, ce şi alte stearpe femei, cu ruga, plodnice şi cu cuconi le feace. Şi, precum marele Ilie, şi acesta porţîle ceriului au deşchis şi pămîntul bolnav de sterpie au tămăduit. Vădit-au, dară, a preacuviosului din’nontru strălucoare stîlpul acel de foc, carele, cînd el slujiia Svînta Liturghie, jărtva cea fără sînge, din ceriu vădzură aceia ce dvoriia împregiur, pugorît şi alaturea stînd cu preacuviosul, pînă cînd să obîrşiia vreamea jărtvei. Iară ceaea ce gîndurile celora veniia la svînta priceaştenie să să cuminece de-i pătrundea cu gîndul cine-i de dînşii cu ştiinţă curată şi cine-i întinat de să apropie a cu totul deplină curăţîciune sămnu era. Acesta fericit sosînd la noădzăci şi şeapte de ai, cătră Domnul au ieşit în dzîlele lui Leon marele şi mearse de stă ‘naintea Svintei Troiţe, foarte slăvit în svinţi şi preacuvioi şi direpţi. Şi era la chip de-a firelea, năravul prostac, la pieliţă albeneţ, la stat sprinten şi cinsteş, cărunt al păr, barba agiungea pînă la stinghi. Şi să spune de dînsul că, vrînd să să săvîrşască un călugăr, carele era părut a mulţi că-i cu minte întragă, curat şi văzdrăjnic, şi nu era, ce, împrotivă, fără saţîu, şi { 21r} prăviia fericitul pre îngerul cu ostie cu trei colţi trăgîndu-i dintr-îns sufletul / şi-mpreună glas audzîia, ascunsele ruşinei arătînd a călugărului. Şi să face săborul în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Vasu, Evsevie, Evtihie şi Vasilid. Aceştia era la Dioclitian împărat foarte bogaţi. Şi părtaşi fiind la sfatul senatului şi veniră la Hristos şi să botedzară, că vădzură pre episcopul Teopemtos în munci răbdînd şi prea slăvite făcînd cu putearea lui Hristos. Pentr-aceaea, fură aduş la-mpăratul, fură întîi deşcinşi de brîie, de-aciia, în osăbite fealiuri, luară sfîrşenie vieţii, că svîntul Vas, îngropat pînă în stinghii şi mînule tăiate, şi tot trupul dărîmat, deade sufletul în mîna lui Dumnedzău. iară svîntul Evsevie, cu capul în gios spîndzurat şi-n bucăţeale cu topoare fu demicat. Iară svîntul Evtihie în patru pari fu cu sîla întins şi s-au rump în trei bucăţ. Iară svîntul Vasilid cu un cuţîtoi fu lovit în pîntece şi i-au vărsat maţele şi aşea cununa mărturiei dobîndiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Evghenie, Candid, Ualerian şi Achila. Aceştia svinţi şi buni biruitori mucenici era în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian. Şi era de la Trapezont, din părinţi bogaţi, de rudă bună şi creştini. Şi, pentru căce mărturisiia pre Hristos Dumnedzău, fură aduşi la duxul şi, cu ruga, goniră idolii de pre la capişti. Şi fură aruncaţ în temniţă şi, după cîteva dzîle, scoş la-ntrebare. Şi, luîndu-i duxul cu cuvinte dulci şi cu măguliciuni, nemică nu putu, că svinţii îi răspunsără: "De-am dobîndi toată lumea şi cinste mare de la-mpărat pemintean cît ne-ai da, noi nu ne putem despărţî de cela ce-au făcut cu cuvîntul ceriul şi pămîntul, Unul Dumnedzău, cu sîngur născutul său Fiiu Isus Hristos, Mîntuitoriul nostru şi viaţă făcătoriul său duh. Nu ne putem lepăda de lumină, să ne lipim de- { 21v} ntunearec, ce mai bine ascultă-ne, giudeţule vicleane, şi cadzi cu tot sufletul / tău la adevăratul Dumnedzăul nostru şi vei împărăţî cu dînsul în veacii nesfîrşiţi. Iară idolii păgînilor sînt argint mut şi aur, făcuţ de om, au gură şi nu pot grăi, au ochi şi nu pot vedea, urechi au şi n-aud. Să fie ca dînşii toţ ceia ce-i fac şi-ş pun nedeajdea spre înşii, că aceia dumnedzăi ce n-au făcut ceriurile şi pămîntul aceia să piaie, aşea dzîce prorocul. La unii ca aceştia ne-mbii să ne-nchinăm, giudeţule vicleane? Ce nu vei rîde cu noi într-acesta rîs, ce mai bine-ţ deşchide ochii şi vedzi Domnul nostru Isus Hristos, adevăratul Dumnedzău, care lumineadză tot omul ce vine din lume cătră dînsul şi vei fi fericit". Aceastea, deaca le audzî, acela spurcat să ruşină şi deade osîndă asupră-le, de le tăiară capetele. Şi aşea să-mplu mărturia lor. Într-aceastaş dzî svinţii mucenici Inan, Pinan şi Rim. Stih: Pre Inan, Pinan şi Rim aşteaptă ceriul Să-i încăldzască, ce s-au luptat cu gerul. Aceştia era dintr-o ţară de cătră miadză-noapte. Şi fură prinşi de idoloslujiteli, de-acei varvari, şi astătură naintea boiarinului locului, şi mărturisiră pre Hristos. Pentr-aceaea, i-au osînditu-i, cu moartea gerului să moară, şi-i legară căte la un lemn dirept, şi-i aruncară în părău vreame de iarnă, cînd încremeneaşte apa, de ger, şi-ntr-aceaeaş obîrşiră viaţa, dîndu-ş sufletul în mîna lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea fericitului Petră vamăşului. Acesta în dzîlele împăratului Iustinian, fiind patrichie de o boierie, şi era dată pre sama lui toată Africa. Ce, fiind el nemilostiv şi cu totul neîndurat, îi dzîcea "scumpul" toţ, atîta cît odînăoară calicii făcînd de dînsul voroavă că nime n-au scos milostenie de la dînsul, iară unul s-au apucat cu vierşun ş-au întrat de-au început a-i ceare. Şi, atunceş să-ntîmplasă pîine caldă adusă de la pitărie şi, de supărare ce-l supără calicul cerşind, el, cu mînie, apucă o pită caldă şi zvărli în { 22r} calic. Şi ieşi calicul cu pita şi luă vierşunul. Şi, trecînd 2 dzîle, să războli Petră acesta patrichie, şi cădzu înbuiguit. Şi să vădzu unde-i iau sama de păcate. Şi era o cumpănă de cumpăniia şi, de-a stînga parte, vedea unde să strîngea neşte negri şi încărca găvanul de păcate. Iară n-a dereapta, neşte voinici tineri, şi luminaţ, şi straşnici la faţă de-a hirelea, căuta şi nemică nu găsîia să puie în cumpănă, fără numai ce aflară acea pită zvîrlită cu mînie. Şi-ndată, deaca s-au trezit, s-au sculat şi ş-au împărţît toată avuţîia la săraci şi la mişei, atîta cît de pre sine hainele ce-mbrăca de purta le-au dat unui sărac. Şi vădzu în vis pre Domnul Hristos îmbrăcat într-însele şi arătîndu-i-le. Pentr-aceaea, adaosă de vîndu şi pre sine şi deade mişeilor. Iară acela ce l-au cumpărat l-au dau în ţara sa şi l-au pus să-i fie bucătar. Şi acolo, petrecînd vreame destulă, de nime ştiută cine iaste, pînă să prilejiră neşte năguţători de unde fusease Petră, veniţ cu neguţătorie şi chemîndu-i stăpînu-său pre ospăţ, şi Petră, puind bucate pre masă, îl cunoscură şi-ncepură a-ş şopti: "Oare nu-i acesta Petră patrichie priatinul nostru?" Iară Petră, atunce, amu era plătit cu slujba şi iertat de robie. Deci, deaca vădzu că-l cunosc oaspeţîi, fugi şi, sosînd pre la portariul ce era mut şi surd, îl feace cu sămnul svintei cruci sănătos şi-ntră de spusă în casă. Şi proslăviră toţ pre Dumnedzău, iară Petră cutrieră pre la Ierusalim şi, deaca veni la Ţarigrad, s-au răpăosat întru Domnul Hristos. Şi s-au astrucat la casa sa, unde-i locul boului, un sămn ce să chiamă aşea. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 21, pomenirea preacuviosului părintele nostru Maxim ispoveadnicul. Stih: Fără mînă, fără limbă, înfruntedz porunca strîmbă Şi-ntr-a lui Dumnedzău mînă mergi Maxime-n voie plină. În 21 moartea pre a lui Maxim rost au acoperit. / { 22v} Acesta era în dzîlele lui Constantin împărat bărbosul, fiind nepot lui Iraclie. Şi cu mari cinsti era cinstit de alalţi împăraţi de mainte. Şi fiind destul învăţat la trebile politiceşti şi cetăţăşti a învăţarea ş-a înderepta la ce trebuie, pentru obiceaiele lui, şi înţălepciunea, şi vîrsta, s-au suit în boierie de proto-asicrit. Şi stătu şi sfeatnic împăraţîlor. Iară pre-atunce, tîmplîndu-să o vicleană şi cumplită eresă ce dzîcea de Domnul Hristos că-i cu o voie, ucigînd una din doă voile lui Hristos, fără de minte şi fără de cale, şi, încă, o scrisără de o pusără pren tîrg de o strigară cu neşte dăscălii de învăţături, de-acii o lipiră în besearica cea mare, să o-ntărească. Iară sfîntul, nesuferind să să dea în sălaş cu ereticii, lepădă boieria lumască şi ş-au alesu-ş mai bine să să tăvălească în casa lui Dumnedzău decît în corturile necuraţîlor să să cinstească. Şi mearsă la mănăstire în Hrisopol, de să feace călugăr, unde, mai apoi, şi egumen stătu. De-aciia cu rîhnă dumnedzăiască înfocat mearsă la Rîm, la fericitul papa Martin, de-l îndemnă să facă săbor pre loc, de-au procleţit pre începătorii aceii învăţături şi dogmă necredincioasă, carii minţiia o ună voie asupra Domnului Hristos sîngură. Şi, încă, şi unii ca aceştia ce bîrfăsc, aşea au scris cuvinte şi poslanii cu loghiceşti răspunsuri şi a Svintelor Scripturi, a credinţei noastre întărind obiceaie. Şi le-au trimis pretutinderea în lume şi,-ntorcîndu-să de la Rîm cu amîndoi Anastasii ucinici ai săi, la-ntrebare fu scos naintea senatului (boierilor celor de divan) carii ţînea într-o eresă cu-mpăratul Şi, de vreame că alalţ ţînea cu-mpăratul la acea eresă, iară svîntul Maxim răspundzînd împrotivă şi pre alalţi îndereptînd, biruindu-i cu poslaniile sale să-ş schimbe gîndul de cătră acea eresă, pentr-aceasta fu trimis la-nchisoare în Traţia (Trachia). Şi, stînd vîrtos în dereptatea credinţii, îi arsără mîna şi limba. Şi, de-acolo fu izgonit în Lazichia, unde, răbdînd trei ai, slujindu-să cu mînule sale şi sosînd la bătrîneaţe, să răpăosă întru Domnul. / { 23r} Şi fu astrucat în mănăstirea svîntului Arsenie, în ţara Lazilor, făcînd în toate dzîlele multe minuni. Şi spun că apoi, că, după ce-l arsără, i s-au tocmit limba de la Dumnedzău, de grăia curat, pînă cît au custat, iară cei doi ucinici a lui, cel mai bătrîn Anastasie, de-a tocma ca şi dascalului său, mîna şi limba tăiară şi departe, la-nchisoare trimis. Şi cel mai tînăr Anastasie, la o închisoare din ceale ce-s în Frachia trimis, să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Neofit. Stih: Pre Neofit lancea rumpe din pămînt, De mlădiţă mai bun vlăstar înflorit. Acesta era din Nicheia cea din Vithinia, cucon din creştini blagocistivi, Teodor şi Florentia, în dzîlele lui Dioclitian împărat. Şi, îndată, di-nceputul vieţii era plin de darul lui Dumnedzău şi cînd era de-al noă ani de-nvăţa cu cuconii carte, făcea rugă şi prea slăvit să crîviia în Svînta Scriptură. Şi pururea veniia o porumbiţă de zbura pregiur pătceanul lui de-i grăia cu grai omenesc. Iară maică-sa, de frică murind, o învisă el cu ruga. De-aciia, mearsă la muntele Olimbului şi întră într-o peşteră unde l-au îndereptat porumbiţa şi i-au arătat aceaea ce-l povăţa. Şi gonind din peşteră fiară (gadina) ce era într-însă, lăcui acolo hrănit, de îngerul Şi sosînd la unspreacele an, din arătare dumnedzăiască, s-au pugorît din munte şi pre părinţi ş-au privitit. Şi din avearea lor au împărţît săracilor şi iarăş la munte au sosît. Iară la al cinspreace an a vîrstii sale au astătut naintea lui Dechie ighemonul, pugorîndu-să la dînsul cu agiutori de îngeri de la Dumnedzău. Deci, pentru nenăduită cutedzare şi-ndrăznire ce-au arătat, întăi fu bătut. De-aciia, în cuptoriu înfocat fu aruncat şi ferit fiind întreg cu darul Domnului Hristos, îl aruncară fierilor. Şi ieşind din toate stricătorile aceastea năvătămat, năvăli asupră-i un varvar cu o lance de l-au giunghiatu-l şi aşea ş-au săvărşit mărturia. / { 23v} Într-aceastaş dzî, pomenirea pre cuviosului părintele nostru Zosim, episcopul de Siracusele ostrovului Sicheliei. Stih: Mutare vieţii Zosima ş-au aflat Că şi mainte viia, cu traiul mutat. Acesta era de la Sichelia, ficior de părinţi credincioşi şi cu bună stidinţă, petrecător în destulul averii sale, carii avea ocină lîngă sfînta Luchia ficioara. Şi, cînd au născut Zosim şi deaca s-au înţărcat, fu dăruit de părinţii săi cu ocină cu tot svintei mîceniţe Luchiei ficioarei. Deci, la acea svîntă casă crescînd, fu pus socotitor la racla svintelor moştii a svintei ficioare. Şi ducîndu-să la părinţii săi, nu-l lăsară nice puţîn să şadză cu dînşii, ce sîrg îl mînară ‘napoi la besearica svintei, dzîcîndu-i părinţii: "Acolo ţî să cade, fiule, să şedzi, unde eşti dăruit". Şi trăind 30 de ai la acea svîntă slujbă, la besearică, fu şi igumen mănăstirii aceiia. De-aciia şi episcop stătu cetăţîi Siracusei, de Teodor, papa de Rîm, hirotonit. Şi bine păscînd credinţată lui cuvîntăreaţa turmă, şi pre mulţi întorcînd de la necredinţă cătră credinţă şi de la răutăţi cătră bunătăţi, cu pace s-au răpăosat, trăind cindzăci de ai. Într-aceastaş dzî nevoinţa (vitejia) svinţilor mucenici Ualerian, Candid şi Achila. Aceştia au vitejit la împărăţîia lui Dioclitian, şi Maximian, şi Lisie duxul, că ascundzîndu-să prin munţîi Trapezontului, fură prinşi de Lisie. Şi, mărturisind pre Domnul Hristos, fură trimişi la urgie într-o închisoare strîmtă al Lazichiei, la cetatea Pitinus. Şi de-acolo fură aduş la Trapezont şi, astătînd naintea duxului, fură bătuţ cu vine de bou, de li s-au zbiciulat carnea de pre trup. De-acii îi spîndzurară de le rumpea carnea cu unghii de hier şi cu făclii înfocate i-au friptu-i. Şi, cădzînd gios la pămînt muncitorii, să turbură ighemonul şi învăţă de-nchisără pre { 34r} svinţii în temniţă. Şi de-acii, după ceva dzîle, prinsără / şi pre svîntul Evghenie, că încă nu-l fusease aflat. şi mărturisind şi acela pre Domnul Hristos, fu bătut fără de milă. Şi cerşindu-să de mearsă cu boiarinul în capiştea idolilor, feace cu ruga de cădzură toţ idolii şi să feaceră zdroburi şi prav. Pentr-aceaea, îl întinsără cu funii şi-l bătură cu beaţe clincioase. De-acii îl spîndzurară şi-l strujiră pre coaste cu unghii de hier. Şi-l arsără cu făclii aprinse, stropindu-l cu oţăt iute sărat. De-aciia, într-un cămin mare înfocat pre toţ svinţii depreună îi aruncară, din care, ieşind năvătămaţi, de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, săborul svintei Irinei în svînta besearică ce iaste de cătră mare. Şi pomenirea svintei muceniţe Agni. Svînta muceniţă Agni era din cetatea Rîmului, de rudă luminată. Aceasta, avîndu-ş viaţa într-o sămănare cu numele, că Agni dzîce curată, ea învăţă pre multe femei ce veniia la dînsă cuvîntul adevărătăţîi. Şi pre Domnul Hristos a-l cunoaşte Dumnedzău adevărat le înderepta şi le îndemna, şi aceluia unuia să slujască cu slujbă dumnedzăiască. Aceastea, deaca aă audzîră la boiari, fu apucată îndată şi, deaca astătu, o siliră să jărtvască idolilor sau, de n-a jărtvi, să o ducă la curvie. Iară ea feace: "Nice dumnedzăilor tăi voi jărtvi, nice de curvărie mi-i grije, că mi-i nedeajdea pre Dumnedzăul mieu să scap de-aceaea agiutată de Svinţia Sa". Aceastea, deaca le audzî, acel boiariu fărăleage chemă pre păstoriul curvelor şi-i deade pre curata cu numele şi cu viaţa Agni, numai într-un veşmînt, şi-nvăţă să o ducă în vedearea tuturor. Iară svînta, deaca astătu în cîrcima lui Satana şi mergea fieştecarele vrînd să o ruşineadze, neoprind nimerea, ce, mai vîrtos, avînd slobodzenie toţ, fără de nice o sîială în vedeare să margă la dînsă, carele, cum vrea să să apropie, îndată le săca firea şi periia pofta, de era ca morţîi. Atunce, un sămăţ şi dîrz, batgiocurind pre ceialalţi, purceasă ca un dobitoc / fierbădzat, cu multă sămeţie. Şi, cînd fu aproape de svînta ficioară, îndată cădzu mort gios. Şi, trecînd mult ceas, unul de ceia ce dvoriia acolea, strigă grăind: "Mare iaste credinţa creştinilor"! Şi, întrînd, şi alalţi, deaca vădzură, strigară toţ cu glasul mare: "Mare iaste putearea lui Hristos"! Aceastea, deaca ştiu boiarinul, adusă ‘naintea sa pre svînta, şi adusără şi mortul ‘naintea lui, şi-i dzîsă: "Spune-ne, vicleană femeaie, cum umorîş vonicul?" Iară svînta feace: "Cînd mă trimisăş de mă dusără să mă ruşineadze, mearse cu mine un tînăr cu veşminte albe. Şi întră de stătu lîngă mine, carele făcea de amurţîia pofta tinerilor. Şi pre acesta ce-au venit mai apoi mai sămăţ şi mai dîrz, ce năvăli, l-au umorît cum îl vedzi, pînă a nu să apropiia". Şi, pînă a nu scoate glas, boiarinul dzîsă: "Şi cine-i acela?" Svînta feace: "Domnul Dumnedzăul mieu au trimis pre îngerul său de-au oprit să nu mi să facă ruşine". Iară boiarinul feace: "Că dară, deaca ţi-i voia să ne faci să te creadem că dzîci dirept, roagă pre Dumnedzăul tău şi învie mortul". Atunce, svînta muceniţă, rădicînd mînule în ceri, feace rugă şi îndată să sculă mortul. Şi să înspăimară toţ de pre slăvită minune aceasta şi sîngur boiarinul. Şi mulţi strigară cu mare glasuri: "Mare-i putearea creştinilor. Şi mare iaste cu adevărat Dumnedzăul aceştii de bună rudă femei"! Şi credzură 160. Şi fură tăiaţ cu cel învis din morţi. Iară unii din cei necredincioşi strigară cătră boiarinul: "Rădică-o de de-acii, că cu farmeci şi cu mîngănii le feace aceaste minunate cu năluciri (fapturi)". Atunce învăţă să ardză pre svînta. Şi aprîndzînd foc mare, svînta să însămănă cu svînta cruce şi întră voioasă în mijlocul focului şi, aşea-ş rugîndu-să, şi ruga în rost avînd, purceasă cătră Domnul Hristos, lăsînd trupul în foc. Şi, deaca s-au potolit focul, luară neşte credincioşi svîntul ei trup, că-l aflară întreg, nebetejit de foc, şi-l astrucară, slăvind pre Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svinţii patru mucenici cei în Tir de sabie să săvîrşiră. / { 35r} Într-aceastaş dzî, de adevărata Pashă dumineca blîdnicului. Pentr-a svintelor rugi, a svinţilor tăi, Hristos Dumnedzăul nostru miluiaşe şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună 22, pomenirea svîntului apostol Timotei, ucinicul svîntului apostol Pavel. Acesta era din cetatea Listra, tatăl elin, iară maică-sa jidoavcă, să chema Evnica. Şi, dîndu-să ucinic svîntului Pavel apostol, şi scriitor Svintei Evanghelii dumnedzăieşti, şi propoveadnic ei fu, s-au adunat cu marele iubitul ucinic Ioan. Şi stătu şi episcop Efesului, de svîntul Pavel făcut. (derep’ce că, deac-au scos afară marea presvîntul Ioan, precum scrie Irineu, episcopul Lugdunilor, de l-au dat la Efes, precum să povesteaşte, de iarăş fu izgonit Ioan la ostrovul Patmos, de Dometian împărat). Acesta fericitul Timotei purta cîrma Efesului, iară idolo slugaşii, pentru a lor den moşi sărbătoare, carea să chema catagoghion, plină de poazne, reale şi spurcate, purtînd a mînă idolii şi podobiţ cu un fealiu de obraze ghiduşeşti, cîntînd, descîntînd dintr-însele, alerga tălhăreaşte, de ţînea calea a bărbaţ şi a femei, săvai cum fac la noi cucii (obiceaie) şi ceia ce trag în vale, cu acealea mult sînge făcea şi ucidere. Şi, nesuferind fericitul Timotei a vedea grozăvii ca acealea a lor (păgîneşti), îi înfrunta şi-i dojeni de acea înşelăciune a lor deşartă. Şi, învăţîndu-i să-ş lase aceale spurcate lucruri, fu ucis de dînşii cu beaţe, zvîrlind şi bătînd. Apoi svintele lui moştii s-au adus la Ţarigrad şi s-au pus în besearica svinţilor apostoli, unde şi săborul lui să face. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosul părintele nostru, Evsevie. Stih: Vino la noi într-a ceriului frămseaţe, Pre Evsevie strigă îngereşti feaţe. / { 35v} Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Mavsima. Cesta părinte mavsima era sirian, prostac, au străluminat în bunătăţ, numai într-o cămeaşe. Şi o cîrpea pre unde să rumpea, grijiia streinii, şi nemeriţii avea în 2 văşcioare, ca şi în Sarepta, văduva, săraca aceaea lui sveatîi Ilie, unt şi fănină, de nu să mai fîrşiia. Şi ospăta pre toţ cine-i veniia, că aşea Dumnedzău sporeaşte celora ce-l iubesc. Şi aşea, în bunătăţ dumnedzăieşti s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosul părintele nostru Salaman mîlcealnicul, adecă tăcutul. Acesta lăcui la un oraş la Efrat, apa cea mare, la un mal ce-i dzîc Caparsana, dincolo de ţărmure, într-un bordeai fără uşe, fără fereastră s-au închis, ca-ntr-o cuşcă, şi tot săpa pămînt. Arhiereul locului, oblicindu-i bunătăţîle, l-au preuţît. Şi ţînu de nu mai grăi cu nime. Odată, veniră de-l furară cetăţeanii lui, şi-i feaceră bordeiul ca a lui, şi-l închisără, şi el nemică pricind, iarăş să apucă de lucrul săpatului şi cu nime nu grăia, fără numai la rugă. Şi aşea, cu bunătăţ, pre mulţi au mîngîiat şi din păgîni au întors. Şi, măniindu-să păgînii, au mers de l-au ucis. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului prepdno mucinic Anastasie Persul. Stih: În doădzăci şi doă Anastasie fu umorît cu laţ. Slăvitul mucenic Anastasie era din Persida, în dzîlele lui Hosroi, împărat persilor şi Iraclie, împărat grecilor. Era de moşie razih, din oraş Nuni. Şi, mainte-l chema Magundat, ficior unui fărmăcători ce-l chema Vav, de la care şi vlăşebnicia învăţă, şi să deade a fi om de oaste. Şi, prădînd persii locurile svîntului Ierusalim şi robind pre mulţi creştini, fu luat de dînşii şi cinstitul lemnul svintei cruci, întru care Domnul nostru Isus Hristos patima pre trup au răbdat, { 36r} pentr-a noastră spăsenie. Şi, făcîndu / să minuni în ţara lor, den svînta cruce, s-au făcut veaste mare cum Dumnedzăul creştinilor au venit aicea. Iară Magundat, de darul lui Dumnedzău biruit, mai cu fierbinte cerca să-nţăleagă bine pentru Hristos. Pentr-aceaea, de la un creştin oarecare luă ştire de toată socoteala svintei cruci şi credzu întru Isus Hristos. De-acii, mărgînd la Halchidon şi audzînd răsîpitura ce păţîră persii de Iraclie împărat, să dusă la Ierapol, unde, aflînd un zlătar, lucra cu dînsul la meşterşug. Şi, de-acolo, mărgînd la Ierusalim, să botedză şi ş-au pus nume Anastasie. Şi, mărgînd la mănăstirea svîntului Sava, s-au călugărit. Şi, petrecînd tot fealiul de cale spre bunătăţ, şi-nvăţînd Svînta Carte, învăţînd Psăltirea de rost, şi înfocîndu-ş mai vîrtos căldura spre Dumnedzău, să ruga să-ş obîrşască viaţa cu mucenicie şi cu sînge, că, prăvind pre la svintele besearici zugrăvite muncile şi morţîle svinţilor, şi citind proloagele, îi părea că cumu-ş i-ar vedea avidomă, cum să nevoiesc svinţii mucinici, şi să înfoca vîrtos să să închipuiască lor. De-acii, vădzu în vis că dobîndi un potir de vin şi-l bău de duşcă, carea o gîndi că-i sămnul crescutului în inema lui doară, ce avea ca să mărturisască de Hristos, să priceştui şi purceasă din mănăstire. Şi sosînd la Chesaria Palestinei, prăvind pre vîlhovnici, îi rîsă şi-i ţînu rău de-acealea ce făcea. Şi pre sine numind creştin, fu prins de dînşii şi dus la Marzava, boiarinul lor, de carele fu pus să care piatră, unde mărgînd de ruda lui şi vădzîndu-l, nu părăsîia, în tot chipul mustrîndu-l şi-mproşcîndu-l, zmulgîndu-i barba, derep’ce că le era ruşine rudeniilor lui căce-i creştin şi creade în Domnul Hristos. De-acii fu bătut tare de dînşii şi dus la-mpăratul persilor. Şi, mărturisind pre Hristos, şi neprimind a să-ntoarce la leagea lor, fu bătut foarte cu toiage. De-acii îl spîndzurară de o mînă şi din gios legară piatră de picioare. Şi, aruncînd un laţ pregiur grumadz, îl scoasără din suflat. { 36v} Şi, încă răsuflînd puţîntel, îi tăiară capul şi să face săborul lui în svînta lui / mucenie, în’nontrul svîntului Filimon mucenic, în Stratighia. Într-aceastaş dzî, nevoinţa svîntului mucenic Vichendie diaconul. Stih: Pre Vichentie lăudînd, cum Ion dzîce, Că pre pizmaşii lui Hristos îi îmvince. Acesta era în împărăţîia lui Maximian şi ighemonia lui Dometian, din Avgustopol pornit. Şi, prins fiind cu episcopul Ualerie, fu dus la cetatea ce o chiamă Valantia, şi băgat în temniţă. De-acii, adus naintea lui Dometian, bătură-l cu toiage de hier, şi spîndzurară, şi cu făclii de vînt i-arsără. Şi ţăpi de fier înfocate potricăliră. De-acii, svîntul ieşind sănătos, iară slugile să muiară şi slăbiră, şi tiranul, pierdzîndu-ş tot fealiul de sfat, ispiti cu măguliciuni să-l întoarcă. Iară svîntul feace rugă la Dumnedzău şi lăsă sufletul la Svinţia Sa. Iară svintele lui moştii îngropară acolo neşte credincioşi şi dumnedzăieşti oameni. Aşeaş împlu svîntul Vinchentie diaconul mărturia. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Manuil, Gheorghie, Petră, Leont, Sionie, Gavriil, Ioan, Leon, Parod şi alalţi trei sute şeaptedzăci şi şeapte. Stih: Cu lance Manuil în părţi tăiat doă, Cinstind netăiate firi lui Hristos doă Pre Gheorghi şi Petră pentru-nchinăciune Taie pizmaşii lui Hristos cu urîciune. De Gavriil Sionie-i depărtată Frica lăncii la grumadz apropiată Direpţi voevodzi de lance ne-avînd teamă Ioan şi cu Leon viteaji fără samă. Aceştia svinţi, de la osăbite eparhii şi locuri fiind, la Udrii lăcuia. Iară bulgarii, nemulţămitorii şi necunoscătorii, veniră pre greci răsăpind, pre trachi şi pre machedoni robind şi tocma la-mpărăteasa cetatea năvălind, la Udrii veniră şi acolo trei dzîle zăbăvind, îl dobîndiră. Aceasta au fost cînd era împărat necredinciosul Leont armeanul şi domniia bălgarilor Crum. Şi, deaca { 37r} dobîndi Crum Udriul, scoasă pre / toţi orăşeanii afară, 40 de mii, şi cu dînşii depreună pre arhiereu, pre carele, trîntindu-l gios, l-au călcat pre grumadz. Iară, de-acii, murind Crum, stătu-n locul lui Ducum. Şi cela cicnind curund, stătu domn bulgarilor Diceg, crud şi neomenit, carele tăind în doă bucăţi pre arhiereul Manuil, şi mînule şi umerile, l-au datu-l cînilor să mănînce. Şi lovindu-l întunecăciune, fu ucis de oamenii săi. Şi luînd domnia Murtagon, umorî pre toţ creştinii carii nu vrură să să leapede de Domnul Hristos. Şi pre alţîi băgîndu-i în legături şi în sucituri, pre alţîi muncind cu neomenite şi aspre cazne, i-au scosu-i din viaţă. Iară pre svinţii arhierei Gavriil şi Gheorghie şi Petră episcopul hăcuindu-i cu toiagele, le tăie capetele. Aşişdere, au umorît şi pre alaţi 377 de creştini, şi pre Leont şi Ioan, creştineşti voevodzi. Iară lui Leont svîntul episcop de Nicheia, ce era scop, îl tăie preste pîntece cu sabia. Iară pre Parod, svîntul preot, l-au pusu-l proşcă de la-u ucis cu pietri. Umorît-au şi pre alţîi mulţi, căznind cu multe fealiuri de cazne. Şi, nu numai acesta păgîn Murtagon, ce pre urma lui făcuţîi domni bulgăreşti au dat la morţi, cu multe fealiuri de cazne, pre mulţi creştini, trimiţîndu-i la Hristos. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 23, pomenirea svîntului (...) mucenic Climent, episcopul de Anghira. Şi svîntul mucenic Agatanghel. Fericitul acesta şi minunatul Climent mai în toată omeneasca sa viaţă au trăit cu munci, de vreame, că în 28 de ai s-au atins nevoinţa (războiul) lui cătră muncitori. Neavînd nice o îndeleatnicire, mai luînd odihnă, s-au răpaos de pace din poruncă în sorocite dzîle, cum au { 37v} obiceai oştile di-mbe părţi de să şi odihnesc. Ce nevoinţele lui grăbitoare şi ascuţîte / într-atîta cît nu putea neştine să să mire mai mult pentru vreamea întru carea au răbdat el cum ar hi răbdat altul, decît pentru mulţîmea caznelor ce-i făcea. Ce, mai vîrtos vrea putea să să mire şi de una şi de alaltă, că, suferind tot fealiul de cazne şi făcîndu-să prăvirişte tuturora ce era pre-atuncea tirani, şi, mai în toată lumea, minunînd şi îngerii cu răbdarea sa, şi într-acesta chip au dobîndit cununa slăvii. Şi era svinţia sa de la Anghira Galatiei, din tată elin şi din maică creştină şi credincioasă. O chema Sofia. Şi, cînd s-au călugărit, era de 12 ai, iară, cînd au fost doădzăci de ai, au stătut arhiereu şi nevoinţa ş-au făcut în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian împăraţîlor. Iară fericitul Agatanghel rumîn era de rudă. Şi, mai apoi, deaca omorîră pre svinţii cei închişi cu svîntul Climent, dintru carii unul iaste acesta svîntul Agatanghel, carele, mai întăi decît alţîi, au mărs de să botedză de svîntul Climent. Şi fugind în vreamea ce era să taie pre carii fusease cu dînsul închişi şi vrînd svîntul Climent să-l ia slugile lui Maximian să-l bage în corabie să-l ducă la Nicomidia, apucă nainte Agatanghel, întră în corabie şi aştepta pre Climent. Şi, deaca întră şi svîntul Climent şi-l vădzu, cădzîndu-i la picioare să bucură şi pre a lui pocăinţă şi-ntoarcere, ca o venire a bun vestitoriu, înger socoti. Şi era nevoind depreună cu dînsul pînă ce sosîră la Anghira. Şi la Luchie, deaca veniră şi acolo tăindu-i capul, cu porunca lui Luchie, depreună cu soţîile sale, bărbaţi, şi femei, şi cuconi ce credzură în Hristos, cătră cereştile zbură lăcaşe. Iară fealurile muncilor îi sînt aceastea, că fericitul Climent osăbi au păţît aceastea. Pre lemn fu întins şi strujit, şi bătut cu pietri prste gură şi preste obraz, băgat în temniţă şi la roată legat, şi cu toiage bătut, şi croit cu cuţîte, cu piluge de hier bătut preste gură, măsealele { 38r} zdrobite / şi dinţii. Legat cu lanţuje şi iarăş aruncat în temniţă. Aceastea păţî deosăbi sîngur svîntul Climent. Iară cu Agatanghel depreună, fură bătuţ cu vine de bou uscate şi spîndzuraţi la un lemn. Şi arşi cu făclii la coaste, şi daţ hierilor. Şi pe-ntre deagete le bătură ţăpuş de hier înfocate. Şi băgaţ în varniţă cu var, de şedzură doă dzîle. Şi le beliră umerile. Şi făşii le beliră de pre svintele trupuri şi iarăş cu toiage bătură. De-aciia îi culcară pre paturi de hier înfocate. Şi, în cuptor înfocat îi băgară de şedzură o dzî şi o noapte în foc. Şi, ieşind vii, iarăş îi strujiră pre pîntece. Şi în ţăpi ascuţîte înfipte şi tăioase îi aruncară de să tăiară şi să împunsără şi să croiră cumplit. Iară plumbul topit numai lui Agatanghel turnară în cap. De-acii îi spîndzurară de cerbice şi le legară pietri de răşniţe de-a picioare. De-acii îi purtară pre uliţe, împroşcîndu-i cu pietri. De-acii osăbi svîntului Climent bătură în urechi cuie de hier înfocate. Şi, iarăş, cu făclii aprinse îl pîrjoliră. Şi legat la o piatră mare fu bătut preste faţă şi preste cap cu vergi. Şi-n toate dzîle scoţîndu-l, îl bătea cîte cu cindzăci de rane şi le răbdă. Mai apoi tăiară capetele amînduror în Anghira Galatiei. Aceastea toate munci cumplite şi groaznice cu lungă vreame suferiră şi răbdară svinţii lui Dumnedzău aceştia, Climent şi Agatanghel. Şi luară cunună de biruire de la Domnul Hristos. Şi să face săborul lor în svînta lor mărturie, ce-i în ceaea parte de Evdoxia, dincolea de Anaplon, în svînta besearică a svintei Irinei ceii vechi şi ceii noă. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Evsevie. Stih: Pre Evsevie-mbie îngerii la viaţă, Să-ş petreacă cu dînşii în ceriu cu dulceaţă. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Mavsima Sirul. Era oarecare om în Chiro, Mavsima de nume, sirian de limbă, petrecînd ţărăiaşte (prosteaşte) la { 38v} viaţă. / Şi strălumină în bunătăţ numai din fire, numai într-o cămeaşe. Spun că nu ş-au mai grijit alt îmbrăcămînt, ce, pre unde să rupea, el o cîrpiia cu peatece, într-acesta chip era de îmbrăcat. Iară, pentru slujba ospeţilor a streini şi mişei, atîta să nevoia de cu osîrdie, cît tuturor trecătorilor ş’ ţînea uşa deşchisă. Şi spun că avea 2 oale, una cu fănină, alta cu unt de lemn şi dintr-acealea-ş ospăta oaspeţii flămîndzi, că-i dedease Dumnedzău sporiul cela ce-au dat oarecînd văduvei ceii din Sarepta sidonească., ce-au hrănit pre Ilie prorocul, cînd seacetea de să-ncuiasă ceriul la Ahaav., că Dumnedzău pre toţ cerceteadză şi socoteaşte carii i să roagă Svinţiii Sale, ca şi coafa aciia şi urciorul ce blagoslovisă de izvorîia fănina şi untul-de-lemn, dăruind snopii sămănăturii milei cătră oaspeţ. Aşea şi mununatului acestuia depotriva nevoinţei au dăruit. Şi aşea, bine şi cu cuviinţă petrecînd, au ieşit de-au purces cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Salaman isihastul, adecă săhastrul. Stih: Ş-au pus limbii străji Salaman preste viaţă, Acmu-ş grăiaşte cu svinţii în dulceaţă. Un oraş iaste la apa Efratului la ţărmure de cătră apus, ce-l chiamă Capersani. Dintr-însul iaste fericitul Salaman. Sărutînd viaţă tăcută, lăsat de-aceaea parte, un mic bordeiaş aflînd, s-au închis într-însul, nice uşe, nice fereastră lăsîndu-ş. Dînăoară, într-un an spărgea prin pămînt de-ş primiia hrană. Iară a cetăţîi arhiereul, oblicind bunătatea omului, mearsă la dînsul, vrînd să-l popască, şi, spărgînd pre de o parte, întră la dînsul în căşcioară. Şi i-au pus mîna în cap, de i-au cetit molitvele, de l-au săvîrşit popă. Şi multe cătră dînsul dzîsă şi i-au spus şi darul preuţîiei ce i s-au dat. Şi nice un glas de la dînsul audzînd, s-au dus, poruncindu-i să-ş dereagă căşcioara unde-au stricat el. Altă oară, iarăş, orăşeanii de unde era svîntul trecură pîrăul noaptea { 39r} şi-l luară, / nice pricindu-le, nice apărîndu-să, nice poruncindu-le. Şi-l dusără la oraşul lor, făcîndu-i căşcioară ca şi aceaea îndată. Iară el tot într-acela chip îş petrecea viaţă cu tăceare, nemică cătră nime grăind. Iară, preste puţîne dzîle, de de-aceaea parte, orăşeanii iarăş noaptea veniră şi ei şi-i sparsără căşcioara de-l luară şi-l dusără la sine, nepricindu-le, nice apărîndu-le, nice, iarăş, cu osîrdie mărgînd. Aşea, de cu totul mort, pre sine s-au tocmit în viaţă svîntul. Ş-acela apostolescul glas adeverind, arăta: "Cu Hristos împreună ne-am răstignit. Trăiesc nu ca mai de-acmu în trup eu, ce trăiaşte în mine Hristos, iară aceasta ce trăiesc acmu, în credinţa trăiesc a Fiului lui Dumnedzău, Cela ce m-au îndrăgit şi S-au dat pre Sine pentru mine". Şi aşea, pre sine zămorînd fericitul Salaman, ca altă nime cîndva, ş-au răbdat pînă la sfîrşit şi, mărgînd cătră Domnul Hristos, să veseleaşte în bucurie veacinică. Într-aceastaş dzî, svinţii doi mucenici, în groapa Pariei aruncaţi, să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului din toată lumea a şeasea Săbor, carele au oborît pre ceia ce dzîc ce Hristos să aibă o voie, după-ntrupare. Şi s-au făcut acesta în dzîlele lui Costantin Bărbosul împărat, tatăl lui Iustinian Rinotmitul, în Ţarigrad. Pentr-a svinţiilor tăi rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 24, svînta maica noastră Xeni. Fericita şi pururea văcuit pomenita Xeni era din cetatea cea mare şi-mpărătească, Rîmul, din părinţi putearnici, şi slăviţi, şi creştini, bogătaşi în tot binele. Şi, deaca o născură, o botedzară şi o numiră Evsevia. Şi, crescîndu-o cu cinste pînă la vîrstă, o cerşu un luminat boiarin şi { 39v} bogătaş. Iară părinţii, neştiind gîndul ei, feaceră tocmală, iară, / cumu-ş era vorovită mai de mult cu 2 slujnice roabe a ei, carele îi era mai credzute şi giurate mainte, după ce ş-au dat hainele ei pentru Dumnedzău la săraci aceale scumpe de argint şi de aur, s-au furat cu dînsele tocma aşea-ş din cămara nuntei de-au fugit, lăsînd lumea şi toate ce sînt a lumii. Şi, sosînd la mare, aflară curabie ce mergea la Alexandria şi, sosînd acolo, intrară într-altă curabie ce meargea la ostrovul lui Co, ca să-ş piardză urma, că ştiia că părinţii ei o-r cerca-o multă lume în toate părţîle. Pentr-aceaea încungiura pre la pustii pre de laturi. Şi numele încă ş-au schimbat, să-i dzîcă Xenia, adecă streina, învăţîndu-ş slujnicile, soaţele ei, că dzîcea: "M-am streinat de moşie şi de iubiţii părinţi. Şi mă feaci measără, şi mişea, şi străinată pentru Hristos ce-au streinat pre pămînt pentru noi". Deci, deaca sosîră la ostrovul lui Co, năimiră o căşcioară de lăcuit, iară fericita Xeni avînd dor să-ş afle un învăţătoriu sufletesc, să-i fie supt ascultare, să nu-ş fie în voia ei, deci, genunchind cu genunchile şi cu inema la Domnul cu lacrămi feace: "Doamne, Dumnedzăul mieu, carele vedzi toate şi le îndereptedzi, nu ne părăsî pre noi ce ne-am lăsat moşia şi rodul pentru a ta dragoste. Ce trimite-ne vrun nerătăcit mîntuitoriu şi-ndereptătoriu, precum află Tecla pîrvomîceniţa pre svîntul Pavel apostolul tău, ca să-i urmăm şi să-l ascultăm noi, smeritele". Aşea eale, rugîndu-să, căută şi vădzu un părinte bătrîn de-a hirea şi dumnedzăiesc cu chip de săhastru, şi adevărat ca un înger. Şi, deaca-l vădzu, să bucură ficioara şi, alergînd, cădzu la picioarele lui, lăcrămînd şi rugînd: "Pentru dragostea lui Hristos, primeaşte-ne, svinte părinte, şi ne-nderepteadză cătră spăsenie". Iară părintele întrebă de unde sînt şi cum să aflară la acesta ostrov? Iară eale îi spusără cu taină, spoveaduind toată dereptatea sufleteaşte. Iară stareţul le răspunsă: "Strein sînt şi eu şi nemearnic la acest loc, că viu de la { 40r} Ierusalim, un / de-am îmblat de m-am închinat pre la svintele locuri. Şi acmu mărg la moşia mea". Iară svînta, părîndu-i de pre chip că-i arhiereu, şi-l întrebă să-ş spuie moşia şi cinstea, el feace: "Eu sînt de la Milasa, din oraş din Caria şi mă chiamă Pavel. Sînt egumen într-o mică mănăstire". Atunce, fericita, deaca audzî că-l chiamă Pavel, să miră cum o ascultă de bine Dumnedzău, bunul şi milostivul, şi i-au trimisu-i cum s-au ea rugat, aşea au trimis omul. Şi cu lacrămi mulţămi lui Dumnedzău şi pre Pavel rugă să-i fie părinte sufletesc. Şi le-au primit de le-au dus la a sa moşie, la Milisa. Şi le deade chilii aproape de a sa mănăstire. Şi acolo-ş feace Xena besearică în numele svîntului pîrvo mucenic Stefan. Şi să strînsără multe călugăriţe, de să feace mănăstire. Şi pre svînta Xeni nime nu ştiia de unde-i şi cine-i. Iară fericitul Pavel spunea că le-au adus de la Co, că aşea era. Şi-ntr-aceaea vreame, răpăosînd episcopul cetăţîi, Chiril, pusără pre svîntul Pavel episcop şi svinţia sa, fără voia ei, feace pre Xena ierodiaconă, cum era obicina-ntr-aceale vremi. Dară, de-acii cîtă trudă şi nevoinţă cine poate spune a svintei? Că şi dracii să cutremura de frica ei şi să depărta, necutedzîndu-i, că în trei dzîle mînca dănăoară, pîine sacă, uscată cu cenuşe din cădelniţă în doă cu lacrămi, precum dzîce David prorocul. Şi aceastea nevoinţe a sale le feriia pentru lauda, de o ştiia numai ceale 2 roabe a ei, că, de dînse, nu să putea feri. Din ce şi eale răvnind, din cît putea de potriviia, şi o mira în ce chip cu atîta zămorîtură de post putea de-ş împlea pravila. Că mai multă parte a nopţîi bătea metanii şi citiia. De multe date o vedea di-ntr-apusul soarelui genunchiată pînă ce toca de utrănie. Alte date, toată noaptea petrecea cu rugă şi, plîngînd, şi mult să te miri, că preste atitea bunătăţi a ei, avea aceasta smerenie că nu-i mai lipsiia lacrămile din ochi la rugă. Ca cum { 40v} ar hi fost vrun tîlhar, şi curvar, şi om făcătoriu de tot răul, / aşea să tînguia la rugă şi blîndeaţe avea cît nice dînăoară nu s-au mîniat, ce era cătră toate cu smerenie. Haine purta reale, ca mişeii, cît cu toate bunătăţîle au sporit. Şi aşea bine nevoindu-să, fericita i-au sosît ceasul să margă la doritul ei mire, Hristos. Şi era atunce sărbătoarea svîntului Efrem, nu Sirul, ce alt svînt ce era de loc de Milasa ( de moşie). Şi acolo fu chemat la praznic arhiereul Pavel, la un sat ce-i dzîc Lefchi, unde era svintele moştiile acestui svînt Efrem. Iară fericita Xeni chemă surorile şi le dzîsă cu smerenie: "Mulţămăscu-vă, surorile şi stăpînile meale, de multa dragoste şi milă ce-aţ arătat cătră mine, cătră o streină şi cu om dragoste, ca o sor a voastră aţ socotit. Ce, şi acmu, mă rog mai mult să arătaţ spre mine dragostea voastră şi să nu mă uitaţi, că să vă rugaţ lui Dumnedzău pentru sufletul mieu, cînd vă rugaţi, ca să mă iarte, pre o neharnică a voastră slugă, că aşea, pentru svînta voastră rugă, nedejdiuiesc să fiu fără moarte, după moarte. Că acmu mi-au venitu-mi fărşenia streinătăţîi meale şi am dureare la inemă şi frică, nu cumva păcatele meale să-m ţîie calea de cătră Domnul, de nu-m vor rugile voastre agiuta. Şi-m pare rău foarte şi mă tînguiedz că nu s-au tîmplat sufletescul nostru părinte Pavel să-m agiute la nevoie. Ce să-i spuneţ voi, deaca va veni, să nu uite pre streina Xena, pre carea svinţia sa pre cuvîntul Domnului au strînsu-o şi în cale de spăsenie m-au îndereptat". Aceastea dzîcînd preacuvioasa, toate plîngea neogoite, de scăparea a maică bună ca aceasta, bocindu-să, atîta cît feaceră şi pre svînta de plînsă ca o miloasă. De-acii le dzîsă: "Lăsaţ plînsul, sororile, şi luaţ rîhna (osîrdia) featelor celor înţăleapte. Să vă grijiţi untdelemn în vase, că dzua Domnului, ca furul, vine". Aşea dzîcînd, rădică mînule şi ochii cu lacrămi spre ceriu şi să rugă: "Doamne, Dumnedzăul mieu, carele m-ai îndereptat pînă acmu, pre o streină, cu om-dragoste, ni-ai fostu-mi tată şi { 41r} mamă, şi hrană, şi mîngîiare, Însuţ, ş-acmu, / mă spodobeaşte să viu la a ta împărăţîie în ceriu. Pomeneaşte, Doamne, şi această toată frăţîme de surori şi le izbăveaşte de măiestriile dracilor. Aşijdere, ca un bun, pomeneaşte şi ceaste doă a meale împreună slujniţe. Şi, cum în viaţă, şi în fugă, şi în trudă, şi în nevoinţe mi-au fost soaţe şi nu mă lăsară, aşea şi la-mpărăţîia ta ne spodobeaşte să fim nedespărţîte pururea". Atîta rugîndu-să, să iertă de la toate şi mearse în besearică de să-ncuie. Şi-ngenunchind, cu osîrdie să ruga lui Dumnedzău, iară ceale doă slujnice a ei căota pre crepătura uşii şi vădzură la Xena streină minune. De pripă veni lumină din ceriu şi miros de aromate nepovestit, care nu-ş sămăna cu mirosuri peminteşti şi cu tămîi, ce altul, de a raiului dulce şi cu totul frumos. De-acii descuiară besearica şi aflară pre fericita Xeni răpăosată. Deci, să strînsără toate de o plîngea neogoit, iară Dumnedzău proslăvindu-o ca ceaea ce l-au proslăvit, şi Svinţia Sa au proslăvit a Xenii, iubitei sale mirease, svînta pristăvire, ca să arate la toţ a cîtă cinste o au spodobit. Şi era atunce ceasul al şeasea de dzî, ceriul senin şi soarele luminos. Şi s-au ivit în ceriu o cunună cearcăn de steale, şi-n mijlocul lui, cruce de luceaferi. Aceasta minune toţ să minuna înspăimaţ. Iară episcopul în Levca, unde era la praznic, luminat de Dumnedzău, dzîsă: "Svînta Xenia s-au răpăosat şi, pentr-aceaea, s-au ivit acesta sămn minunat". Deci, îndată lăsară masa, ieşind aşea-ş atunce din Svînta Liturghie şi sîrguiră toată mulţîmea, bărbaţ şi femei, slăvind în glasul mare pre Dumnedzău. Şi, mai vîrtos, femeile oraşului toate striga cătră episcop: "Nu ascunde, Părinte, mărgăritariul. Nu îngropa vistiariul. Nu acoperi lauda şi slava cetăţîi. Ce să rădicăm şi noi lumînarea aceasta la vedeare, să o vadză tot oraşul, să să veselească pravoslavnicii şi să să stidească jidovii şi elinii, să cunoască a crucii { 41v} puteare". Atunce, episcopul să apropie şi sărută pre svînta cu închinăciune, / cu multă smerenie, şi toţ cliricii şi ieromonaşii. De-acii, podobiră năsilia, cu multă vărsare de lumină şi tămîi, şi o petrecură prin mijlocul cetăţîi. Iară acea cunună de cearcăn minunat de steale mergea de să ţînea tot de năselie. Şi, cînd punea năselia gios, de făcea litanie svintei pre la toate besearici, sta şi cununa. Şi, pentr-aceaea minune să strînsără de pre la toate oraşe şi sate nărod, de nu-ncăpea. Şi toată noaptea aceaea, cîntînd şi priveghind, şi mulţi bolnavi să tămăduiră, sărutînd svintele ei moştii. Alţîi de mulţi bolnavi, cu multă cheltuială pre la vraci netămăduiţi, atunci să tămăduiră îndată şi, cînd sosîră la locul ce să chiamă Sichinion, de cătră amiadză-dzî parte a cetăţîi, o astrucară acolo, precum Xenia au poruncit. Atunce, şi cearcănul cel de steale s-au ascuns, deaca s-au astrucat svintele moştii, cît cunoscură toţ că, pentru dînsă, s-au arătat acel svînt sămn de o au petrecut pînă la îngropat. Iară prostirile ce era pregiur năsilie le-au împărţît episcopul la creştini cîte o bucăţea pentru blagoslovenie şi, preste puţîn, să săvîrşiră şi ceale 2 slujnice a Xenii. Şi le-ngropară lîngă stăpîna lor, precum ea au poruncit. Şi ceaea ce-au murit mai de-apoi au spus de-amănunt de stăpîna lor, cine-i şi de unde-i, şi de ce sînge mare iaste. Şi, deaca o ştiură că-i fată de boiarin mare, crescută în atîta bine a lumii, şi cum s-au lepădat de lume, de-au putut sluji lui Dumnedzău, să mirară, slăvind pre Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Pavel, şi Pavsarion, şi Teodotion. Stih: Ş-au tins cu ai-săi Pavel grumadzîi supt lance Dobîndindu-ş la Domnul odihnă cu pace. Aceştia era la Dioclitian şi Maximian împăraţ, şi Arian ighemonul, în Cleopatrida, fraţ de pre sînge, din tînără vîrstă călugăriţi şi i-au prinsu-i. Era Pavel de 37 de ai, iară Pavsarion de 25. Şi { 43r} oblicind Teodotion, a lor frate, că sînt prinşi, lă / să sîmbra tîlharilor ce era însoţî cu dînşii la multe, că le era pre o fire fraţîlor săi şi veni să margă să-i vadză şi să-i sărute. Şi, deaca-i vădzu la strînsori şi la-ntrebări, n-au cutedzat să să apropie, ce să deade într-o laturi şi stătu a cugeta oare ce loc îş vor dobîndi fraţîi. Şi-ncăldzîndu-să, să-ntoarsă şi să mărturisi pre sine creştin naintea lui Arian, tiranului. Şi l-au pornitu-i de pre scaun, şi-ndată învăţă de-i bătură cuie de hier înfocate prin coaste şi în pîntece. Şi, aşea s-au săvîrşit, tăindu-i capul cu sabia. Iară Pavel şi Pavsirion, aruncaţ în părău, săvîrşiră mîcenia. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Vavila, cel din Siţelia, şi Timotei, şi Agapie ucinicului. Acesta svîntul mucenic Vavila, de rudă bună fiind, ca marele Iov, despre răsăritele soarelui, s-au născut din părinţi de cinste şi iubitori de Dumnedzău, în cetatea cea vestită, Teupoli. Şi au învăţat carte ş-a să teame de Dumnedzău întru toată învăţătura Svintelor Scripturi carile trag curund pre omul cătră Dumnedzău. Şi, cu osîrdie îndulcindu-să, din tînără vîrstă dorind pre Domnul Hristos, urî lumea. Şi curund, de la părinţi osăbindu-să, împărţî avearea la săraci, şi la mişei, şi sărace. Şi scuturîndu-să de la tot lumăscul glod, s-au suit în munte de s-au săhăstrit, avînd cu sine şi pre doi ucinicii săi, Agapie şi Timotei. Şi, deaca s-au făcut şi popă, precum să cade, destoinicia preuţîiei o au cinstit. Iară, de-acii, tîmplîndu-să la Rîm, acolo elinii nemilostivi şi crunţîi, vrînd să-l pîrască la boiari, lăsă Rîmul şi mearsă la Siţelia cu amîndoi ucinicii săi. Şi, zăbăvindu-să pre-acolea un an, pre mulţi au luminat cu darul ce lăcuia întru sine, aducîndu-i la cunoştinţa lui Dumnedzău. Ce, de vreame că cetatea nu să poate ascunde şedzînd de-asupra muntelui, precum scrie, nice svinţia sa nu s-au putut ascunde de acel boiarin de pre-acolea. Deci, l-au prinsu-l şi pre amîndoi ucinicii lui şi, deaca-l vădzu că mărturiseaşte tare pre { 43v} Domnul Hristos Dumnedzău / adevărat în glasul mare, întăi îi bătu, făcîndu-le rane destule şi mohorîţîndu-le trupurile de sînge. De-acii, purtîndu-i, încungiurînd oraşele, în multe chipuri şi fără omenie i-au muncit, cu o parte îngrozînd oraşele Siţeliei cu dînşii, cu altă parte împlîndu-ş mînia cu muncile lor. Iară svinţii mucinici să îmbărbăta şi să-ntăriia, căotînd cătră bunurile ceale veacinice. Iară, mai apoi giunghindu-i, i-au aruncat în foc şi nu i-au betejit pre adevăraţîi lui Hristos marturi şi viteaji, nice leac focul, ce întregi şi neprăvuiţi i-au ferit, pre carii şi luîndu-i credincioşii, într-acealaş ostrov a Siţeliei, cum să cade, i-au astrucatu-i. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Machedonie. Acesta dintru svinţi părintele nostru Machedonie, luptă şi pistreală de vitejie, ţînea vîrvurile munţîlor, neşedzînd la un loc, ce astădzi mînea într-un loc, mîine aiurea, în Finichia Siriei şi în Chilichia, la pustii. Şi aceasta o făcea pentru năvala să nu-l supere să scape a viitorilor. 45 de ai au obîrşit aşea, nice căşcioară, nice colibă trebuindu-ş, ce, prin rîpi adînce îi era masul. Şi, deaca au îmbătrînit, ascultă rugătorii ce-l ruga şi feace colibă. Apoi nu să tuliia la ale sale, ce să rădzăma pre la streine. Şi trăi 25 de ai, tulindu-să la acea colibă şi la streine, într-atîta cît să strînsără anii nevoinţelor lui 70. Ş-au trăit 40 de ai cu ordz şi cu apă, apoi războlindu-să, să hrăniia cu o bucăţea de pîine cu apă. Acesta, minunatul, să feace mare făcător de minuni. Gonit-au draci din oameni, tămăduit-au fealiuri de boale ş-au făcut ş-alte multe preaslăvite. La acesta adusără pre o muiare ce mînca preste samă de mult, din tocmala dracului. Şi, plîngînd mult rudele ei, rugară pre svîntul. Şi, făcînd svîntul rugă, feace de mînca după fire. Şi spun că mînca 30 de găini, iară, cu ruga svîntului, nu putu giumătate de găină să fîrşască. Şi, slujind lui { 35r} Dumnedzău cu răbdare şi / cu osîrdie în 70 de ai, mearse la Domnul. Într-aceastaş dzî, prenesenia moaştelor svîntului prepodobnic mucenic Anastasie Persul. Împăratul Iraclie, deaca mearse la Persida şi murind Hosroi, împăratul persilor, iară un călugăr tîmplat de la mănăstirea svîntului, deaca vădzu oastea-mpăratului, s-au bucurat şi s-au lipit în gloata oştii. Şi, venindu-ş oştile acasă, cerşu călugărul la egumenul său de-i adusă racla mucinicului. Şi spusă lui Iraclie că cu dînsa au tămăduit în Persida pre un îndrăcit, puindu-o asupra lui. Că Iraclie, la 20 de ani a-mpărăţîii sale, au adus de la Ierusalim cinstitul lemn, iară un episcop trimis de arhiepiscopul cel mai mare la părţîle Rîmului, dusă moşteile svîntului la Chesaria şi, dînd acolo o părticea, opriră alaltă. Iară cinstitul cap a mucenicului şi icoana o cinstesc, şi li să-nchină creştinii în Rîmul cel Bătrîn. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Ermoghen şi Mina, şi preacuviosul părintele nostru Filon episcop, ce-au fost la Caapasia. Şi pomenirea preacuviosului părintele nostru Filip prezviterul. Şi svîntul mucenic Varsim şi 2 fraţi ai săi. Într-aceastaş dzî, svîntul Eladie Comendarisie de sabie s-au săvîrşit. Stih: Supt sabie-ş pusă Eladie gîtul Elinescul sămăţ ruşinat-au Rîmul. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Zosima, cu pace, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî pomenirea svîntului proroc prediteci şi botedzătoriu Ioan, aproape de şanţ (groapă). Pentr-a svinţilor tăi rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceastaş lună, 25, pomenirea dintru svinţi părintele nostru Grigorie, arhiepiscopul de Ţarigrad, Bogoslov. { 35v} Marele Grigorie Bogoslov era în dzîlele / lui Ualent împărat. Îi era moşia pemintească a doa capadochilor, iară cea cerească Ierusalimul iaste acel de sus. Părinţii lui era de moşie bună şi direpţi, Grigorie şi Nona, carii, mai’nainte slujiia la idoli, din nepriceapere. Iară, deaca născură pre marele Grigorie, să născură cu apă şi cu duh din Duhul Svînt. Şi atunci, tatăl svîntului stătu arhiereu Nazianzului. Şi, sosînd svîntul la măsură de vîrstă, toată enchiclopedia învăţă, adecă toată învăţătura cărţîi din lume, ca alt nime ca dînsul. Şi să feace tîlcovnic şi dascăl vieţii sale. Cinstit-au cu cuvînt de îngropăciune, la pogrebanie, pre marele Vasilie, şi pre Grigorie tatăl, şi pre Chesarie, fratele lui, şi pre sora Gorgonia. Şi, cine ce-au scris de svinţia sa, n-au luat de-aiurea începăturile, ce, iarăş, din ce au aflat scrise de la svinţia sa. Şi, atîta-i mai mult a dzîce, că, de-ar trebui la oameni o icoană şi o şeruitură de izvod, să fie făcută de-amănuntul din tot fealiul de bunătăţi. Însuş acesta era marele Grigorie, că, întrecînd, şi covîrşind, şi biruind cu strălucoarea vieţii sale pre cei cu numele bun în fapte, s-au suit şi au sporit şi în spusul de Dumnedzău într-atîta, cît toţ să-nvinciia de înţălepciunea lui ce avea la cuvînt şi la poruncă de-nvăţături. Pentr-aceaea, dobîndi şi numele a să dzîce Bogoslov. Şi era la chipul trupului, la măsură de stat, puţînel, plăvîn (mijlocie) şi veasel, năros, direapte sprînceanele, căutătura blîndă şi veasel. La un ochiu era mîhniţăl, ce-i dirept, de lovitură, nu foarte lungă barba, ce destul de deasă, pleaşiv, alb la păr, barba pre la margini afumată. Şi să face săborul lui în svînta mare besearică. Şi la mărturia svintei Anastasii, la Emvoalele lui domnind, şi la besearica marilor svinţi apostoli, unde-i sînt şi svintele moştii, aduse de Constantin Porfiroghenit, iubitoriul lui Hristos, şi cu totul credincios împărat, ce le-au adus din Nazianzul Capadochiei, de le-au aşedzat. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Poplie. / { 36r} Acesta era din ceata sfatului din oraşul ce-i dzîc Zevgma, ce-i lîngă apa Efratului. Şi, suindu-să într-un munte ‘nalt ce era departe, ca la 30 de stadii de oraş, şi-ş feace acolo o mică peşteră, şi au împărţît întîi la săraci tot ce avusease de la părinţi, şi trăind cu tot fealiul de bunătăţ şi nevoinţă. Deci, ieşindu-i veastea în toate părţi, mearseră mulţi cătră dînsul, de i să feaceră părtaşi la nevoinţă călugărească, cărora şi le dzîsă de-ş feaceră chilioare mici. Adease cercîndu-i ca nu ceva mai mult decît trebuie să cumva aibă în chilie. Şi, încă, şi pita le cumpăniia la mîncat şi, deaca afla la vrunul că mănîncă mai mult, preste cumpănă, îl făcea mîncăcios şi prea iubitoriu trupului. Şi, de vrea afla la cineva fănina cernută, îl făcea că să dezmiardă în mîncare. Şi nopţîle, fără veaste, mergea pre la uşile lor şi, de afla la rugă, să ducea mîlcom. Iară, de afla vrunul dormind, bătea la uşe şi-l mustra mult. Şi aşea, adease cercîndu-i, mulţi de dînşii i să feaceră ca neşte chipuri, culegîndu-i şi luîndu-i, ca cu bureatele, toate bunătăţîle, dintru carii sînt Teotepnos, şi Aftonie, carii primiră şi dvorba şi grija fraţîlor, după răpăosarea lui. Într-acesta chip nevoindu-să bine, deade sufletul său în mîna lui Dumnedzău cu pace. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Mar Peaveţul. Stih: Iubind Mar pre Dumnedzău, i-au cîntat pre lume Acmu-i cu svinţii în ceriu în fericit nume. Acesta dentru svinţi părintele nostru Maris, tînăr fiind şi de-a firea, la faţă şi în lume fiind mirean, avea viers bun de cîntat. Şi, cîntînd pre la praznicele svinţilor peaveţi, deplin învăţat fiind, pururea iubiia pre Dumnedzău şi poruncile Svinţiii Sale feriia nevătămate. Şi trupul său ne-ntinat, fără de nice o imăciune de păcate şi sufletul şi-l feriia fără prigană, pre mijlocul de { 36v} multe sîlţe îmblînd şi cu cei de lume petrecînd, cum mai sus dzîce. Iară, cînd vru / să să leapede de lume, mearsă la oraşul lui Omir şi, micşoară căscioară acolo făcîndu-ş, să închisă într-însă 37 de ai săvărşind. Şi multă umegiune din munte suferind, şi vătămare multă de dînsă răbdînd, nu ş-au părăsîtu-ş căşcioara, ce petrecu într-însă, pînă cînd ş-au obîrşitu-ş alergătura nevoinţei. Acesta prostîticia iubiia şi cu totul le urîia năravurile ceale în fealiuri. Şi mesărătatea iubiia mai tare decît bogăţîia. Şi, custînd noădzăci de ai, îmbrăcat cu îmbrăcaminte de păr de capre, iară pîinea puţînă, cu sare, îi era hrana. Şi dorind lungă vreame Svînta Liturghie să vadză făcută de mînule preuţeşti şi diaconeşti, în loc de oltar, trebui (trebălui) preutul Svînta şi spăsîtoarea Dumnedzăiasca Liturghie denaintea lui. Iară svîntul, de toată dulceaţa săturîndu-să, părîndu-i aşea că prăveaşte vădzîndu-să în ceriu, şi, aşea, bine vieţuind şi în ceriu suindu-să, vorbeaşte cu toţ svinţii în sălaşele întîi născuţîlor, cîntînd Svînta Troiţă. Într-aceastaş dzî, svînta Meduli cu soaţele ei în foc să săvîrşeaşte. Într-aceastaş dzî, svîntul proroc Isaiia, lîngă svîntul Lavrentie. Şi preacuviosul părintele nostru Dimitrie, cămăraşul de vase. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Apolos în pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 26, pomenirea preacuviosului părintele nostru, Xenofont. Şi Şi femeaia lui, Maria, şi cuconii lor, Arcadie şi Ioan. Stih: De la lume-nstreinat, Xenofont cu soţîi În ospăţ la Avraam să-ndulcesc cu toţîi. Acesta preacuviosul Xenofont era din Ţarigrad, boiarin foarte bogat, cu bogăţîia de-afară şi, ca mai bogat din’nontru, la suflet cu bogăţie dumnedzăiască. Şi trimiţîndu-ş cuconii la Virit, { 37r} cetatea Finichiei, / pentru să să deprindză şi să să înveaţe la învăţături, li s-au spart curabia pre mare. Şi ei, fiind aruncaţi de mare în părţi osăbite, să dusără la Ierusalim, neştiindu-să unul cu alalt, morţi au vii sînt. Şi nemerind, să călugăriră, neştiindu-să. Şi lăcuia la acel părinte, iară dascalul lor încă au ieşit, aruncat de mare, şi dusă veaste lui Xenofont de perirea cuconilor. Şi ei mult plîngîndu-i, mulţămiră lui Dumnedzău. Şi-mpărţîră avearea lor la săraci, şi multă avearea luîndu-ş cu sine, să dusără amîndoi, Xenofont şi Maria, la Ierusalim, şi cutrierînd locurile svinte, închinîndu-să şi rugîndu-să lui Dumnedzău de cuconii lor, oare încătro sînt, vii-s au morţi, şi da milostenii la săraci, şi aşea, cu putearea lui Dumnedzău, nemeriră şi la părintele acela svînt, unde le era cuconii. Şi închinîndu-să, şi luînd de la dînsul blagoslovenie, -ş vădzură cuconii vonici călugăriţ, şi să săgetară la inemă, poznuindu-i şi sămănîndu-i cu cuconii lor. Şi mîhnindusă, începură adease veni la acel svînt părinte, pentru prăvitul acelor doi călugăraş tineri şi să facă rugă şi pentru cuconii lor. Iară părintele acela prozorliv fiind şi socotind aprinsătura jealii inemii lor, şi vrînd să le spuie să-i mîngîie, adusă la mijloc amîndoi tinereii călugăraşi, şi-ncepu ‘naintea lor a-i întreba din cine sînt şi de unde sînt, şi cum i-au chemat, şi cum veniră la dînsul. Ei-ş spusără tatăl şi maica, şi cum i-au trimisu-i pentru-nvăţătura, şi cum s-au ‘necat curabia, şi pre unde i-au lepădatu-i marea sănătoş, şi cum veniră la dînsul. O, minune! Atunce, amîndoi fraţîi să cunoscură şi părinţii-ş cunoscură cuconii. Şi, cădzînd unul cătr-alalt, să feace plînsură mare, cît şi stareţul lăcrămă de jeale. Şi, deaca să ogoiră şi să mîngîiară, slăviră pre Dumnedzău şi mulţămiră că aşea vru Svinţia Sa. Şi aşea să rugară acelui svînt părinte Xenofont şi Maria de-i feace călugări. Şi atîta să nevoiră Xenofont şi Maria, şi cuconii lor, Arcadie şi ioan, cît şi minuni să spodobiră de făcea. Şi lui { 37v} Dumnedzău, pînă la / sfîrşit îngăduiră, şi adormiră întru Domnul. Într-aceastaş dzî, pomenirea cutremurului celui mare ce s-au făcut la sfîrşiturile împărăţîiei lui Teodosie celui Tînăr, fiul lui Arcadie şi Evdoxiei, în dzî de duminecă, ‘n-al doile ceas de dzî, de cădzură zidurile Ţarigradului, şi o parte de case ţărigrădeneşti, şi, mai ales, de la emvoalele troadisieşti pînă la poarta cu 4 uşi de aramă. Ş-au ţînut cutremurul trei luni, întru carile împăratul făcea litie cu tot săborul, făcînd rugă şi cu lacrămi dzîcea: "Izbăveaşte-ne, Doamne, de a ta direaptă urgie şi de păcatele noastre, cu pocăinţa, c-ai cutremurat pămîntul şi l-ai spămîntatu-l, pentru păcatele noastre, ca să te proslăvim pre sîngur dulcele şi om iubitor Dumnedzăul nostru". La hronograf scrie c-au ieşit ţarigrădeanii afară în colibi, de frică. Şi, făcînd rugă cu litanii, cu mari, cu mici, împăratul şi patriarhul, cu tot nărodul, cumu-ş să cutremura pămîntul, şi nărodul, de groază, striga: "Doamne, miluiaşte", să luă în ceriu un cucon, ‘n-al treilea ceas de dzî, prăvindu-i toţ cum să duce la’nălţîme, pînă nu să mai vădzu, şi tîrdzîu s-au pogorît. Şi-l întrebară împăratul şi patriarhul ce-au vădzut, iară cuconul spusă: "C-am audzît glas dumnedzăiesc să dzîc patriarhului şi nărodului să cînte aşea: (...)’" Şi-ndată stătu cutremurul. Şi-mpăratul Teodosie, şi soru-sa, Pulheria, să bucurară şi poronciră să să cînte-n toată lumea acest svînt cîntec: "(...)". Acest svînt cîntec iaste de mai de demult, dară, cum să veade, pentru unii ce-l adăosease, de-l dzîcea ca armeanii lui (...), adăogînd aşea: "(...)", puind cu năpaste patimă dumnedzăirii lui Dumnedzău. Dară, de dumnedzăire nu să atinge nice o patimă. Iară cutremurul acesta scrie şi Evagrie Sholasticul, la Istoria sa cea besericească, la 17 capăt: "Minunat cutremur pre mare şi pre uscat, de-au făcut multă pagubă, şi groază, şi răsîpă". / { 38r} Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Simeon ce-l porecliia Vechiul. Stih: Vechiul Simeon să-nnoiaşte-n ferice Pre vechiul pizmaş ce-au călcat pre cerbice. Acesta, din cuconie, au îndrăgit viaţă pustninicească şi, în vîrtoapă mică petrecînd, nice de o hrană lumască nu mînca, numai cu verdeaţe de carile să mănîncă să ţînea viu. Şi, năslind cu dor, purceasă de să sui la Muntele Svînt şi întră în peştera unde oarecînd Moisi s-au ascuns. Şi acolo dzăcu la pămînt 7 dzîle flămînd, pînă cînd audzî glas dumnedzăiesc ce-i dzîcea să să scoale, să mănînce trei meare ce-i pusără de la Dumnedzău. Şi să sculă de mîncă cu dragoste. Şi-ntorcîndu-să de la munte, feace doă mănăstiri. Şi, trăind multe minuni, feace în slava lui Dumnedzău, pînă cînd s-au mutat de pre viaţa această, cu trudă, cătră odihna veacinică. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici, Ananie prezviterul şi Petră temniceariul, şi, cu dînşii, şeapte voinici. Stih: Întrînd în mare, Petră cu şeapte s-afundă Ieşi în ceriu la Hristos dintr-a mării undă. Aceştia era în dzîlele lui Dioclitian împărat şi Maximian ighemonul, în Finichia, cătră care l-a adus svîntul Anania. Şi pre Domnul Hristos mărturisind, şi idolii părăsind, fu bătut cu toiage, şi cu ţăpuşi de fier înfocate, fu ars pre spate, şi cu oţăt cu sare preste arsuri udat. Şi, cu ruga, capiştea idolilor au scuturat şi idolii la pămînt au oborît. De-acii, aruncat în temniţă, hrană dumnedzăiască gustă, unde şi pre temniceariul adusă la credinţă cătră Hristos, cu carele de ighemonul Maxim suferi în mare ‘necare, depreună şi cu şeapte voinici ce-au tras spre credinţă preaslăvit, din cumplite munci ieşind sănătos. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Amona, cu pace s-au săvîrşit. Stih: Amona, sfîrşind a vieţii sale firul, Vieţuiaşte-n ceriu, cu îngerii în şirul. { 38v} Într-aceastaş dzî, preacuviosul Gavriil în pace s-au săvîrşit. Stih: Şi Gavriil cel tînăr ce-au împutu-ş harţul Cu Gavriil arhanghel înşiră-n ceriu danţul. Într-aceastaş dzî, svinţii doi mucenici cei din Frighia, bătuţi, să săvîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 27, adusul svintelor moştii a dintru svinţi părintele nostru Ioan, arhiepiscopul de Ţarigrad, Rost de Aur. Stih: Ioan, din scaun, tuturor dzîce pace De gios, că la Hristos sus trăieşti cumu-ţ place. Acesta, fericitul şi dumnedzăiescul Ioan, Rostul de Aur, căce nu veghea voia nimărui la dereptatea în giudeaţe, ce şi pre-mpărăteasa Evdoxia o-nfrunta pentru strîmbătăţi ce făcea, fu svinţia sa izgonit de daori din scaun şi iarăş chemat la scaunu-ş. Iară a treia oară şi mai apoi, la Cucus fu trimis şi, de-acolo, fu întors la Aravison, de-acii în Pitinus, oraşe (sate) nu numai pustii, de cealea ce trebuiesc lipsite, ce, încă, şi de megiaşii Isavrii pururea jecuite. Şi, de-acolo, din Pitinus, pemintescul înger fu chemat de despuitoriul (Stăpînul) tuturor, prin Petră şi Ioan, svinţii apostoli, şi să mută la sălaşele ceale veacinice. Şi fură astrucate svintele lui moştii în comane, cu svinţiii mucenici Vasilisc şi Luchian, precum de la dînşii în vis fu învăţat. Şi, de vreame ce pre urmă, Arcadie împărat s-au răpăosat, şi a lui femeaie, Evdoxia, şi fiul lor, Teodosie micul, stătu împărat, şi Proclu, ucinicul svîntului Ioan şi posluşnic, cu sfatul tuturor, stătu patriarh, îndemnă fericitul Proclu pre împăratul Teodosie de trimisă să aducă svintele moştii a svîntului. Iară svîntul Ioan nedîndu-să, ce stătînd neclătit, trimisă împăratul cu rugămînte { 39r} scrisă aşea: "Cartea împăratului Teodosie / lui a toată lumea patriarh, şi învăţătoriu, şi sufletesc, părintele nostru Ioan, Rost de Aur, Teodosie împărat, mort depotrivă altora, trupul tău a fi părîndu-ne, părinte cinstite, să-l întoarcă cătră noi aşea prost şi să-l aducă vruseasem. Pentr-aceaea şi de pohta noastră cu direptul ne-am scăpat (spogreşit). Ce, tu, părinte preacinstite, să ne ierţi greşala carii te chemăm, cela ce-nvăţai tuturora pocăinţă şi, ca cuconilor iubitorilor de părinte, dă-te noă, şi pre doritorii tăi, cu venirea ta, veseleaşte". Aceasta scrisoare, deaca o dusără la svîntul şi pre racla svîntului, deaca o pusără, îndată să deade pre sine svîntul. Şi racla, fără osteneală, rădicătorii o rădicară şi o purtară. Şi, deaca sosîră împotriva Ţarigradului dincolea, trecu împăratul şi cu tot senatul, şi patriarhul cu tot crisorul. Şi scoasără de pusără în vas împărătesc racla cu svîntul. Şi, lovind o volbură, răşchiră toate curabiile în toate părţîle. Iară vasul ce era cu trupul svîntului au mărs la via văduvei aceiia ce i-o luase cu strîmbul Evdoxia. (Spun istoricii cum corabia au despicat via văduvei în doă şi să veade pînă astădzi la Ţarigrad). Şi, pentru căce o înfrunta svîntul, l-au scosu-l din scaun. Şi, de vreame ce deaderă văduvei via şi să alină marea, şi întăi dusără pre svîntul la besearica svîntului apostol Toma, la Amantia, de-acii, la besearica svîntei Irinei. Şi acolo îl pusără în scaunul lui, şi strigară toţi: "Primeaşte-ţi scaunul, svinte". De-aciia îl rădicară de-l pusără în carîtă împărătească de-l adusără la besearica svinţilor apostoli. Şi, puindu-l în svînta catedră, strigă turmei sale: "Pace tuturor, adecă (...)". De-aciia, îl astrucară supt pămînt în svîntul oltar, unde-i culcat acmu. Şi, în vreamea ce să făcea Svînta Liturghie, să feaceră multe minuni, dintru carele iaste şi aceasta: Un oarecare om, fiind bolnav, cu neputinţa încheieturilor (rosurilor), cu totul neclătit, întindzîndu-l la raclă, îndată s-au izbăvit cu totul de boală. Aşea { 39v} proslăveaşte Dumnedzău pre ceia ce-l proslăvesc pre / svinţia sa, cu viaţa lor. Şi să face săborul svinţiii sale în cinstita besearică a svinţilor apostoli, întru carea odihneaşte svîntul lui trup, dedesupt de oltar. Iară pentru izgnania svinţiii sale, ne vom sluji din cuvintele sale ce-au scris cătră Chiriac, apiscopul, carele şi el era izgonit. Şi scrie aşea: "Ad-o. Dară, de-ţ voi scoate a voii reale veninul şi să-ţ răsîpăsc negura gîndului, ce iaste de ce-ţ faci inema reă, şi te văieredzi că ce-i iute iarna şi amară frîntura şi ‘necătura volburilor ce-au venit asupra besearicii, o ştiu acesta şi eu. Şi nime nu răspunde împotrivă, fără numai Dumnedzău. Ce, de ţi-i voia, ţ-oi zugrăvi o icoană din tîmplările aceastea. Marea o vedem că să turbură şi să îmflă tocma dintr-adîncul fundului. Şi curăbiarii, cum stau cu mînule-mpletite pregiur genunche şi cătră neştiutul iernii nepricepîndu-să ce vor face, nice ceriul vădzînd, nice luciul, nice uscatul, ce culcaţi gios, într-aşternuturile curabiei, plîngînd şi văierîndu-să. Şi aceasta, dară, să tîmplă pre mare carea o vedem (să veade), iară, acmu, asupra besearicii iaste mai mare holcă şi mai multe valurile. Ce, roagă-te despuitoriului nostru Isus Hristos, carele, nu cu meşterşug biruiaşte marea, ce numai cu ameliţarea potoleaşte holbura. Şi săvai, că şi de multe ori, te-ai rugat şi nu fuseşi ascultat, nu te mîhni, că aşea-i obiceaiul om-iubitoriului Dumnedzăul nostru ce grijeaşte spăsenia, că au doară n-au putut pre cei trei otroci să-i izbăvească, să nu fie aruncaţi în cuptoriul cel înfocat, ce, deaca stătură robi, şi în ţară păgînă depărtaţi, şi de la moşie scăpaţi, şi de toate era oceiţi, şi nu le mai rămasă altă nemică. Atunce, adevăratul Dumnedzău, fără veaste, feace minunea şi împrăştie focul de pregiur cuptoriul haldeilor. Şi, de-acii le era cuptoriul besearică, şi pre toată facerea chemară, şi pre îngerii şi puterile. Şi, aşea, toate adunîndu-le, dzîcea: "Blagosloviţi toate lucrurile pre Domnul". Vădzuş că răbdarea direpţîlor focul în roă au premenit? Şi pre tiranul au { 40r} duplecat de-au / mînat prin toată lumea scrisori? Mare iaste, dzîcînd, Dumnedzăul lui Sirah, Misah şi Avdenago. Şi caută cîtă groază au pus. Cine va dzîce cuvint rău asupra lor, casa aceluia să fie de jac. Deci, nu-ţ face inemă rea, frate Chiriace, deprep’ce că eu, cînd mă izgoniia din Ţarigrad, nice de una de-aceastea nu-m era grije, ce dzîceam întru minte-mi: "Deaca i-i voia împărăteasii să mă izgonească, izgonească-mă! A Domnului iaste pămîntul şi plinul lui. De i-i voia să mă hirestluiască, hirestuiască-mă, că am pre Isaia chip. De i-i voia să m-arunce în mare, voi pomeni pre Iona. De i-i voia să mă bage în groapă, am pre Daniil băgat în mijlocul leilor. De i-i voia să mă-mproaşce cu pietri, am pre Stefan pîrvomucenicul, aşea păţît. De i-i voia să-m ia capul, am pre botedzătoriul Ioan. De i-i voia să-m ia avearea de o am, ia-şi-o, că gol am ieşit din pîntecele maică-mea şi gol mă voi duce. Pre mine mă învaţă şi apostolul ce dzîce: "Faţa omului Dumnedzău nu o caotă şi că de-aş încă oamenilor îmbla după voie, lui Hristos slugă n-aş hi. Şi David mă într-armadză. Grăiam ‘nainte de-mpăraţi şi nu mă ruşinam. Multe asupra mea măiestriră, ce toate de zavistie le feaceră. Ce au doară-ţ faci voia rea, frate Chiriace, că ceia ce ne izgoniră pre noi, mărg în tîrgovişte cu sămeţie voioşi şi cu slugi multe cu darde petrecîndu-i. Ce-ţ adă aminte de bogatul şi de Lazar, cum au trăit cu scîrbă într-această lume şi cine ş-au petrecutu-ş cu dulce. Oare stricatu-i-au ceva sărăcia celuia? De au nu-l dusără în sînurile lui Avraam, ca pre un viteaz şi biruitoriu? Dară celuialalt ce i-au folosît bogăţîia în urşinice şi în olofire de să-mbrăca? Unde-i sînt vornicii? Unde-i sînt fuştaşii? Unde-s caii cei cu rafturi? Unde-i sînt cei hrăniţi? Şi împărăteasca masă? De-au nu, ca pre un tîlhar legat îl petrecură de-l băgară în groapă, ducîndu-ş sufletul gol de la lume, şi strigînd cu glas în deşert: ‘Părinte Avraame, miluiaşte-mă şi-m trimite pre Lazar să-ş ude capătul deagetului într-apă şi să- { 40v} mi răcorească limba, / că amar mă prăjesc’. A ce-ţi numeşti tată pre Avraam căruia nu i-ai rîhnit să-i închipuieşti viaţa, că acela pre tot omul ospăta în casa sa? Iară tu a unu-i sărac n-ai purtat grije, de-au nu-i plînge ş-a să boci, că cela cu atîtă bogăţîie ce avea o picătură de apă nu putea dobîndi, că n-au sămănat milă, a venit seacerea şi nu au secerat. Şi aceasta-i a despuitoriului socoteală, că în preajmă feace munca necuraţîlor şi odihna direpţîlor, ca să să vadză unii cu alalţi şi să să cunoască. Că, atunce, tot mîcenicul pre al său muncitoriu va cunoaşte şi nu-s a meale cuvintele. Ascultă înţălepciunea ce dzîce: ‘Atuncea, aice, cu multă îndrăznire va sta direptul în preajma feaţii celora ce l-au scîrbitu-l, ca şi călcătoriul mărgînd pre vreame de pripac, cînd află făntînă curată, ars de seate. Sau ca cela ce-i cuprins de foame şi şeade la masă plină de toate mîncările, şi de oarecine putearnic iaste oprit să nu să atingă de masă, şi foarte duce dureare şi muncă cel însătat că nu-ş poate stînge seatea, şi cel flămînd, căce-i oprit să nu să îndulcească la bucate, aşea, şi la dzua giudeţului, vor prăvi păgînii pre svinţi cum să veselesc şi de masa împărătească nu vor putea să să-ndulcească. Că şi pre Adam, vrînd Dumnedzău să-l muncească, îl feace în preajma raiului să lucreadze pămîntul, ca, prăvind în tot ceasul lăcaşul cel iubit, de unde au ieşit, să-l doară în suflet. Şi căce că aicea nu ne tîlnim să vorovim, iară acolo nime nu-i să ne oprească, atunce unii cu alalţi să ne petreacem. Şi, încă, i-om şi vedea pre ceia ce ne-au izgonit pre noi, ca şi Lazar pre cela, pre bogatul, şi mucenicii pre muncitori. Deci, nu-ţ face voia rea, frate iubite, ce-ţ adă aminte prorocul ce dzîce: "De sămeţîia (batjocură) oamenilor nu te teame şi de ocara lor nu te învince, că, în ce chip lîna notina o mănîncă moliile, aşea să vor mînca. Socoteaşte de gîndeaşte şi de Domnul Hristos cum din scutece porniia după Dînsul (Svinţia Sa) pizmaşii goană şi în ţară păgînă îl lepăda. { 41r} Acela ce ţîne lumea chip fu noă ca să nu ne mîniem de iscuşenii. / Adu-ţ aminte de patima Domnului şi Mîntuitoriului nostru şi cîte ocări pentru noi suferi, că unii îl făcea samaritean, alţîi îndrăcit, alţîi proroc mincinos şi-i dzîcea :’Iată-ţî-l-îi, că-i un om mîncătoriu şi vin băutoriu şi cu boiarinul dracilor scoate dracii’. Dară că-l dusease să-l dea de rîpă dintr-un ţărmure ‘nalt, o minune, şi preste obraz îl şchiopiia, şi palme îi da, dară cu fiare că-l adăpară şi cu trestie preste cap bătură, şi cu hlamidă, haină-mpărătească îl îmbrăca, şi cu spini îl încununa. Şi cădea în genunchi, de i să-nchina, batjocurind şi tot fealiul de batjocură făcîndu-i Şi, cîndu-l purta aceia crunţîi cîni şi la patimă îl ducea gol, şi toţ ucinicii îl părăsîră, şi unul de dînsul să lepădă, iară altul îl vîndu de-l deade, iară alalţi pribegiră şi sîngur sta Svinţia Sa gol în mijlocul năroadelor acelora, că era sărbătoarea ceaea ce pre toţ strîngea la praznic atunce. Şi, ca pre un viclean în mijloc de tîlhari îl răstigniră şi dzăcea ne-ngropat, cîndu-l pugorîră ei pre Svinţia Sa de pre cruce, pînă cînd oarecine l-au cerşut de l-au îngropat. Şi, făcînd voroavă vicleană asupra Svinţiii Sale, scorniră cum să-l fie furat ucinicii, iară nu s-au sculat. Şi-ţ ad aminte iarăş şi de apostoli, că pretutindirea porniia asupră-le goană şi prin cetăţi să ascundea. Şi Pavel, la oarecare femeaie ce vindea de mătăş, şi Petră la Simon curelariul, că n-avea îndrăznire pre la cei bogaţi. Ce, mai apoi, toate le-au fost lesne. Aşea şi acmu, frate, nu-ţ face voia rea. Audzît-am şi de acel mincinos, de Arsachie, carele l-au pus împărăteasa în scaun, că face (feace) scîrbe fraţîlor şi featelor, ce nu vrură să să obştească cu dînsul. Mulţi de dînşii, pentru mine, şi prin temniţe muriră, că acela lup cu obraz de oaie, ce are chip de episcop, dară fiind preacurvariu, că în ce chip muiarea să chiamă preacurvă, cînd custîndu-i bărbatul, mearge { 41v} după altul, aşea şi acesta preacurvar iaste, nu la trup, ce la suflet. Că, fiind eu viu, / mi-au apucat scaunul mieu. Aceastea ţî le trimisăm de la Cucuse, unde au învăţat împărăteasa de m-au izgonit (urghisit). Şi multe scîrbe pre cale m-au tîlnitu-mă, ce de dînse n-am băgat samă. Iară, cînd sosîm la oraşul Capadochilor şi la Aovrochilichia, ceate, ceate de părinţi svinţi ne întimpina. Şi-ncă, şi mulţîme de călugăriţe ficioare, izvoară de lacrămi vărsînd, şi plîngînd cu jeale mare, vădzîndu-ne la izgnanie duş, şi grăiia în de sine (cătră): ‘Mai folos ar hi să să hie oprit soarele decît c-au tăcut rostul lui Ioan’. Aceastea mă mîhniră şi mă scîrbiră mai mult, unde vedeam pre toţi plîngînd pregiur mine, pentru mine. Iară pentru alalte toate cîte mi să tîmplară, n-am băgat samă. Şi foarte ne-au priimit cu bine episcopul aceluia oraş şi mult libov au arătat spre noi, cît de-ar hi fost putinţă şi de n-am feri hotariul (pravila), ne-ar hi dat şi scaunul său noă. Pentr-aceaea, te rog şi te îmbiiu, leapdă-ţ plînsul scîrbei tale şi pentru noi ad aminte la Dumnedzău". Într-aceastaş dzî, svînta Marchiani, împărăteasa aceaea ce-i întru svinţii apostoli. Şi Clavdin, prepodbnicul, cu pace să săvîrşiră. Stih: Pre Marchiani din lume pre-mpărătescă O ia Hristos împăratul în ceriu mireasă. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Petră Eghipteanul, la adînci bătrîneaţe sosîbd, cu pace s-au săvîrşit. Ca neşte copt grîu Petră de jemnă! dulce În jitniţa ceriului Hristos te duce. Într-aceastaş dzî, Dechirio Pasha sîmbăta lăsatului de carne, pomenirea răpăosaţilor moşilor. Stih: Morţîlor milostive nu căuta-n păcate, Ce tinde cătră dînşii a ta bunătate. Pentr-a svinţilor tăi rugi, Hristos Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. { 42r} Într-aceasta lună, 28, pomenirea / preacuviosului părintele nostru, Efrem Sirul. Stih: Grăiia Efrem mainte-n limbă siriască Acmu în ceriu grăiaşte-n limbă îngerească. În 28 luară îngerii pre Efrem în ceriu. Acesta era de la răsărite, sirian de fealiul lui, din strămoşi ţîindu-să de credinţa cea bună, în anii împăratului Teodosie cel Mare, carele, deaca s-au născut, vădzură părinţii lui în vis c-au crescut pre limba cuconului o vie foarte mare, de-au împlut tot pămîntul îi veniia pasările ceriului de mînca dintr-însă. Şi pricepură că va fi cuconul de năroc, şi, sosînd la aii marelui Teodosie, întîi grăiia sirieneaşte, cînd fu dănăoară veni la marele Vasilie şi-l feace preut. Şi cu Duhul svînt îl feace de grăi greceaşte. Acesta, di-nceput luă viaţă călugărească. Pentr-aceaea, de la Dumnedzău de Sus, s-au turnat dar în inema lui, care şi de toată pocăinţa multe scripturi au scos, atîta de umilite cît cetindu-le de-a hi împietrită inema, încă a porni izvor de lacrămi, pre toţ greşiţii înviindu-i cătră pocăinţă, nelăsînd pre nime la oceaianie, şi îngrozînd cu straşnicul şi groaznicul giudeţ, pline-i sînt cărţîle de umilenie şi de lacrămi. Acesta svînt au făcut şi molitva de la pavecerniţă (adevărat am aflat):(...). Dară blîndeaţea şi alate bunătăţi toate, cînd n-avea ce da milostenie săracilor, el îi chema de le spunea învăţături svinte, că izvoară ia viaţa din rostul lui de-nvăţături svinte. Iubiia pre Dumnedzău şi pre de-aproapele. Blînd, smerit preste samă, pre nime nu osîndiia. Nice au blăstămat în viaţa sa pre nime sau cuvînt deşert să grăiască. Iară lacrămile lui au pornit izvor mare de spăsenie. Cetească iubitul cartea svîntului Efrem, c-a vedea că-i plină de lacrămi sufleteşti şi de spăsenie, întru carile povesteaşte cu larg svînta dzî acea mare a giudeţului, cît să spăminteadză tot omul cetind cum { 42v} să bociia de cu jeale aceasta direptul, şi curatul, şi svîntul, ca un osîndit şi ca un făcut / de tot răul, aşea să tînguia. Şi, petrecînd în pustie, îmbla din loc în loc. Odînăoară, pornit de Duhul Svînt, purceasă de la moşia sa la Edesa să să închine svintelor moştii ce sînt acolo şi să să tîlnească cu vrun învăţat să să poldzuiască. Şi rugîndu-să, dzîsă: "Despuitoriule Doamne Isuse Hristoase, podobeaşte-mă să tîlnesc om în Edesa, să-m dzîcă cuvînt să mă poldzuiesc". Şi aşea rugîndu-să, să tîlni cu o curvă tînără şi frumoasă, tocmită cum li-i năravul lor a vîna tinerii, plină de iboste, şi, deaca o vădzu, -ş feace voia rea, cum împotrivă îi fu ruga. Iară femeaia stătu de-i căuta mult ceas, iară svîntul probrăzîndu-o să să ruşineadze, îi dzîsă aşea: "Pentru ce, tu femea, stai de-m cauţi aşea, fără ruşine şi fără stideală?" Iară ea-i răspundzînd, feace: "Eu n-am pagubă căce mă uit ţie, de vreame că din coasta ta m-au zidit Dumnedzău. Iară tu să cade să te uiţi în pămînt din care ai ieşit. Şi-ncă eşti şi călugăr, de ţi să cade să te socoteşti în trup cu morţîi, iară nu să-m cauţi mie". Aceastea miră pre părintele şi mulţămi lui Dumnedzău că i-au împlut ruga de l-au poldzuit o femeaie proastă. Şi ei, încă, i-au mulţămit de cuvînt dirept. Şi, deaca-ntră în cetate, mearsă la o gazdă, şi-mpotriva ferestrii era de loviia fereastra alţîi case. Şi svîntul, hierbîndu-ş de mîncat, iară din fereastra ceaea deşchidzînd o femeaie fără ruşine, dzîsă: "Blagosloveaşte, părinte". Părintele feace: "Dumnedzău să te blagoslovească". Iară ea, rîdzînd, feace: "Lipseaşte-ţ ceva de mîncat să-ţ dau?" Părintele feace: "Lipseaşte-m trei pietri şi puţînel var. Să astupăm această ferestruie, să nu-m faci dodeială". Atunce ea, fără ruşine, feace: "Eu-ţ grăiesc cu dragoste c-aş dormi cu tine şi tu te ţîi mare?" Şi supărîndu-l cu lungă dodeială, răspunsă svîntul: "De vei primi unde mi-i voia mie, eu te voi primi". Iară ea feace: "Spune-mi locul, că voi mearge unde ţ-a hi voia". Şi svîntul feace: "În mijlocul tîrgoviştii oraşului, aiurea nu voi". Ea feace: "Dară nu ne-a hi ruşine de nărod?" Atunce svîntul: "Dară de oameni ni-i ruşine şi de Dumnedzău nu ni-i ruşine, nice { 43r} ni-i frică ticăită, / că le veade toate? Şi, pentru puţînă dulceaţă de păcate, dobîndim focul iadului nestîns şi muncă veacinică". Şi, aşea dojenindu-o, s-au pocăit curva aceaea de s-au făcut călugăriţă şi au împlut multe bunătăţi şi s-au spăsît. Acesta svînt părinte au tîmpit pre Apolinarie ereticul cărţi vicleane ce făcusă. Acesta svînt pre mulţi cătră spăsenie au îndireptat. Şi, sosînd la adînci bătrîneaţe, mearse la Dumnedzău. Şi să face săborul lui la mucenicia svintei Achiline, în Filoxenia, lîngă tîrg. Într-aceasta dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru, Paladie. Stih: Nesărind Paladie la zburdări lumeşti, Sare-n ceriu cu îngerii în giocuri cereşti. Acesta fericit, într-un oarecare munte făcîndu-ş o mică căşcioară, într-însă să-nchisă, cu privegheare şi ne-ncetată rugă, şi cu post viaţa sa podobind, darul minunilor de la Dumnedzău au dobîndit. Şi odînăoară un neguţătoriu cu aur mult trecînd pre-acolea, l-au ucis un şugubăţ şi l-au tras la uşea chiliei svîntului. Şi, deaca să feace dzuă, să strînsără oamenii, ocărîndu-l pentru uciderea neguţătoriului şi făcîndu-i strînsoare. Şi, de nevoie, svîntul feace rugă la Dumnedzău de-nvisă mortul şi află vinovaţîi ucigaşii. Şi pre svînt îndireptă. Şi nu aceasta numai, ce şi alte multe preacuviosul feace. Şi foarte minunat să feace în bunătăţi şi în nevoinţe, şi cu pace la Dumnedzău s-au mutat, vreadnice de pomenit scripturi lăsînd svintei besearici, de folos cetitorilor. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Iacov postnicul, Aschitul. Stih: Scăpă de la trup ca dintr-o sîlţă Iacov stignind cu pocăinţă. Acesta preacuvios de toate lepădîndu-să lumeşti, lăcui într-o peşteră 15 ai, lîngă un { 43v} tîrgşor, ce-l chiamă Porfirioni, tot feal de nevoinţă călugărească / petrecînd. La acesta mearsă o muiare rea, noaptea, să-l spurce, îndemnată de păgîni. Şi ea să feace că-i de la o stariţă de mănăstire ş-au însărat. Şi făcîndu-să c-au lovitu-o boală de inemă spre moarte, să rugă svîntului să o freace cu mîna pre inemă. Svîntul feace foc lîngă dînsă şi cu direapta mînă o freca, iară stînga o ţînea în foc de-l ardea să nu gîndească spre muiare, pînă să umili muiarea de groaza arsurii ce ş-au fript svîntul mîna. Şi i-au spus dirept şi s-au pocăit, călugărindu-să şi împlînd bine spăsenia ca o destoinică prin bunătăţi ce s-au nevoit. Iară că nime nu scapă de leşuiturile vrăjmaşului, să tîmplă ş-acestuia mare cădeare. Pentru ca să fie cădearea lui a mulţi straje şi chip greşiţîlor de pocăinţă, să nu să nime oceiască, că un boiarin, avînd o fiică îndrăcită, o adusă la preacuviosul să o isţelească, şi-ndată făcînd rugă, o tămădui. Iară tatăl temîndu-să să nu o mai întoarcă boala, lăsă pre fetişoară cu fratele ei, cucon fiind, la peştera săhastrului. Şi asuprindu-l iscusîtoriul van de cădeare, strică cucona. De-acii ce să face? Ucide pre cucoană şi pre fratele ei şi aruncă trupurile în părău. Şi, oceindu-ş cu totul spăsenia, să dusă în lume. Şi aşea zbuciumînd, l-au tîlnit un părinte de l-au priceput şi l-au mîngîiat, întorcînd la pocăinţă. Şi aşea mearse de întră într-un mormînt mare, dînd oasele în laturi. Şi acolo şedzu închis dzeace ai, ucigîndu-ş pieptul şi-ngenunchind, vărsînd fierbinţi lacrămi şi dintr-adîncul inemii rugîndu-să la Dumnedzău aşea: "Cum voi cutedza vedea svînta ta icoană, Despuitoriule, cu ochii miei, cu ceşti spurcaţi? De unde-m voi înceape ispovedania? Cu care inemă şi cu ce ştiinţă mă voi apropia? Cum îm voi mişca limba şi budzele pîngărite să fac rugă, să-m ceiu păcatelor iertăciune? Cum îm voi deşchide rostul spurcat să-m ceiu iertare păgînăţii meale? Cruţă om- iubitoriule, Doamne! Şi-m fii nedestoinicului milei milostiv! Şi nu mă piarde, pre un necurat şi { 44r} călcător de leage, curvie şi ucidere feci! Şi / sufletul îndoit am spurcat, triocaianincul. Nu sînt harnic să calc pămîntul tău. Nu cutedz să caut în ceriu cu spurcaţîi miei ochi. Ce, la a ta nesămuită milostivire năzuiesc eu, necuratul, şi-ţ fă milă de mine". De-aceastea multe şi cu mai multe rugi, cu inemă înfrîntă, să ruga Iacov, cu greu post certîndu-să, că numai buruiane mînca, luîndu-ş noaptea de-ş lega sufletul, pînă cînd Dumnedzău îl iertă de-l adusă la cinstea cea dintîi. Că, făcîndu-să seacete mare în ţară, făcea creştinii litii şi rugi multe, pînă cînd Dumnedzău arătă episcopului aceiia ţară, cum de nu să va ruga Iacov cel din mormînt, nu s-a dezlega seaceta. Atunce, mearse episcopul cu tot săborul şi mult rugîndu-l, şi el neputîndu-să apăra, feace rugă. Şi deade Dumnedzău ploi multe şi bişug. De-acii, luîndu-ş Iacov bune nedejdi de spăsenie, de minunea ploii, adaosă la grea viaţă, ca mai greu podvig, şi lacrămi cătră lacrămi. Şi aşea, cu pocăinţă direaptă şi bună nevoinţă, ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svintele 2 muceniţe, maică şi fiică, de sabie să săvîrşiră. Stih: Cu hiica-ş pleacă maica grumadz supt lance Îmbe-n odihnă, de-ş dorm somnul cu pace. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Haris. Într-aceastaş dzî, a Chiriopasha dumineca lăsatului de carne, cînd pomenim a doa venire a Domnului nostru, Isus Hristos. Stih: Cînd vei veni, Doamne, să giudeci pămîntul, Să ne blagosloveşti, atunci, cu cuvîntul. Amin. Într-aceasta lună, 29, adusul svintelor moştii a svîntului (...) mucenic Ignatie Bogonoseţ. Stih: Lăsat-au şi noă-ntr-a sa nevoinţă De-a lui oase svinte, s-avem rămăşiţă. { 44v} Acesta diadoh şi vas priemnic a svinţilor / apostoli au fost, al doile episcop la Antiohia fiind, c-au fost ucinic depreună cu Policarp, episcopul de Zmirna svîntului Ioan Bogoslov. Deci, fu adus la Traian împărat, şi, suferind tot fealiul de ispita muncilor şi biruindu-le toate, fu trimis în Rîm, să să lupte cu hierile, care lucru, deacă-l deaderă leilor în mijlocul a toată prăviriştea de nărodul Rîmului şi deacă-l mîncară leii, aşea poftindu-ş să-ş împle nevoinţa pentru Domnul Hristos. Şi rămăşiţa oaselor Svinţiii sale neşte credincioşi le strînsără şi le dusără la Antiohia, iubit, dară, creştinilor, carii, cu de toată cinstea şi frica, supt pămînt le astrucară, pentru care svînta besearică îi prăznuiaşte praznic cu bucurie. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor şeapte mîcenici, carii în Samosate să săvîrşiră, Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Roman, Iacov şi Parigorie. Aceştia să curteniră la Domnul Hristos şi înşelăciunea păgînească o-nfruntară. Cu maiuri braţele şi stinghile le zdrobiră. De-acii îi strujiră cumplit. Şi lanţuje greale pregiur grumadzi le pusără şi-n temniţă îi aruncară. Şi, iarăş scoţîndu-i, îi strujiră. Şi spînzurîndu-i pre leamne, le găvozdiră capetele cu piroane. Şi aşea-ş deaderă în mîna lui Dumnedzău sufletele. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Silvan, episcopul, şi Luca diaconul. Şi Mochie citeţul. Stih: La luptă stau viteaji trei, fără de sîinţă De dau groază în păgîni cu svînta troiţă. Numerian împărăţînd, goană era pornită asupra creştinilor. Atunce, să deade ştire mai marelui cetăţîi emesinilor, pentru în svinţi părintele nostru Silvan, episcopul aceiia cetăţi. Şi îndată fu prins svîntul şi cu dînsul Luca diaconul şi Mochie ceteţul. Şi astătură ‘naintea boiarinului legaţi, pre carii cu de-adinsul boiarinul luîndu-le samă, deacă-i audzî că mărturisesc pre Domnul Hristos, Dumnedzău sîngur adevărat. Iară pre ceia ce să-nchină idolilor, { 45r} procleţînd, / să porni cu mare urgie de mînie. Pentr-aceaea, neputîndu-i cu măgulituri să-i înduplece, îi bătu cumplit şi, băgîndu-i în temniţă, îi mormînta cu foamea şi cu seatea. De-acii, iarăş, mai scoţîndu-i la-ntrebare preste cîteva dzîle, bătîndu-i, temnicindu-i şi săcîndu-i cu foamea şi seatea, au dat răspuns asupra lor să să dea în luptă cu fierile. Deci, scoţînd pre svinţii la prăvirişte şi fieri de cîtva fealiu slobodzînd asupră-le, să rugară svinţii lui Dumnedzău să-i săvîrşască acolo. Şi, îndată slugilor sale Dumnedzău le luă svintele suflete. Atunce, hierile aceale sireape, stidindu-să de moştiile svinţilor, să dusăre în laturi, nice leac atingîndu-să de dînşii. Şi, deaca înnoptă neşte creştini prea furiş, îi astrucară cu cinste, slăvind pre Dumnedzău şi mulţămind Svinţiii Sale. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Sarvil şi Veveia, soru-sa, carii în Edesa păţîră. Stih: Sarvil şi Veveia într-a lor frăţîie Le deade Hristos cununi de-mpărăţîie. Aceştia era în dzîlele lui Traian împărat. Şi era svîntul Sarvil la drăceasca înşelăciune a spurcatelor slujbe idoleşti la jărtve popă. Şi, odînăoară, făcîndu-să praznic dracilor, şi el, după obiceai, fiind nacealnic la spurcatele acealea jărtve, fu dojenit de svîntul Varsimeu, episcopul, şi mustrat ca cela ce iaste a mulţi prilej de pierdzare. Şi audzînd Sarvil, să umili cu darul Domnului Hristos şi cuvintelor episcopului plecîndu-să, veni la credinţa Domnului Hristos cu a sa sor, Veveia. Şi să botedzară la episcopul. Pentr-aceaea, la-ntrebare fu adus naintea lui Lisia. Şi întăi fu bătut cu toiage. De-acii, cu sabia un fealiu de muncă îl munciră. De-acii fu ras cu rujditori pre obraz. Şi, legîndu-i mînule înapoi, fu bătut (frecat) preste pîntece. Şi-i scoasără învîrtind o mînă di-ncheieturi. De-acii, iarăş îl spîndzurară de mîni şi-l frecară cu strujniţe. Şi prin osăbite părţi a trupului îl arsără cu foc. Şi mai apoi a mărturiii cunună dobîndi în trăgătoare { 45v} cu şuruburi / băgat, de-l tăia cu hiristeul de la cap muncitorii. De-acii, tăindu-i capul, tăiară şi pre sora lui, că aşea învăţă ighemonul. Şi aşea dobîndiră cununa muceniii. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului sştno mucenic Varsimeu, episcopul de Edesa. Stih: Lăsînd Varsimei gios greutatea trupască, Iuşor cătră ceriu mearge la viaţa cerească. Acesta, precum s-au scris, de suflet spăsenie fiind prilej, lui svîntul Sarvil, botedzîndu-l, pentr-aceaea pîrît cătră ighemonul Lisie, l-au prinsu-l şi, mărturisind pre Domnul Hristos Dumnedzău, fu bătut cumplit. De-acii, sosînd cărţi împărăteşti să părăsască goana de pre svinţii creştini, fu slobodzît şi svinţia sa din închisoare. Şi, petrecîndu-ş la a sa svîntă episcopie şi lui Dumnedzău mulţămind, s-au pristăvit cătră Svinţia Sa. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Afraat. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 30, pomenirea a dintru svinţi părinţii noştri şi a toată învăţători Vasile Marele, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlatoust. Stih: Străluminat-au în 30 acea de aur în trei sori lucoare. Prilejul acestuia praznic au fost aşea. În dzîlele lui Comnin Alexie împărat, ce-au stătut după Votaniat, s-au făcut sfadă în Ţarigrad între aleşi şi înbunătăţîmaţi oameni, că unii punea mai sus pre marele Vasilie, sus-grăitoriu dzîcîndu-l (adecă cuvîntătoriu de-nalte-nvăţături), căce că au cercat firea celora ce sînt cu cuvîntul, şi cu bunătăţîle mai de-a tocma potrivindu-să cu îngerii, şi pre lesne iertînd, şi obiceaiul greu nemică pemintesc avînd, şi pogorînd mai gios pre dumnedzăiescul Rost de Aur. Ca ce, cum are fi stînd oarecum lui împrotivă, pentru că { 46r} ce era lesne trăgător spre / pocăinţă, iară alţîi suia pre acesta, pre dumnedzăiescul Rost de Aur, cace că era la-nvăţături mai după slăbiciunea omenească, şi cu lesnea graiului pre toţ îndereptînd şi la pocăinţă chemînd, şi cu mulţîmea miare-curătoarelor cuvinte, şi cu de pre greimea voroavei gîndului puindu-l mai sus de marele Vasilie şi Grigorie, ca ce că-ntrecusă pre toţ vestiţii la-nvăţătura elinească, şi pre ai noştri, cu-nălţîmea, şi pestriţia, şi bunăcuviinţa cuvintelor, şi înfloritura graiurilor. Şi dzîcea că acesta biruiaşte de-ntreace şi-l suia mai sus decît pre ceia, într-acela chip că să tîmpla de să-mpărechea mulţîmile nărodului, şi unii să dzîcea ioaniteani, alţîi vasiliteani, alţîi grigoriteani. Şi pre acestea numere holcind şi gălcevindu-să în cuvinte, şi aceastea aşea cuvîntîndu-să, mai apoi, după cîţiva ai, să arătară aceştia svinţi, întăi unul cîte unul. De-acii şi depreună, tustrei, nu în vis, ce ca aieavea, cui era atunce arhiereu Efhaitelor marelui Ioan, om şi într-alalte înţălept şi partnic la elineasca învăţătură, precum arată cărţîle lui, şi la bunătăţi vîrv. Şi dzîsără cu un glas cătră dînsul: "Noi, precum ne vedzi, una sîntem la Dumnedzău şi nemică price nu-i la noi, nice prigoană, ce, pre vremile noastre tot însul de noi porniţi de duhul lui Dumnedzău, ceale de spăsenia oamenilor învăţături scrisăm. Şi ceale ce-am învăţat deadem şi întîiul între noi nu-i, nice al doile, nice al treia, ce, ce vei dzîce de unul, cei doi încă sînt. De porunceaşte, sculîndu-te celora ce holcesc, pentru noi să nu să-mpărecheadze, că nevoinţa noastră ne-au fost şi pînă am fost vii, şi, după pristăvire, să facem păci şi să aducem la un gînd de linişte lumea, şi, mai vîrtos, la o dzî să ne-mpreunedzi şi, precum vei socoti, fă-ne praznicul, şi celor pre urmă, să le dai să ştie cum noi una sîntem la Dumnedzău. Şi noi, cu totul, celora ce ne vor face sărbătoarea şi pomenirea, vom nevoi spre spăsenia lor, că socotim a avea { 46v} (că avem) şi noi oarece la Dumnedzău". / Aceastea, deaca dzîsără, părea că să suie iarăş în ceriu, cu lumină fără samă străluminînd. Iară dumnedzăiescul acela bărbat sculîndu-să, adecă Ioan, arhiereul de Efhaite, precum svinţii îi porunciră, feace. Şi potolind năroadele, că să vedea isteţ omul, şi cu bunătăţ, şi sărbătoarea aceasta o deade Svintei Besearici să o sărbeadze lui Dumnedzău. Şi caută mintea omului, că aflînd luna lui ghenuar, că are pre tustrei, la dzua întîie pre marele Vasilie, la 25 pre dumnedzăiescul Grigorie şi la 27 pre dumnedzăiescul Ioan Rost de Aur, au socotit şi i-au împreunat iarăş la 30 pre tustrei, podobindu-i cu canoane şi cu tropare, şi cu pohfalenii, cum să cade, carile, precum îm pare, cu voia lor făcîndu-să, nice unuia lipseaşte lauda, într-aceasta, cît sînt mai la cinste, acestea decît toate cîte-s făcute de atunce încoace şi cîte s-or face. Iară svinţii, la chip, aşea era. Svîntul Ioan era scund, mare la cap, supţîre la trup foarte, plecat nasul, cu nări mare, plăvîn albineţ, găvănat la melcii ochilor, şi bulbucii (bulbucoşi ochii) mare la ochi. Di-n ce să tîmpla a fi veasel la căutătură (veasel şi luminat la căutătură) şi cu lucoare luminînd. Săvai că la alaltă şeruitură să vedea mîhnit. Gol şi mare la frunte, şi cu multe zbîrcituri la frunte, urechile mare, barba mică şi rară, de cărunteaţe înflorit, smedişor, galbîn, fălcile trase înnontru de adîncul postului. Atîta-i de dînsul a dzîce că, cu cuvîntul, pre toţ elinii au întrecut, şi osăbi, la greimea gîndurilor şi la lesnea şi înflorita graiului. Şi într-atîta au tîlcuit şi au descoperit Svînta Scriptură, ca nimerea de alalţi, şi au folosît şi îngereasca strigare, cît, de n-ar hi fost acesta svînt, am cutedza dzîce c-ar hi trebuit de iznoavă să vie Domnul Hristos. Iară la bunătăţi, şi facere, şi teorie (vedeanie) atîta s-au făcut, cît pre toţ au întrecut, de milostenie şi de dragoste fiind izvor, şi nu răhnitoriu, ce aşea-ş prisne rîhnă dumnedzăiască cu dragostea de fraţ şi cu-nvăţătura. Ş-au trăit 63 de ai toţ, { 47r} păscînd besearica / lui Hristos 6 ai. Iară marele Vasilie era în pusoarea trupului lung foarte şi dirept la stat, uscat şi lipsit de carne, smolit, plăvăn la faţă, mare la nări, rătund la sprînceane, cu frunceaua ieşită, samănă a om grijliv, cu puţîneale steale stropit pre obraz, lung la faţă, găvănat la tîmple, cam păros la trup, barba de agiuns pogorîtă şi giumătate cărunt. Acesta au întrecut în cuvinte nu numai carii să afla pre vreamea lui, ce şi pre cei de demult. Că, petrecînd tot fealiul de învăţătură şi dăscălie în toate au învincit, şi nevoindu-să numai puţîntel la practiceasca filosofie, şi sporind cu dînsa la teoria sau vedearea celora ce sînt, s-au suit în scaunul cel de arhierie, fiind de 45 de ai, şi cîrmuind besearica 5 ai. Iară svîntul Grigorie Bogoslov era la chipul statului, la trup, era la măsură, plăvîn şi veasel, lat la nare, direapte sprînceanele, căutătură blîndă, ochiul cel dirept puţînel trist de o peteală de lovitură ce să strîngea la coada ochiului, nu lungă barbă avînd, ce deasă şi direaptă, destul pleşiv, alb la păr, afumat marginea barbei. Şi aceasta de dînsul să cade a dzîce că de vrea trebui oamenilor icoană şi stat, prea-mănunt din toate bunătăţi încheiată, acesta era marele Grigorie, cu a vieţii strălucoare, pre cei de pre facere mai isteţi întrecîndu-i. Într-atîta la bogoslovie au întrat, cît toţ să biruia de înţălepciunea lui, şi din cea în cuvinte, şi din cea în dogmate, de unde şi a bogosloviei nume au dobîndit. Ş-au fost predstatel şi besearicii Ţarigradului doispreace ai, trecînd optdzăci de ai a custului său. Pentru ruga cestor trei svinţi, Hristos, Dumnedzăul nostru ş-a tuturor svinţilor tăi, răsîpeaşte eriticeştile sculări şi pre noi, într-o preună de gînd şi păciuită tocmală fereaşte, şi a cereasca ta împărăţîie spodobeaşte, că blagoslovit eşti, în veacii de veaci, amin. Într-aceastaş dzî, nevoinţa svîntului (...) mucenic Ipolit, papa de Roma, şi a celor { 47v} cu dînsul, Chelsurie, / Avra sau Hrisi, Filic, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Colod, Erm, Mavros, Evsevie, Rustic, Monagreu, Amandin, Olimpie, Chiper, Teodor, Tribun, Maxim Prezviterul, Arhelau diaconul, Chiril episcopul şi Savain. Stih: Îndrăzneţ în mare, Ipolit să bagă, Ca un cal ce-i ager preste ţară largă. Pre Ipolit a mării în 30 au ucis cursul (udeală). Aceasta svîntă însoţîre au fost în dzîlele împăratului Claudie, fiind ighemon vicarie Ulpie Romilul, şi Ţensurie hatman fiind, şi împăratului iubit credea şi-l cinstiia pre Domnul Hristos într-ascuns, şi agiuta creştinilor. Şi deaca fu cunoscut şi băgat la temniţă, întru carea învisă pre un mort, de feace pre toţ vonicii a creade întru Isus Hristos, 20, ce să tîmplară acolo, carii cu porunca împăratului fură tăiaţi capetele. Şi, aducînd pre fericita Hrisi şi a ei slugă Savain, multe întîi răbdînd cazne, căce posluşiia svinţilor mucenici pre la-nchisori, de le ştergea ranele de cursuri de să ungea cu dînsele, deci, spîndzurată, o bătură cu vine de bou, şi arsă la coaste cu foc, şi-n temniţă aruncată. Şi, iarăş scoasă, îi zdrobiră fălcile cu pietri şi cu ciocane de plumb bătură spetele ei. De-acii, cu o piatră grea de-a grumadz legată, o aruncară în mare. Aşea ş-au mărsu-ş la Hristos, mirele ei, în ceriu. Iară pre a ei fericit slugă Savain, cu ciocan greu preste spate bătut şi pre lemn spîndzurat, şi pălit cu fachiuri, mulţămiia lui Dumnedzău, răbdînd cazna şi-ş deade sufletul în mîna lui Dumnedzău dintre cealea munci. Aceastea, deaca ştiu marele Ipolit, mearse la ighemonul şi-l înfruntă, făcîndu-l crunt şi sireap. Şi, cu îndrăznire, pre Domnul Hristos Dumnedzău mărturisi. Deci-l bătură prste ochi şi în alte munci, depreună cu următori de-a lui, preuţi, şi diaconi, şi episcopi. Mai apoi, legîndu-le mînule şi picioarele, îi aruncară în { 48r} mare. Şi aşea îşi împlură mîcenia. / Într-aceastaş dzî, nevoinţa svîntului mucenic Varsimeu episcopul. Acesta, cum scrie, au fost episcop la Edesa, învăţînd şi-ntorcînd pre elini de la-nşelăciunea idolilor cătră creştinătate şi botedzîndu-i, în carii şi pre Sarvil, popa idolesc, feace de lepădă idolii şi credzu în Domnul Hristos, cu Veveia, soru-sa, carii şi mărturisiră pentru Isus Hristos. De-acii fu prins episcopul şi dus naintea ighemonului Lisie. Şi, bătut cumplit, fu aruncat în temniţă. De-acii, potolindu-să goana puţînel, fu slobodzît svîntul şi, trăind la a sa episcopie, şi lui Dumnedzău plăcînd, cu pace cătră Svînţia s-au pristăvit. Într-aceastaş dzî, nevoinţa svîntului mucenic Teofil celui tînăr. Stih: A lui Teofil iubitul cap tăiară Pentru idoli că ce-i feace de ocară. Acesta era din Ţarigrad, în dzîlele lui Constantin şi Irina, pravoslavnicii împăraţ. Unul den boiarii sfatului fiind voevod, fu pus pre oastea chiviritilor şi purceasă cu oastea, avînd cu sine şi alţ doi voevodz într-agiutoriu, carii, avînd zavistie asupra lui, deaca întrară sarachinii în ţară, şi el ieşi la război asupră-le cu stolul şi cu acei 2 voivodzi, şi să răpedzî întîi el cu roata sa, de-ntră în mijlocul saracinilor, şi feace vitejie de izbîndiia, iară acei doi voevodzi ce-i bătea pizmă îl vicleniră şi-l lăsară sîngur de fugiră. Iară sarachinii încungiurîndu-l, îl prinsără şi-l dusără în ţara lor, şi-l băgară la-nchisoare patro ai. Şi, scoţîndu-l, siliră să să leapede de Domnul Hristos şi, deaca nu-l putură întoarce, îi tăiară capul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 31, pomenirea svinţilor besrebîrnici, neluîtori de bani şi făcători de minuni, vraci Chir şi Ioan. Şi svînta muceniţă Atanasia, şi trei feate a ei fecioare: Teodoti, Teoctisti şi Evdoxia. / { 48v} Stih: Maică destoinică, cu a ei trei feate, Pentru Tatăl din ceriu, mor în cap tăiate. Aceştia svinţii mucenici Chir şi Ioan era în dzîlele lui Dioclitian împărat, Chir din Alexandria, iară Ioan din Edesa. Deci, pentru goana ce era atuncea, cuprisease de strica pre creştinii. Sosînd la luciul mării cei despre Aravia şi călugărindu-să, trăiia acolo. Iară Ioan, mărgînd la Ierusalim şi audzînd de minuni ce făcea svîntul Chir, că tămăduia tot fealiul de boale, şi neputinţe, şi fulgeraturi, mearsă la Alexandria şi, audzînd şi de-acolo veastea lui, mearse la dînsul, de lăcui împreună. Iară o svîntă femeaie ce o chema Atanasia, împreună cu ale ei trei fiice ficioare, Teodoti, Teoctisti şi Evdoxia, fură prinse pentru credinţa în Domnul Hristos. Şi scoţîndu-le la întrebare, iară svinţii temîndu-să să nu să cumva eale sparie de groază, ca neşte parte femeiască, fire slabă, înfricoşîndu-să de munci, veniră de le-mbărbăta şi cătră munci le-ndemna să stea tare. Pentr-aceaea fură şi ei prinşi. Şi, pre Domnul nostru Isus Hristos adevăr Dumnedzău mărturisind şi supt cazne multe puşi, le tăiară capetele împreună cu svintele aceaste, maică cu trei cucoane. Şi să face săborul lor, într-a lor mărturie ce iaste într-a Forachiei. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Victorin, Nichifor, Clavdie, Diodor, Sarapion şi Papie din Corint. Stih: În pivă trupuri trei, a viteaji să pisară Mădulări lui Hristos tute trei s-arătară. Ieşind din lume de gios despărţît de lance Cum voi treace-n ceriu, Serapion cu pace. Aceştia, în dzîlele lui Dechie împărat, pentru mărturia lui Hristos, prinşi şi aduşi la Terţie antipatul, în Corint, care cîrmuia domnia Eladei, că din Corint era svinţii. După alte munci şi cazne nerădicate, osăbite, primiră fîrşenii Victorin, şi Victor, şi Nichifor, în pivă { 49r} aruncaţ şi zdrobiţ în piluge, / deaderă sufletul la Dumnedzău. Iară Clavdie tăiat mînule şi picioarele, ieşi din lume. Iară Diodor în foc luă sfîrşitul. Iară Serapion fu tăiat capul. Iară Papie ‘necat în mare, ş- implu mărturia. Într-aceastaş dzî, pomenirea svintei muceniţe Trifena, de dzîmbru ucisă, s-au săvîrşit. Aceasta era din cetatea Chizicului, carea iaste la Elispont, fiică unui singlitic de boierie, anume Anastasie, şi maică-sa Socratia. Şi mearse la mărturie nu de alţîi trasă, ce însăş pre sine să dusă, ocărînd şi mustrînd pre păgîni, pentru spurcăciuni ce-ş făcea ei idolilor, cinstindu-i, văz-doamne. Şi-i dojeniia să să părăsască de aceale deşertăciuni a lor. Să ruga şi lui Dumnedzău să-i întoarcă. Pentr-aceaea, cu porunca ighemonului, fu prinsă şi aruncată în foc. Şi ieşind sănătoasă din foc cu minune, o spîndzurară sus la o muncă, de o trîntiia în neşte cuie ascuţîte, de să potricăliia din gios. De-acii ieşind, o deaderă la hieri cumplite. Deci, alalte hieri nu o atinsără. Iară un taur veni de o lovi cu coarnele şi o despică. Şi spun că, unde i s-au vărsat svîntul sînge, au izvorît o fîntînă, din care apă, deaca bea femeia cea cu prunc, cînd piarde hrana, dobîndeaşte lapte. Nu numai femei, ce şi vitele ceale prăsîte şi fără lapte să tămăduia de le izvorîia laptele îndată, cît vrea bea de-aceaea apă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Coneţul lui Ghenuarie. { 49v} Fevruarie are dzîle 28 sau 29, dzua 11 ceasuri şi noaptea 13. În dzî întîie (predprazdenstvo) a Stretenii Domnului, şi Dumnedzău, şi Mîntuitoriul nostru Isus Hristos. Şi svîntul mucenic Trifon. Acesta era din satul ce-i dzîc Lampscos de ţînutul Frighiei, în dzîle împăratului Gordian, la 295 de ai de la împărăţîia lui Avgust. Şi, fiind foarte tînăr încă, şi purtîndu-şi prilejul cu meşterşug depotrivă vîrstii sale, precum povestesc că păştia gănşte şi să împlu de Duhul Svînt, de tămăduia toată boala şi neputinţa. Şi draci goniia, ş-au tămăduit şi fiica împăratului Gordian, îndrăcită. Şi scoţîndu-l pre dracul din ficioară l-arătă de-l vădzură toţ în chip de cîne negru. Şi-l feace de-ş spusă naintea tuturor lucrurile-ş vicleane şi cu aceasta minune pre mulţ trasă la credinţă cătră Domnul nostru Isus Hristos. Iară, cînd au fost în dzîlele împăratului Dechie, carele au luat de la Filip, ce-au fost după Gordian, fu pîrît la Apelin, eparhul Anatolului, căce nu da slujbă şi cinste dracilor. Deci, aducîndu-l naintea sa, la Nicheia, şi mărturisind Numele lui Hristos, întîi fu bătut cu spata, un fealiu de muncă. De-acii fu legat de cai şi gonit în vreame de iarnă preste locuri greale şi aspre. Apoi, după aceastea, gol preste piroane de hier fu tras, şi-ncă mai bătut şi cu făclii de foc la coaste fript. De-acii, fu dat să-i taie capul şi apucînd svîntul înainte-ş, deade sîngur la Dumnedzău sufletul. Şi să face săborul lui în mărturia lui, ce iaste înnontrul Apostoliei lui Sveatîi { 50r} Ioan Bogoslov aproape de svînt /, besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părin tele nostru Petră cel în Galatia. Aceasta svînt, crescînd în Galatia, la părinţii săi, aproape de Anghira, şapte ai lăcui cu părinţii săi. De-aciia pentru să vadză svintele locuri şi să înveaţe mearse la Ierusalim şi de-acolo la Antiohia. Şi, aflînd un mormînt, întră într-însul, care mormînt era cu cerdac şi şopron, întru care primiia pre carii veniia. Şi prîndzul lui era puţîntea pită cu apă măsurată şi mînca preste doă dzîle. Şi, cu ruga sa, tămădui pre un bólnav, şi-l feace a lăcui lîngă sine. Ş-au isţealit şi pre maica svîntului Teodorit, episcopului de Chira, de durori de ochi, carea era foarte stidivoasă şi lui Dumnedzău plăcătoare. Şi pre un bucătar învăluit de duhuri necurate l-au isţealit. Şi pre altul ţăran au mîntuit iarăş de aceaea boală. Şi pre voievodul cetăţîi l-au contenit şi l-au oprit de la porneală ce să pornisă asupra unii feate ficioare să-i fácu sîlă, lovindu-l cu orbire. Şi-ncă pre maica ce mai sus dzîsăm, a svîntului Teodorit o au izbăvit de primejde de moarte ce nu-ş putea naşte pruncul. Şi trăi noădzăci şi doi de ai, plăcînd lui Dumnedzău, şi-ş deade la Dumnedzău sufletul cătră răpaosul unde-i gătată de la Dumnedzău plata şi darul nevoinţelor lui ce s-au nevoit într-atîta veac lung ce-au trăit. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Vendimian. Acesta au ucinic svîntului Avxentie. Şi, după a lui săvîrşenie au întrat într-o crepătură de stîncă, întru care ş-au făcutu-ş căşcioară mititea, şi-ntrînsă trăi 42 de ai. Şi, cînd vru să să pristăvască, îngenunche la pămînt şi-ş deade sufletul la Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Vasilie, arhiepiscopul de Solun, { 50v} şi de naştere / din Atina, şi ispoveatnic. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Timotei în pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Teion cu doi cunoni de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Carion, limba tăiată s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Perpetua, şi acei cu dînsă Sater, Revcat, Satornil, Secund şi Filitatia. Svînta muceniţă Perpetua au fost din cetatea Vutritanonilor, la Africa. Şi fu prinsă de necredincioş şi adusă la mai marele preste mii, depreună cu acei cuconi tineri ce mai sus s-ai dzîs, fiind oglaşenici. Iară la această svîntă şi la Filichitata slobodzîră o zîmbroaie sireapă asupră-le păgînii de le-au sfărîmat şi le-au stropşit. De-acii acei păgîni cu mulţîmea gărbiră cu sabii şi cuţîte de le umorîră împreună cu acei svinţi cuconi, şi aşea-ş luară la Domnul Hristos cununa mărturiei. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 2, Streatenia Domnului nostru Isus Hristos, cînd l-au priimit în braţele sale direptul Simeon. Trecînd 40 de dzîle după mîntuitoarea omenire şi-ntrupare şi naştere a Domnului nostru fără împreunare bărbătească din prea svînta pururea Ficioara Maria, într-această cinstită dzî fu adusu-l în besearică Domnul nostru Isus Hristos de svînta aceasta Ficioară şi de direptul Iosif, pre obiceaiul a umbroasei Scripturi a Legii Vechi, cînd şi bătrînul Simeon şi stareţul căruia era prorocit de Duhul Svînt să nu vadză moarte pînă nu va vedea pre Domnul Hristos. Şi luîndu-l / { 51r} în braţe şi mulţămind Domnului Hristos strigă (...), adecă "acmu slobodzăşti pre şerbul tău, Doamne", după cuvîntul cu pace, că vădzură ochii miei lucrul tău cel de mîntuinţă, care-l gătaş denaintea feaţii a tuturor popoarelor, lumină de descoperit limbilor şi slavă poporului tău, lui Israil. Şi cu multă bucurie purceasă de să dusă dintr-această viaţă la cea veacinică. Şi acesta săbor să face la cinstita besearică a preacurata despuitoarei noastre Dumnedzău Născătoarei şi pururea Ficioarei Mariei cei în Vlaherne. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Agatodor. Acesta tinerel fiind, fu adus la boiarinul tianeilor şi, pentru mărturia Domnului Hristos, fu strujit, şi pre grătariu înfocat fript, şi limba tăiat, şi dinţii cu vîrtejul scoş, şi fluierile şi pulpile sfărîmat, şi suliţa înfint în coaste, şi ţăpuşi înfocate bătură în moalele capului.Şi aşea ş-au dat în mîna lui Dumnedzău sufletul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 3, pomenirea svîntului şi direptului Simeon Bogopriemnicului, adecă ce-au ţînut în braţe pre Dumnedzău, şi Ana prorociţa. Aceasta sărbătoare se face în cinstita apostolie a svîntului Iacov, fratele lui Dumnedzău, ce iaste în cinstita besearică a svîntei Dumnedzău- Născătoarei lîngă svînta besearică cea mare. Acesta svînt marele Simeon i s-au lungit viaţa într-acest veac pentru ce i s-au dat veaste de la Duhul Svînt să nu vadză moarte pînă cînd ce va vedea pre Domnul Hristos. Şi, luînd în breaţe pre Sfinţia Sa, şi prorocindu-i cu Duhul Svînt de ceale viitoare a Domnului Hristos, şi pre făgăduinţă { 51v} ce i s-au făgăduit, luă fîrşit vieţii sale. Iară prorociţa Ana era fată lui Fanuil, carele / era de ruda lui Asir. Trăisă cu bărbatul ei şeapte ai, şi, şfîrşindu-să bărbatul ei, sluji în besearica lui Dumnedzău toată alaltă veaţă a ei cu rugă şi cu post, pentru care şi ea nelipsind nice dînăoară de la besearică, s-au spodobit de-au vădzut pre Domnul adus în besearică de 40 de dzîle prunc adus de a lui Preasvîntă Maică Ficioară şi Iosif direptul. Şi mulţămea şi ea lui Dumnedzău şi proroci de Svinţia Sa, spuind între toţi ce era strînşi în besearica: "Acesta prunc iaste Domnul cela ce-au întărit ceriul şi pămîntul. Acesta iaste Hristos de carele au prorocit toţ prorocii. Acestora, astădzi, făcîndu-le pomenire, însămnăm şi mărturisim strigîn straşnica şi nepovestita împăcăciune şi om-dragoste carea Dumnedzău feace cu noi, cu oamenii, greşiţii Svinţiii sale". Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Andrian şi Evul. Aceştia, de naştere, era de la Vaneia şi de dragostea celor ce mărturisiia pre Domnul Hristos traşi, mearseră în Chesariia. Şi vădindu-să de curăţîia îndrăznirii că sînt creştini, fură aduşi la boiarinul Firmiaian şi îndată rane preste spate şi preste coaste primiră şi alte mai mare cazne suferiră. Iară stînd nesmintiţ şi neînduplecaţi din mărturie, îi aruncară hierilor să-i mănînce. Deci, fericitul Andrian, dat la un leu, petrecu nevoinţa foarte vitejeaşte. De-acii îi tăiară capul. Iară svîntul Evul, răbdînd multe rugări şi-mbunări şi ne-nduplecîndu-se, aşea-ş, cu acelaş leu, s-au luptat de-a tocma ca şi Andrian, svîntul mucenic, mai apoi au obîrşitu-şau nevoinţele. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Vlasie Vucolul, adecă boiariul, pomehi-neguţîtoriu de boi. Acesta, din Chesaria Capadochiei fiind de naştere, din părinţi bogaţ foarte, din dobitoace mulţîme ce avea de era bogătaş, din care da milostenie cu multul la săraci, şi scornindu-să goană asupra { 52r} creştinilor, ca un creştin, fericitul Vlasie era cercat şi nu-l / afla. Munţîi şi cîmpii (codrii) să cerca pentru dînsul carea deaca-nţeleasă direptul şi viteazul, ca la un ospăţ chemat împărătesc, cu osîrdie să deade la ceia ce-l cerca şi, ca pe nişte priateni, îi ospătă. Şi, deacă astătu la giudeţ şi fu întrebat, spusă vederat şi numele său, şi credinţa, şi meşterşugul. Şi-ndată îl rădicară patro înş şi-l tinseră la pămînt, de-l bătură cu vine crude de bou. De-aci, iuşorîndu-i Dumnedzău durorile şi tămăduidu ranele, iară ighemonul feace că sînt farmeci aceastea, pentr-aceaea învăţă de-l băgară într-o căldare mare plină de apă înfierbîntată de undà. Şi era minune mare şi spaimă de ce să vedea: un om îmbrăcat cu focul ca-ntr-un văşmînt din pregiur, din carele şi grăia. Şi trăi svîntul 5 dzîle într-acea căldare, iară îngerii îl îmbărbăta să nu să sparie de turbiciunea focului (vătămarea) şi răsîpiia stricatul de la dînsul. De-acii, slugile trimise de la ighemon să-l scoaţă pre svîntul din căldare, deaca-l vădzură viu, şi îngeii cîntînd, pre sine strigară creştini. Aceasta, deaca stiu ighemonul, mînă pre alte slugi şi aceia, deaca veniră şi vădzură minunea, să strigară şi ei creştini. De-acii, venind ighemonul şi, deaca vădzu pre svîntul în hierbătoarea căldării şi părîndu-i că-i stîmpărată apa, cercă anume că-i reace şi, cum să atinsă (stropi) pre obraz, i-au ars ochii şi i-au scos şi sufletul. Iară svîntul lui Hristos mucenic, pre toţ cîţ credzură, dintr-acea căldare stropind, botedză în numele Svintei Troiţe. Şi, sosind la ocoalele ciredzilor sale poroncind maică-sa şi oamenilor săi ce-au trebuit, deade sufletul său în mîna lui Dumnedzău. Şi carii s-au tîmplat acolo vădzură de la rostul svîntului ieşind ca o porumbiţă albă şi luminată şi zbură în ceriu. Pentr-aceaea astrucară şi cinstetele lui moştii la acel loc. Iară toiagul svîntului împlîntînd, s-au înverdzît de s-au făcut ca un copaci mare, de-au cuprins cu umbra oltariul. Într-aceastaş dzî, prorocul Azaria, ficiorul lui Ado, cu pace s-au săvîrşit. / { 52v} Acesta-i ficiorul lui Ado, din sat din Simvata, carele au întors de la Ierusalim prada Iudei şi, răpăosînd, s-au îngropat în ocina sa. Într-aceastaş dzî, Pavel şi Simon, svinţii mucenici, de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svîntul Clavdie cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha sîmbăta brîndzei, pomenirea sufletelor direpţilor. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 4, pomenire preacuviosului părintele nostru Isidor Pilusiotul. Ş-au scuturat pravul lumii Isidor. Din a sufletului său cinstit odor. Acesta svînt, fiind de naştere de la Eghipet den părinţi buni şi credincioşi, văr fiind lui Teofil şi Chiril, svinţilor patriarşi de Alexandria, acesta Scriptura a dumnedziasca înţălepciune şi cea de-afară, pînă în sîmcea au învăţat, foarte multe scrisori a cuvînt şi pomenire vreadnice iubitorilor de-nvăţături lăsînd. Şi ş-au lăsatu-ş toată avuţîia, şi ruda cea luminată şi viaţa cea cu nărocită bogăţîie, sosî la muntele Pilusionul şi întră în viaţă călugărească. Acolo, îndeletnicindu-să şi cu Dumnedzău grăind toată lumea cu a sale dumnedzăieşti cuvinte învăţînd lumina, pre păcătoşi întorcînd, pre cei îndereptaţi întărind, pre cei neînduplecaţi, cu tăietoarea cea dumnedzăiască îngrozînd, şi spre bunătăţi îi stîrniia şi pre-aceia. Şi-ncă pre împăraţi cătră folosul lumii aducîndu-le aminte şi dojenindu-i, şi pre scurt să dzîcem, tuturora cui năzuia de-l întreba din a Svintei Scripturi, dzîsuri foarte înţălept le dezlega şi le tîlcuia, şi spun cum cărţîle poslaniile lui să fie ca la dzeace mii. Deci, aşa, cu-naltă şi înţeleaptă viaţă trăind şi dumnedzăiaşte purtîndu-să, la adînce bătrîneaţe obîrşi viaţa. / { 43r} Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Nicolae ispoveadnicul. Acesta precuvios era născut din ostrovul Critului. Şi, vrînd să-ş vadză pre Teofan, rudenia sa (văru-său), mearse la Ţarigrad. Şi, aflîndu-l însîmbrat în fraţîi studiilor, întră şi el supt viaţă călugărească. Şi, trecînd prin toate învăţăturile şi a călugăreasca viaţă seamne foarte de stavăr învăţînd, să hirotoni preut, că la vîrvul de sîmceaua bunătăţîlor sosîsă. De-aciia nainte izgnanii cu Teodor, egumenul mănăstirii, dumnedzăiescul Nicolai păţî şi de-acolo, aducîndu-i, cu gîrbace fură bătuţi de Leont cel fieros şi neiubitor de Hristos, pentru închinăciunea svintelor icoane. Deci, fură închişi şi iarăşi scoşi la-întrebare şi bătuţi, şi iarăşi în cuşcă aruncaţi, şi legaţi şi trei ai răbdară în legătură, şi cu foame şi seate, şi goliciune să luptară, şi la Zmirna fură trimiş, şi acolo bătuţ şi-n temniţă aruncaţ, şi cu picioarele băgaţ în gros. Şi, trecînd 20 de luni muri Leon, de fu trimis şi el la acealea ce ş-au agonisit. Atunce fericiţii lui Hristos mărturisitori, slobidzîţ, mearseră la Halchidon. Şi, sărutînd de trei ori firicitul Nichifor, petrecea împreună amîndoi. De-acii, preste puţînă vreame, fură urgisiţi de Mihail, chesariul iconoboreţul. De-acii, în Acrita, întru carea mult- păţîtul şi mult-biruitoriul Teodor cătră Dumnedzău s-au răpăosat. Şi iarăş, murind şi acesta împărat şi luînd fiu-său Teofil împărăţia, iarăş asupra credincioşilor porni goană. Şi acesta Teofil, deaca ş-au dărămat (surupat) viaţa şi rămasă însăş împărăteasa svînta Teodora, stăpînind împărăţîia cu fiul ei şi făcîndu-se linişte şi pace mare, şi sosînd împărăţîia la Vasilie Machedon, pre acesta cuvios şi mult păţît Nicolae cu multă rugăminte, egumen studenţilor l-au pus. Deci atîta şi ca { 43v} aceastea nevoinţe de trei ori cuviosul obîrşind şi de acea multă / patimă străbătut şeaptedzăci şi cinci de ai împlînd, cu pace s-au răposat. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului (...) mucenic Avramie, episcopul Arvilei de Persia. În al cince an a ceii de Persida asupra creştinilor goană fără leage şi fără de Dumnedzău fu prins svîntul Avramie de mai marele fărmăcătorilor şi silit să să leapede de Domnul Hristos şi să să închine soarelui, iară fericitul dzîcea cătră dînsul: "Becisnice şi ticăite, cum nu te temi acealea ce nu sînt de treabă poruncindu-ne a face? Dară cade-să a lăsa pre tvoreţul, iară tvorenia şi fapta Dumnedzăului mieu a închina". Aceastea cuvinte nu puţîn turburară pre tiranul asupra svîntului şi îndată mai marele fărmăcătorilor învăţă să-l puie la pămînt şi cu toiage clinciuroase de-l bătea. Şi vădzîndu-l că rabdă aşea de vitejeaşte pre svîntul şi mai vîrtos că să şi ruga svîntul pentru bătătorii şi dzîcînd: "Doamne, nu le pune lor acesta păcat că nu ştiu ce fac", deci învăţă de-i tăiară capul svinţii sale cu sabia şi aşea să săvărşi svîntul Avramie în oraşul ce-i dzîc Telman, cu tăiatul de sabie. Într-aceastaş dzî, pomenirea prea cuviosului părintele nostru Ioan de Irinopoli, unul de svinţii părinţi cei den Nicheia şi pomenirea svîntului mucenic Teoctist. Într-aceastaş dzî, precuviosul şi făcătoriul de minuni Iasim cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha dumineca brîndzei, cînd pomenim izgnania din Rai a-ntăi zidiţilor. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 5, pomenirea svintei muceniţe Agatei. { 54r} În dzîlele împăratului Dechie, ce-au umorît pre Filip împărat, năduşindu-l în cort, făcîndu-ş / obraz că l-au umorît căce au fost creştin şi cinsteaşte pre Domnul Hristos, de-acii au mînat prin toate ţări, şi cetăţi, şi oraşe, şi pre la voievodzi, şi domni să silească în tot chipul să nu lase picior de creştini între aceia ispravnici era unul preste seamă fără omenie anume Chindian. Acesta sedzu domn în oraşul ce să chiamă Panorămul şi-ntre alalte răutăţi ce avea, era de rudă rea ţăran şi de om rău au încăput la slujbă. Era spurcat curvariu foarte, era şi la argint lacom. Aceaste trei reale mare avea. Într-acela oraş era o ficioară frumoasă tînără, de 15 ai, curată cu trupul şi cu sufletul, şi cu multe bunătăţi, bună şi-nţăleaptă, cumu-i era şi numele Agati, ce se dzîce bună. Părinţii ei nu s-au scris anume cum i-au chemat. Fost-au bogaţi şi nebotedzaţi să fie murit nepricepuţi. Iară svînta Agata, de Dumnedzău învăţată, să închina răstignitului Domnului nostru Isus Hristos şi-l iubiia cu tot sufletul ei. Avea şi trei daruri mare, că era fată de boiarin din cei mai mare, şi era şi frumoasă de-ntrecea pre toate a vremii sale, giuruită lui Dumnedzău să să ţîie în ficiorie curată, de cînd cunoscu pre Dumnedzău. A treia că era şi foarte bogată, de-mpărţîia cu multul la săraci. Şi, deaca audzî Chindian de veastea cea bună svintei Agatei, pusă gînd să o dobîndească să o ia, pentru bogăţîia şi pentru să între în rudă mare, şi pentru frîmseaţe. Aceastea dorind şi cugetînd, trimisă de o aduseră naintea sa şi, deaca o vădzu, încremeni şi sta căscăut, fără de glas mult ceas, mirîndu-să de frîmseaţele ei. De-aci începu a o măguli şi a-i giurui să o pleace la sine iară svînta şi înţeleapta nu-l băgă ca o-mpuciciune, în samă şi ca neşte gunoi scîrnav, ce încă-i răspunse pre scurt cît îl feace de o cunoscu din destoinicia ei. Şi vădzînd spurcatul acela că cu bine n-a isprăvi nemică, chemă pre o hoatră (necurată) curvă fără ruşine, anume Fruntisia, carea avea 9 fiice şi { 54v} toate le-nvăţasă curve. Şi dzîsă către dînse spurcatul: / "Luaţi această fată la voi şi-n tot chipul siliţi să o întoarceţi cătră voi. Şi, de o veţi pleca la mine, veţi avea dar de la mine cît voi scoate-vă din hrana cea fără cinste cu care vă ţîneţi cătră cinste". Deci luară aceale muieri fără ruşine pre svînta şi blagoslovită fetişoară Agata la casa lor şi o supărară o lună încheiată nepărăsît, măgulindu-o şi cu bine şi cu rău cu groaza muncilor, flămîndzîndu-o, şi-nsătîndu-o, şi nelăsîndu-o să odihnească, dzuoa şi noaptea nepovestit. Iară svînta le dzîcea aşea: "Gîndul şi mintea mea iaste întemeiată întru Domnul mieu Isus Hristos, piatra cea de unghiul zidiului, cuvîntul vostru neşte vînt, giuruitele şi groazele voastre ape trecătoare de nu pot clăti turnul gîndului mieu pentru bunătatea Domnului mieu nice leac. Şi cu cît li-ţi bate mai tare, cu atîta mai vîrtucios va fi şi mai întărit în dragostea lui Hristos Tvoreţului mieu". Unele ca aceastea dzîcea lăcrămînd svînta ficioară şi rugîndu-să lui Dumnedzău să-i dăruiască să între în slava muncilor să mărturiseacă mai curund. Şi, deaca să-mplură 30 de dzîle, vădzînd Frondisia, că cu cît o dodeiaşte, cu mai mult să-ntăreaşte mearse la ighemonul de-i spusă cu adevărat că mai lesne-i pietrile să le-nmoaie să le facă ca apa decît inema aceştiia ficioare: " Cît am putut, am silit, de-acmu fă cum ţ-a hi voia". Atunce să mînie spurcatul şi o adusă naintea sa şi o întrebă cine şi cumu-i, şi din cine iaste. Ea-i răspunsă: "Eu sînt slobodă, născută din carii sînt mai de frunte într-această cetate precum ştiu toţi orăşeanii." Şi ighemonul feace: "Deaca eşti slobodă derep’ce ai fapte şi obiceaie cum ai hi roabă cuiva ?" Iară svînta Agati feace: "Eu sînt roabă Domnu mieu Isus Hristos, iară nu altuia cuiva". Boiarii nu-l feace: "Deaca eşti roabă iată că nu eşti slobodă". Iară svînta dzîse: "Robul cel desăvărşit Domnului Hristos acela iaste cu totul slobod. Şi cine iaste stăpîn şieş, acela iaste firiş Domnul a lumea toată. Şi cu acesta chip iaste slobod de către toate faptele". Dzîsă boiarinul: { 55r} "Să nu stăm în voroavă lungă. Pasă de / tămîiadză dumnedzăii miei sau te voi piarde cu cazne greale". Iară svînta: "Mă rog Dumnedzăului mieu să fii ca dumnedzăii tăi". Aceastea cuvinte turburară pre tiranul şi-nvăţă muncitorii să zdrobască rostul svintei, să nu mai cuteadze a sudui dumnedzăii lui. Aceasta, deaca feaceră, dzîsă svînta: "Mă mir de tine, ighemonule, că te dzîci a fi înţălept. Eu ţ-am dzîs bine să fii ca dumnedzăii tăi şi tu, ca un fără minte învăţaşi să mă bată. Deaca sînt dumnedzăii voştri mai buni decît voi, s-ar cădea să-m mulţămeşti, că-ţi poftesc binele. Iară, de sînt mai răi şi mai becisnici, să vă fie ruşine a vă-nchina la dumnedzăi ca aceia". Atunce să mînie tiranul ca mai mult şi-i dzîsă: "Cum cutedzi, fată fără ruşine, a grăi unele ca aceastea? Ia, că-ţ dzîc, sau tămîiadză, sau vei petreace multe munci". Iară svînta: "Caznele şi muncile tale nu le bag samă, că, de mă vei băga în fieri sireape, îndată s-or face blînde, cît or audzî svîntul numele Domnu mieu Isus Hristos şi vor fi ca neşte mieluşei. De mă vei băga în foc, îngerii din ceri mă vor răcori. Şi, de-m vi-i rumpe carnea şi alte cazne ce-m vei face, am pre Domnul mieu de-l ascultă toate stihiile şi cu cuvîntul lui toate neputinţele să tămăduiesc: dracii să izgonesc, slăbănogii să strîng, ologii îmblă. Şi alte minuni să fac, numai cu ameliţarea lui şi cu Dumnedzăiasca sa voie. Şi Svinţia sa m-a scoate din toate năsliturile tale". Atunce învăţă de o-nchisără (dusără) în temniţă pînă mîine, să gîndească ce cazne să-i facă. Şi, mărgînd la-nchisoare, să bucura atîta, cît îţ părea că mearge la nuntă, aşea de voioasă mergea la faţă şi veaselă. Cînd fu mîine, şedzu Chindian în scaun, ca un lup sireap, şi-i adusără pre svînta şi-i dzîsă: "Caută să nu piardem vreamea. Pasă de te leapădă de Hristos şi tămîiadză idolii". Iară svînta feace: "Să ştii că n-oi veni la atîta nesîmţîre să tămîiedz dimonii tăi, de mi-ai face care cazne mai cumplite ce nu s-au mai audzît, ce, pururea, voi mărturisi, pre Dumnedzău şi Domnu mieu Isus Hristos, şi cu inema şi cu rostul. Deci, { 55v} căzneaşte, munceaşte, rumpe carnea, pune în multe / fealiuri de morţi, să cunoaşte adevărul". Atunce, învăţă de o dezbrăcară goală, şi-i legară mînule înapoi, şi o spîndzurară la stîlp, şi o bătură cu gîrbace, şi o arsără pregiur, cap, şi mînule, şi picioarele. Iară svînta dzîsă cătră tiran: "Tu te gîndeşti că-m dai foarte o grije şi nevoie, dară eu sînt bucuroasă într-aceastea cazne şi sînt voioasă, ca neştine ce-i vin veşti bune, şi-ş veade un iubit şi cinstit al său priatin, ce, de multă vreame au dorit să-l vadză. Şi, cum grîul nu-l bagă în jitniţe, pînă nu-l curăţăsc cu-mblăcie întrare, de-l osăbăsc de la pleavă, aşea şi sufletul mieu nu poate întra în slava fericinţei ceii veacinice, cu cununa mărturiei, de nu vei întîi căzni trupul mieu cu munci cumplite". Atunce, învăţă pre muncitori să-i rumpă ţîţele cu fierul şi. de n-or putea aşea, ei să i le taie cu cuţîtul. Deci, munciră, de le căzniră cu cleşturi şi nu putură să i le rumpă, că era micşoare foarte. Deci, pentr-aceaea, i le tăiară cu cuţîtul şi croiră într-acesta chip pieptul ei, de era mare jeale a o prăvirea neştine, că-i cura svîntul sînge, de roşi locul pre gios acolo. Aceastea păţînd svînta, întoarsă faţa cătră ighemonul, dzîcînd: "O, necurate şi nemilostive tirane, cum nu ţi-i ruşine, neruşinatule, a tăia acealea mădulări carele te aplecară de la maică-ta la pruncia ta? Iară eu, de-aceasta nemică nu mi-i grije, că am pre Domnul mieu Hristos de poate să mă tămăduiască, de-m va fi de vro treabă cu folos". De-acii tiranul o aruncă în temniţă întunecată, învăţînd să nu-i dea de mîncat, fără numai puţînea pîine cu apă puţînă, cît să nu moară, pentru să o muncească mai cumplit încă. Şi-nvăţă temnicearii să o păzască bine, să nu între vrun vraci să o tămăduiască, ce să o lase aşea, negrijită, să să împută. Deci, acela tiranul cugeta şi năsliia deşarte, că înţăleptul vraci şi-mpăratul milostiv au grijit de leacul ei, şi, aşea, cum dzăcea svînta ficioară, lepădată, negrijită, rănită, în temniţă { 56r} întunecată, la vreame de miadză-noapte, veni lumină frumoasă şi minuna / tă, nepovestită. Atunce, uşile temniţii să deşchisără de putearea lui Dumnedzău, iară temnicearii fugiră de frică, tremurînd. Atunce, svînta veade un bătrîn cu chipul de svînt, carele ţînea a mînă un vas cu leacuri. Denaintea lui era altul, mai căpetenie, tînăr, frumos, cu o făclie luminată, carii era svinţii apostoli Petră şi îngerul, socotitoriul sufletului ei. Iară svînta nu-i cunoscu. Atunce, veniră şi neşte orăşeani buni, de-a ei cunoscuţi, sfătuindu-o să fugă, să scape, să nu moară cu năpaste. Iară ea le răspunsă: " Apere Dumnedzău să fug eu de cununa mărturiei şi să fiu vină, să paţă nevoie temnicearii". Atunce, dzîsă cătră dînsă apostolul: "Iată că ţ-am venit, fiică, să-ţ tămăduiesc mădulările rănite". Iară ea îi dzîsă: "Cine eşti tu de grijeşti de sănătatea mea? Eu nice dînăoară nu mi-am trebuit leacuri trupului, deci cu necădinţă-i să fac eu aceaea lîngă moarte carea n-am mai făcut în viaţă". Şi-i dzîsă svîntul: "Nu-ţi fie scandală, fiea-mea, şi lasă să te tămăduiesc, că sînt şerbul Domnului Hristos, şi pentru libovul tău am venit să-ţi fac slujba aceasta". Iară ea răspunsă: "Eu n-am nice o pricină să-m fie scandală, nice leac de om pemintean şi, mai vîrtos, de tine, că eşti bătrîn. Şi carnea mea iaste atîta de croită, cît îm pare nime să nu să scădălizască de mine. Pentr-aceaea, Dumneata mulţămescu-ţ foarte de binele acesta, c-ai venit, de bun gîndul tău, nedzîs de mine". Şi-i dzîsă svîntul: "Dară căce nu vei să te tămăduiesc?" Iară ea îi dzîsă: "Căce am pre Domnu-mieu Isus Hristos, carele înderepteadză cu meliţala sa toată lumea şi cu cuvîntul său lecuiaşte toată neputinţa şi toată boala cea fără leac. Şi, deaca va fi cu voia lui şi de folosul mieu sănătoşearea trupului mieu, mi-o va dărui darul lui, cu meliţarea numai sau cu un cuvînt ca mai mic". Aceastea, deaca audzî svîntul, odihni puţînel şi dzîsă ei: "Să ştii, hiică, că eu sînt apostolul { 56v} Petră. Şi, iată că te tămăduiş cu darul lui / Isus Hristos". Şi, deaca dzîsă aceastea, apostolul fu nevădzut. Iară svînta să află sănătoasă şi-ntreagă la tot trupul ei, nice leac de rămăşiţă de rană să-i hie rămasă undeva. Atunce, cădzu la pămînt şi feace rugă cu mulţămită cătră Domnul, dzîcînd: "Blagoslovit Dumnedzău şi Părintele Domnului nostru Isus Hristos, carele, prin apostolul Petră mi-au tămăduit ţîţele şi alalte părţi a trupului". Cînd fu mîine, o adusără pre svîntă în curte şi-i dzîsă ighemonul: "Închină-te dumnedzăilor miei, îndărăpnico, sau vei lua munci decît ceale-ntîi mai cumplite?" Iară ea dzîsă lui: "O, deşertule şi lipsit de crieri, cum ţ-ar hi voia să mă leapăd de Domnul mieu ce mi-au isţealit ranele şi să mă-nchin pietrilor?" Şi boiarinul feace: "Cine te-au tămăduit?" Iară ea feace: "Domnul mieu Isus Hristos, Fiiul lui Dumnedzău viu, pre carele pururea l-oi mărturisi cu rostul şi-n toată inema". Şi-i dzîsă boiarinul: "Acmu voi ispiti de poate Hristos să-ţ agiute". Şi-nvăţă de gătară mare jeratec într-acea curte, în polată, şi, preste jeratec, să arunce bucăţi de smoală, şi cărămidzi, şi ciuline de hier, ca să să înfigă prin carnea ei. De-acii o dezbrăcară şi, legîndu-i mînule şi picioarele cu lanţuje, o aruncară într-acel jeratec viu şi, atunceş, dîndu-i-să acea cumplită usturime svintei Agatei, şi-ş ruga agiutor, îi agiută acela carele în mijlocul focului au răcorit cu roă pre cuconii săi în Vavilon. Şi să feace un cutremur groaznic, atîta cît să spăriară toţi că s-a prăpădi oraşul lor, că să răsîpiră case multe şi periră oameni mulţi, şi, mai vîrtos, c-au cădzut paleaţul lui Chindian, de i-au umorîtu-i şi doi senatori. Deci, cursără toţi orăşeanii Panormului cu arme la curte şi dzîsără: "Pentru aceale amară cazne ce faci svintei Agatei, o, ighemonule, sîntem în cumpănă toţi, să pierim cu totul. Deci, caută de o slobodzi, nu o mai căzni, { 57r} sau te vom aprinde cu toată casa ta". Atunci, spărăindu-să de porneala / nărodului şi temîndu-să şi de cutremur, învăţă de o luară din jeratec, friptă, şi o aruncară în temniţă, pînă la altă poruncă. Şi acolo, în temniţă, îngenunche svînta şi feace rugă aşea cătră Domnul Hristos: "Doamne, Isuse Hristoase, Dumnedzăul mieu, care m-ai zidit din nefiind întru a fi în ceastă lume, ş-ai ferit trupul mieu fără stricat şi fără parte de cătră toată trupasca dulceaţă, şi m-ai întărit de-am biruit caznele a necuraţîlor tirani, şi mi-ai dăruitu-mi darul răbdării, pentru multă a ta milostivire, mă rog şi mîngîiesc a ta bunătate să mă primeşti astădzi întru slava ta, ca să mă spodobăsc să vădz cu sufleteştii miei ochi faţa ta svîntă". Şi, fărşindu-şi molitva, au adormit. Şi mearsă svîntul ei suflet în mînule cerescului ei mire, de să-ndulceaşte şi să bucură cu dînsul în nepovestită slavă şi veselie ne-ncetată. Şi, deaca audzîră cetăţeanii ei c-au răpăosat svînta, alergară cu lacrămi şi cu cinste la temniţă de luară svîntul ei şi ficioresc trup, îl tocmiră cu mirosuri scumpe şi-l înfăşară cu pîndze curate şi o astrucară într-un secriu de marmure mohorît. Şi-n ceasul ce o astruca, sosî un vonic tînăr, strălucind ca fulgerul, cu o scîndură a mînă de marmure. Şi, denaintea aceluia mergea 100 de vonici de-a şirul cîte 2 cu haine albe ca omătul şi frumoşi, carii, sosînd la mormîntul svintei, cel marele între alalţi pusă scîndura cea de marmurea deasupra secriului svintei şi fură nevădzuţi. Şi aceia fusease svinţii îngeri, iară cel cu scîndura au fost strajul sufletului svintei. Şi era scrise într-acel marmure aşea: "(...), adecă "Minte preacuvioasă, sîngură-nvoită, cinste lui Dumnedzău şi moşiei izbăvire", carile sămneadză că svînta Agati avea minte cuvioasă şi svîntă, şi sîngură-nvoită, că, de voia ei, au venit la credinţă şi feace multă cinste lui Dumnedzău cu mărturia ei. Şi iaste şi izbăvinţă moşiei ei din păgînie spre { 57v} credinţa cea bună creştinească. / Şi, deaca ştiu procleatul tiran c-au răpăosat svînta Agati, au încălecat cu voinicii săi şi ieşi din cetate să margă să vadză ocinele şi moşiile svintei, să le stăpînească el. Ce, Dumnedzău milostivul nu l-au lăsat să-ş împle lăcomia argintului, ce-i deade plata caznelor ce-au făcut blagoslovitei Agatei. Deci, amu trecînd un părău între 2 voinici, să rădicară caii voinicilor amînduror în doă picioare. O, minune! Şi unul apucă cu dinţii de piept pre Chindian, de-l aruncă în vale şi altul au sărit în spate-i de l-au stropşit şi l-au umorît. Şi, aşea, s-au izbîndit svintei Agatei, şi spurcatul lui trup l-au luat valea şi nu s-au mai aflat. Să află într-un munte, într-acel ostrov a Siţeliei, departe de oraşul svintei Agatei, Panormul, ca la 12 mile, care munte să chiamă Etna, iaste foarte mare şi are în vîrv o gură din carea iase negru fum, şi sterevie, şi foc. Svîntul Grigorie Dialog dzîce că iaste adevărat o gură de iad. Iară, după răpăosarea svintei Agatei, preste un an, s-au deşchis muntele acela ş-au aruncat afară foc ardzătoriu, ca un părău mare, şi, venind spre oraşul Panormului, arsă tot ce-ş au găsît pre unde au agiuns: copaci, pomi şi altă materie. Şi, nu numai, ce încă şi apa o ardea, ca oloiul, şi o mistuia. Deci, orăşeanii să-ngrodzîră, bărbaţi, femei, creştini şi elini, fugind de focul acela, şi spămîntaţi, cursără la mormîntul svintei Agatei cu credinţă şi-i luară grobnicul cel de mătasă de la mormînt, şi-l feaceră steag, şi ieşiră cu litie de rugă împrotiva focului aceluia, cu tot crirosul şi nărodul, şi să apropiară de fos. O, minune! Focul acela ce făcea atîta pagubă, să stidi de grobnicul acela a svintei, cum are hi avînd sîmţîre. Şi-ntorcîndu-să îndărăt, să închisă într-acel munte şi, dintr-acela ceas şi pînă acii, nu ca mai iase focul să facă scădeare şi pagubă. Şi, de pre aceasta ciudeasă, să ruşinară (stidiră) toţi de sta ca neşte muţi, nu numai creştinii, ce şi elinii, cîţi să aflară într-acel oraş. Şi { 58r} veniră la credinţa / adevărată şi să botedzară în numele Svintei Troiţe, Tatăl, Fiul şi Duhul Svînt, căriia să cade toată slava, cinstea şi-nchinăciunea, în veacii de veaci, amin. Într-aceastaş dzî, pomenirea Svintei muceniţe Teoduli. În dzîlele lui Dioclitian şi Maximian, împăraţîi cei tirani, fu trimis în Azarva, cetatea Pelaghie, oarecare ca să facă întrebare asupra creştinilor. Atunce, prinsără pre svînta Teoduli şi stătu naintea lui Pelaghie şi pre Domnul Hristos mărturisind naintea tuturor, Dumnedzău adevărat, o spîndzurară de cosîţele capului într-un chiparis şi cu ţăpuş de hier înfocate potricăliră ţîţele ei. Şi cătră ighemonul dzîsă svînta: "Unde sînt dumnedzăii tăi? Arată-mi-i, să ţî-i cinstesc, de cum mi-i putearea". Deci, o pogorîră din chiparis îndată şi o trimisără în capiştea lui Adrian, carea era mai vestită şi mai cinstită. Şi, întrînd svînta în capişte, să rugă lui Dumnedzău şi suflă asupra idolului Adrian, de cădzu gios şi crepă în trei bucăţi. Şi, cătră ighemonul ieşind, dzîsă: "Întră de dă mînă-ntra-agiutoriu lui Adrian, Dumnedzăului tău, c-au cădzut de s-au sfărîmat". Iar el alergînd, întră şi, deacă-l vădzu în trei bucăţi dzăcînd, el să văietă cu scrîşcare. Şi, deacă agiunsă şi la urechile împăratului aceaea ce să feace, îndată fu trimis mai marele ispravnic pre trebile-mpărăteşti, poruncit să margă în Nazarva, cetatea. Şi, de-i adevărat aceaea ce să feace asupra Dumnedzăului, să aibă a da hierilor pre boiarinul să-l mănînce. Aceastea, deaca ştiu boiarinul Pelaghie, cădzu la fericita Teoduli, rugîndu-o cu lacrămi ca să să roage lui Dumnedzău să-i tămăduiască idolul şi să-l facă să stea iarăş la loc, unde-au stătut. Şi el, pentr-aceaea, să să creştineadze. Deci, svînta să rugă lui Dumnedzău şi-ndată idolul acel zdrobit, cu porunca lui Dumnedzău, stătu la locul său sănătos. Şi, aflîndu-l întreg, trimisul împărătesc să-ntoarsă de spusă împăratului, iar împăratul scrisă { 58v} boiarinului să muncească cu multe fealiuri / de cazne pre svînta Teoduli şi cu amară moarte să o umoară. Şi-ndată învăţă cu ţăpuşi de hier înfocate să-i zderie trupul şi, făcînd aceasta, s-au obosît neputearnicul şi becisnicul boiarin, şi o cerşu Comendarisie la boiarin şi feace: "Că, de n-oi face-o eu să tămîiadze pre Dumnedzăul Adrian, să-m tai capul!" Şi i-o deade pre samă şi, cîte i-au părut, au făcut asupra svintei. Feace cinci cuie lungi, 2 le bătu svintei prin urechi, unul în frunte, şi doă în ţîţe. Şi toţi fiind la prăvit, cătră ceriu svînta ochii rădică de să rugă lui Dumnedzău să-i dea puteare şi răbdare la acea muncă nesuferită. Deci, aceasta nu s-au lungit şi Comendarisie vădzînd a ei vitează pusoare, că întru nemică nu băga samă muncile aceale amară, şi cunoscînd că s-a scăpa de vierşun şi va cădea la primejdea capului, precum s-au apucat, chema pre svînta la casa sa şi o ruga să tămîiadze cu dînsul idolii. Atunce, svînta feace rugă pentru dînsul şi, împlîndu-l de cuvinte dumnedzăieşti, îl feace creştin. Şi, cînd fu demineaţă, cu dînsă mearsă Comendarisie, şi astătînd naintea boiarinului, dzîsă: "N-am putut pre şarba lui Dumnedzău celui, adevărat să o biruiesc şi să o clătesc din calea cea direaptă, ce ea, mai vîrtos, pre mine de la-ntunearec întorcînd, m-au izbăvit, şi cugetăreţii ochi a gîndului şi a inemii meale au luminat, şi m-au adus la Domnul mieu Isus Hristos, adevăratul Dumnedzău. Aceastea boiarinul deaca audzî, să-nfierbîntă de mînie şi cu sabie capul lui să taie învăţă, şi-n mare să-i leapede trupul, şi aceasta, deaca fu, mărturia sa Comendarisie Eladie ş-au obîrşit la 24 a lui ghenuar. Iară pre svîntă, înfocînd un cuptoriu, învăţă de o aruncă, ce fericita nebetejită masă în cuptoriu, rugîndu-să şi slăvind pre Dumnedzău. Pentr-aceaea, cădzînd la nepriceapere, ighemonul strigă dzîcînd: "Nu ştiu ce voi face aceştiia mărăsălnice". Şi unul din hoarbă, anume Voitos, feace: "Dă-mi-o pre mînă aceasta, { 59r} că eu nu-s fără minte, ca Comendarisie, să mă plec / înşelat de dînsa. Şi boiarinul, dîndu-i-o, o luă la casa sa şi el încă la inema sa cuvintele svintei primind, cu dumnedzăiască, ca şi Comendarisie, să schimbă schimbăciune. Şi de-acii veni cu svînta naintea boiarinului şi dzîsă: "Că de rîndul nostru, precum iaste, o, ighemonule, iată că ţ-am venitu-ţi şi eu, pre Hristos mărturisind Dumnedzău adevărat. Şi nedejdile giuruitelor deşarte ţî le feci. Că mai bine bărfind să fiu partnic lui Hristos decît să mă ţîiu de cuvînt, să dobîndesc gheena focului. Iară ţie ce ţî s-au cădzut să mulţămeşti Dumnedzăului nostru care te-au izbăvit şi să te-nchini, precum mi-ai făgăduit, nu numai că nemică de-aceastea n-ai făcut, ce încă, necunoscătoriu te arătaş căriia ţ-au făcutu-ţ bine şi cu munci nesuferite o muncişi". Aşea-i dzîsă. Şi învăţă boiarinul îndată de-i tăiară capul. Iară pre svînta Teoduli pre gratie înfocată şi cu smoală şi oloi ungînd, şi cu lumînări de vînt deasupra picînd, mai vîrtos înfocară gratia. Deci, Voitos ş-au obîrşit mucenicia cu sabie, de-ş mearse cătră răpaos la Dumnedzău. Iară fericita, rugîndu-se lui Dumnedzău, să sui pre gratie şi îndată, cum o luă, să şi sparsă gratia supt svînta şi scîntei multe popistrelă, de arsă pre mulţi. De-acii o băgară în temniţă şi iarăş aprindzînd un cuptoriu mare, o aruncară pre svînta, depreună şi pre Evagrie şi Macarie, şi pre alţîi mulţi, de-ş împlură în Hristos fericită fîrşenie. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Teodosie, ce iaste în Scopelo. Acesta era de naştere din Antiohia, din luminaţi şi vestiţi părinţi şi, aflînd o gaură într-un munte a Lichiei-ş feace într-însă o căşcioară mică, de petrecu într-însă cu posturi şi privegheli, şi gios culcări, îmbăcrămînt avînd de păr. Şi-ncă platoşe grea purta la piale, preste umere şi la mijloc ferecat şi pregiur mînă. Pentr-aceaea, mult dar dobîndi la Dumnedzău şi îndrăznire, că din piatră / { 59v} sacă au scos apă. Şi atîta s-au făcut vestit, cît ceia ce-nota cu corabiile pre sînul mării Chilichiei, îl striga într-agiutor şi să mîntuia de primejdii şi să dusă la Antiohia, că era călcată ţara Chilichilor de isavreani şi acolo mult nevoindu-să s-au răpăosat cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, a Chiriopasha începătura păreasenilor, adecă luna în săptămîna întîie a Postului Mare. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 6, preacuviosul părintele nostru Vucol, episcopul Zmirnei. Acesta, din tînără vîrstă pre sine curat ferind, să feace sprejinitoare şi vas Duhului Svînt, pre carele aflîndu-l de treabă şi destoinic, svîntul Ioan Bogoslov, iubitul lui Hristos şi dumnedzăiescul, l-au hirotonit episcop şi păstor de bună treabă besearicii zmirneanilor, carele luminîndu-se de Duhul Svînt lumina pre cei din-tunearecul neştiinţei ş-a-nşelăciunei. Şi cu svîntul botedz fii dzîlei îi feace, de dzeci de mii de fieri sireape mîntuindu-i, şi părînd. Acesta părinte, păn-a nu să pristăvi pre ferictul Policarp în aceaea cetate păstor şi dascal cuvîntăreaţelor oi, l-au hirotonit. De-acii, pristăvindu-să şi supt pămînt cinstitul lui trup punîndu-să, feace Dumnedzău de crescu un pom, de dă şi face isţealeni pînă astădzi. Într-aceastaş dzî pomenirea svîntului mucenic Iulian de Emesa. Acesta era din Emesa cetatea, în tînără vîrstă cătră Dumnedzău binecredzînd, făcîndu-ş prilej cu vracevanii la trupurile omeneşti, şi mai mult, grijind pentru leacurile sufletelor, că era lecuitor mai mult sufletelor decît şi trupurilor. Şi, cînd prinseră pre svinţii Siluan episcopul, şi pre Luca { 60r} diaconul, şi pre Mochie ceteţul, în dzîlele / lui Numerian împărat şi fură giudecaţi de idoloslujiteli, să fie daţ mîncare fierilor, atuncea ducîndu-i, iară svîntul Iulian vădzîndu-i cumu-i duc la moarte ca aceaea, mearse la dînşii de-i sărută. Pentr-aceaea, fu şi el prins după moartea lor şi-i găvozdiră capul cu piroane, şi mînule şi picioarele. Şi închidzîndu-l într-o peşteră, cumu-ş era cu găvoazde, ş-au dat sufletul în mînule lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea svînţilor mucenici Favsta, Evilasie şi Maxim. Aceasta svînta Favsta era în dzîlele lui Maximian împărat, din cetate din Chizic, avînd părinţi creştini şi bogătaşi, cu multă aveare după răpăosarea lor rămasă. Deci nice tinereaţea, nice bogăţîia nu o au smintit de la bunătăţi, ce întru ficiorie întreagă şi curată să ţînu, şi cu postul şi ruga, şi cu chititul Svintelor Scripturi. Şi sosînd veastea ei pînă la împăratul, fu trimis la dînsă Evilasie oarecare din cei luminaţi a sfatului boiarin ca să o înduplece să tămîiadze idolii. Şi, de nu va asculta să o neace în mare. Iară el cercîndu-o cu tot fealul de munci ce o au muncit şi vădzîndu-o în toate muncile ieşind sănătoasă din puteare lui Dumnedzău, şi făcînd slăvite minuni, credzu întru Domnul Hristos. De-acii trimisă împăratul asupra lui Evilasie şi asupra svintei pre Maxim eparhul adecă mai mare sfatului şi băgîndu-i pre amîndoi în cumplite munci, şi pentru minunile şi rugile svintei, credzu şi el în Domnul Hristos. Şi în tighia aceaea carea el gămasă asupra svinţilor de bun gîndul său cu dînşii s-au suit, cu porunca împăratului şi depreună îş împlură nevoinţa, fîrşindu-să în foc. Pentr-a lor svinte rugi Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. { 60v} Într-aceasta lună, 7, pomenirea precuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul de Lampsacul. / Acesta era în vremile împărăţîei marelui Constantin, ficior lui Hristofor diaconul de besearica Melitopolii. La carte nu era învăţat, iară nevoia în toate bunătăţîle faptului şi, făcîndu-ş prilej cu păscărie, da în dar, cine-i cerea peaşte, da peaştele milostenie. Dară atîta era într-însul bunătatea cea ascunsă şi credinţa, cît şi dar au luat de la Dumnedzău, de goniia dracii şi tot fealiul de boale tămăduia. De-acii, nevoindu-să pregiur învăţătura Svintei Scripturi, s-au hirotonit preut de Filip episcopul Melitopolii. De-acii şi episcop Lampsacului, de Ahilie mitropolitul Chizicului. Şi minuni multe feace, că şi pre un om ce-i stricasă ochiul un bou l-au isţealit.Şi, numai cu-nsămnatul svintei cruci, au tămăduit pre o femeaie de boala racului şi pre un cîne turbat (cel pădureţ) ce-i grăbisă să-l muşte l-au suflat de l-au umorît. Şi pre unul ce l-au călcat carul de l-au umorît, că-i spărsease pîntecele, l-au învis zdravăn şi sănătos îndată. Ş-au gonit pre dracul din muiarea deregătoriului. Şi văpsitorilor ce nu le îmbla văpsealele bine le-au isţealit, gonind pre dimonul ce să încuibasă acolo. Şi multe altele prea slăvite făcînd şi de ceale fiitoare prorocind, cătră Domnul au ieşit spre odihnă veacinică. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Luca, cela din Elada, adecă Ţara Grecească. Acesta preacuvios iaste născut şi crescut în Elada. Iară părinţii (moşii) lui era din ostrovul Eghinei, ce, neputînd trăi, de dease prădzi a agareanilor, acolo ce loviia, să sculară de-acolea şi veniră în Elada, întru carea născură pre şi fericitul Luca, carele din cuconie nu numai de carne şi de oă şi de brîndză s-au lăsat. Numai ce mînca pită, ordz, şi cu apă, şi legumi. Iară petreacere grea şi viaţă aspră ce-ş topiia trupul, flămîndzîi hrăniia şi golii îmbrăca, cît şi de pre sine dezveştea şi îmbrăca pre mişei, { 61r} căci / meniia hrană şi desfătare a hrăni şi a îmbrăca lipsiţii. Şi, multe ori, dîndu-ş hainele, să-ntorcea gol acasă. Şi, cînd sta la rugă cătră Dumnedzău, să despărţîia picioarele lui de la pămînt şi să vedea pămîntul, că sta un cot mai sus de pămînt, în văzduh, de n-atingea în pămîntu. De-acii, deaca s-au făcut călugăr nu să poate spune cîtă ţîneare şi cîtă grea şi aspră viaţă fericitul au ţînut. Şi cutrierînd toate lăcaşurile ce-s pre lîngă mare şi prilej de spăsenie a mulţ fiind, cu minunile ce făcea, de-acii lăsînd cutrierăturile şi mutările locurilor, mearse la mănăstire. Şi, lăcuind pre loc 7 ai, proroci tuturora de sfîrşeania sa şi, aşea, s-au răpăosat. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor o mie de mucenici şi trei slugi şi patru protectori. Aceştea era slugi celor patru, de carii, cu împărătească poruncă, fu prins svîntul Petră, patriarhul de Alexandria, de i s-au tăiat capul, că, după fîrşenia svinţiii sale, protectorii credzură în Domnul nostru Isus Hristos, cu toată casa lor. Şi mărturisiră şi slugile lor, că mearseră cu sine la-mpăratul Dioclitian în Nicomidia, cu femeile lor, şi cu cuconii lor, şi cu pruncii, şi cu toată mia mărturisiră că sînt creştini. Şi, deaca vădzu împăratul că nu-i poate-ntoarce, pusă oastea sa de-i tăiară pre toţi cu sabiile. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici cei şease din Frighia de foc să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Petră, carele în Monovate s-au nevoit. Şi svîntul mucenic Teopemt, şi cu soţîile sale. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună 8, pomenirea svîntului slăvit mare martur mucenic Teodor Stratilat. { 61v} Acesta era în vremile lui Lichinie împărat, / naşterea sa avînd din Evhaita, lăcuind la Iraclia Pontului cu frîmseaţea sufletului şi a trupului şi cu tăria cuvîntului pre mulţ întrecînd. Pentr-aceaea, toţ iubiia să-l aibă priatin. Drept aceaea, şi Lichinie doriia să vorovască cu dînsul, săvai că audzîsă că-i creştin şi-i greaţă de idoli. Pentr-aceaea, trimiţînd de la Nicomidia pre oarecarii de cinul lui şi-i învăţă să-l aducă cu cinste la sine pre mucenicul, iară ei, deacă să-ntoarsără, dzîcînd că fericitul Teodor au dzîs cum mai cu sîrg trebuie să fie venit împăratul cu dumnedzăii săi, cu cei mai mare, şi-ndată veni împăratul în Iraclia. Iară svîntul Teodor, îmbărbătîndu-să din videnii prin vis ce i s-au trimis de la Dumnedzău, deacă audzî că Lichinie iaste aproape, încălecă şi i-au ieşit nainte de i-au făcut cinste, cum să cade. Iară el, dîndu-i mînă dreaptă şi privindu-l, întră în cetate şi, şedzînd în casă naltă, pre fericitul Teodor învita dumnedzăiilor săi jărtvă să facă. Iară svîntul, cerşindu-i dumnedzăii cei mai de-a hirea, vădz Doamne, să-i cinstească întîi în casă, de-acii şi în nărod să le aducă jărtve. Şi, dîndu-i voie împăratul, luă bodzîi cei de aur şi de argint şi, la meadză-noapte, i-au zdrobit şi i-au împărţît săracilor şi mişeilor. Şi, deaca să feace dzuă, iară Maxintie Comendarisie spusă c-au vădzut capul strigoaiei ceii mare dumnedzăoaiei Artemidei la un sărac purtîndu-l şi-ndată trimise fuştaş de-l adusără. Şi, întîi dezbrăcat şi tins la pămînt, fu bătut svîntul de patru, cu şeapte sute de lovituri cu vine de bou pre spinare şi cindzăci pre pîntece, şi cu măciuci de plumb bătut. De-acii strujit, şi cu fachiuri de vînt picat, şi cu hărburi de scoice frecat preste ranele ceale bătute şi arse, şi aruncat în temniţă şi băgat cu picioarele în gros. Şi petrecu 7 dzîle nemîncat. Şi, iarăşi scoţîndu-l, îl răstigniră pre cruce, găvozdindu-i cu piroane mînule şi { 62r} picioarele, cît şi pînă la maţe îl străbătură cu / ucisăturile. Şi horbiia şi copii împregiur, săgetînd pre svîntul la obraz şi la ochi. Şi de sîmcealele săgeţîlor picară luminile ochilor svîntului mucenic. Alţîi iară, cu cosoară croindu-l prestre părţîle ascunse, tăiară şi boaşele. Şi pre cruce prestre noapte trăind, părîndu-i lui Lichinie că amu au murit, iară svinţia sa de dumnedzăiesc înger fu slobodzît şi însănătoşat, şi era cîntînd şi blagoslovind pre Dumnedzău. Iară, deaca s-au făcut dzuă, tremisă Lichinie să-i ia trupul de pre cruce, să-l arunce în mare. Şi, sosînd trimişii, deaca vădzură pre svîntul viu şi cu totul sănătos, credzură întru Domnul Hristos, ca la 85 de bărbaţi. Şi, după dînşii alţi 300 de voinici, cărora era căpetenie Antipatul Chiest, carii, trimiş fiind să omoară pre cei dintîi, credzură şi ei întru Domnul Hristos. Şi, deaca vădzu Lichinie că gîlceveaşte oraşul, învăţă să taie capul svîntului. Atunce strigară multă mulţîme de creştini, oprindu-i, şi abia svîntul potolindu-i, feace rugă la Dumnedzău Isus Hristos. Şi-i tăiară capul, împlîndu-ş alegărgătura mărturiei. Şi fu adus de la Iraclia la Evhaite, la lăcaşul părinţilor săi, precum svîntul au dat poruncă lui Avgar, scriitiriului său, carele i-au scrisui mai de-amănut şi mai larg toată mucenicia nevoinţei lui, şi-ntrebările, şi răspunsurile, şi vremile, şi multe fealurile muncilor şi caznelor ce-au vădzut. Şi de la Dumnedzău sprejineale şi agiutoriuri mai larg au însămnat în mărturia lui, de faţă fiind şi prăvind. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului proroc Zaharia. Acesta să tîlcuiaşte pomenirea lui Dumnedzău, carele era din ruda lui Izrail, sămînţa lui Levi. Şi s-au născut în Galaad, ş-au venit din ţara Haldeilor, amu bătrîn. Şi acolo trăind, multe au prorocit poporului, şi minuni multe pentru adeverinţa feace. Acesta au spus lui Iosedec că va naşte făt şi în { 62v} Ierusalim va fi arhiereu lui Dumnedzău. Acesta şi pre Salatiil l-au blagoslovit de făt dzîcînd: / "Naşte-ţ-vei un făt şi vei pune numele lui Zorovavel". Şi lui Chir, împăratul persilor, deade minune pentru Crir, împăratul Lidilor (Midilor). Iară cealea ce-s de răsîpitura Ierusalimului, şi pentru fîrşenia lui Izrail, şi pentru începătura limbilor şi sfîrşenia, şi a besearicii lui Solomon de tot surupare, şi pentru îndelepnicirea (tăcearea) prorocilor, şi popilor, şi sabaşelor, şi pentru îndoită giudecare au scos, şi altele multe prorocind, s-au răpăosat în bătrîneaţe bune. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Nichifor şi Stefan de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svintele Marta şi Maria, surorile, şi preacuviosul Licarion mucenicul de sabie să săvîrşiră. Aceastea svinte surori, fiind înseş eale cu sine, vieţuia lui Dumnedzău, cu ficioria nevoindu-să. Şi, trecînd odînăoară domnul ţărîi aceiia pre lîngă lăcaşul lor, eale să plecară pre fereastră şi să mărturisiră creştine. Şi miluindu-le ighemonul moartea de tinereaţe, eale răspunsără: "Nu iaste moartea ceaea ce-i pentru Hristos, ce iaste viaţă, neavînd fîrşit". Aceastaş şi Licarion, ficiorul, ce lăcuia în osăbi, dzîsă şi, cu porunca ighemonului, fură răstigniţi şi de slugi cu sabiile giunghiaţi, lui Dumnedzău sufletele deaderă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 9, pomenirea svîntului mucenic Nichifor. Acesta svînt mucenic era în vremile lui Ualerian şi Galiin împăraţi, prostac la năroc (tîmplare). Şi, prins fiind Saprichie, preutul besearicii la-ntrebare, şi avusease prieteşug în de sine Nichifor şi Saprichie, şi din îndemnarea vrăjmaşului, s-au vrăjbit amîndoi, apoi, prindzînd pre Saprichie păgînii şi muncindu-l pînă aproape de moarte şi de cunună, iară svîntul Nichifor cerşindu-ş { 63r} iertăciune la Saprichie şi cădzîndu-i la picioare să-l / iarte, cu lacrămi rugîndu-i-să şi aducîndu-i aminte legile Domnului Hristos ceale pentru liubovul, şi neprimindu-i ruga, cînd fu să-i taie capul, fugi de dînsul agiutoriul lui Dumnedzău şi dzîsă slugilor: "Lăsaţî-mă, c-oi tămîia idolii". Carea, vădzînd svîntul Nichifor, deade pre sine pre mîna slugilor şi mărturisi într-aiave pre Domnul Hristos. Şi-i tăiară capul, cu porunca tiranului, dobîndind mai de sîrg darul liubovului ş-a priinţii, carea să nevoia să o plinească pentru dătătoriul liubovului Hristos. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Roman Chilicul. Acesta preacuvios Chilixan era de rudă din cetatea Rosu ş-au arătat nevoinţele în Antiohia, carile au răbdat pentru bunătăţi, că, zidindu-ş din afară de zidiurile cetăţîi, lîngă piciorul dealului, (muntelui) o căşcioară, să podviguia întru dînsă călugăreaşte, nice foc trebuindu-ş, nice lumină de lumînare. Iară mîncarea lui era pită cu sare, băutura - apă din izvor, îmbrăcămîntul de păr, părul îi agiungea pînă la picioare, iară pregiur grumadz, şi la mîni, şi la mijloc, cu fier greu înfăşurat. Şi mult dar i s-au dat de la Dumnedzău, că a mulţ, de multe ori, cumplite au mîntuit (depărtat) boale. Şi multe stearpe femei, cu ruga, le-au dăruit cuconi. Aşea, bine podviguindu-să, cu pace s-au săvîrşit (adormit). Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Marchel, episcopul Siţeliei, Filagrie, episcopul de Chipru şi Pangratie, episcopul de Tavromenia. Aceştia sînt ucinici svîntului apostol Petră. Încă pînă îmbla Domnul nostru Hristos cu trupul pre pămînt şi făcînd minuni, Marchel, audzînd, veni de la Antiohia la Ierusalim cu Pancratie, ca să-l vadză pre Svînţia Sa. Deci, Pancratie, de atunce cunoscîndu-să cu svîntul Petră, cînd fu după Nălţarea Domnului Hristos, urmă lui. Şi, hirotonindu-să de dînsul episcop Tavromeniei, şi { 63v} slujitoriu pentru numele lui Hristos, fu umorît, prea furişul, / de păgîni. Aşijdere, şi Marchel, hirotonit episcop Sicheliei şi, pre mulţi păgîni deacă întoarsă, cătră Domnul Hristos s-au răpăosat. Aşijdere, şi Filagrie, la Chipru fiind arhiereu, învăţînd de numele lui Isus Hristos, Domnul nostru, şi multe iscuşenii petrecu pentru svînta credinţă, cătră Domnul s-au răpăosat. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mucenic Petră Damascanul de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 10, pomenirea svîntului mucenic Haralambie. Acesta svînt Haralambie au fost în dzîlele împăratului Sevir şi Luchian ighemonul, ce domniia în cetatea Magnisia. Şi era svinţia sa creştinilor preut. Şi calea direptăţîi învăţînd, îl prinsără şi-l drezbrăcară din veşmintele, podoabele ceale de slujbă preuţească. De-acii despoiară pialea toată de pre svinţia sa, de viu îl beliră. Şi, deaca vădzu ighemonul că rabdă acea groaznică răbdare pentru Domnul Hristos, s-au înfocat de mînie şi, cu mînule sale, începu a-l beli. Şi-ndată îi picară mînule şi să lipiră la carnea svîntului. Şi, făcînd svîntul rugă, i-au tămăduit mînule. Atunce, deaca vădzură slugile Porfirie şi Vaptos, să lepădară de idoli şi credzură Domnului Hristos. Aşijdere, şi trei femei, ce prăviia acolea, carii, prindzîndu-i ighemonul pre toţi, i-au muncit fără milă şi le-au tăiat capetele, depreună cu a svîntului, că, de s-au şi tămăduit tot ş-au stătutu-ş în necredinţă ighemonul. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Vaptos şi Porfirie, slugile carii munciia pre svîntul Haralambie şi credzură, de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svintele trei femei ce credzură, de sabie să săvîrşiră. { 64r} Într-aceastaş dzî, pomenirea svintelor mîceniţe / şi feate ficioare Enata, Ualentina şi Pavel. Într-aceastea, amu, Enata era din cetatea Zeilor, iară Ualentina den Chesaria. Deci, Firmilian ighemonul, şedzînd în scaun, fu înaintea lui adusă Enata, acea vitează ficioară, şi întrebată, şi pre Hristos Dumnedzău mărturisi. Şi fu cumplit bătută, şi pre lemn rădicată, coastele strujită cu bătălăuri, de multe ori. Iară cinstita Ualentina, şi ea ficioară fiind şi vădzînd fapturile aceale crude şi fără omenie a muncitoriului, nu suferi. Ieşi la cutedzare şi-ndată fu silită să tămîiadze idolii ce era aproape tocmiţ şi podobiţi la o capişte, lîngă giudeţ. Şi, cum o dusără la capişte, îndată sări şi călcă supt picioare oltariul idolesc vitejeaşte, şi-l răsîpeşte cu jeratec, cu totul, şi-l răstoarnă. Iară tiranul mîniindu-să, i-a datu-i munci şi cazne, cîte nu să pot spune, trupul, coastele. Şi, deac-au vădzut că nu le mai poate birui, deade osîndă asupră-le să le bage în foc şi, aşea,-ş împlură nevoinţa svintele feate ficioare. Şi-ş mearsără încununate, luminate la logodnicul lor, Hristos. Iară Pavel, încă, fu adus, şi multe cazne l-au muncit şi, ieşind deasupra de toate, cu darul lui Hristos, fu osîndit cu moarte de sabie. Iară svinţia sa, mulţămind lui Dumnedzău şi făcînd rugă pentru creştini, primi tăietura, şi-ndată deade lui Dumnedzău sufletul. Într-aceastaş dzî, pomenirea a dintru svinţi părintele nostru Anastasie, arhiepiscopul de Ţarigrad. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Zinon. Acesta preacuvios Zinon din Chesaria era de naştere, ce-i de cătră Capadochia, din părinţi bogaţi şi luminaţi. Şi era în ceata olăcarilor împărăteşti ce duc şi aduc scrisori de sîrg. Şi, cugetînd în gîndul său de { 64v} viaţa ceştii lumi că-i trecătoare şi stricătoare, puind gios brîul cel de voinicie, şi mearse / de întră într-o mănăstire (Poluandrei) cu călugări mulţi, că acel munte ce-i lîngă Antiohia are multe de aceastea. Şi, curăţîndu-ş sufletul, n-avea nice lumînare, nice raclă, nice masă, nice aşternut, ce-i era o sarcină de paie aşternutul, mestecat cu pietri. Iară îmbrăcămîntul lui era o rasă veache, hrana lui era o pîine în 2 dzîle, apa de băut ş-aducea sîngur de departe. Şi, pentru truda multă ce făcea, dobîndi la Dumnedzău mult dar, că isavrii, fiindu-le îndemînă a lovi pre-acolo, de multe ori vărsa mult sînge de săhastri ce lăcuia acolo. Iară acesta svînt, cu ruga sîngură, le-ntuneca ochii. Şi nu lungă vreame trăind, de trudă grea, să dusă în ceriu la odihnă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 11, pomenirea svîntului (...) mucenic Vlasie. Acesta era în vremile împăratului Lichinie, episcop în Sevastia, lăcuind într-una de peşterile muntelui, întru care, îmblîndzînd fierile, vitele sălbatece cu blagoslovenia sa, să lăsa fiara, ca o dumeastecă, de să pipăia cu mînule. Şi, fiind svinţia sa isteţ la meşterşugul doftoriei, făcea multe tămăduiciuni, luînd de la Dumnedzău dar a face minunile. Acesta, prins fiind, să adusă la ighemonul Agricole şi, mărturisind numele Domnului Hristos, fu bătut cu toiage, şi spîndzurat, şi strujit. De-acii, ducîndu-l la temniţă, îi urmară şeapte femei, cărora le şi tăiară capetele, căce mărturisiră pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat. Iară svîntul Vlasie, aruncat într-un iazer, îi tăiară capul, cu 2 prunci, ce era în temniţă. Şi spun că acela au fost de era deregători la isprăvile marelui mucenic Evstratie, pre vreamea ce-au mărturisit, precum s-au aflat şi-ntr-o veache urdzîtură { 65r} zugrăvit svîntul Vlasie, stînd în mijlocul svinţilor cinci / mucenici, lîngă svîntul Evstratie. Şi, luînd din mîna lui harta testamentului, adecă carte cu limbă de moarte, ce-i dzîc diata, acmu, ieşeanii, şi să face săborul lui în svînta a lui mărturie, lîngă svîntul Filip, în Meltiada. Într-aceastaş dzî, svinţii cei doi cuconaşi ce să nevoiră cu svîntul Vlasie, depreună cu ceale şeapte svinte femei, de sabie să săvîrşiră. Stih: Să-ndesa cuconii la sabie cu dulce, De la Hristos gătată cunună să-ş apuce. Într-aceastaş dzî, aflarea moştiilor svîntului proroc Zaharia, tatăl svîntului Ioan Botedzătoriul. Într-aceastaş dzî, să pomeneaşte svînta Teodora, împărăteasa carea au făcut pravoslavia. Aceasta au fost femeaie lui Teofil împărat, ce-au fost iconoboreţ. Dară ea n-au fost eretică, ca bărbatul ei, că el şi pre svîntul Metodie, patriarhul Ţarigradului au izgonit şi, în locul lui, au pus pre un Ioan Lecanomandul, adecă midelnico valşebnicul (cearopnicul), şi svintele icoane le-au ars. Iară ea săvai că, în vedeare, nu cutedza a să-nchina svintelor icoane, dară le avea ascunse la cămara aşternutului ei. Şi nopţîle sta la rugă de mîngîia pre Dumnedzău să facă milă cu pravoslavnicii. Şi-i născu un făt, şi i-au pus numele Mihail, şi l-au învăţat pravoslavia credinţei. Iară, după moartea bărbatului ei, îndată au dat afară pre fărmăcătoriul şi iconoboreţul acela ş-au adus pre svîntul Metodie, de ş-au şedzut în scaun. De-acii, au strîns săborul svînt ş-au procleţit pre iconoboreţ. Şi pre Ioan l-ai scos de la scaun. Şi svintele icoane le-au băgat în svînta besearică. Ş-au aşedzat pravoslovia. Şi pre bărbatul ei, cu ruga svinţilor, au spăsît, precum spun istoriile. Şi, plăcînd lui Dumnedzău, au mărs la împărăţîia cea de sus, lăsînd gios pre fiiul ei, Mihail. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. / { 65v} Într-aceasta lună, 12, pomenirea dintru svinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul de Antiohia cea Mare. Acesta, pentru învîrvomate bunătăţi şi cătră Domnul Hristos curată priinţă, era iubit de mulţi, atîta cît, la hirotonia lui, în dzua ce s-au hirotonit, care de care siliia să apuce să-l ducă în casa sa, să i să blagoslovască casa cu întrarea svinţiii sale, atîta le era de drag. Şi, numai treidzăci de dzîle nepline au putut trăi în cetate, că-nşelară arianii pre-mpăratul, de-l feaceră arian, şi fu svîntul izgonit din scaun, răbdînd Dumnedzău. Apoi, după acea fără-leage iznanie, întorcîndu-să, şedzu mai mult de 2 ai în Ţarigrad. Şi, iarăş îl chemară cu cărţi împărăteşti, nu aproape undeva, ce la Trachia, la care loc să strînsără şi alţi episcopi de la multe părţi a lumii, chemaţi şi ei cu cărţi împărăteşti, că începea svintele besearici a dobîndi pace şi linişte, mîntuite de iarna cea lungă, supărările păgînilor. Deci, atunce, arătîndu-să marele svînt, acesta minunat în toţi, deade sufletul în mîna lui Dumnedzău, răpăosînd cu pace în pămînt strein. Pre acesta fericit cinstitul Ioan Zlatoust şi Grigorie de Nisa îl cinstiră cu engomii de cinste. Fost-au în dzîlele întîiului şi al doile săbor au diaconit pre marele Vasilie. Şi pre Grigorie Bogoslov, suit în scaunul Ţarigradului, şi pre Ioan Zlatoust au botedzat, şi ceteţ l-au făcut. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvioasei Mariei ce-ş schimbasă numele bărbăteaşte, Marin. Aceasta svîntă s-au schimbat în haine bărbăteşti şi întră cu tatăl ei, Evghenie, într-o svîntă mănăstire, de să călugăriră. Şi slujiia cu călugăraşii cei mai tineri, necunoscîndu-să că-i parte femeiască. Iară, odată, mîind cu alţîi la ospătărie, fu năpăstuită cum au stricat pre fata ospătariului { 66r} şi primi / ocara, şi mustrarea, şi păcat carele ea n-au făcut. Pentr-aceaea, fu scoasă denafară de poarta mănăstirii trei ai. Şi cuconul ce ea n-au avut ştire îl lepădă fata ş-au muncit de l-au crescut ce n-au născut. Iară, mai apoi, oarecînd, primindu-o în mănăstire, ţînea la sine şi cuconaşul fetişor. Iară lucrul ei cel tăinuit s-au vădit după răpăosarea ei. Înfăşindu-o cu mantia, îi zări ţîţele şi o vădzură c-au fost parte femeiască. Şi feace de să minunară toţ, cum putu ea trăi în mijloc de bărbaţ nevădită, şi răbdă şi năpastea. Atuncea, fata ospătariului s-au îndrăcit ş-au spus că au fost stricată de un oştean. Şi, aşea, egumenul şi călugării pre ceaea ce o gîndiia şi o numiia becisnic, şi ticăit, şi curvari o numiră svîntă, şi destoinică, şi fericită. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Antonie, patriarhul de Ţarigrad. Acesta, avîndu-şi ruda o parte den Asia şi o parte din Evropa, şi avea a treia moşie Ţarigradul, carea l-au crescutu-l şi l-au scos din scutece, de l-au adus la măsură de vîrstă şi l-au învăţat carte, şi, mai apoi, l-au avutu-l şi păstoriu şie. De vreame că a Duhului Svînt dar îl de mainte însămna şi-l vedera la mulţ, de multe ori, di-acealea ce era să i să izbîndească, mai apoi închipuindu-l şi plăzuindu-i, că, încă fiind cucon, punea pîine, de sjujiia popeaşte, luînd şi cădelniţă a mînă, cumu-i rîndul de-au vădzut în besearici la Svînta Liturghie, şi pre dînsul aceaea a face, în cuconească vîrstă, l-au îndereptat. Şi, sosîndu-i (trecînd) vreamea, să călugări. Şi practiceasca (făpturalnica) înţălepciune bărbăteaşte petrecea. Şi, fără de voie, fu suit la stepena preuţască şi igumen fu pus. De-acii, postul, ruga şi priveghearea urmă. Atunce, şi tatăl lui să călugări şi, aşea, luînd vreame cu mînule îmbe, da milostenie. Deci, tîmplîndu-să la loc strîmt de-mpărţîia milostenie, o legătură de galbeni de aur oarecine îi deade, dzîcînd: "Ia-i aceştia de-i dă săracilor!" Şi mîna { 66v} ceaea ce-i deade galbenii să / vădzu, iar cine era nu să vădzu, într-aceastea bunătăţ era îndireptat şi-mbogăţît marele. Pentr-aceaea, sosînd vreame şi trebuind arhiereu, cu giudeţul svîntului săbor ş-a-mpăratului, fu suit în scaunul Ţarigradului şi, ca un într-aripat, cu putearea Duhului, în trup bătrîn, toate besearicile cutriera, cu litii şi cu rugi pre Dumnedzău îmblîndzînd şi ceale vechite de vreame lungă înnoind, după puteare, şi pre cliricii cei lipsiţi întărind, şi alţi lipsiţi miluind cu datul milei, scoţîndu-i de la lipsă. Şi miile ceale de mişei de pre uliţe, cu milostenii mîngîia. Şi mult bine făcînd şi minuni feace, şi-n bătrîneaţe adînce la Domnul Hristos să dusă. Şi să face săborul lui în mănăstirea lui. Într-aceastaş dzî, svinţii Satornin şi Plutin de sabie să săvîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 13, pomenirea preacuviosului părintele nostru Martinian. Acesta era din Chesaria Palestinei şi s-au apucat de călugărie de 18 ai a vîrstei, prin pustii şi prin munţi lăcuind, şi, împlînd în osăbiciune 25 de ai, după alţîi multe iscuşenii. Şi, într-una ca aceasta iscuşenie dimonească, să supără, că o muiare oarecarea, îmbrăcîndu-să deasupra mişeleaşte, mearse la muntele unde era svîntul şi, deaca însără, ea începu a să boci, văz Doamne, că-i rătăcită şi or mînca-o fierile. Şi pre svîntul ruga să o primască în casă, să nu piaie afară, de jigănii. Iară el, vădzînd că nu-i putinţă a o lăsa afară, o lăsă înontru. Şi svîntul întră în cea mai înontru chilie, iară, cînd fu la dzuă, deacă o vădzu svîntul schimbată în haine şi podobită, o-ntrebă cine-i şi ce au venit. Iară, neruşinîndu-să,-i dzîsă: "Pentru tine". Şi, neiubind viaţa călugărească, de au nu toţi direpţii { 67r} naintea legii au avut femei şi-l chema să să culce cu dînsa. Iară svîntul, cu linul îndemnat / şi cuprins amu să cadză, şi luîndu-ş sama cum s-a tăinui, făcînd lucru ca acesta, şi den, darul lui Dumnedzău, pînă a nu cădea, să scula de la cădeare. Deci, strînsă vrascuri uscate multe, şi le aprinsă, şi întră în foc, mustrîndu-să, şi dojenindu-să, şi dzîcînd: "Deaca vei putea răbda focul iadului, tu, pofteaşte de te culcă cu muiarea". Aşea pîrjolindu-să şi ardzînd, potoli ocara trupului. Iară muiarea, spăriindu-să şi mirînd, să-nţălepţi şi să pocăi, şi mearse de să călugări, de să spăsî. Iară svîntul, deaca să tămădui de ranele arsurii, lăsînd locul, l-au înderptat un curăbiari la o piatră şi l-au dusu-l acolo, care piatră era de la pămînt cale de o dzî. Şi, lăcuind, întrasă dzeace ai, hrănit de curăbiariul acela. Iarăş să dusă şi de-acolo, căce i-au nemerit o fată pre o scîndură dintr-o curabie, necată, şi feace (dzîsă) că nu să tocmeaşte fînul cu focul. Şi, sărind în mare, îl sprejeniră neşte delfini, de-l scoasără la uscat. De-acii, de-acolo, tot oraşe şi sate cutrierînd, îşi dzîcea: "Fugi, Martiniane, să nu te cuprindză ş-alte iscuşenie". Că aşea s-au apucat să-ş obîrşască viaţa. Şi, sosînd la Atine, s-au pristăvit cătră Domnul, astrucat cu cinste mare de episcopul şi de toată mulţîmea. Şi spun cum şi muierile, cea de la munte au mărs în mănăstire şi, vieţuind sufleteaşte, s-au spodobit şi minuni a face. Iară cea de pre piatră vieţui pînă s-au sfîrşit acolo pre piatră, în haine bărbăteşti îmbrăcată de acealaş curăbiari. Şi să face săborul lui în cinstita apostolie svîntului apostol vîrhovnic Petră, ce-i aproape de svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, svinţii apostoli şi mucenici Achila şi Prischila. Svîntul Achila curelar era de meşterşug şi, de svîntul apostol Pavel deacă audzî, mearsă la dînsul, cu femeaia sa, Prischila. Şi, botedzîndu-să de la dînsul amîndoi, era amîndoi slujindu-i, pre la { 67v} toate oraşe şi sate urmîndu-i. Şi depreună chinuind şi năpăştile / răbdînd, şi atîta i-au îndrăgitu-i marele apostol Pavel, pentru bunătăţîle lor şi întru Hristos credinţă, cît şi l-i pomenirea în poslaniile sale. Şi aşea, lui Hristos şi apostolului bine slujind, şi multe făcînd minuni, mai apoi prinşi de păgîni, capetele le tăiară. Şi, aşea, mutîndu-să de la aceaste peminteşti, lăcuiesc în ceriuri. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Evloghie, arhiepiscopul de Alexandria. Acesta era în dzîlele lui Iraclie împărat, arhiepiscop de Alexandria naintea svîntului Ioan Milostivul, şi feace minuni multe, din carile-i şi aceasta. Preacuviosul episcopul Leont papa scrisă pentru acel în Halchidona svînt săbor epistolie de pravoslavie şi, cetindu-o preacuviosul Evloghie nu numai ce-au lăudat şi o au primit, ce încă la toţi o au strigat. Iară Dumnedzău, vrînd pre-amîndoi să-i mîngîie şi să-i îndulcească, trimisă înger în chipul arhidiaconului lui Leont, mulţămind svîntului Evloghie, pentru căce i-au primit epistolia. Iară Evloghie, cu îngerul lui Dumnedzău vorovind, ca cu arhideaconul papei, fu nevădzut de denaintea lui şi, mulţămind lui Dumnedzău, în mîna Svinţiii Sale-ş deade sufletul. Într-aceastaş dzî, svinţii tatăl şi fiul, răstigniţi pre cruce, să săvîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună 14 pomenirea preacuviosului părintele nostru Avxentie de la Movilă. Acesta era în dzîlele lui Teodosie împărat celui mic, de la răsăriturile soarelui, şcolear (sholeatnic) fiind. Şi să feace călugăr, şi în Holmul suindu-să cel împrotiva Oxiei, şi era la podvig foarte răbdătoriu şi la credinţă foarte pravoslavnic, şi foarte ocărînd pre a lui Evtih şi a lui Nestorie { 68r} păgînăţîie, / şi tîmplîndu-să şi în săborul cel al patru la Halchidon, şi-mpăraţîlor fu cinstit, şi tuturora la voroavă în dumnedzăiesc dar, cu feaţa veasel şi luminat, şi de minuni izvoară, şi de vindecări tuturor izvorînd pururea. Şi, cu pace răpăosîndu-să, s-au astrucat în svînta besearica de dînsul făcută. Şi să face săborul lui la mănăstirea lui Calistrat. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Maron. Stih: Maron pre pămînt au trăit cu trup veşted, Acmu cu svinţii în ceriu trăiaşte neated. Acesta precuvios ţecasnica îndrăgind viaţă, mearse la un vîrv de munte, care era de fusease cinstit de păgînii cei de demult şi într-însul casa dimonilor lui Dumnedzău o svinţi. Petrecea într-însă, o colibioară făcînduş şi nu numai ce să nevoia cu podvigul cel de prins, ce încă îş afla şi altele gîndite. Iară Dumnedzău, puitoriul podvigurilor şi nevoinţelor, i-a dat dar măsurat pre truda lui, i-au măsuratu-i daruri pre ostenealele lui, că era de vedeai lîngorile stîngînd cu ruga, şi frigurile potolind, şi dracii gonind, şi tot fealiul şi pestriţe boale numai cu ruga tămăduite. Şi multe făcînd mănăstiri, pre mulţi cu călugăreasca nevoinţă lui Dumnedzău adusă. Aşea, cu lucrul, Dumnedzău nevoind şi suflete depreună tămăduind, şi trupuri, şi puţînel războlindu-să, ieşi din lume cu pace. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Avramie. Acesta era în dzîlele lui Teodosie împărat marele, din cetatea Chirului, în carea s-au şi născut. A călugăreasca bunătate bogăţîie ş-au strînsu-ş, că, cu atîta privegheare şi dvorbă, trupul ş-au adăvăsît şi l-au înfrînt, cît neclătit, mai multă vreame petrecu, nice leac putînd să păşască. Şi, { 68v} oblicind de un oraş ce era la muntele (sat) Livanului / ce să dedease după idoli, mearse acolo şi-năimindu-ş o căşcioară, şedzu într-însă fără gîlceavă trei dzîle, de odihni. Iară, a patra dzî, ieşind mîlcom mai înainte, şi acei păgîni l-au împresurat cu ţărnă multă, şi-l goniia să să ducă departe de dînşii, ce îndată le sosîră dăjdearii, de le făcea mare supărare pentru dajde. Iară svîntul scoasă de la sine şi-i plăti, şi-i mîntui de supărarea acelor dăjdeari, iară săteanii, minunîndu-să de atîta mare om-dragoste şi milă a svîntului, îi feaceră besearică şi să feaceră creştini. Şi pre svîntul siliră să le hie preut, iară svîntul trei ai lăcui cu dînşii şi bine cătră credinţă bună îndreptîndu-i, iarăş să dusă la lăcaşul cel călugăresc şi în locul său le lăsă pre alt preut. Într-aceastea străluminînd, fu pus în scaunul Caronilor să le fie socotitor şi păstor. Şi aceasta-i cetate a Palestinei, de era dată după idoli, ce şi pre aceasta cu-ntunearece de trudă şi cu dumnedzăieşti învăţături, o adusă preste puţînă vreame la Dumnedzău. Că în vreamea popiei sale n-au mîncat nice boburi, madzări, adecă legumi, nice verdeţi (chiurechiuri) hiarte la foc, nice apă, ce numai marule şi ciucoare, şi altele ca acealea îi era de mîncat şi de băutură. Audzînd de veastea acestuia svînt, împăratul l-au chemat la sine şi, de-atunce, trăind puţînel, deade sufletul în mîna lui Isus Hristos Dumnedzău de să odihneaşte în sălaşele împărăţîii ceriului cu Avraam Avramie preacuviosul, răpăosînd aşeaş, în Ţarigrad. Iară moştiile lui le trimisă marele împărat Teodosie la cetatea Caron, la Palestina, cu mare cinste. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 15, pomenirea svîntului Onisim, ucinicul svîntului apostol Pavel. { 69r} Acesta era rob lui Filimon rîmleanul / la carele scrie fericitul apostol Pavel poslanie. Şi i-au fostu-i ucinic Onisim, şi i-au şi slujit. Şi, după săvîrşenia svinţiii sale, fu tras la Tertil eparhul şi de dînsul fu trimis în Potiol. Şi, venind acolo Tertil şi pre Onisim vădzînd că stă vîrtos în credinţă la Domnul Hristos, întîi l-au bătut cumplit cu toiage. De-acii i-au fript picioarele din fluiere, de-l scoasă şi-l premeni den lume. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Maior în bătăi s-au săvîrşit. Acesta svînt era în dzîlele lui Maximian şi Dioclitian împăraţîi, slujitoriu fiind supt steagul mavrilor. Iară la oraşul Gazeilor fu pîrît cătră domni şi-ntrebat, şi creştin pre sine să strigă mărturisind. Fu bătut foarte tare, tot trupul zmicurînd, că-l bătură, schimbîndu-să treidzăci şi 6 de bătători, de-i cura sîngele svînt, de mohorîţî pămîntul de sînge, şi de mustul de topitura trupului, şi vitejeaşte aceale ucisături le răbdă. Şi să săvîrşi de mearsă din steagul (şireagul) oştii peminteşti la steagul oştii lui Dumnedzău, în ceriu. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Evsevie. Acesta preacuvios, de unde-i şi din părinţi s-au născut, istoria nu ne sămneadză. Iară, ce ştim, aceasta dzîcem, că ceriul cu truda postnicească ş-au dobîndit moşie şi-ntîia dată la o mănăstire s-au călugărit. De-acii, mearsă, luînd costişea muntelui la un sat ce-i dzîc Asiha, -ş feace un ocolaş mitiutel de neşte pietri săci şi, supt gol ceriu chinuindu-să, ş-au trăitu-ş viaţa cu îmbrăcămînt de soran îmbrăcat, cu năhut şi cu bob muiat să hrăniia, aorea şi nuci mînca, ce le dzîc ishas (somochine uscate), nebăgînd samă de neputinţa trupului. Şi, la bătrîneaţe adînce sosînd, de-i cădzură dinţii { 69v} mai multă parte, / şi n-au mai schimbat nice mîncarea, nice sălaşul, răbdînd bărbăteaşte vînturile şi schimbăturile seninului celae împrotivă, de-i era zbîrcită şi mosorîtă faţa, şi săci toate mădulările trupului, atîta cît nice brîul nu să ţînea pregiur dînsul, că şoldurile îi era fîrşite. Şi mulţi la dînsul năzuind, i să supără de hoalcă, şi mearsă aproape la o mănăstire, şi-ş feace iarăş un ocolaş la cornul zidiului, păzîndu-să cu acealeaş deprinse podviguri. Şi spun că ceale şeapte săptămîni de Păreasemi a Svîntului Post numai 15 somochine uscate mînca. Cu aceastea sudori asudîndu-să în noădzăci de ai vieţiund, au şi mai bine, în boală cădzînd grea nepovestită, cătră Dumnedzău să dusă. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună 16, pomenirea svinţilor mucenici Pamfil, Ualent, Pavel, Selevc, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilia, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil. Aceştea slăviţi mucenici era în al şeasele an a goana ce porni Dioclitian asupra creştinilor. Şi veniră la mărturie, împreunîndu-să adunaţi de la osăbite locuri şi ceate, şi boierii şi meşterşuguri, adunaţi într-o soţîie, şi, în ce chip fură prinşi, au fost aşea. Că vrînd ei să treacă prin porţîle Chesariei, întrebîndu-i dărăbanii ce era străji la porţi cine sînt şi de unde, ei să răspunsără creştini şi li-i moşia Ierusalimul cel de Sus. Pentr-aceaea, îi prinsără şi-i pusără naintea ighemonului Firmilian. Deci, Ilie şi cei cu dînsul patru eghipteani, mai apoi după multe munci şi cazne, primiră giudeţ de sabie, adecă să le taie capetele. Deci deaca-i tăiară, pre Ilie, şi Ieremia, şi Isaia, şi Daniil, şi { 70r} Samuil, după aceale munci multe, tăiară cu dînşii şi pre Pamfil, Selevcă, Ualent, Pavel. / Iară Porfirie, cerşind trupul giupînului său lui Pamfil fu prins şi băgat în foc. Aşijdere, şi svîntul Iulian, sărutînd trupurile svinţilor, fu băgat şi el dedesuptul focului. Iară svîntul Teodul, răstignit pre un lemn, ş-au împlutu-ş mărturia. Şi să face săborul lor în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici în Martiropol. Şi preacuviosul Maruta, ce-au făcut cetatea în numele svinţilor că Martiropoli greceaşte să dzîce cetatea de mîcenici. Acesta preacuviosul Maruta au fost episcop şi trimis de la Teodosie împărat sol la-mpăratul persilor şi pentr-a lui mare bunătăţi avu cinste mare la persi şi, mai vîrtos, că au tămăduit pre hia împăratului de duh necurat. Deci cerşu moştiile svinţilor mucenici ce-au mărturisit în Persida şi, în numele lor, feace o cetate, de-au astrucatu-le într-însă. Şi apoi, preste cîtăva vreame, s-au răpăosat într-acea dzî ce-au făcut rodinele cetăţîi de o au svinţit. Pentr-aceaea să pomeneaşte într-o dzî cu mucenicii. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Flavian. Acesta precuvios părintele nostru într-un vîrv de munte-ş feace căşcioară şi să-nchisă de trăi 60 de ai într-însă, de nu-l vedea nime, nice grăia cu dînsul, ce numai cu sine chitind şi pre Dumnedzău nălucind, ce să dedease cu totul lui Dumnedzău şi de Dumnedzău chitind. Şi, dintr-aceaea i să da toată răcoreala şi sănătatea, precum dzîce prorocul: "Îndulceaşte pre Dumnedzău şi-ţ va da tot ce va ceare inema ta". Că-ş scotea mîna pre o gaură şi-ş lua hrană ce i să aducea, care gaură era făcută haiteşe să nu-l poată prăvi nime, nice are vrea. Şi hrana ce-i aducea era legumi, grăunţuri muiate într-apă. Şi acealea dănăoară în săptămînă mînca. Aşea trăi svinţia sa 60 de ai încheiaţ, { 70v} neschimbîndu-ş nice mîncarea nice nalta petreacere, pentru care s-au îmbogăţît de la / Dumnedzău cu dar de minuni. Şi pre un zmău mare, cu ruga-l, ucisă şi o aspidă şi mulţîme de lăcuste ce venisă să păgubască oraşul cu ruga le-au gonit. Dintr-un tinerel goni duh necurat şi aricită ţîţa unii femei cu bunătăţi, numai cu sămnatul svintei cruci o au tămăduit. Şi de un bou împuns un om şi umorît l-au învis cu ruga. Deci, aşea vieţuind precuviosul şi aşea petrecînd cu viaţă, viaţa schimbă, şi cea nebătrînitoare şi nemîhnitoare în locul ceştii în griji dobîndi, bucurîndu-să cu svinţii şi veselind într-însa. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Flavian, patriarhul de Ţarigrad. Acesta svînt au fost preut în Ţarigrad (în dzîlele împăratului Teodosie cel Mic) la svînta besearică. Şi, pentru multă a lui ţîneare şi cu bunătăţ petreacere, din voia lui Dumnedzău, cu giudeţul împăratului ş-a sfatului, ş-a svîntului săbor, fu hirotonit patriarh Ţarigradului. Şi iarăş, cu lăsarea lui Dumnedzău, fu scos de spurcatul şi ereticul Dioscor vicleanul, ce era nedestoinic patriarh în Alexandria, de-acela fu pogorît şi cu agiutorii lui, ereticii cei ascunşi. Ş-au patrierşit svinţia sa numai un an şi dzeace luni, şi fu trimis la izgnanie de păţî multe scîrbe pentru pravoslavie. Şi războlindu-să, s-au pristăvit cătră Dumnedzău la odihnă veacinică. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 17, pomenirea marelui mucenic Teodor Tiron. Acesta svînt mare mucenic Teodor Tiron au fost în vreamea împăraţîlor Maximian şi Maxim de la Mitropolia Amasiei, din oraşul ce să chiamă Himialon. De curund în ceata (voinicii) tironilor { 71r} întrasă şi supt şiragul lui Vriga Prepositul fiind, de dînsul / fu scos la-ntrebare. Şi pre Domnul Hristos Dumnedzău mărturisind, iară cinsteliştile elinilor, ca neşte fără suflet trupuri cioplite, lucruri de mînule oamenilor, batjocurind, şi vreame dîndu-i-să să-ş mai ia sama, şi vreamea aceaea n-au cheltuitu-o în leane şi fără lucru, ce, la mare facere, că au ars idolul imei dumnădzăilor, cum băsnuiesc de bărfăsc păgînii, pentr-aceaea fu iarăş adus şi-ntrebat, şi mărturisi că sîngur o au aprins. Deci, întîi spîndzurat, îl strujiră, de-acii în cuptor de foc băgat şi într-însul s-au săvîrşit. Şi să face săborul lui în svînta a lui mărturie, ce iaste în Forachia, adecă ulicioară, în Ţarigrad, în sîmbăta săptămînei întîie a Păreasemilor, cînd şi minunea să feace de la svinţia sa a colibelor, izbăvind pre pravoslavnicii de bucatele ceale spurcate a giunghiatelor idoleşti. Într-aceastaş dzî, pomenirea svintei Mariemni, surorei lui sveatîi Filip. Stih: Lăsînd pămî(n)tul Mariamni ficioară Pre Hristos veade din Maria ficioară. După Nălţarea Domnului Hristos, venind svîntul Filip cu Vartolomei şi Mariamni, soru-sa, la Ierusalim, şi căce striga de mărturisiia cuvîntul Domnului Hristos, îl spîndzurară. Şi, fîrşindu-să, să rugă lui Dumnedzău, şi să prăpădiră în pămînt antipatul şi cu gloata sa. Iară ceialalţi înfricoşindu-să, rugară pre svîntul Vartolomei şi pre svînta Mariamni, cumu-ş era şi ei spîndzuraţi, ca să nu să şi ei prăpădească. Şi ei rugară pre svîntul Filip şi nu i-au prăpădit, ce, încă, şi pre cei prăpădiţi i-au scosu-i. Iară pre antipatul şi pre Ehidna îi lăsă dedesupt. Atunce, fură slobodzîţi Vartolomei şi Mariamni. Deci, Vartolomei mearse la India ce-i dzîc Evdemona şi, răstignit, s-au săvîrşit acolo. Iară svînta Mariamni mearsă în Licaonia şi, strigînd cuvîntul { 71v} Domnului Hristos şi pre mulţ botedzînd, s-au săvîrşit cu pace. / Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Avxivie. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Teostirict. Şi aflarea svintelor moştii a svîntului Mina Calicheladul. În dzîlele împăratului Vasilie, lui Hristos iubitoriul, fericitul Mina, într-una de nopţ, să arătă unui om, anume Filomatie, ce era în ceată la şcoala icanaţîlor. Şi să spusă că iaste Mina Calicheladul. Şi iaste îngropat la prundul cetăţîi Acropolei. Şi locul îi arăta cu deagetul unde-i îngropat. Iară acel om iubitor de Dumnedzău, dez-demineaţă sculîndu-să şi lui Marian numeră, priatinului său, visul pre-amănuntul i-au spus. Şi el, încă, ce-au audzît, au spus împăratului şi-ndată, la acel loc ce i-au spus, au trimis slujitori, carii curund săpară şi aflară sicrii de hier, în carele era trupul svîntului măcenic. Şi-ncă şi scrisoare pre tablă aflară săpată, spuind că-i acolo îngropat mucenicul, unde locul ş-au iubit. Şi socotind cu scrisoarea tablii, aflară trecuţi patro sute de ai. Deci, mulţămiră lui Dumnedzău cu tot nărodul ce să strînsease. Într-aceastaş dzî, pomenirea bogocestivilor împăraţi Marchian şi Pulheria ficioreaua, fiica lui Arcadie împărat. Şi să face săborul lor în svînta besearica mare. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru, Salman. Să pomeneaşte şi-n ghenuar, 23. Acesta era din cetatea Persana despe apus de apa Efratului, lîngă prundul (ţărmure) apei petrecînd. Şi, iubind viaţă în tăceare, la oraşul de ceaea parte aflînd o căşcioară, s-au sculat într-însă, nelăsînd uşe, nice fereastă, dînăoară, într-un an, săpînd pre supt pămînt, de-ş lua de mîncat. Nice cu un om, nice dănăoară grăind, ce numai lui Dumnedzău vieţuind şi şie. Deci, săteanii, de unde { 72r} era, trecînd noaptea valea, îl luară, / nice pricindu-le, nice răspundzînd, nice apărîndu-le. Şi, preste puţîne dzîle, cei de ceaea parte, iarăş, venind şi ei noaptea, spărgînd căşcioara, îl luară şi iară-l dusără la sine, iarăş tăcînd, nepricind şi nerăspundzînd. Şi episcopul cetăţîi, de unde era, vrînd să-i dăruiască darul preuţîiei, sparsă căşcioara de o parte şi întră de-l preuţî. Şi svîntul nemică nu dzîsă, nice răspunsă. Şi să dusă episcopul, poruncindu-i să tocmască stricătura. Şi, cu de toată nevoinţa, şi ţinearea cu nestrînsul, şi cu tăceare plăcînd lui Dumnedzău, cu preacuviinţă trăind, cu pace s-au săvîrşit, a multe minuni izvorînd, după răposare, dintr-al său mormînt. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 18, pomenirea dintru svinţi părintele nostru Leon, papa de Rîm. Stih: Dumnedzăiescul Leon, ieşind, să purceasă, Fug dimonii din cale-i, neputînd să-l vadză. În optspreace, Leon, ca un leu, au ieşit cu mînie. Acesta minunatul părintele nostru Leon, pentr-a sa preste samă curăţîie şi minte-ntreagă, şi viaţă strecurată, patriarh Rîmului celui bătrîn de Duhul Svînt fu hirotonit, carele viaţă, cum place lui Dumnedzău, şi fără de gozuri arătînd, şi turma cea supt ascultarea sa cu preacuviinţă păscînd, ş-incă şi a ereticilor hulenii au curăţît cu totul. Şi, la vreamea aceaea, cînd s-au făcut a patra svînt săbor din toată lumea, cu şease sute şi 30 de părinţi svinţi în Halchidon s-au strîns. Şi multe, pentru pravoslavnică credinţă, învăţături de agiutori au dat. Şi pre ceia carii minţiia de dzîcea o voie şi o facere lui Hristos Dumnedzăul nostru, pre acelora oborînd reale învăţături, şi, încă, urîţîi aceia luptîndu-să împotriva direptăţîi, şi să răsîpască, ispitind a dumnedzăieştilor părinţi suflatele { 72v} de Dumnedzău învăţături, fericitul acesta, / pentru ruga săborului, tot s-au plecat. Şi, în multe dzîle, cu post şi privegheare, şi cu rugă întinsă cătră Dumnedzău nevoind, şi de Duhul Svînt suflat cu scrisoare pentru întrebările acealea au scos îndoită facere şi doă voi lui Hristos, Dumnedzăul nostru, mărturisind. Şi aceastea cu epistolie le-au trimis la săbor, carea mulţîmea preacuvioşilor părinţi primind şi, ca din rostul lui Dumnedzău, scoasă scrisoarea, credzură. Şi turn pravoslaviei o meniră (numiră), şi cu dînsă să odehniră, şi cu îndrăznire asupra ereticilor să oştiră, şi a lor multă-mpletită sîmeţîie oborîră, şi cu aceastea obîrşiră svîntul săbor. Iară plăcutul lui Dumnedzău, Leon, încă au mai trăit destulă viaţă şi, ca un luminătoriu cu fapte bune, au străluminat, într-adînce bătrîneaţe cătră Domnul au mărs. Şi să face săborul lui în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Leon şi Parigorie, carii mărturisiră în Patara Lichiei. Dintr-ceştia, fericitul Parigorie, cu multe fealiuri de munci, cununa neputredzîiei au dobîndit şi în Hristos s-au săvîrşit. Iară văcuit cinstitul Leon, sîngur rămîind şi despărţîciunea mucenicului gîndind, suspina şi să olecăia, căce nu s-au şi el spodobit aceiia cunune, stîndu-le calea aceaea de-mpreună în parte. Pentr-aceaea, ieşind la locul unde era lepădat trupul svîntului mucenic Paregorie, şi cu inema aprindzîndu-să, şi asupră-i lăcrămînd, de-acii, de-acolo, întorcînd, veni la locul unde făcea bulciul idolo-slujitelii şi svinţia sa postnicească viaţă petrecînd, multă rîhnă avea. Şi vădzînd sfeaştnicele şi aprindzătorii de lumini aprindzînd, le zdrobi luminile şi le călcă. De-ntr-aceasta fu prins şi adus naintea mai marelui deregător a cetăţîi. Şi, întrebat, şi pre Domnul nostru Isus Hristos Dumnedzău adevărat mărturisind, fu bătut cu gîrbace de bou crude, cumplit şi fără { 73r} număr. Iară svinţia sa caznele, cum ar păţî altul / le răbda. De-acii, fiind dat la slugi, fu tras şi, bătîndu-l şi tîrîind la un părău cu ţărmure naltă şi rîpă adîncă, şi lăsîndu-l să-ş facă ruga, -ş deade la Dumnedzău sufletul. Iară slugile, luînd cinstitele lui moştii, le împinsără în rîpă. Şi, aşea, i s-au obîrşit mărturia. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosul părintele nostru Agapit, episcopul Sinau, mărturisitoriul şi făcătoriul de minuni. Acesta era în dzîlele lui Dioclitian şi Maximian, din Capadochia trăgîndu-ş ruda (naştere), şi ficior de creştini. Ş-incă de tînăr, într-o mănăstire cu mulţîme de călugări, ca la o mie, acolo întră. Şi, de la dînşii, ce-au fost mai bun culegînd, lucrătoriu iscusît poruncilor lui Dumnedzău, cu post, cu privegheare şi cu alaltă ţîneare deprindzîndu-să, scoasă la cap. Pentr-acea, era iubit de toţi şi mărit. Numai ce mînca păstări, de un fealiu de bob sălbatec, ce-id zîc slonecinic (lupinus sativus) strocistii, că îmblă după soare. De-aceasta mînca, şi, cu cenuşe, în loc de pîine, trăi 80 de dzîle şi birui şi pre somnul. Şi era isteţ la slujbele mănăstirii, şi pre fraţîi toţ numiia giupîni, şi li să cuceriia. Pre un zmău au umorît şi pre o ficioară au tămăduit de uscăciuni. Oblicind de dînsul Lichinie că-i tare şi vîrtucios la trup, l-au pusu-l, şi fără voie, în slujitorii cei de oaste. Iară svinţia sa nice aşea nu-ş părăsî podvigul, ce siliia de-ş pliniia îmbe slujbe. Şi boale nevindecate tămăduia, numai cu ivitul ce să iviia, nu numai a oameni, ce şi a dobitoace, tot fealiul de boale. Şi-ntr-acea vreame svinţii mucenici Dorotei, Victorin, Teodul şi Agripa, şi alţi mulţ, pentru credinţa lui Hristos, căzniţi cumplit, partnic cu dînşii să fie ş-au iubit fericitul. Şi aceia, în Hristos sfîrşindu-să cu sabia, iară acesta să mîntui giunghiat cu suliţa, poate hi, pentru a mulţi spăseanie, să mîntui. { 73v} De-acii, Lichinie ieşind de la mijloc (scaun), şi marele Costantin încingînd / toată stăpînia rîmleanilor, să prileji o slugă bună a lui îndrăcit şi striga pre svîntul. Deci, împăratul l-au dus la dînsul şi, făcînd rugă, îndată să tămădui. Şi cerşu dar nu altă, fără numai să-l iarte de la voinicie şi să-ş margă la dorita săhăstrie. Şi-i deade voie împăratul şi, deacă-ş mearsă la chilie, îl chemă la sine arhiereul cetăţîi Sinau şi, fără voie, l-au hirotonit popă. Şi nu multă vreame răpăosînd acela, acesta marele fu pus arhiereu, şi-ndată, tot fealiul de minuni feace. Şi dar de prorocie să spodobi, pentru carile, de răspuns vederat a une prorocii a pomeni de-a svîntului şi mirate să cade. Că o muiare oarecarea, audzîndu-l, şi să să blagoslovască de la dînsul, cucerindu-să, veni şi, cum ieşi în faţa lui, toate cîte din cuconie i-au spusu-i ce-au făcut greşeale, şi, învăţîndu-o, o slobodzî îndereptată. Şi un diacon de la Trachia Iracliei, venit pentru blagoslovenie, l-au înfruntat pentru o ficioară ce-au stricat. Şi lui Damian, preacuviosul episcop de Silandei, ce să jelui că-i neacă şi-i strică pîrîul ocina şi, pămînturile necînd, pre altă matcă şi cale, numai cu ruga, l-au mutat. Şi alte multe feace minuni, mai multe de o sută, precum spune istoria lui. Deci, aşea bine şi cum place lui Dumnedzău trăind, şi cu pipăitul mînii, şi cu umbra trupului, şi cu cuvîntul sîngur, nelecuite boale tămăduind, şi plin de dzîle fiind, s-au răpăosat întru Domnul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 19, pomenirea svinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia. Aceştia era în dzîlele împăratului Neron, ce-au fost ucenici svîntului apostol Pavel. Şi, tîmplîndu-să nedeaia Artemidei în Colase, oraşul Frighiei, iară svinţii apostoli, făcîndu-ş slujba şi slavoslovia { 74r} / lui Dumnedzău în besearică, iară idoloslujebnicii îi pripiră, alţîi scăpînd, iară aceştia rămîind, îi prinsără şi-i adusără la Androclei, şi-ndată pusă supt bătăi pre Arhip. Şi, ne-nduplecîndu-să să tămîiadze la idoli, fu îngropat pînă în brîu şi-mproşcat cu pietri, săgetat întîi de copii. Iară svîntul Filimon şi svînta Apfia, căzniţi cu multe fealiuri de munci, să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Maxin, Teodot, Isihie şi Asclipiodota. Acesta, astătînd naintea cneajiului şi ne-nduplecîndu-să să să tăgăduiască de Domnul Hristos, fură băgaţi în multe cazne de munci. Şi-ntîi, spîndzuraţi la un lemn, şi strujiţi cu cheapteni de hier, de-acii, trăgîndu-i din sat în sat, ăi deaderă la fieri sireape. Iară svînta Asclipiodota, lovită cu trîntituri de picioare şi întinsă deasupra unui lemn, birui caznele. Pentr-aceaea, fură amîndoi împroşcaţi cu pietri şi, tîrîiţi prin locuri aspre, să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Ravula. Acesta dintru svinţi părintele nostru Ravula s-au născut în satul Samosateilor. Şi-nvăţat la oarecare Varipsav, om de cinste, carele, grăind cu limba sirilor, şi, din tînără vîrstă, lucrînd toate bunătăţîle, să feace călugăr. Şi trăiia, stînd sîngur în munte şi pre la vîrtoape, ca şi marele Ilie şi Ioan Botedzătoriul. Apoi, după cîţva ai, mărgînd cu altul la Finichia, luminînd ca mai luminat în bunătăţi şi nevrînd, fu oblicit la mai marii. Pentr-aceaea, cu agiutoriul împăratului Zinon şi cu îndemnarea lui Ioan, episcop de Virit, feace besearică în mijlocul muntelui, cu mănăstire foarte mare. Atunce, de-acii-nainte, ca Pavel şi Varnava, sau ca Petră şi Ioan, Ravula, cu ai săi, era băgaci { 74v} în samă la ceia ce să turba în / idoli. Şi, de o parte dojenindu-i, de altă parte înfruntîndu-i, pre cîtinel premeniră la cunoştinţa lui Dumnedzău pre toţi lăcuitorii de pre-acolea. Aceasta era întîia lucru şi ales a fericitului. Apoi, după Zinon, luă schiptrele împărăţîiei Anastasie. Deci, şi cu agiutoriul acestuia, feace ş-altă mănăstire ce-i dzîc Ravula, şi aceasta, la Vizantia. După aceastea, ş-alte mănăstiri feace în multe locuri. Şi era fericitul întru toate treaz, omenit, blînd, cucerit, învăţător, nemîniat, iertător frăţăsc şi cătră toţi milos. Şi, în ce feali vicleanul, supărînd, îl vrea dodei, îndesat fiind de Scriptura Svîntă Veache şi Noă, răspundzîndu-i şi făcînd împrotivă, îl feace de fugiia. Aşea era fericitul ş-au vis în dzîlele lui Iustinian împărat, care au zidit Svînta Sofie. Şi, sosînd la optdzăci de ai, şi mai bine, audzî glas ce-i dzîcea de Sus: "Veniţi cătră mine toţi ceia ce trudiţi şi însărcinaţi şi eu voi odihni pre voi". Aceasta audzînd, şi bolind puţînel, să dusă cătră Domnul Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitori Evghenie şi Macarie. Împărăţînd Iulian călcătoriul, cu lăsatul lui Dumnedzău în Ţarigrad, creştinii să ascundea, pentru spurcatele lui şi pîngărite jărtve. Iară elinii, ce era într-o hire cu dînsul, nu numai făcînd pîngărite aselghiciuni cu dînsul, să gătiia pre ei-ş, zăgniată focului veacinic, ce, încă, siliia şi pre creştini să facă lucru spurcat ca acela şi nevrînd. Atunce, svinţii Macarie şi Evghenie, a lui Hristos slujitori, fură prinşi şi mărturisiră denaintea lui pre Domnul Hristos că-i Dumnedzău adevăr. Şi-l probrăzîră pre acel necurat şi făcători de rău, ca ceia ce calcă porunca lui Dumnedzău şi să feace slujitor idolilor şi elin. Deci, mîniindu-să, învăţă de-i spîndzurară cu cureale, cu capetele în gios, şi-i afumă cu fumuri iuţ de balegi acela becisnic. De-acii, Gratie înfocă şi culcă goli pre svinţii în gratie, { 75r} / iară fericiţii, ochii suindu-i în ceri, şi de putearea lui Dumnedzău apăraţi, înfrunta mintea lui cea rea, nebetejiţi rămîind. Atunce, ferecîndu-i, îi trimisă la Mavritania, la-nchisoare. Iară svinţii mucenici, mărgînd izgnanie, să bucura pentru Hristos, goniţi, şi-mpreună cîntînd (...), adecă "ferice de cei fără vină în cale, ceia ce mărg la leagea Domnului". Şi să veseliia cu sufletul şi, sosînd acolo, la loc nalt, să suiră sînguri, petrecînd. Iară cei de loc le dzîcea: "Ieşiţi, fraţîlor, departe de-acesta loc, că un zmău mare să ţîne într-însul, de iaste perire celora ce să apropie". Iară svinţii dzîsără: "Arătaţi-ne gaura unde să ţîne zmăul". Şi, ducîndu-i, le arătară de departe locul, iară svinţii, genunchind, să rugară lui Dumnedzău şi-ndată pogorî fulger din ceriu, de-au detunat şi l-au ars, îndată cum sărisă zmăul afară, cît şi pămîntul, cu dînsul, s-au ars şi văzduhul s-au împlut de sfară împuţîtă şi veninoasă. Aceasta minune cei de loc, deaca vădzură, elini fiind, credzură în Domnul nostru Isus Hristos şi, întrînd svinţii în peştera zmăului, feaceră rugă 30 de dzîle, neavînd ceva de mîncat sau de băut. De-acii le-au venit glas, dzîcînd: "Şerbii adevăratului Dumnedzău şi Mîntuitoriul nostru Isus Hristos, apropiaţî-vă la acea de voi aproape piatră". Iară ei, căutînd, vădzură lumină într-însă şi să desfeace în doă părţi. Şi ieşi apă multă, din carea, luînd svinţii şi săturîndu-să, şi de foame şi de seate, să iuşurară îndată, şi-n a treidzăcea dzî, cerşură, cu ruga, svinţii să să pristăvască şi cu Hristos să fie. Şi ruga lor ascultînd Domnul, i-au pristăvit pre amîndoi, slăvindu-l şi blagoslovind. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Conon. Acesta era chilican de naştere şi s-au călugărit de tînăr, la mănăstirea lui Pentucla, ce-i lîngă Iordan, preut hirotonindu-să. Şi, la sîmcea de postnicie sosînd, şi oblicindu-să de dînsul pentru { 75v} bunătăţi minunate, la arhiepiscopul de pre-atunce, Petră, / fu orînduit de dînsul să boteadze pre toţi ce vor veni la Iordan. Deci, îi miruia şi-i botedza, şi, cînd miruia femeaie, să scăndăliia, şi, pentr-aceaea, vru să să ducă de la chinovie. Şi, de cîte ori lua gînd să să ducă, tot i să arăta svîntul Ioan, Botedzătoriul Domnului, dzîcînd: "Tîrpeaşte, bătrînule, şi te voi iuşura de război". Iară, într-una de dzîle, veni o ficioară persină să să boteadze, şi era foarte frumoasă, şi atîta de ghizdavă, cît nu putu svîntul să o pomăzuiască cu mirul svîntul goală. Şi, zăbăvind doă dzîle, audzî arhiepiscopul de-aceasta şi să miră înspăimat de bătrînul. Şi vru să facă pre o femeaie să fie pre-această treabă diaconă, ce locul n-avea obiceai, şi nu primiia, şi nu putu. Deci, luîndu-ş sareca, purceasă, ducîndu-să, dzîcînd: "N-oi mai rămînea la acest loc". Şi-l tîmpină svîntul Ioan Prediteci, denafară de Chinovie, şi-i dzîsă cu blîndeaţe: "Întoarnă-te la mănăstire-ţi şi ţ-oi iuşura războiul". Atunce, avva Conon dzîsă lui cu mînie: "Creade că nu m-oi întoarce, că multe ori te-ai adeverit şi nemică n-ai făcut". Şi ţîindu-l dumnedzăiescul prediteci, rădicîndu-i poalele, l-au sămnatu-l cu sămnul svintei cruci, din gios de buric, şi-i dzîsă: "Creade-mă, avva Conone, vrutu-ţ-am s-aibi plată pentru război. Iară, acmu, te-ntoarce, nemică grijind pentr-aceasta". Deci, bătrînul înturnîndu-să la chinovie şi, a doa dzî pomăzuind, botedză pre persiancă, nevădzînd că-i goală. Şi, mai trăind preacuviosul alţi 20 de ai, şi, la sîmceaua nepatimii sosînd, cît îţi părea că-i din sus de fire de om, şi cu pace au adormit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 20, pomenirea preacuviosului părintele nostru Leon, episcopul de Catana. Acesta svînt era de naştere din Ravena, ficior den rudă bună şi cu bună credinţă părinţi fiind. { 76r} / Şi, pentru curăţîia vieţii sale, şi nevoinţa, şi cugetul, şi mintea ce avea a gîndurilor, petrecînd, cumu-i leagea, toate stepenele svinte, cu cu dumnedzăiesc giudeţ să feace episcop Mitropoliei de Catana, carea iaste în lăudatul ostrov a Sicheliei, acolo unde, şi pînă astădzi, din multe iase focul Etnii, de cură. Acesta, precum îi iaste numele, ca un leu ce are îndrăznire şi luminînd ca un luminătoriu, lumină pre toţi, avînd de grijea sufletelor, agiutînd săracele şi săracii şi grijind pentru toţi. Pentr-aceaea, cu ruga, numai, oborî la pămînt un idol. Şi feace şi o besearică prea mare pentru cinstea svintei muceniţe Luchiei, şi arsă şi pre Iliodor ce făcea cu farmecile ciude de mirat, că acela în nărod mare făcînd aceale a lui năluciri şi ispitindu-să şi asupra svintei besearici lui Hristos cu a sale vicleane meşterşuguri, iară svîntul de sîrg l-au prins şi cu al său epitrahil l-au legat, că fusease svinţia sa slujind Svînta Liturghie, într-acel ceas. Deci, învăţă svîntul de feaceră foc mare în mijlocul cetăţîi şi vădi toate a lui farmeci şi fapturi. Şi, aşea, cumu-l ţînea legat, cu patrahirul l-au tras cu sine în mijlocul focului şi n-au ieşit svîntul din foc, pînă cînd l-au făcut cenuşe pre acel becisnic. De-aceasta să spămîntară toţ, că nu numai ce nu s-au ars svinţia sa de foc, ce nice veşmintele lui nu le-au prins focul nice leac. Aceasta minune preste lume s-au vestit şi împăraţîi Leon şi Costantin, deaca audzîră, la sine pre svîntul chemară şi la picioare i să-nchina, şi-l poftiia să roage pentru dînşii. Acesta, nu numai pînă era viu au fost mare în minuni, ce şi, deaca s-au răpăosat, multe feace minuni. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Sadoc, episcopul, şi cei cu dînsul sfîrşiţi, de număr 128. Aceştia mărturisiră în Persida, în dzîlele împăratului Savorie şi, pentru în Hristos credinţă, le tăiară { 76v} capetele. Şi să povesteaşte că svîntul / Sadoc, pînă a nu-l prinde c-au vădzut învis pre Sştno mucenicul Simeon stînd pre o scară naltă şi cătră suit chemîndu-l, arătîndu-i precum să veade a mucenicului suire. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Visarion. Acesta s-au născut trupeaşte în Eghipet. Şi ţărcîndu-l, şi deaca-nvăţă Svînta Carte, lumina svîntă au luminat în inema lui din tînără vîrstă, şi îndrăgi pre Domnul Hristos Isus foarte, nice leac întinînd, cîndva, cu ceva Svîntul Botedz ce i s-au lui dat din pruncie. Şi, suindu-să la loc pustii, ca un fără de trup s-au podviguit. Şi trupul nebăgînd samă, ca un lucru ce să răsîpeaşte, celui mai bun plecă pre cel mai prost. Şi află pre Dumnedzău agiutoriu, carele şi l-au dorit, că patrudzăci de dzîle şi 40 de nopţi stătu neclătit, ca un stîlp, sus mînule şi ochii ţiind, şi sufletul nedespărţît de Dumnedzău. Pentr-aceaea, şi darului s-au spodobit, că nu numai aceale tîmplate seamne Dumnedzău le-au făcut pentru dînsul, ce şi alte foarte prea slăvite. Că păzîndu-ş ceaea ce-i după chipul lui Dumnedzău, cu cîtă puteare avu, acealea lucra, ca ce şi prorocii cei mare, carii, cu Dumnedzău de faţă, cu sine ivit voroviră. Că Moisei, rădăcina prorocilor, amarăle ape le-ndulci cu lemnul, crucea Domnului închipuit, ca să potolească pre jidovii ce cîrtiia. Iară acest fericit Visarion, ucinicul lui, îmblînd preste loc fără apă, odînăoară, şi de seate ardzînd, cu sămnatul crucii în văzduh, amara şi nebăuta mare în dulceaţă o premeni, şi reace şi băutoare o feace. Pentr-aceaea, şi săturîndu-să dintr-însă, cu alţîi mulţi, lui Dumnedzău mulţămiră. Isus acela a lui Nava, oarecînd, pre Amalic tăind, pre soarele de mărsul lui l-au oprit, pînă ce tăie pre toţi. Şi acesta, odată, fericitul, la un loc oarecare aflîndu-să, pentru folosul a mulţi, şi ceasul fîrşindu-să, pre Dumnedzău rugînd, l-au oprit pîn-au { 77r}obîrşit tot drumul. Acesta, ca şi Ilie, apă din ceri / au pugorît, nu o dată sau de doă ori, ce de multe ori, aceasta cerşindu-i-o. Elisei, oarecînd, prorocul, cu sareca lui Ilie, apa Iordanului trecu, neudat. Iară acesta, în locul Iordanului, apa Nilului şi-n loc de Sareca sămnul svintei cruci armă putearnică trebuind (dobîndind), apa toată au îndereptat, făcînd apa în chip de şes. Şi deasupra atîta apă au mărs pedestru, o, minune, că i s-au udat picioarele pînă la glezne. Ce minune va fi mai mare de-aceasta? Acesta şi alte multe minuni feace cu putearea svintei cruci. Şi, în bătrîneaţe adînce lui Dumnedzău slujind, să dusă de pre-acicea la sălaşele ceriului. Într-aceastaş dzî, pomenirea dintru svinţi părintele nostru Agaton, papa de Rîm. Acesta preacuvios părintele nostru şi făcătoriu de minuni, Agaton, din Italia era, ficior de creştini buni şi credincioş. Şi să nevoiră de-l învăţară de toată Svînta Carte dumnedzăiască şi de folos. Şi atîta s-au folosît din Svînta Scriptură şi s-au umilit, cît, deaca i să săvîrşiră părinţii, strînsă toată avearea şi bogăţîia lor şi chemă mişeii într-o dzî, de o răşchiră toată. Şi să dusă într-o mănăstire de să călugări şi sluji lui Dumnedzău dzua şi noaptea. Şi pentru lume făcea rugă. Şi spre bunătate atîta s-au podviguit, cît şi daruri de vindecări dobîndi a face. Şi, de vreame că bunătăţîle nu să pot ascunde, stătu patriarh în Rîm. Şi bine purtîndu-să în cinstea arhierească, cătră Domnul s-au pristăvit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 21, pomenirea preacuviosului părintele nostru Timotei celui din Simboale. Acesta fericit, din tinere unghii călugărească viaţă ş-au primit. Şi, pentru multă ţîneare şi cu întinsă { 77v} rugă, a chinurilor (patimilor) măiestrii au răsîpit / şi le-au curăţît. Şi sprejenitoare s-au arătat Svintului Duh, devestălvnic pînă la sfîrşit cu sufletul şi cu trupul petrecu. Pentr-aceaea, şi daruri de vindecări au dobîndit, draci din oameni au izgonit şi tot fealiul de boale tămăduia. Şi aşea, bine vieţuind, într-adînce bătrîneaţe cătră Domnul să pristăvi. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Evstafie, arhiepiscopul de Antiohia cea Mare. Acesta era în dzîlele marelui Constantin, întîiului creştinesc împărat, cela ce-au slobodzît a toată lumea radzele pravoslaviei ş-au trimis de-au strîns din lume înţălepţii, între carii au fost unul de dînşii, acesta svînt la întîiul săbor în Nicheia, la cei 318 purtător de Dumnedzău părinţ. şi învăţătura pravoslaviei întărind, şi înfruntînd, şi oborînd pre ceia carii în dumnedzăiasca fire aduc de bagă tăietură, şi pre Fiiul zidire îl grăiesc, şi de a Părintelui cinste îl streinesc. Deci, pentr-a lui dumnedzăiască îndrăznire, şi pentru rîhna a pravoslavnică credinţă, zavistie şi pizmă zemisliră întru sine Evsevie de Nicomidia, şi Teognie de Nicheia, şi Evsevie de Chesaria, şi alalţ cîţ de arieneasca hulenie şi păgînie fără Dumnedzău era obeştnici. Şi, făcîndu-ş înde-adins cale, să feaceră că mărg să-l vadză de sănătate, că spre Ierusalim -ş feaceră prilej că mărg. Şi, venind la Antiohia, sfătuiră şi tocmiră izvîrşenie asupra svîntului să-l scoaţă din scaun, mîzdind şi năimind o muiare curvă cu copil în braţe, de dzîsă naintea lor c-au făcut copilul cu patriarhul Evstatie. Că ei aşea o năimisă şi o giurasă. Şi, aşea, îndată giudecară, şi pre-mpăratul învitară asupră-i, şi-l plecară de deade osîndă asupra svîntului, şi-l trimisă prin Trachia la Filipus, cetatea Machidoniei, unde şi viaţa ş-au obîrşit. Şi, trecînd 100 de ai, cînd fu în dzîlele lui Zinon împărat, fu adus de-acolo cinstitul lui trup la Antiohia. Ş-au ieşit nainte-i toată mulţîmea cetăţîi, 18 mile departe, şi-l { 78r} timpinară cu cîntări, şi cu lumini, şi tămîie, cu litii minunate. Pre acesta şi cinstitul Ioan / Zlatoust, cu engomii de laude l-au cinstit. Şi să povesteaşte că muiarea aceaea ce l-au năpăstuit au cădzut în grea boală ş-au mărturisit de năpaste ce-au făcut svîntului: cum au mîzditu-o cu giurămînt şi o au înşelat de-au năpăstuit cu strîmbul. Şi cuconul l-au fost făcu cu alt Evstatie, ce era faur şi cu acela nume au giurat, mutînd vina cu năpaste asupra svîntului cu învăţătura acelor episcopi eretici la inemă şi partnici Ariei, pentru zavistie. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Gheorghie, episcopul de Amastrida. Stih: Gheorghie trupul lăsîndu-ş în ţară, Sufletească hrană creştinilor ară. Acesta, din buni creştini părinţi s-au născut, din Teodor şi Megheta. Şi, fiindu-le moşia Cromnul (Cromin), viaţa lor cu învăţătură bună petrecînd, şi cu rugă şi post slujind lui Dumnedzău, să ruga să le dea cuconi, carea şi fu, că, cu dumnedzăiescul glas li s-au spus şi îngrecarea şi numele, şi darul preuţîiei aceluia cucon ce vor naşte dintr-înşii la bătrîneaţe. Şi, deacă-l născură şi-l crescură, aşeaş, din pruncie, nu iubiia lucrurile lumeşti a tinereaţelor, ce să nevoia după învăţătură dumnedzăiască. Şi părinţii, vădzînd porneala cea bună a cuconului, slăviia pre Dumnedzău. Deci, învăţînd carte de agiuns şi lăsîndu-ş moşia, să dusă la muntele Sirichiei (Sirica) şi, acolo, aflînd un părinte bătrîn şi cinstit, şi de la dînsul primi îngerescul chip, şi acela răpăosînd, acesta mearsă la Vonisa, supt toată viaţă cea aspră şi postnicie întrînd. Şi, pristăvindu-să episcopul de Amastrida, şi, fără voie, acesta svînt fu suit în scaunul arhieresc, ca o făclie în sfeaşnic, cu giudeţul lui Dumnedzău şi cu sfatul preuţîlor. Şi, deaca veni de la Ţarigrad şi-ş sosî la scaun, depreună toate le făcea şi să nevoia: rînduialele svinte, bună podoaba oltariului svînt, tocmirea ustavului preuţăsc, { 78v} săracilor şi mişeilor socotinţa, şi hrana neavuţîlor, / plata datoriilor, şi cătră Dumnedzău credinţa cea direaptă. Cătră aceastea şi seamne dumnedzăieşti şi minuni de tot fealiul să făcea de svinţia sa. Aşea, bine vieţuind, s-au pristăvit den aceasta lume, cu pace lui Dumnedzău sufletul dînd. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Ioan, patriarhul de Ţarigrad, acela din sholastici, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Zaharia, patriarh de Ierusalim, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Macarie şi cei cu dînsul şeaptedzăci de mîcenici. Aceştia era în dzîlele lui Maximian împărat. Că, trecînd el prin oraşul Anameilor, fură pîrîţi cătră împăratul că sînt creştini. Şi astătînd, şi creştini pre sine răspundzînd, îndată îi deştinsără de brîie şi-n temniţă îi închisără. Şi, după trei dzîle, chemaţi, îi întrebă. Şi, ţîindu-să neclătiţi de cătră creştinătate, fură bătuţi cumplit şi pre cărbuni aruncaţi. De-acii, pre leamne întinş şi strujiţ coastele. Şi, vrînd Maximian mai mult să măhnească pre svîntul Mavrichie, lui Fotinos, hiiu-său, învăţă să-i taie capul. Dară, deaca-i vădzu ne-nduplecaţi, ţîind credinţa, şi nelăsîndu-să, îi trimisă la un loc năduros, între doă pîraie şi un iezer, ce era plin de viespi, şi gărgăuni, şi tăuni, şi ţînţari, şi scleapţi de-ameastecul. Şi, sosînd la locul acela, îi dezbrăcară goli şi-i legară la copaci, ucigîndu-i cu miare, pre vreamea cîndu-s muştile. Şi a svîntului Fotin trupul aruncînd naintea lui Mavrichie, tatălui său, să dusără. Iară fericiţii şi viteajii aceştia dzeace dzîle şi nopţi răbdînd acea nesuferită caznă, şi rugîndu-să lui Dumnedzău, să săvîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. { 73r} Într-aceasta lună, 22, pomenirea aflatelor svintelor moştii a svinţilor mucenici de Evghenia, carile să aflară în dzîlele lui Arcadie împărat. Toma, svîntul, îndireptînd scaunul Ţarigradului, să aflară svintele moştii supt pămînt, dzăcînd, carile, îndată, le rădică cu cinste, cu săbor mare, şi multe neputinţe şi boale să tămăduia. Şi, trecînd mulţi ai, cu arătare oarecare dumnedzăiască să arătară oarecăruia Nicolai, ce scriia bine şi cliric, să fie unele din ceale multe a lui Andronic şi a Iuniei, carii dumnedzăiescul apostol Pavel pomeneaşte în Poslania cătră rîmleani. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru şi ispoveadnic Atanasie de Pavlopetria. Acesta, cuviosul, s-au născut în Ţarigrad, din părinţi de cinste şi dumnedzăieşti, şi foarte bogaţi. Şi, fiind stidicios şi cu bunătăţi din unghi tinere, pofti cinul călugăresc. Deci, ducîndu-să la părţîle Portmului Nicomidiei, să călugări. Şi atîta s-au suit în bunătăţ, cît şi împăratului fu ştiut. Iară, cînd fu la-mpărăţîia lui Leon, iconoboreţului, pîrît că cinsteaşte svintele icoane, fu băgat supt munci multe, şi amară scîrbe şi iznanii. Şi, rămîind nemutat şi păzînd pînă la moarte pravoslavnică credinţă, cîtră Domnul s-au pristăbit. Într-aceastaş dzî, svînta Antusa şi 12 a ei slugi de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Sinetos, de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneon. Din aceştia, Talasie, într-un oarecare munte, ş-au pusu-s chilia cea de săhăstrie, cu prostac obiceai { 73v} şi cu smerită înţălepciune, postniceasca petrecu viaţă, pre toţ întrcînd. Iară, Limenie, şi acela viaţa postnicească minunînd, mearsă la acela marele Talasie, tînăr fiind şi, învăţînd de la dînsul postniceasca viaţă, mearsă la văcuit cinstitul Maron, a căruia viaţă răvnind, iubi a petreace fără acoperămînt şi vîrv de munte, sosînd cei supt dînsul oraşul Galgala. Acolo, petrecu postniceaşte, vieţuind, nice colibă făcîndu-ş, nice sălaş de umbrar, nice căşcioară, ce numai cu un ocolaş de pietri săci pre sine îngrădi. Ceriul avea casii acoperemînt. Dintr-aceaea, şi de minuni dar de la Dumnedzău dobîndi, şi draci să izgonească, şi boale să tămăduiască, ca şi apostolii. Îmblînd, odînăoară, svîntul, l-au muşcat un şearpe şi, cu ruga, scăpă de moarte. Şi, de vintre păţînd rău odată, şi aceasta-i boală cumplită foarte, şi, rugîndu-să lui Dumnedzău, s-au isţealit. Şi orbii, şi mişeii, şi cerşetorii strîngînd la sine, le feace chilii şi-i hrăniia la sine. Şi trăi 38 de ai, fără acoperemînt, să fîrşi, dîndu-ş sufletul în mîna lui Dumnedzău cu pace. Într-aceastaş dzî, svîntul Telesfor, episcopul de Rîm, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Varadat. Acesta era de la Antiohia şi, îndrăgind iubita de-nţălepciune şi păciuita viaţă, întîi s-au închis într-o mică căşcioară. De-acii, să dusă la o costişe ce era didesupt, şi-ş feace chilie strîmtă, nice cît măsura trupului său. Şi petrecea viaţă grea, silindu-să pururea, zgîrcit şi plecat, fiind mai scundă chilia decît sine. Şi, nice cu scînduri podită, ce numai cu gratie, de nu-l sprejeniia nice de soare, nice de ploaie, nice de altă vreame rea. Şi, petrecînd multă vreame, mai apoi au ieşint, plecat cuvîntului episcopului de Antiohia, Teodorit, la alt lăcaş, şi sta pururea cu mînule tinse cătră { 74r} ceriu, lăudînd / pre Dumnedzău şi slăvind pre Svinţia Sa. Îmbrăcat preste tot trupul cu cămeaşe de meşină, numai ce-ş lăsară drept gură şi drept nări gaură, să să răsufle, să nu năduşască. Şi tîrpi toată truda, neavînd atîta trup tare, şi, mai vîrtos, deprinsă a să trudi şi a să chinui de multe patimi, ce, cu caldă şi mare nevoinţă ardzînd, să siliia a să osteni pentru a cununelor dobîndă, carile, şi ducîndu-să la Dumnedzău, le aşteaptă vreamea să şi le ia. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, 23, pomenirea svîntului (...) mucenic Policarp, episcopul de Zmirna. Acesta au fost ucenic cu svîntul Ignatie bogonoseţ svîntului Ioan Bogoslov şi Evanghelist. Şi, apoi, după svîntul Vucul, episcopul Zmirnei, fu hirotonit de episcopi, cu dzîsa de mainte a svîntului şi fericit Vucul. Iară, cînd fu la goană ce să feace în dzîlele lui Dechie, fu adus naintea antipatului. Şi ş-au obîrşitu-ş nevoinţa cu foc ş-au făcut minunate ciudease, că, şi mainte pînă a nu să hirotoni, au împlut cu ruga jitniţele de grîu a unii femei ce-l crescusă, care jitniţe le deşertasă ea la mişei. Şi, deaca s-au hirotonit, au oprit porneală de foc ce ardea şi, cu ruga, au pornit ploi pre seacetă şi, iarăş, sloata au oprit cea fără samă. Şi să face săborul lui în besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Ioan, Moisei, Antioh şi Antonie, dintru care Ioan cuviosul să feace cunoscut şi ucenic lui Limneu, care petrecea săhăstreaşte la muntele cel aproape de sat de Targala. Şi, mărgînd la o costişe grea şi fără lesne, iarna, despre miadză-noapte parte, şi petrecu acolo 95 de dzîle, şi să-ntoarsă de-acolo. Şi, iarăş, vîrteji de trăi 25 de ai { 74v} fără acoperemînt. / Mîncarea îi era pîine cu sare, haina de păr, şi era ferecat cu hier greu preste tot trupul şi, de acel hier îngreuiat şi de soare dogorit, nu vru să primască nice o mîngăiare. Că un priaten plîntasă un migdal lîngă covrul lui şi, preste o vreame, să feace copaci de-l umbriia. Şi-nvăţă de-l tăiară, ca să n-aibă nice o mîngîiare dintr-însul. Aşea nevoindu-să, s-au pristăvit cătră Dumnedzău. Şi-ntru tot pomenitul Moisi, încă, îndrăgi viaţa acestuia. Şi s-au nevoit într-un vîrv nalt de deal, deasupra unui sat, ce-i dzîce Rame. Şi marele Antioh, om bătrîn, zidindu-ş zidiu la un loc pustii. Şi trăi fericitul Antonie, nevoindu-să şi el cu trupul său cel bătrîn, de-a tocma tinerii, de vreame că era într-un fealiu, şi la port şi la mîncat, şi la rînd, şi la rugă, toată noaptea şi toată dzua. Şi, nice lungime de vreame, nice bătrîneaţe, nice slăbiciunea firii nu putu să înduplece răbdarea lor, ce, avînd întru dînşii-ş, ca o tînără dragoste, să ostenească pentru Hristos. Şi-ntr-atîta bătrîneaţe, -ş deaderă în pace sufletele la Dumnedzău. Şi atîta să folosîră de pre nevoinţa dumnedzăiescului Ioan. Într-aceastaş dzî, svînta Gorgonia, sora svîntului Grigorie Bogoslov, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Clim mîcenicul cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Tei de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Zervina, Polihronie, Moisei şi Damian, dintru carii minunatul Zervina feace nevoinţa sa, lăcuind într-un munte, silindu-să cu a nevoinţelor osteneale, pînă la bătrîneaţe. Şi întrecea pre aceia ce să afla în vreamea lui, cu şedearea şi cu răbdarea la rugă lungă. De-acii, la bătrîneaţe, neputînd a mai birui stînd în picioare, -ş feace cîrje { 75r} de să răzîma, zăbăvind la / rugă. Şi, deaca trăi minunat şi cum place lui Dumnedzău, să petrecu de pre această lume. Iară dumnedzăiescul Polihronie, fiindu-i ucinic, au strîns toate bunătăţîle dascalului său, atîta cît nice ceara nu putea mai bine lua peceatea inelului. Derep’ce, şi aceasta avea aceaeaş stare pururea, şi răbdare şi rugă. Şi, dară, nu vru să poarte ferecături pentru să nu să smintească cei ne-ntăriţi, ce-ş adusă o răgălie de stejar grea, de o purta în umere, de-ş îngreuia trupul. Şi, dintr-aceastea osteneale, să vedea că să năştea şi i să da dar de la Dumnedzău. Ş-au dezlegat şi seacetă, cu ruga. Şi împlu şi un undelemnari deşertat, cu ruga. Şi alte seamne multe. Şi să dusă cătră Dumnedzău, răpăosînd. Iară ucenicii lui, unul Moisi, petrecu în chilia minunatului Polihronie, luînd, ca cu bureatele, şi culegînd toate bunătăţîle lui. Iară Damian mearsă la un sat, (mearsă într-un sat sic!) ce-l chema Iera. Şi, aflînd lîngă arile satului o căşcioară pustie, petrecu într-însă, ducînd viaţă cu dascalul său, de vreame că n-avea altă nemică în chilie, fără numai un vas cu puţînea linte de carea mînca. Atîta să folosîră aceştia părinţi din lăcuinţa svîntului Polihronie, cuvios ce să nevoiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 24, aflarea cinstitului cap a svîntului Ioan Botedzătoriul. Cinstitul acesta şi îngerilor în viinţă cap întîia dată s-au aflat de pre voia şi vădeala svîntului Ioan preaditeci, de doi oarecarii călugări, în casa lui Irod. Că, mărgînd ei la Ierusalim, la închinarea viaţă a purtătoriului mormînt a Domnului şi Dumnedzău şi Mîntuitoriul nostru Isus Hristos, şi luîndu-o de la cei călugări oarecare olariu, l-au adus în satul emesinilor. Şi, pricepîndu-ş, { 75v} dobîndea şi bine de la dînsul, foarte cu / cinste îl ţînea. Apoi, la moarte-ş, l-au lăsat la o soru-ş, poruncindu-i să nu-l scociorască, nice să-l destupe, numai să-l ţîie în cinste. Apoi, murind şi acea femeaie, îl luară pre rînd alţîi, iară mai apoi de toţi, sosî la oarecare Evstafie, preut călugăr, carele era eretic, cu arianii, carele, deacă-l izgoniră pravoslavnicii de la vîrtoapă, de unde lăcuia, şi pricopiia minunile şi isţealeniile svîntului cap, şi le scriia acealea minuni în partea ereticiei sale, rămasă svîntul cap din socotinţa lui Dumnedzău într-acea vîrtoapă de peşteră. Şi stătu acolo pînă la dzîlele lui Marchel, ce era arhimandrit în vreamea împăratului Ulentian celui Tînăr şi lui Uranie, episcopul de Emesa. Atunce, descoperindu-să, multe lucruri de cinstitul cap s-au aflat. Şi era într-o cană de lut, şi fu dusă în besearică de episcopul Uranie de Emesa, făcînd multe isţealenii şi minuni. Şi să face săborul lui acesta întru svînta lui prorocească besearică ce iaste în Forachia. Pentr-a svîntului tău preaditeci, Hristoase, Dumnedzăul nostru, miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 25, pomenirea a dintru svinţi părintele nostru Tarasie, arhipiscopul de Ţarigrad. Acesta au fost în dzîlele lui Constantin şi Irina, maică-sa. Aceştia au strîns al şeapte săbor asupra iconoboreţilor ş-au întărit cinstea ş-nchinăciunea svintelor icoane. Şi, cu nevoinţa lui, putearea împărătească şi oblastia Rîmului s-au întors la cinstitele învăţături a svinţilor apostoli şi a din toată lumea svintele săboară. Era atuncea, în Rîm, papa Adrian, şi svînta besearică s-au făcut una cu toate patriarhiile şi trăi cu bună credinţă şi cu cinste de la împăraţi. Şi, zidind o svîntă mănăstire în ceaea parte de Steno, şi strîngînd, / { 76r} mulţîmi de călugări şi, pre mişei miluind, şi bine cîrmind svînta besearică 22 de ai şi 2 luni, cu pace s-au săvîrşit. Şi s-au astrucat în mănăstirea ce ş-au făcut. Şi era cu totul în şeruitura lui sveatii Grigorie Bogoslov, de-ş sămăna, fără numai la cărunteaţe şi la ochiul cel lovit, că acesta nu era nice leac cărunt. Iară săborul lui să face în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, svîntul Alexandru de sabie s-au săvîrşit. Acesta era de la Cartaghena, oraşul, în vreamea împăratului Maximian şi ighemonul Tiverian, de carele fu silit să facă jărtvă idolilor. Şi nu vru, ce, încă, sudui cu multe sudălmi pre ighemonul. Pentr-aceaea, l-au spîndzurat de vîrvurile mînulor şi picioarelor, legînd de picioare o piatră grea. De-acii-l dusără la Cartaghena şi, iarăş, l-au spîndzurat şi l-au strujit, şi l-au bătut cumplit. De-acii, ducîndu-l la Marchianupol, l-au pus cu capul în gios şi l-au ars cu feclie aprinsă. După acealea munci, aducîndu-l la Trachia, i-au tăiat svîntul cap. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului (...) mucenic Righin, episcopul de Scoapele. Acesta era de la Elada, din părinţi creştini, şi, pentru bunătăţîle sale şi multă blagocestie, fu hirotonit episcop Scoapelor. Şi, chemat fiind la săborul ce s-au făcut în Sardia, au răsîpit toate eresele, cu cuvîntul său şi cu îndrăznirea sa. De-acii, vîrtejindu-să la episcopia sa şi scornindu-să goană asupra creştinilor, fu prins de boiarii ţărîi greceşti şi, mult muncit, îi tăiară capul. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului (...) mucenic Ipatie, episcopul de Gangra. { 76v} Acesta dintru svinţi părintele nostru Ipatie, născut la Chilichia, şi nevoindu-să cu podvig / în Galatia, şi arhierăţînd în Gangra, unul fiind din cei 318 svinţi părinţi de Nicheia a întîiului svînt din toată lumea săbor era cu totul împlut de Duhul Svînt. Şi răbdînd multe iscuşenii, şi făcînd multe osăbite minuni, să feace vestit. Şi, împărăţînd Constandie, fiul Marelui Constantin, şi apropiindu-să la vistiarele (cămările) împăratului, un zmău foarte mare de dzăcea la uşea vistiariului unde era tot aurul împărătesc, de nu cutedza nime să să apropie. Şi, derept-aceaea, stînd împăratul în mare neştiinţă şi nepriceapere, fericitul acesta fu chemat şi, deacă vădzu pre-mpăratul ieşindu-i nainte cu cinste şi-nchinîndu-să, îl rădică şi-i dzîsă: "De-m va fi putinţă, împărate, iertîndu-mi Dumnedzău, unui neharnic şerb, nu mă voi apăra a face aceaea care-mi poronceşti. Şi nu te măhni, că cealea ce nu să pot la oameni, la Dumnedzău să pot". Şi, deaca dzîsă svîntul aceastea, îi arătară pre zmăul, de departe, şi-i dzîsă împăratul: "Nu te apropia, neferindu-te de zmău, să nu ţî să tîmple ce-au păţît şi alţîi pentru păcatele meale. Iară fericitul dzîsă: "Ruga noastră, o, împărate, nu poate nemică într-aceastea, ce credinţa carea o ai cătră Dumnedzău şi acea mare şi nebiruită a lui puteare". Atunce, cădzu la pămînt şi feace rugă cîtva ceas şi, sculîndu-să, dzîsă împăratului: "La acel loc unde iaste stîlpul tătîne-tău porunceaşte, în mijlocul largului, să să facă un foc mare şi să stea acolo ceia ce-l vor aprinde, pînă voi veni şi eu". Şi-nvăţă împăratul de feaceră. Iară svîntul, întrînd, deşchisă uşile cămărilor împărăteşti şi fugiră toţi. Iară unii, de departe, prăviia ţepeniţi de frică. Şi svîntul bătea pre zmăul cu toiagul ce purta, şi nu feace nemică, şi trecea dzua. Şi oamenii să gîndiia că-l va omorî pre svîntul. Ce, rădicîndu-ş ochii cătră ceriu şi chemînd pre Domnul într-agiutor, pusă toiagul în gura bălaurului şi dzîsă: "În Numele Domnului { 77r} mieu, Isus Hristos, urmadză-mi!" Şi zmăul, muşcînd de toiag, ţîindu-să cu dinţii, purceasă după / svîntul, ca şi cumu-l vrea hi gonind cineva. Deci, svîntul, ieşind din curtea împărătească, trecu toată uliţa pînă afară, la tîrg, trăgînd toiagul pre gios, cu care-l trăgea şi pre zmăul, de feace de să cutremurară toţi, că era groaznic şi era precum să povestiia, ca de 60 de coţi lung. Şi, sosînd svîntul la acea scaldă de foc şi la fînariu, dzîsă cătră zmău: "Cu Numele lui Isus Hristos, carele propoveduiesc eu, un prostac ce sînt, îţ poruncesc să întri în mijlocul acelui aprins foc!". Iară acel groaznic zmău să rădică de mijloc de să pusă ca un căprior sau ca un curcubău, şi să zgîrci de să opinti, de să aruncă în mijlocul acelui foc, denaintea tuturor, şi să topi în fo,c şi toţi să mirară, lăudînd pre Dumnedzău, de Luminătoriu mare ca acesta ce le arătă în dzîlele lor făcătoriu de minuni. Atunce, împăratul, cinstind mult pre svîntul, învăţă să zugrăvască pre svîntul pre scîndură, să să puie la împărătescul vistiariu, pentru apărămînt şi depărtare a tot răul. Deci, împăratul, sărutînd pre svîntul, l-au slobodzît la lăcaşul lui şi, deaca ieşi svîntul de la împăratul, mearsă la scaunul său, slăvind şi mulţămind lui Dumnedzău. Atunce, ereticii cei de credinţa lui Navat, puind zavistie mare şi pizmă asupra fericitului, şi, puindu-să aleşi la locuri strîmte şi ponoroase, pre unde avea obiceai svîntul a treace, ieşiră reapede, ca neşte fieri sireape, cu beldii şi cu sabii, şi cu pietrii şi teşituri, şi-l ponorîră în rîpă, de sus, într-adînc, făcîndu-i multe rane, ca şi, oarecînd, jidovii lui Stefan, întîiului mucenic. Iară svîntul, aruncat şi surupat în părău, giumătate mort, mişca mînule puţînel, de le rădică, şi ochii spre ceriu, dzîcea: "Doamne, nu le pune lor păcatul acesta". Şi, încă, rugîndu-să, iară o spurcată de muiare şi necurată porni o piastră de-l lovi în moale, de l-au lipsitu-l din rămăşiţa vieţii, becisnica aceaea. Şi, amu, svîntul lui suflet mearsă în mîna lui Dumnedzău, de trăiaşte în bine. Iară urîta aceaea muiare, îndrăcindu-să de cumplit drac, { 77v} ucideasă pre / piept cu piatra aceaea. Aşijdere, şi ceia ce era părtaş la aceasta ucidere să pedepsiia de necurate duhuri. Atunce, ascundzînd moştiile svîntului într-o pleaviţă, să dusără. Iară ţăranul acela, a cui era pleaviţa, întrînd în pleaviţă să ia pleave, să-ş dea vitelor, audzînd cereşti cîntări de îngerească slavoslovie, află pre fericitul părinte. Şi, oblicind lăcuitorii oraşului Gangrelor, să strînsără acolo, plîngînd de-a valoma, şi luară svintele moştii, şi le adusără în oraş, de le astrucară la loc cinstit. Iară acea muiare, urmînd şi bătînd pre sine cu piatra aceaea cu carea ucisă pre svîntul, apoi, deaca aşedzară svintele moştii, să tămădui îndată. Şi toţi alalţi ce-au fost părtaş morţîi svîntului, carii şi ei să chinuia cu aceaeaş bătaie. Şi să feaceră ş-alte minuni, cînd să aşedză fericitul părinte, şi, apoi, după aşedzat, carile pentru multe ce sînt, le-am lăsat pentru neleasnea. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Marchel, episcopul de Apamia Chiprului, de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 26, pomenirea preacuviosului părintele nostru Porfirie, episcopul de Gaza (în dzîlele lui Arcadie împărat). Acesta era din Tesalonic, ficior de părinţi creştini buni şi bogătaşi. Şi, purcedzînd de la moşia sa, mearsă la Eghipet, şi, acolo, întrînd într-un schit, înbrăcă shima călugărească. Şi, după cinci ai, mearsă la Ierusalim, luminînd pre mulţi cu cuvîntul său. Pentr-aceasta, fu hirotonit popă Prailie (Praulie), patriarhul de Ierusalim şi de Ioan, episcopul Chesariei Palestinii, cu alţi episcopi, s-au { 78r} hirotonit episcop Gazei. Şi, / făcînd multe minuni, întări pre credincioşi şi-ntoarsără pre mulţi necredincioşi spre cunoştinţa lui Dumnedzău. Mearsă şi la Ţarigrad şi, vădzînd cum creştinii sînt supăraţi de domnii oraşului şi aflînd pre svîntul Ioan Zlatoust, şi spuindu-i cum să petreace poveastea de rîndul său, şi pentru ce fu venit acolo, fu dat de dînsul pre sama lui Amantie cubicularie (postealnicul), carele, mărgînd, spusă, de rîndul lui, împărăteasii, de-l primi cu bucurie. Şi spusă împărateasa venirea cuviosului, şi prorocia fătului ce vrea să nască, iară-mpăratul, mirîndu-să, mulţămi cum să cade lui Dumnedzău. Şi născu împărăteasa pre tînărul Teodosie, şi, chemînd pre cuviosul de l-au blagoslovit, şi s-au făgăduitu-i în tot lucrul să facă ce-a pofti svîntul, iIară împăratul, încă giuruindu-să, şi, deaca ceti cîte cerşu cuviosul, să măhni împăratul, dzîcînd că nu-i putinţă să să izgonească idoloslujebnicii, pentru multă folosînţă ce dau. Iară-mpărăteasa dzîsă cătră-mpăratul: "Grea iaste aceaea poftă a lui, o, Domitoriule, ce, mai grea iaste apărarea şi lepădarea lui". Derept-aceaea, şi meninţă împăratul să-ş vie la cap acealea ce să cerea. Deci, fură trimise cărţi asupra ereticilor, poruncind să să izgonească de la Gaza. Iară fericitul Porfirie luă de la augusta (împărăteasa) 2 cîntare de aur, să facă besearică şi, de cheltuială, 200 de nomizme. Şi, sosînd la besearică-ş, au răsîpit toate capiştile idolilor ş-au gonit pre eretici. Iară capiştea lui Marcan au arsu-o ş-au făcut pre locul ei besearică, în chipul ce l-au învăţat împărăteasa Evdoxia, luminînd de-aciia nainte şi vieţuind în cuviinţă la acea svîntă besearică. Şi făcînd multe minuni, în 24 de ai, şi 2 luni, şi 8 dzîle, cătră Domnul s-au pristăvit. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Fotini samareanca, cu carea au vorovit Domnul Hristos la puţul lui Iacov, şi soţîile ei. { 78v} În dzîlele lui Neron, împăratul Rîmului, / s-au pornit mare goană asupra creştinilor. Derep’ce, că, după ce mărturisiră svinţii Petră şi Pavel, cerca cu de-adins pre ucinicii lor, atunce svînta Fotini, aflîndu-să cu Iosi, fiiul ei, în Cartaghena, oraşul de Africa, mărturisiia Evanghelia lui Hristos cu îndrăznire. Iară Victor, celalalt al ei fiiu, cel mai mare, făcînd vitejie mare în războiul avarilor, carii să fusease rădicaţi asupra Rîmului, fu trimis voivod (căpitan) de-mpăratul la Italia să muncească pre creştinii ce s-or afla acolo. Iară duxul Sevastian, audzîndu-le, îi dzîsă: "Ştiu-te bine, o, Stratilatule, că eşti creştin, şi pre maică-ta cu Iosi, fratele tău, cum urma lui Petră. Ce, să cauţi să faci cu toată nevoinţa porunca împăratului, pentru să nu cadză în primejde viaţa ta". Iară Victor feace: "Eu voi face voia cerescului şi nemuritoriului Împărat Hristos, iară porunca împăratului Neron să muncesc creştinii niceş voi să o audz". Iară dux îi răspunsă: "Sfătuiescu-te, ca un priatin, că, de vei şedea ca în pravăţ, să iai sama carii să cunosc că-s creştini şi să-i munceşti, vei împlea voia împăratului şi-ţ vei dobîndi şi avearea lor. Şi, mai vîrtos, porunceaşte maică-ta şi fratelui tău să nu-ş arate la vedeare învăţăturile, învăţînd pre elini să-ş leapede a moşilor săi leage şi vei cădea la nevoie, doară pentru dînşii, fără ştirea ta. Sau vă ţîneţi leagea într-ascuns, cum vei voia?". Iar Victor feace: "Să nu dea Dumnedzău să fac eu una ca aceaea, să muncesc creştin sau să iau ceva de la dînsul. Sau să sfătuiesc, cum dzîci tu, pre maică.mea sau pre frate-mieu, să nu propoveduiască că Domnul Hristos iaste Dumnedzău. Ce, mai vîrtos, şi eu, şi sînt strigătoriu lui Hristos şi, încă, îi voi fi, ca şi dînşii, şi vom vedea ce bine s-a face". Iară duxul feace: "Eu, frate, te sfătuiesc aceaea ce ţi-i de folos, iară tu vedea-vei ce va fi". Aceastea dzîcînd duxul, îndată orbi. Şi cădzînd gios, de grea şi iute dureare, fără glas, îl rădicară de la pămînt cine s-au tîmplat. Şi-l { 79r} pusără într-un aşternut, de dzăcu trei dzîle negrăit. Şi, a treia / dzî, strigă cu glas mare, dzîcînd: "Unul iaste Dumnedzău cel creştinesc". Şi-ntrînd la dînsul Victor, îi dzîsă: "Dară cum te schimbaşi aşea, îndată?". Şi el feace. "Mă chiamă Hristos, o, dulce Victore". Şi-ndată oglăşuit (creştinat) şi învăţat de dînsul, să botedză. Şi, cum ieşi dintr-apă, îndată dobîndi vedeare. Şi slăviia pre Dumnedzău. Şi, prăvind nărodul prea slăvita minune, să temură să nu paţă şi ei aşea, de n-or creade, şi veniră de să botedzară. De-aciia, sosînd lucrul la urechile lui Neron, cum Victor, hatmanul de Italia, şi Sevastian, duxul cetăţîi, mărturisesc strigarea lui Petră şi Pavel şi aloralalţi apostoli şi adusă pre toţi la Domnul Hristos, ce şi maica lui Victor stratilatul, Fotini, cu Iosi, fiiul ei, trimiş fiind la Cartaghene, fac într-acestaş chip, şi, audzînd aceastea împăratul şi hierbînd de mînie, trimisă oşteani la Italia să suie pre toţi creştinii la Rîm, bărbaţi şi femei. Şi li să arătă Domnul Hristos, dzîcîndu-le: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi însărcinaţi şi Eu voi odihni pre voi. Nemică să nu vă teameţi, că Eu sînt cu voi. Şi să va învince Neron, cu aide ai săi". Şi cătră Victor dzîsă: "Fotinos va fi numele tău de-acmu, că mulţi, luminîndu-să de la tine, vor veni cătră Mine. Iară cuvîntul tău să-ntărească pre Sevastian cătră mărturie. Şi ferice de cela ce să va nevoi pînă la obîrşie". Aceastea, deaca grăi Domnul Hristos, să sui în ceriuri. Şi s-au descoperit şi svintei Fotinei aceale ce vrea să i să tîmple. Şi, purcedzînd de la Cartaghene cu mulţîme de creştini, sosî la Roma. Şi, să clăti tot oraşul, dzîcînd cine iaste aceasta. Iară ea, cu îndrăznire, striga şi mărturisiia pre Domnul Hristos. Şi fu adus şi Fotinos, fiiul ei, cu Sevastian, de oşteani, { 79v} iară svînta Fotini, sosînd mainte de dînsul, mearsă naintea lui Neron cu Iosi şi cu ceia ce era cu dînsă şi dzîsă către dînsă Neron: "Ce-aţi venit la noi"? Şi svînta îi dzîsă: "Pentru să te învăţ să te-nchini, să cinsteşti pre Domnul Hristos". / Iară, carii dvoriia, dzîsără: "Sevastian duxul şi Victor voevodul (stratilatul), carii nu cred întru dumnedzăi, veniră de la Italia". Şi-mpăratul dzîsă de-i adusără naintea sa şi le dzîsă: "Ce audzîiu eu de voi?" şi svinţii dzîsără: "Cîte ai audzît de noi, o, împărate, toate-s adevărate". Iară el, căutînd svinţilor, le dzîsă: "Lepăda-vă-veţi de Hristos au voia vei mai curund să periţi cumu-i mai rău?" Şi svinţii, rădicînd ochii spre ceri, dzîsără: "O, împăratul ceriului să nu fie una cu aceaea, să ne despărţîm de credinţa şi dragostea carea avem spre Tine". Şi Neron feace: "Cum vă chemaţi voi?" Svînta feace: "Pre mine mă chiamă Fotini, numită de Hristos şi Dumnedzăul mieu, iară surorile meale, cea dintîi născută după mine, o chiamă Anatoli, a doa, Fota, a treia, Fotis, a patra, Paraschevi, a cincea, Chirsachi. Iară cuconii miei, aceştia: cel dintîi, Victor, carele fu numit de Domnul mieu, mai apoi, Fotinos, al doile, ce-i la mine, Iosif". Neron feace: "Dară toţi v-aţi vorovit să vă daţi la muncă şi să muriţi pentru Nazoreul?". Svînta feace: "Toţ, pentru Dînsul veselind şi bucurîndu-ne, vom muri". Atunce, învăţă împăratul să le zdrobască ciolanele, închieturile de la mîni cu ciocane de hier. Şi, ducîndu-i la butuc, -ş pusără svinţii mînule pre ileu şi-ncepură a bate muncitorii cu ciocanele ceale de hier din al treile ceas pînă în al şeasele, schimbîndu-să de trei ori bătăuşii. Iară svinţii nu sîmţîia nice leac munca. Şi, audzînd Neron, să spămîntă şi învăţă să le taie mînule. Şi-ndată, apucînd pre svîntă şi legîndu-i mînule, şi puindu-le pre butuc, luară o tăietoare şi, opintind de multe ori, nu putură nemică face, şi, slăbind, cădzură ca neşte morţi. Iară svînta, ferită fără vătămare, mulţămi lui Dumnedzău şi să ruga, dzîcînd: "Domnul îm iaste agiutoriu şi nu mă voi teame, ce-ş mi-ar face omul". Deci, începu Neron a să nepricepa şi a gîndi de dînşii cum { 80r} va face să biruiască să dobîndească pre svinţii. Şi învăţă să bage pre svinţii / într-adîncul temniţii, iară pre svînta Fotini, cu cinci a ei surori, să o ducă în cămara lui cea de aur şi să puie 7 scaune de aur şi masă. Şi-nvăţă pre hiică-sa, pre Domnina, să între la dînsele înnontru, să fie cu dînsele, depreună cu roabele ei, şi să să puie avuţîie multă, odoară şi podoabe de aur, şi veşminte de aur, şi brîie. Iară svînta Fotini, deaca vădzu pre cucoană, pre Domnina, dzîsă: "Fii cuvioasă, a Domnului mieu mireasă. Fii şi tu voioasă, doamna mea, lumînarea (feclia) lui Hristos". Şi, deaca audzî Fotini că dzîsă de numele lui Hristos, mulţămi Domnului, şi o cuprinsă în braţe şi o sărută. Deci, ea, fiica împăratului, cu 100 de roabe a ei, s-au oglăşuit (creştinat) şi s-au botedzat, cu toate roabele sale, de svînta. Şi au schimbat Domninei numele, de i-au pus din Svîntul Botedz Antusa. Şi-ndată învăţă fericita Antusa pre Stefanida, carea era mai mare în roabele ei, să-mparţe la săraci avuţîia ce să afla în cămara ei cea de aur. Şi, oblicind de-aceasta împăratul, şi mîniindu-să foarte, şi plîngînd tare, învăţă acinş să aprindză un cuptoriu să ardză 7 dzîle şi, într-însul, să arunce pre svînta Fotini cu toate soţîile ei, bărbaţi şi femei. Şi, făcînd aşea, petrecură înnontrul cuptoriului trei dzîle, întregi, nevătămaţi de foc, şi, după trei dzîle, gîndind împăratul că s-or hi topiţi svinţii, de foc, învăţă să astupe cuptoriul şi, de or afla ceva oase de a svinţilor, să le arunce în părău. Şi, deşchidzînd, slugile aflară pre toţi unde slăviia şi mulţămiia lui Dumnedzău. Şi să spămîntară de prea slăvită minune, căce nice leac nu s-au atins de dînş focul. Iară, deaca audzîră şi vădzură toţ a Rîmului prea slăvita minune, să minunară, slăvind şi ei pre Dumnedzău. Şi-mpăratul, deaca audzî minune ca aceasta, învăţă să le dea otravă şi chemă pre Lambadie, fărmăcătoriul, să-l dea. Şi dereasă de deade întîi svintei Fotini, iară ea, luînd păharul, feace: "Nu să cădea să ne tindem noi la { 80v} aceasta, căce că-i spurcată. Ce, pentru să cunoşti şi tu, împărate, / putearea lui Hristos, Domnului mieu, iată că eu voi bea mainte de toţi cîţ-îs cu mine, în Numele Domnului nostru Isus Hristos şi Dumnedzăul nostru. De-acii, şi alţ toţi ce-s cu mine". Şi, deaca băură toţi şi rămasără nevătămaţi, vădzînd fărmăcătoriul, să minună, buiguindu-să. Şi, căutînd cătră svînta, dzîsă: "Am o otravă foarte tare şi, di-ţ gusta de-aceasta şi ni-ţ îndată muri, voi creade şi eu în Dumnedzăul vostru". Şi, deaca adusă otrava şi gustară toţi, şi nemică rău nu păţîră, să înspăimă fărmăcătoriul şi-ndată strînsă cărţile sale grămadă, de le băgă în foc, de le arsă, şi credzu în Domnul Hristos, de să botedză şi-ş pusă nume Teoclit. Şi, deaca ştiu împăratul, învăţă de-i tăiară capul. Şi-ntîi, svîntul Teoclit, decît alţîi, ş-au umplut mărturia, cu capul tăiat, pentru Hristos. Iară pre-alalţi svinţi, pre toţi, cu mare muceniţa Fotini, învăţă împăratul de le tăiară vinele. Iară svinţii, batgiocurind pre-mpăratul şi idolii lui, învăţă de adăpară pre svînta cu plumb topit cu de alte înfocate. Iară celoralalţi le turnară în urechi şi svinţii, strigară toţi, într-un rost, dzîcînd: "Mulţămimu-ţ, Doamne, Isuse Hristoase, Dumnedzăul nostru, că, cu plumbul topit şi clocotit, ai ruîrat inemile noastre, ca de seate înhierbîntate în zăduv". Atuncea, Neron, spăimîndu-să şi mirînd, învăţă de spîndzurară pre svinţii, şi-i strujiră pre tot trupul, şi-i arsără cu făclii. Şi, svinţii, rugîndu-să şi-ntărindu-să de darul lui Dumnedzău, să porni în nebunie becisnicul şi ticăitul Neron, şi învăţă de covăsîră funingene cu oţăt iute, de turnară în nările lor. Iară svinţii dzîcea că li-i dulce ca miarea şi ca stredia. Şi-ntărîtîndu-să mai vîrtos, învăţă de le scoasără ochii şi-i închisă în temniţă întunecată, plină de jigănii spurcate şi veninate. Iară svinţii cînta şi slăviia pre Dumnedzău. Şi jigăniile muriră, şi putoarea temniţii să schimbă în miros mare, şi-ntunearecul să feace lumină luminată. Şi astătu Hristos în mijlocul svinţilor şi le dzîsă: "Pace voaă". Şi, apucînd { 81r} de mînă / pre svînta, o sculă, dzîcîndu-i: "Cu voi sînt Eu în toate dzîlele vieţii voastre. Bucuraţî-vă pururea". Şi-ntr-acel cuvînt, îndată dobîndiră ochi şi vădzură pre Domnul şi i să-nchinară. Iară Svinţia Sa îi însămnă blagoslovind şi dzîcînd: "Îmbărbătaţî-vă şi vă întăriţi". Şi, aşea, să sui Svinţia Sa la ceriuri. Iară, de pre trupurile svinţilor să despoiară de cădzură zgăncile, ca neşte soldzi, şi să feaceră sănătoş, ca şi-ntîi. Iară spurcatul şi urîtul de Dumnedzău, cînele Neron, învăţă de-nchisără pre svinţii trei ani, să chinuiască într-însă şi să moară cu rea moarte. Şi, deaca trecură trei ani, avînd împăratul o slugă închisă, şi trimiţînd să-l scoaţă, vădzură trimişii pre svinţii sănătoş şi spusără împăratului, dzîcînd: "Că galileanii ce-i orbisăş, ei acmu văd şi sînt sănătoş. Şi temniţa iaste luminată şi plină de mirosuri scumpe, primenită în slava lui Dumnedzău, şi casă svîntă, şi mulţîme de apă izvoreaşte în mijlocul ei, de să strîng năroade de oameni şi să boteadză de la dînşii, credzînd în Dumnedzăul lor". Acestea, deaca audzî împăratul, să minună şi-i chemă naintea sa, de le dzîsă: "Dară nu v-am dzîs să-nţăleageţi, cu poruncă împărătească, să nu propoveduiţi pre Hristos în ţara rîmleanilor? Dară aceasta cum o faceţi voi, aflîndu-vă în temniţă? Drept-aceasta, voi să vă dau încă multe şi mari munci". Iară svinţii dzîsără: "Fă ce ţi-i voia, că noi n-om părăsî a învăţa de Hristos, că iaste Dumnedzău adevărat şi tvoreţ tuturor". Într-acestea cuvinte, hierbînd de mînie, învăţă de răstigniră pre svinţii cu capetele în gios şi le strujiră carnea trei dzîle, spîndzuraţi. Şi, cînd mearsă să-i vadză, îndată orbiră trimişii. Iară îngerul Domnului, pugorînd din ceriu, i-au dezlegat pre svinţii şi i-au sărutat, şi i-au făcutu-i sănătoşi. Atunce, svînta Fotini i să feace milă de orbitura trimişilor şi rugă Dumnedzău de le deade ochi şi, credzînd, să botedzară. Iară Neron, deaca audzî, să mînie şi-nvăţă de beliră foale pre svînta Fotini. Iară svînta cînta lui Dumnedzău şi dzîcea: "Doamne, ispititu-m-ai şi cunoscutu-m-ai". Şi, luînd pialea ei, { 81v} lepădară în părău / iară pre svîntă o lepădară într-un puţu săcu. Iară pre cuconii ei, pre Sevastian şi Fotim, şi Iosi, le tăiară boaşele, de le aruncară cînilor. De-acii îi beliră foale, de le aruncară pieile în părău, iară pre dînş închisără într-un feredeu părăsît. Iară ceale cinci surori a svintei Fotini, denaintea sa, le-au tăiat ţîţele. De-acii, le despoiară şi pre dînsele de piale şi, deaca sosîră la svînta Fotida, ea nu suferi să o ţie nime, ca alalte, ce stătu sîngură vitejeaşte de să despuie, cît să miră împăratul de bărbăţîia şi de răbdarea ei. Drept-aceaea, să porni în nebunie, după ce-i tăie ţiţele şi despoie pialea de pre trupul ei, află acel spurcat şi-ntunecat ş-altă muncă cumplită şi groaznică asupra ei, că învăţă în grădina sa de plecară cu de-a sîla doi copaci şi legară pre svînta la amîndoi copacii şi-i slobodzîră de rupsără pre svîntă în bucăţi şi, aşea, mearsă sufletul ei în mîna lui Dumnedzău. De-aciia, deac-ai conceni şi pre-alaţi svinţi, acela, becisnicul Neron, scoasă şi pre fericita Fotini din puţ şi o băgă în temniţă. Iară ea, cumu-ş rămasă sîngură, necununată cu alalţi, să rugă lui Dumnedzău şi Svinţia Sa, Dumnedzău, îndată i să arătă şi o însămnă de trei ori, de o feace sănătoasă şi, mai apoi, după multe dzîle, lăudînd şi blagoslovind pre Dumnedzău, deade cinstitul ei suflet în mîna lui Dumnedzău, în veaci veselindu-să. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-acesta lună, 27, pomenirea lui preacuvios părintele nostru şi ispoveadnic Procopie deseato-gradeţul. Acesta, dintîi, întră în călugărească petreacere, nevoindu-să deplin la de tot fealiul de nevoinţă călugărească. Şi, curăţînd pre sine, înfrunta vitejeaşte şi şchiopiia pre ceia ce tăgăduia păgîneaşte a-ntrupării socoteală a Domnului nostru Isus Hristos. Mai apoi, luptîndu-să şi pînă la rane, s-au { 82r} arătat mare mărturisitoriu, / arătînd facere de minuni şi, aşea, cătră Domnul s-au pristăvit. Într-aceastaş dzî, pomenirea lui svîntul mucenic Ghelasie, care fu poruncit de la boiarinul să batgiocurească Botedzul cu mîniecituri, iară el s-au botedzat într-adevărat şi de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea lui preacuvios părintele nostru Taleleu ispoveadnicul. Acesta era de rudă chilican şi, îndrăgind călugăreasca petreacere, să dusă la oraşul Gavalilor, departe de cel oraş doaădzăci de stadii. Aflînd un holmu la carele era capişte dimonească, într-însă ş-au făcut bordeiaş delepnicindu-să în nevoinţele călugăreşti, chinuindu-ş trupul şi topindu-l cu posturi şi bdenii, şi cu ticăloşii. Drept-aceaea, dimonii ce era acolo, în capişte, îl îngroziia cu multe îngrozăciuni, iară svinţia sa îi izgoniia, ruşinîndu-i şi rîdzîndu-le ticăiţia. Şi, avînd dor de mai mare nevoinţă, lăsă bordeiul şi-ş feace o strîmticea chilie, nice de măsura trupului. Întră într-însă ghibuit, cu obrazul la genunchi, şi-ntr-însă dzeace ai petrecînd dumnedzăiaşte, cu pace s-au răpăosat. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Stefan, cela ce-au făcut Ghirocomia, adecă bolniţă pentru bătrîni, sau şpitaliul Artiilor, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Nisie, cu vine de bou bătut, s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 28, pomenirea lui preacuvios părintele nostru şi ispoveadnic, Vasilie, ce-au depreună străstuit cu svîntul Procopie. Acesta era în dzîlele lui Leon împărat, iconoboreţului. Şi, părăsînd lumea şi ceale din lume, să { 82v} feace călugăr şi să nevoi bine dintru-ntîi. De-aciia, / tîmplîndu-să goană pentru svintele icoane, stătu vitejeaşte împrotiva iconoboreţilor. Drept-aceaea, fu prins şi muncit, şi nu s-au înduplecat de la dereptate, pînă cătră moarte, avînd într-agiutoriu soţîie şi pre dumnedzăiescul Procopie. Îl strujiră preste tot trupul şi pregiur cerbice, de-cii îl băgară la închisoare. Şi, tîmplîndu-să tiranului moarte, hălădui de la-nchisore şi păzîia nevoinţa călugăreacă, îndemnînd pre mulţi spre bunătăţi şi-ntorcînd pre mulţi de la zloslavie, la pravoslavnica credinţă, în multe rînduri de vremi. Şi, aşea, bucurînd şi mulţămind lui Dumnedzău, căruia, din pruncie, au slujit ş-au dorit, să răpăosă. Într-aceastaş dzî, pomenirea lui svînt (...) mucenic Proterie, arhiepiscopul de Alexandria. Acesta fericit fost-au preut la besearica Alexandriei şi, mărgînd în soţîie cu alexandreanii la Ţarigrad, şi cu dînşii depreună svinţii părinţi a săborului, s-au nevoit asupra ereaselor păgîneşti şi, acolo, din săbor, fu ales episcop Alexandriei. Iară, oarecarii de ceia ce avea sămînţa acea spurcată la inema lor a lui Evtih ş-a lui Nestorie, spurcaţilor făcînd zarvă şi lăudîndu-să c-or opri grîul de la Alexandria, să smintească hrana Ţarigradului, iară svîntul împărat Marchian învăţă să nu vie curabiile pre la Alexandria, ce să încungiure pre apa Nilului să vie pre la Pilusion, pre Marea Albă spre Ţarigrad, şi, aşea, să feace foamete la Alexandria. Pentr-aceaea cădzură la svîntul de feace rugă pentru pentru dînş la-mpăratul şi, pentru ruga svîntului, lăsă împăratul să vie grîul, iarăş, pre la Alexandria. Apoi, după sfîrşenia svîntului împărat Marchian, oarecare Timotei, pre poreaclă Anlur, căută o noapte fără lună de mearsă pre-ntunearec pre la chiliile călugărilor, făcîndu-să că-i înger, şi, poruncindu-le să să leapede de patriarhul Proterie. Şi ei, ca neşte prostaci înşălîndu-să, să porniră cu urgie asupra patriarhului şi Svinţia Sa, fugind, să scape de dînş, vădzu { 83r} / pre svîntul proroc Isaia, dzîcîndu-i: "Întoarnă-te şi eu voiu aştepta de te voi primi". Dară aceasta o dzîcea dentru năsîlnica şi grabnica moarte ce i să găta, şi-nturnîndu-să şi-ntrînd în botedzătoare, acolo îl giungheară şi-l demicară cu trestii tăioase, şi hirotoniră în locul svinţiii sale pre amăgeul Timotei, ce i-au înşelat. Şi, suindu-l în scaunul patrieşescu, care lucru, deaca oblici împăratul Leon, ce-au împărăţît după Marchian, feace pre Timotei să-l giudece episcopii cu pravila. Şi aşea-l despoiară din cinstea arhierească, şi-l trimisără la urgie în Gangra. Iară pre acei poporeani ce-au fost soţîi la uciderea svîntului arhiereu, certatu-i-au împăratul cu rane şi cu lipsă de aveare, şi cu sluţîtul mădulărilor. Şi învăţă de hirotoniră patriarh Alexandriei pre alt Timotei, pravoslavnic, cu poreclă Salofation, şi, aşea, să potoliră sfădzîle. Într-aceastaş dzî, pomenirea lui svînt mucenic Nestor. Acesta era în dzîlele lui Dechie împărat şi Puplie, ighemonul de la Terghia Panfilie, şi, pentru credinţa întru Hristos, fu prins de Irinarhul, boiarinul. Şi, adus la ighemonul, şi mărturisind denaintea ighemonului credinţă întru Domnul Hristos, îl răstigni. Şi, slobodzînd la Dumnedzău mulţămitoare glasuri, şi întărind credincioşii, să pristăvi la Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, pomenirea svintelor femei Chira şi Marana. Acestora le era moşia Veria, cea despre răsărite, de rudă şi de moşie vestită şi luminată, şi hrană depotriva rudei. Iară eale, călcînd aceastea toate, să-nchisără într-o căşcioară şi zidiră uşea cu tină şi cu pietri, numai ce lăsară o ferestruică pre unde-ş primiia de mîncat şi voroviia cu femei ce le veniia, trimiţînd la Dumnedzău slavoslovie. Şi, preste tot anul petrecea tăcînd, numai la { 83v} Peatideseatniţă voroviia. Şi era îmbrăcate trupurile lor la piale cu fier greu, şi-mbrăcate / cu haine lungi. Şi atîta să-ntrecură cu postul şi cu răbdarea, cît numai dînăoară mînca în patrudzăci de dzîle. Şi-n trei rînduri ce mearsără la svîntul mormînt a Domnului Hristos, nu mîncară nemică, iară lungimea călii era de 20 de stadii. Aşijderea, şi cînd mearsără la besearica svintei muceniţe Teclii, aşea să postiră. Deci, aceastea, aşea podobind petreacerea rodului femeiesc, să pristăviră la doritul Domn Isus Hristos, mirele lor. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici de la Eghipet de sabie săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî, svinţii apostoli Nimfa şi Evul cu pace săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Varsos, episcopul de Damasc, cu pace săvîrşit. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha (...), adecă dumineca Svintei Cruci. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 29, preacuvios părintele nostru Casian rîmleanul. Acesta era din Rîm, din părinţi luminaţi şi vestiţi de mărire, carele, din-ceputul vieţii sale, avea mare osîrdie la carte şi la cuvînt. Şi, cu iuţîmea firii sale, petrecu toată dăscălimea elinească, deprindzînd desăvîrşit filosofia şi astronomia, învăţînd bine şi Dumnedzăiasca Scriptură şi cunoscîndu-o foarte cu de-adins, pînă la vîrv de sîmcea. Şi, podobind viaţa sa cu curăţîia de ficiorie, să dusă de la moşie-ş la schit, de să feace călugăr şi să deade la o mănăstire, nevoindu-să la toată ascultarea şi deprindzînd acolea tot fealiul de petreacerea grea. Şi, sosînd la vîrv de cumpăt, pentru multă a sa posluşanie, să dusă la săhăstrie şi, zăbăvind acolo mulţi ai, topindu-să cu { 84r} de toată ticăloşia, trecu la mai multă ispiteală şi voinicie călugărească. / De-acii, ieşind de la săhăstrie, cutrieră toate mănăstirile a tot Eghipetul şi a Tivandii, şi muntele Mitriei, şi Asiei, şi a Pontului, şi a Capadocheiei, şi a tot Anatolul, din carile ş-au strînsu-ş vieţile tuturor părinţilor şi chipurile şi petrecirile, şi nevoinţele, mai mult de cum culeage ceara peceţile inealelor. Şi aceasta o vedereadză cărţîle ce-s scrise de dînsul, carile sînt pline de toată iscusia, şi-nţălepciunea, şi folosul. Sînt scrise de dînsul şi alte dăscălii carile, de le va ceti neştine cu socoteală şi cu de-adinsul, multă roadă îş va lua dintr-însă şi mult folos, şi va cunoaşte dintr-însele şi viaţa şi obiceaiele a scriitoriului. Deci, vieţuind minunatul acesta om şi aşea petrecînd, s-au prestăvit la lăcaşele ceriului. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Fîrşitul a şease luni. Pavel tipograf. { 1} Martie, luna întîi, are 31 de dzîle. Dzua are 12 ceas şi noaptea 12. În dzua întîie pomenirea a svîntă preapodobno mîceniţă Evdochia samarineana. În dzîlele lui Traian împărat era o ficioară samareană de la Iliupol sau de la Samaria Palestinei, de la Ieropol, atîta de ghizdavă şi frumoasă, cît nu o vrea putea nime zugrav să o zugrăvască deplin. Şi, de vreame că rar să află împreună frîmseaţea cu curăţîia, pentru frămseaţe, s-au scăpat cătră curvie ş-au deşchis dugheana dracului, de sprejiniia pre toţi, bucuroasă la păcate. Şi mulţi mergea de-i ducea cît poftiia, ca să-ş facă inemii pre voie, nu numai dintr-aceaea cetate, ce şi de la alte multe vestite cetăţi veniia în veastea frămseaţelor ei. Şi mulţi putearnici îş cheltuia avearea în dragostea ei şi, nu numai mireani, ce şi oameni de besearică-ş punea avearea, şi cinstea, şi sufletul în perire, să să sature de frămseaţele ei. Deci, în scurtă vreame, strînsă avearea lumii, petrecînd viaţă blîdnică, negîndind nice leac de giudeţ ce va să fie, nice de plată. Dară, de vreame ce multa bogăţîie a fărălegii trebuia multă doftorie, nu omenească, ce dumnedzăiască, ca să să împarţe la netari şi la mişei, precum s-au strîns de la putearnici şi de la cneaji mare, deci, sosînd şi spre dînsă timpul leacului, din dumnedzăiască adevărată socotinţă, că păstoriul cel bun au cutrierat, cercînd oaia cea pierdută, bunul olariu zdrobitul vas l-au de iznoavă prăfăcut, adevăratul { 1} stăpîn au strîns poama viei sale, carea vrusease să o jăcuiască vrăjmaşul / şi nepriatinul, stăpînul vistiarelor ceriului petimeasca bogăţîie în cămările ceriului o au strîns, Stăpînul nostru Hristos, nedeajdea celor scăpaţi de nedeajde, pre această scăpată de nedeajde, ca un milostiv şi bun, nu s-au oţărît de dînsă, ce l-au întors cu deşert pre acel al ei îmbogăţîtoriu viclean drac. Şi să feace acea tinoasă, fără de tină, şi acea vinovată morţîi a mulţi făcutu-s-au prilej de spăsenie a mulţi, iară chipul pocăinţei ei aşea s-au făcut. Un călugăr credincios şi bunătăţat, venind din streini spre moşie-ş şi trecînd prin acea cetate, găzdui la o casă lîngă Evdochia aceasta. Deci, sara, deaca ş-au cetit ruga, avea o carte frumoasă, scrisă cu dzua giudeţului, straşnică şi groaznică, pentru muncile păcătoşilor spuind şi pentru bine direpţîlor ce vor lua. Aceastea cetind, preste o noapte, călugărul, tîmplîndu-să deşteptată, din a lui Dumnedzău bună-vreare, Evdochia le înţălegea toate, toată noaptea, dintr-o fereastră. Şi, atîta s-au umilit, cît cura, ca izvorul, lacrămile ei, aducîndu-ş aminte de păcatele sale. Şi, deaca s-au făcut dzuă, chemă pre călugărul şi-l întrebă: "Cine eşti, de unde eşti şi ce sînt acealea ce citiiai noaptea, care n-am mai audzît în neamul mieu? Spune, rogu-mă, cu direptul, că, de vreame ce vor fi de muncă cîţi fac păcate, nime n-a scăpa, şi, mai vîrtos, că dzîsăş că şi bogaţîi or hi de muncă. Drept aceaea, foarte m-am mîhnit, deaca am audzît cuvintele tale, că sîntu decît toate femeile lumii mai păcătoasă şi mai bogătaşe". Atunce o-ntrebă de are bărbat şi ce creade, şi cum atîtă aveare au agonisit? Iară ea faece: "Samareană sînt, şi bărbat n-am cu leage, ce, preste leage, primăsc cîţî-ş vin, de la carii avearea am strîns. Drept-aceaea, învaţă-mă, oare putea-m-oi spăsî cu bogăţîia, precum îm pare, că, de-ar hi bogăţîia rea, Dumnedzău nu o ar da". Şi-i dzîsă călugărul: "Cine bogăţeaşte dumnedzăiaşte, cu direptate, de la părinţii săi, dintru dînsa n-are osîndă. Numai cine strînge cu strîmbul şi nu miluiaşte pre săraci". Dzîsă femeaia: "Dară strîmbă { 2}va fi bogăţîia mea, că eu mulţi mişei am miluit cu multul şi mult aur am dăruit". Şi Gherman feace: / "Bogăţîia ta-i urîtă şi strîmbă şi nu o primeaşte preacuratul Dumnedzău spurcata milostenia ta, pînă vei fi în glodul curviei din carea rău te-ai bogăţît şi nu-ţ ştie nice un har Dumnedzău, pînă nu vei părăsî păcatul, să faci pocăinţă cum să cade. Drept-aceaea, de mi-i asculta, putea-vei să te spăseşti şi să te proslăveşti în veaci, să dobîndeşti dulceaţă nespusă şi desfătare nepovestită şi viaţă fără moarte, după moarte. Şi ascultă. Două lucruri trebuie să faci, pentru să afli spăsenie şi-ndrăznire la Domnul. Întîia, să te botedzi cu Svîntul Botedz, care curăţeaşte toate imăciunile păcatelor. Şi, a doa, să cheltuieşti bine avearea ce-ai strînsu-o rău, să o-mparţi bucuroasă la mişei şi săraci. Şi, atunce-ţ va da despuitoriul Hristos, în locul averii ce ştii curătoare şi trecătoare, ca un Împărat bogat, darnic, bogăţîie nefurată şi văcuitoare, să te încitească cu svintele ficioare, să-mpărăţăşti cu Svinţia Sa veacinuind". Iară ea dzîsă lui: "Dară, cum m-oi ţînea apoi, deacă-m voi răşchira avearea, că sînt deprinsă a mă ţînea bine şi nu pociu răbda la lipsă? Dară cine m-a griji? Dară, şi cum m-oi încreade de cîte-m spusăş? Oare iaste adevăr bine ce oi dobîndi în rai, carii lasă ale lumii, ca să viiu şi eu cu osîrdie la Domnul Hristos, să-ţi slujesc toate dzîlele vieţii meale şi să fiu a mulţi păcătoşi chip de pocăinţă"? Şi-i dzîsă Gherman: "Nu ţînea doă gînduri la mintea ta, că dracul iaste viclean şi măiastrec. Şi, de-a vedea că te-ndoieşti, va răsuci inema ta, să nu ieş de la voia lui, ce, ca să te bage în focul nestîns, să ardzi cu dînsul în veaci. Dară, de ţi-i voia să te-ncredzi de adevărătate, leapădă aceale scumpe a tale podoabe şi te-mbracă cu proaste şi mişeale haine, şi te-nchide în cămara patului tău o săptămînă. Şi te roagă la Dumnedzău, nemîncată, cu lacrămi, carele, ca un dulce şi iubitoriu de om, ţ-a arăta videnie pre pohta ta. Şi, ce-ţ va arăta, să faci cu osîrdie". Atunce, Evdochia giurui să facă cum o au învăţat şi l-au rugat să rămîie şi el la gazda sa, să roage pentru dînsă, pîn-a treace săptămîna, să vadză izbînda. Şi i-au dat bani de cheltuială. Deci, el rugă Dumnedzău pentru dînsă, aşea dzîcînd: { 3} "Doamne, Isuse Hristoase, ce-ai îndireptat vamăşul şi pre curvă ai spăsît, spăseaşte şi pre această netreabnică şarba Ta, ca să facă / vestit Numele Svinţiii Tale în toate laturile lumii". Şi, aşea rugînd, să dusă la gazdă-ş, iară Evdochia n-au lenitu-să cîte o au învăţat, ce ş-au învăţat roabele să încuie uşile, să nu le deşchidză 7 dzîle, nice să lucreadze, ce tot să să roage. Iară ea s-au închis în cămară şi s-au rugat toată săptămîna, plîngînd. De-acii au venit călugărul de o au scos din cămară şi, întrebîndu-o de-au vădzut videnie? Iară ea, răspundzînd, dzîsă: "Precum mă rugam cu lacrămi, cugetîndu-mi păcatele, am vădzut astădzi lumină mare naintea răsăritei soarelui, lumină mare, întrecînd pre soarele, şi un tînăr ca fulgerul, carele mă apucă de mînă direaptă şi mă sui în ceriu. Şi, acolo, vădzuiu bărbaţi îmbrăcaţi cu albe fără număr, ca fulgerul lucind, carii mă primiră, bucurîndu-să. Şi, cumu-ş întram într-acea lumină negrăită, să ivi, de năprasnă, denafară de uşe, un negru şi grozliv uriaş şi, scrîşcînd cu dinţii, striga tare, cît tremura tot locul şi să priciia cu povăţariul meiu, aşea grăind: ‘Asupreşti-mă, arhistratije, deaca vei tu spăsî pre această blîdnică, ce-au spurcat atîţia oameni şi tot pămîntul au împlut de fărălegi. Tu ia şi toată lumea şi pre toţi strîmbii, fără-leage fă-i direpţi, că eu, pentru mică greşală, fui izgonit de la Rai. Şi tu bagi într-însul tot sufletul curvariu şi spurcat’. Aceastea, şi mai multe brodiia acel grozliv. Şi veni dulce glas, grăind aşea: "Dumnedzău au bine-vrut în fiii omeneşti, primindu-i la pocăinţă, ca un milostiv". Atunce dzîsă dumnedzăiescul glas cătră povăţariul: ‘Ia-o, Mihaile, de o du la casa ei, să facă nevoinţă de podvig, să-i iert păcatele ei. Şi Eu o voi întări-o de o voi feri, ca o fiică a Mea, să nu-i strice dimonii’. Şi, aşea, m-au adus aci îngerul, dzîcînd: ‘Pace ţie, şarba lui Dumnedzău, Evdochie! Te-mbărbăteadză şi te-ntăreaşte, că darul lui Dumnedzău iaste cu tine pururea’. Iară eu l-am întrebat de i-am dzîs: ‘Spune-mi, cine eşti Tu, Doamne?’ El îm dzîsă: ‘Eu sînt adevăratului Dumnedzău îngerul cel denainte, ce primăsc sufletele cărora să pocăiesc de păcatele lor şi-i povăţăredz la viaţă veacinică şi, atunce, -ş fac îngerii bucurie mare pentru pocăitul păcătos, căce să { 4} spăseaşte. Că milostivul Dumnedzău nu va perirea nimăruia, ce întoarcerea şi pocăinţa’. Şi aceastea / dzîcînd, mă pecetlui trei ori îngerul şi să dusă în ceriu". Atunce, îi dzîsă prepodobnicul: "Încredzutu-te-ai acmu, cum iaste Dumnedzău bun şi milos, de primeaşte greşiţii la pocăinţă? Dară, cunoscut-ai cîtă diferenţie (desămănare) iaste de la lumina ceastă lumască, pînă la cea cerească? Cum îţ pare acum? Credzi întru adevăratul Dumnedzău cel bun, cel tot milostiv, au încă te-ndoieşti la inema ta?" Iară ea răspunsă: "Eu am credzut şi credzu că altul Dumnedzău nu iaste, fără Cela ce mîntuiaşte greşiţii, a căruia lumină am prăvit puţîn ceas în Rai". Dzîsă ei fericitul: "De vreame ce locul ţ-au plăcut, fă nevoinţă să-l dobîndeşti în veaci. Fă destulă pocaianie, după păcatele tale, şi plînge atîta, cît să speli întinăciunile sufletului cu lacrămile. De-acii, atunce, ti-i face mireasă lui Hristos curată. Uită-ţi întîia petreacere, ureaşte-ţi toată dezmierdarea trupului, pohteaşte-ţi curăţîie, întregie, ca să dobîndeşti, în locul cestor peminteşti, ceale cereşti". Dzîsă lui Evdochia: "Gata sînt să fac toate cîte-m porunceşti, Părinte cinstite". Iară el dzîsă ei: "Eu m-oi duce la mănăstirea mea şi, iarăş, preste puţîne dzîle, voi veni să vădz unde te afli. Iară tu ia Svîntul Botedzu, care te-a feri nebetejită pururea şi te ţîne, cum ţ-am dzîs, curată şi ne-ntinată". Iară ea să ruga la dînsul cu lacrămi, dzîcînd: "Nu mă lăsa, Domnu-Mieu, nesăvîrşită, să nu mă afle vrăjmaşul lipsită de-agiutoriu şi să mă tragă iarăş la spurcata lui pohtă. Eu am robi mulţi şi aur nenumărat, pietri scumpe, şi alte mai de mare preţ lucruri de odoară mai de treabă. Şi, de porunceşti, să-ncărcăm robii miei, să mă duci la mănăstirea Ta, să mă chiverniseşti, să mă spăsăsc prin nevoinţa Ta". Dzîsă ei prepodobnicul: "Agădui puţîne dzîle să te botedz şi împarţi la mişei strîmba avearea ta. De-acii, voi veni să te iau şi te voi duce într-o mănăstire". Deci, rămasă fericita în casa ei, rugîndu-să şi postind. Şi nu mînca, fără numai puţînea pîine şi apă, cu măsură, plîngănd. De-acii, mearsă la episcopul aceiia cetăţi, ce-l chema Teodot, ş-au botedzatu-o în numele Svintei Troiţe. De-acii, dzîsă fericita cătră episcopul: "Mă rog Svinţiii tale, să împarţi toată { 5} avearea mea la mişei şi sărăimani, la sărace, şi la săraci, şi neavuţi, de vreame ce, cu / strîmbătăţi o am strîns, precum o pricepuiu, să să împarţe bine, să dobîndesc milă la Dumnedzău de fără-legile meale". Şi, vădzînd arhiereul mintea cea bună şi proizvolenia, o blagoslovi din toată inema sa, cunoscînd procopsala ei, şi-i dzîsă: "Roagă pentru noi, soro, că astădzi te feceşi adevărat mireasă lui Hristos şi îngerilor într-o soţîie. Fericită eşti şi nărocită, că dedeşi toată avearea ta, de cumpăraşi mărgăritariul cel de mult preţ. Şi, pentr-aceaste putredzîtoare dulceţi ce le-ai urît înţălepţeaşte, mergi să-ţ dobîndeşti ceale veacinice şi trăitoare, să te veseleşti cu mirele tău, Hristos, pururea, în împărăţîia Lui cerească". Aceastea, şi mai multe spuind cătră fericita svîntul episcop, cu lacrămi de umilenie, chemă pre un iermonah ce avea înbunătăţat, om strano-priemnic a episcopiei, şi-i dzîsă: "Pentru ce te ştiu că eşti om cu teama lui Dumnedzău, dau pre sama sufletului tău sufletul ceştii femei, ca să împarţi la săraci avuţîia ei. Şi să nu opreşti pentru noi nice un ban, ce, precum ai dat tu avearea ta, de la părinţii tăi, milostenie, aşea, ş-aceastea toate ce ţî le va da la mîna ta să le iconomiseşti bine şi cum place lui Dumnedzău". Deci, ducîndu-să preutul cu Evdovhia la casa ei, astrînsă toată bogata ei bogăţîie şi o au dat pre mîna lui cu veaselă faţă, care era 45 de-ntunearece de aur, şi mărgărituri împărăteşti, şi pietri scumpe, fără număr, vase de argint, opt mii de litre, podoabe de aur şi de argint, multe nerădicate, şi veşminte de mătăşi, lădzi cu moscuri, 12, stiracă de la India, 33 de racle, şi alte scumpe lucruri, haine ţăsute cu fir, nenumărate, cu pietri scumpe şi mărgăritare, şi de in, şi de alte ce nu le-am scris. Fiecine poate socoti c-au fost avînd bogăţîie nenumărată de multă. Avea şi moşii, sate, vii, ce-i făcea venituri. Aceastea toate le-au dat pre mînă, iară robii şi roabele le-au iertat şi le-au dăruit casele sale şi aveare, şi le-au dzîs: "Iată, eu vă dăruiesc slobodzîie din robia ceastă trecătoare. Iară voi, de vî-i voia să dobîndiţi şi adevărata slobodzîie, creadeţi întru Hristos, adevăratul Dumnedzău cel bun şi milostiv, să vă spodobască a cereasca Sa împărăţîie". Atunce, deacă-ş aşedză fericita bine avearea ei şi ieşi din { 6} toată grijea, atunce veni şi Gherman, credinciosul şi cu teama lui Dumnedzău, şi / o luă de o dusă la mănăstire de călugăriţe, ce era departe de călugări dzeace stadii (o mie de stînjeni). Era 70 de călugări, iară călugăriţele 30, la carile rămasă minunata Evdochia. Şi să nevoia decît alalte mai mult. Purta haina ce-au îmbrăcatu-o episcopul la botedz şi n-au mai dezbrăcatu-o nice dînăoară, numai cînd era iarna frig mare, îmbrăca preste veşmîntul botedzului, preste crijmă, o rasă de păr. Şi învăţă Psăltirea şi toată Svînta Scriptură, şi procitiia cu osîrdie. Şi, preste puţînă vreame răpăosă stareţa ficioriţelor şi rădicară cu sorţi, cu dumnedzăiască bună-vreare şi socoteală, pre Evdochia, ca o minunată şi iscusîtă. Şi, atîta au ogodit tuturor surorilor, cît era minune preste socoteală. Iară svînta ei petreacere, după minunata sa premeneală, datu-i-au puteare bogatul dăruitoriu, Dumnedzău, a face minuni, carile scriem dintr-însele puţîne în slava svinţiii sale şi în arătare celor greşiţi să să polzuiască. Unul din ibohnicii ei, din cei de frunte, ce-l chema Filostrat, s-au măhnit fără măsură, cînd au audzît de-ntoarcerea ei. Şi, dorind mult să o vadză şi să grăiască, s-au îmbrăcat călugăreaşte şi s-au făcut că vine să-i grăiască sufleteaşte. Şi, credzîndu-l, Gherman l-au lăsat să grăiască cu dînsa, carele, deacă o vădzu topită de post, i-au căutatu-i cu sălbăticie, dzîcînd: "Cine te-au smomit, Evdochie, de-ai venit într-atîta nebunie, lăsîndu-ţi bogăţîia şi fericinţa ce-ai avut cu atîta bine ş-ai întrat într-atîta lipsă şi nesosînţă, să mori fără vreame, că te jeleaşte toată cetatea şi plînge de dragostea ta? Ce, să mă asculţi, doamna mea, de blămi la binele cel dintîi şi nu-ţ veştedzî frămseaţea cu acel post nesocotit, că erai ca o dzînă de frumoasă şi de ghizdavă şi, acmu, te feceşi atîta de grozavă şi defăimată. Dară, cine altul au făcut atîta nebunie, să-ş dăruiască toată avuţîia, pentru deşartă nedeajde a viitoare fericinţă, carea nu o ştii de stavăr? Drept-aceaea, pînă nu-ţ piare de tot frămseaţea şi pînă nu să schimoseaşte faţa ta împărătească, ascultă-mă, de pasă cu mine, să ne petreacem lumea pînă nu îmbătrînim". Aceastea ş-altele brudiia deşertul acesta, dară svînta, urgisindu-l, au suflat cu mînie în obrazu-i, dzîcînd: "Domnu- { 7} mieu Isus Hristos, / direptul giudeţ, ce m-am dat roabă Svinţiii Sale, eu neharnica şi spurcata, Svinţia Sa să te cearte, să nu ieşi sănătos de-aciia, de vreame că eşti ficior dracului şi sfătuieşti ceale ce-i plac". Aceastea dzîcînd svînta, îndată cădzu Filostrat şi muri, iară alalte călugăriţe, deaca vădzură lucru ca acesta de mirat, să mira de îndrăznire ce are la Dumnedzău, dară tăcură pînă s-or vedea cea de-apoi. Şi, cînd fu la miadză-noapte, vădzu în videnie svînta pre Domnul nostru Isus Hristos şi-i dzîsă: "Evdochie, scoală-te de fă rugă să învie mortul, că să cunoaşte putearea Mea. De-acii, te voi vrednici a mai mare dar, de vreame că credzuşi în Mine şi te lepădaşi de lumasca deşertăciune". Şi, sculîndu-să svînta, învisă pre mortul cu ruga ei, pre Filostrat, carele, sculîndu-să, cădzu la picioarele ei, dzîcînd: "Roagă-te, Evdochie, direaptă şarbă a lui marele Dumnedzău, să mă ierţi de necuvioase cuvinte ce ţ-am grăit, nebubul, eu, că acmu am cunoscut a Dumnedzăului tău puteare". Iară svînta l-au iertatu-l, dzîcînd: "Pasă cu pace şi creade în tot putearnicul Dumnedzău carele te-au certat pentru necercata Sa milostenie". Într-aceaea vreame, împărăţîia Avrilian tiranul, iară oarecarii de de ibovnicii Evdochiei, audzînd c-au credzut în Domnul Hristos şi s-au călugărit, svătuiră să o pîrască, porniţ de dracul. Deci, trimisără de o pîrîră la-mpăratul, dzîcînd c-au luat ea din cetate banii împărăteşti, de-au mărs la pustie şi face mănăstiri, şi cerşură să le dea puteare să-i ia banii şi să o scoaţă de-acolea, de vreame că ocăreaşte pre dumnedzăi şi să închină Celui răstignit de jidovi. Aceastea, deaca le ceti împăratul, s-au mîniat ş-au trimis un comis cu trei sute de viteaji să o ia cu sîla, cu toată avearea, să o ducă la-mpăratul. Iară în tot Bunul Dumnedzău i le-au arătat aceastea în vis, dzîcînd: "Urgie împărătească vine asupra ta şi să nu te temi, că eu cu tine sînt pururea". Deci, sosînd viteajii la mănăstire, numai căce o vădzură, iară a întra nu putură, opriţi fiind de dumnedzăiască puteare, ce îmbla încungiurînd, trudindu-să trei dzîle şi trei nopţ. Şi, vădzînd Dumnedzău că nu să înţălepţîră să cunoască dumnedzăiasca lui şi mirată puteare, să să-ntoarcă napoi, căindu-ş neputinţa, ce silesc să facă porunca pemintescului împărat, acea fără-leage, certatu-i-au ca pre neşte vinovaţi, cu { 9} direptate, Domnul. Că veniră aburi / veninaţ de cumplit zmău şi i-au umorîtu-i pre toţ becisnicii, numai comisul au rămas cu trei înşi, de răspuns la împăratul, care, deaca audzî, să mănie şi chemă tot senatul. Şi dzîsă: "Ia, caută o curvă fără cinste, cîţi viteaji mi-au umorît cu farmecile ei. Sfătuiţî-mă ce să fac ca să nu ne facă ş-alta mai rea". Atunce, fiiul împăratului să lăudă să margă să strice mănăstirea şi o va aduce la giudeţ. Dară zădar au brodit, că aşea, cumu-ş mergea călare, cădzu calul pre coaste şi i-au fărîmat un picior, şi-l dusără în cergă la-mpăratul, şi, de durori, au murit. Iară-mpăratul, plîngînd şi bocindu-l, l-au sfătuit Filostrat, dzîcînd: "Să ştii, împărate, că fericita Evdochia iaste şarbă adevăratului Dumnedzău şi nu poate om să-i facă rău, că o apără dumnedzăiască puteare. Dară de ţi-i voia să învie fiiul tău, scrie la dînsa cu cinste, de o roagă cu smerenie". Atunci, împăratul trimisă carte cu rugăminte, cu un tribun, anume Vavila, carele, deacă mearsă în mănăstire, să închină svintei şi-i deade cartea. De-aciia ieşi şi şedzu pre o descălecătoare, de aştepta răspunsul, şi, acolo, adormi. Şi vădzu în vis îngerul Domnului, ca fulgerul la chip, şi-l lovi în coaste cu toiagul de-i dzîsă: "Scoală-te, Vavila, că mortul te aşteaptă". Şi-ndată să sculă şi mearsă la svînta de-i spusă visul, cerşind răspunsul. Iară ea feace rugă la Domnul să o lumineadze cum va face să fie cu folos. De-aciia, luă iertăciune de la surorile şi scrisă aşea cătră împăratul, cu multă smerenie şi cumpăt, dzîcînd: "Eu amu sînt o prostacă şi ticăloasă, încărcată de fără-legi şi blîdnică, de care nu sînt destoinică să fac rugă pentru fiiul tău la Domnul Hristos. Iară, de vei creade cu tot sufletul tău, întru Svinţia Sa, vedea-vei putearea lui cea mare şi ţî să va întoarce jealea spre bucurie". Deci, feace trei cruci pre carte şi o deade la tribunul, carele mearse de sîrg şi, sosînd la mortul, cum pusă cartea pre dînsul (O, minunea ta, Doamne!), îndată s-au sculat. Şi, nu numai el, ce şi toţi, cu împăratul, strigară: "Mare iaste Dumnedzăul creştinei Evdochiei, carele face minuni ca aceastea". Deci, feace împăratul, de bucuria fiiului său, masă mare şi multă milostenie la mişei au împărţît. De-acii, chemînd pre arhiereul cetăţîi, s-au botedzat { 10} cu toată rudenia şi slugile / sale. Şi mult aur au trimis svintei să cheltuiască la mănăstire. Şi, de multe ori, i-au trimis cărţ şi daruri împărăteşti. Dară, preste puţînă vreame, împăratul şi împărăteasa bine să săvîrşiră. Iară fiiul lor cel învis din morţi s-au hirotonit diacon. Şi, preste puţîn, s-au săvîrşit arhiereul cetăţîi şi-l hirotoniră pre însul ca un destoinic, carele-ş, avînd sor, anume Ghelasia, carea, luîndu-ş dzeastrea, au mărs la mănăstirea svintei şi s-au călugărit cu doi scopeţ a ei. Şi, acolo, fîrşiră viaţa, cum iubeaşte Dumnedzău. Iară, după moartea ei, stătu alt împărat păgîn, idoloslujitori, ş-au pus ighemon în Iliupul pre un aspru şi fără omenie, anume Dioghen, carele fusease logodit, de oarecînd, cu Ghelasia, fiica împăratului. Şi, pentru ce nu vru Dioghen să să boteadze, nu i-o au dat împăratul. Deci, el, pînă custă împăratul, au tăcut, iară, apoi, deacă dobîndi ighemonia şi fericita Ghelasia fiind dusă la Domnul Hristos, mirele ei cel ceresc, atuncea Dioghen sfătui să facă rău, pentru dînsa, svintei Evdochiei, ce-au călugăritu-o. Şi mînă 50 de viteaji să-i i-o aducă. Dară, atunci, iarăş să arătă la dînsă Domnul Hristos şi-i dzîsă prin vis: "Priveaghe, Evdochia, fiică-Mea, şi te nevoiaşte pentru adevărata credinţă, să dobîndeşti cununa, c-au venitu-ţi vreamea mărturiei tale. Şi, iacă, vin asupra ta inoplemenicii, ca neşte hieri sălbatice, dară să nu te sparii nice leac de munci, că Eu sînt cu tine la toate nevoile tale". Şi, sosînd viteajii la a ei mănăstire, au sîrguit svînta la svîntul oltariu ş-au luat din svîntul chivot a svîntului prestol o mică părticea din cinstitul trupul Domnului Hristos şi o au pus la sine, într-o răcliţă mică, să-i fie de acoperemînt şi de agiutoriu. Şi, luîndu-o, o dusără la ighemonul, veaseli, pre veaselă. Şi, pentru sîrguiala, mergea şi toată noaptea, după poruncă, dară dumnedzăiescul înger, feritoriul sufletului ei, meargea nainte, ţîind o mare făclie şi-i lumina nevădzut, nevădzînd viteajii minunea. Şi, sosînd în cetate, învăţă ighemonul să o închidză la temniţă şi nime să nu cuteadze să-i dea pîine, nice apă, nice altă gustare. Şi, a patra dzî, scoţîndu-o la giudeţ şi descoperind obrazul ei, ieşi de la faţa ei strălucoare, ca fulgerul de luminată, cît să minunară toţi, şi ighemonul mai mult să { 11} spămîntă. Şi-ntrebîndu-o din cine-i şi / cine-i, şi-n ce creade, şi numele, răspunsă: "Numele mi-i Evdochia şi sînt creştină. Şi m-am spodobit să mă chem şarbă Unuia, acelui bun şi milostiv Dumnedzău, întru care am credzut din toată inema mea. Şi nu poate nice un lucru să mă desparţe de la dragostea Lui. Deci, şi şedea de mă-ntreba, ce dă-i de fă aceaea ce-ţ iaste voia, de te scoate mai curund dintr-această grije". Dzîsă ei ighemonul: "A ce ţ-ai lăsat cetatea şi te dusăş la pustii, de cheltuişi în deşert banii împărăteşti?" Iară ea răspunsă: "Vie pîrîşii de faţă să ne-mfăţăşem, că eu n-am luat nice leac avearea împărătească, ce, de-ai a grăi de altă, de ce ţi-i voia". Iară ighemonul: "mai marii cetăţîi te-au pîrît c-ai lăsat dumnedzăii cei bătrîni şi te-nchini la altul tînăr. Şi la besearica lui ai cheltuit toată avearea. Drept-aceaea, fără multe cuvinte, fă una din aceaste trei: sau tu te-nchină la dumnedzăi, sau te-ntoarce la viaţa cea dintîi, sau ne dă încai avearea, să o punem la vistiariul ţărîi, pînă nu ştii împăratul, să să mînie asupra mea". Dzîsă lui svînta: "Eu bani nice cît n-am luat, ce numai pre pizmă mă pîrîră, dară nice mincinoşilor dumnedzăilor voştri nu m-oi închina, că eu m-am vrednicit de sînt şarbă adevăratului Dumnedzău şi-n tot milostivului, de Dînsul nu m-oi tăgădui nice dînăoară, de mi-ai face 100 de mii de munci". Deci, vădzînd boiarinul nemutarea ei, învăţă de o dezvăscură pînă în brîu şi o bătură cu rane 2 ceasuri cu cumplite bătăi de munci. Atunce, îi dzîsă iarăş boiarenul: "Hie-ţi milă, nevastă, de frîmseaţea ta şi fă jărtvă dumnedzăilor, să nu piaie rău frîmseaţea ta". Şi-i dzîsă svînta: "De-ai hi om înţălept, să giudeci dirept, ai cunoaşte folosul tău ş-ai creade într-adevăratul Dumnedzău, şi ţ-ar ierta fără-legile tale, ca un milos. Iară, de veame că ştiinţa ta te osîndeaşte pre moarte, te aşteaptă munca focului veacinic". Atunce, mai rău măniindu-să ighemonul, învăţă să o dezbrace de tot şi, spîndzurată, să o bată mai cumplit. Şi, vrînd să o dezbrace, aflară în haine-i răcliţa cu svînta priceştenie şi o deaderă la ighemonul. Iară el, cum o deşchisă, îndată ieşi foc şi arsă pre dvoreanii de pregiur dînsul. Iară pre ighemonul l-au săcat de giumătate de trup şi, cădzut gios, să bociia, { 12} olecăind. Şi striga: "Lecuiaşte-mă, soriule, domitoriule, / să poci arde pre această fărmăcătoare". Şi, deaca dzîsă aşea, i-au venitu-i fulger din ceriu şi l-au ars de l-au umorît. Şi s-au strîns toată cetatea de-l plîngea. Iară unul din viteaji vădzu pre un tînăr cu chipul de fulger, cu veşmintele albe, de grăiia cu svînta şi o acoperiia cu o supţîre năframă, să nu să vadză trupul ei. Aceastea, deaca vădzu acel viteaz, mearsă de să închină svintei, dzîcînd: "Primeaşte-mă la pocăinţă, şarba adevăratului Dumnedzău, că întru Svinţia Sa credz şi eu, un neavrednic, şi te rog fie-ţ milă de ighemonul şi-l rădică de-l învie, pentru ca să creadză şi cei mulţi alalţi întru Domnul Hristos, pentru Svinţia Ta". Şi, dzîcînd aceastea, o dezlegă de la lemn şi o pugorî cu cinste. Iară ea feace rugă în taină mult ceas cătră Domnul Hristos. De-acii, un glas mare dzîsă: "Doamne, Isuse Hristoase, Cela ce ştii ascunsele inemii ş-ai făcut lumea cu înţălepciunea Ta, porunceaşte să să scoale toţ aceşti umorîţi de foc, pentru să slăvască numele Tău svînt". Aceastea cătră Dumnedzău rugîndu-să, să-ntoarsă cătră morţi şi-i atinsă pre toţ cu svînta ei direaptă, dzîcîndu-le: "În numele lui Isus Hristos, sculaţi-vă"! Şi, îndată, (O, de mirata minune!) toţi, ca din somn, să sculară sănătoş şi-ntregi şi credzură cei mai mulţi din cetate. Şi, atunce, veni veaste comitului, unde sta cu ighemonul, şi-i dzîsără: " Că femeaia ta, scăldîndu-să în feredeu, au leşinat ş-au murit". Iară el, deaca audzî, de jeale, ş-au rumt pre sine şervăneaua şi alergă cu ighemonul de-ş vădzu moartă femeaia şi să vîrtejiră la svînta. Şi-i dzîsă Diodor: "Cu adevăr credz că mai putearnic iaste Dumnedzăul tău decît ai noştri şi mai mare". Iară, de vreame ce încă tot stîngăcedzu, ne-ncredzîndu-mă, scoală-mi femeaia şi mă voi botedza cu toată casa mea". Şi dzîsă muceniţa: "Domnul mieu face-va minunea, ca un milostiv, pentru să creadză în Svinţia Sa şi alţîi mulţi". Şi mearsă la acea moartă cu tot nărodul şi cădzu la pămînt de feace rugă mult ceas. De-acii, sculîndu-să, dzîsă cu glas mare să o audză toţ: "Doamne, Isuse Hristoase, Fiiul şi cuvîntul Părintelui, Cela ce învii morţîi, Dumnedzău tot putearnic, învie şi scoală pre Firmina, ca să creadză şi ea şi alalţi întru Svinţia Ta, viul Dumnedzău Cel bun, Cel veacinic". Aceastea, deaca să { 13} rugă, îndată moarta sări din năsălie de învisă. Iară prăvitorii, deaca / vădzură minune ca aceasta, strigară toţi, ca dintr-un rost: "Cu adevărat Dumnedzăul tău iaste, adevăr şi dirept, întru carele şi noi ne-ndoit creadem". Şi să botedză nărod mult, şi ighemonul cu Diodor, comisul, şi cu toată ruda să botedzară. Şi rămasă svînta în casa Firminei, învăţînd, iară acolo, aproape, într-o grădină, să ţînea un zmău, carele, cu suflarea sa, au umorît cuconul unii vădove, carea, bocindu-ş cuconul şi audzîndu-o svînta, la Diodor ce-l învisease, şi-i dzîsă să facă rugă să-l învie Domnul. Iară Diodor, lenindu-să, dzîcea că nu-i vreadnic a ceare la Dumnedzău dar ca acesta. Şi-i dzîsă svînta: "Eu credz în Dumnedzăul mieu, că, de vreame c-ai credzut ne-ndoit întru Svinţia Sa, asculta-te-va. Numai te roagă, cu tot sufletul, şi vei vedea nemăsurata lui milostivire". Deci, plecîndu-să la pămînt cu capul, Diodor să rugă aşea, bătîndu-ş pieptul şi curînd fierbinţi lacrămi: "Doamne, Dumnedzău, ce m-ai spodobit a te cunoaşte, eu, un păcătos şi nevreadnic, prin mijlocul svintei tale aceştiia, carea o tremisăş la noi să ne izbăvască de mînule dimonilor, primeaşte şi ruga mea, ceasta, că ştii cum mi-i credinţa spre Svinţia Ta, nepremenită, şi rădică de învie pre acest mort, în slava Ta, tot putearnicului Tău Nume". Aceastea rugîndu-să, dzîsă cătră mortul: "În numele lui Isus Hristos, învii şi te scoală!". Şi, îndată, s-au sculat, iară svînta încă s-au rugat Despuitoriului Hristos, aşea dzîcînd: "Doamne, Dumnedzăul mieu, ascultă-mi şi mie, unii smerite, şi porunceaşte vrăjmaşului şi vicleanului zmău să vie aicea, denaintea nărodului, să creape, ca să nu mai umoară şi pre alţîi şerbii tăi". Aceastea dzîsă şi-ndată veni acel cumplit zmău, cum vrea fi gonit cu foc şi cădzu gios, de muri. Iară prăvitorii, vădzînd minunile, credzură în Domnul Hristos şi toţ să botedzară. Şi, preste puţînă vreame, fîrşindu-să Dioghen, ighemonul acesta, cum iubeaşte Dumnedzău, stătu alt ighemon, anume Vichentie, cumplit spre creştini şi neomenit, carea, deaca audzî de isprăvile svintei şi ştiind că într-alt chip nu o va putea umorî, au trimis slujitori şi tăiară cinstitul ei cap, în dzua întîia a întîia lună, care, la rîmleani, să chiamă martie. Şi, aşea împlîndu-ş alergătura mărturiei sale, sufletul i-au mărs în ceriu, iară cinstitul ei şi cu totul cinstit trup au rămas { 14} / pre pămînt, izvorînd, după moarte, minuni, care dar ş-au dobîndit la Dumnedzău pentru fierbinte a ei pocăinţă, căruia să ne spodobim şi noi în Hristos Isus, Domnul nostru, căruia-i slava în veaci, amin. Vleat 5660 (152). Într-aceastaş dzî, svînta Domnina şi cu soţîile ei. Ceasta s-au născut din părinţi creştini şi bogaţi. Şi, svinţindu-să pre sine lui Dumnedzău, din cuconie s-au dat în schităcia călugăriei şi în grea petreacere, că ş-au făcut o colibioară în grădina mîne-sa şi petrecea acolo toată dzua, udîndu-ş cu lacrămile nu numai obrazul, ce şi hainele ce purta de păr aspre. Şi, pre la cîntători de noapte, mergea la svînta besearică, de i să ispoveaduia lui Dumnedzău şi mulţămiia cu tot nărodul. Mîncarea ei era linte muiată cu apă, trăiia cu podvig trudit, de-ş împuţînasă trupul. Era ca de giumătate moartă, faţa-ş purta acoperită, de nu vedea nime, nice ea pre nime la obraz. Cuvîntul ei era cinsteş şi puţîn, şi cu dumnedzăieşti bunătăţi postniceşti, şi osteninţe, dzua şi noaptea, s-au mutat la marele ei cel iubit, la Domnul Hristos, în veaci, de să bucură. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Antonina. Şi svinţii mucenici Silvestru şi Sofronie, de sabie să săvîrşiră. Svîntul Nestorie, de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceastaş lună, în 2, svîntul sştno mucenic Teodot, episcopul de Chirinia. Leat 5820 (312) Acesta au fost în vreamea lui Lichinie şi a lui Savin, ighemonul de Chipru. Şi, pentru mărturia în Hristos, astătu naintea ighemonului şi-l bătu cu vine de bou. Şi, spîndzurat, l-au strujit cu drăpănări de hier şi pre pat de hier înfocat l-au culcat, şi, dintr-aceastea, ieşi preaslăvit, fără betejire, cu darul lui Hristos. De-acii, îi bătură piroane în talpe şi-l siliia de alerga. De-acii, băgîndu-l în temniţă, să potoli goana de pre creştini, că stătu Costantin împărat, creştinul şi { 15} svîntul. Şi, slobodzîndu-l din temniţă, / în 19 a lui ghenuarie, cînd sărbăm şi pomenirea svinţiii sale, şi, trecînd 2 ai, s-au pristăvit ca astădz, în 2 a lui martie. Pentr-aceaea, îl sărbăm şi astădz. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Coint, făcătoriul de minuni. Acesta s-au născut în Frighia şi învăţă blagocestia. Şi, mărgînd la oraş la Neohida, împărţîia milostenie la mişei şi lipsiţi. Iară, în dzîlele lui Avrilian împărat, dojenindu-l ighemonul Ruf să facă jărtvă la idoli, l-au apucatu-l pre ighemon un dimon. Şi, cădzînd la svîntul, le-au isţealit şi l-au slobodzît, dăruindu-l cu daruri. Şi, într-alt rînd, iarăş ducîndu-l în capişte, au scornit cutremur de-au cădzut capiştea pre idoli şi, fugind toţi din capişte, îl lăsară. Şi, după cutremur, după 40 de dzîle, veni cneajul Clearh. Fiind foarte slujitoriu idolesc, învăţă de prinsără pre svîntul şi-i frînsără fluierile picioarelor. Şi, îndată, l-au isţelit Domnul Hristos, şi, petrecînd, după isţelenie, îmbla de isţealiia, cu numele Domnului Hristos, toată boala, şi neputinţa, şi fulgerătura, şi agiuta mişeii, şi, aşea, s-au pristăvit svinţia sa cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Nestor şi Trivimie. Aceştia era din satul Chireotonilor, de la Perga, şi, în dzîlele păgînului Dechie, vînduţi de idoloslujitelii la cneajul oraşului, şi, mărturisind pre Domnul Hristos, îi dezbrăcară şi-i bătură cu vine uscate de bou. De-acii, îi spîndzură şi-i strujiră pînă li să vedea maţele şi, neschimbîndu-ş gîndul de cătră Domnul Hristos, le tăiară capetele. Într-aceastaş dzî, svîntul apostol Parmena, unul din şeapte diaconi. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Troadie şi cu soţîile ce mărturisiră la Dechie împărat. Svînta Eutalia de sabie s-au săvîrşit. Svinţii mucenici Andronic şi Atanasia de sabie săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî, svîntul Arsenie, episcopul de Tverska. Leat 6917 (1409) de ţara Moscului. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. / { 16} Într-această lună, în 3, pomenirea svinţilor mucenici Eutropie, şi Cleonic, şi Vasilisc. 5796 (288) Aceştia era în vremile lui Maximian, era rudenie svîntului mucenic Teodor Tiron şi într-o slujbă de voinicie cu svinţia sa, de la Capadochia. Deci, veniră naintea ighemonului Asclipiodot şi-i bătură cumplit. Şi pre svîntul Eutropie bătură preste gură căce sudui pre ighemonul şi ucigătorii să obosîră, ucigîndu-i. Iară svinţii mucenici, ivindu-li-să Domnul Hristos şi cu svîntul Teodor, mare mucenic, să-nsănătoşară şi, dintr-aceasta minune credzînd mulţi în Domnul Hristos şi creştinîndu-să, şi primind moarte de sabie, ca neşte destoinici mucenici, dobîndind cununa vieţii. Iară ighemonul, schimbînd şi ispitind cu măguliciuni să schimbe pre svîntul Cleonic din credinţa Domnului Hristos, giuruindu-i destule şi dîndu-i, şi svîntul nemică domolindu-să, ce, încă, mai tare ascuţîndu-să, rîsă de nebunia ighemonului şi batjocuri ticăiţia idolilor. Că, făcînd ighemonul jărtvă idolului Artemidei, iară svîntul, cu ruga, i-au oborît gois idolul, pentr-aceaea turnară preste svinţi smoală topită cu răşină, trei căldări, şi, ferindu-i Dumnedzău nevătămaţi, iară pre slugile arsă. De-aciia, răstigniră pre cruci pre svinţii Cleonic şi pre Eutropie, şi, aşea, să săvîrşiră. Iară svîntul Vasilisc, băgat în temniţă, şi, preste puţînă vreame, s-au săvîrşit şi svinţia sa. Într-aceastaş dzî, svîntul sştno mucenic Teodorit, presviteriul de Antiohia. Într-aceastaş dzî, svinţii Zinon şi Zoil, cu pace săvîrşiţ. Într-aceastaş dzî, preacuvioasa Piamona, ficioara, cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, în 4, preacuvios părintele nostru Gherasim. Acesta, din cuconie învăţat în frica lui Dumnedzău şi călugărindu-să, mearsă la mai nontrul { 17} pustiei / Telaidei, în vreamea lui Costantin împărat bărbos, ficiorul lui Iraclie (împăratul). Şi, atîta s-au nevoit spre bunătăţi, cît s-au făcut casă lui Dumnedzău, (dzîce în dzîle lui Marchian împărat 5950 ( 442) de stăpîniia şi fierile, că, tîlnindu-să cu un leu înghimpat, şchiopătînd, i-au scos ghimpul şi l-au legat cu iruri de l-au tămăduit la brîncă. Şi, de-aciia, slujiia la multe şi greale posluşanii leul, şi ducea pre asînul de-l păştea, carele căra apă la schit. Iară, odînăoară, trecînd neşte călători cu cămile, luară pre asînul, adormit fiind leul. Şi, venind, sara, leul fără asîn, cugetară c-au mîncat leul pre asîn şi-l osîndiră, de căra leul apa şi făcea slujba asînului. Şi sîrguia de mergea, străjuind calea la-ntorsul acelor neguţători, pînă cînd vădzu unde vin cu cămilele şi cu asînul. Şi, aşea, le deade spaimă d fugiră. Şi luă leul de frîu pre asîn, cu cămilele înşirate, şi adusă la svîntul. Iară svîntul cătră ucinici: "Fără vină s-au osîndit de noi leul". Şi învăţă de-l slobodzîră de la slujbă. Atunce leul, plecînd capul, cu chip de metanie, să închină şi mearsă la pustie, venind dînăoară în săptămînă cu-nchinăciune, de-ş lua blagoslovenie. Şi, deaca să pristăvi svîntul, veni leul pre obiceai şi, neaflînd pre părintele, îl dusără la mormînt. Iară leul, deaca vîdzu mormîntul, feace chipuri de plîns şi de jeale după dascalul său. Şi, mirosîndu-i mormîntul dinpregiur, mugind cu jeale, de-acii răgi tare deasupra mormîntului svîntului, că aşea proslăveaşte Dumnedzău pre ceia ce-l proslăvăsc pre Svinţia Sa, de le slujesc şi fierile, cînd îş păzăsc chipul şi icoana ne-ntinată şi curată. Într-aceastaş dzî, svîntul Pavel şi Iuliani, sora lui. Aceştia era în vreamea împăratului Avrilian, în Ptolemaida, fraţi de pre trup, născuţi în rudă bună şi bine crescuţi, mai mult cu credinţa cea bună decît cu laptele. Că, Pavel, de tinerel citind svintele cărţ şi chitindu-le înţălesul cu osîrdie, astupa gurile pricitorilor şi era strigătoriu, binevestitoriu dumnedzăiesc de socotinţa Fiiului a lui Dumnedzău ce s-au întrupat pentru noi. Şi, vădzînd pre împăratul venit în oraş, învăţă pre soru-sa să îndrăznească să stea cu inemă tare { 18} împrotiva iscuşeniei ce veni să facă acel muncitoriu orăşeanilor creştinilor. Şi, făcîndu-ş / svînta cruce, fu cunoscut svîntul şi prins, şi adus la împăratul. Şi mărturisi pre Domnul Hristos, iară pre idoli ocărî. Şi învăţă împăratul de-l spîndzurară şi-l strujiră cu munci cumplite. Iară soru-sa, vădzînd, sudui pre împăratul a ce-l munceaşte fără vină? Pentr-aceaea, o prinsă şi pre dînsă de o munci spîndzurată. De-acii, pre-amîndoi băgă într-o căldare cu smoală şi, neînfrîngîndu-i, nice betejindu-i, îi scoasără şi-i culcară pre pat de fier înfocat, şi, deasupra-i bătură cu beaţe, cînd şi Codrat şi Acadie, jeluind pre svinţii, le tăie împăratul capetele. Iară svinţii, cruţîndu-i Dumnedzău nebetejiţi mult, îi aruncară în temniţă, în legături de fier. Şi, dezlegîndu-i svîntul înger de la Dumnedzău şi săturîndu-i cu hrană svîntă, mulţămiră lui Dumnedzău. Şi, iarăş, astînd naintea împăratului şi nevrînd a jărtvi la idoli, îi bătu spîndzuraţi. Iară unul din bătăuşi, fiindu-i milă de svînta Iuliani, anume Stratonic, să abătu n-a stînga şi credzu în Domnul Hristos, din ce că-l îmbărbăta svînta să o bată fără milă, cum i-au dzîs împăratul. Şi, măniindu-să împăratul pre Stratonic, i-au tăiat capul, iară pre svinţi i-au închis cu gîngănii şi jiganii veninate. Şi, rămîind nebetejiţ, iarăş i-au scos la munci. Pre Pavel, legat la un par de hier şi bătut cu măciuci de plumb preste măseale, şi, cu-mblăcie de hier înfocate, îl bătură patru înşi pre di-mbe părţi. Iară pre svînta Iuliani o dusără la curvărie să o strice oameni curvăreţi şi spurcăcioşi şi, carii, cum mergea, iară îngerul Domnului le da ţărnă în ochi cu picioarele şi-i orbiia. Dară svînta îi isţealiia cu ruga, spălîndu-le ochii cu apă. De-acii o luară, şi pre Pavel, fratele ei, de-i aruncară într-o groapă cu foc. Şi să ivi deasupra un nuor plin de foc şi vărsă ploaie de foc lîngă Avrilian, iară el, de frică, învăţă de-i scoasără din groapă pre svinţii. Apoi învăţă de le-au ars obrazele cu făclii şi trupurile. Toate muncile aceastea le răbdară pentru dragostea Domnului Hristos svinţii mucenici. Mai apoi le-au tăiat capetele şi, aşea, dobîndiră cununa slăvii iubiţii lui Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svîntul Grigorie de Chipru, cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. / { 19} Într-acesta lună, în 5, pomenirea svîntului prepodobno mucenic Conon de Isavria. Acesta era în vremile svinţilor apostoli, din sat Vadani, ficior lui Nestor şi Nadei, carii, însurîndu-l, iară el, mai vîrtos, pofti să trăiască în curăţîie cu fata. Şi spun cum arhanghelul Mihail l-au învăţat credinţa în Domnul Hristos, şi l-au botedzat în numele svintei şi viaţă-ncepătornicei Troiţe, şi l-au priceştuit cu Svintele Taine, şi i-au datu-i de la Dumnedzău să poată face preaslăvite minuni. Drept-aceaea, au plecat şi femeaia sa, pre Ania, că aşea să numiia, o plecă să trăiască amîndoi în ficiorie, botedzîndu-ş şi pre părinţii săi întîi şi făcîndu-l pre tatăl său, pre Nestor, de mărturisi pentru Domnul Hristos. Şi feace de cunoscură şi idoloslujelnicii pre Domnul Hristos, Dumnedzăul tuturora, cînd vrură să facă jărtvă unui întunecat şi căznat dimon într-o peşteră, că, de frică, şi sîngur dimonul să mărturisi că nu-i el Dumnedzău, de feace pre acel nărod fără număr ce să strînsease de strigară toţ: "Unul iaste Dumnedzău Cela a lui Conon". Şi aceastea glasuri şi pînă astădzi, la dzua svîntului, le strigă isvreanii în glasul mare. Şi, atîta dar şi puteare au luat de la Dumnedzău asupra dimonilor, că le făcea sîlă de-i băga la lucru, la plug şi la pîndărie, de străjuia sămănăturile şi poamele. Pre alţîi i-au închis în urcioare şi i-au pecetluit. Şi i-au îngropat sup(t) temeliile casii sale. Iară prilejul mîceniciei svinţiii sale aşea au fost, că, venind Magnus ighemonul acolo, cu porunci împărăteşti şi prindzînd pre svîntul, pusă-l naintea sa. Şi, mărturisind pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat, l-au bătut foarte cumplit. Şi, strîngîndu-să nărodul să scoaţă pre svîntul şi să ucigă pre ighemonul, aşea, prindzînd de veaste, au scăpat. Iară nărodul dezlegară pre svîntul şi-l ştearsără de sîngele ranelor, îl dusără acasă şi, trăind şeapte ai, să pristăvi cătră Dumnedzău. Şi spun că, după pristăvirea svinţiii sale, prăfăcîndu-i casa să o facă besearică, aflară aceale urcioare cu dimoni. Şi, fiind greale, le păru că sînt pline de aur. Destupînd unul, { 20} ieşiră dimonii ca neşte foc, cît să spăriară / toţ de cădzură gios. Şi să răsîpiia lucrul ce să lucra şi, după apusul soarelui, nu cutedza nime a treace pre-aproape. Dară, preste puţîn, s-au mîntuit locul de dimoni, pentru ruga svîntului, postindu-să creştinii cu rugă, cu post, cu bdenii. aşea-i devestevnicia de mare naintea lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Conon grădinariul. Acesta era în dzîlele lui Dechie împărat din Nazaretul Galileiei 5756 (248) şi, ducîndu-să de-acolo, mearsă la satul Mandonul de Pamfilia. Şi era la un loc ce-i dzîc Carmila, lucrînd o grădină şi trăindu-ş aşea viaţa. Şi era la obiceaie întreg. Şi ceia ce mearsără să-l prindză, privitîndu-l în rîs, svinţia sa le-au mulţămit, sărutîndu-i şi privitînd într-adevăr. Iară ei, spuindu-i cu ce treabă sînt veniţi şi cum că-l pofteaşte ighemonul Puplie, le răspunsă: "Ce treabă are el cătră mine şi, mai vîrtos, că eu sînt creştin? Cheame-ş pre ceia ce-s într-o credinţă cu dînsul şi partnic legii lui". Dară ei, legîndu-l, l-adusără la ighemonul şi, silindu-l să facă jărtvă idolilor, suspină şi ocărî pre muncitoriul. Şi-i adeveri că va rămînea în mărturia Domnului Hristos neclătit, nice într-un chip, de-ar păţî ce-ş ar păţî. Pentr-aceaea, i-au bătut piroane în talpe şi l-au silit să alearge naintea carului. Deci, leşinînd şi cădzînd în genunchi, să rugă şi-ş deade în mîna lui Dumnedzău sufletul. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Marco monahul, făcătoriul de minuni. Acesta svînt, fiind ostenitori, îmbunătăţat, crescut-au şi în Svînta Scriptură şi s-au suit şi la-nălţîmea schităciei nevoinţei călugăreşti. Şi sămnul acestor doă sînt cuvintele ceale de dînsul scrise, că sînt pline de toată învăţătura şi folosul, şi a minunelor facere, ce i s-au dat de la Domnul Hristos. Dintr-însele să spunem una. Mîlcomind svinţia sa în ogradă-ş şi păzîndu-ş ruga şi gîndurile, veni o hiară ce să chiamă iaena (iaina), cu ţîncul ei orbu, şi ruga pre svîntul, cu chip smerit, să să milostivască să-i tămăduiască orbitura cuconului ei. Iară svîntul, şchiopind în ochii { 21} puiului şi făcînd rugă, l-au tămăduit, apoi, pre o dzî, / iaena, jigania aceaea, i-au adusu-i plată, pentru bine, o piale mare de berbeace. Şi svîntul nu o primiia, pînă nu s-au apucat acea fiară, de-acmu nainte, să nu mai strice oile mişeilor. Drept-aceaea, de-au fost atîta de milos cătră firea necuvîntăreaţă, dară cît mai vîrtos cătră oamenii ce-au fost milostivi? Că uniciunea firii cearcă milă, a-ş fi milos om cătră om, că sîntem dintr-o naştere. Şi, atîta era de curat svinţia sa, cît să giura preutul mănăstirii, că nice dînăoară, cu mîna sa, n-au priceştuit pre Marco, ce, cînd să apropiia la svintele daruri, îl priceştuia îngerul lui Dumnedzău. Şi vedea numai mîna pînă la cot, cu carea ţînea svînta lingură, de priceştuia pre svîntul şi să depărta de hoalcă şi de griji lumeşti. Şi, petrecînd în podvig 60 de ai, s-au pristăvit cătră Domnul Hristos. Şi era scund la stat, rareş, şi capul dinontru avînd, străluminînd cu darul Svîntului Duh. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Iroida. Şi pomenirea svîntului mucenic Evloghie de Palestina. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Arhelau şi, cu dînsul, 142 de mucenici, de sabie săvîrşiţi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, în 6, svinţii mucenici cei 42 în Amoria: Teodor, Constantin, Calin?, Teofil, Vasoi şi cu soţîile lor. Aceştia era cei mai de frunte oraşului Amoriei, care, deacă-l dobîndiră agareanii, luară şi pre aceştia svinţi în robie, fiind voevodzi greci, de rudă mare, carii, nice de frică, nice de dragostea vieţii, nice din slăbiciunea a mulţi ai în robie şi-n ticăloşie, nu ş-au datu-ş cinstea credinţei în Domnul Hristos, ce să luptară cu minte, bărbăteaşte, nemîindu-ş sufletul în nemică păgînesc. Şi, aşea, mai apoi, nedîndu-ş credinţa, le tăiară capetele şi voioşi mearsără la Domnul Hristos svinţii mucenici. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Arcadie / { 22} Într-aceastaş dzî, preacuviosul Isihie ciudotvoreţul. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Maxim, ucis cu pietri, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Eufrosin cu apă undată fierbinte adăpat, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, aflatul svintei cruci de svînta Elena. Într-aceastaş dzî, aflatul svintelor cuie a Răstignirei. Într-aceastaş dzî, Iulian şi Euvul de sabie săvîrşiţi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, în 7, svinţii sştno mucenici în Herson (Corsun) ce-au fost episcopi: Efrain, Vasilie, Eughenie, Agatodor, Capiton şi Eterie (Aiterie) 5796 (288). La dzeace ani a împăratului Dioclitian, trimiţînd svîntul Ermon, episcopul de Ierusalim, episcopi pre la osăbite limbi să strige credinţa apostoleaşte, prin păgîni şi să mărturisască pre Domnul Hristos, timis-au şi pre aceştia la schitii Mavriei: Efrem în Schidia, iară Vasileos la Herson. Şi, sosînd în oraş, strigînd pocăinţă şi credinţă în Domnul Hristos, îl bătură şi-l izgoniră din oraş, ca pre un stricători de leagea lor şi de petreacerea bătrînă. Şi să aşedză dinafară, de lăcuia într-o peşteră, ce-i dzîc Partenon. Şi, bucurîndu-să pentru Domnul Hristos că fu bătut, iară, măhnindu-să pentru obiciunea necredincioşilor, deci, făcînd rugă la Dumnedzău pentru dînşii, îl chemară, că, murind un cucon a Domnului oraşului, astrucîndu-l şi străjuind la groapă, li s-au arătat în vis mortul, dzîcînd: "De vei voia să înviiu, chemaţi pre cel strein nemerit, ce l-aţ bătut cu necinste. Şi să creadeţ în învăţătura lui şi să vă rugaţi lui şi pentru mine să facă rugă să mă scol". Şi feaceră aşea şi învisă mortul cu ruga svîntului. Şi, aşea, să botedzară părinţii mortului cu toţi cunoscuţîi şi rudeniile, de să creştinară. De-aciia, necredincioşii, porniţi de jidovi, trasără pre svîntul în drum şi, zmăcindu-l mult cu bătăi, ş-au datu-ş sufletul în mîna lui Dumnădzău. De-acii, după fîrşenia { 23} svîntului Vasileos, venind la Herson Evghenie, şi Agatodor, şi Elpidie, că şi ei era / trimiş de episcopul Ierusalimului propoveadnici limbilor. Strigîndu-le spăsenie, să sculară asupră-le necredincioşii de-i legară fără milă şi cumplit îi umorîră, trecînd anul lui Macarie, Efrem şi Vasilie, în 6 a lui martie. Apoi iarăş, după ai, fu trimis de la Ierusalim episcopul Eterie, care, vădzînd sirepia şi ne-nduplecarea nărodului, mearsă la Ţarigrad de grăi marelui Constantin împărat, de-au gonit aceale limbi păgîne din Herson (Crîm) cu oşti împărăteşti şi băgă în locul lor creştini să lăcuiască. Şi, întorcîndu-să fericitul Eterie cu mulţămire spre Ţarigrad, i-au ţînut calea păgînii de l-au necat în apa Dniprului (Niprul) şi, acolo, ş-au obîrşit, mîceniceaşte, nevoinţa, în şease aceştiia luni. Şi, trimiţînd cetăţeanii Hersonului la marele Constantin rugători, le deade pre fericitul episcop Capiton. Şi, părîndu-le bine creştinilor, iară, păgînilor, părîndu-le rău, şi cerşind sămn de credinţă să între în foc episcopul şi să iasă nebetejit, deci, episcopul, îmbrăcînd svîntul veşmînt, şi tocmindu-să cu omoforul, şi feace svînta cruce, şi întră în foc, şi zăbăvind cîtva, ieşi neatins de foc şi cu oala felonului plină de jeratec, de să-nspăimară toţi. Deci, de ciuda aceştii minuni, să botedzară toţi, deaca să-ntoarsără cătră Dumnedzău. Şi, de-acii, la luna deche(m)vrie, în 22, s-au mutat de pre lume cătră Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî, Nestor şi Arcadie, episcopii de Trimitumul Chiprului, cu pace săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvios părintele nostru Pavel cel prostatec. Acesta dintru svinţi părintele nostru, Pavel cel prostac numit, era plugari, ţăran foarte nepricepat şi prostatec, dară era şi nehîtru şi fără mînie la fire, ca altul nime. Şi avea muiare cu nărav rău şi curvăreaţă, şi tăinuia de cătră bărbat multă vreame. Iară, într-una de dzîle, venind din ţarină fără vreame, cum întră fără veaste în casă, află pre femeaia sa cu altul în pat. Şi, zimbindu-să, rîdzînd, linişor dzîsă cătră dînşii: "Bine, bine, pre Domnul mieu Hristos, nu-m mai trebuie { 24} de-acmu nainte, ce ţî-o ţîne / şi pre dînsă şi pre cuconi, că eu mă duc şi m-oi face călugăr. Şi-ndată să dusă la fericitul Antonie, la pustie, şi bătu la uşe, şi, ieşind afară, îi dzîsă: "Cine eşti, frate, şi ce-ţ cauţ pre-acicea?". Şi el îi dzîsă: "Sînt un strein ş-am venit la tine să mă fac călugăr". Iară svîntul îi dzîsă: "De 60 de ai eşti de bătrîn, nu poţi să fii călugăr, nice să răbzi scîrbele şi strîmtoarea muntelui, ce, mai bine, du-te la obşte, la mănăstire, să-ţ afli de-agiuns ceale trupeşti, să trăieşti cu dînşii, fără trudă, că fraţîi vor agiuta neputinţii tale. Iară eu şedz acii însumi şi mănîncu a cincea dzî şi, mai mult flămînd". Iară el nu vru să-l asculte pre svîntul, ce sili să rămîie cu dînsul. Şi, neputînd svîntul să-l gonească, să-ncuie în chilie şi-l lăsă afară trei dzîle, neieşind la dînsul. Iară Pavel rămasă nemîncat şi nu să dusă. Şi, a patra dzî, silindu-l treaba, deşchisă svîntul chilia şi, aflînd pre Pavel afară, îi dzîsă: "Du-te de-aciia, unche, nu te acolesi, că n-ai puteare să trăieşti cu mine". Iară Pavel feace: "Nu e putinţă să mă duc aiurea". Atunce, îl oglindi svîntul de vădzu că nu purta la sine nemică, nice traistă, nice pîine, nice apă, nice altă nemică. Îi dzîsă: "De vei avea ascultare şi vei posluşi fără cîrteală şi fără leane ce-ţ voi dzîce, vei putea să te spăseşti aciia. Iară, de nu vei face ce-ţ voi dzîce, în zădar te osteneşti, de nu te întorci dincătro ai venit". Şi, răspundzînd, Pavel dzîsă: "Cîte îm vei dzîce, toate le voi face cu osîrdie". Şi svîntul feace: "Stăi, dară, de fă rugă, pînă oi mearge înontru să-ţ aduc lucru". Şi, întrînd fericitul în peşteră, îl prăvi pre o ferestruie. Dară el sta nemişcat, apoi, după al şeapte ceas, să feace ca o vrascură de fierbinteală. Şi, ieşind svîntul, îi deace frundze de finic şi-i dzîsă: "Apucă şi împleteaşte sărad, precum vedzi că fac eu". Şi împleti Pavel, pînă la al noă ceas, 15 stînjeni de sărad, cu multă trudă. Şi-i dzîsă svîntul: "Rău ai împletit, despleteaşte-l şi-l împleteaşte de la-nceput". Şi era nemîncat de 7 dzîle. Şi aceastea le făcea svîntul, să i să supere lui Pavel, să să ducă de la dînsul. Iară Pavel, cu lungă { 23r} răbdare şi cu nevoinţă, despleti săradul şi iară împleti, cu multă tocmală şi o / sîrdie, de s-au minunat svîntul şi, umilindu-să, îi dzîsă într-apusul soarelui: "Papie, adecă, moşule, vrea-vei să mîncăm o bucată de pîine?" Iară Pavel dzîsă: "Cum îţ pare, părinte". Acesta, iarăş, mai mult plecă pre bătrînul şi, puind masă, pusă patru bucăţeale de pîine: una pentru sine, ca de 6 unghii, iară moşneagului trei bucăţi. Şi, începînd Antonie psalomul, ca să ispitească şi-ntr-aceasta pre Pavel, i-au cîntat de doă ori şease, dzîcînd tot acelaş psalom. Iară Pavel să ruga ca mai cu osîrdie cu svîntul şi dzîsă părintele cătră Pavel: "Şedzi la masă şi ia aminte să nu te atingi la bucate". Şi, făcînd porunca, aşea cum i-au dzîs, îi dzîsă svîntul: "Scoală-te de-ţ fă ruga şi vei adormi". Iară Pavel, neîntindzîndu-să la mîncat, feace aşea. Iară, cînd fu la miadză-noapte, să sculă Antonie la rugă şi sculă şi pre Pavel. Şi întinsă ruga pînă la al noă ceas de dzî. Iară, cînd fu sara tîrdzîu, la cinăoară, puind Antonie o pîine de mînca şi de alta nu să atinsă, iară Pavel mînca ca mai rar şi nu fîrşisă încă o pîine, şi, deaca o fîrşi o pită, îi dzîsă Antonie: "Papie, mănîncă ş-altă pîine". Şi dzîsă Pavel: "De vei mînca şi tu, mînca-voi şi eu". Şi Antonie feace: "Mi-e-m iaste destul, că eu sînt călugăr". Şi Pavel dzîsă: "Că eu încă voi să fiu călugăr, destul mi-i şi mie". Şi să sculară de cîntară ruga. Şi, dormind puţinel, iarăş să sculară de-ncepură a cînta. Şi, deacă să feace dzuă, l-au mînat în pustie să îmble împregiur şi, a treia dzî, să vie". Veniră neşte fraţi la părintele, iară Pavel căuta să vadză ce trebuie să facă. Şi svîntul îi dzîsă: "Slujeaşte fraţîlor, tăcînd, neispitind nemică, pînă cînd vor purceade". Şi, împlîndu-să a treia dzî, de cînd n-au mîncat Pavel, iară fraţîi îl întrebară: "A ce taci?" Şi el, nerăspundzînd, îi dzîsă svîntul: "Grăiaşte cu fraţîi". Ş-au început a vorovi cu dînşii. Iară, într-una de dzîle, aducînd oarecine un olu de miare svîntului, o vărsă gios şi dzîsă svîntul lui Pavel: "Strînge cu lingura miarea şi caută să nu să istrăvască ceva dintr-însă". Şi, făcînd aceasta slujbă, nu s-au mîhnit nice leac, nice s-au schimbat. Altă oară i-au poruncit să { 23v} tragă apă şi să o vearse fără lucru toată dzua. Şi, alteori, / îl punea de-ş descosea rasa şi iarăş o cosea. Şi, vădzînd svîntul că feace toate cumu-l învaţă, ne-ndoind, necîrtind şi neprigetînd, îi dzîsă: "Vedzi, frate, de poţi să faci aşea, în toate dzîle, rămîi cu mine. Iară, de nu, te du dincătro ai venit". Iară Pavel îi dzîsă: "De ai să-m arăţi ceva mai mult, nu ştiu, că cealea ce-am vădzut pînă acmu le voi face toate lesne". Aceasta posluşanie au dobîndit fericitul acesta, pînă ce-au dobîndit dar şi asupra dracilor a-i izgoni. Şi-ncredzîndu-să marele Antonie, l-au ţînut la sine o samă de vreame. De-acii, făcîndu-i o chilie, l-au aşedzat acolea să înveaţe a cunoaşte vicleşugurile dracilor, să să lupte împrotivă-le. Şi, trăind sîngur un an, şi minuni dobîndi a face, şi lui Dumnedzău cum să cade slujind, s-au mutat la sălaşele ceriului. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, în 8, preacuviosul părinte(le) nostru Teofilact, episcopul de Nicomidia, în 6332 (824). Acesta fericit era de la părţîle Anatolului şi, petrecîndu-ş viaţa de mic, din providenţia lui Dumnedzău, ieşi de-acolea la Ţarigrad. Şi, adunîndu-să cu ispravnicul celora ce slujăsc la boierii împărăteşti, de le dzîc lătineaşte asecritis, de dau slujbele, acesta era Tarasie, marele pravoslaviei străluminătoriu, carele fu ales de Dumnedzău patriarh Ţarigradului. De-acii, lăsînd de bună voie scaunul, stătu într-a lui loc Pavel Chiprineanul, lumina pre sveaştnic. Şi-ndată minunatul arhiereu feace mănăstire aproape de gîrla Mării Neagre, şi-ş feace călugări pre Teofilact şi pre Mihail. De-acii, deaca le ştiu bunătăţîle, i-au dat la casa sa cea de rugă şi, preste puţînă vreame, îi feace episcopi pre Mihail în Sinade, iară pre fericitul Teofilact în Nicomidia. Dară, bunătăţîle lui multe { 26r} ce-au făcut svinte besearici, şi bolniţe, / şi milostenie la săraci, dară atîta de milos, cît mergea la cei bolnavi de-i spăla cu un crop, cu mîna sa, şi-i ştergea pre acei beteaji stricaţi de rane şi stricaţi de punos. Şi, deaca s-au sfîrşit marele Tarasie, patriarhul, luminînd 19 ani, stătu în scaun înţăleptul Nichifor patriarh. Atunci, s-au făcut o tîmplare grea de lacrămi, c-au încăput spurcatul Leon Armenie, acel urît lui Dumnedzău şi creştinilor, carele, îndată, s-au pornit asupra svintelor icoane. Şi, oblicind patriarhul Nichifor, luă cu sine arhiereii, pre Emilian de Chizic, şi pre Evtimie de Sardeon, şi pre Iosif de Solun, şi pre Evdoxie de Amoriea, şi pre Mihail de Sinade, cu alţîi mulţ, şi pre fericitul Teofilact, şi mearsă la acel lepădat de leage tiran. Şi-naintea lui adusără multe cuvinte svinte din Svînta Scriptură. Dară el, ca o aspidă, astupîndu-ş urechile, n-au vrut să-nţăleagă. De-acii, fericitul Teofilact îi dzîsă: "Văzu-te că calci răbdarea lui Dumnedzău şi dîlgotîrpenia, dară-ţ va veni curund cumplită stricătură şi răsîpă de holbură şi nime nu te va scoate pentru cuvintele aceastea". Dară, spurcatul, împlîndu-să de mînie, au izgonit pre toţi şi i-au trimis la închisori. Pre svîntul Nichifor la ostrovul Tasul, iară pre fericitul Mihail de Sinade la Evdochiada, şi pre alţîi pre aiurea. Iară pre svîntul Teofilact în Strovula, cetate carea-i supt pusoarea Chiverotonilor, lîngă Talateia. Într-aceaea, răbdă svîntul acesta ispoveadnic 30 de ani şi s-au răpăosat cătră Domnul. De-acii, preste puţîntei ani, s-au potolit ireasele ereticeşti ş-au luminat pravoslavia în dzîlele svintei împărătease Avgusta Teodora şi fiul ei Mihail, şi svîntul patriarh Metodie. Atunci, adusără svintele moştii a prepodobnicul, părintele nostru Teofilact, de la izgnanie, la Nicomidia, de le pusără în svînta de dînsul făcută besearică. Acesta fericitul Pavel de Plusiada, mărturisitoriul, au fost în dzîlele iconoboreţîlor ş-au însuliţat cu dumnedzăieşti cuvinte, ca cu neşte săgeţi, pre ceia ce să turba asupra svintei besearici şi pre ceia ce strica tăria legii şi { 26v} răsîpiia svintele icoane, de / răsîpiia podoaba şi cuviinţa svintelor besearici, sprejenindu-i şi întrebînd cu răspunsuri tari din Svînta Scriptură. Pentru svînta icoană a Domnului Hristos, suferi izgnanii şi urgii, şi greale nevoi. Şi, aşea, bine şi vitejeaşte biruind, deade cu pace sufletul la Dumnedzău. De la svîntul împărat cel dintîi a Ţarigradului, marele Constantin, au împărăţît 87 de împăraţi şi, dintr-înşii, deaca trecură de la Constantin svîntul 33 de împăraţi, stătu Leon Isavru, întîiul iconoboreţ înşelat de neşte jidovi astrologi. Şi mult l-au dojenit svîntul Gherman, patriarhul, din Svînta Scriptură şi nu vru spurcatul. Acesta au făcut pre Amira de Damasc de-au tăiat mîna svîntului Ioan Damaschin, la dechevrie 4. Şi, după dînsul, spurcatul său fiiu, Constantin cufuritul, carele s-au cufurit în scăldătoarea botedzului şi murind cumplit cu pedeapsă amară, s-au potolit goana de pre svintele icoane, al 37 împărat, Constantin, cu Irina, maică-sa. De-acii, Nichifor, şi Stavrachie, şi Mihail Rangave. După aceşti 5, iară stătu un spurcat de iconoboreţ în dzîlele svîntului patriarh Nichifor, carele, aşijdere, l-au dojenit şi pre acesta şi nu vru să să pocăiască, carele peri rău, cîntînd catavasia (...), că era cîntăreţ de cînta bine. Şi, atunce, în dzua de Crăciun, îl tăiară în besearică Leon Armenie, al doile iconomah, şi fiiu-său Mihail hîrcavul travlos. Şi Teofil, bărbatul svintei Teodorei, carea, după moartea lui, cu fiiul ei, Mihail, au adus svintele icoane la cinste lui Dumnedzău în svînta besearică şi s-au tăiat de-atuncea iconoborenia de la împăraţi, ş-au odihnit creştinii de la 46 de împărăţie pînă la 87 de împărăţîie, la Constantin Paleolog, cînd au luat turcii 35 de-ntîi şi 40 de-apoi. Numai acei 6 ce dzîsăm au fost iconoboreţi. Dară, acmu, nu demult, o sămănară Calvin şi Liuter prin Ardeal, şi neamţi. Doă fealiuri de eretici, calvinii şi liuteranii, precum feaceră, aşea îş şi aflară plată de la Dumnedzău: concenire vieţii sale. { 27r} Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului apostol Ermos, / carele pomeneaşte svîntul apostol Pavel în Poslania cătră Rimleani. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Dion, de sabie s-au săvîrşit. Cuviosul Dometie cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, în 9, svinţii 40 de mucenici în Sevastia, ce-au mărturisit. Leat 5820 (312). Aceşti svinţi era din osăbite moşii, purcedzînd, şi să afla la o ceată voinicească de oaste. Iară, pentru mărturia Domnului Hristos, fură scoşi la-ntrebare şi, ne-nduplecîndu-să să jărtvască la idoli, întîi fură giudecaţi să-i bată în obraz şi-n gură cu pietri, şi-ntorcîndu-să pietrile, loviia pre ucigaşi. De-acii, îi băgară goli într-un iazer, în vreame de ger, toată noaptea. Şi, unul de dînşii îndrăgindu-şi viaţa, au alergat într-un feredeu ce era acolo gătat. Şi, cît au dat de căldură, s-au topit, iară unul din străjeari sări în locul lui, că vădzusă lumină mare pregiur svinţii şi cununi pugorîte din ceriu pre dînşii, şi una din cununi, neavînd loc. Iară, făcîndu-să dzuă, leşinasă svinţii, numai ce să vedea că suflă încă. De-acii, frîngîndu-le fluierile picioarelor, şi aşea dobîndiră cununa mărturiei. Pentr-aceasta, să cunoştea că li-i drag a muri pentru Domnul Hristos, că unul tînăr, ce încă era cu suflet, să gîndi tiranul ighemon că-l va înşela de-l va întoarce. Dară maică-sa, temîndu-să că era foarte tînăr, îl întăriia să nu să cumva sparie şi c-a scăpa de soţîi. Şi să ţînea tot de dînsul, dzîcîndu-i: "Fiiul mieu dulce, fiiule, de-acmu Tatălui ceresc, iacă-ţ iaste gata într-agiutoriu Domnul Dumnedzău. De-acmu nu te-a mai tîlni nice o trudă, că să trecură toate, că le-ai biruit toate cu bărbăţîia ta. De-acmu-ţ va hi bucurie, dulceaţă, uşurare şi veselie, carile ti-i îndulci, împărăţînd cu Hristos, şi-m vei fi şi rugă cătră Svinţia Sa pentru mine, maică-ta". Şi aşea, { 27v} svinţii, cu fluierele frînte, deaderă-ş sufletele lor lui Dumnedzău. Iară / slujitorii, aducînd cară, şi-ncărcîndu-le trupurile svinte, le adusără la marginea părăului ce era acolea aproape. Ce, vădzînd pre acel tinerel ce-i era numele Meliton că încă răsuflă, îl lăsară să învie, iară maică-sa, vădzînd c-au rămas însuş, socoti că i-i ca o moarte, şi lui şi şie, de s-a scăpa hiiul ei de la svinţi. Şi, lăsîndu-ş ea slăbiciunea şi uitîndu-ş durorile ceale de maică, îl rădică în umere-ş şi-l ducea după cară, gîndind că atuncea mai vîrtos va fi viu, cînd l-ar vedea mort. Deci, ducîndu-l în umere-ş maică-sa, s-au răpăosat. Şi, aşea scăpînd din grije maica, şi bucurîndu-să foarte cu dulceaţă de fîrşenia lui, aducîndu-ş mortul, pre iubitul ei fiiu, la locul unde descărcară trupurile svinţilor, l-au pus deasupra lor, în număr cu alţi, pentru să nu fie despărţît nice trupul de la trupurile, ca să-i fie şi sufletul împreună cu svinţii. Şi, făcînd foc mare slugie dimonilor, băgară svintele moştii în foc. De-acii, zavistuindu-le creştinilor pentru svintele moştii, să nu-ş ia dintr-însele, le aruncară în părău. Dară, totuş, din socoteala lui Dumnedzău, le-au abătut apala o rîpă şi, luîndu-le creştinii, le-au dăruit dar nefurat de bogăţîie iubitorilor muceniceşti. Şi să face praznicul svinţiilor sale în svînta mărturia lor, ce iaste lîngă acea de aramă ce să chiamă Sexapuilon. Într-aceastaş dzî, pomenirea cuviosului şi putătoriului de Dumnedzău şi ispoveadnic Pavel, episcopul de Plusiada. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Urpasian, şi svîntul Tarasie, şi Chesarie, fratele svîntului Grigorie Bogoslov. Svinţii mucenici Moşul, Moaşea, Tatăl, Maica şi doi ficiori de sabie săvîrşiţi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, în dzeace, svîntul mucenic Codrat şi, cu dînsul, Chiprian, Anect şi Crischeits. Leat 5756 (248) { 26r} Aceştia era din Corint, în vremile lui Dechie şi a lui Ualerian, şi Iacov, ighemonul de Elada. / Iară, Condrat, rămîind foarte mic, de la maică-sa sărac, să hrăniia preaslăvit de la Dumnedzău, că veniia un nuoraş de-i da hrană. Şi, deacă crescu vonic, să împriteniră cu dînsul aceşti svinţi: unul dintr-o parte, altul dintr-altă parte veniţi, cu carii fu prins pentru mărturia lui Hristos şi, bătuţi cumplit, le tăiară capetele. Într-aceastaş dzî, preacuvioasa Anastasia Patrichia. În dzîlele împăratului Iustinian s-au aflat oarecare femeaie în Ţarigrad, anume Anastasia, avînd frică la Dumnedzău. Fiind din părinţi bogaţi şi de rudă mare, carea fiind Patrichie împăratului, întîia avea în sine frica lui Dumnedzău. Să purta în poruncile Svinţiii Sale şi avea o bunătate fireşte şi multe blîndeaţe, cît să ruşina şi să stidiia de faţa ei pentru bunătăţi şi tocma împăratul. Iară, de vreame ce sămănătoriul cel de neghine are pururea nărav a zavislui şi a ocărî binele, şi a nu-l lăsa pre nime la odihneală, fu şi ea rîhnită cu rău de împărăteasa. Şi, cunoscînd rîhna din oarecine, adevărata dumnedzăiaşte înţăleapta dzîsă întru sine: "O, Anastasio, de vreame ce s-au făcut prilejul bun şi nemerit bine, spăseaşte-ţi sufletul tău şi vei scoate şi pre împătăteasa din dobitoceasca rîhnă şi-ţ vei dobîndi şi ţie împărăţia ceriului". Şi, deaca s-au sfătuit într-aceasta însăş, plăti o corabie şi, încărcîndu-ş o samă de avuţîie, alaltă lăsînd, să dusă la Alexandria şi, zidindu-şi la Pempton o mănăstire, ţăsea dumnedzăieşti ţăsături, şedzînd acolo şi nevoind să plătească lui Dumnedzău, la care loc şi pînă astădzi să cruţă mănăstirea ei, ţîindu-i numele, că-i dzîc Mănăstirea Patrichiei. Apoi, preste puţînă vreame, murind împărăteasa, împăratul ş-au adus aminte de Patrichia ş-au trimis pretutinderea cu mare nevoinţă de o cerca să o afle, care lucru iarăş prindzînd veaste mieluşeaua lui Dumnedzău, lăsă într-o parte mănăstirea ei şi s-au suit la schit la avva Daniil. Şi, spuindu-şi poveastea de rîndul ei cătră acel fericit părinte bătrîn, au îmbrăcatu-o cu veşminte bărbăteşti şi i-au pus numele Anastasie Eunuhul, adecă scopitul sau hadîmbul. Şi, { 26v} băgîndu-o într-o peşteră, departe de la lavra / sa, o au închis acolo, dîndu-i pravilă şi învăţîndu-o să nu mai iasă afară din chilie, nice să margă nime cătră dînsă, învăţînd un călugăr de-i ducea dînăoară în săptămînă o cană de apă, şi o punea dinafară de peşteră, şi să-ş ia molitvă să să întoarcă. Deci, acolo petrecu acel suflet de adamant şi bărbătesc doădzăci şi opt de ai, neieşind şi ţîind pravila stareţului neclătită. Şi ce minte sau ce limbă poate să gîndească sau să spuie şi să scrie dumnedzăieştile bunătăţi ale ei în acei 28 de ai, carile ea însăşi aducea în toate dzîle la Dumnedzău, lacrăma, suspinile, plînsurile, bdeniile şi ruga, statul în picioare, metaniile şi postul şi, mainte de toate, şi cu toate războaiele şi năvăliturile dimonilor, dulceţile trupului şi vicleane gînduri, şi alalte ca aceastea? Dară aceasta înspăimadză pre toată mintea şi tot cugetul să să facă aceasta, cu totul să nu-ş iasă toate dzîlele atîţa ai, femeaie sinclitică, giupîneasă aşea de mare, carea petrecea pururea cu împărăţîia, deprinsă cu mulţîme de gloate. Într-aceastea, în toate, agonisindu-să cu podvig bun, să feace vas Svîntului Duh şi, cunoscîndu-ş sfîrşenia, au scris în hîrb cătră părintele, dzîcînd: "Părinte cinstite, ia-ţi de pripă pre ucinicu-tău, ce-m aduce apă şi ciniile ceale de-ngropat şi vino de vei îngropa pre Anastasie cajenicul".Şi, deaca le-au scris acestea, le-au pus la uşea peşterii, denafară, iară stareţul, prin videnie, din vis, pricepîndu-le aceastea, dzîsă cătră ucinic: "Aleargă tare, frate, la peşteră, unde iaste fratele Anastasie eunuhul, şi caută denafară de uşea peşterii. Vei afla un hîrb scris, ia-l şi vino mai de sîrg la noi"! Şi mearsă de adusă şi, deacă ceti stareţul, plînsă. Şi, luînd de pripă pre ucenic şi îngropăciunile, mearsă şi, deşchidzînd peştera, aflară pre eunuh bolind de fierbinteală. Şi, cădzînd la pieptul lui, bătrînul plînsă, grăind: "Fericit eşti tu, frate Anastasie, că, aducîndu-ţi aminte pururea de acesta ceas, ai nebăgat samă peminteasca împărăţîie. De-acmu, te roagă şi pentru noi cătră Domnul". Iară ea: "Mie mai mult, o, părinte, îm trebuie ruga a mulţi într-acesta ceas". Şi bătrînul dzîsă: "De-aş hi { 27r} apucat eu nainte, aş hi rugat pre milostivul / Dumnedzău şi, rădicîndu-să de şedzu pre rogojioara ei, sărută capul stareţului, făcîndu-le rugă. Şi, luînd stareţul pre ucenic, l-au aruncat la picioarele ei, dzîcînd: "Blagosloveaşte pre ucenicul mieu, pre fiiul tău". Iară ea dzîsă: "Dumnedzăul părinţilor miei, ce mă aştepţi, într-acesta ceas, a mă despărţî dintr-acest trup, Acela ce cunoşti îmbletele meale într-această peşteră, pentru Numele Tău, şi a mea neputinţă şi ticăloşie, odihneaşte duhul părinţilor pre dînsul, cum ai odihnit duhul lui Ilie pre Eliseie". Şi, întorcîndu-să eunuhul, dzîsă cătră stareţul: "Pentru Dumnedzău, Părinte, să nu vă apropiaţi de îmbrăcămintele meale şi să nu priceapă nime taina mea". Şi, priceştuindu-să de svintele Daruri, dzîsă: "Daţî-mi acea în Hristos peceate şi vă rugaţi pentru mine". Şi, căutînd spre răsărite, străluci, cum luceaşte o strălucoare în peştera ei faţa ei. Şi, făcîndu-şi sămnul Svintei Cruci, dzîsă: "Doamne, în mînule Tale dau sufletul mieu". Şi aceasta, deaca dzîsă, răpăosă. Şi săpară denaintea peşterii, să dezbrăcă stareţul de o haină ce purta, dzîsă ucenicului lui: "Îmbracă pre fratele, fiiule, preste acealea ce-i îmbrăcată". Şi, îmbrăcîndu-o fratele pre fericita, i să iviră ţîţîşoarele, ca neşte frundze uscate. Şi n-au dzîs nemică de-aceasta cătră stareţul. Apoi, deaca obîrşiră pogrebania ei, pugorîndu-să, dzîsă ucenicul: "Cunoscut-ai că eunuhul era femeaie?" Iară stareţul răspunsă: "Cunosc şi eu, fiiule. Ce, pentru să nu să răsune şi să să cunoască pretutinderea, pentr-aceasta o am îmbrăcat bărbăteaşte şi i-am pus numele Anastasie eunuhul. Pentru să nu o ochiască, că multă cercătură de la-mpăratul s-au făcut pentru dînsa prin toate oraşe şi locuri şi, mai vîrtos, în părţîle aceastea. Dară, iată că, cu darul lui Dumnedzău, s-au ferit prin noi". Şi, de-acii, spusă stareţul de-amănuntul ucinicului viaţa ei. Într-aceastaş dzî, svîntul Marchian, cu leamne stîlcit, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, de Chirio-Pasha pomenirea Acatistului, adecă mulţămitoriul praznic a Preasvintei Dumnedzău-Născătoarei ce-au izbăvit Ţarigradul de limbi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. { 27v} Într-aceasta lună, în 11, preacuviosul părintele nostru Sofronie, patriarhul de Ierusalim. Acesta marele a besearicii luminătoriu era din ţara Finichiei, de la Livanostefanon, iară din cetate din Damasc, ficior a blagocestivii şi întregi la-nţălepciune părinţi. Pre tatăl îl chema Plinta, iară pre maică Mirus. Deci, din acicea, împreunînd cu bunătatea firii nevoinţa, ş-au dobîndit pre deasupră de fire toate ştiinţele. Şi, încă, lăcuind în Damasc, cutriera toate bunătăţîle ce să făcea la pustiiuri. De-aciia, mearsă la ograda marelui Teodosie întru care, cu tăcearea petrecînd, vorovind în sîngurătate lui Dumnedzău, ş-au întăritu-ş inema şi mintea cu chititul dumnădzăieştilor scripturi, prădînd tot cugetul după ascultatul lui Hristos. De-aciia, dorind mai multă învăţătură şi filosofie, mearsă la marea cetate Alexandria şi, aflînd pre un oarecare vreadnic la cuvînt om, anume Ioan, plin de toată înţălepciunea şi priceaperea, să feace împreună lăcuitori şi-mpreună sălăşluitori cu dînsul, şi de-aceaeaş petreacere şi gînd, luînd de dînsul învăţături şi dîndu-i celuia de-ale sale. Că l-au tămăduit la ochi de patimă de cursoare, de la svinţii Chir şi Ioan, şi-i cerşură plata isţealeniei ce i-au dat, să scrie minunile ce să fac de la dînşii în toate dzîlele, care lucru au şi făcut. De-acii, s-au făcut şi episcop Ierusalimului, pentru a sa îmbunătăţată viaţă. Şi, cădzînd svînta cetate Ierusalim în mîna spurcaţîlor persi, mearsă la Alexandria, la svîntul Ioan cel Milostiv ce chevernisiia apostolescul scaun, carele, trecînd la fericita odihneală, au făcut acesta cazanie de-au spus nepovestitul a lui vistiariu de milostenie şi naltul petreacerii lui, cu cuvînt de pohvalenii, plîngînd şi ei foarte pre acel fericit. De-acii, întorcîndu-să iarăş la svînta cetate, nu să poate spune cu cîtă grije şi trudă păştea şi chivernisiia besearica ce i s-au dat, de vreame că nu ş-au { 28r} dat nemică somn ochilor, nice dormitare geanelor, căce că n-avea războiul / numai asupra dimonilor, ce şi asupra ereticilor, pre carii, prăvălindu-i şi-nfruntîndu-i, cu scrisori şi cu părinţăşti învăţături, şi cu a sale didăscălii, îi făcea de nemică. Lăsat-au ş-alte multe vreadnice de cuvînt şi vreadnice de pomenit scripturi în svînta besearică, carile învaţă direptatea vieţii ş-a petreacerii în Dumnedzău, întru carile iaste şi poveastea ceii de-aseamenea cu îngerii în femei Mariei eghipteancei, carea s-au nevoit din sus de omeneasca fire cu nevoinţe postniciei. Acesta svînt bine şi cu-m place lui Dumnedzău vieţuind şi pre alţîi învăţînd, şi rost lui Hristos dobîndind a fi, şi chivernisînd cu preacuviinţă data lui turmă, în trei ai, cu pace la Dumnedzău s-au mutat. Într-aceastaş dzî, Prestavlenia Svîntului Eutimie, arhiepiscopul de Novgorod ciudotvoreţul. Leat 6966 (1458). Într-aceastaş dzî, pomenirea cuvios părintele nostru Pionie, prezviterul de svînta besearică Zmirnilor. Acesta era preut svintei lui Dumnedzău besearici în Zmirna, în vremile lui Dechie împărat, şi fu prins depreună cu alţii. Şi, întîi, fu adus la Polemon Neocorie, cu carele au venit în voroavă pentru blagocestia cu răspunsuri din Scriptură şi cu istorii şi dă credinţă şi adeverinţadză din cealea ce-au fost şi ce o să fie, şi cu Dumnedzău va să cearce cu focul lucrurile oamenilor. Şi aduce la mijloc pentru adeverinţarea înfocatele picuri ploi de foc cu carea au ars ţara sodomilor şi vărsăturile ceale de foc ce să află la cîteva locuri de cură foc din pămînt. De-acii, fu adus svîntul la Elpidie, cneajul ce era la un scaun cu Neocor, apoi îl adusără şi la Candilian an tipatul şi i-au datu-i fîrşenie de foc. Aşea ş-au împlut svînta nevoinţă întru Hristos. Şi i să face săborul în Litostroton. Într-aceastaş dzî, preacuvios părintele nostru Gheorghie Bogonoseţ şi făcătoriul de minuni celui de la Iptia, ce-i dzîc Novoiavlen. { 28v} Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Trofim şi / Tal den Laodichia mărturisiţi. În dzîlele lui Maximian şi Dioclitian împăraţîlor, fiind Asclipie ighemon în Laodichia, s-au scornit goană pre creştini. Şi, prindzînd pre svinţii Trofim şi pre Tal pentru mărturia lui Hristos, i-au împroşcatu-i cu pietri mult ceas şi, apărîndu-i Dumnedzău, rămasără nebetejiţi. Aceasta, deaca o vădzură cneajul şi cu ceia ce era cu dînsul, să stidiră cu bună stideală şi-i lăsară să trăiască puţînel fără cazne. Şi, iarăş, părîndu-i, astătură la giudeţ şi, mărturisind pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat denaintea tuturor, şi ocărînd idolii, şi înfruntînd pre tirani, i-au pornit spre mînie. Drept-aceaea, spîndzurîndu-i goli la un lemn, le strujiră carnea cumplit, iară svinţii rugînd Dumnedzău şi pre elini ocărînd, feaceră de să porni spre mînie turbată cneajul. Deci, au socotit ş-au învăţat să-i spîndzure la cruce şi, ducîndu-i la acela loc, mearsără după dînşii multă mulţîme de nărod. Şi, răstignindu-i, ei făcea rugă la Dumnedzău de pre cruce şi voroviia cătră nărod de folosul sufletesc, iară năroadele să-ndesa să să atingă la svintele lor trupuri, alţîi lua picuri de svîntul lor sînge, alţîi din giolgiuri, altul inel şi de alte ce să tîmplasă la svinţi, -ş luară de blagoslovenie şi de isţealenii. Atunce, svinţii, blagoslovind pre toţi şi luîndu-ş iertare, deaderă la Dumnedzău sufletele lor svinte. Şi, neşte creştini, luîndu-le svintele moştii, ungîndu-le cu mirosuri şi înfăşindu-le în giolgiuri curate, le culcară în svînta besearică. Iară femeaia cneajului Asclipie tocmind cu mirosuri scumpe racla svinţilor mucenici, au întins deasupra ei un acoperemînt scump. Şi oarecarele Rosim şi Artemie, oameni dumnedzăieşti şi credincioşi, dintr-o cetate cu svinţii, luînd mao apoi racla cu svintele moştii şi aducîndu-o la oraşul lor, Stratonicul, o milă afară de-acolo, o aşedzară la Petrocopia. Într-aceastaş dzî, adusul svintelor moştii la Ţarigrad a svîntului mucenic Epimah. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. / { 29r} Într-această lună, în 12, pomenirea cuviosul părintele nostru Teofan, ispoveadnicul de Sagheriana. Acesta era născut din tată Isaac şi din maică Teodoti. Şi, murind tată-său, l-au crescut maică-sa în domnie, unde era de o chivernisiia a egheopelaghitilor. Crescu de 12 ai, l-au însuratu-l maică-sa, fără voia lui, că el iubiia la călugărie. Deci, iubind curăţîia, s-au vorovit şi s-au învoit cu fata de-au trăit în curăţîie, făcînd podvig cu rugă amîndoi la Dumnedzău, nopţîle preveghind. Şi oblicind Leon împărat, iconoboreţul, şi tatăl featii, îi supără să le strice gîndul cel bun şi-l trimisă împăratul să stea să facă cetatea Chizicului. Şi mărgînd cinstitul acesta, păzî de feace cu a sale cheltuiale treaba împăratului. Şi era atuncea de 21 de ai, cînd împăratul muri, şi socru-său, de să mîntui de dînşii nu numai el, ce şi lumea. Şi, luînd sţeptrurile împărăţîiei Irina împărăteasa, atunce, aflînd vreame pre voie tinirii, împărţîră avuţîia lor la săraci şi la mişei, şi-ş slobodzîră robii, şi pre dînsă o călugări la mănăstirea Pringhipului, puindu-i numele Irina, ce de mirenie o chema Megalusa. Iară pre sine s-au călugărit la mănăstirea ce-i în muntele Singrianicheilor, ce-i dzîc Poluhtronion, şi n-au mai suferit să mai domnească, ce să aşedza la chilie, să hrăniia din osteneala sa, că era scriitoriu caligraf. De-acii, measrsă la ostrovul lui Calonim, carea o făcu el, de şedzu 6 ai şi iarăş veni la postrig. Iară, la 50 de ai a vîrstii sale, i-au venit boală de piatră în beşică şi-n rărunchi, şi, dintr-această cumplită boală, dzăcu toată viaţa sa în pat. De-acii, luînd împărăţîia Leon Armenie şi-l pofti, dzîcînd: "Vino de fă rugă pentru noi, că purceadem la oaste asupra barbarilor" şi svîntul neputînd mearge cu carul, de boală, mearsă cu corabia la Ţarigrad. Şi { 29v} faţa acelui spurcat n-au vădzut că i-au poruncit / aşea: "De te vei pleca să faci cum te voi ruga, -ţ voi face mult bine şi mănăstirii tale. Iară, de nu mi-i asculta, te voi spîndzura într-o furcă, de s-or îngrozî şi alţîi de tine". Iară svîntul mărturisitoriu dzîsă: "Nu-ţi cheltui avearea vistiarelor, ce găteadză-ţ lemnul crucii, sau şi focul, că eu aceasta doresc, să moriu pentru liubovul Domnului Hristos". Aceastea audzînd acel fără omenie, l-ai datu-l pre mîna unui Ion fărmăcătoriu, carele să lăuda şi să-nălţa cu înţălepciunea, dară el era plin de spurcata erese a iconobornilor, gîndindu-să că va-ntoarce pre svîntul la strîmbătura lui, carele învăţasă în Ormisda, mănăstirea svîntului Serghie şi Vacho, ce-i lîngă curtea împărătească. Şi, întrebîndu-să cu fărmăcătoriul, şi biruindu-l, şi lovindu-l cu înţălepciunea, arătînd nemutarea gîndului său, l-au trimis ruşinat şi mîniat la nebunul tiran, defăimat mai rău de un prostac şi ne-nvăţat, pre ritorul acela ce să ţînea înţălept şi-nvăţat, carele, deaca întră la-mpăratul, feace: "Mai lesne-i, împărate, să domoleşti hierul cu ceară decît pre acesta să-l întorci". Şi, audzînd tiranul, l-au închis în curţîle lui Eleuterie cu straje, să nu lase nime să-i slujască, ţîindu-l 2 ai într-o căşcioară întunecoasă, în toate dzîlele supărîndu-l. Şi, neputîndu-l pleca nice cu închisoarea, l-au trimis în ostrovul Samotrachiei. Şi, trăind şi acolo 23 de dzîle, s-au răpăosat cătră Domnul dumnedzăreaşte, lăsînd multe blagoslovenii ostrovului şi isţealenii. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Grigorie, papa de Rîm. Acesta era în dzîlele lui Iustinian împărat, întîi călugărindu-să, de-acii şi egumenind la mănăstirea svîntului apostol Andrei ce-i dzîc Clioscavre. De-acii, să feace şi arhiereu cu sorţi şi cu voia lui Dumnedzău, iară nu din-tîmplare, precum mai gios vom spune. Că, încă pînă era trăind la mănăstire, şi scriind în chilie, şi, cumu-ş scriia, numai, de năprasnă, astătu nainte-i un necat de { 30r} corabie şi, păgubit, plîngînd şi rugîndu-l să-l miluiască. Dară nu era / om, cum să vedea, lipsit acela ce s-au necat, să aibă nevoie, ce era înger acela, pentru să-i vădească mila şi libovul de la inema lui. Că i-au venit şi în doă, şi-n trei rînduri, şi nu l-au lăsat cu deşert, pînă nu i-au mai rămas nice un ban de aur sau de argint svîntului, de i-au datu-i şi un vas de argint a mănăstirii, de dragostea milii. Deci, deaca stătu arhiereu şi arătînd cătră mişei om-dragoste, învăţă la masa sa tot cîte 12 mişei să şadză. Iară lui i să vădea şi al treispreacele, nevădzîndu-l alţîi, iară svîntului, de pre chipul şi de pre obiceaiu, i să vedea osăbit decît alalţîi doispreace. Deci, oprindu-l şi întrebîndu-l cumu-l cheamă şi cine-i, i-au răspunsu-i că nu să cade să-i audză numele, că-i minunat, numai ce i-au spus că iaste îngerul cel trimis de la Dumnedzău, cînd i-au cerşut milă de i-au datu-i, şi iaste poruncit să fie pururea cu dînsul să-l ferească. Acesta svînt să feace iscusit în toată înţălepciunea şi scriptura. Lăsat-au în svînta besearică multe scrisori, carile, apoi, s-au scris pre limbă elinească, încheiate nu numai cu omeneşti gînduri şi siloghismuri de înţălepciune a cuvinte, dară şi cu Duhul Svînt, precum apoi, după pristăvirea svinţiii sale au povestit Petră arhidiaconul lui, spuind c-au vădzut o porumbiţă albă atingîndu-i la rost, cînd şedea de scriia, ca cum îi vrea spune. Şi să îndemna la scrisoare, şi, mărgînd la locurile scăpătatului, petrecea, învăţînd şi întorcînd rodule saxonilor cătră credinţa Domnului Hristos, carii, de-atunci, în toţi ai mărg la Rîm de-l cinstesc cu slujbe, acolo unde iaste svintele lui moştii. Şi spun unii că acesta-i carele au tocmit Liturghia cea de post (prejdeştenia) carea o ţîn rîmleanii şi pînă astădzi. Iaste şi alt svînt Grigorie ce-i dzîc Dialog sau beseadovnic, în 6234 (726) în dzîlele lui Leon Isavru iconoboreţul, împăratul de Ţarigrad. La acesta svînt au notat pre mare svînta icoana Preacistii cu Fiiul ei în braţe, veacinicul Dumnedzău Isus Hristos, lăsată pre mare de patriarhul de Ţarigrad svîntul Gherman. Într-aceastaş dzî, fericitul Finees cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, cuvîntul svîntului Ioan Zlatoust pentru ceia ce să giură cu strîmbul. / { 30v} Cînd vei vedea pre cineva petrecînd în bogăţîie făcută cu strîmbătăţi şi nemică păţînd rău, nu-l ferici, ce să-l plîngi pre unul ca acela şi să-l jeluieşti, că, în ceaea lume, cumplite munci îl aşteaptă pre acela. Că aceştia ce să giură şi să blastămă cu strîmbul, măzditorii, şi luătorii de mită, şi apucătorii, de-ş petrec cu bişug adunat cu vicleşug, unii ca aceia sînt ca mascurii cei hrăniţi de giunghiat şi la datul muncilor cu necredincioşii s-or osîndi. Dară că vei dzîce: "Că mulţ sînt de să giură şi cum nu pat rău? Şi cum nu li să răscumpără de pripă de la Dumnedzău, ca lui Anania şi Sapfirii?". Nu te mira, frate, că ceia ce fac mari păcate şi nemică nu pat, acelora mult rău li să găteaşte pentru răbdarea lui Dumnedzău. Şi cumplite le vor fi muncile şi la mai mult amar li să cruţă. Deci, carii pat bine pre lume şi fac reale, trebuie mai mult bine să facem, căce nu păţîm rău pre lume pentr-a noastre greşeale. Şi, cînd împrotiva păcatelor noastre ne Dumnedzău ceartă, atunce ne mai iuşureadză din osîndă, că mare păcate sînt giurămîntul şi blăstămul. Mai mare-s decît multe păcate şi mai greale, a săruta svînta cruce cu strîmbul la giurat şi svînta icoană a Preacistii sau altui svînt. Că niceş să cade a să giura cu Numele Milostivului Dumnedzău, nice pre dirept, nice pre strîmbul, ca să nu să împle pre noi ce-au dzîs Domnul: "Oamenii aceştia numai cu giuratul mă ştiu". Drept-aceaea, şi Zaharia prorocul au vădzut seacere de foc pugorîtă din ceriu la pămînt şi, rugîndu-să lui Dumnedzău să-i spuie, s-au pugorît îngerul de i-au dzîs: "Această seacere mînia lui Dumnedzău iaste să sloboade din mîna Domnului asupra celora ce să giură cu strîmbul, să le ardză casele lor şi sufletele lor le dă în focul nestîns". Pentr-aceaea, fraţîlor, să nu putem nice într-un chip a ne giura, nice pre alţîi să ducem la giurămînt, că însuşi Domnul ne-nvaţă, grăind: "Nu vă giurareţi nice cu ceriul, nice cu pămîntul, nice cu alt ceva giurămînt, nice cu besearica, că cela ce să giură pre besearică să giură pre Domnul Dumnedzău ce petreace într-însă". { 31r} Nice pre capul tău nu te / giura, că dzîce Domnul Hristos: "Nu vei putea nice un păr alb, nice negru să faci, ce să fie cuvîntul vostru (...), iară ce-i mai mult decît atîta, de la diavol iaste". Dară acmu, preste porunca lui Dumnedzău, vă giuraţi pre svînta cruce, carea ne-au dăruit Dumnedzău de cinste mare, armă asupra pizmaşului, că, fără svînta cruce nice botedzul iaste, nice Svînta Liturghie să face, nice alt lucru sufletesc, cu carea noi însămnîndu-ne, biruit puterile drăceşti. Dară noi, cu svînta cruce, altul pre strîmb, altul cu direptul, ne giurăm şi foarte asupră-ne pornim mînie, că aşea svinţii apostoli şi părinţii svinţi ne porunciră. Deci, nu vă giurareţi, nice într-un chip amintrele, nice pre dirept, ce, cîndu-i adevărat, dzî că-i aşea, că mai mult decît atîta dzîce Domnul: "Iaste de la nepreitoriul" Drept-aceaea, Dumnedzău multe cazne sloboade asupră-ne, uneori cu seacetea, alteori cu pojarul şi cu boale greale, şi alalte nevoi, căce să giură oamenii şi unii pre alţîi bagă la giurămînt. Şi svînta besearică spurcă cu giurămînturile. Într-aceastaş dzî, cuvînt de-a svîntului Ioan Leastvicinic pentru răbdarea lui Chir călugărul. Ascultaţi, fraţîlor, şi vă-nvăţaţi de înţălepciunea lui Dumnedzău, mirîndu-vă, în vase de lut aflată, că spunea svîntul Ioan de-acest călugăraş Chir, că mare i-au fost credinţa şi răbdarea şi neobosîtă vîrtutea cu carea, mulţămind, răbda, nu numai de la cei mai bătrîni, ce şi de la cei mai mici, în toate dzîle certare şi ocară, şi foarte era micşurat şi de la masă gonit. Şi aşea au petrecut în mănăstire 15 ai, de la toţi suferind nevoie şi de la slugi gonit, că era de rudă mică şi limba ş-au oprit. Şi i-am dzîs: "Frate Chire, ce-i aceasta că te vădz în toate dzîle scos de la masă şi, fără cină, multe ori culcat?" Dară el dzîcea: "Creade-mă, frate, că nu-m fac ei aceasta cu vrun rău, ce mă ispitesc părinţii miei, dzîcînd: ‘Oare iaste într-însul călugăr?’ Deci, drept-aceasta, rabd fără bănat { 31v} 15 ai ispitit, precum îm dzîsără la venitura mea. Pînă în treidzăci de ai să / ispitesc, carii să leapădă de lume şi, pentr-aceasta, cu direptate lui Dumnedzău m-am dat, că, fără ispită, nice aurul nu luceaşte". Şi trăi în mănăstire 17 ai şi s-au săvîrşit mutîndu-să cătră Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, cuvînt a svîntului Ioan Zlatoust din Evanghelia svîntului Matei. Dzîsă Domnul. "Luaţi giugul Mieu pre voi şi vă-nvăţaţi de la Mine că blînd sînt şi smerit cu inema. Şi veţ afla răpaos sufletelor voastre, că giugul Mieu bun şi sarcina Mea iuşoară iaste. Nu vă spăriare-ţi dară, giugul Mieu audzînd, că bun iaste". Dară cum dzîseaseşi mainte: "Strîmtă-i uşea şi îngust iaste drumul". Au leaneş eşti, frate, de dzaci? Ce, de vei isprăvi dzîsele, iuşoară-i sarcina. Drept-aceaea, însuş v-au arătat acmu cum să vă îndireptaţi. De eşti smerit, şi blînd, şi lin, al Mieu eşti, că această bunătate matcă iaste tuturor bunătăţîlor. Că nu numai vei hi altora de treabă, ce şi pre tine vei odihni şi-ţ vei afla răpaos sufletului tău. Şi, mainte de viitorile bunuri, -ţ vei lua acia dare de la Dumnedzău, căruia-i slava şi putearea acmu şi pururea şi-n veaci de veaci, amen. Într-aceasta lună, 13, adusul moştiilor svinte a svîntului dintru părinţii noştri Nichifor, petriarhul de Ţarigrad. Leat aşea era 6271 (763). Fîrşindu-să împăratul Teofil, ce fusease iconoboreţ şi la moarte s-au pocăit, şi grijind împărăţîia svînta Teodora, împărăteasa, cu fiul ei, Mihail, osăbi de alte bunătăţi ce feaceră şi-ndirăptări, giudecară să fie şi blagocestivi cătră Dumnedzău, gîndind că într-alt chip nu ş-or putea întări împărăţîia. Şi cu acesta gînd mînară de chemară pre carii era mai aleş din călugări şi, făcînd întrebare pentru svintele icoane, sfătuiră cu tot săborul şi izgoniră din patriehie pre acel necuvios patriarh Ioan, călcătoriu de leage. Şi de-acii, cu giudeţ dumnedzăiesc şi cu sfatul tuturora, feaceră { 32r} patriarh pre marele Metodie / carele, cumu-ş era învăţat la petreacere şi la cuvînt, s-au nevoit cu multe nevoinţe pentru pravoslavie. Şi, răbdînd multe rane şi închisori, nu ş-au vîndutu-şi svînta credinţă şi, iarăş, svînta besearică ş-au luatu-ş cinstita podoabă a svintelor icoane. Iară aceia ce o purtasă rău, fură izgoniţi cu necinste şi stătură pravoslavnici la svintele scaune. Şi, trecînd de-atunci patru ai, svîntul Metodie să porni cu dumnedzăiască jelanie şi dzîsă cinstitei împărătease şi lui Mihail: "Nu-s cu direptul a nu să aduce svintele moştii a direptului şi cinstitului şi preacuviosului patriarh Nichifor la Ţarigrad, care s-au izgonit fără vină de la arhierie şi de la scaun, căce să punea cu nevoinţă pentru nevinovata credinţă. Şi ş-au fîrşitu-ş viaţa la-nchisoare". Şi, ascultîndu-l împăraţîi, îndată mînară cine avură gata să aducă mai curînd. Şi mearsă cu dînşii şi marele Metodie, cu preuţi şi cu călugări, şi cu mulţîme de nărod. Şi, sosînd la svînta besearică a svîntului Teodor, unde era svintele moştii a svîntului mărturisitori, şi sărutîndu-le şi făcînd litie, cu bdenie, toată noaptea, şi cu cîntări, le-au scos din mormînt, aflîndu-le, cu totului tot întreg, şi nestricat 19 ai ce stătusă îngropat. (Vedzi, Calvinule, vedzi Luterule, necredinciosule, svintele icoane şi svintele oase a svinţilor ce le ocărăşti tu lucrurile lui Dumnedzău cealea ce-i plac?(...) Aşea or păţî ereticii ce nu cinstesc lucrurile lui Dumnedzău ce-i sînt de slujbă raclă, heruvimi. Dară şi oasele svinţilor sînt cinstite la Dumnedzău (...) Oasele lui Elisei, cui turnă oloiul Iacov pre piatră ce-au rădicat, şi luînd svintele moştii, le pusără în raclă cu mînule preuţîlor, călugărilor, cu lumini şi cu cîntări, şi băgînd în caterga împărătească purceasără. Şi, sosînd, le-au ieşit împăratul cu sinatul şi tot clirosul, cu lumini şi cu mare cinste, şi, luîndu-l, sărutînd, rădicară în umere de-l dusără în besearica cea mare, de slujiră bdenie toată noaptea. De-acii, demineaţa îl adusără în besearica svinţilor apostoli, în 13 a lui martie, în carea şi izgnanie au răbdat. Şi să face săborul svinţiii sale în svinţii apostoli. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Urpasian. / { 32v} Împăratul Maximian munciia creştinii pregiur ţînutul Nicomidiei, fiind mare rîvnaci şi slujitori idolilor. Pre acesta necurat, oarecînd, îl aprinsără şi-l înfocară asupra creştinilor sfeatnicii lui cei într-o minte cu dînsul. Şi, strîngînd pre toţi sinatorii săi, boiarii împărăţîiei, şi besericaşii, şi i-au îngrozît, certîndu-i şi dzîcîndu-le: "De iaste carea cumva vrunul de voi cădzut în leagea creştinească şi de n-a vrea să să-ntoarcă cătră miloşii dumnedzăi, să să pocăiască, acela să-ş deşcingă brîul denaintea tuturor şi să iasă afară din curte şi den oraşul nostru, că oraşul acesta din moşii, strămoşii săi s-au învăţat a cinsti dumnedzăi, iară nu Dumnedzău Unul şi-ncă ş-Acela răstignit". Atunce, cuprinsă pre toţi tremur şi frică carii credea în Domnul nostru Isus Hristos şi vrea putea vedea fiecine cu adevărat cum să nevoia nevoitorii pentru credinţa cea bună întru Domnul nostru Isus Hristos: că unii să ascundea, alţîi să da la munci. Iară, cîţi să ţînea vîrtos de dragostea cea curată cătră Domnul, nu băga samă muncile şi batgiocoriia pre tiranul. Şi, lepădîndu-ş brîiele, fugiia de dînsul. Atunce, marele cu mintea şi de adamant cu sufletul, Urpasian, fiind şi el unul din senatori, din boiarii cei mari de sfat, lepădă haina sa şi brîul, şi dzîsă cu glas mare cătră împăratul: "De vreame ce eu, astădzi, împărate, în loc de curtenia trecătoare, mă curtenesc la Împăratul ceresc, la Domnul nostru Isus Hristos, na-ţi brîul tău, şi cinstea, şi boieria, că-i trecătoare şi nu dobîndeaşte nice un folos". Audzînd aceastea fără nedeajde împăratul Maximian, de la Urpasian, să schimosî la minte şi rămasă fără glas în mult ceas. De-aciia, ştergîndu-să preste obraz şi căutînd strîmb cătră svîntul, răcni, buhnind ca o fiară neîmblîndzîtă, dzîcînd: "Spîndzuraţi-l pre acest netreabnic şi-i zbiciulaţi carnea cu vine de bou". Şi, făcînd de pripă aceasta, croia carnea svîntului mucenic mult ceas fără milă, iară svîntul căuta spre ceriu, rugîndu-să şi nemică mîhnindu-să. Şi-l pugorîră muncitoriul de pre tindeală. Dzîsă cătră slugi: { 33r} "Săcaţi-l fără nice o milă în temniţă întunecată, pînă voi socoti / cu ce moarte-l voi umorî". Deci, svîntul, voios şi veasel, în temniţă oare cîte dzîle petrecînd cu rugă cătră Domnul Hristos, gătă spurcatul împărat o măiestrie de muncă, cuşcă de fier, şi, scoţînd din temniţă pre svîntul, băgă în cuşcă şi o spîndzură sus. Iară svîntul, îmbrăcîndu-şi trupul cu acea cuşcă de fier, învăţă împăratul de adusără făclii aprinse multe şi arsără din pregiur pre svîntul în cuşcă. Iară svîntul, a lui Hristos martur, rugîndu-să, răpăosă. Şi atîta-l arsără, cît s-au topit ca ceara de-au curs toată carnea gios. Iară oasele să feace ca şi pravul cel di-ntrare. Şi, aşea, svîntul mucenic a lui Hristos, rugîndu-să şi topindu-să, împlînd văzduhul de miros scump, mirtopsicesc, să sui ca o stea luminoasă la Dumnedzău, precum unii spodobiră a vedea. Iară becisnicul şi urîtul de Dumnedzău, rămîind încă în mînie, strînsă scrumul de gios şi cenuşea oaselor svîntului şi le-au aruncat în mare, la Nicomidia. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Savin. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici africani Puplie, Terentie. Şi să face săborul lor în Pavlopetria. Într-aceastaş dzî, svîntul Aviv din Iermopol, la piatră legat şi în părău aruncat, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Hristina cea din Persida, bătută în bătăi, s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, în 14, preacuviosul părintele nostru Venedict, 5933 (425), în dzîlele lui Teodosie împărat celui Mic, şi la Rîm era Valentian. Acesta, elineaşte, să tîlcuiaşte blagoslovit, că Venedict să dzîce aşea lătineaşte. Şi era din ţara rîmleanilor, din oraşul ce-i dzîc Nursia, din părinţi blagocestivi şi bogaţi. Şi, lăsînd bogăţîia şi părinţii, şi avearea de la părinţi, foarte de mic şi nevîrstnic, să dusă la un loc pustii cu doica sa, { 33v} de-i dădea ţîţă. Şi, acolo, cugetînd şi cu / Dumnedzău împrietenindu-să, prin bunătăţi şi prin nevoinţa podvigurilor, luă de la Svinţia Sa de minuni puteare, de vindecări boalelor. Dară altele a lui slăvite i le scrie pre lung istoria, c-au făcut multe minuni, înviind morţîi şi prorocind mainte de lucruri viitoare. Şi, spuind de ceale de departe, ca şi cum vrea fi de faţă, svîntul Benedict, blagoslovit cu numele şi cu darul de la Dumnedzău, din tinereaţe crude, inimă bătrînă avînd, nedîndu-să nice la o dezmierdare, ce lăcuind în lume, nu băga în samă a lumii, ca floarea veaştedă. Născut în ţînutul Nursiei, ţara vlăşască, în casa de cinste, şi-l deaderă la Rîm să înveaţe carte lumască, şi lăsînd aceaea şcoală, să-ntoarsă şi-ş lăsă părinţii şi avearea, vrînd să placă lui Dumnedzău. Să întinsă la viaţă şi petreacere svîntă şi ieşi de la lume, învăţat fiind şi fără şcoală, şi înţălept fără ştiinţă, decît mi-au spus Constantin, om cinstit, carele pre urma lui au stătut igumen, după moarte-i, şi Valentinian, egumenul pre mănăstirea Liaterana, şi Simplichie, care, al treia după dînsul, fu egumen şi de honorat, carele şi astîdzi trăiaşte aşeaş în chilia svîntului. Deci, svîntul, de mic lăsînd şcoala şi părinţii, şi purcedzînd spre pustie cu mamca doica ce l-au aplecat, tîmplîndu-să calea prin oraşul Evfrida şi oprindu-l neşte priateni, iară mamca greşi, de frînsă un vas dobîndit, şi plîngînd aflîndu-o svîntul, feace rugă de să vindecă vasul, de-l pusără a minune la besearica svîntului Petră la uşe. Dară svîntul Benedict, de slava omenească ferindu-să, scăpă într-ascuns de mamcă şi de priateni şi să dusă la pustiea ce să cheamă Subliacus, opt mile de la Rîm. şi tîlnindu-l un călugăr, anume Roman, l-au întrebat de a lui svînt gînd, de i-au spus de tot. Şi, ducîndu-l acel părinte, Roman, la loc ascuns, îi ducea de mîncat tinerelului la pustie. Şi trăind în peşteră trei ai, neştiut de nime, fără de Roman, şi fiind sus peştera, -ş trăgea cu funea de gios mîncarea ce-i ducea Roman, dîndu-i veaste cu clopoţăl de supt deal. Iară vru Dumnedzău să-l slăvascaă şi pre Roman din osteneală, să-l izbăvască, ca să lumineadze feclia aceaea în casa lui { 34r} Dumnedzău. În dzua de Svintele Paşte, un preut ce-ş gătasă să-ş facă ospăţ bun, îi dzîsă Dumnedzău / în vis: "Tu îţ gătedzi bucate dezmierdate, iară sluga Mea, în cutare loc, sacă de foame". Şi-ndată, sculîndu-să, luă bucate, purceasă, cercînd codrii, şi munţîi, şi stîncile, pînă ce-au găsît peştera svîntului Benedict. Şi, făcînd rugă la Dumnedzău, dzîsă: "Scoală de ti-i ospăta, că astădzi sînt Svintele Paşte". Iară svîntul dzîsă: "Astădzi sînt la mine Paştele, cînd venişi de mă socotişi. (Că nu ştiusă svîntul că-s Paştele, fiind de mult osăbit de lume). Şi, ospătîndu-să amîndoi, să-ntoarsă preutul acasă. Într-aceaea vreame, şi neşte păstori îl găsîră, îi aducea de mîncat, luîndu-ş blagoslovenie şi fieri i să îmblîndzîia. Şi, ieşind veastea, veniia mulţi de-i aducea hrană, luîndu-ş hrană sufletească de la svinţia sa. Odată, nepriitoriul i s-au arătat în chip de pasere zburătoare neagră, zburînd pre giur obrazul lui şi-l goni, făcîndu-ş svînta cruce. Sîmţî în trupul său supărare trupască, carea nu mai avusease. Venindu-i în gînd o femeaie ce o vădzusă oarecînd şi i-au pornitu-i atîta dor, cît puţînel de n-au lăsat pustiea, să margă la lume. Dară Dumnedzău, cu mila certîndu-l şi venindu-ş cătră sine, mearsă de să tăvăli prin spini şi prin urdzîci, de să fripsă şi să-nghimpă cu trupul gol. Şi, aşea, ardzîndu-l usturimile, i-au săcat gîndul pohtelor şi focul cel dinontru, cu focul cel dinafară au stîns şi păcatul au învincit. De-aciia, n-au mai avut nevoie, cum şi sîngur spunea. De-acii, mulţi oameni, lăsînd lumea, năzuia la svîntul, că, biruindu-şi păcatul, cu cale era să fie ş-altora dascal. Pentr-aceaea, şi Moisei, leviţîlor, din 25 de ai, să fie la slujbă au pus, iară de la cindzăci de ai să fie înontrul cortului straje la vasele lui Dumnedzău, că, la tinereaţe arde trupul spre iscuşenii, iară de la 50 de ai răceaşte focul pohtelor. Şi, deaca sînt amu slobodzi, pot fi straje vaselor lui Dumnedzău, adecă învăţători sufletelor omeneşti. Şi omul lui Dumnedzău, ca din săpătură (pămîntul cel curăţît de spini) agonisită de bunătăţi svinte cu bişug culeage. Era acolo, aproape, o mănăstire şi, murindu-le egumenul, mearsără la svîntul Venedict de-l rugară şi-l adusără să le fie egumen. Deci, svinţia sa, purtîndu-i pre obiceaie bune, şi lor fiindu-le greale, că nu era deprinşi aşea, în podvig nalt (că grea-i viaţa { 34v} acelor buni răilor), să sfătuiră şi-i deaderă în băut otravă. Iară svîntul, sămnînd / cu svînta cruce, sună în vas ca o lovitură de piatră şi, frîngîndu-să stecla, cursă gios otrava. Iară svîntul, cunoscîndu-le lucrul, să iertă de la dînşii şi mearsă la pustie, că acolo să cade a răbda răul, unde între răi sînt şi buni. Că aşea şi Pavel apostol, carele doriia moarte pentru Hristos ca să margă să fie cu Svinţia sa, dară el scăpă de la Damasc de moarte, slobodzît preste zidiu cu funea, nu doară pentru moarte temîndu-să, ce pentru să mai trudească pentru folosul a mulţi. Aşea şi svîntul Venedict, deaca să aşedză la pustie, mulţi ucinici i să strînsără, cît feace 12 mănăstiri de dînşii şi-n toate cîte 12 călugări au pus, fără cîţi au oprit la sine. Şi rîmleani, oameni de mare cinste, ş-aducea cuconii la dînsul, de-i închina lui Dumnedzău supt învăţătura lui. Atunce, acel de neam bun, Eviţiuş, deade pre al său fiiu, Mavru, iară Tertilie Patrichie, boiarin împărătesc, deade pre al său fii, Plaţida, tinerei cuconi. Într-o mănăstire era un frate nerăbdători la rugă, de iaşi din besearică, pre carele svîntul vădzu că-l trage un copil negru de poală afară şi dzîsă svîntul cătră Pompian, egumenul: "Vădzut cine-l trage afară de la rugă pre cel frate?" Ei feaceră că n-au vădzut. Şi, a doa demineaţă, le dzîsă să facă rugă ca să vadză. Şi vădzu Mavru, iară Pumpian n-au vădzut cumu-l trage afară din besearică dracul. Deci, îl certă o dată, şi a doa dată, cu bătaie, şi s-au părăsît dracul a-l mai dodei. Odată, la o mănăstire ce era pre stîncă, şi neavînd apă, au scos izvor cu ruga. Şi săcurea cădzută a unui frate, ca şi Elisei, dintr-apă au scos. Odată, Plaţid, fiind cucon, mearse să ia apă din părău şi, plecîndu-să să ia apă, cădzu în părău, după vas. Şi-l ducea părăul în gios şi, sîmţînd svîntul, cu Duhul Svînt, strigă pre Mavru să alearge să scoaţî pre Plaţid. Şi, luînd Mavru blagoslovenie, vădzu că să neacă Plaţid şi alergă pre apă, ca pre uscat, şi de păr îl trasă la ţărmure. Şi, deaca oglindi să vădzu că îmblă pre apă, spusă svîntului această minune, iară svîntul acel dar l-au socotit, că-i de la Dumnedzău, pentru poşluşania ce-au ascultat. Iară ucinicul îi părusă că aleargă pre pămînt, iară Plaţid spunea că-i părea că i-i haina svîntului Benedict în cap, de-l trasă din părău. Şi slava lui crescînd în toate dzîle, să adăogea slugile lui Dumnedzău, lăsîndu-să de { 35r} lume. Iară unul, anume Florentius, rîhnindu-i / foarte, să nevoia să-l micşureadze. Şi neputînd, s-au ispitit să-l otrăvască. Şi i-au trimis o pîine cu otravă pominoc şi svîntul Benedict primi, mulţămind, dară, cunoscînd vicleşugul, au dat pîinea unui corb ce avea de la svîntul socotinţă să o ducă la loc pustii, să nu o afle oamenii. Şi, vădzînd Florenţie că nu putu face, au îndereptat muieri să ţîie calea călugărilor cu giocuri, făcîndu-le iscuşenie. Vădzînd svîntul şi temîndu-să de călugăraşii cei tinerei, îi luă cu sine şi cu o samă de fraţ şi să dusă de-acolo, lăsînd mănăstirea. Iară pre Florenţius au cădzut îndată un cerdăcel de marmure de l-au ucis şi-ndată Mavrus alergă după svîntul Benedict de-i spusă. Iară svîntul plînsă foarte, căce peri nepriatinul lui. Iară ucinicului, căce oarecînd i-au părut bine, i-au dat canon. Aşea era svîntul de nezlobiv, ca Moisei, şi Elisei, şi Ilie, cu corbul, şi David, cînd plîngea pre Saul. Mers-au şi la cetatea Cassina. Acolo, încă trăia idolul lui Apolon, l-au răsîpit ş-au făcut pre loc besearică svîntului Ioan cărstitel. Şi oamenii cei rătăciţi i-au dobîndit lui Dumnedzău, iară dracii, nu prin visuri, ce avidomă, i să arăta, să-l îngrozască de-i audzîia ş-alţîi strigînd: "Benedicte, Benedicte!". Şi, nerăspundzîndu-le întoarsără de-l blăstăma, dzîcînd: "Maledicte, ce te acoliseşti de noi?". Odată, zidind fraţîi, să ivi dracul de dzîsă svîntului: "Mearge-voi să agiut fraţîlor la lucru". Şi cunoscînd svîntul că va face o poznă, le-au dat veaste să să păzască cu ruga, iară unul, iaca zidiul cade, oborît de vrăjmaşul, şi pre un frate mic l-au stîlcit. Şi, luîndu-l cu cerga, îl băgară în cămara svîntului, de l-au apostoleaşte învis cu ruga, şi iarăş l-au mînat la acelaş lucru. Duh de prorocestvie de-agiuns avea, de ştiia de pre departe lucruri ce să făcea şi spunea fraţîlor, mai vîrtos, cînd ceva preste voia lui făcea. Din ce îndemnat craiul goţîlor, Totila, acel tiran mare, la svîntul Benedict au venit, trimiţînd întîi ispită în hainele sale, pre Riga, dîndu-i slugi pre Veleric, şi Ruderic, şi pre Bliidic. Dară svîntul, de departe, i-au înfruntat. Atunce, craiul au venit cu sine, cădzînd şi-nchinîndu-să svîntului, pînă l- { 35v} au rădicat de la pămînt. Şi svîntul Benedict l-au dojenit pentru răutăţi, dzîcîndu-i: "Părăseaşte-te / de realele tale! Rîmul vei dobîndi şi preste mare vei treace. Şi, împărăţînd 9 ai, vei muri al dzeacele an", care audzînd, foarte să temu şi, cerşindu-şi molitvă, să dusă. Şi, de atunce, s-au lăsat de-a face aşea reale. Şi, împărăţînd 9 ai, al dzeacelea au murit în Siţelia. Pre un cliric de la besearica Acuţiei, împiedecat de dracul, l-au slobodzît, dîndu-i să nu să îndease mai nainte la svintele svinţeniei şi carne să nu mănînce. Şi el, ţîind bine cuvîntul o samă de vreame, şi iarăş, iubind mîndria, au călcat porunca şi l-au omorît neprietoriul, nevădzînd becisnicul că, pentr-aceaea, fu întîi certat, să nu năvălească la svintele preuţeşti. Odînăoară, ucinicul său, Teoprov, îl află foarte amar, plîngînd şi-l întrebă, nepărăsînd, şi-i spusă svîntul că mănăstirea or să o pustiască păgînii, lăsîndu-i Dumnedzău: "Şi m-am rugat lui Dumnedzău de de-abia mi-au dăruit sufletele fraţîlor". Şi aşea, lovind noaptea, s-au plinit cuvîntul svîntului. Altăoară au mînat pre un frate la călugăriţe să le înveaţe şi, dăruindu-i năfrămi, deaca veni, îndată-l înfruntă svintele, dzîcîndu-i: "Ce porţ răutatea în sîn?". Iară el, roşindu-să, lepădă din sîn năfrămile, cerşindu-ş iertăciune şi canon. Pre vreame de mare foamete, tînjînd săborul, iară svîntul tot îi dojăniia pentru mică credinţă, iară demineaţă aflară 200 de mierţe de fănină naintea porţîi mănăstirii şi nu s-au ştiut de cine-i adusă. Gîndurile omeneşti aorea ştiia, săvai că prorocii n-avea pre tot ceasul ştiinţă de toate. Că şi Natan, întrebîndu-l David de-a face besearica lui Dumnedzău, întîi i-au dat voie, apoi l-au oprit. Şi Elisei, prăvind plîngătoarea, fămeaie nu ştiia, derep’ce, făcînd Dumnedzău, pentru smerenia şi micşurarea lor, nespuindu-le, în toată vreamea, ca să cunoască ce au de la Dumnedzău, cînd au duhul prorocesc şi ce au din ei-ş, cînd nu-l au. Dînăoară, un creştin bun l-au rugat să-i facă mănăstire pre numele său, în oraşul Tartanoz. Trimis-au acolo fraţi, dzîcîndu-le să nu urdzască pînă n-a veni să le arate locul în cutare dzî, cînd, preste noapte, li să arăta în vis, arătîndu-le locul şi chipul pristavilor. Ei, necredzînd visul, şi svîntul nevenind, să-ntoarsără de-l întrebară şi le spusă că li s-au arătat în vis de le-au spus treaba, unde şi { 36r} cum. Că şi Avacum, într-o mică de / ceas, cale de 12 dzîle, îmblă la Daniil de-i dusă prîndzul la-nchisoarea leilor, la Vavilon. Dară ce, divăi, cu visul, că-i mai lesne cu sufletul svinţilor a face, că trupul iaste slab, iară sufletul iaste putearnic! Pre un călugăr neascultoi l-au gonit din mănăstire şi, ieşind să să ducă, i-au ieşit un bălaur să-l înghiţă şi el, ţipînd, săriră fraţîi şi nemică nu vădzură. Dară el să-ntoarsă, făgăduind pînă la moarte să asculte. Un preut au poftit undelemn, iară chelariul au tăgăduit şi nu i-au dat preste porunca svîntului li svîntul, luînd stecla cu undelemnul, au zvîrlit într-o piatră. Şi, nestricîndu-să, a minune de la Dumnedzău, au trimis svîntul undelemnul cu vasul cu tot preutului aceluia. Şi rugînd Dumnedzău, au izvorît undelemn. Altăoară, un tată pre fiiu-său mort l-au adus la mănăstirea svîntului Benedict, strigînd asupra svinţiei sale cu mare plînsoare ca să-i învie pre fiiu-său. Aceasta audzînd svîntul Benedict, dzîsă cătră fraţi: "Să fugim, fraţîlor, să fugim. Nu-i al nostru, ce-i apostolesc acesta lucru". Iară acel tată aşea tare striga, ucigîndu-să şi dzîcînd: "Nu m-oi duce de-acii, pînă nu mi-i scula hiiu-mieu". Atunce, făcîndu-i-să milă, chemînd săborul la rugă, dzîsă: "Doamne, nu căuta la păcatele meale, ce caută la credinţa omului acestuia, carele, pentru viaţa fiului său şi-ntoarcerea sufletului la trup să roagă". Şi, atingîndu-să de trupul acelui cocon, să şi ivi putearea lui Dumnedzău şi învisă cuconul. Avea svîntul o sor shileastică, adecă cărtulare, carea, de tinerea, s-au închinat lui Dumnedzău să slujască în curăţîie şi-n feciorie, carea, dînăoară într-un an îl vedea pentru voroavă sufletească. Iară, cînd vrea să-ş dea sufletul la Dumnedzău, ea veni la fratele ei, depărcior de mănăstire, unde ieşiia fratele ei pînă la dînsa. Ea i să ruga amu, însărînd, să rămîie preste noapte la voroavă sufletească, de lucruri cereşti, el nu vrea nice într-un chip, dzîcînd că nu să cade a mînea denafară de mănăstire. Iară ea, puind capul şi mînule pre masă, rugă Dumnedzău să facă să oprească pre fratele-ş, şi-ndată, să porni ploaie mare cu fulgere. Şi pricepu svîntul Benedict că ruga ei o feace { 36v} aceasta şi-i dzîsă: / "A ce-m feceşi aceasta, soro?" Ea-i răspunsă: "Tu, frate, nu vreai să-mi asculţi, iară Dumnedzău mi-au ascultat ruga". Şi rămasă toată noaptea, de lucrurile lui Dumnedzău şi de împărăţîia ceriului cu dulceaţă vorovind cu dînsa, fără somn, pînă-n dzuă. Iară a treia dzî vădzu svîntul Benedict sufletul surore-sa la văzduh, suindu-să în ceriu cu mare cinste şi, mulţămind lui Dumnedzău, spusă fraţîlor. Şi o astrucă în mormîntul său ce-ş gătasă şie. Într-acesta chip, sufletul lui Gherman, episcopul de Capuana, dus de îngeri în ceriu, noaptea stînd la rugă, pren ferestruie prăvind, vădzu. Şi lucru minunat, că într-acea mare strălucire, în carea era sufletul încungiurat, ca într-o radză de soare, toată lumea naintea ochilor lui era adusă, care lucru nu-i să nu să poată. Că sufletul celuia ce veade pre Dumnedzău şi tvoreţul său, mică-i toată lumea. Şi, carele, cît de puţîntel veade lumina tvoreţului său, aceluia toată tvorenia i să veade mănuntă şi cuprinsă. Făcut-au svîntul ş-alte multe minuni. Avea şi învăţături dumnedzăieşti, c-au scris şi ustavuri călugăreşti, foarte cu folos sufleteşti. Şi, cu şease dzîle nainte ş-au deşchis mormîntul. A şeasea dzî, să cerşu de-l dusără ucinicii în besearică, de să priceştui şi, ţîindu-l ucinicii, ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău, rugîndu-să. Şi, într-aceaea dzî, a doi părinţi, unul de loc, altul într-altă mănăstire, vădzură ce le-au arătat Dumnedzău: drum aşternut din mănăstirea lui pînă în ceriu, lîngă care drum sta un bărbat luminat şi dzîcea: "Acesta-i drumul pre carele iubitul lui Dumnedzău, Benedict, s-au suit în ceriu, în anul de la Domnul Hristos 5420 (sic!)". Şi-l astrucară în Casina, în besearica svîntului Ioan cărstitel. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Alexandru în Pidna sau Didna. Acesta era în vreamea întunearecului înşelăciunei, străluminînd ca un mult luminat luceafăr. Şi înfruntă buiecia necredincioşilor, şi oborî gios, ca cu săgeţîle, cu cuvintele sale, pre nălţatul şi gurguţatul vrăjmaş, şi toată înşelăciunea, propoveduind cu îndrăznire pre Domnul Hristos, pentru care ciucă aceia ce era daţi supt înşelăciune, nesuferind bărbăţîia şi îndrăznirea lui, { 37r} nevoiră, cu multe fealiuri de măiestrii şi meşterşuguri, să slăvască bărbăţîia şi / vonicia lui. Şi, nebiruindu-l, îi tăiară capul. Iară Dumnedzău l-au proslăvit cu darul isţealeniilor, tămăduind tot fealiul de boale celor ce năzuiesc cu credinţă la svinţia sa. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru şi ispoveadnic Evshimon, episcopul Lampsacului. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-această lună, 15, svîntul mucenic Agapie şi cu dînsul, Puplie, Timolau, Alexandri doi, şi doi Dionisii, şi Romil. 5790 (282) Aceştia era în vremile lui Dioclitian, Agapie din sat din Agaza, iară Timolae de la Pont. Iară doi Dionisii din Tripoli de Finica, iară Romil era ipodiacon la besearica Deospolei. Iară Puplie şi doi Alexandri, de la Eghipet. Aceştia, întîie, amu legîndu-ş împreună sufletele sale cu a lui Dumnedzău jelanie, de-aciia îş băgară mînule în cătuş şi astătură naintea lui Urean, ighemonul de Chesaria, spuindu-să creştini pre sine. Şi el, neputînd să-i înduplece, nice cu spărieturile, nice lingăriturile să-i desparţe de la Domnul Hristos, au învăţat de le-au tăiat capetele. Într-aceastaş dzî, svîntul apostol Aristovul, episcopul de Vretania, fratele lui Varnava apostol. Acesta era din cei 70 de ucinici a Domnului Hristos. Au urmat svîntului apostol Pavel, propoveduind Svînta Evenghelie şi slujindu-i în toată lumea, de la carele s-au şi hirotonit episcop în cetatea vretanilor, oameni sălbătăciţi şi sireapi, de carii, uneori, bătut, alteori tras la uliţă, au înduplecat pre mulţi de-au apropiatu-i la Domnul Hristos. Deci, făcînd svinte beaserici şi hirotonindu-le popi şi diaconi, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Nicandru de Eghipet. Ş-acesta svînt au fost în dzîlele lui Dioclitian împărat şi, crescînd în svînta credinţă, şi îndrăgind svinţii mucenici, avea lucru pre-ascuns de rădica svintele lor moştii şi le astruca cu cinste. Şi, odînăoară, strîngînd trupuri de-a svinţi mucinici, şi astrucîndu-le cu cinste, l-au zărit { 37v} un idoloslujitori şi / l-au pîrît cătră boiarinul. Şi, prindzîndu-l, mărturisi cu îndrăznire pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat. Şi, belind pialea de pre svinţia sa muncitorii, au dobîndit cununa mîcenicească. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Menignos. În dzîlele lui Dechie împărat să feace mare goană asupra svinţilor creştini. Atuncea, acela ce era ispravnic pre Asia, era cu totul şugubăţ şi sireap la fire. Deci, s-au pugorît la mare şi, pre cîţi creştini au aflat, bătîndu-i pre toţi, i-au băgatu-i la-nchisoare întunecoasă şi-n butuci. Şi, deac-au noptat, strigară cu toţîi într-un glas la Dumnedzău, dzîcînd: "Despuitoriule, Doamne Isuse Hristoase, carele dezlegaşi vîrhovnicul tău Petră apostol din legături, prin îngerul tău, şi din temniţă slobodzîşi, scoţîndu-l fără sunet, Tu, ş-acmu, trimite-ne agiutoriul Tău şi ne mîntuiaşte din cetluitura aceasta ce ne ţîne şi din neagra temniţă, ca să cunoască şi aceştia ce Te leapădă că Tu eşti sîngur Dumnedzău şi Împărat veacinic". Şi aşea, rugîndu-să ei, li s-au ivit Domnul izbîndelor. Şi străluminînd lumină în temniţă, fugi întunearecul. Şi le dzîsă Domnul: "Cutedzaţi şi nu vă teameţi, că eu sînt cu voi". Şi-ndată cădzură legăturile tuturora topite, ca ceara, şi însăşi temniţa s-au deşchis. Şi Domnul le dzîsă: "Duceţi-vă de-aciia şi propoveduiţi pretutinderea putearea Mea". Şi, aşea, Domnul s-au suit în ceriu, iară ei ieşiră de să dusără. Şi, demineaţă, veniră rîndaşii cei de straje. Deaca vădzură peceţile sănătoase şi-n temniţă nimerilea, să înspămîntară şi, ieşind, striga: "O, ce sîlă şi ce apucare, că Nazoreul Hristos au venit noaptea de-au furat legaţîi". Deci, unii să mira de minune, alţîi lua în rîs pre străjearii. Aceastea audzîndu-le Menignos fericitul, să împlu de credinţă şi de liubov cătră Domnul Hristos, că el fiind nălbitori, de spăla odînăoară cămeşi la părău, audzî glas din ceriu de-i dzîcea: "Menigne, vino şi-ţ voi da dar mult". Şi el, luînd frică, să spărie şi, iarăş, să pleca de spăla. Şi, iarăş, glasul cătră dînsul: "Menigne, vino cătră Mine să vedzi bunurile carile aşteaptă pre ceia ce iubăsc Numele Mieu". Deci, el n-au mai { 38r} aşteptat să mai audză a treia glas, ce, îndată, purceasătă, / aşteptînd pre cneajul. Şi, preste puţîne dzîle, sosînd cneajul la loc, şedzu să audză pre ceia ce veniia şi le cetiia poruncile împăratului pentru leagea. Atunce, minunatul acesta Menignos, împlîndu-să de îndrăznire, sări la mijloc şi, apucînd cărţîle împărăteşti din mînule cneajului, şi rumpîndu-le bucăţi, le-au călcat, dzîcînd: "În Numele lui Isus Hristos, Dumnedzăul mieu, pre aspidă şi preste vasiliscă mă voi sui şi voi călca aceale fără-leage porunci a lui Dechie". Aceastea, deaca vădzură slugile acelui fără-leage, îl trîntiră gios şi-l stropşiră, bătîndu-l fără milă. Şi, deacă-l feaceră mai mort, îl legară vîrtos şi-l sculară. Atunce-i dzîsă cneajul: "O, cap rău, pre cine bizuindu-te, o feceş aceasta?" Iară svîntul feace: "Pre Domnul mieu Hristos". Şi el feace: "Spîndzuraţî-l pre acest buiac şi cu inemă dîrză, şi sămăţ sus pre lemn, şi-i strujiţi vîrtos carnea de pre dînsul, să vedem veni-va Hristos să-l scoaţă?" Şi atîta-l strujiră, cît i să vedea toate maţele pentre coaste. Deci, cneajul acela, în toate acestea să lupta cu Dumnedzău şi ocărîia răbdarea svîntului. Iară svîntul răbda, rugîndu-să lui Dumnedzău şi ocărîia pre tiranul. Atunce, măniindu-să, dzîsă: "Poruncesc să-i taie deagetele mici bucăţeale, acealea ce sfărîmară carnea împăratului". Şi, îndată-i săcerară deagetele de la mîni, de prin noduri, şi cura lapte în loc de sînge. Şi, închidzîndu-l în temniţă, a doa dzî, demineaţă, îl scoasără la-ntrebare. Iară svîntul, mărturisînd naintea tuturor pre Domnul Hristos, iară pre împăratul blăstămînd şi pre boiarinul ocărînd, să mirară toţi şi s-au răspuns să i să taie capul. Şi, ducîndu-l la locul cel de tăiat, mergea femeaia lui după dînsul, plîngînd, şi mult nărod. Şi, sosînd la loc svîntul, stătu pre loc nalt şi învăţă nărodul cu învăţături sufleteşti şi pre femeaie-ş o lăsă pre mînă de ispravnici. Şi, aşea, tăietorii ăi tăiară capul şi vădzură prăvitorii minune, ca o turturea curată ieşind den rostul lui şi zburînd în ceriu. Şi toţi să minunară, dzîcînd: "Mare-i Dumnedzăul lui Menignos". Şi, de strigările nărodului, să cutremură pămîntul în tot oraşul, atîta cît şi antipatul s-au spăimat. Şi, deaca ştiu vina hoalcăi (gîlceavei), învăţă să-l lase neîngropat: "Să vedem oare îngropa-l-va Dumnedzău?" Şi pusă straje să păzască svintele moştii, iară, preste noapte, deacă { 38v} adormiră / veniră fraţîi lui de-i luară trupul, şi, sosînd la locul unde doriia svîntul adormiră şi li să arătă în vis svîntul, dzîcînd: "Alergaţi de-m luaţi capul cu carele am mărturisit pre Domnul Hristos, c-aţ uitat să-l luaţi". Şi, deşteptîndu-să, alergînd înapoi, şi fiind întunearec, vădzură lumină, ca o stea luminată, pre capul svîntului şi, luîndu-l dusără la trup. De-acii, vrînd fraţîi să-l ducă mai departe, le-au dat svîntul veaste de-l îngropară pre loc, unde sosîră cu svîntul lui trup, în slava lui Dumnedzău Isus Hristos, amin. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 16, pomenirea svîntului mucenic Savin. Acesta era de la Ermupol a Eghiptului, în vremile lui Dioclitian împărat. Ascundzîndu-să denafară de oraş cu alţi creştini, într-o căşcioară mică şi cercîndu-l idoloslujebnicii că avea mare veaste în creştini, fiind de rudă mare şi întrecînd pre ailalţi la rîvna svintei credinţe, apoi aflîndu-l, l-adusără la Arian, ighemonul oraşului. Şi, mărturisind pre Domnul Hristos, fu spînjurat şi strujit, pînă i-au picat carnea la pămînt. De-aciia îl arsără cu feclii aprinse. De-acii, legîndu-i o piatră, l-aruncară în părăul Scamandrul. Şi, aşea-ş luă svînta cunună de la Domnul Hristos mucenicească, în bucurie veacinică, luminat cu svinţii, veselindu-să şi rugîndu-să pentru creştinătate. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Papa. Acesta, vădzînd că stă în cumpănă de perire lumea, astătu naintea boiarinului păgînesc de-l mustră şi-l micşură cu mare îndrăznire ce avea cătră Domnul Hristos. Deci, îl pusără la pămînt, îl bătură cu bătăi cumplite preste trup şi preste obraz. De-acii îl spîndzurară şi-l zdărăia cu brînci de hier. De-acii, bătîndu-i piroane în talpe, îl alergară lungă alergătură şi, iară, îl legară la un pom { 39r} sterp şi-ndată feace poame, în carele s-au săvîrşit svinţia sa. Iară Licaonia să bucură şi să / veseleaşte, avînd în sine svintele lui moştii. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Iulian, cel ce iaste în Chilichia. Acesta era din oraşul Anazarveilor, din a doa eparhie a chilichilor, ficior oarecăruia sfeatnic şi maică-sa creştină, de la carea învăţă credinţa în Domnul Hristos. Şi, nevoindu-să cu învăţătura Svintelor Scripturi, la 18 ani a vîrstei sale, fu adus naintea ighemonului Marchian. Şi, neprimind să tămîiadze idolii, fu bătut în tot fealiul de părţîle trupului. De-aciia, aruncîndu-l în temniţă, au venit maică-sa, de l-au întărit şi l-au sfătuit, întrebîndu-l, şi răspundzîndu-i că va sta vîrtos şi va muri pentru credinţa întru Domnul nostru Isus Hristos. Deci, îl băgară într-un sac plin de arină şi cu gîngănii veninate, îl aruncară în bulboacă şi, aşea, au primit cununa svintei mărturiei de la Domnul nostru Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svîntul Ioan cel de Rufiane cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Roman, mucenicul, de sabie săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svinţii dzeace mucenici în Finichia de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Alexandrion, papa de Rîm, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Anina, făcătoriul de minuni. Acesta dintru svinţi părintele nostru, Aninas, din tînără vîrstă, fără nice o învăţătură, iubiia blîndeaţea şi liniştea, şedea la sîngurătate. Şi, deaca să feace de 15 ani şi rămasă sărac de părinţi, lăsă lumea şi toate şi să dusă la pustie. Şi, aflînd un călugăraş, anume Maiuman, carele era foarte nestrîngătoriu, preveghea şi făcea rugă cu dînsul. Şi atîta văzdrăjanie avea, cît, de multe ori, în patru dzîle, mînca o dată. Şi, fiind într-atîta lipsă, atîta să bucura, cum vrea prîndzî la masă împărătească. De-acii, preste o samă de vreame, vru dascalu-său să să ducă de-acolo, iară acest fericit -ş cerşu iertăciune şi rămasă pre loc, dzîcînd: "Iartă-mă, părinte svinte, că nu mă trage { 39v} inema a mă duce de-acii, de vreame ce m-au îndireptat Dumnedzău la acest loc". Şi, ducîndu-să / părintele, el rămasă pre loc şi, de multe ori, mergea la adîncul pustiei cîte 20 de dzîle cale, şi cîte 30 de dzîle şi, iarăş, să-ntorcea la chilie. Şi, omorînd patimile trupeşti, precum să cade, dobîndi plată lucrurilor sale, că i să pleca fierile sălbatece, urmîndu-i pururea doi lei pretutinderea, carii, unul de dînşii să-nghipasă într-un picior şi, scoţîndu-i-l svîntul, l-au legat şi l-au tămăduit. Şi, ieşindu-i veastea pretutinderea, veniia la dînsul nărod, aducîndu-ş bolnavii şi, cu darul ce avea de la Dumnedzău, cu ruga, tămăduia pre toţi, în tot feali de boale. Şi, lăsînd pustia, petrecea la chilie-ş şi, neavînd apă pre-aproape, căra apă de la apa Efratului patro au cinci mile. Deci, întîi aducea puţînă, iară, deacă să-nădiră gloate şi trebuind mai multă pentru băutul, feace sternă de să strîngea apă de ploaie, la vreamea ploilor. Iară, dănăoară, nemerind gloată multă, să fîrşi apa din sternă şi, sosînd altă gloată mare şi trebuind apă, nu află sluga nice o vadră, că o băusă toată. Rădică ochii spre ceriu cu rugă de la inemă la Dumnedzău. Trimisă pre ucinic: "Du-te, fiiule, cu Numele Domnului Hristos". Şi, ascultînd, mearsă şi află sterna plină de apă. Şi, strigînd gloatelor: "Ia-mblaţi de vedeţi minune". Şi, săturîndu-să toţi de apă limpede şi reace, să minunară, mulţămind lui Dumnedzău, ce proslăveaşte pre ceia ce-l iubesc pre Svinţia Sa. Şi, vrînd svîntul să acopere strigarea aceştii minuni, căra apă de la Efrat, în toate nopţ. Şi, altă dată, iarăş, scoţînd toată apa nărodul ce venisă şi trebuindu-le apă, alergă cu vadra la părău. Şi, încă, nu mersease cîtu-i de o proaşcă cale, să conteniia, cugetînd de slăbiciune. Deci, vădzîndu-l că stă de cugetă să să-ntoarcă, ei zăriră vasul plin şi strigă în glasul mare: "Daţi slavă lui Dumnedzău, că braţele bătrînului izvorăsc apă vie". Şi, alergînd toţi la vadră, vădzură plină de apă reace şi să mirară. Şi, începură a să tăvăli pre la picioarele svîntului, rugîndu-l să părăsască, să nu ostenească pentru dînşii şi-i dzîsă: "Că, de n-ar hi făcutu-să minunea, tot ai hi cărat apa de la Efrat". Iară svîntul, cădzînd la pămînt, striga pre sine pămînt şi cenuşe, şi viarme, şi de toată micşurarea, şi, abia i-au potolit. Atunce, Patrichie, episcopul de Chesaria, audzînd că svîntul cară sîngur apă, i-au dat un dobitoc de cărat apă. Iară oarecare mişel, supărat de un datornic, mearse la părintele, jeluindu-să. Iară el, { 40r} neavînd / altă şi nevrînd să-l lase cu deşert, i-au datu-i acel dobitoc, dzîcîndu-i: "Vinde-l, fiiule, şi te plăteaşte". Şi, oblicind episcopul, i-au trimis altul, dzîcînd: "Acesta nu ţî-l dăruiesc, ce numai să fie de cărat apă. Şi, cînd mi-a trebui, mi-l voi lua". Şi, venind alt sărac, luă şi acestalalt asîn, iară episcopul, deaca ştiu, feace un budăi mare şi mîna argaţîi de căra apă de-l împlea şi, iară, să-ntorcea acasă, care budăi iaste şi pînă astădzi de piatră. Şi era pre aceale locuri un stîlpnic vestit, carele, pricindu-să cu oarecine, au aruncat cu o piatră de l-au vătămat. Pentr-aceaea, s-au pugorît de-au alergat după acel vinovat să-ş împle de pre dînsul. Iară svîntul, cunoscînd din Duhul Svînt, scrisă şi trimisă carte pre un leu, care lucru, deaca vădzu stîlpnicul, să-nspăimă de minune. Deci, luînd cartea şi citind, s-au umilit, lăsînd giudeţul pre Dumnedzău, şi scrisă răspuns la svîntul pre leul, mulţămind lui Dumnedzău şi ogodnicului svinţiii sale. Şi, o femeaie, avînd cumplită boală, mergea cătră svîntul şi tîlnindu-o un varvar, s-au apucat să o silească la păcat. Iară ea feace rugă cu numele svîntului şi s-au potolit varvarul de la gîndul cel rău. Şi, vrînd să-ş ia arma ce o înfipsease în pămînt, o află rădăcinată şi, minunîndu-să, mearsă la svîntul de să învăţă şi si botedză, şi să călugări, de să feace iscusît lîngă svîntul. Iară femeaia, tămăduindu-să de la svîntul, mearsă veaselă. Sînt şi alte multe a svîntului preste fire şi slăvite, ce, pentru să nu lungim, am lăsat. Iară svîntul, trăind noădzăci şi cinci de ai în săhăstrie, neieşind de-acolo nice leac, într-atîta ce-i toată viaţa lui 110 de ai, prorocind providenii multe, carile s-au izbîndit. Şi, strîngînd fraţîi, le-au ales pre unul carele era de întrecea pre alalţi în bunătăţi şi le dzîsă că: "Dumnedzău au ales în locul mieu pre acesta să fie păstoriu". Şi, sărutîndu-i i-au blagoslovit, şi mai trăind 7 dzîle, s-au răpăosat cătră Dumnedzău în 16 a lui mart. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-această lună, 17, preacuviosul părintele nostru Alexie, omul lui Dumnedzău. / { 40v} În dzîlele blagocestivilor împăraţi Arcadie, în Ţarigrad, şi Onorie în Rîm, era un boiarin mare în Rîm, anume Eufimian, frunte boiarilor celor de sfat şi-nţălept, bogat în bunătatea lumască, iară la suflet ca mai bogat şi foarte cu bunătăţi şi minunat, lucrătoriu isteţ şi nelaneş în tainica vie a Mîntuitoriului Hristos, păzîndu-i toate poruncile neclătite. Şi, mai vîrtos, milostenia dînd nescumpit lipsiţilor, hrăniia flămîndzîi, îmbrăca golii, sălăşluia oaspeţii streini şi-i dăruia de biu, era casa lui ca o linişte blagoslovită mişeilor, şi năzuinţă, şi avea slugi mulţi de treabă, îmbrăcaţi luminat. Iară el, fericitul, prîndzîia după al noăle ceas şi, întîi, strîngea din tîrg mişei de-i ospăta, slujindu-le sîngur, pentru să aibă mai multă plată la Dumnedzău. Iară unul din cimotei şi priatini îl giudeca din nepriceaperea lor, dzîcînd că nu să cade să slujască la mişei un boiarin ca acesta iliustrisimus, prealuminat, ce să înveaţe slugile să slujască trebile. Iară el, cu înţălepciune, cătră dînşii smerit le răspundea: "Aceştia sînt fraţi Domnului mieu care ne dzîce în Dumnedzăiasca Evanghelie să-i iubim şi, cît bine le vom face, să ne plătiască darul mai cu multă bogăţîie". Era şi soaţa lui, anume Aglais, femeaie dumnedzăiască şi-nţăleaptă, purtîndu-să amîndoi fără prihană. Dară numai ce era măhniţi, că nu făcea cuconi să le fie pomană. Drept-aceaea, să ruga Domnului Hristos cu credinţă să le dea cucon, după gîndul lor. Iară Dumnedzău le-au ascultat ruga şi, purcedzînd grea Aglais, născu făt. Şi l-au numit Alexie, şi fu multă bucurie în casa lor, şi veselie nepotrivită. Şi, deaca crescu de să înţărcă şi, cînd fu de şease ani, îl deaderă la carte şi, fiind ascuţît şi isteţ, învăţă toată istoria besearicii şi gramatică, şi alalte a învăţăturelor, şi se feace învăţat şi înţălept. Deci, cunoscînd că lumea nu-i stătătoare şi sufletul că-i nemuritoriu, au pus gînd bun să să leapede de a lumii aceştiia bine, ca neşte trecătoare şi veştedzătoare, ca să dobîndească ceale neputredzîtoare şi veacinice. Aceastea pururea gîndind, luminat de la { 41r} Dumnedzău, purta cămeaşe de păr, fără / ştirea părinţilor. Iară, deasupra, purta luminat, să nu-l priceapă. Iară părinţii nevoia să-l însoare, să vadză nepoţi dintru dînsul. Şi, cercînd, aflară o ficioară înţăleaptă şi frumoasă, bogată şi de rudă împărătească. Iară Alexie avea inema în ceriu, cu tot sufletul, şi nemică nu grijiia de ceaste peminteşti, ce, pururea, făcea rugă la taină, la ştiutoriul tainelor, Dumnedzău, vărsînd lacrămile, ca părăul, rugîndu-să să-l izbăvască de mrejile nepriatinului şi să-l lumineadze a face ce-i de folos. Cu de-aceastea să ruga noaptea toată, iară dzua mergea la svintele besearici, de să-nchina, împărţînd milostenie mişeilor, în vedeare şi-ntr-ascuns, să roage Dumnedzău pentru dînsul, să-l îndirepteadze la loc de spăsenie. Iară cătră părinţi dzîcea că nu să va însura să-ş ia grije. Dară ei, silindu-l, nu să putu apăra şi primi în vedeare de scrisără nunta. Iară, înontru, cugeta cum a scăpa să fugă la ţară streină, să-ş cruţe ficioria sa nestricată. Deci, deacă sosî dzua nuntei, mearsără la svînta besearică a svîntului Vonifantie şi-i cununară, cu danţuri, cu timpene şi cu toată muzica, veselindu-să cu nuntaşii, şi toţi boiarii curţîi, şi rudele tinerilor, cumu-i obicina. Iară, cînd fu sara, după cină, părinţii tinerilot i-au blagoslovit şi i-au petrecut pînă la cămara cea de nuntă. Iară tînărul, deaca rămasă cu mireasa, feace rugă mult ceas, pînă cînd adormiră toţi în casă. Şi, atunce, învălind inelul şi brîul său de mult preţ şi le-au dat pre mîna mireasei, şi-i dzîsă: "Să le ţîi bine aceastea, iubita mea. Şi Dumnedzău să fie între noi pînă cînd va griji darul Svinţiii Sale de noi ceva altă mai nou". Aceastea, deaca dzîsă, să dusă în vistiariul său şi-ş luă aur, şi pietri scumpe, şi mărgăritare, cîte putu. Şi să-mbrăcă în haine proaste şi, ieşind din cetate, să dusă la mare de întră într-o corabie ce mergea la Siria. Şi, sosînd la Laodichia, ieşi din corabie, află soţîi şi mearsă la Mesopotamia, la Edesa, unde-i în cruţare, într-o svîntă besearică, icoana svîntă nefăcută de mîni a Domnului nostru Isus Hristos, carea sîngur Svinţia Sa au trimisu-o lui Avgar pre Anania apostol, cum să veade la 16 a lui avgust în sinaxariul proloagelor. Şi, sosînd acolo, foarte s-au bucurat şi, împărţînd avearea la mişei, rămasă la acea { 41v} svîntă besearică, îmbrăcat mişeleaşte, pentru să prăvască pururea svîntul şi doritul chip a Despuitoriului / Hristos. Şi, cerşind milostenie la creştini, mînca puţinel, iară mai mult împărţîia la mişei. Şi toată noaptea făcea rugă, şi-n toate dumineci să priceştuia. Şi atîta s-au topit cu postul şi cu truda, cît i s-au schimosît frîmseaţea feaţii şi s-au negrit pieliţa obrazului, şi trupul s-au uscat, ochii s-au adîncat, numai pielea şi oasele au rămas. Iară părinţii, deaca să feace dzuă şi nu aflară pre Alexie în cămară, ce numai pre mireasa sîngură aflară măhnită şi ovilită, şi, deaca ştiură de necugetata a fiiului lor despărţîre, -ş bătea pieptul, olecăindu-să Şi, vădzînd că n-or folosî cu plînsul, răpedzîră slugi să cearce tutindirea, prin cetăţi, şi, neaflîndu-l, şi vreame lungă trecînd, unii mearsără şi la Edesa, mai tîrdzîu, dară nu-l cunoscură, ce, încă, şi milostenie i-au dat, necunoscîndu-l, de topitură şi de slăbitură, şi de haine mişeale ce era. Iară Alexie, umilindu-să la inemă, plînsă, slăvind pre Dumnedzău, dzîcînd: "Mulţămăscu-Ţi Svinţiii Tale, Doamne, că mă spodobişi a lua milostenie de la slugile meale". Deci, deacă cutrierară prin lume, cetăţi şi oraşe, şi mănăstiri, şi nu-l aflară, să-ntoarsără la Rîm. Atunce, mai mult s-au împlut de plînsuri şi bocete casa lui Eufimian. Şi tot oraşul, şi curtea, şi boiarii şi toate vîrsta, de jeale, şi, mai vîrtos, maică-sa, s-au închis într-o cămară îmbrăcată în jeale. Şi, puind cenuşe în cap şi pre rogojină odihnind, plîngea tot ceas pre iubitul ei fiiu, iară ticăloasa a lui mireasă mai vîrtos să tînguia de vădovia ei cea necugetată. Şi nine n-au rămas vois şi fără lacrămi în casa lui Eufimian cea desfătată mainte şi veaselă. Aşea, ei avea măhnitură lumască, iară fericitul Alexie să bucura sufleteaşte înstreinat, slăvind pre Dumnedzău, ce l-au mîntuit de grijele lumeşti şi l-au ferit necunoscut, să nu i să smintească dorul. Deci, trăi în pritvorul besearicii aceiia a Preasvintei Dumnedzău Născătoarei 17 ai, petrecînd viaţă minunată. Drep-aceaea, lăcuitorii de-acolo îl cinstiia ca un svînt, vădzîndu-i petreacerea dumnedzăiască. Pentr-aceaea, temîndu-să să nu să scape de slava ceriului pentru ceastă trecătoare ce-i da, gîndi să margă la loc neştiut. Şi să dusă la vad, de întră în corabie, carea { 42r} mergea la părţîle Chilichiilor, cugetînd / să margă la mare, unde era besearica svîntului Pavel minunată. Şi-notînd puţînel, s-au scornit vînt împrotivă şi, după multe dzîle (dzîsă), purtîndu-i vîntul fără voie, sosîră la Rîm. Şi aceasta era socotinţa lui Dumnedzău şi o cunoscu svîntul. Deci, pentru să nu facă dodeială altora, au pus gînd să rămîie la casa sa, necunoscut, pînă la fîrşenia vieţii sale, ca să aibă şi plată mai multă. Şi mearsă la svînta besearică de să rugă lui Dumnedzău milostiv, să-l întărească să obîrşască ce-au gîndit. Deci, închinîndu-să pre la o sama de svinte besearici, să tîlni cu taăl său, venind de la curtea împăratului cu multă soţîie, precum era boieria lui. Şi, făcîndu-i metanie pînă la pămînt, ii dzîsă aşea: "Mă rog, dumitale, fă-ţ milă cu mine, cu un strein şi mişel, lasă-mă şă şedz într-un unghiu a curţîlor tale, să mă hrănesc din fărîmele ce cad de la masa slugilor tale. Şi Dumnedzău să blagoslovască pentru acest bine casa ta, să-ţ dea împărăţîia ceriului şi, de ai şi cineva rudă în streinătate, să te spodobască Dumnedzău să ţî-l vedzi, precum doreaşte inema ta". Aceastea, deaca audzî boiarinul, au lăcrămat, aducîndu-ş aminte de fiiul său şi, făcîndu-i-să milă, primi pre mişel. Şi, chemînd o slugă ce avea nevoitoriu, deade pre Alexie în sama lui, dîndu-i poruncă să n-aibă altă grije şi treabă, numai să poarte grijea de acel strein la ce-i va trebui. Şi l-au pusu-l într-o chilie mică, în curte, aproape de cămara mireasei sale. Deci, Eufimian îi trimitea, în toate dzîle, bucate de la masa sa, iară Alexie mînca numai dumineca (deaca să priceştuia de svintele taine), pîine cu apă, foarte cu samă, cît să nu moară de post. Şi-ncă făcea şi rugă toată noaptea şi dzua, mai multă vreame. Şi, vădzînd pizmaşul, urîciosul de oameni, dimon, răbdarea lui cea minunată, scrîşca cu dinţii şi i-ai sămănat mari şi cumplite războaie pentru să-l slăbască de la răbdare ce avea nepotrivită. Şi, întîi, învita pre slugi de-l supăra, că unii îl suduia, alţîi îi da palme, alţîi vărsa lăturile asupra lui. Şi alte necădzute îi prohitiia, şi toate le răbda neînvincitul acesta, cunoscînd că din îndemnul vrăjmaşului sînt. Şi nice dînăoară n-au răpştit, nice le-au dzîs cuvînt de bănat, numai ce ruga Dumnedzău să-i dea răbdare, { 42v} să nu să păgubască / de simbria platei la dzua de giudeţ. Şi, nu numai acesta război avu svîntul, ce şi altul mai cumplit, adecă, fereastra mireasei sale era împrotiva chiliei lui, de vedea, carea, ca o altă tînără Rut, nu vru să mai întoarcă la casa tată-lui ei, ce, cu soacră-sa şedea, de multe ori plîngînd şi hăolindu-l maică-sa pentru fiiul, mireasa, pentru mirele-ş. Şi nice lungul vremii, nice mîngăierile priatinilor şi a rudeniilor nu putea să le mîngîie şi să le potolească dorul lor, ce, cu cît să trecea vremile, cu atîta mai mult să aprindea inemile lor, dorind să le vie veaste de iubitul lor, atîta le ardea inemile. Şi svîntul le audzîia hăoliturile şi plînsurile femeii, în tot chipul, pline de jeale înfocată şi ovilită. Cine poate să le scrie toate? Şi maică-sa, ca mai mult bocindu-să de dor, aducîndu-ş aminte cum l-au purtat în pîntece, cum l-au născut şi l-au crescut, şi, de-acii, o părăsî de-i deade mai mari durori decît l-a născut, atîtea toate le audzîia bunul podvijnic neînvincit voinic, că inema îl dura şi-i era milă de maică-sa şi de femeaie, şi-i da război mare într-aceasta vrăjmaşul. Dară, aducîndu-ş aminte evangheleştile cuvinte a Domnului nostru Isus Hristos, unde dzîce: "Cine iubeaşte pre tatăl său sau maică-sa mai mult decît pre Mine, nu mai vreadnic". Punea împrotiva dragostei trupeşti dragostea lui Dumnedzău şi răbda înfocarea inemii vîrtuciosul la suflet, cu dorul pre dor împingînd, nu că doară să fie fost spre părinţi nemilos, ce, mai vîrtos, cătră tvoreţul ascultoi, rugîndu-să cu lacrămi să-i dea răbdare pînă la sfîrşit. Dară să ruga pentru părinţii săi şi pentru femeaia sa, să le dăruiască răbdare, să nu moară de voia rea, fără vreame. Deci, au petrecut svîntul la casa părinţilor săi, necunoscut, ca un mişel şi ticălos, de vrăjmaşul luptat, de dragostea părinţilor ars şi de slugile sale batgiocorit, nu dzeace sau o sută de dzîle, ce 17 ai încheiaţi, adamantinul acesta, iară nu de carne. Atunce, i-au dat veaste Domnul că în vinerea ce vine să va răpăosa de la trude şi munci. Deci, cerşu hîrtie la sluga ce-i slujiia şi călămari şi, aşea, au scris pentru sine. Şi, pentru mai mare credinţă, au scris şi oarecare taine ce au grăit mireasei, { 43r} cînd i-au dat brîul şi inelul, şi alte taine carile numai / părinţii le ştiia. Iară, la fîrşit au scris: "Rogu-mă şi mă cuceresc, părinţii miei şi cinstita mea femeaie, să nu vă la inemă bănuiţi pre mine, căce v-am dat atîta scîrbă şi muncă, că mă durea şi pre mine de durearea voastră, Şi, de multe ori, am făcut rugă pentru voi, ca să vă dea răbdare Domnul Hristos şi să vă spodobască împărăţîii sale. Şi nedejduiesc în mila Svinţiei Sale să-mplinească ce-am cerşut, de vreame că şi eu, pentru dragostea Svinţiii Sale, m-am arătat cătră voi nemilos şi cătră mine mai aspru. Că, mai bine-i să asculte fiecine pre tvoreţul şi Mîntuitoriul său decît pre părinţii săi. Şi, cu cît mai vîrtos v-am mîhnit, cu atîta mai mult veţ avea plată". Aceastea, deaca le scrisă, rămasă la rugă, pînă ce s-au pristăvit. Şi era atunce arhiereu în Rîm Inochentie svîntul, care, cumu-ş slujiia Svînta Liturghie în besearica svinţilor apostoli, fiind de faţă şi împăratul Onorie şi alalţi boiari mari, audzîră glas de deasupra svîntului oltariu, dzîcînd: "Veniţi cătră Mine toţi carii vă trudiţi şi sînteţi însărcinaţi. Şi Eu oi odihni-vă pre voi". Aceastea audzînd cari era astînd, să cutremurară şi, cădzînd la pămînt, striga: "(...) Doamne, miluiaşte". Şi, iarăş, preste puţîn ceas, audzîră şi alt glas dzîcînd: "Vineri demineaţă, omul lui Dumnedzău iase de la trup. Şi cercaţî-l să facă pentru oraş rugă, ca să trăiţi nesupăraţi". Deci, gioi sara, să strînsără toţi la acea svîntă besearică a svîntului Petră şi, făcînd bdenie toată noaptea, să rugară să le arate Domnul unde vor găsî pre sluga Svinţiii Sale. Şi era de faţă patriarhul şi împăratul, şi Eufimian, aproape de dînsul. Şi, demineaţă, iarăş veni glasul şi dzîsă: "La casa lui Eufimian iaste omul lui Dumnedzău". Atunce, îi dzîsă împăratul: "La casa ta ai vistiariu ascuns ca acesta, de mare preţ, şi nu ne-ai spus?". Iară el răspunsă: "Viu, Domnul Dumnedzăul mieu, nu ştiu pînă astădzi nemică, iară să mărg să-ntreb slugile meale, să aflu pre doritul". Deci, mearsă şi gătă scaune, şi casa. De-acii ieşiră toate slugile lui cu feclii şi cu tămîi, { 43v} să-l tîmpine cum să cade. Atunce,întrebă de slugi de ştie vrunul de dînşii pre vrun om cu bunătăţi? Iară sluga lui Alexie / dzîsă: "Pare-mi, Doamne, că va fi acel strein ce mi-ai poruncit să-i slujesc, că mare bunătăţi şi minunate vedeam la acel om. Postiia toată săptămîna şi dumineca să priceştuia de dumnedzăieştile taine. De-aciia mînca doă unghii de pîine şi puţînea apă bea şi, aşea, trăia pururea. Iară bogatele ce-i trimiteai de la masa ta le da altor mişei. Priveghea toate nopţîle şi făcea rugă. Şi alt lucru mai minunat, că răbda nemîhnit sudălmile şi ocărîle ce-i făcea slugile tale. Şi-i da palme, de multe ori, din îndemnul vrăjmaşului, şi lăturile vărsa asupra lui, să-l mînie. Dară el, fericitul le răbdă toate, nice leac măniindu-să". Iară Eufimian, audzînd aceastea, îndată alergă la svîntul şi, strigîndu-l de trei ori, şi vădzînd că nu-i răspunde, întră în căşcioară şi-l află dzăcînd şi acoperit pre obraz, iară în direapta mînă ţîind hîrtia, carea ispiti să o ia şi nu putea. Drept-aceaea, să-ntoarsă reapede de spusă înpăratului cealea ce fură, carele şi învăţă să tocmască aşternut scump şi să-l puie pre aşternut. De-aciia, descoperindu-i svîntul obraz, străluciia ca îngerul, atîta cît abia putea de-l vedea. Atunce, împăratul cu patriarhul genunchiară şi, sărutînd svintele lui moştii, dzîsă cu smerenie: "Te rugăm, şerbul lui Hristos, să ne dai acea hîrtie, să vedem cine eşti. Aşea, omule alui Dumnedzău, cerescule, nu ne treace, că mai mari nărodului sîntem (săvai şi păcătoşi). Eu şi arhiereul acesta a lui Hristos slugă adevărată". Aceastea, deaca dzîsără cu lacrămi, le deade cartea svîntul, iară, luînd cartea, să bucurară, carea ei lui Acţie canţlerului svintei besearici o deaderă să o citească într-audzul tuturor. Şi, făcînd tăceare, ceti cartea de audzîia toţi. Iară, deaca sosî la locul unde-ş scria părinţii şi femeaia, şi tainele den carile să adeveri Eufimian că iaste Alexie, fiiu-său, plînsă cu amar, şi să sculă de-ş rumsă haina pre sine, şi zmulgea părul, pieptul ş-ucidea. Şi cădzu asupra fiiului său, vărsa lacrămi, suspinînd dintr-adîncul sufletului şi strigînd: "O, vai, dulcele mieu fiiu, a ce-mi dedeşi atîta scîrbă şi trudă? Vai, mie, ticălosului, a ce mă măhnişi atîta şi mă lăsaşi într-amar atîţea ai, prăvindu-mă cernit pentru tine şi den inemă suspinat şi nu-m spusăş a ce { 44r} inema mea cu jeale, ca aceasta? O, iubitul / mieu, o, mîngîiarea bătrîneaţelor meale şi odihneala, vai mie, mîhnitului şi nebucuratului, carea oi face întîi, ticălosul de eu, plînge-ţ-voi moartea, au prăznui-ţ-voi aflarea, firea mă sileaşte să vărs lacrămi, dară păcat iaste să plîngă cineva adormirea svinţilor". Aceastea ş-alte multe dzîcînd şi plîngînd cu glasuri mare, audzîră femeile hoalca şi, deaca ştiură că acela iaste doritul lor Alexie, alergară afară din casă, de grabă, ne-mbrăcate. Şi nărodul fiind mult, de nu putea răzbate, să ruga maica (după sine fiind noru-sa), strigînd aşea: "Faceţi-mi cale, să vădz pre iubitul mieu fiiu, daţî-mi cale, pentru mila lui Dumnedzău, o, oamenilor, să-m iau dzua bună de la sîngurat născutul mieu fiiu. Daţî-mi cale, creştinilor, să-m sărut pre cuconul mieu". Şi, sosînd la cinstitele moştii şi svinte, cădzu asupra lui cu mare dor, sărutîndu-l şi grăind: "Vai, mie, dulce fiiule, cuconul mieu cel dorit, cum ţ-ai ţînut sufletul, cînd mă audzîiai în toate dzîle bocind după tine cu jeale şi nu-ţ sîmţîş de durearea maică-ta? O, de a ta vîrtucioasă răbdare şi destoinicie, cum suferiş, iubitule şi de bună rudă, fiiule, atîţa ai, de slugile tale suduit şi ocărît? A ce nu-m spusăş să-ţ potoleşti scîrbele şi ale meale durori?". Aceastea maică-sa bocind, începu şi soaţa lui, plîngînd şi tînguindu-l, şi olecăindu-să de vădovia ei şi de sărăcia tîmplată, cît nu numai oamenii, ce şi dobitoacele, odoacă şi zidirile ceale fără suflet lăcrăma şi durea cu dînsa, lăcrămînd. Plîngea fără mîngîiare, sărutînd svintele lui oase. (Svinţii roagă pentru noi şi ştiu de noi, că sînt vii în Hristos). Şi, spălîndu-l cu lacrămile, ucidea-ş pieptul, rumpea cosîţele, obrazul pişca şi cu jealnice cuvinte-i grăiia mirelui ei, de tredzăci şi patro de ai ce l-au dorit: "O Hristoase, rogu-mă darului Tău, ia-m sufletul de-l împreună cu a lui Alexie, şerbul Tău, să te slăvim". Şi nu putea rudele şi priatinii să le desparţe de la svîntul. De-acii, împăratul şi patriarhul învăţară de-l rădicară şi-l pusără în mijlocul cetăţîi, să-l sărute toţi cetăţeanii, în iertare şi blagoslovenie. Şi, acolo, multe isţealenii să feaceră. Muţîi grăiră, orbii vădzură, îndrăciţii să isţealiră, stricaţii să tămăduiră. Şi tot fealiul de boală s-au lecuit, din sărutatul svintelor moştii. { 44v} Aceastea vădzînd, să mirară. Şi-mpăratul cu patriarhul rădicară năsilia să-l / ducă în besearică. Iară părinţii şi nora mergea pre urmă, plîngînd. Şi, îndesîndu-să gloatele, nu putea mearge cu năsilia, ce învăţă împăratul de aruncară bani să să zăbăvască oamenii, dară ei nu căuta de aveare. Deci, arhiereul le-au făgăduit să-l lase o săptămînă în besearică, în cea mare, să margă toţi să-l sărute. Şi-ntr-aceale 7 dzîle l-au tot priveghiat părinţii şi nora, plîngîndu-l. De-acii feace împăratul raclă de argint şi astrucară într-însă svintele moştii a svîntului, prăznuind mare sărbătoare. Şi, atunce, au izvorît în raclă mir cu dulce miros şi, cîţ să miruia, să isţealiia de boale. Deci, au răpăosat svîntul în 17 a lui mart, în anul de la Domnul Hristos 410, în dzîlele lui Onorie, împărat de Rîm, fratele lui Arcadie, împărat de Ţarigrad, în slava Svintei Troiţe, Tatăl şi Fiiul şi Svîntul Duh, acmu şi pururea şi-n veaci de veaci, amin. Într-aceastaş dzî, s-au tîlnit şi pomenirea cea cu om-dragoste pornită pre noi groază a cutremurului, de care, prespre nedeajde, au izbăvit pre noi Om-Iubitoriul Dumnedzău, în dzîlele lui Constantin împărat. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Pavel, pentru svintele icoane, cu foc s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Teostirict ispoveadnicul cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pre Chiriopasha, învierea direptului Lazar. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 18, preacuviosul părintele nostru, Chiril, arhiepiscopul de Ierusalim. Acesta s-au născut din părinţi blagocestivi şicinstind credinţa pravoslavnică. Şi să păştea şi svinţia sa în celaşi chip de nevoinţe şi învăţături, în vreamea împărăţîiei lui Constantin. De vreame ce episcopul de Ierusalim s-au pristăvit cătră nefîrşita viaţă, s-au spodobit acesta arhiereiscului dar, puind nevoinţă şi luptîndu-să pentru apostoleştile porunci. Şi, avînd scaunul Chesariei de { 45r} Palestina Acadie, / carele s-au strigat de sardicescul svînt săbor că nu vrea să dzîcă pre Fiiul că-i din sîngură aceaeaşi fiinţă cu Părintele şi nu va să primască psiful, adecă giudecata ce s-au făcut de dînşii, ce tot să află cu de-a sîla în scaun, căce avea cunoştinţă cu împăratul şi de la dînsul trăgea puteare acela Acadie, de au scos pre svîntul Chiril de la scaun şi l-au gonit de la Ierusalim, iară svîntul Chiril, mărgînd la Tars, era în soţîie cu minunatul Siluan, drept-aceaea, strîngîndu-să săbor în Seleuchia pentru eresa lui Acadie, el au alergat la Ţarigrad de-au înfocat cu mînie pre împăratul asupra svîntului Chiril, cu cuvinte şi l-au făcut izgonit pre svinţia sa. Şi, murind Constantie împărat, şi luînd împărăţîia Iulian, şi trăgînd cătră sine cu bine (pînă a nu-ş arăta păgînăţia) pre toţi episcopii svinţi ce-i gonisă Constantie de pre la scaunele lor, poroncitu-le-au să-ş vie cineş la scaun. Deci, şi svinţia sa, cu alalţi svinţi, ş-au dobîndit iarăş scaunul şi, păscînd bine, cum iubeaşte Dumnedzău, păstoria sa, şi lăsînd în svînta besearică pomană oglaşeniile ce-au făcut, adecă învăţături de întăritură pravoslaviei, şi trăind puţînă vreame, după ce ş-au venit la scaun, s-au răpăosat cu fericinţă. Şi era svinţia sa la tot chipul trupului la măsură, plăvîn, lung la păr, pişcat la nare, faţa lătîie, rătundă, cu sprînceanele tinse, încujbate, barba albă şi deasă, şi îngemănată, sămănînd la tot a om prostac. Într-aceastaş dzî, svinţii dzeace mii de mucenici, capetele tăiate, să săvîrşiră. Şi pomenirea svinţilor mucenici Trofim, Evcarpion şi soţîile lor. Fierbînd şi pornindu-să mare goană asupra svinţilor creştini în Nicomidia, aceia ce-i prindea îi închidea în temniţe. De-aciia, scoţîndu-i la-ntrebări şi băgîndu-i în munci, pre carii răbda în mărturia Domnului Hristos Dumnedzăul nostru, îi umorîia. Într-aceaea vreame aceşti marturi, Trofim şi Evcarpion, fiind vonici viteaji, şi vîrtucioşi, şi îndrăznicioşi, era gonitori şi { 45v} vrăjmaşi creştinilor, prindzîndu-i şi închidzînd în temniţă, cace că avea puteare de la-mpărăţîie spre / aceasta. Şi, pre carii le era voia munciia, pre alţîi cruţa. Deci, odînăoară, mărgînd să prindză creştini, vădzură foc mare pugorînd din ceriu spre dînşii foarte înfocat şi audzîră dintr-însul glas carele dzîcea: "Pentru ce vă siliţi să înfricoşeaţi pre şerbii Miei? Nu vă înşelareţi, că nu va putea nime să stăpînească asupra celora ce cred întru Mine, ce, mai vîrtos, să va lipi cătră dînşii şi va dobîndi împărăţîia ceriului". Şi, audzînd glasul acesta, aceşti sămeţi şi vîrtoşi, şi ageri asupra şerbilor lui Hristos cădzură gios, neputînd răbda nice să prăvască sau să audză acel tunătoriu glas, ce numai dzăcînd la pămînt dzîcea: "Adevărat, mare iaste Dumnedzăul acesta ce ni să arătă astădzi. Şi ferice va fi de noi, de vom fi Lui şerbi". Şi, grăind ei cu frică aceastea cuvinte, să despică acel nuor de foc de stătu de o parte şi de altă, şi, iarăş, veni alt glas, grăind: "Sculaţi-vă curund şi, de veţ pocăi, vă s-or ierta păcatele voastre". Şi, sculîndu-să, vădzură la mijlocul nuorului oarecare şedzînd cu veşminte albe, şi frumos şi foarte cinsteş, şi mulţîme multă ce sta dimpregiurul lui. Şi, minunîndu-să cu frică de slăvită vedearea lui, strigară ca dintr-un rost: "Primeaşte-ne şi pre noi, Doamne, că multe Ţ-am greşit şi fără număr. Şi nu-i altul Dumnedzău fără Tine, ce eşti Unul adevărat, şi noi eram porniţi cu rău asupra slugilor Svinţiii Tale". Acestea, deaca dzîsără ei, iară nuorul cel de foc s-au împreunat de s-au închis şi s-au suit în ceriu. Iară aceştia mult plînsără, rugînd şi rugînd pre Dumnedzău. Şi, întorcîndu-să, pre cîţi avură prinşi, pre toţi îi slobodzîră, sărutîndu-i ca fraţîi şi închinîndu-li-să, scoţîndu-i din legături şi, petrecîndu-i, îi îmbiară să să ducă cineş la casele lor. Aceastea, deaca audzî cneajul, s-au mîniat pre dînşii şi i-au chemat de i-au întrebat pentru care lucru feaceră aşea? Iară ei, deacă-i spusără pre-amănuntul videnia, învăţă să-i spîndzure la lemnul cel de muncă. Şi-i munciră cu brîncile ceale de fier, strujindu-i pre coaste. De-acii învăţă preste rane să-i freace cu tărsine, iară svinţii, răbdînd bărbăteaşte, să ruga lui Dumnedzău, mulţămind şi bucurîndu-să. Iară cneajul, mai rău pornindu-să în mînie, învăţă de aprinsără foc mare, să-i bage în foc. Şi, deaca întrară svinţii în foc, { 45r} / -ş deaderă în mîna lui Dumnedzău sufletele, dobîndiră cununa mărturiii de la Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî, pomenirea svintei Mariei, surorei lui Lazar, cînd picioarele Domnului cu nardul le-au uns şi cu părul ei din cap le-au şters, sărutînd. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha dumineca Destaveflori. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 19, svinţii mucenici Hrisant şi Daria. Aceştia era în dzîlele lui Numerian împărat 5784 (276). Hrisant era ficior lui Polemon singlitic, adecă boiarin mare de sfat, din Alexandria, iară Daria din Atine. Deci, Hrisant învăţă dumnedzăiasca creştinie de un creştin şi, botedzîndu-să, propovăduia pre Domnul Hristos cu-ndrăznire. Pentr-aceaea, l-au închis tată-său şi, neputîndu-l întoarce, l-au însurat, dîndu-i pre Daria, ficioară frumoasă şi-nţăleaptă adusă de la Atine, în chip să-l poată domoli cu însuratul, să-l întoarcă de la creştinătate cu dragostele ei. Iară ea, mai vîrtos, l-au întărit şi s-au botedzat, şi să feriră amîndoi, ţîindu-ş curăţîia fetiei nevătămată. De-aciia, fiind pîrîţi cătră eparhul Chelerin, fură daţi la-ntrebare pre mîna lui Clavdie, trivunul şi eparhul. Şi acela, muncindu-i cu multe fealiuri de munci şi vădzîndu-i că biruiesc muncile şi nu le bagă în samă, el ş-au schimbat gîndul şi credzu în Domnul Hristos, depreună cu femeaia sa, cu Ilaria. Şi doi ai lor feţi, Iacon şi Mavru, şi voinicii ce era supt ascultarea lui, carii dobîndiră şi cununa mărturiei. Deci, Clavdie, legat cu o piatră, aruncat în bulboacă, iară fiii lui şi vonicii fură tăiaţi capetele. Iară svîntul Hrisant şi Daria, băgaţi într-o groapă şi împresuraţi cu ţărnă, împlură mărturia lor, dobîndind cununi îndoite, mucenicească şi de ficiorie, de la Domnul Hristos. { 45v} Într-aceastaş dzî, Svîntul Clavdie trivunul, în mare aruncat, s-au săvîrşit. / Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Ilaria, femeaia lui Clavdie, de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Iacon şi Mavru, a lor fii, de sabie să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Panharie. Împărăţînd Dioclitian şi Maximian în Rîmul cel bătrîn, toată lumea era plină de-nşălăciunea idolilor. Şi, fiecine vrea mărturisi de Domnul Hristos, nu numai ce-l da în jac, de-i lua toată avearea, ce, încă, şi viaţa lui lua cu multe chipuri de munci şi cazne. Atunce, dară, unul ce-l chema Panharie, din ţara uzanilor, de la cetatea Vilapata, din părinţi creştini, vonic nalt şi ghizdav, mearsă la Rîm, şi să feace omul împăratului, şi mai de frunte decît toţi, şi iubit împăratului. Deci, pentru liubovul ce avea cu împăratul, s-au înşelat de s-au lepădat de Domnul Hristos. Iară împăratul i-au dat să-ş ia obrocuri şi venituri de tot fealiul, unele cu rîndul şi cu obiceai, altele şi cu sîla, să-ş aibă de agiuns şi de biu, de toate să să-ndulcească. Deci, să feace într-un gînd la tot răul cu împăratul. Aceastea, deaca ştiură maică-sa şi soru-sa, îi scrisără, sfătuind să-ş aducă aminte de frica lui Dumnedzău şi straşnicul giudeţ ce va să fie, cu carea îl încredinţa în ce chip cunoştea ce fealiu de făgăduială şi de giuruită dobîndiră la Hristos, carii Îl cunoscură şi-L mărturisiră la vedeare, cutedzînd denaintea împăraţîlor şi crailor. Precum, iarăş, carii să tăgăduiră şi să lepădară de Svinţia Sa ce fealiu de osîndă şi muncă nefîrşită, şi osăbi de-aceastea, de-ar şi dobîndi omul toată lumea şi, ş-a păgubi sufletul, n-a mai afla depotrivă sufletului alt bine. Deci, cetind cartea de la maică-sa şi venindu-ş la hire, începu a plînge şi, cădzînd la pămînt, striga: "Miluiaşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să fiu de ruşine naintea svinţilor Tăi pre şerbul Tău, ce-Ţ fie milă de mine pentru a Ta mare milă." De-acii, deacă-l audzîră oarecarii den casa împăratului că plînge în chip ca acesta, şi aceastea cuvinte spusă împăratului, şi chemîndu-l naintea sa, l-întrebă: "Spune-mi, iubitul mieu Panharie, au doară tu eşti nazorian?" Şi svîntul răspunsă: "Nazorian sînt şi creştin, o, { 46r} împărate". Şi / împăratul feace: "Leapădă-te de-acesta nume pentru liubovul mieu. Derep’ce, să ştii că nu-ţ voi da moarte grabnică, pînă nu te voi topi întîi cu multe cumplite tot fealiul de munci". Şi svîntul feace: "Eu, împărate, sînt în groază de mă tem să nu cumva cadză foc din ceriu să mă ardză şi să mă mistuiască. Pentru ce-ţ fuiu pînă astădzi într-o minte? Dară, de-acii înainte, să nu-m fie una ca aceaea, să mă eu mai leapăd de Domnu-mieu Hristos, săvai măcară astădzi sau în mulţi ai tîrdzîu, mi-ai topi trupul cu muncile". Atunce, învăţă de-l dezbrăcară şi-l bătu cu vine de bou, şi, strîngîndu toată boierimea la-mpăratul, le dzîsă: "Dară înţălesa-ţi că Panharie, Sachelarie şi scliniariul împărăţîiei au cădzut în leagea galileilor? Deci, mă-nvăţaţi ce voi face". Iară ei dzîsără: "Învaţă, împărate, să-l dezbrace la teatrum, în prăvirişte, să-l bată. De-aciia, trimite-l la Domnul Nicomidiei, să-i dea certare acela, să nu him noi partnici la sîngele lui, căce că ţ-au fost priatin iubit". Şi i-au plăcut împăratului sfatul, că foarte-i era drag şi nu iubiia să-i vadză moartea. Deci, suindu-l la teatrum, îl bătură vîrtos. De-acii, l-au dat împăratul pre mîna oşteanilor şi cu poruncă la Domnul de Nicomidia să-i facă moarte cu multe munci. Deci, mărgînd svîntul la Nicomidia, şi astătînd naintea acelui Domn, şi-ntrebîndu-l să dea răspuns, îi dzîsă svîntul: "Iată că ţi-i cunoscut din scrisoarea împăratească cine sînt eu şi fă aceaea ce-ţi pare cu sîrg, fără nice o sîială". Şi cneadzul dzîsă: "Cum ţi-i numele?". Şi svîntul mucenic dzîsă: "Panharie mi-i numele ş-am fost creştin din moşii miei. Ce, înşălîndu-mă de-mpăratul, mă făcusăm într-un gînd cu dînsul, sfătuindu-mă rău cu dînsul. Iară, acmu, cu mila lui Dumnedzău, de vreame ce m-am îndireptat de la maică-mea şi de la soru-mea, am curs iarăş la Hristos, Dumnedzăul mieu, să moriu pentru Svinţia Sa şi ca să curăţăsc lepădarea ce-am gîndit, de făcusăm rău". Şi cneadzul dzîsă: "Lasă-le acealea ce grăieşti şi fă porunca împăratului. Şi nu pofti, fiindu-ţ aşea de ghizdav şi de cinsteş, să-ţi strice pomana de pre pămînt". Şi svîntul feace: "Stricătura aceasta ce dzîsăş iaste pînă la o vreame, dară iaste solitoare vieţii de veaci, celora ce şi-o aleg a să da stricării pentru Domnul Hristos". { 46v} Deci, vădzîndu acel domn nepremenitul gîndului lui, / au dat răspuns de osîndă şi, făcîndu-ş svîntul ruga, i s-au tăiat capul în 19 a lui martie, în Nicomidia. Într-aceastaş dzî, Diodor prezviterul şi Marchian diaconul, astupaţi într-o peşteră, să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, Cuvînt a lui Anastasie, igumenul de Sinaia, să nu ţînem mînie. Mult poate ruga direptului agiutorită, dară să agiutoreadză cînd, pocăindu-să, să trudeaşte şi roadă de pocăinţă face. Iară, cînd una dereage şi alta strică, ce mai foloseaşte? Numai gerutate ce-ş agoniseaşte, că mare rău iaste a mearge la besearică, avînd mînie asupra cuiva şi a face rugă mincinoasă, dzîcînd la rugă: "Părintele nostru, iartă-ne vinele noastre, cum şi noi iertăm vinovaţîlor noştri". O, omule, ce grăieşti şi fără minte stai la rugă? Gînd nepriitoriu, cu venin purtînd la inema ta, strigi cu minciună la Dumnedzău: "Iartă-mi, că eu am iertat". Dară a te ruga ai venit, au a minţî? Dar să-ţ dobîndeşti, au urgie să-ţ iai? Spăsenie ţi-i voia să-ţ iai, au muncă? Dară n-audzi că, la vreamea a dumnedzăiasca slujbă, preutul strigă?: "Să iubim unii pre-alalţi", cum am dzîce, toate strîmbătăţîle şi pizmele inemii să lepădăm. Dară, ce faci, omule? Îngerii slujesc şi cei cu ochii mulţi, heruvimi, pre svîntul prestol trupul Domnului Hristos acoperind, şi cei cu şease aripi, serafimi, pre svîntul cîntec cîntînd şi cu frică stînd, preutul, pentru tot nărodul rugîndu-să, Duhul cel Svînt pugorîndu-să, îngerii scriind numile nezlobivilor, blîndzîlor ce întră în svînta besearică, cum, iubitule, nu te spemintedzi? Dară-ţ ceri iertare şi tu pre alţîi nu ierţi? Dară, deaca nu vei ierta greşiţîlor tăi tu, nice ţie Domnul nu-ţ va ierta, că cela ce iartă, aceluia s-a ierta. De vei ierta, iartat vei fi şi, de-i milui, miluit vei fi. Şi nu dzîce: "Multe am iertat fratelui mieu şi, iarăş, rău m-au suduit, şi mult rău mi-au adus, şi nu-l pociu ierta". Nu, iubitule, nu dzîce aşea, ce te asemeneadză lui Stefan şi lui Iacov, fratele Domnului. Pentru ceia ce-ţ fac rău te roagă şi { 47r} Despuitoriului tău te asamănă, ce-au primit moarte pentru noi. Rabdă dosada şi sudalma / de la priatin, ca să ţî să iarte păcatele ceale multe. Să fugim, fraţîlor, de ţînutul mîniei, cumplit păcat, că tot păcatul pre scurt să lucreadză şi curund să treace. Iară ţînearea mîniei cumplită patimă are şi ardzătoare, că, şi cădzînd şi sculîndu-să, veninul şearpelui la inemă îl roade a mîniei. Şi, cu acea patimă cuprins, nu va ocina împărăţîia lui Dumnedzău şi iertării nu s-a spodobi, că aceluia nice o bunătate sporeaşte, nice postul, nice mila, că toate le pierde cu ţînearea mîniei. Că, de-ţ vei aduce darul tău la oltariu şi acii-ţ vei aduce aminte de mînie, pasă întîi de te-mpacă şi, de-acii, vino de-ţ închină darul tău şi primit vei fi. Şi Dumnedzăului nostru, slavă acmu, şi pururea, şi-n veaci de veaci, amin. Într-aceasta lună, 20, svinţii părinţi ucişi de avari în svînta mănăstire a svîntului Savei svinţitului. Aceşti svinţi părinţ, adunaţ din multe locuri, şedzînd în mănăstirea svîntului Savei, slujiia lui Dumnedzău cu multă schităcie şi bună petreacere. Dară vrăjmaşul ce pizmeaşte şi, mai vîrtos celor ce sînt cu bunătăţi, au invitat asupra lor pre păgînii sarachini, părîndu-le c-or afla aveare multă. Şi, deaca mearsără şi n-aflară nemică, i-au umorîtu-i, unora tăind capetele, alţîi demicîndu-i, pre alţîi giunghind şi vărsîndu-le sînge, şi pre alţîi în tot fealiul. Iară svinţii, mulţămind lui Dumnedzău, -ş deaderă sufletele, dobîndind fericita şi veacinica viaţă a împărăţîiei ceriului, pentru răbdarea cu osîrdie, şi nevoinţele schităciei călugăreşti, şi mărturia muceniciei. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Gherasim. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru şi ispoveadnicul Nichita, episcopul Apoloniadei. Acest dintru svinţi părintele nostru şi ispoveadnic, Nichita, era episcop Apoloniadei, în { 47v} vreamea iconoboreţîlor, nu numai credincios, şi stidliv, şi pravoslavnic, ce, încă, / şi milostiv şi îndurat, bogat de înţălepciune şi de ştiinţă. Drept-aceaea, silindu-l să să leapede de închinarea svintelor icoane a Domnului nostru Isus Hristos şi a Prea Svintei Maicii Svinţiii Sale, şi a tuturor svinţilor, şi, neputîndu-l îndupleca, l-au osîndit cu izgnanie şi fu băgat în nevindecate năpăşti, în carile s-au războlit cumplit şi ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău viu. Într-aceastaş dzî, svintele şeapte femei în Aminson: Alexandria, Clavdia, Evfrasia, Patronia, Iuliani, Eufimia şi Teodosia. Aceastea era în vreamea lui Maximian, păgînul împărat, carele au pornit mare goană asupra creştinilor, de omorîia în tot fealiul cu munci pre toată vîrsta celora ce mărturisiia pre Domnul Hristos cu multe fealiuri de morţi. Şi, de vreame că, într-acestaş chip, să făcea şi în oraşul Aminsului de domnul cetăţîi, astătură şi aceaste svinte şeapte cu îndrăznire naintea lui, mărturisindu-să creştine. Şi le bătu cu toiage, de-acii le tăie ţîţele, de-acii, spîndzurate, le strujiră pînă li să vădzură maţele. Şi, mai apoi de toate, le aruncă într-un cuptoriu de foc şi, acolo,-ş deaderă la Dumnedzău sufletele, încununate luminat de iubitul lor, mirele Hristos, în bucurie veacinică. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Rodian, de sabie săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Achila, eparhul, de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Lolion, ucis cu buşile, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Emanuil de sabie s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 21, preacuviosul părintele nostru Iacov ispoveadnicul. 6265 (757). Acesta, petrecînd de mică vîrstă viaţă călugărească, să postiia şi cu de tot podvigul să nevoia. Pentr-aceaea, fu şi episcop, suferind multe iznanii, pentru ce că fugiia şi urîia pre iconboreţi. Deci, răbdînd într-aceastea şi luptîndu-să cu foamea şi seatea, ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău. { 48r} Într-aceastaş dzî, svîntul Toma, patriarhul de Ţarigrad. / Acest dintru svinţi părintele nostru Toma, pentru covîrşitoare bunătate, şi vărvuită înţălepciune, şi bună stidinţă, fu ales diacon la besearica cea mare, si sachelari de la cuviosul părintele nostru şi mare întru minuni Ioan postnicul, în vremile fericitului şi pururea pomenitului împărat Mavrichie. Şi, apoi, după moartea svîntului Ioan şi a lui Chiriac, stătu acesta patriarh Ţarigradului, îndireptînd scaunul trei ai şi 2 luni, şi nevoindu-să mult asupra ereselor, şi întărind învăţăturile pravoslavnice, şi păscînd bine şi cum place lui Dumnedzău turma sa, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Filimon şi Domnin. Aceştia era din mare slăvitul Rîm. Iară, în vreamea goanei, ducîndu-să în Italia şi propoveduind cuvîntul lui Dumnedzău acolo, şi întorcînd pre mulţi la credinţa Domnului Hristos, îi botedza. Pentr-aceaea, îi prinsără idoloslujebnicii şi i-au adusu-i la cneadzul ţărîi. Şi nice cu lingărituri înduplecaţi, nice cu giuruite de daruri, ce numai pre Domnul Hristos chema într-agiutoriu şi-l mărturisiia Dumnedzău. Îi întinsără la pămînt goli şi-i bătură patro înşi fără milă şi, ducîndu-i închisoare, îi scoasără şi le tăiară capetele svinţilor lui Hristos viteaji. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Chiril, episcopul de Catana. Acesta-i ucinic svîntului apostol Petră, trăgîndu-să cu ruda den Antiohia. Şi, mărgînd cu svîntul Petră la Apus, l-au hirotonit episcop Catanei. Şi, păscînd bine şi cum iubeaşte Dumnedzău turma sa, şi făcînd multe minuni, au întors pre mulţi la credinţa în Domnul Hristos, din carele să spunem vruna. Era o fîntînă într-acel loc, de-i era apa amară. Şi svîntul, cu ruga la Dumnedzău, o au premenit în dulce, care lucru vădzînd slujitori de idoli, elin mare, credzu întru Domnul Hristos şi, cu dînsul, alţi mulţ, cu acestea întorcîndu-să gloate mari. Şi, răpăosîndu-să cu svinţii, cu somnul cel bun, s-au astrucat într-acel ostrov cu cinste, dînd isţealenii celora ce năsuiesc cu credinţă cătră svinţia sa, pînă astădzi. Într-aceastaş dzî, svîntul Serapion de Sidon în pace s-au săvîrşit. / { 48v} Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha ceaea ce-au uns cu mirul pre Domnul Hristos în casa lui Simon procajenicul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 22, svîntul mucenic Vasilie, prezviterul de svînta besearică Anghira. Acesta era în dzîlele lui Iulian preastîpnic şi lui Satornin, domnul de Anghira, preut de besearica Anghirelor. Şi, pîrît fiind, astătu naintea ighemonului şi, întrebat, îl spîndzurară într-un lemn şi-l strujiră la coaste, şi-l aruncară în temniţă. Şi, scoţîndu-l, iară-l strujiră mult ceas, cu multă vîrtute. Şi, legîndu-l cu lanţuje, iarăş îl băgară în temniţă, apoi, trecînd oarecîte dzîle, şi venind pre-acolea prestîpnicul Iulian, pre la cetatea anghireilor, l-adusără naintea lui legat svîntul. Şi, întrebat, îl deade la Flaventie comitul să-i taie, croind cureale de pre trup şi, îndată, îi croiră. Şi, aruncîndu-i ceale denainte cureale peste umere ‘napoi şi de de’napoi înainte, de-i spîndzura curealele din umere, trasă una de-aceale cureale de pre sine svîntul, adamanteanul acesta, şi o zvîrli în obrazul ighemonului. Iară ighemonul învăţă să-l ardză cu jiveale înfocate şi să-i spargă pîntecele, şi spatele, şi toate încheieturile. Şi, într-aceaste, ş-au dat în mîna Domnului Hristos sufletul svîntul şi viteazul mucenic, luînd cununa vieţii. Într-aceastaş dzî, svintele muceniţe Calinichi şi Vasilisa, de sabie săvîrşite. Împăratul Traian, scoţînd, în toate dzîle, din viaţă pre carii mărturisiia de Hristos, lepăda svintele lor şi cinstite moştii la locuri necurate şi fără cinste. Şi-ntr-aceaea vreame, să afla neşte cinci femei la un schit, de să numiia canonice. Şi, păzînd eale poruncile lui Dumnedzău şi avînd lucru nepărăsît, osăbi de alte bunătăţi, să acopere cu mirosuri şi cu năfrămi svintele moştii a svinţilor, { 49r} astrucîndu-le în schitul lor, / aceasta, deaca ştiu hiica împăratului Traian, anume Drosila, mearse la aceale femei, ducînd cu sine un veşmînt scump, fiind adormiţi postealnicii pre carii rugă să o petreacă să ia un trup svînt. Iară, oarecare Andrian, din senatul împăratului şi logodnic Drosidei, dzîsă cătră împăratul: "Putearnice domnitoriule, învaţă să stea străjeari voinici să străjuiască trupurile mucinicilor, să aflăm cine sînt aceia carii le fură trupurile. Iară împăratul învăţă să fie aşea. Şi, priveghind străjearii, prinsără ceale cinci femei canonice, depreună cu Drosila, hiica împăratului. Şi, dimineaţă, le suiră naintea împăratului şi, vădzînd împăratul pre Drosida, s-au mirat şi învăţă să o păzască cu de-adinsul, doară s-a pocăi în vrun chip. Iară ceale cinci femei canonice învăţă să facă o topitoare mare şi să bage cu dînsele aramă multă, să să meastece arama cu cenuşea trupurilor svintelor, topindu-să şi arama, şi eale. Şi, dintr-acea aramă să facă fundurile căldărilor feredeului celui mare de gloată, ce să făcusă de curund. Şi era să să aprindză în dzua de praznicul lui Apolon şi să să înnoiască de întrămare celor de mintea lui idoloslujebnici. Şi, aşea, topind pre svintele cu arama, gătară feredeul. Şi strigă crainicul: "Cîţi sînteţi priatini nemînioşilor dumnedzăi, întraţi la înnoirea feredeului de gloată". Şi-ndată, pornindu-să nărod, şi, cum sosî unul la uşea feredeului, cădzu de muri. Aşijdere, şi alţîi, cîţ purceasără după dînsul. Şi nime nu putu întra, nici pre întîia uşe. Şi, deaca ştiu împăratul, chemă popii strigoilor săi de le dzîsă: "Spuneţî-mi aceasta, doară s-au făcut vro farmăcă de la creştini"?. Iară ei dzîsără: "Ba, împărate, ce arămile ce s-au făcut din moştiile canonicelor femeilor o feaceră aceasta. Deci, învaţă să facă alte arămi şi, aşea, or face lucrul". Şi, deaca feace aceasta, dzîsă Andrian cătră împăratul: "Învaţă, împărate, să topască arămile canonicelor şi să vearse să facă trupurile goale a celor 5 femei, să stea denainte, pentru ocară lor la feredeul gloatei a-mpărăţîiei tale". Şi-nvăţă împăratul de feaceră aşea. Şi vădzu { 49v} în vis împăratul 5 mieluşeale curate, păscîndu-să în Rai, şi un straşnic păstoriu ce le păştea dzîsă / împăratului: "Călcător de leage, împărate, şi necredinciosule, acealea ce tu le pusăşi de ruşine şi de ocară, păstoriul cel bun le-au apucat de la tine şi le-au băgat la locul unde va să vie şi Drosila, ne-ntinata mieluşea, hiică-ta". Şi, deaca să deştepătă împăratul, s-au mîniat căce şi apoi, după moarte, svintele femei ruşinară sfaturile lui. Şi porunci să aprindză doă cuptoare mare, pre de îmbe părţîle oraşului, să ardză în toate dzîle ne-ncetat şi, cu poruncă împărătească, scrisă aşea: "Voi, galileani, carii vă-nchinaţi Răstignitului, mîntuiţî-vă de muncile ceale multe şi pre noi de osteneala voastră. Şi păsaţi înşivă de întraţi în foc, în care i-a plăcea neoprit să-i fie". Deci, ieşind aceasta veaste pretutinderea şi audzîndu-o şarba lui Dumnedzău, Drosila, că toţi creştinii, de priinţa şi de credinţa ce avea cătră Domnul Hristos, sar de să aruncă înşiş în foc, în cuptoare, ea ş-au rădicat ochii la ceriu şi dzîsă: "Domnitoriule, Isus Hristos, Fiiul lui Dumnedzău, de iaste voia Svinţiii Tale să scap de nebuna leage a tatălui mieu, Traian, Svinţia Ta mi-agiută ca să mă iuşuredzu de frica lui Andrian, necredinciosului, şi să mă suiu în ceriu unde să suiră ceale cinci canonice (canonice- cumu-s călugăriţele ce li-i viaţa cu pravilă) carile mă îndireptară la frica Ta. Şi să adormi şi cu adînc somn pre străjearii ce mă păzăsc, ca să poci scăpa". Aceastea, deaca dzîsă, şi lepădîndu-ş portul împărătesc, ieşi mîlcomiş, de n-au simţîtu-o nime. Şi, deaca mearse să să arunce în cuptoriu, s-au socotit întru sine: "Cum voi mearge la Dumnedzău, neavînd podoaba de nuntă, nefiind botedzată şi necurată fiind? Ce, Svinţia Ta, Împărate împăraţîlor, Doamne Isuse Hristoase, iacă, mi-am lăsat împărăţîia pentru Svinţia Ta, să mă pui straje la uşea Împărăţîii Tale. Deci, Svinţia Ta, care te botedzaşi pentru noi, boteadză-mă cu Duhul Tăul cel Svînt". Şi, deaca dzîsă aceastea, scoasă mirul ce-ş luasă de acasă şi întră într-o fîntînă cu apă ce era acolo, de să botedză, dzîcînd: "Boteadză-să şarba lui Dumnedzău, Drosila, în Numele Tatălui ş-a Fiiului, ş-a Svîntului Duh". Şi, ferindu-să şeapte dzîle, lua hrană îngerească. Şi, oarecare iubitoriu lui Hristos aflîndu-o şi preveghindu-o, ştiu de rîndul ei, deaca-i spusă ea. Iară a opta dzî, feace rugă la Dumnedzău şi să răpăosă cătră odihnă veacinică. / { 50r} Într-aceastaş dzî, la cuminecatul Paştilor Legii Vechi, facerea Tainicei Cine, în Chiriopasha. Şi Domnului nostru slavă în veaci, amin. Într-aceasta lună, 23, svîntul mucenic Nicon şi ucinicii lui, 199 de mucenici. Acest svînt, Nicon, era în dzîlele ighemonului Chindian, den ţara Neapolitana, de-a firea la faţă şi ghizdav, şi straşnic la războaie, din tată elin şi maică creştină. Şi, tîmplîndu-să război mare şi luptă tare, aducîndu-şi aminte fericitul învăţăturile maică-sa şi suspinînd dintr-adîncul inemii, dzîcea: "Doamne, Isuse Hristoase, agiută-mi"! Şi, îmbărbătîndu-să pre sine cu cinstit sămnul crucii, au întrat în mijlocul vrăjmaşilor şi n-au obosît, lovind pre altul cu sabia, pre altul cu suliţa, pînă cînd i-au înfrînt pre toţi şi i-au băgatu-i în fugă. Şi, minunîndu-să toţi de-aceasta, că lucrul războiului s-au tîmplat pre voia lor, şi veni şi el, ca şi alalţîi, acasă, şi, spuindu-ş gîndul cătră maică-sa, mearse spre Ţarigrad. Sosînd la ostrovul Hion, s-au apropiat la un munte, şi, stînd acolo 7 dzîle şi schitindu-să cu posturi şi cu rugi, i s-au adus veaste pre dumnedzăiesc înger să să pugoare la vadul mării cu toiagul ce i-au dat acela ce i s-au ivit. Şi, sosînd la vad, află o corabie şi întră într-însă, şi-n doă dzîle, sosî la măgura lui Gan. Şi, pre nemereală, i-au astătut un episcop, în shimă de călugări şi, luîndu-l de mînă, l-au dus la peştera unde lăcuia. Şi, învăţîndu-l, l-au botedzatu-l în numele Svintei Troiţe, cumenecîndu-l cu Svintele Taine. De-acii, după trei ai, l-au hirotonit preut şi episcop, mai apoi. Şi luă asupra-ş dvorba şi direptariul tuturor călugărilor ce să strînsără acolo, carii era 190. Mearsă cu toţi în Mitilin şi, de-acolo, la Italia. Şi, vădzînd pre maică-sa, şi sosîtă la fîrşenie, o astrucă. Şi mearsă în Siţelia, de petrecu în muntele lui Tavromenus, cu alţi 9. Iară { 50v} ighemonul, oblicind pre svîntul, trimisă de-l adusă naintea sa cu alalţi 9. Şi, / întrebîndu-i, i-au întins la pămînt, de-i bătu cu rane greale. întins în patro şi l-au ars pre didesupt cu făclii şi, de-acii, l-au legat la dobitoc de l-au tras cu faţa în gios. Şi, dintr-un ţărmure l-au împins, şi preste gură l-au ucis cu pietri, şi limba i-au tăiat, şi, mai apoi, i-au tăiat capul. Şi, aşea, i s-au împlut mărturia, luîndu-şi de la Domnul Hristos cununa de biruire cu svinţii mucenici. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Gheorghie cel de Nou ivit şi făcător de minuni. Acesta, lăsîndu-ş femeaia, şi cuconii, şi rudenia, ş-au alesu-şi drumul cel îngust şi, întrînd supt giugul cel bun şi sarcina cea iuşoară a Domnului, îmbla prin cetăţi şi oraşe, şi prin pustii, lipsit, şi zmicurat, şi chinuit în grea petreacere. De-acii, cunoscînd ducerea sa cătră Dumnedzău, mearsă la Ţarigrad şi la besearica svîntului Ioan Bogoslov, la Diipion. Acolo s-au răpăosat cătră Domnul. Şi, rămîind acolo şeapte dzîle, şi fiind de faţă acolo aceia ce vrea să-l îngroape, deaca vădzură atîta greime de fier ce era ferecat trupul lui preste tot şi ţîntuit, strigară (...). Drept-aceaea, l-au băgat în raclă de marmure, ce era făcută într-acea svîntă besearică, vărsînd de multe minuni isţealenii celora ce veniia cu credinţă. Într-aceastaş dzî, svîntul Dometion de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha, Răstignirea Domnului nostru Isus Hristos, Fiiul lui Dumnedzău. Lui să cuvine slavă în veaci, amin. Într-aceasta lună, 24, preacuviosul părintele nostru Iacov ispoveadnicul. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Artemon, episcopul de Selevchia Pisidiei. Acest svînt fericit avea moşia cetatea Selevchia, într-însă născîndu-să şi crescînd. Şi, sosînd fericitul Pavel, nu s-au putut să să ascundză lumina supt speaie, ce l-au făcutu-l păstoriu şi dascal nărodului, carele, îndereptînd bine şi cum place lui Dumnedzău turma Sa, s-au făcut tuturora vad de spăsenie, săracilor şi mişeilor grijitori şi sufletelor şi trupurilor vraci. Într- { 51r} aceastea petrecînd bine, ş-au obîrşit / cu bătrîneaţe bune viaţa. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Artemon preutul. Aflîndu-să Dioclitian împărat în Rîm, trimisă pre oarecare patrichie la părţîle Laodichiei comis, de făcea cum avea poruncă. Iară Sisenie, episcopul locului, cu popa Artemon şi cu alţi oarecare creştini, întrară în capiştea Artemidei noaptea şi zdrobiră idolii ce era acolo, şi i-au ars de le-au făcut cenuşe cu focul. Aceastea oblicind comisul, să-mplu de mînie şi, luînd cu sine mulţîme de nărod, ieşiia călare denafară de oraş, spre besearica creştinilor, să-i aprindză să-i ardză pre toţi şi să demice bucăţi pre Sisinie şi pre Artemon. Şi, apropiindu-să, l-au apucatu-l un tremur şi focare mare foarte. Şi să-ntoarsă acasă, de să culcă într-un pat, şi, muncindu-să în boală, deade ştire episcopului, dzîcînd: "Roagă-te Dumnedzăului tău să mă tămăduiesc şi-ţ voi face veşmîntul tău de aur". Iară episcopul i-au poruncit: "Aurul tău fie cu tine, iară, de vei creade în Hristos, Dumnedzăul mieu, ti-i tămădui". Iară el i-au scris aşea: "Credz în Dumnedzăul tău, numai să mă isţealesc". Şi-ndată s-au sculat sănătos, nerămîind nemică rămăşiţă de boală asupră-i. Şi, călătorind spre cetatea Chesareilor den Laodichia, la trei mile de cale, tîmpină pre popa Artemon, căruia urma doi cerbi şi şease asîni sălbateci, şi-l întrebă: "Cum i-ai prins pre aceştia?" Iară el feace: "Cu cuvîntul lui Dumnedzău i-am prins". Iară comisul: "Dară creştin eşti?" Şi svîntul feace: "Din tînără vîrstă sînt creştin". Atunce, l-au legat cu doă lanţuje şi-l deade pre mîna slujitorilor, de-l ducea la Chesaria. Iară svîntul, întorcîndu-să cătră vite ce-i urma, dzîsă: "Duceţî-vă la episcopul Sisinie". Şi, deaca să dusără eale, deade portariul ştire episcopului. Şi-l întrebă de unde veniră aceaste vite. Atunce, din porunca lui Dumnedzău, unul din cerbi luă grai omenesc şi dzîsă: "Şerbul lui Dumnedzău, Artemon, prins de necuratul comis, mearge legat la Chesaria şi ne-au dzîs să venim aicea". Şi, audzînd episcopul, s-au cutremurat şi, chemînd pre Folean, diaconul { 51v} său, l-au mînat în Chesaria, dzîcînd: "Pasă să vedzi oare iaste adevărat ce ne spusă / cerbul"? Şi, deaca mearsă, îl află în temniţă. Şi, deaca privitiră unul pre alalt, să despărţîră cu voia temnicearilor. Iară, a doă dzî, şedzu comisul, şi adusă naintea sa pre fericitul Artemon, şi-i dzîsă: "Cinsteaşte-ţi bătrîneaţele tale, omule, şi tămîiadză dumnedzăii"! Iară svîntul feace: "16 ai am petrecut, cetind cărţîle lui Dumnedzău în besearică. Şi 28 de ai am fost diacon lui Hristos, de-am cetit Svînta Evanghelie. Şi 33 de ai preut, învăţînd nărodul cu agiutoriul lui Dumnedzău. Şi, acmu, îm dzîci să tămîiedz dimonului celui fără sîmţîre, ca şi tine". Audzînd aceastea, comisul să turbură şi, înfocînd un grătariu, au întins gol pre svîntul în grătariul acela. Iară svîntul, căutînd spre ceriu, dzîsă: "Doamne, Isuse Hristoase, nu lăsa să rîdză de şerbul Tău acesta spurcat comis, ce, arătîndu-i că, pentru Tine, pat aceastea, dăruiaşte-mi răbdare, ca să să ruşineadze cu totul". Într-aceastea cuvinte sosî şi cerbul de la episcopul, din porunca lui Dumnedzău, de înfruntare şi mustrare necredincioşilor. Cerbul dzîsă comisului: "Care lucru iaste să nu i să poată lui Dumnedzău? Ce, să ştii bine că şerbul lui Dumnedzău curund -ş va izbîndi, că doă pasări te vor apuca şi te vor arunca în căldarea cea înfierbîntată şi s-a topi carnea ta, pentru ce c-ai mărturisit să credzi lui Dumnedzău şi acmu te leapedzi de Dînsul". Deci, deaca fu probrădzît de acea vită sălbatecă, învăţă voinicii să ucigă pre cerbul, iară cerbul, sărind aproape lîngă cela ce şedea alalturea cu comisul, şi săgeata cea slobodzîtă asupra cerbului au lovit în cela ce şedea alaturea cu comitul, şi i-au dat lată rană într-inemă, de muri. Şi, făcîndu-ş voiarea, comisul să dusă şi băgă pre svîntul în temniţă. Iară, a doa dzî, învăţă să împle o căldare de smoală şi să o înfierbinte vîrtos, să arunce într-însă pre svîntul. Şi, deaca înfierbuntară căldarea, veniră din şireag de-i spusără comisului de înfiebîntarea căldării. Şi el, încălecînd, mearsă călare, aproape de căldare, şi, pugorîndu-să doi îngeri din ceriu, în chip de vulturi, şi răpindu-l de pre cal, l-au aruncat în căldare şi s-au topit aşea, cît nice ciolanele nu i-au rămas, care lucru, vădzînd voinicii şi tot nărodul, să înspăimară şi fugiră. Iară svîntul, rămîind sîngur, proslăvi pre Dumnedzău şi, cu ruga, feace de { 52r} izvorî într-acel / loc multă apă. Aceasta vădzînd Vitalie, popa idolilor, şi alţîi mulţi, să botedzară. Şi-ntr-acea noapte, veni glas de sus la svîntul, dzîcînd: "Pasă la Asia, la locurile ceale pre lîngă mare, şi, acolo, vei curăţî pre mulţi, de multe boale, şi vei goni şi draci. Şi, mulţi luminîndu-să de la tine, vor slăvi pre Dumnedzău". Iară svîntul, încălecînd pre un onagru, mergea şi, apucîndu-l un svînt dumnedzăiesc înger, să află îndată la locul unde i s-au poruncit cu-nsămnătura. Şi făcînd acolo multe seamne, şi luminînd pre mulţi, şi îndereptîndu-i spre Dumnedzău, apoi prindzîndu-l, i-au tăiat capul păgînii. Şi, aşea ş-au obîrşit alergătura nevoinţii, mărgînd la odihnă veacinică. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Zaharia cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici cei din Chesaria Palestinei de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului mucenic Nicandru eghipteanul. Şi acesta svînt era în vreamea lui Dioclitian împărat. Şi, fiind el crescut în credinţa cea bună, şi fiind legat în dragostea mîcenicilor, avea lucrul său: a rădica într-ascuns moştiile svinţilor mucenici, şi a le iveaşte, şi a le astruca cu cinste. Şi, în oarecare vreame, vădzînd moştiile svinţilor lepădate prost, şi fiecum, şi negrijite, mearsă noaptea de le rădică. Şi, puindu-le în loc cu cinste şi cu omenie, şi zărindu-l oarecine idoloslujebnic, l-au pîrît la boiarinul. Şi, prindzîndu-l, strigă svîntul cu îndrăznire, de mărturisi pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat. Fu belit foale şi aşea dobîndi cununa mîcenicească. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Martin Tiveanul cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha a custodiei, întăritură la svîntul mormînt a Domnului Hristos, a căruia-i putearea, şi împărăţîia, şi slava, cu Părintele şi Svîntul Duh, în veacii de veaci. Într-aceasta lună, 25, Blagoveşteniile, adecă veastea cea bună Preasvintei Domnitoarei { 52v} noastre Dumnedzău / Născătoarei şi pururea Ficioarei Mariei. Om-iubitoriul şi milosul Dumnedzău, care pururea grijeaşte de rodul omenesc, ca un Părinte drăgostiv şi iubitoriu de bine, vădzînd plăzmuirea şi fapta mînulor Sale robită şi prădată de diavolul, şi trasă la chinurile ceale de necinste, şi dzăcînd dedesuptul spurcatelor slujbe idoleşti, vru de trimisă pre Fiiul Său, pre Cel sîngur Născut, pre Domnul nostru Isus Hristos, să ne izbăvască din mînule diavolului. Deci, aşea vrînd să tăinuiască şi să ascundză nu numai de cătră vrăjmaşi, ce şi de cătră puterile ceriului, şi spusă taina numai unuia din svinţii îngeri, slăvitului Gavriil arhanghel, că va să-ş nască pre Fiiul Său cel iubit din Svînta Ficioară, Preacurată şi Preasvîntă, ca ceaea ce-i harnică să fie lui Dumnedzău maică. Şi, venind îngerul în cetatea Nazaret, la casa svinţiii sale, îi dzîsă: "Bucură-te de dar plină, Domnul iaste cu tine. Blagoslovită eşti tu în femei". Iară ea, deaca vădzu, să spămîntă de cuvîntul lui şi gîndiia în ce chip va fi privitirea aceasta? Şi dzîsă îngerul ei: "Nu te teame, Mariam, că ai aflat dar la Dumnedzău şi, iată, că vei zemisli în pîntece, şi vei naşte fii, şi vei chema numele lui Iisus. Acesta fi-va mare, şi Fiiu celui de Sus chema-Să-va. Şi-i va da lui Domnul Dumnedzău scaunul lui David, părintele Său. Şi va împărăţî în casa lui Iacov în veaci, şi împărăţîiei Lui nu va fi fîrşit". Şi dzîsă Mariam cătră îngerul: "Cum îm va fi mie aceasta, că de bărbat nu ştiu"? Şi, răspundzînd îngerul, dzîsă ei: "Duhul Svînt va pogorî pre tine şi putearea Celui de Sus umbri-te-va. Pentr-aceaea, şi Acela ce să naşte svînt, chema-Să-va Fiiu lui Dumnedzău. Şi, iaca, Elisavet, vară-ta, şi ea au zămislit fiiu la bătrîneaţele ei. Şi aceasta-i a şeasea lună ei, ceia ce o chiamă stearpa, că nu va neputinţa la Dumnedzău tot graiul". Şi dzîsă Mariam: "Iată-mă-i şarba Domnului, facă-mi-să, precumu-i graiul tău". Şi să dusă de la dînsă îngerul, şi, îndată, cu cuvîntul îngerului, au purces grea în prea svîntul şi femeiescul ei pîntece, zimislind, pre din sus de cumu-i firea, pre Fiiul şi cuvîntul lui Dumnedzău, şi înţălepciunea lui cea statnică, cu umbrirea şi venirea Svîntului Duh. Precum { 53r} dintru-ntîi / feace pre Adam din pămînt şi cu suflarea l-au înviat, de-acii feace pre Eva dintr-însul fără soţîie, aşea, din Svînta Ficioară, fără soţîie, numai din sîngur preasvîntul ei trup şi din Duhul Svînt din Maria Ficioară, s-au întrupat Domnul Hristos pentru spăsenia noastră. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha Învierea Domnului noastru Isus Hristos, a lui slava, cu Părintele şi Svîntul Duh, în veacii de veaci, amin. Într-aceasta lună, 26, svinţii mucenici doădzăci şi şease de mucenici în Gotia ce mărturisiră, din carii sînt preuţi doi, Vatusis şi Vircas, cu doi feţi ai săi. Şi o fată Arpila, inocesvuind. Iară miriani, Avip, Agnos, Reas, şi Gatraxa, şi Scoosa, Silas, Sighiţa, Sonirilas, Suimvla, Uirco şi Animais. Aceştia era în dzîlele lui Uiugunt împăratul gotilor şi a lui Gratian, împăratul rimleanilor. Şi, pentru credinţa şi mărturia în Hristos, luară cununa muceniciei cu focul de la Iungurih, carele au ars besearica creştinilor, în carea au ars şi aceşti svinţi mucenici, cînd tîmplîndu-să de-au ars şi un om ce aducea prescure la besearică. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil şi alalţi patrodzăci la Anatol. Aceştia era din ţara Anatolului şi, vădzînd, în toate dzîle, pre creştinii umorîţ de ceia ce să-nchina la idoli, să voroviră an-de-sine să strige, mărturisind pravoslavia, ca să fie moşneani împărăţîiei ceriurilor. Deci, să dusără de bună voie de să deaderă în mînule domnului ţărîi la-ntrebare. Şi, atunce, pusără pre mulţi creştini naintea lui, carii, deaca mărturisiră că sînt creştini, fură băgaţi în temniţă. Apoi, după cîteva dzîle scoţîndu-i, îi strujiră la coaste cu strujniţe de munci. De-acii, pugorîndu-i de pre leamne, îi trasără preste spini, apoi le tăiară capetele. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Stefan ispoveadnicul, igumenul de Triglia. / { 53v} Acesta svînt era în vreamea împăratului Leont Armeanul, păgînul iconoboreţul. De mică vîrstă ş-au alesu-ş viaţa călugărească, iară, pentru a sa cu bunătăţi petreacere, rugat de călugări, stătu igumen mănăstirii Trigliei şi isprăvind pre mulţi în schităcia călugărească. Apoi, chemîndu-l acel necurat Leont, ce pornisă goană asupra celora ce cinstesc cu închinăciune svintele icoane, şi silindu-l să să leapede de închinăciunea lor, şi să iscălească asupra pravoslaviei, şi neînduplecîndu-să, ce, încă, numind zlovearnici pre aceia carii fac sîlă spre-aceaea fu muncit mult şi cu închisoarea spurcat. Şi cu izgnanii chinuit, au purces cătră Domnul Hristos, pentru Carele răbdă multe podviguri. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 27, svînta Matroana, aceaea ce-au fost în Tesalonic. Aceasta era roabă la o jidoavcă, ce o chema Pantila. Şi, mărgînd, ca o slujnică după stăpînă, pînă la şcoala ovreiască, şi nu întra, ce să-ntorcea de la uşe, de mergea la svînta besearica creştinilor, deci, oblicindu-o, o bătu stăpînă-sa, jidoavca, fără de milă, şi o pusă la-nchisoare patro dzîle, nescoţîndu-o. De-acii, o au scos de o au zmăcinat cu bătăile şi iarăş o au închis. Şi, zăbăvind multe dzîle la-nchisoare, ş-au dat sufletul în mîna lui Isus Hristos, Dumnedzăul nostru. Şi spun că svîntul ei trup l-au aruncat ovreaica de pre zidiu gios ş-au certatu-o Dumnedzău pre ovreaica, pre Pantila, c-au cădzut în cada unde cură vinul din storcătoare ş-au murit. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Chiric, cel de Apron, cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, Filip singliticul şi Lidia, femeaia sa. Şi cuconii lor, Machedon, Teoprepie, Cronid, Comendarisie şi Amfilohie, duxul. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Iona şi Varahisie de sabie să săvîrşiră. / { 56r} Într-aceastaş dzî, prorocul Aninas cu pace săvîrşit. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Pavel, episcopul de Corint, fratele lui Petră, svîntul episcop de Argus, znamenonoseţului. Şi preacuviosul părintele nostru Eutihie, şi svîntul apostol Irodion, unul din 70 de apostoli. Într-aceastaş dzî, poveastea părintelui Daniil de Evloghie pietrariul. Spunea dînăoară un părinte că mearsă oarecînd părintele Daniil, prezviterul schitului în Tivaida, avînd cu sine un ucinic dintr-ai săi, şi pugorîsă, noptînd pre părău. Şi, sosînd la un sat, apropiară vasul la vad şi ieşiră în sat de şedzură. Şi dzîsă stareţul cătră ucinicul său: "Aci om şedea astădzi". Şi-ncepu ucinicul a cîrti, dzîcînd: "Pînă cînd om zbucima acii? Blăm amu la schit". Iară stareţul dzîsă: "Ba. Ce aci vom petreace astădzi". Şi şedzură în mijlocul satului, ca neşte strainici. Şi grăi ucinicul cătră stareţ: "Dară place lui Dumnedzău aceasta de şedem, ca neşte mireani aicea"? Şi dzîsă stareţului: "Încai blăm la besearică". Şi dzîsă stareţul: "Ba, ce aciia om fi". Şi şedzură acolo, pînă însară amurgul. Şi începu fratele a face sfade cu stareţul, dosădindu-l şi dzîcînd : "Vai, mi-e de tine, stareţule, că, pentru tine, voi să moriu". Şi, aceastea grăind, veni un bătrîn mirean foarte îmbătrînit, şi cărunţît de multe dzîle, şi gîrbovit foarte. Şi, deaca vădzu pre părintele Daniil, cădzu la picioarele lui, începu a-l săruta cu lacrămi, şi sărută pre ucinicul lui. De-acii le dzîsă: "De ve-i voia, blămaţi în casă". Şi avea şi fînar, cercînd prin uliţe streinii. Şi luă pre stareţ şi pre ucinic, şi pre alţi cîţi află streini, şi-i dusă în casa sa, şi turnă apă în medelniţă, spălă picioarele tuturor. Şi n-avea pre nime, numai pre Dumnedzău. Şi le pusă masă, şi, deaca cinară, luă rămăşiţele de le lepădă afară cînilor satului, că aşea-i era obiceaiul, de nu-ş lăsa nemică pre a doa dzî. Şi-l luă osăbi stareţul de voroviră pînă demineaţă voroave de folos sufleteşti şi cu lacrămi { 56v} multe. Şi, demineaţă, sărutînd unul pre-alalt, să dusără. Şi,mărgînd pre cale, feace / ucinicul metanie stareţului, rugîndu-l: "Fă libov, părinte, de-m spune cine-i acel bătrîn şi de unde-l ştii". Şi nu vru stareţul să-i spuie. Şi, iară-i feace metanie, dzîcînd: "Dară altele multe îm spui şi de acest stareţ nu-m spui"? Că-i fusease spus stareţul a mulţi svinţi bunătăţîle şi nu vru să-i spuie de acest stareţ. Iară ucinicul foarte să scîrbi şi nu-l mai întrebă. Şi, deaca-ş veniră la chiliile sale, şi ucinicul nu vru să ducă pîine stareţului, cum avea obicină, că în al dzeacele ceas gusta stareţul în toate dzîle, iară, cînd fu sară, veni stareţul la chilia fratelui şi-i dzîsă: "Ce iaste, fiule, că lăsaşi pre tatăl tău de să topeaşte de foame"? El răspunsă: "Eu tată n-am, că, de-aş avea eu părinte, ş-ar iubi părintele pre al său fiiu". Şi, întorcîndu-să părintele să iasă din chilie, îl opri fratele şi-ncepu a-i săruta picioarele, dzîcînd: "Viu Domnul, că nu te voi lăsa, pînă nu mi-i spune cine-i acel stareţ". Că nu vrea fratele nice într-un chip să lase pre părintele scîrbit, că foarte iubiia pre stareţul. Atunce, grăi lui stareţul: "Fă-mi puţînel să mănînc şi, de-acii-ţ voi spune". Şi, deaca mîncară, grăi fratelui stareţul: "Nu fii, fiiule, aprig, că, pentru pricea ta cea în sat, nu vream să-ţ spuiu. Deci, să te păzeşti să nu spui nimăruia ce audzi. Stareţul acesta Evloghie îl chiamă, iaste pietrariu de meşterşugul său, de taie piatră, lucreadză toată dzua nemîncat, pînă în sară. Şi, deaca vine sara acasă, cîţ află streini, îi aduce la casa sa, de-i hrăneaşte, precum ai vădzut, şi rămăşiţele leapădă la cîni. Şi ţîne acest meşterşug de tăiat piatră din tinereaţe pînă acmu. Şi iaste de o sută de ai şi mai bine, şi Dumnedzău îi dă vîrtute la acesta lucru, ca şi în tinereaţe. Şi agoniseaşte pururea cîte o zlatiţă într-o dzî. Dară, cînd eram eu tînăr, mainte de 31 de ai, m-am suit la acel sat să-m vîndzu răcodealia şi, fiind sara, veni de mă luă la casa sa şi pre alalţi fraţi, cîţi află, şi ne-au ospătat, precum ai şi vădzut acmu. Iară eu, deac-am vădzut bunătatea lui, m-am mirat ş-am început a posti cu săptămîna şi a ruga Dumnedzău pentru dînsul ca să-i dea mai multă aveare, ca să hrănească pre mai mulţi strainici. Şi, postindu-mă trei săptămîni şi mai bine, şi slăbiiu de post, cît abia eram viu, { 55r} şi adecă vădzuiu pre un oarecine / cu luminat chip de veni la mine şi-m dzîsă: ‘Ce iaste, părinteDaniile’? Şi dzîşu cătră dînsul: ‘Cuvînt am pus cătră Dumnedzău să nu mănîncu pîine, pînă nu mă va audzî pentru Evloghie pietrariul şi să-i dea blagoslovenie, ca să odihnească şi pre alţi mulţ streini’. Şi-m dzîsă: ’Ba, că bine-i cumu-i acmu’. Şi dzîş lui: ‘Ba, Doamne! Ce, dă-i lui, ca să slăvască toţi numele Svinţiii Tale’. Şi-m răspunsă: ‘Bine va fi, deaca ţi-i voia, vrea-vei să fii chizaş pentru sufletul lui, ca să să spăsască cu mai multă aveare, şi eu îi voi da’. Şi-i dzîş: ‘Din mîna mea să ceri sufletul lui’. Şi aceasta grăind eu, m-am aflat ca în svînta besearica Învierii ce-i în Ierusalim, stîndu-mi, şi vădzuiu cucon cu chipul svînt pre svînta piatră a svîntului mormînt şedzînd, şi Evloghie de-a direapta lui stînd. Şi trimisă la mine cuconul acela pre unul de carii dvoriia naintea lui şi-m dzîsă: ’Tu eşti care te-ai băgat chizaş pentru Evloghie’? Şi dzîsără ceia ce dvoriia: ‘Ei, Doamne, acesta iaste.’ Şi-m dzîsă iarăşi: ‘Chizăşia oi să o ceiu de la tine’. Şi dzîş: ‘Ei, Doamne, de la mine? Numai să mulţăşti avearea lui’. Şi, de-acii, vădzuiu ca neşte doi turnînd în poala lui Evloghie aur mult foarte. Şi, cît ei turna, atîta poala lui Evloghie amistuia. Şi, stîrnindu-mă din somnu, cunoscuiu că mi s-au ascultat şi proslăviiu pre Dumnedzău. Iară Evloghie, pre obiceaiul său, ieşi la lucru şi, lovind în piatră cu ciocanul, audzî găun şi, iarăş lovind, feace gaură. A treia oară lovind, află peşteră plină de aur şi să spăimă, dzîcînd: ‘Ce voi face, că, de voi duce aceastea acasă, va audzî Domnul, şi le va lua, şi mă va şi năpăstui. Dară le voi lua şi le voi pune unde nime nu ştie’. Şi cumpără vite, dzîcînd că va căra piatră. Şi cără aurul noaptea, şi părăsî lucrul acel bun ce făcea în toate dzîle, primind streinii. Şi întră în corabie, notă la Ţarigrad. Şi era atuncea împărat Iustin, unchiul lui Iustinian împărat. Şi deade mult aur împăratului şi boiarilor celor mare, şi-l pusără eparh. Şi ş-au cumpăratu-ş cărţi mare, ceale ce le dzîc eghipteneşti, pînă astădzi. Şi, după doi ani, vădzuiu cuconul acela svînt la chip iarăş în svînta văscrăsenie şi dzîş întru mine: ’Dară Evloghie unde poate hi că iaste’? Şi, preste puţîn, vădzuiu { 55v} pre Evloghie izgonit de la faţa cuconului şi-l trăgea un arap negru. / Şi, stîrnindu-mă din somn, dzîş întru mine: ‘Vai mie, păcătosului, ce feciu? Pierduiu sufletul mieu’. Şi mi-am luat milotariul în spate, m-am dus la acel sat, unde fusease Evloghie, mă feci a-m vinde răcodealia şi aşteptam să vie Evloghie să mă ia, pre obiceaiu, la casă-ş. Şi adecă nu fu nime, şi nemerind o stariţă, o rugaiu: ‘Mă rog, maică, ado-mi pîine să gustu, că n-am gustat astădzi’. Iară ea, de sîrg, mi-adusă pîine şi hiertură, şi, şedzînd lîngă mine, începu a grăi cătră mine sufleteşti şi de folosît cuvinte: ‘Că nu ţi-i cu folos a îmbla pre la lume, dară nu ştii că viaţa călugărească iubeaşte la negîlceavă’? Şi alte multe de poldză îm spusă. Şi dzîşu: ‘Dară ce-m porunceşti, c-am venit să-m vîndz răcodealia’. Iară ea feace: ‘Deşi vindz răcodealia, dară nu te zăbăvi aşea pînă la noapte în sat’. Iară eu îi dzîş: ‘Spune-mi, maică, nu-i într-acest sat cineva a să teame de Dumnedzău şi a primi streinii?’ Şi-m grăi, suspinînd: ‘Părinte şi stăpînule, avut-am aci un pietrariu de făcea multă milă streinilor şi, vădzînd Dumnedzău lucrul lui, i-au datu-i dar şu audzîm de dînsul că iaste patrichii şi eparh în Ţarigrad’. Iară eu, deaca audzîiu, dzîşu în mine: ‘Eu feciu această ucidere’. Şi întraiu într-o corabie, veniiu la Ţarigrad şi întrebaiu pre oarecarii unde sînt curţîle eghipteşti? Şi, deaca mi le spusără, mă duşi şi şedzuiu denaintea porţîi lui, pînă ieşi Evloghie. Şi, adecă, îl vădzuiu ieşind cu mare mîndrie ş-am strigat: ‘Miluiaşte-mă, am oarece a-ţi spune’. El nu vru nice să caute spre mine, ce şi slugilor învăţă să mă bată. Iară eu alergaiu de-i ţînuiu calea mai înainte şi strigaiu. Şi învăţă iarăş de mă bătură mai mult. Şi aşea petrecuiu patru săptămîni la uşea lui, nins şi pluat, şi nu putuiu să-i grăiesc. Atunce, mi s-au supărat şi mă duşi de cădzuiu naintea svintei icoanei a Domnului nostru Isus Hristos, cu lacrămi, şi m-am rugat, grăind: ‘Doamne, iartă-mă de chizeşia acestui om. Iară de nu, duce-mă-voi şi eu în cea lume’. Aceastea în gîndul mieu gîndindu-mi, dormitaiu, şi adecă, o hoalcă mare să feace, de urla locul. Şi dzîcea: ‘Împărăteasa vine’. Şi mergea naintea ei dzăci de mii şi mii de mii de nărod. Ş-am strigat de-am dzîs. ‘Miluiaşte-mă, stăpînă’! { 56r} Iară Svinţia Sa stătu şi-m dzîsă: ‘Ce ţi-i voia’? Şi dsîşi: ‘Pentru Evloghie eparhul / m-am chizăşluit. Porunceaşte, Svinţia Ta, să mă dezleage dintr-acea chizăşie’. Şi mi-au răspuns Svinţia Sa: ‘N-am treabă eu într-aceaea. Cum ştii, aşea-ţi plineaşte chizăşia ta’. Şi m-am trezit den somn şi dzîşu întru mine: ‘De mi-ar hi a muri, nu m-oi despărţî de la poarta lui Evloghie, pînă nu-i voi grăi’. Şi mă duşi iarăş la poartă. Şi, cum vru el să iasă, iarăşi l-am strigat. Şi alergă unul de slugile lui şi stîtea bice mi-au dat, cît mi-au fărămat tot trupul mieu. Atunce, leşinînd, dzîşi întru mine: ‘Duce-mă-voi la schit şi, deaca va vrea Dumnedzău, va spăsî pre Evloghie cu tocmeale de giudeţ, cum ştie’. Şi, ducîndu-mă să-m caut corabie, aflaiu ducătoare spre Alexandria şi, deaca am întrat, am cădzut leşinat, ca mortul, ş-am adormit. Şi mă vădzuiu în vis în svînta besearică a Văscrăseniei, în Ierusalim, şi cuconul acela şedea pre svînta piatră a cinstitului mormînt. Şi căută asupră-mi cu mînie, cît, de frică, tremuram, ca frundza, şi, neputîndu-mi deşchide rostul, că mi să împietrisă inema, şi-m dzîsă: ‘Dară, nu mergi să-ţ împli chizeşia’? Şi învăţă a doă slugi de mă legară şi mă spîndzurară. Şi mă bătură destul, dzîcîndu-mi: ‘Nu te apuca de lucru mai nalt de măsura ta şi nu te prici cu Dumnedzău’. Iară eu, de groază, nu-m putea deşchide rostul mieu. Şi, încă, stînd eu spîndzurat, adecă să feace glas că vine împărăteasa. Şi, deaca o vădzuiu, dobîndiiu îndrăznire şi dzîşu cătră Svinţia Sa, cu smerit glas: ‘Miluiaşte-mă, Domnitoarea lumii’! Şi, iarăş îm dzîsă: ‘Ce vei’? Şi dzîşi eu: ‘Pentru chizeşia lui Evloghie sînt spîndzurat acii’. Şi-m dzîsă: ‘Eu mă voi ruga pentru tine’. Şi vădzuiu că întră şi-ncepu a săruta picioarele cuconului. Şi-m dzîsă cuconul: ‘De-acmu, să nu mai faci lucrul acesta’. Şi dzîş: ‘N-oi mai face, Doamne! Că eu mă rugasăm de Dînsul ca să fie mai mare în bunătăţi. Greşit-am, Doamne. Iartă-mă’. Şi-nvăţă de mă dezlegară şi-m dzîsă: ‘Păsă-ţi la chilia ta. Eu iarăş voi aduce pe Evloghie la rîndul cel din dintîi al lui. Tu, de-aceasta, nu te griji’. Şi-ndată m-am stîrnit şi m-am voieşat foarte că m-am mîntuit de-acea chizeşie. Ş-am mulţămit lui Dumnedzău, şi-ntru tot, neocita Domnitoare am proslăvit. Şi, după trei luni, audzîiu c-au murit Iustin împărat şi stătu alt împărat în locul lui. Şi începu a căuta { 56v} să prindză / pre boiarii cei mare, şi pre ipatul, şi pre dexicratul, şi pre al mieu Evloghie eparhul. Deci, cei doi umorîră şi le jecuiră avearea, şi avearea lui Evloghie. Iară Evloghie scăpă din Ţarigrad cu fuga, că-nvăţasă împăratul, unde vor afla, acolo să-l umoară. Şi, fugind, s-au schimbat în haine reale şi ş-au venitu-ş iarăş la locul unde era întîi. Şi să strînsără pregiur dînsul săteanii, de-l vedea, şi dzîcea: ‘Dară noi audzîiam că eşti în Ţarigrad boiarin mare, patrichiu’. Iară el răspundea: ‘De-aş hi fost eu patrichiu, nu m-aţ mai hi vădzut. Ce altul îi acela ce-aţ audzît. Iară eu am îmblat pre la svintele locuri, de m-am închinat’. Şi, de-aciia, venindu-ş în fire, grăiia: ‘Smerite Evloghie, scoală de-ţ ia ciocanele şi pasă de lucreadză, că aicea nu-i în Ţarigrad, să nu-ţ pui şi capul’. Şi-ş luă ciniile, mearse la piatra unde aflasă comoara, gîndind c-a mai găsî. Şi, bătînd o piatră, pînă-n al şeasele ceas, nemică n-află. Şi-ncepu a-ş aduce aminte de hrana şi de dulceaţa bucatelor ce avea în curte, şi de înşălările mîndriei lumeşti, şi iarăş, grăiia în sine: ‘Scoală-te de lucreadză, că aicea-i la Eghipet’. Şi, pre cătinel, pre cătinel, l-au adusu-l svîntul cuconul acela şi svînta Stăpîna noastră la rîndul lui cel dintîi. Că Dumnedzău iaste dirept şi nu uită truda lui cea dintîi. Iară, după vrun an, mă duş, iarăşi, la acel sat şi, cum însără, veni de mă luă, pre obiceaiul său cel dintîi, şi-ndată ce-l vădzuiu, am suspinat, ş-am lăcrămat, ş-am dzîs: ‘Cîtu-s de mărite lucrurile Tale, Doamne! Toate, cu înţălepciune, le feceşi! Cine-i Dumnedzău mare, ca Dumnedzăul nostru, ce rîdică de la pămînt pre measerul şi de la gunoişte-nalţă pre neavutul? Minunile Tale, şi tocmealele Tale, cine le poate spune, Domnitoriule, Doamne? Iară eu, un păcătos, am început şi, puţînel, de nu s-au sălăşluit în iad sufletul mieu’. Şi luă apă, de spălă picioarele meale, pre obiceaiu, şi pusă masă, şi, deaca mîncăm, grăiiu lui: ‘Cumu-i de rîndul tău, frate’? Iară el îm dzîsă: ‘Roagă-te pentru mine, părinte, că sînt om păcătos şi n-am la mîna mea nemică’. Iară eu dzîşi lui: ‘Hire-aş vrut şi, cîte ai, să nu aibi’. Şi-m dzîsă: ‘Derep’ce, părinte? Au doară ţ-am smintit în ceva’? Iară eu dzîşi lui: ‘Nemică nu mi-ai făcut sminteală’. Atunce, i-am spus de toate şi { 57r} plînsăm depreună. De-aciia, îm dzîsă: ‘Roagă pentru mine, ca doară, de-acmu, / m-oi îndirepta’. Şi i-am dzîsu-i: ‘Adevărat, frate, să nu mai aştepţi de-acmu a mai agonisi mai multă aveare, pînă ce eşti într-această viaţă, ce numai un zlatnic’. Şi, iată-i-s atîţea ani ce i-au dăruit Dumnedzău numai pita cea de dzî. Iată că ţ-am spusu-ţi, fiiule, de unde-l ştiu, dară tu nimăruia să nu spui". Şi s-au ferit ucinicul de n-au spus nimăruia pînă la fîrşenia svîntului stareţ. Şi iaste a să minuna om-dragostii lui Dumnedzău cum, într-atîta mică vreame, au nălţat atîta şi, iarăş, l-au smeritu-l spre ceale de folos. Să ne rugăm, dară, şi noi a ne smeri în frica Domnului nostru Isus Hristos, pentru ca să aflăm milă naintea straşnicul scaunul lui, prin rugările Preasvintei Dumnedzău-Născătoarei şi pururea Ficioarei Mariei, ş-a toţi svinţii lui. Într-aceasta lună, 28, preacuviosul părintele nostru Ilarion cel Tînăr, igumenul mănăstirii Pelechitei. Şi Irodion, apostolul, din cei 70. Acesta era din cei 70 de ucinici, carele, urmînd apostolilor, de agiuta la strigatul Svintei Evanghelii, de-acii îl hirotoniră episcop Neoipatron. Şi, învăţînd pre mulţi, şi-ntorcîndu-i spre Domnul, fu prins şi bătut cumplit de jidovi, şi de idoloslujiteli, că unii îl bătea cu beaţe, alţîi zdrobiia gura svinţiii sale cu pietri, alţîi ucidea în cap. De-acii îl giunghiară aceale fieri mîncătoare de sînge şi, aşea, s-au săvîrşit, dînd sufletul în mîna lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Filip şi soţîile sale. Svîntul Filip, mucenicul, şi cu soţîile lui, era creştini în dzîlele împăratui Adrian, slujind în toate dzîle lui Dumnedzău. Şi, prindzînd pre fericitul Filip, astătu naintea împăratului, iară împăratul, neputînd a sta împrotiva svîntului mîcenic, l-au datu-l, cu soţîile, pre mîna voevodului Amfilohie, carele, îndată, i-au spîndzurat în leamne. Şi învăţă să-i bată cumplit pre trupurile lor şi, după bătaie, să-i bage în temniţă cu Cronist Comendarisie, care credzură şi el. Iară, preste noapte, cîntînd şi făcînd ei rugă, le astătură îngerii lui / Dumnedzău, îmbărbătîndu-i la nevoinţa podvigurilor. Iară, demineaţă, astătînd naintea tiranului, le dzîsă: "Multe cazne şi munci vă aşteaptă". Şi-ndată i-au băgat într-o căldare înfocată cu undelemn şi cu răşină şi, atunceş, s-au răcit căldarea. Atunce, mirîndu-să duxul, şi întră şi el în căldare, dzîcînd: "Doamne, Dumnedzăul creştinilor, agiută-mi"! Şi fu glas din ceriu cătră dînsul, grăind: "Ascultatu-ţî-s-au ruga, suie-te încoace". Aceastea audzînd împăratul, venind de la Rîm spre iliric, plin de mînie şi de groază, învăţă să înfierbinte căldarea, să ardză 7 dzîle, plină de undelemn, şi să-i bage pre toţi într-însă. Şi, făcînd aceasta, să feriră svinţii nebetejţi. Iară împăratul, fiindu-i ruşine, să-ntoarsă la calea lui. Şi svinţii mucenici, făcînd rugă, deaderă-ş sufletele la Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 29, svinţii mucenici Marco, episcopul de Aretusia, şi Chiril, diaconul, şi alţîi mulţi. Svîntul Marco era în vreamea svîntului împărat marele Constantin, carele, pornit de rîvna dumnedzăiască, au stricat multe capişte idoleşti şi besearici feace. Iară, după aceaea, luînd împărăţîia Iulian prestîpnicul şi dînd mare volnicie idolilor, n-ai arătat numai într-acest svînt multe reale, ce şi într-alţi mulţi, pentru stricătura capiştilor idoleşti. Iară svîntul să ascunsă puţînel şi, sîmţînd că trag pre alţîi pentru dînsul, să întoarsă şi să deade la ucigaşii aceia spurcaţi. Iară ei, prindzîndu-l, şi dezbrăcîndu-l, şi bătînd, rănindu-i tot trupul, şi băgîndu-l în locuri împuţîte, şi dîndu-l la copii de-l boldiră cu săgetuice, udîndu-l cu moare, de-acii îl spîndzurară gol la un lemn, ungîndu-l cu meare să-l ardză soarele într-amiadzi vara, de-l mînca viespile şi gărgăunii. Şi minunatul mucenic, bătrîn fiind, răbda patima, să zăbăvască pre muncitori, să n-aibă cînd să-ş noiască capiştile ceale răsîpite. Şi, pornind cu săprotivirea, au învincit cu facerea, derep’ce că, { 58r} deacă vădzură că rabdă vite / jeaşte munca, schimbară gîndul şi cunoscură credinţa cea bună. Dară, pentr-aceasta, şi la Finichia, feaceră păgînii munci creştinilor, că, spintecînd pîntecele unui levit, Chiril, carele au îndrăznit pentru direptatea şi stricasă şi neşte idoli, şi scoţîndu-i ficaţii, l-au pusu-l în prăvire prăvitorilor, carii spun că, săturîndu-i plămînile, păţîră cazna ce li s-au cădzut, că le-au cădzut dinţii, şi li s-au topit limba, şi obrazul li s-au stricat. Dară vrea putea povesti cum să cade tînguirea şi patimile ficioarelor, femeilor şi a bărbaţi svinţiţi, ce păţîră la Ascalon? Spintecăturile pîntecelui şi împlutul cu ordz, de-au pus mîncare porcilor, aceastea au fost faptele spurcatului împărat Iulian şi slugilor lui. Dară svinţilor mucenici, pentru munci, li s-au dat nepărăsîta fericinţă de la Dumnedzău, iară muncitorilor cazna focului nestîns şi veacinica muncă. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Iona şi Varahisie. Aceştia svinţ, Iona şi Varahisie, era din Persida, în dzîlele lui Savorie, împăratul persilor, şi a lui marele Constantin, împăratul romeilor. Şi fiind ei călugări, şi lăsîndu-şi mănăstirile sale, mearsă în oraşul Varahoh. Şi, aflînd într-însul închiş svinţi mucenici Zanetan, Lazar, Marutan, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Sivait, Sava, acestora le deaderă îndrăznire, îmbărbătîndu-i la podviguri. Şi, prindzîndu-i pre amîndoi, îi dusără la trei boiari, anume Mandran, Siron şi Marmisi, dela carii, luînd dojeane şi înfricoşituri, şi, neînduplecîndu-să, întîi îi legară, pre obiceaiul persinesc. Iară Iona fu bătut cu toiage clinciuroase şi, legat cu funii, l-aruncară afară pentru să să chinuiască gol, neacoperit, la ger. Iară Varahisie sufere în supsusîori galii de aramă înfocate. Şi plumb topit le turnară prin ochi şi prin urechi, şi prin gîtlejurile svinţilor. De-acii, pre Varahisie, legat de picioare, spîndzurară în temniţă, iară svîntului Iona tăiară deagetele de la mîni şi de la picioare. Şi-i beliră capul, şi limba tăiară, şi-l băgară într-o căldare plină de smoală înfocată. Şi ieşi sănătos, { 58v} peste tot nevătămat. Mai apoi îl tescuiră într-o vîrtealniţă / şi-i zdrobiră oasele. De-acii, îl tăiară cu hiristeul şi-l împresurară într-o groapă adîncă şi, acolo, ş-au datu-ş la Dumnedzău sufletul. Iară Varahisie, scos la-ntrebare, îl trasără preste spini gol, şi-l potricăliră cu trestii ascuţîte, şi-l băgară într-un găun, de-l cetluiră şi-i zdrobiră tot trupul, şi-i turnară în gîtlej smoală înfierbîntată, ş-au datu-ş sufletul în mîna lui Dumnedzău. Aceaste munci groaznice pre scurt le scrisăm, dară, cu lungă şi cumplită dureare le petrecură şi le răbdară svinţii şi luminaţîi lui Hristos viteaji. Iară svintele lor moştii să astrucară depreună cu a celor noă mucenici ce să fîrşiră la 27 a lui martie, iară svinţii aceştia, Iona şi Varahisie, în doădzăci şi noă. Într-aceastaş dzî, preacuviosul ispoveadnic Evstafie şi Vitania. Într-aceastaş dzî, svinţii apostoli, din 70, Sostin, Apolos, Chifas, Chesar şi Epafrodie. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 30, preacuviosul părintele nostru Ioan Leastvicinicul, ce-au scris Leastviţa. Acesta, de 16 ani fiind, supţîr şi isteţ la minte, şi învăţat enchiclopedia, adecă toate şcoalele dăscălielor, ş-au adusu-ş pre sine jărtvă svîntă lui Dumnedzău, că s-au suit la Muntele Sinaiului, şi s-au călugărit, şi s-au dat supt ascultare. De-aciia, după 19 ai, mearse la loc de isihăstrie, cinci seamne departe de la Chiriac. Şi, sosînd la svînta mănăstire minunată a luptei, locul ce-i dzîc Tola, şi, trăind acolo 40 de ai, aprins de înfocată dragoste şi foc de liubov spre Dumnedzău, şi mînca din toate cîte-s fără prihană iertate giuruinţei călugăreştii viaţe, dară foarte cîte puţîntel şi fără săturat, frîngînd şi-ntr-aceasta cornul sîmeţiei cu înţălepciune. Dară care cuvînt vrea putea spune izvorul lacrămilor lui? Şi atîta numai ce dormiia, cît putea agiunge să nu strice, cu priveghiatul şi nedormitul, fiinţa minţii. Iară calea lui era pururea curătoarea rugă şi spre { 59r} Dumnedzău / dragoste nepotrivită. Acesta, amu, luptîndu-să în tot fealiul de bunătate, şi bine lăcuind, şi făcîndu-să plin de mari videnii, şi aflîndu-să în chilia sa, pricepu, din darul Duhului Svînt, că ucinicu-său, dormind supt o piatră mare, ce era să cadză să-l turtească, i s-au arătat în vis de l-au stîrnit de n-au pierit. Deci, sosînd la bunătate destulă şi stînd şi egumen svîntului munte Sinaiului, au lăsat această viaţă trecătoare şi s-au mutat la veacinică odihneală, încheind în munte înţăleapta cartea a dumnedzăieştilor şi sufleteştilor suituri, carea să chiamă Leastviţa. Într-aceastaş dzî, svîntul proroc Ioad. Acesta era cînd, după moartea lui Solomon împărat, împărăţî fiiu-său Rovoam. Şi veniră ţara tute 12 neamuri a lui Izrail, de-l rugară şi dzîsără (...): "Tată-tău au îngrelat giugul său pre noi ş-au îngreuiat mîncările measii sale. Acmu, să ne iuşuredzi şi-ţ vom sluji". Şi, după trei dzîle, le-au răspuns nu cum l-au sfătuit bătrînii şi înţălepţii, ce precum l-au sfătuit tinerii carii au copilărit cu dînsul, dzîcînd: "Supţîrarea mea-i mai groasă decît pîntecele tătîne-mieu. Tată-mieu vă punea giug de lemn şi vă bătea cu puha, iară eu voi pune giugul de hier şi cu-mblăcie ferecate voi bate". Dintr-aceasta, strigară cu toţîi: "Nu ni-i noă partea cu David, nice moştenie în fiiul lui Iese". Şi, despărţîndu-să de la neamul Iudii dzeace neamuri, -ş rădicară pre un Ierovoam, ce fusease pribegit la Eghipet. Şi acela, temîndu-să să nu-l smintească, mărgînd la praznic la Ierusalim toate neamurile, ş-au făcutu-ş cetăţi: Sichimul, în muntele lui Efrem şi Fanuilul, şi să sfătui de feace doă vaci de aur.şi dzîsă cătră ţară: "Destul ne iaste a mai sui la Ierusalim. Iaca, dumnedzăii tăi, Izrailule, carii te scoasără din pămîntul Eghiptului"! Şi pusă pre una în Vetil şi pre alta în Dan. Şi le fu acesta cuvînt împăcat, că părăsîră casa lui Dumnedzău fiii lui Izrail şi nu mergea la Ierusalim să să-nchine Domnului Dumnedzău, ce să închina la aceale vaci de aur. Şi-ş feaceră popi nu din fiii lui Levi, şi case pre movile nalte, şi praznic în octovrie în 15, ca praznicul cel din Ierusalim, şi { 59v} să sui pre oltariul cu popii / nalturilor în praznicul ce ş-au scornit din inema sa, făcînd praznic fiilor lui Izrail. Şi, deaca să sui împăratul Ierovoam să facă corvan pre oltari, sosî de la Iuda, trimis de Dumnedzău, acest proroc, Ioad, în Vetil, şi, cum sta Ierovoam să înceapă a jărtvi, strigă prorocul cu cuvîntul Domnului şi dzîsă: "Altariule, altariule, aceastea dzîce Domnul. Iaca, Fiiul naşte-Să în casa lui David. Iosiia numele lui. Şi va giuhghia deasupra ta pre popii ce jărvăsc în tine, şi oasele oamenilor va arde deasupra ta". Şi deade într-acea dzî sămn de minune, grăind: "Acesta-i cuvînt ce-au grăit Domnul, dzîcînd: ‘Iaca, altariul să va sparge şi s-a vărsa grăsîmea ce-i deasupra lui’". Iară-mpăratul tinsă mîna de dzîsă să-l prindză şi-ndată-i săcă mîna, şi nu o putea întoarce la sine. Şi altariul au crăpat şi să vărsă jărtva, pre cuvîntul prorocului. Şi împăratul Ierovoam dzîsă omului lui Dumnedzău: "Roagă-te la faţa Domnului Dumnedzăului tău să-m vie mîna la loc". Şi, deacă-l tămădui, îl pofti la masă, şi să-l dăruiască, şi n-au primit, dzîcînd: "De mi-ai da giumătate de casa ta, n-oi întra cu tine, că mi-au poruncit Domnul: ‘Să nu mănînci pîine, nice să beai apă, nice să te-ntorci pre aceaeaş cale’". Şi s-au întors prorocul pre altă cale, şi, prindzîndu-i veastea un proroc mincinos bătrîn de la Vetil (că-i spusără fiii lui de toate, tîmplîndu-să ei acolo, la praznic), şi sîrgui de-l agiunsă, odihnind supt umbra unui stăjar, şi-l amăgi cu minciuni, de l-au dus la casa sa, scoţîndu-l din cale. Şi, deaca l-au ospătat cu pîine şi cu apă, dzîcînd că îngerul Domnului l-au învăţat, şi el au minţît de l-au prelestit, şi, şedzînd el la masă, fu cuvîntul Domnului la prorocul ce l-au întors, de dzîsă cătră omul lui Dumnedzău cel venit din Iuda, dzîcînd. Aceastea dzîce Domnul: "Prin cealea ce amărîşi graiul Domnului, şi nu păzîş porunca ce ţ-au poruncit Domnul Dumnedzăul tău, şi abătuşi de mîncaş pîine şi băuşi apă în locul acesta ce ţ-au dzîs Domnul grăind: ‘Să nu mănînci pîine, nice să beai apă’. Nu va întra trupul tău în mormîntul părinţilor tăi". Şi, deaca să ospătă, i-au dat un asîn să margă călare. Şi, ducîndu-să, i-au ieşit un leu şi l-au umorît. Şi dzăcea trupul în drum şi asînul cu leul sta amîndoi, { 60r} de-l străjuia (...), pînă au prins / veaste prorocul acela ce l-au amăgit cu minciună, şi, mai apoi, şi cu adevărat i-au poruncit de moarte pentru ce-au greşit. Şi au mărs de-au luat trupul din drum, şi leul s-au dus, nestricînd mai mult nemică. Şi-l dusă, încărcîndu-l deasupra asînului, de l-au îngropat în mormîntul său, poruncind fiilor săi să-l îngroape, deaca va muri, alaturea cu omul lui Dumnedzău. Că va fi cuvîntul ce-au grăit cu cuvîntul Domnului asupra altariului ce-i în Vetil şi asupra caselor celor nalte ce-s în Samaria. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Zosima, episcopul Siracusei. Şi pomenirea preacuviosului părintele nostru Ioan cel de la puţ. Şi preacuviosul părintele nostru şi ispoveadnic Evstafie de Vitinia. Şi pomenirea svinţilor apostoli din cei 70: Sosten, Apolo, Chifa, Chesarie şi Epafrodit. Într-aceastaş dzî, svînta Evuli, maica svîntului Panteleimon, cu pace, s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 31, stradania svîntului (...) mucenic Ipatie, episcopul Gangronilor. Acest dintru svinţ părintele nostru Ipatie de rudă era chilichian. Şi, stînd arhiereu în Gangre, unul fiind din cei 318 de svinţi părinţi de săborul dintîi în Nicheia, cu totul era plin de Duhul Svînt. Şi, răbdînd multe iscuşenii, şi făcînd multe minuni, să feace vestit. Şi, fiind împărat Constandie, fiiul marelui Constantin, un bălaur mare ş-au făcut cuibul la uşea vistiarelor împăratului, de-i feace multă voia rea, că nu cutedza nime să să apropie. Şi, fiind împăratul în grije, chemă pre acest fericit, carele, deac-au venit, l-au primit cu mare cinste, de-l rugă pentru bălaur. Iară svîntul dzîsă: "De-m va agiuta Dumnedzău, împărate, nu mă voi apăra. Şi nu-ţi face voia rea, că cealea ce nu pot oamenii le poate Dumnedzău". Şi, arătîndu-i de departe pre bălaur, îi { 60v} dzîsă împăratul: "Nu te apropia, părinte, la zmău, să nu paţ / ce-au păţît mulţi pentru păcatele meale. Şi fericitul feace: "Nu poate nemică ruga mea pre-aceasta, ce numai credinţa ta cea spre Dumnedzău şi acea mare şi neînvincită puteare a Svinţiii Sale". Atunce, cădzu la pămînt, feace rugă cîtva ceas şi, deaca să sculă, dzîsă împăratului: "Poronceaşte să facă năcladă mare de foc în mijlocul uliţii ceii mare, la locul unde stă stîlpul tătîne-tău, şi să stea acolo ceia ce or vrea să o aprindză, pînă oi veni acolo". Iară svîntul deşchisă porţîle vistiarelor împărăteşti şi fugiră toţi. Iară unii, de departe stînd, prăviia cuprinşi de frică şi de cutremur. Şi svîntul bătea pre bălaur cu toiagul şi nu-i făcea nemică. Şi trecu vreamea, mai cu toată dzua, şi toţi gîndiia că va omorî pre svîntul. Iară svîntul, rădicîndu-ş ochii spre ceriu şi rugînd pre Dumnedzău, băgă toiagul în gura bălaurului şi dzîsă: "Cu numele Domnului mieu, Isus Hristos, urmadză-mi"! Şi bălaurul, apucîndu-să cu colţîi, încolţînd de toiag, purceasă după svîntul, cumu-i vrea mîna cineva. Şi, ieşind svîntul de la curţîle împărăteşti şi trecînd tot leoforul uliţa cea mare a nărodului, pînă la aceaea uliţă trăgînd cu toiagul pre şearpele ţîindu-să de toiag, feace de să cutremurară toţi, că era groaznic bălaurul la vădzut. Era de 60 de coţi de lung, cum spunea. Şi, sosînd la năcladă, dzîsă cătră zmău: "În numele lui Isus Hristos, care eu propoveaduiesc, bagă-te în mijlocul focului"! Iară acel groaznic şearpe, făcînd un chip de încujbătură, ca o coardă de boltă zgîrcindu-să, să opinti şi sări în mijlocul focului şi arsă. Şi, slăvind toţ şi mulţămind lui Dumnedzău, să minunară c-au arătat Dumnedzău minune mare ca aceasta în dzîlele lor şi luminătoriu ca acesta, făcătoriu de minuni. Atunce, cinstindu-l împăratul pre svîntul şi mulţămindu-i, învăţă de-i feaceră icoana şi o au pus în cămara sa cea împărătească, de apărătură a tot răul. Şi, sărutînd pre svîntul, l-au slobodzît acasă-ş. Şi, ducîndu-să svîntul acasă, iară ereticii lui Navat, fiind puşi în leşi la strîmtori, cu arme i-au ţînutu-i calea, şi l-au ucis, şi l-au dat de rîpă în gios, de la mare-nălţîme, dîndu-i multe rane, ca jidovii, cum feaceră svîntului întîi mucenic Stefan. Iară svîntul, dzăcînd gios în părău, abia viu, { 61r} ş-au rădicat mînule, / ca din somn, şi ochii spre ceriu, dzîcea: "Doamne, nu le pune lor greşala aceasta". Şi, încă făcînd rugă, iară o muiare spurcată rădică o piatră mare de-l lovi în cap, şi l-au scosu-l din viaţă, şi i-au mărsu-i svîntul suflet în mîna lui Dumnedzău. Iară spurcata aceaea, tremurată şi turbată de duh necurat, îş ucidea pieptul cu aceaea piatră. Şi toţ alalţi ucigaşi să certară de la Dumnedzău, deaca să dusără, ascundzîndu-i svintele moştii într-o pleavniţă. Şi, mărgînd stăpînul să-ş dea mîncare vitelor, audzî cîntări şi slavoslovii de svinţi îngeri din ceriu şi vădi pre fericitul părinte. Şi, deaca înţăleasără gangreanii, să strînsără acolo de-l plînsără cu toţîi şi-l rădicară de-l dusără la loc cinstit. Iară muiarea, ucigaşea, veni ucigîndu-să, şi-ndată, cum astrucară pre svîntul la loc svînt, s-au şi isţealit, şi ea şi alalţi vinovaţi, deaca să rugară cu credinţă. Şi alte multe minuni s-au făcut la îngroparea svîntului. Într-aceastaş dzî, svîntul Acachie, episcopul de Meletina, ispoveadnicul. Acesta, în vreamea împăratului Dechie, învăţînd credinţa întru Domnul Hristos, îl prinsără de-l adusără naintea lui Marchian ipatul. Şi-ntrebîndu-l de ceale ce propoveduia, i-au povestit toată socoteala lui Dumnedzău carea fu pentru noi şi înfruntă minciunile şi basnele elineşti, pentru care fu căznit cu munci şi cu închisori. Şi, spuind Marchian lui Dechie, l-au slobodzît din temniţă. Şi mergea svîntul prin-pregiur, purtînd pre trupul său ranele Domnului Hristos şi pre mulţi îndireptă la credinţă în Domnul Hristos. Şi, străluminînd în minuni şi în cazanii de învăţături, s-au răpăosat întru Domnul. Într-aceastaş dzî, svinţii de Persida ce mărturisiră: Avda episcopul şi Veniamin diaconul, şi cu soţîile lor, din carii mulţi, în temniţă închişi, cu gîngănii veninate muşcaţi, să săvîrşiră. În dzîlele lui Teodosie cel Mic, împăratul de Ţarigrad, Izdigherd, împăratul persilor, au pornit goană asupra creştinilor ş-asupra svintelor besearici. Luînd porneală de-aciia, oarecare episcop Avda, înbunătăţîmat şi svînt, pornit de rîvnă dumnedzăiască, au răsîpit o capişte şi, din { 61v} vîlhovnici, / oblicind împăratul, au mînat de l-au adus. Şi, întîi, cu blîndeaţe, l-au întrebat şi i-au poruncit să zidească iarăş turnul, capiştea aceaea. Şi, svîntul apărîndu-să, l-au îngrozît c-a strica toate besearicile. Şi feace aşea, că învăţă întîi să umoară pre svîntul. De-aceasta svîntului păru bine şi, aşea, primi fericită fîrşenie. Şi, trecînd treidzăci de ai, întru carii, aţîţîndu-să de la vrăjitori, ca de la nescare vivor turburătura goanei, da în creştini mare iscuşenii de munci. Şi, topind pre mulţi cu tot fealiul de munci, îi da la moarte şi la depărtate izgnanii şi mulţi, cu multe fealiuri de munci, să dusără din viaţă, cu multe chipuri de morţi, dintru carii vom pomeni a doi, trei, ca să arătu de pre aceştia şi altoralalţi vîrvăţîia. Era în Persi oarecare Ormisias, luminat şi vederos foarte, carele avea tată Menid. Audzînd de dînsul împăratul, l-adusă naintea sa şi-l porunci să să leapede de Domnul Hristos. Iară el dzîsă să nu fie una ca acea: "De mi-ar hi a mă căzni în tot chipul, nu mă voi lepăda de Dumnedzău". Iară-mpăratul, mirîndu-să de-a lui îndrăznire, l-au lipsit şi l-au golit de la toată bogăţîia, şi boieria, şi cinstea. Ş-au poruncit să îmble după dînsul, să tragă cămilele la cale, purtînd numai brîu. Şi, trecînd multe dzîle, plecîndu-să împăratul din fereastră, vădzu pre acel destoinic om că să frige de pripăcul soarelui şi să împle de pulbere. Şi, pomenind de părinţasca lui strălucire, feace de-l chemară naintea sa. Şi învăţă să îmbrace o cămeaşe de in, cugetînd că, din cea dintîi chinuire şi din cea pre urmă făcută asupră-i milă, să să canonisască omul. De-aciia îi dzîsă: "Mîntuitu-te-ai oare de pricea ta carea făceai şi să te leapedzi de fiiul lui Tecton"? Iară el, plin de rîvnă dumnedzăiască, rumpsă de pre sine cămeşuica şi o lepădă, dzîcînd: "Dară, pentr-aceasta, te gîndeşti că m-aş despărţî de credinţa cea bună? Aibi-ţi cămeaşea ta şi păgînăţîia ta"! Iară împăratul, vădzînd bărbăţîia lui, l-au gonit afară den casă de la-mpărăţîie şi l-au umorît. Şi, prindzînd pre un oarecare Veniamin diacon, l-au băgat în temniţă şi, trecînd doi ani, veni un sol de la împăratul creştinesc de Ţarigrad, solind trebile împărăteşti. Şi, oblicind, să rugă împăratului să-l sloboadză pre { 62r} Veniamin. Iară împăratul au poruncit să să apuce Veniamin / să nu mai aducă la mijloc învăţătură ca aceaea la vîlhovnici, nice leac. Deci, s-au apucat solul că doară s-a feri diaconul Veniamin de-aceasta. Iară Veniamin, deaca audzî dojenirea solului, dzîsă că nu-i putinţă să facă una ca aceaea: "O, că de cîtă certare aş fi vinovat, de-aş ascunde talantul"! Iară-mpăratul, neştiind de-aceasta, învăţă de-l slobodzîră. Dară svîntul tot făcea cum era lui obiceaiul şi, trecînd un an, spusără împăratului, şi-l adusă naintea sa, şi-i dzîsă să să leapede de Dumnedzăul căruia să-nchină. Iară el i-au răspuns că, de l-ar da în dzeace mii de morţi, nu s-a lepăda de împăratul şi dvoreţul tuturor. Pentr-aceasta, măniindu-să împăratul, învăţă de-i bătură 20 de ţăpuşi de trestie ascuţîte pre supt 20 de unghiile la mîni şi la picioare. Şi, vădzîndu-l că nu bagă samă de o şagă, învăţă de-i bătură o trestie ascuţîtă prin mădulariul cel de cuconi, care trestie, vîrînd şi scoţînd adease, făceai mare şi cumplite usturimi. Mai apoi, învăţă de-i bătură prin afedron un băţ cu clinciuri de toate părţi şi, cu aceasta muncă, ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău viteazul mucenic. Făcut-au acest împărat Izdigherd ş-alte munci cumplite cu întunearecele de multe svinţilor mucenici, cum au făcut şi Dioclitian cu Maxinian, sau şi mai multe. Şi să nu ne mirăm cum Dumnedzău lasă une ca aceastea de să fac, că Domnul Hristos ne-au spus de mainte războaiele aceastea şi cum svînta besearică va sta neîmvincită, că şi înseşi de eale lucrurile ne învaţă cum că războiul ne dă mai mult folos decît pacea. Drept-aceasta, ş-aceştia svinţi, cu răbdarea muncilor şi cu mărturia, dobîndiră cununile biruirii. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceastaş dzî, Cuvînt că să cade a-ş întreba naintea lui Dumnedzău cu sîlnicii lumii aceştiia, carii asupresc cui pot birui: şi celor mai mici, şi mişeilor. Anastasie, împăratul de Ţarigrad, cădzînd în ereasa lui Evtihie ereticul, au izgonit de la scaune pre svinţii patriarşi, Ilie de Ierusalim şi Flavian de Antiohia, pentru săborul ce s-au făcut în { 62v} Halchidon. Ş-au închis pre Ilie în Vonda, iară pre Flavian în Patra. Iară, într-una de dzîle, / trimisără amîndoi patriarşii cărţi, unul cătră alalt, scriind aşea: "Că Anastasie împărat au murit. Deci, blămaţi să ne pîrîm cu dînsul naintea lui Dumnedzău, că Svinţia Sa dzîce: ‘Eu sînt carele giudec cu direptate şi nu mă siesc de faţă de om’". Şi, după doă dzîle, să pristăviră amîndoi patriarşii la Dumnedzău. Deci, ştiind aceasta, voi putearnicilor, nu facereţ sîlă slabilor cărora puteţi birui, ca să nu vă pîrască la Dumnedzău. Şi, acolo, cu amar vor osîndi şi viermii nu vă vor adormi, şi focul nu vă s-a ma stînge, carii faceţi strîmbătăţ şi asupreale cui puteţi. Şi cu mare simeţie vă sămeţiţi! Să pare că aveţi uric să nu mai muriţi! Aşea siliţi să-nghiţîţi avearea ş-a bogat ş-a sărac, cu sîla şi cu strîmbătatea, şi nu ştii cui strîngeţi. Că, de iaste osîndă nemilostivul, dară, încă, apucătoriul şi făcătoriul de strîmbătăţi? Va dzîce altul: "Că-m strîng să-m hie cuconilor". Strînge cu direptul şi dă milostenie, şi ţ-or avea parte cuconii. Dară, di-i face strîmbătate, caută de-ţ vedzi la psalomul lui (...) ce dzîce asupra sîlnicilor. Iară, pentru milostenie, să-nţălegi din ceale 5 feate ficioare curate, dară buiace, nemilostive, că nu-şi luară în vase undelemnul milosteniei şi li să stînsără candilele. Şi nu putură întra cu ceale 5 înţăleapte, ce rău să scăpară afară, strigînd fără folos. Cuconilor, de nu le vei lăsa pre Dumnedzău pre urma ta, avearea nemică nu le-a folosî. Fă-ţi priatin pre Dumnedzău (...). Nădejduiaşte spre Domnul şi fă direptate (...) pentru Domnul nostru Isus Hristos, amin. { 63r} Aprilie are 30 de dzîle. Dzua are ceasuri 13 şi noaptea 11. Întîia dzî, pomenirea a preacuvioasei maicei noastre Maria Eghipteanca. Viaţa şi petreacerea a prepodobnei Mariei Eghipteanei, tălmăcită de pre elineaşte greceaşte de smeritul Damaschin, ipodiaconul şi studit. Dară, de mai denainte-i scrisă de svîntul patriarh Sofronie de Ierusalim, cum scrie la 11 lui mart. Mare bine iaste, blagosloviţi creştini, pocăinţa, că atîta-i de bună, cît pre tot omul spăseaşte, toate păcatele ştearge, toate realele curăţeaşte. Nu-i nice un păcat să nu iarte Dumnedzău cînd omul să pocăiaşte. Pocăinţa face mare bucurie în ceriu, şi la Dumnedzău, şi la îngeri, cum dzîce Domnul la Svînta Evanghelie: "Bucurie să face în ceriu pentru un păcătos ce să pocăiaşte". Pocăinţa iaste curăţenie sufletului omului şi iaste al doile botedz, că cine ş-au imat Svîntul Botedz cu greşeale, iarăşi şi-l curăţeaşte cu pocăinţa. Pocăinţa iaste mare folos greşitului, cum mărturiseaşte Svînta Scriptura besearicii noastre. Cu pocăinţa s-au spăsît mulţi păcătoşi. Şi, nu numai ce s-au spăsît, ce, încă, şi svinţi s-au făcut, de-i cinsteaşte svînta besearică. Că şi svînta Maria Eghipteana, ce au foct blîdniţă şi păcătoasă, şi, pentru căce s-au pocăit şi s-au nevoit cu postnicia, s-au sfinţit şi s-au cinstit de la Dumnedzău şi de la oameni, precum poate înţăleage tot creştinul credincios de pre această svîntă, cît poate pocăinţa. { 63v} La părţîle Palestinei era un ieromonah, anume / Zosima, om bătrîn şi foarte cu bunătăţi, şi vestit, cît toţi călugării dimpregiur năzuia să asculte cuvînt in rostul lui. Şi, petrecînd 53 de ai în mănăstire-ş, de-acii i-au venitu-i gînd aşea: "Oare iaste vrunul să-l înveaţe lucrul călugăriei? Iaste cineva să nu-i lipsască nemică, ce să fie întreg? Oare iaste la pustie cineva să-l întreacă în bunătate"? Aceastea gîndind bătrînul, i să arătă îngerul Domnului şi-i dzîsă Zosima: "Bună iaste şi mare a ta bunătate. Dară să mergi la apa Iordanului, la mănăstirea ce-i acolo aproape, să vedzi pre alţîi mai mare de bunătăţi decît tine". Şi purceasă îndată bătrînul de mearse la acea mănăstire, şi pusă metanie, şi rămasă acolo. Şi avea obiceai acei călugări de ieşiia în săptămîna cea dintîi a Postului Mare din mănăstire şi să ducea la pustie, osăbit cîte unul, şi zăbăviia pînă la Ţveatonosie. Deci, pre obiceaiul aceii mănăstiri, ieşi şi bătrînul Zosima de trecu Iordanul cu alalţi călugări. Şi, deaca să-mprăştiară, cineş deosăbi, i-au venit gînd să între la mai nontrul pustiei, doară ar afla vrun bătrîn săhastru să audză ceva cuvînt de-a lui Dumnedzău de la dînsul. Şi, mărgînd, sosî vreamea să-ş citească pravila. Şi, stînd spre răsărit, să ruga, cetindu-şi, şi, de-acolo, zări ca o umbră cu trup de om şi, părîndu-i c-a hi nălucire dimonească, -ş feace îndată cruce. Şi, deaca-ş fîrşi ruga, vădzu vederat unde mergea, păşind omul sprea direapta parte, şi trupul îi era foarte negru, părul îi era alb, ca bumbacul, şi mic pînă în umere. Şi, deaca o vădzu svîntul, părutu-i-au bine foarte c-au aflat ce-au cercat şi începu a cură în urmă-i. Şi, vădzîndu-l după sine curînd, mai tare fugiia. Iară svîntul Zosima, cu bătrîneaţe, cum era, ca mai tare alergă. Şi, apropiindu-o, cît s-ar audzî glasul, plînsă bătrînul şi-i dzîsă: "Ce fugi de mine, de un păcătos, şerbul a lui Dumnedzău? Ce te scărîndiveşti de mine, de un bătrîn şi nu stai să mă blagosloveşti? Aşteaptă pentru dragostea lui Hristos, că sînt bătrîn şi nu poci s-alerg". Aceastea grăind bătrînul şi alergînd, sosîră la un părău săc, mic. Deci, ea să pogorî şi să sui de { 64r} ceaea parte, iară bătrînul, neputînd treace, plînsă mai mult. / Şi-i răspunsă acela ce să vedea şi dzîsă cătră Zosima: "Iartă-mă, părinte ava Zosima, pentru Domnul. Nu poci sta să mă vedzi, că sînt goală, cum mă vedzi, şi sînt femeaie. Dară, de ţi-i voia să stau, aruncă-mi o rasă să mă îmbrac, de-acii mi-i vedea şi-m vei da ruga ta". Iară Zosima, audzîndu-ş numele, să miră de provideţi şi, aruncîndu-i rasa, de o-mbrăcă, mearse de-i feace metanie. Şi ea încă pusă metanie, amîndoi stînd la pămînt cu faţa, cela celuia, dzîcînd: "Blagosloveaşte-mă, şerbul lui Dumnedzău". Şi, după mult ceas, dzîsă femeaia: "Avva Zosima, ţie să cade să mă blagosloveşti, că eşti preut lui Dumnedzău celui de Sus, că multe ori ai stătut în svîntul oltariu, de-ai rugat Dumnedzău pentru greşealele altora. Deci, blagosloveaşte şi pre mine". Atuncea, svîntul Zosima dzîsă: "Svînta lui Dumnedzău, darul tău să veade mai mult decît al miu, că eşti provideţă de-m ştii şi numele şi că sînt preut. Deci, te rog, tu mă blagosloveaşte". Şi, deaca vădzu femeaia că nu o blagosloveaşte, s-au sculat şi au dzîs: "Dumnedzăul Svînt, ce iubeaşte spăsenia păcătoşilor, acela să te blagoslovască". Atunci, s-au sculat şi Zosima bătrînul şi svînta-i dzîsă: "Părinte Zosima, ce te-ai trudit pînă aicea de-ai venit să vedzi o muiare păcătoasă? Dară, de vreame ce te-au adus Dumnedzău pînă aci, spune-mi cum trăiesc creştinii, cumu-i lumea, cum sînt împăraţîi, cum iaste besearica lui Hristos"? Răspunsă bătrînul şi dzîsă: "Toţi trăiesc bine, cu ruga ta, maică cuvioasă, dară să rogi Dumnedzău pentru dînşii şi pentru mine, că. pentr-aceaea, m-am trudit atîta cale eu, păcătosul". Şi-i dzîsă femeaia aceaea: "Avva Zosima, ţie să cade să rogi pentru mine Dumnedzău. Dară, deaca-m poronceşti, face-voi posluşanie". Atunce, stătu mult ceas svînta la rugă şi glas din rost nu i să audzîia. Şi bătrînul cădzu la pămînt de dzîcea: "(...)". Şi, după multă vreame, rădicîndu-ş ochii, o vădzu pre femeaie, de la pămînt, sus, un cot. Şi gîndi să nu fie cumva nălucire dimonească şi să face a să ruga. Atunce, femeaia răspunsă şi-i dzîsă: "A ce gîndeşti la mintea ta, părinte Zosima, să fiu nălucire? Femeaie sînt, păcătoasă sînt decît toată lumea". Atunce-ş feace svînta cruce preste tot trupul şi dzîsă cătră bătrîn: "Dumnedzău, părinte Zosima, să ne izbăvască de la meşterşugurile diavolului (vadză vrăjmaşii crucii)". Atunce, Zosima cădzu la { 64v} pămînt cu lacrămi multe, şi atinsă de picioarele svintei, şi-i dzîsă: "Giuru-te, / şarbo, adevăratului Dumnedzău, spune-mi cum te aflaş acii, în pustie, de unde eşti şi cum te-ai săhăstrit, şi cîtă vreame eşti acii? Spune-mi, pentru liubovul lui Dumnedzău, nu ascunde nemică, că, pentr-aceaea, bine vru Dumnedzău de te-am vădzut, ca să audz şi eu, să mă pozluiesc din cuvintele tale. Că, de n-ar hi vrut Dumnedzău să te vădz, n-aş hi putut călca atîta cale, unul ca eu, ce sînt bătrîn şi netare, care nice dînăoară nu poci îmbla departe de chilia mea". Şi, deaca-i vădzu svînta lacrămile şi ruga, îi dzîsă: "Avva Zosima, ruşine mi-i, o păcătoasă ce sînt, a povesti lucrurile meale, că sînt pline de ruşine. Dară, mă voi ispoveadui astădzi cătră svinţia ta vederat. Eu, cinstite stareţule, sînt din Eghipet, şi părinţii miei custa încă. Şi eu, fiind încă de 12 ani, mi-am lăsat părinţii, ş-am fugit la Alexandria. Şi, acolo, m-am făcut tîrgovaţă 17 ani şi am fost tăvălită în păcate, cît numai ca să vie mulţi la mine, nu le luam nemică plată. Dară, atîta eram de săracă, cît mă hrăniiam cu mînule, uneori cu torsul, alteori cu alt lucru. Iară, într-una de dzîle, am ieşit afară, la vadul mării, şi vădzuiu mulţîme de oameni întrînd într-o corabie mare, ş-am întrebat unde să duc, şi-m spusă unul ce-am întrebat: ‘Că mergem la Ierusalim, să fim la dzua văzdvijeniii, că-i aproape’. Atunce, eu le-am dzîs: ‘Oare trebuiescu-le şi eu’? Şi-m răspunsă: ‘De vei avea să-ţ plăteşti brudina, nime nu te opreaşte’. Eu am răspunsu-le că n-am să plătesc, dară am cest trup, şi de brudină şi de hrană, pînă la Ierusalim, fără nice o chirie. Acela, deaca mi-au audzît cuvintele, fugi, rîdzînd, de la mine. Dară eu, părinte Zosime, nu doară c-am avut vrun gînd bun a mearge spre Ierusalim, ce gîndiiam să mai aflu ş-alţ oameni să-m fac pohta. Spusu-ţ-am, părintele mieu Zosime, nu mă mai sili a-ţ mai spune şi nainte, că spurc văzduhul şi pămîntul cu cuvintele meale aceastea". Şi tăcu svînta, iară bătrînul îi dzîsă: "Spune-mi, maică cuvioasă, pînă la fîrşit şi nu-m ascunde nemică". Şi, iarăş, răspunsă svînta: "Părinte Zosima, deaca mă sileşti, spune-ţ-voi şi mai încolo. De-acii, îndată mi-am lepădat cujeica gios, ce torceam, ş-am alergat într-o corabie, că era multe de purces gata. Şi vădzui dzeace vonici tineri, frumoş, unde întra în corabie şi le-am dzîs: ‘Luaţî-mă şi pre mine cu voi şi { 65r} daţi brudina pentru mine, şi m-oi răscumpăra de voi’. Şi ei, deaca audzîră, / mă băgară în corabie. Dară, cîte păcate am făcut acolo, ruşine mi-i a-ţ spune! Numai atîta ce mă mir cum nu s-au despicat marea să ne înghiţă aşea cum era! Poate hi Dumnedzău au aşteptat pocăinţa mea? Şi, deac-am ieşit din corabie, nu mi-au fost destul păcatele ceale dintîi, ce, încă, cercam ş-alţi ibohnici mai mulţi. Şi, deac-au sosît dzua cinstitei cruci, eu tot făceam păcate, ca dintîi, şi vădzuiu noaptea oameni alergînd la svînta besearică, şi m-am luat după dînşii să întru, numai pentru să prăvăsc vonicii. Şi, îndesîndu-mă să întru pînă la uşe, mă împingea alţîi şi nu puteam de desime. Iară, deacă întrară toţi, purceş să întru şi eu în mai nontru şi nu putui. Trei, patru ori am dat să întru şi n-am putut întra. De-acii, mă duş de stătuiu afară la un unghiu şi, stînd acolo, mi-aduş aminte că, de păcatele meale, nu poci să întru. Şi, cum plîngeamu pentru păcatele meale, vădzuiu deasupră-mi că era o svîntă icoană a Preacistii şi, deaca o vădzuiu, am lăcrămat ş-am dzîs: ‘Ficioară Stăpînă, Dumnedzău-Născătoare, carea născuşi pre Domnul nostru Isus Hristos, cunosc că nu sînt vreadnică să prăvăsc svînta ta icoană, pentru multe păcatele meale. Dară, de vreame că, pentr-aceasta, să feace Dumnedzău om, pentru să cheame păcătoşii la pocăinţă, agiută-mi şi mie să întru în besearică, să vădz lemnul pre care s-au răstignit Hristos, Fiiul tău, pentru păcatele meale, ş-au vărsat svîntul său sînge, ca să spăsască greşiţii. Şi, de mă voi spodobi să-l vădz, pre tine puiu chizeaşe cătră Fiiul tău, cum, de-acmu, nu-m voi mai pîngări trupul. Ce, deaca voi ieşi din besearică, încătro m-ei îndirepta, voi mearge’. Aceastea am dzîs ş-am luat puţînea nedeajde de-ndrăznire şi m-am amestecat într-alţi oameni, ş-am întrat în besearică. Şi, de-acii, nime nu m-au mai oprit, ca întîi, ce, precum întîi eram oprită, aşea, apoi, lesne am întrat înontru, în besearică, şi-ndată tremur şi frică m-au cuprins, deac-am vădzut lemnul crucii. Ş-am cădzut la pămînt şi m-am închinat cu lacrămi la acel svînt lemn. Şi, deaca m-am închinat şi l-am sărutat, iarăş am mărs la locul unde era zugrăvită Preasvînta Dumnedzău-Născătoarea. Şi, cu lacrămi plîngînd, am dzîs: ‘Svinţia Ta, Preasvîntă Ficioară, nu-ţ fu greaţă de mine, de o păcătoasă şi nedestoinică şarbă a ta, ce m-ai spodobit de-am vădzut ce-am dorit ş-am vrut. Drept-aceaea, Domnitoare maica lui Dumnedzău, arată-mi şi cale să mă { 65v} spăsăsc şi Svinţia Ta / să-m fii povaţă spăseniei meale. Svinţia Ta, precum eşti chizeaşe, aşea mă-ndirepteadză, cum voi plăcea Fiiului tău’. Şi. grăind eu aceastea, am audzît glas ce-m veni: ‘De vei treace Iordanul, afla-ţ-vei mare odihneală’. Şi, deac-am audzît, am strigat cu glasul mare: ‘Stăpînă, Stăpînă, nu mă părăsî’. Aşea am dzîs ş-am ieşit să mărg la Iordan. Şi, mărgînd, mă vădzu un creştin şi scoasă trei bani de-m deade pentru numele lui Hristos. Ş-am luat de-am cumpărat pre dînşi trei pîni. Acolo, am întrebat pre un om care drum mearge la Iordan, şi mi-au arătat, şi-ndată, plîngînd, am purces pre drum, şi-n de sară am sosît la besearica svîntului Ioan Botezătoriul, aproape de Iordan. Şi, într-aceaea dzî, m-am priceştuit în mănăstire, ş-am mîncat giumătate de pîine, ş-am băut den apa Iordanului. Ş-am mas de-am dormit acolo, şi, demineaţă, deacă să feace dzuă, m-am pugorît gios, la părău, ş-am aflat mică corabie, ş-am trecut. Ş-am venit pînă aicea unde mă vedzi avvo Zosima’". Răspunsă svîntul: "Cîţ ani sînt, svîntă, de cînd eşti într-această pustie"? Şi-i dzîsă svînta: "40 de ani am avo Zosima, de cîndu-s acii". Şi-i dzîsă svîntul: "De unde ţ-aflai hrană, pînă astădzi, ce-ai trecut atîţi ani"? Şi-i dzîsă svînta: "Doă pîni şi giumătate aveam cînd am trecut Iordanul. Şi atîta s-au uscat, cît s-au făcut ca pietrile. Şi, cîte puţîn, cîte puţîn, am trăit cu acealea şi cu ierbile pămîntului aceiia pustietăţi". Şi răspunsă bătrînul de-i dzîsă: "Cum ai trăit atîta vreame, avut-ai iscuşenie de diavolul sau n-ai avut"? Şi-i dzîsă svînta: "Avvo Zosima, lucru mare mă-ntrebaşi, de mă-ncreţăsc a-ţ spune, că, de mi le voi aduce aminte atîtea iscuşenii cîte am răbdat ş-am păţît, mă tem să nu le paţu iarăşi". Şi-i dzîsă svîntul: "Te rog, şarba lui Dumnedzău, adevăratului Hristos, nu-mi ascunde nemică, ce spune-mi-le pentru liubovul lui Hristos". Şi-i dzîsă svînta: "Creade-mă, avo Zosima, 17 ani am făcut într-această pustie de-am răbdat multe iscuşenii de la dimonul şi, cînd vream să mănînc, mi-aduceam aminte de carne şi de peaşte ce era la Eghipet. Mi-aduceam aminte vinul cel mult ce beam în Eghipet şi mi să aprindea inema, că aicea n-aveam măcară apă să beam. Şi, iarăş, mi-aduceam aminte cîntecele ce ştiam şi începeam a cînta şi, îndată, mi-aduceam aminte de păcatele meale, şi de Preasvînta Ficioară, maica lui Dumnedzău, carea am { 66r} pus chizeaşe, şi mi să porniia / lacrămile, şi plîngeam, ticăloasa. Şi, deaca rugam pre Născătoarea lui Dumnedzău, lumină multă străluciia pre denainte-mi şi-m periia gîndurile reale, cumu-ţ voi povesti, avvo Zosima, focul ce-mi ardea inema pentru curvie. Dară, cîndu-mi veniia acela gînd, cădeam la pămînt cu lacrămi şi nu mă sculam pînă nu vream vedea acea lumină de-m răsîpiia gîndurile. Deci, cu de-aceastea iscuşenii, părinte Zosima, am fost spurcată cei 17 ani, iară, de-atunce pînă astădzi, cu agiutoriul Preacistii, nu mai am nice o supărare de iscuşenie". Şi-i dzîsă Zosima: "Dară, de mîncat n-ai mai cercat, sau de-mbrăcat"? Şi-i dzîsă svînta: "Pîinile acealea, cum ţ-am spus, le-am mîncat într-acei 17 ami şi, de-atunce, mănînc din buruianele acestui pămînt, iară haina ce-am avut s-au stricat ş-au cădzut de pre mine, ş-am dus frig mult, noaptea, şi, dzua, mult pripăc, atîta cît, de multe ori, cădeam gios, ca mortul, de frig mult. Dară, Dumnedzău ce-au dzîs? (...): ‘Nu de pîinea sîngură va vie omul’. Acela mă hrăniia şi mă înveştea, că Svinţia Sa acopere ceriul cu nuorii". Iară Zosima, audzînd că grăiaşte din carte, o-ntrebă ştie carte şi arătatu-i-au cineva? Şi dzîsă svînta: "N-am vădzut om de cînd am venit acii, numai pre svinţia ta, astădzi, nice fiară, nice vită n-am vădzut atîta vreame, nice carte ştiu, nice am învăţat, părintele mieu. Dară, Dumnedzău, care dă priceapere şi minte oamenilor, acela mi-arată cuvintele aceastea. Deci, roagă-te lui Dumnedzău pentru mine, păcătoasa"! Şi Zosima vru să-i facă metanie, şi-l apucă svînta, de nu-l lăsă. Şi-i dzîsă: "Aceastea ce le audzîşi nu le spune nimărui, pînă vom muri. Iară, acmu, te du sănătos şi, la anul, iarăş mă vei vedea. Numai să faci cum îţ dzîc şi să nu treci Iordanul la anul, cumvă iaste obicina, ce să rămîi în mănăstire, că, de vei şi vrea să ieşi, nu vei putea. Şi, în dzua de Gioi Mare, să iai Svintele Taine binişor şi le adă la Iordan, de mă aşteaptă acolo, că, de cînd am venit acii, nu m-am priceştuit. Drept-aceaea, te rog să-m aduci svînta priceştenie şi să dzîci lui avva Ioan, egumenul mănăstirii voastre, să să ia aminte că multe reale sînt în mănăstirea voastră, care trebuie să să-ndireapteadze". Aceastea dzîsă svînta şi-ndată fugi la pustie. Iară stareţul s-au { 66v} mirat cum i-au spus obicina mănăstirii şi cum ştiu greşealele mănăstirii. Şi, numai ce-au / cădzut la pămînt, de-au sărutat locul unde stătusă svînta, şi, mulţămind lui Dumnedzău, s-au întors la mănăstire. Şi, deaca sosî anul, pre obicina mănăstirii, vru să iasă şi Zosima şi n-au putut, că l-au apucat neşte friguri. Ş-atunci, ş-au adus aminte cuvîntul svintei, să nu iasă din mănăstire. Deci, petrecu puţîne dzîle cu friguri şi să tămădui. Şi, deaca sosî Gioi Mare, luă svînta priceştenie, cum i-au dzîs svînta. Şi luă şi puţîne smochine, şi finice, şi linte muiată într-apă. Şi mearsă la Iordan, la părău. Şi aştepta să vadză pre svînta. Şi plîngea mult, cum zăbăvi svînta, de nu vine. Şi, iarăş, gîndi în mintea sa: "Dară, deaca va veni svînta, cu ce va treace Iordanul, că luntre nu era"? Aceastea cugetînd, vădzu pre svîntă că sosî şi, deacă o vădzu, să mira stareţul cu ce va treace? Şi vădzu pre svîntă că-ş feace cruce; noapte era, dară era lună curată şi o vedea. Şi, îndată ce-ş feace cruce, să şi vădzu în ceasta parte de Iordan. Iară Zosima, vrînd să să pleace, îi dzîsă svînta: "Ce vei să faci, avo Zosima? Svintele Taine porţi şi vei să faci metanie"? Şi, dzîcînd acest cuvînt svînta, sosî la stareţul şi-i dzîsă: "Blagosloveaşte-mă, părinte, blagosloveaşte-mă". De-acii, pusă pre stareţul de-i dzîsă: (...). Şi l-au sărutat, pre obiceaiul dragostei, şi o au priceştuit. Şi, deaca s-au priceştuit, ş-au dzîsu-ş: (...) "Acmu slobodzăşti pre şarba ta, Domnitoriule, cu pace, după cuvîntul Tău, că vădzură ochii miei spăsenia Ta". Atunce, dzîsă stareţului: "Iartă-mă, părinte Zosima! Încă una să-m faci pre voie! Du-te acmu la mănăstire-ţ, cu agiutoriul lui Dumnedzău, şi, la anul ce vine, iarăşi să vii la locul unde m-ai aflat întîi şi mă vei vedea, precum va vrea Dumnedzăul mieu". Şi-i dzîsă stareţul: "Şarbo adevăratului Dumnedzău, bine ar hi să fiu vreadnic să-ţ urmădz, dară ia-ţi măcară de-aceaste bucate ce ţ-am adus". Şi tinsă svînta mîna, de-ş luă numai trei grăunţe de linte. Şi, iară-ş feace svînta cruce, şi trecu apa Iordanului pre deasupra, ca şi întîi. Iară stareţul să-ntoarsă la mănăstire, slăvind pre Dumnedzău. Dară mult era mîhnit că nu i-au întrebat numele svintei, dară nedejduia că o va întreba. Şi, deaca sosî anul, în săptămîna albă, au ieşit din mănăstire în dzua brîndzei, cum era obiceaiul, şi îmbla prin pustie, oglindind şi-ncoace şi- { 67r} ncolea, să vadză de vro parte pre svîntă. Şi, / nevădzîndu-o, începu stareţul a plînge şi, cu lacrămi multe, dzîcea cătră Dumnedzău: "Dumnedzăul mieu, tot putearnicule, care m-ai spodobit a vedea taină ca aceasta, nu mă lipsi şi pînă la fîrşit să o isprăvăsc. Şi mă spodobeaşte, Hristoase, Dumnedzăul mieu, să dobîndesc iarăş ruga şi molitva slujnicei tale". Aceastea grăind bătrînul, căută-n a direapta şi-n a stînga, doară o ar vedea. Şi, oglindind, adecă o vădzu, şi mînule puse în cruciş, cu capul despre apus, cu faţa spre răsărit. Şi, deaca o vădzu, alergă, plîngînd, şi să plecă de-i săruta picioarele, udîndu-le cu lacrămile. Deci, cît putu, plînsă şi din Psaltire ceti (...). Şi să mira ce va face. Şi vădzu la capul ei scris pre pămînt aşea: "Avva Zosima, îngroapă trupul smeritei Mariei aicea, unde-l aflaşi, şi roagă Dumnedzău pentru mine. Şi m-am fîrşit în luna lui Farmuti, adecă în aprilie, în noaptea în carea m-am priceştuit". Aceastea scripturi, deaca vădzu Zosima, s-au mirat cine le-au scris, că i-au dzîs svînta că nu ştia carte şi cum cale de 20 de dzîle într-un ceas călcă svînta. Şi, iarăş, să miră cu ce va săpa pămîntul, şi vădzu un surcel, şi cu acela începu a săpa. Şi nu putea, că era bătrîn şi locul era foarte uscat. Şi, numai cît vădzu un leu, lingînd picioarele ei, şi să temu, că ţînu minte cuvîntul svintei că n-au vădzut fiară în 40 de ai. Deci-ş feace cruce şi luă nedeajde să nu-l strice. Şi răspunsă cătră leul de-i dzîsă: "Tu, hiară neblîndă, de vreame ce te-au adus putearea lui Dumnedzău acii, să-mi agiuţi, sapă în pămînt, să îngropăm moştiile svintei, că eu sînt bătrîn şi nu poci săpa, nice să mărg să aduc vase de săpat. Deci, fă tu groapa svintei". Aşea dzîsă stareţul şi-ndată leul apucă cu brîncile denainte de săpa, cît să să acopere trupul svintei. Şi, deaca săpă, feace metanie la stareţul şi să dusă în pustie. Iară stareţul îngropă moştiile svintei, acolo unde o află, şi să-ntoarsă la mănăstire, slăvind şi lăudînd pre Dumnedzău. Dară, şi igumenul Ioan află multe greşeale în mănăstire, precum spusease svînta, şi le-au curăţît. Deci, acolo, într-acea svîntă mănăstire, muri stareţul Zosima, fiind de 100 de ani de bătrîn. Aceastea sînt lucrurile blîndeaţii, blagosloviţi creştini! Aceastea-s bunătăţîle aceii oceite femei. { 67v} Fost-au întîi blîdniţă, dară, deaca s-au pocăit, bunătăţîle ei o spodobiră împărăţîiei / ceriului şi s-au spăsît. Deci, să căutăm cum s-au postit, cum s-au nevoit. Fost-au păcătoasă, fost-au oceită şi pornită la păcate, dară, deaca s-au oprit şi s-au pocăit, iată, s-au spăsît. Pentr-aceaea, şi noi să ne pocăim, să nu cădem la oceaianie, măcară de ne-ar hi ca năsîpul mării, de multe păcatele, că nu iaste nice o greime de păcate să poată cumpăni mila lui Dumnedzău, şi nice o greşeală nu-i să nu să poată îndirepta, şi să nu să poată curăţî cu pocăinţa. Dumnedzău primeaşte tuturor pocăinţa, numai să ne-ntoarcem cu osîrdie de la inemă şi să nu mutăm vreamea pocăinţii, zăbăvindu-ne în păcate, de astădzi, de mîine, că nu ştim pînă mîine agiunge-vom? Aşea dzîce Domnul: "Priveghiaţî-vă, că nu ştiţi dzua, nice ceasul în carea Fiiul omului va veni". Deci, deaca nu ştim ceasul morţîi noastre, noi să lăsăm leanea şi să căutăm să ne spăsîm. Să nu lăsăm binele sufletului nostru, că leanea, nice dînăoară, n-au putut să isprăvască vrun bine, nice trupăsc, nice sufletesc. Ca şi cela ce nu-ş grijeaşte via piare de spini şi de dudău, aşea-i sufletul omului, cînd să leneaşte creştinul de la lucrul lui Dumnedzău şi de la folosul sufletului său piare sufletul de gînduri reale, şi de cugete dimoneşti, şi alte vicleane. Deci, nu trebuie a pregeta binele sufletului, nice să dzîcem: "Lasă să greşim astădzi şi ne vom pocăi mîine. Să facem păcate la tinereaţe şi ne vom pocăi în bătrîneaţe", că acesta gînd iaste a vrăjmaşului, care, nice dînăoară, binele nu ne va, că obiceaiul rău, de nu-l vom părăsî la tinereaţe, iară la bătrîneaţe nu-l voi mai dezvăţa, nice-l vom părăsî. Pentr-aceaea, să ne pocăim, pînă avem vreame, că nu ştim ce va fi pînă mîine, că moartea-i înşălătoare, ca furul fără veaste. Nu trebuie să grijim numai pentru bogăţîie şi pentru avearea lumii, ce să grijim, mai vîrtos, pentru bogăţîia ceriului. Acolo să ne strîngem bogăţîia, cu milostenia şi cu alte bunătăţi ce învaţă Domnul Hristos, ca să ne spodobască bucuriei veacinice cu svinţii în împărăţîia ceriului, amin. Într-aceastaş dzî, Cuvînt pentru pocăinţa păcătoşilor. Fericitul părintele nostru Pavel prostul, ucinicul svîntului Antonie, ne spunea c-au mărs, { 68r} dînăoară, la mănăstire să cerceteadze fraţîi. Şi ei întra în besearică, / la rugă, iară fericitul Pavel vedea pre tot însul întrînd, care cu ce suflet iaste, că avea de la Dumnedzău acesta dar. Şi întra toţ cu faţă veaselă şi cu suflet luminat. Şi îngerul Domnului cu tot însul mergea, bucurîndu-să. Iară pre unul dzîcea: "Vădzut-am un frate întrînd cu suflet negru şi draci di-mbe părţîle lui mărgînd, şi ţîindu-l cu undiţa de nas de-l trăgea între sine". Iară svîntul înger, de departe, după dînsul mergea pre urmă. Aceasta vădzînd Pavel, foarte să mîhni şi-ş bătea pieptul, şedzînd naintea besearicii, plîngînd. Iară ei, deaca vădzură om ca acesta aşea mîhnit, l-întrebă, rugîndu-l să le spuie videnia, temîndu-să cînd-ai pre toţi va prepune în ceva. Şi-l ruga să între la rugă şi li să apărî Pavel, şedea afară şi plîngea. Şi, fîrşind ruga, ieşind toţi din besearică, vădzură Pavel cum era cînd întrasă, vrea să cunoască cum sînt la ieşit. Şi vădzu pre acel frate, ieşind din besearică cu totul luminat la faţă şi alb la suflet, şi dracii departe de dînsul, mărgînd, iară svîntul înger lîngă dînsul mărgînd, blînd şi voios, bucurîndu-să de dînsul foarte. Şi sări Pavel, blagoslovind pre Dumnedzău, şi grăind: " O, slavă nemăsuratei om-dragostii Tale şi bunătăţîi Tale nepovestite". Şi, suindu-să pre-naltă stepenă, cu mare glas grăia: "Veniţi de vedeţi lucrurile lui Dumnedzău cîtu-s de mirate şi de toată minunea destoinice! Veniţi de vedeţi pre Cela ce va tot omul să să spăsască şi la cunoştinţa adevărătăţîi să vie! Veniţi să ne-nchinăm şi să cădem la Hristos şi să dzîcem: ‘Că Tu poţi sîngur ierta păcatele’"! Şi să strînsără toţ la dînsul, vrînd să asculte grăitele de dînsul. Şi le spusă Pavel ce-au vădzut la întratul lor. Şi ruga pre cela cu vina să-i spuie cu ce i-au dat Dumnedzău atîta premeneală? Şi, vădit fiind omul acela de Pavel naintea tuturor, şi netăgăduind, spusă de sine aşea: "Eu sînt om păcătos şi toată viaţa mi-am cheltuit în curvie, pînă acmu. Iară, acmu, întrînd în svînta besearică, audzîiu cetit prorocul Isaia, Dumnedzău grăind prin însul: ‘Spălaţî-vă şi curaţi vă faceţi! Lepădaţi vicleşugul de la sufletele voastre naintea ochilor Miei! Învăţaţî-vă bine a face! Şi, de vor fi păcatele voastre văpsite, ca omătul voi nălbi-le. Şi, de mă veţi asculta, bunurile pămîntului veţ mînca’! Iară eu, { 68v} păcătosul, m-am umilit cu sufletul / şi foarte am suspinat. Ş-am dzîs cătră Dumnedzău, în gîndul mieu: "Că Tu Unul eşti Dumnedzău, ce-ai venit în lume, păcătoşii să mîntuieşti. Şi, cum ai dzîs cu prorocul mainte, iată, acmu, c-ai împlut cu lucrul pre mine, păcătosul şi neharnicul. Iată, de-acmu, dau cuvînt şi făgăduiesc cu rostul şi cu inema mărturisăsc că, de-acmu, n-o mai face acela lucru, ce mă leapăd de toată fărăleagea şi-ţ voi sluji cu ştiinţă curată. Deci, primeaşte-mă astădz, ce mă pocăiesc şi mă leapăd de la tot răul! Şi, cu aceastea gînduri am ieşit din svînta besearică. Mi-am giudecat sufletul să nu ca mai fac păcat naintea ochilor lui Dumnedzău". Aceasta, deaca audzîră, toţi, într-un glas, strigară: "Cîtu-s de mărite lucrurile tale, Doamne!. Toate, cu înţălepciune, le feceşi"! Deci, aceastea înţălegînd, fraţîlor, din svintele cărţi a arătării lui Dumnedzău, cîtă bunătate are Dumnedzău, cătră carii năzuiesc la Svinţia Sa cu tot gîndul şi cu pocăinţă, de-ş curăţăsc păcatele şi le dă făgăduitele bunătăţi, nestrîngîndu-i pentru păcatele ceale dintîi, pentr-aceaea să nu ne oceim de spăsenia noastră, că, cu Isaia ne-au făgăduit căror sînt ponegriţi de păcate. Să ne spălăm şi bunurile Ierusalimului să mîncăm. Şi, iarăş, cu Iezechiil, cu giurămînt dzîce: "Viu-s Eu, că nu voiu moarte păcătosului, ce întoarcere de viaţă". Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Gheruntie şi Vasilid. Într-aceastaş dzî, svîntul şi direptul Ahaz. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha Dumineca cînd, cu uşile încuiate, astătu Hristos în mijlocul ucinicilor. A lui slavă, în veaci de veaci, amin. Pentr-a ei svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, 2, pomenirea svîntului părintele nostru Tit. Acest fericit şi svînt părintele nostru Tit, iubind pre Hristos din mică vîrstă, mearsă la o svîntă mănăstire de obşte, făcînd posluşanie. Şi, atîta s-au dat în smerenie şi ascultare, cît nu că { 69r} numai ce-au întrecut fraţîi, ce şi pre tot omul. De-acii, deaca stătu păstori cuvîntăreaţelor / lui Hristos oi, avea atîta milostivire, şi blîndeaţe, şi libov, ca altul nimerea, şi s-au ferit curat la trup şi la suflet, din cuconie, ca un înger a lui Dumnedzău. Drept-aceasta, stînd şi mare făcători de minuni, s-au mutat la Dumnedzău, lăsînd ca o însufletată icoană şi stîlp pre ucinicii săi. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie. Aceştia era în dzîlele împăratului Maximian, fraţi buni de mamă, din ţara Lidiei. Şi, mărgînd la Virito, şi învăţîndu-să credinţa blagocestivă de la svîntul mucenic Pamfil, astătură naintea cneajului Urvan. Deci, propoveduind Amfian pre Domnul Hristos Dumnedzău la îndrăznire, fu bătut preste obraz şi stropşit cu picioarele oşteanilor. Şi, ungîndu-i picioarele cu unsoare, fripsără-l. Şi, spîndzurat, să vedea îmflat preste tot, de stropşiturile ce-l stropşisă oşteanii, şi coastele-i era frînte. Şi, adevăsîtă fiindu-i carnea de arsurile focurilor, stînd tare în credinţa Domnul Hristos, l-aruncară în mare, şi-ntr-aceaea, s-au săvîrşit. Iară Edesie, străstuind în baia de aramă, la Alexandria Eghiptului, deaca vădzu cneadzul Ierocliei cum căzneaşte pre creştini fără milă, mearsă la dînsul, fără nice o sîială, şi-i deade o palmă preste obraz. Pentr-aceaea, l-au pus în multe munci. De-acii, aruncîndu-i în mare, să sfîrşi, luînd cununa mărturiei svinţii mucenici de la Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svînta ficioară muceniţă Teodoră. Această svîntă era de la Tir. Fiind de 17 ani, veni naintea lui Urvan, domnul Palestinei şi, întrebată de însul, şi mărturisind credinţa în Domnul Hristos, o munci în coaste, şi în ţiţe. Şi, bătîndu-o cumplite bătăi, o aruncă în mare. Şi mearsă la iubitul mire, veacinic Hristos, încununată, slăvind ca o ficioară curată şi mîceniţă a lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Policarp. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 3, pomenirea preacuviosului părintele nostru Nichita ispoveadnicul, egumenul Midichiei. / { 69v} Acest văcuit în cinste părintele nostru Nichita, dorind din cuconie ţinearea şi curăţîia de ficiorie, s-au aşedzat cu lăcuinţa la munţi, cu toate bunătăţi. Şi crescu în oraşul tăcerii săhăstreşti. Şi s-au nălţat de o parte şi de altă, chivernisit din dumnedzăiescul cuvînt. S-au arătat minunat deregătoriu, iconom şi credincios iereu. Şi, gonit de la turma sa de iconoboreţi, ca un cinstitori svintelor icoane, fu izgonit în amară urgie de izgnanii. Şi, mulţămind în toate, arătîndu-să bun, isteţ, podvijnic, au micşurat toată înşălăciunea stricătoare la suflet a iconoboreţilor. Şi feace de să feaceră mucenici mulţi, cu îndemnul lui şi cu învăţăturile lui. Şi, pentr-aceasta, aprindzînd îndoite fecliile, adecă a spovedaniei şi a postniciei, au dobîndit îndoite cununile din mîna Domnului, pristăvindu-să cătră Svinţia Sa şi răpăosînd. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Iosif imnograful, peasnopiseţul. Acesta svînt era din eparhia Siţelonilor, din părinţi Plotin şi Gati, blînd şi blagocestiv la obiceaie. Şi, nevoindu-să pururea în chititul Dumnedzăieştilor Scripturi, şi tîmplîndu-să a apuca agareanii moşia lui, mearse cu maică-sa şi cu fraţîi săi la Peloponis şi, de-acolo, la Solun. Şi, acolo, să feace călugăr şi întră în sufleteştile podviguri. Patul lui era pămîntul aşternut cu o piale, haina mişea şi proastă, hrana puţînea, pită şi băutura, apă. Starea toată noaptea şi plecarea genunchelor, dease cîntările lui Dumnedzău în rostul lui. Răcodealia lui, scrisul, că era caligraf. Părăsîtul de la scris era cetitul Svintelor Scripturi. Dintr-aceastea, să feace ca acesta: blînd, cinsteş, cumpătat, prostac, întreg şi de alte ce urmadză acestor. Avînd ca aceasta bogăţîie, s-au hirotonit iereu şi, preste puţînă vreame, mearsă la Ţarigrad cu svîntul Grigorie Decapolit, carii sînt acmu svintele moştii în Ţara Muntenească, la svînta mănăstire Bistriţa. Om cuvîntăreţ, cu carele închidzîndu-să la besearica svîntului Antipa, veselindu-să în greale, aspre petrecării şi-n alergăturile vieţii postniceşti, şi, tîmplîndu-să a răsări urîta lui Dumnedzău { 70r} eresa iconoboreţilor, fericitul mearsă la Rîm, rugat de blagocestivi. Şi, aflîndu-l / corabiile varvarilor, îl dusără legat la Crit şi-l băgară în temniţă. Şi, acolo, învăţa pre toţi calea spăseniii, de-au mîntuit pre mulţi din mînule diavolului, unde, cu de svinţie chip, om oarecare astătu naintea lui acolo. "De la Mira Lichiei sînt acii venit, îi dzîsă. Ce să primeşti această capitulă". Iară el, luîndu-o, depreună o citiia şi o cînta: (...) "Sîrguiaşte, milosule, şi pripeaşte, ca un milostiv, la agiutoriul nostru, că poţi, deaca vei". Şi cîntecul demineaţă lucru fu, că, cicnind de la mijloc voinicul eresei, ş-au luatu-ş iarăş svînta besearica lui Dumnedzău cuviinţa şi podoaba cea bună a svintelor şi cinstitelor icoane. Şi cinstitul Iosif, din temniţă slobodzît, mearsă la Ţarigrad şi, dobîndind de la oarecine svinte moştii de a svîntului şi marele apostol Vartolomei, de le avea la sine, şi zidi şi o svîntă besear..... svîntă Evanghelie de pre svîntul prestol şi o pusă pre pieptul lui, şi l-au blagoslovit. Şi aceasta era începătură a dumnedzăiescul dar, derep’ce că aşea, fără trudă şi cu lesne, da celora ce cerea de la dînsul svintele cîntări, atîta cît gîndiia unii cum că doară nu le scotea de la sine, ce le învaţă întîi de aiurea. De-acii, le spune din rost, de le dă aşea celora ce le poftiia. Dară nu era aşea, ce din darul lui Dumnedzău i s-au dăruit a le scoate. Drept-aceasta, să afla în rosturile tuturor lăudat şi fu de toţi dorit şi iubit, nu numai în prostaci şi-n boiari, ce şi la împăraţi. Şi au păţît şi izgnanie de Varda, fratele împărăteasii, căce că l-au înfruntat şi l-au dojenit să nu facă reale. Ce, iarăş, de sîrg l-au chemat. Şi luă pre grija sa vasele svintei besearicii lui Dumnedzău, fiind patriarh svîntul Ignatie. Şi, după pristăvirea lui, l-au primit patriarhul Fotie, ce-au fost după Ignatie. Şi, puind nevoinţă pentru pravoslavie, apoi, după moartea lui Teofil împărat, l-au slobodzît svînta Teodora împărăteasa, carea au întărit pravoslavia. Şi, făcînd laudă a mulţi svinţi ş-a praznice dumnedzăieşti, cu stihire şi canoane, s-au pristăvit şi s-au pus svintele lui moştii în mănăstirea unde iaste. { 70v} Şi, oarecine, pierdzîndu-şi robul, mearsă la svîntul Teodor văditoriul, rugîndu-l / să-i spuie de robul său. Şi, mîind trei dzîle şi nopţi în svînta besearică, şi nemică oblicind, vru să să ducă mîhnit, şi, fiind la utrănie, cetindu-să citenie sufletească, au aţîpit puţînel. Şi veade pre svîntul mucenic Teodor văditoriul şi-i dzîsă: "Pentru ce te mîhnişi? Că în ceastă noapte tvoreţul Iosif fu cinstit de la noi, de la toţi, pre carii ne-au cinstit svîntul lui suflet. Deci, acmu, am venit să-ţ spuiu să-ţ vădesc. Du-te în cutare loc şi-ţ vei afla robul tău care cerci". Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Elpidifor. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Die. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Vitonie. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Galic. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Iliric, de muntele lui Mirsiona. Într-aceastaş dzî, Cuvînt de învăţătură a dintru svinţi părintele nostru Ioan Zlatoust: Cum nu trebuie a să leni a ceti svintele cărţi. Mulţi, cu necititul dumnedzăieştilor cărţi din calea direaptă să vîrtejiră şi, rătăcind, pieriră. Iară alţîi, şi svintele cărţi cetind, nefiindu-le înţălesul întreg, ş-aceia, din direapta cale, să strîmbară, Dumnedzău lăsîndu-i pentru mîndria lor. Derep’ce, că înţălesul dobîndind, iară direptate nu fac de pre volnicie, că omul cărtulariu şi beţiv nu să poate îndirepta la adevărătatea spăseniei şi, că neştine, neştiind carte, să ţîne înţălept, acela-i ca turnu şi ca gardul cel fără popreale, de stă şi, de-l loveaşte vîntul, îl oboară, aşea-i şi cela ce să ţîne înţălept şi nu ştie carte. De va năvăli asupră-i vîntul păcatelor, el şi cade, neavînd podpreale de cuvintele Svintei Scripturi. Că înţălepciunea şi cartea, de-or hi amîndoi la omul, acela-i ca cu amîndoi ochii întregi avînd la trup. Că pasărilor, drept-aceaea, li s-au dat aripile, să scape de la mrejile şi laţele vînătorilor. Iară oamenilor s-au dat cartea, ca să golească toată înşălăciunea nepriitoriului, că multe sînt măiestriile diavolului cu carile vîneadză oamenii. Pre unii îi îmflă cu mînia, pre { 71r} altul cu zavistia săgeteadză, pre altul la furtuşag şi a face strîmbătate îl învaţă. Iară / pre alţîi la prăvirişti de mînîiaci, şi la giocuri, şi la săltături poticăleaşte, iară pre altul la beţîie şi la curvie gîdileadză. Iară pre alţîi la mîndrie ascut şi la scumpeate învaţă, iară pre altul la hărjeat, şi la drilieturi, şi la cîntece, şi la cobuz învaţă. Pre alţîi cu leanea furişeadză, să nu vie la svînta besearică. Pre mulţi smintesc, vrînd de la Dumnedzău să-i desparţe şi de împărăţîie să-i streineadze. Iară Dumnedzău au descoperit, cu svintele cărţi, toate blăzniciunile vicleanului drac, ca să nu poată amăgi pre acrii au frica lui Dumnedzău. Ş-au dăruit asupra diavolului svînta cruce, iară asupra mrejilor lui svintele cărţi, carile, ascultînd şi făcînd dzîsele lui Dumnedzău, vom dobîndi viaţă veacinică şi cu svinţii lăcuinţă de petreacere, prin Hristos Isus, Domnul nostru, a căruia-I slava, acmu şi pururea şi-n veaci, amin. Într-aceasta lună, 4, svinţii mucenici Teodul şi Agatopod. Dintr-aceştia era mai tînăr Teodul, iară Agatopol mai mare de dzîle. Şi era amîndoi din Tesalonic şi, pentru credinţa în Domnul Hristos, astătură naintea lui Festin şi, neplecîndu-să lui, ce ferind neclătită credinţa în Domnul Hristos, i-au aruncat într-adîncul mării şi, aşea,-ş luară fîrşenia. Dară, mainte de fîrşenia lor, li s-au arătat cu otcîrvenia ceaea ce vrea să fie, că li să părea amîndoror cu să suiră într-o corabie, care, răsîpindu-să de furtună şi periră aceia ce călătoriia cu dînşii, şi ei sînguri scăpară den necare şi să suiră în munte nalt. Spuindu-le visul, precum gîndesc patima care era de-a o păţîrea în mare, şi drumul să-ş facă le era cătră ceriu, acesta vis l-au vădzut svîntul Teodul şi, pînă a nu-i prinde, ca cum li s-ar fi dat arăvoană de ineale, pentru stradania mărturiei cu care-ş dobîndiră ceriul. Într-aceastaş dzî, svintele muceniţe Fervuta, ficioara, şi sora ei, şi slujnica lor. Aceastea era surori svîntului Simeon, episcopul de Persida, carele ş-au împlut mărtoria { 71v} pentru Domnul Hristos cu o mie de mucenici la Savorie, împăratul persilor, că, întrînd / slugile împărăteşti în casa lui, vîdzură pre soru-sa, Fervuta (aiurea scrie Fevrusa) tinerea şi frumoasă foarte. Şi o spusără împărăteasei lui Savorie şi învăţă de o adusără la sine, cu soru-sa şi cu slujnica. Şi dzîsă cătră dînsă împărăteasa: "O, ficioară, ţî să cuvine să fii stăpînă preste mulţi, frîmseaţe ca aceastea ce ai". Iară Fervuta răspunsă: "Am mire pre Hristos, pentru carele frate-mieu au mărturisit". Iară împărăteasa nemică nu mai cercă de la dînsă şi-i dzîsă să petreacă cu dînsa. Iară, demineaţă, cădzînd în boală împărăteasa, şi vîlhovnicii veniră să-i vadză boala, şi vădzură pre Fervuta, şi pre soru-sa, şi slujnica, şi trimisă un vîlhovnic cătră Fervuta, grăind de-a vrea să margă după dînsul, să o ceaie la împărăteasa şi va fi stăpînă preste mulţi. Iară svînta dzîsă: "Nu poci, eu fiind creştină, să mă-mpreun cu păgîn". Şi mearsă vîlhovnicul la împăratul de o cleveti, dzîcînd că împărăteasei nu i-i boală proastă, ce o otravă i-i dată de ficioara cea creştină. Şi, de sîrg, o adusă naintea sa împăratul şi-i dzîsă să desfacă boala împărăteasei, lăudîndu-să cu amară muncă. Şi-i răspunsă Fervuta: "Viu Domnul, că nice o mînie n-am avut cătră împărăteasa, nice avea de mîna noastră ceva rău". Atuncea, împăratul deade pe tustreale a trei boiari să le dea strînsoare. Şi, şedzînd la giudeţ, le-ngrozîia cu munci multe. Iară Vatin, boiarinul, dzîsă: "Fevruto, giuruiaşte-te să fii femeaie vîlhovnicului, ca să nu mori rău tu, şi soru-ta, şi slujnica". Aceasteaş şi Favst, vîlhovnicul, grăiia şi, vădzînd că nu le pot îndupleca nice cu un cuvînt, spusără împăratului că, de nu le vor curma cîte-n pe doă bucăţi şi să treacă împărăteasa printre trunchii trupurilor lor, n-a fi vie. Şi învăţă împăratul de le scoasără afară, şi bătură doi pari d-imbe părţîle drumului, şi legară pre Fevruta, svînta ficioară, la un par cu capul şi la alalt par de picioare, şi o curmară cu hiristeul în doă bucăţi. Aşea, şi pre soru-sa, şi pre slujnică. Şi, aşea, rugîndu-să lui Dumnedzău, deaderă-ş sufletele la Svinţia Sa şi le spîndzurară pre leamne mari. Atuncea, spurcata împărăteasă şi tot pîlcul să petrecură pre acea cale. Apoi, svintele trupuri le aruncară în groapă, iară sufletele svinte să veselesc în împărăţîia ceriului, cu Isus Hristos, mirele lor. / { 72r} Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Puplie şi svîntul părintele nostru Platon, igumenul Studiilor. Într-aceastaş dzî, svinţii trei, Teona, Simeon şi Forvin, cu pace să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Gheorghie de Maleo. Într-aceastaş dzî, svîntul părintele nostru Zosima, ce-au îngropat pre svînta Maria Eghipteana. Acest svînt, părintele nostru Zosima, din tinereaţe pofti a sluji lui Dumnedzău şi mearsă tinerel de să călugări în Tir, în părţîle Palestinei. Şi, bine împlînd viaţa călugărească, să feace stareţ iscusit. Şi s-au spodobit a multă videnie de la Dumnedzău, că nepărăsît lucra răcodealie, cu lacrămi rugîndu-să lui Dumnedzău. Şi i-au venitu-i gînd: "Oare aflasă-va om în pustie mai lucroi decît mine"? Şi-i veni oarecine de-i dzîsă: "O, Zosime, că bine te-ai nevoit, ca un om, dară nime nu-i desăvîrşit. Ce, pentru să cunoşti cîte alte chipuri sînt de spăsenie, ieşi de la pămîntul tău şi pasă la mănăstirea ce-i lîngă Ioardan"! Şi mearsă Zosim la acea svîntă mănăstire, care avea aşea obiceaiu: în svîntul post fraţîi să răşchira prin pustie, la rugă; numai portariul rămînea şi, cînd era la Gioi Mare, să strîngea la mănăstire de să priceştuia de Svintele Daruri. Iară Zosima, încă îmblînd prin pustie, află pre svînta Maria şi o luă în ..... ceştenie la Iordan. Şi, venind, o vădzu venită pre Iordan, ca pre uscat îmblînd, şi o priceştui. Şi, sosînd anul, iarăş mearsă şi o află pristăvită. Şi, neputînd a o îngropa, de bătrîneaţe, vădzu un leu şi-i dzîsă: "O, leule, tu sapă de îngroapă pre svînta Maria, că eu sînt bătrîn şi nu poci săpa". Şi, îndată, săpă leul şi îngropă svîntul Zosima cu cinste, astrucînd cinstitul ei trup a prepodobdnei maicei noastre Mariei. De-aciia, vieţui părintele Zosima în trude, şi molitve, şi lacrămi. Şi, bătrîn fiind, s-au pristăvit din ceastă lume şi fu îngropat cu cinste. / Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, în 5, svinţii mucenici Clavdie, Diodor, Victor, Victorin, Papie, Serapion şi Nichifor. Într-aceastaş dzî, preacuvioasă maica noastră Teodora cea de Tesalonic. Această svîntă Teodora, din tînără vîrstă pre Dumnedzău dorind, să osăbi de la lume şi mearse la obştejitie, de să călugări, păzînd toate bunătăţîle şi făcîndu-le. Şi, atîta posluşanie şi cinste făcea în toate surorile şi egumeniei, carea, şi după moartea sa au arătat cum vrea fi vie, că, păzîndu-ş viaţa curată şi ne-ntinată, o lăsa ca o însufletată şi întreagă icoană într-însele. Şi, după răpăosarea ei, trecînd cîtăva vreame, pristăvindu-să şi igumenia, fiind şi ea curată şi sufletească, să strînsără să o astruce. Şi să strînsără şi oameni de frunte, şi nărod, şi călugări sufleteşti, şi-i slujiră provodul. Şi, deşchidzînd mormîntul svintei Teodorei, ca să puie pre egumenie alaturea ei, feace minune minunat şi umilenie celor ce vedea, că le era îndemînă a prăvi. Şi vădzură toţ pre svînta Teodora, ce era de multă vreame moartă, cum vrea fi vie, aşea s-au mişcat şi s-au mutat, de-au făcut loc maicei, făcîndu-i cinste. Aceasta minune vădzînd toţi, să mira, strigînd: "(...)"! De-atunce pînă astădzi feace Dumnedzău multe minuni, prin svînta maica noastră Teodora, tămăduind mulţi îndrăciţi, şi ochii orbilor isţealind, nenumăraţi bolnavi rădicînd. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Teodora şi Didim. Împărăţînd Dioclitian şi Maximian, şi în Alexandria fiind ighemon Evstatie, făcea goană asupra creştinilor. Şi, prindzînd pre svînta Teodora, mărturisi pre Domnul Hristos naintea tuturor şi, deaca o bătură fără milă, o aruncară în temniţă. Şi, trecînd puţîne dzîle, o scoasără la-ntrebare şi o închisără la curvărie. Şi, trimiţînd nestîmpăraţ tineri la dînsă, şi svînta { 73r} să ruga lui Dumnedzău, şi Dumnedzău tocmi / un boiarin slăvit, anume Didim, îmbrăcat cu chip de oştean, carele întră el întîi, şi, dezbrăcîndu-să, îmbrăcă pre ficioară, cu arme cu tot, şi o mînă de să dusă. Şi, hălăduind, mulţămiia lui Dumnedzău. De-acii, întrînd altul şi aflînd pre Didim în locul featii, să înspăimă de minune, gîndind: "Oare poate Hristos să prăfacă din fată voinic, că cela ce-ntrasă, au ieşit? Dară fata unde-i"? Şi, audzînd de minunile Domnului Hristos, cum au prăfăcut apa în vin, gîndiia c-au fost basnă. "Dar-aceasta-i mai mare, ce vădz"! Şi, stînd el într-acesta gînd, şi vădzînd Didim, să spusă de ce feace. Şi-i dzîsă să margă să spuie boiarinului, de i-i voia. Deci, dusără pre Didim la ighemon şi-i dzîsă : "Cum cutedzaşi a face lucru ca acesta"? Şi svîntul dzîsă: "Fiind ea creştină şi eu ştiind neguţători bine, dobîndiiu doă cununi: una, căce am apucat ficioara din mînule voastre ceale păgîne ş-am feritu-o curată, şi alta, că eu însumi m-am spusu-mă voă că sînt creştin". Şi ighemonul dzîsă: "Pentru îndrăznirea ta, poruncesc să-ţ taie capul, iară, căce credzi în Hristos şi nu vei să tămîiedzi dumnedzăii, poruncesc să topască în foc trupul tău". Şi svîntul dzîsă: "Blagoslovit Dumnedzăul mieu, ce n-au trecut gîndul mieu". Şi mărgînd la locul tăierii, şi făcînd rugă la Dumnedzău, tăiară capul lui. Şi să sui sufletul lui luminat în ceriu, precum i-au vădzut unii ş-au mărturisit. Iară trupul l-aruncară în foc şi neşte credincioşi strînsără svintele lui rămăşiţe, le aruncară la loc de cinste. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Termo. Într-aceastaş dzî, svintele femei, stăpîna şi slujnica. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Pompie. Într-aceastaş dzî, svîntul Zinon, cu catran uns, şi în foc aruncat, şi cu suliţa pătruns, în foc s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Maxim şi Terentie. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor 5 mucenici, în Lesva. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Marco, ce-au vis în muntele Etiopiei. Într-aceastaş dzî, Cuvînt de la svîntul Anastasie, igumenul de la svîntul muntele Sinaiului: Să nu osîndim pre nime şi, mai vîrtos, pre popa, de svînta priceştenie. / { 73v} Să nu osîndim, fraţîlor, rogu-vă, nu numai pre popa, ce nice pre un om, ca să ne spodobim iertării păcatelor. Şi, cînd vedzi cineva că greşeaşte, dară nu ştii cu ce fapte viaţa ş-a petreace, acela tîlhariul s-au răstignit cu Domnul Hristos, ucigaş de oameni era. Iară Iuda predatel era ucinic a Domnului Hristos şi apostol din cei de frunte ucinic, şi, în puţînea vreame, le fu schimbătura: tînărul mearsă în Rai, iară ucinicul au perit. Deci, nu trebuie a osîndi pre omul, fie săvai şi păcătos, că frate-ţ iaste. Dară, de unde să ştii tu faptele lui ceale bune şi ceale reale, că mulţi, de multe date, au greşit în vedeare şi s-au pocăit în taină cu de-adinsul. Şi noi păcatele lor am vădzut, iară pocăinţa lor şi-ntoarcerea n-am priceput. Deci, de la noi, ca neşte păcătoşi, să osîndesc, iară, de la Dumnedzău, dobîndesc îndireptare. Drept-aceaea, vă rog pre voi să nu ţînem mînie pre nimerea, pînă cînd va veni direptul giudeţ, acela ce va lumina ascunsele întunearecului şi va descoperi sfaturile inemilor. Şi-ncă, mai vîrtos, preutul lui Dumnedzău, pentru ascunse sau ivite a lui greşeale, cît vei audzî asupra lui, nu-l osîndi, nice să-i dzîci că-i păcătos, şi să apropie la Svintele Taine, şi nu vine darul Prea Svîntului Duh. Nemică de unele ca aceastea să nu gîndeşti, că elu-şi-i tainelor giudecătoriu şi cercătoriu. Şi te socoteaşte însuţi pre tine că, totuş, mai sus de tine iaste preutul. Deci, lasă Direptului Giudecători giudeţul, că, deaca nu-i în dumnedzăieştile învăţături popa smintit (adecă, deaca nu-i din leage eretic în ceva), iară pentru alalte nu eşti tu giudecătoriu, nice cercătoriu. Deci, să-ţ cauţi tu a ta măsură şi cinste. Dară, de vei dzîce: "Au nu-i supus giudeaţelor besericeşti şi canoanelor Pravilei popa?" Ce, însă, nu de tine s-a giudeca sau s-a cerca, ce de Dumnedzău sau de la marele arhiereu. A ce giudeci tu pre păstoriul, fiindu-ţi tu oaie? A ce apuci fariseaşte giudeţul lui Dumnedzău, giudecînd cinul preuţăsc, că ţie nu-ţi iaste dat pre samă, nice ţi-i dat de la Dumnedzău? Deci, rogu-te, nu osîndi pre nimerea şi, mai vîrtos, preutul şi slujitoriul lui Dumnedzău. Ce, cu credinţă să te apropii şi cu frică mare, şi cu pocăinţă adevărată, şi cu ştiinţă { 74r} curată, la Dumnedzăieştile Taine şi la svinţie te atinge, că, săvai îngerul lui Dumnedzău are fi / slujitoriul svintei jărtve. Şi, tu, nefiind destoinic, te priceştuieşti? Nemică nu te va curăţî, nice îngerul, de păcate, cum şi Svînta Scriptură grăiaşte: "Că, precum Iuda de la Domnul Hristos dumnedzăiasca pîine luînd, şi, pentru căci nedestoinic s-au cuminecat de svintele, îndată au întrat într-însul Satana", de care să ne izbăvască pre noi Domnul nostru şi Mîntuitoriul Isus Hristos. A dintru svinţi părintele nostru Marco, ce-au vis în muntele Etiopiii, viaţa şi petreacerea svinţiii sale blagoslovinoce. Ne povestiia noă ava Serapion: "Hiindu-mi dzîle în mai din’nontrul pustiei într-adormite, mărgînd la părintele Ioan, marele stareţ, visam că să tîmplară doi oşelnici de să blagosloviră de la dînsul şi dzîsără: ‘Avva Serapion iaste acesta’? Şi dzîsă unul către stareţ: ‘Ce, să ne sculăm şi să ne blagoslovim de la dînsul’. Şi dzîsă cătră dînşii avva Ioan: ‘Acmu sosî de la pustie şi-i foarte trudit. Lăsaţî-l să odihnească puţînel’. Iară ei dzîsără lui: ‘Cîtă vreame iaste de cînd te trudeşti în pustia aceasta şi în muntele Etiopiei n-ai întrat? Că, întru toţi voinicii postniceşti nu iaste altul depotriva lui Marco, că iaste de o sută şi treidzăci de ai, de cînd om n-au vădzut, şi în patrudzăci de dzîle petrecu cu svinţii părinţi, cu de ceia ce-s în lumină, de lăcuiesc şi-l primiră cu sine’. Şi, deacă dzîsără aceasta, mă sculaiu din somn şi, adecă, nu-i nime la părintele Ioan şi mă apropiiai de dîns, de-i spuş ce vădzuiu în vis videnie. Iară el dzîsă: ‘Dară unde iaste măgura Fracesca’? Şi-i dzîş lui: ‘Roagă pentru mine, părinte’. Şi, deaca feacem rugă, îl sărutaiu şi mă duş la Alexandria cale de doăsprădzeace dzîle de lată şi o trecuiu în cinci dzîle, trudindu-mă prin pustie ascuţîtă aceaea, dzua şi noaptea, ars de hierbinteala soarelui, că şi ţărna pămîntului ardea. Şi, sosînd la Alexandria, întrebaiu de un neguţători cu de-adins, de cale şi cărările lui grăind: ‘Măgura Fracesca Etiopsca oare departe iaste’? Iară el dzîsă mie: ‘Cu adevărat, părinte, mare lungime iaste’. Şi, iarăş, dzîş lui: ‘Oare de cîte păprişti va fi’? Şi dzîs...... de va hi pre uscat, iaste de treidzăci de dzîle’. Atunce, mi-am luat apă în ploscă şi puţîneale finice, şi mă lăsai în nedeajdea lui Dumnedzău, şi merş pre pustia aceaea doădzăci de dzîle, nice hiară, nice pasere n-am vădzut, nice altă ceva, derep’ce că n-are nice o mîncare, că ploaie şi roă nu cade acolo, nice iaste altă nemică de mîncat acolo. Şi, după doădzăci de dzîle, mi să fîrşi şi apa ce aveam, şi slăbiiu, şi mă întorş. Mă temeam de poruncita mie neascultare, mă feci premenit morţîlor pămîntului şi, adecă, cei doi oşelnici, ce-i vădzusăm în videnie, stătură naintea mea, grăindu-mi: ‘Scoală, de pasă cu noi’. Şi, deaca mă sculaiu, vădzuiu pre unul de dînşi, căutînd în pămînt. Şi, întorcîndu-să, dzîsă cătră mine: ‘Vei să guşti apă’? Şi dzîş lui: ‘Precum vei porunci, părinte’. Şi mi-arătă rădăcină de pustie şi-m dzîsă: ‘Ia de mănîncă de rădăcina aceasta şi călătoreadză în putearea lui Dumnedzău’. Şi mîncaiu puţîntea, şi am asudat, cum-aş nota într-apă, şi, fără de grijă fu sufletul mieu, şi mă feci ca nice dînăoară ostenit, şi-m arătă cărare pre carea să mărg cătră svîntul. Şi, deaca mă duş la marginea măgurii, şi era naltă, cît îm părea că-i înălţată pînă la ceriu, şi nu era pre dînsă nemică ceva. Şi, deaca trecui marginea măgurii, vădzui, şi, adecă, marea cea mare era de marginea măgurii lipită, şi o trecui măgura pre din’nontru în şeapte dzîle. Şi, deaca veni noaptea, vădzui îngerii lui Dumnedzău pugorînd din ceriu la svîntul, şi blagoslovind, şi grăind: ‘Fericit eşti şi bine va fi ţie şi sufletului tău, ava Marco. Iacă, ţ-am adusu-ţi pre părintele Serapion, care l-au dorit să-l vadză sufletul tău, că pre altul din rodul omenesc nu vru să vadză’. Şi, aceasta, deaca audzîiu şi în frică fuiu, mă duş în videnie, pînă ce sosîiu la peştera svîntului, unde lăcuia svîntul Marco. Şi, apropiindu-mă la uşea peşterii, audzîi pre svîntul stihologhind din Dumnedzăieştile Scripturi 110, aşea: ‘Că o mie de ai naintea ochilor Tăi, Doamne, ca dzua cea de ieri’. Şi, alaltă parte, psalomului. De-acii, începu, de bucurie, aşea a grăi: ‘Ferice de sufletul tău, Marco, că nu te întinaşi, nice te spurcaşi în lumea aceasta. Ferice de trupul tău, că nu s-au prins în laţul poftelor a spurcate gînduri. Ferice de { 75r} ochii tăi, că nu putu dracul să-i amăgească cu vedearea în streină / frîmseaţă. Ferice de urechile tale, că nu audzîră viers muieresc în lumea aceasta. Ferice de ochii tăi, că nu cutedzară, nice să atinsără de ceva, de omeneşti lucruri, nice nările tale adulmară de putoarea nepriatinului. Şi picioarele meale nu păşiră pre calea ce duce la moarte, nice urmele meale să povîrtiră. Ce, sufletul mieu s-au împlut de sufleteasca viaţă, şi trupul mieu să împlu de dulceaţa îngerească. Blagosloveaşte sufletul mieu pre Domnul şi toate nontrurile meale numele Cel svînt al Lui. Blagosloveaşte sufletul mieu pre Domnul şi nu uita toate văzdaniile Lui. Ce te scîrbeşti, sufletul mieu? Nu te teame, că nu vei hi ţinut în temniţele iadului. Şi dracii n-or putea să te clevetească, că nu iaste întru tine prihană de păcat, ce să audzi pre David prorocul, ce grăiaşte: ‘Oşti-să-va îngerul Domnului împregiurul celora ce să tem de însul. Izbăvit va fi Domnul. Şi ferice de şerbul ce feace voia Domnului său’. Şi, multe deaca dzîsă din Dumnedzăieştile Scripturi, ieşi cătră uşe, de mă chemă, grăind şi plîngînd umilit: ‘Cu pacea lui Hristos ai venit, ava Serapioane, apropii-te cătră mine, fiiule’. Şi, deaca mă blagoslovi, mă cuprinsă cu mînule sale şi, plîngînd, mă sărută, grăind: ‘Cîtă-i truda fiiului mieu Serapion, cîtă-i osteneala a sufletescului mieu fiiu, ce-au truditu-să ca să vadză petreacerea aceasta! Noădzăci de ai am, fiiule, de cînd n-am vădzut om, fără numai pre tine, astădzi, şi pre svinţia ta, ce-am dorit de mulţi ai. Atîta trudă nu te-ai lenit să-ţ iai. Însă, Domnul mieu, Isus Hristos, îţ va da plată în dzua ce va să giudece teinelor omeneşti’. Aceastea, deaca dzîsă, învăţă de şedzum. Şi începui a-ntreba de vreadnic lăudată viaţa lui, şi apucă de-m grăi: ‘Iată, fiiule, noădzăci şi 5 de ai am de cînd sînt într-această mică vîrtoapă şi n-am vădzut nice hiară, nice pasăre. Nice pîine omenească am mîncat, nice îmbrăcămînt lumăsc 30 de ai. Şi fuiu, acicea, în mare strîmtoare şi nevoie, de foame şi seate, şi goliciune, şi de diavoleşti adăosuri, ş-am mîncat, fiiule, ţărnă, de foame, şi din apa mării am băut, 20 de ai am îmblat gol. Şi eram în mare strîmtoare, că să giurasă în de sine vro mie de draci să mă îneace în mare. Şi mă trăgea grăpiş, bătîndu-mă pînă în partea de gios aceştiia măgure, pînă cînd n-au mai rămas pre mine nice piale, nice pieliţă. { 75v} Tot zbierînd şi zgîrîind, dzîcea: ‘Scoală de ieşi din pămîntul nostru, ce, de la începutul lumii, / n-au întrat altul nime acicea. Dară tu, cum ai cutedzat de-ai întrat’? Deci, am lăcuit cu răbdare multă 30 de ai, cu foame, şi seate, şi goliciuni, şi luptă drăcească. Iară, de-atuncea, s-au turnat darul lui Dumnedzău şi milostivirea lui cea bună preste mine. Şi, cu a lui socotinţă, s-au schimbat peliţa mea cea de fire şi-m crescură peri pre trupul mieu. Şi hrană sufletească, fără scădeare, mi să aduce. Îngerii vin cătră mine. Vădzut-am, fiiule, lăcaşele împărăţîiei ceriului şi petreacerea a svinţi bărbaţi. Vădzut-am făgăduita fericinţă gătată celora ce fac bine. Vădzut-am raiul lui Dumnedzău şi lemnul cunoştinţii, din cela ce-au mîncat strămoşii noştri. Vădzut-am pre Enoh şi Ilie pre pămînt vii. Nu iaste, fiiule, nemică carea am cerşut la Domnul şi să nu-mi arate ceva’. Şi dzîş lui: ‘Spune-mi, de unde ţ-au fost întratul acicea’? Iară svîntul începu a-ş spune poveastea, grăind: ‘Eu, fiiule, de la Atina am fost, şi la şcoala cea de filosofie am învăţat, şi, deaca mi-au murit părinţii, am dzîs întru mine: ‘Voi muri şi eu, ca şi părinţii miei. Ce, m-oi scula, de mă voi despărţî de lume, pînă nu vin îngerii lui Dumnedzău să mă apuce’. Şi-ndată am ieşit şi m-am dezbrăcat din haine, şi m-am lăsat în mare, pre o scîndură, ş-am venit la muntele acesta’. Şi, dzîcînd aceasta, să feace dzuă, şi vădzui trupul lui, preste tot crescut cu păr, ca la o hiară, şi mă spăriiai, minunîndu-mă, şi mă întrestaiu, derep’ce că nu era pre dîns teapă omenească, că n-aveai cu nemică să-l cunoşti că-i om, fără numai pre grai, ce ieşiia din rostul lui. Şi, deaca mă vădzu că m-am spăriat, îm dzîsă: ‘Fiiule, nu te teame de chipul trupului mieu, că iaste nişte ţărnă de pemintean luată din peminteani’. Şi mă întrebă, dzîcînd: ‘Stă lumea şi leagea pre obiceaiul dintîi’? Şi dzîş lui: ‘Aşea-i, părinte, cu darul lui Hristos, şi, mai vîrtos decît vremile dintîi, pînă astădzi’. Şi iară-mi dzîsă: ‘Dară iaste idoloslujenie sau goană asupra creştinilor pînă acmu’? Şi dzîş lui: ‘Cu agiutoriul lui Dumnedzău şi cu ruga svinţiii tale, s-au părăsît goana şi slujba idolească nu să veade făcîndu-să’. Şi să bucură cu bucurie mare stareţul, audzînd aceasta. Şi, de-acii, îm dzîsă : ‘Dară sînt în lume acmu svinţi, să facă puteri şi minuni, precum dzîce Domnul în Svînta Evanghelie?: ‘Că de-ţ avea credinţă cît un grăunţ de muştari şi veţ dzîce muntelui acestuia: ‘Rumpe-te şi te dă în mare’, şi va fi’. Aceasta, deaca dzîsă svîntul, { 76r} s-au rădicat îndată / muntele, o bucată, ca la cinci coţi, şi s-au aruncat în mare. Şi să rădică svîntul şi o vădzu plută, pre mare îmblînd, şi feace cu mîna svîntul aceii vedenii, şi dzîsă :’Ce-ţ fu, munte, ţie dzîş?: ‘Rumpe-te şi te pune la locul tău’? Şi, deaca dzîsă svîntul, stătu, de năprasnă, muntele. Iară eu, deaca le vădzui, cădzui de frică la pămînt şi mă luă de mînă svîntul de mă rădică, dzîcînd: ‘Dară n-ai vădzut minuni ca aceastea în dzîlele tale’? Iară eu dzîş: ‘Nu’. Şi, suspinînd, plînsă, de dzîsă : ‘Amar pămîntului, că numai ce sînt creştini cu numele, iară nu cu faptele. Blagoslovit Dumnedzău ce m-au adus la locul acesta, ca să nu moriu la moşia mea şi să mă îngrop în pămînt spurcat de multe păcate’. Şi, deaca să feace sară, îm dzîsă: ‘Frate Serapioane, oare n-a hi vreame să facem blagodarenie şi liubov’? Iară eu n-am răspuns şi-m dzîsă. Şi, îndată, să sculă de tinsă mînule în ceriu şi dzîsă psalomul acesta: ‘Domnul mă paşte şi nemică nu-m va lipsi’. Şi, după fîrşitul psalmului, să-ntoarsă cătră vîrtoapă cu glas mare, de dzîsă: ‘Pune, fiiule, masă şi, ia,-mblă, să-ntrăm, părinte, să gustăm bucate, că Dumnedzău ne-au trimis’. Iară eu mă ciudiiu întru mine şi mă uimii, că nemică nu vădzusăm mainte de aceasta în peşteră şi nu era altă nemică într-însă, fără svîntul sîngur. Şi, deaca întrăm noi, vădzui masă şi doă scăuiaşe stînd, şi pîine luminată şi moale, strălucind ca omătul, şi poame frumoase, şi doi peşti, şi masline, şi finice, şi smochine, şi o cană de apă, mai dulce decît miarea. Şi, deaca şedzum noi, îm dzîsă: ‘Blagosloveaşte, părinte Serapioane’! Iară eu dzîş: ‘Iartă-mă, părinte’! Iară svîntul dzîsă: ‘Doamne, blagosloveaşte’! Şi vădzui mîna tinsă din ceri, apropiind de masă, şi sămnă cu svînta cruce. Şi, daca mîncăm noi, dzîsă: ‘Rădică, fiiule, aceastea de la noi’. Şi, îndată, să rădică masa. Iară eu, în toate dzîlele vieţii meale, n-am gustat bucate ca aceastea, nice apă am băut ca aceaea apă. Atuncea, îm dzîsă svîntul: ‘Vădzuşi, frate, ce bunuri trimite Dumnedzău şerbilor săi? În toate dzîle îm trimite cîte o pîine şi un peaşte, iară, pentru tine, ne-au trimis doi. Aşea-m trimite hrană sufletească. Treidzăci de ai am fost într-acest loc, de n-aflam într-însul nice o rădăcină de bîlie. Foame şi seate răbdă sufletul mieu, ş-am mîncat ţărnă, de foame, ş-am băut apă din mare amară, ş-am îmblat gol şi desculţ, pînă cînd s-au strămutat { 76v} statul mieu, de s-au schimosît şi pialea mea, de ger, şi arsă soarele / pieliţa mea, şi dzăceam, ca un mort. Şi dracii mă lupta pururea, şi mă trăgea grăpiş, şi nu mă lăsă Dumnedzău să mă duc de-acolo, strămutat, şi, de foame şi de seate, şi goliciune, şi greul zăduvului. N-am vădzut în muntele acesta nice pasăre, nice fiară. Şi am 90 de ani astădzi acicea. Şi n-au vădzut ochii miei din săzdania lui Dumnedzău nemică în 30 de ani, numai draci. Şi, deaca să obîrşiră 30 de ani în ce-am chinuit, porunci Dumnedzău pieliţii meale de-m crescu păr, pînă ce mi-au acoperit toate închieturile. Şi, dintr-acea dzî pînă acmu, nice dracii mai putură să să apropie de mine, nice foamea, nice seatea, nice frigul, nice zăduvul au biruit asupra mea. Ce, încă, preste toate aceastea, n-am nice bolit. Şi, astădzi, mi să obîrşeaşte vreamea vieţii meale, că te-au trimis Dumnedzău să astruci cu mînule tale ceale svinte smeritul mieu trup’. Şi, deaca dzîsă aceastea, într-aceaeaş dzî, sara, deaca mîncăm bucate, îm dzîsă: ‘Frate Serapioane, rabdă-mă încă puţînel şi, într-această noapte a despărţîrii meale, să facem bdenie’. Şi, deaca feacem ruga cea dintîi, fîrşind toţi psalomii lui David, şi-m dzîsă: ‘Părinte Serapioane, frate, cînd vei astruca trupul mieu, să-l pui cu pacea lui Hristos şi să astupi cu pietri gura peştirii. Şi să mergi cu pace şi nu rămînea acicea’, şi începu cu plîns şi cu lacrămi a-ş ceare iertăciune. Şi-i dzîş lui: ‘Părinte, roagă Dumnedzău să mă ia cu tine, unde mergi tu’. Şi răspunsă de dzîsă: ‘La dzua veseliii meale, nu plînge! Dumnedzău te va năstăvi, Carele te-au adus. Acela te va spăsî şi te va înţălepţî. Şi nu pre cărare va hi întoarcerea ta, frate Serapioane! Veselie-m iaste, într-această dzî, mai vîrtos decît toate dzîlele vieţii meale. Astădzi să dezleagă sufletul mieu din chinul trupului şi mearge să să odihnească în lăcaşele vieţii. Astădzi mă vor primi în lumina lăcuinţii răpaosului mieu’. Şi, deaca dzîsă aceasta, să împlu vîrtoapa de lumină mai luminată decît soarele, şi de miros să împlu muntele, şi de aromate. Şi mă luă de mînă, şi începu a grăi aşea: ‘Fii sănătoasă, vîrtoapă, întru carea m-am trudit cu trupul mieu. Ce-am trăit în tine, în viaţa mea, iarăşi va fi în tine, pînă la sculatul tuturora. Şi tu, trupul mieu, casă de durori şi de trude ş-a nevoi de svinţie. Tu, Doamne, trupul mieu să mi-l aduci înainte, că, pentru Tine, am răbdat foamea, seatea şi frigul, zăduvul şi greutatea, şi de toată strîmtoarea! Însuţi îmbracă cu- { 77r} mbrăcămînt de slavă la straşnica dzî a venirii Tale! / Hiţi sănătoşi, ochii miei, ce n-aţ dormitat în nopţîle bdeniilor, şi adormiţi de vă odihniţi! Rămîneţi sănătoase, picioarele meale, ce-aţ trudit cu toată noaptea la statul rugii! Spăsîţî-vă postnicilor, carii, prin vîrtoapele munţilor, aţ răpăosat! Spăsîţî-vă legaţii, carii, pentru împărăţîia ceriului, aţ dorit! Spăsîţă-vă închişii, ceia ce n-aveţi mîngîitori! Spăsîţî-vă lavrele! Spăseaşte-te, credincioasa besearică, curăţîtoarea păcatelor! Spăsîţî-vă, preuţii Domnului, solitorii lui Dumnedzău şi oamenilor! Spăsîţî-vă, cuconi, carii v-aţ însoţît lui Hristos cu Svîntul Botedz! Spăsîţî-vă, ceia ce-aţ primit streinii, ca pre Hristos, priatinii lui Dumnedzău, ospătătorii şi primitorii de streini! Spsîţî-vă, milostivii! Spăsîţî-vă, bogătaşii ce-s în Dumnedzău! Spăsîţî-vă împăraţii, şi domnii, şi milostivii la săraci! Spăsîţî-vă, cei cu mintea smerită, postnicii şi nevoitorii, carii aţ dorit, nepărăsînd! Spăsîţî-vă, ceia ce v-aţ nevoit cu rugile şi cu besearicele svinte petrecînd! Spăseaşte-te, pămîntule, cu carii lăcuiesc în tine, în pacea liubovului lui Hristos’! Şi, deaca dzîsă aceastea, să-ntoarsă de mă sărută, dzîcînd: ‘Spăseaşte-te şi tu, frate Serapioane! Hristos, într-a căruia nedeajde de plată tîrpişi truda aceasta, ca să-ţ dea plată, după osteneala ta, la dzua venirii Sale’! Şi-ndată îm dzîsă: ‘Frate Serapioane, giuru-te cu Hristos, Fiiul lui Dumnedzău, ca să nu iai ceva de la mine, smeritul, parte de-a trupului mieu, nice pînă la un păr, nice să apropii de dîns îmbrăcămînt de haină. Ce, părul ce m-au îmbrăcat Dumnedzău să-m hie de-ngropare. Şi să nu rămîi acicea astădzi’. Şi aceastea, deaca dzîsă, şi eu plîngeam, glas fu din ceriu: ‘Aduceţî-mi vasul cel ales mie de la pustie! Aduceţî-mi lucrătoriul direptăţîlor şi creştinul cel desăvîrşit! Aduceţî-mi sluga cea credzută! Vino, Marco, vino în svînta bucurie şi-n sufleteasca viaţă’! Şi-ndată svîntul îm dzîsă: ‘Îngenunchiadză, frate’! Şi, daca plecăm noi genunchile, audzîiu glas îngeresc, grăind cătră dîns: ‘Tinde-ţi mînule tale’! Aceastea, daca audzîiu, îndată mă sculai, şi căutaiu, şi vădzuiu sufletul svîntului unde-l ducea îngerii, îmbrăcat cu un veşmînt alb, şi-l suia în ceri. Şi să descoperi acoperemîntul ceriului şi iară ceatele drăceşti vădzuiu, stînd gata. Şi audzîi glas din ceri, grăind: ‘Fugiţi, ficiorii întunearecului, de faţa luminii direptăţîi’! Şi fu ţînut sufletul { 77v} svîntului cîtu-i un ceas, şi glas audzîi grăind îngerilor: ‘Luaţi de-mi aduceţi pre cela ce-au / ruşinat spre dracii’! Şi, deaca trecură de ceatele drăceşti şi, îndată, vădzui ca un chip de mînă direaptă, întinsă din ceriu, şi luă sufletul svîntului. Şi, de-aciia, n-am mai vădzut nemică. Şi era ceasul ca la 6 de noapte, şi petrecui toată noaptea cu rugă, pînă-n dzuă. Şi, deaca fîrşii cîntările asupra trupului, îl luai de-l băgai în peşteră, ş-am astupat uşea peşterii, şi, făcînd rugă, mă pugorîi din munte. Cerşui şi mă rugai lui Dumnedzău să-m fie agiutori, la ieşitul din partea aceii pustii. Şi-ntr-apusul soarelui, adecă cei doi oşelnici ce mi să învisă la părintele Ioan, sosîră, dzîcîndu-mi: ‘Cu adevărat, frate, c-ai astrucat trup ce nu-i iaste lumea vreadnică! Ce, te scoală şi pasă noaptea, că-i văzduhul adăpost, iară dzua nu vei putea, de herbinteala soarelui’. Şi mă sculai de călătorii pînă dimineaţă. Şi, cînd fu demineaţă, îm dzîsără: ‘Pasă-ţi cu pace şi roagă pentru noi’. Şi, nu departe, deaca merş de la dînşii, căutai de vădzui: ‘Adecă eu stau la uşea besearicii, la părintele Ioan’? Şi mă mirai, şi proslăvii pre Dumnedzău cu glas mare, şi pomenii cuvîntul svîntului Marco, ce-m dzîsă: ‘Că nu pre cărare va hi mărsul tău la întors’. Şi mă încredzui că trecui nevădzut, cu ruga svîntului, de sosîi de unde am fost întîi, şi măriiu cu rugă dulcele iubitoriul de om Dumnedzăul nostru, care feace cu mine, nedestoinicul Său şerb, milă, pentru ruga preacuviosului părintele nostru, Marco, şi credinciosul Său slujitoriu. Şi, audzîndu-mă părintele Ioan, ieşi de-m dzîsă: ‘Bine ai venit, părinte Serapioane’! Şi-ntrai în besearică de-i spuş toate cîte fură. Şi proslăviră pre Dumnedzău toţi, şi dzîsă: ‘Adevăr, frate, creştin întreg era acela frate, iară noi numai cu numele sîntem creştini, iară nu cu faptele. Ce, iubitoriul de om şi milostivul nostru Dumnedzău, ce-au primit pre svîntul său Marco în curţîle veacinice a împărăţîiei Sale, să ne acopere şi pre noi şi svînta sa săbornicească şi apostolească besearică, supt aripile darului său, de toate primejdiile drăceşti şi blazne diavoleşti’. Şi, pururea, să fie cu noi, smeriţii călugării, şi să ne îndireapte la svînta sa voie, să nemerim şi noi milă la-nfricata dzî de giudeţ, cu preacuviosul părintele nostru Marco de la Atine, ce să răspunde: ‘Pentru ruga Prea Svintei Dumnedzău-Născătoare ş-a tuturor svinţilor, amin’". / { 78r} Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 6, dintru svinţi părintele nostru Evtihie, patriarhul de Ţarigrad. Acesta dintru svinţi părintele nostru şi mare arhiereu Evtihie era în vreamea lui Iustinian, marele împărat, de la Frighia, din satul ce-i dzîc Teiacomi. Şi, crescînd la Isihie prezviterul, moşul său, care s-au spodobit prin dragostea ce avea la Dumnedzău, de făcea minuni, şi botedzat de dînsul în besearica Avgustopolului, unde era preut moşu-său, stătu de era socotitori la svintele vase. Şi, cugetînd în svintele cuvinte, şi procopsind într-adîncul cunoştinţii, fu chemat de mai marele besearicii Amasiei şi l-au tuns în besearica Preasvintei Dumnedzău-Născătoarei în Urvichia. Şi, hirotonindu-l diacon, l-au făcut şi preut. Şi mearse la mănăstirea unde s-au făcut călugăr de Meletie şi Selevchie, arhiereii în Amasia, şi, acolo, s-au făcut călugăr. De-acii, fu şi arhimandrit. Şi, strîngîndu-să acicea săbor de împăratul Iustinian, şi adunîndu-să de pretutinderea arhiereii, şi tîmplîndu-să a nu putea, de o boală, arhiereul Amasiei să facă cale, trimisă pre fericitul Evtihie să împle locul lui. Şi, deaca mearsă în Ţarigrad, şi dînd is......... liubovul lui, într-atîta cît şi Mina, svîntul patriarh, dzîsă, pornit de svînta dumnedzăiasca otcrăvenie, cum acesta avea să fie diadoh pre urma lui, carele, preste puţîn, ducîndu-să spre Domnul, trimisă de luă împăratul din Amasia pre svîntul şi-l aşedză arhiereu într-acea luminată mare cetate, cu sorţul şi giudecata arhiereilor ş-a tuturor oamenilor, şi cu plinul besearicii. Iară sămănătoriul pleavelor, nerăbdînd a vedea tocmala şi bunăstarea besearicii, ispitiia să o mişte cu putrede învăţături, ca cu nescare măiestrii. Deci, au învitat pre oarecarii a huli cu hulenie acoperită, cu chip de blagorocestie, dzîcînd cum că trupul ce ş-au { 78v} luat Domnul Hristos din Svînta Ficioară, / mainte de patimă, era fără stricat. Şi, înşălîndu-să împăratul într-această învăţătură rea, l-au scos din scaun pre svîntul Evtihie, căce-l înfrunta de-această hulenie. Nestricăcioasă nefiind cătră patimă acea luată de Ziditoriul carnea noastră, după patimă şi sculare, neapropiată de stricătură s-au tocmit. Şi mortaci înnoiaşte ce strigă toate lucrurile Domnului pre Domnul cîntaţi. (...) Aşea mărturiseaşte svînta besearică cum, după sculare, s-au tocmit nestricăcioasă, adecă nu să lipeaşte nice o stricătură sau altă patimă de trupul Domnului Hristos. Iară, mainte de Înviere şi de patimi, iac-au fost pătimitoare şi stricăcioasă, că, deaca n-ar hi fost pătimitoare, cum ar hi păţît patimile Răstignirei şi morţăi trupul Svinţiii Sale? Şi, ducîndu-să la mănăstirea Amasiei, acolo fiind la izgnanie dus, să purta petrecînd postniceaşte. Şi, arătînd multe faceri de minuni, fu suit iarăş la scaunul său, după 12 ai ce-au petrecut la izgnanie, deac-au murit Iustinian. Şi, stînd împărat Iustin şi Tiverie, primindu-l căpeteniile senatului cu luminată primală, şi oprind, cu ruga sa, umorul, şi ţîind svînta besearică 24 de ani şi 6 luni, după izgnanie, s-au pristăvit cătră Domnul, că i-au prorocit lui Tiverie, de mainte, că va fi împărat. Şi, apoi, venind să-l vadză, i-au spusu-i şi de fîrşenie, carea şi i sa-u tîmplat. Că, după moartea svîntului, în patru luni s-au pristăvit şi împăratul şi fu pus svîntul Evtihie în altariul svinţilor apostoli, în temelia svîntului prestol, unde dzac svintele moştii a svinţilor apostoli Andrei, şi Timotei, şi Luca. Şi să face săborul lui în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, svinţii 120 de mucenici în Persida. Într-aceastaş dzî, preacuvioasa Platonida. Într-aceastaş dzî, svinţii doi mucenici în Ashalon, pînă în pîntece îngropaţi şi fîrşiţi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. / { 79r} Într-aceasta lună, în 7, svîntul mucenic Caliopie. Acesta era în dzîlele lui Maximian împărat, fiiul Teocliei, învăţat în credinţa Domnului Hristos. Şi era din Pamfilia, crescut de maică-sa în bună credinţă şi chitind la Svintele Scripturi. Şi, fiind pornită mare goană asupra creştinilor, s-au întărit pre sine şi luă de la maică-sa învăţătură şi dojană să moară pentru mărturia Domnului Hristos. Mearse însuş la ighimonul Maxim în oraşul Pompiiul şi, mărturisind naintea lui svîntul numele a Domnului Hristos, îl legară cu coatele îndărăpt, şi-l bătură cu plumbi, şi pre o roată îl întinsără, şi pre din gios îl fripsără cu foc. Şi, ivindu-să îngerul lui Dumnedzău, să opri roata, şi focul să răci. Şi, arătîndu-să groaznic prăvitorilor îngerul, aşea, cumu-ş era cu mădulările şi carnea spîrcuită, l-aruncară în temniţă. Şi veni maică-sa la dînsul de-i ştergea posoaca cea cu sînge de pre ranele fiiului ei, cea de arsuri şi de munci ce cura. Şi, împărţîndu-şi avearea toată la meşei, şi iertîndu-şi robii ce avea, 50, şi şedea la fiiul ei de cînta la rugă cu dînsul, şi luminînd pre la miadză-noapte în temniţă lumină, şi venind de sus glas carele fericiia îndrăznirea şi mărturia mucenicului, încă, ca mai vîrtos, s-au ascuţît şi s-au într-aripat cătră podvigurile nevoinţei. Şi, rămîind neclătit şi nestrămutat de la Domnul Hristos, l-au giudecat ighemonul să-l răstignească şi, împreună partnic la patimile Domnului Hristos, că, nu numai cu chipul morţîi, ce aşeaş şi cu a vremii. Şi s-au tîmplat în Gioia cea mare, naintea Învierii Domnului Hristos, Dumnedzăului nostru. Şi, răstignindu-l cu capul în gios, aşea poftind maică-sa, dînd 5 galbeni drept-aceasta, muncitorilor, şi, cînd fu Vinerea cea Mare, n-a treile ceas, s-au răpăosat, dîndu-ş sufletul la Dumnedzău. Şi, pugorînd, trupul cădzînd pregiur dînsul, maică-sa leşină şi deade şi ea sufletul la Dumnedzău. Şi fu îngropată cu svîntul mucenic, cu fiiul ei. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Gheorghie, mitropolitul de Mitilina. / { 79v} Acesta, de mic îndrăgind pre Domnul Hristos, să feace călugăr şi, împlînd tot fealiul de bunătăţi, au isprăvit, ca alt nimerea, mintea cea smerită. Şi, fiind foarte milostiv, fu suit în scaunul Mitilinei, în carele, străluminînd bine şi înspăimînd cu multul înţălepciunei sale pre iconoboreţi, şi făcîndu-i di-ş cunoscură a lor înşăşăciune, şi aducîndu-să la voroavă cu svinţii îngeri, cu cei fără trup, fiindu-ş încă în trup, pentru a sa ţîneare de văzdrăjanie, preste măsură ce avea, şi aşea, în bunătăţi, s-au pristăvit din viaţa aceasta cătră ne-mbătrînitoarea viaţă, arătîndu-i-să ceasul sfîrşeniei cu un dumnedzăiesc luceafăr, care-l vădzură toată turma lui. Şi, dăruind izvoară de minuni svintele lui moştii, iaste iubit la toţi. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Rufin diaconul. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Achilina, legată cu mînule îndărăt şi cu pîntecele pusă pe foc. Şi aşea, într-acea friptură, s-au săvîrşit svînta lui Hristos muceniţă Achilina cea Noă. Într-aceastaş dzî, svinţii doă sute de mucenici în Sinop de sabie să săvîrşiră. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 8, svinţii apostoli din cei 70, Irodion, Agav, Ruf, Flegont, Asingrit şi Erm. Dintr-aceştia, Irodion, care pomeneaşte marele apostol Pavel, slujiia tuturor apostolilor, apoi s-au hirotonit de dînşii preut, de-acii episcop Neoipatron. Şi, învăţînd pre mulţi elini şi-ntorcîndu-i la credinţa Domnului Hristos, ochindu-l jidovii, păţî multe de dînşii, că mearsără cu idoloslujebnicii asupră-i şi-l bătură cumplit, şi rostul cu pietri sfărîmară, şi-n cap îl ucisără cu beaţe, apoi îl giungiară. Iară Agav, carele au luat brîul svîntului Pavel, de ş-au legat mînule şi picioarele, de i-au şi prorocit, dzîcînd: "Aceastea dzîce Duhul cel Svînt: ‘Bărbatul a căruia { 80r} iaste brîul acesta, aşea-l vor lega în Ierusalim jidovii şi-l vor bate cu rane’", care / s-au şi împlut, că, nu numai ce-l legară, ce şi să-l omoară să ispitiră. Iară acest Agav au strigat svînta propoveadanie la partea lumii, unde i s-au venit. Iară Ruf, pre carele şi pre acesta pomeneaşte Pavel în Poslania cătră rîmleani, au fost episcop besearicii de Tiva, carea-i în Elada, la Greţia. Aşijderea, şi Flegon şi alalţîi propoveduiră pretutinderea în lume Evanghelia şi întoarsără pre necredincioşi la adevărata credinţă. Aceştia, dară, căzniţi cu multe fealiri de munci, într-o dzî, de jidovi şi de elini, omorîţi, să săvîrşiră întru Domnul cătră răpaos veacinic. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Chelestin, papa de Rîm. Acesta svînt Chelestin era în dzîlele lui Teodosie împărat cel Tînăr, la besearica Rîmului celui vechi, purtîndu-să cu bună nevoinţă, şi-n viaţa sa, şi-n cuvintele sale, pentru care s-au spodobit arhierescului scaun. Răpăosînd papa Zosim, carele au luat urma fericitului Vonifantie, şi acesta a fericitului Inochentie, iară svîntul papa Chelestin, şi grăind şi făcînd toate lucruri într-agiutoriul apostoleştilor şi părinţăştilor învăţături, au pugorît pre necuratul şi spurcatul Nestorie de la scaunul patrierşesc, înfruntîndu-i huleniile cu poslanie. Agiutînd svîntului Chiril, patriarhul de Alexandria asupra acestui spurcat hulnic, şi mîntuind svînta besearică a lui Isus Hristos, şi făcînd încă ş-altele multe îndirăptări vreadnice de cuvîntat şi de pomenit, şi răpăosînd cu pace dintr-această lume, s-au mutat la neîmbătrînita şi fericita viaţă, împreună cu svinţii, rugînd milostivul Dumnedzău pentru noi. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha, Dumineca mironosiţelor. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, în 9, svîntul mucenic Evtihie din Chesaria. { 80v} Acesta era din Capadochia şi, avînd viaţă / fără prihană şi fără vină, ş-au luatu-ş femeaie cu leage. Şi, înfocîndu-să de rîvnă şi jelanie dumnedzăiască, luă cu sine pre cei mai mulţi creştini ce să afla acolea şi mearsă cu dînşii de răsîpi din temelie capiştea ce să chema a nărocului, la care capişte a nărocului era deprins Iulian prestîpnicul de mergea în toate dzîle, de făcea jărtvă dracilor. Şi, deaca să vădi lucrul, puţîntel era să izgonească pre toţ creştinii şi să-i bage în multe fealiuri de cazne de munci. Iară svîntul mucenic Evtihie, ca ceaea ce era vinovat aceiia fapte, s-au mărturisit pre sine şi, tăindu-i capul, luă cununa mărturiei. Într-aceastaş dzî, svîntul ..... Şi, umorînd pe viteajii ce era acolo, într-însă, şi pre ceia ce să ţîn cu armele, luă cu sine nărodul cel neştiut de război, cu femei, şi moşteani, şi cununi, şi pre episcopul Iliodor, şi pre Disan şi Mariav, preuţii, pentru toţi cliricii. Şi, cînd vrea să moară episcopul Iliodor, au hirotonit pre locul său pre Disan preutul. Şi, făcîndu-să săbor, slujbea şi slavosloviia în besearică cumu-i obicina, iară mai marele vîlhovnicilor, Adelfaron, au spus lui Savorie cum: "Că creştinii carii i-ai lăsat de la moarte ş-au rădicat un predestatel oarecare, Disan, şi blastămă asupra împăratului şi asupra legii lui". Şi, poruncind împăratul, astătură naintea lui 300 de bărbaţi şi, ne-nduplecîndu-să să dea jărtvă la soare şi la fos, le-au tăiat capetele (dintru carii 25, iubindu-ş capetele în pierdzarea sufletelor, alergară la-mpăratul, plecîndu-să poruncii lui). Iară unul din cei 275 tăiaţ svinţi mucenici, anume Avdiisus, nu l-au nemerit tăietura de ispravă, să moară-mpreună cu alaţi, ce, propoveaduind cuvîntul lui Dumnedzău, sări un păgîn asupra lui cu sabia şi l-au umorît, părîndu-i bine de tăiat, că-ş făcusă voia rea şi să mîhnisă, de suspina căce au rămas de soţîile sale, de svinţii mucenici. Într-aceastaş dzî, svîntul Avdiisus de sabie s-au săvîrşit. / { 81r} Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 10, svinţii mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie şi alţi 36 cei cătră fericitul Zinon, şi Alexandru, şi Teodor. Aceştia era în vreamea lui Dechie împărat şi Furtunian ighemonul. Şi era de la Africa. Şi, ieşind afară poruncă să să oprească credinţa în Hristos şi carii o ar vrea ţînea şi nu s-are pleca poruncii împărăteşti, să să muncească în tot chipul. Şi vădzînd aceşti 40 de svinţi că să-mpiadecă mulţi, de să-nşală de mărg la-nşălăciune, să voroviră ande ei să stea bărbăteaşte şi să-mbărbăteadze bine cu bărbăţîia sufletului şi a trupului, pentru mărturia Domnului Hristos, aducînd aminte unul altuia şi cuvintele lui Hristos carile îndeamnă credincioşii spre mărturie, dzîcînd să nu să teamă de ceia ce ucig trupul şi la suflet nu pot să să atingă. Şi, astătînd naintea ighemonului Furtunian, povestiră de-i spusără putearea Domnului Hristos şi neputinţa strujiţilor idoli ce să-nchină elinii. Pentr-aceaea, ighemonul învăţă de-i băgară în temniţă şi, trimiţînd să prindză pre soţîile fericitului Zinon, şi Alexandru, şi Teodor, carii, şi mai dintîi, venisă la-ntrebare, şi-i dojeniia să să desparţe de Domnul Hristos, să să-nchine la idoli, dară ei, stînd împrotivă şi arătîndu-ş nemutatul credinţei din cuvintele lor, i-au bătutu-i cu toiage ghimpoase şi clinciuroase. Şi, cu vine de bou schimbînd bătăuşii, atîta i-au ucisu-i, cît li s-au vădzut maţele. De-acii, le potrecăliră spinările cu potricale de fier înfocate şi, turnîndu-le asupră oţăt covăsît cu undelemn, şi-i freca cu derştine de păr. Şi, vădzînd ighemonul că să scapă de nedeajde şi, mai vîrtos, văierîndu-să, că svinţii, cu ruga la Dumnedzău, oborîră gios idoli, au poruncit să le taie capetele. Şi, aducînd pre doă soţîi a lui Terentie, şi, mărturisind şi ei cu-ndrăznire, iarăş îi băgară în temniţă, legîndu-i de grumadz, şi de mîni, şi de picioare, cu lanţuje. Şi, răbdară, culcaţi pre ciuline de fier, ce aşternusă supt dînşii, şi multe dzîle nemîncaţ, că { 81v} opriia ighemonul să nu le dea de mîncat. Dară, totuş, într- / acealea cazne, să-ndulciră de agiutoriul lui Dumnedzău, că cădzură legăturile de pre dînşii, ivindu-li-să svinţii îngeri şi-ndulcindu-i cu hrană. Şi, iarăş astătură naintea-mpăratului cu vitejesc suflet. Şi i-au muncitu-i cu strujitul, şi i-au datu-i fierilor să-i mănînce, dară nice una nu s-au atins de dînşii. De-acii, ighemonul, vădzînd că nu poate nemică face, le-au tăiat capetele acestor svinţi mucenici şi viteaji a-mpăratului ceresc Hristos, ce i-au primit la viaţă veacinică, rugători pentru creştini. Într-aceastaş dzî, prorociţa Olda. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Iacov preutul şi Aza diaconul. Aceştia era în vremile lui Savorie, împăratul persilor. Deci, Iacov era din satul Vitnisara, iară Aza din satul Vitniora. Şi opriţi, şi întinşi naintea mai marelui fărmăcătorilor, Hoshargan, şi mărturisind cu-ndrăznire pre Hristos Dumnedzău, le-au turnat în nări oţăt cu muşteariu covăsît. De-aciia, i-au bătut şi i-au spîndzurat la răceală, goli şi fără coperemînt, la frigul nopţîi. De-acii, i-au pogorît şi, neputîndu-i îndupleca să jărtvască soarelui şi focului, cu porunca mai marelui, le tăiară capetele şi, aşea, să suiră încununaţi în ceriuri. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Într-aceasta lună, în 11, svîntul (...) mucenic Antipa, episcopul de Pergam. Acesta, în dzîlele lui Dometian împărat, era pre vreamea svinţilor apostoli, de la carii s-au şi hirotonit episcop Pergamului besearici, cînd era la izgnanie, în ostrovul Patmului svîntul Ioan Bogoslov, cum scrie şi la Epistolia svinţiii sale, chemîndu-l credincios preut şi mucenic. Şi, fiindu-ş arhiereu la acea svîntă besearică şi foarte bătrîn, păştea şi chivernisiia a lui Hristos turmă, cu de toată viaţa blagocestivă. Pentr-aceaea, fu şi prins de idoloslujebnici, vădindu-l dimonii aceia cărora ei slujiia, jeluindu-să că nu pot trăi în capiştile şi-n idolniţele lor, nice pot primi cu ticneală jărtvele şi corbanurile lor ce le aducea, că-i goneaşte Antipa şi-i scoate de la / { 82r} locul lor. Deci, aducîndu-l păgînii, îl astătură naintea ighemonului şi începu a dzîce că ceale bătrîne sînt mai de cinste, iară ceale mai de curund ivite sînt mai de necinste, şi cum că leagea elinilor iaste bătrînă şi crescută în mulţi ani, iară credinţa creştinilor iaste mai apoi, şi puţîni o primiră. Împrotiva cestora răspunsă svîntul, aducînd la mijloc istoria lui Cain şi acea di-nceput crescută păgînătate cu carea nu să cade să să asamene creştinii, fie măcară şi mai de demult păgînii. Dintr-aceastea cuvinte, să porni ighemonul cu mînie şi aruncă pre svîntul mucenic într-o măiestrie de muncă, făcută în chip de bou. Şi, dintr-însul, făcînd svîntul rugă mare la Dumnedzău, şi lăudînd putearea cea mare a Svinţiii Sale, şi mulţămind căce s-au spodobit a păţî pentru Svinţia Sa, să rugă şi pentru ceia ce-l vor pomeni, să fie feriţi şi apăraţi de patime, şi de alte boale, şi de nesuferita dureare a dinţilor. Şi să rugă pentru iertarea păcatelor şi milă la giudecata ce va să fie la straşnica dzî a svîntului giudeţ. Şi, dobîndindu-ş, pre poftă, ce s-au rugat s-au pristăvit cătră Domnul. Şi-l astrucară în svînta besearică în Pergam, izvorînd mir, pururea, şi isţealenii. Şi să face săborul lui la cinstita besearică a svîntului şi-n tot lăudatului apostol Ioan Bogoslov, aproape de svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, prepodobna Trifena den Chizic. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Farmuti. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Ioan, ucenicul svîntului Grigorie Decapolit, ce-i în Ţara Muntenească. Acest dintru svinţi părintele nostru Ioan, de mic urî lumea, şi-ndrăgi pre Hristos, şi mearsă la marele Grigorie Decapolitul, de să călugări. Şi, petrecînd la svinţia sa, să nevoia în tot podvigul, de slujiia lui Dumnedzău. Şi, aşea, să feace vestit la ascultare, şi la posluşanie, şi plecare, şi slugă gata, cît şi marele Grigorie să bucura de dînsul şi slăviia pre Dumnedzău. Iară, mai apoi, după sfîrşenia svîntului Grigorie, să dusă în ţară streină şi necunoscută, pentru Domnul Hristos, ce să streinasă în lume, de să născu în pămînt strein. Şi s-au nevoit cu podviguri şi, sosînd la svintele locuri, mearse la lavra svîntului Hariton şi să deade pre sine la { 82v} mai mare podviguri, pentru bunătatea. Şi, aşea, / cu pace, s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 12, preacuviosul părintele nostru Vasilie, episcopul Parisului, ispoveadnicul. Acesta svînt Vasilie, pentru mare şi multă a sa binefacere şi viaţa sa acea lui Dumnedzău plăcută, să feace episcop Parisului, în vremile zlocestivilor oconoboreţi, carele, după dumnedzăiescul Pavel, pentru să nu să unească cu iconoboreţii, nice să iscălească asupra lepădării svintelor icoane, ş-au petrecutu-ş toată viaţa în goneanii, şi-n scîrbe, şi-n greutăţi, şi-n strîmtori de izgnanii. Şi, pogorînd din loc în loc, agiutoriia şi întăriia părinţăştile dogmate şi porunci. Şi, urînd rîndurile zlocestivilor, iară credinţa cea bună sărutînd, deci, aşea slujind în toate lucruri lui Dumnedzău şi bine plîngînd pînă la fîrşit, cu pace s-au răpăosat. Într-aceastaş dzî, preacuvioasa maica noastră Antusa ficioara. Stih: Mută Hristos pre Antusa cea-nflorită De pre lume-n livada sa cea rodită. Aceasta au fost fată lui Copronim împărat, ce-i dzîc cufuritul în scăldătoarea Botedzului, păgîn rău şi cumplit. Dară ea, ca un trandahir luminat în mijloc de spini, trăi supărată de tatăl ei, vrînd să o şi mărite. Iară, deaca muri acela, ea ş-au dobîndit vreamea, pre voia ei, şi ş-au împărţît toată avearea la mişei, şi la săraci, şi la cinstite case. Şi fu a mulţi săraci maică, şi a văduviţe agiutătoare. Şi, silindu-o cu multe rugări cinstita şi credincioasa Irina, maică-sa, împărăteasa avgusta să şadză cu dînsă, să împărăţască depreună, iară ea n-au vrut. Dară, şi cît au trăit în împărăţîie, era pre deasupra cu haine împărăteşti, iară dedesupt, la piale, purta rasă de păr. Mîncarea-i era postnicească, băutura ei apa, lacrăma nu-i lipsiia de la ochi şi cîntarea şi slavoslovia lui Dumnedzău în rostul ei. Drept-aceaea, s-au călugărit şi i-au slujit { 83r} postrigul svîntul şi fericitul Tarasie, patriarhul, / la mănăstirea ce-i dzîc Omonoia. Şi, de-atunce, nice ea n-au mai ieşit din mănăstire, nice alta din surori n-au mai lipsit din besearică, nice s-au mai obosît de trudă, nice s-au lenit la rugă. Ochii ei n-au părăsît lacrăma, smerenia ei fără măsură. Slujiia tuturor soroarelor, podobiia svînta besearică, căra apă, dvoriia la masă şi slujiia. Şi, aşea petrecîndu-ş toată vreamea vieţii sale, s-au mutat la mirele ei Isus Hristos, fiind de cindzăci de ani în greimea bunătăţîlor. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Dima şi Protion. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mîcenic Artemon. Într-aceastaş dzî, svinţii trei mucenici Mina, David şi Ioan. Într-aceastaş dzî, 6450 (942) a văleatului lumii s-au adus cinstitul brîu a Preasvintei Despuitoarei noastrei Dumnedzău-Născătoarei şi pururea Ficioarei Mariei de la Episcopia Zila la Ţarigrad, în dzîlele împăraţîlor Constantin şi Roman babreanorodnicii. Mai apoi, s-au mutat în svînta raclă la Halcopratie, la besearica unde să vînd arămile, la treidzăci şi una a lui avgust. Pentr-a svinţilor tăi rugă şi blagoslovita Ta maică Dumnedzău-Născătoare, Doamne Isuse Hristoase, miluiaşte-ne, amen. Într-aceasta lună, 13, dintru svinţi părintele nostru Martin, papa de Rîm, ispoveadnicul. Acesta era în dzîlele lui Constantin Pogonat sau Bărbosul, care Constantin fu ucis de feredeul Dafnelor în Sichelia, cu o lovitură în cap. Deci, acesta împărat, tîmplîndu-să în Sichelia, trimisă cu sîla de adusă pre svîntul de la Rîm, păţînd multă supărare pre cale, la mărs şi la întors. Că împăratul, fiind încurcat în eresa monoteliţilor, că svîntul papa Martin gonisă cu scrisoare pre Serghie, şi pre Pir, şi pre Teodor, scoţîndu-i din scaune şi lepădîndu-i, ca pre neşte eretici, din besearica lui Dumnedzău, ş-au dat şi afară termin sau pravăţ de hotar scris, adecă sămnul credinţei cu săborul ce s-au strîns cu svinţia sa, să oboară şi înfrunte eresa { 83v} monoteliţilor, pentr-aceaea, îndemnat de eretici, au mînat la / Rîm de-au adus cu sîla pre svîntul şi l-au băgat în legături, cum ar hi fost vrun făcătoriu de reale. L-au închis în Pretornon, de-acii la-u trimis în Herson, ostrovul, unde-i Crîmul, şi, acolo, fîrşindu-ş rămăşiţa vieţii postniceaşte, s-au mutat la Dumnedzău, în răpaos veacinic. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Maxim, Chintilian şi Dada. În dzîlele păgînilor împăraţ Maximian şi Dioclitian, prinşi svinţii aceştia în oraşul Oxivia, fură daţi pre mîna ipaţîlor Gavrichie şi Gaie. Şi, scoţîndu-i la-ntrebare, şi mărturisind pre Domnul Hristos, îi băgară în temniţă. Şi, într-adormite, mearsă vrăjmaşul, dîndu-le şi învitîndu-i spre rău. Dară ei, trezindu-să din somn, feaceră rugă la Dumnedzău, întărindu-să unul pre-alalt. Şi, venind îngerul Domnului, i-au îmbărbătat. Şi, cînd fu demineaţă, sculîndu-să asupră-le mulţi păgîni, iară svinţii nu să tăgăduiră de Domnul Hristos, ce îl mărturisiră vederat şi cu îndrăznire, Dumnedzău adevărat şi tvoreţ tuturor, pentr-aceaea îi bătură cumplit şi iară-i aruncară în temniţă. Şi, scoţîndu-i iarăş la-ntrebare, le tăiară capetele, depreună cu altora, şi mearsără luminaţi la Dumnedzău şi-ncununaţi cu slavă veacinică. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Elefterie Persul. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Teodosie. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Zoil. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 14, svinţii apostoli din cei 70, Aristarh, Pud şi Trofim. Aceştia din cei 70 de apostoli urmară svîntului mare apostol Pavel şi pătimiia cu dascalul la toate năpăştile. Iară, după răpăosarea lui, fură şi ei tăiaţi de Neron. Şi aceastea le-au scris lătineaşte trei fericitul şi-n trei bogatul Doroftei, cînd au mărs la Rîm, că, nu numai de-aceştia, ce şi de alalţi svinţi apostoli, şi de mulţi svinţi, şi de svinţii proroci au făcut istorie, că { 84r} era pentru isteciunea sa şi ascuţătura firii foarte învăţat şi multe ştiutori, ca / altul nimerea. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Ardalion mîniacul. Acesta era în dzîlele lui Maximian măscărici, pelevan, de îngîna pre alţîi, cum fac mîniacii la prăvirişti. Şi, odînăoară, i-au părut a să strîmba, şi a să mînieci, şi a îngîna lupta svinţilor mucenici ce fac la vitejia svinţiilor sale, cînd străstuiesc pentru mărturia Domnului nostru Isus Hristos. Aşea, şi el s-au spîndzurat la muncă, vădz Doamne, că nu va să tămîiadze bodzîi. Şi, schimbînd gîndul, iară prăvitorii, cumu-ş era strînşi la prăviriştea pelivăniei, bătea în palme, holcind şi lăudîndu-i mîniecia şi răbdarea. Iară el strigă tare să tacă prăvitorii. Şi strigă că iaste creştin cu adevărat. De-acii, dojenindu-l ighemonul, şi învăţîndu-l să-l întoarcă, şi nu putu să-l desparţă de la credinţa Domnului Hristos, pentr-aceaea, l-au aruncat în foc mare ce-i aprinsără şi, într-acela fîrşindu-să, dobîndi cununa mucenicească. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Tomaida. Această svîntă Tomaida s-au născut la Alexandria şi, crescînd bine la părinţii săi, şi învăţînd bunătăţîle, o măritară. Şi, trăindu-ş bine cu bărbatul şi cu cinste, iară, cînd fi dînăoară, netîmplîndu-i-să bărbatul acasă, vrăjmaşul şi stricătoriul sufletelor, băgă gînd scîrnav moşneagului, socrului ei, asupra ei. Şi, acolisindu-să în tot chipul să o pleace la păcate, nemică nu putu să o măgulească, nice să o biruiască. Deci, el, întunecîndu-să şi orbindu-să de dimonul curviei, apucă sabia fiiului său şi, lovind pre noru-sa, au despicatu-o în doă. Deci, ea-ş şeade sufletul în mîna lui Dumnedzău şi să feace muceniţă, pentru să-ş ferească cinstea şi curăţîia, iară moşneagul, îndată, au orbit şi îmbla pregiur casă rătăcit. Şi, venind oaspeţ pentru fiiu-său, aflară în casă pre nevastă, dzăcînd la pămînt şi, deaca vădzură şi pre moşneag orbăcăind, îl întrebară ce iaste aceasta? Şi, spuindu-le el cu direptul, şi mustrîndu-să pre sine, şi vădind cum sîngur au ucisu-o, şi li să rugă să-l ducă la judeţ să i să facă pre vină, şi-l dusără şi, giudecîndu- { 84v} l, îi tăiară capul. Şi, audzînd aceasta avva Daniil de la schit, au luat la schit pre / Tomaida ş-au pusu-o-n ţemiteriul său, adecă ţinterimul, unde-ş făcusă de-ngropat. Acolo, o îngropă, cace că s-au nevoit pînă la sînge pentru curăţîia. Şi, oarecarele, sîgetat de ibostea curviei, avînd greu mare, mearsă, făcînd rugă la mormîntul ei şi să unsă cu unt de la candila svintei, şi, luînd blagoslovenie de la svinţia ei, arătîndu-i-să în vis, şi, deaca s-au deşteptat, s-au aflat mîntuit de acea patimă. Şi, de-atunce înainte, şi pînă astădzi, fraţîi aceiia mănăstiri au mare agiutoriu pre fericita Tomaida în războiul trupului. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, în 15, svîntul mucenic Crischent ce iaste în Mira Lichiei. Acesta era din Mira Lichiei, de rudă slăvită şi luminată, mare la stat. Şi, vădzînd păgînătatea că să sîmeţeaşte, şi idoloslujenia să-nalţă, şi pre mulţi supuş supt şerbia înşelăciunei, de să-nchina idolilor celor fără suflet, îi dojeniia să lase aceale deşearte, întrînd la mijlocul lor şi învăţîndu-i să să-ntoarcă la Dumnedzău care cinstesc creştinii, cace că iaste Svinţia Sa făcătoriul ceriului şi pămîntului, şi toată săzdania vădzută şi nevădzută, ş-a vieţii, ş-a tot binele dătătoriu. Iară ighemonul, făcîndu-l becisnic, de vreame ce de sine s-au voit a întra la munci, iară svîntul feace: "Că mai vîrtos nărocit şi cinstit iaste lucrul a pătimi neştine pentru Domnul Hristos". Şi-ntrebat să-ş spuie nărocul, şi moşia, şi numele, iară svîntul, pentru toate, răspundea că iaste creştin. De-acii, neprimind nice cu arătare să să facă a da cinste la idoli, precum îl sfătuia ighemonul, ce, denaintea tuturora, mărturisind, dzîsă: "Că nu poate trupul să facă alta, fără ceaea ce-i place sufletului, ca ceaea ce să chiverniseaşte şi să mişcă de la suflet". Deci, întîi, l-au spîndzurat şi l-au bătut, de-acii l-au strujit, apoi au făcut foc mare şi l-au aruncat într-însul. Şi, nestricîndu-i focul nice la un păr săvai, ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău svîntul lui Hristos martur Crischent, dobîndind cununa vieţii. / { 85r} Într-aceastaş dzî, svintele muceniţe femei Vasilisa şi Anastasia. Aceastea era din marele oraş al Rîmului, de rudă bună şi bogătaşe, fiind uceniţe svinţilor apostoli. Apoi, după fîrşenia lor, luînd svintele moştii apostoleşti noaptea şi îngropîndu-le, le oblici Neron împărat. Şi, deacă să spusără, le-au închis în temniţă. Apoi, scoţîndu-le la-ntrebare, şi eale răspundzînd că nu s-or despărţî de Domnul Hristos, au învăţat Neron de le spîndzurară la muncă. Şi ţîţele le tăiară. De-acii, le tăiară mînule şi picioarele, şi limbile, mai apoi, şi capetele, şi, aşea mearsără mieluşeale lui Hristos, vieţuind cu Svinţia Sa în veaci şi rugînd pentru creştinătate. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Leonid, episcopul de Atina. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Teodor preutul şi Pavsolipie. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha Dumineca slăbănogului. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 16, svintele muceniţe femei Agapia, Irina şi Hionia. În vreamea cînd s-au tăiat cinstitul cap a svîntului Hrisogon, de Dioclitian, pentru mărturia Domnului Hristos, aproape de iazerul unde lăcuia aceaste trei svinte surori, Agapi, Irina şi Hionia, cu oarecare Zoil, şerbul a lui Dumnedzău, s-au arătat în vis lui Zoil svîntul Hrisogon şi i-au dzîs că svînta Anastasia va întra la podvig, depreună cu tute treale surori svinte şi, cu dînsele, să-ş istovască vitejia mărturiei. Aceastea, deaca înţăleasă svînta Anastasia, mearsă în urma lui Zoil, şi întră la svintele, şi le sărută, şi le slujiia. Apoi, oblicindu-le Dioclitian, au mînat de le-au prins şi le-au dat pre mîna domnului ţărîi, de le-au muncit. Şi, iarăş, le-au dat şi la alt boiarin, anume Sisinie, carele, pre Agapia şi pre Hionia le-au ars. Iară { 85v} pre svînta Irina, unul din oşteani, împlîndu-ş arcul, o săgetă. Şi, aşea, s-au împlut fîrşenia / svintelor lui Hristos muceniţe. Într-aceastaş dzî, svîntul Felic episcopul, şi Ianuarie presviterul, şi Septemin. La optule an a împărăţîiei lui Dioclitian şi Maximian, ieşit-au poruncă şi învăţătură pre la toate oraşe să ardză cărţîle creştinilor. Deci, s-au trimis şi la oraşul lui Viucan, oarecare Marian, om spurcat, carele feace de astătură naintea sa Felix, episcopul, şi Ianuarie, prezviterul, şi Furtunat, şi Septemin. Şi, cetind porunca împărătească, cerea cărţîle lor, iară svîntul episcop îi dzîsă: "Scris iaste, o, ighemonule, nu dare-ţi svintele la cîni, nice lepădare-ţi mărgăritarile voastre naintea porcilor. Deci, în zădar te osteneşti, macară că porţi şi cărţi împărăteşti". Boiarinul dzîsă: "Lasă-ţi brodelniciturile şi fă porunca împăratului, că, apoi te voi trimite la antipatul". Şi svîntul dzîsă: "Cum sînt şi-n ce chip la tine, aşea voi fi şi la toţi. Şi, aşea mă voi afla şi deanintea împăratului tău". Atunce, închidzîndu-l în temniţă, l-au ţînut trei dzîle, nelăsînd pre nime să-l grijască. De-acii, l-au scos de l-au mai întrebat şi, de-aciia, legîndu-l şi pre dînsul, şi pre soţîile lui, i-au trimisu-i la antipatul. Şi acela, iarăş întrebîndu-i, i-au băgat în temniţă, apoi, după şease dzîle scoţîndu-i, i-au trimis la eparhul, mai marele giudeaţelor. Şi, luîndu-i acela, şi înfricoşindu-i, i-au băgat în temniţă rea. Şi, după 14 dzîle, i-au scos la-ntrebare şi, neputîndu-i îndupleca, i-au băgat într-o luntre, legaţi în picioarele cailor, şi, răbdînd svinţii în picioarele cailor într-acel chip patro dzîle, nemîncaţi, nebăuţi, mulţămiia lui Dumnedzău. Şi, sosînd la liniştea a unui oraş, îi socotiră creştinii pre-ascuns. Şi, de-acolo, mărgînd la Tavromeni şi, de-acolo, noptînd la Licaonia, veniră la oraşul Eluronilor. Atunce, acel becisnic eparh, dezlegîndu-i, îi întrebă cu blîndeaţe şi cu smerenie. Şi svinţii, poncişindu-să, dzîcea: "Că nice cărţîle nu voi da, nice idolilor vom tămîia". Atunce, învăţă să-i taie şi, luîndu-şi răspunsul, feaceră rugă la Dumnedzău. Şi, tăindu-le capetele, luară cununi din mîna Domnului. { 86r} Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Leonid, Hariesa, Nichi, Galina, / Calia, Nuneha, Vasilisa şi Teodora. Aceştia svinţi mucenici era din Elada, ţara grecească. Deci, Leonid fu prins în Trizina, fiind vătav şi căpetenie la ceată sufletească în sărbătorile svintelor Paşte a Învierii Domnului Hristos, şi fu dus în Corint. Iară Hariesa, şi Nunehia, şi maica Nunehiei, Vasilisa, şi Nichi, şi Galini, şi Calia, şi Teodora era din Elada, ţara grecească şi le adusără şi pre eale la Corint, la venostul ighemon, carele, vădzînd pre svîntul Leonid că să ţîne vîrtos de credinţă cătră Domnul Hristos, l-au spîndzurat şi l-au strujit fără milă. De-acii, învăţă să-l arunce într-adîncul mării, cu soaţele-ş. Şi, ducîndu-le spre mare, cînta fericita Hariesa, ca oarecînd Mariam, sora lui Moisi, la necatul lui Faraon: "Cu mila Ta, alergat-am, Doamne! Şi oaste lungatu-m-au, Doamne! Şi nu m-am lepădat de Tine, Doamne! Mîntuiaşte-mi sufletul"! Şi asculta şi alalţi svinţi, de cînta cu dînsa. Şi, sosînd la mare, întrară în luntre şi, lungind cîntarea psalomului, mearsără ca vro 30 de păprişti, de-acii le legară pietri şi le deaderă într-apă. Şi le-au fost svînta mîcenie naintea Paştelor cu o dzî, luîndu-şi cununa vieţii de la Hristos. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Irina. Aceasta svîntă, în dzua de Svintele Paşte, în oraşul Eladei, cînd mărturisiia şi svîntul Leonid, cu soaţele sale, şi, făcînd ea slujbă lui Dumnedzău, cu alţi creştini, în besearica casii sale, oblici mai marele oraşului şi o prinsă de o băgă în temniţă. De-acii, scoţîndu-o la-ntrebare şi nedîndu-să, i-au tăiat svînta ei limbă cu carea proslăviia pre Domnul Dumnedzău Isus Hristos. De-acii, îi scoasără dinţii, mai apoi, de munci, îi tăiară şi svîntul cap, de şi-l dusă dzeastre la mirele ei, la Domnul Hristos, în veaci veselindu-să. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 17, pomenirea sştno mucenic Simeon, episcopul de Persida. Şi, cu dînsul, Avdela preutul, şi Husdazat, şi Fusic, şi altor o mie o sută şi cindzăci de mucenici. / { 86v} Hătmănind în ţărîle persilor Ctisifon şi Salic, în dzîlele lui Savorie împărat, scrisără la-mpăratul: "Că arhiereul creştinilor, Simeon, şi alţîi mulţi, nu vor să-ţ fie supt ascultare şi să-ţ dea hăraci, ce-ş aleg mai vîrtos să moară pentru Hristos decît să-ţi slujască cu mustrare şi necinste". Şi împăratul mîniindu-să, adusă pre Simeon, legat cu doă lanţuri, şi-l băgă în temniţă. Şi, acolo, întoarsă la credinţa Domnului Hristos pre Husdazat prepozitul, carele fusease mai nainte creştin, dară, pentru cinstea ce avea la-mpăratul şi de frică, să închinasă în leagea persilor, soarelui. Deci, îl prinsă şi-i tăie capul, în locul binelui căce l-au crescut, că acesta au crescut pre împăratul, deaca au ieşit de la ţîţă. Pentr-aceaea, numai atîta ce i-au cerşut, să-l strige să-l audză toţi cum nice pentru o vină altă, fără numai pentru Hristos primeaşte tăiarea, pentru credinţa Svinţiii Sale, de la carea să scăpasă întîi de frică, smomit şi domolit, şi aceasta i s-au făgăduit împăratul. Şi, audzînd în temniţă, svîntul Simeon s-au bucurat şi să ruga cu ceialalţi închişi la Dumnedzău să moară şi ei aşea. Deci, scoţîndu-i din temniţă şi tăindu-le capetele, fiind 1150 de mucenici, întîi pre Simeon tăiară, învitînd şi pre alalţi pre-aceasta. Şi spun că unul să-nfricoşeadză, iară Fusic, curopalatul, l-au îmbărbătat, dzîcîndu-i: "Nu te teame, strînge-ţi ochii şi te-a lumina Hristos". Ş-au împlutu-ş ş-acesta locul cu svinţii. Pentr-aceaea, pîrîndu-l la-mpăratul şi mărturisind că creade în Domnul Hristos, i-au tăiatu-i limba şi l-au belit foale. Şi-ntr-acea muncă ş-au dat la Dumnedzău sufletul acest svînt boiarin, Fusic, curopalatul. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Adrian. Şi acest svînt mucenic Andrian era unul din cei prinşi de demult, de-i băgasă prin temniţe, pre vreamea cînd înşălaţîi elini făcea corban idolilor şi-l siliră şi pre dînsul să tămîiadze în loc de jărtvă, iară svîntul nu numai ce nu vru, ce, încă, fiind om viteaz şi vîrtucios, năvăli şi răsîpi altariul, şi vărsă jărtvele de pre dînsul, şi focul împrăştie. Deci, { 87r} mîniindu-să boiarinul, învită pre toţi păgînii ce era strînşi la acea drăcească slujbă şi prinsără de-l bătură / fără milă, unii cu beaţe, alţîi cu pietri zdrobindu-i rostul, alţîi în cap. De-acii, aprinsără un foc mare şi-l aruncară în foc. Şi, aşea, s-au săvîrşit întru Domnul, luîndu-ş cununa de vitejie veacinică. Într-aceastaş dzî, svîntul părintele nostru Agapit, papa de Rîm. Acest dintru svinţi părintele nostru era în dzîlele lui Iustinian împărat, crescut cu schiticie de bunătăţi şi stînd şi arhiereu. Şi, făcînd cale la Ţarigrad să grăiască cu Iustinian împărat, îndată, pre cale, arătă bunătatea sa şi îndrăznirea ce are la Dumnedzău. Că, sosînd în Elada, vădzu un bolnav ce nu putea nice grăi, nice să îmble. Şi era de naştere mut, şi cu mare greu să trăgea. Deci, pre acesta îl apucă de mînă, şi-l sculă pre picioare, şi, puindu-i în gură svînta priceştenie, l-au făcut sănătos şi a grăi bine. Şi, sosînd la Ţarigrad, la poarta de aur, ş-au pus mîna pre un orb şi l-au făcut a vedea. Deci, acest svînt, primindu-l cu cinste boiarii cei mare senatori, şi blasteasnicii, şi sîngur împăratul, şi tot Ţarigradul, precum s-au cădzut bunătăţîi lui, şi gonind din scaunul patriarşesc pre Antim, ce-au fost episcop Trapezontului, carele să făcusă suitoriu în scaunul Ţarigradului cu rea tocmală, şi fiind eretic, că ţînea dogmatele acelor eretici a lui Evtih şi Sevir, şi lepădîndu-l din besearică, şi anatemisindu-l, au hirotonit pre cinstitul Mina, presviterul de svînta besearica cea mare. Şi lumina la viaţă şi la cuvînt, şi ţînea pravoslavnica credinţă. Apoi, svîntul Agapit, papa de Rîm, ducîndu-să la scaunul său, la Rîm, trăind puţînă vreame, s-au răpăosat cătră Domnul. Şi să face săborul lui în svinţii apostolii cei mare. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 18, pomenirea svîntului Sava Stratilatul. Acesta era în dzîlele marelui Ualentian şi Ualent împăraţîi, petrecînd în Gotia, unde să { 87v} şi născusă. Şi, încă din cuconia sa, ş-au alesu-ş credinţa întru Domnul Hristos şi, / nu numai pre sine feriia de jărtvele idolilor, ce, încă, şi pre alţîi apăra, aducîndu-i spre svînta credinţă a Domnului Hristos, şi a mulţi fu sol de spăsenie. Deci, să strînsără asupra lui, slujitorii idolilor l-au gonit din ceate, apoi, preste puţînă vreame, făcînd cercare să afle creştinii, mearse svîntul la cercători, de să spusă că-i creştin, ei îl rîsără şi-l goniră. Apoi, l-au prins Atanarih, de l-au bătut, şi l-au muncit, şi l-au întins, şi l-au spîndzurat la grinda casii, făcîndu-l să guste din jărtvele idolilor. Şi, neputînd face, l-au dus la părăul Musasul, îl năduşiră, puindu-i un lemn în grumadz, fiind de 38 de ai. Şi, aşea, ş-au obîrşit lupta vitejiei, dobîndind cunună de izbîndă luminată la Domnul nostru Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Cosma, arhiepiscopul de Carhidon. Acesta, din cuconie curăţîndu-să cu podvigurile călugăriei, şi crescînd cu laptele postnicestviei, şi isprăvindu-să lui Dumnedzău sălaş, s-au împodobit cu cinstea preuţîiei dumnedzăieşti, fiind preut, de la Dumnedzău ales. Pentr-aceaea, puindu-ş la piept platoşele lui Dumnedzău, de răsîpit şi de stricat stricat cetăţîlor celor mari şi tuturor cumplitelor, au oborît gios sprînceana şi mîndria celora ce tăgăduia închinăciunea svintei icoane a Domnului Hristos. Şi o au cinstit, ş-au învăţat să i să-nchine la dînsa, Domnului Hristos făcînd cinstea aceaea. Şi, încununîndu-să cu cununa svintei mărturii, şi ferind aceaea bună stidinţă, ce avea de mic pînă la bătrîneaţe, necuprins nice dănăoară de somnul pregetării şi leanii, ş-au sosît şi la liniştea nepătimirei cu înţăleptul Avxentie, cu carele ş-au împlutu-ş şi podvigurile, sîmbetind şi odihnind bine cătră cereasca odihnă. Deci, şi trupul lui s-au astrucat în casa svinţilor apostoli. Într-aceastaş dzî, preacuvioasă maica noastră Atanasia. Această văcuită pomenită tiza fără morţîi, s-au născut în ostrovul ce-i dzîc Aighini, din părinţi blagocestivi şi, învăţînd Psaltirea şi tot ustavul besearicii, s-au dat lui Dumnedzău pominoc svînt. Iară părinţii ei o măritară fără de voie, apoi, după 16 dzîle după nuntă, lovind { 88r} varvarii, / tăiară pre bărbatul ei. De-acii, svînta, iarăş înnoindu-ş gîndul cel dintîi, să temea cum vrea face să fugă de la părinţii săi şi, zăbăvindu-să cu acesta gînd, au sosît poruncă împărătească pentru toate femeile ceale rămase sărace să să mărite după varvari. Deci, şi fără voia ei, să mărită şi a doa oară. Dară, tot avîndu-ş ea grije de spăsenie, să nevoia la rugă şi slujbă lui Dumnedzău, dînd milostenie fără scumpeate la săraci. Apoi, înduplecîndu-ş bărbatul spre călugărie, săvai că era varvar, iară, apoi au vieţuit dumnedzăiaşte şi s-au răpăosat. De atunce, vădzîndu-să slobodă, ş-au împărţîtu-ş toată avuţîia la săraci şi la mişei. Şi, luînd cu sine şi alte femei, mearsără la o svîntă mănăstire, de să călugări şi-ş făcea podvigul cu dînsele, nemîncînd nice dănăoară brîndză, nice peaşte, fără numai la Paşte şi la ceale 12 dzîle a Născutului, numai căce gusta, de să înfrupta. Şi-i era mîncarea numai pîine cu apă-n al noăle ceas, şi foarte cu samă puţîntea. Iară, în svintele posturi, mînca numai veardze, a treia dzî. Apoi, după patro ani, o pusără igumenie mănăstirii şi, de-atunce, ş-au giudecatu-ş să-i fie locul mai gios de toate călugăriţele, atîta cît să cunoştea că nu-i ea cea dentîi. Şi, cînd dormiia, lua puţînel somn, numai căce să lăsa pre coastă, dară să rădzăma într-o piatră, ce-i era tocmită. Şi, trecînd 4 ani, pofti să să săhăstrească şi ieşi cu acealea ce întrasă în mănăstire, slujindu-să spre aceasta cu oarecare om de cinste svînt, anume Matei. Sosî la locul cel de isăhăstrie şi acolo, strîngîndu-ş cîtăva vreame roada isihăstriei, dînd lui Matei, ce dzîsăm, cheltuială din răcodealia lor, să dusă la Ţarigrad, pentru steaje şi treabă degrabă., avînd iarăş agiutoriu pre oarecare Ignatie, ieromonah scopit, podobit cu multe bunătăţi. Iară Matei, ce dzîsăm, luminînd în călugărie cu minuni şi cu seamne la săhăstrie-ş, şi s-au răpăosat cătră Domnul. Şi oprindu-să ea la o postnicestvie, şedzu 7 ai, fiindu-i grije şi gîndind pentru mănăstirea ei, şi sărutînd pre surori. Şi prezviterul să bucura cu dînsele, învăţîndu-le să-ş agonisască dumnedzăieşti bunătăţi şi plinituri poruncilor lui Dumnedzău. Şi, preste puţîne dzîle, ş-au cunoscut vreamea, cu 12 dzîle nainte, ducerea la Dumnedzău şi spusă suroarelor, mulţămind lui Dumnedzău. Şi, { 88v} strîngîndu-le pre toate, le pusă igumenie / în locul său, carea era să fie pre urma ei. În dzua de-apoi, ce vrea să să pristăvască, să zăbăviia la rugă cu surorile şi, la cîntarea Psaltirii şi, nesosînd să o fîrşască, lăsă la surori şi, făcînd rugă pentru dînsele, deade-ş cinstitul suflet la Dumnedzău. Şi mulţi îndrăciţi şi bolnavi să isţealiră la astrucatul ei. Şi, apoi de astrucat, vădzură orbi, ş-au prorocit soroarelor: "Cum aceaea ce iaste să-m iau, îm voi lua după 40 de dzîle". Deci, şi doă surori vădzură straşnic şi slăvit lucru: doi vonici îmbrăcaţi, ca fulgerul de luminaţi, şi sta lîngă svîntă, unul de o parte, altul de alta, denaintea dverinţelor svîntului oltariu, carii ţînea o porfiră împărătească de aur, cu pietri scumpe şi cu mărgăritare, şi o îmbrăcară într-acel veşmînt scump. Atuncea, ş-adusără aminte de cuvîntul svintei cel prăvădzitoriu şi, vădzînd şi fîrşitul videniei, mulţămiră lui Dumnedzău ce aşea slăveaşte pre ceia ce-l iubesc. Într-aceastaş dzî, de Chiriopasha Miercurea prepolovleniei. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 19, pomenirea svîntului mucenic Teodor de Perga Pamfiliei. În dzîlele împăratului Antonin şi ighemonul Teodot, în Perga Pamfiliei, feaceră strînsură de mulţi tineri frumoşi şi ghizdavi, în ceata tironilor. Atunce, cu alţi mulţi, adusără şi pre fericitul acesta Teodor cătră ighemonul. Deci, îmbrăcîndu-l şi pre dînsul veşmîntul, ca şi pre alalţi, şi puindu-i peceate, o rupsă şi dzîsă: "Eu sînt pecetluit din pîntecele maică-mea de Împăratul mieu, de Hristos, şi nu m-oi face-mă oştean altui împărat". Iară ighemonul dzîsă: "Deci, căruia împărat te feceşi oştean"? Şi svîntul dzîsă: "Aceluia ce-au făcut ceriul şi pămîntul". Şi ighemonul dzîsă: "Şi nu vei tămîia dumnedzăii"? Şi svîntul dzîsă: "N-oi face nice dînăoară jărtvă la dimoni spurcaţi". Atunce, învăţă să-l bată şi, deacă-l bătură vîrtos, îl adusără la-ntrebare. Şi dzîsă boiarinul: "Încai, acmu, înţălepţîtu-te-ai cătră întrebări"? Şi { 89r} svîntul dzîsă: "O, că de-ai şi tu cunoaşte pre Cela ce te-au zidit, / precum şi eu, şi să te închini Lui". Atunce, îl întinsără pre un grătariu înfocat, de-l frigea, şi, deasupra lui stropiia cu unsoare de iarbă pucioasă, şi de smoală, şi ceară, şi păcură, şi aceştia făcea aşea. Iară Dumnedzău arătă mare minune acelor întunecaţi, că să feace mare urlet şi să despică pămîntul în doă, unde era vatra focului cu grătariul, şi izbucni apă, de stînsă grătariul şi tot focul acela. O, de minunea Ta, Doamne! Iară svîntul, sculîndu-să zdravăn şi sănătos cu totul, dzîsă ighemonului: "Aceasta ce vădzuşi, o, antipate, nu iaste din putearea mea, ce din putearea lui Hristos, Dumnedzăul mieu, Căruia eu mă-nchin şi-I slujesc. Deci, şi tu, de ţi-i voia să cunoşti putearea dumnedzăilor tăi, aprinde altă focare şi să să culce unul din vonicii tăi în numile alor tăi şi, atunci, vei cunoaşte putearea Dumnedzăului mieu acea nemăsurată". Iară slujitorii lui, îndată apucîndu-i cuvîntul, îi dzîsără: "Nu face aceasta, Doamne, ce, mai bine pune pre grătariu pre popa dumnedzăilor, doară l-or asculta pre dînsul, ca pre un popă, şi nu-l va prinde focul". Şi, audzînd ighemonul, dzîsă de-i adusără pre un popă şi-l întrebă: "Cum te chiamă"? Şi dzîsă: "Dioscor mă chiamă". Şi dzîsă: "Spune-ne, Dioscoare, ce fealiu de farmeci fac creştinii împrotiva focului? Iacă, Diodor rămasă nebetejit". Şi Dioscor dzîsă: "Creştinii nu sînt fărmăcători, să nu fie una ca aceaea. Ce, unde să va grăi numele lui Hristos, să desface şi să strică tot fealiul de farmăcă şi dimonii tremură". Şi ighemonul feace: "Dară mai tare-i Hristos decît Die"? Dioscor dzîsă: "Zeves şi alalţi sînt neşte idoli surdzi şi nesîmţîţi. Deci, te rog nu mă sili să mă suiu pre grătariu, ce, deaca vei să ispiteşti putearea lui Die, pune-l pre dînsul în grătariul focării". Şi ighemonul feace: "Dară, cine ar cutedza face una ca aceaea"? Dioscor dzîsă: "Eu oi face, deaca-m vei dzîce şi, de mă va certa,-l voi creade că are puteare". Iară ighemonul îi dzîsă: "Dară nu fusăşi tu popă pînă astădzi? A ce grăieşti aşea"? Şi dzîsă Dioscor: "Pentru nebunia mea am fost popă. Deac-am vădzut pre fericitul Teodor că nu-l biruiaşte focul, nice tu, m-am întăritu-mă şi mi-i voia, de-acmu, să mă fac şi eu, depreună cu dînsul, oştean". Şi ighemonul dzîsă: "De vreame ce dzîci aşea, pasă de te suie pre grătariu". Atunce, Dioscor, cădzînd la { 89v} svîntul, dzîsă: / "Roagă-te pentru mine, şerbul lui Dumnedzău"! Şi svîntul, făcînd rugă, s-au culcat Dioscor pre grătariul cel înfocat, mulţămind şi tare strigînd: "Mulţămescu-ţi, Doamne Isuse Hristoase, Dumnedzăul lui Teodor, şi primeaşte cu pace sufletul mieu"! Şi, deaca dzîsă aceastea, -ş deade la Hristos sufletul. Şi-ndată, pre svîntul luară de-l băgară în temniţă, iară a doa dzî, îl legară de picioare la o cotigă cu cai spărioşi şi sireapi şi-i slobodzîră. Răpindu-să caii, cădzură dintr-un ţărmure de să sfărîmară. Iară svîntul, de puteare dumnedzăiască, veni dezlegat şi sănătos, de să mirară toţi şi să cutremurară, dintru carii şi Dionisie cu Socrat, carii legasă pre svîntul la cotiga cu cai, adeveriia şi spunea că vădzură minune mirată şi plină de cutremur, în ce alerga caii spăriaţi. Spunea că vădzură car de foc pugorît din ceriu, carele au rădicat pre svîntul şi l-au dezlegat de legături, şi, suindu-l la sine cine era în car, l-au adusu-l nevătămat în divan. Iară caii, cum vrea fi siliţi de cineva, au dat de ţărmure. Audzîndu-le aceastea, prăvitorii credzură şi strigară: "Mare iaste Dumnedzăul creştinilor"! Iară ighemonul închisă şi pre dînşii şi pre svîntul în temniţă şi învăţă să aprindză un cuptoriu mare (făcut de-aceaea treabă) şi aruncară pre svîntul şi pre aceia ce credzură într-acel cuptoriu înfocat. Iară, din ceri, s-au pugorît roă de-i ruora (ca oarecînd cei trei otroci) şi să luară a vorovi svinţii (ca-ntr-un sălaş de odihnă). Şi voroava lor ce era? Ş-au adus aminte svîntul de maică-sa că era departe, în robie, cu alţîi mulţi. Şi spunea chipul robiei cum s-au tîmplat. Şi, dorind să o vadză, să rugă şi dzîsă: "Doamne, Isuse Hristoase, a minunelor Dumnedzău, iveaşte-mi pre maică-mea, cum ştii, că nice un lucru nu iaste să nu Ţî să poată, pentru să cunoască toţi măririle Tale"! Aceasta le era voroava svinţilor în cuptoriu, că focul nu-i prindea. Şi, veştedzîndu-să focul, adormiră, că li să feace somn. Şi, astătînd îngerul lui Dumnedzău, dzîsă svîntului: "Nu-ţ face inemă rea, o, Teodore, că-i lîngă tine maică-ta". Şi, stîrnindu-să svîntul, spunea visul cătră voinici. Şi, încă bine nu fîrşi cuvîntul, numai să şi ivi maică-sa în mijlocul cuptoriului şi, vădzînd pre fiiul ei ce doriia, s-au bucurat. Şi l-au sărutat, şi pre svinţii voinici ce era cu dînsul { 91r} în cuptoriu. Şi, deaca-i spusă maică-sa cum au venit şi-n ce chip, ş-au întinsu-ş / mînule în ceriu svîntul, de mulţămiia lui Dumnedzău. Şi, deaca să feace dzuă, să sculă ighemonul şi dzîsă: "Îm pare că nice os n-a hi rămas în cuptoriul unde s-au aruncat Teodor şi soţîile lui". Şi, grăind el aceastea, sosî unul de străjearii cuptoriului şi spusă ighemonului cum feace rugă Teodor şi s-au veştedzît para focului, şi i-au sosîtu-i şi maică-sa din ţară streină, de-au întrat şi ea în cuptoriu, şi şed ca într-o cămară, de-ş vorovăsc de Dumnedzău. Şi, audzînd aceastea ighemonul, să spămîntă şi mearsă la cuptoriu. Şi, deaca vădzu, strigă pre maica svîntului şi-i dzîsă: "Tu eşti maica lui Teodor"? Şi ea feace: "Eu sînt". Şi ighemonul feace: "Întoarce pre hiiul tău să tămîiadze dumnedzăii, să nu piaie şi el cu rea răutate. Şi ti-i scăpa şi tu". Iară maica svîntului Teodor, Filipa, că aşea-i era numele, dzîsă: "Fiiul mieu răstignit de tine pre cruce va tămîia Dumnedzăului său jărtvă adevărată, Domnului mieu, lui Isus Hristos, adevăratului Dumnedzău". Iară ighemonul feace: "De vreame ce tu aflaşi moartea fiiului tău, aşea va fi". Şi-ndată învăţă ighemonul de-l scoasără şi-l răstigniră pre svîntul Teodor. Iară pre voinici, îi umorîră în cuptoriu cu suliţele, potricălindu-i de de-afară. Aşijdere, şi pre svînta Filipa, maica svîntului, îi tăiară capul şi, aşea, dobîndiră luminata cunună mucenicească. Şi, trăind trei dzîle viu pre cruce, cu piroane bătut, svîntul Teodor s-au pristăvit cătră Domnul. Atunce, neşte svinţi creştini, luînd svintele trupuri, le înfăşară cu pîndze curate şi, cu miruri le astrucară la loc cinstit. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Filipa, maica svîntului Teodor, de sabie s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svinţii Socrat şi Dionisie, cu suliţele împunşi, să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Gheorghie, episcopul Piastidiastului, ispoveadnicul. Acest svînt era în dzîlele iconoboreţilor, făgăduit lui Dumnedzău din cuconie. Şi, pentru învîrvomate bunătăţi, fu hirotonit episcop Antiopiei ceii din Pisidia. Şi, din porneala vrăjmaşului, scornindu-să eresa iconoboreţilor, şi chemînd pre episcopii de pretutinderea la { 91v} Ţarigrad, mearsă ş-acesta / părinte şi, neînduplecîndu-să a fi eretic, să tăgăduiască închinăciunea svintelor icoane, fu osîndit iconoboreţii la izgnanie şi patimă, şi, murind, mearsă la Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Trifon, arhiepiscopul de Ţarigrad. Şi să face săborul lui svînta besearica cea mare. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 20, preacuviosul părintele nostru Teodor Trihinaul. Acesta văcuit pomenitul, dîndu-să în toată grea petreacere, îngheţat de frig şi de ger, era îmbrăcat cu îmbrăcămînt de păr aspru. Pentr-aceaea, îi dzîsără Trihina, şi, cu aceasta, au vădit înşălăciunea dimonilor. Şi mormîntul lui izvoreaşte mir tuturor carii năzuiesc la svinţia sa cu jelanie, de-ş iau sufletească şi trupască isţealenie. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Sevirian, Hristofor, Teona şi Antonin. Aceştia toţi şi-mplură lupta podvigului mărturiei în dzîlele păgînului Dioclitian, cînd prinsease şi pre svîntul mare martur Gheorghie, cel cu multe biruinţe, mucenic a lui Hristos, de-l munciia şi, din munci făcea preaslăvite minunile acealea. Deci, Victor, Achindin, Zotic, şi Zinon, şi Sevirian, prăvind pre svîntul Gheorghie, cum îl legară la roată şi nu-i stricară nemică, într-un glas, strigară şi dzîsără că sînt creştini şi le tăie capetele. Iară Hristofor, şi Teona, şi Antonin, fuştaşi fiind, purtători de darde la împăratul şi dvorind pregiur dînsul, într-una de dzîle, cînd să-ntreba cu svîntul Gheorghie împăratul, şi vădzînd minunea svîntului mucenic ce feace de învisă din pămînt pre mortul elin, cu ruga şi cu chemarea Domnului Hristos, îndată-ş lepădară armele şi brîiele naintea împăratui ş-a toată prăviriştea, mărturisin pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat. Pentr-aceaea, îi prinsără de-i băgară în temniţă, apoi, după puţîne dzîle, { 92r} îi scoasără naintea tiranului, / de-i spîndzurară, şi-i arsără la coaste cu feclii, şi, apoi îi băgară în foc şi-ş luară cunună mucenicească. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Ioan de Lavra cea Bătrînă. Acesta, de mic, s-au pornit cu rîvnă dumnedzăiască şi s-au lipit cătră Dumnedzău. Şi, lăsînd hrana şi mîndria petrecăniei, şi streinîndu-să de la moşia sa şi de la rudă, şi rădicîndu-şi crucea, veni în ţară streină, pentru Domnul, ce-au străinicit şi s-au născut pre pămînt. Şi, sosînd la svintele locuri, trecu la mănăstiree svîntului Hariton. Şi, obîrşind bine tot fealiul de bunătate, s-au mutat dintr-aceaste stricăcioase la veacinicele şi fericitele sălaşe. Într-aceastaş dzî, preacuviosul Pafnutie Ierosolimitul. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mucenic Anastasie de Antiohia. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului apostol Zachei. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 21, pomenirea svîntului (...) mucenic Ianuarie episcopul, Pricul, Sosul şi Favst diaconii, Disiderie citeţul, Evtihie şi Acution. Aceştia era în vreamea împăratului Dioclitian şi Timotei, domnul de Campania, carii să deaderă în multe cazne ş-apoi, de toate neînfricoşindu-să, nice înduplecîndu-să, le tăiară capetele. Iară arhiereul fu băgat în cuptoriu şi, ieşind din foc sănătos, îi tăiară vinele, apoi şi capul şi, aşea, ş-au obîrşit nevoinţa. Iară o femeaie văduo, avînd fiiu unişor şi murindu-i, îl bociia nemîngîiată. Apoi, venindu-şi în minte şi căutînd deasupra uşii besearicii, vădzu o tearfă, zugrăvită într-însă icoana svîntului, şi, aducîndu-şi aminte ce feace Elisei prorocul, de învisă pre Fiiul sumaniteancei, pornită de Dumnedzău, feace şi ea aşea, că tocmi pre fiiul ei şi-mprotivă întinsă icoana svîntului Ianuarie, că pusă ochi la ochi, şi gură la gură, şi alalte mădulări a icoanei svîntului pre trupul fiiului ei şi- { 92v} ncepu cu lacrămi / fierbinţi a dzîce: "Şerbul lui Dumnedzău, fie-ţi milă de mine, şi învii pre fiiul mieu, că-m iaste unişor"! Iară svîntul, milostivindu-să pre nevădzute, deade viu femeii pre cuconul ei. Aceasta minune vădzîndu-o toţi carii era strînşi la astrucarea cuconului să cutremurară, slăvind şi blagoslovind pre Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Alexandra împărăteasa. Această svîntă muceniţă a lui Hristos, împărăteasa Alexandra, era femeaie lui Dioclitian împărat, carea, prăvind pre svîntul Gheorghie lovit cu suliţa şi nevătămat, şi pre roată legat, plină de lănci ascuţîte, şi slobodzît cu roata din deal la vale, şi demicat trupul, şi, iarăş, ieşi sănătos, şi venind la-mpăratul, unde jărtviia idolilor, şi-l ocărî. Şi, cu preaslăvite minuni, pre mulţi au întors a creade în Domnul Hristos, cari fură tăiaţi din afară de cetate, alţîi băgaţi în temniţă. Atunce, şi împărăteasa, lăsînd cinstea împărătească, credzu Domnului Hristos, şi-l mărturisi că-i Dumnedzău adevărat naintea împăratului, şi pre sine numi creştină. Deci, cu porunca lui Dioclitian, fu băgat în temniţă şi, ieşind răspuns de la împăratul să taie pre svîntul Gheorghie şi pre Alexandra împărăteasa, şi, deaca ştiu svînta de-aceasta, să rugă lui Dumnedzău şi-ş deade sufletul în mîna lui Dumnedzău. Iară Apolos, şi Isaachie, şi Codrat, ce-au fost slugi împărăteasii Alexandrei, vădzîndu-o c-au nebăgat samă împărăţîia ceastă trecătoare, şi pre muriciosul împărat, şi credzu în Hristos, luară cutedzare şi înfruntară pre împăratul, făcîndu-l călcătoriu de leage şi sireap, de vreame că nu-i fu milă nice de femeaia sa, cu carea feace şi cuconi. Deci, pornindu-să cu mînie împăratul, învăţă de-i băgară în temniţă şi, demineaţă, tăie capul lui Codrat. Iară, pre Apolos şi pre Isaachie îi ţînu în temniţă cîteva dzîle, de i-au zămorît cu foamea, şi-ş deaderă sufletele în mîna lui Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Apolos, Isaachie şi Codrat, de sabie şi de foame, săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Maxim, patriarhul de Ţarigrad. { 93r} Acesta era de la Rîmul vechiu, ficior a bogătaşi / şi de bună rudă. Şi, pentru oarecare treabă, lăsînd Roma, mearse la Ţarigrad şi, lucind în viaţă de bunătăţi şi-n politică, şi cunoscut isteţ la fire şi mult învăţat, fu hirotonit preut de văcuit pomenitul patriarhul Sisinie. Şi, rămîind pînă la Nestorie ereticul, carele stătusă după svîntul Sisinie, şi să strînsă Svîntul al treile Săbor asupra spurcatului Nestorie, de-l anătimisiră şi-l procleţiră, lepădîndu-l de la svîntul scaun, şi-l pusără pre svîntul Sisinie patriarh Ţarigradului, cu sorţi de la împăratul şi a tot poporul, deci, păscînd bine turma sa, pînă în fîrşit, doi ani şi cinci luni, şi ferind svînta besearică nevătămată de bazne ereticeşti, s-au răpăosat întru Domnul, la odihnă veacinică. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Anastasie de muntele Sinaiului. Acesta din svinţi părintele nostru, lăsînd lumea şi ale lumii, şi rădicînd crucea sa, pre-a lui Hristos poruncă, să feace călugăr şi urmă cu osîrdie Domnului Hristos. Şi, iubind a spori nainte la mai mari podviguri a bunătăţîi, mearse la Ierusalim şi,-nchinîndu-să cu credinţă şi sărutînd svintele locuri, s-au suit la muntele Sinaiului. Şi, aflînd acolo călugări petrecători cu mare socoteală petreacerea călugărească, rămasă cu dînşii, plecîndu-să lor şi slujindu-le. Şi, fiind foarte smerit, au dobîndit dar de cunoştinţă a-nţălepciune multă. Şi, scriind vieţile a svinţi părinţi, şi-ncheind cuvinte folosîtoare la suflet, în adîncite bătrîneaţe, ieşi de mearse la Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta dzî, Cuvînt a svîntului Anastasie Sinaitul. Pravoslavnicilor creştini, a tot omul li să dă de la Dumnedzău cîte un înger de straje vieţii lui, numai să nu-l gonească de la sine, făcînd reale. Că, precum albinele fug de fum şi porumbii de locuri împuţîte, aşea şi svîntul înger, strajul sufletului, fuge de păcatele noastre, { 93v} carile-s aceastea: beţîia, curvia, mînia, ce ţîne să facă rău cuiva, / ş-alalte fapturi vicleane. De-aceastea şi prorocul dzîce: "Nu-ţ da la sminteală piciorul tău, nice să dormiteadze acela ce te străjuiaşte", adecă la giocuri a mearge decît la svînta besearică şi a iubi hîrjeate şi basne decît svintele cărţi a citi. Iară dormitatul să-nţăleage depărtatul svîntului înger, pentru păcatele noastre, că, deaca feace Dumnedzău rodul omenesc, au dat poruncă îngerilor să-i străjuiască. Deci, tot creştinul credincios înger de la Dumnedzău păzeaşte sufletul lui, îndireptînd spre tot lucrul cel bun. Iară dracii fac multe sminteale creştinilor celora ce vieţuiesc dumnedzăiaşte, ca să-i smintească de cătră împărăţîia ceriului. Dară îngerul lui Dumnedzău nu-i lasă, ferindu-i. Iară necredincioşilor nu le dodeiesc dracii, ce numai creştinilor dodeiesc să-i înşeale să-i bage cu sine la muncă. Dară omul credincios trăiaşte cu direptate, îngerul lui Dumnedzău să bucură de dînsul. Iară, cînd înceape a face reale, a minţi, şi a fura, şi a să-mbăta, şi a ţînea mînie, şi a nu mearge la svînta besearică, şi a să întărîta la mînie, a să sfădi, şi a fi scump, şi a face spurcăciuni, atunce, îngerul lui Dumnedzău să mîhneaşte, iară dracii le pare bine şi, ca mai cumplite păcate pornesc asupră-i. De-aceasta marele Vasilie dzîce: "Că îngerii scriu pre toţ carii vin în svînta besearică fără mînie, fără răutate cuiva, şi pre toţ carii fac rugă şi să pocăiesc". Păzeaşte-te, omule, să nu te scapi cu leanea de scrisoarea îngerului, că a tot creştinul de la Dumnedzău dat iaste înger svînt ş-acela îi scrie toate faptele ceale bune. Iară păgînilor pre ţară li-i dat cîte un înger a lui Dumnedzău, cum şi Svînta Scriptură spune: "Pus-au hotară limbilor pre număr, îngeri de-a lui Dumnedzău". Antioh dzîsă: "Să cade să ne luăm aminte ceale de folos, că doi îngeri sînt la omul: unul bun, de la Dumnedzău, şi altul rău, de la Satana". Deci, îngerul lui Dumnedzău iaste blînd, tăcut, milostiv, ruşinos şi, cînd vine la inema omului acesta, sfătuiaşte-l la direptate şi la curăţîie, şi la smerenie şi plecare, şi la liubov şi milostenie. Iară cel viclean iaste mînios, mîndru, zavisliv, aprig, scump, şi nepriitoriu fratelui şi neplecat. Şi toate lucrurile lui sînt reale, că, pre fapte, să cunoaşte fietecarele. Deci, să nu dăm loc celui viclean la noi, ce cu a lui Dumnedzău frică să gonim de la noi pre vicleanul şi inema noastră să { 94r} o / deşchidem îngerului celui dirept a lui Dumnedzău, să-l primim întru noi, să ne îndirepteadze la direptate şi să ne izbăvască de vicleşugurile nepriitoriului, să să proslăvască Dumnedzău în noi, în veaci, amin. Într-aceasta lună, 22, pomenirea preacuvios părintele nostru Teodor Siţeotul de cetatea lui Anastasie împărat. Acesta era din Galatia, din satul ce-i dzîc Sicheos, născut în dzîlele bătrînului Iustinian, carele să vedea a nu fi din naştere lăudat, că s-au născut într-ascuns, precum spun că maică-sa, Maria, era luminată de frumoasă şi de bunătăţi. O-ndrăgi oarecare Cozma, om împărătesc, de carii îmblă trimişi cu sîrguiale împărăteşti, dintr-acela s-au născut svîntul. Dară, totuşi, ar hi cu necinste, cu bănat a ascunde cealea ce urmară apoi, după născutul lui, sau ceale nainte de născut. Că, îndată, într-acea noapte ce să culcă maică-sa cu acel boiarin, vădzu în visul ei că s-au pugorît un luceafăr ş-au întrat în pîntecele ei, care vedea strălucoarea ce avea să aibă în cea de-apoi cuconul. Dară el feace să nu gîndească, nice să o sămneadze aceasta acei de pre-atuncea, ce, mai vîrtos, să o încreadză, dîndu-să pre sine de la întîie vîrstă în dragostea lui Dumnedzău ş-a svîntului mare mucenic Gheorghie, atîta cît îi părea că-i tot cu dînsul de-l învaţă a spori la mai bune jelanii şi cu totul a-l iubi cu dumnedzăiască şi minunată dragoste. Deci, făcînd aceasta svîntul aşea şi sporind nainte, cu de-amănuntul, pre părţi, spiţele suitului, pururea i să arăta svîntul. Şi, întîi, svîntul fu însoţît în ceata călugărilor şi, întrecînd pre ceia ce petrecea în vîrvul bunătăţîlor, şi dobîndind facerea minunelor în arătată a-ntreaga sa bunătate ş-a cătră a lui Dumnedzău prietenie, fu suit la-nălţîmea arhierească şi luă grijea svintei besearicei Anastasiupolului, unde, povăţînd pre mulţi la cunoştinţa lui Dumnedzău şi dojenindu-i, şi arătîndu-le cum să cade a face, şi tămăduind pretutinderea creştinătatea cu { 94v} minuni şi cu slăvite faceri, carile nu-i cu lesne a le scrie / neştine, înspăimînd pre toţi, şi vederat în minuni la-mpăraţi, şi, între arhierei, iubit, şi prorocind a mulţi de ceale fiitoare tîmplări lor. Şi sosînd fîrşenia lui, primi cu zimbită şi curată, veaselă faţă pre svinţii îngeri ce veniră. Şi spun cum, naintea morţîi sale, i s-au arătat svîntul mare mucenic Gheorghie în vis, de-i da o vargă şi, cum era călare pre un cal şi cu alt cal în pohod, spre carele dzîsă să-ncalece svîntul, arătîndu-i cu aceaste videnii calea ce vrea să facă de-acolea, şi să facă de-acolea. Şi să face săborul lui la muceniceasca casă a svîntului mare şi slăvit mucenic Gheorghie unde iaste la Devtero. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Nearh, în foc aruncat, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul apostol Natanail, carele şi-i Simon Zilot. Şi pomenirea cunoştinţii sale cătră Domnul Hristos. Acesta era din Cana Galileiului, unde Isus Hristos Dumnedzăul nostru, chemat la nuntă cu Preasvînta şi preacurata Sa maică, feace minunea cea dintîi, premenind apa în vin, că şi acela aştepta venirea Domnului Hristos, ca un dascal ce era legii, pre carele, aflîndu-l Filip cel din Vitsaida şi pricepîndu-l că aşteaptă venirea lui Hristos, îi dzîsă cu multă bucurie: "Aflăm pre Isus, Fiiul lui Iosif cel din Nazaret, pre carele au scris Moisi în Leage şi prorocii". Deci, mearse Natanail şi, vădzînd pre Domnul Hristos, credzu întru Svinţia Sa ş-au urmat Svinţiii Sale. Apoi, după patime şi după Înviere, mărturisindu-l Dumnedzău adevărat, s-au săvîrşit. Scrie svîntul Ieronim, la catalogul unde face epistolie cătră Dextrul, eparhul Pretoriului, (de pre lătineaşte în elineaşte mutată) pentru svinţii apostoli şi scriitorii besericeşti cum Simon Cananitul, ce-i dzîc Iuda, frate lui Iacov episcopului, carele şi sorţul au primit a episcopiei, după a lui Iacov, a celui dirept adormire, au trăit 120 de ani şi, răstignit pre cruce, la Traian împărat, cînd au pornit goană mare asupra creştinilor, au răpăosat. Într-aceastaş dzî, svinţii apostoli din 70, Apelus, şi Luca, şi Climent. Acesta Apelie, nu cel de Iraclia episcop, ce cela ce-au fost episcop Zmirnei, de-au trudit { 95r} mult la / strigatul Svintei Evanghelii, şi Luca, nu cela ce-au scris deaniile svinţilor apostoli, ce episcopul Laodichiei ceii din Siria. Iară Climent iaste cela ce-au venit din limbi, de-au credzut, ş-au fost episcop în Sardia. Deci, aceştia svinţi întoarsără pre mulţi la cunoştinţa lui Dumnedzău şi-i botedzară de-i adusără la Domnul. Şi, cădzînd la multe primejde şi iscuşenii, trecură cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, de Chiropasha Dumineca samareancei. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 23, pomenirea svîntului slăvit şi mare mucenic Gheorghie, purtătoriul de biruire. Acest slăvit, şi minunat, şi mare mucenic, martur Domnului Hristos, Gheorghie, era în dzîlele lui Dioclitian, din Capadochia, de rudă luminată, din rîndul voevodzîiei tribunilor. Iară, cînd vru să fie lui Hristos viteaz, era comes (comes-voevod) de boierie. Deci, avînd împăratul gînd să pornească război asupra creştinilor şi să dea poruncă afară să să cinstească cu cinsti împărăteşti şi cu daruri carii să vor lepăda şi s-or tăgădui de Domnul Hristos, iară, carii nu vor vrea să să pleace, aceia să să păgubască cu moartea. Atunce, acesta svînt, aflîndu-să de faţă, propoveadui vederat că iaste creştin şi, înfruntînd deşertăciunea idolilor, şi rădzînd pre carii cred într-înşii, şi ne-nduplecîndu-să lingărilor, nice giuruitelor tiranului ceale multe, nice îngrozărilor, ce stătu vîrtucios, nebăgînd samă toate. Deci, întîia dată, fu pătruns cu suliţa în pîntece, de cursă mult sînge şi,-nduplecîndu-să suliţa înapoi, ieşi cu vîrvul şi rămasă svîntul sănătos. Şi, băgîndu-l la-nchisoare şi-n gros, pusără-i piatră grea pre piept. De-acii, legat pre o roată bătută cu custuri ascuţîte, răstogoliră roata şi, ciocîrtindu-i trupul în demicături multe, iarăş, cu dumnedzăiasca pază de înger, cu tunete, ieşi sănătos şi să arătă la-mpăratul şi la Magnentie, ce era de un scaun cu împăratul, unde făcea jărtve idolilor. Şi, vădzîndu-l sănătos, / mulţi credzură în Domnul Hristos, carii, cu porunca împăratului, fură tăiaţi afară de oraş. Şi veni cătră Domnul Hristos şi împărăteasa Alexandra şi mărturisi pre Domnul Hristos Dumnedzău naintea tiranului. Şi credzură ş-alţîi mulţi în Hristos, cînd vădzură pre svîntul ieşit sănătos din varniţă, unde-l aruncasă să să topască. De-acii, încălţat cu încălţări de fier, cu găvoazde ascuţîte, şi silit să alearge, şi, iarăş, bătut preste gură, fără nice o milă, şi cu vine uscate de bou, şi cu otravă adăpat, şi cerşind Magnentie sămn de s-ar scula vrunul de acei ce era îngropaţi în mormîntul ce era acolea, carii era de multe vremi muriţi, şi, făcînd rugă svîntul asupra acoperemîntului groapei, s-au sculat mortul şi s-au închinat svîntului, slăvind Dumnedzăirea Domnului Hristos. Şi, întrebîndu-l împăratul cine-i şi cînd au murit, să spusă că iaste unul din cei demainte de venirea Domnului Hristos. Şi, cum ardea în foc de atîţia ani, pentru înşălăciunea idolilor, şi, pentr-aceasta minune, mulţi credzură, adăogîndu-să la credinţă. Şi, cu dempreună glas, slăviră pre Dumnedzău, între carii era şi Glicherie, căruia murisă boul din giug. Şi i l-au învis svîntul, din care minune adeverindu-să în credinţa Domnului Hristos, luă cununa mucenicească, hăcuit cu multe sabii, hăbuc de păgîni, şi pre Atanasie, ce făcusă otrava. Deci, venind mulţi cătră Hristos pentr-aceastea, şi, încă, derep’ce svîntul martur Gheorghie, întrînd în capiştea idolilor, porunci unui idol cioplit să spuie de iaste Dumnedzău şi de să cade să i să facă închinăciune, iară dimonul ce să ţînea într-însul, plîngînd, răspunsă cum că unul iaste Dumnedzău Hristos şi, dintr-aceasta, să turburară idolii toţi şi cădzură de să sfărîmară, carea, nerăbdînd păgînii, popii idolilor, luară pre svîntul de-l dusără la-mpăratul şi cerşură reapede asupră-i răspuns. Şi, poruncind împăratul să-l taie şi pre svîntul şi pre Alexandra împărăteasa, deci, pre svîntul tăiară, iară împărăteasa feace rugă şi-ş deade sufletul la Dumnedzău. Şi să face săborul svinţiii sale în svînta mucenicească besearică a sa, ce iaste în Devtera. Dară trebuie să spunem ceva şi de minunile svîntului. La părţîle Siriei iaste o cetate ce-i dzîc Ramal. Într-însă era o svîntă besearică a svîntului mare martur Gheorghie şi, nefiind { 96r} pre-acolo stîncă de tăiat piatră şi de făcut / stîlpi, aducea stîlpii şi marmurii de pre departe. Şi să făcea multă nevoinţă pentru aflatul şi pentru adusul, iară o femeaie dumnedzărească cătră svîntul cumpără şi ea un stîlp de marmure mare şi ghizdav şi, pugorîndu-l la vad, să rugă pristavului ce era pre marmuri să ducă şi marmurele ei svîntului. Dară el nu vru şi numai a sale le porni. Iară femeaia plîngea de mîhnită şi să ruga svîntului să-i agiute să poată duce stîlpul. Şi i să arătă în vis în chip de voevod, de o mîngîie şi o-ntrebă unde-i voia să-i fie stîlpul. Şi ea pofti să fie n-a direapta strană şi aşea svîntul scrisă cu deagetul în marmure. Şi să prăbuşi, de să scrisă, şi, rădicînd amîndoi stîlpul, cu femeaia, îl băgară în mare. Şi, cu îndireptarea svîntului, sosî mainte la vad şi, deaca vădzu Vasilic, să minună şi mai mult de scrisoare, şi, mulţămind lui Dumnedzău, cerea de la svîntul iertăciune. Şi, dîndu-i iertăciunea în vis, pusă stîlpul în rînd din a direapta, unde scriia Scriptura, carele stă şi pînă astădzi a minune, de să pomeneaşe şi stîlpul femeii pentru pomana ei şi slava svîntului. Dară, la Mitilin, iaste o svînta besearică vestită a svîntului mare mucenic Gheroghie şi să strîng, la dzua svinţiii sale, mult nărod, de fac bulci şi praznic mare. Iară, de la Crit, cîndu-l ţînea agareanii, loviră odată, la praznic, fără veaste, în vreamea bdeniei şi, cîţi aflară în besearică, pre toţi legară şi, de-afară, pre unii, cîţ nu fugiră. Şi-i dusără cu corabiile în Crit, între carii era şi un tinerel de-l dăruiră lui Amira, domnului agarinesc. Şi, slujind el lui Amira, trecu anul, sosînd iarăş la dzua svîntului. Iară părinţii tînărului, cum avea obiceai, nu să lăsară pentru jealea robiei fiiului lor, ce, totuşi, mearsără la praznic, puind nedeajdea pre Dumnedzău şi mulţămind svîntului. Şi, făcîndu-i praznic, ieşiră să cheame la masă pre cei chemaţi, iară maica tînărului mearsă în svînta besearică şi cădzu la pămînt, supărînd şi rugînd pre svîntul ca să izbăvască pre fiiul ei din robie, în ce chip va şti svinţia sa, cu putearea darului Duhului Svînt ce are întru Svinţia Sa. Deci, reapedele şi grabnicul agiutoriu, nemicşurînd ruga şi lacrămile femeii, cumu-ş era bărbatul ei de pusă oaspeţii la masă şi pomeni agiutoriul svîntului la ruga measii, şi sta gata şi { 96v} deregătorii păharelor cu vinul, să feace minune mare de la / Dumnedzău, ca cu prîndzul la Daniil în groapa leilor. Aşea, şi la Crit, deregînd tînărul să dea lui Amira, - O, de minunea Ta, Doamne! - îndată să trezi în Mitilina, dînd maică-sa vinul, care lucru, vădzînd oaspeţii la masă, să mirară şi, întrebîndu-l, dzîsă: "Acmu am dires să dau lui Amira în Crit. Şi m-au apucat un voinic slăvit călare, de mă pusă pre cal, ţîindu-mă cu stînga de brîul lui, şi-n direapta, păharul. Acmu, mă vădz în mijlocul vostru". Aceastea audzînd şi vădzînd, slăvită minune să minunară şi, deaca să sculară de la masă, feaceră bdenie, cu rugă de mulţămit, toată noaptea, mărind pre Dumnedzău şi svîntul mucenic. La Paflagonia iaste o svîntă besearică vestită a svîntului mare mucenic Gheorghie, căriia îi dzîc cei de loc Fatrinon. Întîi era mică şi cădzută. Şi, neputîndu-să face să să dereagă, feace Dumnedzău minune ca aceasta, că acolo să strîngea cuconi de să giuca. Iară unul era de-l trîntia toţi şi, vădzîndu-ş micşurarea, să-ntoarsă cătră svînta besearica svîntului şi dzîsă: "Svinte Gheorghie, spodobeaşte-mă să biruiesc şi-ţ voi aduce iaieciniţă bună". Şi-ndată, începînd a să birui, trîntiia pre toţi cu cîţi să apuca. Atunce, mearsă la maică-sa şi să rugă de-i feace giuruita svîntului, ca o maică miloasă cătră fiiul ei şi cătră svîntul credincioasă. Şi dusă cuconul darul de-l pusă denaintea svîntului oltariu cu vasul şi să dusă. Şi-ndată, sosînd neşte neguţători, întrară să-ş facă ruga şi, aflînd iaieciniţa caldă, cu aburi de mirosuri, dzîsără: "Aceasta svîntului nu trebuie, ce să o mîncăm şi să dăm tămîie". Şi, deaca mîncară, nu putea nemeri uşea să iasă. Şi, puind acolo cîte ceva dar din bani, tot nu putea să iasă. Pusără şi un galbăn şi să rugară, şi nice aşea nu-i lăsa, oprindu-i puteare nevădzută. Atunce, pusără tuspatru cîte un galbăn de aur şi feaceră rugă foarte cu de-adinsul, şi, aşea, ieşiră neopriţi. Şi, ieşind, dzîsără: "Svinte Gheorghie, scump vindzi iaiecinţa. N-om mai cumpăra la svinţia ta. Dară, totuşi, ne iartă svinţia ta". Şi, dintr-aceasta, s-au vestit şi s-au dires svînta besearică, şi multe minuni s-au făcut într-însă, şi tot să fac pînă astădzi, şi, nu numai într-aceasta, ce şi în ceaea ce-i dzîc Ipochefalon, şi-ntr-alte svinte case a svîntului. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Ualerian. { 97r} Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Anatolie şi Protoleont, voevodzîi. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Atanasie, carele făcusă otrava svîntului Gheorghie. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Glicherie plugariul. Într-aceastaş dzî, svinţii Donat şi Terinos de sabie săvîrşiţi. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 24, svîntul mare mucenic Sava Stratilat. Acesta svînt mucenic Sava era în dzîlele împăratui Avrilian în Rîm, îndireptînd slujba de stratilat, un fealiu de voevodzîie. Şi era de rudă gotin. Şi, avînd credinţă în Domnul Hristos, grijiia svinţii ce era prin temniţe închişi. Şi, prin curăţîia vieţii sale şi schităcia bunătăţîlor, izgoniia de la oameni duhuri necurate. Şi, pîrît că-i creştin cătră împăratul, lepădatu-ş-au brîul, sămnul cel de boierie, şi mărturisi pre Domnul Hristos. Deci, l-au spîndzurat la muncă şi l-au ars cu feclii. De-acii, în căldare înfocată, plină de smoală, băgat, şi, nebetejindu-l nice leac, credzură 70 de bărbaţi, carii fură tăiaţi pentru Domnul Hristos, şi dobîndiră cununa. Şi, iarăş, a doa oară, dîndu-i strînsori cu munci svîntului, întărindu-l Hristos de mainte, în temniţă, şi dîndu-i îndrăznire, de-aciia l-aruncară în părău şi dobîndi cununa mărturiei. Şi era luminat la vîrsta statului, albeneţ, rumăn la faţă, părul, la cap şi la barbă, ca de aur lucind, iară căutătura ochilor îi era groaznică, cinsteşe, fără spăriat, îl arăta mare viteaz (grozliv). Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici carii, prin svîntul Sava, credzură, şeaptedzîci de voinici, de sabie, săvîrşiţi. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvioasei maicei noastre Elisavet ciudotvoriţa. Această svîntă, Elisavet, cu tinerel trup petrecînd în ostenealele postniceşti, au dobîndit { 97v} har de isţelenii / de la Hristos şi tămăduia tot fealiul de neputinţă. A ei naştere s-au spus din dumnedzăiască descoperire, şi s-au spus de mainte că va să fie vas de ales. Purtînd numai un îmbrăcămînt, îngheţa de frig şi, pentru frigul, nu ş-au mai scăldat trupul în toată viaţa ei. Au petrecut nemîncată patrodzăci de dzîle trei ani. Gîndu-i era la Dumnedzău şi cu ochii trupului n-au mai căutat să vadză frîmseaţea ceriului şi mărirea lui. Umorît-au ruga ei un bălaur foarte mare şi cumplit. Mulţi ani n-au gusta undelemn, încălţăminte n-au pus în picioare-ş. Deci, luminînd într-aceastea bunătăţi, plîngînd lui Dumnedzău, s-au răpăosat în Domnul Hristos, dînd har de multe minuni, pînă astădz, cărora năzuiesc cătră svinţia sa cu credinţă, că, luînd de la mormîntul ei ţărnă, tămăduiesc toate nepuntinţe, întru slava Domnului nostru Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Pasicrat şi Valention. Aceştia era din Rodostolul Misiei, viteaji la un oarecare pîlc de oaste, ce-i dzîc Legheon. Şi, fiind eparh Avlozan, vădzînd svinţii înşălăciunea ce avea oamenii spre idoli şi pre toţi înfricoşeaţi şi supuşi supt poruncile împăraţîlor, strigară în fără-tagă, cu-ndrăznie, că sînt creştini. Deci, îi prinsără idoloslujebnicii şi-i dusără la ighemonul, şi, silindu-i să tămîiadze idolii, nu primiră, ce, mai vîrtos, svîntul Parasicrat, aducînd la dînsul pre idolul lui Apolon, l-au şchiopit în obraz, dzîcînd: "Aceasta cinste să cade idolilor"! Deci, legîndu-i cu lanţuje, îi băgară în temniţă şi să vedea svîntul Parasicrat că să bucura de lanţuje, ca de gătinuri de aur, cum dzîc la noi lefturi şi engolfuri, cace că era măiestrii patimilor pentru Hristos, prin carile cugeta să să spăsască. Deci, iarăş astătînd naintea ighemonului, veni la svîntul Pasicrat fratele său, Papianos, plîngînd şi sfătuindu-l să puie tămîie, să tămîiadze la capişte, să să mîntuiască de la nevoie ce să legasă de dînsul, cu pilda, cu a sa, că acela era ieşit din credinţa Domnului Hristos, micşurînd ceale veacinice şi poftind ceaste trecătoare, de frica muncilor. Dară, svîntul l-au izgonit, făcîndu-l neharnic rudeniii sale, şi căce că nice şi-l giudecă a fi de treaba sfatului, de { 98r} vreame că să feace / lepădat de Hristos. Şi, apropiindu-să svîntul la capişte, adecă la vatră, ş-au întins mîna să să ardză, dzîcînd: "Că pieliţa făcută muricioasă, să supune biruinţii focului, şi, precum vedzi, că să topeaşte şi cură gios". Iară svîntul, nelutatec fiind şi nemuricios, şi neavînd fire a să-ndupleca supt vădzutele patimi, stă neplecat şi trainic, cruţat în viaţă veacinică. Şi, întrebînd şi pre svîntul Valention, şi, spuindu-să că-i într-un gînd cu svîntul Parasicrat, luară amîndoi giudecată să moară de sabie. Şi spun cum şi maica svîntului Parasicrat mearsă cu dînsul, petrecîndu-l şi-mbărbătîndu-l să-ş pleace grumadzîi supt sabie. Şi era Pasicrat svîntul mucenic de 22 de ani, iară svîntul Valention de 30 de ani. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Evsevie, Neon, Leontie, Longhin şi alţi patro. Apoi, după fîrşenia svîntului mare mucenic Gheorghie, porunci Dioclitian pretutindirea ce s-or afla creştini, şi, mai vîrtos, ceia ce, pentru svîntul Gheorghie, închişi în temniţe, sau ei să tămîiadze dumnedzăii şi să fie vii, sau, de n-or tămîia, să paţă munci greale şi moarte cumplită. Deci, şi aceştia svinţi, învăţaţi de svîntul Gheorghie, astătură de la-nchisori naintea tiranului şi sili să să tăgăduiască de Domnul Hristos şi să tămîiadze idolii. Deci, ei, nevrînd să-l asculte, fură dezbrăcaţi şi bătuţi cîte de patro bătăuşi, de-acii, spîndzuraţi şi strujiţ cu strujniţe de munci, pînă le-au picat carnea pre gios, de li să vedea mănuntăile dinontru. Apoi, le tăiară capetele, de mearsără luminaţi la Hristos, în răpaos. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 25, pomenirea svîntului apostol evanghelist Marco. Acesta în tot lăudatul svîntul apostol Marco, au propovăduit pre Domnul Hristos în tot Eghipetul, şi-n Livia, şi în Barbaria, şi în Pentapol, în dzîlele lui Tiverie chesariul. Ş-au scris şi Evanghelia sa, tîlcuindu-o svîntul apostol Petră. Şi, mărgînd în Chirina Pentapolei, feace multe { 98v} minuni. / De-acii, mearsă în Alexandria cea spre Faron şi, de-acolea, la Pentapol, făcînd minuni pretutindirea şi podobind svintele besearici a Domnului Hristos cu hirotonii de episcopi şi de alalţi clirici. Apoi, iarăşi mărgînd la Alexandria şi, aflînd neşte fraţi la mare, la Vucule, pentr-acea, cu dînşii bine vestind şi strigînd cuvîntul lui Dumnedzău, unde mărgînd la dînsul închinătorii idolilor şi nesuferind a vedea sporind credinţa lui Hristos, îl legară cu funii, de-l trăgea pre gios, şi i să lua carnea pre ascuţîturile piepturilor, şi sîngele svinţiii sale roşiia pămîntul. De-acii, băgîndu-l în temniţă, i s-au arătat Domnul Hristos, spuindu-i slava ce-l aşteaptă să-l primască şi, la dzuă, iarăş legîndu-l, îl tîrîiră pre uliţă, şi-ntr-acealea ce să zmăcina şi să rumpea pre pietri, ş-au datu-ş sufletul în mîna lui Dumnedzău. Iară chipul statului lui era aşea: mijlociu şi de-a firelea, la măsura vîrstii creştea cărunteaţe, nasul lungăreţ, nescund, neştirb, sprînceanele bătea gios, barba lungă, capul pleşiv, şi floarea pieliţei lui de-a firea. Şi era foarte milos şi iertătoriu, şi foarte viatnic la voroavă, într-atîta cît de-a tocma luciia bunătăţîle sufletului lui cu harurile trupului. Şi să face săborul lui în cinstita lui besearică carea iaste aproape de Taurul (sămn iaste în Ţarigrad). Într-aceastaş dzî, pomenirea obnovleniilor în cinstita apostolie a svîntului şi-n tot lăudatului vîrv apostolilor Petră, carea-i alaturea, în svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Machedonie, patriarhul de Ţarigrad. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Nichi. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvioşi părinţii noştri opt oştelnici şi mucenici. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 26, svîntul sştno mucenic Vasileos, episcopul de Amasia. Acest svînt mucenic lui Hristos era apiscop la Mitropolia Amasiei, în dzîlele lui { 99r} Lichinie, ce era cumnat marelui / Constantin, de pre soru-sa, Constantina. Şi, trimiţîndu-l asupra lui Maximian, ce să rocoşisă şi apucasă neşte părţi de Anatol, de le ţînea tiraniceaşte, deci, mărgînd la Nicomidia Lichinie, şi potolindu-să rocoşul, că s-au spăriat Maxentie de poticala războiului, şi scăpînd de primejde ce era lîngă dînsul, feace jărtvă la idoli, în Nicomidia. Şi învăţă de adusără de la oraş, de la Amasia, naintea sa pre svîntul Vasileu, cu o ficioară, anume Glafira, dară Glafira, roabă fiind femeii lui Lichinie Constantie, ce ea luasă frică la gîndul ei că o rîhneaşte Lichinie şi are gînd asupra ei, pentr-aceaea au îndrăznit de-au spus doamnă-sa. Iară ea i-au dat aveare ş-au trimisu-o la Anatol, la Constanda, sora marelui Constantin împărat pre Glafira, roaba ei. Şi, ducîndu-să cutrierînd locurile, nemeri la Amasia. Aceasta, audzînd Lichinie şi, pentru avearea ce-au fost ea dată episcopului să facă svinte besearici, drept-aceaea, au poruncit să-i aducă naintea sa. Dară Glafira au apucat nainte de s-au răpăosat. Iară fericitul Vasileu veni la Nicomidia, al împăratul Lichinie şi l-au judecat să-i taie capul, căce că s-au pus tare împrotiva lui, ocărîndu-i idolii şi becisnicia deşertăciunilor lor. Deci, îi tăie grumadzîi şi l-au băgat într-un cin pre mare, de l-au aruncat, într-o parte capul, într-alta trupul. Şi, iarăş s-au adunat de s-au lipit capul la trup, şi s-au aflat întreg în sînul Sinopului, în Marea Neagră. L-au aflat cu mreajea neşte păscari, precum i-au spus lui Elpidifon svîntul înger, ivindu-i-să, care Elpidifor, acela întîi, au primit pre svîntul în Nicomidia. Deci, acesta Elpidifor mearse cu Teotim şi cu Partenie, diaconii, carii era cu svîntul veniţi în Amasia, şi-l luară, scos cu mreajea, şi-l cinstiră cu mirosuri, unsori scumpe, şi cu cîntări îl dusără la Amasia, de-l astrucară cu cinste. Într-aceastaş dzî, svînta Glafira cu pace săvîrşită. Într-aceastaş dzî, preacuvioasa Iusta cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Nestor, lăsînd părinţii şi călugărit cu pace, s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. { 99v} Într-aceasta lună, 27, svîntul (...) / mucenic Simeon, episcopul de Ierusalim, rudenia Domnului. Acesta era fiiu lui Iosif logodnicul, fratele lui Iacov. Pre acesta, luîndu-l Domnul Hristos, Dumnedzăul nostru, şi primindu-l să i să numască frate, l-au pomăzuit preut arhiereu, ca să-l propovăduiască şi să strige slăvita Svinţiii Sale venire. Drept-aceaea, trudindu-să cu-ntunearece de osteneale şi sudori, podobiia svîntul scaun a Ierusalimului, ca un păstoriu, iară nu ca năimitul. Şi, gătindu-să pre sine lăcaş Svîntului Duh, au răsîpit ş-au stricat capiştile idoleşti. Şi-ndreptînd la lumină pre cei rătăciţi, şi răbdînd cu multe durori cazne de munci pentru svînta credinţă, îl şi răstigniră pre cruce, fiind de o sută şi 20 de ai, şi, aşea, au mărs la doritul său Mîntuitoriu Hristos. Acesta fericit s-au spodobit cu doă nume: Simon şi Simeon, şi fratele lui Iacov şi Domnului Hristos. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Ioan ispoveadnicul, igumenul Cataronilor. Fericitul acesta Ioan s-au născut în Irinupol, un oraş a Decapolei, făcut de Irina, împărăteasa, din părinţi creştini şi iubitori de Dumnedzău, ficior lui Teodor şi Grigoriei. Şi, cînd fu de 9 ai, fiind isteţ la carte, şi smerit, şi ascultoi, fu iubit dascalului său. Şi, mărgînd cu dînsul la al doile Săbor de Nicheia, de-aciia, la Ţarigrad, şi stătu dascalu-său arhimandrit Dalmatelor, mănăstirei, iară acesta se feace călugăr de mare shimă şi preut. Şi, de-acolo, fu primit de-mpăratul Nichifor igumen la mănăstirea Cataronilor şi, chivernisindu-o pre ogod dumnedzăiesc, şi apostoleaşte turma lui Hristos păscînd dzeace ai, şi mai bine, fu iubit tuturora. Şi, gătindu-să iscuşenie de la vrăjmaşul, pricepu fericitul din otcrăvenie, şi, strîngînd pre fraţîi, şi învăţîndu-i pre toţi, cum să cade, le dzîsă: "Privegheaţi, fraţîlor şi părinţi, să nu fiţi furaţi de vrăjmaşul, nice să vă cumva tăgăduiţi de închinatul svintelor icoane, că pre mine nu mi-ţi mai vedea viu". Şi-ndată sosîră sîreapii trimişi de la Leon iconomahul, de i-au legat şi i-au dus la { 100r} Ţarigrad, lăsînd mănăstirea în jac. Şi, sosînd svîntul la-mpăratul, l-au probrăzît / pre acel tiran, făcîndu-l bezbojnic, şi avan, şi alte multe mustrări, fără nice o sîială, cît l-au pornit spre mînie, de l-au bătut cu gîrbace preste faţă. Iară svîntul să bucura, păţînd pentru Hristos. Şi, închis la metohul lui trei luni, de-acolo l-au urghisit la cetatea Pentadactilor, la oraşul Lampii. Şi, legîndu-i picioarele cu lanţuri de fier, l-închisără în temniţă întunecată, de-au şedzut opt luni. De-acii, l-adusără în oraş gol naintea împăratului, de batgiocură, apoi, după multe cuvinte, l-au dat pre mîna nevreadnicului patriarh Ioan carele, arătînd asupră-i multe reale, căznindu-l cu foamea lungă vreame, şi iară l-au dus la-mpăratul. Şi acela, închidzîndu-l la-ntunecoasă temniţă, în cetatea ce să chiamă Crioteron ton Vuchelarion, răbdîndu-le toate cu mulţămire. Şi perind împăratul, giunghiat în oltari, cîntînd irmosul (...), stătu Mihail cel gîngav. Atunci, scos din temniţă, şi eretic, ca şi Leon iconoboreţ, şi chemă pre cei izgoniţi la-nchisori, şi veni svîntul pînă la Halchidona, nelăsat să între în Ţarigrad. Apoi, cînd fu împărat Teofil, l-au cerşut patriarhul, ce-au fost atunce, şi pre alalţi părinţ, şi l-au trimis la ostrovul Afusiei. Şi, împlînd acolo doi ani şi giumătate, vădzu o videanie, şi, spuindu-ş fîrşenia cătră soţîi, a treia dzî, s-au pristăvit cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, svinţii apostoli Aristarh, Marco şi Zinon. Aceştia era din cei şeaptedzăci. Deci, Aristarh iaste care-l pomeneaşte svîntul Pavel apostol în Poslania la rîmleani. Ş-au stătut episcop, în Apamia Siriei pus, hirotonit de apostolii cei mare, propoveaduindu-le mainte de toţi pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat. Iară Marco iaste carele-i dzîc Ioan, de-l pomeneaşte la deanie Luca Evanghelistul. Şi s-au hirotonit episcop în Vivliupol de svinţii apostoli. Iară Zinon iaste ce-i dzîce apostolul Nomicon sau Zaconic, în cătră rîmleani Poslanie, care stătu întîi episcop în Diopol, hirotonit de Petră apostol, şi mărturisiia, propoveaduind pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat. Deci, aceştia, răbdînd multe cazne şi nevoi, de necredincioşi, pentru diresul svintelor besearici şi pentru { 100v} răsîpitul idolilor, şi făcînd minuni şi isţealenii, purceasără pristăviţ / cătră Domnul. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Puplion de sabie săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Evloghie Stranocriemnicul cu pace s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Lolion cel Tînăr, tîrîit pre pămînt, în caznă de muncă, s-au săvîrşit. Stih: Roşind pămîntul Lolion cu al său sînge, Idoleasca slujbă de pre pămînt o stînge. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 28, preacuviosul părintele nostru Memnon, făcătoriul de minuni. Acesta dintru svinţ părintele nostru Memnon, lepădîndu-să de la lume pentru Dumnedzău şi petrecînd cu direptate şi ogod dumnedzăiesc, cu ascultare şi cu plecare, stătu igumen a călugări. Şi, fiind blînd, şi smerit, şi libovnic, fu şi făcătoriu minunelor, că, dînăoară, venind lăcuste la ţarina mănăstirii, ieşi svîntul şi le goni cu ruga, cu foc, şi să dusără în părău, de să plecară. Şi, la loc săc, fără apă, feace cu ruga izvor, de cură pînă astădzi în slava lui Dumnedzău. Şi, dînăoară, lovind furtună pre neşte călători în corabii, pre mare, să rugară să le fie într-agiutoriu şi, îndată li să arătă îndireptînd corabia şi îmbărbătîndu-i să nu să teamă. Şi i-au adusu-i îndată la linişte, la vad. Aşea lucind mulţi ai şi minunînd, da spăsenie cine-l chema. Şi, slujind bine lui Dumnedzău pînă la sfîrşit, să dusă cătră Domnul, cu bunătăţîle ce ş-au strîns de cale cătră viaţă veacinică. Într-aceastaş dzî, svinţii 9 mucenici de Nizina: Teognie, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Maghin, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Aceşti dumnedzăieşti mucenici, adunaţ din osăbite locuri, pugorînd la Chizic, cu viteaza a lor bărbăţîie, ruşinînd pre tiranul, şchiopiră înşălăciunea idolilor şi, muncit cu mult fealiu de cazne, nu să domoliră, ce, mai vîrtos, să svinţiră pre sine vie jărtvă la Dumnedzău, ucişi cu sabia. / { 101r} Într-aceastaş dzî, poveaste pentru făcuta minune la Africa, în cetatea Cartaghenelor, în dzîlele împăratului Iraclie şi patrichiul Nichita, ce-au fost în Africa, minune ca aceasta. Oarecare cinovnic, într-acelaş oarş, scornindu-să omor într-însul, să dusă cinovnicul, boiarinul acela, cu femeaia sa, la un metoh al său, fugind de omor. Dară, vrăjmaşul, dracul, l-au băgat în pache, de-au făcut preacurvie cu femeaia mitohariului său, la odaie, şi, lovindu-l buba, au murit. Şi, trecînd trei ceasuri, după ce l-au îngropat, începu a striga din mormînt: "Miluiţî-mă"! Şi, deşchidzînd mormîntul, îl aflară viu şi nu putea să grăiască. Iară popa Africăi, Talasie, l-au mîngîiat, apoi, după patro dzîle, au spus aşea. "Cînd vrea să-m iasă sufletul, vedeam neşte sarachini negri, groaznici, de mă dvoriia. Apoi vădzuiu doi vonici tineri, frumoşi, luminaţi, că veniră, şi, de aceştia, s-au bucurat sufletul mieu. Şi, luîndu-mă tinerii aceia, mă suia în ceriu. Iară vamăşii sarachinilor acelora cerca toate păcatele meale, scrise pre la toate vămile deosăbi: întîi, la clevete, n-a 2, de porîganie, de batgiocurie, n-a 3, de zavistie, n-a 4, de minciuni, n-a 5, de mînie şi urgie, n-a 6, de mîndrie, n-a 7, de praznoslavie, voroave deşarte, n-a 8, înşălăciunile şi camăta, n-a 9, strîmbătate, fală deşartă, n-a dzeace, iubostea argintului, n-a 11, beţia, n-a 12, ţînerea minte răului, n-a 13, farmecile şi otrăvile, n-a 14, îmbuibarea pîntecelui, n-a 15, idoloslujebnia, n-a 17, culcuş în păcate, bărbat cu bărbat, n-a 17, preacurvia, n-a 18, tîlhăria, n-a 19, furtişagul, n-a 20, curvia, n-a 21, nemila şi năspria inemii. Deci, punea îngerii la toate unde mă aflam greşite bunătăţîle meale. Şi, apropiindu-ne spre poarta ceriului, ne-au ieşit înainte ceata vămii de curvie şi punea nainte-ne preacurvia ce făcusăm alaltaieri. Şi, biruind, mă pugărîră la părţîle ceale mai gios a pămîntului, unde să muncesc sufletele păcătoşilor, de care munci nu poate limba povesti. Iară eu, bocindu-mă şi tînguind cu plînsuri, mi să iviră acei doi tineri, cătră carii, eu, plîngînd, dzîceam: "Fie-vă milă de mine şi mă voi pocăi-mă"! Atunce, dzîsă unul cătră altul: "Apuci-te, să să pocăiască"? Şi el dzîsă: "Apucu-mă"! Atunce, mă scoasără şi pusără la mormînt, şi vădzuiu trupul mieu, ca neşte tină şi gunoi, şi nu vream să { 101v} întru. Şi ei îm dzîsără: "Nu e putinţă, / amintrelea, să te pocăieşti, fără numai cu trupul, cu carele ai şi greşit". Deci, eu, atunce, întraiu şi, luînd trupul pre sufletul, am început a striga. Aceastea, deaca le dzîsă şi trăi 40 de dzîle, fără mîncare, plîngînd şi olecăindu-să, iarăş au adormit. Să ştii, iubite cetitoriule, de ceaste 21 de vămi, că le-am scris din sveatii Vasilie Novii, că, într-acesta prolog numai trei le spune pre nume, alalte le tace, dară noi nu le-am lăsat nescrise, pentru folosul sufletesc. Ceasta-i din cel de la Mosc Poucenie a svîntului Nil, pentru călugări, dară-i şi mireanilor. Şedzîndu-ţi în chilie, adună-ţi mintea, pomeneaşte-ţi dzua morţîi tale, caută-ţi de-ţ chiteaşte umorîtura trupului de-atunci, pomeneaşte-ţi greul şi nevoia şi durearea de-atunci, osîndeaşte deşertăciunile lumeşti, pomeneaşe tocmala muncilor iadului, gîndeaşte-ţi oare cum şăd acolo sufletele şi-n ce amară tăceare, şi-n ce amar suspin, şi-n cîtă frică şi nevoie, şi-n ce aşteptare, nepărăsîta dureare a sufletului, nefîrşita lacrămă! Dară şi dzua învierii ţ-ad aminte, şi dvorba ce vei să stai naintea lui Dumnedzău la giudeţ! Năluceaşte-ţi, chitind cu mintea, acel straşnic giudeţ şi giudecată! Ado-ţi la mijloc acealea ce vor fi păcătoşilor cu pîră: ruşinea de Dumnedzău ş-a îngerilor, şi a stăpîniilor, începătorilor, şi naintea tuturor svinţilor, şi muncile toate, focul veacinic, viarmele neadormit, tartarul, întunearecul şi, prespre toate aceastea, groaza cea ne-ncăldzîtă, scrîşcarea dinţilor, şi spăriaturile, şi caznele. Ado şi cealea ce sînt svinţilor gătate bunuri: îndrăznirea şi pritenia cu Dumnedzău şi cu svinţii săi îngeri, cu arhanghelii, cu stăpînitorii şi cu tot nărodul împărăţîiei ceriului, şi darurile ceale luminate, cununile mucenicilor ş-a tuturor direpţîlor, bucuria şi dulceaţa. Ţ-ado la minte aceastea amîndoă. Şi, pentru osînda păcătoşilor, să suspini, şi să plîngi, şi să te-mbraci în haină de jeale, temîndu-te să nu cumva mergi şi tu cu păcătoşii. Iară, pentru bunurile ce sînt gătate { 102r} direpţilor, te bucură şi-ţ fă inemă bună, şi, de dînşii, / te-ndulceaşte, iară de păcătoşi depărteadză-te. Aceastea să cauţi să nu le uiţi nice dînăoară, ori în chilie eşti, ori afară, ori la lucru, ori fără lucru, să nu le uiţi aceastea, ca, săvai, cu aceastea să te poţi apăra de gîndurile ceale deşarte şi stricătoare. Din otecinic. Dzîsă avva Atanasie că mulţi grăiesc aorea şi dzîc: "Unde-i goana şi muncile ce răbda svinţii pre atunce"? Iată-ţi-oi: Munceaşte-te cu ştiinţa, mori păcatului, umorîţi mădulările peminteşti, şi, iată-te-i, că vei fi mucenic cu voia, că svinţii să lupta cu împăraţîi şi cu voevodzîi. Ai şi tu pomcişitoriu pre diavol împărat păcatului şi voevodzi pre dimoni, că aşea, pre-atunce, lor le era capiştile, şi jărtviştile denainte, şi spurcata închinăciune idolilor, mincinosul cumir chip cioplit. Deci, să-ţ înţălegi, puind în suflet, că iaste şi astădzi capiştea, şi jărtviştea, şi mincinosul cumir, în suflet cugetîndu-re-a: "Capiştea-i nesăţîoasa lăcomie, jărtviştea-i dulcioasele pofte, iară cumirul - a înhierbădzării duh". Că cela ce lucreadză la curvie şi să zăbăleaşte cu mărseaie spurcate, de Isus s-au lepădat şi idolului să-nchină, că are în sine idolul Afroditei (Venerei) spurcările trupului şi mărseaiele. Aşijdere, cela ce-i biruit cu mînia şi urgia, şi nu-ş taie nebunia acestuia chip, de Isus s-au lepădat şi are în sine pre Mars, bodzul, şi s-au înduplecat mîniei, carea iaste sămn de turbată nebunie. Aşijderea, cela ce-i iubitoriu la argint şi la mărseaiele averii, de-ş încuie inema de cătră fratele său şi nu miluiaşte pre de-aproapele său, de Isus s-au lepădat şi slujeaşte idolilor, şi are în sine pre Mercurie, idolul ce-i dzîc Ermis. Şi acela să-nchină făpturii mai vîrtos decît făcătoriului, că rădăcina tuturor răutăţîlor iaste ibostea argintului. Şi, aşea, de te vei opri de cătră aceastea şi te vei feri de chinurile ceale necurate. Iată c-ai călcat cumirii, adecă idolii, şi te-ai lepdat de rea credinţă. Şi eşti mucenic, c-ai mărturisit mărturia cea bună. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mucenic Patrichie, episcopul Brusiii. Şi pentru giudeţ. / { 102v} Acesta svînt, pentru bunătatea şi-nţălepciunea ce avea din pruncie, stătu episcop Prusei. Dară, pr credinţa lui Hristos şi pentru osăbită rîvnă dumnedzăiască, fu prins de idoloslujebnici. Şi, ieşind naintea cneajului, înfruntă deşertăciunea idolilor. Şi, muncit cu multe fealiuri de cazne, obîrşi cu moarte de sabie. Dară, la-ntrebări, cîndu-l întreba tiranul pentru muncile iadului, spunea aşea: "Că Dumnedzău au gătat doă locuri: unul, cu mult bine, de toate bunuri, carile s-or îndulci direpţii, iară altul, cu întunearec şi cu foc, unde vor să să muncească păcătoşii. Şi, cum că Dumnedzău n-au pus numai foc în tot pămîntul, ce şi în ceriu iaste foc şi apă. Că altă apă-i această, deasupra, pre pămînt, carea să chiamă mare, şi alta-i cea dedesupt, carea-i dzîc bezna, din carea, ca prin ţevi, izbucnesc izvoarăle pentru viaţa noastră. Iară, de la focul ce-i dedesupt izbucnesc afară ape fierbinţi, unele mai fierbinţi, altele mai stîmpărate. Iară locul cel de supt pămînt, precum spun, muncealniţă celor fără leage, necuraţîlor, precum şi apa cea mai dedesupt o dzîc ghiaţă şi tartar, în carele elinii şi dumnedzăii lor să munceasc în veaci". Şi dzîcea aşea: "Că eu, încungiurînd ţara jidovască şi trecînd Iordanul, am vădzut un pămînt de mărturisiia urgia lui Dumnedzău pînă astădzi, prin păcate, ce făcea acei păgîni, umorînd oaspeţii, nemeriţii, şi făcînd ş-alte spurcări. Şi-nc-am vădzut loc de să suie fum, şi pămînt ars, fără nice o poamă, nice altă vlagă sau fiinţă umădă. Şi aceasta-i vederat celora ce li-i voia să vadză. Margă să vadsă focul care iaste în Etna Sicheliei. Drept-aceasta, vă mărturisim, pentru giudeţul care va să fie de la Dumnedzău cu foc, c-am vădzut şi în Neapoli, afară de oraş 6 mile, un munte prăbuşit, care izbucniia foc de iarbă pucioasă şi să suia ca apa 300 de stînjene la vîrvul muntelui. Ş-au ars pămîntul şi pietrile atîta, cît acel de pre-atunce preacuvios episcop Stefan, ieşind cu litia, s-au rugat lui Dumnedzău ş-au încetat focul". Lui Dumnedzău slavă, în veaci amin. { 103r} Într-aceasta lună, 29, svinţii apostoli Iacov / şi Sosipatru Dintr-aceştia, amu, Iacov era tarsean, carele şi întîiul s-au vînat de-acolea în credinţa cea bună. Iară Sosipatru din Ahaia era pornit şi primi apoi, de la acesta, în Hristos credinţă. Deci, băgîndu-să ei amîndoi ucinici svîntului Pavel apostol, Iacov stătu dascal şi învăţătoriu oraşului său. Iară Sosipatru primi cîrma svintei besearici Iconeului, carii, păscînd bine besearicile lor, mearsără la părţîle scăpătatelor. Şi, sosînd la ostrovul Corifonilor, feaceră o ghizdavă besearică svîntului pîrvo mucenic Stefan, unde, slujind lui Dumnedzău, trasără pre mulţi spre credinţa Domnului Hristos. Şi, clevetiţi cătră Cheravlin împărat, i-au închis în temniţă, unde era închişi şeapte vătaşi de tîlhari, carii le era aşea numele: Satornin, Iachishol, Favstian, Ianuarie, Marsalie, Evfrasie şi Mamin, pre carii, cu cuvîntul şi cu lucrul, i-au întors în credinţa Domnului Hristos, de i-au făcutu-i, în loc de lupi, oi, carii, apoi, aruncaţi în căldări cu smoală înfocată, şi cu iarbă pucioasă, şi cu ceară, şi, într-însele,-ş luară cununile mărturiii. Aşijdere, şi temniceariul, credzînd în Domnul Hristos, îi tăiară mîna cea stîngă şi picioarele, şi-i tăiară şi grumadzîi, chemîndu-ş pre Domnul Hristos milostiv. De-acii, scoţînd pre Iacov şi pre Sosipatru di-nchisoare, i-au dat pre mîna eparhului Carpian, să-i căznească, carele, întrebînd-i, iarăş i-au legat şi i-au aruncat la temniţă, pre carii, deaca i-au vădzut aşea, legaţi, fiica craiului, Cherchira, şi, deaca ştiu că rabdă patimile pentru Domnul Hristos, numi şi pre sine vederat creştină şi împărţî la mişei şi la săraci podoabele ei ceale de aur ce era îmbrăcată. Care, deaca ştiu tatăl ei şi deaca nu putu să o întoarcă de la pravila gîndului ei, o închisă în temniţă şi o deade unui spurcat curvariu sărăcin negru să o spurce, carele, sosînd la uşea temniţii, au sărit o hiară de l-au fărîmatu-l. Iară svînta ficioară, deaca ştiu, l-au isţelit cu numele Domnului Hristos, şi l-au izbăvit de fiară, cu voroava ei cea sufletească, l-au făcut creştin. Şi el strigă: "Mare iaste Dumnedzăul creştinilor". Şi, luîndu-l tiranul, l-au căznit cu munci cumplite { 103v} de l-au umorît. De-acii, cărară slujitorii leamne pregiur temniţă şi aprinsără cu foc, să ardză / cu totul pre svînta ficioară. Şi, ardzînd temniţa, rămasă svînta sănătoasă şi mulţi credzură din minune, de să feaceră creştini. Pentr-aceaea, o spîndzură tiranul la un lemn şi i-au datu-i fum năduşit pre dedesupt, şi ş-au dat în mîna lui Dumnedzău sufletul svînta ficioară Cherchira, fiica acelui crai, luînd cunună de împărăţîie veacinică în ceriu, cu mirele ei, Hristos, să împărăţască, ca o ficioară şi muceniţă. Iară împăratul, craiul acela, porni goană asupra creştinilor şi, fugind svinţii la lat ostrov, aproape, el purceasă acolo să-i muncească. Şi, întrînd pre luciul mării, s-au necat, ca Faraon, acesta Cheravlin împărat. Deci, poporul lui Dumnedzău lăudară pre Dumnedzău cu cîntări de mulţămire şi, slobodzîndu-să de la închisoare svinţii apostoli Iacov şi Sosipatru, învăţa şi propoveaduia, neopriţi, cu cuvîntul lui Dumnedzău. Şi, aşedzîndu-să în scaun alt împărat şi, deaca ştiu de rîndul svinţilor, învăţă de hierbîntară o bute de fier plină cu smoală şi răşină cu ceară, şi băgă într-însă pre svinţii apostoli. Şi, dînd tărie focului, sări de arsă pre mulţi necredincioşi. Iară svinţii apostoli, ieşind sănătoşi, mulţi credzură în Domnul Hristos. Iară împăratul, spîndzurîndu-ş o piatră de-a grumadzi, plînsă, dzîcînd: "Dumnedzăul lui Iacov şi a lui Sosipatru, miluiaşte-mă"! Iară fericitul Iacov, naintea împăratului dojenind, învăţînd tot nărodul, au botedzat pre toţi, în numele Tatălui ş-a Fiiului ş-a Svîntului Duh, puind împăratului nume Sevastian. Şi, preste puţîne dzîle, fiiul împăratului războlindu-să, muri. Iară apostolul, făcînd rugă, l-au învis. De-aciia, de-atunce, feaceră multe minuni şi, zidind besearici prea frumoase, şi împlînd bine toate lucrurile şi cum să cade, şi crescînd turma Domnului Hristos, la bătrîneaţe bune, cătră doritul Hristos Domnul s-au pristăvit. Într-aceastaş dzî, svinţii şeapte mucenici ce fusease tîlhari şi, prin svîntul Iacov, credzură în Domnul Hristos. Şi-n căldare clocotită de smoală aruncaţi, să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Chercheria, fiica lui Cherchilie împărat, cu săgeţi săgetată, s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Zinon şi Vitalie cu foc să săvîrşiră. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Evsevie în foc săvîrşit. / { 104r} Într-aceastaş dzî, svinţii apostoli Onisifor şi Evod. Aceştia era din cei şeaptedzăci de apostoli, carii pomeneaşte svîntul Pavel apostol în Poslanie. Deci, svîntul Onisifor au fost episcop în Colofone, iară Evod stătu în scaunul Antiohiei, pus de svîntul marele apostol Petră. Şi amîndoi aceşti svinţi, în multe cazne şi năpăşti răbdaţi, şi pre mulţi cătră Domnul Hristos la credinţă întorcînd, să suiră şi ei la doritul lor, Domnul Isus Hristos, a căruia-i slavă şi puteare, cu Părintele şi Svîntul Duh, în veaci de veaci, amin. Într-aceasta lună, 30, svîntul slăvit apostol Iacov, fratele svîntului Ioan Bogoslov. Acesta era ficior lui Zevedeu şi frate svîntului Ioan Bogoslov. După ce fură chemaţi Andrei şi Petră, fură aduşi de maica lor amîndoi şi de Hristos chemaţi, carii, lăsînd îndată pre tatăl lor, şi curabia şi mreajea, şi tot ce avură, urmară Svinţiii Sale. Şi, atîta i-au îndrăgit, cît şi unuia dărui de s-au culcat cu capul la pieptul Svinţiii Sale, la svînta cină. Iară altuia să bea păharul care şi Svinţia Sa au băut. Şi acesta atîta rîvnă avea cătră Svinţia Sa, cît vrură pugorî foc din ceriu, să topască pre necredincioşi, de nu-i vrea fi oprit bunătatea Svinţiii Sale. Drept-aceaea, şi pururea, îi lua cu sine pre amîndoi aceşti fraţi Ioan şi Iacov, şi pre Petră, căpeteniul, la rugă şi la alalte isprăvi, arătîndu-le ceale mai nalte şi mai tăinuite învăţături şi porunci (şi, la svînta sa preobrajenie, în muntele Tavorului, le-au arătat svînta sa dumnedzăire, cu Părintele şi Svîntul Duh, de pre glas şi de pre nuor). Pre acest fericit Iacov, după nălţarea Svinţiii Sale Domnului nostru Isus Hristos, nesuferind Irod cutedzarea lui, cu carea propoveduia mărturia spăseniii, ş-au pusu-ş mînule pre dînsul, de l-au umorît, trimiţîndu-l al doile martur la Domnul Hristos, după întîiul martur, Stefan. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Maxim. Într-aceastaş dzî, aflarea svintelor moştii a svîntului (...) mucenic Vasileu, episcopul de Amasia. / { 104v} Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Donat, episcopul de Evroia. Acesta era, în dzîlele marelui Teodosie împărat, episcop în oraşul Evroia, la Ipironul cel bătrîn. Şi, într-acea ţară, era un sat, anume Soria, în carele era o fîntînă de apă şi, cîţ bea dintr-însă, muriia cu amar. Şi, oblicind svîntul episcop Donat, mearse la fîntînă cu clirosul său şi-ndată, cum sosî, să feace tunet, şi ieşi un zmău veninat ce era încuibat într-acea fîntînă, de timpină pre svîntul, cum era călare pre asîn. Şi, ispitind cu coada să-mpiadece picioarele asînului, iară svîntul -ş bătea asînul şi lovea pre zmău, de muri îndată. Atunce, strînsără leamne aceia ce vădzură minunea şi feaceră foc pregiur zmău de-l arsără. Iară, de apa acei fîntîne nime nu cuteadza să să atingă să guste. Deci, svîntul feace molitvă, şi o blagoslovi, şi bău întîi svinţia sa. Apoi, băură toţi, fără frică, din carea, bînd, veselindu-să, fără vătămare mearsără pre-acasă-ş. Aceastea audzînd Teodosie împărat, chemă pre toţi episcopii, cîţi era acolo, şi-i întrebă carele-i Donat, cela ce-au umorît cu lovitura pre zmăul şi, cu ruga, au dat apă din ceriu. Iară ei i-l arătară, dzîcînd: "Acesta-i, o, împărate"! Şi împăratul, sărutîndu-l, l-au dus la împărăteasa şi, cădzînd amîndoi la picioarele svîntului, şi rugîndu-l, şi grăind: "Şerbul lui Dumnedzău, rugămu-te fă milă cu noi, că avem o hiică unişoară, supărată de cumplit dimon, şi sintem foarte mîhniţi la suflet. Şi, de vei tămădui-o, ia, svinţia ta, giumătate de avearea ei"! Iară svîntul dzîsă: "Să vie cucoana"! Şi ei luară pre svîntul de-l dusără la dînsă şi, luînd svîntul sama dimonului, l-au izgonit îndată de la cucoană şi o au tămăduit. Deci, împăratul, dîndu-i giuruita pentru isţealenia hiică-sa, svîntul n-au primit să ia. Iară, din bună voia sa, au poftit un loc să-ş facă besearică, care loc iaste aproape de oraşul lui, de-i dzîc Omfalin. Şi-ndată împăratul, cu uric, i l-au dăruit. Acesta fericit au învis şi pre un mort ce nu lăsa un datornic să-l îngroape, pînă nu-i va plăti. Şi, deaca l-au învis, şi s-au aşedzat cu datornicul, ş-au rumpt { 105r} zapisul, atunce-i porunci iarăş de răpăosă / să doarmă, pînă cînd va fi îndeşteptatul cel de-a valoma la înviere. Şi, tîmplîndu-să iarăş patimă pămîntului de seacete, cu dzîsa împăratului, ieşi svîntul afară de oraş cu litie, la rugă. Şi, făcînd ruga, veni din ceriu atîta de multă ploaie în ţară, cît să împlu de-ţ părea c-a hi potop. Iară-mpăratul, avînd grije de svîntul, că era numai cu o haină, şi ploaia era tare, şi, deaca veni svîntul în curte şi nice leac nu i să udasă haina de ploaie, să minuna toţi. Iară împăratul să bucura de cuvîntul svîntului şi, dîndu-i aur pre sama faptului besearicii, şi alte lucruri de podobit besearica, l-au mînat acasă. Deci, mărgînd şi făcînd besearica, şi tocmindu-ş mormîntul, fiind foarte bătrîn, s-au pristăvit cătră Domnul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Coneţ lui Aprilie şi slavă lui Dumnedzău în veaci, amin. Şi eu, smeritul Dosoftei, mă rog cu umilenie nu mă uitare-ţi la svînta rugă, pre un mişel şi netreabnic şerb lui Dumnedzău, şi domniilor voastre svinţi creştini, ce mă pomeniţi şi mă iertaţi. Mai are 31 de dzîle. Dzua are ceasuri 14 şi noaptea 10 / { 105v} În întîia dzî, pomenirea svîntului proroc Ieremia. Acesta svînt proroc, din pîntecele maică-sa, s-au svinţit lui Dumnedzău. Şi era svînt Domnului şi proroc din Anatot. Iară, la Dafnele Eghipetului, ucis cu pietri de poporul, s-au săvîrşit şi s-au astrucat în locul lăcuinţei lui Faron, derep’ce că eghipteanii, avînd bine de la svinţia sa, l-au slăvit cu cinste. Că, prin ruga lui, muriră aspidele cealea ce-i omorîia, şi zmeii ce sînt acolo, în apele Nilului, le dzîc eghipteanii efot, iară elinii le dzîc crocodili. Şi, cîţi sînt pre acolo credincioşi pînă astădzi, mărg la locul mormîntului svîntului de-ş iau ţărnă şi să tămăduiesc de muşcătura aspidelor. Şi spun cum Alexandru Machedon stătu deasupra la mormîntul svîntului proroc şi, deaca ştiu poveastea lui, au mutat svintele lui moştii în Alexandria cea Mare. Şi le-au împărţît prin pregiurul cetăţîi, în zidiuri, de-au gonit aspidele şi-n locul lor adusă pre argalii de la Argos, din Greţia (Ţara Grecească), ţîind nume Argalei de la Argos. Ş-au dat prorocul sămn popilor Eghipetului că să vor scutura idolii lor şi vor cădea cu toţii pentru Mîntuitoriul, cuconul ce să va naşte din Ficioară şi în iasle s-a pune. Şi, pentr-aceaea, pînă astădzi, aduc, în loc de Dumnedzău, o ficioară şi o culcă, în loc de Născătoare. Şi pun şi un prunc în iasle şi li să închină. Pentr-aceasta, i-au întrebat un Prolomeu împărat şi-i spusără: "Că maica aceasta iaste dată părinţilor noştri de prorocul svînt şi o aşteptăm să-i vie obîrşia tainei aceştiia". Şi spun şi pentru prorocul cum, mainte de prada besearicii, au apucat secriul legii şi, cu ce era într-însul (şi cortul, ce era făcut de Moisi la muntele Sinaiului), şi le-au dus de le-au mistuit supt o stincă de piatră, în munte. Şi dzîsă cătră oameni c-au venit Domnul în Sinai cu puteare şi va fi sămnul venirii lui, cînd s-or închina lemnului toate limbile. Şi dzîsă că nimerea n-a putea să scoaţă acesta secrii, fără numai Aaron preutul. Şi, iarăş, nimere nu va putea să deşchidză tablele ce sînt într-însul, nice din preuţi, nice proroci, fără numai Moisei, alesul lui Dumnedzău. Şi, la dzua Învierii, întîi să va rădica chivotul, adecă secriul legii, şi va ieşi, şi să va pune în muntele { 106r} Sinai, / şi să vor strînge svinţii la dînsul, aşteptînd pre Domnul şi fugind de vrăjmaşul, care va îmbla, cercîndu-i ca să-i umoară. Dară, în piatra aceaea, au însămnat cu deagetul numele lui Dumnedzău şi s-au făcut tipariul slovelor, cum ar hi cioplit cu fierul. Şi nuor luminat acopere numele, şi nu poate chibzui nime locul, nice-ş va putea nime să-l citească, pînă la dzua aceaea. Şi iaste piatra în pustie, unde întîi s-au făcut secriul, chivotul, între munţîi unde dzeace Moisi şi Aaron. Şi vine noaptea nuorul, ca focul, la locul acela, în chipul celui de la-nceput (caută la Macavei, cniga 2, glava 2: (...), adecă, să găseaşte în Scriptură, la Ieremie prorocul, cum c-au dzîs acelora carii să ducea în robie să ia focul. Acesta foc era foc nestîns a besearicii, carele era în besearică, din care aprindea jărtvele şi tămîia, poate fi fost şi de focul ce pugorîia din ceriu. Caută la Levi, glas 6, 12, 13, foc veacinic, şi-n Cisla glas 3, 3, 4, şi cum au băgat în peşteră, în muntele de unde au prăvit ţara cea făgăduită, cortul, şi chivotul, şi altariul cel de aur de le-au ascuns). Şi să face săborul lui în besearica svîntului apostol Petră, carea-i aproape de svînta besearica cea mare. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mucenic Vata Persul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 2, pomenirea dintru svinţi părintele nostru Atanasie, patriarhul de Alexandria. Acesta svînt au trăit pre pămînt viaţă îngerească. Iară, podvigurile ce s-au nevoit pentru pravoslavnica credinţă, şi luptările ce.au avut de la zloslavnici eretici, şi deasele cu strîmbul izgnanii, şi mincinoasele clevete ce-au suferit, le scriu pre larg alte istorii şi le aduce la mijloc şi svîntul Grigorie Bogoslov. Drept-aceaea, neputînd să le spunem deplin, om dzîce mai puţîn. { 106v} Fost-au svinţia sa, svîntul Atanasie, tizul fără morţîi, de moşie / din Eghipt, părinţi bogaţi şi îmbunătăţîmaţi. Şi, încă de mic, pînă era la părinţi, feace o gioacă cu alţi cuconi, lîngă marginea mării, să feaceră ceate de popi şi diaconi, şi hirotoniră pre Atanasie episcop. Şi veniia la dînsul cuconi nebotedzaţi, şi-i botedza cu apa mării. Aceasta vădzînd patriarhul de Alexandria, svîntul Alexandru, s-au mirat mult şi, cunoscînd din Duhul Svînt, că aceastea ce să feaceră plazuri era şi chipuri celor de-apoi. Deci, pre cuconii ce-au botedzat cuconul Atanasie, giucîndu-să, i-au săvîrşit patriarhul, ungrîndu-i cu svîntul mir. Iară pre Atanasie l-au dat la dascal şi, sosînd la vîrstă, l-au hirotonit diacon şi l-au luat cu sine la svîntul săbor, la cel dintîi, în Nicheia, de-au afurisit pre Arie şi pre agiutorii lui. N-au trecut multă vreame şi, răpăosînd svîntul Alexandru, stătu în scaun svîntul Atanasie. Într-aceastaş dzî, vitejia svinţilor mucenici Esperie şi Zoi, femeaia lui, şi cuconii lor, Chiriac şi Teodul. Aceştia svinţi, Esperie şi Zoi, era în vreamea împăratului Adrian, şerbi fiind. Cîtu-i despre trupuri, la Italia a oarecăruia ce-l chema Catal şi Tetradia, femeaia lui, nemearnici Rîmului, carii i-au cumpăratu-i de la Pamfilia, dară era slobodzi la sufletele sale. Drept-aceasta, nice-ş vrură să slujască cu trupurile a stăpîni păgîni, carii, în locul tvoreţului, să-nchina la idoli. Că dzîsără Chiriac şi Teodul cătră maica sa să nu mai petreacă mai mult împreună cu păgînii, ce să să desparţe de dînşii, să nu fie cu dînşii. Iară ea dzîsă: "Stăpîni ne iaste". Iară ea dzîsă: "Stăpîni ne iaste" (sic!). Iară ei strigară că: "Cu svîntul sîngele a Domnului Hristos sîntem răscumpăraţi". Deci, învoindu-să cu dînşii maica lor şi-mbărbătîndu-să, mearsără la Catal, de-i dzîsără: "Că Domnul Isus Hristos iaste lor stăpîn, dară, pentru tîmplare, ne stăpînişi tu, la trupurile noastre. Dară noi, mai cinstim mai mult să ne stăpînească Domnul nostru Hristos, că mai tare trebuie a să pleca tot însul la Dumnedzău decît la oameni". Şi, minunîndu-să dintr-aceasta Catal, i-au luatu-i cu maica lor de i-au trimis în Tritonia, la Esper, tatăl lor. Apoi, Catal, făcîndu-şi rodinile unui cucon al său, le trimisă prîndz, carne şi vin, din ceale slujite idolilor. / { 107r} Iară maica lor, Zoi, lepădîndu-le cînilor, deaca ştiu Catal, s-au mîniat ş-au spîndzurat întîi pre cuconi, de i-au strujit cu unghi de fier. Şi, mîngîindu-i părinţii şi-mbărbătînd să nu slăbască, ce să rabde pînă-n sfîrşit, căutînd la cununa mîcenicească, de-acii, pugorîndu-i, i-au bătut cu maica lor şi tatăl, şi, aruncîndu-i pre toţi în cuptoriu înfocat, deaderă-ş sufletele la Dumnedzău. Iară, demineaţă, ieşind glasuri, ca de cîntăreţi, destupară cuptoriul şi pre nime n-aflară, fără numai pre svinţii adormiţi, ca cum vrea fi de somn, cu feaţele spre răsărite. Şi să face săborul lor în svînta lor mucenicească besearică ce.i dzîc Devtero. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 3, svinţii mucenici Timotei şi Mavra. Acesta svînt Timotei, aflîndu-să în shima cliricească, învăţa svintele cuvinte nărodul, din satul Penapeon, luîndu-ş femeaie pre Mavra. Şi, încă, nu lăcuisă amîndoi 20 de dzîle, fu pîrît şi tras la ighemonul Tivaidei, Arian, carele, poruncindu-i să-ş aducă cărţi din care citeaşte creştinilor, şi el nu vru, ce dzîsă ighemonului că-ş socoteaşte şie, în loc de cuconi, cărţîle, din carile să-ntăriia şi să străjuia de îngeri, chemîndu-i într-agiutoriu şi putearea acelor scrise într-înse. Şi dzîcea că nime nu-ş dă cuconii spre moarte, de bună voia sa. Drept-aceaea, i-au bătutu-i prin urechi piroane înfocate, din carile i s-au betejit ochii şi s-au scurs. De-acii, l-au legat cu gleznele la o roată şi i-au pusu-i zăbale în rost. Şi l-au spîndzurat cu capul în gios, legîndu-i o piatră la grumadzi, şi, nefrîngîndu-l cu aceastea, gîndi ighemonul să-nşeale pre Mavra, femeaia lui. Şi o măguliia să să podobască şi să slujască la idoli. Şi ea, neascultîndu-l, ce, mai vîrtos, ascultă de ce o învăţa svîntul, şi mărturisi naintea ighemonului că iaste creştină. Deci, îi rumpsără părul din cap şi-i tăiară deagetele. Şi o băgară într-apă fierbinte şi, neardzîndu-să, să gîndi ighemonul { 107v} că nu-i fierbinte, ce-i reace apa în carea s-au băgat. / Şi porunci să-i pice, de-acolo, în mîna lui. Iară svînta, luînd cu mîna ei din căldare şi băgînd în mîna lui, i s-au jipuit pialea ighemonului. Drept-aceaea, i-au răstignit pre-amîndoi. Şi, trăind 9 dzîle spîndzuraţi, învăţa unul pre-alalt, înde eişi, să rabde munci şi să sfătuia să nu să-nstrăineadze. Şi, aşea-ş deaderă sufletele lui Dumnedzău. Dară spun cum dracul, venind în buiguială cătră svînta muceniţă, încă fiind pre cruce, îi da un paos plin de miare şi de lapte, înbiindu-o să-l bea. Dară ea, cu ruga, l-au gonit. Şi, iarăş, cum o dusă la părău curătoriu cu ceale mainte vădzute mustăreaţe, adecă laptele şi miarea, şi îmbiind să bea, iară ea dzîsă: "Nu voi bea dintr-însele, ce din păharul ce mi-au dires Hristos", şi, aşea, învincit dracul, să dusă de la dînsă. Şi, astătînd îngerul Domnului Dumnedzău, i să vedea svintei că o dusă în ceriu şi, luîndu-o de mînă, şi-i arătă scaun şi veşmînt de podoabă alb într-însul, şi cunună, şi-i dzîsă: "Că ţie aceastea sînt gătate". De-acii, la mai nalt loc o dusă şi, iarăş, îi arătă alt scaun şi, ca mai frumos veşmînt, şi cunună, şi-i dzîsă: "Aceastea bărbatului tău s-au gătat de i s-au dat în soarte. Dară, a locului diferenţie ţ-arată că bărbatul tău mai vîrtos prilej de spăsenie îţ fu". Şi să face sărbătoarea lor în svînta lor mucenicie, carea iaste decinde, în Iustiniane. Într-aceastaş dzî, harţul svinţilor Diodor şi Rodopian, diaconul, carii era prin vremile lui Dioclitian şi, pentru credinţa în Hristos, de ai săi orăşeani, sudalmi multe, şi bătăi, şi rane răbdînd, în Afrodisia Cariei, mai apoi, de toate, tot de aceiaşi împroşcaţi cu pietri, ale sale lui Dumnedzău deaderă sufletele. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 4, svînta muceniţă Pelaghia. Stih: În bou de-aramă şi Pelaghia arsă La al ei mire, la Hristos, de sîrg mearsă. Aceasta era din Tarso, în vremile lui Dioclitian împărat şi, audzînd de credinţa în Domnul { 108r} Hristos şi / cercînd a şti aceaea carea-i, au visat pre episcopul botedzînd şi, slobodzîtă de la maică-sa, ca vădz Doamne, să-ş margă la doică (mamcă), iară ea mearsă la episcopul, carele, din dumnedzăiască suflare pornit, au primitu-o şi o au botedzat, care lucru logodnicul ei, fiiul împăratului, deaca audzî şi, cu totul, în patimă cădzînd de dragoste, s-au umorît pre sine. Iară Dioclitian, desfirînd ficioara cu multe cazne şi a o depărta de la credinţa Domnului Hristos neputînd, un bou de-aramă l-au înfocat şi, într-însul, pre ficioara svîntă au băgat, în carele depreună fîrşenia şi cununa mărturiei au dobîndit, că putu de răsîpi sămeţia vrăjmaşului, prin putearea crucii a mirelui ei, Hristos, de feace izbîndă vitejeaşte biruind. Şi, acmu, să veseleaşte ca mai adevărat, împreunîndu-să cu Svinţia Sa, mirele ei cel ca mai drag, Fiiul lui Dumnedzău, viu, ţîindu-şi îmbe feclii aprinse, mucenicească şi ficiorească, în luminata şi nalta împărăţîie veacinică. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuviosului părintele nostru Nichita prezviterul şi egumen mănăstirii Michidiei. Acesta svînt Nichita, dorind verguria (fetia) şi ţînearea, să sălăşlui în munţi, la mijlocul sosînd a tuturor bunătăţîlor. Şi să hrăni în cetăţîle liniştii, şi, suind di-mbe părţi, sosî la cereasca petreacere. Şi, cu cuvîntul dumnedzăiesc, iconom s-arătă şi credzut tăinuitoriu. Drept-aceaea, şi, ca un svinţit preut, a svinţită turmă fu mai mare. Şi, gonit de la turmă de iconoboreţi, cu izgnanii cumplite şi mai amară, fu supărat. Şi bunul viteaz, nemişcîndu-să de la credinţă, ca un vîrtucios hîrăţ într-armat, toată, la suflet stricătoare înşălăciune a bogoboreţilor au defăimat, de unde, şi-ndoite fecliile aprindzînd, a mărturiei şi a postniciei, îndoite şi cununile din mîna Domnului au dobîndit. Într-aceastaş dzî, pomenirea cuvios părintele nostru Ioan prezviterul de Lavra bătrînă. Acesta, din tinere unghi, cu dumnedzăiască dragoste săgetat, la Dumnedzău s-au lipit. Şi, părăsînd hrană desfătată şi petreacerea boieroasă şi luminată, şi streinîndu-să de moşie şi de rudenii, şi crucea rădicînd, veni în strein oraş şi necunoscut, pentru streinatul Domn şi în / { 108v} streini născut. Şi, cutrierînd svintele locuri, într-a fericitului Hariton veni stînă, şi, cumu-i bine cătră luptări, dezbrăcîndu-să, şi, cum place la Dumnedzău, împlînd tot fealiul de bunătate, cătră Domnul au purces. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Ilarion, făcătoriul de minuni. Acesta, din tinereaţe, crucea Domnului a umăr rădicînd, Răstignitului Stăpîn au urmat şi patimile trupului supuindu-le duhului. Dară, bogat de la Dumnedzău, au dobîndit a lecui tot fealiul de boale şi a izgoni dracii, că, în strîmticea căşuţă pre sine închidzînd, şi din afară a toată gîlceava fiind, şi cu nepătimire luminîndu-să, dumnedzăiescul preuţesc dobîndi har. Şi, pre mulţi ani, în aspră petreacere răbdînd, şi de toţi mirat, că gîngăniilor conteniia ce strica la sămănături, şi rană de smidă au oprit, şi pămînt însătat cu ploi au udat. Şi cursoarea părăului, ca Elisei, au despicat, şi săcată mînă au tămăduit. Şi orbului a vedea au dăruit, şi a ologi şi fulgeraţi picioarele au îndireptat, ş-alte multe feace minuni, în slava adevăratului Dumnedzăul nostru. Şi, aşea, cinstitulu-ş suflet au dat la Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 5, svînta mare muceniţă Irina. Tropariul. Mieluşeaua Ta, Isuse, strigă în mare glas: "Tine, mirele mieu dorind, şi, cercînd, chinuiesc, şi-mpreună cu Tine, mă răstignesc. Şi cu Tine mă-ngrop în Botedzul Tău. Şi paţu pentru Tine, ca să împărăţăsc cu Tine, şi moriu pentru Tine, pentru ca, pururea, să vieţuiesc cu Tine. Şi, ca o jărtvă neocită, primeaşte-mă, carea, cu dragoste m-am jărtvit Ţie"! Pentr-a ei rugi, Hristos Dumnedzău mîntuiaşte sufletele noastre. Şi condacul: Glas 3 (...) Cu feteştile frîmseţi, împistrită ficioară, şi cu muceniceşti steme, încununată Irino, cu sîngele { 109r} mîceniei stropită, în minuni / scripind, fulgerînd a vindecărilor, cu bună credinţă dobîndişi plaşcă vitejască de biruinţă a vitejiei tale. Aceasta era fiică, sîngur-născută, lui Lichinie împărat şi maice-sa Lichiniei, din cetatea Maghedon, Pinelopi, întîi de părinţii ei numită. Şi, fiind ea la trup ghizdavă şi faieşe, şi cu frîmseaţele întrecînd vîrstnicile ei, într-un stan de piatră nalt petrecea, care tatăl ei i-au zidit, cu 13 fetişoare frumoase, multă şi nelipsită de slujbă, avînd bogăţîie, şi scaun, şi masă, şi sfeaştnic, făcute toate cu aur. Şi era, cînd o pusă acolo, de şease ani, de Apelian, oarecare bătrîn învăţată, care l-au pus Lichinie a întra cătră dînsa. Deci, vădzu în vis noaptea, porumbiţă venită, aducînd un frundzărel de maslin, care l-au pus pre masă, şi un vultur, aducînd cunună de flori şi, pre masă, puind. De-acii, pre altă fereastră, un corb şi pusă un şearpe pre masă. Şi, dezmirîndu-să ea, şi cugetînd oare ce poate hi că sămneadză aceale ce vădzu, bătrînul Apelian i-au dezlegat visul, dzîcînd: "Porumbiţa iaste nevoinţa învăţăturii gîndului ei. Iară frundzărelul de maslin - peceate lucrurilor şi deşchisătură Botedzului. Iară vulturul, împărat pasărilor fiind, cu cununa îi însămna biruinţa într-aleasele ei bunuri. Iară corbul cu şearpele scîrbă şi mişălătate arăta" Şi cu totul i-au dezlegat şi i-au tîlcuit, şi lupta mărturiii i-au arătat, carea, pentru Hristos, vrea să obîrşască. De-acii, alalte slăvite toate, de rîndul ei, spune-să-va, că numele ei spun că-i numit de îngerul, în loc de Pinelopi, Irina. Şi, de la dînsul, fu învăţată de rîndul Domnului Hristos şi cum că vor fi spăsîţi pentru dînsa multe de suflete întunearece, şi cum îi va veni ei ucenicul lui Pavel svîntului apostol, Timotei, de o va botedza. Aceasta, dară, făcîndu-să, a tatălui său zdrobind idolii, i-au lepădat gios. Şi fu întîi pusă la strînsoare de al ei tată, carele să o calce caii au poruncit, din carii unul, în loc ce-i vrea face ceva rău, s-au răpedzît asupra tătîne-său, şi l-au trîntit gios, de i-au zdrobit mîna cea direaptă şi l-au umorît. Şi, cu glas de om, pre svînta fericind, îndată ea s-au dezlegat din legături şi, { 109v} rugată de nărod, învisă pre tatăl ei, cu / ruga, carele, cu trei mii de bărbaţi şi cu a sa femeaie, credzu în Mîntuitoriul Hristos şi să botedză. Şi, lăsîndu-şi împărăţîia, la turnul ce-ş făcusă hiicei sale au petrecutu-şi viaţa. Şi, luînd a lui împărăţîie Sedechie, iarăş svînta să jărtvască idolilor fu silită şi, neplecîndu-să, în groapă adîncă, cu capul în gios, fu aruncată, în care veninate gîngănii tot fealiul era. Şi, acolo, trăind nevătămată, şi trecînd patro dzîle, scoasă, îi hiresluiră picioarele şi, iarăş, de îngerul fu sănătoşată. De-acii, la roată fu legată şi, oprindu-să apa carea porniia roata, svînta rămasă nevătămată. Şi, pentr-aceasta minune, credzură lui Hristos opt mii de suflete a cuvîntăreţi. Şi Sedechie scoţîndu-să, scăpîndu-să de împărăţîie, Savorie, hiiu-său, asupra celora ce l-au scos oştindu-să, tîmpinîndu-l naintea cetăţîi svînta Irina pre însul şi toată oastea acea cu dînsul, i-au oprit cu ruga şi cu nevedeare i-au lovit. Şi, iarăş, cu ruga, a vedea au făcut. Deci, fu găvozdită la glezne, cu piroane, şi un sac plin de arină i-au încărcat, şi trei mile o lungară în goană. Iară, pămîntul desfăcîndu-să, şi, în pîntecele său, pre slugile tiranului şi din necredincioşi înghiţînd, bărbaţi dzeace mii, credzură în Hristos alţi treidzăci de mii de bărbaţi. Şi, încă, ţîindu-să tiranul în necredinţă, venind, lovi de ucisă îngerul 5 mii şi, rămîind slobodă svînta, şi, înblînd prin cetate, multe preaslăvite faceri să lucra de la svinţia sa. Şi, venind la turnul unde era tatăl ei, cu Timotei prezviterul, cinci întunearece de suflete, venite la învăţătura ei, lui Hristos le-au închinat (botedzîndu-le), şi, cu dînse, cei puşi de straje la turn, bărbaţi, treidzăci şi trei. Iară, în cetatea Calinicul, unde era Numerian împărat, sosînd şi naintea feaţii lui astînd, şi pre Hristos Dumnedzău mărturisind, în trei boi de aramă fu băgată, dintr-unul într-altul, şi-ntr-al treile mutîndu-o. Şi cel al treia bou, preaslăvit, purcedzînd şi îmblînd, în care era svînta, de-acii crepînd, şi ieşind svînta nearsă, veniră cătră Domnul Hristos de credzură ca la dzeace întunearece. De-acii, împăratul schimbînd viaţa şi murind, porunci eparhului să nu o treacă, ce să o căznească, carele şi cu fier legîndu-o, şi băgîndu-o în focare, rămasă nebetejită, îngerul lui Dumnedzău focul stîngînd şi de pregiur { 110r} dînsa legături rumpînd, / atîta cît s-au prea mirat şi eparhul cu cei ce era cu sine, de credzură şi veniră la Hristos, Domnul nostru. Şi, ieşind veastea ei, Savorie, împăratul persilor, să-i taie capul învăţă. Şi, făcînd aşea, şi în mormînt culcată, şi, iarăş, de îngerul fu învisă, fericindu-o îngerul de cealea ce, pentru Hristos, s-au nevoit, şi pre ceia ce credzură pentru svinţia ei şi pre ceia carii vor pomeni-o pre svinţia ei, într-anii cei viitori. Iară, după tăiarea cu sabie şi din morţi înviere, spun, cu stîlpare de maslin a mînă avînd, au întrat amiadză-dzi, de s-au arătat împăratului. Şi el, credzînd în Isus Hristos şi botedzîndu-să de Timotei prezviterul, cu mulţîme de dzăci de mii multe, de-acii, svînta mearsă la cetatea ei, Maghedon, la părinţii ei. Deci, pre tatăl, amu răpăosat, lăcrămă şi să împreună cu maică-sa şi, luîndu-o sus nuorul, o dusă în Efes, de petrecu acolo, făcînd multe minuni, şi-i adevărat grăită tocma cu apostolii. Şi, după aceaea, sosî la Apelian, ce i-l pusease dascal la Svînta Scriptură tatăl ei, la turnul cel de piatră, şi svînta, adunînd pre cei în Efes şi numai şease oameni luînd, şi pre Apelian, venind la raclă novă, în carea încă nime n-au fost îngropat, într-aceaea au adormit, poruncind, pînă în patro dzîle, nime să nu-i mişce piatra de deasupra, carea o pusă Apelian dascalul. Şi, trecînd doă dzîle, s-au aflat piatra rădicată şi trupul svintei. Deci, aceastea, de pre gînduri omeneşti, cînd-ai s-a părea unora, necredzut, dară lui Dumnedzău i să poate cealea ce nu să pot la oameni. Fost-au în dzîlele lui Constantin împărat, 5815 era văleatul (307). Într-aceastaş dzî, stradania, vitejia svinţilor mucenici Neofit, Gaie şi Gaian. Şi să face săborul lor în cinstita şi svînta besearică a svinţilor slăviţi şi de minuni făcători, fără arginţi, Cozma şi Damian, ce iaste în a lui Darie. Într-aceastaş dzî, Obnovlenia besearicii preasvintei Dumnedzău-Născătoarei ce iaste în a lui Chir. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 6, svîntul dirept şi mult stradalnic Iov. / Iov era din oraşul Aveitida, din hotarăle idumeieşti, din Aravia, din fiii lui Isav, nepotul lui Avraam, atîta cît era el al cince de la Avraam, tată-său îl chema Zaret, maică-sa Vosora. Era întîi numele Iovav ş-au prorocestvuit 45 de ai. Apucat-au nainte de venirea Domnului Isus Hristos 1925. Pre acesta l-au ispitit dracul, mărturisit de Hristos dirept şi fără prihană, şi, întrecînd pre toţi de pre pămînt, şi despoindu-l din toată avearea lui, şi ticăloşindu-l cu straşnice şi nemîngîiate rane, fugi ruşinat. Şi, aşea, arătîndu-să direptul Iov, ne-nduplecat şi nemişcat în loviturile năpăştilor, pre acesta l-au strigat de sus Dumnedzău, la obîrşitul vitejielor lui, şi i-au întors îndoit toate cîte i să luasă, precum vedereadză şi istoria lui pre-amănunt. Ş-au trăit, după rană, 170 de ani, de-au împlut toată viaţa sa 248 de ani şi s-au săvîrşit. Într-aceastaş dzî, svîntul Coint, făcătoriul de minuni, şi svîntul Troadie, şi adormirea svinţilor Andronic şi Atanasia. Într-aceastaş dzî, svîntul Teodorit de Antiohia. Într-aceastaş dzî, vitejia stradaniei svîntului (...) mucenic Teodot, episcopul Chiriniei de Chipru. Acesta era în dzîlele lui Lichinie şi Savin ighemonul, naintea căruia astătînd, fu bătut cu vine de bou. De-acii, fu spîndzurat, şi strujit carnea, şi culcat pre pat de fier înfocat. De-acii, aruncat în temniţă. Şi, rumpîndu-să goana de pe creştini, cu porunca marelui împărat Constantin svîntul, fu slobodzît de la-nchisoare, aşea, cum era muncit. Şi trăi 2 ani, şi să pristăvi la Dumnedzău, în slava şi fala svinţiii sale slăvindu-l Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 7, prăznuim pomenirea ce s-au ivit pre ceriu, sămnul cinstitei cruci la Constantie împărat, fiiul marelui Constantin, şi patriarhul Chiril de Ierusalim. / { 111r} În dzua Piatdeseatniţii, în maie în 7, în 3 ceas de dzuă, s-au ivit cinstita cruce şi viaţă făcătoare luminată, prăvindu-o tot nărodul deasupra svintei Golgota, întinsă pînă la svîntul muntele Eleonului, la loc de unde s-au răstignit Domnul Hristos, pînă ude s-au nălţat în ceriu, carea svîntă cruce, cu strălucoarea ei, au acoperit radzele soarelui şi curcubău pregiur cruce, ca o cunună, pentru carea alergară la svînta besearică toată vîrsta, a bătrîni, şi tineri, şi sugarii prunci, de deaderă slavă şi mulţămită lui Dumnedzău, cu nemăsurată bucurie şi cu fierbinte umilenie, pentru preaslăvită vedeare. Şi-ntr-acelaş ceas, s-au arătat şi-mpăratului, într-acelaş chip, spune hronigraful în Ţarigrad. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Acachie. Acesta era în vreamea împăratului Maximian, capadocan de rudă, din numărul marturionilor. Şi, aducîndu-l naintea cneajului Firm, mărturisi numele svînt a Domnului Hristos. Şi, muncindu-l mult, l-au trimis la alt cneaj, Vivian, care l-au adus şi cu alţi legaţi în Constantinopol. Şi, croindu-l cu cumplite rane şi sucitoare cetluindu-l, l-au aruncat în temniţă, unde, astătîndu-i îngerii, l-au pusu-l sănătos. De-acii, fu trimis la alt boiarin, Filachilian, carele porunci de-i tăiară capul. Şi să face săborul lui în svînta lui mucenicie carea iaste în Pashalo. Într-aceastaş dzî, nevoinţa svîntului mucenic Codrat şi celor cu dînsul. Acesta era din Nicomidia, în vreamea lui Dechie ş-a lui Ualerian. Şi, pentru credinţa în Hristos, prins cu alţi mulţi, de elini, şi daţi pre mîna antipatului sau podstarostelui oraşului, şi, mărturisind cu-ndrăznire pre Domnul Hristos, fu tins în gios şi bătut cu uscate vine de bou. Şi-mplînd pămîntul de sînge, l-au dat în legături, la temniţă. Şi, adus de antipatul la Nicheia, fu muncit iarăş. Şi, prăvind pre oarecarii ce era cu sine şi vrea să jărtvască, de frica muncilor, le-au adus aminte frica lui Dumnedzău şi i-au întăritu-i, pre carii i-au ars antipatul. Iară svîntul { 111v} Codrat, întrînd în capiştea idolilor, au sfărîmat toate trupurile / ceale cioplite idoleşti ce era într-însă. Drept-aceaea, fu spîndzurat şi rujdit, şi-n sac băgat, şi bătut cu vine de bou. Atunce, Satornic şi Rufin credzură în Domnul Hristos şi, spîndzuraţi, fură strujiţi şi le tăiară capetele. Şi, ducîndu-să antipatul la Apolonida, trăgînd şi pre svîntul, mesteca moare cu oţăt, turna preste ranele lui şi-l freca cu tărsine, şi-l arsă şi la coaste cu fiare înfocate. Şi, trecînd Orindacul, şi sosînd la Ermupol, purta şi pre svîntul într-un car, că nu putea mearge. Şi, acolo, întindzîndu-l pre grătariu înfocat, turna deasupră-i undelemn şi smoală. De-acii, îi tăiară svîntul cap şi, aşea, ş-au împlutu-ş mărturia, luînd cununa izbîndei la Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî, pomenirea preacuvios părintele nostru şi ispoveadnic Ioan Psihaitul Acesta fericit, din pruncie închipuind obiceaiele svinţilor Ioan crăstitel şi Ilie, stolind viaţa sa cu aspră petreacere, au biruit războaiele dimonilor vitejeaşte, curăţînd sufletul său cu şirlăurile lacrămilor. Şi, rugînd Dumnedzău cu stări toată noaptea, şi vărsînd udeale de lacrămi, au săcat păraole ereaselor, închinîndu-să svintei icoanei Domnului Hristos. Şi, răsturnînd a necuraţîlor sfaturi, s-au făcut mare hrabor, răbdînd vitejeaşte a izgnanii amară şi temniţe. Şi, agiutînd Legii şi învăţăturilor părinţeşti, au călcat leagea, porunca împăratească. Drept-aceaea, nevoindu-să tare cu de-a tocma luptă a svinţilor, au dobîndit tocma şi cunună, lecuind trupurile şi sufletele lîngedzîlor, cace c-au dobîndit de la Dumnedzău harul minunelor. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Maxim. Acesta fericit, strigînd cu-ndrăznire şi cu sfobodnicie pre Domnul Hristos, şi trăgînd de mînă pre mulţi cătră credinţa cea bună, şi suferind multe cazne, apoi de toate, împroşcat cu pietri, şi, precum Stefan svîntul, întîiul mucenic, cununat, cătră Domnul au purces. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. { 112r} Într-acesta lună, în 8, svîntul slăvit / apostol evanghelist şi la piept lui Hristos iubit, şi deavestîvnic Ioan Bogoslov, a de strînsul svintei pulberi ce iase din svîntul mormîntul lui ce-i dzîc mană. Întru tot bunul Dumnedzău şi iubitoriu de om Domnul nostru, nu numai ce-au spodobit împărăţîiei ceriului şi veacinicilor bunuri pre carii, pentru Svinţia Sa, s-au nevoit cu osîrdie svinţii săi ucinici şi apostoli, proroci şi mucenici, şi pre ceia ce au bine plăcut, ce, încă, au şi străluminat cu multe minuni şi locurile pre unde ei au luminat şi s-au îngropat, arătîndu-le pline de darure. Că şi mormîntul în care să-ngropasă marele apostol şi evanghelist Ioan, cînd vru să să mute să să pristăvască, în toţi anii izvoreaşte şi izbucneaşte afară, fără veste, în a opta dzî a lui mai, din meliţatul Svîntului Duh, prav, pulbere svîntă, carea, peste nume, o număsc lăcuitorii mană. Şi, aceasta culegîndu-o ceia ce vin acolo, o trebăluiesc de izbăvire a toate patime, de leac sufletelor şi sănătate trupurilor, slăvind pre Dumnedzău şi pre a Svinţiii Sale ogodnic Ioan cinstind. Din a lui Sofronie. Trebuie a şti că tatăl lui Bogoslov era Zevedeu, iară maica Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Preacistii, Dumnedzău-Născătoarei. Că Iosif avea 4 feţi: Iacov, Simeon, Iuda, Iosi, şi 3 feate: Estir, Marta şi Salomi, carea era muiare lui Zevedeu, maică lui Ioan Bogoslov. Deci, Domnul nostru Isus Hristos era unchiu lui Ioan, ca cum ar hi frate Salomiei, featii lui Iosif. Şi numai pre Petră au botedzat Hristos cu mînule sale, Petră pre Andrei, Andrei pre Iacov şi pre Ioan, iară Ioan şi cu Iacov pre alţi apostoli (Acesta botedz, cum să veade, au fost mainte de Înviere, iară, după Înviere, le fu svinţilor apostoli botedz, cum scrie la Deanie, glava 1, verş 5, şi glava 2). Şi, cînd fugiră toţi, iară Ioan, iubitul, s-au aflat de faţă la datul Domnului Hristos şi la Răstignire, ş-au venit şi la mormînt cu Petră, ş-au luat şi pre Svinţia Sa, maica lui Dumnedzău la sine, ca un fiiu, avu trei maice pre pămînt. Întîie, pre Salomi, din carea s-au născut, a doua, că fu fiiu tunetului, a treia, Preasvînta Dumnedzău-Născătoarea, precum i s-au dzîs de Domnul: { 112v} "Iacă, maică-ta"! Ş-au botedzat pre Svînta Dumnedzău-Născătoarea / Petră şi Ioan (Aceasta-i pentru să svinţească Svîntul Botedz pentru rodul omenesc, ca şi iubit Fiiul ei), şi era cu svinţia ei Ioan Bogoslov, pînă la adormirea svinţiii sale. Apoi, au venit la Efes ş-au răsturnat gios, cu ruga sa, capiştea cea mare a Artemidei, carea era minunată în toată lumea de mare. Ş-au izbăvit de la-nşelăciune 40 de-ntunearece bărbaţi şi femei, ce slujiia Artemidei, şi i-au adusu-i la lumină. Şi să numeaşte Livaton muntele în carele stă besearica svîntului Ioan Bogoslov, şi, despre apus, dzace svîntul apostol Timotei. Aflăm în hronigraf: împărăteasa lui Iustinian împărat ce-au făcut Svînta Sofie, au făcut şi ea besearica svinţilor apostoli minunată ş-au adus de-au pus svintele moştii a svinţilor apostoli Andrei, Luca şi Timotei. Iară Maria-Magdalena şi cei 7 otroci sînt în muntele ce să apropie de să chiamă Hilion. Iară svînta Ermioni, fiică fiind lui Filip, unul din cei 7 diaconi, una fiind din 4 a lui fiice prorociţe, dzace la acel munte de-aproape, şi Adauct mucenicul, şi hiică-sa, Calisteni, şi alţi mîcenici ce-au fost episcopi: Ariston, Tiranos, şi Aristovul, şi Pavel, cetăţanul pustiei. Şi să face săborul lui în cinstita apostolia lui ceaea ce iaste în Evdomo. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Arsenie cel Mare. Acesta era din cetatea cea mare a Rîmului, născut, crescut, din pruncie ferit curat lui Dumnedzău vas, şi plin de toate bunătăţi, şi de-nţălepciune dumnedzăiască şi omenească. Deci, s-au hirotonit şi diacon, şi, atunci, chivernisind împărăţîia romanilor marele Teodosie, şi puind mare nevoinţă, cercînd om duhovnicesc şi cuvîntăreţ, ca să dea procopseală să-ş înveaţe cuconii la învăţături, şi, mai vîrtos, la acealea cu carile să-ndulceaşte Dumnedzău, şi, oblicind de-acesta, scrisă la împăratul Graţian şi la papa Inoţentie şi, abia putu de dobîndi ce pofti. Deci, ducîndu-să de la Rîm Arsenie, sosî la Ţarigrad şi astătu naintea lui Teodosie. Deci, îl vădzu la faţă cinsteş şi la floare, şi căutătura cu tocmală, smerit gîndul, şi podobit cu de toate bunătăţi, şi,- { 113r} mplîndu-să de multă bucurie şi inemă dulce, şi, / de-acii, îl cinstiia, ca pre părintele său, şi-l iubiia, ca pre un didascal. Iară senatul, adecă boiarii sfatului, îl vedea ca un odor mare, mirîndu-să. Dară el, urînd slava omenească, socotind ca gunoaiele, şi dorind călugăreasca viaţă, în toate dzîle ruga Dumnedzău să-i plinească cearerea lui şi,-ndată, audzî glas dumnedzăiesc care îi grăia: "Arsenie, fugi de oameni şi spăsî-te-vei"! Şi el, neîntărdzîind, ce schimbîndu-şi îmbrăcămintele, sosî la Alexandria şi să tunsă de mearsă la schit, dîndu-să la toată petrecania cea aspră şi ticăloşia. Şi, rugînd Dumnedzău, iarăş fu glas dumnedzăiesc cătră dînsul: "Arsenie, fugi, taci, alinteadză-te şi te spăseaşte"! Pre acesta întrebă dînăoară papa de Alexandria, Teofil, suind cu alţîi la dînsul: "Spune-ne, o, părinte, cuvînt de folosînţă"! Şi el dzîsă: "Dară, deaca l-oi spune, ţînea-l-vii"? Şi el dzîsă: "Aşea, adevărat". Şi dzîsă: "Unde-şi-ş veţ audzî pre Arsenie, nu vă apropiare-ţi acolo". Spun de acest svînt că avea o pîndzătură de păr în sîn, în carea-ş sprijiniia lacrămile şi era cinsteş la stat, cu totul cărunt, uscat şi lung, săvai că era puţînel gîrbov de bătrîneaţe. Şi-i era barba pînă la pîntece, chipul era-i ca de înger, ca Iacov. Drept-aceaea, niceş vrea să să vadză la nimere de faţă. Preveghea mult, stînd dirept la rugă şi ne-ncujbind nice leac genunchile. Şi, dintr-apusul soarelui, sta cu faţa spre răsărit, pînă răsăriia, de-l loviia soarele în faţă, cît soarele îl slobodzîia de la statul privegherii nopţîi. Drept-aceasta, cu vărsăturile lacrămilor, au stîns stricătoarea la suflet înfocare. Şi, cînd fu să să pristăvască, de la trup sosînd la adînci bătrîneaţe, că era lîngă o sută de ai, îl întrebară ucinicii lui unde şi cum să cade să-l astroace. El le dzîsă: "Dară, nu ştiţi să puneţi o fune în picioare-mi şi să mă rădicaţi în munte, să mă slobodzîţi în rîpă"? Şi, iarăş, le dzîsă: "Vedeţi, vedeţ, cîtă frică mă află"? Şi vărsa lacrămi fierbinţi. Şi să mira ucinicii lui, dzîcînd: "Vai de noi, părinte! Dară, şi tu te temi de moarte"? El răspunsă: "Frica aceasta n-au mai lipsit de la mine den ceasul ce m-am călugărit". Şi-ndată ş-au dat sufletul fericit, în pace, la Dumnedzău. Din Calocherini a părintelui Agapie. { 113v} Avea în sîn o pîndzătură de rasă svîntul Arsenie de-ş ştergea / lacrămile cu dînsa, să nu pice pe carte ce-ş cetiia. Pre acesta, vădzînd odînăoară avva Pimin, ce mersease la chilia lui să-l vadză, şi-ntre alte, ce i-au dzîs, dzîsu-i-au ş-aceasta: "Ferice de tine, Arsenie, şi, adevăr ferice, c-ai plîns de-agiuns în ceastă lume. Pentr-aceaea, nu vei plînge nice leac în ceaea lume, ce te vei bucura pururea". Spun că ş-acesta cuvînt i-au dzîsu-i şi patriarhul de Alexandria, Teofil, dzîcînd: "Ferice de tine, Arsenie, c-ai ţînut minte ceasul morţîi totdeauna". L-au întrebat, dînăoară, un părinte, anume Marco: "Oare bine-i să n-aibă omul la chilie nice o îndulcire, nice o mîngîiare, c-am vădzut pre unul ce avea puţîneale mănunte veardze şi le-au zmult"? Iară svîntul răspunsă: "Bună-i aceaea. Dară trebuie unul ca acela să aibă cătră avut şi obiceaiul bunătăţîi şi măsura în preajmă. Iară, deaca nu are avutul mai desăvîrşit, de-au şi ceale dintîi zmult, dară totuşi, plînteadză iarăş, mai tîrdzîie, altele". Strîngîndu-să, dînăoară, pre obiceai, săborul săhastrilor la schit, îl rugară să le spuie de folos sufletului cuvînt. Şi, posluşind, svîntul le dzîsă: "Fraţi şi părinţi, cine să apucă să facă un lucru, să cade să-l facă cu chibzuială şi cu socoteală, că pricina carea ne feace de fugim de lume iaste pentru să ne spăsîm sufletul. Deci, trebuie să nevoim să curăţîm sufletul cu multă nevoinţă, că patimile sufletului sînt mai cu lesne a le îndirepta decît ale trupului. Că sînt mulţi de-au arătat, în ceale trupeşti, bunătate şi văzdrăjanie, cu posturi şi bdenii, şi cu de altă grea petreacere, iară, pentru să-ş curăţască sufletul şi gîndul de spurcate şi pîngărite gînduri nu pun nice leac nevoinţă. Ce nebunie la unii, că să depărteadză şi fug de curvii şi de mărsăcăciuni numai, iară, de la ceale mai ascunse patime, nu să ţîn să să oprească, adecă rîhnă de bunele altuia, iubirea slăvii, iubirea banilor, nebăgarea samă pre altul şi trufia, carea-i, de toate păcate, mai rea. Unii ca aceştia giumătate-s necuraţi, sau, să dzîc mai bine, cea mai multă parte şi mai adevărată, că-ş samănă cu idolii, ce-s denafară de aur şi de-argint, de scripăsc, iară dinontru-s plini de necurăţîie. Drept-aceaea, de-aceaste ascunse patimi şi nevederate, să nevoim, să ne curăţîm mai bine". Ş-alte-nvăţături scumpe, pentru lungime, am lăsat. / { 114r} Într-aceastaş dzî, Cuvînt din Pateric. Dzîsă avva Atanasie: "Bogate ori dzîc unii din voi: 'Dară, acmu, unde-i gonenie, şi tiranie'? Iată-ţî-i, munceaşte-te cu ştiinţa, mori păcatului, umorîţ mădulările peminteşti, că mucenicii să lupta cu împăraţîi şi cu domnii. Ai şi tu puindu-ţî-să împrotivă pre diavol, împăratul păcatului, şi domnii pre dimoni, că aşea era oarecînd la aceia capiştile, jărtviştile şi pîngărita slujbă idolească, mincinosul cumir. Înţăleage şi bagă-ţ la minte să-nţălegi, că şi astădzi iaste capişte, şi jărtvişte, şi mincinosul cumir în suflet cu gîndul: capişte, nesăturata lăcomie, jărtvişte, mărseaielor pohte. Iară idolul- duhul învierbîndzărilor, că cela ce slujaşte curviei şi să zăbăveaşte pregiur înfierbădzări, să leapădă de Isus Hristos şi idolului să închină, că are în sine idolul Afroditei trupasca, pîngăricioasa înfierbădzare. Iarăşi, de cine-i biruit cu mînia şi nu taie de la sine acel chip turbat, să leapădă de Isus Hristos, blîndul şi smeritul. Şi are în sine pre Aris, adecă pre Mars, că-l biruiaşte mînia, sămn de trubat. Altul, iubitoriu de argint şi iubitoriu de mărseiuri, de dulceţi, de-ş încuie inema şi o lăcătuiaşte de cătră frate, nemiluind pre de-aproapele, acela de Isus Hristos, milostivul să leapădă şi slujeaşte idolilor, că are în sine idol pre Ermi, adecă Mercurius, şi să-nchină mai vîrtos faptei decît tvoreţului, că rădăcina tuturor realelor iaste srebroliubia. Şi, de te vei opri dintr-aceastea şi te vei feri de aceaste turbate chinuri, vei călca idolii aşea, şi păgînătatea, şi te vei face mucenic, mărturisind mărturia cea bună". Idolii de lemn ciopliţi şi de piatră, şi vărsaţi, de aramă şi de argint, cei vărsaţi greceaşte- Honetva, lătineaşte - Confleatile; cei săpaţi, greceaşte - Glipta, Sculptilia, Izvaana, Istucanaa. Cumir era idol cu frîmseaţe femeiască, Zoanon - trebişte, împărătesc chip cioplit, Agalma- cumir femeiesc, capişte- idol mîncăcios, cum era Vil, de mînca mult. Caută-l la Daniil, glava 14. { 114v} Într-aceasta lună, în 9, stradania / svîntului slăvit proroc Isaia. Acesta era mare între proroci, şi cu mare glas, şi din Ierusalim. Şi muri svinţia sa, hiristuindu-l cu hiristeul, de Manasie împărat, fiiul lui Iezechie, şi fu băgat supt stăjarul lui Aaron, aproape de îmbletele apelor, carile le-au stricat împăratul Ezechia, afundîndu-le. Şi Dumnedzău feace sămnu lui Siloam pentr-acest proroc, că, mainte pînă a nu muri, leşinînd, să rugă şi-l ascultă, şi i-au trimis Dumnedzău, de-acii, apă vie. Drept-aceasta, s-au numit Siloam, carea să tîlcuiaşte "trimisă". Şi, în vreamea lui Iezechie, mainte pînă a nu face puţurile şi fîntînile rîmnicele pentru ruga Isaiei, ieşi puţînea apă, cînd era oraşul închis de oaste, să nu piaie oraşul de seate, că-ntreba pizmaşii de unde avură apă, de bea, şi-ngrădiră oraşul de-l închisără, şi străjuia Siloamul. Deci, cînd veniia iudeii cu Isaia, îndată izbucniia apa. Drept-aceaea, şi pînă astădzi, de pripă izbucneaşte. Şi, în ceasul în care mergea prorocul cu iudeii, pentru să să arate taina, de vreame că s-au făcut aceasta cu ruga lui Isaia, pentru pomenirea lui, şi poporul, nărodul, l-au îngropat cu osîrdie şi cu cinste lîngă Siluam, pentru s-aibă şi apoi, după moarte-i, prin ruga lui, dulceaţa apei. Şi iaste mormîntul lui aproape de mormîntul împăraţîlor, din dosul mormîntului popilor, spre partea ce dă spre-amiadză-dzi, că Solomon au făcut mormînturile lui David, scriindu-le spre răsăritul Sionului, carea are întratul de la Gavaon departe de oraş 20 de stadii. Ş-au făcut şuvăitură tocmită, carea are întrat neştiut la mulţi, şi, pînă astădzi, nu să cunoaşte la popi şi la toţi oamenii. Acolo-ş avea împăratul aurul ce-i veniia de la Etiopia şi mirosealele ceale scumpe. Şi, de vreame ce împăratul Iezechia au arătat taina lui David ş-a lui Solomon vavileanilor, de spurcară oasele părinţilor lui, drept-aceaea blăstămă Dumnedzău să fie supt şerbie sămînţa lui pizmaşilor lui. Şi l-au făcutu-l şi fără roadă, din dzua aceaea. Şi să face săborul lui în prorocestvia, lui ce-i aproape de svîntul mucenic Lavrentie. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Hristofor şi cu cei cu sine. / { 115r} N-a patra an a împărăţîiei lui Dechie, avea multă turbitură asupra creştinilor păgînăcioşii boiari, că scrisă la toţi porunci fărăleage şi-nvăţături strîmbe, să facă sîlă credincioşilor lui Hristos, să mănînce de jărtvitele idolilor, bucate spurcate cu sînge de jărtviştile dracilor şi, cîţ nu primiia a să lepăda de Domnul Hristos să le dea munci şi cazne şi să-i umoară fără milă. Deci, toţi prinţipii, şi ighemonii, şi boiarii cetăţîlor siliia să să arate la-mpăratul ascultoi şi avea mate volnicie păgînii, iară creştinii, supărate izgnanii. Într-acealea dzîle, cum să bătea un voevod a-mpăratului cu neşte limbi, s-au tîmplat un căpcîne ce mănîncă oameni la război şi l-au prins voevodul, dară căpcînul era din fire înţălept şi cu gîndul la cuvîntul lui Dumnedzău. Şi, prăvind pre păgîni cum căznesc, în toate dzîle, pre creştini cu fealiuri de munci, să măhniia şi-i era milă, ca un milos ce era, dară, neputînd grăi omeneaşte să-nfrunteadze pre păgîni, să deade în laturi de la oraş şi, cădzînd la pămînt, feace rugă, dzîcînd cu gîndul: "Doamne, Dumnedzău, tot putearnice, ascultă-m smereniii şi-Ţ arată mila pre smerenia mea, deşchide-mi rostul şi-m dă a grăi, să poci înfrunta pre muncitoriul"! Şi, aşea rugîndu-să, i să arătă îngerul lui Dumnedzău în chip luminat şi-i dzîsă: "Audzîtu-ţî-s-au ruga, Repreve! (că aşea-l chema întîi). Scoală-te să-ţ iai dar de la Domnul"! Şi, sculîndu-să, s-au atins la budzele lui îngerul şi i-au suflat în gură, şi-ndată, mearse în cetate şi, vădzînd creştinii munciţi, îl duru la inemă, cum vrea păţî sîngur ranele. Şi dzîsă cătră elini: "O, voi trăgători de-ntunearec şi de toată fărăleagea plini, nu vî-i destul că v-aţ dat sufletele lui Satan, dară încă siliţi şi pre noi carii ne teamem de Dumnedzău şi ne trageţi să perim cu voi? Eu sînt creştin şi nu-m trebuie a mă-nchina la dumnedzăi mincinoşi şi spurcături fără treabă". Aceastea svîntul dzîcînd, l-au lovit preste gură o slugă, tîmplîndu-să aproape şi Vahtie. Iară fericitul feace cu blîndeaţe: "De spăsătoriul mieu, Hristos, sînt legat şi, pentr-aceaea, nu-ţ fac certarea ce ţî să cade. Dară, de m-oi mînia, n-a { 115v} putea să mă înfrîngă toată împărăţîia voastră". Şi, mărgînd Vahtie în cetate, la-mpăratul, / de-i spusă: "Cum, în ceaste dzîle, cînd căzniiam, pre porunca ta, creştinii, s-au ivit un groaznic ghigant, uriaş tînăr, iară chipul groaznic şi sireap la căutătură, colţîi ieşiţi, ca la gligan, şi capul, ca de cîine. Şi, cu totul grozliv, cît nu-l poci spune, carele suduia dumnedzăii tăi şi împărăţîia ta. Şi i-am datu-i o palmă, dară el să laudă că nu să teame de toată împărăţîia ta, cînd-ai să nu hie ascultat Dumnedzăul creştinilor ruga lor şi le-au trimis lor de-agiutoriu". Şi-i dzîsă cu mînie împăratul: "Dară tu eşti îndrăcit şi, pentr-acea, ţ-au părut aşea, nebunule"! Aşea dzîsă şi,-ndată, trimisă 200 de oştaşi, dzîcînd: "Păsaţi de mi-l aduceţi legat, iară, de s-a vîrgoli, tăiaţ-îl de-i aduceţi capul, să-l vădz de groaznic, cum îm spune acest fricos". Iară fericitul Reprev mearsă la besearică, la creştini, şi, şedzînd denafară de uşe, înfipsă toiagul în pămînt şi, puind capul la pămînt, să rugă aşea: "Doamne, Dumnedzău Totputearnice şi Totţîitoriule, Acel ce pre heruvimi Te odihneşti şi de serafimi Te slăveşti, şi de toţi svinţii Tăi lăudat, audzî-mi nedestoinicului, astădzi, şi să înfrundzască cest toiag al mieu, ca a lui Aaron, svîntului Tău proroc, ca să să vadză pre mine multă bunătatea Ta, ca să fiu, la mărturia Ta, mai cu osîrdie nevoitoriu, să Te slăvăsc pre Tatăl şi Fiiul şi Svîntul Duh, în veaci amin". Aceastea, deaca să rugă, îndată, o minunea Ta, toiagul au înfrundzît. Deci, vădzînd minune ca aceasta, s-au întărit mai bine şi, iarăş, să ruga, mulţămind lui Dumnedzău. Şi sosîră oştaşii împăratului în ceasul ce făcea rugă la besearică şi să spăriară, cît îl zăriră de departe, şi nu cutedza să să apropie. Iară unul mai îndrăzneţ feace: "Ce ne teamem de un om fără arme, gol"? Şi, apropiindu-să l-întrebară de unde-i şi pentru ce plînge aşea cu jeale? Iară svîntul, cu smerit grai, răspunsă: "Plîng pentru oamenii cei fără minte ce lăsară pre adevăratul Dumnedzău de să-nchină a idoli, nesîmţîţi". Şi oşteanii, deaca-l vădzură grăindu-le cu blînd, luară-ndrăznire şi dzîsără: "Împăratul ne-au mînat să te ducem legat, căce nu te-nchini dumnedzăilor celor bătrîni, ce Unui mai tînăr". Le dzîsă Reprev: "De mi-ţ lăsa, eu oi mearge slobod, iară să mă legaţi nu { 116r} puteţi, că Domnu-mieu Hristos a greşealeloru-mi legături le-au rumt şi m-au / scos de la Satana, de la tată-vostru". Şi ei dzîsără: "Deaca ni-i să vii, du-te unde ţi-i voia, că noi om dzîce la-mpăratul că nu te-am aflat". Le dzîsă svîntul: "Ba, nu aşea, ce vă rog aşteptaţi puţînel, pînă m-oi botedza cu Svîntul Botedz şi, de-acii, om mearge". Ei dzîsără: "Fîrşitu-ni-s-au cheltuiala, de cînd te căutăm şi nu mai avem de mîncat". Şi le dzîsă svîntul: "Aduceţî-vă acea puţînea mîncare ce aveţi, să vedeţi putearea Dumnedzăului mieu". Deci, puind denaintea lui bucatele aceale puţîne, au genunchiat, rugîndu-să: "Doamne, Dumnedzău, ce-ai blagoslovit cinci pîini, de-ai săturat nărod nesămuit, ascultă-mi, şerbului Tău, şi mulţeaşte pîinile aceastea, să vadză ş-aceştia minunatele Tale, să creadză, că Tu însuţi eşti Dumnedzău adevărat şi tot putearnic"! Aceastea rugîndu-să, veni îngerul Domnului şi-i dzîsă : "Cuteadză, mîcenice lui Hristos, Hristofore, că m-au mînat Svinţia Sa să-ţ fiu într-agiutoriu, să-ţ plinesc toate pre voie". Şi, blagoslovind pîinile îngerul, să mulţîră minunat. Atunci, dzîsă cătră oştaşi svîntul: "Mîncaţi acmu, fraţîlor, cît vă trebuie şi, dintr-aceasta, să cunoaşteţi putearea Dumnedzăului mieu, care, nu numai peminteşti dăruiaşte credincioşilor, ce şi ceale cereşti bunătăţ, celora ce cred în Svinţia Sa, ca un putearnic şi bun". Şi, vădzînd minunea oştaşii, să-nspăimară şi, cu un rost, toţ strigară: "Mare-i Dumnedzăul creştinilor, care mîntuiaşte pre şerbii Săi"! Şi-nchinîndu-să svîntului, dzîcea: "Creadem şi noi în Unul, adevăratul Dumnedzău, Căruia slujeşti, ca Unui putearnic întru tot. Şi-ţ mulţămim că te ivişi la noi, întunecaţîi, ca un luminătoriu cu totul luminat, de ne-ai scos de la-ntunearecul înşălăciunii, spre lumina adevărătăţîi îndireptîndu-ne. De-acmu, cu tine sîntem şi porunceaşte-ne să facem cum vei vrea". Atunce, svîntul, bucuros, i-au învăţat de-agiuns propoveadania spăseniei Domnului, cîte cuprinde Svînta Evanghelie. De-acii, i-au dus la Antiohia, la svîntul Vavila, episcopul, spuindu-i toate, carele, mulţămind lui Dumnedzău, i-au oglăşuit şi i-au botedzat pre toţi, numind pre svîntul Hristofor, şi îmbiindu-i, purceasără la-mpăratul, întărindu-i pre cale şi dzîcîndu-le: "Fiii miei şi fraţi iubiţi, ştiţi pre Dumnedzău, în Care crezum? Deci, să răbdăm pentru Svinţia Sa tot fealiul de muncă acicea şi să { 116v} nu ne lepădăm de Svinţia Sa, ce rău şi ne-ar face. Şi să stăm vitejaşte, / nice leac temîndu-ne de îngrozîturi, nice de groaznicele munci, de măiestriile ceale de muncă. Şi Domnul Hristos, Ce-am credzut, da-ne-va agiutoriu. Deci, legaţî-mă şi mă duceţi la Dechie, cum v-au învăţat. Iară, de vă teameţi de munci, voi vă duceţi într-altă parte, de vă grijiţi să vă spăsîţi". Aceastea audzînd, lăcrămară şi nu primiia să leage pre învăţătoriul său şi îndireptătoriul spre credinţa adevărată. Însă, după voia lui, îl legară şi, sosînd la împărăţîie, cum îl zări Dechie pre svîntul, atîta s-au îngrozît, cît era să-ş cadză din scaun. Şi dzîsă svîntul: "O, becisnică şi blestemată împărăţîie, dară, de te-ai tu de mine atîta spăriat, ticăite, de un şerb a lui Dumnedzău, dară cum vei să suferi mînia Svinţiii Sale la dzua de giudeţ, cînd te vor trage dimonii să dai samă de sufletele ce-ai pierdut, la acel straşnic giudeţ"? Şi, abia venindu-ş în fire tiranul, întrebă pre svîntul să-ş spuie credinţa, şi neamul, şi numele. Iară svîntul răspunsă: "Creştin sînt, Reprev mă chema întîi, iară, acmu, din Svîntul Botedz, mă chiamă Hristofor. Iară neamul mieu să veade de pre obrazul mieu. Nevoiescu-mă pentru Hristos şi nu mă plec poruncilor tale ceale păgîneşti". Dzîsă lui Dechie: "Reace şi rău nume îţ deaderă, care nu ţ-a folosî, ticălosule"! Şi svîntul feace: "Reace-i a vostru nume, c-aţ lăsat pre Dumnedzău şi vă-nchinaţi pietrilor, nebunilor"! Şi, iarăş îi dzîsă Dechie: "Hie-ţ milă de trupul tău şi jărtveaşte dumnedzăilor, să-ţ fac multă cinste, şi să te fac popă dumnedzăilor, şi să nu piei rău"! Iară svîntul răspunsă: "Să nu-m fie a mă lepăda de adevăratul Dumnedzău, tirane fărăleage, şi să mă-nchin la idoli deşerţi. Ţîne-ţi tu binele cu nebunii tăi, că mie nu mi-i milă de trup, cum dzîci tu, ce mi-i milă de suflet, ca un înţălept. Şi, drept-aceaea, slujesc şi mă închin a Dumnedzău fără moarte. Iară mincinoşii dumnedzăi sînt draci şi vă momăsc să vă ia sufletele la pierdzare. Deci, să n-aibi spre mine nedeajdi nemică, ce fă cum îţ iaste voia". Atunce, învăţă de-l spîndzurară de păr, şi-i legară piatră grea de picioare, şi-l bătu preste tot trupul, şi răbdă svîntul bărbăteaşte, dzîcînd: "Nu m-oi pleca ţie, necuratule, nice m-oi închina bodzîlor tăi, nice bag samă caznele tale şi muncile, ca neşte trecătoare. Iară pre tine te aşteaptă focul nestîns veacinic, care vei ocina cu dracii, cărora { 117r} slujeşti, / becisnicule". Şi să mînie împăratul, şi-l arsă cu feclii la susîori. Şi-l sfătuiră boiarii să-l ia cu bine, doară l-a-ntoarce, să le fie de vitejie la războaie şi de-agiutoriu. Deci, dezlegîndu-l, îl ruga împăratul, dzîcînd: "Vonice, mărturiseaşte-ne dumnedzăii noştri şi te voi avea în carul mieu, să-m fii strator". Şi-i dzîsă svîntul: "Fă-te tu creştin şi mă vei avea la carul tău strator, şi vei împărăţî cu Hristos în veaci". Şi, vădzînd împăratul că trudeaşte în zădar, învăţă să aducă doă curve, femei frumoase foarte, podobite cu haine scumpe, cu aur şi mărgăritar, şi unse cu unsori scumpe, şi cu aromaturi, şi le-nchisără cu svîntul în cămară împărătească. Şi le-au giuruit Dechie multă aveare, de or dupleca pre svîntul să-nchine la idoli. Şi, deaca-l închisă, îngenunche svîntul şi să rugă aşea: "Vedzi, Doamne, cum îmi întinsără sîlţe picioarelor şi pacoste? Şi mă izbăveaşte de strîmbii, şi nerănit mă fereaşte! Aşea, Doamne, nu mă lăsa, că a Ta iaste slava în veaci, amin". Şi, sculîndu-să, întrebă muierile ce li-i voia? Eale, deaca-l vădzură, să temură şi-ntoarsără feaţe la păreate. Şi svîntul iară le-ntrebă cu blîndeaţe. Eale îi dzîsără: "Împăratul ne-au trimis să te sfătuim să-l asculţi, să nu-ţ dea moarte muncită". Le dzîsă svîntul: "Eu nu mă tem de moarte trecătoare, ca să împărăţăsc cu Hristos în veaci, întru care şi voi, de-ţ creade, ferice de voi, că veţ dobîndi de tot binele, să vă bucuraţi în Rai, cu svinţii, în veaci". Iară femeile, deaca audzîră acestea, mai mult să temură şi să sfătuiră eale, dzîcînd: "De om creade, omorî-ne-va Dechie. Iară, de nu, acesta, îndată, ne-a umorî. Deci, mai bine să creadem în Hristos, Carele, de vom muri pentru Dînsul, da-ne-va, în locul cestor trecătoare, viaţă veacinică şi fără moarte, după moarte". Deci, dzîsără lui: "Creadem în Hristos şi te roagă să ne iarte păcatele ceale multe". Şi le-ntrebă svîntul de-au ucis pre cineva sau de-au fărmăcat? Eale dzîsără: "Ba, Doamne! Ce, încă, pre mulţi giudecaţi spre moarte şi robi, cu plata curviei, am răscumpărat. Alt rău n-am făcut". Deci, svîntul, puind mînule în cruciş pre capetele lor, aşea să rugă: "Doamne, Isuse Hristoase, agiută şearbelor Tale, Achilinei şi Calinicăi, şi le fă oiţe de turma Ta, să să numere cu svinţii Tăi. Şi le iartă cîte greşiră, neştiind, că a Ta iaste { 117v} slava, în veaci, amin". Şi, după molitvă, le învăţă articurile credinţei şi / să bucurară, cunoscînd şi slăvind pre adevăratul Dumnedzău. Şi, a doa dzî, îi dusără la Dechie şi le-ntrebă de or hi înduplecat pre svîntul, să-nchine la idoli? Iară eale răspunsără: "Noi, mai vîrtos, credzum întru Hristos, ce iaste adevărat şi folosîtoriu". Iară Dechie feace: "Cum vă vădzu, şi voi vă fărmăcat". Şi-i dzîsă Achilina: "Unul iaste Dumnedzău Ce-au făcut ceriul şi pămîntul, şi spăseaşte, mîntuind pre toţi cîţ întru Svinţia Sa cred. Iară dumnedzăii tăi sînt ţărnă fără treabă şi nu pot să vă agiute, ce numai vă trag la perire". Atunci, mîniindu-să Dechie, învăţă să o spîndzure de cosiţe şi de picioare, să le leage doă pietri de moară. Şi să rumpea, de greul pietrilor, ficaţii ei, şi pialea i s-au dezlupit din cap, şi sîmţîia dureare iute. Deci, să-ntoarsă cătră svîntul de-i dzîsă: "Roagă-te, şerbul lui Dumnedzău, fă rugă pentru mine, că sîmţu multe durori". Iară svîntul rădică mînule spre ceriu, dzîcînd: "Doamne, Isuse Hristoase, miluiaşte şarba Ta şi nu lăsa să să căznească mai mult, ce iai cu pace sufletul". Aceastea dzîcînd, deade sufletul muceniţa în mînule lui Dumnedzău, în dzua întîie lui april. Atunce, dzîsă cătră Calinichia tiranul: "Vădzuşi ce păţî ceaea, ca o îndărăpnică şi priceavă? Încai-le tu, te-nţălepţeaşte şi jărtveaşte dumnedzăilor, să nu paţi aşea, şi mai rău". Iară înţăleapta şi buna Calinichia vru să giocbatureadze (sic!) şi să înşeale pre tiranul, şi-i dzîsă: "De vreame că-m porunceşti, de nevoie-i, să ţ-audzu împărăţîii tale. Deci, duceţî-mă la besearica lor, să-i cinstesc cum să cade, pre cuvîntul tău". Şi-mpăratul, părîndu-i c-o hi aşea, păru-i bine, nebunul fără minte, şi-nvăţă să-ntindză postave albe, de la curte pînă la capiştea idolilor. Şi, luînd fuştaşii pre svînta, mergea voioşi şi, stropind drumul tot cu miruri, ape scumpe de miros, şi sosînd svînta la capişte, întrebă pre spurcaţîlor popi care dumnedzău-i mai mare? Şi-i arătară idolul lui Zeves, şi-l prinsă de mînă, dzîcînd: "Deaca eşti tu Dumnedzău care grăiaşte de-m spune cum ţi-i voia să fac, că eu am venit să-ţ slujesc". Şi, vădzînd că nu-i răspunde, strigă tare, de-i dzîsă: "Dumnedzăule elinilor, grăiaşte-mi"! Ce nu era glas, nice ascultare, atunce rîsă, dzîcînd: "Vai, păcătoasa de eu, dumnedzăii m-au urghisit, căce îi urîsăm şi nu vor să-m grăiască. Sau, doară ei dorm şi n-aud"? { 118r} Iară popii dzîsără: "Pocăiaşte-te, cu / tot sufletul să te iarte"! Atunce, svînta scosă brîul şi brobodealnicul, de legă idolul cu eale şi, căutînd spre ceriu, să rugă, dzîcînd: "Doamne, Dumnedzău, Mîntuitoriul sufletelor noastre, agiută-mi la cest ceas"! Şi zmîci cu brîul, cît putu, de oborî idolul lui Die, şi a lui Iracli, ş-a lui Apolon, de să sfărîmară tustrei. De-acii, surpă şi alţi cîţ apucă, dzîcînd: "Fugiţi, dumnedzăii elinilor, şi periţi"! Iară popii o apucară, să nu surpe şi pre alalţi. Iară ea îi batgiocuria, dzîcînd: "Strîngeţî-vă ciolanele dumnedzăilor voştri, băgaţi sare şi undelemn, de-i lecuiţi"! Şi să dusără toţi popii şi mireanii la Dechie, de pîrîră pre muceniţa, dzîcînd: "Această turbată au surpat dumnedzăii noştri, de să sfărîmară cei mai de-a hirea şi, de nu vream pripi să o legăm, vrea surpa pre toţi dîrza aceasta. Dzîsă cătră dînsa împăratul cu mînie: "Dară nu-m giuruit, muiare rea, că vei jărtvi idolilor? Şi cum cutedzaşi a-i zdrobi, neomenito"? Iară ea răspunsă: "Eu dumnedzăi n-am oborît, ce numai bolovani am zdrobit de piatră, să vă zidiţi casă, di-ţ vrea. Dară, de vreame ce-i numiţi dumnedzăi, vai de voi, nebunilor, că dumnedzăii voştri, de o muiare, fură biruiţi şi nu putură să folosască şie, dară ce agiutoriu gîndiţi că-ţ lua da dînşi"? Atunci, mîniindu-să împăratul, învăţă meşter de feace lemn, în patro durat, de spîndzură pre svîntă, şi-mplîntîndu-i, de la călcîi pînă la umăr ţăpuşi de fier, şi doă pietri îi legară greale de picioare, ş-alte doă la mîni, şi sîmţîia mari usturimi svînta. Deci, căutînd cătră svîntul, dzîsă: "Roagă-te, şerbul lui Dumnedzău, pentru mine, că mi-i prea greu". Iară svîntul, căutînd în ceriu, să rugă, dzîcînd: "Doamne, Dumnedzăul svinţilor Tăi, primeaşte şi pre-această şarbă a Ta, că Tu sîngur milostiv eşti şi iubitoriu de om, în veaci, amin". Atunci, şi şarba lui Dumnedzău, Calinichi, adevăr bună, biruitoare, dzîsă aceastea: "Doamne, în mînule Tale dau sufletul mieu". Şi, aşea dzîcînd, răpăosă în a doa dzî lui april. Iară Dechie suduia cu mînie pre svîntul, dzîcînd: "Tu, mai bine să hii perit om, cu nume rău, obraz de cîne, formă streină, iară nu eale, aceale femei frumoase, carile, cu farmecile tale, le-nşălaşi. Acmu, ce dzîci? Jărtvi-vei idolilor, au tot vei sta în nebunie-ţi"? Iară svîntul, rîdzînd: "Bine ţ-au dzîs, { 118v} Dechie, ca un primitoriu ce eşti şi legătură facerii tătîne-tău, / Satanei, care te are vas şi cinie la toate voile sale. Ce vei, de mă ispiteşti zădar şi-ţ pierdzi vreamea fără treabă? Că eu ţ-am spus, multe ori, că nu m-oi închina a nesîmţîţi draci. Ş-aş vrea, de-aş putea, să te aduc şi pre tine la adevărătate, dară nu eşti vreadnic, ca un orb, a vedea luminatul direptăţîi, soarele. Deci, fii bărbat, sluga dracului, de munceaşte direpţii cu strîmbul". Aceastea, deaca dzîsă, vădzu pre cei 200 de oştaşi ce credzură cum era strînşi la un loc, prăvindu-l, şi le dzîsă: "Veniţ, cuconi, de mă ascultaţi, frica lui Dumnedzău să vă învăţ". Deci, oştaşii-ş lepădară armele şi hainele, şi, cădzînd, săruta pre svîntul, dzîcînd: "Bucură-te, luminătoriule, carele ne-ndireptaşi la lumina cunoştinţii lui Hristos". Şi, vădzînd împăratul că să-nchină toţi la svîntul, să temu să nu cumva fie gîndit svîntul să-i ia împărăţîia. Îi dzîsă: "Tiran mi te feceşi"? Iară svîntul feace: "Nu te teame, că tu sîngur îţ vei ocina focul veacinic şi cei cu tine". Atunce-i dzîsără oştaşii: "Noi, împărate, credzum în Hristos, cînd ne-ai trimis să-ţ aducem pre şerbul Său, ş-am mîncat pîine cerească. Deci, nu-ţ vom tăgădui credinţa aceasta, oricîteş am păţî cazne". Le dzîsă Dechie: "Ce v-am greşit şi mă lăsat, feţii miei? Au lipsescu-vă cai, sau haine, sau bani? Veniţ, rogu-vă, de vă luaţi îndoit cîte vă trebuie şi nu mă părăsîreţi". Ei răspunsără: "Ţîne-ţi bogăţîia, să te bucuri cu dînsă, cînd te vor băga dracii ce li te-nchini în tartar, că noă, nice din bunul tău ne trebuie, nice de căzniturile tale ne teamem". Atunci, mîniindu-să Dechie, mai vîrtos temîndu-să să nu le rîhnească ş-alţîi, să creadză în Hristos, i-au giudecat de moarte şi, deaca-i tăiară afară de cetate, băgară în cuptoriu svintele trupuri, să le ardză, cum le fu porunca. Dară, nice leac nu le-au prins focul. Iară credincioşii le luară, noaptea, pre-ascuns, svintele moştii şi le-ngropară în 7 a lui april. Deci, strîmbul Dechie închisă iarăşi pre mucenicul şi, după dzîle, l-adusă la giudecată, şi-i dzîsă : "De nu mi-i asculta, să te-nchini dumnedzăilor, ne-nţălegătoriule, nu te voi mai aştepta nice un ceas, ce te voi topi cu dzăci de mii de munci". Şi svîntul feace: "Nu mă înfricoşea, ficiorule dracului şi ocinătoriule, de veacinica muncă, că eu am pre Dumnedzăul mieu într-agiutoriu şi nu mă tem de muncile tale". Atunci, învăţă împăratul de feaceră cămeaşe de { 119r} aramă cu gauri din / patro părţi, să bage într-însă pre mucenicul şi să ţîntească. Şi, cu leamne multe făcînd foc, turnînd 20 de oale de undelemn, şi aruncară într-îns. Şi să atîta nălţă focul, cît ceia ce-mpregiur sta toţ să cutremura. Iară svîntul sta nevătămat, cu smerenie lui Dumnedzău rugîndu-să cum vrea fi în loc ruîros şi răcoros. Spunea preaslăvite şi a mulţi necredzute, dară credincioşilor credzute şi primite. Dzîcea că veade un om foarte mare şi frumos, cu veşminte albe şi-mpresurînd soarele cu strălucirea sa. Şi-n cap avea cunună, şi avea oştaş de foc pregiur sine, cu carii, neşte negri şi grozavi bătîndu-să, fugiia înfrînţ. Iară straşnicul acela boiarin, cu mînie oborî şi călcă toată puterea vrăjmaşilor şi luă izbînda. Şi, deaca trecu ceas mult şi să stînsă focul, ieşi cu totul sănătos şi nevătămat, cît nice un păr n-au ars de pre dînsul, nici din haină. Şi, vădzînd nărodul minune, credzură vro mie de oameni, dzîcînd: "Mare-i Dumnedzăul creştinilor. Agiută-ne, Împărate ceriului, că noi întru Svinţia Ta creadem". Şi, cădzînd la picioarele svîntului, dzîcea: "Dirept te numiră Hristofor, că întreg pre Hristos porţi în inema ta şi nu bagi samă muncile tiranului". Şi cătră împăratul încă strigară, dzîcînd: "Fie-ţ ruşine şi te stideaşte, Dechie, că Hristos te-au biruit". Şi, audzînd aceastea glasuri, tiranul să-nfricoşe şi, alergînd, veni la curte, iară svîntul rămasă în tîrg fără frică şi învăţă pre ceia ce credzură să să-ntărească mai bine. Iară elinii porniră pre-mpăratul să umoară pre svîntul, să nu-ş piardză şi împărăţîia. Şi, a doa dzî, ce avură sărbătaore mare elinii, şedzînd la giudecată, trimisă mulţîme de oştaşi nenumăraţi să leage pre cîţ au credzut întru Domnul Isus Hristos şi să le taie capetele. Iară Hristofor îi îmbărbăta la mărturie şi-i învăţa să nu să sparie de moarte trecătoare, ca să trăiască în veaci în Rai. Iară ei, audzînd cuvintele lui, stătură cu inemă şi să sfîrşiră în 9 a lui april, ca neşte mieluşei fără răutate. Iară răul şi strîmbul Dechie gîndiia fealiuri de măiestrii să umoară reapede pre svîntul. Şi adusă o piatră mare, de 30 de înşi rădicată, pătrunsă şi cu lanţuh legată la grumadzîi svîntului şi-l aruncară într-un puţ adînc, legat de mîni şi de picioare, gîndind că nu-i putinţă să mai iasă dintr-acel adînc { 119v} întunecat. / Dară zădar s-au ostenit, că îngerul Domnului s-au pugorît de l-au scos viu, întreg, nevătămat. Şi, vădzînd Dechie, de răutate, să îndrăciia, unde nu putea să umoară un gol şi fără arme, şi-l întrebă: "Pînă cînd te vor ţînea farmecile neştirb, nevătămat şi nu pot să te piardză atitea cazne ce ţ-am dat"? Şi svîntul răspunsă: "Pînă în sfîrşitul aceştii vieţii tale trecătoare. Şi nu bag samă scorniciunile tale, avîndu-mi pre Domnu-mieu, Hristos, agiutoriu". De-acii, învăţă de-l îmbrăcară într-un brăcămînt de aramă înfocat şi ieşi nebetejit nice leac. Şi, iară, tiranul grăi cuvinte reale svîntului, silindu-l să să-nchine idolilor. Şi-i răspunsă svîntul: "Audzît-ai de multe ori. Ce te mai trudeşti, ce-ţ pierdz vreamea cea de mult preţ? Eu Domnului mieu Hristos mă închin şi-i slujesc pururea, ca lui Dumnedzău veacinic ce iaste, şi cu totul bun. Şi fă-m ce ţi-i voia". Şi, cunoscînd neschimbatul firii svîntului, deade giudeţul cel de-apoi, dzîcînd: "De vreame ce neînfrîntul cu muncile şi netreabnicul Hristofor au călcat nebuneaşte poruncile meale, poruncesc să-i taie capul acel urît şi grozav". Şi, luîndu-l slugile, îl dusără la locul fîrşitului, urmînd mulţîme de nărod, elini şi credincioşi nenumăraţi. Şi, sosînd la loc, rugă slugile să-i dea puţînea îngăduială şi stătu de feace rugă, dzîcînd: "Doamne, Dumnedzău tot putearnice, mulţămăsc Svinţiii Tale că mi-agiutaşi în toate şi ruşinaşi vrăjmaşii miei şi slugile lui. Dară, ş-acmu, iveaşte-mi-Te tot bunule, Doamne, şi-m primeaşte cu pace sufletul mieu! Şi numără-mă cu cei mai mici şerbi ai Tăi. Dă-i şi strîmbului Dechie vreadnica plată a păgînăţîii sale, să să munceacă, pre vină-ş de draci, mîncîndu-şi cărnile sale, pînă ce s-a topi, ca un stricătoriu. Încă, mă rog bunătăţîi Svinţiii Tale, Împărate tot putearnice, agiută cestor creştini şi altor tuturor, cîţ să află în tot locul a stăpîniii Tale, şi-i izbăveaşte de smintealele diavolului! Dă, Doamne, şi har în trupul mieu să gonească dracii, undeş s-a afla bucăţea de moştiile meale şi, nice foame, nice smidă să nu strice locul acela, nice altă mîhnitoare să nu fie acolo unde or avea din moştiile meale bucăţea mică. Iară, cîţ or face sărbătoarea muceniciii meale şi o citesc, fereaşte întregi şi nebetejiţi, ca să Te slăvască pre Svinţia Ta, prea bunul Dumnedzău, că (120r} blagoslovit eşti în veaci, amin". / Aceastea rugîndu-să, venitu-i-au glas din ceriu, dzîcînd: "Toate cîte Mi te rugaşi, ţî le voi împlea deplin, să nu te mîhnesc nemică. Dară, ş-aceasta-ţ dzîc, că, de s-a afla în nevoie cineva şi te-a striga pomenind numele tău, da-voi de sîrg agiutoriu. Deci, vino voios să-ţ iai să te-ndulceşti în dulceaţă şi-n bucurie ce ţ-am gătat". Aceastea audzînd svîntul, să bucură şi dzîsă tăietoriului: "Fă, fiiule, ceaea ce-ţ porunciră"! Iară el s-apropie cu frică multă şi stidinţă tăie cinstitul capul svîntului. De-acii, şi el să tăie sîngur tăietoriul şi muri deasupra trupului mîcenicului. Şi era în 9 dzîle a lui mai. Şi, venind episcopul Ataliei, Petră, deade bani oştaşilor şi luă trupul svîntului mucenic, de-l înfăşe în pîndze curate, cu miroase scumpe, şi-l dusă la cetatea sa, la carea era o apă de o-neca, uneori, de multe ploi, cînd cădea, şi-i făcea multă pagubă. Deci, episcopul tocmi svintele moştii a svîntului la ţărmurele apei aceiia şi, de-atunci, n-au mai făcut pagubă cetăţîi, pînă astădzi. Aşea, Dumnedzău proslăveaşte pre carii slăvăsc pre Svinţia Sa. Iară, după fîrşenia svîntului mucenic, s-au trimis urgie din ceriu asupra lui Dechie, ca să să împle ruga svîntului. Şi i-au venit groaznică boală, şi, vădzîndu-ş trupul cum să topeaşte, strigă, dzîcînd: "Vai, mie, ticălosului, că pentru ce umorîi fără vină pre sluga lui Hristos, Hristofor"? Răspunsă doamnă-sa: "Dară nu ţ-am dzîs eu, atunce, şi nu m-ai ascultat? Acmu, rămîiu săracă". Şi trimise Dechie oştaşi să-i aducă din svintele moştii sau din haină, să s-atingă, doară ar muri, să nu să căznească. Şi, neaflînd, adusără lut, de unde i s-au vărsat svîntul sînge şi, slobodzînd, cu apă adăpară pre Dechie. Şi, aşea-ş deade sufletul la osîndă, de carea să ne izbăvim, credincioşii, prin ruga Preacistei Prea blagoslovitei pururea Ficioarei Mariei ş-a tuturor svinţilor, amen. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Epimah, Gordian, şi svîntul mucenic Codrat, şi cu soţîile sale. Într-aceastaş dzî, prenesenia svintelor moştii părintele nostru Nicolae de Miralichia, din Mira în Bar, după 770 de ani a pristăvirii svinţiii sale, în dzîlele lui Alexie Comnin, împărat de Ţarigrad şi patriarh fiind Nicolae, cînd era cneaj mare la rusi Vsevolod, în Kiev, şi Vladimer în Cernigov. / { 120v} Într-aceastaş dzî, Stefan, împărat sîrbăsc, clevetit la tată-său de maştihă-sa, l-au orbit de-amîndoi ochii şi l-au trimis la Ţarigrad, în izgnanie, la împăratul Andronic, de l-au pus în mănăstirea lui Pantocrator. Şi-ndrăgindu-l împăratul, îi făcu cinste mare şi odihnă. Şi prilej l-au îndemnat asupra cestor 2 eretici (Varalam şi Achindin) pre împăratul de i-au adus legaţi şi cu săbor au curăţît svînta besearică de ereasele lor. Au stătut tare svîntul Grigorie Palama de Solun, de-au biruit pre eretici, ce huliia svînta lumină a svintei Preobrajenii lui Hristos. Pre acest Stefan împărat l-au făcut sveatii Nicolai cu ochi şi, făcîndu-şi pace la tată-său, mearse cu pîndzătură pre ochi. Şi, fîrşindu-să tată-său, stătu Stefan împărat, şi ş-au dezlegat ochii, şi s-au bucurat ţara, slăvind pre Dumnedzău şi cinstind pre sveatii Nicolai, de mare ciudodeaistvie ce-au lucrat. Că, aşeaş, atunce, cîndu-l sluţîsă, i s-au arătat în vis svîntul, cu ochii în palmă mîngîindu-l. Apoi, la vreamea vremii, i s-au iarăş arătat sveatii Niculai şi l-au făcut cu ochi, făcîndu-i cruce pre obradzi şi-i dzîsă: "Domnul nostru Isus Hristos, ce-au dat ochii orbului născut, dăruiaşte ţie vederile". Şi s-au deşteptat cu ochi, şi tot ş-au ţînut ochii acoperiţi, pînă au dobîndit împărăţîia. Şi, slujind cu bunătăţi sufleteşti, s-au spodobit den trupul moştiii, făcînd mare isţealenii. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, în 10, stradania svîntului apostol Simon Zilot. Acesta iaste Simon care şi Natanail să numeaşte, ce-au fost mire la nunta unde fu chemat Hristos cu ucinicii Svinţiii Sale, în Cana Galileii, de-au mutat apa în vin. Deci, mirele, lăsînd nunta şi casa, urmă priatinului şi făcătoriului de minuni Hristos neveastvodnicului. Ş-au fost în goarniţă (cerdac) cu apostolii, cînd s-au pugorît Dudul Svînt, în vedeare de limbi înfocate. Şi, împlîndu-să de { 121r} Svîntul Duh, şi cutrierînd mai tot pămîntul, au pîrjolit toată înşălăciunea de dumnedzăii / cei mulţi. Şi, străbătînd Mavritania şi Africa, mărturisi pre Isus Hristos. De-acii, ducîndu-să în Vretania şi luminînd pre mulţi cu cuvîntul evanghelicesc, răstignit de necredincioşi, fu îngropat acolo, cace că avea rîvnă înfocată cătră tot putearnicul Dumnedzău ş-au dobînditu-şi numele, după obiceaiurile sale ceale bune. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Alfie, Filadelf şi Chiril. Aceştia era de la oraşul Vascanilor, de la cetatea Prefectonilor, de bună rudă şi luminaţi, şi bogaţi. Şi era ficiori născuţi lui Vitalie, cneajului aceiia cetăţ, Prefectona, crescuţi cu blagocestie şi la cetitul dumnedzăieştilor scripturi, de la oarecare Onisim svînt bărbat, ce mărturisiia pre Hristos învăţaţi. Şi, întîi fură întrebaţi de oarecare Lighelion, ce era venit de la Rîm, trimis cu cărţi împărăteşti, şi acela i-au şi trimis la Rîm, cătră Lichinie. Şi Lichinie i-au dat la-ntrebare lui Valerian ş-acesta i-au trimis în Potiol, la ighemonul Diomid. Şi Diomid i-au trimis la Tertil, carele era deregătoriu de îndirepta domnia Sicheliei. Şi, cercîndu-să în tot însul pre l-aceşti boiari, cu multe fealiuri de munci nesuferite şi nelesne răbdate, şi cumplite cazne, apoi de toţi la Tertil, deaderă-ş fericita fîrşenie. Într-aceastaş dzî, vitejia svîntului mucenic Isihie. Acesta era în vreamea lui Maximian împărat, fiind frunte în polata împăratului. Şi, poroncind Maximian creştinilor oştaşi să-ş deşcingă brîiele ceale împărăteşti, să petreacă, ca neşte ţărani, şi, alegîndu-şi mulţi fără cinste viaţă mai bine decît cu pierdzare cinste, cu carii şi svîntul Isihie să deştinsă, şi, deaca ştiu împăratul, învăţă să-l dezbrace din hainele scumpe şi să-l îmbrace într-o haină de păr, şi să petreacă cu muierile, de-acii, chemîndu-l împăratul, l-au întrebat oare nu i-i ruşine a fi pugorît într-atîta necinstită petreacere şi trai de la cinstea voevodzîlor, de vreame că niceş putea creştinii să-l aducă să-l puie la ceale dintîi mare cinstii şi domnii? Iară svîntul, dzîcînd că aceasta cinste-i trecătoare, iară a lui Hristos veacinică şi nefîrşită, poronci împăratul { 121v} de-i legară la grumadz o piatră de moară şi-l aruncară în mijlocul părăului ce-i dzîc Orontos, şi-ntr-acela ş-au primit fericita fîrşenie. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Isihie ispoveadnicul. Acesta preacuvios părinte era de ruda sa din oraşul Adrapinon. Era om bun, blînd, depotriva numelui şi obiceaiele, că isihia să chiamă lineaştea, blîndeaţea. Şi, rugînd Dumnedzău să-i arate loc întru care, postnicestvuind ar bine plăcea slujind Svinţiii Sale, i s-au arătat să între la părţîle mării, la muntele ce-i dzîc Maion. Acolo mearse de petrecu multă vreame. De-acii, pugorînd de-acolo la apă şi gătindu-ş o rugă aproape de a svîntului Andrei, şi, obîrşindu-şi rămăşiţa vieţii în nevoinţa şi răbdarea postnicească, şi multe minuni făcînd, s-au pristăvit la Domnul. Într-aceastaş dzî, cuvînt pentru călugăr, ce să duce din mănăstirea postrigului său. În ţara rusască, în Kiev, în mănăstirea părintelui Teodosie, era un călugăr, în slab trăind lîngă svîntul Teodosie, şi ades fugiia, şi iarăş veniia la svîntul. Şi, cu drag îl primiia svîntul, grăind nu-l va lăsa Dumnedzău a muri osăbi de mănăstire, macară că fuge de multe ori, dară fîrşenia tot îi va fi într-această mănăstire. Şi ruga Dumnedzău svîntul pentru dînsul să-ţi dea tîrpeanie. Deci, după de multe date ducerea lui, veni dînăoară la marele Teodosie de-l rugă să-l primască, ca un venit din rătăciţi. Şi svîntul l-au primit bucuros şi l-au pus în ceată, în turma sa. Iară călugărul începu a da cîte ceva năstavnicului său din avearea sa, că lucra cămeşi. Iară svîntul îi dzîsă: "Deaca ţi-i voia să fii călugăr desăvîrşit, du-le de le aruncă în cuptoriul cel aprins, că acesta-i lucru de neascultare". Iară el, pre porunca svîntului Teodosie, dusă avearea aceaea şi o aruncă în foc, din toată inema făcînd ascultare şi posluşanie învăţătoriului său. Şi alalte dzîle, cu pace obîrşindu-ş, s-au răpăosat în mănăstirea marelui Teodosie. Într-aceastaş dzî, cuvînt de poldză sufletească. / { 122r} Omule, toate ţ-ai luat de la Dumnedzău: mintea şi înţălepciunea, meşterşug şi priceapere. Şi toate îţ sînt plecate, cîte-s pre pămînt, şi-n munţi, şi-ntr-ape, şi-n văzduh, şi de hrană îţ sînt date! Dară îţ sînt date împrumut, ca să dai împotriva acestor daruri ce ţ-au dat Dumnedzău: direptate, libov, blîndeaţe, smerenie, milostenie. Şi Svinţia Sa-ţ va plăti dar care ochiul n-au vădzut şi ureachea n-au audzît, şi la inemă de om nu s-au suit aceale ce-au gătat cărora îl iubăsc pre Svinţia Sa. Omule, pînă eşti la tîrgul vieţii, pînă nu să tîrgul răşchiră, cumpără-ţ cu milostenia la săraci mila de la Dumnedzău cu smerenia, slava veacinică, cu direptatea, viaţa nefîrşită, cu curăţenia, cunună, cu blîndeaţea, întrarea în Rai, cu ruga, petreacerea cu îngerii! Cumpără-ţi cu truda răpaos, cu priveghearea faţa nevădzutului Dumnedzău, cu postul şi cu seatea îndulcinţa veacinicelor bunuri1 Omule, să-ţ fie în cap mintea şi gîndul, ochii sufletului prăvind la Dumnedzău, iară a trupului căutînd în pămînt, unde, preste puţîn, vom mearge! Urechile să-ţ fie la ascultatul svintelor cărţi, în braţe să-ţ fie suspinile pentru păcate, în limbă, adevărătatea, în budze, ruga, în mîni, datul la mişei, în inemă, nemîniarea, în trup, curăţenia, în pîntece, flămîngiunea, în genunchi, închinăciunile la Dumnedzău. Şi, de le vei pădzî aceastea, face-te-vei fiiu luminei şi ficior împărăţîiei ceriului, şi ocean bucuriei veacinice, şi vei fi orăşan Ierusalimului ceresc. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Dionisie, arhimandritul de la Svînta Troiţă mănăstirea svîntului Serghie, care părinte Dionisie s-au pristăvit în 7141 (1633) de ani, mare znamenonoseţ şi minuni făcătoriu, în dzîlele cinstitului împărat Mihail Teodorovici şi svîntului patriarh Filaret. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, în 11, obnovlenia Ţarigradului. { 122v} Deaca dobîndi cetatea Vizantia marele / creştinesc împărat Constantin, o feace ca mai mare ş-au pus numele său. Şi, deaca-i gătă zidiurile, şi curţile, şi svintele besearici, o au închinat Prea svintei Stăpînei noastre Dumnedzău-Născătoarei şi pururea Ficioarei Mariei. Şi, după rugă ce feaceră, ieşiră în tîrg cu patriarhul şi cu tot săborul, unde şi chipul lui cetăţeanii pusără, avînd în cap cuiele Răstignirii Domnului nostru Isus Hristos, unde zidiră dedesupt, la temelia stîlpului, ceale 12 coşniţe ale prisositurilor de pîinile sporite. Şi, de-atunce, luînd începătură, prăznuim pînă astădzi în svînta besearică acest pradnic. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului sştno mucenic Mochie. Acesta svînt Mochie era în dzîlele lui Dioclitian împărat ş-a lui Laodic, antipatul Evropei. Şi era preut svintei besearicii lui Dumnedzău în Amfipol. Părinţii lui era Evfratie şi Evstatia, din Rîmul cel Bătrîn, rudă bună şi bogaţi. Şi svîntul Mochie tot nevoia cu dăscălia şi propoveaduia pre Domnul Hristos, şi învăţa şi dojeniia pre toţi să să părăsască de la înşălăciunea idolilor. Dară, făcîndu-să jărtvă de antipatul la idolul lui Dionis, şi idoloslujebnicii strînşi la acea spurcată jărtvă s-au apropiat ş-au răsturnat altariul, de l-au răsîpit cu jărtvele. Şi, prindzîndu-i, mărturisi pre Domnul Hristos. Deci, îl spîndzurară şi-l strujiră pre tîmple, şi pre fălci, şi pre coaste. De-acii, aprindzînd cuptoriul, cu smoală, şi cîlţi, şi rîpce de vie, de-nălţasă para, ca la 7 coţi, şi-l aruncară în mijlocul focului, şi, focul primindu-l, l-au ferit sănătos şi să vedea îmblînd în cuptoriu cu alţi trei bărbaţi, dintre carii unui îi străluciia faţa mai mult decît radzele soarelui. Şi ieşi svîntul nears şi sănătos, că nu l-au atins focul nice la un păr. Ş-au vărsatu-să focul afară, de-au ars pre antipatul şi 9 bărbaţi şi i-au topit de s-au aflat nice o bucăţea de trupurile lor, pre urma focului deaca s-au topit. De-acii, fu băgat în temniţă de Talasie pringhipul, de-acii, sosînd antipatul Maxim, l-au scos la-ntrebare şi, ne-nduplecîndu-să a să tăgădui de Domnul Hristos, ce, mai vîrtos, propoveaduindu-l în aiavea, fu legat la 2 roate de fu stroptit şi croit. Şi, dintr- { 123r} acealea ieşind cu / preaslăvită minune, fu dat fierilor şi, nestricîndu-i, striga nărodul să-l sloboadze. Pentr-aceaea, l-au trimis la Filipisie, în Corint, oraşul Trachiei, carea să chiamă acmu Iraclia şi, de-acolo, s-au trimis la Vizantia. Şi, acolo, îi tăiară capul şi fu astrucat o milă departe de oraş, apoi marele Constantin i-au făcut o svîntă besearică, luminată şi scumpă. Şi mărirea şi greimea aceii besearici scumpe în minunată făptură s-au mutat într-însă svintele lui moştii şi i să face bulciul într-acea cinstită şi svînta lui mărturie. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Dioscorid. Acesta era de ruda sa din Mitropolia Smirnelor. Şi, adus denaintea boiarinului ei şi strigînd vederat, mărturisindu-să creştin, fu băgat în temniţă, legat. Şi, scoţîndu-l la-ntrebare şi ţîindu-să vîrtos în credinţa lui Isus Hristos, fu umorît cu porunca boiarinului. Într-aceastaş dzî, Cuvînt din Pateric. Un frate întrebă pre un părinte: "Cum aduce dracul pacoste svinţilor"? Şi-i dzîsă stareţul: "Era un părinte, anume Nicon, de petrecea la muntele Sinaiului, iară oarecine mearse la casa unui faraonit şi, aflîndu-i hiică-sa sîngură în casă, s-au culcat cu dînsa şi o învăţă să dzîcă pre Nicon c-au stricatu-o. Şi, deaca veni tatăl ei şi-i spusă, luă sabia şi mearsă asupra stareţului şi, bătînd la uşe, ieşi bătrînul. Şi, rădicînd mîna faraonitul să-l ucigă, i-au săcat Dumnedzău mîna. Şi să dusă faraonitul de spusă bătrînilor. Şi trimisără de-l chemară şi-l bătură stareţii cu multe toiage. Şi, vrînd să-l izgonească, li s-au rugat: ‘Lăsaţî-mă, pentru Dumnedzău, aicea, să mă pocăiesc.’ Şi-l canonisiră trei ani osăbit, dînd poruncă nime să nu margă cătră dînsul. Şi împlu trei ani, venind duminecile la besearică, în toate dumineci, căindu-să şi grăind: ‘Rugaţi, părinţi svinţi, pentru mine’. Mai apoi, cela ce-au făcut păcatul s-au îndrăcit, acela ce-au pus năpastea pre oşelnic, pre Nicon. Ş-au mărturisit naintea besearicii, dzîcînd: ‘Eu am făcut păcatul acela cu fata faraonitului ş-am mutat năpastea pre şerbul lui Dumnedzău’. Şi mearsă tot nărodul, { 123v} căindu-să şi rugîndu-l, / dzîcînd: ‘Iartă-ne, avvo’. Şi le dzîsă svîntul Nicon: ‘De iertat, iertaţi sînteţi, iară a mai lăcui, de-acmu n-oi mia lăcui cu voi acii, căce nime nu s-au aflat în voi să aibă sămăluire să mă miluiască’. Şi aşea s-au dus de pre-acolo. Deci, vedzi, aşea aduce dracul pacoste şi năpaste asupra svinţilor". Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Metodie, episcopul de Moravia, învăţătoriul rusilor. Preacuviosul părintele nostru Metodii era din oraşul Solunului, din părinţi boiari şi bogătaşi născut; tată-său Leon şi maică-sa Maria. Şi era din tinereaţe înţălept foarte şi măiestru la voroava cărţîi, şi vîrtucios la trup, de era ştiut şi de împăratul, că-l avea împăratul pururea la sine. Şi, cînd era de 12 ani încă, l-au pus domn sloveanilor. Ş-au petrecut acolo dzeace ani, şi deprinsă limba slovenească, şi slovele azbuchilor feace cu fratele său, cu svîntul Chiril. Şi cugetă întru sine că-i trecătoare cu reapede viaţa acestui veac şi-i lungă munca păcătoşilor şi netrecută, şi s-au umilit cu frica lui Dumnedzău. Şi pusă cinstea domnească naintea împăratului şi să dusă la muntele Olimbului şi să feace călugăr. Iară, oarecînd, pre fratele lui, pre Chiril, trimisă împăratul la căzaci, ca să biruiască pre jidovii din carte şi să-i gonească din ţara cozarilor, că era amu cozarii de primisă credinţa jidovască. Şi Chiril rugă pre fratele său, Metodie, să margă cu sine, căce ştiia limba slovenească. Deci, cutrierară ţara aceaea toată şi pre toţi oamenii întăriră şi încredinţară, şi izgoniră pre jidovii. Şi cerea sloveanii botedz, şi cozarii învăţătoriu, iară moravleanii episcop, şi rumînii nastavnic. Şi s-au înturnat Metodie la Ţarigrad şi l-au făcut patriarhul episcop, de l-au trimis la Moravie, şi multe ciudease feace acolea. Şi pre oarecarele Zamvrie, cozarin, de ruda sa, iară de credinţă eretic, pricindu-i şi ocărînd credinţa lui Hristos, l-au înfruntat şi poronci cneajul Moravei să fie săbor. Şi să strînsără cu Zamvrie 2 mii de jidovi, iară Metodie, ca un ales hîrăţ, cu proroceşti cuvinte şi apostoleşti învăţături, ca un { 124r} viteaz, într-îmbe mîni săgetînd în eretici şi-n jidovi, / şi i-au biruitu-i. Şi acii să feace minune mare. Zamvrie au crepat, iară pre Sidislav l-au înghiţit pămîntul. Iară pre ceialalţi s-au aprins foc şi, aşea, fugiră de să-mprăştiară. Şi creştinii să bucurară şi numiră pre svîntul Metodie rostul lui Hristos. Deci, trăi şi, în bune bătrîneaţe, s-au pristăvit la Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, svînta prepodno muceniţa Teodosia. Aceasta era în dzîlele lui Teodosie împărat, fiică a părinţi blagocestivi, în Ţarigrad. Şi, cînd fu de şeapte ani, muri tatăl ei, iară maică-sa o luă şi o dusă de o călugări într-o mănăstire la Vizantie. Şi, murind maică-sa, lăsă hiicăi sale bogăţîia toată. Iară ea, din argint şi din aur, ferecă trei icoane: una a lui Hristos Dumnedzău, alta a Dumnedzău-Născătoarei, a treia, a muceniţei Anastasiei. Iară alaltă au împărţît mişeilor. Iară, după cîtăva vreame, Lev păgînescul, împărăţîia dobîndind şi bun credinciosul Teodosie împărat fîrşindu-să, şi căce nu s-au plecat păgîneştilor lui porunci, marele întru patriarşi Gherman l-au izgonit din patriarhie cu beaţe şi cu jerdii. Şi svînta şi stăpîneasca icoană a lui Isus Hristos, Dumnedzăului nosrtu, ce era deasupra porţîi ceii de aramă, siliia acel hieratec să o oboare şi să o arunce în foc. Şi, suindu-să a lui spătari pre loitră să surpe svînta icoană, iară svînta Teodosia, cu alte svinte femei, trasără loitra şi surpară pre spătariul, de muri, şi, de-acii, mearsără la patriarhie de-mproşca cu pietri pre acel eretic patriarh, Anastasie. Pentr-aceaea, spurcatul Leon pre alalte femei le tăie, iară pre svînta un oarecare crudatec şi fără omenie dîrlău o trasă la tîrgul bourului şi, apucînd un corn de berbeace şi fără milă ucigîndu-o preste grumadzi, o umorî şi, aşea, dobîndi cunună mucenicească, multe minuni făcînd. Şi să face săborul ei în Dexiocratia, mănăstirea, unde sînt svintele ei moştii. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. { 124v} Într-aceasta lună, 12, dintru svinţi / părintele nostru Epifanie, arhiepiscopul Constantiei Chiprului. Acesta mare şi minunat Epifanie era din oraşul ţărîi ce să chiamă Finichii, din ţînutul Eleteropoleului, din părinţi meşteri, crescut în mică casă, cumu-i rîndul oamenilor sărăimani şi plugari. Acesta au străluminat în dumnedzăieşti bunătăţi şi s-au suit la sîmceaua naltului petrecăniii blagocestive, că, rămîind părinţii lui în slujba şi umbra legii şi neputînd să vadză lumina darului, el alergă la adevărătatea lui Isus Hristos, aflîndu-ş mic prilej. Că, tămăduindu-l oarecare Cleovie de o rană ce păţî la stinghe, cădzînd de pre un asîn ce era călare, sărind, şi muri, atunce, de-acii, luă gînd îndoit în cugetul său şi nu să foarte grijiia de slujba legii. Apoi, aflînd pre un călugăr, Luchian, că-l vădzu vorovind cu un mişel ce-i cerea de mîncat, carele îi deade şi acoperemînt de rasă, şi-ndată Luchian acela fu îmbrăcat de sus cu veşmînt, care lucru, deaca vădzu Epifanie, să deade la credinţa lui Isus Hristos şi luă de la episcop Svîntul Botedz. De-acii nainte minuni ce-au lucrat nu iaste putinţă nescui a le spune pre scurt, numai atîta trebuie să spunem. Că, fiind încă foarte tînăr de vîrstă, cînd au primit întru Isus Hristos credinţă, îndată să feace cu preacuviinţă călugăr şi întrecu pre toţ vîrstnicii săi cu văzdrăjania şi cu ostenealele posniceşti. Şi, agiungînd la plineala arhierească, avea de potrivă şi de-aseamenea facere întru trecuta sa viaţă, că într-acea trecută au făcut petreacere schitnicească, şi mulţîme de minuni, şi vindecări a mulţi bolnavi. Iară, în vreamea după ce s-au preuţît şi să feace arhiereu, mulţîme de scripturi feace şi pre toţi învăţă dăscălie direaptă, pentru carea află multe iscuşenii de cătră eretici. Şi, trăind o sută de ani şi cinci, şi trei luni, precum sîngur au răspuns lui Arcadie împărat, ce l-au întrebat, şi s-au pristăvit, dînd sufletul la Dumnedzău, dară nu la scaunul său, ce, precum i-au scris svîntul Ioan Zlatoust, căce fu la un cuvînt cu alalţi la izgnania svinţiii sale. Dară i-au scris răspuns şi svîntul Epifanie că nu va agiunge la locul cel de { 125r} izgnanie, precum şi fu, de s-au împlut / amînduror cuvîntul. Şi să feace săborul lui în casa svîntă a lui, carea-i înontrul svîntului Filimon. 5902 (394) era văleatul. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Gherman, patriarhul de Ţarigrad. 6230 (622), în dzîlele împăraţîlor Anastasie şi Artemie, pînă la Leon Isavrul, iconoboreţul, ereticul. Aceasta svînt era fiiu lui Iustinian patrichie, om luminat şi vestit, carele, în dzîlele lui Iraclie împărat avea multe a ţărîi boieri mari şi minunat, cinstit în senat, în boierimea sfatului pentru a lui mare credinţă. Şi, dară rîhnit de nepotul lui Iraclie, au şi scopit pre cuconul ucisului, pre Gherman, fiind mititel, şi l-au pus în clirosul besearicii ceii mare. Deci, el slujindu-să cu ceaea ce i s-au tîmplat aflătura, să deade în chititul Dumnedzăieştilor Scripturi şi, suind şi procopsind la multă cunoştinţă cu reapedea firii sale şi cu tot întinsele sale trude, şi alcătuind bine viaţa sa, întîi s-au hirotonit şi să feace episcop în Chizic, nu luînd prosteaşte şi fiecum stepenele, ce suindu-să la spiţa cea de obîrşie cu şir şi cu urmitură. De-acii, trebuind besearicilor chivernisală înţăleaptă şi om procopsit la facere şi la cuvînt, fu suit de la besearica Chizicului la marele scaun a Ţarigradului, unde, tocmind şi-ndireptînd nărodul cu multe cazanii, şi tălmăcind ceale mai adînci şi nelesne pricepute părţi a Svintei Scripturi, şi luminînd besearicile creştinilor credincioşi cu prăzniceşti şi engomiasticeşti cuvinte, şi alintînd, şi-ndulcind greul şi osteneala bdeniilor cu cîntări şi cu peasne dulci, de-acii stînd Leon Isavrul tiraniceaşte împărat şi începînd a ocărî asupra lui Dumnedzău, şi pusă mîna a huli svintele icoane, şi nice să pleca la mai bune răspunsuri ce i să da, că trebuie a fi la închinăciune svintele icoane şi a fi la cinste acealea ce-s Domnului Hristos ş-a Preasvintei Ficioare maicei Svinţiii Sale ş-a svinţilor tuturor, dară, încă mai mult s-au pornit spre rău de-au ars şi cărţîle ce scriia, cinstind svintele icoane. Deci, cunoscînd svîntul că dojeneaşte pre un surd, şi fără ruşine, şi nebun, ş-au pus omoforul / { 125v} pre svîntul prestol, şi să dusă acasă-ş, şi ş-au îndrăgit a petreace la linişte şi în bune bătrîneaţe. Ş-au obîrşit viaţa, petrecînd noădzăci de ani, şi izbăvind pre ceia ce să atingea la svintele lui moştii, cînd îl ducea să-l îngroape, de tot fealiul de boale tămăduind, care svinte a lui moştii, deaca să aşedzară la cinstita mănăstire a oraşului, izvoreaşte şi dăruiaşte credincioşilor isţealenii şi leacuri. Şi să face praznicul lui în svînta besearica cea mare. Fost-au pre o vreame cu svîntul Ioan Damaschin, ce-au fost la 6235 (627). Într-aceastaş dzî, svîntul apostol Parmenan, unul din 7 diaconi, şi svînta muceniţă Evtalia, şi vitejia svîntului mucenic Coint, făcătoriului de minuni. Şi svîntul Troadie, şi adormirea svinţilor Andronic şi Atanasie, şi Teodorit, prezviterul de Antiohia. Într-aceastaş dzî, vitejia svîntului sştno mucenic Teodot, episcopului Chiriniei Chiprului. Într-aceastaş dzî, svîntul părintele nostru Savin, episcopul de Chipru. Acesta svînt Savin era din ţara Finichiei, din cetatea Luchia, unde s-au botedzat svîntul Epifanie şi s-au călugărit. Şi, cînd proslăvi Dumnedzău pre Epifanie şi trimisără licaonitii om slăvit pentru Epifanie, ca să-l puie episcop, atunce şi Savin veni cu dînşii la Epifanie şi, lepădîndu-să de lume, să feace călugăr cu Epifanie (...) şi să dusără la pustie şi, acolo, trăiră 5 ani. Şi Savin au scris şi jitia svîntului Epifanie, privegherile şi ostenealele şi minuni ce făcea Dumnedzău prin însul. Şi, deaca stătu Epifanie episcop în Chipru, vru să facă popă pre Savin şi el, nevrînd, îl băgă în besearică, pentr-altă treabă, şi-i dzîsă: "Stăi acicea neclătit"! Şi fură picioarele lui cum ar hi bătute cu cuie, în pămînt lipite. Şi, aşea, îl feace popă. Şi, după Epifanie, fu primitoriu scaunului lui, episcop în Chiprul Constantiei, şi multe minuni feace, şi pre eretici goni din besearică, şi, bine-vieţuind, mearsă la Dumnedzău. { 126r} Într-aceastaş dzî, din jitia lui svîntul Epifanie, Cuvînt / pentru un vîndzătoriu de grîu. Odînăoară, tîmplîndu-să foamete într-acea ţară, unde era Epifanie episcop, şi le era nevoie mare oamenilor pentru pîne, şi era într-acea cetate un boiarin, anume Faustinian, păgîn, avea multe case pline de pîine, şi-i dzîsă Epifanie: "Priatine, dă-mi grîu să hrănesc oamenii aceştia şi datoria-ţ va fi asupra mea". Iară nemilostivul Faustian dzîsă svîntului Epifanie: "Du-te la Dumnedzăul tău de te roagă să-ţ dea grîu să-ţ hrăneşti priatinii tăi". Iară svîntul Epifanie, într-o noapte, mearsă la besearica svinţilor mucenici şi, cu multe lacrămi, să ruga lui Dumnedzău ca să dea hrană lipsiţilor. Şi era acolea o capişte, idolniţa lui Zeves, la carea nime nu cutedza să să apropie, iară, de îndrăzniia cineva de să apropia, îndată muriia. Şi fu glas din ceriu lui Epifanie, grăind: "Pasă în capiştea lui Zeves"! Şi mearse svîntul, şi i s-au deşchis uşile, şi, întrînd, află mult aur. Şi, luînd de-acolo aur, da lui Faustinian, şi lua la dînsul grîu, şi-l împărţiia lipsiţilor. Şi cumpără tot grîul şi tot viptul la Faustian, de-ş împlură cetăţeanii casele de grîu şi de vipt. Şi s-au fîrşit pîinea din casa lui Faustian. Iară Dumnedzău hrăniia nărodul prin mînule lui Epifanie. Şi fu lipsă mare în casa lui Faustian. Şi trimisă 11 corabii la Calabria, de cumpără grîu, de le împlu toate. Şi, întorcînd acasă, pînă aproape de cetate 100 de verste, s-au rădicat volbură mare în mare şi să-necară corabiile cu grîul. Iară Favstian, deaca vădzu aşea, începu a huli asupra lui Dumnedzău de Sus şi suduia pre svîntul Epifanie, dzîcînd: "Caută de-m feace acest amăgeu, că nu numai pre uscat opreaşte hrana casii meale, ce şi pre mare îm face perire. Mînă draci de-m opreaşte hrana casii"! Aceastea dzîsă ş-alte multe, lăudîndu-să cu rău lui Epifanie. Iară cetăţeanii toţi, cu femei cu tot, culegînd grîul (de la mare), ş-au împlutu-ş casele de grîu, de le fu preste anul tot şi ş-au împlut cuvîntul psalomului:(...): "Iară carii cearcă pre Domnul nu să vor lipsi de tot binele", că Dumnedzău nu lasă la lipsă nice dînăoară pre ceia ce nedejduiesc pre Svinţia Sa. / { 126v} Într-aceastaş dzî, Poucenie pentru viaţa, şi moartea, şi osînda. Să ne grijim, fraţîlor, să ne pocăim mainte de moarte pentru păcatele noastre. Şi să ne gătăm spre ieşirea sufletului, că lumea acesta să petreace şi slava ei piare. Şi Domnul din ceriu va veni cu svinţii săi îngeri la giudecată, ca să plătească a tot omului, după faptele sale: direpţilor viaţă veacinică, şi neîmbătrînitoare, şi nefîrşitoare, iară păcătoşilor muncă veacinică şi focul nestîns, şi-ntunearecul cel fără lumină, de carea, fraţîlor, să nevoim să scăpăm şi să fim cu svinţii încununaţi, ca să slăvim pre Dumnedzău în bucurie şi-n veselie, în lumina cea neînsărată, căruia-i slava acmu, şi pururea, şi-n veaci, amin. Într-aceasta lună, 13, svînta muceniţă Glicheria. Aceasta era în dzîlele lui Antonin împărat şi Savin ighemonul, în cetatea lui Traian. Şi, făcînd sfadă ighemonul în oraşul său, iară svînta scrisă svînta cruce pre fruntea ei şi mearse la ighemonul, numindu-să pre ea creştină şi şarbă lui Isus Hristos, şi dojenind pre ighemonul, iară el, înbiindu-o să jărtvască, şi ea întrînd în capişte, feace rugă la Dumnedzău, de surpă gios idolul lui Zeves şi-l zdrobi, iară elinii, zvîrlind pietri asupra ei, nu o agiungea. De-acii, o spîndzurară de cosîţe şi o strujiră, şi, aruncîndu-o în temniţă, învăţară să nu-i dea de mîncat. Şi, trăind multe dzîle închisă, o hrăniia îngerul lui Dumnedzău, nemică păţînd rău. Şi, cînd deşchisără, s-au înspăimat ighemonul şi cu cei ce era cu dînsul, că aflară strachină, şi pîni, şi lapte, şi apă, macară că era încuiată bine temniţa. De-acii, o băgară în cuptoriu înfocat şi, pugorînd de sus roă, stînsă focul şi ieşi nebetejită. De-acii, îi beliră capul, pînă la moale, şi o legară de mîni şi de picioare, şi, aşternînd pietri, o pusără în temniţă, şi îngerul Domnului o dezlegă, şi sănătoşindu-să la cap, feace de s-au cutremurat temniceariul carele, înadtă, au / { 127r} mărturisit pre Domnul Isus Hristos, şi-i tăiară capul. Iară muceniţa, adusă la ighemonul, o deaderă fierilor să o mănînce, din carile una, apropiindu-să şi atingînd atîta, cît nu s-au vădzut nice rană, nice încolţîtură, fără numai muşcătură. Şi ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău şi fu astrucată în Iraclia Trachiei, în 5641 (133) de la faptul lumii. Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Gheorghie ispoveadnicul. Acest Gheorghie, în svinţii mucenici ispoveadnic a lui Hristos, în Ţarigrad născut, de rudă mare, slăvită, cinstiia svintele icoane şi fu prins de iconoboreţi. Şi, stătînd acelui bezaconic împărat Teofil, şi silit să leapede svintele icoane a lui Isus Hristos ş-a svinţilor, cînd cu rău, cînd cu lingări, şi nu s-au înduplecat, că socotiia şi cunoştea cuvintele tiranului că-s mincinoase, şi-i dzîsă : "Cade-să să ne închinăm svintelor icoane şi să le cinstim toţi creştinii credincioşi, că cinstea icoanei mearge la chipul cel dintîi". Şi-i pusără fune în grumadz, de-l trăgea pre uliţe tîlhăreaşte. Şi-l aruncară în temniţă, şi-l jecuiră de toată avearea. Şi cu femeaia sa, Irina, şi cu copilaşii lor, fu izgonit din casă, de să-mplu de streinătate şi patime, dosădit şi spurcat cu multe şi greale scîrbe. Pentr-aceaea, chemat de la Dumnedzău, mearsă să-şi ia vreadnice cinşti şi daruri de la puitoriul de vitejii, Domnul nostru Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svîntul părintele nostru Pavsicachie, episcopul Sinadelor. Acest fericit avea moşie oraşul Apamia, părinţi vestiţi şi de rod bun, şi hrăniţi într-adevărata creştinilor credinţă. Şi, încă de tînăr, îş zmăcina şi-ş trudiia pre sine cu postul şi cu nelipsita rugă, şi aspră petreacere. Deci, să feace şi călugăr şi gusta numai pîine cu apă puţîn. Şi să zăbăviia cu meşterşug doftoresc, tămăduind sufletele şi trupurile. Şi, oştindu-să asupra dimonilor, izgonindu-i, tămăduia orbii, şi ghiboşii îndirepta, ş-alte preaslăvite minuni. Şi, 127vcunoscut de pre veaste, carea vedereadză toate lucrurile cătră patriarhul de Ţarigrad, fericitul / Chiriac, fu de dînsul hirotonit şi trimis la besearica Sinadelor. Şi-ndată goni de-acolo, cu praştia cuvîntului, pre lupii cei cugetaţi şi, tăindu-i, ca neşte mădulări putrede, cu tăietoarea cuvîntului, i-au scosu-i afară, să nu hăsnuiască vro boală la partea cea sănătoasă. Într-acesta chip, dînd tărie şi tămăduire turmii sale, mearsă la Ţarigrad şi, aflînd pre împăratul Mavrichie, l-au izbăvit de patima ce-l ţînea şi l-au plecat de-au dăruit hăraciul ce da pre tot an oraşul său, o litră de aur, cu peceate de aur şi cu scrisoarea sa. Şi-ntorcîndu-să la Sinade şi ducîndu-să la Soline, feace rugă şi izvorî apă, potolind seatea soţîilor. Şi, aşea, bine şi cum iubeaşte Dumnedzău petrecînd, şi fiind a mulţi spăsenie, au schimbat viaţa aceasta şi s-au mutat la doritul Domnul nostru Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Pavlin, Iraclie şi Venedim. Aceştia svinţi mucenici Iraclie, şi Pavlin, şi Venedim era în cetatea Atina, creştini fiind, şi pre Hristos mărturisiia cu-ndrăznire, şi idoloslujebnicilor poronciia să să boteadze în numele Tatălui, ş-a Fiiului, ş-a Svîntului Duh. Şi, pentr-aceasta, fură prinş şi daţi pre mîna cneajului Atinei şi, denaintea lui, mărturisiră pre Dumnedzău adevărat şi tvoreţ tvoreniilor, iară Idoliis de cinstea dracilor făcuţ cu meşterşug omenesc. Pentr-aceaea, fură munciţi cu multe fealiuri de cazne, apoi, cu ucinicii lor, în cuptoriu înfocat, aruncaţi, să săvîrşiră şi dobîndiră cununi neputrede de la Isus Hristos, Domnul nostru. Într-aceastaş dzî, de adevăratele Paşte, Dumineca Peatdeseatniţei. Într-aceastaş dzî, Cuvînt pentru năravuri bune şi reale. Frica lui Dumnedzău goneaşte tot răul, iară leanea goneaşte frica de Dumnedzău. Şi prada păcatelor goneaţte năravurile ceale mai bune şi de folos. Patro năravuri bune sînt de spăsenie: a feri poruncile lui Dumnedzău, smerenia gîndului, teamerea limbii sale, strîmtoarea vieţii. Patro năravuri priveaghe sufletul: mila cătră toţi, a nu să mănia din uitit, răbdării a căuta şi a nu { 128r} osîndi pre nimerea, rugînd pre tot ceas şi cădzînd la Dumnedzău nepărăsît la inema / sa, dzîcîndu-să mai păcătos decît toţi. Patro năravuri agiută noului trîntitoriu (voinic): poucenie pre tot ceas, bdenie fără leane, posluşanie cătră toţi şi tăceare. Patro lucruri spurcă sufletul: păcatele pîngărite şi libovul cu cei ce iubăsc cinste lumască, şi cu mîncatul preste samă, cu somnul cel mult, şi podoaba cu hainele. Patro lucruri întunecă mintea călugărului: neiubirea binelui altuia, rîhna, sudalma şi grăirea de rău. Patro lucruri scornesc curvia: saţîul pîntecelui, saţîul somnului, voroavele deşarte şi de ruşine, şi cu învăţătură de multă voroavă, cînd să face că-i înţălept. Patro lucruri scornesc călugărului mînie: a lăcui în lume, dînd şi luînd, a-ş face pre voie, şi a învăţa pre toţi, şi a-i părea sîngur că-i înţălept, şi a iubi slavă de la oameni. De patro lucruri să pustiaşte sufletul inocului: netăcearea, neiubirea ostenealii, voia trupului şi scumpeatea. Pre trei fealiuri să face tot păcatul: Întîi, prin neştiinţă, a doa, prin pripă, a treia, prin sîlă, a patra, prin drag. Prin neştiinţă, cel prostac şi neînvăţat, cu totul greşind mintea lui de-a face păcat, de-acii şi-l va cunoaşte. Al doile, prin grabă, în vreame senină, în pripă de-a face omul păcat şi nu-l va fi întîi chitit cu gîndul, acesta va avea giudecată şi mlă. A treia, de-a sîla, care, de nevoie şi de sîlă, încleştat de-a face păcat, acestuia-i certarea cu milă. A patra, prin dragoste de-a face păcat şi, mainte de făcut, l-au vrut, l-au poftit, şi l-au cercat, şi l-au făcut cu drag, şi, după păcat, iarăş au gîndit. Şi, cîtă vreame va petreace aşea, nevoindu-să, acesta-i păcatul cel greu şi de moarte. Acestuia, după pravila besearicii, certare şi epitemie. Acesta, de bogate ori, să face şi de la diavol iscuşenie, întîi osîndind pre fratele. Aceasta-i păcat foarte mare. A doa, din trufie şi minte-nălţată. Şi aceaea-i aşea de păcat. A treia, din îmbuibare în mînacre şi-n băutură de beţie. A patra, din fire, carea-i fără păcat, dară tot să chiamă spurcat sau cu lucrul să varsă fără clătit şi fără nălucinţă. A cincea, din slăbiciunea trupului şi din boală. A şeasea, din zavistia diavolului. { 128v} Deci, aceastea să despart cu răzgiudecături a svinţi părinţi. / Întîi, a părăsî de-a osîndirea şi de alalte reale fapte, şi a să pocăi cu ispoveadanie şi lacrămi, şi a nu să nălţa cu nescare îndireptări. Nice cu trufie a să-nălţa, că aceasta-i foarte rea, că şi dracul, pentru nălţarea mintii, cădzu de la slava lui Dumnedzău. Iară, a să îmbuiba şi a să îmbăta călugărul, şi pre la mireani ades îmbla fără rînd, şi a dormi de agiuns, mare stideală aduce, că i să cade să asculte naietavnicul său şi gîndurile sale ceale spurcate să le spovedească părintelui său sufletesc. Şi cu frica lui Dumnedzău a căuta păcatele sale, şi să-ş aibă moartea naintea ochilor. Iară fîrşitul acestor, de vedzi ceva cu ochii de cineva şi cu urechile de audzi, să dzîci: "Ce treabă am eu a osîndi pre fratele, că eu sînt mai păcătos decît toţi". Într-aceasta lună, 14, svîntul mucenic Isidor. Acesta era în dzîlele lui Dechie împărat, trăgînd rudă din Alexandria. Şi, mărgînd cu oaste, că avea şirul lui Opion, şi, pugorînd la ostrovul Hiului, cu şeici oşteşti, în care era domn Numerian, şi fu pîrît de sutaşul Iulian că cinsteaşte pre Hristos şi nu dă cinste dumnedzăilor noştri, deci, mărturisind într-aiavea pre Hristos Dumnedzău adevărat, ce-au făcut ceriul, şi pămîntul, şi marea, şi toată fapta, şi, vădzînd Numerian nemutatul gîndului lui, învăţă de-i tăiară capul şi, aşea, dobîndi cununa mucenicească. 5755 (247) era atunci. Într-aceastaş dzî, vitejia svîntului mucenic Maxim. Maxim, marturul lui Hristos, rîhna lui Dumnedzău la inemă purtînd, vădzu dînăoară idoloslujebnicii, nu numai ei pre sine ce să da la idoli, ce şi pre alţîi înşelînd. Şi ruga Dumnedzău Maxim să potoale gonenia şi pre mulţi botedza. Iară, odînăoară, făcîndu-să acea spurcată jărtvă păgînească şi toţi elinii alergînd cu grabă nu numai a giunghea dobitoace, ce, încă şi oameni, şi aceasta nerăbdînd să vadză, întră la mijlocul lor, de-i înfrunta şi-i dojeniia, { 129r} numind / pre idoli pietri şi leamne, de nu-ş pot nice şie să-ş agiute. Atuncea-l prinsără păgînii şi, mult bătîndu-l, de-acii îl ucisără cu pietri şi, aşea,-ş dobîndi cununa. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mucenic Terapon. Acesta svînt, de unde iaste şi din ce părţi, şi-n ce ani, şi cu cine, bătînd război, au biruit de-au dobîndit cununa mucenicească, nu putem spune. Că, trecîndu-să de lungimea vremilor scrisorile ce s-au scris, de spunea de dînsul, iară, cum c-au fost călugăr îl spun icoanele lui, scriindu-l în chip ca acela şi-ntr-aceaea shimă, şi cum au fost episcop în Chipru, şi cum fu adus la Hristos prin sînge, de ş-au obîrşit vitejasca luptă, am luat din poveşti bătrîne şi, învăţîndu-le fără scrisoare de la cei mai denainte, le creadem. Dară s-au adus cinstitele lui moştii în Ţarigrad. Vrînd agareanii să ia Chiprul cu război, porunci svîntul, în videnie, să-l mute şi, acmu, acolo unde dzace, izvoreaşte fîntîni de minuni. Într-aceastaş dzî, Cuvînt de stareţul Serapion. Preacuviosul părintele nostru Serapion, din tinereaţe, fu călugăr şi n-au căutat de avearea aceştiia, ce petrecu, ca o păsăruică, nemică nu ş-au agonisit pemintesc, nice în colibă acoperită au petrecut, ce era îmbrăcat cu o fealegă de pîndză, purtînd o mică Evanghelie. Îmblînd ca un fără trup, multe ori îl găsîia denafară de sat, în drum, şedzînd şi amar plîngînd. Şi-l întreba ce plînge? Şi le răspundea: "Stăpînu-mieu datu-mi-au pre mînă bogăţîie, şi o am împrăştiat, şi o am pierdut, şi, aşea, va să mă muncească". Iară lor le părea că le dzîce de bani, şi-i arunca unii pîine, alţîi poame, dzîcînd: "Ia-ţi, frate, şi nu te tîngui pentr-aveare, că poate Dumnedzău iarăi să-ţ dea". Răspunsă stareţul: "Amin, amin"! Şi, iarăş, cînd mearsă în Alexandria, tîmpină un mişel gol, tremurînd de frig, şi stătu, gîndind: "Cum eu cugetedz că sînt călugăr şi lucrătoriu lui Hristos şi port haină, iară acest mişel şi, mai vîrtos, Domnul Hristos, moare de frig"? Adevărat, că, de-l voi lăsa să moară, osîndi-mă-voi la giudeţ, ca un şugubăţ". Şi dezbrăcă { 129v} haina, o deade mişelului şi şedea gol, ţîind în / susăoară o svîntă Evanghelie. Şi, trecînd un cunoscut a lui şi-l vădzu gol, îi dzîsă: "Părinte Serapioane, cine te-au dezbrăcat"? Iară el, arătînd Svînta Evanghelie, dzîsă: "Aceasta m-au dezbrăcat". De-acii, l-au tîlnit o femeaie, ţîindu-o un datornic pentru datorie şi, neavînd ea cu ce plăti, i să feace milă fericitului Serapion şi vîndu Evanghelia, de o plăti. Şi, venind gol la bordeiul său, şi vădzîndu-l ucinicu-său gol, l-întrebă: "Unde ţi-i cămeşuia"? Răspunsă stareţul: "O trimişu înainte, fiiule, unde ne trebuie, în locul ei mai bună". Şi-i dzîsă fratele: "Evanghelia mică unde-i"? Şi dzîsă stareţul: "Adevăr, fiiule, ea îm grăia în toate dzîle: ‘Vinde-ţ avearea şi o dă mişeilor, ca să o aflăm la dzua giudecăţîi, şi mai multă îndrăznire să avem naintea Dumnedzăului nostru Isus Hristos’". Acesta părinte, cu dease mutări, au trecut şi la Elada, în Greţia, şi petrecu în Atine trei dzile, şi nu putu lua de la cineva pîine, că nice bani n-au mai purtat, nice pungă, nice haină deasupra, nice altă ceva. Şi, a patra dzî, foarte flămîndzînd, stătu la loc nalt, în cetate, începu a plînge tare şi a striga: "Bărbaţi atineani, agiutaţî-mi"! Şi, sosînd filosofii, căpeteniile cetăţîi, îl întrebară: "De unde eşti şi ce ţi-i nevoia"? El le dzîsă: "Eghiptean sînt şi, de cînd mi-am ieşit de la moşie, am cădzut în trei datornici. Deci, doi mă lăsară, luîndu-ş datoria, iară unul nu mă lasă. Ei, iarăş, îl întreba: "Cine îţ sînt datornicii şi cine nu te lasă, spune-ni-l, să-ţ folosîm. Atunce, le spusă: "Supăratu-m-au la tinereaţe ibostea argintului, şi curvia, şi lăcomia pîntecelui. Deci, din cei doi m-am mîntuit şi nu mă mai supără. Iară lăcomia pîntecelui nu mă poate lăsa, supărîndu-mă, cerşindu-şi obicina". Atunce, unii din filosofi, cugetînd că grăiaşte cu înşălăciune, îi deaderă un galbăn de aur şi-l urmară pre departe, socotind ce va face. Iară el alergă cu galbănul la pitari, deade galbănul, şi luă o pîine, şi să dusă, şi nu să mai ivi într-acea cetate. Atunce, cunoscură filosofii că-i om cu bunătăţi adevărat şi-ş plătiră galbănul de la pitariul. Şi, venind la părţile Lachedemoniei, audzî de un orăşan sau căpetenie că ţîne credinţă { 130r} maniheiască. Dară, om fiind bun cu viaţa şi cu bunătăţi, mearsă la acela de să vîndu rob. / Şi, preste doi ani, cu darul lui Hristos, l-au întors cu femeaia, cu copii, din acea eresă şi cu toată casa, şi-l adusă la svînta besearică. Atunce, îl îndrăgiră şi nu-l mai ţinea rob, ce, ca pre un părinte, slăvind pre Dumnedzău, dară svîntul le deade şi banii ce-i dedease preţul lui, cînd s-au vîndut. Într-aceastaş dzî, Prestavlenia fericitului Isidor îrodivul ce-l chema Tvedislov, ciudotvoreţul Rostovului de Rusia Moscului. Acesta fericit, precum spun, era despre apus de leagea lătinească, din ţara nemţască, din părinţi bogătaşi. Şi, urînd leagea lătinească, au îndrăgit a noastră adevărată pravoslavnică creştinească credinţă. Şi, tăinuindu-să de toţi, ieşi din casa sa şi să dusă puţînel în laturi, să dezbrăcă gol de tot şi primi gubăvie, de să făcea îrodiv pentru Hristos şi să streină spre răsărite, cercînd moşia cea pierdută, multe dosădzi răbdînd şi bătăi de la oameni ne-nţălegători, părîndu-le nebun. Şi răbdă gerul şi pripăcul. Dzua îmbla nebunatec, îrodiv făcîndu-să, iară nopatea făcea mătanii şi post, cu lacrămi grăindu-şi: "O, Isidore, cu multe scîrbe să cade să întrăm în împărăţîia ceriului, că, de rîpit iaste împărăţîia ceriului şi rîpitorii o apucă. Cu de-aceastea mîngîindu-să fericitul îmbla din oraş în oraş, pînă sosî la slăvitul de mare nărod Rostovul. Şi, acii, i-au plăcut a lăcui, şi toţi îl cugeta că-i nebun şi cu mintea pierdută. Şi multe bătăi răbda, cum ar hi în trup strein, nemică nu-ş bănuia, numai cu gîndul ruga Dumnedzău pentru dînşii. Dară nime nu-i ştia viaţa bunătăţii lui. De-acii-ş feace un ţarc de vergeale, fără acoperemînt, la loc uscat în oraş, în mijlocul unii bolniţe (unde, acmu, moştiile lui svinte dzac), pentru să nu-l vadză cînd face rugă. Aşea trecînd traiul lumii, nebăgînd samă slava lumască, ca o nemică, dzua batgiocorit, iară noaptea-ş veniia la acel sălaş de vergeale, de vreascuri, şi toată noaptea sta la rugă şi la metanii, cu lacrămi, iară dzua îmbla îrodiv pre uliţe, trudindu-ş trupul, şi prin gunoaie { 130v} şedzînd. Şi la colibioara sa n-avea nemică, fără numai trupul său, / şi, pregiur trup, aceale vreascuri, gărduţ descoperit, de-l ningea şi-l ploa, toată viaţa sa o trăi aşea. Şi, precît fericitul iubi pre Dumnedzău, atîta Dumnedzău l-au slăvit, după moarte, pre pămînt şi, în viaţa veacinică, cu împărăţîia ceriului, cu sutele svinţilor, mai mult l-a cinsti. De-acii, descoperi Dumnedzău svîntului de pristăvirea lui şi dezlegarea din legătura trupului. Şi, de-atunce, la colibioara sa şedea la metanii, şi post, şi lacrămi cu rugă. Şi, culcîndu-să, puind mînule în cruciş, dzîsă: "Doamne, Dumnedzău, tot putearnice Isuse Hristoase, în mînule Svinţiii Tale dau sufletul mieu". Şi adormi, şi svîntul lui suflet mearsă în odihnă la Dumnedzău, iară fericitul lui trup lăsînd pre pămînt, face isţealenii credincioşilor, că, dzăcînd trupul într-acel hîj de vreascuri, să împlu tot oraşul de dulce miros, de să mira toţi de unde vine, că nu ştiia de adormirea svîntului. Dară un om, trecînd pre lîngă svîntul, îl vădzu răpăosat, dzăcînd, şi mirosala din svintele lui moştii, mearsă de spusă orăşeanilor şi veniră de-l îngropară pre loc, unde s-au răpăosat. De-acii, luînd blagoslovenie de la episcop, feaceră besearică svîntă deasupra svintelor moştii, pre numele svintei văznesenii Domnului Dumnedzău şi Mîntuitoriului nostru Isus Hristos, căruia-i slava, în veaci, amin. Într-aceasta lună, 15, prepodobnicul părintele nostru Pahomie, marele de Tavenisio. Acesta svînt era în dzîlele marelui Constantin împărat, părinţii lui idoloslujiteli. Odată, mearsă cu părinţii-ş la capişte şi ieşi glas de la dracii, dzîcînd: "Scoate-ţi afară de-acii pre vrăjmaşul dumnedzăilor". Şi-ncă băusă svîntul şi vin din jărtva idolilor, şi-i fu greaţă, de-l borî. Şi, sosînd la vîrstă vonicească, să feace oştaş şi, lăsînd slujba oştască, să dusă la muntele Tivaidei, de să botedză şi să şi călugări. Şi mearse la pustie, de feace mănăstire la locul Tavenisia, venindu-i glas de sus, arătîndu-i locul. Veni la dînşi şi svîntul Teodor osştenîi, de-i fu ucenic şi închipuitoriu la viaţă şi la minuni. Şi, atîta să suiră la naltul videniei cu nepătimirea, cît vedea { 131r} şi sufleteaşte şi suişurile / fericitelor suflete. Şi vedea şi ceale departe, ca ceale de faţă, şi prorocestvuia. Strînsu-s-au la dînsul, ca la o mie patro sute de călugări, dară era nacealnic preste şeapte mii de călugări. Şi, întîi, lui i s-au arătat marele chip îngeresc ce să dzîce Schima sau Megaloshima, că, pînă atunce, era călugăria mică. Fost-au atunci 5 mii 823 (315). Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru Isaia, episcopul de Rostov, ciudotvoreţul. Era de la Kiev, călugărit în Mănăstirea Pecerska, şi pus episcop în 6 mii 597 (1089), şi i s-au aflat svintele moştii în 6 mii 672 (1164). Şi uciderea svîntului blagocestiv ţarevici, cneajul Dimitrie de Mosc ş-a toată Rusia, novul ciudotvoreţ. Fost-au ucis în 7 mii 99 (1591). Şi prepodobnicul părintele nostru Evfrosin de Pekov. Trăit-au 95, s-au pristăvit în 6 mii 989 (1481). Într-aceastaş dzî, prepodobnicul părintele nostru Ahilie, Mitropolitul de Harista. Acesta era în dzîlele marelui Constantin, născut, crescut de părinţi blagocestivi şi învăţat de la dînşii credinţa cea bună şi învăţăturile naltei filosofii. Şi, podobind pre sine cu de toate bunătăţi, fu ales şi pus arhiereu în a doa Tetalie, în Larisa, de toţi lăcuitorii Eladei. Şi, mărgînd la săborul cel mare ce s-au ţînut în Nicheia întîi, şi trudind şi nevoind cu alalţi svinţi părinţi, oborînd pre spurcatul Arie şi pre soţîile lui şi anatemisindu-i, veni iarăş în Larisa şi, răsîpind multe idolniţe, şi draci gonind din oameni, şi multe minuni făcînd, cu pace s-au săvîrşit. Făcut-au din temelii svinte besearici şi le-au împodobit. Într-aceasta lună, 16, svîntul părintele nostru Teodor oştean. Acesta fericit era în 5 mii 845 (337), în dzîlele marelui Constantin, ucinic marelui Pahomie. Deprindzîndu-să în leagea lui Dumnedzău şi cu totul curat fiind, şi alegîndu-să vas cinstit şi { 131v} svinţi, s-au spodobit şi numelui / mare luminătoriu şi potrivnic la obiceaiele marelui Pahomie, de unde şi şeatrele Etiopilor, cum dzîce David, spărăindu-le, şi înspăimaţi, le tăie capetele. Trecu la darurile vitejiii cu sudorile bunătăţîlor, gonind toată boala şi toată lîngegiunea de pre la oameni. Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Gheorghie, Mitropolitul de Mitilina. Acesta, din tînără vîrstă, să feace călugăr, isprăvind la vîrv smerenia şi blîndeaţea, de unde, gătind şi tocmind pre sine casă Svintei Troiţe, fu hirotonit mitropolit besearicii Mitilinei. Şi era milostiv preste măsură, dînd cu mînă largă mişeilor şi stînd împomciş tuturor zloslavielor şi ereaselor, şi apărătoriu pravoslaviei. Şi, bine şi cum iubeaşte Dumnedzău obîrşind alergătura sa, cătră Domnul au purces, lăsînd dumnedzărescul său mormînt şi, după moarte, izvor de minuni celora ce, cu jelanie, la svinţia sa năzuiesc. Într-aceastaş dzî, ucişii părinţi în mănăstirea svîntului Savei. Şi, dintru svinţi părintele nostru Alexandru, episcopul de Ierusalim. Şi svînta Evfimia, de lîngă liniştea Neoriului, la svînta Dinami. Şi svinţii mucenici Avdiisu, episcopul, şi preuţi 16, şi 9 diaconi, şi monaşi 6, şi ficioare 7, de la moşia Harhar. Şi vitejia svinţilor mucenici Vachtis, Isaachie şi Simeon. Aceştia, pre Hristos mărturisind şi strigînd în Persia, fură prinş şi aduşi naintea cneajului şi siliţi să jărtvască la idoli, şi neclătindu-să, şi multe fealiuri răbdînd de munci. De-acii, fură aruncaţi în foc, cu ucenicii lor, de-ş luară cununa mărturiei. Într-aceastaş dzî, Cuvînt de avva Teodor, ce mai sus dzîsăm. Ne spusă un părinte de avva Teodor: "Că merş la dînsul, în vreame de chindie, după amiadză-dzi, şi-l aflaiu cu haină ruptă îmbrăcat şi cu pieptul gol, şi cuculiul denainte, şi adecă veni un mirean să-l vadză. Şi, bătîndu-i la uşe, ieşi stareţul să deşchidză, şi-l tîmpină, şi şedzu, şi, în { 132r} uşe, începu a grăi lui. Iară eu luaiu un peatic de rasă şi / i-am acoperit umerile. Iară stareţul tinsă mîna şi-l lepădă. Şi, deaca să dusă mireanul, i-am dzîs: 'Avvo, a ce feceş aşea? Omul au venit oare să să pozluiască, au doară pentru să să blăznicească'? Şi-m dzîsă stareţul: "Ce grăieşti, avvo? Dară, încă, tot slujim oamenilor. Ce-au trebuit am făcut şi s-au dus. Şi, cui-i voia a să polzui, polzuiască-să! Iară, cui iaste voia a să blăznici, blăznească-să! Iară eu, cum mă aflu, aşea timpin". Şi porunci ucinicului său, dzîcînd: 'Cine va veni să mă vadză să nu-i dzîci ceva omenesc, ce, de mănîncu, spune-i că mănîncu. Iară, de dormu, spune-i că dormu. Şi, altă ce m-oi tîmpla făcînd, spune-i cum iaste'". Într-aceastaş dzî, Cuvînt a svîntului Grigorie beseadnicul ce-i dzîc Dialog, pentru o ficioriţă. Nice aceasta oi da în tăceare, ce mi-au spus şerbul lui Dumnedzău, Prov, pentru soru-sa, ce o chema Musa, cucoană mică fiind. Spunea că, într-o noapte, i s-au arătat în videanie Preasvînta Dumnedzău-Născătoarea, pururea Ficioara Maria, şi i-au arătat fetişoare de vîrsta ei. Şi ea începu să să meastece cu dînsele şi nu cutedza. Iară fericita pururea Ficioară Dumnedzău-Născătoarea Maria o-ntrebă au voia îi iaste împreună cu dinsele să fie în petreacere şi-n vieţuire? Răspunsă cucoana şi dzîsă: "Voia mi-i"! Şi-ndată o învăţă şi-i deade de primi poruncă de-acmu nemică cuconesc sau fără cădinţă să nu facă. Şi, de la rîs, şi, de la gioc, să să ferească. Şi să ştie adevărat, că, între aceale fetişoare ce vădzu la petrecutul ei, la a treidzeacea dzuă, şi ea va veni. Deci, cucoana, deaca vădzu aceastea, din toate obiceaiele sale s-au premenit şi toată mintea cuconească au lepădat cu tare puteare. Iară părinţii ei, vădzîndu-o schimbată, mirîndu-să, o-ntreba de-aceasta. Şi le răspundea că fericita Ficioară Dumnedzău-Născătoarea Maria i-au dat poruncă şi-n ce dzî, în urmarea ei, va să margă le spusă. Deci, la 25 de dzuă, fu cuprinsă de fierbinteală, iară, în 30, cînd ceasul ieşitului ei s-au apropiat, iarăş vădzu pre svinţia sa pururea Ficioară Maria Dumnedzău-Născătoare la sine venită, cu fetişoarele ce-au vădzut întîi cu svinţia ei, şi o chema pre dînsă. Iară ea începu a răspunde, cu linicel glas şi blîndicel: "Iată-mă-i că { 132v} viiu, Doamnă"! Şi / cu acesta glas, deade sufletul. Şi, ieşind din fetescul trup, cu svintele fetişoare s-au sălăşluit. Bine-i şi-m place precum dzîci, dară mi-i voia să ştiu, oare acmu, mainte de-mpreunarea trupurilor, pot fi sufletele direpţilor luate în ceriu? Aceasta nice pentru toţi pravednicii putem dzîce, nice, iarăşi, de tot să ne apărăm, că sînt unora direpţi suflete, carile, de la împărăţîia ceriului, cu neşte sălaşe să osăbăsc. Dară vedereala aceştiia deşertăciuni ce altă arată, fără numai că desăvîrşit direptate oarece ştirbă avură? Dară sufletele direpţilor sfîrşindu-să, îndată, deaca ies din cheile trupului, în cereştile scaune primite sînt, de care lucru vederare luminată iaste, că sîngură adevărătatea cu sine mărturiseaşte, grăind: "(...) Unde-i ciont (trup, cadaver, stîrv, ciont), acolo să strîng vulturii, adecă, unde sîngur izbăvitoriul iaste cu trupul ce ş-au luat, acolo, fără de-ndoit, să vor strînge a direpţilor suflete. Şi Pavel doriia să să dezleage şi cu Hristos să fie, că cela carele creade că Hristos iaste în ceriu, acela creade că şi sufletul lui Pavel iaste în ceriu. Că acela aşea dzîce: "Sufletele, dezlegîndu-să de la trup, mărg de să sălăşluiesc în moşia cerească, că ştiu, de va peminteasca noastră casă a trupului surupasă, săzdanie avem de la Dumnedzău casă, nu de mîni zidită, veacinică în ceriuri, căruia-i slava în veaci, amin. Într-aceasta lună, 17, svîntul apostol Andronic şi Iunia. Acesta al Domnului apostol, ca un aripat, cutrierînd toată lumea, au zmult din rădăcină toată înşălăciunea, propoveaduind pre Domnul Hristos, avînd cu sine următoare şi pre minunata Iunia, carea era murită lumii şi era vie lui Hristos, de unde, trăgînd pre mulţi cătră Hristos, răsîpi capiştile idolilor. Şi, zidind pretutinderea lui Dumnedzău besearici, şi izgonind duhure spurcate de la oameni, şi tămăduind patimi neisţealnice, îş plătiră şi ei, ca neşte oameni, datoria { 133r} cea de obşte a firii. Pre-aceaştea / pomeneaşte şi marele apostol Pavel în cătră rîmleani a sa Poslanie, dzîcînd: "Sărutaţi pre Andronic şi pre Iunia, rudeniile meale, carii, şi mainte de mine, să feaceră în Hristos". Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Solohon şi svinţii mucenici Iraclie, Pavlin şi Venedim. Şi iavlenia svintei icoanei Domnului Isus Hristos, aceii nu de mîni făcută, ce-i în Camuliane. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Solohon şi cei cu sine. Acesta era în vreamea lui Maximian împărat, eghiptean de rînd, supt boieria lui Campanie tribunul, cu alţi trei mii de vonici, ce sosîsă cu Campan de la Eghipet la Halchedon. Poruncind căpitanul hotinogilor să-ş silească ceatele a jărtvi idolilor, şi toate ceatele ducea jărtve, şi Campan încă dzîsă pîlcului său să facă porunca împărătească, deci, toţi jărtvind, numai trei să pusără pomcişi, Soloh, Pamfamir şi Pamfalon, mărturisindu-să creştini, fură munciţi şi-ncordaţi, cît le-au ieşit speatele. Şi-ntr-acealea munci s-au săvîrşit Pamfamir şi Pamfalon, iară svîntul Solohon s-au întărit şi pre Hristos chema într-agiutoriu, şi pre Campanie mînie, ocărînd bodzîi. Şi-i băgă sabia în gură, şi-i turnară vin de la idoli, iară svîntul apucă fierul de-l zvîrli, şi rumpsă legăturile, şi stătu sănătos naintea tiranului, slăvind pre Isus Hristos. Iară, pre cneajul ocărînd, i-au venit din ceriu glas, întărind şi îmbărbătînd. De-acii, îl trasără gol preste hîrburi ascuţîte, legat de picioare de 7 ori, de i s-au rujdit trupul cu greale durori. De-acii, îl spîndzurară de mîna direaptă şi-i legară la piciorul stîng piatră grea din ceasul al 6 pînă al 9. Şi nu s-au dat a să lepăda de Domnul Hristos, şi, tăindu-i curmeiul din spîndzurătoare, deade gios şi stătu în picioare zdravăn. Şi, fiind sara tîrdzîu, i-au bătut o trestie svîntului în ureache, de leşină de dureare. Şi, ducîndu-să oştaşii, veniră creştinii de-l luară cu cerga şi-l dusără în casa unii văduve. Şi, gustînd pîine şi apă, şi dînd molitvă creştinilor, căută spre ceriu, -ş deade sufletul în mîna lui Dumnedzău. { 133v} Într-aceastaş dzî, Cuvînt de la svîntul Dionisie Areopaghit, / cum nu să cade greşiţii a-i blăstăma, macară de-ar greşi şi lui Dumnedzău. Marele Dionisie dzîce: "Fiindu-mi în Crit, mă primi svîntul Carp. Om, de-ar hi ş-altul ca dînsul, că, pentru multă curăţîie a mintii lui, cătră blagovideanie fu de treabă". Deci, să spunem de dînsul ş-aceasta, că nice la svintele nu începea taine a sluji, deaca nu i să vrea arăta videnie întîi, la-nceputul molitvelor, şi spunea: "Că, dînăoară, mă scîrbi unul din necredincioşi pentr-atîta, că întorsease pre unii de la besearică cătră a sa păgînăţîie. Şi trebuia pentru amîndoi să fiu făcut rugă şi să iau de la Dumnedzău agiutor pre ceia să-ntoarcă şi pre cela cu bine să-l biruiască". Şi, nepărăsînd a-l dojeni spre folos, şi aşea, a-l aduce la cunoştinţa lui Dumnedzău, şi nu o mai păţîsă aceasta fericitul, dară, atuncea, nu ştii cum pică oarece rău şi amar în suflet asupra scîrbitoriului aceluia, că, deac-au însărat ş-au înnoptat, avînd obiceai n-acea vreame svîntul Carp a sta la rugă dumnedzăiască, şi cum sta de să ruga la Dumnedzău cu cîntare şi voroavă, să oviliia şi să tînguia, şi grăia că nu-i cu direptul să fie vii oamenii cei bezbojnici, carii strîmbasă calea lui Dumnedzău cea direaptă. Şi, aceastea grăind, să ruga lui Dumnedzău să-i ardză fără milă, să-i concenească. Şi aceasta grăind el, îndată-ş vădzu casa în carea sta deşcheiată de sus, de deasupra, în doă, şi pară de foc pugorîtă naintea sa. Iară sus, în spatele ceriului, pre Isus Hristos şi mulţîme nenumărată, în chip de oameni, îngeri dvorind naintea Svinţiii Sale. Şi, aceastea prăvind sus, Carp să minuna şi, deaca căută gios, vădzu pămîntul crepat, prăpaste întunecată, şi pre oamenii asupra cărora ruga, umiliţi stînd la gura prăpăştii, de era amu să cadză într-însă. Şi, acolo, în prăpaste, un zmău trăgîndu-să şi aorea rînjind, aorea coada întindzînd, să-i agiungă să-i tragă gios în prăpaste. Şi era asupră-le şi neşte bărbaţi de-i bătea împingînd (pre acei ce blăstăma Carp) să-i dea gios, de era numai cît să cadză de nevoie rugugindu-să. Şi dzîcea Carp: "Ca mai mult căutam gios, negîndind de sus, şi tînjind căce nu { 134r} cad mai curund". Şi, iară, să ruga şi abia ş-au rădicat ochii în sus, de vădzu ceriul, ca şi-ntîi, / şi pre Domnul Isus Hristos făcîndu-să milă de aceaea ce să făcea, şi sculat de pre suprăcerescul scaun, şi pugorît la cei oameni (pieitori), tindzîndu-le mîna într-agiutoriu. Şi îngerii Svinţiii Sale îi sprejeniia, unii de o parte, alţîi de-altă parte, pre acei oameni (să nu cadză). Şi grăi Isus Hristos Domnul nostru, cătră Carp, cu mînule svinţiii sale întinse, dzîcînd: "Bate-Mă pre Mine, săvai că sînt gata de multe ori şi, iarăş, să fiu răstignit pentru oamenii carii or vrea să să spăsască. Şi, cu drag, Îm iaste aceasta, decît a-i părăsî, căce greşesc. Dară, ia-n caută de vedzi oare plăcea-ţ-ar cu zmăul a lăcui în prăpaste şi a te premeni într-acel lăcaş întunecat, decît să petreci cu Dumnedzău şi cu svinţii Săi îngeri acei buni şi om-drăgostivi"? Într-aceastaş dzî, dintru svinţi părintele nostru Stefan, patriarhul de Ţarigrad. Acesta era fiiu împăratului Vasilie Machedon, frate lui Leon împărat, ce-au fost bărbat svintei Teofanei. Încă din tinereaţe fu pus patriarh şi, ca un adevărat păstori, iară nu năimit, purtă turma la bune păşuni, toate bunătăţi făcînd, cu post şi cu ruga topindu-să, şi mila la săraci şi la mişei, şi, ca o floare curată, cu dulce miros, cătră Dumnedzău s-au pristăvit. Într-aceastaş dzî, vitejia svinţilor lui Hristos marturi, Alexandru şi alt Alexandru, şi 2 Dionisii, şi Agapie, Timolau, Romil şi Plisie. Aceştia era în vremile împăratului Dioclitian: Agapie din Gaza, Timolae de la Pont, iară Dionisii de la Tripolea Finichiei. Iară Romil era diacon la besearica Diospolei, iară Plisie şi doi Alexandri de la Eghipet. Ei, legîndu-şi sufletele la dragostea Domnului nostru Isus Hristos, propoveaduia vederat credinţa cea bună şi, pîrîţi fiind, dusără-i la Urvan, ighemonul de Chesaria. Şi, mărturisindu-să creştini, s-au mîniat şi le-au tăiat capetele şi, aşea, mearsără cătră Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî, Cuvînt de învăţătură pentru beţie şi pentru pocăinţă. / { 134v} Vă rog, pre tot omul, care va să să pocăiască şi să roage Dumnedzău de iertare. Fereaşte-te de vin, că vinul mult, deaca beai, porneaşte pohte şi de la suflet goneaşte frica lui Dumnedzău. Ceare-ţi la Dumnedzău să-ţ dea frică de Svinţia Sa şi să-ţ gonească pohtele ce te luptă la suflet, de vor să te desparţe de Svinţia Sa. Ia-te aminte, de-ţ va dzîce gîndul că fratele tău are oarece asupra ta, nu te zăbăvi, ce te du de te-mpacă şi, de ai vrun gînd asupră-i, iartă-l şi-i dă pocăianie fratelui cu smerită umilenie, iară nu fii jestoc asupra fratelui tău. Că ne sileaşte firea cu zavistie drăcească a ţînea mînie fratelui, dară avem poruncă să ne-mpăcăm pururea naintea lui Dumnedzău, smerindu-ne şi naintea oamenilor. Iară, pentru meserătate, niceş să cîrcnim, ce să ne lăsăm pre samă lui Dumnedzău cu toată inema. Cuvînt cum să cade cu frică a sta în besearică. A tot creştinul vine înger de la Dumnedzău socotitori, numai noi să nu-l gonim cu fapte reale. Că, precum fac albinile, de fum, şi porumbii, de putoare, aşea şi svîntul înger, strajul sufletului creştin, fuge de păcatele noastre ceale împuţîte. Deci, precum dzîce psalmul: "Nu-ţ da la sminteală piciorul tău, ca să nu dormiteadze strajul tău", ca şi cînd neştine ce dvoreaşte naintea împăratului şi voroveaşte cu dînsul, şi el, lăsînd voroava împăratului, voroveaşte cu slugile sale, aşea şi creştinul, lăsînd ruga şi gîndind gînduri deşearte sau vorovind, pentr-aceaea să socotim, fraţîlor, cum dvorim, că svinţii îngeri, cu mare frică şi tremur, dvoresc, cîntînd la Dumnedzău. Aşea, şi noi, cu dînşii, şi ca dînşii, cu inemă curată şi frîntă, şi cu frică, să dvorim la rugă naintea lui Dumnedzău, să ne iarte de greşeale, amen. Într-aceasta lună, 18, svinţii mucenici Petră, Dionisie, Hristina ficioara, Andrei, Pavel, Venedim, Pavlin, Iraclie. { 135r} Dintr-aceştia svinţi, Petră era din Lampsac. / Şi, adus la boiarinul oraşului Evridinei Dacnu, şi silit să jărtvască Afroditei strigoaiei, dzînei pîngăriciunelor, şi, ne-nduplecîndu-să, ce mărturisi pre adevăratul Dumnedzău, Domnul şi Mîntuitoriul nostru Isus Hristos, îl legară şi zdrobiră în tot trupul cu leamne şi cu roate, de-l umorîră. Iară Pavel şi Andrei, din Mesopotamia fiind, mearsără la Atine cu boiarinul Dacnu, fiindu-i oştaşi, şi, acolo fiind în prinsoare Dionisie şi Hristina, luară asupra sa pre aceşti svinţi, să-i străjuiască. Şi, fiind Hristina ficioară, şi frumoasă, şi de vîrstă de măritat, o îmbiia să să culce cu dînşii. Iară svînta Hristina mai curund i-au întors pre dînşii de la gîndul acel rău şi i-au plecatu-i cu svintele ei învăţături, de credzură şi să creştinară în Hristos. Pentr-aceaea, aceşti amîndoi, Andrei şi Pavel, fură împroşcaţi cu pietri şi-mpresuraţi, iară svînta Hristina, cădzînd asupra lor, îi tăiară capul ei şi luă cunună la Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svintele muceniţe femei Tecusa, Alexandria, Clavdia, Faini, Evfrasia, Matrona, Iulia şi Teodota. Şi svinţii mucenici Amfian şi Edesie. Aceştia era în dzîlele lui Marchian împărat, din Lidia, fraţi de maică. Şi, mărgînd la Virit, şi învăţaţi credinţa de svîntul mucenic Pamfil, astătură naintea boiarinului Urvan, dintru carii Amfian, mărturisind a vedeare şi cu îndrăznire pre Domnul nostru Isus Hristos Dumnedzău, bătut fu preste obraz şi cu picioarele de oştaşi stropşit. Şi, ungîndu-i picioarele cu untură, fu ars cu foc. Şi, spîndzurat, să vedea tot îmflat şi spart de stropşituri. Şi, stricată fiindu-i carnea de foc, şi trăind în mărturia lui Isus Hristos, fu aruncat într-adîncul mării şi, acolo, s-au săvîrşit. Iară Edesie, căznit în baia arămii, la Alexandria Eghiptului, vădzînd pre boiarinul Ieroclei cum munceaşte creştinii fără milă, l-au lovitu-l cu mîna sa. Pentr-aceasta, fu muncit cu multe cazne şi, aruncat în mare, luă cununa mărturiei. Într-aceastaş dzî, vitejia svintei muceniţe Teodosiei. Aceasta svîntă muceniţă ficioară era din Ţarigrad, fiică a creştini buni, că, fiind stearpă maică- { 135v} sa, mearsă la mănăstirea svintei Anastasiei pentru ruga. Şi i să arătă / svînta Anastasia, în miadză-noapte, şi-i dzîsă: "Nu fii mîhnită, că vei purceade grea şi vei naşte". Şi, deşteptîndu-să, spusă bărbatului. Şi-i dzîsă bărbatul: "Viu Dumnedzău, că, de va fi făt, da-l-voi lui Dumnedzău. De-ar hi fată, da-o-voi svintei Anastasiei". Deci, deaca născu, era fată şi, botedzînd, i-au pus nume Teodosia. Şi, deaca trecură 17 ani, muri tatăl ei, iară Teodosia mearsă la mănăstirea svintei Anastasiei şi să feace călugăriţă. Şi, odînăoară, stînd ea la miadză-noapte la rugă, să ivi dracul de-i dzîsă: "Teodoso, te pui în price cu mine? Eu voi cerca om, de te-a face de ti-i lepăda de Hristos şi de-nchinăciunea icoanei Lui". Şi, preste puţînă vreame, luînd împărăţîia Leon, spurcatul, Isavrul, rădică goană asupra creştinilor pentru svintele icoane şi goni pre svîntul Gherman patriarhul de la scaun. Şi svintele icoane ce-s făcute în cinstea lui Dumnedzău le scoasă şi le zdrobi, carile arăta chipul Domnului Hristos: cum s-au născut din svînta Ficioară Maria, cum fu purtat în svintele braţele ei ceale ficioreşti prunc, şi cum l-au aplecat, cum l-au culcat în iasle, cum svinţii îngeri din ceri, la născut, l-au slăvit, şi păstorilor l-au mărturisit, cum vîlhovnicii de la răsărit i-au închinat daruri, cum au mărs la Eghipet, cum, iarăş, s-au întors în Nazaret, cum au crescut, cum au petrecut, cum s-au botedzat de Ioan în Iordan, mărturisindu-l din ceriul deşchis glasul Părintelui iubit al Său Fiiu şi Duhul cel Svînt, în chip de porumb pugorînd şi odihnind pre Însul. Şi alalte svinte icoane, în carile arată minunile ce-au făcut şi învăţăturile, şi, în Cana Galileiului, din apă făcînd vinul la nuntă, întîia sa minune, şi pîinile înmulţînd, din cinci pîini, la cinci mii de nărod, prisosîră 12 coşniţe, şi alte într-alt rînd: învierea morţîlor, şi slăbănogilor sculare, şi săcilor, ologilor, orbilor, şi scularea lui Lazar, de patro dzîle mort, împuţît, şi patimile Svinţiii Sale, şi Răstignearea pre cruce, şi îngroparea Svinţiii Sale, şi arătarea cătră svinţii săi apostoli, şi pipăirea Tomei, şi înălţarea în ceriu, cu slavă mare, din muntele Eleonului, denaintea mulţîmii ucenicilor, şi trimiterea Svîntului său Duh ce-au trimis ucinicilor de la Părintele luînd. Aceastea svinte icoane, cu { 136r} aceastea chipuri svinte, ce arată tuturor, nu numai proştilor ce nu ştiu carte, ce şi cărtularilor / ca mai multă dragoste pre Dumnedzău aprind, prăvindu-le şi cinstindu-le, ducînd cinstea sus, cu inema la Dumnedzău. Dară şi icoanele svinţilor, scrise vetejiile lor şi muncile ce-au răbdat acestea svinte icoane de cinste lui Dumnedzău le strica, ca şi un vrăjmaş cumplit, cînd nu poate strica la trup, el strică la haine, ca cîinele. Aşea, vrăjmaşii lui Dumnedzău, neputîndu-i strica Svinţiii Sale, strică icoanele, şaruri şi leamne nevinovate şi nesimţite, puindu-le ocări mincinoase, că cela ce ocăreaşte vasul, sau haina, sau armele, sau chipul cuiva, ocăreaşte pre cela a cui sînt lucrurile. Că, de-au fost la cinste în Leagea Veache icoanele de lemn şi de piatră, şi de aur, şi de aramă, c-au fost cortul legii cosut tot cu chipuri de îngeri, şi chivotul cu heruvimi, şi catapetazma şi leaspedzile, cu cît mai vîrtos acmu, la creştini, svintele icoane. Că idolii păgînilor s-au părăsît aceia ce ducea cinste dracilor, şi, la păcate îndemnare cu Zeves, la spurcările toate ceale trupeşti, şi cu Afrodita, la curvii nestîmpărate, cu Vahus la beţie, cu alţii la alte răutăţi, tot fealiul. Aşea era idolii păgînilor, de ducea cinste dracilor şi pierdzare sufletelor. Iară svintele icoane duc cinstea la Dumnedzău şi îndemn creştinilor la spăsenie. Deci, aşea, acel păgîn şi fără-de-leage Leon Isavru sfărîma svintele chipuri. Şi era la poarta cetăţîi Ţarigradului o icoană a lui Isus Hristos, Domnul nostru, bătrînă, făcută cu pietriceale ce să chiamă musie. Învăţă să o strice cu ciocanele şi, suindu-să pre scară stricătoriul, alergă svînta Teodosia, cu alte călugăriţe, de-l oborî gios cu scara şi muri. Şi mearsă şi la patriarhul Anastasie ereticul, ce stătu în locul svîntului Gherman, de-l ponoslui şi-l feace vrăjmaş besearicii lui Hristos. Atunce, acel spurcat împărat trimisă mulţi oştaşi la mănăstire, de tăie toate călugăriţele în sabie. Iară pre svînta Teodosie o băgă în temniţă, dîndu-i cîte o sută de rane pre dzî. Şi, a opta dzî, învăţă de o purtară prin tot tîrgul, bătîndu-o. Şi, sosînd la tîrgul bourului, o ucisără cu un corn de areate, aflînd în drum cela ce o ducea. Şi, aşea, deade la Dumnedzău sufletul ei svînta lui Hristos muceniţă. Într-aceastaş dzî, Cuvînt din Pateric de pocăinţă. { 136v} Veni un om la avva Sison Tiveanul / şi-i dzîsă: "Voi să mă fac călugăr". Şi-l întrebă stareţul: "Dară ai ceva pre lume"? Şi el dzîsă: "Am un fiiu". Şi-i dzîsă stareţul: "Pasă de-l leapădă în părău, de-acii te călugăreaşte". Şi să dusă să facă aşea. Şi, acmu, vrea să-l arunce într-apă pre cocon, şi-ndată trimisă stareţul de-l opri să nu facă. Şi el răspunsă: "Părintele aşea mi-au dzîs să fac". Şi-i dzîsă trimisul: "Nu-l arunca". Şi-l lăsă şi veni la părintele de-l feace călugăr. Şi foarte era ascultoi, posluşnic şi bun cu viaţa, de s-au spăsît. Într-aceastaş dzî, Cuvîntul svîntului Efrem Sirinul: Cum să cade svintele şi adevăratele creştineşti cărţi a le citi cu de toată nevoinţa şi socoteala. Frate, cîndu-ţi vine asupră gîndul cel viclean, zmulge-ţi sabia, adecă frica lui Dumnedzău şi-ţ vei tăia pre toţi vrăjmaşii. Şi-n loc de trîmbită, aibi dumnedzăieştile cărţi, că, în ce chip trîmbiţa strînge oşteanii, aşea svintele cărţi strigă cu noi şi strîng gîndurile noastre la frica lui Dumnedzău. (Dară cărţîle svinte sînt acealea cîte are svînta besearică pravoslavnică, carea iaste de la Hristos, prin svinţii apostoli şi mucenici, sufletului mărturisită, de iaste şi pînă astădz în cinci scaune mare a toată lumea patriarhi: cel de Ierusalim, şi de Antiohia, şi de Alexandria, şi de Ţarigrad, şi cel de Mosc). Şi, iarăş, cum trîmbiţa, strigînd la război, îndeamnă şi pre cel nedeprins a să nevoi asupra vrăjmaşului, aşea şi dumnedzăieştile cărţi înviteadză şi îndeamnă a nevoi la fapte bune şi te întăreaşte asupra chinurilor. Pentr-aceaea, frate, sileaşte-te adeasea a ceti la svintele cărţi, pentru să-ţ strîngă gîndurile ceale împrăştiate de vrăjmaşul (Dară, de cărţîle iconoboreţilor şi altor eretici te fereaşte, ca de otravă). Şi te stîrneaşte, iubitule, te nevoiaşte pururea pregiur cetit la svintele cărţi, să te-nveaţe cum vei scăpa de lanţurile vrăjmaşului şi să agiungi la veacinica viaţă, că scorneaşte şi dojeneaşte mintea înşelată cetitul svintelor cărţi şi dăruiaşte omului a înţăleage la Dumnedzău. Aşea scrie în psalom (...). Ascultă, { 137r} frate, că dobîndeaşte înţălesul lui Dumnedzău cine să-ndilipniceaşte pregiur / svintele cărţi, cu inemă direaptă. Deci, frate, nu te leni de spăsenia sufletului tău, ce te îndelepniceaşte cu cetitul şi cu ruga, că-ţ va lumina mintea şi vei fi întreg, şi cu totul deplin, că Duhul cel Svînt îţ grăiaşte: "Te fă ca cerbul, aşteptînd şi dorind să vie la izvoară de ape, la dumnedzăieştile cărţi, şi vei bea dintr-înse şi-ţ vei stîmpăra seatea carea te aprinde cu chinurile". De-au nu ştiţi, fraţîi miei, că ne-au chemat Împăratul Împăraţîlor şi Domnul Domnilor la nunta Fiiului Său iubit? Deci, a ce ne lenim? A ce nu ne nevoim să ne agonisim haine curate, şi lumini luminate, şi-n undelemn în vasele noastre, că gol şi străios nime nu întră acolo. Iară, de-i vrun buiac, un gubav şi va năvăli de-a întra fără haine de nuntă, ştiţi ce va păţî acela? Că va dzîce Împăratul: "Legaţî-i mînule şi picioarele şi-l aruncaţi la-ntunearecul osăbit, unde-i plînsul şi scrîşnetul dinţilor". Într-aceasta lună, 19, svîntul sştno mucenic Patrichie, episcopul de Prusa. Şi, cu dînsul, Acachie, Menandru şi Polien. Dintr-aceştia, Patrichie, pîrît că-i creştin, astătu naintea eparhului Iulie. Şi, apucîndu-să acela, în tot chipul, să-l poată domoli, aducîndu-i voroave şi dzîcînd că izbucnirea apelor celor fierbinţi să fac fierbinţi din grijitura dumnedzăilor şi să varsă pentru binele oamenilor, iară svîntul i-au răspuns împrotivă, şi dzîsă: "Aşea-i, pentru binele oamenilor izbucnesc apele calde de varsă, dară, cu putearea lui Isus Hristos, Domnului, ce-au tocmit doă locuri, unul plin de bunuri în tot binele, unde direpţii să odihnesc, iară altul, de întunearec şi de foc, unde să vor osîndi păcătoşii, după învierea cea din morţi. Şi, cum că focul, în toată fapta, l-au băgat Dumnedzău şi cu alalte stihii l-au mestecat, şi iaste dară din sus de învîrtoşitura (firmamentul), foc şi apă. Şi iaste şi dedesuptul pămîntului, de unde izbucnesc, de dau în sus apele. Unele apropiindu-să de foc, sînt fierbinţi, altele, depărtîndu-să departe, sînt răci. Şi, cum că acel { 137v} dedesuptul / pămîntului foc iaste muncitoriu sufletelor celor necuraţ şi necredincioşi. Iară cea ca mai de gios apă, în cristal îngheţată, mărmurită, tartarul să chiamă, unde-s bodzîi elinilor, strigoii aceia, de ş-au agonisit acolo a lăcui". Şi, de-aceastea multe altele, deaca spusă, poruncind boiarinul, fu svîntul aruncat în mijlocul apelor ce izbucniia fierbinţi. Deci, eale mai vîrtos betejiră pre slugi ce-l aruncară, decît pre svîntul. Şi ieşi svîntul viu, nevătămat, şi primi tăietură de sabie cu Acachie, şi cu Menandru, şi cu Polien, de le tăiară capetele. Şi să face săborul lor în casa Svintei Dumnedzău-Născătoarei. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Caluf Eghipteanul. Acesta svînt mucenic Caluf, martur lui Isus Hristos, era în dzîlele lui Maximian, din Tivaida Eghipetului. Pentru mărturia lui Hristos, prins fu de ighemonul şi, spîndzurat cu piatră grea la grumadzi, şi bătut, le răspundea: "Eu doresc slava împărăţîiei de la Domnul mieu Isus Hristos şi, pentru Svinţia Sa, voi răbda toate rane şi cazne. De-acii, pugorîndu-l, şi silind, şi ne-nduplecînd, l-au aruncat în foc şi, aşea,-ş deade la Hristos sufletul. Într-aceastaş dzî, preacuvios părintele nostru Ioan, episcopul gotilor. În dzîlele împăratului Constantin, acest svînt Ioan lăcuia în laturea gotilor, născut din părinţ, ca şi Samuil. Şi, din tinere unghii, să deade la post şi la rugă, de fu lăcaş lui Isus Hristos. Şi, pugorînd la Ierusalim, cutrieră trei ani locurile svinte şi să-ntoarsă acasă. Şi, ducîndu-să episcopul locului, trimis de Constantin împărat, la Iraclia Trachiei, fu cesta oprit cu multă rugă de creştinii de-acolo, de-l dusără la Iviri şi-l sămnară episcop. Şi, iarăş, ş-au venitu-şi acasă. Şi, făcîndu-să sculare asupra aceii ţări de Hagan, de-au tăiat pre mulţi, scăpă cu fuga la Amastrida şi şedzu 4 ani acolea. Şi, deaca audzî fîrşenia lui Hagan, dzîsă cătră ceia ce era cu dînsul: "Eu, preste 40 de dzîle, mă duc să-m întreb giudeţ cu Hagan naintea Domnului Hristos". Şi, preste 40 de dzîle, învăţînd nărodul de spăsenie sufletului, să pristăvi, dînd sufletul la Dumnedzău. { 138r} Şi, sosînd acolo corabia / lui, prorocite de dînsul, atunce svîntul Gheorghie de Amastrida, episcopul, îl băgă în raclă, cu lumini şi cu tămîi, petrecîndu-l tot oraşul, pînă la corabie, şi-l dusără la mănăstirea lui, la Partenon, făcîndu-să multe minuni, şi-n viaţă şi după moarte, din carile s-au aflat numai vro dzeace scrise. Dară nu vrum să mai lungim cuvîntul. Într-aceastaş dzî, svîntul Cornilie şi Ignatie de Rusia cea Mare. Într-aceastaş dzî, Cuvînt cătră giudeaţe. Să iai sama bine, giudeţule, şi să giudeci dirept, şi cu direptate să cerci. Şi nu lua măzdă, nice strîmba pre cel dirept pentru mîzda, lăcomind a lua de la vinovatul. Macară de ţi-i şi priatini, să nu-l faci bun pre cel strîmb şi rău pre cel dirept, că giudeţul iaste a lui Dumnedzău. Macară de ţ-ar hi şi frate vinovatul, nu-i veghea, nice-l pune în capul direptului, că vine foc mare de la Dumnedzău asupra cela ce giudecă strîmb. Şi, pentru lacrămile direpţilor, cu moarte cumplită va certa Dumnedzău pre aceia ce fac giudeaţe strîmbe. Şi cuconii lor s-or stînge, şi mai cumplit să vor munci decît Sodomul şi Gomorul în focul nestîns, cînd Dumnedzău va giudeca lumea. Pentr-aceaea, ţ-ad aminte, giudeţule, şi fă direaptă giudecată! Nu făţări nimărui, nice te lăcomi la mîzdă, nice primi la taină clevete, nice fii aprig la giudeţ, cînd giudeci, nice te mări, căce eşti putearnic, că de la Dumnedzău ţî s-au dat. Şi Dumnedzău iaste putearnic a te certa, iară direpţii în veaci vor fi cinstiţi de la Domnul nostru direptul giudeţ Isus Hristos, amin. Într-aceasta lună, 20, svîntul mucenic Talilei. Acesta era în dzîlele lui Numerian împărat. 5784 (276). Era din Livan, tatăl Veruchie, maică-sa Rumilia. Învăţasă doftoria şi fu prins în Azarva, a doa ţînut a Chilichilor, ascundzîndu-să în neşte maslinet. Şi adus naintea lui Teodor boiarinul, şi neputîndu-l îndupleca să tămîiadze la { 138v} idoli, au învăţat să-i sfredelească glaznele şi / să bage fune să-l spîndzure cu capul în gios. Iară slugile, din puteare buiguindu-să, feaceră aşea unui trunchiu de lemn şi spîndzurară lemnul de-l bătea, părîndu-le că bat pre svîntul. Iară boiarinul i să părea că slugile fac un rîs. De-acii, învăţă să arunce pre svîntul în mare şi ieşi sănătos, nebetejit, şi, încă, îmbrăcat cu veşmînt alb, a minune. De-acii, îl scoasă la luptă, cu fierile să să lupte, şi din fieri ieşi sănătos. Apoi, în oraşul Edesa a egheilor îi tăiară capul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-acesta lună, 21, pomenirea svinţilor slăviţi, de Dumnedzău cununaţi, şi-n tocma cu apostolii mari împăraţi Constantin şi maică-sa Elena. Acest mare fericit şi în veaci cinstit întru împăraţi Constantin era ficior lui Constantie, celui ce-i dzîc Veardele, şi al cinstitei Elenei, că Consta era nepot lui Clavdie, împăratul de Rîm, demainte de împărăţîia lui Dioclitian şi a lui Carin împărat. Acesta Consta, tatăl svîntului Constantin, alegîndu-l Dioclitian Erculie să fie părtaş împărăţîiei cu Maximian Valerie şi, pornind aceşti doi, Dioclitian şi Maximian goană mare asupra creştinilor, iară Consta, tatăl svîntului Constantin, sîngur era creştinilor cu milă şi cu blîndeaţe, lucrînd mai mult cu ceia ce să nevoia pentru credinţa Domnului Hristos, prin sfeatnicii şi părtaşii poruncilor împărăteşti. Acesta Consta, învăţînd credinţa creştinească şi pre iubitul său fiiu, Constantin, care, mai apoi, fu şi întîiul creştinilor împărat, îl lăsă să fie, după sine, împărat în scaun la ostroavele Vretaniei, care, deaca înţăleasă ce făcea la Rîm fiiul lui Erculie, Maxentie, fapte păgîneşti, şi lepădate, şi spurcate, şi pîngărite, pornindu-să din dumnedzăiască rîvnă, purceasă asupra lui, luînd pre Dumnedzău într-agiutoriu, a căruia, vădzînd Dumnedzău curăţîia sufletului, întîi i s-au arătat { 139r} prin vis, de-acii, dzua, amiadză-dzi, hărăcind cu steale scrisă sămnul crucii cu ceaste / cuvinte: "(...) Cu acesta sămn învince"! Vru, iarăş, de să arătă om iubitoriul, şi lui şi celor destoinici. Deci, luînd îndrăznire cu chipul cinstitei cruci, făcîndu-o de aur, mearsă la Rîm şi, bătînd războiul, surupă pre acel păgîn răpitoriu, pre Maxentie, în părăul Tiverului, rumpîndu-să podul supt dînsul, şi să-necă acolo, la podul ce-i dzîc Vulvia, sau Bulbia. Ş-au izbăvit din tirania lui cetăţeanii Rîmului. De-acii, purcedzînd, mearsă spre răsărit şi vru să facă cetate pre numele său la Soarele, unde dzîc c-au fost războiul troilor cu elinii, şi fu oprit cu dumnedzăiască sămnare, învitat de la Dumnedzău să-ş zidească cetatea mai curund la Vizantia. Deci, urmînd voiei lui Dumnedzău, zidi acea de Dumnedzău păzîtă cetate, în numele său Ţarigradul, şi o svinţi, închinîndu-o ca o pîrgă şi-ncepătură a credinţii sale la Dumnedzău. Şi, cercînd adevara cunoştinţă a credinţii noastre, au strîns în Nicheia, de pretutinderea, arhierei, cu mijlocul cărora s-au strigat de s-au propoveaduit pravoslavnica credinţă. Şi fu cunoscut Fiiul într-o fiinţă cu Părintele. Şi, trîntind pre Arie supt anatemă şi supt blăstăm pre dînsul şi pr cei într-un gînd cu dînsul, cu huleniile lor, şi trimiţînd la Ierusalim pre maică-sa, Elena, pentru cercarea cinstitelor leamne în carile s-au răstignit pre trup Hristos, Dumnedzăul nostru, şi, cu dînsă, le-au adus, lăsînd o parte la Ierusalim, şi o parte aducînd la Ţarigrad, şi, sosînd la fiiul ei, deade fîrşit. Iară marele Constantin, luminînd Ţarigradul cu obnovlenii, adecă rodinile cu praznice, şi petrecînd puţîn preste patrodzăci şi doi de ai, ce-au împărăţît, începînd a porni oaste asupra persilor şi mărgînd la un cîmp a Nicomidiei, s-au pristăvit la Dumnedzău. Şi fu adus în cetatea sa, Ţarigradul, cinstit cu mare cuviinţă, cu provoduri şi cu tîmpinări, şi fu astrucat în svînta besearică a svinţilor apostoli. Ş-au împărăţît în Rîm la cinci mii opt sute optspreace ani, 5818 (310) de la faptul lumii, fiindu-şi la treidzăcidoile împărat de la Avgust Chesariu. Şi să face săborul lui în svînta besearica cea mare şi în a svinţilor apostoli, şi, în dumnedzăiasca lui besearică, la ţisterna lăcaşului patriarhului, depreună împăratul şi cu senatorii, cu litie venind, şi Svînta Liturghie făcîndu-să. / { 139v} Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 22, svîntul mucenic Vasilisc. Acesta era în dzîlele lui Maximian împărat, din sat din Humilo, din ţînutul Amasiei, nepot Anepsei, svîntului mare mucenic Teodor Tiron. Şi, mainte au stătut la luptă mucenicească cu svîntul Evtropie şi Cleonichie, carii au fost împreună viteaji cu svîntul Teodor. Şi, fîrşindu-şi ei mărturia pentru Hristos, rămasă svîntul Vasilisc în temniţă, şi, avînd şi el jelanie să-ş obîrşască alergătura vitejiei, şi rugîndu-să de-aceasta lui Dumnedzău, s-au spodobit arătării Svinţiii Sale, poruncindu-i să să tocmască cu rudeniile sale şi să margă la Comane să mărturisască. Deci, mearsă cu oştaşii acasă-ş şi, sărutînd pre maică-sa şi pre fraţîi, şi învăţîndu-i să stea în credinţa lui Isus Hristos, atunce fu prins de trimişii oştaşi de la ighemonul Agripa. Deci, legîndu-l şi încălţîndu-l cu încălţări de fier, ce avea dinontru cuie ascuţîte, şi-l goniia pre drumul Comanelor, şi sosînd la satul Dacnelor, găzduiră aproape la o femeaie, anume Taiani (Tatiani), şi legară pre svîntul la un paltin săc, cu mînule ‘napoi. Şi, făcînd svîntul rugă, au înverdzit paltinul ş-au înfrundzit. Şi locul unde sta cu picioarele au ieşit din zgăul pămîntului izvor de apă. Aceasta vădzînd oştaşii şi acea femeaie, spun că credzură în Hristos şi dezlegară pre svîntul din legături. Şi, sosînd la oraşul Comanelor, astătu naintea ighemonului svîntul şi, neputînd a-l îndupleca să tămîiadze la idoli, feace rugă svîntul de pugorî foc din ceriu şi arsă capiştea idolilor, şi idolul cel mare a lui Apolon. Apoi, mîniindu-să foarte ighemonul şi înfocînd, porunci să taie capul svîntului şi să-i arunce trupul în părău. Şi, aşea, ş-au luat svîntul Vasilisc cununa mărturiei, în slava şi lauda lui Dumnedzău Isus Hristos, amin. Atunce era marele Constantin la Galie, în locul tătîne-său. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. / { 140r} Într-aceasta lună, 23, prepodobnicul părintele nostru Mihail ispoveadnicul, episcopul Sinadelor. Era 6333 (825). Acesta svînt, cu numele de înger, Mihail, curăţînd pre sine cu întregul vieţii şi svinţindu-să din braţele mîne-sa lui Dumnedzău, sosî de să feace preut lui Dumnedzău celui de Sus. Şi, întărit de Svinţia Sa, au stîns ş-au potolit toată boala limbii bogoboreţilor, astupînd gurile ereticilor, aceale spurcat căscate asupra dumnedzăiescului chip. Şi, neputînd răbda acea fiară cumplită, adecă Leon Armeninul, dumnedzăieştile cuvinte a limbii svîntului, că nu s-au temut de îngrozîturile lui, nice s-au slăbit la minte, ce au strigat cu glas slobod: "Eu mă închin şi cinstesc dumnedzăiasca şi preacurata icoană a Mîntuitoriului nostru Isus Hristos, şi a svînta sa maică. Iară învăţătura ta o schiopăscu şi nu o bag în samă". Deci, pentr-aceastea, acel tiran şi neomenit, înfocîndu-să de mînie, au osîndit cu depărtată izgnanie pre svîntul. Şi svinţia sa, păzînd chipul cel pre după Dumnedzău neîntinat şi neimat, şi gonit din loc în loc, au sosît la lăţime largă. Şi, aşea, obîrşind alergătura cea bună şi podobindu-să cu îndoite cunune, s-au adaos cătră arhierei, ca un arhiereu şi ca un mucenic cătră mucenici. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amin. Într-aceasta lună, 24, prepodobnicul părintele nostru Simeon de muntele minunat. Acesta svînt era în dzîlele lui Iustin cel Bătrîn, născut în Antiohia Siriei, în 5989 (480), în dzîlele lui Anastasie împărat Dicoros, tatăl Ioan din Edesa şi maică-sa Marta, cocon născut din rugă, mărturisit mîne-sa de svîntul Ioan Botedzătoriul, pînă a nu să zemisli, spuindu-i cum va fi fiiul ei, că aşea, din pîntece şi din faşe, va arăta seamne bune. Şi, cînd fu de 6 ani, cînd încă { 140v} nice sîmţîrile nu / sînt coapte, lăsă toate ceaste peminteşti şi mearse la munte. Şi petrecu viaţă aspră, spodobindu-să adease videnii dumnedzăieşti şi îngereşti, de-l îndirepta la bunătăţi. Şi, aşea, trecu pre dînsul de firea omenească, hrănindu-să cu hrană cerească, pînă la fîrşenia sa, precum mai pre larg spune istoria lui. Lăcuit-au întîi 6 ani în mănăstire, pugorînd de la munte şi, de-acolea, s-au suit pre stîlp de-au stătut 18 ani. Şi, de-acolo, mearse la muntele minunat, de trăi dzeace ani într-un loc nalt de pietri şi, suind într-un mic stîlp, stătu 45 de ani. I să strîng toţi anii 85, dintru carii trăi cei 79 de ani cu trai din sus de firea omenească, postind şi trudind, şi toate răbdînd. Şi s-au răpăosat cătră odihna veacinică în 6074 (566). Într-aceastaş dzî, svîntul Nichita stîlpnic de Pereiaslav. Acesta era vamăş lacom, apucătoriu, mult rău făcea oamenilor. Şi, odînăoară, femeaia lui hierbînd carne la foc, i să arătă în spumele căldării sînge şi vedea în spume mîni şi capete de om şi picioare. Şi spusă bărbatului. Şi, dintr-aceaea, s-au umilit Nichita şi luă frica lui Dumnedzău. Şi lăsă lumea şi toate şi mearse la mănăstire şi, neprimindu-l, de bătrîn, dară el pusă mare tîrpeanie, gol, mîncat de ţînţari şi tăuni, mărturisindu-şi păcatele. De-acii, l-au primit şi, deaca l-au călugărit, pusă Nichita mare podvig, ferecînd trupul cu şine de fier. Preveghea la rugă, apoi-ş feace stîlp şi, trăind într-însul multă pacoste, răbdă de la draci. Şi, biruind toate, s-au spodobit a isţeli bolnavii, apoi l-au ucis neşte tîlhari, gîndind de aveare c-or găsî la dînsul, vădzînd fierul lucind ce era ferecat. Şi s-au îngropat într-aceaeaş mănăstire a svîntului mare mucenic Nichita în 6694 (1186). Din minunile Preacistii. Pentru un păcătos ce l-au iertat Dumnedzău pentru ruga Preacistii. Era în oraş un viteaz păcătos, scîrnav în tot fealiul de păcate, mai vîrtos în curvie. Şi avea femeaie înţăleaptă, cu frica lui Dumnedzău, de-l dojeniia şi-i aducea aminte de muncile şi de { 141r} giudeţ, stîrnindu-l la pocăinţă. / Şi l-au înduplecat a posti în postul Preacistii şi toate agiunurile praznicelor cu pîine şi apă, după 9 ceas îndesară dînăoară. Şi, luînd obiceai bun a sta ades naintea svintei icoanei Preacistei şi cetiia cu frică smerită sărutarea svîntului arhanghel Gavriil, adecă (...), şi alte cîte ştiia, iară, într-una de dzîle, întră în svînta besearică şi, rugîndu-să naintea svintei icoane, carea zugravii număsc Eleusa, că ţîne în braţe pre Domnul prunc, vădzu minune preaslăvită, ce i-au arătat mult milostivul să să umilească inema lui, să-ş urască păcatele, precum şi fu. Că vădzu pre stăpînescul prunc, şi era tot rănit, şi, de prin rane cura sînge proaspăt, cum vrea fi rănit într-acel ceas. Iară viteazul să umili la inemă şi plînsă amar, rugîndu-să cătră Preasvînta şi dzîcînd aşea din tot sufletul: "Prea dulce şi milostivă Doamnă, fie-ţi milă de un necurat şi soleaşte la Domnul să mă iarte, că eşti soală şi rugătoare la Fiiu-tău pentru greşiţi". Atunci, audzî glas de la svînta icoană, grăind: "Voi, păcătoşilor, mă mărturisiţi numai cu limba maică milei şi, cu fărălegile voastre, mă faceţi maică mîhnirii şi scîrbii". Iară el, audzînd aceastea, cădzu cu faţa la pămînt şi, tînguindu-să, dzîcea: "Stăpînă şi Domnitoarea mea, nu mă urgisi, pre un ticălos, ce, ca o milostivă rugătoare pentru greşiţi şi agiutoare, fă rugă pentru mine, că mult poate ruga svinţiii tale, Doamnă preasvîntă, cătră Stăpînul". Aşea dzîcînd viteazul, cu faţa la pămînt, necutedzînd rădica ochii, aude pre stăpîna şi dzîsă cătră Domnul: "Fiiul mieu, dragul mieu, miluiaşte pentru libovul mieu pre acest păcătos care cade cu lacrămi şi să ispoveaduiaşte de greşalele sale". Iară Domnul răspunsă: "Nu mă dodei, maică, pentru acesta, că nu iaste vreadnic de iertare". Iară svinţia ei dzîsă: "Ţ-ad aminte, dulcele mieu Fiiu, dragostea maicăi, că Te-am hrănit de te-am crescut cu atîta dor, aplecîndu-Te la sîn, şi iartă-i lui fărălegile"! Iară Svinţia Lui dzîsă: "Cu direaptă giudecare, maică, nu poci să te ascult de-aceasta". Şi svinţia ei dzîsă: "Nu ceiu să-l giudeci cu direptul, ce cu nesămuita Ta milostivire, de vreame că toţi mă număsc maică milei". Şi-i dzîsă Hristos: "Nu bănui că nu te ascultu de- { 141v} aceasta, / ce-ţ ad aminte că eu încă m-am rugat de trei ori cătră Părintele Mieu, la vreamea patimii, de vrea fi putinţă să să izbăvască omenimea cu altă socoteală, să nu iau moarte, dară nu Mi-au ascultat". Dară, deaca vădzu mult milostiva stăpînă că mulţîmea fărălegilor viteazului opriia mila lui Dumnedzău, plecă genunchile şi pre svîntul ei cap, să i să închine, ca să-i silească cu samă ca aceasta a smereniei milostivirea om-iubitoriului spre milă, cum au şi fost. Că, cum o vădzu că plecă să să-nchine, nu o lăsă, ce îi dzîsă: "De vreame ce-i scrisă în leage să cinstească tot însul pre tatăl şi pre maică-sa, nu-ţ voi călca cearerea. Deci, fie iertate acestuia păcatele şi, pentru sămnul împăcăciunei, apropiadze-să şi să sărute pre toate ranele Meale". Aceastea audzînd viteazul, să sculă, bucurîndu-să, şi s-apropie de săruta ranele. Şi, sărutîndu-le, să tămăduia, pînă le sărută toate, şi să tămăduiră toate de ispravă. Deci, luîndu-şi adeverinţă iertării sale şi mulţămind lui Dumnedzău şi pururea Ficioarei, Preasvintei maicei Svinţiii Sale, fîrşi videnia şi să dusă acasă de spusă femeii sale. Şi plăti toate strîmbătăţîle, şi deade milostenii multe. De-acii, să învoiră amîndoi de să călugăriră, unul la mănăstire şi ea la călugăriţe, şi să spăsîră, în slava Svintei Troiţe Dumnedzăul nostru. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Întra-ceasta lună, 25, a treia aflare a cinstit capul svîntului Ioan Cărstitel şi slăvit proroc. Acest cinstit cap şi svîntul, fiind ascuns de multă vreame, acmu au izbucnit din sînul pămîntului, ca aurul din baie, nu închisă în găvan de lut, ca-ntîi, ce la loc svînt, în vas de argint. Şi fu spus de un preut, ş-adus din Comane, îl primi luminata cetăţîlor, depreună cu credinciosul împărat, şi cu nastirenacealnicul, şi cu credinciosul popor, cu de toată bucuria şi cu { 142r} cinste şi cu credinţă închinată, şi s-au pus în loc svînt. / Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Panharie. Acesta era din cetatea romanilor, a părinţi credincioşi odraslă. Şi, avînd cinste multă la împăraţîi necuraţi, spurcaţi şi păgîni, şi el fiind credincios, s-au dat după dînşii din calea direaptă şi să dejghină de la partea cea bună, lăsînd curata credinţă a Domnului Hristos. Ş-au alesu-ş a ţînea leagea împăratului, iubind şi cercînd de la dînsul slavă şi cinste luminată, care lucru, deaca s-au ştiut, i să trimitea trimisuri şi scrisori de la maică-sa, chemîndu-l să-ntoarcă la blagocestie, şi arătîndu-i muncile carile aşteaptă pre ceia ce să leapădă de Isus Hristos, şi-ngrozîndu-l cu focul nestîns a gheenei, din care scrisori luminîndu-să şi deşchidzîndu-şi ochii de la-ntunearec şi de la ceaţa carea dzăcea asupră-i, ş-au venitu-şi la sine şi-ndată s-au întors la cunoştinţa lui Dumnedzău, primind pocăinţa. Şi, deaca ştiu împăratul, înfocat de mînie, l-au bătut cu vine usacte de bou şi l-au purtat de grumadz pre uliţă. Şi l-au trimis la izgnanie, la Nicomidia, unde, răbdînd nenumărate scîrbe şi tăindu-i capul, deade la Dumnedzău sufletul. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mucenic Terapont, episcopul de Chipru. Cuvînt din Limonos. Spunea Paladie monahul, cînd mearsem la dînsul, că era în Alexandria un om creştin, bun şi milostiv la mişei şi streini. Avea femeaie dumnedzărească foarte şi postnică. Şi avea şi o fiică, cucoană de 6 ani. Iară, tîmplîndu-să cale la Ţarigrad, că era neguţătoriu, lăsă acasă femeaia, şi cucoana, şi un rob, şi, purcedzînd la corabie, îl întrebă femeaia: "Cui ne laşi, giupîne"? Şi-i dzîsă bărbatul ei: "Vă lasu stăpînei noastre Dumnedzău-Născătoarei". Şi, tîmplîndu-să într-una de dzîle, şedea femeaia de-ş lucra la pîndză, cu cucoana lîngă sine. Iară robul, îndemnat de dracul, vru să ucigă pre femeaie şi pre cucoana ei, să le ia tot şi să fugă. Şi, luînd cuţît, mergea să între la stăpînă-sa şi, sosînd la uşea casii, fu oprit de puteare nevădzută, de nu să putea mişca nainte, să margă în casă, nice înapoi să să-ntoarcă. Şi, cumu-ş era mult ceas zmîcindu-să să { 142v} între şi / neputînd, începu a chema pre stăpînă, dzîcînd: "Vino la mine"! Iară ea, mirîndu-să, vădzîndu-l între uşe stînd şi chemîndu-o, îi dzîsă: "Ba, vino tu"!, neştiind stăpînă-sa că-l ţîne puteare nevădzută. Iară robul începu a o giura să vie, iară ea să giură că nu va veni. El dzîsă: "Trimite-mi macară cucoana". Dară ea nice aşea nu vru, dzîcînd: "Vino tu, daca-ţ trebuie". Atunce, el, vădzînd aşea, să lovi pre sine de să giunghe, de muri. Atunce, stăpîna, deaca vădzu aşea, chemă vecinii şi, aflînd pre robul trăgînd de moarte, ştiură de la dînsul toate şi proslăviră pre Dumnedzău, de minune ce-au făcut, mîntuind maică şi fii de moarte, pentru svînta şi blagoslovita Maică Ficioară, izbăvitoarea creştinilor pravoslavnici, amin. Într-aceasta lună, 26, svîntul slăvit apostol Carp, unul din cei 70 de apostoli. Acest a Domnului mare apostol, numărat cu cei 70 de ucinici şi apostoli de Domnul Hristos, şi posluşind marelui Pavel la propoveadanie, şi purtînd dumnedzăreştile lui poslanii, pre unde-l trimitea, au învăţat pre mulţi de elini a să-nchina şi a cinsti Svînta Troiţă, de unde, străluminat la minte, cu dumnedzăiasca Mîngîietoriului strălucoare, răpedzîndu-să de la răsărite la o steală luminată, au luminat cu dumnedzăieşti învăţături toată lumea, făcînd în toate dzîle prea mare minuni şi gonind duhure vicleane. Şi, trăgînd multe cetăţi şi năroade cătră credinţa Domnului Hristos, şi osănbind pre credincioşi de cătră cei necredincioşi cu Svîntul Botedz, răbdă multe izgnanii şi scîrbe de la dînşii. Că, ducîndu-să vitejeaşte cătră şalţurile harţului ceale trudicioase, nu s-au spămîntat de mînia boiarilor, de unde, cace c-au proslăvit pre Dumnedzău în mădulările sale, slăveaşte-să cu slavă de Svinţia Sa. Şi, odihnindu-să cu somnul cel dulce, face minuni în toate dzîle, cu svintele sale moştii, curăţînd tot fealiul de patime şi gonind necurate duhuri. Într-aceastaş dzî, svîntul apostol Alfeu şi svinţii mucenici Averchie şi Elena. / { 133r} Într-aceastaş dzî, preacuviosul părintele nostru ispoveadnic Ioan Psihait. Dintru svinţi părintele nostru Ioan Psihait, din cuconie pre Hristos au îndrăgit. Potrivindu-să la obiceaiu cu svinţii Ilie şi Ioan Cărstitel, lăsă lumea şi mearsă la lavra psihaiţilor, de să călugări. Şi dobîndi dar la Dumnedzău a goni draci, şi a vindeca boale, şi să trudiia pre vreamea iconoboreţilor, întărind pravoslavnicii cu svintele învăţături. Şi spusără de dînsul tiranului, şi-l chemă de-l sili să să leapede de închinăciunea svintelor icoane şi să fie în eresa lui, şi să să iscălească într-acel uric mincinos. Şi nu s-au înduplecat a face aceaea, ce, mai vîrtos, înfruntă pre împăratul, făcîndu-l eretic. Şi fu urghisit la-nchisoare, unde multe năpăşti răbdă de acei fărăleage şi strîmbi iconoboreţi. Şi s-au pristăvit, slăvind pre Dumnedzău. Într-aceastaş dzî, stradania sau vitejia svîntului mare mucenic Gheorghie ce Nov, ce-au străstuit de necuratul Selim, împăratul turcesc în Sredţa, cetatea zlăgărească. Acest svînt Gheorghie şi fericit născut iaste din părinţi credincioşi Ioan şi Maria, căpetenii cetăţîi Sredţei. Sosînd la bătrîneaţe fără cuconi, să ruga lui Dumnedzău şi Preacistii şi marelui mucenic Gheorghie de Capadochia cu milostenii şi cu bunătăţi, ca Avraam şi Sara, la besearica svîntului Gheorghie, venind în toate dzîle la rugă. Le deade Dumnedzău cucon şi-l botedzară în nnumele Tatălui ş-a Fiiului, ş-a Svîntului Duh, puindu-i nume Gheorghie, pre numele svîntului besearicii. De-acii, crescut bine şi învăţat carte, pre toţi vîrstnici întrecea în toate, ca alt Iosif precrasnii, curat şi luminat. Şi, cînd fu de 25 de ani, pristăvindu-să părinţii la Dumnedzău, începură seitii a-l măguli să-l păgînească cătră Moamet şi-i punea în cap tafie, un fealiu de căciulă ce purta ei în cap, cînd întra în migit, de-ş fac corban dracului. Şi le răspunsă svîntul cătră seiţi: "Nu să cade noă, creştinilor, a căuta la obiceaiele păgînilor, nice tafiuri în cap să { 133v} purtăm, nice a ne lepăda de Domnul Hristos, Dumnedzăul adevărat, / tvoreţ ceriului şi pămîntului, şi de Svîntul Botedz ce avem de la Svinţia Sa. Doară, cui aş creade? Au doară lui Mahmet? Că, nice-i de la Dumnedzău, nice de la prorocii lui Dumnedzău, nice de la apostoli, ce iaste de la satana, şi căpitan oştii lui satana, şi poartă steagul diavolului, carea nice voi nu ştiţi, îmblaţi rătăcind de la calea direaptă". Aşea le dzîsă svîntul Gheorghie şi cu mare glas luminat mărturisi pre Isus Hristos, tvoreţ ceriului şi pămîntului, ş-a toată vădzută faptă şi nevădzută. Şi, şchiopindu-le în obraze, îi feace păgîni şi tafia o luă de o trînti gios şi o călcă. Şi-ş dzîsă: "O, Gheorghie, ce stai? Hristos te chiamă". Deci, îl prinsără turcii şi-l dusără naintea ighemonului, pîrîndu-l. Iară ighemonul, vădzîndu-l statnic şi de-a firea, începu a-l măguli, giuruindu-i de la-mpărat multă şi mare cinste. Iară mucenicul lui Isus Hristos, limpede şi luminat, mărturisi pre Svinţia Sa naintea tiranului ş-a nărodului. Iară leagea turcească ocărî şi o şchiopi. Şi, aprindzîndu-să de mînie ighemonul, bătu fără milă pre svîntul gol, cu toiage, de-l dumică, sărind carnea în sus, şi svîntul nu să înduplecă. Şi învăţă de-l tăiară cu cuţîte tăieturi adînci şi, prin tăieturi, pusără lumînări aprinse, de la cap pînă la picioare, şi-ncepu trupul svîntului a să topi de bobotaie, ca ceara, şi sîngele să vărsa la pămînt. De-acii, îl purtă pre uliţe, cu tîmpene, cu ocări certîndu-l pentru Mahmet, căce ocăreaşte şi leage lor cea sraţinească, turcească. Iară svîntul să ruga lui Dumnedzău în taină şi pre turci dojeniia să creadză întru Domnul nostru Isus Hristos. De-acii, slăbind svîntul şi leşinînd, îl aruncară în foc pre svîntul mucenic a lui Hristos Gheorghie şi aruncară ciolane multe spurcate spurcaţii în foc, ca să nu cunoască creştinii moştiile svinţiii sale. Iară Dumnedzău proslăvi pre ogodnicul Svinţiii Sale, de năprasnă stătu nuor pre ceriu, cu ploaie şi tunete groaznice, şi stînsă focul şi să spămîntară spurcaţîi de minune şi fugiră. Şi ţînu nuorul şi ploaia şi tunetele toată dzua, pînă în noapte. De-acii, s-au ivit la moştiile svîntului mucenic lumină multă, de s-au luminat tot locul acolo. Veni protopapa besearicii svîntului mare mucenic Gheorghie de Capadochia cu creştinii, mearsără la giudeaţe cu bani, de le deade moştiile svîntului, de-acii mitropolitul chir Ieremia, cu tot clirul şi săborul { 134r} / veni cu litie, cu cîntări şi tămîi, la svintele moştii, şi rîniră cenuşea în laturi, şi aflară întreg trupul svîntului, nestricat de foc. Iară ciolanele ceale spurcate toate s-au topit. Şi, pre unde purtasă pre svîntul la uliţe, picăturile sîngelui svîntului lumina la pămînt, ca neşte lumini aprinse. Şi, luînd svîntul, îl pusără în raclă şi-l băgară în svînta besearică a svîntului mare mucenic Gheorghie provodnicul, cu cîntări dumnedzăieşti, unde şi pînă astădzi iaste cu darul lui Dumnedzău, multe isţealenii făcînd cărora vin cu credinţă. Fost-au atunci văleatul 7022 (1514), luna lui mai, 26, în dzeace ani după prestavlenia lui Stefan Vodă celui Bun, ce-au domnit 47 de ani în Moldova, în dzîlele fiiului său Bogdan Vodă. Cuvînt cine iase din besearică şi nu ascultă pînă la fîrşit. Era un stareţ prozorliv cu duhul în mănăstirea Pecerska la Kiev, în ţara rusască, anume Matei. Dînăoară, stîndu-şi în svînta besearică la locu-ş, ş-au rădicat ochii de-au căutat pre fraţi, la îmbe strane, la cîntare, şi vădzu pre dracul în chip de leah (lipce), cu poala plină de flori lipicioase şi îmbla pre la fraţi de astruca de aceale flori spre dînşii şi de care să lipiia. Sta puţînel şi-ş făcea prilej de ieşiia afară şi să ducea de dormiia. Iară, la care nu să lipiia floarea, acela sta vîrtos la slujbă, pînă la otpust. Aceasta, deaca vădzu stareţul, spusă fraţîlor şi, audzînd, să-ntăriră să nu mai iasă din besearică pînă la otpust. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 27, svîntul (...) mucenic Eladie. Stih: Oloiul Eladie de preuţie Cu sîngele-ş mestecă de mărturie. Acesta svînt, curăţînd pre sine de la toată imăciunea, şi, deaca să feace vas primitoriu Svîntului Duh, fu pomăzuit, cu alesătura lui Dumnedzău arhiereu. Şi, încredinţîndu-i-să chivernisala { 134v} besearicii lui Isus Hristos, ca un păstoriu, goniia / amu lupavii oameni de la turma sa, iară, ca un măiestru chivernisitoriu, o chiverniia, ferindu-o necălcată şi nevăjită de la tot răul. Şi, aducîndu-l tiranii naintea lor legat, atunce, mai vîrtos, au luminat minţile credincioşilor, căce, mărgînd cu osîrdie cătră şanţuri şi strigînd slobod credinţa cea bună, fu dat în multe cazne. Şi, strujindu-i carnea, i să ivi Domnul Hristos Dumnedzăul nostru, de-i tămădui tot răul ranelor, şi-l feace ca mai cu inemă. Apoi, neprindzîndu-l focul, pre mulţi trasă la credinţa lui Isus Hristos. De-acii, mai muncit cu buşurile, au dat în mîna lui Dumnedzău sufletul. Într-aceastaş dzî, svîntul (...) mucenic Terapont. Fost-au în dzîlele lui Valerian împărat, văleat 5759 (251), muncit de Iulian, şi legat, închis în temniţă. De-acii, îi scoasără de-l răstigniră la pămînt, la patro pari bătuţi în pămînt, de mîni şi de picioare, cu faţa în sus, şi bătut cumplit, de să adăpă pămîntul de sîngele lui svînt. Şi crescu parul de să feace copaci mare. De-acii, adus în Trachie, lîngă apa Erma, şi, acolo, mult muncit, au dat la Dumnedzău sufletul. Într-aceastaş dzî, prenesenia cinstitelor moştii a dintru svinţi părinţii noştri trei: svîntul Chiprian, Fotie şi Iona de Kiev, ciudotvoreţi a Rosiei. Dusu-i-au la Mosc, în besearica cea novă a Uspeniei Preacistei Dumnedzău-Născătoarei. Pre svîntul Iona, n-a stînga, în unghiul păreatelui denainte de cătră curtea patriarhului, iară pre Chiprian şi pre Fotie n-a direapta, în unghiul unde-i cămeaşea svîntă a Domnului Hristos. Văleat 6987 (1479). (În 22 de ai a domniei lui Ştefan Vodă celui bun de Moldova, cînd începu a face cetatea Chilia. Acest Stefan Vodă, la al şeasele an a domniei sale, ş-au luat doamnă pre Evdochia, sora lui Simeon împărat de la Kiev). Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Teodora şi Didim. În dzîlele lui Dioclitian împărat, prinsă la Alexandru ighemonul, Teodora mărturisi pre Isus Hristos Dumnedzău şi tvoreţ proslăvit, cu Tatăl şi cu Duhul Svînt, Troiţă Svîntă, de o fiinţă { 135r} nedespărţîtă, într-o ună dumnedzăire. / Pentr-aceaea, fu aruncată la curvărie şi Didim să feace că mearge la dînsa, o premeni în hainele lui şi o slobodzî. Pentr-aceaea, îi tăiară capul, c-au mărturisit pre Isus Hristos. Apoi, şi pre dînsă prindzînd, o tăiară şi o băgară în foc şi, aşea-ş luară cununa împărăţîiei ceriului de la Isus Hristos, Domnul nostru. Într-aceastaş dzî, Cuvînt a dintru svinţi părintele nostru Ioan Rost de Aur, pentru ceia ce fac strîmbătăţi şi asupreală ţărîi şi mişeilor. Pînă cînd nu veţ mai sătura adunînd şi grămădind foc în capetele voastre, lacomilor? Dereptatea nevinovaţîlor călcaţi, boii săracilor în zloţi îi mîncaţi, plugurile pustiiţi, fruptul şi hrana casii lor o sterpiţi, de pîine îi sărăciţi, de-mbrăcăminte îi goliţ, să-mbăgăţîţi casele voastre şi să cruţaţi ficiorilor voştri. Ţîpetele săracilor şi asupriţilor de voi strigă la Dumnedzău asupra capetelor voastre şi asupra caselor voastre, că strîngeţi ca iadul, să îngiţîţi tot. Dară saţîu nu veţ mai avea, că saţîul s-au luat de la voi şi strînsura ce-aţ strîns în pîntece cel de iad cu strîmbul, avearea mişeilor strigă asupra voastră, ca sufletele svinţilor la Dumnedzău. Foc nestîns vă strîngeţi, ticăloşilor. Acela foc să va aprinde în pîntecele vostru cel de iad nesăţîos, foc veacinic, foc de muncă veacinică, de va arde toată rămăşiţa voastră, strîmbilor, apucătorilor, şi ceia ce luaţi mai mult! Amar voă, bogătaşilor, că staţi departe de mîngîiarea voastră! Amar, voă, sătuilor, că veţ să flămîndzîţi! Amar, voă, carii rîdeţi, că veţ să plîngeţi şi să tînguiţi! Amar, voă, cînd vor bine dzîce-vă toţi oamenii! Dară încă ceia ce să satură, sărăcind pre alţîi, şi rîd, împlînd ochii săracilor de lacrămi, şi le dzîc toţ oamenii bine, iară ei fac strîmbătăţi, cum vă pare că veţ putea să scăpaţi de urgie? Şi ea iaste în inema voastră ascunsă, cu carea mîncaţi săracii. Vă pare că-ţ scăpa de foc nestîns a iadului şi elu-i ascuns în pîntecele vostru, cu care ardeţi voi inemile asupriţilor. Pentr-aceaea, focul vostru va arde-vă şi urgia voastră vă va mînca şi va izbăvi Dumnedzău din mînule voastre săracii şi asupriţii, şi-i va cruţa, după mare mila sa, { 135v} pentru / Domnul nostru Isus Hristos, căruia să cuvine cinstea şi închinăciunea, cu Părintele şi Svîntul Duh, acmu şi pururea şi-n veaci de veaci, amin. Într-aceasta lună, 28, svîntul (...) mucenic Evtih, episcopul de Melitina. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Eliconida. Aceasta era în dzîlele lui Gordian şi Filip împăraţi, din cetatea Vitalia. Şi prinsă, adusă la Pirinie, ducsul de Corint, şi ne-nduplecîndu-să a tămîia idolii, ce mărturisind pre Isus Hristos Dumnedzău fiind adevărat, întîi legară-i picioarele la giug de boi şi călcîiată. De-acii, topind plumb, şi catran, şi smoală, o aruncară într-înse şi ieşi nebetejită, şi foc primi preste tot trupul. De-acii scoasă şi întrînd în capiştea idolilor, au oborît gios idolul Atinei ş-a lui Die, şi a lui Asclipie, cu ruga ei. Deci, îi tăiară ţîţele şi, luînd boieria altul Iustin, antipatul, fu dusă la dînsul svînta muceniţă şi, nevrînd idolilor să ducă sfară de jărtve, fu băgată în cuptoriu. Şi focul neatingîndu-să de dînsă, ce din oştaşi 70 de bărbaţi au stricat, de-acii o întinsără pre pat de aramă înfocat şi, ivindu-să svinţii arhistratiji a lui Dumnedzău, Mihai şi Gavriil, topita ei carne de munci o tămăduiră. De-acii, încă ieşind nebetejită, o aruncară fierilor, jigănii cumplite şi de dînsă nice una atingîndu-să, ce încă din slugi umorîră 120 de bărbaţi. De-acii îi tăiară capul svintei muceniţei Eliconidei şi, aşea, în ceriuri încununată, s-au suit la Isus Hristos, mirele ei, în veaci bucurîndu-să. Într-aceastaş dzî, svîntul Ioan Psihaitul. Iaste scris la 26. Într-aceastaş dzî, prepodobnicul părintele nostru Nichita, episcopul de Halchidon. Fost-au în 6 mii 336 (828), în dzîlele spurcatului tiran Leon Armenitul. Într-aceastaş dzî, svîntul Ignatie, episcopul de Rostov a Moscului s-au pristăvit 6786 (1278). Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. / { 136r} Într-aceasta lună, 29, svînta preapodobno muceniţa Teodosia, ficioara din Chesaria. 5806 (298) Aceasta svîntă muceniţă ficioară iaste de rudă din cetatea Tirul. Fiind de 18 ani în al cince an a goanei creştinilor, s-au nevoit cu vitejia pentru Hristos în Chesaria şi s-au mărturisit legata lui Dumnedzău (ca şi cumu-ş dzîce svîntul Pavel apostol legatul lui Hristos ), cînd era să o muncească. Atunci era Maximian Galerie împărat în Rîm, iară marele Constantin, fiind la gali, încă nu dobîndisă Rîmul. Deci, aduncîndu-o naintea lui Urvan boiarinului, şi el poruncindu-i să tămîiadze idolii, şi ea ne-nduplecîndu-să, deade-i cumplite usturimi la coaste şi la svintele ei ficioreşti ţiţe, pînă la oase şi pînă la ficaţi, nemilosul acela tiran. Şi-i vădzînd că rabdă fetişoara caznele şi tace suferind caznele, şi încă fiind ea cu suflet, o întreba oare vrea-va să tămîiadze la idoli? Iară ea, deşchidzînd rostul şi rădicîndu-şi ochii, cu feţişoara voioşea, îi dzîsă: "Ce te amăgeşti, omule? Dară nu ştii că m.am spodobit a fi partnică mărturiei Dumnedzăului mieu"? Iară el, deaca să vădzu şi cunoscu că iaste de rîs ficioarei, ca mai cumplite usturimi o munci. De-acii, o aruncă în şiurile mării, unde fericitul fîrşit ş-au primitu-şi fericita lui Hristos ficioară la veacinica odihnă mutîndu-să în lumina împărăţîiei iubitului ei, iubita sor şi logodnică cu înţăleaptele fetişoare, încununată, înfrîmşată, în veaci rugîndu-să pentru creştinătate la Svînta Troiţă mieluşeaua lui Isus Hristos. Într-aceastaş dzî, svînta prepodobno muceniţă Teodosia de Ţarigrad, ucisă cu un corn de berbeace. Scrisă-i la 18 aceştii luni. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Olvian, episcopul de Aneo. Acesta era în dzîlele lui Maximian împărat şi, fiind ipat Alexandru şi Maxim, fu adus naintea lui Iulie şi Elian şi, întrebat de dînşii, şi neplecat a tămîia, îl dezbrăcară şi-i potricăliră { 136v} pîntecele cu ţăpuş / de fier înfocate, şi-l arsără, şi, de-acii, îl închisără. Şi, scoţîndu-l la a doua întrebare şi iarăş neplecîndu-să îi strujiră carnea şi, aprindzînd o chihiteală mare, de mergea focul sus, l-aruncară într-însă şi ş-au dat sufletul la Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-această lună, 30, prepodobnicul părintele nostru Isachie, igumenul Dalmaţîlor ispoveadnicul. Acesta era de la Anatol şi veni la Ţarigrad în dzîlele lui Ualent împărat arianul, carele închidea svintele besearici a prevoslavnicilor. Şi, purcedzînd cu război asupra gotilor ce să rădicasă, i-au ieşit acest fericit, sfătuindu-l şi rugînd să deşchidză besearicile preavoslavnicilor, şi el neascultîndu-l, iarăş i-au ieşit nainte de-l dojeni să deşchidză svintele besearici şi să le agiutoreadze, de-i iaste voi să nu piaie fugind de vrăjmaşi la război. Iară împăratul, zbîrcind pentr-atîta îndrăznire a svîntului, învăţă de-l bătură şi-l aruncară în spini. Şi iarăş svîntul i-au ieşit nainte, la locul ce să chiamă Triton, şi i-ai prins calul de frîu, sămnîndu-i vederat perirea, de nu va întoarce besearicile creştinilor. Pentr-aceaea, s-au mîniat şi l-au dat pre mîna lui Satornin ş-a lui Victor să-l ţîie pînă s-a-ntoarce cu pace. Atunce, dzîsă svîntul: "De ti-i întoarce tu cu pace, mie nu mi-au grăit Dumnedzău. Dară tu vei gugi de vrăjmaşii tăi şi te vei prinde şi vei peri de foc". Deci, împăratul mearsă şi-l bătură şi, fugind, scăpă într-o pleavniţă, cu prepozitul său, Arian, ca şi sine, care pururea-l învita cu rău asupra preavoslavnicilor. Şi-ntr-acea pleavniţă i-au dat goţii foc, de arsără amîndoi, cum i-au prorocit svîntul. Era atunci svîntul, cînd îmbla anul 5874 (366), cînd era şi marii luminători Vasilie Velichi şi Efrem Sirul svinţii, pînă la împăratul Teodosie cel Mare. Şi petrecîndu-şi rămăşiţa vieţii în Ţarigrad s-au mutat cătră Dumnedzău. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. / { 137r} Într-aceasta lună 31, svîntul mucenic Ermie. Acesta era în vreamea împăratului Antonin din oraşul Comanelor, petrecînd viaţă vitejască, mare la stat şi cărunt de bătrîneaţe. Şi, prins pentru mărturia lui Isus Hristos, Fiiul lui Dumnedzău, şi adus naintea boiarinului Sevastian, întîi îi zdrobiră fălcile şi-i i-au despoiat obrazul, şi i-au dezrădăcinat dinţii. De-acii aprindzînd cuptoriul, l-aruncară în foc şi, ieşind întreg, nebetejit, învăţă să-l strice cu otrăvi, carile, deaca le-au mîncat şi trăi sănătos, trasă la credinţă pre otravnic, care, mărturisind pre Hristos Dumnedzău, tăiară-i capul. Iară svîntului scoasără vinele trupului şi-l aruncară în căldare înfocată. De-acii îi împunseră ochii şi-l spîndzurară cu capul în gios trei dzîle şi, tăindu-i capul, mearsă la Dumnedzău, încununat de rugă pentru creştinătate. Fost-au 5641 (133) atunce. Într-aceastaş dzî, svîntul apostol Erme, care pomeneşte svîntul apostol Pavel în Epistolia Rîmului. Fost-au episcop în Filipol. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Ana Doroficiovna Leatavova Marşalcova Starodubovsca dat-au agiutoriu la tipare şi s-au răpăosat în ţara leşească în 7194 (1686) 10 iulie. Dumnedzău să o iarte. / { 137v} Iunie are 30 de dzîle. Dzua are ceasuri 15 şi noaptea 9. În dzua întîie, pomenirea svîntului mucenic Iustin filosof. Acesta era de la Flavia Siriei, fiiu lui Prisc Vachiului, din cetatea Neapoli, eparhia Palestinii. Pentru leagea creştinească foarte au trudit, cît şi lui Antonin împărat, ce-i dzîc Pio, şi fiilor lui, şi senatului carte asupra păgînilor au dat, de sine făcută, mustrarea crucii neruşinînd, şi altă carte împăraţîlor ce fură pre urma acestora, adecă lui Marco Antonin Viro şi lui Luchie Avreli Comod. Iaste ş-altă a lui carte asupra păgînilor întru carea, pentru firea dimonilor disputeaşte. Şi, a patra, cuvînt iarăş asupra păgînilor, carele-i sămnat deasupra cu titul Eleghos. Şi alt cuvînt, pentru a lui Dumnedzău monarhie. Şi alt cuvînt celui numit Psaltin, şi altul pentru suflet: Dialog asupra jidovilor, care are asupra lui Trifon, mai marele jidovăsc, şi-ncă şi asupra lui Marchion sămnate cărţi, din care unele şi Ireneu n-a cincele cuvînt asupra ereticilor o pomeneaşte. Ş-altă carte asupra tuturor ereaselor, carea pomeneaşte în apologhitica ce-au dat lui Antonin, lui Pio împărat. Cărţîle, cîte au făcut, de mare agiutoriu sînt credinţei creştineşti. Iară Crischet, filosoful, puind pizmă asupră-i, feace de fu umorît, muncit cu multe cazne pentru Isus Hristos. Acesta svînt, pentru curăţîia şi viaţa fără vine, sosînd la sîmcea de bunătăţi şi împlîndu-să de toată înţălepciunea dumnedzăiască şi oemnească, au lăsat credincioşilor întărîturi încheiate, de învăţături pline, de înţălepciune şi de folos, că dau mare cunoştinţă celora ce cetesc într-însele. Fost-au 5642 (134) văleatul. / { 138r} Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Iustin, Hariton, Harita, Evelpist, Ierac, Peon şi Valerian. Aceştia svinţi să luptară în Rîm, astătînd naintea lui Rustic eparhul. Şi, apoi, după multe munci şi cazne, le-au tăiat capetele. Şi spun că, pînă a nu-i tăia, au dzîs eparhul cătră svîntul: "Vă gîndiţi că, deaca vor umorî, veţ sui în ceriu, să luaţi vrun bine, ceva"? Şi svîntul dzîsă: "Nu gîndim numai, ce aşeaş sîntem adeveriţi, că, îndată ne vor primi bune plăţi şi odihneale iubite şi-nţăleapte". Şi, aşea fură tăiaţi. Într-aceastaş dzî, svîntul Firm mucenicul. Acesta era în vreamea lui Maximian şi, pentru credinţa în Domnul Hristos, fu prins şi adus la Magon. Şi, ne-nduplecîndu-să a tămîia la idoli, îl despoiară şi-l bătură cu vine, şi, spîndzurat, îl strujiră. Şi-i tăiară cu cuţîte vinele, şi-i zdrobiră ciolanele pre la-ncheieturi, şi-i hăcuiră pîntecele, şi pulpile şi coapsele-i tăiară, şi cu pietri l-împroşcară. Toate, pre rînd, aceaste munci răbdă, una cîte una, apoi de toate, tăiară-i şi capul şi dobîndi cununa luptelor sale, cinstit de Domnul Hristos. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Tespesie. Acesta era în vreamea împăratului Alexandru şi, pentru mărturia în Isus Hristos, prins de Simplichie, boiarinul Capadochiei, fiind şi el capadoc, şi fu adus la capiştea idolilor să facă jărtvă la idoli şi, ne înduplecîndu-să, ce, încă, batgiocorind pre idoli, fu spîndzurat şi strujit, şi în cuptoriu înfocat aruncat. Şi rămas nebetejit, cu darul lui Hristos, iarăş l-adusără în capiştea idolilor, unde ducea elinii jărtve. Şi, apropiindu-să, oborî gios altariul cel idolesc. Pentr-aceaea, îl băgară în tigaie de aramă înfocată, plină de untură, şi smoală, şi său. Şi, petrecînd în tigaie doă dzîle, ieşi sănătos, neavînd nemică arsură pre trup. Şi pre mulţi necredincioşi adusă la credinţă cătră Domnul, cu mărirea minunii aceiia. Mai apoi l-au scos afară din oraş şi-i tăie capul. / { 138v} Într-aceastaş dzî, Ermil şi Stratonic. Şi să face săborul lor în casa de rugă a svîntului arhanghel Mihail, la Oxia şi Evfirmupoli, şi în Spudeia, aproape de orfanotrofie, bolniţă de săraci. Şi pomenirea prepodobnicului părintele nostru Ipatie episcopul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte. Dară să dzîcem şi din ciudeasele Preasvintei slăvitei prea blagoslovitei despuitoarei noastre Dumnedzău-Născătoarei şi pururea Ficioarei Mariei. Pentru moarta ce ş-au hrănit pruncul şi, la anul, s-au sculat. După Nălţarea Domnului nostru Isus Hristos, 15 ai deaca ucisără cu pietri pre svîntul pîrvo mucenic Stefan spurcaţii jidovi şi goniră pre svinţii apostoli de la Ierusalim, şi pre alţîi carii mărturisiia pre Isus Hristos, era unul din cei 70 de ucinici, anume Maximin, care era în soţîile Martii şi Mariei-Magdalenei. Precum apostolul Petră i-au poruncit să nu să desparţe de dînsele, de vreame că Lazar, fratele lor, au fugit la Chipru, de răul jidovilor, să nu-l ucigă, surorile lui rămasără în Ierusalim cu Preasvînta Dumnedzău-Născătoarea, petrecînd cu svinţia ei, pînă la prstavlenia ei. De-acii-ş vîndură avearea şi o-mpărţîră la săraci, apostoleaşte petrecînd. Şi, vădzîndu-le jidovii mărturisind la aievea numele lui Isus Hristos Domnul nostru, le băgară într-o şeaică, fără cîrmă, fără vînsle, ca să să-neace, şi lăsară vasul să le ducă încătro l-a bate vîntul. Şi era în şeaică Maria, şi Marta, şi Maximila, slujnica lor, şi Maximin, şi Calidonie, orbul den naştere ce l-au luminat Domnul Hristos. Aceşti cinci să ruga lui Dumnedzău să-i îndirepteadze unde va fi voia Svinţiii Sale. Şi i-au dusu-i la un oraş a Ispaniei, anume Marsilia, foarte cu oameni mulţi. Deci, ieşind din corabie şi mulţămind lui Dumnedzău, mearsără în tîrg, doară-i va milui cineva, să să hrănească. Iară oamenii oraşului, fiind idoloslujebnici, nu-i miluiră. Şi era într-acea cetate un ighemon sterp şi visă într-acea noapte pre o femeaie. Şi-i dzîsă: "Tu te odihneşti în pat cu femeaia ta, nemilosule, sătul în tot binele, iară şerbii adevăratului { 139r} Dumnedzău mor / de foame! Să te scoli să mergi demineaţă în tîrg şi să iai pre acei cinci să-i odihneşti în casa ta. Iară, de nu-mă vei asculta, vei muri cu moarte rea". Aceastea, deaca vădzu ighemonul şi femeaia sa, să temură şi căutară de-i odihniră la casa sa, în polata cea domnească, dîndu-le de tot ce le trebuie. De-acii, după cîteva dzîle, audzînd învăţăturile Mariei, mărturisind pre Domnul Hristos Dumnedzău adevărat, spuind minunile ce-au făcut, îi dzîsă ei: "De-m va da Hristos, Care tu-L mărturiseşti Dumnedzău tot putearnic, un cucon, că doresc de-aceasta, giuruiescu-ţi că m-oi face creştin şi voi răsîpi toţ idolii". Iară Maria răspunsă: "Ighemone, nu numai acesta dar poate Stăpînul Hristos să-ţ dea, ce şi alte ce vei ceare. Numai să credzi în Svinţia Sa fără de-ndoit şi vei cunoaşte putearea Lui". Deci, preste puţîne dzîle, îngrecă femeaia lui şi îndată s-au botedzat, cu toată curtea lui. Şi atîta credinţă au arătat ighemonul, cît pofti să margă şi la Ierusalim, să să-nchine la svintele locuri. Iară femeaia lui, ca o cu frica lui Dumnedzău, l-au rugat cu lacrămi să o ia cu sine. Şi el, pentru să nu o mîhnească, au primit şi lăsă ispravnic în locul său pre Maria, dîndu-i stăpînia, cu scrisoare la mîna ei, să răsîpască toate capiştile idolilor, să facă besearici. Şi altă ce va vrea să facă neoprit, dîndu-i şi cheile cetăţîi şi tot vistiariul la mînule ei. De-acii, întră în corabie cu femeaia sa şi cu slugi de treabă. Deci, notară într-acea dzî. De-acii, s-au scornit vînt împonciş şi stătură multă vreame la o linişte, pînă ce-au dat vînt de treabă. Şi, iarăş, notară, şi vreamea sosî femeii să nască, şi născu, cu multă caznă, făt, şi ea muri. Iară ighemonul foarte să mîhni, dară credinţa nemică n-au micşurat, nice s-au scîrbit pre Dumnedzău să să-ntoarcă. Numai, deaca plînsă de-agiuns, dzîsă corăbiarilor să margă la un ostrov pustii, acolo aproape, şi scoasără moarta de o pusără într-o peşteră, cu pruncul ei. Şi, acoperindu-o, dzîsă aceastea: "Preasvîntă Dumnedzău-Născătoare, maica săracilor şi celor scăpaţi de nedeajde agiutoare, precum ai născut pre Dumnedzău cu tocmală mirată, aşea socoteaşte şi pruncul acesta şi grijeaşte-l, cumu-i voia svinţiii tale". Aşea { 139v} dzîsă şi întră în corabie. Şi-n puţîne dzîle, sosîră la hotarăle Ierusalimului. Şi, ieşind, / mearse pre uscat în svînta cetate şi, acolo, află, cu voia lui Dumnedzău, pre apostolul lui Hristos, Petră, şi i-au spus patima. Iară svîntul Petră îi dzîsă: "Pace ţie, fiiule, că credzuşi în propoveadania spăseniii. Iară, pentru femeaie şi cuconul tău, nu te mîhni, că Domnul poate să-ntoarcă scîrba ta în veselie şi-n bucurie". Şi mearsă cu svîntul de-i arătă toate locuri svinte, pre unde au îmblat Domnul, de-au făcut minuni: Cina cea de taină, Grădina, Golgota şi Muntele Eleonului, din care s-au luat în ceriu. Şi l-au învăţat toate a dumnedzăiasca socoteală şi credinţă. Şi, zăbăvind mai mult de un an, l-au petrecut apostolul şi l-au blagoslovit. Şi, sosînd în putearea lui Dumnedzău la acel ostrov săc, mearsă la peşteră şi află pruncul sugînd pre moarta, întreagă şi sănătoasă, cu o lăsă, din ce s-au minunat, şi dzîsă cu lacrămi cătră Domnul: "Dumnedzăule, Totputearnicule, cu darul ce-ai hrănit cuconul atîta vreame, credz că poţi să scoli şi pre maică-sa, să să-ntoarcă mîhniciunea mea în bucurie cu doă, pre prorocia lui Petră, apostolului Tău. Aşea, mult milosule, Stăpînule, ascultă-mi nedestoinicului şerbului Tău, prin rugile Preasvintei pururea Ficioarei Maică-Ta şi a slujnicii tale, Mariei, carea m-au luminat şi la a Ta cunoştinţă m-au îndireptat". Aşea dzîsă, cu lacrămi şi cu credinţă şi, îndată, o, minune, să sculă moarta, ca din somn, şi, suspinînd, dzîsă: "O, dulcea mea stăpînă, blagoslovit numele svinţiii tale, că m-ai acoperit şi m-ai îndireptat la naştere, şi hrănişi atîtea dzile cuconul mieu". Atunce, spusă bărbatului ei: "Să ştii că toate svintele locuri ce ţ-au arătat svîntul apostol Petră, acolo eram şi eu, de le prăviiam, că mă purta îngerul lui Dumnedzău. Şi mi-au spus toate locurile pre nume". Iară el mai mult să minuna şi, întrînd în corabie, veniră la oraşul lor. Şi, închinîndu-să svintei Mariei, îi spusără de toate şi toţi să botedzară. Orăşeanii stricară idolii, feaceră svinte besearici ş-alte bunătăţi, în slava Tatălui ş-a Fiiului, ş-a Svîntului Duh, acmu şi pururea şi-n veacii de veaci, amen. { 140r} Într-aceasta lună, 2, svîntul părintele / nostru Nichifor, patriarhul de Ţarigrad, ispoveadnicul. Acesta era în dzîlele împărăţîiei acelui spurcat Constantin Copronim, ce s-au cufurit în botedz, cînd s-au botedzat, născut, crescut în Ţarigrad. Iară părinţii lui, din părinţi buni şi vestiţi, Teodor şi Evdochia, care Teodor au fost scriitoriu iscălitoriu poruncilor împărăteşti. Şi, pîrît la cufuritul că iaste închinătoriu dumnedzăieştilor icoane, fu zmăcinat cu rane, cu bătăi. Şi trimis în Pilasa, coşteiu cumplit, cetăţuie, apoi, chemat şi ne-nduplecîndu-să poruncilor împăratului, acelui tiran, iarăş fu izgonit dincolo de Nicheia. Şi, acolo, trăind şease ani cu multă ticăloşie, s-au săvîrşit. Iară fiiu-său, cinstitul Nichifor, tocma din naştere s-au înfăşat cu cununile pravoslaviei şi s-au hrănit cu laptele credinţii blagocestive. Şi, trecînd prunceasca vîrstă şi învăţînd bine, s-au pus în rîndul scriitorilor împărăteşti. De-acii, socotind că sînt toate neşte măturături şi painjină, să dusă din oraş şi mearse la Propontida. Şi, acolea, era dat la sîngur Dumnedzău cu multe osteneale şi ticăloşinţe. Şi, tîmplîndu-să a să sfîrşi svîntul marele arhiereu Tarasie, silit acesta Nichifor şi rugat de Nichifor împărat, au întrat în scaunul Ţarigradului şi, preste puţîn răpăosînd Nichifor împărat în război şi fiiu-său, Stavrachie, rănit de bolgari, stătu iarăş împărat blagocestiv Mihail, ginerele lui Nichifor, care Mihail îi dzîc Caracal, de pre boierie curopalat, om svînt fiind, s-au iertat şi s-au călugărit. Şi stătu împărat Leon Armanul, care, puindu-i patriarhul Nichifor mîna în cap cu stema, îi păru că-l înghimpă în palmă părul lui, ca neşte ciuline şi ghimpi de spini, şi-l proroci că mare rău va să facă în svînta lui Hristos besearică. Acesta împărat, întorcînd cu izbîndă de la război, ce au bătut pre bălgarii, ş-au adus aminte de un svînt părinte sahastru, care i-au prorocit şi i s-au împlut. Şi, vrînd să-i trimiţă dar, chemă pre un boiarin bătrîn, boiarin de curte, de sfat, carele era om vechiu, şi era { 140v} eretic într-ascuns, iconomah procleat, din dzîlele lui Leon Isavru ş-a spurcatului / său puiu cufurit, Constantin Copronim, carii au pornit goană mare asupra svintelor icoane, (carii, cu greale şi cumplite morţi au murit, că Leon i s-au putredit într-însul maţele de viu şi toţi ficaţii, iară spurcatul lui pui, Constantin Copronim, l-au lovit urgie de la Dumnedzău, cărbuni pre picioare, şi striga la moarte, de dzîcea: "De viu ardzu în foc pentru svînta maica lui Dumnedzău, Maria, dară, de astădzi nainte, să să cinstească şi să să slăvască ca o adevărat a lui Dumnedzău maică ce iaste svinţia sa". Şi, cînd au fost în dzîlele lui Mihail, fiiul lui Teofil împărat, i-au scos oasele a cufuritului în uliţa Amastrina, de le-au ars şi le-au vînturat, că mult rău dimonesc să făcea de la oasele lui. Deci, pre acel spurcat de moşneag chemă Leon Armenul, anume Teodosie Melisinean. Acestuia îi dzîsă Leon împăratul: "Eu, cînd eram viteaz cu Vardanie Stratigul, voevodul de Anatol, în dzîlele lui Nichifor împărat apoghenicu, mearsăm la un săhastru, în muntele lui sveatii Avxentie, şi acela mi-au spus că voi fi împărat. Fost-am cu Vardanie, şi cu Mihail de Amoreu, şi cu Toma armeniul, şi, spuindu-i Vardanie că va să să ispitească să fie împărat, au dzîs svîntul acela să să lase, c-a piarde tot, şi ochii ş-a piarde, că i-i vor scoate. Şi, pentru mine, dzîsă, pentru Leon şi Mihail, că vom fi împăraţi, iară Toma s-a ispiti şi ş-a pune capul. Şi i s-au împlut cuvîntul săhastrului. Deci, mi-i voia să-i trimiţ daruri". Iară spurcatul moşneag, aflînd vreame pre voia sa, au înşelat pre împăratul de i-au dat voie să-l cearce şi să isprăvască el. Şi săhastrul acela svînt să pristăvisă, iară procleatul moşneag, avînd pre un procleat, ca şi sine, un psevdo călugăr, şi l-au trimis în peştera acelui svînt să să facă că-i el acela ce-au prorocit. Şi, nelungind cuvîntul, prelestiră pre împăratul şi-l feaceră iconoboreţ, cu mare înşălăciuni, procleaţii aceia, Teodosie Melisanul şi cu acel psăvdo săhastru). Deci, acesta Leon Armenul, aşea pugorî svintele icoane din svînta besearică şi scoasă din patriarşie pre svîntul Nichifor, căce nu primi iconoborstvia lui. Cine poate de-amănunt a le scrie cîte i-au spus mărturii din Cartea Svîntă şi de la Domnul Hristos, şi de la apostoli, şi de la Constantin { 141r} împărat cel Mare şi svînt, întîiul creştinesc / împărat, carele cercă de află şi svintele leamne a cinstitei cruci? Şi istorii de-agiuns spusu-s-au de svintele icoane, cum cinstea lor să suie de mearge la cela a cui iaste chipul scris în icoană. Iară nu-s idoli, că idolii duc cinste dracilor şi volnicie la tot fealiul de fărălegi, cum dzîce prorocul David: "Că toţi dumnedzăii păgînilor sînt draci, dimoni, iară Domnul ceriurile feace". Şi în Legea Veache heruvimii de lemn bătut cu aur icoane era. Şi cortul Legii icoane era, cosute heruvimi preste tot. Şi catapeteazma, şi chivotul Legii de scînduri era. Şi leaspedzile, toate acelea ce să închina în Leagea Veache şi să cinstiia, la Dumnedzău mergea cinstea, cum iarăş dzîce psalmul (...). Deci, scoţîndu-l din scaun, l-au închis în temniţă, de păţî multă greutate, pînă cînd Leon acesta, armenul, muri, rău tăiat, fărîmat de oamenii săi, în besearică ce să chiamă Farul, tocma în svîntul oltariu, în dzua de născut, cum căscasă gura de cînta (că ştiia peaveţie) irmosul (...). Dară, mainte, vădzu vis în Masa, vădzîndu-să în svînta besearică din Vlaherne. Şi acolo, vădzu o împărăteasă cu multe slugi, în haine albe, şi besearica plină de sînge. Şi dzîsă acea svîntă împărăteasă unii slugi: "Ia o medelniţă şi o împle de sînge, şi dă să-l bea îma lui Leon". Şi ea răspunsă: "Mulţ ani sînt de cînd sînt săracă de soţ şi n-am mîncat carne". Atunce, cu mînie mare, svînta împărăteasă dzîsă îmei lui Leon împărat: "Ficiorul tău nu să mai părăseaşte de-a vărsarea sîngele creştinilor carii cinstesc icoanele meale ş-a Fiiului mieu sîngur născut. Dară să ştie că curund ş-a lua plata cu mare osîndă". Şi, deşteptîndu-să tremurînd, dojeni pre împăratul să părăsască goana svintelor icoane, să nu-l piardză Dumnedzău. Şi-i spusă şi videnia. Dară el mai tare s-au înfocat şi mai reale au făcut, vărsînd sîngele svinţilor pentru svintele icoane, pînă cînd peri rău, cum mai sus scrisăm. Iară fericitul părintele nostru patriarhul Nichifor, răbdînd vitejeaşte toate { 141v} ticăloşiile, şi lîngă 70 de ani pristăvindu-să, deade în / mîna lui Dumnedzău sufletul, în dzîlele lui Mihail Amoreul, gîngavul, tatăl lui Teofil, ce era iconoboreţ, macară că Teofil, la moarte, s-au pocăit. Fost-au văleatul la prestavlenia svîntului Nichifor patriarhului 6344 (836). Petrecut-au la-nchisoare 13 ani. Într-aceastaş dzî, svîntul mare mucenic Ioan Novii de Belgrad. Acesta svînt iaste din Trapezont, laturea ţării Armeniei, neguţătoriu. Fost-au atunci anul 6860 (1352). Iară, cînd stătu domn Ţărîi Moldovei Alexandru cel Bun, ce l-au adus pre svîntul Ioan în Suceavă, la svînta Mitropolie, era 6907 (1399). Şi să prăznuiaşte gioi, după Rusale. Tipărit de părintele Varlam mitropolitul. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 3, svîntul mucenic Luchilian Pavli, şi cu dînşii cuconaşi, Ipatie, Pavel şi Dionisie. Acesta svînt Luchilian, în vremile lui Avrilian împărat, întîi popă la idoli, bătrîn, cărunt, lăcuind lîngă Nicomidia, să premeni de să feace creştin. Şi, astătîndu-l denaintea lui Livanie, boiarinului, şi ne-nduplecîndu-să să să-ntoarcă la păgînie, i-au zdrobit măsealele şi l-au bătut cu toiage. Şi, spîndzurat cu capul în gios, şi băgat în temniţă, află trei cuconaşi în temniţă, băgaţi pentru credinţa Domnului Hristos. Şi, iarăş scoţîndu-l naintea comitului, şi rămîind tot în credinţa Domnului Hristos, l-aruncară într-un cuptoriu înfocat, depreună cu acei trei cuconaşi. Şi, vărsîndu-să ploaie de sus, să stînsă focul şi ieşiră sănătoş. Şi primind depreună cu cuconaşii giudecata de moarte, îl dusără în Ţarigrad, cu porunca comesului. Deci, pre cuconi le tăiară capetele, iară svîntul, spîndzurat într-o cruce, deade sufletul în mîna lui Dumnedzău, fiind de faţă acolo svînta ficioară Pavla, de grijiia pentru ranele lui în cale, care, deaca să sfîrşiia svinţii, le lua moştiile, de le grijiia, că era creştină de la moşii ei şi avea acesta lucru de slujbă, { 142r} de întra pre la temniţe, şi slujiia, şi lecuia, şi hrăniia pre ceia ce păţîia / pentru Domnul nostru Isus Hristos. De-acii, fu şi ea prinsă şi adusă la comitul şi, neplecîndu-să să tămîiadze la idoli, întîi o dezbrăcară şi o bătură cu gîrbace, de-acii cu toiage, de i s-au topit carnea de bătăi. Şi, cu ivirea îngerului, să feace sănătoasă şi luă îndrăznire la mărturie. Şi, iarăş adusă naintea comitului, şi bătută preste gură, suduindu-l, şi băgată în temniţă, iarăş o adusără la-ntrebare. Şi băgată într-un cuptoriu înfocat, ieşi nearsă, nestricată. Şi primind giudecată de sabie, şi sosînd la Ţarigrad, pre porunca comitului, mearsă la locul unde s-au săvîrşit svîntul Luchilian, cu cuconaşii cei trei, de-i tăiară capul şi dobîndi cununa mărturiei. Şi să face săborul lor în svînta lor mărturie, carea iaste aproape de arhanghel Mihail, la Oxia. Din ciudeasle Preacistii, 6. În vreamea împăratului Leon cel Înţălept, fiiul lui Vasilie Machedon împărat, avea împărăteasă svîntă, anume Teofano. Scrisă-i la 16 a lui dechevrie. S-au tîmplat împăratului boală cumplită, fără leac, adecă de piatră, ce-i dzîc fiango, carea încuie udul, de care boală mulţi mor. Deci, muncindu-să chir Leon, s-au strîns toţi doftorii şi nu putură nemică. Şi, cînd, în săptămîna brîndzei, l-au strîns durorile, cît au răspuns doftorii că va muri, şi-i găta trebile de moarte, atunce fericita împărăteasă, Teofano, vădzînd că doftor pemintean nu-l poate lecui, alergă la cel ceresc, întră în cămară şi, cădzînd naintea svintei icoanei maicei lui Dumnedzău, cu lacrămi şi cu credinţă rugîndu-să să-i dăruiască bărbatului ei viaţă, pînă va aleage împărat pre Constantin, fiiul lor, pentru să nu cadză în primejde împărăţîia, deci, rugîndu-să la Stăpîna ceriului şi a pămîntului, audzî glas grăindu-i: "Nu-ţ fi mîhnită, Teofano, astădzi îţ va veni iarba cea de leac şi va tămădui pre bărbatul tău". Aceaea audzînd svînta, să bucură şi, alergînd la soţul ei, află-l în ceasul cel de-apoi, să-i iasă sufletul, şi doftorii sfătuiră să-l spintece. Iară ea le dzîsă să aşteapte, că acmuş va veni alt doftor şi-l va tămădui. Şi, preste mult ceas, cînd le păru { 142v} c-au murit de tot, sosî, alergînd, / Agata, călugăriţa, carea era la besearica Preasvintei Dumnedzău-Născătoarei, la fîntîna de aur, ca un vas de apă, de acea de isţealenie. Şi dzîsă cătră împărăteasa: "Astădzi, sculîndu-mă demineaţă şi măturînd besearica svinţiii sale, Preacistii, audzîiu glas şi-m dzîsă: ‘Agato, apucă reapede puţînea apă din fîntîna mea, să o duci împăratului să bea, să să tămăduiască şi să să oprească scîrba a iubitei meale Teofanei, carea, cu lacrămi, spre mine strigă’". Deci, împărăteasa deade apa de bău împăratul şi, îndată, o, de reapedea izbăvire, să tămădui şi atîta vîrtute luă, cît să sculă din pat cu totul sănătos, cum nu vrea fi bolit. Aceasta minune miră pre toţi, iară împăratul învăţă de feaceră sărbătoare de bucurie pentru pomenirea binelui şi mulţămită Preaslăvitei Stăpînei noastre Dumnedzău-Născătoarei şi pururea Ficioarei Mariei, şi, dintru dînsă, născutului Dumnedzău, căruia-I slava, în veaci amin. Într-aceasta lună, 4, dintru svinţi părintele nostru Mitrofan, patriarhul de Ţarigrad. Acesta era în dzîlele marelui Constantin, întîiului împărat creştinesc, fiiu lui Dometie. Şi Dometie era frate lui Prov, împăratul de Rîm, că Dometie avu doi feţi: unul Prov, altul acesta Mitrofan. Acesta, socotind cu gînd de curăţîie că a idolilor leage iaste înşelată, rătăcită şi mincinoasă, veni la credinţă lui Isus Hristos şi să botedză în Svinţia Sa. Şi, mergînd la Ţarigrad, să zăbăviia, petrecînd cu Tit, episcopul aceii cetăţi, om svînt, carele pusă pre Mitrofan în clirosul besearicii. De-acii, după răpăosarea lui Tit, stătu episcop Dometie (Domenis), după acesta, Prov, fiiul împăratului, şi, ţîind besearica 12 ani, să pristăvi la Dumnedzău. De-acii, Mitrofan, fratele lui Prov şi fiiu lui Dometie, stătu în scaunul patrierşesc, pre carele, aflînd marele Constantin în Vizantia episcop, şi bunătatea şi obiceaiul dirept, şi pregiur dînsul, svinţie numai de gios să dzîce de dînsul, sau de a cetăţîi pusoare, cu bună roadă, la meastecul / { 143r} vremilor (timpilor) avînd, şi poame bişug, şi cu mări îmbrăcată, şi şedzînd între doă a lumii curmături, a Evropei şi a Asiei, de-au îndrăgit oraşul ş-au pus pregiur dînsul priinţă, nescumpindu-să de cheltuială, şi zidi de feace cetate carea întreace toate cîte sînt făcute de oameni, şi-i pusă preste toate, întru carea putearea şi împărăţîia ş-au aşedzat, de la Rîmul cel Bătrîn mutîndu-o. Şi, cînd fu de s-au strîns săborul în Nicheia, acel dentîi, fericitul Mitrofan, pentru bătrîneaţe şi pentru neputinţă, au rămas, că aşea-ş dzăcea în pat, de lungul vremii veştedzîndu-să putearea firii. Ce trimisă, în locul său, pre Alexandru, între preuţi, mai mare om de cinste, care şi Diadoh, după sine, patriarh să fie l-au făcut. Şi întorcînd împăratul cu dumnedzăieştii părinţi, obîrşindu-să săborul, spun că de la Dumnedzău i s-au arătat pre urmă-i Alexandru să fie. Şi, după Alexandru, Pavel ispoveadnicul, de treabă fiind şi iubiţi lui Dumnedzău spre slujbă ca acesta, deci, adormind pre odihnă veacinică fericitul, la Dumnedzău s-au mutat. Şi să face săborul lui în svînta besearică acea mare, în cinstita lui casă, carea iaste lîngă svîntul mare mucenic Acachie, în cea cu şeapte scări. Pentru tetalul ce-au învis cu apa din fîntîna viaţă priemnică. (...) La Penticostariu, Vinerea luminată, la Paşte, să citeaşte: "Un om bogat de la Tesalonic, cu multă bună smerenie, au purces să margă la besearica viaţă primitoarei fîntîni să să închine. Audzînd miratele minuni ce feace totputearnica stăpînă cu apa aceaea, de carea avea dor să bea, de svinţenie sufletului său, deci, luîndu-şi bani destui de cheltuială şi de dat la svînta besearică, întră în corabie şi, notînd, i-au venit mare boală, de unde, cunoscînd că va muri, dzîsă corăbiariului: ‘Poate hi că n-am fost vreadnic să mă închin la svînta besearică a Preacistii, nice să beau apă de acea svîntă. Şi, de vreame că-m împiedecară păcatele meale a mearge viu, te giur spre numele Stăpînei Dumnedzău- Născătoarei să nu mă arunci în mare, ce să mă bagi într-un secriiu, să mă duci la acea svîntă besearică, să mă îngropi acolo. Şi aşea vei avea agiutoriu { 143v} pre / Preacista. Şi-ţ lasu şi eu din banii miei 100 de galbeni de aur, iară ceialalţi să-i dai la acea svîntă besearică pentru pomană sufletului mieu’. Aceastea dzîcînd bolnavul, i s-au giurat corăbiariul că-i va face pre voie şi, aşea, deade sufletul. Iară corăbiariul cruţă oasele şi, preste trei dzîle, sosîră în Ţarigrad şi, scoţînd mortul, chemară preuţi să-l provodească, cumu-i rîndul, şi să-l îngroape la besearica a Preasvintei Ficioare. Şi, cîntîndu-i provodul, au năslit săptămînariul să destupe secriul, că nu puţiia ca alalţi morţi. Şi, destupînd, aruncă preste mort ţărnă, în cruciş, pre obicină, dzîcînd tropariul din canonul cel mare (...): 'Pre lutul olariul viu plăzmuindu-mă, pusu-mi-ai carne şi ciolane, şi suflare şi viaţă'. Dară dzîc şi (...) psalomul. Atunce, curăbiariul luă puţînea apă den svînta fîntînă (în Ţarigrad) şi, apropiindu-să de mort, dzîsă aşea: 'O, ticălosule, cît dor avuseşi, să beai de-această apă şi n-ai apucat, dară, încai, acmu, mort, primeaşte-o'! Aşea, deaca dzîsă, vărsă apa preste mortul şi, îndată, o, de preste fire miratelor tale viaţă datnică Stăpînă, să sculă mortul şi şedzu, slăvind pre Dumnedzău şi fericita Ficioară. Cîtă mirată spămîntare, fraţîi miei, vă pare să fie cuprins prăvitorii şi, mai vîrtos, corăbiarii, carii l-au vădzut, cînd i-au ieşit sufletul. Şi, cînd s-au sculat, era a patra dzî, ca şi Lazar cel de patro dzîle. Deci, ei să mira, iară cel înviat din morţi mulţămi destul Preacistii şi nu uită binele, ce, ca un cu bună minte, rămasă pînă la fîrşenie la svînta besearică a svinţiei sale, slujind cu de toată osîrdia, făcîndu-să călugăr stidliv şi cu bunătăţi. Şi veniia de la multe locuri de-l întreba pentru iadul, dară el nimărui nu răspundea de-aceasta, ca şi Lazar. Şi, trăind lui Dumnedzău plăcută şi minunată viaţă doădzăci de ani, după ce au învis, de-acii s-au răpăosat în Domnul, căruia-i slava în veaci, amin". Într-aceasta lună, 5, svîntul (...) mucenic Dorotei, episcopul Tirului. / { 144r} Acesta era în vremile lui Lichinie, iară, la vreamea lui Dioclitian şi Maximian, pentru gonenie, ce vrea să fie, lăsîndu-şi casa şi lăcaşul, mearse la Disopoli, de-acii, deaca muriră aceştia, mearse în Tiru şi-ş chivernisi besearica pînă la Iulian preastîpnic. Atunce, iarăş să dusă la Disopoli, unde îl prinsără boiarii lui Iulian preastîpnic şi, răbdînd multe cazne, dobîndi cununa mucenicească, aflîndu-să în bătrîneaţe adînce. Şi, într-acealea cazne ce păţîia, deade sufletul în mîna lui Dumnedzău, fiind de 107 de ani. Ş-au lăsat multe scrisori besericeşti şi istorii, şi elineşti şi romîneşti, adecă lătineşti cărţi, de vreame că era iscusit într-îmbe limbi, pentr-a lui multă nevoinţă cu cartea şi cu firea ce era isteţ. Era 5852 (344) atunci. Într-aceastaş dzî, prepodobnicul părintele nostru Evstatie, arhiepiscopul de Antiohia. Acesta era în dzîlele marelui Constantin, întîiului creştinesc împărat, slobodzînd radzele pravoslaviei cu cuvîntul înţălepciunii sale pretutinderea în lume, carele s-au aflat de faţă la întîiul săbor ce s-au făcut în Nicheia, învăţînd datul credinţii ceii bune (dogma), şi înfruntînd şi răsturnînd pre ceia ce învăţa rău tăietură în dumnedzăiasca fire, şi streinînd pre Fiiul de la cinstea şi destoinicia lui Dumnedzău şi Părintele. Deci, pentr-a lui dumnedzărească îndrăznire şi pentru rîhna de pravoslavnica credinţă, s-au pornit pizmă asupra svinţiii sale de la Evsevie de Nicomidia, şi Teognie de Nicheia, şi alt Evsevie de Chesaria, şi de la alalţi cîţ era părtaş cu Arie, şi soţîi la huleniile lui. Aceştia, făcîndu-să că mărg la Ierusalim, mearsără pre la Antiohia şi giudecară pînă la vîrşenie. Spun că plătiră unii muieri ce dobîndi acel prunc, curvă fiind, de-au mărturisit naintea (...) că l-au făcut cu Evstatie, dară ei feaceră acesta vicleşug, întărind adeverinţa numai cu giurămînt. Şi-ndată giudecară asupra svîntului izvrăjenia şi plecară şi pre împăratul ca să-l izgonească. Deci, fu trimis pre la Trachia în Filipus, unde şi muri. Şi, trecînd { 144v} 100 de ani, în dzîlele împăratului Zinon, rădicară svintele lui moştii, de le dusără / în Antiohia, alergînd naintea svinţiii sale tot nărodul oraşului dzeace mile, primindu-l cu cîntări şi dulci dumnedzăreşti glasuri. Pre svinţia sa au pohvălit cu engomii de cinste şi cu himne marele şi cinstitul Hrisostom şi spun că aceaea muiare carea l-au năpăstuit au cădzut în mare boală ş-au mărturisit tot vicleşugul ce s-au făcut asupra svîntului şi numile acelora a tuturor, şi cum i-au dat bani de-au năpăstuit ş-au dat pîra, şi cum au potrivit giurămîntul să fie fără minciună, că au făcut copilul cu un Evstatie arămariul, cu care ş-au stricat şi fetia. Într-aceastaş dzî, pomenirea a cu om-dragoste pornită asupră-ne straşnică groază şi nevoie de încungiurare de varvari, cînd, cu direaptă vină, eram să ne prade, şi să ne robască, şi în sabie să ne taie. Milosul şi iubitoriul Dumnedzău pentru inema milii sale, preste toată nedeajdea ne-au izbăvit. Şi pomenirea svinţilor mucenici Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Areie, Gorghie, Seliniada, Irina şi Pamvon. Aceştia, pentru Isus Hristos şi pentru credinţa cătră Svinţia Sa, ticăloşiţi şi chinuiţi de boiarinul Eghiptului cu foamea, şi cu seatea, şi cu frigul, trîntitura mucenicească obîrşiră. Din a Preacistii ciudease 11 pentru crăiasa Franghiei, căriia mînule tăiate i le-au tămăduit tot putearnica Stăpînă. Era în Ţara Frîncească un împărat văduoi de femeaia, de cea dintîi, cu carea avea şi o cucoană foarte frumoasă ş-au numitu-o Maria. Deci, el să-ntoarsă de-ş luă femeaie carea află mai frumoasă pre locurile sale. Era pre cît la trup de frumoasă şi mai mult la suflet de căznată şi de grozavă. Şi mai mult era cuprinsă de zavistie, că nu iubiia să audză pre alta mai frumoasă decît sine. Şi, vădzînd pre hiastră-sa minunat de frumoasă au luat pre dracul la inema ei şi cerca în vrun chip să ucigă, în zavistia ei, pre acea ficioară nevinovată, să nu fie mai frumoasă decît { 145r} dînsa. Şi, ducîndu-să împăratul la altă cetate pentru / treabă, află împărăteasa vreame de treaba sa să-ş împle pohta zavistiei sale. Deci, grăi cu o slugă a sa credzută şi-i dzîsă: "Poftesc la tine un har să-m faci cu taină, să nu ştie nime şi eu îţ voi da daruri atitea cît să fii frunte la împărăţîie". Deci, sluga făgădui că va face porunca, cu giurămînt apucîndu-să. Deci, ea dzîsă lui: "Femeaia cea dintîi ce-au avut împăratul au făcut pre această fată nu cu dînsul, ce cu alt oarecine om rău la năravuri. Pentr-aceaea, căce-i din curvie, face şi ea ruşinate fapte şi, de va împlea să custe, îm va face ruşine casii. Deci, te rog să o iai mîine, să-i dzîci că o duci în grădină să să primble. Şi să o ucidzi la loc pustiiu şi să o ascundzi, să nu înţăleagă nime de-aceasta. Şi, pentru sămn neminţît, să-i tai mînule, să mi le aduci". Deci, sluga făgădui că-i va sluji pre pofta ei şi s-au gătat de cu sară, ca un văr şi priatin credzut. Şi, de noapte deşteptă împărăteasa pre fiiastră şi-i dzîsă: "Pasă, Mario, cu oamenii, aşea, la cutare loc, unde voi veni şi eu acmuş, de ne vom primbla". Deci, aşea luară pre cucoană şi o depărtară la pustiiu, de unde să pricepu, că era din fire înţăleaptă. Şi-ş rădică ochii cătră ceriu şi, cu lacrămi, să rugă, dzîcînd: "Stăpînă Dumnedzău-Născătoare, altă nedeajde şi agiutoriu n-am, fără numai harul tău, şi svinţia ta plăteaşte celora ce-m pizmăsc cu strîmbul". Şi-i dzîsără slugile: "Nu plînge, nu te teame să paţ rău de la noi". Iară ea dzîsă: "A ce minţiţi? Maştihă-mea m-au înşălat şi m-au dat pre mîna voastră să mă ucideţi. Dară am nedeajde pre nedeajdea celor nenedejdiuiţi, să vă plătească fărăleagea voastră. Ce veţ mai înainte? Locul iaste pustiiu, faceţi porunca stăpînă voastră, numai ce vă rog, nu mă ucidereţi fără veaste, ce spuneţî-mi să-m dau cu rugă la Stăpînul sufletul mieu". Iară ei dzîsără: "Bine o cunoscuşi. De-ar hi fost să nu hii venit cu noi! O, că mai bine ar hi că ea ne-au poruncit ş-am făgăduit să te ucidem". Şi ea le dzîsă: "Dară nu vă teameţi de Dumnedzău, să mă ucideţi fără vină? Dară nu ştiţi că Svinţia Sa nu va lăsa, ca un dirept giudeţ, să să ascundză fără certare lucru ca acesta? Ce va răscumpăra, şi de pre voi şi de { 145v} pre dînsă foarte cumplit, că nice pre voi, nice pre dînsă n-am păgubit în nemică. Şi, de / vei voia să lipsiţi din acesta păcat, lăsaţî-mă într-acest loc pustiiu şi să-i dzîceţi că m-aţ ucis. Aicea nu-i nime să mă caute, şi voi muri de foame, şi nu vă spurcareţi mînule în ucidere ca aceasta". Aceastea ş-alte multe grăind cu lacrămi, li să feace milă şi-i dzîsără: "Noă ni-i milă de tine şi te vom lăsa vie, dară ceaea ne-au dzîs să-ţ ducem mînule, să să încreadză că te-am ucis. Şi, daca nu vom face moarte şi de te vom lăsa vie, totuş te vor mînca jiganiile". Iară ea răspunsă: "Amară-i moartea, şi una şi alta. Dară, totuş, mă mai mîngîiu că m-au mîncat jiganiile decît oamenii. Şi veţ fi şi voi fără vină dintr-această fărăleage. Faceţi, pentru numele Preacistii ce-au născut pre adevăratul Dumnedzău şi giudeţ a tuturora, şi nu mă ucidereţi. Iară, deaca dzîceţi că i-aţ giuruit mînule meale, tăiaţi-le de i le duceţi să le vadză, să să bucure, şi mă lăsaţi aicea să moriu de durori". Şi primiră să o lase vie. Atunce, ea, ticăita, să scape de moarte, pusă mînule pre o crangă, şi i le tăiară de prin cheieturi cu socotinţă, şi le dusără împărăteasii, şi le deade daruri fără de număr. Iară ticăloasa fetişoară rămasă în durori greale şi n-avea altă mîngîiare în cumplite şi iuţi durori, numai prea svîntul numele blagoslovitei Preacistei, agiutoriul ei, chitind cu lacrămi şi cu credinţă, de unde nu s-au scăpat de ruga ei, ce, cu meliţarea Preabunului Dumnedzău, nemeri agiutoriu aşea. Un tinerel, de rod bun, vîna într-acealea părţi, fiiu unui voevod şi bogătaş boiarin. Şi, cu îndireptarea lui Dumnedzău, nemeriră aproape de-acel codru şi, audzînd acel bocet olecăit şi nemîngîiat, cercară pînă o găsîră. Şi, mirînd de patima şi de frîmseaţea ei, o-ntrebară şi ea nemică nu le spusă, numai ce plîngea, cerşind agiutoriu. Iară boiarinul dzîsă slugilor: "Nu iaste vreame să o-ntrebăm, dară, deaca ne-au Dumnedzău îndireptat aicea pentru dînsă, luaţi-o binişor, să o ducem la oraş". Şi, aşea făcînd, o griji cu de-adinsul cu ierbi şi cu leacuri de fealiuri, şi să potoliră durorile, mirîndu-să toţi din curte înţălepciunea ei şi frîmseaţea. De multe ori o-ntreba a cui fiică au fost şi pentru ce îi tăiară mînule? Şi ea nu spunea, ce, de pre obiceaiele ei ceale bune şi de pre faţa de rod bun şi { 146r} frîmseaţe, o îndrăgi cu toată / inema tinerelul. Şi dzîsă tătîne-său într-o dzî: "Părintele mieu, ştiu că-ţ sînt drag şi mă rog să-m faci acest har. Noi sintem bogaţi şi nu ne trebuie aveare. Cînd va bogatul a să-nsura, trebuie să nu cearce altă, numai femeaie să-i placă. Aceasta voi şi eu să faci cu mine, putearea ta. Să iau fata carea am găsît în pustie şi nu-m trebuie din lucrul mînulor ei". Voevodul răspunsă: "Noi putem să luăm fată de domnu, ca şi noi, şi tu vei să iai pre aceasta carea nu-i atîta căce-i fără mîni, cît că nu ştim de iaste fată de mojic şi ne va fi ruşine"? El dzîsă: "Părintele mieu, aceasta nu poate fi, că frîmseaţea, şi mintea, şi învăţătura, şi obiceaiele ei o mărturisesc a fi de sînge împărătesc. Dară, de-ar fi şi celui mai mic fată, mie îm place şi, de nu oi lua-o, adevărat pre alta n-oi lua şi s-a treace viaţa mea cu jeale mare". Deci, vădzînd duxul dorul tînărului, lăsă la voia lui şi feaceră nuntă cu bucurie mare. Iară tatăl featii, împăratul, era în jeale nemîngîiată, neştiind unde-i fiică-sa, că împărăteasa i-au dzîs c-au fugit prea furiş şi nu ştie ce s-au făcut. Şi el plîngea nemîngîiat, şi avea prepus pre împărăteasa, şi nu i-au spus gîndul, pînă va înţăleage adevărat. Mînat-au oameni pre multe locuri, de cercară, scris-au şi porunci să să strîngă voevodzii şi boiarii dimpregiur să facă alergătură cailor, pentru să să mîngîie ceva, să nu moară de jeale. Deci, mearse porunca aceasta şi acolo unde era fiică-sa şi, vrînd voevodul să încalece, nu-l lăsă fiiu-său, dzîcînd: "Părintele mieu, nu să cade să te osteneşti, bătrîn fiind, la atîta cale, ce te odihneaşte, şi oi mearge eu pentru tine. Şi să-ţ fie dragă soaţa mea, cum îţ sînt eu. Şi, de va naşte pînă a mă-ntoarce, să o grijeşti". Iară voevodul îl blagoslovi şi-i deade molitvă. Şi, deaca mearse, feace, cu agiutoriul lui Dumnedzău, atitea vitejeşti lucruri şi iroiceşti haţuri la acea alergărişte de cai, cît toţi de dînsul voroviia, şi pre dînsul lăuda şi-l cinstiia. Iară vicleana împărăteasă l-au îndrăgit şi, chemînd pre o slugă a lui, îl întrebă de unde-i domnu-său, oare are femeaie, şi alte de-aceastea. Iară sluga i le spusă { 146v} toate de-amănuntul, cum au aflat într-un codru o fată fără de mîni, de luă, şi alalte. Apoi / de toate, îi spusă că, în cest ceas, i-au venit de la tată-său carte: "Cum femeaia ta ţ-au născutu-ţi 2 fetişori geameni şi nu-ţ fie grije". Atunce, vicleana prinsă dureare şi născu fărădeleage. Dărui pre slugă şi-l rugă, cînd va scrie domnu-său cătră voivod, să aducă la dînsa pre acel poslanic să-i poruncească şi ea. Şi el giurui că va face şi, scriind tînărul răspuns la tată-său să-i poarte de grijea femeii şi alte de-aceastea, pecetlui cartea şi o trimisă pre slugă, carele, neprecepînd vicleşugul, mearsă la împărăteasa şi ea îl ospătă de-l îmbătă. Şi, luîndu-i scrisoarea prea furiş, au scris alta ş-au scos şi peceatea de-au pus pre a ei, în carea au scris aşea: "Părinte mieu, să ştii că acea nor a ta iaste fată a unui om rău. Şi, pentru răutăţîle ei i-au tăiat mînule, ce încă şi cuconii aceia nu sînt ai miei. Deci, te rog, deaca-m vei ceti cartea, să o ucidzi cu copiii ei, că, de nu voi audzî de moartea ei, nu voi veni". Această carte vicleană o deade năpîrca, viperea aceaea, la slugă. Şi o dusă acasă la voevod şi, deaca o ceti, -ş feace voia rea, mirîndu-să ce va face. Şi, aşea, stînd în cumpănă, să sfătui cu o slugă credzută ce va face. Şi-i dzîsă sluga: "Nu face lucru fărăleage ca acesta, să o ucizi, ce dă-mi-i mie să o duc la locul unde am găsîtu-o, să o lasu acolo, şi Dumnedzău a griji-o, cum i-a hi voia Svinţiii Sale. Şi, de-acii, oi mearge eu şi voi spune domnu-mieu şi-i voi dzîce c-am făcut aşea cum au scris". Acesta cuvînt au plăcut voevodului. Deci, luă sluga pre Maria cu geamenii şi o dusă la pustia aceaea, de o lăsă. Şi să dusă să afle pre bărbatul ei să-i spuie. Iară ea, ticăloasa şi pustia, rămasă într-acel loc neîmblat cu mult amar şi cu foc de mîhniciune nemîngîiată, aşteptîndu-şi moarte. Deci, plîngînd şi olecăindu-să, află o cărăruşe şi, luîndu-şi cuconaşii, ţînu cărarea, pînă sosî la o peşteră, la un săhastru, carele, deaca o vădzu, să gîndi că-i nălucire de la vrăjmaşul. Iară, deaca audzî patimile ei, i să feace milă, şi o lăsă în peşteră, şi el s-au mutat într-alta. Şi, totdeauna, culegea rădăcioare şi verdeţi, de care mînca el, şi-i ducea şi ei, de trăia cu acealea, mai vîrtos, cu putearea lui Dumnedzău. Şi trecură dzîle, pînă să-ntoarsă bărbatul ei la oraşul său. Şi, deaca ştiu ce să { 147r} feace, plînsă cu amar. De-acii, luînd slugile, / dzîsă: "Blămaţi să cercăm locul acela şi am nedeajde pre Svinţia Sa, Preacurată Dumnedzău-Născătoare, carea mişeaua aceaea ruga pururea, că, precum întîi i-au agiutat, ş-acmu o va ţînea sănătoasă". Într-aceaea noapte s-au arătat în vis Mariei Preasvînta Dumnedzău-Născătoarea şi-i dzîsă: "Mîine-ţ va veni credinciosul tău bărbat să te ia şi, pentru credinţa carea mi-ai avut, de mă chemai agiutoare la patimile tale, să vor părăsî scîrbele tale şi nevoile tale să să-ntoarcă spre bucurie". Iară ea răspunsă: "Mulţămăscu-ţi şi mă închin svinţiii tale, Stăpîna mea, că nu mă părăseşti. Dară, cum voi vedea întreagă bucurie, pînă cînd oi hi fără mîni? Dară, totuş, nu mă deznedejduiedzu, o păcătoasă, ce am nedeajde la mila ta să-m dai şi mai mult agiutoriu". Aceastea grăind cu smerită faţă, audzî pre împărăteasa îngerilor că-i dzîsă: "Primeaşte-ţi mînule dintr-agiutoriul şi harul a lui al mieu Fiiu şi Dumnedzău, că ceia carii mă iubăsc şi li-i nedeajde întru sprejineala mea nu vor fi lipsiţi de tot binele". Aceastea, deaca dzîsă, să vădzu femeaia sănătoasă şi, de bucurie, o au deşteptat (O, de mari şi miratele tale minuni, Stăpînă!). Au fost visul adevărat. Cine poate spune bucuria ce-au dobîndit şi mulţămitele ei ce-au grăit Preasvintei Dumnedzău-Născătoarei? Toată noaptea au petrecut cu rugă şi cu metanii, cetind închinăciunea arhanghelului, cumu-i era obicina a ceti pururea cu frică şi umilenie. Şi, deaca să feace dzuă, audzî gomot de oameni şi, ieşind, vădzu pre bărbatul ei, care, deaca o vădzu, plînsă de bucurie mare. Iară ea îi spusă minunea, arătîndu-şi mînule, care, deaca vădzură, toţ să mirară. Şi, slăvind pre svinţia sa, Preacista, pentru bine, să-ntoarsără acasă şi învăţă voevodul să prăznuiască svinţiii sale Preacistii 8 dzîle cu multă bucurie. Şi, cîţ audzîia aceasta minune, să înspămînta de mare minune. De-acii, făcînd căutatele voevodul pentru cartea cea vicleană ce scriia să o umoară, îi dzîsă Maria: "Eu, pînă acmu, m-am tăinuit şi n-am mai spus cine sînt, dară, de vreame ce iaste voia lui Dumnedzău, voi spune. Să ştiţi, dară, că sînt fata împăratului vostru şi, cîte am păţît, mi le-au făcut împărăteasa. Dară cereasca împărăteasă, maica săracilor (Blagoslovit şi proslăvit numele svinţiii sale!), m-au { 147v} izbăvit de toate nevoile. N-am spus întîi / pentru să nu mă vadză tată-mieu, să moară de voia rea. Dară, acmu, cînd feace atîta milă maica milii, trimiteţi scrisoare, pînă ne vom găta şi noi să meargem". Aceastea, deaca audzî voevodul, ce era mîhnit că nu ştiia pre tatăl ei, dobîndi mare bucurie, şi toţi din curtea lui. Şi, mai vîrtos, bărbatul ei ş-au rădicat spre ceriu mînule, grăind: "Blagoslovit Dumnedzău, ce m-au spodobit de-am luat femeaie pre domnitoarea mea"! Atunce, i să-nchinară toţi, ca unii împărătease şi, trimiţînd carte la tatăl ei, purceasără şi ei a treia dzî. Şi sosînd la Franghia, le-au ieşit în timpinare împăratul şi, curînd cădzu pregiur grumadzîi ei, şi o săruta cu lacrămi. Iară procleata maştihă s-au ascuns, să nu o afle împăratul, dară el au cercat, pînă o au găsît. Şi, aprindzînd foc mare în mijlocul cetăţîi, o băgă de o arsă. Şi, a doa dzî, coronăţî pre ginerele său împărat. Şi, venind voevodul la bucuria fiiului său, şi toate rudele, şi priatinii, feaceră praznic de bucurie pururea Ficioarei Dumnedzău-Născătoarei. Şi, zidind şi besearică luminată svinţiii sale, îi prăznuia toate praznicile svinţiii sale şi, mai vîrtos, dzua în carea au isţelit mînule împărăteasii, la care praznic făcea mult bine şi milă la săraci şi la mişei, ş-alte bunătăţi, pomenind pururea acel bine mare ce i-au făcut tot curata şi Preasvînta a lui Dumnedzău maică. Şi, preste toate bunătăţi, milostenia nu-i lipsiia, nice să mai osteniia, împărţînd milă, nice lăsa pre slujnice, ce tot însăş împărţîia, cu mînule ei, dzîcînd: "Aceaste mîni nu sînt ale meale, ce a împărăteasei ceriului, carea, pentru mare mila sa, mi le-au dăruit. Deci, nu să cade să să lenească nice dînăoară la faptul binelui şerbilor ei şi mila mişeilor, că şi avearea nu-i a mea, ce-i a lui Dumnedzău dar, a Svinţiii Sale tot bunului Isus Hristos. Şi să cade să o împarţu fraţîlor miei, fără scumpeate şi de-agiuns". Deci, aşea, înţăleapta împărăteasă frîncească s-au bucurat vreame multă în împărăţîia pemintească şi, după sfîrşenie, s-au mutat în împărăţîia ceriului, carea noi toţi să dobîndim, pentru ruga blagoslovitei Dumnedzău-Născătoare pururea Ficioarei Maria, amen. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. / { 148r} Într-aceasta lună, 6, preacuvios părintele nostru Ilarion Novul, igumenul Dalmatelor. Acesta svînt era în împărăţîia lui Leon Armeanul, în anii 6332 (824), fiiu lui Petră Capadoceanul şi maică-sa Teodosia. Multe izgnanii şi patimi au suferit pentru svintele icoane şi s-au pristăvit în împărăţîia svintei Teodorei şi fiiul ei, Mihail, în anul 6364 (856). Într-aceastaş dzî, prepodobnicul părintele nostru Visarion. Era 6966 (1458) în împărăţîia lui Leon cel Mare. Era eghiptean. Într-aceastaş dzî, prepodobnicul părintele nostru Aptal, făcătoriul de minuni. Acest svînt părinte, lepădîndu-să de la lume şi făcîndu-să călugăr, au arătat toată vitejia călugărească: postul, bdenia fără somn, şi de toată patimă, că a treia dzî, sau a cincea dzî, prîndzîia mîncare. Nice dînăoară n-au dormit pre coaste sau culcat, ce şedzînd sau stînd, mîngîia firea. Deci, pentr-aceastea, dobîndi mult folos la Dumnedzău ş-au undat de multe minuni izvoară, că nu arăta numai la cuvîntătoare suflete milă, ce şi la ceale necuvîntătoare, şi ceale cuvîntătoare, şi ceale fără suflet şi nesîmţîte. Şi, cerşindu-şi de la toţi în Hristos iertăciune, deade-ş sufletul în mîna lui Isus Hristos. Pentru o călugăriţă carea ş-au scos ochii pentru să-ş ferească curăţîia ficiorească. La-nceput, cînd s-au botedzat Vretania, era într-însă foarte dumnedzăreşti oameni şi mulţi bogătaşi nu-ş mărita featele, ce cheltuia de le făcea mănăstiri şi le călugăriia. Pre-atunci era un Filaret, avea fiică de 12 ani, anume Maria, foarte frumoasă. Şi, vrînd să o călugărească, o-ntrebă să-i vadză voia. Şi-i dzîsă: "De-aş mai avea un cucon, l-aş da la mănăstire şi i-aş da { 148v} giumătate de avearea mea, să-l închin / Stăpînului mieu, Hristos. Şi celalalt să-l căsătoresc, că, avîndu-mi numai pre tine, mă mir carea din doă oi face. Că mie îm pare mai bine frîmseaţea ce ţ-au dat Dumnedzău să o închinăm lui decît să ţî-o strice om. Şi, de vei face cum îţ dzîcu, fi-vei cinstită, şi la oameni şi la Dumnedzău, în ceriu". Şi-i dzîsă fiică-sa: "Bine ai socotit, părintele mieu, că eu încă-s mai bucuroasă să-m iau mire pre Isus Hristos, Mîntuitoriul nostru, decît boiarin, care ar fi cel mai mare". Şi părînd bine tătîne-său, o deade la călugărie şi, cheltuindu-şi toată avearea, feace mănăstire de petrecea cu alalte bunătăţi. Şi-ş da acolo şi alţi boiari featele, de petrecea pînă la vîrstă de măritat şi, atunce, unele să călugăriia, altele, ce trăgea la lume, le mărita părinţii lor. Atunce, un voevod ce stăpîniia acel oraş, anume Ricardie, om foarte dezmierdat în pohte trupeşti, fără oprealişte, carele şi el, avînd o fiică rămasă de maică, o deade la acea mănăstire. Şi o primi igumena, şi, făcînd cinste ighemonului, chemă toate călugăriţele, de privitiră pre fiică-sa. Deci, între alalte, era şi Maria, ce mai sus scriem, carea, prăvind hainele ighemonului, grăia în cuget aşea: "O, Doamne, oare acest om are şi la împărăţîia Ta atîta slavă"? Iară voevodul acela, vădzînd că-i căută Maria, să sîgetă în frîmseaţea ei la inemă, gîndind că i-au căutat cu iboste. Şi, deaca să dusă la curţîle sale, porunci igumeniei să-i trimiţă pre Maria astară. Iară igumena să mîhni şi să rugă să nu facă ruşine mănăstirii, ce, încă, să o apere de ruşine, ca un stăpîn şi domn oraşului. Şi, încă, să-şi cearte pre cine s-ar ispiti cu rău ca acesta, ş-alte multe cuvinte sufleteşti i-au trimis, dară el nemică n-au prins în samă, întunecat de iboste. Şi porunci şi adaora că i-s dragi ochii, de l-au săgetat la inemă, cînd i-au căutat şi numai să i-o trimiţă, sau va veni sîngur cu sine de-a lua-o cu sîla, de-a face multă pagubă şi ruşine mănăstirii. Deci, într-o vreame, pînă a nu sosî a doa poruncă, întrebă igumena pre Maria şi-i dzîsă: "Tată-tău te-au dat dar svînt lui Dumnedzău şi pururea Ficioarei Mariei, maicei Svinţiii Sale, cu toată avearea sa. Ş-au murit cu multă bucurie, vădzînd că procopseşti în poruncile lui { 149r} Dumnedzău. Şi, pre urma mea, nu va fi altă igumenă, ce-i fi / tu, pentru bunătăţîle tale şi pentru bogăţîia ta ce-ai dat. Dară mă mir cum ai smintit de-ai căutat ighemonului, că mi-au poruncit să te trimiţu la sine şi mă mir ce oi face"? Iară ea răspunsă: "Maică a mea, cu alt gînd i-am căutat eu, dară el luă spre rău. Dară, adaora, cînd a trimite om, lasă-l să-i dau eu răspuns şi vei cunoaşte cîtă osîrdie am eu pentru ficioria mea, să o feresc". Şi-i dzîsă igumena: "Caută să nu dzîci cuvînt rău să să mînie, să ne strice mănăstirea". Şi ea dzîsă: "Oi mearge în besearică de m-oi ruga Preacistii să mă lumineadze, să fac răspuns, cum să cade. Şi svinţia ei, pururea Ficioara, va apăra svînta mănăstire". Deci, cursă la agiutoriul de sus, de să ruga cu lacrămi naintea svintei icoanei maicei lui Dumnedzău să o izbăvască de la imăciunea trupului şi, cu vreamea, sosî şi omul ighemonului, de dzîsă igumeniei. Iară ea răspunsă: "Eu n-am treabă a mîna pre nime la păcate, iară te du la dînsă de-i dzî ei". Deci, mearsără la besearică şi-i grăi omul, dzîcînd: "Giupîneasă, domnul nostru ţ-au vădzut frîmseaţea şi s-au săgetat la inemă de dulceaţa ochilor tăi şi alt leac n-are, de nu vei mearge să te vadză. Deci, blăm de bună voie, să te facă să-i fii soaţă şi să fii cinstită şi slăvită în lume. Iară, de nu-i vrea, lua-te-va în sîlă şi vei fi de ocară în toată Vretania". Iară ea i-au răspuns: "Pasă puţînel afară de mă aşteaptă puţînel, că-ţ voi da aceaea ce pofteaşte domnu-mieu". El ieşi bucuros, gîndind că i-i pe voie. Şi igumena încă gîndi că va fi biruită de vrăjmaşul şi foarte s-au mîhnit. Iară stidliva lui Hristos nevastă astătu naintea Prea svintei Dumnedzău-Născătoarei, cu lacrămi gîndind: "Preasvîntă Stăpînă a mea, bine-m era să-m fiu cu ochii, să prăvăsc svînta ta icoană, dară, de vreame ce ochii mă smintiră, căutînd asupra spurcatului, mai bine mi-i voi scoate decît îm voi spurca fetia. Iară harul svinţiii tale, totuş, îl voi prăvi cu a sufletului ochi. Iartă-mă, Stăpîna mea, domnitoarea mea, şi să nu-m fie de păcat socotită fapta aceasta, că, de nevoie, o facu, că, din doă reale, acea mai nu rea iaste mai bună". Aceastea dzîcînd (O, de vitejia şi de bărbăţîia!), scoasă ochii amîndoi cu un cuţît şi, puindu-i într-un vas, strigă pre omul şi i-i deade, dzîcînd: "Deaca au { 149v} săgetat aceştia de-au rîhnit pre domnul tău, iată că i-am certat. / Şi, deaca pot să-l tămăduiască, du-i-i să o bucure de dînşii". Iară sluga, luînd şi tremurînd, i-au dus la ighemonul, spuindu-i toate cuvintele ei. El, deaca-i vădzu, să-nspăimă şi să schimbă cu dumnedzăiască premeneală, mirîndu-să de vitejia bunătăţîlor ficioriei. Au premenit ibostea trupului în sufletească smerenie, şi plînsă cu amar, şi urî de la inemă fărălegile sale. Şi, umilindu-să la suflet, dusă ochii la mănăstire şi-i pusă denaintea svintei icoane a Preacistei, maicii lui Dumnedzău Ficioarei şi pre oarba aceaea să stea aproape. Şi, chemînd toate surorile, le dzîsă: "Cădeţi toate la rugă cu lacrămi, de vă rugaţi Tot Putearnicului Stăpîn Isus Hristos şi Preasvintei pururea Ficioarei maicii Svinţiii Sale să facă milă cu acestă blagoslovită sor, să o isţealească, că, de om avea căldură de credinţă, audzî-ne-va stăpînul. Numai nu răzgiudecareţi la inemă, nice vă-ndoireţi, că cealea ce nu să pot la noi, la Dumnedzău să poate şi Svinţia Sa voia face cărora să tem de Svinţia Sa. Şi, vă rog, cădeţi la pămînt cu rugă şi nu vă sculareţi, pînă-m voi dzîce ruga eu, nedestoinicul". Aşea, deaca dzîsă, ş-au pusu-ş cenuşe pe cap şi, cădzînd la pămînt, să rugă aşea, cu multe lacrămi şi tînguiri: "Doamnă şi stăpînă îngerilor, maica Tot Putearnicului Dumnedzău, macară nu sînt harnic a prăvi svînta ta icoană, nice să-m deşchidu gura întinată, să-m rog svinţiii tale, că n-am lăsat nice un păcat să nu-l fiu făcut, de mi-am spurcat sufletul şi trupul, şi pămîntul tot, dară, de vreame că Fiiul tău, Domnul Isus Hristos, s-au răstignit pentru păcătoşi şi nu i-au fost greaţă de curve, şi de vameşi, şi de tîlhari, ce, încă, i-au primit pre toţi, îmblînd pre pămînt, şi, după dumnedzăiasca Sa Înălţare, de la noi, în ceriuri, au lăsat pre svinţia ta solitoare pentru cei greşiţi, pre svinţia ta şi eu te rog fii chizaşe şi solitoare pentru mine la Fiiul tău milostiv, ca să mă întorcu de la aceale dintîi a meale fărălegi şi cu pocăinţă să-m spăl tina sufletului, numai să asculte darul svinţiii tale rugile svintei igumeniei şi tuturor surori, să dai iarăş ochii aceştii svinte slujnicii tale, că eu, ca un fără minte am fost pricină de şi-au scosu-i. Şi ea, izbăvindu-să de orbiciunea trupului şi dobîndindu-şi dorita lumină să { 150r} slujască în svînta ta besearică, ca şi mainte, iară eu, nedestoinicul, şerbul / tău, încă să mă izbăvesc de cumplita robie a vicleanului care mă trage legat, nevădzut, cu lanţ de fier". Aceastea şi mai multe dzîcea cu lacrămi ighemonul. Şi călugăriţele, încă, aşea, toată dzua aceaea să rugară. Deci, căce să ruga cu credinţă, cearerea lor era blagoslovită şi svîntă, pentru frăţasca dragoste, li s-au ruga ascultat de sîrg. Şi, cînd fu la vreame de vecernie, s-au luminat toată besearica şi să audzî glas, grăind: "Priimeaşte-ţi lumina ta, cu harul născutului dintru tine". Atunce, călugăriţa, căutînd cu ochii, vădzu tot putearnica Stăpînă stîndurea din nontrul svîntului oltariu şi-i dzîsă svinţiii sale: "Măresc numele tău, Doamna mea, Stăpîna mea, şi slăvăsc harul tău". Iară ighemonul şi toate surorile, cum audzîră glasul, să sculară şi pre Prea Svînta Preacistă nu vădzură. Dară, vădzînd tămăduită cu ochi sănătoşi pre aceaea carea era fără ochi, cu toatele slăviră pre tot putearnica Stăpînă. Şi mulţămiră, priveghind toată noaptea, de cu sară începînd. De-acii, ighemonul dărui mult la mănăstire şi, pocăindu-să, fîrşi viaţă în bunătăţi. Iară cinstita Maria să feace minunată în lume, pentru curăţîia ei, şi toate călugăriţele o cinstiia pentru minune şi pentru viaţa ei cea cu bunătăţi. Şi, după prestavlenia igumeniei, cu tot sfatul, o pusără igumenă, carea, cum iubeaşte Dumnedzău, păscînd săborul, să mută la împărăţîia ceriului, carea noi, toţ, să o dobîndim, cu darul şi om-dragostea Domnului nostru Isus Hristos, cu Părintele şi Svîntul Duh, Svînta troiţă, căriia-i slava şi-nchinăciunea în veaci, amin. Într-aceasta lună, 7, svîntul (...) mucenic Teodot de Anghira. Acesta svînt Teodot era în anul 5 mii 790 (282) în dzîlele lui Dioclitian împărat, la Anghira Galatiei, neguţătoriu de pîine. Şi, clevetit la ighemonul Gheodot c-au scos trupurile svintelor ficioare din iazer, unde era aruncate, şi le-au îngropat, pentr-aceaea fu adus naintea lui. Şi, mărturisind credinţa cea bună, fu bătut cumplit, şi spîndzurat în doă rînduri la lemn, şi strujit { 150v} preste coaste, şi / potricălit, şi ars cu feclii, şi zdrobit fălcile cu pietri, şi, mai apoi, capul tăiat. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Zinaida, făcătoarea de minuni. Şi svintele femei Aisia şi Sosana, uceniţele svîntului Pancratie, episcopul de Tavromenia. Şi să face săborul lor în svînta lor mărturie, în ceale a lui Vasilisc. Într-aceastaş dzî, svîntul mucenic Licarion. Acesta era din Eghipet, cetatea lui Ermi. Şi, pentru credinţa în Hristos, fu tras la întrebare şi, astătînd la cneajul, fu silit să să leapede de Domnul Isus Hristos, Dumnedzăul nostru. Neputîndu-l îndupleca, l-închisă în temniţă împuţîtă şi-ntunecată. De-acii, scos şi strujit cu fiare şi pre cruce întins, şi de pre cruce dezbătut, fu cetluit şi bătut cu puhă, şi coaste ars, şi beaţe de fier înfocate la piept ars. De-acii, în cuptoriu înfocat l-aruncară şi, zăbăvind într-însul trei dzîle, au ieşit nevătămat. Şi, cu otrăvi l-au adăpat, şi nemică stricîndu-i, trasă la credinţa lui Hristos pe otravnicul şi-i tăiară capul. Iară svîntului scoasără vinele şi, în căldare înfocată, îl băgară. De-acii, beliră pialea de pe cap şi, mai apoi, tăiară-i capul şi, aşea-ş împlu vitejia mucenicească svîntul lui Hristos martur Licarion. Într-aceastaş dzî, svinţii mucenici Tarasie şi Ioan de sabie săvîrşiţi. Prepodobnicul Stefan cu pace s-au săvîrşit. Prepodobnicul Antim cu pace s-au săvîrşit. Svînta Sevastiani cu pace s-au săvîrşit. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 8, prinesenia moştiilor svîntului mare mucenic Teodor Stratilat din Iraclia în Evhaite. Acesta svînt mare mucenic era în dzîlele lui Lichinie, născut în Evhaite, de-acolo trăgînd rudă. Şi, petrecînd în Eraclia Pontului, faieş la statul trupului şi la suflet, ca mai de-a firelea, podobit în { 151r} cuvînt şi / la înţălăpciune şi priceapere, pentru carea unii îl numiia vriorator, adecă izvor de ritorie, de grai frumos, acesta svînt, trecînd prin toate vasele ceale de muncă cu carile îl munciră, lăsîndu-şi pre pămînt fericitul trup, izvoreaşte şipote de isţealenii, căror năzuiesc cu credinţă la svinţia sa. Iară svîntul lui suflet petreace şi lăcuiaşte în ceriu. Şi astădz sărbăm prenesenia svintelor lui moştii. Într-aceastaş dzî, pomenirea svinţilor mucenici Nicandru şi Marchian. Aceştia, pentru mărturia lui Isus Hristos, avură strînsori naintea ighemonului Maxim. Şi, băgaţi în temniţă şi iarăş scoşi, şi siliţi să să leapede de Hristos, şi neputîndu-i îndupleca, cheptenară-i cu unghii de fier pre trup şi-i spîndzurară la leamne zdravene, şi-i potricăliră cu ţăpuşi de fier, şi-i arsără. De-acii, îi pugorîră de pe leamne şi-i culcară preste jeratec. Şi, deasupra, bătură cu toiage, stropindu-i cu moare de oţăt, şi-i frecară scoice ascuţîte tăioase, şi le zdrobiră rostul şi obrazul cu pietri, şi limbile le tăiară. Şi, după aceaste toate cumplite şi groaznice munci, le tăiară capetele svinţilor lui Isus Hristos viteaji. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Caliopi. Aceasta era în dzîlele lui Dechie împărat, lucind în frîmseaţea trupului, ca mai frumoasă la suflet. Şi prinsă, silită să o desparţă de la dragostea şi credinţa lui Isus Hristos, şi ea ţîindu-să vîrtos, o munciră cumplit şi-i tăiară ţîţişoarele. Şi, ivindu-să îngerul lui Dumnedzău, i le tămădui. De-acii, o trasără goală preste scoice tăioase, hîrbuite, şi fripsără-o cu foc, şi, preste arsuri, o sărară, şi cu tărsine o frecară. De-acii, îi tăiară svîntul cap, în slava Domnului nostru Isus Hristos, iubit mirele ei. Într-aceastaş dzî, pomenirea Preasvintei Dumnedzău-Născătoarei ce să slujaşte în Sostenia. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. { 151v} Într-aceasta lună, 9, dintru svinţi / părintele nostru Chiril, arhiepiscopul de Alexandria 5915 (406). În vremile lui al treia săbor ş-au cîrmăcit scaunul 35 de ani şi multe cărţi pentru dogmatele credinţei au lăsat. Şi s-au pristăvit în 5944 (436), în dzîlele lui Teodosie cel Mic, finul lui sveatii Ioan Zlatoust. Era nepot lui Teofil de Alexandria. Într-aceastaş dzî, svînta muceniţă Pelaghia de Antiohia, carea, pîrîtă la ighemon că -i creştină, o închisă şi, ea, temîndu-şi ficioria, s-au suit sus şi, rugîndu-să lui Dumnedzău, s-au dat gios în rîpă, de-au murit, dîndu-ş sufletul la Dumnedzău. Pre aceasta o cinsti şi svîntul Ioan Zlatoust pentru curăţîia ficiorească şi pentru podvigul ei cel mare ce să nevoia spre Dumnedzău cu bunătăţi. Într-aceastaş dzî, svîntul Chiril Bealoiezerschii de Iazerul cel Alb. Fost-au în dzîlele marelui cneadz Dimitrie Donescul, din boiarii moschiceşti, călugărit de Teodor arhimandritul, în mănăstirea lui Simon, fratele lui Serghie de Radonej. Făcut-au mănăstire la Iazerul Alb ş-au trăit 30 de ani într-însă. Tot custul 90 de ani au fost. Şi s-au pristăvit în 6936 (1428). Iubite cititoriule, să ştii că puţîne dzîle sînt preste ani să nu fie svinţi într-însele de la ţara rusască. În divuri, în chipuri minunaţi svinţi şi făcători de minuni, sîntu-le şi svintele moştii întregi, macară cumu-s şi cei în Kiev, în peştere, dzîcere-aş că-s 100, dară mai mulţi or hi, că nu m-am priceput să-i număr. Trupurile lor întregi cu toată carnea şi pieliţa, cum ar hi de vro lună adormiţi şi zvîntaţi. Palmele, unghile, urechile, nasul, cu totului întregi, neprăbuşiţi. Şi hainele, rase, mantii, cămeşi, brîu, năfrămioara, unii desculţi, unghile întregi, m-am mirat de minune mare, atîţi de mulţi şi toţi întregi. Dară mirosul lor cela de cela mai întrat chip mirosul lor, cumu-i bosnocup, mintea, trandafirul, carofilul, lăcrămialele, toporaşele, de nu-ş samănă, şi carea-ş de carea să-ntreace cu mirosul, aşea, aceale trupuri svinte, care de care mai frumos mirosăsc, de m-am mirat, pre la toate m-am închinat şi le-am sărutat. Părintele Petră Movila, { 152r} fratele lui Moisei Vodă le-au făcut tuturor secrie, / precum mi-au arătat părintele Varlaam Iaseanschii, arhimandritul, căruia i-am fost la hirotonie, şi părintele Dubina. Şi, cînd am întrat, eram bolnav, stricat, ş-am ieşit atît sănătos, cît am venit pre gios naintea cailor, în treapăd sărind, de să mira toţi. Ş-am mărs cît ar hi a patra parte de milă tot în sărite şi n-am mai ostenit. Şi, a doa dzî, ca mai sănătos, fiindu-mi om de 60 de ani. Deci, mulţi svinţi să fac şi la rusi şi, pînă astădzi, să fac, c-am vădzut pre arhimandritul Inochentie în Pecerska de patro luni murit. -ţ părea că-i din cest ceas adormit, -ţ părea că-i scăldat, aşea era de curat, nemică acru sau greu ceva. Ca neşte moştii trupul lui, că, şi-n vreamea de-acmu, mulţi svinţi sînt de petrec cu noi, carii numai Dumnedzău îi ştie la inema lor. Dară tocma şi din rumîni, mulţi sînt carii am şi vădzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ şi Rafail de Agapia. I-am sărutat şi svintele moştii. Apucat-am în dzîlele noastre părinţi nalţi la bunătăţi şi-n podvig, şi plecaţi la smerenie adîncă: părintele Chiriac de Besericani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani, şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia, dară Ioan de Rîşca, arhiepiscopul acel svînt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie, că Dumnedzău Svinţia Sa nice un neam de rodul omenesc pre pămînt nu lasă nepartnic de darul Svinţiii Sale, ce preste toţi au tins mila Sa ş-au deşchis tuturor uşe de spăsenie. Pentr-a lor svinte rugi, Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte, amen. Într-aceasta lună, 10, svinţii mucenici Alexandru şi Antonina. Aceştia era din satul Cardamon. Deci, Antonina petrecea viaţă cinsteşe, curată şi svîntă. Şi, prinsă de Favst boiarinul, neputîndu-o pleca să să leapede de Hristos, nice să facă slujbă dimonilor, o băgă într-o casă de curve. Şi, petrecînd trei dzîle nemîncată, i să ivi lumină { 152v} noaptea şi, rumpîndu-să tunete, să deşchisără uşile casii. Şi fu / din ceriu glas cătră dînsa, din ceriu îmbiindu-o să să scosle, să să ospeteadze. Şi, deaca să ospătă, ieşi iarăş de astătu la ighemon şi, neplecîndu-să să tămîiadze la idoli, o boldiră şi cu sabii o bătură. Şi, iarăş, o băgară în casă curvască, în carea, prin arătarea îngerească, întrînd Alexandru, tinerel de 28 de ani, arătînd că mearge să facă lucru de ruşine, şi tăinuindu-să, scoasă pre svîntă, acoperindu-o cu haina sa în cap, şi el rămasă acolo. Apoi, preste puţîn, vădindu-să lucrul, căce au mărs unii din oştaşi pentru să ruşineadze svînta, fu adus la ighemonul Alexandru şi, întîi, îl săbiară. De-acii, prindzînd şi pre svînta, le tăiară amînduror mînule şi picioarele. Şi, ungîndu-i cu cătran tot trupul, le deaderă brînci, de cădzură într-o groapă plină de foc. Şi, acolo-ş primiră fericita fîrşenie şi să face bulciul lor în Ţarigrad, unde dzac svintele moştii. Dintr-însele izvorăsc a multe minuni isţealenii de neputinţe. Într-aceastaş dzî, pomenirea svîntului (...) mucenic Timotei, episcopul de Brusa. Acesta era în dzîlele lui Iulian, lepădătoriul de leage. Chivernisind bine besearica ce-ş luasă, şi păscînd sufleteaşte poporul într-însă, şi undînd cu de toate minuni pre bălaurul cel mare, carele, cu răutatea încuibatului în sine ucigaş de om şi bătrîn zmău, pre trecătorii pre-acela loc umorîia şi dobitoace numai cu sufletul umorîia, şi cu totul necălcat drumul între cetatea Brusii ş-a apelor fierbinţi ţînea, pre acela, cu zvîrlitul pocrovăţului svintelor pîni l-au spart şi l-au umorît. Şi-i tăie capul Iulian prestîpnic, deaca ştiu de ciudeasele ce făcea. Şi să face săborul lui în a lui svînta mărturie ce iaste dinontrul cinstitului Xenon, întru Devtera. Aceaste sînt locuri în Ţarigrad. Într-aceastaş dzî, svîntul părintele nostru Canid. Acesta era în dzîlele lui Teodosie împărat marele, fiiu lui Teodot şi Teofanei, carii lăcuia în Capadochia, dumnedzăreşti fiind, şi iubiţi de Dumnedzău. Spun că maică-sa nu suferiia nice o mîncare grasă, cînd era grea cu dînsul în pîntece. Şi, deaca născu, nu sugea din cea stîngă ţîţă..