pare că s-au fost sfătuind cu oarecine ş-au dzis ca cîndu are hi grăind către oarecare oameni mulţi, adecă: Veniţi să facem om în chipul nostru şi noastră.
Cumu-ţi pare, oame, cătră cine au grăit Dumnedzău cuvinte? Să ştii că Tatăl au grăitu cătră Fiiul şi Svînt, arătînd începătura Svintei Troiţă. Să nu te înfrîngi , omule, să dzici: Dară atunci Fiiul unde au fost? Ce să credzi <în toată> osîrdiia sufletului tău că Fiiul au fost împreună cu Tatăl <şi cu> Duhul Svînt, mai de nainte de veci. Nice să te înşele inema cineva că Dumnedzău au grăit atunce cătră îngeri, de au dzis: Veniţi om, căce aşia numai ce dzîc jidovii şi ereticii cei răi. că Dumnedzău au grăit cu Fiiul şi cu Duhul Svînt.
Dece făcut-au lut de pămîntu. Ascultă, omule, ce eşti şi de unde / şi nu te mări, ce fii plecatu; că vedzi-te că eşti nişte pămînt şi iarăş în pămîntu vei să te odăvăeşti <=duci>. Dece omul încă iaste den stihii urdzîtu, adecă de în sînge, de în flegmă şi den hiară galbînă şi niagră. Deci sîngele omului cum iaste herbinte şi apătos, de în vîntu. Iară flegma iaste rece şi apătoasă, iaste den , iară hiarea cia galbînă iaste herbinte şi uscată, iaste , iară hiaria cia niagră iaste rece şi uscată, aceasta de în pămînt. Atîta iaste urdzîtura şi întruparia .
[[8]] Dece daca-l făcu Dumnedzău aşia, de în pămîntu, în chipul sfinţii sale şi-i săvîrşi toată urdzîria trupului, atunce Dumnedzău în faţa lui abur de viiaţă şi să feace întru dînsul viu. Acesta iaste de la Dumnedzău dar mare omului, că omului iaste de în sufletul lui Dumnedzău. Pentru aceasta sufletul iaste un lucru nevădzut şi neputut sămălui, adecă poate pricepe nime cu firia ca să poată şti ce iaste sufletul numai Dumnedzău, cela ce l-au făcut. Încă iaste nemortu şi neputred, că sufletul nice odată nu mai moare. Dece în trei obraze şi unul adevărat, aşa iaste şi omul <în chipul> sfinţii sale; adecă cum iaste Tatăl, Fiiul, Duhul Svînt un Dumnedzău, aşia şi omul are întîiu gîndul ce gîndiaşte a face, apoi are cuvîntul cu care grăiaşte, apoi sufletul care răsuflă. Deci cum ştii că Dumnedzău au socotitu di-au făcut toate lucrurile, aşia şi omul, în chipul sfinţii sale socoteşte <întîi> cu firia şi gîndiaşte. Decii să apucă de face ce şi-i iaste scorniaşte meşterşuguri, zidiaşte cetăţi, face vii, şi corăbii şi cîte alte meşterşuguri sîntu pre toate omul cu mintia sa li-au scornitu. Pentru aceasta Dumnedzău au făcut pre om mai cinstitu decît toate sîntu pre pămîntu. Deci încă i-au dat voe să-şi ţie samovlastia să facă cu trupul său, să fie volnic, cum ştim că mai mare aşa au lăsat şi pre om volnic cu sîne mai mare. Adecă ce va vria să-şi facă şie, ori bine, ori după voe ce i-au dat Dumnedzău. I-au datu minte să ce-i bine şi ce-i rău. Deci daca-l feace Dumnedzău şi-l împodobi / cu darurile svinţiei sale, pusu-l-au în Raiu şi-l fiace stăpîn toate cîte era în Raiu. Şi-i pusă numele lui Adam, nume să scrie cu patru slove. Dece slova cia dentîiu, adecă A arată partia despre răsărit, iară slova a doa iaste D, arată partia despre apus. Iară slova a treia A, adecă arată partia despre miiadzănoapte, iar patra iaste M; aceasta arată partia despre . Dece cum spun slovele patru părţi a pămîntului volnic omul a miarge în toate părţîle pămîntului. pămîntul să chiamă pre limbă jidovască Adaman, pentru s-au pus numele omului Adam, adecă den pămînt, pămîntian.
Şi atunce cînd făcusă Dumnedzău pre Adam era a şeasia în şeasă ceasuri de dzuă. Şi-l pusă mai mare pre toate pasările, hiarăle şi pre toate cîte era în Raiu, dobitoace şi alte jiganii. Toate asculta de Adam, ca de un împărat şi David proroc: Cu laudă şi cu cinste ai încununat pre însul; pusăşi mai mare peste toate lucrurile ce au făcut mînule tale.
Atunci înţăleptul Adam au pus nume tuturor pasărilor <şi> jiganiilor şi cum le-au dzîs Adam pre nume, aşia le chiamă şi . Pre după aceasta au pus Dumnedzău somnu prestre Adam şi-l adormi. Şi luă una dentru coastele lui şi în locul împlu cu trup. Iară den coasta aceia a lui Adam fiace muere. Iară dacă s-au deşteptatu Adam şi o vădzu, lui i-au părut şi dzîsă: Aceasta iaste os den oasăle miale şi trup mieu şi să va chema muiare. Şi proroci acolo den darul lui Dumnedzău şi dzîsă: pentr-aceasta părăsi-va omul pre tată său şi pre îmmă-sa şi să va lipi şi vor fi amîndoi ca un trup. Cum vedem, fraţilor, astădzi aşia.
Şi era amîndoi <în Raiu, Adam şi Eva, goi> cu pieile amîndoi şi nu era ruşine de altu, căce că era darul lui Dumnedzău asupra loru <şi-i> blagoslovi [[9]] Dumnedzău pre dînşii şi le dzîsă: Creşteţi şi şi împleţi pămîntul şi fiţi stăpîni pămîntului <şî-l> oblăduiţi.
Dece să ştie fiecine pentru căce n-au făcut / pre muiare den pămîntu, cum au făcut şi pre om, ce o au făcut den coasta , ca pentru să nu hie price întru dînşi, nice întru alţîi, să dzîcă că bărbatul iaste făcut dentr-alt lut şi dentr-altu pămînt, mai bun, iară muiaria iaste făcută dentr-altul, mai rău. Ce Dumnedzău, ca un milostivu, au făcut omul den pămîntu şi pre muiare den coastele omului.
Dece pre după ce săvîrşi Dumnedzău acestia toate şi pusă Adam în Raiu împreună cu muiaria, datu-li-au voe pre toţi pomii Raiului şi pre tot rodul de poame să mănînce şi să să hrăniască. Şi le dede învăţătură şi le dzîsă: Den toţi pomii Raiului să mîncaţi şi să vă hrăniţi, iară den pomul cel de cunoştinţă, ce iaste în mijlocul Raiului nu mîncaţi, ce să vă foarte feriţi şi să vă păzîţi. Că de veţi asculta învăţătura mea, să nu mîncaţi, fi-veţi fără moarte, de nu veţi mai muri. Însă cîtu veţi înşela de veţi mînca, într-aceia dzî veţi fi cuprinşi de moarte. Şi daca audzîră Adam şi Evva învăţătura lui Dumnedzău cutremurară şi să feriia de acel lemnu cu poame foarte, cîtu nice cătră dînsu nu să întorcia să caute. Şi era cu cinste mare Adam şi Eva în Raiu.
Iară diiavolul, cela ce nu va binele nice unui om, ce de pururia iaste vrăjmaşu omului, vădzînd pre Adam şi pre Eva cu atîta cinste şi ca nişte îngeri luminoşi îmblînd pre în mijlocul Raiului, fără nice o grije şi fără nici o trudă, gîndi cum ar face înstreiniadză dentr-acel bine multu ce le era şi să-i scoaţă den Raiu. Dece el cu sîne nu să cutedză să margă să-i prilestiască <=seducă>, că ştiia că l-or cunoaşte şi nu să vor potrivi cuvintelor lui. Ce ştiind diiavolul pre şiarpe mai înţăleptu decît toate jiganiile cîte era în Raiu în şiarpe şi îmblîndu pre în Raiu s-au tîmpinat şarpele cu Eva mai sîngură şi grăi cătră dînsa dzîcînd şi-i fiace a o întreba aşia: Cum, v-au dzîs Dumnedzău să nu mîncaţi den toţi pomii Raiului? Dzîsă Eva: Nu ni-au dzîsu să nu mîncăm, ce ni-au dzîs să mîncăm den toţi pomii Raiului, să nu mîncăm den lemnul cel de cunoştinţă ce iaste în mijloc. Şi ni-au dzîs că în ce ceas vom mînca dentr-acela pomu, de moarte muri.
Dzîsă şiarpele cătră muiare: Nu veţi muri, cum dzîceţi, ce ştiind Dumnedzău că în ceas ce veţi mînca dentr-acel lemnu, toate veţi face ca <şi> Dumnedzău şi voi şi veţi cunoaşte ce-i bine şi ce-i rău. Pentr-aceasta v-a dzîsu să nu mîncaţi. Ce mă ascultă şi ia de mănîncă / tu şi dă şi bărbatului tău să mănînce, să vă să deşchidză ochii să cunoaşteţi ce-i bine şi ce-i rău.
Iară dacă audzî muiaria, măcar înţăleaptă, s-au înşelat cu firia şi pofti să să facă dumnedzău. apropie de pomul acela şi rîhni la frumuseţele poamelor şi întinsă de luă şi mîncă. Şi găsî şi pre Adam şi-i diade şi . Şi numai cît mîncară, atîta fură dezbrăcaţi de darul lui amîndoi şi li să deşchisără ochii şi-şi vădzură goliciunea şi înşelăciunia şiarpelui, cumu-i fiace de trecură preste învăţătura Dumnedzău. Şi dacă să vădzură goli să ruşina unul de altul <şi luară> frundză de smochin şi-şi făcură acoperămîntu să nu vadză unul celuialalt.
[[10]] Iară cînd au fost după amiadzădzi, în plecatul soarelui s-ari dzîce în chindii, audzîră glasul lui Dumnedzău, unde îmbla pre în Raiu. ei, ca neşte vinovaţi, s-au şi ascunsu. Chemă-i Dumnedzău şi dzîsă: Adame, , unde eşti? Nu căce, doară, nu-l ştiia Dumnedzău unde era. Că bine <ştiia> svinţiia sa că i-au înşelatu şiarpele ş-au trecut preste învăţăturile l-au strîgatu în deadinsu ca să-i iasă înainte şi să să plece, : Greşit-am, Doamne, înşelatu-m-am, Împărate, spăriiatu-m-am Zîditoriule>, căzut-am den tot binele pentru greşala mia, c-am trecut preste <învăţătura> ta. Ce pentr-aceasta cadzu cu lacrămi herbinţi naintea tale şi nu mă depărta de la faţa ta, nice mă usăbi tău. Ce atunce cînd l-au strîgat Dumnedzău, iar el au răspunsu de ascunsu ca un vinovat şi dzîsă: Glasul tău audziiu în Raiu şi m-am sîntu gol.
Dzîsă-i Dumnedzău: Cine ti-au îndemnatu să fii gol? plîns greşala înaintia lui Dumnedzău, ce aruncă vina pre dzîcînd: Muiaria caria mi-ai datu soţîe, aceia m-au înşelat. Nu să să arate pre dînsu vinovat, ce aruncă vina pre Dumendzău, căce muiare.
Întrebă Dumnedzău şi pre Eva şi nice ia nu vru să iaste vina ei, ce aruncă vina pre şiarpe, dzîcînd că şiarpele .
Atunci început Dumnedzău a blăstăma pre şiarpe <şi a-i dzîce>: Den vreme ce-ai făcutu aceasta, să fii blăstămat dentru toate jiganiile pămîntului. Şi pînă pre acmu ai îmblat direptu jiganii, iară de pre acmu înainte să te tragi pre şi pre pîntece şi să mănînci tot pămîntu întru vieţii tale. Şi între săminţiia ta şi între / mare şi nepace. Omul să vadză capul tău, iară tu lui. Pentr-aceasta cînd vede omul şiarpele, caută-i capul ; iară şiarpele caută-i la talpe să-l muşce, cum l-au blăstămat Dumnedzău.
Şi iarăşi începu a blăstăma pre muiare, dzîcîndu-i: Den vreme ce ascultaşi mai bine cuvintele şiarpelui, decît învăţătura mia, să să înmulţască jelia ta şi suspinele tale şi cu mare trudă şi jiale să-ţi naşti feciorii tăi şi să fii supt voia bărbatului tău şi el să fie stăpînu ţie.
Şi atunci începu a blăstăma <şi> pre Adam şi-i dzîsă: Den vreme ce ascultaşi de cuvintele muerii şi trecuşi preste învăţătura mia, să fie blăstămat pămîntul spre lucrurile tale şi cu trudă şi cu muncă să lucredzi pămîntul şi să-şi răsară mărăciuni şi ciuline şi cu sudoaria fiaţii să mănînci pîinia ta, pînă te vei înturna iară în pămîntu de unde eşti făcut; că den pămîntu eşti şi iară în pămînt vei merge, adecă mori să te faci pămîntu.
Atunci fiace-le Dumnedzău veşminte de piiale şi-i îmbrăcă pre înşii, adecă această piale ce purtăm noi astădzi, trupul cest gras şi mort. Şi atunci-i şi goni Dumnedzău, şi-i scoasă den Raiu afară, ca să fie scăpaţi de tot binele Raiului şi-i pusă să petriacă acolea, aproape, în prejma Raiului, ca pentru să vadză den ce bine fără moarte s-au scăpatu, pentru neascultaria şi să plîngă pururia şi să amărască de în mila ce s-au streinat. Şi adevărat c-au fost aşia. Căce că cîte lacrămi şi cîtă jiale Adam pentru usăbinţa Raiului şi pentru darul cel dumnedzăesc ce s-au scăpat, nu s-au mai făcut [[11]] aceia jeale nice la un om, pînă în dzua de astădzî. Căce că Adam den dzua ce-au eşit den Raiu pînă la moarte tot cu plîngere şi cu jeale au petrecut viiaţa lui. Pentr-aceasta s-au întrupat Dumnedzău, ca pentru să mangîe toată jialia lui Adam, să-l facă iarăş moşnianu Raiului, cum au fost şi mai întîi.

ADAM ÎN RAIU ŞI CUM S-AU APUCAT A LUCRA PĂMÎNTUL ŞI CUM AU FĂCUT FECIORI PE PĂMÎNTU. <=A CINCEA>

Să chiamă Adam, adecă pămîntian, iară Eva să chiamă viiaţă, căci că ei s-au arătatu întîi părinţi pre pămîntu vieţii noastre trupeşti. Cum şi Domnul Iisus Hristos, Adam cel tînăr şi sa Maică s-au arătatu apoi cu viiaţă / ceriască şi duhovnicească tuturor fiilor dumnedzăeşti, adecă cestor pre după întrupare, ce ascultă de învăţăturele lui.
Dece dacă i-au scos Dumnedzău den Raiu, într-acela ceas au şi pus păzitori la poarta Raiului, heruvimii cu ochi mulţi şi sabiia cia de foc, să păzască poarta Raiului. Deci de socotim să ştim, cum spun dascalii svintei beserici, cîtă vreme au şedzut şi cu Eva în Raiu, unii dzîc c-au şedzut 10 ai, alţii dzîc 100 de ai, alţii dzîc în multe chipuri.
Ce mai adevărat ne spune Ioan Zlatoust la înţălesul Evangheliei de în , cum în dzî ce l-au făcut, într-aceia dzî la săptămîna l-au scos den Raiu în 6 ceasuri, căce şi Adam în 6 ceasuri de dzî au trecut peste învăţătura lui Dumnedzău ş-au mîncat den lemnul cel cu poronca dumnedzăiască de în mijlocul Raiului; ş-au fost dzua vineri, în 6 ceasuri. Că şi Domnul Hristos s-au răstignit pre iarăşi vineri în şiasă ceasuri, ca să izbăvască pre Adam den şi să-i vindece greşala ce-au făcut.
O, lucru mare şi cu minune, de cîtu bine s-au scăpat omul şi la cît blăstăm au agiuns pentru lăcomiia şi pentru neascultaria. Den om fără moarte ce erai, dobîndişi însuşi moarte; den împărat fiace-să sărac; den domnu, slugă şi den bogat, mişel. Cît dar i-au fost trimis Dumnedzău, cum dzîce şi marele David proroc: că Dumnedzău au făcut pre om cu puţin lucru mic decît îngerii. N-are hi omul mai mic decîtu îngerii, ce numai cît moare. Iară de n-are muri omul, ca şi îngerul s-are potrivi. Că mai dzîce David în noaădzăci de psalomi pentru om; că îngerii săi i-au făcut pentru tine ca să te feriască întru toate căile tale şi pre mîni să te ia, ca să nu caria cumva atingi de piatră piciorul tău. Aşia arată toate scrisorile pentru om.
Ce dac-au greşit Adam şi-l scoasără den Raiu şi petrecia acii, în prejma Raiului, cu amar şi cu jiale, să împreună Adam cu muiaria sa şi luă în greu şi făcu ficior întîiu pre Cain; şi, neapestind, făcură şi pre Avel. Cain au întîiu plugăriia şi să hrăniia cu pămîntul. Avel, cel mai mic, era păstoriu de oi. Şi făcia amîndoi fraţii jirtvă lui Dumnedzău, den truda şi dentru agonesîta sa. Iară Dumnedzău priimiia mai darul lui Avel, decît a lui Cain, căce că Avel făcia jirtvă sa ce era mai bun şi mai ales dentru toată agonesîta lui. Iară Cain făcia cu de ce nu-i era lui de triabă. Deci Dumnedzău pentr-aceia nu suferi jirtva lui Cain; că încă şi la inema sa [[12]] au fost cu gînduri rele şi cu / vicleşug. Iară Avel au fost cu inemă curată pururia cătră Dumnedzău.
Deci Cain, vădzînd aşia, începu a purta mînie frăţine-său şi vedia că Dumnedzău adaoge agonesîta lui Avel. Ce să mira cum va face ca să-l omoară, să nu mai fie pre faţa pămîntului; că pînă atunci nu era moarte pre pămînt. Ce nu ştiia Cain cum va omorî pre frate-său.
Iară odată au venit Avel cu oile pre aproape de unde plugăriia frate-său Cain. Şi era locul pietros, cu stînci, iară oile, unele s-au fost culcat la soare, supt poalele stîncilor; altele au fost păscînd, cumu-i obicina. Iară diiavolul s-au făcut în chipul unui ţap şi s-au suit într-o stîncă, sus, şi cu coarneli au împinsu o piatră asupra oilor. Şi s-au prăvălit piatra ş-au lovit pre una den oi şi muri în loc. Iară dac-au vădzut Cain aşia, el ştiu cum va omorî pre frate-său. Ce să dusă şi luă o piatră şi o ascunsă la un loc şi să dusă de găsi pre frate-său şi-l chemă cu voroave, pînă-l dusă la locul acela unde au fost ascuns acia piatră. Şi luă piatra şi ucisă pre frate-său, acolo, şi-i vărsă sîngele, cumu-i arătasă diiavolul. Şi fiace Cain acolea şiapte greşiale naintia lui Dumnedzău: întîi, au mîniiat pre Dumnedzău; al doile, au făcut jiale mîne-sa; a treia, o au lăsat fără ficioru; a patra, au scurtat dzîlele frăţine-său; a cincea, au spurcat pămîntul cu sînge; a şiasea, au minţit cătră Dumnedzău; a şaptia, au tăgăduit de cătră Dumnedzău, dzăcînd că nu ştie unde-i frate-său.

CUM AU BLĂSTĂMAT DUMNEDZĂU PRE CAIN PENTRU FRATE-SĂU. GLAVA 6

Şi daca-l ucisă, l-au lăsat acolo mort şi să dusă. Iară milostivul Dumnedzău, Cela ce viade şi ştie toate lucrurile încă pînă a nu să face, sosî asupra lui Cain cu mînie mare şi-l întrebă dzicînd: Unde iaste Avel, frate-tău? Cain dzîsă: nu ştiu de frate-miu; doară nu sînt eu păzitoriu frăţine-mieu, să-l ştiu unde iaste. Dzîsă Dumnedzău: Ce iaste aceasta ce-ai făcut astădzi, de ai omorît pre frate-tău? Sîngele lui strîgă cătră mine den pămînt şi te pîraşte. Ce den vriame ce ai făcut acesta lucru, blăstămat să fii; cu suspini şi cu cutremure pre pămîntu întru toată viiaţa ta să fii şi să tot munceşti, să lucredzi pămîntul şi nemică pre urmă să nu-ţi mai răsară. Şi nime să nu-ţi cuteadză să te omoară în pripă şi să fii gonit şi urgisit de spre faţa mia. /
Iară dacă l-au blăstămat Dumnedzău aşia, atîta să cutremura tot trupul, cît nu putia să-şi ducă mîna la gură, să mănînci; şi nu era suferit nice de un om. Şi cumu-l blăstămasă Dumnedzău aşia, să făcia că pămîntul încă-l urîsă. Şi cît munciia, nemică nu mai . Şi îmbla ca un urgisît de Dumnedzău în toate părţile şi nu aşedza la un loc, pînă ce ş-au luat muiaria şi tot ce-au avut <şi s-au dus> departe, în pămîntul carele să chema Naidu. Şi acolo şi s-au apropiiat de muiaria sa şi purciasă gria. Şi făcu un fecior ce-i pusără numele Enos. Şi făcură acolo cetate <şi> pusără nume şi cetăţii Enos, pre numele feciorului lui Cain. Acesta Enos a arătatu întîiu pre pămîntu a zîdiria cetate şi alte lucruri cu piatră.
[[13]] Iară de în Enos au născut Gaidad, iară Gaidadu făcu pre Maleleil, iară Maleleil făcu pre Mathusala, iar Mathusala făcu pre Lameh. Acesta au arcul şi săgeţîle pre pămîntu întîiu. Şi avea doă mueri: pre una o chiema Ada şi pre alta Sela. Deci den ceia ce o chiema Ada făcu doi feciori; şi pre unul chema Iovil, iară den ceia muiare, den Sela, au făcut un fecior, anume Thovel. au scornitu întîiu pre pămîntu meşterşugul făurării , căldărăriia. Iară Iovil de pasări <şi de epuri şi umbla cu şatra din loc în loc>. Iară frate-său Iuval au mai vedia. Ce avia un posluşnicu de-l purta. Şi cînd vria numai ce-i îndirepta săgeata în ce vria să tragă. Şi cum o pasăre nu mai scăpa den nainte-i. Ce toată triaba tot să-l poarte acel posluşnicu a lui să săgiate pasări şi alte ce şi-i eşiia înainte. Şi le săgiăta nu ca pentru să , ce pentru <îmbrăcăminte>. Că pre atuncea fost mîncînd de la potop început a să pentru vînat Dumnedzău. Iară soţiia lui Lameh nu l-au ştiut, ce au îndireptat cătră dînsul. Şi cum trasă Lameh, aşia au şi lovit pre şi cădzu mort pre pămîntu. Atuncia să scumpără moartea de 70 de ori mai cu asupră. Şi pricepu Lameh că nu fu , ci Cain moşu-său şi să scîrbi multu şi pusă săgeata în arcu şi pe cela ce-l îndirepta, adecă pre prosluşnic. Şi rămasă Cain într-acia pădure neîngropat, cum s-au agonesît. s-au făcut o fîntînă împuţită şi izvorîia neşte scîrnavi, cum nu mai era pre pămîntu. Şi avia patru picioare acei vermi; capetele şi urechile le era ca de dobitoc de mari şi era . Dece dentr-aceştia viermi ce-au eşit den capul lui Cain sînt cînii, la scrisoare.
Iară Adam şi Eva era pururia mîhniţi pentru fiiu-său, lui Avei. Vădzîndu Dumnedzău atîta jiale ce era şi cum rămăsasă fără ficiori, să milostivi şi le diade lor în locul lui Avel pre altul, anume Sithu. Şi să aleasă Sith blînd, bun şi întăleptu şi direptu lui Dumnedzău. Acesta înţălepciunia sa au pus nume celor şiapte planite a ceriului ş-au priceput şi cum să întoarce ceriul. Acesta au scris şi întîiu şi el au izvoditu cartia întîiu. Şi de pre a să mulţî oamenii pre pămîntu. Şi să răşchirară întru părţile.
Iară Adam au trăit pre pămîntu <930 de ai> şi au murit ca în zioa ci au călcat preste învăţătura lui Dumnedzău. Şi i-au rămas pre urmă 30 de feciori şi 27 de fiate.
Iară oamenii de ce mergia, de aceia şi mai vrăjmaşi şi nu băga samă unul pre alalt <şi începură> a să rătăci despre Dumnedzău şi a-şi părîşi . Începură a crede unii în soare, alţii în lună, alţîi în ; alţîi într-apă ş-alţii <în pietri, în focu> zicînd că aceia sînt dumnezeii. Pre care vremi iara un om din nepoţii lui Sith, anume Noie, om bun şi drept lui [[14]] Dumnezeu şi să nevoia să întoarcă pre oamenii păgîni să crează întru unul Dumnezeu cel adevărat, carele au făcut ceriul şi pămîntul şi stelele / şi toate altele cîte credia ei pre aceia vriame. Şi nu putia nici într-un chip să-i pliace, că-i cuprinsesă diiavolul de-şi făcusă cuibu în coşurile lor.
Iară dacă vădzu Noe că nu-i va mai întoarce, nice-i bagă în samă cuvintele, i-au părăsît şi ş-au lăsat şi el moşiia de acolo şi s-au mutatu. Şi dzîsă: mai bine să petrec în pustiiu cu gadeni sălbatece, decît să lăcuesc cu oameni fără lege. Iară Dumnedzău vădzînd nebuniia lor şi inemile lor ciale împietrite, cum nu să mai întorcu, trimisă pre îngerul său cătră Noe să le spue că Dumnedzău va să omoară toată lumia şi va să curăţască tot pămîntul de tot nărodul omenescu şi de tot dobitocul şi de toate trupurile cîte sîntu pre pămîntu. Şi dzîsă lui Noe să caute să gătiadză nişte lemne îndurate foarte tari şi să să apuce să facă chivotul, adecă corabiia. Şi să o facă în largu de trei sute de coţi şi înnaltu de treidzăci de coţi şi să-i facă uşia într-o parte şi să o facă cu funduri multe şi să fie cu împărţîturi pre multe locuri. Şi dzîsă îngerul cătră Noe să între el şi cu feciorii lui şi cu muerile feciorilor lui, ca să fie ei feriţi acolo. Şi să mai ia den toate dobitoacele cîte doaă, adecă părechi şi den toate gadenile cîte doaă şi din toate pasările cîte doaă şi den toate trupurile cîte doaă, tot părechi să hie şi să le bagi în corabie cu tine. Şi să iai hrană să le agiungă în corabie, pînă cînd să va petriace potopul, care va să facă Dumnedzău. Cîte 7 părechi den ciale curate, spune la Biblie, că au dzis Dumnedzău să bage Noe în corabie şi de necurate cîte doaă părechi numai. Iară aici mai pre puţin scriindu-să, să spun de toate cîte 2 părechi, pentru împuţinaria cuvîntului.
Iară dacă audzî Noe de la înger aceasta poroncă, în loc să apucă de corabie, cum fu cuvîntul lui Dumnedzău. Şi începu a face corabiia, cumu-i arătasă sîngur Dumnedzău. Şi abiia o au gătat într-o sută de ai. Şi pînă o au gătat toţi oamenii îl întreba ce face? Iară Noe tot le spunia cu dreptul cum va Dumnedzău să facă potop, să piardză toţi oamenii de pre pămîntu, că s-au supărat svinţiei săli cu lor ciale fără de lege. Iară oamenii batgiocoriia pre Noe şi-şi rîdia de dînsul şi nu vrură să se întoarcă spre Dumnedzău într-o sută de ai, cît zăbăvi Noe pînă a face corabiia. Şi le tot povestiia cum va hi potop, şi tot nu credzură.
Iară dacă săvîrşi Noe corabiia, dzîsă Dumnedzău cătră Noe: Ia-ţi muiaria şi feciorii tăi şi muerile feciorilor tăi şi den toate trupurile, cum ţ-am poroncitu şi întră în corabie şi le aşadză / pre toate. Că peste şeapte dzîle voiu să slobodzu pre pămîntu o ploae gria, cît să nu fie fost den ceputul pămîntului. Şi va să ploae 40 de dzîle şi 40 de nopţi şi voiu să omor toate trupurile de pre pămîntu. Şi făcu Noe pre învăţătura lui Dumnedzău şi întră în corabie şi cu muiaria lui şi cu trei feciori, anume Sim, Ham, Iafethu şi cu muerile ce era a ficiorilor lui <şi alte> toate dobitoace şi gadini şi zburătoarele, tot cîte o păreche luă de băgă în corabie şi le aşedză care cu care era de potrivă.
Şi dacă să împlură şiapte dzîle, închisă Dumnedzău uşia corăbiei. Şi să deşchisără obloanele ceriului şi începu ploaia a ploa de sus, iar izvoarăle şi toate adîncurile apelor a izvorî ş-a adaoge de gios; şi să feace preste tot pămîntul mare. Şi ploă 40 de dzîle şi 40 de nopţi şi să înălţă apa de cuprinsă preste toată lumia şi covîrşi toţi munţii cei înalţi den lume. Şi trecu preste [[15]] dînşii mai sus cu 15 coţi şi să înecară toţi oamenii şi toate dobitoacele şi toate gadenile şi toate zburătoarele şi toate trupurile, de în mic pînă în mare.
Iară corabiia să ridicasă în faţa apei şi plutiia pre deasupra. Iară daca să împlură 40 de dzîle stătură ploile deasupra şi izvoarăle dedesupt. Şi începu a scădea apa. Iară corabiia o îndireptă Dumnedzău de stătu direptu în vîrvul unii măgure, ce să chiamă Araratu. Iară daca scădzură apele, trimisă Noe pre un corbu, să vadză doară s-au aşedzat potopul. Şi daca-l trimisă el nu să mai întoarsă, că găsîsă trupuri moarte şi să pusesă de mînca. Apoi mai trimisă şi pre altu corbu să vadză doară au scădzut apele. Şi acela încă au luat urma celui dentîi. Iară Noe mai aşteptă încă şiapte dzîle şi deacii trimisă pre un porumb să vadză, ivitu-s-au pămînt uscat? Şi cum să dusă porumbul, aşia vădzu pămînt uscat şi să pogorî de luă o frundză de maslin şi nu vru să să aşiadză nice să calce în tină, ca un lucru curatu ce-i făcut de Dumnedzău. Ce numai cum au luat în gură frundză, cum s-au şi întorsu înapoi la corabie şi dusă sămnu lui Noe. Şi vădzu Noe c-au scădzut de tot potopul şi-i păru bine foarte. Atunce eşi Noe şi cu muiaria sa şi cu feciorii săi şi cu toate dobitoacele şi gadini cîte era în corabie. Şi să arătă atunci pre pămîntu lume noaă şi le păria bine tuturor şi să bucura toţi, în toate părţile. Şi strînsă Noe pre toţi feciorii săi şi nepoţîi şi toate dobitoacele / şi alte cîte era tot i-au strînsu la un loc şi fiaceră jirtvă lui Dumnedzău cu inemă curată şi cu rugă aleasă. Şi audzî Dumnedzău glasul lor şi priimi jărtva lor şi-i blagoslovi Dumnedzău pre toţi să să mulţască, careş pre postrigul său şi să împlu pămîntul.
Dece de la zîdiria lumii, adecă de la Adam pînă la potop au fost trecut 2242 de ai. Iară cînd au eşitu Noe den corabie au fostu în luna lui maiu, dzî întîiu.
Şi să rugă Noe lui Dumnedzău să nu mai facă potop pre pămîntu. Şi-i ascultă Dumnedzău ruga şi dzîsă: Pentru credinţă să nu mai fie potopu, arcul mieu voiu întinde în nuori. Adecă arcul iaste, cum dzîcem noi, curcubăul. Ce pentr-aceasta au pus Dumnedzău aceste sămnu, ca să nu mai hie potop pre pămîntu, cum s-au adeverit Dumnedzău lui Noe.
Iară cînd s-au împlut de la Adam 2251 de ai, pre după ce au eşit Noe den corabie, au răsăditu vie în muntele Livanului. Şi au făcut jărtvă lui Dumnedzău ş-au băut de s-au îmbătatu şi s-au culcat goli cu piialia.
Iară feciorul lui Noe cel mai mijlociiu, anume Ham au îndrăznitu şi au mărsu de au văzdut goliciunea tătîne-său şi să dusă la fraţii săi, la Sim şi la Iafethu şi li-au spus cum au mărsu di-au vădzut pre tatăl lor gol, dormind batu şi descoperitu. Şi-l ţînură foarte rău fraţîi, cum s-au cutedzatu a face acela lucru. Iară dacă s-au trezîtu Noe de vin şi s-au sculatu, au blagoslovit pre cei doi. Căce că Sim şi cu Iafethu, dacă li-au spus frate-său Ham, au luatu amîndoi un veşmîntu ş-au mărsu cu dosul cătră tată-său, ca să nu-i vadză goleciunia şi l-au acoperitu. Pentr-aceia pre dînşii i-au blagoslovitu, iară pre Ham l-au blăstămatu să fie robu fraţîlor săi.
Deci Ham au făcut pre Hus, iară Hus au făcut pe Nevrod. Iară Iafethu au făcut pre Mezdrem. Acesta Mezdrem au descălecat ţara Eghipetului, că Mezdrem să chiamă pre limbă jidovască Eghipet. Iară Nevrod au descălecat ţara Asiriei ş-au făcut cetatia Vavilonului. Şi abiia o au săvîrşit în 43 de ai [[16]]; şi era Nevrod uriiaş mare, fără samă. Şi dentru dînsul s-au zămislitu uriiaşii pre pămîntu. Şi să mări Nevrod foarte şi lăsă pre Dumnedzău şi dzîsă să să închine toţi lui ca unui dumnedzău. Şi să sfătui la inema sa ca să facă un stan de piiatră şi să-l înalţă pînă la Dumnedzău, ca să să sue în ceriu şi, de va vria Dumnedzău să mai facă potop, să să sue oamenii toţi într-acel stanu şi să scape.
Şi începu a strînge toţi oamenii şi toate limbile să să apuce să facă acel stan mare / şi înaltu. Şi trimisă de diaderă veste în toate părţile şi să strînsără fără număr şi să apucară foarte vîrtos a zîdi ş-a lucra tare, fără samă. Şi începură a-l înălţa în sus foarte de sîrgu şi-l suiră den înalt pînă în 26 de stînjini. Şi făcură într-însu 44 de cămări sucite cu meşterşug mare.
Iară Dumnedzău vădzînd nebuniia lui Nevrod şi a celor năroade multe ce să potrivisă lui, trimisă întru dînşii o amestecare mare fără viaste şi-şi uitară toţi graiul, carele în ce limbă grăiia. Şi li să schimbară limbile şi grăiia alte limbi, streine, cît nu-şi mai înţălegia unul cu altul şi era toţi eşiţi de în mintia lor şi nu ştiia ce fac: ce ceria să aducă var, ei aducia pietri; cînd cerea pietri, aducia lut şi de alte ce nu era de triabă. Atunci şi cu voe şi fără voe să lăsară a mai zîdi acel stan mare şi să împărţîră toţi în toate părţile.
Şi era strînşi acei oameni carii au fost zîdindu la acel stan mare şi minunatu 70 de limbi, carele sîntu aciastia: ovreii, siriii, haldeii, midiii, persii, arapii, habesii, magdănidanii, tanii, halamoniţii, sarachinenii, caspiii, arbănaşii, pîrthianii, indiianii, ethiopiii, eghiptanii, liviianii, heteii, esăii, elamitenii, ferezeianii, gherghesăianii, idumianii, samarinenii, finichenii, glogomanii, spiriianii, casiianii, pisidianii, pamflagonianii, gălătiianii, frîncii, elenii, thetalii, machidonenii, uriiaşii, dardanii, savromîtianii, ghermanii, şpanii, alamanii, nisirenii, dălmătenii, romanii, latinii, ligheriii, lelechenii, indiţii, vretanii, bulgarii, ruşii, turcii, tătarîi, monocheraţii, căpcănii, piticii, inglezii, iverii, schithii, capadochianii, chirineii, catelanii, cuţovlahii, sichelenii, ungurii, leşii, lazii, cerchiajii.
Toate acestia s-au împărţîtu în toate părţile şi-şi pierdură limbile şi nu să ştiia doi cu doi; numai ce rămasă acolo, unde era acel stanu, Nevrod şi cu puţini oameni, de împărăţiia el, acolo. Că de la dînsu s-au scornitu împărăţiia întîiu.
Iar den Nevrod au născut Asur, ce l-au chemat mai apoi Ninu împăratu, cela ce-au făcut Nineviia, oraşul cel mare. Şi încă au mai făcut şi alte doaă cetăţi, anume Rofotul una, şi alta Halah. Şi adevăr iaste aşia, că pe după potop au trecut 630 de ai; decii au stătut împărăţiia lui Nevrod. Iară Nevrod împărat, fiind el cu acei puţintei oameni acolo, pre lîngă acel stan, trimis-au Dumnedzău un vîntu repede, cît au cădzut o parte de acel stan şi l-au împresuratu pre Nevrod ş-au muritu, cum nu s-au gînditu el. Iară den cele / 70 de limbi ce-au fost strînsă, cum aţi audzîtu, numai Ever cu ruda sa n-au vrut să să potrivască lui Nevrod, nice s-au amestecat în sfatul lor să le hie agiutoriu la acel stanu de piiatră ce-au fostu făcîndu ei. Pentr-aceasta nu s-au schimbatu limba ca a celoralalţi; ce numai a lui Ever limbă au rămas de grăescu şi pînă astădzi în limba lor. Şi dentr-acest om, Ever, să trag ovreii, adecă săminţiia jidovască. Şi Adam încă au fost grăindu într-aceasta limbă şi pre aceasta limbă să chiamă Adam, pămintianu.
[[17]] Iară numele lui Noe să chiamă direptate. Iară Hus, feciorul lui Ham, să chiamă Ethiopi, adecă arapi negri. Iară Mezdrem să chiamă Eghipet; iară Falec, împărţitu, iară Vavilon, spaimă. Că pre după potop pînă la schimbatul limbilor, numai trei oameni au fostu capete preste ceilalţi: Noe, Sim şi Arfaxad, fecior lui Sim, pînă s-au împlut pre după potop 534 de ai. Iară den făcutul lumii trecusă 2776 de ai.
Ş-au murit Noe, om de optu sute şi cincizăci de ai. Iară pe după potop au mai custatu Noe 350 de ai. Iară pînă a muri încă mai înainte cu douădzăci de ai ş-au făcut feciorilor parte. Ş-au împărţît pămîntul în trei părţi şi dede ficiorului dentîiu, lui Sim, toată Persîe şi Vactra şi Indiia şi de la Indiia în lung şi-n lat pînă în Eghipet şi răsăritul totu, pînă spre amiadzădzi. Şi i-au mai dat Siriia şi Palestina şi toată apa Efratului, ca să-i fie hotaru şi să-i hie împărţitu de la ceialalţi. Şi cîndu i-au dat această parte de pămîntu era Sith de 431 de ai.
Şi împărţi şi lui Ham şi-i dede partia despre austru şi Liviia şi tot Eghipetul şi Africhie şi Mavretaniia, pînă spre apus, la Ochiian Marele şi toată apa Gheonului, carele să chiamă acmu Nilul, cel cu undele de aur. Că aceasta apă hrăneşte o lume de oameni, că pre acolo nu mai ploaă. Pentr-aceasta-i dzîc că iaste rîul, adecă apa Nilul, cu undele de aur. Aceasta apă toată să hie hotarul lui Ham şi să hie şi el împărţîtu de ceialalţi fraţi. Iară Ham au fost atunci de 427 de ai.
Iară celui mai micu, lui Iafethu, i-au datu toată Midiia şi cît ţine partia despre miiadzănoapte şi partia crivăţului şi tot apusul pînă în munţii Gadirului şi toate ostroavele despre Vretaniia şi Armeniia şi Colusa şi Maria Niagră şi toate ostroavele / apusului şi a Italii şi Franţa şi Spaniia şi Cheltiverie şi Lisitaniia.
Acestea toate le împărţi Noe ficiorilor săi şi le dede învăţătură să nu treacă unul peste hotarul altuia, ce să ferească să-şi păzească cineş al său. Şi le feace legătură mare foarte şi scrisoare şi o pecetlui direptul Noe sîngur. Şi cînd vru să moară dede acea scrisoare în mîna feciorului celui mai mare, lui Sim. Şi lăsă mai mare, în locul său, pre Sim şi-l blagoslovi. Şi să săvîrşi direptul Noe în mînule ficiorilor săi, în muntele Livanului şi-l îngropară cu cinste.
Iară pre după moartia lui Noe nu să apestiră încă 200 de ai, iară un ficior a lui Ham, anume Hanaan, au trecut preste învăţătura moşu-său, lui Noe, ş-au întrat preste hotarul lui Sim şi s-au adşedzatu şedzătoriu în pămîntul lui Sim. Ş-au mai luatu cu dînsul încă şiapte săminţii de oameni, carii să chema aşia: amoreii, ferezeii, evreii, gherghesăii, nevuseii, hananeii. Pre aceştia, pre toţi, i-au potopit Moisi şi cu Isus Navin.
Apoi pe după multă vreme, cum veţi audzi că scriem mai înainte, iară Iafethu şi cu toată sămînţîia lui au petrecut în pămîntul carele i-au dat tată-său, ca şi frate-său Sim şi n-au mai trecut preste hotaru, ca să nu hie blăstămat de tată-său şi ş-au făcut ţări multe şi cetăţi. Făcut-au Iliia, Missia, Alvaniia, Armeniia cia mică, Pamflagoniia, Capadochiia, Galatiia, Vosporul, Schitiia, Ţara Tătărască, Trachiia, Machidoniia, Elada, Fetaliia, Ahaiia, Peloponisul, cu toate împregiuru-le. Şi Asiia şi Ioaniia şi Midiia, caria iaste pre lîngă apa Tigheriului, carele hotăreşte Vavilonul şi Midiia.
[[18]] Şi să mulţi Iafethu şi să lăţî în toate părţile, cumu-l blagoslovisia tată-său Noe, dzîcîndu-i să să lăţască Dumnedzău pre Iafethu şi să lăcuiască în sălaşele lui Sim. Şi adevăr că aşia au fostu. Că dentru săminţiia lui Iafethu sînt toţi ceia ce au primiit svîntul botedzu pre după întruparia lui Hristos şi din săminţia lui să trag patriiarhii, cum au fost Avraam, Isaac şi Iacov şi toată săminţiia cîtă să trage pînă la întrupare. Iară den săminţiia lui Ham mulţi s-au ales de sîntu împotriva legii ş-a lui Dumnedzău, carii sîntu şi arapii cei negri ce să chiamă ethiopii şi Mavretaniia ce sînt spre Indiia. Aceştia toţi sîntu supt blăstămul lui Noe, de să vîndu şi să cumpără ca vitele şi de pururia sîntu robi altor limbi şi pîn-astădzi.

ÎNCEPĂTURĂ PENTRU AVRAAM, DEN CE SĂMINŢIE SĂ TRAGE ŞI PENTRU FECIORII LUI. / GLAVA 7

Pre aceia vreme, cînd au audzîtu c-au fost Nevrod, atunce era uriiaşii cei mari; că şi Nevrod împărat încă era uriiaş. Şi să bizuia ei toţi ţăriii lor şi părăsîsă a să mai închina lui Dumnedzău, ce să închina cine la ce-i bătia inema. Iară Nevrod să asămînasă tocma cu Dumnedzău şi să închina toată ţara sa lui, nu ca unui împărat, ce ca unui dumnedzău. Dece pre aceia vriame, de vrea hi fost vreun om tare şi vitiaz şi daca muriia, ei făcia un stîlpu de piiatră, sau de aramă şi-i scriia chipul într-acel stîlpu, ca să-şi aducă aminte de vitejiile lui carele făcusă. Aşia le era atuncia obicina. Deci apoi pre după Nevrod apestisă vriame multă şi ai îndelungaţi tot cu acia credinţă ria ce avia oamenii şi uitasă pre Dumnedzău.
Iară milostivul Dumnedzău, carele iaste mult îngăduitoriu, nu să îndura de rodul omenesc, care au făcutu-l sîngur cu mînule sale, ce totu-i aştepta, doară să vor întoarce să cunoască cum svinţiia sa iaste sîngur Dumnedzău. Deci într-acelia dzîle era un om ce să trăgia de în săminţîie lui Noe, strănepotu lui Noe, a şiasia săminţie, de în feciorul cel mai mic, a lui Iafeth, anume Falec. Acesta Falec au făcut un fecior ce-l chema anume Ragav; cîndu au fost de 132 de ai au făcut şi pre Sirah. Iară pre atunci începură a să izvodi armele cele de războiu, în divuri în chipuri. Şi să scula unii pre alţii cu oşti de să bătia. Atunce pre ceia ce să trăgia den săminţîia lui Ham toţi-i biruia şi-i făcia lor robi. Şi să împlu cuvîntul lui Noe cum blăstămasă pre Ham cînd s-au apropiiat de l-au vădzut gol.
Decii acel om, Săruh, cînd au fost de 130 de ai au făcut pre Nahor. Şi petrecia el în pămîntul haldeilor, într-o cetate ce să chema Or. Dece dacă să ridică în vîrstă Nahor, începu a-l învăţa tată-său semnele ceriului ş-a pămîntului şi tot meşterşugul zodiilor ş-a planitelor; că mai mari meşteri şi vrăjitori decît haldeii n-au mai fost alţîi. Şi-l învăţasă glasurile pasărilor. Dece cîndu fu Nahor de 79 de ai făcu pre Thara, în dzîlele lui Ninu împărat, carele împărăţiia Asiriia. Iară Thara cînd era de 70 de ai au făcut pre Avram şi pre Aram.
Deci dentru toţi oamenii ce era pre lume şi să închina bodzilor, numai Avram sîngur pomeniia în rostul său pre Domnul den înălţîme, cel ce-au făcut ceriul şi pămîntul. Şi de pururia întra în beserică şi lua stîlpare de fînic şi de [[19]] măslin / şi să închina lui Dumnedzău cu toată inema. Şi lua Avram muiare pre vară-sa, pre fata unchi-său, a fratele tătîne-său, anume Sara. Iară Aram, fratele lui Avram, încă ş-au luat muiare şi făcură pre Lot şi pre o fată ce o chema Melha. Şi pre Melha o luă Nahoru, cum să prinde pre vară-sa.
Şi mult nevoia Avram să întoarcă pre tată-său să creadză pre Dumnedzău şi să părăsască bodzîi şi nu putia nice într-un chip. Iară cînd era Avram de 60 de ai, vădzînd că nu va mai putea întoarce pre tată-său şi pre alţi oameni ai săi spre dumnedzăire, s-au sculat într-o noapte pre ascunsu ş-au dat foc casăi unde ştiia că ţine tată-său bodzîi cei vărsaţi de aur şi de argint şi-i arsă pre toţi: şi alergară fraţîi lui Avram şi tată-său să stîngă focul.
Iară fratele lui Avram, anume Aram, să sîli să scoaţă bodzii să nu ardză. Şi-l cuprinsă focul şi arsă acolo şi apoi l-au dus de l-au îngropat într-o cetate a haldeilor ce să chema lor. Şi de acolo să îmută tatăl lui Avram în pămîntul cel de bucurie, ce era între ape, şi petrecu acolo 15 ai şi Avram cu dînsu împreună.
Iară odănăoară, într-o noapte, uitîndu-să Avram ceriului şi stelelor, socotiia că mare iaste Dumnedzău carele au făcut pre dînsăle şi începu cu toată inema a crede tare pre Dumnedzău. Iară într-acela ceas i-au venitu glas de la Dumnedzău şi-i dzîsă: Avraame, Avraame, eşi den pămîntul tău şi den rudeniia ta şi pasă în pămîntul care-ţi voi arăta eu şi nu să va mai chema numele tău de pre acmu Avram, ce va fi numele tău Avraam. Şi te voi pune mai mare pre multe limbi şi împăraţi vor eşi den rodul tău; numai să asculţi de învăţătura mea.
Şi se sculă în loc Avraam, şi luă pre Sara, muiarea sa şi pre Lot, pre văru-său, şi să dusă tocma la Arfaxatu; că acel loc încă era a tătîne-său, ce-l luasă cu sîla de mult hananeii şi-i pusesă nume pămîntul hananeilor. Şi cînd au mărsu acolo era Avraam la 75 de ai, iară de la urdzîtul lumii era 3387 de ai. Şi de acolo au trecut pre la Sihem şi de acolo mai marsă înainte. Şi cînd au sosît într-un loc ce se chiamă Vethil şi-ntr-alt loc iară, ce să chema Anghea, în mijlocul acelui cîmpu au făcut jirtvă lui Dumnedzău ş-au făcut şi jărtăvnic acolea, cum au fost în legia veche.
Şi de acolo iară purceasă şi trecu apa Efratului şi acolo i-au pus Dumnedzău nume Avraam; că întîiu l-au chemat Avram. Şi să ducia Avraam cătră Ţara Eghipetului, căce pre aceia vreme era foamete pre aiuria, numai în Ţara Eghipetului era roadă. Şi era pre aceia vreme împărat la Eghipet anume / Avimeleh. Iară Avraam şi cu Sara, trecînd pren ţara eghiptenilor o au vădzut nişte oameni împărăteşti pre Sara frumoasă şi ghizdavă foarte şi în loc diaderă ştire lui Avimeleh împărat pentru Sara. Iar Avraam foarte să temea să nu-l ucigă şi să o ia cu sîla cineva, ce dzîsă cătră Sara: De te va întreba cineva, să nu te spui că-mi eşti muiare, ce să dzîci că-mi eşti soru.
Şi veniră oamenii împăratului şi-l întrebară a lui iaste muiarea? El dzîsă: nu mi-i muiare, ce mi-i soră; ce am venit şi noi pentru pîinia aicea. Şi o luară de o dusără la împăratul şi spusără că nu i-i muiare, ce-i iaste soră. Şi unde o vădzu împăratul aşea frumoasă, s-au săgetatu la inema cu dragostile ei. Şi o opri şi gîndi să facă păcate cu dînsa. Şi cîndu o dusără la patul împăratului, [[20]] iară Dumnedzău trimisă înger mînios cu sabiia zmultă şi vru să omoară pre împăratul Avimeleh.
Şi daca vădzu aşia să spărie şi fugi de acolo împăratul şi nu s-au cutedzatu nice asupră să-i caute şi să culcă într-alt loc împăratul. Şi dac-au adormitu, multe lucruri cu groază au vădzut pentru Sara. Şi i s-au arătatu că iaste muiare lui Avraam, nu-i iaste soru. Iară cînd au fost a doa dzî chemă împăratul pre Avraam şi-i feace cinste mare şi-l dărui bine şi dzîsă că: ce n-ai spus că ţi-i muiare, ce ai dzîs că ţî-i sor şi m-am înşelat frumuseţelor ei şi astă-noapte puţin să-mi puiu capul pentru dînsă despre Dumnedzău; ce-ţi ia muiarea curată de la mine şi te roagă lui Dumnedzău pentru mine, că acmu vădzui cu ochii miei că eşti omul lui Dumnedzău adevărat. Şi ş-au luat Avraam muiarea şi toate darurile ce-i didesă împăratul şi s-au înturnat înapoi iarăşi în pămîntul Hanaanului.
Iară Lot s-au despărţît de dînsul şi s-au dus de petrecea la Sodom. Iară vreme s-au arătat Melhisădecu, preut curat lui Dumnedzău <şi făcură> jirtvă cu vin şi cu pîine în chipul trupului şi sîngelui Hristos. <Şi să chiamă> acesta Melhisădec, fără tată şi fără mamă <şi fără> de nice o sămînţă.
Mulţi să ciudesc de acesta om, cum n-au , nice mamă, nici leac de rodu. Dară dac-au fost aşia ? Au să hie odrăslit de în pămîntu, fără plodu de bărbat? <Şi aceasta> să ştii: Melhisădec au avut şi tată şi îmmă şi oamenii, pemintian, şi iaste fecior lui Sid împărat, împărat Eghipetului / ş-au făcut cetatia Sîndona. Iar căce au fost părinţîi lui, oameni răi şi nu să trăgia den săminţîe jidovască, ce era de alte săminţie şi credea bodzii, nu credia pre Dumnedzău. Pentr-aceasta nu iaste în număr cu ceşti direpţi, nice să pomeneşte, ce să chiamă fără nice o săminţîe.
Iară Melhisădecu au cunoscut pre Dumnedzău şi iată că iaste împreună cu toţi direpţii şi încă preut lui Dumnedzău den înălţime, curat şi dirept. Deci să ştie fiecine ce să chiamă Melhisădec pre limbă jidovască: Melhi iaste împărat; Sădec iaste direptate. Iar pentru căce n-au fost den săminţîia lui Avraam nu să mai scrie, nice cînd au născut, nice cînd au murit, nici den ce săminţîe iaste, numai bun şi curat şi preut lui Dumnedzău.
Iară pe după ce să despărţi Avraam de Lot şi să dusă în pămîntul Hanaanului, iară Dumnedzău grăi cătră dînsul şi-i dzîsă: Avraam, Avraam, cată den locul cesta şi vedzi în toate părţile despre răsăritu şi spre mare, cît loc vei cuprinde cu ochii tăi, tot ţî-l voi da ţîe şi feciorilor tăi, în veci. Şi voi mulţi feciorii tăi ca năsîpul pămîntului şi de va putea neştine să numere stelele ceriului, va putea număra şi săminţîia ta.
Iară Sara, muiarea lui Avraam, era stearpă şi nu purcedia grea. Şi avea ei o slujnecă, anume Agar. Iar odată dzîsă Sara cătră Avraam: Doamne, eu sîntu stearpă şi cuconi nu fac, cum vedzi. Lipeşte-te de Agar, de slujneca noastră, doar vei face cucon cu dînsa. Şi făcu Avraam pre cuvintele Sarei şi să apropie de Agar şi purciasă grea şi făcu pre Ismail. Atunce era de-nceputul lumii pînă pre atunce 3398 de ai. Şi dentr-acela ceas ce-au făcut pruncul începu Avraam a îndrăgi pre Agar şi-i era mai dragă decît Sara. Iar Sara nu [[21]] suferi, ce să băgă cu scîrbă cătră Avraam şi goniră pe Agar. Iar Agar ş-au luat pre Ismail în braţă şi să ducia încotro vedia cu ochii.
Iară pre cale o au tîmpinatu arhanghelul Mihail şi-i dzîsă: De unde vii şi încotro mergi? Agar dzîsă: Fug de urgiia Sarii, stăpînă-mea, că mă tot horopsiaşte şi mă mustră. Ce mă duc încotro vădzu cu ochii. Dzîsă îngerul cătră Agar: Întoarce-te înapoi şi cu fiiu-tău Ismail şi pasă de te pleacă stăpînă-ta şi-i slujeşte ca unii mai mari.
Iară Lot daca s-au despărţit de Avraam, el petrecea la Sodom; că era foarte loc frumos Sodomul. Şi era cinci cetăţi pren pregiurul Sodomului şi tot una aproape de alta şi pre nume să chema aşia: Sodomul, Gomorul, Adamanul, Săvoinul şi Sigorul. Şi au fostu într-acele cinci cetăţi / cinci împăraţi, iar oamenii ce-au fost petrecînd într-acele cetăţi au fost răi şi vicleni şi curvari şi foarte păcătoşi înaintea lui Dumnedzău. Iar Dumnedzău nu-i mai putu răbda, ce trimisă doi îngeri ca să-i prăpădiască şi să-i potopească, pentru relele lor. Şi marsără acei doi îngeri în casa lui Lotu şi să cerşură să-i sălăşluiască. Şi-i priimi Lot cu dragoste mare, că nu-i cunoştia că sîntu svinţii îngeri, ce le părea să sîntu nescari călători.
Iară sodomenii dac-au oblicitu că sîntu acei doi oaspeţi în casa lui Lotu aşia au năpădit la casa lui Lot să-i apuce să-i ruşinedză, cum le-au fost obicina, şi da strînsoare mare lui Lot să-i scoaţă afară. Iar Lot să ruga lor şi-şi da doaă fete ce avea, să să culce cu dînsăle, numai să lasă în pace pre acei doi oameni ce i-au venit la casă-i. Iară ei nu vrea, ce mai tare-i cerea. Nu ştiia că aceia oameni nice îngeri nu era, ce era Fiiul şi Svîntul Duh, trimişi de Tatul. Iară acei doi îngeri dzîsără cătră Lotu: Scoală-te mai curund şi să iai cîţi oameni ai în casă şi să eşi mai curund de aicia, că noi sîntem trimişi de Dumnedzău să prăpădim aceste cetăţi, cu oameni cu tot, pentru greşialele loru.
Iară Lotu s-au sculatu pre cuvîntul îngerilor şi ş-au luat muiarea şi cele doaă fete amîndoaă şi dobitocul şi tot altă ce-au avut. Şi le dzîsără lor îngerii: Duceţi-vă şi înapoi să nu mai căutaţi, că cît veţi căuta, atîta veţi peri. Şi eşiră de să dusără spre muntele Sigorului. Iară Dumnedzău trimisă den ceriu foc şi ploa asupra Sodomului. Şi periră toţi oamenii şi toate dobitoacele lor şi-i prăpădi cu pămîntu cu tot. Şi pînă <şi> marea care au fostu acolo, aproape, încă o au omorît mîniia lui Dumnedzău, de să chiamă pînă astădzi Marea Moartă. Adevăratu-i, moartă; că nice un lucru viu nu iaste într-însă şi atîta-i de veninată şi de otrăvită, cît de-şi va pune om mîna într-însa, scoate-o-va cu beşici, atîta iaste întopsîcată.
Iară muiarea lui Lot, suindu-să cu Lot în muntele Sigorului, nu s-au putut să să rabde să nu caute înapoi, căce că avea oameni în Sodom, şi nu să îndura, ce s-au întorsu de au căutatu înapoi să vadză. Şi cum au căutatu, aşia s-au făcut stîlpu de sare ş-au mărmuritu acolo în loc. Ş-au scăpat numai Lot şi amîndoaă fetele.
Iară diiavolul, cela ce nu va binele nice unui om, s-au miratu cum va face să dobîndiască pre direptul Lot, să fie pre voia lui. Ce au pus gînd rău la inema fetelor lui Lotu şi s-au gîndit fetele c-au perit lumia / toată, ca şi la potop. Şi să sfătuiră amîndoaă să îmbete pre tată-său cu vinu şi să să culce cu dînsăle. Şi îmbătară pre Lot şi să culcă; şi să culcară amîndoaă fetele pre lîngă dînsu şi el, batu, neştiind nemică, au făcutu păcate cu amîndoaă fetele [[22]] sale, ş-au purces amîndoaă grele. Şi mai apoi, dac-au vădzut fetele lui Lot că n-au fost lumia perită toată, ce au mai fostu oameni pre pămîntu, s-au căitu ce-au făcut şi multu ş-au plînsu greşala aceia, ce ş-au amestecatu sîngele cu a părintelui lor. Aşijderia şi Lot, multu au plînsu cu amar cătră Dumnedzău păcatele lui cele griale ce-au curvit cu sîngele său.
Şi dzîce că s-au dus Lotu de s-au ispoveduitu la Avraam pentr-acia greşală. Iară Avraam i-au dzîsu să împlînte în pămîntu trei tăciuni şi să-i totu ude, în toată vremia, pînă să vor prinde şi să înverdzască; dece atuncia să ştie că-i va hi ertată greşala aceia. Deci acestu lucru, cu tăciunii, nice în scrisori nu să găsiaşte, nice beserica nu foarte priimiaşte. ce să aude den bătrîni povestindu. Pentr-aceasta am scrisu şi noi pre urma altora, ca pentru să să afle.

PENTRU AVRAAM TIJ. GLAVA 8

Cînd era Avraam de 99 de ai i să arătă Dumnedzău şi-i dzîsă: Eu sîntu Dumnedzăul tău, şi iată că te mărescu multu şi vor naşte împăraţi dentni tine; şi blagoslovăscu pre Sara, muiarea ta, şi voi da şi ficiori dentru voi. Iară Avraam, daca audzi cuvîntul lui Dumnedzău, cădzu cu faţa la pămîntu şi mulţămi lui Dumnedzău şi dzîsă: Doamne, eu sîntu acmu de o 100 de ai şi muiarea mia Sara iaste stiarpă; cum voiu să mai fac ficiori? Numai pentru Ismail mă rog să aibu readzîm de bătrîniaţă. Dzîsă Dumnedzău cătră Avraam: Aşia iaste cum dzîci, că muiarea ta iaste stiarpă; iară să ştii că va să-ţi facă ficior şi să-i pui nume Isaac. Şi eu voiu pune legătură mare cu dînsu să fiu în veci. Iară pentru fiiu-tău Ismail audziiu glasul tău şi-l blagoslovăscu pre dînsu şi-l voi mulţî foarte şi l-oi pune pre dînsu mai mare pre limbi multe.
Iară Avraam era foarte direptu lui Dumnedzău şi bun şi priimitoriu de oaspeţi, atîta cît n-au mai fostu altul. Şi de să vria poate fi să nu-i vie vrentr-o dzî oaspe la casăle , nice ei nu mînca într-aceia dzî. Iară Dumnedzău i s-au arătat altă dată / într-un loc ce să chema Mavri. Şi cătă Avraam şi vădzu trei unde sta deasupra lui. Ce nu era aceia trei voinici, ce era Svînta Troiţă. Şi daca-i vădzu, el vru să le dzîcă: dumneavoastră, şi nu putu, ce dzîsă numai ca unui om: Doamne, a tute trei un cuvîntu. Că cunoscu Avraam că iaste Svînta Troiţă. Pentr-aceasta dzîsă cătră dînşii: Doamne, de am ştire înaintia Ta, să găsăscu dar de la svinţiia Ta, nu trece pre lîngă robul tău; să aducă apă Sara şi să spălăm picioarele voastre.
Vedeţi, fraţîlor, că Avraam au dzîs întîiu numai un nume, iară apoi el dzîsă: să spălăm picioarele voastre. Căce c-aşia le-au fost obicina pre aceia vreme: întîiu să spele picioarele oaspelui, apoi să facă ospăţu. Deci i-au dus la casa lui să-i ospetiadză. O, pria fericite Avraame şi prea lăudate, ce oaspeţi trei ai priimit, de ţ-au venitu la casă! Dară tu drag ai fost lui Dumnedzău, pentru dereptăţîle tale, de ţ-au venitu la casă Svînta Troiţă.
Iara daca-i dusă acasă la feace ospăţu. Ce ospăţ trebuia Svintei Troiţă, sau ce să mănînce dumnedzăiria? Numai dac-au şedzut la masa lui Avraam păria că să ospetiadză; iară era numai arătare. Iară Dumnedzău grăi cătră [[23]] Avraam, dzîcînd: Unde iaste Sara, muiaria ta? Avraam dzîsă: Aicea-i. Dumnedzău iară dzîsă: Va să nască Sara fiiu.
Iară Sara sta în dosul lui Avraam; şi dac-au audzît de născut, ia rîsă cătinel dentru dînsă. Şi iară dzîsă Dumnedzău cătră Avraam: Ce rîsă Sara, au căce va să nască ficior? Nu iaste în deşert la Dumnedzău nici un lucru. Iară Sara să scăndăli şi să lepădă cum n-au rîsu. Decii peste puţină vreme, cum era cuvîntul lui Dumnedzău, purceasă grea Sara, şi făcu ficior şi-i pusără numele Isaac, cum le dzîsesă mai întîiu Dumnedzău. Că Isaac să chiamă pre limbă jidovască: rîs cu veselie.
Şi era atunci Avraam de o 100 de ai cînd au făcut pre Isac: iară de la Adam era 3413 ai. Şi dacă începu a să ridica Isaac, odată giucîndu-să cu Ismail, cu frate-său, iară Ismail bătu pre Isaac; şi pentr-aceasta foarte rău să scîrbi Sara. Şi-ncepu cu cuvinte rele a grăi Sara cătră Avraam pentru Agar şi pentru Ismail, să-i goniască. Iară Avraam nu să îndura, ce întrebă pre Dumnedzău cum va face. Şi-i dzîsă Dumnedzău: Goneşte-i, că Isaac ţi-i ficior bun şi dent-acesta să va mulţî săminţîia ta.
Iară daca audzî aşia, el împlu un burduh de apă şi pusă şi-ntr-un sac pîine şi dede la Agar şi-i dzîsă: Ia-ţi aceste bucate şi-ţi ia cuconul, / pre Ismail şi te du în cel pustiiu, unde ştii. Iară Agar, daca au vădzut aşia plînsă cu amar şi-şi luă cuconul ş-acele bucate şi fugi în pustiiu. Şi mărgînd Agar cu Ismail li s-au sfîrşitu apa şi să năduşiia de siate şi nu mai putia Ismail să rabde, că era micşoru şi leşină de siate. Iară îmă-sa Agar, daca văzdu aşia, ia l-au pus suptu un copaci, să moară acolo şi să dipărtă de dînsu, ca să nu-i vadză moartia cu ochii: şi plîngia Agar. Iară arhanghelul Mihail s-au arătat al doilea rîndu cătră Agar şi-i dzîsă: Nu te tiame; pasă de-ţi ia cuconul şi caută acii că iaste un izvor de apă şi bia şi dă şi lui Ismail, că nu va muri. Şi găsî Agar acel izvoru şi băură de să saturară şi împlu Agar burduvul de apă şi luă şi pruncul. Şi cîndu vru să purceadză, iară îngerul dzîsă cătră dînsa: Bine să ştii, Agar, că Dumnedzău va să înmulţască săminţîia acestui cucon cu adevărat mult, mult foarte, cît să nu mai aibă număr. Ş-adevăratu iaste aşia. Că den Ismail să trag ismailianii, adecă turcii. Încă mai întîiu să chema agarineni, adecă den Agar. Ce nu vor să să spue turcii, unde au fostu Agar slujnică, adecă roabă. Ce numai ce să pomenescu ismailtiani.
Află-să la scrisoare că Mastefat în limbă jidovască să chiamă un voevod a dracilor. Acest-au mărsu la Dumnedzău ş-au dzîs: Doamne, de-ţi pare că ti-au îndrăgitu Avraam şi te iubeşte cu toată inema sa, ispitiaşte-l, să vedzi, giunghiaş-va pre fiiu-său pentru dragostia ta? Iară cîndu era Isaac de mare de 25 de ai vru Dumnedzău să ispitiască pre Avraam. Şi nu-l ispitiia pentru altă, că Dumnedzău cunoştia inema lui cia bună şi curată ce avia Avraam cătră svinţia sa, ce ca pentru să ne arate noaă cum au fost cu inema herbinte Avraam cătră Dumnedzău. Aşia să fie fiecarele de noi.
Dzîsă Dumnedzău cătră dînsu: Avraam, Avraam, să iai pre fiiu-tău cel iubitu, pre Isaac, şi să-l duci în măgura caria-ţi voi arăta eu şi să-l giunghi acolo şi să-mi faci jărtvă cu dînsul, pentru libovul mieu. Aceasta era preste noapte. Iară a doa dzî dimineaţă să sculă Avraam şi încalecă pre un asîn şi luă şi pre fiiul său Isaac cu dînsul; şi luă şi doi nămiţi cu dînşii şi-i încarcă de lemne despicate, să hie de treaba jărtfei. Şi marsără trei dzîle, pînă agiunsără [[24]] în muntele acela unde i-au arătat Dumnedzău. Şi poposîră acolo suptu poalele măgurii. Dzîsă Avraam cătră posluşnicii săi: Şedeţi voi aici şi păzîţi asînul, pînă voi sui eu şi cu Isaac în vîrvul măgurii / să ne închinăm şi ne vom întoarce. Şi pusă lemnele în spatele lui Isaac, iară Avraam luă scăpereminţăle şi un angiar cu sîne. Şi să suiră amîndoi în vîrvul măgurii şi aprinsă Avraam foc. Iară Isaac, ca un cucon tînăr, nu pricepea nemică de aceasta, ce întrebă pre tată-său, dzîcîndu: Părintele mieu, iată şi focul, iată şi lemnele; dară oaia unde iaste, ce vei să giunghi să faci jărtvă? Avraam dzîsă: Dumnedzău va griji, fiiul mieu. Şi în loc au şi prins a lega pre fiiu-său Isaac şi-l pusă Ia pîmîntu şi scoasă angiariul să-l giunghe, ca pe un miel. fără nice o milă.
Audzîţi, fraţilor, cu cîtă dragoste au fostu Avraam cătră Dumnedzău. Că nici de fiiu-său nu i-au fostu milă, ce au vrut să-l giunghe. Ce iaste pre pămîntu ca ficiorul mai drag şi mai cu dor? Că omul să lasă pre sîne la toată răutatia, numai să nu-şi vadză ficiorul petrecînd nevoe. Iară Avraam sîngur au vrutu să-i facă samă. Şi vorovind cu dînsul încă şi întrebîndu-l caria iaste oaia ceia ce va să o giunghe. O, prea fericite Avraame, credzu cum să[nu]te fie durut inema după fiiul tău Isaac, că-l făcusăşi la bătrîneţă cu atîta veselie. Şi te bucurai să-ţi fie radzăm la bătrîniaţăle tale şi aşteptai să să înmulţască sămînţîia ta dentru dînsu, cum ţ-au făgăduit Dumnedzău sîngur. Dară încă îmă-sa Sara ce s-are hi făcut dac-are hi oblicit. Că pre Agar şi pre Ismail i-au gonit numai pentru căce s-au pricit amîndoi, ca neşte prunci. Dară acmu că sîngur tu să-l fii giunghiatu.
Vedeţi, fraţîlor, cît i-au fost de drag fiiu-său Isaac, iară inema cea herbinte şi libovul cel dumnedzăescu ce avia Avraam cătră Dumnedzău foarte-l îndemna tare, cît nu-şi aducia atunci aminte nemică de mila fiiu-său. Aşia trebue să fim şi noi cu libov cătră Dumnedzău, cum au fostu direptul Avraam.
Iară cînd vru Avraam să giunghe pre Isaac, aci-i şi sosî îngerul lui Dumnedzău şi-i dzîsă ca den rostul lui Dumnedzău: Avraam, Avraam, nu atinge mîna ta de fiiul tău Isaac, nice să îndrăzneşti a-i face nemică; că eu te ispitiiu şi vădzuiu tot libovul tău şi inema cea curată ce arătaşi cătră mine. Şi căută Avraam şi vădzu pre un berbece legat de coarne de un copaci ce să chema în limbă jidovască savec. Şi-i dzîsă îngerul: Giunghe acel berbece în locul feciorului tău. Şi giunghe Avraam berbiacele şi feace jărtvă lui Dumnedzău şi pusă nume Avraam aceii măguri: Dumnedzău vădzu.
Şi iară dzîsă Dumnedzău lui Avraam: Den vreme ce te vădzui că arătaşi atîta libov şi dragoste pentru mine şi nu-ţi fu milă de fiiu-tău Isaac, eu încă blagoslovind, blagoslovăscu-te / şi mulţînd, mulţăscu săminţîia ta, cît stelele ceriului şi cît năsîpul mărilor. Şi să pobeduiască săminţîia ta cetăţile celora ce vor sta ţîe împotrivă şi să fie slăvit şi lăudat numele tău pespre toate limbile.
Şi să închină Avraam şi cu fiiu-său Isaac înaintia lui Dumnedzău. Şi să pogorîră den munte şi să dusără acasă, lăudîndu pre Dumnedzău. Iară muntele acela să chiamă acmu Măgura Sionului. Că în locul acela ce-au vrut să giunghe Avraam pre Isaac, într-acela loc au făcut pe dup-aceia David împărat Sionul.

[[25]]
CUM AU RĂMAS AVRAAM ZVEAZDOVIDIT <=A TOATE VĂZĂTOR> ÎNAINTIA LUI AVIMELEH ÎMPĂRAT. GLAVA 9

Lui Avraam foarte-i dedesia Dumnedzău dar de la svinţiia sa şi ştiia meşterşugul stelelor şi tocmala ceriului ş-a zodiilor. Şi arătă el întăiu la eghipteni acesta meşterşug. Şi multă cinste avia de cătră eghipteni. Şi să rugă şi împăratul Avimeleh să-i arate şi lui să înveţă. Iară la împăratul Avimeleh era nişte persî vădzători de stele şi foarte filosofi mari, de toate lucrurile. Iar într-o dzî i-au chemat împăratul înaintia lui şi era şi Avraam acolo. Şi să rugă împăratul lui Avraam să-i întriabe nescare răspunsuri den planite sau de altă ceva. Iară Avraam i-au întrebatu şi le dzîsă: Oare putia-va vrajia şi ursîta să facă omului ori bine ori rău? Răspunsă unul dentr-acei vrăjitori şi dzîsă: Nu poate fi la om să mai încapă altu bine sau altu rău, fără de cît iaste scris şi ursîtu pre care zodie va naşte omul. Iară Avraam începu a le dzîce: Dară nu va putia Dumnedzău să primenească fiece, cumu-i va hi voia? Ei nu vrură să sufere acest cuvîntu a lui Avraam. Iar împăratul Avimeleh dzîsă să aducă pre un vinovat den temniţă, ce era de perire. Şi-l adusără. Dzîsă împăratul: Căutaţi cu vrajia voastră şi cu meşterşugul vostru să aflaţi la naştirea cestui om, cum i-au împărţitu ursîta şi zodiile. Ei socotiră şi dzîsără: Acesta va muri de foc, cînd va muri; ce nu va muri curînd, ce va mai apesti. Iară împăratul dzîsă de-l aruncară într-apă pe acel om şi să înecă într-acela ceas. Şi să arătă acolo vrăjea lor minciunoasă şi cuvintele lui Avraam adevărate.
Şi iară le dzîsă Avraam: Oamenii şi dobitoacele mărgu caria după naştirea sa şi după feliul său; însă omul iaste usăbit despre alte lucruri, că Dumnedzău l-au făcut cu minte şi cu voe să facă cumu-i va părea. Deci cu aceste doaă lucruri iată că va strîca obicina feliului ş-a roadei rele. Aşia şi împăratul are de la Dumnedzău dar şi cuvîntul lui iaste mai întîiu decît a tuturor / şi vîlfa lui iaste preste toţi. iară împăratului iaste mai mare Dumnedzău cel nevădzut ce împărăţeşte preste tot, căruia să cade să rugăm în toată vremia, pentru toate trebele noastre.
Şi le mai dzîsă Avraam: Bună iaste şi obicina unii împărăţîi, iară mai bună-i încă direptatia. Căce că obicina, ori bună ori rea, cum o apuci de la alţîi, aşia o ţîi, iară direptate anevoie iaste a se adevăra. Şi iară le mai dzîsă: Ceia ce credu nărocul şi dzîcu că-i scris omului ori bine ori rău, cum dzîceţi voi, foarte sîntu înşălaţi cu firea şi vrăjile lor cadu minciunoasă căce cred în zodii şi în vrăji şi în năroc şi uită pre Dumnedzău, cela ce le cumpăteadză toate şi-i puternicu a face şi bine şi rău, ce le iaste gîndul spre năroc şi spre zodii; ce zodiile îmblă după tocmala ceriului, cum sîntu tocmite de Dumnedzău, iară omulu-şi piiarde sufletul cu nediajdia.
Iară împăratul Avimeleh, vădzînd că nu iaste în deşert nice un cuvînt a lui Avraam, să şi sculă Avimeleh şi cu Ohozad, boiariul cel de credinţă şi cu Filoh hatmanul cel de preste oşti şi luară pre Avraam cu cinste mare şi-l dăruiră cu daruri de multu preţ şi-l petrecură cu gloată multă, pînă-l scoasără den olatul cetăţii lui, unde săpasă un puţ oamenii cari-i era săminţîia lui Avraam. Şi acolea poposîră şi giunghiară 7 ialoviţă şi le făcură jărtvă şi acolo legară giurămîntu vîrtos foarte, cum den săminţîia lui Avraam să nu hie nime asuprit despre eghipteni pînă unde vor hi ei. Şi să rugă împăratul [[26]] Avimeleh, de vor sta să împărăţască şi de în săminţîia lui Avraam vreodată, nice ei să nu fie asupriţi despre dînşii.
Şi daca făcură acel giurămîntu tare să sărutară şi să despărţîră. De atunci s-au chemat acel puţ, puţul de giurămînt şi pînă astădzi. Şi feace Avraam acolo şi o vie şi o lăsă întru numele Dumnădzăului den veci. Încă odănăoară, mai de demultu, au scos Avraam şi pre văru-său Lot den robie, că-l robisă Hodologomor împărat şi pre dînsu şi pre muiarea lui şi pre toată casa lui şi pre tot Sodomul. Iară Avraam au audzîtu ş-au sărit numai cu oamenii săi cei de casă; şi să aflară de toţi numai 318 ş-au gonit pre acel împărat pînă în pămîntul carele să chiamă Dan. Şi de acolo i-au mai gonit pînă la Hoval, care era o cetate den a stînga Damascului, şi-i agiunsă pre dînşi / acolo şi-i înfrînsă şi-i bătu foarte rău, măcarî că era ei cu oşti mai multe.
Şi atunci scoasă den robie pre văru-său şi pre fămeia lui şi pre cuconii lui şi pre toţi sodomlenii, că-i robisă. Şi-i eşiră înainte mulţi megiiaşi cu plocoane. Şi atunci i-au eşit înainte Melhisădec, împăratul Salimului, carele era preut direptu şi curat Dumnedzăului den înălţîme, carele făcia jărtva cu pîine şi cu vin, în chipul trupului ş-a sîngelui Hristos. Şi blagoslovi pre Avraam dzîcînd: Blagoslovit eşti tu Avraame, Dumnedzăului den înălţîme şi-i blagoslovit Dumnedzău care dede vrăjmaşii tăi supt mînule tale.
Iară pre după ce feace Avraam legătura şi giurămîntul cu Avimeleh împărat, nu apesti şi să săvîrşi prea fericitul Avraam în pămîntul cel de bucurie, fiind om de 176 de ai. Iară Sara, muiarea lui Avraam, s-au săvîrşit şi ia de 108 ai. Şi-i îngropară pre dînşi ficiorii lor, Isaac şi Ismail, într-o peştere ce o au fost cumpărat Avraam dereptu patru sute de talandzî de la un om ce-l chema Efron Heteul. Şi aşea fu săvîrşirea patriiarhului şi prea fericitului Avraam şi Sarii.

ÎNCEPĂTURĂ PENTRU ISAAC. GLAVA 10

Cînd era Isaac de patrudzăci de ai ş-au luat muiare pre Reveca, fata lui Vafuil, carele era al optule ficior lui Nahor, frate lui Avraam. Iară pre aceia vreme iar să feace foamete preste tot locul şi să mira Isaac, ce va face. Ce să sculă cu toată casa lui şi să dusă iară cătră împăratul Avimeleh. Că numai la Eghipet, la acel împărat dediasă Dumnedzău de era bivşug de toate şi roadă mare. Şi daca sosî acolo, dzîsă cătră muiaria sa Reveca: de te vor întreba, să nu dzîci că-mi eşti muiare, ce să dzîci că-mi eşti sor. Că să temia Isaac să nu-şi pue capul pentru dînsa, că era pria frumoasă. Şi dederă ştire cum au venitu un om şi cu o muiare foarte ghizdavă. Şi dzîsă împăratul Avimeleh: Întrebaţî-l să ştiţi muiare-i iaste, au ba. Şi marsără şi-l întrebară, muiare-i iaste? Iară Isaac să tăgădui şi dzîsă că-i iaste soru, cum dzîsesă şi tată-său Avraam, cînd au trecut cu îmă-sa.
Iară Avimeleh ştiia că i-i muiare. Şi daca-i spusără că o tăgăduiaşte, chemă pre Isaac la sîne şi-l ţînu rău, că ce-şi tăgăduiaşte muiaria? Şi în loc pusă de strîgară şi dederă ştire tuturor filisteninilor şi dzîsără, carele / să va apropiia de acesta om şi-l va învălui întru ceva, de moarte să-i fie giudeţul. Căce că era sîngur Dumnedzău cu Isaac, ca şi cu tată-său, cu Avraam. Şi-şi [[27]] aducia Avimeleh aminte de giurămîntul carele făcusă cu Avraam, cu tată-său. Atîta îndrăznire avia Isaac, cîtu au destupat cîte puţuri au fost făcute de tată-său şi le astupasă filistenii. Ş-au mai făcut şi el trei puţuri încă, să-şi adape dobitocul, că tot n-agiungia. Şi puţului dentîiu pusu-i-au nume: strîmbătate; ş-al doile: scîrbă, iară al treile: lărgime. Şi apoi, de acolo au mărsu la puţul cel de giurămîntu a tătîne-său.
Iară preste noapte i să arătă Dumnedzău şi-i dzîsă: Eu sîntu dumnedzăul tătîne-tău, lui Avraam şi de pururia sîntu cu tine şi te blagoslovăscu. Şi voi mulţî săminţîia ta ca stialele ceriului şi ca năsîpul pămîntului. Iară Isaac acolo, într-acel loc, făcu jărtvă şi să rugă cătră Dumnedzău şi dede laudă numelui svinţii sale. Şi-şi întinsă şatra acolo şi feace popas mare. Iară Avimeleh împărate şi cu Ohozad, boiarul său cel credincios şi cu Filoh, hatmanul oştilor, ştiind că Dumnedzău iaste cu Isaac, veniră spre dînsu de iznoavă cu daruri mari împărăteşti şi-l dăruiră. Şi făcură legătură tare şi giurămîntu, ca şi cu tată-său Avraam şi bucurîndu-să unul de altu să despărţiră.
Iară încă mai întîiu, pînă a nu muri Avraam, făcusă Reveca doi feţi gemeni, pre Isaf şi pre Iacov. Iară Reveca, cînd era Iacov de 15 ai, l-au trimis să margă la moşu său Avraam cu daruri foarte frumoasă. Şi dacă l-au vădzut Avraam s-au sculatu şi l-au luat în braţă şi l-au pus în poală-i şi l-au blagoslovit cu blagoslovenii multe şi iară l-au trimis la îmă-sa. Şi într-acel an au murit Avraam. Ş-au mai avut Avraam încă ş-alţî ficiori dentr-altă muiare, ce o au chemat Hetura; 5 feciori, anume; Zemvria, Exan, Afar, Madiian şi Ezvon.
Iară daca veni vremea de îmbătrîni Isaac, foarte i să vindecasă sprîncenele preste ochi şi nu mai vedia. Iară într-o dzî chemă Isaac pre fiiu-său, pre Isaf, pre cel mai mare şi-i dzîsă: Fiiul mieu, să-ţi iai arcul şi săgeţile şi eşi la cîmp şi să-mi vînedzi vînatu şi să-mi faci bucate, cum iubeşte sufletul mieu, ca să mănîncu şi să te blagoslovască sufletul mieu, pînă nu moriu. Şi să dusă Isaf pentru vînatul, să faci ospăţ tătîne-său, să-l blagoslovască.
Iară îma lor, Reveca, ia audzîsă cum învăţasă Isaac pre Isaf, feciorul / cel mai mare. Şi ei era mai drag Iacov, cel mai mic. Şi în loc chemă pre Iacov şi-i dzîsă: Aliargă-te de sîrgu, fiiul mieu, la stîna cu oile noastre şi să alegi un edu, să fie gras şi sugărel, şi să mi-l aduci mai de sîrgu la mine să fac bucate să duci tătîne-tău, să mănînce, să te blagoslovască, pînă a nu sosî frate-tău Isaf de la vînat. Şi sîrgui Iacov şi adusă edul, cum l-au învăţatu îmă-sa. Ş-abătu Reveca şi făcu bucate cum ştiu că place lui Isaac. Şi chemă pre Iacov şi-l învăţă cum va dzîce cătră tată-său să să scoale să mănînce şi să-l blagoslovască. Iară Iacov dzîsă cătră îmă-sa: Dară de mă va înţălege tată-mieu pre graiu, sau de mă va pipăi să nu mă cunoască: că frate-mieu iaste păros la trup preste tot, iară eu sîntu gol, ş-apoi pentru blagoslovenie voi lua blăstămu.
Dzîsă îmă-sa: Nu griji de aceasta, fătul mieu. Şi apucă Reveca şi tăe den piialea edului şi învăli mînule lui Iacov preste tot şi-l trimisă la tată-său cu bucatele gata. Şi dzîsă Iacov: Scoală-te părintele mieu şi mănîncă de vînatul carele au trimis Dumnedzău, ca să mă blagoslovască sufletul tău, pînă a nu muri. Dzisă Isaac: Curund ai găsît vînat, fătul mieu. Iacov dzîsă: Cum mi l-au trimis Dumnedzău, părintele mieu. Dzîsă Isaac: Apropii-te să te apipăiu, fătul mieu, că nu mă încredzu. Şi să apropie Iacov cu frică mare, că să temea să nu-l cunoască. Şi-l apipăi Isaac pre mînu şi nu-l cunoscu. Şi dzîsă: Glasul [[28]] pare că iaste a lui Iacov, iar mînule sîntu a lui Isav. Şi luă de mîncă foarte bine. Şi daca mîncă, blagoslovi pre dînsu şi-i dzîsă: Să dia Dumnedzău să fii sătul de roaă ceriului de sus şi de saţîul pămîntului de gios şi de pururia să-ţi prisosească şi să hii stăpîn frăţine-tău.
Şi dacă au luatu blagosloveniia Iacov de la tată-său, s-au dus ş-au spus mîne-sa. Iară într-acela ceas sosi şi Isaf de la vînatu şi făcu bucate cumu-l învăţasă tată-său şi-i dusă şi dzîsă: Scoală-te, părintele mieu, că ţi-am făcut bucate de vînat, cumu-ţi place să mănînci şi să mă blagoslovască sufletul tău, pînă a nu muri tu. Iară Isaac clăti cu capul şi dzîsă: O, fiiule, venitu-au frate-tău cu vicleşug şi ţ-au luat blagosloveniia caria era gătată ţie. Iară Isav să mîhni rău şi suspină, cum . Şi dzîsă: Părintele mieu. tot iaste una blagosloveniia ta; blagosloveşte-mă şi pre / mine. Dzîsă Isaac: El ţ-au luat mărirea caria să cădia ţîe. Şi iară dzîsă Isaf: Blagosloveşte-mă, doară va mai fi rămas şi mie ceva. Şi-l blagoslovi tată-său şi-i dzîsă: Şi ţîe să-ţi fie saţîul den roaă ceriului şi den saţîul pămîntului şi să petreci viiaţa ta tot într-asculţîtul sabiii tale şi să fii robu fratelui tău.
Era atunci Isaac de 100 de ai, cînd ş-au blagoslovitu ficiorii ş-au luat Iacov cu vicleşug blagosloveniia lui Isaf. Şi dentr-acela ceas tot purta pizmă Isaf lui Iacov şi căuta vreme să-l omoară. Şi tot să feriia Iacov şi era cu pază. Iară Isaf, daca agiunsă de 45 de ai ş-au luatu doaă mueri, pre Iudifta, fata lui Veiru Heteul şi pre Masematha, fata lui Elom Eveul. Şi daca s-au însuratu, atunci încă mai tare căuta să facă sama lui Iacov.
Iar Reveca, dac-au vădzutu aşia, trimisă pre Iacov la Lavan, la fratele Revecăi, unchiu lui Iacov, unde lăcuia el între ape, la un loc ce să chema Vethil. Acolo l-au trimis să hălăduiască de frate-său Isaf. Şi cîndu s-au dus la Lavan era Iacov de 73 de ai şi încă tot era neînsurat. Şi atunce mărgîndu la Lavan, iar într-o noapte dormindu însuşi în cîmp şi cu bogată frică, că să temia de frate-său să nu-l lovască de vro parte, iară dacă adormi numai deabiia şi-ncă-i părea că nu-i adormit, el vădzu în vedere, adecă, o scară naltă, cîta de la capul lui agiungea în ceriu. Iară în vîrvul scării vedia unde şedia Dumnedzău; iară pre scară să suia şi să pogorîia îngerii lui Dumnedzău. Deci scara aceia altă nu închipuia, ce închipuia pe Preacurata Precistă, cum den săminţîia lui Iacov va odrăsli svinţiia sa şi va naşte pre Domnul nostru Iisus Hristos. Şi îngerii cărei să suia şi să pogorîia pre acia scară să-nchipuia cum să vor sui oamenii de pre pămîntu în ceriu pentru naştirea Domnului, căce va naşte den Precista Maică.
Iară dac-au sosît la unchiu-său, la Lavan, l-au primiit foarte bine. Şi avea Lavan 2 fete: pre una o chema anume Liia, pre cea mai mare, şi pre cia mai mică o chema Rahil. Iară Iacov îndrăgi pre Rahil, că era mai frumoasă şi mai tînără. Iară Liia, cia mai mare, era can la ochi. Dece Iacov cerşu pre Rahil şi făcură tocmală să slujască 7 ai şi să i-o dia. Iar daca să împlură acei 7 ai, ei pre Rahil, ce-i diaderă pre Liia, pre cia mai mare, şi dzîsără: Nu pravila să să mărite sora cia mai mică, înaintia surorii cei mai mari. Iară de-i trebue ş-aceialaltă / el să mai slujască încă 7 ai şi să i-o dea.
Iară Iacov au mai slujit şi ceia ai ş-au luatu şi pre Rahil. Şi şedzu acolo Iacov cu socriia 20 de ai şi să împlu de tot binele. Şi să sculă de acolo cu totul [[29]] şi purceasă spre moşiia lui, la părinţî-şi. Iară Reveca, îma lui Iacov ş-a lui Isaf, de pururia să ruga lui Isaac ca să nevoiască să le facă pace amîduror, să-i poruncească să vie. Şi au cădzut Isaac, tatăl lor, ş-au plecat pre Isaf să iarte pre Iacov. Deci venind Iacov de la socri-eş cu toată casa lui şi cu muerile lui amîndoaă ş-au trimis toate bucatele înainte şi li-au făcut trei părţî şi ş-au învăţat năimiţîi, de le va eşi înainte Isaf, frate-său şi de-i va întreba a cui iaste acesta dobitoc, să dzîcă că-i a lui Iacov, robul dumitale, şi le închină dumitale. Şi pre care cumu-l va întreba, tot aşia să dzîcă.
Şi dacă li-au eşit Isaf înainte, i-au întrebatu a cui sîntu aceste bucate, iară ei dzîsără: A robului dumitale Iacov şi le închină dumitale. Şi toţi au dzîs aşia şi multu i s-au potolit mîniia, că era om lacom şi apucătoriu Isaf. Că încă mai de întîiu de ce i-au blagoslovit tată-său ş-au dat locul şi măriria Isaf lui Iacov, numai pentru o strachină de bucate de osprii, cum s-ar dzîce linte, şi cum au fostu şedzînd Isaf şi cu Iacov la o masă şi mîncîndu cineş din blidu usăbi, iară Isaf au fost şedzînd mai sus, ca un frate mai mare, iară Iacov au şedzut mai gios, ca un mai mic, iar Isaf au mîncatu ce i-au fost în blid, iară Iacov s-au săturat şi i-au rămas în vas mai multu de giumătate, iară Isaf, ca un lacom ce-au fostu, au cerşut la Iacov să-i dia şi pîrtia lui să mănînce. Iară Iacov au dzîsu: De te vei scula den locu-ţi şi să dai mie ce să cade ţîe, eu încă voi da partia mea, ţîe. Iară lacomul Isaf nu s-au priceput, ce-au prinsu bucuros şi ş-au dat locul şi lui Iacov. Şi s-au sculatu den locu-şi, de unde şedia mai sus şi s-au pgorît mai gios, în locul lui Iacov, la blidul cu lintia. Iară Iacov s-au şi suit în locul lui Isaf, mai sus. Dece ş-au vîndut el <întîia> măriria şi întîiul, ca un blăstămatu.
Pentr-aceasta, şi au luatu blagosloveniia lui Isaf de la tată-său. Au fostu voia lui Dumnedzău, cum o au vîndut el întîiu pentru lăcomiia. Iară atunci Iacov de la socru-său Lavan, nu veniia pre o cale cu bucatele sale, ce veniia pre altă cale; că încă tot să temea de Isaf. Iar să împreunară / să sărutară şi nu fu nice o mînie între dînşii, căce că era Dumnedzău cu Iacov. Şi să împreună Iacov cu tată său şi cu îmă-sa şi mult să veseliră. Şi avea pace fraţîi între dînşii, pînă unde au fostu tatăl lor viu.
Iară Iacov mai avia ş-alte ţîitori, fără muerile lui. Ş-au făcut 12 ficiori. Den Liia au făcut pre Ruvim, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zavulon şi pre o fată, anume Dina. Iară den Rahil au făcut pre Iosif şi pre Veniiamin. Iară dentr-o roabă, anume Vala, au făcut pre Danu şi pre Neftalim. Iară den Zelfa au făcut pre Gadu şi pre Asir. Iară cînd au purces Iacov de la socru-său, atunci au fostu Iosif de trii ani. Şi cînd au trecut apa Iordanului, atunci i-au dzîs Dumnedzău: Izdrail să va chema numele tău în viaci. Istrail să chiamă: cu gîndul vădzînd pre Dumnedzău.
Şi ş-au adus Iacov aminte de videniia ce au vădzutu cînd s-au fost ducînd la Lavan, la socru-său. Deci Iacov den tot ce-au avutu au datu a dzecia lui Dumnedzău. Şi den feciori încă au datu pre Levi, să fie preut lui Dumnedzău; că să cădia preuţîia lui Ruvim, feciorului celui mai mare, ce nu l-au blagoslovit tată-său, căce că s-au culcatu cu o ţiitoare a tătîne-său; deci ş-au pierdut şi întîiul şi măriria şi preuţîia. Pentru aceia au datu pre Levi în locul lui Ruvim să fie preut lui Dumnedzău. Că pre aceia vriame care ficior au fost născîndu întîiu den pîntecele mîne-sa, acela s-au fost chemîndu [[30]] svîntu lui Dumnedzău şi dentr-aceia s-au fost făcîndu preuţîi şi împăraţii, c-au fost prea de cinste ficiorul întîiu.
Iară cînd au închinatu Iacov pre Levi lui Dumnedzău au fostu cucon de 18 ai. Iară cînd au fostu venind Iacov de la socru-său au fostu poposîtu lîngă o cetate ce să chema Salim. în cîmpi la Sichita. Iară un ficior a unui împărat de acolea, ce-au fost chemîndu-l Sihem, au răpit cu sala pre Dina, fata lui Iacov. Iară fraţîi cei carii mai gios pre anume scrisăm, ce era dentr-o îmă cu dînsa, să-şi lasă ruşinia, ce au îmblat cu prilej pînă au omorîtu pre şi pre feciorul lui şi pre mulţi încă împreună cu dînşii. Şi aceştia sînt Simeon şi Levi, fraţîi fetei.
Iară daca veni Iacov , socru-său şi să aşedzară, chemă Isaac pre amîndoi ficiorii şi pre Iacov şi le feace . Şi dzîsă lui Isaf: Fiiul , să ţîi tocmală bună frate-tău Iacov, să nu te asupra lui, că te va birui , că cu dînsu / iaste Dumnedzău. Şi să săvîrşi Isaac în mînule ficiorilor săi ş-a nepoţîlor săi, bătrînu de 180 de ai, om. Iară Reveca, muiaria lui Isaac, au fost săvîrşitu-să încă mai întîiu de Isaac. Şi i-au îngropat cu cinste mare.
Iară pre după moartia lui Isaac n-au ţinutu Isaf în samă învăţătura tătîne-său, ce s-au rădicatu iarăş pre Iacov, sculîndu-să Isaf cu toţi ficiorii săi ş-au mai strînsu şi de alţi oameni şi s-au sculat pre Iacov. Iară Iacov ş-au închis porţile şi să ruga frăţîne-său să-şi aducă aminte de giurămîntul şi de cuvintele tătîne-său. Iară Isaf nu băgă nemică samă, ce-l suduia şi-i dzîcia să iasă afară, că i s-au scurtat dzîlele. Iară Iuda, ficiorul lui Iacov dzîsă: Nu iubi numai lui dzîle şi iarăşi noaă tuturor moarte. Şi-şi luă Iacov arcul şi trasă în frate-său Isaf şi l-au lovitu în ţîţa cea diriaptă şi cădzu Isaf mortu la pămîntu. Şi eşiră ficiorii lui Iacov şi tăiară pre ceia pre toţi şi să împlu cuvîntul lui Isaac, a tătîne-său. Şi stătu Iacov pre locul moşu-său, lui Avraam şi pre a tătîne-său, Isaac, împreună cu 12 ficiori ai săi.

ÎNCEPĂTURĂ PENTRU IACOV ŞI PENTRU FICIORII LUI. GLAVA 11

Fiind Iacov în pămîntul Hanaanului, pre moşiia moşu-său, lui Avraam, care-i didesă sîngur Dumnedzău şi-i împărţisă cu rostul svinţii sale, acolia petrecînd Iacov cu 12 ficiori ai săi, bogat foarte şi cu frica lui Dumnedzău, iară ficiorii lui păştia dobitocul tătîne-său. Iară pre Iosif, pre fratele lui Veniiamin, cari era amîndoi făcuţi dentr-o mamă, adecă den Rahil, pusesă-l şi pre dînsu de păştia oile tătîne-său. Şi era frumos şi iscusît, cît nu mai era altul împotriva lui, nice va mai fi şi înţăleptu foarte. Şi nu era alt ficior ca acesta mai drag tătîne-său, lui Iacov, den cîţi era. Iară fraţîi lui Iosif, unde vedia pre tatăl lor că socoteşte pre Iosif şi-i iaste mai drag, lor le era pizmă.
Aşijderea vădzusă Iosif un vis odănăoară, cum era el şi cu fraţii lui într-un pămîntu de grîu, într-o ţarină şi săcera toţi împreună. Iară snopii celoralalţi fraţi să închina snopului ce săcerasă Iosifu. Şi spusă Iosif acesta vis cătră fraţîi lui şi socotiră fraţîi lui Iosif şi văzdură că va agiunge Iosif un om mare şi ei să vor închina lui. Şi dentr-acela ceas încă mai tare purta lui [[31]] Iosif pizmă şi mînie. Şi dzîcia: Cum să agiungem noi să ne închinăm mai micului nostru?
Altă dată iarăşi vădzu Iosif un / visu, că i s-au arătatu luna şi soarele şi cu 11 luciaferi unde să închina lui Iosif. Şi acesta vis l-au spus cătră tată-său şi cătră îmă-sa. Iară Iacov, tată-său, dac-audzî vis el rîsă şi dzîsă can cu glumă: Oare să poată fi aceasta, să ne închinăm noi amîndoi, cu îmă-ta, ţîe şi cei 11 fraţi ai tăi? Şi-l hropsî Iacov şi-i dzîsă: Să nu mai spui de acesta vis cătră nime, nemică. Aceasta au priceput Iacov şi-l hropsî ca să nu mai dzîcă cătră nime, nemică, pentr-aceasta, ca să nu oblicească fraţîi lui. Căce că ştiia Iacov că bat cu pizmă ceia ficiori ai lui cătră Iosif. Iar mai apoi tot au oblicitu ei şi să mira cum vor face să facă samă lui Iosif.
Iară odată fiind ficiorii lui Iacov cu dobitocul în cîmpu, iară Iosif era cu tată-său acasă, căce că era mai mic decît ceialalţi ficiori şi mai dezmierdatu, iară Iacov trimisă pre Iosif şi-i dzîsă: Fiiul mieu, Iosife, du-te în cîmpu şi caută unde vei găsi pre fraţîi tăi şi le du bucate să mănînce. Şi trimisără pre Iosif să le ducă bucate. Şi cînd sosîia Iosif la dînşii, iară ei l-au vădzut de departe şi să sfătuiră şi dzîsără: Iată şi împăratul nostru că soseşte. Şi făcură sfat să-l omoară. Şi dzîsără: Să vedem, folosî-i-vor visăle lui? Iară fratele lor cel mai mare, anume Ruvim, dzîsă cătră ceialalţi: Fraţîlor, să nu-l omorîm, ce să-l vindem să să ducă, să nu să mai ştie de numele lui, că va fi cu păcatu de-l vom omorî, că acesta ni-i frate.
Şi dac-au sosîtu Iosif la dînşii, ei l-au băgat într-un puţ părăsîtu. Ş-au sedzut Iosif într-acel puţ trei dzîle şi trei nopţi, pînă ce-au sosîtu neşte neguţători carii trecia la Eghipet; şi-l scoasără dentr-acel puţ şi-l vîndură acelor neguţători dirept 30 de arginţi, adecă de taleri. Numai ce-i luară fraţîi veşmîntul de pre dînsul.
Vedeţi, fraţîlor, că vîndzaria lui Iosif s-au închipuit ca şi vîndzaria Domnului Hristos. Iară cele trei zile dzîle ce-au şedzutu în fundul puţului închipuiaşte cum şi Domnul nostru Iisus Hristos au fost trei dzîle în groapă, mortu, iară, a treia dzî au învis. Apoi dacă luară veşmîntul lui Iosif, ei giunghiară un edu ş-au împistrilat cu sînge acel veşmîntu a lui Iosif şi să sculară cu toţîi şi marsără înaintia tătîne-său, lui Iacov plîngînd şi arătîndu veşmîntul crunt şi dzîsără că l-au mîncat gadenile.
Iară dac-audzî tată-său Iacov, / multu plînsă cu amar şi cu jeale pentru fiiul-său Iosif. Şi dentr-acela ceas n-au mai făcut Iacov voe bună, pînă iară cînd i l-au arătat Dumnedzău la Eghipetu.
Iară omul acela ce-au fostu cumpăratu pre Iosif, dac-au sosîtu la Eghipetu, l-au dăruitu lui Pentifrei ce era stolnic mare la faraon împăratu. Iar Iosifu era de pururia cu înţălăpciune şi cu gîndul cătră Dumnedzău. Şi era tînăr, numai de 17 ai cînd l-au dăruit lui Pentifrei. Iară Pentifrei, dacă vădzu pre Iosif aşia înţăleptu şi blînd, i-au luatu credinţa şi l-au pus credincios preste toate trebele casăi sale. Şi nu mai era altul credincios den slugile lui, cum era Iosif.
Iară muiarea lui Pentifrei, vădzîndu pre Iosif atîta iscusîtu şi tînăr, ia l-au îndrăgitu spre poftă trupască şi în toată vremia îmbla după dînsul să-l prilestiască să facă păcate cu dînsul <şi-l> punia în taină de-i grăia. Iară Iosif nu caria cumva să facă, ce nice să audză cuvîntîndu-i nu primiia, nice [[32]] cutedza măcarî ochii să-şi rădice să caute asupra stăpînă-sa, ce dzîcia: Cum voiu cutedza eu să facu acesta lucru şi să calcu pîinia şi capul stăpînului mieu, că mi-i acesta al doile dumnedzău şi m-au pus de sîntu stăpîn casăi lui şi m-au lăsat credincios preste toată avuţîia lui. Să mă feriască Dumnedzău; mai bine să piară capul mieu, decît să calcu capul stăpînului mieu.
Aciaste cuvinte şi altele mai cu osîrdie de aciastia dzîcia ca doară nu să va mai acolisî de dînsul. Iară vădzîndu ia că nu-l va aduce pre voia sa, să mira cumu-l va prilesti. Iară într-o dzî întrasă Iosifu într-o cămară pentru multe triabe ce avia. Iară ia totu l-au fost păzînd şi întră şi ia după dînsul şi-l apucă acolo cu sîla să facă păcate cu dînsa. Iară Iosif au tras de la dînsa să fugă afară. Iară ia l-au apucatu de haine, de l-au fostu trăgînd. Iară Iosif ş-au lăsat veşmîntul den spate ş-au fugitu. Iară ei i-au părut că va spune lui Pentifrei, bărbatului ei, daca va veni. Şi începu a strîga ş-a spune cătră toţi şi arăta văşmîntul lui Iosif dzîcînd: Vedeţi ce om credincios au adus bărbatul mieu în casa noastră? Că nu i-au sosîtu cît l-au pus credincios peste toată casa noastră, ce şi pre mine au vrutu să mă prindză cu sîla. Şi dacă veni Pentifrei de la curţîle lui faraon, i să jelui muiaria şi scoasă şi haina lui Iosif de faţă şi începu a plînge, cumu-i obicina muerească şi scoasă mărturii pre toţi pre cîţi era în casă, cum li-au mărturisit şi lor.
Iară dac-audzî Pentifrei aşia, să împlu de mînie / şi în loc dzîsă de luară pre Iosif şi-l băgară în temniţa lui faraonu împărat. Iară Dumnedzău tot era cu Iosif pentru direptatia lui. Iar temniciariul carele era, foarte arătă prieteşug bun cătră Iosif şi-i diade voe să hie toţi oamenii cîţi era în temniţă, supt mîna lui Iosifu.
Iară odănăoară să scîrbisă împăratul pre doi boiari mari ai săi: pre pitariul cel mare şi pre păharnicul cel mare şi-i băgasă în temniţă, unde era şi Iosif. Iară într-o noapte au visatu acei doi boiari cîte un visu şi spunia unul cătră altul; şi şedia mîhniţi amîndoi. Iară Iosif i-au întrebatu, dzîcînd: Pentru [că] ce sînteţi dumneavoastră aşia mîhniţi? Dzîsără cătră Iosif: Sîntem mîhniţi că astă-noapte am visatu amîndoi cîte un vis şi nu putem şti ce ne tîlcuescu visăle. Dzîsă Iosif: Spuneţî-vă cătră mine visăle, cîndai eu le voi adevăra. Spusă paharnicul întîiu şi dzîsă: Eu am vădzutu astă-noapte că eram într-o vie şi tăiaiu trei struguri de poamă den trei viţă şi-i strînşu de feciiu vinu într-un păhar şi dediu împăratului de bău.
Dzîsă Iosif: Să spue şi pitariul visul său. Şi dzîsă: Eu am visatu unde duciam în cap trei vasă; doaă era cu grîu pisatu, iară într-un vas era de alte feliuri de bucate. Iară deasupra mia să lăsară neşte pasări den naltul ceriului şi apucară tot de mîncară den vasul cel mai diasupra şi rămasă deşertu.
Dzîsă Iosif cătră paharnic: Cei trei struguri de poamă ce i-ai strînsu cu mîna ş-ai făcut vin sîntu încă trei dzîle. Iar păharul cel de vin ce ai dat împăratului, dacă vor trece trei dzîle te va chema împăratul şi-ţi va da iară boeriia să vii la loc, cum ai fost, să-i diregi cu păharul. Şi mă rog să-ţi aduci aminte şi de mine să grăeşti vreodată împăratului.
Dzîsă Iosifu şi cătră pitar: Cele trei vasă pline ce-ţi erau în cap sîntu trei dzîle. Iară cela ce l-au deşertatu, pasările ceriului; te va scoate a treia dzî împăratul, de vei peri, că te va spînzura. Ş-apoi să vor pogorî pasările şi vor mînca den trupul tău.
[[33]] Şi cum au dzîs Iosif, aşi-au fost; că peste trei dzîle i-au scos împăratul la giudeţ. Deci pre paharnicul iar l-au pus la locu, iar pre pitariul l-au spîndzurat. Şi dacă eşi păharnecul uită pre Iosif. Iară Dumnedzău nu l-au uitatu.
Iar pe după aceia trecusă încă doi ai, iar împăratul faraon au visatu într-o noapte unde să făcia pre marginia unii ape mari, iar dentr-aceia apă eşiră afară 7 boi graşi şi păştia pre marginia apei. Iară dentr-apă mai / eşiră încă 7 boi vitioani şi să apropiiară de cei graşi şi mîncară cei vitioani pre cei graşi. Şi să deşteptă împăratul şi să miră multu de aceasta şi iară adormi. Şi mai visă cum crescură den pămîntu 7 spice de grîu rodite şi pline şi iară mai vădzusă unde crescură pre lîngă acele rodite alte 7 spice saci şi deşiarte; şi împresurară cele săci pre cele pline şi le înghiţiră.
Şi dac-au vădzut împăratul ş-al doilea vis, s-au spămîntatu şi daca s-au sculatu au şi trimis ca să strîngă pre toţi vrăjitorii Eghipetului şi pre toţi filosofii. Şi veniră naintia împăratului faraon şi le spusă visăle şi nu să putu afla nime să dezlege visul împăratului. Atunce ş-au adus aminte păharnicul şi spusă împăratului de Iosif şi dzisă cătră împăratul: Altul nime nu va dezlega visăle Măriei tale, împărate, numai un ficior de jidov ce iaste în temniţă băgat de stolnicul cel mare. Şi începu a povesti împăratului de tot cum le-au spus visăle cînd au fost în temniţă şi cum le-au dezlegatu şi cum le-au dzîsu el, aşia au fostu.
Iară împăratul faraon, daca oblici aşia, în locu trimisă mai de sîrgu şi-l scoasără den temniţă şi-l adusără naintia împăratului. Şi începu împăratul a spune cătră Iosif visăle, cum le vădzusă. Iară Iosif dzîsă: Împărate, bine să ştii că cei 7 boi graşi ce ai vădzut şi ciale 7 spice de grîu rodite ţ-au arătat Dumnedzău că de pre acmu, în 7 ai, mare roadă va să dia Dumnedzău în toată ţara ta. Iară cele 7 spice săci, ce ai vădzutu şi cei 7 boi mîrşeavi ţ-au arătat Dumnedzău că apoi vor veni alţî 7 ai lipsîţi şi cu foamete mare, cîtu să vor cumpăni să mănînce om pre om. Pentr-aceasta, împărate, să cauţi oameni de treabă, să pui să strîngă tot grîul den ţară, cîtu să va face în ceşti 7 ai cu roadă şi să facă jicnită să ştia să fie în cei 7 ai săcetoşi şi flămîndzi, să nu moară oamenii de foame.
Iară daca audzî cuvintele lui Iosif, împăratului plăcură-i foarte şi dzîsă cătră Iosif: Den vreme ce ţ-au descoperitu ţîe Dumnedzău lucruri ca aceştia, pre cine voiu găsi eu mai înţăleptu şi mai de treabă? Ce iată de astădzi înainte dau voe ţîe şi să fii în toată curtia mia şi preste toţi şerbii miei al doile împăratu şi toţi de tine să asculte, ca şi de mine. Şi scoasă împăratul inelul său den deget şi-l pusă în degetul lui Iosif şi dzîsă de adusără văşminte împărăteşti şi îmbrăcară pre Iosif şi-i pusă împăratul gherdan de aur în grumadzîi lui de multu preţu. Şi-i pusă împăratul / scaun împărătescu, de au şedzut alăturea cu dînsu. Ş-au dat în surle şi-n trîmbiţă şi-n nagarale şi-i vestiră nume al doile împăratu a tot pămîntul Eghipetelor. Şi l-au însuratu şi i-au datu o fată ce o chema Asinetha, fata lui Pentifrei. preutului de la Iliupol. Şi era pre atunce Iosif de 30 de ai.
Şi să dusă Iosif pren totu pămîntul Eghipetului, pînă pre unde ţinia hotarul şi tot învăţă Iosif să strîngă tot grîul a celor şeapte ai mănoşi. Şi făcu Iosif jicniţă mari de piatră şi strînsără acolo tot grîul şi ordzul şi le tot [[34]] feace stoguri cum era cu spicuri, ca să stia mult, să nu să strice, cumu-l învăţa Dumnedzău.
Şi daca trecură cei 7 ai cu roadă, veniră şi cei 7 flămîndzi. Şi cîndu să începu foametea era Iosif de 38 de ai. Şi ţinu aceia foamete 7 ai, cum fu cuvîntul lui Iosif, căce că apa Nilului nu să mai adăogia într-acei 7 ai nemică. Şi pentr-alte ţări era foamete mare, iară în Ţara Eghipetului era sătuli toţi şi le prisosîia. Atunci veniia den toate ţărîle cu bani la faraon împărat pentru pîine să le vîndză. să nu moară de foame. Iară faraon totu-i trimitia la Iosif. Iară Iosif au deschis jicniţile şi vindia tuturor; nime nu să întorcea cu deşertu de la Iosif.
Iară Iacov, tatăl lui Iosif, încă au fost lipsît de pîine, cît s-au fostu spăimîntatu cu toată casa lui. Şi chemă pre ficiorii săi şi le dzîsă; Feţîi mei, vedeţi că ne-au împresurat foametea şi casă avem gria. Sculaţî-vă de vă duceţi şi voi în Ţara Eghipetului să cumpăraţi grîu şi să aduceţi să ne prindem foamea. Şi să gătiră feciorii lui Iacov toţi şi luară cămile şi saci şi să dusără tocma la Eghipet; numai ce-au rămas cu tată-său unul mai mic, ce-l chema anume Veniiamin, frate bun lui Iosif, dentr-o mamă amîndoi. Iar dacă să dusără, şi sosîră la Eghipet, şi marsără de să închinară lui Iosif, ca unui împărat.
Iară Iosif, den loc ce-i vădzu, i-au cunoscut. Şi-i întrebă: De unde sînteţi? Ei spusără că sîntu den pămîntul Hananului: ş-am venit să cumpărăm grîu. Dzîsă Iosif: Nu sămînaţi a hi oameni buni, ce sămînaţi a hi nişte iscoade, ş-aţi venit să ispitiţi cetatia, pentru să veniţi să ne jecuiţi.
Ei răspunsără cu blîndeţă: Nu sîntem iscoade, împărate, ce noi sîntem toţi ficiorii unui tată şi foarte oameni buni. Dzîsă-le iară Iosif: Iscoade sînteţi, adevăratu, ş-aţi venit pentru să vedeţi drumurile cetăţii, să ştiţi pre unde veţi întra. Ei iarăşi răspunsără: Nu sîntem oameni răi, / împărate, ce noi am fost 12 fraţi şi pre cel mai micu l-am lăsatu cu tată-nostru; iară unul ce-au mai fostu nu să ştie ce s-au făcut.
Atunce iară le dzîsă Iosif: Vedeţi, pentr-aceasta vă dzîcu eu că sînteţi oameni răi şi pînă nu va veni fratele vostru acel mai micu să-l vădzu, nu voiu crede că sînteţi oameni buni. Ce numai să trimiteţi pre unul den voi să-l aducă să-l vădzu; că să temia Iosif că-l vor hi ucis pre Veniiamin, că Veniiamin era frate bun lui Iosif, dentr-o îmă numai amîndoi. Şi dzîsă Iosif să-i bage în temniţă şi-i băgară în temniţă de şedzură trei dzîle şi trei nopţi. Ş-apoi dzîsă de-i scoasără şi-i dusără înaintia lui Iosif şi le dzîsă: De sînteţi oameni buni şi direpţi, să rămîe unul den voi, aici, în temniţă să şadză, iară ceilalţi să luaţi grîu şi să vă duceţi şi să aduceţi pre fratele vostru cel mai mic şi atunce voi crede că sînteţi oameni buni; iară de nu, pre toţi voiu să vă omoru. Şi cînd grăiia Iosif cu dînşii grăiia cu dragoman şi să făcia a nu şti limba loru. Că Iosif nice întîiu, nice apoi n-au mai spus cătră nime, mai are părinţi, au n-are?
Iară ei dac-audzîră cuvintele lui Iosif să spăriiară, şi numai ce căuta unul, altuia. Iară fratelelor cel mai mare, anume Ruvim, dzîsă cătră ceilalţi în limba loru: Vedeţi, fraţîlor, că astădzi ne agiunge osînda şi păcatul lui Iosif, fratelui nostru, că ni-am bucurat de l-am vîndutu şi cine ştie unde să va hi vărsatu sîngele lui în robie. Pentr-aceasta sîntem noi osîndiţi astădzi şi [[35]] sîngele lui ne pîreşte pre noi astîdzi înaintia lui Dumnedzău, ca să să răscumpere cu sîngele nostru. Că eu vă dzîciam şi atuncia să nu facem ce-am făcut şi voi n-aţi vrutu.
Iară Iosif înţălegia ce grăesc ei foarte bine şi i să împlu inema de jeale şi să dusă într-o cămară de taină şi plînsă multu. Şi să ştearsă pre ochi şi iară eşi la dînşii şi le dzîsă: Cumu vă-i voia? Ei dzîsă: Împărate, lăsa-vom pre unul den noi aicea, pînă vom aduce şi pre fratele nostru cel mai micu, să ne îndireptămu că sîntem oameni buni. Şi opri pre Simeon şi-l diade în păzîtori. Şi învăţă Iosif să le împle sacii de grîu şi să le lege banii ce vor da şi să le pue banii pren saci, să nu ştie ei; şi aşia fiaceră. Şi să dusără la tată-său cu grîul şi cînd deşertară sacii găsîră şi banii pren toţi sacii şi multu să mirară de aceasta şi spusără cătră tată-său toate cîte au petrecut şi cum au lăsat pre Simeon zălog, pînă vor duce pre Veniiamin / să-l vadză şi să scoaţă pre Simeon.
Iară tatăl lor, Iacov, plînsă cu amar şi dzîsă: O, pustiiul de mine: Iosif nu iaste, Simeon nu iaste şi acmu să mă streiniadză şi de Veniiamin? Nu-l voiu da. Dzîsă Ruvim, feciorul cel mai mare: Părintele mieu, lasu zălog pre amîndoi feciorii miei; de nu-ţi voi aduce şi pre Simeon şi pre Veniiamin, tu să omori pre feciorii miei. Ce lasă pre Veniiamin să miargem şi vom mai aduce şi grîu. Iară Iacov nu avu ce să face şi plînsă şi diade pre Veniiamin şi diade şi daruri multe să ducă la Eghipet, la casa lui Iosîf şi să dusără.
Iară dace sosîră, marsără de să împreunară cu Iosîf şi dusără şi pre Veniiamin. Iară Iosîfu, daca vădzu pre Veniiaminu, să împlu de jiale şi iară întră într-o cămară şi plînsă cu toată inema; şi să ştiarsă pre ochi şi eşi afară la dînşii şi le dzîsă: Trăiaşte tată-vostru? Ei dzîsără: Viu iaste pînă astădzi, împărate. Iosîf dzîsă: Blagoslovitu de Dumendzău iaste acela omu. Şi scoasără darurile de la Iacov şi le închinară lui Iosîf şi lăsară şi pre Simeon.
Şi învăţă iarăş Iosîfu să le împle sacii, ca şi întîiu şi iară să le lege banii şi să-i pue pren fundul sacilor, cum au făcut şi dentîiu; iară în sacul celui mai micu au învăţat Iosif să bage o cupă de argintu, ce bia Iosif la masă cu dînsa. Şi fiaceră aşia şi-i încărcară şi purciasără.
Iară daca s-au dus o bucată de loc. dzîsă Iosîf să-i întoarcă; şi-i întoarsără. Şi le dzîsă Iosîf cu mînie: Dară că bine v-am dzîsu eu, că nu sînteţi oameni buni; eu v-am vîndutu pîine să nu muriţi de foame, iară voi mi-aţi furat cupa ceia ce biau la masă cu dînsa. Ei dzîsără: Nu va putia fi la noi lucru ca acesta, căce ei să ştiia oameni direpţi. Dzîsă Iosîf: Dară de voiu găsî la vreunul den voi cupa, lua-l voiu să-mi fie rob? Dzîsără ei: Aşia să hie, împărate. Şi începură a căuta pren sacii tuturor, iar mai apoi cătară şi în sacul lui Veniiamin şi să găsî ei aşia, dzîsără: Den vreme ce ni să preleji una păcatele noastre, noi astădzi toţi sîntem robi <ţîe. Şi dzîsă Iosif>: Nu-mi trebuiaşte mie să-mi fiţi robi toţi, ce numai cela să-mi hie rob, cum v-aţi prinsu; iară voi vă duceţi la vă luaţi şi sacii cu grîul, că va hi aşteptîndu.
a plînge de periria ce li-au sosîtu şi ce ruşine şi cum Veniiamin. Şi dzîsără cătră Iosîf: Împărate, mic, că am mai avut / un frate ca acesta şi era foarte dragu [[36]] tătîne-nostru ş-au perit, că l-au mîncatu gadenile ş-au rămas acesta în locul aceluia, de-şi radzîmă tată-nostru dorul şi jialia celuialatu; şi de-l vei opri pre acesta i să scurtiadză dzîlele lui. Ce ne rugăm Mării tale să-ţi fie milă de bătrîniaţăle lui şi nu-l opri. Iară să iai den noi carele-ţi va păria Mării tale. Iosif dzîsă: Spusu-v-am că mie altul nu-mi trebuiaşte, fără numai cela ce mi-au luatu cupa. Iară daca vădzură că va să opriască adevărat pre Veniiamin, începură a plînge cu amar toţi, în toate părţile; şi Veniiamin, unde să despărţîia de la dînşi plîngia de sîne şi era jiale mare între dînşi.
Atunce Iosif nu mai putu ţinia, că i se aprindia inima de jialia fraţîlor săi, unde plîngia aşia cu sete unul de alaltu, şi începu şi Iosif a plînge cu dînşi împreună. Şi plîngîndule dzîsă: Nu mă cunoaşteţi? Iară daca audzîră ei aşia, să mai îmblîndzîră şi dzîsără: Nu te cunoaştem pre dumneata. Iară într-acela ceas să arătă şi dzîsă: Eu sîntu Iosîfu, fratele vostru, cela ce m-aţi pus în puţ, de am şedzut trei dzîle şi trei nopţi şi apoi m-aţi vîndut dereptu 30 de arginţi.
Iară ei, daca audzîră aşia, în loc şi cădzură cu frică mare la picioarele lui Iosîf şi dzîsără: Împărate, iartă noaă capetele, că astădzi sîntem suptu talpele tale. Dzîsă Iosîf: Fiţi ertaţi; voi mi-aţi vrut mie rău, iară Dumnedzău mi-au fostu cu bine. Şi-i sărută Iosîf şi să feaceră foarte veselii mari. Şi le adusă Iosif aminte de visul carele li-au spus, cum să închina snopii lor la snopul lui Iosif. Şi văzdură că fu adevărat, că s-au închinat şi ei lui Iosîf, ca unui împărat. Şi să audzî aceasta şi pînă în urechile lui faraon împăratu şi-n tot Eghipetul. Şi le diade Iosîf avuţie multă şi dobitoc multu şi ce le trebui de cale şi le încarcă şi grîu cît li-au sosîtu şi-i trimisă la tată-său cu cinste mare.
Şi daca sosîră la Iacov să închinară de la Iosif şi spusără tătîne-său totu cu direptul. Atunce Iacov au dat laudă lui Dumnedzău şi să bucură mult. Şi nu apestri vremia, ce să sculă Iacov şi cu toată casa lui cu 75 de suflete şi să dusă în Eghipet la fiiu-său Iosif preacrasni <=cel prea frumos>. Şi audzî Iosîf c-au venitu tatăl său şi trimisă înainte podvoade şi altă ce-au trebuit. Şi veni Iacov şi cu 11 ficiori a lui şi să închinară lui Iosif. Şi-i adusără aminte de visul lui Iosîf, cînd au spus / tătîne-său că i s-au închinat soarele şi luna cu 11 luceferi. Şi Iosif <în> împreunaria tătîne-său şi să sărutară în dulce. Şi fiaceră veselii mari şi-l dusă Iosîf pre tată-său de-l împreună şi cu faraon împăratu şi-l primi cu bucurie mare foarte şi-l dărui faraon cu de tot binele.
Şi să aşedză Iacov în Ţara Eghipetului cu toată casa lui; şi petrecu în pămîntul Eghipetului 17 ai şi să săvîrşi Iacov om de 147 de ai. Şi daca s-au săvîrşit l-au îngropat Iosîf în Hevronu cu cinste mare.

CUM Ş-AU BLAGOSLOVIT IACOV FICIORII LA DATUL SUFLETULUI SĂU

Încă pînă a nu să săvîrşi Iacov, la datul sufletului său chemă pre Iosîf şi-i dzîsă: Fiiul mieu, Iosife, să-mi faci giurămîntu cum pe după moartia mia să nu-mi laşi oasăle aici în Eghipet. Iară Iosif ş-au pus mîna la frunte, cum era obicina pre atuncia şi fiace giurămîntu cum să facă pre cuvîntul [[37]] tătîne-său. Iară Iacov într-acela ceas s-au plecatu de s-au închinat marginii toiagului lui Iosif.
Iară aproape de moartia lui Iacov adusă Iosîf pre doi cuconi ai săi, pre Efraim şi pre Manasi direptu să-i blagoslovască Iacov patriiarhul. Şi să sculă Istrail Iacov de şedzu şi-şi deschisă rostul său şi grăi pentru făgăduinţăle şi bune cuvîntările întru care să afla, cînd era el în pămîntul Hanaanului. Şi atunce priimi în loc de ficiori ai săi pre nepoţîi săi, ficiorii lui Iosîf, pre Efraim şi pre Manasă.
Şi iară dzîsă Iacov cătră Iosîf, fiiu-său: Aceştia fii ai tăi, Efraim şi Manasă, fi-m-vor în locul fiilor miei, a lui Ruvim ş-a lui Simeon. Iară nepoţîi ce vor naşte dentru dînşii să fie ai tăi, adecă ficiorii ce vor naşte dentru Efraim şi dentru Manasi. Căce că precumu-şi dzăciuisă Iacov den toate bucatele sale de le didiasă lui Dumnedzău, aşia era şi den fiii săi să dia lui Dumnedzău. Deci dentru 12 ficiori ai săi Dumnedzău pre Levi, ca să fie preut. Iară pre Iosîf l-au şi l-au făgăduit să fie mare preste mulţîme de limbi. să fie deplin 12 săminţîi a lui Istrail, să nu fie ruşiite, în locul lui Levi ş-a lui Iosif au luatu pre Manasi şi pre , să fie deplin numărul 12 ficiori a lui Iacov.
Dece , pricepîndu că s-au apropiiat şi săvîrşiria părintelui , ş-au fost dus pre / amîndoi fiii săi, pre Manasi şi pre Efraim, ca să-i blagoslovască. Şi dacă-i dusără [iară] Iacov nu-i mai putia cunoaşte, de bătrîn ce era. Ce întîi i-au întrebatu: carii sînteţi, iară apoi i-au îmbrăţîşatu şi-i sărută şi dzîsă cătră Iosif: Iată că de faţa ta nu mă usăbi Dumnedzău, ce încă îmi arătă şi săminţiia ta. Şi pusiasă pre amîndoi cuconii, pre Manasi şi pre Efraim între genunche-şi, de-i mîngîia. Iară Iosif i-au luatu de la tată-său Iacov, ca să să închine cuconii lui Iacov, moşu-său, şi să-i blagoslovască.
Deci Iosif pusă pre fiiu-său cel mai mare, pre Manasi, den driapta lui Iacov, iară pre cel mai mic, pre Efraim, l-au pus den stînga, Iară Iacov, cînd vru să-i blagoslovască, ş-au încruceşatu mînule una preste alta şi-şi pusă mîna sa cea diriaptă în capul lui Efraim, celui mai micu, şi mîna sa cea stîngă în capul lui Manasi, celui mai mare, închipuindu-să ş-acolo chipul svintei cruci. Şi-i blagoslovi şi le dzîsă să să mulţască pre pămîntu şi de pururia să fie rugători spre numele lui Dumnedzău şi a părinţilor loru.
Iar Iosif, daca vădzu pre tată-său Iacov că-şi pusă mîna cea diriaptă în capul fiiu-său, lui Efraim, celui mai mic şi mîna cia stîngă în capul celui mai mare, lui Manasi, i-au fostu acesta lucru lui Iosîf preste voe. Şi îndemnă pre Iacov, pre părintele său şi-i dzîsă: Părintele mieu, cesta ce am pus den diriapta ta, acesta iaste fiiu-mieu cel mai mare, Manasi. Deci să-ţi rădici driapta ta den capul lui Efraim şi să o pui în capul lui Manasi, că acestuia să cade măriria.
Iară Iacov dzîsă: Cunoscu, fiiul meu, cunoscu: ce Manasi va fi spre năroade şi să va înălţa spre însăle. Iară Efraim va fi mai mare, ca şi cum s-au măritu Istrail cel Nou, dentru Duhul Svîntu, cu trup şi va fi mai întîiul lui Manasi. Şi atunci începu a chema pre toţi ficiorii săi, pre rîndu, din cel întîiu pînă la acel mai de apoi şi dzîsă, arătîndu-le lucrurile carele meniia ca să să facă. Şi dzîsă întîiu lui Ruvim [cum]: Tu eşti tăriria şi începătura a [[38]] tuturor fraţîlor tăi. Iară ti-ai purtatu rău şi fără nice o sîială, căce că ti-ai suitu în patul tătîne-tău de l-ai spurcat cu ţîitoaria tătîne-tău, cu Vala. Şi-i dzîsă: De pre acmu să nu mai fii înherbîntatu spre partia poftii trupeşti şi să-ţi mulţăşti ţie greşală pre spre greşală.
Al doile blăstăma pre Simeon şi pre Levi / şi le dzîsă: De pre voi mîniia şi scîrba să nu mai iasă, den vreme ce omorîtu atîţia săchimiteni cu inemă turbată şi cu mînie iute, ca pentru să răscumpăraţi strîmbătatia surorii voastre, Dinei, pentru căce o au răpitu Săhem şi voi aţi omorîtu atîta nărod de oameni drepţi şi fără nice o vină.
Pre după aceştia veni şi la al patrulia ficior al său, la Iuda, şi începu a-i blagoveşti laude şi închinăciuni şi biruinţă spre vrăjmaşii săi; pentru căce că dentru acesta ficior al său, Iuda, să menisă ca să răsară vlăstariul direptăţîi, Hristos, adecă den săminţîia Iudei. Şi-l asămînă ca puiul leului, dzîcîndu-i că să va culca şi va adormi ca leul şi ca puiul leului, şi cine va cutedza să-l deştiapte pre însu, închipuind cum născînd împăraţi dentru Iuda, naşte-va şi Priacurata Precistă den săminţîe împărătiască, dentru caria să va întrupa Domnul nostru Iisus Hristos. Deci leul să închipuiaşte a împăratu, cum şi Domnul Hristos fiind împăratu ceriului şi pămîntului mainte de naştire, iarăş întru săminţîe împărătiască, adecă den Preacurata Maria au luat trup şi fu şi om şi Dumnedzău deplin.
Deci fără atîta încă mai proroci Istrail, adecă Iacov, şi dzîsă: Nu vor lipsî domni şi împăraţi dentru săminţîia Iudei, pînă va veni şi cel priimitu şi menitu, adecă Hristos, care iaste nădiajdia şi adunaria tuturor limbilor, ca să le întoarcă spre dumnedzăire şi ca să cunoască naştiria şi moartia şi învieria svinţii sale. Şi ş-altele multe proroci Iacov pentru fiiu-său Iuda şi-l blagoslovi, precum să află mai îndelungatu scris la Biblie.
Şi mai veni şi la al cincilea ficior al său, anume Zavulon, şi-i dzîsă: Den vriame ce poftişi să-ţi fie lăcaşul lîngă mare, să fie îndelungată lăcuinţa şi sălaşul tău şi pînă la cetatia Sîndona. Iară ficiorului al şiasăle, lui Isahar, dzîsă-i: Isahar, vădzînd pămîntul cu bună roadă, să-i fie datu să-l lucriadză şi să va chema plugariu. Iară ficiorului al şiaptialea, anume Dan, dzîsă-i: Acesta va giudeca nărodul său, ca şi Iuda săminţiia cia împărătiască; şi iarăşi: Şi ca Sampson.
Iară ficiorul al optulea, anume Gadu, dzîsă-i: Săminţîia ta tîlhuind, va tîlhui. Iară celui al noaăle ficior, anume Asîr, dzîsă-i să fie bogat den pîne, cît şi a domni ş-a boiari să dia hrană şi săminţîia lui să fie însărcinaţi de / grîu. Iară ficiorului al dziacelea, anume Neftalim, dzîsă-i că să va asămîna ca un stîlpariu răsădit întru tărie şi-ntru frumusiaţă. Iară ficiorului al unsprădzecelea, anume Veniiamin, dzîsă-i să fie ca un lupu apucătoriu; de diminiaţă de va mînca el, iar de cătră sară va da altora hrană. Şi aşia au vieţuitu săminţîia lui.
Deci tuturor ficiorilor săi prorocindu-le părintele lor Istrail, adecă Iacov, le dzîsă aciastia toate, carele aici mai sus sîntu scrisă. Iară pre Iosif, ca pre un fiiu mai multu al său iubitu, blagoslovindu-l dzîsă-i aşia: Fiiul mieu cel măritu şi cel slăvitu şi lăudatu şi pria fericitu, fiiul mieu cel mai tînăr, Iosif, întoarce-te către mine, întoarce-te cătră mine, părintele tău şi socotiaşte de vedzi şi nu te înşela cu inema a te întoarce cătră faraon, nice cătră eghiptianii [[39]] cei păgîni, ce cătră mine şi cătră credinţa moşilor ş-a părinţîlor tăi. Căce că precum ti-au viclenit fraţîi tăi cu zavistie, di-au vrut să te omoară şi ti-au vîndutu, aşea vor face şi alţîi nepoţîlor săminţii tale. Ce să cadzi în mîna putiarnicului al mieu Dumnedzău, carele va întări pre Istrail, adecă pre săminţîia jidovască. Iară arcile eghiptianilor să vor sfărîma şi vinele braţălor lor să vor slăbi şi te blagoslovi Dumnedzăul mieu cu blagosloveniia ceriului ş-a pămîntului şi te întări cu daruri cereşti şi cu toate bunătăţile cuviinţăi şi te îmbogăţî cu toate bunătăţile de pre pămîntu. Şi pentru blagosloveniile maicii tale şi ale născătoriului părintelui tău, carele ai iubitu cu poftă dentru prunciia ta şi te întărişi şi covîrşişi pespre blagoslovenii a împăraţi den mulţi viaci şi pespre poftele a domni întemeiaţi şi îndelungaţi de viiaţă. Aciastia blagoslovenii să fie pespre capul lui Iosifu şi pespre vîrvul celora ce va iubi el.
Acestia sîntu blagosloveniile carele ş-au datu Iacov fiilor săi. Ce pre unii i-au blagoslovitu, iară pre alţîi i-au şi blăstămatu, carele cum s-au purtatu. Pentr-aceasta, fraţîlor, trebue fieştecine să cunoască şi să ştie că fiecarele dentru oameni va greşi lui Dumnedzău şi va ţinia tot într-un chipu, ispitind pre Dumnedzău căce-i îndelungadză şi nu-i face plată, socotindu cu firia sa că aciale greşeale a lui nu le sămăluiaşte Dumnedzău întru nemică. Acesta omu nice de pocăinţă parte nu are, nice de / ertare, ca şi cela ce gîndiaşte la inema sa şi dzîce: Lasă să fac pofta trupului astădzi, iară de mîine mă voiu pocăi şi-şi îndelungadză vriamia şi nu ştie ce naşte fapta pînă a trece ceasul, adecă agiunge-va să fie viu pînă mîine să să pocăiască, au nu va agiunge? Precum au făcut şi Amos, ficiorul lui Manasi împăratu şi nu-l putu mai răbda Dumnedzău, ce de sîrgu ş-au trimis mîniia sa cia iute şi l-au desrădăcinatu den temeiu, de nu să mai aliasă nemică de dînsu.

ÎNCEPĂTURA PENTRU NAŞTIRIA LUI MOISI ŞI CUM AU SCOS JIDOVII DE LA FARAON DEN EGHIPET. GLAVA 12

Pe după săvîrşiria lui Iacov ş-a lui Iosif ş-a tuturor ficiorilor lui Iacov, începură jidovii a să mulţî în Ţara Eghipetului. Şi să săvîrşi faraon împăratul Eghipetului cel dentîiu şi stătu împăratu altul, ce-i dzîcia Petisonie faraon. Iară într-o dzî dzîsără eghiptianii cătră faraon: Împărate, să ştii bine că săminţiia jidovască au începutu a să mulţî ş-a să întări mai tare decît noi. Ce să socotim mai bine, întîiu să-i supunem suptu învăţătura noastră, pînă a nu ne covîrşi ei pre noi. Şi plăcu împăratului aceasta şi fiaceră sfatu să-i pue în toată vriamia la lucruri grele, la ce va hi de triabă împăratului, ca pentru să li să urască, să se ducă den Ţara Eghipetului. Şi începură a pune pre jidovi la lucru de săpa pămîntu, să facă cărămidzî, să fie de făcut cetăţi. Şi punia în toate dzîlele desculţ de călca lutu toată dzua şi-i munciia cum era mai rău. Şi le despica trestii şi le ascuţîia şi le arunca în lutul ce-l călca, de-şi spărgia picioarele şi-i bătia, cum era mai rău, şi-i munciia fără nice o milă. Şi făcură cu dînşii cetăţi mari; anume una o chema Pitho, ş-altă cetate ce să chema Ramesi şi ş-alta ce să chema Iliupol.
[[40]] Iară pre cîtu nevoia eghiptianii să împuţiniadză pre jidovi, iară jidovii pre atîta să mulţîia şi nu băga samă pre eghiptiani. Ce să mira faraon ce să va face cu dînşii, că nu-i putia mai împuţîna. Ce au chematu pre toate moaşele jidoveşti ş-au grăitu cu dînsăle în taină şi le dzîsă: Iată ce vă dzîcu, de astădzi înainte la cîte jidovce veţi merge şi vor naşte feţi, pre toţi să-i omorîţi, că veţi avea de la mine socotinţă / mare. Iară moaşele aciale s-au temut de Dumnedzău şi nu feaceră cum le învăţasă împăratul faraon. Iară împăratul, dac-au vădzut că nice aşia nu poate face nemică, dzîsă slujitorilor săi, unde vor găsî ficiori de jidovi să-i arunce într-apa Nilului, să se îniace; şi aşia făcia. Iară jidovii ascundia cuconii şi nu-i lăsa pre afară, de răul împăratului faraon.
Iară pre aceasta vreme au născutu şi marele Moisi proroc. Deci să vedem naştiria lui cum au fostu şi den cine au fost. Moisi au fost dentr-a şiaptia săminţîe a lui Avraam. Căce că Avraam au făcut pre Isaac, iară Isaac au făcut pre Iacov, iară Iacov au făcut 12 ficiori. Deci dentr-acei 12 iaste unul ce-l chiamă Levi, den carele să trage preuţîia, cum au fostu la jidovi. Deci Levi au făcutu pre Cagathu, iară Cagathu au făcutu pre Avramu - nu cel dentîiu, ce altul -, iară Avramu au făcut pre Iohavedu, iară Iohavedu au făcut pre Aron şi pre Moisi şi pre o fată ce o au chematu Mariiam.
Aceasta iaste săminţîia dentru care au născutu Moisi. Iară de la moartia lui Iosif pînă la naşteria lui Moisi au trecut 65 de ai; iară de la moartea lui Avraam pînă la naştiria lui Moisi au trecutu 576 de ai. Şi cînd au născutu Moisi iară tată-său i-au şi pus nume Melhiia, că Melhiia jidoviaşte să chiamă împăratu.
Şi l-au ţînut ascunsu 3 luni, cum aţi audzîtu că au fost aruncîndu cuconi într-apă. Iar tatăl lui Moisi, vădzînd că nu-l va mai putia ascunde, au făcut un săcriiaşu mitiutel, cîtu au fostu şi Moisi, şi l-au smolit cu smoală foarte bine ş-au pus pre Moisi într-acel săcriiaşu şi l-au lăsatu pre apa Nilului.
Iară într-aceia vreme s-au fostu pogorîtu la acia apă fata lui faraon împăratu, anume Muthidiia şi cu fiate multe, ca o împărătiasă, să să scalde. Iară cu dînsa era şi Mariiam jidovca, de posluşiia, soru lui Moisi cel născut, mai mare decîtu Moisi. Şi era şi ia cu fata împăratului, căce că-i era aminte de săcriiaş, unde-l va scoate undele apei. Iară numai scăldîndu-să iale acolo, vădzură săcriiaşul unde plutiia pre apă. Şi dzîsă fata împăratului să-l scoaţă. Şi daca-l scoasără dentr-apă, l-au deşchisu şi vădzură pre pruncu iscusîtu şi frumuşel unde plîngia în săcriiaşu.
Şi daca-l vădzu fata lui faraonu aşia frumuşel i să fiace milă şi l-au luatu ca să-l / criască. Şi în locu dzîsă Mariiam cătră împărătiasa: Voia-ţ-îi să-ţi aduc eu o mamcă să ţî-l hrăniască foarte bine? Şi prinsă bucuros fata împăratului şi să dusă Mariiam şi adusă pre îmă-sa Iohavedu, care făcusă pre Moisi, şi-l diade ei să-l aplece. Şi-i dzîsă: Să foarte nevoeşti cu acestu pruncu, iară eu încă te voiu socoti pre tine şi-ţi voiu plăti bine. Şi acolia i-au pus fata lui faraon numele Moisi, cum să chiamă jidoviaşte: găsîtu într-apă. Că apa să chiamă jidoviaşte moi, iară si să chiamă găsîtu.
Iară dac-au luatu îma lui Moisi pre fiiu-său la dînsă foarte-l hrăniia bine şi-l apleca, ce pre un fiiu al său. Iară daca l-au înţărcatu l-au dus la fata lui faraon şi l-au datu. Iară fata lui faraon, unde l-au vădzut atîta frumos şi [[41]] arătătoriu, căce că era Dumnedzău cu Moisi den naşiria lui, [deci] l-au făcutu să-i fie ficior de suflet Moisi. Iară odată l-au dus la tată său, faraon. Şi daca l-au dus, iară faraon vădzîndu-l aşia curatu şi frumuşel, l-au luatu în braţă şi-l dezmierda ca pre un pruncu. Iară Moisi au luatu cununa cia de-npărăţie den capul lui faraon şi o au datu gios. Iară faraon pentr-aceasta foarte să scîrbi rău şi gîndi să omoară pre cucon.
Iară fata lui faraon oblici că va să omoară tată-său pre pruncu şi alergă mai de sîrgu şi dzîsă: Împărate, să nu faci acesta lucru, să omori cuconul, c-au făcutu ca un pruncu nepriceput. Iară de vei să credzi Măriia ta că nu să priciape, pune într-o tepsîe galbeni şi-ntr-alta cărbuni aprinşi şi pune înaintia cuconului. Dece de să va întinde la galbeni, tu vei criade că să priciape; iară de să va întinde la cărbuni, adecă la jeratecu, vei vedia, Măriia ta, că iaste un pruncu brudiu. Şi fiace faraon ispită cu aceasta şi pusă şi galbeni şi jeratecu înaintia cuconului. Iară ce fu voia lui Dumnedzău, s-au întinsu cuconul ş-au luatu cărbuni cu mîna ş-au băgat în gură şi ş-au arsu limba ş-au grăitu făicav pînă la moartia lui.
Iară dac-au vădzut faraon aşia, credzu că iaste un pruncu brudiu şi-şi potoli mîniia, iară fata lui faraon crescu pre Moisi ca pre un ficior al său şi-l învăţă toată înţălepciunia şi meşterşugul cel de vraje a eghiptianilor. Şi să făcu voinic Moisi în toată vîrsta / şi avia voe veghiată în toată curtia lui faraon. Şi să chema Moisi ficiorul fiatei împăratului şi ce vria să facă, făcut era.
Iară pe aceia vreme, cum aţi audzîtu că era jidovii munciţi şi căzniţi de eghiptiani în totu chipul, [iară] odată, într-o dzî, eşisă Moisi den curţîle împăratului faraon afară şi vădzu unde bătia un eghiptian fără milă pre un jidov. Iară Moisi căută în toate părţile şi daca nu vădzu pre nime, omorî Moisi pre eghiptian şi-l ascunsă în năsîpu. Iară cînd au fostu a doa dzî, vădzu Moisi pre doi jidovi unde să priciia întru sîne şi bătia unul pre alaltu. Iară Moisi să apropie lîngă dînşii şi dzîsă celui vinovata: Pentru[că] ce baţi pre fratele tău, pre jidov? Iară el dzîsă: Ce triabă ai tu şi cine ti-au pus mai mare preste noi, să ne iei samă? Au te gîndeşti că mă vei omorî şi pre mine, cum ai omorît eri pre cel eghiptianu?
Iară Moisi, dac-audzi aşia, să spămîntă să nu obliciască împăratul şi să-l omoară şi pre dînsu, cum ş-au fost aşia, c-au oblicitu împăratul ş-au fostu căutîndu pre Moisi să-l omoară. Ce l-au ascunsu îmă-sa, fata împăratului, pînă i-au făcutu pace de cătră faraon împăratu. Iară Moisi foarte să făcură om de triabă şi îndrăzneţ şi vitiaz bun.
Iar pre aceia vreme să rădicasă ethiopii, oamenii cei negri, adecă arapii, şi trecură preste apa indiianilor, în Ţara Eghipetului şi foarte prăda şi ucidia pre eghiptiani; şi ţînu aceasta la[o] cinci ai. Iară eghiptianii să mira cum vor face; ce vrăjiră şi li să arătă în vraje că de vor ciare pre Moisi să le hie sărdar pre oşti, ei vor birui pre ethiopi. Şi să dusără la Thermutha, fata lui faraonu, şi-l cerşură să le hie mai mare pre oşti. Iară ia dzîsă: Să-l întrebu întîiu şi pre dînsu de va vria. Şi-l întrebă îmă-sa, iară Moisi prinsă bucuros, că era de toată treaba, în vîrstă de 30 de ai pre atunce. Şi să dusă la războiu şi cum eşi Moisi cu eghiptianii, aşia şi înfrînsără pre ethiopi şi-i scoasără den Ţara Eghipetului. Şi încă s-au luatu după dînşii şi i-au gonitu şi pren ţara lor ş-au prădatu ş-au robitu cît le-au trebuitu ş-au agiunsu şi pînă la Sova, la cetatia unde împărăţîia ei şi o au dobînditu, de era pre mîna eghiptianilor.
[[42]] Iar / de acolo să oblici c-au muritu Thermuthia, îma lui Moisi şi începură toţi eghiptianii den urmă cu rău şi cu pîră pre capul lui Moisi cătră faraon împăratu, dzîcînd că iaste un jidov şi le spun vrăjile că va sta împăratu el; şi alte multe găsîia de-l pîrîia, dac-au muritu fata împăratului, îma lui Moisi. Şi trimisă faraon pre armaşul său, pre Hanaftof, să-l prindză pre taină şi să-l omoară. Iară Moisi oblici şi cum sosî Hanaftof şi marsă la dînsu să-l prindză [iară] Moisi năvăli la dînsu şi-n loc l-au oborîtu mortu la pămîntu.
Şi de acolo fugi pren pustiiu Moisi şi să dusă în pămîntul Madiiamului. Şi vădzu de departe nişte turme de oi pre lîngă un puţ, unde le adăpa nişte fiate. Şi năzui Moisi acolo la puţ şi vădzu că era şiapte fiate de adăpa acele oi. Şi daca sosî Moisi, apucă el sîngur şi scoasă apa şi adapă oile într-un ceas, măcar că era multe. Şi le întrebă Moisi, a cui fiate sîntu? Iale spusără că sîntu toate a lui Raguil şi să dusără fiatele acasă, iară Moisi au rămas la puţ ca să să can odihniască.
Iară Raguil, daca vădzu pre fiate c-au venitu, li-au întrebatu: Adăpat-aţi oile? Iale spusără că li-au adăpatu. Iară Raguil dzîsă: Can curund li-aţi adăpat. Iar fetele spusără c-au nemeritu un om eghiptianu şi li-au agiutat de li-au adăpatu. Iară Raguil dzîsă: dară că ce nu l-aţi îmbiiatu să hie venitu să-l ospătămu. Şi trimisă Raguil de chemă pre Moisi şi-l ospătă. Şi în locu fiaceră tocmală şi-i diade Raguil pre fata cia mai mare, pre Săpfora, să-i hie lui Moisi muiare. Şi făcu Moisi cu dînsa doi ficiori; pre unul chema Irsam şi pre altul Eliezer.
Şi păştia Moisi oile socru-său, lui Raguil, în pustiiu, în pămîntul Sinaiului. Şi acolo, în pustiiu, în toată vremia i să arăta arhanghelul Gavriil şi-i spunia cum s-au făcut lumia dentîiu, ceriul şi pămîntul şi toate lucrurile ceriului ş-a pămîntului şi cum au făcutu Dumnedzău pre om şi cum s-au mulţîtu oamenii pre pămîntu şi cum au făcut Dumnedzău potop, di-au muritu toate trupurile cîti au fostu pre pămîntu; şi cum s-au făcut stanul cel de piatră, să să sue oamenii în ceriu şi s-au dezmeticitu / de ş-au pierdutu limbile. Şi i-au spus şi de oamenii cei vechi, dentîi, carele cum au fostu şi cîţi ai au trăitu. Şi acolia i-au spus îngerul cum va să-i dia Dumnedzău tărie să scoaţă jidovii de la Eghipetu şi cum va lua pravila de la Dumnedzău şi cum vor asculta de dînsu toată săminţîia jidovească. Şi i-au arătatu îngerul tocmelele ceriului şi stihiile şi tocmala stelelor şi numărul şi cum va măsura pămîntul şi toată înţălepciunia.
Iară păscînd Moisi oile pre acolo, s-au suitu într-o măgură carele să chema Horiv. Şi era vremia pre amiadzădzi. Şi căută Moisi şi vădzu un înger, unde lumina ca o pară de foc. Şi căută şi vădzu acolia aproape un trandahir aprinsu cu pară de foc şi nu ardia. Şi dzîsă Moisi: Ciuda mare, cel trandahiru iaste aprinsu cu pară de focu şi nu arde. Ce nu să încredzu Moisi şi dzîsă: Să mă mai apropiiu să vădzu bine ce minune mare poate fi aceasta? Şi să dusă Moisi mai aproape şi-i grăi Dumnedzău dentr-acel trandahir şi dzîsă: Moisi, Moisi, nu te mai apropiia mai încoace, ce-ţi dezleagă încălţămintele tale den picioare, căci locul ce stai iaste svîntu. Şi stătu Moisi, acolo, în loc. Şi-i grăi Dumnedzău dzîcîndu-i: Eu sîntu Dumnedzăul tătîne-tău, lui Avraam, ş-a lui Isaac ş-a lui lacov. Şi stătu Moisi cu grije mare şi cu frică. Şi mai ascultă să vadză cine-i va mai grăi. Şi iară-i grăi Dumnedzău şi dzîsă: Audzîiu glasul năroadelor mele, lui Istrail şi vădzui cîtă nevoe duc de eghiptiani şi voiu să-i [[43]] mîntuescu den mînule lor şi să-i scoţu den pămîntul lor şi voiu să-i duc în pămîntul cela den care cură miiare şi lapte. Ce să te scoli şi să te duci la faraon şi să dzîci să lasă nărodul mieu să fie slobodu să iasă den Eghipetu.

DE-AICI SĂ ÎNCIAPE CĂLĂTORIIA, CUM AU SCOS MOISI PRE JIDOVI DEN ŢARA EGHIPETULUI, DE LA FARAON ŞI CÎTE CIUDESĂ AU ARĂTAT DUMNEDZĂU ÎN EGHIPETU

Iară daca grăi Dumnedzău cătră Moisi să margă la faraon, dzîsă Moisi: Doamne, ce om sîntu eu să mă duc la un împăratu mare ca acela, să-i răspundzu eu cuvinte ca aciastia? Dzîsă Dumnedzău: / Du-te şi grăiaşte, că eu voiu fi cu tine şi nu-ţi gîndi. Şi daca vei sosî acolo, tu să dzîci cătră fiii lui Isdrail: Trimăsu-m-au cel mai denaintia decîtu vecii cătră voi, carele iaste Domnul Dumnedzăul părinţîlor noştri a lui Avraam ş-a lui Isaac ş-a lui Iiacov. Şi să-i strîngi pre toţi şi să mergi cu dînşii înaintia lui faraonu şi să dzîci cătră dînsu cu îndrăznire mare: Dumnedzăul jidovilor m-au trimisu să-i iau toţi jidovii den Eghipet şi să mergem 3 dzîle în pustii şi acolo să facem jărtvă lui Dumnedzău. Iară el de nu va vrea să-i lasă, iară tu să arunci toiagul carele ţîi în mînă, pre pămîntu înaintia lui faraon, iară toiagul să va face şiarpe. Şi de te va asculta să-i lasă, iară tu să apuci de sîrgu pre acel şiarpe de coadă, că iară să va face toiag în mînu-ţi.
Şi să dusă Moisi la socru-său Raguil şi dzîsă: Duce-mă-voiu la Eghipet la fraţîi mei, la jidovi, să-i vădzu ce mai făcu. Iară socru-său i-au dzîs: Pasă, fiiul mieu, sănătos şi pre voia ta. Şi ş-au luatu Moisi muiaria şi cuconii şi pre frate-său Aaron şi să dusă tocma la Eghipet. Şi iară dzîsă Dumnedzău lui Moisi: Aruncă acel toiag den mînu-ţi gios; şi l-au aruncatu Moisi şi să fiace toiagul un şiarpe mare şi groznicu. Iară Moisi începu a fugi de şiarpe. Dzîsă-i Dumnedzău: Nu fugi, ce-l apucă de coadă. Şi l-au apucatu Moisi de coadă şi s-au făcutu iarăş toiag.
Şi iar dzîsă Dumnedzău: Bagă-ţi mîna în sînu şi iară o scoate. Şi-şi băgă mîna sănătoasă şi o scoasă buboasă preste totu. Iar dzîsă Dumnedzău: Mai bagă-ţi mîna în sînu şi iară o scoate. Şi iară o băgă Moisi buboasă şi o scoasă sănătoasă. Şi dzîsă Dumnedzău: Du-te acmu. Şi să dusără în Eghipetu.
Şi dac-au sosît acolo în Eghipetu, începură a vesti Moisi şi cu Aaron cătră toţi jidovii cum va Dumnedzău să-i mîntuiască den mînule lui faraon. Şi li-au spus de totu cum <îl> învăţasă Dumnedzău pre Moisi. Şi decii marsă Moisi cu Aaron înaintia lui faraon şi dzîsă: Trimisu-m-au Dumnedzăul jidovilor la tine, să slobodzi den Erghipet să margă în pustiiu trei dzîle, să facă jărtfă lui Dumnedzău carele au făcut ceriul şi pămîntul şi .
Dzîsă faraon: Ce dumnedzău / iaste acela ce dzîceţi voi şi ce ciudiasă arată dumnedzăul acela ce dzîceţi c-au făcut toate. Iată eu am aici în Eghipet nişte oameni carii făcu ciude multe. Deci de va putia dumnedzăul vostru să facă ciude mai mari de cîtu aceşti oameni, eu bucuros să las pre jidovi să margă; iară de nu, bine să ştii că multe munci voiu să vă facu, căce aţi [[44]] venitu aici de amestecaţi jidovii şi nu-i lăsaţi să lucriadză ce iaste triaba Eghipetului.
Iară pre aceia vreme era la faraon împăratu doi vrăjitori şi fărmăcători, cîtu nu să mai putia spune nice într-o ţară ca aceia. Şi-i chema anume pre unul Nanis şi pre altul Namvris. Şi-i adusă împăratul pre acei vrăjitori pre amîndoi şi-i pusă alăturia cu Moisi şi cu Aaron. Şi făcură vrăjitorii toiagele şerpi înaintia împăratului. Iară Moisi ş-au aruncatu şi el toiagul pre pămîntu şi să fiace un balaur mare şi înghiţi pre şerpii celorlalţi.
Iară faraon nu vru să lasă pre jidovi cum fu porunca lui Dumnedzău. Ce i să împietri inema şi nu să ţînu de cuvînta, cum grăisă cu Moisi şi cu Aaron, nice putia faraon să să sature de munca lor, că era ei robi eghiptianilor decînd au fostu Iosif în Eghipet şi cu tată-său Iacov, de trecusă 145 de ai de cîndu tot era ei robi eghiptianilor. Iară Moisi era atunce, cînd au mărsu la faraon, de 85 de ai.

AICI SĂ ÎNCEP CIALE DZECE RANE CE AU TRIMIS DUMNEDZĂU PENTRU JIDOVI LUI FARAONU. ARĂTARIA ÎNTÎIU

Dzîsă Dumnedzău cătră Moisi: Du-te la faraon şi să va scula el şi cu vrăjitorii lui şi cu tine împreună şi veţi merge la apa Nilului. Şi daca veţi sosî acolo, iară tu să loveşti cu toiagul într-apă, că să va face toată apa sînge. Şi marsă Moisi cum fu cuvîntul lui Dumnedzău şi cu faraon depreună şi lovi Moisi cu toiagul şi feace apa sînge şi muriră toţi peştii apei; şi nu numai acea apă ce-au lovit Moisi cu toiagul s-au făcut sînge, ce toate izvoarăle Eghipetului. Iară vrăjitorii lui faraon vrură şi ei să-şi arate minciunele, să facă sîngele iarăşi apă, cum au fostu şi nu putură face nemică. Şi ţînu aceasta 7 dzîle şi muriia eghiptianii de sete, şi ei şi / dobitoacele lor, cum era mai rău.
Iară faraon chemă pre Moisi şi pre Aaron şi dzîsă: Rugaţî-vă dumnedzăului vostru să facă apele la loc, cum au fostu, şi voiu slobodzi pre jidovi. Şi să rugă Moisi şi Aaron lui Dumnedzău şi să fiace apa iară la loc. Şi iară nu vru faraon să sloboadză pre jidovi, cum au dzîsu.

ARĂTARIA A DOA

Dzîsă Moisi cătră frate-său Aaron să bage toiagul într-apă şi să turbure apa; şi turbură Aaron apa. Şi într-acela ceasu au izvorîtu broaşte atîtia de multe, cîtu să acoperisă preste totu pămîntul Eghipetului. Şi li să împlură casăle şi vasăle şi paturile şi nu putia eghiptianii nice să bia, nice să mănînce, nice să să culce; atîta era de multe cîtu le răniia den casă cu lopîţăle, iară iale mai multe întra.
Iară daca vădzu faraon atîta urgie dumnedzeiască, chemă pre Moisi şi pre Aaronu şi le dzîsă; Rugaţî-vă dumnedzăului vostru să să curăţască această scîrnă de broaşte şi eu să trimit pre jidovi unde va hi voia. Şi să rugă Moisi şi Aaronu lui Dumnedză şi să curţîră broaştele; iară faraon nu vru iarăşi să sloboadză pre jidovi, ce-şi împietri inema.
[[45]]

ARĂTARIA A TREIA

Iară dzîsă Moisi cătră Aaron să amiastece ţărînă şi feace Aaron aşia. Şi să zgîndărîră atîţia ţînţari, cît era negură de nu-şi vedia oamenii calia încotro au fost mărgînd. Şi le întră pren ochi şi le periia dobitoacele, cum era mai rău şi nu avia oamenii odihnă, ce să îneca cu fumuri ca să-i răşchire; iară ei încă tot mai mulţi să strîngia. Şi iară chemă faraon pre Moisi şi pre Aaron şi le dzîsă: Rugaţî-vă dumnedzăului vostru să piară acestu întuniarec de ţînţari şi să slobodzu pre jidovi. Şi iară să rugară lui Dumnedzău Moisi şi Aaronu şi să răşchirară într-aceia mică de ceas, cît nu să mai vădzură nice unul, necăiuri. Şi iar nu vru să lasă nărodul lui Dumnedzău, cum să făgăduisă cătră Moisi şi Aaron.

ARĂTARIA A PATRA

Şi se mînie Dumnedzău pre faraon şi pre toţi eghiptianii şi le trimisă muşte cîneşti veninoasă foarte şi pre cine muşca, numai ce să îmfla. Şi nu putia oamenii şi dobitoacele / să trăiască. Şi iară chemă faraon pre Moisi şi pre Aaronu şi le dzîsă: Rugaţî-vă lui dumnedzău să ne mîntuiască de acestia muşte veninoasă şi să lasu pre jidovi să margă să facă jartvă lui dumnedzău, însă nu departe, ce aproape. Şi să rugă Moisi şi Aaron lui Dumnedzău şi-i mîntui şi de-acia pediapsă. Şi iară să împietri spurcată inema lui faraon şi nu vru să lasă pre jidovi, cum dzîsesă.

ARĂTARIA A CINCIA

Şi iară le mai trimisă Dumnedzău moarte în tot dobitocul: în boi, în cai, în oi, în toate ce avia dobitoace; şi numai eghiptianilor muria, iar a jidovilor nu mai muriia nice una. Iar faraon nu vru să lasă pre jidovi şi de moartia dobitoacelor încă nu grijiia nemică.

ARĂTARIA A ŞIASIA

Iară dzîsă Dumnedzău cătră Moisi şi cătră Aaronu: Luaţi cenuşe den cuptoriu, să fie herbinte, ş-aruncaţi în sus asupra lui faraon ş-a năroadelor Eghipetului. Şi fiaceră aşia cumu-i învăţasă Dumnedzău. Şi diade Dumedzău den pravul aceii spudză de să făcură tot beşici peste toate trupurile oamenilor ş-a vitelor, cîte mai rămăsesă. Şi li să spudziia trupurile preste totu; şi întîiu mînca, iară daca să scărpina, atîta-i ustura, cît nu să putia aşedza şi li să feceră rane pre trup dentr-însăle. Şi nici aşia nu-şi plecă inema faraon să lasă pre jidovi, ce totu-i era inema împietrită.

ARĂTARIA A ŞIAPTIA

Şi iarăşi le mai trimisă Dumnedzău rău şi amar, că le trimisă Dumnedzău ploae cu smidă şi cu foc şi pre cîţi oameni au apucat acia ploae pren cîmpi [[46]] şi pren ţarini, sau la vii, sau la dobitoace, pre toţi i-au arsu şi i-au omorîtu şi li-au stricatu viile şi ţarenele şi pomeţii pretiutindirea. Numai într-un loc ce să chema Ghesem, unde era lăcaşul jidovilor, n-au fostu nici unele de acestia, că i-au ferit Dumnedzău. Iară daca vădzu faraon aşia, şi trimisă la Moisi şi la Aaron de-i chemă şi le dzîsă: Greşit-am şi vădzuiu cît Dumendzău iaste bun şi direptu; iară eu şi cu nărodul mieu sîntem neînţălegători şi păgîni. Ce mă rog să faceţi rugăminte cătră dînsul să-şi potoală mîniia de pre capetele noastre şi eu voiu lăsa pre jidovi / să margă să să închine lui Dumnedzău în pustiiu.
Şi fiace rugă Moisi şi Aaronu şi-şi potoli Dumnedzău mîniia de pre dînşii. Atunci dzîsă faraon cătră Moisi: Caută de ia numai bărbaţîi şi vă duceţi de vă închinaţî dumnedzăului vostru. Iară Moisi dzîsă: Eu voiu den temeiu să iau tot nărodul jidovăscu, şi bărbaţi şi mueri, den mare pînă în mic, cu toate dobitoacele lor şi cu ce au cu totu, că aşia mi-au dzîs Dumndzău să facem. Iară faraon dzîsă: Aceasta ce ceri tu iaste un vicleşug şi înşelăciune; şi în locu i-au gonitu pre amîndoi cu mînie den naintia lui.

ARĂTARIA A OPTA

Dzîsă Dumnedzău cătră Moisi: Înalţă-ţi mînule sus cătră ceriu. Şi-şi înălţă Moisi mînule spre ceriu şi dede Dumnedzău de să feace întuniarec preste tot pămîntul Eghipetului atîta cît nu-şi vedia eghiptianii calia încătro vor miarge, nici putia să-şi iasă den casă, ce dzăcia toţi pentr-aşternuturi şi nu să putia apuca de nemică, cum era mai rău. Iară la jidovi era lumină mare.
Iară faraon iarăşi chemă pre Moisi şi pre Aaron şi le dzîsă: Luaţi jidovii şi cu muerile lor şi cu ficiorii lor şi cu micu şi mare şi vă duceţi în pustiiu de faceţi jirtvă dumnedzăului vostru; iară numai dobitoacele să nu-şi ia oamenii. Iară Moisi dzîsă cătră faraon: Şi dobitocul, dzîce Dumnedzău, să-şi ia nărodul cu dînşii ca să facă jărtvă lui Dumnedzău.
Şi să mînie foarte rău faraon şi dzîsă: Să piei dinaintia ochilor miei în cestu ceas, că acmu ţ-oi face moarte cu mînule mele; ce te du să nu te mai vădzu în ochii miei. Iar Moisi dzîsă: Adevărat dzîsăşi, că de pre acmu înainte nu mă vei mai vedia cu ochii tăi.
Dzîsă Dumnedzău cătră Moisi: Încă o arătare voi să mai dau lui faraonu. Diaciia-i voiu scoate den mînule lui. Ce chemaţi nărodul jidovăscu totu şi le grăiţi în taină, ce să margă toţi pre la eghiptiani şi să-şi dobîndiască de pre la dînşii haine scumpe şi unialte cu aur şi cu mărgăritariu şi să dzîcă că iară le vor duce pre la dînşii; că eu voi slăbi inemile eghiptianilor şi le vor da ce vor avia mai scumpu.
Şi-i chemă Moisi pre toţi şi le dzîsă cumu-l învăţasă Dumnedzău. Şi slăbi Dumnedzău inemile eghiptianilor şi-şi diaderă totu argintul şi aurul şi mărgăritariul / jidovilor. Şi goliră jidovii pre eghiptiani de tot ce-au avutu ei mai bun. Şi să arătă Moisi mare şi destoinic înaintia lui faraon ş-a tot Eghipetul.
[[47]]

PENTRU PAŞTILE JIDOVEŞTI CE AU FĂCUTU

Dzîsă Dumnedzău cătră Moisi: Chiamă la tine pre toţi ficiorii lui Istrail şi le dzî să-şi gatiască de toată casa cîte un miel, să fie cîte de un anu, iară cînd va hi în dzece dzîle a lunii dentîiu, adecă în luna lui martu să fie mieii gata pre la toate casăle. Iară să nu va găsî mielu, fie şi ed, şi să ştia gata în casăle lor acei miei, pînă în cinci dzîle. Iară cînd să vor împlia 14 dzîle aceştii luni să-i giunghe, iară cu sîngele să-şi ungă uşile; pren pragul de sus să fie sămnu acesta. Căce că preste noaptea aceia va să vie îngerul şi va să omoară toţi oamenii cei mari şi pruncii carii vor hi născuţi întîiu. Şi cu oamenii va omorî şi dobitoacele acelia; iar la cîte casă vor hi unsă pragurile cu sînge va feri îngerul şi nu le nimică.
Şi daca va giunghia mielul acela, să-l frigă întregu, cum iaste, şi să-l mănînce stînd în picioare, şi să fie încălţaţi cu ciubotele lor şi să hie în mînă cu toiagele lor. Şi să mănînce cu adzîmă nedospită şi cu . Şi să păzască de sîrgu să mănînce, că vor să fugă de înaintia lui faraon. Şi voi să-i trecu Măria Roşie în ceia parte. Şi cînd vor mînca să se feriască să nu caria cumva să zdrobască, sau să frîngă vrun os dentr-însu.

ÎNVĂŢĂTURĂ. CE TÎLCUIAŞTE ACEL MIEL CARELE AU MÎNCATU JIDOVII CÎND AU EŞITU DEN EGHIPETU?

Dzîsă Dumnedzău să caute miel curatu, pentru căce că şi Dumnedzău s-au asămînat blînd ca un miel la munca şi la chinul svinţii sale la răstîgnire, cum mărturiseşte şi Isaiia proroc dzîcîndu: Ca o oae au venitu spre giunghiare şi ca un miel blînd fără ştiinţă rea, cînd stă înaintia celui ce-l tunde, fără glas. Că aşia au fostu stînd, cu blîndiaţă, şi Dumnedzău naintia celor ce l-au fostu muncind şi nemică n-au fostu dzîcînd. Şi marele Ioan Crestitel <=Botezătorul>, cînd au vădzut pre svinţiia sa în pustiiu, l-au arătatu cu diagetul ş-au dzîsu: Iată mielul lui Dumnedzău, carele ia păcatele oamenilor asupra sa.

PENTRU CĂCE DZÎSĂ SĂ HIE MIEL, SĂ NU HIE MIIA /

Pentru căce că la Legia Veche, cînd s-au fostu rugînd lui Dumnedzău pentru vrun om, au fostu făcîndu jirtvă tot cu berbeci şi cu miei şi cu boi, cum s-ari chema aciastia în chip bărbătescu; căce că chipul bărbătescu iaste mai tare decîtu cel muerescu. Şi cum spune în pravila jidovască, că tot omul carele va naşte întîiu, de va deschide pîntecele mîne-sa, adecă, să fie făt svîntu, să va chema acela lui Dumnedzău, cum şi Dumnedzău au deşchis pîntecele maică-sa, de au născutu fără de plod de bărbat.

PENTRU CE DZÎSĂ SĂ HIE MIELUL DE UN ANU

Cum vedzi că soarele în toate dzîlele preste an luminiadză, pînă să împle anul, aşia şi soarele direptăţîi, Iisus Hristos, cumpătă şi cruţă vecii [[48]] lumii şi el sîngur iaste mai deinte de viaci şi sîngur au făcut toate şi iară suptu ţîniaria Lui sîntu toate faptele Lui.

PENTRU CĂCE SĂ FIE MIELUL CURATU

Căce cum au fostu şi Dumnedzău curatu de toate lucrurile, cum iarăş mărturiseşte Isaiia proroc, dzîcîndu cum Dumnedzău păcate n-au făcut, nice s-au găsîtu strîmbu dentru rostul său, nice au avut vreo greşală.

PENTRU CĂCE ÎN DZECE DZĂLE Ă LUNII

Cum ştii că să începe numărul dentîiu şi să săvîrşiaşte la dzece, aşia să întăriaşte a dzecia cuvîntu, adecă număr, cu cel dentîiu şi să chiamă număr deplinu.

PENTRU CĂCE DZÎSĂ DE NU VOR FI TOTU MIEI, SĂ IA ŞI EDZI

Pentru căci că Dumnedzău nu s-au pogorît numai pentru cei direpţi, ce şi pentru cei păcătoşi, să-i pocăiască. Şi le dzîsă, de nu vor hi mulţî vrentr-o casă, să chiame şi pre alţîi să le agiute a mînca la acia jărtfă; adecă şi noi, de nu ne vom putia folosî sînguri păcatelor noastre, noi să chemăm preuţîi, să ne plecăm lor, să să roage lui Dumnedzău pentru greşialele noastre.

PENTRU CĂCE SĂ SÎRGUIASCĂ SĂ MĂNÎNCE

Căce şi împărăţîia ceriului să sîrguiaşte şi sîrguitorii o vor apuca pre însă. Pentr-aceasta fieştecare creştinu să sărguiască să fie gata în toată vremea.

PENTRU CĂCE SĂ MĂNÎNCE CU ADZÎMĂ NEDOSPITĂ ŞI FĂR-DE ALUAT

Pentru căce că n-au vrutu Dumnedzău să fie cu aluatu, adecă / de ceia ce mînca eghiptenii, căce că era făcută tot cu strîmbătăţi şi cu vicleşug. Ce să mănînce adzîmă fără aluat, adecă să fie cu inemă întriagă şi curată cătră Dumnedzău cîndu vor face ruga lor, să nu ţîe mînie sau pizmă fratelui său, sau vecinului său. Aşia trebue să facem şi noi creştinii, cînd ducem prescuria şi pominocul nostru la svînta beserecă, să nu ţînem mînie nici unui omu, că cu acel pominoc ce ducem besericii nu eşti priimit spre Dumnedzău, ce încă multă scădiare-şi face omul acela.
[[49]]

PENTRU CĂCE SĂ-ŞI UNGĂ CU SÎNGE PRAGUL UŞII DE SUS ŞI PRAGUL DE GIOS

Pragul uşii de sus şi de gios tîlcuiaşte gîndul şi inema omului. Pentr-aceasta trebuiaşte fieştecine den creştini drepţî să-şi întăriască gîndul şi inema lui şi sufletul cu sîngele lui Hristos, cu sînta cuminecătură, ca să nu-i poată diiavolul strîca nemică şi să-şi izbăvască lucrurile cele bune a sale.

PENTRU CĂCE SĂ FIE FRTPTU, IAR NU FIERTU

Aceasta tîlcuiaşte cum în lucrul ce să hiarbe să amiastecă multe, mai iuţi şi mai acre, cum are hi eresii în multe chipuri ce nu priimiaşte beserica noastră. Iară friptura să scură de tot ce iaste într-însa, frigîndu-să pre focu, şi rămîne curată. Aşea şi Domnul nostru Iisus Hristos curăţiaşte totu răul şi toate păcatele oamenilor, că sîngur iaste pară de foc de arde.

PENTRU CĂCE AU DZÎSU SĂ MĂNÎNCE ŞI CAPUL ÎMPREUNĂ

Şi aceasta încă ne arată ca să cunoaştem cum Dumnedzău iaste întîiu şi cap credinţăi şi legii noastre. Şi noi încă să credem dumnedzăiria svinţii sale, cum s-au smerit pentru noi şi toate tainele întrupării sale. Şi nu ne lepădăm nice de unele ce ni-au poruncit svinţiia sa, nici să lepădăm învăţăturile cele bune cătră iriticii carii nu ascultă de svînta beserică, cum ne învaţă sîngur Dumnedzău la Svînta Evanghelie dzîcînd: Nu lepădaţi mărgăritariul înaintia mascurilor.

PENTRU CE LE-AU DZÎS SĂ NU FRÎNGĂ NICE UN OS DENTR-ÎNSU

<Şi aceasta> arată lucruri neagiunsă şi necuprinsă cu fire care lucru tîlcuiaşte pentru dumnedzăire, să nu cerce nici / să ia sama nici adîncului acestuia. Iar să nu frîngă, nice să zdrobască nici un os, aşijderia iarăşi mai tîlcuiaşte şi pentru răstignirea lui Hristos, cînd au frîntu picioarele celor doi tîlhari, iar a lui Hristos n-au frîntu, cum au dzîs Moisi jidovilor să nu frîngă nice un os dentr-însu.
Aciaste toate, cîti au arătatu Dumnedzău cătră Moisi să arate jidovilor, toate să închipuesc întrupării şi învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Iar pentru jărtvele care făcia jidovii pre acea vreme, s-au făcut jărtvă sîngur Dumnedzău la moartia svinţii sale pentru noi. Şi ni-au arătatu să facă jărtvă preuţîi, adecă Svînta Liturghie şi alte svinte taine a svintei beserici, cumu-i svîntul botedzu şi svîntul miru şi svintele masle şi cununiia şi mai ales <= sfînta cuminecătură> ş-alte taine a svintei beserici, cu care avămu nădiajde să ne izbăvim den păcate.
[[50]]

PENTRU CĂCE AU DZÎSU SĂ MĂNÎNCE CAN SARA

Căce că şi întruparia şi răstignirea lui Hristos s-au făcut la săvîrşirea vecilor, adecă în al şiaptele viacu, pentru să să strîce şi să să spargă toate legile celia ce credia întîiu oamenii: unii credia în bodzi alţîi în soare, alţîi în stiale, alţîi focul, alţîi apa şi cine în ce-i era voia. Iară de cînd să răstigni Domnul nostru Hristos, toate acialia s-au uitatu şi cunoscură toate limbile pre Dumnedzău. Aşijderia mai tîlcuiaşte cum şi Dumnedzău au făcut paştile cu apostolii în desară, ca să să împle cuvintele ce au prorocitu toţi prorocii pînă naştire.

ARĂTARIA CE AU ARĂTATU ÎN EGHIPETU, A DZECIA

Iară cînd fu preste noaptia aceia, veni îngerul trimis de Dumnedzău den ceriu şi omori pre toţi oamenii Eghipetului cei născuţi întîiu, şi oamenii şi dobitoacele lor. Iară unde au fostu pragurile însămnate cu sînge au ferit Dumnedzău. Şi să fiace atîta moarte, cît n-au mai fostu de cîndu s-au fostu izvoditu Eghipetul. Ş-au început moartia întîiu de la faraon, ş-apoi de la boiarii lui, ş-apoi pre la toţi, atîta cît nu era nici o casă în Eghipet fără om mort. Şi era plîngeri şi bocete cît să audzîia în ceriu. Şi într-aceia / se sculară toţi eghiptianii spre faraon şi începură a strîga dzîcînd: Lasă pre jidovi să să ducă, că pre toţi ne vor omorî.
Iară faraon, vădzînd atîta moarte şi atîta plîngere şi cum strîga oamenii asupră-i, să spămîntă şi de sîrgu chemă pre Moisi şi pre Aaron înaintia boiarilor ş-a tot nărodul Eghipetului şi le dzîsă: Luaţî-vă oamenii, cu mueri, cu ficiori şi cu tot dobitocul şi cu tot ce vor avia şi eşiţi mai curund den ţara mea şi vă duceţi de vă închinaţi dumnedzăului vostru şi mă blagosloviţi şi pre mine şi mă ertaţi. Şi începură eghiptianii a-i sîrgui pre jidovi să iasă, să să ducă mai curundu den ţara lor; că să temea că vor muri toţi, de nu-i vor scoate mai curundu den ţara lor. Şi uitasă eghiptenii de grabă aurul şi argintul şi mărgăritarele şi toate lucrurile lor cele scumpe ce împrumutasă pre jidovi. Şi luă Moisi şi Aaron pre jidovi cu totu ce-au avut şi cu toată avuţîia eghiptianilor.
Şi cîndu fu preste noapte strînsă Moisi pre 12 săminţîi a lui Istrail şi luară într-acea noapte şi oasăle lui Iacov ş-a lui Iosif, cum i-au fostu învăţatu pre dînşii. Şi cu arătaria lui Dumnedzău mergia pentre Marea Roşie şi pentre un cîmpu ce să cheme Mardanul, împotriva lui Beel Săpfoc, îndireptîndu-i Dumnedzău toată noaptia. Şi le trimisesă Dumnedzău de le mergia înainte un stîlpu de foc, ca să nu greşască calia, nice să rătăcească unii de la alţîi; iară peste dzî îi acoperiia Dumnedzău cu nuor răcoros pentru năduşala soarelui.
Iară eghiptianii, daca vădzură că să zăbăvăscu jidovii şi nu mai vinu, şi-şi adusără aminte toţi de argintul lor şi de aurul lor şi de toate cîte didesă jidovilor, îndată marsără la faraon şi dzîsără: Împărate, jidovii să zăbăvăscu şi să ştii bine c-au fugit şi ni-au luatu totu aurul şi tot ce-am avut mai scumpu şi nu vor mai veni.
[[51]] Iară daca audzî faraon acia viaste credzu şi să împlu de mînie şi i să împietri inema lui. Şi-şi strînsă toată puteria şi toate oştile sale şi călăreţii şi pedestrii şi toţi viteajii lui cei aleşi şi începură cu mînie mare a goni pre jidovi. Şi le luară urma şi începură a-i apropiia foarte tare. Iar jidovii zăriră unde vin eghiptianii cît ce potu şi mulţi ca frundza şi ca iarba, cît nu încăpia / în cîmpii Eghipetului. Iară jidovii daca-i vădzură mare groază şi mare frică cădzu asupra lor şi nu să ştiia ce să facă, nici avia încătro fugi. Că pre o parte era Măria Roşie, iară despre cîmpu veniia faraon cu toată putiaria lui.
Iară jidovii dzîsără cătră Moisi: N-au fost mormînturi în pămîntul Eghipetului să ne îngropăm? Ce ne-ai adus într-acestu pustiiu, să ne mănînce gadenile şi paserile? Iară Moisi dzîsă: Nu vă temeţi, ce fiţi cu nădiajdia lui Dumnedzău, că veţi vedia putiaria lui astădzi şi binele carele va arăta cătră voi astădzi.
Şi stătu Moisi pre loc cu toţi jidovii şi strîgă Moisi cu glas mare cătră Dumnedzău. Dzîsă Dumnedzău cătră Moisi: Ce strîgi cătră mine? Dzî istrailtianilor să nu stia, ce să-şi păzască calea, iară tu rădică toiagul tău şi întinde mîna ta pre spre mare şi o loveşte pre însă, că eu voi face-o uscată şi cale pren mijlocul ei. Şi vei triace tu şi nărodul mieu, iară eu voi împietri inema lui faraon ş-a tuturor eghiptenilor să vie după voi şi eu mă voi slăvi şi vor cunoaşte eghiptenii că numai eu sîntu Dumnedzău, sîngur. Şi întinsă Moisi mîna cătră mare şi o lovi cu toiagul şi în loc să împărţî maria şi să închegă şi stătu părete în diriapta şi păriate în stînga. Şi rămasă cale pre mijlocul mării. Şi trimisă Dumnedzău vîntul Austrul preste noapte şi mărmuri apa şi să uscă maria în fund şi să feace cale bună. Şi întră Moisi şi Aaron şi cu toţi jidovii şi mergia pre mijlocul mării, pre drum uscat, cu tot dobitocul lor şi cu toate carăle, cum era încărcaţi cu totul.
Iară faraon şi cu toată puteria eghiptianilor încă agiunsără la mare şi găsîră cale pren mare. Şi întră şi faraon cu eghiptianii pre mijlocul mării, a goniria pre jidovi. Iar Moisi şi cu tot nărodul jidovăscu eşiră den mare pre uscatu. Iar faraon cu oştile sale au fostu după dînşii în mare, mai napoi 40 de mile, tocma în mijlocul mării. Iar Moisi eşisă pre uscat den mare cu toţi jidovii şi prăviia cum vine faraon cu toate oştile sale după dînşii. Dzîsă Dumnedzău lui Moisi: Întinde-ţi mîna şi loveşte cu toiagul în mare, pre lungu. Şi cum lovi cu toiagul, aşia să împreună maria iarăşi, cum au fostu. Şi să înecă faraon şi cu toate oştile sale şi cu toată putiaria sa şi caii şi oamenii, de / în mic, pînă în mare. N-au rămas den cîţi au fost acolo nice unul; încai să să fie întorsu la Eghipet pentru povestia.
Într-acesta chip au izbăvitu Dumnedzău pre jidovi den mînule eghiptianilor. Iară daca vădzură jidovii unde arunca maria la margeni pre eghipteni înecaţi, credzură pre Dumnedzău şi fură toţi cu frică mare şi credzură toţi pre şerbul lui Dumnedzău, pre Moisi şi pre Aaron. Şi apoi, daca i-au scos Moisi preste Maria Roşie, i-au numărata şi s-au găsîtu bărbaţi însuraţi 603 mii şi cîte de doaădzăci de ai şi mai mici şi mai mari s-au găsîtu 705 mii, fără de mueri şi fără cuconi mai mici. Ş-au numărat şi săminţîia leviţîlor, caria să chema preuţii şi s-au găsîtu 22 de mii de bărbaţi. Toţi aceştia, dac-au vădzut că i-au scos Dumnedzău den mînule lui faraon, şi cum să [[52]] înecară toţi eghiptenii începură a da laudă lui Dumnedzău cu glas mare şi cu tîmpene şi cu buciume, toţi în totu fialiul.
Atunce începu sora lui Moisi, anume Mariiam, a cînta lui Dumnedzău den gură şi bătia într-o tîmpană şi dzîcia aşia: <=Să cîntăm Domnului, că cu mărire s-a preamărit, pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat>.
Deci Maria Roşie să închipuiaşte Precistei Preacurate. Că cum s-au împărţîtu maria de au trecut istrailtenii ş-apoi iară s-au închegat, de nu s-au mai cunoscut pre unde au fost drum, aşia şi Preacurata Măria Precistă au rămas ficioară curată pre după ce au născut pre Domnul nostru Iisus Hristos. Cum au fost Moisi împărţîtoriu, de au împărţît maria, de au stătutu ca un păriate, aşia au venitu la Precista arhanghelul Gavriil de i-au adus veste cu bucurie, că va naşte pre Dumnedzău.
Iară şi toiagul lui Moisi s-au închipuit svintei cruci, cum au lovitu Moisi întîiu pre curmedziş, cînd au întratu în mare, iară dac-au eşit au lovitu lungiş. Dece cine va socoti bine cîte ciude s-au făcut la Legie Veche, toate s-au fostu închipuind întrupării şi răsignirei lui Hristos.
Iar apoi, de acolo, daca i-au trecutu Moisi pre jidovi, i-au luatu şi s-au dus cu dînşii într-un pustiiu ce să chema Sur. Şi marsă pentr-acel pustiiu trei dzîle şi trei nopţi şi nu putură găsî apă să bia; şi mai trecură de acolo într-altu loc ce să chema Mera şi găsîră acolo apă, dară era foarte amară acia apă şi nu putia nime să bia den dînsa. Şi li să ucisă de inemă jidovilor şi grăiră can cu cîrteală cătră Moisi şi dzîsără: Ce vom bia? Iar / Moisi strîgă cătră Dumnedzău. Iar Dumnedzău i-au arătat un lemnu. Şi pusă Moisi acel lemnu într-apă şi să îndulci apa şi băură jidovii. Deci acel lemnu încă să asămîna svintei cruci.
Iară de acolo au mai mărsu în pustiiul ce să chema Sim. Şi acolo încă striga jidovii cătră Moisi şi-l mustra dzîcîndu-i: Mai bine să ne hii lăsat în pămîntul Eghipetului să fim muritu de bătăi şi de muncă, decît ni-ai adus să murim de foame şi de sete pren pustiiu; că încai la Eghipet cînd şediamu să mîncăm mai eram sătuli de toate şi ce ne poftiia inema, aceia mîncam. Şi nu socotiia ei cîte ciude arăta Dumnedzău pentru dînşii, ce totu nu ştiia haru, ce mustra pre Moisi şi-l cîrtiia.
Iară Dumnedzău, vădzîndu nemulţumita şi neharul lor, dzîsă cătră Moisi: Spune-le că mîne voiu să le trimiţu pîine cerească să mănînce şi vor hi sătui de ce vor pofti. Şi le trimisă Dumnedzău de cu sară pasări, păturnichi, foarte multe, cîtu ş-au împlutu toţi carăle şi li să urîsă mîncîndu-le. Iară a doa dzî le ploă Dumnedzău mană den ceriu, albă ca zăpada. Şi daca vădzură jidovii, întrebară pre Moisi ce iaste aceasta, că nime nu cunoaşte ce iaste. Iară Moisi le dzîsă: Aceasta iaste pîine ceriască care v-au trimis Dumnedzău să mîncaţi. Şi-ncepură a mînca mană şi cine ce poftiia la inema sa, aşa i să făcia mana în gură: pîine, carne, găină, peşte, miiare, ce vria pofti, aceia i să făcia în gură, sau ce i să făcia a bia.
Iară Moisi dzîsă cătră Aaron: Să iai într-o năstrapă de aur şi să împli de acia mannă den ceri şi o pune înaintia lui Dumnedzău şi să-ţi fie aminte de dînsa, ca să fie de arătare săminţîi noastre. Şi aşia fiace Aaron, de luă de acia mannă. Iară jidovii au mîncatu de acia mannă 40 de ai în pustiiu, pînă au venit în pămîntul Ierusalimului împreună cu Isus Navin.
[[53]] Iară de acolo i-au mai dus Moisi pren pustiiu. Şi mărgîndu cu dînşii iarăşi nu putură găsî apă să bia. Şi începură a sudui pre Moisi şi ceria apă la dînsul să bia. Iară Moisi strigă cătră Dumnedzău şi dzîsă: Ce mă voiu face cu acestu nărod de oameni?
Dzîsă Dumnedzău / cătră Moisi: Du-te cu dînşii în muntele Horivului, şi acolo să loveşti cu toiagul tău în piatră; şi de acolo va izvorî apă şi vor bea năroadele. Şi să dusă Moisi la Horivu şi lovi cu toiagul în piatră şi dederă două izvoară bune foarte. Şi băură ei acolo toţi şi să săturară.
Aciasta piatră încă să închipuiaşte lui Hristos. Iar cele doaă izvoară, unul să asamînă ca şi sîngele care au datu den coasta lui Hristos. Iar altul, ca apa ce-au datu împreună cu sîngele la răstignire, cînd l-au împunsu cu suliţa în coastă; apa iaste svîntul botezu carele ne spală de păcate, iară sîngele iaste svînta cuminecătură caria svinţeşte sufletele.
Atunci cînd era Moisi cu jidovii la acea măgură ce să chema Horiv, au venitu Amalic cu amalicteni mulţi. Şi începură a da războiu jidovilor. Iară Dumnedzău dzîsă lui Moisi: Sui-te în munte şi-ţi desfă mînule în laturi şi le ţîne desfăcute, că vei birui pre Amalic. Şi sui Moisi în munte şi cîtu ş-au desfăcut mînule biruia jidovii pre amalicteni, iar cîtu le slobodziia în gios, iară biruia amalictenii pre jidovi. Acolia încă să închipuia svînta cruce; că pînă ţinia mînule răstignite, biruia pre Amalic cu chipul crucii, iară cîtu lăsa mînule să strîca crucia şi biruia Amalic. Iară vădzînd Moisi aşia au chematu pre Aaron şi pre Or ş-au pus pre unul de o parte, pre altul de altă parte şi-i ţînură mînule în sus pînă biruiră jidovii pre amalicteni.
Iar daca s-au împlut trei luni de cîndu eşisă jidovii den robie, chemă Dumnedzău pre Moisi în măgura Sinaii; şi să dusă Moisi cu sîne şi cu toţi jidovii. Iar dac-au sosît acolo lăsă pre jidovi cu Aaron la poala muntelui, iar Moisi s-au suit în vîrvul muntelui să ia de la Dumnedzău pravila. Şi dzîsă Moisi cătră jidovi: Iată eu voiu să mă suiu în vîrvul măgurii să iau pravila şi şi învăţătură de la Dumnedzău. Iară aicea vă las în locul mieu pre Aaron şi pre Or şi de veţi avia nevoe vreunul de altu să miargeţi la dînşi să vă îndireptedze pînă voi veni eu.
Şi să sui Moisi în măgura Sinaii şi să pogorî nuor luminos asupra muntelui, cîtu-l acoperi şi veni putiaria lui Dumnedzău pre tot muntele Sinaii şi să feaceră fulgere şi tunete groaznice. Iară Moisi era acolo, în munte, acoperit cu acel nuor luminos 40 de dzîle şi 40 de nopţi. Şi să / fiaceră neguri şi întuniarec şi să audziia glasuri unde buciuma. Şi acolea învăţă Moisi cum va face şatra şi chivotul şi veşmintele cele preuţăşti şi toate lucrurile l-au învăţat Dumnedzău.
Iară dac-au vădzut nărodul jidovăscu că s-au zăbăvit Moisi şi nu să mai pogoară, să strînsără toţi şi să dusără la Aaron şi dzîsără: Fă-ne dumnedzău să fie cu noi, că pre Moisi nu-l ştim ce s-au făcut; sîntu acmu 40 de dzîle de cînd s-au dus în vîrvul muntelui şi nu mai vine. Poate fi mîncatu de nescari gadini.
Iară Aaron, dac-au vădzut aşia, multu s-au mîhnitu pentr-aceasta şi nu-i putia potoli, ce să mira cum are face să-i potoliască. Ce le dzîsă: Aduceţî-vă argintul şi aurul totu, carele sîntu în podoabeli muerilor voastre să le topăscu în focu şi să vă făcu dumnedzău să vă închinaţi. Şi aceasta n-au dzîsu cu totu [[54]] deadinsul Aaron, că i-au părut că nu să vor îndura muerile lor să-şi dia aurul să-l bage în foc, să-şi strice odoarăle cu care să împodobiia iale, ce s-au gînditu că să vor lăsa pînă va nemeri Moisi.
Iară ei, daca audzîră aşia şi sîrguiră mai curund de adusără tot aurul cît au avutu pre muerile lor şi l-au pus naintia lui Aaron. Şi daca vădzu Aaron aşia, multu să amărî şi-şi feace voia rea. Şi să mira cumu-i va mai îndelunga. Iară jidovii totu sîrguia să le facă dumnedzău mai curundu. Iară Aaron pusă tot aurul într-o căldare şi-l topi şi să aleasă un cap de viţăl. Iară jidovii, daca l-au vădzutu, le-au părut bine tuturor şi dzîsără: Acesta iaste dumnedzăul nostru carele ni-au scos pre noi den Eghipetu şi ni-au mîntuit den robie. Şi credzură toţi într-acel viţăl şi bia şi mînca cu tîmpene şi cu haburi.
Iară Dumnedzău dedesă lui Moisi doaă liaspedzi de piatră de zamfiru şi într-însăle era scrisă slove de mîna lui Dumnedzău; şi era scrisă dzece învăţături. Şi purciasă Moisi să să pogoară den măgură.
Iară Dumnedzău dzîsă cătră Moisi: Pogoară-te de pasă la nărodu, c-au trecutu preste învăţătură şi uitară binele cît li-am făcut, ce ş-au şi făcut dumnedzău pre un viţăl şi să închină lui. Şi iară dzîsă Dumnedzău lui Moisi: Lasă să-i pierdzu şi să-i omor pre dînşi, iară pe tine te voi face mai mare spre alte multe năroade. Iară Moisi s-au rugat lui Dumnedzău pentru dînşi să nu le trimită nice o pediapsă.
Şi să pogorî / Moisi den măgură şi veni pînă suplu poala muntelui şi ascultă şi audzi chiote şi glasuri şi cîntece şi giocuri cu tîmpene în veseliia viţălului. Şi daca sosî la dînşii să scîrbi Moisi foarte rău şi începu a blăstăma pre jidovi. Şi de mînie au trîntitu lespedzîle în pămîntu şi s-au făcutu mici fărîme. Şi apucă viţălul carele făcusă ei dumnedzău şi-l arsă de-l fiace ca cenuşe şi l-au aruncat într-apă, de nu s-au alesu nemică.
Şi începu Moisi a dzîce lui Aaron: Ce ţ-au stricatu acestu nărod de i-ai băgat într-atîtia păcate? Iară Aaron dzîsă cătră Moisi: Doamne, nu mă blăstăma, că tu ştii cum abătu ei; ce eu n-am nici o vină.
Şi în loc strîgă Moisi, şi dzîsă: Carele iaste cu Dumnedzău să vie cătră mine. Şi să aliasă de o parte toată săminţîia lui Levi şi să închinară lui Moisi. Şi dzîsă Moisi: Aşia dzîce Dumnedzău: să vă luaţi sabiile şi să tăiaţi pre toţi pre ceia ce-au fost începători şi îndemnători la cesta lucru. Şi tăiară ficiorii lui Levi 3000 de bărbaţi; că era însămnaţi aceia ce să închinasă viţălului. Şi pre după ce-i tăiară pre aceia ficiorii lui Levi, i-au blagoslovitu Moisi.
Iară cînd fu a doa dzî dzîsă Moisi cătră noroade: Voi aţi cădzut la o greşală mare lui Dumnedzău, că v-aţi închinat unui viţăl ş-aţi părîsîtu pre Dumnedzăul părinţilor noştri, lui Avraam ş-a lui Isaac ş-a lui Iacov. Ce iată că mă voiu sui în măgură să mă rog lui Dumnedzău pentru voi, să vă iarte. Şi să înturnă Moisi cătră Dumnedzău şi dzîsă: Rogu-mă, Doamne, pentru nărodul tău; multu sînt greşiţi înaintia ta cu greşală mare, caria n-are potrivnică. Că ş-au făcutu dumnedzău de s-au închinatu şi numele tău au uitat. Ce eu acmu mă rog pentr-aceşti vinovaţi şi greşiţi, de vei să-i erţî, iartă-i, iară de nu, scoate-mă şi pre mine den cniga <=cartea> cia de viiaţă, ce m-ai scris.
Socotiţi şi vedeţi cîtă dragoste au fostu avînd Moisi cătră nărodul jidovăscu, cîtu s-au rugat sau să-i iarte Dumnedzău şi pre dînşii, sau să-l [[55]] scoaţă şi pre dînsu den cartia cea de viiaţă, ce iaste scris să hie şi el ca şi dînşii de vinovatu. Aşia trebuiaşte fiecine să iubască pre fratele său şi pre priiatenul său, să-şi dia viiaţa pentru dînsu, cum au datu Moisi.
Iară Dumnedzău grăi cătră Moisi: cela ce-au greşit, face-i-voiu lui scumpărare; iar tu să te / scoli şi să mergi să înveţi năroadele cum ti-am învăţat eu. Iară îngerul mieu va miarge înaintia ta. Şi iară dzîsă Dumnedzău lui Moisi: Să iai doaă liaspedzi, să fie deopotrivă, ca şi celia dentîiu ce li-ai frîntu şi-ţi voiu scrie într-însăle iară cuvintele carele am scris şi în cialia liaspedzi dentîiu. Şi feace Moisi pre cuvîntul lui Dumnedzău şi scrisă Dumnedzău iară cele dziace învăţături, ca şi întîiu.

PERVAIA ZAPOVDEA, ADECĂ ÎNVĂŢĂTURA ÎNTÎIU

Eu sîntu Domnul Dumnedzăul tău, carele ti-am scos den pămîntul Eghipetului şi să nu te mai închini altui dumnedzău, nice să le închini vrunui chip pre pămîntu. Aceasta au dzîs Dumnedzău jidovilor, căce să nu să mai închine bodzilor. Pentr-aceasta trebue fieştecare om să fie nădiajdia lui toată spre Dumnedzău, să nu să nădejduiască ori a împăratu, ori a domnu, ori a boiariu, ce să-i fie tot gîndul la Dumnedzău. Că cela ce va fi cu nădejdia svenţii sale, nice odată nu va fi ruşinatu şi în deşertu.

ÎNVĂŢĂTURA A DOA

Să nu te giuri pre numele Dumnedzăului tău, nice pentru un lucru. Ascultă, omule, şi te prea fereşte de acesta lucru şi nu te giura pre numele lui Dumnedzău, nici pentru bine, nici pentru rău, ce foarte să-ţi fie aminte de dînsul, că de numele acesta să cutremură toate cetele îngereşti şi toate adîncurile şi toţi diiavolii. Iară tu, fie pentru ce, vindzi numele lui Dumnedzău. Feriaşte-te de aceasta, că giurămîntul iaste sabie iute cătră capul celuia ce săciură într-acesta.

ÎNVĂŢĂTURA A TREIA

Să fereşti sîmbăta şi să nu te înşeli a face sîmbăta să chiamă dzî de odihnă. Ce ascultă, sîmbăta să chiama fiecare dzî ce prăznuiaşte svînta . Pentr-aceasta fie-ţi aminte şi cinsteşte sărbătorile cu lucrurile meşteşugului tău, ce să te fereşti de toate , cumu-i carele streiniadză sufletul Dumnedzău şi <îl trimetia>, îndiamnă diiavolul de să fac şi ales sîrguiaşte.

ÎNVĂŢĂTURA A PATRA

Să cinsteşti pre tată-tău şi pre îmă-ta, ca / aii pre pămîntu. Că cela ce va întoarce cuvintele părinţîlor săi şi-i va hropsî, tăia-l-va sabiia lui Dumnedzău şi-i va scurta dzîlele. Ce trebue să cinsteşti părinţîi. Că [[56]] pre după Dumnedzău sîntu ei ţîe al doile zîditori şi să te pleci lor, ca unor împăraţi pămînteni ţîe.

ÎNVĂŢĂTURA A CINCIA

Fereşte-te de muiaria cu bărbatu, că acesta păcatu iaste mai mare decît toate păcatele. Că cela ce face aceasta îndoitu păcat face şi moarte îndoită, ca şi cîndu ar lua o sabie şi să despice pre un om şi să-l desfacă în doaă. Că Dumnedzău au împreunatu pre bărbatu cu muiaria să hie un trup şi tu mergi să-l desparţî. Pentr-aceasta să chiamă şi păcatu şi şi moarte îndoită; şi acela iaste urîtu şi de Dumnedzău şi de oameni.

ÎNVĂŢĂTURA A ŞEASIA

Să nu faci moarte, că cela ce va face moarte să-nchipuiaşte lui Cain, cela ce au ucis pre frate-său şi să face al doile dumnedzău de ia dzîlele omului şi pîngăreşte cu sîngele altuia pămîntul. Ce acela ce face moarte, iară de moarte va muri, ca şi aceia ce au făcutu.

ÎNVĂŢĂTURA A ŞEAPTIA

Nu fura, că furtişagul iaste păcat mare şi cade cu ruşine şi să chiamă bărbatu sîngeratu. Cum dzîce David, că cela ce fură caută să şi ucigă, să facă moarte şi caută să ia de unde n-au trudit şi sărăceşte pre cela ce i-au datu Dumnedzău cu truda lui. Pentr-aceasta furul, pînă nu va da tot ce-au furatu, n-are pocăinţă şi giudeţul lui iaste giudeţ alesu de moarte.

ÎNVĂŢĂTURA A OPTA

Nu mărturisî cu strîmbul pentru nice un lucru. Că mărturiia pre strîmb iaste că să leapădă omul de direptate; şi direptatia iaste Dumnedzău. De multe ori să prilejeşte de ţîne unul altuia pizmă şi price şi merge de mărturiseşte cu strîmbul şi să ascultă şi face pagubă fratelui său şi ruşine; sau să prilejeşte <şi moartea> şi-şi îngreuiadză sufletul acesta om şi-şi face den voe, nevoe, că sufletul lui iaste peritoriu.

<ÎNVĂŢĂTURA> A NOOA

altuia; că rîvna zgîndăreşte păcatul şi să / chiamă începătură. Şi daca întră un lucru la inema omului, au bun, au rău, nevoiaşte să-l săvîrşască. Cum dzîce sîngur Dumnedzău la Svînta Evanghelie: cela ce vede muiaria şi rîhneşte spre dînsă, ca şi cînd ar hi curvit cu dînsă întru inema sa . Pentr-aceasta să nu rîhneşti muiaria altuia.
[[57]]

ÎNVĂŢĂTURA A DZECIA

Să nu pofteşti casa altuia, sau ţarina, sau viia, sau dobitocul, sau sluga, sau fietece; măcar de vei hi şi sîlnicu şi cu putiare mare, nu face sîlă nice unui om pentru al său, că să va prileji vrun mişel, sau vro văduă cu ficiori, sau vrun om ce-au avut şi s-au scăpatu şi te va blăstăma cu toată osîrdiia sufletului său. Şi i să va audzî glasul la cela ce l-au făcut şi pre dînsu şi pre tine şi în loc să va scumpăra sîla aceluia şi să vor scurta dzîlele tale. Că cela ce asupreşte pare-i că-i sporeşte, iară curundu nu să mai viade nici el, nici agonesîta lui, şi-şi lasă numai blăstăm pre urmă şi nume rău şi suflet peritu.
Aceste învăţături au scris Dumnedzău în lespedzîle cele 2 ce au datu lui Moisi a doa oară. Şi să împlu Moisi de putere dumnedzăiască şi lumina faţa lui Moisi ca soarele, c-apur ce grăiasă cu Dumnedzău. Şi să pogorî Moisi den măgura Sinaii cu pravila caria-i dediasă Dumnedzău. Şi veniră năroadele jidoveşti spre Moisi şi nu putia să-i caute în faţă, că apur ce-i era faţa luminată cu putere dumnedzăiască. Şi le arătă pravila şi le spusă poroncele lui Dumnedzău. Şi toţi cu un glas măriră numele lui Dumnedzău şi să fie plecaţi suptu pravila lui Dumnedzău, caria o au scos Moisi.
Şi fu Moisi cu jidovii în pustiiu 40 de ai. Şi nu putia jidovii să caute lui Moisi în faţă de lumină, ce cînd vria să grăiască cu jidovii punia ca un acoperămîntu naintia obrazului şi de acii grăiia cu dînşii. Că nu putia să caute în faţa lui Moisi, oamenii.
Socotiţi de vedeţi un om păcătos dar dumnedzăescu au agiunsu, cît şi faţa lui au fost luminînd ca soarele şi n-au fostu putînd oamenii să-i vadză faţa, căce grăiasă cu Dumnedzău; dară încă de ar fi faţa lui Dumnedzău, cum au poftit cîndu i-au datu pravila ş-au dzîs: Doamne, poftescu să vădzu faţa ta. Iar : Nu poate să vadză omu cu trup faţa mia şi să mai fie vei putia vedea faţa mea, ce vei vedea dosurile mele.
Şi / îndată i să arătă dumnedzăirea şi lumina aceia caria nu poate să agiungă omul cu firea, sau să o vadză, să mai poată fi viu. Iară Moisi de frica luminei s-au apăsatu într-o piatră den măgura Sinaii şi s-au muiatu piatra ca o ceară şi s-au vîrîtu Moisi în piatră ş-au întratu de i să cunoaşte urma şi tiposul trupului pînă astădzi.
Acestia puteri dumnedzăeşti au vădzut Moisi. Pentr-acea au fost luminînd şi faţa lui. Dece jidovii şi pînă în dzua de astădzi, cînd vor să cetească pravila, punu-şi acoperemînt capului. Ce cum pun ei acoperemînt capului, aşia le iaste acoperită şi inema, de nu pot înţălege pravilii şi prorocilor, să cunoască întruparea Domnului nostru Iisus Hristos; că aceasta tîlcuiaşte acoperemîntul ce-şi pun în capu.
Şi de la măgura Sinaii marsără într-un loc ce să chema Elim şi găsîră acolo 12 izvoară de apă şi 70 de pomi de finice; care izvoară să asămîna în chipul a 12 ucenici a lui Hristos, iar cei 70 de pomeţi să asămîna în chipul căzanii lor, carele propoveduia ei, di-au adăpat toată lumea cu învăţăturile dumnedzăeşti ce avia ei dentru Duhul Svîntu.
Şi tot mînca jidovii mană pren pustiu şi le păria că mănîncă de tot binele pămîntului. Şi cînd au fostu culegînd jidovii mană, au fostu luînd numai cît [[58]] să-i agiungă bine, carele pre treaba sa. Iar de au fostu luînd mai multă, s-au fostu strîcînd. Fără numai ceia ce culegia vineri să le fie şi pre sîmbătă, aceia numai nu să strîca. Deci şi mana înc-au fostu închipuind svîntul trup a lui Hristos cum să dă tuturor într-un chip: nu mai încape unuia mai multu, altuia mai puţîn.
Iară calea jidovilor era de la Eghipet pînă trecură Marea Roşie. Şi de la Marea Roşie pînă unde le era lor a merge pren pustiiu în pămîntul cel de bucurie, la Saredu, era cale numai de 40 de dzîle; iară ei au mărsu 40 de ai. Şi-ntr-acei 40 de ai i-au totu hrănitu Dumnedzău cu mană din ceriu. Iară încă cînd era Moisi la măgura Sinaii ş-au biruit pre Amalic cu jidovii, atunce au făcut chivotul, cum s-are chema beserica şi casă lui Dumnedzău. Şi era făcută şatră întinsă şi feaceră Moisi şi cu Aaron şi cu Ior şi cu Vesăleil ficiorul Mariiam, sora lui Moisi şi o săvîrşiră în şiapte luni cu toate tocmelele, cum învăţasă Dumnedzău pre Moisi. Şi acolo ţînia Moisi / pravila lui Dumnedzău.
Iară cînd era Moisi cu jidovii într-un loc ce să chema Sirothu, iară fratele lui Moisi, Aaron şi cu sora lor Mariiam mustra pre Moisi căce au luat muiare ethiopancă şi dzîsără: Au numai cătră Moisi au grăitu Dumnedzău şi cătră noi n-au grăit? Iară Moisi tăcia mîlcom, că era blînd foarte. Şi audzî Dumnedzău şi dzîsă cătră Moisi şi cătră Aaron şi cătră Mariiam: Să întraţi tustrei în şatra cea svîntă. Şi întrară tustrei, cum fu cuvîntul lui Dumnedzău. Şi să pogorî Dumnedzău cu stîlpu de nuor şi stătu la uşia şeatrei ceii svinte.
Şi chemă pre Moisi şi pre Aaron, pre amîndoi şi dzîsă cătră dînşii: Ascultaţî-mă, de va mai fi cineva dentru voi proroc lui Dumnedzău, în vedere i să vor arăta lui lucruri şi în visu voiu grăi cu dînşii. Iară nu va mai fi altul credincios în toată lumia ca <şerbul> mieu Moisi. Nu va mai fi nice cu vederia, nice cu gîndul gură cu gură, cum am grăitu cătră Moisi. Şi cum nu v-au fost tiamă a face mustrare şerbului mieu, lui Moisi? Şi mîniia lui Dumnedzău cu urgie spre dînşi.
Şi să sui Dumnedzău dînşi şi să dusă nuorul de la şatră. Şi căută soru-sa Mariiam şi o vădzu preste tot albă de bube şi-şi cunoscu Aaron greşala şi dzîsă cătră Moisi: Rogu-mă, Doamne, să nu să întăriască acesta păcatu asupra . Şi strîgă Moisi cătră Dumnedzău şi dzîsă: Doamne Dumnedzăul nostru, ascultă rugămintia mia şi iartă lor această greşală. Şi dzîsă Dumnedzău: Şeapte dzîle să hie afară den tabăra lor, Mariiam. Şi fu urgisîtă 7 dzile, cum dzîsă . Şi îngăduiră pre loc acolo tot nărodul, pînă i să ertă acia . Şi de a şiaptia dzî purciasă Moisi cu toţi şi cînd să vîrtejiră <şi sosi> la măgura Sinaei den pustiiu, acolo s-au săvîrşit Mariiam, sora lui Moisi ş-a lui Aaron.
Şi iarăşi începură nărodul cătră Moisi a gîlcevi pentru apa, că nu avia pren pustiiu şi nu putea găsî necăiuri. Dzîsă Dumnedzău cătră Moisi: Caută şi ia-ţi cest toiag <şi loveşte piatra> şi să mă slăviţi tu şi cu Aaron. Şi piatră înaintia năroadelor izvorî / apă de vor bea, [şi] luă Moisi toiagul de naintia lui Dumnedzău, pentru să-l slăvască năroadele înaintia pietrii. Şi grăi Dumnedzău cătră dînşii şi le dzîsă: Ascultaţi voi, carii sînteţi neplecaţi, nice dentr-aceasta piatră nu voiu să vă dau apă să beţi. Iar Moisi nu mai îngădui, că-l împresura nărodul, ce-şi [[59]] lovi cu toiagul în piiatră şi nu cursă apă. Şi lovi al doile rîndu şi eşi apă multă şi băură năroadele şi cu tot dobitocul lor, de să saturară.
Şi dzîsă Dumnedzău cătră Moisi şi cătră Aaron: Pentru căce n-aţi vrut să credeţi şi să mă slăviţi înaintia năroadelor, pentru aceasta nu veţi agiunge nice voi să duceţi pre aciaste năroade în pămîntul carele le-am făgăduitu. Pentr-aceasta să să arate Aaron cătră năroadele lui, adecă cătră săminţîia lui Levi cea preuţască, că Aaron încă era preut şi să să gătiască, că va să moară, căce nu mi-au ţînut în samă cuvîntul la apa cia de răspundere.
Şi luă Moisi pre Aaron şi-l sui în măgura Sinaei şi-l dezvăscu de veşmintele cele preuţăşti şi îmbrăcă pre Eleazar, ficiorul lui Aaron. Şi să săvîrşi Aaron cînd să împlini 40 de ai de cînd scosără pre jidovi den Eghipet. Şi trăisă Aaron pînă la moartia sa 123 de ai. Şi plînsără pre dînsu tot nărodul 40 de dzîle. Iară Moisi luă de acolo pre jidovi şi purceasă spre pămîntul cel de bucurie, unde le făgăduisă Dumnedzău.
Şi cum începură a merge, începură a prădaria ţări şi locuri ş-a robiria. Atunce au robitu pre Sihon, împăratul amoreilor şi pre Iog, împăratul Vasaanului şi pre împărăţiile Hanaanului, pînă aproape de Ierihon. Şi pe după aceasta i-au dzîs Dumnedzău lui Moisi: Pasă de te vei sui în măgura Navanului, aproape de Ierihon şi caută în toate părţîle să vedzî tot pămîntul cîtu am datu istrailtianilor să petreacă într-acel pămîntu cu bucurie.
Şi marsă Moisi cu tot nărodul pînă acolo şi să sui în măgura Navanului şi cătă în toate părţîle şi vădzu tot pămîntul cel de bucurie. Şi dzîsă Dumnedzău: Gătiaşte-te de moarte. Moise dzîsă: Doamne, mai lasă-mă pînă voiu trece apa Iordanului în ceia parte, să vădzu mai bine pămîntul cel de obeştanie şi să moriu acolo. Şi dzîsă Dumnedzău: Pentr-aceasta nu te mai ruga, că ştii că m-ai mîniiat la apa cia de prerecanie şi n-aţi vrut să mă slăviţi înaintia năroadelor; ce nu mai iaste loc de viiaţă. Ce caută de vedzi pămîntul cel bun / de departe şi te săvîrşeaşte.
Şi scrisă acolea Moisi cu învăţătura lui Dumnedzău <=Ia aminte, cerule, şi voiu grăi! Ascultă, pămîntule, cuvintele gurii mele>. Şi chemă la sîne pre Isus Navin şi ş-au pus mîna în capul lui şi-l blagoslovi Moisi şi-l pusă să fie în locul lui giudeţ istrailtenilor. Şi căută pre spre toate năroadele şi să săvîrşi marele Moisi proroc, cum fu cuvîntul lui Dumnedzău pre după moartia frăţîne-său, lui Aaron, în 11 luni. Ş-au trăitu în toată viiaţă sa 140 de ai.
Şi-l îngropară tot nărodul acolo, cu cinste mare şi plînsără 40 de dzîle; şi nime nu-i mai poate găsî mormîntul lui Moisi, că-l acoperi Dumnedzău cu puteria sa şi pînă astădzi şi luminiadză lumină să nu poată pricepe oamenii unde iaste, nici să-l mai găsască nime, în veci. Numai diiavolul s-au ispititu pentru trupul lui Moisi să-l găsască, să între într-însul, să amăgiască pre jidovi să dzîcă c-au învis Moisi. Iar Dumnedzău au trimis pre arhanghel Mihail şi l-au gonitu cu puteria svinţii sale şi n-au putut face nemică.
[[60]]

AICI SPUNE PENTRU VEŞMINTELE PREUŢĂŞTI, CUM AU FOSTU LA JIDOVI

Văşmintele jidovilor cele de preuţîe era întîiu cela ce punia pre pieptu preutul, ca-n loc de patrahir, ce să chema efudu. Şi era făcut totu de sîrmă ţăsutu cu meşterşug mare. Iară în mijlocu avea făcut luceafăr, iară lîngă luceafăru şi de o parte şi de altă era 2 pietri scumpe ce să chiamă zmaragduri. Şi era scrisă într-acele pietri 12 săminţîi a lui Istrail, într-o piiatră cîte 6 săminţîi. Iară mai gios de acele pietri, în crucişu, era un diiamand mare. Şi mai era încă ş-altul ţesutu, ce să chema epomidu, în chipul omoforului latu, cum poartă vlădicii.
Şi cînd vria preutul să întriabe pre Dumnedzău pentru vrun lucru, elu-şi lega mînule înainte şi punia epomida peste şi rădica efudul şi căuta <într-acel diiamant şi întreba> pre Dumnedzău de ce le era Dumnedzău acea întrebare ce <întreba, să> lumina diiamandul ca şi cum ar fulgera. Iar cîndu nu ştiia ei că nu sufere Dumnedzău acea întrebare.
Dumnedzău să le trimiţă moarte de sabie, să făcia roşiu ca sîngele. Iară de vria să fie omor, să făcia / neagră acia piatră de diiamandu.
Şi mai era ş-altu văşmîntu făcut lungu, de să îmbrăca preste totu, cum are hi un felon lungu pînă în pămîntu, ce să chema podir. Şi mai era altu văşmînt mai scurt, pînă la genunchi, ce să chema loma şi-i agiungia poala den napoi ş-aceluia pînă în pămîntu. Şi era cu flori şi cu cănafi, iară în cap punea corivantin, cum ar hi mitră vlădicească. Şi era într-însă o potcoavă de aur şi-n potcoavă scrisu numele lui Dumnedzău.

AICI ARATĂ CELE 12 SĂMINŢÎI JIDOVEŞTI ŞI PETRILE DEN EFUDU CARE DE CE LIAC ERA

Ruvimu, sardion. Aceasta tămăduiaşte ranile cele de sabie şi iaste galbînă ca aurul.
Simeon, topazion. Aceasta cînd o freci cu apă iaste bună de ochi, săvai de va hi şi albeaţă.
Iuda, anthraxu. Aceasta iaste roşie şi lumineadză noaptea şi-i bună de înflătură.
Danu, sopfiru. Aceasta iaste vînătă şi albă şi-i de folos la toate ranele.
Neftalim, iaspisu. Aceasta iaste de treabă la oamenii ce-i zdrobeşte acea boală.
Gadu, iachintu. Aceasta cînd nu poate naşte muiarea pruncul, numai cît vei pune lîngă dînsa, va şi naşte.
Asini, ahatu. Aceasta cînd va muşca şiarpele pe om, numai să-l atingi la frunte pre om, atîta-i treci.
Isahar, amethist. Aceasta iar iaste roşie şi cine o va purta nu să va mai îmbăta, de va bia cît de mult.
[[61]] Zavulon, hrisolic. Aceasta-i galbînă şi bună de gălbinare şi de şeale, pre cine-l dor.
Iosif, virilios. Aceasta-i dulce şi-i bună de piatră cînd are omul şi nu să poate uda.
Veniamin, onixitu. Aceasta-i porfiră şi-i bună cînd să plînge omul de năjitu.
Levi, preotul, zmaragdu. Aceasta-i bună cînd nebuneşte omul, să-i dai apă de pre dînsă în locu-i triace.
Acestia sînt numele săminţîi lui Istrail, carii sînt 12 ficiori a lui Iacov patriarhul.

ÎNCEPĂTURĂ PENTRU ISUS NAVIN. GLAVA 13

Iară pe după ce să săvîrşi Moisi şi blagoslovi pre Isus Navin şi l-au lăsatu să fie împărat jidovilor, atunce dzîsă Dumnedzău cătră Isus Navin: Să iai năroadele şi să mergi spre apa Iordanului. Şi să ştii că cum am fostu cu Moisi, aşia voiu fi şi cu tine. Şi nu te întresta de nemică şi fii vitiaz şi tare, că de purure voi fi cu tine.
Şi luă Isus Navin tot nărodul şi purciasă spre apa Iordanului. Şi sosîră într-un cîmpu ce să chema Galgala şi să tăbărîră acolo şi făcură paştele lor şi mîncară den grîul acelui pămîntu pîine. Şi daca diaderă la lume cu oameni şi <începusără> a găsî pîine den pămîntul carele le făgăduisă Dumnedzău, nu le mai ploa mană den ceriu să mănînce. Şi daca sosî Isus Navin şi cu / toţi jidovii la Ierusalim multe cetăţi au strîcat ş-au prădat ş-au robitu; pre cîţi ş-au găsît în calea lor, pre toţi i-au bătutu pre aceia împăraţi şi i-au robit şi le-au spartu cetăţile pînă în pămîntu. Atunci au bătutu şi pre cele şeapte împărăţîi anume: hananeii, ferezeii, gherghesîii, heteii, nevuseii, amoreii şi evreii .
Ş-au biruit Isus Navin nu numai pre aceştea, ce încă fără aceştia au bătutu 32 de împărăţîi, cu ajutorul lui Dumnedzău; şi pre cîţi nu-i putia prinde să piiară de oştile lui Isus Navin, periia de mîniia lui Dumnedzău. Că trimitia Dumnedzău smidă den ceriu şi cădia piatră mare cît un ou de struţ şi-i ucidia mai pre mulţi piatra decît pre cîtu-i tăia jidovii. Şi periră acei împăraţi cu oameni cu totu. Şi diade Dumnedzău pămîntul acela totu jidovilor, cum le făgăduisă.
Şi mai marsără la cetatea Ierihonului să o spargă şi să o prade. Şi trimisă Isus Navin pre doi oameni iscoade înainte, să nu-i priceapă, doară vor putia să să apropie cu meşterşug să descue cetatia, că era foarte cu tărie mare cetatia Ierihonului. Şi daca mersără iscoadele înainte şi întrară în cetate, nu avia unde să să sălăşluiască, ce marsără la casa unii mueri curve, ce o chema anume Raav, şi descălecară acolo. Iară oamenii den Ierihon, daca-i vădzură, ei i-au cunoscut pre portu că sîntu de altu fialiu de oameni şi să pricepură şi în loc trimisără oameni să-i caute, să-i prindză. Şi-i oblicisă unde descălecară şi marsără la casa aceii mueri curve, anume Raav.
Iară acea muiare, daca oblici că-i caută, i-au ascunsu foarte bine şi-i tăgădui c-au venitu şi s-au dus; şi credzură să fie aşia. Iar acei doi oameni [[62]] dzîsără cătră acia muiare curvă: Ascultă Raav, bine să ştii că noi vom să lovim această cetate şi om dobîndi-o şi om prăda şi om arde, cum va fi mai amar şi mai rău, că noi sîntem iscoade, trimişi de Isus Navin. Ce iată că-ţi spunem să pui la casă-ţi sămnu, cînd vom întra în cetate să vedem sămnul, să cunoaştem casa, să o ferim. Şi să-ţi aduni toţi oamenii tăi, să fie cu tine, că nu le va fi nemică. Şi le diade cale acea muiare pre de altă parte şi să dusără la Isus Navin şi spusără tot ce au vădzutu şi ce au petrecut.
Şi să sculă Isus şi cu toate năroadele sale şi purceasă / spre Ierihon şi agiunsără la apa Iordanului şi statură acolo pre loc trei dzîle. Şi pusă Isus Navin strîgători în toată oastia şi nărodul dzîcînd: Nime să nu să apropie de muiaria sa într-acele trei dzîle, ce toţi să fie curaţi. Şi cînd vor vedia că vor rădica chivotul, adecă un săcriiu ce era făcut de aur şi era într-însu pravila lui Dumnedzău, acela să chema chivotul, pentr-aceasta dzîsă Isus Navin, cînd vor vedia năroadele chivotul că-l vor rădica 12 preuţi într-umerile lor, ei toţi să stia departe de 2 mii de coţi.
Şi cînd fu a doa dzî dimeniaţă veniră preuţîi şi rădicară chivotul şi le dzîsă Isus Navin să între în apa Iordanului cu chivotul. Şi întrară într-apa Iordanului. Şi le dzîsă Isus să stia în mijlocul apei pînă vor trece toate năroadele. Şi daca întrară preuţii cu chivotul într-apa Iordanului la mijloc, o, minune mare, să întoarsă toată apa Iordanului înapoi şi nu rămasă apă nici cîtu să-şi ude preuţîi talpele. Şi stătură cu chivotul în mijloc pînă au trecut tot nărodul ş-apoi au eşit şi preuţîi cu chivotul. Şi dzîsă Isus să pue în mijlocul Iordanului 12 în chipul a 12 săminţîi a lui Istrail. Şi stau acele pietri în mijlocul Iordanului şi pînă astădzi. Ş-au luat şi ei cu sîne alte 12 pietri mai mici de le purta pentru să-şi aducă aminte de acea ciudă ce-au arătat Dumnedzău la apa Iordanului.
Şi-ncepu Isus Navin cu glas mare a strîga ş-a dzîce cătră toată oastea: Fiţi toţi cu nădiajde mare şi vă întăriţi şi fiţi vitiaji, că Dumnedzău astădzi au datu suptu mîna noastră toate limbile. Şi marsără pînă sosîră la Ierihon. Şi daca sosîră la Ierihon Isus Navin căută în sus înaintia lui şi vădzu pre un om cu sabie zmultă în mînă. Şi-l întrebă Isus şi dzîsă: De ai noştri eşti, au de a vrăjmaşilor noştri? Iară acel om dzîsă cătră Isus: Eu sîntu voevodul îngerilor, Mihail, şi m-au trimis Dumnedzău cătră tine.
Iară Isus Navin, dacă audzî aşia, cădzu la pămîntu naintia îngerului şi să spărie şi dzîsă: Doamne, ce mă înveţi să fac, pre mine, şerbul tău? Dzîsă îngerul cătră dînsu: Dezliagă-ţi încălţămintele picioarelor, că în locul ce stai tu iaste svîntu. Şi în loc feace Isus Navin aşia. Şi iarăşi dzîsă îngerul cătră Isus Navin: Iată că-ţi dau pre mînă această cetate, / Ierihonul, şi pre toţi oamenii ei şi pre împăratul lor. Iar tu să mergi să încungiuri cetatia şi să cauţi să pui totu oamenii cei aleşi mai pre aproape. Şi să pui în şiapte locuri 7 preuţi şi cu şeapte buciumi şi să iasă cu dînşii şi chivotul cu pravila. Şi să buciume pregiur cetate 7 dzîle. Iară daca să vor împlia şeapte dzîle vor cădia zîdiurile cetăţii şi vei dobîndi cetatia.
Şi pusă Isus Navin pren pregiurul cetăţii tot oameni aleşi de oaste şi pusă şi cei şiapte preuţi cu şeapte buciumi. Şi cu dînşii era chivotul cu svînta pravilă. Şi începură a buciuma pînă în şiapte dzîle. Iară cînd au fostu a şiaptia dzî au cădzut toate zîdurile cetăţîi. Şi întră Isus Navin cu totu nărodul [[63]] în cetate şi-ncepură a tăia, ş-a prăda, ş-a omorî den mare pînă în micu şi bărbaţi şi mueri şi tînăr şi bătrîn şi toate dobitoacele lor, împreună cu dînşii. Ş-au trimis Isus Navin la casa muerii ceii curve a-i Raav pre cei doi oameni ce i-au fost trimis mai întîiu iscoade şi o au ferit pre dînsă şi pre toată casa ei, împreună cu toţi oamenii săi şi i-au scos den cetate afară, unde era Isus cu tabăra şi n-au petrecut nemică.
Şi daca prădară şi tăiară tot ce-au fost în cetate, dzîsă Isus să-i dea focu; şi-i dederă foc şi făcură cetatia Ierihonului pămîntu.
Iară cînd au fostu bătîndu Isus Navin cei 7 împăraţi, au fost rămas oameni amorei şi de ceialalţî mulţî, netăiaţi. Iar Isus au rugat pre Dumnedzău ş-au dzîs să stia soarele cătră Gavatha şi lună de cătră Elom, să nu să mai clătiască nici unul den loc, pînă nu-i va sfîrşi de tăiat pre toţi olofilii. Ş-au stătut soarele încă 6 ceasuri, de cum au fostu să apue, pînă i-au tăiat pre toţi vrăjmaşii săi. Şi nu s-au mai arătatu altu om pre după Moisi să-l fie ascultatu Dumnedzău ca pre Moisi, cum au ascultatu pre Isus Navin.
Iar dac-au trecut apa Iordanului au făcut acesta Isus cuţîte de piiatră ş-au obrezuit pre jidovi, adecă i-au tăiat, cum să însamnă în Legia Viache, cît cîtu au fostu în pustiiu 40 de ai nici unul n-au fost însămnat. Şi i-au însămnat ca să nu să amestece cu alte limbi săminţîia jidovască. Iar pe după ce birui şi luă Ierihonul să cutremurară toate alalte împărăţîi şi multe împărăţîi să închinară lui Isus şi i-au ertat.
Iară pre atunci veniră şi gavaonii la Isus Navin şi cădzură cu / rugăminte şi poclon şi era toţi cu haine sparte şi cu cai răi şi stătuţi. Şi să rugară lui Isus să nu-i învăluiască. Iară Isus, daca-i vădzu aşia feligoşi şi prăvuiţi şi cu caii stătuţi i-au lăsatu şi li-au dzîsu să fie de triaba oştelor, să le care lemne şi să le facă foc şi de altă ce va trebui oştanilor şi să le care apă.
Dece marele Isus Navinu multe oşti au bătutu şi multă grije au dus, nevoindu-să să cumpătedză pre spurcaţii jidovi. Că încă mai deinte cîndu au fostu Moisi viu au avut şi el bogată supărare împreună pentru jidovi. Apoi iar pe după moartia lui Moisi, iarăşi au rămas cu dînşii ş-au bătutu atîtia războae şi s-au fostu tot rugînd lui Dumnedzău pentru năroadele jidoveşti. Şi-ncă pentru păcatul lui Ahan, care le-au furatu ş-au ascuns avuţîe den Ierihon ş-au trecut peste învăţătura lui Dumnedzău ş-apoi au găsîtu la dînsu de faţă şi l-au ucis jidovii cu pietri.
Şi s-au fost mîniiatu Dumnedzău pre totu nărodul pentru acel om, Ahan, unde au trecut jidovii peste învăţătura lui Dumnedzău şi s-au găsîtu la dînşii avuţîe ascunsă den Ierihon. Că Dumnedzău le dzîsăsă să nu ia nemică de la dînşii, ce totu în foc să ardză. Şi daca s-au mîniiat Dumnedzău pre jidovi s-au sculat alte săminţîi de oameni ş-au început a birui ş-ai tăia.
Iară Isus Navin, dac-au vădzut aşia, c-au venitu mîniia lui Dumnedzău asupra lor, s-au dezbrăcat den hainele lui cele împărăteşti şi s-au îmbrăcat cu sac ş-au cădzut cu faţa la pămîntu înaintia lui Dumnedzău, rugîndu-să şi plîngînd cu lacrămi şi împreună cu dînsu preuţîi lui Istrail. Şi ş-au pus toţi pămîntu în capu. Şi dzîsă Isus cătră Dumnedzău: Rogu-mă, Doamne, pentru căce mă lăsaşi pre mine, şerbul tău, de am trecut pre acestu nărod multu preste apa Iordanului şi acmu ne dai pre mînule amoreilor ş-altor săminţîi să ne omoară pre noi?
[[64]] Şi pentru rugămintele lui Isus iarăşi diade Dumnedzău pre toţi suptu sabia jidovilor. Şi multu au truditu Isus pentru jidovi şi ei har nu mai ştiia. Şi s-au făcut de toate împărăţîile cîte au dobîndit Isus Navin 29, deosăbi de Ierihon şi de alta, anume Ghetu. Acesta, marele Isus Navin, au împărăţîtu acele ţări ce au dobîndit cu sabiia şi cu osteniala sa <şi> li-au lăsat toate istrailtianilor, / celor 12 săminţîi, care pămîntu să chiamă pămîntu de bucurie, carele să chiamă astădzi Ierusalim.
Şi pe după ce bătu atîtea oşti şi birui atîţia împăraţi, s-au săvîrşitu marele Isus Navin în pămîntul cel de prerecanie, fiind de 110 ai. Ş-au împărăţît pre spre istrailteni 27 de ai şi l-au îngropat în pămîntul unde să chema Thamnasahar, în măgura Efraimului. Ş-au îngropat împreună cu dînsu şi cuţîtele ciale de piatră ce au fost obrezuindu jidovii; şi să feace jeale mare şi multu l-au plîns jidovii, aducîndu-şi aminte den cîte războae i-au scos.

ÎNCEPĂTURA GIUDIAŢĂLOR JIDOVEŞTI. GLAVA 14

Pre după moartea lui Isus Navin nu avea jidovii împărat, ce era fără cap. Şi în toată vremia avea nevoe mare despre alte săminţîi. Şi rădicară un giudeţ să le fie mai mare. Şi aleasără pre unul ce-l chema Iuda. Şi pre aceia vreme s-au fostu rădicat pre jidovi un împărat ce-l chema Adonivezec. Şi au eşitu Iuda şi cu istrailtenii şi-i biruiră pre toţi şi pre Adonivezec l-au prinsu viu, nevătămat. Şi daca l-au prinsu i-au tăiatu mînule şi picioarele; şi dzîsă Adonivezec: Cum am tăiat eu mînule şi picioarele a şeaptedzăci de împăraţi şi i-am îngropatu supt masa mea, aşia mi-au trimis şi mie Dumnedzău. Cum spune şi pilda, că cine ce face, face-i-să. Şi fu Iuda giudeţ jidovilor şeapte ai şi să săvîrşi.

GOTHONIIL. GLAVA 15

Pre după moartia Iudei au uitatu jidovii pre Dumnedzău, carele au arătatu pentru dînşi atîţia ciudesă şi începură a să închina jidovii bodzilor şi dracilor. Şi să mînie Dumnedzău pre dînşii şi sculă un împăratu anume Husarştom asupră şi-i dobîndi; că-i părăsîsă Dumnedzău pentru greşala lor. Şi i-au dus pre jidovi într-o ţară ce să chema Siriia, ce era între ape. Şi robiră acelui împăratu 18 ai şi-şi adusără aminte de Dumnedzău şi-ncepură a plînge cu amar. Şi să milostivi Dumnedzău pre dînşi şi trimisă Dumnedzău îngerul său şi să pogorî îngerul şi-i împoncişea şi-i mustra pentru căci au părăsît pre Dumnedzău. / Şi acolo unde era ei strînşi toţi era cu jeale mare.
Şi daca audzîră jidovii aceasta ş-adusără aminte şi multu plînsără cu amar greşala lor, spre Dumnedzău; şi de pre atunce pînă asădzi să chiamă aceia dzî de plîngere. Şi le dzîsă îngerul de-şi rădicară un mai mare dentru dînşi pre anume Gothoniil, carele era ginere lui Halev. Acesta Halev era foarte om vitiaz bun şi prea îndrăzniia la oşti. Şi-nvăţasă şi pre Gothoniil ca pre dînsu. Şi întări Dumnedzău pre Gothoniil şi să sculă cu jidovii şi birui pre Husarstom împărat şi eşiră den robie şi fură ca şi întîiu cu pace. Şi custă Gothoniil 40 de ai şi fu giudeţ jidovilor pînă muri.
[[65]]

AOD. GLAVA 16

Şi iarăşi părăsîră jidovii pre Dumnedzău şi să mînie Dumnedzău pre dînşi. Şi să sculă un împărat anume Eglom, împăratul Moavului şi-i bătu şi-i robi şi fură robi 18 ai. Şi iar ş-au adus aminte de Dumnedzău şi să rugară şi le dede Dumnedzău giudeţ pre unul dentru dînşi anume Aod, foarte om pre sîne şi vitiaz bun. Şi dca au rădicat ei mai mare pre dînsu, s-au sculat însuşi cu sîne şi s-au dus ş-au întratu în curţile lui Eglom cu meşteşug ş-au făcut samă lui Eglom. Şi de acolo au fugit noaptia ş-au mărsu di-au luatu pre toţi jidovii ş-au lovit pre moavitiani şi i-au prădatu ş-au eşitu iarăşi la locul lor. Şi fură în pace 80 de ai, pînă s-au săvîrşitu Aod, tot cu pace despre toţi.

SIMEGAR. GLAVA 17

Pre după moartia lui Aod iar s-au depărtatu jidovii de Dumnedzău şi l-au uitatu. Şi s-au sculat pre dînşii Iavim, împăratul Hanaanului, carele împărăţîia şi la Asor, şi i-au înfrîntu şi i-au robitu ş-au fostu robi 20 de ai. Şi iar începură a plînge cu amar cătră Dumnedzău. Şi iar să feace lui Dumnedzău milă de dînşii şi trimisă lor giudeţ dentru dînşii pre Simegar. Acesta Samegar au ucis într-o dzî cu un cornu de plugu 600 de oameni hananei şi să rădică cu toţi jidovii şi birui pre Iavim împărat, şi scoasă pre jidovi den robie. Şi fu giudeţ jidovilor 7 ai, pînă s-au săvîrşit.

ÎNCEPĂTURĂ DEVORII PROROCIŢII. GLAVA 18 /

Stătu giudeţ jidovilor Devora prorociţa. Iară pre aceia vreme iară s-au fostu rădicat Sisara voevodul lui Iavim împăratu ş-au fostu învăluindu pre jidovi în toată vremia şi i-au fostu prădînd. Şi s-au fostu mirînd cum vor face de răul Sisarii. Ce au mărsu jidovii şi s-au jeluitu Devorii caria le era giudeţ. Iară Devora au rugatu pre Dumnedzău şi s-au rădicat cu jidovii ş-au pus căpitan pre unul dentru dînşii, ce-l chema Varac, şi începu a gonire pre Sisara. Şi proroci acolea Devora şi dzîsă: Astăzi Dumnedzău va izbăvi pre istrailteni despre toate nevoile loru. Şi-l goniră foarte tare şi-l călcară jidovii cu oştile şi bătură pre Sisara foarte rău şi-i sparsără oştile de nu să aleasă nemică. Şi pînă <şi> carăle şi aşternuturile încă i-au luatu, atîta i-au înfrîntu de rău, cît nu vor fi scăpat dentr-o mie trei oameni. Şi fugiia Sisara numai însuşi, ca mişel de el.
Şi trecu Sisara pre lîngă o stînă de nişte oi. Şi-l vădzu o muiare ce o chema nume Iail şi-i dzîsă: Nu fugi, că nu vei scăpa, că ti-au cuprinsu den toate părţile; ce vino la mine că te voi ascunde în odae şi nime nu te va mai găsi. Iar Sisara au abătutu la odaia aceii mueri ai Iail şi era însătatu şi cerşu ceva să bea. Iar ia îi diade un burduh cu lapte şi bău Sisara şi să culcă să doarmă. Şi o învăţă să dia samă, cine o va întreba, că n-au vădzut nemică.
Iară dac-au adormitu Sisara iar acea muiare Iail au ascuţîtu un par şi l-au pus în gîltanul Sisarei şi l-au lovit deasupra cu un maiu cît ce-au putut ş-au [[66]] omorîtu acolia pre Sisara. Şi eşi Iail afară şi vădzu pre Varac unde caută pre Sisara şi-l chemă şi-i dzîse: Vino să-ţi arătu pre Sisara. Şi marsă Varacu şi întră în casă şi vădzu pre Sisara omorît de Iail şi foarte-i păru bine. Şi marsă vestia la Devora şi la tot nărodul jidovăscu şi dederă toţi laudă lui Dumnedzău. Ş-au fost jidovii în pace 40 de ai.
Şi peste puţină vreme iară uitară jidovii pre Dumnedzău şi să închina bodzilor. Şi iară s-au mîniiat Dumnedzău pre dînşii. Şi s-au sculatu Madiiam împăratu şi i-an bătut şi i-au înfrîntu şi iar i-au robitu. Şi fură / în robie 7 şi să întări Madiiam peste jidovi foarte vîrtos şi-i pedepsîia în totu chipul şi-i căzniia, cum era mai rău. Şi-ncepură jidovii a fugiria pren cîmpi şi pren pustii a-şi face colibi, cum era mai rău. Şi de sămîna ceva nu le era nici un folos, că veniia madiianii de le săcera pîinele; iar ei muriia de foame. Şi mi-i mai lăsa în pace, ce le lua dobitoacele şi-i prăda, cum era voia lor pînă în Ierusalim.
Iară pre aceia vreme era un om jidov, pre anume Ioasu ş-avia un ficior anume Ghedeon. Iar într-o dzî, săcerînd Ghedeon în ţarină, numai ce căută şi vădzu naintia lui îngerul lui Dumnedzău, pre arhanghelul Mihail şi-i dzîsă: Dumnedzău iaste cu tine şi cu putere te întăriaşte. Dzîsă Ghedeon: Cu mine-i Dumnedzîu. Dară daca iaste cu noi Dumnedzău, pentru că ce ni-au cuprinsu pre noi atîta rău ş-atîta robie? Unde sîntu ciudesăle lui Dumnedzău carele ne spunia noaă părinţîi noştri şi dzîcia că ni-au scos Dumnedzău den Eghipet, den robiia lui faraonu? Iar acmu ni-au părăsît şi ni-au dat pre noi în mînule lui Madiiam, de-i sîntem robi şi-şi rîde de noi cumu-i-i voia. Dzîsă îngerul lui Ghedeon: În mînule tale dă astăzi Dumnedzău pre Madiiam, numai să mergi tu cu puteria ta, că vei izbăvi pre jidovi den mîna lui Madiiam. Dzîsă Ghedeon cătră înger: Eu cum voiu să scoţ jidovii den mîna lui Madiiam, că den cîte săminţîi sîntem, mie mi-i ceata mai mică.
Dzîsă îngerul cătră Ghedeon: Domnul Dumnedzău va fi cu tine şi vei birui pre Madiiam ca pre un om de nemică. Dzîsă Ghedeon: daca va fi aşia, aştaptă dumneta pînă voi aduce dumitale ospăţ. Dzîsă îngerul: Pasă curund, că te voi îngădui aici. Şi să dusă Ghedeon şi prinsă un ed den turmă ş-abătu de-l hiarsă întreg şi luă adzîmă şi dusă îngerului să-l ospetedză. Dzîsă îngerul: Pune ospăţul lîngă cea piatră. Şi-l pusă Ghedeon pre cuvîntul îngerului. Iar arhanghelul Mihail întinsă toiagul, carele era în mîna sa, cătră carne şi cătră pîine şi eşi foc dentr-a acea piatră şi arsă acel ospăţu îngerul cu foc şi să înălţă şi îngerul în ceriu. Atunci cunoscu Ghedeon c-au fost înger, n-au fostu om. Şi cădzu Ghedeon cu faţa la pămîntu şi dzîsă: O, mişel de mine, că vădzui îngerul lui Dumnedzău faţă la faţă.
Şi marsă Ghedeon şi strîcă o capişte ce-şi ţînia tată-său dumnedzăii într-însa. Şi în locul capiştii / giunghe Ghedeon o ialoviţă şi feace jirtfă lui Dumnedzău.
Ş-au şi luat cu sîne 32 de mii de oameni de oaste. Şi dzîsă Dumnedzău: Multă oaste ai luatu şi nu mi-i voia să dzîcă Madiiam c-ai mărsu cu oaste multă şi l-ai biruitu. Ce socotiaşte de întriabă oastia, carele dentru dînşii vor dzîce că să tem a miarge la războiu, lasă-i pre toţi să să ducă pre la casă-şi. Şi fiace Ghedeon aşia. Şi să aliasără 22 de mii de oameni de să întoarsără înapoi, şi rămasă Ghedeon numai cu 10 mii. Şi iar i-au dzîsu Dumnedzău: Tot iaste oaste multă. Ce să te scoli cu acei oameni şi să-i duci la o apă să-i pui [[67]] di-a rîndul să bea apă; şi carii vei vedia că îngenunche să bia apă, să nu-i iai la războiu, iară carii vor limpi dentr-apă ca cînii, pre aceia numai să-i alegi şi să-i iai cu tine. Şi făcu Ghedeon aşia, cumu-l învăţă Dumnedzău. Şi să aliasără numai dentr-atîta om 300 de oameni de au limpitu cu limba, ca cînii.
Şi să spămîntă Ghedeon, cum va miarge el numai cu 300 de oameni asupra lui Madiiam. Că era la Madiiam oaste gata 300 şi 12 mii de oameni. Şi-şi băgă Ghedeon capul şi să dusă peste noapte în oştile lui Madiiam să vadză cum să străjuescu. Şi luă cu sîne numai o sluguliţă ş-au întratu în oştile lui Madiiam. Dece era focurile ca şi stelele şi nu li să mai vedia marginia în toate părţile.
Şi îmblînd Ghedeon pren oşti audzî oare unde grăind nişte oameni şi dzîcînd unul cătră altul cum au vădzutu în vis o turtă de ordzu şi prăvălindu-să pren toată ostia, pînă au agiunsu şi pînă la cortul împăratului. Ş-au lovitu acia turtă şatra împăratului ş-au cădzut şatra peste împăratul. Iară ceialalţi dzîsără: Nu poate fi altă acia turtă, numai ce va fi sabiia lui Ghedeon; că Dumnedzău va să dia această oaste mare toată suptu sabiia lui Ghedeon.
Iară daca audzî Ghedeon aşea să întări foarte şi să şi învîrteji napoi la oştile sale şi-ncepu a-i întări cu cuvinte dulci ş-a le dzîce: O, dragii miei istrailtiani, fiţi nevoitori cu toată inema voastră, că astădzi dede pe toţi madianii supt sabie. Şi-i tocmi Ghedeon foarte bine şi le diade tuturor lumînări de vîntu pre a mînă. Şi le diade şi cîte un bucium şi le dzîsă de-i / încungiurară de toate părţile. Iar oştile madiianilor, ei cădzusă ca lăcustele pre cîmpu şi cu caii lor şi cu cămilele era ca frundza şi ca iarba.
Şi daca-i încungiurară diaderă în buciume de toate părţile, iar ei să sculară şi căutară în toate părţile; şi-ncotro căuta, într-acolo audzîia sunet de buciume şi vădzură luminînd luminile şi să spăriiară foarte rău, cît nu să ştiia doi cu doi şi nu să putură apuca de nemică şi fugiia care cum putia. Şi începură istrailtianii a-i tăia fără milă cu agiutoriul lui Dumnedzău. Şi-i tăiară acolo noaptia, pînă să feace dzuă, ca pre nişte brusturi.
Iar daca să feace dzuă ei începură a fugi cătră apa Iordanului să scape. Iar Ghedeon să luă după dînşii cu cele trei sute de vitiaji şi-i tăiară cum să tae. Şi pînă a agiunge la apa Iordanului prinsără oamenii lui Ghedeon pre trei crai a lui Madiiam împărat, anume pre Orivu şi pre Zivu şi pre Salmana şi-i dusă la Ghedeon vii, nevătămaţi şi le tăe capetele sîngur Ghedeon, cu mîna sa.
Şi trecură în ceia parte de Iordan oşti de a lui Madiiam de fugiia; iar Ghedeon nici aşia nu să putu răbda, ce trecu peste apa Iordanului înnotu, cu toţi oamenii săi şi-ncepură a-i tăia ş-ai goni. Şi atîta tăiasă instrailtenii pre madiiani, cît era crunţi cu mînu cu tot, pînă în pieptu. Şi abiia scăpă Madiiam cu puţintei oameni; şi să găsîră tăiaţi de în madiiani 120 de mii de oameni, iară di-a lui Ghedeon, cu mila lui Dumnedzău, nici unul. Şi scoasă Ghedeon pre istrailtiani de supt robiia lui Madiiam. Ş-apoi au prinsu şi pre Madiiam şi i-au tăiat capul şi arsără şi prădară toată ţara lui Madiiam şi nu lăsară nemică pînă în copil de ţîţă. Şi să aşedzară jidovii cu pace 40 de ai în viiaţa lui Ghedeon.
Şi avea Ghedeon ţîitori multe ş-au făcut 70 de ficiori; şi dentr-aceia au fostu unul ce l-au chemat Avimeleh şi era foarte un viteaz mare. Şi pre după moartia tătîne-său au stătut Avimeleh giudeţ jidovilor, în locul tătîne-său, lui Ghedeon.
[[68]]

ÎNCEPĂTURĂ PENTRU AVIMELEH. GLAVA 19

Pre după moartia lui Ghedeon stătu ficiorul lui giudeţ jidovilor. Iară odată s-au mîniiat pre fraţii lui, carii era făcuţi cu multe ţîitori / de tată-său şi cu o piiatră au ucis pre 69 de fraţi ai săi, că era viteaz mare, foarte; nime nu-i putia sta nainte. Şi dintr-acei 69 de fraţi au scăpat numai unul, căce c-au fugit; nu s-au rădicat ca ceialalţi. Şi-l chema anume Ioathamu şi nu cutedza nime jidovilor pentru Avimeleh. Ş-au mărsu la cetatea săchimitenilor şi i-au bătut şi o au luat. Şi de acolo au mai mărsu la altă cetate şi nu i-au putut răbda, ce s-au apropiiat cu sîne să vadză poarta cetăţîi ce tărie are. Şi cum s-au apropiiat, iar o muiare den cetate au slobodzît asupră-i, de sus, o bucată de piatră de moară şi l-au lovit în cap şi i-au zdrobit capul ş-au murit în loc; cum au ucis el pre fraţîi săi cu piiatră, aşia i-au fostu şi lui moartia, de piiatră. Ş-au fost giudeţ jidovilor tri ani.

THOLA. GLAVA 20

Iară după moartia lui Avimeleh stătu giudeţ Thola ş-au fost jidovilor cu pace 23 de ai şi s-au săvîrşitu cu pace. Şi l-au îngropat cu cinste.

ÎNCEPĂTURĂ PENTRU IIAIR. GLAVA 21

Iară după moartia Tholii stătu giudeţ Iiair. 22 de ai. Avea ş-acesta 32 de ficiori. În dzîlele acestuia au lăsat jidovii pre Dumnedzău şi s-au fost închinîndu bodzilor. Şi s-au mîniiat pre dînşii. Şi s-au sculat Moav şi , doi crai şi i-au prădatu şi i-au robit pre toţi suptu mîna în urgie şi-n pedeapsă 18 ai. Ş-apoi iară să întoarsă Dumnedzău. Şi veni vreme <şe> muri Iiair şi le pusă Dumnedzău pre unul ce-l chema Ethae; foarte om înţăleptu şi pre . Şi s-au rădicat cu toţi jidovii lui Moav ş-a lui Amon pămîntu cu totul. <Şi i-au scos> jidovii den robie ş-au cu dînşii 6 ai şi s-au săvîrşit.

ESEVON. GLAVA 22

după aceia au fost giudeţ 10 ani cu pace şi s-au săvîrşitu.

. GLAVA 23

Pre după acesta i-au giudecat 10 ai cu pace şi s-au săvîrşitu.

LAVDON. GLAVA 24

Pre după aceştia stătu Lavdon giudeţ opt ai şi avea acesta 40 de ficiori şi 30 de nepoţi. Şi jidovii a să închina bodzîlor [[69]] şi părăsîră pre Dumnedzău. <Şi-i dede Dumnedzău> suptu mînule filisteilor / şi i-au căznitu şi i-au pedepsitu 40 de ai.

ÎNCEPĂTURĂ PENTRU SAMPSON TARELE. GLAVA 25

Pre vremia aceia, cînd era Lavdan giudeţ istrailtenilor şi-i dobîndisă filistiii şi le fură robi 40 de ai, [iar] pre atunci era un jidov ce-l chema Manoe şi să trăgia den săminţîia lui Danu. Şi avia o muiare stiarpă nu făcia cuconi. Iar într-aceia veni îngerul lui Dumnedzău şi-i dzîsă: Muiare, să ştii bine că vei să naşti un fătu şi să te fereşti să nu beai vin, nici acre să nu mănînci. Şi daca va naşte pruncul să-l fereşti pînă va fi, să nu-i pui briciu în cap să-l radzi. Că acesta cucon iaste menit lui Dumnedzău şi va să împărăţască pe spre jidovi.
Iară daca acea muiare a lui Manoe aşia, în loc s-au dus la bărbatul ei, la Manoe, şi-i povesti toate cîte audzî den rostul îngerului. Şi să miră mult Manoe de aceasta. Şi stătu spre rugă cătră Dumnedzău şi dzîsă: Rogu-mă, Doamne, de am ştire spre svinţiia ta, arată-ne şi ne descopere pe spre acela om ce ni-au adus aceasta veste, să-l ştim cine iaste şi să ne învaţă, daca va naşte pruncul, ce-i vom face?
Şi ascultă Dumnedzău ruga lui Manoe şi cînd au fostu iarăşi a treia dzî iar muiaria lui Manoi s-au tîmplat în ţarină şi să arătă iarăşi îngerul lui Dumnedzău cătră dînsă şi-i dzîsă: Muiare, du-te de-ţi chiamă bărbatul să vie încoace. Şi cursă muiaria cum putu mai de sîrgu şi-i dzîsă: Blăm, c-au venit omul acela ce-au mai venitu, de ţ-am spus.
Şi marsă Manoe şi cît sosî îndată vădzu pre înger şi-i păria că iaste om. Şi să-nchină şi dzîsă: Dumneta eşti acela om care ne-ai adus veste că vom face ficior den trupul nostru? Rugămu-ne dumitale, daca va naşte pruncul, ce vom face? Dzîsă îngerul: învăţat-am muiaria ta şi să să foarte feriască de ce o am învăţatu. Aşijderea şi pruncul, dacă va naşte, să-l feriţi de vin şi de acre, să nu-i daţi să bea, nice fie ce să-i daţi să mănînce. Şi să vă feriţi să nu atingeţi de capul lui nice odănăoară brici.
Dzîsă Manoe, cătră înger: Fii dumneata îngăduitoriu să aducem ospăţ dumitale. Iar îngerul dzîsă: Nu mă ospăta pre mine, ce să faci jirtfă lui Dumnedzău. Şi iară întrebă Manoe pre înger şi dzîsă: Rougu-mă să-mi spui numele dumitale cum iaste, să ştim cîndu va veni vremia să să împle cuvintele dumitale, să ştim cui mulţămi. Dzîsă îngerul cătră Manoe: Căce întrebi, să ştii / numele mieu, că numele mieu iaste minunat.
Şi adusă Manoe jătva nainte îngerului şi aprinsă foc să ardză jărtfa. Iar împreună cu para focului s-au suit şi arhanghelul Mihail în ceriu şi nu să mai arătă lor. Iar Manoe şi cu muiaria sa cădzură cu faţa la pămîntu şi să închinară lui Dumnedzău. Şi dzîsă Manoe cătră fămeia sa: Acesta n-au fost om, cum ne gîndiiam noi, ce au fostu înger şi den vreme ce am vădzut noi înger cu ochii noştri bine să ştii că vom muri. Dzîsă muiaria cătră Manoe: De are hi vrut Dumnedzău să ne omoară, n-ar hi priimitu jărtvă de la noi, nice ni-ar fi învăţatu pre cîte ni-au învăţat îngerul.
[[70]] Şi să apropie Manoe de muiaria sa şi purceasă grea şi veni vremia de naştire şi făcu pruncu şi-i pusără numele Sampson. Şi fu blagosloveniia lui Dumnedzău asupra acelui pruncu. Şi veni vremea de să feace vonicu în toată vîrsta şi foarte era om tare, cît nime nu putia prinde cu dînsul.
Iar odănăoară s-au dus la o cetate altor săminţîi de oameni; nu era jidovi ca dînşii. Şi vădzu o fată frumoasă foarte. Şi cum o au vădzut, cum o au îndrăgit. Şi veni acasă la tată-său şi la îmă-sa şi le dzîsă: Dusu-m-am la cetatia Ainoplemeneţ şi vădzuiu o fată de a lor foarte frumoasă şi mi-au cădzut dragă. Şi să faceţi cum veţi face să o luăm să-mi fie muiare, că mă pierdzu de dragostea ei.
Iară părinţii lui Sampson dzîsără: Fiiul nostru, dară daca ţî-i a te însura, credzi, găsî-ţi-vom noi fată potrivnică ţîe, den săminţîia noastră; să nu iai fată de altă săminţîe, că nu-i blagoslovit de la Dumnedzău, nice să cade şi să amestece săminţîia noastră cu altora. Iară Sampson dzîsă: Care-au îndrăgitu sufletul mieu şi inema mea acee-mi trebuiaşte. Şi aceasta era cu voia lui Dumnedzău, ca pentru să fie perirea altoru săminţîi de Sampson. Şi nu avură părinţîi lui ce să mai face, ce făcură tocmală şi o luară.
Iar cînd mergea să o ia, iară Sampson au găsîtu un leu pre cale, foarte mare şi groznic; şi den cîţi oameni era cu dînsu nice unul n-au cutedzatu să să apropie de acel leu. Iară Sampson ca un vitiaz, cum au sosîtu, cum s-au şi aruncat în spatele leului şi l-au încălecatu şi l-au apucatu cu o mînă de falca de sus şi cu o mînă de falca de gios şi i-au spintecatu capul în doaă. Şi cîţi oameni fură acolea, toţi să mirară de aceasta.
Şi să / dusă Sampson şi-şi luă muiare, cum iubi inema lui şi apesti acolo la socrie; iar cînd s-au întorsu cu muiaria la părinţi-şi au găsîtu Sampson în capul acelui leu ce ucisesă, unde s-au fostu prinsu un roiu şi s-au fost împlut capul leului de miare. Ş-au luat miare şi s-au dus la tată-său şi la îmă-sa şi să împreunară şi scoasă Sampson deacia miiare şi pusără pre masă unde mînca şi bea. Şi mîncară toţi şi deacia miiare den capul leului. Şi de acolo marsără cu părinţii lui Sampson la părinţîi fiatei şi să împreunară şi să veseliră şi feaceră mesă mari şi mînca şi bea.
Iară acolo la masă dzîsă Sampson cătră toţi cîţi era la cea veselie. Eu voiu să grăescu un cuvînt cu pildă şi cine va gîci acel cuvînt să aibu a-i da eu trei cearceafuri cu sîrmă şi treidzăci de rînduri de haine; iar de nu veţi putea gîci acmu, vă puiu soroc în şeapte dzîle şi să-mi gîciţi acestu cuvîntu. Şi dzîsă Sampson: Den cela ce mănîncă au eşitu mîncare şi den tare, dulce.
Şi socotiră acestu cuvînt a lui Sampson şi nu putu nime să ia sama cum tîlcuiaşte. Şi sîliră vreo trei dzîle şi nu mai putia nime să gîciască ce iaste şi să mirară alte săminţîi cum vor face să fure cuvîntu cu înşelăciune de la Sampsonu. Şi să voroviră să sparie pre muiarea lui Sampson şi-i dzîsără: Întriabă pre bărbatul tău, doară vei fura cuvîntu de la dînsu să ne spui ce pot hi cele cuvinte ce ne grăi la masă. Iară să ştii bine că de nu ne vei scoate răspunsu, vom să aprindem casa, să ardză tată-tău şi îmă-ta.
Şi daca audzî muiaria lui Sampson aşia, să spărie şi-ncepu a lua cu şegi pre Sampson şi-l întrebă şi-i dzîsă: Spune-mi, dragul mieu Sampson, ce poate hi acel cuvîntu carele ai grăitu la masă şi nu poate să-l gîciască nime? Sampson dzîsă: Eu n-am spus tătîne-mieu şi maică-mea, dară încă să spuiu [[71]] ţîe? Iară muiarea lui Sampson începu a plînge ş-a îmbla mîhnită, cîtu au fostu veseliia lor în şiapte dzîle. Iară Sampson vădzîndu pre muiarea sa că plînge şi îmblă mîhnită i-au spus cum iaste tocmala. Iar muiarea lui Sampson au spus la inoplemeniţii şi oamenilor săi. Şi foarte le-au părut bine de aceasta. Iară cînd au fostu a şeasa dzî, şedzînd la masă şi veselindu-să dzîsără cătră Sampson: Noi ni-am socotit sama şi ne pare că vom gîci acel cuvîntu ce ne-ai dzis pre masă.
Dzîsă Sampson: Răspunde-ţi-mi. Ei dzîsără: Nu iaste altă mai tare decît leul şi mai dulce decîtu miarea. Şi dacă audzî Sampson, dzîsă: de nu m-aş fi înşelat eu să-mi spuiu muiarii mele, n-aţi fi mai gîcitu voi aceasta. Şi cerşură alte / săminţîi vierşunul. Iar Sampson marsă şi gîsî 30 de oameni şi-i legă pre toţi şi-i dezbrăcă de haine şi marsă de dede vierşunul acelor inoplemeneţi. Şi marsă Sampson de petrecu pre părinţîi săi pînă la casa lor.
Iar socrii lui au şi măritatu pre muiaria lui Sampson după altu bărbat. Iar Sampson au oblicitu şi s-au dus di-au prinsu o mie de hulpi şi li-au legat tăciuni aprinşi de coade şi li-au slobodzîtu în ţarinile ainoplemeneţilor, că era în vremia de săciratu. Şi fugind hulpile cu tăciunii în toate părţîle, pren mijlocul ţarinelor, să aprinsă pojar den toate părţile şi le aprinsără ţarenile cu toate sămînăturile, şi ce era săceratu, şi ce nu era. Şi le diade pojarul în vii şi le arsără viile şi pomeţii şi măslinii. Şi-ncepu a întra pojarul pren satele pre den afara cetăţii şi multe arsără.
Iară dac-au vădzut alte săminţîi, atîta pacoste şi răutate, au cunoscut că sîntu faptele lui Sampson acelia toate, pentru căce i-au măritat socru-său muiaria după altu bărbatu. Şi să sculară aceştia cu toţii şi să dusără la socrul lui Sampson şi-l aprinsără cu toată casa lui şi-i arsără. Şi de acolia începură alte săminţîi cu mînie rea cătră jidovi şi să rădicară oşti mari şi le dzîsără: Sau voi să ne daţi pre Sampson legatu, sau vom pune pre toţi suptu sabiia noastră.
Iară jidovii, daca vădzură atîtia oşti strînsă fără veste, să spămîntară şi făcură sfatu să le dia pre Samson legatu. Şi-l legară şi-l diaderă în mînule alofilor să facă cum vor vria cu dînsu. Şi ducîndu-l alofilii pre Samson legatu, iar Samson unde-şi zmîci mînule, să rupsără toate legăturile. Şi să slobodzî Tarele Samson şi nu găsî în prilej altă nemică să ucigă inoplemeniţii, ce găsî o falcă de magariu şi o au luatu ş-au abătutu cu dînsa într-înşii şi omorî într-un ceas 1000 de oameni inoplemeneţi. Şi să însătă Sampson de atîta trudă şi să rugă lui Dumnedzău să-i arete apă să-şi stîmpere sufletul. Iară Dumnedzău arătă şi acolo ciudă pentru Sampson şi izvorî un izvor de apă mare dentr-acia falcă de măgariu. Şi bău Samspon şi-şi stîmpără setia. Şi de atunci şi pînă astădzi să chiamă acel izvor, Izvorul de falcă.
Iară de acolo s-au dus Sampson la o cetate ce să chema Gaza. Şi marsă / în casa unii mueri curve şi i să prinsă noaptea acolo, la acea muiare. Iar acia muiare marsă de sîrgu la cetăţeni, că era ş-acolo inoplemeneţi, şi le dede ştire că iaste Sampson în casa ei. Şi să sculară toţi cetăţenii şi să voroviră cu toţîi să să rădice pre dînsul şi să-l omoară. Şi încuiară bine porţîle cetăţîi să nu scape necăiuri, pînă să va face dzuă. Iară cînd au fostu preste miadză noapte, s-au sculatu Sampson şi s-au dus să iasă la poarta cetăţîi şi găsî poarta încuiată şi socoti că nu va hi lucru bun. Şi cum s-au apucat de poartă [[72]] aşea o au scos den pămîntu cu praguri, şi cu hiară şi cu lăcăţi şi cu zăvoară cu totului totu şi li-au luatu toate a umere şi le-au suitu cu sîne într-un suişu mare ce era lîngă acea cetate şi le-au trîntitu în vîrvul dialului.
Iară pe după aceia ş-au luatu o muiare anume Dalida dentr-o cetate ce să chema Sorih, foarte frumoasă, cît nu mai era alta ca aceia, şi-i cădzu prea dragă lui Sampson. Iară cine era căpetenii a altor săminţîi făcură sfat şi să giudecară cum are putea să dobîndiască pre Sampson la mîna lor şi să poată şti ce iaste vîlfa vitejii lui. Şi agiunsără la Dalida, la muiarea lui Sampson şi cădzură cu rugăminte mari şi-i giuruiră 1000 de galbeni de aur ş-alte daruri osăbi, numai de va putia să-l iscodiască să-i afle mintea, să-şi spue tăriia.
Iar spurcata Dalida, muiaria lui Sampson, s-au bucurat galbenilor ş-au prinsu bucuroasă. Şi dentr-acela ceas au mărsu la Sampson ş-au început a pildi cu dragoste cătră dînsul, că ştiia că iaste dragă lui Sampson, şi-ncepu a-l întreba şi-i dzîcea: Dragul mieu Samsoane, tu-mi eşti drag ca sufletul mieu şi mă tem că voi hi într-o dzî fără tine; ce mi te rog să-mi spui cu ce te bizueşti tăriei tale şi nu te poate înfrînge nice un om, să ştiu şi eu, să-mi fie inema la loc. Iară Samson să gîndiia că iaste aşia şi nu pricepia că va muiaria să-i mănînce capul. Dzîsă Samson: De mi s-or lega mînule cu 7 coarde de vine ude nu mai poate de atîta tăriia mea, ce voi fi şi eu ca l-alţî oameni.
Iară Dalida spusă cătră alofili şi în loc i-au şi adus acele 7 coarde de vine. Şi le luă Dalida şi-i ascunsă pre dînşi într-o taină şi marsă la Sampson şi-i legă mînule, cum ştiia mai tare. Şi dzîsă: Alte săminţîi te împresurară, Samsoane. Iară Samson să şi spărie şi sări şi rupsă toate coardele, cum arde / focul nişte cîlţî; şi nu-şi arătă acolea Samson tăriia. Iar Dalida dzîsă: M-aş mira eu să-ţi spui tu cătră mine vrun adevăr şi-mi dzîci că ţî-s dragă. Astădzi văzduiu eu cîtu-ţî-s de dragă; şi să feace mînioasă.
Iară Samson dzîsă: De-mi vor lega mînule cu ştrianguri sucite, să fie noaă, eu voi hi ca alţî oameni. Şi să feace Dalida a eşi afară şi spusă acestor inoplemeneţi şi într-acela ceas au şi adus totu ştrianguri alesă, sucite foarte tari. Şi marsă Dalida cu ştriangurile şi legă pre Samson foarte vîrtos şi dzîsă: Sosîră vrăjmaşii asupra ta, Samsoane. Iară Samson în loc şi rupsă ştriangurile, ca cînd ari fi fostu nişte hire de aţă.
Iar Dalida începu a să mîhni, că-i era pohtă de cea mie de galbeni şi dzîsă căce: Nu vei să-ţi arăţi a ta tărie mie, Samsoane, au ţî-i voia de grijia ta să mă bolnăvăscu şi să moru. Iar Samson unde o vădzu atîta mîhnită nu să-ndură şi-i dzîsă: De-mi vei împleti părul capului cu cînepă topită şi-l vei lega de nişte piroane de hier mari foarte şi să baţi acele piroane mari în părete, aceia mi-i puteria.
Iară Dalida l-au începutu a lua pre Samspon cu şegi, pînă l-au adormitu pre genunchele ei. Şi daca l-au adormit i-au împletitu părul împreună cu cînepă topită ş-au bătut nişte piroane prea mari în păriate şi i-au legat părul de-acele piroane. Şi dzîsă: Scoală, Samsoane, că te împresoară inoplemeniţii. Iar Sampson unde au zmîcitu cu capul, în loc eşiră aciale piroane mari den părete şi-i sta pre spate cu piroane cu totu. Şi nice acolea nu ş-au arătat Samson tăriia sa.
Iară Dalida, daca vădzu că nu poate găsî adevărul lui Samson, începu a plînge şi-i dzîsă: Tu nu vei binele mieu, cum voiu eu al tău şi tu nu mă iubeşti ca pre o muiare, ce-ţi faci rîs de mine. Şi-l iscodi într-aceea noapte [[73]] toată noaptea şi să făcu că i-i rău şi-i despre moarte. Iar Samson nu să-ndura de dînsa ca pur ce-i era dragă. El credzu şi începu a-i spune tot cu direptul şi dzîsă: Eu den pîntecele mîne-me lui Dumnedzău şi pre capul mieu încă pînă acmu briciu n-am pus. Că am 7 peri în capul mieu aleşi den ceialalţi peri, ce acela mi-i darul de la Dumnedzău şi toată tăriia mea. Ce numai cînd mi să vor rade acei peri den capul mieu, atunci voi hi şi eu ca şi alţî oameni pre pămîntu.
Şi daca audzî spurcata Dalida acestia cuvinte den gura lui Samson credzu că nu o mai amăgeşte. Şi să sculă şi nu-i fu / nemică şi-n loc chemă pre alte săminţîi şi le dzîsă: Acmu mi-au spus tot adevărul inemii le şi pre mîna voastră va fi, numai ce-mi aduceţi cea mie de galbeni ce mi-aţi făgăduitu. Şi-i adusără galbenii şi i-i dederă. Iar Dalida au început a lua cu şegi pre Samsonu şi cu iboste şi-l săruta şi să făcea a-i părea bine unde-i spusesă cu direptul şi-l prilesti pînă îl adormi pre genunchele sale. Şi daca l-au adormit au chematu pre bărbiiar şi i-au ras acei 7 peri den capul lui, carii era tăriia lui dată de la Dumnedzău. Şi numai cîtu i-au ras, cît i-au şi peritu toată vîrtutia lui şi era mai slabu încă şi de alţî oameni.
Şi daca i-au ras acei 7 peri dzîsă spurcata Dalida: Sai de sîrgu Samsoane, că te-npresoară inoplemeneţîi, vrăjmaşii tăi. Şi sări Sampson şi vru să-şi arate vitejiia şi nu mai putu, că-i perisă toată tăriia. Şi în loc l-au şi împresurat acestia săminţîi şi-l prinsără şi-l legară foarte tare, că încă tot să temea că să face. Şi într-acela ceas l-au şi orbitu de ochi şi l-au dus legat la cetate la Gaza şi i-au pus obede în picioare şi l-au băgat în temniţă. Şi-şi plîngia Samson tăriia lui şi cum l-au înşelat muiarea. Iară şedzîndu Samson acolo <în> închisoare începură pre cătinel a-i creşte perii capului, pînă au crescut mari şi-i veni tăriia lui Samson la locu; dară ce-i era folos cît nu era ochi.
Iară cînd fu într-o dzî, iară aceştea avia sărbătoare mare şi se strînsără toţi la cetatea Gazei şi făcură jărtvă dumnedzăilor <în> carii credea ei. Şi feaceră mesă mari într-un divan ce era făcut de piatră în stîlpi şi bea şi mînca şi să veseliia toţi cu totul şi mulţămiia dumnedzăilor <în> carii credia ei, cum le-au datu pre vrăjmaşul lor, pre Sampson, în mînule lor. Şi dzîsără, de l-au adus acolo unde să vesăliia acei vrăjmaşi toţi şi-l batgiocuriia şi-şi rîdia de dînsul în totu chipul.
Iar Samson nu mai putu suferi să le mai audză îmbălăturile şi cumu-l mustra; că i să supărasă unde să ştiia cum au fost şi cum agiunsiasă, fie de rîs şi copiilor. Ce întrebă pre cela ce-l scosesă den temniţă şi-l trăsesă pînă acolo unde era veseliia lor şi-i dzîsă: Rogu-te, du-mă unde sîntu stîlpii aceştii casă, să mă can radzîmu, că mă dor picioarele stînd înaintea lor. Şi-l dusă pînă unde era stîlpii casăi şi apucă un stîlpu cu mîna cea direaptă şi altul cu mîna cea stîngă. Şi strigă Samson în gura mare şi dzîsă: Doamne, carele eşti lăcuitoriu în ceriu, ascultă / astădzi glasul mieu şi-ţi adu aminte şi mă întăriaşte cu puteria ta să să răscumpere lumina ochilor miei de cătră inoplemeneţi astădzi. Şi iar mai strigă încă mai tare şi dzîsă: Să moară sufletul mieu împreună cu altor inoplemeneţi astădzi.
Şi cum dzîsă acestu cuvînt aşea trasă stîlpii cu amîndoaă mînule cu puteria sa şi acolia cădzură acele curţî pre dînşii şi i-au împresuratu pre toţi. Ş-au muritu acolea şi Sampson cu acei inoplemianeţi. Ş-apoi au scos alţî oameni pre aceia de acolea morţî. Şi i-au număratu şi s-au găsîtu mai mult de [[74]] 3000 de oameni. Ş-au mărsu şi fraţîi lui Samson cu toată casa lor ş-au luat trupul lui Samson şi l-au dus cu cinste şi l-au îngropat în mormîntul tătîne-său, lui Manoe.
Ş-au fost Samson Tarele giudeţ jidovilor 20 de ai şi nime nu catedza jidovilor pentru vitejiia lui Samson, pînă l-au datu muiarea la moarte.

SAMANI. GLAVA 26

Pre după moartia lui Samson au stătut giudeţ istrailtenilor Samani şi mulţî alofili au tăiat ş-acesta. Ş-au fostu numai un an ş-au muritu.

MIHA. GLAVA 27

Pre după moartia lui Samani stătu giudeţ Miha. Acesta să trăgea den săminţîia lui Efraim. Acesta încă au giudecatu jidovii treidzăci de ai şi multă scîrbă au dus pentru jidovi. Şi războae au bătut cu alte săminţîi şi s-au săvîrşitu.

ÎNCEPĂTURĂ LUI ILI PREOTULUI ŞI PENTRU SAMOIL PROROC. GLAVA 28

Pre după Miha stătu giudeţ Ili, carele era preut, în dzîlele lui Samson. Ş-au fostu giudeţ preste jidovi 40 de ai. Iară cîndu stătusă Ili preutul mai mare pre istrailteni, pre aceia vreme născusă şi Samoil proroc. Şi cîndu să feace de opt ai l-au închinat besericii, cum au fostu obicina în Legia Viache. Dece trebuiaşte să vedem naştirea lui Samoil proroc cum au fostu şi den cine iaste.
Acesta Samoil prorocu au fostu ficior unui om ce-l chema pre anume Elcana. Şi avea Elcana doaă mueri. Pre una o chema Ana, iară pre alta o chema Fenana. Iară Fenana făcia cuconi şi să închipuia Fenana besericii jidoveşti, adecă cum au fostu beserica jidovască cu ficiori mulţi, ce au fostu ficiorii aceia să ştim. Adecă tîlcuiaşte cum den besiarica jidovască n-au fostu lipsă nici odănăoară să nu fie proroci şi preuţi şi împăraţi şi svinţi carii să închina lui Dumnedzău adevăratu.
Iară Ana era stearpă şi să închipuia besericii a altor limbi, carii nu avea amestec cu jidovii, / adecă cu alalte săminţîi, că n-au fostu cunoscînd pre Dumnedzău, ce s-au fostu închinînd bodzilor ş-altor dumnedzăi. Pentr-aceia au fostu Ana pururia mai de gios şi mai plecată Fenanei, unde n-au fost făcîndu cuconi. Că la Legia Viache au fost obicina aşia: care om sau muiare n-au fostu făcînd cuconi nu i-au fost priimind nice pominoacele în beserică. Iară Ana vădzînd atîta necinste ce nu o băga nime în samă, pentru căce nu făcia cuconi, stătu spre rugă cătră Dumnedzău şi să rugă cu toată inema, ca pentru să-i trimiţă Dumnedzău să-i nască pruncu dentru zgăul său şi să-l giuruiască besericii, numai să nu fie mustrată de cătră preut şi de cătră oameni.
[[75]] Şi ascultă Dumnedzău rugămintele Anei şi-i diade săminţîe dentru pîntecele ei. Şi fiace pre Samuil proroc. Şi atunce dzîsă Ana, peasna 3: <=Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu>. Şi după Samoil proroc au făcut şi pre alţîi mulţi; iar Fenana rămasă stiarpă şi nu mai feace cuconi.
Vedeţi adevărat că Ana să închipuiaşte svintei beserece a noastre, căce c-au ascultatu Dumnedzău ruga ei. Şi pe după naşterea lui Hristos s-au mulţîtu ficiorii besericii creştineşti carii era întunerecul cel nepriceputu. Adecă n-am cunoscut noi întîiu pre Dumnedzău. Iară pre după întruparia Domnului nostru lui Iisus Hristos, noi, cei rătăciţi, am cunoscutu pre Dumnedzău ş-am credzut. Şi pentr-acea s-au mulţît ficiorii besericii noastre, că s-au făcut dentru svîntul botedzu, cum sîntu întîi svinţii apostoli şi svinţii măcenici şi svinţii arhierei şi preapodobnii <=preacuvioşii> şi toţi direpţîi şi alţîi toţi carii să fac în toate dzîlele pentru svîntul botedzu şi pentru darul Svîntului Duh. Iar beserica jidovască au rămas stiarpă de la Naştire încoace, căce n-au credzut întruparia Domnului Hristos. Acesta închipuiaşte Ana şi Fenana, muerile lui Elcana.
Iară dac-au născutu Samuil proroc l-au dăruitu besericii, cum au fostu făgăduitu cînd au fost de 8 ai. Iar cîndu au fostu de 32 de ai au stătutu giudeţ mai mare pi jidovi ş-au fostu preut 35 de ai. Iar dac-au îmbătrînit Samuil <în loc> ş-au pus pre doi ficiori ai săi să fie giudeţ pre jidovi, pre anume pre unul Avia şi pre altul Ioil. Şi daca stătură ficiorii lui Samuil mare preste istrailteni, nu ţinia direptatia cum era poronca şi cum ţînia tatăl loru, ce să potriviia mîzdelor şi cel direptu. Iar năroadele jidoveşti dac-au vădzutu lor să dusără la Samuil şi-i dzîsără: Iată că tu acmu ai / îmbătrînit şi ai pus pre ficiorii tăi în locul tău să ne giudece. Iar ei nu fac giudeţ dirept, cum ne făciai tu, ce să bucură mîzdelor şi ni s-au supărat cu dînşii. Ce ne rugăm să ne faci şi noaă un împărat, să avem şi noi, cum au alte limbi.
Iar dac-au audzît Samuil aşea, s-au rugat lui Dumnedzău să-i descopere Dumnedzău o arătare cum va face cu dînşii. Iară Dumnedzău dzîsă cătră Samuil să facă pre cuvintele lor şi să le pomăzîiască dentru dînşi să le facă împărat.
Iar pre acele vremi au fostu om ce l-au fost chemîndu Chisu ş-au fost avînd un ficior anume Saul. Iară Saul au fost păscînd măgarii tătîne-său, lui Chisu. Şi i s-au prilejitu într-o dzî de au pierdutu măgarii carii păştia. Şi au luat cu sîne pre un posluşnicu a lor să să ducă să caute de acele vite, să le găsască undeva. Şi daca s-au dus împreună cu acel posluşnicu a lor şi n-au mai putut găsî nemică, [iar] Saul au vrutu să să întoarcă napoi la tată-său. Iar acel ficior au dzîs lui Saul: Să mergem pînă aici aproape, că iaste un om svîntu şi să întrebăm de dînsu, cînd ai ne va spune acela ceva pentru această pagubă ce ai. Iar Saul prinsă bucuros şi purceasă a merge spre Samuil. Iar peste acia noapte dzîsă Dumnedzău cătră Samuil: Să ştii că mîne îţi voiu trimite pre un om den săminţîia lui Veniiamin, anume Saul, ficiorul lui Chisu. Şi pre acela să pomăzueşti împărat nărodului jidovăscu, că acela va izbăvi pre dînşii de supt mîna altor săminţîi, cum să chiamă inoplemeniţi.
[[76]] Iar cînd fu dimineaţă vădzu Samuil pre Saul unde au fost venind spre dînsu. Iar Dumnedzău au dzîs lui Samuil: Iată omul acela carele să-l pomăzueşti împărat. Şi dac-au vădzut Samuil pre Saul i-au eşit înainte şi l-au priimit cu cinste mare şi i-au făcutu ospăţ de dimineaţă şi iară cină de sară. Şi i-au aşternutu într-un foişor naltu şi s-au sălăşluitu acolo, împreună cu acea sluguliţă a sa.
Iar cînd au fost a doa dzî i-au dzîs Samuil: Trimite-ţi ficiorul să margă nainte, iară tu să mai rămîi pre urmă, că am oarece a vorovire cu tine. Şi daca ş-au trimis ficiorul nainte, ş-au rămas ei, amîndoi, [iară] Samuil au scos cornul cel cu untdelemnu ş-au pomăzuitu pre Saul să hie împăratu jidovilor. Şi-l sărută şi-i dzîsă: Astădzi te pomăzui Dumnedzău şi te aleasă de te pusă împărat, să hii mai mare istrailtenilor. Şi s-au sculatu şi Samuil împreună cu Saul şi s-au dus la năroadele jidoveşti şi le-au închinatu împărat pre Saul, cum nime nu mai gîndisă, nice ş-are hi adus aminte / să stia împăratu Saul, ficiorul lui Chisu. Şi să închinară toţi lui Saul, ca unui împărat şi mai mare a lor. Şi împărăţîia el peste istrailteni.
Iar odănăoară să dusă Samuil la Saul împăratu şi dzîsă cătră dînsul: Ştii că Dumnedzău ti-au trimis la mine şi ti-am pomăzuit împăratu, cum nu ti-ai nice gînditu. Iar acmu să ştii că m-au trimis Dumnedzău cătră tine să-ţi dzîcu să te scoli pre cuvîntul lui Dumnedzău şi să te duci cu puteria ta toată asupra împăratului Agag, care împărăţeşte pe spre amalicteni, ca să-l pradzi şi să-l robeşti şi pre toţi să-i pui suptu sabiia ta, pentru să să răscumpere fapta lor, cum au ţînutu calea istrailtenilor cînd au eşit cu Moisi den Eghipetu ş-au venit pren pustiiu pînă la măgura Sinaii, şi i-au lovitu acolo amalictenii şi li-au ţînut calia ca tîlharii. Pentr-aceia să te duci asupra lor şi nici pre unul viu să nu laşi, c-aşea iaste poronca lui Dumnedzău, să moară toţi de sabiia istrailtenilor, cu mueri, cu prunci şi cu dobitoc cu totu, toţi să-i triacă pre suptu sabie.
Şi să sculă Saul cu toţi instrailtenii, cum fu cuvîntul lui Dumnedzău în rostul lui Samuil proroc şi să dusă asupra amalictenilor şi le diade războiu tare. Că era şi Saul om mare de trup şi arătos, şi era şi vitiaz bun, şi-i biruiră şi-i potopiră pre toţi şi prinsără şi pre Agagu împărat, viu, nevătămatu. Şi nu l-au omorîtu, cum au fost cuvîntul lui Dumnedzău, ce l-au ertatu şi l-au primiit pre lîngă sîne şi-i feace cinste mare şi voe veghiată, ca unui împărat. Iar oştile lui Saul încă nu-i tăiasă, cum era cuvîntul lui Dumnedzău, să-i pue pre toţi suptu sabie, ce i-au prădat şi mai pre mulţi i-au lăsatu, de cît pre cîţi i-au tăiat. Şi să mînie Dumnedzău pre Saul împărat şi în loc trimisă spre Samuil la Saul şi-i dzîsă: Du-te la Saul, că m-am căit căce l-am pus împăratu pe spre izdrailteni. Căci cum am poruncit eu cuvîntul mieu pre tine, el de învăţătura mia n-au ascultatu, ce pentr-aceasta ce-au făcut pasă de-i spune că voiu să iau împărăţîia den mîna lui, ca de la un neharnic, şi voi să o dau pre mîna celuia ce ştiu că va asculta porunca mea.
Şi marsă Samuil la Saul, cum fu cuvîntul lui Dumnedzău şi-l ţînu foarte rău şi-l mustră cum era mai cumplitu şi-l feace neharnic de împărăţie. Şi cu mînie mare au apucatu Samuil pre Agagu, împăratul amalictenilor şi acolo, în loc, l-au giunghiatu sîngur Samuil, cu mîna sa şi să dusă mînios pre Saul şi nu-l mai vădzu Saul cu ochii.
[[77]] Iar Dumnedzău dzîsă lui Samuil: Du-te cătră Vithleem, unde iaste casa lui Iesei, că are şeapte ficiori şi să cauţi pre unul dentr-acei ficiori a lui Iesei, să pomăzueşti pre unul împăratu pe spre / izdrailtiani. Şi marsă Samuil proroc la casa lui Iesei şi dzîsă: Dzîs-au Dumnedzău, să-ţi aduci toţi ficiorii încoace, să pomăzuescu pre unul împăratu pre izdrailteni, în locul lui Saul, că s-au mîniiat Dumnedzău pre dînsu. Şi-şi chemă Iesei pre toţi ficiorii săi la un loc şi adusă tot cîte unul la Samuil şi-i pomăzui pre toţi pre rînd şi nice la unul nu să prinsă mirul acela, să fie harnic de împărăţie.
Căce pre aceia vreme, cînd au fostu vrînd să pue împărat, au fost îmblîndu prorocii cu un cornu cu untdelemnu, cum s-are dzîce de mir, ş-au fost turnînd în capul celuia ce era datu de la Dumnedzău să fie împărat. Deci cumu-i turna în creştetu, aşea i-au fostu curînd acea unsoare direptu pre nas în gios; iară de n-au fost datu de la Dumnedzău să hie împăratu, au fost curînd într-o parte. Aşia s-au prilejit şi la ficiorii lui Iesei: nu să prinsă nice de unul să fie împăratu. Şi să miră şi Samuil de aceasta şi dzîsă cătră Iesei: Mai ai ş-altu ficior, fără aceştia? Iar Iesei dzîsă: Mai iaste unul, mai mic decît aceştia şi iaste în cîmpu cu oile; ce nu va fi de aceasta treabă. Dzîsă Samuil proroc: Trimite curund la dînsu să vie încoace ş-acela, să vedem.
Şi trimisă Iesei de chemă şi pe acel mai mic de la oi. Şi dac-au venit şi-l vădzu Samuil de departe, dzîsă: Pre acesta iaste voia lui Dumnedzău; şi l-au şi pomăzuit în locu pre acel micu, pre David împărat pe spre izdrailteni. Iar David atunci au prorocit ş-au dzis den gură cel psalom ce iaste în Psăltire, mai apoi de toţi psalomii, adecă: <=Cel mai mic între fraţii mei eram şi cel mai tînăr în casa tatălui meu. Păşteam oile tatălui meu. Mîinile mele au făcut organul>.
Iar Saul, pentru căce nu făcusă pre învăţătura lui Dumnedzău, s-au mîniiat Dumnedzău pre dînsu şi i-au trimis duh necistu de l-au fost înecînd de grumadzi. Şi să mira Saul cum va face să să izbăvască de acea boală asuprită. Şi-i dzîsără unii dentru boiarii săi: Împărate, iaste un ficior a lui Iesei, mai micu, anume David, şi foarte iaste om înţălept şi de treabă şi viteazu, şi dzîce foarte bine cu canonul; şi să ştii că iaste darul lui Dumnedzău cu dînsul. Pre acesta de vei chema, împărate, bine să ştii cîndu vei avea nevoe de duhul necurat, numai cît va dzîce cu canonul, atîta să va depărta de la tine şi nu vei mai avea dodiială.
Iară dac-au audzît Saul împărat aşea, au şi trimis mai de sîrgu şi i-au adus pre David. Şi cînd avea nevoe / Saul de acel duh necurat, el chema pre David şi-l punea de dzîcea cu canonul şi să izbăviia Saul de acia nevoe. Iar dac-au vădzut Saul că are atîta îndemînă despre David, făcutu-i-au cinste mare şi l-au pus să hie căpitan la acea mai d-apoi mai mare peste oştile sale.
Iară pre aceia vreme să sculasă nişte oameni ce-i chema palestinii şi marsără asupra lui Saul, să să bată cu jidovii. Şi era în oastea lor un uriiaşu prea mare şi groznic, pre anume Golianthu. Şi era mare de trup de 6 coţi şi o palmă şi-i era pavăţa şi toate armele tot prisne de heru. Şi avea o suliţă prisne de fier cît trăgia 300 de oca de heru. Deci de pre aceasta poate pricepe fie cine ce om groznic şi mare şi vitiaz au fostu. Ce cînd întra într-oştile jidoveşti, mare moarte făcea, că nime nu putia să-i stia împotrivă, nice să să [[78]] lovască cu el; ce cîndu-l vedea oastia jidovască de groaza lui să împrăştiia toţi în toate părţile. Şi pentru acel uriiaşu, anume Golianthu, să foarte întristă Saul şi nu putea să stea împotriva palestinilor. Ce să mira cum va face.
Iar cînd fu într-o dzi pusă Saul împăratu de strigară în toate oştile sale şi dzîsă: Cine să va afla den toate năroadele jidoveşti să să lovască cu Golianthu şi să-l omoară, să-i dea giumătate de împărăţîe, să aibă voe ca şi împăratul şi să-şi dea şi fata după dînsul. Şi nime dentr-atîtia oşti nu să putu afla să îndrăzniască lui Golianthu.
Iară David, dac-au audzîtu aceasta poruncă a împăratului, foarte i-au părut bine. Şi în loc s-au sculat şi marsă la împăratul Saul. Şi cum sosî s-au şi închinat împăratului şi dzîsă David: Eu, împărate, cu vreria lui Dumnedzău mi-i voia să mă lovăscu astădzi cu Golianthu şi am nădiajde mare pre Dumnedzău că-l voiu birui.
Iară Saul căută la Davidu şi unde-l vădzu aşea tînăr şi va să să apuce de lucru c-acela numai ce să miră dentr-atîtia oşti ale sale şi den cei viteji buni nu s-au ales nici unul să să lovască cu Golianthu, fără numai David. Şi dzîsă Saul cătră David: De mare lucru te apuci şi eşti prea tinerel şi nu vei putea sta împotriva lui Golianthu; iar de te bizueşti tu, pasă. Atunce David, daca luă voe de la împăratul Saul să dusă şi căută de luă cu sîne o praştie şi nişte pietri rătunde, bune de aruncatu. Şi mai luă cu sîne şi un toiag, cum era cînd au fostu păscînd oile la tată-său şi să dea de veste lui Golianthu că s-au aflat un om să să lovască cu dînsu.
Şi să găti Golianthu cu toate armele sale cele de her prisne şi să îmbrăcă cu platoşe / şi cu coifu şi-şi pusă şi peste obraz acoperămînt de her. Şi era groznic foarte, că unde-l vedeai ţî să suia perii în vîrvul capului. Şi eşi elu la loc largu şi dzîsă: Să vie cela ce va să să lovască cu mine, de faţă, să-l vădzu ce om iaste. Şi eşi David în tîmpinaria lui Golianthu numai cu praştiia şi cu toiagul. Iar daca-l vădzu Golianthu, el dzîsă: Ca păcurarii vii la mine, mişele? Ce ti-au purtat păcatele tale a da dzîle multe pre puţîne? Şi-n loc poncişe suliţa spre David de departe, că să gîndiia că-l va rădica în suliţă, ca pre un lucru de nemică.
Iar David începu a-i grăi cuvinte proaste şi-i dzîsă: Cîne Golianthe, cu agiutoriul Domnului den ceriu, astădzi să va vărsa sîngele tău şi să vor sătura toate pasările den trupul tău. Iară Golianthu rîsă de aceasta şi ş-au rădicat acoperemîntul cel de fier ce-i era pre obrazu, ca să vadză pre David mai bine. Iar David pusă o piatră în praştie şi aruncă în Golianthu. Şi cum dede întîiu atîta l-au şi lovitu direptu în frunte. Şi cum l-au lovitu, în loc cădzu Golianthu mortu la pămîntu. Şi alergă mai de sîrgu David şi-i scoasă sabiia den tiacă şi i-au tăiat capul cu sabiia lui. Şi i-au luatu capul şi l-au pus în toiagul său şi l-au dus de l-au închinatu lui Saul.
Şi dac-au vădzut Saul aceasta, mult să veseli şi-i păru bine şi să bucurară toate oştile jidoveşti şi să întăriră foarte. Şi în loc începură la palestini a-i tăia ş-ai goni, cum era mai rău, şi foarte să feace o moarte mare într-înşii. Şi fu izbînda la Saul cu izdrailtenii.
Şi dac-au făcut David această vitejii i-au datu-i Saul pre fata sa lui David, anume Mehol, să-i fie muiare. Iar cînd s-au întorsu oştile lui Saul de după palestini, cu izbîndă mare, ei toţi striga în gura mare şi dzîcia: Saul împăratu au [[79]] omorîtu 1000 de oameni, iară David au omorît pre Golianthu, carele era vrednic a 100 de mii de oameni, şi ni-au mîntuit pre noi de toată nevoia.
Iară Saul, dac-au audzîtu că laudă oştile mai mult pre David decît pre dînsul, să foarte scîrbi rău pre ginere-său, pre David, şi gîndi să margă la dînsu în casă şi unde-l va găsî, acolo să-i facă samă cu suliţa sa. Şi cum au gînditu aşea au şi purces. Iar muiarea lui David i-au şi datu ştire să fugă, că oblicisă că va tată-său să-l omoară. Şi sări David pre o fireastră de sus ş-au scăpatu de în mîna socru-său, lui Saul. Şi multe nevoi au avutu David despre Saul ş-au fostu şedzînd ascunsu pren munţi şi pren pustii şi pren peştiri, că l-au tot fost căutînd să-i facă samă, cum spune la Biblie. / Iară Dumnedzău l-au tot ferit pînă i-au venit vremia de împărăţîe, cum au fost pomăzuit de Samuil proroc.
Iar peste neapestită vreme s-au sculatu iarăşi palestinii asupra lui Saul şi strînsără oşti multe, fără samă şi marsără peste Saul şi-l biruiră şi-i sparsără oştile, de nu să aleasără doi cu doi; şi fugi Saul numai cu un boiariu al său, în loc de slugă. Şi s-au pus cu inema în sămceaoa palăşului său şi s-au giunghiat numai să nu-l prindză palestinii viu, să petriacă moarte cu ruşine.
Şi aşia fu săvîrşiria lui Saul împărat, pentru căce n-au făcutu pre-nvăţătura lui Samuil proroc, cum au fost poronca lui Dumnedzău, cînd au bătutu pre Agag împărat şi pre toţi amalictenii. Şi daca l-au prinsu viu nu i-au tăiat capul, ce l-au ertatu, pînă au trimis Dumnedzău pre Samuil proroc de l-au giunghiatu însuşi cu mînule sale.

ÎNCEPĂTURĂ DE ÎMPĂRĂŢÎIA LUI DAVID ÎMPĂRAT ŞI PROROC. GLAVA 29

Pre după moartia lui Saul stătu împărat pe spre izdrailtiani David prorocu şi multe oşti fiace cu palestinii şi-i birui cu agiutoriul lui Dumnedzău şi-i supusă pre toţi suptu învăţătura sa. Şi avia izdrailtianii pace den toate părţile şi şedia, numai ce le era grije cum să vor ruga spre Dumnedzău. Atunci au izvoditu David împărat Psaltirea, neavînd nice o grije nice de o parte. Şi de pururia făcia David pre învăţăturile lui Dumnedzău cumu-i era poronca, cum sîngur Dumnedzău l-au lăudatu, cum spune în Biblie dzîcînd: Aşia aflat-am pre David a lui Iesei, om iubitu inemii mele, carele face toate învăţăturile mele. Dece foarte să mulţîia puteria lui David. Şi era Dumnedzău pururea cu dînsul.
Şi avia Davidu lîngă sîne 37 de voinici foarte vitiaji; aleşi era aceştia dentr-alţîi şi era pururia pre aproape de dînsul. Şi atîta era viteaji, cît cel mai prostu dentru dînşi era vrednic a da războiu cu 100 de oameni. Şi anume era aceştia Sevohiia vitiazul, carele s-au lovit cu un uriaş foarte mare şi groznicu, carele l-au chematu anume Şef nepotul lui Rafa, uriiaşului celui mare. Şi atîta era tare acel uriiaş, Sef, cît nu avia ce-i strica 1000 de oameni. Iară Sevohiia cum s-au lovit cu dînsu, cum l-au oborîtu şi i-au şi tăiatu capul. Iar pre altul l-au chemat Eleanan, iar vitiaz mare, carele au biruit pre un om den nişte oameni ce să chema hetei, foarte vitiazu mare; că i-au fost herul suleţii de lat, cît un fier de plug de cele late. Iar pre altul l-au chematu Ionaftan.
Acesta încă au lovitu-să cu un vitiaz / mare, carele avia şi la mîni şi la picioare cîte şeapte degete, şi l-au oborîtu şi i-au tăiatu capul. Iar pre altul [[80]] l-au chemat Adinon vitiazul. Acesta au lovitu-să la un războiu cu 700 de oameni şi pre toţi i-au pus suptu sabiia lui; nice unul nu i-au scăpatu. Iar pre altul l-au chematu Iosevada. Acesta iară s-au lovitu cu 300 de oameni şi pre cîţi n-au tăiat de tot, au scăpatu răniţi şi nice unul n-au scăpatu întreg. Iar pre altul l-au chemat Mara. Acesta odănăoară au fostu eşiţi tot nărodul jidovăscu în ţarine să-şi culeagă legumi, cine de ce au fost sămînat. Iară inoplemeniţii, care era oameni de alte săminţîi, s-au sculat să lovască în ţarine, să tae pre cîţi ş-or găsî şi să le ia tot ce vor avea sămînături. Iar jidovii toţi au fugit den ţarine, că oblicisă; numai ce au stătut Mara şi pre toţi inoplemeniţii au gonit şi pre mulţî au tăiat ş-au rănit, pînă i-au scos den hotarul jidovăscu.
Iar pre altul l-au chemat Eleazar. Acesta iarăşi s-au prelejitu pre vremia secerii şi iarăşi s-au rădicatu alte săminţîi să lovască ţarenile, să-i tae, cum era jidovii la secere, cu mueri cu copii, cu totul. Şi cum i-au lovit fără veste au început a să face chiote şi vaete şi fugiia toţi, în toate părţîle. Iar Eleazar numai ce ş-au apucat armele ş-au abătut într-înşii şi i-au tăiatu, cît de sînge mult ce au făcut i s-au lipit mănunchiul sabiii de degete şi de-abiia l-au dezlupit. Şi dac-au vădzut norodul jidovăscu de atîta vitejie ce au fost făcînd Eleazar s-au întors toţi înapoi şi multu sînge s-au vărsatu a vrăjmaşilor. Iar chematu Vanaiia. Acesta încă au fost foarte un vitiaz mare.
iarnă au mărsu pre omătu, pre urma unor lei sălbateci nemerit la o peşteră, unde s-au fostu ţînîndu-să ei. Şi dac-au găsîtu mai multu de 30 de gadeni de lei. Ş-au <îndrăznit de au> mărsu la dînşii şi pre toţi i-au tăiat şi i-au omorît. au mai ucisu pre un om eghiptian ce au fostu lungu de 7 coţi şi au fost avîndu o suliţă lungă de o proşcă. Şi acea suliţă o au apucat eghiptian şi l-au giunghiat cu suliţa lui.
Iară pre altul Evesa şi era frate lui Ioav, ce era hatman preste oşti . Iară Evesa încă era vitiaz mare, că s-au lovit cu 600 de şi i-au polignitu: nice unul n-au scăpat. Ş-au ucis şi pre au vrut să omoară pre Davidu cu vicleşug. Şi Ezvanu <încă iară den> uriiaşi, nepotu lui Rafan. Şi avea Ezvan / o suliţă de trăgea 300 de litre de fier. Cu aceia au vrut să omoară pre David, ce l-au feritu Dumnedzău. Aceştia era vitejii lui David pînă în 37, carele de carele mai tare şi mai vitiaz.
Iară odănăoară au poftitu David împăratu să bea apă den Vithleem. Şi Vithleemul era cuprinsu de alte săminţîi şi nu cutedza nime să margă acolo. Iară dentr-acei 37 de vitiaji aleşi numai ce au mărsu trei să aducă lui Davidu să bia de acea apă. Şi cum au mărsu, au găsît acolo o oaste de aceştia şi i-au încungiuratu de i-au lovit de trei părţi şi începură într-înşi a-i tăia ca pre neşte brusturi şi-i sparsără în toate părţile; cum are întra nişte lupi într-o turmă de oi, aşia au întratu acei trei vitiaji într-înşi. Şi luară apă den Vithleem şi dusără la David împărat. Şi dac-au vădzut David apa adusă de acolo, multu s-au miratu de vitejiia lor şi n-au vrutu să bea de acia apă, ce o au vărsatu întru numele lui Dumnedzău şi dzîsă: Fereşte-mă, Doamne, să nu beau apă agonesîtă cu sînge omenescu.
[[81]] Aceştia au fostu vitejii cei aleşi a lui David împăratu. Iar încă fără aceştea mai era iarăş oameni de războiu şi de triabă 230 de mii, fără de alţi oameni oşteni ce au fostu.
Iară odată chemă împăratul David pre Ioavu, hatmanul oştilor sale şi-i dzîsă: Să te duci şi să-mi numeri preste tot jidovii şi să-mi aduci scrisoarea la mine să ştiu cîţi sîntu preste tot. Iar Ioavu dzîsă: Împărate, nu-i mai număra cînd ai, să nu să mînie Dumnedzău pentr-acesta lucru ce vei să faci, căce toţi sîntu şerbii tăi, ori mulţi, ori puţini. Iar împăratul nu gîndi de aceasta, ce tot sîli pre Ioavu să-i numere. Şi marsă Ioavu şi-i numără pre cuvîntul împăratului ş-au găsîtu numai oameni de oaste 1000 de mii şi 100 de mii, fără de mueri şi fără de copii şi fără moşnegi bătrîni. Ş-au mai număratu toată săminţîia iudeilor şi s-au aflatu patru sute de mii de oameni, iar încă săminţiia lui Levi ş-a lui Veniamin n-au apucatu să o numere, că n-au mai lăsatu împăratul David, că s-au scîrbitu Dumnedzău pre împăratul pentr-acesta lucru ce au făcutu, de au numărat oamenii.
Ş-au trimis Dumnedzău la David pre Gad prorocul şi dzîsă cătră David: Aşia iaste cuvîntul lui Dumnedzău, împărate, că s-au mîniiat Dumnedzău pentr-acesta lucru ce ai făcut, de ai numărat oamenii. Deci să-ţi alegi den trei certări, una: sau în trei ai foamete mare, sau în trei luni să te goniască vrăjmaşii tăi, să-ţi stea în cumpănă, sau în trei dzîle omor pre oameni.
Iară împăratul vădzu c-au greşitu / lui Dumnedzău şi dzîsă cătră Gad: Tute trele fi-vor mie cu amar. Ce mai bine să cadzu înaintia lui Dumnedzău, că multu iaste milostiv. Şi dzîsă: Să hie moarte. Şi era pre vremia secerii şi trimisă Dumnedzău moarte mare pe spre oamenii cei număraţi. Şi muriră den oştile lui Davidu 70 de mii de oameni, numai de diminiaţă pînă într-a prîndzu. Şi căută David şi vădzu îngerul lui Dumnedzău, pre arhanghelul Mihail că era lungu den ceriu pînă în pămîntu şi cu mîna întinsă spre Ierusalim şi cu sabiia zmultă în mînă. Şi mulţi muriră şi de ceilalţi oameni, ce nu era de oaste. Iară David cădzu cu rugăminte spre Dumnedzău şi dzîsă: Eu sîntu, Doamne, cel greşitu şi eu sînt păstoriul cel rău ce n-am ştiut paşte oile Tale. Agiunge, Doamne, mînia Ta. Pune mila Ta asupra mea ş-asupra casei părintelui mieu.
Atunce dzîsă Dumnedzău cătră înger: Strînge mîna ta de pre nărodul mieu. Şi-şi strînsă îngerul mîna pre cuvîntul lui Dumnedzău şi-n locu să potoli şi moartia. Şi acolo unde au fost stîndu îngerul au fostu o arie cu pîine a unui om, pre anume Orna. Şi dzîsă îngerul cătră David: Curund să faci aici jărtvă lui Dumnedzău, ca pentru să să potoale mîniia lui Dumnedzău. Şi au cumpăratu împăratul acea arie de la Orna, cu pîine cu boi cu totu ş-au giunghiat boii ş-au aprinsu pîinia şi boii împreună ş-au făcut jărtvă lui Dumnedzău într-acela loc. Iară apoi, cu vreme, acolo pre locul aceii arii au urdzîtu David Sionul, carele l-au săvîrşit mai apoi cu fiiu-său, Solomon împăratu.
Iară acel omor mare ce au trimis Dumnedzău pre acei oameni a lui David n-au fostu numai pentru căce i-au numărat împăratul, ce au fostu şi pentru căce au fost toate oştili giurate lui David să nu-l mai vicleniască nice dăunăoară. Iară apoi au trecut preste giurămîntu şi au făcut preste învăţătura lui Dumnedzău şi au părăsîtu pe împăratul lor cel datu de Dumnedzău, pre David [[82]] şi s-au rădicatu cu ficiorul său, cu Avesalom, şi au gonit pre tată-său, pre David, şi multe nevoi i-au făcut lui David, cum spune Bibliia, pînă ce l-au aflatu Ioavu spîndzuratu de păru într-un copaciu şi l-au lovit cu suliţa, de l-au omorîtu. Şi atunci înc-au plînsu David mult după Avesalom, pentru moartia lui, măcar că s-au fostu rădicatu pre tată-său. Deci şi pentr-aceia au trimis Dumnedzău acea moarte mare întru oştili lui David. Ce trebue fieştecine cînd face giurămînt cu altul să-şi ţîe giurămîntul, ori cu mare, / ori cu mic.
Iar pe dup-aceasta, într-o dzi, prinblîndu-să David pentr-un foişor nalt den curţîle sale, au vădzut de acolo pre o muiare într-o grădină, unde să scălda goală. Şi o prîviia Davidu şi să uita frîmăseţălor ei şi-l săgetă la inemă frîmseţăle ei. Şi-n loc trimisă de o şi luară şi o adusără la împăratul. Şi cum o vădzu împăratul au şi poftitu-o la patu şi feace păcate cu dînsa. Şi au şi purces gria.
Iară aceia muiare o chema Virsaveia şi era a unui slujitoriu ce-l chema pre anume Iurie. Şi era bărbatul ei trimis de-npăratul la oaste. Iar dac-au început a să pricepe Virsaveia că iaste groasă au mărsu la împăratul ş-au început a plînge cu lacrămi ş-au dzîs cătră împăratul: Iată păcatul mieu să adevăriadză şi eu sînt grea şi giudeţul mieu iaste să mă omoară cu pietri. Iară David dzîsă cătră dînsa: Nu griji pentr-aceasta, că eu le voi tocmi toate. Ş-au şi trimis mai de sîrgu o carte la cela ce era sărdariu pre oşti, dzîcînd: Cum vei vedea cartia mea să şi trimiţi pre Iurie cu nescare triabe la mine. Că i-au părutu împăratului că daca va veni Iurie acasă să va culca cu muiaria-şi şi să va acoperi acel păcat şi vor dzîce că iaste groasă de bărbatu-şi.
Şi cum au sosît cartia de la împăratul au şi trimis pre Iurie cu treabe la împăratul, adecă să ducă leafele voinicilor. Şi dac-au sosîtu Iurie s-au împreunat cu împăratul şi l-au întrebat pentru rîndul oştilor şi pentru rîndul sărdariului. Iară Iurie i-au spus sănătate şi închinăciune, cu cap plecat despre toate oştile şi cum cu agiutoriul lui Dumnedzău mărgu tot biruind pre vrăjmaşii împăratului. Şi l-au pus împăratul la masă să să ospeteadză cu împăratul şi l-au dăruitu. Şi-i dzîsă: Du-te acmu la casă-ţi şi te odihneşte. Şi s-au dus Iurie acasă-şi şi ş-au vădzut numai muiarea, iară n-au vrut să să culce cu dînsa, ce s-au culcatu tot osăbi. Ş-au dzîs: Să nu dia Dumnedzău să mă apropiiu eu de trup de muiare, pînă nu să vor întoarce oştile izdrailtianilor cu izbîndă.
Şi înţăliasă împăratul de aceasta şi să miră cum va face să să acopere acel păcat. Ce scrisă o carte la sărdariul oştilor şi o trimisă pre Iurie. Şi dzîsă în carte: În vreme ce vei vedia cartea mia, iată că-ţi scriu cu taină, să pui pre Iurie unde vei vedia că iaste loc mai de nevoe nainte, să ştiu c-au perit. Şi cum au cetitu sărdariul cartea, aşea l-au şi pus pre dînsu mai nainte ş-au perit Iurie. Şi veni viaste la împăratul c-au perit Iurie. Ş-au oblicit şi muiarea lui şi multu au plînsu pentru moartea soţu-său. Iară împăratul au luat / pre Virsaveia în curţile sale şi o ţînia în loc de muiare.
Vedeţi, fraţîlor, ce face mărirea omului şi putiarea, cum sîngur David mărturiseşte şi dzîce la Psaltire cum: Pre cît m-am mărit, pre atîta m-ai plecat. Şi iară mai dzîce: Bine-mi iaste că m-ai plecat, ca pentru să pociu învăţa direptăţîle Tale.
[[83]] Pentr-aceasta să putem pricepe şi noi cînd iaste un om, sau săracu, sau cu grije, sau bolnav, cum iaste gîndul aceluia pururia spre Dumnedzău, cum au fost măcarî şi împăratul David, cînd l-au fost gonind Saul să-l omoară; şi nu doaă sau trei dzîle, ce l-au gonit 7 ai deplin. Şi pînă l-au fostu gonind Saul, totu au fost cu inema şi cugetul spre Dumnedzău ş-au fostu cu toată direptatea cătră Dumnedzău. Iară apoi, cîtu au apucat la împărăţîe atîta au şi uitatu acelia toate şi ş-au datu sufletul spre păcate şi încă la muiare cu bărbat. Ce nu-i sosî cîti au făcut păcate cu trupul, ce apoi au făcut şi moarte, că i-au omorît bărbatul.
Pentr-aceasta trebue omul de la nevoe cînd scapă, să nu uite pre cela ce l-au scos şi s-au rugat lui. Sau, cînd eşti săracu şi mîhnitu, dac-ai agiunsu la bine mare, nu uita amarul sărăciii, că apoi vei uita şi pre Dumnedzău, cum au fost uitat David, dac-au apucatu la împărăţîe şi la bine.
Iară pre după acia greşală mare ce au făcut cu Iurie, trimisă Dumnedzău pre Nathan prorocul lui David ca pentru să-l mustre pentru acel lucru ce au făcut. Şi daca marsă Nathan proroc la David, iarăşi proroc şi împărat, [iar] Nathan nu vru să-i dzîcă de tot într-adevărat, ce începu a-l întreba cu pildă şi-i dzîsă: Cinstite împărate, voiu să te întrebu pre Măriia ta de un giudeţ pre direptate, cum vine legia. Un om ce au avut 100 de oi şi i-au nemerit un ospe drag ş-au vrut să-i facă ospăţ [şi] n-au giunghiat dentr-a sale oi, den cea sută, una, ce au giunghiat pre a unui săracu ce au avut numai una şi o socotiia ca ochii săi acel sărac de omu şi nu să îndura să o lasă departe de la sîne, ca să nu-ă apuce lupii; ce de pururia o culca lîngă sîne şi-i era aminte de dînsa. Iar acel om cu acele oi multe au făcut sală acelui cu una, ş-au făcut ospăţu acelui oaspe drag al său; iar apoi s-au temut că-l va pîrî la împăratul, căce i-au făcut sîlă şi l-au ucis şi pre dînsu. Ce să cade aceluia om? Că întrebu pre Măriia ta, ca pre un giudeţ direptu ce eşti pus de Dumnedzău.
Iar David împăratu şi proroc nu putu pricepe că acesta iaste giudeţul său, ce dzîsă: Adevărată moarte să i să facă, vine giudeţul aceluia om. Iar Nathan proroc dzîsă: Împărate, tu eşti omul acela cu oile multe. Adecă ai / mueri multe şi dac-ai să-ţi faci pohta trupască, căce n-ai făcut cu una dentru muerile tale cele multe, ce ai făcut sîlă muerii lui Iurie, carele avea numai pre aceia şi o adormiia pre braţăle lui, pururia; ce nu-ţi sosî cîtu că o ai luatu, ce încă pusăşi de l-au şi omorîtu.
Iară marele David, ca un omu plecat ce era, nu să bizui împărăţiei, ca să să mînie, sau să caute cu groază, cum sîntu şi pînă astădzi o samă de oameni, nu numai domni sau boiari, ce şi alţîi mai mici dentru oameni, dac-ai dzîci cuvinte pre cale dirept vreo greşală ce au făcutu. Iar el schimbă obrază şi să mînie şi dzîce: Cine eşti tu şi cine ti-au pus pre tine să-mi iai sama mea şi ce vei tu cu mine, ori bine voi face, ori rău? Şi încă de vor avea vreo putere, vor face rău aceluia om ce-i va mustra pre direptul.
Iară David, fiind împăratu şi cu putere mare, n-au vrut să stia împotriva direptăţîi, ce în loc cădzu cu faţa la pămîntu înaintia prorocului Nathan şi dzîsă: Greşit-am înaintia Domnului mieu, lui Dumnedzău şi trupiaşte şi sufletiaşte şi de astădzi nainte să scurtară dzîlele mele. Iar Nathan proroc dzîsă cătră David: Nu te teme, că nu vei muri, iar supăraşi mult pre Dumnedzău. Ce pentru greşala ce ai făcut nu va mai lipsî groaza săbiei den casa ta. [[84]] Pentr-aceasta dzîce şi David sîngur într-o 117 psalomi: Certînd m-au certat Dumnedzău şi morţîi nu m-au datu. Căce că multe griji şi multe amaruri au datu de sufletul lui David, cum aţi audzîtu că s-au rădicat fiiu-său Avesalom pre dînsul, de i s-au cumpănitu cu moartea nu numai odată, ce de multe ori. Aşijderia şi altu ficior a lui s-au culcatu cu soru-sa, cu fata lui David, de au curvitu, şi ş-altele multe certări i-au trimis Dumnedzău pentru acea greşală mare ca pentru să o vindece.
Şi apoi dzîsă Nathan prorocu cătră David: Dumnedzău va erta greşealele tale. Şi cu acesta cuvînt s-au mai bucurat inema lui David. Şi pînă pre atunci scrisesă Psaltiria numai pînă în 49 de psalomi, iară atunce au început a scrie: <=Milueşte-mă, Dumnezeule, după mare mila ta> ş-au săvîrşit Psaltirea pînă într-o 150 de psalomi.
Şi începu David a îmbătrîni în împărăţîe... Şi daca îmbătrînisă nu să mai putia să să mai încăldzască în patul său, măcarî cu cîte haine împărăteşti să vrea acoperi, totu-i era rece; ce-i ducia pre o copilastrecă tînără, anume Avisanu sumanineana şi să culca lîngă împăratul de-l încăldzîia. Şi nice gîndiia împăratul spre dînsa despre partia de păcate.
Iară Virsaveia, muiarea lui Iurie, daca o au / luatu împăratul în loc de muiare au făcut pre prea mîndru Solomon, foarte harnic şi înţăleptu, cît nu era nice un ficior a împăratului David cum era Solomon.
Iar aproape de moartia lui David, un ficior al său, ce-l chema Adoniia vădzînd pre tată-său c-au îmbătrînitu, să ţînia gata, numai să apuce împărăţîia, fără voia tătîne-său. Iar Virsaveia, îmma lui Solomon au mărsu la David ş-au dzîs: Cinstite împărate, adu-ţi aminte de giurămîntul carele ai adeveritu mie ş-ai dzîs că pe după împărăţîia ta vei lăsa în locul tău împărat pre fiiu-mieu Solomon. Iar acmu eu socotescu c-au împărăţît Adoniia.
Iară împăratul David, dac-au audzît aşea, au chemat prorocii şi preuţîi, anume pre Gad prorocu şi pre Nathan proroc şi pre Asaf preutul şi pre Idithun, iarăşi preutul şi pre mulţî domni şi crai ai săi şi denaintea acelora tuturor au pomăzuitu pre Solomon fiiu-său, ce era făcut al doile ficior den Virsaveia. Şi-l chemă aproape de dînsu şi-i dzîsă: Fiiul mieu, Solomoane, socoteşte întru tine întîiu să cunoşti pre Dumnedzăul părinţîlor tăi şi să slujeşti lui cu toată inema şi cu totu sufletul tău, căce Dumnedzău cunoaşte toate şi ispiteşte inema şi sufletul. Ce fiiul mieu, cearcă pururea pre Dumnedzău; că de-l vei cerca, fi-va pururia înaintia ta. Iară că tu-l vei părăsî, fi-vei părăsît în veci.
Şi iarăşi dzîsă: Fiiul mieu Solomoane, să ştii că eu întru viiaţa împărăţîii mele totu mi-au poftit inema ca să facu casă lui Dumnedzău, adecă beserică şi n-am putut, c-au venit cuvîntul lui Dumnedzău cătră mine dzîs că pentru ce am bătutu oşti multe şi am vărsatu sînge nu m-au lăsatu Dumnedzău să fac beserică. Ce pre după moartea că o a săvîrşi fiiul-mieu Solomon, căce că împărăţîia ta, , toată va fi cu pace.
Deci pentr-aceasta, fiiul mieu , îmbărbătiadză-te şi te întăreşte, că eu den toţi ficiorii miei puiu împăratu astădzi. Şi iată eu dentru toată puterea ţîe pentru triaba besericii lui Dumnedzău 100 de mii de talanţi şi 1000 de mii de talanţi de [[85]] argintu şi de aramă mulţi şi toţi aceştia să-i cheltueşti la lucrul casei lui Dumnedzău.
<Şi chiemă> David pre totu nărodul jidovăscu înaintea lui şi iar Solomon: Iată, fiiul mieu, să ştie tot nărodul izdrailtenilor gătatu de totu ce trebuiaşte pentru casa lui Dumnedzău şi bani de aramă şi bani de her să prisosască / şi pietri scumpe de mult preţ, în tot fialiul. Şi încă peste ce ţ-am datu încă-ţi mai dau 3 mii de talanţi, tot de cel aur ales, ce să chiamă safir, şi-ţi mai las 7 mii de talanţi de argintu ca să-ţi fie de poleitu păreţîi peste tot.
Iară domnii lui David, daca audzîră aşea să sculară toţi în picioare şi diaderă şi ei pentru triaba besericii 7 mii de talanţi de aur şi 20 de mii de talanţi de argintu şi multe pietri scumpe de tot feliul şi bani de aramă şi de her, să hie de triaba lucrătorilor. Şi diade David scrisoare pre mîna lui Solomon tot chipul besericii, cumu-l va face şi diade izvod de heruvimi, cumu-i va face şi cum să le hie aripile întinsă, să să agiungă unul de alalt, să acopără, peste tot chivotul cu svînta pravilă, şi-l învăţă totu ce trebui.
Şi iar îi mai dzîsă: Fiiul mieu, Solomoane, ţîne minte de tot ce ti-am învăţat şi den toate lucrurile fii pururea cu frica lui Dumnedzău şi ţîne bine direptatia la giudeţul tău şi fie ce lucru ce vei vria să faci, ia-ţi sama bine întîiu şi apoi să te apuci. Că aciaste trei lucruri de vor hi cu tine, fi-vei pururea iubit despre Dumnedzău şi despre oameni.
Şi fusesă început David a face Sionul şi apoi l-au săvîrşitu Solomon, cum veţi audzî mai nainte, la împărăţîia lui Solomon. Şi dacă învăţă pre fiiu-său de totu ce trebuiaşte, să săvîrşi marele împărat David, fiind om de 70 de ai. Şi cînd l-au pomăzuitu Samuil proroc de împărăţîe au fost de 30 de ai ş-au împărăţît cu socru-său, cu Saul, 7 ai şi pre după moartea lui Saul au împărăţîtu iarăşi 33 de ai. Şi daca s-au săvîrşitu, iară fiiu-său Solomon au strînsu tot nărodul jidovăscu şi toate oştile şi toţi domnii şi-l petrecură cu cinste mare şi-l îngropară în cetatia Ierusalimului aproape de Siluam.

ÎNCEPĂTURĂ DE ÎMPĂRĂŢÎIA LUI SOLOMON PROROC. GLAVA 30

Cînd au fost cursul ailor de la urdzîtu lumii 4970 de ai, atunci stătu pre împărăţîe marele şi prea mîndru Solomon împărat, fiind om tînăr numai de 12 ai. Şi era înţălept foarte şi cu sfat mare, cît nice au mai fost altul împotriva lui, nice va mai fi. Şi dac-au şedzut în scaunul tătîne-său, lui David, cel de împărăţîe şi au luatu schiptrul cel împărătescu în mîna sa, atunci veniră toate / năroadele jidoveşti şi toţi domnii şi craii şi toate oştile cîte au fostu suptu mîna tătîne-său, lui David şi să închinară toţi lui Solomon, ca unui împărat a lor şi-i dzîsără: Întru mulţi ai împărate. Şi feceră vesălii multe foarte.
Iară cînd eşi Solomon întîiu la giudeţ, veniră înaintea lui doaă mueri să să giudece. Şi dzîsă una: Cinstite împărate, eu şi cu ceastă muiare şedem amîndoaă într-o casă, şi mi s-au prilejit de am dobînditu pruncu. Iară cînd au fostu a treia dzî au dobîndit şi ceastălaltă muiare pruncu şi l-au făcut mortu ş-au venitu într-adormitu şi mi-au luatu cuconul mieu cel viu şi au lăsat pre [[86]] a ei lîngă mine, pre cel mortu; iar eu, daca m-am deşteptatu, mi-am cunoscut cuconul cel viu al mieu în braţăle ei.
Iar ceialaltă muiare dzîsă: Împărate, nu spune direptu, că nu iaste al ei cuconul cest viu, ce iaste al mieu, iară cel mortu iaste al ei. Atunci dzîsă împăratul Solomon cătră scupelatorii lui, să ia pre amîndoi cuconii şi să-i despice şi să-i împarţă şi uniia şi alţîia. Iar îma cuconului celui viu dzîsă: Împărate, să nu omoară pre cel viu, ce lasă să fie al ei. Iară ceia cu cel mortu dzîsă: Să-l tae, să nu fie nici a ei nici al mieu. Atunci cunoscu împăratul direptatia şi dzîsă: Să să dea cuconul cel viu muerii ceii ce au dzîs să nu tae pre cucon, căce că au fost al ei ficior acela, iar cel mortu au fostu a ceiia ce au fostu dzîcînd să omoară şi cel viu, că nu o durea inema. Şi multu să mirară totu sfatul lui Solomon, cîţi s-au prilejitu la acel divan şi lăudară multu înţălepciunea lui Solomon.
Iară împăratul era prea muerariţ şi avea 700 de mueri jidovce şi de alte săminţîi. Şi avea iarăşi osăbi de acelia 300 de ţîitori. Iar mai mult de un ficior n-au avutu, pre-anume Rovoam. Şi acela încă s-au alesu om prostu şi neharnic de împărăţîe; şi l-au făcutu cu o muiare ce o chema pre anume Navaan.
Iar cînd au fostu în al doile an de împărăţîia lui au început să facă Sionul, beserica cea mare, ce o începusă şi tată-său David a o face. Şi cînd s-au apucatu a lucra Sion, foarte au pus Solomon osîrdie mare şi nevoinţă multă. <Şi au tăetu> oameni meşteri, ciuplitori de piiatră, 70 de mii; şi să tăia piatră den muntele Livanului. Şi era argaţi deosăbi 8 dzăci de mii. Era pristavii carei sta de-i sîliia 1600 şi au lucratu tot de sîrgu o au săvîrşitu în 7 ai. Şi o au făcut în lung de 60 de coţi, cotul şeapte urme de picioare şi în largu de 20 de coţi şi înalt au suit 20 de coţi. Şi pre cît era înalt făcută, tot era / rătundă.
Şi era ceriul besericii tot suflat cu aur, aşijderea şi păreţîi şi părdositura feţei peste totu suflată cu aur. Şi era acoperită tot cu cărămidzi de malamă şi poleite cu aur. Iar uşile era prisne de aur, iar catapetiazma era tot de pietri scumpe, ce să chiamă pietri de iachimthu, roşii şi verdzi întunecate; şi era cu trei împărţîturi. Şi cum întrai întîiu în beserică era loc de sta mirenii, iară mai în lontru sta preuţîi si leviţii, adecă diiaconii. Iar încă mai în lontru să chema <=Sfînta Sfintelor>, cum am dzîce noi acmu svîntul oltariu. Şi nime acolo nu mai întra, fără numai ce întra preutul odănăoară într-un anu, de au fost tămîind.
Acolo unde era Svetaa Sveatih era făcut de largu de 10 coţi şi de lung de 20 de coţi şi era dverile tot de aur şi cu pietri scumpe de multu preţ. Şi acolo pusesă Solomon împăratu svînta pravilă cu svîntul chivotu şi peste chivot făcusă heruvimii cu aripile întinsă, cît să agiungia unul de la alaltu de acoperiia chivotul, cum învăţasă David pre fiiu-său Solomon. Într-acela svîntu oltariu băgasă pre Preacurata Precistă Zahariia prorocu, de au şedzut 12 ai închiiaţi şi de acolo o au datu lui Iosif să o păzască, cum spune Svînta Evanghelie.
Mulţi oameni s-au ispitit să între acolo în Sveataa Sveatih, ce n-au putut, căce c-au eşitu pară de foc de i-au arsu, fără numai Preacurata ce au şedzut acolo cu trup, ca fără de trup, întărită şi acoperită cu puteria lui Dumnedzău şi o au fost socotind îngerul lui Dumnedzău şi i-au fostu aducînd hrană ceriască de au fostu mîncînd Precista într-acei 12 ai ce au şedzut acolo.
[[87]] Şi era acia beserică a Sionului adevărat făcută în chipul ceriului, cum şi svîntul Pavel apostol mărturiseşte pentr-aceasta, dzîcînd cum Dumnedzău s-au pogorîtu într-aceia beserică nu cum că era făcută de mîni de oameni, ce, adevărat, în chipul ceriului o au socotit să fie. Că unde au fost stîndu mirianii, mai afară, să închipuia temeiului ceriului, cum s-ar dzîce, ce sta ceriu mai de gios. Iar mai în lontru, unde au fost stînd preuţîi, să închipuia cu al doile ceriu, unde stau îngerii şi sufletele direpţilor. Iară unde era Svetaa Sveatih să închipuia ca al treile ceriu unde iaste numai sîngur Dumnedzău, arhiereul cel mare.
Aşea să potriveşte astădzi şi svînta beserica noastră şi cu svîntul oltariu, cum au fost şi svîntul Sion. Iară pregiur svîntul Sion, au făcut chilii multe, ca pentru să şadză preuţîi. Şi au făcut şi vistere multe, ca să hie pentru văşmintele besericii şi pentru alte odoară, iarăşi. Şi atîta era / iscusîtă şi cu meşterşug mare făcută, cît unde-i căuta, omul îşi pierdia minţîle, cum n-au mai fostu alta ca aceia pre suptu ceriu.
Iară dac-au săvîrşitu-să Sionul de totu ce au trebuit, au făcut şi svinţăniia ş-au giunghiat 22 de mii de ialoviţă şi 120 de mii de oi. Ş-au fost vesălii mari şeapte dzîle. Iar a opta dzî au slobodzît toate năroadele cîte au fost strînsă acolo, multe fără de număr. Şi tuturor le-au agiunsu şi li-au prisosît. Iar dac-au făcut Solomon şi svinţăniia Sionului, stătu spre rugă, a să ruga lui Dumnedzău cu toată inema sa şi dzîsă: Doamne, Doamne Dumnedzăul lui Izdrail, nu mai iaste altu dumnedzău ca Tine în ceriu, sus, nice pre pămînt, giosu, pre carele nu te pot încăpia ceriurile ceriurilor, dară încă aceasta casă carea am zîditu întru numele Tău cel svîntu. Caută spre şerbul Tău, Doamne Dumnedzăul mieu, ca să să audză ruga şi plecăciunia care o face şerbul Tău înaintia Ta dzîoa şi noaptea.
Acestea şi ş-altele mai multe să ruga împăratul Solomon naintea lui Dumnedzău şi i să audzîră rugămintele lui. Şi să arătă lui, Dumnedzău, dzîcîndu-i: Audzîiu ruga ta şi glasul tău astădzi ş-am blagoslovit şi am svinţît casa aceasta care-ai făcut întru numele mieu şi va hi acoperită cu puterea mea, pururea. Iară tu, de vei socoti să petreci cu direptate şi cu plecăciune toată viiaţa ta, cum au petrecut şi David, tată-tău, cu cuviinţă şi cu plecăciune şi şi cu direptate şi să asculţi de toate învăţăturile mele, cum au ascultatu tată-tău, David, eu încă voi întări putiarea ta şi va fi scaunul şi împărăţîia istrailtenilor voaă moşie şi ficiorilor, ficiorilor voştri în veci, cum m-am adeveritu şi tătîne-tău, lui David. Iară de veţi părăsi despre mine şi veţi închina altor dumnedzăi, bine să ştiţi că voi părăsî pre izdrailteni şi-i voiu lăsa la toată răutatia. Iar casa caria o ai făcut întru numele mieu voiu osăbi-o despre faţa mea; şi cine va trece şi o va vedia tot o va căi şi atunce vor vedea că aţi lăsat pre Dumnedzăul vostru şi v-aţi închinat altor dumnedzăi.
Iar Solomon împărat s-au apucat foarte tare a direge toată cetatea Ierusalimului şi foarte o au făcut cu înţălepciune mare şi cu meşterşug mare, atîta cît nu să mai putea spune alta ca cetatea Ierusalimului. Şi o au făcut den giur împregiur totu cu zîdiuri de piatră minunată foarte şi tare. Şi ţînea de largă împregiur 6 mile şi giumătate / şi era săpată pre lîngă pîndzăle cetăţîi totu cu hindichiuri. Şi adusesă izvoară răci de apă de să împlia toate hindichiurele, de-şi uda grădinele. Şi de altă treabă era cetăţîi, de tot ce trebuiaşte.
[[88]] Ş-au făcut Solomon opt sute de platoşe de aur şi l mie de paveţe de aur şi 300 de suliţă de aur şi alte arme de aur în tot chipul şi toate cîte era în curtea lui, odănăoară, tot era de aur, nu numai cele den lontru, ce şi cele den afară, toate era cu totul tot aur. Şi nu să băga samă aurul în dzîlele lui Solomon, ca cum n-ai băga samă necare hier sau plumbu, atîta era multu la dînsul. Căce că avea corăbii şi trimitea la Tharsis şi la Ethiopiia şi în trei ai odată veniia încărcate tot de aur şi de pietri scumpe cioplite şi de dinţi de elefantini şi argintu şi alte lucruri scumpe. Şi da Solomon aurul la oameni în Ierusalim ca şi nişte pietri ce nu s-ar băga samă, atîta avuţie i-au fost trimis Dumnedzău.
Iară mesăle lui era tot o dzi ca alaltă şi să giunghia la o masă numai cîte dzece boi mari, hrăniţi şi cîte 12 ialoviţă şi cîte 20 de viţăi înţărcaţi şi cîte 100 de oi, fără altu vînat şi fără găini nenumărate. Iar pîine să făcia numai la o masă cîte 60 de chile de făină, fără alte dulceţi ce mai ducia pre masă, fără număr.
Şi pre după ce i s-au arătatu Dumnedzău întîiu, i s-au mai arătatu încă de doao ori şi-i dzîsă: Iată că ţ-am dat înţălepciune multă, cum n-au mai fost altul mai întîi de tine, nice va mai hi şi mai apoi de tine nime potrivnic ţîe. Şi ţ-am dat avuţîe şi cinste mare şi mărire mai multă decît tuturor împăraţilor de pre pămîntu. Cum spune şi la Biblie, cum i-au dat Dumnedzău înţălepciune multă şi pricepere la inema sa mai multă decît anina mării şi decît năsîpul pămîntului. Şi întrecu cu hirea pre toţi oamenii de pe pămînt şi grăi den rostul său 3000 de pilde şi mai grăi 5 mii de tîlcuri.
Ş-au găsîtu toată firia a tot ce iaste în lume şi a oamenilor şi a pasărilor şi a dobitoace şi a gadeni şi a peşti şi a jiganii şi a erbi şi a cîte ştii că sîntu pe suptu ceriu şi sîntu pre pămînt şi-ntr-apă, toate le-au aflat cu înţălepciunea sa care-i dedesă Dumnedzău. Aşijderea şi planitele şi crîngul şi toată tocmala de pe suptu ceriu; ştiia şi precum va lega diiavolii şi cumu-i va chema şi toţi, cineş pre numele său şi toate vrăjile. Aşijderea toate / leacurile şi toate doftoriile şi toate erbile, care de ce leac iaste. Toate acestia li-au scornitu preamîndru Solomon cu înţălepciunea sa. Şi de la Solomon au fost apucatu filosofii elineşti doftoriia şi cu aciale erbi şi liacuri, ce arătasă Solomon să vrăcinia toţi oamenii de toate boalele. Că dacă loviia pre vrun om vreo boală, el să şi lecuia cu acele erbi ce le didesă scrisoare Solomon.
Şi de la o vreme mai uitasă oamenii a să mai ruga lui Dumnedzău pentru boale, pînă cînd au stătut un împăratu ce-l chema Ezechiia. Şi vădzînd acel împăratu c-au părăsît oamenii la boale a să mai ruga lui Dumnedzău, ce să tot vindeca cu leacurile lui Solomon, au strîcat acele cărţi toate şi li-au arsu în foc. Şi încă dentr-acelia învăţături sînt doftoriile şi pînă astădzi.
Iar împăratul Solomon să mulţî şi să lăţî pre pămîntu foarte, mai multu decîtu toţi împăraţîi de pre pămîntu. Şi toţi poftiia să vadză faţa lui şi să audză înţălepciunea lui. Şi veniia toţi împăraţîi cu pocloane scumpe la Solomon şi toţi domnii şi toţi craii de pre la marginea pămîntului, aducîndu-i pocloane de mult preţ, tot aur şi petri scumpe şi odăoară minunate, în divuri, în chipuri şi văşminte împărăteşti şi dulceţi şi dobitoace de care era mai frumoasă în lume. Şi avea Solomon 700 de carîte totu ferecate cu aur şi cu argintu şi împlute totu cu pietri scumpe. Şi avea 2 mii de cai învăţaţi de triaba carîtelor. Şi avea 40 de mii de iape de prăsîlă şi [[89]] dzece mii de armăsari sîrepi şi 3000 de bidivii învăţaţi povodnici, totu cu şeale ferecate şi cu ţultarele de mătasă.
Şi era Solomon tuturor împăraţîlor împărat, cît ţînea de la apa Efratului pînă în pămîntul alofililor şi pînă în hotarul Eghipetului. Şi nu mai era altul ca dînsul pre supt ceriu. Aşijderia şi împărătiasa Sava, caria o chema elineşte Savila, foarte era aceia o împărăţia mare la marginea pămîntului, unde iasă aurul cel scump ce să chiamă sufiru. Şi dac-au audzît de atîta înţălepciune a lui Solomon, s-au sculat cu avuţîia totu de aur de acel scumpu şi de pietri ciuplite şi de dulceţi scumpe, care să găsîia într-aceia ţară a ei ş-au încărcatu 10.000 de cămile tot de acele lucruri scumpe ş-au purcesu cu putere mare ş-au venit tocma la Ierusalim.
Şi dac-au sosît s-au împreunat cu Solomon împărat şi începură a vorovi amîndoi tot pilde adînci de înţălpeciune. Şi cîte tîlcuri / l-au întrebatu Savila împărătiasa, toate i li-au răspunsu cu tocmala înţălepciunei prea mîndru Solomon. Şi să oteşi inema Savilii despre toate lucrurile cîte au întrebatu pre Solomon; căce că şi Savila era înţăleaptă, atîta cît şi alţi împăraţi de pre la marginea pămîntului trimitea de întreba sfat şi învăţătură de la dînsa, atîta era cu înţălepciune mare.
Iară Savila, dac-au vădzut aşia, cum întru nemică nu putu prinde cu Solomon încă vru să-l mai ispitiască odată să-şi mai vadză. Şi adusasă Savila cu sîne fete curate foarte tinere şi adusasă şi cuconi iar tineri, deopotrivă cu fetele. Şi învăţă împărătiasa Savila să le rătedză părul capului tuturor într-un chip şi fetelor şi cuconilor şi să-i îmbrace pre toţi într-un port. Şi feaceră oamenii Savilii aşea cum i-au învăţat şi-i adusără înaintea împăratului Solomon ş-a tot sfatul. Şi dzîsă Savila cătră Solomon: Împărate, voiu să-mi spui dentr-aceşti cuconi carii sînt bărbaţi şi carele sînt fiate. Iar Solomon multu s-au ciuditu de aceasta şi dzîsă să le aducă apă să să spiale înaintia împăratului. Şi adusără de să spălară acei cuconi toţi, naintea împăratului. Şi pricepu în loc Solomon carii era voinici, că să spăla pre obraz şi pre mîni tare ş-apăsat; iar carele era fete să spăla linişor şi smerenu. Şi dzîsă Solomon de-i aliasără osăbi şi trimisă de-i cercară.
Şi fu adevărat cuvîntul lui Solomon împăratul. Şi pentru-acesta lucru multu s-au minunat împărătiasa Savila şi dzîsă într-audzîrea tuturor: Mai multe vădzu io cu ochii miei, decît am audzît cu urechile mele, pentru împăratul Solomon. Şi iarăşi dzîsă: O, prea ferecite Solomoane, prea mîndru şi înţălepte, că iaste fericit şi locul unde calcă talpele tale, întrecuşi pre toţi îmţălepţîi! De nceputul lumii şi pînă în veci nu va mai naşte nime dentru oameni potrivnic ţîe. O, ferice de şerbii şi de şerbele carii stau înaintia ta de slujescu şi audu cuvintele rostului tău cele înţălepte şi mai dulci decît toate dulceţile; că cuvintele rostului tău sîntu izbăvire sufletului şi vindecare trupului.
Şi scoasă de-l dărui cu 1500 de talanţi de aur sufir, de cel ales, scumpu, şi pietri scumpe ciuplite, de mult preţ şi dulceţi scumpe în tot feliul. Şi i-au mai dăruit trupina valsanului, care au fost lecuitoare de toate boalele cîte sînt. Şi ş-au luat dzua bună de la împăratul Solomon şi multe laude şi pohfale fiace împăratului. Şi dărui besericii Sionului multe odăoară scumpe şi văşminte şi aur şi pietri scumpe. Şi să dusă în ţara ei iarăşi cu cinste / mare, [[90]] cum şi în Svînta Evanghelie dzîce sîngur Dumnedzău pentr-aceasta şi dzîce: Împărătiasa despre Austru au venit de la margenea pămîntului, ca pentru să vadză numai înţălepciunea lui Solomon.
Aşijderea şi Sirah încă dzîce la răspunsul Înţălepciunei sale: Solomoane, prea înţăleptu ai fost la tinereţăle tale şi eşiia izvor mare de minte den capul tău; ca şi un izvor mare ce are acoperi tot pămîntul, aşea au cuprinsu înţălepciunea ta preste totu pămîntul şi împluşi de pilda învăţăturilor tale pre în ostroave şi pren locuri îndelungate au agiunsu vestea ta. Ş-ai fost iubit de toate cîte au datu Dumnedzău supt învăţătura ta şi-ntru toată viiaţa ta ai fostu cu pace. Ş-ai fost minunat spre învăţături şi spre răspunsuri şi ai strîns aurul ca cusutoriul şi argintul ca şi plumbul. Ce atîta numai că ţ-ai plecat coasteli tale spre dragoste muereşti şi te supusără şi fură mai tare de tine şi defăimaşi lauda ta, adecă pre Dumnedzău şi ţ-ai pîngărit săminţîia ta şi ţ-ai agonesît urgie ficiorilor tăi.
Aşijderea şi sîngur Solomon spune pentru sîne şi dzîce în Biblie la Înţălepciunia sa aşia: Sîngur Dumnedzău mi-au dat minte fără greşală, ca să cunoscu toată tocmala lumii şi lucrul stihiilor, începutul şi sfîrşitul tuturor ailor şi a vremilor, împregiurul şi tocmala stelelor, firea dobitoacelor şi mîniia gadinilor, sîrguiala duhurilor şi gîndurile oamenilor, feliul pomilor ş-a copacilor şi tăriia rădăcinelor şi cîte sînt pre ascunsu şi în vedere am cunoscut. Căce că meşterul cel de ştie toate lucrurile mi-au arătat mie înţălepciune şi tot ce-au vădzut ochii miei ş-au poftit, nu mi-au fost oprit despre dînsu. Şi ce au cerşutu inema mea, tot pre voe mi-au fost. Iară mai apoi i s-au urît inemii mele de toată viiaţa mia şi de toată truda mea, căce c-am cunoscut că toate sîntu în deşert şi deşiarte. Iar încă mai cu amar decît moartia am aflat să hie muiarea, carea iaste săgeată veninată inimii omului.
Că adevărat au fostu aşia. Că dac-au îmbătrînit n-au mai fost inema lui cu Domnul Dumnedzăul lui, cum au fostu a tătîne-său, a lui David împărat. Căce că muerile cele de altă săminţîe ce au fost avîndu, acelia l-au scos den mintia sa şi de înţălepciunea lui cea multă şi l-au făcut de au uitat şi pre Dumnedzău şi ş-au plecatu inema spre dumnedzăii muerilor sale. Şi au făcut Solomon capişte bodzilor carele s-au fostu chemînd Moav şi spurcatei dumendzăiţîi Afroditei şi lui Mehol dumnedzău / şi lui Amon dumnedzău şi lui Hamos dumnedzău.
Ş-au făcut tuturor muerilor sale capişti de să închina caria-şi la dumnedzăul ei şi le făcea jărtve şi pohfală. Deci pentr-aceasta s-au mîniiat Dumnedzău pre Solomon foarte rău, căce au părăsîtu pre Dumnedzăul său carele i s-au arătat de doao ori şi i-au datu atîta înţălepciune şi minte şi l-au învăţat să nu să închine altor dumnedzăi şi el s-au scăpat pentru dragostia muerilor sale.
Şi pre după aceasta dzîsă Dumnedzău cătră Solomon: Den vriame ce ai făcut aceasta şi trecuşi peste învăţătura mea şi părăsîşi pre mine, Dumnedzăul tău, şi te închinaşi bodzîlor, de astădzi înainte să hie împărţîtă împărăţîia dentru mîna ta şi să hie dată slugăi tale, lui Ierovoam. Ce numai acmu, în dzîlele tale, nu-i voiu da-o, pentru rugămintele şerbului mieu, lui David, a tătîne-tău şi pentru Ierusalimul, cetatia mea, ce o am ales den toate cetăţîle.
[[91]] Şi dentr-acela ceas şi începu a scădia puteria lui Solomon şi toată isprava lui. Şi trimisă Dumnedzău asupra lui Solomon pre Edraazar, împăratul Euvanului şi pre Aderu împăratul idumenilor şi începură a bate pre istrailteni în toată vremia şi-i prăda cum era mai rău şi nemică nu le putea mai folosi Solomon. Şi tot aşia i-au dosădit Dumnedzău întru toată viiaţa lui Solomon, pînă ce s-au săvîrşit şi marele Solomon, fiind om de 73 de ai. Ş-au împărăţît întîiu tot bine şi înţălepţeşte şi cu laudă mare, iar mai apoi pentru muerile ş-au pus şi sufletul şi au fostu mai gios decît alalţi împăraţi.
Vedeţi, fraţilor, cum agiunge omul carele uită pre Dumnedzău şi cade spre dragostele muereşti, precum au fostu măcarî şi împăratul Solomon; întîi cît bine au făcut şi cît dar au avut de la Dumnedzău. Iară mai apoi, cînd are hi fost să hie, atunci ş-au pierdut tot binele şi ş-au pus şi sufletul, cum spune şi marele Andreiu Crişschii la canonul cel mare în săptămîna întîiu în postul cel mare, de dzîce aşia: <=Solomon cel minunat şi cel plin de darul înţelepciunii, făcînd vicleşug înaintia lui Dumnezeu s-au depărtat de la dînsul>.
Precum şi Moisi proroc n-au putut vedea pămîntul Ierusalimului, pentru piatra ceia ce i-au dzis Dumnedzău să grăiască numai cu gura, că va izvorî apă, iară Moisi n-au ascultat, ce au lovitu cu toiagul, peste cuvîntul lui Dumnedzău. Şi n-au agiunsu să vadză pămîntul carele i-au făgăduit. Aşia şi prea mîndru Solomon, căce n-au ascultat cum l-au învăţat Dumnedzău, ce s-au închinat , pentru dragostia muerilor, iată că nu i-au mai fostu nici un folos den decîtu bine au făcut, ce încă şi sufletul ş-au pus.
Şi dac-au murit Solomon l-au <îngropat> în mormîntul tătîne-său, lui David, carele era făcut de Solomon. Şi într-acel cînd au fost îngropat Solomon pre tată-său au pus avuţîe multă acolo, cu dînsu. / Ş-apoi pre după moartea ş-a lui Solomon, cînd s-au prădat Ierusalimul, iară un preut ce l-au fostu chemînd anume Ircan au destupat acel mormîntu, a lui David ş-a lui Solomon ş-au luat 3000 de talanţi de aur şi iar l-au zîdit. Apoi iarăş pre dup-aceia au destupat iarăşi Irod împărat; ce bani n-au găsîtu, iară odăoară scumpe au găsîtu şi li-au luat; ş-au vrut să mai scurme şi mai adîncu, ce n-au putut, c-au izbucnit pară de foc să-i ardză şi s-au lăsat.
Aşea s-au săvîrşit şi marele Solomon împărat, cum spun la Svintele Scripturi.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI ROVOAM, FICIORUL LUI SOLOMON. GLAVA 31

Pre după moartea lui Solomon stătu împărat Rovoam, fiiu-său şi lăsă cetatia Ierusalimului şi să dusă la Sichima, căce că acolo să mutasă tot nărodul jidovăscu şi acolo l-au pus şi împărat. Şi nu să apesti vremea, ce începură a grăi toţi cu totul nărodul jidovăscu. Şi dzîsără: Împărate, să ştii că tată-tău Solomon ni-au prea îngreuiat cu dările şi am tras nevoe multă. Ce ne rugăm să ne mai iuşuredzi în dzîlele tale şi noi tot să him şerbii tăi.
Iară împăratul Rovoam le dzîsă: Să hiţi îngăduitori numai pînă în trei dzîle, că voi scoate răspunsu. Şi să sfătui împăratul cu boiarii cei bătrîni şi-i [[92]] dzîsără: Împărate, mai iuşuriadză-i de le fă pre voe, că pururea vor hi robii şi şerbii tăi. Şi prinsă împăratul bucuros. Iară apoi s-au mai sfătuit şi cu posluşnicii cei mai tineri ce-i sta de-i dvoriia înainte. Şi dzîsără: Daca vor veni să-ţi mai grăiască, să le dzîci: Tată-mieu v-au îngreunat şi nice foarte; iară eu mai multu voiu să vă îngreunedzu. Tată-mieu v-au muncitu cu munci, iară eu voiu să vă muncescu cu scorpii, să vă mănînce.
Şi daca veniră iarăşi la împăratul, iară împăratul le-au răspunsu aceste cuvinte, iară ei începură a dzîce şi a striga în gura mare, dzîcînd: Nu mai iaste de astădzi înainte pre spre noi parte de-a lui David, nice să mai trage săminţîe de-a lui Ieseiu. Şi iar dzîsără: Ştrînge-te, Izdraile, la lăcaşul tău şi paşte numai casa ta, Davide, şi o giudecă.
Şi atunce să şi împărţi împărăţîia lui Solomon cum au fostu mainte cuvîntul lui Dumnedzău pentru mîndreţăle lui Rovoam ficiorul lui Solomon şi şi pierdu dzece semne de-npărăţîia Ierusalimului şi-i rămasără numai doaă, adecă numai săminţîia Iudei ş-a lui Veniiamin. Iar cele dzece săminţîi ş-au rădicat împăratu pre Ierovoam, slugă lui Solomon, carele era ficior lui Navat şi era fugitu la Eghipetu de urgiia împăratului Solomon, căce-l căuta să-l omoară. / Şi să afla Rovoam la Ierusalim cu omînaşii cu cîţi rămăsasă la dînsul, carii să chema iudeii, unde era den săminţîia Iudei.
Iară ceialalţi dac-au rădicatu împărat pre Ierovoam sluga, i-au pus scaunul să hie la Samariia, că era şi casă împărătească acolea aproape, unde să chema Tharsa. Iară oştile să chema istrailteni pentru căce era mulţi. Dece aceasta pediapsă au sosît asupra lui Rovoam pentru păcatele tătîne-său, lui Solomon, pentru căce s-au închinat bodzilor. Iar cele săminţîi ce i-au rămas de au fostu împărăţînd cu dînsu i le-au lăsatu Dumnedzău pentru numele moşu-său, lui David împărat, căce c-au fost cu Dumnedzău pînă la moartea lui.
Ce pre aceasta trebuiaşte tot omul, fraţîlor, să ia învăţătură. Căce un omu ce va face rău nu petrece numai el rău, ce şi ficiorii lui petrece rău pentru dînsu. Iară un om ce va face bine, pre urma lui şi ficiorii lui vor petrece bine şi încă şi nepoţîi lui. Aşea au lăsat şi Dumnedzău pre Rovoam, ficiorul lui Solomon, de-au împărăţît pre cele doaă săminţîi.
Şi cîndu s-au împlut 17 ai, s-au săvîrşit Rovoam ş-au murit împărat şi l-au îngropat lîngă tată-său Solomon şi lîngă moşu-său David împărat.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI AVIIA, FICIORUL LUI ROVOAM. GLAVA 32

Cum stătu Aviia pre-mpărăţîe, numai pre cele doaă săminţîi ce au fostu şi tată-său Rovoam, aşia s-au şi învrăjbitu cu Ierovoam împărat, carele au fost slugă moşu-său, lui Solomon. Şi era dentr-o muiare curvă, ficiorul lui Navat. Şi porunci Aviia la Ierovoan şi-i dzîsă: Să hi gata să ne lovim amîndoi, tu cu acei mulţi ai tăi şi eu cu ceşti puţini şi miei. Şi să gătară şi-şi numără Ierovoam oştile sale şi să găsîră 800 de mii. Iară Aviia încă ş-au numărat oştile şi s-au aflatu şi la dînsul 400 de mii de oameni. Şi eşiră faţă la faţă şi să loviră oştile foarte tare şi înfrînsă Aviia cu oştile cele puţîne pre Ierovoam cu oştile cele multe. Şi-i tăiară foarte rău şi întrasă Aviia într-înşii ca un leu în nişte oi; aşea tăia în toate părţîle, numai cu iudeii lui.
[[93]] Şi periră den oştile lui Ierovoam 500 de mii de oameni, tot tari de războiu. Şi începu a fugi Ierovoam cu oştile sale ce mai rămăsasă, iară Aviia totu-i goniia bărbăteşte şi totu-i tăia cum să cade. Şi-i prădă cetăţîle şi i-au luat cîte cetăţi au fost la Vethil şi cu toate satele ei ş-au mai luat cetatea Nefronul şi cu toate satele de pren pregiur. Şi omorî Dumnedzău pre Ierovoam şi dobîndii Aviia toate locurile lui Ierovoam. Şi împărăţî Aviia la Ierusalim 3 ai şi s-au săvîrşit / şi l-au îngropat în cetatia stămoşu-său a lui David împărat.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI ASA, FICIORUL AVEI. GLAVA 33

Pre după moartea Aviei împărăţî fiiu-său Asa şi în dzîlele lui au fost în pace Ierusalimul 10 ai. Iară dac-au trecut acei dzece ai s-au sculat asupra lui Asa, de veniia Zara cel Negru, ethiopanul. Şi foarte s-au rădicat cu oşti mari şi grele, că era 1000 de mii de oaste, tot oameni vîrtoşi de războiu. Iară Asa avia numai 500 de mii de oaste cu săbii şi cu arme. Şi mai avea 80 de mii de suliţaşi, tot ca unul şi 80 de mii de arcaşi, iară viteaji buni de războiu.
Şi stătu Asa spre rugă cătră Dumnedzău, căce că era curat Asa şi dirept lui Dumnedzău cu toată inema. Şi eşiră de faţă şi să loviră oştile şi ce vru Dumnedzău, înfrînsă Asa pre Zara şi-l tăe de tot şi pre dînsu şi pre toate oştile lui, atîta cît nu s-au ales nemică de oştile lui Zara cele multe. Şi i-au luat cetăţîle şi satele şi multu jacu feace într-înşii. Şi au fost în pace Asa pînă cînd i s-au împlut 38 de ai de împărăţîia sa.
Iar de-acii s-au sculatu Vaasa împăratul istraililor cu toţi istrailii şi s-au dus asupra lui Asa, în hotarul iudeilor. Ş-au făcut acolo o cetate ce să chema Raman, ce pentru să închidză pre Asa cu toţi iudeii lui, să nu mai aibă încotro să iasă pentru hrana. Iară împăratul Asa, dac-au vădzut aşia s-au sculatu ş-au luat avuţîe multă den vistiariul besericii lui Dumnedzău den svîntul Sion. Ş-au mai luatu şi den vistiariul împărătescu ş-au trimis mai de sîrgu acea avuţîe toată la fiiu-său, la Ader, carele era împăratu Asiriei şi şedia la Damasco şi i-au poruncitu să-i trimiţă agiutoriu ca să gonească pre Vaasa, împăratul istrailtenilor.
Şi daca vădzu Ader atîta avuţîe de la tată-său, în loc i-au şi trimis agiutoriu oşti cîte ş-au avut şi s-au dus la Vaasa şi foarte-i dede Asa războiu iute, cîtu s-au cutremurat toţi istrailtenii. Şi fugiră cu ruşine mare şi-i tăiară şi-i prădară, cum era mai rău. Şi le stricară o cetate ce să chema Enon şi alta ce să chema Dan şi ş-alta, anume Adelmafan. Şi-i stricară toate satele cîte era pen pregiurul Neftalimului.
Şi daca scăpă Vaasa de acolea să dusă la lăcaşul său şi să potoli. Iară Asa au mărsu la cetatea ceia ce făcia Vaasa să-l închidză, anume Ramanu ş-au luat de-acolo toate lemnele şi toate pietrile şi marmurile şi tot / ce era de triaba cetăţîi şi o au stricat pînă în temeiu. Ş-au făcut el şie doaă cetăţi, anume Gaveia şi Marfan.
Iară într-acelia dzîle au venit Ananiia proroc, trimis de Dumnedzău şi marsă la Asa împăratu şi-i dzîsă: Nu ţ-au fostu nădiajdia pre Dumnedzăul tău ca pentru să-ţi agiute, cum ţ-au agiutat şi cînd au venit Zara cu atîtia mii de [[94]] oşti şi Dumnedzău ţ-au agiutat şi l-ai biruit cu oastia ta cea puţînă, căce ti-ai rugat lui Dumnedzău, iară acmu ţ-au fost nădiajdea pre Ader, împăratul Siriii ş-ai cerşut de la dînsul agiutoriu ş-ai biruit pre Vaasa. Pentr-aceasta den vreme ce ai socotit mai bun agiutoriul unui om decîtu a lui Dumnedzău, de astădzi înainte să nu-ţi mai hie lipsă de oşti, ce tot să să rădice asupra capului tău.
Iară dac-au audzîtu împăratul Asa aşea, s-au mîniiatu foarte rău şi pusă pre Ananiia proroc în temniţă. Iară cînd s-au împlut 39 de ai de-mpărăţîia lui, s-au vătămatu la un picior şi nu s-au rugatu lui Dumnedzău ca să să vindece, ce au adus doftori. Şi s-au mîniiat Dumnedzău pre dînsu ş-au muritu cîndu i s-au împlut 41 de ai de împărăţîe. Şi l-au îngropatu în mormîntul strămoşu-său, lui David. Aşea s-au săvîrşit Asa împăratul Ierusalimului.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI AHAAV PRE IZDRAILTIANI. GLAVA 34

Iară încă pînă a nu muri Asa, împăratul iudeilor de la Ierusalim, mainte cu doi ai au murit Vaasa, împăratul istrailtenilor de la Samariia. Şi stătu Ahaav împăratu în locul lui Vaasa. Şi era Ahaav foarte un om rău şi viclianu, cît nu mai era altul împotriva lui. Şi numai cum au stătut împăratu, cum au şi făcut capişte lui Vaal dumnedzău.
Acesta Ahav avia o muiare pre anume Iezavel. Şi ia încă ca mai rea decît Ahaav bărbatul ei. Şi amîndoi era păgîni şi procleţi. Iară în dzîlele lui Ahaav s-au apucat Ahiil şi cu un ficior al său, anume Ahiia, ca să mai facă cetatea Ierihonului, caria o stricasă Isus Navin. Pre aceasta vreme au fost Ilie proroc. Şi vădzură el atîta păgînătate a lui Ahaav împărat ş-a totu nărodul cum uitasă pre Dumnedzău şi să închina lui Vaal dumnedzău, să rugă lui Dumnedzău şi dzîsă: Doamne, sau întoarce inemile acestoru oameni să te cunoască că eşti sîngur Dumnedzău, sau să-i pierdzi de pre faţa pămîntului.
Iară Dumnedzău dzîsă cătră Ilie prorocu: Fă tu cu dînşii cum ştii. Iară Ilie proroc s-au dus la împăratul / Ahaav şi începu a-l mustra cum face pre Vaal că iaste dumnedzău şi au uitatu pre Dumnedzăul ceriului şi a toată ţîniaria. Şi iar dzîsă: Viu Domnul Dumnedzăul mieu, cum nu va mai hi într-aceşti ai apă [fără], ce nu voi dzîce eu să ploae, cu rostul mieu. Şi de acolo i-au dzîs Dumnedzău să să ducă spre răsăritu şi să caute că va găsî un izvoru ce să chiamă Horathu, ce iaste în potriva Iordanului; acolo să şadză ascunsu.
Şi s-au dus Ilie proroc pre cuvîntul lui Dumnedzău şi bea apă dentr-acel izvor. Şi trimisă Dumnedzău un corbu de-i ducea pîine mai de dimineaţă şi pre după-amiadzădzi carne; şi hrăniia acel corbu acolo pre Ilie proroc. Iară ploile den ceriu să opriră pre cuvîntul prorocului şi n-au mai ploat pre pămînt 3 ai şi 6 luni şi să feace foamete mare pre pămîntu cît să cumpăniia să mănînce om pre om. Şi veni vremea de săcă şi izvorul acela unde era Ilie proroc şi nu mai era apă să mai bea. Ce iară veni cuvîntul lui Dumnedzău cătră Ilie şi-i dzîsă: Scoală-te de acii şi te du la Sarefta la Sindona, că acolo voi învăţa pre o muiare văduvă şi te va hrăni.
Şi să sculă Ilie pre cuvîntul lui Dumnedzău şi daca marsă acolo căută şi vădzu pre o muiare unde strîngia surciale. Şi dzîsă Ilie cătră acea muiare: [[95]] Dă-mi apă să beau şi-mi dă şi pîine să mănîncu. Iară acea muiare văduvă dzîsă: Viu Dumnedzău că nu am mai mult de o mînă de pielmu de făină într-o putină şi neşchiţăl untu de lemnu într-un urcior. Şi iată că strîngu ceste surcele să fac pre vro turtă de pîine şi să mîncăm împreună cu cuconii miei şi să ne culcăm să murim. Iară Ilie proroc dzîsă: Du-te de-mi fă mie întîiu pre o turtă de pîine şi adu să mănîncu, şi apoi vei face şi pentru tine mai multu şi pentru ficiorii tăi. Că aşea au dzîs Dumnedzău că vasul cu făina nu să va mai deşerta, nice urciorul cu unt de lemnul nu va mai scădea, pînă ce va trimite Dumnedzău ploi pre pămîntu.
Şi feace acia săracă de muiare pre cuvîntul prorocului şi-i diade mîncă. Şi dentr-acela ceas nice i-au mai lipsit făină nice untu de lemnu, ce pre cît făcia de multu, pre atîta s-adăogea mai multu; ca un izvor era şi pîinea şi untul de lemnu în casa văduvei, pînă ce au trimis Dumnedzău roadă pre pămîntu. Şi şedzu Ilie proroc acolo cu acea văduvă şi le tot agiunsă de biv de au mîncatu.
Iar cînd fu odată muri un ficior ce avea acia văduvă, iară ia foarte-l plîngia cu amar şi dzîsă Ilie prorocu: Ce putu hi aceasta de mine şi cu tine, omule; ai venit aici / cătră mine şi mi-ai adus aminte de greşealele mele şi mi-ai omorît ficiorul. Iară svîntul Ilie proroc feace rugă spre Dumnedzău şi învisia pre ficiorul aceii văduve. Şi acel ficior a văduvei, cum spun Svintele Scrisori, au fost Iona prorocu.
Iară Ahaav împărat, dac-au vădzut că nu mai ploaă Dumnedzău pre pămîntu şi s-au făcut foamete mare, că să uscasă pămîntul ca herul şi săcasă toţi pomii şi toţi copacii, că nu ploasă 3 ai şi 6 luni şi săcasă şi izvoarăle apelor şi muriia oamenii de foame şi de sete, cum era mai rău, [iar Ahaav] au trimis la Ilie proroc cu mare rugăminte, pentru să să roage lui Dumnedzău să ploae pre pămîntu să nu moară oamenii de foame. Iară prorocul s-au dus la împăratul ş-au dzîs: Împărate, cum voiu să mă rog lui Dumnedzău pentru nişte oameni păgîni, ca aceştia? Că voi toţi, împărate, nu vă închinaţi lui Dumnedzău, carele au făcut ceriul şi pămîntul, ce vă închinaţi lui Vaal celui mut şi surdu.
Dzîsă Ahaav cătră proroc: Putea-va face Dumnedzăul tău ciudese să vedem şi noi, să criadem? Iară Ilie dzîsă: Împărate, nu va face Dumnedzăul miei una sau două ciudesă, ce multe fără număr. Şi dzîsă: Să aducă doi viţăi şi să-i pue întregi cîte într-o gropilă şi foc să nu facem şi să facem rugă cineşi spre dumnedzăul său, să vedem care dumnedzău va trimite foc den ceriu să ardză acia jărtvă. Şi în loc s-au şi strînsu popii cari era a lui Vaal dumnedzău şi era den toţi 8 sute şi 50 şi adusără doi boi.
Şi luară popii lui Vaal unul, carele le-au părut mai gras. Ş-au luat şi Ilie unul. Şi daca l-au luat popii lui Vaal pre acel bou, l-au giunghiat şi l-au tăiat ciopăţi ş-au pus lemne unde au fost locul cel de jărtfă. Şi au pus acele cărni acolo, pre liamne, ca să trimiţă Vaal dumnedzăul lor foc să ardză pre acea jărtfă. Şi începură acei popi a lui Vaal a să ruga lui Vaal cu rugă mare, ca să trimiţă foc den ceriu să ardză pre acea jărtvă. Şi de la o vreme începură a striga în gura mare cătră Vaal; de dimineaţă au strigatu, pînă într-amiadzăzi şi nemică nu putu face.
Iar Ilie proroc ş-au făcut rîs de dînşi şi le dzîcia: Strigaţi mai tare, cînd-ai va hi dormindu dumnedzăul vostru, sau el va fi asurdzîtu. Şi strigară [[96]] şi mai tare de aşia şi tot nu putură face nemică cu dumnedzăul loru cel mincinos. Şi iară dzîsă Ilie: Fi-va vreme acmu să fac rugă şi eu spre Dumnedzăul mieu. Şi le dzîsă să-i aducă 12 pietri în chipul celor / 12 săminţîi a lui Istrail. Şi daca le-au adus acele pietri [iar] Ilie au făcut cu dînsăle un ţărcălam rătund ş-au pus în ţărcălamul acela ce-l feace jărtfa. Şi mai dzîsă Ilie prorocu: Aduceţi apă de aruncaţi peste bou şi peste lemne. Şi adusără şi vărsară. Şi dzîsă: Mai aduceţi ş-altă dată; şi iară adusără. Şi iarăş le dzîsă: Mai aduceţi ş-al treilea rîndu: Şi iară adusără şi vărsară acolo, într-acel ţărcălam, unde era acel bou şi cu lemnele pusă şi să împlu cît ţînia ţărcălamul tot apă.
Atunce Ilie prorocu fiace rugă spre Dumnedzău şi dzîsă: Doamne, Dumnedzăul lui Izdrail, ascultă pre mine, şerbul tău şi trimite foc den ceriu, ca să vadză toţi şi să cunoască că tu eşti numai sîngur Dumnedzău şi altul fără de tine nu mai iaste. Şi să audzî glasul lui Ilie la Dumnedzău şi în loc trimisă Dumnedzău pară de foc den ceriu şi arsă acia jărtvă, cum era cu apă, cu lemne, cu pietri, cu totului tot; şi încă şi locul unde au fostu era ascrumat într-aceia mică de ceas. Şi vădzură toţi că iaste mare Dumnedzăul lui Ilie proroc. Şi dzîsă în glasul mare toţi: Mare iaste Dumnedzăul lui Ilie.
Şi iară dzîsă Ilie: Prindeţi-mi pre toţi popii cei de ruşine a lui Vaal şi-i aduceţi încoace. Şi-i prinsără şi-i dusă la Ilie proroc. Şi cum i-au dus, cum i-au giunghiat pre toţi, pre rînd, sîngur cu mîna sa, în locul cela ce au vrut să facă ei jirtfă lui Vaal înaintea lui Ahaav împărat. Şi dzîsă cătră Ahaav: Sunet de apă să aude; ce păzeşte de-ţi înhamă caii şi te du, să nu te apuce ploaia pre cale. Şi pînă a să învîrteji împăratul la curţi-şi, diade Dumnedzău o ploae foarte bună şi mănoasă, cît au şi început a răsări toate lucrurile. Şi dede Dumnedzău o eftinătate prea mare într-acel timpu, cîtu le prisosîia tuturor.
Iară Ezavel, împărătiasa lui Ahaav, dac-au oblicitu c-au făcut Ilie proroc acea minune mare, de au pogorît foc den ceriu şi au oblicit c-au giunghiatu pre cele 800 şi 50 de popi minciunoşi a lui Vaal s-au mîniiatu împărătiasa pre Ilie foarte şi-i dzîsă: Mîine voi să-ţi omor sufletul tău ca şi a unui dentr-aceia. Şi să spăriia Ilie foarte rău, şi peste noapte au fugit şi s-au dus cale de 40 de dzîle.
Iară un om ce-l chema Avdiu, ce era boiariu mare la Ahaav şi pre ascunsu credia pre Dumnedzău adevărat şi apoi s-au făcut şi proroc [iară] pre vremia aceia ce era foamete au ascunsu Avdiu prorocu pre 100 de proroci într-o peştire şi i-au fost hrănind / acolo pre ascunsu, de frica lui Ahaav ş-a Iezavelii. Şi i-au hrănit într-acia peştiră pînă au trecutu acea foamete mare. Iar apoi i-au oblicit Iezavel şi pre toţi i-au omorît de sabie. Şi pentr-aceasta încă au pîrît Ilie pre Iezavel la Dumnedzău, dzîcîndu: Doamne, besericile tale li-au arsu şi pre prorocii tăi i-au tăiatu cu sabii şi numai eu am scăpat şi încă şi mie caută să-mi ia sufletul.
Iară pre aceia vreme era un om istrailteanu ce-l chema Navuftea şi avea o vie foarte bună. Şi tot bătea spurcatul Ahaav ca să-i afle vreo vină şi să-i ia viia, că nu vrea să o vîndză acel omu; şi multu să acolesîia împăratul măcarî să i-o vîndză şi el nu vrea nice într-un chip.
Iară într-o dzî sta Ahaav mîhnitu foarte. Iară muiarea, spurcata a lui Ahaav dzîsă: Împărate, că ce eşti aşea mîhnitu? Iară împăratul Ahaav dzîsă cătră dînsa: Cum să nu hiu mîhnit cînd nu pociu face nici într-un chipu să [[97]] dobîndesc viia lui Navuftei la mîna mea. Iar Iezavel dzîsă: Nu te mîhni nemică, că mîne ţ-a hi viia la mînă.
Şi cînd au fost de cu sară scrisă spurcata Iezavel o carte la carii era puşi mai mari pre acea cetate şi le dzîsă: În vreme ce veţi vedea cartea mia [iară] voi să faceţi cum veţi face să aflaţi o vină mare de perire lui Navuftea. Şi cum cetiră cartia, aşea au şi scos mărturii strîmbe spre Navufte, cum au suduit pre împăratul, şi-l giudecară să piiară; şi-l pierdură pre Navuftea săracul, fără liac de vină. Şi cum l-au pierdut, cum i-au şi luat împăratul şi viia pre care s-au fost el bătîndu să o dobîndiască.
Şi nu putu suferi Dumnedzău aceasta, ce trimisă pre Ilie proroc la Ahaav şi-i dzîsă: Aşia dzîce Dumnedzău, pentru căce v-aţi bucurat ş-aţi omorîtu pre Navuftea pentru viia lui, bine să ştii că în locul acela ce au linsu cînii şi porcii sîngele lui Navuftea, într-acela loc vor să lingă şi sîngele tău. Iar pre Iezavel, muiarea ta vor să o mănînce cînii den afara cetăţîi.
Şi adevărat c-au fostu aşea; că peste neapestită vreme au eşit să să bată cu împăratul asiriilor şi la războiu l-au sigetat şi l-au adus la Şamariia mort şi l-au spălat de sînge la fîntîna Samariei. Ş-au mărs cînii de i-au linsu den sînge, cum au fost cuvîntul lui Ilie proroc. Iar spurcata Iezavel, dac-au audzîtu că-l aduc mortu, au cădzut de pre zîdiul cetăţîi gios ş-au murit acolea şi o au mîncatu cînii şi porcii, cum au dzîs Ilie proroc.

ÎMPĂRĂŢÎIA OHOZIEI, FICIORUL LUI AHAAV. GLAVA 35

Pre după Ahaav au împărăţît Ohoziia fiiu-său. Ş-au fost viu numai doi ai şi odănăoară s-au războlitu ş-au trimis la un vrăjitoriu mare ce-l chema Vaalmiia, să caute să vadză, mai scula-să-va dent-acia boală, au muri-va? Şi să întîmpinară acei oameni trimişi cu Ilie proroc. Şi le dzîsă Ilie să ştia pre locu, şi statură. Şi iar dzîsă Ilie: Înturnaţî-vă napoi şi să spuneţi Ohoziei aşia: Mărgînd noi pre cale ni-au eşit în tîmpinare un om păros şi cu o piiale în spate şi era încinsu cu-n brîu de curea şi ni-au dzîs: Întoarceţî-vă napoi la împăratul vostru Ohoziia şi să-i spuneţi că aşia dzîce Dumnedzău: daca s-au războlit, au nu iaste Dumnedzău la istrailteni să-l fie izbăvit, ce i-au fostu nădiajdea pre Vaal şi pre vrăjitorii lui? Bine să ştie că nu să va mai pogorî den patul carele dzace.
Şi să întoarsără acei oameni şi spusără Ohoziei aşea cum dzîsasă prorocul. Iar Ohoziia şi cu toţi cîţi au fost acolo dzîsără: N-au fost altu om acela, ce au fostu Ilie den Thesva. Şi trimisie Ohoziia pe un sotnic al său cu 50 de oameni, ca să-l aducă mai curund.
Iar Ilie s-au fost suit în vîrvul unui munte. Şi cum sosî acel sotnic cu acei 50 de oameni acolo, l-au vădzut. Şi-i dzîsă acel sotnic: Omul lui Dumnedzău, împăratul te chiamă să mergi la dînsul; ce te pogoară den munte. Iar proroc Ilie dzîsă: De sîntu eu omul lui Dumnedzău, cum dzîci tu, să să pogoară pară de foc den ceriu şi să te ardză şi pre tine şi pre oamenii tăi. Şi-ntr-acela ceas s-au pogorît pară de foc den ceriu şi i-au arsu pre toţi acolo, cu cuvîntul lui Ilie proroc.
Şi audzî împăratul şi trimisă pre altu sotnic, iarăşi cu 50 de oameni. Ş-au petrecut ş-acela ca şi cel dentîiu, că i-au arsu foc den ceriu. Ş-au mai [[98]] trimis împăratul şi pre altu sotnic, iarăşi cu 50 de oameni. Şi dac-au sosit acela sotnic al treile, au descălecat de departe ş-au cădzut cu faţa la pămînt ş-au dzîs cu rugăminte mare: Omul lui Dumnedzău, fie-ţi milă de sufletul mieu şi de sufletele cestoralalţi şerbi ai tăi, cîţi sîntem acmu naintea ta.
Şi grăi îngerul lui Dumnedzău cătră Ilie şi-i dzîsă ca să să pogoară şi să margă cu dînşii la împăratul. Şi să pogorî şi marsă cu dînşii la împăratul. Şi cum i-au dzîs pre acei oameni ce i-au poruncitu, aşia i-au spus şi den gură: Că den vreme ce nu ţ-ai cerşut leacu de la Dumendzău, ce ai trimis la vrăjitorii lui Vaal, nu te vei mai scula dentr-acel patu ce ai cădzut a zăcia, pînă ce vei muri. Şi iar s-au dus Ilie proroc în pace.
Iar în dzîlele acestui împărat atîta foamete s-au făcut, cît ş-au fost mîncînd oamenii cuconii şi i-au fost sărînd cu găinaţul porumbilor, / că nice sare n-au fost. Şi muri împăratul Ohoziia cum fu cuvîntul lui Ilie proroc. Şi l-au îngropat în peştera lui Moisi prorocu. Şi în dzîlele acestui împărat au pomăzuitu Ilie pre Elisei, ficiorul lui Safat, să hie prorocu. Şi cum au fost aceasta să ştim.
Îmblînd Ilie prorocind şi vestind numele lui Dumnedzău au găsît pre Elisei în cîmpu unde au fost arîndu cu 12 părechi de boi. Şi cum au vădzut Elisei pre Ilie s-au şi lăsat de plugărie şi în loc au dezgiugat ş-au giunghiat toţi boii şi cu lemnele plugului şi cu giugurile au făcut foc şi au fript şi au hertu ş-au făcut jărtvă şi au datu năroadelor de au mîncat.
Şi Elisei s-au luat cu Ilie prorocu şi slujiia pre Ilie ca un posluşnic. Şi agiunsasă şi Elisei urma lui Ilie şi făcia ciudesă mari. Iar aproape de ce era a să sui Ilie spre ceriu, însă nu în ceriu, ce unde iaste voia lui Dumnedzău, [iarăj Ilie dzîsă cătră Eliseiu: Ciare-ţi de la mine să-ţi dau vreun dar, pînă a nu mă înălţare de la tine. Iar Eliseiu dzîsă: Ce voiu cere altă, fie duhul carele iaste pre tine îndoit pe spre mine. Iară Ilie dzîsă: Asuprişi foarte cu cerşutul; ce de mă vei vedea cînd mă voiu înălţa de la tine, să-ţi fie aşea.
Şi cînd fu preste un ceas i-au dzîsu Ilie: Fii îngăduitoriu acii să mă duc pînă în cutare loc, să mă închin lui Dumnedzău şi iară mă voiu întoarce. Iară Eliseiu dzîsă: Viu-i Dumnedzău şi viu-i sufletul tău, nu mă voi osăbi de tine, să fiu sîngur. Şi mărgîndu ei aşea şi vorovind, numai ce vădzură un car de foc şi cu caii de foc şi întră pentre amîndoi şi-i despărţi. Şi apucă pre Ilie şi-l pusă în caru şi începu a să sui spre ceriu. Iar Elisei căută în sus şi începu a striga ş-a dzîce: Părinte, părinte, carul lui Istrail şi cu caii lui; şi să apucasă de piialea cia de cojoc ce o purta Ilie îmbrăcăminte şi să ţinu tare de dînsa şi să rupsă în doaă. Şi rămasă Elisei cu giumătate de aceea piiale în mînu-şi. Iară Ilie să sui spre cer.
Şi cînd s-au suit Ilie spre ceriu au fost de la Adam 4602 ai, în luna lui iulie în 20 de dzîle. Iar Elisei era mîhnitu pentru Ilie foarte, unde rămăsasă sîngur. Şi de acolo purciasă spre apa Iordanului şi cînd au agiunsu în marginea apei i-au fost voia să treacă în ceia parte. Şi lovi cu acia milotiia într-apa Iordanului şi nu să desfăcu apa să triască în ceia parte. Şi iar dzîsă Elisei: Unde iaste Dumnedzăul lui Ilie, apă-foc. Şi iar mai lovi ş-altă dată cu milotiia într-apă şi să desfăcu apa Iordanului şi rămasă ca un drum pre mijloc şi trecu Eliseiu pre uscat în ceia parte. / Şi de acolo marsă spre Ierihon şi îndulci cu sare apele cele rele, dzîcînd: Vindecaiu apele acestia. Iar de acolo s-au suit spre o cetate ce să chema Vethil. Şi acolo i-au eşit den cetate nişte copii înainte şi-şi rîdea de Elisei şi-i dzîcea: Sue-te, pleşivule, sue-te. Iar [[99]] Elisei proroc i-au blăstămat şi pre cuvîntul lui au eşit doi urşi mari ş-au mîncat şi au omorît 42 de copii de aceia.
Şi de acolo s-au dus iarăşi la Samariia, caria să chiamă acmu Sevastin. Şi acolo au făcut ciudese mare prorocul Eliseiu. Că s-au dus la casa unii mueri văduve care au fost datoare de pre căce c-au fost luînd bani înainte să dea untu de lemnu şi nu s-au fostu făcînd şi tot i s-au fostu mulţînd datoriia. Iară Elisei au blagoslovit şi i s-au împlut toate vasăle de untu de lemnu, cît nu mai avea unde mai pune, ce dobîndiia vasă şi de pre la alţîi. Şi-şi plăti acia săracă de muiare toate datoriile.
Şi acolo au învis pre ficiorul unii mueri somaniniană. Acolo i-au dat să mănînce curcubătă amară şi veninoasă. Iar Elisei o au îndulcit cu făină şi nu s-au mai cunoscut amărîmea. Acolo au săturat 100 de bărbaţi numai cu 20 de pîini de ordzu şi cu cinci coşniţă de smochine şi le-au şi prisosîtu. Atunci au vindecat şi bubele lui Neeman Sirul. Iară Ghiezi, posluşnicul lui Elisei s-au bucurat de-au luat de la Neeman banii şi unialte de a lui. Şi s-au lipit toată rugina şi bubele cele scîrnave, a lui Neeman, pre trupul lui Ghiezi.
Acolo au spus împăratului celui de pre izdrailteni cum să găteşte împăratul siriilor să-l lovască fără viaste, numai să să păzască bine. Iar de acolo purceasă Elisei şi-l căuta de la împăratul siriilor să-l prindză. Iară Elisei s-au şi suit într-un munte, de lăcuia numai el acolo şi cu posluşnicul său. Iar împăratul siriilor au încungiurat muntele să-l prindză. Iar posluşnicul lui Elisei vădzînd den munte atîta putiare împărătiască ce veniia asupra lor dzîsă cătră Elisei: Doamne, cum vom face noi de pre acmu şi încătro vom scăpa. Iară Elisei i-au dzîs: Nu te teme nemică, că mai mulţi sîntu cu noi, decît cu dînşii.
Şi feace Elisei rugă spre Dumnedzău şi-şi deşchisă sluga lui Elisei ochii şi căută şi vădzu totu muntele plin de oameni călăreţi tot de ai lor. Şi căută şi vădzu lîngă Elisei un car de foc. Iar oamenii împăratului aşirii veniră aproape de Elisăi şi-l vedea bine. Iar daca să mai apropiiară nu şi-l mai vădzură nice pre Elisăi, nici calea lor / încătro vor merge. Iară Elisei le dzîsă: Veniţi după mine. Iar lor le părea că doară iaste vrun om de ai lor şi să luară după Elisăiu. Şi cînd s-au deşteptatu acei oameni, ei s-au pomenit tocma în Samariia, la împăratul istrailtenilor, în mijlocul Samariei.
Iară împăratul dzîsă cătră Elisei proroc: Să-i taiu pre toţi, ca pre nişte vrăjmaşi? Iară Elisei dzîsă: Nu-i tăia, că ei n-au nice o vină, că sîntu nişte slugi; ce unde-l va trimite împăratul său, iată că va merge, cum ţ-ai trimite şi tu slujitorii tăi. Ce le dă să mănînce şi să bia şi-i slobodzi să să ducă la împăratul lor. Şi feace împăratul pre cuvîntul prorocului şi le dede de mîncară şi băură şi-i trimisă la împăratul lor. Şi trimisă şi străji cu dînşii pînă la hotaru, să nu-i dodiiască cineva. Şi de pre atunce n-au mai cutedzat siriii să să mai rădice asupra istrailtenilor.

ÎMPĂRĂRŢÎIA LUI IORAM, FRATELE OHOZIEI. GLAVA 36

Pre după moartea Ohoziei au împărăţît frate-său Ioram. Acesta încă au părăsît pre Dumnedzău şi s-au fostu închinînd bodzilor. Acesta împărat au biruit pre Masa, împăratul Moavului. Şi s-au închinat Masa lui Ioram să aibă a-i da pre an haraci 100 de mii de berbeci şi 100 de mii de miei. Iară pe după [[100]] ce s-au nălţat Ilie proroc spre ceriu, s-au sculatu Ader împăratul asiriilor ş-au încundzurat toată Samariia şi să feace foarte o foamete mare, cît au agiunsu de s-au vîndut un cap de măgariu 30 de taleri.
Iară împăratul Ioram au fost îmblînd pre zidiul cetăţîi, uitîndu-să. Iară o muiare den afara cetăţîi, de gios, dzîsă: Împărate, ţînem lege cu această muiare, că mi-au dzîsu eri de mi-am giunghiat cuconul şi l-am mîncat împreună ş-au dzîs că va giunghia şi ia pre al ei astădzi, iar să-l mîncăm împreună. Iară ia acmu ş-au ascunsu ficiorul şi nu va să-l aducă să-l mîncăm.
Iară împăratul, dac-au audzît aşea, dzîsă: Cu laudă şi cu giurămînt mare de nu va omorî pre Eliseiu prorocu şi-şi desvăscu hainele cele împărăteşti şi i să vădzu cămeşe de sac, nude purta pre dedesupt, unde vedea atîta foamete şi atîta răutate. Ş-au şi trimis mai de sîrgu pre un căpitan cu trei sute de oameni să aducă pre Elisei.
Iară daca l-au vădzut prorocul de departe, dzîsă cătră acel căpitan: Aşea dzîce Domnul Dumnezău că mîne într-aceasta vreme va hi de tot binele şi de tot saţîul la cetatea Samariei. Şi te du de spune împăratului. / Iar acel căpitan dzîsă că doară de va deşchide Dumnedzău închieturele ceriului, de va fi una ca aceasta. Iar Elisei dzîsă: Cum vei vedia şi tu cu ochii tăi, dară nu vei putia apuca să mănînci.
Iară la poarta cetăţîi Samariei au fost stînd patru oameni bolnavi nu de altă, ce au fost buboşi preste tot şi nime nu s-au fost apropiind de dînşii, nice în cetate nu i-au fost lăsînd să între, ce au fost leşenîndu-să de foame acolo. Iară într-acia noapte s-au sfătuit tute patru să margă la oastea asiriilor să le spue rîndul cetăţîi, să vie să o ia să li să aliagă sau să mai hie slobodzi să să hrănească, sau să piiară cu toţîi. Şi să dusără peste noapte la otacul oştilor şi nu găsîră pre nime, căce că le didesă Dumnedzău spaimă mare într-acea noapte: că unde au fost mărgînd acei patru oameni buboşi, iară ei au fost audzînd trăsnete mari şi gomont de oameni mulţi şi tropot de cai şi sunet de sahaidade, cît le-au fostu părînd că-i vor împresura mii şi întuniarece de oameni. Ce de spaimă numai cîtu ş-au apucat caii de au început a fugi. Iar şi hainele de pre dînşii încă ş-au fostu lepădatu ca pentru să hie mai iuşori. Şi s-au dus cu pămîntu tocma în ţara lor, la Siriia şi ş-au lăsat şi bucate şi haine şi avuţîe şi totu ce au fost cu dînşii. Şi dac-au vădzut acei patru buboşi cîmpul plin de dobitoace şi de fănini şi de vin şi de haine şi de bani s-au şi dus înapoi la samariteni ş-au datu ştire împăratului Ioram ş-au eşit cu totul, cu micu, cu mare ş-au mărsu de ş-au luat cine cît i-au trebuit.
Şi cînd s-au întorsu în cetatia Samariei au pus împăratului pre acel căpitan, ce au fostu mărsu la Elisei să-l aducă, l-au pus la poarta cetăţîi să între oamenii pre rînd, cine cu ce ş-au dobînditu. Şi-l împresurară oamenii acolo pre acel căpitan şi-l călcasă şi-l omorîră. Şi să împlu cuvîntul lui Elisei proroc că i-au dzîs că nu va agiunge să mănînce de acele bucate de carele să va împlia Samariia. Ş-au împărţît Ioram 12 ai şi s-au săvîrşit ca pace.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI IIU, FICIORUL NAMESIEI. GLAVA 37

Pre după Ioram au împărţît Iiu, ficiorul Namesiei şi numai cum au stătut împărat au şi cercat în toate părţîle să afle pre ficiorii spurcatului Ahaav [[101]] ş-a spurcatei Ezavel. Ş-au găsîtu 70 de a lui Ahaav, făcuţi şi cu alte mueri şi pre toţi i-au pus suptu sabie. Şi / nu numai pre ficiori, ce şi pre alalţi oameni a lui ce au fostu. Şi apoi pre după aceia s-au sculat cu meşterşug ş-au strigatu în toate părţîle dzîcînd că Ahav au slujitu puţin lui Vaal dumnedzău, iară eu voi să-i slujesc şi mai multu şi mai bine. Pentr-aceasta să vie toţi prorocii şi toţi popii lui Vaal, că voi să fac jărtfă mare lui Vaal; iară carele va hi dentr-aceia şi nu va veni şi să va oblici apoi, de sabiia mea va să-i fie moartea aceluia.
Şi daca audzîră aşia, credzură şi să strînsără toţi la capiştia lui Vaal, cît nu mai încăpia în capişte. Şi sta gata numai să margă împăratul să facă jărtfă lui Vaal. Şi daca marsă împăratul acolo în capişte, dzîsă: Căutaţi să nu hiţi vreunuii de ceia ce cred în Dumnedzăul lui Istrail, că mai apoi nu ne va hi priimită jărtva naintia lui Vaal, marele dumnedzău. Ei toţi dzîsără: Noi ne ştim pre noi, ce nu are cum să amesteca alţîi în preoţîia noastră. Şi în loc dzîsă împăratul slujitorilor săi să-şi scoasără sabiile şi-i tăiară pre toţi acolo şi fiace cu dînşii jărtfă lui Vaal şi dzîsă de aprinsără şi capiştia şi bodzul lui Vaal încă l-au arsu în foc, de nu s-au ales nice cenuşia. Ce întîiu foarte slujiia bine lui Dumnedzău Iiu împărat. Iară cînd fu mai apoi au părăsît şi el şi n-au făcut pre învăţăturile lui Dumnedzău. Pentr-aceasta au perit şi el la oaste. Ş-au împărăţît numai 2 ai ş-au şi perit.
Pre după Iiu au împărăţît Ioahaz, fiiu-său şi nice el n-au făcut pe învăţăturile lui Dumnedzău ş-au muritu împărăţînd 7 ai.
Apoi stătu împărat Ioa, ficiorul lui Ioahaz. Şi el încă n-au fost cu direptul lui Dumnedzău, ca şi tată-său. Ş-au murit în 14 ai de-npărăţîia lui.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI IOSAFAT, FICIORUL LUI ASA, ÎMPĂRATUL IUDEI. GLAVA 38

Iosafat stătu pre împărăţîe şi-l pomăzui împăratu prorocul Elisei în cetatia Samariei. Şi foarte munciră pre toată casa lui Ahaav, ce mai rămăsesă neaflatu de Iiu împăratu. Şi pre ficiorul lui Ahaav, pre Ioram, l-au săgetat Iosafat la războiu ş-au muritu.
Acesta împărat Iosafat foarte era direptu lui Dumnedzău şi cu frică dumnădzăiască întru sufletul său. Şi s-au întăritu cu vreria lui Dumnedzău foarte spre istrailteni şi pe spre toate cetăţîle Iudei ş-a lui Efraim, carele au fostu împărăţînd tată-său, Asa împărat. Şi le diade / şi tărie mare acelor cetăţi şi pusă crai pre la dînsăle şi-i învăţă să hie foarte cu direptate spre dînşii şi să să tiamă de Dumnedzău, să le facă giudeţă direpte, căce că acelia cetăţi i să trăgia lui moşie de pre împărăţîia tătîne-său.
Iară cînd s-au împlut 3 ai de împărăţîia lui, au trimis dascali cu pravile dumnădzăeşti în tot locul ţărîi sale să-i înveţe şi să-i întoarcă spre dumnădzăire şi să caute să strice toate capiştile şi toţi bodzîi. Iară de apururi ce-şi scosesă nume mare, toţi împăraţîi să temea de dînsul şi toţi îi trimitea daruri de multu preţ şi cărţi tot plecate cu pace. Iară arapii încă i-au trimis dar 7000 şi 700 de oi şi capre pre atîta. Ş-au făcut împăratul Iosafat cetăţi mari şi tari multe şi avea oşti mari foarte şi ţînia tot oameni de triabă şi-i miluia bine şi [[102]] în toată vremia le făcea mesă mari şi-i dăruia şi cătră toţi slujitorii săi era plecat şi cu cuvîntu dulce şi cu mînă tinsă.
Iară cînd au fost odată s-au rădicat pre dînsu trei împăraţi, anume Moavul şi Amon şi ceia de la muntele Siirului şi veniia asupra lui Iosafat cu putere mare şi mulţi ca frundza şi ca iarba. Iară Iosafat împărat au prinsu de veste şi s-au strînsu şi el tot nărodul şi toate oştile, cu mic cu mare şi le dzîsă: Ascultaţi, fraţilor şi vitejilor izdrailteni şi oamenii lui Dumnedzău de înălţîme, toţi ca unul staţi cu rugă spre Dumnedzău şi cu inemă curată, să ne întărească spre vrăjmaşii noştri. Că Dumnedzău iaste mult milostiv şi va asculta ruga noastră şi nu ne va lăsa în deşertu. Şi stătură toţi spre rugă cu totul şi să ruga toţi cu inemă curată. Şi acolo unde să ruga ei să audzî glas den ceriu dzîcînd cătră împăratul şi cătră tot nărodul: Nu vă temeţi, ce vă îmbărbătaţi şi vă întăriţi, că eu le voiu da războiu pentru voi; şi veţi vedea tăriia lor cea multă cum nu va fi într-o nemică, şi vei vedea puteria mea că iaste mare, în veci.
Iar cînd fu a doa dzî, mai feceră rugă spre Dumnedzău şi încălecară toţi şi eşiră la războiu. Şi începu a cînta Iosafat împărat şi dzîcea: <=Mărturisiţi-vă Domnului, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea lui. Mărturisiţi-vă Dumnezeului dumnezeilor, căci în veac ţine mila lui>.
Iară Dumnedzău le didesă lor o ameţeală mare, cît nu putia ei în de ei să să cunoască şi le-au părut că iaste oastea lui Iosafat şi scoasără toţi săbiile unul la / alaltu şi începură a să tăia ei în de ei. Iară Iosafat şi cu oştile lui sta numai de-i prîviia cum să tae în de sîne şi să făcură mesărniţă. Şi pînă au cîntatu Iosafat psalomul tot [iară] oştile lui Amon ş-a lui Moav ş-a muntelui Siirului să potopiră toate; şi să dusără la dînşii numai de-a gata şi-i găsîră pre toţi tăiaţî şi giunghiaţi şi săgetaţi. Apoi în trei dzîle abiia le-au strînsu hainele lor şi caii lor şi sahaidacile şi alte arme ce sîntu de războiu şi bucatele care-au fostu de treaba oştii şi multe odoară scumpe au găsît la dînşii. Iară cînd au fostu a patra dzi au blagoslovit pre Dumnedzău, dînd laudă puterii svinţiei sale ceii mari. Şi pusă Iosafat nume acelui loc Izbînda blagosloveniei.
Aşia face, fraţîlor, rugămintea şi plecăciunea, cînd cade cu toată inema omul spre Dumnedzău. Pentru căce au fost împăratul cu toată inema şi cu toată nădiajdia spre Dumnedzău, împreună cu tot nărodul său, Dumnedzău încă sîngur svinţiia sa au bătutu-i pre acei trei împăraţi şi ei numai ce-au prîvit cu ochii.
Ş-au împărăţît Iosafat cel bun şi dirept lui Dumnedzău 42 de ai şi mult bine au făcut tuturor izdrailtenilor. Şi să săvîrşi prea fericitul Iosafat şi trupeşte şi sufleteşte şi-l îngropară împreună cu părinţîi săi şi mult l-au plînsu şi l-au jelit izdrailtenii. Şi în dzîlele acestuia împărat s-au săvîrşit şi Eliseiu prorocu. Şi era cursul ailor de la Adam pînă pre atunce 4000 şi 600 de ai şi l-au îngropat pre prorocul Elisei cu cinste mare.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI IORAM, FICIORUL LUI IOSAFAT CELUI BUN ŞI DIREPT. GLAVA 39

Pre după moartia lui Iosafat au împărăţît Ioram, fiiu-său. Şi mai era fără dînsul încă 6 fraţi. Iară cînd au fostu la moartea lui, Iosafat i-au chemat pre [[103]] toţi ficiorii săi şi li-au împărţit aur şi argint cît le-au prisosîtu. Şi li-au dat cetăţi mari şi tari şi scule împărăteşti şi odoară de mult preţ şi dobitoace şi de tot ce iaste la o împărăţîe. Iară fiiu-său, lui Ioram căce că era frate mai mare, i-au dat împărăţîia şi l-au însurat tată-său pînă au fost viu. Şi au luat pre fata lui Ahaav împărat, căce că-i didesă tată-său împărăţîia iudeilor de la Ierusalim care să trăgia lor moşie diriaptă de la Asa, moşul lor. Dece acolo era împărat întîiu Ioram. Iară apoi la moartia tătîne-său l-au lăsat împărat în locul său pre spre izdrailteni.
Deci dac-au luat împărăţîia / ş-au ucis pe tute şeasă fraţîi şi le-au luat toate cîte le împărţîsă tată-său şi pre mulţi domni şi boiari izdrailteni au omorît, fără vină. Şi să învăţasă a face totu rău, ca şi socru-său Ahaav, spurcatul. Ş-au făcut iarăşi bodzul lui Vaal dumnedzău şi s-au fost închinînd aceluia şi pre mulţi oameni au osăbitu de faţa lui Dumnedzău şi-i făcia de să închina lui Vaal ş-altor bodzi, în loc de Dumnedzău.
Şi pre cînd era el la Ierusalim era şi Ilie proroc. Şi-i trimisesă Ilie o scrisoare dzîcîndu-i: Aşia dzîce Dumnedzău, Dumnedzăul lui David, moşu-tău; den vreme ce ai părăsîtu pre Dumnedzău şi credinţa moşilor ş-a părinţîlor tăi ş-ai făcut curvie mare întru săminţîia Iudei ş-a lui Efraim, curund ţi să vor curma dzîlele şi vei muri, cum n-au murit nime den strămoşii tăi. Şi adevărat c-au fost aşea, peste neapestită vreme. Dac-au murit tată-tău ş-au stătut el împărat izdrailtenilor s-au mîniiat Dumnedzău pre dînsul şi i-au trimis boală scîrnavă şi oţărîtă, că-i făcusă pîntecele viermi şi-l mînca de viu. Şi a purces puţîia rău <şi> nu să putea apropiia nime lîngă dînsul şi-i mîncasă toată măruntăile dentr-însu şi tot era viu; ş-apoi i-au mîncat şi inema ş-au murit ca şi spurcatul Ahaav, socru-său, fiind om de 32 de ai. Ş-au împărăţît la Ierusalim 8 ai şi pe izdrailtiani numai un an. Şi dac-au murit nu l-au îngropat împreună cu moşii şi cu părinţîi lui, ce l-au îngropat osăbi, cum ş-au agonesîtu însuşi.

ÎMPĂRĂŢIA OHOZIEI, FICIORUL LUI IORAM, NEPOTUL LUI IOSAFAT. GLAVA 40

Stătu împăratu Ohoziia, ficiorul lui Ioram cel mai mic. Şi acesta încă au fost luatu urma tătîne-său, lui Ioram, că-l tot învăţa îmmă-sa, fata spurcatului Ahaav şi să închina şi acesta bodzilor lui Vaal. Şi s-au sculat ficiorul lui Amesi, carele spărsese casa moşu-său, lui Ahaav şi l-au prinsu şi pre dînsu la Ierusalim şi l-au omorît şi pre dînsu şi pre muiarea lui şi pre ficiorii lui.
Iară o fată a împăratului şi sor Ohoziei, ce o ţînia Iudae preotul au apucatu de au furat pre un cucon a Ohoziei, a frăţîne-său şi l-au ascunsu de nu-l ştiia nime. Şi-l chema pre nume Ioas şi l-au crescut pînă ce i-au venitu vriamea de împărăţîe.

ÎMPĂRĂŢÎIA GOFTOLIEI. GLAVA 41

Pre după periria Ohoziei au împărăţît Goftoliia, fata lui Zamvrin împăratu, ş-au ţînut împărăţîia opt ai, că le păria că n-au mai rămas nime den [[104]] ficiorii Ohoziei să ţîe împărăţîia. Iar daca s-au împlut acei 8 ai, / iar Iudae preotul au luat pre ficiorul Ohoziei, pre Ioas şi l-au arătat tuturor oştilor şi năroadelor şi tuturor preoţilor. Şi vădzură toţi că era ficiorul Ohoziei adevărat. Şi spusă Iudae de tot cum au fostu şi cum l-au apucatu mătuşe-sa, sora Ohoziei şi muiaria lui Iudae. Şi să strînsără şi mic şi mare şi dzîsără: Nu ne mai trebue noaă muiare să ne hie împărat, nu ne trebue. Şi luară pre ficiorul Ohoziei cu toţii şi-l dusără în svîntul Sion şi-l pomăzuiră preuţîi lui Dumnedzău împăratu şi-l pusără în scaunul cel de împărăţîe şi să închinară toţi lui ca unui împărat şi strigară toţi într-un glas şi dzîsără: Întru mulţi ai, împărate.
Iar Goftoliia împărătiasa prinsă de viaste şi nu credia, ce audzi gomon mare la besiarica lui Dumnedzău şi marsă acolo şi căută şi vădzu pre împăratul Ioas şedzînd în scaun şi pre toţi boiarii, carele unde-i era locul. Şi diaderă în surle şi-n tîmpene şi-n trîmbiţă şi-n toate nagaralele. Iar Goftoliia începu a-ş sparge hainele de pre sîne şi începu a striga spre năroade: ce putu hi aceasta şi ce împăratu vă găsîţi aşia curund, fără veste? Iară Iudae preotul dzîsă de o luară şi o scoasără afară den Sion şi o dusără unde era grajdul cailor şi-i tăiară capul acolo.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI IOAS, FICIORUL OHOZIEI. GLAVA 42

Stătu împărat Ioas cucon mic, numai de 8 ai. Şi era mai mult împărăţîia pre Iudae preotul. Şi luă Iudae pre împăratul şi pre totu nărodul ş-au mărsu la capiştia lui Vaal şi o au stricat den temelie ş-au arsu bodzii lui Vaal toţi, pînă într-unul. Şi prinsără şi pre Maftan, pre omul lui Vaal dumnedzău şi-i fiaceră samă în mijlocul capiştei. Şi să închina toţi oamenii lui Dumnedzău, împăratul ceriului. Şi vădzînd Dumnedzău că i se lăuda numele svinţii sale, numai întru tot Ierusalimul şi nu să mai înşela oamenii spre alţi dumnedzăi, mulţi dzîlele împăratului Ioas şi avia pace den toate părţîle. Şi era ţara sătulă de toată mana şi de tot binele, numai ce le era grijea a rugaria pre Dumnedzău. Ş-au împărăţît Ioas împărat 40 de ai încheiaţi, tot bine şi cu pace şi cu frica lui Dumnedzău, că-l tot învăţa Iudae preotul lui Dumnedzău, de toate lucrurile.
Iar veni vriamea de să săvîrşi Iudae preotul şi să săvîrşi şi mătuşe-sa, muiaria lui Iudae. Şi nu să apesti vremia şi începură a lua pre / împăratul cu cuvinte domnii şi boiari şi-l plecară a să închinare bodzilor şi iară începu a face capiştile lui Vaal la loc şi uită pre Dumnedzău carele l-au pus împărat şi l-au cruţat cu pace atîţea ai.
Iar Dumnedzău li-au trimis proroci mulţi, ca doaă să vor întoarce. Ce nemică ei nu mai gîndiia, căce că împietrisă diiavolul inema împăratului şi-l cuprinsesă cu totul; cu cît era bun şi direptu, cu atîta să făcusă apoi păgîn şi diiavol. Şi să mînie Dumnedzău pre dînsu şi trimisă Dumnedzău pre nepoţîi lui Ioas şi-i făcură samă cu cuţîte în curţîle sale. Ş-apoi şi domnii lui şi boiarii lui nice unul n-au murit bine, pentru căce au înşelat spre bodzi pre împăratul Ioas.
[[105]]

APOI PRE DUPĂ MOARTEA LUI IOAS ÎMPĂRĂŢÎ AMASIIA, FICIORUL LUI IOAS.

Şi cînd stătu împărat era de 25 de ai ş-au împărăţîtu la Ierusalim 29 de ai. Ş-au apucat de ş-au tăiat toţi ficiorii cîţi ucisesă pre tată-său, pre Ioas, ca pre nişte şugubeţi de sînge. Şi cînd au fost apoi, s-au închinat şi el bodzilor ş-au părăsîtu pre Dumnedzău şi s-au mîniiatu Dumnedzău pre dînsu ş-au trimis de l-au giunghiat şi pre dînsu, cum şi el ficiorii săi.

ÎMPĂRĂŢÎIA OZIEI, FICIORUL AMASIEI. GLAVA 44

Pre după moartea Amasiei stătu împărat Oziia, fiiu-său, carele scăpasă de nu-l giunghiasă tată-său. Căce acesta nu s-au prijelit la moartia moşu-său, lui Ioas, cînd l-au giunghiat fraţîi lui. Şi cînd l-au pus împărat era numai de 12 ai ş-au împărăţît la Ierusalim 52 de ai. Şi era întîiu foarte direptu lui Dumnedzău şi cu credinţă mare. Iar apoi ş-au prea înălţat inema şi pre nime nu mai ţînia în samă. Atîta s-au bizuitu, cît s-au cutedzat ş-au vrut să între în oltariul Sionului, unde era Sveataia Sveatih, ca să tămîiadză svîntul chivot cu pravila, unde era de întră preotul numai o dată într-un an, de au fost tămîindu. Şi încă şi preotul au fost întrînd cu frică mare, că s-au fost temînd să nu iasă pară de foc să-l ardză.
Acolo s-au fost bătînd să între Oziia împărat şi nu-l lăsară preuţîi, că era 80 de preoţi; şi-l ţînu foarte rău un preut dentr-acei preuţi, pre anume Azarie arhiereul şi-i dzîsă: Nu ţi să cade ţîe, nice ţî-i dată unui mirian, săvai hii şi împărat, nu ţi să cuvine să întri într-altariu, fără numai de-i dată să între preuţîi carii să trag den săminţîia lui Levii ş-a lui Aaron arhiereul. Ce te socotiaşte cînd-ai să nu iasă pară de foc să te ardză, cum au arsu pre Ozan împărat. Şi încă Ozan au vrut să facă bine, c-au vrut că s-au fost răsturnînd carul cu svîntul chivot şi / n-au fost putînd preuţîi să-l sprijiniască. Ce vădzînd Ozan aşea au alergat mai de sîrgu să apuce de car, să le agiute. Şi numai cum s-au apropiiat, în loc au şi eşit foc den svîntul chivot şi i-au scurtat Dumnedzău dzîlele, că l-au arsu para cea de foc. Dară încă tu, să le bagi să întri în altariul lui Dumnedzău.
Iară Oziia împăratu, dac-au vădzut că-l ţinu rău preuţii şi nu-l lasă să între într-altariu să tămîiadză svintele, foarte s-au mîniiat pre toţi preuţîi Sionului. Şi cum s-au mîniiat, în loc s-au şi împlut de rugină de bube peste tot, den talpe pînă în creştet. Şi cînd l-au vădzut preuţîi că să şi lipi mîniia lui Dumnedzău de dînsul, în loc l-au început a-l goni ş-al blăstăma şi-l scoasără fără de voia lui den beserică afară.
Iară Oziia daca vădzu urgiia lui Dumnedzău ce-i venisă pre cap, începu a fugi de la beserică lui Dumnedzău şi s-au dus într-o peştire ria, de şedia ca un om urgisît de Dumnedzău şi blăstămat de preuţi. Şi n-au mai eşit di-acolo pînă i-au scurtat Dumnedzău dzîlele ş-au muritu cu acia rugină de bube. Şi dac-au murit nu l-au îngropatu unde au fost îngropaţi moşii şi părinţii lui, ce l-au îngropat în care loc au fost mai nesocotitu şi mai părăsîtu, cum ş-au agonesît.
[[106]]

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI IOAFTAM, FECIORUL OZIEI. GLAVA 45

Pre după Oziia împărăţi ficiorul lui anume Ioatham. Ş-au fost de 25 de ai cînd au stătut împăratu ş-au împărăţît 16 ai. Ş-au fost om bun şi dirept lui Dumnedzău şi foarte era cu umilinţă mare şi cu credinţă cătră svintele lui Dumnedzău. Şi cît au împărăţit el nu s-au mai plînsu nime nice de o strîmbătate, că foarte lua aminte pre toţi domnii şi diregătorii săi să nu să plîngă nice un om de strîmbătate. Şi bolnăvi şi muri şi l-au îngropatu în mormîntul moşilor săi cu cinste mare.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI AHAZ, FICIORUL LUI IOATHAM. GLAVA 46

Apoi pre după săvîrşirea bunului şi direptului Ioatham au împărăţît fiiu-său Ahaz la Ierusalim. Şi era om de 25 de ai ş-au împărăţît 16 ai, ca şi tată-său Ioatham împăratu. Şi cum au apucat ş-acesta la împărăţîe, au şi uitatu pre Dumnedzău ş-au început a face bodzi de aur şi de argint ş-au fostu dzîcînd că sînt aceia dumnedzăii lui. Şi ş-au luat toţi bodzii săi ş-au eşit să le facă jărtfă în pămîntul ce să chema Enot. Ş-au eşit cu toţi potrivnicii săi, carii să închina bodzilor, ca şi dînsul.
Iar Dumnedzău s-au mîniiat pre dînşii ş-au îndireptat pre împăratul asiriilor cu oşti multe asupra lor. Şi-i robiră pre toţi cîţi era acolo cu împăratul de făcea / jărtfă bodzilor şi i-au dus robi pre toţi la Asiriia. Şi multe cazne le făcia lor în robie şi ei tot nu vria să să mai părăsască de a să închinare bodzilor; căce că-i orbisă părintele loru, diiavolul. Ş-au murit toţi acolo în robie, slujind diiavolul, cu multe munci şi cu multe neagiunsă şi robie, cum ş-au agonosit.

ÎMPĂRĂŢÎIA EZECHIEI, FICIORUL LUI AHAZ ROBUL. GLAVA 47

Pre după ce muri în robie Ahaz stătu pre împărăţîe Ezechiia, ficiorul lui. Şi era cînd l-au pus împărat de 26 ai ş-au împărăţît 29 de ai, cu oşti multe, cum veţi audzî. Şi sămîna la toate lucrurile şi la toată credinţa împăratului David. Şi atîta era bun şi curat spre Dumnedzău, cît era inema lui lăcaş dumnedzăescu şi făcia pururia pre învăţăturile lui Dumnedzău.
Şi dac-au stătut împărat au şi trimis în toate părţile Ierusalimului ca să să strîce toate capiştile şi să să ardză toţi bodzîi, numai să să vestiască numele lui Dumnedzău den nălţîme. Şi în dzîlele lui s-au întorsu toţi oamenii cîţi lăcuia la Ierusalim de să închina Domnului Dumnedzău den ceriu. Şi alt bine mult făcia în toată vremia, şi cătră toţi oamenii era plecat şi cu cuvîntu dulce şi milostivu.
Iar odănăoară veniră nişte oameni şi-i spusă că iaste în pustiiu un şiarpe mare de aramă, făcut de Moisi proroc şi să închină oamenii acelui şiarpe ca unui dumnedzău. Iară împăratul Ezechiia a puruncit ce-i era voia, să nu să mai închine nime nice la un chip pre pămîntu în dzîlele lui, ce era voia să să închine toţi, cu totul, numai Dumnedzăului cerescu. S-au dus şi acolo în [[107]] pustiiu de au luat acel şearpe de aramă ţi l-au arsu în foc şi nu s-au ales nemică, numai să nu să mai închine nime la nemică, fără numai lui Dumnedzău, atîta era cu toată inema şerbu curat lui Dumnedzău.
Iar cînd fu odată s-au sculat un împărat den Ţara Asiriei, pre anume Sănahirim ş-au venit cu putere mare şi cu oşti multe foarte, ca să lovască Ierusalimul şi tot pămîntul iudeilor, să bată pre Ezechiia împărat. Iară împăratul Ezechiia daca oblici aşea, ş-au strînsu şi el toate oştile sale şi tot nărodul şi-şi găti toate lucrurile cîte trebuescu de oaste foarte cu cumpătu. Şi era gata foarte să să lovască cu Sănahirim.
Iară pre aceia vriame era şi Isaiia proroc la Ierusalim cu Iezechiia împăratu. Şi vru să iasă împăratul Iezechiia în tîmpinaria lui Senahirim să să lovască cu dînsul, că avia nădiajde mare că-l va birui cu agiutoriul lui Dumnedzău. Iară Isaiia proroc n-au vrut să lasă pre împăratul să iasă afară den cetate / cu oştile, ce dzîsă: Împărate, pre cine bate Dumnedzău sîngur, ce osteneală de oameni trebuiaşte? Şi mai dzîsă Isaiia proroc să stia tot omul spre rugă. Şi stătură toţi, cu totul a să ruga spre Dumnedzău trei dzîle şi trei nopţi.
Iar cînd au fost a treia dzî au sosît şi Senahirim cu oşti multe, cît cădzusă ca lăcustele pre cîmpii Ierusalimului, cît nu li să vedea marginia. Iar Senahirim încungiurasă cetatia Ierusalimului şi striga den afară şi dzîcia: Nu vă pae că va folosî dumnedzăul vostru, căce va rugaţi lui, că toţi sînteţi suptu sabiia mea astădzi. Iar Isaiia fiace ş-altă dată cu toţi rugă spre Dumnedzău. Iar cînd s-au pomenit Senahirim a doa dzî, ş-au găsîtu tăiaţi den oastia lui 185 de mii de oameni tot cei mai de frunte şi mai vitiaji. Şi unde-i vădzu numai a doa dzî că zac ca butucii, numai ce s-au spămîntatu, căce c-au trimis Dumnedzău svîntu înger al său cu sabie iute şi i-au tăiatu pentru rugămintele şerbilor săi celor direpţi. Şi să sculă Senahirim cu ruşine mare şi cu jiale multă şi fugi la Siriia în Ninevi, oraşul cel mare, cu cîţi oameni i-au fostu mai rămas. Şi dac-au sosît acolo la Ninevi, de ciudă mare şi de ruşine să mira ce va face.
Ce era acolo la Siriia, în ţara lui, nişte robi izdrailtiani, că s-au fost sculat mai întîiu încă decît Senahirim altu împărat a Siriei încă mai cu tărie decît Senahirim, anume Salmanasar şi pre acela l-au fost trimis cu oşti griale şi cu putiare mare asupra lui Iezechie împărat, ca să-i robască ţara. Şi era stătut împărat Ezechiia atunci de curund, numai ce au fost trecut 6 ai de-npărăţîe atunci cînd au venit Salmansar asupra Iezechiei.
Şi n-au apucat Ezechiia a da războiu nemică cu Salmanasar, c-au grăbit Salmanasar ş-au lovit cu oştile fără veste la Samariia, n-au aşteptat să sosască Ezechiia cu oştile sale. Ce cum au lovit Samariia cum ce au putut, au prădat ş-au robit cu cîtăva samă se oameni şi i-au dus tocma la Siriia, la Ninevi ş-au fost acei oameni robi acolo. Deci Senahirim apoi, de ciudă şi de mînie, unde i-au perit atîtia oşti la Ierusalim, au adus şi el pre acei robi ce era acolo şi i-au pus pre toţi suptu sabie spurcatul Sănahirim.
Iar Dumnedzău nu putu suferi aceia moarte ce face Senahirim acelor săraci de robi; să rădicară şi ficiorii lui Sănahirim pre tată-său şi-l tăiară şi pre dînsu cu sabii şi cu amgiare. Şi s-au scumpărat moartia acelor robi nevinovaţi cu sîngele lui Sănahirim.
[[108]] Iară Ezechiia împărat petrecea împărăţîia sa cu pace / şi cu bine. Şi dacă audzîră alte împărăţîi c-au biruit pre Sănahirim toţi veniia, den toate părţăle, cu daruri şi cu pocloane la Ezechiia împărat şi toţi să temea de dînsu. Iară Ezechiia, vădzînd atîţia împăraţi că vin la dînsu şi să pliacă lui, [iară] el s-au fost înşelîndu cu inema şi s-au fost mărind. Iar Dumnedzău dzîsă cătră Isaiia proroc: Început-au Iezechiia a să mări; de sîrgu voi trimite urgie asupra lui. Şi marsă prorocul Isaiia şi-l ţînu rău pentr-aceasta. Iar Iezechiia cădzu cu faţa la pămînt înaintia lui Dumnedzău şi să rugă cu toată inema şi iară l-au lăsat Dumnedzău pre darul ce-i didesă. Şi era de pururia cu direptate spre Dumnedzău pînă la săvîrşiria sa.
Iară cînd fu odată să războli împăratul Iezechiia. Şi atîta-i fu boala gria, cît au sosîtu şi pînă la moarte. Iară Ezechiia, dac-au vădzut că nu mai iaste loc de viiaţă, s-au oţărît de moarte şi s-au întorsu cu faţa la părete şi începu a plînge cu amar şi cu lacrămi herbinţi cătră Dumnedzău, că nu să îndura de această lume. Iar Dumnedzău, vădzîndu omilinţa lui şi lacrămile ciale herbinţi, trimisă pre îngerul său şi-i dzîsă: Ezechiio, ascultă Dumnedzău ruga ta şi priimi lacrămile tale şi vădzînd toată jealia ta, cum nu te înduri de această lume, m-au trimis pre mine să-ţi spuiu că peste viiaţa ta cia săvîrşită încă ţ-au mai dăruit dzîle înainte şi vei mai trăi 15 ai. Şi într-aceşti 15 ai vei face şi trii ficiori; şi cît vei face pre acei cuconi vei şi muri.
Şi-i trimisă Dumnedzău vindecare Ezechiei şi să sculă şi gîndi la inema sa şi dzîsă: Mie mi-au dzîs Dumnedzău că pînă nu voiu face trei cuconi nu voiu muri. Ce cu să mă ferescu să nu mă apropiiu de împărătiasa mia 14 ai şi apoi să mă apropiiu, că va purciade gria. Şi cînd să vor împlea 15 ai va naşte un cucon ş-apoi iară să fac aşia şi cînd să vor împlia alţi 15 ai va naşte ş-alt cucon: şi iară să nu mă apropiiu de dînsa alţi 14 ai şi daca m-oi apropiia-n al 15 an iarăşi va face al treilea pruncu. Şi de voiu muri atunci nu-mi va fi bănat, că să fac de toţi 45 de ai de pre acmu înainte.
Foarte era voios de aceasta împăratul, că-i păria că va înşela pre Dumnedzău; nu ştiia că Dumnedzău nu să înşală nice dănăoară. Iar cînd s-au <împlut> 14 ai, atunci s-au apropiiat Ezechiia împărat de soţul său şi nu fu cum dzîsă el, ce fu cum vru Dumnedzău. Că dentr-acela ceas au şi purces împărătiasa grea şi s-au zămislitu în trupul ei trei cuconi, cum au fostu cuvîntul lui Dumnedzău.
Iară cînd s-au împlut anul ş-au venit dzîoa naştirii iară / împăratul Ezechie au fost şedzînd într-o cămară de taină să vadză cum va fi născutul împărătesăi. Şi cum născu un cucon, aşea şi alergară roabele împăratului şi-şi luară colac c-au născut cucon împărăteasa. Şi dzîsă împăratul: simha; acestu cuvînt să dzîce jidoveşte bucurie. Iar acii pre loc sosîră ş-alte roabe şi iară ş-au luat colac, c-au născut ş-altu cucon. Iar împăratul clăti cu capul şi dzîsă: ra, adecă rău, nu bine. Şi iar mai sosîră ş-altele şi dzîsă: Veste bună, împărate, c-au făcut împărătiasa ş-alt pruncu. Iară împăratul numai ce apucă de dzîsă: miha, adecă moarte şi s-au şi culcat împăratul Ezechiia ş-au murit acii, pre loc, cum au fost cuvîntul lui Dumnedzău cel adevărat. Şi dac-au murit l-au îngropat cu cinste mare într-un loc cu ficiorii lui David, cum i s-au cădzut, ca unui împărat bun şi milostivu. Şi mult l-au plînsu tot nărodul şi tot Ierusalimul. Iară cuconii acei trei ce-au născut gemeni li-au pus nume: [[109]] celui mai mare Ananiia, celui al doile Azariia, iară celui mai mic, al treile, Misail. Şi pre aceşti trei cuconi i-au robit cu vremea Navuhodonosor împărat împreună cu Daniil prorocu, cum veţi audzî cetind înainte.
Iară Ezechiia împăratu încă pînă au fost viu au găsît cărţile lui prea mîndru Solomon, ciale scrisă de doftorie şi de liacuri, carele spunia cîte erbi şi rădăcini sîntu pre pămîntu şi în pămînt tot anume, care de ce liac iaste şi de ce boală. Deci oamenii cu aciale leacuri ce spunia acele cărţi să lecuia de toate boalele şi nu să mai ruga nime lui Dumnedzău să-l izbăvască de boale, ce toţi mergia de căuta într-aciale cărţi şi să lecuia. Şi încă dentr-acele scrisori a lui Solomon au învăţătură doftorii toţi şi pînă astădzi. Pentr-acea li-au fost arsu Ezechiia, ca să-şi aducă oamenii la boală aminte de Dumnedzău.

SPUNEREA UNII ISTORII PENTRU MILOSTENIE. GLAVA 48

Cînd era în dzîlele iarăşi a cestui împărat a Iezechiei era un om foarte milostivu şi direptu lui Dumnedzău. Iară odănăoară cetind acel om la Înţălepciunia lui prea mîndru Solomon audzî că-i spusă acolo dzîcînd aşia: Cela ce miluiaşte săracul acela împrumutiadză pre Dumnedzău. Şi socoti acel om că acel cuvîntu foarte iaste adevărat. Aşea dece s-au şi sculat şi s-au dus de ş-au vîndut totu ce-au avut şi au împărţîtu tot pre la săraci şi la mişei ş-au rămas numai cu doi mangîri.
Şi agiunsă acel om foarte la o sărăcie mare / şi nice de o parte agiutoriu sau sprijineală nu mai avea, nice lui nime nu-i mai da nemică. Şi-şi făcia voia rea omul acela şi să mira cum va face. Ce dzîsă dentru sîne: Să mă duc pînă în cetate la Ierusalim şi să dzîc cătră Dumnedzăul mieu, oare ce au putut hi aceasta de mi-au urlat mie capul de mi-am dat tot ce am avut după sufletul mieu şi eu cum rămaşi cu nemică şi acmu nice pîine nu am să mănîncu. Şi purceasă cu acesta gînd cătră Ierusalim.
Iară mărgînd el pre cale află doi oameni unde să priciia amîndoi pentru o piatră scumpă ce o găsîsă împreună şi nu să putia tocmi amîndoi, carele o a lua. Iar acel om dac-au sosîtu la dînşii şi-i vădzu că să pricescu le dzîsă: Ce aveţi dumneavoastră, fraţilor, şi staţi într-un mijloc de pustiiu ca acesta şi vă priciţi? Atunci începură a-i spune cum au găsît o piatră şi nu o ştim cum vom să o împărţîmu: şi-i arătară şi piiatra. Iară acel om le dzîsă: Fraţilor, de va hi voia să aveţi pace între voi şi să nu hie cu strîmbul nice unuia nice altuia, să vă dau doi mangîri ce am şi-mi daţi mie această piatră. Şi de voiu putea mai scoate ceva de pre dînsa de bine, de nu, tot nu va mai fi nemică, numai să nu vă mai vădzu pricindu-vă. Iară acei doi oameni, neştiind ei preţul aceii pietri scumpe, o au dat acelui omu ş-au luat acei doi mangîri şi-şi dusără de-i împărţiră.
Iar omul, dac-au luat piatria aceia s-au dus la Ierusalim ş-au mărsu la un zlătariu, să vadză ce-i va dzîce că plătiaşte, că nice el nu-i ştiia preţul aceii pietri scumpe. Iar numai cît o au vădzut acel zlătariu au înălţat mînule spre ceriu şi mulţămi lui Dumnedzău şi dzîsă: Unde ai aflat pre aceasta piatră scumpă de mult preţ? Că sînt acmu trei ai închiiaţi de cînd au perit aceasta piatră şi mare cercare au fostu în totu Ierusalimul pentr-aceasta. Ce te scoală [[110]] şi te du la arhiereul de aici de loc, că vei avea colac mare pentr-acesta lucru, că iaste a lui, că i-au picatu de la omoforu şi multă voe înfrîntă poartă şi astădzi pentr-aceasta piiatră.
Şi să sculă omul să margă la arhiereu, iar Dumnedzău au trimis îngerul său la acel arhiereu mai întîi decît omul acela ş-au dzîs: Omul cela ce-ţi va aduce piatra cea scumpă ce ţ-au perit de la omofor, să-l foarte socoteşte bine şi să-i dai aur şi argintu mult, cît va putea duce şi să-l cerţi cu cuvîntul, să-i dzîci să nu uite, cum spune Svînta Scrisoare, că cela ce miluiaşte pre omul mişel îndatoreşte pre Dumnedzău. Că iată că eu l-am îndireptat pre acea piiatră şi de cum au datu el mişeilor pentru numele mieu, eu încă-i dau de o sută de ori mai / cu asupră pre ceastă lume; iară pre ceia lume îi voiu da viiaţa vecinică.
Şi cum sosî acel om cu piatra acia scumpă la acel arhiereu, iară arhiereului foarte i-au părut bine şi l-au priimit bucuros şi i-au făcut cinste mare. Şi l-au întrebat cum i-au fost de rînd de au găsit acia piatră scumpă. Şi spusă acel om cătră arhiereu foarte cu direptul cum au fost povestia toată de-nceput. Şi scoasă acel arhiereu de-i dede aur şi argint pentr-acea piatră, cît au putut duce. Şi-i dzîsă: Fiule, să nu pui cuget rău nice dănăoară la inema ta pentru cuvintele Svintelor Scrisori, cum ai cetit ş-ai aflat şi tu dzîcînd că cela ce miluaşte mişelul, împrumuteadză pre Dumnedzău. Că toate cuvintele Svintelor Scrisori sîntu adevărate, cum vedzi şi tu astădzi, că pentru puţină avuţîe a ta ce ai dat la mişei, iară Dumnedzău iată că ţ-au dat de o sută de ori pre atîta. Ce nu numai avuţie, ce ţ-au mai dat şi viiaţa nesăvîrşită în lumea de aiuri.
Şi dac-au audzît acel om acele cuvinte, a celui arhiereu, foarte i să bucură inema şi de pururia asculta Svintele Scrisori şi tot făcea milostenie întru toată viiaţa lui, pînă s-au săvîrşitu.

Ş-ALTĂ ISTORIE, A LUI TOVIT. GLAVA 49

Pre cînd au fost jidovii în robie la Vavilon era un om foarte milostiv şi bun şi-l chema pre nume Tovit. Şi foarte nevoia cu toată usîrdiia lui de îngropa oamenii morţi carii muriia dentru iudei. Iară odănăoară marsără neşte vaviloneni şi-l pîrîră la împăratul. Iară Tovit oblici că-l caută de la împăratul şi au sărit preste zidul cetăţii afară şi s-au ascunsu întru nişte tufe ce era pregiur zîdul cetăţîi şi l-au furat somnul de au aţipit acolo. Şi i s-au fost prilejit di-au adormit cu ochii deşchişi, cum dorm bogaţi oameni. Iară pasărili avînd cuiburi în zîdiul cetăţîi şi trecînd peste dînsul i-au dat găinaţul pasirilor în ochi. Şi cum l-au prăvuit, aşea i-au şi prinsu ochii albeaţă.
Iară Tovit avea un ficior ce-l chema pre anume Tovia. Şi-l învăţă să nu-şi ia muiare care cumva de altă săminţîe, că nu-i cu blagosloveniia lui Dumnedzău. Ce avea Tovit o nepoată foarte tînără şi frumoasă. Şi o fusesă luat şeapte bărbaţi şi nice unul cu dînsa n-au apucat să să culce, că tot muriia, căce s-au fost apropiiat de acea fată duh necurat şi cîţi bărbaţi o au fost luînd, n-au fost apucînd să să culce cu dînsa, că tot i-au fost înecînd duhul necurat. Ce veni vremea şi a Toviei, ficiorul lui Tovit să să însoare. Şi / aiurilea nu putia încăpea, cum spune pravila jidovască, ce-i venisă rîndul să [[111]] ia şi el pre acea nepoată a tătîne-său cu duh necurat. Şi i-au dat şi de cheltuială să-i hie dzece talantzi de aur şi i-au dat şi scrisoare să să ducă să o ia muiare. Iar Toviia purceasă de la tată-său mîhnitu şi-şi luă ertăciune, că ştiia că merge la perirea capului său.
Iar mărgînd el pre cale, trimisă Dumnedzău pre arhanghel Rafail şi să feace în chip de om şi-l agiunsă Tovia pre cale şi mergea amîndoi vorovind. Şi daca agiunsără la apa Tigheriului iară Toviia dzîsă cătră acea soţîe a lui să să scalde, că nu ştiia că iaste înger trimis de la Dumnedzău. Şi întră Toviia să să scalde, iar un peşte mare dentr-apă sări asupra Toviei să-l înghită; iar Toviia s-au spăriiat ş-au sărit dentr-apă afară, iară peştele au sărit pre uscatu după Toviia. Iară îngerul dzîsă cătră Toviia: Încalecă pre acel piaşte curînd şi-l giunghe. Şi încalecă Toviia pre peşte şi-n locu-l giunghe.
Şi-i dzîsă îngerul să-l spintece şi să-i scoaţă hiarea şi inema cu plămînele să le ia la sine că-i vor hi de treabă. Iară şi Toviia întrebă pre înger şi dzîsă: Dară de ce treabă vor fi mie acestea? Iară îngerul dzîsă: Inema şi plămînele peştelui, cînd vei face fum să atămîedzi cu dînsă goneşte duhurile cele necurate, iar heria peştelui de vei atinge la ochii cu albeaţă în loc să vor lua albeaţele şi vor fi curaţi ca şi dentîiu. Şi de acolo să împărţi îngerul de la Toviia şi să fiace a lua pre altă parte şi să sui în ceriu.
Iară Toviia s-au dus şi au luat pre acea nepoată a tătîne-său, muiare. Şi cîndu au fostu la culcat, au aprinsu den inema şi den plămînele peştelui şi fugi duhul cel necurat de lîngă dînsă şi să împreunară şi nu mai avu duhul necurat nice o putere. Şi o au luat şi o au dus la tată-său, la Tovit.
Iar tată-său nu să mai ţinea cu Toviia, că gîndisă că-l va fi înecat şi pre dînsul acel duh necurat, ca şi pre cei şeapte bărbaţi ce o au fost luat mai întîiu. Şi dac-au sosît la tată-său i-au unsu ochii cu de acea heare de peşte şi în loc au şi vădzut ca şi întîi şi multă bucurie avea unul de altul şi spusă tătîne-său de tot şi mult să mirară de aceasta.
Atunci s-au ivit arhanghel Rafail la Toviia şi la Tovit şi le dzîsă: Daţi laudă lui Dumnedzău, că eu sîntu arhanghel Rafail şi vădzînd Dumnedzău cîtu bine faceţi voi de îngropaţi trupurile morţilor den robie, m-au trimis de am arătat voaă cum veţi izbăvi de duhuri şi de boale. Ş-am izbăvit şi pre femeia Toviei, anume Sara, pentru binele carele faceţi voi. Şi le dzîsă îngerul: Ascultaţi-mă, / taina împăratului acoperiţi şi o ascundeţi bine, iar lucrurile şi faptele lui Dumnedzău le descoperiţi şi le arătaţi la toţi în vediare.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI MANASI, FICIORUL EZECHIEI ÎMPĂRAT. GLAVA 50

Pre după moartea Ezechiei stătu împărat Manasiia, fiiu-său ş-au împărăţit 55 de ai. Şi pre cît au fost tată-său Ezechiia om bun milostiv şi dirept lui Dumnedzău pre atîta s-au ales Manasiia om rău şi mînios. Şi de Dumnedzău aminte nu-şi mai aducea, nice pre învăţăturile lui nu mai făcea, ce să didesă cu totul tot diiavolului şi era mai vrăjmaş şi mai muncitoriu spre oameni decît toţi împăraţîi cei răi ce au fost înainte de dînsu.
Acesta împărat în dzîlele lui au despicatu pre Isaiia proroc cu hiristeu de lemnu ş-au pîngăritu sventa beserică a lui Dumnedzău. Ş-au făcut un bodzu [[112]] întru numele lui Dios-dumnedzău şi-l făcusă cu patru obraze şi dzîcea că acela iaste dumnedzăul dumuedzăilor. Şi în toate dzîle altu lucru nu mai făcea, ce tot vrăjiia şi sămăluia cum va mai munci pre oameni să creadză în bodzii lui. Şi cîte rele şi cîtă păgînătate era, toată Manasi o făcea în dzîlele lui; şi ţipa toţi în toate părţîle.
Iar de la o vreme nu mai putu suferi Dumnedzău pîngăriturile lui şi lucrurile cele fără lege ce făcea, ce au trimis Dumnedzău pre un împărat asupra lui anume Mirodeh şi l-au robit şi l-au dus tocma la Ninevi rob şi multă pedeapsă i-au făcut şi lui acela împărat. Şi apoi au făcut un bou de aramă şi l-au băgat într-acel bou şi au înherbîntat cu foc boul acela, ca să să frigă Manasi acolo, într-acel bou.
Iară Manasii, dac-au vădzut că-i iaste la perirea capului, au şi început a să ruga lui Dumnedzău cu toată inema de acolo den boul acel de aramă înherbîntatu. Şi atunci au dzîs cea molitvă ce dzîce: <=Doamne, a toate stăpînitor, Dumnezeul părinţilor noştri, a lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov>. Şi plîngia Manasiia împăratu cu lacrămi herbinţi cătră Dumnedzău cînd dzîsă această molitvă şi numai cît au săvîrşitu molifta, iar Dumnedzău au şi desfăcut boul acela ş-au eşit Manasii afară viu, nevătămat.
Şi l-au luatu de acolo îngerul lui Dumnedzău şi l-au dus pînă la Ierusalim. Şi unde l-au vădzut oamenii Ierusalimului numai ce s-au minunat, cum au scăpat însuşi den robie. Şi de pre atunci au părăsît toţi bodzii şi i-au stricat ş-au vestitu numai numele lui Dumnedzău în tot pămîntul / Ierusalimului, pînă ce s-au săvîrşit şi ş-au dat sufletul în mîna lui Dumnedzău.
Audzîţi, fraţilor, ce face pocăinţa la omul greşit şi păcătos lui Dumnedzău daca cade cu toată inema spre Dumnedzău. Măcarî cum au fost acesta împăratu Manasiia, cu cîtă păgînătate au fostu spre oameni şi spre Dumnedzău întăiu şi cîte suflete vor hi pierdute pentru groaza lui. Că făcea oamenii cu sîla şi cu munci griale de lăsa pre Dumnedzău şi să închina bodzîlor şi muriia într-acea liage păgînă de credia în bodzi şi în lemne şi în pietri. Şi el cît sînge va hi vărsatu pentru svînta direptate, muncind oamenii cum era mai rău.
Iară iată că mai apoi, pentru căce s-au pocăit cu toată inema şi au cădzut suptu mila milostivului Dumnedzău, toate acelia i le-au uitatu Dumnedzău şi l-au ertat. Ş-au murit cu gîndul cel bun şi direptu ş-au dobîndit şi împărăţîia cerului.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI AMOS, FICIORUL MANASIEI ÎMPĂRAT. GLAVA 51

Apoi, pre după Manasiia stătu împărat fiiu-său Amos. Şi cînd l-au pus împărat era de 32 de ai; ş-au împărăţît numai 2 ai. Şi aceasta încă era încă mai rău şi mai vrăşmaşu, decît cum era tată său întîiu şi cu multe munci şi chinuri munciia pre nărodul lui Dumnedzău şi-i făcea cu sîla să să închine bodzilor. Şi să mînie Dumnedzău pre dînsu şi-i scurtă dzîlele. Că trimisă pre ficiorii lui şi l-au giunghiat în casa ceia ce şedea.
[[113]] Iară pre aceia vreme au murit şi Mida, împăratul Frighiei, carele spun istoriile c-au fost un om foarte ciudatu şi încă au fostu şi cu urechile ca de măgariu.

ÎMPĂRĂŢÎIA IOSIEI, FICIORUL LUI AMOS ÎMPĂRAT. GLAVA 52

Pre după moartia lui Amos împărat stătu împărat unul dentru ficiorii lui, pre anume Iosiia. Şi să aliasă foarte om bun şi direptu şi cu frica lui Dumnedzău. Şi cum stătu împărat au şi pus în tot Ierusalimul de au stricat toate capiştile ş-au arsu toţi bodzîi şi cîţi oameni credia într-înşii şi nu vrea să să părăsască, pre toţi îi punia suptu sabie. Şi scotia trupurile celor ce credzusă în bodzi şi le aprindia de le făcia cenuşe. Şi foarte întăriia şi vestiia numele lui Dumnedzău. Şi era cu smerenie mare spre svintele lui Dumnedzău. Atîta era bun şi direptu, cît era vas curat lui Dumnedzău.
Iară cînd au făcut paştile cum au fost la jidovi în Legia Viache, nici un împăratu n-au mai făcut ca dînsul, nice întîi de dînsul, nice apoi, fără numai ce au făcut Isus Navin paştile aşia. Iară cînd au făcut Iosiia paştele au / giunghiat 12 mii de boi şi 38 de mii de oi şi le-au făcut jărtvă lui Dumnedzău ş-au împărţît la năroade; şi tuturor li-au agiunsu şi li-au prisosît. Şi foarte era de Dumnedzău Iosiia, cît nu mai era altul ca dînsu.
Iar pre aceia vreme s-au rădicatu împăratul Eghipetului, pre anume Nehevron şi mergia asupra asiriilor să-i bată cu oşti multe. Iară Iosiia împărat s-au sculat şi el cu oştile lui să margă într-agiutoriu asiriilor. Iar împăratul Nehevon scrisă cătră împăratul Iosiia dzîcîndu-i: Pentru căce, împărate Iosiio, ti-ai sculat asupra mea, doară eu nu m-am rădicat pre iudeii tăi. Ce eu mărgu asupra siriilor şi ştii că eu încă credzu Dumnedzău, ca şi tine. Ce n-are hi să te pui, împărăţîia ta, pentru nişte oameni păgîni ce să închină bodzilor. Ce mă rog, împărăţîei tale, să te întorci napoi, să nu-mi stai împotrivă.
Iară împăratul Iosiia nu vru să să întoarcă înapoi, ce marsă de-i dede războiu fără voia lui Dumnedzău. Şi cum au eşit întîiu la războiu, aşia-l şi săgetară la războiu pre împăratul Iosiia. Şi dzîsă: Fără voia lui Dumnedzău am venit şi pre cale am petrecut. Şi dzîsă să să aleagă toate oştile lui de o parte şi să alesără toate oştile Iosiei de o parte. Şi le dzîsă: Duceţi-mă la Ierusalim, că nu mă veţi mai avea, şi-l dusără la Ierusalim şi să săvîrşi Iosiia împărat cel milostiv şi dirept şi bun, cînd i să împlusă 31 de ai de-npărăţîia lui. Şi-l îngropară cu cinste mare şi-l plînsără tot Ierusalimul şi toată Iudeia, cu mic cu mare; şi încă mai mult l-au plînsu şi l-an tînguit Irimiia proroc, cum să spune şi la Biblie.
Iar în dzîlele acestui împărat s-au început a să face Vizantiia, de Vizu împărat, carele să chiamă acmu Ţarigradul. Că pre după Vizu împărat o au mai măritu şi mai tocmitu Costantin împărat. Pentr-aceasta să chiamă Costantinagrade.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI IOAHAZ, FICIORUL IOSIEI. GLAVA 53

Pre după Iosiia împărăţi Ioahaz. Şi nu sămînă spre partea tătîne-său nici la un lucru. Ce începu a sluji procletului şi să închina bodzilor. Şi pre cît bine [[114]] făcusă tată-său, pre atîta rău nevoia să facă apoi. Şi împărţî numai trei luni şi să mînie Dumnedzău pre dînsul. Şi s-au sculat asupra lui Nehevon, împăratul Eghipetului şi l-au bătut şi l-au luat rob la Eghipetu cu cîtăva samă de oameni. Ş-au muritu acolo în robie, cum n-au gînditu, pentru căce n-au ascultatu de învăţătura tătîne-său. Şi aceasta plată au luat de la Dumnedzău. /

ÎMPĂRĂŢÎIĂ LUI IOACHIM, FICIORUL LUI IOAHAZ ŞI PENTRU NAVUHODONOSOR ÎMPĂRAT, I CE AU FĂCUT. GLAVA 54

Pre după moartea ce-au murit Ioahaz în robie la Eghipet, stătu ficiorul lui, anume Ioachim. Şi mai era şi altul ce-l chema Eliiachim. Iar Ioachim încă luă urma tătîne-său, de părăsi pre Dumnedzău şi să închina şi el bodzilor şi multă răutate făcia, că era păgîn, ca şi tată-său. Iar Dumnedzău să mînie pre dînsul. Şi pre aceia vreme s-au rădicat Navuhodonosor împărat de la Vavilon ş-au venitu la Ierusalim asupra lui Iachim împărat. Iară împăratul Iachim nu să putu apuca de nemică, ce trimisă la Navuhodonosor pre pace şi să aibă a-i da haraci pre an. Şi făcură legături tari şi să întoarsă Navuhodonosor iarăşi la Vavilonie. Şi trimitea Iachim împărat haraci lui Navuhodonosor.
Nu să apesti vremia şi trecu Iachim peste legătură ce făcusă şi nu vru să mai trimită haraci lui Navuhodonosor. Iar Navuhodonosor, dac-au vădzut că nu vor să-i mai trimită haraci, s-au sculat iarăşi, al doile rînd, cu putiare mare şi să dusă asupra lui Iachim la Ierusalim şi prădară toată ţara Iudeia şi arsără şi robiră pînă într-un pruncu de ţîţă. Şi sosîră şi la Ierusalim şi loviră oamenii Ierusalimului şi pre mulţi tăiară şi pre mai mulţi luară robi. Şi loviră cetatia şi o străbătură şi acolo tăiară pre Iachim şi pre toată casa lui şi-l aruncară de pre zidiul cetăţîi gios şi acolo l-au mîncat cînii. Şi prădă Navuhodonosor Ierusalimul şi-l strîcă foarte rău şi luă multe odoară a svîntului Sion şi văşminte şi odăoară scumpe. Şi pre cîţi putură apuca den oameni, pre toţi i-au luat robi şi i-au dus la Vavilon. Atunci au robit şi pre Daniil prorocu şi pre cei trei cuconi a Ezechiei împărat, pre Ananie şi pre Azariia şi pre Misail.
Iară daca i-au dus pre acei oameni pre toţi robi la Vavilon, aleasă împăratul Navuhodonosor pre Daniil proroc şi pre cei trei cuconi a Ezechii împăratu, mai iscusîţi şi mai înţălepţi den toţi ceilalţi robi ce era şi-i ţînia împăratul foarte bine şi la cinste mare. Şi chemă pre stolnicul său cel mai mare şi-i dede grije să foarte socotească bine pre Daniil şi pre cei trei cuconi şi să le dia să mănînce tot de bucatele care va mînca şi împăratul. Şi foarte-i socotiia stolnicul acel mare bine şi le ducea totu bucate de care mînca şi împăratul. Iară ei nu vria să mănînce, ce dzîcia să le dia de alte legumi, cum ar hi / bobu muiat cu curechiu muratu şi de alte legumi.
Iar acel stolnic le dzîcea: Dară cum să vă dau de aciale legumi săci, că împăratul m-au chematu sîngur şi mi-au datu grije să vă totu dau bucate de carele mănîncă şi împăratul. Dară eu cum voiu cutedza să vă dau legumi? Dară de-mi va dzîce împăratul să vă duc să vă vadză şi nu va fi faţa voastră frumoasă înaintea împăratului, iată că capul mieu să va duce. Iar ei dzîsără cătră acel stolnic: Ascultă tu şi fă cum te învăţăm noi, că Dumnedzău te va [[115]] feri de mîniia împăratului şi noi încă mai bine ne vom diriage de ne vei aduce să mîncăm de acelia ce poftescu inemile noastre.
Şi făcu stolnicul pre cuvintele lor şi le aducea ostprii şi legumi de mînca. Şi atîta să făcură de frumoşi şi de curaţi la faţă, cît nu mai era alţii ca dînşii în curtia lui Navuhodonosor împărat. Şi-i pofti împăratul să-i vadză şi-i luă stolnicul acel mare şi-i dusă înaintea împăratului şi-i pusă alaturea cu alţii. Şi mai frumoşi şi mai hrăniţi era ceia ce mîncasă totu legumi decît ceia ce mîncasă tot bucate de carele mînca împăratul. Şi le pusă nume lor acel stolnic mare pre limba lor şi dzîsă lui Daniil, Valtasar, iar Ananiei, Sedrah, iară Azariei, Misah, iar lui Misail i-au dzîsu Avdenago. Şi era laudă mare cu dînşii acelui stolnic mare unde era atîta frumoşi şi înţălepţi.
Iar cînd să împlură 20 de ai de împărăţîia lui Navuhodonosor [iar] împăratul vădzu un visu foarte groznic. Adecă au vădzut împăratul un om mare şi înaltu foarte şi groznic şi sta direptu în picioare. Şi-i era capul acelui om de aur, iar umerele lui şi mînule-i era tot de argintu, iară pîntecele şi coapsăle-i era de aramă, iar picioarele-i era pre alocurea de heru, iară pre alocurea de lut. Şi iară mai vădzu împăratul unde să rupsă dentr-un munte o piatră sîngură, fără de mînă de om, neatinsă, şi s-au prăvălitu asupra acelui om mare şi l-au lovit şi au zdrobit acel aur şi acel argintu ş-acea aramă şi herul şi lutul de care era făcut acel om mare şi le feace ca un pravu şi veni vîntul de-l împrăştie şi nemică nu s-au mai cunoscut. Iară piatra aceia ce au vădzut că s-au ruptu dentr-acel munte ş-au zdrobitu pre acel om mare o au vădzut că s-au mărit ş-au crescut şi s-au lăţît cîtu au împlutu toată lumea.
Şi daca l-au vădzut împăratul pre acestu vis, iarăş l-au uitatu pînă la dzuă. Iară cînd au fostu a doa dzî chemă împăratul pre toţi filosofii şi dascalii şi pre toţi vrăjitorii / cîţi era suptu oblastiia lui, doară vor putea pricepe şi să afle ce au vădzut împăratul în vis şi apoi să-l dezlege să ştie ce poate tîlcui acel vis. Şi nici unul de în filosofi nu putură afla visul împăratului să-l dezlege, ce poate fi.
Iară Daniil prorocu marsă şi el acolo să vadză. Şi daca vădzu că nu poate nemeri nime ce au învisat împăratul, el dzîsă: Împărate, tu ai vădzut în vis un chip de om mare şi înaltu foarte şi groznic, carele sta dirept în picioare. Şi capul acelui om era de aur, iară umerele lui şi mînule îi era tot de argintu, iar pîntecele lui şi coapsăle îi era de aramă, iar picioarele-i era pre alocurea de heru, iar pre alocurea de lut. Şi iarăş mai vădzuşi unde să rupsă dentr-un munte o piatră sîngură, fără de mînă de om, neatinsă şi s-au prăvălit asupra acelui om mare de l-au lovit şi au zdrobit acel aur şi acel argintu şi acel her şi lut, de care era făcut acel chip de om mare şi le feace ca un prav. Şi suflă vîntul de-l împrăştie, cît nemică nu să mai cunoscu.
Dece să ştii, împărate, că capul acel de aur a celui chip de om mare ce ai vădzut în vis să închipuiaşte împărăţîei tale şi altor împăraţi carii au fost împărăţîtu la aceasta împărăţîe a ta, mai întîiu de tine. Iar umerele amîndoaă şi mînule acele de argintu să asamănă acelor doi împăraţi ce împărăţescu unul la Persiia şi altul la Midiia, carii vor să strice şi să spargă pre împărăţîia ta. Iar pîntecele şi coapsăle cele de aramă a celui chipu de om va să fie împărăţîia lui Alexandru Machidon, carele să meneşte să nască şi va sparge împărăţîile acestora împăraţi şi altor mulţi împăraţi. Iară picioarele cele de [[116]] heru ce ai vădzut că are acel chip de om va să fie împărăţîia grecilor caria va hi mai cu tărie decît toate împărăţîile, precum iaste şi firea herului mai tare decît aurul şi decît argintul şi decît arama.
Şi împărăţîia acestora va hi biruitoare pre spre toate împărăţîile de pre lume. Iară piatra ce ai vădzut că s-au ruptu de într-acel munte, neatinsă de mînă de om, care au zdrobitu pre chipul acela iaste sîngur Hristos, carele să meneşte că va să nască de în Ficioară Svîntă şi Preacurată, fără de atingere de bărbatu.
Iară împăratul Navuhodonosor audzînd acestea cuvinte dentru rostul lui Daniil cădzu cu faţa la pămînt înaintia lui şi i să închină şi dzîsă: Pre mare direptate că Dumnedzăul carele credzi tu, acela iaste Dumnedzăul dumnedzăilor, de în vreme ce ţ-au descoperit taine / de ciudesă ca aceste. Şi multu cinsti pentr-aceasta împăratul Navuhodonosor pre Daniil şi-l dăruia cu daruri scumpe împărăteşti de mult preţ. Şi l-au luat de şedea în casăle împărăteşti şi era de multă cinste şi credinţă Daniil la împărăţîe. Iară împăratul Navuhodonosor începu a să vîznosî şi să mări multu pe spre fire şi sîliia să să arate pre sîne cum iaste sîngur dumnedzău şi nevoia ca să-şi arate cum şi lucrurile mînulor sale că sînt dumnedzăi.
Dece într-aceasta învăţă de fiaceră un chip de aur de 60 de coţi de naltu şi de 6 în lat şi-l pusără într-un cîmpu limpede ce să chema Deira, aproape de Vavilon. Şi trimisă împăratul Navuhodonosor slujitori de ai săi ca să strîngă pre toţi domnii şi craii şi boiarii, cu toţi slujitorii, den toate limbile năroade, carii să afla suptu ţîniarea împăratului Navuhodonosor, ca să vie să să strîngă toţi să facă bulciu acelui chip, cum să dzîce, svinţenie.
Iară dacă să strînsără toţi aceştea după poronca împărătească într-acel cîmpu largu, fiind şi împăratul împreună cu dînşii, îndată pusără strîgătorii pre în toate năroadele de strîga şi dzîcea aşia: Voaă tuturor vă să dă ştire, săminţîi şi limbi şi năroade de oameni, în ceasul ce veţi audzî glasuri de buciume şi de trîmbiţă şi de alte feliuri de musice ca acestia cîntînd cu văsclicnovenie <=strigare>, toţi voi să cădeţi cu faţa la pămîntu şi să vă închinaţi chipului celui de aur ce au făcut Navuhodonosor împărat. Iară carele de întru voi nu să va închina, bine să ştie că va fi aruncatu în peştiia <=cuptorul> cea de foc care ardia acolea aşia şi aproape de chipul acela. Şi era aprinsă peştiia aceia de ardea cu foc de cătranu şi de iarbă pucioasă şi de viţă de vie şi de sîmburi de masline.
Şi precum fu cuvîntul împăratului, dzîsără buciumile şi musicile acelia toate şi toate limbile şi năroadele cădzură cu faţa la pămîntu de să închinară acelui chip a împăratului de aur. Iară blagomîndrii otroci <=tineri> Ananiia, Azariia şi Misail, aceştea n-au vrutu să să închine acelui chip de aur a lui Navuhodonosor împărat, căror otroci le pusesă nume pre limbă haldeiască, Ananiei, Sedrah; Azariei, Misah; lui Misail, Avdenago.
Iară daca vădzură ispravnicii împărăteşti pre acei trei tineri că nu vrură să să închine chipului împăratului celui de aur, marsără de-i pîrîră cătră împăratul Navuhodonosor. Şi dzîsără acei bărbaţi haldei cum: Toate limbile şi năroadele să închinară chipului tău, împărate, numai ce nu s-au închinat Sedrah, Misah şi [[117]] Avdenago şi nu vor să fie plecaţi suptu învăţătura împărăţîei tale.
Iară / împăratul audzînd acetia să împlu de mînie şi dzîsă de-i adusără înaintia lui şi le dzîsă: Adevărat, iaste aşea, voi tineri Sedrah, Misah şi Avdenago, că nu sînteţi încredinţaţi şi închinători dumnădzăilor miei şi chipului mieu? Dece iată ce vă dzîc de pre acmu să fiţi gata, cum îndată ce veţi audzî dînd în buciume şi într-alte musîce, să cădeţi la pămînt, să vă închinaţi chipului mieu. Iară de nu veţi închina, bine să ştiţi că voi să vă aruncu în focul peştiei, să ardeţi, să vă faceţi cenuşe acolo. Şi să nu nădejduiţi vreunui dumnădzău că va izbăvi de suptu puteria mia.
Iară acei trei tineri făr-de-nice o frică răspunsără cătră împăratul şi dzîsără aşia: Împărate, bine să ştii, nu purtăm noi nice o grije de acestia cuvinte ce ne grăişi să-ţi răspundem că nădejdiuim noi Dumnedzăului celui ce ne închinăm şi-i slujim, că iaste puternic a ne scoatere şi de în mînule tale şi a ne izbăvire şi de în focul peştiei. Iară noi nice dumnădzăilor tăi ne vom pleca, nice chipului tău ne vom închina.
Iară împăratul atunci să împlu şi mai rău de mînie, cît schimba fiaţe şi învăţă cum mai de sîrgu să aprindză peştiia, să ardză de şiapte ori de cum ardea şi să lege pre Sădrah şi pre Misah şi pre Avdenago şi să-i arunce în peştire, să ardză, ca să să topască acolo în foc oasăle lor. Şi pre după învăţătura împăratului fiaceră aşea şi arsără peştiia cu atîta herbîntare de foc, cît să înălţasă para focului în sus de patrudzăci şi noaă de coţi. Iară pre cîţi află focul acolea în pregiur, pre toţi i-au arsu; şi şi pre haldeii arsă, pre ceia ce au pîrît la împăratul pre acei trei otroci şi pre alţîi mulţi.
Şi atunce luară şi pre acei trei svinţi cuconi tineri slujitorii la mijloc legaţi şi-i dusăsă de-i aruncară în mijlocul peştiei cu focul. Iară svinţii otroci necum să ardză, ce-i cuprinsesă puteria Domnului den ceriu. Şi daca-i aruncară, ei îmbla pre în mijlocul peştiei cum era aprinsă cu atîta foc, prinblîndu-să şi cîntînd cum are hi fost într-o svîntă beserică blagodîrind şi binecuvîntînd pre Dumnedzău cu a şiaptelea peasnă lăudînd şi cu a opta peasnă dzîcînd şi pohfălind aşea: <=Bine eşti cuvîntat, Doamne, lăudat şi preamărit este numele tău în veci>.
Iar daca-i aruncară într-acea peştie cu foc [iară] împăratului i-au părut că i-au arsu şi i-au amistuit focul, de-i va fi făcut cenuşe. Dece daca trecură trei dzîle pre după ce-i băgasă în foc, marsă Navuhodonosor şi cu toţi boiarii şi domnii săi la peştie şi căută şi vădzu patru tineri vii în foc şi dzîsă: Crez, noi am aruncatu în foc trei şi acmu vădzu că sîntu patru, / şi al patrulea samînă la faţă cu Fiiul lui Dumnedzău. Şi-i vădzu cîntînd, c-au făcut peştiia beserică şi chipul celuia al patrulea să închipuiaşte cu Fiiul dumnedzăesc. Şi bine au fost sămăluind Navuhodonosor c-au fostu vădzînd, că sîngur Fiiul lui Dumnedzău au fostu-să pogorînd în chipu de înger ş-au potolit para cea de foc ş-au făcut mijlocul peştiei răcoros ca un abur de roaă suflînd şi nemică de dînşii foc nu să atingia.
Atunci Navuhodonosor s-au apropiiat de gura peştiei şi cu toţi domnii şi craii lui şi căutară şi-i vădzură pre dînşii în peştie vii, nevătămaţi. Şi le dzîsă: O, şerbii adevăratului Dumnedzău, eşiţi afară. Şi eşiră Ananiia, Azariia şi Misail. Şi nu era măcarî un păr den capul lor arsu de foc, sau hainele să le mirosască măcarî a ceva arsu sau a scrumat. Iară Navuhodonosor să minună de aceasta şi totu nărodul lui. Şi dzîsă împăratul: Mare iaste Dumnedzăul lui [[118]] Sădrah, Misah şi Avdenago, carele au trimis svînt înger al său de au izbăvitu den foc pre şerbii săi.
Şi iar dzîsă împăratul: De astădzi înainte, cine va mai grăi cuvinte rele pentru Sădrah, Misai şi Avdenago, giudeţul să-i fie de moarte şi totu ce va avia acela om să fie de jac. Căce că nu mai poate hi altu dumnedzău să facă minuni mari şi arătări, cum face Dumnedzăul lui Sedrah, Misah şi Avdenago. Şi-i îndrăgi Navuhodonosor pre acei trei otroci ca sufletul lui şi cinstit cu cinste mare şi-i dărui cu lucruri scumpe, împărăteşti, de mult preţ. Şi le dede boerii şi-i fiace mai mari preste toţi jidovii cîţi era acolo la Vavilon, robiţi de la Ierusalim şi ce făcia ei era făcut şi de împăratul Navuhodonosr. Şi petrecea cu frica lui Dumnedzău pururea.
Şi era de la Adam pînă pre aceia vreme 4501 de ai.

ÎMPĂRĂŢIA IEHONIEI, FICIORUL LUI IACHIM ÎMPĂRATU. GLAVA 55

Stătu Ierusalimul pre sama lui Navohudonosor şi pusără împăratu pre Iehoniia, ficiorul lui Iachim şi-l pusără cu voia lui Navohudonosor. Acesta încă nu era direptu lui Dumnedzău, ce să închina bodzilor şi dracilor. Ş-au împărăţit numai trei luni. Şi nu vru să trimiţă haraci lui Navuhodonosor. Ce să mînie Navuhodonosor foarte rău şi iară veni cu oşti grele asupra Ierusalimului şi începu a prăda ş-a robi ş-a strica totu.
Iar împăratul Iehoniia, dac-au vădzut aşea, ş-au luatu împărăteasa şi pre maică-sa şi pre cuconii lui şi boiarii cu totul ş-au eşit de s-au închinat lui Navohudonosor. Iar slujitorii lui Navohudonosor au cuprinsu cetatea / Ierusalimului ş-au întrat în svîntul Sion ş-au descuiat visteriile besericii ş-au luat multe odăoară scumpe şi veşminte a svintei beserici, carele era făcute de prea mîndru Solomon împăratu şi le dusără la Navohudonosor. Şi luară şi pre Iehoniia şi pre împărăteasa lui şi pre maică-sa şi pre cuconii lui cu totul şi pre toţi boiarii lui şi pre alţi oameni, cît au putut cuprinde, de-i apucară şi-i dusără pre toţi în robie iarăşi la Vavilon, unde era şi ceialalţi.

ÎMPĂRĂŢÎIA SEDECHIEI, FRATELE LUI IACHIM, UNCHIUL IEHONIEI. GLAVA 56

Pre după ce luară robu şi pre Iehoniia împărat, stătu împărat Sedechiia, unchiul Iehoniei. Acesta încă era vas curat diiavolului şi credea bodzii şi idolii şi altu dumnedzău nu mai ştiia el, ce numai să să închine bodzilor şi diiavolilor. Şi era un om mîndru şi măreţ; cu nime nu vria să să mai sfătuiască, ce tot făcia numai ce-i urla capul lui.
Şi dac-au stătut împăratu au venit vremia să trimiţă haraciul lui Navohudonosor, cum să rupsesă obicina. Iar dac-au venit omul lui Navohudonosor să-i dea haraciul [iară] Sădechiia necum să-i dia haraciul, ce nice gura nu ş-au deşchis să grăiască cu acel om a lui Navohudonosor. Şi să întoarsă acel boiariu înapoi la împăratul său şi-i spusă de totu. Iară Navohudonosor, dac-au vădzut aşea, s-au împlut de mînie şi începu a să găti [[119]] foarte cu tărie mare să vie ş-al treilea rîndu să prade şi să robască Ierusalimul.
Iară pre aceia vreme era şi Irimiia prorocu la Ierusalim. Şi multu plîngia Ieremiia cu jeale şi cu amar pentru Ierusalim şi pentru stricarea Sionului ş-a cetăţîi Ierusalimului. Că ştiia proroc Irimiia că daca va veni Navuhodonosor ş-al treilea rînd nu va mai rămînea den Ierusalim piatră pe spre piatră, ce tot va face pămîntu. Şi marsă Irimiia prorocu la Sădechiia şi-i proroci toate lucrurile cum vor hi şi cum să va pustiii Ierusalimul şi cum va cădea împăratul pre mîna lui Navohudonosor.
Iară Sădechiia împărat s-au mîniiat pre Irimiia proroc şi l-au închis în temniţă ş-au dzîs că să face ştiitoriu şi l-au şi bătut. Şi pe după aceia l-au scos den temniţă ş-au dzîsu de l-au legatu şi de mîni şi de picioare şi l-au pus în groapa ceia ce-au fostu aruncîndu oamenii cei morţi, unde au fost groaza şi putoarea cia mare. Iară Dumnedzău, vădzînd nebuniia împăratului, au trimis pre îngerul său ş-au dezlegat pre Irimiia proroc şi l-au slobodzît dentr-acel locu împuţît.
Iară daca l-au vădzut împăratul s-au mirat, cum s-au slobodzît / de acolo şi iară l-au chematu şi-i dzîsă: Irimiio, spune-mi cu direptul şi nemică să nu-mi tăgădueşti, fără nice o frică, di ce te voi întreba, ce ai fost plîngînd ş-ai fost dzîcîndu pentru Ierusalim şi pentru noi? Iară Irimiia proroc dzîsă cătră împăratul aşia: Împărate, de vei vrea să asculţi cuvintele mele, cum te voi învăţa, nu vei greşi. Eu dzîc să te scoli şi să eşi înaintea lui Navohodonosor împăratu cu pace şi să te pleci lui, că nu-ţi va fi nice ţie nemică, nice unui om, nice cetăţîi Ierusalimului. Iară de te vei apuca de războiu cu dînsu, bine să ştii că pre tine va să te prindză viu în mînule sale. Iară cetatea Ierusalimului şi svîntul Sion vor să fie arsă pînă în pămîntu şi nu să va alege nemică de tot Ierusalimul.
Iară Sădechiia împărat rîdia de cuvintele prorocului şi-l batgiocuriia şi-l lua în rîs. Şi eşi Irimiia de la împăratul şi iară începu a plînge ş-a tîngui Ierusalimul. Iară Dumnedzău grăi cătră Irimiia proroc şi dzîsă: Irimiio, scoală-te şi-ţi ia ucenicii, pre Varuh şi pre Avimeleh, şerbii miei şi eşi den cetatea Ierusalimului, că mi-i voia să o potopăscu de totu, pînă în pămîntu, pentru păcatele acestoru năroade ce lăcuescu într-însa. Şi păzeşte de te grijeşte mai curund şi eşi afară, pînă nu soseşte puteria haldeilor să încungiure cetatea şi să nu te cuprindză şi pre tine să piei cu dînşii.
Iară Ieremiia dzîsă: Doamne, iartă-mă, să grăescu cătră tine. Şi-i dzîsă Dumnedzău: Grăiaşte. Irimiia dzîsă: Doamne, vădzu, că vei da cetatia aceasta pre mînule haldeilor şi să vor lăuda că o au dobîndit cu puteria şi cu tăriia lor. Ce mai bine i-ai face potop sîngur svinţiia ta, să nu să mai laude ei cu tăriia lor. Iar Dumnedzău dzîsă cătră Irimiia: Irimiio, sîrguiaşte de eşi mai curund afară, iar haldeii nu să vor lăuda; că pînă nu voi deşchide eu porţile cetăţii, nu vor putea întra ei.
Iară Irimiia marsă la Varuh şi la Avimeleh şi nu vru să spue lui Avimeleh nemică pentr-aceasta, căce că era fricos, ce numai ce au spus lui Varuh. Şi să luă Irimiia şi cu Varuh şi s-au dus în beserica Sionului, care era făcută de Solomon împărat. Şi întră în beserică Irimiia şi cu Varuh şi feceră rugă spre Dumnedzău şi plînsără multu şi jeliră svîntul Sion şi tot Ierusalimul.
[[120]] Iar cînd au fostu în şeasă ceasuri de noapte, cum fu cuvîntul lui Dumnedzău, veni Irimiia şi cu Varuh la zîdiurile cetăţîi şi audzîră glasuri multe de buciume şi vădzură cum să pogorîră îngerii den ceriu cu flăclii aprinsă / pren mînule lor şi stătură pregiur zîdului cetăţîi.
Şi dac-au vădzut Irimiia şi cu Varuh unde s-au pogorîtu îngerii cu lumini la zîdurile cetăţii, începură amîndoi a plînge cu amaru şi dzîsără: Acmu vădzum, Doamne, şi credzum cuvîntul Tău, cela ce mi-ai dzîs că nu vor avea ei nice o putiare să ia cetatea Ierusalimului, pînă nu vei deşchide svinţiia Ta porţile. Şi acmu credzuiu, Doamne, că vei să dai cetatia Ierusalimului pre mîna vrăjmaşilor, pentru greşealele noastre.
Dzîsă Dumnedzău cătră Irimiia: Tu să iai totu nărodul mieu, izdrailtenii, şi să te duci cu dînşii la Vavilon în robie şi să-i iai cu cuvinte bune, să-i îmblîndzăşti şi să le aduci aminte că iară-i voiu mîntui eu den robie, cu vreme.
Dzîsă Irimiia cătră Dumnădzău: Doamne, dară ce voiu face veşmintelor şi odoarălor a svîntului Sion, cele scumpe, de multu preţ? Dzîsă Dumnedzău: Dă-le toate în pămînt şi dzî aşia: Ascultă, păminte, de cuvîntul Dumnedzăului celui ce ti-au aşedzat pe spre ape, să-ţi hie cu pază şi aminte de aceste odoară şi de aceste văşminte a svintei casă a lui Dumnedzău.
Şi iară dzîsă Irimiia: Doamne, dară cheile besericii ce le voi face? Dzîsă Dumnedzău: Ia-le şi le aruncă spre soare şi dzî: Să iai tu, soare, asupra ta aceste chei şi-ţi fie aminte foarte, pînă la vremia ce te va întreba Dumnedzău pentru dînsăle.
Şi iară dzîsă Irimiia proroc: Doamne, ce voi face lui Avimeleh, credinciosului mieu, carele mi-au slujit foarte multu şi cu direptate şi m-au scos şi den groapa cea adîncă a oamenilor celor morţi, ce m-au fost băgat Sedechiia împărat, că nu mi-ar fi voia să vadză perirea Ierusalimului, căce iaste un om foarte spărios?
Dzîsă Dumnedzău cătră Irimiia: Trimite-l pre dînsu cu o coşniţă la viia Agripei şi-i dzî să-ţi aducă smochine de la acea vie a Agripii. Iar de te va întreba: Ce, sîntu bune smochinele? iară tu să-i dzîci că aşea au dzîs Dumnedzău, de acele smochine ce va aduce el vei să dai nărodului căror vor hi bolnavi: şi cît vor mînca de acele smochine, în loc să vor izbăvi. Iară daca va merge el acolo, la viia Agripii, eu îl voi adormi acolo, pînă ce să va înturna iarăşi la urmă nărodul tot den robiia lui Navuhodonosor de la Vavilonie.
Iară Irimiia proroc s-au sculat pre cuvîntul lui Dumnedzău şi s-au dus ş-au întrat în svîntul Sion ş-au luat toate odoarăle şi toate văşmintele, adecă svîntul chivot cu svintele lespedzî, carele au dat Dumnedzău lui Moisi proroc de în ceriu, în măgura Sinaii şi svîntul / prestol cel de mult preţ şi svîntul sveşnic şi le dede toate acestea pămîntului să le poarte de grije, cum l-au învăţat Dumnedzău.
Iară cînd au fost a doa dzî în răsăritul soarelui, [iară] Irimiia prorocu au luat cheile svîntului Sion şi le aruncă spre soare şi dzîsă: Ţîne cheile besericii pînă cînd va veni vremea să te întrebe Dumnedzău pentru dînsăle. Şi să dusă la otacu-şi şi dzîsă cătră Avimeleh: Scoală-te şi te du pînă la viia Agripii să aduci nescare smochine. Iar Avimeleh întrebă: De ce treabă sînt smochinele? Iară Irimiia i-au dzîs cum l-au învăţat Dumnedzău. Iară pre Varuh i-au dzîs Dumnedzău să nu-l ia în robie cu dînsu, acolo, şi l-au lăsatu cum au [[121]] fost cuvîntul lui Dumnedzău. Ş-au eşit Varuh den cetate, afară, şi s-au dus departe, într-o peştire, să nu vadză cum va hi periria cetăţii Ierusalimului. Şi n-au mai vădzut pre Irimiia proroc pînă n-au venit den robie la Ierusalim, iarăşi.
Iară Avimeleh daca s-au dus la viia Agripei şi au cules smochine, cum l-au învăţat Irimiia, au purcesu să vie; iară lui i să feace somnu, că era dzîoa într-amiadzăzi. Şi dzîsă dentru sine: Să mă culcu să aţipăscu. Şi marsă suptu un pomu şi să culcă să aţipască. Şi-şi pusă căpătîiu coşniţa cu smochinele şi-l fură somnul. Şi fu adormit acolo tocma 70 de ai închiiaţi. Şi-l acoperisă Dumnedzău acolo pentru voia Irimiiei proroc, ca pentru să nu vadză perirea cetăţîi Ierusalimului. Şi atunci au eşitu şi Irimiia afară den cetate într-o laturi, pînă va vedea cum să va alege Ierusalimulul. Şi începu a plînge cu jeale mare pentru Ierusalim.
Şi numai cît au eşitu Irimiia den cetate au şi sosît şi Navohunodosor cu toată puteria sa şi cuprinsă cetatea Ierusalimului de toate părţile, şi o încungiurară. Iară îngerii lui Dumnedzău buciumară în buciumi şi să răsîpiră zidurile cetăţii şi cădzură neatinsă de nime. Şi întră Navuhodonosor în cetate şi cu toată puteria haldeilor şi-i dederă foc de toate părţîle de o arsără şi o prădară şi-i stricară toate zîdurile şi toate visteriile. Şi pre cîţi oameni au aflatu în cetate, pre toţi i-au pus supt sabie, pînă într-un copil de ţiţă.
Şi prădară svîntul Sion şi ce găsiră neascunsu de Irimiia proroc, totu luară. Şi prinsără viu, nevătămatu pre Sădechiia împăratu şi pre împărătiasa lui şi pre cuconii lui. Şi pusă Navuhodonosor de-i tăiară împărăteasa şi cuconii înaintea Sădechiei, de-i vădzu cu ochii săi, ca pentru să-i vie jeale / mare la inema lui. Iară pre Sădechiia pusă de-i scoasără ochii şi-l dusără în robie tocma la Vavilon. Şi prădară toată Iudea, cît ţînea hotarul. Şi robiră şi oameni şi mueri şi copii cu totul: cum au fost, aşia i-au dus. Şi mergia jidovii în robie mulţi, ca frundza şi ca iarba. Şi-i mîna haldeii ca pre nişte oi den napoi, pentru căce era greşiţi lui Dumnedzău. Şi să mînie Dumnedzău şi-i dede sîngur pre mîna lui Navuhodonosor să hie robi.
Atunci purciasă şi Irimiia prorocu cu năroadele jidoveşti în robie la Vavilon. Şi-i mîngîia Irimie cu cuvinte bune şi-i lua cu bine şi le da nădejde că-i va scoate Dumnedzău preste puţină vreme. Şi tuturor le era toată nădejdia pre Irimiia proroc; şi tată şi mamă el le era într-acea robie.
Şi dac-au robit Navuhodonosor pre toţi jidovii de la Ierusalim şi veni la Vavilon cu izbîndă mare, nu să apestiră încă vro trei ai şi iară trimisă Navuhodonosor pre stolnicul său cel mare, anume Navuzardan, cu oşti multe iarăşi la Ierusalim să-l mai prade şi să mai robască ce va mai găsî şi să ardză totu, pînă în pămîntu, ce vor hi rămasu de Navohudonosor. Iar Navuzardan dac-au sosîtu la Ierusalim, au pus oştile ş-au oborît curţile cele împărăteşti, ce mai rămăsasă, şi alte casă mari ce mai rămăsasă a boiarilor şi cîtă parte de cetate au fost rămas nerăsîpită, toată o au răsipit pînă în pămîntu şi den temelie. Şi apoi, dacă le-au răsîpitu toate, le-au dat foc de iznoavă, de le-au făcut pămîntu.
Şi de-acii, dac-au arsu acelia toate, s-au apucatu de svîntul Sion cel scumpu făcutu de prea mîndru Solomon împărat, cel făcutu cu meşterşug mare în chipul ceriului, celui ce-i era poleiţi păreţii şi ceriul şi faţa pre gios totu cu aur, cela ce s-au pogorît sîngur Dumnedzău de l-au blagoslovitu şi dzîsă: Eu sfinţiiu casa aceasta, carea nu mai era în toată lumea alta ca aceia pre suptu ceriu, de la răsăritu pînă la apus, nice va mai fi ca aceia pînă la [[122]] săvîrşirea lumii. Iar Navuzardan au pus toate oştile de o au spartu şi o au răsîpit pînă în pămîntu, apoi i-au dat focu, de nu s-au ales nemică de dînsa.
Ş-au luat stîlpii cei de malamă, poleiţi cu aur, făcuţi de Solomonu ş-au luat cei 12 tauri de aur ce lăsasă Solomon Sionului ş-alte odoară multe şi scumpe au găsîtu ş-au luat. Şi arsără Sionul pînă în pămînt şi-l potopiră, cît şi ei, daca l-au stricatu, s-au jelit pentru acel lucru scumpu ce era / Şi iară s-au lăsat în pradă pren ţară şi cîţi oameni au mai găsît fugiţi şi scăpaţi de Navuhodonosor, pre toţi i-au robit şi i-au dus la Vavilon robi. Iară pre Sădechiia împărat, aşea orbu, cum era, punia-lu de-nvîrtiia la moară şi măcina cu dînsul.
Deci iată că Navohudonosor, cum spun istoriile, au prădat Ierusalimul de trei ori. Întîiu în dzîlele lui Iachim împărat; al doile rîndu în dzîlele Iehoniei împărat; iar al treilea rîndu în dzîlele Sădechii împărat, cînd au fost perirea şi stricarea Ierusalimului den temelie.
Iară Irimiia prorocu era cu toate năroadele jidoveşti la Vavilon în robie, pînă să împlură 70 de ai. Şi era Ierusalimul pustiiu şi stricat, cît nu să cunoştea loc lîngă loc, nici piatră pe spre piatră.
Iară daca s-au împlut cei 70 de ai, atunci s-au deşteptatu şi Avimeleh, ucenicul Irimii proroc den somnu ce dormisă la viia Agripei. Şi daca s-au deşteptatu s-au frecatu pre ochi şi dzîsă: Puţin am dormit; poate hi că nu mi-am împlutu somnul de mă doare capul. Şi vru să să mai culce. Apoi el gîndi că-l va hi aşteptîndu Irimiia să-i ducă mai curundu smochinele. Şi căută la coşniţă cu smochinele şi vădzu Avimeleh că era proaspete smochinele, cum le luasă den smochinu, cît pica lapte de pren coadele smochinelor. Şi să sculă şi luă coşniţa cu smochinele de-a umăr şi purceasă spre Ierusalim.
Şi dac-au sosît unde era Ierusalimul căută şi nice cunoscu casăle, nice cetatia, nice Sionul, nice pre un om n-au cunoscut. Şi pusă smochinele gios şi căută mai bine şi tot nu putu cunoaşte nemică. Şi dzîsă: Blagoslovit iaste Dumnedzău, ce poate hi astădzi acestu lucru? Doară eu sîntu ameţitu de somnu, unde m-am lăsat de am aţipit puţintel şi mi-am rătăcitu calea şi nu ştiu unde sîntu. Şi întră în Ierusalim şi nu putu cunoaşte pre nime. Şi iară eşi afară şi să dusă la urmă de unde venisă şi căută bine şi cunoscu locul şi dzîsă: Nu mă voi mai clăti de aici, pînă nu-mi va descoperi mie Dumnedzău acesta lucru, să ştiu ce iaste. Şi pusă coşniţa cu smochinele gios şi şedzu şi el acolo.
Iară şedzîndu Avimeleh acolea, el nemeri un moşniag bătrîn venind de la oare ce avea. Şi daca l-au vădzut, l-au întrebat şi-i dzîsă: Rogu-te, unche, să-mi spui cu direptul ce oraş iaste acesta? Iară acel om i-au spus că iaste Ierusalimul. Iară Avimeleh dzîsă: Dară dacă iaste acesta Ierusalimul, cum dzîci tu, unde iaste Irimiia, preotul lui Dumnedzău şi unde iaste / Varuh, cela ce era cetitoriu în beserica lui Dumnedzău şi alţi oameni carii era căpetenii Ierusalimului? Că eu nice pre unul de aceia nu poci cunoaşte.
Iară acel uncheaşu bătrîn dzîsă cătră Avimeleh: Fătul mieu, cum te vădzu eu că mă întrebi, tu nu sameni a hi dentr-aceasta cetate, căce astădzi sîntu 70 de ai de cînd au dobînditu Navuhodonosor aceasta cetate a Ierusalimului ş-au robit tot nărodul de l-au dus la Vavilon. Şi împreună cu acele năroade multe au robitu şi pre Irimiia, preotul lui Dumnedzău şi sîntu [[123]] şi pînă astădzi acolo robi. Iară tu, fiiule, pre aceia vreme nu vei hi fost nice născut şi tu mă întrebi de Irimiia preotul.
Iară Avimeleh daca audzî acele cuvinte dzîcîndu-i acel unchiaş, numai ce să năduşiia de ciudă şi dzîsă cătră dînsu: Pre mare credinţă, unchiaş, că de n-ai hi mai bătrîn decît mine, foarte ti-aş ţinia rău şi aş dzîce că ţ-ai eşit den minte. Căce eu ştiu că grăii cu părintele mieu Irimiia acmu, în cestu ceas şi m-au trimis la viia Agripei să-i aduc neschiţele smochine să dăm bolnavilor den năroade să mănînce, ca să să izbăvească. Şi daca m-am dus ş-am cules smochinele, mi s-au făcut somnu şi m-am lăsatu suptu umbra unui pom şi aţipii numai un ceas şi sîrguescu să mă duc mai curundu, că mă tem să nu mă ţîe rău căce am adormit neschiţel. Şi de nu mă credzi, să-ţi arătu şi smochinele, să le vedzi. Şi descoperi Avimeleh smochinele şi le vădzu ş-acel unchiaş proaspete, încă pica lapte den coadele lor, ca cîndu li-au luat den smochinu atunce. Şi multu să miră şi acel om bătrîn de aceasta. Şi dzîsă Avimeleh: Credzi acmu că m-au trimis părintele Irimiia astădzi şi tu dzîci că sîntu 70 de ai de cîndu i-au luatu robi la Vavilon?
Iar acel unchiaş vădzîndu smochinele proaspete, aşia cum era, şi audzînd şi pre Avimeleh că-i spunea cu atîta ciudă, l-au credzut şi-i dzîsă: O, fiiul mieu, credzu-te. Ce poate hi că eşti ficioru vrunui om direptu şi n-au vrut Dumnedzău să-ţi arate să vedzi stricatul cetăţîi Ierusalimului şi robiia jidovilor şi sîngele cel mult ce s-au vărsatu. Ce poate hi că ti-au acoperitu Dumnedzău cu puteria svinţii sale, cum au vrut. Iară să ştii, fiiule, că adevăratu iaste cum ţ-am spus, că sîntu astădzi 70 de ai de cînd i-au robitu Navohudonosor şi i-au dus la Vavilonie. Şi de vei să te încredzi şi mai bine, fiiul mieu, socotiaşte ce vreme iaste aceasta / vreme şi să fie smochine coapte, că încă acmu să începe primăvara.
Iară Avimeleh căută bine pre cîmpi şi pre pomeţi şi vădzu că nu iaste vremia smochinelor. Şi dzîsă cătră acel unchiaş: Ce lună iaste aceasta? Iară elu-i spusă că iaste luna lui făurar. Atunci să împlu de credinţă Avimeleh şi vădzu că sîntu adevărate cuvintele acelui unchiaş şi dzîsă: Blagoslovit iaste Dumnedzăul ceriului ş-al pămîntului, carele iaste odihnă sufletelor celor direpţi. Şi scoasă de acele smochine şi dede acelui unchiaş bătrîn şi-şi ceru ertăciune să-l iarte. Şi-l blagoslovi acel om şi să împărţiră.
Iară Avimeleh stătu cu rugă spre Dumnedzău să-i descopere acesta lucru şi să-l înviaţă cum va face. Şi în loc au şi venit îngerul lui Dumnedzău şi l-au luat de mînă şi l-au dus tocma în peşterea ceia în care au fostu lăcuindu şi Varuh, soţiia lui, socotitu de Dumnedzău. Şi daca dede Avimeleh fără viaste asupra lui Varuh şi să vădzură, nice mai putu grăi unul nice altul, ce-şi căuta amîndoi într-ochi şi le mergia lacrămile ca pîreaele multă vreme. Şi apoi să luară amîndoi în braţă şi să sărutară dumnedzăiaşte.
Şi începu a întreba unul pre altul şi spusă Varuh de totu cum au fost cătră Avimeleh; şi iară plînsără cu jeale şi cu foc. Şi arătă Avimeleh smochine de 70 de ai cum era proaspete şi cum era ca în ceasul ce le-au luatu den smochinu. Şi mult să mirară amîndoi de aceasta şi de-npreunaria lor cea fără nădiajde, într-atîta samă de ai. Că nice ştiia Varuh pre Avimeleh c-au fost adormitu 70 de ai, nice Avimeleh pre Varuh c-au fost acoperit de Dumnedzău [[124]] într-acea peşteră, într-acei 70 de ai, nice au mai ştiut altul nime, fără numai sîngur Dumnedzău şi Irimiia prorocu.
Şi apoi multu s-au bucuratu unul de alaltu şi diaderă laudă lui Dumendzău. Şi dzîsă Varuh cătră Avimeleh: Den vreme ce ni-au împreunat Dumnedzău, de unde nu ni-am nice gînditu, să facem rugă spre Dumnedzău să ne arate cum vom face să dăm ştire şi părintelui nostru Irimiei să ştie de ştirea noastră cum ni-au acoperitu Dumnedzău cu puteria sa atîta vreme şi cum ne-am împreunatu iarăşi acmu fără nădiajde. Şi cum începură a face rugă cătră Dumnedzău, cîtu au şi venit îngerul şi le dzîsă: Ascultă Dumnedzău ruga cea curată a voastră şi m-au trimis să vă spuiu că peste puţinea vreme va să scoaţă şi pre Irimiia cu tot nărodul jidovăscu den robiia lui Navohudonosor şi vor veni / iarăşi la moşiia lor la Ierusalim. Şi să căutaţi să-i scrieţi o carte de cîte vă spuiu, de toate şi să fie cartea demeneaţă gata. Că va veni la voi un hultur şi să-i legaţi cartea la grumadzi şi să legaţi şi cîteva smochine să le ducă acolo, la Vavilon, la Irimiia.
Şi scrisără o carte la Irimiia prorocu de totu cîte au vădzut ei cu ochii şi de ce le-au spus şi îngerul. Şi dac-au venit acel hultur au legat acea carte şi cîteva smochine de grumadzii acelui hultur şi l-au blagoslovit şi l-au trimis tocma la Vavilon, la Irimiia prorocu. Şi i-au dzîs iară să să întoarcă pre la dînşii.
Iară hulturul zbură şi să dusă tocma la Vavilon. Şi dac-au sosît acolo s-au pus den afara cetăţîi. Iară Irimiia proroc şi cu tot nărodul scotea pre un om mortu să-l îngroape den afara cetăţii, într-o bucată de pămîntu ce le dedesă Navuhodonosor să să îngroape. Iară hulturul, dac-au vădzut pre Irimiia prorocu, i-au datu Dumnedzău gură de om şi grăi cu glas mare şi dzîsă: Irimiio, Irimiio, preutul marelui Dumnedzău, primeşte scrisoarea care v-am adus eu, scrisă de la Varuh şi de la Avimeleh. Şi audzîră năroadele toate şi multu s-au miratu de aceasta. Şi marsă hulturul de să pusă pre acel om mortu, ce ducia să-l îngroape. Şi cum s-au pus pre mortu, minune mare, în locu au şi învis mortul acela şi să sculă ca şi cîndu ari hi fost dormit.
Şi vădzură toţi că iaste de la Dumnedzău scrisă acea carte şi o dezlegă Irimiia proroc şi o ceti într-audzul tuturor. Şi le spusă cum s-au împreunat Varuh cu Avimeleh şi cum i-au învăţat singur Dumnedzău să le scrie cum i-au izbăvitu de pre acii înainte, să nu mai hie robi lui Navuhodonosor şi cum ş-or merge la moşie la Ierusalim. Şi daca audzîră jidovii aşea, toţi într-un glasu dederă laudă lui Dumnedzău că ş-au adus aminte de i-au mîntuit den urgie şi den robie.
Iară Irimiia prorocu scrisă şi el carte la Varuh şi la Avimeleh, de cîte nevoi au petrecut în robie şi cîtă jeale şi cîtu amar şi dosadă şi cîtă muncă şi chin li-au făcut Navuhodonosor. Ş-au legatu cartia iarăşi la grumadzii hulturului. Şi-l blagoslovi şi zbură şi să dusă iarăşi înapoi la Varuh şi la Avimeleh, ca pentru să ştie şi să le hie nădiajde.
Şi daca luară cartea şi cetiră şi vădzură cît amar au petrecut Irimiia în robie şi cîtă groază şi răutate, [şi] iară plînsără amîndoi cu jeale pentru robiia loru şi dederă laudă lui Dumnedzău cum i-au / acoperit şi nu li s-au prilejit să vadză cîte scriia Irimia în carte. Iar prorocul Irimiia au datu dentr-acele smochine ce dusesă hulturul. Şi cîţi oameni bolnavi au mîncatu, toţi s-au izbăvitu.
[[125]] Iară daca s-au împlutu acei 70 de ai dzîsă Dumnedzău cătră Irimiia aşea: Scoală-te peste aceasta noapte şi să iai totu nărodul jidovăscu den mare pînă în micu, numai să sirgueşti şi să-i scoţi den Vavilon tocma la apa Iordanului. Şi daca vei sosi la apa Iordanului să cauţi să-i desparţi de mueri-şi. Iară carii nu să vor îndura de mueri-şi, tu să-i laşi să nu-i treci apa Iordanului în ceia parte cu tine.
Iară Irimiia, cînd au fostu peste noapte, feace cumu-i dzîsă Dumnedzău şi luă pre jidovi cu totul. Şi să dusără toată noaptea, pînă ce-au eşitu den hotarul Vavilonului ş-au agiunsu la apa Iordanului. Şi cînd fu acolo, le dzîsă Irimiia prorocu: Aşea au dzîs Dumnedzău, carele den voi aveţi mueri vavilonence, de veţi lăsa muerile, voi să triaceţi în ceia parte; iară de nu le veţi lăsa, nice voi să nu treceţi Iordanul în ceia parte, ce să vă întoarceţi înapoi.
Dece unii dentru dînşi ş-au lăsatu muerile ş-au trecutu cu Irimiia, iar alţii au dzîs: Mai bine să ne întoarcem înapoi, decît să ne despărţîm de pre la muerile noastre şi să fim înstreinaţi de la ficiorii noştri; şi s-au întorsu înapoi iar la Vavilon. Iară Navuhodonosor au dzîs cătră vaviloneni să-i goniască şi ei şi să nu-i primască. Şi nu vrură să-i mai priimască la Vavilon, ce le dzîsără: Den vreme ce ne-aţi părăsît ş-aţi fugitu de la noi noaptia, nu ne mai trebuiţi nice noaă; şi-i goniră şi de acolo. Iară ei, dac-au vădzutu că nice-i priimăscu la Vavilon, nice-i priimeşte Irimiia, s-au dus într-un loc departe de la Ierusalim şi ş-au descălecatu sat acolo şi i-au pus numele Samariia.
Iară Irimiia proroc şi cu tot nărodul jidovăscu au venitu la Ierusalim, la moşiia loru cea bogată, de care îi streinasă Navuhodonosor împăratu pentru greşealele lor. Şi să împreună Irimiia cu Varuh şi cu Avimeleh şi era plîngere în doaă cu bucurie. Şi-i blagoslovi Irimiia şi-i întrebă de viiaţă şi multe veselii să feceră. Că carii îşi cunoştea oamenii, să împreuna unii cu alţii şi era multe bucurii şi multe veselii, ca şi cîndu are hi născutu al doile rîndu. Şi feceră jărtfă lui Dumnedzău în 9 dzîle.
Iară cînd au fostu a dzecia dzî au făcut / sîngur Irimiia prorocu rugă cătră Dumnedzău atîta, cît i s-au suit sufletul de la dînsu şi i-au rămas numai trupul, ca şi cînd era mortu. Iară Varuh şi cu Avimeleh, dac-au vădzut trupul Irimiei fără sufletu au începutu a plînge ş-a să jelire pentru Irimiia. Şi audzîră năroadele jidoveşti că plînge Varuh şi cu Avimeleh şi marsără şi ei de vădzură trupul Irimiiei pre pămîntu, ca un mortu. Şi începură a plînge cu toţii şi-şi rumpea hainele. Şi luară brazde de pămîntu de-şi pusără în capu şi plîngea cu amar şi bociia pre Irimiia şi-i gătiră groapă ca să-l îngroape. Iară într-acela ceas veni glas den ceriu şi dzîsă: Nu-l îngropaţi, că n-au murit, ce iaste viu.
Şi dacă audzîră jidovii aşia, le păru bine şi şedzură pregiur trupul Irimiei de-l străjuiră trei dzîle şi trei nopţi. Iară cînd au fost a patra dzî i-au venit sufletul la locu şi strîgă în gura mare cătră toţi dzîcîndu: Lăudaţi pre Dumnedzău şi pre Fiiul său, Domnul nostru Iisus Hristos, lumina tuturor viacilor, carele învie pre noi. Iară daca le pomeni de Fiiul lui Dumnedzău, de Hristos, nu suferiră, ce strîgară toţi cu un cuvîntu şi dzîsără: Acestia sîntu cuvintele Isaiei proroc, ficiorul lui Amos, carele au dzîs cătră părinţîi noştri iară într-acesta chip L-au vădzut pre Dumnedzău şi pre Fiiu-său; şi pentr-aceasta l-au omorîtu cu moarte asuprită, că l-au despicatu în doaă, tăindu-l cu hiristeu [[126]] de lemnu. Deci aşea şi noi acmu trebuiaşte, pentr-acesta cuvîntu ce au grăit, să-l ucidem cu pietre.
Iară Varuh şi Avimeleh dacă audzîră că vor să-l ucigă pre Irimiia începură a plînge şi a să tîngui pentru moartea Irimiei. Iară prorocul Irimiia dzîsă cătră dînşi: Tăceţi şi nu plîngeţi, că nu mă vor putia omorî, pînă nu le voi spune totu ce am vădzutu şi ce am audzîtu, cît mi-au fost sufletul eşitu den trup. Ce vă duceţi şi aduceţi o piatră să hie mai naltă decîtu mine. Şi marsă Varuh şi cu Avimeleh şi adusără o piatră. Şi să rugă Irimiia lui Dumnedzău şi dzîsă: Doamne, rogu-mă, să să facă această piatră în chipul mieu, să ucigă năroadele cu pietre pre acea piatră. Şi să feace acia piatră în chipul trupului Irimiii.
Iar jidovii sosîră toţi cu pietri pre a mînă şi vădzură piatra şi le păru că iaste Irimiia. Şi începură a ucide cu pietri pre acea piatră. Iară Irimiia au spus totu ce au vădzutu şi ce au audzîtu cît i-au fost sufletul depărtat de la trup. Şi daca le-au săvîrşitu tot Irimiia de / spus, iară piatra aceia dzîsă cătră dînşii: O, jidovi orbi şi fără credinţă, căce ucideţi cu pietri iară pre piatră şi Irimiia iaste alăturea cu voi, în mijlocul vostru şi nu-l vedeţi.
Iară jidovii atunci cătară şi vădzură pre Irimiia şi nu să încredea, ca şi cînd are hi fost ameţiţi de somnu. Şi daca l-au cunoscutu, începură cu pietri la dînsul şi acolea i-au făcut moarte jidovii ceia ce i-au purtatu Irimiia pren robie, de le-au fost tată şi îmă şi-i lua cu cuvinte dulci şi apoi i-au scos şi den robie şi i-au adus la moşia lor, den robi să fie stăpîni. Ce pentru bine ce le-au făcut, ei l-au ucis cu pietri. Şi cînd l-au omorît, nice gura n-au deşchis măcarî să-i blasteme, sau să le dzîcă altăceva, ce numai ce au tăcut ca un miel.
Şi daca l-au ucis jidovii cu pietri [iară] Varuh şi Avimeleh plînsără multu moartea Irimiei prorocu. Şi l-au luatu de l-au îngropat în pămîntul Ierusalimului, la moşiia lui. Şi îngeri luminoşi luară sufletul lui. Iară daca l-au îngropat au pus şi piatra aceia ce luasă chipul Irimiei prorocu şi o au scris Varuh şi Avimeleh cu slove, dzîcînd aşea: Aceasta iaste piatra agiutoriului Irimiei prorocu.
Iară încă pînă a nu ucide pre Irimiia prorocu, jidovii, dac-au venit den robie au şi căutatu unde era date pămîntului svintele şi odoarăle şi văşmintele svîntului Sion. Şi li-au luat şi li-au pus într-o piatră şi li-au scris în loc de pecete cu numele lui Dumnedzău; iară ca şi cînd are hi fost de her acele slove, aşea s-au tiposît de tare într-aceia piatră. Şi piatra aceia iaste în pustiiu, unde s-au făcutu chivotul întîi. Şi iaste supus cu putere dumnădzăiască şi-i acoperită acea piatră acolo şi nu să mai vede, pînă cînd va hi voia lui Dumnedzău.
Iară pre după ce luă Irimiia proroc jidovii de la Vavilon şi-i dusă la Ierusalim, [iară] Navuhodonosor mai vădzu într-o noapte un vis. Adecă unde era un copaci mare, crescut den pămînt şi era înaltu cîtu-i agiungea vîrvurile pînă în ceriu, iară ramurile lui acoperiia totu pămîntul. Şi frundzăle lui era mai frumoasă decît toate frundzăle, iar sămînţa lui era foarte multă. Iară pre supt acel copaci s-au fostu aumbrind toate gadenile şi toate dobitoacele, iară pren crăngile acelui copaci s-au fostu ţiind de toate pasările şi toate acelea s-au fostu hrănind den roadă acelui copaci mare.
Iară de-acii mai vădzu unde să pogorî un svîntu den ceriu şi strigă tare şi dzîsă: / Tăiaţi copaciul şi-i sfărîmaţi toate ramurile lui şi scuturaţi toată [[127]] roada lui şi răsîpiţi toate frundzăle lui, iară numai trupina lui să lăsaţi. Şi toate gadenile şi dobitoacele şi pasările să să răşchire de pre suptu umbra lui. Şi vădzu unde tăiară copaciul acela şi-l răsîpiră cu totul, numai ce au rămas trupina dentr-acela copaciu.
Şi dac-au vădzutu Navuhodonosor acel vis aşia, au şi chematu pre Daniil prorocu şi l-au întrebatu şi-i spusă toată tocmala visului, cum au vădzut. Iară Daniil în locu începu a-i dezlega visul şi-i dzîsă: Împărate, bine să ştii că copaciul acel înaltu pînă la ceriu şi latu preste tot pămîntul eşti Măriia ta; că vestia ta încă merge în tot pămîntul şi mărirea ta iaste pînă la ceriu. Iară tăiatul copaciului iaste că ţi să va lua împărăţîia de la tine. Iară pasările şi gadenile care le-ai vădzut sîntu, că pre după ce ţi să va lua împărăţîia iar tu vei să te faci dobitoc şi vei să îmbli în pustiiu cu gadenile şi cu dobitoacele pînă cînd să vor împlea şiapte vremi, adecă 7 ai, şi vei mînca şi tu iarbă în pustiiu cu dobitoacele. Şi aceasta nu o au foarte băgatu samă Navohudonosor, iar mai apoi au fost cuvintele prorocului Daniil totu deplin. Şi iarăşi mai dzîsă prorocul: Iară să ştii, împărate, că trupina acelui copaci ce au dzîs să o lasă iaste iarăşi împărăţîia ta; că pe după acei 7 ai ce te vei face bou şi vei îmbla în pustiiu cu dobitoacele cele sălbatece, iarăşi vei să-ţi vii la cinstea împărăţiei.
Iară acestu împăratu Navuhodonosor foarte să întrista, cît nu mai era altu nime împărat de pre pămîntu împotriva lui. Şi să ţînia el pre sîne că iaste în loc de Dumnedzău şi nu mai iaste nime să stea împotriva lui. Şi făcusă multe războae şi unde mergea, totu biruia. Ş-au fostu Ierusalimul suptu mîna lui 7 ai şi el punea împăraţi, elu-i scotea, pînă l-au robit cu totul şi l-au arsu pînă în pămîntu, cum aţi audzît.
Iară Navuhodonosor împărat făcusă o cetate la Vavilon şi cu oraş pen pregiur tot cu pietri mare şi cioplite. Şi era piatra cîte de trei coţi de lată şi cîte de şeasă coţi de lungă. Şi o au făcut pren pregiur de largă cît ţinia 40 de mile cu oraşul şi i-au făcut zîdiurile pen pregiurul oraşului de înalte de 80 de coţi. Ş-au făcut cetatea cu turnuri nalte de 100 de coţi, cotul cîte de 7 urme de picioare şi de groasă turnurile cîte de 6 coţi. Ş-au făcut cetatea în largu în toate / părţile de 40 de pistrele, numai cît ţînea pîndza cetăţîi, usăbi de a oraşului.
Ş-au făcut porţile cetăţîi totu de aramă galbînă de 50 de coţi de înalte şi de 20 de coţi de largi. Şi pen pregiurul cetăţii săpasă hindichiu de 40 de stînjini de adîncu. Şi foarte o săvîrşisia cu o tărie mare.
Iară odănăoară marsă Navuhodonosor la acea cetate cu toţi domnii săi şi cu toţi craii săi. Şi strigă în gura mare Navuhodonosor şi dzîsă cu cuvîntu falnic de la inema sa aşea: Nu iaste acesta Vavilonul carele am făcutu eu cu puterea tăriei mele, ca să stea şi să afle întru cinstea slavii mele? Şi cum bine n-au săvîrşitu cuvîntul, în loc s-au audzît glas den ceriu aşea: Ţie ţi să dzîce Navuhodonosor; să ştii că împărăţîia ţi s-au luatu de asupră şi vei hi mai prostu decîtu oamenii. Şi te vor goni toţi oamenii şi vei fi gonitu şi urît de toţi şi te vei face în chip de bou şi vei petrece în pustii cu gadene sălbatece. Şi vei mînca tu iarbă ca dobitoacele în şeapte vremi, adecă în şeapte ai, pentru să poţi cunoaşte că sîngur Dumnedzău carele petrece în ceriu, acela iaste mai mare şi dă împărăţiile pre la oameni şi le ia şi face cumu-i voia.
Şi cum să săvîrşi acel cuvîntu dumnedzăescu, aşea s-au şi făcutu Navuhodonosor bou cu capul şi cu picioarele den nainte; iară trupul şi cu [[128]] picioarele den napoi s-au făcut în chip de leu şi cu coada. Şi acolo pre locu s-au împlut cuvîntul lui Dumnedzău, cum au dzîs şi-l şi goniră oamenii împroşcîndu-l şi chiuindu-l, cum era mai rău. Şi fugi în pustiiu, cum fu cuvîntul lui Dumnedzău şi lăcuia cu gadenile sălbatece şi păştia iarbă ca boii şi îmbla în patru picioare ca dobitoacele. Şi-i crescusă părul mare peste totu, de era flocos şi groznic şi i să feaceră unghile mari, ca de hultur. Iară trupul i să negrisă şi să zbîrcisă de frig şi de viiaţă rea. Şi i să legasă limba, de nu putea grăi: ce numai ce audzîia cu urechile şi pricepia tot. Iară de apur ce au plînsu multu într-acei şeapte ai i să făcusă ochii roşii ca sîngele. Şi mulţi socotiia să-l mai vadză şi nime nu-l putia mai vedea, fără numai Daniil prorocu, ce-l vedia în toată vremia, pentru căce că Daniil prorocu în toată vremia făcia rugă spre Dumnedzău pentru Navuhodonosor.
Iară cînd au fostu odată să rugă Daniil lui Dumnedzău să-i arate / acestu lucru, pentru căce l-au făcut Dumnedzău giumătate bou şi giumătate leu. Şi-i descoperi Dumnedzău acestu lucru şi-i dzîsă: Bou s-au făcut pentru mărirea lui şi pentru hvala şi pentru căce au credzut altu dumnedzău ş-au purtatu giugul diiavolului. Iară leu s-au făcut pentru mîniia lui cia rea şi pentru vrăjmăşiia şi pentru lăcomiia.
Iară cînd s-au împlut acei şeapte ai s-au milostivit Dumnedzău pentru rugămintia lui Daniil prorocu şi pentru lacrămile lui Navuhodonosor şi l-au ertatu şi ş-au venit iarăşi în fire, cum au fost întîiu om, la împărăţîe-şi. Ş-au mai trăit pre după aceia încă 6 ai şi giumătate, totu cu rugă spre Dumnedzău şi cu lacrămi herbinţi. Şi atunci vădzu Navuhodonosor ce-au fost lucrînd întîiu şi ce au fostu făcînd; şi atunci s-au împlut şi cuvintele lui Daniil prorocu, cum am dzîs. Şi de pre atunci înainte tot făcia cumu-l învăţa Daniil.
Şi într-acei 6 ai şi giumătate ce au mai trăit, nice pîine n-au mai mîncatu, nice vin n-au mai băut, ce numai ce-şi ţinea sufletul cu legumi şi cu buruiane şi cu bob muiat şi bea apă şi să totu ruga spre Dumnedzău şi noaptia şi dzua. Şi s-au săvîrşitu Navuhodonosor împărat cu pocăinţă şi cu gîndu bun spre Dumnedzău şi l-au îngropatu în cetatea Vavilonului cu cinste mare, cum i s-au cădzutu ca unui împărat mare.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ULEDOMARUDAH, FIIUL LUI NAVOHODONOSOR. GLAVA 57

Stătu împăratu Uledomarodah, ficiorul lui Navuhodonosor. Şi nu împărăţi multu, numai 5 ai. Şi era om blînd ş-au scos pre Iehonie împărat den temniţă şi den legătură ce-l ţinea tată-său. Şi mînca şi bea cu dînsu şi-l ţinia la cinste mare. Şi daca să împlură 5 ai au bolnăvit împăratul Uledomarodah ş-au murit.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI VALTASAR, IARĂ FICIOR MAI MIC LUI NAVOHODONOSOR. GLAVA 58

Pre după moartea lui Navuhodonosor şi a fiiu-său Uledomarodah stătu împăratu Valtasaru, ficiorul cel mai mic a lui Navuhodonosor. Iar cînd au [[129]] fostu într-o sară, şedzînd cu toţi domnii şi cu toţi craii şi boiarii săi şi cinînd la masă cu toţii, fiind mai mulţi de 1000 de domni şi de boiari. Iară Valtasar foarte era om măreţ şi falnicu, ca şi cum era întîi tată-său, Navohudonosor. Şi şedzînd ei aşea toţi la masă şi veselindu-să [iară] / împăratul ş-au scos toate ţiitorile pentru hvala, împodobite ca nişte împărătesă şi li-au pus la masă. Ş-au învăţatu să aducă toate odoarăle şi toate vasăle şi potirile cele de aur scumpe de multu preţ, carele fusesă luatu tată-său, Navuhodonosor, den svîntul Sion, ce era lăsate de împăratul Solomon să fie besericii Sionului şi li-au fost luatu tată-său aciastea odoară, cînd au bătut întîiu Ierusalimul, în dzîlele lui Iachim împăratu.
Şi daca li-au dus acele svinte odoară la masa lui Valtasaru, învăţă să diriagă pre masă cu dînsăle. Şi începură a bea ş-a să veseli la acea cină cu toţi domnii şi craii săi şi cu toate ţiitorile lui. Şi era aprinsă făclii multe pre masă, de lumina în totu chipul, cît păria că luminiadză soarele într-amiadzădzi, aceia lumină era. Şi dzîcia surlele şi trîmbiţile şi nagaralele la acea cină a împăratului şi foarte să feace o veselie mare. Şi să desfătasă împăratul şi toţi domnii lui.
Iară într-aceia să arătă peste masa împăratului o mînă de om, mare şi lungă şi groznică şi covîrşi masa peste tot. Şi scrisă asupra împăratului în părete nişte slove. Şi slovele dzîcia aşea: Mani, Fekel, Faresu. Şi dac-au scris acea amînă mare acele slove, nu să mai vădzu.
Iară împăratul şi cu toată masa sa s-au cutremurat de frica aceii mîni groznice şi ciudate şi nu să ştiia ce să facă. Şi tăcură toate trîmbiţile şi toate organele şi să sparsă acea veselie mare a împăratului şi să împrăştiiară toţi domnii. Şi împăratul ş-au fost pierdutu hirea, părea că iaste mortu. Şi să dusără toţi de la masă.
Iar peste noapte nu mai putu dormi împăratul de grije. Iară cînd au fost a doa dzî strînsă împăratul pre toţi prea mîndrii şi pre toţi filosofii şi pre toţi vrăjitorii şi vădzătorii de stele şi le-au arătat acele slove. Şi nime n-au putut să le dezlege, nice să le înţăleagă ce tîlcuescu şi ce spun.
Iară împăratul, dac-au vădzut că nime dentr-acei dascali mari nu pot să dezlege ce tîlcuescu acele slove, au pus de au strîgat în toată ţîneria sa, cine să va afla să poată ceti acele slove şi să poată dezlega ce tîlcuescu, să-şi dea împăratul giumătate de împărăţie aceluia om. Şi era împăratul foarte mîhnitu, unde nu să putea afla nime să ştie de acele slove.
Iară moaşea împăratului, maica lui Navohudonosor împăratu, marsă la împăratul şi dzîsă: Împărate, nu-ţi face voia rea pentr-aceasta nemică, / nice fii tristu. Căce că eu ştiu pre un jidov aici, pe anume Daniil; şi acesta foarte iaste ştiitoriu mare de vise şi den carte şi di ce şi-l vei întreba. Că acesta omu era şi la tată-tău, la Navuhodonosor şi numai el era de acea triabă, cînd avea tată-tău nescari întrebări de visă, sau de alte taine şi foarte-l ţinea tată-tău la o cinste mare. Şi nice unul dentru filosofii haldeilor n-au putut să prindză cu dînsul nice să dea răspuns cuvintelor lui. Deci pre acela, împărate, de-l vei chema, bine să ştii că te va oteşi den toate gîndurile şi-ţi va spune foarte cu totu adevărul.
Iară Valtasaru împărat, dac-au audzîtu aşia, în loc l-au şi chemat la sîne; şi-l adusără cu cinste mare şi dzîsă împăratul cătră Daniil: Audzît-am de tine că iaste mare putere dumnădzăiască asupra ta. Şi iată că ti-am poftit şi de [[130]] vei putea să ceteşti nişte slove ce sîntu scrisă în părete de o mînă ce mi s-au arătatu la cina ce am cinatu şi de vei putea să-mi spui ce tîlcuescu, eu să te fac al doile împărat pre lîngă mine şi te voiu dărui cu multe lucruri împărăteşti scumpe, de mult preţ.
Iar Daniil s-au închinat cătră împăratul şi dzîsă: Cinstite împărate, mulţămăscu Mării tale de toată cinstia şi socotinţa care arătaşi cătră mine astădzi. Iară darurile şi împărăţiia tot să fie la Măria ta, cum ţ-au dat-o Dumnedzău. Iară mie plată nu-mi trebuiaşte, pentru darul lui Dumnedzău, că toată mintea şi toată înţălepciunia şi toată cunoştinţa şi darul iaste datu omului de la Dumnedzău fără cumpărare.
Iară mă ascultă, împărate, dacă mă întrebi să-ţi spuiu, Dumnedzău cel mare şi cela ce au făcut vecii den cepătură, acela au datu împărăţiia lui Navuhodonosor, tătîne-tău, şi i-au măritu putiarea şi l-au vestitu dentru toţi împăraţîi, pînă pe la marginea pămîntului. Ş-au pobeduit limbi multe şi s-au închinat lui împăraţi mulţi. Şi atîta să întărisă cu putiare mare, cît nu mai era altu împăratu de pre pămîntu să fie lui potrivnic.
Iară mai apoi pentru căce n-au vrut să să închine lui Dumnedzău carele au făcutu ceriul şi pămîntul, ce pentru căce s-au vîznosît însuşi dentru inema sa, ş-au dzîs că iaste el dumnedzău preste toţi dumnedzăii / s-au mîniiatu Dumnedzău pre dînsu şi i-au schimbatu chipul cel omenescu şi l-au făcut bou. Ş-au fost în pustiiu cu alte gadine ş-au păscut tot iarbă ca boii în şeapte ai, pînă ce ş-au plînsu greşealele înaintia lui Dumnedzău şi s-au pocăitu ş-au mărturisitu că iaste Dumnedzău domnul adevărat, carele iaste puternic vieţii şi morţii şi cela ce sue şi pogoară tot omul.
Iară apoi, dac-au vădzutu Dumnedzău că s-au pocăit şi s-au plecat cu toată inema, s-au milostivit pre dînsul pentru lacrămile lui cele multe şi iară l-au făcut cu chip de omu cum au fostu şi mai întîi şi i-au dat iarăşi împărăţîia. Iară apoi cîtă viiaţă au mai trăit pre după aceia, totu au fost cu frica lui Dumnedzău şi cu direpte cătră svinţia sa. Pentr-aceasta, împărate, să nu hie cu bănatu Mării tale, că pre cît vom şti şi vom cunoaşte pre direptate spune-vom şi Măriiei tale.
Dzîsă Daniil: Împărate, slovele ce vedzi în părete că sîntu scrisă de acea mînă lungă s-au scris pentru căce ai supăratu pre Dumnedzău ş-ai pîngărit svintele odoară a besericii Sionului, carele au fost svinţite de sîngur Dumnedzău. Iară tu le-ai scos la masa ta ş-ai băut tu cu dînsăle pre masă, împreună cu toţi boiarii tăi şi cu toate ţîitorili tale şi ţ-ai rîs de svintele lui Dumnedzău. Deci pentr-aceasta s-au mîniiat Dumnedzău pre tine şi ţ-au arătatu acestu sămnu groznic, adecă acea mînă lungă ce-au venit fără veste ş-au scris acele slove carele dzîcu: Mani, Fekel, Fares.
Iară înţălesul acestor slove spune aşia, cum Dumnedzău ţ-au luatu împărăţiia de la mîna ta ş-au spartu începătura ta şi ţ-au scurtatu aii şi dzîlele vieţii tale. Iară toată mărirea ta şi putiarea ta şi scaunul şi împărăţiia ta o au datu altui împăratu.
Acestia cuvinte au spus Daniil prorocu înaintea lui Valtasar împăratu, fără nice o frică, ce cu mare îndrăznire.
Iară împăratul dac-au audzîtu aşea, cum i s-au scurtatu dzîlele şi i s-au luatu împărăţiia s-au împlut de toată jelea şi de tot amarul. Şi era totu [[131]] cu voia înfrîntă pînă cîndu au fost peste puţină vreme s-au rădicatu Darie împărat de la Midiia cu oşti multe şi grele ş-au venit asupra lui Valtasar. Şi i-au prădat ţara şi i-au spartu oştile şi pre dînsul l-au prinsu viu şi i-au făcut muncă multă, pînă ce l-au omorît. Şi să sparsă şi să strîcă / împărăţiia persilor ş-a vavilonenilor şi rămasă supt mîna lui Darie împăratu. Şi le lua haraci pre anu cum nu să mai gîndisă ei. Şi fu deplin cuvîntul lui Daniil proroc, cum au dzîsu.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI DARIE DE LA MIDIIA, CARELE L-AU CHEMAT ŞI ARTAXERXU. GLAVA 59

Stătu împăratu Darie şi vavilonenilor şi midiianilor, ţărîi sale. Şi ş-au luatu muiare dentru jidovce una ce o chema Estir, fata unui jidov mare, ce-l chema Mardoh. Şi o alesesă împăratul dentru toate fetele de jidovi mai frumoasă şi mai înţăliaptă. Dece o luasă să-i hie împărăteasă. Iar un voevod a lui Darie împărat, ce era mai mare preste oşti şi-l chema pre anume Aman, au fost făcîndu sfatu ş-au fostu îndemnîndu pre împărat să tae pre toţi jidovii. Iară Estir au prinsu de veste şi s-au rugatu împăratului Darie să nu facă acel lucru în dzîlele lui. Şi-l întoarsă Estir pre împăratul.
Iară Aman, hatmanul oştilor, dac-au vădzut că nu i-au fost pre voe ca pentru să tae pre jidovi, ş-au aruncatu mîniia pre Mardoh, pre tatul ai Estir, c-au priceput c-au spus el împărătesăi. Şi de mînie au făcut un stîlpu de 50 de coţi înalt şi s-au fostu lăudînd că va paşte prilejul lui Mardoh şi-i va hi moartia acolo, într-acel stîlpu.
Iară Estir prinsă de veste şi de aceia şi luă cu cuvinte pre împăratul şi-l feace de spîndzură pre Aman acolo, într-acel stîlpu înaltu ce au fost dzîcînd el că va face moarte lui Mardoh. Şi să împlură acolea cuvintele, cum dzîce la Scrisoare, că cela ce face rău altuia, el cade mai apoi într-aceia răutate. Şi cela ce întinde altuia cursă, sîngur să prinde într-însa; şi cele ce sapă groapa altuia, el cu sîne cade într-însa şi cine de ce păcate face, de acelia i-i a da samă.
Iară în dzîlele acestui împăratu au arătatu arhanghel Mihail lui Daniil prorocu toate videniile şi i-au arătatu şi <=a doua venire> de totu ce cum va fi. Şi luasă împăratul Darie pre Daniil prorocu şi pre cei trei otroci, pre Ananiia şi pre Azariia şi pre Misail şi-i ţînia foarte la cinste mare, cum i-au fost ţiind şi Navuhodonosor împărat. Dece pre cei trei otroci i-au pus la boerie, iară pre Daniil l-au pus să hie toată sama casăi împăratului pre mîna lui.
Iară alalţi boiari / vădzînd pre Daniil că-l socotiaşte împăratul cu atîta cinste au început a-l săpa cu cuvinte rele cătră împăratul, cît au plecat inema împăratului cu scîrbă cătră Daniil proroc, atîta cît l-au aruncatu într-o groapă ce-au fost ţiind nişte lei prea vrăjmaşi, împărăteşti. Deci cine au fost de perire pentru vro vină l-au fost aruncîndu acolo şi l-au fostu mîncîndu acei lei. Şi dac-au aruncatu şi pre Daniil acolo, [iară] leii s-au fostu culcînd înaintia lui Daniil şi i-au fostu lingîndu picioarele şi l-au scos Dumnedzău viu, nevătămat, de acolo, cît s-au minunatu şi împăratul sîngur pentr-acesta lucru, cum spune sîngur Daniil prorocu la pisaniia sa.
[[132]] Iară împăratul Darie feace cu împărăteasa-şi o fată şi-i pusără nume Mandana. Şi dac-au crescut fata împăratului în toată vîrsta [iară] tată-său Darie vădzu nişte vise prea ciudate de fie-sa Mandana şi totu era cu grije pentr-acele visă. Iară odată învisă împăratul cum au fostu-să udîndu fie-sa şi apur ce s-au udatu multu, cît cu udul den trupul ei s-au acoperit totu pămîntul de spre răsăritu.
Iară odată au mai învisatu împăratul unde au fostu eşind den tocmala trupului ei un tăciune. Şi acel tăciune s-au făcut viţă şi atîta s-au mărit şi s-au lăţît acea viţă, cît cu frundzăle ei au cuprinsu di-au acoperit totu pămîntul răsăritului şi Ţara Midiei şi toată Persiia. Şi multu să mira împăratul Darie pentr-aceasta. Şi socotiia că nu va cădia bună pînă mai apoi şi gîndiia să-i facă samă însuşi cu mînule sale. Iară apoi gîndi împăratul să o mărite şi să o dea după un omu prostu. Şi de i să va tîmpla a face ficiori, fiindu de om prostu şi mai de gios, nu-i va băga samă nime să mai hie de împărăţie. Şi cum gîndi, aşia o au şi măritatu şi o au datu după un om prostu şi de gios, de-l chema pre anume Camvis.
Şi purciasă gria Mandana. Iară cînd au venit vremia de naştiria pruncului [iară] tată-său Darie s-au sculatu cu sîne ş-au mărsu acolo, la naştirea pruncului, să vadză ce va naşte.
Ş-au născut fătu foarte frumos şi iscusîtu. Şi cum au născut, cît l-au şi luatu împăratul Darie ş-au chematu pre un armaşu al său ş-au datu pruncul pre mîna acelui armaşu ş-au dzîs să-i facă samă să nu mai ştie nime, nemică, de / aceasta. Iară acel armaşu au datu pre cucon pre mîna unui haidău al său şi-l învăţă să-l lepede în pădure, ca să-l mănînce nescare gadene.
Iară muiarea acelui haidău au fostu făcut şi ia atunci un prunc mortu. Şi dac-au vădzutu cuconul la bărbatul ei în braţă l-au întrebat ce iaste. Şi-i spusă de toată tocmala cum va să-l ducă să-l lepede în pădure, să-l mănînce gadenele. Iară muerii i să feace milă şi nu vru să-l lasă, ce dzîsă: În locul pruncului mieu celui mortu ce am făcut mi-au trimis Dumnedzău altul viu. Şi le păru bine amînduror şi l-au opritu muiaria acelui haidău şi-l aplecă la pieptul ei în loc de ficior şi-l crescu mare şi-i pusără numele Chira.
Şi dac-au început a să înălţa ş-a să face voinicu, el era frumos şi iscusît şi foarte arăta de micu că va hi înţăleptu. Şi de multe ori cînd eşiia cu alţi cuconi de potriva lui să gioace, cum sîntu cuconii, toţi lăsa după cuvîntul Chirei; cum dzîcia el, aşia făcea toţi. Şi de vrea eşi la săgetatu, sau la luptă, cum sîntu cuconii, nime nu putea sta împotriva lui, că era mai schitaci şi mai tare decît toţi cîţi era de potriva lui. Şi ce vrea să facă alţi cuconi, pînă nu să împreuna cu Chira să-l întrebe, nemică nu putea să facă. Ce de mic încă arăta Dumnedzău cum va hi pînă la coptul său.
Iară odănăoară să strînsasă cuconi mulţi de giuca. Iară pentre cei mai săraci era şi ficiori de boiari mari şi să giuca toţi diavaloma, ca nişte cuconi brudii. Iară giucînd ei acolea, să voroviră cu toţii să pue pre unul dentru dînşi să le hie împăratu şi ce va face el să fie făcutu şi ce va dzîce să hie dzîs şi toţi să fie plecaţi suptu cuvîntul aceluia, ca a unui împăratu şi care nu va asculta de cuvîntul lui să hie de certare. Şi aruncară sorţi şi cădzu să pue pre Chira împăratu. Şi toţi fură bucuroşi pentru Chira şi-l şi rădicară să le hie [[133]] împăratu. Şi dentr-acela ceas ce vria dzîce Chira, toţi cuconii să ţinea de cuvîntul lui şi nime dentru dînşii nu i să punea împotriva cuvintelor.
Iară un ficior a unui boiariu mare, anume Artenvaru, numai acela n-au fost vrîndu să bage cuvintele Chirei în samă, că să bizuia unde era ficior acelui boiariu mare, lui Artenvaru. Iară Chira vădzîndu că nu-l ţîne în samă acel ficior de boiariu dzîsă cătră / ceialalţi copii de-l prinsără şi-l pusără gios, la pămîntu şi-l foarte bătu asupritu, cum bătu împăraţii. Iară acel ficior a celui boiariu s-au dus plîngînd pînă la tată-său, Artenvaru. Iară acel boiariu, dacă ş-au vădzutu ficiorul aşia bătutu rău, cîtu-i făcusă rane pre trup şi cum l-au suduit rău, Chira, fiind ficioru de haldău au şi mărsu acel boiariu la împăratul Darie şi i-au spus toată tocmala cum i-au bătut ficiorul şi cum să face împăratu şi cum ascultă toţi copiii de dînsu şi cuvîntul lui iaste unul şi carii trecu preste cuvîntul lui cu mare certări ceartă-i, ca pre nişte vinovaţi.
Iară împăratul Darie, dac-au audzît de împărăţie să umplu de mînie şi gîndiia în totu chipu ce poate fi acela lucru şi cum va cădea pînă mai apoi. Şi acii au şi trimis de sîrgu şi adusără pe Chira înaintia lui Darie împărat. Iară împăratul dzîsă cătră Chira: Dară cade-să ţie, unui copil de om prostu şi săracu, să faci tu atîta necinste unui ficior de boiariu mare, cum iaste acesta, şi să-l baţi în chip ca acesta şi să-l sudueşti, cum nu ţi să cade?
Iară Chira grăi cătră împăratul cu îndrăznire mare, fără nice o frică şi dzîsă: Împărate, întrebu pre Măriia ta, cînd laşi cuvîntul şi învăţătura ta spre toate năroadele tale şi spre toţi boiarii tăi şi să află vreunul dentru dînşii să nu ţie în samă cuvîntul împărăţiei tale, cerţi-l Măria ta, au nu-l cerţi? Iară împăratul dzîsă: Ba certu-l şi încă foarte rău. Iară Chira mai dzîsă cătră împăratul: Aşia şi eu, împărate, am certat pre ficiorul acestui boiariu, căce că n-au băgat cuvintele mele în samă, den vreme ce au făcut ei cu toţii glumă şi m-au pus pre dînşii să le hiu împărat ş-am giucat ca nişte copii. Iară pentr-aceasta mi-au răspunsu că cine nu va asculta cuvîntul mieu, eu îl voi erta. Ce pentr-aceasta căce nu m-au ascultatu ficiorul acestui boiariu l-am certat ca pre un vinovat.
Iar împăratul Darie, audzînd cuvintele cele deşchisă a Chirei şi îndrăzniria lui şi frîmusiaţele lui şi totu chipul lui cel vederos, numai ce s-au miratu şi-l întrebă cine-i tată-său şi a cui ficior iaste? Iar Chira spusă că iaste ficior a celui haidău ce paşte boii acelui armaşu a împăratului. Iară împăratul şi trimisă mai de sîrgu să aducă pre acel haldău ce era tată copilului. Şi cum l-au dus, cum l-au şi pus la muncă să spue cu direptul a cui ficior iaste Chira.
Iară / haidăul acela nu mai putu suferi muncile şi caznele, ce spusă cătră împăratul cu direptul cum i l-au datu pre mînă stăpînă-său armaşul şi cum l-au învăţat să-l lepede în pustiiu, ca să-l mănînce gadenele şi cum i-au fostu făcut moiaria pruncu mortu. Şi daca l-au vădzut n-au vrut să lasă să-l lepede, ce l-au luatu de l-au aplecat. Şi daca s-au mai înălţat l-au făcut să le hie ficior de suflet.
Şi dac-audzî Darie împăratu toate cuvintele acelui haldău şi adevără bine că iaste ficiorul Mandanei, a fie-sa, nepot împăratului, socoti să-i facă samă. Iară apoi gîndi să cheme filosofii şi vrăjitorii şi cei vădzători de stiale, să să [[134]] sfătuiască cu dînşii. Iară Dumnedzău, cela ce cunteneşte gîndurile oamenilor şi sfaturile lor, iară voia lui Dumnedzău prisoseşte în veci.
Dece cum i-au întrebatu, ei au fost toţi într-un cuvîntu şi-i dzîsără: Împărate, nu purta nice o grije pentr-aceasta cu Chira. Căce împărăţîia caria au fostu să hie împărăţit, iată că s-au săvîrşitu, căce că l-au rădicat împăratu copiii şi nu mai are de pre acmu vîlhvă de împărăţie. Iară împăratul ş-au potolit grijea şi mîniia pre cuvintele filosofilor. Iară la inema lui totu-i era ghimpu pentru Chira, că va agiunge de-i va lua împărăţiia.
Iar împăratul să mînie multu pre armaşul său, cum n-au făcut pre cuvîntul împăratului să fie omorît pre cucon atunce cînd i s-au datu pre mînă, să nu-l hie datu pre mîna altuia. Ce să miră împăratul ce sandîcu i-ar face, să-l amărască şi să nu să priceapă. Ce-şi chemă stolnicii şi-i învăţă să facă bucate de masă mare, că va să ospetiadză domnii şi boiarii.
Şi dac-au şedzut toţi pre rînd la masă, cine unde-i era locul şi bea şi mînca [iară] împăratul trimisă pre de altă parte şi luară pre un cucon a celui armaş şi-l dusără la cuhne şi învăţă împăratul să-i tae capul şi mînule şi picioarele şi să le pue usăbi; iară trupul să-l direagă foarte bine şi să-l împle cu mirozne şi să-l pue înaintia armaşului să-l mănînce şi să nu priciapă că-şi mănîncă ficiorul. Şi fiaceră stolnicii cum era dzîsa împăratului. Că tăiară capul cuconului acelui armaş şi-i hiarsără trupul usăbi cu mirozne multe şi-l adusără şi-l pusără înaintea acelui armaşu. Şi el, săracul, neştiindu nemică, mînca / carnia ficiorului său.
Iară cînd au fostu pre urmă au învăţat împăratul să frigă mînule şi capul şi picioarele şi să le pue într-o tipsîe şi să le aducă la masă înaintia acelui boiariu. Şi adusără şi capul cu mînule şi cu picioarele şi le pusără înaintea armaşului, ca pentru să să priceapă că ş-au mîncatu pre dragulu-ş de fiiu. Şi cum vădzu armaşul capul fiiu-său, cum l-au şi cunoscut şi-l săgeta la inemă şi începu a plînge cu amar. Iară împăratul Darie îmbiia pre acel boiariu să să ospetedză de acele bucate de care se află la masa împărătiască şi-l dosădiia cum era mai rău.
Iară pe după aceia fugi Chira şi să dusă tocma la Persiia. Şi de aceasta nu mai gîndiia împăratul. Iară acel armaşu de pururea avea mînie cătră împăratul pentru acia poznă mare ce-i făcusă, de-şi mîncasă ficiorul şi să mira cum va face ca să-şi răscumpere de cătră împăratul. Ce scriia pururea cărţi pre ascunsu şi trimitia la Chira să să rădice şi să vie asupra lui Darie. Şi-i trimitia şi avuţie în toată vremia şi-i da ştire să să gătească.
Iară Chira, ce vru Dumnedzău, ş-au strînsu oşti multe cu avuţiia carea-i trimitea acel armaşu a lui Darie şi să rădica asupra moşu-său lui Darie împărat şi-l lovi can fără veste şi-i prădară ţara şi-i sparsă împărăţiia şi peri şi moşu-său Darie. Şi să închinară toţi midiianii cu totul Chirei, ca unui împărat. Iară armaşul acela numai cîtu au sîmţit că s-au rădicat Chira asupra lui Darie, cîtu au şi pribegitu cu totul ş-au eşit înaintea Chirei. Şi mare cinste avia la Chira împărat. Şi să săvîrşi împărăţiia lui Darie, că împărăţisia 17 ai. Şi stătu împăratu fără nădejde Chira în locul moşu-său.
[[135]]

ÎNCEPĂTURA ÎMPĂRĂŢIEI CHIREI, NEPOTUL LUI DARIE ÎMPĂRAT. GLAVA 60

Pre după Darie împăratu, cu voia lui Dumnedzău, stătu împărat Chira; ş-au ţînut împărăţiia 32 de ai. Şi foarte era om tare şi vitiaz bun şi-şi ţînia împărăţîia cu cumpătu bun.
Iară pre aceia vreme era un împăratu într-o ţară ce să chema Lidiia şi-l chema pre anume Crisu împăratu. Şi era foarte un împăratu mare ş-acela. Şi să rădică cu o putere mare şi cu nişte oşti multe foarte şi trimisă carte la Chira împărat să-i hie cu veste şi să hie gata, că s-au sculatu Crisu de vine cu toată putiarea sa asupra lui.
Iară Chira împăratu dac-au audzît de atîtea greime de oşti ce sînt cu Cris / împăratu s-au spămîntatu ş-au şi trimis mai de sîrgu de adusără pre Daniil prorocu. Şi l-au întrebat împăratul cumu-i pare, putea-va înfrînge pre Crisu, să-l biruiască, au ba? Iară Daniil prorocu n-au vrut să-i spue nice de bine, nice de rău ce-au dzîs că are împăratul filosofi şi vrăjitori şi să întrebe de dînşii.
Iară împăratul, dac-au vădzut că nu va să-i spue Daniil prorocu nemică pentr-aceasta, s-au mîniiat pre dînsu ş-au dzîs să-l arunce în groapa ceia ce au fost ţiindu leii cei împărăteşti. Şi l-au băgat acolo în groapă ca să-l mănînce leii. Iară dacă l-au băgat acolo, necum să-l mănînce leii, ce să bucura înaintia lui Daniil prorocu şi-i săruta picioarele.
Iară împăratul, dac-au vădzut aşea, că nu-i cuteadză nici leii lui Daniil, l-au scos de acolo ş-au cădzutu la picioarele lui Daniil cerşindu-şi ertăciune şi dzîcînd: lartă-mă, omul lui Dumnedzău, c-am greşit înaintia ta ca un om prostu şi mă rog să-mi spui cu direptul putea-voi sta împotriva lui Crisu împărat şi putia-l voiu birui, au cumu-ţi pare? Că iată că au dobînditu pre toţi împăraţii răsăritului ş-acmu ş-au rădicatu ş-asupra mea, cu toată puteria sa.
Iar prorocul Daniil fiace rugă spre Dumnedzău pentr-aceasta să-i descopere Dumnedzău să ştie ce răspunsu va da Chirei împăratu. Şi-i arătă Dumnedzău cum va birui Chira împărat pre Crisu. Şi marsă Daniil la împăratul şi-i dzîsă: Bine să ştii, împărate, că eu m-am rugat lui Dumnedzău pentr-aceasta şi mi-au arătatu Dumnedzău cum vei să birueşti pre hvalnicul Crisu şi-i vei sparge toate oştile şi el va cădea robu pre mînule tale.
Şi să ştii, împărate, că nu numai pre Crisu împăratu vei birui, ce şi pre alţi împăraţi mulţi vei să dobîndeşti şi vei să-i supui pre toţi suptu talpele tale. Şi să ştii, împărate, că sîngur Dumnedzău, carele au făcut ceriul şi pămîntul au datu năstavu Isaiei prorocu de au prorocit pentru tine şi dzîcînd aşea: Eu sîngur Dumnedzău sîntu agiutoriu bunului mieu, Chirei şi să vor slăbi înaintia lui multe împărăţii şi să vor pleca lui limbi multe. Şi toţi împăraţii, carii vor hi lui vrăjmaşi, pre mîna lui vor cădea şi toate căile lui voi deşchide şi le voi înderepta şi voi hi mare agiutoriu lui, cît să poată zdrobi porţi tari de heru. Şi vistiare ascunsă voiu să arătu lui şi acesta va direge cetatia mea, Ierusalimul, pre / totu nărodul mieu, cel robit va slobodzi, fără nice o dare şi să-l trimiţă iarăşi la Ierusalim.
Acestia cuvinte spusă Daniil prorocu cătră Chira împărat. Iară împăratul dac-au audzît acestia cuvinte den rostul prorocului au şi cădzutu cu faţa la [[136]] pămîntu la picioarele lui Daniil prorocu şi dzîsă: Viu Dumnedzăul tău, ca eu să slobodzu den toată ţara mea pre toate năroadele jidoveşti, ca să margă şi să laude pre Dumnedzăul lor la Ierusalim.
Şi să bucură cu bucurie mare Chira împăratu, unde audzî veste bună den rostul prorocului, că va birui pre Crisu împăratu. Şi-ntr-acela ceas s-au şi gătatu şi ş-au tocmit oştile ca un împărat vitiaz şi destoinic ce era. Şi-i învăţă pre toţi şi-i îmbună cu cuvîntu dulce şi le dede lefe mari. Şi să închină lui Daniil prorocu şi-l blagoslovi Daniil şi purceasă împăratul Chira la războiu voios şi hrăboru.
Şi să întîmpină oştile Chirei cu oştile lui Crisu la un locu limpede foarte. Şi dederă în surle şi-n trîmbiţă şi-n nagarale şi-n tîmpene şi-n buciume, dentr-amîndoaă părţile. Şi de a purcesă feace sunetu şi trăsnet, cîtu să audzîia glasurile pînă la ceriu. Şi să loviră oştile Chirei împăratu cu oştile lui Crisu împărat. Şi era la Cris oştile multe, ca lăcustele, căce că rădicasă toate ţărîle şi împărăţiile cîte fusesă dobînditu suptu vlastiia lui. Şi începură a să tăia foarte de a mînă şi îmbla Chira înaintea oştilor, ca un vitiazu îndzăoat şi împlătoşat şi-şi îndemna voinicii.
Şi începură a să spăriia lidiianii lui Crisu împărat şi diaderă dos a fugi. Iară Chira împăratu cu oştile sale, cu midiianii, începură a-i goni ş-ai tăia cum să tae. Şi-i goniră şi-i tăiară den răsăritul soarelui pînă într-apusul soarelui. Şi periră den oastia lui Crisu 40 de mii de oameni, tot fruntia, carii era temeiul războiului, iară de a Chirei împărat nice 30, cu agiutoriul lui Dumnedzău.
Şi acolo prinsă şi pre Crisu împărat, viu, nevătămat, şi-l adusără la Chira împărat şi-l mustră ca pre un vinovat. Ş-au învăţatu oştile să să ia şi după cîţi mai scăpasă şi i-au agiunsu şi i-au tăiatu şi au adus şi pre mulţi vii şi i-au dus robi la Midiia. Iară ceialalţi ce au scăpatu s-au strînsu cu toţii ş-au trimis la Chira împăratu să nu-i mai tae, nice să-i mai strîce, că sîntu toţi închinaţi / cu totul Chirei împărat şi să-i trimiţă haraci pre an, cumu-i va fi voia. Şi feaceră legătură şi să întoarsă Chira cu toate oştile sale iarăşi la împărăţiia sa la Midiia.
Şi daca s-au întorsu împăratul cu izbîndă, la mare cinste ţinia pre Daniil prorocu şi ce vrea dzîce Daniil, aceia era dzîsă. Şi în loc au şi slobodzîtu pre toţi jidovii să să ducă la Ierusalim, cum s-au fost făgăduitu cătră Daniil prorocu, cîndu au purces la oaste. Ş-au trimisu toate odoarăle şi toate văşmintele svîntului Sionu, cîte au fostu luate de Navuhodonosor împărat, cînd au fostu prădat Ierusalimul întîiu în dzîlele lui Iachim împărat. Şi toate acelia li-au trimis, şi pre jidovi împreună, cu acele svinte odoară. Ş-au trimis şi el avuţie multă ca să hie de treaba Ierusalimului şi a svîntului Sion pentru treaba lucrului. Ş-au trimis cu jidovii şi cu acele odoară şi cu avuţiia care au trimis împăratul pre un credincios al său, boiariu, pre anume Zorovavel.
Iară jidovii nu vrură să margă toţi la Ierusalim, ce au mărsu numai 50 de mii ş-au rămas pre urmă 190 de mii. Iară peste puţină vreme s-au rugat Daniil împăratului şi i-au trimiş şi pre ceialalţi jidovi la Ierusalim şi fără voia lor. Şi atîta-i didesă Dumnedzău putiare mare Chirei împărat, cît au bătut mult de pre 30 de împăraţi şi li-au luat ţărîle şi avuţiile toate şi pre dînşii tot vii i-au prinsu la mîna lui. Şi nice pre unul n-au omorît, ce pre toţi i-au închis şi le [[137]] făcusă socotinţă de toate şi-i ţinia în chisoare numai pentru să-i mustre şi să-i dosădiască.
Şi făcusă acestu împărat o carîtă scumpă, tot cu aur. Şi şedia într-însa el şi cu boiarii lui. Iară cînd vria să iasă afară la plimbare, să să desfătedză, el şedia într-acia carîtă scumpă şi cu boiarii săi şi înhăma pre acei împăraţi pre toţi şi trăgia carîta Chirei împăratul în loc de cai, atîta-i dosădiia în toate dzîle.
Iară odată trăgîndu acei împăraţi toţi carîta împăratului Chirei, [iară] unul dentr-acei împăraţi s-au totu fostu întorcîndu desu ş-au fostu căutîndu înapoi. Iară Chira împărat l-au fostu tot socotind cum s-au fost întorcîndu des ş-au fostu căutînd înapoi. Şi să scîrbi Chira pre dînsul şi dzîsă: Ian întrebaţi-l, ce nu lasă carîta să margă tare / ce totu caută înapoi desu şi nu trage şi el ca ceialalţi. Iară acel împărat dzîsă can cu frică: Caut la cele roate a carîtei împăratului cum să întorcu împregiur şi socotescu cum iaste şi această lume minciunoasă şi făţarnică; că cele de sus să pugoară în gios şi cele den gios iale mărgu în sus, cum să întoarce şi roata.
Iară împăratul Chira cunoscu tîlcul cuvîntului, că adevărat iaste aşia şi în loc au şi sărit den carîtă ş-au mărsu însuşi cu sîne şi i-au dezlegat den legătură şi i-au dezhămatu ş-au şi trimis di-au adus cai ş-au înhămat în carîtă. Şi pre acei împăraţi i-au pus cu sîne alaturea de au şedzutu şi li-au făcut cinste mare şi i-au îmbrăcatu şi i-au slobodzît să să ducă carele unde-i va fi voia.
Iară pre aceia vreme era la Vavilonie un bodzu făcutu mare şi groznic în chip de omu. Şi să închina toţi vavilonianii acelui bodzu, ca unui dumnedzău şi-i dzîcia pre anume Vaal dumnezeu. Şi avea acel bodzu obroc mare den visteriia împărăţiei, că-i ducia în toate dzîlele 12 chile de făină de făcea pîine şi-i ducea să mănînce, şi-i ducia 40 de oi şi 6 ciuberă de vinu şi le ducea toatea acestia şi le punia înaintea lui Vaal, bodzului, să le mănînce. Şi în toate dzîle i-au fostu ducînd acel obrocu de la împărăţie, o dzî ca alta. Şi să închina şi Chira împăratu acelui idol şi dzîcia că iaste dumnedzău. Şi aciale bucate multe ce punia înaintia lui, nu să ştiia ce să făcu, ce au fost dzîcînd că le mănîncă Vaal dumnezeu.
Iară Daniil prorocu foarte avea cinste mare la Chira împărat, cîtu nu putea împăratul un ceas să fie fără Daniil prorocu. Iară odată dzîsă împăratul cătră Daniil prorocu: Închină-te şi tu, Daniile, lui Vaal dumnezeu, că foarte iaste un dumnezeu mare. Iară Daniil prorocu dzîsă cătră împăratul: Nu mă voi închina eu, împărate, unui bodzu mutu şi surdu ca acela, ce eu mă închinu lui Dumnedzău cel viu, ce au făcut ceriul şi pămîntul. Iar împăratul dzîsă: Dară nu iaste dumnezeu, Vaal, că bia şi mănîncă atîtia bucate, în toate dzîle? Iară Daniil prorocu rîsă şi dzîsă cătră împăratul: Dară un chipu mortu şi fără suflet, ca acela, ce bucate va să mănînce, împărate? Cum te poţi pricepe şi Măria ta?
Iară împăratul să pria scîrbi pentr-acestu cuvîntu a lui Daniil şi trimisă mai de sîrgu de adusără pre toţi popii / şi posluşnicii capiştii unde era Vaal dumnedzău şi le grăi împăratul cu mînie mare şi le dzîsă: Voia mi-i acmu, foarte, să-mi spuneţi cu direptul cine mănîncă şi bea atîtia bucate ş-atîta băutură ce să duce în toate dzîle înaintia lui Vaal dumnedzău. De mi-ţi adevăra cu direptul că mănîncă Vaal acele bucate voiu să omor pre Daniil, căce grăi un cuvîntu foarte rău astădzi pentru Vaal. Iară de va fi cum dzîce [[138]] Daniil, bine să ştiţi că pre toţi pre voi voiu să vă omor cu ce moarte va hi mai rea, ca pre nişte amăgei şi ca pre nişte minciunoşi.
Iară acei popi şi posluşnici a lui Vaal dzîsără: Împărate, pasă sîngur Măriia ta şi dacă vor pune bucatele înaintia lui Vaal dumnedzău încue Măriia ta capiştia şi pecetluiaşte cu pecetea mării tale. Şi pasă dimeniaţă, de nu le vei găsî mîncate de Vaal, pre toţi să ne omori, iară de vor hi mîncate de Vaal, cum dzîcem noi, pre mare direptate să cade să omori pre Daniil.
Acestea cuvinte au grăitu cătră împăratul; că avea nădiajde mare că nu-i va afla de minciună, căce că avea ei loc cu taină pre supt capişte şi întra noaptia cu mueri, cu copii şi mînca acele bucate toate. Iară împăratul feace pre cuvîntul lor şi luă şi pre proroc Daniil cu sîne. Şi marsără acolo la acea capişte, unde era bodzul lui Vaal dumnedzău şi adusără bucatele toate acelia ce-i aducia în toate dzîle şi băutura şi le pusără înaintia lui Vaal. Şi dzîsă Daniil împăratului: Lasă oamenii să iasă toţi afară şi rămîi însuşi Măriia ta cu mine. Şi-i scoasă împăratul pre toţi şi rămasără numai amîndoi cu Daniil.
Iar prorocul scoasă un ciur plinu de cenuşe şi începu den fundul capiştii a veni înapoi cu dosul cătră uşe. Şi cernu preste tot cenuşia şi vădzu împăratul cu ochii şi eşiră afară. Şi încue împăratul uşile şi le pecetlui foarte bine şi să dusără.
Iară preuţii aceia a lui Vaal de acesta lucru nu ştiia nimică. Ş-au întratu preste noapte, cum era învăţaţi, pre acia ghizunie, cu mueri, cu copii, cu tot ş-au mîncat aciale bucate toate. Ş-au fost dzîcîndu unul cătră alalt: Mîncat-am bucatele lui Vaal şi am mîncatu şi capul lui Daniil; şi nu ştiia c-au mîncatu capetele lor. / Iară dimeniaţă marsă împăratul şi cu Daniil să vadză acel lucru.
Şi daca sosîră la capişte, dzîsă împăratul: Cum vădzu eu, peceţile stau foarte bine. Şi dac-au deşchis capiştia, căută împăratul şi nu vădzu bucatele înaintia lui Vaal. Şi strigă în gura mare şi dzîsă: Mare dumnedzău eşti tu Vaal. Iară Daniil dzîsă cătră împăratul: Nu te grăbi, ce caută întîiu de vedzi ce-i vedia pre mijlocul capiştii. Şi căută împăratul şi vădzu urme de oameni mai mari şi urme de oameni mai mici preste totu, cît au fostu faţa capiştii. Şi dac-au vădzut împăratul aşia s-au foarte mîniiatu rău ş-au strînsu pre toţi popii lui Vaal şi i-au pus la muncă pînă ce au spus tot, cu direptul, cum au fost mîncînd ei acele bucate cu muerile şi cu copiii lor. Şi arătară şi ghizuniia pre unde întra noaptia de mînca acele bucate.
Şi dac-au vădzutu împăratul aşia, i-au omorît pre toţi; că era popii şi posluşnicii numai 70 de toţi, fără mueri şi fără copii. Iară pre Vaal dumnedzău l-au dat împăratul pre mîna lui Daniil proroc, să facă cumu-i va fi voia cu dînsu. Şi l-au zdrobitu Daniil şi l-au arsu, de nu s-au ales nemică de dînsu.
Iară pre după ce le arsă Daniil pre Vaal, dumnezeul cel minciunos, [iară] vavilonenii credea într-un balaur mare, ce dzîcia că iaste dumnedzău viu, mai mare încă decît Vaal. Iară Daniil dzîsă cătră împăratul: Împărate, dă-mi mie voe să omor pre acestu dumnedzău al vostru, ce-l faceţi că iaste dumnedzău viu. Iar împăratul dzîsă: Nu te ispiti că numai ce vei peri de dînsu, că foarte iaste un dumnedzău putiarnic. Iar Daniil dzîsă: Împărate, dă-mi voe, că-l voiu omorî fără de arme. Iar împăratul nu putu să înfrîngă voia lui Daniil, apur ce-i era drag, ce-i dede voe.
[[139]] Iară Daniil, dac-au luat voe de la împăratul au luat smoală şi său şi păru de capră şi li-au frămîntatu toate la un loc ş-au făcut ca şi nişte pite de mari 12 boţi de acia smoală cu său şi cu păru. Şi s-au dus la acel balaur cu toţi vavilonianii, că să gîndiia că-l va mînca pre Daniil numai cîtu să va apropiia de dînsul. Iară Daniil cum s-au apropiiat de acel balaur, cum el au şi căscatu gura să-l înghiţă. Iară Daniil i-au aruncat în gură acele 12 pite şi cum li-au înghiţitu, cum au şi crăpatu în locu. Iară vavilonenii, dac-au vădzut că li-au omorît şi pre acela dumnedzău, s-au strînsu cu toţii şi s-au dus la Chira / împăratu şi începură a striga cu toţii şi a dzîce: Sau tu ne dă pre Daniil să-l omorîm, sau noi te vom omorî şi pre tine, pentru dînsul.
Iar împăratul, dac-au vădzut atîtia gloate de oameni ş-atîta zboru ce făcu s-au spăriiatu şi li-au datu pre Daniil pre mînă. Şi l-au dus vavilonenii la groapa cu leii, unde au fost aruncîndu vinovaţii carii au fost de perire, de i-au fost mîncînd acei lei carii era într-acia groapă. Şi era de toţi şiapte lei foarte mari şi vrăjmaşi; acolo au dus di-au aruncatu şi pre Daniil proroc ca să-l spargă şi să-l mănînce, să nu să aleagă nemică de dînsul. Şi daca l-au aruncat la lei [iară] leii să închina lui Daniil şi-i săruta picioarele. Şi au şedzut într-un loc cu leii Daniil 6 dzîle şi altă nevoe nu avia Daniil acolo, fără ce i să făcusă a mînca.
Iară pre aceia vriame era şi prorocu Avacum la Ierusalim. Şi gătisă bucate să ducă la săcerători în ţarină. Iară arhanghel Mihail i-au eşit înainte şi dzîsă cătră Avacum: Să duci de acele bucate întîiu la Vavilon, lui Daniil prorocu să mănînce, că sîntu astădzi 6 dzile de cîndu l-au băgat în groapa cu leii şi tot şiade nemîncatu.
Iară Avacum proroc dzîsă cătră arhanghel Mihail: Doamne, eu de cînd sîntu, nice la Vavilonu n-am mărsu, nice groapa cu leii nu ştiu unde iaste. Iar arhanghel l-au luat de vîrvul capului şi cîtu clipala ochilor l-au dus tocma la Vavilon la groapa cu leii, unde era Daniil. Şi strigă Avacum diasupra gropii şi dzîsă: Daniil, Daniil, priimiaşte de mănîncă de aceste bucate carele ţ-au trimis Dumnedzău să mănînci. Iar Daniil dzîsă: Adusu-ş-au Dumnedzău aminte de mine şi nu m-au lăsat să moriu. Şi mulţămind lui Dumnedzău au mîncatu, pînă s-au săturat. Iară arhanghel Mihail iarăşi luă pre Avacum de vîrvul capului şi iară l-au dus în urmă la Ierusalim, că iaste de departe cale de 12 dzîle. Şi cînd au sosît la săcirători încă totu au fost bucatele calde.
Iară cînd au fostu a şiaptia dzî au mărsu împăratul Chira la groapa cu leii şi cu toate năroadele, să vadză pentru Daniil. Şi cum căutară, cum vădzură pre Daniil şedzînd în mijlocul leilor, viu şi nevătămatu şi leii lingîndu-i picioarele. Şi mult s-au mirat toţi de aceasta. Iară Chira împărat au cădzutu la picioarele lui Daniil ş-au dzîsu: / Mare iaste Dumnedzăul lui Daniil. Ş-au căutat împăratul carii au fost aceia ce-au îndemnatu năroadele să ceară pre Daniil la împăratul de l-au băgatu în groapa cu leii şi i-au aruncatu pre dînşii de i-au mîncatu leii.
Aciastia ciudesă au făcutu Daniil prorocu şi altele multe, cum spune în Biblie la prorocistvia lui. Acesta au scos şi pre Sosana de la perire, pre muiarea lui Iachim, carele era credincios la Navuhodonosor împăratu, cînd au vrut să-i facă sîlă cei doi giudeţi bătrîni, ce era împreună cu Iachim. Ş-apoi dacă nu s-au potrivit Sosana, o au mărturisit curvă acei doi bătrîni şi o au [[140]] fostu ducînd la pierdzare să o ucigă cu pietri. Iară Daniil proroc li-au eşit înainte şi i-au aflat minciunoşi, cum i-au fost făcînd Sosanii năpaste, căce nu s-au potrivitu lor să facă păcate cu dînşii. Şi fiace lege Daniil să-i ucigă pre dînşii cu pietri, cum şi i-au ucis pre cuvîntul prorocului.
Şi s-au săvîrşit marele Daniil proroc în dzîlele Chirii împărat. Şi pre după aceia, daca s-au înplut 32 de ai s-au săvîrşit şi Chira împărat, cel bun şi vitiazu. Şi era pre aceia vreme cursul ailor de la Adam 5023, iară pînă pe la naştirea lui Hristos mainte au fost de la Daniil proroc şi de la Chira împărat patru sute şi optudzăci şi trei de ai, apoi au fost naştirea lui Hristos.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI DARIE CAMVIS, FICIORUL CHIREI ÎMPĂRAT. GLAVA 61

Pre după moartia Chirei, marele împărat, stătu împărat fiiu-său Darie şi pe poreclă Camvisu. Iară ethiopii, oamenii cei negri, adecă arapii, numai cum au oblicit că s-au săvîrşit Chira împăratu, au şi strînsu oşti şi s-au dus asupra lui Darie Camvis.
Iară împăratul au dzîs să fie toţi oamenii gata de oşti, şi-i scoasără să margă la oaste şi pre jidovi carii mai rămăsesă la Midiia, de nu să dusesă cu ceialalţi jidovi la Ierusalim, cînd i-au fost trimisu tată-său Chira cu Zorovavel, credinciosul Chirei împărat. Iară jidovii, daca prinsără de viaste că numai ce vor să-i scoaţă la oaste, să să lovască cu ethiopii cei negri şi groznici s-a spăriiat şi s-au sfătuit cu toţii şi s-au gătat anume să margă la cetate. Iară cînd au fost într-o noapte au fugit cu toţii şi s-au dus tocma la Ierusalim. Iară împăratul Darie, / dac-au prinsu de viaste, n-au avut ce le mai face, că-i era a să apăra de ethiopi, carii veniia asupra lui.
Şi să găti ca un împăratu şi eşi cu toate oştile sale în tîmpinaria ethiopilor. Şi cum să tîmpinară nu şi-i mai lăsară nemică să să mai odihniască, sau să să aşiadză, ce aşia au şi datu-le Darie Camvis dentîiaşi dată războiu iute. Şi statură pre loc şi unii şi alţii şi să tăia faţă la faţă şi-ncepură a să slăbi ethiopii şi-ncepură a da dos.
Iară Darie cu oştile să întăriră şi-i goniia şi-i tăia foarte di-a mînă şi periră mulţi den dînşii. Şi să împlură oştile lui Darie de cai arăpeşti şi de suliţă de mischiu şi-i goniră pînă ce i-au trecut şi pren ţara lor şi i-au lăsat. Şi s-au întorsu Darie Camvis cu izbîndă mare şi nime nu-i cutedza, ca şi tătîne-său, Chirei împărat.
Şi ş-au adus aminte că l-au viclenit jidovii ş-au fugit şi l-au lăsat la vreme de treabă. Ş-au trimis pre Oloferu voevodul, cu toate oştile, să bată Ierusalimul, să robască iarăşi pre jidovi să-i ducă la Vavilon să fie robi, cum au fost şi la tată-său Chira. Şi să dusă Oloferu hatmanul lui Darie la Ierusalim cu oşti grele foarte. Iară jidovii, dacă audzîră, de frică nu să ştiia ce să facă, ce să tăbărîră unii, carii nu încăpură, pre lîngă cetate, iară mai mulţi împlură cetatia, cît nu mai încăpia. Şi-i încungiură Oloferu den toate părţile şi era ca şi nişte dobîndiţi. Iar jidovii plîngia şi numai ce ruga pre Dumnedzău, că nu mai avia de ce să mai apuca, că-i slăbisă robiile şi prădzile lui Navuhodonosor împăratu.
[[141]] Iară o muiare jidovcă, foarte frumoasă şi tînără şi diriaptă spre Dumnedzău şi curată, s-au sfătuit cu jidovii den cetate ş-au dzîs: Rugaţi pre Dumnedzău, că eu mă voiu duce sîngură la Oloferu hatmanul lui Darie şi-mi pare că de voia noastră. Şi le dede ştire cînd va veni de la să între mai curund în cetate. Şi marsă acea jidovcă <şi să spălă şi să ghilosi> şi întră în vistiarele ei şi să împodobi cum sîlî şi să tocmi. Şi eşi noaptia den cetate <şi să dusă în> tabăra lui Oloferu.
Şi cînd fu în dzuă marsă unde lui Oloferu şi o întrebară ce muiare iaste <şi ia au zis nu mă> întrebaţi, ce mă acoperiţi preste tot să la şatra lui Oloferu. Şi daca voiu sosî a mai trudi oştile pentru cetatia / Ierusalimului, că cum îi voiu spune eu, numai să mă asculte, la mînă-i va hi cetatia şi toţi jidovii.
Iară străjiarii lui Olofer foarte li-au părutu bine şi o au acoperit să nu să vadză şi o au dus tocma la şatra lui Olofer. Şi unde o vădzu Oloferu atîta frumoasă şi iscusîtă i să lipi de inemă. Şi o întrebă ce, cum iaste? Iară ia să fiace a spune cătră Olofer toată tocmala cetăţii. Iară daca audzî Olofer aşia, să împlu de bucurie. Şi îndrăgindu pre Iuditha pentru frumuseţele ei, pre nime nu mai lăsa să să mai apropie de şatra lui. Şi grăi cuvinte de pildă cătră Iuditha, Oloferu, Iară ia dzîsă: Doamne, de unde am scăpat la faţa ta, face-vei cum ţ-a fi voia cu mine. Şi o au ţinut hatmanul în şatra lui trei dzîle.
Iară cînd au fost a treia noapte s-au gătat Oloferu să să culce cu dînsa şi desfătîndu-să la masă şi bînd vinu amîndoi au scos den minte Iuditha pre Olofer şi l-au îmbătat. Şi cum s-au culcatu în patul lui, în şatră, să doarmă ş-au adormit ameţit de vinu [iară] Iuditha s-au sculat linişor şi i-au luat amgiariul den tiacă şi-i despărţi capul de trup şi-l pusă într-un sac şi rugă pre Dumnedzău. Şi eşi den tabăra lui Olofer noaptia şi sîli la cetate şi fiace sămnu jidovilor şi o băgară în cetate. Şi scoasă capul lui Olofer, hatmanul oştilor şi-l arătă cătră toţi. Şi mult să veseliră jidovii şi diaderă laudă lui Dumnedzău. Şi pusără capul lui Oloferu într-o suliţă lungă şi-l pusără în vîrful cetăţii.
Iară cînd au fost a doa dzî oştile lui Olofer n-au ştiut nemică de această, că s-au gîndit că odihniaşte Oloferu. Şi căutară la cetate şi vădzură acel cap în suliţă în zidiul cetăţii şi căutară la şatra lui Olofer şi-i găsîră numai trupul şi pricepură că iaste capul lui Olofer acela. Şi să sculară de la Ierusalim şi fugiră tocma laVavilon şi scăpară jidovii de Oloferu cu agiutoriul lui Dumnedzău. Şi dac-au sosît oştile pre locu spusără împăratului şi mult s-au mîhnit pentru Oloferu voevodul, cît au fostu vitiaz mare şi cum l-au prilestit o muiare. Apoi, pre după aceia, au bolnăvit şi împăratul Darie Camvis ş-au murit, împărăţind opt ai. Şi l-au îngropatu cu cinste mare, ca pre un împărat.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ARTAXERXU ŞI A NEEMIII JIDOVULUI. GLAVA 62

Apoi stătu împărat Artaxerxu şi cu Neemiia jidovul, carele să / trăgia den săminţiia lui David proroc. Şi era drag Neemiia lui Artaxerxu foarte, căce că era de triabă, om blîndu şi direptu şi slovesnic. Şi cerşu Neemiia dar [[142]] de la Artaxerxu să-i dia voe să margă să diriagă Ierusalimul; şi-i diade împăratul voe şi i-au dat şi avuţie multă. Şi s-au sculatu Neemiia şi cu Ezdra, cărtularii cei mari jidoveşti şi s-au dus la Ierusalim ş-au dires iarăşi Ierusalimul şi Sionul, împreună cu alţi preoţi jidoveşti şi cu boiarii carii au fost la Ierusalim şi o au dires în 46 de ai.
Iară împăratul Artaxerxu au bolnăvit şi ş-au săvîrşitu împărăţie la Lidie, aproape de Vavilon.

ÎMPĂRĂŢIIA ALTUI ARTAXERXU, MÎNĂLUNGĂ. GLAVA 63

Pre după cel dentîiu stătu împărat Artaxerxu, cel cu o mînă mai lungă. Şi pre după acesta au mai fost ş-alţi împăraţi persi; ş-au fost foarte o împărăţie tare şi a persilor. Şi s-au început împărăţiia persilor de la Chira împărat pînă la împărăţiia lui Alexandru Machidon ş-au ţînut împărăţiia persilor 230 de ai, pînă ce au venitu Alexandru. Iară dac-au stătut împărat Alexandru s-au potopit împărăţiia persilor de apăsul lui Alexandru ficioru, cu dzîsul lui Filipu den Filipagrada.

ÎNCEPĂTURA ÎMPĂRAŢILOR ELINEŞTI. GLAVA 64

Întîiu au împărăţit la eleni la cetatia machidonenilor şi împăratul carele era l-au chemat Cranaos. Ş-au împărăţit acesta 25 de ai. Iară pe după acesta au mai împărăţitu încă ş-alţi 23 de împăraţi ş-au murit. Aşijderia pre după acei 23 de împăraţi au împărăţit Filip, tatăl lui Alexandru Machidon ş-au ţinutu împărăţiia lui Filip 21 de ai. Şi pre aciaia vreme, cînd împărăţiia Filip, era dascali mari elineşti Sofoclinu şi Iraclitu şi Evrepidu şi Irodot şi Socrat şi marele Pithagora şi Izocratu şi Dimostenu. Apoi pre după aceştia, cînd stătu împăratu Alexandru, pre aceia vreme au fostu şi marele Aristotelu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ALEXANDRU MACHIDON, SCRISĂ PRE PUŢIN, NUMAI CÎT SĂ HIE ÎN RÎNDU. GLAVA 65

Alexandru, marele împăratu şi împăratu pe spre împăraţi, stătu împăratu elinilor, carele să chiamă ficioru prea iscusitei Olimbiiade, făcut cu Filip. Însă nu cu Filip, cum spun istoriile, ce-i făcut cu Nehtenav, împăratul Eghipetului. Căce că cu Filip / n-au făcut Olimbiada ficiori nice întîiu, nici apoi; ce prilejindu-să Filip la oaste iar pre Nehtenav fie-l fost gonit Darie cel Mare împăratu a persilor pentru vrăjile lui şi pentru farmăcile lui, ce prilejindu-i-să a triace pre lîngă curţile lui Filip împărat s-au făcut meşter de vrăji şi vădzătoriu de stele. Iară împărătiasa Olimbiiada l-au poftitu în curţile sale; deci atîta o au fărmăcat şi o au buimăcit, cîtu-i părea împărătiasăi că iaste Nehtenavu frumos ca soarele, pînă s-au culcat şi cu dînsa ş-au purcesu gria cu Alexandru.
[[143]] Şi dac-au născut Alexandru era totu darul dumnădzăescu asupra lui, aşia era de frumos şi cu chip. Şi dac-au crescut în vîrstă, foarte să aleasă un vitiazu mare şi înţăleptu şi la toate trebele cumpătătoriu şi plecat şi milostiv şi darnic şi pricepătoriu de toate. Şi atîta-l dăruisă Dumnedzău cu toate darurile, cît numele lui au rădzimat în toate laturile, pînă pe la marginea pămîntului şi s-au cutremuratu de dînsu toate împărăţiile pămîntului.
Şi dac-au stătut împărat, cînd s-au împlut 7 ai de-npărăţiia lui s-au bătut cu Darie, împăratul cel mare a persilor şi l-au înfrîntu şi i-au tăiat den oaste 130 de mii de oameni. Şi pre dînsu încă l-au dobîndit şi i s-au închinat împărăţii multe, fără liac de războiu, că numele lui era sabie de tăia în toate părţi. Şi atîta s-au lăţit şi s-au lungitu împărăţiia lui, cît au agiunsu de la începutul răsăritului pînă la săvîrşitul apusului şi fiace de au fost toate împărăţiile supt o împărăţie şi era numai el cap a toată lumia şi nu altul. Acesta au făcut şi cetatia cea mare, Alexandriia şi i-au pus nume pre numele său şi să va chema aşia în viaci. Iară mai apoi l-au otrăvit oameni den curtia lui şi s-au săvîrşit, cum spune la pisanie lui, adecă la Alexandrie, de totu ce au făcut.

ÎN CÎTE PĂRŢI S-AU ÎMPĂRŢITU ÎMPĂRĂŢIIA LUI ALEXANDRU, DAC-AU MURIT. GLAVA 66

Pre după moartia lui Alexandru în multe părţi s-au împărţitu împărăţiia lui Alexandru şi toate s-au chemat împărăţii. Luat-au întîi Perdica Machidoniia; Potolomeiu au stătut împărat Eghipetului şi la Alexandriia; Selefcuş Nicanor la Siriia şi la Vavilon; Antioh au luat toată partia despre Chilichiia; Filon au luat împărăţiia de la Midiia; Pithon au luatu Ţara Frîncească şi Lidiia; Meleagru au luat Pamflagoniia; Ermenie au luat Capadochia; Casandru au luat / Lichiia şi Elispondul; Lisimah au luat Thrachiia; Antipatru au luat partia despre Marea Niagră; Oxiartu au luat Vatrichiia; Filip au luat Drangainiia; Poriu au luat Indiia; Fratafernu Parthiia şi Ircaniia; Archesilau au luatu Persiia şi locul cel de pentre ape.
Acestia toate cîte sîntu scriisă aicea, toate sîntu împărăţii şi li-au dobîndit Alexandru Machidon tot cu truda sa şi cu sabiia lui ş-au fost toate aciastea suptu mîna lui Alexandru. Iară la moartea lui le-au împărţit sîngur, cu limbă de moarte slugelor sale celor credincioasă, pentru să aibă a-l pomeni pre urmă şi să-i cunoască c-au fost cu un împărat mare.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI POTOLOMEIU OLAGU. GLAVA 67

Potolomeiu stătu împărat Eghipetului şi era foarte un om înţăleptu şi cu strişte bună. Şi dac-au stătut împărat au avut războae multe cu palestinii şi i-au înfrîntu şi multe cetăţi au dobîndit a Palestinei şi avuţie multă, cît nu mai era alt împărat pre aceia vreme avut ca dînsul. Şi de pre la Potolomeiu toţi împăraţii cîţi au împărăţit la Eghipet, toţi s-au chemat Ptolomei, cît au ţinut [[144]] împărăţiia elenilor, pentru putiaria cea mare a lui Potolomei şi pentru lauda ce-au fost avîntu despre toată ţara Eghipetului. Apoi au bolnăvit şi s-au săvîrşitu la Eghipetu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI POTOLOMEIU FILADELFIIA. GLAVA 68

Pre după moartia lui Ptolomei cel dentîiu au împărăţit altu Potolomeiu, Filadelfiia pre anume. Şi acesta împărat era foarte om cărtulariu şi-i era drag pururia să aibă lîngă sîne oameni de treabă, cărtulari şi filosofi şi slovesnici; şi tot sfatul lui era cu de aceştia feliu de oameni. Acesta împărat, Filadelfiia de apur ce-i era totu gîndul lui spre învăţături şi spre filosofii, cît au trimis în tot Eghipetul, unde era toţi dascalii şi toţi filosofii ş-au strînsu în cetatia Alexandriei mai mult de 40 de mii de cărţi, tot elineşti.
Şi era acele cărţi de toate lucrurile: unele era de filosofie, altele era de doftorie, altele de vădzutu de stele, altele de vraje, cum au fost pre aceia vreme împăraţii elineşti <şi învăţa a> feace şcoale la cetate la Alexandrie. <Şi viindu în cetate învăţa cine cum voia>, tot cu cheltuiala împărăţiei; că era aduşi / filosofi cu leafă puşi acolo de împăratul să hie numai de aceia treabă.
Iară pre după ce feace acestia toate gîndi împăratul să facă un lucru să să afle la împărăţiia lui, cît să nu să mai afle nice la o împărăţie. Şi socoti să facă un grajdiu tot de sticlă de cristal şi să-l facă mare, cît să-i încapă toţi podvodnicii într-acel grajdu şi să-i prăvască împăratul den-nafară, ca să-i margă vestia pre la toate împărăţiile, cum iaste împărat mare şi avut. Şi chemă pre filosofi şi pre dascali să să sfătuiască cu dînşii, cum i-au fost obicina şi le spusă de totu ce va să facă.
Iar acei filosofi dzîsără cătră împăratul: Împărate, de vei vrea să asculţi şi de învăţătura noastră, să faci un lucru care ţ-am dzîce noi, pre mare direptate că s-ari vesti numele tău preste toată lumea, de la răsărit pînă la apus şi acmu la viiaţa ta şi pre după moartea ta s-ari pomeni în veci numele tău. Iară de vei face acel grajdiu carele ne spui împărăţia ta, deodată va hi frumos şi va sta pînă unde vei hi viu şi Măria ta; iară pe după aceia să va strica şi nu să va mai pomeni numele tău.
Iară împăratul dzîsă: Dară ce lucru iaste acela ce dzîceţi voi, o, filosofilor? Iară acei filosofi răspunsără şi dzîsără cătră împăratul: Împărate, să ştii Măriia ta că sîntu la Ierusalim un fialiu de oameni ce să chiamă ovrei. Aceasta săminţie de oameni au avut un dascăl mare, carele l-au chematu anume Moisîi. Ş-au fost de mult acel om foarte, că vor fi de atunce pînă pre acmu 1800 de ai. Dece acel dascal mare a lor, Moisi, li-au lăsat la moartia lui 5 cărţi foarte scumpe şi adînci, cît nu mai sîntu nici la o limbă cărţi ca acialia în toată lumea.
Şi să chiamă acestia cărţi în limba ovreiască aşea: cea dentîiu Vereseftu, caria spune cum au făcutu întîiu Dumnedzău ceriul şi pămîntul şi cum s-au făcut toate lucrurile lumii şi toată lumea. Iară a doa carte să cheamă Uelesămoftu; aceia spune în ce chip au eşit jidovii den robie de la Eghipet şi cum au îmblat pren pustiiu. Al treile carte să chiamă Uaicra şi spune şi [[145]] aceia pentru preoţiia loru. A patra carte să chiamă Uaiedaviru şi spune pentru cum au numărat Moisii pre toate săminţiile jidoveşti, dacă i-au scos den robie. Iară cia mai di apoi, a cincea, să chiamă Eleadevarim şi spune precum au scris Moisi în cele patru cărţi. Le mai răspunde al doile rîndu. /
Aceste cărţi sîntu la jidovi, împărate, şi altele pre lîngă acestea foarte de treabă. Acestia cărţi, împărate, de li-ai putia dobîndi la mîna împărăţiei tale şi să le prepunem de pre limbă jidovască pre limbă eleniască, mult are hi numele tău fericit în veci, împărate şi lăudat întru tot rodul omenescu.
Şi foarte-i plăcu împăratului acesta sfatu a filosofilor şi-i păru bine. Ş-au şi învăţat să scrie cărţi la Ierusalim spre jidovi şi scrisă aşea: Potolomeiu, marele împăratu a tot răsăritul, scris-am cătră voi, jidovilor, carii sînteţi ucenicii prorocului Moisîi şi lăcuind la Ierusalim, carele iaste suptu oblastiia împărăţiei noastre, scrisu-v-am pace şi sănătate. Alta, să ştiţi c-am oblicit pentru voi cum sînteţi dentr-o sămînţie bună şi cinstită şi să află dentru voi oameni bătrîni, cărtulari şi svinţi. Şi pentr-aceasta foarte mi-au părut bine şi am mulţămit dumnedzăilor noştri unde am agiunsu de sîntu împărat pre un nărodu svîntu, cum sînteţi.
Deci eu, audzîndu de dăscăliia voastră cea mare, am socotit oarecum împreună cu voi să facem un bine şi spre naştirea eleniască şi să dăm lumină ochilor să poată vedea şi să cunoască, căce că am strînsu ş-alte cărţi multe, den tot Eghipetul. Ce poftescu şi de la voi să-mi faceţi bine şi să-mi trimiteţi cele cărţi ce v-au rămas de la dascalul vostru, de la Moisîi; c-am socotit doară li-am putia prepune pre limbă eleniască. Iară voi, căce veţi face acesta bine nu va fi în daru, că voi erta haraciul unui an şi veţi avia ş-altă îndemînă de cătră noi. Aceasta v-am scris şi să fiţi sănătoşi.
Acestia cuvinte au scris împăratul Potolomeiu cătră jidovi. Iară jidovii, dacă cetiră cartia care le trimiseră împăratul făcură sfat întru dînşii şi dzîsără: În ce chip să dăm noi cărţile legii noastre ş-a credinţei noastre să între pre mîna unui om de altă lege, să-şi rîdză de legia noastră şi de credinţa noastră. Ce să-i scriem într-un chip şi să nu le trimitem.
Şi scrisără jidovii cătră împăratul carte aşea: La marele şi la cinstitu al nostru împărat Potolomei plecare şi închinăciune cu faţa la pămîntu. Noi jidovii şi şerbii Măriei tale scriem; alta, cinstita carte care ni-ai trimis / împărăţia ta venitu-ni-au şi de tot ce iaste poronca Măriei tale înţeles-am. Scrii-ne să-ţi trimitem cărţile carele ni-au lăsatu Moisi, prorocul nostru. Ce să ştii, împărate, că la legia noastră iaste foarte o legătură tare şi avăm blăstăm de strămoşii noştri să nu dăm nice la o limbă streină şi de altă lege cărţile carele sîntu credinţa legii noastre. Pentr-aceasta să ne erţi, împărate, că nu le vom da. Şi să fii Măriia ta sănătos.
Iară împăratul Potolomeiu, dacă ceti cartea, chemă pre toţi filosofii şi dascalii elineşti şi le arătă şi lor scrisoarea. Iară filosofii dzîsără cătră împăratul: Să ştii, Măriia ta, împărate, că aceşti feliu de oameni, jidovii, foarte sîntu neînţălegători şi cu bine nu vei face nemică cu dînşii, împărate. Ce să le trimiţi o scrisoare foarte cu laudă şi cu groază, că ţi le vor trimite.
Iară împăratul au învăţat să le scrie altă carte. Şi o scrisără aşia: Potolomeiu, marele împăratu a totu răsăritul, scriu cătră voi, jidovilor, carii lăcuiţi la Ierusalim. Alta să ştiţi că mie mi-au părut că sînteţi şerbii miei şi [[146]] ţara voastră iaste suptu vlastiia ţînerii mele şi voi sînteţi suptu putiarea împărăţiei mele. Pentr-aceasta v-am scris cu blîndiaţă; n-am ştiut că sînteţi oameni aşia măreţi şi neînţălegători.
Iată că v-am şi mai scris: în vreme ce veţi vedia cartia noastră iară voi să nu aşteptaţi să mă cuprindză mîniia, ce cum mai de sîrgu să vă trimiteţi cărţile încoace, să sosască mai curund. Că pre putiaria dumnedzăilor celor mari şi pre împărăţiia mia, că de mă veţi mîniia, mă voi scula însumi cu toată putiarea mia şi voiu veni asupra voastră şi nu voiu lăsa nice cenuşe de voi. Mai rău voi să vă potopăscu încă, decîtu Navohudonosor împărat. Aceasta v-am scris şi să nu vă pae şagă.
Iară jidovii daca cetiră cartia împăratului şi vădzură atîta scîrbă şi laudă, cu voe şi fără voe au scos cărţile şi numai ce li-au trimisu şi fără voia loru. Iară împăratul dacă vădzu cărţile, foarte i-au părut bine. Dară ce folos era că nu ştiia nime ce iaste scris într-însăle, că era în limbă ovreiască. Şi să mira împăratul cum va face. Iară acei filosofi dzîsără cătră împăratul: Mai scrii-le acmu altă carte să-ţi trimiţă şi dascali să le prepunem pre limbă eleniască. /
Iară împăratul scrisă şi a treia carte şi le trimisă dzîcînd aşia: Potolomeiu, marele împărat a toată Ţara Eghipetului şi a tot răsăritul, scris-am cătră voi, jidovilor, şi ucenicii lui Moisi prorocu, pace şi vă mulţămăscu de bine. Şi foarte mi-au părut bine, numai ce folos iaste unii grădine frumoasă cu de toate florile şi iaste lăcătuită, de nime nu să poate întinde măcarî pentru o floare. Sau ce folos iaste unii fîntîni rece şi dulce şi-i îngrădită şi pecetluită? Aşia să potrivăscu şi cărţile carele mi-aţi trimis, că le căutăm cu ochii şi nu ştim ce sîntu într-însăle. Iară daca veţi să facem binele deplin, cum aţi trimis cărţile, aşia să ne trimiteţi şi dascali să ştie amîndoaă limbile: jidoveşte şi eleniaşte, ca să le prepuiu pre limbă eleniască, să aibu a vă mulţămi şi eu, încă să aibu a vă da darul carele m-am adeverit şi să-l fac deplin.
Iar jidovii, can cu sîla, pentru voia împăratului au şi trimis 70 de dascali totu aleşi. Şi daca sosîră la împăratul, foarte i-au priimitu cu cinste mare şi le fiace rînduire de toată hrana lor. Şi fiace împăratul 70 de chilii şi pusă pren toate chiliile cîte un dascal jidov şi cîte unul elenu. Şi spunia jidovul den carte jidovască pre limbă eleniască şi scriia dascalul elenescu. Şi nu să mai împreună nice jidov cu jidov dascal, nice elenu cu elenu, pînă nu s-au scris acele cărţi toate. Şi-i socotiia împăratul cu de totu ce le trebuia să nu le lipsască nemică.
Iară daca s-au săvîrşitu de scris acele cărţi şi le şi mai posleduiră şi nu să află nice una să nu-şi asamene cu alta, ce cu vriaria lui Dumnedzău toate au fost scoasă într-un chip şi pre un cuvîntu. Şi daca vădzu Potolomeiu împăratu aşia, foarte i-au părut bine şi-i dărui pre toţi foarte bine şi-i trimisă cu cinste mare iarăşi la locul lor, la Ierusalim.
Iară unul dentr-acei dascali jidoveşti au fost Simeon stareţ. Iară mărgîndu ei cu toţii pre cale spre Ierusalim, [iară] Simeon dzîsă cătră ceialalţi: Fraţilor, eu cetind la pisaniia Isaiei proroc am găsîtu la un loc dzîcînd aşia: iată că Preacurata în grea va lua şi va face fiiu şi-i voru chema numele lui Emanuil. Şi pentr-aceasta multu mă ciudescu, fraţilor, cum va putia fi aceasta, fată / curată să nască fără săminţie de bărbatu. Eu nu poci să o credzu aceasta. Iară grăind el acel cuvîntu acolea, fără veste l-au şi lovit ca o mînă [[147]] de om preste obraz şi-i veni glas şi-i dzîsă: Şi cu ochii tăi să-l vedzi şi cu mînule tale să-l prindzi.
Iară încă Simeon nice aşia nu să încredea, ce odată ş-au aruncatu un inelu a lui într-o apă şi dzîsă: De-mi va mai veni acest inel la mînă, iară eu voiu criade că va naşte Dumnedzău den fată curată; şi s-au dus la chilie-şi. Iară ce vru Dumnedzău, gonindu nişte păscari peşte, au prinsu şi pre piaştele cela ce-au fostu înghiţit inelul lui Simeon. Ş-au dus poclon preotului Simeon păscarii dentr-acel peşte. Căce că era obicină la Legia Veche, den ce avea omul şi den ce-i era agonesîta lui făcia parte preotului de în dzece, unul. Deci aşea au făcut parte şi dentr-acel peşte ş-au dus lui Simeon, că era preot la Ierusalim. Iară cîndu au spintecatu posluşnicul lui Simeon peştii au găsît şi inelul lui Simeon într-un peşte şi l-au dus de l-au arătatu lui Simeon.
Iară Simion atunci credzu adevăratu că va naşte Dumnedzău den Preacurata şi dzîsă şi el: Pînă nu-l voiu vedia cu ochii miei şi să-l apuc în mînule mele să nu gust de moarte, cum mi-au dzîs glas den ceriu. Ş-au trăitu Simeon încă pre după aceia mai mult de 200 de ai, pînă cînd au venitu vremia de au născut Domnul nostru Iisus Hristos den Preacurata Precista.
Şi cînd s-au împlut 40 de dzîle pre după naştere, atunci au luatu Precista pre Hristos şi l-au dus la besiarică, cumu-i obicina. Atunci l-au priimit Simeon în braţăle sale şi-l vădzu cu ochii săi şi dzîsă: <=Acum slobozeşte pe robul tău în pace după cuvîntul tău>. Şi cum săvîrşi de dzîsu, l-au dat în mîna Preacuratei. Şi mai proroci Simeon şi pentru jealia ce va duce Precista la răstigniria fiiu-său şi dzîsă aşia: Şi la inema ta, Preacurată, va întra sabie ascuţită şi sîmcelată.
Şi cum grăi Simeon stareţ acesta cuvîntu, cum s-au făcut ţărînă, acolo pre loc.
Iară Potolomeiu, împărat, dac-au scos acel vistiariu mare şi bogat şi nesăvîrşit în veciu, care iaste Bibliia, rădăcina şi începutul tuturor cărţilor, li-au trimis pren toată lumea şi-şi lăsă nume mare pre urmă şi laudă de cătră toate limbile. Şi pre dup-aceia s-au săvîrşit şi marele Potolomeiu împărat, lăsîndu-şi pre urmă această pomană. /

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI PRIIAM, ÎMPĂRATUL TROADEI, CETĂŢII CEII MARI. GLAVA 69

ÎNCEPĂTURA ÎMPĂRĂŢIEI RÎMULUI. GLAVA 70

Doi fraţi giameni au născut dentr-o muiare ce o au fostu chemînd pre anume Iuliia, fata lui Amulie, caria o au fostu prinsu un om cu sîla; şi cum i-au făcut sîlă, cum au şi purces gria cu doi cuconi deodată. Şi dac-au venit [[161]] vremia de au născut cuconii, [iară] tatăl Iuliei, Ascanie, i-au şi luat de mînie şi i-au dus de i-au lepădatu în nişte munţi, ca să-i găsască nescare gadene, să-i mănînce.
Iară daca i-au lepădat i-au găsît într-acei munţi o muiare ce au fostu păscînd nişte oi şi i-au luatu pre-amîndoi şi i-au crescut. Şi li-au pus nume unuia Romu, altuia Romilu. Iară cu vreme au agiunsu nişte oameni mari amîndoi. Iară Romilu au făcut întîi cetatia Rîmului, cu tot oraşul; şi să chiamă acesta descălicătoriu ţărîi Rîmului.
Şi dac-au făcut Rîmul, i-au pus nume pre numele lui, cum iaste scrisu. Ş-au alesu 100 de oameni totu destoinici şi înţălepţi ş-au pus 90 de sfiatnici ce-au fost şedzînd la giudeţ şi alţi 100 mai bătrîni, ce li-au fostu dzîcînd patrichii, adecă în loc de venziri şi de părinţi. Şi i-au pus pre aceştia ca pentru să hie tot sfatul şi totu giudeţul cetăţii după acei oameni. Ş-au pus păzîtori Rîmului 300 de oameni călăreţi şi 300 de oameni pedestraşi. Acesta au găsît armele lui Iracleu dumnedzău ş-au făcutu o capişte mare foarte pre numele lui Iracleu şi i-au pus armele într-acea capişte. Iară frate-său Romu s-au rădicatu pre frate-său Romilu cu oşti şi l-au biruit frate-său, ş-au perit la războiu.
Iară Romilu au strînsu oameni den toate părţile şi i-au pus în cetatia lui, în Rîmu, şi li-au pus nume şi oamenilor, rîmniani, pre numele / cetăţii; căce întîiu s-au fostu dzîcînd latini şi ovorigheni. Şi au împărăţît Romilu 37 de ai şi s-au săvîrşitu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI NOMA POMBIIE. GLAVA 71

Pre după Romilu stătu împărat Rîmului Noma Pombiie ş-au împărăţitu 47 de ai. Şi pînă au împărăţit, în dzîlele lui, cu nime nici un războiu n-au avutu, ce numai ce-i era grijia a înoi ş-a direge cetatia Rîmului. Şi multu bine au făcutu tuturor rîmlenilor. Şi le-au făcut în dzîlele lui tocmele şi învăţături foarte bune şi era foarte om blîndu şi creştin bun. Ş-au făcut multe beserici şi preuţi ş-au făcut legătură care dentru fiate nu-şi va feri curăţăniia trupului, fie a cui va hi, dacă o a mărita şi nu va fi curată, să nu mai poată face tocmală şi pace cu bani, sau cu altă dare, ce să o scoaţă să o ucigă cu pietri.
Acesta împăratu au mai adaos anul cu 2 luni şi iaste acmu 12 luni; că mainte au fostu anul 10 luni. Iară acesta împărat au mai pus luna lui ghenuariu şi luna lui făurariu şi s-au făcut 12 luni. Acesta împărat au izvodit podoaba imurlucului împărătescu; acesta au făcut în dzîlele lui şi o samă de bani ce s-au fostu chemîndu numii, pre numele lui ş-au împodobit Rîmul cu de tot binele. Şi să săvîrşi cu pace.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI TILU ÎMPĂRAT. GLAVA 72

Apoi pre după Noma au împărăţit Tilu 32 de ai. Acesta au făcut zîdiul cetăţii Rîmului încă şi mai largu de cum au fostu şi mai naltu. Acesta împăratu au făcut pod stătătoriu preste apa Tiverului şi alte lucruri multe au făcut şi bune la cetatia Rîmului. Apoi i s-au prilejit moarte, că l-au detunat în [[162]] curţile împărăteşti ş-au arsu împreună cu dînsul mulţi din oameni ai lui şi lucruri multe şi scumpe împărăteşti au arsu. Şi s-au petrecut cu aceasta moarte, cum scrie la istoriile Rîmului.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI MARCHION ANGU. GLAVA 73

Pre după Tilu împărăţi Angu Marchion. Acesta era ficior fetei lui Noma împăratu. Acesta împărat încă au încungiurat cetatea Rîmului cu un zîdiu de piiatră de iznoavă ş-au împărăţitu 24 de ai şi s-au săvîrşitu cu pace.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI PRISCU TARCUINU. GLAVA 74 /

Pre după Marchion Angu au împărăţît Priscu Tarcuinu. Acesta încă întărit cetatia Rîmului cu zidiuri mari şi cu tărie. Apoi l-au omorît ficiorii lui Marchion Angu. Şi au împărăţit 39 de ai.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI SERVIE TULIE. GLAVA 75

Pre după moartia lui Priscu Marchion au împărăţît Servie Tulie. Acesta împărat au născut dentr-o femee prea de folos, ce o au fostu robit şi o au adus gria la Rîmu. Şi peste puţină vreme au făcut pre acestu împărat şi i-au pus nume Servie, adecă Robul. Apoi, dac-au stătut împăratu au mai măritu cetatia Rîmului ş-au făcut pre lîngă zîdiul den afara cetăţii foarte hăndichiu mare şi adîncu. Acesta împărat au numărat toţi oamenii Rîmului ş-au găsîtu cetăţenii de toţi doaă întunerece de oameni. Şi au găsît 3000 [mii] de oameni numai de pren laturile lor.
Acesta împărat au făcut să dea oamenii a dzecia den ce-i va hi hrana şi cît să va strînge tot să fie de hrănit bolnavii şi săracii şi călătorii, şi să ia să dia acolo hrana slujitorilor. Acesta împărat au lăsat patru munci grele tîlharilor şi furilor. Apoi s-au sculat un boiariu a lui, anume Tarcuin Supervu şi l-au otrăvit ş-au murit, cînd i s-au împlut 40 de ai de împărăţiia lui. Şi l-au plînsu mult toată cetatia Rîmului şi totu Rîmul.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI TARCUINIE SUPERVUL. GLAVA 76

Pre după moartia lui Servie Tulie stătu împărat Tarcuinie Supervul. Şi căce era om mîndru şi hfalnic, pentr-aceia i-au dzîs Supervul, că în limbă lătiniască supervu să chiamă mîndru. Şi cum au stătut împărat Rîmului, cum au şi început a strîca obicina celora împăraţi mai de demultu ş-au făcut el altu obiceaiu al său, cum i-au fostu voia lui.
Ş-au începutu a ascultare pre o samă de boiari cărora să potriviia lui. Şi scoasă dări mari pre cetăţiani şi pre altă ţară. Şi multe cazne făcia oamenilor: [[163]] pre unii băga în temniţă, căce nu avia să dia, alţii punia la legătură, alţii cu picioarele în butuci şi pre alţii în lanţuje de hier şi în multe chipuri. Şi-n toată vremia scorniia price cu alţi crai şi-i era drag să tot aibă gîlceavă şi price şi războae. Şi li să urîsă rîmlenilor cu dînsul.
Iară odată au vădzut pre o muiare frumoasă, cu bărbatu. Şi o chema anume Lugresiia şi o au luatu cu sîla de s-au culcat cu dînsa. / Iară acea femee de ciudă mare au eşit înaintia a tot nărodul Rîmului şi ş-au spus păcatul în gura mare de acea sîlă ce i-au făcut împăratul şi ş-au scos cuţitul den tiacă şi s-au lovit într-înemă ş-au murit. Iară cetăţenii Rîmului ş-au aflat atunce vreme şi s-au sculat cu toţii ş-au scos pre Supervu de-npărăţie cu mare ruşine şi pre toţi oamenii lui şi i-au gonit cum n-au vrutu şi s-au dus de nu li s-au mai ştiut de ştire unde au perit. Ş-au împărăţit 24 de ai.

ÎNCEPĂTURA, CUM AU ŢINUT RÎMLENII ÎMPĂRĂŢIIA FĂRĂ ÎMPĂRAT. GLAVA 77

Pre după ce au gonit rîmlenii pre Tarcuinie Supervul de-npărăţie, n-au vrut să mai pue împărat, ce-au ţînut ei împărăţiia în putiarea lor, cum au putut. Numai ce au pus doi boiari giudeţi, cum le dzîc în limba lor, consuli. Şi aceştia giudeca toată ţara şi legiuia toţi oamenii. Şi-i schimba den an în an şi punia pre alţii.
Iară o ţară ce se chema Galii, daca audzîră că n-au rîmlenii împărat, s-au rădicatu cu oşti mari să vie asupra rîmlenilor. Iară rîmlenii, daca obliciră că vinu galii asupra lor, au trimis pre Malie, căpitanul oştilor, cu oşti multe de le-au eşit înainte şi s-au lovit cu dînşii şi foarte li-au dat războiu tare şi i-au înfrîntu şi i-au tăiat şi i-au dus, gonindu-i, pînă în ţara loru. Şi s-au întorsu Malie cu oştile iarăşi înapoi, cu bucurie mare.
Iar pre după aceia galii s-au sculat într-o iarnă ş-au venit într-o noapte pre furişu ş-au apucat străjerii carii au fostu la poarta cetăţii şi li-au tăiat capetele. Ş-au întratu în cetatia Rîmului ş-au tăiat oameni mulţi, rîmleni. Şi prinsă veste căpitanul Malie cu oştile Rîmului şi i-au apucat de cătră poarta cetăţii şi au perit toţi galii, de n-au rămas măcarî unul să margă în ţara lor de poviaste. Ş-au peritu acolo cu dînşii şi craiul lor, anume Vrisu. Şi să mîntuiră rîmlenii de toată grijia galilor.
Şi dac-au vădzut rîmlenii atîta vitejie ce-au făcut Malie, l-au rădicatu pre dînsu să hie mai mare şi giudeţ a tot Rîmul şi nu vru să mai fie altu nime fără dînsu. Şi să chema Malie Ipatu, cum s-are dzîce vornicu mare. Ş-au fostu Malie cu acia boerie 43 de ai. Şi pe după Malie au stătut iarăşi împărăţie, cum au fostu şi mai întîiu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI IULIE CHESAR ŞI PENTRU CE L-AU CHEMAT CHESARIU. GLAVA 78 /

Stătu împărat Iulie Chesariu ş-au împărăţît 4 ai şi 7 luni. Şi l-au chemat Chesariu pentru căce la naştirea lui n-au apucat să-l facă îmă-sa, ce au muritu [[164]] mîne-sa au spintecatu-i pîntecele ş-au scos pre cucon viu şi l-au datu la mamcă pînă l-au crescut. Pentr-aceia i-au dzîs Chesariu.
Iară dac-au stătut pre împărăţie, foarte să fiace un împărat vîrtos şi tare şi om cu sfatu mare. Şi multe războae au bătut cu ghermanii şi cu galii şi cu vretanii şi pre toţi i-au biruit şi i s-au închinat să dia haraci lui. Şi fără de aceştia încă au mai dobîndit 500 de cetăţi şi la toate au pus domni de ai săi şi-i trimitia venitul acelor cetăţi.
Acesta împărat au fostu la dînsu un cal foarte vrămaşu şi rău, cît nu s-au fostu apropiind nime de acela cal, fără numai împăratul Chesariu. Şi dac-au fostu mărgîndu împăratul la dînsu au fostu nechedzînd şi s-au fost frecînd de văşmintele împăratului; şi numai împăratul i-au fostu puindu şaoa ş-au fostu încălecînd pre dînsu. Şi atîta spun istoriile c-au fostu de scumpu şi de bun, cîtu au scăpatu-l odată den grajdiu şi l-au încungiurat toată oastia să-l prindză şi l-au grăbitu ş-au sărit preste apa Tiveriului şi nu să mai ştie ce s-au mai făcut. Că acesta cal s-au fostu potrivindu cu Dociupalî cel cornurat, calul lui Alexandru Machidon. Iară pe după ce i s-au dus calul, au învisat împărătiasa lui cum au cădzut curţîle pre-npăratul ş-au eşit cruntu şi fără stemă în cap ş-au cădzut în braţăle împărătesăi. Şi i s-au izbîndit visul, că atunci, curînd l-au giunghiatu 2 boiari ai săi, anume Vrutu şi cu Casiiu ş-au muritu fiindu omu de 85 de ai.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI OCTAVIE CHESAR, CARELE S-AU CHEMAT ŞI AUGUST ÎMPĂRAT. GLAVA 79

Pre după moartia lui Iulie Chesariu stătu împărat nepotu-său, ficiorul surori-sa, Iuliei. Şi-l chema pre anume Octavie Avgust chesaru. Dentr-acesta s-au chemat toţi împăraţii avgusti. Şi cînd au stătut acesta pre împărăţii au fostu de 16 ai ş-au împărăţît 56 de ai. Acesta împăratu au pus nume să să cheme luna lui avgustu, căci că întîiu s-au fostu chemînd Santilie luna lui avgust. Ce pentr-aceia / s-au chemat porecla lui Avgustu.
Şi să arătă prea tare pre-npărăţie şi vîrtos pre toate lucrurile, atîta cît ş-acesta încă au împărăţit toată lumia, de la răsărit pînă la apus, în toate părţile, ca şi Alexandru Machidon; încă au împărăţit şi mai multu. Iară într-acelia dzîle, cînd au fostu aproape de naşterea acestui împărat, au învisat îmă-sa cum s-au pogorît de sus un hultur ş-au apucat o bucată de carne den plămînele mîne-sa ş-au zburat cu dînsa şi s-au dus. Iară tată-său au visat cum au eşit soarele den sînul femeii sale.
Şi dac-au născut Avgustu Octavie, au mărsu tată-său la un vrăjitoriu mare şi i-au spus acele visă, ce pot hi. Şi căută acel vrăjitoriu la stele şi dzîsă: N-aţi născut omu prostu, ce aţi născut împărat mare. Şi daca s-au făcut Avgustu vonicel, l-au trimis tată-său să ducă bucate unor săcerători a loru. Şi uitîndu-să la dînşii cum au fostu săcerînd ş-au fostu mîncîndu de a mînă o bucată de pîine, aşia s-au lăsat un hultur şi i-au apucatu pîinea den mînă şi s-au dus cu dînsa. Iară cînd au fost preste vrun ceas, iară s-au lăsat acel hultur şi iară i-au dat pîinea în mînă. Aceasta cu hulturul era arătare aşia: [[165]] cum au fost la mînie rău şi rănit, dară n-au fost ţiind mînie multu, ce s-au fostu întorcînd curund.
Iară cîndu au stătut pre-npărăţiia, şedzînd odănăoară la giudeţ, i-au adus nişte oameni vinovaţi mulţi. Iară împăratul s-au mîniiat pre dînşi ş-au dzîs în locu să-i scoaţă şi să le tae capetele. Iară un omu dentr-acia gloată multă vrea să margă să ţie pre împăratul rău pentru acei oameni ce dzîsasă ca să-i piardză. Şi nu putu încăpia acel om pînă la împăratul, ce apucă de scrisă un răvaş şi l-au foarte ţînut rău pre-npăratul într-acel răvaşu pentr-acei oameni ce s-au grăbit cu periria lor, fără nice un giudeţ. Iară împăratul, dac-au cetit acel răvaşu, socoti şi el că s-au grăbitu ş-au şi trimis să nu-i piardză, pînă le va mai lua sama.
Iară împăratul, pre după ce era iute la mînie, era şi curvariu. Şi avea obicină rea; că numai cît obliciia la cineva că are muiare frumoasă, cîtu-l făcea de frică de o aducea sîngur la împăratul, de să culca cu dînsa. Iară un dascal ce avea împăratul, anume Aftinodor, foarte om cărtulariu şi filosofu mare şi înţăleptu şi avea voe veghiată mare de la împăratul şi / de pururea certa pre împăratul pentru curviia şi pentr-acel lucru ce făcea oamenii de frică, să-şi ducă muerile la împăratul.
Iară odată marsă acel dascal a împăratului la casa unui priiaten al său şi l-au găsît plîngînd, şi olecăindu-să. Iară acel dascal l-au întrebat ce i-i de plînge? Iară acel om dzîsă: Cum să nu plîngu, că mă sîleşte împăratul să-mi duc muiarea să să culce cu dînsa. Iară acel dascal dzîsă: Nu purta grije pentr-aceasta. Ce cînd va fi mai di-astară să întru eu într-un săcriiu şi să mă încui şi să mă duci la împăratul să dzîci că ţ-ai dusu muiarea; că-l voiu face nice pre a ta să poftiască, nice pre a altuia.
Iară dac-au însărat au mărsu dascalul împăratului ş-au întrat într-un săcriiu şi l-au luat acel om şi l-au dus la împăratul în lontru, în casă. Iară dascalul au fostu luat şi o sabie cu sîne în săcriiu. Şi cum au mărsu împăratul la săcriiu şi l-au deşchis să iasă acea muiare, a celui om ce o poftisă împăratul, aşia numai ce au eşit din săcriiu dascalul împăratului îmbrăcat cu alte haine şi cu sabiia zmultă a mînă şi cimpoti cu sabiia asupra împăratului. Iar împăratul de frică au mărmurit şi nu să mai putu apuca de nemică.
Iară dascalul împăratului începu a-l mustra şi a-i dzîce: Iată că pentru curviia ţi-i pune capul şi dzîlele. Că ti-am învăţat să te fereşti să nu mai faci oamenii să-şi aducă la tine muerile. Vedzi, aceasta ce ţ-am arătat eu acmu, ţ-ari hi făcut altu cineva şi ţ-are hi mîncatu capul. Şi-l mustră multu şi-i dzîsă să nu mai facă ce face. Iară împăratul cădzu cu faţa naintea dascalu-său şi feace giurămînt mare că nu va mai face ce-au făcut. Şi de pre atunci să lăsasă şi nu mai făcea acel lucru pînă la moartia lui.
Iară pre după aceia s-au cerşut dascalul împăratului să să ducă la Alexandriia să-ş vadză oamenii şi ţara lui. Şi ş-au luat ertăciune de la împăratul şi l-au petrecut împăratul cu cinste mare, cu toată gloata, pînă l-au scos din cetate. Şi cînd vrură să să desparţă s-au plecat dascalul la urechea împăratului şi-i şopti aşia: Adu-ţi aminte de giurămîntul care ai făcut cătră mine, să nu mai faci ce-ai făcut şi pînă unde vei hi să nu pierdzi omul negiudecat; că-l ştiia dascalul că iaste răpitu la mînii, şi să despărţiră. Şi tot făcia cum l-au învăţatu dascalul său.
[[166]] Iară în dzîlele acestui împărat, cînd s-au împlut de la urdzîtul lumii 5507 ani şi de împărăţiia acestui / împărat, a lui Octavie chesariu Avgustu cînd s-au împlinit 42 de ai şi era pre aceia vreme la Ierusalimu Irod împărat şi era pus de chesar Avgustu şi să împlusă pre aceia vreme şi lui Irod de la Ierusalim 32 de ai în domniia lui, iară cînd au fostu în luna lui septemvrie în 23 de dzîle, iar Zahariia proroc tămîind într-altariul besericii Sionului, ca un arhiereu mare ce era, vădzu pre arhanghel Gavriil şi-i vesti naşterea a marelui loan Crestitelu <=Botezătorul>, carele s-au născut dentru Zahariia prorocu şi dentru Elesavefta. Iară pre aceia vreme era şi Preacurata Precistă într-altariu, cum o dăruisă părinţii svinţiei sale şi o au dus pruncă numai de 3 ai şi au fostu în svîntul altariu la <=Sfînta Sfintelor> tocma 12 ai.
Şi cînd au fostu-n al doisprădzece ai s-au rugat Preacurata Precistă lui Dumnedzău. Iară rugîndu-să audzî glas den ceriu că dzîsă cătră svinţiia sa aşia: Preacurată, tu vei să naşti pre Fiiul mieu. Şi acest cuvîntu nu l-au mai spus Precista nemărui pînă la vîznoseniia <=înălţarea> Domnului nostru Iisus Hristos.
Iară cînd s-au împlut Precistei de era de 14 ai de dzîle, iară preoţii toţi să svătuiră şi dzîsără: Venit-au vremia să iasă Mariia, fata lui Iachim ş-a Anei dentr-altariu. Că să temea preuţii să nu să însămneadză Precista, cum iaste obicina muerească; ce stătură toţi preoţii spre rugă pentru Precista.
Iară Zahariia proroc au luat de la 12 oameni bătrîni, tot den rudeniia Precistei 12 toiage şi li-au pus într-altariu, unde au fostu Precista. Şi fiaceră rugă şi dzîsără: Doamne, arată-ne noaă cui vom da pre Preacurata. Şi dentr-acele 12 toiage au odrăslit toiagul lui Iosif teslariul. Şi l-au chemat şi l-au logoditu cu Preacurata şi o au luat de o au dus la casa lui.
Şi să nu să înşele cineva cu firia că o au dat lui Iosif pentru nescare păcate, că Iosif era om de 80 de ai, ce o au luat cum au fostu tocmala Pravilei Vechi, pentru vederia oamenilor, în loc de muiare, iară era păzîtoriu Preacuratei de o păzîia ca ochii lui. Căce că avea Iosif poroncă de la svîntul îngeru pururea.
Iară Preacurata petrecia în casa lui Iosif cu postu şi cu rugă, spre Dumnedzău, pururea, împreună cu doaă fete ce avea Iosif. Iară cîndu s-au împlut 6 luni de cînd fusiasă vestit îngerul Zahariei prorocu de naşteria lui Ioanu, atunce veni svîntul arhanghel Gavriil cătră Preacurata, în cetate în Nazaret, unde era casa / lui Iosif şi vesti Preacuratei cum va să nască pre Fiiul lui Dumnedzău, carele va izbăvi toată lumea dentru mîna diiavolului, pentru greşala omului dentîiu, a lui Adamu. Şi cînd au vestit îngerul cătră Preacurata naşteria lui Hristos, au fostu în luna lui martu în 25 de dzîle, în dzua săptămînei dentîiu.
Iară pre după ce vesti îngerul naştirea lui Hristos, Precistii, şi să dusă, [iară] Preacurata au venit la Orinii, ce iaste la Vithleem. Orinie să chiamă acel locu, căce că iaste mai sus locul decît Nazaret şi acolo s-au împreunat Precista cu Elisavefta, ce să prindia vară primare Precistei. Şi spusă Elisavefta cătră Precista, cum au vădzut îngerul şi cum i-au vestit pentru naşterea lui Ioan Crestitel, căce că prorocu Zahariia nu putusă spune către Elisavefta nemică, că-i era limba legată. Iară Preacurata au fostu cu Elisavetha într-un loc 3 luni; şi pre după acele trei luni s-au întorsu Precista iarăşi la Galilea, la casa lui Iosif în Nazaret. Şi dac-au venit Precista de la [[167]] Elisafta, nu să apesti vremia, ce începu a să pricepe că iaste grea dentru Duhul Svîntu, pre cuvîntul îngerului.
Şi dacă oblici Iosif că iaste grea, să mînie şi să mira multu, ce poate hi acel lucru. Gîndiia să nu să fie înşelat cu cineva în ciale trei luni ce au fostu cu Elisaveta la Oriniia şi gîndi Iosif să o părăsască şi să fugă pre ascuns, să nu prindză nime de veste, sau să o goniască. Iară îngerul să arătă cătră Iosif şi-i dzîsă: Să fereşti pre Mariiam foarte şi ce ai gîndit să te laşi; că fiiul carele iaste zămislit întru însă, dentru Duhul Svîntu iaste. Şi daca audzî Iosif aşea, păzîia pre Preacurata ca şi ochii lui.
Iară cîndu au fostu cursul ailor de la urdzîtul lumii 5506 în 42 de ai de împărăţiia lui chesaru Avgustu au eşit răspunsu de la acestu împăratu cu cărţi în toată lumea ca să strîngă toţi oamenii, den toate ţărîle, să să scrie cineş pre la domnii săi. Iară domnii den toată lumea să trimiţă acele izvoade scrisă cu oameni la împăratul chesariu Avgust, pentru să scrie împăratul pre toţi oamenii den lume, într-o tablă, să să afle în vistiarele lui să vadză pre cîte întuniarece de oameni iaste mai mare şi pre urma lui să vadză toţi împăraţii / c-au fost împărat a toată lumea, de la răsărit pînă la apus şi în tot latul şi lungul lumii, pînă pre la margenile pămîntului. Această scrisoare n-au mai fostu de-nceputul lumii, iară numai acestu împărat chesariu Avgustu o au făcut.
Iară atunce, pre aceia vreme era la Ierusalim Irod împăratu, domnu în tot pămîntul Iudeii. Şi era Irod pus de chesariu Avgustu şi era suptu ascultarea lui Avgust. Dece ş-au dat ştire toţi domnii şi toţi craii şi toţi împăraţii, cineş pren ţara sa, să să strîngă toţi oamenii să să scrie, cum au fost poronca împăratului. Dece şi Iosif s-au sculat să să ducă la moşiia lui, la Iudea, ca să să scrie în catastiful lui Irod de la Ierusalim. Şi cîndu au fostu aproape de cetatea Vithleemului au înoptat.Şi era acolo un loc făcut, ca o peşteră, săpat şi făcut cu iasle, cînd vor miarge nescare călători să poposască şi să aibă unde-şi lega şi dobitocu ce vor avea cu dînşii.
Iară Iosif şi cu Precista mergea amîndoi şi ducea şi un asîn, de mergia călare Precista pre asînu. Iară Iosif mîna o vită de bou de-napoi, ca să-l vîndză la Vithleem, de vor face cumva zăbavă, să aibă de cheltuială. Şi cum înoptară acolo l-acea peşteră şi poposîră şi legă Iosif şi asînul şi boul la iasle acolo, într-acea peştere. Iară cînd fu preste noapte veni vremia de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Şi născu cum fu voia svinţiei sale într-acia peştere. Şi l-au pus Precista în iasleli dobitoacelor acolo unde au fostu legate asînul şi boul. Şi acolea să împlu prorocestviia Isaiei prorocu ce dzîce că cunoscu boul pre cela ce au născut şi asînul pre Domnu-său cel den iasle. Iară acolo, cum născu, Dumnedzău acoperi lumina peşterii şi sta ciate de îngeri multe şi cînta dzîcînd aşea: Laudă lui Dumnedzău de înălţime şi pre pămîntu pace, întru oameni bună blagoslovenie.
Şi dacă au născut Domnul Iisus Hristos, încă cîte împărăţii n-au fostu închinate lui chesariu Avgustu toate s-au închinat şi au fostu întru toată lumea pace, cum şi marele proroc David arată mărirea lui Dumnedzău dzîcînd în 45 de psalomi aşia: <=Opriţi-vă şi aflaţi că eu sunt Dumnedzău pe care-l înalţă popoarele şi tot pămîntul>.
[[168]] Dece adeverind David pentru cine grăiaşte acest cuvînt arată mai gios şi dzîce: <=Domnul oştirilor este cu noi: sprijinitorul nostru este Dumnezeul lui Iacov>. Şi pentru căce pomeneşte şi pre Iacov pentru căce cînd ş-au blagoslovit Iacov ficiorii, pre unii i-au blagoslovit, pre alţii i-au blăstămat. Iar pre Iuda, pre al patrulea ficior, l-au blagoslovit, dentru care să trage săminţiia lui Hristos. Şi dzîsă cîndu-l blagoslovi aşia: <=Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cîrmuitor din coapsele sale, pînă ce va veni Împăciuitorul, căruia se vor supune popoarele. Acela îşi va lega de viţă asinul său, de coardă mînzul asinei sale>.
Dece viind den săminţia Iudei, Hristos, iată că i s-au împlut cuvintele deplin pentru naşteria Domnului nostru Iisus Hristos. Iară naşterea svinţiei sale au fostu în luna lui dechemvrie în 25 de dzîle, într-o dzî miercuri, cum au făcut Dumnedzău miercuri soarele şi luna şi toate luminele. Într-aceasta dzî au socotit de au născut şi Domnul Hristos, soarele direptăţii, cela ce nu mai apune niciodănăoară, în viaci.
Iară cînd au fostu a opta dzî au obrezuit pre Domnul nostru Iisus Hristos, ca să să împle pravila veche, precum au prorocitu prorocii. Iară cîndu s-au împlut 40 de dzîle l-au luatu Precista şi cu Iosifu şi l-au suit la Ierusalim la besereca Sionului, ca să-l închine besericii, cum au fostu dăruit lui Dumnedzău den zgăul Maicii sale. Şi l-au priimit stareţul Simeon atunci în mîni de la Precista, pruncu şi Dumnedzău şi dzîsă: <=Acum slobozeşte pe robul tău în pace>. Iară atunce curînd s-au săvîrşit şi Octavie chesariu Avgust de la Rîmu, carele împărăţisă toată lumia.
Şi stătu împărat la Ierusalim Irod cel Mare, ficiorul lui Antipatru. Şi avia Irod cinci ficiori: pre unu-l chema Arhelau, carele împărăţiia împreună cu tată-său Irod în tot pămîntul Iudei. Al doile era Filip, cela ce-au ţinut întîiu pre Irodiada ş-au murit. Al triile era Antipa, carele au luat iarăşi pre Irodiada muiare, dac-au murit frate-său ş-au tăiatu şi cinstitul cap a lui Ioan Crestitel şi s-au răstignit şi Hristos pre cruce în dzîlele acestuia. Iar pre al patrulea ficioru l-au chemat Agripa, carele au omorît pre Iacov / ficiorul lui Zevedeu. Iară pe altul l-au chemat Lisaniia.
Şi dac-au muritu Filip, i-au rămas patru ficiori, iar la moartia lui li-au împărţit împărăţiia în patru părţi. Şi era Irod foarte om rău şi vrăjmaş; acesta să chemă şugubăţu şi ucigaşu şi vărsătoriu de sînge. Acesta au omorît cele 14 mii de cuconi den pămîntul Vithleemului şi ş-au mai omorît încă trei ficiori ai săi ce au mai avut, fără cei cinci ş-au ucis pre îmă-sa şi pre o soră a muerii lui şi pre alţi oameni ai săi, mulţi. Şi cînd au fostu aproape de moartia lui, pre mulţi jidovi au omorît şi preuţii carii cetiia svînta pravilă. Pentr-aceasta i-au trimis Dumnedzău boală asuprită de s-au înflat de buhă vie şi i s-au spartu trupul preste totu şi l-au împlut viermii; ş-au murit moarte scîrnavă şi i-au luat diiavolii sufletul, cum ş-au agonesît.
Iară fiiu-său Arhelau, dac-au trecut 13 ai, pre după întruparia lui Hristos, l-au urgesît împăratul Rîmului, Octavie chesariu şi l-au trimis în urgie, departe, într-o cetate ş-au murit acolo. Iară fiiu-său Antipa au împărăţît [[169]] Ierusalimul 24 de ai şi apoi l-au urgesît şi pre dînsu împăratul Rîmului, Tiverie chesariu şi l-au trimis la o cetate ce să chema Lugduniia. Ş-au muritu acolo, în sărăcie şi-n urgie împreună cu spurcata Irodiiada, muiarea frăţine-său. Aşijderia şi pre o fată a Irodiiadii, caria au giucat cu capul lui Ioan Crestitel, pre aceia o au înghiţitu pămîntul de vie.
Iară pre după ce au venit cei patru împăraţi să să închine pruncului, lui Hristos, preste doi ai ş-au venit de s-au închinat lui Hristos şi i-au adus dar aur şi livan şi zmirnă. Şi să dusără la ţara lor şi nu să mai întoarsără să spue lui Irod cum le dzîsesă.
Atunce s-au mîniiat Irod ş-au tăiat acele 14 mii de prunci. Şi fugi Iosif cu Precista şi cu Hristos în pămîntul Eghipetului. Şi apoi muri spurcatul Irod. Ş-au dzîs îngerul cătră Iosif să margă iarăşi la urmă, în pămîntul Ierusalimului. Şi s-au înturnatu Iosif şi cu Precista şi cu Pruncul ş-au mărsu iarăşi la Nazaret. Şi nu s-au zăbăvit vremia, ce s-au săvîrşitu şi priadireptul Iosif, fiind om de 110 ai.
Iară cîndu s-au împlut lui Ioan 31 de ai veni cuvîntul lui Dumnedzău cătră Ioan şi-i dzîsă să margă / pren toate satele şi oraşele cîte au fost pre aproape de apa Iordanului şi să vestiască botedzu şi pocăinţa întru ertare de păcate. Şi cum audzîră că vesteşte numele lui Iisus Hristos s-au luatu cîţiva ucenici cu sfîntul Ioan Crestitel, carele au fost unul şi Andrei <=cel întîi chemat>, fratele lui apostol Petru, şi ş-alţii mulţi. Şi să botedza năroade multe de Ioan şi mulţi dzîcea că iaste Dumnedzău sîngur; alţii dzîcia că iaste prorocu, alţii în tot chipul. Iară Ioan dzîcea cătră toţi: Vine mai marele mieu, căruia nu sîntu eu harnic să-i dezlegu legătura de la încălţămintele lui. Eu vă botedzu pre voi cu apă, iară el va botedza pre voi cu Duhul Svîntu şi cu focu.
Iară într-aceia, botedzînd Ioan oamenii şi năroadele într-apa Iordanului, marsă şi Domnul Hristos asupra lui Ioan. Iară Ioan nu mai vădzusă pre Hristos niciodănăoară. Şi cum l-au vădzut întîiaş dată, cum l-au şi cunoscutu de departe şi-l arăta cu diagetul şi dzîcea: Iată mieluşelul lui Dumnedzău, care încarcă asupra sa toate păcatele oamenilor.
Iară audzîndu aşia Andreiu şi cu Ioan, ficiorul lui Zevedeu, s-au lăsat de Ioan Crestitel şi s-au luat după Iisus. Şi veni Iisus cătră Ioan la apa Iordanului să să botiadză şi-i dzîsă: Ia-mblă de mă boteadză. Iară Ioan dzîsă: Mie trebue de la tine botedzu şi tu vii cătră mine? Dară în ce chip voiu întinde mîna mea cea de paiu uscatu să apuc focul cel iute? Şi cum voiu cutedza eu, şerbul, să puiu mîna în capul împăratului?
Iară Hristos dzîsă către Ioan aşea: Proroace, lasă acmu toate şi vino de mă boteadză, ca pentru să să împle toate cîte scrie Pravila Veche. Şi să botedză Domnul Hristos într-apa Iordanului de în mîna lui Ioan Botedzătoriul. Şi s-au deşchis ceriurile şi să pogorî Svîntul Duh, întrupatu ca-n chip de porumbu, asupra lui Hristos şi glas s-audzî den ceriu dzîcînd aşia: Tu eşti Fiiul mieu cel iubit, pre carele am binevrutu.
Şi s-au botedzatu Domnul nostru Iisus Hristos în dzîlele lui Tiverie chesariu împărat, în 13 ai de-npărăţiia lui. Şi era în Ierusalim Pontie Pilatu cneadzu şi să botedză într-o dzî gioi, în care dzî au dzîs apelor să scoaţă [[170]] dentru dînsăle toate lucrurile, adecă chiţii cei mari / şi peştii şi toate zburătoarele ceriului.
Iară pre după ce s-au botedzat svinţiia sa, fiind întrupat de 30 de ai om de vîrstă, Domnul nostru Iisus Hristos, cum spun Svintele Scrisori, marsă spre Galilea şi vestiia vestia împărăţiei ceriului. Şi ş-au strînsu 12 ucenici şi îmbla cu dînşii întru vediaria tuturor. Şi făcia svinţia sa multe ciudesă şi arătări. Şi pre după aceia s-au suit la Ierusalim şi izbăviia toate boalele şi toate nevoile năroadelor, cum spune Svînta Evanghelie mai amăruntul.
Iară cînd s-au împlut de la urdzîtul lumii 5539 de ai şi de împărăţiia lui Tiverie 19 ai, în luna lui martu în 23 de dzîle, într-o dzî vineri, în al şiasăle cias au fostu răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. Ş-au învis svenţiia sa în dzua întîiu, caria să chiamă duminecă, în luna lui martu în 25 de dzîle. Pentr-acesta, cînd cadu Paştele în 25 de dzîle a lui mart, o dată cu Blagoveşteniile, atunci să chiamă că vin Paştele bune, pre tocmală. Gospodvi Pasca să chiamă atunce, cum şi svînta beserică prăznuiaşte.
Iară pre după învierea svinţiei sale, a Domnului nostru şi pre după nălţarea ce s-au suit svinţiia sa în ceriu, [iar] Pilatu s-au temut să nu prindză veste caria cumva Tiverie împărat, cum fără direptate i-au scos Pilat lui Hristos răspunsu de moarte, de l-au răstignit. Şi să temia să nu trimiţă să-l omoare şi pre dînsul pentru moartia lui Iisus Hristos. Ce au apucat de au scrisu cărţile Tiverie chesar cum l-au muncitu jidovii şi cum i-au aflat ei giudeţ de moarte cu pravila lor şi cumu-i liagia lor. Că Pilatu nu era jidovu, ce era rîmleanu; ce numai căce era pus domnu la Ierusalim pre jidovi. Şi scrisă Pilat cum el la acia moarte a lui Hristos nu s-au amestecatu. Şi mai scrisă cum, dacă l-au îngropat, au învis a treia dzî şi cum au făcut ciudesă multe şi mulţi au credzut că iaste Dumnedzău adevăratu.
Iară Tiverie chesariu credzu să hie şi i-au părutu întîiu bine cum să lăţiaşte şi să mulţiaşte foarte numele creştinescu. Şi dzîsă cătră tot nărodul său că iaste bine să să vestiască numele lui Hristos. Iară năroadele şi sfatul n-au vrut să-l lasă. Ce numai ce au dzîs împăratul: Carii vor mai învălui pre carii sa vor chema creştini, să-i hie giudeţul de moarte. Dece acesta / împărat ce să arăta întîiu blînd şi bun cătră creştini [iară] aproape de moartea lui să făcusă leu nemilostiv şi nu să putia sătura de sîngele creştinilor, şi nu vrea necăiuri să să mai audză nume de creştin. Şi ţinu tot aşia, pînă l-au luatu procletul, părintele lui. Ş-au împărăţît 20 de ai şi 9 luni şi s-au dus în fundul tartarului.

ARĂTARE CĂCE SĂ CHIAMĂ DUMNEDZĂU PÎRVIANEŢ IZMERTVÎH, ADECĂ ÎNTÎIU ÎNVINS DENTRU MORŢI. GLAVA 80

Credzi mai întîi decît Dumnedzău au mai învisu încă 7 oameni şi sîntu anume aceştia: întîiu ficiorul ceii văduve, ce l-au învinsu Ilie proroc; al doilea ficiorul somaninenii, carele l-au învis Eliseiu prorocu; al treile slujitoriul cela ce l-au îngropatu unde au fostu oasăle lui Elesăiu şi în loc au şi învis; al patrulea au învis sîngur Hristos pre ficiorul celui cneadzu ce era mai mare pre giudiaţă; al cincilia pre ficiorul ceii văduve, în cetate în Nain, [[171]] iarăş Hristos l-au învis; al şeasăle pre Lazar; al şiaptia învierea celor svinţi mulţi, ce au învis la datul sufletului Domnului Hristos, cum adeveriadză svînta Evanghelie; iară al opta dentru morţi au învis Hristos.
Dară căce dzîce Scrisoarea că Dumnedzău iaste întîiu învisu dentru morţi, ascultă, omule: aceştea toţi carii audzîşi c-au învis mainte de Hristos nu sîntu învişi mainte, căce că aceia au învis cu trupurile cele putrede şi dac-au învis iarăşi au murit. Iară Dumnedzău au învis cu trup supţire şi neputred. Cum să poţi socoti că Dumnedzău, pînă a nu să răstigni, cînd vrea să margă să între într-o casă, pînă nu deşchidea uşea nu putia să între, căci că să chema că era cu trup gras şi putred, cum iaste al nostru . Iară pe după ce s-au răstignit şi l-au îngropat ş-au învisu, cu trup putred ca şi întîi, ce-au învis cu trup fără şi fără putregiune.
Şi socotiaşte că macarî cînd în cia casă, ce au fost şedzîndu ucenicii svinţiei sale ascunşi <în cele> 8 dzîle pre după înviere, şi cîndu s-au arătat la dînşii şi uşile încuiate şi ferestrile. Iară Dumnedzău au şi nu s-au cunoscut pre unde au întrat, nice apoi pre , căce cum audzi c-au fostu trupul sfinţiei sale mai supţire şi fără stricare. Dece şi / apostolii s-au fost mirînd pentr-aceasta şi nu s-au fostu încredzînd bine: Dumnedzău iaste, au vro nălucire, pînă n-au venit Thoma Geamănul de l-au şi pipăitu şi l-au vădzut că iaste cu trup. Şi cu aceasta s-au încredzut toţi că iaste sîngur Dumnedzău.
Dece cu acela trup ce s-au arătatu la apostoli, cu acela trup s-au suit şi în ceriu. Şi noi cîndu vom învie la giudeţ, cu acelia trupuri vom hi. Pentr-aceasta, daca vom învie cu acialia trupuri, nu vom mai avea moarte, căce că dentr-aciastia trupuri putrede şi stricate vom dobîndi trupuri fără stricare şi fără moarte. Dece pentr-aceasta şi Domnul nostru Iisus Hristos căce au învis cu acel trup, cum să spune, să chiamă pîrveaniţ izmărtvîh, adecă întîi învis dentru morţi.

CÎŢI AI AU ŢÎNUT RÎMLENII ÎMPĂRĂŢIIA IERUSALIMULUI SUPT VLASTIIA LOR

Împărăţit-au Irod cel Mare 37 de ai. Apoi, pre după dînsul au fostu fiiu-său Arhelau 9 ai, apoi au fostu Antipa, carele au tăiat capul lui Ioan Crestitel ş-au fost 24 de ai, apoi Irod carele l-au mîncat viermii de viu, ce-i dzîcia şi Agripa, 7 ai, apoi Agripa cel Mic 27 de ai, fac de toţi 104 ai.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI GAIE CHESARIU DE LA RÎM. GLAVA 81

Pre după moartia lui Tiverie chesariu au împărăţit Rîmul Gaie chesariu tocma 60 de ai. Iară în dzîlele acestui împărat au mărsu Mariia Magdalina şi cu alţii, mulţi, ş-au pîrîtu pre Pondie Pilatu la împăratul Gaie, cum au făcut lege cu strîmbul lui Iisus Hristos pentru dările jidovilor şi l-au muncit şi l-au omorît pre cruce. Ş-au trimis împăratul cum mai de sîrgu şi l-au adus în obede şi cu multe munci grele l-au muncit. Şi cînd au fostu mai apoi l-au [[172]] belit de viu şi cu aceasta muncă au murit. Iară împăratul Gaie chesariu era foarte un om curvariu şi rău.
În dzîlele acestuia împărat s-au botedzat Agripa împărat şi Simon vrăjitoriul cel mare. Şi i-au botedzat Filip, unul den cei 7 diiaconi. În dzîlele acestuia s-au botedzat şi Cornilie de Petru apostol. Aşijderea iarăşi în dzîlele acestui împărat svîntul apostol Pavel, cela ce să chiamă vas curat lui Dumnedzău, den păgîn rău ce au fostu, i-au descoperit Dumnedzău şi s-au / făcut svîntu şi încă cu apostolii într-un cin, cum spune istoriia svinţiei sale. Iar pe Gaie l-au giunghiat Clavdie.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI CLAVDIE ÎMPĂRAT. GLAVA 82

Pre după ce au giunghiatu Clavdie pre Gaie, stătu împărat Clavdie. Şi atîta era fricos, cît şi la masă unde au fostu mîncînd, înc-au fostu avîndu oameni cu arme pregiur sîne, să nu-l omoară cineva. Şi la toate uşele lui au fostu păzîtori de au fostu cercînd pre toţi oamenii cîţi au fostu întrîndu în curtea împăratului să nu aibă cuţite, sau amgeriu, sau sabie, ce toţi cîţi au fostu întrîndu în curtea împăratului să fie cu mîna goală. Şi cînd vrea să facă masă mare cu boiarii, au fostu îmbrăcîndu-să pre dedesuptu cu platoşe şi cu coifu, să nu-l giunghe vreunul dentru boiari, cum ştiia el c-au giunghiat pre Gaie. Şi şedia boiarii departe de dînsu de 12 coţi şi nime nu să putia apropiia de dînsu.
Ş-au făcut o cetate şi i-au pus nume pre numele său, Clavdiia grada. Şi au omorît toţi jidovii cîţi au fost lăcuind la Rîmu şi li-au luatu avuţiia. Şi pre care boiariu ştiia că are avuţie nu-l îndelunga, ce-l şi tăia şi-i lua avuţiia şi pune pre altul săracu în locu-i. Atîta au tăiat boiarii, cît nu să putia spune săminţie de boiari rîmliani.
În dzîlele acestuia împărat s-au strînsu oameni mulţi la Ierusalim să facă paştele şi s-au boţit la poartă unul peste alaltu şi s-au călcat şi s-au omorît mai multu de 100 de mii de oameni. Şi atîta era împăratul scumpu şi lacom la bani, cît nice somnul, nice mîncatul nu-l prindia, nice odihnă nu mai avea.
Iară cînd au fostu odată, au cădzutu într-o boală mare ş-au nebunitu dentr-acia boală. Şi făcia grozav şi tot clătiia cu mîna, ca cîndu număra bani. Iară împărătesăi i să urîsă cu dînsul şi l-au otrăvit ş-au muritu.
Iară <în zilele> acestuia împărat s-au muncit Iacov, ficiorul lui Zevedei; <şi l-au muncit> împăratul pînă au murit. Şi în dzîlele acestuia <împărat> au scrisu Evangheliia sveatîi Marco evanghelistul lui apostol Petru. Şi întîi la Alexandriia beserecă Marco evanghelestul şi ş-alte mănăstiri multe. Ş-au împărăţit Clavdie 13 ai ş-au murit otrăvit. /

ÎMPĂRĂŢIIA LUI NERON ÎMPĂRAT. GLAVA 83

Pre după Clavdie stătu împărat Neron. Acesta să trăgia den săminţiia lui Romil împărat. Iară dac-au luat împărăţiia au început a face nebunii cum nu mai făcusă nice un împăratu. Că nu-i agiungia cîtă băutură avea la [[173]] împărăţie, ce dacă să îmbăta el lua surlarii şi trîmbicerii şi alăutarii şi toţi orgănarii şi să ducia noaptia pre la curve şi pre la cîrşme şi bia şi chiuia şi cînta alaturia cu curvele. Şi cîte lucruri grozave toate Neron le făcia şi nu să putia sătura de băutură şi de lăcomie de bucate, cum nu să poate sătura mascurul de scîrnă. Şi în toate dzîlele era ameţit de băutură şi cîndu vria să şadză la giudeţ nu ştiia nice ce va dzîce, nice ce va face. Şi boiarii nu-i cutedza, că-l vedia că iaste un omu fără ispravă. Şi mulţi oameni periia pentru svînta direptate, negiudecaţi în dzîlele lui şi cum era mai rău.
În dzîlele acestuia s-au bătut pîrthianii cu perşii ş-au înfrîntu pîrtheanii pre persi şi i-au făcut mai mici lor de li-au fostu dînd haraciu; că n-au mai fostu c-aciaia, să bată un ţînutu de oameni pre o împărăţie mare şi să ia slugele de la stăpîni haraciu. Aşişderea în dzîlele lui Neron, vădzîndu jidovii la Ierusalim pre sveatîi Iacovu, <=fratele Domnului>, că vestiaşte numele lui Dumnedzău şi cu cuvintele lui au fostu întorcîndu năroade multe de li-au fost botezîndu [iară], spurcaţii jidovii, vădzîndu că în toate dzîle s-au fost întorcînd oamenii şi i-au fostu botedzînd, i-au început a-i purta pizmă. Şi pre cum au fost cîntînd svînta liturghie într-o dzî fiind îmbrăcat cu toate văşmintele, ca un arhiereu, că pre dînsu blagoslovisă Hristos arhiereu întîiu la Ierusalim încă pînă la înălţarea svenţiei sale. Şi cum l-au ştiutu că iaste în beserecă, aşia l-au împresurat jidovii şi l-au aruncat de pre aripa besericii gios şi acolo l-au omorîtu.
Iară spurcatul Neron cădzu la mare păgînătate şi nu suferiia să audză nicăiuri povestindu numele lui Dumnedzău. Iară tuturor oamenilor cădzu Neron cu urîtu şi făcusă sfat cu toţii în curte să-l otrăvască, să să mîntuiască / de dînsul. Iară el oarecum oblicind şi cum au oblicit, cum s-au făcut ca un leu turbatu şi în loc au făcut samă mîne-sa şi muerii lui, sîngur, cu mîna sa şi pre mulţi oameni ai săi i-au tot omorît singur, cu mînule sale şi pre mulţi boiari au tăiat ş-au înţăpat şi le făcia moarte în tot chipul, şi mulţi boiari au fugit pentr-alte ţări de răul lui. Iară daca ş-au omorît muiarea, au fostu avîndu un spurcat de hadîmbu şi s-au fost culcînd cu dînsu avidoma, într-adevăr.
Iară în dzîlele lui Neron era un om carele-l chema Simon. Şi făcea cu vrăjile lui şi cu minciunele lui arătări mari cătră oameni. Şi dzîcia că iaste el sîngur Dumnedzău şi toţi oamenii Rîmului au fostu credzînd în Simon, ca-ntr-un dumnedzău. Iară odănăoară s-au lăudat cătră totu nărodul că va să să sue în ceriu. Şi s-au făcut a strîga cătră Dumnedzău ş-au lovit în palme să vie îngerii să-l sue în ceriu. Iară diavolii s-au strînsu mulţi, fără samă, şi le păria oamenilor că s-au lăsat îngeri cu nuori, iar ei au fostu tot diiavoli întunecoşi. Şi luară pre Simon şi-l suiră în sus cătră naltul ceriului. Iară năroadele striga toţi în gura mare şi dzîcea: Mare-i dumnedzăul lui Simon.
Iară pre aceia vreme era şi apostolul Petru la Rîmu şi vestiia numele lui Dumnedzău. Şi vădzînd pre Simon că prilestiaşte pre toţi oamenii şi striga: Mare iaste dumnedzăul lui Simon şi-l suisă demonii în naltul ceriului, cît nu să mai vedea. Iară sveatîi Petru dzîsă: Aşteptaţi un ceas, că veţi vedia pre Simon ce dumnedzău are. Şi stătu svîntul apostol Petre spre rugă cătră Dumnedzău şi, ce fu voia lui Dumnedzău, lăsară diiavolii pre Simon den naltul ceriului şi veniia fără voia lui; şi-l prăviia toţi rîmlenii cum vine Simon cu capul în gios şi cădzu pre pămîntu şi să răsîpi în toate [[174]] părţile, cît nu s-au ales nemică de dînsul. Iară năroadele vădzînd acea minune mare ce arătă acolo svîntul apostol Petre, mulţi au credzut şi s-au botedzatu. Şi să chiamă locul acela unde s-au sfărîmatu Simon şi pînă astădzi Simonion.
Iar Neron împăratu, dac-au audzît c-au cădzut Simon şi s-au omorît pentru faptele lui Petru, s-au mîniiatu ş-au dzîs să bage pre Petru în temniţă. Şi l-au băgat pre cuvîntul împăratului şi cînd au fost peste noapte [iară] apostolul Petre să rugă lui Dumnedzău că iasă den / temniţă. Şi i să deşchisă temniţa ş-au eşit afară ş-au luatu să margă pre cale spre Neaspole, pentru să scape den naintea lui Neron.
Şi mărgîndu el pre cale, [iară] Domnul Iisus Hristos s-au făcut în chip de om şi nu-l cunoscu Petru şi-i eşi în tîmpinare şi-i dede bună calia. Iară Petre l-au întrebat unde miarge. Dumnedzău dzîsă: Ducu-mă la Rîmu, cam oblicit că Neron împărat munciaşte pînă la moarte pre ceia ce cred întru Iisus Hristos şi pentr-aceasta mă duc şi eu, doară mă va munci să moriu pentru numele lui Hristos şi pentru libovul lui. Şi cum grăi acel cuvîntu, cum nu-l mai vădzu Petru cu ochii ce să feace.
Şi pricepu Petre c-au fost singur Dumnedzău. Şi în loc ş-au întărit inema şi s-au întorsu înapoi la Rîmu şi marsă sîngur la Neron. Iară Neron l-au şi dat pre mîna armaşului său şi dzîsă să-l răstignească. Şi-l legară şi-l dusără la răstignire. Iară svîntul apostol Petre s-au rugatu să nu-l răstigniască direptu, cum au răstignit pre Domnul Hristos, ce s-au rugat să-l răstigniască cu capul în gios şi cu picioarele în sus, ca să hie Petre cu capul unde au fostu Hristos cu picioarele; şi-l răstigniră cumu-i fu voia lui. Şi s-au săvîrşit pre cruce preafericitul Petru apostol, în luna lui iunie în 29 de dzîle.
Iară cîndu s-au împlut un anu adusără şi pre svîntul apostol Pavel de la Ierusalim şi-l dusără naintia lui Neron legat, ca pre un tîlhariu, cu mînele înapoi. Şi învăţă Neron să-i tae capul. Şi daca i-au tăiatu capul au cursu lapte în loc de sînge. Şi în locul acela ce i-au tăiat capul au izbucnit un izvoru şi cură şi pînă astădzi, foarte dulce şi bunu şi mulţi oameni să izbăvăscu şi pînă astădzi, de multe boale. Şi cînd s-au săvîrşit şi marele apostol Pavel au fostu iarăşi într-aceia dzî ce s-au săvîrşit şi marele Petre Simeon. Pentr-aceasta şi svînta beserecă sărbadză pre amîndoi odată şi-ntr-o dzî, în 29 de dzîle a lui iuniia.
Iară pe spurcatul Neron au gînditu să facă meşterşug şi păgîni boiari ai săi să dia foc Rîmului şi să pue pre suptu sabie. Iară rîmlenii prinsără de veste <şi să sculară> asupra lui Neronu cu mici cu mari şi toţi cu arme sta gata şi marsără la / curţîle împărăteşti. Iar el vădzînd atîta năvală de oameni s-au închis în curţi cu toţi oameni săi. Iară de frică pentru să nu încapă pre mîna rîmlenilor, ş-au făcut moarte sîngur, ca şi spurcatul Iuda Iscariot, ce au vîndut pre Domnul Hristos. Iară diiavolii au luat sufletul lui Neron, cum ş-au agonesîtu şi l-au dus în para cea viacinecă nestinsă.
Iară spurcatul trup a lui Neron l-au luat nişte slugi ai lui şi l-au dus de l-au îngropat suptu un copaciu, unde era lăcaşul unor diiavoli mulţi. Şi pre mulţi oameni omorîia acei demoni ce să ţînia în coşul lui Neron şi nu putia nime să-i răsipască de acolo, nice cutedza nime a să apropiia, pînă au cădzut [[175]] la Rîmu un papă svîntu şi au mărsu acolo la acel copaciu cu preuţi mulţi şi cu vlădici şi cu litii şi cu rugăminţi spre Dumnedzău şi i-au răsîpitu pre toţi de acolo. Şi cînd fugiră diiavolii de acolo, feaceră urlet mare şi trăsnete şi vaete, cîtu au audzîtu toate năroadele. Şi tăiară acel copaciu şi săpară suptu trupină-i şi aflară acolo spurcatul trup a lui Neron, înflat ca o tîmpănă şi negru ca un diiavol. Şi-l arsără în foc de-l fiaceră cenuşe şi-n locul acelui copaciu au făcut o svîntă rugă întru numele Preacuratei Preciste şi i-au pus nume Precista Năroadelor, adecă unde o au făcut acea beserecă toate năroadele; şi iaste şi pînă astădzi.
Ş-au împărăţît spurcatul Neron 14 ai ş-au murit cum ş-au agonesît.

ÎMPĂRĂŢIIA GALVEI. GLAVA 84

Pre după Neron împărăţi Galva numai 9 luni. Ş-avea un credincios cu dînsul, anume Luchie, priiaten mare împăratului. Iară alt boiariu, anume Othon, vădzîndu că socotiaşte împăratul bine pre Luchie şi pre dînsu nu-l bagă samă, au îndemnat oştile asupra împăratului şi l-au şi l-au prinsu şi apoi i-au tăiat capul şi în locul lui împăratu.

<ÎMPĂRĂŢIIA> LUI OTHONU. GLAVA 85

Pre după Galva <împărăţi> Othon 3 luni şi optu dzile şi l-a giunghiat Vitelie.

<ÎMPĂRĂŢIIA> LUI VITELIE. GLAVA 86

Stătu împărat ş-au împărăţît un anu. Ş-au şi trimis în toate părţile să pre toţi vrăjitorii şi pre toţi carii căuta / în stiale să să ducă den ţara Rîmului. Iară vrăjitorii încă au scris cătră împăratul dzîcînd aşia: Împărate, bine să ştii, daca ne goneşti pre noi, curundu vei să fugi şi tu. Şi în dzua ce i-au trimis ei cartia, într-aceia dzî l-au prinsu oştele şi l-au omorît.

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI ESPESIAN Ş-A LUI TITU, A FIIU-SĂU. GLAVA 87

Pre după ce s-au rădicatu oştile ş-au făcut lui Vitelie moarte, făcură sfatu pre cine vor pune împărat. Iară pre aceia vreme era Espesiian, ficiorul lui Neron împărat, pribag de la Rîmu şi fugisă la Palestina cu cîtăva samă de oşti. Şi să bătea să ia Ierusalimul; că pre aceia vreme jidovii avia giudeţ dentru sîne. Iară jidovilor nu le mai trimitia de la Rîmu să le hie împăraţi la Ierusalim, numai ce trimitia rîmlianii în toţi ai de lua haraci de la dînşi, cum era obicina. Deci toate oştile Rîmului şi toată ţara poftiră pre Espisiian să le hie împăratu şi trimisără mai de sîrgu la dînsul olăcarii cu cărţi scrisă de la [[176]] tot sfatul şi de la tot sfatul şi de la tot Rîmul să vie pre împărăţie. Şi cum sosîră olăcarii, cum s-au şi sculatu Espesiianu ş-au purces spre Rîmu şi au lăsat în locul lui pre fiiu-său Titu să hie la Palestina.
Iară împăratul Espesiian au sosît aproape de Rîm şi-i eşiră rîmlenii înainte cu toate oştile şi cu toate năroadele şi să închinară lui Espesiian, ca unui împărat şi-l dusără în Rîmu cu cinste mare şi şedzu în scaun pre împărăţie.
Iară Titu, daca l-au lăsatu tată-său la Palestina pre locul lui, au şi trimis la Ierusalim cătră jidovi scrisori ş-au trimis pre un om al său, ş-au scris aşea: Titu, marele craiu a toată Palestina, scris-am cătră voi, istrailtenilor, carii petreceţi în cetatia Ierusalimului. În vreme ce veţi vedea poronca mia, iară voi să vă trimiteţi haraciul de un an ce iaste nedat. Şi vă trimiţu şi pre cestu om al mieu să vă hie în loc de împărat mai mare pre voi. Iară de nu veţi suferi poronca mea, bine să ştiţi că voiu să mă scolu asupra voastră şi ce veţi vedia să nu vă spăriiaţi.
Iară dacă s-au dus omul lui Titu la Ierusalim, la jidovi ş-au arătat cărţile lui Titu [iară], / jidovii nu grijiră nemică pentru-aceasta, ce dzîsără cătră omul lui Titu: Noi nice împărat mai mare să hie de altă săminţie nu ne trebue, nice haraciu nemărui nu vom da. Iară Titu de va veni asupra noastră, ce va căuta va dobîndi.
Şi s-au întorsu omul lui Titu cu aceasta ispravă la Titu. Iară Titu, dac-au vădzut aşea ş-au şi strînsu toate oştile şi li-au gătat prea bine şi le feace tot stiaguri roşii. Şi în tot stiagul pusesă doaă cruci albe; şi care stiaguri era albe avia cruci roşii. Şi purceasă cu toată putiaria lui şi marsă asupra jidovilor.
Iară încă pînă a nu sosî Titu cu oştile [iară] jidovii făcia paştele lor la Ierusalim. Şi strînsiasă de pren toate părţile jidovi mulţi, cît nu mai avia număr. Şi strîngîndu-să jidovii den toate părţile s-au înecatu dentr-înşii venind la Ierusalim 11 mii bărbaţi şi mueri şi copii. Şi li-au arătat Dumnedzău de acolo potop cum voru să să potopască. Şi cum era toţi jidovii, den toate părţile strînşi acolo la Ierusalim, aşia i-au lovitu Titu, den toate părţile cu oştile.
Şi li-au lovit întîiu cetăţile de pren ţară şi tîrgurile şi satele şi totu au arsu ş-au prădatu pînă în pămîntu. Ş-au robit de n-au lăsat ţipeniia de omu pre urmă napoi. Şi prinsără jidovii veste şi să oştiră şi ei şi fiaceră oşti mari, că era toţi strînşi la Ierusalim den toate părţile; şi eşiră în tîmpinaria lui Titu să nu-l lasă să să apropie de cetate. Iară Titu vădzînd atîtia oşti şi la jidovi s-au întristat, că era mulţi ca frundza şi ca iarba şi să gătiră foarte tare să să lovască oştile.
Iară Titu ş-au tocmit toate stiagurile cu crucele şi li-au pus în fruntia oştilor să margă înainte cu putiaria svintei cruci. Şi învăţasă Tit să-şi pue toată oastia lui sămnu crucii în pieptu şi-n spate. Şi aşia era la toţi oamenii lui Titu, totu cruci, în spate una şi în pieptu alta. Şi eşiră la hărăţ şi începură a să apropiia unii spre alalţi şi începură a să lovi oştile. Şi începu Titu cu agiutoriul svintei cruci a-i înfrînge şi a-i tăia foarte rău. Şi-i tăiară dentr-amiadzădzi pînă în noapte şi periră mulţi fără samă / şi i-ar hi dobînditu atunce, ce nu putu, că apucă de înoptă.
Iar jidovii, dac-au vădzut aşea, s-au închis toţi în cetatia Ierusalimului, de cum o fusiasă diresu Ezdra şi cu Neemiia, în dzîlele lui Artaxerxu împărat, pre [[177]] după ce o strîcasă Navuhodonosor împărat pînă în pămîntu. Iară Titu, dac-au vădzut că s-au închis în cetate şi nu vor să mai iasă, au abătutu cu toate oştile ş-au săpat pregiur cetate un hăndichiu foarte adîncu, ca să nu mai poată agiunge nici într-o parte, la ninie, să le mai vie nescare agiutoriu. Şi le luară apa şi izvoarăle, cum era mai rău şi sfîrşiră bucatele şi nice avia ce mînca, nice ce bia; ce să fura unul pre alalt şi lua unul cu sîla den mîna altuia. Şi să omorîia ei în de ei şi muriia oamenii în toate părţile de foame. Şi le hămnesîia copiii şi era prea un lucru cu pediapsă mare de la Dumnedzău; că mai rău petrecia cu Titu decît în robiia lui Navuhodonosor împăratu. Şi era vaete şi bocete şi chiote în toate părţile, că muriia de foame mai rău decît de ciumă.
Iară o muiare avea un pruncu de ţiţă şi vădzînd că va muri, că nu mai avia hrană să-l apliace, l-au giunghiat şi l-au spintecatu în doaă ş-au friptu giumătate să mănînce şi giumătate au lăsat să-i mai hie ş-altă dată. Iar frigîndu-l la focu în frigare au eşitu mirozna afară; şi cum au sîmţit silnicii carii lua de pre la oameni de mînca cu sîla au şi întratu în casa aceii mueri şi-i luară frigarea cu carne şi o întrebară unde au găsitu ia carne într-atîta foamete. Iară acia muiare începu a plînge să nu-i ia carnia, că nu o au furat, ce ş-au ucis ficiorul să-l mănînce. Ş-au scos de li-au arătat şi ceia giumătate de pruncu. Şi dac-au vădzut acei sîlnici aşia, au plînsu şi ei alaturia cu acia muiare. Ş-au luat frigaria cu carnia ş-au luat şi ceia carne într-o măframă şi s-au dus cu dînsa de au arătat la carii era căpetenii Ierusalimului.
Şi multu plînsără cu toţii atunce; şi să împlu deplin cuvîntul lui Dumnedzău carele au dzîs cîndu l-au fost ducînd la răstignire ş-au fostu plîngîndu-l mironosiţăle şi le dzîsă Dumnedzău: Ascultaţi voi, fetele Ierusalimului, nu plîngeţi pentru mine, / ce plîngeţi pentru voi şi pentru ficiorii voştri. Că va veni o vreme ce veţi ferici pre celia ce n-au mai născut fii den trupurile lor. Adevărat c-au fost deplin atunce cuvintele lui Dumnedzău. Iară aceia căpetenii, carii era a Ierusalimului, s-au sfătuitu cu toţii să iasă la războiu, să să bată cu Titu; sau să piiară toţi de sabie, sau să scape care încătro va putea, numai să nu mai moară de foame, cum muriia.
Şi cum s-au svătuit, cum s-au gătat ş-au deşchisu porţile cetăţii. Ş-au eşit 300 de mii de oameni odată şi-şi dederă războiu cu Titu. Şi mergia jidovii orbi la războiu şi să loviră foarte tare deodată cu oştile lui Titu şi nu ţinură multu; că la Titu era oaste mai puţină, ce-i biruia cu sămnul svintei cruci. Că nu putia jidovii să vadză oştile lui Titu, de apur ce fulgera lumina svintei cruci. Şi-i înfrînsă Titu împărat iarăşi, de iznoavă, şi-i tăiasă atîta cît era toţi oamenii lui Titu crunţi pînă în pieptu, ca vîrcolacii.
Şi de la o vreme îmbla Titu rugîndu-să pre oşti să nu-i mai strîce. Iară ei să turbasă ca nişte lei mînioşi ce nu-i mai putia opri, ce-i tăiară şi-i călcară cum n-au mai fostu snopit aşia nice un împărat den cîţi împăraţi i-au robitu şi i-au tăiat, că curia sîngele pîriae în toate părţile. Şi den 300 de mii de jidovi n-au rămas nice 10 mii, atîta i-au tăiat şi i-au topit de rău. Şi de-acii întră Titu cu oştile sale în cetatia Ierusalimului şi pe cîţi găsîră, pre toţi i-au pus suptu sabie. Şi era ţipetele şi trăsnetile, că să audzîia în ceriu.
Şi daca tăiară şi robiră, cîţi mai rămăsasă i-au scos în laturi, afară den cetate. Şi dzîsă Titu tuturor oştilor de apucară de strîcară zîdurile cetăţii toate, pînă în pămîntu. Şi apoi strîcară toate turnurile cetăţii şi toate casăle [[178]] împărăteşti şi le diaderă foc de iznoavă şi le arsără pînă în temeiu. Şi de-acii abătură de au sfărîmat Sionul, carele era făcut întîiu de Solomon împăratul şi i-au dat foc, cît nu s-au ales de dînsu piatră pe spre piatră, cum au fostu cuvîntul lui Dumnedzău.
Şi dac-au strîcatu Titu / totu ce-au fost la Ierusalim, au pus pluguri di-au arat pămîntul pre unde au fost Sionul, de n-au rămas piatră pe spre piatră. Ş-apoi au stătut de le-au luat sama ce de jidovi au perit şi cîţi sîntu vii şi cîţi au murit de foamete, cît au fostu în cetate închişi. Şi s-au aflat un întunerec, adecă 1000 de mii şi 100 de mii şi s-au aflat vii cîţi au fost robiţi 80 de mii.
Şi ştiind Titu c-au fost vîndut jidovii pre Hristos pentru 30 de arginţi, au făcut şi el dosadă şi ruşine jidovilor ş-au fostu vîndzîndu cîte 30 de jidovi la un argintu, cum ai dzîce într-un taler bătutu. Atîta i-au trimis Dumnedzău la osîndă pre spurcaţii jidovi pentru necredinţa lor şi pentru inema lor cea împietrită. Şi s-au făcutu această perire şi aceasta stricare a Ierusalimului ş-a jidovilor în 40 de ai de după vîznoseniia lui Hristos ce s-au suit în ceriu.
Iară Titu, dac-au făcut acia izbîndă mare la Ierusalim i-au şi venit olăcari de la Rîm, de la tată-său Uspesiian, să margă mai de sîrgu la Rîm, că-l aştaptă cu împărăţiia. Şi să dusă Titu la Rîmu cu izbîndă mare şi cu avuţie multă samă. Şi i-au eşit tată-său, Uspesiian împărat, nainte cu toţi rîmlenii şi l-au băgat în cetate în Rîmu cu cinste mare. Şi l-au rădicatu împărat Rîmului singur tată-său cu sîne. Şi pre după aceia să săvîrşi curund şi Uspesiian împărat şi l-au îngropat cu cinste mare fiiu-său Titu şi cu fiiu-său Dometiianu. Şi rămasă Tit în scaun împărat.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI TITU. GLAVA 88

Stătu împăratu Rîmului Titu. Şi atîta era om bun şi creştinu şi blînd, cît nu să putia îndura om a să osăbi de faţa lui şi de libovu cuvintelor lui. Şi era cătră toţi îndurat şi cu mînă tinsă. Şi nu putia hi să treacă vro dzi să nu dăruiască oamenii şi slujitorii şi să dea milostenie la săraci, atîta era de bun şi de milostivu mare, cît să oteşisă toţi oamenii cu dînsu. Şi i să cuveniia a hi împărat cu tot adevărul că-i didesă Dumnedzău tot daru svinţiei sale.
Iară într-o vară s-au dus cu toţi slujitorii săi să să primble pren / ţara Rîmului, pre la cetăţi, să vadză şi să să veseliască cu toţi voinicii săi. Iară pre cale au început a-i cură sînge den năduşală; şi atîta sînge i-au cursu, cît au leşinat, numai cît au fost răsuflînd. Iară frate-său Dometiian am vădzut că-i iaste de năduşala soarelui ş-au învăţatu de-i făcură un sîcriiu mare şi l-au împlut de omăt şi l-au pus acolo şi l-au dus pînă la Rîmu viu ş-apoi au muritu. Şi l-au plînsu Rîmul totu, cu micu cu mare şi-l îngropară cu cinste mare. Ş-au încungiurat toată cetatia Rîmului cu dînsu şi l-au petrecut tot nărodul cu pîn-la mormîntu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI DOMETIIAN. GLAVA 89

Pre după moartia lui Titu cel bun şi împărăţi frate-său Dometiian. Şi nu s-au pîrtia tătîne-său, lui Uspesiianu, sau în [[179]] partia Titu, ce s-au aruncat în partia moşu-său, lui Neron. au audzît c-au făcut moşu său, la toate s-au şi să-l şi covîrşască. Acesta păgîn au dzîs pre audză pomenindu numele lui Dumnedzău, să-l omoară cu pre cîţi oameni au fostu dzîcînd că să tragu din săminţiia , logodnicul Precistei, sau dentru David, strămoşul toţi i-au fost muncindu şi li-au fostu făcînd samă. Şi pre ai săi i-au omorît făr-nice o vină.
Acesta spurcat pre sveatii Ioan Bogoslov în urgie la ostrovul . Acesta în dzîlele lui făcusă obicină să nu-şi mai lucriadză viile, ce să le lasă să să pustiiască. Şi numai ce şi-i urla făcia, cîtu-l urîsă toţi oamenii săi şi <împărăteasa> lui. Şi s-au sfătuit împărătiasa lui şi cu alţi boiari ucigă în beserică. Şi au pus de l-au omorît cu voia nu mai putia suferi nime cîte cuvinte grozave au pentru Dumnedzău şi pentru Precista. Şi muri cu moarte ria, omorînd şi el pre alţii. Ş-au împărăţit 15 ai.

<ÎMPĂRĂŢÎIA> NERUĂI. GLAVA 90

Apoi pre după Dometiian păgînul au împărăţît Nerua un anu. încă au fostu bun şi milostiv, ca şi Titu <împăratul> şi multu bine au fostu făcînd creştinilor / şi svintelor beserici. Acesta au adus iarăşi pre sveatii Ioan Bogoslovu de unde era trimis în urgie de spurcatul Dometiian şi l-au trimis să petriacă la Efesu. Ş-au bolnăvit pîn-la anul ş-au murit.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI TRAIANU. GLAVA 91

Pre după săvîrşiria lui Nerua împăraţi Traian. Şi era foarte un omu viclianu la inemă şi sămăluitoriu. Iară la giudeţ foarte era tare şi direptu, cîtu nice mitelor nu să potriviia, nice voe nemărui nu veghea, ce foarte făcea giudeţ cu direptul, măcarî a bogat, măcarî a sărac, măcarî de ar fi fostu sîngur frate-său.
Acesta împărat au înfrîntu putiarea parthilor, carii dobîndisă suptu vlastiia lor împărăţiia persîlor şi totu răsăritul. Iară împăratul acesta, Traian, s-au sculat cu oşti grele de la Rîmu ş-au mărsu asupra parthilor şi-i lovi can fără veste şi foarte le diade războiu repede şi-i tăia foarte asupritu şi le sparsă ţara şi-i robi şi-i feace ca mişel de dînşi. Şi scoasă acia parte de pămîntu de suptu mîna lor şi era suptu poronca împăratului Traianu. Şi să întoarsă împăratul la Rîmu cu izbîndă mare şi toate oştile era voioşi, că să împlusă de toate.
Iară într-o dzî şedzînd împăratul la masă cu toţi boiarii săi au zmultu o sabie den tiacă şi chemă pre armaşul său şi-i dzîsă: Iată că-ţi dau ceastă sabie pre mînă naintea lui Dumnedzău şi să începi întîiu de la mine, de vei vedia că fac vro strîmbătate, să nu-mi veghi voe căce sîntu împăratu, ce să-mi tai capul întîiu mie. Iară dentru toată curtea mia şi dentr-alţi oameni, carii-i vedia că face strîmbătate altuia, nu-l mai aduci la mine, ce să-i faci samă cu [[180]] sabiia mea. Iară boiarii toţi numai ce ş-au căutat într-ochi şi nime nu să mai plîngia de nemică, sîlă sau strîmbătate în dzîlele lui Traianu împărat.
Acesta împărat au făcut o cetate cu oraşu cu totu şi i-au pus numele Traianagrada. Şi la toate era bun, ce numai nu era creştin bun, nice vrea să criadză în Domnul Iisus Hristos, carele s-au răstignit pentru noi, nice suferiia creştinii, ce-i munciia cum era mai rău. Şi pre mulţi svinţi / măcenici i-au muncit cu munci grele, de au murit de mîna lui.
Ş-au împărăţit 19 ai şi apoi au bolnăvitu ş-au murit în păgînătatia lui, căce n-au credzut în Dumnedzăul răstignit. Iară apoi l-au ertat Dumendzău pentru un bine numai ce-au făcut. Adecă pre aproape de Rîmu trece o apă care să chiamă apa Tiveriului. Şi cîndu să turbura de veniia mare, multă pagubă făcia şi mulţi oameni îneca. Iară acest împărat s-au îndemnat cu firia sa ş-au făcut un podu de piatră preste acia apă a Tiveriului, foarte bun şi cu meşterşug mare. Dece cîndu s-au fost adăogîndu acia apă, iară oamenii au fostu trecînd pre acel pod de piiatră ce au fostu făcut de Traian împărat.
Iară pre aceia vreme s-au prilejit de au trecut şi svîntul Grigorie Dvoiaslov, papa Rîmului şi vădzîndu c-au fostu făcut acel bine mare de au fostu trecînd tot nărodul, fără nice o frică, s-au împlutu şi svîntul Grigorie de bucurie, unde au vădzut acel pod făcut. Ş-au stătutu la mijlocul podului şi feace rugăminte mare cătră Dumnedzău pentru Traianu împăratu să i să iarte greşealele pentru acel bine ce au făcut. Şi stătu mult spre rugă şi-i veni glas den ceriu şi-i dzîsă: Părinte Grigorie, ascultat-au Dumnedzău toată ruga ta ce te rugaşi pentru Traianu împărat şi să ştii că l-au ertatu. Iară de pre astădzi nainte pentru om păgîn nu te mai ruga, căce superi pre Dumnedzău.
Iară acel pod a lui Traian iaste şi pînă astădzi preste apa Tiveriului, pre aproape de cetatia Rîmului. Şi dac-au murit acestu împărat l-au îngropatu aproape de acel pod şi să vede pînă astădzi şi podul şi mormîntul lui Traianu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ANDRIIANU, GINERILE LUI TRAIAN. GLAVA 92

Pre după Traianu împărăţi un ginere al său, pre anume Andriian. Acest împăratu au făcut Andriianagrada, adecă Udriiul. Iară în dzîlele acestuia împărat iară au rădicat jidovii de la Ierusalim cap şi nu vrea să asculte de împărăţiia Rîmului. Şi s-au apucatu să facă beserica Sionului. Ş-au strînsu marmuri în totu feliul, numai să înceapă a face beserica. Iară împăratul Andriian au prinsu de veste şi s-au rădicatu cu / oşti grele pre dînşii şi i-au lovit de i-au tăiat, cît s-au numărat şi s-au aflat 350 de mii de oameni. Ş-au luatu împăratul acele marmuri toate ş-alte pietri de treabă ce-au fostu rămas de la zîdurile cele vechi ş-au făcut Ierusalimul cel nou, ce să chiamă Elia. Şi s-au învîrtejit iarăşi la Rîmu şi s-au războlitu şi n-au trăit mult şi s-au săvîrşitu, împărăţind 24 ai.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ANDONIE CREŞTINUL. GLAVA 93

Apoi, pre după Andriian au împărăţit Andonie. Acesta au fostu la toate lucrurile lui ca un svîntu şi în dzîlele lui toţi oamenii au fost oteşiţi de toate [[181]] greutăţile, atîta era un om direptu şi blînd şi creştin şi milostiv. Ş-au împărăţit 24 de ai şi s-au săvîrşit fiind omu bătrîn foarte.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI MARCO ANDONINU. GLAVA 94

Pre după Antonie Creştinul au împărăţit Marco Andoninu 19 ai. Iară în dzîlele lui s-au rădicatu crăii multe den multe părţi şi cu oşti mari ş-au fostu venind asupra Rîmului ş-au robit multe cetăţi şi multe sate a Rîmului şi li-au prădat. Iară împăratul să mira den care parte să va apăra întîiu, căce că ţara îi prădasă, venet nu avea de unde să-i vie să dia slujitorilor lefe şi să strîngă ş-alte oşti să-i fie agiutoriu, ce să mira ce să va face.
Iară într-o dzî ş-au scos toate odoarăle împărăteşti şi toate hainele şi li-au trimis în tîrgu să să vîndză. Ş-au pus de au strîgat în toate părţile cu giurămînt, cui vor trebui den hainele împăratului şi den aur şi den pietri scumpe şi mărgăritariu şi alte odoară împărăteşti să margă să cumpere fără nice o frică, că trebuescu împărăţiei bani. Ş-au fost cumpărîndu oamenii cine ce i-au fostu trebuind. Şi să strînsă nişte avuţie multă la împărăţie Ş-au dat liafe voinicilor şi strînsă oşti multe cu bani.
Şi să sculă împăratul asupra vrăjmaşilor săi şi, ce vru Dumnedzău, birui împăratul şi înfrînsă şi-i tăe şi-i robi şi luă avuţie multă de la dînşii, fără număr şi nesocotită. Şi ş-au scos ţara den toată grijea şi s-au întorsu la Rîmu cu izbîndă mare. Şi au pus de au strigat în toate părţile, cine va vrea de bună voe să vie la împăratul să-ş i-a banii ce au datu şi să aducă de ce odoară va hi luatu, împărăteşti, fără nice o siială să vie; şi cine de ce au fost luatu, totu au fost ducînd şi ş-au / fostu luînd banii ce au fost dat.
Acesta împărat încă era foarte om bun şi înţăleptu şi cărtulariu mare. Şi pururie i-au fostu drag să aibă pre lîngă sîne oameni filosofi şi cărtulari. Şi era tuturor rîmlianilor drag împăratul, căce era om înţelăptu şi dirept. Iară fiiu-său Comodu l-au otrăvitu ş-au murit împărăţind 19 ai.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI COMODU. GLAVA 95

Pre după ce otrăvi Comod pre tată-său, stătu împărat el ş-au împărăţitu 12 ai şi 9 luni. Spun istoriile c-au fost vitiaz bunu şi foarte i-au fostu drag a goniria vînaturi şi în toată vremea au fostu eşind la vînatu. Iară odănăoară la un vînat au ucis el sîngur 12 lei şi trei pardoşi. Şi era om desfătat şi curvariu şi lua muerile oamenilor cu sîla. Şi-i era dragi alăutele şi surlele şi toate musîcile.
Iară în dzîlele lui s-au făcut foarte o foamete mare la Rîmu, cît au murit 2000 de oameni hămnisîţi de foame. Iară rîmlenii vădzîndu atîta foamete şi atîtea lucruri rele ce făcia împăratul li să urîsă cu dînsul. Şi să ruga lui Dumnedzău să-i scurtiadză dzîlele să să mîntuiască de dînsul.
Iară într-o dzî, scăldîndu-să în feredeu, [iară] un feredeuş a lui, anume Narchisu, l-au zugrumat acolo, în feredeu, ş-au murit. Iară în dzîlele lui s-au arătatu doi eretici, pre anume Theodotu şi cu Theodotion; şi grăiia cuvinte proaste pentru Duhul Svîntu şi pentru Svînta Troiţă.

[[182]]
ÎMPĂRĂŢIIA LUI PERTIVAC. GLAVA 96

Apoi împărăţi Pertinacu numai 87 de dzîle şi n-au apucat nice ficiorii să-şi aducă în curţîle împărăteşti, nice muiarea şi l-au şi tăiatu slujitorii cu ştiria lui Iuliian Mîzdealnicul <=Mitarnicul>.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI IULIIAN. GLAVA 97

Pre după Pertinac au împărăţît Iuliian Mîzdealnecul, pentru căce au dat mîzdă <=mită> slujitorilor să-l pue împărat, cum şi l-au pus. Şi nu i-au fostu nice lui nice un folos de împărăţie [nu i-au fost], căce un om de la Işpaniia, anume Săviru, l-au omorîtu <şi pre dînsul>.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI SEVIRU. GLAVA 98

Pre după moartia lui Iuliian stătu împărat împărăţi / 17 ai şi 8 luni. Acesta împărat au purces cu oşti mari şi s-au dus asupra Engliterii şi s-au bătut cu italii şi o au dobîndit. Şi-i foarte era dragi războaele şi poftiia vrajba, numai să aibă războae. Şi s-au războlit ş-au murit. Şi i-au rămas pre urmă trei ficiori vonici, moşneni de împărăţie anume Andoninu şi Caracala şi Gheta.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ANDONINU ŞI A GHETII. GLAVA 99

Pre după Seviru împărăţi Andoninu şi cu Gheta, ficiorii lui Seviru. Iară pre după ce statură împăraţi amîndoi, nu să împlu o lună şi s-au şi sculat Andoninu ş-au giunghiatu pre Gheta, pre frate-său şi stătu împărăţiia numai pre Andoninu 6 ai.
Iară un filosof, pre anume Sărapion, au prorocit ş-au dzîs aşea: Curund va să moară şi Andoninu şi va lua împărăţiia Macrinu. Iară Macrinu au fostu un om prostu în casa împăratului Andoninu şi nime în samă nu-l băga. Iară el ş-au fostu păscîndu prilejiul, cîndu-şi va găsi vremia şi ceasul ca să omoară pre împăratul.
Iară într-o dzî au eşitu împăratul la vînatu şi s-au dus la primblare pentru sîne întru nişte tufe. Iară Macrinu s-au şi dus pre de altă parte şi l-au împresuratu acolo, pre loc, şi-i dzîsă: Tu ai giunghiat pre frate-tău, iară eu te voi giunghia pre tine; şi l-au şi giunghiat acolo, pre loc.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI MACRINU. GLAVA 100

Pre după ce omorî Macrinu pre Andoninu stătu împărat sîngur el Rîmului. Şi împărăţi 8 ai. Şi era un om smolit, negru, de la Capadochiia. Iară un omu ce-l chema pre nume Eftihian au fostu ţinîndu pre un ficior a lui Andoninu împărat, anume Avitu, în casa lui, ascunsu. Ş-au dat ştire slujitorilor [[183]] şi altor năroade că iaste ficiorul împăratului Andoninu viu. Şi l-au luat slujitorii toţi şi s-au rădicatu pre Macrin şi l-au prinsu viu, nevătămat, şi pre dînsu şi pre un ficior a lui şi i-au muncitu cu munci grele, pînă i-au omorît, cum au omorît şi Macrinu pre tată-său Antoninu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI AVITU, FICIORUL LUI ANDONINU. GLAVA 101

Apoi împărăţi Avitu, ficiorul lui Andoninu 3 ai şi 2 luni. / Acesta împărat era obrezuit, adecă tăiat ca jidovii şi nu vria să mănînce carne de mascur. Şi avia un bodzu făcut de aur, de credea într-însu. Şi-i dzîcia pre nume Iliogabal. Şi daca stătu pre împărăţie multe lucruri păgîneşti scorniia. Şi l-au urît năroadele şi slujitorii şi s-au rădicatu cu toţii şi-i fiaceră samă.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ALEXANDRU MAMIIA. GLAVA 102

Stătu împărat Alexandru, ficiorul Mamiei, văr primare lui Avitu ş-au împărăţitu 13 ai şi opt luni. Iară în dzîlele lui s-au făcut foarte o foamete mare la Rîmu, cîtu au fost mîncînd om pre om. Iară îmma acestui împăratu era creştină şi o botedzasă Narchisu, patriiarhul Ierusalimului şi nu s-au prilejit miru să o miruiască. Iară acel patriarhu dzîsă de pusără într-un vas nişte apă curată şi stătu spre rugă şi s-au făcut acia apă toată svîntul mir.
Iară împăratul s-au sculatu cu oşti mari şi s-au dus asupra persîloru ş-au luat şi pre îmmă-sa cu sîne. Şi i-au înfrîntu persii şi periră multe oşti rîmleni şi prinsără şi pre împăratul şi pre îmmă-sa ş-au perit ca nime de dînşii.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI MAXIMINU. GLAVA 103

Pre după Alexandru pusără împărat pre Maximinu. Acesta era păstoriu de oi; şi s-au lăsatu de la oi şi s-au scris în slujitori cu liafă. Iară pentru mintia sa cea bună şi pentru omeniia lui au socotitu sfatul cu toţii şi l-au pus împărat. Iară cîtu au stătut împărat au şi început a munci creştinii să nu creadză pre Dumnedzău. Şi-i scurtă Dumnedzău dzîlele, că s-au sculat un om ce-l chema Flavie şi l-au giunghiatu şi s-au mîntuit oamenii de dînsu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI GORDIIAN. GLAVA 104

Apoi au împărăţit Gordiianu numai 2 luni şi-l omorîră slujitorii.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI POPLIIANU. GLAVA 105

Stătu împăratu Popliian ş-au împărăţitu numai 3 luni ş-au eşit la războiu ş-au perit şi acesta de sîrgu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI IUNORU. GLAVA 106

Pre după Pupliianu împărăţi Iunor iarăşi 3 luni. Acesta împărat au izvodit ceata lunilor, cum s-ar dzîce ceata Pulhăcaşilor. / Şi bolnăvi şi muri, om tînăr de dzîle.
[[184]]

ÎMPĂRĂŢIIA LUI GORDIIAN. GLAVA 107

Pre după Iunor stătu împărat fiiu-său Gordiianu 4 ai. Ş-au cădzutu de pre cal şi ş-au frîntu giunghetura ş-au murit în loc.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI IONORU. GLAVA 108

Apoi pre după Gordiian împărăţi fiiu-său Unioru 20 de ai tot bine şi cu pace. Şi s-au înflatu de bugegiune ş-au murit.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI MARCO. GLAVA 109

Stătu împărat Marco numai 3 ai şi bolnăvi şi muri.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI IUSTILIIAN. GLAVA 110

Apoi stătu împărat Iustiliian şi împărăţi ş-acesta numai 2 ai. Acesta s-au tăiat într-o vînă şi i-au cursu sînge pîn-au leşinat ş-au murit.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI FILIP. GLAVA 111

Stătu pre împărăţie Filip ş-au împărăţit 7 ai. Şi era foarte agiutoriu mare şi întăritoriu legii creştineşti. Şi-i era dragi creştinii cît ş-au vărsatu sîngele pentru legia creştiniască. Aceasta împăratu au făcut un oraş cu cetate, ce să chiamă pre numele său Filipopolea, ce iaste aproape de Udriiu. Acesta împărat au făcut pace mare cu împăratul perşilor. Şi pre aceia vreme nu mai era altu împăratu mai bun şi mai creştin decîtu acesta. Iară pentru liagia şi pentru creştini s-au sculatu nişte boiari ai lui, păgîni şi cu slujitorii şi l-au omorît şi pre dînsu şi pre un ficior al său şi-ş diaderă sufletele în mîna lui Dumnedzău.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ULERIIAN. GLAVA 112

Pre după Filip stătu împărat Uleriian. Ş-au împărăţit numai un anu. Iară în dzîlele acestui împăratu didiasă Dumnedzău omor în toată lumea. Şi atîta muriia oameni mulţi, cîtu nu putia cei vii să geuiască să îngroape pre cei morţi, ce sta oamenii neîngropaţi şi cîte o săptămînă. Şi era putoarea ceia cît nu putiai răzbate nice într-o parte. Iară oamenii le păria că le strîcă împăratul şi s-au rădicat cu toţii ş-au tăiat şi pre împăratul.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI GALU Ş-A LUI VULUSIANU. GLAVA 113 /

Statură împăraţi Galu şi cu Valusiian, amîndoi împreună ş-au împărăţitu 2 ai şi opt luni. Şi tot era omoru mare şi în dzîlele acestora şi ţinu omorul acela 15 ai. Şi n-au rămas în toată lumia nice un satu, nice un oraş să nu-l hie [[185]] cuprinsu omorul. Şi uneori spărea că să mai potoale, apoi iară au fost începînd de iznoavă.
Iară pre aceia vreme s-au sculat tătarîi ş-au trecutu Dunăria ş-au prădat ş-au robit tot apusul şi toată Italiia şi apoi s-au întorsu şi spre răsărit şi multe cetăţi şi oraşe au prădat ş-au robitu. Iară împăraţii amîndoi au murit, cum n-au poftit, căce că pre Galu l-au giunghiatu muiaria lui într-adormit, iară pre Vulusiian l-au tăiatu slujitorii ş-au peritu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI DECHIE ÎMPĂRAT. GLAVA 114

Pre după aceştia au stătut împăratu Dechie ş-au împărăţit doi ai. Acesta încă era un păgîn mare şi vrăjmaşu legii creştineşti. Şi în dzîlele lui pre mulţi svinţi măcenici i-au muncit cu munci grele. Ş-au tăiatu capul lui sveatîi Chipriian şi a svintei Iustinei; şi cei 7 cuconi den Efes încă au fugit într-o peştere de s-au ascunsu de muncile lui şi s-au rugatu lui Dumnedzău să moară acolo, să nu-i mai afle Dechie să-i mai muncească. Şi i-au adormitu Dumnedzău, acolo, într-acia peştere pînă în dzîlele lui Theodosie împărat celui Mare, căce că i-au fostu căutînd Dechie împărat să-i muncească.
Şi dac-au oblicit că sîntu într-acea peşteră morţi, au trimis de au zîdit gura aceii peşteri să nu să mai vadză nemică, nice să să mai audză pentru acei 7 otroci tineri den Efesu. Ş-au fostu acolo adormiţi de Dumnedzău tocma 370 de ai, pînă la Theodosie cel Mare, cum veţi audzî că scrie mai nainte la împărăţiia lui Theodosie.
Acesta împărat Dechie au făcut obicină în dzîlele lui nice o muiare creştină să nu îmble învălită la cap, sau să să lasă de liagia creştiniască şi să criadză în bodzi şi să îmble învălite la cap. Iară femeile creştinilor priimiră bucuroase să îmble descoperite la cap pentru legia şi pentru creştinătatia. Şi îmbla toate descoperite la cap. Iară muerile jidovilor şi altor păgîni îmbla toate acoperite la cap. Numai pre muerile creştinilor / nu vria să le lasă, atîta era vrăjmaş mare creştinilor. Acesta păgîn de împărat au muncit pre Alexandru, patriiarhul Ierusalimului, pîn-au murit şi pre Dionisie, patriarhul de la Alexandriia. Iară mărgîndu să să bată cu tătarîi s-au înecat împreună cu un ficior al său. Ş-au luat plată de la Dumnedzău, cum au fostu făcîndu şi el creştinilor.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI EMILIIAN. GLAVA 115

Pre după Dechie împărăţi Emiliian numai un an. Şi s-au rădicat slujitorii pre dînsu şi l-au tăiatu în curţile sale.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI UALERIAN. GLAVA 116

Apoi stătu împărat Ualerian ş-au împărăţitu 15 ai. Iar apoi s-au sculatu cu oşti mari de s-au dus asupra lui Saporu împăratu, carele împărăţiia Persiia. Şi s-au vorovit oştile şi l-au prinsu viu şi l-au datu pre mîna lui Saporu [[186]] împăratu. Iară Saporu l-au belit de viu ş-au murit. Iară ficiorul lui, anume Galiin, au fugit să scape la Rîmu. Şi l-au agiunsu oştile şi l-au omorît

ÎMPĂRĂŢIIA LUI CLAVDIE. GLAVA 117

Stătu împărat Clavdie ş-au împărăţit 2 ai. Acesta au fost moşu a tatălui marele Costantinu împărat. Iară în dzîlele lui Clavdie au trecut schinthii de au prădat ş-au robit ş-au arsu pînă pre la Athina ş-au prădatu şi Athina ş-au aflatu vistiariul cu cărţile cele de filosofii ce au fost; căce că în toată lumia n-au fost mai mari dascali, decît la Athina. Şi dac-au aflatu acele vistiare cu cărţi, au vrut să le aprindză toate să ardză. Iară ce-au fostu voia lui Dumnedzău, au dzîs unul dentr-acei schinthi: Ce veţi să faceţi, să le aprindeţi? Lăsaţi-le, că grecii cu acestia să zăbăvăscu, învăţînd. Iară de le veţi arde, bine să ştiţi că nu vor mai avia cu ce să zăbăvi, ce să vor apuca numai a face oşti. Şi credzură să fie aşia şi le lăsară. Iară împăratul au cădzut în boală grea ş-au muritu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI CHINDILIIAN. GLAVA 118

Apoi împărăţi Chindiliian numai 7 dzîle ş-au chemat bărbiiariul să-i lasă sînge şi i-au tăiat vîna de la mînă şi i-au curs sînge pîn-au leşinat ş-au murit.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI TACHITU. GLAVA 119 /

Pre după Chindiliian au împărăţit Tachitu 2 ai. Acesta împărat au pus domnu la Siriia pre o rudă a lui şi multe strîmbătăţi au fost făcînd oamenilor. Iară slujitorii fiaceră sfat şi omorîră pre acel domnu ce-l pusesă Tachitu la Siriia, pre anume Maximinu. Şi daca i-au făcut samă s-au temut de împăratul să nu le facă ceva. Şi s-au sfătuit cu un căpitanu a lor anume Floriian şi s-au rădicatu cu toţii ş-au omorît şi pre împăratul.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI AVRILIIAN. GLAVA 120

Pre după Tachitu au împărăţit Avriliian 6 ai. Acesta împărat au fostu avînd olăcari în toată ţara lui şi iscoade. Şi ce era în ţara lui şi ce să vrea face, tot ştiia. Iară fiind odănăoară în primblare şi cu toţi slujitorii, s-au sfătuit şi i-au făcut samă între Vizandiia şi-ntre Iracliia slujitorii săi.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI PROV ŞI CU FLORIIAN. GLAVA 121

Apoi statură împăraţi Provu şi cu Floriian şi împărăţiră 2 ai şi patru luni. Iară Provu s-au sculat ş-au omorîtu pre Floriian, dzîcînd c-au nebunit. Iară în dzîlele lui Provu au ploat den ceriu ploai împreună cu grîu. Ş-au strînsu oamenii grămădzi mari de li-au fost multă vreme. Acesta împărat au pierdutu [[187]] pre toţi oamenii carii ucis pre Tachitu împăratu; ş-apoi l-au ucis şi pre dînsu.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI CARU Ş-A LUI CARINU Ş-A LUI NUMERIIAN. GLAVA 122

Apoi stătură aceşti împăraţi tute trei deodată. Şi împărăţiră doi ai. Iară Caru au luatu împărăţiia la Persiia ş-au murit acolo. Iară pre Carinu l-au prinsu un socru a lui şi i-au scos ochii. Şi rămasă numai Numeriian. Şi apoi l-au prinsu Dioclintiian împărat şi i-au tăiat capul.
Dece împărăţiia rîmlenilor era aşedzată bine. Iară uneori nu să alegia nemică pentru faptele împăraţilor. Căce că uneori cădia pre împărăţie împăraţi şi creştini, iară alte date să nemeriia împăraţi răi şi spurcaţi şi strîca avuţiia împărăţiei la ce le era voia, pînă cînd Dumnedzău pentru greşealele oamenilor. Ş-au stătut împărat Dioclitiian cel rău şi păgîn şi înfocat muncitoriul creştinătăţii.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI DIOCLITIIAN Ş-A LUI MAXIMIIAN. GLAVA 123 /

ÎNCEPĂTURĂ DE ÎMPĂRĂŢIIA A PREA MARELUI ŞI PREA CREŞTINULUI ÎMPĂRAT, ÎNTÎIU BUN ŞI CREŞTINESC COSTANTIN ŢARIU, CARELE AU FĂCUT ŞI ŢARIGRADUL CU TOATE TOCMIALELE, CUM IASTE ŞI PÎNĂ ASTĂDZÎ. CĂ ÎNTÎIU ERA FĂCUT DE VIZU, CE-AU FOST ÎMPĂRAT, CUM AR HI PRE ORAŞU MICU ŞI PROSTU. IARĂ PRE DUPĂ ACEIA L-AU FĂCUT MARELE ÎMPĂRAT COSTANTIN ŞI I-AU PUS NUME PRE NUMELE SĂU COSTANTINA GRADA. GLAVA 124

ÎMPĂRĂŢIIA LUI COSTANDIE, FICIORUL MARELUI COSTANTIN. GLAVA 125

ÎMPĂRĂŢIIA LUI IULIIAN, ZACONO PRESTÎPNIC <=CĂLCĂTOR DE LEGE>. GLAVA 126 /

ÎMPĂRĂŢIIA LUI IOVIIAN. GLAVA 127

Iară pre după moartia spurcatului Iuliian să sfătuiră oştile pre cine vor pune împărat. Şi alesără cu toţii pre Ioviian, carele era căpitan mai mare pre 1000 de oameni. Ş-au împărăţit numai 9 luni şi 15 dzîle. Şi daca l-au rădicat împăratu nu să prindia pre dînsu nice o haină împărătiască, căce că era foarte om înalt şi trupeş.
Iară cînd au fostu într-o dzî dzîsă împăratul Ioviian cătră toate oştile: Ascultaţi toţi slujitorii şi toţi fraţii, cîţi m-aţi pus împărat cu voia voastră; rogu-mă să mă ertaţi şi să vă puneţi alt împăratu, căce că eu nu mi-i voia să hiu împărat la oameni eleni şi păgîni şi fără de lege. Iară oştile toate strîgară într-un cuvînt şi dzîsără. Toţi creştini sîntem, împărate, creştini sîntem şi credem pre Domnul nostru Iisus Hristos, carele s-au răstignitu ş-au priimit moarte ş-au învis pentru greşealele noastre.
Iară împăratul, dac-au audzît aşia, să bucură şi să veseli foarte. Ş-au şi scris cărţi în toate părţile împărăţiei sale, cîţi arhierei vor hi urgisiţi şi maziliţi de pre la Iuliian împărat, toţi să-şi margă cineşi pre la eparhie şi pre la scaun, să fie cum au fostu şi mai întîiu. Aşijderia şi mireni carii vor hi, încă să-fie toţi ertaţi.
Şi scrisă împăratul Ioviian la marele Athanasie să-i scrie toate învăţăturile şi ţirimoniile a svintei legi creştineşti, să ştie şi mai bine. Şi i-au scris şi i-au şi trimis şi de cum era întăritu cu legia, mai tare s-au întemeiatu. Ş-au purces de la Antiohiia să margă la scaun la Ţarigrad. Ş-au venit pînă la un loc ce să chema Dedostana, în hotarul Galatiei ş-au poposît acolo pre un cîmpu frumos.
Ş-au aflat împăratul pre acel cîmpu nişte ciuperce foarte frumoasă şi i s-au făcut a mînca ş-au dzîs de i-au cules şi i-au făcut stolnicii şi le-au dat la împăratul. Şi cum au mîncatu, cum s-au otrăvit dentr-aciale ciuperce, ş-au murit. Aşijderia au mai murit şi nişte stolnici a împăratului, carii au fost mîncat şi ei de acele ciuperce. Şi n-au apucat împăratul să şadză în scaunul împărăţiei la Ţarigrad, nice împărăteasa lui Haritoana n-au apucat să-l vadză împărat.
Şi l-au îngropat la cetate la Galatiia, cu cinste mare, cum s-au cădzut. /

ÎMPĂRĂŢIIA LUI VALENTIIAN. GLAVA 128

Apoi pre după Ioviian veniră oştile fără împărat, pînă la Nicheia la cetate. Iară cînd au fost la Nicheia au rădicat oştile împărat pre Valentiian ş-au împărăţit 11 ai.
[[234]] Pre acesta împărat mult l-au căznit spurcatul Iuliian pentru liagia creştinească şi l-au urgisit di-au fostu tot în urgie, pînă ce au stătut Iuliian a purciade la oaste la Persiia. Atunce l-au lăsat şi l-au luat cu sîne la oaste, căce că era căpitan ş-acesta pre o samă de oameni. Iară pre după ce l-au pus împărat ş-au venit la Ţarigrad ş-au şedzut în scaun au audzît c-au murit împăratul Rîmului ş-a tot apusul, Costa, ficiorul lui Costantin împărat. Dece au pus Valentiian pre un frate al său să fie împărat la răsărit, iară el să fie pre apus. Şi chema pre frate-său Valie.
Iară dac-au stătut împărat răsăritului Valie s-au dus la Antiohiia ş-au şi cădzut pre păgînătate, că credia arieniaşte şi nu suferiia creştinii; ce cu multe chinuri i-au fost căznind ş-acesta păgîn fără liage. Şi mult să mira toţi arhiereii în ce chip vor face, c-au fost stînd în cumpănă besiareca cia mare a răsăritului. Ce s-au strîns toţi arhiereii cei de loc la cetate la Lampsac ş-au afurisit toţi eresiile ariianilor ca nişte lucruri mincinoasă şi de nemică.
Iară spurcatul împărat Valie, dac-au audzît aşia, au şi trimis mai de sîrgu di-au mazilit pre acei arhierei de loc, ce-au fost făcînd acel săbor, pre toţi şi i-au trimis pentr-alte cetăţi în urgie, să moară de foame şi de sete, cum era mai rău. Ş-au strîcat legăturile şi aşedzaria ce au fost făcut acei svinţi oteţi întru nemică să nu fie acel săbor.
Iară pre aceia vriame au născut la cetate la Antiohiia un copil şi avia doaă capete, unul lîngă alalt. Iar un boiarinu a lui Valentiian, împărat de la apus, ce-l chema pre anume Preposit au făcut năpaste unii mueri văduve, ştiind că i-au rămas de la bărbat aviare; ce i-au luat tot ce au avut. Iară pre acia muiare o chema Veronica. Şi s-au şi dus la împăratul Valentiian de s-au jeluit tocma la Rîm, că să dusiasă împăratul de la Ţarigrad spre apus să-şi vadză ţara şi împărăţiia. Şi cum s-au jeluit împăratului i-au şi poroncit împăratul să-i dia tot ce i-au luat de la Veronica, să nu mai margă / jalobă.
Şi s-au dus acia muiare la Preposit şi i-au dus carte de la împăratul, să-i dia ce i-au luat. Iară Preposit încă o au şi suduit. Iară acia muiare, Veronica, s-au mai dus la Rîm de s-au jeluit împăratului. Iară împăratul au şi trimis armaşi de sîrgu ş-au prinsu pre Preposit şi l-au băgat în foc, cum au fost dzîsa împăratului şi cu tot ce au luat de la acia muiare. Iară bucatele lui Preposit li-au dat aceii mueri, Veronicăi, să le hie stăpînă ia, pentru să să viaghe ş-alţi boiari, să nu mai facă silă săracilor.
Iară spurcatul Valie împărat despre răsărit multe munci făcia creştinilor la Antiohiia ş-au dat voe elenilor şi jidovilor şi altora să-şi facă capiştile şi să-şi facă jirtve dumnedzăilor, cum le va fi voia; iară creştinu nu vria să vadză cu ochii. Iară într-o dzî au tăiat capetele a 300 de creştini, totu pentru liagia. Şi pentru ca să nu le ia alţi creştini svintele moştii i-au aruncat pre toţi într-o apă ce cură pre lîngă Antiohiia, anume Orontul. Aşijderia şi la cetate la Edesa pre mulţi oameni au omorît, cu munci griale, pentru numele lui Iisus Hristos.
Atunce o săracă de muiare, vădzîndu atîtia munci ce făcia creştinilor spurcatul Valie şi vădzînd că în toate dzîle s-au fostu svinţind oamenii cu munci grele pentru numele lui Hristos, ş-au luat şi ia pre un pruncu al său de vro 7 ai şi s-au dus să-l dia să-l muncească, pentru să-l svinţască, săraca. Iară cînd au fost aproape de curtia împăratului, într-o dimeniaţă, au fost eşitu împăratul afară; iară acia fămeia ş-au fost sîrguindu ficiorul dzîcîndu-i: [[235]] Aliargă, fiiul mieu, mai tare, aliargă, să sosîm mai curundu, că acmu ne iaste vriame să ne dăm muncii pentru numele lui Dumnedzău. Iară spurcatul Valie dac-au audzît s-au plecat de au vădzut şi cu ochii şi mult s-au mirat de aceasta, cum au fost venind cu dragoste mare creştinii spre muncă pentru numele lui Dumnedzău. Şi dentr-acela ceas s-au părăsît împăratul Valie de-a mai munciria creştinii.
Iară cînd s-au împlutu 9 ai de împărăţiia lor au stătut marele Vasilie, arhiepiscop la Chesariia Capadochiia, cu voia tuturor oamenilor, căce că mai nainte tot / n-au fost la Chesariia, ce au fost preut. Iară în dzîlele acestui împărat au stătut arhiereu ş-au şi început a întări creştinii cu credinţă şi cu legia.
Iară spurcatul împăratu Valie, dac-au audzît de sveatii Vasilie că întăriaşte legia şi creştinii, iarăşi au început a-i căzni ş-ai munci ca şi întîiu.
Iar pre aciaia vriame s-au sculat gotfii cu oşti griale asupra lui Valie împărat şi foarte-i prădară ţara rău. Iară Valie au trimis cărţi la frate-său Valentiian împăratu, la apus, să-i trimiţă oşti într-agiutor.
Iară Valentiian împărat scrisă cu mînie şi cu scîrbă la frate-său Valie, dzîcîndu-i aşia: Spurcate şi fără lege, în ce chip ţ-oi trimite oşti eu, ţie, unui păgîn, că nu mi să cade. Credz, eu ti-am pus acolo, pentru să creşti ţara şi să-mi mulţăşti oamenii şi să întăreşti liagia, să hii împărat tare. Iară tu ti-ai făcut păgîn ş-ai călcat numele lui Dumnedzău şi pierdzi oamenii în toate dzîlele, de-i împuţinedzi. Voia mi-are hi, de te-are lua gotfii de grumadzi, să să mîntuiască creştinii de un păgîn. Iată că ţ-am scrisu. De voi mai înţăliage că mai faci cîte ai făcut creştinilor, voiu să mă scolu sîngur cu putiaria mia şi nu te vei ascunde de mine în toată lumia.
Şi dacă vădzu Valie cartia scrisă cu mîna frăţine-său s-au lăsat de toate rialele. Iar încă pînă a nu sosî scrisori de la frate-său s-au fost apucat să nu lasă la răsărit nice un creştin şi au arsu 80 de soli ce au fost trimişi de la toate cetăţile de spre răsărit la dînsu cu rugăminte să nu-i mai piiardză. Şi s-au fost gătatu să-i potopască pre toţi, de n-are fi fost sosît mai curund scrisoaria lui Valentiian împărat.
În dzîlele acestora împăraţi s-au săvîrşitu şi marele Aftanasie, patriiarhul de la Alexandriia, fiind om de 46 de ai. Şi mult au trudit şi svinţia sa pentru pravoslavnicii creştini şi pentru să întărească liagia. Mult au dus urgie cu ariianii ş-au fostu urgisit şi mazilit şi închis cu nevoe şi cu amar 40 de ai tot pentru liagia creştinească. Că era un dascal mare svinţiia sa şi cît au fost el arhiereu mai mult de 6 ai n-au fost cu pace. Iară cei 40 de ai tot cu scîrbe şi cu scrîşcare, cum arată pisaniia svenţiei sale.
Iară pre după uspeniia svinţiei sale au pus creştinii patriarhu pre anume Petrea, iarăş omu învăţat şi bun şi destoinic ca să pască nărodul lui Dumnedzău. Iară spurcaţii ariiani, vădzînd că li-i / împăratul cu bine nu l-au lăsat pre Petria patriiarhu, ce l-au scos fără de voia lui.
Iar patriiarhul dac-au vădzut că n-au creştinii nice un feliluiat despre împăratul, nice de bine nice de rău s-au sculat şi s-au dus tocma la Rîm, la împăratul Valentiian şi la papa de Rîm, carele era pre aciaia vriame, anume Damas şi s-au jeluit de toate lucrurile.
Iară pre după ce s-au dus Petre la patriiarhul, la Rîm, [iară] spurcaţii ariiani ş-au aflat vremia ş-au fost deşchidzînd besericile creştinilor cu sîla [[236]] ş-au fost întrînd în beserici cu surle şi cu alăute şi cu tîmpene ş-au fostu bînd şi giucînd pren svîntul altariu şi ş-au fost făcînd rîs de băiaţii creştinilor, de li-au fostu dezbrăcînd băiaţii cu trupurile goale. De unele ş-au fost rîdzînd, pre altele li-au fost purtînd pre uliţi goale, pre multe au fost şi omorînd; şi de nime nice o certare nu avia, căce spurcatul Valie, ce vria să facă el, învăţa pre ariiani de făcia, el ca să nu să audză că face rău creştinilor să-i miargă viaste la frate-său.
Iară în dzîlele acestora împăraţi au stătut şi sveatii Amvrosie, episcop la Mediolana. Aşijderia şi sveatii Grigorie Bogoslov au stătut patriiarhu Costantinagrada, cu îndemnaria lui sveatii Vasilie ş-a lui sveatii Melentie. Iară de n-are fost apucat mai curundu marele Grigorie Bogoslov să fie fost şedzut în scaun patriiarhu, s-are hi făcut totu Ţarigradul ariiani şi evnomiani. C-au fostu cuprinsu ariianii toate besericile creştinilor cîte au fost în Ţarigrad şi mai mult de la svînta Nastasiia n-au fost creştini nice la una; toate le-au fost luat spurcaţii ariiani. Iară apoi marele Grigorie Bogoslov cu dăscăliia sa şi cu truda sa iarăşi au întorsu creştinii în credinţa lor cia creştiniască şi toate besiaricile le-au luat; şi-ncă şi besericile spurcaţilor ariiani. Şi în toate dzîleli botedza şi-i creştina şi să mulţiră creştinii carii lăuda numele lui Dumnedzău.
Iară pre aciaia vreme era foarte nişte arhierei mari şi dascali şi svinţi pravoslavnici, anume sveatii Vasilie Velichii, arhiepiscop la Chesariia şi sveatii Grigorie Bogoslov, patriiarh în Ţarigrad şi sveatii Grigorie Niscogo, care era frate bun lui sveatii Vasilie şi alt frate a lor, anume Petria, / dascali mari şi svinţi şi sveatii Amvrosie, arhiepiscop Mediolanscago şi alţii, iarăşi totu aleşi dascali mari svintei beserici şi svinţi.
Iară cîndu s-au împlut 11 ai de împărăţiia lui Valentiian s-au săvîrşit şi el. Şi cum i-au fost moartia: Pre aciaia vriame s-au fost sculat un fialiu de oameni asupra împăratului Valentiian, pre rîmleni. Şi pre acei oameni i-au fost chemîndu savromătianii. Şi s-au sculat împăratul cu oşti multe şi s-au dus şi i-au bătut ca mişel de ei şi li-au spartu ţara şi i-au prădat, cum au fost mai rău. Şi lăsă acolo împăratul un sărdariu cu o samă de oşti să-i şi mai bată de să vor apuca de ceva.
Iară împăratul Valentiian s-au întorsu la Rîm, iară savromătianii s-au spămîntat că-şi vor priiarde ţara de tot. Ce au trimis soli la împăratul Rîmului, la Valentiian, poftind să facă pace şi să-i dia haruciu pre anu. Iară împăratul, unde i-au vădzut atîta mitiutei de stătu şi oameni proşti şi plecaţi i-au întrebat ce fialiu de oameni sînt savromatenii. Iară acei soli dzîsără: Împărate, de cum ne vedzi pre noi încă mai mărunţei sîntem; ce pre noi ni-au ales de mari şi de nalţi, de ne-au trimis soli la Măriia ta. Iară împăratul de ciudă sări den scaun şi lovi tare în palme şi dzîsă: O, minunia mare, cine s-au fost rădicat pre împărăţiia Rîmului să o dobîndească! Şi cum au lovit împăratul în palme, cum i s-au rupt o vînă de la mînă şi i-au cursu sînge mult şi nu l-au putut opri cu nimică, pînă au leşinat ş-au murit lîngă Rîmu, aproape, la o cetate mică ce să chema Galiia, fiind om de 84 de ai. Şi de acolo l-au dus la Rîm şi l-au îngropat cu cinste mare. Şi l-au plînsu tot Rîmul şi toţi slujitorii, c-au fost foarte un împărat lin şi milostiv.
[[237]]

ÎMPĂRĂŢIIA LUI VALIE CEL MUNCITORIU. GLAVA 129

Iară dac-au murit Valentiian, stătu împărat frate-său Valie, ariianul cel rău. Şi stătu împărat şi răsăritului şi apusului. Ş-au şi trimis pre un sărdariu al său cu oşti multe, anume Traianu, să margă să bată persîi şi să le prindză împăratul viu, să-l aducă la împăratul Valie. Şi cum s-au dus Traianu cu oştile şi s-au lovit cu persii, aşia i-au şi înfrînt persii pre oamenii lui Traian şi i-au tăiat foarte rău şi i-au gonit pînă i-au scos den ţara lor. Şi încă au întratu după dînşii şi în hotarul împărăţiei greceşti / de i-au gonit.
Şi să întoarsă Traian bătut de perşi foarte rău şi cu ruşine mare. Şi marsă de să împreună cu împăratul. Iară împăratul l-au mustrat mult şi l-au dojenit şi l-a făcut în tot chipul. Iar Traian dzîsă cătră împăratul aşia: Împărate, să ştii bine că nu m-au biruit persii pentru faptele mele, ce m-au biruit pentru faptele tale ciale păgîneşti şi spurcate, căce că te pui în price cu Dumnedzău şi cu direptatia. Deci cu necredinţa ta şi cu vrăjile tale îţi arată Dumnedzău; şi încotro vor miarge oştile tale, tot vor hi biruite şi ruşinate şi suptu voia vrăjmaşilor tăi. Iară împăratul, dac-au audzît cuvintele lui Traianu, să ruşină pentru direptate şi nu mai putu dzîce nemică.
Iară pre aciaia vreme era doi vrăjitori mari, anume Livanie şi cu Ianvlihu ş-au făcut o vraje caria o făcia pre aciaia vriame cu un cucoş. Şi li s-au arătat cum va să împărăţască un împărat fără zăbavă şi numele-i va fi pre slova dentîiu, fita. Iară spurcatul împărat dac-au audzît aşia s-au împlut de mînie ş-au omorîtu pre mulţi oameni ce i-au chemat Fteodosie şi Theodori şi Thalasie, pentru doară cînd-ai să va afla şi acela om ce va să stia împărat, să-i tae capul. Iară milostivul Dumnedzău l-au ferit pre acela om de n-au fost pre voia spurcatului împărat.
Iar într-aceia vriame au fost venit doi sahastri svinţi în cetatia Antiohiei, pre anume Sava şi Efrata ş-au fost vestindu numele lui Iisus Hristos ş-au fost blăstămandu şi afurisind pre spurcaţii ariiani. Şi nime nu le-au fost cutedzînd măcarî cuvînt să le dzîcă, că era trimişi de Dumnedzău. Şi marsără la împăratul Valie şi începură a-i dzîce în faţă ş-al mustra şi-l făcia păgîn şi vrăjmaşu lui Dumnedzău şi lepădat de Svînta Troiţă.
Iară împăratul n-au răspunsu nice cuvînt. Iară unul dentru hadîmbii împăratului îndrăzni şi începu a bate pre sveatii Efrata. Şi-ntr-acela ceas au şi nebunitu ş-au alergat la feredeul împărătescu ş-au sărit în căldaria cu apa cia herbinte şi acolea s-au hertu şi s-au topit şi i-au luatu dracul sufletul.
Iară pre aciaia vriame au fost şi marele Efrem Sirul foarte om dascal şi svînt şi pravoslavnic, carele au scris multe învăţături bune la oameni şi la sihastri, să ştie cum iaste / dumnădzăiria.
Iară spurcatul împărat Valie, pre după ce-au pustiit de la Antiohiia toate besericile creştineşti ş-au întărit pre spurcaţii ariiani au purces spre Chesariia, la eparhiia lui sveatii Vasilie velichii şi mergia cu mînie mare asupra marelui Vasilie, audzîndu că întăriaşte legia creştiniască. Iară dac-au sosît au şi mărsu svîntul de s-au împreunat cu împăratul. Iară împăratul, unde l-au vădzut om cu atîta chip, ca un înger şi-i diade de cuvinte, nu mai putu să răspundză nemică şi mult au stătut de s-au mirat.
[[238]] Iară cîndu au fost la purces au îndemnat ariianii pre împăratul să scrie scrisoare pre urmă, să fie mazil sveatii Vasilie şi urgisit den mitropolie şi den toată eparhiia Chesariei. Iară împăratul apucă un condei să iscăliască în cartia cia de mazilie; şi cum au apucat condeiul în mînă, aşia s-au frînt în loc. Şi-i diaderă ş-alt condeiu şi iară să frînsă. Datu-i-au şi al treia condeiu şi cum l-au apucat în mînă, cum s-au topit, ca cînd are hi fost de ceară, cît s-au mirat şi împăratul însuşi.
Şi într-acela ceas i s-au războlit un ficior ce au fost avînd, anume Galatie; şi cum s-au războlit cum au şi murit de sîrgu, moarti grabnică. Şi i s-au războlit şi împărăteasa, de au fost dzăcînd nepomenită. Iară împăratul, dac-au vădzut aşia, au mărsu singur la chiliia lui sveatii Vasilie şi-i cădzu la picioare rugîndu-să să-l iarte şi să să roage lui Dumnedzău, încai să nu-i moară împărătiasa.
Iară sveatii Vasilie mustră-l mult pre împăratul pentru păgînătatia lui şi-i dzîsă: Du-te la otacu-ţi, că s-au sculat împărătiasa ta şi nu-i iaste nemică. Şi dac-au mărsu împăratul şi ş-au aflat împărătiasa sănătoasă, multe sate au dăruit împăratul svintei episcopii şi avuţie şi odoară şi văşminte.
Iară pre aceia vriame s-au fost sculat gothii iarăşi ş-au fost întrat în hotarul împărăţiei greceşti. Ş-au fost ardzînd şi prădînd şi multe cetăţi greceşti au luatu, Misiia şi Frachiia şi Machidoniia şi toată Partiia despre Elada, ş-au arsu ş-au stricat cetăţi şi oraşe multe.
Iară pre aciaia vriame multe siamne şi ciudesă să arăta. Întîi s-au arătat sus în nuori oameni într-armaţi şi gătiţi de războiu. Aşijderia atunce au născut un pruncu la cetate la Antiohiia şi era cu un ochiu în frunte şi avia şi patru mîni, de să mira toţi oamenii.
Iară ţărigrădianii dac-au audzît că pradă gotfii în Ţara Grecilor au scris carte la împăratul cu sudalmă şi cu mustrare multă, dzăcîndu-i daca nu-i harnicu de împărăţie, ce o mai / ţine; şi ş-altele multe. Iară spurcatul împărat vrînd, nevrînd, numai ce i-au căutat a miarge să să bată cu gotfii. Şi s-au sculat cu oştile şi s-au dus. Iar în tîmpinare i-au eşit un sahastru mare şi svîntu, anume Isaachie, ş-au mărsu la împăratul şi-i luă calul de frîu şi-i dzîsă: La războiu mergi, împărate; bine să ştii că nu te vei mai întoarce, căce ţie ţi-i Dumnedzău vrăjmaş pentru nedireptăţile tale.
Iară împăratul s-au mîniiat pre acel sahastru şi dzîsă să-l ducă, să-l bage într-o temniţă întunecată, pînă să va întoarce, că are el triabă cu dînsul. Şi pre cuvîntul împăratului dusără-l pre acel sahastru şi-l băgară într-o temniţă. Şi dzîsă atunce: De te vei mai întoarce, să mă omori, să nu-mi faci altă.
Iară împăratul, daca s-au dus, s-au împreunat cu gotfii ş-au dat războiu foarte tare şi-l înfrînsără gotfii şi începură a-i tăia foarte rău. Şi fugiia împăratul ca o curvă cu hadîmbii săi şi cu oamenii den casă. Şi lăsă oştile în perire, fără cap, şi periră oştile greceşti foarte rău, pînă vădzură că li-au fugit spurcatul împărat. Şi să aliasără de o parte buluc şi nu să da gotfilor, ce ş-au apăratu capetele.
Iară spurcatul împărat au năzuit la un sat tătărăscu; şi cum au sosît, cum au şi întrat într-o arie cu pae şi s-au ascunsu acolo. Iară gotfii au luatu-să o samă de oameni după împăratul şi i-au dus urma pînă în sat ş-au căutat şi nu l-au aflat. Şi s-au mîniiat pre acei tătari şi i-au supus pre toţi supt sabie ş-au [[239]] dat foc satului ş-au aprinsu şi aria aceia unde au fost ascuns împăratul, neştiind ei că iaste împăratul acolo. Ş-au arsu spurcatul Valie într-aciale pae, pîrlitu ca mascurii şi cu alalţi oameni ai săi, cîţi s-au fost vîrît acolia într-aciale pae.
Iară svîntul săhastru Isaachie au dzîs cătră ceia ce era în temniţă cu dînsul închişi: Bine să ştiţi, fraţilor, că astădzi arde împăratul într-o arie cu pae şi cu toţi oamenii cei den casa lui, că mare putoare vine dentr-acolo. Iară neapestindu-să au sosît oştile fără împăratul şi fără o samă de boiari şi de oameni. Şi vădzură toţi c-au fost cuvintele acelui svînt săhastru deplin şi-l scoasără den temniţă şi pre dînsu şi pre cîţi au mai fost cu dînsu.
Aşia au fost periria spurcatului împăratului a lui Valie pentru păgînătatia lui şi pentru muncile care au făcut creştinilor pentru direptate.

ÎMPĂRĂŢIIA LUI GRĂTIIANU. GLAVA 130 /

Pre după moartia cea ria ce-au dat Valie împărat au rădicat împărat oştile şi năroadele pre Gratiian, ficiorul lui Valintiian, fratele lui spurcatul Valie, cel bun ce au împărăţit tot apusul cu Rîmul. Iară în dzîlele lui să feace un cutremur foarte mare la cetate la Alexandriia, atîta cît au fugit maria de la margine, mai la matcă, cît au rămas corăbiile pre anină, pre uscatu. Iară năroadele de la stanişte de la Alexandriia au eşitu multe fără cislă; şi cum au mărsu să vadză acia ciudesă mare, aşia s-au slobodzîtu maria la urmă-şi, napoi, ş-au cuprins oamenii, cît s-au înecat 50 de mii de oameni. Şi pren multe locuri au făcut pacoste multă acel cutremur. Atunce şi Critul şi Sicheliia s-au înecat şi s-au închis pre din toate părţile, de era tot ostrovul înecat de apă.
Iară împăratul Grătiian, cît au stătut împărat, cît au şi trimis în toate părţile, cîţi arhierei vor hi fost maziliţi şi urgisîţi de unchiu-său, de Valie, toţi aceia să-şi margă cineşi pre la eparhie şi pre la loc. Iară pre spurcaţii ariiani i-au gonit pre toţi, să nu să afle nume de ariianu supt ţineria împărăţiei sale. Şi cum era împăratul îndemnătoriu pentru creştinătate, aşia şi Damas, papa de Rîm, mai multu era nevoitoriu. Atunci şi preasvinţitul patriiarh Petrea de la Antiohiia, pre carele gonisă spurcaţii ariiani, ş-au mărsu iarăşi la scaun la Antiohiia. Şi în toată împărăţiia pusără de strigară să n-aibă nice un ariian besiarecă, necăiuri, ce toată triaba sa stea numai pre creştini.
Atunce şi marele Grigorie Bogoslov au început a face cazanii ş-a vesti numele lui Dumnedzau în besereca Ţarigradului, unde era Patriarhiia întîiu, la Svînta Anastasiia. Şi să strîngia lumia de mergea numai să asculte cuvintele svinţiei sale cele mai dulci decît zahărul şi miaria. Şi multe ciudesă să făcia pentru nevoinţa marelui Grigorie Bogoslov.
Iară odată spuindu svinţia sa cazanie s-au fost grămădind oamenii cum şi-i obicina, iară o muiare au cădzut sus den cafas, de unde sta muierile ş-asculta svînta cazanie. Şi cum au cădzut, cum au şi murit în loc. Iară sveatii Grigorii au stătut pre rugă spre Dumnedzau pentr-acia muiare moartă; şi numai cum au săvîrşitu ruga s-au şi sculat acea muiare vie şi sănătoasă şi striga în gura mare dzîcînd: Mare iaste Domnul Iisus Hristos, [[240]] carele propoveduiaşte marele Grigorie, şerbul / svinţiei sale. Iară oamenii vădzînd c-au învis acia muiare s-au minunat ş-au început a striga toţi dzîcînd: <=Doamne milueşte> şi multă bucurie avia toţi creştinii pentr-acia ciudesă dumnedzîiască.
Iară împăratul au purces de la Ţarigrad să să ducă să vadză spre apus la Alamanie, în ţara Rîmului. Şi-l petrecură toţi ţarigrădianii cu pohfală mare şi cu cinste. Şi s-au dus împăratul la Rîmu şi-l priimiră rîmlenii cu pohfală mare. Şi de acolo s-au dus spre totu apusul de ş-au vădzut ţara şi domniile şi crăiile ş-au făcut zăbavă multă acolo. Iară ţarigrădenilor să urîsă fără împărat. Ce i-au trimis olăcari şi cu cărţi, scriind aşia: Cinstite împărate, sau te învîrtejiaşte de vin-la scaun, sau ne dă împărat, să nu him şi noi fără cap; că multe limbi să ispitescu asupra noastră.
Iară împăratul Grătiian, ca un înţălept şi ca un creştin le-au datu împărat în locul lui, cu bunăvoe, pre Fteodosie cel Mare, carele-i era slugă bună şi credzută şi era viteadzu bun şi chititu cu oştile şi cu războaele. Şi ş-au luat Theodosie dzîoa bună de la Grătiian împăratu şi s-au dus la Ţarigrad împărat. Şi şedzu în scaun şi i să închinară toţi domnii de la răsăritu şi toţi boiarii Ţarigradului.
Iară cînd s-au împlut 6 ai de împărăţiia lui Grătiian [iară] doi boiari ai săi, credincioşi, anume Andragaftie şi cu Maxim s-au sfătuit să omoară pre Gratiian împărat. Şi ştiind ei că iasă împărăteasa la primblare în toată vriamia, de cîte ori au fost eşind şi împăratul ş-au fost avînd împăratul făcute carîte cu cafasuri mari şi largi, de-au fost făcute ca o cuşcă ş-au fost şedzînd împărăteasa şi cu fetele cînd au fost eşind la primblare. Dece pre împărăteasa n-au fost vădzîdu-ă nime, iară ia au fost vădzînd pre toţi pre afară.
Dece acei doi spurcaţi de boiari au întrat amîndoi într-o carîtă de acialia cînd au fost eşit împăratul odată la vînat, iară împăratului i-au părut că iaste împărătiasa ş-au mărsu la acia carîtă, în laturi de la oşti. Şi cum au descălecat ş-au vrut să să apropie [iară] Andragaftie şi Maxim au şi năpăditu-i asupră cu sabiile zmulte şi l-au omorît acolia pre loc. Ş-au împărăţit numai 6 ai: trei însuşi şi trei împreună cu Fteodosie. Şi l-au îngropat acolo, la Alamanie, cu cinste mare. /

ÎMPĂRĂŢÎIA LUI THEODOSIE CEL MARE. GLAVA 131

ÎMPĂRĂŢIIA LUI ARCADIE, FICIORUL LUI THEODOSIE. GLAVA 132

Pre după săvîrşirea a marelui Theodosie împărat stătu împăratu Ţarigradului ş-a tot răsăritul fiiu-său cel mai mare, anume Arcadie împărat. Şi împărăţiia bine şi cu pace. Iară cînd s-au împlut 6 ai de împărăţiia lui s-au săvîrşit Nectarie, patriiarhul Ţarigradului. Şi fiace sfat împăratul şi cu toţi boiarii şi cu voia tuturor ţărigrădianilor şi fiaceră patriiarhu pre sveatii Ioan Zlatoust, carele era de la Antiohiia. Şi cîndu au sfătuit să-l facă patriiarhu [iară] Ioan nu era de faţă, ce era tocma la Antiohiia. Şi trimisă împăratul cum mai de sîrgu să vie.
Iară dac-au mărsu oamenii împărăteşti la Antiohiia la patriiarhul să trimiţă pre Ioan, [iară] antiohiianii prinsără de viaste că vor să ia pre Ioan, dascalul Antiohiei şi să sculară cu mici, cu mari şi dzîsără cătră oamenii împărăteşti: Nu vom da pre Ioan de la noi / o dată cu capul. Iară ce ne va pofti împăratul, tot sîntem şerbii lui. Iară pre dascalul nostru şi pre luminătoriul nostru nu-l vom da nice odată. Sau să trimiţă împăratul întîiu să ne tae capetele şi apoi să ne ia şi pre Ioan.
Şi să dusără oamenii împărăteşti şi spusără împăratului că nu vor să dia pre Ioan, dănoară cu capul. Iară împăratul Arcadie au trimis alte cărţi la patriiarhul Antiohiei să facă cum va face pre ascunsu să-l trimiţă, să nu ştie nime; iară într-altu chip să nu facă. Iară patriiarhul fiace cum putu pre ascunsu şi trimisă pre Ioan tocma la Ţarigrad. Şi l-au priimit împăratul şi cu tot nărodul foarte cu cinste mare şi-l feaceră patriiarh Costantinagrada; şi multe bucurii şi veselii să feaceră în tot Ţarigradul.
Atunci, pre aceia vreme au făcut împărăteasa lui Arcadie cucon, caria o chema Evdoxiia. Şi cuconul, daca l-au dus să-l botiadză, l-au botedzat sîngur Ioan Zlatoust şi i-au pus nume Theodosie cel Micu.
Iară cînd s-au împlut 8 ai de împărăţiia lui s-au sculat un viteaz mare, ce l-au fost chemînd Gainan. Şi s-au fost ţiind în codri şi în munţi, ca tîlharii şi cu oşti multe ale sale. Ş-au lovit Ţarigradul fără viaste şi multă răutate au făcut oamenilor şi iară s-au dus. Iară împăratul n-avia cumu-l prinde, că i-au fost lăcaşul ca de tîlhariu pren munţi şi pren codri. Ce i-au trimis cu giurămînt cum să margă la împăratul să să împreune şi să grăiască cu dînsu, să lege pace şi să aibă milă mare de la împăratul.
Şi s-au dus Gainan la împăratul şi l-au dus împăratul la Besiareca svintei Anastasie şi legară giurămînturi tari să fie împăratului slugă diriaptă şi să aibă milă de la împăratul. Şi l-au dăruit împăratul foarte bine. Iară peste apestită vreme ş-au trecut Gainan preste giurămînt ş-au fost făcînd mai multe [[248]] rele decît întîiu. Că s-au dus la cetate la Heronis ş-au apucat toate caicele ş-au trecut cu toţi oamenii săi spre partia despre răsărit pentru să apuce toate cetăţile răsăritului. Ş-au prinsu împăratul de viaste ş-au trimis oşti multe, şi pre uscatu şi pre apă şi s-au dat foarte războiu tare cu / Gainan. Şi i să împlură minciunele, că nu găsi munţi şi codri să să ascundză, ca tîlharii, ce-i tăiară oamenii. Şi l-au prinsu viu pre dînsu şi l-au dus la împăratul şi l-au mustrat mult împăratul ş-au dzîs de l-au pus în proşcă şi l-au săgetat oştile, ca pre un tîlhariu.
Iară Onorie împărat, fratele lui Arcadie, carele împărăţiia Rîmul cu totu apusul pentru lucruri mici şi de nemică au făcut la Rîm sunet mare şi de apur ce era mînioşi oamenii pre dînsu şi striga toţi în toate părţile, cît s-au mutat împăratul cu slujitorii săi la o cetate de la Italiia, ce o chema pre anume Revena. Ş-au şedzut acolo pînă ce s-au potolit toţi oamenii Rîmului.
Iară marele Ioan Zlatoust au fostu luminînd tot Ţarigradul şi toată lumia cu cazaniile şi cu cuvintele rostului celui de aur. Şi în toată vremia să botedza oamenii de mîna svinţiei sale şi eleni şi jidovi şi de toate limbile. Aşijderia pre aceia vriame au mărsu la marele Ioan un eretic, carele să chema Machidonean, den eresiia lui Machidonie, carii au fost dzîcînd că nu iaste Duhul Svîntu.
Şi dac-au mărsu acel om la patriarhul Ioan şi s-au botedzat cu toată casa sa şi pre după aceia au mărsu altă dată acel om la marele Ioan să să precestuiască şi dacă i-au datu pricesteniia în gură nu o au înghiţit, ce o au luat şi s-au dus şi o au dat la muiaria sa învălită într-o hîrtie să o ţie bine. Şi s-au dus şi la machidoniani şi au luat cumenecătură şi de la dînşii şi iarăşi s-au dus de o au dat la muiare-şi; şi s-au rugatu lui Dumendzău să-i arate de va hi mai bună legia creştiniască, pravoslavnică, decît cum iaste a mechedonianilor.
Ş-au cercatu cumenecătură cia dentîiu, de la marele Ioan. Şi cum o au dezvălit, minunia mare, au aflat cum are hi fost carne de trup de omu şi nu s-au cutedzat să o mănînce. Au căutat şi ceialaltă şi tot au fost ca şi întîi. Apoi s-au mai rugat lui Dumnedzău ş-au căutatu ş-au aflat iarăşi svînta cumenecătură de la Ioan că era cărbune de foc aprinsu. Iară ceialaltă / tot într-un chip. Şi iarăşi s-au mai rugat lui Dumnedzău şi au căutat şi o au aflatu ca şi întîiu; ş-au căutat şi ceialaltă ş-au aflatu o bucată de piatră. Atunce dede laudă lui Dumnedzău şi mîncă svînta cuminecătură şi sîmţi că i-au mărsu ca un cărbune aprinsu, pînă la inemă. Iară cuminecătura cea de la machedoniianu, piatra, o au luat acel om şi o au dus la Ioan Zlatoust şi o arătă. Să miră şi svîntul mult de aceasta şi dede laudă lui Dumnedzău. Ş-au luat marele Ioan acia pietricia şi o au pus în visteriul besericii şi în toate dzîle veniia machidoniianii de o vedia şi să botedza.
Iară cînd s-au împlut 9 ai de împărăţiia lui Arcadie au făcut o cetate foarte mare şi frumoasă la Machidonie şi i-au pus nume pre numele său, adecă Arcadiia grada. Iară pre aceia vreme era o muiare văduvă la Ţarigrad şi foarte săracă şi avia 4 ficiori. Şi avia după puteria ei numai o vie şi cu acia vie ş-au fost ţiind copilaşii ş-au fostu dîndu şi pentru numele lui Dumnedzău şi au fost acia vie aproape de viile împărăteşti.
Iară odănăoară au eşit împărăteasa Evdoxiia la primblare la viele împărăteşti. Şi îmblînd cu carîta pen viile împărăteşti au vădzutu şi viia aceii [[249]] sărace de văduve. Şi era rodită cît lucru mare şi lucrată bine. Iară împărătiasa au întrebat a cui iaste acia vie ? Şi au întrat şi pentr-însa, de o au vădzutu ş-au mîncat şi struguri de poamă. Iară carele era viiariul împărătescu spusă că iaste a unii mueri văduve. Iară împărătiasii foarte-i plăcu acea vie şi dzîsă: Aceasta trebue să fie la împărăţie, nu la o văduvă şi săracă.
Iară unul dentru boiarii cării era cu împărătiasa la primblare dzîsă: Împărătiasă, bine să ştii Măria ta că iaste cap de pravilă aşia, că în care lucru omenescu va întra împărat, ori vie, ori grădină, ori fie în ce va fi şi să apuce să şi guste dentr-acel lucru, să fie împărătescu. Dece den vreme ce ai întrat şi Măriia ta într-aceasta vie, trebuiaşte să fie a Măriei tale. Iară împărătiasa, ca un fialiu lacom ce-şi era, au şi pus semne ş-au pecetluit viia să nu mai aibă / treabă nime la dînsă, fără împărăţiia.
Iară acia săracă de văduvă dac-au vădzut aşia au început a plînge ş-au mărsu la părintele săracilor, la marele Ioan Zlatoust şi cădzu cu lacrămi hierbinţi la picioarele svîntului şi începu a să ruga să nu o lasă la toată sărăciia cu copilaşii ei. Iară părintele Ioan au scris la împărăteasa aşia: Cinstită împărătiasă, să faci pentru numele lui Dumnedzău cu ceastă săracă de muiare să-i dai o vie ce i-ai luat, că varsă lacrămi herbinţi şi nu le va suferi Dumnedzău.
Iară împărăteasa purta mînie lui Ioan, căce că o ştiia marele Ioan că-i lacomă şi de cîte ori vria spune cătră împărătiasa vro cazanie, tot o împungia cu cuvîntul pentru lăcomie, pentr-acea nu-l suferiia. Şi dac-au vădzut împărăteasa scrisoaria lui Ioan, i-au poruncitu să-şi păzască besereca caria i-i dată şi să nu să amestece cu obicinele împărăteşti, că nu i să cade. Iară acia săracă de muiare pururia dodiia svîntul şi să ruga să-i hie pre după Dumnedzău agiutoriu.
Iară patriiarhul Ioan s-au sculat cu sine ş-au mărsu la împărăteasa ş-au început a o lua cu bine, doară o va întoarce să dia viia aceii sărace de văduve. Şi tot nu putu să o întoarcă. De la o vreme începu a-i spune istoriia a Ezavelii, cum au făcut sîlă şi aceia, de au luat o vie a lui Navuthia cu sila şi au trimis Ilie proroc să-i dia şi ia n-au vrut ş-apoi au murit moarte rea şi o au mîncat cînii; şi altele multe.
Iară împărăteasa dzîsă cu mînie cătră Ioan: Eu ţ-am poroncit şi ţ-am dzîsu şi de faţă să nu te amesteci în lucrurile împărăteşti. Iară marele Ioan i-au dzîs: Bine să ştii că nu te voiu lăsa în besiarecă, ca pre o asupritoare. Şi s-au dus la chiliia svinţiei sale.
Iară pre aceia vreme era la Alexandriia patriarhu Theofilu, carele era văr primare împărătiasăi şi mulţi oameni miriani şi preuţi veniia de să plîngia pre dînsul la marele Ioan, că le face asupriale. Iar Ioan ca un patriiarhu a toată lumia ce era au scrisu cătră Theofil să aibă pace cu oamenii, să nu-i mai vie gîlceavă, nice să mai faci amestecări svintei beserici.
Iară Theofil, ştiind că are nădiajde mare pre împărătiasa, nu băga samă scrisorile / lui Ioan, ce încă mai multe rele făcia. Iară împărătiasa aceasta, Evdoxiia, dac-au dzîs marele Ioan că nu o va priimi în beserecă au şi scris mai de sîrgu la văru-său, la Theofil, cum mai de grabă numai să vie şi să mai ia cu sine cîţva arhierei, să găsască împărătiasa vro metiahnă lui Ioan şi să-l mazilească den scaun.
[[250]] Iară Theofil, fiindu vrăjmaşu marelui Ioan, au şi scris carte la sveatii Epifanie, carele era arhiepiscop la Chipros şi l-au îndemnat şi l-au prilestitu de au mărsu şi el asupra lui Ioan Zlatoustu cu rău. Ş-au mai luat Theofil şi pre alţi episcopi ai săi cu sine ş-au mărsu tocma la Ţarigrad. Şi cum au sosit s-au şi împreunat cu spurcata împărăteasă ş-au început a sfătui şi amesteca lucruri rele cătră împăratul.
Şi mergia Theofil fără voia lui Ioan şi neîntrebatu pre la besiarici de hirotonisiia preuţi şi diiaconi, cum nu să cădia. Şi la patriiarhul Ioan nu ş-au vrut să margă să să împreune măcarî. Iară marele Ioan toate acestia li-au suferit, pentru să nu mai fie price şi vrajbă svintei beserici.
Şi audzînd c-au fost venit şi Epifanie de la Chipros cu dînsul, i-au poroncit Ioan Zlatoustu să margă să să împreune cu dînsul: şi n-au vrut sveatii Epifanie, ca pentru să nu înfrîngă voia lui Theofil, că au fost credzîndu drăciile lui.
Iară marele Ioan Zlatoust, cînd au fostu în 29 de dzîle a lui avgust, cîndu iaste useacnoveniia <=tăierea capului> lui Ioan Crestitel, au făcut cazanie la Patriarhie ş-au început pentru spurcata Irodiiada, cum s-au mîniiatu şi ş-au învăţat fata să ceară de la împăratul capul lui Ioan, să gioace cu dînsul. Ş-au dzîs la începutul cazaniei aşia: iară Irodiiada s-au mîniiat şi iarăşi s-au turburat şi iarăşi capul lui Ioan cere.
Iară carii era pizmaşii lui Ioan Zlatoust au şi mărsu la împărătiasa şi i-au spus, pîrîndu-l: Că nu dzicea patriarhul Ioan acele cuvinte pentru Irodiada, ce totu în pilda ta le-au fost dzicînd, împărăteasă. Iară împărăteasa s-au mîniiat şi s-au înfocatu asupra lui Ioan Zlatoust şi s-au dus la împăratul Arcadie, plîngînd ş-au început a pîrî pre Ioan, fără nice o vină, ce pre / mare direptate, dzicînd aşia: Bine iaste, împărate, să mă defăimedză Ioan şi să-mi dzîcă cuvinte cu ocară şi să mă facă păgînă în beserecă naintia a tuturor năroadelor; şi-i spusă şi mai multe de cum audzîsă. Şi iară dzisă: Cîtă necinste au făcut mie Ioan astădzi, toată asupra ta vine, împărate.
Iară împăratul Arcadie, dac-au audzît atîta jalbă a împărătiasii s-au scîrbitu foarte multu asupra lui Ioan şi cu cît i-au fost cu libov întîiu, cu atîta s-au scîrbitu pre dînsul apoi şi n-au mai socotit să-i mai ia sama, are vreo vină, au n-are. Ce pentru cuvintele mueri-iş au turbat ş-au şi trimis mai de sîrgu olăcari la patriarhul Theofil de la Alexandriia să vie cu alţi arhierei, cu cuvinte de pîră asupra lui Ioan Zlatoust.
Iară Theofil au fostu adus de mult în Ţarigrad de împărăteasa ş-au spus împăratului că iaste Theofil în Ţarigrad şi l-au şi chemat împăratul ş-au început a-i povesti pentru Ioan. Iară spurcatul Theofil au şi aflatu-şi vremia cătră împăratul ş-au început a-l pîrî şi el ca un vrăjmaşu mare ce era marelui Ioan. Şi fiaceră săbor pre strîmbătate şi maziliră pre marele Ioan şi l-au trimis în urgie.
Iară năroadele Ţarigradului cu totul s-au rădicat ş-au început a strîga ş-a gîlcevi şi nu ştiia ce iaste. Iară dac-au oblicit c-au scos pre marele Ioan den scaun şi l-au trimis şi în urgie, aşia s-au strînsu toţi cu mic cu mare şi au năporît cu lemne şi cu pietri şi cu zburături ş-au dat năvală să apuce pre Theofil. Iară Theofil au şi năzuit să scape în curţile împărăteşti. Şi-l goniia [[251]] oamenii cît ce mai putia şi nu-l putură agiunge, c-au scăpat în curţile împăratului şi s-au ascunsu.
Iară oamenii şi mici şi mari s-au strînsu la curtia împărătească şi începură a striga în gura mare ş-a dzice cuvinte rele şi blăstăma pre împăratul şi pre împărăteasa şi pre toţi arhiereii dzicînd să trimiţă mai curundu să aduceţi pre patriarhul Ioan, sau pre toţi vom să vă aprindem acii, să ardeţi cu totul.
Iară împăratul Arcadie foarte să spămîntă rău şi au şi trimis mai de sîrgu un caicu sprinten / ş-au agiunsu pre Ioan şi l-au învîrtejit înapoi. Ş-au dzis împăratul să şadză iarăşi în scaun, să fie cum ş-au fostu. Iară marele şi svîntul Ioan nu vria nice într-un chip. Şi l-au luat toate năroadele cu sila şi l-au dus de l-au aşedzat iarăşi în scaun. Şi rămasără ruşinaţi ceialalţi arhierei, şi mai cu diadinsul Theofil, şi şi cîte cuvinte cu năpaste au fost scris pentru Ioan Zlatoust toate ş-au întorsu limba pre dos, ş-au dzis iarăşi ei singuri că sînt minciuni şi în deşert toate.
Şi s-au strîns alţi episcopi, pre vreo 50, ş-au scrisu capete de pravilă că marele Ioan iaste harnic şi destoinic a hi păstoriu şi patriarhu a toată lumea, cum au fost obicina arhiereilor să să adeveriadză cu mărturii şi cu desluşire ori de bine, ori de rău.
Iară împărăteasa, unde au vădzut că nu i-au fost pre voe să otrăviia de ciudă şi să mira cum va face. Ce au dat aur şi i-au vărsat chipul zlătarii şi au pus un stîlp de marmure înaltu într-un loc ce să chema Pitac, aproape de Patriarhie ş-au pus acel chip de aur a împărătiasăi într-acel stîlpu. Ş-au lăsat învăţătură pre carele era eparh, adecă dvornic de cetate. Ş-au învăţat împărătiasa pururia să strîngă giocuri şi haburi acolo la acel chip a ei, să gioace şi să să desfătiadză oamenii pentru sănătatia împărătiasăi.
Iară acel spurcatul de subaş era elenu adevăratu şi poftiia una ca aceia. Şi dac-au pus acel chip a împărătesăi acolo, în toată vremia strîngia haburi şi giocuri cu surle şi cu tîmpeni. Şi-l învăţasă împărătiasa, cînd va şti că să face slujbă în Patriarhie, atunce să facă gîlceavă şi haburi şi giocuri, cînd-ai doară are mai găsi lui Ioan Zlatoustu vreo vină, că totu-i păştea prilejiul spurcata împărăteasă.
Iară acel eparhu făcia pre cuvintele împărătesăi şi, în toată vremia, cînd ştiia că iaste slujbă în beserecă, atunce punia într-adinsu de făcia sunete şi trăsnete, de nu să audziia nemică în svînta beserecă.
Iară odănăoară cînta marele Ioan svînta liturghie însuşi, cu sine. Iară acel păgînu de eparhu au strînsu într-acela ceas surle şi tîmpene şi alăute şi de toate şi giuca oamenii şi să lupta / şi chiuia şi era o gîlceavă mare, cît nu să audziia în svînta beserecă, nice să cînta svînta liturghie, nice cum cînta în strană, nice să mai înţelegia nemică.
Iară marele Ioan nu mai putu suferi aceasta, ce au eşit afară den beserecă şi începu a le dzice aşia: Ce poate hi aceasta ce faceţi şi nu vă aflaţi vremia a face gîlceavă altă dată, ce totu faceţi gîlceavă cînd ştiţi că cîntă besereca lui Dumnedzău şi nu mai pot oamenii svînta slujbă, căce nu vă tiameţi de Dumnedzău. Numai atîta au dzis marele Ioan; iară acel spurcatu de eparhu n-au mai răspunsu nemică, ce s-au şi dus la împărăteasa ş-au început [[252]] a pîrî pre marele Ioan şi au dzîs că l-au suduit şi l-au blăstămatu pentru cinstia caria facem chipului său.
Iară împărăteasa, dac-au audzit, de cum era mînioasă pre svîntu, încă mai multu s-au înfocat. Şi numai ce ş-au fost păscînd prilejiul cînd i-a mai face una mai mare de cum i-au fost făcut. Aşijderia purta mînie lui Ioan Zlataustu mai multu pentru viia aceii sărace de văduve, că-i tot ponosluia svîntul pururea să-i dia viia, că nu va împlia bine. Şi-i mai ţinea mînie căce au dzis că nu o va lăsa, în beserecă.
Iară cînd au fost în 14 zile a lui septemvrie în dzua <=Înălţarea cinstitei cruci>, iară sveatii Ioan au învăţat pre portarii de la Patriiarhie, de va care cumva veni împărăteasa, iară voi să socotiţi şi cînd va hi aproape de poartă să închideţi porţile. Şi cum au întrat marele Ioan în svînta liturghie, [iară] împărăteasa au purces să margă la beserecă la Patriarhie cu pohfală mare şi cu slujitori mulţi. Iară cînd au fostu la poarta Patriarhiei [iară] portarii au şi închis porţile. Iară împărăteasa de mînie şi de ruşine nu să ştiia ce să face, ce au dzis slujitorilor să apuce mai de sîrgu să strice porţile cu sila şi să între în Patriarhie. Şi numai cum s-au apropiiat, la vro 7 deodată aşia li-au şi săcat mînule. Iară ceialalţi n-au vrutu să să mai apropie de poartă, ce s-au întorsu împărăteasa napoi cu mare ruşine şi cu mare mînie. Ş-au început a să boci ş-a plînge ş-a să jelui cătră împăratul; şi atîta l-au / otrăvit şi l-au mîniiat, cît au mai strînsu ş-al doile rînd săbor fără vină şi l-au mazilit den scaunu-ş şi l-au trimis în urgie tocma la Armeniia cea Mare, într-un sat ce s-au fost chemînd Cucuson, cum spune la pisaniia svinţiei sale. Şi mulţi oameni au stătut în cumpăna morţii pentru marele Ioan Zlataust. Şi atunce cînd l-au scos den scaun şi l-au trimis au eşit foc den oltariu ş-au arsu besereca Patriarhiei şi toate văşmintele şi toate odoarăle. Şi era foarte o vrajbă mare în Ţarigrad.
Şi mareli Ioan să ducia, iară oamenii toţi plîngia cu lacrămi şi cu jeale mare după svinţiia sa. Şi dzîcia: O, dragul nostru părinte Ioane, dară pre noi de pre acmu nainte cine ne va mai adăpa cu cuvinte dulci ca miiarea şi ca zaharul ? O, dulcele nostru, mai bine are hi întunecat soarele, decît să tacă rostul tău cel de aur. Iară sveatii Ioan i-au fost mîngăind cu cuvinte bune şi dulci, atîta cît au întorsu marele Ioan Zlataust de s-au botedzat 14 mii de oameni.
Şi daca l-au dus la Pitiunda şi la Cucuson, [iară] de acolo l-au şi mai depărtat tocma la Comana, tot pren locuri rele şi săcetoasă şi pietroasă. Şi cînd l-au fost ducînd, au învăţat împărăteasa să-l ducă pre gios mai mult, decît călare. Şi mult l-au supărat pre svinţia sa şi cu foame pre cale şi cu sete. Iară dacă l-au dus la Comana n-au trăit svinţia sa mult. Şi i s-au arătatu în vis sveatii apostol Petre şi cu Ioan Bogoslov şi i-au dzis: Bucură-te Ioane, că astădzi eşti cu noi într-un cinu.
Şi s-au săvîrşit acolo, la Comana, în luna lui septemvrie în 14 dzîle, în dzua Văzdvijena <Înălţarea> svintei cruci; că într-aceia dzî s-au rugat lui Dumnedzău să să săvîrşască, căce că într-aceia dzî sintu toţi dracii legaţi. Şi i-au îngropat svintele moştii între moştiile svinţilor mucenici a lui Vasiliscu şi a lui Luchiian. Şi acolo încă fu o minune mare, că dac-au deşchis racla svinţilor mucenici cu moştiile [iară] unul s-au tras într-o parte, altul într-altă [[253]] parte, ş-au făcut în mijlocul lor loc moştiilor lui sveatii Ioan Zlataust şi eară s-au închis. Iară traiul vieţii svinţiei sale au fost de vîrstă de 64 de ai. Ş-au fost / arhiereu Ţarigradului 6 ai.
Şi pre după ce au trimis pre marele Ioan în urgie au pus pre altul patriarh în locul lui anume Arsaachie. Iară pre după uspeniia <=adormirea> svinţiei sale, un priiaten a svîntului, iarăşi episcop, anume Adelfiia, foarte-i părea rău pentru marele Ioan, unde-l scosesă den scaunul Patriarhiei fără nice o vină, ce numai pentru mare pizmă. Ce s-au rugat lui Dumnedzău să-i descopere svinţia sa în care cin să află marele Ioan Zlataust: iaste într-un loc cu arhiereii, au nu iaste ?
Iară într-o dzî au vădzut într-adormit ca şi aiavia, unde veni un om tînăr şi luminat şi l-au luat de mînă şi l-au dus într-un loc luminat şi frumos şi au dzis: Pasă de vedzi, afla-vei ce pofteşti ? Şi căută şi vădzu pre toţi arhiereii svintei beserici, numai pre marele Ioan Zlataust nu l-au vădzut nicăiuri. Şi purceasă de acolo mîhnitu foare. Iară cînd au fost să iasă acolo la o poartă, [iară] acel om ce l-au fostu băgat acolo l-au întrebat: Cum ţ-au părut, frate, aflaşi pre cine poftiiai ? Iară acel episcop Adelfiia dzisă cătră acel omu: Pre alţi pre toţi am vădzut, iară pre iubitul mieu priiaten, pre Ioan Zlataustu nu l-am vădzut necăiuri să fie împreună cu alţi arhierei, ce foarte sînt mîhnit pentr-aceasta.
Iară acel om luminatu dzisă cătră acel episcop: Dară pentru Ioan Zlataust întrebi, bine să ştii că unde iaste acela nu-l va putia vedea om cu trup; că aceluia-i iaste dvorba aproape de scaunul Împăratului Hristos. Iară acel episcop Adelfiia, cu acel cuvînt acelui om, s-au oteşit şi au adeveritu bine unde iaste marele Ioan Zlataust. Ş-au povestitu acel episcop în toată lumea acea videnie care au vădzut. Şi adevărat că iaste aşea.
Iară pre după ce scoasără pre marele Ioan şi l-au trimis urgisit la Cucuson, [iară] fratele împăratului Arcadie, de la Rîm, Onorie împăratu şi cu papa Rîmului, anume Inochentie, foarte s-au scîrbitu pre Arcadie împărat. Şi nu numai ei ce încă şi tot apusul cu micu, cu mare, pentru slăvitul şi marele Ioan Zlataust. Şi scrisă papa Rîmului o carte la împăratul Arcadie, dzicînd aşia: Singele frăţine-mieu, lui Ioan Zlataust, strigă cătră Dumnedzău / şi pîreaşte pre tine, o, împărate Arcadie, cum au fostu strigîndu şi sîngele a direptului Avei, ce-au fost pîrînd cătră Dumnedzău pre frate-său Cainu, pentru să să răscumpere acia moarte pre strîmbul, fără nice o direptate.
Dară în ce chip tu, fiind besereca lui Dumendzău cu pace despre toate părţile, iară tu începuşi cap de vrajbă şi goană mare svintei beserici; şi cum ţ-ai rîs de marele păstoriu Ioan, ţ-ai făcut rîs de Domnul Hristos. Nu mi-i ciudă de dînsul căce l-ai scos den scaunu-şi, fără nice o delă, căce că el iaste astădzi în scaun cu svinţii apostoli, asemene împărăţiia ceriului. Ce numai mi-i ciudă şi mînie pre tine, cum te potrivişi unii mueri spurcate şi blăstămate de Dumnedzău şi stînsăşi lumina den lume. Şi ai făcut pacoste mare oamenilor de învăţături bune şi de cuvintele ciale de aur den rostul lui Ioan Zlataust.
Pentr-aceasta şi eu, mai micul şi plecatul, carele mă aflu astădzi papă Rîmului şi în scaunul svinţilor apostoli a lui Petru şi Pavel, afurisescu-te şi pre tine şi pre muiarea ta şi să fii gonit afară din besereca lui Dumnedzău şi [[254]] usăbit de svînta cumenecătură şi afurisesc şi procleţăsc şi pre cela ce va cutedza a te priimi în besereca lui Dumnedzău.
Iară tu, de vei face silă vrunui arhiereu sau vrunui preut să întri cu sila în beserecă şi să iai svînta priciştenie şi naforă să aibi a te prici cu svinţii apostoli la dzua de giudeţ naintea împăratului dirept şi nefăţarnic. Iară pre Arsaachie, carele l-aţi pus pre locul lui Ioan în scaun să fie afurisit întru toată viiaţa lui şi pre după moarte nedezlegatu în viaci, căce c-au făcut silă lui Ioan de i-au luat besereca, ca şi cînd are fi făcut silă un om altuia de i-ar hi luat muiarea şi el să prăvască cu ochii. Aşijderea să hie afurisitu şi Theofil de la Alexandriia şi neharnic de svînta arhierie şi pre toţi pre alţii cîţi s-au voit la aceasta tocmală ce s-au făcut pentru marele Ioan Zlataust.
Iară şi împăratul Onorie, fratele lui Arcadie, încă au scris cărţi cu scîrbă şi cu mustrare mare şi i-au dzîs aşea: Nu ştiu ce mîndrie procleţască ti-au cuprinsu, frate împărate Arcadie, de ti-au potrivitu unii mueri nebune şi fără minte ş-ai făcut lucru ca acesta, / de ai scos pre un dascal mare ca acesta şi pre un izvor dulce de învăţături, de s-au fost adăpînd toată lumia de învăţăturile lui.
Ce nu-ţi păzăşti împărăţiia şi mirenii tăi, să nu te amesteci în lucrurile care nu ţi-i dat. Căce nu socoteşti arhiereii şi oamenii svintei beserici să-i milueşti şi să nu te pui împotrivă şi în price. Nu poţi cunoaşte că ei sîntu cătră noi păstori în locul lui Dumnedzău şi cu rugămintele lor să întăreşte creştinătatia şi împărăţiile ?
Iată ce ai dobîndit potrivindu-te cuvintelor unii mueri. Că în loc de blagoslovenie de la svîntul papa, iată că ti-au afurisitu şi ţ-ai scurtatu dzilele; ce caută, pentru Dumnedzău, să facem într-un chip să să vindece această rană mare. Că nu numai priafericitul papa ta blastămă, ce toţi arhiereii şi tot apusul dentr-acoace.
Iară împăratul Arcadie, dac-au cetitu scrisoarea de la papa, şi de la frate-său Onorie, numai ce s-au cutremurat şi nu să ştiia ce să face. Ce au şi trimis mai de sîrgu să ciarce carii sintu aceia ce au scornit întîiu aceste lucruri, de s-au potrivit împăratul pentru Ioan Zlataust de l-au mazilitu.
Ş-au început oamenii împărăteşti a iscodi foarte de amănuntul şi n-au aflat pre alţii mai multu de unul, ce l-au fostu chemînd Minan şi altul Theotecnu şi Ischirion, carii era nepoţi lui Theofil, patriiarhul de la Alexandriia, carele era văr primare împărătesei. Şi totu acela le-au zgîndărit aciastea toate şi cu spurcata împărăteasă, pentru viia săracii de văduve.
Aşijderia au mai aflatu şi pre alţii carii au fost avîndu amestecu, anume Acachie, episcop de la Iveriia şi altul, iară Acachie, şi Severiianu, episcop de la Gavala. Şi pre toţi pre aceştia i-au dus naintia împăratului. Iară împăratul i-au mustrat şi i-au făcut în tot chipul ş-au dzis de i-au băgatu în temniţă, pînă să va mai sfătui ce le va face.
Aşijderia mai aflară şi pre un boiaren, care era omul împărătesăi Evdoxiei, anume Marinu. Şi cum au oblicit împăratul, cum l-au şi adus pre acela, ca pre un mireanu şi i-au şi tăiatu împăratul capul şi lui şi a trei ficiori a lui. Şi pre cîţi mireni a împărătesei oameni, tot le-au tăiat / capetele. Şi pre alţi oameni carii n-au fost nice vinovaţi den oamenii împărătesei, pre toţi [[255]] i-au scos den boerii şi i-au urgisit să nu-i mai vadză cu ochii. Şi li-au luat toate bucatele să hie a împărăţiei.
Iară pre împărăteasa lui, pre Evdoxiia, o au urgisit şi o au pus într-o laturi de curţile împărăteşti, într-alte casă. Şi i-au dat numai nişte roabe să o posluşască, iar să nu mai aibă voe a mai eşiria nice într-o parte, nice să să mai cheme împărăteasă.
Iară împărăteasa, dac-au vădzut atîta urgie ce i-au sositu şi atîta necinste, s-au războlit de voia ria. Şi era şi grea cu pruncu şi dzăcia, cum era mai rău. că să osindisă pentru marele Ioan şi-i curea singele den trupul ei, neoprit, în toată vremia. Şi să împuţisă, cît nu să putia apropiia nime lîngă dînsa. Şi-i veni vremia de naştirea pruncului şi nu i să îndirepta pruncul să nască pre naştire, ce să loviia într-însa şi avia munci mari şi durori multe, foarte, cîtu tot ţipa şi dzua şi noaptia 7 dzîle. Şi i-au murit pruncul într-însa ş-au putredit de l-au scos totu cîte o fărîmă den trupul ei.
Şi ş-au muritu şi ia, ca vai de dînsa, cu durori multe şi cu ţipete şi urgisită de la împăratul Arcadie. Şi i-au rămasu pre urmă 4 fete, anume Pulheriia şi Falchila şi Arcadiia şi Mariia, carele pre după moartia mîne-sa nu s-au mai măritatu nice una, ce au murit fiate curate. Şi i-au mai rămas şi un făt, anume Theodosie cel Mic.
Iară pre după ce au trimis în urgie pre marele Ioan mai mult de trei luni n-au custat împărăteasa ş-au şi murit. Iară pînă a nu muri au urlatu pămîntul 7 dzile, cît s-au muncit ia pentru păcatul ei cel mare ce au amestecatu de-au urgisit împăratul pre marele Ioan Zlataust.
Iară împăratul Arcadie au şi scris cărţi la Rîm la papa Inochentie şi la frate-său Onorie cu rugăminte mare cerşindu-şi ertăciune şi dzicînd că el n-au ştiut nemică pentru vina lui Ioan, nice el l-au mazilit de bun capul său. Ce s-au sculat arhiereii cu săbor mare şi l-au vinuit şi au făcut cap de pravilă că iaste cu delă mare svintei / beserici şi l-au dat vinovat. Şi pre cuvintele lor şi pre giudeţul cum au aflat ei cu pravila l-am mazilit şi eu şi l-am trimis la izgnanie.
Deci, cum au făcut ei, să afle de la Dumnedzău şi să dea samă cu sufletele lor. Că eu i-am credzut pre dînşii ca pre nişte arhierei dumnedzăeşti. Iară eu, pentru mai mare credinţa să vă încredeţi, iată că vă trimiţu pre Severiian şi pre Acachie şi veţi oblici mai bine de dînşii, că vor spune de tot; că cine au amestecat den arhierei pentru Ioan sîntu de faţă şi pre unii i-am închis şi în temniţă. Şi pre anume sînta întîiu Theofil, patriarhul de la Alexandriia şi Acachie, episcopul de la Iveriia şi Antioh de la Ptolemaida şi Săviriian şi Gaval şi Chirin de la Halchidona şi încă şi alţi 7, fără aceştia.
Iară eu mă rog svinţiei tale, părinte papo, să nu-ţi arunci urgiia şi mîniia asupra capului mieu, nice să hiu legatu cu afuriseniia ta, nice să mă osăbeşti se svînta beserecă şi de svintele daruri şi de trupul şi singele lui Hristos; că nu sînt vinovat naintea lui Dumnedzău de aceasta, fără ce sintu greşit şi mai păcătos decît toară lumea cu ale mele greşeale. Iară pre mireni, pre cîţi am găsit că au fost amestecători la aceasta, pre toţi i-am pus suptu sabie. Iară şi împărăteasa mia, cum au făcut, au aflat. Ce eu cadzu la picioarele svinţiei tale să ţi să facă milă să mă dezlegi şi să mă erţi.
[[256]] Iară papa, dac-au vădzut scrisorile lui Arcadie împărat şi jaloba şi pocăinţa şi rugămintele carele să ruga cu plecăciune, mult s-au mirat şi l-au ertat. Şi pentru rugămintele frăţine-său, lui Onorie împăratu. Şi au trimis altă scrisoare papa Inochentie la Ţarigrad, la mitropolitul de la Chizic, că era în Ţarigrad şi au trimis blavoslovenii, ca şi cîndu are hi fost papa singur să-i dezlege afurisaniia fratelui lui şi să-l ducă în svînta beserecă să-i dia şi svînta pricistanie şi nafură. Şi aşea au fost.
Ş-au scris papa să să scrie numele sfîntului Ioan Zlataust în pomenecul svinţilor arhierei să să pominească pururea. Iară pentru Theofil, patriarhul de la Alexandriia şi pentru alalţi arhierei, carii au vinuit pre marele Ioan Zlataust au scris să-i sloboadză den temniţă şi / să să strîngă la Solon la cetate să să facă săbor, că va merge şi papa acolo. Şi s-au strînsu săbor mare la cetate la Solon arhierei şi de la răsărit şi de la apus. Şi au fost şi presvinţitul papa Inochentie acolo. Şi l-au afurisit pre Theofil şi pre toţi ceialalţi arhierei cîţi ş-au fostu la vrajba lui Ioan Zlataustu şi i-au legat să le hie preuţiia luată şi <= nevrednic> a cînta svînta liturghie şi a mai pune patrahir în grumadzii lor.
Şi cum i-au afurisit papa şi cu tot săborul, aşia le-au trimis şi Dumnedzău, arhiereul a tuturor arhiereilor şi împăratul a tuturor împăraţilor. Că nice unul dentr-aceia n-au murit moarte bună. Că întîiu Theofil i-au trimis Dumnedzău piatră în trup şi i s-au oprit udul, de nu s-au fostu putînd uda. Şi au fostu ţinînd 12 dzile şi dzua şi noaptea, foarte cu dureri multe şi cu giunghiuri, pînă ş-au dat sufletul. Aşiderea şi ceialalţi toţi: alţii s-au înecat, alţii au perit cum n-au vrut ei.
Iară sveatii Epifanie, arhiepiscop de la Chipru, încă au fostu cu Theofil întîiu puţinel la aceasta. Că l-au înşelat Theofil, că n-au ştiut sveatii Epifanie că iaste vrajba pentru Ioan Zlataustu. Iară cît au oblicit svinţia sa, cît s-au şi dus la eparhiia sa şi n-au vrut să să mai amestece întru nemică. Şi daca s-au dus la Chipros au şi cunoscut de la Dumnedzău cum vor trimite pre marele Ioan în urgie la Cucuson şi va muri acolo. Şi i-au scris cumu-i va fi viiaţa şi moartea.
Iară marele Ioan Zlataust încă au scris la sveatii Epifanie cum va să moară într-o corabie. Şi ş-au cerşutu Epifanie ertăciune la marele Ioan, să nu-şi bănuiască căce au fost şi el puţinel la acia vrajbă a svinţiei sale, fără voia lui, neştiindu. Şi aşea s-au ertat cu scrisori unul de cătră alaltu.
Iară Arcadie împăratu au împărăţit întîiu cu tată-său împreună 12 ai; şi pre după tată-său singur 14 ai: 26 de toţi. Şi cînd au vrut să să săvîrşască, mai întîiu cu un anu, au pus pre fiiu-său Theodosie cel Micu împărat; şi apoi, la anul, s-au săvîrşit Arcadie împărat. Şi l-au îngropat fiiu-său Theodosie cu cinste mare, în Besereca Svinţilor Apostoli, unde să îngropa împăraţii. /

ÎMPĂRĂŢIIA LUI THEODOSIE CEL MIC. GLAVA 133

CIUDA ACELOR 7 CUCONI CE S-AU AFLAT LA EFESU. GLAVA 134

Iară în dzîlele acestui împăratu Theodosie Micul s-au arătatu o minune mare la cetatia Efesului cu 7 otroci. Şi cum au fostu. În dzîlele mai de demultu, cînd au fostu împărăţindu Dechie împăratu la Rîmu ş-au fostu muncindu acel împăratu creştinii, să nu să mai pomenească numele lui Dumnădzău necăiuri şi pre mulţi svinţi măcenici au omorît acela împăratu fără lege, [iară] în cetatea Efesului au fostu 7 cuconi vonicei. Şi le-au fostu muritu părinţii lor, fiindu creştini buni; s-au pomenit şi ei în credinţa părinţilor săi şi foarte să temea de Dumnedzău. Şi-i chema pre anume aşea: [[261]] Maximilian, Iamvlihu, Martiniian, Dionisie, Antoninu, Exacustudianu şi Costantinu.
Iară oarecine s-au fostu îmbunatu cătră acel împăratu, cătră Dechie şi dzisă: Împărate, bine să ştii Măriia ta că în cetate în Efesu sîntu 7 cuconi; nu sîntu să hie mici, ce sîntu vonicei tineri şi foarte întărescu legea creştiniloru şi nu bagă samă porunca Măriei tale. Iară împăratul dzisă: Lasă, că voiu veni eu sîngur cu mine acolo şi atunce-i voi vedia cum voru întări legea Nazarineanului.
Iară cei 7 otroci, dac-au audzit că va să vie Dechie la Efesu s-au spămîntatu foarte rău şi ş-au vîndutu totu ce-au avut ş-au împărăţîtu pre la săraci pentru numele lui Dumnedzău şi s-au dus toţi într-o peştere şi s-au rugat lui Dumnedzău să le ia sufletele, să nu încapă vii pre mîna lui Dechie. Iară milostivul Dumnedzău i-au ascultatu şi le-au luat sufletele şi le-au rămasu numai trupurile acolo într-acea / peştere. Iară împăratul Dechie au mărsu numai pentr-aceia treabă acolo la Efesu, adecă numai să muncească creştinii.
Şi cît au sosît acolo, atît-au şi întrebatu pentr-acei 7 otroci; şi i-au spus că sîntu toţi morţi într-acea peştere. Iară împăratul au trimis un omu credincios al său să vadză şi de va hi aşea să pue meşteri să zidească acea gură de peştere. Şi o au zidit, cum au fostu cuvîntul împăratului. Ş-au fostu acelia moştii a svinţilor otroci acolo zidite 370 de ai.
Iară cînd s-au împlut 23 de ai de împărăţiia lui Theodosie cel Micu s-au rădicat o samă de oameni cu o eresie mare ş-au fostu dzîcînd cum nu mai iaste înviere să mai învie morţîi, cum spun svintele scrisori, nice giudeţu să mai învie, să să giudece la giudeţu. Ş-au credzut creştinii giumătate să hie adevăratu, aşia. Şi mulţi episcopi i vlădici s-au prilestitu de s-au înşelatu într-aceasta eresie şi sta în mare cumpănă besereca lui Dumnedzău pentr-acesta lucru.
Iară împăratul Theodosie, vădzîndu că să vor întoarce toţi creştinii de vor crede, aşea cum începusă a crede, au stătutu spre rugă cătră Dumnedzău să-i arate, acestu lucru iaste aşea, au ba ?
Iară puternicul Dumnedzău, vădzîndu rugămintea cea tare a împăratului şi lacrămile lui cele hierbinţi au arătatu într-adevăratu să vadză şi să creadză toţi creştinii că iaste înviere adevăratu. Dece acel om a cui era moşie lui acea stîncă de piatră unde au fostu acea peştere cu acei 7 otroci au vrut să-şi facă stînă să-i hie de închisu acolo oile şi tăia pietrile pentru să-şi mai lărgească locu de stînă oilor într-acea peştere. Iar tăindu el acolo şi trăsnindu au datu Dumnedzău înviere acolo în peştere acelor 7 otroci. Şi să sculasă de şedea toţi şi voroviia unul cătră altu că le părea c-au dormitu numai într-acea noapte acolo. Că nu pricepea minunea mare cumu-i acoperisă Dumnedzău cu puterea sa atîta cîtu den hainele de pre dînşii nu s-au ruşuitu măcarî un hiru de aţă, sau să hie putredit într-atîta samă de ai ce au fostu totu dzăcuţî în pămîntu, în revăneală.
Iară voroava loru era pentru Dechie împăratu, cumu-i va hi cercîndu să-i găsască, pentru să-i muncească. Iară unul / dentru dînşii, anume Maximilianu dzîcea cătră ceialalţî aşea: Fraţîlor, de ne voru care cumva găsî să ne prindză, să nu ne îmblînzim nemică pentru numele lui Dumnedzău, ce să ne întărimu [[262]] şi să ne dămu într-un ceasu trupurile muncii, pentru numele lui Dumnedzău, să dobîndimu împărăţiia ceriului de veci.
Vărovindu şi svătuindu-să ei aşea, dzîsără cătră unul mai micu dentru dînşii, anume Amvlihu: Frate Iamvlihe, du-te în tîrgu şi ne cumpără pîine să mîncămu; şi să iai cam multă, că eri ne-ai luatu pe puţină şi ni-i a mînca. Şi să-ţî fie aminte să asculţî cu urechia, doară vei oblici ce mai dzîcu oamenii că mai dzîce împăratul Dechie pentru noi. Iară Iamvlihu au luat bani de la dînşii şi s-au dus la cetate la Efesu.
Şi cînd vru să între pre poartă, [iară] elu au vădzut cruce pusă deasupra porţîi cetăţîi şi s-au miratu. Şi să uită pre cetate şi vădzu zidurile ş-alte lucruri într-altu chipu şi oamenii cu altu fial de portu şi toate schimbate, într-altu chip. Şi-i părea că vede în vis şi marsă la pitarii carii vindea pîinea ş-au luat pîine cîtă i-au trebuitu ş-au dat banii ş-au purcesu să să ducă.
Iară acel vîndzător de pîine căută banii şi vădzu că sintu altu fel de bani şi ceti slovele banilor şi precepu că iaste într-înşii chipul lui Dechie împăratu. Şi începu a arăta banii cătră soţîile sale şi să voroviră şi dzisără: Acestu om adevărat au aflatu o comoară îngropată tocma de pre la Dechie împăratu. Iară acei vîndzători de pîine l-au strîgatu napoi; şi veni Iamvlihu. Ei tot căuta banii şi dzîcea că sîntu de comoară. Iară elu audzindu că dzîcu că sîntu banii de comoară începu a să spămînta şi dzisă: Ce mă mai opriţ; luaţî-vă şi pînea şi totu şi mă lăsaţi sa mă ducu. Iară ei începură a-i dzîce: De rugămu-te, spune-ne numai noaă, unde ai aflat comoara. Iară Iamvlihu dzîsă: De lăsaţî-mă să mă duc, că nu ştiu ce-mi grăiţi. Iară ei i-au şi mai dzîsu: Spune, sau te vom pîrî la domnul cetăţîi. Iară elu să tot lepăda ca un om dreptu.
Iară acei oameni începură a striga ş-a gîlcevi cum au aflatu comoară şi nu va să o mărturisască la domnie. Şi să strînsără oamenii cum şi-i obicina. Şi veniră oamenii domneşti şi-l luară de l-au dus tocma la acel domnu, a cetăţii. Iară daca l-au dus au început acel / domnu a cetăţii a-l lua cu bine ş-ai dzice: Spune, fătul mieu, binişor şi cu pace, unde ai aflatu această avuţie cu aceştea fial de bani ? Iar Iamvlihu dzîsă: Eu, dumneata, avuţîe n-am găsîtu necăiuri, ce aceştea bani sîntu încă de la părinţi-mi şi-mi sintu cît mă hrănescu cu dînşii să nu moriu de foame.
Iară acel ipat dzîsă: De unde eşti ? Iară Iamvlihu dzîsă: De aicea sint, de a hi acesta Efesul. Iar acel domnu dzîsă: Dară carii ţî-su părinţîi ? Şi spusă Iamvluh, cutarele iaste tată-mieu şi cutare iaste maică-mia şi cutarei moşu mieu. Iară Anthipatu, domnul cetăţîi, dzîsă: Nu sintu nume ca acelia, ciudate şi streine, în cetatea noastră. Iară Iamvlihu dzîsă: Eu vă spuiu cu direptul; dară voi dacă nu mă credeţi, eu altă nu ştiu să vă mai spuiu.
Atuncea s-au mîniiatu acelu domnu a cetăţîi şi-i dzîsă lui: Om fără ispravă, banii tăi spun cum li-i scrisoarea, că sîntu făcuţî de pre la Dechie împăratu; ce sîntu de arunce pînă acmu 372 de ai şi tu eşti copil tînăr, de nu vei hi nici de 30 de ai şi nevoeşti să ne amăgeşti pre noi ? Iară Iamvlihu cădzu cu faţa la pămîntu înaintea acelui domnu şi-i dzisă: Rogu-mă dumitale să-mi poţî spune unde iaste Dechie împăratu. Iară el dzîsă: Într-aceşti ani nu iaste împăratu. Iară Iamvlihu dzîsă: Eu, dumnita, încă mă mira de aceasta, că noi sîntem 7 soţii şi am eşitu eri den cetate de ne-am ascunsu de frica lui [[263]] Dechie, că ne-amu temut că ni s-au lăudatu că ne va face nevoe mare ş-amu fugitu de ne-amu ascunsu într-o peştere de frica lui. Şi eu am venitu ş-asară să cumpăru pîine ş-amu vădzutu pre Dechie unde au întratu aicea în cetate. Iar de nu mă credeţi dumneavoastră, blămaţi cu mine acmu să grăiţi şi cu soţîile mele şi să vedeţi dumneavoastră că sîntu om direptu.
Iară acel domnu au şi chematu pre Marinu, episcopul Efesului, de audzi şi elu acestia cuvinte a lui Iamvlihu. Iară episcopul Marin dzîsă cătră Anthipatu: Aşea cum socotescu eu, mare lucruri şi minunate va să ne descopără noaă acmu Dumnedzău. Şi s-au sculatu arhiereul şi cu Anthipatu şi alţî oameni mulţi şi s-au luatu cu Iamvlihu şi s-au dus pînă la peşterea aceia. Şi întră Iamvlihu nainte şi arhiereul după dînsul, cu ceialalţi toţi.
Atunce căută Marin arhiereul despre diriapta peşterii şi vădzu un mormîntu ziditu de piatră şi pusă peceţî pre dînsu şi pecetluitu cu 2 peceţî / de aur, carele au fostu pusă de Rufinu şi de Theodor, carii au fostu creştini ce au fostu boiari mari la Dechie împăratul cel păgîn; şi nu-i ştiia împăratul că sîntu creştini, ce i-au trimis ca pre nişte credincioşi să margă pe după ce au fostu ziditu să destupe şi să vadză.
Şi dac-au destupatu au vădzutu acel mormîntu şi numai ce s-au miratu ş-au aflatu acolea pre mormînt o tablă de plumbu şi scrisă acolea slove săpate numele acelor 7 otroci. Şi dac-au vădzut ei aşea ş-au pus şi ei peceţile acolea cu aur, cine va afla pre urmă să ştie c-au fostu şi ei creştini.
Şi acel mormîntu l-au arătatu Dumnedzău lor acolo, în gura peşterii, ca pentru să nu între mai în lăuntru să afle moştiile svinţîlor. Şi-apoi dac-au eşitu, iară au ziditu ş-au spus împăratului cum i-au aflatu îngropaţ; şi i-au credzut împăratul Dechie.
Dece şi episcopul Marin şi cu Anthipatul şi cu alţî oameni mulţi, ce au fostu merşi cu Iamvlihu, încă au vădzut acel mormîntu întîiu. Şi mai marsără mai în lăuntru în peştera într-adîncu şi aflară şi pre ceialalţ 6 otroci, unde şedea şi voroviia. Şi daca-i vădzură cădzură la picioarele lor şi să închinară şi-i întrebară.
Iară acei 7 svinţî otroci spusără de tot cum au fugitu de frica lui Dechie împăratu într-acea peştere şi cum au adormit. Şi tot a hira păru, cum au fostu atunce. Iarăş cădzură la picioarele lor, cerşindu-şî ertăciune de la sveatii Iamvlihu, căce i-au făcutu val mare. Şi multu dederă laudă lui Dumnedzău celuia ce arată şi face ciudesă mari şi minunate. Şi eşiră de acolea ş-au trimis veste la împăratul, Marinu episcopul şi cu Anthipatul.
Iară împăratul Theodosie, ca un creştin bun şi ca un împăratu pravoslavnicu, vădzu că s-au rugatu lui Dumnedzău şi aşea i-au descoperit. Şi în locu s-au şi sculatu împăratul cu tot nărodul şi s-au dus tocma la Efes. Şi s-au sculatu Marinu arhiereul şi cu împăratul şi cu tot Efesul şi s-au dus acolo, la acea peştere, unde era acei 7 otroci. Ş-au întratu arhiereul Marinu înainte şi apoi împăratul cu alalte gloate şi vădzură svinţii otroci unde şedea şi voroviia.
Şi cum sosî împăratul Theodosie cum au cădzut la picioarele svinţilor şi cu lacrămi bucurîndu-să şi veselindu-să şi dînd laudă lui Dumnedzău, cum le-au arătatu svinţiia sa învierea dentru morţi. Şi începu împăratul a vorovi cu / dînşii, cu Marin arhiereul. Şi grăind ei împreună şi fiindu toate năroadele de prăviia, s-au săvîrşitu svinţîi otroci naintia tuturor. Şi marsără sufletele lor [[264]] <în> împărăţiia cerului. Iară împăratul au datu argintu multu şi aur ş-au făcut 7 săcrie ş-au pus svintele moştii a svinţîlor otroci într-acele săcrie.
Iar peste acea noapte s-au arătat svinţîi otroci în visu împăratului şi i-au dzisu: Să ne laşi trupurile să stea pre pămînt, giosu, unde ne-au adormitu sîngur Dumnedzău. Iară împăratul au strînsu de iznoavă episcopii şi preoţi şi s-au dus de le-au scos svintele moştii şi le-au pus pre pămîntu, unde au fost mai întîiu. Şi le-au făcut slujbă mare şi prazdnicu, cum iaste şi pînă astădzi, de să prăznuescu svinţii otroci în 4 dzile a lui avgust.
Şi dede împăratul milostenie atunce în toate părţîle la mişăi şi la săraci şi dederă toţî laudă lui Dumnedzău. Ş-au rămasu mincinoşi aceia ce au dzîs că nu iaste înviere şi giudeţu morţîlor. Şi cu vrerea lui Dumnedzău s-au potolitu acea eresîe mare ce să începusă şi credzură toţî că iaste înviere şi giudeţu.
Iar cînd s-au împlut 24 de ai de împărăţiia lui au scrisu cărţi Chelestin, papa Rîmului, la Nestorie, carele fusesia patriarhu la Ţarigrad şi mazilisă să să lasă de eresiile sale şi iară să hie la locu patriarhu, cum au fostu. Aşijderea i-au mai scrisu şi Chirila, patriarhul de la Alexandrie, să nu mai facă gîlceavă şi amestecare svintei beserici, cu eresiile sale, ce să să potoale şi să hie pravoslavnicu; iară de nu, să hie om prostu, mirean, să nu să amestece la arhierie, căci lor patriarhu păgîn nu le trebuiaşte.
Iară spurcatul Nestorie au scrisu cărţi cătră sveatii Chiril, patriarhul, că iaste elu păgîn, nu iaste Nestorie. Iar patriarhul Chiril au şi scrisu alte cărţi la împăratul şi la sora împăratului, Pulheriia ş-au scrisu în cărţi toată tăriia legii pravoslavnice ş-au trimis la împăratul şi cartea ceia ce i-au dzîsu Nestorie că iaste ereticu. Şi mai scrisă Chiril cătră împăratul să nu facă într-altu chip, numai să să facă ş-al treilea săbor în dzîlele lui, să să descopere ş-aceasta eresie de dzîce spurcatul Nestorie.
Iar prea creştinul şi pravoslavnicul împăratul Theodosie în locu au şi trimisu cărţi pre la toţi patriarhii şi pre la toţi mitropoliţii şi arhierei şi episcopi şi le scrisă aşea: Carele dentru voi nu va fi la dumineca Svintei Troiţă la Efesu, să / fie urgisitu de Dumnedzău şi de împărăţiia mea şi să nu mai fie destoino de svînta arhierie. Iară părintele Chelestinu, papa de Rîmu, au poroncitu la patriarhul Chiril să hie şi pre locul lui, căce că-i cădea prea o cale departe de la Rîmu pînă la Efesu să margă şi nu să încredea, putea-va hi pînă la sorocu, au ba.
Iar cînd să împlură 25 de ai de împărăţiia lui Theodosie s-au strînsu toţi arhiereii la Efesu, precum era cuvîntul împăratului. Şi era de toţî 230 de oteţi; şi trecusă de la al doile săbor pînă al treilea 41 de ai şi era cursu ailor de la Adam 5915. Şi făcîndu-să acesta svîntu săbor [iară] arhiereii cei mai de frunte era aceştea: Chirila, patriarhul de la Alexandriia şi era şi pre locul papei lui Chelestinu şi Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului şi alţî arhierei, pînă în vro sută şi 20. Iară ceialalţî era preuţî şi diaconi pînă în 230 de toţî.
Şi veni acolo şi spurcatul Nestorie şi începu a spune îmbălături şi minciuni, dzîcînd că nu să cade Precistii să-i dzîcă Bogorodiţă, ce să-i dzîcă Hristorodiţă. Căce că altul iaste fiiul carele au născut dentru Dumnedzău şi Tatăl şi altul iaste cela ce au născut dentru Mariia, adecă Hristos. Iară svîntul săbor l-au biruitu cu cuvintele Svintelor Scrisori ş-au arătat că Hristos carele [[265]] au născut dentru Precista, Preacurata Maria, acela au fostu şi mainte de veci născut dentru Tatăl şi Dumnedzău şi iaste adevărat şi Dumnedzău şi omu, într-o <=una singură ipostază şi în două firi>. Iară Svînta Bogorodiţă, care l-au născut pre Hristos dentru Duhul Svîntu, fără atingere de bărbatu, au fostu şi întîiu de naştere fată curată şi la naştere şi pe după naştere iarăşi fată curată şi adevăratu Bogorodiţă.
Aşea au legatu svîntul săboru ş-au vestitu numele lui Hristos şi a Svintei şi Preacuratei Bogorodiţă. Iar pre spurcatul Nestorie minciunosul l-au afurisit şi l-au trecleţit şi i-au oprit preuţiia şi să feace pace mare iarăş svintei beserici. Şi stătu credinţa legii pre tocmala svintelor săboară dentîiu şi dederă toţi laudă lui Dumnedzău.
Iar împăratul Theodosie, dac-au audzît aşea, l-au trimis în urgie la ostrovul Tharsului şi acolo l-au agiunsu mîniia lui Dumnedzău şi l-au lovitu boală grea şi i-au putredzitu limba den gură de au totu cădzut bucăţi şi i-au făcut trupul viermi şi ş-au datu spurcatul sufletu cu mare / durori în mînule procleţilor şi l-au dus în para vecinică să să muncească acolo, cum ş-au agonisitu, ca un spurcatu.
Iară svîntul săbor şi cu împăratul au pus patriiarhu pre Maximianu presviter să hie Costantinagrad. Iar cînd s-au împlut 26 de ai de împărăţîia lui Theodosie, atunce au venit Valentiniian de la Rîmu în Ţarigrad ş-au făcut tocmală şi ş-au datu Theodosie împăratu fata după dînsul, anume Evdoxiia, care era făcută den Evdoxiia, den fata filosofului Leontie de la Ethina. Şi daca o luatu Valentiniian iarăşi s-au întorsu la Rîmu, la împărăţie.
Şi iară un boiariu a lui Theodosie împăratu, anume Chira, ce era pus pre Ţarigrad eparhu, adecă dvornicu de tîrgu şi era foarte un om înţăleptu şi cu minte mare s-au apucatu de au strîcatu zidul cetăţîi Ţarigradului cel pe den afară, vechiu, ce era şi l-au făcut mai mare şi mai largu numai în 60 de dzîle. Iară totu nărodul Ţarigradului, vădzîndu atîta destoinicie a Chirei, toţî striga şi dzîcea în gura mare aşea: Costantin împăratu au făcut, iară Chira au înoitu. Iară împăratul audzî aceasta şi nu-i păru bine, unde lăuda oamenii pre Chira şi pusă împăratul de-i feaceră năpaste că crede eleneşte. Şi-i aruncă împăratul prihană că iaste păgîn şi l-au scosu den boerie şi i-au luat tot ce-au avut împărăteşti.
Iară el, săracul, dac-au vădzut aşea au fugitu la Patriarhie şi s-au şi preuţîtu, să nu-l piardză împăratul. Iară cu vreme l-au pus patriarhul cămăraş preste toate odoarăle besericii. Iară apoi foarte au pîrîtu rău împăratului pentru Chira, căce l-au năpăstuitu şi el nefiind vinovatu. Apoi au dzîs împăratul patriarhului de l-au făcut arhiereu şi l-au trimisu arhiepiscop la o eparhie foarte bună, ce o chema Zmirna.
Iară zmirnenii, dac-au audzîtu că le trimite patriarhul arhiereu elenu, căce-l feace elen, că-l năpăstuisă împăratul întîi, dece tot acela nume i să trăgea săracul, iar elu foarte era om bun şi creştin adevărat, iar zmirnenii să sfătuisă să-l omoară.
Iar un om bătrîn dentru dînşii le dzîsă: Ascultaţî, fraţîlor, să nu să apuce nime de nemică acmu, deodată. Iar iată că acmu vine şi svînta Naştere a Domnului Iisus Hristos. Deci atunce nu va putea fi să nu ne spue cazanie în svînta beserecă. Atunce-l vom pricepe de va hi elen, cum dzîc oamenii şi ni-i [[266]] lesne şi atunce a-l omorî şi a-i face cum ne / va hi voia. Iar de va hi creştinu direptu nu trebue a-l năpăstui, pînă nu vom vedia. Iară acel cuvîntu plăcu tututor să hie aşea.
Şi dac-au sosîtu arhiereul la Zmirna l-au priimitu toţ ca pre un părinte bun şi scumpu. Iară cînd au fostu la Naşterea lui Hristos s-au strînsu toţ la Mitropolie, la beserecă. Iară cînd au fostu la svînta liturghie, după slujbă, s-au suitu arhiereul în amvonu, sus, ş-au început cazanie frumoasă, cît n-au mai audzitu ei alta ca aceia. Şi la săvîrşirea cazaniei au dzîs aşea: O, iubiţii miei fraţ, naşterea Domnului nostru Iisus Hristos cu tăceria s-au cinstitu cătră Troiţi. Că maica Precistii au totu tăcutu pînă i-au vestitu îngerul toată porunca, iar cu audzul urechilor s-au zimislitu întru zgăul ei Cuvîntul lui Dumnedzău, căruia să cade laudă şi pohvală acmu şi pururea şi întru veciia de veci. Amin.
Iară zmirnenii să împlură de bucurie, căce că era şi ei foarte cărtulari. Şi marsără toţ şi-i sărutară mîna arhiereului şi-şi luară ertăciune de ce era gata să-i facă, moarte. Şi-l ţinea zmirnenii ca pre un dumnădzău peminteanu şi nu l-au mai lăsatu de la dînşi pînă la săvîrşirea lui.
Iar cînd s-au împlut 28 de ai de-npărăţiia lui Theodosie s-au răsîpit un stan mare de piiatră ce-l făcusă elenii acolo, de dzîcea că le lăcuescu 4 dumnedzăi într-însul. Şi dac-au cădzutu au omorîtu 572 de oameni la Alexandriia.
Iară pre aceia vremia au muritu şi Maximian, patriiarhul de Ţarigrad, ş-au pus în locul lui pre svîntul Proclu, carele au fostu ucenicu lui sveatii Ioan Zlataustu. Iară îma împăratului Theodosie, Evdoxiia, care au fostu muritu moarte groznică, pentru căce au năpăstuitu pre marele Ioan Zlataust şi au fostu îngropată în Ţarigrad la Besereca Şvinţilor Apostoli şi atîta era blăstămată de Dumnedzău pentru Ioan Zlataustu, cîtu i s-au fostu clătindu mormîntul şi dzua şi noaptea şi n-au mai fostu avîndu odihnă 35, ca şi cînd ş-ar hi fostu spuindu vina că ia au făcut toate meşterşugurile de au urgisitu ş-au mazilitu împăratul Arcadie pre marele Ioan Zlataust; iară toţ oamenii, vădzînd că să clătiia mormîntul aşea, mai multu o blăstăma pentru numele lui Ioan.
Iară preasvinţitul Proclu dacă stătu / patriarhu Ţarigradului nu era nice într-o dzi să nu dzîcă împăratului Theodosie să facă văzbraştenie <=întoarcere>, să aducă moştiile dascălu-său, lui Ioan Zlataust de la Comana în Ţarigrad. Şi aducea aminte împăratului că de va aduce moştiile svinţîei sale să va erta maică-sa dentr-atîta chinu ce iaste, de nu o sufere nici pămîntul. Căce că cînd au fostu slujind în beserecă svînta liturghie ş-au fostu dzîcîndu preutul oglaşeniile, atunce, adevărat au fostu eşind săcriiul cu trupul Evdoxiei den mormîntu şi den beserică afară şi n-au fostu mai întrîndu pînă nu s-au fostu săvîrşindu svînta liturghie ş-apoi iară ş-au fostu venind la locu-ş în mormîntu, atîta era usăbită şi blăstămată de Dumnedzău.
Iară împăratul Theodosie pentru să să iarte maică-sa au şi trimis oameni acolo la Comana să aducă moştiile lui Ioan Zlataust. Iar oamenii şi preuţîi carii au trimis împăratul, dac-au sosît acolo, au dezgropatu moştiile svîntului şi n-au putut nici să-l clătească. Şi s-au nevoitu în tot chipul şi totu n-au putut face nemică şi s-au învîrtejit la împăratul şi i-au spus de totu şi foarte [[267]] au părut rău împăratului pentr-aceasta. Ş-au chematu pre patriarhul Proclu şi i-au spus cum au fostu de n-au putut aduce svintele moştii a lui Ioan.
Iară patriarhul dzîsă cătră împăratul: Împărate, nu trebue să trimiţă aşea cu poronca, numai să-l aducă hie cum, ce trebuiaşte să trimiţă Măriia ta scrisoare cu rugăminte. Căce că un om urgisitu nu poate veni de unde iaste fără carte împărătească.
Iară împăratul începu a să ruga lui Dumnedzău să-i asculte ruga, să primiiască svîntul scrisoarea împăratului. Ş-au şi dzîs împăratul de s-au strînsu mitropoliţi şi episcopi şi preuţ cu diaconi şi le-au dzîsu să-şi ia văşmintele şi cădelniţele şi chivoatele şi tot ce trebuiaşte să să ducă la Comana să aducă svintele moştii a marelui Ioan Zlataust.
Şi să gătiră toţi şi le dede făclii să le plinească şi le dede catargele împărăteşti să margă. Şi scrisă împăratul scrisoare cu smerenii mari la marele Ioan Zlataustu. Şi în scrisoare dzicia aşea: Preasvinţitului Ioan şi patriarhu şi dascalu a toată lumea, părinte şi duhovnicu a toată creştinătatea, celui cu rostul de aur, eu plecatul svinţiei tale Theodosie împăratu, scriiu închinăciune. Alta, ca nişte nepricepuţ ne-au / părut că trupul svinţiei tale va hi ca altoru oameni peminteni, neştiindu pre svinţiia ta amu trimis să-l aducă fiecum şi ce am poftitu nu ne-au fostu pre voe. Ce am scrisu svinţîei tale ca la un părinte al nostru cinstitu. Pentr-aceasta greşală să ne erţ ca un părinte milostivu spre fiii săi, rugîndu-ne să-ţ dai svintele moştii să vie să să bucure toată lumea ca de un părinte scumpu al nostru.
Iară dacă le-au datu cartea ş-au purces cu catargele pre mare ş-au agiunsu la Comana, unde era moştiile svîntului, s-au îmbrăcatu tot arhiereii şi tot preuţîi şi feaceră slujbă mare de cu sară şi peste noapte bdenie ş-apoi svînta liturghie şi marsără la mormîntul svîntului şi cetiră arhiereii scrisoarea împăratului pre mormîntu. Şi cum o au cetit, cum s-au cutremurat locul ş-au eşit svintele moştii a svîntului în faţa pămîntului, nepipăitu de mînă de om, cît s-au minunat toate năroadele cîte au fostu acolo şi le-au luatu, că era svîntul trup întreg şi l-au pus într-un săcrii ce trimisesă împăratul, de multu preţu şi l-au băgatu acolo şi l-au dus cu cîntări mari de l-au băgat într-o catargă împărătească.
Ş-au purces pre mare şi l-au dus pînă au sosîtu împotriva Ţarigradului, la cetate la Scutariu. Şi cînd fu acolo numai să sosască să feace o furtună mare şi repede şi să răschirară toate catargele în toate părţîle. Iar catarga în care era svintele moştii a marelui Ioan Zlataust s-au îndreptatu ş-au lovit direptu în margini pre unde au fostu viia aceii văduve ce o au fostu luatu cu sîla Evdoxiia împărăteasa.
Şi cum au lovitu pre margenea viei, minune mare, cum ai ruptu pămîntul brazdă, cît au ţînut catarga de largu şi au întratu pre pămîntu întreg ş-au despărţît viia aceia în patru cornuri, cum au fostu dentr-alte vii împărăteşti. Şi o au despărţîtu şi s-au încungiuratu viia cu apa mării, ca şi un ostrovu, den toate părţîle, cum să vede şi pînă astădzi despărţîtă, de să minuneadză cine şi o vede.
Şi daca o au despărţîtu acea vie, iarăşi au întratu catargă în mare şi să potoli furtuna iarăşi şi să împreunară toate catargele la un locu şi striga tot cu [[268]] toţii în gura mare dzicînd: <=Doamne miluieşte>. Şi purceasără iarăşi cu svintele moştii spre / Ţarigrad, cu cîntări mari şi litii.
Iar patriarhul Proclu şi împăratul şi toţ boiarii şi tot Ţarigradul au întratu pren caice ş-au eşitu naintea svintelor moştii. Şi atîta caice şi şeici şi catarge era pre mare, cîtu nu să mai vedea apa mării prentre Ţarigrad şi pentre Scutari. Iară de făclii multe ce era pren mînule oamenilor aprinsă spărea că iaste ceriul cu stelele şi de tămîe multă şi de zmirnă mirosiia toată lumea.
Ş-au dus svintele moştii cu cîntări şi cu pohfală multă pînă la Besereca svintei Irinei şi le-au băgat în beserecă şi le-au scos den săcriiu şi pusără svîntul în scaun şi dzîsără toţ: Priimeşte-ţ scaunul, cinstite părinte Ioane.
Iară împăratul şi cu tot nărodul s-au închinatu svîntului. Şi s-au apropiiatu împăratul ş-au cădzut la picioarele svîntului şi să ruga pentru maică-sa Evdoxiia să o iarte pentru căce au năpăstuit pre marele Ioanu. Şi de acolo iarăşi au luatu svintele moştii şi le-au dus iarăş cu slujbe mari şi cu cîntări pînă la Besereca Svinţîlor Apostoli, unde era împărăteasa îngropată. Şi acolo iarăşi pusără pre svîntu în scaun şi iară să ruga împăratul multu pentru Evdoxiia, pentru maică-sa, să o iarte. Şi cum sta trupul svîntului în scaun, cum şedu arhiereii, în mijlocul besericii era scaunul, cîntară arhiereii cu patriarhul svînta liturghie.
Iară cînd au fostu la săvîrşirea svintei liturghii [iară] marele Ioanu Zlataust ş-au deşchisu rostul cel de aur ş-au grăitu aşea: Pace tuturor, pace nărodului, pace Evdoxiei împărăteasăi.
Şi numai cum au dzîs acel cuvîntu, minune mare, în locu au şi stătut şi mormîntul Evdoxiei, cela ce să clătiia şi dzua şi noaptia, 35 de ai, şi atunce o au ertat svinţiia sa, pentru rugămintele fiu-său, lui Theodosie. Şi încă pînă a să săvîrşi svînta liturghie de tot, multe ciudesă au arătatu marele Ioan Zlataust, cum spune istoriia svinţîei sale.
Aceasta au fostu cînd s-au împlut 30 de ai de împărăţiia lui Theodosie împăratul.
Ş-apoi pusără moştiile svinţîei sale în raclă şi în svîntul altariu şi multe ciudese făcea svinţiia sa în toate dzîle şi pe după acea.
Iară pre aceia vreme s-au făcut la Ţarigrad foarte cutremure mari, cît s-au fostu spăriiatu ţărigrădenii că să vor prăpădi cu totul. Ş-au lăsatu Ţarigradul putiiu ş-au / eşitu cu totul de au fostu şedzînd la cîmpu cu şetre. Iară patriarhul şi împăratul şi cu totu nărodul s-au fostu rugîndu lui Dumnădzău cu toată inema şi cu postu şi cu lacrămi să-şi potoale Dumnedzău mîniia.
Iară cînd fu într-o dzî dede Dumnedzău foarte un cutremur mare, atîta cît s-au spăriiatu toţ că să va desface pămîntul şi să vor prăpădi toţ. Şi oamenii nu avea de ce să mai prinde, ce numai ce dzîcea tot în gura mare: Gospodi pomilui. Şi cînd au fostu în trei ceasuri de dzî, cîntîndu litii şi slujind la cîmpu unde era, numai ce vădzură fără veste unde au apucatu pre un copilaş o ceaţă ca un nuoru şi l-au suitu în naltul ceriului, cît nu s-au mai vădzut. Iară peste apestită vreme iară l-au pogorîtu în mijlocul nărodului de unde l-au fostu luatu.
Iară împăratul şi patriarhul l-au chemat naintea lor şi l-au întrebatu cine l-au apucat de l-au suitu şi ce au vădzut acolo ? Iară acel copilaş dzîsă: Altă [[269]] n-am vădzut, fără numai ce mi-au venitu un glasu şi mi-au dzîs să spuiu patriarhului şi a totu nărodul să cînte şi să dzică: <=Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte pînă la moarte, miluieşte-ne pre noi>.
Şi cum spusă acel copilaşu aşea, au şi început a cînta patriarhul şi cu toate năroadele. Şi cum au cîntatu, o, ciudi mare, atîta s-au şi potolitu cutremurul şi n-au mai cutremuratu-să. Iară împăratul Theodosie şi cu soru-sa cu Pulheriia împărăteasa foarte le-au părut bine de acele cuvinte ş-au trimis în toată lumea să să cînte aceasta cîntare Sveatii Boje şi să cîntă şi pînă astădz.
Iară cînd s-au împlut 35 de ai de împărăţiia lui au adus moştiile lui prorocu Isaiei la Ţarigrad şi le-au pus în besereca lui Sveatii Lavrentie.
Iară cînd s-au împlut 36 de ai de împărăţiia lui, în dzua de Bogoiavlenie, <=Bobotează> fiindu împăratul la besereca acea mare la Patriiarhie, iar un mişel de om de la răsăritu i-au datu un măru în beserecă şi l-au datu împăratului. Şi atîta era mare acel măru şi faeşu, cît s-au miratu şi împăratul; ş-au şi scos împăratul de i-au datu 50 de galbeni de aur şi l-au trimis pre un credinciosu al său să-l ducă împărătesăi. Iară împărăteasa l-au trimisu unui stolnicu mare a împăratului, anume Pavlinu, carele foarte poftiia împărăteasa pururea. Şi avea voroave cu dînsu, căce că era foarte om bun. Iar atuncia au fostu bolnăvitu, pentr-acea / i l-au trimisu împărăteasa lui acel măru.
Iară Pavlinu au ţînut acel măr la vro doaă dzîle şi n-au ştiutu, ce l-au trimisu împăratului. Iară împăratul, dac-au vădzutu mărul, numai ce s-au miratu şi l-au şi săgetatu la inimă cugetu rău, că poate hi că îmbla împărăteasa cu Pavlinu şi să împlu de mînie ca un leu. Şi s-au şi dusu la împărăteasa şi o au aflatu la odihnă-şi. Şi o întrebă: Unde-ţi-i mărul carele ţ-am trimis ? Iară împărăteasa dzîsă că l-au mîncatu. Împăratul iarăşi o au mai întrebatu şi dzîsă: Spune-mi cu direptu pentru sănătatea vieţii mele. Iară împărăteasa s-au giuratu pre viiaţa împăratului, cum l-au mîncatu.
Iară împăratul dac-au audzîtu că să giură şi pre viiaţa lui pre strîmbul, scoasă mărul şi i-l arătă de faţă. Iară împărăteasa unde vădzu mărul de faţă numai ce îngălbeni şi începu a tremura. Şi nu-i dzîsă împăratul altă nimică, că o vădzu că să spărie, ce au eşitu de acolea şi s-au dus la otacu. Ş-au şi trimis mai curundu de au tăiatu capul lui Pavlinu şi l-au dus la împăratul de l-au vădzut. Ş-au chematu apoi pre împărăteasa şi o au horopsitu şi o au suduitu cum era mai rău. Şi o au făcutu neharnică de împărăţie şi dentr-acela ceas o au urgisitu să nu mai hie volnică a să mai purta în portul împărătescu şi o urgisi împăratul foarte rău.
Iară împărăteasa s-au ruşinatu de cătră toţ oamenii împăratului şi nu avea obrază să iasă nice într-o parte, ce tot ce şedea numai de plîngea şi dzua şi noaptea. Şi faţa împăratului nu mai putea vedia. Ce au scris o scrisoare şi s-au rugatu împăratului să-i dia voe să să ducă la Ierusalim; şi i-au dat împăratul voe.
Şi s-au gătatu împărăteasa şi ş-au luatu cu sine avuţie foarte multă şi s-au dus tocma la Ierusalim. Şi cum au sosîtu, cum s-au dus de au vădzutu toate locurile cele svinte, şi s-au închinat la toate. Şi cîte lucruri au fostu stricate [[270]] de pre la împărăteasa Elena, maica lui Costantin împăratu, toate le-au noitu împărăteasa Evdochiia. Zîdurile le-au făcut de iznoavă şi trulele de pre beserici ce au fostu cădzute şi veşminte multe au făcut şi evanghelii scumpe tot cu aur învăscute şi chivote şi cădelniţă şi sfetnice şi totu altă ce au fostu, totu au înoit. Şi să împlu cuvîntul lui David, cum dzîce în Psaltire, în 50 de psalom: <=Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea ta Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului>.
Şi s-au săvîrşitu / împărăteasa Evdochiia acolo, la Ierusalimu şi o au astrucatu în besereca unde iaste hramul Sveati Ştefan. Şi cîndu au fostu la datu sufletului său au spus ş-au mărturisitu într-audzul tuturor, cu giurămînturi mari şi groznice, cum nu ştie nemică de năpastea care o au năpăstuitu împăratul cu Pavlinu stolnicul. Iară cîte voroave cu taină am avut, la toate pre dînsul l-am chemat, ca pre un frate.
Căce cînd m-au luatu împăratul să-i hiu împărăteasă, numai ce au ştiutu sora împăratului, Pulheriia şi cu Pavlinu. Dece eu fiindu o muiare streină am ştiut numai pre sora împăratului şi pre Pavlinu. Pentr-aceasta l-am ţînut ca pre un frate la toate tainele mele. Aceasta ştiu ş-aceasta spui naintea lui Dumnedzău, ş-a oamenilor. Şi dac-au spus acestea cuvinte ş-au datu sufletul în mîna îngeriului şi s-au săvîrşitu.
Iară împăratul Theodosie dentr-altele foarte era creştin bun şi pravoslavnicu şi milostivu. Ce numai ce avea obicină rea că ce-i vrea spune om, în locu credea, ori bine, ori rău şi cine cum dzîce, aşea-l întorcea. Şi cînd învăţa logofeţii să scrie nescare lucruri tainice, sau nescare urice, sau nescare cărţ de solii nu mai socotiia să vadză cumu-i: bine, au rău, ce şi iscăliia, nesocotitu.
Iară soru-sa Pulheriia totu-l învăţa şi-i aducea aminte să nu facă nice un lucru pînă nu va socoti bine şi tot nu putea face nimică cu dînsu.
Iară odănăoară scrisăsă Pulheriia o carte aşea: Theodosie împăratu dau ţîe, surorii mele Pulberii pre împărăteasa mea, pre Evdochiia, de astădz nainte să-ţ hie roabă întru toată viiaţa ei, să faci cumu-ţ va hi voia. Ş-au luatu cartea aceia şi o au dus la împăratul să o iscălească şi o au şi iscălitu şi n-au mai căutatu ce mai iaste într-însa scris. Iară Pulheriia, dac-au iscălitu împăratul, i-au dzîs: Ceteşte-o acmu. Şi ceti împăratul cartea şi vădzu ce iaste scrisu şi numai ce mărmuri acolea.
Iară soru-sa Pulheriia au început a-l ţinea rău ş-al horopsî în totu chipul, căce nu-ş socoteşte lucrurile împărăţîei să-ş ţîe lucrul cu tărire. Iară împăratul de pre atunce nainte cîte cărţi să vrea scrie, pînă nu le căuta el cu sine nu le mai iscăliia. Ş-au totu ţînut aşea pînă la săvîrşeniia lui.
Iară cînd s-au împlut 39 de ai de împărăţiia lui s-au săvîrşitu Proclu, patriarhul de la Tarigrad, carele era ucenicu marelui Ioan Zlataustu. Aşijdirea pre aceia vreme s-au săvîrşitu şi Chirila, patriarhul de la / Alexandriia şi ş-au datu sufletele în mînule lui Dumnedzău. Iară pre locul lui Chiril au pus patriiarhu la Alexandriia pre Dioscoru, om păgînu şi ereticu rău foarte. Şi să ţînea de eresiia lui Orighenu.
Iară cînd s-au împlutu 41 de ai de împărăţiia lui era un sînagog jidovăscu în Ţarigrad, pre uliţa căldărarilor. Şi l-au luat împăratul şi l-au [[271]] făcutu foarte o beserecă frumoasă; şi hramul era pre numele Preacuratei Preciste.
Iară cînd s-au împlut 42 de ai de-npărăţiia lui au eşitu împăratul şi cu toţ boiarii săi unde era locu cursul cailor şi ş-au scos podvodni de i-au plimbatu şi i-au alergatu. Şi cînd au purcesu cătră curţî-şi s-au slobodzît împăratul cu tot boiarii să-ş încură caii. Şi alergîndu s-au poticnit calul împăratului ş-au cădzutu împăratul. Şi l-au adus cu puţînu suflet la curţîle împărăteşti.
Ş-au şi chemat pre soru-sa Pulheriia şi i-au dzîs: Cînd am fostu la cetatea Efesului mi s-au arătatu sveati Ioan Bogoslovu şi mi-au descoperitu că pre după moartea mea va să împărăţască Marchiianu. Şi trimite de-l chiamă să-i spun acestu cuvîntu, că eu nu voi mai trăi, ce voi muri. Şi peste doaă dzîle s-au săvîrşitu preacreştinu Theodosie împăratu. Ş-au împărăţîtu 42 de ai şi 2 luni.
Iară încă pînă a nu să vesti c-au murit împăratul, iară Pulheriia, preaînţăleapta, sora împăratului, au şi trimis de au chematu pre Marchiianu, cum o au învăţatu frate-său şi l-au luatu în taină şi i-au dzîs: Iată, frate-mieu Theodosie au săvîrşitu şi eu te-am ales pre tine de omu bun şi milostivu şi te-am chematu ca pre un om alesu să te făcu împăratu dentru toată curtea şi den toţ boiarii. Ce-mi fă giurămîntu cum pe după ce te voi pune împăratu să-mi fereşti curăţeniia trupului, cum m-am făgăduitu lui Dumnedzău să-mi ţiiu curăţeniia pînă la datul sufletului mieu. Iară Marchiian ş-au făcutu legătură tare şi giurămîntu mare cum să hie ferită Pulheriia ca şi de frate-său şi să aibă voe la împărăţîe cum au avutu şi la frate-său.
Iar Pulheriia s-au bucuratu pentru giurămîntul lui cel mare ş-au şi chematu pre Anatolie patriarhul şi pre totu svatul şi l-au rădicatu împăratu în locul frăţîne-său. Iară pre Theodosie l-au dus de l-au îngropatu cu cinste mare şi cu toate gloatele şi cu împăratul Marchiianu. Şi l-au îngropatu în Besereca Svinţilor Apostoli, unde să îngropa împăraţii creştini.