[39] <1r> Dentru Matei sfîntă bună vestire
  
  Carte născutei lu Isus Hristos fiiul lu David, fiiul lu Avraam. Avraam născu Isaca; Isaca născu Iacov; Iacov născu Iuda şi fraţii lui; Iuda născu Fares şi Zara den Tamari.; Fares născu Ezrom; Ezrom născu Arama; Aram născu Aminadava; Aminadav născu Nason; Nasson născu Salmon; Salmon născu Voaza den Rahava; Voaz născu Ovida den Ruta; Ovid născu Iesei; Ieseiu născu David împărat; David împărat <1v> născu Solomon den Uriniia; Solomon născu Rovoam; Rovoam născu Aviia; Aviia născu Assa; Assa născu Iosafatu; Iosafat născu Iorama; Ioram născu Oziia i Oziia născu Ioatam; Ioatam născu Ahaza; Ahaz născu Ezechiia; Ezechiia născu Manasiia; Manasiia născu Amona; Amon născu Iosiia; Iosiia născu Iehoniia şi fraţii lui, întru mutare Vavolonilor. După mutare Vavolonilor, Iehonia născu Salatiil; Salatiil născu Zorovavel; Zorovavel născu Oviuda; Oviud născu Eleachim; Eleachim născu Azor; Azor născu Sadoc; Sadoc născu Ahim; Ahim născu Eliud; Eliud născu Eleazar; Eleazar născu Matan; Mattan născu Iacova; Iacov născu Iosif bărbatul Mariei. Den ea născu Isus ce se zice Hristos. Toate <2r> rudele de la Avraam pînă la David rude 14 şi de la David pînă în mutare Vavilonilor rude 14 şi de în mutare Vavilonilor pînă la Hristos rude 14.
   [40] A lu Isus Hrisos născutul aşa era: logodită amu muma lui, Mariia lu Iosif. Mainte pînă nu se adunase, află-se aibînd în maţe de duhul sfînt. Iosif, bărbatul ei, derept fu şi nu vrea să o oblicească, ce vre furiş să o lase ea; aciia el cugetă, iată îngerul Domnului ivi-se în somn, grăi: „Iosife, fiiul lui David, nu te teme a priimi Mariia, muiarea ta; ce e amu întru ea să nască de duhul sfînt easte. Naşte-va amu fiiul şi zice-veri numele lui Isus. Acela va amu mîntui oamenii lui de păcatele lor. Acesta tot fu să se izbîndească zicere prorocilor de la Domnul, grăindu-le: „Adecă fata priimi-va în maţe şi naşte-va feciorul şi zice-veri numele lui Emmanuil ce se spune <2r>„cu noi e Dumnezeu”. Sculă-se Iosif den somn şi feace ca zise lui îngerul Domnului şi priimi muiare lui şi nu ştiia ea pînă născu fiiul lui detîiu şi zise numele lui Isus. 
  Isus născu Vitleemul Iudeilor în zilele lu Irod împărat. Adecă vălfele de la răsărit vineră în Ierusalim. Grăiră: „Unde easte împăratul Iudeilor să nască? că văzum amu steoa lui spre răsărit şi venim să ne închinăm lui” Auzi Irod împărat turbură-se şi toată Ierusalimul cu nusul şi adună întăi preuţii şi cărtularii omeneşti şi întreba de înşii: „Io e Hristos să nască? Ei ziseră, lui: „În Vitleemul jidovesc aşa amu scrisă easte prorocilor. Şi tu Vitleeme, pămîntul Iudeilor, cu nemică eşti în despusul Iudeilor; den tine amu ieşi-va judeţ cela ce va paşte oamenii miei creştinii”. Atunce Irod furiş chema vîlhvele şi ispiti <3r> dinşii de ce vreamea se ivi steoa şi tremese ei în Vitleem zise: „Duceţi-vă şi ispitiţi a vedea acel cocon. Cînd veţi afla spuneţi-mi ca să merg [41] şi eu să mă închin lui”. Ei ascultară împăratul şi se duseră şi adecă steoa ceia ce văzură spre răsărit mergea nainte pînă mearse, stătu desupra io era coconul. Văzură steoa bucurară-se cu bucurie mare foarte şi vineră în casă şi văzură coconul cu Mariia, muma lui, şi căzură, închinară-se lui şi deşchiseră comoarăle lor; aduseră lui dar: aur şi tămîie şi zmirnă. Şi veste priimiră în somnu şi nu se întoarseră cătră Irod, ce pre altă cale duseră-se în lature lor.
   Ducîndu-se vîlhvele iată îngerul Domnului în somn ivi-se lu Iosif, grăi: „Scoală de ia coconul şi muma lui şi fugi în Eghipet şi fii aciia pînă cînd voiu zice; vru amu Irod să ceară coconul să-l <3v> piarză voao”. Elu se sculă şi luo coconul şi muma lui noaptea şi se duse în Egipetu şi era aciia pînă la moartea lu Irod să se izbîndescă zicerea de la Domnul prorocilor grăind: „Den Eghipet chema-voi fiiul mieu” Atunce Irod văzu că bătjocorit fu de filosofi mînie-se foarte şi tremise şi ucise toţi coconii ce era în Vitleem şi întru toate hotarăle lui, de doi ai şi mai mici după vreame ales ispiti de vîlfele. Atuncea se izbîndi grăitele Eremiei prorocul ce grăiia: „Glas în Aram auzit fu, plîngere şi suspinare şi strigare multă. Rahiila plînge de feciorii ei şi nu vrea să se mîngîie că nu sînt”. Deca muri Irod iată îngerul Domnului în somn ivi-se lu Iosif întru Eghipet, grăi: „Scoală de ia coconul şi muma lui şi pasă ţara creştinilor că murit-au amu cela ce căuta sufletul coconului”. Elu se sculă de luo coconul şi muma lui şi se duse în ţara creştinilor. <4r> Auziră că Arhilae [42] împărăţeaşte întru ovrei în locul lu Irod tătîni-său, temea-se acolo a mearge. Veste priimi în somn, duse-se în laturea Galileiului şi vine însălăşui-se în cetate ce se chemă Nazaret să izbîndească zicerea prorocilor că nazorei zice-se-va. 
  În zilele acealea vine Ioan Botezătoriul. Mărturisiia în pustiia Iudeilor şi grăiia: „Pocăiţi-vă, apropie-se amu împărăţiia ceriului. Aceste sînt grăitele Isaiei prorocul ce grăiia: „Glas strigă în pustie: „Gătiţi calea dumnezeiască derepte faceţi cărările lui. „Acela Ioan avea veşmintele lui de păr de cămilă şi brîu de curea pre mijlocul lui şi mîncarea lui era mugur şi miiare sălbatecă. Atunce ieşiră cătră el Ierusalimleanyi păcatele lor. Văzură mulţi farisei şi <4v> saduchei viind de la botejunea lui, grăi lor: „Puii de năpîrcă, cine spune voao să fugiţi de ce vine mînie? Faceţi amu plod destoinic de pocăinţă şi nu înceapereţi a grăi întru voi: „Tată avem Avraam”. Grăiescu amu voao că poate Domnul rîdica den piatra aceasta feciorii lu Avraam. Aşa amu şi săcurea lîngă rădăcinile lemnului zace. Tot amu lemnul ce nu face plod bun tăiat va fi şi în foc aruncat. Eu amu botez voi cu apă întru pocăinţă. Veni-va după mine mai tare de mine easte; ce lui nu-s destoinic călţunii a purta, acela voi va boteza cu duhul sfănt. Ce lui e lopata în mîinile lui şi curăţi-va are lui şi aduna-va grîul lui în jitniţe. E plevele va arde în focul nestins.
   În vreamea aceaea atunce vine Isus den Galilei la Iordan cătră Ioan a se boteza de el. Ioan amu apără lui şi grăi: „Eu trebuiesc de tine a mă boteza şi tu vii <5r> cătră mine?” Răspunse Isus, zise cătră el: „Lasă acmu; aşa [43] amu cuviinţă easte noao a împle toată dereptatea”. Atunce lăsă el. Şi botăză-se Isus amu dintr-apă şi iată deşchiră-se lui ceriurele şi văzu duhul Domnului deştingîndu-se ca un porumb şi viind pre el şi iată glas den ceriu grăi: „Acesta easte fiiul mieu iubit, derept el bine vruiu”. 
  În vreamea aceaea atunce Isus dus fu cu duhul în pustie a se ispiti de diavolul şi posti zile 40 şi apoi flămînzi şi apropie-se cătră el ispititoriul şi zise: „Să eşti fiiul Domnului zi den pietrile aceste pîine să fie” El răspunse, zise: „Scrisă easte: nu cu pîine numai viu va fi omul ce de toate cuvinte ce iesă den rostul Domnului”. Atunce luo el dracul den sfănta cetate şi puse el pre arepile besericiei. Şi grăi lui: „Să eşti fiiul Domnului aruncă-te jos, scrisă <5v> amu  easte că îngerilor tăi zis-ai să te ferească şi pre mîni lua-te-vor să nu cumva poticneşti de piatră piciorul tău” Grăi lui Isus: „Iară scrisă easte: nu veri ispiti Dumnezeu, Domnul tău”. Iară luo el dracul întru măgură înaltă foarte şi arătă lui toată împărăţiia lumiei şi slava ei şi grăi lui: „Aceastea toate ţie da-voi de veri cădea de mi te veri închina. Atunce grăi lui Isus: „Du-te de la mine, satane. Scrisă amu easte: Domnului Dumnezeul tău închina-te-veri şi aceluia unuia sluji-veri”. Atunce lăsă el diavolul şi iată îngerii apropiară-se şi slujiia lui. 
  În vreamea aceia auzi Isus că Ioan dat fu, duse-se în Galileiu şi lăsă Nazaretul, vine însălăşui-se în Capernaum pre mare, în hotarăle Zavulonului şi Neftalimului de să se izbîndească grăitele Isaiei prorocul ce grăiia: „Pămîntul <6r> Zavulonului şi pămîntul Neftalimului calea măriei într-aceaea parte de Iordan Galilei limbi”. Oamenii ce şădea în tunearec văzură lumină mare şi ceia ce şădea într-acea laturi şi umbra morţiei lumină luci lor. De aciia începu Isus a mărturisi şi a grăi: „Pocăiţi-vă; apropie-se amu împărăţiia ceriului”. 
  În vreamea aceaea îmbla pre marea Galileiului, văzu doi fraţi: Simon ce se chema Pătru şi Andrei, fratele lui, aruncînd mreaja în mare. Era amu păscari. Şi zise lor: Păsaţi după mine şi face-voiu pre voi vînători de oameni” . Ei amu lăsară mreja, după el mearseră. Şi trecu de aciia. Văzu alţi doi fraţi: Iacov a lu Zevedeiu şi Ioan fratele lui în corabie cu Zevedeiu, tatăl lor legînd mreaja lor şi chemă ei. Ei amu lăsară corabiia şi tatăl lor, după el mearseră. Şi îmbla toată Galileia, învăţa în gloatele lor şi propoveduia Evanghelie împărăţiei şi vindeca toate neputenţile şi toate boalele <6v> întru oameni. Şi ieşi auzitul lui pren toată Siriia şi aduseră lui toţi bolnavii de toate boale şi de chinure ţinuţi şi drăciţi pre luni şi slăbiţi de vine şi vindeca ei. 
  În vreamea aceaea după Isus mearseră noroade multe den Galilei şi zece cetăţi den Ierusalim şi Iudei şi de întru ace parte a Iordanului. Văzu năroade, sui întru măgură şi şezu el. Apropiiară-se cătră el ucenicii lui şi deşchise rostul lui, învăţa ei, grăi: „Ferecaţi meserii cu sufletul că acelora e împărăţia ceriului. Ferecaţi ceia [44] ce plîngu-se că aceia mîngîia-se-vor. Ferice blînzii că aceia îndulci-vor pămîntul. Ferice flămînzii şi însetaţii pentru dereptate, că aceia sătura-se-vor. Ferice milostivii că aceia miluiţi fiu-vor. Ferice curaţii cu inima că aceia Domnul vedea-vor. Ferice pace <7r> făcătorii că aceia fii Domnului chema-se-vor. Ferecaţi goniţii prentru dereptate că acelora e împărăţiia ceriului. Ferecaţi seţi cînd împuta-vor voao şi goni-vor pre voi şi zic tot rele cuvinte pre voi mînt pentru mine. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă că plata voastră multă e în ceriure; aşa amu goniia prorocii ceia ce era mainte de voi. Voi seţi sarea pămîntului; de se va sarea împuţi cu ce se va săra? De nemică nu va fi deciia numai vărsată să fie afară şi călcată de oameni”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Voi seţi lumina lumiei; nu poate cetate ascunde-se în vîrhul dealului stînd. Nece aprinde lumînarea şi să o pui ea după dos ce în sveaştnic şi luminează tuturor căţi-s în casă. Aşa să se lumineaze lumina voastră înaintea oamenilor ca să vază ale voastre bune lucrure şi proslăvi-se-va tatăl <7v> vostru ce easte în ceriure. Nu vă pare că am venit să sparg ce să împlu. Derept amum grăiesc voao pînă va trece ceriul şi pămîntul şi trăsură una sau una zgîrietură nu va treace de leage pînă vor fi toate. Cine amu sparge-va una învăţătură de aceste micile şi învăţa-va aşa oamenii, mic cheamă-se în părăţiia ceriului, iară cine face şi învaţă acesta, mare chemă-se în părăţiia ceriului ”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Grăiesc amu voao că de nu se va izbîndi dereptate voastră mai vîrtos de cărtularii şi fariseii nu veţi întra în părăţiia ceriului. Auziţi că zisă fu vechilor: „Nu ucide”; cine amu ucide, vinovat easte judecateei. Cine grăiaşte fratele lui ocară, vinovat easte gloateei, iară cine zice: „Nebune”, vinovat easte în matca focului. De veri amu aduce <8r> darul tău cătră oltar şi aciia pomeni-veri, că fratele tău are ceva pre tine, lasă aciia darul tău înaintea oltariului şi pasă mainte de te împacă cu fratele tău şi atunce veni-veri şi aduce-veri darul tău; fii împăcîndu-te cu pîrîşul tău curînd. Cănd eşti în cale cu nusul să nu de tine pîrîşul judeţului şi judeţul da-te-va slugiei, în temniţă arunca-te-va. De-adevăr grăiesc ţie: nu veri ieşi deciia pînă cînd veri da apoi vreamea. 
  Zise Domnul: „Auziţi că zisă fu întăilor: nu preaiubire să facă”. Eu grăiesc voao că tot cela ce caută spre muiare cu pohtă, amu preaiubire face cu ia întru inima lui. Să ochiu tău derept săblîzneaşte-te ia-l, ţi-l leapădă de la tine. Mai bine ţie să piară un mădulariu al tău. Nu tot trupul tău aruncat să fie în matca focului şi să te mîna ta săblăznire dereaptă taie-o şi o aruncă de <8v> la tine. Mai bine ţie să piară un mîdulariu al tău nu tot trupul tău să meargă în matcă. Zis fu: „Cine-ş va lăsa muiarea lui să dea ei carte de lăsăciune” Eu grăiesc voao că tot de-ş va lăsa muiarea lui alegînd de cuvînt de curvie şi face-va ea preaiubire să facă şi cela ce o va lăsa altă va lua, preaiubire face. 
  [45] Zise Domnul iarăşi: „Auziţi că zis fu întîilor: Nu în minciuni să se jure, să dea jurămîntul lui Domnului. Eu grăiesc voao: „Nu vă jurareţi de acmu, nece pre ceriu că scaunul easte Domnului, nece pre pămînt că perină easte supt picioarele lui, nece pre Ierusalim că cetate easte marelui împărat, nece pre capul lui că nu poţi unul păr alb sau negru se faci. Fie cuvîntul vostru: ce easte, easte, ce nu easte, nu easte. Asupră ce e de aceaste, de nepriitoriu easte. <9r> Auziţi că zis fu: „Ochiu derept ochiu şi dinte derept dinte”. Eu grăiesc vouă: „Nu vă protivireţi răului ce să te neştine lovire în buca dereaptă întoarce lui şi alaltă îi să vrure să se judece cu tine şi văşmîntul tău săia lasă lui şi cămaşa şi să te neştine luare cu sila o milă, pasă cu nusul doao. 
  Zise Domnul: „Cela ce ceare la tine dă-i” şi să vrure de la tine să împrumuteaze nu întoarce. Auziţi că zis easte: „Iubiţi dracii voştri. Blagosloviţi ceia ce vă blastemă. Bine faceţi pizmuitorilor voştri, rugaţi-vă derept ceia ce fac voao năpaste şi gonesc voi. Să fiţi fii tatălui vostru ce easte în ceriure că soarele lui luceaşte spre răi şi spre buni şi ploao spre derepţi, şi spre nederepţi. E să aţi amu iubire ceia ce iubesc <9v> voi, care plată? Nu vamăşii aşa fac? şi să aţi săruta soţii voştri numai ce rău faceţi? şi nu limbile aşa fac? Fiţi amu voi desfîrşit că tatăl vostru den ceri desfîrşit easte”. 
  Zise Domnul: „Luaţi-vă aminte milosteniia voastră nu faceţi înainte oamenilor să fiţi văzuţi lor e să nu, plată nu veţi avea de la tatăl vostru ce easte în ceriure. Cînd amu faci milostenie nu bucina înainte-ţi ca făţarnicii fac în gloatele lor în uliţe ca să se proslăvească de oameni. De-adevăr grăesc voao: „Lua-ş-vor plata lor. Ţie cînd faci milostenie să nu te simţe stînga ce face dereapta ta ca să fie milosteniia ta în ascuns şi tatăl tău vedea-va în ascuns. Acela va da ţie aiave şi cîndu te rogi nu fii ca făţarnicii în măsură că iubesc în uliţe pre cale stînd a se ruga ca să fie văzuţi de oameni. De-adevăr grăiesc <10r> voao că lua-ş-vor plata lor e tu cîndu te rogi întră în cămara ta şi închide uşa ta. Roagă-te tatălui tău cela ce easte în ascuns şi tatăl tău vedea-va în ascuns şi da-va ţie aiave. Rugăndu-te să nu grăeşti rău ca limbuţii; pare-le amu că în multe graiure ale lor auziţi vor fi. Nu vă protivireţi amu lor; ştie amu tatăl vostru ce vă trebuiaşte ainte de cerşutul vostru. Aşa amu vă rugaţi voi: „Tatăl nostru ce eşti în ceriure, sfinţească-se numele tău, să vie împărăţiia ta, să fie voia ta cum în ceri aşa şi pre pămînt. Pîine noastră săţioasă dă-ne noao astăzi şi iartă noao greşalele noastre cum iertăm şi noi greşiţilor noştri şi nu ne duce în năpaste ce ne izbăveaşte pre noi de hitleanul că a ta easte împărăţia şi putearea şi slava, în veci, amin. 
  <10v> Zise Domnul: „Să amu lăsare tu oamenilor greşalele lor, lăsa-va şi voao tatăl vostru [46] den ceri, e să nu lăsare tu oamenilor greşalele lor, nece tatăl vostru den ceri lăsa-va voao greşalele voastre. E cînd vă postiţi nu fiţi ca acoperiţii ce se întristează, strămutează faţa sa ca să se ivească oamenilor că se postesc. De-adevăr grăiesc voao că lua-ş-vor plata lor. Tu cîndu te posteşti unge capul tău şi faţa ta o lă ca să nu te posteşti oamenilor să te iveşti, ce tatăl tău ce e în taină şi tatăl tău vedea-va în ascuns da-va ţie aiave. Nu vă ascundeţi vistiiariul în pămînt io viermii o răzbesc şi putredeaşte şi io furii o sapă şi o fură. Ascundeţi-vă vistiiariul în ceri io viermii nu o răzbesc, nece putredeaşte, io nece furii o sapă, nece o fură şi io easte comoara voastră aciia va fi şi inima voastră”. 
  <11r> Zise Domnul: „Lumina trupului easte ochiul. Să amu fure ochiul tău prost, tot trupul tău luminat va fi. Să amu lumina e întru tine întunecată easte, aciia întunerecul cu cîtu e? Nimea nu poate a doi domni lucra. Sau amu unul va iubi iară altul va urî şi amu unul va ţinea iară altul a nu-l socoti va înceape. Nu poate Dumnezeu lucra şi lui mamon. Derept aceaea grăiesc voao: „Nu vă grijireţi sufletele voastre ce vor mînca sau ce vor bea, nece trupurele voastre în ce vă veţi îmbrăca. Nece sufletul mai bun e de hrană şi trupul de veşmintele. Căutaţi spre pasările ceriului că nu seamănă, nece seaceră, nece adună în jitniţe şi tatăl vostru den cer iubeaşte eale. Nu seţi voi mai buni de eale? Cine de voi grijind şi poate <11v> adauge trupului lui un cot? Şi de veşminte ce te cîştigi? Socotiţi crinul satelor cum creaşte neustenindu-se nece toarce. Grăiesc voao că nici Solomon întru toată slava lui înveşti ca unul de acealea. E să fînul seliştilor astăzi fiind e demîneaţă în cuptori aruncaţi, Dumnezeu aşa-l înveşte, cu cît mai vîrtos voao, puţină credinţă?” 
  Zise Domnul: „Nu vă cîştigareţi amu grăind: „Ce vrem mînca sau ce vrem bea sau în ce ne vrem îmbrăca?” Toate amu aceale limbi cer; ştie tatăl vostru den ceriu că trebuiaşte-vă de-acealea. Ceareţi mainte împărăţiia Domnului şi dereptate lui şi aceale toate adauge-se-vor voao. Nu vă grijireţi amu de mîine că demîneaţa cineş va cîştiga. Destul <12r> e zilei rău lui. 
  Zise Domnul: „Nu judecareţi să nu fiţi osîndiţi, că în judeţ ce veţi judeca, judeca-se-va voao şi în cumpănă ce veţi cumpăni, cumpăni-se-va voao. Ce vezi ştercul ce e în ochiul fratelui tău e bîrna ce easte în ochiul tău nu simţi. Sau cum veri zice fratelui tău: „Lasă să iau ştercul din ochii tăi şi iată bîrna în ochii tăi”. Făţarnice, ia înainte bîrna ce e în ochii tăi şi atunce caută şi ia ştercul din ochii fratelui tău. Nu dareţi sfînta cîinilor, nece aruncareţi [47] mărgăritariul vostru înainte porcilor să nu-l calce ei în picioarele lor şi porni-se-vor a vă sparge voi. Ceareţi şi da-se-va voao. Căutaţi şi veţi afla, bateţi <12v> şi deşchise-va voao. Tot amu cela ce ceare priimi-va şi socotitorii află şi bătătorilor deşchide-li-se. Sau cine de voi easte om ce el să ar ceare fiiul lui pîine au doară piatră da-va lui sau de va ceare peaşte, doară şarpe da-va lui. De amu voi hitleni fiind ştiţi darea dulce a da feciorilor voştri cu cît mai vîrtos tatăl vostru den ceri dă bunătate celui ce ceare de la el. 
  Zise Domnul : „Tot amu cît veţi vrea să facă voao oamenii, aşa şi voi faceţi lor. Aceaea easte leagea şi prorocii. Întraţi pre în strîmtele uşi ca largile uşi şi largă cale cînd duce-vă-vor în perire şi mulţi sînt ce mărg prinsele, ce strîmtele uşi şi îngustele căi duce-vă-vor în viiaţă şi puţini de ei sînt cei ce vor <13r> afla ea”. 
  Zise Domnul: „Luaţi aminte de mincinoşii proroci ce vor veni cătră voi în veşminte de oaie; înlăuntru sînt lupi răpitori. De rodul lor cunoaşte-veţi ei; au doară veţi culeage den spin struguri sau din scai smochine? Aşa tot lemnul bun rod bun face, iară lemnul rău rod rău face . Nu poate lemnul bun rod rău să facă, nece lemnul rău rod bun să facă. Tot amu lemnul ce nu face rod tăia-se-va şi în foc arunca-se-va. Derept aceaea amu de rodul lor cunoaşte-veţi.” 
  Zise Domnul: „Nu tot cela ce mă grăiaşte „Doamne, Doamne” că nu vor mearge în părăţiia ceriului, ce făcînd voia tatălui meu cela ce easte în ceriure. Mulţi vor zice mie întru aceaea zi: „Doamne, Doamne, nu în numele tău prorociiam şi cu numele tău <13v> dracii gonim şi cu numele tău puteri multe facem? Şi atunce voi spune lor că nece dinioară n-am cunoscut voi. Duceţi-vă de la mine lucrători fără leage”. 
  Zise Domnul: „Tot amu cela ce aude cuvîntul mieu acesta şi face-l-va, cuvine-se a bărbat înţelept ce zideaşte casa sa spre piatră şi deştinseră ploi şi vineră rîurele şi suflară vînturele şi opriră-se spre casa aceaea şi nu căzu că temeiu lui era amu de piatră. Şi toţi ce aud cuvîntul mieu acesta şi nu vor face, ei seamănă a bărbat nebun ce-ş zideaşte casa lui spre năsip şi pogorîră ploi şi vineră rîure şi suflară vînture şi opriră-se de casa aceaea şi căzu. Şi era frîngerea ei mare foarte”. Şi fu cînd sfîrşi Isus cuvîntul acesta, mirară-se gloatele de învăţăturile lui. Era amu învăţa ei ca despuns aibînd şi nu ca cărtularii <14r> şi fariseii. Şi deştinse el den codru pre urmă-i mergea gloate multe şi iată stricat vine şi închină-se lui, grăi: „Doamne, să veri, poţi să mă curăţeşti”. Şi tinse mîna Isus, pipăi el, grăi: „Voiu curăţeaşte-te”. Şi aciia curăţi lui stricăciune [48] şi grăi lui Isus: „Vezi, nemănuia să nu spui, ce te du de spune preoţilor. Şi du darul ce zise în leage Moisi în mărturiia lui”. 
  În vreamea aceaea întră el în Capernaum. Apropie-se cătră el sutariul, ruga el, grăia: „Doamne, coconul mieu zace în casă slab iute păţit” Şi grăi lui Isus: „Eu voiu veni şi-l voiu vindeca”. Şi răspunse sutaşul, zise: „Doamne nu sint destoinic la coliba mea să mergi, ce trecînd, zi cu cuvîntul şi se va vindeca coconul mieu. Şi amu eu om sînt supt despus, am supt mine voinici şi grăiesc unuia să margă şi mearge şi altuia să vie şi vine şi robul <14v> mieu să facă această şi face”. Auzi Isus şi se miră şi zise mărgătorilor după el: „De-adevăr grăiesc voao: nece în creştini atîta credinţă nu aflai; grăiesc voao că mulţi den răsărit şi de la apus veni-vor şi vor răposa cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov întru părăţiia ceriului. E fiii împărăţiei goniţi vor fi în tunearecul de afară. Aciia va fi plîngere şi scrîşnire dinţilor”. Şi zise Isus sutaşului: „Pasă şi ca crezi fie ţie”. Şi vindecă coconul lui în acela ceas. 
  În vreamea aceaea vine Isus în casa lu Pătru, văzu soacra lui zăcînd şi de foc aprins şi se pipăi cu mînile de ea, conteni-se focul şi se sculă, sluji lui. După aceaea fu şi aduseră cătră el drăciţi mulţi şi goniia duhurele cu cuvîntul şi toţi lîngezii vindecă de să se izbîndească zicerea Isaiei prorocul grăia: „Acela nevolnicii noştri priimi şi lîngorile <15r> poartă”. Văzu Isus multe gloate împrejurul lui, zise să margă în ceaea parte. Şi se apropie unul cărtulariu şi zise lui: „Învăţătoare, mearge-voiu după tine încătruo veri mearge”. Grăi lui Isus: „Şi vulpile viezuini au şi pasările ceriului cuibure, fiiul omenesc n-are unde capul să plece” Altul ce e den ucenicii lui, zise lui: „Doamne, spune-mi mainte să mărg să-mi îngrop tatăl mieu”. Isus zise lui: „Vino după mine, lasă morţii îngroapă ai tăi morţi”. 
  În vreamea aceaea întră el în corabie. După el mearseră ucenicii lui. Şi iată cutremur mare fu în mare cît corabiia acoperiia-se de unde. Acela adurmise şi vineră ucenicii şi deşteptară el şi grăiră: „Doamne, mîntuiaşte-ne că perim” Şi grăi lor: „Ce fricoşi seţi, puţină credinţă.” Atunce se sculă şi conteni vîntul şi marea <15v> şi fu lină mare. Oamenii grăiră şi se mirară cine easte acesta că şi vînturele şi marea ascultă el. 
  În vreamea aceaea şi trecu el în aceaea parte în laturea Gherghesinului şi timpinară el doi drăciţi. Den mormînt ieşiră iuţi foarte că nu putea nimea treace pre calea aceaea. Şi iată strigară grăind: „Ce e noao şi ţie Isuse, fiiul Domnului? Venit-ai încoace ainte de vreame a munci noi?” Era departe de ei o turmă de porci mulţi păştea. Ei dracii se rugară lui, grăia: „Să ne goneşti zi noao să meargem în cea turmă de porci”. Şi zise lor: „Păsaţi”. Ei se duseră şi întrară în turma porcilor şi aciia se porni turma toată den ţărmure în mare şi se afundară într-apă. E păstorii fugiră şi mearseră în cetate. Spuseră tot şi de draci şi iată [49] toată cetatea ieşiră în tîmpinatul lu Isus şi văzură el şi ziseră să fii trecut de hotarăle lor. 
  <16r>În vreamea aceaea şi întră Isus în corabie. Trecu şi vine întru a lui cetate. Şi aduseră lui slăbitul de vene în pat zăcînd şi văzu Isus credinţa lor şi zise slăbitului: „Îndrăzneaşte fiiu, lasă-ţi-se păcatele tale”. Şi iată alţii de cărtulari ziseră întru ei: „Acesta huleaşte”. Şi văzu Isus cugetul lor, zise: „Derep ce voi cugetaţi hitlenindu în inimile voastre? „Ce amu easte pre lesni a zice să ţi se lase păcatele sau a zice: „scoală-te, îmblă?” Ce să ştiţi că despus are fiiul omenesc spre pămînt a lăsa păcatele”. Atunce grăi slăbitului: „Scoală şi ia patul tău şi pasă în casa ta”. Şi se sculă de luo patul şi se duse la casa lui. Văzură gloate, mirară-se şi slăviră Dumnezeu că deade aşa puteare oamenilor. 
  În vreamea aceaea şi trecu Isus de aciia văzu om şăzînd la vamă, Matei-l chema. Şi grăi lui: „Vino după <16v> mine. Şi se sculă, după el mearse. Şi fu lui zăcînd în casă şi iată mulţi vameşi păcătoşi vineră. Şezură cu Isus şi cu ucenicii lui. Şi văzură fariseii, grăiră ucenicilor lui: „Derep ce cu vamăşii şi cu păcătoşii învăţătoriul vostru mîncă şi bea?” Isus auzi şi zise lor: „Nu trebuiaşte sănătosului vraci ce bolnavului. Duceţi-vă de vă învăţaţi ce easte: „milostenie voiu, nu jărtvă”. N-am venit amu a chema derepţii, ce păcătoşii pre pocăinţă.” 
  În vreamea aceaea apropiiară-se cătr-însul ucenicii lui Ioan şi grăiră: „Derep ce noi şi fariseii postim mult? Ucenicii tăi nu se postesc”. Şi zise lor Isus: „Au pot feciorii nunteei să postească pînă cîndu e vreamea ce e cu nuşii ginerele? Veni-vor zilele cîndu se va lua de la ei ginerele. Atuncea să se postească. Nimea nu poate amu spărtura cîrpi <17r> cu pînză nenălbită spre cămaşă veache că se va lua amu cusătura ei de la cămaşe, mai mare spărtura va fi. Nece să bagi vin nou foale vechiu că aimintre nu e, acela foale se va topi şi vinulu să va vărsa şi foalele va peri. Ce bagă vinul nou în foale nou şi amîndoi se vor ţepeni aciia grăind cătr-înşii adecă. 
  „În vreamea aceaea judele neştine şi vine închină-se lui, grăi că: „Fiia mea acmu muri, ce să vii să rădici mîna ta spre ea şi va înviia”. Şi să sculă Isus, după el purceaseră şi ucenicii lui şi adecă muiarea ce-i cura sînge de doisprăzeace ani apropie-se de înapoia lui şi se atinse de poalele veşmintelor lui. Grăi amu întru el că să seară pipăi numai de veşmintele lui, mîntuită ar fi. Isus se întoarse, văzu ea şi zise: „Îndrăzneaşte fie, credinţa ta mîntui-te-va”. Şi mîntuită fu muiarea den ceasul <17v> acesta. Şi vine Isus în casa judelui şi o văzu răposată şi gloatele vorovind şi grăi lor: „Duceţi-vă că n-au murit fata, ce doarme”. Şi-ş bătea joc [50] dinsul. Cînd gonite fură gloatele mearse şi o prinse ea de mînă şi se sculă fata. Şi ieşi veaste aceaea prespre tot pămîntul acela. 
  În vreamea aceaea şi trecu deaciia Isus. După el mergea doi orbi chemînd şi grăiia: „Miluiaşte-ne, Doamne, fiiul lu David”. Venitul lui în casă, apropiiară-se cătr-însul şi grăi lor Isus: „Creadeţi că pociu aceasta face?” Grăiră lui ei: „Doamne.” Atunce se pipăi de ochii lor şi grăi: „După credinţa voastră fie voao”. Şi deşchiseră-se ochii lor şi şintie lor Isus şi grăi; „Feriţi-vă nimea să nu ştie”. Ei se duseră şi spuseră el prespre tot pămîntul acela. Aceaea ieşiră, adecă aduseră cătr-însul om mut şi turbat. Şi goni turbatul <18r> a grăi mutul. Şi mirară-se noroadele şi grăiră că nece dinioară nu se-au ivit aşa în creştini. Fariseii grăiia de judecii dracilor goneaşte dracii. Şi îmblînd Isus în cetăţile toate şi oraşele învăţa în gloatele lor şi mărturisiia evanghelie împărăţiei şi vendeca toate boalele şi toate durerile den oameni. 
  În vreamea aceaea văzu Isus năroadele şi milostivi-se dinşii că era smintiţi şi aruncaţi ca oile ce n-au păstoriu. Atunce grăi ucenicilor lui: „Secerăciune e multă şi lucrători puţini. Rugaţi-vă amu Domnului secerăciuniei ca să scoaţă lucrătorii spre seceratul lui”. 
  În vreamea aceaea şi chemă doisprăzeace învăţători ai lui, deade lor despus spre duhure necurate ca să le gonească şi ei să vendece toate lîngorile şi toate boalele. <18v> A doisprăzeace apostoli numele lă sînt aceaste: întăi Simon ce se zice Pătru şi Andrei, fratele lui, şi Iacov a lui Zevedeiu şi Ioan, fratele lui, Filipp şi Vartolomei, Toma şi Matei vameşul, Iacov a lu Alfeu şi Chelivei ce se zice Tadei, Simon Cananit şi Iuda din Scarion cela ce-ş vîndu el. Acei doisprăzeace tremease Isus, zise lor şi grăi: „În cale păgînilor nu meargeţi şi în cetatea de Samaria nu meargeţi şi păsaţi mai vîrtos cătră oile ce-s perite în casele creştinilor; îmblînd mărturisiţi. Grăiţi că apropie-se împărăţiia ceriului. Bolnavii vindecaţi. Mişăliţii curăţiţi. Dracii goniţi, cinste luat-aţi, în cinste daţi”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Nu cîştigareţi aur, nece argint, nece arame pre brînele voastre, nece pîine în cale, nece doauă veşminte, <19r>, nece călţuni, nece toiag. Destoinic amu easte lucrătoriiul hraneei lui. În ce cetate vreţi sau în oraş întra ispitiţi cine întru ea destoinic easte şi aciia fiţi pînă veţi ieşi. Întrînd în casă sărutaţi şi ziceţi „pace” caseei aceştiia şi de va amu fi casa destoinică, veni-va pacele voastre pre ei, iară de nu va fi destoinică, pacele voastre cătră voi întoarcese-vor. Şi cine nu vor priimi voi, nece asculta-vor cuvintele voastre, ieşind den casă sau den cetatea aceaea scuturaţi prahul den picioarele voastre. Adevăr [51] grăiesc voauă: mai uşor va fi pămîntului Sodomului şi a Gomorului la ziua judecateei de cetăţiei aceiia.” 
  Zise Domnul ucenicilor lui; „Adecă eu tremiţ voi ca oile pre mijlocul lupilor. Fiţi amu înţelepţi ca şarpele şi întregi ca porumbii. Luaţi-vă aminte de oameni <19v>; da-vor amu voi în gloate şi săborul a lor bate-vor voi. Şi înainte vlădicilor şi împăraţilor duş veţi fi pentru mine întru mărturiia lor şi limbilor. Cînd duce-vor voi, nu vă grijireţi cum sau ce veţi grăi. Da-se-va voao în acela ceas ce veţi grăi. Nu voi amu vreţi fi grăind ce duhul tatălui vostru grăi-va întru voi. Da-vă frate pre frate pre moarte şi tatăl feciorul şi sculase-vor feciorii pre părinţi şi ucide-vor ei şi veţi fi urîţi derept numele mieu. Cela ce va răbda pînă în sfîrşit, acela mîntuit va fi”. 
  Zise Domnul ucenicilor săi: „Cîndu vă vor goni voi den cetate aceasta, fugiţi într-altă. Derept amu grăiesc voao: nu veţi avea a sfîrşi cetăţile creştinilor pînă va veni fiiul omenesc. Nu e ucenicul pespre dascal, nece robul pespre stăpînul lui. Soseaşte ucenicul să fie <20r > ca dascălul lui şi robul ca Domnul lui. De Domnul caseei Velzevula zicu-i cu cît mai vîrtos fămeiei lui. Nu vă temereţi amu de ei; nemică nu e acoperit ce să nu se descoapere şi taină ce e neştiută să fie. Ce grăiesc voauă întru tunearec, grăiţi întru lumină şi ce întru ureche auziţi, mărturisiţi întru acoperemînt. Nu vă temereţi de ceea ce ucig trupul, sufletul nu pot ucide. Temereţi-vă mai vîrtos de cela ce poate sufletul şi trupul piiarde întru adînc. Au nu doao păsărele preţuiescu-se întru în fileariu? şi neceuna de eale nu cade pre pămînt fără tatăl vostru. Voao şi părul capului tot numărat easte. Nu vă temereţi amu, de multe paseri mai buni seţi voi”. 
  Zise Domnul ucenicilor lu: „Toţi amu ce mă mărturisesc naintea oamenilor, mărturisi-voiu el şi eu <20v> înaintea tatălui mieu ce e în ceriure, iară cine se va lepăda de mine naintea oamenilor, lepăda-mă-voi de el şi eu naintea tatălui mieu ce e în ceriure. Nu vă pare că am venit să arunc pace pre pămînt. N-am venit amu să arunc pace ce spată. Venit-am amu să împarţu omul la tatăl lui şi fata la mumă-sa şi nevasta la soacra ei şi vrăjmaşii omul den casa lui.” 
  Zise Domnul: „Cine iubeşte tatăl sau muma mai vîrtos de mine, nu e mie destoinic. Cine iubeşte feciorul sau fata mai vîrtos de mine, nu e mie destoinic şi cine nu ia crucea lui şi după mine să margă, nu e mie destoinic.” 
  Atunce răspunse Pătru: „Cine află <21r> sufletul  lui piiarde-l va el, iară piiarde-va sufletul lui derept mine, afla-l-va el şi cine de voi priimeaşte, mine [52] priimeaşte şi cine priimeaşte mine, priimeaşte cela ce-au trimis mine. Cine priimeaşte prorocul în nume de proroc, plată de proroc priimeaşte; cine priimeaşte dereptul în nume de derept, plată de derept priimeaşte şi cine va adăpa unul de ceşti mai mici cu păhar de apă reace numai în nume de ucenic, derept spuiu voao nu va piiarde plata lui”. Şi fu deca sfîrşi Isus învăţîndu doisprăzeace ucenici ai lui. Trecu de aciia, învăţa şi mărturisi în cetăţile lor. 
  În vreamea aceaea Ioan auzi în legătură lucrul lu Hristos. Tremise doi ucenici ai lui, zise lui: „Tu eşti cela ce e să vie, au altul aştepta-vrem?” Şi răspunse Isus, zise lor: „Păsaţi, spuneţi lu Ioan, ce-aţi <21v> auzit şi vedeţi. Orbii văd şi schiopii îmblă. Stricaţii curăţescu-se şi surzii aud. Morţii înviu. Measerii bine grăiesc şi ferecaţi ceia ce nu înşală-se de mine”. Aciia ieşind începu Isus nărodului a grăi de Ioan: „La ce mearset în pustie să vedeţi? Au trestie de vînt plecată? Dară la ce mărs-aţi să vedeţi? Au om în moi veşminte îmbrăcat? Aceia ce poartă veşminte moi în case împărăteşti sînt; dară la ce mărs-aţi să vedeţi? Au prorocul? Ei grăiesc voao şi mai mare de proroc. Aceasta amu easte de el scris easte. Iată eu tremite-voiu îngerul mieu nainte feaţeei tale ce găti-va cale ta naintea ta. Derept grăiesc voauă: „Nu se-au sculat a naşte den muiare mai mare de Ioan Botezătorul; mai mic împărăţiia ceriului, mai mare de el easte. Den zilele lu Ioan Botezătoriul pînă acmu împărăţiia ceriului nevoiaşte-se şi nevoitorii răpesc <22r> pre ea. Toţi amu prorocii şi leage pînă la Ioan prorociră şi de veţi vrea să-l priimiţi, acela easte Ilie cela ce va să vie. Cine are urechi să auză de să auză”.
   Zise Domnul ucenicilor lui: „Cui aseamăna-voiu ruda aceasta? Aseamănă-se coconilor ce şăd în uliţă şi strîgă soţiia lor şi grăiesc: „Cimpoiat-am voao şi n-aţi jucat, plîns-am voao şi n-aţi suspinat. Vine Ioan; nece bea nece mînca. Şi ziceţi: „drac are”. Vine fiiul omenesc, mînca şi bea şi grăiţi: „Cest om mîncătoriu e şi beutoriu e . Vameşilor soţie şi păcătoşilor”. Şi dereptă-se înţelepciune de feciorii ei. Atunce. 
  În vreamea aceaea începu Isus a împuta cetăţilor ce întru eale fură multe tării a lui derept că nu se pocăiră: „Amar ţie, Horazine, amar ţie Vitsaida, că au vrut fi <22v> în Tir şi în Sidon tărie ce au fost întru voi. De mult amu în cîrpe şi în cenuşă pocăi-se vrea, însa grăiesc voao: Tirului şi Sodonului mai iuşor va fi la ziua judecateei decît voao şi tu Capernaum ce pînă în ceri înalţi-te pînă la ad deştinge-veri. Ce de-au vrut fi întru Sodom tărie ce-au fost întru voi, fir-ar fiind pînă la zioa de astăzi însă grăiesc voao că pămîntului Sodomului mai iuşor va fi la zioa judecateei decît ţie”. Întra acela ceas răspunse Isus, grăi: „Ispovedescu-ţi-mă, Doamne ceriului şi pămîntului [53] că ai ascuns aceastea de pre înţelepţi şi înţelegători şi descoperit-ai aceale coconilor. Ei, părinte că aşa fu bună vreare înaintea ta”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Toate mie date sînt de la tatăl miu. Şi nime nu ştie fiiul numai tatăl, nece <23r> tatăl cine-l ştie numai fiiul şi cui vrea fiiul a descoperi. Veniţi cătră mine toţi ce v-aţi ustenit şi însărcinaţi şi eu răposa-vă-voiu. Luaţi jugul mieu pre voi şi învăţa-vă-veţi de mine că blînd sînt şi smerit cu inima şi afla-veţi răpaus sufletelor voastre. Jugul mieu amu dulce e şi sarcina mea iuşoară e”. 
  Într-aceaea vreame mergea sîmbăta pre lăuntrul semănăturiei. Ucenicii lui flămînziră, începură a zmulge spice şi a mînca. Fariseii văzură, ziseră lui: „Adecă ucenicii fac ce nu se cade a face sîmbăta”. El zise lor: „N-aţi cetit ce făcu David cînd flămînzi însuş şi ceia ce era cu nusul? Cum întră în beseareca Domnului şi pîine nainte pusă mîncă ce nu i se cade lui a mînca nece celora ce erau cu nusul, numai <23v> popilor unora. Sau n-aţi cetit în leage că sîmbăta popii în besearecă sîmbăta spurca şi nu-s vinovaţi? Grăiesc voao că besearecă mai mare easte cicea. De-aţi şti ce easte „milostenie voiu, nu jărtvă”, nece dinioră n-aţi osîndi nevinovaţii. Domnul amu easte sîmbătă fiiul omenesc.” 
  În vreamea aceaea trecu Isus de aciia vine în gloatele lor. Şi adecă om era aciia avea o mînă uscată şi întrebară el, grăiră să se cade sîmbăta a vindeca de pre el să grăiască. El grăi lor: „Cine easte de întru voi om cine are oaie una şi de va cădea sîmbăta în groapă nu apuca-va ea şi o va scoate ? Cu cîtu e mai bun omul de oaia? Deaci cade-se sîmbăta bine a face”. Atunce grăi omului: „Tinde mîna ta”. Şi tinse întări-se sănătoasă ca şi alaltă. 
  <24r> În vreamea ceaea sfat făcură fariseii pre Isus cum de el să-l piiarză. Isus înţelegu, duse-se deaciia. 
  În vreamea aceaea şi după el mearseră năroade multe şi vindecă ei toţi şi conteni lor să nu aiave facă el ca să se izbîndească grăitele Isaiei prorocul ce grăiia: „Acesta fiiul mieu ce el vruiu iubitiul mieu pre el bine vru sufletul mieu. Pune-voiu duhul mieu pre el şi judecată limbilor spune-va şi nu va porînci, nece va striga, nece auzi-va nimea în răspîntii glasul lui şi trestie zdrobită nu va frînge şi inul aprins nu va stinge pînă va scoate la biruită judecata”. Şi pre numele lui limbile upovăiră. Atunce aduseră cu dinsul orb şi mut şi vindecă el cum orbul şi mutul grăiia şi căuta. Şi mira-se tot nărodul. [54] Grăiia: „Au doară acesta easte Hristos <24v> fiiul lui David?” Fariseii auziră şi grăiră: „Acesta nu scoate dracii numai cu Velzevula judecii dracilor.” Ştiu Isus cugetele lor, zise lor: „Toată împărăţiia ce se împarte de ea-şi pustiiaşte şi toată cetatea sau casa ce se împarte de ea-şi nu va sta şi de va goni dracul pre drac de ei-şi se-au împărţit cum amu sta-va împărăţiia lui? Şi să şi eu cu Velzevul gonesc dracii, feciorii voştri cu cine scoate-vor? Derept aceaea fi-vor voao judecători. E să eu cu judecata Domnul gonesc dracii, amu ajuns-au pre voi împărăţiia Domnului. Sau cum poate neştine să între în casa tarelui şi vasele lui să spargă, de nu va lega întăi tarele şi atuncea casa lui prăda-va”. 
  Zise Domnul: „Cine nu e cu mine prespre mine e; cine nu-ş adună cu mine răsipi-va. Derept aceaea grăiesc voao: toată greşala ierta-se-va oamenilor, iară ce e pre duh hulă nu se va ierta oamenilor <25r> şi de cîte ori grăi-va cuvînt pre fiiul omenesc ierta-se-va lui, iară cine va grăi pre duhul sfînt, nu se va ierta lui nece în cesta veac, nece în cela ce e să fie. Sau face-va lemnul bun şi plodul lui bun sau face-va lemnul rău şi plodul lui rău. Pre plod amu lemnul cunoscut va fi. Feciorii năpîrciei, cum puteţi bine grăi răi fiind? Din rămasul inimiei gura grăiaşte. Dulce om de la dulce inimă scoate dulceaţă şi hitlean om de la hitleană inimă scoate hiclenşug. Grăiesc voao că tot cuvîntul deşărt ce grăiesc oamenii da-vor de eale răspuns la zioa judecateei. De cuvintele amu ale tale derepta-te-veri”. 
  În vreamea aceaea apropiiară-se cătră Isus oarecarii de cărtulari şi farisei, grăiră: „Învăţătoare, vrem de la tine seamne să vedem”. El răspunse, <25v> grăi lor: „Rudă hitleană şi prea iubitoare, seamne căutaţi şi seamne nu se vor da voao, numai seamnele lu Iona prorocul. Cum fu Iona prorocul în pîntecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi fiiul omenesc întru inima pămîntului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii Nineviiei scula-se-vor la judecată cu ruda aceasta şi osîndi-va ea că pocăi-se-vor cu mărturiia lu Iona şi iată mai mare e de Iona acicea. Împărăteasa de la amiazăzi scula-se-va la judecată cu ruda acesta şi osîndi-va ea că veni de la marginea pămîntului să auză înţelepciunea a lu Solomon şi iată mai mare de Solomon acicea. Cînd necuratul duh iase den om, îmblă pren lăuntru în locure fără de apă, caută răspuns şi nu află”. Atunce grăiaşte: „Întoarce-mă-voiu în casa mea de unde am ieşit. Şi vine şi află deşartă şi măturată şi înfrîmşeţată. Atunce duce-se <26r> şi ia cu nusul şapte alte duhure mai iuţi de el şi întră, lăcuiesc aciia şi fi-va apoia omului aceluia mai amar de întîiu. Aşa va fi şi rudei aceştiia hitleană”.
   În vreamea aceaea grăia Isus cătră nărod, adecă muma şi fraţii lui sta afară , căuta să grăiască lui. Grăi un tînăr cătră el: „Adecă muma ta şi fraţii tăi afară stau să grăiască cătră tine”. El răspunse, grăi cătră ceia ce grăiră; „Cine easte muma mea şi cine sînt fraţii miei? Şi tinse mîna lui pre ucenicii lui, zise: „Aceştia-s fraţii miei şi muma mea ce amu face voia tatălui mieu ce easte în ceriure. Acela e frate mie [55] şi sor şi mumă easte”. În zioa aceaea ieşi Isus den casă şi şăzu lîngă mare şi se adunară cătră el năroade multe că fu lui în corabie să între şi să şază şi toate gloatele pre lîngă mare sta. Şi grăi lor <26v> în pildă multă grăi.
   Zise Domnul: „Iată ieşi semănătoriul a semăna şi semănînd el una căzu lîngă cale şi vineră pasările şi o ciumeliră ea. Altă căzu spre piatră iuo nu avu pămînt mult şi răsări derep ce nu avu adîncat pămînt e soarele răsări şi o păli şi derep ce nu ave rădăcină şi secă. Altă căzu în spini şi ieşiră spinii şi o necară. Altă căzu spre pămînt bun şi deaderă plod. Una amu o sută, altă şasezeci, altă treizeci. Cine are urechi de ascultare să auză”. 
  În vreamea ceaea apropiiară-se ucenicii, ziseră lui: „Derep ce în pildă grăieşti lor?” El răspunse, zise lor că voao dat easte a înţeleage ascunsul împărăţiei ceriului. „E acelora nu easte dat. Cela amu ce are, da-i-se-va lui lui şi preaizbîndi-i-se-va lui, iară cela ce n-are şi cît are lu-se-va de la el. Derept <27r> aceaea în plidă grăiesc lor că văd de nu văd şi auzind nu aud, nece înţeleg şi acesta fi-va lor prorociia Isaiei, grăiia că auzitul aud şi n-au a înţeleage şi prevind prevesc şi n-au a vedea. Îngroşate amu inimile lor şi cu urechile greu auziră şi ochii lor păinjiniră-se să nu cîndva vază cu ochii lor şi cu urechile să auză şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi să se vindece ei. Ai voştri ferecaţi ochi că văd şi urechile voastre că aud. Adevăr amu grăiesc voao că mulţi proroci şi derepţi au jeluit să vază ce vedeţi şi nu văzură şi să auză ce auziţi şi nu auziră. Voi auziţi pilda semănăturiei. Tot cela ce aude cuvîntul împărăţiei şi nu-l înţeleage, veni-va hitleanul şi răpeaşte tot ce e semănat întru inima lui. Aceaea easte pre cale semănată, iară semănătura spre piatră acela easte ce aude cuvîntul şi amu cu bucurie <27v> priimeaşte şi n-are rădăcină în el ce cînd vreame easte fiind grije sau goană derept cuvîntul, amu săblăzni-se-va, iară semănătura în spini aceasta e ce aude cuvîntul şi de grija veacului acestui şi înşălăciune bogătăţiei neacă cuvîntul şi fără rod fi-va, iară semănătura spre pămînt bun, acesta easte ce aude cuvîntul şi-l înţeleage, cela amu plod aduce şi face neştine pînă la o sută, neştine şasezeci, neştine treizeci”. Şi altă pildă puse lor, grăi. 
  Zise Domnul: „Podobeaşte-se împărăţiia ceriului omul ce seamănă bună sămînţă spre agrul lui. În adurmitul oamenilor vine vrăjmaşul lui şi seamănă pleavele pre mijlocul grîului şi se duse. Cînd înfrunzi iarba şi feace plod, atunce se ivi şi pleavila pre mijlocul grîului”. Vineră robii Domnului, ziseră lui: „Doamne, nu bună sămînţă semănaşi <28r> spre agrul tău? Den cătruo amu are pleavilă?” El [56] zise lor: „Dracul om aceaea feace”. Robii ziseră lui: „Veri amu să meargem şi să plevim ea?” El zise: „Ba nu, să nu cumva zmulgînd pleavila să rupeţi împreună cu ea şi grîul. Lăsaţi să crească amîndoao depreună pînă la secerat şi în vreame seceratului zice-voiu secerătorilor: „Adunaţi întăi pleavila şi o legaţi ea în snopi ca să arză ea e grîul adunaţi în jitniţa mea”. Şi altă pildă puse lor grăi. 
  Zise Domnul: „Podoabă easte împărăţiia ceriului grăunţului de muştari ce luo omul şi semănă întru agrul lui, ce mai mică easte de toate semenţele. E cînd creşte, mai mare de toate vearzele easte şi va fi lemn că vin păsările ceriului şi odihnesc spre stîlpurele lui”. Şi altă pildă grăi lor: „Podoabă easte împărăţiia ceriului covăseală ce o luo muiarea şi o acoperi în făină de trei <28v> măsuri pînă cînd dospiră toate”. Acealea toate grăi Isus împotriva nărodului şi fără pildă nemică nu grăi cătr-înşii ca să se izbîndească zicerea prorocilor că grăiră: „Deşchide-voiu în pildă rostul mieu şi voiu rîgîi ascunsele den tocmeala lumiei.” Atunce lăsă gloatele şi vine în casă Isus. 
  În vreamea aceaea şi apropiiară-se cătră el ucenicii lui şi grăiră: „Spune noao pilda pleaveei agrului. El răspunse, zise lor: „Cine seamănă cea sămînţă bună easte fiiul omenesc. Agrul easte lumea e bună sămînţă aceştea sînt fii împărăteşti e pleavele sînt fii nepriitoriului e vrăjmaşul ce o seamănă easte dracul e secerăciunea sfîrşitul veacului easte e secerătorii îngerii sînt că vor amu aduna pleavila şi în foc arde-o-vor. Aşa va fi sfîrşitul veacului acestuia. Tremite-va fiiul omenesc îngerii lui şi va aduna toţi săblăznitorii den părăţiia lui şi făcătorii fără leage <29r> şi arunca-i-va în cuptoriul de foc. Aciia va fi plîngere şi scrăşnire dinţilor. Atuncea derepţii lumina-se-vor în părăţiia tatălui lui şi cine are urechi de auzire să auză. Iarăşi 
  Zise Domnul pilda aceasta: „Podoabă easte împărăţiia ceriului, comoară ascunsă în sat ce o află om ascunsă şi de bucurie mearse şi tot cît avu vîndu şi cumpără satul acela. Iarăşi podoabă easte împărăţiia ceriului omul neguţătoriu ce caută bun mărgăritari şi află unul mărgăritariu de mult preţ. Duse-se de vîndu tot cît avea şi-l cumpără. Iară podoabă easte împărăţiia ceriului năvodul aruncat în mare şi de tot neamul adunară ce cîndu se împlu şi-l scoaseră el la margine şi şezură de aleaseră bunii în vase e putrezii lepădară afară. Aşa va fi în cumplitul veacului acestui şi vor ieşi îngerii <29v> de vor aleage răii den mijlocul derepţilor şi-i vor arunca în cuptoriul de foc. Aciia va fi plîngere şi scrăşnire dinţilor”. Şi grăi lor Isus: „Înţeleageţi aceaste toate?” Grăiră lui: „Ei Doamne”. El zise lor: „Derept aceaea tot cărtulariul învaţe-se în părăţiia ceriului, podobnic easte omul căsători cela ce scoate din vistiiariul lui noale şi vechile”. Şi fu deaca sfîrşi Isus pilda aceasta, trecu de aciia. 
  În vreamea aceaea şi vine în ocina lui şi învăţa ei în gloatele lor. Că se mirară ei şi grăiia: „De încătruo mîndrii şi aceaste puteri? au nu [57] e acesta feciorul al celui? Au muma i se cheamă Mariia e fraţii lui Iacov, Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile lui nu toate întru noi sînt? De unde amu aceastea toate? Şi se săblăzniia de el”. Isus zise lor: „Nu e prorocului fără cinste trecînd în ocina lui şi în casa lui. Şi nu feace aciia sile multe derept <30r> necredinţa lor. 
  Într-aceaea vreame auzi Irod, al patrul despunetoriu, auzitul lu Isus şi zise feciorilor lui: „Acesta easte Ioan Botezătoriul, acela învise den moarte. Derept aceaea tării fac de el „. Irod prinse pre Ioan şi-l legă el şi-l băgă în temniţă derept Irodiada, muiare lu Filip, fratele lui. Grăi amu Ioan: „Nu ţi se cade să o iai ea”. Şi vrea el să-l ucigă; temea-se de nărodure că derept prorocul lui avea. În zi fu născutul lu Irod, juca fata Irodiadei a mijloc şi plăcu lu Irod. Derept aceaea cu jurămînt zise ei deade ei ce ceru. Ea vădi mumîniei ei, zise: „Dă-mi cicea în blid capul lu Ioan Botezătoriul. Şi grije fu împăratul derept jurămînt şi derept şezetorii cu nusul. Zise: „Daţi-i ei” Şi trimease de tăie Ioan în temniţă şi aduseră capul lui în blid şi-l deade feateei şi-l  <30v> duse mumîniei sale. Şi apropiiară-se ucenicii lui de luară trupul lui şi îngrupară el şi vineră de spuseră lui Isus. Şi auzi Isus, duse-se de aciia în corabie în loc pustii însuşi şi auziră gloatele, după el mearseră pedestri den cetate. 
  În vreamea aceaea văzu mult nărod şi se milostivi dinşii şi vindecă nevoile lor. După aceaea apropiiară-se cătră el ucenicii lui, grăiră: „Pustii easte locul şi ceasul amu treace; lasă gloatele să margă împrejurul satelor să cumpere lor hrană”. Isus zise lor: „Nu trebuiaşte să se ducă. Daţi-lă lor voi mîncare”. Ei grăiră lui: Nu avem acicea numai cinci pîini şi doi peşti”. El zise: „Aduceţi-le încoace”. Şi zise gloatele să şază spre iarbă şi luo cele cinci pîini şi amîndoi peştii şi căută în ceri şi blagoslovi şi le frîmse şi deade ucenicilor <31r> pîinile e ucenicii gloatelor. Şi mîncară toţi şi e săturară şi luară den rămăşiţe bucate 12 coşuri pline. Mîncători era ca cinci mie de bărbaţi, fără muieri şi feciori. Şi aciia 
  În vreamea aceaea îndemnă Isus ucenicii lui să între în corabie şi să treacă în ceaea parte pînă cînd lăsă gloatele şi deca lăsă gloatele sui-se în codru însuş a se ruga. După aceaea fu însuş era aciia. E corabie era în mijlocul măriei învăluia-se cu undele. Era amu împotriva vîntului. Îa a patra straje ce e de noapte mearse cătr-înşi Isus, îmbla pre mare şi văzură el ucenicii pre mare îmblînd, spămîntară-se grăind. Şi de frică strigară. Aciia zise Isus lor şi grăi: „Îndrăzniţi, eu sînt, nu vă temereţi”. El zise: „Vino”. Şi ieşi den corabie Pătru şi îmbla pre apă să vie cătră Isus. Văzu vînt mare, temu-se şi începu a se afunda strigă, grăi: „Doamne, mîntuiaşte-mă”. Şi acie tinse mîna Isus, luo el şi grăi lui: „Puţină credinţă, derep ce te spăreaşi? Şi întrară ei în corabie, stătu vîntul. Cine era în corabie vineră, închinară-se lui, grăiră: „Adevărul Domnului fiiu eşti”. Şi trecură, vineră în pămîntul Ghenisaretului. 
  [58] În vreamea aceaea şi cunoscu el bărbaţii locului aceluia. Trimiseră în toate laturile acealea şi aduseră lui toţi bolnavii şi se ruga lui numai să se atingă de poalele veşmintelor lui. Şi cîţi se pipăiră dins, mîntuiţi fură. Atunce se apropiiară cătră Isus den Ierusalim cărtularii şi fariseii, grăiră: „Derept ce ucenicii tăi calcă pridădirile bătrînilor? Nu-ş spală mînile lor cînd mănîncă pîine”. El răspunse, zise lor: „Derep ce şi voi călcaţi <32r> învăţătura lu Dumnezeu derept tocmealele voastre? Dumnezeu amu învaţă, grăi: „Cinsteaşte tatăl şi muma. Cela ce va cuvînta rău tată-său sau mumă-sa, cu moarte să moară”. E voi grăiţi ce să ş-ar zice tătîni-său sau mumă-sa: dar de cînd de mine folositu-se-va. Şi să nu cinstească tatăl lui sau mumă-sa şi sparset porîncitele lu Dumnezeu derept tocmealele voastre. Făţarnicilor, bine prorociia Isaia de voi grăind: „Apropiiară-se de mine oamenii aceştea şi cu rosturele sale şi cu buzele mă cinstiră. Inimile lor stau departe de mine; întru de nemică mă cinstiră învaţă învăţătură învăţăturile omeneşti”. Şi chemă gloatele, zise lor: „Auziţi şi înţeleageţi: nu ce mearge în gură spurcă omul, ce iase den gură aceaea spurcă omul”. 
  În vreamea aceaea apropiiară-se ucenicii lui ziseră lui: „Ştii că fariseii <32v> auziră acel cuvînt şi se blăzniră?” El răspunse, zise: „Tot sadul ce nu l-au sădit tatăl mieu den ceriu dezrădăcini-se-va. Lăsaţi ei ; purtători sînt orbi orbilor; orbul orb duce, amîndoi în groapă cad”. Răspunse PĂtru, zise lui: „Spunea noao pilda aceaea”. Isus zise lui: „Doară şi voi neînţelepţi seţi. Nu înţeleageţi că tot ce întră în gură în maţe se mistuiaşte şi pre afedron iase? E ce iase den gură dentr-animă iase? şi aceale spurcă omul. Dentr-animă amu iesă cugete reale: ucidere, curvie, furtişag, mencinoasă mărturie, hule. Aceale sînt ce spurcă omul, iară ce va mînca cu mînile nespălate nu spurcă omul. Şi ieşi de aciia Isus, duse-se. 
  În vreamea aceaea vine Isus în laturea Tirului şi Sidonului. Şi adecă muiarea den Hananeiu hotarăle acealea ieşi <33r> şi strigă cătră el, grăi: „Miluiaşte-mă Doamne, fiiul lu David, că fata mea rău se drăceaşte”. El răspunse ei cuvînt. Şi se apropiiară ucenicii lui, ruga-l şi grăiia: „Lasă ea că strigă pre urma noastră”. El răspunse, zise; „Nu sînt trimes numai cătră oile ce-s perite den casele Israililor”. Ea vine şi se închină lui şi grăi: „Doamne, ajută-mi”. El răspunse, zise ei: „Nu e bine să iai pîine feciorilor să dai cîinilor”. Ea zise: „Ei, Doamne, şi însă cîinii încă mîncă de fărîmele ce cad den measele domnilor lor”. Atunce răspunse Isus, zise ei: „O, muiare, mare credinţa ta. Fie ţie ca veri”. Şi se vindecă fata ei dentr-acela ceas. 
  În vreamea aceaea şi trecu deciia Isus, vine la mare Galileiului şi se sui în codru şăzu aciia. Şi se apropiiară cătră el năroade multe şi avea cu ei şcopi şi orbi şi mulţi şi betegi şi alţi mulţi <33v> şi aruncară ei cătră picioarele lu Isus şi vindecă ei că năroadele mirară-se. Văzură muţii grăiesc, beteagii sănătoşi, şcopii îmblînd şi orbii văzînd şi slăviia Dumnezeul creştinilor. E Isus. 
  [59] În vreamea aceaea chemă ucenicii lui, zise lor: „Milă mi-e de nărodul acesta. Că amu trei zile de cînd şăd pre lîngă mine şi n-au ce mînca şi a-i lăsa ei nemîncaţi şi nu vrea să nu cumva slăbească pre cale „. Şi grăiră lui ucenicii: „Den cătruo noao în pustie pîine atîta ca să se sature atîta nărod? Şi grăi lor Isus „Cîtă pîne aveţi?” Ei ziseră: „Şapte şi puţin peşte”. Şi zise nărodului să şază pre pămînt şi priimi cela şapte pîini şi peşti şi dulce ură şi o frîmse şi deade ucenicilor lui, ucenicii nărodului şi mîncară toţi şi se săturară şi luară den rămas fărîme <34r> şapte coşuri pline. E mîncători era patru mie de bărbaţi fără muierile şi fără feciori. Şi lăsă gloatele de întră în corabie şi vine în hotarele Magdalinului. 
  În vreamea aceaea şi apropiiară-se cătr-însul fariseii şi saducheii grăind şi cerşură el seamne den ceri să arate lor. El răpunse, zise lor: „Seară fiind grăiţi: seninu e, negreşte-se ceriul; şi demîneaţă: astăzi frig, întunearecă-se şi se posomoraşte ceriul. Făţarnicilor, faţa ceriului ştiţi a judeca e seamnele vremiei aceştiia nu puteţi ispiti. Neam hitlean şi preaiubitori, seamne ceareţi şi seamne nu se vor da lor, numai seamnele Ioni prorocul”. Şi lăsă ei de se duseră. Şi vineră ucenicii lui în ceaea parte şi ultară să-şi ia pîine. Isus zise lor. Zise Domnul: „Luaţi-vă aminte şi vă vegheaţi de covăseala fariseilor <34v> şi a saducheilor”. Ei se cugetară întru ei, grăiră că: „Pîine n-am luat”. Înţelease Isus, zise lor: „Ce cugetaţi întru voi, puţină credinţă, că pîine n-aţi luat? Au nu înţeleageţi nece pomeniţi cinci pîini a cinci mie şi cîte coşuri luat? Sau patru pîini a patru mie şi cîte coşure luat? Că nu înţeleageţi că nu de pîine zic voao să vă vegheaţi, ce de covăseala fariseilor şi saducheilor”. Atunce înţeleaseră că nu zice: „Feriţi-vă de covăseala pîiniei, ce de învăţătura fariseilor şi saducheilor.”
   În vreamea aceaea vine Isus în lature Chesariei lu Filip, întrebă ucenicii lui, grăi: „Cine mă grăiesc a fi oamenii că sînt? Fiiul omenesc?” Ei ziseră: „Unii amu Ion Botezătoriul, alţii Ilie, iară alţii Eremiia sau unul de proroci”. Grăi lor Isus: „Voi cine mă grăiţi a fi?” Pătru zise: „Tu eşti Hristos, fiiul Domnului viu”. Şi răspunse <35r> Isus, zise lui: „Ferecat eşti Simone, feciorul Ioaneei, că trupul şi sîngele nu ivii ţie, ce tatăl mieu ce easte în ceriure. Şi eu ţie grăiesc că tu eşti Pătru şi spre ceasta piatră zidi-voiu beseareca mea şi uşa adului nu învince ei. Şi da-voiu ţie cheaia împărăţiei ceriului şi ce veri lega pre pămînt fie legat în ceriure şi ce veri dezlega spre pămînt să fie dezlegat în ceriure”. 
  În vreamea aceaea conteni Isus ucenicii luiu nemănui să nu zică că acesta easte Hristos. De aciia începu Isus a spune ucenicilor lui că se cade lui să margă în Ierusalim şi mult a chinui de bătrîni şi întăi preoţilor şi de cărtulari şi ucis a fi şi a treia zi învie-va. E Pătru înepu a zice lui, grăi: „Milostiv eşt tu, Doamne, n-au a fi ţie acealea”. Elu se întoarse , zise lu Pătru: „Pasă după mine, satană; săblaznă-mi [60] eşti că nu cugeţi ceale <35v> ce sînt dumnezeieşti şi ce omeneştile”. Atunce Isus zise ucenicilor lui.
   Zise Domnul ucenicilor lui: „Cela ce va vrea după mine să meargă, să se leapede de sine şi să-şi ia crucea lui după mine să vie. Cela ce va vrea sufletul lui a mîntui, piarde-l-va el e cela ce va piarde sufletul luiu derept mine aflaşi-l-va. Ce folosu e omului să ar lumea toată dobîndi, iară sufletul deşerta-l-va? Sau ce dă omul schimb derept sufletul lui? A veni amu are fiiul omenesc întru slava tatălui şi cu îngerii lui. Atunce va da cineş cu lucrul lui. De-adevăr grăiesc voao: sînt neştine de acicea stau cei ce n-au a gusta de moarte pînă cînd vor vedea fiiul omenesc viind în împărăţiia lui”. Şi după a şasea zi 
  În vreamea aceaea luo Isus Pătru şi Iacov şi Ioan, fratele lui, şi-i soase <36r> în măgură înaltă înşiş. Şi se preobrăzi între ei şi se lumină faţa lui ca soarele, veşmintele lui fură albe ca lumina şi adecă se ivi lor Moisi şi Iliia cu nusul grăind. Răspunse Pătru, zise cătră Isus: „Doamne, bine easte noao acicea să fim. Şi veri să facem trei cămări, ţie una, şi lu Moisi una şi una lu Ilie.” Încă el grăiia, iată nuor luminat acoperi ei şi iată glas den nuor grăi: „Acesta easte fiiul mieu preaiubitul, derept el bine vruiu. Acela ascultaţi”. Auziră ucenicii, căzură jos şi se spămîntară foarte şi se apropie Isus atinse-se dinşii şi zise: „Sculaţi-vă, nu vă teamereţi”. Deşchiseră ochii lor, nime nu văzură, numai Isus însuşi şi deştingîndu-se ei den codru porînci lor Isus şi grăi: „Nemînui să nu spuneţi vedearea aceasta pînă cînd fiiul omenesc den moarte va învie”. 
  <36v>În vreamea aceaea şi întrebară ucenicii lui grăiră ce amu cărtulaii grăiesc că Iliia podobeaşte-se a veni ainte. Isus răspunse lor, zise: „Ilie amu vine ainte şi tocmi tot. Grăiesc voao că Iliia amu vine şi nu-l cunoscură el, ce făcură de el cît vrură. Aşa şi fiiul omenesc are a chinui dinşii”. Atunce înţeleaseră ucenicii că de Ioan Botezătoriul zise lor şi vineră ei cătră nărod. 
  În vreamea aceaea apropie-se cătră el om neştine şi se închină lui şi grăi; „Doamne, miluiaşte fiiul mieu că lună noao drăceaşte-se rău păţit. De multe ori cade în foc şi de multe ori într-apă. Şi aduş el la ucenicii tăi şi nu putură el vindeca”. Răspunse Isus, zise: „O, rudă necredincioasă şi răzvrătită, pînă cînd voiu fi cu voi? Pînă cînd răbda-voiu voi? Aduceţi-mi el încoace”. Şi conteni lui Isus şi ieşi den el drac şi se vindecă feciorul den ceasul aceala. <37r> Atunce mearseră ucenicii cătră Isus însuşi, ziseră lui: „Derep ce noi nu putum goni el” Isus zise lor: „Derept necredinţa voastră. Derept grăiesc voao: „Să aveţi credinţă cît un grăunţu de muştariu zicere-aţi codrului acestui: „Treci de acicea încolo şi ar treace. Şi nemică n-ar fi voao să nu se poată. Aceasta rudă nu iase numai cu rugăciuni şi cu post”. Lăcuind ei în Galilei zise lor Isus: „Pridădit [61] are a fi fiiul omenesc în mîinile oamenilor şi ucide-vor el şi a treia zi scula-se-va. Şi scîrbiţi fură foarte. Vineră ei în Capernaum. 
  În vreamea aceaea apropiiară-se ceia ce era den drahmu cătră Pătru şi ziseră: „Învăţătoriul vostru nu va da din drahmu ce zice-se posadă?”Grăi lor „ei” şi cînd mearse în casă aşteptă el. Isus grăi: „Ce ţi se pare, Simone, împăraţii pămîntului despre cine iau dajde sau bir? De la ai lui fii sau de la striini?” <37v> Grăi lui Pătru: „De la striini” Zise lui Isus: „Amu slobod sînt fii. Ce să nu săblăznim ei, ce deştinge la mare de aruncă undiţa şi ce ainte prinde peaşte, ia-l şi deşchide gura lui şi veri afla cruce. Acela ia de-l dă lor derept mine şi derept tine în acela ceas.” 
  În vreamea aceaea apropiiară-se ucenicii cătră Isus grăind: „Amu cine mai mare easte întru împărăţiia ceriului? Şi chemă Isus pruncul şi-l puse în mijloc de ei şi zise: „Derept grăiesc voao că să nu vă întoarset şi să fiţi ca feciorii, nu veţi mearge întru împărăţiia ceriului. Cela amu ce va priimi fecior aşa în numele mieu, mine priimeaşte, iară cela ce va săblăzni unul de aceşti mitutei ce cred întru mine, mai iuşor lui ar fi să-şi spînzure o rîşniţă a satului de ceafa lui şi să se afunde <38r> în volbura măriei. Vae lumiei de săblaznă; nevoie easte amu a veni săblaznele însă vai de omul acela ce săblazne îmblă. E să te-ar mîna ta sau piciorul tău săblăzni-te, taie ea şi leapădă el de la tine. Mai bine-ţi easte să mergi în viaţă şcop sau slut, nece doao mîni şi doao picioare avînd aruncat să fie în focul veacilor. Şi să te ochiul tău săblăzneaşte scoate-l şi-l leapădă de la tine. Mai bine-ţi easte cu u[n] ochiu să meargi în viaţă decît doi ochi să aibi şi aruncat să fii în iazerul de foc”. 
  Zise Domnul: „Vegheaţi-vă să nu vedeţi unul de aceşti mitutei. Grăiesc amu voao că îngerii lor purure văd faţa tatălui mieu den ceriu. Vine amu fiiul omenesc să caute şi să mîntuiască periţii. Ce să voao pare? Să ar fi neştine e oameni o sută de oi şi va rătăci una dinsele au nu va lăsa noao <38v> zeci şi noao în pădure şi se va duce de va căuta rătăcita? Şi să afle ea de-adevăr grăiesc că bucura-se-va de ea mai vîrtos decît de ceale noaozeci şi noao nerătăcite. Aşa nu e voia înaintea tatălui vostru den ceriu să piară nece unul de aceşti mitutei. E să greşire ţie fratelui tău, pasă şi obliceaşte el adinsere şi acela singur; şi să te ascultare afla-veri fratele tău, e să nu tine ascultare, ia cu tine iară unul sau doi că de între rosturele a doi sau a trei mărturii sînt tot graiul. E să nu ascultare ei, spune la besearecă. E să de besearecă începură a nu socoti, fie ţie ca un păgîn şi vameş. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „De-adevăr grăiesc voao: oare cît veţi lega pre pămînt fie legat în ceriure şi cît veţi dezlega pre pămînt fie dezlegat în ceriure. [62] Iarăşi derept grăiesc voao: că să ar sfătui <39r> doi de voi pre pămînt de toată firea vare cît vor ceare, fi-va lor de la tatăl mieu ce easte în ceriure şi iuo amu sînt doi sau trei adunaţi în numele mieu, aciia sînt eu în mijloc de ei.” Atunce mearse cătră el Pătru, zise: „Doamne, de cîte ori să ar greşi mie fratele mieu lăsa-voiu lui, pînă la şapte ori?” Şi grăi lui Isus: „Nu zic ţie pînă la şapte ori ce pînă la şaptezecişişapte de ori.” 
  Zise Domnul pilda aceasta: „Podobeaşte-se împărăţiia ceriului omului împărat ce vru a se întreba în cuvinte cu robii. Începu el a se întreba, aduseră lui un datornic untunearec de somi. Nu avu el să plătească. Zise domnului să vînză şi muiare şi feciorii şi tot cît avea şi să dea lui. Căzu amu robul acela, închină-se lui, grăi: „Doamne, rabdă mie şi tot ţie voi da”. Milostivi-se domnul robului acelui, iertă lui şi <39v> datoriul lăsă lui . Duse-se robul acela, află unul de megiiaşi ai lui ce era datoriu lui o sută de bani şi-l prinse şi-l suguşă el. Grăiia: „Dă-mi cîtu-mi eşti datoriu”. Căzu amu megiiaşul lui la picioarele lui , ruga-se şi grăiia: „Rabdă mie şi tot da-ţ-voiu”. El nu vrea, ce-l duse şi-l băgă el în temniţă pînă cînd deade datoriul lui. Văzură megiiaşii lui ce fu şi se jelui vîrtos şi vineră, spuseră domnului tot ce fu. Atuncea-l chemă domnul lui, grăi lui: „Rob hitlean, tot datoriul lăsai ţie derept că mă rugaşi. Nu ţi se cade şi ţie a milui megiiaşul tău ca eu tine miluiiu?” Şi se mînie domnul lui, deade el muncitorilor pînă cînd deade tot datoriul lui. Aşa şi tatăl mieu den ceri face voao. Să nu lăsare tu cineş cu fratele lui din inima voastră greşalele lor”. Şi fu cînd sfîrşi Isus cuvintele <40r> aceaste trecu den Galilei şi vine în hotarăle Iudeilor în na partea Iordanului şi după el mearseră gloate multe şi vindecă aciia. 
  În vreamea aceaea şi apropiiară-se cătr-însul fariseii şi ispitiia el şi grăi lui: „Cade-se omului a-şi lăsa muiarea lui de toată vina?” El răspunse, zise lor: „N-aţi numărat ca feace de întăiu bărbăteasca parte şi muiereasca faptă easte?” Şi zise: „Derept aceaea lasă omul tatălui lui şi muma şi se lipeaşte cătră muiarea lui şi să fie amîndoi un trup, că de-aciia nu sînt doi ce u trup. Ce amu Dumnezeu împreună, om să nu împarţă”. Grăi lui: „Ce amu Moisi porînciia să dea carte de lăsăciune şi să o lase ea? „ Isus grăi lor că Moisi după hitlenşugul vostru porînci voao a vă lăsa muierile voastre şi de început nu fu aşa. Grăiesc voao că cela ce-ş va lăsa muiarea alegînd de cuvîntul de preaiubire face şi însu-rîndu-se <40v> cu lăsat, preaiubire face. Grăiră lui ucenicii lui: „De aşa easte vina omului cu muiarea, mai lesne e să nu se însoare”. Isus zise lor: „Nu toţi amistuiesc cuvîntu acesta, ce cui dat easte. Sînt amu fameni ce de în maţele mumîniei născu-se aşa şi sînt fameni ce se arată den om şi sînt fameni ce se strică înşiş sine, derept împărăţiia ceriului. Cine poate amistui, să amistuiască. Atunce aduseră cătră el [63] fecior să puie mîna spri-nsul şi să se roage. E ucenicii apără ei. Isus zise lor: „Lăsaţi feciorii şi nu apără lor să vie cătră mine”. Aşa amu easte împărăţiia ceriului. Şi puse pre el mîna, duse-se de aciia. 
  În vreamea aceaea şi adecă unul neştine apropie-se cătră Isus şi zise lui: „Învăţătoare dulce, ce bine să fac să aib viaţa de veac?” El zise lui: „Ce mă grăieşti dulce? Nimea <41r> nu e dulce, numai Dumnezeu unul. Să veri să mergi în viiaţă, fereaşte porîncitele”. Grăi lui: „Carele?” Isus zise lui: „Nu ucide, nu preaiubire faci, nece fura. Nu minciuni mărturisi, cinsteaşte tatăl şi muma şi iubeaşte vecinul tău ca însă tine”. Grăi lui tînărul: „Toate aceale feresc den tinereaţele meale. Şi ce încă n-am sfîrşit?” Zise lui Isus: „Să veri desfîrşit să fii, du-te şi vinde avuţiia ta şi dă mişăilor şi avuţie veri avea în vistiiariu în ceriure şi vino după mine”. Auzi tînărul cuvînt şi se duse oscîrbit. Era amu de avea agonisit mult. Isus zise ucenicilor lui: „Derept grăiesc voao că nu e lesne a întra bogatul împărăţiia ceriului. Iară grăiesc voao că mai lesni easte cămileei pren lăuntrul urechile acului a treace decît bogatul împărăţiia ceriului a întra. „ Auziră ucenicii lui, mirară-se foarte şi grăiră: „Cine amu poate mîntuit să fie?” Văzu <41v> Isus, zise lor: „De la om ce neputenţă easte, de la Domnul tot se poate”. Atunce răspunse Pătru, zise lui: „Adecă noi lăsat-am tot şi pre urma ta meargem. Ce va amu fi noao?” Isus zise lor: „Adevăr grăiesc voao că voi mărgători pre urma-mi într-altă fire, cînd va şădea fiiul omenesc spre scaunul slaveei lui, şădea-veţi şi voi spre doasprăzeace scaune, şădea-veţi a judeca doaosprăzeace rude ale Izraililor. Şi toţi cei ce vor lăsa casele-şi sau fraţii sau surorile sau tatăl sau muma sau muiare sau feciorii sau satul derept numele mieu, cu o sută de ori va priimi şi viaţa de veac dobîndi-va. Mulţi vor fi întăiu apoi şi apoi întăiu”.
   Zise Domnul pilda aceasta: „Podoabă easte împărăţiia ceriului omul căsătoriu ce ieşi împreună <42r> de demîneaţă a năemi lucrători în viia lui şi se tîrgui cu lucrătorii cu argint pre zi şi tremease ei în viia lui şi ieşi în al treilea ceas, văzu alţii stînd în tîrg deşerţi şi acelora zise: „Duceţi-vă şi voi în viia mea şi ce va dereptate da-voiu voao”. Ei se duseră. Iară ieşi na al şasele ceas şi na al noaole ceas făcură aşijdere. Întru na al unsprăzeacele ceas ieşi şi află alţi stînd deşerţi şi grăi lor: „Ce staţi acicea toată zioa deşerţi?” Grăiră lui că „nime noi nu năemi”. Grăi lor: „Duceţi-vă şi voi în viia mea şi ce va fi dereptate priimi-veţi”. Seară fu. Grăi domnul viei cătră deregătoriul său: „Cheamă-mi lucrătorii şi le dă lor plata”. Începu de la apoii pînă la întăii şi vineră ceia dela a unsprăzeacele ceas, priimiră argintul. Vineră şi ceia întăii, părea-le că mai mult vor lua, priimiră şi ceia cîte un argint, priimiră şi <42v> rîpştiră spre domnul grăind că „ceştea de apoi un ceas feaceră şi tocma cu noi feceaşi, ducînd noi greul zilei şi zăduhul?” El răspunse, zise unuia dinşii: „Soaţe, nu obidesc tine. Au nu cu arginture te-ai tocmit cu mine? Ia-ţi al tău şi te du. Voiu cestuia de apoi să dau ca ţie; au nu sînt volnic să fac ce voiu vrea cu al mieu? [64] Să ochiul tău hitlean easte, că eu dulce sînt? Aşa vor fi apoii întăiu şi întăii apoi. Mulţi sînt chemaţi, puţini-s aleşi.” 
  În vreamea aceaea şi întră Isus în Ierusalim, luo doisprăzeace ucenici însuşi în cale şi zise lor: „Adecă ieşim în Ierusalim şi fiiul omenesc vîndut să fie mai multor preoţi şi cărtulari şi vor osîndi el spre moarte şi pridădit el limbilor spre batjocurie şi ucidere şi răstignire şi a treia zi învie-va. <43r> Atunce apropie-se cătră el muma fiilor lu Zevedeiu cu feciorii lui, închină-se şi cerşu oarece de la el. El grăi ei: „Ce veri?” Ea grăi lui: „Zi să şază aceşti amîndoi fii ai miei unul de dereapta şi altul de stînga ta în împărăţiia ta”. Răspunse Isus, zise: „Nu ştiu ce să ceri. Putea-vor bea păharul ce eu am a bea sau cu botejunea ce eu mă voiu boteza să se boteaze?” Grăi lui: „Putea-vor”. Şi grăi lor: „Păharul amu al mieu să-l bea şi cu botejunea ce eu mă botez să se boteaze, iară ceia ce şade de-a dereapta mea şi de-a stînga nu mi-e dat, ce cui se găteaşte de la tatăl mieu.” Şi auziră zeace, nu ogodiră de cei doi fraţi. Isus chemă ei, zise: „Ştiţi că judele limbilor despuns el şi marii despuns ei. Nu aşa să fie întru voi ce cine va vrea întru voi mare a fi să fie voao slugă şi va vrea întru voi să fie vătah să fie voao rob, că fiiul omenesc <43v> n-au venit să-i slujască lui ce să slujască şi să dea sufletul lui izbăvire derept mulţi.” 
  În vreamea aceaea şi ieşind el den Ierihon după el mergea nărod mult şi iată doi orbi şădea lîngă cale. Auziră că Isus treace, strigară, grăiia: „Miluiaşte-ne, Doamne Isuse, fiiul lu David”. E gloatele opriră lor să tacă. Ei mai vîrtos striga: „Miluiaşte-ne, Doamne fiiul lui David” Şi stătu Isus, chemă-i şi zise: „Ce vreţi să fac voao?” Grăiră lui: „Doamne, să se deschiză ochii noştri”. Şi se milosîrdi Isus , pipăi ochii lor şi aciiaş văzură cu ai lor ochi şi după el mergea. 
  În vreamea aceaea şi cîndu se apropiia Isus în Ierusalim şi vineră în Vitanie cătră codrul Eleonului, atunce Isus tremease doi ucenici ai lui şi grăi lor: „Duceţi-vă în cel oraş <44r> că vă e înainte şi aciia veţi afla asinu legat şi mînzişor cu nusul şi-l dezlegaţi de mi-l aduceţi şi să ar neştine voao zicea ceva, ziceţi: „Domnului trebuiaşte”. Amu trimease ei. Acealea toate fură să se izbîndească zicerea prorocilor grăind: „Ziceţi fetele Sionului adecă împăratul tău vine ţie blînd şi şăzîndu spre mînzişor de asin fiiul de mîşcoiu”. Şi se duseră ucenicii şi făcură cum zise lor Isus. Aduseră asinul şi mînzişorul şi aruncă spre-nsul veşmintile lui şi şezu spre-nsele. Mulţi de gloate tindea veşmintele lor pre cale. E alţii tăia steble de leamne şi le tindea pre cale. Gloate mergea lui pre urmă şi striga, grăiia: „Osana, fiiul lu David; blagoslovit vine în numele Domnului întru nalt”. Şi întră el în Ierusalim şi se cutremură toată cetatea. Grăiră: „Cine easte acesta?” Nărodurele grăiia: „Acesta <44v> easte Isus prorocul ce e den Nazaretul Galileiului”. 
  [65] În vreamea aceaea mearse în beseareca lu Dumnezeu şi scoase toţi vînzătorii şi cumpărătorii den besearecă şi measele tîrgarilor răsturnă şi measele vînzătorilor porumbii şi grăi lor: „Scris easte: casa mea casă de rugăciuni să se cheame e voi o aţi făcut vîrtop de tîlhari”. Şi se apropiiară cătr-însul şcopii şi orbii în besearecă şi vindecă ei. Văzură mai marii preoţi şi cărtularii şi ciude ce face şi feciorii striga în besearecă şi grăiia: „Osana, fiiul lu David”. Nu ogodiră şi zise lui: „Auzi ce aceaea grăiesc?” Isus zise lor: „Au n-aţi cetit nece dinioară că de rostul tinerilor sfîrşit-ai lauda?” Şi lăsă ei de ieşi afară den cetate den Vitanie. Şi se sălăşlui aciia. <45r> demîneaţă.
   În vreamea aceaea întoarse-se în cetate şi se înflămînzi şi văzu un smochin singur lîngă cale şi mearse cătr-îns şi nu află nemica într-îns, numai frunzele singure şi grăi lui: „Nece dinioară de tine plod să fie în veac”. Şi aciiaşi secă smochinul. Şi văzură ucenicii lui şi se mirară grăind cum aciiaşi secă smochinul. Răspunse Isus, zise lor: „De-adevăr grăiesc voao: să aţi avea credinţă şi nu v-aţi svii, nu numai a smochinului aţi face ce şi celui codru să aţi zice: „Rădică-te şi aruncă-te în mare” fi-va. Şi tot cît veţi ceare întru rugă-vă crezînd, priimi-veţi.” Şi mearse el în besearecă. 
  În vreamea aceaea mearseră cătră el învăţînd întăii preoţii şi bătrînii omeneşti grăind: „Cu a cui puteare acealea faci? Cine-ţi deade despusul <45v> acesta?” Răspunse Isus, zise lor: „Întreba-voiu voi şi eu un cuvînt de să-mi veţi spune şi eu voiu spune voao cu a cui puteare acealea fac. Botejunea lu Ioan de unde era? Den ceriu era, au de la om?” Ei cugetară întru sine grăind: „De văm zice: de în ceriu, zice-va noao: derept ce nu creadeţi el? E să am zice: de om, teamemu-ne de gloate că toţi au Ioann ca un proroc”. Şi răspunseră lu Isus, ziseră: „Nu ştim”. Zise lor: „Nece eu grăiesc voao cu a cui puteare aceastea fac. Ce se voao pare?” 
  Zise Domnul pilda aceasta: „Om neştine avea doi feciori şi vine cătră cela de întăiu şi zise: „Fiiu, du-te în viia mea astăzi de lucră”. El răspunse zise: „Nu voiu.” Apoi se căi şi se duse. Şi mearse cătră altul şi zise încă aşa. El răspunse, zise: „Eu, Doamne, mărg”, Şi nu mearse. Carele de acei doi feace voia tatălui?” <46r> Grăiră lui: „Întăiul”. Grăi lor Isus: „Derept grăiesc voao că vameşii şi curvarii trecură în părăţiia Domnului. Vine amu Ioan Botezătoriul în cale dereaptă şi nu crezut lui. Vameşii şi curvarii crezură el e voi văzut şi nu vă căit, apoi creadeţi”. Şi altă pildă auziţi. 
  Zise Domnul pilda aceasta: „Om neştine era căsătoriu ce-şi sădi viia şi cu gard îngrădi şi săpă într-însa tocitoare şi zidi stîlp şi o deade el a lucrătorei şi se duse. Cîndu se apropie vreamea rodului tremease robii lui cătră [66] lucrători să ia rodul lui şi prinseră lucrătorii robii lui amu bătură, alţii uciseră, alţii cu pietri-i uciseră. Iară tremease alţi robi mai mulţi de întîiu şi feaceră lor aşijdere. Mai apoi tremease cătră ei fiiul lui, grăi: „Ruşina-se-vor de fiiul mieu”. Lucrătorii văzură fiiul, <46v> ziseră întru ei: „Aceasta este moşteanul. Veniţi să ucidem el şi vrem ţine moşteniia lui”. Şi prinseră el şi-l scoaseră afară din vie şi-l uciseră. Cînd amu va veni domnul viei ce va face lucrătorilor aceia? Grăiră lui: „Răii rău să piară şi viia o vor da altor lucrători ce vor da lui lui rod în vreamea sa”. Grăi lor Isus: „Au n-aţi cetit nece dinioară în cărţi? Piatra ce nu în rînd feaceră ziditorii, aceaea fu în capul unghiului? De la Domnul fu aceasta şi easte minune între ochii noştri”. 
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el Iudei: „Derept aceaea grăiesc voao că se va lua de la voi împărăţiia Domnului şi da-se-va omului ce va face rodul lui şi cădea spre piatră aceasta frîngu-se e spre cine va cădea struncina-va el”. Auziră întăi preoţilor şi fariseii pilda lui, înţeleaseră că de ei grăiaşte şi căuta el <47r> să prinză, ce se temea de gloate. Derept aceaea că prorocul el avea. Răspunse Isus iară zise lor în pildă, grăi. 
  Zise Domnul pilda aceasta: Podobeaşte-se împărăţiia ceriului omului împărat ce feace nuntă fiiului lui şi tremease robii lui a chema la nuntă şi nu vrură să vie. Iară tremease alţi robi şi grăi: „Ziceţi chemaţilor adecă prînzul mieu gătiiu, juncii miei şi hrăniţi jungheaţi şi totu e gata. Veniţi la nuntă”. Ei nu pristăniră să margă. Unii amu la satele lor e alţii la negoaţe, alţii prinseră robii, dosadiră lor şi-i uciseră. Şi auzi împăratul acela mînie-se şi tremease voinicii lui şi pierdu ucigătorii acei şi cetăţile lor arseră. Atunce grăi robilor lui: „Nunta amu gata easte. Chemaţii nu fură destoinici. Duceţi-vă amu în ieşitul drumurelor şi cîţi veţi afla chemaţi-i la nuntă”. Şi ieşiră robii acei în răspîntii <47v> adunară toţi cîşi aflară, răii şi bunii, şi se împlu nunta şăzînd ei şi întră împăratul şi-i văzu şezînd. Văzu aciia om neîmbrăcat în veşminte de nuntă şi grăi lui: „Soaţe, cum ai venit încoace neavînd veşminte de nuntă?” El tăcu. Atunce zise împăratul slugilor: „Legaţi lui mîinile şi picioarele şi-l luaţi el de-l aruncaţi el în tunearecul de afară. Aciia va fi plîngere şi scrîşnire dinţilor. Mulţi sînt chemaţi şi puţini-s aleşi.” 
  În vreamea aceaea sfat luară ca să-l înşale el cu cuvîntul şi tremeaseră cătr-însul ucenicii lui cu Irodianii, grăiră: „Învăţătoriule, ştim că de-adevăr eşti, în calea Domnului adevăr înveţi şi nu socoti de nemică nece amu cauţi pre feaţe de oameni. Zi amu noao ce ţi se pare: „Cade-se dajde a se da lu Chesariu au nu?” Înţelease Isus hitlenşugul lor, zise: <48r> „Ce mă ispitiţi, făţarnicilor? arătaţi-mi florintul dăjdiei”. Ei aduseră lui arginţii. Grăi lor: „Al cui chip easte scris?” Grăiră lui: „A lui Chesariu”. Atunce grăi lor: „Daţi lu Chesariu ce e a lu Chesariu şi lu Dumnezeu al Domnului”. Şi auziră şi se mirară şi lăsară el de se duseră.
  [67] În vreamea aceaea apropiiară-se cătr-însul saducheii grăind că nu va fi înviiare şi întrebară el, grăiră: „Învăţătoare, Moisi zise: „Să ar neştine muri nu va avea feciori, să ia fratele lui muiare lui şi să învie sămînţa fratelui lui. Era întru noi şapte fraţi şi întîiul însură-se şi muri şi nu avu sămînţă, ce lăsă muiarea sa fratelui lui. Aşa şi al doile şi al treile tocma pînă la şaptele. Mai apoi de toţi muri şi muiarea. Întru înviere amu, căruia de acei şapte va fi muiarea că toţi amu o avură ea?” Răspunse Isus, zise lor: „Prilă-stiţi-vă, <48v>, nu ştiţi scriptura, nece tăriile Domnului. Întru viere amu nu se vor însura, nece se vor mărita ce ca îngerii Domnului în ceriure sînt. De învierea morţilor n-aţi cetit ce e zis voao de Domnul grăit: „Eu sînt Domnul lu Avraam şi Dumnezeul lu Isaac şi Dumnezeul lu Iacov. Nu e Dumnezeu Domnul morţilor ce al viilor. „Şi auziră năroadele mirară-se de învăţăturile lui. Fariseii auziră că ruşină saducheii, adunară-se depreună şi întrebă unul de înşii.
   În vreamea aceaea leage învăţătoriul ispitiia el şi grăi: „Învăţătoare, care porîncită mai bună easte leage?” Isus zise lui: „Iubeşte Dumnezeu Domnul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta e întăia şi mai mare porîncită. A doa cuviinţă ei: Iubeaşte vecinul tău ca însuţi tine. Spre aceale doao porîncite toată leagea <49r> şi prorocii spînzură.” 
  Adunatele fariseilor, întrebă ei Isus grăi: „Ce se voao pare de Hristos? Al cui fiiu easte?” Grăi lui: „A lu David”. Hrăi lor: „Cum amu David cu duhul Dmnului chema el şi grăiia: zise Domnului mieu: şezi de-a dereapta mea pînă voiu pune toţi dracii tăi perină picioarelor tale. Sau amu David cu duhul Domnului el chema, cum al Domnului easte?” Şi nime nu putu lui răspunde cuvînt, nece cuteza cine den aceaea zi să întreabe el de aciia. 
  În vreamea aceaea atuncea Isus grăi nărodure şi ucenicilor lui grăi: „Spre scaunul lu Moisi şezură cărtularii şi fariseii. Toate amu cîte vă zic voao vegheaţi şi le faceţi. După lucrurele lor nu faceţi; grăiesc amu voao şi nu fac. Legară amu tare greu ce nu e lesne a-l purta şi-l pun spre spatele oamenilor, <49v> cu deagetele lor nu vor să-l rădice. Toate lucrurele fac să fie văzuţi de oameni, lărgesc şi hrănilniţele lor şi se măresc supt poalele veşmintelor lor. Iubesc înainte a pune de la cină şi întăiu şădeare în gloate şi sărutatele în tîrgure şi a se chema de oameni „învăţătoare, învăţătoare”. E voi nu vă chemareţi învăţători, că unul easte al vostru învăţătoriu: Hristos. Voi toţi fraţi vă seţi şi părinte nu vă chemareţi voi pre pămînt. Unul easte amu tatăl vostru ce easte în ceriure. Nece vă chemareţi năstăvitori; unul easte amu năstăvitoriul vostru: Hristos. Cela ce e mai mare întru voi să fie voao slugă e cela ce se va înălţa însuşi pleca-se-va şi plecaţii înălţa-se-vor”.
   Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii: „Vai de voi, cărtularilor şi farisei făţarnici, că mîncaţi casele văduolor şi <50r> cu vină de departe [68] rufăciuni faceţi. Derept aceaea mai mare lua-veţi osîndă. Vai de voi cărtulari şi farisei făţarnici că închideţi împărăţiia ceriului între oameni. Voi amu nu meargeţi , nece cine ar mearge nu lăsaţi să margă. Vai de voi, cărtulari şi farisei făţarnicilor, că treaceţi marea şi uscat să faceţi unul credincios şi cînd va fi să faceţi el fiiul iazerului mai vîrtos decît voi. Vai de voi purtători de orbi ce grăiţi cela cela ce se va jura beseareciei deatoriu easte. Nebuni şi orbi, ce mai mare easte: aurul sau beseareca luminează aurul? Şi cela ce se va jura altariului nămică nu easte, e cine se jură darurelor ce-s în vîrhul lui deatoriu easte. Nebuni şi orbi, ce e mai mare? darurele sau altariul ce sfinţeaşte darurele? Cele ce se jură altariului, jură-se lor şi celor ce sînt în vîrhul lui. E cela ce se jură beseareciei, jură-se ei <50v> şi ceia ce lăcuiesc întru ea. Şi se jură ceriului, jură-se scaunului domnului şi şăzătoriul lui spri însul.” 
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii: „Vai de voi, cărtulari şi farisei făţarnici, că zeciuiţi izma şi mărariul şi cimbrul şi lăsat leage grea: judeţul şi milostenia şi credinţa. Acealea se cade să faceţi şi alalte nu lăsaţi. Purtători de orbi, strecuraţi ţînţarii e cămile înghiţiţi. Vai de voi, cărtulari şi farisei făţarnici, să curăţaţi de înafară sticlele şi blidele e de înlăuntru sînt pline de răpiciuni şi de nedereptate. Farisei orbi, curăţiţi mainte de înlăuntrul sticlele şi blidele ca să fie şi de înafara lor curat. Vai de voi, cărtulari şi farisei făţarnicilor, că vă semănaţi mormintelor împistrite ce de înafară se văd frumoase e de înlăuntru sînt pline de oasele <51r> morţilor şi de toată necurăţiia. Aşa şi voi de înafară arătaţi-vă oamenilor derepţi, de înlăuntru seţi plini de făţării şi fărăleage.” 
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii: „Vai de voi, cărtulari şi farisei făţarnicilor, că zidiţi mormintele prorocilor şi înfrîmseţaţi mormintele dereapţilor şi grăiţi: „Să am vrut fi fiind în zilele părinţilor noştri n-am vrut fi fiind lor soţi în sîngele prorocilor”. Derept aceaea înşivă mărturişiţi că seţi feciorii celora ce uciseră prorocii şi voi împleţi măsura părinţilor voştri. Şerpii, feciorii năpîrciei, cum să fugiţi de judeţul focul iazerului? Derept aceaea eu voiu tremeate cătră voi prorocii şi prea mîndri cîrtulari şi dinşii uciset şi răstigniţi la gloatele vostre şi-i scoaset den cetăţi <51v> în cetăţi încă va veni spre voi tot sîngele derepţilor vărsat spre pămînt. De la sîngele lu Avel derept pînă la sîngele Zahariei, feciorul lu Varahiil. El uciset în mijlocul besearecilor şi între oltariu. De-adevăr grăiesc voao că vor veni toate acealea nărodul acesta. Ierusalime, Ierusalime, cela ce ucise prorocii şi cu pietri uciset tremeşii cătră tine, de cîte ori vruiu să adun feciorii tăi cumu-şi adună găina arepile ei puii şi nu vrut? Adecă se lasă casele voastre pustii. Grăiesc amu voao că nu aveţi mine a vedea de acmu pînă [69] cînd veţi zice: „Blagoslovit ce vine în numele Domnului”. Şi ieşi Isus şi se duse în besearecă. 
  În vreamea aceaea şi mearseră cătră el ucenicii lui, arătară lui zidirea beseareciei. Isus zise lor: „Vedeţi aceastea toate? De-adevăr grăiesc <52r> voao că n-ar sta acicea piatră spre piatră ce să nu se răsipească.” 
  Şăzînd Isus în pădurea Eleonului postînpiră cătr-însul ucenicii. Unul grăi: „Spune noao cînd vor fi aceastea şi ce seamne venitului tău şi sfîrşitul veacului?” Răspunse Isus, zise lor: „Vegheaţi-vă să nu cumva neştine voi prilăstească; mulţi vor veni în numele mieu grăind: „Eu sînt Hristos” şi mulţi vor prilăsti. Auzi-veţi şi avea-veţi războaie şi de auzirea războaielor vedea-veţi. Podobescu-se amu toate aceastea să fie ce nu e atunce concenie. Scula-se-vor limbi spre limbi şi împăraţi spre împăraţi şi vor fi foameţi şi peiri şi cutremure pre locure. Toate acealea începutul boalelor. Atunce pridădi-vor voi în scîrbă şi ucide-vor voi şi veţi fi urîţi a toate limbile pentru numele mieu. Atunce să blăzni-se-vor mulţi şi unul la alaltu se vor vinde şi se vor nevedea unul la alaltu. Şi mulţi proroci minci-noşi <52v> sculase-vor mulţi şi derept multul fără legiei şi stinge-se-va a mulţi”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Răbdătorii pînă în sfîrşit aceaia mîntuiţi-s. Şi propovedui-se-va Evanghelie împărăţie pe spre toată lumea întru mărturiia a toate limbilor. Şi atunce va veni sfîrşitul. Cînd veţi vedea urîciuni şi pustiire zicerea lu Daniil prorocul stînd în loc sfînt, cela ce ceteaşte să înţeleagă. Atunce era întru Iudei să fugă în codri şi ceia den loc să nu iasă să ia ceva den casa lui şi cela den sat aşa să nu se întoarcă îndărăt a-şi lua veşmintele lui. Vai de nedeşerţii şi înfămeiaţii în aceale zile. Rugaţi-vă să nu fie ruga voastră iarna, nece sîmbăta. Fi-va atunce scîrbă mare cum n-au fost de începutul lumiei pînă acmu, nece ar fi. Şi să n-ar fi a se scurta zilele acealea, n-ar fi amu să se mîntuiască toate trupurele. <53r> Derept aleşii scurta-se-vor zilele aceastea. Atunce să ar zice voao cineva adecă „cice Hristos sau colea”, nu aveareţi credinţă. Scula-se-vor amu mincinoşi Hristoşi şi mincinoşi proroci şi da-vor seamne mari şi ciude ca să prilăstească să ar putea şi aleşii. E aceastea amu zic voao sau amu ar zice voao adecă „în pustie easte”, nu ieşireţi, adecă „în vistiiariu, nu aveareţi credinţă”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Fulgerul ce iase de la răsărit şi se iveaşte pînă la apus. Aşa va fi şi întru venitul fiiului omenesc. Iuo va amu fi trupul, acolo aduna-se-vor vîlturii. Aciia şi după scîrbitul zilelor acelor soarele va întuneca şi luna nu-ş va da lumina ei şi stealele vor cădea den ceriu şi atunce se va ivi semnul fiiului omenesc în ceriu şi atunce vor plînge toate rudele pămîntului şi vor vedea fiiul omenesc viind în nuorii ceriului cu silă <53v> şi cu slavă multă şi va tremeate îngerii lui cu bucine în glasure mari şi vor aduna aleşii lui de patru vînture den capetele ceriului pînă în sfîrşitul lor. De smochinu învăţaţi-vă [70] pildă. Cînd amu steblele ei vor fi tinereale şi frunza înfrunzeaşte, să ştiţi că aproape easte de secerat. Aşa şi voi cînd veţi vedea acealea toate să ştiţi că aproape easte, lîngă uşi”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „De-adevăr grăiesc voao că n-are a treace ruda aceasta pînă aceale toate vor fi. Ceriul şi pămîntul va treace e cuvîntul mieu nu va treace”.
   Zise Domnul ucenicilor lui: „De zioa aceaea şi ceasul acela nime nu-l ştie, nece îngerii ceriului, numai tatăl mieu însuşi. Cum amu fu în zilele lu Noe, aşa va fi şi venitul fiiului omenesc. Că era <54r> în zilele ainte de potop mîncînd şi bînd, însurîndu-se şi mărintîndu-se pînă în zioa ce întră Noe în corabie. Şi nu simţiia pînă vine apa şi luo tot. Aşa va fi şi venitul fiiului omenesc. Atunce doi vor fi în sat, unulu se va lua e altulu se va lăsa; e doi rîşnind în rîşniţă, unulu se va lua e altulu se va lăsa. „. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Prevegheaţi amu că nu ştiţi în ce ceas Domnul vostru va veni. Aceaea să ştiţi că să ar fi ştiind domnul caseei de cătră care straje furul va veni, preveghear-ar amu şi n-ar da să-i sape casa lui. Derept aceaea şi voi fiţi gata că în ceas ce nu vă pare fiiul omenesc va veni. Cine easte amu credincios rob şi înţelept ce elu-l puse domnul lui spre toată casa lui, cela ce să dea lor hrană în vreamea lui? Ferice de robul acela ce el va afla domnul lui <54v> cînd va veni, aşa făcînd. De-adevăr grăiesc voao că spre toată avuţiia lui pune-l-va el. E să zisere rău rob acela întru inima lui: „Pesti-va Domnul mieu a veni” şi va înceape a-şi bate soţii lui, a mînca şi a bea cu beţiţii, veni-va domnul robului acelui în zi ce nu-l va fi aşteptînd şi în ceas ce nu-l ştie şi-l va năduşi de năprasnă şi cinstea lui cu necredincioşii va fi pusă. Aciia va fi plîngere şi scrîşnire dinţilor”. 
  Zise Domnul pilda aceasta: „Podobeaşte-se împărăţiia ceriului a zeace feate ce-şi luară lumînările lor şi ieşiră în tîmpinatul ginerelui. Cinci era dinsele înţeleapte şi cinci nebune. Nebunele-ş luară lumînările lor şi nu luară cu eale unt. E înţeleptele-ş luară unt în vasele lor cu lumînările lor. Că pesti <55r> ginerele, durmitară toate şi adurmiră. În miazănoapte strigare fu adecă ginerele vine: Ieşiţi în tîmpinatul lui”. Atunce se sculară toate fecioarele acealea şi-ş înfrîmseţară lumînările lor. Nebunele înţeleptelor ziseră: „Daţi noao de untul vostru că lumînările noastre se-au stins”. Răspunseră înţeleptele şi grăiră: „Doară cumva nu va sosi noao şi voao; duceţi-vă mai vîrtos unde se vende şi vă cumpăraţi voi”. Ducîndu-se eale să-şi cumpere, vine ginerele şi gătitele întrară cu el în nuntă şi închise fură porţile. Mai apoi veniră şi cealealalte feate, grăiră: „Doamne, doamne, deşchide noao”. El răspunse, zise: „Adevăr grăiesc voao, nu ştiu voi. Prevegheaţi [71] amu că nu ştiţi zioa , nece ceasul cînd fiiul omenesc veni-va”.
   Zise Domnul pilda aceasta: „Om neştine ce se duse de chemă ai lui robi şi deade lor avuţiia lui; unuia <55v> deade cinci somi, altuia doi, altuia unul, cineş împrotiva sileei lui şi se duse aciia. Mearse de luo cei cinci somi, lucră cu nuşii şi făcu alţi cinci somi. Aşa şi cela cu doi somi, dobîndi alţi doi e cela ce priimi unul duse-se de săpă în pămînt şi ascunse argintul domnului lui. După multă vreame vine domnul robilor acelor şi să se întreabe cu nuşii de cuvinte şi se apropie cela ce priimi cei cinci somi, grăi: „Doamne, cinci somi datu-mi-ei, adecă alţi cinci somi dobîndit-am cu ei”. Zise lui domnul lui: „Bun rob, dulce şi credincios, spre puţin fuseşi credincios, spre multu te voiu pune; pasă în bucuriia <56r> domnului tău”. Mearse şi cela ce priimi doi somi, zise: „Doamne, doi somi dedieşi-mi şi alţi doi somi dobîndiiu cu ei”. Zise lui domnul lui: „Bună slugă şi dulce credincios, spre puţin fusieşi credincios, spre multu te voiu pune; pasă în bucuriia domnului tău”. Mearse şi cela ce priimi un som, zise: „Doamne, ştia-te că rău om eşti. Seaceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai răsipit şi mă temuiu, duşu-mă de ascunşu somul tău în pămînt şi adecă ai lui”. Răspunse lui domnul zise lui: „Hitlean rob şi leaniv, ştiai-mă că rău sînt, seacer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am răsipit. Cuvine-ţi-se ţie să dai argintul mieu tîrgarilor şi să viiu să-mi fiu luat al mieu cu asupră. Luaţi amu de la el somul şi daţi celuia ce are zeace somi. Avutul amu da-se-va şi-i se preaizbîndi e de la neavutul ce-i pare că luat va fi de la el; şi nepotreabnic rob aruncaţi-l întru întunearecul de afară. Aciia va fi plîngere şi scrăşnire dinţilor”. Aceaea grăind, glăsi: „Cine are urechi de auzire să auză”.
   <56v> Zise Domnul: „Cînd va veni fiiul omenesc în slava lui şi toţi sfinţi îngeri cu nusul, atunce va şădea la scaunul slaveei lui şi se vor aduna înaintea lui toate limbile şi va aleage ei unul de alalt ca un păstoriu aleage oile den capre şi va pune oile de-a dereapta lui, iară caprele de-a stînga. Atunce zise împăratul celora de-a dereapta lui: „Veniţi, blagosloviţii de părintele mieu, de moşteniţi ce e gătit voao împărăţiia den tocmeala lumiei. Flămînzii şi-mi deadet mîncare, însetoşai şi mă adăpat, striin era şi mă duset, dezbrăcat era şi mă îmbrăcat, lînged era şi mă socotit, în temniţă era şi venit cătră mine”. Atunce vor răspunde lui derepţii de vor grăi: „Doamne, cîndu te-am văzut flămînd şi te-am săturat, sau setos şi te-am adăpat? cîndu te-am văzut striin şi te-am dus sau dezbrăcat şi <57r> te-am îmbrăcat ? Cîndu te văzum lînged sau în temniţă şi venim cătră tine?” Răspunse împăratul zicînd lor: „Adevăr grăiesc voao că făcut unul aceştea fraţi ai miei mai mici mie făcut. Atunce va zice şi celora de-a stînga lui: „Duceţi-vă de la mine blestemaţilor în focul veacilor ce e gătit dracului şi îngerilor [72] lui. Înflămînzii şi nu-mi deadet mîncare, însetoşai şi nu mă adăpat, striin era şi nu mă duset, gol era şi nu îmbrăcat mine, lînged era şi în temniţă şi nu socotit mine”. Atunce vor răspunde lui şi aceia grăind: „Doamne, cîndu te-am văzut flămînd sau setos sau striin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi n-am slujit ţie?” Atunce va răspunde lor grăind: „Adevăr grăiesc voao că nu făceaţi unuia de aceşti mitutei, nece mie făceaţi”. Şi vor mearge aceia în munca veacilor e derepţii <57v> în viaţa de veac. Şi fu deca sfîrşi Isus cuvintele aceastea, zise ucenicilor lui. 
  Zise domnul ucenicilor lui: „Ştiţi că după a doa zi paştile vor fi şi fiiul omenesc pridădit va fi spre răstignire”. Atunce se adunară întăi preoţii şi cărtularii şi bătrînii omeneşti în curtea întăiul preot ce-l chema Caiafa şi sfătuiră-să Isus să prilăstească şi să-l prinză şi să-l ucigă. Grăiră ce nu în praznic, să nu fie voroavă întru oameni. 
  În vreamea aceaea Isus fu în Vitanie în casa lu Simon stricatul. Apropie-se cătr-însul muiare în stîclă mir avînd de mult preţ şi-l vărsă în capul lui şăzînd. Văzură ucenicii lui şi nu ogodiră ce grăiră: „Derept ce fu aceasta pagubă? Putea amu acesta mir vîndut să fie derept mult şi să se dea mişeilor. <58r> Înţelease Isus, zise lor: „Ce trudă daţi muieriei? Lucru bun feace derept mine. Pururea amu mişeii cu voi aveţi e mine nu veţi avea pururea. Varsă mirul acesta spre trupul mieu, spre groapa mea face. Adevăr grăiesc voao unde se va fi mărturisind Evanghelie aceasta prespre toată lumea, zice-se-va şi ce feace aceasta întru pomeana ei”. Atunce se duse unul de acei doisprăzeace ce se chema Iuda den Scariot, cătră întăiul preoţilor zise: „Ce-mi veţi da şi eu voao voiu vinde el? Ei puseră lui 30 de arginţi. Şi deaciia socotiia podoabă vreame să el vînză. Întăia zi de amiazăzi mearseră ucenicii cătră Isus, grăiră lui: „Unde veri să gătim ţie să mănînci paştile?” El zise: „Duceţi-vă în cetate, cătră iată cine, şi ziceţi lui: „Învăţătoriul grăiaşte: vreamea mea aproape easte. La tine voiu face paştile cu ucenicii miei”. Şi feaceră ucenicii <58v> ca zise lor Isus şi gătiră paştile. Seară fu, şezu cu amîndoisprăzeace ucenici. Şi mîncînd zise lor: „Adevăr grăiesc voao că unu de voi vîndutu-m-au”. Şi se scîbiră foarte, începură a grăi lui cineş cu al lui: „Doară eu sînt, Doamne?” El răspunse, zise lor: „Cela ce întinge mîna cu mine în solniţă, acela mă vîndu. Fiiul omenesc mearge ca easte scris de el. Vai de omul acela ce fiiul omenesc vîndu; mai bine ar fi lui să nu fie născut omul acel”. Răspunse Iuda cela ce-l vînduse el, zise: „Doară eu sînt, învăţătoare?” Grăi lui: „Tu zici”. Mîncînd ei, luo Isus pîine şi o blagoslovi şi o frîmse şi deade ucenicilor lui şi zise: „Luaţi şi mîncaţi; acesta easte trupul mieu”. Şi luo păharul şi bine urî, deade lor şi le grăi: „Beţi dentr-însul toţi că acesta easte sîngele mieu, leage noao ce se <59r> derept mulţi varsă lăsăciunile păcatelor. Grăiesc amu voao că n-am a bea de acest rod de viţă [73] pînă în zioa aceaea cînd voiu bea cu voi nou întru părăţiia tatălui mieu”. Şi cîntară şi ieşiră în codrul Galileiului. Atunce cuvîntă lor Isus: „Toţi vă veţi săblăzni de mine în noaptea aceasta; scrisă amu easte: „Vătăma-se-va păstoriul şi se va despărţi turma oilor”. E după învierea mea, aştepta-vă-voiu în Galilei”. Răspunse Pătru, zise lui: „Să se-ar toţi săblăzni de tine, eu nece dinioară nu mă voiu săblăzni de tine”. Zise lui Isus: „De-adevăr grăiesc ţie că în na aceasta noapte ainte pînă cîntătoriul nu va fi cîntat, de trei ori te veri lepăda de mine”. Grăi lui Pătru: „Să mi se-ar tîmpla cu tine a muri, nu mă voiu lepăda de tine”. Aşa şi toţi ucenicii ziseră. Atunce vine cu nuşii Isus în oraş ce se chema Ghetsimanie <59v> şi grăi ucenicilor: „Şedeţi aciia pînă mă voiu duce să mă rog colea”. Şi luo Pătru şi amîndoi feciorii lu Zevedeiu, începu a scîrbi şi a tînji. Atunce grăi lor Isus: „Oscîrbit easte sufletul mieu pînă la moarte. Aşteptaţi acicea şi prevegheaţi cu mine”. Şi trecu puţinel şi căzu spre faţa lui, rugase şi grăia: „Tatăl mieu, să easte puteare să-mi treacă păharul acesta de la mine însă nu ca eu voiu, ce ca veri tu”. Şi vine cătră ucenici şi află ei adurmiţi şi grăi lu Pătru: „Aşa e, nu poţi un ceas preveghea cu mine. Prevegheaţi şi vă rugaţi să nu meargeţi în năpaste, că duhulu e treazv e trupulu e slab.” Iară a doara mearse de se rugă grăind: „Tatăl mieu, să nu poată acest păhar treace de la mine să nu-l beau <60r> fie voia ta”. Şi vine iară, află ei adurmiţi. Era-le lor ochii îngreoiaţi şi-i lăsă ei de se duse iară ruga-se a treia oară, acela cuvînt zise. Atunce vine cătră ucenicii lui şi grăi lor: „Durmiţi alţi şi răposaţi, adecă apropie-se ceasul şi fiiul omenesc vîndu-se în mînile oamenilor păcătoşi. Sculaţi de îmblăm, adecă se apropie cela ce mă vîndu”. Încă el grăind adecă Iuda, unul de cei doisprăzeace, vine şi cu nusul gloate multe cu arme şi cu pari de la mai marii preoţi şi bătrînii omeneşti. Cela ce vîndu el deade lor semn, zise: „Cela ce voi săruta, acela easte de prindeţi el.” Şi aciia trecu cătră Isus, zise lui: „Bucură-te, Învăţătoare”, şi-l sărută el. Isus zise lui: „Soaţe, spre aceaea ai venit.” Atuncea postînpiră şi puseră mînile pre Isus şi prinseră <60v> el. Şi adecă unul de aceştea ce fusease cu Isus tinse mîna şi scoase cuţitul lui şi lovi robul întăiul prespre preoţi şi tăie lui ureachia. Atunce grăi lui Isus: „Întoarce cuţitul tău în locul lui că toţi amu ce luară cuţitele, de cuţite periră. Au pară-ţi că nu pociu ruga acmu tatăl mieu şi înainte să-mi puie mai mult de doaosprăzeace legheoane de îngeri? Cum amu să se izbîndească scriptura, că aşa se cade să fie.” În acela ceas zise Isus gloatelor: „Ca la un tîlhariu aţi ieşit cu arme şi cu pari a mă prinde. În toate zilele pre lîngă voi şedea în besearecă învăţa şi nu prinset mine. Aceastea toate fură să se izbîndească scripturile prorocilor. Atunce ucenicii toţi lăsară el, fugiră.
   În vreamea aceaea voinicii prinseră Isus şi-l duseră cătră Caiafea, întăiul <61r> preoţilor iuo cărtularii şi bătrînii adunară-se. E Pătru mergea dup-îns pre departe pînă la curtea vlădicăei şi întră, înlăuntru şedea cu slugile să vază sfîrşitul lui. Întăiul [74] preoţilor, vlădicii şi bătrînii cu nus şi zborul tot căuta minciuni să mărturisească pre Isus ca să-l ucigă el şi mulţi mincinoşi mărturie mearseră şi nu aflară. Apoi vineră doi mincinoşi mărturie şi ziseră: „Acesta zicea: pociu sparge beseareca lu Dumnezeu şi în trei zile să o zidesc ea”. Şi se sculă întăiul preot, zise lui: „Nemică nu răspunzi, ce aceştea pre tine mărturisesc?” E Isus tăcea. Şi răspunse întăiul preot, zise lui: „Juru-te cu Dumnezeu viu să zici noao să eşti tu Hristos, fiiul Domnului”. Grăi lui Isus; „Tu zici, însă grăiesc voao: de acmu veţi vedea fiiul omenesc şăzînd de-a dereapta silelor şi viind în nuorii ceriului”. Atunce <61v> întăiul preoţilor runpea veşmintele lui, grăi că hulă grăiaşte; „Ce încă trebuim mărturii adecă acmu auzit hulele lui? Ce se voao pare?” Ei răspunseră şi ziseră: „Vinovat easte morţiei”. Atuncea scuipară faţa lui şi greaţă lui făcea, unii pre buci-l loviia, grăiia: „Spune noao, Hristoase, cine easte cela ce te lovi?' Pătru şădea afară în curte şi postănpi cătr-însul o roabă, grăi : „Şi tu erai cu Isus Galileaninul”. Elu se lepădă de între oameni, grăi: „Nu ştiu ce grăieşti”. Şi se duse el cătră uşă, văzu el alt şi grăi lui: „Aciia era şi acesta cu Isus Nazaraninul”. Şi iară se lepădă cu blestem că nu ştie acel om. După aceaea prespare neşchit mearseră stînd şi ziseră lu Pătru: „Adevăr şi tu dinşii eşti şi amu beseadele tale aiavea te fac. Atunce începu a se jura şi a se blăstema că nu ştie acel om şi aciia cîntătoriul glăsi. Şi <62r> pomeni Pătru graiul lu Isus zisease lui că ainte pînă cîntătoriul nu va fi cîntat de trei ori te veri lepăda de mine. Şi se duse afară şi se plînse cu amar. Demîneaţă fu. 
  În vreamea aceaea sfat făcură toţi mai marii preoţi şi bătrînii omeneşti pre Isus, ca să ucigă el; şi legară el, duseră-l şi deaderă el lu Pilat den Pont şi ghemon. În vreamea aceaea văzu Iuda că vîndu el că osîndit fu, căi-se şi întoarse treizeci de arginţi, grăi: „Greşii de vîndu-i sînge nevinovat.” Ei ziseră: „Ce easte noao? Tu caută”. Şi aruncă arginţii în besearecă, duse-se şi mearse de se spînzură. E mai marii preuţi luară arginţii, ziseră: „Nu se dostoiaşte să-i băgăm ei în vistiiari că easte preş de sînge. Sfat făcură să cumpere lor un sat <62v> de lut de îngrupătoare striinilor. Derept aceaea cheamă-se satul acela sat de sînge pînă în ceaste zile. Atunce se izbîndi zicerea Ieremiei prorocul grăind: „Şi luară treizeaci de arginţi preţ preţuit ce preţui-se den fiii lu Izrail şi-i deaderă pre un sat de olari cum au spus mie domnul”. E Isus sta naintea lu ghemon şi întrebă el şi ghemon grăi: „Tu eşti împăratul Iudeilor?” Isus zise lui: „Tu grăieşti”. Şi cînd pre el grăiia mai marii preoţi şi bătrînii, nemică nu răspundea. Atunce grăi lui Pilat: „Nu auzi cîţi pre tine mărturisesc?” Şi nu răspundea el nece un cuvînt, că se mira şi ghemon foarte. La toate praznicele obiceai avea şi ghemon să lase unul nărodului legat carele vor vrea. Avea atuncea legat nărocitul de-l chema [75] Varavva. Adunatul lor, zise lor Pilat: „Carele veţi să las voao, Varavva sau Isus ce se grăiaşte Hristos?” Ştiia amu că derept zavistiia de-dease <63r> el. Şezu el la judecată, tremease cătr-însul muiarea lui, grăi: „Nemică ţie şi dereptul acesta. Mult amu chinuii astăzi în somn derept el”. E mai marii preoţi şi bătrînii învitară gloatele de să ceară Varavva e Isus să-l piiarză. Răspunse şi ghemon zise lor: „Carele veţi vrea den ceşti doi să las voao?” Ei ziseră: „Varavva”. Grăi lor Pilat: „Ce amu veţi să faceţi lu Isus ce se grăiaşte Hristos?” Grăiră lui toţi: „Răstignit să fie”. Şi ghemon zise: „Cui amu făcu rău?” Ei căsca, striga, grăia: „Răstignit să fie”. Văzu Pilat că nimica nu tăcură că mai vîrtos voroavă fu, luo apă, spălă-ş mînile naintea nărodului, grăi: „Nu sînt vinovat de sîngele dereptului acesta. Voi căutaţi.” Şi răspunseră toţi oamenii, ziseră: „Sîngele lui pre noi şi pre feciorii noştri”. Atunce lăsă lor Varavva. E Isus fu dat să fie răstignit.
   <63v> În vreanea aceaea voinicii şi ai lu ghemon luară Isus la judecată. Adunară-se prinsul toţi mulţi voinici şi dezbrăcară el, îmbrăcară-l cu văşmînt roşiu şi împlătiră cunună de spini, puseră în capul lui şi trestie în dereapta lui şi se închina în genuche naintea lui, bate-ş joc de el, grăiia: „Bucură-te, împăratul iudeilor” şi scuipiară pre el. Luară trestii şi-l ucidea pre capul lui şi cîndu-şi bătură joc de el, dezbrăcară de pre el mohorîta şi îmbrăcară el în veşmintele lui şi duseră el la răstignire. Ieşiră, aflară un om, Chirineisc, numele-i Simon, şi aceluia dup-însul să poarte crucea lui. 
  În vreamea aceaea mearseră la loc chema-se Golgota ce easte de se grăiaşte „locul ţăstului”. Deaderă lui să bea oţet cu fiiare mestecat şi gustă şi nu vru să-l bea. Răstigniră <64r> el, împărţiră veşmintele lui, aruncară sorţi şi şedea de păziia ei aciia şi puseră desupra capului lui vina scrisă: „Acesta easte împăratul iudeilor”. Atunce răstigniră cu nusul doi tîlhari, unul de-a dereapta, unul de-a stînga. E unul mergea, huliia el, clătina capetele lor şi grăiia: „Spărgeai beseareca şi a treia zi o zidiiai; mîntuiaşte-te însuţi de eşti fiiul lu Dumnezeu, deştinge de în cruce”. Aşijderea şi mai marii preuţi batjocoriia cu cărtularii şi bătrînii şi fariseii grăiră: „Alţii mîntuiaşte, elu-şi nu se poate mîntui. De eşti împăratul izraililor să deştingă amu den cruce şi văm creade întru el. Upovăiia pre Dumnezeu de să mîntuiască el acmu de va vrea lui zicea amu că a lu Dumnezeu sînt fii”. Aciiaşi şi tîlhariul răstignit cu nu-sul <64v> împută lui. Den şase ceasure întunearec fu prespre tot pămîntul pînă al noaole ceas. Den al noaole ceas, strigă Isus cu glas mare grăi: „Ili, Ili, lima savatani?” ce easte „Dumnezeul mieu, Dumnezeul mieu, întru ce mă lăsaşi? E unii de aciia ce sta, auziră, grăiră că Ilie striga acesta. Şi aciia curse unul dentr-înşii şi luo buretele, împlu-l de oţet şi-l înfipse la trestie, [76] adăpă el. De aciia grăi: „Lasă să vedem de va veni Ilie să mîntuiască el”. E Isus iară strigă cu glas mare lăsă sufletul. Şi iată podoaba beseareciei sparse-se în doao de margini de sus pînă jos şi pămîntul se cutremură şi pietrele despicase şi mormintele deşchiseră-se şi mule trupure moarte ale sfinţilor sculară-se şi ieşiră den morminte după învierea lui întrară în sfînta cetate şi se iviră a mulţi. E vătahul şi ceia ce era <65r> cu nusul păziia pre Isus, văzură cutremurul şi ce fu, temură-se foarte, grăiră: „Adevăr fiiul lu Dumnezeu era acesta”. E iudeii. Era aciia şi muieri multe de căuta de departe ce mersease după Isus den Galilei, slujiia lui. Într-însele era Mariia Magdalina şi Mariia lu Iacov şi a lu Iosie mumă şi muma fiiului lu Zevedei. După aceaea fu, vine om bogat den Arimatei, numele-i Iosif ce şi acela învăţase-se la Isus. Acesta apropie-se cătră Pilat, cerşu trupul lu Isus. Atunce Pilat zise: „Daţi-i trupul”. Şi luo trupul Iosif, învăli-l cu pînză curată şi puse el întru o noao a lui groapă ce era tăiată în piatră şi răsturnă piatră mare spre uşa groapei, duse-se. Era aciia Maria Magdalina şi altă Marie şedea lîngă mormînt. <65v> Întru demîneaţa la zioa ce easte după vineri adunară-se mai marii preuţi şi fariseii cătră Pilat, grăiră: „Doamne, pomenit-am că înşălătoriul acesta zicea încă acesta viu: după a treia zi sculase-va. Zi amu să întărească mormîntul pînă a treia zi, doară cumva să vie ucenicii lui noaptea să fure el şi să zică oamenilor: „Sculatu-se-au den moarte”. Şi va fi apoi înşălăciune mai amară de întăiu”. Zise lor Pilat: „Aveţi peceţi. Duceţi-vă de întăriţi cum ştiţi”. Ei se duseră, întăriră mormîntul, semnară piatra cu peceţile. 
  Întru seara de sîmbătă, lumina una de sîmbete vine Maria Magdalina şi altă Marie să vază mormîntul şi iată cutremur fu mare. Îngerul amu al domnului deştinse de în ceri, apropie-se, răsturnă piatra de <66r> spre uşa mormîntului şi şedea spri-nsa. Era faţa lui ca fulgerul şi veşmintele lui albe ca zăpada. De frica lui, cutremurară-se păzitorii şi fură ca morţii. Răspunse îngerul, zise muierilor: „Nu vă teameţi voi. Ştiu amu că Isus răstignitul căutaţi. Nu easte cicea. Sculatu-se-au amu cum au zis. Veniţi de vedeţi locul unde-au zăcut Domnul şi curînd păsaţi, spuneţi ucenicilor lui că se-au sculat den moarte şi iată vă aşteaptă în Galilei. Acolo el veţi vedea. Aceasta zic voao”. Şi ieşiră curînd de la mormîntul cu frică şi cu bucurie mare, curseră să spuie ucenicilor lui şi se închina lui. Atuncea grăi lor Isus: „Nu vă teameţi; duceţi-vă, spuneţi fraţilor miei să se ducă în Galilei şi acolo mă vor vedea. Ducîndu-se eale, iată unii de la peceţi mearseră în cetate, [77] <66v> spuseră mai marilor preuţi toate ce-au fost şi se adunară cu bătrînii, sfat făcură. Arginţi destui deaderă voinicilor: „Ziceţi că ucenicii lui noapte veniră, furară el noi am adurmit. Şi să ar fi auzit aceasta şi la ghemon noi văm tocmi el şi voi fără de grijă văm face”. Ei luară arginţii, făcură cum fură învăţaţi şi se aude cuvîntul acesta întru iudei în ceaste zile.
   În vreamea aceaea unsprăzeace ucenici duseră-se în Galilei în codrul ce zisese lor Isus şi văzură el, închinară-se lui e aceştea părea-le-se. Şi se apropie Isus, zise lor: „Deade-mi-se toată putearea la ceri şi la pămînt, păsaţi, învăţaţi toate limbile, botezaţi ei în numele părintelui şi al fiiului şi al sfîntului duh. Învăţaţi ei, păziţi toate cîte-am zis voao şi iată eu cu voi sînt în toate zilele pînă la sfîrşitul veacului, amin.”
  
  <68r> De întru Marco sfîntă bună vestire
  
  Începutul Evangheliei a lu Isus Hristos, fiiul lu Dumnezeu, cumu e scris întru proroci: „Adecă eu tremite-voiu, îngerul mieu naintea feaţei tale şi va găti calea ta naintea ta”. Glas strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, dereapte faceţi cărările lui”. Era Ioann, boteza în pustie şi propoveduia botejunea de pocăinţă întru iertăciunea păcatelor. Şi ieşiră cătră el toate laturile ovreilor şi Ierosalimleanii şi se boteza toţi în rîul Iordanului de el, i <68v> spovediia păcatele lor. Era Ioann îmbrăcat cu păr de cămilă şi brîu de curea pre mijlocul lui şi mînca mugur şi miiare sălbatecă şi propoveduia, grăiia: „Veni-va mai tare e de mine după mine, ce lui nu-s destoinic a mă pleca să dezleg cureaoa călţunului lui. Eu amu botez voi întru apă, acela va boteza voi cu duhul sfînt”. Şi fu într-acealea zile.
   În vreamea aceaea vine Isus den Nazaretul Galileiului şi se boteză e Ioann în Iordan şi aciia ieşi de-ntr-apă văzu deşchizîndu-se ceriul şi duhul ca un porumb deştingînd pre el şi glas fu de în ceriure: „Tu eşti fiiul mieu iubit, derept el bine vruiu”. Şi aciia duhul dusese în pustie. Şi era aciia în pustie zile 40 a se piti de diavolul şi era <69r> cu gadinele şi îngerii slijiia lui. După datul lu Ioann, vine Isus în Galilei propoveduia Evanghelie împărăţiei lu Dumnezeu şi grăiia că se împlu vreamea şi se apropie împărăţiia lu Dumnezeu; pocăiţi-vă şi creadeţi întru Evanghelie.
   În vreamea aceaea îmbla pre marea Galileiului, văzu Simon şi Andrei, fratele aceluia aruncînd mreaja în mare. Era amu păscari şi zise lor Isus: „Veniţi după mine şi să vă fac să fiţi vînători de oameni”. Şi aciia lăsară mreaja lor, după el mearseră. Şi trecu puţinel deaciia, văzu Iacov a lu Zevedeiu şi Ioan , fratele lui , şi aceia în corabie tocmindu-şi mreaja.Şi aciia chemă ei.Şi lăsară tatăl lor Zevedeiu în corabie cu năemnicii, după el mearseră şi vineră în Capernaum şi aciia întru sîmbătă duse-se în gloate, învăţa şi se mirară de învăţătura lui. Era amu învăţa ei <69v> că despus avea şi ca cărtularii. 
  [78] În vreamea aceaea şi era în gloatele lui un om cu duh necurat şi chema, grăiia; „Lasă, ce e noao şi ţie, Isus Nazareanine? Venit-ai să pierzi noi; ştiu-te cine eşti, sfînt Dumnezeu”. Şi conteni lui Isus, grăi: : „Taci şi ieşi dentr-însul”. Şi se cutremurară el duhul necurat.Şi strigă cu glas mare: „Ieşi dentr-îns”. Şi se spămîntară toţi că se întreba ei cătră sinieşi, grăiia: „Ce easte aceasta? Ce învăţătură noao e aceasta? Că cu despus şi duhului necurat zise i şi ascultă el”. Ieşi auzitul lui aciia prespre toate laturile Galileiului. 
  În vreamea aceaea veniră în casa lu Simon şi lu Andrei cu Iacov şi cu Ioan. Soacra lu Simon zăcea de foc aprinsă. Şi aciia grăiră lui de ea şi se apropie Isus de rădică ea, prinse-o de mîna ei şi o <70r> lăsă ea focul aciia şi slujia lor. După aceaea fu cînd apunea soarele, aducea cătr-însul toţi lîngezii şi drăciţii şi era toată cetatea adunată la poartă şi vindecă mulţi de reale chinuri, de toate boalele şi draci mulţi scoase şi nu lăsa a grăi dracii că ştiia că easte Hristos. Şi demîneaţă de noapte fu foarte, sculă-se, ieşi. 
  În vreamea aceaea duse-se Isus în loc pustiiu şi aciia rugă făcea. Şi mergea dup-însul Simon şi cine era cu nusul şi aflară el, grăiră lui că noi toţi tine căutăm. Şi grăi lor: „Păsăm mai aproape în oraşe şi în cetăţi ca şi aciia să propoveduim pre aceaea am ieşit”. Era de propoveduia la gloatele lor şi în tot Galileiul şi dracii goniia. Şi vine cătră el un stricat, ruga el şi în genuche căzu naintea lui şi grăi lui că de-ai vrea putea-m-ai curăţi. Isus se milosîrdi, tinse mîna <70v>, pipăise de el şi grăi lui: „Voi, fii curăţit”. Şi zise lui aciia se duse de sprinsul stricăciunea şi se curăţi şi conteni lui. Aciia scoase el şi grăi: „Păzeaşte, nemunuia nemică să spui, ce pasă de spune preuţilor şi adu de curăţiia ta ce zise Moisi în mărturiia lui”. Elu se duse, începu a propovedui mult şi purta cuvînt că de aciia nu putea el aiavea în cetate să între ce afară în pustiiu loc era şi ieşiră cătr-însul de pretutindenea. 
  În vreamea aceaea mearse Isus în Capernaum prespre cîteva zile şi auzit fu că în casă easte şi aciia adunară-se mulţi că nu putea încăpea neci pre porţi şi grăi lor cuvînt şi vineră cătr-însul purta slăbitul de vene; purta-l patr-înşi şi nu se putea apropiia cătr-însul derept nărodul, descoperiră coperămîntul unde era, săpară, pogorîră <71r> patul; prinsul, slăbitul zăcea. Văzu Isus crădinţa lor, grăi slăbitului: „Fii, lasă-ţi-se păcatele”. Era unii den cărtulari aciia şăzînd şi cugeta întru inimile lor ce acesta aşa grăiaşte hule. Cine poate lăsa păcatele fără unul Dumnezeu? Şi aciia înţelease Isus cu duhul lui că aşa aceia cugetă întru ei, zise lor: „Ce aceasta cugetaţi în inimile voastre? Ce easte mai iuşor a zice slăbitului: „lasă-ţi-se păcatele” sau a zice: „scoală şi ia patul tău şi îmblă?” Ce să ştiţi că despus are fiiul omenesc pre pămînt a lăsa păcatele”. Grăi slăbitului: „Ţie grăiesc: scoală şi ia patul tău şi te du în casa ta”. Şi se sculă aciia şi luo patul şi ieşi naintea tuturora că se mirară toţi şi slăviră Dumnezeu grăind că nece dinioară [79] n-am văzut aşa. Şi ieşi iară cătră mare şi tot nărodul mergea cătr-însul şi învăţa ei.
   <71v>În vreamea aceaea trecînd Isus văzu Leviia a lu Alfeu şezînd la vamă şi grăi lui: „Pasă-mi pre urmă”. Şi se sculă, după el mearse şi fu şezînd la masă în casa lui şi mulţi vameşi şi păcătoşi şedea şi cu ucenicii lui la masă. Era amu mulţi şi după el mergea. Şi cărtularii şi fariseii văzură el mîncînd cu vameşii şi cu păcătoşii, grăiră ucenicilor lui ce că cu vameşii şi cu păcătoşii mîncă şi bea. Şi auzi Isus, grăi lor: „Nu trebuiaşte sănătosului vraci, ce bolnavului. N-am venit a chema derepţii ce păcătoşii pre pocăinţă”. 
  În vreamea aceaea şi era ucenicii lu Ioann şi fariseilor postiia-se şi vineră şi grăiră lui: „Derep ce ucenicii lu Ioann şi fariseilor postesc, acei ucenici nu postesc?” Şi zise lor Isus: „Au pot feciorii nunteei <72r> pînă cîndu e ginerele cu nuşii easte să se postească? Cîtă vreamea cu ei avea-vor ginerele nu se pot posti. Veni-vor zilele cîndu se va lua de la ei ginerele şi atunce să se postească într-aceale zile şi nimea spărtura cu pînză nenălbită să coasă spre cămaşe veche, iară de nu, lua-se-va cusătura ei noa de spre veachea şi mai mare spărtura va fi. Nimea să bage vin nou în foale vechiu că aimintrea nu e, sparge-va vinul nou foalele şi vinulu se va vărsa şi foalele va peri, ce vin nou în foale nou bagă”. 
  În vreamea aceaea mergea Isus sîmbăta pren lăuntrul semănăturilor şi începură ucenicii lui cale a face, zmulgea spice şi fariseii grăiră lui: „Vezi ce face sîmbăta ce nu se cade”. Şi acela grăi lor: „N-aţi nece dinioară cetit ce făcu David cînd trebuinţă avea şi flămînzi însuşi şi ceia ce era cu nusul? Cum întră în beseareca Domnului pre Aviatarea <72v> întăiul preoţilor şi pîine nainte puse, mîncă ce nu i se cădea a mînca, numai popilor, şi dedea celora ce era cu nusul. Şi grăi lor: „Sîmbăta derept omul fu şi nu omul derept sîmbăta.” Aşişjderea Domn easte fiiul omenesc sîmbetei”. Şi vine iară în gloate şi era aciia om, avea o mînă uscată şi căuta lui de-l va sîmbăta vindeca el de pre el să grăiască. Şi grăi omului ce avea mînă uscată: „Scoală a mijloc”. Şi grăi lor: „Cade-se sîmbăta bine a face au rău să faci? Sufletul să mîntuieşti au să-l pierzi?” Ei tăcură. Şi căută spri-nşii cu mînie scîrbite şi împietrite inimile lor, grăi omului: „Tinde mîna ta”. Şi tinse şi întări-se mîna lui, sănătoasă ca alaltă. Şi ieşiră fariseii aceia cu Irodianii. 
  În vreamea aceaea sfat făcură pre el cum el să piarză. Isu duse-se cu ucenicii lui cătră mare <73r> şi mult nărod den Galilei după el mergea şi den Iudei şi den Ierusalim şi den Idumeia şi dentr-acea parte a Iordanului şi den Tir şi Sidon, mult mulţiţi auziia cîte făcea, veniră cătră el. Şi zise ucenicilor lui să fie o corabie a lui derept nărodul să nu se adune lui. Mulţi amu vindecă cumu-şi cădea cătră el şi striga, grăiia că tu eşti fiiul lu Dumnezeu. Şi mult opriia lor să nu aiave facă el. 
  [80] În vreamea aceaea sui-se Isus în codru şi chemă cine vru însuşi şi vineră cătr-însul şi făcu doisprăzeace să fie cu nusul şi să trimeaţă ei să propoveduiască şi să aibă despus a vindeca lîngorile şi să gonească dracii. Şi se zice Simon, numele-i Pătru şi Iacov a lu Zevedeiu <73v> şi Ioan fratele lu Iacov şi se zice lor numele voanerghes ce easte „fiiul tunetului” şi Andrei şi Filip şi Vartolomei şi Matei şi Toma şi Iacov a lu Alfeov, Iuda den Scarion, cela ce-şi vîndu el. 
  În vreamea aceaea vine Isus în casă şi se adunară iară nărodul că nu putea ei nece pîne să mănînce şi auziră ceia ce era la el, ieşise să prinză el. Grăiră amu că nu easte sănătos şi cărtularii, ce era den Ierusalim merşi, grăiră că Veelzevul are şi de judecii dracilor goneaşte dracii. Şi se chemă ei, în plidă grăi lor: „Cum poate drac pre drac goni? Şi de va împărăţiia de ea-şi împărţi-se nu poate sta împărăţiia aceaea. Şi se va casa de ea-şi împărţi-se nu poate sta ce frăşenie are. Nime <74r> nu poate vasele tarelui să între în casa lui să răpească de nu va lega întăiu şi atunce casa lui prăda-va”.
   Zise Domnul: „Adevăr grăiesc voao că toate greşalele va ierta fiiul omenesc şi hulele cîte va huli, iară de va huli pre duhul sfînt n-are iertăciune în veci, ce vinovat easte judeţul veacilor. Derep ce grăiesc: „Duh necurat are”. Vineră amu fraţii şi muma lui şi sta afară, trimeaseră cătr-însul chema el şi şedea nărodul pre lîngă el. Ziseră lui : „Adecă muma ta şi fraţii tăi şi surorile tale afară caută tine.” Şi răspunse lor, grăi: „Cine easte muma mea sau fraţii miei, ce amu de va face voia lu Dumnezeu, acel e frate mie şi soru mie şi mumă-mi easte.” 
  <74v> În vreamea aceaea începu Isus a învăţa pre mare şi se adună cătr-însul nărod mult că fu lui să între în corabie să şază în mare şi tot nărodul pre lîngă mare la pămînt era şi învăţa ei în pildă multă şi grăi lor întru învăţătura lui: „Iată, ieşi semănătoriul a semăna şi fu cînd semănă, una căzu pre cale şi vineră pasările şi o ciumeliră ea, e alta căzu spre piatră iuo nu avu pămînt mult şi aciia răsări, derep ce nu avea rădăcină şi secă şi altă căzu, în spini şi ieşiră spinii şi o năcară şi rod nu deade şi alta căzu spre pămînt bun şi deade rod, ieşiră şi crescură şi plodiră la treizeci şi la şasezeci şi la o sută. Şi grăi: „Cine are urechi de ascultare să auză”. 
  <75r> În vreamea aceaea apropiiară-se ucenicii cătră Isus însuş, întrebară el cine era cu nusul cu doisprăzeace de pildă. Şi grăi lor: „Voao easte dat a înţeleage ascunsele împărăţiei lu Dumnezeu; e acelora de afară în pildă toate să fie, să prevească, prevesc şi nu văd şi ascultă, aud şi nu înţeleg, să nu cumva să se întoarcă şi să le [81] se lase lor păcatele”. Şi grăi lor: „Nu ştiţi pilda aceasta şi cum veţi toate pildele înţeleage?” Semănătoriul cuvîntul seamănă. Aceia sînt ceia de pre cale unde e semănat cuvîntul şi cînd aud aciia vine dracul şi ia cuvîntul semănat întru inimile lor şi ceştea sînt ceia de pre piatră semănaţi şi cînd aud cuvîntul aciia cu bucurie priimesc el şi n-au rădăcină întru ei ce vremi sînt. Aşijderea sînt scîrbe şi goană derept cuvîntul aciia se săblăznesc, iară ceştea <75v> ce sînt în spini semănaţi ce aud cuvîntul şi de grija veacului acestui şi înşălăciunea bogătaţiei şi de alte pohte îmblă, neacă cuvîntul şi fără rod fi-va şi ceia ce sînt pre pămînt bun semănaţi ce aud cuvîntul şi-l priimesc şi va rodi la treizeci şi la şasezeci şi la o sută”. Şi grăi lor: „Au doară lumina aprinde-se-va supt ciubăr pusă să fie sau supt pat? Nece într-un chip, ce în sveştnic pusă să fie; nu easte amu taină ce să nu se ivească, nece va fi ascunsă ce să nu vie întru ivire. Cine amu are urechi de ascultare să auză”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Păziţi ce auziţi în ce măsură veţi măsura, măsura-se-va voao şi se va adauge voao ce auziţi; cine amu să ar avea, da-se-va lui, iară cine n-are şi cît are lua-se-va de la <76r> el”. Şi grăi: „Aşa easte împărăţiia lu Dumnezeu ca un om ce aruncă sămînţa în pămînt şi adoarme şi se scoală noaptea şi zioa şi sămînţa răsare şi creaşte că nu ştiia acela. În pămînt se plodeşte mainte iarbă, după aceaea spic, de-aciia se împle de grîu în spice. Cîndu se coace rodul, aciia tremeate secerători că dospi secerăciunea.” Şi grăi: „Cu ce văm semăna împărăţiia lu Dumnezeu sau cu care pilde o văm pune ea? Ca grăuntul de muştari ce cînd semănat va fi în pămînt, mai mic easte de toate seminţile pămîntului. Şi cînd semănat va fi ieşi-va şi va fi mai mare de toate vearzele şi face stîlpări mari că pot supt umbra lui pasările ceriului odihni.”. Şi deciia pilde multe grăiia lor cuvîntul cît să poată auzi. Fără pildă nu grăiia lor e de eluşi ucenicilor lui spune tot. <76v> şi grăi lor, într-aceaea zi seară fu. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Treacem în ceaea parte”. Şi lăsă gloatele, luo el cum era în corabie şi alte corabii era cu nusul şi fu bură de vînt mare e valurile vărsa-se în corabie cît nu se acoperiia el şi era însuşi la cîrmă la căpătîiu durmiia şi deşteptară el şi grăiră lui: „Învăţătoare, nu grijeşti că perim?” Şi se sculă de opri vîntul şi zise măriei: „Taci, stăi.” şi încetă vîntul. Şi fu lină mare şi zise lor: „Ce fricoşi seţi? Cum nu aveţi credinţă?” Şi spămîntară-se cu frică mare. Şi grăia unul la alat: „Cine easte amu acesta că şi vîntul şi marea ascultă el?” 
  În vreamea aceaea vine Isus în ceaea parte de mare în partea Gadarinu-lui <77r> şi ieşi el den corabie; acia timpină el un om den groapă cu duh necurat ce lăcuită avea în groapă şi nece cu verigi niminea nu-l putea lega. Derep ce el de multe ori şi în cale şi cu funi de fier legat era şi rupea-se de pre el funile de fier şi de cale se frîngea şi nimea nu-l putea el munci şi pururea noapte şi zioa în groapă şi [82] în pădure era, striga şi se ucidea de pietri. Văzu Isus de departe curse şi se închină lui şi strigă cu glas mare, zise: „Ce e mie şi ţie, Isuse, fiiul lu Dumnezeu de sus? Juru-te cu Dumnezeu, nu munci mine”. Grăi amu lui : „Ieşi, duh necurat den om”. Şi întrebă el: „Ce ţi-e numele?” Şi răspunse, grăi: „Legheonu mi-e numele că mulţi sîntem”. Şi ruga el mult să nu tremeaţă ei într-altă parte. Era aciia în codri o turmă de proci mare păştea şi rugară el toţi dracii <77v> şi grăiră: „Tremeate-ne în porci de într-înşii să întrăm”. Şi zise lor aciia Isus şi ieşiră duhurele necurate, întrară în porci şi se porni turma den ţărmure în mare. Era ca doao mie şi se afundară în mare e păstorii porcilor fugiră şi spuseră în cetate şi în sate şi ieşiră să vază ce-au fost şi vineră cătră Isus şi văzură drăcitul şezînd şi îmbrăcat şi înţelept numele-i Legheon şi se spămîntară. Spuseră lor ce-au văzut, cum au fost drăcitul şi de porci şi începură a ruga el să treacă de hotarăle lor. Şi întră el în corabie, ruga el drăcitul de să fie cu nusul. E Isus nu deade lui ce grăi lui: „Pasă în casa ta cătră ai tăi şi spune lor cît ţi-e Domnul făcu şi te milui”. Şi se duse, începu a propovedui în zeace cetăţi cît făcu lui Isus şi toţi se mirară. <78r> Şi trecu Isus în corabie iară în ceaea parte adună-se nărod mult pre lîngă el şi era pre mare şi adecă. 
  În vreamea aceaea vine cătră Isus unul de la arhisinagogă numele-i Iair şi-l văzu el. Căzu pre picioarele lui şi ruga el mult grăiia că „fata mea la fîrşenie easte de să mergi să pui pre ea mînile ca să se mîntuiască şi vie să fie”. Şi se duse cu nusul. 
  În vreamea aceaea după Isus mergea gloate multe şi mai-l împresura. Şi muiarea oare carea era de-i cura sînge de doisprăzeace ani şi mult chinuită de mulţi vraci dedease al ei tot şi nece de unul folos află, ce mai vîrtos întru amar mearse. Auzi de Isus, mearse pren gloată de îndărăt să se pipăiască de veşmintele lui. Grăiia amu că să se-ar pipăi de veşmintele lui <78v> mîntuită ar fi şi aciia secă izvorul sîngelui ei şi-ş înţelease trupul că se vindecă de rane. Şi aciia Isus înţelease întru el tărie ieşi de în el. Întoarse-se întru gloate, grăi: „Cine se atinse de veşmintele mele?” Şi grăiră lui ucenicii lui : „Vezi nărodul că te împresoară şi grăieşti cine se atinse de mine”. Şi căutară să vază cine făcu aceaea. E muiarea temea-se şi tremura, ştia că fu dinsa. Vine şi căzu cătră el şi spuse lui tot adevăr. El zise ei: „Fie, credinţa ta mîntui-te, pasă în pace şi fii vindecată de ranele tale”. Încă el grăind, vineră de la arhisinagoga grăiră că fata au murit. Ce încă ai rădicat învăţătoriul?” E Isus aciia auzi cuvîntul grăindu-i, grăi lu arhisinagog: „Nu te teame, numai ce creade şi nu lăsă nece unu dup-însul să margă fără <79r> Pătru şi Ioann, fratele lu Iacov”. Şi vine în casa lu arhisonagog şi văzu voroavă. Plîngea şi striga mult şi întră, grăi lor: „Ce voroviţi şi plîngeţi? Fata n-au murit, ce doarme”. Şi-ş bătea joc de el. Elu-i scoase toţi, luo tatăl featei şi muma şi cine era cu nuşi şi întră unde era fata zăcînd şi o prinse de mînă fata, grăi ei: „Tavita”. Cum ce easte de se spune „fată, ţie grăiesc: scoală”. Şi aciia se sculă fata şi îmbla. Era amu de [83] doisprăzeace ani şi se spămîntară cu teamăt mare şi conteni lor mult, nimea să nu ştie aceasta”. Şi zise: „Daţi-i ei să mănînce”. Şi ieşi de aciia. 
  În vreamea aceaea şi vine Isus în moşiia lui şi după el mergea ucenicii lui şi era sîmbătă, începu în gloate a învăţa şi mulţi asculta, mirară-se grăiia: „De unde <79v> cestui aceastea? şi ce mîndrii date lui şi tării aşa de mînile lui sînt? Nu cesta easte cioplitoriul, fiiul Mariei? E fraţii Iacov şi Iosie şi Iuda şi Simon şi nu-i sînt surorile lui cicea întru noi?” Şi seblîznia dinsul. Grăi lo Isus: „Nu e prorocului fără cinste numai în moşiia lui şi în rudă-şi şi în casa lui”. Şi nu putu aciia nece o tărie să facă, numai puţină boală puse mînile şi vindecă şi se mira derept necredinţa lor. Şi îmbla oraşele împrejur, învăţa. 
  În vreamea aceaea chemă Isus doisprăzeace şi începu el a tremite doi cîte doi şi deade lor despus pre dhure necurate, şi porînci lor nemică să-ş ia pre cale, numai un toiag, nece bucate, nece pîine, nece pre brîne arămi, ce încălţaţi în călţuni şi nu vă îmbrăcareţi în doao veşminte. Şi grăi lor: „Sau unde veţi întra în casă, aciia <80r> fiţi pînă veţi ieşi de acolea şi cîţi nu vor priimi voi, nece vă vor asculta, ieşind de acolo scuturaţi prahul ce e supt picioarele voastre întru mărturia lor. Adevăr grăiesc voao, mai iuşor va fi Sodomului şi Gomorului la zioa judecateei decît cetăţiei aceiia”. Şi ieşiră de propoveduiia de să se pocăiască şi draci mulţi goniia şi unge cu unt mulţi lîngezi şi se vindeca. 
  În vreamea aceaea şi auzi Irod împărat aiavea amu fu numele lui şi grăiră că Ioan Botăzătoriul den moarte se sculă. Derept aceaea tării fac el. Alţii grăiră că Ilie easte e alţii grăiră că proroc easte sau unul den proroci. Auzi Irod, zise că eu am tăiat Ioan, acesta easte. Acesta se-au sculat den moarte. Acela amu Irod tremease de prinse Ioan şi-l legă el în temniţă derept Irodiada muiarea lu Filip, <80v> fratele lui, că cu aceaea vrea să se însoare. Grăi amu Ioann lu Irod că nu-ţi se cade ţie să iai muiare fratelui tău. Irodiada mînie-se pre el şi vrea el să ucigă şi nu putea. Irod amu temea-se de Ioann, ştia-l bărbat derept şi sfînt şi păziia el şi asculta el. De multe rîndure şi cu dulce el asculta şi se tîmplă zi de trebuinţă cînd Irod născutul lui cină face cu voivozii lui şi cu boiarii şi cu bătrînii galileiului. Şi mearse fata aceaea a Irodiadei şi jucă şi plăcu lu Irod şi şăzătorii lui cu nusul. Zise împăratul featei; „Ceare de la mine ce veri vrea şi daţ-voiu”. Şi jură ei: „Ce veri ceare daţ-voiu şi de jumătate de împărăţiia mea”. Ia se duse, zise mumîniei ei: „Ce voiu ceare?” Ea zise: „Capul lu Ioann Botezătoriul”. Şi mearse tare cătră împăratul, cerşu, grăi: „Voi să-mi dai de la tine în blid capul lu Ioann Botezătoriul”. Şi scîrbit fu împăratul derept <81r> jurămîntul şi derept şezătorii cu nusul nu vru să întoarcă ei. Şi aciia tremease împăratul tăietoriul zise să aducă capul lui. El mearse de tăie el în temniţă şi aduse capul lui în blid şi-l [84] deade feateei şi fata-l deade mumîniei ei. Şi auziră ucenicii lui, vineră şi luară trupul lui şi-l puseră el în groapă. 
  În vreamea aceaea adunară-se apostolii cătră Isus şi spuseră tot cît au făcut şi cît au învăţat. Şi zise lor: „Veniţi voi înşivă în loc pustii de noi-şi şi răposaţi puţinel”. Era amu de mergea şi veniia mulţi şi nu avură vreamea de mîncare. Mearse în loc pustii cu corabiia de sinieşi şi-i văzură ducîndu-se şi mulţi cunoscură el şi pedestri den toate cetăţile curseră acolo şi-i aşteptară şi vineră cătră el şi ieşi, văzu Isus gloată multă şi se milosti-vi <81v> dinşii. Derept că era ca oile ce nu avea păstoriu şi începu a învăţa ei mult şi încă mai era trecută zioa, mearseră cătră el ucenicii lui, grăiră că pustiiu loc easte şi încă ceasure multe. „Lasă ei de să se ducă pre împrejurele satelor şi oraşelor să-şi cumpere pîine. N-au am ce mînca”. El răspunse, zise lor: „Daţi-le lor voi mîncare”. Şi grăiră lui: „Să ne ducem să cumpărăm de doao sute de bani pîine şi să dăm lor mîncare”. El zise lor: „Cîte pîini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” Şi ştiură, grăiră: „Cinci şi doi peşti”. Şi zise lor să şază toţi pre jos pre iarbă verde şi şezură pre rîndure, pre rîndure cîte o sută şi cîte cincizeci şi luo cinci pîini şi doi peşti căută la ceri, blagoslovi şi sfărîmi pîinile şi deade ucenicilor lui să puie nainte-le şi amîndoi peştii. Împărţi tuturora şi mîncară toţi şi se săturară <82r> şi luară fărîme doauăsprăzeace coşure împlură şi de peaşte. Era de mînca pîine cinci mie de bărbaţi. 
  În vreamea aceaea îndemnă ucenicii lui să între în corabie şi să aşteapte în ceaea parte către Vitsaida pînă însuş va lăsa nărodul. Şi se osebi de ei. Duse-se a se ruga şi seară fu. Era corabiia în mijlocul măriei şi acela însuşi la pămînt şi văzu ei chinuindu-se în valuri. Era amu împrotiva vîntului ei şi a patra parte straje ce e de noapte, vine cătr-înşii, îmbla pre mare şi vrea să treacă la ei. Ei văzură el îmblînd pre mare, păru-le că zare fu şi strigară: Toţi amu văzură el şi se spămîntară. Şi aciia grăi cu nuşii şi zise lor: „Îndrăzniţi, eu sînt, nu vă teameţi”. Şi întră cătră ei în corabie şi încetă vîntul şi foarte suspinară întru ei, spăreară-se şi se <82v> mira. Nu înţeleaseră amu de pîini. Era amu inimile lor împietrite. Şi trecură, vineră în pămîntul Ghenisaretului şi stătură. 
  În vreamea aceaea ieşi Isus den corabie. Cunoscură el bărbaţii pămîntului Ghenisaretului, curseră în toată partea aceaea. Începură pren pature bolnavii a-i aduce unde auziră că easte aciia şi unde să ar mearge în oraşe sau în cetăţi sau în sate. La drumure punea lîngezii şi ruga el numai de poalele veşmintelor lui să se atingă şi cîţi se-ar atinge de el vindeca-se-ar. Şi se adunară cătră el fariseii şi neştine den cărtulari venise den Ierusalim şi văzură oarecarei den ucenicii lui cu mînile necurate. Acest cuvînt nespălaţi mănîncă pîine, bătea-şi joc. Fariseii amu şi toţi ovreii de nu se vor ştergea cîndu-şi spală mîinile să nu mănînce, [85] ţine tocmealele bătrînilor <83r>. Şi den tîrg pînă nu se spală nu mănîncă şi alte multe sînt ce luase de ţinea spălătura sticlelor şi vaselor şi căldărilor şi paturilor. După aceaea întrebară el. 
  În vreamea aceaea întrebară Isus farisei şi cărtularii: „Pentru ce ucenicii tăi nu merg pre tocmealele bătrînilor ce cu mînile nespălate mănîncă pîine?” El răpunse, zise lor că bine prorociia Isaia de voi făţarnicilor cum easte scris: „Aceştea oameni în buze mă cetesc, iară inimile lor departe stau de mine”. În deşertu mă cetesc, învaţă învăţătorule porîncite omeneşti. Lăsară amu zisa lu Dumnezeu, ţin tocmealele omeneşti: botejunea vaselor şi a sticlelor şi alte în podoaba acelora multe făcea. Şi grăi lor: „Bine lepădat zisa lu Dumnezeu, tocmealele voastre le păziţi. Moisi amu zice: <83v> „Cinsteaşte tată-tău şi mumă-ta şi cine va grăi rău tatăl sau muma, cu moartea să moară”. Voi grăiţi: „Să ar zice omul tatălui sau mumîniei „corvan” ce easte dar şi să se-ar folosi de mine şi nu veţi lăsa el”. Nemică să faceţi tatălui tău sau mumîniei tale. Călcaţi cuvîntul lu Dumnezeu cu tocmealele voastre ce-aţi tocmit voi şi podoabă aşa multe faceţi”.
   În vreamea aceaea chemă Isus tot nărodul, grăi lor: „Ascultaţi mine toţi şi înţeleageţi. Nemică nu easte înlăuntrul omului ce mearge întru el ce să-l poată spurca el, ce ce iase den el, aceale sînt de spurcă omul. Cine are urechi de auzire să auză”. Şi cînd întră în casă den nărod întrebară că tot ce mearge înlăuntrul omului nu poate el spurca <84r> că nu-i mearge lui într-înemă ce în maţe amistuiaşte toate bucatele şi pre afedron iase?” Grăi-lă: „Ce iase den om aceaea spurcă omul; den lăuntrul amu inimiei omului cugete reale ies, preaiubire face, iubiri face, ucideri, furtişaguri, cametele hitleşuguri, înşălăciuni, lucruri cu ruşine, ochiul hitlean, hule mării, nebunii, toate acealea reale den lăuntru ies şi spurcă omul. Şi de aciia se sculă, duse-se. 
  În vreamea aceaea vine Isus în hotarăle Tirului şi Sidonului şi întră în casă. Nimea nu vrea el să-l fie auzit şi nu se putu ascunde. Auzi amu o muiare de el ce fata-i avea duh necurat. Mearse, căzu cătră picioarele lui e muiarea era greacă Chrinisira Finichisa ruda-i şi rugă el ca să scoaţă dracul den fata ei. Isus zise ei: „Lasă de întăiu să-ş sature feciorii. Nu e amu bine să iai pîine feciorilor şi să arunci cîinilor”. <84v> Ea răspunse şi zise lui : „Ei, Doamne, şi amu şi cîinii supt mease mănîncă de fărîmele feciorilor”.Şi zise ei: „Derept acel cuvînt pasă. Ieşit-au dracul den fata ta”. Şi mearse în casa ei. Află dracul ieşit şi fata zăcea în pat.
   În vreamea aceaea ieşi den hotarele Tirului şi Sidonului, vine la marea Galileiului între hotarăle a zeace cetăţi şi aduseră cătră el un surd mut. Şi rugară el [86] de să puie mîna pre el. Şi-l luo el den nărod de sinieşi, băgă deagetele sale în urechile lui şi scuipi, atinse el în limbă şi căută la ceri, suspină. Şi grăi lui : „Effata, ce easte „desfă-te”. Şi aciia se desfăcu asurzirea lui şi se dezlegă boala limbiei lui şi grăi derept şi opri lor să nu spuie nemunuia. E cît lor acela opri, mai vîrtos striga, propoveduia şi preastriga, mirară-se, grăiră: <85r> „Bine au făcut tuturora. Şi surzii face de aud şi muţii grăiesc”. 
  În vreamea aceaea foarte nărod mult era şi nu avea ce mînca. Chemă Isus ucenicii lui. Grăi lor: „Milă mi-e de nărod că sînt trei zile de şăd pre lîngă mine şi n-au ce mînca şi de-i văm lăsa ei nu vor mînca în casele lor, slăbi-vor pre cale”. Unii amu den ei de departe era veniţi. Şi răspunseră lui ucenicii lui : „De unde acestora, cine poate cicea să-i sature de pîine în pustie? Şi întrebă ei: „Cîte pîini aveţi?” Ei ziseră: „Şapte”. Şi zise nărodului să şază la pămînt şi luo şapte pîini şi laudă deade, sfărîmă şi deade ucenicilor lui de să le puie nainte. Şi puseră naintea nărodului şi avea puţinel peaşte şi-l blagoslovi. Zise: „Puneţi nainte şi aceaea”. Şi mîncară şi se săturară şi luară rămăşiţe de fărîme şapte coşuri. <85v> Era mîncători de patru mie. Şi lăsă ei şi aciia întră în corabie cu ucenicii lui. Vine în partea Dalmanutanscyei. 
  În vreamea aceaea ieşiră fariseii, începură a se întreba cu Isus căuta de la el seamne den ceriu, ispitiia el şi ohtă cu duhul lui. Grăi: „Ce amu ruda aceasta seamne cer?” Adevăr grăiesc voao: „Nu se va da aceştii rude nece u[n] semn. „Şi lăsă ei. Întră iară în corabie, duse-se în ceaea parte şi uitară ucenicii lui să-şi ia pîine şi fără o pîine nu avea cu ei în corabie. Şi opri lor, grăi: „Căutaţi, păziţi-vă de covăseala fariseilor şi de covăseala lu Irod”. Şi cugetară unul cătră alalt, grăiră că pîine nu avem. Şi înţelease Isus, grăi lor: „Ce cugetaţi că pîine nu aveţi? N-aţi preceput, nice-aţi înţeles? Încă aveţi inema voastră împietrită? ochi aveţi, nu vedeţi <86r> şi urechi aveţi nu auziţi şi nu pomeniţi cînd cinci pîini sfărîmii a cinci mie, cîte coşure umplut de fărîme de luat?” Grăiră lui: „Doasprăzeace”. „Dară cînd şapte a patru mie, cîte coşure împlut de fărîme de luat?” Ei răspunsră: „Şapte”.Şi grăi lor: „Cum nu înţeleageţi?” 
  În vreamea aceaea vine Isus în Vitsaid şi aduseră cătr-însul orbul şi rugară el de el să se atingă. Şi prinse de mînă orbul şi-l scoase afară den oraş şi scuipi la ochii lui, puse mînile pre el, întrebă el: „Vezi ceva?” Şi căută, grăi: „Văz oamenii, ca leamnele văz îmblînd”. După aceaea iară puse mînile la ochii lui şi făcu el de văzu şi se tocmi şi văzu luminat tot şi tremease el în casa lui, grăi: „Nici în oraş să întri, nici să spui cuiva în oraşe”. 
  <86v> În vreamea aceaea ieşi Isus şi ucenicii lui den oraş Chesarie lu Filip şi pre cale întrebă ucenicii lui, grăi lor: „Cine mă grăiesc oamenii a fi eu?” Ei răspunseră: [87] „Ioann Botezătoriul”. Şi alţii: „Ilie”. E alţii: „Unul den proroci”. Şi el grăi lor: „Voi cumu mă grăiţi a fi?” Răspunse Pătru, grăi lui: „Tu eşti Hristos.” 
  În vreamea aceaea conteni Isus ucenicilor lui nemune să grăiască de el. Şi începu a învăţa ei că se cade fiiul omenesc mult a chinui şi ispitit să fie de bătrîni şi de mai marii preoţi şi de cărtulari şi ucis va fi şi a treia zi va învie. Şi nu-ş sfii cuvî ntul, grăi şi luo pre el Pătru, începu a apăra lui. Elu se întoarse şi căută pre ucenicii lui. Opri lu Pătru, grăi: „Pasă după mine, satană, că nu cugeţi ce sînt dumnezeieştile ce ceale omeneştile”. Şi chemă nărodul cu ucenicii lui, zise lor. 
  <87r> Zise Domnul: „Cine va vrea după mine să meargă să se lepede de sine şi să ia crucea lui şi după mine să vie. Cine amu să ar vrea sufletul lui să mîntuiască piarde-l-va el , iară de va pierde sufletul lui derept mine i evanghelie, acela mîntui-l va el. Ce folosu e omului să ar dobîndi toată lumea şi deşerta-ş-va sufletul lui? Sau ce dă omul schimb de sufletul lui? Şi amu de va ruşina mine şi cuvintele meale în ruda aceasta preaiubitoare şi păcătoasă, şi fiiul omenesc ruşina-va el. Cînd va veni în slava părintelui lui cu îngeii sfinţi”. Şi grăi lor: „Adevăr grăiesc voao că sînt unii de stau cicea ce n-au a gusta de moarte pînă vor vedea împărăţiia lu Dumnezeu viind în tărie”. Şi după a şasea zi. 
  În vreamea aceaea luo Isus Pătru şi Iacov şi Ioan şi-i scoase la o măgură înaltă de ieşi înşişi <87v> şi se preobrăzi naintea lor şi veşmintele lui fură luminate albe foarte ca zăpada, neci un văpsari n-ar putea face aşa alb pre pămînt şi se ivi lor Ilie cu Moisi.Şi era de grăia cu Isus. Şi răspunse Pătru, grăi lu Isus: „Învăţătoare, bine easte noao cicea să fim şi să facem trei căşcioare: ţie una şi lu Moisi una şi lu Ilie una”. Nu ştiia amu ce zicea. Era amu înfricoşaţi şi fu nuor, acoperi ei şi vine glas den nuor: „Acesta easte fiiul mieu iubitul, acesta asculţi”. Şi de pripă căutară de aciia nimea nu văzură fără Isus însuşi cu ei. Deştingîndu-se ei den codru, opri lor: „Nimunuia să nu spuneţi ce-aţi văzut, numai cînd fiiul omenesc den moarte va învie”. 
  În vreamea aceaea ţinură ucenicii cuvîntul lu Isus de ieşi, se întreba ce easte ce den moarte învie-va. Şi întrebară el grăiră că grăiesc cărtularii <88r> că Ilie cade-se a veni nainte. El răspunse, zise lor: „Ilie amu vine nainte şi tocmi tot şi cum easte scris de fiiul omenesc, de mult să-l chinuiască şi ocărît fi-va cum easte scris, ce grăiesc voao că Ilie au venit şi făcură lui cîte vrură cum easte scris de el. Şi vine cătră ucenici, văzu nărod mult la ei şi cărtularii întreba-se cu nuşii şi aciia tot nărodul văzură el, spămîntară-se şi curseră, sărutară el. [88] Şi întrebă cărtularii: „Ce vă întrebaţi cu nuşii?” Şi răspunse unul den nărod, zise: 
  În vreamea aceaea om neştine vine cătră Isus, închină-se lui şi grăi: „Învăţătoare, aduş fiiul mieu ţie; are duh mut şi unde să ar fi, află-l el, ucide-se el şi-i cură spumele şi scrîşneşte cu dinţii lui şi se usucă şi ziş ucenicilor tăi de să-l scoaţă el. Şi nu putură”. <88v> El răspunse lui, grăi: „O, rudă necredencioasă, pînă cînd voi fi întru voi? Pînă cîndu vă voi răbda? Aduceţi el cătră mine.” Şi aduseră el cătr-însul şi văzu el aciia duhul, tremură el şi căzu la pămînt, tăvăliia-se, cura-i spumele şi întrebă tatăl lui: „Cîţi ani sînt de cînd aceasta fu lui?” El zise: „De cocon. Şi de multe ori el şi în focu-l aruncă şi în apă să piarză el; ce de ce poţi, ajută noao, milostiveaşte-te de noi”. Isus zise lui: „Însă de poţi creade, toată putearea a credinciosului”. Şi aciia strigă tatăl feciorului cu lacrăme, grăi: „Crez, Doamne, ajută a mea credinţă.” Văzu Isus că se adună nărodul, opri duhul necurat. Grăi lui: „Duh mut şi surd, eu ţie zic: ieşi de într-însul şi de acmu să nu întri în întru el”. Şi strigă şi mult tremura, ieşi şi fu ca un mort că mulţi grăiră că au murit. E Isus <89r> prinse el de mînă, rădică el şi se sculă şi mearse el în casă. Ucenicii lui întrebară el însuşi că ce nu putum goni el. Şi zise lor: „Această rudă cu nemică nu poate ieşi, numai cu rugăciuni şi cu post”. Şi de-aciia ieşi şi mergea pren lăuntrul Galileiului şi nu vrea de să-l ştie cineva. Învăţa amu ucenicii lui şi grăiia lor că fiiul omenesc vîndut va fi în mînile oamenilor şi ucide-vor el; cînd va fi ucis, a treia zi va învie. Ei nu înţeleaseră cuvîntul, temea-se de el să întreabe. 
  În vreamea aceaea vine Isus şi ucenicii lui în Capernaum şi în casă fu. Întrebă ei: „Ce pre cale întru voi cugetaţi?” Ei tăcură. Unul cătră alaltu se întreba pre cale: „Carele easte mai mare?” Şi şezu, chemă doisprăzeace şi grăi lor: „Cine va vrea întăiu a fi, să fie tuturora de apoi şi tuturora slugă.” Şi luo coconul <89v> puse-l în mijlocul lor şi prinse el şi zise lor: „Şi cine va ca acest cocon priimi în numele mieu, mine va priimi şi cine mine priimi-va, nu mine priimi-va ce cela ce m-au tremes. Răspunse lui Ioann, grăi: „Învăţătoare , văzut-am oarecine cu numele tău gonind dracii, ce nu vine după noi şi am oprit lui că ce n-au venit după noi”. Isus zise: „Nu oprireţi lui. Nime amu easte cine face tărie în numele mieu şi să poată curînd rău să mă grăiască. Şi amu nu e cătră noi, naintea noastră easte. Adevăr grăiesc voao: „ Nu-ş va piiarde plata lui”. 
  Zise Domnul: „Cine va săblăzni unul de aceşti mici ce cred întru mine, bine ar fi lui mai vîrtos să leage piatra moriei de cerbicea lui şi aruncat să fie în mare. Şi să te-ar săblăzni mîna ta taie-o. Mai <90r> bine-ţi easte ciung în viaţă să întri decît doao mîni avînd să întri în matcă în focul nestins unde-s [89] vermii nemorţi şi focul nestins. Şi să te-ar piciorul tău săblăzni, taie-l. Mai bine-ţi easte să întri în viaţă şchiop decît doao picioare avînd, aruncat să fii în matcă în focul nestins unde viermii lor nemorţi şi focul nestins. Şi să te-ar ochiul tău săblăzni, scoate-l. Mai bine-ţi easte cu un ochiu să întri în părăţiia Domnului decît doi ochi avînd aruncat să fii în matca focului unde viermii lor nemorţi şi focul nestins. Tot amu foculu se sară şi toată jărtva cu sare se sară. Bună sare, iară de nu va fi sare sărată ce veri săra? Aveţi sare întru voi şi pace aveţi între voi”. Şi de acolo se sculă, trecu în hotarăle ovreilor în ceaia parte a Iordanului şi se adunară iară năroade cătră el. Cum avea obiceai iară <90v> învăţă ei.
   În vreamea aceaea apropiiară-se cătră Isus fariseii, întrebară el să se cade bărbatul muiare a-şi lăsa. Ispitiia el. El răspunse, zise lor: „Ce voao porînci Moisi?” Ei ziseră: „Moisi au zis: carte de lăsăciune să scrie şi să o lase”. Şi răspunse Isus zise lor: „Pre hitleşugul vostru scris-au voao porîncita aceaea; de începutul lumiei bărbatul şi muiare făcuţi sînt de Dumnezeu. Derept aceaea lasă omul tată-său şi muma şi se lipeaşte cătră muiare lui şi sînt amîndoi un trup, că deaciia nu sînt doi ce un trup. Ce amu Dumnezeu adună, om să nu împarţă”. 
  Şi în casă iară ucenicii lui de aceaea întrebară el şi grăi lor.
    Zise Domnul: „Şi cine-ş va lăsa muiarea lui şi se va însura cu alta, curvie face cu aceaea <91r> şi să ar lăsa muiarea bărbatul ei şi se va mărita cu altul, curvie face”. Şi aduseră cătră el coconii să se atingă de el. E ucenicii opriră cine-i aduseră. Văzu Isus, nu ogodi şi zise lor: „Lăsaţi feciorii să vie cătră mine şi nu oprireţi lor că acestora e înmpărăţiia lu Dumnezeu. Adevăr grăiesc voao: Cine nu va priimi împărăţiia lu Dumnezeu ca coconii, n-au a veni întru ea.” 
  În vreamea aceaea ieşi Isus la cale, curse neştine şi se închină cu genuchele lui, întrebă el: „Învăţătoare dulce, ce să fac de viaţa de veaci să o moştenesc?” Isus zise lui: „Ce mă grăieşti dulce? Nimea nu e dulce, numai unul Dumnezeu. Leagea ştii: nu face curvie, nu ucide, nu fura <91v> nu mărturisi minciuni, nu obidi, cinsteaşte tată-tău şi muma”. El răspunse, zise lui: „Învăţătoare, acealea toate păzesc den tinereaţele meale”. E Isus căută pre el, iubi el şi zise lui: „Una n-ai sfîrşit, pasă cît ai de vinde şi dă mişeilor şi să aibi avuţie vistiiari la ceri şi vino de îmblă după mine, ia crucea”. El mîhnit fu de cuvinte şi se duse trist. Era amu de avea strînsoare multă. Şi căută Isus, grăi ucenicilor lui. 
  Zise Domnul cum nu e lesne cine are bogăţie în părăţiia lu Dumnezeu să între. Ucenicii se spămîntară de cuvintele lui. E Isus iară răspunse, grăi lor: „Fii, cumnu e lesne nădăindu-se pre bogăţie în părăţiia lu Dumnezeu să între. [90] Mai lesne e camilei pren lăuntrul urechile acului a treace decît <92r> bogătul în părăţiia lu Dumnezeu a întra.”. Ei suspinară, mirară-se, grăiră cătră sinieşi: „Cine poate mîntuit să fie?” Căută prinşii Isus, grăi: „De la om nu poate ce de la Dumnezeu. Toate amu puterile sînt de Dumnezeu”. Începu Pătru a grăi lui: „Adecă noi lăsat-am tot şi pre urma ta meargem”. Răspunse Isus, zise: „Adevăr grăiesc voao: nimea nu easte cine au lăsat casa sau fraţii sau surorile sau tatăl sau muma sau muiarea sau feciorii sau satele pentru mine şi pentru Evangheliia. De nu va priimi cu o sută acmu în vreamea aceasta casele şi fraţii şi surorile şi tatăl şi muma şi feciorii şi satele după goană şi veacii ce vin viiaţă de veaci mulţi vor fi întăii apoii şi <92v> apoii întăii”. Era pre cale să între în Ierusalim şi era de aştepta ei Isus şi să spămîntară şi pre urmă mergea, temea-se. 
  În vreamea aceaea luo Isus doisprăzeace ucenici, începu lor a grăi ce vrea lui să fie că iată ieşim în Ierusalim şi fiiul omenesc vîndut va fi mai marilor preuţi şi cărtularilor. Şi judeca-vor el spre moarte şi da-vor el păgînilor şi batjocori-vor el el şi vor răni el şi scuipi-vor el şi ucide-vor el şi a treia zi învie-va. Şi naintea lui mergea Iacov şi Ioann fiii lu Zevediu. Grăiră; „Învăţătoare, vrea-veri de ce te vrem ceare să faci noao?” El zise lor: „Ce veţi de să fac voao?” Ei ziseră lui: „Dă noao unul de-a dereapta ta şi unul de stînga ta să şădem <93r> întru slava ta”. E Isus zise lor: „Nu ştiţi ce ceareţi voi. Putea-veţi bea păharul ce eu am a bea? şi cu botejunea cu ce voi fi eu botezat să vă botezaţi?” Ei ziseră lui: „Putea-vom”. Isus zise lor: „Păharul amu ce eu am a bea bea-l-veţi şi cu botejunea ce eu m-am botezat botezatu-v-aţi, iară ce să şază de-a dereapta mea şi de-a stînga nu mi-e mie să dau voao ce cui easte gătit”. Şi auziră zeace începură a nu ogodi de Iacov şi de Ioann. E Isus chemă ei, grăi lor: „Voi ştiţi că domnii lumiei domnesc şi marii au puteare. Nu aşa să fie între voi ce cine va vrea să fie mare între voi, să fie voao slugă şi cine va vrea să fie întru voi întăiu să fie voao rob. Şi amu fiiul omenesc n-au venit să-i slujască lui, ce să slujască şi să dea sufletul lui izbăvire derept mulţi.” Erihon.
   <93v> În vreamea aceaea ieşind el den Ierihon şi ucenicii lui şi nărod mult fiiul lu Timei, Vartimei, orb şădea lîngă cale, cerea şi auzi că Isus Nazarineanul easte, începu a striga şi grăiia: „Fiiul lu David, miluiaşte-mă”. Şi stătu Isus, zise el: „Strigaţi-l”. Şi strigară orbului, grăiră lui: „Îndrăzneaşte, scoală-te că te cheamă”. Elu-şi lepădă veşmintele lui, sculă-se, vine cătră Isus şi răspunse, grăi lui Isus: „Ce veri de să fac ţie?” Orbul grăi lui: „Învăţătoare, să văz”. E Isus zise lui: „Pasă, credinţa ta mîntui-te”. Şi aciia căută şi după Isus mearse pre cale.
   [91] În vreamea aceaea cîndu se apropie Isus în Ierusalim în Vitsfaghiia şi Vitania cătră codrul Eleonului, tremease doi ucenici ai lui şi grăi lor: „Duceţi-vă în cel oraş că vă e înainte <94r> şi aciia cînd veţi fi întrat, afla-veţi u[n] mînzişor legat. Prinsul nimea de oameni nu şăzuse. Dezlegaţi-l de-l aduceţi şi să ar neştine voao zice ce veţi să faceţi cu acesta ziceţi că domnului trebuiaşte şi aciia tremeteţi el încoace”. Duseră-se şi aflară mînzişor legat lîngă poartă la răspîntii şi-l dezlegară şi unii ce sta acolea grăiră lor: „Ce veţi să faceţi de dezlegaţi mînzişorul?” Ei ziseră lor cum zisease Isus şi-i lăsară şi aduseră mînzişorul cătră Isus şi puse prinsul veşmintele-şi şi şezu prinsul. Mulţi veşmintele lor aşternea pre cale e alţii tăia steble de leamne şi le tindea pre cale şi nainte-i mergea şi pre urmă-i veniia, striga, grăiia: „Osanna, blagoslovit vine în numele Domnului. Blagoslovită vine împărăţie în numele Domnului, părintele nostru. Osanna întru nalt.” 
  <94v> În vreamea aceaea mearse Isus în Ierusalim şi în besearecă şi căută tot. După aceaea era ceasul. Ieşi den Vitaniia cu doisprăzeace. Şi demîneaţă ieşind ei den Vitaniia, flămînzi şi văzu u[n] smochin de departe avea frunze şi vine cătr-însul, nemică nu afla, numai frunzele. Nu amu era vreamea smochinelor şi răspunse Isus, zise lui: „De acmu den tine în veaci nemică rod de mîncare să fie”. Şi auziră ucenicii lui şi vineră în Ierusalim şi mearse Isus în besearecă, începu a goni vînzătorii şi cumpărătorii den besearecă şi measele tîrgarilor şi scaunele vînzătorilor de porumbi răsturna şi nu-i lăsa de aciia să le aducă vasele înlăuntru în besearecă. Şi învăţa, grăi lor: „Nu e scris că casa mea casă de rugăciune se zice a tuturor limbilor? Voi faceţi ea vîrtop de tîlhari”. Şi auziră cărtularii şi mai marii preuţi şi căuta <95r> cum el să piarză. Temea-se amu de el că tot nărodul mira-se de învăţătura lui. Şi după aceaea fu, ieşi afară den cetate şi demîneaţa trecea. Văzură smochinul, secase den rădăcini. Şi pomeni Pătru grăi lui: „Învăţătoare, vezi smochinul ce blestemaşi au secat”. Şi răspunse Isus, grăi lor. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Să aveţi credinţa lu Dumnezeu. Adevăr grăiesc voao că şi să aţi zice codrului acestui: „Rădică-te şi te aruncă în mare” şi nu va cugeta în inema lui, ce va creade că ce grăiaşte fir-ar fi-va lui că ce să ar zice.” Derept aceaea grăiesc voao: „Toate cîte să v-aţi ruga ceareţi, creadeţi că veţi priimi şi fi-va voao. Şi cînd staţi de vă rugaţi lăsaţi ce veţi avea pre cineva ca şi tatăl vostru ce easte în ceriure lăsa-va voao păcatele voastre. Iară de voi nu veţi lăsa, nece tatăl vostru <95v> ce easte în ceriure lăsa-va voao păcatele voastre.”
   În vreamea aceaea vine Isus în Ierusalim şi în besearecă mearse el. Vineră cătr-însul mai marii preuţi şi cărtularii şi bătrînii şi grăiră lui: „Cu a cui puteare aceasta faci şi cine-ţi deade putearea aceasta de aceasta faci?” E Isus răspunse, [92] zise lor: „Întreba-vă-voi şi eu u[n] cuvînt şi de-m veţi răspunde şi zic voao cu a cui puteare aceasta fac: botejune lu Ioann den ceri era, au de la om? Răspundeţi-mi”. Şi cugetară cătră sinieşi, grăiră: „Să am zice „den ceri”, zic-va derept ce nu creadeţi el ce să am zice „de om” temeamu-ne de oameni că toţi au Ioann că adeverit proroc era”. Şi răspunseră, grăiră lu Isus: „Nu ştim”. Şi răspunse Isus, grăi lor: „Nece eu grăiesc voao cu a cui puteare aceastea fac”. Şi începu a grăi lor în în pildă a grăi.
   <96r> Zise Domnul pilda aceasta: „O viia sădi u[n] om şi o îngrădi cu gard şi săpă tocitoare şi zidi stîlp şi o deade a lucrători şi se duse. Şi tremease cătră lucrători la vreame u[n] rob, ca de la lucrători să priimească de rodul viei. Ei prinseră el, bătură-l şi tremeaseră el deşert. Şi iară tremease cătr-înşii alt rob. Şi acela cu pietri-l uciseră, sparseră capul lui şi-l tremeaseră fără cinste. Şi iară altul tremease şi acela uciseră. Unii amu bătură e alţii uciseră. Încă amu u[n] fecior avea iubit al lui, tremease şi acela cătr-înşii, apoi grăi că „se vor ruşina de feciorul mieu”. E acei lucrători ziseră întru ei-şi că acesta easte moşteanul, veniţi să ucidem el şi a noastră să fie moşteniia. Şi prinseră el, uciseră şi-l aruncară afară den viia. Ce amu va face domnul viei? Veni-va şi va piiarde lucrătorii şi <96v> va da viia altora. N-aţi cetit aceasta scriptură: piatra ce nu în rînd feaceră ziditorii, aceaea fu în capul unghiului. De la Domnul fu aceasta şi easte minune între ochii noştri”. Şi căutară el să-l prinză şi temea-se de nărod, înţeleaseră amu că cătr-înşii pildă zise. Şi lăsară el duseră-se. 
  În vreamea aceaea tremeaseră cătră Isus mai marii preuţi oarecarei farisei şi irodiani ca să-l înşale el cu cuvîntul. Ei mearseră, grăiră lui: „Învăţătoare, ştim că adevăr eşti şi nu grijeşti de nimea, neci amu cauţi spre feaţe de oameni ce adevăr calea lu Dumnezeu înveţi. Cade-se dajde a da împăratului au nu? Da-văm, au nu văm da?” El ştiu făţăriia lor: „Ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi argintul să văz”. Ei aduseră. Şi grăi lor: „Al cui chip easte şi scriptura?” Ei ziseră lui: „A împăratului”. Şi răspunse Isus, zise lor: „Daţi <97r> împăratului ce e a împăratului şi lu Dumnezeu a lu Dumnezeu”. Şi se mirară de el. 
  În vreamea aceaea vineră sadducheii cătră Isus şi grăiră că înviere nu va fi. Şi întrebară el: „Învăţătoare, Moisi au scris noao că cui va muri fratele şi va rămînea muiarea iară feciori nu vor rămînea, să ia fratele lui muiarea lui şi să învie sămînţa frăţîne-său. Şapte fraţi era. Şi întăiul luo muiare şi muri, nu rămase sămînţă. Şi al doilea o luo ea. Şi muri şi nece de acela rămase sămînţă şi al treilea aşijderea. Şi o luară ea pînă al şaptele şi nu rămase sămînţă. Apoi de toţi muri şi muiarea. Întru înviere cînd vor învie, căruia de aceaia va fi muiarea? Şapte [93] amu o avură ea muiare”. Şi răspunse Isus, zise lor: „Nu vă derept aceaea înşălaţi, nu ştiţi scriptura, nece tăriia lu <97v> Dumnezeu. Cînd amu den moarte vor învie, nece se vor însura, nece se vor mărita, ce sînt ca îngerii ce-s în ceri. Den moarte ca se vor scula n-aţi cetit în cărţile lu Moisi pre rug cum zise lui Dumnezeu, grăi: „Eu sînt Dumnezeul lu Avraam şi Dumnezeu a lu Isaac şi Dumnezeu a lu Iacov. Nu e Dumnezeu morţilor , ce viilor. Voi amu mulţi vă înşălaţi”. 
  În vreamea aceaea apropie-se cătră Isus u[n] cărtulari, auzi ei întrebîndu-se, văzu că bine răspunse lor, întrebară el: „Carea easte întăia de toate porîncitele?” E Isus răspunse lui că întăia de toate porîncitele: „Auziţi Izraililor, Domnul Dumnezeul vostru domn unul easte. Şi iubeaşte domnul Dumnezeul tău cu toată inema ta şi cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată tăriia ta. Aceaea easte întăia porîncită. Şi a doa în podoba ei: iubeaşte vecinul <98r> tău ca însuşi tine. Mai mare de aceaea altă porîncită nu e”.Şi zise lui cărtulariul: „Bine învăţătoare, adevăr zici că unul easte şi nu e altul fără el. Şi însă de-l va iubi el cu toată inema şi cu tot înţelesul şi cu tot sufletul şi cu toată tăriia şi de va iubi vecinul ca sinieşi, mai bună easte de toate arsurile şi de jărtvă”. Isus văzu că cu înţeles răspunse, zise: „Nu eşti departe de împărăţiia lu Dumnezeu”. Şi nime de aciia cuteza să întreabe el. Şi răspunse Isus, grăia, învăţa în besearecă: „Cum grăiesc cărtularii că Hristos easte fiiul lu David?” Însuşi amu David zice cu duhul sfînt: „Grăiia Domnului mieu: „şezi de-a dereapta mea pînă voi pune dracii tăi perină supt picioarele tale. Însuşi amu David grăi el domnul şi de unde fiiul lui easte?” Şi mult nărod ascula el cu dulce. Şi grăi lor în-tru <98v> învăţătura lui. 
  Zise Domnul: „Păziţi-vă de cărtulari. Veni-vor îmbrăcaţi şi sărutate la tîrgure şi nainte a şedea la gloate şi întăiu a şedea la cină. Mănînca casele văduolor şi vă se pare că de departe se roagă. Aceia lua-vor mai mare osîndă.” Şi şezu Isus naintea vistiiariului răcliţeei căuta cum nărodul aruncă bani în vistiiari în răcliţă şi mulţi bogaţi arunca mult şi vine o văduvă săracă, aruncă doi fileari ce easte condrat. Şi chemă ucenicii lui, zise lor: „Adevăr grăiesc voao că vădua aceasta săraca mai mult de toţi aruncă, lepăda în vistiiari în răcliţă. Toţi amu den rămăşiţele lor aruncară e aceasta den sărăciia ei tot cît avu aruncă, toată viaţa ei”. 
  În vreamea aceaea ieşi Isus den besearecă, grăi lui unul den ucenicii lui: „Învăţătoare, vezi cumu-s pietrile <99r> şi cumu e zidit”. Şi răspunse Isus, zise lui: „Vezi aceasta mare zidire? N-are a sta cicea pre piatră ce să nu se spargă”. Şi şedea el la codrul Eleonului naintea beseareciei. Întrebară el însuşi Pătru şi Iacov [94] şi Ioan şi Andrei: „Spune noao cînd aceastea fi-vor şi ce seamne vor fi cînd vor avea toate aceastea să se sfîrşască?” E Isus răspunse lor, începu a grăi: „Păziţi-vă să nu cineva voi să înşale. Mulţi amu veni-vor în numele mieu, grăi-vor că eu sînt şi mulţi vor înşăla. E cînd veţi auzi războaie şi auzirea războaielor, nu vă teamereţi cadu-se amu să fie, ce nu e atunce sfîrşeniia sculase-vor limbi spre limbi şi împăraţi spre împăraţi şi vor fi cutremuri pre locuri şi vor fi foameţi şi griji, începutul boalelor”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Păziţi-vă voi înşivă. Da-vor amu <99v> voi în gloate şi la zborure, bătuţi veţi fi şi naintea vlădicilor şi împăraţilor duşi veţi fi pentru mine întru mărturiia lor şi a toate limbile cade-se nainte a propovedui Evangheliia, e cîndu vă vor da nu mainte să vă grijiţi ce veţi grăi, nici vă învăţaţi, ce să ar fi, da-se-va voao într-acel ceas ce veţi grăi. Nu veţi fi voi grăind ce duhul sfînt da-va frate pre frate spre moarte şi se vor scula feciorii spre părinţi şi ucide-vor ei şi veţi fi urîţi tuturora pentru numele mieu. Răbdătorii pînă în sfîrşit aceia mîntuiţi vor fi.” 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Cînd veţi vedea urîciuni şi pustiire – zicere lu Daniil proroc – stînd unde nu se cade citiţi să înţeleageţi, atunce era întru Iudei să fugă în codri. Şi ceia den <100r> loc să nu între în casă, nece să vie să ia ceva den casa lui şi cela den sat să nu se întoarcă îndărăt a-ş lua văşmîntul lui. Vai de nedeşerţii şi înfămeiaţii în acealea zile. Rugaţi-vă să nu fie fuga voastră iarna. Fi-vor zilele acealea scîrbă cum n-au fost aşa de începutul lumiei ce-au făcut Dumnezeu pînă acmu şi nu va fi. Şi de n-ar fi Domnul scurtat zilele şi de n-ar fi a se scurta zilele acealea n-ar fi amu să se mîntuiască toate trupurile ce derept aleşii ce-au ales scurtat-au zilele. Atunce să ar zice voao cineva: „Adecă cicea Hristos” sau, adecă colea” nu aveareţi credinţă. Scula-se-vor amu mincinoşi hristoşi şi mincinoşi proroci şi da-vor seamne şi ciude ce să înşale să ar putea aleşii. Voi vă păziţi. Iată ainte zis-am voao toate”. 
  <100v> Zise Domnul ucenicilor lui: „Întra-ceale zile după scîrba aceaea soarele va întuneca şi luna nu-ş va da lumina ei şi stealele den ceri fi-vor căzute şi silele ceriului porni-se-vor şi atunce vor vedea fiiul omenesc viind în nuori cu tărie multă şi cu slavă. Şi atunce va tremeate îngerii lui şi vor aduna aleşii lui de patru vînture. De smochin învăţaţi-vă pildă cînd amu steblele ei vor fi tinereale şi vor creaşte frunzele să ştiţi că aproape easte de secerat. Aşa şi voi cînd veţi vedea aceaste fiind să ştiţi că aproape easte, lîngă uşi. Adevăr grăiesc voao că n-are a treace ruda aceasta pînă acealea toate vor fi.” 
  [95] Zise Domnul ucenicilor lui: „Ceriul şi pămîntul va treace, cuvîntul mieu nu va treace”. De zioa aceaea sau de ceas nimea nu-l ştie, <101r> nece îngerii ce sînt în ceri, nece fiiul, fără tatăl. Păziţi, vegheaţi, rugaţi-vă, nu ştiţi amu cînd va fi vreamea. Ca un om cîndu se duce, lasă casa lui şi dă robilor lui puteare şi cinieşi cu lucrul lui şi portariului zise să păzească. Nu ştiţi amu cînd domnul caseei va veni, seara sau la miază-i noapte sau cînd vor cînta cîntătorii sau demîneaţa să nu vie de pripă să vă afle adurmiţi”. Era paştile şi azimitele prespre doao zile şi căuta mai marii preuţi şi cărtularii cum el să-l înşale, să-l prinză, să-l ucigă. Grăiră ce nu în praznic, să nu cumva fie voroavă în oameni. 
  În vreamea aceaea era Isus în Vitanie în casa lu Simon stricatul, şedea el, vine o muiare. Avea un vas cu mir de nardos mestecat de mult preţ. Şi sparse vasul, vărsă lui în cap, iară neştine nu ogodi întru el <101v> şi grăi: „Întru ce pagubă aceasta a mirului fu? Putea amu acesta vîndut să fie mai bine în trei sute de bani şi să se dea mişeilor'. Şi opriră ei. E Isus zise: „Lăsaţi ea; ce trudă daţi ei? Bun lucru lucră de mine; pururea amu mişeii aveţi cu voi şi cînd veţi vrea puteţi lor face bine. E mine nu ma veţi avea pururea. Ce are aceasta face? Oare să pomăzuiască trupul mieu la îngrupătoare. Adevăr grăiesc voao: unde se va propovedui Evanghelie aceasta în toată lumea şi ce făcu aceasta grăit va fi în pomeana ei”. 
  În vreamea aceaea Iuda den Iscariot, unul den doisprăzeace, mearse cătră întăiul preuţilor să vînză el lor. Ei auziră, bucurară-se şi făgăduiră lui arginţi să-i dea şi socotiia cum el în podoabă vreame să-l vînză. Şi întăia zi den amiazăzi cînd paştile făcea, grăiră lui ucenicii <102r> lui: „Unde veri mearge să gătim să mănînci paştile?” Şi tremease doi den ucenicii lui şi grăi lor: „Duceţi-vă în cetate şi vă va timpina u[n] om întru u[n] vas purtînd apă. După elu vă duceţi şi unde va întra ziceţi domnului caseei că învăţătoriul au grăit: „Unde easte răposătoarea unde voi paştile cu ucenicii miei să mănînc?” Şi acela voao va arăta o casă mare gătită. „Acolo gătiţi noao”. Şi ieşiră ucenicii lui şi vineră în cetate şi aflară cum zisese lor şi gătiră paştile. Şi seară fu. Vine cu doisprăzeace şi şezură ei şi mîncînd zise Isus: „Adevăr grăiesc voao că unul den voi vîndutu-m-au, mănîncă cu noi”. Ei începură a se întrista şi a grăi lui unul cîte unul: „Doară-s eu?” Şi altul: „Doară-s eu?” El răspunse, zise lor: „Unul den doisprăzeace întinge cu noi în solniţă. Fiiul amu <102v> omenesc mearge-va cum easte scris de el. Vai de omul acela ce fiiul omenesc vîndu. Mai bine ar fi lui să nu fie născut acela om”. Mîncînd ei, luo Isus pită şi o blagoslovi, frîmse şi deade lor şi zise: „Luaţi şi mîncaţi, acesta easte trupul mieu”. Şi luo păharul şi bine ură, deade lor şi băură dentr-îns. Şi zise lor: „Acesta easte sîngele mieu noao leage, [96] derept mulţi se varsă. Adevăr grăiesc voao că de acmu n-am a bea de acest rod de viţă pînă în zioa aceaea cîndu o voi bea nou în părăţiia lu Dumnezeu”. Şi se sculară, ieşiră den codrul Eleonului. Şi grăi lor Isus că „toţi vă veţi săblăzni de mine în noaptea aceasta, că scris easte: vătăma-se-va păstoriul şi se vor răsipi oile. Ce după aceaea cîndu voiu învie, aştepat-vă-voiu în Galilei”. Pătru zise lui: „Să se-ar toţi săblăzni, ce eu nu.” Şi grăi lui Isus: „Adevăr grăiesc ţie că tu astăzi în noaptea aceasta <103r> mainte pînă nu va fi cîntat cîntătoriul a doara de trei ori te veri lepăda de mine.” El mult grăia vîrtos: „Să mi-ar fi cu tine a muri, nu mă voiu lepăda de tine”. Aşijdere toţi grăiră şi vineră în oraş ce-i era numele Ghetsimani. Şi grăi ucenicilor lui: „Şedeţi cicea pînă voiu mearge să mă rog”. Şi luo Pătru şi Iacov şi Ioann cu ei. Şi începu a se spămînta şi a tînji şi grăi lor: „Oscîrbit easte sufletul mieu pînă la moarte. Fiţi cicea şi prevegheaţi.” Şi trecu puţinel, căzu la pămînt şi se rugă: „De să easte puteare să treacă de la mine ceasul”, şi grăi: „Avva, părinte toate puterile-s ţie, să-mi treacă de la mine păharul acesta ce nu cum voiu eu, ce cum veri tu”. Şi vine şi-i află ei adurmiţi şi grăi lu Pătru: „Simone, dormi. Nu putuşi un ceas preveghea. Prevegheaţi şi vă rugaţi să nu meargeţi”. <103v> Iară mearse de se rugă. Acel cuvînt zise şi se întoarse, află ei iară adurmiţi. Era-le amu ochii îngreoiaţi şi nu vrea înţeleage, ce vrea răspunde lor. Şi vine a treia oară şi grăi lor: „Durmiţi alţi şi răposaţi; soseaşte, vine ceasul adecă vîndu-se fiiul omenesc în mînile păcătoşilor. Sculaţi-vă de blăm. Adecă cela ce mă vîndu apropie-se”. 
  În vreamea aceaea grăind Isus cătră ucenicii lui, vine Iuda, unul acela den doisprăzeace şi cu nusul gloată multă cu arme şi cu pari de la mai marii preuţi şi de la cărtulari şi de la bătrîni. Cînd vîndu el, deade el semn, grăi: „Cela ce voi săruta, acela easte; prindeţi el şi-l duceţi cu pază. Şi mearse aciia, apropie-se cătră el, grăi: „Învăţătoare”, şi sărută el. Ei puseră mînile lor prinsul şi luară el. E dentr-aceia ce sta scoase cuţitul, lovi robul mai marelui <104r> preut şi tăie urechea lui. Răspunse Isus, zise lor: „Ca la u[n] tîlhari aţi ieşit cu arme şi cu pari să mă prindeţi. În toate zilele era între voi în besearecă învăţa şi nu prinset mine; ce să se izbîndească scriptura”. Şi lăsară el, toţi fugiră. Şi unul oarecine, un tînăr, mearge după el îmbrăcat întru o cămaşe de pînză pre spre piiale goală şi prinseră el. El lăsă cămaşa, gol fugi dentr-înşii. Şi duseră Isus cătră mai marele preuţilor şi se adunară cătr-însul toţi mai marii preuţi şi cărtularii şi bătrînii. Şi Pătru mergea pre departe după el pînă înlăuntru în curtea mai marelui preut. Şi era de şedea cu slugile şi se încălziia pre lîngă foc, e mai marii preuţi şi toată gloata căuta mărturie pre Isus să omorască el şi nu afla. Mulţi amu mincinoşi mărturisiia prinsul şi tocma mărturie nu era. Şi unii se scula-ră, <104v> mărturisiră minciuni prinsul, grăiră că noi am auzit el grăind că eu voi sparge beseareca aceasta făcută de mîni şi a treia zi alta nefăcută mîni zidi-voi. Şi [97] nece aşa nu era tocma mărturiia lor. Şi se sculă mai marele preot a mijloc. Întrebă Isus, grăi: „Nu veri să răspunzi nemică ce aceşti pre tine mărturisesc?” El tăcea şi nemică nu răspundea. Iară întrebă el mai marele preot şi grăi lui: „Tu eşti Hristos, fiiul blagoslovitului?” E Isus zise: „Eu sînt şi vedea-veţi fiiul omenesc de-a dereapta silelor şezînd şi viind cu nuorii ceriului.” E mai marele preot rupe veşmintele lui. Grăiia: „Ce încă trebuim mărturii? Auziţi hulele-i; ce se voao pare?” Ei toţi judecară el să fie vinovat morţiei. Şi începură unii a scuipi prinsul şi acoperiia faţa lui şi greaţă făcea lui <105r> şi grăiia: „Proroceaşte”. Şi slugile pre buci-l loviia. Şi era Pătru în curte jos. Vine una den roabele mai marelui preut şi văzu Pătru încălzindu-se, căută sprinsul, grăi: „Şi tu cu Isus nazarineanul erai”. Elu se lepădă, grăi: „Nu ştiu, neci ştiu ce grăieşti tu”. Şi ieşi afară naintea curţiei şi cîntătoriul cîntă şi roaba văzu el iară, începu a grăi celor ce sta nainte că acesta dinşii easte. El iară se lepădă şi după puţinel iară stătură, grăiră lu Pătru: „Adevăr dinşii eşti şi amu galileanin eşti şi cuvintele seamănă-ş”. El începu a se jura şi a se blestema că nu ştiu omul acela ce voi grăiţi. Şi a doara cîntătoriul cîntă şi pomeni Pătru cuvîntul ce zise lui Isus că ainte pînă cîntătoriul cîntat de doao, ori, lepăda-te-veri de mine de trei ori. Şi începu a se plînge. Şi aciia demîneaţa în Ierusalim. 
  <105v> În vreamea aceaea sfat făcură mai marii preuţi cu bătrînii şi cărtularii şi tot zborul. Legară Isus, duseră-l şi-l deaderă lu Pilat. Întrebă el Pilat: „Tu eşti împăratul iudeilor?” El răspunse, zise: „Tu grăieşti”. Şi grăiră prinsul mai marii preuţi mult. Pilat iară întrebă el, grăi: „Nu răspunzi nemică? Vezi cîţi pre tine mărturisesc”. E Isus de aciia nemică nu răspunse că se mira Pilat. La toate praznicele lăsa lor un legat carele ceare. Era de-l chema Varava, ferecat legat şi întru o casă ucidere făcuse. Şi strigă nărodul începu a ceare cum făcea pururea lor. Pilat răspunse lor, grăi: „Vrea-veţi să las voao împăratul iudeilor?” Ştiia amu că derept zavistiia vînduse el mai marilor preuţi. E mai marii preuţi arătară nărodului <106r> mai vîrtos Varava să lase lor. Pilat răspunse, iară zise lor: „Ce amu veţi să faceţi cui grăiţi împăratul iudeilor?” Ei iară strigară: „ăstigneaşte el”. Pilat grăi lor: „Ce amu rău făcu?” Ei căsca, striga: „Răstigneaşte el”. Pilat vrea nărodului pre voie să le facă. Lăsă lor Varava şi deade Isus să fie răstignit. 
  În vreamea aceaea duseră el înlăuntru în curte ce easte casă de judecată şi se strînse toată gloata şi îmbrăcară el întru un veşmînt şi puseră spri-nsul cunună împletită de mărăcin şi începură a săruta el şi a grăi: „Bucură-te, împăratul iudeilor”. Şi ucidea el cu trestie şi scuipiia spri-nsul şi îngenuchea, cu genuchele închina-se lui şi cînd batjocoriră el, dezbrăcară el de văşmînt şi îmbrăcară el [98] în veşmintele lui şi îndărătu-i mergea un Si-mon <106v> Chirineu; venise den sat, tatăl lu Alexandru şi a lu Ruf, să ia crucea lui. 
  În vreamea aceaea voinicii luară Isus şi scoaseră el să răstignească el şi duseră el la locul Golgotei ce easte de se spune locul ţăstului. Şi deaderă lui să bea zmirnă cu vin. El nu luo şi răstigniră el, împărţiră veşmintele lui, aruncară sorţi pre eale cine ce va lua. Era al treilea ceas şi răstigniră el. Şi era la scriptură vina lui scrisă: „Împăratul iudeilor”. Şi cu nusul răstigniră doi tîlhari. Unul de-a dereapta, unul de-a stînga. Şi se izbîndi scriptura ce se grăiia „şi cu ceea fărăleage mă socotiră”. Şi mearge huliia el, clătiia capetele lor şi grăiia: „Acesta spărgea beseareca şi a treia zi o zidiia. Mîntuiaşte-te însu-ţi <107r> şi deştinge den cruce”. Aşijderea şi mai marii preuţi batjocoriia unul cătră alalt cu cărtularii grăiia: „Alţii mîntuiaşte, pre eluşi nu putu mîntui. Hristos, împăratul izraililor să deştingă amu den cruce să vedem şi să creadem lui”. Şi răstignitul cu nusul împută lui. Fură şase ceasure, untunearec fu prespre tot pămîntul pînă al noaole ceas şi întru al noaole ceas strigă Isus, cu glas mare, grăi: „Eloi, Eloi, lima savatani”, ce easte de se spune: „Dumnezeul mieu, Dumnezeul mieu, întru ce mă lăsaşi?” Şi unii den ceia ce sta, auziră, grăiră: „Acesta Ilie strigă”. Curse unul şi împlu bureatele de oţet, puse-l într-o trestie, adăpă el, grăi: „Lăsaţi să vedem de va veni Ilie să-l ia el”. E Isus lăsă glas mare, răposă. Şi podoaba beseareciei sparse-se <107v> în doao de sus pînă jos. Văzu vătahul sta lîngă el că aşa strigă şi răposă, zise: „Adevăr omul acesta fiiul lu Dumnezeu era”. Era şi muieri, căuta de departe; într-însele era Maria Magdalina şi Maria lu Iacov micul şi alu Iosie mumă şi Salomiia, ce cînd era în Galilei îmbla după el şi slujiia lui, şi alte multe ce ieşise cu nusul den Ierusalim. 
  În vreamea aceaea mearse Iosif ce e den Arimatei cu dulce obraz sveatnic ce şi acela era de aştepta împărăţiia lu Dumnezeu, îndrăzni, întră cătră Pilat şi cerşu trupul lu Isus. Pilatu se miră de însă au murit şi chemă vătahul, întrebă el: „De demult au murit?” Şi ştiu den vătahul, deade trupul lu Iosif. <108r> Şi cumpără pînză şi luo el, învăli-l cu pînza şi puse el în groapă ce era tăiată den piatră şi răsturnă piatra spre uşa mormîntului e Maria Magdalina şi Maria lu Iosie, văzură unde-l puseră. 
  Trecu sîmbăta. Maria Magdalina şi Maria lu Iacov şi Salomiia cumpărară mir ca să meargă să ungă Isus. Şi foarte de demîneaţă întru-una den sîmbete, vineră la mormînt, lumină soarele. Şi grăiră către ialeşi: „Cine-au răsturnat noao piatra de spre uşa mormîntului?” Şi căutară, văzură că răsturnată era piatra. Era amu vîrtos mare şi întrară în mormînt. Văzură un tînăr şezînd de-a dereapta îmbrăcat în veşminte albe şi se spămîntară. El grăi lor: „Nu vă spămîntareţi. Isus căutaţi nazareaninul, <108v> răstignitul? Sculatu-se-au. Nu easte cicea. Iată-i locul unde-aţi pus el. Ce vă duceţi; spuneţi ucenicilor lui şi [99] lu Pătru că vă aşteaptă în Galilei. Acolo el vedea-veţi cum au zis voao”. Ieşiră, fugiră de la mormînt luo-le eale un cutremur şi un teamăt şi nemunuia nemică nu ziseră, temea-se. 
  Învise Isus demîneaţa întăia sîmbătă, ivi-se mainte Mariei Magdalinei; den ea scosease şapte draci. Ea se duse, spuse cine era cu nusul, plîngea-se şi suspina şi aceia auziră că viu easte şi văzut fu de ea, nu luară credinţă. După aceaea doi dentr-înşii veniia, ivi-se într-alt obraz ducîndu-se la sat şi aceia mergea să spuie alăltora. Nece acelora credinţă luară. Apoi şezînd unsprăzeace <109r> ivi-se şi purtă necredinţa lor: „Păsaţi în toată lumea, propoveduiţi Evanghelie a toată lumea. Cine va creade şi se va boteza, mîntuit va fi; cine nu va creade, osîndit va fi. Seamnele-m creadeţi, după aceasta meargeţi şi cu numele mieu dracii scoateţi, limbile grăi-se-vor noao. Şarpe luat-aţi e să şi mort ce bea nu va vătăma ei. Spre bolnavi mînile puneţi şi sănătoşi fi-vor”. Domnul amu după cuvintele lui cătr-înşii, sui-se la ceri şi şezu a dereapta lu Dumnezeu. Ei ieşiră, propoveduiră pretutindenea, Domnul ajută-le şi cuvîntul întăriia după el, meargea cu semnele, amin. 
  
  [100] <110r> De întru Luca sfîntă bună vestire
  
  După aceaea amu mulţi începură a face poveaste de ştiute de întru noi lucrure cum au dat noao ceia dentîiu înşişi văzători şi slugi fură cuvintelor. Vruse şi mie pre urmă sus toate ispitii pre rînd ţie scriu, ţiitoriu Teofile, să înţelegi de ei învăţatu-te-ai cuvinte întărite. 
  În vreamea aceaea fu în zilele lu Irod împărat al Iudeilor un preut, numele-i Zahariia den efimeriia Aviei, şi muiare lui den featele lu Aaron <110v> şi numele ei Elisafta. Era amîndoi derepţi naintea lu Dumnezeu, îmbla întru toate porîncitele şi în legile Domnului fără de prepus şi nu avea ei feciori derep ce era Elisafta fără plod şi amîndoi îmbătrîniră în zilele lor era. Fu slujind el în cinul rîndului lui naintea Domnului după rîndul preoţiei, tîmplă-i-se lui a cădi, întră în beseareca Domnului şi toată mulţimea oamenilor era făcînd rugă în vreamea tămîiei. Ivi-i-se lui îngerul Domnului stînd de-a dereapta altariului a cădelniţei şi se spămîntă Zahariia unde-l văzu şi frică căzu pre el. Zise cătră el îngerul: „Nu te teame, Zaharie, derep ce că auzită fu ruga ta şi muiarea ta Elisafta naşte-va ţie fecior şi zice-veri numele lui Ioan şi fi-va bucurie ţie şi veselie şi mulţi de naşterea lui bucura-se-vor. Fi-va amu mare naintea Domnului şi vin şi mălvăjie să nu aibă a bea <111r> şi de Duhul Sfînt împlu-se încă den maţele mîni-sa şi mulţi den fiii izraililor întoarce-va cătră Domnul Dumnezeul lui. Şi acesta nainte va mearge înaintea lui cu duhul şi cu tăriia lu Ilie întoarce-va inema părinţilor la feciori şi potrivnic în mîndriile derepţilor găti-va Domnului oameni de sfîrşit”. Şi zise Zahariia cătră înger: „Pentru ce să înţeleg aceaea? Eu amu sînt bătrîn şi muiarea mea au mătorit în zilele ei.” Şi răspunse îngerul, zise lui: „Eu sînt Gavriil, nainte stau înaintea lu Dumnezeu, şi tremes sînt să grăiesc ţie şi bună veaste ţie aceasta. Şi iată să fii tăcut şi să nu poţi grăi pînă în zioa ce va fi aceasta; derept ce nu crezi cuvintele meale ce se vor izbîndi în vreamea lor”. Şi era oamenii aşteptînd Zahariia şi se mira că pesti el în besearecă. Deca ieşi, nu putu grăi cătr-înşii şi precepură că vedeare au văzut <111v> în besearecă; [101] acela era arătînd lor şi era mut. Şi fu deca se împlură zilele slujbeei lui, mearse în casă-şi. După acealea zile <…>.
  În zilele acealea începu Elisafta, muiarea lui, şi se mănă a cincea lună, grăi că aşa au făcut mie Domnul în zioa aceaea ce căută Domnul să ia împutăciunea mea de întru oameni”. <…> Întru a şasea lună tremis fu îngerul Gavriil de la Dumnezeu în cetatea Galileiului ce-i e numele Nazaret cătră fata obrăcită bărbatului ce lui e numele Iosif, den casa lu David. Numele feateei Mariia. Întră îngerul la dinsa, zise: „Bucură-te, bucurată; Domnul cu tine e. Blagoslovită tu întru muiari”. Ea văzu, spămîntă-se de cuvintele lui şi cugeta cum va fi sărutatul acesta. Şi zise ei îngerul: „Nu te teame, Marie, aflat-ai <112r> amu bunătate de la Domnul. Iată înceape-veri în pîntece şi naşte-veri fecior şi zice-veri numele lui Isus. Acesta va fi mare şi fiiu de sus chema-se-va şi va da lui Domnul Dumnezeu scaunul lu David, tatăl lui, şi se va împărăţi în casa lu Iacov în vecie şi împărăţiia lui nu va fi sfîrşit.” Zise Mariia cătră îngerul: „Cum va fi aceasta, ce eu bărbat nu ştiu?” Şi răspunse îngerul grăi ei: „Duhul Sfînt întra-va în tine şi tăriia de sus umbri-te-va. Deaciia şi ce va naşte sfînt chema-se-va „Fiiul lu Dumnezeu”. Şi iată Elisavta, vară-ta, şi aceaea au început fecior la bătrîneaţele ei şi această lună a şasea iaste ei ce se cheamă fără plod, că nu e să nu se poată de la Domnul tot cuvîntul”. Zise Mariia: „Eu roaba Domnului, fie-mi pre cuvîntul tău”. Şi se duse de la ea îngerul.
  <112v> În zilele acealea sculă-se Mariia, merse în sus tare în cetatea Iudei şi întră în casa Zahariei şi sărută Elisafta şi fu deca auzi Elisafta sărutătura Mariei, jucă tînărul în maţele ei şi se împlu de Duhul Sfînt Elisafta şi strigă cu glas mare şi zise: „Blagoslovită tu întru muieri şi blagoslovit plodul maţelor tale. Şi de unde mie aceasta de vine muma Domnului mieu cătră mine? Adecă amu ca fu glas sărutătura ta în urechile meale? Joacă tînărul, bucură-se în maţele meale”. Şi ferecata crezu că fu sfîrşitul grăitele ei de la Domnnul. Şi zise Mariia: „Mărit-au sufletul mieu Domnul şi se bucură sufletul mieu de Dumnezeu mîntuitoriul mieu c-au căutat la plecaţii robii lui. Iată amu de acmu fericează-mă toate rudele <113r> că făcură mie mărie puternicii şi sfînt numele lui. Şi mila lui den rudă în rudă pre ceia ce se tem de el. Făcu ţiitură braţelor lui, împărţi măreţilor cugetele inima lor, pogorîşi silnicii de pre scaun şi înălţaşi plecaţii. Flămînzii împluşi de dulceaţă şi îmbogăţiţii lăsaşi deşerţi. Luară izrailii feciorii lor, pomeniră de milă, cum ai grăit cătră părintele nostru, lu Avraam şi sămînţa lui pînă în veci”. Fu Mariia cu ea ca la trei luni şi se întoarse în casa ei. Elisaftei împlu-se vreamea să facă ea. Şi născu fiiul şi auziră împrejurele viiatnicii şi rudele ei că mărită iaste mila Domnului cu ea şi se bucurară cu ea. Şi fu a opta zi. Vineră să taie feciorul şi să zică lui numele-i pre tatăl lui Zahariia. Şi răspunse muma <113v> lui, zise: „Ba, ce să-i ziceţi Ioan”. Şi ziseră cătr-însa că nime nu iaste în ruda ta ce să-l cheame acel nume. Arătară tătălui lui ce va vrea [102] să zică el şi cerşu o scîndurea, scrise, grăi: „Ioan să fie numele lui”. Şi se mirară toţi. Desfăcu-se gura lui aciia şi limba lui şi grăiia blagoslovi Dumnezeu şi fu la toţi frică cine viia împrejurul lor. Şi în toate laturile iudeilor spuse fură toate cuvintele acealea şi puseră toţi cine auzi în inimile lor grăiră: „Ce amu acest fecior fu?” Şi mîna lu Dumnezeu era cu nusul. Şi Zaharia, tatăl lui, împlu-se de Duhul Sfînt şi prorociia, grăi: „Blagoslovit Domnul Dumnezeu că cercetă şi făcu mîntuitură oamenilor lui şi nălţă corn mîntuitură noao în casa lu David, feciorul lui, cum <114r> au grăit rosturele sfinţilor sînt de în veci prorocilor lui, mîntuitură de dracii noştri şi den mînile tuturora ce ne-au urît noi, faceţi milă cu părinţii noştri şi pomeniţi leage sfinţilor lui, jurămînt ce jură cătră Avaam părintele nostru dat-au noao fără frică den mînile dracilor noştri mîntui-ne-văm, slujiţi lui prea podoabă şi în dereptate naintea lui în toate zile viiaţa noastră. Şi tu, fecior proroc, de sus chema-te-veri; nainte mearge-veri, amu naintea feaţeei Domnului găti-veri calea lui. Dat-ai înţeles mîntuitură oamenilor tăi întru lăsăciune păcatelor lor, derept mila de la inimă, mila Domnului nostru întru ei cercetat eşti de noi întru răsărită de sus, luminezi întru un întunearec şi în umbra morţiei şedea, dereptează picioarele <114v> noastre la calea de pace.” E feciorul crescu şi se întări cu duhul şi era în pustie pînă în zioa ivirei lui cătră izraili. 
  În zilele acealea ieşi zisa de la Chesar August să scrie toată lumea. Adecă scriptura întăi fu oblăduiia Suriia Chiurineu. Şi se duseră toţi să se scrie cineşi într-a lui cetate. Ieşi Iosif den Galilei den cetatea Nazaretului în Iudei în cetatea lu David ce se cheamă Vitleem derep ce au fost lui den casă şi de moşiia lu David scrise-se cu Mariia, obrăcită lui muiare să-i fie nevinovată. Era cînd fură acolo, împlură-se zilele să nască şi născu fiiu-său dentăi şi înfăşă el şi puse el în iasle derep ce nu era lor loc de lăcuită şi păstori era într-aceaea parte, preveghea paza nopţiei de turma lor. Şi iată îngerul Domnului stătu într-înşii <115r> şi slava Domnului lumină ei şi se spăreară cu frică mare. Şi zise lor îngerul: „Nu vă teameţi, adecă amu bună vestire voao bucurie mare ce va fi tuturor oamenilor că au născut voao astăzi mîntuitori ce iaste Hristos Domnul den cetatea lu David şi adecă voao semn afla-veţi tînărul înfăşat zăcînd în iasle. Şi de pripă fu cu îngerii mulţi voinici ai ceriului. Lăuda Dumnezeu şi grăiia: „Slava întru nalt Dumnezeu şi la pămînt pace, în oameni bună vreare”. Şi fu deca se duseră dentr-înşii la ceri îngerii. Şi oamenii păstori ziseră unul la alalt: „Treacem amu pînă la Vitleem şi să vedem acest cuvînt ce fu ce Domnul spuse noao”. Şi vineră, apropiiară-se şi aflară Mariia şi Iosif şi tînărul zăcînd în iasle. Văzură, spuseră de cuvinte ce-au grăit lor de acel fecior. Şi toţi auziră, mirară-se de cuvinte de păstori cătr-înşii. <115v> E Mariia păziia toate cuvintele acealea băgă-le întru inima ei.
  [103] Întoarseră-se păstorii, slăviia şi făliia Dumnezeu de toate ce auzise şi văzuse cum fu grăită cătr-înşii. Şi cîndu se împlură opt zile să taie el şi ziseră numele lui Isus, zis era de îngerul mainte pînă nu se începuse în maţe. Şi cîndu se împlură zilele de curăţiia ei pre leagea lu Moisi, duseră el în Ierusalim să-l puie nainte Domnului cumu e scris în leagea Domnului că tot tînărul bărbătească parte să-i desfacă zgăul, sfînt Domnului cheamă-se. Şi să dea jărtvă pre zisa întru leagea Domnului doao turtureale sau doi pui de porumb.
  <116r> Era un om în Ierusalim ce-i e numele Simeon. Şi acel om derept şi bine cinstit aştepta mîngîitura izraililor şi Duhul Sfînt era întru el şi era el făgăduit Duhului Sfînt să nu vază moarte mainte pînă nu va vedea Hristos Domnul. Şi vine Duhul în besearecă şi cînd aduseră părinţii feciorul Isus să facă lor pre obiceai leage de el şi acela luo el la mînile lui şi blagoslovi Dumnezeu şi zise: „Acmu lasă robul tău, Doamne, pre cuvintele tale cu pace că văzură ochii miei mîntuitura ta ce-ai gătit naintea feaţelor a tuturor oamenilor, lumină întru descoperitura limbilor şi slava oamenilor tăi izrailii”. Şi era Iosif şi muma lui, mirară-se de cuvintele lui de el, şi blagosloviia Simeon şi zise cătră Mariia, muma lui: „Adecă zace cesta la <116v> căzătură şi la sculătoare a mulţi întru izraili şi întru seamne ce-au zis. Şi ţie însăţi în suflet întra-vă armă că amu să se descoapere den multe inimi cugetele”. Şi era Anna prorociţa, fată lu Fanuil den ruda lu Asirov; aceasta mătorise întru zile multe, vise cu bărbatulu-şi şapte ani den feţie ei, deaciia văduo ca optzeci şi patru de ani ce nu ieşise den besearecă cu postul şi cu rugăciunea slujiia noaptea şi zioa. Şi aceaea într-acel ceas stătu, ispovediia-se Domnului şi grăi de el tuturora ce aştepta mîntuire în Ierusalim. Şi ca sfîrşiră tot pre leagea Domnului, întoarseră-se în Galilei în cetatea lor, Nazaret.
  Feciorul crescu şi se întăriia cu duhul. Împle-se de-nţelepciune şi dulceaţa lu Dumnezeu era la el. <117r> Şi mergea părinţii lui în toţi ani în Ierusalim în praznicul Paştilor. Şi cînd fură doisprăzeace ani, duseră-se ei în Ierusalim pre obiceaiul praznicului şi sfîrşiră zilele cînd vrură să se întoarcă ei, rămase Isus fecior în Ierusalim şi nu precepu Iosif şi muma lui; părea-le lor că e cu soţiia, vineră cale de o zi şi căutară el în rude-şi şi în ştiuţi şi nu aflară el, întoarseră-se în Ierusalim să caute el şi fu prespre trei zile, aflară el în besearecă şezînd în mijloc de învăţători şi asculta acela. Şi întreba ei; spămînta-se toţi ascultînd el de înţelepciune şi de răspunsul lui. Şi văzură el, mirară-se. Cătr-însul muma lui zise: „Fii, ce faci noao aşa? iată părintele tău şi eu ustenit-am căutînd tine”. Şi zise cătr-înşii: „Ce căutaţi mine? Nu ştiţi că într-aceastea ce sînt părintele mieu cade-se <117v> a-m fi?” Şi aceia nu înţeleaseră cuvîntul ce grăi lor şi mearse cu ei şi vineră în Nazaret şi era [104] de se cuceriia lor şi muma lui păziia toate cuvintele aceastea întru inima ei. Isus ajunse înţelepciunea şi crescutul şi dulceaţa de la Dumnezeu şi de oameni.
  Întru al cincizecile de an domniei a lu Tiverie Chesar oblăduiia Pont Pilat Iudeii şi a patra oblăduiia Galileia Irod e Filip fratele lui, patra oblăduiia Turiia şi Trahonitsca parte şi Lisaniia Aviliniia patru oblăduiia. Pre mai marii preoţi Anna şi Caiafa fu graiul lu Dumnezeu cătră Ioan fiiul Zahariei în pustie şi vine den toată partea Iordanului, propoveduiia botejunea pocaianiia întru lăsăciunea păcatelor cum iaste scris <118r> în carte cuvîntul Isaiei proroc grăiia: „Glas strigă în pustii: „Gătiţi calea Domnului, dereapte faceţi cărările lui, toate dumbrăvile împlea-se-vor şi toate pădurile şi măgurile pleca-se-vor şi fi-vor întorsurile dereapte şi străminele căi neatede şi vor vedea toate trupurele spăsenie lu Dumnezeu”. Grăiia nărodului celora ce ieşise să se boteaze de la el: „Pui de năpîrcă, cine spune voao să fugiţi de ce vine mînie? Faceţi amu plod destoinic de pocăinţă şi nu înceapereţi a grăi întru voi: „Tată avăm Avraam”. Grăiesc amu voao că poate Domnul rădica den piatra aceasta feciorii lu Avraam. Aşa amu şi săcure lîngă rădăcinile lemnului zace. Tot amu lemnul ce nu face plod bun tăiat va fi şi în foc arunca-se-va”. Şi întrebară el nărodul grăiră: „Ce amu să facem?” Răspunse Ioan, grăi lor: „Cine are <118v> doao veşminte să dea celuia ce n-are şi cine are bucate aşijderea să facă”. Vineră şi mitarnicii, botezară-se de el şi ziseră cătr-însul: „Învăţătoare, ce să facem?” El zise cătră ei: „Nemică mai mult zic voao să faceţi”. Întrebară el şi voinicii, grăiră: „Şi noi ce văm face?” Şi zise cătr-înşii: „Nimea să nu obidiţi, nece să clevetiţi şi destul să vă fie merticele voastre”. Aştepta oamenii şi cugeta toţi întru inimile lor de Ioan: „Au doară acesta iaste Hristos?” Răspunse Ioan tuturora grăi: „Eu amu cu apă vă botez. Veni-va mai tare e de mine ce nu sînt destoinic să dezleg cureaoa călţunului lui. Acela vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc. Ce lui e lopata în mînile lui şi curăţi-va area lui şi aduna-va grăul în jitniţa lui e pleavele va arde în focul nestins”. Multe amu şi altele mîngîia, bine vestiia oamenilor.
  <119r> În vreamea aceaea Irod al patrul putearnic oblicit fu de el de Irodiada, muiarea frăţini-său, şi de toate ce făcu rău Irod, adause şi acesta prespre toate şi închise Ioan în temniţă. Fu cîndu se botezară toţi oamenii şi Isus se boteză şi se rugă, desfeapse-se ceriul şi deştinse Duhul Sfînt trup în chip ca un porumb pri-nsul şi glas den ceri fu, grăi: „Tu eşti fiiul mieu iubit, de tine bine vrui”. 
  Era Isus ca de treizeci de ani să înceapem acesta cumu ne se pare fiiul lu Iosif, a lu Ilie, a lu Matan, a lu Levie, a lu Melhie, a lu Ioanna, a lu Iosif, a lu Mattatie, a lu Amos, a lu Naum, a lu Eslim, a lu Nagghei, a lu Maato, a lu Mattatie, a lu Semie, a lu Iosif, a lu Iuda, a lu Ioanna, a lu Risae, a lu Zorovavel, a lu Salatiil, a lu Nirie, a lu Melhie, a lu Addie, <119v> a lu Cosam, a lu Elmodam, a lu Irov, a lu Iosie, a lu Eliezer, a lu Iorim, a [105] lu Mattato, a lu Levie, a lu Simeon, a lu Iudin, a lu Iosif, a lu Ionan, a lu Ioachim, a lu Maleleil, a lu Mainan, a lu Mattatae, a lu Natan, a lu David, a lu Iesei, a lu Ovid, a lu Voaz, a lu Salmon, a lu Naason, a lu Aminadav, a lu Aram, a lu Ioram, a lu Ezrom, a lu Fares, a lu Iuda, a lu Iacov, a lu Isaacov, a lu Avraam, a lu Tara, a lu Nahoro, a lu Seruhov, a lu Ragavov, a lu Falec, a lu Evero, a lu Salano, a lu Cannan, a lu Arfaxad, a lu Sim, a lu Noe, a lu Maleh, a lu Matusal, a lu Enoh, a lu Iared, a lu Maleleil, a lu Cain, a lu Enos, a lu Sit, a lu Adam, a lu Dumnezeu Isus împlu-se de Duhul Sfînt. 
  În vreamea aceaea întoarse-se Isus de la Iordan şi se duse cu Duhul în pustie. Patruzeci de zile ispitit era de diavolul <120r> şi nu mîncă nemică într-aceale zile şi se sfîrşiră eale, apoi flămînzi şi zise lui diavolul: „Să eşti Fiiul lu Dumnezeu zi cestor pietri să fie pită”. Şi răspunse Isus cătr-însul, grăi: „Scris iaste că nu cu pîine numai viu va fi omul ce de toate cuvintele Domnului”. Şi scoase el diavolul întru măgură înaltă, arătă lui toată împărăţiia lumiei întru ceasure de vreame şi zise lui diavolul: „Ţie da-voi puteare aceasta toată şi slava lor că mie dată iaste şi cui voi vrea da-voi ea. Tu amu de te veri închina naintea mea, fie ţie toate.” Şi răspunse, zise lui Isus: „Du-te de la mine, satane! Scrisă amu iaste: „Închina-te-veri Domnului Dumnezeul tău şi aceluia unuia sluji-veri”. Şi-l duse el în Ierusalim şi puse el pre arepile beseareciei şi zise lui: „Să eşti Fiiul Domnului aruncă-te de-acolo jos. Scrisă amu iaste că îngerilor tăi zis-ai de tine <120v> să te păzească şi pre mîni să te ia să nu cumva poticneşti de piatră piciorul tău”. Şi răspunse, zise lui Isus că zisă iaste: „Nu ispiti Domnul Dumnezeul tău”. Şi sfîrşi toate ispitele diavolului, duse-se de la el pînă la vreamea şi se întoarse Isus întru tăriia Duhului în Galilei şi veaste ieşi pre toată partea aceaea şi acela învăţa în gloatele lor. Slăvit era de toţi.
  În vreamea aceaea vine Isus în Nazaret unde era crescut şi întră pre obiceaiul lui în zioa de sîmbătă în besearecă şi se sculă, čăti şi dată fu lui cartea Isaiei prorocul şi desfăcu cartea, află întru un loc unde era scris; „Duhul Domnului pre mine. Derept aceaea m-au uns bine să vestesc mişeilor, tremesu-m-au să vindec struncinatele inimi, să propoveduiesc prinşilor lăsăciune şi orbilor vedeare, să las frîmţii întru slobozie, să propoveduiţi anul Domnului <121r> iubit”. Şi strînse cartea, deade-o slugiei, şezu. Şi toţi den beserecă ochii le era căuta pri-nsul. Începu a grăi cătr-înşii că astăzi izbîndi-se scriptura aceasta întru urechile voastre. Şi toţi mărturisiră el.
  În vreamea aceaea miră-se nărodul de cuvinte dulci ce ieşia den rostul lu Isus şi grăiră: „Nu iaste acesta fiiul lu Iosif?” Şi zise cătr-înşii: „Toate cîte-mi ziceţi pildele aceastea: vraciulu se vindecă însuşi. Cîte-am auzit fost-au în Capernaum [106] fă şi cicea în moşiia ta.” Zise: „Adevăr grăiesc voao că nece un proroc priimit iaste în moşia lui. Pre adevăr grăiesc voao că multe văduo era în zilele lu Ilie întru Izraili cîndu se închise ceriul trei ani şi şase luni că fu foamete mare prespre tot pămîntul şi nece cătră unul de ei fu trimes Ilie fără în Sarepta Sidonului cătră o muiare văduo. Şi <121v> mulţi stricaţi era pre Elisei proroc întru Izraili şi nece unul dentr-înşii se curăţi, numai Neeman Sirianiul”. Şi se împlură toţi de mînie în gloate auziră aceaea şi se sculară, scoaseră el afară den cetate şi duseră el pînă întru un vîrh de munte, pri-nsul o cetate a lor era zidită să surpe el. El merse pren mijloc de ei, duse-se.
  În vreamea aceaea vine Isus în Capernaum, cetatea Galileiului. Şi era învăţa ei într-o sîmbătă şi se spămîntară de învăţătura lui că cu puteare era cuvîntul lui. Şi în gloată era un om, avea duh drac necurat şi strigă cu glas mare, grăi: „Lasă, cea e noao şi ţie, Isuse Nazareanine, venit-ai să pierzi noi? Ştimu-te cine eşti, sfînt Dumnezeu”. Şi opri lui Isus, grăi: „Taci şi ieşi dentr-însul”. Şi aruncă el dracul în mijloc, ieşi dentr-însul, nemică nu vătămă el. Şi fu teamă <122r> la toţi şi se întrebară unul la alalt grăiră: „Ce cuvîntu e acesta că cu puteare şi cu tărie zise necuratului duh şi ieşi?” Şi ieşi glas de el în toate locurele şi în toate părţile. Sculă-se den gloată.
  În vreamea aceaea vine Isus în casa lu Simon. Soacra lu Simon era ţinută de foc mare şi rugară el de ea şi se sculă pri-nsa, opri focul şi o lăsă ea. Aciea se sculă, slujiia lor. Apuse soarele, toţi cîţi avea bolnavi de toate nevoile şi aducea ei cătră el. El la unul cui punea el mînile vindeca-se el şi ieşiia şi draci mulţi, striga şi grăiia că tu eşti Hristos, Fiiul lu Dumnezeu. Şi-i opriia, nu-i lăsa ei să grăiască că ştiia că iaste Hristos însuşi. Fu zio, ieşi, duse-se în loc pustii şi nărodul căuta el şi vineră la el şi ţinea el să nu se ducă de într-înşii. El zise cătr-înşii că şi <122v> într-alte čătăţi bine să vestesc mi se cade împărăţiia lu Dumnezeu că pre aceaea sînt tremes. Şi era de propoveduiia la gloatele galileilor. Era de zîcea lui nărodul de să fie să auză cuvîntul lu Dumnezeu, Şi acela era de sta .
  În vreamea aceaea sta Isus pre ezerul Ghenisaretului şi văzu doao corabii sta pre ezer. Păscarii era ieşiţi dentr-însele, spăla mreaja. Întră într-una de corabii ce era a lu Simon. Rugă el de pămînt să o delunge puţinel şi şezu, învăţa den corabie nărodul. Ca stătură, grăi, zise cătră Simon: „Păsaţi întru adînc şi aruncaţi mreaja voastră în vînătoare”. Şi răspunse Simon Pătru zise lui: „Învăţătoare, toată noaptea ne-am muncit, nemică n-am prins. Pre cuvîntul tău arunca-văm mreaja”. Şi aşa făcură, prinseră peaşte mult, rupea-se mreaja lor şi chemară <123r> soţiia-şi ce era într-altă corabie să vie să ajute lor. Şi vineră şi împlură amîndoao corabiile cît nu se afunda eale. Văzu Simon Pătru, căzu cătră genuchele [107] lu Isus, grăi: „Eşi de la mine, că bărbat păcătos sînt, Doamne”. Un teamătu-l ajunse el şi toţi cine era cu nusul de vînătoarea peştelui ce prinseră, aşijderea Iacov şi Ioan, feciorii lu Zevedei ce era soţie lu Simon. Şi zise cătră Simon Isus: „Nu te teame, de acmu vînătoriu de oameni ver fi”. Şi scoaseră amîndoao corabiile la pămînt, lăsară tot, după elu se duseră.
  În vreamea aceaea era Isus întru una den cetăţi şi iată un bărbat plin de stricăciune şi văzu Isus, căzu jos, rugă el, grăi: „Doamne, de-ai vrea, putea-m-ai curăţi”. Şi tinse mîna, pipăi el, zise; „Voiu, curăţeaşte-te”. Şi aciea stricăciunea duse-se de la el şi acela porînci lui: „Nemunuia <123v> să nu spui, ce te du de spune preuţilor şi du de curăţiia ta cum au zis Moisi întru mărturiia lui”. Ieşi mai vîrtos cuvînt de el şi ieşiia năroade multe să auză şi să se vindece de nevoile lor. Acela era de se duse în pustie şi se ruga.
  În vreamea aceaea era de învăţa Isus şi era de şedea fariseii şi învăţătorii de leage ce era veniţi den toate oraşele Galileiului şi ale Iudeilor şi Ierusalimului şi cu tăriia Domnului era de vindeca ei. Şi iată neşte bărbaţi purta într-un pat un om ce era slăbit şi căuta să ducă el şi să-l puie naintea lui şi nu afla unde-l vor duce el, derept nărodul întară în casă, den lăuntrul podinelor lăsară el cu patul în mijloc naintea lu Isus şi văzu credinţa lui, zise lui: „Ome, lasă-ţi-se păcatele tale”. Şi începură a cugeta cărtularii şi fariseii grăiră: „Cine iaste acesta ce grăiaşte hule? Cine poate <124r> lăsa păcatele fără unul Dumnezeu?” Înţelease Isus cugetele lor, răspunse, zise cătr-înşii: „Ce cugetaţi întru inimile voastre? Ce iaste mai iuşor? a zice: „lasă-ţi-se păcatele tale” sau a zice: „scoală de îmblă?” Ce să ştiţi că puteare are fiiul omenesc la pămînt a lăsa păcatele”. Zise slăbitului: „Ţie, grăiesc: „scoală şi ia patul tău şi te du în casa ta”. Şi aciia se sculă nainte-le, luo pre ce zăcea, merse în casa lui, slăviia Dumnezeu şi teamăt luară toţi şi slăviia Dumnezeu şi se împlură de frică, grăiră că văzum preaslăvită astăzi.
  În vreamea aceaea trecu Isus, văzu vameşul numele-i Leviia şezînd la vamă şi zise lui; „Vino după mine”. Şi lăsă tot, sculă-se, după elu se duse şi făcu uspăţ mare Leviia în casa lui. Şi era nărod, vameşi mulţi şi <124v> alţii ce era cu nusul şedea. Şi răpştiră cărtularii pri-nsul şi fariseii cătră ucenicii lui grăiră: „Pentru ce cu vameşii şi cu păcătoşii mîncaţi şi beaţi?” Şi răspunse Isus, zise cătră ei: „Nu trebuiaşte sănătoşilor vraci, ce bolnavilor. N-am venit a chema derepţii, ce păcătoşii întru pocăinţă”. Ei ziseră cătră el. 
  În vreamea aceaea apropiară-se cătră Isus fariseii, grăiră: „Pentru ce ucenicii lu Ioan postesc pururea şi rugăciuni fac? Aşijderea şi ai fariseilor. Ai tăi mănîncă şi beau”. El zise cătr-înşii: „Au doară pot feciorii nunteei pînă e ginerele cu nuşii iaste să facă să se postească? Veni-vor zilele cîndu se va lua de la ei ginerele şi atunci să se postească într-aceale zile”. Grăi şi în pildă cătr-înşii că niminilea coase văşmînt nou să coasă la văşmînt vechi. Iară de nu şi nooa se va sparge şi [108] veachea <125r> nu se va cunoaşte ce e den nooa. Şi nimea să bage vin nou în foi vechi că aimintrea nu e. Sparge-va vinul nou foii şi însuşi se va vărsa şi foii vor peri ce vin nou în foi noi să bagi şi amîndoi se vor ţepeni şi nimea nu va bea vechiu aciia de va vrea noul; grăi amu „Vechiul iaste mai bun”.
  În vreamea aceaea mergea Isus întru sîmbătă pren lăuntrul semănăturilor şi rupea ucenicii lui spice şi mînca, freca-le cu mînile. Neştine den farisei zise lor: „Ce faceţi ce nu se cade a face sîmbăta?” Şi răspunse Isus, zise cătr-înşii: „N-aţi cetit aceasta ce făcu David cînd flămînzi însuşi şi cine era cu nusul? Cum întră în casa lu Dumnezeu şi pîine nainte pusă luo şi mîncă şi deade şi celora ce era cu nusul ce nu i se cădea a mînca fără unui preut?” Şi grăi lor că Domn iaste Fiiul omenesc şi sîmbetei. <125v> Fu şi într-altă sîmbătă vine el în gloate şi învăţa şi era aciia un om şi mîna lui dereapta era uscată. Căuta cărtularii şi fariseii de-l va sîmbăta vindeca el, să afle cuvinte pri-nsul. El ştiu cugetele lor şi zise omului ce avea mînă uscată; „Scoală şi stă în mijloc”. Elu se sculă, stătu. Zise Isus cătr-înşii: „Întreba-vă-voi: „Ce se cade întru sîmbătă: bine a face au rău să faci? Sufletul să mîntuieşti au să-l pierzi?” Şi căută spre ei pre toţi, zise lui: „Tinde mîna ta”. El făcu aşa şi se întări mîna lui sănătoasă ca şi alaltă. Ei se împlură de nebunii şi grăiră unul la alalt ce ară fi să se facă lu Isus. Fu în zilele acealea (…).
  În vreamea aceaea ieşi Isus în codru să se roage. Şi era în noapte în rugăciunea lu Dumnezeu. Şi cînd fu zio chemă ucenicii lui <126r> şi alease den-tr-înşii doisprăzeace, ce şi apostoli cheamă-se: „Simon ce-i e numele Pătru şi Andrei, fratele lui, Iacov şi Ioan, Filip şi Vartolomei, Matei şi Toma, Iacov a lu Alfeov şi Simon ce-l chema Zilot, Iuda a lu Iacov şi Iuda den Iscariot, ce-i fu vînzători şi mearse cu nuşii”. 
  În vreamea aceaea sta Isus la un loc tocma şi nărod ucenicii lui şi mult mulţiţi oameni den toată Ovreiia şi Ierusalim şi de pe spre mare Tirul şi Sidonul ce venise să asculte el şi să se vindece de nevoile lor şi chinuiţi de duh necurat şi se vindeca şi tot nărodul căuta să se apropie de el că tărie den el ieşiia. Şi se vindeca toţi. Şi acela rădică ochii lui la ucenicii lui, grăi: „Ferecaţi measerii că a voastră iaste împărăţia lu Dumnezeu. Ferecaţi flămînzii acmu că sătura-se-vor. Ferecaţi <126v> ceia ce plîng acmu că rîde-vor. Ferecaţi fi-veţi cînd vor urî voi oamenii şi cînd vă vor despărţi şi vor împuta şi vor porecli numele vostru că e rău derept Fiiul omenesc bucura-vă-veţi într-acea zi şi veţi juca. Iată amu plata voastră multă e la ceriure. După aceaea amu făcea prorocilor [109] părinţii lor. Z(ise Domnul) cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii. „Vai de voi bogaţilor, că se va curma mîngîitura voastră. Vai de voi, sătuilor acmu, că flămînzi-veţi. Vai de voi, rîzătorilor, acmu că suspina-veţi şi plînge-veţi. Vai de cînd bine zic voao toţi oamenii. După aceaea amu făcea prorocii mincinoşi părinţii lor ce voao grăiesc auziţi. Iubiţi dracii voştri, bine faceţi ceia ce-au urît voi. Blagosloviţi ceia ce vă blastemă. Rugaţi de ceia ce fac voao obidă. Cine te va ucide în bucă, dă şi <127r> alaltă şi de-ţi va lua văşmîntul şi cămaşa, nu-i apăra. Tot ce va ceare de la tine dă-i şi cine-ţi va lua al tău, nu-l întreba”. 
  Zise Domnul: „Cum veţi să facă voao oamenii şi voi faceţi lor aşijderea şi să aţi iubi ceia ce iubesc voi ce folos iaste voao? Şi amu păcătoşii iubesc ei iubesc. Şi să aţi face bine celora ce fac voao bine, ce folos iaste voao? şi amu păcătoşii aceia fac. Şi să aţi împrumuta de la ceia ce aşteptaţi să luaţi, ce folos iaste voao? şi amu păcătoşii păcătosul împrumutează ca să priimească tocma. Însă iubiţi dracii voştri şi bine faceţi şi împrumutaţi, nemică nu aşteptaţi şi va fi plata voastră multă şi fi-veţi fiii de sus că acela dulce iaste prespre ceia nedulcii şi răii. Fiţi amu milosîrzi că Tatăl vostru milosrîd iaste”. 
  <127v> Zise Domnul: „Nu judecaţi să nu se judece voao şi nu osîndiţi să nu fiţi osîndiţi. Lăsaţi să vă se lase; daţi şi da-se-va voao; măsură bună plină şi îndesată şi se va vărsa da-se-va la poala voastră; cu aceaea măsură ce veţi măsura, măsura-se-va voao”. Zise în pildă lor: „Au poate orb pre orb duce? Nu vor cădea amîndoi în groapă? Nu e ucenicul prespre dascalul lui; sfîrşit să fie de tot ca dascalul lui. Ce vezi ştercul ce iaste în ochiul fratelui tău e bîrna ce iaste în ochiul tău nu simţi? sau cum poţi zice fratelui tău: „Frate, lasă să iau ştercul ce iaste în ochiul tău?” însuţi fiind în ochiul tău bîrna nu vezi. Făţarnice, ia întîiu bîrna den ochiul tău şi atunce caută de ia ştercul den ochiul fratelui tău. Nu e amu lemn bun să facă rod rău, nece lemn rău să facă rod bun. Tot amu lemnul de-al lui rod cunoaşte-se-va. Nu veri aduna amu den spini smochine, nece <128r> den rugi lua-veri struguri. Dulce om, den dulcele vistiiari inima lui scoate dulceaţă şi rău om den vistiiariul inimie lui scoate rău; den rămăşiţele amu inimiei grăiaşte gura lui”. Zise Domnul: „Ce mă chemaţi „Doamne, Doamne”, şi nu faceţi ce grăiţi? toţi cîţi vin cătră mine şi aud cuvintele meale şi le fac, spune-voi voao cum iaste podobnic. Podobnic iaste omului ce zideaşte o casă, ce sapă şi adîncă şi pune temeiul pre piatră; ploi fură, căzu răul pre casa aceaea şi nu o putu clătina ea; întemeiată amu era pre piatră. Cine aud şi nu fac, podobnic iaste omului ce-şi zideşte casa lui la pămînt fără de temei şi vine răul şi aciea cade şi fu spargere casei aceiea mare”. Cînd sfîrşi toate cuvintele lui întru auzirea oamenilor. 
  <128v> În vreamea aceaea vine Isus în Capernaum un vătah oarecarele, u<n> orb boliia rău, vrea să moară, ce-i era lui cinstit. Auzi de Isus, tremease cătr-însul bătrînii [110] ovreeşti, rugară el ca să meargă să mîntuiască robul lui. Ei mearseră cătră Isus, ruga el, grăiră că destoinic iaste ce de veri da lui; iubeaşte amu limba noastră şi beseareca aceasta zidit-au noao. Isus mearse cu nuşii. Încă el nu era departe de case, tremease cătr-însul vătahul altul grăi lui: „Doamne, nu te porni, nu sînt amu destoinic supt coperimîntul mieu să vii aşijderea nece ţie destoinicie făcui să vii cătră tine ce zi cuvîntul şi se va vindeca feciorul mieu. Şi amu eu om sînt supt puteare făcut, am supt mine voinici şi grăiesc cestui : „du-te”, şi se duce şi altuia : „vino” şi vine, şi robilor miei: să facă aceasta, şi fac.” Auzi Isus aceasta miră-se el şi se întoarse, veniia pre urmă nărodul zise: „Grăesc <129r> voao: nece izraili atîta credinţă nu aflai”. Şi se întoarseră tremeşii în casă, aflară bolnavul rob vindecat. 
  În vreamea aceaea mergea Isus în cetate ce se chema Nain şi cu nusul mergea ucenicii lui mulţi şi nărod mult şi ca se apropiară cătră poarta cetăţiei şi iată purta un mort, fecior născut unul mumîniei lui. Şi aceaea era văduo şi nărodul cetăţiei mult cu ea. Şi văzu ea, Domnul milă-i fu de ea şi zise ei; „Nu plînge”. Şi se apropie, pipăi-se de pat purtătorii stătură şi zise tînărului: „Ţie grăiesc, scoală”. Şi şezu mortul şi începu a grăi. Şi-l deade el mumîniei lui; luară frică toţi şi slăviia Dumnezeu, grăiia că proroc mare sculă-se întru noi şi cercetă Dumnezeu oamenii lui. 
  În vreamea aceaea ieşi cuvîntul acesta pre toţi ovreii de el şi pre toate laturile şi spuseră lu Ioan <129v> ucenicii lui de toate acealea şi chemă oarecarii doi den ucenicii lui Ioan şi tremease cătră Isus, grăi: „Tu eşti cela ce e să vie, au altul vrem aştepta?” Mearseră cătr-însul bărbaţii, ziseră: „Ioan Botezătoriul tremes-au noi ţie să grăim: „Tu eşti cela ce e să vie au altul vrem aştepta?” Într-acel ceas vindecă mulţi de nevoi şi de rane şi de duhuri reale şi mulţi orbi dărui cu vedeare şi răspunse Isus, zise lor: „Păsaţi, spuneţi lu Ioan ce aţi văzut şi aţi auzit că orbii văd, şcopii îmblă, stricaţii curăţescu-se, surzii aud, morţii înviu, measerilor bine să vestesc şi ferecat iaste ce nu se va înşela de mine”. Duseră-se spuitorii lu Ioan, începu a grăi Isus cătră nărod de Ioan: „La ce mearset în pustie să vedeţi? Au trestie de vînt plecată? Dară la ce mers-aţi să vedeţi? Au om în veşminte moi îmbrăcat? Aceia ce-s în veşminte slăvite şi îmbracăte <130r> întru împărăţii sînt. Dară la ce-aţi mers să vedeţi? Au prorocul? Adevăr grăiesc voao şi mai mare de proroc acesta iaste. De el scris iaste: iată eu tremite-voi îngerul mieu naintea feaţeei tale ce găti-va calea ta naintea ta. Grăiesc amu voao: „Mai mare a naşte den muiare proroc Ioan Botezătoriul nimea nu iaste mai mic întru împărăţie lu Dumnezeu, mai mare de el iaste”. Şi toţi oamenii auziră şi vameşii dereptară-se de Dumnezeu, botezară-se cu botejunea lu Ioan. E fariseii şi legiuitorii sfatul lu Dumnezeu lepădară de întru ei nu se botezară de el. 
  Zise Domnul: „Cui asemăna-voi oamenii ruda aceasta şi cui sînt de seamănă? Aseamănă-se coconilor ce şed în uliţă şi strigă unul la alalt şi grăiesc; „Cimpoiat-am [111] voao şi n-aţi jucat, suspinat-am <130v> voao şi n-aţi plîns”. Vine amu Ioan Botezătoriul nece pîine mînca, nece vin bea şi grăiţi: „Drac are”. Vine Fiiul omenesc mînca şi bea şi grăiţi: „Cest om mîncătoriu e şi vin băutoriu e, soţie vameşilor şi păcătoşilor. Şi dereptă-se înţelepciunea de toţi feciorii lor”. 
  În vreamea aceaea ruga-se lui unul den farisei să mănînce cu nusul. Şi mearse în casa fariseiului, şezu. Şi iată o muiare den cetate ce era păcătoasă şi ştiu că şade în casa fariseiului aduse un vas cu mir şi sta lîngă picioarele lui den dărăt plîngea-se, începu a uda picioarele lui cu lacrăme şi cu părul capului ei ştergea şi săruta picioarele lui şi le ungea cu mir. Văzu fariseiul ce chemase el. Zise cătră sineşi, grăi: „Acesta de-ară fi fost proroc ştir-ară cum şi ce muiare atinse el <131r> că păcătoasă iaste”. Şi răspunse Isus, zise cătră el: „Simone, am a-ţi zice oarece”. El zise: „Învăţătoare, zi”. „Un camatnic avea doi datornici. Unul era datoriu cinci sute de bani, altul cincizeci. Nu avea ei să-i dea, amîndurora lăsă. Carele va mai iubi el?” Răspunse Simon, zise: „Pare-mi-se că cui au lăsat mai mult”. El zise lui: „Derept judecaşi”. Şi se întoarse cătră muiare, zise lu Simon: „Vezi aceasta muiare, întrai în casa ta, apă la picioarele meale nu dedeşi e aceasta cu lacrăme udă-mi picioarele şi cu părul capului ei ştearge. Sărutătură nu-mi dedeşi, aceasta de cînd am întrat nu încetă sărutîndu-mi picioarele. Cu unt capul mieu nu unseşi e aceasta cu mir unge-mi picioarele. Derept aceaea-ţi grăiesc: „Lasă-se păcatele ei multe că <131v> iubi mult. Iară ei se puţinel iertă, puţinel iubi. Zise ei: „Lasă-ţi-se ţie păcatele”. Şi începu şezătorii cu nusul, grăiră întru ei: „Cine iaste acesta ce păcatele lasă?” Zise cătră muiare: „Credinţa ta mîntui-te, pasă în pace”. 
  În vreamea aceaea îmbla Isus pre lăuntrul cetăţilor şi oraşele, propoveduiia şi bine vestiia împărăţiia lu Dumnezeu şi doiosprăzeace cu nusul şi neşte muieri ce era vindecate de duhuri reale şi de nevoi şi de rane: Mariia ce o chema Magdalina den ea şapte draci ieşise şi Ioana, muiarea Huzanei, deregătoriul lu Irod şi Sosana şi alte multe ce slujiia lui den avuţiia lor înţeleaseră nărod mult şi den toate cetăţile veniia cătr-însul, zise pildă.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Eşi semănătoriul a semăna sămînţa lui şi cînd semănă una <132r> căzu pre cale şi călcată fu şi pasările ceriului ciumeliră ea. Iară alta căzu spre piatră şi răsări şi secă derep ce nu avu vlagă şi alta căzu în mijloc de mărăcini şi crescură mărăcinii, necară ea şi alta căzu spre pămînt dulce şi crescu, făcu rod cu o sută. Aceasta grăiesc, glăsesc: „Cine are urechi de ascultare să auză”. Întrebară el ucenicii lui grăiră: „Ce iaste pilda aceasta?” El zise: „Voao iaste dat să ştiţi ascunsele împărăţiei lu Dumnezeu, altora în pildă de văd să nu vază şi aud nu înţeleg. Iaste aceasta pildă: Sămînţa iaste cuvîntul lu Dumnezeu, iară ceea de pre cale sînt ce aud cuvîntul, după aceaea vine diavolul şi ia cuvîntul den inima lor să nu crează să se mîntuiască. Iară ceea de pre piatră şi cînd aud [112] cu bucurie priimesc cuvîntul şi aceia rădăcină nu au şi în vreame cred şi vreame de năpaste cad. Iară ceea den mărăcini căzută, aceia sînt <132v> ce aud şi de grija bogătăţiei şi în dulceaţa viaţeei îmblă, neacă-se şi nu sfîrşesc rodul, iară ceea de pre pămînt bun, aceia sînt cei cu inimă bună şi dulce aud cuvîntul, ţin şi rod fac în răbdare. Aceasta grăiesc, glăsesc: „Cine are urechi de ascultare să auză”.
  Zise Domnul: „Nimea amu lumina să aprinză, să acoapere el cu vasul sau supt pat să o puie, ce în sveaştnic să o puie cine va îmbla să vază lumină. Nu e amu ascunsă ce să nu fie ivită, nece pitulată ce să nu se cunoască şi întru ivire va veni. Păziţi-vă amu cum auziţi. Cine amu are, da-se-va lui şi cine nu va avea şi ce i se va părea că are, lua-se-va de la el”. Vineră cătr-însul muma şi fraţii lui şi nu putea grăi catră el derept nărodul şi spuseră lui, grăiră: „Muma ta şi fraţii tăi afară stau, vor să te vază”. El răspunse, zise cătr-înşii: „Muma mea şi fraţii miei <133r> ceştea sînt: aud cuvîntul lu Dumnezeu şi-l fac. Şi fu întru una den zile. 
  În vreamea aceaea întră Isus în corabie şi ucenicii lui şi zise cătr-înşii: „Treacem în ceaea parte de iazer”. Şi vineră. Ducîndu-se ei, adurmi şi deştinse o bură cu vînt în iazer şi se sfîrşiia şi în nevoie era şi mearseră, rădicară el, grăiră: „Învăţătoare, învăţătoare, perim”. Elu se sculă, opri vîntul şi valurile apeei şi încetă şi fu lină. Zise lor: „Unde iaste credinţa voastră?” Spămîntară-se, mirară-se, grăiră unul cătră alalt: „Cine amu iaste acesta că şi vîntului zise şi apeei şi ascultară el?” Şi trecură în laturea Gadarinului ce iaste în ceea parte a Galileiului. Şi ieşind el la pămînt.
  În vreamea aceaea veniia Isus în laturea Gadarinului, timpină el un bărbat den cetate ce avea draci de mulţi ani şi în veşminte nu se îmbrăca <133v> şi în casă nu lăcuiia, ce în groape. Văzu Isus şi strigă, căzu cătr-însul şi cu glas mare zise: „Ce e mie şi ţie, Isus, Fiiul lu Dumnezeu, de sus? Rogu-te nu munci mine”. Zise amu duhului necurat să iasă den om; de mulţi amu ani răpiia el şi lega cu verigi de fier şi căile păziia şi spărgea fiarăle, gonit era de dracul înlăuntru în pustie. Întrebă el Isus, grăi: „Ce ţi-e numele?” El zise: „Legheon” că draci mulţi întrase întru el şi rugară el să nu zică lor în beznă să se ducă. Era aciia o turmă de porci mulţi păştea în pădure şi rugară el să zică lor într-aceia să între. Şi zise lor. Ieşiră dracii den om, întrară în porci şi se porni turma den ţărmure în iazer şi se afundară. Văzură păstorii ce fu, fugiră şi spuseră în cetate şi în sate. Ieşiră să vază ce fu şi vineră cătră Isus şi aflară omul şezînd, de într-însul dracii ieşise, îmbrăcat şi cuminte lîngă picioarele lu Isus şi se spămîntară <134r> spuseră lor şi văzură cumu se-au mîntuit drăcitul şi rugară el tot nărodul, laturea Gadarinului să treacă dentr-înşii că o frică mare era ţinuţi. El întră în corabie, întoarse-se. Ruga-se lui bărbatul dentr-însul dracii ieşise de cu [113] nusul să fie. Lăsă el, Isus grăi: „Întoarce-te în casa ta şi spune cîte ţe-au făcut ţie Dumnezeu”. Şi se duse pren toate čătăţile propoveduia cîte făcuse lui Isus. Fu cîndu se întoarse Isus, luară el nărodul. Era amu toţi de aştepta el şi iată vine un bărbat.
  În vreamea aceaea un om apropie-se cătră Isus ce-i e numele Iair şi acela era jude gloatei şi căzu lîngă picioarele lu Isus, ruga el să între în casa lui că avea o fată, una fecior dentîi; era lui fata ca de doisprăzeace ani şi aceaea murise. Cîndu se ducea, nărodul împresura el şi o muiare era de-i cura sînge de doisprăzeace <134v> ani ce vracilor dedease toată avuţiia ei, nu putu nece de unul să se vindece. Apropie-se dendărăt, atinse-se de marginea veşmintelor lui şi aciia stătu cursul sîngelui ei. Şi zise Isus: „Cine iaste de se atinse de mine?” Lepădară-se toţi. Zise Pătru şi cine era cu nusul: „Învăţătoare, nărodul ţinu-te şi te împresoară şi grăieşti „Cine iaste de se atinse de mine?”. Isus zise: „Atinse-se de mine oarecine. Eu amu simţii tărie ieşi den mine”. E muiarea văzu că nu se va ascunde, tremura bine şi căzu naintea lui derep ce pururea apropia-se de el, spuse lui naintea tuturor oamenilor şi că se vindecă aciia. El zise ei: „Îndrăzneaşte, fie; credinţa ta mîntui-te; pasă în pace”. Încă el grăind vine oarecine de la arhisinagoga grăi lui că au murit fata ta; nu porni învăţătoriul. Isus auzi, răspunse lui grăi: „Nu te teame, numai ce creade şi mîntuită va fi. <135r> Mearseră în casă, nu lăsă nece unul să între fără Pătru şi Ioan şi Iacov şi tatăl feateei şi muma. Plîgea-se toţi şi suspina de ea. El zise: „Nu plîngeţi, n-au murit amu, ce doarme”. Şi-şi bătea joc de el, ştiia c-au murit. El scoase afară toţi şi o prinse de mîna ei, strigă, grăi: „Feciuriţă, scoală”. Şi se întoarse sufletul ei şi învise aciia. Şi zise: „Daţi ei să mănînce”. Şi se mirară părinţii ei”. El zise lor: „Nemunuia să spuneţi ce fu”.
  În vreamea aceaea chemă Isus doisprăzeace, deade lor tărie şi puteare pre toţi dracii şi lăngorile să vindece. Şi tremease ei să propoveduiască Evanghelia lu Dumnezeu şi să vindece bolnavii. Şi zise cătr-înşii: „Nemică să luaţi în cale nece toiag, nece pungă, nece pită, nece argint, nece cîte doao veşminte să aveţi şi în ce casă veţi întra aciia fiţi şi de unde <135v> veţi ieşi şi cîţi nu vor priimi voi, ieşiţi den cetatea aceaea şi prahul den picioarele voastre scuturaţi întru mărturie pri-nşii”. Şi ieşiră, îmblară în lăuntrul oraşelor, bine vestiră şi vindecară pretutindinea. 
  În vreamea aceaea auzi Irod al patrul putearnic toate ce se făcuse pren Isus şi se temu derep ce era grăit de o(a)recîţi că Ioan sculatu-se-au den moarte de alţi, că Ilie ivise, e de alţii, că un proroc de demult învise. Şi zise Irod: „Ioan eu l-am tăiat, carele iaste acesta de el eu auz aşa?” Şi căuta să vază el. Întoarseră-se apostolii, spuseră lui cîte-au făcut. Şi luo ei, duse-se în loc pustii, cetatea ce se chema Vitsaida. Năroadele înţeleaseră, după el duseră-se şi luo ei, grăi lor de împărăţiia lu Dumnezeu şi cui trebuiia vindecare, vindeca-se. Zioa începu a se <136r> pleca.
  [114] În vreamea aceaea apropiară-se doisprăzeace, ziseră lui: „Lasă nărodul de să se ducă împrejurele oraşelor şi satelor să răpause şi să-şi afle bucate că cicea un loc pustii sîntem”. Zise cătr-înşii: „Daţi-le lor voi mîncare”. Ei ziseră: „Nu e la noi mai mult fără cinci pite şi doi peşti, de amu nu văm mearge noi să cumpărăm tuturora oamenilor aceştea bucate”. Era amu bărbaţi ca cinci mie. Zise cătră ucenicii lui să şază ei pre jos cîte cincizeci. Şi făcură aşa şi şezură toţi, luo cinci pite şi amîndoi peştii, căută la ceri şi le blagoslovi şi sfărîmă şi deade ucenicilor să puie naintea nărodului şi mîncară şi se săturară toţi şi luară rămăşiţele lor fărîme coşure doaosprăzeace.
  <136v> În vreamea aceaea fu cîndu se ruga Isus singur. Cu nusul era ucenicii lui şi întrebă ei, grăi: „Cumu mă grăiesc nărodul că sînt?” Ei răspunseră, ziseră: „Ioan Botezătoriul, unii Ilie e alţii că un proroc den bătrîni învise”. Zise lor: „Voi cumu mă grăiţi că sînt?” Răspunse Pătru, zise: „Hristos, Fiiul lu Dumnezeu”. El opri lor, zise: „Nemunuia să spuie aceaea”. Zise că se cade Fiiul omenesc mult a chinui şi ispitit a fi de bătrîni şi de mai marii preoţi şi de cărtulari şi ucis să fie şi a treia zi scula-se-va, grăiia cătră toţi.
  Zise Domnul: „Cine va vrea după mine să vie, să se leapede de sineşi şi să ia crucea lui şi pre urmă-mi să vie. Şi amu de va vrea sufletul lui să-l mîntuiască pierde-l-va el şi amu pierde-l-va sufletul lui pentru mine, acela mîntui-l-va el. Ce amu folosi-va omul de va <137r> dobîndi toată lumea pre elu se va piarde sau se va deşerta? Şi amu să ară ruşina mine şi ale mele cuvinte acela Fiiul omenesc ruşina-l-va cînd va veni în slava lui şi tatăl şi sfinţii îngerii”. Grăiesc voao: „Adevăr sînt unii de stau cicea ce n-au a gusta de moarte pînă vor vedea împărăţiia lu Dumnezeu”. 
  În vreamea aceaea fu după cuvintele acealea ca la opta zi. Luo Pătru şi Ioan şi Iacov duse-se la un codru să se roage şi fu cîndu se rugă vedearea feaţei lui aimintrea şi veşmintele lui albe şi luminate. Şi iată doi bărbaţi cu nusul grăiia ce era Moisi şi Ilie; iviră-se în slavă grăiia ieşitul lui ce vrea să se sfîrşască în Ierusalim. Pătru şi cine era cu nusul era îngreoiaţi de somn, deşteptară-se, văzură slava lui şi amîndoi bărbaţii sta cu nusul şi fu cîndu <137v> se despărţiră de la el, zise Pătru cătră Isus: „Învăţătoare, bine iaste noao cicea să fim şi să facem trei căşcioare: una ţie şi una lu Moisi şi una lu Ilie”. Nu ştiia ce grăiaşte. Aceasta lui grăi, fu nuor şi acoperi ei. Spămîntară-se, ducîndu-se ei în nuor şi glas fu den nuor, grăi: „Aceasta iaste Fiiul mieu iubit, acesta ascultaţi”. Şi cînd fu glas, află-se Isus însuşi şi aceia tăcură şi nemunuia nu spuseră într-aceale zile nemică aceaea ce văzură.
  În vreamea aceaea deştigîndu-se ei den codru timpină el nărod mult şi iată un bărbat den nărod strigă, grăi: „Învăţătoare, rogu-te, caută la Fiiul mieu că unul născut mie şi iată duhul ia-l el şi de năprasne strigă şi-i cură [115] spumele şi cu nevoie iase dentr-îns, struncină el şi rugai <138r> ucenicii tăi de să scoaţă el şi nu putură”. Răspunse Isus, zise: „O, rudă necredincioasă şi întoarsă, pînă cînd voi fi întru voi şi vă voi răbda? Adu fiiu-tău încoace”. Încă viind el aruncă el dracul şi-l tremură. Opri Isus duhul necurat şi vindecă feciorul şi deade el tatălui lui. Mirară-se toţi de măriia lu Dumnezeu. Toţi se mirară de toate ce făcea Isus. Zise cătră ucenicii lui.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Băgaţi-vă voi întru urechile voastre cuvintele aceastea: Fiiul amu omenesc are a se da în mînile omeneşti”. Ei nu înţeleaseră cuvîntul acesta şi era ascuns de cătr-înşii să nu înţeleagă ei şi se temea să întreabe el de cuvîntul acela. Întrară cugete întru ei, carele de ei va fi mai mare. Isus ştiu cugetele, inimile lor, luo un fecior, puse-l între ei şi zise lor: „Şi de <138v> veţi priimi feciorul acesta în numele mieu, mine veţi priimi şi de veţi priimi mine, priimi-veţi cela ce m-au tremes şi cine iaste mai mic întru voi, acela mare va fi”. Răspunse Ioan zise.
  În vreamea aceaea apropie-se cătră Isus unul den ucenicii lui, zise lui: „Învăţătoare, văzut-am oarecine de cu numele tău gonind dracii şi am apărat lui că pre urmă nu vine cu noi”. Şi zise cătr-însul Isus: „Nu apărareţi lui, cine nu e cătră noi, cu noi iaste”. 
  În vreamea aceaea fu cîndu se sfîrşiră zilele îmbletele lu Isus şi acesta întări faţa sa să meargă în Ierusalim şi tremease spuitori naintea feaţeei lui şi ieşiră, vineră în oraşul Samariei ca să gătească lui şi nu priimiră el că faţa lui era mergînd în Ierusalim. Văzură-l <139r> ucenicii lui, Iacov şi Ioan, ziseră: „Doamne, vrea-veri să le zici de foc să deştingă den ceri şi să-i pierzi cum şi Ilie face?” Întoarse-se Isus, opri lor şi zise: „Nu ştiţi care duh seţi voi? Fiiul amu omenesc, nu vine sufletele oamenilor să piarză ce să le mîntuiască”. Şi se duseră înt-alt oraş. (…) Fu ducîndu-se ei.
  În vreamea aceaea mergea Isus pre cale, zise oarecine cătră el: „Mearge-voi după tine unde să ai mearge, Doamne”. Şi zise lui Isus: „Vulpile viezuini au şi pasările ceriului, cuibure, Fiiul omenesc n-are unde capul închina”. Zise cătră altul: „Îmblă după mine”. El zise: „Doamne, zi-mi să merg nainte să îngrop tatăl mieu”. Zise lui Isus: „Lasă morţii îngroapă ai tăi morţi. Tu pasă de spune împărăţia lu Dumnezeu”. Zise şi altul: „Mearge-voi după tine, Doamne. <139v> Mainte-mi zi să-mi socotesc ce sînt în casa mea”. Zise Isus cătr-însul: „Cine va pune mîna spre plug şi caută îndărăt, acela nu e gătit de împărăţiia lu Dumnezeu”.
  În vreamea aceaea alease Domnul alţi şaptezeci den ucenici şi tremease ei cîte doi naintea feaţei lui în toate cetăţile şi locuri unde vrea însuşi să meargă. Grăi cătr-înşii: „Secerişu e mult iară lucrători puţinei. Rugaţi-vă Domnului secerişului ca să scoaţă lucrători spre secerişul lui; duceţi-vă, iată eu tremeţ voiu ca mieii pren mijlocul lupilor. Nu purtareţi pungă, nece traistră, nece călţuni şi nimea pre cale să sărutaţi. În ce casă veţi mearge întîi grăiţi pace casei aceştiia. Şi să ară [116] amu fi aciia Fiiul pacelor răposa-va pre el pacele voastre iară de nu, cătră voi se vor întoarce. Într-acea casă ce veţi lăcui <140r> mîncaţi şi beţi ce sînt la ei; destoinic amu iaste lucrătoriul platei lui. Nu meargeţi den casă în casă. Şi în cetăţi să aţi mearge şi vor priimi voi, mîncaţi ce vor pune voao nainte şi vindecaţi nevoile ce sînt întru ei şi grăiţi lor: „Apropie-se la voi împărăţiia lu Dumnezeu”. Întru cetate să aţi mearge şi nu vor priimi voi şi ieşiţi la răspîntiile lor, ziceţi: „ Şi prahul ce se-au lipit de noi den cetatea voastră scuturămu-l voao; însă aceasta ştiţi că apropiia-se la voi împărăţiia lu Dumnezeu”. „Grăiesc voao că Sodomleanii în zioa aceaea mai iuşoru-i va fi decît cetăţiei aceaea. Vai de tine , Horazine! Vai de tine, Vitsaida, că de au vrut fi tărie în Tir şi în Sidon ce-au fost întru voi de demult amu în saci şi în cenuşe şedea-vrea, pocăi-se-vrea însă Tirului şi Sidonului mai iuşor va fi la judecată <140v> decît voao. Şi tu, Capernaum, ce pînă în ceri înalţi-te pînă la ad deştinge-veri”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Cine va asculta voi, mine va asculta şi cine se va lepăda de voi, de mine se va lepăda, iară lepăda-se-va de mine, lepăda-se-va de cela ce m-au tremes”. Întoarseră-se şaptezeci cu bucurie grăiră: „Doamne, şi dracii se cuceresc noao de numele tău”. Zise lor Isus: „Văzui Satana ca un fulger den ceri căzînd”.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Adecă dau voao puteare să călcaţi pre şarpe şi pre scorpiă şi pre toată tăriia drăcească şi nemica voi să vatăme însă de aceaea nu vă bucurareţi că duhurile voao cuceri-se-vor. Bucuraţi-vă că numele voastre scrise sînt la ceriu”. Într-acel ceas bucură-se cu duhul Isus şi zise: „Ipovedescu-ţi-mă, părinte, <141r> Doamne ceriului şi pămîntului, că ai ascuns aceastea den preamîndri şi înţelepţi şi descoperişi aceasta tinerilor; adevăr părinte că aşa fu bună vreare naintea ta”. Şi se întoarse cătră ucenici, zise.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Toate mie date fură de la Tătăl mieu şi nimea nu ştie cine iaste Fiiul fără Tatăl şi cine iaste Tatăl fără Fiiul şi cui va vrea Fiiul să descoapere”. Şi se întoarse cătră ucenici, însuşi zise: „Ferecaţi sînt ochii ce văd ce vedeţi voi. Grăiesc amu voao că mulţi proroci şi împăraţi vreare-ar să vază ce vedeţi voi şi n-au văzut şi să auză ce auziţi voi şi n-au auzit.”
  În vreamea aceaea un legiuitoriu sculă-se, ispitiia el şi grăi: „Învăţătoare, ce să fac <141v> viiaţa de veaci să moştenesc?” El zise cătr-însul: „În leage ce iaste scris? Cum ceteşti?” El răspunse, zise: „Iubeaşte Domnul Dumnezeul tău den toată inima ta şi den tot sufletul tău şi cu toată tăriia ta şi cu tot cugetul tău şi vecinul tău ca sineşi. Zise lui Isus: „Derept răspunzi; aceaea fă şi viu ver(i) fi”. El vrea să derepteaze sineşi. Zise cătră Isus: „Dară cine iaste mie vecin?” [117] Răspunse Isus zise: „Om neştine mergea den Ierusalim întru Erihon şi în tîlhari căzu şi dezbrăcară el şi rane-i puseră, duseră-se lăsară-l de abia viu. După aceaea prinse un preut mergea pre acea cale şi văzu el, trecu. Aşijderea şi levit era într-acel loc mearse şi-l văzu, împrotivă trecu. Un samareanin veniia. Mearse pînă la el şi văzu el, milosîrdi-se şi se apropie, legă ranele lui, vărsă unt şi vin, puse el pre al lui dobitoc, duse el în casa de oaspeţi <142r> şi-l păziia şi demîneaţa ieşi, scoase doi arginţi, deade uspătătoriului şi zise lui: „Păzeaşte-l şi ce să ai răsipi, eu cîndu mă voiu întoarce da-ţ-voiu”. Carele amu de-acei trei vecini pare-vă-se a fi a celuia ce căzu în tîlhari?”
  El zise: „Cine făcu milă cu nusul”. Zise lui Isus: „Pasă şi tu de fă aşijderea”. 
  În vreamea aceaea întră Isus întru oraş. O muiare numele-i Marta priimi el în casa ei şi sora ei era de o chema Mariia, ce şi şezu lîngă picioarele lu Isus să auză cuvîntul lui. Marta voroviia de multă slujbă; stătu, zise: „Doamne, nu grijeşti că sora mea lăsatu-m-au însămi să slujesc? Zi amu ei să-mi ajute”. Răspunse Isus, zise ei: „Marta, Marta, grijeşte şi voroveşti de multe, unul iaste de trebuinţă. Mariia dulce parte ai ales ce să nu se ia de la ea”.
  <142v> În vreamea aceaea şi fu era Isus la un loc rugîndu-se şi ca încetă zise oarecine den ucenicii lui cătr-însul: „Doamne, învaţă-ne a ne ruga cum Ioan învaţă ucenicii săi”. Zise lor: „Cîndu vă veţi ruga, grăiţi: „Tatăl nostru ce eşti în ceri, sfinţească-se numele tău, să vie împărăţia ta, să fie voia ta cumu e la ceri şi la pămînt. Pita noastră săţiosă dă-o noao în toate zile şi lasă noao datoarele noastre şi înşine lăsăm tuturor datornicilor noştri şi nu ne duce noi în ispită ce ne izbăveaşte noi de hitleanul”. Şi zise cătră ei: „Care den voi are un soţ şi mearse cătră el în miazănoapte şi zice lui: „Soaţe, împrumutează-mi trei pite derep ce un soţ vine den cale cătră mine şi n-am ce-i pune naintea lui”. Şi acela denlăuntru răspunse, zise: „Nu-m face trudă că uşile sînt zăvorîte şi feciorii miei cu mine sînt în aşternut; nu mă <143r> pociu scula să dau ţie”. Grăiesc voao: „Şi de nu se va scula să dea lui derep ce iaste soţ lui, pentru ruşinea lui scula-se-va şi da-va lui cîtu-i va trebui”. Şi eu grăiesc voao.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Ceareţi şi da-se-va voao; căutaţi şi veţi afla, bateţi şi deşchide-se-va voao. Toţi amu ce cer priimi-vor şi cine caută află şi bătătorilor deşchide-le-se-va. Carele de voi părinte ceare-va fiiu-său pită au doară piatră da-va lui? Sau peaşte au doară în loc de peaşte şarpe da-va lui? Sau de va ceare ou doară va da lui scorpie? De amu voi răi fiind ştiţi darea dulce a da feciorilor voştri, cu cîtu e mai vîrtos tatăl ce e den ceri da-va Duhul Sfînt cine va ceare de la el”.
  [118] În vreamea aceaea era Isus de goni un drac şi acela era mut; fu deca ieşi dracul, grăi mutul şi se miră nărodul. Unii dentr-înşii <143v> ziseră: „De Velzevul, judele dracilor goneaşte dracii”. E alţii ispitiia seamne de la el căuta den ceri. El ştiu cugetele lor, zise lor: „Toată împărăţiia însăşi de eaşi se împarte, pustiiaşte şi casă pre casă cade. De va şi satana însuşi de eluşi împărţi-se, cum va sta împărăţiia lui? Că grăiţi de Velzevul gonesc dracii. De eu de Velzevul gonesc dracii, feciorii voştri cu ce vor goni? Derept aceaea fi-vor voao aceaea judecători însă de deagetele lu Dumnezeu gonesc dracii, amu ajunse spre voi împărăţiia lu Dumnezeu. Cînd tarele se înarmează păzeaşte-şi curtea lui, în pace sînt avuţiile lui e cînd merg mai tari de el biruiesc el, toate armele lui iau, pri-nsele upovăiia şi dobînda lui o împart”.
  Zise Domnul: „Cine nu e cu mine, prespre mine iaste, şi cine nu adună cu mine, răsipeaşte”. Cînd necuratul duh iase den om <144r> îmblă înlăuntru loc fără de apă, caută răpaus şi nu află, grăiaşte: „Întoarce-mă-voi în casa mea de unde-am ieşit”. Şi vine, află deşert şi îmfrîmseţat. Atunce se duce şi ia şapte alte duhuri mai amărîte de el şi întră, lăcuiesc aciia şi va fi apoi omului aceluia mai amar de întăi. Fu cînd grăi aceasta, înălţă o muiare glas den nărod, zise lui: „Ferecate maţe ce te-au purtat şi ţiţa ceea ce te-au aplecat”. El zise: „Aşijderea amu ferecaţi ce aud cuvîntul lu Dumnezeu şi-l fac”.
  În vreamea aceaea adună-se nărodul, începu Isus a grăi: „Nărodul acesta hitlean iaste şi seamne caută şi seamne nu se va da lui. Fără seamnele lu Iona prorocul cum au fost Iona seamnele nineviteanilor aşa va fi şi Fiiul omenesc nărodului acesta, împărăteasa de la amiazăzi scula-se-va la judecată <144v> cu bărbaţii rudeei aceasta şi judeca-va ei că vin de la fîrşeniia pămîntului să auză preamîndriia lu Solomon. Şi iată mai mult de Solomon cicea. Bărbaţii Nineviei scula-se-vor la judecată cu ruda aceasta şi judeca-va ei că se-au pocăit cu propoveduirea lu Iona şi iată mai mult de Iona cicea. Nimea amu lumina să aprinză în ascuns să o puie neci supt ciubăr, ce în sveaştnic cine va îmbla să vază lumină.
  Zise Domnul: „Lumina trupului iaste ochiul. Cînd amu ochiul tău prost va fi, tot trupul tău luminat va fi, e cînd va fi hitlean şi trupul tău întunecat. Păzeaşte amu au doară lumina ce e întru tine întunecată iaste; de amu trupul tău tot luminat că aceaea cînd lumînarea cu lumină se luminează. E cînd grăi rugă el un farisei să-l uspeteaze la el. Mearse, şezu; fariseiul văzu, miră-se că nu mainte boteză întîi <145r> uspăţul. Zise Domnul cătr-însul: „Acmu voi fariseilor de în afară sticlele şi blidele curăţiţi, lăuntrulu vostru plin iaste de răpiciune şi de hitlenie. Nebuni, nu ce cum aţi făcut de afară şi den lăuntru [119] iaste să faceţi? Însă în ce eşti daţi milostenie şi aceaea curată voao fi-va”.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii: „vai de voi, fariseilor, că zeciuiţi den izmă şi pătrînjeiul şi toate vearzele şi trecut judecata şi dragostea lu Dumnezeu. Aceaea se cade să faceţi şi alte nu lăsaţi. Vai de voi, fariseilor, că iubiţi nainte a şedea în gloate şi sărutături la tîrguri. Vai de voi, cărtulari şi farisei făţarnici, că sînteţi ca groapele neştiute şi oamenii îmblă desupra lor nu ştiu”. Răspunse oarecine den legiuitori, zise lui: „Învăţătoare, cu aceale cuvinte şi noi dosădeşti”. El zise: „Şi voao legiuitorilor <145v> vai de, că încărcaţi tar pre oameni ce nu e lesne a-l purta şi înşivă cu un deaget al vostru nu vă atingeţi de tar”.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii: „Vai de noi că zidiţi mormintele prorocilor. Părinţii voştri uciseră ei . Amu mărturisiţi şi bine vreţi lucrul părinţilor voştri că aceia amu uciseră ei, e voi zidiţi ale lor morminte. Derept aceaea şi preaînţelepciunea lu Dumnezeu zice: „Tremeşi întru ei proroci şi apostoli şi dentr-înşii uciset şi scoaset că se va căuta sîngele a tuturor prorocilor vărsat den tocmeala lumiei de ruda aceasta de la sîngele lu Avel pînă la sîngele Zahariei, pierdutul între oltariu şi în besearecă”. Adevăr grăiesc voao, căuta-se-va den ruda aceasta. Vai de voi, legiuitorilor, că luat cheaia înţelepciunei; înşivă nu meargeţi şi cine ară mearge apăraţi-le”. Grăiia el aceasta cătr-înşii începură <146r> cărtularii şi fariseii cu nevoie a mîniia pri-nsul şi opriia el de multe să-l latre el. Căuta să vîneze ceva den rostul lui de pre el să grăiască. Ei se adunară un întunearec de nărod că se călca unul la alalt. Începu a grăi cătră ucenicii lui întîiu: „Luaţi-vă aminte de covăseala fariseilor ce iaste făţărie”.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Nemică nu iaste ascuns ce să nu se descoapere şi ascunsă ce e neînţeleasă. Derep ce cîte veţi zice întru întunearec în lumină se vor auzi şi ce veţi grăi la ureache în case propovedui-se-va la drumure. Grăiesc voao soţii miei: „Nu vă teameţi de ceia ce ucig trupul şi după aceaea n-au mai mult ce să facă . Spune-voi voao de care vă veţi teame, teameţi-vă de cela ce are putere după ucidere să arunce întru adîncul focului. Adevăr grăiesc voao, de acela vă teameţi. Nu cinci pasări <146v> preţuiescu-se în doi bani şi neciuna dentr-însele nu e uitată naintea lu Dumnezeu ce şi părul capetelor voastre tot numărat iaste. Nu vă teameţi amu, de multe pasări mai puţini seţi voi, grăiesc voao.
  Zise domnul: „Toţi cine mă va mărturisi naintea oamenilor şi Fiiul omenesc mărturisi-va el naintea îngerilor lu Dumnezeu iară lepăda-se-va de mine naintea oamenilor, lepădat va fi naintea îngerilor lu Dumnezeu şi toţi cine va zice cuvînt pre Fiiul omenesc ierta-se-va lui; la Sfîntul Duh de va huli nu se va ierta lui. Cîndu vă vor duce la gloate şi la putearnici şi la împăraţi nu vă grijireţi cum sau ce veţi răspunde sau ce veţi zice. Sfîntul Duh învăţa-vă-va într-acel ceas ce se va cădea a zice”.
  [120] În vreamea aceaea zise lui oarecine den nărod: „Învăţătoare, zi fratelui mieu să împarţă cu mine <147r> ocina”. El zise lui: „Ome, cine m-au pus judecătoriu sau împărţitoriu pre voi?” Zise cătr-înşii: „Vegheaţi-vă şi vă păziţi de camătă că nu den rămăşiţele amu cuiva viiaţa lui iaste den avuţiia lui”. Zise în pildă cătr-înşii grăi.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Un om bogat mulţiră-i-se pămînturile şi cugetă întru el, grăi: „Ce voi face că nu am unde aduna rodul mieu?” Şi zise: „Aşa voi face, sparge-voi jitniţa mea şi mai mare voi zidi şi aduna-voi acolea tot grîul mieu şi dulceaţa mea şi zice-voi sufletului mieu: suflete, ai multă bunătate, zaci în ani mulţi, răpausă, mănîncă, bea, veseleaşte-te”. Zise lui Dumnezeu: „Nebune, într-această noapte sufletul tău ieşi-va den tine, iară ce găteşti cui va fi? Aşa adună ţie, însă întru Dumnezeu să ne îmbogăţim”. <147v> Zise cătră ucenicii lui: „Derept aceaea grăiesc voao: Nu grijireţi sufletele voastre ce vor mînca, neci trupurele în ce vă veţi îmbrăca; sufletul mai bun iaste de bucate şi trupul de veşminte. Socotiţi cioarăle că nu seamănă neci seaceră şi n-au vistiari neci jitniţe şi Dumnezeu hrăneaşte eale. Cu cît mai vîrtos voi seţi mai buni de pasările? Cine den voi grijaşte-se să poată adauge crescutul lui un cot? De amu neci puţinel ce puteţi ce de aciia grijiţi. Socotiţi crinul cum creaşte: nu trudeaşte, neci toarce. Grăiesc voao: neci Solomon în toată slava lui îmbrăca-se ca unul dentr-înşii. De va iarba astăzi în sat fiind şi demîneaţa în cuptori aruncată, Dumnezeu aşa o înveaşte, cu cît mai vîrtos voao puţină credinţă? şi voi nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi bea şi nu vă înălţaţi. Toate amu acealea limbile aceaea caută al vostru părinte ştie că trebuiţi aceaea <148r> însă căutaţi împărăţiia lu Dumnezeu şi acealea toate adauge-se-vor voao”. 
  Zise Domnul: „Nu vă teameţi, puţină turmă, că bine vru tatăl vostru dat-au voao împărăţie. Vindeţi avuţiia voastră şi daţi milostenie, faceţi voao pungă neînvechită, vistiiari nescăzut la ceri unde furii nu se apropie, neci moliile o vor putredi. Unde amu iaste comoara voastră aciia şi inima voastră va fi. Fie mijlocul vostru încins şi lumînările aprinse şi voi în podoaba oamenilor aşteptînd domnu-său. Cîndu se va întoarce de la nuntă să vie şi să bată aciia, deşchide-vor lui. Ferecaţi robii aceia şi va veni Domnul afla-va preveghind. Adevăr grăiesc voao că-i va încinge şi-i va pune ei şi va treace, sluji-va lor. Şi de va veni întru al doilea ceas sau într-al treilea ceas, veni-va şi afla-va aşa, ferecaţi sînt robii aceia. Aceasta <148v> să ştiţi că de ară fi ştiund Domnul caseei în ce ceas furul va veni preveghear-ară amu şi n-ară fi lăsat să-i sape casa lui. Şi voi amu fiţi gata că în ce ceas nu vă se pare Fiiul omenesc veni-va”. Zise lui Pătru: „Doamne, cătră noi pilda aceasta grăieşti, au cătră toţi?” Zise Domnul (…).
  Zise domnul: „Cine amu iaste credincios tocmitoriu şi înţelept ce-l pune Domnul spre casa lui, ce să dea în vreamea grîului măsuri. Ferecat robul acela ce vine Domnul lui, afla-va făcînd aşa. Adevăr grăiesc voao că spre toată avuţiia [121] lui pune-va el. Să ară zice robul acela întru inima lui: „Pesti-va Domnul mieu a veni” şi va înceape a bate robii şi roabele, mînca-va şi va bea şi se va îmbăta, veni-va Domnul robului aceluia în zi ce nu-l va aştepta şi în ceas ce nu va şti şi va năduşi el şi cinstea lui cu necredincioşii pune-va. Acel rob ştiia voia Domnu-său şi nu se găti nece făcu pre <149r> voia lui, bătut va fi mult. Cine nu ştie, face-i-va pre faptă rane, bătut va fi puţinel”.
  Zise Domnul: „Tuturora cui va fi dat mult, multu se va căuta de la el şi cui au dat mai mult, mai mult va ceare de la el. Foc am venit să arunc pre pămînt şi ce voi încă de se va aprinde. Botejune am a mă boteza şi cum voi ţinea pînă voi sfîrşi. Pare-vă-se că pace am venit să dau pre pămînt. Nu, grăiesc voao, ce să împarţ. Fi-vor amu de acmu cinci în casă: unul împărţit, trei la doi şi doi la trei. Împărţi-se-va tatăl la fiiu şi fiiu la tată şi muma la fată şi fată la mumă, soacră la nevasta ei şi nevasta la soacră-sa”. Grăi şi nărodului: „Cînd vedeţi nuor viind de la apus, aciia grăiţi: „Roao vine şi va fi aşa”. Şi cînd bate crivăţ grăiţi: „Ger va fi, şi va fi”. Făţarnici, faţa ceriului şi a pămîntului <149v> ştiţi ispiti e vreamea aceasta cum nu ispitiţi ce şi de voi nu judecaţi derept că amu mergi cu pîrîşul tău cătră Domnul pre cale, dă pace să scapi de la el să nu cumva să tragă tine cătră judecătoriu şi judecătoriul da-te-va slugiei şi sluga băga-te-va în temniţă. Grăiesc ţie: „Nu veri ieşi de acolo pînă o arame de apoi veri da”. 
  În vreamea aceaea vineră unii într-aceea vreame spuseră lui de Galilei şi sînge mestecă Pilat jărtva lor şi răspunse Isus zise lor: „Pare-vă-se că galileanii aceia păcătoşi mai vîrtos de toţi galileanii era că aşa făcură? Însă grăiesc voao: ce de nu se vor pocăi toţi, aşijderea peri-vor. Sau optzeci de ani pri-nşii căzu stîlpul Siluamului şi ucise ei. Pare-vă-se că aceia datori era mai vîrtos de toţi oamenii ce lăcuia în Ierusalim? Însă grăiesc voao: „Ce de nu se vor pocăi, <150r> toţi aşijderea peri-vor”. Grăiia aceasta în pildă: „Un smochin avea oarecine întru o vie a lui sădit şi vine să caute rod la ea şi nu află. Zise cătră viiariul : „Iată trei ani de cînd vii, caut rod la smochinul acesta şi nu aflu. Tae-l amu derep ce şi pămîntul deşartă”. El răspunse, zise lui: „Doamne, lasă-l şi în cest an pînă o voi săpa împrejur şi-i voi băga gunoi şi de amu va face rod, iară de nu, întru venire tăia-veri ea”.
  În vreamea aceaea era la una de besearece întru sîmbătă şi iată o muiare avea duh de nevoie de optsprăzeace ani şi era zgîrcită şi nu putea să se scoale de aciia. Văzu-o ea Isus, strigă şi zise ei: „Muiare, lăsată eşti de nevoia ta”. Şi puse pri-nsa mînile şi aciia se întinse şi slăvi Dumnezeu. Răspunse mai marele săborului: „Nu ogodi derep ce întru sîmbătă vindecă Isus”, grăi nărodului: şase zile iaste întru eale se cade a lucra, <150v> înt-acealea amu să îmble să vindece, nu în zioa de sîmbătă”. Răspunse amu lui Domnul şi zise: „Făţarnice, cine de voi întru sîmbătă nu va dezlega boul lui sau asinul de la iasle şi-l va duce de-l va adăpa? [122] E acesta de featele lu Avraam sînt, ce o legă satana iată optsprăzeace ani, nu se cade a se dezlega de boala aceasta în zioa de sîmbătă?” Şi aceasta lui grăi, ruşina-se toţi cine se protiviia lui şi tot nărodul bucură-se de toate slavele ce era de el. Grăiia: „Cui iaste de seamănă împărăţiia lu Dumnezeu şi cui asemăna-voi ea?”
  Zise Domnul: „Podoabă iaste grăunţului de muştari ce ia omul, aruncă-l în grădina lui şi creaşte şi fu lemn mare şi pasările ceriului însălăşuiescu-se în stîlpările lui”. Iară zise: „Cui voi asemăna împărăţiia lu Dumnezeu? Aseamănă-se aluatului ce ia muiarea, acoapere în fănină <151r> de trei măsuri pînă se năcreaşte tot”. Şi îmbla în lăuntrul cetăţilor şi oraşelor, învăţa şi cale făcea în Ierusalim. Ziseră unii lui: „Doamne, puţinel iaste să ne mîntuim”. El zise cătr-înşii: „Nevoiţi-vă să întraţi în lăuntrul strimtei uşi că mulţi grăiesc voao, caută să între şi nu pot. De cîndu se va scula Domnul casei şi va zovora uşile şi vor înceape afară a sta şi vor bate în uşi, grăi-vor: „Doamne, Doamne, deşchide noao”. Şi răspunde-va, zice-va voao: nu ştiu voi de unde sînteţi. Atunce înceape a grăi: „Mîncat-am înaintea ta ş-am băut şi la răspîntiile noastre învăţai”. Şi zice-va: „Grăiesc voao: nu ştiu voi de unde sînteţi. Duceţi-vă de la mine toţi lucrătorii nederepţi.” Aciia va fi plîngere şi scrîşnirea dinţilor cînd veţi vedea Avram şi Isac şi Iacov şi toţi prorocii împărăţiia lu Dumnezeu e voi goni-vor afară şi vor veni de la răsărit <151v> şi de la apus şi despre miazănoapte şi despre amiazăzi şi vor şedea împărăţiia lu Dumnezeu. Şi aceia sînt apoii ce vor fi în întîii şi sînt întîii ce vor fi apoii”.
  În vreamea aceaea apropiiară-se unii den farisei, grăiră lui: „Eşi şi te du de acicea că Irod va să te ucigă”. Şi zise lor: „Păsaţi, spuneţi acelui nebun: „Iată gonesc dracii şi vindecare fac astăzi şi demîneaţa şi a treia sfîrşi-voi ea. Însă mi se cade astăzi şi demîneaţă şi în vecini a mă duce că nu iaste puteare prorocului să piară fără în Ierusalim. Ierusalim, Ierusalim, uciseşi prorocii şi cu pietri uciseşi tremeşii cătr-însul de cîte ori vruiu să adun feciorii tăi ca găina cuibul său supt arepi şi nu vrut. Iată, lăsa-se-vor voao casele voastre pustii. Grăiesc voao, că n-aveţi a mă vedea pînă va veni cînd veţi zice: „Blagoslovit <152r> vine în numele Domnului”.
  În vreamea aceaea întră Isus în casa unui jude fariseesc întru sîmbătă să mănînce pită şi aciia era de căuta lui. Şi iată un om, avea de apă trîndav, era naintea lui. Şi răspunse Isus zise cătră legiuitori şi fariseilor grăi: „Cădea-se-va întru sîmbătă a vindeca?” Ei tăcură şi luo, vindecă el şi-l lăsă. Şi răspunse cătr-înşii zise: „Carele den voi fecior sau bou în puţ va cădea şi nu aciia-l va scoate el în zioa de sîmbătă?” Şi nu putură răspunde lui de aceaea. Grăiia cătră chemaţii în pildă, ţinea cum alegea să şază nainte, grăi cătr-înşii: „Cînd veri fi chemat de cineva la nuntă nu şedea în cel loc de înainte, doară va fi cineva mai cinstit de tine de chemaţii lor şi va veni cine te-au chemat şi acela zice-ţ-va: „Tu dă cestuia locul”; şi atunce veri înceape <152v> cu ruşine locul de apoi a ţinea, ce cînd veri fi chemat, pasă, şezi la locul cela de apoi; [123] cînd va veni cela ce te-au chemat, zice-ţ-va: „Soaţe, şezi mai sus”. Atunce-ţ-va fi slavă naintea şezătorilor cu tine că înălţa-te-veri, pleca-te-veri şi pleca-te-veri, înălţa-te-veri”.
  În vreamea aceaea întră Isus în casa unui jude fariseesc în zioa de sîmbătă să mănînce pită şi grăi cătră cela ce-l chemase el: „Cînd faci uspăţ sau cină, nu chema soţii tăi, nece fraţii tăi, nece ruda ta, nece vecin bogat, doară cînd şi acela tine aşijderea va chema şi-ţ va fi împrumut, ce cînd faci uspăţ cheamă mişeii, neputincioşii, şcopii, orbii şi ferecat veri fi că n-au să-ţ dea ţie. Da-ţi-se-va întru învierea derepţilor”. Auzi neştine de ceia ce şedea cu nusul, aceasta zise lui: „Ferecat cine <153r> va mînca uspăţ în părăţiia lu Dumnezeu”. El zise lui.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Om neştine făcu cină mare şi chemă mulţi şi tremease robii lui în ceasul de cină: „Ziceţi chemaţilor: veniţi că încă gata sînt toate”. Şi începură împreună a se lepăda toţi. Întîiul zise lui: „Un sat am cumpărat şi am nevoie să es să-l văz. Rogu-te, lasă-mă în pace”. Şi altul zise: „Pluguri de boi cumpărai cinci şi mă duc să ispitesc ei. Rogu-te, lasă-mă în pace”. Şi altul zise: „Muiare luai şi derept aceaea nu poci veni”. Şi mearse robul acela, spuse domnu-său aceaea. Atunce se mînie domnul caseei, zise robilor lui: „Eşiţi curînd la răspîntii şi în uliţele cetăţiei şi mişeii şi beteagii şi orbii şi şcopii aduceţi-i încoace”. Şi zise robul: „Doamne, fu cum ziseşi şi încă iaste loc”. <153v> Şi zise domnul robului: „Eşi la cale şi ologi şi-i îndeamnă să vie să se împle casa mea. Grăiesc amu voao că nece unul de acei bărbaţi chemaţi gusta-vor de cina mea. Mulţi amu sînt chemaţi e puţini aleşi”.
  În vreamea aceaea mergea cu nusul năroade multe şi se întoarse, zise cătr-înşii: „Cine va vrea să vie cătră mine şi nu va urî tată-său şi muma şi muiarea şi feciorii şi fraţii şi surorile încă şi sufletul lui, nu poate fi mie ucenic şi cine nu va purta crucea lui după mine să vie nu poate fi mie ucenic; cine amu den voi va un stîlp să zidească nu mainte va şedea de-ş va număra avuţiia de va avea ce iaste la sfîrşenie să nu cumva să puie lui temeiul şi să nu poată sfîrşi, toţi vor vedea înceape-vor a-ş bate joc de el grăiesc că cest om începu a zidi şi nu putu sfîrşi. Sau care împărat <154r> mearge cătră alt împărat să se lovească cu nusul la război, nu va şedea mainte să se sfătuiască de iaste puternic să se timpine cu zeace mie de cela ce vine cu doaozeci de mie spri-nsul. Iară de nu încă de departe el fiind, rugăciune tremeate, roagă-se de să se împace. Aşa amu toţi den voi şi de nu se va lepăda de toată avuţiia lui, nu poate fi mie ucenic. Bună sare de se va sarea împuţi cu ce o veri săra? Nece în pămînt nece în gunoi treabnică iaste, afară să o vărşi. Cine are urechi de ascultare să auză”. 
  În vreamea aceaea era de se apropiiară lui toţi mitarnicii şi păcătoşii asculta el şi răpştiră fariseii şi cărtularii grăiră că acesta păcătoşii priimeaşte şi cu nuşii [124] mănîncă. Zise cătr-înşii pilda aceasta, grăi: „Care om den voi are o sută de oi şi va piarde una <154v> dentr-însele. Nu va lăsa noaozeci şi noao în pustie şi se duce după ceea pierduta pînă află ea şi o află pune-o într-umerele lui, bucură-se şi mearge în casă, strigă soţii şi vecinii, grăiaşte lor: „Bucuraţi-vă cu mine că am aflat oaia mea pierduta”. Grăiesc voao că aşa va fi bucurie la ceri de un păcătos ce se căiaşte, decît de noaozeci şi noao de derepţi ce nu le trebuiaşte pocaianie. Sau care muiare are zeace drăghici de va piarde una nu va aprinde lumînarea şi va mătura casa şi va căuta bine pînă va afla? Şi află, strigă soaţelor şi vecinilor, grăiaşte: „Bucuraţi-vă cu mine că am aflat drăghica pierdută”. Aşa grăiesc voao, bucurie va fi naintea îngerilor lu Dumnezeu de un păcătos ce se căiaşte”.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Un om avea doi feciori şi zise <155r> cel mai tînăr părintelui; „Părinte, dă-mi ce mi se cade partea den avuţie”. Şi împărţi lor avuţiia şi nu după multe zile adună tot cel fecior mic şi se duse întru o parte departe şi acolo răsipi avuţiia lui. Viia vu curvele, răsipi al lui tot; fu foamete tare într-aceaia parte şi acesta începu a flămînzi şi mearse, lipi-se de unul ce lăcuiia într-acea parte şi tremease el la satul lui să pască porcii şi jeluiia să-ş sature maţele lui de rădăcinile ce mînca porcii şi nemică nu deade lui. Întru el mearse, zise: „Cîţi năiemnici şi tatăl mieu mănîncă pîine, eu pieri de foame; scula-mă-voiu de mă voiu duce cătră părintele mieu şi zice-voi lui: „Părinte, greşii la ceri şi naintea ta şi de acmu nu sînt destoinic să mă chem fiiul tău. Fă-mă ca unul den năiemnicii tăi”. Şi se sculă, duse-se <155v> cătră părintele lui. Încă el departe era, văzu-l el părintele lui şi-i fu milă di-nsul şi curse, căzu pre cerbicea lui şi sărută el. Zise lui fiiul: „Părinte, greşii la ceri şi naintea ta şi de acmu nu sînt destoinic a mă chema fiiul tău”. Zise părintele cătră robii lui: „Aduceţi veşmîntul dentîiu şi îmbrăcaţi el şi daţi inelul la mîna lui şi călţuni la picioare şi aduceţi viţelul hrănit de-l jungheaţi şi să mîncăm să ne veselim că fiiul mieu acesta mort era şi învise şi pierdut era şi se află”. Şi începură a se veseli. Era fiiul lui cela mai marele la sate şi ca vine apropie-se cătră casă, auzi cîntări şi glasuri şi chemă unul den feciori întrebă ce sînt aceastea. El zise lui că fratele tău au venit şi junghe părintele tău viţelul hrănit că sănătos el priimi. Mînie-se şi nu vrea să între. Părintele lui ieşi, ruga el. <156r> El răspunse, zise: „Părinte, iată cîţi ani lucrai ţie şi nemica zisa ta călcai şi mie nece dinioară-mi dedeşi o capră de cu soţii miei să mă veselesc, e cînd fiiul tău acesta de la curvie vine jungheaşi lui viţelul hrănit”. El zise lui: „Fii, tu purure eşti cu mine şi toate ale meale ale tale sînt; să te veseleşti şi să te bucuri cade-ţi-se că fratele tău acesta mort era şi învise şi pierdut era şi se află”.
  [125] Zise Domnul pilda aceasta: „Un om era bogat ce avea un pîrcălab şi acesta pîrît fu cătr-însul că răsipeaşte avuţiia lui şi-l chemă el, zise lui: „Ce iată am auzit de tine. Dă răspuns de tocmeala caseei. Nu veri putea amu de acmu casa să tocmeşti”. Zise cătră sineşi pîrcălabul casei: „Ce voi face că domnu mieu luo tocmeala caseei de la mine. A săpa nu pociu, <156v> a ceare, ruşine mi-e. Înţeleş ce voi face de cînd voi fi lăsat de tocmeala caseei, priimi-mă-vor în casele lor”. Şi chemă unul cineşi cu datoriul domnu-său, grăi întîiului: „Cîte eşti datoriu Domnului mieu?” El zise lui: „O sută de măsuri de unt”. Şi zise lui: „Ia-ţi scriptura ta şi şezi curînd de scrie cinzeci”. După acela altuia zise: „Tu cîte eşti datori?” El zise: „O sută de măsuri de grîu”. Şi grăi lui: „Ia-ţi scriptura ta şi scrie optzeci”. Şi lăudă domnul caseei tocmitoriul nederept ca un înţelept făcu; că fiii veacului acesta mai mîndri sînt mai vîrtos de fiii lumiei în ruda lor. Şi eu grăiesc voao: „Faceţi voao alte den (a)vuţie nedereptate cîndu vă va scădea priimi-vă-vor întru casele de vecie”. 
  Zise Domnul: „Credincios întru puţinel şi întru mult credincios iaste <157r> şi nederept întru puţinel şi întru mult nederept iaste. De amu întru nedereptate vie-veţi nu veţi fi credincioşi, adeverită credinţă cine voao va avea? Şi dentru striini credincioşi nu veţi fi, a voastră cine-au dat voao? Care rob poate a doi domni lucra? Unul amu va urî iară altul va îndrăgi sau de unulu se va ţinea iară de altul nu va griji. Nu poate lucra lu Dumnezeu şi avuţiei”. Auziră aceasta şi fariseii iubitori de argint era şi-ş bătură joc de le. Zise lor: <…>
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Voi seţi de vă dereptaţi naintea oamenilor. Dumnezeu ştie inima voastră că ce e întru oameni mărie, urîtă iaste naintea lu Dumnezeu”. Leage şi prorocii pînă la Ioan prorociră; de aciia împărăţiia lu Dumnezeu bine vesteaşte-se şi toţi <157v> întru ea nevoiescu-se. Mai iuşor iaste ceriul şi pămîntul a treace decît den leage una zgîrîietură să piară. Tot cine lasă muiarea lui şi aduce alta, curvie face şi toate de bărbat lasă-se, mărită-se, curvie face.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Un om era bogat şi se îmbrăca în cănfi şi în firure, veselie-se în toate zile luminat. Un mişel era numele-i Lazar ce zăcea naintea uşiei lui cu puroi şi jeluiia să se sature den fărîme ce cădea den masa bogatului, ce şi cîinii mergea, lingea puroile lui. Fu de muri mişelul şi-l duseră îngerii la poala lu Avraam. Muri şi bogatul şi îngrupat fu şi întru iad deşchise ochii lui acesta. Den muncă văzu Avraam de departe şi Lazar în poala lui. Şi acesta strigă, zise: „Părinte Avraame, miluiaşte-mă şi tremeate Lazăr să-ş ude cel deaget mai mic într-apă <158r> şi să răcească limba mea că mă chinuiesc în ceastă văpae”. Zise Avraam: „Fii, adu-ţi aminte că ţe-ai luat tu dulceaţa ta în viiaţa ta, Lazar aşijderea rău. Acmu cicea mîngîie-se, tu te munceşti. Şi pespre toate acealea între noi [126] şi între voi, propaste mare întări-se, că de ar vrea să vie de icea cătră voi nu pot nece de acolo cătră noi să vie”. „Rogu-te amu, părinte, să tremiţi el în casa tatălui mieu. Am amu cinci fraţi ca să le mărturisească să nu şi aceia să vie la cest loc cu muncă”. Grăi lui Avraam: „Au Moisi şi prorocii; să asculte de ei”. El zise: „Ba părinte Avraame, ce de ară mearge cineva den morţi cătr-înşii pocăiseră. Zise lui: „De Moisi şi prorocii nu vor asculta, nece să ară cineva den morţi învie nu va avea credinţă”. Zise cătră ucenici: „Nu iaste puteare să vie să blazne. Vai de cela ce îmblă derept eale. Mai bine ară fi <158v> lui o rîşniţă a satului să-şi leage de cerbicea lui şi aruncat să fie în mare decît să blăznească unul de ceşti mici”. 
  Zise Domnul: „Luaţi aminte voi de va greşi ţie fratele tău, opreaşte lui. De se va pocăi, lasă lui şi de va greşi de şapte ori în zi ţie şi de şapte ori în zi întoarcea-se-va, grăi-va, căi-se-va, lăsă lui”. Şi ziseră apostolii Domnului: „Adauge noao credinţă”. Zise Domnul: „De aţi fi avînd credinţă ca o grăunţă de muştari grăireaţi amu codrului acestui: „Rădică-te şi te aruncă în mare”. Şi ascultar-ară voi. Carele den voi are un rob de ară sau paşte şi mearge el în sat zice aciia: „Treci de şezi”? Ce nu zice lui: „Găteaşte ceva cină şi te încinge, slujaşte-mi pînă voi mînca şi voi bea şi după aceaea veri mînca şi veri bea tu”. Au doară <159r> laudă are robul acela că făcu pre zisă. Nu mie aşa şi voi cînd faceţi pre zisa voao grăiţi că robi nepotreabnici sîntem că ce datori fum să facem, făcutu-l-am”. Şi fu ducîndu-se el în Ierusalim şi acesta îmbla între Samariia şi Galileia.
  În vreamea aceaea mergea Isus întru un oraş, timpinară el zeace bărbaţi stricaţi şi stătură şi aceia înalţară glas, grăiră: „Isuse, năstăvitoare, miluiaşte-ne”. Şi-i văzu, zise lor: „Păsaţi, spuneţi-vă preuţilor”. Şi fu ducîndu-se ei, curăţiră-se. Unul dentr-înşii văzu că se curăţi, întoarse-se, cu glas mare slăvi Dumnezeu şi căzu jos pre picioarele lui, laudă deade. Şi acela era samareanin. Răspunse Isus, zise: „Nu zeace se curăţiră? dară noao unde-s? cum nu se aflară să se întoarcă să dea slavă lu Dumnezeu, fără de acest samareanin?” Şi zise lui: „Scoală de te du; credinţa ta mîntui-te”.
  <159v> În vreamea aceaea întrebat fu Isus de farisei cînd va veni împărăţiia lu Dumnezeu. Răspunse şi zise: „Nu va veni împărăţiia lu Dumnezeu cu ştire, nece vor zice: „Iată cicea” sau: „Iată colea”. Adecă amu împărăţiia lu Dumnezeu înlăuntru de voi iaste”. Zise cătră ucenici: „Veni-vor zilele cînd aţi vrea într-o zi Fiiul omenesc să vedeţi şi nu veţi vedea şi zice-vor voao: „Iată cicea sau: „Iată colea”. Nu ieşireţi, nece aşteptaţi ca un fulger streluceaşte de supt ceri pre supt ceriu luminează. Aşa va fi Fiiul omenesc întru zioa lui. Mainte se cade lui mult a chinui şi ispitit să fie de ruda aceasta.”
  [127] Zise Domnul: „Cum au fost în zilele lu Noe, aşa va fi în zioa Fiiului omenesc: mînca, bea, neguţa, vindea, sădiia, zidiia <160r> pînă în zi ce ieşi Lot den sodomleani ploo văpaia aprinsă şi foc den ceri şi pierdu toţi. După aceaea va fi şi în zioa cînd Fiiul omenesc se va ivi întru acea zi cine va fi în loc şi vasele lui în casă, să nu între să le ia. Şi cela den sat aşijderea să nu se întoarcă îndărăt. Pomeniţi de muiarea lu Lot şi de vrea căuta sufletul ei să-l mîntuiască, pierde-l-vrea ea, iară de-l vrea piarde ea învie-l-vrea ea. Întru acea noapte fi-vor doi întru un pat, unulu se va lua, iară altulu se va lăsa. Fi-vor doi măcinînd împreună, unulu se va lua, iară altulu se va lăsa. Şi răspunseră, ziseră lui: „Unde Doamne”? El zise lor: „Unde e trupul, acolo se vor aduna vîlturii”. Grăiia şi în pildă cătr-înşii: „Cumu se cade pururea să vă rugaţi şi nu supărareţi”. Grăi <…>
  Zise Domnul pilda aceasta: „Un judecătoriu era întru o cetate; de <160v> Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. O văduo era în cetatea aceaea şi vine cătr-însul, grăi: „Fă-mi izbîndă de pîrîşul mieu”. Şi nu vrea la vreame; după aceaea zise întru eluşi: „Şi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, ce derep ce face-mi trudă văduoa aceasta, face-voi ei izbîndă să nu cumva să vie să mă supere”. Zise Domnul: „Auziţi ce grăiaşte judecătoriul nederept. E Dumnezeu n-are a face dosadă aleşilor lui strigă cătr-însul zioa şi noaptea şi îndelung rabdă ei? Grăiesc voao că face-va izbîndă lor curînd.
  Însă Fiiul omenesc vine amu, află această credinţă la pămînt? Zise cătră unii ce se upovăiia de eişi că sînt derepţi şi ocărîia alalţi pilda aceasta.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Doi oameni duseră-se în besearecă să <161r> se roage, unul farisei iară altul mitar. E farisei stătu aşa întru eluşi se ruga: „Doamne, laudă ţie dau că nu sînt ca alalţi oameni răpitori, nederepţi, curvari sau ca cest mitarnic”. Postiia-se de doao ori în săptămînă. A zeacea da tot cît cîştiga. Iară mitarnicul sta departe; nu vrea neci ochii să rădice la ceri, ce ucidea pieptul lui, grăiia: „Doamne, milostiv fii mie, păcătosul”. Grăiesc voao că deştinse acesta dereptat în casa lui mai vîrtos de alalt că toţi cine se înalţă pleacă-se e pleca-te-veri de sineşi, înălţa-te-veri”.
  În vreamea aceaea aduseră cătr-însul şi tinerii de el să se atingă. Văzură ucenicii, opriră lor. Isus chemă ei, zise: „Lăsaţi feciorii să vie cătră mine şi nu apărareţi lor. Acestora e amu împărăţiia lu Dumnezeu. Adevăr grăiesc voao şi de nu veţi priimi împărăţiia <161v> lu Dumnezeu ca feciorii, nu veţi avea a întra întru ea”.
  [128] În vreamea aceaea un om apropie-se cătră Isus ispitiia el şi grăi: „Învăţătoare dulce, ce să fac viiaţa de veci să moştenesc?” Zise lui Isus: „Ce mă grăieşti dulce? Nime nu e dulce fără unul Dumnezeu. Leage ştii: nu face curvie, nu ucide, nu fura, nu mărturisi minciună, cinsteaşte tatăl tău şi muma ta”. El zise: „Acealea toate păzesc den tinereaţele meale”. Auzi aceasta Isus, zise lui: „Încă una tu n-ai: tot cît ai, vinde şi împarţi mişeilor şi să aibi avuţie vistiiari la ceri şi vino după mine”. El auzi aceaea, trist fu. Era amu bogat foarte. Văzu el Isus că trist fu, zise: „Cum nu e lesne avînd bogăţie în părăţia lu Dumnezeu să între; mai lesne amu iaste cămilei pren lăuntrul urechile acului a treace decît bogatul în părăţia lu Dumnezeu <162r> să între”. Ziseră ceia ce auziră: „Cine poate mîntuit să fie?” El zise: „Nu e puteare de la om. Puterile sînt de la Dumnezeu”. Zise Pătru: „Adecă noi lăsat-am tot şi după tine meargem”. El zise lor: „Adevăr grăiesc voao că nimea nu iaste ce-au lăsăt părinţii sau fraţii sau muiarea sau feciorii derept împărăţiia lu Dumnezeu ce de nu va priimi mai mult în vreamea aceasta şi în veacul ce vine viiaţa de veaci”.
  În vreamea aceaea luo Isus doisprăzeace ucenici ai lui, zise cătr-înşii: „Iată ieşim în Ierusalim să se sfîrşască toate scripturile prorocilor de Fiiul omenesc. Vinde-vor amu el păgînilor şi batjocuri-vor el şi ocărî-vor el şi scuipi-vor el şi rane pune-vor pri-nsul, ucide-vor el şi întru <162v> a treia zi învie-va”. Şi aceia nemică de aceaea nu înţeleaseră. Şi era cuvîntul ascuns de cătr-înşii şi să nu înţeleagă cuvintele.
  În vreamea aceaea cîndu se apropie Isus întru Erihon un orb şedea lîngă cale, cerea. Auzi nărodul trecînd, întrebă ce iaste aceasta. Spuseră lui că Isus Nazarineanul treace şi strigă, grăi: „Isus, Fiiul lu David, miluiaşte-mă”. Şi ceia ce mergea nainte opriră lui să tacă. El vîrtos mai mult strigă: „Fiiul lu David, miluiaşte-mă”. Stătu Isus, zise lor să-l aducă cătră el. Apropie-se de el întrebă el, grăi: „Ce veri de să-ţ fac?” El zise: „Doamne, să văz”. Şi Isus zise lui: „Caută, credinţa ta, mîntui-te”. Şi aciia văzu. Şi după el duse-se, slăvi Dumnezeu şi toţi oamenii văzură, deaderă laudă lu Dumnezeu.
  <163r> În vreamea aceaea mergea Isus întru Erihon şi iată un bărbat ce-l chema Zachei şi acela era mai mare vameşilor şi acesta era amu bogat şi căuta să vază Isus cine iaste şi nu putea de nărod că de crescut era mic. Şi curse nainte, sui-se întru un copăcel să vază el că pre acolea vrea să treacă şi ca vine la loc, căută Isus, văzu el şi zise lui: „Zachei, deştinge-te jos; astăzi amu în casa ta cade-mi-se a fi”. Şi se deştinse jos şi prinse el, bucură-se şi văzură toţi răpştiră, grăiră că cătră un bărbat păcătos întră să răpause. Stătu Zachei, zise cătră Domnul: „Adecă jumătate de avuţia mea, Doamne, dau mişeilor şi să am cineva obidit, întorc de patru ori”. Zise cătr-însul Isus că astăzi mîntuirea casei aceasta fu derep ce şi acesta fiiul lui Avraam iaste, vine amu fiiul omenesc [129] să caute şi să mîntuiască părinţii. <163v> Auzind aceasta adause, zise în pildă: „Derep ce aproape lui să fie în Ierusalim şi părea-le că aciia împărăţiia lu Dumnezeu va să se ivească”. Zise amu.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Un om de rudă bună duse-se într-o parte departe să-şi ia împărăţie şi se întoarse, chemă zeace robi ai lui, deade lor zeace arginţi şi zise cătr-înşii: „Neguţaţi pînă voi veni”. Cetăţeanii lui urîră el şi tremeaseră rugă după el, grăiră: „Nu văm acesta să împărăţească spre noi”. Şi fu cîndu se întoarse, luo împărăţiia, zise: „Chemaţi robii aceia ce le-am dat argintul să ştie cum au neguţat ş-au făcut”. Vine întîiul, grăi: „Doamne, argintul tău dobîndi zece arginţi”. Şi zise lui: „Dulce rob şi bun, că spre puţin fuseşi credincios, fie-ţi puteare să <164r> aibi spre zeace cetăţi”. Vine al doilea, grăi: „Doamne, argintul tău făcu cinci arginţi”. Zise şi aceluia: „Şi tu fii spre cinci cetăţi”. Şi altul vine, grăi: „Doamne, iată argintul tău ce-am avut pusu-l întru un pomisealnic; temuiu-mă de tine că om mînios eşti şi iai de unde n-ai pus şi seaceri de unde n-ai sămănat”. Grăi lui: „Den rostul tău judeci-te, hitlean rob. Ştiiai că om mînios sînt, iau de unde n-am pus şi seacer de unde n-am semănat şi pentru ce nu dedeşi argintul mieu neguţătorilor şi eu să vii cu asupră să string el”? Şi cine-i sta nainte, zise: „Luaţi de la el argintul şi daţi celuia ce are zeace arginţi. Şi ziseră lui: „Doamne, au zeace arginţi”. „Grăiesc amu voao că toţi cine are zeace, iară de la neavutul şi ce are lua-se-va de la el. Însă vrăjmaşii miei aceia <164v> nu vrea mine să fiu împărat spri-nşii, aduceţi-i încoace şi-i tăiaţi înaintea mea”. Şi aceasta zise, duse-se nainte mergea întru Ierusalim.
  În vreamea aceaea ca se apropie Isus în Vitsfaghiia şi Vitaniia, cătră un codru ce se chema Eleon, tremease doi ucenici ai lui, zise: „Duceţi-vă nainte în oraş. Întru el meargeţi, afla-veţi mînzişorul legat; pri-nsul nimea nece dinioară de oameni şezuse; dezlegaţi el de-l aduceţi şi să ară cineva voi întreba pentru ce-l dezlegaţi aşa, ziceţi lui că Domnului trebuiaşte”. Mearseră tremeşii, aflară cum zisease lor. Dezlegară ei mînzişorul. Ziseră domnii lui cătr-înşii: „Ce dezlegaţi mînzişorul?” Ei ziseră: „Domnului trebuiaşte”. Şi aduseră el cătră Isus şi aruncă veşmintele lui pre mînzişor. Şezu Isus, ducîndu-se <165r> el aşternea veşmintele-şi pre cale.
  În vreamea aceaea apropiindu-se Isus încă cătră ieşitul codrul Eleonului începură toţi mulţi ucenici, bucura-se, lăuda Dumnezeu cu glas mare de toate tăriile ce văzuse, grăiră: „Blagoslovit vine împăratul întru numele Domnului; pace la ceri şi slavă întru nalt”. Unii farisei den nărod ziseră cătr-însul: „Opreaşte ucenicilor tăi”. Şi răspunse, zise lor: „Grăiesc voao că să ară aceştea tăcea, pietrile vor striga”. Şi ca se apropie, văzu cetatea, plînse de el, grăi că de-ară fi înţelegînd şi aceia întru zioa aceasta a ta ce cătră lumea ta, acmu se-ară ascunde den ochii tăi şi încă vor veni zilele la tine şi băga-se-vor vrăjmaşii tăi împrejur [130] de tine şi încungiura-te-vor şi te vor cuprinde pretutindinea şi sparge-te-vor <165v> şi feciorii tăi întru tine şi nu vor lăsa piatră spre piatră întru tine. După aceaea nu vor înţeleage vreamea cercetatul tău.
  În vreamea aceaea întră Isus în besearecă, începu a goni vînzătorii den ea şi cumpărătorii, grăi lor: „Scris iaste: casa mea casă de rugă iaste e voi o aţi făcut peşteră de tîlhari”. Şi era de învăţa pre toate zilele în besearecă e mai marii preuţi şi cărtularii căuta el să-l ucigă şi nu aflară ce se-au făcut, oamenii amu toţi ţinea-se de el, asculta. Şi fu întru una den zile alte.
  În vreamea aceaea învăţa Isus oamenii în besearecă şi dulce vestiia. Sfătuiră-se preoţii şi cărtularii cu bătrînii şi ziseră cătr-însul, grăiră: „Spune noao cu a cui puteare aceasta faci şi cine iaste de ţe-au dat ţie putearea <166r> aceasta?” Răspunse zise cătr-înşii; „Întreba-vă-voi şi eu den un cuvînt de-mi veţi spune: botejunea lu Ioan den ceri era, au den oameni?” Ei cugetară întru ei şi grăiră: „Că să nu am zice den ceri”, zice-va: „pentru ce nu crezut lui?” să am zice: „de la om”, toţi oamenii cu pietri ne vor ucide”. Ştiia-se amu de Ioan că proroc era. Şi răspunseră: „Nu ştim de unde”. Şi Isus zise lor: „Nece eu spune-voi voao cu a cui puteare aceasta fac”. Începu a grăi cătră oameni în pildă.
  Zise Domnul pilda aceasta: „Un om sădi o vie şi o deade el lucrătorilor şi se duse la ani mulţi. Şi la vreame tremease cătră lucrători un rob ca den rodul viei să dea lui. E lucrătorii bătură el, tremeaseră-l deşert. Şi adause, tremease alt rob. Ei şi acela bătură şi dosădiră lui, tremeaseră-l deşert. Şi adause, tremease al treile. <166v> Ei şi acela răniră şi scoaseră. Zise Domnul viei: „Ce voi face? Tremeate-voi fiiul mieu iubitul, doară acesta vedea-vor, ruşina-se-vor”. Văzură el, lucrătorii cugetară întru ei, grăiră: „Acesta iaste moşteanul. Veniţi să ucidem el, a noastră să fie moşteniia. Şi scoaseră el afară den vie, uciseră-l. Ce amu va face domnul viei? Veni-va şi va piarde lucrătorii aceia şi va da viia altora”. Auziră, ziseră: „Să nu fie”. El căută spri-nşii, zise: „Ce amu iaste scriptura aceasta „piatră ce nu socotiră ziditorii aceaea fu în capul unghiului”? Toţi cine vor cădea spre piatra aceasta, sfărîma-se-vor, iară spre cine va cădea, struncina-va el”.
  În vreamea aceaea căuta mai marii preuţi şi cărtularii să puie mînile spri-nsul într-acel ceas şi se temea. Înţeleaseră amu că cătr-înşii pilda aceasta zise şi păziră, tremeaseră lătrători, făcea-se ei derepţi a fi <167r> să prinză el întru cuvinte derept să dea el mai marilor şi putearnicilor voivozi. Şi întrebară el, grăiră: „Învăţătoare, ştim că derept grăieşti şi înveţi şi nu cauţi spre feaţe ce adevăr calea lu Dumnezeu înveţi. Cade-se împăratului dajde a-i da au nu?” Înţelease hitleanşugul lor, zise cătr-înşii: „Ce mă ispitiţi? arătaţi-mi tabla al cui chip are şi scriptură”. Răspunseră, ziseră: „Al împăratului”. El zise lor: „Daţi amu ce e împărătească [131] împăratului şi ce e dumnezeiască lu Dumnezeu”. Şi nu putură să caute cuvîntul lui naintea oamenilor şi se mirară de răspunsu-i, tăcură.
  În vreamea aceaea apropiiară-se cătră Isus unii den saduchei ce grăiră că înviere nu va fi, întrebară el, grăiră: „Învăţătoare, Moisi au scris noao că cuiva muri fratele. Avea-va muiare şi acela fără feciori va muri, iară fratele lui să-i ia muiarea <167v> şi să scoale sămînţa frăţini-său. Şapte amu fraţi era şi întîiul luo muiare, muri fără feciori şi o luo al doilea muiarea şi acela muri fără feciori şi al treilea o luo ea. Aşijderea şi toţi tute şapte nu rămaseră feciori şi muriră. Apoi de toţi muri şi muiarea. Întru înviere amu căruia de aceia va fi muiarea? Şapte amu o avură ea muiare”. Şi răspunse, zise lor: „Fiii veacului acestuia însoară-se şi se mărită, iară cine se va spodobi veacul acela să dobîndească şi înviere ce e den morţi, nece se vor însura, nece se vor mărita, nece amu de aciia putea-vor muri, tocma amu sînt cu îngerii, şi fii sînt lu Dumnezeu. Iară ca se vor scula den morţi şi Moisi spunea pre rug cum grăi Domnul Dumnezeu a lu Avraam şi Dumnezeu a lu Isaac şi Dumnezeu a lu Iacov. Dumnezeu nu e morţilor ce viilor. Toţi amu aceluia vii sînt”. Răspunseră unii <168r> den cărtulari, ziseră: „Învăţătoare, bine zici”. De aciea nu cuteza el să întreabe nemică. Zise cătr-înşii: „Cum grăiia Hristos fiiul lui David fi-va şi însuşi amu David grăi în cartea Psalomilor: „Zise Domnul, Domnul mieu, şezi de-a-dereapta mea pînă voi pune vrăjmaşii tăi perină supt picioarele tale”. David amu Domnul lui chemă; şi cum fiiul lui iaste?” Auziră toţi oamenii, zise cără ucenicii lui.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Luaţi-vă aminte de sineşi de cărtulari vor veni întru veşminte şi iubi-vor sărutături la tîrguri şi înainte a şedea în gloate şi mai nainte a-i chema la cină ce mănîncă casele văduolor şi cu vină de departe se roagă. Aceia lua-vor mai mare osîndă”. Căută, văzu aruncînd întru besearecă la păzitoarea avuţiei darurile şi bogaţii, văzu şi o văduo săracă aruncînd acolo doi fileari <168v> şi zise: „Adevăr grăiesc voao că văduoa aceasta săracă mai mult de toţi aruncă. Toţi amu aceştea den rămăşiţele lor aruncară în daruri lu Dumnezeu e aceasta den sărăciia ei toată viiaţa ce avea aruncă”.
  În vreamea aceaea grăiră unii lu Isus de besearecă că cu pietri bune şi cu vase îmfrîmseţată, zise: „Aceasta ce vedeţi veni-vor zilele întru ea, nu vor lăsa piatră spre piatră ce să nu se răsipească”. Întrebară el, grăiră: „Învăţătoare, cînd aceastea fi-vor? şi ce seamne cînd vor vrea aceastea să fie?” El zise: (…)
  Zise Domnul: „Păziţi-vă să nu fiţi înşelaţi”. Mulţi amu veni-vor în numele mieu, grăi-vor că eu sînt şi vreamea apropie-se. Nu ieşireţi amu după ei e cînd veţi auzi războaele şi tocmealele nu vă teameţi. Cade-se amu acealea a fi nainte ce nu e aciea sfîrşenia”. <169r> Atunce grăi lor: „Scula-se-vor limbi spre limbi şi împărăţie spre împărăţie, [132] cutremuri mari pre locuri şi foameţi şi periri fi-vor, frici şi seamne mari den ceri fi-vor”. Mainte de aceastea toate (…)
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Luaţi-vă aminte de oameni: pune-vor spre voi mînile lor şi scoate-vă-vor. Vinde-vă-vor la gloate şi în temniţe. Duce-vă-vor cătră împăraţi şi la domni pentru numele mieu. Tîmpla-se-va voao întru mărturie. Puneţi amu la inimile voastre nu mainte învăţaţi-vă a răspunde; eu amu da-voi voao gură şi înţelepciune ce nu se vor putea protivi sau să răspunză toţi cine se vor protivi voao. Vînduţi vor fi şi părinţii şi fraţii şi ruda şi soţii şi omorî-i-vor den voi şi veţi fi urîţi de toţi pentru numele mieu şi un păr <169v> al capului vostru nu va peri. Întru răbdarea voastră cîştiga-veţi sufletele voastre. Cînd veţi vedea Ierusalimul încungiurat de oaste, atuncea să înţeleageţi că se apropie pustiirea lui. Atuncea cine va fi întru iudei să fugă în codri şi ceia den mijlocul lor să nu iasă. Şi ce e dentru parte să nu meargă întru el că zilele de vrajbă aceastea sînt, ce să se împle toate scripturile. Vai de cine va avea întru maţe şi va apleca într-acealea zile! Fi-va amu nevoie mare la pămînt şi mînie spre oamenii aceia şi vor cădea întru ascuţitele speate şi prădaţi vor fi de toate limbile. Ierusalimul fi-va călcat de limbi pînă se vor sfîrşi vreamea limbilor. Şi vor fi seamne în soare şi în lună şi în steale şi la pămînt greaţă limbilor şi de neaşteptarea sunetul măriei şi turbureala, năduşi-se-vor oamenii de frică <170r> şi aşteptarea ce va să vie la lume. Tăriile amu ceriului pornise-vor şi atunce vor vedea Fiiul omenesc viind în nuori cu tărie şi cu slavă multă. Începături aceastea fi-vor.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Sculaţi-vă şi înălţaţi capetele voastre. Derep ce apropie-se mîntuirea voastră”. Şi zise în pildă lor: „Vedeţi smochinul şi toate leamnele cînd înfrunzesc însă vedeţi înşivă să ştiţi că aproape iaste seceratul. Aşa şi voi cînd veţi vedea aceastea fiind să ştiţi că aproape iaste împărăţiia lu Dumnezeu. Adevăr grăiesc voao că n-are a treace nărodul acesta pînă toate vor fi. Ceriul şi pămîntul va treace, iară cuvintele meale n-au a treace. Luaţi-vă aminte de sineşi să nu cumva să îngreoiaze inima voastră cu mîncările şi cu beţiile şi cu grija vieţiei şi veni-va spre voi de pripă zioa aceaea. <170v> Ca o mreaje amu veni-va spre toţi cine vor şedea spre faţa a tot pămîntul. Prevegheaţi amu prespre toată vreamea, rugaţi-vă să vă spodobiţi să fugiţi de toate acealea ce vor să fie şi să staţi naintea Fiiului omenesc”.
  În vreamea aceaea era Isus întru zile în besearecă învăţa, iară noaptea ieşiia sălăşuiia-se întru un codru ce se chema Eleon şi toţi oamenii de demîneaţă mergea cătr-însul, asculta el. Apropiia-se praznicul de azimite ce se cheamă Paştile şi căuta mai marii preuţi şi cărtularii cum să fie să ucigă el. Temea-se amu de oameni. Întră satana în Iuda, chema-l Iscariot. Era den numărul a doisprăzeace [133] şi mearse, grăi mai marilor preuţi şi voivozilor cum el să vînză lor. Şi se bucurară şi sfătuiră să dea lui arginţi. Şi spuse şi căuta în podoabă vreamea să dea el lor fără de nărod. Vine zioa de azimit; întru ea cădea-se <171r> să taie Paştile şi tremease Pătru şi Ioan, zise: „Păsaţi de gătiţi noao Paşti de să mîncăm”. Ei ziseră lui: „Unde veri să gătim?” El zise lor: „Iată mergînd voi în cetate timpina-vă-va un om întru un vas apă purtînd. După elu vă duceţi în ce casă va întra şi ziceţi domnului caseei: „Grăit-au ţie învăţătoriul unde iaste sălaşi unde voi Paştile cu ucenicii miei să mănînc”. Şi acela voao arăta-va o casă mare, largă. Acolo gătiţi”. Mearseră, aflară cum zisease lor şi gătiră Paşti şi cînd fu ceasul, şezu şi doisprăzeace apostoli cu nusul şi zise cătr-înşii: „Jeluiia vrea aceastea Paşti să mănînc cu voi mainte pînă nu priimesc muncă; grăiesc amu voao că de acmu nu am a mînca di-nse pînă se va sfîrşi întru împărăţiia lu Dumnezeu”. Şi păhar luo, laudă deade, zise: „Luaţi aceasta şi împărţiţi voao. Grăiesc amu voao că n-am a bea de rodul viţeei pînă va veni <171v> împărăţiia lu Dumnezeu”. Şi luo pită, laudă deade, sfărămi şi deade lor, grăi: „Acesta iaste trupul mieu ce derept voi deade-se. Aceasta faceţi întru a mea pomeană”. Aşijderea şi păhar după cină grăi: „Acest păhar noao leage al mieu sînge ce derept voi se varsă. Însă aceasta mînă ce mă vîndu, cu noi iaste la masă. Şi Fiiul omenesc mearge-va pre zisă însă vai de omul acela ce mă vîndu”. Şi aceia începură a căuta întru eişi carele amu fu dentr-înşii de vru aceasta să facă. Fu şi pîră într-înşii carele i se părea să fie mai mare. El zise lor: „Împăraţii limbilor domnesc lor şi puteare au; dulci se chemă. Voi nu aşa ce cine e mai mare întru voi să fie ca un mai mic şi bătrînii ca slujitorii. Cine amu mai mare să şază sau să slujască, nu să şază. Eu sînt în mijloc de voi ca un slujitoriu. Voi seţi de sînteţi cu mine în năpăştile meale şi eu spui voao cum au spus mie părintele mieu împărăţiia <172r> să mîncaţi şi să beţi la masa mea împărăţiia mea şi şedea-veţi la scaune, judeca-veţi doaosprăzeace rude ale izraililor”. Zise Domnul: „Simone, Simone, iată satana ceare voi să vă seamene ca un grîu. Eu mă rog de tine să nu cază credinţa ta şi tu oarecînd întoarce-te, întăreaşte fraţii tăi”. El zise lui: „Doamne, cu tine gata sînt şi în temniţă şi în moarte să merg”. El zise: „Grăiescu-ţi, Petre, nu va cînta cîntătoriul astăzi pînă de trei ori, lepăda-te-veri nu ştii mine”. Zise lor: „Cîndu vă tremetea fără de pungă şi fără de bucate au doară ceva flămînzi fuset?” Ei ziseră: „Nemică”. Zise lor: „Ce şi acmu cine are în pungă să-şi ia aşijderea şi bucate. Iară du nu va avea să-şi vînză văşmîntul lui să cumpere cuţit. Grăiesc amu voao că încă scris e aceasta; cade-se să se sfîrşască de mine ce cu ceia fără de leage mă <172v> socotiră şi amu ce e de mine sfîrşitul au”. Ei ziseră: „Doamne, iată cicea doao cuţite”. El zise lor: „Destul iaste”.
  În vreamea aceaea ieşi Isus, mergea pre obiceai în codrul Eleonului. După el mergea ucenicii lui. Fu el la un loc, zise lor: „Rugaţi-vă să nu meargeţi în năpaste. Şi însuşi duse-se dentr-înşii ca o aruncătură [134] de piatră”. Şi închină genuchele, ruga-se, grăiia: „Părinte, de-ai vrea să treacă păharul acesta de la mine, însă nu a mea voie ce a ta să fie”. Ivi-i-se lui îngerul den ceri, întăriia el. Şi era întru nevoie, cu nevoinţă se ruga. Fură sudorile lui ca picăturile de sînge pica la pămînt. Şi se sculă den rugă. Mearse cătră ucenici, află-i adurmiţi de grije şi zise lor: <173r> „Ce durmiţi, sculaţi-vă de vă rugaţi să nu meargeţi în năpaste”. Încă el grăind, iată nărodul şi ce-l chema Iuda, unul den doisprăzeace, nainte le meargea şi se apropie cătră Isus, sărută el. Acesta amu era semnul dat lor: „Cela ce voi săruta acela iaste”. Isus zise lui: „Iudo, sărutătură Fiiului omenesc dedeşi”. Văzură ceia ce era la el ce fu, zise lui: „Doamne, lovi-voiu cu cuţitul”. Şi lovi unul oarecine dentr-înşii, un rob al mai marilor preoţi, şi-i tăie lui ureachea dereaptă. Răspunse Isus, zise: „Lăsaţi de acmu”. Şi pipăi în ureachea lui şi vindecă el. Zise Isus cătră veniţii spri-nsul mai marilor preoţi şi voivozii besearicilor şi bătrînilor: „Ca la un tîlhari aţi ieşit cu arme şi cu pari a mă prinde. Prespre toate zilele era cu voi în besearecă, nu tinset mîna spre mine, ce iată a voastră iaste vreamea <173v> şi puteare întunecată”. Prinseră el, duseră şi-l duseră în curtea mai marilor preoţi. Pătru mergea pre urmă pre departe. Grămădiră foc în mijlocul curţiei şi împreună şedea ei. Şedea Pătru în mijloc de ei. Văzu-l el o roabă şezînd pre lumină şi căută spri-nsul, zise: „Şi cesta cu nusul era”. Elu se lepădă de el, grăi: „Muiare, nu ştiu el.” Şi după aceaea prespre neşchit altulu-l văzu el, zise: „Şi tu dentr-înşii eşti. Pătru zise: „Ome, nu sînt”. Şi încetară ca la un ceas, altul unul întări-se, grăi: „Adevăr şi cesta cu nusul era şi amu galileanin iaste”. Zise Pătru: „Ome, nu ştiu ce grăieşti”. Şi aciea grăind lui, cîntă cîntătoriul şi se întoarse Domnul, căută spre Pătru şi pomeni Pătru cuvîntul Domnului ce zisease lui că mainte pînă cîntătoriul nu va cînta <174r> lepăda-te-veri de mine de trei ori şi ieşi afară plînse-se cu amar. Şi bărbaţii ţinea Isus, batjocuriia-se lui, ucidea-l şi acopriia el, ucidea el pre faţă, grăiia: „Spune carele e cela ce te-au lovit?” Şi alte multe huliia, grăiia lui. Şi ca fu zio.
  În vreamea aceaea adunară-se bătrînii omeneşti şi mai marii preoţi şi cărtularii şi duseră el la zborul lor, grăiră: „De eşti tu Hristos, spune noao”. Zise lor: „Să aşi spune voao nu veţi avea credinţă. De v-aşi şi întreba nu-m veţi răspunde, nece mă veţi lăsa. De acmu fi-va Fiiul omenesc şedea-va de-a dereapta silelor lu Dumnezeu”. Ziseră toţi: „Tu amu eşti Fiiul lu Dumnezeu?” El zise cătr-înşii: „Voi grăiţi că eu sînt”. Ei ziseră: „Ce încă trebuim mărturie? Înşine amu auzim den rostul lui.” Şi se sculară toţi mulţi de ei. 
  <174v> În vreamea aceaea duseră Isus mai marii preoţi şi cărtularii şi bătrînii omeneşti cătră Pilat. Începură a vădi spri-nsul, grăiră: „Acesta am aflat întorcînd limba noastră şi alegea împărăteasca dajde să-i dea. Grăiia eluşi Hristos împărat fi-va”. Pilat întrebă el, grăi: „Tu eşti împărat iudeilor?”.
  [135] El răspunse, zise lui: „Tu grăieşti”. Pilat zise cătră mai marii preuţi şi nărodului: „Nemică nu aflu vină întru omul acesta”. Ei se întăriră, grăiră că întoarce oamenii, învăţat-au prespre toţi iudeii, început-au den Galilei pînă cicea. Pilat auzi Galileia întrebă încă om galileianin iaste şi înţelegu că den ţinutul lu Irod iaste, tremease el cătră Irod. Era şi acela în Ierusalim într-aceale zile. Irod văzu Isus, bucuros fu foarte. Era amu jeluiia de multă vreame să vază el, derep ce auzise multe de el şi se nădăiia vru în semn <175r> să vază de la el fiind. Întrebară el cuvinte multe; el nece cătră unul răspundea lui. Stătură mai marii preoţi şi cărtularii, adauseră a vădi spri-nsul. Ocărî el şi Irod cu voinicii lui şi-l bătjocuri, îmbrăcă el întru un văşmînt luminat, întoarse-l el cătră Pilat. Fu acela alt Pilat şi Irod într-acea zi cu nusul. Mainte amu era avînd vrajbă între ei. Pilat chemă mai marii preuţi şi judecii şi oamenii zise cătr-înşii: „Aduceţi-mi omul acesta că întoarce oamenii şi iată naintea voastră să-l întreb; nece o vină aflai întru omul acesta. Ce vădiţi spri-nsul? Ce nece Irod tremeş amu voi cătr-însul şi iată nemică destoinicie de moarte iaste făcută den el”. Arătă el amu să-l lase. Nevoie avea a-l lăsa lor la toate praznicele unul. Strigară tot nărodul, grăiră: „Ia-l cesta, <175v> lasă noao Varavva ce era derept o ceartă ce fusease în cetate şi ucisease, aruncat în temniţă”. Iarăşi Pilat strigă, vrea să lase Isus. Ei strigară, grăiră: „Răstigneaşte, răstigneaşte el”. A treia oara zise cătr-înşii: „Ce amu rău făcu acesta? Nece o destoinicie de moarte aflai de el”. Arătă amu el să-l lase. Ei adausere glasuri mari, cerea el la răstignire şi ascuţiia glasurile lor şi ale mai marilor preuţi. E Pilat judecă să fie pre cearerea lor. Lăsă ce derept o ceartă şi ucisease, băgat era în temniţă ce cerşură. E Isus deade-l pre voia lor şi ca duseră el, Simon, un Chirinesc venise den sat, puseră spri-nsul crucea să poarte după Isus. Mergea după el nărod mult, oameni şi muieri, ce şi se plîngea şi suspina el. Întoarse-se Isus cătr-înşii, zise: „Featele Ierusalimului, nu plîngeţi de mine însă voişi vă plîngeţi şi feciorii voştri că iată veni-vor zilele. Întru eale <176r> zice-vor: „Ferecaţi neplodnicii şi maţele ce nu născură şi ţiţele ce nu apleacă.” Atunce înceape-vor a grăi codrilor: „Cădeţi spre noi” şi măgurilor: „Acoperiţi-ne”. Derep ce întru leamne verzi aceasta fac, întru uscate ce va fi”. 
  În vreamea aceaea ducea cu Isus şi alţi doi făcători răi cu nusul să ucigă. Şi cînd vineră la loc chema-se al Ţestului, aciia răstigniră el şi făcătorii de rău. Unul amu de-a-dereapta e altul de-a-stînga. Isus grăiia: „Părinte, lasă lor, nu ştiu amu ce fac”. Împărţiia veşmintele lui, arunca sorţi şi sta oamenii de căuta, bătjocuriia şi judecii cu nuşii grăiră: „Alţii mîntuiaşte, să se mîntuiască eluşi de acesta iaste Hristos, alesul lu Dumnezeu”. Rînjiia-l el şi voinicii apropiară-se şi oţet da lui şi grăiia: „De eşti tu împăratul iudeilor, mîntuiaşte-te”. Era şi scriptură <176v> scrisă spri-nsul scripturi elineşti şi rimleneşti şi ovreeşti: „Acesta iaste împăratul iudeilor”. Unul den cei ce spînzura, tîlhariu, huli el grăi: „De eşti tu Hristos, mîntuiaşte tineşi şi noi”. [136] Răspunse alalt, opri lui, grăi: „Nu te temi tu de Dumnezeu că într-aceasta osîndit eşti?” Şi aceasta amu întru dereptate cade-ne-se pre lucrul nostru a lua. E acesta neci un rău n-au făcut”. Şi grăi lu Isus: „Pomeneaşte-mă, Doamne, cînd va veni împărăţiia ta”. Şi zise lui, Isus: „Adevăr grăiesc ţie: astăzi cu mine fi-veri în rai. Era ca la şase ceasure şi un tunearec fu prespre tot pămîntul pînă la al noaole ceas şi întunecă soarele şi se sparse podoaba beseareciei a mijloc. Şi strigă cu glas mare Isus, zise: „Părinte în mînile tale dau sufletul mieu”. Şi aceasta zise, răposă. Văzu vătahul ce <177r> fu, proslăvi Dumnezeu, grăi: „Adevăr omul acesta derept era”. Şi toţi venise năroade să prevească acesta, văzură ce fu, ucidea piepturile lor, întoarseră-se. Sta toţi ştiuţii lui de departe şi muieri ce venise pe urma lui den Galilei văzură acealea. Şi iată bărbat numele-i Iosif sfeatnic acesta, bărbat dulce şi derept. Acesta nu era stătut în sfat şi în lucrul lor den Arimatei cetatea iudeilor ce şi acela aştepta împărăţiia lu Dumnezeu. Acesta apropie-se cătră Pilat, cerşu trupul lu Isus şi luo el, învăli-l el cu pînză şi puse el în groapă tăiată. Întru ea nu era nimea nece dinioară pus. Şi zioa era vineri şi sîmbăta lumina. Pre urmă mearseră muierile ce era venite cu nusul den Galilei. Văzură groapa şi ca pus fu trupul lui, întoarseră-se, gătiră aromat şi mir şi întru sîmbătă <177v> amu tăcură pre leage. 
  În vreamea aceaea întru una den sîmbete vîrtos de demîneaţă vineră la mormînt, purta ce gătise aromat şi alte cu nusele. Aflară piatra răsturnată de pre groapă şi mearseră, nu aflară trupul Domnului lu Isus şi fu nu se domiriia eale de aceasta şi iată doi bărbaţi sta întru eale în veşminte luminate pre înfricoşate fură eale şi plecară faţa la pămînt, ziseră cătr-însele: „Ce căutaţi viul cu morţii? Nu iaste cicea, ce se-au sculat. Aduceţi-vă aminte cum au grăit voao încă aceastea în Galilei; au grăit că se cade Fiiul omenesc vîndut să fie în mînile oamenilor păcătoşi şi răstignit fi-va şi a treia zi învie-va”. Şi se întoarseră de la groapă, spuseră toate aceastea a unsprăzeace şi toate alăltora. Era Mariia Magdalina şi Ioana şi Mariia lu Iacov şi alalte cu nusele <178r> ce grăiră cătră apostoli. Şi se iviră naintea lor ca întru nemică cuvintele lor şi nu crezură lor. E Pătru<…>.
  În vreamea aceaea sculă-se, curse cătră mormînt şi se plecă, văzu veşmintele singure zăcînd şi se duse, întru eluşi mira-se ce fu. Şi iată doi dentr-înşi era ducîndu-se într-acea zi întru oraş de departe, era ca şasezeci de pistreale den Ierusalim, ce-i e numele Emmaus. Şi aceştea grăiia cătră eişi de toate aceastea ce le se tîmplase şi fu grăindu-şi lor şi întrebîndu-se ei şi însuşi Isus apropie-se, mergea cu nuşii; ochii lor ţinea-se ca el să nu cunoască, zise cătr-înşii: „Ce sînt cuvinte aceastea de acealea vă întrebaţi cătră voişi mergînd şi sînteţi măhniţi?” Răspunse unul ce-i e numele Cleop zise cătr-însul: „Tu unul viitoriu [137] eşti den Ierusalim şi nu ştii ce-au fost întru el în zioa aceasta”. Şi <178v> zise lor: „Carele?” Ei ziseră lui: „Ce e de Isus Nazareaninul ce fu bărbat proroc putearnic cu lucrul şi cu cuvîntul naintea lu Dumnezeu şi a tuturor oamenilor, cum deaderă el mai marii preuţi şi domnii noştri la moarte cu osîndă şi răstigniră el. Noi ne nădăim că acesta iaste de va să mîntuiască izrailii ce şi spre acealea toate. Iată trei zile are astăzi de cînd aceaea fu ce şi muieri unele den noi spăreară-ne, fusease de demîneaţă la mormînt şi nu aflară trupul lui. Vineră, grăiră şi ivirea îngerului văzură şi grăiră el că e viu. Şi se duseră unii den noi cătră mormînt şi aflară aşa cum şi muierile au zis e însuşi nu-l văzură. Şi acela zise cătr-înşii: „O, necugetate şi nechibzuite inimi ce să creadeţi de toate ce-au grăit prorocii. Nu se cade aceasta să se chinuiască Hristos şi să între întru slava <179r> lui?” Şi începu de la Moisi şi de la toţi prorocii, spuse lor den toate scripturile ce e de el şi se apropiiară de oraş întru acela ce mergea şi acesta făcu-se mai departe a mearge. Şi nevoiră el, grăiră: „Răpausă cu noi că cătră seară iaste şi plecată iaste zioa”. Şi mearse cu nuşii de răposă şi fu cînd şezu el cu nuşii, luo pită, blagoslovi şi frîmse, deade lor. Acelora se deşchiseră ochii şi cunoscură el şi acela nevăzut fu lor. Şi ziseră cătră eişi: „Nu inimile noastre era de ardea întru noi cînd grăiia noao pre cale şi că spuse noao scriptura?” Şi se sculară într-acel ceas, întoarseră-se, în Ierusalim şi aflară împreunaţi unsprăzeace şi ceia ce era cu nuşii grăiră că adevăr sculatu-se-au <179v> Domnul şi se-au ivit lu Simon şi aceia spuseră ce e la cale şi cumu se-au arătat lor întru frîmtul pitei. Aceasta lor grăind şi însuşi Isus.
  În vreamea aceaea învi-se Isus den moarte, sta în mijloc de ucenicii lui şi grăi lor: „Pace voao”. Spămîntară-se şi înfricoşaţi fură. Părea-le duh vor vedea. Şi zise lor: „Ce sînteţi spămîntaţi şi pentru ce cugete întrară întru inimile voastre? Vedeţi mînile meale şi picioarele meale că însumi eu sînt; pipăiţi-mă şi vedeţi că sufletul trup şi oase nu are, e mine mă vedeţi că am”. Şi aceasta zise, arătă lor mînile şi picioarele încă nu crezură lor de bucurie şi se mirară”. Zise lor: „Aveţi ceva mîncare cicea?” Ei deaderă lui peaşte fript o parte şi de întru un fagur de miiare. Şi luo, naintea lor mîncă. Zise lor: „Aceastea sînt <180r> cuvintele ce-am grăit cătră voi, încă aceasta cu voi că se cade să se sfîrşască toate scripturile întru leagea lu Moisi şi a prorocilor şi psalomii de mine”. Atunce deşchise lor mintea să înţeleagă scriptura şi zise lor că aşa iaste scris şi aşa se cade să se muncească Hristos şi să învie den moarte a treia zi şi se va propovedui în numele lui pocaianiia şi întru lăsăciunea păcatelor în toate limbile înceapeţi den Ierusalim. „Voi seţi mărturie acelora şi iată eu tremeate-voi făgăduita părintelui mieu spre voi. Voi şedeţi în cetatea Ierusalimului pînă vă veţi îmbrăca cu tărie de sus”. Scoase ei afară den Vitanie şi rădică mînile lui, blagoslovi ei şi fu cînd blagoslovi ei, duse-se dentr-înşii şi se sui la ceri şi aceia închinară-se lui. Întoarseră-se întru Ierusalim cu bucurie mare. Şi era pururea în besearecă lăuda şi slăviia Dumnezeu, amin.
  
  [138] <181r> De întru Ion sfîntă bună vestire întru sfînta şi marea dumineca Paştilor
  
  De început era cuvînt şi cuvîntul era cătră Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvînt. Iată era de început cătră Dumnezeu toate acealea fură şi fără de el nimea nu fu ce fu. Întru acesta viaţă era şi viaţa era lumină oamenilor şi lumină întru untunearec lumina şi untunearecul el nu-l prindea. Fu un om trimes de la Dumnezeu, numele lui Ioan. Acesta vine întru mărturie <181v> de să mărturisească de lumină, toţi credinţă să aibă lor. Nu era acela lumină ce să mărturisească de lumină. Era lumină adeverită ce lumina toţi oamenii venise întru lume. Întru lume era şi lumea aceluia fu şi lumea lui nu-l cunoştea. Într-ai lui vine şi ai lui el nu priimiră. Cîţi priimiră el, deade lor puteare feciori lu Dumnezeu să fie. Crezură întru numele lui şi nu den sînge, nece den pohta trupului nece den pohtă bărbătească, ce de la Dumnezeu se născu şi cuvîntul trup fu şi lăcuiia întru noi şi văzum slava lui, slavă ca unul născut den părintele împlut de dulceaţă şi de adevăr. Ioan mărturisi de el şi strigă, grăi: „Acesta era ce-am zis ce după mine va veni, naintea mea fu că mainte de mine era. <182r> De împlutul lui noi luom şi dulceaţă derept dulceaţă că legea lu Moisi dată fu, dulceaţa şi adevărul Isus Hristos fu”. 
  Dumnezeu nimea nu l-au văzut nece dinioară; unul născut fii acesta în poala părintelui, acesta spuse. Şi iată iaste mărturiia lu Ioan cînd tremeaseră jidovii preuţii şi leviţii să întreabe el: „Tu cine eşti?” Şi spuse şi nu se lepădă şi spuse că nu sînt eu Hristos. Şi întrebară el: „Ce amu? Ilie eşti tu?” Şi răspunse: „Ba”. Ziseră lui: „Cine eşti?” De să dăm răspuns de cine ne-au trimes; ce grăieşti de tine însuţi?” Zise: „Eu glas strig întru pustii: isprăviţi calea Domnului cum zice Isaia proroc şi tremeşii”. Era de la farisei şi întrebară el şi ziseră lui: „Ce amu botezi de tu nu eşti Hristos, nece Ilie, nece proroc?” Răspunse lor Ioan, grăi: „Eu botez cu apă; <182v> în mijloc de voi stă ce voi nu ştiţi. Acela iaste de va veni după mine şi naintea mea fu ce eu nu sînt destoinic să dezleg cureaoa călţunului [139] lui”. Aceasta întru Vitavarea au fost, în ceaea parte a Iordanului, unde era Ioan de boteza.
  În vreamea aceaea văzu Ioan Isus viind cătr-însul şi grăi: „Adecă mielul lu Dumnezeu luo păcatele lumiei. Acesta iaste de el eu am zis: „După mine va veni un bărbat şi naintea mea fu, că mai întîiu era”. Şi eu nu ştiu el ce se va ivi izraililor, derept aceaea am venit eu întru apă botez”. Şi mărturisi Ioan grăi că am văzut Duhul deştingînd ca un porumb den ceri şi fu spri-nsul. Şi eu nu ştiia el mene mă tremease să botez cu apă, acela mie zise; „Spre cine veri vedea Duhul deştingînd şi va fi <183r> spri-nsul, acela iaste de va boteza cu Duhul Sfînt . Şi eu văzui şi mărturisesc că acesta iaste Fiiul lu Dumnezeu”. Întru o demăneaţă iară (…).
  În vreamea aceaea stînd Ioan şi den ucenicii lui doi şi văzu Isus viind, grăi: „Iată mielul lu Dumnezeu”. Şi auziră el amîndoi ucenicii grăind şi după Isus duseră-se, întoarse-se Isus văzu ei după el mergînd şi grăi lor: „Ce căutaţi?” Ei ziseră lui: „Ravi – ce se grăiaşte de se spune învăţătoare – unde lăcuieşti?” Grăi lor: „Veniţi de vedeţi”. Vineră de văzură unde lăcuiia şi la el fură într-acea zi ceasul ca la zeace. Era Andrei fratele lu Simon Pătru unul den ceşti doi auzise de Ioan şi dup-însul mearse. Află acesta mainte de frate-său Simon şi grăi lui: „Aflat-am Mesia ce iaste de se spune Hristos”. Şi aduse el cătră Isus <183v> căută spri-nsul Isus, zise: „Tu eşti Simon, fiiul lu Iona, tine te cheamă Chifa ce se spune Pătru”.
  În vreamea aceea vrea Isus să iasă den Galilei şi află Filip şi grăi lui: „Vino după mine”. Era Filip den Vitsaida den cetatea lu Andrei şi a lu Pătru. Află Filip Natanail şi grăi lui ce-au scris Moisi întru leagea şi prorocii: „Aflat-am Isus, fiiul lu Iosif ce e den Nazaret”. Şi zise lui Natanail: „Den Nazaret poate fi ceva bine?” Şi grăi lui Filip: „Vino şi vezi”. Şi văzu Isus Natanail viind cătr-însul şi grăi de el: „Acesta adevăr izrailiteanin, întru el hitleşug nu iaste”. Şi grăi lui Natanail: „Cumu mă ştii?” Răspunse Isus şi zise lui: „Mai denainte pînă nu strigă tine Filip eraţi supt smochin văzutu-te-am”. Răspunse Natanail şi grăi lui: „Învăţătoare, tu eşti Fiiul lu Dumnezeu, tu <184r> eşti împăratul izraililor”. Răspunse Isus şi zise lui: „Derept aceaea-ţi zic că te-am văzut supt smochin că crezuşi? Mai mari de aceastea vedea-veţi”. Grăi lui: „Adevăr, adevăr grăiesc voao, de acmu vedea-veţi ceriul deşchis şi îngerii lu Dumnezeu întrînd şi ieşind spre Fiiul omenesc”. Şi a treia zi.
  În vreamea aceaea nuntă fu în Cana Galileiului. Şi era muma lu Isus aciia; chemat fu Isus şi ucenicii lui la nuntă şi nu ajunse vin. Grăi muma lu Isus cătră el: Vin n-au. Grăi ei Isus: „Ce e mie şi ţie, muiare? N-au venit ceasul mieu”. Grăi muma lui slugilor: „Ce să ară grăi voao, să faceţi”. Era aciia vase de apă de piatră şase zăcea pre curăţiia ovreiască, aduna cîte doao sau trei măsuri. Grăi lor Isus: „Împleţi vasele de apă”. Şi le împlură pînă în <184v> vîrh. Şi grăi lor: „Pocearpiţi [140] acmu şi aduceţi nunilor”. Şi aduseră ca gustă nunul vin fu den apă şi nu ştiia de unde iaste. Slugile ştiia că pocerpise apă. Strigă nunul pre ginere şi grăi lui: „Tot omul mainte vin bun pună şi cîndu se îmbată atunce se veseleaşte. Tu păzeaşte vin bun de acmu”. Aceasta făcu începutul seamnelor Isus în Cana Galileiului şi ivi slava lui şi crezură întru el ucenicii lui.
  În vreamea aceaea vine Isus în Capernaum însuşi şi muma lui şi fraţii lui şi ucenicii lui şi aciia nu în zile multe fură şi aproape era Paştile ovreeşti. Şi se duse întru Ierusalim Isus şi află în besearecă vînzînd oi şi boi şi porumbi şi ceia cu banii şezînd şi făcu bici de aţă şi toţi-i scoase den besearecă, oile şi boii şi tîrgarilor răsipi banii şi scîndurile <185r> răsturnă şi vînzătorilor de porumbi zise: „Luaţi aceastea de aciia. Nu faceţi casa părintelui mieu casă de cumpărătoare”. Pomeniră ucenicii lui că scris iaste că rîvnirea caseei tale mănîncă-mă. Răspunseră amu iudeii şi ziseră lui: „Ce seamne iveşti noao de aceasta faci?” Răspunse Isus şi zise lor: „Sparge-voi beseareca aceasta şi în trei zile rădica-voi ea”. Ziseră iudeii: „Patruzeci şi şase de ani zidită au fost aceasta besearecă şi tu în trei zile rădica-veri ea?” El grăiia de besearecă trupul lui. Cînd amu se va scula den moarte pomeniră ucenicii lui că aceaea grăiaşte şi crezură scriptura şi cuvintele ce zise Isus. Cînd era întru Ierusalim în praznicul Paştilor, mulţi crezură în numele lui. Văzură seamnele ce făcea. Însuşi Isus nu se deade el în credinţa lor ce însuşi ştiia toate şi că nu trebuiia cineva să mărturisească <185v> de oameni. Însuşi amu ştiia ce era întru oameni.
  În vreamea aceaea era un om den farisei numele lui Nicodim, jude jidovesc. Acesta vine cătră Isus noaptea şi zise lui: „Învăţătoare, ştiu că de la Dumnezeu ai venit învăţătoriu. Nimea amu nu poate seamnele aceastea să facă ce tu faci de nu va fi Dumnezeu cu nusul”. Răspunse Isus şi zise lui: „Adevăr, adevăr grăiesc ţie, cine nu se va naşte de sus, nu poate vedea împărăţiia lu Dumnezeu”. Grăi cătr-însul Nicodim: „Cum poate omul să se nască bătrîn acesta? Au doară în maţele mîni-sa a dooară întra-vă să se nască”. Răspunse Isus: „Adevăr, adevăr grăiesc ţie: „Cine nu se naşte cu apă şi cu duhul nu poate întra în părăţiia lu Dumnezeu. Născutu e den trup, trup iaste şi născutu e den duh, duh iaste. Nu te mira că ce-ţi zic, cade-se voao să vă naşteţi de sus. Duhul <186r> unde va vrea să sufle şi glasul lui auzi-se-veri ce nu ştii de unde vine şi unde se duce. Aşa iaste tuturora cine e născut den duh”. Răspunse Nicodim şi zise lui: „Cum poate aceasta să fie?” Răspunse Isus şi zise lui: „Tu eşti învăţătoriul izraililor şi aceasta nu ştii. Adevăr, adevăr grăiesc ţie că ce ştim grăim şi ce-am văzut mărturisim şi mărturiia noastră nu priimită. De pămînt zic voao şi nu credeţi, cum de aşi zice voao de ceri creadereaţi?”.
  Zise Domnul: „Nimea nu se duse la ceri, numai ce se deştinse den ceri Fiiul omenesc acesta la ceri şi cum înălţă Moisi şarpele întru pustii. Aşa se [141] cade să se înalţe Fiiul omenesc. Toţi cine va creade întru el nu va peri”.
  Zise domnul: „Aşa iubi Dumnezeu lumea ca Fiiu-său unul născut dat iaste. Toţi cine va creade întru <186v> el nu va peri ce au viiaţa de veaci. Nu trimease Dumnezeu Fiiul său întru lumea de să judece lumea, ce să mîntuiască lumea. Cine va creade întru el nu va fi osîndit, iară cine nu va creade, osîndit iaste că nu creade în numele unul născut Fiiul lu Dumnezeu. Acesta iaste judeţul că lumină vine în lume şi iubiră oamenii mai vîrtos întunearecul decît lumina. Era amu rău lucrul lor; toţi amu cine lucrează rău, urăsc lumina şi nu vin cătră lumină să nu se arate lucrurile lor că sînt hitleane, iară cine face adevăr, vine cătră lumină să ivească lucrurile lor că de Dumnezeu sînt lucrate”.
  În vreamea aceaea vine Isus şi ucenicii lui în pămîntul jidovilor şi acolo lăcuiia cu nuşii şi boteza. Era Ioan de boteza întru Eron aproape de Salim că apă multă era acolo <187r> şi mergea şi se boteza. Nu amu era băgat în temniţă Ioan. Fu întrebare den ucenicii lu Ioan cu iudeii de curăţie şi vineră cătră Ioan şi ziseră lui: „Învăţătoare, ce era cu tine în ceaia parte de Iordan ce tu mărturisiiai, iată acesta botează şi toţi vineră cătr-însul”. Răspunse Ioan zise: „Nu poate omul lua nemică de nu-i va fi lui dat den ceri. Voi înşivă mie mărturisiţi că am zis. „Nu sînt eu Hristos, ce ca un tremes sînt înaintea lui. Cine are nevastă, ginere iaste, iară alt ginere stă şi ascultă el. Cu bucurie se bucură de glasul ginerelui. Aceasta amu bucuriia mea împluse. Acesta amu cade-se să crească, noi să ne micşurăm. Vine de sus, prespre toţi iaste; aceştea de pămînt, de pămînt iaste şi de pămînt grăiesc. Vine den ceri prespre toţi iaste şi ce-au văzut ş-au auzit aceasta mărturiseaşte şi mărturiia lui nimea nu priimiră <187v> cine priimiră a lui mărturie pecetluiră că Dumnezeu adeverit iaste. Ce amu tremease Dumnezeu graiurile lu Dumnezeu să grăiesc. Nu întru măsură amu Dumnezeu deade duhul. Părintele iubeaşte Fiiul şi tot au dat în mîna lui. Cine va creade în Fiiul, avea-va viiaţa de veaci, iară cine nu va creade în Fiiul, nu va vedea viiaţa, ce mîniia lu Dumnezeu fi-va spri-nsul”. Cînd amu înţelease Isus că auziră fariseii că Isus mai mulţi ucenici au făcut şi botează decît Ioan , Isus însuşi nu boteza ce ucenicii lui, lăsă Iudeii şi se duse iară în Galilei, cădea-i-se lui să între înlăuntru în Samariia.
  În vreamea aceaea vine Isus în cetatea Samariei, cheamă-se Sihar, aproape de oraş ce deade Iacov lu Iosif, fiiu-său. Era acolo puţul lu Iacov. Isus ustenise de cale, şedea aşa la puţ; ceasul era ca la şase. <188r> Vine o muiare de Samariia să-şi scoaţă apă. Grăi ei Isus: „Dă-mi apă să beau”. Ucenicii lui era tremeşi în cetate să cumpere bucate. Grăi lui muiarea samareanina: „Cum tu, jidov eşti, de la mine ceri să beai? Muiare samareanină sînt. Nu se apropie jidovii de samareanini”. Răspunse Isus, zise ei: „De-ai fi ştiind darul lu Dumnezeu şi cine iaste de-ţi grăieşte: „Dă-mi apă să beau” tu ai ceare de la el şi ţe-ar da apă vie”. Grăi [142] lui muiarea: „Doamne, nece pocerpală ai şi puţul iaste adînc. De unde amu ai apă vie? Au doară tu mai bun eşti de părintele nostru Iacov ce-au dat noao puţul şi acesta de într-însul bea şi feciorii lui şi dobitocul lui?” Răspunse Isus şi zise ei: „Toţi cine vor bea de apa aceasta însetoşa-se-vor iară, iară de va bea de apa ce eu da-voi lui, nu se va însetoşa în veaci ce apa ce eu da-voi lui fi-va întru el <188v> izvor de apă cură-va în viiaţa de veaci”. Grăi cătr-însul muiarea: „Doamne, dă-mi aceaia apă să nu-m fie seate nece să vii încoace să pocerpesc. Grăi ei Isus: „Du-tă de cheamă bărbatul tău şi vino încoace”. Răspunse muiarea şi zise: „N-am bărbat”. Grăi ei Isus: „Bine zici că bărbat n-am; cinci amu bărbaţi ai, şi acmu cela ce ai nu ţi-e bărbat. Adecă adevăr spuseşi”. Grăi lui muiarea: „Văz că proroc eşti tu. Părinţii noştri în codrul acesta închinară-se şi voi grăiţi că în Ierusalim cade-se să se închine”. Grăi ei Isus: „Muiare, ai-mi credinţa că va veni ceasul cînd nece în codrul acesta, nece în Ierusalim închina-se-vor părintelui; voi o veţi închina că nu ştiţi, noi ne văm închina că ştim că mîntuirea den iudei iaste. Ce vine ceasul şi acmu iaste cînd adeveriţii închinătorii închina-se-vor părintelui cu duhul şi cu adevăr şi amu Tatăl unulu e, caută să se <189r> închine lui; Duhul iaste Dumnezeu şi cine se închină lui, duhul şi adevărul cade-se să se închine”. Grăi lui muiarea: „Ştiu că Mesia va veni, grăiaşte-se Hristos; cînd acela va veni spune-va noao toate”. Grăi ei Isus: „Eu sînt de grăiesc cu tine”. Şi atunce vineră ucenicii lui şi se mirară că cu muiarea grăiia. Nemică amu nu ziseră: „Ce cauţi?” sau „Ce grăieşti cu nusa?” Lăsă amu vasul ei muiarea şi se duse în cetate şi grăi oamenilor: „Veniţi de vedeţi omul ce-m zise toate cîte-am făcut; au doară acela iaste Hristos?” Ieşiră den cetate şi mergea cătr-însul. Între aceia ruga el ucenicii lui grăiră: „Învăţătoare, mănîncă”. El zise lor: „Eu mîncare am a mînca ce voi nu ştiţi”. Grăiră ucenicii cătră eişi: „Au doară cineva aduse lui de mîncă?” Grăi lor Isus: „A mea mîncare iaste de să fac voia cine m-au trimes şi să sfîrşesc lucrul lui. Nu voi grăiţi că încă <189v> patru luni sînt şi seacerea va veni. Iată grăiesc voao: „Rădicaţi ochii voştri şi vedeţi pămînturile că sînt plăviţe spre secerişi sînt. Şi seceră, preţ luo şi adună rodul întru viiaţa de veaci de va semăna împreună bucura-se-va şi secerişului. De acest amu cuvînt iaste adeverit că altul iaste de semănă şi altul iaste de seceră. Eu vă trimeţ să seceraţi; unde voi n-aţi ustenit alţii se-au ustenit şi voi în usteneala lor întra-veţi”. Den cetatea aceasta mulţi crezură întru el den samareanini derept cuvîntul muierei ce mărturisi că-m zise toate cîte-am făcut. Că vineră amu cătr-însul samareaninii, rugară el de să fie într-înşii; şi fu aciia doao zile şi mult mai vîrtos crezură derept cuvîntul lui e muierei grăiră că nu derept cuvîntul tău creadem, înşine amu auzit-am şi ştim că acesta iaste adevăr mîntuitoriul <190r> lumiei Hristos. După a doa zi ieşi Isus de acolo şi se duse în Galilei. Însuşi amu Isus mărturisi că prorocul întru a lui moşie cinste n-are. Cînd vine în Galilei priimiră el galileaninii toate văzuse ce făcu întru Ierusalim în praznic; şi aceia amu venise în praznic. Vine iară Isus în Cana Galileiului unde făcu apa vin.
  [143] În vreamea aceaea era un bărbat împărătesc; al lui fecior boliia în Capernaum. Acesta auzi că Isus vine den Iudei în Galilei, mearse cătr-însul şi ruga el de să meargă şi să vindece fiiul lui, vrea amu să moară. Zise amu Isus cătr-însul: „De seamne şi ciude nu veţi vedea, nu veţi avea a creade”. Grăi cătră el bărbatul împărătesc: „Doamne, pasă mainte pînă nu moare feciorul mieu”. Grăi lui Isus: „Pasă, fiiul tău viu iaste”. Şi crezu omul cuvintele ce zise lui Isus, duse-se. Aciia mergînd el, iată robii <190v> lui timpinară el şi spuseră lui, grăiră că fiiul tău viu iaste şi întrebă amu dinşii în care ceas boala lui au fost şi ziseră lui ca în seară întru al şaptelea ceas lăsă-l el focul. Înţelegu părintele-i că acela era ceasul cînd zise lui Isus că fiiul tău viu iaste şi crezu însuşi şi toată casa lui. Iată iară al doilea semn făcu Isus viind den Iudei în Galilei. După aceaea era praznicul ovreesc.
  În vreamea aceaea duse-se Isus în Ierusalim. Iaste întru Ierusalim la fîntîna oiei ce se grăiia ovreiaşte vitezda, cinci pridvoară are. Într-acealea zăcea mulţi bolnavi: orbi, ologi, uscaţi, aştepta rădicatul apeei; îngerul amu al Domnului deştingea întru fîntînă şi turbura apa şi cine băga întîi după turbureala apeei, sănătos era. Alalţi de boală era ţinuţi. <191r>  Era un om acolo treizeci şi opt de ani avea întru boală. Acesta văzu Isus zăcînd şi înţelease că mulţi ani încă are, grăi lui: „Vreare-ai să fii sănătos?” Răspunse lui bolnavul: „Doamne, om n-am cîndu se turbură apa să mă arunce în fîntînă e cînd merg eu, altul mainte de mine au băgat”. Grăi lui Isus: „Scoală, ia-ţi patul tău şi îmblă”. Şi aciia sănătos fu omul şi luo patul lui şi îmbla. Era sîmbătă într-acea zi. Grăiră jidovii vindecatului: „Sîmbătă iaste şi nu ţi se cade să iai patul”. Răspunse lor: „Cine m-au făcut sănătos acela mi-au zis: „Ia-ţi patul tău şi îmblă”. Vindecatul nu ştiia cine iaste. Isus amu ascunse-se nărodul; era la loc. După aceaea află el Isus în besearecă şi zise lui: „Iată sănătos fuseşi. De acmu să nu mai greşeşti. Să nu fie ca vai de tine”. Duse-se omul şi spuse iudeilor <191v> că Isus iaste de l-au făcut el sănătos. Şi derept aceaea goniia Isus iudeii şi căuta el să-l ucigă. Derept aceasta făcuse în sîmbătă. Isus răspunse lor.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el , iudeilor: „Părintele mieu de acmu lucra-va şi eu voi lucra”. Derept aceaea mai vîrtos căuta el să-l ucigă că nu numai spărgea sîmbăta ce şi părintele lui grăiia Dumnezeu; tocma se făcea cu Dumnezeu. Răspunse Isus şi zise lor: „Adevăr, adevăr grăiesc voao: nu poate Fiiul face de eluşi nemică de nu va vedea părintele făcînd; ce amu acela face, aceasta şi Fiiul aşijderea face. Părintele amu iubeaşte Fiiul şi toate au arătat lui ce însuşi face şi mai mari de aceastea arăta-va lui lucrure ca voi să vă miraţi cum amu părintele înviiază morţii şi viu <192r> aşa şi Fiiul cine va vrea să învie. Părintele amu nu judecă nimea ce judecata toată au dat Fiiului. Toţi cine va ceti Fiiul ca şi cînd ară čăti Părintele; cine nu va ceti Fiiul nu va ceti părintele ce l-au trimes el”.
  [144] Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor; „Adevăr, adevăr grăiesc voao că cine va asculta cuvintele meale şi vor creade cela ce m-au trimes, avea-vor viiaţă în veaci şi la judecată nu vor veni, ce vor treace den moarte în viiaţă. Adevăr, adevăr grăiesc voao că vine ceasul şi acmu iaste cînd morţii auzi-vor glasul Fiiului lu Dumnezeu şi vor auzi, învie-vor. Cum amu părintele viiaţă are întru el, aşa deade şi Fiiului viaţă să aibă întru el şi puteare deade lui şi judecată să facă că Fiiul omenesc iaste. Nu vă mirareţi de acesta că vine ceasul, <192v> toţi cine-au fost înlăuntru morminte auzi-vor glasul lui şi ieşi-vor cine-au făcut bine, întru învierea vieţeei, iară cine-au lucrat rău, întru învierea judeţului. Nu poci fi eu de mineşi să fac nemică”. 
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Cum auziţi că judec? Şi judecata mea dereaptă iaste? Că nu căut voia mea ce voia celuia ce m-au trimes, părintele. De voi eu mărturisi de mine, mărturiia mea nu va fi adeverită. Altul iaste de va mărturisi de mine şi ştiu că adeverită iaste mărturie ce va mărturisi de mine. Voi tremeaset cătră Ioan şi mărturisi adeverit. Eu nu den oameni mărturie priimesc ce aceasta grăiesc ca voi mîntuiţi să fiţi. Şi el era lumînare aprinsă şi lumina; voi nu vrut să vă bucuraţi în ceasul lumineei <193r> lui. Eu am mărturie mai mare de a lu Ioan; lucrul amu ce-au dat părintele mie părintele să-l sfîrşesc, el, acest lucru ce eu fac, mărturisi-va de mine că părintele m-au trimes. Şi m-au trimes părintele acela mărturisi-va de mine. Nece glasul lui auzit-aţi , nece dinioară, nece vedearea lui aţi văzut. Şi cuvintele lui n-au a fi întru voi derep ce ce acela trimease aceluia voi nu crezut. Ispitiţi scriptura că voi pare-vă-se întru ei viiaţa de veaci aveţi şi aceia mărturisi-va de mine şi nu veţi să veniţi cătră mine ca viiaţă să aveţi. Slavă den oameni priimiţi ce vă înţeleg că lubovul lu Dumnezeu nu aveţi întru voi. Eu venii în numele părintelui mieu şi nu priimit mine. De va veni altul în numele lui, acela veţi priimi. Cum voi să puteţi creade slavă den omeni priimiţi şi slavă ce e den unul Dumnezeu nu căutaţi? Au doară vă pare că <193v> eu de voi zic părintelui; iaste ce va grăi de voi, Moisi; spri-nsul voi upovăiţi. De-aţi fi fost crezut lu Moisi fi-vreaţi de-aţi creade şi mie; de mine amu acesta scris e. De scriptura aceluia n-aţi crezut, cum ale meale cuvinte credinţă să aveţi?” După aceaea duse-se Isus în ceaea parte de marea Galileiului, a Tiveriadului şi după el mergea nărod mult că vedea seamnele lui ce făcea spre bolnavi. Sui-se la un codru Isus şi acolo şedea cu ucenicii lui. Era aproape Paştile, praznicul ovreesc.
  În vreamea aceaea rădică amu Isus ochii şi văzu că mult nărod vine cătr-însul. Grăi cătră Filip: „De cît văm cumpăra pită să mănînce aceştea?”. Aceasta grăiia, ispitiia el însuşi amu ştiia ce vrea să facă. Răspunse lui Filip: „Doao sute de bani de pîine nu va sosi lor, dentre ei puţinel ce vor <194r> priimi”. Grăi lui unul [145] den ucenicii lui, Andrei, fratele lu Simon Pătru: „Iaste un fecior cicea şi are cinci pite de orz şi doi peşti ce şi acealea ce sînt la atîţea?” Zise Isus: „Să faceţi oamenii să şază”. Era iarbă multă la loc. Şezură amu bărbaţii , număr ca cinci mie. Luo pitele Isus şi laudă deade, deade-le ucenicilor, e ucenicii şăzătorilor. Aşijderea şi den peaşte cît vrură şi ca se săturară, grăi ucenicilor lui: „Adunaţi rămăşiţele şi fărîmele, nemica să piară”. Adunară-le şi împlură doaosprăzeace coşure de fărîme den cinci pite de orz ce rămăsease mîncătorilor.
  În vreamea aceaea văzură ucenicii semnul ce făcu Isus, grăiră că acesta iaste adeverit proroc vine întru lume. Isus înţelegu că vor să vie şi să răpească el de să facă el împărat <194v> duse-se iară în codru însuşi singur. Că pînă aciia fu, deştinseră ucenicii lui la mare şi întrară în corabie, ducea-se în ceea parte de mare în Capernaum. Şi un tunearec încă fu şi nu era mers cătr-înşii Isus. În mare, vînt mare sufla, înălţa-se valurile amu ca doaozeci de mile şi cinci sau treizeci. Văzură Isus îmblînd pre mare şi aproape de corabie fu şi se spăreară. El grăi lor: „Eu sînt, nu vă teameţi”. Vrea să-l ia el în corabie şi aciia corabia fu la pămînt unde se ducea. Demăneaţa nărodul ce sta în ceea parte de mare văzură că altă corabie nu era acolo, numai una aceaea întru ea întrase ucenicii lui şi că nu întră cu ucenicii lui Isus în corabie ce înşişi ucenicii lui duseră-se. Şi alte corabii venise den Tiveriada aproape de locul unde mîncase pită, blagodăriră Domnului. Cînd văzu nărodul <195r> că Isus nu era acolo, nece ucenicii lui, întrară înşişi în corabie şi vineră în Capernaum să caute Isus şi aflară el în ceea parte de mare, ziseră lui: „Învăţătoare, cînd ai fost acicea?” Răspunse lor şi zise: „Adevăr, adevăr grăiesc voao, căutaţi mine nu ca să vedeţi seamne, ce să mîncaţi pită şi să vă săturaţi”.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Lucraţi, nu bucate pierdute, ce bucate ce vor fi în viiaţa veacilor ce Fiiul omenesc voao deade; acesta amu părintele semnă-l Dumnezeu”. Ziseră amu: „Ce să facem de să lucrăm lucrul lu Dumnezeu?” Răspunse Isus şi zise lor: „Acesta iaste lucrul lu Dumnezeu; să creadeţi în acesta ce-au trimes acela”. Ziseră lui: „Care amu tu seamne faci să vedem şi să creadem tine? ce lucrezi? părinţii noştri mîncară mană <195v> în pustie cum iaste scris: „pîine den ceri deade lor de mîncară”. Zise amu lor Isus: „Adevăr, adevăr grăiesc voao, nu Moisi dat-au voao pîine den ceri, ce părintele mieu dat-au voao pîine adeverită den ceri. Pîine amu a lu Dumnezeu iaste ce-au deştins den ceri şi dat-au viaţă lumiei”. Ziseră amu cătr-însul: „Doamne, pururea dă noao pîinea aceasta”. Zise lor Isus.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Eu sînt pîine vie. Cine va veni cătră mine n-are a flămînzi şi cine va creade întru mine n-are a se însetoşa nece dinioară. Ce zic voao că mă şi văzut şi nu creadeţi. Toate ce-au [146] dat mie părintele cătră mine vor veni şi cine va veni cătră mine nu-l voi scoate afară că am deştins den ceri nu să fac voia mea, ce voia celuia ce m-au trimes. <196r> Aceasta iaste voia cela ce m-au trimes, părintele. De toate ce mi-au dat nu voi piarde de la el ce-i voi învie în zilele de apoi.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii: „Aceasta iaste voia celui ce m-au tremes. Toţi cine vor vedea Fiiul şi vor creade întru el, avea-vor viiaţă în veaci şi-i voi învie eu în zilele de apoi”. Răpştiră amu iudeii de el că zise: „Eu sînt pîine deştinsă den ceri”. Şi grăiră: „Nu iaste acesta Fiiul lu Iosif ce noi ştim tatăl şi muma? Cum amu grăiaşte acesta, că den ceri au deştins?” Răspunse amu Isus şi zise lor: „Nu răpştireţi între voi. Nimea nu poate veni cătră mine de nu va părintele ce m-au tremes să tragă el şi eu învie-l-voi în zilele de apoi. Iaste scris întru proroci: „Şi vor fi toţi ucenici lu Dumnezeu”. Toţi amu cine vor auzi părintele şi vor asculta, <196v> veni-vor cătră mine. Nu că părintele cineva iaste de l-au văzut; numai acesta de la Dumnezeu, acesta au văzut părintele. Adevăr, adevăr grăiessc voao, cine va creade întru mine avea-va viiaţă în veaci”. 
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeii: „Eu sînt pîine vie. Părinţii voştri mîncară mană întru pustii şi muriră. Acesta iaste pîine deştinsă den ceri. Cine va mînca dentru ea nu va muri. Eu sînt pîine vie ce den ceri deştinş; cine va mînca de pîine aceasta viu va fi întru veaci şi pîine ce eu dau trupul mieu iaste ce eu-l dau derept viiaţa lumiei”. Împingea-se amu întru eişi jidovii grăiră: „Cum poate acesta da noao trupul să-l mîncăm?” Zise lor Isus: „Adevăr, adevăr grăiesc voao: cine nu va mînca trupul Fiiului omenesc şi să bea sîngele <197r> lui, viiaţă nu va avea întru el; cine va mînca trupul mieu şi va bea al mieu sînge avea-vor viiaţa de veci şi eu-l voi învie în zilele de apoi. Trupul mieu adeverit iaste mîncare şi sîngele mieu adeverit iaste beare”.
  Zise Domnul cătră ceia ce crezură lui, iudeii: „Cine va mînca trupul mieu şi va bea al mieu sînge, întru mine va lăcui şi eu întru el cumu m-au trimes viul părintele şi eu viez derept părintele şi mînca-mă-va şi acela viu va fi derept mine. Acesta iaste pîine deştinsă den ceri nu cum au mîncat părinţii voştri mană şi muriră. Cine va mînca pîinea aceasta, viu va fi în veaci”. Aceasta zise, în gloate învăţa în Capernaum. Mulţi amu auziră den ucenicii lui, ziseră: „Iute iaste acesta cuvînt. Cine poate el asculta?” Ştiu Isus întru eluşi că răpştesc <197v> ucenicii lui, de aceia zise lor: „Iată voi vă blăznit? De amu veţi vedea Fiiul omenesc ducîndu-se unde era mai de nainte? Duhul iaste ce înviază, trupul [147] nu foloseaşte nemică; grăiţi ce eu grăiesc voao: duh sînt şi vii sînt. Ce sînt unii den voi ce nu cred”. Ştiia amu de întîiu Isus care-i sînt de nu cred şi cine iaste cela ce va vinde el. Şi grăi: „Derept aceaea zic voao că nimea nu poate să vie cătră mine de nu va fi dată lui de la părintele mieu”. De aceasta mulţi den ucenicii lui duseră-se îndărăt şi de aciia nu mai îmbla cu nusul. Zise Isus a doisprăzeace: „Au doară şi voi veţi să vă duceţi?” Răspunse amu lui Simon Pătru: „Doamne, cătră cine vrem mearge? Grăieşti viiaţa de veaci ai şi noi creadem şi cunoaştem că tu eşti Hristos, Fiiul lu Dumnezeu, viului”. Răspunse lor: „Nu eu voi doisprăzeace aleş? şi den voi unul diavolul iaste”. Grăiia <198r> lu Iuda a lu Simon Iscariotul. Acesta amu vrea să vînză el, unul acesta den doisprăzeace.
  În vreamea aceaea mergea Isus în Galilei, nu vrea amu întru Iudei să meargă că-l căuta Iudeii să-l ucigă. Aproape era praznicul ovreesc, cursură în besearecă. Ziseră cătră el fraţii lui: „Treci de aicea şi te du în Iudei ca ucenicii tăi să vază lucrul tău ce faci. Nemică amu nu e în taină ce faci şi caută însuţi aiavea să fie. De aceasta faci, iveaşte-te lumiei”. Nece fraţii lui amu nu credea întru el. Grăi amu lor Isus: „Vreamea mea n-au venit, e vreamea voastră pururea iaste gata. Nu poate lumea să urască voi, e mine mă urăsc că eu mărturisesc de ei că lucrurile lor reale sînt. Voi vă duceţi în praznicul acesta, iară eu nu voi mearge în praznic că vreamea mea nu se-au împlut”. Aceasta zise lor, lăsă Galileiul. Ca se duseră fraţii lui atunce şi însuşi <198v> duse-se în praznic şi grăiia: „Unde iaste acela?” Şi răpştire multă era de el întru nărod. Unii grăiia că bun iaste e alţii grăiia: „Ba, ce înşală nărodul”. Nece unul amu grăiia aiavea de el, derept frică ovreilor.
  Praznicul încă se jumătăţă, duse-se Isus în besearecă şi învăţa şi se mira iudeii, grăiră: „Cum acesta carte ştie? N-au învăţat?” Răspunse amu lor Isus şi dzise: „A mea învăţătură nu e a mea, ce cela ce m-au trimes. Cine va vrea voia lui să facă, înţeleage-va de învăţătură cine iaste de la Dumnezeu sau eu de mine grăiesc. Grăiaşte de eluşi slava lui caută, iară cine va căuta slava cela ce l-au trimes el acesta adeverit iaste şi nu e nedereptate întru el. Nu Moisi deade voao leage şi nimea nu face den voi leage. Ce căutaţi mine să mă ucideţi?” răspunse nărodul şi zise: „Drac ai. Cine caută tine să te <199r> ucigă?” Răspunse Isus şi zise lor: „Un lucru voi face şi toţi vă veţi mira. Derept aceaea deade voao Moisi tăietură nu că iaste de la Moisi, ce de la părintele şi întru sîmbătă tăiaţi omul. De va priimi tăietura omul în sîmbătă să nu spargă leagea lu Moisi, spre mine vă mîniaţi că toţi oamenii sănătoşi-i făcui întru sîmbătă. Nu judecaţi în făţărie, ce derept judeţ faceţi”. Grăiră amu unii den Ierusalimleani: „Nu iaste acesta cela ce căutaţi să ucideţi? Şi de aceasta nu se sfiia grăind: „Şi doară cum adeverit înţeleaseră [148] judecii că acesta iaste adevăr Hristos? Ce cesta ştim de unde iaste. Hristos cînd va veni nimea nu-l va şti de unde iaste”. Strigă amu în besearecă, învăţa Isus şi grăi: „Şi mine ştiţi şi ştiţi de unde sînt şi de mine n-am venit, ce iaste adeverit cela ce m-au trimes ce voi nu-l ştiţi; eu ştiu el că de la el sînt şi <199v> acela m-au trimes”. Căuta să prinză el şi nimea nu puse mîinile spri-nsul că nu era venit ceasul lui. Mulţi den nărod crezură întru el şi grăiia că Hristos cînd va veni au doară mai mare seamne va face ce face acesta. Auziră fariseii nărodul răpştind de el aceasta şi tremeaseră fariseii şi mai marii preoţi să prinză el. Zise Isus: „Încă puţină vreame cu voi sînt şi mă voi duce cătră cela ce m-au trimes. Căuta-veţi mine şi nu mă veţi afla şi unde sînt eu voi nu veţi putea veni”. Ziseră iudeii cătră eişi: „Unde acesta va să se ducă că noi nu văm afla el? Au doară în răsipa elinilor va să se ducă şi să înveaţe elinii? Ce iaste cuvîntul acesta ce zice: „Căuta-veţi mine şi nu mă veţi afla” şi „Unde sînt eu voi nu veţi putea veni”?
  În zioa de apoi mare praznic stătu Isus şi striga, grăi: „Cine <200r> va fi însetoşat să vie cătră mine şi să bea. Cine va creade întru mine – cum zice scriptura – rîuri den maţele lui cură-vor ape vii”. Aceasta zise de Duhul cine vrea să priimească cine creade întru el nu era amu Duhul Sfînt că Isus nu era proslăvit. Mulţi amu den nărod auziră cuvîntul grăind: „Acesta iaste adeverit proroc”. Unii grăiră: „Acesta iaste Hristos”. Alţii grăiră: „Au doară den Galilei Hristos va veni?” nu grăiaşte Scriptura că den sămînţa lu David şi den oraşul Vitleemului, unde era David, Hristos va veni?” Sfară fu întru nărod derept el. Unii dentr-înşii vrea să prinză el ce nimea nu puse mînile spri-nsul. Vineră slugile cătră mai marii preoţi şi fariseii şi ziseră lor aceia: „Pentru ce nu l-aţi adus el?” Răspunseră slugile: „Nece în un om iaste să grăiască aşa ca acest om”. Răspunseră <200v> amu lor fariseii: „Au doară şi voi sînteţi prilăstiţi? Doară cine va creade den judeci întru el sau den farisei? Ce nărodul acesta nu ştiu leage, blăstemaţi sînt”. Grăi Nicodim cătr-înşii ce venise noaptea cătră el: „Unul acesta dentr-înşii au doară leagea noastră judeca-va omul de nu va fi auzit mai denainte? şi să înţeleagă ce va face”. Răspunseră şi ziseră: „Au şi tu den Galilei eşti? Ispiteaşte şi vezi că proroc den Galilei nu se va scula”. Şi se duseră cineşi în casa lui. Isus duse-se în codrul Eleonului. Demîneaţa iară vine în besearecă şi toţi oamenii mergea cătr-însul şi şedea de învăţa ei.
  În vreamea aceaea aduseră cărtularii şi fariseii cătr-însul o muiare prinsă în curvie şi puseră ea în mijloc. Grăiră lui: „Învăţătoare, aceasta am aflat acmu <201r> curvărind. În leagea noastră Moisi a zis: „Acela cu pietri să-l ucidem”. Tu ce grăieşti de ea?” Aceasta grăiia de ispitiia el să fie să ea ceva să grăiască spri-nsul. Isus josu se plecă, cu deageatul scriia la pămînt, nu răspunse lor. Ca încetară întrebînd el, sculă-se, zise cătr-înşii: „Cine iaste fără păcate întru voi mainte cu piatra să arunce spri-nsa”. Şi iară josu se plecă, scriia la pămînt. Ei auziră şi cu cugetul se obliciră, ieşiră unul cîte unul. Începură den bătrîni pînă ceia [149] de apoi şi rămase însuşi Isus şi muiarea în mijloc era. Sculă-se Isus şi nece unul nu văzu, fără muiarea. Zise ei: „unde sînt aceia ce vădiia spre tine? Nemică nu judecară tine”. Ea zise: „Nemică, Doamne”. Zise ei Isus: „Nece eu tine osîndi-voi, pasă şi de acmu să nu mai greşeşti”. Iarăşi zise <201v> lor Isus, grăi.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Eu sînt lumină lumiei. Cine va veni după mine n-are a mearge întru untunearec ce avea-vor lumina veacilor”. Ziseră lui fariseii: „Tu de tine însuţi mărturiseşti şi mărturiia ta nu iaste adeverită”. Răspunse Isus şi zise lor: „De eu mărturisi-voi de mine, adeverită iaste mărturiia mea că ştiu de unde-am venit şi unde voi mearge. Voi nu ştiţi de unde-am venit şi unde merg. Voi pre trupuri judecaţi. Eu nu judec nimea şi de voi judeca eu, judecata mea adeverită iaste că unul nu sînt, ce eu şi cela ce m-au trimes, părintele. Şi în leagea voastră scris iaste că doi oameni mărturie adeverită iaste. Eu sînt de mărturisesc de mineşi singur şi mărturisi-va de <202r> mine cela ce m-au trimes, părintele”. Grăiră lui: „Unde iaste părintele tău?” Răspunse Isus: „Nece mine ştiţi, nece părintele mieu. De-aţi fi ştiind mine, şi părintele mieu aţi fi ştiind”. Aceaste cuvinte grăi Isus în gazofilachie, învăţa în besearecă şi nimea nu prinse el că nu era venit ceasul lui. Zise amu iară lor Isus.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Eu mă duc şi veţi căuta mine şi în păcatele voastre muri-veţi. Unde voi eu mearge, voi nu veţi putea veni”. Grăiră amu Iudeii: „Au doară însuşi se va ucide că grăiaşte: „Unde voi eu mearge voi nu veţi putea veni”? Zise lor: „Voi de jos sînteţi, eu de sus sînt. Voi den lumea aceasta sînteţi, eu nu sînt den lumea aceasta. Zic amu voao că muri-veţi în păcatele voastre. De amu <202v> nu veţi creade că sînt eu, muri-veţi în păcatele voastre”. Grăiră lui: „Tu cine eşti?” Zise lor Isus: „Ca o începătură grăiesc voao. Mult am a grăi de voi şi să judec; ce cela ce m-au trimes adeverit iaste şi eu ce am auzit de la el, aceea grăiesc în lume”. Nu înţelegea amu că părintele lor grăiia. Zise lor Isus: „Cîndu se va înălţa Fiiul omenesc, atunce veţi înţeleage că eu sînt şi de mineşi nu fac nemică, ce cumu m-au învăţat părintele mieu aceea grăiesc şi cine m-au trimes, cu mine iaste. Nu va lăsa mine singur părintele că eu ogodinţa lui fac pururea”. Aceasta lor grăiia. Mulţi crezură întru el.
  Zise Domnul cătră ceia ce crezură lui, iudeilor: „De veţi fi voi întru cuvintele meale, adevăr ucenicicii miei fi-veţi <203r> şi înţeleage-veţi adevărul şi adevărul slobozi-vă-va”. Răspunseră şi ziseră lui: „Sămînţa lu Avraam sîntem şi nemică n-am lucrat nemunuia; cum tu grăieşti că slobozi fi-veţi?” Răspunse lor Isus: „Adevăr, adevăr grăiesc voao că toţi ce fac păcate, rob iaste păcatelor. Robul nu va lăcui în casă întru veaci, Fiiul va lăcui întru veaci. De amu Fiiul vă va slobozi. Adevăr, slobozi veţi fi. Ştiu că sămînţa lu Avraam sînteţi [150] ce căutaţi mine să ucideţi că cuvîntul mieu nu se amistuiaşte întru voi. Eu ce-am văzut de la părintele mieu grăiesc şi voi amu ce-aţi văzut de la părinţii voştri faceţi”. Răspunseră şi ziseră lui: „Părintele nostru Avraam iaste”. Grăi lor Isus: „De aţi fi fost feciorii lu Avraam, lucrul lu Avraam aţi fi făcînd. Acmu mine căutaţi să ucideţi omul ce adevăr voao grăiaşte <203v> ce-au auzit de la Dumnezeu. Aceasta Avraam n-au făcut. Voi faceţi lucrul părinţilor voştri”. Ziseră lui: „Noi den curvie nu sîntem născuţi. Unul părinte avăm Dumnezeu”. Zise lor Isus.
  Zise domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „De ară fi fost Dumnezeu părintele vostru, fi-vreaţi iubit mine. Eu amu de la Dumnezeu ieşii şi venii. Nu de mineşi amu venii ce acela mă trimease. Pentru ce cuvintele meale nu înţeleageţi? Că nu puteţi asculta cuvintele meale. Voi de la părintele diavolul sînteţi şi pohta părintelui vostru veţi face. Acela ucigători de oameni era dentîiu şi întru adevăr nu stă că adevăr nu iaste întru el. Cînd grăiaşte minciună, de ai lui grăiaşte, că minciunos iaste şi părintele lui. Eu derep ce grăiesc; adevăr nu creadeţi mie. Cine den voi oblici-mă-va <204r> de păcate? De adevăr grăiesc, pentru ce voi nu creadeţi mie? Ce iaste de la Dumnezeu, graiurile lu Dumnezeu ascultaţi, derept aceaea voi nu ascultaţi că de la Dumnezeu nu sînteţi”. Răspunseră iudeii şi ziseră lui: „Nu grăim noi bine că samareanin eşti tu şi drac ai?” Răspunse Isus: „Eu drac n-am, ce cetesc părintele mieu şi voi nu cetiţi mine. Eu nu caut slava mea. Iaste de va căuta şi va judeca”.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Adevăr, adevăr grăiesc voao, cine va păzi cuvintele meale, moarte n-are a vedea în veaci. Ziseră amu jidovii: „Acmu înţeleagem că drac ai” Avraam au murit, şi prorocii, şi tu grăieşti: „Cine va păzi cuvintele meale moarte n-are a gusta în veaci”. Au doară tu mai bun eşti de părintele nostru Avraam ce-au murit?” <204v> Şi prorocii au murit; cui te faci tu însuţi?” Răspunse Isus: „De mă voi slăvi eu însumi, slava mea nemică iaste ; iaste părintele mieu de mă va slăvi, ce voi grăiţi că Dumnezeul vostru iaste şi nu cunoaşteţi El, eu ştiu El. Şi de voi zice că nu ştiu El, fi-va în podoabă voao minciună ce-l ştiu el şi cuvîntul lui păzesc. Avraam, părintele vostru, bucuros ară fi fost să vază zioa mea şi ară vedea şi se-ară bucura”. Ziseră lui iudeii: „Cinci zeci de ani încă n-ai şi Avraam ai văzut?” Zise lor Isus: „Adevăr, adevăr grăiesc voao, mai denainte pînă Avraam n-au fost, eu sînt”. Luară pietri să arunce într-însul. Isus ascunse-se şi ieşi den besearecă, mearse pren mijloc de ei şi mergea aşa.
  <205r> În vreamea aceaea mergînd Isus, văzu un om orb den născută şi întrebară el ucenicii lui, grăiră: „Învăţătoare, ce-au greşit acesta sau părinţii lui de-au născut orb?” Răspunse Isus: „Nece acesta au greşit, nece părinţii lui, ce să se ivească lucrul lu Dumnezeu spri-nsul. Mie mi se cade a lucra lucrul celuia ce [151] m-au tremes pînă iaste zio. Veni-va noaptea cînd nimea nu poate lucra; cînd întru lume sînt, lumină sînt lumiei”. Aceasta zise, scuipi la pămînt şi făcu tină de scuipit şi unse cu tină ochii orbului şi zise lui: „Du-te de te spală în fîntîna Siloamului ce se spune „trimes”. Duse-se şi se spălă şi vine, văzu vecinii lui şi văzură el mainte că era orb, grăiră: „Nu iaste acesta ce şedea de cerea?” Aceştea grăiră că acesta iaste, e alţii că iaste de seamănă lui. El grăi că <205v> „eu sînt”. Grăiră lui: „Cumu ţi se-au deşchis ochii?” Răspunse acela şi zise: „Un om ce-l cheamă Isus tină făcu şi unse ochii miei şi-m zise: „Du-te în fîntîna Siluamului şi te spală”. Duşu-mă de mă spălai, văz”. Ziseră lui: „Unde iaste acela? Grăi: „Nu ştiu”: Duseră-l el cătră farisei ce era mai denainte orb. Era sîmbătă cînd făcu tină Isus şi deşchise lui ochii. Iarăşi întrebară el fariseii: „Cum vezi?” El zise lor: „Tină puse mie la ochi şi mă spălai şi văz”. Grăiră amu unii den farisei: „Acest om nu e de la Dumnezeu că sîmbăta nu păzeaşte”. Alţii grăiră: „Cum poate om păcătos aceastea seamne să facă?” Şi pîră era întru ei. Grăiră amu orbului iară: „Tu ce grăieşti de el că deşchise ochii tăi?” El zise că proroc iaste. Nu crezură amu iudeii de el că orb era şi vedea pînă chemară părinţii aceluia ce vedea şi întrebară ei, grăiră: <206r> „Acesta iaste fiiul vostru ce voi grăiaţi c-au născut orb? Cum amu acmu veade?” Răspunseră lor părinţii lui şi ziseră: „Ştim că acesta iaste fiiul nostru şi ca un orb au născut; cum acmu veade nu ştim sau cine i-au deşchis lui ochii, noi nu ştim; însuşi crescut are, însuşi-l întrebaţi, însuşi de eluşi să grăiască”. Aceasta ziseră părinţii lui că se temea de jidovi; aşa amu era de se băgase jidovii, cine va ispovedi Hristos, lepădat de besearecă să fie. Derept aceaea părinţii lui ziseră că însuşi crescut are, însuşi-l întrebaţi. Strigară amu a doara omul ce-au fost orb şi ziseră lui: „Dă slavă lu Dumnezeu; noi ştim că omul acesta păcătos iaste” Răspunse acela şi zise: „De iaste păcătos nu ştiu, una ştiu: că orb eram, acmu văz”. Ziseră lui iară: „Ce făcu ţie? Cum deşchise ochii tăi?” Răspunse lor: „Ziş voao şi nu auziţi, ce iară veţi să auziţi? <206v> Au doară şi voi ucenici lui veţi să fiţi?” Ocărîră el şi ziseră: „Tu ucenic eşti aceluia; noi lu Moisi sîntem ucenici. Noi ştim că Moisi au grăit cu Dumnezeu. Acesta nu ştim de unde iaste”. Răspunse omul şi zise lor: „De aceasta amu minune iaste că voi nu ştiţi de unde iaste şi deşchise ochii miei. Ştiu că păcătoşii Dumnezeu nu-i ascultă, ce cine iaste lu Dumnezeu čătitoriu şi voia lui face, acela-l ascultă. Den veaci nu iaste auzită că cine deşchise ochii orbului den născută, de n-ară fi acesta fiind de la Dumnezeu n-ară putea face nemică”. Răspunseră şi ziseră lui: „Întru păcate tu născut eşti tot şi tu ne veri învăţa?” Şi scoaseră el afară. Auzi Isus că scoaseră el afară şi află el, zise lui: „Tu creade-veri în Fiiul lu Dumnezeu?” Răspunse acela şi zise: „Şi cine iaste, Doamne, de să crez întru el?” Zise lui Isus: „Şi-l <207r> vezi şi grăiaşte cu tine. „Acesta iaste” El zise: „Crez, Doamne şi mă închin lui”. Şi zise Isus.
  [152] Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „La judeţ, eu în lumea aceasta venii, cine nu veade să vază şi cine văd, orbi-vor”. Şi auziră den farisei aceasta era cu nusul şi ziseră lui: „Au doară şi noi orbi sîntem?” Zise lor Isus: „De-aţi fi orbi fiind n-aţi fi avînd păcate. Acmu grăiţi că vedem; păcatele amu voastre fi-vor”.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Cine nu va mearge pre uşe în curtea oilor ce pre prilaz şi pre aiurea, fur iaste şi tîlhari, iară cine va mearge pre uşe păstori iaste oilor. Acest uşariu deşchide şi oile glasul lui aud şi ale lui oi strigă-le pre nume şi scorneaşte iale şi cînd ale lui <207v> oi scoate, nainte-le mearge şi oile după el merg că ştiu glasul lui. După striin nu merg, ce fug de la el că nu ştiu glasul de striin. Această pildă zise lor Isus; ei nu înţeleaseră ce era ce grăia lor. Zise iară lor Isus: „Adevăr, adevăr grăiesc voao că eu sînt uşa oilor. Toţi cîţi vor veni mainte de mine furi sînt şi tîlhari ce nu vor asculta ei oile”.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Eu sînt uşe şi în mine cine va întra mîntui-se-va şi întra-vor şi ieşi-vor şi păşune afla-vor. Furul nu va veni numai să fure şi să ucigă şi să piarză. Eu venii viaţă să aveţi şi mai mult avea-veţi. „Eu sînt păstoriu bun; păstoriul bun sufletul lui pune-l derept oile, iară năiemnicul ce nu e păstoriu, ce nu sînt oile lui, veade lupul viind <208r> şi lasă oile şi fuge şi lupul răpeaşte eale şi răspîndeaşte oile, iară năiemnicul fuge că năiemnic iaste şi nu grijaşte de oi. Eu sînt păstoriu bun şi ştiu-vă şi ştiţi-mă cumu mă ştie părintele şi eu ştiu părintele şi sufletul său pune-l-va derept oi şi alte oi am ce nu sînt den curtea aceasta şi acealea mi se cade să le aduc şi glasul mieu auzi-vor şi va fi o turmă şi un păstoriu”.
  Zise domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Derept aceaea părintele mă iubeaşte că eu pune-voi sufletul mieu ca iară să-l iau el şi nimea nu-l va lua el den mine, ce eu pune-l voiu el de mineşi. Puteare am a pune el şi puteare am iară a lua el. Această porîncită luai de la părintele mieu”. Sfară fu iară întru iudei de cuvintele aceastea. Grăiră mulţi dentr-înşii: „Drac are şi nesănătos iaste. Cine <208v> el va asculta?” Alţii grăiră: „Aceaste cuvinte nu sînt drăceşti. Au doară dracul poate ochii orbului să deşchiză?”
  În vreamea aceaea fu atunce tîrnoseală în Ierusalim şi frig era şi mergea Isus în besearecă în pridvoarăle lu Solomon. Încungiurară el iudeii şi grăiră lui: „Pînă cînd sufletele noastre lua-veri? De eşti tu Hristos spune noao, nu te sfii”. Răspunse lor Isus: „Spui voao şi nu creadeţi lucrul ce eu fac de numele părintelui mieu. Acela mărturisi-va de mine ce voi nu creadeţi. Nu sînteţi amu den oile meale cum am zis voao”. 
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Oile meale glasul mieu aud şi eu ştiu eale şi după mine vine şi eu viaţă în veci da-voi lor. Şi nu vor peri în veaci şi nu-i va răpi ei nimea den mînile [153] meale. <209r> Părintele mieu ce-au dat mie mai mare iaste de toţi şi nimea nu poate să răpească ei den mînile părintelui mieu. Eu şi părintele unul sîntem”. Luară pietri iară iudeii să ucigă el. Răspunse lor Isus: „Multe lucruri bune arătai voao de la părintele mieu; de care lucru pietri aruncaţi pre mine?” Răspunseră lui iudeii, grăiră: „De bune lucrure pietri n-am arunca spre tine, ce de hule, că tu om eşti, faci-te Dumnezeu”. Răspunse lor Isus: „Nu iaste scris în leagea voastră. Eu zic: Dumnezei sînteţi? E să aceia zice Dumnezei cătr-înşii cuvîntul lu Dumnezeu fu şi nu pot sparge scriptura. Ce părintele-l lumină şi tremease întru lume. Voi grăiţi că hulă grăi. Derept aceaea spui că Fiiul lu Dumnezeu sînt. De n-aş face lucrul părintelui mieu nu mi-aţi avea credinţă, iară de voi face e să mie nu veţi creade lucrului mieu creadeţi să înţeleageţi şi să creadeţi că <209v> întru mine e părintele şi eu întru el”.
  În vreamea aceaea căuta amu iară de să prinză el şi ieşi den mînile lor şi se duse iară în ceaea parte a Iordanului la locul unde era Ioan mai denainte de boteza şi fu aciia. Şi mulţi vineră cătră el şi grăiră că Ioan amu seamne nu făcu nece unul, toate cîte-au zise Ioan de acesta adeverit era şi mulţi aciia crezură întru el.
  În vreamea aceaea era unul de boliia, Lazar den Vitaniia, den oraş, Mariia şi Marta, surorile lui. Era Mariia de unsease Domnul cu mir şi ştersease picioarele lui cu părul ei. Al ei frate, Lazar, boliia. Tremease amu soru-sa cătr-însul, grăi: „Doamne, iată cela ce iubiiai boleaşte”. Auzi Isus, zise: „Aceasta boală nu e cătră moarte, ce de slava lu Dumnezeu de să proslăvească <210r> Fiiul lu Dumnezeu derept ea”. Iubiia Isus Marta şi sora ei şi Lazar. Cînd auzi că boleaşte, atuncea fu pînă la el, era loc de doao zile. După aceaea grăi ucenicilor: „Păsăm întru iudei iară”. Grăiră lui ucenicii: „Învăţătoare, acmu caută tine cu pietri să te ucigă iudeii şi iarăşi mergi acolo?” Răspunse Isus: „Nu doaosprăzeace ceasure sînt în zi? Cine va îmbla zioa nu se va poticni că lumina lumiei aceştiia veade, iară cine va îmbla noaptea, poticni-se-va că lumină nu iaste întru el”. Aceasta zise şi după aceasta grăi lor: „Lazar, soţul nostru, au adurmit; ce merg să deştept el”. Ziseră ucenicii lui: „Doamne, de va durmi, mîntuit va fi”. Zise Isus de moartea lui; ei le părea că de adurmitul somnului grăiia. Atunce amu zise lor Isus: „Nu mă sfiesc, Lazar au murit, şi mă bucur derept voi să creadeţi că n-am <210v> fost acolo, ce păsăm cătr-însul”. Zise Toma ce-l chema geamănul ucenicilor: „Păsăm şi noi să murim cu nusul”. Mearse Isus, află el de patru zile încă avînd în mormînt. Era Vitania aproape de Ierusalim ca doaospăzeace mile şi mulţi den iudei era veniţi cătră Marta şi Mariia să mîngîie eale de fratele ei. E Marta cînd auzi că Isus vine, timpină el; Mariia şedea acasă. Zise Marta cătră Isus: „Doamne, de-i fi fost cicea fratele mieu n-ar fi murit, ce şi acmu ştiu că cît să ai ceare de la Dumnezeu dă-ţi ţie Dumnezeu”. Grăi [154] ei Isus: „Învie-va fratele tău”. Grăi Marta: „Ştiu că va învie întru învierea întru zilele de apoi”. Zise ei Isus: „Eu sînt înviere şi viiaţă. Cine va creade întru mine să ară şi muri, învie-va. Şi toţi viii cine cred întru mine, nu vor muri în veaci. Ei credinţa aceasta?” Grăi lui: „Adevăr Doamne, <211r> eu crez că tu eşti Hristos, Fiiul lu Dumnezeu, şi în lume ai venit”. Şi aceasta zise, mearse şi strigă Mariia, soru-sa, în taină, zise: „Învăţătoriul viitoriu iaste şi te cheamă”. Ea ca auzi, sculă-se curînd şi se duse cătr-însul. Nu amu era venit Isus în oraş ce era la locul unde timpină el Marta. Iudeii amu era cu nusa în casă şi mîngîia ea. Văzură Mariia că curîndu se sculă şi ieşi, după ea duseră-se. Grăiră că mearge la mormînt să plîngă acolo. E Mariia vine unde era Isus, văzu el, căzu-i la picioare, grăi lui: „Doamne, de-ai fi fost cicea, n-ară fi murit fratele mieu”. Isus ca văzu ea plîngîndu-se şi mergea cu nusa cu iudeii plîngea-se, opri sufletul şi se opri însuşi şi zise: „Unde-aţi pus el?” Grăiră lui: „Doamne, vino şi vezi”. Lăcrămă-se Isus, grăiră amu jidovii: „Vezi cum iubeaşte el”. Unii dentr-înşii zise: „Nu poate acesta <211v> deşchide ochii orbului, să facă de aceasta să nu moară”. Isus iară, opri întru eluşi, vine cătră mormînt; era peştere şi piatra zăcea spri-nsa. Grăi Isus: „Luaţi piatra”. Grăi lui sora mortului, Marta: „Doamne, că va puţi; a patra zi iaste”. Grăi ei Isus: „N-am zis ţie că de veri creade, vedea-veri slava lu Dumnezeu?” Luară piatra unde era mortul zăcînd. Isus rădică ochii lui sus şi zise: „Părinte, laudă ţie dau că mă auzi. Eu ştiu că pururea asculţi mine; ce derept nărodul ce stă împrejur zic ca credinţă să aibă că tu m-ai tremes”. Şi aceasta zise, cu glas mare strigă: „Lazăre, vino afară”. Şi ieşi mortul legat mînile şi picioarele şi faţa lui pomisealnic legat. Grăi lor Isus: „Dezlegaţi el şi-l lăsăţi să se ducă”. Mulţi amu den iudei mersease cătră Mariia şi văzură ce făcu Isus, crezură întru el. Unii dentr-înşii duseră-se <212r> cătră farisei şi spuseră lor ce făcu Isus.
  În vreamea aceaea adunară amu mai marii preuţi şi fariseii săbor şi grăiră: „Ce să facem că omul acesta multe seamne face? De-l văm lăsa el aşa, toţi vor creade întru el şi vor veni rimleanii şi vor lua locul şi limba noastră”. Unul oarecine dentr-înşii Caiafa, mai mare preot aceasta în anii aceia, zise lor: „Voi nu ştiţi nemică, nece cugetaţi că mai bine iaste noao un om să moară derept oameni, nu toată limba să piară”. Aceasta de eluşi nu zise ce mai mare preot acesta anii acelora proroci că vrea Isus să moară derept oameni şi nu numai derept oameni ce ca şi feciorii lu Dumnezeu răsipiţi să-i adune într-una. Dentr-acea zi sfătuiră ca să ucigă el. E Isus de aciia nu aiave îmbla întru iudei ce se duse de acolo întru o parte <212v> aproape de o pustie întru o cetate ce se chema Efrem şi aciia îmbla cu ucenicii lui. Aproape era Paştile ovreeşti şi se dusea-se mulţi în Ierusalim de prenprejur mainte de Paşti de să se curăţească şi căuta amu Isus şi grăiia întru eişi în besearecă stînd: „Ce se voao pare, că n-are a veni în praznic?” Dedea-se [155] şi mai marii preuţi şi fariseii zisă de-l va şti El cineva unde va fi, să spuie ca să prinză El.
  Mainte cu şase zile de Paşti vine Isus în Vitania unde era Lazar mort ce elu-l învise den moarte. Făcură lui cină aciia şi Marta slujiia e Lazar era unul den şezători cu nusul. Mariia luo o litră de mir de nardos mestecat de mult preţ, unse picioarele lu Isus şi ştearse cu părul ei picioarele lui. Casa împlu-se de olmul mirului. Grăi lui unul den ucenicii lui, Iuda a lu Simon den Iscariot, ce vrea el să-l vînză: <213r> „Derept ce mirul acesta nu vîndut să fie la trei sute de bani şi să se dea mişeilor?” Aceasta zise nu că se grijiia de mişei, ce ca un fur era şi pungă avea şi arunca de purta. Zise Isus; „Nu muncireţi ea den zioa de îngrupătoarea mea să păzească el; mişeii amu pururea aveţi cu voi e mine nu pururea aveţi”. Înţeleaseră nărod mult den iudei că aciia iaste şi vineră nu derept Isus numai ce ca şi Lazar să vază ce elu-l învise den moarte. Sfătuiră-se mai marii preoţi ca şi Lazar să ucigă că mulţi derept el mergea iudei şi credea întru Isus. A doao zi demîneaţa nărod mult mersease în praznic. Auziră că Isus vine în Ierusalim, luară stîlpări de finic şi ieşiră în timpinatul lui şi striga: „Osana, blagoslovit vine în numele Domnului, împăratul izraililor”. Află Isus un asin, şezu spri-nsul cum iaste scris: „Nu vă teameţi, <213v> featele Sionului, iată împăratul tău vine, şade spre mînzişor de asin”. Aceasta nu înţeleaseră ucenicii lui mainte ce cîndu se proslăvi Isus atuncea pomeniră că aceaea era de el scrisă şi aceasta făcură lui. Mărturisi nărodul ce era cu nusul cînd strigă Lazar den groapă şi-l învise el den moarte. Derept aceaea-l timpină el nărodul că auzise el că făcuse acest semn.
  În vreamea aceaea sfat făcură fariseii spre Isus. Ziseră cătră eişi: „Vedeţi că nece un folos iaste; iată lumea după el mearge”. Era unii den elini den ceia ce mersease să se închine în praznic. Aceştea amu apropiară-se cătră Filip ce era den Vitsaida Galileiului şi rugară el, grăiră: „Doamne, vreaream Isus să vedem”. Vine Filip şi grăi lui Andrei şi iară Andrei şi Filip grăiră lu Isus. Isus răspunse lor, grăi: „Vine ceasul <214r> să se proslăvească Fiiul omenesc. Adevăr, adevăr grăiesc voao: „De va grăunţul de grîu cădea la pămînt nu va muri, acela unul va fi, iară de va muri, mult rod va face”. 
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Iubi-va sufletul lui şi piarde-l-va el şi urî-va sufletul lui în lumea aceasta, în viaţa de veaci păzi-l-va el. Cine va mie sluji, după mine să vie, unde sînt eu aciia şi slugile meale fi-vor. Cinsti-l-va el părintele mieu. Acmu sufletul mieu turbură-se şi ce voi zice? Părinte, mîntuiaşte-mă de ceasul acesta ce derept aceaea venii la ceasul acesta”.
  Zise Domnul: „Părinte, proslăveaşte numele tău”. Vine glas den ceri şi proslăvi şi iară proslăvi. Nărodul sta şi auzi, grăiră: „Tunet fu”. Alţii grăiră: [156] „Îngerul grăi lui”. Răspunse Isus şi zise: <214v> „Nu derept mine glasul acesta fu ce derept voi. Acmu judeţ iaste lumiei aceştiia acmu judele lumiei aceştiia scos fu afară şi eu de voi fi înălţat den pămînt toţi voi trage cătră mine”. Aceasta grăiia, semna cu ce moarte vrea să moară. Răspunse lui nărodul: „Noi am auzit den leage că Hristos lăcui-va în veaci şi cum tu grăieşti cade-se a se înălţa Fiiul omenesc? Cine iaste acela Fiiul omenesc?” Zise lor Isus: „Încă puţină vreame lumina cu voi iaste. Îmblaţi pînă lumină aveţi ca untunearecul voi să nu vă prinză; şi îmbla-vor întru untunearec, nu vor şti unde merg”.
  Zise Domnul cătră ceia ce mearseră cătră el, iudeilor: „Pînă lumină aveţi creadeţi întru lumină ca feciorii lumineei să fiţi”. Aceasta grăi Isus şi se duse de se ascunse <215r> dentr-înşii. Cîte amu seamne făcu naintea lor, nu crezură întru el ca cuvîntul Isaiei prorocului să se izbîndească ce zise: „Doamne, cine va creade auzitul nostru?” Şi: „Braţul Domnului cui se va descoperi?” Derept aceaea nu putură creade că iară zice Isaia: „Orbiră ochii lor şi împietrită lă iaste inima lor să nu vază cu ochii, nece să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă şi să se vindece ei”. Aceasta zise Isaia cînd văzu slava lui şi grăi de el, însă amu şi den judeci mulţi crezură întru el ce drept fariseii nu spunea de să nu fie scoşi den besearecă; iubiră amu slava omenească mai vîrtos decît slava lu Dumnezeu. Isus strigă şi zise: „Creadeţi întru mine, nu creadeţi întru mine, ce în cela ce m-au trimes. Şi cine mă veade, veade-l cela ce m-au tremes. Eu întru lume lumină venii ca toţi cine va creade întru mine <215v> întru untunearec nu va fi şi cine va auzi graiurile meale şi nu va creade, eu nu voi judeca lui. N-am venit amu să judec lumiei ce să mîntuiesc lumea. Lepăda-se-va de mine şi nu va priimi cuvintele meale am a judeca lui; cuvînt ce grăiesc, acela judeca-voi lui în zilele de apoi; că eu den mine nu grăiesc, ce cela ce m-au trimes, părintele, această porîncită deade mie ce voi zice şi ce voi grăi. Şi ştiu că porîncita lui viiaţa veacilor iaste, ce amu eu grăiesc cum au zis mie părintele, aşa grăiesc.”
  În vreamea aceaea mainte de praznicul Paştilor, ştiu Isus că-i vine lui ceasul să treacă den lumea aceasta cătră părintele; iubi ai lui cine era întru lume, pînă în sfîrşitu-i iubi ei. Şi cină fu, diavolul întrase în inima Iudei a lu Simon den Iscariot ca el să-l vînză. <216r> Ştiia Isus că toate dedease lui părintele în mîni şi că de la Dumnezeu ieşi şi cătră Dumnezeu vine. Sculă-se den cină şi puse veşmintele şi luo pomisealnicul, încinse-se. După aceaea băgă apă în spălătoare şi începu a spăla picioarele ucenicilor şi le ştergea cu pomisealnicul ce era încins. Vine cătră Simon Pătru şi grăi lui acela: „Doamne, tu picioarele meale să speli?” Răspunse Isus şi zise lui: „Ce fac eu tu nu ştii acmu, înţeleage-veri după aceasta”. Grăi lui Pătru: „Nu veri spăla piciorul mieu în veaci”. Răspunse lui Isus: „De nu voi spăla tine, nu veri avea parte cu mine”. Grăi lui Simon Pătru: „Doamne, nu picioarele numai, ce şi mînile şi capul”. [157] Grăi lui Isus: „Spălat nu trebuiaşti numai picioarele să spăl, ce iaste curat tot şi voi curaţi sînteţi, ce nu toţi”. Ştiia amu <216v> că-l vînduse el. Derept aceaea zise: „Nu toţi curaţi sînteţi”.
  În vreamea aceaea e cînd spălă picioarele lor luo-şi veşmintele lui, şezu iară, zise lor: „Ştiţi ce făcui voao? Voi mă strigaţi „Învăţătoriu” şi „Domn” şi bine grăiţi, sînt amu. De amu eu spălai ale voastre picioare Domn şi Învăţătoriu şi voi datori sînteţi unul la alalt să vă spălaţi picioarele. Chip dau voao de cum făcui voao eu şi voi faceţi. Adevăr, adevăr grăiesc voao, nu e robul mai mare de Domnu-său, nece apostolul mai mare de cela ce l-au tremes el. De veţi şti aceasta, ferecaţi sînteţi de veţi face ea. Nu de toţi voi grăiesc. Eu ştiu ce am ales ce ca scriptura să se izbîndească. Mănîncă cu mine pită, rădică <217r> spre mine talpa lui. De acmu grăiesc voao mainte pînă nu va fi, iară cînd va fi, credinţă să aveţi că eu sînt. Adevăr, adevăr grăiesc voao: „Priimi-veţi cine să aşi tremeate, mine veţi priimi, iară priimi-veţi, priimi-veţi cela ce m-au tremes”. Aceasta zise Isus; turbură-se cu sufletul şi mărturisi şi zise: „Adevăr, adevăr grăiesc voao că unul den voi mă vîndu”. Căutară-se întru ei ucenicii, nu se precepură de carele grăiaşte. Unul den ucenicii lui era de se plecase în poala lu Isus. Arăta amu aceluia Simon Pătru, întrebă-l: „Carele amu iaste de carele grăiaşte?” Căzu acela la pieptul lu Isus, grăi lui: „Doamne, cine iaste?” răspunse Isus: „Acela iaste cui voi întinge pîine de i-o voi da”. Şi întinse pîinea, deade Iudei a lu Simon den Iscariot. Şi după pîine atunce <217v> întră într-însul Satana. Grăi lu Isus: „Ce veri să faci, fă curînd”. De aceasta nimea nu înţelease den şezători derep ce zise lui. Unii amu părea-le după aceaea pungă avea Iuda, că grăi lui Isus: „Cumpără ce ne trebuiaşte la praznic” sau mişeilor să dea ceva. Luo acela pîinea. Aciia ieşi. Era noaptea cînd ieşi şi grăi Isus.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Acmu se proslăvi Fiiul omenesc şi Dumnezeu proslăvi-se de el e să Dumnezeu proslăvi-se de el şi Dumnezeu proslăvi-va el întru eluşi şi aciia proslăvi el. Feciori, încă puţin cu voi sînt; căuta-veţi mine şi cum am zis iudeilor că unde voi eu mearge, voi nu veţi putea veni şi voao grăiesc acmu: „Leage noao dau voao, să vă iubiţi unul cu alalt cumu vă iubesc voi ca şi <218r> voi să vă iubiţi de voişi. De aceasta înţeleage-vor toţi că ai miei ucenici sînteţi, de veţi avea dragoste între voi”. Grăi lui Simon Pătru: „Doamne, unde te veri duce?” Răspunse lui Isus: „Unde voi eu mearge nu veri putea acmu după mine să vii, apoi veri veni după mine”. Grăi lui Pătru: „Doamne, pentru ce nu voi putea acmu după tine să vii? Sufletul mieu derept tine pui”. Răspunse lui Isus: „Adevăr, adevăr grăiesc ţie: „Nu va cînta cîntătoriul pînă te veri lepăda de mine de trei ori”.
  [158] Zise Domnul ucenicilor lui: „Să nu se spămînteaze inimile voastre. Creadeţi întru Dumnezeu şi în mine creadeţi. În casele părintelui mieu sălaşuri multe sînt, iară de nu, spus să fie voao, duce-mă-voi să <218v> gătesc voao loc şi de mă voi duce şi voi găti voao loc, iară voi veni şi lua-voi voi cătră mine unde sînt eu şi voi veţi fi şi unde eu merg ştiţi şi calea ştiţi”. Grăi lui Toma: „Doamne, nu ştim unde mergi; şi cum putem calea să ştim?” Grăi lui Isus: „Eu sînt calea şi adevărul şi viiaţa. Nimea nu va veni cătră părintele, numai eu. De m-aţi fi ştiind şi părintele mieu aţi fi ştiind amu şi de acmu cunoaşte-veţi el şi vedea-veţi el”. Grăi lui Filip: „Doamne, spune noao părintele şi destulu e noao”. Grăi lui Isus: „Cîtă vreame cu voi sînt şi nu cunoscuşi mine, Filipe. Văzut-ai mine, vezi părintele. Nu crezi că eu întru părintele şi părintele întru mine iaste?”
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Grăiţi ce eu grăiesc voao de voi <219r> nu grăiţi. Părintele întru mine lăcuiaşte. Acela face lucrul. Creadeţi mie cum eu în părintele şi părintele întru mine, iară de nu de ce lucru credinţă-mi veţi avea? Adevăr, adevăr grăiesc voao: „Cine va creade întru mine lucru ce fac şi acela va face şi mai multe de aceastea face-va că eu cătră părintele mieu merg şi ce să aţi ceare de numele mieu aceaea va face să se proslăvească părintele întru Fiiul. De ce veţi ceare în numele mieu, eu voi face. De mă veţi iubi, porîncita mea să păziţi şi eu ruga-voi părintele şi alt mîngîitoriu da-va voao să fie cu voi întru veaci, duh adeverit ce lumea nu-l putu priimi că n-au văzut el, nece ştiu el e voi ştiţi el că întru voi au lăcuit şi întru voi au fost. Nu voi lăsa voi săraci, veni-voi cătră voi încă puţinel şi <219v> lumea de acmu nu va vedea mine e voi vedea-mă-veţi că eu viu şi voi vii veţi fi. Într-acea zi înţeleage-veţi voi că eu întru părintele mieu şi voi întru mine şi eu întru voi”.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Cine va avea porîncitele meale şi le va păzi eale, acela mă va iubi, iubit va fi de părintele mieu şi eu iubi-voiu el şi arăta-mă-voiu lui însumi”. Grăi lui Iuda nu den Iscariot: „Doamne, şi ce fu că noao veri să te arăţi, nu lumiei?” Răspunse Isus şi zise lui: „Cine mă va iubi, cuvîntul mieu păzi-va şi părintele mieu iubi-va el şi cătră el veni-va şi sălaş la el face-i-va; nu mă va iubi, cuvintele meale nu va păzi şi cuvîntul ce auziţi nu iaste al mieu ce celuia ce m-au trimes, părintele. Aceasta grăiesc voao întru voi acesta <220r> mîngîitoriul Duhul Sfînt ce elu-l trimease părintele în numele mieu acela voi învăţa-va de tot şi va pomeni voao toate ce-am zis voao lumea lăsa-va voao. Lumea mea da-voi voao, nu va lumea să dea, eu da-voi voao”.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Să nu se spămînteaze inimile voastre, nece să vă spăreaţi. Auzit-aţi cum eu ziş voao: „Ducu-mă şi veni-voi cătră voi. Bucuroşi aţi fi amu că zic: „Ducu-mă cătră Părintele” că părintele mieu mai mare iaste [159] de mine şi acmu zic voao mainte pînă nu va fi de cînd va fi credinţă să aveţi. De acmu mai mult nu voi grăi cu voi. Vine amu judele aceştii lume şi întru mine n-are nemică ce să înţeleagă lumea că iubesc părintele şi cum au zis mie părintele, aşa fac. Sculaţi-vă de blăm de acicea”.
  <220v> Zise Domnul ucenicilor lui: „Eu sînt vie adeverită şi părintele lucrătoriu iaste. Toată viţa den mine nu va face rod scoate-voi ea şi toată ce va face rod curăţi-voi ea ca mai mult rod să aducă, ce voi curaţi sînteţi de cuvîntul ce grăiesc voao. Fiţi întru mine şi eu întru voi că viţa nu poate face rod de eaşi de nu va fi în vie, aşa şi voi de nu veţi fi întru mine. Eu sînt viia, voi viţele. Cine va fi întru mine şi eu întru el, acela face-va rod mult că fără de mine nu poate face nemică, iară cine întru mine nu va fi, arunca-l-voi afară ca viţa şi se va usca şi aduna-voi ea şi în foc o voi băga şi va arde, iară de veţi fi întru mine şi graiurile meale întru voi fi-vor. Cui să aţi vrea ceareţi şi fi-va voao. De aceasta amu proslăvi-se părintele <221r> mieu ca rod mult să faceţi şi fi-veţi ai miei ucenici”.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Cumu mă iubeaşte părintele şi eu iubesc voi. Fiţi întru liubovul mieu. De veţi păzi porîncita mea fi-veţi întru liubovul mieu, cum eu porîncita părintelui mieu păzesc şi lăcuiaşte întru el liubov”. Aceasta grăiesc voao ca bucuriia mea întru voi să fie şi bucuriia voastră umplu-se. Aceasta iaste porîncita mea: „Să vă iubiţi unul cu alalt cumu vă iubesc voi. Mai mare de aceasta liubovul nemică nu iaste, cine va pune sufletul lui derept soţii lui. Voi soţii miei sînteţi de veţi face cîte eu am zis voao. De acmu nu voi zice voao robi că robul nu ştie ce face domnu-său. Voao zice-voi soţi că toate ce-am auzit de la părintele mieu spus-am voao. Nu voi mine aţi ales ce eu aleşi voi şi puşi voi <221v> ca voi să vă duceţi şi rod să aduceţi şi rodul vostru fi-va. De ce să aţi ceare de la părintele mieu da-se-va voao”.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Aceasta porîncesc voao: „Să vă iubiţi unul cu alalt”, e să lumea voi va urî, ştiţi că mine mainte de voi au urît. De aţi fi fost den lume, lumea amu a sa iubi-v-ară că den lume nu sînteţi, ce eu alesu-v-am den lume; derept aceaea v-au urît voi lumea. Pomeniţi cuvîntul ce-am zis voao: nu iaste robul mai mare de domnu-său. De vor scoate mine şi voi vă vor scoate. De vor păzi cuvîntul mieu şi al vostru vor păzi. Ce aceastea toate face-vor voao derept numele mieu că nu ştiu cela ce m-au trimes de n-aş fi venit şi să grăiesc lor păcate n-ară fi avînd, e acmu vină n-au de păcatele lor. Urît-au mine şi părintele mieu au urît de n-ar fi făcut lucru întru ei ce altul nimea <222r> nu făcu păcate n-ară fi avînd. Acmu şi văd şi urăsc şi mine şi părintele mieu ce să se izbîndească cuvîntul scrisu e în leagea lor că m-au urît în cinste. Cînd va veni mîngîitoriul ce eu tremite-voi voao de la părintele, duh adeverit ce den părintele ieşit, acela va mărturisi de mine şi voi veţi mărturisi că dentîiu cu mine sînteţi. Aceasta grăiesc voao să nu vă blăzniţi, den gloate scoate-vă-vor”.
  [160] Zise Domnul ucenicilor lui: „Vine ceasul ca toţi cine v-au ucis pare-le-se slujbă aduc lu Dumnezeu şi aceasta fac că nu cunoscură părintele, nece mine ce aceasta grăiesc voao: „De cînd va veni ceasul pomeniţi aceasta, cum eu am zis voao”. Asta voao dentîiu n-am zis că cu voi era e acmu mă duc cătră cela ce m-au trimes şi nimea den voi întreba-mă-va „unde te duci?” Ce aceasta grăesc <222v> voao: „scîrbă împlea-voi inimile voastre”; ce eu adevăr grăiesc voao: „Mai bine iaste voao de eu să mă duc e să amu eu nu mă voi duce, mîngîitoriul nu va veni cătră voi, iară de mă voi duce, tremite-voi el cătră voi şi veni-va acela, oblici-va lumea de păcate şi de dereptate şi de judecată. De păcate amu că nu crezură întru mine, e de dereptate că cătră părintele mieu mă duc şi de acmu nu mă veţi mai vedea e de judecată că Domnul lumiei aceştiia osîndit fu. Încă mult am a grăi voao ce nu puteţi purta acmu e cînd va veni acela duh adeverit derepta-vă-va spre toată adeveriia. Nu de voi şi amu aveţi a grăi ce cît aţi auzit aveţi a grăi şi veni-va, spune-va voao; elu mă proslăvi că den ale meale au luat şi spus-au voao”.
  <223r> Zise Domnul ucenicilor lui: „Toate cîte are părintele ale meale sînt. Derept aceaea zic voao că den ale meale au luat şi spus-au voao. Întru puţinel şi nu mă veţi vedea şi iară întru puţinel şi vedea-mă-veţi că mă duc cătră părintele”. Ziseră den ucenicii lui cătră eişi: „Ce iaste aceasta ce grăi noao?: „Întru puţinel şi nu veţi vedea mine şi iară întru puţinel şi vedea-mă-veţi” şi „Că eu merg cătră părintele”? Grăiră amu: „Ce iaste aceasta ce grăiaşte „puţinel”? nu ştim ce grăiaşte”. Înţelease Isus că vrea el să-l întreabe, zise lor: „De aceaea vă întrebaţi întru voi că zic întru puţinel şi nu mă veţi vedea şi iară întru puţinel vedea-mă-veţi. Adevăr, adevăr grăiesc voao că plînge-vă-veţi şi suspina-veţi voi şi lumea bucura-se-va e voi în grije fi-veţi. Ce grija voastră întru bucurie fi-va. Muiarea cînd naşte, scîrbă <223v> are că vine ceasul ei, e cînd naşte feciorul de aciia nu pomeneaşte scîrba de bucurie că se născu om întru lume. Şi voi grije amu acmu aveţi; iarăşi vă voi vedea şi bucura-se-vor inimile voastre şi bucuriia voastră nimea nu o va lua den voi şi într-acea zi nimea nu va întreba nemica”.
  Zise Domnul ucenicilor lui: „Adevăr, adevăr grăiesc voao că cît să aţi ceare de la părintele în numele mieu da-va voao. De acmu nu veţi ceare nemică întru numele mieu, ceareţi şi priimi-veţi ca bucuriia voastră împlută să fie. Aceasta în pildă grăiesc voao, ce vine ceasul cînd de aciia în pildă nu voi grăi voao ce aiave de părintele spui voao. Într-acea zi în numele mieu ceare-veţi şi nu grăiesc voao că eu voi ruga părintele de voi. Însuşi amu părintele iubeaşte voi că voi mine <224r> aţi iubit şi aţi crezut că eu de la Dumnezeu ieşii şi ieşii den părintele şi venii întru lume; iară voi lăsa lumea şi mă voi duce cătră părintele”. Grăiră lui ucenicii lui: „Iată acmu nu te sfieşti a grăi, iară în pildă nemunuia nu grăieşti [161]. Acmu ştim că ştii toate şi nu trebuieşti să te întreabe cineva; de aceasta creadem că de la Dumnezeu ai ieşit”. Răspunse lor Isus: „Acmu creadeţi, iată vine ceasul şi acmu vine să vă răsipiţi cineşi întru a lui şi mine singur lăsa-veţi şi nu sînt singur că părintele cu mine iaste. Aceasta grăiesc voao. Întru lume scîrbiţi fi-veţi; ce îndrăzniţi, eu biruiesc lumea.” Aceasta grăi Isus. 
  În vreamea aceaea rădică Isus ochii lui la ceri şi zise: „Părinte, vine ceasul; proslăveaşte Fiiul tău ca şi fiiul să te proslăvească că ai <224v> dat lui puteare a toate trupurile de toate ce-ai dat lui, dă lor viaţă în veaci. Aceasta iaste viaţa de veaci de să ştie tine unul adeverit Dumnezeu şi acela ce-ai tremes, Isus Hristos. Eu te proslăvesc la pămînt, lucrul sfîrşii ce-ai dat mie de să fac şi acmu proslăveaşte-mă tu, părinte, la tine însuţi, cu slava ce am la tine mai denainte pînă lumea n-au fost. Arătai numele tău oamenilor ce-ai dat mie den lume, ai tăi era şi mie i-ai dat şi cuvîntul tău păziră. Acmu înţeleaseră că toate cîte-ai dat mie, de la tine sînt că graiurile ce-ai dat mie dau lor şi aceştea priimiră şi înţeleaseră adevăr că de la tine ieşii şi crezură că tu m-ai tremes. Eu de aceştea rog; nu de lume rog ce de aceştea ce-ai dat mie că ai tăi sînt şi ale meale toate ale tale sînt şi ale tale ale meale şi mă proslăvii întru ei, <225r> şi de acmu nu sînt întru lume şi aceştea în lume sînt şi eu cătră tine vii, părinte sfînte. Păzeaşte ei în numele tău ce-ai dat mie să fie într-una cum noi. Cînd era cu nuşii în lume, eu păzit-am ei în numele tău ce-ai dat mie păzii şi nimea dentr-înşii nu peri, numai Fiiul pierdură ca scriptura să se izbîndească, e acmu cătră tine vii şi aceasta grăiesc în lume ca să aibă bucuriia mea împlută întru eişi. Eu ded lor cuvîntul tău şi lumea urî ei că nu sînt den lume ca eu nu sînt den lume. Nu rog să-i iai ei den lume ce să păzeşti ei de răul. Den lume nu sînt ca eu den lume nu sînt. Luminează ei întru adevărul tău. Cuvîntul tău adeverit iaste.
  <225v> În vreamea aceaia rădică ochii lui la ceri şi zise: „Părinte, cum ai tremes mine în lume şi eu trimeţ ei în lume şi derept ei eu luminai mineşi ca şi aceştea să fie luminaţi întru adevăr. Nu de aceştea rog numai ce şi de ceia ce cred derept cuvintele lor întru mine ca toţi într-una sînt cum tu, părinte, întru mine şi eu întru tine ca şi aceştea întru noi într-una să fie ca lumea să aibă credinţă că tu m-ai tremes şi eu slavă ce-ai dat mie, dau lor. Să fie într-una cum noi într-una sîntem, eu întru tine şi tu întru mine. Să fie sfîrşiţi într-una şi să înţeleagă lumea că tu m-ai tremes şi aceştea să iubeşti cum iubeşti mine. Părinte, ce-ai dat mie, voi unde sînt eu şi aceştea să fie cu mine, să vază slava mea ce-ai dat mie că m-ai iubit mainte de <226r> tocmeala lumiei. Părinte dereapte, şi lumea tine nu cunoscu; eu te cunoscui şi aceştea cunoscură că tu m-ai trimes şi spuş lor numele tău şi spuş ca liubiovul ce m-ai iubit întru ei să fie şi ei întru ei”. Aceasta zise Isus.
  [162] În vreamea aceaea ieşi Isus cu ucenicii lui în ceaea parte de pîrîul Chedrului unde era o grădină; întru ea întră însuşi şi ucenicii lui. Ştiia Iuda ce vînduse el locul că de multe ori aduna-se Isus aciia cu ucenicii lui. Iuda luo gloată şi de la mai marii preoţi şi ai fariseilor slugi <226v> vine acolo cu făclii şi cu lumînări şi cu arme. Isus ştiia toţi că vin spri-nsul, ieşi, zise lor: „Cine căutaţi?” Răspunseră lui: „Isus Nazareaninul”. Grăi lor Isus: „Eu sînt”. Stătu şi Iuda ce vînduse el cu nuşii. Ca zise amu că eu sînt, mearseră îndărăt şi căzură la pămînt. Iarăşi-i întrebă: „Cine căutaţi?” Ei ziseră: „Isus Nazareaninul”. Răspunse Isus: „Zis-am voao că eu sînt; de amu mine căutaţi, lăsaţi aceştea să se ducă ca să se izbîndească cuvîntul ce zise că ce-ai dat mie nu pierdui dentr-înşii nimea”. Simon Pătru avea un cuţit, scoase-l şi lovi un rob al mai marilor preuţi şi-i tăie lui urechea dereaptă. Era numele robului Maleh. Zise Isus lu Pătru: „Bagă cuţitul în teacă. Păhar ce-au dat mie părintele n-am a-l bea?” E gloate şi vătaşii şi slugile iudeilor <227r> prinseră Isus şi legară el şi duseră el cătră Anna întîiu. Era amu socru Caiafei ce era mai mare preot în anii aceia. Era Caiafa de dedease sfat iudeilor că mai bine iaste un om să piară derept oamene. E după Isus mergea Simon Pătru şi alt ucenic. Ucenicul acela era ştiut de mai marii preoţi şi întră cu Isus în curtea mai marelui preot. Pătru sta naintea porţiei afară. Ieşi amu alalt ucenic ce era ştiut de mai marele preoţilor şi zise portariului şi băgă pre Pătru. Grăi roaba portariului lu Pătru: „Au doară şi tu den ucenicii omului acestuia eşti” Grăi acela: „Nu sînt”. Stătură robii şi slugile, foc făcură că era frig şi se încălziia. Era cu nuşii Pătru, sta şi se încălziia. E mai marele preot întreba Isus de ucenicii lui şi de învăţătura lui. Răspunse lui Isus; <227v> „Eu nu mă sfiiia a grăi lumiei, eu pururea învăţa la gloate şi în besearecă şi ascuns nu grăia nemică. Ce mă întrebi? Întreabă ceia ce-au auzit ce-am grăit lor; iată aceştea ştiu ce-am zis eu”. Aceasta lui zise. Unul den ceia ce sta nainte o slugă lovi prespre obraz Isus, zise: „Aşa răspunzi mai marilor preoţi?” Răspunse lui Isus: „De grăii rău, mărturiseaşte de rău, iară de bine ce mă ucizi?” Tremease el Anna legat cătră Caiafa mai marele preoţilor. Era Simon Pătru, sta şi se încălziia. Ziseră lui: „Au doară şi tu den ucenicii lui eşti”. Elu se lepădă şi zise: „Nu sînt”. Grăi unul den robii mai marelui preut, văr acesta celuia ce-i tăie Pătru urechea: „Nu te-am văzut eu în grădină cu nusul?” Iară amu lepădă-se Pătru şi aciia cîntătoriul cîntă.
  <228r> În vreamea aceaea duseră de la Caiafa în casa de judecată; era demîneaţa şi aceia nu întrară în casa de judecată să nu se spurce, ce să mănînce Paşti. Ieşi Pilat cătr-înşii şi zise: „Ce vină aduceţi spre omul acesta?” Răspunseră şi ziseră lui: „De n-ar fi fiind acesta făcătoriu rău nu l-am fi vîndut el ţie”. Zise lor Pilat: „Luaţi-l el voi şi pre leagea voastră judecaţi [163] lui” Ziseră lui iudeii: „Noao nu ne se cade a ucide nimea”, ca cuvîntul lu Isus să se izbîndească ce zise, semnă cu ce moarte vrea să moară. Întră iară Pilat în casa de judecată şi strigă lu Isus şi zise lui: „Tu eşti împărat iudeilor?” Răspunse lui Isus: „De tineşi grăieşti tu aceaea sau alţii ţie au zis de mine?”
   Răspunse Pilat: „Au doară eu jidov sînt? Ruda ta şi mai marii preoţi vîndură-te mie; ce le-ai făcut?” Răspunse Isus: „Împărăţiia mea nu e den lumea aceasta. <228v> De-ară fi den lumea aceasta fiind împărăţiia mea, slugile meale amu fi se-ară nevoite de n-aş fi fost vîndut iudeilor; e acmu împărăţiia mea nu iaste de aicea”. Zise lui Pilat: „Amu împărat eşti tu?” Răspunse Isus: „Tu grăieşti că împărat sînt eu. Eu spre aceasta mă născui şi spre aceasta venii în lume să mărturisesc adevăr şi toţi cine iaste den adevăr asculta-vor glasul mieu”. Grăi lui Pilat: „ Ce iaste adevăr?” Şi aceasta zise, iară ieşi cătră iudei şi grăi lor: „Eu nece o vină aflai întru el. Iaste obiceai voao ca unul să las voao la Paşti. Vrea-veţi amu să las voao împăratul iudeilor?” Strigară toţi, grăiră: „Nu cesta, ce Varava”. Era Varava tîlhari. Atunce amu luo Pilat Isus şi-l bătu şi voinicii împletiră cunună de mărăcini, puseră lui în cap şi în văşmînt mohorît îmbrăcară el <229r> şi grăia: „Bucură-te, împăratul iudeilor”. Şi ucidea el pre buci. Ieşi iară afară Pilat şi grăi lor: „Iată scoş el voao afară să înţeleageţi că întru el nece o vină aflai”. Ieşi afară Isus, purta cunună de mărăcin şi văşmînt mohorît. Şi grăi lor: „Iată omul”. Cînd văzură el mai marii preuţi şi slugile strigară, grăiră: „Răstigneaşte-l”. În vreamea aceaea sfat făcură mai marii preuţi şi bătrînii pre Isus ca să ucigă el şi vineră cătră Pilat, grăiră: „Ia-l, ia-l, răstigneaşte el”. Grăi lor Pilat: „Luaţi-l el voi şi-l răstigniţi. Eu amu nu aflai întru el vină”. Răspunseră lui iudeii: „Noi leage avăm şi pre leagea noastră datoriu iaste a muri că eluşi se face Fiiul lu Dumnezeu”. E cînd auzi Pilat acest cuvînt vîrtosu se temu şi întră în pretor iară şi <229v> grăi lui Isus: „De unde eşti tu?” E Isus răspuns nu deade lui. Grăi amu lui Pilat: „Mie nu grăieşti? Nu ştii că puteare am a te răstigni şi puteare am a te lăsa?” Răspunse Isus: „N-ară avea puteare nece unul spre mine de n-ară fi dată de sus. Derept aceaea mă vîndură ţie mai mare păcat ai”. De acia căuta Pilat să lase el. Iudeii striga, grăiia: „De veri lăsa aceasta nu eşti soţ lu Chesar; toţi cine se face împărat potriveaşte-se lu Chesar” E Pilat auzi acest cuvînt şi şezu la judecată la un loc ce se cheamă Litostroton, e ovreiaşte Gavata. Era vineri Paştile. Ceasul era ca la şase. Grăi iudeilor: „Iată împăratul vostru”. Ei strigară: „Ia-l, ia-l, răstigneaşte el”. Grăi lor Pilat: „Împăratul vostru voi răstigni”. Răspunseră mai marii preuţi: „Nu avăm împărat fără Chesar”. Atunce deade-l el lor de să-l răstignească. <230r> Luară Isus ducea-l şi purta crucea lui. Ieşiră întru un loc chema-se al Ţestului ce se grăiaşte Golgota unde [164] răstigniră el şi cu nusul şi alţi doi de încoace şi de încolo, e în mijloc, Isus. Scrise şi o scîndurea Pilat şi puse la cruce. Era scris: „Isus Nazareaninul, împăratul iudeilor”. Această scîndurea mulţi cetia den iudei că aproape era locul de cetate unde răstigniră Isus şi era scris ovreiaşte, greceaşte, lătineaşte. Grăiră lu Pilat mai marii preuţi: „Nu scrie împăratul iudeilor ce că acesta zise: „Împărat sînt iudeilor”. Răspunse Pilat: „Ce scrişi, scrişi”. E voinicii cînd răstigniră Isus luară veşmintele lui şi făcură patru părţi. Cineşi cu voinicii parte şi tîmbariul era tîmbariul necusut de sus urzit. Ziseră cătră eişi să nu spargem el ce să aruncăm sorţi pre el cui va fi să se izbîndească <230v> scriptura ce se grăiia: Împărţiră veşmintele meale loruşi şi pre tîmbariul mieu aruncară sorţi”. Voinicii amu aceasta făcură. 
  În vreamea aceaea sta lîngă crucea lu Isus muma lu Isus şi sora mumîniei lui, Mariia lu Cleop şi Maria Magdalina. Isus văzu muma şi ucenicul stînd ce-l iubiia. Grăi mumîniei sale: „Muiare, iată fiiul tău”. După aceaea grăi ucenicului: „Iată muma ta”. Şi de-ntru-acela ceas o luo ea ucenicul întru a lui. După aceaea ştiu Isus că toate se sfîrşiră. Ca să se izbîndească scriptura, grăiia: „Seate” Un vas sta plin de oţet. Ei împlură bureatele de oţet şi în trestie înfipseră-l, deaderă cătră rostul lui. Cînd luo oţetul, Isus zise: „Sfîrşiră-se”. Şi plecă capul, deade sufletul. E iudeii ca să nu lase trupurile întru sîmbătă <231r> derep ce era vineri, era amu zi mare acea sîmbătă, rugară Pilat să frîngă fluierele lor şi să-i ia. Vineră voinicii şi întîiului amu frîmseră fluierele şi altuia ce era răstignit cu nusul. La Isus mearseră. Ca văzură el că e mort nu frîmseră lui fluierele ce unul den voinici cu suliţa coastele lui împunse şi aciia ieşi sînge şi apă şi văzu mărturisi şi adeverită iaste mărturiia lui. Şi acesta ştie că adevăr grăi ca voi credinţă să aveţi; fură amu aceastea să se izbîndească scriptura. Os nu se frîmse den el şi iară altă scriptură grăiaşte. Căutară spri-nsul ceia ce-l împunseră. După aceaea.
  În vreamea aceaea rugă Pilat Iosif ce e den Arimatei. Acesta ucenic lu Isus în ascuns derept frica iudeilor să ia trupul lu Isus şi <231v> zise Pilat: „Vine amu şi luo trupul lu Isus, vine şi Nicodim ce mersease cătră Isus noaptea mai de nainte. Purta mestecătură de zmirnă şi de aloi ca o sută de litre. Luară trupul lu Isus şi îmbrăcară el cu cămaşe cu aromat cum iaste obiceaiul iudeilor să se îngroape. Era la locul unde-l răstigniră grădină. Şi în grădină, groapă noao întru ea nimea [165] nece dinioară era pus. Aciia amu derept vinerea iudeilor, că aproape era groapa, pusease Isus.
  Într-una den sîmbete Maria Magdalina vine demîneaţa. Încă era untunearec la mormînt şi văzu piatra luată despre groapă. Curse amu şi vine cătră Simon Pătru şi cătră alt ucenic ce iubiia Isus şi grăi lor: „Luat-au Domnul den groapă şi nu ştiu unde-au pus el”. Ieşi Pătru şi alt ucenic şi se duseră cătră mormînt. Curseră amu amîndoi împreună şi alalt ucenic <232r> curse mai curînd de Pătru şi vine mainte cătră mormînt. Şi se plecă, văzu veşmintele zăcînd însă nu întră. Vine Simon Pătru după el şi întră în mormînt şi văzu veşmintele zăcînd şi pomisealnicul ce era la capul lui nu zăcea cu veşmintele ce de eluşi strins la un loc. Atunce amu întră şi alalt ucenic ce mersease mainte cătră mormînt şi văzu şi crezu; nu amu ştiia cărţile că se cade lui den moarte să învie. Duseră-se iară cătră eişi ucenicii.
  În vreamea aceaea Maria sta la mormînt afară plîngea; ca plînse, plecă-se în mormînt şi văzu doi îngeri în veşminte albe, şedea unul la cap, altul la picioare unde era zăcut trupul lu Isus. Şi grăiră ei aceiia: „Muiare, ce plîngi?”. Grăi lor c-au luat Domnul mieu şi nu ştiu unde-au pus el. Şi aceasta zise, întoarse-se îndărăt şi <232v> văzu Isus stînd şi nu ştiia că iaste Isus. Grăi ei Isus: „Muiare, ce plîngi, cine cauţi?”. Ei i se păru că iaste grădinariul, grăi lui: „Doamne, de-ai tu luat el, spune-mi unde l-ai pus el şi el eu să iau”. Grăi ei Isus: „Marie”. Întoarse-se aceaea grăi lui: „Ravvuni” – ce se grăiaşte „Învăţătoare”. Grăi ei Isus: „Nu te apropiia de mine, nu amu mă duc cătră părintele mieu; pasă cătră fraţii miei şi spune lor: ducu-mă cătră părintele mieu şi părintele vostru şi Dumnezeul mieu şi Dumnezeul vostru”. Vine Mariia Magdalina, spuse ucenicilor c-au văzut Domnul şi aceasta zise ei.
  Era după aceaea într-acea zi întru una den sîmbete şi uşile încuiate unde era ucenicii adunaţi derept frica iudeilor . Vine Isus şi stătu în mijloc şi grăi lor: „Pace voao”. Şi aceasta zise, arătă lor <233r> mînile şi coastele sale. Bucurară-se ucenicii văzură Domnul. Zise lor Isus iară: „Pace voao. Cumu m-au trimes părintele şi eu trimeţ voi”. Şi aceasta zise, suflă şi grăi lor: „Priimiţi Duhul Sfînt. Cui veţi lăsa păcatele, lăsaţi lor, cui veţi ţinea, ţineţi-le”. E Toma, unul den doisprăzeace ce-l chema geamăn, nu era cu nuşii cînd vine Isus. Grăiră lui alalţi ucenici: „Văzut-am Domnul”. El zise lor: „De nu voi vedea la mînile lui ranele piroaelor şi să bag deagetul mieu în rana piroaelor şi să bag mîna mea în coastele lui nu voi avea credinţă”. Şi după a opta zi iară era înlăuntru ucenicii lui şi Toma cu nuşii. Vine Isus uşile încuiate şi stătu în mijloc şi zise: „Pace voao!”. După aceaea grăi Tomei: „Adu deagetul tău încoace şi vezi mînile meale şi adu mîna ta şi bagă în coastele meale <233v> şi nu fii necredincios ce credincios”. Şi răspunse Toma şi zise lui: „Domnul mieu [164] şi Dumnezeul mieu”. Grăi lui Isus; „Ca mă văzu, crezu. Ferecaţi de ceia ce n-au văzut şi cred”. Multe amu şi alte seamne făcu Isus naintea ucenicilor lui ce nu sînt scrise în cartea aceasta. E aceasta scrisă fu să creadeţi că Isus iaste Fiiul lu Dumnezeu şi să creadeţi viiaţă avea-veţi întru numele lui.
  În vreamea aceaea ivi-se Isus ucenicilor lui sculat den moarte la marea Tiveriadului, ivi-se aşa. Era împreună Simon Pătru şi Toma grăiia-i geamănul şi Natanail ce era den Cana Galileiului şi feciorul lu Zevedei şi alţi ucenici ai lui doi. Grăi lor Simon Pătru: „Păsăm să vînăm peaşte”. Grăiră lui: „Mearge-vom şi noi cu tine”. Ieşiră şi şezură aciia în corabie şi într-acea noapte nu prinseră nemică. Demîneaţă fu, sta Isus pre ţărmure. Nu <234r> cunoscură ucenicii că iaste Isus. Grăi amu lor: „Feciori, doară aveţi ceva mîncare?” răspunseră lui: „Ba”. El zise lor: „Aruncaţi a dereapta parte a corabiei şi veţi afla”. Aruncară şi de aciia nu putură trage ea de mult peaşte. Grăi ucenicul acela ce-l iubiia Isus lu Pătru: „Domnul iaste”. E Simon Pătru auzi că Domnul iaste, încinse-se cu o fotă, era amu gol şi se aruncă în mare, iară alţi ucenici cu o corăbioară veniră. Nu era departe de pămînt ce ca doao sute de coţi trăgea mreaja cu peaştele ca o scoaseră la pămînt, văzură foc zăcînd şi peaşte spri-nsul zăcea şi pită. Grăi lor Isus: „Aduceţi den peaşte ce iaste acmu”. Întră Simon Pătru şi scoase mreaja la pămînt plină de peşti mari o sută şi cinzeci şi trei şi atîta era cît nu se rupea mreaja. Grăi lor Isus: „Veniţi de prînziţi”. Neci unul den ucenici cuteza să întreabe el: „Tu cine eşti?” Ştiia-l că iaste Domnul. Vine <234v> Isus şi luo pită şi deade lor şi peaşte aşijderea. Iată a treia oară ivi-se Isus ucenicilor lui sculat den moarte. E cînd prînziră.
  În vreamea aceaea ivi-se Isus ucenicilor lui sculat den moarte şi grăi lu Simon Pătru: „Simone a lu Iona, iubeaşte-mă mai vîrtos de aceştea?” Grăi lui: „Adevăr Doamne, tu ştii că te iubesc”. Grăi lui: „Paşte mieluşeii miei”. Grăi lui iară a doara: „Simone a lu Iona, iubeaşte-mă?”. Grăi lui: „Adevăr Doamne, tu ştii că te iubesc”. Grăi lui: „Paşte oile meale”. Grăi lui a treia oara: „Simone a lu Iona, iubeaşte-mă?” Întristă-se Pătru că zise lui de trei ori, iubeaşte-mă” şi zise lui: „Doamne, tu toate ştii. Tu ştii că te iubesc”. Grăi lui Isus: „Paşte oile meale. Adevăr, adevăr grăiesc ţie, cînd erai tînar încingeai-te însuţi şi mergeai unde vreai e cînd îmbătrînişi rădici mînile tale <235r> şi altulu te va încinge şi te va duce unde nu veri vrea”. Aceasta zise, semnă cu ce moarte va proslăvi Dumnezeu. Şi aceasta zise, grăi lui: „Vino după mine”. Întoarse-se Pătru, văzu ucenicul ce-l iubiia Isus pre urmă mergînd ce şi şezuse la cină la pieptul lui şi zise: „Doamne, cine iaste de te-au vîndut?” Acesta văzu-l Pătru, grăi lu Isus: „Doamne, acesta ce grăi lui Isus de voi vrea ca acesta [166] lăcui-voi pînă voi veni, ce iaste ţie? Tu după mine vino”. Ieşi cuvîntul acesta întru fraţi că ucenicul acela n-au murit şi nu zise lui Isus că n-au murit ce de voi vrea ca acesta lăcui-veţi pînă voi veni, ce iaste ţie?
  Acesta iaste ucenicul, mărturisi de aceastea ce şi scrise aceasta şi ştiu că adeverită iaste mărturiia lui. Sînt şi alte multe cîte-au făcut Isus ce cîte una scrisă fu, nece însuşi pare-mi-se toată lumea să încape scris în carte. Amin.
  <249r> Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu sfîrşitului Duhului Sfînt în zilele măriei lu Ianăş crai, eu, jupînul Hanăş Beagner den Braşov am avut jelanie pentru sfentele cărţi creştineşti Tetroevanghel şi am scris aceaste sfente cărţi de învăţătură să fie popilor rumîneşti să înţeleagă să înveţe rumînii cine-s creştini, cum grăiaşte şi Sfîntul Pavel apostol cătră corinteni 14 capete: „În sfînta besearecă mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înţeles decît 10 mie de cuvinte neînţelease în limbă striină”. După aceaea vă rugăm toţi sfenţi părinţi oare vlădici, oare episcopi, oare popi în cărora mînă va veni aceastea cărţi creştineşti cum mainte să cetească, necetind să nu judece nece să săduiască. Şi cu zisa jupînului Haneş Begner scris-am eu diiacon Coresi ot Tîrgovişte şi Tudor diiac. Şi s-au început în luna lu mai 3 zile şi s-au sfîrşit în luna lu ghenarie 30 de zile, vleato 7 mie 69 în cetate în Braşov.
  
  
??

??

??

??






1