[229] <1r> {Faptele apostolilor, XVIII, 15—18} [...] obida rrea, o, iudei, după cuvîntu amu fire-aşi ascultîndu voi. Iară se întrebari sîmtu, şi de  cuvente şi de numere şi de leagea voastră, voi vedeţi înşivă, giudeţu eu acelora nu voiu se fiu".  Şi-i  goni  din  giudecătoare.  Deaci  prinseră  toţi   elenii  Sostena, începătoriul zborrului, şi-l bătea înraintea  giudecătoareei. Şi nemică de acealea Galionu nu-ş socoti.  E Pavel

[230] <1v> {Faptele apostolilor, XVIII, 18—21} încă lăcui dzile pînră la voie şi de fraţii săi dezdzise-se şi nută întru Siriia şi curusul Prischila <...>, cei ce-ş tunseră  capetele întru Chehreih, avea amu rrugă.  Deaci pristoi întru Efesu şi aceia lăsă acie, e însuş întră întru gloată şi se pîrriia cu iudeii,   rrugîndu-l elu de multă vreame se fie la ei. Şi nu se giurui, ce dezdzise-se loru şi dzise:  „Cade-mi-se întru toate praznicele cealea ce viru [...]

[231] <2r> {Faptele apostolilor, XIX, 6—9} şi-ş spuse Pavelu mîrule spre ei, deaci venre Duhu Sfîntu sprinşi.  Grăiia întru limbi şi prorociia. Era de toţi bărrbaţii ca pînră la 12. Şi întră în gloată, îndrăzniia e după trei lunri întreba-se şi pîrriia-se cea ce e de împărăţiia Dzeului. Sfîrşitu, vereri. Ion. Iară  urii  izecleniia-se şi pîrriia rreu cuvîntîndu calea înraintea gloateei. Şi se delungă de ei de-şi alease ucenicii şi prin toate dzilele întreba-se întru învăţături

[232] <2v> {Faptele apostolilor, XIX, 9—13} cu muncitoriu oarecarele.  Aceasta fu după doi ani, cum toţi ceia ce viia întru Asiia se audză cuvîntul Domnului   Isus. E jidoviloru şi  eleniloru sile nu  proaste făcea  Dumnedzeu cu mîrule lu Pavelu,  cum şi spre lîngedzi purrta   mîreşterrgura de sudorile   greaţeei capului a se vende ca ei de lîngori şi cum duhurele cealea hicleanele se iasă dintr-înşi. Începură urii de ceia ce se nevoiia iudei

[233] <3r> {Faptele apostolilor, XIX, 13—16} descîntători  a  meni  spre ceia ce avea duhure hicleane numele Domnului Isusu grăindu: „Blăstemămu-vă  cu  Isus,   cela  ce-l  spunre Pavel". Era urii, fii lu Scheveiu,  iudea întîni preuţi şapte, ceia ce acealea făcea.   Rrăspunse duhulu hicleanu şi dzise: „Isusu-l cunoscu şi Pavel ştiu, iară voi cinre seţi?" Şi sări spre ei omulu cela ce era întru elu duhul hicleanu şi învîncu loru şi se întăriia spre ei, cum

[234] <3v> {Faptele apostolilor, XIX, 16—19} goli şi rrăniţi se scape din   casa acea.  Acea înţeleaseră  toţi  iudeii şi elenii, cîţi  viia întru Efesu, şi năpădi frică spre toţi ei şi măriia-se numele Domnului Iesus. Şi mulţi de cîţi au credzutu veriia ispovedindu şi spuindu lucrurele sale. Desiui de  ceia ce făcea farrmăce adura-şi carrţile şi le arrdea între toţi. Şi băgara sama  preţului  loru  şi aflară cinci înturearece

[235] <4r> {Faptele apostolilor, XIX, 19—24} de arrgintu. Şi aşa tare cuvîntul Domnului creştea şi se întăriia.   Şi deca se sfîrşiră aceastea,  dzise Iu  Pavelu Duhul: „Preaîmblă Machiedonia şi Ahaiia şi a mearrge în Rusalim". Dzise: „Fiindu  acolo,  cade-mi-se şi Rrimul a vedea". Deaci tremease întru Machiedonia doi de ceia ce slujiia lui, Timotea şi Erasta, însuş prebîndi un anu întru Asiia. Fu în  vreamea  acea vorroavă  nu  puţină4 de cale. Şi Dimitrie oarecarele

[236] <4v> {Faptele apostolilor, XIX, 24—26} cu   numele,   arrgintu-tăietoriu, cel  ce   făcea case de arrgintu Arrtemideei şi da meşteriloru lucrare  nu puţină, şi adură ceia ce era de acealea lucrători  şi lă dzise: „Bărrbaţi, ştiţi  că  dintru aceasta lucrare avutul nostru easte; deaci  vedeţi şi audziţi că nu numai Efesul, ce şi de acmu toată Asiia Pavelu acesta  preapîrri  şi  întoarrse multă gloată de grăiaşte

[237] <5r> {Faptele apostolilor, XIX, 26—29} că nu sîntu dumnedzei  ceia ce-su cu mîrule fapţi. Nu numai aceasta  nevoie preimeaşte a noastră parrte   întru oblicire a venri, ce şi a mariei  dumnedzeaie casă,  a Arrtemideei,  întru nemică o pomeneaşte şi va se sparrgă măriia ei, e ea toată lumea o cinsteaşte".   Audziră  şi  fură împluţi de urrgie. Deaci strigară grăindu „mare e Arrtemida efeseiască” şi  împlură  cetatea toată

[238] <5r> {Faptele apostolilor, XIX, 29—32} de sminteală, porrniră-se într-un sufletu întru prăvire, în zborrişte, rrăpiră Gaia şi Aristarrha, machidoneani, soţii lu Pavelu. E Pavel vruindu se între întru gloată, nu-l  lăsară elu ucenicii lui.  Urii ce era dintru Asia începători, fiindu lui iubiţi,  tremeaseră la  elu  de-lu rrugară se nu-ş dea sinre întru zborrişte, întru batgiocură. Iară  alţii  amu  altu oarece striga.  Era băseareca turrburată

[239] <6r> {Faptele apostolilor, XIX, 32—35} şi  mai  mulţi   nu-ş ştiia derep ce au veritu.  Din gloată aleaseră Alexandru  şi-l scoaseră elu iudeiloru. E Alexandru măhăi cu  mînra  şi  venre  se  rrăspundză gloateei.  Înţeleaseră  că iudeianinu  easte.  Urul   glas fu de la toţi; ca în doao ceasure strigară:  „marea Arrtemida efe<se>iască" ! Şi tocmi cărrtularul gloata, deaci dzise: „Bărrbaţi efeseiani,  carele easte omul


[240] <6v> {Faptele apostolilor, XIX, 35—38} cela ce nu şti cetatea efeseiasca, spre despusu fiindu măriei  Arrtemide şi lu Diopetu. Fără de totu rrăspunsul fiindu aceştea, opu easte voao fără-vorroave se fiţi şi nemică spre sărire se nu faceţi. Aduse tu bărrbaţii aceştea, nece ale beseareciei au fura tu, nece hulindu dumnedzeaia voastră.  E se Dimitrie acesta şi ceia ce sîntu    cu-rusul meşteri de au cătră neştinre

[241] <7r> {Faptele apostolilor, XIX, 38—XX, 1} cuvîntu, neguţători sîntu şi antipati sîntu, cum se ia soţu spre soţu. Iară se ceva după altele ceareţi după leagea  băseareciei se se dezleage. Că amu greaţă easte după ei a preimi năravu de dzua de astădzi, nece urii vine fiindu de carea se putemu da cuvîntu de sfrîrea aceasta". Şi aceastea dzise, deaci lăsă beseareca. Şi după lăsarea vorroavei, chiemă Pavelu ucenicii şi-i  sărută,

[242] <7v> {Faptele apostolilor, XX, 1—4} deaci ieşi se mearrgă întru Machiedonia şi preaîmblă acealea  la turi şi-i mîngîie toţi cu cuvente  multe. Deaci venre întru Eladă şi feace acie trei luri. Fu spre elu sfadă de la iudei,  vruindu se descarrce-se întru Siriia. Fu vreame se întoarrcă-se întru Machiedonia. Mearrseră pre urrma lui pînră la Asiia e Sopatăr bereaninul şi soluneanii Aristarhu şi Secundu şi Gaie derveaninul şi Timotei şi  

[243] <8r> {Faptele apostolilor, XX, 4—8} asiianii Tihic şi Trofimu. Aceştea ainte mearrseră  şi aştepta noi întru Troada. E noi descărrcămu-nă după dzilele adzimeloru de la Filipiia şi	venremu cătră ei întru Troada pînră la cinci dzile; iuo prebîndimu  şapte   dzile.  
	Sîmbătă  a  6<-a> sîp<tămînă> în dzilele aceale întru.
Întru ura de sîmbăte adurară-se ucenicii se frîngă pînre şi Pavel grăiia  cătră ei că demîreaţa  vrea se iasă şi tinse cuvîntu pînră la miadzănoapte. Era lumînrari multe întru comarrnicu,

[244] <8v> {Faptele apostolilor, XX, 8—11} iuo era aduraţi. Şi şedea lîngă o zăbleală un giurelu ce-i era numele Evtih. Acela purrtatu cu somnu adîncatu şi grăindu Pavelu de multe, plecă-se giurele de somnu şi cădzu din comarrnicu diar-al treile podu giosu, deaci luară elii morrtu.  Deştinse Pavelu  şi  cădzu sprinsu de-lu cuprinse şi dzise: „Nu vorovireţi că sufletul lui întru elu este”. Deaci se sui de frînse pînre şi gustă şi băsădui pînră la zori, aşa

[245] <9r> {Faptele apostolilor, XX, 11—16}
          Lucrarea
ieşi.  Şi aduseră pruncul viu şi fu mîngîiare nu puţină.	
      Sfîrşitu sîmbateei 
E noi vinremu în corabie şi descărrcămu-nă întru  Asonu. De acolo vrumu se luomu  Pavelu, că aşa era dzis, şi vrea însuş pedestru se mearrgă. Deaci, de ca fumu întru Asonu, luomu  elu şi venremu întru Mitilinu.  Şi de acolo mutămu-nă şi demînreaţa  sosimu întru Anticrihei, iară întru alta mutămu-nă întru Asamonu şi lăcuimu  întru Trogghiliia e în ceaea ce era ainte viremu   

[246] <10r> {Faptele apostolilor, XX, 16—19} întru Militiia. 
         Dumerecă a 7 <-a> <a> sfinţilor tătîri. În dzilele aceale giudecă Pavel.
Giudecă Pavelu se treacă întru Efes, cum se nu fie   lui a pesti întru Asia. Nevoiia-se, se are puteare fi lui, în dzua cindzeciloru se fie întru Ierusalim. Şi din Militu tremise întru Efes şi chiemă preuţii beseareciloru. Deaci, de venreră  cătră elu, dzise cătr-înşii:  
      Treci dumereciei înrainie.
 „Voi ştiţi că dintînia dzi de cîndu venriu întru Asia cumu cu  voi prespre totu anul fuiu lucrîndu Domnului cu toată smerita mîndrie şi cu multe lacrămi.

[247] <10r> {Faptele apostolilor, XX, 19—23} Şi de năpastile cealea ce mi se-au tîmpla tu de cealea iudeieştile spre sveatu, că nemică nu me tăgăduiiu de ceale ce era cu folosu ce se nu spuiu voao şi se nu învăţu voi între oameri şi prin case şi mărrtărusiiu iudeiloru şi eleniloru cea ce e cătră Dumnedzeu pocaanie şi credinţa ce e cătră Domnul nostru Isus Hristos. Şi acmu eu legatu-su cu Duhul de viiu întru  Ierusalim şi nu ştiu ce mi se va tîmpla într-însu . E însă cum Duhul   

[248] <10v> {Faptele apostolilor, XX, 23—25} Sfîntu prin toate cetăţile mărrturiseaşte şi grăiaşte că legături şi scîrbi menre aşteaptă-me. Ce nece urul cuvîntu  nu făcu, nece amu sufletul mieu mai cinstitu  mie cum   se sfîrşescu currerea mea cu bucurie şi slujba ceaea ce preemiiu de la Domnul Isus: a mărrturisi ievanghelia burătatea Dzeului. Şi  acmu aceasta eu ştiu, că mai multu nu vreţi vedea faţa mea voi toţi, întru ceia ce îmblaiu şi  propovediia  ievanghelia  Dzeului.
	^
[249] <11r> {Faptele apostolilor, XX, 26—30} deaci mărrturisescu voao în dzua de astădzi că curatu-s eu de sîngele tuturoru. Ca nu me tăgăduiiu  eu se nu spuiu voao toată voia lu Dumnedzeu. 
     Ceteaşte.	
Luaţi-vă amente sinre şi toată turrma întru ceaea ce voi Duhul Sfîntu puse-vă cerrcetători a paşte beseareca Domnului şi Dumnedzeului, cea ce o dobîndi, preveghie cu sîngele său. Eu ştiu aceasta: că după dusul mieu întră-voru lupi grei întru voi, cei ce nu vor cruţa turrma. Şi dintru voi

tîlc
[250] <11v> {Faptele apostolilor, XX, 30—33} înşiş  învăţaţi,   înşiş  scula-se-voru bărrbaţi cei ce voru grăi rrăzvretitu, cum se tragă ucenici  pre urrma sa. Deaci preveghiaţi pomenindu că în trei ani, noaptea  şi  dzuoa,  nepristoindu, învăţa cu lacrămi urul cinrescuşi de voi. Şi acmu prădădescu voi, fraţi,  Dzeului şi cuvîntului bunrătaţiei lui, cel ce poate zidi şi se dea voo dobîndire întru toată sfinţiia   tuturora. Arrgintu sau auru sau veşmente nece de la urul
[251] <12r> {Faptele apostolilor, XX, 33—37} Lucrarea n-amu  jeluitu.   Înşivă ştiţi că lipsitului mieu şi celora ce au fostu cu menre slujintu-l-au mîrule meale aceastea. Şi toate spus-amu voao, că aşa ustenindu-nă,  cade-se  se oprimu netarii, a pomeni cuvîntul  Domnul<ui> Isusu, că însuş dzise: mai ferice easte mai vîrtos a da  decîtu a lua". Şi acealea deca dzise, plecă-şi genrunchiele  sale cu toţi şi se rrugă.
     Sfîrşitu dumereciei.
Multă fu plîngere tuturoru şi cădzură spre cerrbicea lu Pavelu
	
[252] <12v> {Faptele apostolilor, XX, 37— XXI, 3} jeluind mai vîrtos de cuventele cealea ce dzise că nu voru vedea  faţa lui mai multu. Şi petrecură elu întru corabie. Şi ca fu a nă duce noao, zmulsemu-nă de la dinşi şi în currmedzişu  îmblîndu  vinremu întru Co e întru altă dzi întru Rodu şi de acolo întru Patar. Şi  aflămu o corabie ce trecea întru Finichiia. Întrămu de vînslămu şi na apropiem de Chipru şi lăsămu-l elu de-a stînga. Deaci nutămu întru Siriia  şi

[253] <13r> {Faptele apostolilor, XXI, 3—6} pristoimu  întru Tirea  şi acolo era corabieei se descarrce sarrcira. Şi aflămu acie ucenici.  Deaci prebîndimu acolo în 7 dzile. Ce Iu Pavel-i grăiia Duhul se nu se suie întru Ierusalim. Cîndu fu noao a sfîrşi dzilele, ieşimu şi merrgeamu petrecîndu noi toţi cu muierile şi cu feciorii pînră afară de cetate. Deaci nă închirămu genruchiele lîngă mare şi nă rrugămu şi nă săruttămu urul alaltu. Deaci întrămu

[254] <13v> {Faptele apostolilor, XXI, 6—10} întru corabie, iară  ei întoarrseră-se întru ai săişi. E noi începumu a nuta dintru Tiru şi sosimu întru Ptolimaida. Şi sărutămu fraţii şi lăcuimu  întru o dzi la dinşii. 
     Lunri a 7 <-a> sîp<tîmînă>.
     În  dzilele aceale ieşiră.	
         Începutu 45 
În demîreaţă ieşiră cei ce era de Pavelu şi verimu întru Chiesariia.  Deaci întrămu în casa lu Filipu evanghelistul, cel ce era de cei şapte, şi lăcuimu la  dinsu. Şi acela avea patru feate vărrgure, prorocindu. Lăcuindu noi dzile multe,

[255]   <14r>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 10—13}  deştinse  oarecarele  din
iudei prorocu, cel ce era numele Agavu, şi venre cîtră noi. Deaci luo brîul lu
Pavelu  şi-ş  legă  picioarele  sale  şi  mînrule  şi  dzise:  „aşa  graiaşte Duhul
Sfîntu: bărrbatul cela ce-i  easte brîul  acesta, aşa-l  voru lega  elu iudeii întru
Ierusalim   şi-1  voru  pridădi  elu  limbiloru".   Şi   deca   audzimu   aceastea,
rrugămu-nă noi  şi  ceia  de  spre locu se nu iasă întru  Ierusalim.   Rrăspunse
Pavelu şi dzise: „Ce faceţi

[256]   <14v>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 13—17}   plîngîndu de-mi frîngeţi înrema? Eu nu numai legatu se fiu, ce şi se moriu gata sîntu întru Ierusalim dereptu numele Domnului Isus".  Nesupunindu-se elu, tăcum şi dzisemu voia Domnului se fie. 
	Sfîtşitul luriei.
După dzilele acealea gotovimu-nă şi suimu întru Ierusalim. Deaci vereră  cu noi urii de ucenicii de Chiesariia. Ştiia la carele lăcuimu, Mnasonu oarecarele, chipriianinu, vechiiu   ucenicu.  Şi deca fumu noi 

[257]   <15r>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 17—21}   întru Ierusalim, cu iuboste făgăduiră noi fraţii. Şi demîreaţa întră Pavelu cu noi cătră  Iacovu. Toţi bătrîrii vereră    şi-i sărutămu ei. Şi spurea cite urul cinrescuş de ei ce-au faptu Dumnedzeu întru  limbi cu slujbele loru. E ei audziră şi slaviia  Dumnedzeu. Deaci dziseră lui: „Vedzi, frate, cîte înturearece sîntu iudei ceia ce au credzut şi toţi rrevnitori legiei sîntu cei ce învăţaţi sîntu  

[258]   <15v>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 21—24}  de tinre că po<s>tîmpire înveţi de  Moisi toţi iudeii ceia ce sîntu întru limbi graiure a nu-şi obrăzui ei feciorii, nece după acealea năravure se îmble. Ce amu easte? Totu gintul cade-se a se adura. Audzimu-am că verit-ai şi grăimu cumu aceasta se faceţi: sîntu la noi patru bărrbaţi şi rrugăciuni au de sinre. Aceia-i ia şi te curăţeaşte cu-ruşii şi te blagosloveaşte cu ei cum se-ţi

[259]   <16r>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 24—26}   tundzi  capulu  şi   voru 
înţeleage toţi că nemică nu sîntu ceale ce spre tinre au audzitu, ce lăcuieşti însuţi leagea ferindu. De ceia ce au credzutu, limbile, şi noi giudecămu, deaci tremisemu cum nemica acealea se veaghie ei,  trecîndu se ferească-şi sinre de cu mîndari şi de sînge şi  de necătură şi de currvie".   
	Începutu 46
Atunce Pavelu luo bărrbaţii a doao dzi de demîreaţa şi

[260] <16v>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 26—28} se curăţi cu-ruşii şi mearrse în băsearecă. Deaci dzise sfîrşirea dzileloru curăţitului pînră cîndu adusă fu dereptu urul cinrescu de ei aducerea loru.  Şi ca vrea şapte dzile a se sfîrşi, ceia ce era dintru Asiia, iudeii, vădzură  elu  întru  sfîntutoare.  Cădzu spre elu toată  gloata  şi-ş puseră  mînrule spri-nsu strigîndu: „Bărrbaţi israiliteani, agiutaţi! Că acesta easte omul acela ce spre oameri şi spre leage şi spre locul

[261] <17r>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 28—31} acesta toţi tutindirea învaţă; încă şi eleni duse în băsearecă şi spurrcă locul acesta sfîntul." Era  vădzuţi Trufimu efeseianinul în cetatea cu-rusul. Elu lă părea că în băsearecă l-au dusu Pavelu. Şi rrădica-se cetatea toată.  Deaci fu currere mare  oameriloru. Şi prinseră Pavelu de-lu trăgea afară din băsearecă. Şi acieşi închiseră uşile cerîndu elu se-lu ucigă. Ieşi veaste cătră   

[262] <17v>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 31—34} miiaşul gloateei, spirea că turrbură-se Ierusalimul totu. Deaci acieşi luo voinici şi sutaşi şi currse spre ei. E ei deca vădzură miiaşul şi voinicii, cuntiriră-se ceia ce bătea Pavelu.
      Sfîrşitu, marţi. 
Apropie-se miiaşul, luo-lu elu şi dzise se-lu leage cu doao lanţure de fierru şi întreba cinre easte şi ce fapt-au. Iară alţii altuceva striga în gloată, cum nu putea înţeleage alesu dereptu

[263] <18r>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 34—38} voroava.  Şi  dzise    se-lu 
ducă elu întru pîlcu. Şi cîndu fu spre spiţă, tîmplă-se rrădicatu a fi elu de voinici dereptu greaţa gloateei. Şi merrgea mulţi oameri chiemîndu se ia elu. Vrea se între Pavelu întru pîlcu şi-i  grăi miiaşului se-„mi easte vreame se  grăiescu cătră tinre". E elu dzise: „Ştii  greceaşte ? Au nu tu  eşti eghipteaninu cel ce ainte de aceastea dzi le preavestişi şi scoseşi

[264] <18v>  {Faptele  apostolilor,  XXI, 38— XXI, 1}întru pustie patru mie de bărrbaţi sicarei"? Dzise Pavelu: „Eu amu sîntu omu jidovinu, tarrseani nu chilichiianu, din neştiuta cetate cetăţeanu.  Rrogu-te, dzi-mi se grăiescu cătră oamenri". Şi deca dzise lui, stătu Pavel spre spiţă şi măhăi cu mîra cătră oameri. Multă fără-vorroavă fu; glăsi evreiasca limbă  şi grăi: „Bărrbaţi  fraţi  şi părinţi, ascultaţi  acmu  al mieu     
        
[265] <19r> {Faptele apostolilor, XXII, 1—4} cîtră voi feleleatiu". Audziră că  evreiasca limbă glăsi cătr-înşii, rrutes adauseră fără-voroavă. Deaci dzise: „Eu, pre dzeu, sîntu jidovinu, născutu întru Tarrsul chilichiescu, hrănitu întru aceasta cetate lîngă picioarele lui Gamaliilu,  învăţatu  aiave leagea tătînrească, rrevnitoriu fiindu lu Dumnedzeu, cum şi voi toţi seţi astădzi. Şi aceasta cale gilăluiiu  pînră la  moarrte,  legîndu  şi 

[266] <19v> {Faptele apostolilor, XXII, 4—7} pridădindu în temniţă bărrbaţi şi muieri, cum şi întîii preuţi mărrtunsescu-mi şi toţi bîtrîrii. Cum şi de  la ei carrte luaiu spre fraţii  ceia dintru Damascu şi merrgea cum cinre voiu afla acie legaţi se-i aducu întru Ierusalim se-i muncească. Şi ca era mărrgîndu  şi apropiindu-me cătră Damascu, întru amiadză dzi străluci lumiră multă de năprasnă spre menre. Şi cădzuiu spre pămîntu şi 

[267] <20r> {Faptele apostolilor, XXII, 7—10} audziiu glasu grăindu cătră menre: «Savle, Savle, ce me goneşti»? E eu rrăspunşu şi dzişu «Cinre eşti,  Doamne?»  Dzise cătra menre: «Eu sîntu Isus Nazareaninul, cela ce tu goneşti. E ceia ce era cu menre lumira vădzurî şi înfricaţi fură. Iară glasul cela ce grăiia cătră minre nu audziră. Deaci dzişu: «Ce se făcu, Doamne?» E Domnul dzise cătră menre: «Scoală-te şi pasă în Damas şi acolo gice-ţi-se-va de toate

[268] <20v> {Faptele apostolilor, XXII, 10—14} de carile dzisa ţi-e se faci». Şi ca nu vădzuiu de slava lumiriei aceei, de mînră prinseră-me ceia ce era cu menre. Deaci întraiu întru Damascu. Şi un bărrbatu ce-i era numele Anania , bunru-govitoriu  după leage, mărrturisitu de toţi iudeii ceia ce viia întru Damascu, venre la menre şi stătu de-mi dzise:  «Savle,   frate,   iane  caută ».  Şi eu înr-acela ceas căutaiu spri-nsu.   Deaci  elu-mi  dzise:

[269] <21r> {Faptele apostolilor, XXII, 14—18} «Dumnedzeul părinţiloru noştri vru se înţelegi vrearea lui şi se vedzi dereptul şi se audzi glas din rrostul lui şi cum se fii marrtoru lui cătră  toţi oamerii carii vădzuş şi audzişi.

Si acmu derep ce leneşti-te?  Scoală  de te boteadză şi-ţi spală păcatele tale, dzise, în numele Domnului». Şi-mi fu întorrcîndu-me întru  Ierusalim şi rrugîndu-me în  băsearecă şi-mi fu spaimă, deaci vădzuiu elu   

[270] <21v> {Faptele apostolilor, XXII, 18—21} grăindu:   «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim, derep ce nu-ţi voru preemi mărturiia ceaea ce e de menre». Şi eu dzişu: «Doamne, înşiş ştiu că eu era cela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu, marrtorului tău, însumi era stîndu şi lăsa spre uciderea lui  şi străjuia veşmentele celora ce ucidea elu». Deaci dzise cătră

[271] <22r> {Faptele apostolilor, XXII, 21—24} minre: «Pasă, că eu întru limbi deparrte tremiţu-te»".  Asculta-lu elu pînră  la  acesta cuvîntu. Deaci-şi












rrădicară glasul său grăindu: „Ia de spre pămîntu cel ca acela, că nu i se cade a vie.” Şi strigîndu ei şi lepădîndu-şi veşmentele, pulbere  vărrsîndu spre văzduhu. Deaci dzise miiaşul se-lu ducă elu întru pîlcu şi dzise cu rrane se-lu întreabe elu de se înţeleagă  dereptu  care vină


[272] <22v> {Faptele apostolilor, XXII, 24—28} aşa strigă spri-nsu. Şi decalu strinseră elu cu oajde, dzise cătră cela ce sta, sutaşului, Pavelu,  de  se



„omul cela rrimleanul fără osîndu, binre easte voao a-1 bate?" Audzi sutaşul şi se apropie cătră miiaşu de spuse, grăi: „Vedzi ce veri se faci; acesta omu rrimleanu easte". Deaci se apropie miiaşul şi-lu întrebă, dzise:  „Spunre-mise rrimleanu eşti". Elu dzise: „Ee!" Rrăspunse miiaşul,  dzise:


[273] <23r> {Faptele apostolilor, XXII, 28—30} «Eu cu multu preţu agonisiiu aceasta cetate". E Pavelu dzise: „Iară eu şi născuiu-me întru ea". Acieşi se delungară de elu ceia ce vrea se-lu întreabe. Şi miiaşulu se spămîntă; înţelease că rrimleanu easte, şi ca era elu vădzutu, demîreaţa vrea
se înţeleagă deadevăru cea ce cleveteaşte-se de iudei.  Şi-lu dezlegă elu <de> legătură, deaci dzise se vie arhiereii şi totu zborrul loru. Aduse Pavel şi-l puse întru ei. 

[274] Începutul 47 <23v> {Faptele apostolilor, XXIII, 1—4} Caută Pavelu spre  zborru  şi  dzise: „Bărrbaţi  fraţi, eu  cu  totu  gîndul  cela  bunrul viu lu
Dumnedzeu pînră la aceasta dzi". Arhiereii Anania dzise celora ce sta  înraintea lui se-i bată lui rrostul. Atunce dzise Pavelu cătră elu: „Bate-te-va Dumnedzeu, părea-te vărruitu; şi tu şedzi de giudeci după leage şi pre spre leage treci că gici se me bată?" Iară ceia ce sta înrainte dziseră: „Derep ce dosîdeşti     

[275] <24r> {Faptele apostolilor, XXIII, 4—7} preutul  Dzeului?".  Dzise Pavelu: „Fraţi, n-am ştiutu că preutu easte; scrie amu: giudeţului oamenriloru tăi se nu-i gici rreu". Înţelease amu Pavel că o parrte  easte saduchiei e altă farisei. Chiemă gloata şi dzise: „Bărrbaţi fraţi, eu fariseiu sîntu, fiiu de fariseiu; de upovăinţă şi de învierea morrţiloru eu osîndă  preemescu". Şi aceastea dzise, fu pîrră  saduchie<i>loru şi  fariseiloru


[276] <24v> {Faptele apostolilor, XXIII, 7—10} şi se împărrţi gloata, Saduchieii amu dzicu că nu va fi înviere, nece îngeru, nece duhu, iară fariseii ispovedescu amîndoao. Sculară-se cărrtularii, parrtea fariseiască, şi se pîrriia urul alaltu grăindu: „Nece uru rreu nu aflamu întru  omul acesta; iară se duhul grăi lui sau îngerulu, se nu nă protivimu lui Dumnedzeu". Deaci multa pîrră fu.  Spămîntă-se miiaşul


[277] <25r> {Faptele apostolilor, XXIII, 10—12} se nu rruptu fie Pavelu de ei, deaci dzise voiniciloru se deştingă şi se-lu rrapă elu din mijlocul loru şi se-lu ducă în pîlcu. Întru noaptea acea stătu Domnul lîng-însu şi dzise: „Cuteadză, Pavele; cumu mărrturisişi ceaea ce e de menre întru Ierusalim, aşa se cade  şi în Rrimu a mărrturisi".	mîrrturrisişi ceaea ce e de me -*    j»  yF   ioim <%	 întru Ierusalim, aşa se ca	
                    Sfîrşitul   mierrcuri <ei>	
Şi deca fu dzuo, feaceră urii din iudei  întoarrcere  şi se giurară sinre nece se mărînce, nece se bea pînră cîndu	

 

[278] <25v> {Faptele apostolilor, XXIII, 12—15} voru ucide Pavelu. Era mai mulţi de patrudzeci cei ce acesta giurămîntu feaceră;  cei ce se apropiară cătră preuţi şi cătră bătrînri şi dziseră:  „Cu giurămîntu  blăstemămu-nă sinre ne mică se nu gustămu pînră nu vremu ucide Pavelu.  Acmu voi spureţi  miiaşului  cu zborrului cum demîreaţă se aducă elu la noi şi cum voru vrea se înţelea<gă> istovul ce e de elu.  Şi noi ainte pînră

[279] <26r> {Faptele apostolilor, XXIII, 15—18}  cîndu nu se voru apropia de elu, gata semu a-lu ucide elu". Audzi fiiulu surorie lu Pavelu fărecarea şi  venre întru pîlcu de spuse lu  Pavelu. Deaci chiemă Pavelu urul din sutaşi şi dzise: „Du acestu giurelu la miiaşul că oarece-i va se-i spuie lui". Elu-l luo şi-l duse la miiaşul, deaci-i dzise: „Pavelu, fuglul, chiemă-me de me rrugă se aducu acestu giure la tinre, că oarece are a-ţi grăi". 
  


[280] <26v> {Faptele apostolilor, XXIII, 19—21} Luo-lu elu miiaşul  de mînra,  deaci mearrse usebi şi-lu întrebă: „Ce easte ceaea ce ai a-mi spunre?" Elu dzise: „Iudeii se sfetuiră se te rroage aşa cum demînreaţă se lă aduci Pavelu   întru zborru cumu ară  vrea ceva a întreba de elu. Ce tu  amu se nu asculţi de ei, că sfetuiră-se de elu dintr-înşii mai mulţi de patrudzeci de bărrbaţi, cei ce se giurară cumu nece se mănrînce, nece se bea pîră cîndu    nu-l   

[281] <27r> {Faptele apostolilor, XXIII, 21—23} voru ucide elu. Şi acmu  
gata  sîntu  şi aşteaptă numai ce e de la tinre giuruitele".  Miiaşul amu	lăsă
giurele şi-i dzise: ,,Nimărui se nu spunri că aceastea vestit-ai mie".  Şi chiemă doi  oarecarii   din  sutaşi  şi lă dzise: „Gotoviţi doao sute de  voinici se mearrgă pînră la Chiesariia şi şaptedzeci de călăraşi şi doao sute de săgetători  dinr-al treile ceas de noapte

[282] <27v> {Faptele apostolilor, XXIII, 24—28}  şi vită se aducă cum se încalece Pavelu şi se-lu petreacă pînră la Filicu ghiemonu". Şi scrise carrte, aibîndu acesta chipu: „Clavdie Lisia, ţietorului ghemonu Filicu, a se bucura. Bărrbatul acesta  prinsu de iudei şi vrea ucisu se fie de ei. Apropiiaiu-me cu  voinicii şi luaiu elu Ştiuiu că rrimleanu easte şi vrea se-i înţelegu vina derepce-lu prindu spre elu. Şi aduşu elu în gloata loru, 

[283] <28r> {Faptele apostolilor, XXIII, 29—31} deaci-lu aflaiu prinsu elu dereptu întrebatul legeei loru. Şi nece ura greşală de moarrte sau de legătură dostoinică nu aflaiu. Spusă-mi fu mie fărecarea bărrbatului cea ce vrură iudeii se-lu ucigă şi acieşi-lu  tremişu la tinre. Şi amu spusu clevetnicilor se 
grăiască ceale  ce-s de elu înraintea ta.  Sărătos  fii".  Voinicii,  porînciteei  loru,  luară Pavel  prespre noapte întru 

[284] <28v> {Faptele apostolilor, XXIII, 31—XXIV, 1} antipatridă. Şi demîreaţa lăsară călării  a mearrge cu-rusulu. Întoarrseră-se întru pîlcu. Iară ceia ce mearrseră întru Chiesariia deaderî carrtea lui ghiemunu.  Înraintea   lui puseră şi Pavelu. Deaci numără ghiemomi carrtea şi întrebă dintru care  despus easte şi ştiu că din Chilichiia easte. Se audză, dzise, „cîndu  clevetnicii  tăi   venri-voru".   Şi  porînci elu întru tindele lu  Irodu  

se-lu străjuiască.  După a cincea