CRONICARI MUNTENI

ÎNCEPĂTURA ISTORII VIEŢII LUMINATULUI ŞI PREACREŞTINULUI DOMNULUI ŢĂRII RUMÎNEŞTI, IO COSTANDIN BRÎNCOVEANU BASARAB-VOIEVOD, DĂ CÎND DUMNEZEU CU DOMNIIA L-AU ÎNCORONAT, PENTRU VREMILE ŞI ÎNTÎMPLĂRILE CE ÎN PĂMÎNUL ACESTA ÎN ZILELE MĂRII-SALE S-AU ÎNTÎMPLAT 
[7] PREDOLSLOVIA
 	Preaînălţatului şi prealuminatului şi preaslăvitului şi de Dumnezeu iubitorului stăpînului şi oblăduitorului Io Costandin Basarab Brîncoveanu-voievod şi domn a toată Ungrovlahia. 
     Cu smerenie şi plecat mă închin măriei-tale şi sărut stăpîneasca pulpana vestmîntului mării-tale rugînd pre Dumnezeu cel atotputernic, îndurător şi bun, să reverse a sa milă şi al său ajutor din cerescul său lăcaş ca asupra mării-tale şi să supuie pe tot vrăjmaşul la picioarele mării-tale. 
     Prealuminate stăpîne. Faptele bune sînt lucrurile cele mai mari şi mai de folos omului, precum, în greceşte zice filozoful, , căci întru adevăr virtuţile omului şi faptele lui cele slăvite, de multă laudă şi peste toate avuţiile ele mai cinstite îi sînt, şi alţi minunaţi şi înţelepţi le-au scris şi le-au lăudat şi un aşa (virtuos) om este destoinic de a fi binecuvîntat, căci nici de răutatea vrăjmaşilor ele biruite nu sînt, iar pe toate le biruieşte. Aşa este totdeauna bine să se ferească omul de lucrul cel rău, căci dacă face binele ş i se apără de fapta rea şi fapta cea bună lesne o împlineşte. Cum zice David proorocul, psalm 331, 14: „asemenea virtutea lungeşte omului pămînteasca sa viaţă , dîndu-i pe ceia de veci care va veni”. Mulţi sînt împăraţi şi stăpînitori care au cîştigat un nume neuitat şi fără sfîrşit pe acest pămînt, cum scrie filozoful şi Grigorie Teologul, lăudînd virtutea: „eu voiu [8] pre domnul să-l laud, căci el a dat să fie lăudată virtutea”. Mulţi s-au străduit a o dobîndi şi puţini s-au învrednicit de ea, căci fără siluire este şi fără teamă de puterile lumeşti, şi ea prin bunăvoinţă este de sus dăruită sufletelor cărora li se cuvine, precum şi sf. Ioan Gur de Aur zice: „virtutea fără silă şi numai cu inimă voioasă se dăruieşte”. Pentru aceea filozoful Dioghene la lumina zilei a aprins lumînarea prin tîrg, şi dac l-au întrebat, a răspuns că el caută cu lumînarea oameni. Aceasta arată că omul fără nu este socotit om a fi. Şi Platon filozoful a zis: „oricît aur sau argint s-ar afla prin pămînt, cu preţul virtuţei nu se potriveşte”. 
     Dar, care este virtute mai mare şi mai plăcută lui Dumneazeu ca a mării-tale bunătate, preaputernice stăpîne, căci vrednic este d-a fi încununată cu toate mai sus pomenitele laude şi încă şi cu mai multe. Destul este să ne aducem aminte de proorocul David, despre a căruia blîndeţe însuşi Dumnezeu arată şi zice: „eu am aflat în acel David, fiul lui Isaia, un om după inima mea”. Dar ce dovadă ar fi mare şi mai de folos ca aceasta? Şi care virtute este lui Dumnezeu mai plăcută decît această bunătate sau blîndeţe? Căci chiar Hristos pe deplin a avut-o în sine, căci însuşi el a arătat şi a zis: „luaţi învăţătură de la mine, căci eu blînd sînt şi din inimă îngăduitor” (Mat. 11). Şi cu această virtute a bunătăţii eşti înzestrat măria-ta de la Dumnezeu. 
	Preaînălţate doamne. Dumnezeu însuşi te-a ales pe măria-ta şi el însuşi cu domnia ţării aceştia te-a încununat. Şi pînă în ziua de astăzi multe feluri de bunătăţi ai dăruit măria-ta la toată suflarea din ţara aceasta şi aşa şi pe mine, plecatul slujbaş al înălţimei-tale, m-ai încălzit încît nu poci să-mi arăt mai bine recunoştinţa de care sînt cuprins decît prin alcătuirea acestei istorie (Cronografie) despre viaţa şi întîmplările domniei înălţimei-tale, care s-au petrecut prin vederile mele, şi arătînd drepturile şi faptele înaltului [9] neam al măriei tale, care despre tată din Basarabeşti se trage, precum şi despre mamă din sînge împărătesc, de la stălucitul răposatul Ioan Cantacuzino, ale cărui mari şi vestite politii şi fapte de către alţi iscusiţi istorici scrise sînt, nu numai de prin alte ţări streine, ci şi de către vrednicii de toată încrederea scriitorii istorici greci. 
	Eu, numai faptele măriei-tale cele mai lăudate şi de toată suflarea ţărei aceştia cinstite şi iubite, numai pe acelea am pus gînd să le povestesc prin condeiul meu, şi întîmplă rile şi tulbură rile ce s-au petrecut în Ungrovlahia sub domniia măriei-tale, pe timpul cînd dumnezeiasca pronie din a sa milă nesfîrşită s-a milostivit în aceşti ani de nelinişte să te ţie stăpînitor şi pă rinte al ei. Căci măria-ta eşti cu daruri vrednice împodobit şi ai îngrijit de această ţară cu o aşa adîncă pricepere şi înalt priveghere, cu atîta blîndeţe şi răbdare pornită din sufleteasca dragoste ce îi porţi, încît eu poci să dau chezăş ie că politia luminată şi plină de bunătate a înălţimei-tale este în adevărată asemă-nare cu înţelepciunea lui Democrite, care în învăţăturile sale zice: „stăpînii noroadelor şi povă-ţuitorii lor trebuie să aibă în toţi timpii îngrijirea ca să se arate cu asprime către vrăjmaşii ţărei, iar către supuşii lor iubitori şi blînzi”.
	 Aceste virtuţi le ai măria-ta pe deplin, căci ele izvorăsc din înţelepciunea şi multa bunătate a înălţimei-tale, şi precum apa potoleşte focul, tot aşa îţi poţi potoli măria-ta, oricînd voieşti, oricît de mare mînie a sufletului, încît să nu te vezi nevoit a o lăsa să izbucnească de la sine. Şi cu această idiomă poţi purta tronul ţărei Ungrovlahiei fără teamă . Nici nu însufli spaima supuşilor mă- riei-tale ca alţi stăpînitori, căci prin dragoste îi apropii şi le îndupleci sufletele supuşilor să se domolească şi să-ţi dea ascultare. Zice Democrit sus pomenitul că domnul de care toţi se teme, acela trebuie ca şi el de toţi să se teamă, şi se uneşte şi Aristotel la aceste cuvinte, zicînd că [10]acela ce altora însuflă frică trebuie şi el să se păzeasc de toţi.
	 Cu asemenea bunătăţi te-a împodobit pe măria-ta înţelepciunea sa. Şi pentru ca să împlineşti sfaturile bine-glăsuitorului Demosthene, care zice că stăpînitori trebuie să fie renumiţi nu pentru putere, ci pentru bunele fapte să fie lăudaţi, cîndai sc pîndu-să şi den norocire a acestoraşi laude să să învrednicească, precum şi la istoriile împăraţilor pravoslavnici, că care s-au nevoit a-şi împodobi viiaţa cu bunele fapte, şi numele au cîş tigat mare; nu că doar împărăţiile lor au fost mai mari decît a celorlalţi împăraţi, ci faptele lor au fost mari, pentru aceia şi mari s-au numit, cum marele Costandin, şi marele Iustiniian şi alţii aseminea lor. 
	Cărora dar şi măriia-ta a urma silindu-te şi în tot chipul spre bune fapte nevoindu-te, mai vîrtos, cu milostenii, case dumnezeieşti multe den temelii ai rădicat, f ăr’ de cele ce cu mile ai întărit, altele cu ziduri ai înnoit şi ai întemeiat, cît pot zice că mai nici o mănăstire domnească n-au rămas neînt rit de mila mării-tale, şi nu numai aicea în ţară, ci şi pentr-alte ţări striine, prin limbi păgîne, biserici creştineşti ai făcut pravoslavnicilor creştini, ce prentr-acele părţi lăcuiescu, şi mai ales în tot chipul pentru sfînta biserică te-ai nevoit, că şi cărţi multe bisericeşti în zilile mării-tale şi cu chieltuiala mării-tale s-au tipărit. Den porunca mării-tale tălmăcite dupre limba elinească pre limba rumînească, şi pre limba grecească foarte frumoase, care n-au fost mai înainte, şi şcoale de învăţă turi elineşti şi sloveneşti măriia-ta ai făcut şi pururea spre bunătăţi necontenit eşti a face, spre folosul de obşte, spre care Dumnezeu să te întărească cu darul cel de sus al sfinţii-sale şi să te învrednicească pe măriia-ta a face mai multe decît ai făcut. 
	[11]Eu dar, cît am putut ajunge cu istoriia mării-tale orînduiescu, închinîndu-mă ca cu o mică, plecată şi nevrednică slujbă, cu care, zic, istorie ajungînd pînă la al zecilea an den domniia mării-tale, pre puternicul şi milostivul Dumneazeu rog ca să trăiască pre măriia-ta în multe zeci de ani, de acum înainte, în luminatul scaunul domniei mării-tale, sporindu-te întru aceste fapte bune şi învrednicindu-te a face şi altele multe şi mai mari decît acestea, şi prin mine, robul mă rii-tale, în să mă păzească sfinţiia-sa cu viiaţă supt umbra mării-tale, şi să mă învrednicească ca şi de acum înainte să poci scrie strălucita politie şi cele bune şi dumnezeieşti fapte ale mării-tale pînă într-adînci bătrîneţele mării-tale, rugîndu şi iar rugîndu necurmat, pre cel mare şi tare atotputernic şi milostiv Dumnezeu ca să păzească pre măriia-ta întru nălţatul şi luminatul scaunul domniei, care ţe-au dăruit cu lină pace în ani îndelungaţi, cu norocire şi ferice, împreună cu prealuminată doamna mării-tale şi cu toţi luminaţii coconi ai mării-tale, învrednicindu-te acelaşi Dumnezeu, precum în viiaţa aceasta ai bine plăcut sfinţii-sale, şi în viitoarea să te bucuri întru a sa împărăţie, cea gătit aleşilor şi plăcuţilor săi în veci nesfîrşiţi, amin. 
	A mării-tale mică şi preaplecată slugă.
	 RADUL LOGOF T GRECEANUL 
	[12] Cap. I 
	Multe şi vrednice istorii fiind lucrurile şi întîmplările ce s-au întîmplat în zilile luminatului şi preacreştinului domnu Ţării Rumîneşti Io Costandin Brîncoveanu Băsărabă-voievod, şi de vreme ce ale altor domni vieţi şi istorii mai denainte întru neuitare de alţii au rămas la letopiseţul ţării, aşa şi noi a pomeni de viiaţa acestui preacreştin domnu Io Costandin-voievod Băsărabă ne-am ispitit numai den cîte a ţinea minte am putut, care în zilile noastre şi prin vederea noastră s-au întîmplat după multele vrăjbi şi tulburări, carii de la o vreme încoace între Împărăţiia Turcului şi a Neamţului s-au întîmplat de cînd răposatul Şărban-vodă la Beci au oştit cu Cara Mustafa-paşa veziriul, dempreună împărăţind sultan Mehmet, leat 7191, cîte războiae şi turburări într-aceste doao împărăţii s-au întîmplat, care la viiaţa acestuiaşi Şărban-vodă pare-mi-să că scrise vor fi, iar noi de aicea începem viiaţa acestuiaşi, care mai sus am zis, cum şi în ce chip s-au rădicat şi domniia au luat, apucînd strămoşăscul scaun de vreme ce strenepot bătrînului Matei-vodă Băsărab să trage.
	Cap. II
	 PENTRU DOMNIIA LUI ŞĂRBAN-VODĂ, UNCHIUL 
	MĂRII-SALE, CÎŢI ANI AU DOMNIT ŞI DE MOARTEA
	 LUI 
	Domnit-au dar unchiul mării-sale, Şărban-vodă, Ţara Rumînească ani 9 şi luni 10, iar cînd au fost la leatul 7197 dispre sfîrşitul vieţii lui, pentru cele în cumplite viitoare răotăţi şi primejdii care pă ticălosul pămîntu acesta să vie era, cum în cea de apoi au venit, mai vîrtos den ficlenile lucruri, şi îndemnări ale unora numai răi pămînteni, carii în scurtă vreme [13] după aceia den depărtarea lui Dumnezeu vrednică plată şi osînda şi-au luat. 
	Într-aceia dar vreme răposatul Şărban-vodă, tot cele spre ocrotirea şi folosul ticăloasii ţări socotind, ca nu cîndai ţării vreo primejdiie să vie despre nemţi, gătit-au soli ca să trimiţă la împă- ratul neamţului anume pre frati-său Iordachie Cantacozino vel-spătar, şi pre gineri-său, Costandin Bălăceanul vel-agă, şi pre nepotu-său, Şărban Cantacuzino biv-vel-căpitan, Şi pre Şărban comisul Vlădescul, pre carii la 2 zile ale lui octomvrie i-au trimis. Iar dup-a acestora soli trimitere, căzut-au Şărban-vodă în boală, şi solii mergînd pîn în Ardeal, multe zăticniri şi piiedici acolo li s-au prinsu, cît neputîndu-se numai printr-înşii trebile a să desluşi şi dăzvoalbe, trimis-au în urmă Şărban-vodă pre nepotu-său acesta ce s-au zis mai sus, carele atuncea să numiia Costandin Brîncoveanul vel-logofăt, şi, cu multa sa vrednicie desluşînd trebile ce era despre Veteran ghenărariul, carele era cu oştile nemţeşti în Ardeal, s-au dat solilor cale de s-au dus la Beci, şi Costandin Brîncoveanul iarşăşi fără zăbavă s-au învîrtejit înapoi la domnu-său Şărban-vodă, după a căruia învîrtejire pre Şerban-vodă încă boala îl îngreuiase tot mai spre rău den zi în zi mergînd, pîn ce şi obşteasca datorie ş-au dat la leat 7197, luna lui octombrie 29 de zile, lăsîndu-i ţărîi şi politii multă jale, de vrednica stăpînire cu care în zilile mării-sale au domnit, iar cel ce toate stăpîneşte şi de toate grijaşte, Dumnezeu, n-au striinat stăpînirea de vredniciia care au avut, ci cu a sa dumnezeiască pronie iar la aseminea stăpîn o au încredinţat, care nu numai cu vredniciia împodobit iaste, ci şi cu buna faptă a blîndeţilor, pe deplin încoronat iaste, pentru care mă şi adeverez că faptele mării-sale nemincinos mă vor scoate.
	 [14]Cap. III
	CUM, DUP MOARTEA LUI ŞĂRBAN-VODĂ, TOATĂ
	 BOIERIMEA S-AU STRÎNSU LA MITROPOLIE DE AU
	 FĂCUT SFAT PENTRU ALEGIREA DE DOMNIE 
	Atunci dar după a răposatului Şărban-vodă petrecire, numaidecît toată boierimea ţării la Mitropolie adunîndu-să şi sfat pentru alegirea de domnie făcînd, aşa cu toţii de la mic pîn la mare, pre acest Costandin Brîncoveanul vel-logofăt de domnie au numeit, carele nefiindu-şi de faţă, lîngă oasele lui Şărban-vodă aflîndu-să şi de cele ale morţii ce trebuia grijind, iar sfatul şi toată adunarea boierimei ce să afla la Mitropolie, au trimis pre Preda Brătăşanul vel-pitar, i Radul Golescul, de l-au poftit ca să meargă acolo, a cării chiemări măcar că pricina nu o ştiia, iar nici den obşte a ieşi putea, făr’ cît a merge, şi aşa mergînd, toţi numidecît la un cuvîntu fiind, ca să priimească stăpînirea ţării l-au poftit, pentru că nu era altul obştii mai plăcut decît mării-sa, nu numai pentru multă vrednicie şi înţelepciune ce avea, ci mai vîrtos pentru multele blîndeţe şi faceri de bine, care spre toţi încă den boierie avea şi toţi de acestea ale sale bune fapte încălziţi era. 
	Căruia dar foarte cu greu jugul stăpînirii a-l lua părîndu-i-să, în multe feliuri s-au apărat, îndestulat fiind de tot binele şi cu fericit traiu întru ale sale trăind: iar nici într-alt chip să urmeze putea, de vreme ce de la Dumnezeu orînduiala era, după cuvîntul carele zice: „că tot darul desăvîrşit de sus iaste”, precum în urm faptele s-au văzut aievea, că minunate şi mari chivernisiri pămîntului acestuia şi ocîrmuiri au făcut întru nenorocitele acestea vremi, ce au fost, cît altul lucrurile la cap şi la săvîrşit ca acele a aduce n-ar fi putut, care mai în jos pre rînd le vom zice, pînă încît şi la ce stăpîn ticăloasa aceasta au ajunsu. 
	[15] Cap. IV
	ÎN CE CHIP RĂDICAREA ŞI ÎNĂLŢAREA DOMNIEI 
	AU FOSTU LUI COSTANDIN-VODĂ
	Fiind dar precum am zis adunarea toată la Mitropolie, toată boierimea ţării, şi slujitorii, şi Dionosie patriiarhul Ţarigradului, care atuncea aicea să afla, şi părintele Theodosie mitropolitul ţărîi, era şi un capigi-başa împărătesc anume Ahmet aga, care mai nainte venise cu trebi la domn, şi alţi bogaţi agi, care atunci în ţară să afla.
	Deci văzînd şi ei cu toţii alegirea şi socoteala cea de obşte, ce să făcuse pentru domnie, iar capigi-başa numaidecît pre acest Costandin Brîncoveanul vel- logofăt cu caftan l-au îmbrăcat, şi aşa boiarii împreună cu arhiereii luîndu-l, în biserică au mers şi, ducîndu-l părintele patriiahul în oltar, molitvele de domnie i-au cetit, sfîntul prestol înconjurîndu-l, după cel ce domnii dup-obiceiu să încoronează. Decii ieşind den biserică, îndată şi calul domnescu i-au adus cu toată podoaba, şi toţi slujitorii, şi toată orînduiala domnească fiind, au încălecat şi la curtea domnească cu cinste şi cu pompă mare au mers, şi întîi în biserica domnească au mers şi au întrat, şi cîntînd axion după obiceiu, sfinteli icoane au sărutat şi jurămîntu acolea cu boiarii încredinţîndu-să, în sfînta evanghelie ca cu măriia-sa în dreptate să ţie, după aceea în casele domneşti în divanul cel mare suindu-să, în scaunul domnesc au şăzut şi cu tunurile dînd, mare veselie în toată politiia s-au făcut de domnie noao, care după plăcerea a toată obştea să făcuse: şi după aceasta, a doao zi şi oasele lui Şărban-vodă au rădicat, împreună cu toată boierimea şi toţi arhiereii şi preoţii, de l-au dus la mănăstirea la Cotrăceni, cu fală şi cu cinste mare, ca pre un domnu şi făcîndu-să slujba pogribanii cum să cade, l-au îngropat în biserică. 
	[16] Cap. V
	CUM, DUPĂ CE S-AU AŞĂ ZAT DOMNU, AU TRIMIS
	BOIARI ÎN TOATE PĂRŢILE, PRE UNII LA POARTĂ.
	PRE ALŢII LA PAŞA SERASCHERIUL, CE ERA CU 
	OŞTI LA BABA, PRE ALŢII LA HANUL. DE Ş-AU 
	FĂCUT TOATE ISPRĂVILE DOMNIEI 
	După aceia Costandin-vodă, întorcîndu-să la curtea domnească, împreună cu toţi boiarii, făcut-au sfat şi socoteală, şi au trimis boiari la Poartă, la împărăţie, anume pre Ghincea vel-vornic, i Alixandru vel-clucer, i Pîrvul logofăt Cantacozino, i Preda Brătăşanul şi alţi mulţi boiari, cu arzumagzaruri de la toată ţara, dîndu în ştire pentru domniia mării-sale, iar pre alţi boiari, anume pre: Dumitraşco Caramalăul vel-postelnic, i Socol vel-medelnicer, i Vergo vel-portar, capichihaia lîngă serascheriul fiind, i-au trimis la paşa serascheriul, anume Mustafa-paşa, care era cu oştile la Baba. Aşijderea pe alţi boiari, anume: Mihalcea şătrariul, i Costandin clucer Ciorogîrleanul, au mai trimis la haul Selim Gherei, întîmplîndu-să a fi şi el atuncea în Bugeac. 
	Deci, după ce au mers boiarii la Poartă şi au făcut ştire la împărăţiie, cum că nu pofteşte ţara pre altul, fără cît pre măriia-sa, dat-au Dumnezeu şi împărăţiiei năstav şi au lăsat după a ţării poftă, alegire şi rugăciune, şi numaidecît şi schimni-agă au trimis anume pre Ismail aga-capigilarchihaias al veziriului, cu caftan de domnie: iar după acestea nu multe zile trecînd, venit-au şi boiarii de la Poartă cu steagul domniei şi cu tuiurile. Şi aşa toată isprava şi aşăzarea domniei făcîndu-să, apoi măriia-sa socoteală au făcut ca să trimiţă la boiarii de la Beci, că era duşi soli, să le facă ştire în ce fel lucrurile s-au strămutat; şi aşa pă Preda spătarul Pîrşcoveanul cu cărţi la Beci l-au trimis, la boiarii care s-au zis mai sus, ce era soli trimişi şi de Şărban-vodă [făcîndu-le şi lor ştire atît de petrecerea [17] răposatului Şărban-vodă], cît şi de înălţarea domniei mării-sale lu Costandin-vodă. 
	Deci mergînd Preda Spătarul încă pre cale i-au ajuns pre boiari nesosiţi la Beci, cărora vestindu-le şi de una, şi de alta, despre o parte mare întristare coprinzîndu-i de moartea lui Şărban-vodă, iar pe de altă parte de domniia mării-sale lui Costandin-vodă s-au bucurat, afară den Costandin aga Bălăceanul, şi aşa dempre ună pînă la Beci, cărora vestindu-le şi de una, şi de alta, despre o parte mare întristare coprinzîndu-i de moartea şui Şărban-vodă, iar despre altă parte de domniia mării-sale lu costandin-vodă s-au bucurat, afară den Costandin aga Bălăceanul, şi aşa dempre ună pînă la Beci au mers, şi la împăratul neamţului soliia ş-au dat, după cum rînduită era de Şărban-vodă, aşa şi despre măriia-sa Costandin-vodă; şi făcîndu-li-să priimire cu cinste, după aceia toţi aceialalţi la un gînd era, afară den Costandin Bălăceanul, căruia vestirea domniei lui Costandin-vodă peste voie fiind, altele mai demult în inima lui hrănind şi socotind, la mare mîhnire au venit, şi în zavişte vrăjmaşul adevărului l-au adus, şi cu tot feliul de vrăjmăşie asupra ţării şi domniei s-au întorsu, nesocotindu-şi ticălosul binele şi folosul casii şi al capului lui, şi cinstea carele de la măriia-sa Costandin-vodă era să aibă, avîndu den boierie dragoste şi frăţie cu dînsul, ci cu minte cuvîntul carele zice: , adecă că zavistiia nu ştie a alege cela ce iaste de folos. 
	Ci multe amestecături au făcut, cuvinte improtivnice pre la cei mari de acolo semănînd, pentru boiarii carii să afla cu dînsul acolo, adecă de Iordache spătarul şi de Şărban căpitanul, şi multe rele pentru dînşii zicîndu, pînă în cea de apoi aceşti doi boiari, acolo la Beci den poruncă împărătească s-au oprit, ca să nu vie în ţară, şi el luîndu-şi voie să vie, şi pre Şărban comisul Vlădescul cu dînsul au slobozit, cu carii împreună şi Ceachi Laslo, ungur de fel, om hiclean, înşălător şi mare mincinos, de acolo s-au trimis cu răspunsurile, care boiarii aceştia solie mersese şi cu toţii pîn’ la un loc viind, iar Costandin aga Bălăceanul, cu ficleşug la inima lui fiind şi ajungîndu-l *[18] şi cărţile de la soacră-sa, domna lui Şărban-vodă (sîrbcă de fel de la Nicopoe, fata Ghieţii neguţitoriului de abale), ca să nu vie în ţară, s-au oprit la Sibiiu, nicidecum în ţară să vie vrînd, şi aşa numai Şărban comisul Vlădescul împreună cu Ceachi acela au venit.
	Deci măriia-sa Costandin-vodă de a lui Ceachi venire auzind, trimis-au înaintea lui la Tîrgovişte pre Pîrvul Cantacozino vel-stolnic, de l-au priimit ca pre un sol, aducîndu-l cu cinste pînă la satul mării-sale, Mogoşoaia, şi acolo împreunare cu măriia-sa au făcut şi voroavă de ce au avut trebile au vorovit şi iarăşi fără zăbavă Ceachi înapoi s-au învîrtejit. 
	Însă acest Ceachi şi mai nainte în zilile lui Şărban-vodă în 2 rînduri au venit, şi multă cinste şi folos şi atunci au avut, izgonit fiind pentru hicleşugurile lui den Ardeal, iar nemulţumitor pă urmă s-au arătat, că binele carele de la aceşti domni văzuse îl uitase şi cu înşălăciuni şi meşteşuguri numai ca să mănînce purtîndu-să, cu Costandin aga Bălăceanul mai pre urmă să alăturase [povăţuitor spre toate faptele rele făcîndu-se], ale căruia isprăvi întru care Costandin aga nădăjduia, deşarte pînă în cea de apoi s-au cunoscut şi au rămas, nici o putere la mîna lui fiind, făr’ cîte minciuni şi cu nădejdi deşarte purtîndu-l, cum sfîrşitul s-au arătat. 
	Cap.VI CUM AU VENIT DOMNULUI PORUNCĂ DE LA ÎMPĂ
	RĂŢIE	 ÎN ANUL DENTÎI AL DOMNIEI DE S-AU DUS 
	LA CERNEŢI CU CÎTĂVA OASTE ÎNTR-AJUTOR OŞTI
LOR TURCEŞTI, CE ERA ACOLO ŞI DE ALTE PORUNCI 
CE ERA A FACE, ŞI CUM VENIREA NEMŢILOR S-AU
	ÎNTÎMPLAT ÎN ŢARĂ A ÎNTRA 
	După acestea toate, într-acea vară în anul dentîi al domniei lui Costandin-vodă, venit-au poruncă dom-nului *[19]de la Împărăţiia Turcului, de s-au dus la Cerneţi cu oaste într-ajutoriul oştilor ce era într-acolo, dîndu-i-să poruncă de au dres cetatea Cladovii şi a Ruşavei, fiind acolo serascher oştilor turceşti anume Husein-paşa. Acolo şi Tucheli groful cu oastea lui să afla, căruia, Împărăţiia Turcului, domniia Ardealului dedese, carele şi împreunare cu măriia-sa Costandin-vodă pohtindu a avea, o dată şi de doao ori de ceasta parte de Dunăre viind, s-au împreunat şi s-au ospătat.
	Într-aceia dar vreme şi într-acel an, nemţilor izbîndă asupra turcilor s-au îmtîmplat, cap mare tuturor oştilor nemţeşti fiind Ludovic, prinţepul de Baden, fiind Beligradul luat de nemţi, încă mai denainte în zilile lui Şărban-vodă şi lăsîndu-să mai jos pînă la Niş, au luat şi Nişul. 
	Atuncea paşa serascheriul, care era cu oştile turceşti, văzîndu a nemţilor biruinţă şi a turcilor înfrîngere, s-au rădicat de acolo şi mai înapoi cu oştile s-au tras, a căruia mutare şi domnul văzîndu, sculatu-s-au de la Cerneţi şi au venit la Craiova; iar nemţii după luarea Nişului şi pînă la Diiu s-au tinsu, şi au luat şi cetatea Diiului, cu războiu tare, mulţi turci şi acolo perindu. 
	Cap. VII CUM AU TRIMIS NEMŢII SOL LA COSTANDIN-VODĂ, 
	FĂCÎND ŞTIRE CĂ VOR SĂ ÎNTRE ÎN ŢARĂ, ŞI APOI 
	MĂRII-ASA ÎNCĂ ASEMENEA BOIARI SOLI AU 
	ÎNCEPUT A TRIMITE LA NEMŢI CU RĂSPUSURILE
	SOLIILOR LOR 
	Deci alăturîndu-se nmţii cu Ţara Rumînească pă decindea, numaidecît şi soli la domnu au trimis, anume pre colunelul grof Şlic cu ceriri ca acestea, să gătească domnul zaharele, că cu oştile în ţară ca să ierneze vor să treacă, care solie domnului foarte cu greu şi peste toată putinţa fu, pentru care lucru sfat cu boiarii făcîndu, trimis-au şi măriia-sa boiari soli la nemţi, anume pre: Cornea Brăiloiul vel-agă şi pre [20] Şărban Greceanul vtori logofăt, cu mare jalbă şi cu multă rugăciune, ca să nu vie în ţară, arătînd şi în tot chipul dovedind neputinţa ţării, mai pre urmă şi aceasta arătîndu-le cum că n-au loc nicăiri în ţară a sta să se apere, cînd vreo vreme de primejdie ar fi dispre vrăjmaşii lor, nefiind cetăţi şi altele multe a acestea înainte să le puie, ca doar s-ar conteni să nu vie în ţară. 
	Şi după aceia boairii aceştia mergînd acolo, şi oastea nemţească tăbărîtă găsindu-o decindea la Cladova, mers-au de s-au împreunat cu prinţepul de Baden, care era capul şi poruncitoriul, cum mai sus s-au zis, tuturor oştilor nemţeşti, şi cele ce s-au căzut boiarii le-au grăit. Acolo şi Costandin aga Bălăceanul cu ai lor era, carii atuncea den Adeal cu Haizler ghenărariul dempreună veniţi era ajutor lor, şi prieten fiindu-le, şi nu pentru alta era venirea lor, fără cît ca să îndemneze pre capetile oştilor, şi la căi ca acelea să-i puie, ca să vie, în ţară să facă mii de răutăţi, cum au şi făcut, şi cu mijlocul lui Haizler ghenărariul, care era om trufaş şi lacom, să poată lua şi pre doamna lui Şărban-vodă cu avuţiia ei să o ducă în Ardeal. Pentru a cărora îndemnare şi avistie nu s-au putut nici într-o seamă ţinea cîte boiarii aceştia solii au arătat de neputinţa ţării, şi de acea mai mare primejdie ce se pogoriia ţării despre turci şi despre tătari, pentru venirea lor, toate împotrivă arătîndu-le Bălăceanul, cum că ţara nu iaste săracă, nici prădată, ci bogată de toate, şi nu numai că cîte oşti nemţeşti avea, zicea, ci îndoite şi întreite mai multe de ar avea le-ar putea hrăni şi păzi, şi el să apuca a scoate aceia la cap, pre domn şi pre boiarii nepriimitori de binele creştinilor şi alte multe vînzări creştinilor hicleanul Bălăceanul striga şi zicea. 
	Deci după reaa lor necăntenită pornire, care să pornise cu gînd ca acela, ca să vie înţară, întors-au pre unul din boiarii aceia, anume pre Şărban vtori logofăt, al domn ca să dea ştire de venirea lor, iar Cornea aga au mai rămas acolo. Deci dar viind Şărban [21] logofătul cu răspunsul acesta, aflat-au pre domnu la satul mării-sale, la Brîncoveni, unde împreunîndu-să cu domnul, şi arătînd în ce chip gîndul şi pornirea nemţilor era, şi de cine aievea îndemnaţi şi porniţi sîntu, la mare grijă şi întristare au venit şi domnul, şi boiarii toţi care fruntea ţării era şi să afla lîngă domnu, văzînd silnica faptă a nemţilor ce pusese înainte, care era începătură de stingirea ţărîi, însă nu den singură voie şi socoteala nemţilor acelea veniia, ci cum mai sus s-au zis, den demnarea şi pornirea hiclenilor şi vînzătorilor ţării, cărora capul Bălăceanul Costandin şi cu ai lui era. 
	După aceasta numaidecît şi de la Cornea aga cărţi la domnul au venit, scriind cum că şi nemţii toată oastea Dunărea au trecut, şi de ceasta parte la Cerneţi au venit şi în jos s-au pornit a veni. Atuncea şi domnul de acolo s-au rădicat, şi la satul mării-sale la Şărbăneşti au venit, unde iarăşi altă veste veni, cum că şi nemţii la Craiova au sosit. 
	Deci şi acolea făcînd măriia-sa sfat cu boiarii, şi socotiră a mai trimite şi pre alţi boiari, anume pre: Diicul Rudeanul vel-clucer, i Costandin Ştirbei vel-sluger, i Preda Brătăşanul vel-pitar, şi iar Cornea vel-agă, iarăşi cu rugăciuni şi cu făgăduieli de dare, ca doară s-ar conteni, să se întoarcă îndărăt, să nu cază ţara la primejdie, de vreme ce în ţară vor şădea ei, atuncea şi turcii, şi tătarii în ţară vor întra, ca să se bată cu ei, şi ca să-i scoaţă vor sili. Deci aducîndu-să atîta seamă de oşti într-această ticăloasă ţară, şi atîta rele viind pre ea, ce alta să aştepta, fără istovul pustiirii ei, şi pucegîndu şi boiarii aceştia a merge cu soliia aceasta la nemţi. 
	Domnul încă sculîndu-să de la Şărbăneşti, venit-au iar la satul mării-sale la Potlogi; iar nemţii şi după mergirea boiarilor acestora nicidecum den pornirea lor căntenindu-să, nici la făgăduiala dării sau altuceva uitîndu-să, s-au sculat de la Craiova şi au venit la Brîncoveni, tot Bălăceanul cu a lui povaţă făcîndu-să. 
	[22] Cap. VIII CUM S-AS SFĂTUIT DOMNUL CU BOIARII, PENTRU
	CELE MULTE ŞI PESTE PUTINŢĂ CERERI ŞI POHTE
	ALE NEMŢILOR, CARE CEREA SĂ ODIHNEASCĂ, SĂ
	NU CALCE ŢARA SĂ O STRICE 
	Atuncea domnul, văzînd că nu mai iaste nădejde de mîntuire la ei, făcut-au sfat cu boairii, şi den 2 rele cel mai puţin rău alergînd, adecă: că şi după ceririle lor a-i chivernisi rău era, iar şi nechivernisiţi a-i lăsa mai rău era, iarăşi de iznoavă pre alţi boiari au trimis la nemţi, anume pre[...] pentru ca să vază ce iaste cerirea lor de iernatecul oştilor, ca să facă rînduială să li să dea zicînd, că de nu li să va orîndui, să li să strîngă iernatecul, ca să-l ia cu socoteală, vor da oştilor voie de vor preda şi vor jăfui de unde vor găsi, şi vor lua tot. Însă cu tocmeală ca aceasta, să se dea oştile deoparte spre munte, să şază la Cîmpu Lungu, şi cele rînduite de iernatic să li să dea, socotindu domnul, după alalte toate şi cu aceasta doar ar scăpa ţara de cea de tot prăpădirea ei, fiind ei într-o parte în munte, şi spre aceasta şi ei făgăduinţă au dat, că acolo să vor trage de vor şădea, numai să li să dea hrană de ajunsu, şi doar şi ei mai făr’ de primejdie să şază de vrăjmaşii lor, fiindu suptu munte pohtiia. 
	Deci măcar că ceririle lor era ţării şi domniei cu greutate mare nesuferită şi peste toată putinţa, iar nu putea într-alt chip să fie făr’ cît lucrul acesta la o cale să-l puie, una: ca ţara să nu să calce peste tot de dînşii, alta: ca să să mai lungească vremea trecînd aşa, pînă Dumnezeu altu mijloc de mîntuinţa lor va arăta şi va da, şi cea de apoi doar şi cea mai mare ce să părea primejdie despre turci a scăpa, iar ei nicidecum la un cuvîntu nu sta, ci unile zicea şi altele făcea, altile făgăduia şi altele răsufla, că viind la Brîncoveni, multă stricăciune şi pagubă domnului nespusă întru toate au făcut. De acolo au trimis Costandin Bălăceanul *[23]cu hoţescul meşteşug de au adus pre feciorul lui Şărban-vodă, dă unde era cu mumă-sa, de la satul lor de la Drăgăneşti, dupe alte blestemăciuni cu hirea alunecîndu-să, părîndu-i că: cum îl va aduce, nemţii domnu ţării îl vor pune, şi aşa cu acel nume de domnie, el ispravnic domniei şi otcîrmuitor făcîndu-să, căci tînăr copil era de ani coconul acela al lui Şărban-vodă, mai lesne pre ai ţărîi boiari şi lăcuitori îi va trage lîngă ei; întru care în deşărtu nădăjduia, că nemţii nicidecum după a lor nebunie nu umbla, ci numai folosul lor trebile căuta şi cum vor lua. 
	Cap. IX CUM S-AU DUS PRINŢEPUL DE BADEN LA BECI
	ŞI AU LĂSAT ÎN LOCUL LUI PRE HAIZLER GHENĂ
	RARIUL CU OŞTILE ÎN ŢARĂ, ŞI CUM AU TRIMIS
	DOMNULUI BOIARI LA POARTĂ, DE AU FĂCUT ŞTIRE
	CUM NEMŢII AU COPRINSU ŢARA 
	Deci după acestea domniia şi de la Potlogi s-au rădicat, şi la mănăstire la Cotrăceni lîngă Bucureşti au venit, pentru că nu putea a întra în Bucureşti fiind ciumă pre acele vremi în tîrgu, săvai că despre istovul şi contenirea ei era acestea toate, pentru nenumărate păcatele noastre socotindu-le că veniia, nici un fel de rău văzîndu-să că nu lipsiia după acest ticălos de pămîntu, însă aceste rele nu începute era den zilile mării-sale lui Costandin Băsărab-voievod, ci mai denainte cîtva, încă den zilile lui Şărban-vodă. Iar nemţii, după multa stricăciune ce s-au făcut la Brîncoveni, lăsat-au un reghementu de nemţi acolo, şi alalţi s-au rădicat cu prinţepul de au venit la Piteşti, şi acolo lăsîndu iarăşi un reghemnetu, rădicatu-s-au prinţepul cu o seamă de oaste de au mersu la Cîmpul Lungu, pentru că acolo poruncise lui Haizler ghenărariu să-i iasă înainte viind den Ardeal, să-i dea oştile ce rămînea în ţară pă seamă şi el să să ducă la Beci, şi aşa prinţepul de la Cîmpul Lungu s-au dus la Sibiiu, [24] ducînd şi o seamă de oaste ce era mai slabă cu el aolo, şi de acolo s-au dus la Beci, lăsîndu toată puterea în mîna lui Haizler. 
	Deci Haizler acesta ghenărariul, cum au luat a fi el mai-mare oştilor, multe stricăciuni şi lucruri făr’ de cale au făcut, om trufaş şi lacom cum mai sus s-au zis, şi făr’ de socoteală fiind, pentru că îndată de la Cîmpul Lugu s-au pornit de au venit la Tîrgovişte, iar oastea nemţească ajungea ţara den munte pînă în Argeş cu prada şi jaful, şi spărgea pimniţile boiarilor de mînca şi bea, şi răsipiia şi strica tot, dezbrăca oamenii unde găsiia şi alte multe răutăţi făcea. Atuncea dar domnul de acolea, de la Cotrăceni, au făcut sfat cu boiarii şi au ales boiarii de au trimis la Poartă, anume pre Ghincea vel-vornic şi pre Dumitraşco vel-postelnic pentru ca să facă ştire la împărăţie (împărăţind sultan Suleiman, şi vizir fiind Mustafa-paşa Chiuopruoglu) că nemţii au întrat în ţară. 
	Deci după ce au mersu boiarii la Poartă şi au făcut ştire, iar împărăţiia numaidecît cu grabnică poruncă au trimis la Atzamet Gherei feciorul hanului calgan-sultan, fiindu la Bugeac el atuncea, să se scoale cu tătarii, să meargă să scoaţă nemţii den ţară, pentu că hanul tată-său era atuncea la Ischiup, în părţile arbănaşilor şi ale Bosnii, fiind coprinsu şi pă acolo nemţii; iar Haizler ghenărar nici la Tîrgovişte nu s-au oprit, ci şi spre Bucureşti a merge s-au pornit, trimiţîndu încă înainte pre Magne grof ghenărariul cu o seamă de oaste călărime, şi cu dînsul împreună era Preda Prooroceanul şi Matei Bălăceanul, vără-său, poveţi fiind celuilalt Bălăceanul Costandin; toţi era cu Haizler. 
	Veniia dar aceştia ca să apuce pre domnu acolea să nu să rădice nicăiri, făgăduindu-i nemţii şi îmbunîndu-l că ei nu vin pentru vreun rău sau stricăciune domniei sau ţării, ci numai pentru zdrobirea turcilor, că ei pentru creştinătate să bat cu păgînii, şi altele multe ca acestea [25] zicea şi scriia; şi nici acele feliuri de amăgituri şi înşălăciuni prilistiia pre domnu, că faptele şi apucăturile lor nu răspundea ziselor. Unde dar domnul mai înainte să gătise, ca de s-ar întinde nemţii şi spre Bucureşti să n-aibă împreunare cu dînşii, şi aşa cîndu au venit Magni groful cu Preda Prooroceanul şi Matei Bălăceanul, măria-sa încă fiind gata să să rădice de la Cotrăceni, lăsînd la scaun ispravnic pre Cărstea Popescul vel-vistiiar şi pre alţi boiari, ca să fie purtători de grijă a zeharelilor ce era să să dea nemţilor. Şi de toate de cîte trebuia învăţîndu-l, s-au rădicat măriia-sa cu doamna, cu coconii, şi cu toată casa mării-sale, cu toată boierimea ce era lîngă măriia-sa cu jupînesile, şi cu coconii lor. Părintele vlădica Theodosie, episcopul de la Rîmnic, Ştefan şi alţi egumeni dupre la mănăstiri ce să întîmplase aici, şi alţi preoţi şi cliseari încă împreună cu domnul era, şi mergea unde umbla şi toţi slujitorii, afară umai den unii boiari ce nu să afla acolo, rătăcindu-să după ale vremii cugeri. Atuncea dar măriia-sa şi toţi alalţi a mare turburare şi întristare să afla, văzînd că pridedise nemţii ţara, cu povăţuirea şi îndemnarea hiclenilor şi vînzătorilor de ţară, care era şi veniia să apuce şi scaunul.
	Pentru care vestire nici unul den cîţi era iubitori de pămîntul său şi ticniţi, şi drepţi în inimă, nu era făr’ lacrămi şi jale, măcar că Dumnezeu pă măriia-sa de toată primejdiia l-au ferit şi pînă în cea de apoi iarăşi la cinste şi la slavă care au avut l-au adus. Pentru că zice oarecare istornic grecescu: . Care va să zică: „Că nici mulţimea banilor nimic îndestulat iaste spre împărăţie zarvă, nici paza cea bună a slujitorilor poate să mîntuiască pre domnu sau pre împărat, de nu va fi mai înainte a celor supuşi dragoste”.
      [26]Cap. X 
      CUM S-AU RĂDICAT DOMNUL DE LA COTRĂCENI
      CU TOATĂ BOIERIMEA ŞI CU TOATĂ GLOATA, DE
      S-AU TRAS ÎN JOS, CA SĂ NU SĂ ÎMPREUNE CU NEMŢII
      Aşadaar măriia-sa, luînd pre Dumnezeu într-ajutor, au purces de la Cotrăceni cu toată gloata mării-sale şi au mers la mănăstire la Plătăreşti. Această dar sculare a domnului de lîngă Bucureşti şi în jos mergînd, iar Costandin Bălăceanul auzindu s-au bucurat mult, părîndu-i că în Ţara Turcească domnul să duce şi fuge, şi apoi deci că mulţi alţi lîngă dînşii vor veni, zicînd nemţilor că cum vor merge în Bucureşti să apuce scaunul, toată boierimea şi ţara la ei vor alerga, şi acolea încă şi de a ţării oaste multe mii vor face, zaharele încă vor găsi să apuce dupre la jîcniţile domneşti ce va fi, dupre la mănăstiri, dupre la casile boiereşti, dupre la neguţători şi du pre la alţii, aducîndu-şi 100.000 de oaste, într-un an pot ţinea, zicea, afar’ den cea du prin ţară ce ar putea strînge. Ci n-au nemerit hicleanul şi făr’ de minte om cele ce-i părea, ci numai cu rea mintea lui le făcea, căci domnul altele socotiia, că săvai în jos pre marginea Ţării Turceşti arăta că merge, iar nu acolo, ci de la Plătăreşti în sus, apoi s-au întorsu spre Gherghiţă şi apa Praovii pre la Răsimnice în vad trecînd, au ieşit la cîmpu, mergîndu la Ruşi le heleşteu, la Ruşi, la satul lui Şărban-vodă au şăzut acolo. 
      Atuncea deci au venit ghenărariul Paţea cu cîtăva călărime de oaste nemţească la sat la Dragăneşti, unde era casile lui Şărban-vodă, acolea şăzînd doamna lui de aştepta pre aceia să o ia, şi alte fumuri mai mari acei muieri îi urla în cap, care toate în deşărtu i-au ieşit, că ochiul cel privighitor al lui Dumnezeu niciodată nu să înşală; cu dînşii fiind şi den ceia ce era cu Costadin Bălăceanul, anume Barbul Bădeanul i Preda Prooroceanul, vără-său, care pentru multe ceriri punea pricini înainte că iaste venirea lor acolo, iar [27] mai vîrtos şi aievea venirea lor era pentru rădicarea doamnii aceia, de o au rădicat de la sat de la Drăgăneşti, cum poftiia, şi o au dus în Bucureşti, unde împreunîndu-să cu gineri-său Costandin Bălăceanul, dupre ce au văzut şi bine au cunoscut că hicleniile şi feliuri de feliuri înşălăciunile lor, şi ce li să părea că vor isprăvi cu acelea nu lesne [le ies ba] încă împotriva lor că pogoară pricepea, căci lucrurili într-altu chip să turbura şi să schimba peste toată voia şi nădejdea lor, s-au rădicat cu toţii de s-au dus în Ardeal, şi căci că cunoştea că nemţii nu urma după ale lor fandasii şi păreri nebuneşti, ci căuta numai folosul lor, că dupre ce veniră nemţii în Bucureşti, cîteva zile trecînd şi nimic de cele ce zisese Bălăceanul nu să văd, nici nimeni la ei nu vin , ci încă fug şi muierile lor, şi copii mulţi, la domnu unde era la Ruşi, şi pricepîndu ca nişte oameni şi ostaşi ştiuţi şi plătiţi ai domnului umblete şi purtări, cum cură şi merg cu temei, nu nebuneşti şi vînturi bălăcineşti, şi temîndu-să să nu cază ei mai pre urmă la alte primejdii, unde s-au cîmpit la Bucureşti, pre zisile celor ce-i aduce au început a socoti şi a păzi mai într-alt chip, şi la Bălăceanul a nu să mai uita, fără Haizler, ce-l mai ţinea, căruia multe sume de bani şi altele îi făgăduise. 
      Însă dar nemţii la Bucureşti aşezîndu-să, cît au şăzut multă pagubă şi stricăciune au făcut, că despre o parte ispravnecul domnului care era la scaun făcuse orînduială foarte mare şi grea de zaharale de da oştilor, iar despre altă parte ei umbla tot jăcmănindu şi pre afar’ pre la sate cît putea ajunge prăpădea tot. 
      Cap. XI
      CUM AU MERSU HAIZLER GHENĂRARIUL ÎNSUŞI
      DE S-AU ÎMPREUNAT CU DOMNUL LA DRĂGĂNEŞTI 
      Aşadar după acestea toate fiind încă domnul tot la Ruşi, poftit-au şi Haizler ghenărariul ca să viie să să împreune cu măriia-sa; măriia-sa domnul încă [28] au priimit şi au venit însuşi cu vreo 80 de oameni la Drăgăneşti, de s-au împreunat, mergîndu şi domnul de la Ruşi acolo, unde împreună într-o zi au şăzut, mîncînd prînzul împreună, şi seara cela s-au întorsu la Bucureşti, domnul au venit la Ruşi, şi acestea nu fără ştirea unui capigi-başa împărătescu, anume Ali aga, şi a lui Mustafa-efendi, turcu înţeleptu şi ştiut şi a altor turci oameni de ispravă, ce tot pre lîngă măriia-sa să afla, nici făr’ de sfat au făcut, ca să să împreune pentru multe pricini şi adînci socoteli, toate spre folosul şi binele de obşte, uitîndu-să. 
      Deci dar făcîndu-i domnul cinste mare, şi cu daruri l-au dăruit, toate acele făcîndu-le, pentru că în tot chipul domnul munciia şi să nevoia, ca şi pre nemţi fără primejdie să-i scoaţă, şi pre turci şi pre tătari să-i oprească să nu între în ţară, ca să nu calce şi ei, şi doar să o şi prade şi să robească aici în ticălosul pămîntu cu pricina nemţilor, în multă vremr şăzînd de vor veni, cu care ieşirea nemţilor den ţară de să făcea, să destulea împărăţiia şi nici o oaste, nici turcească, nici tătărască, nu mai băga într-însa, cum şi aseminea gîndului lor, apoi s-au cunoscut că aşa era. 
      Cap. XII
      CUM AU VENIT DOMNULUI VESTE DE CALGA-
      SULTAN CĂVINE ÎN ŢARĂ CU TĂTARII ŞI I-AU
      TRIMIS BOIARI ÎNAINTE, APOI ŞI MĂRIIA-SA AU
      MERSU DE S-AU ÎMPREUNAT CU EL
      După aceia, deci, nu multă vreme trecîndu, venit-au veste domnului că şi calgan-sultan la hotar s-au apropiiat, deci îndată boieri înainte i-au trimis anume pre Diicu vel-clucer i Vergo vel-portar, cu daruri şi cu multe rugăciuni, ca să nu dea ţara în pradă, şi în robie, că nimini nu iaste vinovat de a păţi ticăloasa ţară una ca aceia, nici nimini sabiia împotriva împărăţiei şi a lor n-au scos, nici mîna au rădicat, [29] ci singuri nemţii ca nişte izbînditori ce era, s-au tinsu într-atît de au venit pînă la Bucureşti. Acestea şi le scriia şi le zicea, şi aşa domnul s-au sculat de la Ruşi şi s-au dus la Buzău, trimiţînd de olac de la Bucureşti ştire la boiarii care era ipravnici (cum s-au pomenit mai sus, că lăsase ca să ocîrmuiască pre nemţi să nu facă atîtea stricăciuni de ei), şi să spuie şi lui Haizler, şi alte capete aceia ca să să scoale să să ducă de acolea, de sîntu creştini, să nu să aducă istovul pustiirii ţării, iar de vor să să bată, nu să să închiză în Bucureşti, iasă afară departe în cîmpu să să bată că aceia va fi stingerea nevinovatei ţări, şi vor da seama la Dumnezeu de răul ce să va face. 
      Domnul dreptu că în tot chipul nevoia să-i scoaţă den Bucureşti, socotindu că dacă să vor închide în tîrgu, prin mănăstiri, măcar şi în curţile bolovănite, că a face şanţuri nu era vremea, iarnă fiind şi ei tot foc avînd, că era ca la vreo 8-9 mii de oaste aleasă nemţească, avîndu şi tunuri cîteva cu ei, tătarii la dînşii nu vor merge, nici să vor bate, ci penprejur vor sta departe, dupe obiceiul lor. Zbovindu-să decii vremea, că singur Dumnezeu cînd şi ce săvîrşit ar fi fostu lucrul şi ar fi avut, atunci lăsăm pe fieştecare om cu minte şi ştiut, să socotească ce ar fi făcut tătarii în ticăloasa ţară, şi la ce o ar fi adus, şi la ce ar mai fi rămas într-însa. 
      La Buzău iar viind veste, cum şi în hotarăle ţării calgan-sultan au întrat. Aşa de acolea, lăsîndu pre doamna sa, coconii şi cu alalată gloată împreună şi cu o seamă de boiari cu jupînesile şi cu coconii lor, şi cu toţi alţii, cîţi era acolo cu măriia-sa mai multu decît 4-5 mii de suflete cu ostaşi, cu fămei, cu copii, jupînese sărace văduve, şi alţii mulţi, mers-au numai aşa uşure cu cîţiva boiari, cu curtea, ca la vreo 200 de oameni, înaintea sultanului şi s-au împreunat la sat la Berteşti, lîngă oraşul Flocii. De întîmplările vremilor multe cu sultanul voroavă avînd, pre domnu de starea lucrurilor şi multe ca acelea au întrebat. Domnul [30] cele ce era şi cum s-au întîmplat, şi cum sîntu şi lucrurile cu socoteală şi cumsăcade spuindu-le, făcut-au sfat ca acela cu sultanul, despre baltă să vie şi domnul să meargă pre supt munte, dîndu-i sultanul cîţiva mîrzaci de treabă cu o seamă de tătari lîngă măriia-sa, şi aşa zioa bună de la sultanul ş-au luat ca să meargă la Buzău, şi acolo mai gătindu-să, şi luîndu-şi şi ostaşi de ai săi, că avea măriia-sa căzaci pedestrime, cu saragele, cu siimeni şi cu alţi lefegii ca la 2.000 de oameni buni. 
      Iar după aceia cîndu au fostu a doao zi, întorcîndu-să spre Buzău, întimpinatu-l-au de olac viind de la Bucureşti Tănasie cluceru Păuşăscul, care era şi el lăsat de domnu cu alţii la Bucureşti lîngă ghenărariul, şi veste aduse domnului cum că nemţii den Bucureşti s-au rădicat cu totul şi s-au dus în sus. Deci domnul numaidecîtde olac s-au întorsu iar la sultanul, şi l-au găsit la oraş la Floci, şi spuindu-i de rădicarea nemţilor, s-au bucurat şi el, că nici el nu ştiia sfîrşitul lucrului cum va ieşi, ci ca să nu să întîmple vreo necinste, era bucuros cu dusul lor, aşa să se chieme izbînditor, că de frica lor fug, însă îndată au găsit doi mîrzaci anume, Dimir-han Hagi şi pre [...] capete nohailor fiind, cu cîtăva oaste tătărască, cu carii dempreună dîndu den poruncă şi domnul doi boiari, anume pre Cernica vel-armaş i Matei Comănean vel-căpitan za seimeni, cu cîţiva slujitori, şi mai vîrtos i-au trimis cu cît vor putea să stea şi să păzească de stricăciunile tătarîlor să nu facă, mai ales să nu robească pre cineva, şi să nu răpească ca nişte lupi de oameni ce sîntu acei varvari; au venit pînă la Bucureşti şi de acolo s-au dus gonaci după nemţi pînă la Cîmpul Lungu, unde şi cu strejile lor cele dupre urmă s-au lovit, ci nimic n-au făcut. 
      Iar domnul, mergînd la Buzău, la ghenarie în 6 zile, au făcut Boboteaza acolo, şi cu toată orînduiala ei făcînd slujba în piscupie cu boierimea, cu alalţi, [31] cu toţi slăviia şi măriia pre Dumnezeu de toate cîte era, şi cu toată inema toţi să ruga ca să sămilostivească sfîntul Dumnezeu pre ticăloasa ţară, şi pre domnul să-l ţie şi să-l păzească, ca făr’ de mare pusteirea ei să oteşască focul de oşti ce ardea şi era într-însa, şi la o linişte să o aducă.
      Cap. XIII
      CUM, DUPĂ CE AU FĂCUT DOMNUL BOBOTEAZA
      LA PISCUPIA DE LA BUZĂU, S-AU SCULAT DE AU
      VENIT ÎN BUCUREŞTI LA SCAUN, PENTRU CĂ
      IEŞINDU NEMŢII DEN ŢARĂ, TĂTARÎI ÎNCĂ AU
      IEŞIT
      Cînd au fost zi de Bobotează, au purces domnul de au venit la scaun la Bucureşti drept, ieşindu înaintea mării-sale boiarii care să sfla la scaunul mării-sale, şi după ce au şăzut în scaun, au dat cu tunurile făcînd veselie mare, dînd întîia laudă lui Dumnezeu şi mulţumită, căci nu s-au scăpat de nădejdea care pusese la dînsul, ci toate scîrbile şi întristarea trecutelor primejdii spre bucurie le-au întorsu, după scriptura care zice că: „domnul face voia celor ce să tem de el, şi spre cel ce nădăjduieşte spre dînsul, mila îl va încungiura”. 
      Iar nemţii puţinel mai oprindu-să la Cîmpul Lungu, ca să vază la ce sfîrşit lucrurile vin şi de mulţimea tătarîlor înţelegînd, care în ţară asupra lor venise, rădicatu-s-au cu toţii den Cîmpu Lungu şi au trecut în Ardeal. 
      Atuncea dar şi tătarîi, văzîndu că nemţii s-au dus, după multa stricăciune care şi ei ţărîi făcuse, măcar că porunca împărăţiei nu era la dînşii ca să facă vreo stricăciune, sau robiciune ţării, iar unde calcă oastea nu poate locul acela scăpa întreg, cu cît dar mai vîrtos unde neamul acesta va călca. Aşadar cu multe [32] chieltuieli dispre domnie, şi cu sume mari de daruri, abiia s-au rădicat, şi tătarîi, pînă la 15 zile ale lui fevruarie, s-au dus den ţară. Atuncea săraca ţară dentr-atîta nespusă nevoie, fiind clcată de atîtea oşti, început-au a ieşi du pre munţi, şi du pren pălăngi, după petutindenea cineşi la locul lui, şi făcîndu-să linişte, au domnit domniia cu pace pînă în primăvară. 
      Într-acest an s-au apucat măriia-sa de mănăstirea de Hurezi den temelie a o face cu multă osîrdie şi chieltuială, ispravnic trimiţînd pre Pîrvul Cantacozino vel-stolnic de au căutat loc ca acela [pe] care s-au pus temeliia de s-au făcut mănăstirea. 
      Şi fiind acestu boiar ispravnic asupra lucrului într-acea vară pînă în toamnă, după aceia au venit la domnu de ş-au dat seama, şi fiind la casa lui pînă în primăvară, iarăşi den poruncă au mersu la mănăstire ca să să lucreze lucrul, şi aşa într-acea vară întîmplatu-i-s-au grea boală, şi au murit acolo, care nu puţină întristare domnului şi neamului au dat, că om iscusit era şi acesta; nepot de frate lui Şărban-vodă era, fecior răposatului DrăghiciCantacozino vel-spătar, carele nu puţin vrednicu şi înţeleptu în pămîntul acesta au stătut şi să pomeneşte. Deci după petrecirea acestui boiariu, făcut-au ispravnic la lucrul mănăstirii pre Cernica biv-vel-armaş. 
      Mai făcut-au măriia-sa şi alte lucruri şi zidiri, întîi turnul bisericii despre doamna den Bucureşti, care mai înainte de Gligorie-vodă făcută era numai aşa boltită, iar măriia-sa i-au făcut turnul şi tindă bisericii, înfrumuseţînd biserica şi cu tîmple, şi cu zugrăvituri şi cu alalte toate împodobindu-o. Mai făcut-au şi casa cea domnească ce iaste pre stîlpi de piiatră şi iaste cu trei cafasuri şi cu toate ce să văd într-însa, care iaste despre biserica cea mare. Şi alte case au făcut despre doamna iar den temelie, însă doao rînduri de case. 
      [33]Cap. XIV
      CUM AU VENIT DOMNULUI PORUNCĂ DE LA ÎMPĂ
      RĂŢIE CA SĂ SĂ GĂTEASCĂ SĂ MEARGĂ CU TUCHE
      LI ŞI CU OŞTILE TURCEŞTI, TĂRĂREŞTI ÎN ARDEAL 
      Deci dar iar la urma istoriiei să venim cînd au fostu atuncea tot într-al doilea an al domnii lui Costandin-vodă, leat 7198, ia Împărăţiia Turcului nici cu atîta s-au suferit pentru a nemţilor venire în ţară, ci au trimis ferman la Tucheli groful, fiind încă la Nicopoe cu oştile lui, poruncindu-i îndată să să gătească de oaste ca să meargă în Ardeal asupra nemţilor, împreună cu Cerchez Ahmet-paşa serascheriul cu oastea turcească şi cu Gazi Gherei-sultan, cu tătari şi cu alţi cîţiva paşi ca să vie pren ţară, să meargă să între în Ardeal pre unde s-ar socoti. 
      Trimiţînd şi domnului Costandin-vodă aceiaşi poruncă cu ferman împărătescu, ca şi el de oaste să să gătească şi împreună cu oştile împărăteşti să meargă pre unde ar şti să bage oştile în Ardeal. Şi aşa dupre poruncă Tucheli cu toate oştile, şi cu sultanul, şi cu serascheriul, şi cu toţi paşii s-au gătit,şi trecînd Dunărea pre la Nicopoe, de ceasta parte, făcut-au ştire şi domnului că au întrat în ţară şi sîntu viitori. 
      După care dar poruncă şi domnul de oaste gătindu-să, şi aflînd că oştile au întrat în ţară şi sîntu viitori, nici măriia-sa n-au zăbovit, ci au purces de la Bucureşti, la iunie 21, şi făcînd conacul la Flocoasa, o zi pre loc au şăzut, de au scris cărţi la împărăţie, făcînd ştire de pucedirea mării-sale la oaste, şi de acolea au mersu la satul mării-sale la Potlogi, unde şi cîteva zile au şăzut pînă au venit oştile împărăţeşti. 
      Deci acolea fără zăbavă şi oameni de la Matei Ciorogîrleanul vel-sluger au venit, carele mai înainte era trimis de domnu cu o seamă de oameni să să afle lîngă seraschieriul şi lîngă Tucheli, care scriia la domnu de venirea oştilor că sîntu viitoare, întinsoarea fiindu-le să treacă Argeşul pre la Drăgăneşti. Şi după această veste veni la măriia-sa şi un agă de Ciurmuş al lui Cerchez [34] Ahmet-paşa seraschieriul, care cu trebi fusese trimis de seraschieriul la calga-sultan, şi aduse veste că şi pre calga-sultan l-au lăsat la Prut, de vreme ce şi el poruncă avea să meargă la oaste dupre viziriul, şi iarăşi prin ţară şi a lui trecire era, cu conace şi cu chieltuială mare săracii de ţară ca şi alte dăţi de cîte ori hani şi sultani au trecut, de cîndu turcul asupra neamţului cu oaste s-au rădicat. 
      Dar după vestea ce venise la domnu de a oştilor venire, numaidecît boiari au rădicat anume pre: Cernica Izvoranul vel-armaş, i Mihai Corbeanul vtori postelnic, i Ianache vătafu Văcărescul să meargă să caute ca und ar găsi vad bun pre apa Argeşului, să facă pod pentru trecirea oştilor împărăteşti, şi găsindu-să vad bun drept satul Costeşti, au trimis pre Barbul Brătăşanul, vătaful de aprozi, să scornească ţara, să suie toate vasile în sus pre Argeş, pînă la vadul acela, iar pre Radul Golescul vel-agă l-au pus cu slujitorii de au făcut podul, şi dupre aceia pre Cernica vel-armaş înaintea oştilor l-au trimis, adecă la saraschieriul, şi sultanul şi Tucheli, să-i povăţuiască pînă la Argeş. Şi aşa domnul de acestea grijind, de la calgan-sultan încă un mîrzac au sosit cu poruncă de conace, ca să li să dea, cerşind mai mult de cum rînduiala s-au făcut, zicîndu că mai multe oşti sîntu estimpu decît în ceialalţi timpi, şi cum că ia şi sultanul să fie întrat în ţară au spus, şi cum venirea îi iste degrab, iar pîn-în seară şi altu mîrzac tot de la calgan-sultan mai veni cu poruncă la domnu, pentru rîndul podurilor de a sultanului trecire la Ialomiţă şi la Argeş, spuindu că şi sultanul la Alboteşti au sosit, spre care acestea la aporii mari şi domnul să află, încătro mai înainte grijă să aibă, şi a răspunde că sultanul veniia den jos, luîndu ţara în lungu, iar cestealalte oşti luase ţara curmeziş. Ci dar ca un multu înţeleptu şi spre o parte şi spre alta lucrurile chivernisiia, de vreme ce cerescul împărat, cum scriptura zice: „dă înţelepciune spre ai săi, şi calea celor ce să tem de dînsul păzeşte”; şi aşa [35] cu multa sa vrednicie toate le ocîrmuia, că şi de ale sultanului porunci şi trebi nice era, ispravnici avea rînduiţi de toate şi spre mîrzacii aceştiia cu răspunsuri înapoi învîrtejindu-i, nici ceialaltă poruncă şi treabă împărătească părăsiia, ci în tot chipul sîrguindu de facirea podului la Argeş, rînduit-au şi mai înainte boiari şi slujitori, ca să dreagă calea şi podurile ce vor fi stricate den Argeş, pînă în Praova. 
      Atuncea şi părintele patriiarhul Dionisie, viind de la Ţarigrad, ajungînd pre domnul acolea la Potlogi, de s-au împreunat, de acolea şi pre Costandin Cantacozino biv-vel-stolnic l-au trimis domnul înaintea lui Tucheli de s-au împreunat. Iar Cernica vel-armaş, învîrtejindu-să de acolo la oşti, spus-au domnului că i-au lăsat la Neagra. Deci a doua zi şi părintele patriiarhul Dionsie ş-au luat zioa bună de la domnu şi s-au dus la Bucureşti, iar domnul au încălecat de au mersu de au văzut podul. Acolea la pod venit-au şi Uşaban aga de Ciurmuş al saraschieriului, fiind trimis la domnu, şi învîrtejindu-să iarăşi înapoi, trimis-au domnul cu dînsul pe Dumitraşco Caramalîul vel-postelnic, înainte la saraschieriul, şi domnul pîn-în seară iar la Potlogi învîrtejîndu-să, nemerit-au şi un capigi-başa împărătescu de la împărăţie, ispravnic fiind trimis preste acele oşti, care au venit de s-au împreunat cu domnul, şi voroavă de trebile oştirii au avut. 
      După aceia şi Costandin stolnecul de unde au fostu trimis de la Tucheli s-au învîrtejit, şi mai pre urmă şi Dumitraşco Caramanlîul vel-postelnic de la seraschieriul au venit. Şi tot într-acea zi şi sol de la Tucheli la domnul au venit, anume Şandru Gaşpar, şi iarăşi un mîrzac de la Gazi Gherei-sultan. Iar pre urma acestora şi Matei Ciorăgîrleanul vel-sluger, de la oştile turceşti viind, şi domnului spuindu că saraschieriul, şi sultanul, şi Tucheli la pod la Argeş, cu toate oştile au venit şi au sosit, numaidecît şi măriia-sa au încălecat, şi cu toţi boiarii mării-sale, la ordiia turcească [36] au mersu, fiind oastea tăbărîtă toată în lunca Argeşului, de la Grecii logofăt pînă den jos de Jugureni.
      Că s-au împreunat întîi cu serascheriul, carele cu cinste mare pre domnu l-au priimit, cu caftan îmbrăcîndu-l împreună şi cu 12 boiari ai mării-sale, apoi de la seraschieriul au mers mai sus unde sultanul era, şi s-au împreunat şi cu sultanul, apoi de la sultanul împreună cu Iacpal aga, veziriul sultanului,încălecînd, au mers iar [la] seraschieriul, de au făcut multă voroavă pînă în seară. După aceia au mers la otacul mării-sale, unde era den josul ordiei turceşti de au mas acolo, într-acea noapte fiind înserat. 
      Iar a doao zi, întorcîndu-să măriia-sa iar înapoi şi trecîndu Argeşul de ceasta parte unde şi Tucheli tăbărît cu oastea lui era, s-au împreunat şi cu dînsul şi multă voroavă cu Tucheli avîndu, oprit-au pre măriia-sa de au mîncat bucate, şi după ospăţ multă cinste domnului şi alai făcîndu-i, au purces măriia-sa de au mersu iar la Potlogi. Atuncea şi doi tătari de la calgan-sultan încă venise, pre carii fără zăbavă cu răspunsul i-au trimis, şi poclonul sultanului cu Ianache comisul l-au trimis.
      Cap. XV 
      CUM AU PURCES DOMNUL DE LA POTLOGI ŞI AU AJUNSU 
      OŞTILE TURCEŞTI, TĂTĂRĂŞTI ŞI CRUŢII 
      LA PODUL HRIZII 
      Deci după acestea şi domnul de la Potlogi cu oastea s-au rădicat şi după celelalte oşti au mersu, deci au sosit la Podul Hrizii, unde toate oştile turceşti, tătărăşti, ungureşti tăbărîte era, şi sosind domnul la conac, numaidecît la seraschieriul au mersde s-au împreunat, şi iarăşi voroavă făcînd, şi sfătuindu-să pentru trecirea în Ardeal, pre unde mai cu pîrlej ar fi, pre vrăjmaşi *[37] cam [făr' de] veste i-ar lovi pentru că socoteala întîi era pre la Teleajăn era să meargă, iar apoi, lăsîndu acea socoteală pre la Tîrgovişte a merge, au hotărît să treacă pre la Rucăr. Şi aşa după acea socoteală numaidecît a doao zi de la Podul Hrizii cu toate oştile s-au rădicat şi au mersu pînă den sus de Tîrgovişte de au tăbărît, unde iarăşi împreunare domnul cu seraschieriul avîndu, şi cu sultanul, şi cu Tucheli, şi mai sfătuindu-să, trimis-au într-acea zi 2.000 de oaste aleasă, călărime den oastea lu Tucheli, şi a seraschieriului, şi a domnului, streji înainte, ca să meargă să răzbească pînă în Ardeal, cu care oaste şi pre Cernica vel-armaş domnul l-au trimis cap. Şi aşa cu grabnică pornire pînă la Bran mergîndu, unde şi streajă nemţească era, şi can făr’ de veste lovindu-i, foarte rău i-au stricat, cît mai nimini den nemţi n-au scăpat. 
      Iar a doao zi Tucheli şi cu viziriul sultanului dempreună la tabăra muntenească au venit, şi cu domnul s-au împreunat şi de toate lucrurile sfătuindu-să, şi bine aşăzîndu-le, cînd au fost după-prînzu, lăsatu-ş-au toţi agarlîcul acolea, adecăte seraschieriul, sultanul, Tucheli şi domnul; şi numai aşa sprinteni cu oştile purcegîndu, au poposit den sus den fîntîna Drăgoeştilor, şi fiindu-le masul acolo, iar peste noapte veste de la oastea ce mersese înainte la domnu au venit, cum că straja nemţească ce au fostu păzindu la o palangă ce făcuse la hotarul ţărîi o au lovit şi foarte rău i-au stricat, aducîndu şi nemţii vii la domnu, care veste vestindu-să şi la ceilalţi, adecă la serascheriul, sultanul şi Tucheli, numaidecît iarăşi de dimineaţă degrab au purces, şi făcîndu popasul de prînz la cetatea Negrului-vodă, iar acolo de seară au poposit den jos de Dragoslavele, şi acolo între munţi au mas, şi dimineaţa s-au mai mutat pînă la Dragoslavele, şi acolea două-trei zile şăzînd pre loc, de de era trebile iarăşi s-au sfătuit. Apoi şi de acolea rădicîndu-să, [38] mers-au pă den sus de palangă, ce au fost păzindu nemţii streja, şi au poposit acolo de au mas, şi de acolo iarăşi dimineaţa au purces de au mersu pe suptu cetatea de la Bran, şi iarăşi acolea într-acea noapte au mas. Iar a daoa zi cu toţii s-au strîns de s-au sfătuit pentru trecirea oştilor în Ardeal, pre unde ar fi, căci căile era prisecite şi astupate, şi la Bran era pază tare şi cu tunuri. Despre altă parte de cea mare strimtoare a locului foarte cu nevoie le era, [şi vremea grăbindu-i, cu greu şi peste mînă le era,] şi mai vîrtos asupra domnului Ţărîi Rumîneşti lucrul acesta răzimîndu, ca cum povăţuitor celorlalţi era. 
      CAP. XVI 
      CUM AU ÎNTRAT OŞTILE ÎN ARDEAL CU TOATE
      CAPETELE CEL MARI ADECĂ SERASCHIERIUL, 
      TUCHELI ŞI DOMNUL PRIN LOC RĂU, ŞI STRIMTU 
      ŞI CU MARE NEVOIE, ŞI CUM S-AU LOVIT [CU] NEMŢII
      Puternicul Dumnezeu, căruia cele neputincioase toate să pot, precum mai înainte în trecutele întîmplări şi primejdii, domnului au luminat, aşa şi la aceasta după multe feliuri de ceercări ce făcuse cu oamenii săi ce preste munte povaţă era, aflat-au o cale, măcar că foarte strimtă era, şi cu nevoie mare peste un munte înaltu şi cu pogorîş rău, iar nu era altu mod a face, făr’ cît pre acea cale a merge. 
      Deci strîngîndu-să toate oştile şi pre Dumnezeu într-ajutor luînd, au purces pre plaiul acela toate oştile, tot tîrîş pogorîndu-să pîn-în vale în Ţara Ardealului, în cîmpii Tohanilor; acolo dar sfaturile să sfîrşise şi toate nădejdile se tăiase, şi ale tuturor inemile încremenite era, la loc de primejdie ca acela căzînd, unde nici înapoi, nici înainte nădejde de scăpare era, de vreme ce oştile nemţeşti înainte le era, gata de războiu fiind, ci fieştecare nu numai la Dumnezeu avea nădejde. 
      [39] Deci dar nemţii, cum au văzut pogorîrea oştilor turceşti acolo dreptu la Tohani, ei spre cîmpu den jos de Zărneşti s-au tras, şi acolo după a lor bună orînduială, orînduindu-să într-acelaşi cîmpu între Tohani şi între Zărneşti, unii despre o parte şi alţii dspre alta viindu, şi apropiindu-să unii cu alţii, cînd au fostu la zece ceasuri den zi într-o luni, avgust 11, s-au lovit şi făcînd tătarîi iureş înainte, întîi oastea ungurească, săcui, au dat dosul a fugi, nimic stîndu de războiu. Deci rău au smintit pre nemţi, pentru că o seamă de oaste nemţească den aripa den stînga rumpîndu-să şi viindu asupra tătarîlor, oastea turcească pă de altă parte năvală asupra lor făcîndu, îndată au început pă nemţi a-i frînge foarte rău şi grozav tăindu-i, şi mare moarte într-înşii făcîndu-să pă de toate părţile. Că şi aripa care să luase asupra tătarîlor, măcar că luase pre turci pă denapoi, iar apoi întorcîndu-să turcii asupra lor, rău i-au stricat şi pă aceia, şi nu mai multu războiu au ţinut ca într-o jumătate de ceas, i-au călcat şi i-au fărîmat, cît prea puţintei vii să fie scăpat de nemţi. 
      Într-acestaşi chip biruinţă minunată şi grabnică au fost, poate-fi că şi pre ei osînda de la Dumezeu căzuse, pentru răotăţile ce făcuse, şi gîndiia a face săracii de Ţări Rumîneşti că tocmai şi capetile, oştile, şi sfetnecii, şi povăţuitorii ce-i purta, nimini n-au scăpat, unii vii prinzîndu-i, alţii în războiu periţi fiind, şi den căpeteniile nemţeşti şi den boiarii ungureşti capete mari, anume Tekeli şi alţii au perit. 
      Cap. XVII 
      CUM AU PRINSU PRE HAIZLER VIU RĂZBOIU
      ŞI PRE ALŢII DEN CĂPETENII, FĂRĂ CEI MULŢI 
      CE AU PERIT 
      Deci dar după contenirea războiului, aducîndu ostaşii totdeauna şi nemţii vii, şi steaguri, şi de altele, adus-au tocmai şi pre Haizler ghenărar, prinsu viiu [40] den războiu, pre care ducîndu-l la Tucheli cu cinste l-au priimit, şi lîngă dînsul alăturea a şădea l-au pus. 
      Atuncea şi domnul Costandin-vodă mergînd la Tucheli, s-au împreunat cu Haizler, cu carele dînd mîna au şăzut între Tucheli şi-ntre Haizler, şi cîtecevaşi voroavă domnul cu Haizler făcînd, îl îmbuna cu cuvinte de mîngîiere pentru ale vremii şi ale lumii întîmplări. Care cuvinte de cea semeaţă şi nebunească megalopsihiia lui Haizler puţin să atingea, că nu ca un prinsu şi rob răspundea, ci şi atuncea firea lui cea înaltă vrea să-şi arate micşorîndu lucrurile şi biruinţile ce să făcuse, ca şi o nimic arătîndu-le, că cu atîta, zicîndu, lumea nu piiare, şi au perit aceia, mai sîntu ş-alţii şi ca acestea nebuneşti grăiia răspunsuri. Şi Tucheli le priimiia, pentru pricinile şi nădejdile ce pentr-însul a isprăvi nădăjduia, ca să-şi scoaţă muierea de la nemţi, că oprită era acolo, ficlenindu-să el de cătră Împărăţiia Neamţului, şi galbeni mulţi pentru dînsul să ia. Şi cîndu au fostu mai pre urmă, făcîndu tocmeală Haizler cu Tucheli ca să-i dea multă sumă de galbeni de aur, pentru răscumpărarea lui, slobozintu-l-au cu chiezăşie, lăsîndu-l în locul lui pre marchiez Doriia ghenărariul cu al căriua mijloc Tucheli pre Haizler au slobozit. Apoi nu după multă vreme, marchiez Doriia au murit, iar Haizler galbeni ce au tocmit ca să dea pentru răscumpărarea lui i-au trimis şi muierea lui Tucheli de la Împărăţiia Neamţului încă i s-au slobozit, de au [venit] la dînsul. 
      Cap. XVIII 
      CUM AU ADUS DAR ŞI CAPUL LUI COSTANDIN 
      BĂLĂCEANUL LA COSTANDIN-VODĂ 
      Atuncea dar după bătaia nemţilor, ce s-au zis mai sus, şi Costandin aga Bălăceanul acolo aflîndu-să, nu în războiu, ci mai de margine fiindu, şi înfrîngirea nemţilor văzînd, cum au putut şi el dosul au dat, şi [41]ajungîndu-l turcii rău l-au tăiat şi l-au fărîmat, al căruia cap la Costandin-vodă aducîndu-l tocma în ţară, la Bucureşti, în vederea tuturor l-au trimis. Pentru că izbînzile şi minunile lui Dumnezeu nu să pot ascunde, că altele sîntu sfaturile oamenilor şi altele Dumnezeu porunceşte, şi cel ce sapă groapa altuia, le într-însa cade; că acestu Costandin Bălăceanul nu-l lăsa, ticălosul, trufiia ca să-şi aducă aminte de Dumnezeu, ci credea în avere, şi în cai, şi în arme, şi în vitejii, şi în fandasii nebuneşti, şi nu ştiia că nu iaste Dumnezeu înaintea celor ce nu să tem de dînsul, ci aşa cu acestea ş-au pus şi sufletul, şi viiaţa. Căzut-au atunci şi Cherchez Ahmet-paşa serascheriul carele eracap oştilor turceşti şi lovindu-l un glonţu de puşcă au perit. Apoi paşii ceialalţi strîngîndu-să toţi şi făcînd sfat, au ales pre Funduc Mustafa-paşa şi l-au făcut serascheriu. Şi aşa numaidecît după războiu şi izbînda ce s-au făcut, au scris cărţi şi au trimis la viziriul, fiind la Niş, de bătea cetatea Nişul, adecă serascheriul, sultanul, Tucheli şi domnul, făcîndu-i ştire de toate întîmplările, şi bătaia şi izbînda ce s-au făcut. 
      Cap. XIX 
      CUM AU ÎNCEPUT UNGURII A SĂ ÎNCHINA LA
      TUKELI VĂZÎNDU IZBÎNDA TURCILOR 
      După aceia dar şi ungurii izbînda turcilor văzîndu, început-au a veni şi a să închina la Tucheli cu steaguri şi cu pocloane. Deci de acolea s-au sculat serascheiul, şi sultanul, şi Tucheli şi domnul cu toate oştile, şi au mersu asupra cetăţii Braşovului, de au tăbărît; însă domnul au tăbărît împotriva strejîi Braşovului unde păziia nemţii, şi acolo au mas. Apoi a doao zi domnul au purces de au mers înainte pînă la Săticile lîngă Timiş, de au conăcit acolo, şi fiind Sîntă Măriia mare, a doao zi au şăzut tot pre loc, iar a doao zi de Sînta Mărie, s-au rădicat şi măriia-sa, şi au venit [42] la gura Telului dreptu Prejmir, de au tăbărît, unde şi celelalte oşti tăbărîte era. Acolea domnului poruncă au venit de la serascheriul, ca să trimiţă să strice cetatea de la Vîrful lui Craiu, şi să deşchiză calea de la Teleajăn; şi aşa după poruncă domnul îndată pre Calotă logofătul au trimis cu o seamă de slujitori de o au fărîmat de tot, deşchizîndu şi calea pre unde nemţii au fostu astupat. Acolea la acel conac venit-au şi marchez Dorie ghenărariul, de s-au împreunat cu domnul, carele şi el rob căzîndu la tătari den războiu, iar Tucheli l-au răscumpărat, deci după împreunare şi a doa ora au venit la domnu de ş-au luat zioa bună, fiindu mergător la Beciu. 
      Şi iarăşi acolea s-au sfătuit serascheriul cu Tucheli şi cu domnul,de au trimis cîtăva seamă de oaste spre Făgăraş, şi dup-aceia Tucheli la domnu au venit, de s-au mai vorovit. Iar a doao zi au mersu domnul la Tucheli, fiindu şi serascheriul acolea, unde 12 boiari ungureşti dupre cetăţi veniră cu pocloane şi cu daruri de s-au închinat lu Tucheli, pre toţi cu caftane i-au îmbrăcat. 
      Deci făcură sfat ca să meargă spre Beligrad, şi aşa au purces serascheriul, sultanul şi Tucheli cu toate oştile de au mersu înainte, iar domnul Costandin-vodă au mai rămas o zi acolea pre loc, avîndu multe trebi, şi viindu la măriia-sa şi un sol moldovenescu de la Costandin-vodă, domnul Moldovei, anumeMihăilă logofăt, de au avut cu măriia-sa împreunare de ş-au dat soliia ce au avut. 
      După aceia s-au rădicat şi măriia-sa cu oastea mării-sale, de au mersu după celelalte oşti unde era tăbărîte, între Bod şi între Feldioară, apoi de acolea iarăşi cu toate oştile rădincîndu-să, au mersu de au poposit la Kiupecerit, fiind o zi oturac. De acolea şi solul moldovenescu s-au întorsu înapoi. Deci de acolea rădicîndu-sa oştile, au mersu le Homorod, unde iarăşi o zi oturac făcînd, venit-au iarăşi Tucheli la tabăra muntenească de s-au împreunat cu domnul, şi de ce era trebile [43] s-au mai vorovit, şi de acolea iarăşi rădicîndu-să, au mersu de au tăbărît la Lebleni, şi de acolea au tăbărît între Şulumbir şi între Marghindea, dupre la care cetăţi venit-au saşii cu pocloane la domnul, şi iarăşi de acolea rădicîndu-să au mersu la Agnita şi dupe ce au poposit mers-au domnul la serascheriu-paşa de s-au mai vorovit şi viind la otac, numaidecît au trimis pă Văsiiu vel-căpitan za lefecii i Vicol căitan şi alţi căpitani cu cîtăva oaste dentr-a mării-sale, împreună şi cu tătari, de s-au dus înlăuntru spre Beligrad cercători,pentru că simţiia că mai vin nişte oşti. 
      Apoi de acolea iarăşi rădicîndu-să au mers pînă den josul Sibiiului la un sat săsescu, şi au mas acolea; de acolea s-au rădicat şi au mers în lucile Sibiiului, de au tăbărît, acolea au venit la otacul domnului doi paşi, anume Salih-paşa şi paşa al serhlatleilor, care împreunare şi voroavă de treaba oştii cu domnul avîndu, i-au oprit măriia-sa de au şi ospătat. 
      Deci şi de acolea rădicîndu-să mers-au den susul Sibiiului la un sat ce să chiiamă Amărujii; la acestu conac au venit şi Ghidimoc vătaf de călăraşi den Ţarigrad, împreună şi cu oamenii serascheriului şiai sultanului, şi ai lui Tucheli de la ordiia veziriului cu cărţi de la viziriul, aducîndu şi veste că şi pre nemţii de la Niş turcii i-au bătut, şi avură bucurie. 
      Cap. XX 
      PENTRU CORONAŢIIA LUI TUCHELI, 
      CUM S-AU CORONAT A FI CRAIU ARDEALULUI, 
      IPROCI 
      Deci dar şi de acolea de la acest conac rădicîndu-să mers-au şi mai înainte pînă la satul Cîrstiianului şi toate oştile acolo au tăbărît, la care sat şi coronaţiia lui Tucheli-craiul s-au făcut, de care mai pre largu vom zice, în ce chip s-au făcut, şi cum au fost, pentru cei ce n-au văzut să auză, măcar că socoteala încoronării la Beligrad era să să facă unde scaun crăiescu iaste, iar craiul temîndu-să pentru vreo zminteală de [44] niscaiva oşti nemţeşti ce să auziia că vin den sus, el au primit de s-au încoronat acolea la acel sat, care şi în preajma Sibiiului iaste. Deci dar în rînduita zi ce era să să facă coronaţiia, rădicatu-s-au toată oastea de acolo de unde era tăbărîtă, den poroncă cu gătire de alai, să ducă pă Tucheli-craiul cu pompă mare în sat în Cîrstiianul să să încoroneze, şi trimiţîndu craiul înainte pre boiarii Ardealului cîţi cu el era, împreună şi cu ţara, că pînă atuncea să închinase cîtăva săcuime, care era adunaţi cu toţii ca la 6-7 mii, ca să meargă ei înainte, unde gătirea de coronaţie era. 
      Deci venit-au Costandin-vodă, domnul Ţărîi Rumîneşti, de au descălecat la cortul craiului, şi puţinel voroavă cu craiul şăzîndu, venit-au şi paşa-serascheriul, descălecîndu iarăşi la cortul craiului, şi şăzîndu puţinel voroavă cu toţii, pînă s-au rînduit oştile, cu alai să meargă, cineşi după rînduiala lui, veniră şi soli de la boiarii ardeleni şi de la ţară, carii mai înainte mersese la Cîrstiianul, poftindu pă craiul să meargă, fiind vreme de coronaţie. Deci dar numaidecît au purces, cu toţii fiieştecare cu ostaşii, şi cu frumoase alaiuri, mergînd înainte pre rînd paşii cîţi era cu oastea turcească, şi după dînşii sultanul, şi după sultanul domnul Ţării Rumîneşti, Costandin-vodă, şi pre urma domnului mergea serascheriul, iar pe urma tuturor veniia craiul pre care oastea Ardealului aşteptîndu cu pompă mare l-au priimit. Aşadar Costandin-vodă trecînd în capul oştilor ardelene şi aşteptîndu pînă au trecut serascheriul ca să priimească pre craiul, iar craiul însăşi cum s-au apropiiat, luat-au pre domnu deoparte, alăturea cu dînsul mergîndu, şi de altă parte capigi-başa cel împărătescu, carii cu caftan împărătescu de la Poartă ca să îmbrace pe craiul venise; şi cîte trei alăturea mergînd, craiul la mijloc fiind, iar denaintea lor de o parte boiarii ardeleni mergea, de altă parte boiarii munteneşti şi povodnicii pîn mijloc, atîta ai craiului cît şi ai domnului, iar oastea Ardealului stîndu cineşi la rînduiala lor cu căpitanii lor şi toţi să închina craiului [45] şi să ducea înainte, şi aşa cu orînduială ca aceasta şi cu bună tocmire, mergînd cu trîmbiţe, şi cu trambuhanale, şi cu tot feliul de pompă întrîndu în sat, [au descălecat] în curtea bisericii unde coronaţiia era să fie, şi întîi în casă suindu-să craiul cu domnul dempreună şi cu capigi-başa, mers-au şi serascheriul, şi viziriului sultanului, şi alalţi paşi toţi cîţi era, pre care craiul deodată cinstindu-i, venit-au numaidecît boiarii ardeleni şi au poftit pe craiul să meargă, că ţara îl chiiamă să să încoroneze. 
      Şi aşa sculîndu-să cu Costandin-vodă au mersu în biserică împreună, unde toţi boiarii ardeleni şi altă ţară adunaţi era, şi fiindu scaunul craiului grijit şi gătit preastolului, într-însul au şăzut; iar de-a stînga lui, alăturea, şi altu scaun fiind grijit petru domnul Ţărîi Rumîneşti, şăzut-au şi domnul cu pentru dînsul alăturea. Şi mai fiindu şi alte scaune mai jos şi de o parte şi de alta, şăzîndu toţi boiarii, ardelenii şi muntenii, unii de o parte, alţii de alta. Deci numaidecît cu trîmbiţile [au început] a zice în biserică, şi cîntăreţii cînta după al lor obiceiu şi orînduială. După aceea contenindu-să cîntările început-au popa cel mare al lor predicaţie a face ca la o jumătate de ceas ţiindu-i; după aceia sculatu-s-au boiarii ardeleni, şi viindu înaintea craiului i-au zis cum că ţara îl roagă şi-l pofteşte să le fie craiu şi bun oblăduitor. Atuncea şi craiul scoase o scrisoare întru care cîteva ponturi scrise era, spre care craiul poftiia ţara să urmeze şi în auzirea tuturor, logofătul crăiescu cetindu-le, toţi cum că le vor ţinea priimind, s-au făgăduit. 
      După aceia şi boiarii ca despre toţi dat-au lui craiu o carte care era tipărită, de o au cetit în cap; dentr-acea carte, întru care era jurămîntu cu care crai cîndu să pun să jură, pentru ca să le ţie cele ce acolo sîntu scrise legături; şi cetind craiul acelea, îndată toţi cu un glas au strigat, zicînd: „vivat, [46] vivat”! şi iarăşi cu trîmbiţile începîndu den afară încă tunuri şi puşti multe da. 
      Deci pre capigi-başa acolo încă cu cinste mare aducîndu-l, încă îndată îmbrăcat-au pre craiul cu caftanul cel împărătesc, căptuşit fiind cu cojoc de samur, şi actinamile împărăteşti cetindu-le iarăşi cu trîmbiţile şi a da cu tunurile au început; aşijderea şi Iacpalan aga, vezirul sultanului, viind împreună cu capigi-başa, dat-au şi el scrisoarea ce avea trimisă de la hanul, ce scriia la ţară şi toate acestea cetindu-să, şi pre limba ungurească tălmăcindu-să întru a tuturor înţelegire, mulţumită împăratului şi hanului au dat. 
      Atuncea dar şi măriia-sa Costandin-vodă cu a sa vrednicie ce o are, arătîndu cătră craiul cea cuviincioasă dempreună bucurie, făcut-au craiului frumoasă oraţie, pentru norocirea şi înălţarea ce Dumnezeu îl învrednicise, şi ca să-i fie într-un ceas bun crăiia, şi alte cuvinte frumoase. După acestea ieşit-au craiul den biserică cu domnul dempreună şi cu capigi-başa şi vizirul sultanului, şi mergîndu sus în case, unde era seraschier-paşa de aştepta pre craiul, cu cinste l-au priimit şi cu cvuinte de bucurie pentru înălţarea crăiei. 
      Apoi s-au sculat serascheriul de s-au dus la otac, iar mai pre urmă şi craiul împreună cu Costandin-vodă, ieşind, au mersu la sultanul [şi vremea grăbindui, cu greu şi peste mînă le era] şi ieşind şi de acolo s-au dus cineşi la otacul lui. Iar a doao zi craiul făcut-au ospăţ mare mării-sale lui Costandin-vodă, în sat în Cîrstiianul, cu mare priiminţă, cu dragoste şi cinste şăzînd amîndoi în capul mesii, şi în jos boiarii ardeleni de o parte şi cei munteneşti de altă parte, făcîndu-să mare veselie pînă la un ceas den noapte, apoi sculîndu-să de la masă, vrînd domnul a-şi lua seara bună de la craiu, iar craiul au încălecat de au petrecut pre măriia-sa cu toţi boiarii, pînă la un loc, apoi ş-au luat seara bună unul de cătră altul şi s-au dus cineşi la otacul lui. 
      [47] Cap. XXI
      CUM AU VENIT CAPIGI-BAŞĂ ÎMPĂRĂTESCU DE AU
      ADUS CAFTANE SERASCHERIULUI, SULTANULUI, CRAIULUI, 
      DOMNULUI, DE I-AU ÎMBRĂCAT PENTRU 
      IZBÎNDA CE AU FĂCUT 
      Deci după acestea venit-au şi capigi-başa împărătescu de la Poartă cu caftane pentru izbînda războiului ce să făcuse, pre care cu mare cinste şi cu alai seracheriul l-au priimit, şi după aceia întîi pă sultanul, paşaserascheriul au trimis de l-au adus cu cinste şi cu alai mare, de l-au îmbrăcat cu caftan, apoi au adus pre Tucheli-craiul de l-au îmbrăcat cu caftan şi dupe dînsul au trimis de au adus pre măriia-sa Costandin-vodă de l-au îmbrăcat cu caftan împărătescu, şi viindu măriia-sa vodă la otac cu cinste şi cu alai împreună cu chihaiaoa serascheriului, s-au cetit fermanul cel împărătescu care scriia la măriia-sa. 
      După aceia chihaiaoa au îmbrăcat întîi pre iazagiul domnului cu caftan, care au cetit fermanul, apoi şi pre 10 boiari ai măriei-sale, pre toţi cu caftane îmbrăcîndu-i, s-au întors înapoi. 
      Atuncea viindu nişte tătari despre oştile nemţeşti ce veniia de la Niş, şi aducîndu şi un neamţu, făcut-au socoteală de au trimis vreo 7.000 de oaste, turci cu tătari, împotriva acelor oşti, iar serascheriul, sultanul, împreună cu alalţi, şi craiul, şi domnul, s-au sculat de acolo de la Cîrstiianul, şi au mers pă din jos de Sibii de au tăbărît la Viu-ocnă, şi de acolo la Şînca Mare. Acii s-au strînsu toţi paşii la serascheriul, fiindu şi domnul Costandin-vodă, de s-au făcut sfat pentru trebile oştilor, şi aşa s-au făcut socoteală să să tragă oştile spre Braşov. Deci purcegîndu de acolea, mers-au la cetatea Mediiaşului, tăbărînd acolo, la care cetate făcut-au sasii ospăţ craiului, dînd şi cu tunurile den cetate. Deci rădicîndu-să de acolo au mers de au tăbărît den susul cetăţii Sighişoarii, la care cetate craiul iarăşi ospăţ domnului făcînd, a doao zi şi de acolea s-au rădicat, şi au mersu de au tăbărît la Ferghihazul. 
      [48] Cap. XXII 
      CUM CĂ LA CONACUL DE LA FEREGHIHAZ S-AU
      STRÎNS TOŢI PAŞII, ŞI SULTANUL, ŞI CRAIUL, 
      ŞI DOMNUL: PAŞA SARASCHERIUL, DE S-AU SFĂ
      TUIT A SĂ TRAGE OŞTILE ÎN JOS, PENTRU OŞTILE
      NEMŢEŞTI CE VENIIA DEN SUS ASUPRA LOR, 
      ŞI PRE COSTANDIN-VODĂ L-AU RÎNDUIT SĂ MEARGĂ
      SĂ FIE DE PAZĂ LA GURA TELEAJĂNULUI 
      La acest conac strînsu-se-au toţi paşii, şi serascheiul şi sultanul, şi craiul, şi Costandin-vodă, domnul Ţărîi Rumîneşti, făcînd iarăşi sfat şi socoteală încătroo să vor trage cu oştile, înţelegîndu de oştile nemţeşti ce veniia den sus, şi rînduindu pre măriia-sa Costandin-vodă să meargă a fi de pază la gura Teleajănului, îndată şi zio bună de la serascheriul, şi de la sultanul, şi de la craiul luîndu-şi, au purces spre gura Teleajănului; iar serascheriul, şi cu alalţi paşi, şi cu sltanul, şi cu craiul, împreună cu toate oştile au rămas în preajma cetăţii de la Sighişoară. 
      Cap. XXIII 
      PENTRU IEŞIREA OŞTILOR DEN ARDEAL VIIND
      IARĂŞI ÎN ŢARĂ ŞI PENTRU TUCHELI, CU CE
      VRĂJMĂŞIE PRE URMĂ ASUPRA CREŞTINILOR
      S-AU ARĂTAT 
      Deci dar domnul mergîndu după cum s-au rînduit, şi sosindu la gura Teleajănului, acolo şi oarece oaste moldovenească era, de Cantimir domnul Ţărîi Moldovei trimisă cu boiari, anume Lupul Bogdan hatmanul, într-ajutor oştilor turceşti, şi mai era un căpitan al craiului, anume Daroţi, cu cîtva oaste de pază acolo la gura Teleajănului, care de venirea domnului aflîndu, ieşit-au înaintea mării-sale cu alai de s-au împreunat, şi tăbărînd domnul acolo au făcut o zi oturac. 
      După aceia s-au rădicat cu tabăra, şi au venit de au trecut între munţi, aproape de Vîrful lui Craiu, şi [49] au tăbărît. Deci acolo venindu veste mării-sale pentru nişte hoţi ce întrase în ţară peste Oltu, viindu den Ţara Ungurească, trimis-au pre Cernica vel-armaş cu cîţiva slujitori ca să le stea împotrivă, ca să-i scoaţă den ţară, fiindu şi Cornea Brăiloiul vel-paharnic acolo ispravnic, trimis de măriia-sa încă mai denainte vreme. 
      Atuncea şi jupînesele boiarilor ardeleni, care lu Tucheli-craiul să închinase, s-au rădicat cu totul, şi au trecut în Ţara Muntenească, pentru că nu era a sta în Ardeal, de vreme ce oştile toate a ieşi den Ardeal să trăgea, neputînd a sta înaintea oştilor nemţeşti, carii den sus grele veniia, cît şi a să sparge oştile turceşti începuse, şi rînduri-rînduri de turci şi de tătari cu năvală veniia şi în ţară trecea.
      Văzînd dar şi Costandin-vodă că oştile să trag în ţară, măriia-sa încă s-au mai mutat mai înainte, şi trecînd Vîrful lui Craiu au tăbărît acolo; apoi şi de acolo mai mutîndu-să au tăbărît acolo; apoi şi de acolo mai mutîndu-să au tăbărît la Ceraş, unde cîtăva oaste turcească fugind den tabăra turcească în ţară au trecut, şi pre urma acelora şi sultanul cu tătarii au trecut şi mai pre urmă serascheriul cu Tucheli cu toate oştile ieşind den Ardeal în ţară au întrat, mai rămîindu încă rămăşiţă de pedeapsă de păcatele creştinilor, că mai multă călcare şi stricăciune ticăloasei ţări la întoarcerea oştilor den Ardeal s-au făcut decît întîi, cînd au întrat în Ardeal, şi de turci şi de tătari, iar mai vîrtos de păgînii cruţi, care era în oastea lu Tucheli, de care mai nainte vom tinde cuvîntul cu ce fel de muţumită acest aseminea ostaşilor lui Tucheli, ţărîi şi domnului s-au arătat. 
      Atuncea dar şi domnul, de la Ceraş rădicîndu-să, au venit de au poposit la Văleni şi numaidecît mergînd măriia-sa de s-au împreunat cu serascheriul, unde şi Tucheli şi toţi ostaşii strînşi era, făcut-au sfat şi socoteală încătroo să vor trage oştile, şi au ales ca să să tragă spre Ploieşti. După aceia purces-au domnul de la Văleni, de au mers la Ploieşti, unde veste domnului *[50] cu nişte călăraşi de la Ţarigrad, de la veziriul au venit, cum că Beligradul turcii au luat şi calgan-sultan cu tătărîmea şi cu oastea turcească în Ţara Ungurească pă la Timişoară au întrat. 
      Deci fiind domnul şi a doao zi şăzător acolea, venit-au şi serascheriul, sultanul şi Tucheli cu toate oştile, de au tăbărît împrejurul Ploieştilor şi după aceia numaidecît domnul la serascheriul au mers de s-au împreunat, fiind şi Tucheli acolea, cu care multă prigoneală şi ceartă domnul înaintea paşii serascheriul au avut pentru răotăţile ce păgînii lui ostaşi ţării a face începuse, împutîndu-i domnul şi mustrîndu-l pentru nădejdea cea de prieteşug ce cu dînsul avea, gîndiia pentru multa slujbă şi dragoste ce-i arătase, iar el cu cît dumnezeirea de dînsul să depărtase şi creştinătatea, cu atîta şi el de prieteşug nu să lipiia, ci după tirăneasca şi păgîneasca lui fire ce avea, mai mult asupra creştinilor să sălbăticiia şi cu toată împotrivnicirea da voie hoţilor lui stricăciuni şi pradă creştinilor să facă, carei cumplite răotăţi ţărîi făcea, nici de sarascheriu, nici de împărăţie temere avînd. Atunci domnul, păgînătatea lui văzînd, îndată au trimis de au făcut jalbă la împărăţie, iar despre altă parte şi măriia-sa voie ostaşilor mării-sale au dat nu prostu pre cruţi a-i măcelări, dar ce folos, că de işte păgîni şi tîlhari ca aceia nici o pagubă nu era, ci tot de creştini era pagubă, că pă unde-i găsiia păgînii cruţi foarte rău îi căzniia şi le lua tot. 
      Cap. XXIV 
      CUM S-AU RĂDICAT DOMNUL DE LA PLOIEŞTI, 
      DE AU VENIT LA SATUL MĂRII-SALE LA TĂTĂRANI, 
      UNDE ŞI ALALTE TOATE OŞTILE AU VENIT 
      Deci domnul rădicîndu-să de la Ploieşti, au mersu la satul mării-sale, la Tătărani, şi acolea cîteva zile şăzînd, făcut-au ospăţ sarascheriului împreună cu toţi paşii sultanului, apoi s-au sculat de au mers [51] la Filipeşti, aşteptîndu pîna va veni şi răspunsul de la împărăţie. Deci fără zăbavă şi poruncă de la împărăţie cu ferman viind, atîta la serascheriul şi la sultanul, ca să să rădice cu oştile să iasă den ţară, cît şi la Tucheli să nu mai stea să facă stricăciune ţărîi, ci cu oastea lui la Diiu să să ducă. Care poruncă deaca o au văzut, întîi sultanul au purces cu oastea lui de s-au dus. Aşijderea şi serascheriul cu toţii paşii împreună cu domnul au purces de au mersu prin Bucureşti şi iarăşi acolo domnul ospăţu mare ca unor paşi făcîndu-le, şi cu daruri pre toţi dăruindu-i, s-au dus unii spre Nicopoia, alţii pre la Ruşi au trecut cu toate oştile turceşti. 
      Numai lu Tucheli porunca aceasta nimic nu i-au plăcut, că gîndul lui era ca să ierneze în Bucureşti, ca toată vrăjmăşiia asupra creştinătăţii pre deplin să şi-o arate. Iar de vreme ce porunca împărăţiii era să să rădice, îndată s-au sculat de la Stănceşti, de unde era, şi la Tîrgovişte s-au dus împreună cu toată oastea lui, şi multe răotăţi şi acolo, şi pre unde au ajunsu hoţii lui au făcut. Şi aşa multe zile acolo şăzîndu, multă pradă şi stricăciune ţărîi au făcut, muncindu în tot chipul şi pricini găsindu ca să nu iasă den ţară. Zicea că va să mai meargă în Ardeal şi aşa de la Tîrgovişti sculîndu-să cu hoţii lui, fără veste pă suptu munte au mersu de au lovit Cîmpul Lungu, şi nespuse jăcmănii şi răotăţi săracilor au făcut. Deci de acolo aflînd o seamă de oaste nemţească, ce era la cetate la Bran, numaidecît cîtăva oaste de a lui au trimis peste munte şi făr’ de veste lovindu-i, foart rău i-au stricat, cît şi ghenărariul acela ce era cu acea oaste au perit. 
      Deci, după aceia nemţii de Tucheli aflîndu, îndată cu gătire mare s-au pornit, ca făr’ de veste şi pre el să-l lovească, să-l ia den Cîmpul Lungu viiu nevătămat, şi aşa l-ar fi luat, de nu puţin mai înainte veste ar fi prinsu, de au fugit noaptea de acolo cum inema lui n-au vrut, şi s-au dus de au trecut Oltul şi s-au oprit în preajma Diiului, şi acolo iarăşi de cele ce ştiia nu [52] să părăsiia, ci iarăşi răotăţi nespuse ţării făcea. Deci domnul văzînd cea necontenită a lui răotate, trimis-au şi mării-asa căpitani cu cîţiva slujitori în preajma hoţilor lui, ca să apere ţara de dînşii şi multă moarte în cruţi de ai noştri s-au făcut. 
      Atuncea Tucheli, văzîndu că n-are ce să mai facă, au prinsu pă căpitanul cel mare de Cerneţi, care era acolo de paza marginii, anume Necula Glogoveanul, şi l-au ţinut multă vreme în obezi. 
      După aceia venitu-i-au poruncă de la viziriul Mustafa-paşa Chiurprolooglu, ca să meargă la Beligrad, să să împreune cu dînsul, şi numaidecît după poruncă mergîndu acolo, şi cu veziriul împreunîndu-să, nu cea după nălucirea lui priiminţă i se-au făcut, că îndestulat era viziriul de cele despre dînsul răotăţi auzise, care nu numai la creştini, ci şi la turci neprestan făcea. Atuncea şi boiarii capichihaialile Ţărîi Rumîneşti mergîndu la viziriul jalbă de dînsul au făcut pentru cîte în ţară făcuse răotăţi, şi pentru căpitanul de Cerneţi cum l-au prinsu şi-l ţine la închisoare, pentru care viziriul cu poruncă au trimis de l-au scos făr’ de voia lui. Şi aşa şi alte cîte împotriva domnului a zice pusese înainte, nici într-o seamă i s-au ţinut, cît văzînd el acestea şi făr’ de voia lui, cu priieteşug spre domnu poftiia (dar cu ce obraz?). Acestea sîntu ale lu Tucheli lucruri şi purtări, dentru care tot cea mai puţină parte s-au scris den cîte au făcut el. 
      Iar al treilea anu al domniei, şăzut-au domnul la scaun. 
      Într-acel an, viind hanul de la Crîm cu tătarîi den poruncă împărătească ca să trecă prin ţară, să meargă la oaste în sus după viziriul, ieşt-au domnul înainte la Fîntîna Rece, carele cu cinste pre domnu priimindu-l cu caftan l-au îmbrăcat; după aceia şi domnul, dîndu-i poclonul, ş-au luat zioa bună şi s-au întors la scaun la Bucureşti, şi au şăzut cu pace într-acea vară. 
      [53] Într-acestu an, primăvara, au trăsnit clopodniţa cea domnească den Bucureşti care mai înainte de Grigorie-vdă era făcută, iar Şărban-vodă o mai înălţase mult. Deci fiind o cămară dedesuptu la mijlocul clopotniţii, den nesocoteală s-au fost băgat acolo într-acea cămară iarbă de puşcă ce era domnească, ca să stea acolo, iar apoi iarba aceia au adus primejdie, că rădicîndu-să o ploaie iute într-o zi, la iunie în 25 de zile, cu tunete, cîndu au fost dreptu acel loc, foarte tare fulgerîndu, tocma acolo în clopotniţă în iarbă au trăsnit, şi fiind iarbă multă, au răsipit clopotniţa pînă în pămîntu, de care trăsnet spărgîndu-să clopotniţa, şi aflîndu-să bogaţi oameni lîngă dînsă aciuîndu-să de ploaie, la cîţiva şi moarte s-au făcut, şi betejăciuni la alţii, iar în casile domneşti nici o stricăciune nu s-au făcut. După aceia măriia-sa Costandin-vodă atunceaşi îndată au pus de au făcut altă clopotniţă, de iznoavă, încă mai bună de cum [au] fostu întîi, puindu şi cesnic sus în clopotniţă, făcîndu-i şi horă împrejur care n-au fostu mai nainte la alţi domni. 
      Cap. XXV 
      PENTRU LĂCUSTE CÎNDU AU VENIT ÎN ŢARĂ, 
      DE FĂCEA MULTĂ STRICĂCIUNE, ŞI PENTRU 
      VENIREA BOIARILOR SOLI DE LA BECIU, ŞI PEN
      TRU MOARTEA LUI IORDACHIE SPĂTARIUL 
      Cîndu au fostu la al treilea an de domniia mării-sale, aflîndu-să ţara la mare lipsă şi foamete de stricăciunea lăcustelor, care încă den zilile lui Şărban-vodă vinise acea urgie dumnezeiască pre acest pămînt,de au pedepsit 7 ani cu dînsile, de să făcea multă stricăciune şi pagubă, şi aşa măriia-sa Costandin-vodă pentru acea mînie dumnezeiască ce era asupra acestui pămîntu, trimis-au la Sfetagora şi au pohtit pre părinţii de acolo [54] cu rugăciune de au adus capul lui sfeti Mihail Sinadschi; după ce l-au adus aici în ţară, au făcut aici în ţară şi în Bucureşti mai întîi rugăciuni cu litanii, şi ieşiră afară, după aceia l-au trimis şi în ţară sfîntul acela cap, de l-au purtat pre unde era lăcuste cu arhierei şi cu preoţi, anume părintele Axentie vlădica Sofiianul, care au fostu mai înainte vlădică la Sofiia, aflîndu-să aicea în ţară, şi cu mulţi arhierei şi preoţi, de umbla făcîndu osfeştănii şi rugăciuni pîn' toate locurile unde era lăcuste. Şi aşa, dentr-acel an, cu vrerea şi cu mila lui Dumenezeu şi cu ajurtoriul sfîntului, s-au rădicat lăcustele şi au perit dupre pămîntul acesta, de s-au cunoscut ciudă aievea. 
      Pentru aceia şi domnul după ce au adus capul sfîntului aici la Bucureşti la scaun, au făcut cunună de aur cu pietri scumpe asupra capului, şi au făcut cutie de argintu frmumoasă de au aşăzat capul sfîntului, şi făcînd şi cătră sfinţii părinţi, care au venit aici cu sfîntul cap de la Sfetagora, mulţumita şi cel după putinţă ajutor sfintelor mănăstiri, s-au dus cu capul iară la Sfetagora. 
      Iar cînd au fostu iarna dispre postul cel mare, venit-au şi boiarii de la Beci, solii care fusese trimişi de răposatul Şărban-vodă, şi-i oprise chesariul acolo, anume Iordache spătarul Şărban căpitanul, care ei trei ani au fost opriţi acolo pentru pricinile ce s-au zis mai înainte; iar cîndu au fost primăvară căzut-au Iordache spătarul în boală grea, şi nu mult l-au lungit, făr’ de cît o săptămînă, şi ş-au dat obşteasca datorie, lăsîndu în urmă multe tînguiri şi jale, nu numai pentru îndelungata lui streinătate ce fusese, ci numai vreo 2 luni cu jupîneasa şi cu coconii lui după ce au venit au lăcuit, ci mai vîrtos pentru cea tînără a lui vîrstă şi multa vrednicie ce avea, de care nu numai fraţilor şi domnului pagubă s-au făcut, ci tocmai şi ţărîi, că ales boiariu de cinste şi de treabă era. 
      [55] Cap. XXVI 
      CU CĂ AL PATRULEA AN AL DOMNIEI LUI COSTAN
      DIN-VODĂ CÎND AU FOST VARA, AU MERSU MĂRIIA-
      SA LA TÎRGOVIŞTE 
      Într-aceiaşi dar vară, care era al patrulea an de domniia mării-sale lui Costandin-vodă, venitu-i-au poruncă de la împărăţie ca să iasă den scaun, să meargă spre munte în preajma Ardealului, că ţara de vrăjmaşi [să-şi] păzească şi numaidecît den poruncă gătindu-să, purces-au de au mers spre Tîrgovişte şi den sus spre dealul lui Bărbat au tăbărît şi, toată vara acolo fiind, pus-au de au curăţit casele domneşti den Tîrgovişte, şi s-au apucat a le drege, ispravnic făcînd pre Mihai Cantacozino vel-spătar, şi toată orînduiala făcînd ca să să apuce de lucrul casilor să le facă. Cîndu au fost la septemvrie rădicatu-s-au domnul de colo şi, învîrtejindu-să spre Potlogi, au venit iar la scaun în Bucureşti, şi s-au gătit de nunta fiică-si, mării-sale doamnii Stancăi, care o au dat-o după coconul lui Iliiaş-vodă, Radul beizadea, a cărora nuntă s-au făcut la luna lui noiemvrie, însă veselie domnească mare şi înfrumoseţată, carele în zilile noastre aseminea aceia n-am pomenit. 
      Cap. XXVII 
      PENTRU STAICO PĂHARNICUL CE ERA FICELAN
      ŢĂRÎI DE MULTĂ VREME, CUM CĂ S-AU RĂDICAT
      DE LA MOLDOVA, ŞI AU MERSU LA POARTĂ CA SĂ
      FACĂ PÎRĂ LUI COSTANDIN-VODĂ,UMBLÎNDU
      ŞI EL DUPĂ DOMNIE 
      Într-acea iarnă, s-au rădicat şi Staico păharnic de la Moldova de au mersu la Poartă să facă pîră lui Costandin-vodă, fiindu acestu Staico pribeag încă mai denainte vreme, de cînd Şărban-vodă domniia au luat şi umblîndu cînd în Moldova, cînd în Ardeal, iar mai vîrtos în Ardeal, multe amestecături ţărîi şi [56] domnii despre nemţi făcînd, ca un om foarte rău i zavistnic ce era, înălţîndu-să şi el cu hirea a apuca domniia, şi nu să uita că nu să dau acestea nici celui ce aleargă, ci cui Dumnezeu va. 
      Într-aceasta dar fandasii şi el vremea îşi pierdea, pînă cîndu, văzînd că cu nemţii a strica lui Costandin-vodă nu poate, s-au lăsat de dînşii şi capul a-şi pleca la Costandin-vodă au început, cu multe scrisori, cercînd ca să-i iarte greşala şi în ţară să-şi vie, spre care şi domnul creştineasca datorie făcîndu-şi, trimisu-i-au carte de iertăciune, că făr’ de nici o temere la moşie să-şi vie, scriind şi la Viteran ghenărar, care în Ardeal era bun priiaten domnului fiind, ca să-i dea slobozire să-şi vie în ţară, şi îndată l-au slobozit, iar el nu cele ce scrie la domnu , ci altele a face gîndiia, pentru că aşa păcatul lui la osîndă îl trăgea, ca să plinească cuvîntul scripturii care zice: „că omul nesilnic la inemă cădea-va la rău”; că nu va putea a fi altul aseminea lui la răotate. 
      Acestu Staico au fost om de jos, feciorul unui Bărcan, care şi pîrcălab de curte fusese, iar fiiul-său acesta, Staico, mai înainte slugă era la Pîrvul vistiariul Vlădescul; după aceia lipitu-se-au lîngă Mareş banul, şi cu vreme i-au dat şi pă soru-sa de l-au făcut cumnat. Deci Mareş banul, fiind om de casa boiarilor Cantacozineştilor, cu mijlocul lor au tras şi pă Staico mai la cinste şi la boierie, fiind Mareş vister mare, pă Staico l-au făcut logofăt de visterie, apoi şi vistier al treilea ajunsese. Iar dup-aceia, cîtăva vreme trecîndu, într-altu chip premenindu-să vremile şi ţara la domni streini şi la greci căzîndu, şi boiarii aceştea Cantacozineştii la nevoie ajungîndu, den zavistiia unura şi altora acestora răi pămînteni, şi acesta, nemulţămitor binelui s-au arătat, cu aceia alăturîndu-să cu tot feliul de-mpotriviri să afla mai multu decît alţii, care vrăjmaşii făţişaţi nemaului Cantacozineştilor era, şi măcar că toţi aceia mai nainte de la Dumnezeu plata ş-au luat, iar nici Staico de dumnezeiasca *[57]judecată n-au scăpat, că el de răposatul Şărban-vodă să temea, şi tot pribeag au fost, den locu în locu fugindu, pentru că cu multe feliuri de meşteşuguri şi cercări Şărban-vodă pentr-alte părţi îl căuta şi-l goniia, ca doar l-ar dobîndi cu el să-şi izbîndească şi nicicum n-au putut. 
      Iar Costandin-vodă milă şi blîndeţe spre el arătîndu, Dumnezeu în mînă i l-au dat, pentru că el cum au scăpat din den Ardeal, n-au venit în ţară la moşiia lui ci în Moldova la Camntimir-vodă, s-au dus şi acolo cu dînsul sfătuindu-să şi Cantimir îndemnare făcîndu-i, sculatu-s-au de au mersu la împărăţie ca să facă pîră lui Costandin-vodă, cu cîţiva hoţi de ai lui hicleni, anume: Preda Mîlcoveanul, i Preda Prooroceanul şi cu Haţaghi Ungureanul, fecior de poşte, şi un Iacşă sîrbul, care ei s-au ţinut în Ardeal tot cu toţii tot de Bălăceanul, iar după istovul lui, s-au lipit de acest Staico de i-au scos la cinste mare, ca şi pre el. Că mergîndu la împărăţie cum s-au zis mai sus, mers-au de s-au împreunat cu veziriul, şi nespuse răotăţi de Costandin-vodă au zis, şi multe pîri făcîndu şi prihăni aruncînd, cu care, necum că nimica inimii ş-au izbîndit, ci mai mult asupra lor rele au isprăvit, că nu minte cuvîntul care zice: „că unde Dumnezeu dă, nimic zavistiia nu poate sluji”, şi, „unde – iarăşi – Dumnezeu nu dă, nimic truda şi osteneala nu poate isprăvi”. Pentru că veziriul, despre o, parte, cele cu tot feliul de vicleşuguri ale lor umblete ştiindu, cîte cu nemţii împotriva turcilor s-au purtat, şi despre altă parte, cea spre împărăţie dreapta şi credincioasă slujbă a domnului ştiind, nimic ascultare nu le-au dat, ci numaidecît în obezi şi în cătuşă băgîndu-i, la Costandin-vodă cu un agă i-au trimis, ca pedeapsă ca unor ficleni de domnie şi de împărăţie să le facă, rămîind Cantimir-vodă ruşinat împreună cu ai lui, care spre acestea îi povăţuia. 
      Iar acea de apoi nici pre judecata lui Dumnezeu nu i-au trecut, ci în scurtă vreme şi lor dumnezeiasca [58] arătare s-au făcut, că numaidecît după acestea lui Cantimir scurtare de viiaţa lui cea necuvioasă i-au sosit şi obşteasca datorie ş-au dat, şi cu domniia Ţărîi Moldovii împărăţiia pre Costandin, feciorul răposatului Ducăi-vodă au miluit; iar Cantimireştii împreună cu Cupăreştii la împărăteasca urgie au căzut, cît pre unii în Ţarigrad au prinsu, iar alţii care au fostu în Moldova, prinzîndu de veste, cum au putut unii în Ţara Ungurească, alţii în Ţara Leşească au pribegit, că Dumnezeu uniori şi zăboveşte, iar alteori curîndu răsplăteşte. Mai vîrtos la cei ce dintr-a lui Dumezeu parahorisis ajungîndu la stăpîniri, ca cum şi acest Cantimir, că el întîi au fostu hergheligiu, apoi lefeciu, apoi şi ceauş la steagul spătărescu aici în ţară au fostu. După aceia ducîndu-să în Moldova, căci moldovan era, multă vreme acolo fiindu, poatefi pentru păcatele creştinilor acelui pămîntu, l-au adus soarta şi la domnie. 
      Într-acestaşi chip fiind, că vrînd împărăţiia să. mazilească pă Dumitraşco-vodă, care atuncea era în Moldova, om rău şi fără frica lui Dumnezeu, şi acest Dumitraşco fiind, pentru multe răotăţi şi asupriciuni ce ţărîi făcea cu scîrbă mare împărătească, de domnie s-au lipsit; deci întîmplîndu-să de pribegise o seamă de boiari moldoveni, atuncea aici în ţară, cu carii şi acest Cantimir era, şi căzînd ei la picioarele lui Şărban-vodă, ca să le fie într-ajutor spre împărăţie să-şi puie domnu de ţară dentru ei şi să nu le mai vie domnu strein, şi alegîndu-şi ei pre acest Cantimir, răposatul Şărban-vodă prieteşug mare avînd cu Suliiman-paşa sarascheriul ce să afla atunci la Baba, trimis-au boiari la dînsul cu cărţi şi cu rugăciuni, şi îndată, pentru voia lui Şărban-vodă, domniia lui Cantimir s-au dat. Iar el, cum au luat domniia întîiaşi dată, nemulţumitor s-au arătat, şi spre făcătoriul lui de bine Şărban-vodă cu multe împotrivnicii s-au întorsu, şi neputîndu-i vremea sluji ca să strice ceva lui Şărban-vodă, cît au trăit, apucatu-s-au cu mijlocul [59] acestui Staico ca cu vreun mod lui Costandin-vodă sminteală şi surpare să-i facă, precum mai înainte s-au zis, iar Dumnezeu nu l-au învrednicit după pofta ce avea. 
      Acestu cocon dar, ce mai sus s-au zis Io Costandin Duca-voievod, pre carele Dumnezeu cu domniia Ţărîi Moldovii l-au coronat, dentru multa nevoinţă, ajutor şi osîrdie a mării-sale lui Costandin-vodă Brîncoveanul, despre împărăţie domniia i s-au dat, pentru că ginere era să-l facă după fiica mări-sale doamna Mariia, precum l-au făcut, cum istoriia să vede înainte, iar acum pentru Staico la prochimen să venim. 
      Cap. XXVIII 
      PENTRU JUDECATA ŞI MOARTEA LUI STAICO
      PĂHARNICUL ÎN CE CHIP AU FOST 
      Staico păharnicul multă vreme la închisoare împreună cu ai lui soţii fiindu, de multe ori la divan i-au scos, că măcar că domnul spre moartea lor nu să bucura, iar nici vina şi faptele lor să scape era, ci cu tot sfatul înaintea ţării judecată făcîndu-i-se, şi cele ficlene ale lor scrisori arătîndu-să, şi toate de faţă cetindu-li-să, nimini den cîţi auziia a să milostivi spre dînşii era, faptele lor cele spurcate şi păgîne aievea văzîndu-să, cîte spre domnu ficleşuguri şi ţării vînzări făcuse, că ei pre nemţi în ţară-i adusese, şi pentru nemţi tătarîi venise, şi la primejdie şi de istov prăpădire ţara ajunsese, cît nimini den creştini poate zice că n-au rămas de pradă şi de sărăcie scăpaţi, care de tătari şi căziniţi au murit, făr' de robi ce au luat. 
      Acele lacrămi şi suspini ale creştinilor pre ei la osîndă ca aceia i-au adus, că „strigarea săracului ascultă Dumnezeu”, zice Iov, şi David aşijderea, „că nu desăvîrşit săracul să va uita, şi răbdarea săracilor [60] nu desăvîrşit va peri, că am cunoscut, zice, că domnul judecata săracilor ca face şi dreptatea meserilor”. 
      Aşadar, după faptele lor în judecata lui Dumnezeu căznd, în hotărîre de istovul lor ca aceasta şi apofasis de cătră toată ţara li s-au ales şi pre Staico în Bucureşti la Tîrgu-de-Afară, la zi de tîrgu, în mijlocul oborului l-au spînzurat, unde nu puţină mulţime de norod era; pentru că acest feliu de plată i să cădea a-şi lua, ca un începător şi cap răotăţilor, ce era. Aşijderea şi pre Preda Prooroceanul la Ruşii-de-Vede în tîrgu l-au spînzurat, iar pe Haţaghi, şi pre Iacşa i Preda Milcoveanul în ocnă băgîndu-i, şi cîtăva vreme zăcînd, apoi domnul milostivindu-să i-au iertat. 
      Cap. XXIX 
      CUM CĂ AU VENIT PORUNCĂ DE LA ÎMPĂRŢIE
      LU COSTANDIN-VODĂ SĂ GĂATEASCĂ ZAHARELE
      ŞI CONACE , CĂ VIZIRIUL ÎNSUŞI CU HANUL DEM
      PREUNĂ VA SĂ VIE ÎN ŢARĂ, SĂ TREACĂ ÎN AR
      DEAL
      Cînd au fostu la al cincilea an în domnia lui Costandin-vodă, leat 7201 la luna lui iunie, venit-au domnului poruncă de la împărăţie cum să gătească zaharele şi conace, că însuşi veziriul cu oaste turcească, împreună cu hanul cu tătărîmea lui, în ţară va să vie ca să trecă în Ardeal, să prade Ţara Ardealului, şi suptu stăpînirea nemţului să o ia. 
      Care poruncă văzîndu-o domnul şi toată boierimea, la mare grijă şi întristare au venit, cît au încremenit, socotindu întîi cele peste putinţă dări şi chieltuieli, care a odihni pre doao împărăţii trebuia, adecă pre viziriul şi pre hanul, şi a doao, stricăciunea iarăşi şi călcarea ticăloasii ţări, ce era să calce de atîtea grele oşti şi nesilniceca acelea. Care văzînd domnul că mintea omenească a o coprinde nu poate, spre chivernisirea unii greotăţi şi nevoi ca aceia ce pă biiata ţară [61] veniia, lăsatu-s-au toate la mila şi chivernisirea cerescului împărat, şi de cele ce ale poruncii era, după putinţă grijiia pînă cînd, viindu-i veste cum că despre o parte veziriul şi de la Odriiu au purces, şi cu toată puterea împărătească foarte tare la Ruşi iaste viitoare, şi de altă parte hanul cu tătărîmea de la Crîm au purces şi în ţară iaste viitoriu, lut-au pre Dumnezeu într-ajutor, şi spre Giurgiuv a merge au purces, ca întru întimpinarea veziriului să iasă şi să să împreune, după cum şi porunca de la veziriul Mustafa-paşa îi venise ca să-i iasă înainte la Ruşciuc, şi purcegîndu la iunie în 8 zile, iar la 10 ale lunii, la Giurgiuv au sosit, conăcind den jos de Giurgiuv, în malul Dunării. 
      Deci fiind şi veziriul sosit decindea la Ruşi, domnul încă îndată cu boiarii, cîţi cu măriia-sa au fostu, Dunărea de ceia partea au trecut, şi numaidecît la ordie mergîndu, cu veziriul s-au împreunat, şi priimire cu cinste domnului au făcut, şi multă voroavă cu viziriul avînd; ieşit-au după aceia de la viziriul, îmbrăcîndu-l cu caftan, şi iarăşi la Giurgiuv unde conacul mării-sale era, au trecut, vesel fiind pentru cea cu cinste priimire ce de la viziriul au avut, şi încă a doao zi puindu-să într-un caic, cu boiarii în preumblare, pre marginea Dunării au mersu. Unde dar domnul pre Dunăre mergîndu, şăicile ce era cu zahareao împărătească încă den jos veniia, şi cum că domnul Ţării Rumîneşti este aflînd, început-au din toate şăicile cu tunurile dîndu, cinste domnului făcîndu. 
      Iar după aceia venit-au domnului veste că şi hanul cătră Giurgiuv s-au apropiiat, ca cu veziriul să să împreune; deci dar domnul numaidecît purcegîndu, mers-au de i-au ieşit la Daia, de unde s-au împreunat, făcîndu cîtăva voroavă, şi după aceia iarăşi domnul decindea mai înainte trecîndu şi, pînă a nu veni hanul, cu veziriul s-au mai împreunat. Iar după ce şi hanul decindea au mers, şi cu veziriul s-au împreunat, fiindu şi calgan-sultan şi toţi bei tătărăşti, şi toţi paşii şi toate ogeacurile adunate la sfat pentru [62] treaba oştirii, atuncea şi pă domnul la sfat chemîndu-l, pusu-i-au scaun de au şăzut între inecer-aga şi între tefterdariul, şi întrebîndu-l de sfat, domnul încă cele cu scoteală le-au dat, toate cei mari le-au priimit, şi aşa sfatul s-au ales pentru mergirea oştilor în Ardeal, pe la Teleajăn să treacă. 
      Deci după acestea luîndu-şi zioa bună domnul de la viziriul, ca să vie în ţară la scaun, să rînduiască cele ce trebuia de conacile viziriului şi ale hanului, şi şi însuşi măriia-sa să să gătească de oaste, să meargă cu viziriul, [atuncea iarăşi] cu cinste mai mare pre domnul au scos, cal frumos înşălat cu toate podoabele gătindu-i, şi încălecîn de la poatrta viziriului, cu cinste şi cu pompă mare au ieşit, îmbrăcînd pre 12 boiari cu caftane. 
      Deci la conacul capichihaialilor ţărîi domnul mergîndu, gătit-au şi măriia-sa 2 cai frumoşi înşălaţi şi împodobiţi, cum să cade, unul pentru viziriul, altul pentru coconul viziriului şi cu ginerile mării-sale, Radul, feciorul lui Iliiaş-vodă, împreună şi cu alţi boiari, i-au trimis şi la viziriul dar de la domnul i-au închinat, [pre] care foarte cu cinste i-au priimit. 
      După aceia domnul au purces şi la scaun, la Bucureşti, au venit. Aşijderea şi hanul au trecut de ceasta parte [Dunărea], înapoi spre Dinţeşti s-au tras, de vreme ce şi viziriul să să rădice era, să meargă să treacă Dunărea pre la Turtucaia, ca cu toţii pre la Teleajăn să treacă; a căruia dar trecire cu zăbavă multă au fostu, pînă a trece şi a purcede. Iar tătarîi pe de toate părţile [ţara] o jăfuia, nu doar că poruncă ei avea, numai după obiceiul lor cel păgînescu ca un neam silnic ce iaste şi nestăpînit.
      Deci dar, după ce domnul toate conacile spre Teleajăn au rînduit, şi şi veziriul de ceasta parte trecîndu întinsoarea fiindu-le pre acolo a merge, iată şi veste [63] de la Beligrad le-au venit, de la seracheriul de acolo Geafer-paşa, cum că grele oşti nemţeşti s-au pogorît, şi cetatea o au încunjurat; ci să meargă, scriia veziriului, cu toată puterea şi cu hanul dempreună să apere cetatea, să nu cază la primejdie, care veste foarte pă viziriul au întristat, şi socotind că foarte cu greu iaste a lăsa Beligradul şi a merge în Ardeal, mai de folos au ales a fi mergirea la Beligrad, decît la Ardeal, şi aşa întinsu a merge la Beligrad au hotărît, părăsind Ardealul, carele socotele ale lor ţărîi tot de rău şi de stingere era. 
      Cap. XXX
      CUM CĂ AU VENIT DOMNULUI PORUNCĂ AL DOILEA
      RÎND, SĂ RÎNDUIASCĂ CONACILE ÎN SUS PRE
      BALTĂ, PÎNĂ LA CERNEŢI, ŞI PENTRU MERGIREA 
      MĂRII-SALE ÎMPREUNĂ CU VEZIRIUL, PÎNĂ LA
      DIIU
      Atunci dar, după socoteala ce au făcut îndată, şi ferman la domnu au trimis ca însuşi pren ţară pînă la Cerneţi conacile să să rînduiască şi să facă poduri la Argeş, al Oltu, la Jiiu, şi unde va trebui, ca să treacă oştile. Deci dar fieştece înţeleptu să socotească de poate mintea sau putinţa omenească să coprinză alelor învîrtituri şi sucite porunci, şi care mai înainte şi cu ce să plinească; că tătarii tot deoparte jăfuia. Iar de vreme ce cele ce la oameni sîntu neputincioase la Dumnezeu toate se pot, dat-au sfinţiia-sa, poate-fi, şi celor mai năstav ca şi ei neputinţa a crede, şi toate iarăşi dup-a domnului şi a ţărîi putinţă, cu ajutoriul lui Dumnezeu le-au ocîrmuit. 
      Şi cu acestea toate spre care cu mltă nevoinţă şi strădanie domnul s-au aflat, şi boiari mari pre ala poduri au rînduit, air ei tot nu s-au putut odihni ca nişte silnici ce sîntu, ci viindu pînă în preajma Giurgiuvului, *[64] numaidecît cu grabnică poruncă pre un agă veziriul au trimis, ca şi domnul să să rădice să emargă lîngă dînşii să să afle. Care poruncă domnul văzînd, îndată cu cîtă oaste s-au aflat lîngă măriia-sa au purces, şi mergînd au ajunsu pă veziriul la podul care să făcuse peste Oltu, den sus de Nicopoe, împotriva Izlazului, şi aşa împreunîndu-să cu veziriul tot cu cinste ca şi întîi l-au priimit. Apoi împreună cu dînşii domnul pînă la Diiu au mersu, unde toate oştile turceşti şi tătărăşti Dunărea au trecut. 
      Şi acolo cîteva zile domnul aflîndu-să, pînă toate oştile şi greimea au trecut, apoi de la viziriul zioa bună luîndu-şi, cu toţi boiarii dempreună, au purces măriia-sa şi s-au învîrtejit la satul mării-sale la Brîncoveni, unde cîteva zile iarăşi şăzîndu, după aceea au purces de au mersu la mănăstirea mării-sale Hurezii, care dentr-al doilea an de domniia mării-sale den temelie o au început şi o au rădicat, cum s-au zis mai nainte. Şi încă netîrnosită fiindu, atuncea o au tîrnosit şi o au sfinţit, fiindu mitropolitul ţărîi kir Theodosie, şi alţi arhierii, şi părinţi, şi toată boierimea, făcîndu-să toate cele după obiceiu, orînduite cu cinste mare. 
      Deci după aceia, mers-au măriia-sa la a sa iarăşi mănăstire Bistriţa de o au văzut, şi la piscupiia de la Rîmnic, şi la Mănăstirea De-un-Lemnu. Şi după închinăciunea şi preumblarea acestor sfinte mănăstiri, numaidecît au purces, şi pre suptu munte s-au pogorît a veni la scaun; şi viindu pre la Piteşti, mers-au de s-au preumblat pre la toate viile domneşti, de le-au văzut. 
      Apoi de acolo venit-au la Tîrgovişte şi aseminea şi acolo vreo zi zăbovindu-să şi iarăşi pre la vii preumblîndu-să, şi la casile domneşti, şi la Mitropolie, purces-au şi de acolo, şi viindu pre la satul mării-sale pre la Mogoşoaia, de acolea au venit la scaun în Bucureşti, leat 7202, la septembrie 23. Pentru că gătire era să facă de nunta fiicăi mării-sale doamnii Mariei, [65] care după Costandin-vodă, domnul Moldovii, o au dat, care nuntă nu s-au putut face într-alt chip după al domnilor obiceiu, ce nu pot veni unul la altul, fără cît numai aropiindu-să orînduitele zile ale nuntirii, gătit-au măriia-sa pe fiica mării-sale cu toate cele vrednice cuvioase şi domneşti cinsti şi orînduiale, şi împreună cu cinstite şi mari obraze o au trimis, anume cu cinstită cea cu de toată creştinătatea împodobită jupîneasa Stanca, maica mării-sale, lui Costandin-vodă, şi cu cinstitul şi blagorodnecul unchiul mării-sale Costandin Cantacozino biv-vel-stolnic, i Diicul Rudeanul vel-logofăt, i Cornea Brăiloi vel-paharnic, i Mihalcea vel-stolnic, i Matei Filipescul stolnecul, i Radul Golescul vel-agă, i Bunea vel-armaş, şi cu alţii mulţi boiari şi cu jupînese, şi cu multe gloate s-au dus la Iaşi, şi acolo priimire cu cinste şi cu pompe mari făcîndu-li-să, făcut-au şi nunta după obiceiu la luna lui noiembrie 5 dni. 
      După săvîrşitul nunţii, boiarii iarăşi, împreună cu maica mării-sale lui Costandin-vodă, s-au întorsu de au venit la Bucureşti.
      Cap. XXXI 
      PENTRU VENIREA DOAMENI MARIEI DE LA MOL
      DOVA 
      Deci într-această iarnă avînd domniia pace şi linişte, să afla asupra trebilor şi chivernisirilor ţărîi, împreună cu toţi boiarii mării-sale; iar cîndu au fostu primăvara, fie-sa, domana Mariia a lui Costandin-vodă, dorindu de părinţii ei, pohtit-au ca să vie în ţară, să-şi vază părinţii, şi după a ei pohtă domnul său şi soţul ei o au trimis, a căriia venire a fost la luna lui mai în 13 dni, leat 7202. Însă cu cuvioasă cinste au venit împreună cu soacră-sa, doamna Anastasiia a Ducăi-vodă, şi cu boiari mari de cinste, anume: Vasilie vel-stolnic de Ţara de Jos, şi Vasilie Cantacozino vel-spătar [66] cu jupînesile lor, şi cu alţi boiari şi slujitori. Iar şi părinţii cu mai mare cinste o au priimit, despre o parte ca pre o fiică, despre altă parte ca o doamnă a unii ţări, că după altă cinste şi priiminţă ce i-au făcut de la hotar pînă a veni la Bucureşti, trimis-au măriia-sa Costandin-vodă pre doamna mării-sale împreună cu toţi coconii mării-sale, şi cu multă boierime şi jupînese cu toată slujitorimea, de le-au ieşit întru întimpinare la Colintina, de s-au împreunat, şi le-au adus cu cinste şi mare pompă pînă la curtea domnească. Şi împreunîndu-să cu părintele său, cu măriia-sa Costandin-vodă, avut-au bucurie mare şi o parte, şi alta. 
      Într-aceeaşi vreme, a doao zi după venirea doamnii Mariei, venit-au şi un agă de la Poartă, anume, [...] de au adus lui Costandin-vodă caftan, pentru că scoţînd împărăţiia pre Mustafa-paşa viziriul den vizerie, şi puindu altu vizir, pre li paşa, ce oarecînd fusese tefterdar, trimis-au domnului caftan de vizerie noao. Deci ieşindu domnul înaintea caftanului cu alai după obiceiu, l-au adus la curtea domnească, unde îmbrăcîndu aga pre domnu cu caftan, au dat cu tunurile, făcîndu cele obicinuite orînduiale. 
      După aceia, nu multă vreme şi doamna Mariia şăzîndu la părinţii ei iarăşi cu aceiaşi cinste o au trimis de s-au dus în Moldova, la domnul său. 
      Cap. XXXII
      PENTRU A TĂTARÎLOR IARĂŞI VENIRE PRIN 
      ŢARĂ 
      Iar cînd au fostu vara într-acelaşi an, gătindu-şi Împărăţiia Turcului oşti ca să meargă la Beligrad împotriva nemţilor, şi vrînd a să rădica Ali-paşa veziriul să meargă cu oştile, trimis-au domnului poruncă ca să gătească conace hanului Selin Ghiiari-han, [67]A ca să vie cu tătărîmea să treacă prin ţară, să meargă şi el la Beligrad după veziriul. Şi aşa făr’ zăbavă şi hanul în ţară au întrat, împreună cu calga-sultan, şi alţi sultani, şi alţi bei den ogeacurile lor, şi mulţime de tătari, fiind întrarea lor la iunie în 20, cîndu creştinii era de-şi strîngea bucatele după cîmpu. Atuncea ei ş-au năpustit bucatele lor şi au fugit den calea lor, pentru care multă lipsă săracilor s-au făcut, că pîinile care au fostu în calea lor au perit, de n-au luat nimic nimini. 
      Atuncea domnul, după poruncă ce i-au venit, rînduit-au toate conacile pre baltă, vite de vaci, şi oi multe, afar’ dentr-alte multe chieltuiele şi daruri, cu care au trimis boiari, anume pre: Costandin Ştirbei vel-clucer, i Oprea vel-şătrar, i Luca vistier, de au ieşit înainte la Daia. 
      Deci după a tătarîlor trecire, nici domnul zăbavă n-au făcut, ci cîndu au fost la august zece dni, au purces şi măria-sa den Bucureşti, şi au mersu la Tîrgovişte, pentru că şi porunca atunci de la viziriul îi venise ca să să gătescă cu cîtă oaste va avea, să meargă spre partea muntelui, să să afle, pentru paza ţării de cătră nemţi. 
      Şi într-acestaşi chip mergîndu domnul la Tîrgovişte, au tăbărît afară den susul oraşului, măcar că şi casile să isprăvise, iar nu de tot. Iar în zioa de Sîntă Mariiă mare, la avgust 15 dni, au mers domnul la curtea domnească, de au fostu la biserică, la sfînta liturghie, şi ieşind de la biserică, şi mergîndu sus în case, s-au dezbrăcat de cabaniţa sa cea domnească, ce era înmbrăcat, şi au îmbrăcat pre Mihai Cantacozino vel-spătar pentru că ispravnic asupra casilor fusese de-nceput pînă s-au isprăvit, cum s-au zis mai sus. Şi la masa domnească au şăzut într-acea sfîntă zi a Sîntă Măriei, în casile domneşti, cu părintele vlădica şi cu boiarii, de s-au ospătat, unde dar altu domnu n-au mai putut să şază, încă mai denainte cu multă vreme, cu vreo 35 de ani, tocmai den zilile Mihnii-vodă, [68] care să hainise de cătră turci, şi au ieşit den ţară gonit de turci cu ruşine şi de tătari, pîn au trecut în Ţara Ungurească. Iar în urma lui numaidecît împărăţiia au poruncit la Ghica-vodă, care venise domnu în urma Mihnii-vodă, de au surpat casile, şi le-au sfărîmat de tot, ca să nu mai fie scaun domnescu acolo, căci mai suptu munte fiindu să temea turcii de hainie, şi aşa au fostu cîndu Dumnezeu pre acestu Costandin-vodă Băsărabă cu domniia au miluit. Şi încă după al patrulea an den domniia mării-sale, de care s-au apucat, nemaiputîndu lăsa un scaun vechiu ca acela dupre la stremoşii mării-sale să stea pustiiu, ci în tot feliul şi în multe rînduri, au cercat împărăţiia pînă i s-au dat voie, ca şi casile să facă şi cînd [va vrea] şi acolo să şază. 
      Iar după ce au trecut Sîntă Măriia, sculatu-s-au domnul de s-au dus în sus, iarăşi la mănăstirea mării-sale Hurezii, de au văzut cele ce şi acolo să mai lucrase, şi şăzînd cîteva zile acolo, iar s-au sculat de acolo de s-au pogorît mai jos, la casa mării-sale la Brîncoveni, de au şăzut cîtăva vreme, preumblîndu-să şi pre la altele ale mării-sale, şi apoi fără zăbavă iarăşi s-au învîrtejit înapoi la Tîrgovişte, şi întrîndu cu alai după obiceiu au descălecat în curtea domnească, pentru că şi casile de tot lucrul să isprăvise. Şi au şăzut în casile domneşti cu doamna mării-sale, şi cu toată curtea cîtăva vremea, apoi s-au rădicat de la Tîrgovişte şi viindu la Mogoşoaia, venit-au la BUcureşti la octombrie în 20 de zile, leat 7203. 
      Cap. XXXIII 
      PENTRU TRIMITEREA BOIARILOR LA ODRIIU 
      Deci mai trecîndu cîtăva vreme, rînduit-au măriia-sa o seamă de boiari, de i-au rimis la Poartă, anume pre: Alixandru vel-vornic, şi pre Cornea Brăiloiul velpaharnic, *[69] i Costandin Ciorogîrleanul vel-slugear, i Radul Izvoranul pitariul, i Bunea Grădişteanul vel-armaş, i Vergo portar, i Oprea vel-şătrar şi alţii, a cărora trimitere era să facă jalbă şi plîngere la împărăţie pentru slăbiciunea şi multul păs al ţărîi, de cele multe şi grele porunci, ce totdeauna de la împărăţie pre ticăloasa ţară veniia, şi pentru a tătarîlor călcare, ce în toţi anii ţărîi făcea, şi nici cu pocloanile, şi dările domniia mai putea să biruiască; şi afar’ dentr-acestea să facă jalbă pentru hotarul ţărîi despre partea Brăilii, care împresurase turcii brăileni,de coprinsese atîta pămînt de să tinsese pre locul ţării, şi aceasta încă mai demultu să trăgea, şi multă gîlceavă ţara cu brăilenii aceştia au avut. 
      Încă şi den boieriia lui Şărban-vodă, unchiul mării-sale lui Costandin-vodă, fiind Şărban-vodă spătar mare pre vremile acelea, în zilile lui Antonie-vodă, fost-au la Poartă împreună şi cu alţi boiari, şi făcînd jalbă la împărăţie, li s-au dat ferman şi agă împărătescu, de au venit în ţară, şi s-au căutat treaba aceasta, care însuşi Şărban spătarul şi cu alţi boiari mulţi au mers pre margine cu turci mărgineni şi cu cadii, călcînd marginea ţărîi, de la Ruşava pînă la Brăilă, şi au pus semne şi pietri, hotărîndu pă unde au fost cele vechi hotară şi s-au aşezat toate gîlcevile, cu multă chieltuială ţărîi. Iar cînd au fostu în zilile mării-sale lui Costandin-vodă, iar au început a să tinde brăilenii pre pămîntul ţărîi.
      Iar cînd au fost în zilile mării-sale Costandin-vodă, iar au început a să tinde brăilenii pre pămîntul ţărîi şi au călcat hotarăle. Deci măriia-sa neputînd îngădui, au făcut ştire la Poartă şi s-au trimis un agă ca să caute treaba aceasta, cu care agă au trimis pre Mihai Cantacuzino vel-spătar, cu alţi boiari acolo împreună spre Brăilă, de au căutat şi au ales semnile şi hotarăle, puindu pietri. Iar după aceia cîndu au fostu al doilea timpu, brăilenii tot nu s-au putut aşăza, ci s-au sculat o seamă de turci brăileni, de s-au dus la Poartă şi au făcut jalbă. Atunci împărăţiia au rînduit pre un beiu, anume Isuf capigi-başa împărătescu, [70] care era fecior lui Suliman-paşa, ce fusese mai înainte vezir. Deci viindu beiul acesta mai înainte aicea la domnu, primitu-l-au cu cinste şi cu daruri, om mare fiind, nădăjduind domnul că va face ţărîi dreptate, precum şi el făgăduia. Şi trimiţînd domnul boiari cu el, anume pre: Mihalcea vel-stolnic, i Costandin vel-sluger la Brăila, ca să caute treaba aceasta, după ce au mersu acolo beiul acesta, despre o parte om tînăr fiind şi de minte uşor, despre altă parte brăilenii mituindu-l, făcut-au după voia lor, mutîndu hotarăle pe unde au zis ei, iar ţara au rămas numai cu chieltuiala. Atuncea dar măriia-sa Costandin-vodă trimiţîndu pre boiari la Odriiu precum s-au zis şi mai sus, pe lîngă alte trebi şi nevoi ale ţărîi, făcut-au jalbă şi pentru aceasta, pentru că avea ţara mare strîmbătate de dînşii.
       Deci împrăţiia iar au trimis pre un capigi-başa şi un cadiu anume Muvela ca să vie să caute judecata aceasta şi să facă dreptate. Şi viindu capigi-başa cu cadiul, trimis-au domnul iarăşi pre Mihai Cantacozino vel-spătar şi pre Costandin Ciorăgîrleanul vel-clucer, de au mersu cu dînşii dempreună acolo la hotar, iar turcii brăileni n-au vrut să meargă la judecată nicicum. Deci capigi-başa şi cu cadiul făcîndu încercetare cu amăruntul prin alţi turci mărgineni şi şi pre unii den brăileni, aflat-au pră brăileni că au umblat rău şi au călcat hotarăle, şi le-au mutat pre unde au vrut ei. Deci iarăşi au pus de le-au mutat, şi le-au pus pre unde fusese întîi mai nainte. 
      Cap. XXXIV 
      PENTRU MERGIREA DOMNIEI LA CETATEA CLA
      DOVII DEN PORUNCĂ ÎMPĂRĂTEASCĂ 
      Deci cîndu au fostu leat 7203 la luna lui martie într-al 7-lea an den domniia mării-sale lui Costandin-vodă, întîmplîndu-să a muri împăratul turcescu, [71] anume sultan Ahmet, şi puindu-să împărat sultan Mustafa, feciorul ui sultan Mehmet, şi însuşi împăratul gătindu-să ca să meargă la oaste la Beligrad asupra nemţilor, trimis-au şi domnului poruncă ca să meargă cu oastea la cetatea Cladovei, să o facă, care cetate şi mai denainte tot de ţară au fostu făcută, fiindu iarăşi măriia-sa Costandin-vodă mersu acolo den poruncă, în trecuţii ani, de o făcut, pe vremea care venise nemţii, şi neputîndu-le sta împotrivă turcii, carii să afla atunci acolo, iar ei însuşi i-au dat foc de au arsu şi o au năpustit, şi ei s-au tras mai jos, tot atuncea, cînd şi aicea în ţară au venit nemţii. 
      Deci dar viindu domnului porunca aceasta, care s-au zis mai sus, ca să meargă şi acum la Cladova, foarte peste putinţă fiind, că încă vreme de iarnă era, şi cu multă nevoie era a să găti domnul şi toată obştea, că încă iarbă nu era şi vita foarte slabă, ci văzînd o poruncă făr’ de vreme ca aceasta, care niciodată n-au fostu, despre o parte au trimis porunca la Cornea Brăiloiul vel-ban la Craiova, ca să meargă cu ţara despre Mehedinţi la cetatea Cladovii să să apuce să o facă, despre altă parte numaidecît au trimis boiari la Poartă, anume pre: Costandin vel-clucer şi pe Dumitraşco Caramanlîul vel-postelnic, pentru ca să facă jalbă, ca doară ar lăsa pre domnu, să nu meargă, numai să rînduiască oameni şi ispravnici, să meargă să facă cetatea; iar viziriul şi chihaiaoa, oameni foarte răi, şi lacomi şi varvari fiindu, necum că aceasta n-au făcut, ci încă şi altă răotate mare pre săraca de ţară au adaos, ca să ducă ţară zaharea la Cameniţă, care era o nespusă nevoie, că u zahareaoa şi carele ce trebuia a o rădica să o ducă, să făcea o sumă mare de bani, cît nu era putinţă a să rădica. 
      Şi aşa domnul, tirăneştile lor porunci văzîndu, nu putea face într-alt chip, fără cît a mergirea şi numaidecît au făcut sfintele Paşti, au şăzut, la 24 de zile, fiind Paştele, ale lui martie. Iar după ce au trecut sfintele Paşti, îndată au purces măriia-sa la aprilie [72] în 8 dni, pentru că şi a doao poruncă îi venise cu un agă împărătescu, una ca să rădice pre domnu, alta pentru zaharea, ca să să pornească. Şi aceasta grabă mare şi rădicare făr’ de vreme nu pogoriia despre împărăţie, fără cît numai den multa răotate şi silnicie a viziriului, şi a chihaialii, că nu era cu pputinţă domnului a-i sătura, după cel mare nesaţiu al lor ce avea. 
      Deci aşa cu multă nevoie, domnuul cu oastea s-au rădicat şi mergîndu pînă la satul mării-sale Potlogi, cîteva zile pre loc au şăzut şi iarăşi de acolo rădicîndu-să, au mers pînă la Brîncoveni, şi acolo au venit veste domnului de la capichihaiale de la Odriiu, cum că viziriul, şi cu chihaiaoa viziriului şi cu alţi ai lui au căzut la urgie împărătească pă pierzare, nemairăbdîndu Dumnezeu răotăţile lor şi mîncăturile ce făcea creştinilor cu necontenitele ceriri şi grelile porunci ce totdeauna într-aceste biete ţări nu să mai curma de la dînşii pentru multa lăcomie ce avea, a sorbi tocma şi sîngile săracilor. Şi nu era îndestulaţi cu atîta, ci şi pre domnul făr’ de vreme şi peste putinţă la oaste îl rădicase pă vremi rele şi ploioase, cu răceli, de au perit vitele creştinilor, cît şi mulţi den slujitori s-au pedestrit, ci poate-fi că şi pentru acele suspinuri şi necazuri ale creştinilor, Dumnezeu la osîndă ca aceia i-au adus, că nu fiece moarte mai ocărîtă au avut veziriul acela, ci omorîndu-l au poruncit împăratul de i-au lepădat spurcatul lui trup tocma în uliţă, du zăcut cîtva, în vederea tuturor. 
      După aceia puind împărăţiia altu vizir, anume pre Mehmet-paşa, şi altă chihaia, anume Ibraim aga, oameni buni şi ticniţi fiindu, început-au şi jalbile a să asculta, care domnul pentru păsurile ţărîi trimitea că întîi pentru zaharea făcînd jalbă la dînşii că iaste peste putinţă ţărîi să o ducă, au lăsat zahareao să nu să ducă, numai să dea ţării bani, adecă preţul zaharelii să să trimiţă la Cameniţă, care nu puţină uşurare [73] săracilor era, şi nu era greul cel mare zahareao, cît era carăle şi chiriia care era să o ducă. 
      După aceia şi după ce au mersu domnu acolo la Cladova şi cetatea lucrîndu-să, nu multă vreme acolo au şăzut, ce i-au venit ferman ca să lase oameni şi ispravnici să să isprăvească cetatea, iar domnul să să întoarcă înapoi, spre partea muntelui pre unde [sînt] plaiuri, ca să-şi păzească ţara de vrăjmaşi şi de oameni răi. 
      Pentru că şi hoţime multă de unguri la munte să făcuse, făcîndu multe răotăţi şi aici pre hotarul ţărîi şi pre hotarul Ţărîi Ungureşti, ţiindu căile şi strimturile, de-a uciderea neguţători şi alte multe răotăţi făcea. Deci lăsat-au măriia-sa acolo la Cldova boiari ispravnici, anume pre: Radul Izvoranul vel-stolnic, i Radul Hrizii vel-clucer şi o seamă de lsujitori de pază şi pentru alte trebi şi porunci ce era acolo. Iar domnul numaidecît s-au învîrtejit de acolo de la Cladova, mergînd spre partea muntelui şi puind pază tare pre la plaiuri au prins un steag de hoţi ca freo 50 de oameni unguri, fiindu foarte hoţi răi şi bine înarmaţi nici unul n-au scăpat, ci cu căpitan cu tot i-au adus la domnu. 
      Deci care s-au dovedit den hoţi mai răi şi s-au cunoscut şi de unii păgubaşi, au trimis de i-au spînzurat la locurile acelea unde au făcut răotatea; den ceialalţi pre unii i-au trimis la ocnă, pă alţii i-au pus la opreală. 
      Şi aşa fiind măriia-sa viitor pă supt munte, mers-au la mănăstirea Tesmana şi de acolo au mersu la mănăstirea mării-sale la Hurezii şi au şăzut făcîndu cîteva zile şi făcîndu şi Simpietru acolo. După aceia sculîndu-să de acolo, au mersu la Mănăstirea Den-un-Lemnu şi de acolo la mănăstirea Argeşului, pre care sfinte mănăstiri le-au mai adaos măriia-sa, şi le-au mai întărit cu mile şi cu podoabe scumpe de biserică. Deci [74] de la Argeş au venit măriia-sa la Piteşti şi tăbărîndu acolo, cîteva zile au zăbovit.
      Şi după aceia s-au rădicat domnul de au venit la scaunul Tîrgoviştii, la luna iulie în 20, unde şi doamna mării-sale venită era mai înainte cu cîteva zile de la Bucureşti, împreună cu toţi coconii şi cu toată casa mării-sale.
      Cap. XXXV 
      PENTRU A HANULUI IARĂŞI VENIRE PRIN ŢARĂ 
      Iar cîndu au fostu la iuie în 28, venit-au veste domnului că şi hanul Silin Ghirei iaste viitor iarăşi ca să treacă prin ţară să meargă dupre împărăţie la Beligrad,măcar că într-acest timpu să fie avut şi ei grijă despre muscali, rădicîndu-să oşti muschiceşti, de au mersu cu războiu asupra Azacului şi a altor cetăţi după apa Niprului, şi era mare grijă tătarîlor. 
      Iar de vreme ce de la împărăţie mersese hanului poruncă peste poruncă, ca să nu facă într-alt chip, ci numai să să rădice să meargă, n-au putut să stea împotriva poruncii, ci s-au rădicat împreună cu calga-sultan de au mersu, săvai că cu puţină oaste era; care dar veste la domnu făcîndu ştire de la margine, că hanul şi cu calga-sultan iaste viitor a trece prin ţară, numaidecît şi măriia-sa boiari întru întimpinare le-au trimis anume: pre Vergo vel-paharnic şi re Iamandi vel-portar ca să să afle cu slujbă lîngă dînşii şi să le arată păsul şi slăbiciunea ţărîi, cîndai şi ei cu vreo milă să vor arăta spre ţară, să o mai uşureze ei den rînduiala conacilor, şi den pocloane care a cere obiciuiţi era. Iar ei nimic spre a ţării jalbă nu s-au uitat, ci după a lor cruzie şi nesilnicie, carii apururea asupra creştinilor lupi răpitori sîntu, toate cele obiciuite ale lor mîncături, ca şi mai denainte pă deplin [75] le-au cerut şi domnul le-au plinit şi conacile, şi plocoanele. 
      Deci mergîndu el pre baltă pînă la apa Jiului, la sat la Comoşteni, acolo i-au ajunsu vestea după urmă, cum că muscalii şi cazacii facu multă stricăciune la cetăţile care s-au zis mai sus. Deci acolo s-au sfătuit şi s-au întorsu calga-sultan înapoi cu o seamă de tătari, iar hanul cu o seamă de oaste de tătari ce au rămas lîngă el, au trecut Dunărea pre la vadul Diiului şi s-au dus la Beligrad dupre împărăţie. 
      Într-acest an au dat Dumnezeu şi lu Tucheli groful cădere den cinstea lui care avea de la împărăţie, tocma ca luceafărului, de vremea ce şi în urechile împăratului mersese cele multe răotăţi ce făcuse mai înainte şi preste toată vremea şi în tot locul pre unde piciorul lui călcase în ţara împăraului. Deci socotind şi împărăţiia că nici de un folos nu iaste, ci mai multu de stricăciune, îndată ce au mersu şi el acolo la Beligrad cu oastea lui, ca să să afle cu slujbă lîngă împărăţie, n-au pohtit împărăţiia slujba lui, ci au poruncit de l-au luat împreună cu muierea lui şi cu cîteva slugi ce au avut şi dîndu-l pe pază împărătească, l-au trimis la Ţarigrad, cum inema lui n-au poftit, unde şi săvîrşitul lui va fi, nemaivînd scăpare de acolo – că dreptu iaste Dumnezeu şi dreaptă iaste judecata lui, aşa sîntu sfîrşiturile răilor şi tiranilor. Iar oastea lui o au dat împărăţiia pre seama mării-sale lui Costandin-vodă, poruncindu ca să vie să fie suptu ascultarea mării-sale, de va pofti domnul să-i ţie în leafă, iar de nu, să fie raia, săvai că mării-sale nu i-au trebuit; iar ei, ca nişte hoţi ce au fostu, au venit pînă la un loc şi apoi au făcut carele încătroo au putut, neavînd obrazu să vie la domnu, că – şi ştiia jafurile şi răotăţile ce făcuse în ţară, ci aşa toată gloata lui şi strînsoarea lui precum au fostu hoţească şi tîlhărească, aşa şi săvîrşitul i-au venit, cu stăpîn cu tot, dempreună spre pierzare desăvîşit.
      [76] Cap. XXXVI 
      PENTRU TRECIREA ÎMPĂRĂŢIEI PRN ŢARĂ ŞI 
      PENTRU CĂLĂTORIA DOMNULUI, DE AU MERSU
      ÎNAINTEA ÎMPĂRATULUI SULTAN MUSTAFA 
      Aflîndu-să dar domniia la Tîrgovişte, cu grija pazii despre Ardeal, cum s-au zis mai înainte, veste ca făr’ de nădejde domnului soseşte de la Cornea vel-ban şi de la Istodor vel-căpitan za Cerneţi, trimiţînd cărţi de la capichihaialile ce era cu oastea turcească anume: Ianache Porfirita dragomanul şi Iane căpitanul de Odivoe, făcîndu ştire, cum că împărăţiia cu toată oastea turcească întorcîndu-să va să vie pren ţară să treacă. Pentru că fiind împărăţiia cu toată oastea turcească întorcîndu-să va să vie pren ţară să treacă.
      Pentru că fiind împărăţiia la Beligrad, cum s-au zis mai înainte, rădicatu-s-au de acolo cu toată puterea şi au trecut Dunărea de ceasta parte la Panciova, de au mersu la o cetate ce să chiema Lipova, care era suptu biruinţa nemaţului, luîndu-o de la turci mai în trecuţii ani şi aceia o au luat-o cu războiu. 
      După acea împărăţiia iar s-au întors la Timişvar şi aflîndu o tabără nemţească ce era cu Viteran ghenărar între Sebeş şi Logoş, care era ca la vreo 6.000 de nemţi numai, şi aşa numai au trimis pre un paşă numit arbănaş, ce să chiema Mahamut Beiuoglu, fiind Rumeli beglerbei, cu oaste asupra lor, care mergîndu nimic nu le-au putut strica, ci foarte rău nemţii i-au înfrîntu. 
      Deci făcîndu ştire împărăţiei, numaidecît împăratul însuşi cu toată oastea, împerună şi cu hanul, cu tătărîmea s-au pornit asupra lor, care mare înşălăciune lui Veteran au fostu, că nu ştiuse el că împăratul iaste, că s-ar fi tras înapoi, n-ar fi stătut împotrivă-i cu acea puţintică oaste ce avea. Iar de vreme ce norocul aşa i-au slujit, nu era cu putinţă într-altu chip a face, făr’ de cît a să întimpina cu dînsul şi foarte tare războiu au dat, cît s-au îngrozit şi turcii, că 4 ceasuri războiul au ţinut. Iar de vreme ce mulţimea turcilor [77] pre de toate părţile îi coprinsese, pîn-în acea de apoi rănindu-să Veteran ghenărariul, atît cît a mai sta în fruntea oştilor, n-au mai putut sta. Au dat dosul şi ceialaltă oaste nemţească şi aşa fiind izbînda turcilor. 
      Mulţi den nemţi au omorît şi s-au şi prinsu şi însuşi Veteran ghenărariul au perit, neştiindu-să încă unde să fie căzut, carele cum spunea şi însuşi turcii, că de nu ar fi perit el nici într-un chip n-ar fi luat turcii acea izbîndă. Însă acel războiu, nici fără mare pagubă şi pierdire turcilor n-au fostu, că den capete au perit şi de la ei Şain Mehmet-paşa, cumnatul împratului, Mahmut Beioglu Rumelii, beglerbeiu, şi alţi bei şi capete alese multe au căzut, care fiind împăratul de faţă şi cu hanul la războiul acela şi văzîndu tarea bătaie a nemţilor şi făr’ de voia lor le-au căutat a sta, siliţi fiind de împăratul că-i va omorî de nu-i va sparge pre nemţi, poruncindu-le a să bate şi a năvăli pînă la moarte. 
      După aceia împăratul au arsu pălăngile, anume: Logoşul i Sebeşul, lăsîndu-le nemţii pustii dupre războiul acela, carele şi mai nainte suptu biruinţa turcilor era, apoi le luase nemţii. 
      Deci dar făcînd împărăţiia aceste izbînzi, nimic nu s-au mai contenit, ci înapoi s-au învîrtejit, a căriia învîrtejire şi venire nu era pentr-altă parte mai dreptu a fi şi mai curînd a ieşi dentr-acele părţi, fără cît pre Almaş să dea pre la Dimircap şi să vie prin ţară, să meargă să treacă Dunărea pe la Nicopoe, cum socotise. Văzîndu dar viziriul Mehmet-paşa în ce chip întinsoarea împărăţiei iaste, numaidecît pre un agă trimite la domnu cu ferman, ca să să rădice domnul să meargă să-i iasă înainte la Dimircapi întru întimpinarea împăratului, să deşchiză drumu, să facă poduri la ape mari şi la altele săsă afle cu slujbă lîngă împărăţie, de vreme ce împărăţiia prin ţară-i vine şi trece. 
      Poate dar fieştece înţeleptu socoti, la cîtă grijă domnul s-ar fi aflat şi ce fel de inemă mare trebuia [78] a fi la o vreme ca aceea, fiindu a merge înaintea unii împărăţii, întîiu că rădicarea îi era grabnică făr’ de veste şi făr’ de nici o gătire; alta, călătoriia încă era lungă şi vremea scurtă, gîndindu-să nu cumva să apuce împărăţiia să între mai nainte în ţară şi nu să va afla domnul să-i iasă înainte la hotar, unde era porunca; şi de va cere niscareva zaharale, unde să putea afla în grab, fiind şi ţara fugită şi băjănită, ca acestea domnul gîndiia. 
      Însă pre Dumnezeu nădăjduind cela ce la multe întîmplări ca acestea l-au luminat şi l-au ajutat, numaidecît au început a să găti de purces înainte, precum i să poruncise, socotindu ca unde ar putea întimpina pre împăratul cu toată puterea ce veniia. Întîi pre Pătru vel-căpitan za dorobanţi Obedeanul de olacu l-au trimis înainte la Dimircapi ca să dreagă drumul, săvai că vel-ban i cu Istodor căpitanul acolo tot dregea şi purta acele griji cît să putea, şi să grijască de cele ce ar fi de treaba împărăţiei. După aceia şi aţi boiari au mai trimis, anume: pre Dumitraşco Caramanlîul vel-postelnic, i Bunea vel-armaş şi pre alţii cu cărţi la viziriul, făcînd ştire că şi domnul iaste viitor şi ca să să afle lîngă împărăţie, pînă şi domnul va sosi, şi de olac i-au trimis. Apoi şi domnul pre Dumnezeu într-ajutor luînd, au purces la septembrie 23 de zile, cu o seamă de boiari şi cu cîtăva slujitorime călări cît s-au socotit de treaba slujbei a fi, lăsîndu la Tîrgovişte pe doamna mării-sale şi toată casa, lăsînd şi pre Costandin Cantacozino stolnecul şi pre Ianache Văcărescul vel-agă, cu toată pedestrimea împreună şi cu o seamă de călărime; iar la Bucureşti au trimis pre Şărban vel-vistier ca să fie ispravnic şi purtător de grijă, pînă să va întoarce domniia, fiindu acolo şi Costandin Ciorogîrleanul vel-clucer şi Andrei vel-căpitan za cazaci, carii era de paza oraşului. Şi aşa domnul degrab s-au dus, trei conace făcîndu pînă la Brîncoveni, iar la al patrulea conac, ajungîndu pînă la pod la Iamnic, ce aiste peste apa [79] Jîiului, întimpinat-au olăcari viindu de la ordiia împărătească cu poruncă ca să să nevoiască domnul să meargă cu un ceas mai înainte, pentru că împărăţiia întrase în ţară şi într-acea zi încă şi purcesese de la Cerneţi în jos spre Diiu. Care grabă văzîndu domnul, lăsat-au acolea carăle şi alte agărlîcuri ce au fostu, împreună cu Diicul vel-logofăt, i Mihai Cantacozino vel-spătar şi cu slujitorimea şi luînd numai o seamă de boiari şi cu cîţiva slujiori, au mers înainte sprinteni şi cîndu au fostu la septembrie 27 de zile,vineri, au ajunsu domnul împărăţiia la Cuşmir şi cum au sosit, la ordie au mersu numaidecît domnul de s-au împreunat cu veziriul, carele au întrebat pre domnu ce au fostu pricina de au zăbăvit cu venitul, de oareşcîndu făcîndu-i ştire că împăratul vine şi răspunzînd-i că tîrziu au venit aga cu acea veste şi calea departe fiind, altă n-au mai zis făă cît aşa să îmtîmplă de multe ori ca la acele. Iar a doao zi, sîmbătă, rădicîndu-să împărăţiia de la acel conac, au mersu la conacul de la Maglavit, la care conac s-au mai împreunat şi domnul şi cu alte căpetenii ale împărăţiei, cum tefderdariul, cu reiz-afendi şi cu alţi ca aceia dregători. 
      După aceia tot într-acea zi au venit domnului ferman, ca însuşi domnul să meargă înaintea împăratului, să fie povaţă pînă unde va trece Dunărea. Şi aşa Dumnezeu puternicul au povăţuit pre domnu şi l-au păzit cu cinste, după vrednică slujba sa, pînă la sfîrşitul şi acei căi. 
      Cap. XXXVII 
      PENTRU CONACILE ÎMPĂRĂŢIEI, CARE PE UNDE 
      AU FOSTU ANUME PÎNĂ LA TURNU UNDE AU 
      TRECUT DECINDEA LA NICOPOE 
      Însă de vreme ce cu cale iaste şi conacile anume să să puie pre unde au mersu împărăţiia, iată aşa le punem, şi le numim, care pre unde au fostu orînduite.
      [80] Rădicîndu-să dar împărăţiia de la Maglavit, au mersu la conacul de la Hrast, unde iarăşi pre domnu veziriul au chiemat de s-au împreunat, avîndu multă voroavă pentru trebile ţărîi şi ale împărăţiei. De acolo au mersu la conacul de la Măceşi; la acestu conac s-au împreunat domnul cu hanul Silen Ghirei, avînd şi el multă voroavă pentru ţară şi pentru trebile împărăţiei, la care conac au trimis împăratul pre Hasichi aga, de au întrebat pre domnu deosebi şi de alte trebi ale lor împărăteşti. De acolo, au mers la conacul de la Ciobanul îmotriva Oreaovii, trecîndu apa Jîiului pă den josul mănăstirii Sadovii, pre pod mereu, carele domnul mai înainte trimisese de-l făcuse pre Calotă logofăt Bilcirescul şi pre Dumitraşco căpitan Hărgitoianul, i Preda Zătrenul, vătaf bănescu al scaunului Craiovii, şi ale căpetenii. De acolo au venit la conacul de la Orlea; aici au chiemat vezirul pre domnu de l-au îmbrăcat cu caftan împreună cu 12 boiari de întoarcere, căci de la Turnu era să-i dea voie să să întoarcă în ţară-şi, la scaun, arătîndu viziriul şi făgăduinţe de milă spre ţară, zicîndu că împărăţiia va face multe mili ţărîi pentru slujbile şi altele ce au arătat şi au făcut domnul. după aceia au venit împărăţiia, la Turnu, trecînd apa Oltului pre pod stătător, care iarăşi domnul trimisese boairi de-l făcuse, anume: pre Bunea vel-armaş, şi pre Pîrvul logofăt Fărcăşanul şi pre Barbu pitar Bîrsescul şi pre alţi boiari căpetenii. 
      Sosind deci împărăţiia la Dunăre, la Turnu împotriva Necopoi, şi stîndu domnul cu boiarii şi ale căpetenii ce era lîngă domnu, s-au închinat înaintea împăratului îndată cum au descălecat împăratul în vad, au chiemat pre domnu de l-au îmbrăcat cu caftan, dîndu-i şi ferman de domnie noao, datu-i-s-au şi voie ca să se întoarcă la scaun înapoi. Şi aşa, după aceia, împăratul puindu-să în caic, au trecut Dunărea de ceia parte la Nicopoe, iar domnul încă trei zile pre loc acolea cu tabăra de o laturi în cîmpu au mai [81] şăzut, ca să-şi caute cu visteriia împărătească de multe ale ţărîi trebi, păsuri şi grele nevoi ce avea nespuse. Atunci, acolea cît au mai şăzut, şi cîţiva nemţi de la turci şi dela tătari au răscumpărat, întru carele au fost şi un Ioan Conrad Huber îl chiema, ce era comisar oştii nemţeşti, adecă ca un vistiiar mare, cum îi zicu, de toate trebile ce sîntu ale oştii el purtător de grijă fusese, şi alţi oameni de cinste căpitani s-au răscumpărat. 
      Deci la octombrie 7 zile, au purces, şi domniia de acolo sculîndu-să s-au întorsu înapoi,viindu iarăşi pre la Brîncoveni la Tîrgovişte unde la octombrie 13 dni, cu mila şi cu ajutoriul lui Dumnezeu sosindu boierime ce acolo era sănătoşi aflîndu-i, puţintel au mai şăzut; deci cu totul s-au rădicat şi au venit la scaun la Bucureşti, la octombrie în 20, întrînd cu alai mare şi frumos, după cum s-au cuvenit şi obicina iaste şi după ce la curtea domnească au întrat şi în scaun au şăzut, dat-au de s-au cetit fermanul împăratului care-i dedese de înnoirea domniei în divanul cel mare, în auzirea tuturor, fiind mitropolitul ţării kir Theodosie, şi toată alaltă boierime, şi căpeteniile şi slujitorimea, la orînduiala lor stîndu, şi cu tunurile şi cu puşcile dîndu, s-au făcut bucurie de obşte, toţi dîndu laudă şi mulţumită lui Dumnezeu celui atotputernic, carele toate dupre adîncă înţelepciune, bunătatea şi voia sa le tocmeşte, le poartă şi le face. 
      Cap. XXXVIII 
      CUM AU VENIT ÎNTR-ACEST AN MULTE PORUNCI 
      DE LA ÎMPĂRĂŢIE, CERERI DE BANI ŞI DE ALTELE, 
      DE AU VENIT ŢARA LA MARE GREU ŞI DE TRECIREA 
      TĂTARÎLOR IAR PRIN ŢARĂ ŞI DE MERGIREA 
      DOMNIEI LA TÎRGOVIŞTE 
      După aceia dar avut-au domniia pace şi linişte de iarnă, iar cîndu au fostu despre primăvară, încă de la luna lui februarie 10, leat 7204, începîndu turcii a [82] face iarăşi gătire de oaste în multe părţi, multe grele orînduiale pre această ticăloasă ţară au rînduit, nu numai sume de bani au rînduit a da, ci şi cai mulţi, şi boi, şi oi, şi cară multe cu boi osebi, unele să să trimiţă la Beligrad, altele la Timişioară, altele la cetăţile de la Voziia, fiind poruncă ca să să dreagă acele cetăţi, şi asupra acestora veniia fermanuri după fermanuri, cu grabă mare, tot cu agi de la împărăţiie, cît şi domnul şi boiarii îşi pierdea mintea şi sfatul, mirîndu-să care poruncă mai înainte să facă, tot grele fiind şi grabnice, care nu s-au pomeit mai înainate [ca aceste greutăţi pre această săracă dă ţară. 
      Săvai că de va fi fost păs şi împărăţiei mai înainte,] iar s-au fostu rădicat ca acestea cu Ţara Moldovii şi cu Ţara Ardealului, iar în vremile acestea ajungîndu Ţara Moldovii la mare slăbiciune, de multe şi nespuse călcări şi prăzi, cîndu de tătari, cînd de leşi şi Ţara Ardealului fiindu supt biruinţa nemţilor, rămas-au tot greul pre această ţară şi numai de aici le cerea toate cîte le trebuia, care nu putea zice niminiea că va mai sta cinevaşi pre pămîntul acesta, începînd şi satele a să răsipi de păsul ce era pă ţară. Pentru [că] jalbele domnului şi ale săracilor nu să asculta la cei mari stăpînitori, căutîndu ca nişte lupi răpitori numai să-şi plinească ale lor cîte le trebuia, ci numai la Dumnezeu le era nădejdea şi măcar că cu nespuse nevoi a săracilor iar cu multă nevoinţă şi chivernisire a domnului, au ajutat Dumnezeu de s-au rădicat toate cele preste putinţă porunci.
      Într-această iarnă s-au întîmpalt maziliia şi lui Costandin-vodă de la Moldova, ginerile mării-sale lui Costandin-vodă Basarab, pentru că nu putea să împlinească poruncile cîte şi de acolo împărţiia cerea, că în domniia lui era totdeauna a să strejui, cînd de leşi, cînd de tătari, cît însuşi el pohtiia să să lipsească de acea domnie, văzîndu că de ce merge, ţara i se [83] pustiiaşte şi nevoile să îngreuiază. Deci au dat împărăţiia domniia lui Antioh, feciorul lui Cantimir, iar Costandin-vodă s-au dus la Poartă şi i s-au făcut priiminţă bună cătră împărăţie şi rădicîndu-şi pre doamna sa şi toată casa sa, datu-i-au împărăţiia voie să şază la casa lui cu pace în Ţarigrad. 
      Iar cîndu au fostu la luna lui mai, avîndu domniia ceva răsuflaare după ce toate poruncile împărăteşti plinise, cum s-au zis mai sus, ieşit-au domnul în preumblare spre satul mării-sale Obileşti, vreo zece zile zăbovind. Deci numaidecît iarăşi un agă de la împărăţie soseşte, anume Mehmet aga, ce era cumbaragi-başa împărătescu (care den frînci să turcise), cu poruncă împărătească la domnu viind, ca să gătească domnul den ţară o sută de mii de chile de zaharea, o seamă să să strîngă la Bucureşti, şi o seamă la Tîrgovişte, să fie de treaba oştilor, avîndu împărăţiia gîndu să vie pre aicea prin ţară, să treacă la Ardeal, ca de va putea să ia Ardealu de suptu biruinţa neamţului. 
      Iar apoi, nu precum poftiia ei a face, le mergea, ci precum îi chiema, aşa urma, că cea mai mare a lor grijă era tot despre Beligrad. dreptu aceia înţelegîndu că nemţii merg asupra Timişoarii cu toate oştile, [sau pornit şi împărăţiia spre Beligrad a mergere cu toate oştile,] trimiţînd şi la hanul poruncă, ca să trimiţă o seamă de tătari, să meargă cu împărăţiia, pentru că hanul nu putea să vie, avîndu iarăşi păs despre muscali, viind iarăşi grele oşti moschiceşti asupra Azacului, şi avea tătarii mare grijă să n-aibă primejdie despre dînşii. Drept aceia şi puţintică oaste tătărască s-au rînduit dupre împărăţie, rădicîndu pre Ială agas de la Bugeac, cu o seamă de tătari, de au mers după împărăţie, cărora fiindu-le trecirea iar pen ţară, iar pagubă domniei şi ţărîi s-au făcut, trimiţîndu-le pocloane şi conace făcîndu-le, după păgînescul lor obiceiu, fără alte jafuri şi stricăciuni, ce sîntu obicinuiţi a face creştinilor, pre unde a ajunge ei. [84] Iar domnului viindu-i poruncă împărătească, ca să iasă den scaun, să vie spre munte la plaiuri, să păzească ţara, s-au rădicat de la Bucureşti şi au venit la Tîrgovişte la luna lui iulie 11 dni. 
      Şi îndată după venirea mării-sale, venit-au veste de la margine, că mai vine un sultan, anume Şaipazu Gherei, feciorul hanului, şi cu o seamă de tătari, să între în ţară ca să meargă după împărăţie, cărora şi lor le-au rînduit vite de conace şi le-au trimis şi pocloane, bani înainte şi altele şi altele ce s-au obicinuit păgînii a lua, de cîndu s-au început oastea Beciului. Şi acestu sultan n-au priimit să ia mai puţin, ci tocmai ca şi hanul cînd ar fi, au cerut să i să dea, arătînd laudă şi spăimîntări, că de nu i să va după cerirea lor, să vor tinde şi spre în Bucureşti a veni şi vor face multe rele. Drept aceia şi domnului de nevoie îi era a trimite ca să-i plinească pohta pentru folosul bietii ţări, carele pre la Diiu, la 10 zile ale lui avgust, au trecut Dunărea, mergînd la Beligrad după împărăţie. 
      Cap. XXXIX 
      CUM AU MERSU ÎMPĂRATUL SULTAN MUSTAFA LA 
      BELIGRAD ŞI RĂZBOIUL CE-AU FĂCUT TURCII CU
      NEMŢII 
      Iară împărăţiia încă la iulie 23 dni, sosind la Beligrad, făcut-au sfat ca să meargă să lovească la Petrovarodin, apoi numaidecît viindu-le veste cum că oştile nemţeşti au mers asupra Timişoarei de o au ocolit, lăsat-au de aciia împărăţiia sfatul cel dentîi şi numaidecît la 27 dni ale lui iulie, s-au rădicat cu toată puterea şi, trecîndu Dunărea de ceasta pate, au mersu spre Timişoara. Nemţii, cum au prinsu de veste că mergu turcii, au lăsat Timişoara şi s-au tras mai la cîmpie, ca pentru să să lovească cu turcii, că nici la dînşii nu era proastă putere şi gătire, fiindu duca de Saxoniia cap mai mare oştilor. Care aflîndu [85] turcii, vrut-au să mai facă înşălăciuni, ca doar ar apuca o fărîmă de izbîndă ca în trecutul an şi aflîndu de o tabără mai mică nemţească ce era la Titel, pre apa Tisii, pornitu-s-au a merge asupra acelora, iar nici cu acel sfat n-au putut nemeri, că tăbara cea mare nemţească încă s-au pornit după dînşii, căci că turcii munciia ca să înşale pre nemţi, iar nemţii munciia ca să-i coprinză, la acele locuri să-i bată. Aşadar, văzîndu turcii că s-au scăpat de sfatul lor şi vremea îi strimtează şi nemţii veniia asupra lor, le-au căutat a sta de războiu, faţă la faţă, şi au făcut meterez de cară. 
      Deci cîndu au fostu la avgust în 16 dni, sau lovit nemţii cu turcii şi s-au făcut războiu înfricoşat, făcîndu-să mare omor, precum au spus cei ce acolo în războiu au fostu, că doao şi trei părţi vor fi căzut de turci şi o parte de nemţi, cît zic, că de n-ar fi înnoptat într-acea noapte ar fi fost izibînda nemţilor, ci înnoptîndu s-au contenit războiul. Nemţii încă sfîrşitul zahareao (căci vreo doaozece de zile trecuse, cît au umblat den loc în loc, pînă a să lovi cu turcii), în noaptea aceia s-au mai tras înapoi ca să-şi mai ia zaharea, gîndindu că să vor trage turcii după dînşii, ca să iasă la loc mai larg, să să bată, că acolo era strimtoare, iar turcii nimic n-au mai stătut, ci s-au învîrtejit înapoi şi aşa izbînda nici a unora, nici altora au fostu, că după întoarcirea turcilor nici nemţii nimic nu s-au mai mişcat a merge după alţii. 
      Căzut-au dar şi într-acest războiu capete mari, şi de la o parte şi de la alta, că de la turci au perit Mustafa-paşa, fratele viziriului, şi s-au rănit inicer-aga şi alţi paşi; de la nemţi încă au perit Haizler ghenărariul [şi Bolod ghinărar], şi aşa într-acesta chip şi războiul de estimpu s-au întîmplat. Deci întorcîndu-să turcii înapoi la 28 dni ale lui avgust, au trecut Dunărea la Beligrad şi acolo sosind împărăţiia cîtăva vreme au stătut, pentru ca să vază de nemţi, încătro să vor mai porni şi ce vor face. Şi aşa stînd ei pă acea socoteală, *[86] le-au sosit veste de la hanul, cum că viind împăratul Moscului, ţar Petru însuşi cu putere mare asupra Azacului, şi încungiurîndu cu războaie, n-au mai putut nici turcii ce s-au aflat acolo, nici tătarîi să stea împotrivă, cu cu sabiia l-au luat. Care veste la mare grije şi turburare au adus şi pre împăratul, şi pre toate căpeteniile cele mari, cît nimica n-au mai zăbovit împărăţiia la Beligrad, ci s-au rădicat cu totul la septemvrie în 21 dnii, de s-au dus la Odriiu, sosind acolo octomvrie în 15 dni. 
      Iar domniia, aflîndu-să toată vara cu pace la Tîrgovişte, îndemnatu-s-au a face heleşteul cel mare de la Ilfov lîngă Fîntîna Ţiganului, care mai înainte vreme era făcut de răposatul Costandin-vodă cel Bătrîn şi au stătut pînă la Radul-vodă, feciorul lui Alion-vodă. 
      Deci acestu Radul-vodă au pus de l-au tăiat şi apoi nu l-au mai dres, ci la-u lăsat de s-au stricat de tot, iar măriia-sa Costandin-vodă au pus de l-au făcut de iznoavă, foarte lucru frumos şi minunat. Apoi fiindu vremea culesului viilor au mersu măriia-sa şi la Piteşti, împreună cu doamna mării-sale, şi cu toată casa şi cu toţi boiarii, de au fostu la culesul viilor acolo şi iarăşi fără zăbavă s-au învîrtejit la Tîrgovişte. Şi peste scurtă vreme s-au rădicat măriia-sa de au venit la scaunul Bucureştilor la octomvrie 29 dni, leat 7205. Îns nici despre toamnă n-au putut fi măriia-sa şi ţara fără de supărare despre turci, ci iar au început a veni agi de la împărăţie u fermanuri de ceriri de bani, de care măriia-sa au făcut cum au putut şitot le-au rădicat. 
      Cap. XL 
      PENTRU ZIDIRI CE AU FĂCUT MĂRIIA-SA ŞI ALTE 
      LUCRĂRI CARELE AU SĂVÎRŞIT ÎNTR-ACESTU AN 
      Într-acest an al optulea den domniia mării-sale, s-au săvîrşit şi mănăstirea care au făcut măriia-sa la tîrgul Rîmnecului, unde să proslăveşte adormirea [87] cei de Dumnezeu născătoare, stăpînii noastre, care iar den pajîşte şi den temelie o au zidit împreună cu unchiul mării-sale, Mihai Cantacozino vel-spătar, însă mănăstirea mare şi cuvioasă, cu chilii de piiatră şi cetate împrejur, pentru că fiindu în locul ca acela de iaste în calea oştilor şi mai mult a tătarîlor. Drept aceia au pus măriia-sa nevoinţă împreună cu unchiul mării-sale, ce s-au zis mai sus, de o au făcut cu tărie, ca multora scăpare şi apărare să fie, care cu mile întărindu-o şi cu toate cumsăcade împodobindu-o, la sfînta şi dumnezeiasca mănăstire de la muntele Sinai o au închinat, întru vecinică pomenire. 
      Şi iarăşi tot într-acest an au săvîrşit măriia-sa mănăstirea ce să chiiamă Mamul ot sud Vîlcea, care iaste hramul celui dentru sfinţi părintele nostru Nicolae Mirlichiischii făcătoriul de minuni, care mai înainte era mănăstire făcută de lemnu şi să trăgea despre Buzeşti i veche fiindu şi să stricase. Iar dumneaei jupîneasa Stanca, muma mării-sale, o au făcut-o de iznoavă, însă iar de lemnu, iar măriia-sa după aceea iar trecînd cîtăva vreme, tot nu o au lăsat a fi de lemnu, ci o au pus de o au făcut de piiatră den temelie şi o au desăvîrşit cu toate cele ce trebuiescu. 
      Mai făcut-au măriia-sa, pre lîngă altele şi aceasta, însă tot într-acestu an: la tîrgul Focşanilor era lipsă mare de apă de băut, cît foarte rău trăiia oamenii acolo, că şi apa care să afla acolo era sărată şi rea, nu numai cea curătoare, ci şi puţurile de făcea, tot apă aşa rea era. Deci măriia-sa văzîndu o lipsă cu aceia şi nevoie ce avea creştinii de apă, nu s-au lenevit a face o pomeană ca aceia, nici la chieltuială nu s-au uitat, ci au pus cu toată nevoinţa meşteri fîntînari de au adus o fîntînă cu apă foarte bună şi îndestulată, fiind acea fîntînă departe de tîrgu, cale de 2 ceasuri şi au făcut măriia-sa fîntînă acolo [88] minunată şi vrednică de pomeană, care n-au fostu mai înainte şi iaste tuturor oamenilor de ajunsu nu numai cestor dincoace, ci şi celor den Moldova şi călătorilor adăpare bună şi îndestulată şi mării-sale sufletească folosinţă. 
      Cap. XLI 
      PENTRU NEVOILE CE S-AU ÎNTÎMPLAT ŢĂRÎI 
      ÎNTR-ACESTU AN DE LA TURCI; ŞI PENTRU CĂLĂ
      TORIA DOMNII CE AU CĂLĂTORIT LA CERNEŢI; 
      ŞI DE RĂZBOIUL CE AU AVUT TURCII CU NEMŢII 
      ŞI ESTIMPU 
      Deci cîndu au fost într-al noaolea an den domniia mării-sale, leat 7205, iar să îngreuie ţara cu multe dări de la Împărăţii Turcului, mai cumplit de cum fusese în ceialalţi timpi pentru gătire oştilor ce avea şi spre partea nemţilor, şi spre partea muscalilor, cît putea zice cineva că să nu va să mai rămîie în ţară nici bou, nici oaie, nici cai, nici nimic, fără bani ce să da pre unde să rînduia, de care să afla domniia şi boiarii la grijă că nu le vor putea scoate la cap, şi iarăşi cu ajutoriul lui Dumnezeu toate pre rîndu s-au rădicat. 
      Deci avînd domniia răsuflare după ce toate poruncile împlinise, după obiceiul ce avea primăvara, la luna lui mai a ieşi în preumblare, mers-au, cum şi alte dăţi, la satul mării-sale Obileştii, cu toată casa mării-sale şi cu boierimea. Ci n-au fostu cu ticnă nici acea ieşire a domnului, că încă măriia-sa fiind la Obileşti, iar la Bucureşti venise un agă de la împărăţie, cu poruncă ca să rădice pre domnu cu grab să meargă la Cerneţi, pentru că rădicîndu-să o seamă de hoţime ce să ţinea de nemţi despre partea Haţegului, au mersu de au lovit un oraş ce să chiema Oreaova, decindea de Dunăre, în Ţara Turcească, de au făcut mare stricăciune şi pradă, luîndu şi pre cadiul, şi pre alţi turci de acolo de i-au dus cu dînşii. Care veste mergîndu la [89] împărăţie, oarece turburare au făcut şi numaideît împărăţiia au triiimis pre un agă, ce s-au zis mai sus, la domnu, cu poruncă ca să meargă cum mai curîndu cu oaste spre Cerneţi, ca doar de vor fi trecut acei hoţi spre partea ţărîi, să-i coprinză şi să-i strice, să nu scape. De a căruia turcu venire făcînd domnului ştire de la boiarii de la scaun, îndată şi domnul au purces de au venit la Bucureşti şi cum au văzut porunca împărătească, nimic n-au mai zăbovit, ci numaidecît s-au gătit şi au purces la mai în 27 dni, de au mers pre la Brîncoveni şi de acolo au trimis înainte pre Istodor căpitanul de Ruşii-de-Vede cu o seamă de slujitori, acolo decindea, despre Oreaova şi spre Diiu, în preajma acelor hoţi, de s-au împreunat cu paşa de la Diiu şi făcîndu pază tare, au şi prinsu cîţiva dentr-înşii şi i-au trimis la împărăţie. 
      După aceia măcar că nu s-au mai simţit hoţi, iar domnului tot îi era a merge după poruncă şi rădicîndu-să de la Brîncoveni, au mers la Craiova şi de acolo la Cerneţi, pentru că şi împărăţia purcesese de mergea în oaste iarăşi la Beligrad asupra nemţilor, pentru aceia au mers şi domnul la Cerneţi, să să afle den poruncă. 
      Atuncea făr’ de nădejde au ajunsu pre domnu veste foarte amară de la Ţarigrad, că au murit fiica mării-sale, doamna Mariia a lui Costandin-vodă, feciorul Ducăi-vodă, care vestire rumpere de inemă părinţilor Ducăi-vodă, care vestire rumpere de inemă părinţlor au fostu, că e multu a zice de întristarea şi jalea ce au avut pentru fiica lor cea iubită şi dorită, că nu o văzuse de 4 ani şi au murit în striinătate şi nu era a să potoli acea făr’ de mîngîiare plîngire şi întristare cu altcevaşi, fără cît iar cu mîngîiarea celorlalte odrasle ale măriilor-sale, ce vedea înaintea ochilor, pînă la 10 coconi şi cocoane, şi cu multa înţelepciune ce avea, au mulţumit lui Dumnezeu, celui ce stăpîneşte şi moartea, şi viiaţa, lăudîndu şi slăvindu numele sfinţii-sale. 
      După aceia mergînd la Cerneţi au şăzut acolo pînă la septembrie 20 dni. Deci venind veste domnului de [90] la capichihaiale ce avea lîngă veziriul, că împărăţiia au trecut Dunărea, de s-au dus pre Dunăre în sus, pre apa Tisii, la cetatea Titelul, s-au sculat de la Cerneţi,de au venit la apa Jîiului la Ţînţăreni şi acolo au şăzut pînă cîndu au auzit că ş-au luat turcii plata iarăşi de la Dumnezeu, ca şi de multe ori, săvai că niciodată ca acum n-au păţit băatie şi zdrobire de la nemţi. 
      Carii sîntu vrednice a să scrie în ce chip întîmplările războiului acestuia au fostu, că putem să zicem, „pă cine va să piiarză Dumnezeu îi ia sfatul”. Pentru că bătaia într-acestaşi chip au fostu că după ce au sosit împărăţiia la Beligrad, la iulie 31 dni, strîngîndu-şi oştile acolo în multe feliuri să sfătuia încătroo vor merge, că atît li să înălţase trufiia, cît să socotiia că au în ce parte vor merge vor prăpădi tot şi să vor întoarce cu mare izbîndă. Şi aşa la avgust 9 dni, au trecut împărăţiia pre podul ce-l făcuse peste Dunăre la Panciova, şi acolo şăzînd o săptămînă, au rumptu ca dă meargă dreptu la apa Tisii . Şi purcegîndu la Panciova, la 16 dni ale lui avgust, sosindu la apa Tisii, numaidecît au făcut pod peste Tisa şi trecîndu Tisa de ceia parte, au luat cetăţuia Titelul, în care era puţintică oaste nemţească şi sîrbi, şi sculîndu-se de acolo de la Titelul, au tras iar la Dunăre, la un loc ce se chiema Cobila, den jos de cetatea Pătruvarodinul şi acolo, făcîndu mare meterezuri împrejurul taberii lor, au şăzut cîteva zile, făcîndu sfat ca să treacă Dunărea în ceia parte, ca să să apuce de cetatea Pătruvarodinul să o bată; şi aşa trimisese să aducă podul cel ce era peste Dunăre făcut, de trecuse pă la Panciova, ca să-l întinză peste Dunăre, drept acel loc unde era ei ca să treacă Pătruvarodinul. Deci aceasta înţelegîndu nemţii, de unde era cu tabăra lor spre Săghedin, cum că turcii vor să treacă la Pătruvarodin, sculatu-s-au Evghenie, prinţepul de Savoi, care era mai mare cap oştilor nemţeşti şi cu alaţi ghenărari ce mai era împreună cu dînsul şi cu toată oastea, de s-au pogorît şi ei asupra Varodinului. 
      [91] Deci de aceia viitoare a nemţilor înţelegîndu turcii, au încălecat însuşi viziriul Mehmet-paşa, cu alalţi viziri şi cu alalţi paşi, şi cu toată oastea turcească cîtă era călărime, lăsîndu în şanţu numai pre împăratul cu pedestrimea, şi au ieşit înaintea nemţilor ca să-i zăticnească, să nu poată a merge suptu Pătruvarodinul; ci nimic n-au putut să-i zăticnească, că precum era rînduiţi nemţii au mersu dreptu împotriva Varodinului, în malul Dunării, unde era pod nemţescu făcut peste Dunăre supt Varodin şi acolo s-au conăcit, neputîndu turcii, necum vreo zminteală să le facă, ci nici măcar un om dentr-înşii să ia. Şi aşa s-au întorsu veziriiiul cu ruşine înapoi iar la tabăra lor. Atuncea au cunoscut turcii că cele ce socotiia mai înainte să facă nu le vor putea săvîrşi dupre pohta lor, că văzură puterea nemţilor ce iaste, ci numaidecît întoarsără sfatul lor cel trufaş a începe să să poarte în meşteşuguri şi în tălpizii, şi socotiră să să întoarcă înapoi pre apa Tisii în sus, ca să strice tîrguleţe şi sate ce ar găsi şi, pînă a să întoarce nemţii după dînşii, iar ei să treacă iar Tisa, socotind cu acele tîrguleţe şi sate ce ar strica că au izbîndit şi să să întoarcă înapoi, ci acea socoteală au fost de peirea şi stingerea lor. 
      Şi aşa numaidecît într-aceiaşi noapte au purces de la Cobila la avgust 28 dni, şi mergîndu pre apa Tisii pînă la oraşul ce să chiiamă Sentea şi lovindu oraşul acela făr’ de veste, l-au arsu, şi au zdrobit, şi au omorît pre toţi oamenii, cîţi au aflat într-acel oraş cu mare crudătate; şi alte sate ce mai era împrejurul Sentii, aseminea le-au stricat şi iarăşi au făcut pod peste Tisa acolo la Sentea şi împăratul cu călărimea au trecut podul acela peste Tisa de ceasta parte, despre Timişoară, lăsîndu dencolo de Tisa toată pedestrimea, inicerii, gebegii, topcii, arbănaşii, boşnegii şi pre însuşi vezirul, cu alte capete, fiind, şi ei să treacă a doao zi după împărăţie. Ci fiind voia lui Dumnezeu ca să să ruşineze trufiia lor cea mare şi să ocărască sfaturile lor cele deşarte, cînd au fost zi întîi a lui septembrie, [92]începutul anului nou 7206, s-au pomenit ocoliţi toată pedestrimea aceia a lor, de oastea nemţească, neavîndu veste nimic de oaste nemţească că vine asupra lor. Pentru că ghenărariul cel mare al lor, Evghenie, şi cu alalţi ghenărari, prinzînd de veste de unde era dempotriva Varodinului, precum s-au zis mai sus, s-au luat şi ei după turci cu socoteală ca aceasta unde i-ar ajunge să-i bată cu mare îndrăzneală. 
      Şi apropiindu-să de acolo de unde era pedestrimea turcească, au coprinsu mai înainte pă un Cuciuc Gefer-paşa, care era de strajă cu vreo 200 de oameni, luîndu-l cu toţi oamenii aceia cu dînsul, nescăpîndu nici unul să meargă să spuie turcilor de venirea nemţilor asupra lor şi aşa de acel Cuciuc Gefer-paşa, înţelegîndu gehnărarii cum că împăratul au trecut apa Tisii cu călărimea şi numai veziriul cu căpeteniile au rămas cu pedestrimea de ceia parte de Tisa, carii şi şanţu împrejurul lor avea şi cu cîteva tunuri, nimica n-au mai făcut altă zăbavă, ci numaidecît s-au pus în rînduială de bătaie şi au îmbărbătat, de au mersu asupra lor. Pă carii văzîndu-i turcii făr’ de veste, vrut-au ca să fugă, ci nu le-au dat îndămînă vremea, că era voia lui Dumnezeu să să prăpădească, ci stînd viziriul la capul podului, cu alţi paşi nu-i lăsa să fugă, şi nemţii iarăşi îmbărbătîndu au coprinsu căpătîiul podului şi aşa turcii, de voie de nevoie, le-au căutat a sta de războiu şi bătîndu-să ca la 2 ceasuri, foarte tare, în cea de apoi tot i-au răzbit puterea nemţească şi atîta i-au omorît, cît dentr-aceia cîţi au fostu acolo, nici unul n-au putut scăpa să treacă la ordiia împărătească, unde era dencoace de Tisa, căzînd veziriul cu alalţi 5 veziri şi cu 12 paşi, inicer aga Cucul-chihaia şi cu zagaragi-başa şi cu 80 de ciorbagii şi cu tot ogeacul inicerilor, gebegi-başa cu topci-başa, iar cu tot ogeacul lor, Rumeli beglerbei şi cu 44 de alai-bei şi cu toţi arbănaşii, fotlîbuluc-başa, care era peste boşnegi, cu toţi boşnegii, carii să socotea această [93] pedestrime aproape de 20.000 cu toţi, acolo s-au prăpădit nescăpîndu nici unul. 
      Şi pentru acestu războiu n-au ţinut mai mult decît 3 ceasuri şi într-aceste 3 ceasuri s-au făcut această înfrîngere mare a turcilor. Iată aievea a lui Dumnezeu plată, după cum zice proorocul că: „domnul, trufaşilor, stă împotrivă”. Şi iar acestă stingire văzîndu sultan Mustafa împăratul cu cei ce era pă lîngă dînsul dencoace de Tisa, nimic nu s-au mai zăbovit, ci îndată cerîndu calul şi încălecînd de cu seară, au fugit toată noaptea şi a doao zi, 23 de easuri, pînă la cetatea Temişoarii, lăsîndu şi corturi, şi tunuri ce era trecute cu dînsul, şi cară cu zaharele, şi dobitoacile toate, şi tot ce era cu dînsul, care pă cum zic, a doao zi trecîndu nemţii podul, au întrat în ordiia turcească, mirîndu-să de atîta seamă de corturi, de zaharele, de dobitoace ce lăsase. Şi aşa nemţii în cortul cel mare al împăratului, făcîndu liturghie, au dat slavă lui Dumnezeu; iar împăratul după ce au ajunsu la Timişoară, nemairămîind altu paşă să facă vezir, pentru că să prăpădise toţi acolo în războiu, precum s-au zis mai sus, au trimis la un Husein-paşa, care era serascher la Beligrad, ca să fie acela vezir şi să meargă înaintea împăratului cu cîtă oaste va fi la Beligrad şi, mergîndu după poruncă ce-i mersese, au purces şi împăratul de la Timişoară de au mersu la Beligrad, ajungîndu la Beligrad la septembrie 9 dni. 
      Domnul fiindu la Ţînţăreni, pecum s-au zis mai sus, la septembrie 8 dni, în zioa de naşterea născătoarii de Dumnezeu şi pururea fecioarii Marii, cînd ieşiia de la utrenie, dimineaţa, au venit această veste de izbînda creştinilor cu stoian vătaful de călăraşi, care să întîmplase la Beligrad şi înţelegîndu această veste veselitoare de izbînda creştinilor şi singerea păgînilor, au dat slavă lui Dumnezeu şi maicăi sfinţii-sale. Şi mai şăzîndu acolea la Ţînăreni o săptămînă de zile, pînă au rînduit să facă pod peste apa Jiiului, au lăsat acolo pă Andrei vel-căpitan za cazaci şi pă Dumitraşco [94] căpitanul Hărghitoianul să facă pod şi cu o seamă de slujitori pedestri. 
      Iar măriia-sa cu boierimea şi cu alaltă slujitorime au purces la septembrie 15 dni, mergîndu la mănăstirea mării-sale la Hurezi, unde au ajunsu la septembrie 18 dni, dîndu slavă lui Dumnezeu şi bucurîndu-să, căci mănăstirea grijită de tot o au găsit şi acolo s-au împreunat cu maica mării-sale şi cu doamna mării-sale şi cu toată alaltă casă a mării-sale. Şi de la mănăstire purcegîndu au venit la vii la Piteşti, de au fostu acolo la culesul viilor şi acolo au adus şi pre coconaşul fiicăi mării-sale, al doamnii Mariei de la Ţarigrad, care s-au zis mai sus că s-au petrecut în trecătoarea vară acolo la Ţarigrad ca să-i fie de mîngîiere întristăciunii ce avea de fiica mării-sale doamna Mariia. Şi de acolo de la PIteşti, au trimis pre Vergo vel-clucer, şi pre Luca Rătescul vtori vistier şi pă Preda căpitan Zătreanul, la Odriiu, pentru că şi împărăţiia purcesese den Beligrad de mersese la Odriiu, cu pocloane la viziriul şi la alţii ai Porţii, după obiceiu, şi ca să facă jalbă de slăbiciunea şi de neputinţa ţărîi şi de multele nedreptăţi ce au avut ţara de la viziriul ce perise în războiu, pentru că era un păgîn rău, vrăjmaş creştinilor, trufaş, blestemat, iproci. Şi de la Piteşti sosindu la octombrie, 9 dni. 
      Cap. XLII 
      DEN MERGIREA DOMNIEI DEN TÎRGOVIŞTE LA 
      BUCUREŞTI, VIINDU AGĂ DE LA ÎMĂRĂŢIE CU 
      CAFTAN 
      Şăzîndu dar domniia în Tîrgovişte, de la 9 dni ale lui octombrie pîn' la 6 dni ale lui decembrie, de vreme ce încă nu să potolise boala ciumei ce era atuncea în Bucureşti, avîndu gîndu domniia încă să mai şază, iar întîmplîndu-să *[95] atunci a veni un agă de la Poartă cu caftan de la viziriul cel nou ce să pusese, pecum s-au zis mai nainte şi auzind cum că domniia iaste viitoare la Bucureşti, el încă să oprise acolo, aşteptînd pre domnu. De care lucru înţelegîndu domnul, nu putea să mai şază fără cît să să rădice să vie la Bucureşti. Şi numaidecît a doao zi de praznecul Sfîntului Nicolae, au purces măriia-sa cu toată casa şi cu toată curtea mării-sale de au venit la Bucureşti, unde întrîndu cu alai după obiceiu, ieşit-au şi aga acela cu caftanul înaintea mării-sale la marginea oraşului, împreună cu boiarii cei ce era ispravnici la scaun şi cu alalt norod, de au întimpinat pre domnu cu cinstea cea ce să cădea. 
      Deci întrîndu în oraş şi la curtea domnească şi şăzîndu măriia-sa în scaun, îmbrăcatu-l-au aga cu cafatanul şi au dat cu tunurile, după obiceiu. După aceia, aşăzăndu-să domnul şi boierimea şi toţi alalţi prin casile lor, făcîndu-să sfinte rugi pre la biserici necontenite, întîmplîndu-să atunci aici şi părintele Dositheiu, patriiarhul Ierusalimlui, care şi cu domniia la Tîrgovişte fusese, şi mai înainte venise la Bucureşti, şi aşa Dumnezeu cel puternec şi milostiv s-au milostivit de au rădicat acea moarte ce era atuncea în oraş [şi nu sau mai tinsu nicicum, nici în oraş], nici într-altă parte. 
      Iar după aceia în scurtă vreme, cînd au fostu la luna lui ghenarie, venit-au domnului poruncă de la împărăţie, cu grab, ca să gătească atîta seamă de zaharea, să o trimiţă la Cameniţă, care poruncă foarte grea şi peste putinţă era ţărîi şi domniei, mai vîrtos, căci era vreme de iarnă; iar de vreme ce turcii nu cred, nici să uită la neputinţele creştinilor, pus-au domnul nevoinţă mare rînduindu boiari ispravnici, de au strînsu zahareao şi au făcut cară şi numaidecît au încărcat [96] zahareao pre acele vremi cumplite de iarnă ce era şi o au pornit-o de o au dus-o cu multă nevoie pînă o au băgat-o în Cameniţă. 
      Atuncea dar, avîndu măriia-sa şi nuntă a face pă cîşlegi a fiicăi mării-sale doamnii Ilincăi cu Scarlatache, coconul lui Alixandru, dragomanul cel mare împărătescu, cinstit-au întîi cu dregătorie pre acestu cocon, făcîndu-l păharnic mare; după acea şi nunta s-au făcut la fevruarie [...], veselie foarte mare şi cu cinste domnească făcîndu-l şi despre o parte, şi despre altă parte, că nici coconul acesta nu cu proastă gătire de la tată-său venise, om mare lîngă împărăţie fiindu, ştiut şi învăţat foarte. 
      După aceia, început-au a veni iarăşi grele porunci de la împărăţie, de cară, de boi, de cai, de salaori şi de altele ce se obicinuise păgînii a lua în toţi anii den ţară, pentru gătirile oştirii împărăteşti spre Beligrad, care cu mare greu şi cu multu păs era ţărîi, că ţara de ce mergea, slăbiia de nevoi. Iar ei den cele ce să obicinuise a lua mai mult să întăriia, care peste putinţă era ţărîi şi domniei a le plini, că nu era mai puţine şi mai pre rîndu a să da, ci toate deodată. Iar încă şi prin multa nevoinţă a domnului şi mai vîrtos prin ajutoriul lui Dumnezeu şi acestea toate rădicîndu-să, cînd au fost mai despre primăvară, la martie venit-au iarăşi la domnu poruncă împărătească cu agă, ca să gătească domnul 500 de slujitori, să-i trimiţă la Iaşi, unde era trimisă aznao împărătească la domnul Moldovii, să o ducă la Cameniţă pentru lefile slujitorilor de acolo, fiindu tătari şi turci rînduiţi a merge cu acea azna, ca să n-aibă primejdie. Dreptu aceia au rînduit şi pă măriia-sa Costandin-vodă să dea aceşti 500 de slujitori, pre carii îndată după poruncă, cu multă nevoinţă domnul i-au gătit şi i-au pornit, căpetenie făcîndu-le pre Mănăil căpitan ot Buzău, ce era căpitan mare de lefecii, de s-au dus de au rădicat zahareao, împreună [97] cu domnul Moldovii şi cu celelate oşti turceşti, tătăreşti, de o au dus de o au băgat-o în Cameniţă. 
      Dupre acestea toate, nici într-acest anu nu fu ţara nesupărată de trecirea tătarîlor, în sus la Beligrad, pentru că rădicîndu-săÎmpărăţia Turcului iarăşi cu oşti a merge la Beligrad împotriva nemţilor, şi fiindu hanul Selin Ghirei încă mai de cu iarnă mersu la împărăţie den poruncă, ca să să sfătuiască cu dînsul de ale oştilr, cînd au fostu primăvara pornindu împărăţiia pre Husein-paşa, veziriul, să meargă cu oştile, au trimis pre hanul de au mersu cu dînsul, care numaidecît au trimis la Crîm de au rădicat încă trei feciori ai lui, pre Gazi Gherei-sultan şi pre alţi doi sultani mai mici, cu cîtăva seamă de oaste tătărască, ca să meargă după dînşii în sus la Beligrad. 
      Care dar pornindu-să la 7 zile ale lui iunie, au întrat în ţară. Deci nu puţină iarăşi pagubă şi cheltuială ţării au făcut, rădicîndu-li-să grele conace şi plocoane, trimiţîndu-le înainte cu boiari, făr’ de alte jafuri şi stricăcini ale lor ce a face sîntu obcinuiţi, şi aşa au trecut de s-au dus unde le-au fost porunca, trecînd Dunărea pre la Diiu. 
      Cap. XLIII 
      PENTRU ALTE ZIDIRI ŞI SFINTE BISERICI CE AU
      MAI FĂCUT MĂRIIA-SA ŞI PENTR-ALTE ŢĂRI ŞI 
      ALTELE CE S-AU MAI ÎNTÎMPLAT ÎNTR-ACESTU 
      AN ŞI DE MERGIREA MĂRII-SALE LA TÎRGOVIŞTE 
      Într-acest an au trimis măriia-sa şi pre Neagoe pitariul Măjăscul în Ţara Ardealului, la Făgăraşi, de au isprăvit o biserică, care încă den trecutul an l-au fost trimis măriia-sa de o au început den temelie a o lucra cu chieltuiala mării-sale. Pentru că neavîndu creştinii de acolo biserică, trimis-au la măriia-sa cu [98] multe rugăciuni ca să le facă o biserică şi neapărîndu-să măriia-sa de un lucru dumnezeiescu ca acesta, stătut-au bucuros după rugăciunea lor şi au trimis de au făcut biserică mare şi frumoasă, întru pomenirea şi cinstea celui are făcător de minuni, sfîntului Nicolae Mirlicheischii. 
      Aşijderea şi la Galata de la Ţarigrad, arzîndu o biserică ce fusese iar a sfîntului Nicolae, trimis-au părintele patriiarhul Ţarigradului kir Calinic şi creştinii poporului aceluia la măriia-sa, cu multe rugăciuni ca să o facă de iznoavă. Şi iarăşi au priimit măriia-sa să o facă şi au trimis ispravnic, cu multă chieltuială a mării-sale de o au făcut de iznoavă. 
      Şi spre partea Bugeacului, la Smil, aseminea s-au întîmplat de au arsu biserica ce au avut creştinii acolo. Deci arhiereul de acolo şi cu creştinii de acolo ce să afla lăcuitori, au trimis la măriia-sa cu multe rugăciuni ca să facă pomană să le facă biserică, să nu rămîie creştinii făr’ de sfinte rugăciuni şi făr’ de slujbile cele dumnezeieşti, pre care lucru cu osîrdie au stătut măriia-sa bucuros a o face, şi numaidecît au trimis laPoartă de au cerşut voie la viziriul, şi dîndu-i-să voie cu ferman, trimis-au măriia-sa acolo un boiar, cu chieltuiala mării-sale, de o făcut întru cinstea şi pomenirea sfîntului marelui mucenic Gheorghie, purtătoriului de biruinţă. 
      Într-această vară s-au isprăvit şi chiliile hanului den mănăstirea lui Sfeti Gheorghie de aicea den Bucureşti, care era făcute mai de demult, den zilile lui Alixandru-vodă cel Bătrîn, care să făcuse cu chieltuiala unui Panaiotache, ce fusese dragoman mare împărătescu, însă numai aşa cîte un rînd de bolte era făcute; iar după aceia cîndu au fost zilile mării-sale lui Costandin-vodă, după al şaptelea an den domniia mării-sale, apucatu-s-au măriia-sa cu multă nevoinţă şi cu mare chieltuială de au făcut pă desupra celoralalte *[99] altu rîndu de chilii foarte bune şi boltite jur împrejur, şi case patrierşeşti deosebi, şi altu rînd de case egumeneşti foarte bune cumsăcade, precum să şi văd, care în trei ani acestea toate s-au făcut şi acest bun lucru de folos ce să începuse s-au isprăvit. 
      Şi iarăşi într-acest an, înţelegînd Împărăţiia Turcului că să rădică craiul leşăscu cu putere să vie asupra Cameniţii şi rînduind cîtăva sumă de oaste la sarascherul de la Baba, anume Isuf-paşa, ca să meargă asupra lor, rînduindu şi pre domnul moldovenescu ca să meargă în jos cu sarascheriul cu oastea lui, trimis-au împărăţiia şi la măriia-sa Costandin-vodă un agă cu poruncă ca să facă 1.000 de oameni de oaste să trimiţă lîngă sarascheriul şi îndată cu poruncă, cu multă nevoinţă, domnul au gătit şi au trimis la iulie 24 dni, şi fiind alte căpetenii asupra aceştii oşti, făcut-au măriia-sa sărdar pre Dumitraşco Caramalîu vel-postelnic cap mai mare şi poruncitor. Iar după pornirea acestora, nici măriia-sa în Bucureşti n-au mai şăzut, ci s-au rădicat de au mersu la Potlogi de au văzut casile mării-sale ce să lucra acolo. Şi de acolo au mersu la Tîrgovişte, sosindu la iulie 31 dni. Şi după venirea mării-sale la Tîrgovişte, s-au isprăvit şi foişorul cel boltit den grădina domnească, care den trecutul an să începuse de să zidise, iar într-acest an s-au isprăvit şi de alte podoabe ce l-au înfrumoseţat, cum să şi vede, că e foarte ciudat. 
      Şi au şăzut domniia tot în Tîrgovişte pînă în toamnă. Deci cîndu au fostu la culesul viilor, au mersu măriia-sa iarăşi la viile de la Piteşti, de au şăzu o săptămînă, după aceia iară s-au întorsu iar la Tîrgovişte. Atuncea s-au isprăvit şi biserica domnească den Tîrgovişte de zugrăvit, măcar că şi mai nainte zugrăvită au fost, ci să învechise şi să stricase zugrăveala, iar măriia-sa au pus de iznoavă de o au zugrăvit şi o au pardosit cu lespezi de piiatră cu multă chieltuială şi foarte [100] frumoasă o au înfrumuseţat, pă cum să şi vede. Şi tot atuncea s-au isprăvit şi biserica lui Sfeti Dimitrie den Tîrgovişte, care era de tot stricat şi bolta stricată, iar măriia-sa pre lîngă altele multe ce au făcut în Tîrgovişte şi aceia au pus de o au dres şi o au grijit de tot, de au făcut slujbă într-însa în zio de Sfeti Dimitrie. 
      A doao zi octombrie 27 dni, s-au rădicat măriia-sa cu totul de au purces şi au mersu la Potlogi, unde şi casile de acolo isprăvite găsindu-le de zidit, numai doao zile au zăbovit. Deci au purces de au mers la Mogoşoaia şi de acolo au venit la scaunul Bucureştior la noiembrie 1 dni, leat 7207, îpreună cu toată boierimea viindu cineşi pre la casile lor. 
      Într-acest an nici oştile turceşti cu cele nemţeşti lovire între dînşii n-au avut, săvai că cu gătire s-au pornit şi o parte şi alta, adecă viziriul mergînd la Beligrad cu oştile împotriva nemţilor, şi nemţii aşijderea în preajmă viindu-le, iar fiind pricină de pace la mijlocul lor, nu s-au mişcat nici o parte, nici alta spre războiu, pentru că cercînd turcii pre nemţi pentru pacea dîndu-li-să în bună, trimis-au Împărăţiia Turcului sol la nemţi, anume pre Rami reiz-efendi, împreună cu Alixandru terzimanul cel mare împărătescu, fiind la mijlocu solul englezului şi al olandezului, ca să să facă pacea; şi viindu soli de la nemţi, de la muscali, de la leşi şi de la vineţeni, s-au strînsu toţi la un loc, ce să zice Carlovici, acolo. Deci adunaţi fiind toţi şi vorbind pentru pacea, fiindu şi voia lui Dumnezeu, s-au aşăzat şi aşa la dechemvrie 28 dni, leat 7207, acea pace s-au isprăvit. Însă această legătură s-au făcut cu nemţii, ani 25, dînd nemţilor ca să ţie tot Ardealul şi Ţara Ungurească de Sus, iar turcii să stăpînească Timişvarul împreună cu tot ţinutul lui, adecă cu Lipova, cu Varansebeş şi cît ţine pînă în Mureş şi pînă în Sava. Cu leşii încă au făcut pace [101] vecinică, dîndu-le Cameniţa înapoi, aşa întreagă cum aiste, şi ei au dat turcilor tot pămîntul Moldovii cît îl luase, înapoi. Cu muscalii au făcut numai doi ani pace şi acesta nu într-alt chip de aşăzămîntu, fără numai starea armelor; cu veneţiianii totdeauna. Şi aşa isprăvind solii pacea şi a unii părţi, şi a alalţiia, cei turceşti s-au întorsu la Odriiu, iar ceialalţi, carii la locul lor s-au întorsu. 
      Tot într-acestu an, dupre ce s-au întorsu veziriul de la oaste, măriia-sa Costandin-vodă au socotit de au trims la Poartă, pentru greul şi păsul ţarîi, pre dumnealui Cornea Brăiloiu vel-ban, şi pre Mihai Cantacozino vel-spătar, şi pre Dumitraşco Caramanlîul vel-postelnic şi cu ei au mersu şi Iane vătaful de aprozi. Aşa deci acolo mergîndu şi la cei puternici spuindu slăiciunea săracilor pămînteni, s-au ascultat jalba lor şi aşa ce au zis s-au şi făcut, întîi pentru doao haraciuri ce ţara dedese mai mult la visteriia împărătească, s-au milostivit împăratul de au dat ferman, poruncindu tefterdarului, ca să nu mai orînduiască ţara să le dea cevaşi pînă în doi ani, ca să să umple socoteala banilor celor ce dedese mai mulţi în trecuţii ani. 
      Mai milostivindu-se-au încă puternecul împărat pentru multa slujbă ce au slujit măriia-sa Costandin-vodă cu credinţă în vremea oştii de l-au dăruit cu hatişirif, ca pînă va avea zile să domnească acestu pămîntu al ţărîi, care hatişerif aducîndu-l boiarii cei mai de sus zişi, împreună cu Osman aga salahorul, cu multu şi frumos alai, măriia-sa Costandin-vodă ieşindu-i înainte deasupra viilor în deal, dupre obiceiu, întîlnindu-să cu dînsul, au venit tot alăturea cu turcul pînă la scaun în divan şi aşa sosindu, cetindu-să întîi hatişeriful, dupre aceia mucarelul, l-au îmbrăcat cu caftan pre măriia-sa Costandin-vodă, îmbrăcîndu cu caftane şi pre 24 de boiari, şi aşa dîndu tunurile şi [102] puşcile, dup-obiceiu, pă turcu cu feregea cu spinare de samur îmbăcîndu-l, la gazdă l-au dus; îmbrăcat-au cu feregea cu spinare de samur şi pre efendi iazagiul, pentru căci au cetit hatişereful.
      Acestu agă au sosit aici la aprilie 13 dni, leat 7203. 
      Cap. XLIV 
      [PENTRU PRISTĂVIREA DUMNEAEI JUPÎNESEI 
      STANCĂI BRÎNCOVEANU CANTACOZINO, MAICA 
      MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ] 
      Tot într-acestu an, la fevruarie 10 dni, s-au pristăvit şi muma mării-sale lui Costandin-voievod, jupîneasa Stanca Cantacozino, de vîrsta de 62 de ani, pre care şi bătrîneţile ajungîndu-o, iar mai mult grele boale, cum zic, s-au pristăvit, care lăsîndu cu a dumneaei gură ca să o astruce lîngă boiarul dumneaei, jupan Papa Brîncoveanu, la mănăstirea Brîncovenii, că acolo era îngropat. Deci măriia-sa Costandin-vodă, fiiul dumneaei, dupe cum au lăsat cu sufletul dumneaei aşa au şi făcut, că orînduind mulţi boiari, tot rude de ale mării-sale, întîi în curte la dumneaei făcîndu-i-să pogribaniia cu sobor mare, cu toţi arhiereii, căci aicea în oraşul acesta să afla şi cu toată boierimea şi slujitorimea. Şi aşa deci isprăvind slujba pogribanii, cu mare cinste rădicîndu-o, tot pe jos mergînd pînă suptu deal, acolo deci aşăzîndu-o într-o carătă, rămîind măriia-sa împreună cu toată casa mării-sale şi toate rudele la amară întristăciune şi mîhnire, măriia-sa s-au întorsu la scaun, iar oasele s-au dus de s-au astrucat unde au lăsat cu sufletul dumisale, toţi cu un glas rugîndu pre Dumnezeu ca să o odihnească în corturile drepţilor, la vecinica împărăţie, amin. 
      [103] Cap. XLV 
      [CUM AU VENIT DOMNULUI DE LA ÎMPĂRĂŢIE 
      CA SĂ DEA 1.000 DE CARĂ ŞI 700 DE SALAHORI 
      CA SĂ MEARGĂ SĂ FIE PENTRU DEŞĂRTAREA CAMENIŢII]
      Şi iar într-acest an venit-au la măriia-sa Costandin-vodă poruncă de la puternica împărăţie, cu un salahor, ca să dea o mie cară şi 700 de salahori, ca să meargă la Camenţa, carăle să fie pentru deşărtarea cetăţii ce ar fi borfe şi altele ca acelea, iar salahorii să curăţească pă marginea Nistrului păduri, crînguri, ca să poată pogorî fără primejdie plutele ce vor să se facă să ducă tunurile. Deci dar măriia-sa Costandin-vodă, văzîndu că iaste mare greu şi păs bieţilor săraci pămînteni, au făcut jalbă şi mare rugăciune la Poartă, pre unde au trebuit, şi aşa s-au ascultat rugăciunea şi dentr-o miie de cară au lăsat să dea 500, şi aceste cară să să trimiţă lui Isuf-paşa, serascherul de la Baba, căci că el orînduisă să meargă să să afle la acea deşărtare a Cameniţii, împreună cu domnul Moldovi. Aşa deci gătindu carăle şi salahorii, au rînduit măriia-sa pre Costandin cliucer Rali şi la 7 zile ale lui iunie, le-au pornit dupe cum au fostu porunca împărătească, de s-au dus cu ele la Isuf-paşa. 
      Cap. XLVI 
      [PENTRU FACEREA MĂNĂSTIRII BRÎNCOVENILOR] 
      Ci iară într-acestu an, al unsprezăcilea al domnii mării-sale lui Costandin-[vodă], pentru multa evlavie şi părinteasca dragoste ce avea cătră maica mării-sale, mai sus pomenita, n-au lăsat numai milele şi pomenile, atîta pre la biserici cu sărindarile,cît altele prin taină la cei săraci şi rămaşi cîte au făcut, ci încă şi aceasta au mai început a face. 
      [104] Adecă, fiind la mănăstirea Brîncovenilor (unde era astrucate oasele pomenitei maicei mării-sale) bisericucea aceia făcută iar de moşii mării-sale, care fiind mică foarte, măriia-sa Costandin-vodă o au fărîmat de tot şi alta mai mare de iznoavă den temelie a face au început, trimiţîndu dar, ca să le fie la începerea zidului să puie cărămida cea dentîiu, dupre obiceiu, pre iubiţi fii mării-sale: Costandin şi Ştefan, şi cu dînşii au mersu şi sfinţiia-sa părintele mitropolitul ţării kir Theodosie, ca să facă începerea, cetind molitva iar după obiceiu, care începire la iunie 9, leat 7207, s-au făcut. Şi aşa coconiii mării-sale, împreună cu sfiinţia-sa părintele mitropolitul, înapoi iarăşi s-au învîrtejit, rămîind acolo ispravnic orînduit de măriia-sa dumnealui Radul Golescul vel-comis, carele multă nevoinţă şi osîrdie puindu, la avgust în 5 dni, acea sfîntă mănăstire de toată zidirea ei ce autrebuit, s-au isprăvit. 
      Cap. XLVII 
      [CUM DE LA ÎMPĂRĂŢIE PORUNCĂ DOMNULUI AU 
      VENIT SĂ TRIMEATĂ IARĂŞI 200 DECARĂ LA 
      CAMENIŢA ŞI DE MOARTEA GINERELUI MĂRII
      SALE SCARLATAHE MAVROCORDAT VELPAHARNIC] 
      Şăzînd domniia în Bucureşti pînă la sfîrşitul lunii lui iunie, după aceia la zi întîi a lui iulie, au purces spre Tîrgovişte, însă zăbovindu-să pre la satele mării-sale, pre la Mogoşoaia, pre la Potlogi cîtva, la iulie 19 dni, au mersu în scaun. Aşa deci la Tîrgovişte sosind, nmaidecît au venit un agă de la împărăţie cu poruncă ca să mai trimită 200 de cară la Ibraim-paşa, care trimis era pentru deşărtarea Cameniţii, zicînd că nu au ajunsu cele ce mai nainte fusese trimis. Deci măriia-sa cu multă nevoinţă le-au făcut şi acelea, şi numaidecît le-au trimis unde au fostu porunca împărăţiei. După aceia, cîndu au fostu la 28 dni ale aceiaşi [105] luni, fiindu fostu bolnav, încă mai den trecuta vreme, al doilea ginerile mării-sale Scarlat marele paharnic, feciorul preaînvăţatului şi preştiutului [marelui dragoman al Porţii turceşti], al lui Alixandru Mavrocordat, încă în ţară pătiminindu cîtăva vreme, căutîndu-l cu doftori şi acolo cît au fost, iar după ce l-au adus la scaunul Tîrgoviştii, numai trei zile mai zăcîndu, poate că mai multu lui Dumnezeu au plăcut decît părinţilor şi tot neamului lui, s-au pristăvit, lăsînd jale mare foarte jupînesii sale, părinţilor lui şi tot rodului şi neamului lui, fiindu [în] vîrstă de ani 22 şi căsătorit numai de un an şi jumătate, nelăsîndu în urmă nici seminţie, şi aşa cu mare cinste, cu săbor arhierescu, preoţescu, boierescu şi slujitorescu, ducîndu-l, l-au astrucat la sfînta Mitropolie, la Tîrgovişte, şi toţi cu un glas rugînd pre Dumnezeu să spodobească, ca sufletul lui, la răpaos vecinic să-l ducă, în corturile drepţilor odihnindu-l, iar neamului şi sîngelui lui să dea mîngîiere şi bună răbdare făr’ de osîndă. 
      Cap. XLVIII 
      [CUM MĂRIISALE DOMNULUI PORUNCĂ DE LA 
      VIZIRIUL AU VENIT CA SĂ PLINEASCĂ 600 CARĂ 
      CU BOI ŞI 300 VACI PENTRU CRUŢII CARE ERA SĂ
      IERNEZE LA CHIUPROVĂŢ] 
      Şi iarăşi viindu un agă vizirescu cu poruncă ca să dea măriia-sa Costandin-vodă 600 de boi şi 300 de vaci, la cruţii ardeleni, pre carii împărţiia la Chiproveţi îi aşăzase, ca să le fie pentru hrana lor, de care văzîndu măriia-sa greul şi păsul bieţilor pămînteni, au trimis cu multă rugăciune la Poartă, doar să va milostivi împărăţiia, să mai iarte ceva dentr-această sumă ce pusese şi nimic n-au putut isprăvi de la Poartă, ci iar cu înţeleaptă socoteala mării-sale lucrul chivernisindu *[106] nici treaba jos stîndu, s-au dat după poruncă aceste vite toate, nu atît cu a bieţilor săraci supărare şi greu. 
      Tot la Tîrgovişte au venit şi vestea la septemvrie 13 dni, [leat] 7208 că şi cetatea Cameniţa s-au dat leşilor, care întrîndu în cetate, creştini cu multu şi mare laudă au proslăvit pre Dumnezeu şi multă bucurie toată [creştinătatea] au dat, de lucru niciodată auzit nici gîndit a fi, cum noianul milii şi pronii lui Dumnezeu lucru de a fi au adus, carele iar zic, [creştinii] cu un glas au poslăvit numele cel vrenic al lui Dumnezeu. 
      Aici numai a să şti însemnăm că la 9 dni ale lui octombrie, leat 7208, s-au pristăvit şi un preot, anume popa Necula, carele grec fiind şi veche slugă al casii mării-sale lui Costandin-vodă, şi om foarte politic, ştiut, vrednic în toate, carele multă vreme pătimind, şi el obşteasca datorie ş-au făcut, pentru care multă mîhnire au dat domnului său şi priiatenilor lui. 
      Cap. XLIX 
      [DE A DOMNULUI MERGERE DIN TÎRGOVIŞTE, LA BUCUREŞTI]
      De aici de la Tîrgovişte dar, măriia-sa Costandin-vodă s-au ridicat şi la scaun la Bucureşti au mers, la octombrie 19 dni, purcegîndu, de vreme ce şi vremea să răcise, însă întîi pre la satul mării-sale, pre la Potlogi megîndu, unde preaiscusite şi frumoasă case au făcut precum să şi văd, şi acolo praznecul marelui mucenic Dimitrie făcînd, sîmbătă au purces şi la octomrie 30 dni, la scaun, în Bucureşti, au întrat cu mare alai şi pre boiarii caimacami dupre obiceiu cu caftane i-au îmbrăcat.
      [107] Cap. L 
      ÎNCEPIREA CU AJUTORIUL LI DUMNEZEU A ANU
      LUI DOISPRĂZECILEA DE DOMNIIA MĂRII-SALE 
      LUI COSTANDIN-VOIEVOD 
      Şăzînd domniia în scaun, au venit poruncă împărătească ca să dea măriia-sa o sumă mare de cară cu cai, şi cai slobozi să fie pentru treaba solului nemţescu carele mergea la împărăţie, pre carele aducîndu-l pre Dunăre pînă la Ruşciuc, de acolo dreptu la Ţarigrad l-au dus. Deci măriia-sa cu multă nevoinţă porunca împărtească au plinit, iar cu destul greu săracilor. 
      Şi această poruncă nici bine isprăvindu-să, altă poruncă de iznoavă împărătească au venit ca să să rădice măriia-sa Costandin-vodă să meargă la oaste asupra nohailor în Bugeac, pentru că nevrîndu să să supuie poruncii împărăteşti au rădicat cap împotriva hanului, pentu care lucru s-au rădicat hanul cu oaste asupra nohailor. Deci au venit poruncă de la împărăţie ca şi măriia-sa Costandin-vodă să meargă într-ajutoriul hanului împotriva nohailor. Şi aşa măcar că iarnă foarte grea fiind şi mult greu era de a să rădica den scaun, iar supuindu-să măriia-sa poruncii împărăteşti, cu toată boierimea şi slujitorimea sculîndu-să la ghenarie 15 dni, den scaun, au purces şi mergîndu la satul Drăgăneşti ot sud Prahova, acolo cîteva zile şăzîndu mai mult, aşteptînd şi altă poruncă de la hanul şi veste de la boiarii cei ce fusese trimişi mai nainte să iasă înaintea hanuluu acolo la Drăgăneşti, zic, veste au venit precum hanul s-au împăcat cu nohai şi s-au învîrtejit înapoi la Crîm. Şi poruncă au venit la măriia-sa vodă să să întoarcă înapoi; deci măriia-sa poruncă avînd, cu bucurie de obşte s-au întorsu la scaun den Bucureşti cu multu alai şi cinste. 
      Deci trecîndu iarna cu pace, cînd au fostu în primăvară la luna lui mai, apucatu-s-au măriia-sa de nunta fiicăi mării-sale, doamna Sfata, pre care o au [108] dat-o după Iordache Creţulescu vel-cămăraş, făcîndu nuntă ca aceia mare, domnească, cu multă cinste şi cuviinţă şi veselie, întîmplîndu-să şi părintele Athanasie, patriiarhul Antiohiii, care slujba cununii o au făcut, fiindu nun părintele vlădica Theodosie. 
      După aceia aflîndu-să domniia cu bună pace la scaunul Bucureştilor, iar vrăjmaşii adevărului, cela ce nici odinioară nu înceată a pune păcii zizanii şi a scorni amestecături, aflat-au şi organe pre oarecare oameni răi dentru pămînteni, carii tot acestea şi mai nainte în inimele lor hrănind au fostu, carei elineşte să chiamă (dhchger…ai) adecă rădicători de zarve, precum oarecari den filozofi mărturiseşte că „nu iaste mai rău lucru în lume decît această dimighersie”, carii şi în zilile mării-sale mai nainte vrînd a face aseminea amestecături domniei, Dumnezeu la osîndă şi pedeapsă i-au adus. de s-ar fi potrivit domnul faptelor lor şi aceştea ca şi alţi părtaşi ai lor, de viiaţă s-ar fi lipsit; ci milostivindu-să domnul şi iertînd la unii greşalile, ei tot nu s-au aşăzat a face cele obicinuite răotăţi ale lor, pînă cînd iar dreptatea domnului la pedeapsă i-au adus, singuri ei în cursă căzînd, precum înainte povestea arată. 
      Că unii ca aceştea, adecă: un Dumitraşco Corbeanul şi cu alţii de ai lui, cercîndu a face amestecături domniei prin mijlocul unui turcu, anume Mehmet-efendi, care să întîmplase de venise aicea cu trebile lui şi avîndu-l el priiaten mai de demult şi deşchizîndu-şi ei vorbile cătră dînsul, el ca un păgîn înşălător şi spre o parte, şi spre alta, au mai vîrtos să zicem că den voia lui Dumnezeu au fost acestea, că acest turcu după ce le-au luat lor sfatul şi gîndul, îndată la domnu au mersu şi vicleşugurile lor pă deplin au arătat. Atunci domnul ca pre nişte ficleni la opreală cu urgie i-au pus, care acestea înţelegîndu-să la unii iarăşi den greci vrăjmaşi pămîntului acestuia, carii şi cu slujbă la Poarta viziriului să afla, le-au prifăcut şi le-au sporit într-alt chip, spre multă asupra domniei [109] răotate, pînă şi pre cei mari spre vorbile lor i-au plecat, multe pungi făgăduind ca să-şi plinească pohtele lor cele rele ce avea asupra domniei. 
      Şi aşa numaidecît viziriul pre un agă mare cu grabnică poruncă şi făr’ de veste la domnu au trimis (cît nici capichihaialile n-au prinsu de veste), însă cu ferman ca să dea domnul pre o seamă de boiari să-i ducă acolo, carii vrăjmaşii aceia înainte pusese, cum că voitori de rău domnului aceia boiari ar fi şi mergînd acolo, ceva după pohta lor vor isprăvi. 
      Iar domnul văzîndu porunca, numaidecît nu numai pre aceia, ci şi pre alţi boiari mari şi mai de jos, mulţi au trimis ca să stea de faţă să vază cu ce vinuiescu pre domnu, aflîndu-să cu dreaptă slujbă împărăţiei şi toate poruncile plinindu. Şi pornindu-să aga acela cu atîta boiarime a merge la Poartă şi viziriului în ştire dîndu-i-să de atîta norod ce mergea, oarece grijă au avut, despre o parte văzîndu lucrurile, nu precum vrăjmaşii le urzise iesu, ci dreptatea domnului să cunoştea că şi înaintea agăi la Bucureşti cu mic cu mare să rădicase, cu mare jalbă, măturisindu toţi că domnul iaste bun şi nimini nici o nedreptate despre domnu n-are şi cum tocma şi la împărtaul să mărturisească a merge gata sîntu, iproci. 
      Dreptu, aceia, nicicum cu cale n-au găsit viziriul ca să meargă norodul acesta acolo, ci îndată iarăşi pre un agă degrabă l-au trimis de i-au întorsu înapoi tocmai de la [...], nelăsîndu-i să meargă la Ţarigrad nici măcar pre unul şi aşa s-au întorsu boiarii înapoi şi vrăjmaşii au rămas ruşinaţi şi domniia neclintită; numai de atîta s-au făcut întristare domniei şi ţărîi, căci că cheltuială multă şi pagubă s-au făcu pîn’ la 300 de pungi, că turcii la unile ca acestea ca să mănînce să bucură şi, den cîte vrăjmaşii pun înainte, nimic nu lasă. Pre care cea cu 2 ascuţituri sabie dumnezeiască îi va osîndi, precum am văzut că, cîţi s-au pus împotrivă de au păgubit ţara aceasta, nici unul n-au scăpat de osîndă şi de judecata dumnezeiască. 
      [110] Întorcîndu-să dar boiarii, domniia încă s-au sculat de la Bucureşti şi au mersu la Ptlogi la satul mării-sale, unde şăzîndu cîteva zile, iar s-au rădicat şi au mersu la scaunul Tîrgoviştii, la avgust 1 dni şi aşa la Tîrgovişte şăzînd pînă la noiembrie 15 dni, s-au rădicat şi au venit iarăşi la scaun la Bucureşti, întrînd cu alai, după obiceiu au îmbrăcat pă caimacani cu caftane. 
      Cap. LI 
      ÎNCEPEREA CU AJUTORIUL LUI DUMNEZEU AL 
      ANULUI TREISPRĂZECILEA A DOMNIEI MĂRII-
      SALE LUI COSTANDIN-VODĂ 
      Şăzîndu măriia-sa Costandin-vodă la scaun, de la lacomul chihaia necontenite ceriri de bani măriia-sa avea, den care mai mulţi făr’ de cale, numai den păgînească răotate, ceruţi şi luaţi, însă măriia-sa cu bună socoteală tot le-au chivernisist (săvai cu destul păsu săracilor), iproci. 
      Mai însemnăm aici şi aceasta ca să să ştie, adică pentru a doao domnie a lui Costandin. feciorul Ducăi-vodă den Moldova şi la mazîliia lui Antiohie, feciorul lui Cantimir; zice Solomon: „de căderea priiatenului tău nu te bucura, că urăciune iasta lui Dumnezeu”. 
      Antiohie, feciorul lui Cantimir, fiind domnu Ţărîi Moldovii, nu era îndestulat pînă încît mînca şi jăfuiia această biiată ţară şi sugea sîngele săracilor, cu un Iordache Ruset vistiiar, grec de Ţarigrad şi cu fraţii lui şi cu un Bogdan hatmanul, cumnat acestui Antiohie şi cu alţii aseminea vrăjmaşi pămîntului fiindu, pentru că boiarii cei de temeiu ce era aleşi şi buni pămîneni era toţi pribegi în zilile lui, pentru nedreptăţile ce făcea. Ci începuse a să atinge şi de Costandin-vodă Brîncoveanul, domnul Ţărîi Rumîneşti, cu multe feliuri de împoncişituri, înălţîndu-să cu firea, că cu [111] priiatenii lor ce avea la Poartă, anume Alixandru Mavrocordat tărzimanul şi Mihalache Ruset, vor putea dar face vreo mişcare celuia ce cu pace şi linişte domniia şi ţara îşi păziia. Dar n-au putut ticăloşii nimic altu să-i strice, de vreme ce preaînţeleptul dragoman cu dînşii a să uni n-au vrut, fără cît numai pă ţară au păgubit cu o sumă de bani, precum s-au auzit mai înainte, care spre mult rău le-au ieşit mai pă urmă că acela ce sapă groapa altuia şi cad el într-însa, precum iar cel ce s-au zis Solomon, zice: „că cel ce să bucură de căderea altuia, Dumnezeu ia sarcina aceia şi o pune asupra celuialaltu”. 
      Văzînd dar şi Costandin-vodă, domnul Ţărîi Rumîneşti, cea nesuferită şi crudateca lor răotate, cu a sa vrednicie şi putere ce avea la Poartă, cu ajutoriul lui Dumnezeu şi prin mijlocul pritenilor, pre Antiohie den domnie l-au lipsit şi totodată făr’ de veste cu agă de la împărăţie s-au pomenit de i-au luat şi nici capichihaialile lor n-au prinsu de veste şi domniia o au dat lui Costandin-vodă, feciorul Ducăi-vodă. ginerile mării-sale, lui Costandin-vodă Brîncoveanul. Atuncea boiarii moldoveni, cîţi au fost pribegi aici în ţară de atîta vreme, daca au văzut că s-au curăţit ţara de tirani, s-au dus toţi cineşi la casa lui şi la moşiia lui. 
      Fiindu domniia la Mogoşoaia, venit-au un mîrzac de la hanul cu poruncă împărătească să dea măriia-sa Costandin-vodă o seamă de slujitori, cu boiarii, ca să meargă să facă podul la Tighina peste Nistru să poată trece tătarîi şi nohai, pre carei hanul îi rădica pentru multe nebuniile lor ce făcea şi sta împotrivă, nebăgîndu seamă de hanul. Aşa el deci cu oaste puternică viind, i-au supus şi făcîndu-le multă pagubă dentr-înşii, i-au dus de i-au trecut la Crîm. Această poruncă viindu, măriia-sa numaidecît au poruncit de s-au gătit 500 de slujitori, trimiţîndu cu dînşii pre Mănăil vel-căpitan za lefecii. Deci nici întru acesta n-au lăsat măriia-sa a nu plini ce au fostu porunca împăratească. 
      [112] Cap. LII 
      [CUM AU FĂCUT SFAT PENTRU HARACIUL CEL MARE 
      ŞI DE TRIMITEREA BOIARILOR LA ÎMPĂRĂŢIE, 
      CARE PE VREMEA ACEIA LA ODRIIU ERA] 
      Dupre acestea şăzîndu măriia-sa în scaun, făcut-au socoteală şi s-au sfătuit cu toată boierimea pentru dăjdiile şi nevoile ţărîi, cum şi în ce fel s-ar putea afla mijloc ca acela cît şi biata ţară să mai răsufle şi dările să să mai uşureze. Şi aşa cu înaltă şi înţeleaptă socoteala mării-sale, împreună şi cu sfatul boierilor au aflat ca să facă un aşăzămîntu, să ştie fieştecine ce să dea într-un an, mai uşurîndu pre cei ce să vedea şi să părea că sîntu îngreuiaţi şi mai slabi, şi mai adăogîndu pre cei ce se vedea că sînt mai uşori şi mai cu putere; însă înzîi socotindu dăjdile ce au dat ţara în trecuţii ani şi dentr-aceia mult mai jos, aşăzîndu-o au făcut ruptori ca să dea ţara într-un an de 4 ori, care bună socoteală şi chiverniseală a ţărîi cunoscîndu-o pămîntenii, multă mulţumitp au dat mării-sale cunoscîndu-şi însuşi uşurarea şi folosul lor. 
      Şi aşa aceia isprăvind, au socotit măriia-sa de au trimis la Poartă pre Şărban vel-vistier i pre Vergo vel-clucer, una, ca să aşaze pre datornicii ţărîi, rugîndu-i şi puindu-le zi să ştie cîndu îşi vor lua banii lor; a doao, ca să plîngă ţara de slăbiciunea ei, ca doară lacoma şi tirăneasca cerirea lor o ar mai tîmpi a lăsa pre ce au fost obiceiul lor a cere şi a lua den ţară, iar nu afară den toată putinţa a-i mai prăda pre săraci. Însă după ce au sosit la Odriiu, unde acolo împărăţiia să afla, apucîndu-i cu mare strînsoare au mai luat păgînul chihaia făr’ de nici o pricină, numai cu păgîneasca şi tirăneasca lăcomiia sa, 80 de pungi la care şi măriia-sa Costandin-vodă şi toată boierimea alt n-au avut ce mai zice, fără a să ruga lui Dumnezeu să stingă pă aceşti stingători de ţări, lacomi păgîni. Şi dupre ce dar au pornit pre boiari ca să să mai trezvească şi să să preumble, au [113] mersu măriia-sa la satul mării-sale la Potlogi, unde şăzînd vreo 10 zile, cu multă boierime întru bucurie au petrecut; aşa de acolo purcegîndu au venit iarăşi la scaun ca să caute de trebile şi chivernisirea ţărîi. 
      Cap. LIII 
      [DE PURCEDEREA DOMNULUI PÎN’ LA CONACUL 
      OT TUNARI ŞI DUPĂ A FERMANULUI VENIRE LA 
      BUCUREŞTI SAU ÎNVÎRTEJIT]
       Şăzînd domniia în Bucureşti, au venit poruncă de la împărăţie ca să meargă măriia-sa Costandin-vodă la hanul, să să afle acolo, ca nu carea cumva nohai iar să stea împotriva hanului. Deci măiia-sa măcar că mai înainte, iar den poruncă împărtească, cum s-au zis mai sus, trimisese slujitori pentru facerea podului despre Nistru, iar încă şi îndată s-au gătit şi au purces pînă la conacul ot Tunari şi acolo cîteva zile făcîndu, cunoscîndu Poarta că nici o treabă mergirea mării-sale nu va fi, i-au venit ferman de s-au întorsu iar la scaun la Bucureşti, însă iar nu cu puţină chieltuială s-au făcut şi această gătire şi învîrtejire (dar asupra tirăniei şi lăcomiei păgîneşti, cine poate zice cuvîntu?). Şi aşa în Bucureşti cîteva zile măriia-sa făcînd, la iulie 21 dni, au purces spre Tîrgovişte, mergînd în preumblare pre la satul mării-sale, pre la Mogoşoaia i Potlogi, şi aşa la avgust 13 dni, au întrat la scaunul Tîrgoviştii. 
      Cap. LIV 
      [PENTRU BOIARII DE LA MOLDOVA FUGIŢI AICI 
      ÎN ŢARA RUMÎNEASCĂ] 
      Şăzut-au dar măriia-sa Costandin-vodă în Tîrgovişte, de la luna avgust pînă la Sfeti Dimitrie, unde şi viile au cules măriia-sa. În Tîrgovişte dar şăzîndu, [114] au venit veste de la căpitanul cel mare de la margine la măriia-sa vodă, scriindu că mai multă parte den boiarii Ţărîi Moldovii nemaiputîndu suferi cele făr’ de socoteală lucruri şi chivernisiri ce să făcea de Costandin Duca-voievoda au trecut de ceastă parte, iproci. Întru aceia măriia-sa vodă au poruncit căpitanului că o semaă dentr-acei boiari, care s-ar socoti să le zică, să vie la măriia-sa, ca să auză den singură gura lor ce le va fi păsul şi cu ceia ce va putea să le ajute şi să le folosească, mai mult părînd măriia-sa multu rău, căci vedea cum s-ar zice: de omul mării-sale făcîndu-să lucruri necuvioase, iproci. 
      Aşa deci zicîndu-le căpitanul, ei foarte bucuroşi fiind, s-au ales cîţiva careera mai de cinste, întîi: Vasilie vornecul Gavriliţă şi cu frate-său Lupul viistiariul, Lupul Bogdan hatmanul, Antiohie hatmanul, Mihalache Racoveţ paharnicul, Ilie stolnecul şi alţii pîn’ la 12, lasă că la margine, după cum spunea, era mai mulţi decît 40 de boiari, cu mari cu mici. Viind dar măriia-sa vodă, au arătat jalba lor şi nedreptatea şi reao chiverniseală ce face Costandin Duca-vodă, carele acelea toate măriia-sa vodă bine auzindu-le şi pre ei cu dulci cuvinte întrindu-i şi bucurîndu-i, au făgăduit că cu bun mijlocu va nevoi să le facă pace, ca fieştecarele să-şi meargă la casa şi la pămîntul său. Şi numaidecît lui Costandin Ducăi-vodă scriindu cuvinte părinteşti de învăţătură, certîndu-l căci face lucruri necuvioase, iproci; el încă au trimis sol pre Nicolae Costin hatmanul la măriia-sa vodă cu plecăciune şi multă rugăciune, arătînd şi întru aceia tălpiziia (sau mai bine să zic blestemăţiia cea grecească). 
      Viindu dar cel mai sus numit hatman, măriia-sa i-au chiemat şi pre dînşii şi aşa cum am mai zis, ca un iubitor ce era a face pace, ales întru vecini ca aceia a acestor ţări, cu frumoase cuvinte şi căzute, pre sol înapoi lau trimis, că să le trimiţă jurămîntu dupre obiceiu să-şi meargă la casile lor.
      [115] Aceasta dar măriia-sa socotiia şi cîndu aştepta să le vie acel aşăzămîntu, iată numai că are veste, une vine un capigiu-başă cu ferman împărătescu la măriia-sa vodă, căci de o parte ca un tălpiz ce era trimitea sol ca să-i îmbuneze cu cuvîntul să-i poată duce în ţară-le, iar de altă parte trimisese la Poartă cu multă pîră pentru dînşii. De venirea dar acelui capigi-başă, măriia-sa vodă înţelegîndu s-au turburat foarte, mai mult socotind măriia-sa că acest obiceiu ca să să dea dentr-o ţară într-alta boiari fugiţi nici au fostu, nici iaste; însă cu înaltă înţelepciune şi buna chivenisirea mării-sale şi ca să nu să arate împotrivnic fermanului împărătescu aceasta au făcut: au scris la Poartă de s-au rugat ca să nu să facă acestu nou obiceiu care de cîndu sîntu aceste doao ţări n-au fost, ci să meargă la margine trimiţîndu şi măriia-sa boiari şi Costandin Duca-voievod iarăşi boiari, şi fiind toţi de faţă să facă un aşăzămîntu (mai multu măriia-sa privighind pentru viiaţa lor) şi după acel aşăzămîntu ce să va face întru dînşii, să-şi meargă la casile lor, şi aşa răspunsul de la Poartă i-au venit ca aşa să facă cum au socotit. Întru aceia măriia-sa vodă au gătit pre sfinţiia-sa părintele episcopul ot Buzău cu 2 boiari mari ai divanului: pre Cornea Brăiloiul vel-ban şi pre Mihai Cantacozino vel-spatar împreună cu acei boiari toţi pribegi, de au mersu la Focşani la marginea ţărîi, unde viindu boiari mari aseminea şi de la Costandin-vodă. 
      Aşa jurămîntu şi alte bune aşăzămînturi făcîndu-să, mai multu ca să să împlinească porunca împărătească, au socotit măriia-sa de au dat pre cei ce gîndiia că nu vor avea nici o nevoie, nici premejdie viiaţa lor, iproci, iar pre Vasilie vornecul, şi pre Lupul Bogdan hatmanul, i Mihalache Racoviţă paharnicul, şi pre Ilie Stolnecul scotind măriia-sa ca nu care cumva fiind om nestătător atîta la cuvîntu cît şi la fapte, Costandin Duca-vodă, apucîndu-i la mînă-i, să le facă vreo nevoie, foarte cu bună socoteală şi nu cu puţină cheltuială le-au făcut ispravă de la Poartă ca [116] să şază aici în ţară să să odihnească, pînă cîndu Dumnezeu şi vremea lesnire şi putinţă va da, şi atunci să meargă la casile şi la pămîntul lor. 
      Şi aşa după aceia den Tîrgovite pucegîndu şi pre la satul mării-sale Potlogi mergîndu, la noiembrie 16 dni, iar scaunul mării-sale, la Bucureşti, au venit îmbrăcîndu caimacanii carii-i lăsase măriia-sa, cu caftane, după obiceiu, iproci.
      Cap. LV 
      [DE TRECIREA PRIN ŢARĂ A ENGLEZULUI SOLU
      LUI ANGLIEI, VENIT DE LA POARTĂ ŞI NUMELE 
      LUI MILORD PAGET ERA] 
      Şăzînd măriia-sa în scaun, venitu-i-au poruncă împărătească ca să gătească [conace] că iaste să vie să treacă prin ţară solul Anglii, care de cîţiva ani era la Poarta turcească rezident, prin carele şi pacea turcului cu neamţul s-au făcut, om mare, cinstit şi înţeleptu, fiindu bine toate ale Porţii turceşti au chivernisit. 
      Deci vrînd să meargă la ţara lui, aşa au pohtit ca pre aici pren ţară să treacă, mai multu pentru odihna lui şi ca să vază şi ţara. Aşa deci împărăţiia au poruncit ca toate cele de trebuinţă să gătească măriia-sa Costandin-vodă şi viindu prin ţară bine să-l grijască şi să-l cinstească, fiind om mare şi arătîndu-să bun priiaten şi de mare folos Porţii turceşti. După ce deci la marginea Dunării au sosit la vadul ot Turtucaia unde-i zic [...], trimis-au măriia-sa Costandin-vodă doi boiari mari înainte cu carîte domneşti, cu corturi şi cu toată alaltă gătire, cu cîţiva slujitori ca să poată fi de cele ce ar fi treaba să slujeacă. Boiarii însă aceştia era: Toma Cantacozino vel-sluger şi Pătraşco Brezoianul vel-şătrariu, care foarte cu cinste priimindu-l, aşa cu mare cinste l-au adus şi pînă la scaunul Bucureştilor. 
      Însă după ce au venit la conacul de la Popeştii Hrizii vistierul, făcînd ştire mării-sale lui văodă trimişii [117] boiari că acolo au mas, măriia-sa a doao zi dînsu-de-dimineaă au gătit pre amîndoi cei mai mari fii mării-sale, pre Costandin şi pă Ştefan, împreună cu 3 boiari mari: Mihai Cantacozino vel-spătar, i Şărban Cantacozino vel-păharnic i Radul Izvoranul vel-stolnic cu toată călărimea şi cu carîta mării-sale şi ieşind înainte la Văcăreşti în deal, s-au împreunat cu dînsul, pre carele aducîndu-l cu multu şi frumos şi mare alai pînă la casile mării-sale, unde gazda îi gătise. Acolo pogorîndu-să den carîtă, l-au suit coconii pîn sus în case şi făcîndu ţărmoniile ce s-au cuvenit, au venit coconii la curte împreună cu trimişii boiari, iproci. Aceasta era vineri, la aprilie 24 dni, iar după acia îndeseară, ca mai multă cinste să-i arate şi ca să plinească porunca ce era împărătească, măriia-sa Costandin-vodă aşa au socotit de au mers de s-au împreunat cu solul fără alai (însă după ce întîi el, adecă solul mai înainte au trimis 4 boiari de ai lui care era mai de cinste, încă unul dentr-aceia îi era frate, de s-au închinat mării-sale, arătîndu despre partea solului că mare mulţumită face mării-sale de cinstea şi bunavoinţă, ce cătră dînsul măriia-sa au arătat, iproci); carele la scara cea mai de jos ieşindu înaintea mării-sale, cu multă cinste şi plecăciune l-au priimit şi după ce multă ţermonie şi oraţie s-au făcut. Aşa deci dîndu partea cea dreaptă mării-sale lu vodă, amîndoi dempreună s-au suit în case şi au şăzut amîndoi numai ca la 2 ceasuri. Duă aceiaşi iară la pînă portiţă pogorîndu-să, măriia-sa-vodă au încălecat de au mers la curte, iar el s-au suit iarăşi sus în case. 
      A doao zi, deci sîmbătă, poruncind măriia-sa vodă de s-au împodobit toţi, trimis-au pre ginerile mării-sale Radul beizadea, feciorul lui Iliiaş-vodă, cu carîta cea mai frumoasă împreună şi cu alte 3 carîte pentru boiarii lui să fie, şi cu mulţime de pedestrime la sol, de l-au adus la curte, carele după ce au sosit la scară, iată acolo era iarăşi amîndoi coconii mării-sale, de l-au priimit şi pînă sus în foişor aducîndu-l pre scara [118] cea mare; acolo era şi măriia-sa vodă cu alţi boiari dempreună şi aşa cu mare cinste priimindu-l, partea de-a dreapta i-au dat. Întrîndu deci în divan era foarte în bună tocmeală orînduiţi, toată căpitănimea, i ceauşii, i stegarii slujitoreşti. După aceia mai înlăuntru întrîndu în spătărie era toată boierimea ţărîi pusă în orînduiala lor şi aşa deci şi în spătăriia cu stelile unde zic întrînd îndată au dat 4 tunuri, care mai înainte era gătite. Dupre aceia în scaun domnescu pre dînsul puindu-l şi măriia-sa pre pat şăzînd, după multă vorbă ce au avut singuri numai, şi la masă l-au pus, căruia mare cinste făcîndu-i: de-o parte despre dreapta toţi boiarii lui puind, iar despre partea stîngă, dencătro măriia-sa vodă şădea, boierimea ţărîi: de cîteva ori cu tunurile dînd şi cu puşcile, închinîndu pentru sănătăţi, iproci. Dat-au şi cu puşcile iar pentru sănătăţi închinîndu şi de veselie mare, s-au şi îmbătat atîta el, cît şi boiarii lui (măcar că de nimini n-au fost siliţi). După ce deci de la masă s-au sculat, l-au îmbrăcat măriias-a vodă cu un conteş al mării-sale cu spinare de samur şi puindu-l în carîtă şi iarăşi cu ginerile mării-sale, la gazdă ca să să odihnească l-au trimis. 
      Trecînd dar zioa aceia într-acestaşi chip, cu atîta cinste şi cu iscusit ospăţ, a doao zi duminică măriia-sa vodă dimineaţă iarăşi la dînsul prin grădină au mers, cu aceiaşi oameni iarăşi ce întîi mersese, carele sol iarăşi pogorîndu-să jos la capul scării, iar după cele multe zise şi complementuri, s-au urcat sus şi cîtva şăzînd, măriia-sa vodă au mersu la curte. Luni deci după-prînzu pohtindu solul ca să vie la măriia-sa, însă numai cu alaiul oamenilor lui, aşa au venit cu carîtele lui, cu oamenii şi cu toată parataxis a lui ce avea; deci măriia-sa în foişorul cel mare despre grădină cu cinste priimindu-l, multu şăzîndu ş-au luat şi zioa bună şi s-au dus la gazdă. După aceia, marţi dînsu-de-dimineaţă cu acelaşi alai dentîiu, cu aceiaşi boiari şi cu carîta cea frumoasă, cu ginerile mării-sale, aşa cu alai frumos den tîrgu scoţîndu-l pînă la merginea [119] tîrgului, luîndu-şi zioa bună boiarii de la dînsul, s-au înturnat înapoi mergîndu cu dînsul un steag de slujitori şi cu acei dentîi orînduiţi şi numiţi boiari, cu toate cele de trebuinţă grijit pînă la Rucăr l-au dus şi de acolo pînă la ţinutul nemţescu. Deci carîtele, slujitorii, boiarii, luîndu-şi zioa bună, s-au înturnat şi el s-au dus la Braşov. Însă den Dunăre pînă la Rucăr 10 conace făcîndu, cum mai sus am zis, foarte cu mare cinste l-au adus şi l-au purtat, mai mult nevoind măriia-sa să plinească ce au fost porunca împărăţiei. Numele lui era milord Paget, om ca de 60 de ani şi mai bine. 
      Cu acest sol, împreună de la viziriul trimis au fost împreună cu un agă pre carele măriia-sa vodă bine dăruindu-l şi răspunsurile la cărţile cele de poruncă de la Poartă ce adusese, luînd, s-au dus la Odriiu, unde împărăţiia era. 
      Cap. LVI 
      [DE TRIMITEREA UNOR BOIERI LA NUNTA FIICII LUI BANFI GHEORGHE, GUBERNATUL CEL MARE AL ARDEALULUI] 
      [119]După ce deci solul s-au dus, măriia-sa vodă ca să să mai trezvească şi să să preumble au socotit de au mers la Obileşti, la satul mării-sale, unde cu toată boierimea cîteva zile făcînd şi bine preumblîndu-să, iar s-au învîrtejt şi au venit la scaunul mării-sale la Bucureşti. După aceasta venit-au den Ardeal de la gubernatul cel mare al Ţărîi Ardealului Banfi Gheorghie, carte la măriia-sa Costandin-vodă, rugînd pre măriia-sa şi chiemîndu-l după obiceiu a nunta fiicii sale, vrînd să o dea dup-un fecior al unui nemiş mare, anume Sekel Laslu. Acest nemiş încă cunoscut priiaten era mării-sale lu vodă; măriia-sa deci vrîndu să păzească priiteşugul cel vecinescu, bine au voit şi aşa la orînduita vreme, cînd veste au şi avut, la iunie în 10 dni, de [120] aici de la Mogoşoaia de la satul mării-sale, unde să întîmplase măriia-sa de era, gătit-au pre dumnealui Radul Izvoranul vel-stolnic împreună cu 4 cinstiţi feciori de boiari, 2 fii dumisale, unul vtori spătar, anume Barbul fiiul dumnealui vel-vistiar, şi altul un cocon care era mai mare al dumnealui pomenitului Pîrvului Cantacozino stolnecul. 
      Pre acesta dar mai susnumit boiariu ca un sol, închipuindu însuşi prizenţiia, adecă chipul mării-sale lui vodă, cu scumpe şi frumoasă domneşti daruri la acea cinstită nuntă l-au trimis, purcegîndu de aicea de la Mogoşoaia, cum s-au zis, măriia-sa vodă încă a treia zi au mersu la Bucureşti. 
      Cap. LVII 
      [DE SFINŢIREA SFÎNTULUI MIR DE MERGEREA MĂRIISALE LA SCAUN, ÎN TÎRGOVIŞTE] 
      Aici însemnăm pentru o pomenire numai ca să să ştie că, întîmplîndu-să a fi preasfinţitul părinte patriarhul Ierusalimului kir Dositheu pă acea vreme aici în ţară s-au făcut mir, care mir s-au sfinţit în zioa de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, făcînd însuşi sfinţiia-sa liturghie cu alţi mulţi preoţi, l-au sfinţit în mănăstirea unde să cinstescu aceşti sfinţi apostoli, care să chiiamă arhimandritul, fiind şi măriia-sa Costandin-vodă împreună cu arhiereul ţărîi kir Theodosie şi cu toţi alalţi episcopi cîţi aici în ţară să afla, şi toată boierimea ţărîi la leat 7210, iunie 29 dni, la al patrusprăzecilea an al domnii mării-sale lui Costandin-vodă. Care mir s-au făcut cu toată chieltuiala sfinţii-sale părintelui, patriiarhului mai susnumitului ierusalimneanului. După aceasta deci viind şi vremea căldurilor vării, măriia-sa, după ce au căutat ce au fostu alte trebi ale ţărîi, la iulie 7 dni, au purces den Bucureşti cătră Tîrgovişte, mergînd pre la satele măriisale *[121] Mogoşoaia i Potlogi şi, la iulie 25 dni, au întrat la scaunul Tîrgoviştii cu alai frumos, după obiceiu. 
      În Tîrgovişte şăzîndu măriia-sa Costandin-vodă, poruncă i-au venit de la chihaiao vizirului ca să dea 100 de cai, ca să fie de treaba vînătorii, cîndu împărăţiia va vrea să iasă la vînat. Deci măriia-sa trimiţîndu carte la chihaiao şi rugîndu-să ca să mai scază, să dea mai puţini cai; aşa după rugăciunea mării-sale au lăsat ca să dea cai 70 şi înată măriia-sa poruncindu de s-au strînsu den ţară (însă cu bani), iau trimis la Poartă. 
      După aceia avînd linişte şi nefiindu alte trebi, au socotit ca să meargă la Brîncoveni, să vază mănăstirea cea den temelie, ce au rădicat, şi aşa la avgust 21 dni, au purces măriia-sa împreună cu boierimea şi altă curte a mării-sale spre Brîncoveni. Şi acolo cîteva zile făcînd, iar la Tîrgovişte s-au învîrtejit la septembrie 13 dni, leat 7211. La Brîncoveni însă fiind veste de la Poartă au venit cum că pe veziriul ce era, fiind de multă vreme bolnav şi el soctindu-să că nu poate căuta trebile împărăţiei de multe ori s-au rugat să-l ierte şi aşa s-au mazîlit şi numaidecît au trimis la un paşă anume Mustafa-paşa Taltaban, care era seraschier asupra arapilor, la Hutai, de l-au adus şi l-au făcut vezir. Deci măriia-sa Costandin-vodă au socotit de au trimis boiari la Poartă şi cu pocloane, după obiceiu, şi, pentru trebile ţărîi, însă pe dumnealui, Cornea vel-ban, i Mihai Cantacozino vel-spatar, i Bunea Grădişteaul vel-comis şi aşa de aici au purces la septembrie 20 dni, şi pe la Turtucaia Dunărea au trecut, cu care pocloane şi altele, după obiceiu, noului vezir i-au trimis şi cu cărţi, rugîndu-l să-i fie milă de ţară, iproci,cerîndu la toate acestea ajutor lui Dumnezeu. Deci boiarii mergîndu acolo şi dîndu pocloanele, au grăit şi cele de folosul pămîntului ce le zisese, care rugăciuni acei mari le-au priimit şi au [122] făgăduit că vor căuta şi vor socoti de vor face cele ce se cuvin. 
      Iar măriia-sa vodă şăzînd la Tîrgovişte au luat veste cum că au sosit baş-capigi-baş împărătescu, carele şi hazna-aga era trimis la Bucureşti. Deci trimiţîndu măriia-sa şi pohtindu-l să meargă la Tîrgovişte, el fiind omu bătrîn n-au vrut să meargă, pregetînd căiei şi ostenelii drumului. Măriia-sa Costandin [vodă] deci aşa bine socotindu-să şi sfătuindu-să cu boierimea, au purces den Tîrgovişte şi viindu pre la satele mării-sale Potlogii, Mogoşoaia şi cu alai după obiceiu au întrat în tîrgu, la scaunul mării-sale, Bucureşti, dîndu cu tunurile, îmbrăcîndu pe caimacami cu caftane dupe, obiceiu, la octombrie 25 dni. 
      După ce au şăzut în scaun, măriia-sa trimiţînd call după obiceiu, l-au adus la curte şi dîndu ferman împărătescu carele avea, au văzut măriia-sa ce iaste porunca şi îndată au zis că va nevoi măriia-sa cum mai în grabă să plinească ce iaste porunca împărăţiei, de vreme ce scriia în ferman şi poruncea toată suma haraciului să o trimiţă. Deci chiemîndu boierimea şi spuindu-le ce iaste porunca împărăţiei, au făcut socoteală şi buna chiveniseală şi la orîndita vreme gătind măriia-sa haraciul l-au încărcat, şi la decemvrie 15 dni, l-au pornit,trimiţîndu pre Iane vătafu za aprozi cu haznao, să meargă pînă acolo, care multe cuvinte bune au zis cei mari văzînd slujba mării-sale, căci în grab s-au făcut treaba şi porunca, şi căci multă slujbă împărăţiei au arătat măria-sa şi întru aceasta. 
      Aicea însemnăm numai pentru o pomenire ca să să ştie că întru acestu an al patrusprăzecilea al domniei mării-sale, lui Costandin-vodă, au făcut măriia-sa biserica al căriia hram iaste Sfeti Ioan cel grecesc, care iaste în malul Dîmboviţii. Dentîiaşi dată aceată biserică fiind făr’ de turnu şi întunecată, măriia-sa au socotit de i-au făcut turnu şi o au mai deşchis-o, a căriia temeliia poate-fi fiindu slabă, aşa cu totul s-au surpat şi s-au stricat, nimunui primejdie făcînd. 
      Deci [123] măriia-sa cu bun gîndu s-au apucat întîi toate cele de trebuinţă gătindu şi de tot fărîmîndu-o den temelie, au început a zidi şi o au făcut-o foarte înfrumoseţată, cu turnuri cumsăcade, precum astăzi să vede împodobindu-o măriia-sa cu zugrăvele pă denlăuntru şi cu pardosele şi cu toate alalte cîte trebuiescu aceştii sfinte biserici ce s-au zis mai sus, săvîrşindu-o măriia-sa în anu al doilea al 15 den domniia mării-sale. 
      Cap. LVIII 
      DE AICI ÎNCEP A SEMNA CE S-AR ÎNTÎMPLA ÎN 
      ANUL AL CINCISPRĂZECILEA AL DOMNII MĂRII-SALE 
      LUI COSTANDIN-VODĂ 
      Şăzînd domniia în Bucureşti, au venit poruncă de la puternica împărţie ca să trimiţă oştile la Isuf-paşa serascheriul, la Ismail, pentru că calga-sultan hainindu-să despre împărăţie, împreună cu frate-său Dovlet Gherei-hanul, venise calga în Bugeac lîngă care să fusese strînsu cîtăva tărărîme şi aşa au stătut împotriva lui Isuf-paşa serascheriul. 
      Deci de la împărăţie de aceasta auzindu-să, numaidecît pre hanul cel bătrîn Silim Ghierei iarăşi aducîndu-l de unde era, l-au făcut han şi numaidecît l-au pornit să meargă la Crîm, poruncindu în toate părţile ca oatea turcească, spahii, inicerii şi oastea aceasta a noastră şi cea moldovenească să meargă lîngă Isuf-paşa, ca cu acea oaste să să înfrîneze nebuniia şi starea împotrivă a lui calga-sultan.
      Dupre aceia dar apropiindu-să sultanul spre marginea ţărîi şi înfricoşînd pre măriia-sa Costandin-vodă cu multe feliuri de porunci, zicîndu că va să prada ţara, măriia-sa cu bun sfat şi cu bună chiverniseală şi la calga-sutan, boiari cu daruri au trimis, rugîndu-l ca să poruncească ordiei tătărăşti să nu facă hoţeşte, dupe cum sîntu învăţaţi, vreo stricăciune ţărîi, şi la serascheriul iar cu multe rugăciunişi cu daruri scriindu [124] şi rugîndu-să serascheriului ca să lase oastea ţărîi la margine să fie de pază, să nu să întîmple vreo pacoste sau vreo primejdie ţărîi, fiindu vreme de iarnă pă la ghenarie, şi apele fiind înghieţate. Care serascheriul, ca un om înţelept şi priiatin mării-sale fiind, bine au socotit ca oştile să stea la marginea ţărîi să fie de pază, care au şi fost. 
      Această dar gîlceavă şi mare frică au ţinut pînă cîndu s-au înţeles că pe [vizirul] Taltaban l-au mazîlit cu urgie, şi peste trei zile l-au şi omorît, fiind om nebun şi rău şi pe cum mai pe urmă să dovedise că el fusese pricina întărîtării acestii gîlcevi pe tătari, zic, cu turcii. Deci schimbîndu-să obrazile la Poartă şi puindu vezir pe Rami Mehmet-paşa, om foarte înţeleptu care fusese reiz, îndată ce au auzit calga-sultan şi cu frate-său hanul cei ce să hainise, au fugit sultanul den Bugeac la Crîm şi dempreună cu frate-să s-au dus la cerchiezi şi aşa ţărîle acestea au scăpat de primejdiia cea mare a tătarîlor. 
      Cap. LXI 
      [ÎNSEMNĂM AICI CUM UNII BOIARI VRĂJMAŞI AI 
      MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ, PE VIZIRUL 
      LA CALE AU PUS DE AU CHEMT LA ODRIIU PRE 
      MĂRIIASA, LA CARE MERGERE DOMNUL MULTE 
      DARURI AU DUS A SULTAN] 
      După ce Paştile au trecut, a doao zi luni, lucru negîndit şi niciodată crezut, nepriiatenii de la Poartă, cei ce niciodată nu să odihniia, vreme bună găsindu, aşa au aflat şi la cale au pus pe viziriul ca să chieme pre măriia-sa Costandin-vodă la Odriiu, zicînd că de vreme ce puternica împărăţie are pace, cu toţi cei ce mai înainte avea oştiri şi gîlcevi, trebuieşte să meargă să sărute poala împărătească, care aceasta nu pentru alt s-au cunoscut că iaste, fără cît ca nişte vrăjmaşi ai mării-sale şi ai pămîntului, vrînd să-l păgubească [125] de sume mari de bani. Această pricină au aflat şi aşa de la Poartă au trimis pre un cuciuc îmbrihor al împăratului anume Selim aga, carele aici au sosit în zioa de duminica Thomei şi cînd în oraş vrea să între mai înainte, veste avîndu de la Iane vataful de aprozi, pre carele încă mai înainte la Giurgiuv îl trimisese, i-au ieşit măriia-sa înainte deasupra viilor cu mare alai şi cu toată boierimea şi aşa cu cinste l-au adus pînă dreptu gazda lui. Deci el au mersu de au descălecat la gazda lui, iar măriia-sa asu mersu la curte şi după aceia grijndu-i calul, cu fuştaşi şi cu seimeni, după cun iaste obiceiul, l-au adus la curte. 
      Şi aşa aducîndu-l cu cinste, au dat fermanul şi cartea veziriului la măriia-sa vodă, în care ferman şi carte acesta poruncea: zicîndu că aşa s-au socotit să meargă să sărute poala împărătească, căruia măriia-sa vodă au răspunsu că la poala împărătească gata iaste. Şi aşa aga turcul mergîndu la gazdă, măriia-sa îndată au scris şi au trimis numaidecît răspunsul la Odriu, făcînd ştire că după porunca împărăţiei iată că să găteşte şi va purcede de va merge. Însă a doao zi după acestea, pă măriia-sa vodă găsindu-l o boală grea, umflătură la obraz care să chiiamă anemopiroma şi văzînd că boala să întăreşte şi să întîmplă zăbavă, bine au socotit măriia-sa împreună cu boiarii, şi aşa au aflat să meargă înainte cţiva boiari, una ca să dovedească că pricina zăbăvii nu iaste de altu fără cît boala de la Dumnezeu i-au venit, a doao ca să găsească pă priiateni bani şi scule scumpe de cele ce sîntu de treaba darurilor atît a împăratului cît şi a celor mari denlăuntru şi den afară. 
      Şi aşa au gătit de au trimis pe dumnealor Cornea vel-ban Diicul vel-logofăt, i Mihai Cantacozino vel-spătar, i Preda Prîşcoveanul biv-vel-medelnicer. 
      Iar după aceia nici măriia-sa mult n-au zăbovit, ci îndată ce s-au cunoscut mai binişor, gătiindu-să, au purces la mai 5 dni, leat 7211, însă la mai 3 dni, ca alai mare ieşind, împreună cu aga turcul pînă în [126] deal la Văcăreşti, unde corturile era întinse. Apoi iar s-au mai înturnat la scaun măriia-sa vodă, iar aga turcul au rămas acolo la corturi cu alţi boiari împreună, de s-au mai gătit, şi, cum zic, la 5 dni ale lui mai, zi miercuri, luîndu pre Dumnezeu într-ajutor, de la scaunul mării-sale ot Bucureşt au purces la Poartă, după cum era porunca împărăteacsă, împreună cu multă boierime şi slujitori, ca la 70 de oameni, şi aşa fiindu slab măriia-sa, încet-încet au mers şi la 28 dni ale lui mai, au sosit lîngă satul ce-i zic Arnaut-Kioi, de lîngă Odriiu, unde acolea cu corturile măriia-sa au şăzut, dupe cum porunca Porţii era. 
      Acolea dar fiindu măriia-sa împreună cu toată boierimea tăbărîţi, au venit şi dumnealui Alixandru Mavrocordat Exaporitos trimis de vezirul de s-au împreunat cu măriia-sa, căruia măriia-sa alai i-au şi făcut. După aceia dar multe trebuincioase lucruri cu dînsul vorbindu, bine măriia-sa dăruindu-l şi cu blană de samur, şi cu zloţi 1.000, şi altele, şi pe cal împodobit puindu-l, s-au dus iarăşi şi în cetate la Odriiu. 
      După aceia, a doao zi şi fiind dumnealui Nicolache, marele dragoman, viindu la măriia-sa, de s-au împreunat iarăşi, şi pe dînsul cu cele cuviincioase daruri măriia-sa dăruindu-l, s-au întorsu iarăşi la Odriiu. Aşadar deci după aceia, poruncă mării-sale au venit, ca să meargă în Odriiu şi aşa la 3 dni ale lui iunie, mărie-sa cu toată boierimea, cîţi cu măriia-sa au mers den Bucureşti, au întrat în Odriiu, mergînd la gazdă unde gătise saraiul de la Mitropolie şi la iunie 9 dni, viindu poruncă de la măriia-sa veziriul ca să meargă vodă să îmbrace caftan, au mers şi întîi la scara chihaialii viziriului descălecîndu măriia-sa, s-au suit în case la chihaiao. După aceia au mersu la măriia-sa veziriul şi foarte cu cinste pre măriia-sa priimindu-l şi bune cuvinte mării-sale lui vodă zicîndu, l-au îmbrăcat cu caftan pre măriia-sa vodă şi pre 20 de boiari împreună. Şi aşa dup-aceia iarăşi la chihaia suindu-să, au mersu la gazdă. 
      [127] După aceia, deci, dîndu-să pocloanele împărăţiei şi plinindu-să şi porunca ce era cu adaosul haraciului, carele cu multă voie rea a mării-sale lui vodă şi durere den inimă a toată boierimea făcîndu-să, la iunie 15 dni, zi marţi cîndu şi calabas-divan să face, poruncă mării-sale lui vodă au venit împreună şi cu cîţiva ceauşi împărăteşti şi cu toată boierimea de au mersu la divanul împărătescu să îmbrace caftan. Unde mergîndu în saraiul împărătescu, au îmbrăcat pe măriia-sa cu caftan, puindu-i şi cuca în cap, şi cu măriia-sa dempreună au îmbrăcat pe 30 de boiari cu caftane şi pentru ca să să ştie pentru o pomenire cine şi cine au fostu aicea îi însemnăm, anume: întîi fiiul mării-sale Ştefan beizadea, Cornea vel-ban, Diicul Rudeanul vel-logofăt, Mihai Cantacozino vel-spătar, Costandin Ştirbei vel-clucer, Dumitraşco Caramanlîul vel-postelnic, Barbul Fărcăşanul vel-stolnic, Iacov Pilarinos doftor, Bunea Grădişteanul vel-comis, Pană Negoescul vel-sărdar, Toma Cantacozino vel-sluger, Iorga biv-vel-sluger, Dumitraşco vătaf Razul, Costandin Corbeanul vel-pitar, Cernica Ştirbei vel-armaş, Matei Sacăzlăul vel-portar, Pătraşco Brezoianul vel-şătrar, Iane vel-clucer za arie, Ştefan Cantacozino vtori logofăt, Iordachie Creţulescul vel-cămăraş, Luca vtori vistiiar, Dumitrache vtori vistiar, Pătru Obedeanul biv-vel-căpitan za margine, Iordachie ceauşul za aprozi, Sterie căpiatnul, Costandin vtori sluger, Velisarie căpitanul, Dumitraşco căpitanul Hărghitoianul, Matei Comăneanul vel-căpian za seimeni, Iorga starostea. 
      După ce deci cu caftane pă măriia-sa vodă au îmbrăcat, sculîndu-să măriia-sa viziriul de la divan, au mers la împăratul şi după aceia au dus şi pre măriia-sa vodă la împăratul înlăuntru în casă, de s-au închinat upă obiceiu, ducîndu cu măriia-sa şi pă fiiul mării-sale şi cu 5 boiari adecă: vel-ban, vel-logofăt, vel-spatar, vel-clucer, vel-stolnic şi bune cuvinte puternecul împărat mării-sale zicînd, au ieşit afară şi cu mulţi ceauşi împărteşti şi boiari tot cu caftane îmbrăcaţi [128] în orînduială alai făcîndu, trecîndu pe dinaintea porţii veziriului, au mersu la gazdă. 
      Şi după aceia isprăvindu măriia-sa trebile ce au mai avut, nici multu n-au zăbovit ci la 26 dni ale lui iunie, poruncă mării-sale au venit de la viziriul de au mersu şi ş-au luat zioa bună şi iarăşi bune cuvinte măriia-sa viziriul zicînd, i-au dat şi hatişiriful, care puternecul împărat mării-sale lui vodă l-au dat, în care hatişirif pomenindu toate slujbile ce măriia-sa împărăţiei au făcut, l-au miluit şi cu domniia ţărîi să o aibă pînă la sfîrşitul vieţii mării-sale. După aceia ieşind la corturi s-au gătit măriia-sa şi la iunie 28 dni de la otac, de unde era, a veni în ţară au purces, unde la scaunul mării-sale de la Bucureşti, la iulie 11 dni, sosindu şi cu mare alai în oraş întrîndu, după ce în divan măriia-sa s-au suit întîi hatişeriful au pus de l-au cetit şi după aceia în scaun şăzîndu, 12 tunuri au dat. Cu măriia-sa dar de la Odriiu s-au fstu orînduit de au venit imbrihorul cel mare al virzirului şi după ce întîi hatişiriful au cetit, pă imbrihorul cu malotea cu spinare de samur l-au îmbrăcat, şi pe 2 efenzi iazagii care cetise hatişiriful, şi pă un ceauş împărtescu, şi pe doi paici împărăteşti cu caftane îmbrăcîndu-i, s-au dus la gazdă. Şi după aceia măriia-sa vodă şi pă caimacami, pă dumnealui Stroe vel-vornic şi pă Şărban vel-vistiar cu feligele de samur i-au îmbrăcat şi, pre Radul Golescul biv-vel-comis şi pe Ianache Văcărescul vel-agă cu conteşe cu samur îmbrăcîndu-i, toată boierimea şi cu alaltă ţară de înnoirea domniei mîna mării-sale au sărutat şi după aceia s-au pogorît măriia-sa la biserică, unde toţi egumenii şi tot ieration fiind cu sfeşnice, înaintea mării-sale ieşind şi cu axion întrîndu în biserică, au sărutat icoanile, dînd slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Şi dup-aceia egumenii toţi împreună şi cu altu cin preoţescu smerindu-să la mîna mării-sale, au ieşit măriia-sa den biserică afară, fiindu şi părintele Athanasie patriiarhul de la Antiohiia şi la masă şăzîndu [129] cu toţi boiarii cei ce au rămas aicea şi cîţiva den arhierei împreună şi cu părintele patriiarhul de 3 ori cîte 4 tunuri au dat. 
      După veirea mării-sale, deci a patra zi, dăruindu pă imbrihorul şi pă cei ce de la Poartă cu măriia-sa au venit, i-au pornit de s-au dus la Odriiu şi măriia-sa au ieşit de s-au dus la satul mării-sale la Mogoşoaia să să odihnească. 
      Cap. LX 
      [ÎNSEMNĂM ACI DESPRE RĂSCOALA CE IENICERII AU 
      ÎNCEPUT A FACE ÎMPĂRĂŢIEI, PE CÎND SĂ AFLA 
      LA ODRIIU ŞI DE RĂZBOIUL DINTRE OSTAŞII DEN 
      ŢARIGRAD ŞI DEN ODRIIU] 
      După acestea mai de sus toate au trecut, nu după multă zăbavă veste de la Poartă de la chihaiale au venit mării-sale cum că la Ţarigrad strîngîndu-să ulemalile şi cu alte cete slujitoreşti cum: ienicerii, spahii, bostangii, au început a zice că pe muftiul să-l dea în mîna lor, avîndu judecată cu dînsul pentru multe lucruri afară den cale şi multe răpituri şi jafuri ce acel mulftiu unora şi altora făcea, cît nu să mai putea suferi lăcomiia şi răotăţile lui. Mai zicea şi aceasta: să meargă împăratul la Ţarigrad la scaunul lui să şază, nefiindu nici o pricină a şădea la Odriiu şi ca acestea multe au fostu zicîndu şi cum că de nu va da pe muftiul, nici va merge împărtul la Ţarigrad să ştie că vor merge împotriva împărăţiei ca să să bată şi vor pune altu împărat, iproci. 
      Acestea şi ca acestea auzindu-să la Poartă nimic veziriului şi altor puternici nu le-au părut, ci în tot chipul socotind să scape viiaţa muftiului l-au şi mazîlit den dregătoriia lui şi pe el, şi pe feciorul lui, şi aşa au ieşit şi den Odriiu, umblînd şi într-o parte şi într-alta, cum zicem ca să-şi scutească viiaţa lui şi doar ar scăpa de reao primejdie şi întîmplare. 
      [130] Iar viziriul Rami întîi despre partea împăratului trimiţînd pre imbrihorul cel mic la Ţarigrad cu multe făgăduiale la cele zorbale, ca să lipsească a face gîlcevi şi turburări ca acestea, ci să rămîie lucrul în linişte precum mai înainte era, însă ei nimic la aceia nu s-au uitat ci dentr-înşii alegîndu vezir, au pus pe un Ahmet-paşa, ginere lui Husein-paşa, veziriul, făcîndu-i şi alalte toate cîte trebuie deregătorii cum: caimacami, iniceri, aga şi alte cîte sînt ale Porţii. Şi după aceia s-au gătit cu mulţime de oameni şi oşti, cu tunuri şi cu alte cîte trebuiescu de războiu şi au purces a merge spre Odriiu. 
      Acestea auzindu sultan Mustafa-împăratul şi cu Rami-veziriul foarte s-au tulburat şi au început a să găti şi ei de războiu, însă, întîi au dat leafă ienicerilor şi după aceia trimiţîndu împăratul pe silihtariul cu hatişirif la viziriul, unde era dunaţi toţi dregătorii împărăţiei, mari şi mici, ieşind veziriul în divan înaintea tuturor, acel hatişirif l-au cetit în care aceste cuvinte scriia: de au jăfuit pă cineva, de au omorît pă cineva fără drepate şi de poftescu să le mai fie împărat au ba, să mărturisească şi aşa după ce au cetit hatişiriful puind pe o masă în mijlocul divanului o sabie goală, pîine şi sare şi mielatzetul, adecă vangehliia lor, întîi veziriul au mersu de au jurat pă acelea toate cum să-l poftescu pe împăratul şi să-şi verse sîngile sîntu bucuroşi, şi ca acestea toţi dregătorii aceia, unul cîte unul, într-acestaşi chip au jurat că vor fi credincioşi împărăţiei şi după aceia ieşind silictariul, au mersu numaidecît la saraiu, spuindu împăratului toate cîte văzuse şi auzise cu urechile lui. Şi veziriul îndată au poruncit ca să să gătească de oaste, scoţîndu întîi corturile şi tuiurile şi le-au întinsu afară în calea Ţarigradului, unde-i zic la Solak Cişmesi. Şi după aceia, a doao zi numaidecît şi veziriul împreună cu împăratul şi cu toată oastea la corturi unde erau întinse au ieşit, şi de acolo iarăşi cu toată oastea sculîndu-să, veziriul au început a merge înaintea [131] acelor zorbale, ce veniia de la Ţarigrad, unde nu multe conace de la Odriiu înainte spre Ţarigrad mergîndu, pîn-unde s-au întîlnit cu ceialalţi, şi aşa gătindu-să de războiu, iar noaptea s-au ajunsu inicerii cei de la Ţarigrad cu cei de la Odriiu şi aşa făcîndu-să totuna, fără veste au sărit şi la împăratul, şi la viziriul, dîndu şi cu puşcile noaptea în corturile împărăteşti. Carele sultan Mustafa împreună cu veziriul lui Rami, cunoscîndu că s-au înşălat de slujitorii lui şi spăimîndu-să au fugit noaptea. Însă veziriul şi cu alţi dregători s-au ascunsu care unde au putut, iar împăratul sultan Mustafa au mersu dreptu la saraiul împărătescu pe carele mumă-sa nu l-au lăsat în casa cea împărătească să şază, zicîndu că deaca au fugit nu mai iaste împărat, ci într-altă căşcioară mai mică l-au pus. 
      Aşa deci dimineaţa veziriul acela al zorbalelor, împreună şi cu alţi dregători ai lui sculîndu-să au venit în cetatea Odriiului şi numaidecît au scos den casa unde închid împăraţii, pre sultan Ahmet, fratele lui sultan Mustafa, şi aşa l-au pus împărat, unde după aceia ducîndu-l şi la geamie, toţi hogii lor au strigat numele lui împărat că iaste şi pe sultan Mustafa l-au dus de l-au închis acolo unde şi frate-său era închis. 
      După aceia deci au trimis porunci în toate părţile pentru muftiul ca să-l prinză şi aşa păcatele lui l-au dat în mîna lor, pă dînsul şi cu feciorii lui, căruia făcîndu-i mare ocară, ca în legea lor nici odinioară aceasta să să fie auzit [nici] ca să să fie făcut, că vrînd să-l căznească întîi l-au scos den ulemanlîc adecă den prioţiele şil-au făcut bei cu 2 tuiuri şi pe fiul său Nacăpăl beiu cu un tuiu. Şi după aceia socotindu-i doar că mari sume de bani vor găsi la dînşii, multe cazne le-au dat şi aşa puţin lucru mărturinsindu, fiiul în munci au murit, iar pe muftiu ducîndu-l la bitpazar unde-i zic, i-au tăiat capul şi puindu-l în suliţă şi pre dînsul legîndu-l de picioare şi înhămîndu pre un ovreiu,l-au tras pînă la corturi, unde afară era întinse la Solak Ceşmesi, privighind toată lumea, [132] lucru, iar zic, niciodată de nimini văzut sau pomenit a fi fostu, şi de acolo aducîndu-l iar înapoi, l-au aruncat în apă în Tungea, şi după aceia nici mult împărăţiia ceastă noao la Odriiu n-au zăbovit, fără cît numai pînă au dat bacşişurile de împărăţie [noao] şi lefile slujitorilor. De dup-aceia numaidecît den Odriiu purcegîndu cu toată oastea au mers la Ţarigrad şi la Cop, unde-i zic, pe împăratul l-au încins cu sabie, cum iaste obiceiul lor. Însă zorbalile, ca nişte zorbale, gîlcevile dentr-înşii n-au mai lipsit, ci tot cîndu una să potoliia, alta să începea, făcîndu toate de capetile lor, fiindu toţi mari şi neacsultători. 
      Cap. LXI 
      AICI ÎNSEMNĂM PENTRU O POMENIRE NUMAI CA 
      SĂ SĂ ŞTIE ŞI DOMNUL MOLDOVENESCU CARE 
      ERA, CE S-AU MAI ÎNTÎMPLAT 
      Fiindu domnu la Moldova Costandin Duca-vodă şi nemaputînd boierimea Ţării Moldovii de relile obiceiuri şi lucruri fără scoteală şi de multe răotăţi ce avea şi reaoa ocîrnmuire, de multe ori şi în multe chipuri s-au ispitit ca doar l-au putea rădica den mijlocul lor şi fugindu unii într-o parte alţii într-alta şi cu multe jalbe la Poartă alergîndu nimic pînă la o vreme nu putea folosi. Iar după aceia încă fiindu Rami-paşa vezir, fiindu foarte înţeleptu, au ascultat jalba lor şi numaidecît făr’ de veste trimiţînd la Isuf-paşa serascheriul de la Baba un capigi-başa i-au poruncit ca ori cu ce mod va şti oamenii lui, să trimiţă să-l prinză, temîndu-să să nu fugă, şi la Poartă să-l trimiţă. 
      Şi aşa trimiţînd vreo 300 de turci făr’ de veste l-au prinsu şi împreună cu doamna lui la Poartă l-au trimis, poruncindu să meargă şi boiarimea ţărîi; una ca să stea la divan, la judecată cu dînsul pentru răotăţile ce făcuse, a doao, ca să-şi aleagă şi domnu [133] dentre dînşii să le puie. Şi aşa cum l-au dus pă Costandin-vodă la Odriiu, la mazîlit şi surgun la Cavala, lîngă Sfetagora l-au făcut, mai multu căci să întîmplase gîlcevile ce mai sus s-au pomenit atunci pe acea vreme de era, ci ca să şază acolo pînă să vor potoli gîlcevile socotiia, însă gîlcevile nu s-au potolit, ci încă mai mult s-au aţîîat, şi aşa au rămas lucrul boiarilor moldoveni atunci neisprăvit. Apoi după ce s-au făcut acesta împărat nou, au mersu toţi la viziriul de ş-au spus halul şi nevoia lor, şi aşa au dat voie să-şi aleagă boiarii dintre dînşii să le puie domnu şi cu toţii la un cuvîntu fiind, au dus pre Mihalache Racoveţi păharnecul la viziriul, zicîndu cu toţii că pă acela îl pofteascu să le fie domnu şi stăpîn, şi aşa viziriul l-au îmbrăcat cu caftan şi domnu ca să le fie l-au făcut. După acea şi de la împăratul caftan şi cucă după obiceiul domnilor au luat, şi aşa la scaunul lui au mersu. 
      Cap. LXII 
      [DE MERGIREA DOMNII DEN BUCUREŞTI LA TÎR
      GOVIŞTE] 
      După aceasta viindu şi apropiindu-să toamna şi culesul viilor, măriia-sa Costandin-vodă la septembrie 9 dni, purcegîndu din Bucureşti şi pă la satul mării-sale Mogoşoaia, Potlogii mergîndu, la Tîrgovişte, la scaunul mării-sale, în 17 dni ale lui septembrie au sosit. 
      Cap. LXIII 
      DE AICEA ÎNCEP A SCRIE CE S-AR ÎNNOI LA ANUL 
      ŞAISPRĂZECILEA AL DOMNII MĂRII-SALE LUI 
      COSTANDIN-VODĂ 
      Fiind între păgîni tot capete de zorbale, şi ales un inicer agă căruia şi Cealîc îi zicea, ca un lacom trufaş ce era, ajungîndu la dînsul stricătorii ţărîlor, oamenii [134] cei răi, feciorii lui Cantimir-vodă de la Moldova cu multe făgăduielei de mari sume de bani, pentru domniia ţărîi aceştiia. Şi acel inicer agă [au luat] această treabă asupra lui ca să li-o isprăvească. Boiarii şi capichihalile ţărîi, carii la Poartă era, încă veste au prinsu de acestu fel de ficleşug şi alergînd la priiatini, fiind şi ajutoriul lui Dumnezeu, nimic n-au putut isprăvi nepriiatinii, ci iară ruşinaţi au rămas.
      Însă neputîndu într-altu chip cum mai face, fără cît iară cu dare dă mulţi bani, că au cerut pînă 550 de pungi să dea; deci măcar că foarte peste putinţă era săracilor, iar neputîndu-să într-altu chip a să face, au făgăduit boiarii ca să le dea aceşti bani ce mai sus s-au pomenit, cerîndu-i păgînii singuri, şi aşa numaidecît ştire făcîndu la măriia-sa vodă la Tîrgovişte, unde era măriia-sa, atîta dentr-al mării-sale ce au avut, cît şi den ţară ce s-au putut strînge, au făcut o sumă bună de bani şi i-au trimis la Poartă ca să să dea la mirie unde cerea, iproci. 
      Însă măriia-sa vodă cu înalta socoteala mării-sale s-au socotit ca, de vreme ce să dau atîţia bani să să isprăvească şi vreo treabă a ţărîi ca să să cunoască că nu s-au chietuit de surda; ci cu multe rugăminte au scris la viziriul şi la alţi priiateni ca să să rădice adaosul haraciului care Rami veziriul şi la alţi priiatini cu hatişiriful făcue în zilile lui sultan Mustafa, care dupe multe rugăciuni şi alte nevoinţe ce s-au făcut, fiindu iar şi ajutoriul dumnezeiescu şi s-au făcut, cunoscînd şi ei că de va sta acel adaos, ţeara să va strica, neputîndu ca să dea haraciul pe atîtea sute de pungi, au poruncit de s-au rădicat şi den anatefteriul vistierii s-au scos; poruncind încăşi, ca şi hatişeriful cel vechiu al lui Husein-paşa veziriul, care măriia-sa Costandin-vodă făcuse, ca să să înnoiască. Şi aşa gătindu-l veziriul pre un agă al lui, cu caftan aici la măriia-sa Costandin-vodă l-au trimis. 
      Venirea dar a acestui agă, măriia-sa vodă auzindu, au socotit ca să nu-l aducă la Tîrgovişte ci la doao zile [135] ale lui noiembrie purcegîndu de la Tîrgovişte pre la satul mării-sale Mogoşoaia trecînd, dreptu la Bucureşti au venit, sosind la 4 zile ale lui noiembrie, zi joi. A doao zi deci, vineri, cu mare alai ieşind înaintea agăi turcului, l-au adus cu mare cinste şi suindu-să în divan întîi mucarelul l-au dat la măriia-sa vodă de l-au cetit, apoi fermanul întru care scriia că: socotind împărăţiia că iaste peste putinţa ţărîi să le dea acea sumă de bani ce să adăosese şi pentru multă rugăminte ce măriia-sa vodă au făcut s-au milostivit de au rădicat acel adaos numai să să dea după obiceiul cel vechiu haraciul ţărîi. Şi după ce s-au cetit acele doao fermanuri, l-au îmbrăcat turcul cu caftan pre vodă şi despre partea domniei, pe turcu cu feligea cu spinare de samur, şi aşa s-au dus la gazdă, carele nevrînd mai mult să şază aici, fără numai 6 zile, dăruindu-l măriia-sa vodă foarte bine, s-au dus înapoi. 
      Cap. LXIV 
      [DE SCOATEREA DREGĂTORILOR DE LA ÎMPĂRĂŢIE 
      ŞI DE ADOSUL HARACIULUI CE SAU PUS PRE 
      ŢARĂ] 
      După ce aga turcul, care venise cu caftanul, de aici au purces, a doao zi au nemerit şi călăraşi de la Ţarigrad, aducîndu veste că au scos împărăţiia şi pă veziriul care era şi pă inicer aga şi alţi diregători ai ogeacului iniceresc, care inicer aga era capul zorbalilor, om lacom, trufaş şi rău, şi a pus vezir pe Hasan-paşa caimacamul, carele ţinea pre sora împăratului. Acesta dar puindu-să vezir, cu bună chiverniseala lui pă încet mulţi den zorbale ce era au omorît şi au surgunit şi mai cu bunăstare ortacul l-au adus, iar mării-sale supărări de dat bani n-au lipsit a nu-i face, însă mai făr’ de grijă era, de vreme ce acestu Hasan-paşă cunoscut mai denainte, încă den caimacamlîc era mării-sale lu vodă. Acest vezir dar [136] puindu-să, măcar cum s-au zis că era priiaten şi cunoscut mării-sale lui vodă, iar rădicarea adaosului haraciului n-au îngăduit nicicum să nu fie, ci iară la loc o au pus-o, măcar că boiarii care acolo să afla multă nevoinţă au făcut, ca să fie rădicarea, cum cei mai înaintea acestuia făcuse; dar cum zic n-au vrut nicicum. Mai multu de au rădicat den toată suma adaosului talere 30.000, adecă 60 de pungi, iar 180 de pungi au rămas şi pînă în zioa de astăzi de trage ţara. Care aceasta aicea auzindu-să că iar au rămas adaosul, cu multă voie-rea şi mării-sale lui vodă şi tuturor pămîntenilor au fost, ca la cele neputincioase cine poate alt a zice, fără cît cu mîhnire a sufletului a suferi şi a mulţumi lui Dumnezeu, şi aşa au curs lucrul de au rămas iar să să dea adaosul haraciului, cum mai sus s-au zis. 
      Şăzînd deci domniia în Tîrgovişte, după obiceiu, pînă după Sfeti Dimitrie şi vremea începîndu a să răci, au purces de la Tîrgovişte, şi mergînd pre la satul mării-sale Potlogii, au venit la Bucureşti, întrînd în Bucureşti cu alai frumos; dupre aceia îmbrăcînd şi pre caimacam cu caftane după obiceiu. 
      Cap. LXV 
      DE AICI ÎNCEP A SEMNA CE S-AR ÎNTÎMPLA 
      ÎN ANUL AL ŞAISPRĂZECILEA AL DOMNIEI MĂRII-
      SALE LUI COSTANDIN-VODĂ 
      Fiind deci măriia-sa vodă în Bucureşti, au socotit de au trimis la Poartă alţi boiari, ca să se afle acolo ca să poată veni cei ce era acolo mai înainte, fiind acolo dumnealui Toma Cantacozino vel-sluger, i Ianache Văcărescul vel-agă. Aşa deci au socotit de au trimis pre Cornea Brăiloiul vel-ban, i pre Ştefan Cantacozino vel-păharnic, ducînd şi cîte ceva plocoane [137] după obiceiu la vezir, la chihaia, carii după ce au sosit acolo numaidecît cei mai sus pomeniţi boiari, carii acolo să afla, de la chehaiao şi de la viziriul luîndu-şi zio bună, au venit în ţară, rămîindu la Poartă purtători de grije aceşti ce să ziseră mai sus vel-ban şi vel-paharnic. 
      Cap. LXVI 
      Într-acest an al XVII-lea, măriia-sa vodă fiind multu rugat şi supărat de sfinţiia-sa părintele patriiarhul Ierusalimului kir Dositheu pentru biserica lui Sfeti Gheorghe, de aici den Bucureşti, care fiind mică şi întunecoasă, şi nefiindu de potriva hanului, carele împrejurul ei era, zicîndu precum au nevoit de au făcut rîndul chiliilor după împrejur să facă şi mănăstirea. 
      Aşadar măriia-sa, ca un milostiv şi iubitor de a face pomeni, bine au voit şi den temelie acea biserică stricîndu-o, au rădicat o mare, şi minunată şi frumoasă mănăstire, după cum să vede. Însă într-acest an numai pînă la un loc lucrînd-o, au lăsat să să usuce şi aşa au învălit-o. 
      Viind deci vremea cea obicinuită să meargă măriia-sa la Tîrgovişte, au purces de aici den Bucureşti, şi mergînd pe la satul mării-sale Mogoşoaia, i Potlogii, au mersu la Tîrgovişte, întrînd la scaunul mării-sale cu frumos alai, după obiceiu la septembrie 22 dni. 
      Cap. LXVII 
      [DE MAZÎLIREA VIZIRIULUI] 
      Şăzînd deci domniia în Tîrgovişte, au venit veste de la Poartă cum că împărăţiia au mazîlit pre viziriul ce era Hasan-paşa, puind vezir pe Ahmet-paşa Calailăul, [138] om nebun, rău şi lacom. Această veste auzind, multă intristăciune la toţi au fost, socotind pagubele ce era în zilile lui să să facă; însă măriia-sa vodă, ca un bun chivernisitor, au scris la boiari să chivernisească trebile după vremi cum era; carele nu puţine luări şi jafuri de la toţi făcea, mult strămutîndu lucrurile Porţii, carele pentru oarece cusur de bani ce ceruse mai înainte den haraci să să dea la miriu pentru lefile slujitorilor, care măriia-sa vodă muncise în tot chipul de-i gătise şi-i trimisese, iar el numaidecît Calailăul pentru acei puţini ce rămăsese bani au trimis bumbaşir pre cuciuc-imbrihor al împăratului, pre carele nu cu puţină chieltuială l-au rădicat de s-au dus la Moldova, avînd şi acolo poruncă împărătească pentru cusur de haraci. 
      Şi aşa ducîndu-să imbrihorul şi viindu vremea cea obicinuită, măriia-sa vodă s-au rădicat de la Tîrgovişte şi, mergînd pe la satul mării-sale Potlogii, au venit la Bucureşti, întrîndu la scaunul mării-sale cu alai mare, după obiceiu, la octombrie 28 dni; dupre aceia au îmbrăcat şi pe caimacami cu caftane. 
      Cap. LXVIII 
      DE AICEA ÎNCEPEM A SEMNA ORICE S-AR ÎNTÎMPLA 
      A FI ÎN ANUL AL ŞAPTESPREZECILEA (XVIII) AL 
      DOMNIEI LUI IO COSTANDIN BASARABĂ-VOIEVOD 
      După ce deci domniia au venit în Bucureşti, avînd ştire de la boiarii care era la Poartă că Calailăul veziriul cere să mănînce, găsind multe vorbe a zice, de care măriia-sa vodă bine socotindu-să şi cu sfatul aflînd că acelui lacom şi rău vizir să i să trimiţă ceva pentru ca să nu facă mai mare pagubă şi cheltuială săracilor şi cu aceia ce au putut găti au trimis pre dumnealui Ştefan Cantacozino vel-paharnic, carele măcar că fusese la Poartă în trecuta vreme, dupe cum [139] s-au pomenit mai înapoi iar dupe aceia măriia-sa vodă i-au fostu poruncit de au fostu venit şi aşa au socotit de iarăşi l-au trimis. Carele după ce au mers acolo, găsindu lucrurile turburate, împreună cu cei ce era boiari acolo făcînd nevoinţă în tot chipul, au îmblînzit lucrurile; însă de-abiia odihnind pre rău vezir cu 100 de pungi, care bani măcar că peste putinţă era ca să să dea, iar pentru temerea a mai mari pagube, s-au făut cum s-au putu şi s-au dat, şi aşa s-au îmblînzit şi făgăduieli dă căutare arăta. Însă mult nu s-au zăbovit în vizarit, ci pentru nesuferitele răotăţi ce făcea, 3 luni numai au fostu vezir, după acia l-au mazilit, puind vezirîn locul lui pre un Mehmet-paşa, carele fuese căpitan-paşa, om bun şi blînd. 
      Pentru al căruia vizaret multă bucurie au luat toţi, socotind că mai cu linişte doară să vor chivernisi toate, căruia după obiceiu i s-au trimis poclonul, priimind foarte bine pre capichihaiale şi pre boiari, mergînd înainte lui cu poclonul, făgăduindu că va căuta pre săraci, iproci. 
      
      Cap. LXIX 
      [DE MAZÎLIREA LUI MIHAIVODĂ DEN MOLDOVA 
      ŞI DE MOARTEA LUI LEOPOLD, ÎMPRATUL NEMŢESC] 
      Luînd dar pecete acest mehmet-paşa nu ştim din ce pricină să fie pogorît lucrul, sau den reaoa chiverniseală a capichihaialilor ce era acolo, că numai totdeodată s-au auzit că pre domnul ce era la Moldova, Mihai-vodă, l-au mazîlit, puindu domnu acolo pă Antiohie-vodă Cantimir. Şi aşa el gătindu-să au mersu la scaunul său la Moldova, iar pre Mihai-vodă mazîlul domnul l-au dus la Poartă. 
      Şi aceasta numai pentru o pomenire, ca să să ştie, să însemnează aicea că într-acest an al domniei măriisale *[140] sale lui Costandin-vodă s-au auzit că au murit şi Leopold, împăratul nemţescu, de vîrstă fiind, cum s-au văzut scris, de ani 64 pol, la luna lui aprilie 24 dni, datoriia omenească făcîndu. 
      Cap. LXX 
      [DE TRIMITEREA ALTOR CAPICHIHAIALE LA POARTĂ] 
      Pentru chiverniseala de la Poartă dar, măriia-sa vodă socotind au trimis pre dumnealui Ianache Văcărescul vel-agă i Drăghici Cîmpineanul vătaf za aprozi, ca să să afle acolo, de vreme ce poruncise să-şi vie acasă mai sus pomenitul Ştefan Cantacozino vel-paharnic, că multă vreme acolo în slujba ţărîi şi a domnului să aflase. Deci, lipsindu dumnealui de acolo, ceşti ce se ziseră mai sus să rămîie în locul dumnealui acolo, căutîndu trebile ţărîi; carii după ce au sosit la Poartă, luîndu-şi zioa bună păharnecul au venit în ţară şi ceşti ce să ziseră au rămas acolo. 
      Cap. LXXI 
      [DE VENIREA UNUI SOL DE LA MOLDOVA LA MĂRIIA
      SA COSTANDINVODĂ ŞI DE TRIMITEREA ŞI DE LA 
      MĂRIIASA SOL LA DOMNUL CEL NOU AL MOLDOVII] 
      Şăzînd deci domniia în Bucureşti pînă la lăsata-secului de postul Simpietriului şi încălzindu-să vremea, după obiceiu, ca să meargă la Tîrgovişte s-au gătit şi la iunie 26 dni, au purces den Bucureşti, mergînd la satul mări-sale Mogoşoaia şi aolea şăzînd 12 zile, de acolea purcegîndu, au mersu la satul mării-sale Potlogii, şi de acolo purcegîndu, au mersu la Tîrgovişte, întrîndu la scaun cu alai, după obiceiu, la iunie 27 dni. [141] După ce au sosit deci domniia la Tîrgovişte, a treia zi au venit şi solul de la Moldova, după obiceiul ţărîlor, ca să arate dragoste şi prieteşug, viind zic, Bogdan hatmanul, cumnatul domnu-său, lui Antiohie-vodă, pre carele cu cinste priimindu-l măriia-sa vodă şi după obiceiu ospătîndu-l, luîndu-şi zioa bună s-au dus, zăbovind aicea numai 8 zile. Trecînd deci cîteva zile au socotit măriia-sa, după obiceiu, ca să trimiţă sol şi despre partea mării-sale, ca să arate şi să dovedească dragostea şi prieteşugul, şi aşa au gătit pre ginerile mării-sale, pre Şărban vel-stolnic, şi l-au trimis sol, purcegînd de aici de la Tîrgovişte la iulie 25 dni, şi la avgust în 16 dni, iar au fostu aici la Tîrgovişte. 
      Cap. LXXII 
      [DE PREUMBLAREA MĂRIISALE COSTANDIN VODĂ 
      PRINLĂUNTRU ŢĂRII]
      Văzîndu măriia-sa vodă că despre Poartă iaste linişte şi banii încă, la miri, ce ceruse den haraci să dedese, trimiţîndu unii cu Iacov doftorul şi alţii cu fratele tefderdariului, carele bumbaşir pentru bani aici venise, cu carele şi Chiriţă Dimachi s-au dus acasă-şi, la Ţarigrad; cunoscîndu că iaste vremea preumblării, răcorindu-să şi vremea, aşa bine au socotit şi în ospeţe pre la casile boiarilor spre Sărata au mers: pre la Mărginenii mănăstirii întîi, apoi la Mărginenii lui vel-spatar, Filipeştii de Pădure, Măgurenii, Filipeştii de la Praova, umblîndu spre Scăiani au mers şi, de la Scăiani la Şciiai şi de acolo la Sărata. Şi de acolo şi pînă la Rîmnic, la mănăstire, unde măriia-sa împreună cu Mihai Cantacozino vel-spătar o făcuse şi de cînd să zidise şi să înfrumoseţase cu toate podoabele, atît cele pă denlăuntru mănăstirii, [142] cît şi cele după-mprejurul mănăstirii, chilii şi altele. Vreme măriia-sa nu mai avusese să vază pînă acum pînă Dumnezeu această linişte dipsre Poartă adusese, căruia vremea îndemînă dînd, au mers şi pîn’ la Rîmnic, cum zişi, unde în zioa de Înălţarea cinstitei cruci, la 14 dni ale lui septembrie, acolo au fostu veselindu-să cu toţi boiarii mării-sale. Într-aceia zi au dat slavă şi mulţumită lui Dumnezeu, iar a doao zi dînsu-de-dimineaţă purcegînd, au mers înapoi iar la Sărata, şi de acolo pre la satul ginerului mării-sale, Şărban vel-stolnic, pre la Tătărani, şi de acolo pre la Negoieştii, pă la satul cumnatului mării-sale, a lui Pană vel-sărdar, pe unde frumos şi cu mare bucurie priimind pre măriia-sa, toţi ospătîndu-l cît mai bine şi după putinţă le-au fostu. Aşa deci, de acolo, pe la Finta mergînd, iar la Tîrgovişte la scaunul mării-sale au sosit, făcînd toată preumblarea aceasta zile 20.
      După ce deci la scaunul mării-sale au venit, iar căuta trebile cîte era a să face au început, pînă cîndu şi vremea culesului viilor au sosit. Şi aşa la octombrie 2 dni, au mersu măriia-sa la viile de la săteni de au şăzut acolo cîteva zile, împreună cu toată casa mării-sale şi alţi boiari, unde şi culesul au făcut, iar mai mult pentru preumblarea, după cum şi într-alţi timpi au făcut. 
      Viind deci de la vii iar la Tîrgovişte, au mai şazut măriia-sa pînă la, octombrie [...] dni, iar după aceia apropiindu-să şi vremea răcelii, au purces măriia-sa la octombrie 22 dni, şi au mersu pe la satul mării-sale Potlogii, unde şi pă Sfeti Dimitrie au făcut, şi dupe aceia pe la Mogoşoaia iar l asatul mării-sale mergîndu, au întrat la scaun la Bucureşti, la octombrie 30 dni, cu alai, după obiceiu; dupre aceia şi pre caimcami cu caftane i-au îmbrăcat. 
      Aici să însemnează ca să să ştie că într-acest al 18-lea al domniei mării-sale, lui Costandin Basarab-voievod, s-au isprăvit de toată zidirea şi învelişul şi cu toate [143] cele den afară cîte trebuiescu, frunmoasa şi marea mănăstire a lui Sfeti Gheorghie, de aici den Bucureşti, care den trecutul an a o zidi au început măriia-sa, păcum înapoi s-au pomenit şi întru acestu an de tot s-au isprăvit, cum zişi, de cele pă din afară. 
      Cap. LXIII 
      DE AICI ÎNSEMNEZU ORICE S-AR ÎNTÎMPLA ÎN 
      ANUL AL OPTUSPRĂZECILEA (XIX) AL DOMNII 
      MĂRII-SALE LUI IO COSTANDIN BASARAB-VOIEVOD 
      Viind vremea cea orînduită de sus a căsătoriei coconului mării-sale a lui Costandin Brîncoveanu, cel dentîiu fiiu al mării-sale, şi aşa hotărîtă fiindu s-au săvîrşit la ghenarie 20 dni, cununîndu-l preacinstitul învăţatul şi blagorodnecul boiariu Costandin Cantacozino stolnecul, moşul coconului mai sus pomenitului, de vreme ce coconii dumnealui au fostu botezat pre toţi coconii mării-sale, şi aşa învrednicindu-să a ajunge la zioa aceasta a veselii fiiului mării-sale. Aşa măriia-sa bine au voit şi au pohtit ca dumnealui însuşi cu cinstea bătrîneţilor dumnealui să săvîrşească sfînta şi legiuita cununie, carele încălecînd şi cu mare şi cinstita orînduială au mers de au săvîrşit taina cununii. Luat-au dar coconul pre cocoana stolnecul Balş de la Moldova, anume Anna. Întîmplatu-s-au la această veselie a fi trimis sol de la domnul Moldovii Antiohie-vodă Cantimir: Ioniţă marele spătar, feciorul Mutei, den viţa şi sămînţa Cantacozineştilor, şi alţii mulţi boiari moldoveni, carii în urmă mai şăzîndu cîteva zile, la 26 dni, s-au dus iarăşi la Moldova, la ţara lor. 
      Dupe aceasta mult n-au trecut, ci au venit porunca împărătească cu mataragi-başa al veziriul ca să dea măriia-sa vodă den haraci înainte pungi 116, lucru foarte greu şi peste putinţă, de vreme ce era adaosul [144] haraciului încă nerădicat pentru alte grele păgîneşti şi ceriri făr’ de cale. Neavîndu dar într-alt chip cum face, au trimis cu jalbă boiari mari de jos la Poartă cu arzumagzar. Carii mergînd acolo, chihaiao veziriului ce era nici o ascultare nu le-au dat, ci capichihaialile numai pre la tefterdariul umblînd cu multe rugăminte, de-abiia den suma ce cerea [au mai iertat] pungi 90, de iznoavă tare poruncă mării-sale au venit ca cum mai curîndu banii la miriia împărătească să-i trimiţă. Măriia-sa dar văzîndu pripa şi greul cel ce peste putinţă ce era, au dat o sumă de bani de la măriia-sa; au făcut şi boiarii cei mari de la ei cum au putut de au dat iar o sumă cu vlădica şi cu episcopii şi altă sumă s-au scris la capichihaiale să găsească ei, de vor putea, că să să plinească porunca împărăţiei, să nu să întîmple vreo primejdie. Şi aşa pre acel mataragiu cu banii l-au pornit de s-au dus la Ţarigrad.
      După aceia, socotindu măriia-sa că ananghion lucru iaste să să afle la Poartă şi alte obraze mai de cinste pentru chiverniseala trebilor ţărîi şi ale domniei, au socotit dar de au trimis pe Mihai biv-vel-medelnicer şi pre Iorga vel-sluger, împreună şi pre ginerile mării-sale, Iordachie Creţulescul vel-cămăraş, carii de aicea au purces la aprilie 22 dni, poruncind ca să să scoale să vie încoace de la Poartă den sluba unde era, Palaloga vtori postelnic, i Costandin vtori sluger, i Sterie biv-căpitan şi să rămîie cum mai sus se-au zis aceştia ce au mersu în locul lor, carii aceşti numiţi boiari aici au sosit de la Ţarigrad, al maiu 24 dni. 
      Cap. LXXIV 
      [DE SCOATEREA VEZIRIULUI ŞI CUM BOALA CIUMII 
      ÎN BUCUREŞTI SAU ÎNTINS] 
      Veste au venit cu călăraşi de la Ţarigrad, cum că la aprilie 20 dni, au scos împăratul Mehmet-paşa veziriul, puindu în locul lui vizir pre silihtar Ali-paşa, om lacom şi neiubitor de creştini. Acesta, cum s-au [145] pus vezir, a doao zi numai ce au trimis pre un silihtar, copil den casă al lui, aici la măriia-sa vodă cu mujdea de vizerie noao; pricina era ca să-l facă să cîştige, căruia viindu l-au dăruit măriia-sa vodă cu 5 pungi de bani şi multe dauri şi de aicea au mersu la Moldova.
      Măriia-sa vodă deci, şăzîndu pînă la mai 12 dni şi socotindu că alte trebi despre Poartă n-are, au mersu măriia-sa în preumblare, precum şi într-alţi timpi, la Obileşti, purcegîndu den Bucureşti la mai 13 dni, mergîndu de prînzu de s-au ospătat la satul Radului căpitanul, la Dudeşti, şi de acolo după-prînz au mers spre Obileşti, însă singur, fără doamna mării-sale, şi aşa acolo au şăzut pîn’ la mai 23 dni şi la mai în 24, purcegîndu, au venit iarăşi la Bucureşti la mai 25 dni. 
      Şăzînd deci puţină vreme domniia în Bucureşti şi întîmplîndu-să a să începe boală năprasnică a ciumii, măcar că dupe cum şi într-alţi timpi mergea la Tîrgovişte, iar pentru frica aceia a boalei mai de timpuriu den Bucureşti s-au rădicat şi întîiu la Mogoşoaia, satul mării-sale, mergînd şi zăbovindu-se cîteva zile.
      După aceia purcegîndu de la Mogoşoaia, au mers la Tîrgovişte, întrînd la scaun cu alai frumos, la iulie 25 dni. După aceia au îmbrăcat măriia-sa şi pe vornecul de Tîrgovişte cu caftan, dup-obiceiu. 
      Cap. LXXV 
      [CUM, IARĂŞI PORUNCĂ PENTRU DARE DE BANI DE LA POARTĂ AU VENIT] 
      Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit un capigi-başa, anume Emiralemu Ali aga cu ferman împărătescu, ca să dea măriia-sa vodă den haraci înainte la miriia împărătească 100 de pungi, care auzindu măriia-sa *[146] împreună cu ceilalţi boiari multă voie rea au luat şi îndată arzu cu jalbă s-u trims, ca doară ar mai scădea ceva, dar nimic nu s-au putut folosi, nescăzîndu măcar un ban, pentru care cu multă voie-rea puind însă mîinile cu toţii şi măriia-sa vodă cu boiarii au plinit acei bani, 100 de pungi, şi aşa au pornit pă acel agă la avgust 22 dni, trimiţîndu împreună cu banii şi pă Mănăil vel-şătrar de au mersu la Poartă şi ca să ducă banii, şi ca să rămîie în locul lui Iordachie Creţulescul vel-cămăraş acolo la Ţarigrad, că lui îi poruncise măriia-sa vodă ca să vie şi aşa treaba şi porunca aceia împărăteacsă cu multă osîrdie ş-au luat isprava. 
      După ce deci banii împreună cu Mănăilă vel-şătrar la Ţarigrad sosind dupe poruncă, dumnealui Iordache Creţulescul vel-cămăraş luînd voie de la Poartă, s-au sculat de au venit, sosindu aici la septembrie 28 dni, şi aşa după sosirea lui aici mult nu s-au zăbovit, ci pentu chivernisirea Porţii şi trebilor mării-sale, au socotit măriia-sa vodă de au trimis pe Ianache Văcărescul vel-agă, carele de aici au purces la octombrie 3 dni, ca să se afle la Poartă, de vreme ce poruncise măriia-sa vodă ca să se scoale să vie în ţară şi Iorga vel-sluger, şi Mănăil vel-şătrar, şi aşa sosind vel-agă la Poartă, boiarii aceştia ce ami sus s-au numit au purces de au venit în ţară, sosind aici la Tîrgovişte la noiembrie 8 dni. 
      Sosind deci Ianache Văcărescul vel-agă la Poartă, iată că au înţeles cum că chihaiao viziriului va să trimiţă bumbaşir pentru rămăşiţa banilor de haraci; mers-au deci împreună cu capichihaialile şi s-au rugat mult ca să nu trimiţă bumbaşir, dar nicicum, n-au putut face a nu să trimite, zicînd că porunca viziriului iaste. Şi aşa trimis bumbaşir pre Hasan aga buiuc imbrihor al veziriului, carele viindu aici şi [141] făcîndu mare pripă pentru rămăşiţa acelor bani de haraci, măriia-sa au făcut cum au putut, dîndu mai mulţi bani de la măriia-sa, că den ţară nu să strînsese şi treaba o au făcut, porunca împărăţiei plinind. Au pornit pe agă cu haznao de s-au dus, trimiţînd cu dînsul şi pe Dumitrache Vlasto vtori vistiar la luna lui octombrie 29 dni. S-au plinit şi anul al 19-lea al mării-sale lui Costandin-vodă. 
      Cap. LXXVI 
      DE AICI CU AJUTORIUL LUI DUMNEZEU ÎNCEP 
      A SEMNA ORICE S-AR ÎNTÎMPLA A FI ÎN ANUL 
      AL XX-LEA AL DOMNII MĂRII-SALE LUI IO 
      COSTANDIN BASARAB BRÎNCOVEANU-VOIEVOD 
      Precum lăcomiia păgînească mod şi saţiu n-are, nici uitîndu-să vreodată la neputinţa ticăloşilor supuşilor lor, aşa şi acum la aceasta au arătat că totdeodată numai au scornit că cere împăratul 200 de pungi de bani, ca să-i facă măriia-sa vodă slujbă care aceia bine s-au cunoscut că lacomul vezir cu chihaiauo lui vrea să mănînce, iar împăratul nici o ştire nu avea, precum au şi mîncat. Şi aşa cu tare poruncă poruncind boiarilor capichihaiale ca să scrie numai să trimiţă măriia-sa acei bani, care cerire cu mare durere a inimii tuturor auzindu-o, n-au avut într-alt chip măriia-sa cum face, numai cu mare rugăciune, scriind şi rugîndu-să puternicilor stăpîni de-abiia au mai iertat 80 de pungi, iar 120 de pungi cu mare nevoie cu de la singur măriia-sa, ce s-au putut au dat, şi boiarii la Ţarigrad au găsit de au luat împrumut de au dat acei bani, făcîndu-să şi această poruncă a lacomilor stăpîni *[148] păgîni puternici, neputîndu-să nici într-un chip a face [alt fel]. 
      Şăzîndu domniia în Tîrgovişte şi pentru boala ciumii, de vreme ce şi în Bucureşti să înmulţise boala aceea şi împrejurul oraşului, pentru acea dar pricină domniia s-au zăbovit în Tîrgovişte, pînă cîndu şi sfintele sărbători ale domnului şi spăsitoriului nostru Isus Hristos să apropiiase. Deci bine socotindu măriia-sa, împreună cu toţi dregătorii mării-sale, de vrenme ce acestu scaun bătrîn fiindu lipsit de cinstea chipului celui stăpînescu şi uitat de alţi domni care mai înaintea mării-sale fusese, bine au voit de laţi domni care mai înaintea mării-sale fusese, bine au voit şi aicea Crăciunul, Sfeti Vasilie şi Boboteaza au făcut, cu toată pompa cea ce s-au căzut. Întîmplatu-se-au a fi aicea den arhierei striini: Climentu proin odriianul şi dîrstoreanul Athanasie. Întîmplatu-se-au a fi în ziua naşterii domnului şi spăsitoriului nostru şi bairamul turcescu, pentru care fiindu rară întîmplarea aceasta, aci se semnează ca să să ştie. 
      Şăzîndu domniia tot în Tîrgovişte, veste de la Ţarigrad [au venit] cum că sfinţiia-sa părintele Macariotatos Ierusalimneanul bolindu 28 de zile, la fevruarie în 6 dni, datoriia omenească ş-au dat şi în locul lui la scaunul patrierşii s-au învrednicit nepotul sfiinţii-sale Hrisanthu, carele era Kesarios Palistinii, om tînăr, iar învăţat şi blînd şi cu mult dar împodobit. Acestu dar pomenit mai sus patriiarhu, anume Dositheu, au stătut mare om şi învăţat foarte, au păstorit turma pravoslavii ca un vrenic păstor, lumină multă şi bisericii lui Hristos au fost, ştiut de monarşi şi domni mari, toţi ereticii şi cîţi era împotrivnici pravoslavii se temea dă el, că putere mare şi tare avea şi la cuvînt, şi la scris; mare pagubă s-au cunoscut că s-au făcut la norodul parvoslavnic şi rar om în chip şi în vrednicie să va putea afla ca el, pentru aceea, a fi întru vecinica pomenire, aicea însemnează a să şti. 
      [149] Cap. LXXVII 
      [CUM, BOALA CIUMII CURĂŢINDUSE, AU MERS 
      MĂRIIASA VODĂ LA BUCUREŞTI ŞI FERMAN IAU 
      VENIT DE LA POARTĂ SĂ MEARGĂ MĂRIIASA LA 
      CETATEA TIGHINII SĂ O DREAGĂ] 
      Şăzîndu domniia în Tîrgovişte pîn-în sfîrşitul lui fevruarie pentru cumplita boală ce întrase într-acest an, cum mai sus s-au pomenit, la Bucureşti, au fostu aşteptîndu pînă s-au curăţit de istov smolirea boalii şi aşa, la martie 1 dni, purcegînd den Tîrgovişte, pă la satele mării-sale, mergîndu Potlogii, Mogoşoaia, la martie 5 dni, au întrat la scaunul mării-sale, în Bucureşti, şi au dat cu tunurile, îmbrăcîndu pre boiari cu caftane după obiceiu. 
      După aceea n-au trecut zile multe, ci viind călăraşi de la Poartă, au făcut boiarii capichihaialile ştire cum că s-au făcut ferman ca să meargă măriia-sa vodă la cetatea Tighinii să o dreagă, unde acolo şi serascheriul de la Baba, anume Isuf-paşa era orînduit cu altă turcime şi domnul de la Moldova, ca să lucreze acea cetate, iproci. Şi cum că au orînduit şi 2.000 de salahori, şi 200 de meşteri de lemn, şi 100 de zidari şi 350 de cară. Această veste auzindu, măriia-sa nu puţin s-au turburat; una căci mare struncinare săracilor să face, a doao că numai sta nici păgînii cu cerutul şi cu mîncatul cu zecile şi sutele de pungi. Nu aici de poruncă ca înaintea lui Sfeti Gheorghie poruncindu mării-sale săsă afle cu toţi salahorii şi carăle ce mai sus s-au pomenit la Bender, cu acestu ferman viind Hasan aga capigilar chihaiasî al veziriului silihtar Ali-paşa. După ce dar porunca împărătească au venit, numaidecît au dat poruncă ca să să gătească de oaste boiarii şi să să grijască den dorobanţi, călăraşi, scutelnici, salahori să meargă; iar căci nu s-au ajunsu a să plini suma şi carele cu bani, au dat poruncă să să facă şi aşa cu mare nevoinţă, treaba şi porunca [150] împărătească căutîndu, săvai cu mare greu şi cu mare păs al săracilor. 
      Dar daca angariile tiranilor nu lipsescu, iaste trebile şi poruncile să să caute cu salahori şi cu carăle; deci la aprilie 6 dni, pre Iane clucer şi pre Gheorghie vel-căpitan za dorobanţi mai înainte au pornit. Măriia-sa însă pînă a trece Paştele au rămas în urmă, iar dup’ ce au trecut Paştele, fiindu tot vremea rece şi iarbă nu era nimic, au făcut zăbavă pînă la aprilie 22 dni, iar la aprilie în 23 dni, în zioa de Sfeti Gheorghie, au purces den Bucureşti cu alai frumos cătră Tighina, după porunca împărăţiei, mergîndu şi aga turcul împreună. Mergîndu deci măriia-sa pînă la conacul ot Gheorghiţa, veste mării-sale au venit de la boiari capichihaiale ot Ţarigrad precum împărăţia s-au mai socotit şi au veste că ferman s-au făcut ca să să întoarne măriia-sa înapoi la scaunl său, să-şi păzească ţara şi poruncile împărăteşti să să facă, iproci. Şi aşa mergîndu măriia-sa pînă la conacul de la Şcheai acolo au sosit şi imbrihorul veziriului Hasan aga cu ferman ca să să întoarcă înapoi, carele după porunca împărăţiei aşa au făcut, întorcîndu-să înapoi au întrat la scaun la mai 3 dni, sîmbătă. 
      Fiindu domniia a Bucureşti au venit veste că vine patriiarhul cel nou al Ierusalimului părintele Hrisanthu, căruia înainte încă la trecătoarea Dunării cărîtă cu un postelnec al doilea şi cu un bulucbaşa dă siimeni măriia-sa vodă trimiţîndu. După aceia cîndu au întrat în tîrgu, avîndu veste, au poruncit măriia-sa vodă de i-au scos înainte carîta cea frumoasă domnească cu cîţiva slujitori seimeni, ieşind împreună cu arhiereul, carele aici era, anume Climentu Andrianopoleos, şi cu vel-pitar şi toţi preoţii tîrgului şi alţi egumeni cîţi s-au aflat, trăgîndu clopotele, toate cîte în oraş era, şi aşa cu frumoasă parataxis l-au dus pînă la sfînta mănăstire al lui Sfeti Gheorghe, unde cu litie în biserică întrîndu şi făcîndu-să ţermoniile cele de cinste ce i s-au căzut, după aceia s-au suit în [151] case şi acolo mulţi au mersu de i-au sărutat mîna şi sfinţiia-sa i-au blagoslovit, după orînduiala cea creştinească a bisericei, sosind aici în tîrg la iunie 12 dni, la 12 den zi. După aceia, deci a doao zi, cu mare alai l-au adus la curte şi cu măriia-sa s-au împreunat, primindu-l cu multă evlavie şi cinste.
      Cap. LXXVIII 
      AICEA SĂ ÎNSEMNEAZĂ PENTRU TÎRNOSANIIA 
      MĂNĂSTIRII LUI SFETI GHEORGHIE CUM AU 
      FOSTU CA SĂ SĂ ŞTIE 
      Aicea voi să pomenescu de minunata şi preafrumoasa tîrnosanie care s-au făcut la sfînta şi dumnezeiasca mănăstire a lui Sfeti Gheorghie, de preaslăvitul şi înălţatul domnu Io Costandin Brîncoveanu Basarab voievod, într-al noaosprăzecilea an al domnii sale. 
      Aceasta dar sfîntă mănăstire, după cum mai înapoi s-au însemnat, fiind mică şi întunecoasă foarte, den rîvna cea cătră Dumnezeu şi den evlaviia cea ce pururea acest blagocestiv domnu avea, s-au îndemnat dă au stricat şi au sfărîmat cea ci să zise mică şi întunecoasă biserică şi den temelie au zidit-o mare şi preafrumoasă mănăstire, care poci zice că asemenea ei rar să pot afla în lume, şi aceasă mănăstire cu multă osîrdie şi cheltuială au făcut. După ce deci o au isprăvit [de zugrăvit] şi de alte cîte înlăuntru şi afară au trebuit a avea, o au împodobit cu domneşti odoară şi bisericeşti lucruri, cît i s-au cuvenit unii frumoase şi scumpe domneşti mănăstiri. După ce deci acestea toate au gătit, socotit-au măriia-sa întru cel dăruit [de] Dumnezeu bun cugetu mării-sale ca să o şi tîrnosească (adecă ca să o sfinţească), însă n-au vrut numai cu arhiereii cei ce se afla [într-acea vreme] aicea în ţară, ci au scris la preafericitul noul patriarhu al Ierusalimului kir Hrisantu, ca să vie den Ţarigrad dă unde să afla, aicea în ţară ca un diadoh al scaunului [152] patrieşăscu ce iaste, să să afle la sfinţeniia mănăstirii aici, carele după rugăciunea mării-sale şi dupre datoriia ce avea a să afla la inchinăciunea ce s-au făcut sfîntului mormîntu s-au sculat de au venit. După ce deci aici au sosit cum mai înapoi s-au pomenit şi după ce cu măriia-sa vodă s-au împreunat, au hotărît zioa întru care era să să săvîrşească sfinţeniia aceia a sfintei mănăstiri şi aşa au hotărît să fie zioa de Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel. 
      Deci viindu acea sfîntă zi, de cu seară bdenie s-au făsut şi la mănăstirea lui Sfeti Gheorghie şi la biserica domnească cea den curte. După acia deci dimineaţa împodobindu-să domniia împreună cu toată boierimea foarte frumos, au trimis măriia-sa vodă mai întîiu cu doao carîte frumoase domneşti ca să proscalisească pre preafericitul patriiarh împreună cu tot săborul arhierescu carele adunat den poruncă era la sfînta mănăstire a lui Sfeti Gheorghie, aşteptîndu să-i cheme la curte, de vreme ce aşa să socotise: de sfintele moaşte le adusese la biserica cea domească eden curte ca de acolo să să ridice cu mare cinste şi mare parisie, precum s-au şi făcut, trimiţîndu zic, pre dumnealui Ştefan Cantacozino vel-postelnic, ducîndu şi o cruce dar preasfinţitului patriiarh foarte frumoasă şi de mare preţ, fiind de aur şi cu pietre scumpe lucrată, şi aşa viindu preafericitul patriiarh împreună cu toţi arhiereii carei ca să să ştie anume aceştea era: Dionisie Tîrnoveanul, Climentu Andrianopoleos, Afxentie Sofiianul, Maxim Ierapoleos, Neofit Sevastiie, Mitrofan Nisis, Macarie Varnis, Anthim episcopul Rîmnecului, Ilarion proin episcopul Rîmnecului. 
      Aceştia deci toţi viindu la curtea domnească împreună cu mulţime de popi şi egumeni îmbrăcaţi toţi în veşminte, pogorîndu-să şi măriia-sa vodă împreună cu toată boierimea; aşa deci luîndu părintele patriarhul sfintele moaşte den biserica domnească, tot în orînduială pe jos au mersu toţi, împreună şi domniia cu părinţii arhierei, popi, boiari şi altă slujitorime, [153]trăgîndu clopotele după la biserici cîte în tîrgu era, pînă la mănăstirea Sfeti Gheorghie şi acolo s-au săvîrşit slujba tîrnosanii şi şi sfînta liturghie cu mare parisie. 
      După aceea deci în casile patrierşeşti cele de măriia-sa iarăşi făcute mai denainte vreme suindu-să, frumos ospăţ cu mare cinste într-acea zi iunie 29 dni, au făcut. Toţi arhierei şi toată boierimea la masă şezînd, măriia-sa vodă slavă şi mulţumită vecinicului Dumnezeu au dat, carele l-au învrednicit de au săvîrşit şi au sfinţit această pomenită sfîntă minunată şi preafrumoasă mănăstire a marelui mucenic şi de multe minuni făcător Gheorghie. După aceia deci de la masă măriia-sa vodă sculîndu-să, părintelui patriiarhului şi tuturor arhiereilor măhrămi frumoase şi cu galbeni legaţi le-a dăruit şi aşa deci măriia-sa vodă s-au înturnat la curte. 
      Cap. LXXIX 
      [DE PREUMBLAREA MĂRIISALE LUI COSTANDIN 
      BRÎNCOVEANUVOIEVOD ŞI DE MAZÎLIREA LUI 
      ANTIOHIE CANTEMIR DE LA MOLDOVA] 
      Ispăvind deci măriia-sa aici ce au mai avut şi viind şi vremea cea obiciuită dă mergerea a mării-sale la Tîrgovişte (dă vreme ce şi călduri mari începuse a fi, la iunie 3 zili, purcegînd den Bucureşti cu alaiu frumos, au mersu pă la satele mării-sale Mogoşoaia, Potlogii şi mergînd şi pîn’ la un sat al mării-sale anume Mătăsarii) acolo veste au venit cu un călăraş de la Ţarigrad, scriind boiarii capichihaialele că, la 12 zile ale lunii lui iulie au îmbrăcat caftan de domnie la Moldova Mihaiu-vodă Racoviţă, mazîlind pă cel ce era domnu Antiohie-vodă Cantimir. 
      [154] Dă la Mătăsari deci, purcegînd, au venit măriia-sa la satul Văcăreştii al lui Ianache Văcărescul vel-paharnec, fiind rugat de dînsul ca măriia-sa să meargă să să ospăteze acolo, dă vreme ce aproape dă drumu satul dumisale era, care rugăciune a mai sus pomenitului boiariu măriia-sa n-au trecut, ci cu bună voie mergînd, l-au ospătat dumealui paharnecul foarte frumos şi cu mare cinste, dăruind mării-sale şi un cal foarte frumos. De acolo deci purcegîndu, au venit la scaunul Tăîrgoviştei dă au fost seara la vecernie, fiind a doo zi Sfeti Ilie, însă întrînd la scaun cu alaiu foarte frumos, la 19 dni ale lui iulie, după ce deci aici la scaun au venit, numaidăcît pă vornecul Băleanul ispravnecul Tîrgoviştii l-au îmbrăcat cu caftan măriia-sa vodă. 
      După sosirea lui vodă la scaunul Tîrgoviştii, n-au apestit mult pînă au trimis pă Sterie căpitanul la Poartă, să să afle acolo cu slujbă, împreună cu ceialalţi boiari şi capichehaiale, poruncind ginerelui mării-sale, lui Şărban vel-stolnec, să să scoale să vie, care căpitan Sterie sosind la Ţarigrad, mult acolo vel-stolnecul n-au zăbovit, ci luîndu-şi zioa bună dă la chehaiao şi alţi priiateni, au purces şi au venit în ţară, sosind la avgust 25 dni. 
      După sosirea dar aici a lui vel-stolnec, veste au venit mării-sale lui vodă dă la capichehaialele de la Poartă cum că vine un capigi-baş cu ferman împărătescu ca să spargă odăile turceşti, cîte sînt pă pămîntul ţărîi, şi să ia pă toţi sîrbii cei veniţi den Ţara Turcească, atît du pîn odăi, cîţi va găsi, cît şi du pîntra-alte sate, să-i treacă dăcindea cu toate bucatele lor, zicînd că făcînd kjalbă harăcerii de dăcinde că au trecut mulţime dă sîrbi în ţară aici, care au întrat pîn sate şi pîn odăile agilor turcilor ce avea făcute pă pămîntul ţărîi, pentru aceia au mare pagubă că nu pot îmbrăca hîrtiile de haraci, care aceasta auzind, veziriul cu tare poruncă au trimis pă acel capigi-baş, anume ciohodar Ali aga, cum s-au zis mai sus, cu [155] ferman, ca să spargă toate hodăile şi să ia pă sîrbi. Viimd deci aici la măriia-sa cel capigi-başa, l-au priimit măriia-sa cu mare cinste şi fermanul citindu-l numaidecît, au gătit 2 boiari, pre Şărban Prisăceanul biv-vel-comis şi pă Iordache Caramanlîul vel-clucer za arie, dîndu-le dă aici şi cîţiva slujitori, şi aşa i-au pornit cu capigi-baş dă s-au dus. 
      Întîiu au mersu dreptu la Brăilă şi sosind acolo au citit înaintea agilor dă acolo porunca împărătească ce avea la mîna lui; ei încă nimica împotriva poruncii n-au stătut, ci îndată s-au scualat împreună cu capigi-baş dă au mersu pă la odăile lor şi aşa capigi-başa au pus dă au stricat toate hodăile, atît du pîn ţinutul Brăilei, cît şi după toată marginea, cîte au fost pîn’ la Diiu, şi au luat şi pă toţi sîrbii cîţi au găsit pă la odăi şi pă la alte sate, cum i-au fost porunca, dă i-au trecut Dunărea în Ţara Turcească, însă n-au găsit 15.000 după cum la Poartă hărăcerii au fost pîrît, ci abiia cu bun cu rău numai 2.500. 
      După aceia deci capigi-baş iar aici la Tîrgovişte au venit de s-au împreunat cu măriia-sa vodă, pre carele dăruindu-l foarte bine, cum s-au căzut unui om dăcinste şi împărătescu, s-au dus înapoi la Poartă. 
      Cap. LXXX 
      [IARĂŞI DE TRIMITEREA PE DEPLIN A HARACIULUI] 
      Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit şi agă dă la Poartă harăceriu, anume Mehmet aga, vechil Hargil veziriului, pre carele după obiceiu măriia-sa vodă cu cinste l-au priimit şi, după ce au citit fermanul împărătescu, văzînd că scriia într-însul ca să trimiţă banii haraciului deplin, neprindzîndu-să în seamă munca salahorilor şi a carălor ce au lucrat în anul acesta la cetatea Benderiului, făcîndu-se socoteală că cu acei salahori şi cară, şi cu alţi meştri să cheltuise pungi 150, foarte s-au întristat atît măriia-sa, cît şi [156] toată boierimea, şi într-alt chip n-au avut cum face, fără cît în ţară a să strînge haraciul au orînduit, iar cu jalbă la Poartă ca să să roage să să prinză cheltuiala salahorilor şi a carălor în seamă. 
      Au trimis pre Ianache Văcărescul vel-paharnec ca împreună cu cei ce să afla boiari i capichehaiale acolo la Poartă, să nevoiască pă la veziriul, chehaiaoa şi la alţi stăpînitori ai Porţii, şi cu ce vor putea isprăvi, să trimiţă pre Iorga slujer carele de multă vreme să trimisese dă să afla cu slujbă la Poartă, ca să-şi vie acasă, şi vel-paharnec să rămîie acolo purtătoriu de grijă, purcegînd dă aici la octombrie 12 dni. 
      Pentru o pomenire numai ca să să ştie, aici însemnezu că la octombrie 25 dni, veste, aici la Tîrgovişte fiind domniia, au venit cum că părintele Gavriill, patriarhul Ţarigradului, la octombrie 16 dni, au murit, puind în locul lui patriarhu pă părintele Kesarias kir Chipriano. Acel Gavriil foarte om de treabă era şi păstoriu adăvărat turmei cei preavoslavnice, om vrednec şi chivernisitoriu, aşăzînd toate cele turburate ce era la sfînta marea biserică, pentru a căruia petrecere multă mîhnire la toţi au fost, pre domnul Dumnezeu rugîndu-l să-l odihnească cu sfinţii patriarşi întru împărăţiia ceriului.
      Plinitu-se-au cu ajutoriul lui Dumnezeu şi anul al nooăsprăzecele al domnii mării-sale pomenitului domnu Io Costandin Brîncoveanu Basarab-voievod la octombrie 28 dni, leat 7216. 
      Cap. LXXXI 
      DĂ AICI ÎNCEP A SEMNA ORICE S-AR ÎNTÎMPLA 
      A FI ÎN ANUL A DOAOZECILEA AL PRELUMINATU
      LUI DOMNU IO COSTANDIN ASARAB BRÎNCO
      VEANU-VOIEVOD 
      Gătind măriia-sa vodă după porunca împărătească banii haraciului, i-au pornit întîi cu o zi, 2 mai înainte. După aceia la noiembrie 9 dni, au purces [157] şi aga hărăceriul, dăruindu-l foarte bine după cum iaste obiceiul agilor care vin pentru haraci şi aşa, dă aici foarte mulţumit şi odihnit se-au dus. După aceia deci nici domniia în Tîrgovişte mult n-au şazut, ci numai pîn’ la Ovedenie şi apoi a doao zi, fiind zioa sîmbătă la noiemvrie în 22 dni, dă aici dîn Tîrgovişte, domniia purcegînd şi mergînd pă la satele mării-sale Potlogii, Mogoşoaia, la noiemvrie în 27 dni, au întrat în Bucureşti cu alai foarte frumos şi şăzînd cu fericire în scaun, se-au slobozit tunurile şi au îmbrăcat şi caimacamii cu caftane, dup-obiceiu. 
      Aici pentru o pomenire numai am vrut să semnezu aceasta ca să să ştie: întîmplîndu-se a veni dă la Alexandriia patriarhul Gherasim aici în ţară (carele şi mai înainte vreme iar în zilile luminatuui domnu Io Costandin Basarab Brîncoveanu-voievod mai venise şi iar să dusese), săvai slab şi bătrîn foarte dă firea trupească era. Iar la ştiinţă mult mai înalt şi mai slăvit dă cum era mai înainte, şi întîmplîndu-se a fi aici şi părintele Hrisanthu, patriarhul Ierusalimului, sărbătorile naşterii şi peritomi şi a bogoiavleniii, cu parisie aici la Bucureşti le-au făcut. 
      Însă măriia-sa vodă pentru ca să să facă mai mare parisie (lucru care în pămîntul acesta nu să ţine minte să fie fost sau să fie făcut altădată), au socotit măriia-sa şi aşa i-au pohtit pe amîndoi preafericţii patriarşi dă au mersu la frumoasa şi minunata mănăstire a lui Sfeti Gheorghie dîn Bucureşti, dă au slujit sfînta liturghie amîndoi patriarşii cu 4 arhierei, anume: Climint Udriianul, Afxentie Sofianul, Maxim Mara Ierapoleos, Mitorfan Nisis şi cu mulţime dă preoţi, diiaconi. Acolo era şi domnul cu toată boirimea şi alt norod mult şi adunare, care frumuseţe şi parisie condeiul nu o poate arăta. Sfîrşind sfînta liturghie, părintele patriarhul al Alexandriii au făcut cazanie foarte frumoasă; după aceia işind dîn biserică, domnul dîmpreună cu patriarşii şi cu arhiereii s-au suit sus în casele cele patriărşăşti, unde s-au şi ospătatat, veselindu-se *[158] atît dă minunata şi frumoasa parisie ce au făcut, cît şi pentru preafericiţii patriarşi, căci amîndoi aicea se-au întîmplat şi sfînta liturghie dîmpreună în slăvita lavră a lui Sfeti Gheorghie au săvîrşit, dînd mulţumită şi slavă vecinecului Dumnezeu şi după scularea mesii, măriia-sa vodă au mersu la curte. 
      Fiind domnia în Bucureşti, veste că la marginea Ţării Moldovei au venit, cum că vine sol dă la domnul ce era Mihaiu-vodă: Ion-Sturzea marele paharnec, carele aici sosind în zioa de ajunul Bobotezii la ghenarie zile 5, în zioa dă Bobotează, măriia-sa vodă dă dimineaţă au trimis şi aducîndu-l s-au împreunat cu dînsul. După aceia s-au pogorît măriia-sa şi la săbor, după obiceiu fiind şi solul şi aşa după sobor au auzit şi sfînta leturghie, făcînd părintele patriarhul Ierusalimeanul liturghie, şi aşa pă sol într-acea zi la masă nu l-au oprit, ci iar s-au dus la gazdă-şi, trecînd cîteva zile, l-au ospătat după obiceiu, frumos şi după aceia, a doao zi, chemîndu-l dă ş-au luat zioa bună, l-au îmbrăcat cu contoş frumos cu apcea dă samur şi la ghenarie 14 dni au purces dă aici de s-au dus la stăpînul său Mihaiu-vodă. După aceia socotind măriia-sa vodă, au trimis şi măriia-sa după obiceiu sol la Moldova pre Radul Golescul vel-clucer, purcegînd dă aicea la fevruarie 12 dni, şi s-au înturnat la martie 20. 
      Aicea iar pentru o pomenire s-au însemnat ca să să ştie: cînd au fost cursul anilor dă la Hristos 1708 ş-au dat obşteasca datorie şi preasfinţitul părinte mitropolitul ţării kir Theodosie, carele mult bolind, atît de slăbiciunea bătrîneţelor cît şi alta osibită a trupului boală şi viind ceasul cel hotărît al zilelor, au adormit în domnul la luna lui ghenarie 27, iar arhiereu ţării 40 de ani [au fost].
      După ce deci au răposat, gătind toate cele ce au trebuit ale pogribaniii, au mersu a doao zi măriia-sa prealuminatul domnu chemînd şi pre amîndoi patriarşii: cel dă la Alixandriia şi cel dă la Ierusalim, de au fost la slujba pogribaniii şi toţi arhiereii cîţi s-au [159] aflat aici, preoţi, egumeni şi altă mulţime de norod, atît bisericescu cît şi mirenescu, l-au slujit în sfînta Mitropolie cu cinste mare, luîndu-şi toţi creştinii iertăciunea cu sărutarea sfintei lui mîini. 
      După aceia deci s-au suit în casele vlădiceşti şi împreună cu sfinţii patriarşi şi arhierei, cu toată boierimea, după ce deci măriia-sa vodă în casă au întrat cu cei mai sus pomenţi, au început a vorovi pentru alegere dă vlădică, ca să să puie, pentru ca să să păstorească turma lui Hristos cea prevoslavnecă; fiind dar cu diiata răposatului părinte mitropolit kir Theodosie, ales ca să rămîie în urma lui păstoriu sfinţiia-sa părintele rîmniceanul kir Anthim, care acea diiata înaintea tuturor scoţîndu-se de s-au citit, aşa cu un cuvînt toţi au zis cătră măriia-sa vodă atît părinţii patriarşii cît şi alţi arhierei şi boiari ca: precum batrînul păstoriu răposatul părinte au hotărît şi au ales pă acel pomenit episcop rîmnicean, el să fie arhiereu şi vlădica, iar nu altul, şi aşa văzînd măriia-sa că toţi aşa află şi găsescu să fie, l-au chemat acolo în casa cea vlădicească şi i-au dat cîrja. După aceia au venit la curte măriia-sa şi gătind pri Gligoraşco ciohodarul, l-au trimis cu cărţi la biserica cea mare la Patrierşiia Ţarigradului, ca după orînduiala bisericească să-i trimiţă edosis şi metathesis, ca să poată fi arhiereu vlădică, şi aşa mergînd şi isprăvind treaba cu care s-au fost trimis s-au înturnat, sosind aici la fevrarie 19 dni, făcînd dă la ţarigrad părintele pătriarhul exarh pre părintele proin odriian kir Climint, ca să-i facă metathesis şi aş la fevruarie 21 dni, i s-au făcut metathesis de la episcopiia Rîmnecului la vlădiciia ţării. După aceasta deci, a doao zi la fevruarie 22 dni, după ce măriia-sa vodă de la liturghie au işit, slujind liturghiia părintele patriarhul Alexandrias, fiind dumineca cea dentîi a postului care şi să numeşte, au trimis măriia-sa pă dumealui Ştefan Cantacuzino marele postelnic, cu carîta cea frumoasă domnească şi cu alaiu frumos la sfînta Mitropolie, dă [160] l-au proscalisit să vie la curte, pă carele aducîndu-l pă scara cea mare pen divan, s-au împreunat cu măriia-sa vodă, sărutîndu-i măriia-sa mîna şi fîăcîndu-i frumoasă oraţie dă păstoriia ce i s-au dat, iproci. 
      După aceia, şăzînd puţin la voroavă, au poruncit măriia-sa de au mersu toţi boiarii în casă şi bînd vutcă şi sinharisindu-l, au mersu toţi boiarii dă i-au sărutat mîna şi aşa iar mai sus pomenitul vel-postelnec au mersu cu sfinţiia-sa dă l-au dus la sfînta Mitropolie. 
      
      Cap. LXXXII 
      [CUM AU VENIT FERMAN DE LA ÎMPĂRĂŢIE, CA SĂ TRIMIŢĂ DOMNUL CARĂ ŞI SALAHORI LA CETATEA BENDERULUI ŞI HARACIUL PE JUMĂTATE ÎNAINTE] 
      Fiind domniia în Bucureşti, au venit veste de la capichehaiale de la Poartă, că orînduindu-se salahori şi cară să meargă să lucreze la cetatea Benderului, ca şi în trecutul an şi cum că fermanul acela ce s-au făcut, s-au orînduit să vie în ţară Aivaz aga ceacîrgi-başa împărătescu şi aşa puţinele zile trecînd, au sosit şi acel agă cu fermanul împărătescu, aici în Bucureşti, fiind domniia. După ce deci au sosit şi împreunîndu-se cu măriia-sa vodă, au citit fermanul şi cunoscînd porunca împărăţiii ce iaste, săvai că foarte cu durere dă inemă şi întristăciune la toţi: de vreme ce fără de plată să lucreze la cetate, atît carăle, cît şi oamenii în fermanu poruncea şi nu mai puţină sumă, ci 1.500 de salahori şi 220 de cară şi 60 de toporaşi, însă într-alt chip cum a face neputînd, măriia-sa au făcut nevoinţă în tot chipul de au făcut cum au putut. Cît n-au ajuns dîn slujitorii ţării, dîn călăraşi, den dorobanţi şi dîn scutelneci, au plătit cu bani salahori dă au plinit acea sumă şi aşa gătind şi aga şi dăruindu-l, dempreună cu salahorimea l-au pornit dă aici, la martie 31 dni, trimiţînd cu acei salahori i cară ispravneci pă Mănăilă vel-şătrar i Costandin cluceriul Rale. 
      [161] După aceia deci multă vreme nu s-au zăbovit, ci de iznoavă altă poruncă împărătească au venit cu un mehter-başa al veziriului, că să mai dea tot la cetatea Benderului încă salahori 500, şi cară 100, şi meşteri de lemnu 40, care poruncă măriia-sa vodă auzindu-o şi văzînd, mult s-au mîhnit şi s-au întristat. Iar într-alt chip a face n-au avut cum, fără cît cu bani salahorii aceştia şi carăle au nevoit de i-au împlinit şi după poruncă cu un Iane căpitanul ot Caracal, la ceialalţi la Bender i-au trimis. Şi întru aceasta, porunca împărăţiii fără dă zăbavă s-au săvîrşit şi s-au făcut. După ce deci salahorii i-au pornit şi pe aga al veziriului mai sus pomenitul gătind şi, pă Şărban Bojoreanul vel-vistier l-au trimis la Poartă, scriind lui Ianache Văcărescul vel-paharnec, ca să vie, şi la aprilie 26 dni, l-au pornit. Iar vel-paharnec au sosit la mai 10 dni, şi întîmplîndu-se boala ciumii a să înmulţi în Bucureşti, nimic n-au mai zăbovit măriia-sa, ci la mai 5 dni, purcegînd dîn Bucureşti cu alaiu frumos, întîiu la satul Mogoşoaia au mersu, dă acolea la Potlogi, apoi dă la Potlogi la scaunul Tîrgovişii a mersu, întrînd în oraş cu alaiu frumos, după obiceiu, la mai 14 dni, leat 7216. 
      Şăzînd domniia tot în Tîrgovişte, au venit totdăodată fără veste Hasan aga, imbrohorul veziriului, cu feman împărătescu ca să dea măriia-sa dîn haraci înainte pă jumătate, adecăte 142 pungi, care poruncă măriia-sa auzind, într-alt chip a face n-au avut cum, fără cît cu împrumutare după la boieri, cu dă la măriia-sa puind şi împrumut după la unii, după la alţii, ca nici pă săraci mai înainte dă vreme să-i căznească, nici porunca împărăţiii jos să stea şi nici aşa banii plinind la iunie 15, i-au pornit dă aici, trimiţînd cu dînşii ca să-i ducă la mirie pă vătaful za călăraşi, care ducîndu-i acolo i-au dat şi la vreme porunca se-au înplinit şi se-au făcut. Iar după pornirea lui Hasan agăi cu banii haraciului, măcar că dă curînd era trimis vtor vistier Bojoreanul la Poartă, iar încă [162] şi fiind trebuinicios pentru trebile ţărîi, măriia-sa vodă au socotit dă au trimis pă Radul Dudescul vel-sluger la Poartă şi lui vel-vistier i-aus scris să vie, pornind pă vel-sluger dă aici la iunie în 26, şi vel-vistier au sosit în Tîrgovişte la august 26. 
      Cap. LXXXIII 
      [AICEA ÎNSEMNEZ CĂ, AVÎND DOMNUL ÎN ANUL 
      ACESTA PUŢINĂ LINIŞTE, A FĂCUT ŞI NUNTA FIICEI 
      MĂRIISALE BĂLAŞA CU MANOLACHE, FECIORUL 
      LUI CHIRIŢĂ ANDRONACHE (LAMBRINO), DE LA 
      ŢARIGRAD, ŞI DE RĂSCOALA CERCHEZILOR ŞI MAZÎLIREA LUI CAPLN GHEREI, HANUL CRÎMULUI] 
      Viind vremea cea hotărîtă a virstii cocoanei mării-sale lui vodă cei dă a şasea, anume Balaşa, şi fiind orînduit de Dumnezeu, bine socotind măriia-sa, au găsit pă un fecior dă boiariu ţărigrădean, anume Manolache, fiind cupariu mării-sale şi de mică vîrstă crescut în casă, pre carele socotind a fi vrednic, fiind chivernisit la minteşi cu toate podoabele cele fireşti, atît cu cele denlăuntru cît şi cu cele dîn afară, împodobit, a-l face ginere şi fiiu, l-au învrednicit şi întîi au trimis măriia-sa pre Antonie gramaticul împreună cu rădvan domnescu de au adus pă tată-său de la Ţarigrad, om foarte înţelept şi învăţat fiind în limba elinească şi dregătorie avînd la biserica cea mare a Ţarigradului, hartofilax fiind, anume Chiriţă Andronache. După ce deci aici l-au adus, atuncea şi logodna au săvîrşit, dînd inele după obceiu, şi aşa gătindu-se măriia-sa dă nuntă, grijind cele ce trebuia ale nunţii mai nainte vreme, au început nunta, la octomvrie 27 dni, şi la octomvrie 31 dni, s-au săvîrşit cununîndu-l cinstitul şi preaînţeleptul boiariu Costandin Cantacuzino biv-vel-solnec, însă epitrop fiind pus dăspre partea preasfinţitului părintelui patriarhului Ierusalimului kir Hrisanth, carele întîmplîndu-se sfinţii-sale a merge la sfîntul mormînt la, Ierusalim, aşa [163] sfinţiia-sa au socotti, fiind în mare prieteşug cu pomenit cinstitul boiariu, dă l-au rugat şi l-au poftit pen scrisoare ca dăspre partea sfinţii-sale, cum s-au zis, să cunune. 
      Şi aşa cu mare cinste şi pompă i-au cununat, fiind multă adunare la această nuntă, atît dă boierii ţării, cît şi dă altă prostime şi cliros bisericescu arhierei, iproci. 
      Fiind încă şi preasfinţitul patriarh al Alexandriii kir Gherasim, carele au săvîrşit sfinţiia-sa şi moliftele sfintei cununii. După aceia şăzînd la masă cu mare parisie şi ospătîndu-se cu multă cinste, dîndu-se dăspre partea mării-sale lui vodă măhrămi la toţi boiarii cîţi la masă şădea, s-au săvîrşit nunta [cu multă cinste] şi mare veselie, urîndu-le toţi tinerilor multă norocire şi fericire de la Dumnezeu. 
      Şi aceasta pentru o pomenire, ca să să ştie, aicea s-au însemnat că într-acest an al dooăzecilea al domniii mării-sale lui Costandin Basarab-voievod, fiind han al Crîmului Caplan Gherei, s-au sculat cu toate oardele tătărăşti, cu Şirem-bei al Crîmului şi cu mulţime de tătari şi mîrzaci de au mersu la cerchezi ca să-i supuie după voia şi pofta lor, pentru că cerchezii nemaiputînd suferi luările şi alte jafuri ce făcea, le-ar fi fost răspunsu ca ori să se lase după obiceiurile şi legăturile cele vechi care avusese cu împărăţiia turcească, au ei nu vor mai asculta poruncile împărăteşti, nici vor da nimic dîn cele ce era legaţi împărăţiii să dea. Aceasta dar auzind Poarta turcească, au dat voie hanului celui ce s-au numit mai sus dă au mersu asupra cerchezilor ca cu sabiia să-i supuie după voia lor, cum zişi, şi aşa mergînd, cerchezii încă gătindu-se dă războiu şi în locuri bune pe hanul aşteptînd, pe carele fără de veste noaptea lovindu-l, mulţime de tătari au perit, şi Şirem-bei al Crîmului şi puţini den mîrzaci vii au scăpat, pierzînd hanul toată curtea lui, şi corturile, şi tot ce au avut. Numai el cu fuga abiia au scăpat şi cu puţini den tătari, cum [164] n-au vrut nici ar fi gîndit, la Crîm s-au întorsu. Această mare întîmplare şi ocară tătarilor întîmplîndu-se şi împărăţiia înţelegînd, ca să potolească şi să singă ocara aceia, au mazîlit pe Caplan Gherei-hanul şi au pus han pe frate-său Dovlet Gherei, pre carele în trecuţii ani l-au fost mazîlit. 
      Într-acest an s-au isprăvit şi cetatea Benderiului de tot lucrul ei, ce au fost fără de nici o plată a împărăţiii, lucrîndu-se numai cu munca şi osteneala săracilor pămînteni, lucrîndu-se la dînsa în doi ani cu mulţime dă oameni şi cară. 
      Plinitu-se-au anul cu toate cele de fericire ai dooaăzecilea ai prealuminatului domnu mai sus pomenit Io Costandin basara-voievod, la 29 ale lui octomvrie. 
      Cap. LXXXIV 
      DE AICEA ÎNCEPEM A SCRIE ORICE S-AR ÎNTÎMPLA 
      ÎN ANUL AL DOOĂZECILE ŞI UNUL AL DOMNIII 
      MĂRII-SALE LUI COSTANDIN BĂSĂRAB-VOIEVOD 
      Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit un agă al veziriului Selam-agasi, anume Ibraim aga halvagiul, cu ferman împărătescu şi cu cartea veziriului pentru banii adaosul haraciului, ca să-i trimiţă la miriia împărătească toţi dăplin, pungi 180. 
      Acest dar mai sus pomenit agă, după ce s-au împreunat cu măriia-sa vodă şi porunca împărăţiii i-au dat, după alte vorbe ce au avut numai ce au scos den sîn o pungă întru care era un hangiiar foarte scumpu, tot cu diiamanturi ferecat şi au zis lui vodă: „Iată, măriia-sa veziriul îţi trimete cest hangiiar giovaher, poftindu să-l priimeşti, că el mult au văzut de la tine, pentru aceia ţi-au trimis acest dar şi ca acestea”. 
      Măriia-sa deci cu multă cinste l-au luat şi au mulţumit milii şi bunătăţii ce au arătat măriia-sa veziriul [165] cătră măriia-sa, iproci. Mai zicîndu-i şi aceasta că-l pofteşte veziriul să-i scrie o carte să zică că orice au luat de la măriia-sa, bani sau scule, să-i fie halal, iar nu haram; şi aşa fiind lucru dă minune, de vreme ce alt domnu al ţării nu s-au învrednicit a avea daruri dă la stăpîni, fără cît singur măriia-sa, nu mai mult s-au bucurat şi slavă lui Dumnezeu au dat. 
      Pentru bani deci săvai că cu greu lucru era să-i împliească, că în grab a să strînge den ţară nu era putinţă, măriia-sa împreună cu toţi boiarii socoteală au făcut şi cu de la măriia-sa, cu de la boiari, cu de la bresle i preoţi, multe nevoinţă făcînd, banii i-au împlinit, însă pentru mai îndămîna trebii a să face şi a să săvîrşi, s-au arădicat măriia-sa de aici den Tîrgovişte la ghenarie 14 dni, şi mergînd pă la satele mării-sale Potlogii i Mogoşoaia, la ghenarie 19 dni, au întrat cu alai în scaunul Bucureştilor, dînd cu 6 tunuri şi îmbrăcînd pe caimacami cu caftane, după obiceiu. 
      După aceia deci gătind şi pe aga turcul, cu toţi banii adaosul haraciului, l-a pornit dă aici la ghenarie 22 dni, trimiţînd cu dînsul, măriia-sa, pă Iane, care fusese clucer mare dă arie ca să să afle acolo la datu banilor, cînd să vor da la miriia împărătească. 
      Aici pentru o pomenire şi aceasta să însemnează: că viind vîrsta şi hotărîta de Dumnezeu vreme a căsătoriii celui de al doilea fiiu al mării-sale lui vodă, anume Ştefan, bine au socotit şi cucoană a lua au aflat, a lui Ilie Cantacuzino, feciorul lui Iordache Cantacuzino vistiiarnecul, carele fusese vistiiariu mare la Moldova, în zilele lui Antiohie Cantimir-vodă întru a doao domnie a domniii lui şi aşa, măcar că logodna să făcuse cu cîteva luni mai înainte, cînd de nepriiatenii lui pribeag aicea în ţară fusese, iar după aceia cînd zioa să apropiase, măriia-sa vodă au gătit pre cinstitul dregătoriul mării-sale pe Toma Cantacuzino marele spătar, sol la domnul Moldovei, la Mihaivodă, *[166] dă l-au trimis, poftindu-l şi rugîndu-l ca să dea voie pomenitului mai sus Ilie vistiiariul împreună cu alte rudenii dă ale lui ca să vie la nuntă, pre carii lăsîndu-i şi voie dîndu-le au venit, şi aşa cînd în tîrgu era să între, le-au trimis măriia-sa vodă înainte sumă bună de slujitorime cu căpitanii cei mari şi 2 sănii domneşti, întru una să şază jupînesele şi într-alta numitul cuscrul mării-sale, vistiiariul, trimiţînd cu acele sanii pă Şărban Bojoreanul marele vistiiar şi pe Şărban Greceanul marele stolnec, carele şi ginere mării-sale era, pre care cuscru cu mare cinste în oraş l-au adus şi la gazdă orînduită l-au aşăzat, aşijderea şi pre alţi boiari nuntaşi, iar pe la gazdele lor orînduite. Dupe aceia a dooa zi au mersu dă s-au împreunat cu măriia-sa vodă, pre carei cu cinste şi bunăvoie i-au priimit măriia-sa. Aceasta au fost la ghenarie 31 dni, iar după aceia la fevruarie 17 dni, nunta începîndu-se cu mare veselie şi pompă, la fevruarie 20 dni, s-au săvîrşit şi cununîndu-l preacinstitul şi înţeleptul bătrîn boiar Costandin Cantacuzino biv-vel-stolnec, carele şi den botez, coconului naş fusese, şi aşa cucuniia au săvîrşit; preasfinţitul patriarh al Alexandriii kir Gherasim au cinstit cununiia. 
      Fost-au şi mitropolitul ţării şi alţi arhierei la masă şi frumoasă adunare, atîta boierimea ţării cît şi de boierimea Moldovei cîţi venise nuntaşi, pre carei şi cu măhrămi pre toţi dăspre partea gineriului i-au cinstit. Fost-au şi solul moldovenescu carele dă Mihai-vodă să trimisese, anume Costandin Gavriliţă, marele comis şi aşa cum am mai zis, cu mare şi preafrumoasă pompă s-au săvîrşit cinstita şi slăvita aceasta nuntă într-al 21- de ani al domniii mării-sale lui Io Costandin Băsărabă-voievod. 
      Şi aceasta iar pentru o pomenire aici însemnează ca să să ştie: că tot într-acest an al domniii mării-sale lui vodă viind vremea cea hotărîtă de sus, ca şi feciorul lui Şărban-vodă, carele să afla pribeag la Braşov, [167] să să căsătorească şi aşa încă mai nainte aicea în ţară cercînd ca să-şi găsească soţie şi neputînd afla obraz ca acela ca să-şi fie dă potrivă atît cinstii lui, cît şi neamului, den dumnezeiasca orînduială, lucrul aşa s-au purtat că fiind aici în ţară un beizade fecior de domnu al lui Antonie-vodă, Chiriţi Draco, anume Iordache, carele ţinuse o fată a lui Gligorie-vodă, şi el avînd o cocoană, măcar că să can rudea cu coconul lui Şerban-vodă dăspre tată-său, însă, scriind la Patrierşie la Ţarigrad, i-au adus blagoslovenie ca să o poată lua. Şi aşa măriia-sa vodă, gătind boiari de aici, întîi pe la Rucăr i Dragoslavele cu cocoana să o ducă, au trimis pe Pîrvan visteiariul şi pe Drăghici ceauşul Strîmbeanul cu jupînesele lor, iar călăreşte pe Praova au trimis pă cinstitul dregătoriu al mării-sale, pe Toma Cantacuzino vel-spătar, ca în locul mării-sale să fie nun, să-l cunune. Împreună au trimis şi pe Răducanul Cantacuzino biv-vtori logofăt şi alţi coconi dă boiariu, ca să să afle la acea cinstită adunare a nunţii, carei dă aicea au purces la fevruarie 21 dni, iar nunta s-au făcut acolo şi s-au săvîrşit cu mare pompă şi cinste la fevruarie 27 dni, în zioa de lăsata-secului dă postul cel mare, la Braşov. 
      Şi aceasta pentru o pomenire aici [să] însemnează, ca să să ştie: că iar într-acest an al domniii mării-sale lui vodă, la ghenarie 28 dni, leat 7217 la 10 ceasuri den zi, fiind vreme frumoasă, senin şi soare, la judeţul Buzăului, de ceia parte de apa Buzăului, au trăsnit atît de tare, cît oamenii şi dobitoacele au căzut la pămînt şi au căzut şi cîteva pietri de sus, care pietri dă minune le-au adus la curte, de s-au minunat toţi văzîndu-le. Pietri mari bucăţi şi negre ca zgura care nu au căzut peste tot locul, ci numai în 2 locuri, şi puţine, nu multe; ce va fi semnul acesta singur împăratul cerescu va şti, căruia a păzi cu mila sa norodul său [îi place]. Glas dă mare rugăciune s-au dat slavei lui cei vecinice. 
      [168] Cap. LXXXV 
      [CUM DOMNIIA A AVUT PACE ŞI RĂSUFLU ÎNTR-ACEST AN ÎN ŢARĂ]
      Întîmplîndu-se a fi părintele alexandriianului patriarhul aici, kir Gherasim, cîtăva vreme dupre cum s-au zis mai sus şi vrînd să să ducă iarăşi la eparhiia lui, dupe ce au trecut nunta domnească, măriia-sa vodă l-au gătit şi pre sfinţiia-sa, dîndu-i car cu cai, rădvan, un buluc-başă dă siimeni cu seimenii, dăruindu-l atît mărie-sa cît şi boierimea ţării, cine cu ce au putut, şi aşa la martie 3 dni, de aici den Bucureşti cătră Odrii au purces, blagoslovind pre toţi şi mulţumind. 
      După aceia gătind măriia-sa vodă şi pe dumnealui Ianache Văcărescul vel-paharnec, l-au trimis la Poartă, ca să să afle la trebile ţării şi poruncile domniii, ca să meargă el şi să vie Radul Dudescul vel-slujer, carele de multe luni în slujba domnească acolo să afla şi aşa vel-paharnec dă aici la martie 7 dni, au purces, iar vel-sluger au venit aici la aprilie 2 dni, pre carele măriia-sa vodă cu bunăvoinţă priimindu-l şi mulţumindu-i dă dreapta slujbă şi osteneală ce au făcut în treaba ţării şi a domniii şi cu conteş de ale mării-sale l-au îmbrăcat cu pacele de samur. 
      Şăzînd deci măriia-sa vodă în Bucureşti şi fiind vreme bună de primăvară şi neavînd nici o supărare dă cătră Poartă, s-au îndemnat măriia-sa de au mersu cătră satul mării-sale la Obileşti, în preumblare, purcegînd den Bucureşti la mai 12 dni, şi acolo cîteva zile preumblîndu-se, la 24 dni iar au venit măriia-sa la scaun la Bucureşti, unde nu mult zăbovindu-se, s-au gătit de Tîrgovişte şi la iunie 8 dni purcegînd den Bucureşti şi mergînd pă la satele mării-sale Mogoşoaia i Potlogii, de s-au preumblat, la iunie 18 dni, au întrat, după obiceiu, la scaunul Tîrgoviştii, cu alai frumos, îmbrăcînd şi pă vornecul de Tîrgovişte cu caftan, după obiceiu. 
      [169] Într-acest an împăratul turcescu sultan Ahmet făcînd nuntă mare şi frumoasă la mai 12 dni, leat 7217, ş-au dat pe fii-sa după silictar Ali-paşa, însă cocoana sultana numai de patru ani fiind o au măritat. 
      Cap. LXXXVI 
      [FERMAN DE TRIMITEREA HARACIULUI LA MIRIIA 
      ÎMPĂRĂTEASCĂ ŞI CUM AU VENIT LA MĂRIIA SA SOL DE LA MOLDOVA] 
      Fiind domniia în Tîrgovişte, au venit ferman împărătescu, trimiţîndu-l boiarii capichehaialele dă la Poartă (cu care ferman fiind orînduit să vie un agă cu dînsul, s-au socotit boiarii capichehaialele de i-au dat pungi 20 pentru osteneala lui, den poruca mării-sale veziriului), în care ferman poruncea mării-sale lui vodă să trimiţă den suma banilor haraciului 140 de pungi. Deci, după poruncă, măriia-sa vodă făcînd multă nevoinţă, la vremea cea ce era poruncită gătind acei bani deplin, i-au trimis la miriia împărătească, dă i-au dus Costandin Diichitis, vătaful de aprozi.
      Şi aceasta încă să însemnează ca să să ştie: că Mihaiu-vodă, domnul dă la Moldova, arătîndu-se dă la o vreme cu multă împotrivire împreună cu sfetnicii boiarii mării-sale Cupăreştii cătră măriia-sa vodă şi după aceia socotindu-se ei că acea faptă şi rea chiverniseală a lor ce făcea la nici o cale bună şi de folos nu-i va scoate, numaidecît Mihaiu-vodă au gătit pe cel mai de aproape boiariu şi sfetnec al său, pre Iordache vornecul Ruset, de l-au trimis aicea la măriia-sa vodă, nu ca un sol ci ca un om dă casă ce era, să-şi spuie pricinile şi iarăşi să împace lucrurile. Carele viind aici, măriia-sa vodă cu cinste l-au priimit, şi el dăspre partea domnului său cele ce poruncite i-au fost mării-sale i-au zis şi au arătat şi răspunsul luîndu-şi, iarăşi s-au învîrtejit înapoi, opt zile numai aici făcînd. Şi într-acele 8 zile împreunare *[170] au avut de trei ori, mîncînd bucate cu măriia-sa de 2 ori, air cu alt cu nimeni den boiarii ţării împreunare n-au avut, nici el la nimeni n-au mersu,nici la dînsul nimeni n-au mersu, ca să să împreune. 
      Şăzînd domniia încă în Tîrgovişte, au venit poruncă de la puterneca împărăţie cu un agă al veziriului Rahtivan-başa ca să trimiţă măriia-sa vodă 250 de cară şi 800 dă salahori să lucreze acum la cetate la orice ar trebui, la lemne, la pietri, iproci. Care prouncă măcar că foarte cu greu, vreme dă iarnă fiind, era şi cu pripă a să face, însă măriia-sa vodă, cu toată nevoinţa, porunca împărăţiii au împlinit, gătind oameni şi carăle; cu carii căpetenie lor au trimis pe Robe cel tînăr, căpitanul ot Rîmnec, purcegînd dă aicea la octombrie 10 dni. După aceia gătind măriia-sa banii haraciului cîţi rămăsese, i-au trimis cu ginerele mării-sale, Iordache vel-agă, împreună cu Sterie căpitanul, ca şi banii haraciului la miriia împărătească să-i ducă şi să rămîie acolo la Poartă şi purtătoriu dă grijă trebilor ţării, pentru că lui Ianache Văcărescul, vel-paharnec, măriia-sa poruncise să vie, de vreme ce şăzuse 7 luni acolo la Poartă, carele purcegînd de acolo, au sosit aici la noiemvrie 2 dni.
      Plinitu-se-au anul cu fericire al doaozecile şi unul al domniii prealuminatului domnu Io Costandin Băsărab-voievod la octomvrie 29 dni. 
      Cap. LXXXVII 
      AICEA ÎNCEPE A SĂ SCRIE ORICE S-AR ÎNTÎMPLA 
      LA ANUL AL DOAOĂZECILEA ŞI DOI AL DOMNIII 
      MĂRII-SALE LUI IO COSTANDIN BĂSĂRAB-VOIEVOD 
      Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit veste că au pus alt domnu la Moldova, prinzînd şi scoţînd pre Mihaiu-vodă cu mare urgie, purtîndu-i-se numele că au stricat ţara şi s-au arătat ca un hain împărăţiii, iproci. 
      [171] Pus-au dar domn pre Nicolae Mavrocordat, feciorul lui Alexandru Mavrocordat, marele dragoman împărăţiii turceşti, însă nu cu puţinea cheltuială domniia au luat, cum s-au auzit, şi zicîndu-i să fie credincios împărăţiii şi să-i fie grijă ţara şi să dreagă, iar să nu să mai strice dupre cum iaste stricată, iproci, îmbrăcînd caftan la 6 ale lunii lui noiembrie, leat 7218 şi la luna lui ghenarie, în zile 25, s-au auzit că au ajunsu la scaunul său la Iaşi, ducînd el mulţime de greci ţarigrădeni, iproci, iproci. 
      Cap. LXXXVIII 
      [PORUNCĂ PENTRU SALAHORI ŞI CARĂ LA MAI 
      MULTE CETĂŢI ŞI DE SCHIMBAREA VIZIRIULUI] 
      Venit-au dă la împărăie mării-sale lui vodă, cu agi vezireşti cu fermanuri, poruncind ca să trimiţă să lucreze la cetatea Brăilii, la cetatea Giurgiovului şi la cetatea Albă, care porunci măcar că grele şi peste putinţă era, aflîndu-se în multă mirare măriia-sa şi socoteală cum s-ar putea chivernisi lucrul spre a săracilor putinţă şi aşa cu multă nevoinţă, orînduial au făcut ca porunca împărăţiii în desăvîrşit să să facă, să să lucreze şi să să isprăvească ca şi întru aceasta porunca împărătească să să împlinească. 
      După aceasta dară, socotiind măriia-sa pentru chiverniseala cea mai bună a trebilor dă la Poartă ale mării-sale şi ale ţării, au trimis pre dumnealui Radul Golescul, marele vornec, să fie purtătoriu de grijă la Poartă de toate poruncile mării-sale, purcegînd dă aicea den Tîrgovişte la fevruarie 10 dni, leat 7218, şi sosind dumnealui acolo la Poartă să vie ginerele mării-sale Iordache Creţulescul vel-agă înapoi acasă-şi. Şi aşa după trimiterea mai sus pomenitului vel-vornec, nici măriia-sa n-au zăbovit, ci la fevruarie 10 dni, purcegînd dă aicea den Tîrgovişte, au sosit la scaunul măriia-sale la Bucureşti, fevruarie 14 dni, întrînd cu alaiu mare şi frumos. După aceia au îmbrăcat pre caimacami cu caftane, după obiceiu, dînd şi cu 6 tunuri. 
      Fiind domniia în Bucureşti, au venit mării-sale lui vodă veste de la margine că vine sol de la Moldova dă la Neculae-vodă, după obiceiu, anume Chiriţihus Mutrachi vameşul cel mare, carele şi aici au sosit la fevruarie 25 dni. După aceia şi cu măriia-sa vodă s-au împreunat, arătînd dăspre partea domnu-său mult priiteşug şi dragoste. După aceia trecînd trei-patru zile, l-au şi ospătat măriia-sa, după obiceiu, şi la zioa-bună l-au îmbrăcat, conteş frumos cu pacea de samur, şi la 4 dni ale lui martie au purces, de s-au dus iarăşi înapoi la Moldova, la domnul său. Trecînd deci puţine zile, după obiceiu, au gătit şi măriia-ssa sol de au trimis la Necolae-vodă, la Moldova, pă Gheorghie Castriotul biv-vel-comis, purcegînd dă aici la martie 12 dni, şi s-au învîrtejit dă acolo la aprilie 5 dni.
      Iar la 15 au venit au agă cu ferman dă lă împărăţie ca să dea măriia-sa vodă 150 cară ca să meargă la cetatea Vozii să lucreze acolo ce ar fi treaba, care poruncă auzind măriia-sa foarte se-au turburat împreună şi toată boirimea, văzînd cît de greu iaste pre biata ţeară, dă vreme ce în 5 locuri a să lucra foarte cu greu era: la Oru, la Cetatea Albă, la Voziia, la Brăila şi la Gurgiov, însă cu porunca împărtească jos să nu stea, făcut-au domnul sfat împreună cu toată boirimea şi numaidăcît făcînd socoteală a să face cu bani, au gătit pă Mănăilă vel-şătrariu dă l-au trimis la margine şi i-au dat şi bani ca să găsească şi să tocmească cară şi gătindu-le să le pornească ca la vreme să sosească acolo unde era porunca să lucreze; şi aşa mergînd au făcut cu bani şi acei tăitori de lemne, şi cară şi le-au pornit: cele ce au fost dă Voziia, la Voziia, şi [173] cele ce era să taie lemne şi să le care, la Akerman. Însă nu ajungea greul şi păsul acesta ce era, ci iarăşi dă iznoavă cu agă vezirescu, cu ferman au venit poruncă ca dă iznoavă la cetatea Orului să mai trimiţă măriia-sa 500 de salahori şi 80 dă meşteri zidari şi încă cară 100, ca să lucreze ce va trebui acolo, care poruncă măriia-sa împreună cu toată boirimea auzind, în multă voie rea să afla, însă cu bună chiverniseală a mării-sale şi acestea făcîndu-se dîn dărăbanţi, scutelnici, călăraşi şi sărdari făcînd păste ei pă Caloian, carele fusese căpitan la Buzău, gătindu-i i-au trimis, isprăvind-s cu mare nevoinţă şi treaba, şi porunca aceia. 
      Şăzînd în Bucureşti domniia pîn’ la luna lui iunie şi viind vremea căldurilor, măriia-sa vodă se-au gătit şi, la 9 zile, dîn Bucureşti cu frumos alai au işit, mergîndu întîiu la Mogoşoaia, unde au venit şi veste dă la boierii dă la Poartă că nemaiputîndu-se suferi răutăţile veziriului, al paşii care era, împărăţiia l-au mazilit la iunie 3 dni, puind veziri pă feciorul Chipurlîului anume Numan-paşa, om foarte învăţat, bun şi înţelept. 
      Şî şăzînd cîteva zile la Mogoşoaia, s-au sculat dă au mersu la Potlogi şi de acolo, la iulie în 1 dni, au întrat în scaonul Tîrgoviştii cu alai mare şi frumos, îmbrăcînd cu caftan pe vornicul dă Tîrgovişte, după obiceiu. 
      Cap. LXXXIX 
      [IARĂŞI FERMAN DE TRIMITEREA HARACIULUI 
      LA BENDER ŞI DE SCHIMBAREA VEZIRIULUI] 
      Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit veste dă la capichehaiele că vine un capigi-baş cu fermanul pentru banii haraciului, ca să-i ia să-i ducă la Bender [174] şi aşa făr’ dă zăbavă aici au venit şi acel capigi-başă anume Mehmet-beiu, cu acea poruncă, ca să ia haraciul dăplin, 280 pol pungi, să le ducă la Bender la serascheriul dă acolo şi el să facă ceia ce Poarta îi va fi poruncit. Aşa deci măria-sa vodă văzînd porunca, îndată au dat poruncă şi cu mare nevoinţă apristuind, măcar că aşa în grab toţi a să strînge dîn ţeară cu putinţă nu era, numai făcînd sfat cu boierii, au aflat dă s-au pus împrumutare pă boieri, pă mănăstiri şi însuşi măriia-sa vodă au ajutat dă la măriia-sa la acea treabă şi păs al ţărîi, şi plinindu-se bani după poruncă i-au încărcat şi i-au pornit împreună cu Gligoraşco vtori vistiar dă s-au dus capigi-başa cu ei, să-i ducă unde au fost orînduiţi la Benderi, arătînd măriia-sa multă nevoinţă şi la acea mare treabă a ţărîi pîn’ s-au isprăvit şi porunca împărăţiii s-au împlinit. 
      Neputînd însă veziriul ce să pusese Numan-paşa să împlinească voia împărăţiii, dă vreme ce era om bun, direptu, dă la nimeni nu lua nimic şi împăratul fiind lacom şi nesăţios nicicum voaia şi lăcomia lui n-au putut-o îndăstula. 
      Deci împăratul văzînd că nu şi-au aflat om după pohta voii lui, l-au mazîlit, făcîndu-l paşă la Egrip, trimeţînd pre imbrohorul lui cel mare cu dînsul să-l ducă cu cinste la mansupul lui şi, în locul lui, au pus veziri pă Mehmet-paşa Baltagiul, carele mai fusese veziri şi-altă dată, tot în zilile acestui împărat, iar om bun şi blînd. 
      Viind vremea culesului dă vii şi fiind vremea dă sus bună şi dăspre Poartă linişte, măriia-sa vodă împreună cu toţi ai casii mării-sale s-au îndemnat dă au mersu la Piteşi, şi au fost acolo la cules, purcegînd dîn Tîrgovişte la septembrie 20 dni şi s-au învîrtejit în scaun iar, la septembrie în 29 dni. 
      [175]Cap. XC 
      DĂ AICI ÎNCEP A SCRIE CE S-AR ÎNTÎMPLA LA ANUL 
      CARE S-AU ÎNCEPUT AL DOAOZECILEA ŞI TREI 
AL DOMNIII MĂRII-SALE LUI IO COSTANDIN BĂSĂRAB BRÎNCOVEANU-VOIEVOD 
      Pentru chivernisirea trebilor dă la Poartă, trimis-au măriia-sa pă Radul Dudescul vel-sluger ca să să afle colo, cătînd trebile şi poruncile ce ar fi, şi aşa sosind el acolo, să vie ceialalţi boiari carii să trimisese adecăte: vel-ban Costandin Ştirbeiu i Ianache Văcărescul vel-paharnec. Pînă a sosi dar pomenitul mai sus vel-slujer la Poartă, veste boiarii capichehaiale au făcut mării-sale lui vodă cum că împărăţiia au hotărît să facă oaste împotriva muscalilor, de vreme ce fiind avut moscalii dă cîţiva ani mai înainte oaste cu şfeţii carii pen Ţara Leşască, pen Ţara Căzăcească avînd dă multe ori războiu, pînă în cea dă apoi, în trecutul an supt Poltava unde-i zicea, spre părţile hotarului Crîmului fiind craiul şfeţescu Carol împreună cu apostatul, hicleanul, Mazepa hatmanul cazăcescu, carele dăspre partea împăratului său să hiclenise, fugind la craiul şfeţescu. 
      Acolo dar cum zişi supt Poltava, mare războiu făcîndu-se, Dumnezeu au dat izbînda împăratului moschicescu dă istov, cum să auzise, pierzîndu-şi craiul şfeţescu toată oastea sa şi capetele oştilor, ghenăralii şi sfetnecii lui, unii perind în oaste, alţii şi mai mulţi luîndu-se în robie, numai el cu hicleanul pomenitul hatman căzăcescu Mazepa şi cu puţină oaste scăpînd, au tras la puterea şi ajutoriul împăratului turcescu la cetate la Bender, unde zic; pre carele priimindu-l turcii bine, l-au ţinut mai bine de un an acolo numai cu făgăduiale, făgăduindu-i că-l va duce la ţeara lui. După aceia socotindu-se, au hotărît să facă oaste asupra moscalilor, cum mai sus s-au zis, spre izbînda şi răsplătirea ce au făcut craiului şfeţescu, închizînd la Edicule şi pe solul moschicescu cu mare urgie şi aşa [176] poruncă au venit întîi cu mataragi-başa al veziriului ca să dea ţeara 6000 dă cai, 250 veziriului şi 350 pentru tunurile împărăteşti, poruncind vezirul cu tare ferman ca să trimiţă măriia-sa vodă aceşti cai cum mai curînd, pe iarnă să să afle la Ţarigrad, pînă la 20 de zile ale lui ghenarie. 
      Şi nu numai acea poruncă venise, ci tot cu acel mataragiu şi alt ferman, ca să ducă lemne la Giurgiov, să facă 50 dă acicuri. După aceia ş-altă poruncă cu ferman au venit, ca să taie 24.000 de lemne scînduri, grinzi, laţi şi altele, poruncind ca să fie pentru podul ce era să să facă la Sacci peste Dunăre, pentru trecerea oştilor turceşti, care porunci totdeodată sosind şi mai peste toate acestea, scriind boiarii de la Poartă că cere veziriul huzmet şi împăratul 300 dă pungi; toţi boiarii împreună cu domnul au rămas încremeniţi, mirîndu-se dă ce să să apuce să facă şi să isprăvească întîi, însă şi rugăminte, jalbe la stăpînitorii Porţii au trimis. Iar măriia-sa cu boiarii pentru chiverniseala acelor porunci cît putinţa era omenească a căuta n-au lipsit, pentru ca să să împlinească treaba şi porunca împărătească, săvai greu şi nesuferit lucru fiind a să face şi a să isprăvi cu anevoie era. Iar cu dumnezeiescul ajutoriu şi bună chiverniseală făcîndu-se şi acele trebi şi porunci s-au arădicat. 
      Şi aceasta să semnează ca să să ştie: că totdeodată şi fără de veste s-au înţeles că cu nevoinţa hanului, împărăţiia au făcut domnu la Moldova pă feciorul lui Cantemir-vodă, Dumitraşco, scoţînd şi mazîlind pre Necolae-vodă Mavrocordat, carele fusese domnu nici anul deplin la scaun domnind, carele nu cu puţine tirănii şi năpăstuiri spre săracii boiari pămînteni de acolo şi altă sărăcime fusese. Tiran nemilostiv zic că era, şi aşa, pe acel Necolae-vodă mazîlindu-l, l-au dus la Poartă. 
      Iar domniia şăzînd în Tîrgovişte pînă la fevruarie 6, miercuri, la 7 dni ale lui fevruarie au purces de au [177] mersu pe la satul mării-sale pe la Potlogi şi au întrat la scaun în Bucureşti la fevruarie 11 dni, cu alaiu mare, după obiceiu, îmbrăcînd şi pă caimacami cu caftane, după obiceiu, şi dînd şi cu 6 tunuri. 
      Cap. XCI 
      AICI SĂ ÎNSEMNEAZĂ PURCEDEREA DOMNULUI 
      LA OASTE; TRIMITEREA LUI GHEORGHIE COMISUL 
      DIN PORUNCA PORŢII LA MOSCALI ŞI FUGA TOMII 
      CANTACUZINO VEL-SPĂTAR CĂTRE ACEIAŞIMOSCALI 
      Fiind domniia la Bucureşti, poruncă au venit mării-sale cu un ciohodari al chehaielii aducînd ferman şi cartea veziriului şi a chehaielii ca să să gătească şi măriia-sa să meargă la oaste, dă vreme ce veziriul purcesese dîn Ţarigrad către Odriiu şi dă acolo dirept la Tighinea mergea, poruncind în ferman ca şi măriia-sa cu cîţi slujitori va avea să meargă la Benderiu, să să afle încă mai înainte pîn-a sosi veziriul acolo, şi aşa măriia-sa porunca împărătească luînd, îndată poruncă la toţi au dat ca să să gătească, şi gătindu-se după poruncă, toţi luînd pre Dumnezeu într-ajutoriu la mai în 7 dni, dîn scaon au purces cu mare şi frumoasă orînduială, măcar că cu multă struncinare şi supărare a tuturor fiind, iar ca porunca împărătească să să împlinească, cum mai sus am zis, au purces şi pînă la conacul dă la Gherghiţa mergînd, a doao poruncă a mării-sale dă la veziriul au venit, ca acolea să să oprească, nimic mai înainte călătorind. 
      Dirept aceia, după poruncă acolo cîteva zile şăzînd, unde hrana şi păşinea vitelor oştii împuţinîndu-se, s-au arădicat şi în gura Urlaţilor, la Albeşti, s-au mutat, şi acolo cîteva zile şăzînd, nu cu puţină nevoinţă domnul pentru folosul obştii şi al ţărîi să nevoia, şi nu numai cu bună şi înţeleapta chiverniseală a mării-sale ţeara folosind, ci şi cu mare sumă dă bani [178] au ajutorit, dă vreme ce turcii necontenit cerea, care măriia-sa conoscînd multa slăbiciune a ţărîi şi cererile păgînilor mari şi nesuferite fiind, dîn casa mării-sale ca să împlinească cumplita şi nesăţioasa lăcomie a turcilor pentru folosul, starea şi chiverniseala ţărîi, mare sumă dă bani au dat, care alt domnu nu au făcut. 
      Fiind deci domniia în gura Urlaţilor şi pavoslavnicul domnu îngrijat aflîndu-se în ce chip ar face ca într-o vreme cumplită ca aceia, întreagă să păzească ţeara şi fără primejdie dă cătră amîndoaoă părţile, adecă şi dă cătră turci şi dă cătră moscali, dumnezeiasca pronie, carea necontenit iaste păzitoare celui ce nădăjduiaşte întru ia, bine au voit ca şi acest lucru să să chivernisească de buna otprăvuire a îţeleptului domnu că, aflîndu-se turcii întru mare groază şi temere nu puţină, ca nu cumva să să biruiască dă moscali, carii încremenţi mergea la războiu şi cu totul dăznădăjduiţi dă izbîndă, dat-au voie veziriul mării-sale domnului să mijlocească ca un creştin către creştini, ca doară s-ar putea înnoi pacea între împărăţii. Deci măriia-sa cu această bună mijlocire, săvai că cunoştea cum că de vreme ce moscalii s-au pogorît la Prut nu era cu putinţă să să împace lucrurile, dar încă şi mai vîrtos ca pre moscali să-i îmbuneze, ca adecă să nu vie cu vreo bănuială asupra ţării şi mai ales ca un domnu creştin şi pravoslavnec, cu dragoste şi cu rîvnă creştinească şi fierbinte, la împăratul creştin bine au socotit să trimiţă cuvioasa cinste şi obligaţiia ceia ce să cădea, iar mai mult însă ca să împlineacă porunca stăpînească, şi aşa alegînd din boiarii mării-sale pe un boiariu bătrîn, anume Gheorghie castriotul biv-vel-comis, om cuvios, învăţat şi întru toate iscusit, carele şi mai denainte era ţarului cunoscut, pre acesta zic, alegîndu-l l-au trimis cătră ţarul, însă la iveală pentru pricina ce mai sus pomenim, adecă pentru înnoirea păcii, iar într-ascunsu pentru chiverniseala pămîntului. 
      [179] Carele mergînd ş-au dat soliia cătră ţarul la Iaşi, care solie atunci nu s-au priimit cu dragoste dă cătră ţarul, de vreme ce aşa bine şi frumos lucrurile chivernisindu-se şi la bună cale şi orînduială aşăzîndu-se (o mare minune!), totdeodată lucru negîndit şi nesocotit vremea au adus şi o mare apostasie au dăscoperit că pe cum de-nceput neiubitoriul neamului omenescu, semănătoriul de zizanii, începătoriul zavistiii şi însuşi zavistnecul şi ficleanul diavol, care pururea binele şi folosul îl zavistuiaşte, nu au lipsit nicidecum, nici lipseşte lucrurile a nu le turbura şi a le nelinişti. Şi cînd în bună odihnă şi linişte stau şi să află a nu le mişca şi a le strămuta, cunoscînd acea bună chiverniseală, ce den bună şi înţeleaptă socoteala domnului pentru folosul dă obşte să făcea, neputîndu-se odihni numai această ticăloasă de ţară, întru o fărîmă de linişte văzînd-o măcar că den altele ce timpul acela adusese întru dăstulă lipsă dă pîine să afla şi cu multă perire şi moarte în dobitoace, aflat-au mod şi organ ca acela pren carele a o turbura şi în grele bănuieli despre stăpînitori a o băga, şi toate cele ce domnul creştineşte pentru toată obştea de folos să nevoia a le preface, a le strămuta şi a le strica, aflat-au, zic, organ şi vas priimitoriu de zavistie pre Toma Cantacuzino, marele spătar, carele tocma ca cel, den 12 apostoli, Iuda, alegîndu-se şi dă cătră stăpînul său fără nici o nevoie ca un hiclean hainindu-se, Iudii cu adevărat s-au asemănat, pentru că den rîvna ce pururea spre cele dăşarte lumeşti avea, uitînd cinstea, folosul, mila şi cătarea, cea ce încă den copilăriia lui tocmai ca de la însuşi născătoriul său, încă şi mai mult pociu zice, de la domnu cîştigase şi avusese, pentru că precum zice filozoful: zavistia nu cunoaşte a alege folos, pre carele nu ca preun neam şi văr al mării-sale l-au căutat, l-au cinstit şi l-au iubit, ci neobosit den iubiţi fiii mării-sale îl avea şi mai cinstit, încă pociu zice, [180] şi mai iubit şi întru toate tainele şi sfaturile mării-sale neosibit, carele întru atîta cinste şi îndăstulare ce avea neîndăstulîndu-se, ci fiind oprinsu şi biruit de gîndul trufiii, urmat-au tocmai şi Eosforului şi lui se-au asămănat, carele au socotit să-şi puie scaunul peste norurile ceriului. Aşa şi acesta nu s-au înăstulat cu cîtă cinste şi vrednicie avea, ci stepăna domniii visînd şi dentr-aceia ce au fost au căzut, pentru că ochiul cel neadormit al nefăţarnecului judecătoriu precum iaste îndălungu răbdătoriu, iaste şi de sîrgu răsplătitoriu, precum mai înainte să va vedeaa, că Dumnezeu dupre cum zice şi înţeleptul Solomon: „Trufaşilor le stă împotrivă”. 
      Fiind dară turbat dă gîndul trufii şi coprinsu dă multă răotate şi zavistie, neuitîndu-se ticălosul la cîţi alţii ca dînsul mai înainte, carii cu multe feliuri dă moduri den multa lor răotate îndemnîndu-se spre pacostea şi surparea domnului s-au nevoit, sfîrşitul lor în cea mai după urmă în ce chip şi cum au fost că şi cu ochii lui au văzut, cu cîţiva marghioli blestemaţi şi de minte striini, cu carii viaţa lui îşi petrecea. Un Ghine, zic marghiol, curvariu, becisnec, blestemat, dă neam mojic şi foarte om spurcat, carele şi ceauş îi era, şi un Toderaşco brat David Ceauşul, neam foarte ciocoiu, şcheau, varvar şi plin de răotate, i Gavrilă vărul său, i un Mihalache căpitan cu carii sfătuindu-se şi alcătuindu-se, într-o noapte den ordie cu aceştia şi cu cîţiva slujitori şi cu slugi dă ale lui, o minune! ale lui, o minune! lăsînd cinstea, odihna, casa şi jupîneasa, ca un turbat noaptea s-au arădicat şi cu aceştia cătră moscali au alergat, călăuzindu-l dă aici Mihalcea stolnecul Cîndescul cu oameni dă ai lui pren munţii Vrancii trecîndu-l, care poate-fi că şi după niscareva nădejdi cu firea alunecîndu-se şi pre fiiul său Şărban dempreună cu dînsul trimisese, cătră carele o! cît de milostiv domnul s-au arătat şi nu l-au spînzurat, ci, [181] ca cînd n-ar fi fost vinovat, în seamă n-au băgat într-a lui Dumnezeu, lăsîndu-l, judecată, ca după ale lui lucruri şi fapte să-şi ia plată. 
      Deci trecînd Toma spătarul în ţinutul Moldovii, au tras la vestitul telpiz, domnul Ţării Moldovii, Dumitraşco-vodă Cantimir, cu care şi mai înainte vreme înţelegere avusese, dă vreme ce mintea amîndurora la acest feli dă lucruri blestemăţeşti şi necuvioase bine să potrivise. Şi cu el la Iaşi împreunîndu-se amîndoi la obuzul lui Şeremet fiind la Ţuţora, s-au dus cu tot adinsul cu mintea lui cea zburatecă, meletisind lîngă pacostea şi primejdiia ce ţărîi vrea să aducă şi dă istov surparea şi dezrădăcinarea domnului, şi nu să socotiia becisnicul că cel ce groapa altuia o sapă să brodeşte acela într-însa cade, şi nu să domireşte. Carele ajungînd unde pohta şi gîndul îi era şi cele ce-i era voia şi pohta dă la Şeremet isprăvind, rămas-au acolea vreo 4-5 zile, pînă şi ţarul la Iaşi au sosit. 
      Deci dă acolo cu Şeremet dîmpreună şi cu Dumitraşco-vodă Cantimir sculîndu-se, au mersu la Iaşi şi acolo cu măriia-sa ţarul împreunîndu-se şi isprăvind cu minciunile lui cele zavistnice cîte pohta lui au voit împotriva domnului şi adevărului. 
      Mai pre urmă şi Gheorghie comisul Castriotul, [ce mai sus] s-au pomenit, se-au împreunat cu iubitoriul dă Hristos ţear, dar nimic ascultare la cele ce dă la domnu creştineşte şi înţelepţeşte pentru folosul mai mult al mării-sale ţarului i să poruncise ca să zică şi să arate. [Sau dat] foarte înţelepţeşte pentru bună chiverniseală sfătuindu, că toate lucrurile Toma le strămutase şi foarte la cale rea împreună cu Dumitraşco-vodă Cantimir le pusese. 
      [182] Cap. XCII 
      AICEA SĂ ÎNSEMNEAZĂ CEA DÎN PORUNCĂ ÎN
      VÎRTEJIRE A DOMNULUI ÎN SCAUNUL TÎRGOVIŞ
      TII, ŞI VENIREA TOMII CU REN GHENERARIUL LA 
      BRĂILĂ, ŞI RĂZBOIUL CE AU FĂCUT TURCII 
      ŞI PACEA CU MOSCALII 
      Încă la gura Urlaţilor domniia fiind, venitu-i-au ferman ca să să învîrtejească şi scaonul, şi ţeara dă vrăjmaşi să-şi păzească, şi să să nevoiască ca trebile şi poruncile împărăţiii toate să le împlinească şi să le săvîrşească, viind încă atunci şi poruncă cu un agă al tefterdariului, ca să trimiţă 3.000 dă cară şi 1.000 dă salahori, lucru foarte greu şi peste putinţă, fiind ţeara şi dă flămînzie şi de răzmiriţă foarte necăjită şi struncinată, care domnul, ca să nu scandalisească pre stăpîni, ci precum dînceput, toate poruncile a le împlini s-au nevoit şi atuncea dîn carăle domneşti,boireşti, slujitoreşti, făcînd o sumă dă cară, cu Robe căpitanul le-au trimis şi cîţiva slujitori salahori. Şi iar mai gătind dă la margine alt sumă dă cară şi salahori cu bani, cu căpitani dă la margine, iar acolo la ordie le-au trimis.
      Iar măriia-sa orînduind pe margine căpitani, ca să fie dă pază, pe Gheorghie vel-căpitan za margine, pă Donie vel-căpitan za dărobanţi, pe Andreiaş căpitanul ot Ploieşti şi pe alţii, cu toată boirimea şi cu ceialaltă slujitorime, dîn gura Urlaţilor s-au arădicat şi la iunie 28 dni, în scaunul Tîrgoviştii cu frumos alai au întrat, unde şi doamna cu toţi coconii mării-sale să afla şi acolo aşăzîndu-se, căuta trebile şi poruncile împărăţiii. 
      Iar Toma spătarul aflînd priiminţă la ţarul şi vrînd ca cu slujba lui să să arate, ghenerălie au pohtit, făgăduindu-se împăratului cele ce mintea lui cea spurcată îl ajunsese şi nesocotind cele după urmă şi cîtăva sumă dă oaste au cerşut ca să meargă la Brăila, zicînd că acolo multă şi îndestulată zaharea va găsi pentru treaba oştii împărăteşti, pentru că conoştea slăbiciunea [183] ce avea moscalii dă zaharea, cît precum mai înainte viţi vedea că flămînziia, iar mai vîrtos să zic sfaturile şi socoteala acestor 2 nebuni Dumitraşco şi Toma, i-au făcut dă s-au ruşinat şi biruinţa au pierdut. Dînd dirept aceia ţearul Tomii ghenerăliia şi sfaturilor şi socotelilor lui celor nebuneşti urmînd, îndată la Brăila împreună şi cu Ren ghenerariul cu 10.000 dă moscali l-au trimis. Care după ce au sosit domniia în Tîrgovişte, nu multe zile trecînd, venitau veste dă la căpitanii cei ce păziia pe margine cum că Toma spătariul împreună şi cu Rn ghenerariul către Focşani pogoară, lucru negîndit şi foarte primejdios, care domnul aceia înţelegînd şi cîţi cu minte întreagă era, nu în puţină grijă şi turburare să afla pentru că în mare bănuială domnul şi ţeara dăspre turci pentru un lucru ca acela vrea cădea. 
      Ci iarăşi cu bună chiverniseala mării-sale, îmţelept şi foarte grijnec [fiind] şi mai mult pentru ţară şi patrie dîn inemă dorind, dă acea grea primejdie, fie lăudat numele lui Dumnezeu, bine au păzit, pentru că un lucru fără socoteală ca acela văzînd, ce Toma au făcut, nicidăcum cu firea nu s-au alunecat, ci la cele ce vremea cea viitoare vrea aduce, cu grijă să uita şi pururea gîndiia. Iară el ticălosul, cu mintea lui cea blestemată, nefăcînd lucrurilor şi vremilor chiverniseală, neaşteptînd, zic, lovirea şi izbîndirea oştilor, ci aşa numai pen nebunateca şi zburateca lui socoteală, cu nebune şi nesocotite făgduieli pe ţarul îndemnînd, fără de vreme acea sumă dă oaste dentru ale sale oşti au dăspărţit şi pre al lui sfat dempreună şi cu cel a [lui] Ren ghenărariul şi cu dînsul, precum mai sus am zis, la Brăila îndată au trimis; care adevărat că de nu voia şi mila lui Dumnezeu cu domnul şi cu ticălosul acesta dă pămînt dînceput ar fi fost şi, de nu pre domnu cu acea înţeleaptă chiverniseală ce au făcut l-ar fi năstăvit, întru mare primejdie şi [184] stingere dăsăvîrşit ticăloasa de ţară ar fi venit; precum şi ticăloasa dă ţară a Moldovei pren becisnica şi reaoa chiverniseală a răului şi nebunului domnu Dumitraşco Cantimir, la mare şi înfricoşată robie au căzut. 
      Dar preabunul nostru domnu, privind la nestatorniciia şi turburarea vremilor, nimunui dentr-acestea nu s-au potrivit, nici sfaturilor şi îndemnărilor celor fără socoteală a unor şi a altora dîn boiari, carii necontenit îl supăra şi pă afară multe zicea, nu s-au unit, îndemnîndu-l ca de cătră turci să să hainească şi moscalilor, precum Dumitraşco Cantimir, să să alcătuiască. Nici scrisorilor celor de multă laudă ale moscalilor, care den multa îndemnare a vrăjmaşilor fără de nici o socoteală îi trimitea, nici ziselor, scriselor şi laudelor lui Ren ghenărariul care den multa îndemnare a Tomii îi veniia, nici universalului ce Vlasie stegariul la mitropolitul Anthim pă taină adusese cu poruncă dă zaharele şi alte lucruri necăzute şi necuviincioase, nicidăcum nu s-au supus. (O! cît iaste fără de cale şi fără de cuviinţă părţii cei bisericeşti a să amesteca în lucrurile cele politiceşti şi în politiia şi eparhiia ce se află, a să arăta zavistnec şi turburătoriu, şi turmii cei încredinţate lui păgubitoriu şi făcătoriului lui dă bine, carele în stepena şi cinstea vlădicii l-au adus şi l-au înălţat; vrăjmaş şi împotrivnec lucru, foarte neplăcut şi lui Dumnezeu, şi oamenilor), ci foarte statheros şi nemişcat stînd şi pururea ochiul şi gîndul mării-sale la temeiul oştilor celor mari avînd, ca să le vază sfîrşitul în ce fel şi cum va fi; făcut-au mare răbdare şi mare îngăduială, nicidăcum în bună dînd celor ce-l îndemna moscalilor să să alcătuiască, pînă ce poate-fi că voia cea dă sus a sfîntului cerescu şi vecinic împărat, lucrurile precum au vrut aşa le-au şi adus, că altele sînt socotelile omeneşti şi altele aduce Dumnezeu. 
      Că mergînd moscalii pă dîncoace dă Prut asupra turcilor, dîn sus dă Fălciiu, într-un loc unde să chiamă [185]Gîrlele vlădicăi, în lunca Prutului, lîngă o mocirlă fiind moscalii tăbărîţi, venit-au turcii asupra lor la iulie 8 dni, duminecă can dă dimineaţă, care loc fiindu strimtu şi nedînd moscalilor acolea îndămînă a să bate, pentru că nici la apă nu putea să să apropie, ca să ia dă trebuinţa lor, într-aceiaşi duminecă, dupapusul soarelui socotit-au să să tragă înapoi, pentru ca să poată afla loc mai bun dă tăbărît şi să poată ajunge la apă. Şi aşa după ce au înserat, început-au a să trage noaptea înăpoi, spre luni toată noaptea şi a doao zi pîn-în neamiezi, nu departe dă conacul ce mai sus se-au zis, ci ca la un ceas şi jumătate, pîn’ la un loc ce să chaimă Stănileşti, şi acolo pă lîngă Prut tăbărînd şi aşăzîndu-se, pomenitu-se-au ocoliţi dă turci pă dă toate părţile, dă o parte dă turci, dăspre alta dă tătari, dăspe altă parte dă şfeţi, leşi şi cazaci, carii era cu craiul şfeţescu, şi într-atîta strimtoare pă moscali îi avea, cît dă către nici o parte nu putea să aisă nimenea dîn tabără, nici măcar pentru păşiunea dobitoacelor. Însă aşa ocoliţi aflîndu-se şi dă toate părţile stenohorisiţi, iar dă luni dîn namiezi, pînă marţi la vreme dă prînzul cel mic nu au contenit dîn foc nicidăcum, pînă ce şi dîn şanţurile ce noaptea turcii făcuse, cu granatele i-au scos. 
      În cea mai după urmă însă, văzînd moscalii mulţimea turcilor şi strimtoarea locului unde ei era tăbărîţi şi flămînzia, atît a cailor cît şi a lor, dă vreme ce caii ajunsese dă-şi mînca coadele şi coamele şi rodea polocoşurile după la cară, şi într-o parte le murea caii, într-altă parte slujitorimea, unde să făcuse şi putoare foarte groznică şi nesufeirtă dă mortăciuni, care aceste nevoi toate moscalii văzînd şi pierzarea lor înaintea ochilor avîndu-o, o minune! dîn netemerea ceia ce mai înainte dă turci avea, la groaznică înfricoşare ticăloşii au venit (vedeţi o cititorilor! lucrurile cele fără de sfat cîte rele şi primejdii aduc). Şi îndată pricină dă pace au pus mijlocirea creştinului nostru domnu, carea mai sus se-au pomenit că [186] pren boieriul mării-sale Gheorghie Castriotul vel-comis se-au trimis, zicînd că mai înainte nu se-au putut da audienţie adecă-te ascultare la cele ce domnul dîn porunca Porţii îi zisese, iar acum voiescu şi ei şi să pleacă la pace, la care turcii au răspunsu: că dă-i s-ar fi dat ascultare dîn’ceput dă cînd le-au mesru, s-ar fi făcut pacea fără dă paguba lor, iar acum nu priimescu nici într-un chip pacea fără a lor dobîndă, dă vreme ce în mînă le era mosclii, carii neputînd face într-alt chip, conoscînd neputinţa lor, dă mare nevoie îndemîndu-se, cu multe rugăminte au căzut la pace, făgăduind turcilor să le dea cetatea Azacului i Camenca şi să strice şi o cetate noao ce pre lîngă mare făcuse şi încă să-şiscoată şi oştile sale dîn Ţeara Leşască, ca să aibă craiul şfeţescu voie a trece la ţeara lui cu pace şi fără primejdie, dînd pentru credinţa plinirii acestor făgăduieli zălog turcilor pre feciorul lui Seremetov, voivodul oştilor lor, şi împreună cu el au trimis sol mare şi plenipotenţial pre Petre Şafirov, carele era sovescu împărăţiii şi aşa într dînşii pacea au legat, iulie 11 dni. 
      Şi într-aceiaşi zi de acolo dă unde era închişi, dîndu-le cale au purces, multe lucruri trebuincioase să ale războiului în Prut lepădînd. 
      Iar Toma spătariulşi cu Ren ghenărariul viind la Brăila şi greu războiu dîndu-i, o [au] şi luat, carii unde cu bucurie era, fără veste la mare întristăciune au venit, că după luarea Brăilii şi după prada ei, atuncea îndată fără zăbavă poruncă dă la ţarul lui Ren ghenărariul au venit ca şi ce vor fi luat dă la Brăila toate înapoi să le întoarcă şi l cu oştile lui fără zăbavă la celelalte oşti să să tragă. Care veste dă pace şi poruncă aflîndu-o amorţiţi au rămas: deci Ren după poruncă îndată întorcîndu-se durumul ş-au căutat, iar Toma spătarul văzîndu-şi isprava şi cum că cele ce socotiia asupra făcătoriului lui dă bine şi după Dumnezeu hrănitoriului lui, zic, asupra pravoslavnecului domni nu s-au învrednicit [a isprăvi], cu mare întristare [187] şi dă inemă zdrobire, pren mijlocul ţării numai cu vreo doi feciori în Ţara Ungurească au trecut şi acolo precum mintea cea zburatecă aşa şi portul schimbîndu-şi, iarăşi la moscali s-au dus. 
      Aşijderea şi marghiiolii cei ce cu el fugise, ca pui dă potîrniche risipindu-se şi de la Toma şi ei dîntru dînşii, cu multă zăbavă, iar la moscali s-au dus lăsînd case, muieri, copii şi mai ales cinstea şi odihna cei de cătră domnul ce avea. Vază dar fieştecine cît iaste dă amar a să împotrivi neştine domnului său şi făcătoriului său de bine, că rătăceşte ticălosul şi pîn ţări striine să pedepseşte, grămădindu-şi hulă de cătră oameni şi osîndă de către Dumnezeu. 
      Iar Dumitraşco-vodă Cantimir dă unde începuse a să scrie domnu vecinec al Ţărilor Moldovei ca un nemernec, împreună cu moscalii den ţara lui au fugit, căruia şi unii den boiari au urmat, însă cei ce cu el la sfat şi la socoteală să potrîvise anume: Ion Ţăruş hatmanul, carele şi cumnat îi era, Savin Zmucilă vel-postelnic şi Ştefan Luca vel-vistiar, Gheorghiţă vel-spătar, Sandu Sturzea vel-stolnec, Mogîldea vel-sărdar, Finic pîrcălabul de Soroca, Ion Bănariul vel-căpitan, cu aceşti, zic, şi cu alţii la Kiov au sosit şi de acolo la Harkov (unde împărăţiia aşăzămînt îi dedese) vrînd ca să să ducă, multă învăluială şi silă le-au făcut ca şi acolo să-i urmeze, cît tot Kiovul s-au turburat la purcederea lui dă acolo. 
      Deci dentr-aceşti boiari, unii şi cu voie şi fără voie au mersu, iar pre Ion hatmanul carele nicidăcum nevrînd să să ducă cu el,a scunzîndu-se, umbla cercetîndu-l den casă în acsă pren Kiov să-l prinză şi aşa aflîndu-l, supt vartă l-au pus şi cu mare ocară l-au dus. Dă care lucru necuvios, nespusă turburare şi zgomot cu mintea lui cea proastă în toată cetatea au făcut, ca pe ticăloşii boiari, după a sa cumplită voie la supunere să-i aducă; dă aceasta nu puţin s-au turburat şi nacealnicii Kiovului, dar nimic ticăloşilor *[188] dă boiari nu putea să le osfinţească, pentru că ocaz dă la ţarul avea cumplitul Cantimir. 
      Însă cu acestea toate mergînd la Harkov, între alte necuviinţe ce făcea locului şi boiarilor îşi scriia şi titiluşul într-acest chip, Hereditarius Rosie, care va să zică moştenitoriul Ţării Ruseşti. Dentr-aceasta cunoască-i fieştece înţelept mintea şi gîndul lui cel mîndru şi nalt, şi să socotească cît iaste dă lăudată cumpătarea întru toate, iar trecerea peste măsură cît iaste dă dăfăimată, iar după acestea toate cerşînd Cantimir dă la împărăţie să-l facă prinţeps acelui loc, adecă a Harkovului, s-au socotit dă l-au mutat dă acolo şi i-au dat aşăzămîntul la stoliţă pentru ca să nu-şi mai turbure măriia-sa gîndul după alte fandasii şi s-au plinit la dînsul pilda cea dă obşte care zice: „găina rîcîind îşi scoate ochii”: A scrie istoria acestui Dumitraşco-vodă Cantimir cu amărunutul să cuvine moldovenilor, pentru că le-au fost domnu, iar noi între istoriia ţării noastre am adus la mijloc pre scurt unele dentru faptele lui, una ca să vază fieştecine că greşeala şi nechibzuirea domnului a unei ţări pricinuiaşste stricăciunea şi ţării lui, şi altor stăpînitori ce întru sfaturile lui razimă, şi a doao, ca să i să cunoască răotatea şi nemilostivirea ce au arătat cătră boiarii ce după el au urmat. 
      Cap. XCIII 
      AICI SEMNEZU ÎNVÎRTEJIREA TURCILOR DĂ 
      LA RĂZBOIU ŞI PORUNCILE CELE GRELE CE ÎN URMĂ 
      DOMNULUI ŞI ŢĂRÎI AU VENIT 
      Învîrtejindu-se turcii cu izbîndă dă la războiu, nu în puţină trufie şi semeţie să afla. Şi îndată veziriul cu vestea izbîndii şi a păcii (măcar că era orînduit dă împăratul imbrohorul cel mare ca să să afle lîngă [189] veziriul, pînă ce să vor lovi oştile şi, ori în ce feli s-ar întîmpla, el să meargă să facă ştire împăratului), iar Osman aga, chehaiaoa veziriului, fiind om foarte lacom, telpizu şi iubitoriu dă cinste, în tot chipul au făcut şi l-au trimis pă dînsul, vestind prentr-însul dă toate cîte s-au întîmplat împăratului, carele cu bune vestiri sosind la împăratul, priimitu-l-au cu multă cinste şi numaidecît şi imbrohor mare l-au făcut, măcar că în gîndul şi capul lui era vezirlîcul. 
      Dar cu gîndul lui cel trufaş şi cu vorba cea îndrăzneaţă şi dîn ceia ce l-au cinstit au scăpătat şi în scurte zile şi viaţa, cuvintele lui precum s-au înţeles, i-au mîncat, că pînă într-atîta s-au lăudat, zic, înaintea împăratului, cît au zis că, dă ar fi vrut turcii, i-ar fi luat pă toţi [moscalii] legaţi, şi i-ar fi dus la împăratul, cuvînt care, nu numai lui sineşi au adus pacoste ci şi însuşi veziriului, precum mai înainte să va vedea. 
      Cu această vestire a izbînzii numaidăcît veziriul şi la domnul nostru au trimis pre mataragi-başa al său pre carele domnul cu cinstea cea cuviincioasă l-au priimit şi cu daruri după cinstea lui dăruindu-l, înapoi iarăşi l-au pornitu. după aceasta neapestit (neputîndu-se odihni răutatea şi zavistiia vrăjmaşilor) văzînd buna şi înţeleapta chiverniseală a domnului, ce într-acele cumplite vremi au făcut şi conoscînd că iarăşi rămîne lămurit dă cîte mai înainte neîncetat vrăjmaşii îl vînduse şi îl clevetise şi altă vînzare au mai aflat, ca doară l-ar putea aduce la primejdie, dar braţul cel sfînt al lui Dumnezeu care îl acoperiia şi îl păziia dă toate primejdiile ruşinat-au şi atunci pre vrăjmaşi; zis-au între alte multe vînzări mai pă urmă şi aceasta, cum că domnul adecă era gata să să hainească dă cătră turci şi să să alcătuiască moscalilor, şi cum că au gătit pentru treaba lor şi multă zaharea, numai vremea nu i-au dat îndămînă şi ca acestea cîte, care veziriul înţelegînd, numaidăcît (poate-fi că şi ca să ispitească), au trimis un capigi-baş cu ferman ca cum mai dăgrab să trimiţă la Ţutora 30.000 obroace [190] făină şi 50.000 obroace orzu [să fie] pentru călătoria craiului şfeţescu şi 250 cară cîte cu 4 cai, să le trimiţă la Bender pentru rădicarea uneltelor craiului, şi 500 dă oameni, ca să fie dă a direge şi dă a îndirepta drumurile pă unde tini şi noroaie s-ar întîmpla, care poruncă grea şi peste putinţă fiind, atît pentru multa sumă a zaharelii, a carălor şi a oamenilor, iar mai vîrtos pentru marea grabă şi pripă ce era, nu în puţină mîhnire, grijă şi multă inimă rea, domnul şi toată boirimea să afla, că nu era cu putinţă aşa dă sîrg precum porunciia ei a să găti atîta sumă dă pîine. Dar înţeleptul domnu, precum am mai zis, că dă alte multe şi grele porunci ţeara au mîntuitu, aşa şi dîntr-această cumplită poruncă o au uşurat, pentru că mai dînainte păzindu-se dă una ca aceasta, au fost dat bani pă cîtăva sumă dă pîine dă au fost strînsu, iar nu puţină sumă, numai ca să să facă şi să să împlinească porunca şi după la satele mării-sale au dat. 
      Şi aşa gătind 7.000 obroace făină şi 7.000 obroace orzu, că mai mult putinţă nu era [făcînd şi orînduială dă cară du pîn sate], o au încărcat, orînduind şi cele 250 cară cu cai pă la căpitanii; deci pîn-a să găti toate acestea, au nemerit şi un ciohodari al veziriului cu ferman, poruncind ca să să trimiţă dîn zahareao mai înainte, numai pă jumătate, că ceialaltă jumătate o au iertat, iar carăle şi oamenii să fie tot dăplin, măcar că nici pă jumătate cu putinţă a să împlini nu era, ci cîtă mai sus se-au zis. Şi zahareaoa şi carăle gătindu-se, orînduitu-au măriiasa şi ispravnici ca să meargă cu acelea: peste zaharea, zicu, pre Afenduli cluceriul, peste carăle cu cai pe Antonie comisul Cromidi şi peste oameni fiind orînduite 10 steaguri dă cazaci, pă Neagul vel-căpitan [191] za cazaci, iar peste toate acestea trimis-au măriia-sa un prăvitoriu pă Gheorghie Mareş vel-căpitan za margine, mergînd dă aici împreună cu ei şi capigi-baş, bumbaşirul ce mai sus s-au pomenit, nu puţine daruri şi acel capigi-baş luînd. 
      Cap. XCIV 
      AICI SĂ SEMNEAZĂ TRIMITEREA BOIERILOR 
      ÎNAINTEA VEZIRIULUI CA SĂ FACĂ JALBĂ PENTRU 
      SLĂBICIUNEA ŞI NEPUTINŢA ŢĂRÎI 
      Văzînd domnul că nesăţioasa lăcomie a turcilor şi cumplitele şi fără milă ale lor cereri nicidăcum nu contenescu, ci mai mult încă să aţîţă şi să lăţescu, uitîndu-se şi la mare slăbiciunea şi neputinţa ticălosului dă pămînt, şi conoscînd că au venit lucru a mare şi greu păs şi va să fie cu neutinţă a mai birui cererile cele grele şi nesuferite [şi fără dă milă porunci] ale turcilor a le împlini, ca să nu ajungă ticăloasa dă ţară la acea margine a distihiii şi stingerii cei dăsăvîrşit, s-au sfătuit cu toţi boierii mării-sale în ce chip ar face ca doar ar mai conteni lăcomiia păgînilor şi ar mai uşura ţeara dă păsuri. 
      Aflat-au dirept aceia cu cale să trimiţă cîtăva boirime înaintea veziririului ca să facă jalbă dă păsurile şi nevoile ţărîi şi să arate neputinţa şi marea slăbiciune a săracilor şi a toată obştea, şi dă să va putea şi pentru adaos să cerceteze ca doar s-ar arădica; iar dă nu s-ar putea să să arădice adaosul, încai să nevoiască ca doar ar face vreo fărîmă dă uşurare dîntr-altele, să lipsească adecă alte mîncături, angarii, mucareruri, huzmeturi, bumbaşiri cu porunci şi altele dupre cum s-au aşăzat şi în hatişăriful ce s-au făcut atunci cînd răul, lacomul şi cumplitul veziriu Rami au adaos haraciul, ca să lipsească acelea toate şi să [192] ţie în seamă toate cele ce să vor lucra şi să vor face dîn porunca împărătească la mirii. 
      Şi cu acea bună socoteală s-au orînduit o seamă dă boieri mari anume: Costandin Ştirbeiu vel-ban, Radul Golescul vel-vornec, Gligorie Băleanul vel-slujer, Neagoe Topliceanul vel-pitar şi alţi cţiva boieri mai dă jos, carii după porunca mării-sale gătindu-se, la iunie [...] au purces dă aici dîn Tîrgovişte şi mergînd au aflat pre veziriul cu toată ordiia la Tomarova. Deci pentru valurile şi supărările ce avea veziriul, mai cu zăbavă au aflat vreme dă s-au împreunat boierii, pre carii veziriul foarte bine i-au priimit şi la toate jălbile şi rugăciunile lor bună ascultare au dat, făgăduindu-le că şi de folos după rugăciunea lor vor afla, dîndu-le nădejde şi făgăduindu-le că şi talhăşi după a lor jalbă va face la împărăţie şi cu tot dînadinsul va nevoi ca să le isprăvească cumva sosi la Ţarigrad. 
      Deci văzînd boierii că lucrul să prelungeşte şi dă să va şi face vreo ispravă, socotind că să va face cu zăbavă şi fiind boierii can gloată, s-au socotit dă au rămas penbtru acea treabă acolo numai 2 boieri: vel-ban i vel-vornec, iar ceialalţi s-au învîrtejit cu toţii înapoi aducînd domnului şi cărţi dă la viziriul, dă la chehaiao şi dă la alţi priiatini cu făgăduieli că să va împlini pohta şi voia mării-sale şi cu altele şi cu acestea mîngîind pre domnu. 
      Cap. XCV 
      SUPĂRAREA CE BRĂILENII AU FĂCUT DOMNULUI 
      ŞI ŢĂRÎI, PENTRU PRADA ŞI STRICĂCIUNEA CE AU 
      FĂCUT MOSCALII LA BRĂILA 
      După multe supărări şi nenorociri ce şi dîntru a timpului aceluia nerodire au urmat ticălosului dă pămînt şi dîn cele cumplite şi nesăţioase ale turcilor cereri, pricinuit-au şi cel mai sus pomenit apostat [193] Toma şi altă supărare şi pagubă şi domnului, şi ţărîi cu venirea lui şi cu aducerea moscalior la Brăila. Că precum zice şi filozoful: „” (adecă: o începere mutîndu-se, multe după acea începere obicinuiescu a să strămuta.). Aceasta adăvărat s-au împlinit la acest boier apostat, că răzluşindu-se el, făcut-au cu mişcarea lui pre mulţi dîn cei neajunşi dăminte boierinaşii curţii dă s-au alunecat cu firea şi după dînsul au urmat. 
      Dar nu era atîta dă mirarea dă cei proşti şi săraci, cît dă cei miluiţi şi căutaţi, carii lăsînd mila, cinstea şi căutarea, la jafuri şi lucruri tîlhăreşti alergase. Că întîiu Manta căpitanul, căpitan în slujbă orînduit fiind cu banii haraciului, cum au luat catastişilă, nu unde slujba şi porunca îi era se-au dus, ci la Brăilă şi el cu catastişile în sîn, lăsînd slujba şi călcînd porunca domnului şi făcătoriului lui dă bine, au alergat becisnicul, unde, îndată ce au sosit, aită şi veste dă pace lui Ren ghenerariul au nemerit, care şi el şi ceialalţi: Iordache Cocorăscul, Costandin sîn Cornii banul şi alţii ce acolo alergase, ca cîinii nimunui rămăsese, dă vreme ce fieştecine dă al lui păs sta şi căuta ci să mulţumească numai lui Dumnezeu că s-au întîmplat în vremi dă domnu bun şi milostiv, iar era vrednici după faptele lor să jirtfui morţii, iar domnul toate blestemăţiile lor le-au lăsat şi pre toţi i-au iertat. Deci pentru unii ca aceştia făcut-au turcii dă la Brăilă jalbă către veziriul, zicînd că toată stricăciunea şi paguba lor nu iaste atîta dă la moscali cît iaste dă la ceşti dă ţeară. Dirept aceia veziriul îndată după a lor jalbă au trimis pre un Novala Mustafa aga cu ferman la domnu să împlinească toată paguba brăilenilor dă la oamneii cei dă ţeară ce atunci la prada ei au alergat, poruncind *[194] veziriul şi cadiului ot Giurgiov ca şi el să vie să îndirepteze acea jalbă a turcilor brăileni cu judecată. 
      Deci domnul, ca să mîntuiască ticăloasa dă ţeară şi dîntr-acea nevoie, adus-au pre acel cadiu după poruncă, nu cu puţină cheltuială şi, împreunîndu-se şi cu bumbaşirul, au adus pă turcii brăileni dă faţă şi cîţiva dîn jăcaşii şi blestemaţii aceia ce fusesla jaful Brăilii pre carii domnul cunoscînd că blestemăţiile lor vor să aducă ţărîi cheltuieli şi supărări [ca acestea], au fost trimis dă i-au prinsu şi i-au şi pedepsit cu temniţa şi i-au scos şi înaintea cadiului, dar fiind atît bumbaşirul cît şi cadiul îndăstulaţi dă darurile domnului, făcut-au judecata bună în partea cestor dă ţeară, zicînd că iaste cu neputinţă a putea dovedi cu mărturii turcii brăileni pre cei ce i-au jăfuit întro zarvă şi răzmiriţă ca aceia dă să îndîrjise toţi şi să adunase feli dă feli dă limbi, unde va să poată şti şi a cunoaşte întru atîta adunare dă norod care pă care au jăfuit şi au omorît, zicînd că poate-fi că aşa au fost voia lui Dumnezeu să le vie acea distihie şi lor şi întîmplare. Cine poate sta împotriva voii lui Dumnezeu şi altele ca acestea zicîndu-le, cadiul le-au răspunsu că nu au a cere nimic dă la raia, nici să le mai facă altă supărare, dă vreme ce acea primejdie le-au venit dă întîmplarea vremilor. Dat-au dirept aceia şi hoget cadiul la mîna domnului, să fie în pace raiaoa dă către brăileni şi într-acest chip isprăvindu-se, luînd şi multe şi frumoasa daruri, atît bumbaşirul cît şi cadiul se-au dus. 
      Vază dară fietecine şi cunoască chiverniseala şi bunătatea iubitorului acestuia dă a sa patrie domnu, că după ajutoriul lui Dumnezeu cu chiveniseala lui, nici ţeara nu se-au păgubit, nici dîn cei vinovaţi pre nici unul morţi n-au dat. 
      [195]Cap. XCVI 
      AICI ÎNSEMNEZU PENTRU HUZMETUL CE AU CERUT 
      VEZIRIUL PENTRU ÎNVÎRTEJIREA DÎN OASTE ŞI 
      ÎN CE CHIP SE-AU DAT 
      Unde cu mare nădejde de o fărîmă dă uşurare şi de folos (după jalba ce boiarii făcuse şi să rugase) să aştepta, după cum şi însuşi ei păgînii făgăduise, dă vreme ce nu cu puţină strădanie şi nesocotite dări şi necazuri domnul şi ţeara le slujise, atît cît şi haraciul încă socotindu-se, cu cîte mai înainte să didese, să împlinise încă şi mai trecuse, fără alte mîncături, huzmeturi şi jafuri ce lăcomiia cea păgînească luase şi unde o fărîmă dă răsuflu după atîtea şi atîtea supărări domnul aştepta, iată la septembrie 20 dni, vind călăraşi dă la ordie, fiind veziriul la Rene, aceasta boierii domnului scriia cum că chemîndu-i chehaiaoa le-au zis că iaste porunca veziriului să trimiţă ţeara huzmet pentru învîrtejire 50 dă pungi şi încă foarte dăgrab să să trimiţă. (O! neam varvar, nemilostivă şi spurcată lege şi lăcomie păgînească. Cum într-o nimica rugăciunile şi jălbile supuşilor lor le socotescu şi în grab cele luate şi mîncate ca cînd nici le-ar fi văzut, nici le-ar fi auzit le uită, nici la păsul lor ajută, ci numai nesăţioasa lor lăcomie a-şi îndăstula caută). 
      Care poruncă domnul şi toată boirimea văzînd, nu în puţină mîhnire şi turburare să afla şi în multă mirare şi socoteală sta: cum şi în ce chip vor să mai poată birui acele grele tirăneşti porunci, necazuri şi mîncături. Că nu puţine pagube timpul acela adusese, că afară dîn alte lipse ce dă la Dumnezeu să întîmplase, numai păgînii într-acel timpu în 4 luni, afară dîn haraci şi dîn alte obiciuituri, 500 dă pungi luase. 
      Deci măriia-sa numaidăcît au scris la boieri să să jăluiască, arătînd în tot chipul multa neputinţă şi sărăcie a ţărîi, scriind şi însuşi măriia-sa la veziriul şi la chehaiaoa cu multe rugăminte arătînd şi cu jurămînt, distihiia ţărîi şi cum că a să împlini acea poruncă *[196] iaste peste putinţă. dar nicidăcum lăcomiia cea nesăţioasă s-au putut îndăstula cu cuvinte şi cu rugăciuni numai, ci nimic la cele ce domnul scrisese uitîndu-se, au poruncit fără zăbavă numai ci să să trimiţă banii, că dăspre o parte cu cuvinte numai şi nădejdi dăşarte mîngîia, iar dăspre alta căuta şi sîngile săracilor a mînca. O! cît dă greu şi păgubitoriu timpu au fost acela! că cîte trei vremile cu nenorocire şi nici o sporire au trecut: primăvara cu multă răceală şi stricăciune în roade şi nesocotite păgîneşti porunci, gătiri dă oaste, zaharele, cară, salahori şi altele; vara cu lăcuste, pe alocurea cu secetă multă, cu lipsă dă pîine, cu moarte în dobitoace, cu zarve şi grele răzmiriţe; toamna cu multă lipsă şi pagubă în obiciut bişiugul ei, cu împuţinare dă vin foarte, în poame şi în tot feliul dă bucate. 
      Iar cu toate şi pă lîngă toate acestea prvoslavnicul domnu ş-au chivernisit patria cu a sa bună înţelepciune şi dă toate primejdiile cerştineşte cît pren putinţă i-au fost neatinsă o au păzit, precum şi acea cumplită cerere a păgînilor, văzînd slăbiciunea ţării şi ca nu cumvaşi mai rău turburîndu-se păgînii să pricinuiască lîngă aceia şi altă pagubă mai mare, neuitîndu-se la atîta sumă ce mai înainte dă la măriia-sa pentru ţeară didese iarăşi dîn casa mării-sale, după poruncă, 50 pungi au trimis cu Costandin Caramanlîul vel-postelnic nimic ţeară supărîndu-se; pentru aceia şi Dumnezeu sfîntul conoscînd acea fierbinte dragoste ce avea pentru folosul patriii şi a tuturor supuşilor mării-sale, l-au milui cu norocire şi îndălungată domnie, dupre cum şi fericitul David zice că: „fericit iaste bărbatul care cunoaşte şi ajută pre săraci, că în zioa cea ficleană va mîntui pre el domnul; domnul va păzi pre el, şi va trăi pre el, şi va ferici pre el în pămîntul său şi nu va da pre dînsul în mîinile vrăjmaşilor lui”. 
      Iar la 29 dni ale lui septembrie, arădicatu-se-au veziriul cu toată ordiia lui dă la Rene şi către Odriiu au plecat, însă zăbava veziriului la Rene au fost [197] pentru că aştepta acolo plinirea legăturilor ce cu moscalii făcuse şi aşezase, iar apoi văzînd că să prelungeşte vremea, au purces dă acolo cu încetul, către Odrii mergînd. 
      Şi aceasta să însemnează ca să să ştie: 
      După fugirea lui Dumitraşco Cantimir domnului au mai bine zic, pierzătoriului Ţării Moldovei, nesosind încă veziriul la Ţarigrad la octombrie 7 dni, s-au auzit că împărăţiia au făcut iarăşi domnu la Moldova pre Necolae Mavrocordat, dă carele înţelegînd ticăloşii boiarii moldoveni că au luat iarăşi domniia, dă cum era înfricoşaţi şi îngroziţi dă robiia şi grija tătarilor, iar mai mult s-au mîhnit şi s-au întristat, înţelegînd dă domniia lui, temîndu-se că vor petrece necazurile şi nevoile ce trăsese la domnia dintîi, măcar că nu rămăsese acătare boiari în ţară, dă vreme ce becisnecul Dumitraşco Cantimir la mare pustiitate o adusese şi pre unii dentr-înşii cu dînsul îi dusese: iar şi cîţi mai rămăsese, prădaţi şi jăfuiţi de tătari ca vai de ei era. Carii auzind şi de domniia acestuia mai vîrtos încremenise şi să îngrijase şi mai mult spre fugă să gătiia dăcît pre domnu în scaun a-l vedea. Iar el, după ce au luat domniia, ştiindu-şi chiverniseala cea dentîi că i-au făcut multă stricăciune şi pagubă, început-au să arăta cu blîndeţe şi cu dragoste cătră toţi, scriind îndată şi cărţi la toţi, atît la cei ce să afla în ţară, cît şi la cei ce era risipiţi, poftindu-i ca să să adune cu toţii în pămîntul lor, făgădindu-le că-i va căuta şi-i va milui cu dregătorii pă toţi şi vor petrece cu linişte şi fără grijă şi cu ca de acestea îmblînzindu-i, toţi pă la casele lor au venit. 
      Deci luînd domniia şi mergînd în scaunul său, îndată au trimis cu scrisori la domnul nostru pă vărul său Chiriţă Manolache vel-agă, feciorul lui Chiriţi Hurmuzache, arătînd multă dragoste, supunere şi plecăciune, rugîndu-se ca să nu-l osibească de dragostea mării-sale, trimiţînd mării-sale şi semnu dă dragoste [198] un ceasornec pre carele domnul cu cinstea cea cuvioasă l-au priimit. Şi cu daruri după a sa cinste dăruindu-l, cu răspunsul la domnul său l-au învîrtejit. Iar după purcederea lui, neapestit au trimis şi măriia-sa pre Matei Creţulescu treti vistier cu antefharistie, urîndu-i şi de domniie noaoă, cu carele i-au trimis şi o păreche dă călimări dă argint. 
      Venit-au la octombrie 18 dni şi această veste dă la Beciu cum că şi acel ales Carol al şasele craiul Işpaniii, carele după răposarea fratelui lui Iosif, puternecul împărat al romanilor dă toţi electorii şi dă tot celallat sfat alegîndu-se şi pohtind cu toţii a-l avea în locul frăţine-său şi ca un diadoh împărăţiii a le fi împărat şi oblăduitoriu, şi aşa cu toţi la Frangofurt adunîndu-se, cu toată podoaba şi parisiia cea cuviincioasă a împăraţilor, la [...] s-au făcut coronaţiia. 
      Plinitu-se-au cu fericire şi anul al XXIII-lea den domniia mării-sale iubitoriului dă Hristos domnu şi oblăduitoriu milostiv, lui Io Costandin Basarab-voievod la octombrie 28 dni, leat 7220.
      Cap. XCVII 
      AICI SEMNEZU CELE CE LA ANUL AL XXIV-LEA 
      S-AU ÎNTÎPLAT ŞI CUM SE-AU CHIVERNISIT, 
      ÎNCEPÎND DĂ LA MAZÎLIIA LUI MEHMET-PAŞA 
      BALTAGIUL ŞI VEZIRLÎCUL GIURGI ISUF-PAŞII 
      ŞI TRIMITEREA LUI VEL-LOGOFĂT LA ŢARIGRAD 
      La noiembrie 13 dni, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii cum îndată ce au sosit veziriul la Odriiu numaidăcît i-au venit dă la puterneca împărăţie mazîlie cu mare urgie şi luîndu-i tot ce avea l-au făcut surgun, aflîndu-i împărăţiia vină că au făcut rea şi proastă chiverniseală la războiu, dă vreme ce după zisa lui Osman-chehaia în mînă vrăjmaşii fiindu-i, i-au scăpat dîntr-acea dă istov primejdie, şi pierzare, şi neodihnindu-se îmărăţiia pă chiverniseala ce au [199] făcut, precum am zis, l-au mazîlit, poruncind Isuf-paşii, carele era inicer aga, ca să fie vezir, om foarte bun, înţelept, blînd şi fără dă lăcomie, căruia îndată i s-au şi poruncit să să arădice să meargă în Ţearigrad; deci după poruncă numaidăcît au purces. 
      Văzînd dirept aceia domnul, că lucrurile Porţii să strămuta şi obrazele să schimba, fiind şi acei 2 boieri vel-ban i vel-vornec de cîtva vreme acolo, tot cu ordiia umblînd după dăşarte făgăduielie Baltagiului vezir dîndu-le nădejdi pentru surparea adaosului şi altele, după rugăciunea ce făcuse, nimic n-au isprăvit fără dăcît cheltuială numai multă, şi dare fără dă socoteală şi toată pierdută. Aşa măriia-sa au socotit pentru o mai bună a vremii chiverniseală şi pentru trebile ţării şi ale domniii şi ca să vie acei doi boiari vel-ban i vel-vornec, făcînd cîteva luni acolo, au trimis pă ginerile mării-sale Şerban Grecescul vel-logofăt, purcegînd de aicea la 19 dni ale lui noiembrie, ducînd împreună şi pocloanele veziriului dă vezirlîc nou. 
      Şi aceasta pentru o pomenire să însemnează: lîngă alte multe mîhniri, turburări şi întristări ce într-acel an pre domnu coprinsese şi nespuse valuri şi porunci dă la păgîni şi altă fără dă veste mare şi fără dă mîngîiare întristare îl ajunse, pentru că grea şi năprasnecă boală pă iubită nora mării-sale, Balaşa, fiica cinstitului şi dă bun neam lui Ilie Cantacuzino, marele visteiarnec al Ţării Moldovei, soţiia luminatului şi preaiubitului mării-sale fiiu, lui Ştefan, ajungînd, care şi nemaputînd birui noianul şi valurile cele mari ale boalei, au mai vîrtos să zic zioa şi ceasul cel dă pronie a lui Dumnezeu hotărît a-l trece, la 22 dni ale lui noiembrie, ş-au dat obşteasca datorie, odihnindu-se în domnul, lăsînd în urmă cu mutarea ei, domnului, neamului şi iubitului ei so, lăcuind amîndoi numai 2 ani, necovîrşită mîhnire, jale şi fără dă măsură întristăciune. 
      Iar la 5 dni ale lui dechemvrie sosind şi vel-logofăt la Ţarigrad şi mergînd la veziriul, dînd cărţile şi pocloanele, *[200] măriia-sa veziriul i-au priimit foarte bine şi cu multă blîndeţe, făgăduindu-li-se cu milă şi cu căutare, săvai că dăspre altele nu în puţină turburare Poarta şi toate lucrurile au găsit. Că nu multe zile trecînd, după ce au sosit acolo, nefiind împărăţiia odihnită pă tocmelele ce Mehmet-paşa [cu moscalii] făcuse şi aşăzase, dă vreme ce fiind şi hanul acolo, carele era pricina cea mai mare a neunirii şi îndemnătoriul spre a nepriimi împărăţiia pacea, ajungîndu-se şi alcătuindu-se cu craiul şfeţescu, nu conteniia supărînd împărăţiia şi zicînd că moscalii au înşălat pă Baltagiul cu bani şi cu alte daruri dă au făcut pace, iar de puncturile şi tocmelele ce făcuse şi aşăzase nu să vor ţinea, şi cu ca de acest feliu dă minciuni şi prepusuri spre neunire pre împăratul îndemna. Săvai că veziriul cu multă nevoinţă şi cu tot sufletul sta pentru pace, împreună şi cu toată ceialalată obşte; dar neputînd nicidăcum apleca pre împăratul spre cele ce Mehmet-paşa aşăzase, dă vreme ce era plin dă vorbele şi minciunile hanului, iarăşi poruncă dă oaste au işit, care poruncă înţelegîndu-se nu puţină mîhnire şi întristare au coprinsu pre toţi, atît pre creştini cît şi pre turci. Pre turci, zic, că-i îngrozise războiul şi necontenitul foc al moscalilor ce în trecutul an văzuse şi pre creştini, pentru supărările cele cumplite ale păgînilor, iar mai vîrtos pre domnu, pre boiari şi ticăloasa aceasta dă ţară, ştiind păsul, greul şi nesuferita nevoie ce în trecutul an toţi trăsese şi petrecuse, că nu puţintele nevoi şi porunci grele îndată ce s-au răspunsu dă oaste domnului şi ticălosului dă pămînt a veni începuse, cît dă nu ar fi chivernisit Dumnezeu lucrurile şi dă nu le-ar fi adus, precum în urmă le-au adus, nu era cu putinţă a mai birui şi a mai împlini poruncele şi cererile păgînilor, ci cu totul să vrea stinge ticăloasa aceasta dă ţară. 
      Dar Dumnezeu ca un iubitoriu dă noroadele cele preavoslavnice s-au arătat cu multă milostvire asupra [201] tuturor, iar mai vîrtos asupra creştinătăţii acestui ticălos dă pămînt că, dîn prefacerea lucrurilor ce dîn singura voia sfinţii-sale s-au strămutat, orînduind, poate-fi că şi pentru folosul creştinilor, veziriu om bun, înţelept pre mai sus pomenitul Giurgi Isuf-paşa, au cîştigat puţin răsuflu cît au fost veziriu, şi domnul şi toată ţeara; şi iubit-a pre domnu foarte tare cît şi boierilor pentru dragostea domnului, le-au arătat buna priiminţă, poruncind încă lui vel-logofăt ca, cu îndrăzneală, dă cîte ori vor merge cărţi dă la domnul să meargă însuşi să le dea la măriia-sa, care şi aşa cît au şăzut acolo au urmat şi toate rugăciunile domnului au aflat foos şi mîngîiere. 
      Iar cei 2 boieri vel-ban i vel-vornec, mergînd vel-logofăt, numaidăcît ş-au luat zioa bună şi au purces, carii au sosit aici la ghenarie 15 dni. 
      Neapestit după porunca ce s-au dat dă gătirea oştii, la 20 dni ale lui dichemvrie, scriia boierii dă la Poartă domnului cum că chemîndu-i veziriul le-au zis că puternecul împărat pentru gătirea oştii porunceşte să facă ţeara huzmet cu 100 dă pungi precum şi în trecutul an făcuse şi didese, măcar că în trecutul an lăcomiia Baltagiului, au mai vîrtos să zic a Osman agăi, chehaiaoa lui, că nu era jăcaş prost, [ci] lacom, telpizu şi mincinos, îndoit acel huzmet îl luase şi la împărţie numai 100 pungi didese, iar ceialalţi [bani] el şi cu veziriul îi mîncase, dar în scurtă vreme suspinile săracilor l-au ajunsu că, ca unui cîine trupul, omorîndu-l, în uliţe l-au aruncat. 
      Acea poruncă dară viind domnului, nu în puţină mîhnire şi întristare să afla, mirîndu-se ce va mai face că încă dă cele dă trecutul an grele nevoi, bine nu răsuflase şi altele dă iznoavă începuse a cură şi a izvorî şi să afla ticăloasa dă ţeară la mare săbiciune. Dirept aceia, domnul au socotit şi numaidăcît au scris la veziriul cu multă rugăminte, arătînd slăbiciunea şi neputinţa ţărîi, aşijdirea şi boierilor le-au porîncit ca să meargă la veziriul să să jeluiască că [202] nu iaste cu putinţă a să împlini acea poruncă, că raiaoa au ajunsu la mare sărăcie. Deci după porunca domnului mergînd boierii la veziriul cu cărţile mării-sale şi făcînd jalbă, li s-au dat bună ascultare dă preabunul acea veziri şi îndată făcînd telhăşi la împăratul dă toate cele ce domnul şi boierii să rugase, au surpat dîntr-acea sumă 30 dă pungi, nu puţină uşurare făcîndu-se, pentru care boierii numaidăcît făcînd ştire domnului dă acea uşurare, milostivul domnu văzînd neputinţa ţărîi, fiind asupră-i alte nevoi, au trimis iasrăşi dă al măriia-sa pungi 70, nefăcînd ţărîi nimic supărare. 
      Dă acea poruncă încă bine domnul nemîntuindu-se, iată la 5 dni ale lui ghenarie, viind călăraşi dă la Ţarigrad, altă veste şi altă poruncă au adus, scriind boierii cum că işind poruncă în toate părţile dă zaharea, cai, cară şi altele pentru gătirea oştii, au rînduit şi în ţeară nu puţină zaharea, cai, cară şi altele, trimiţînd şi caii tunurilor cei ce didese în trecutul an dîn ţeară ca să ierneze iarăşi în ţeară. Deci neapestit cu poruncile ce mai sus am zis, au venit trei bumbaşiri totdăodată: un Ceatrapatra cu poruncă să dea 20 pungi dă bani să să facă acicuri; un Cuciuc Ali aga pentru zaharea 25.000 stambolchile făină, 50.000 chile orzu, unt, sare, sfoară; un Mehmet aga Edicler Emin să gătească 400 cai dă tunuri. 
      Aceste dar grele porunci viind totdăodată, poate fietecine să socotească în cîtă grijă, întristare şi mîhnire atîta domnul cît şi boierii şi ţeara au întrat. Văzînd dirept aceia domnul împreună şi cu toată boirimea că iaste greu foarte a să împlini acestea cîte mai sus zisem, îndată la veziriul şi la chehaiaoa au scris cu multe rugăminte ca să uşureze ticăloasa dă ţeară dă acea grea nevoie şi povară, cu care scrisori mergînd boierii la Poartă, şi făcînd ştire chehaielii, numaidăcît i-au dus la veziriul şi dînd cărţile, văzînd, văzînd rugăciunea domnului şi jalba boierilor, îndată ca un stăpîn bun şi obiciuit a face bine, au uşurat ţeara dîn toate; [203] dîn 3.000 cară au lăsat pă 600, dîn zaharea şi dîn altele aşijderea, dîn toate au uşurat pre jumătate şi nu numai la acestea, ci încă şi alte pren rugămintea domnului ţeara s-au uşurat. 
      Atunci avînd ţeara mare supărare şi dă begligiii, oamenii casap-başilor ce veniia în ţeară ca să cumpere vite, făcînd boierii jalbă că cuprind ei în silă şi nu dau pas altor neguţitori ca să cumpere ci, ei precum vor în silă şi cu paguba săracilor le iau şi fac atîtea răutăţi şi necazuri pă unde umblă, numaidăcît veziriul înţelegînd au voie domnului cu ferman ca: dă vor mai face zulum săracilor şi alte blestemăţii, să fie volnic să-l pedepsească cu moarte şi să aibă raiaoa voie a-şi vinde vitele unde vor poate şi vor afla preţ mai bun, fiind pre atuncea şi turcii foarte semeţi şi semeţi şi mai vîrtos negustorii lazi carii şi dîn fire sînt răi, semeţi şi nebuni, iar atunci să prea semeţise şi să dîrjise şi făcea multe răutăţi în ţeară şi pren tîrguri multe zulumuri şi nebunii. Pentru carii domnul făcînd jalbă la veziriul şi rugîndu-se ca să-i mai înfrîneze, veziriul numaidăcît au făcut ferman şi au trimis un ceauş dă iniceri numai să-i scoaţă dîn ţeară prea aceia carii vor fi făcînd blestemăţii şi supărări săracilor, care viind aici nu puţină pedeapsă le-au făcut, şi nu proaste bătăi le-au dat şi pre carii i-au conoscut mai răi, mai blestemaţ şi dîn ţeară i-au scos şi au lămurit toate tîrgurile dă turci zorbale ca aceia şi de lazii nebuni, aflînd raiaoa şi la aceasta mare răpaos şi odihnă. 
      [Cap. XCVIII] 
      PURCEDEREA DOMNULUI DÎN TÎRGOVIŞTE ÎN 
      BUCUREŞTI ŞI ÎNNOIREA PĂCII CE AU FĂCUT 
      TURCII IARĂŞI CU MOSCALII 
      Viind vremea cea obiciuită a mutării domnului dîn scaunul Tîrgoviştii în Bucureşti, la 10 dni ale lui martie, s-au arădicat măriia-sa împreună cu toată boirimea şi curtea mării-sale şi mergînd pre la satele[204] mării-sale Potlogii i Mogoşoaia, iată la Potlogi încă fiind domniia, călăraşi au nemerit dă la Ţarigrad cu cărţi dă la boieri, scriind şi înştiinţînd pre domnu cum că întrînd la mijloc solul englezu şi olandezu, fiind însăşi veziriul Isuf-paşa sîrguitoriu şi puind multă nevoinţă ca să să facă pacea, aa dă acea dată au plecat pre împăratul dă au priimit iarăşi pacea cu moscalii pre tocmelile ce Baltagiul cu ei la Prut făcuse şi aşăzase şi cum că îndată pre zăloage i-au îmbrăcat cu caftane, scoţînd şi pre solul cel mai dînainte dîn Ediculea, dînd poruncă şi pă la toţi paşii ce era orînduiţi ca să meargă la oaste ca toţi pă la mansupurile lor să să învîrtejască, arădicînd şi lăsînd şi toate orînduielile ce în ţeară poruncise ca să dea, afară numai dîn cîteva cară, care veste viind, nespusă bucurie şi domnului, şi boierilor, şi tuturor săracilor au pricinuit, cu toţii slăvind şi lăudînd numele vecinecului Dumnezeu pentru că au adus lucrurile cele turburate întru linişte. 
      Şi după aşăzămîntul acela, îndată au trimis împărăţiia ahtinamelele adecă puncturile tocmelelor către ţarul ca să vază dă vor fi bine priimite şi dă împărăţiia lui, au ba, întru care tocmeli ale lor hotărîse turcii şi aceasta adecă: pe craiu şfeţescu ce la Bender să afla să-l arădice să nu-l mai ţie acolo, ci să-l trimiţă în ţeara lui dă vreme ce şi moscalii să prinsese că nu va avea nici o bîntuială dăspre dînşii, ci-i vor da cale dă va trece cu pace. Şi îndată după aceia au pornit şi pre hanul dîn Ţarigrad porîncindu-i ca să arădice toată tătărîmea să meargă cu dînsul, orînduind şi pre Rumeli beglerbeiu cu tot aieletul lui şi pre calga-sultan, acestia toţi să arădice pe craiul şfeţescu să-l ducă pren Ţeara Leşască, după tocmele ce cu moscalii făcuse. Iar el ca un mîndru şi nesocotit nicidăcum dă acolo nu vrea să să arădice pînă ce au făcut multe turburări, care turburări şi pă el în cea mai după urmă la ce l-au adus, mai înainte să va vedea. 
      [205] Iar domnul, cu mare bucurie dă la satul mării-sale Mogoşoaia sculîndu-se, la 20 dni ale lui martie au întrat în scaunul Bucureştilor cu frumos alaiu şi obiciuită pompă, unde şi cu fericire în scaun şăzînd, slobozitu-se-au 6 tunuri dup-obiceiu. Iar după sosirea mării-sale neapestit au scris boierii domnului, cum că le-au poruncit veziriul dîn porunca împăratului ca să scrie mării-sale că au dăruit împărăţiia silihtariului celui dînlăuntru, mucareriul mării-sale, ci să trimiţă măriia-sa 15 pungi să-i dea silihtariului; iar silihtariul făcînd priiteşiug cu măriia-sa aşa au socotit dă au trimis cu fermanul pre un Bechir aga, chehaiaoa lui, ca să arate prentr-însul şi mai pre largu priiteşiugul, ce avea către domnu, carele viind aici, domnul l-au priimit cu cinstea cea cuviincioasă şi dînd răspunsul şi dăruindu-l după cinstea lui, l-au pornit iarăşi la stăpînă-său. 
      Cap. XCIX 
      AICI SĂ ÎNSEMNEAZĂ CĂ CONOSCÎND DOMNUL 
      CUM S-AU MAI LINIŞTIT LUCRURILE, SOCOTIT-AU 
      SĂ FACĂ NUNTA FIICĂI MĂRII-SALE SMARAGDII 
      Văzînd domnul că lucrurile dăspre Poartă cu al lui Dumnezeu ajutori s-au liniştit, ajungînd şi preaiubită fiica mării-sale cea dă a şaptea la vîrstă, viind poate-fi şi acea orînduită şi dă proniia lui Dumnezeu hotărîtă vreme a căsătoriii ei, măriia-sa ca un bun şi înţelept părinte avînd mare pohtă şi nesomnoroasă grijă, numai pă acea cucoană mai avînd necăsătorită (dă vreme ce pre toate celelalte cu a lui Dumnezeu milă, întru a mării-sale fericire, cu cinste la casele lor le didese), ca să o vază şi pă aceia în zilile şi norocirrea mării-sale cu cinste şi fericire la casa ei trimisă şi dată, aşa bine [206] au socotit măriia-sa şi aflînd obraz vrednic o au logdit după Costandin postelnicul sin Grigorie Băleanul vel-slujer, fiind cuvos şi întru toate împodobit cu blîndeţe, cu vîrstă şi cu stat, hotărînd nunta a să săvîrşi în zioa dă Sfeta Troiţă. 
      Deci dă vreme ce acel Costandin postelnicul era botezat dă doamna Ilinca, care o ţinea mai sus pomenitul Şerban vel-logofătul, să cădea să-l cunune iarăşi acea doamnă împreună cu soţul ei; fiind dară vel-logofăt la Ţarigrad pentru trebile domniii şi ale ţărîi, i-au scris domnul ca să vie: una pentru cununiia fiicăi mării-sale, a doao că era şi de mult dus a Poartă. Dirept aceia bine socotind măriia-sa, au gătit pă Bunea Grădişteanul biv-vel-comis şi la 26 dni ale lui aprilie, l-au pornit dă aci, ca să să afle la Poartă pentru trebile ţării, care îndată ce au sosit vel-logofăt luîndu-şi zioa-bună, au purces la 28 dni ale lui mai, sosind la Bucureşti, nu cu puţină dragoste domnul l-au priimit şi cu frumoase daruri pentru slujbele domnului şi ţărîi în direptate au slujit, dăruindu-l şi cu conteş dă ale mării-sale cu limie dă samur l-au îmbrăcat. 
      Pînă a veni dară vel-logofăt, aflînd domnul puţin răsuflu, fiind şi primăvară, vreme frumoasă dă primblare şi nemergînd dă cîţiva ani la satul mării-sale Obileştii, după cum în toţi timpii cînd avea vreme, primăvara, pentru o trezvire mai mult să obiciuise a merge, fiind şi loc foarte frumos şi dăsfătat, s-au îndemnat atunci dă au mersu vreo săptămînă dă zile şi iarăşi s-au învîrtejit. După aceia viind şi vel-logofăt, începutu-se-au cu ajutoriul lui Dumnezeu şi nunta, care cu mare cinste, multă veselie şi cu toată podoaba şi domneasca parisie [făcîndu-se], în zioa dă Sfînta Troiţă cu fericire s-au săvîrşit şi sfintele cununii. 
      [207] 
      [Cap. C]
      PORUNCILE CE AU VENIT DOMNULUI ÎN URMA 
      PĂCII CEI DĂ A DOAO 
      Iar după ce a doo oară s-au aşăzat pacea, dă vreme ce între puncturile ce amîndoao împărăţiile avea era şi acest punctu ca adecă: să arădice turcii pă craiul şfeţescu dă la Bender, să-l ducă la locul său, dă care puncturi şi legături vrînd împărăţiia ca să să ţiie şi orînduind pentru purcederea craiului cele ce trebuia, poruncit-au şi domnului ca să gătească 700 dă cară; 500 cu boi şi 200 cu cai, şi cum mai dăgrabă să le trimiţă la Bender ca să fie pentru treaba craiului şfeţescu, care porunca viind domnului, foarte s-au întristat, dar nevînd ce face pus-au îndată nevoinţă ca să împlinească porunca şi dă aici gătirea făcea, iar şi dă a nevoi cu scrisori şi rugăciuni la stăpîni, ca doară dîntr-acea sumă ar mai scădea, nu înceta, dar nimic nu au putut folosi. 
      Deci văzînd măriia-sa că nădejde dă scăzămînt nu iaste, măcar că cu dăstul păs iar făcîndu-se nevoinţă tot se-au făcut şi se-au împlinit toate carăle după poruncă şi la vreme gătindu-se, orînduii-au păste carăle cu cai pă Gligorie comisul şi păste carăle cu boi pă Sugrumale căpitanul şi, le-au pornit unde porunca era, care şi la vreme cea poruncită la Bender au sosit. Săvai că numai cazna şi osteneala săracilor şi multa cheltuială şi prăpădirea dobitoacelor au fost, ţiindu-i pîn’ la noiembrie 25 dni, neavînd păgînul şi mîndrul acela craiu nicidăcum gînd ca să meargă, ci cu feliuri dă feliuri dă pricini au mînat lucrul pînă s-au răcit vremea, întîi cerşind bani împrumut, zicînd că n-are dă cheltuială ca să să gătească 1.200 pungi, care împărăţiia i le-au şi dat; apoi iarăşi au zis cum că cu tătari nu va merge nicicum, ci să-i trimiţă oaste turcească şi aşa va merge, iar într-alt chip dă la Bender nu să va arădica. Carele acestea toate şi altele le[208] făcea, ca doară ar îndemna iarăşi pă turci să strice pacea, care după a lui pohtă au şi isprăvit precum mai înainte să va vedea. 
      Iar după pornirea carălor ce mai sus am zis, venit-au poruncă domnului întru carele scriia cum că înţelegînd împărăţiia că iaste lipsă dă pîine în ţeară şi rămîind împărăţiii multă făină dîn ceia ce să strînsese pentru treaba oştîi, să trimiţă măriia-sa să ia 50.000 chile dă la Chiliia, să o împarţă în ţeară şi să plătească chila cîte aspri 55, scriind în ferman că s-au milostivit împărăţiia de o au dat-o raielii. O, ce milă păgînească şi tirănească! făină veche, ploată, mucedă şi stricată, lepădîndu-o săracilor ca să ia bani. Cu răotatea să slujiia păgînii în loc dă milă şi dă bunătate. 
      Acestu greu mare şi supărare ce căzuse pre săraci mirîndu-se domnul cum ar face să-l rădice dă asupra ţărîi, scris-au în doao rînduri la Poartă, rugîndu-se ca doară s-ar putea mîntui ţeara dă acea belea şi nevoie, dar nimic dă acea dată n-au putut folosi. Deci neputînd face într-alt nimic, i-au căutat după poruncă a urma, măcar că toată a o arădica nus-au grăbit, ci dîntr-însa numai luînd, iarăşi a mai supărat măriia-sa Poarta şi al treilea rînd rugîndu-se măcar pă jumătate să să mai uşureze şi aşa cu multă rugăminte abia au lăsat să să arădice pă jumătate şi într-acelaşi chip şi dîntr-acea nevoie ţeara s-au mai uşurat. 
      Iar la iulie 1 dni, au venit un capigi-baş cu poruncă la domnu să gătească haraciul şi la vreme să-l trimiţă la miriia împărătească, care haraci măcar că dîntr-însul iarăşi cu porunci, cu fermanuri să orînduise şi să didese la cară şi la altele şi prea puţin rămăsese care să vrea putea trimite acea rămăşiţă şi fără bumbaşir, ci numai ca să cîştige pă acel capigi-baş îl trimisese. Deci domnul gătind ce mai era rămăşiţă după poruncă, dăruind şi pă bumbaşirul ce venise, după a lui cuviinţă, l-au pornit şi la vremea cea poroncită s-au aflat la Ţarigrad. 
      [209] 
      [Cap. CI] 
      AICI PENTRU O POMENIRE SĂ ÎNSEMNEAZĂ 
      CE AU FĂCUT PREACREŞTINA DOAMNĂ 
      A ACESTUI LUMINAT DOMNU 
      Precum preaiubitoriul dă Hristos domnu avea mare rîvnă şi fierbinte dragoste spre a zidi şi a înfrumuseţa lăcaşile lui Dumnezeu, asemene [era] mării-sale şi luminată şi preacreştina lui doamnă Mariia, cu acea iarăşi către cele dumnezeieşti rîvnă fiind, măcar că şi alte multe zidiri, biserici au făcut şi cu dă toate podoabele minunat le-au înfrumuseţat şi le-au grijit. Întîiu în oraşul Bucureştilor fiind o bisericuţă dă lemnu, mititică foarte şi veche dă mai cădea, care să chiema Biserica Dîntr-o-Zi, măriia-sa arădicînd acea dă lemnu dîn temelie, dă piatră o au zidit, foarte iscusită şi gingaşă făcîndu-o, o au înfrumuseţat atît pă dînlăuntru cît şi pă dîn afară precum să şi vede; după aceia şi în judeţul Vîlcii, unde să chiiamă Surpatele, din temelie iarăşi au zidit o mănăstioară cu toată cheltuiala mării-sale, foarte frumoasă, făcîndu-i şi curte dă zid împrejur, şi chilioare şi dă toate precum să şi vede, împodobindu-o şi cu odăjdii şi alte odoară bisericeşti, scumpe şi foarte frumoase, şi cu bune zestre, moşii, vii şi altele, o au întărit, unde să odihnescu cu bună viiaţă călugăriţe. Făcut-au şi la Urezi bolniţa iarăşi măriia-sa, iar la laeat 7221, fiind şi aici în Tîrgovişte o mănăstioară iarăşi dă călugăriţe ce se chiiamă Viforîta, unde doară numai sfînta bisericuce era şi foarte proastă, întunecoasă, nezugrăvită, fără clopotniţă şi fără curte, cu 2-3 chilioare numai ce şidea bietile călugăriţe şi alt nimic, biserică veche foarte, care s-au mai dires o dată dă un Radul-vodă, măriia-sa văzînd şi cuprinzîndu-se dă dumnezeiescul năstav, cu multă pohtă se-au îndemnat şi sîrguind cu toată inima, se-au apucat întîiu dă sfînta biserică dă i-au mai lărgit ferestrile, o au zugrăvit frumos, o au pardosit cu lespezi şi o au grijit precum să cade, făcînd [210] şi toată orînduiala odăjdiilor foarte frumoase şi cuviincioase; împodobitu-o-au şi pă dîn afară cu chilii frumoase de piatră şi tot cu zid o au încungiurat, făcînd şi clopotniţa, lucru foarte gingaş şi cuvios precum în ochii tuturor să vede. 
      Tot într-acest an aflatu-se-au în Tîrgovişte dă ceia parte dă Ialomiţa un izvor foarte minunat, un izvor mare, cu apă multă, uşoară şi bună, care şi bună zidire împrejur avusese şi dă a vremii poate-fi vechime să astupase şi să acoperise dă pămînt cît nu să cunoştea nimic, dă au mai fost au dă n-au mai fost vreodată fîntînă, nici să afla nimeni dîn bătrîni ca să o fie ştiut cînd au fost dăşchisă Deci pre-ntîmplare atunci aflîndu-se şi văzîndu domnul un lucru frumos şi minunat ca acela, numaidăcît au pus dă l-au curăţit şi l-au zidit frumos împrejur şi au făcut fîntînă foarte frumoasă şi minunată precum să vede. 
      [Cap. CII] 
      MERGEREA DOMNIII DÎN BUCUREŞTI LA TÎRGO
      VIŞTE ŞI ALTELE CE ÎN URMĂ S-AU ÎNTÎMPLAT 
      Toată vara în Bucureşti petrecînd domniia, la 20 ale lui avgust purces-au măriia-sa cu toată boirimea şi zăbovind cîteva zile pă la satele mării-sale Mogoşoaia, Potlogii, la 29 dni, cu frumos alaiu, după obiceiu, au întrat în scaunul Tîrgoviştii. 
      Cu 2 săptămîni însă pînă a merge domniia, să întîmplase dă să aprinsese tîrgul, uliţa cea mare, şi arsese foarte rău pînă încît ajunsese focul şi în curtea domnească dă arsese Sfînta Vineri; ajunsese şi la casele cuconilor şi arsese învălişul la o păreche dă case, unde apucînd slujitorimea în grab au stinsu dă nu au ars mai mult. Şi altă păreche dă case mai mici arzînd pînă la pămînt şi tot ce era împrejurul curţii, dă care stricăciune a focului domnul înţelegînd, foarte s-au întristat, măcar că îndată iarăşi sosind fericitul [211] în Tîrgovişte, apucatu-se-au toţi şi cu mare nevoinţă sîrguind, în scurtă vreme s-au încheiat tîrgul la loc iarăşi precum au fost, grijind şi măriia-sa atît casele, cît şi curtea şi tot pîn-în iarnă. 
      Tot într-acest an, precum cu altele multele, domnul, curtea domnească o au înfrumuseţat, fiind zidul dîmprejurul curţii [domneşti de la Bucureşti] stricat şi foarte scund, măriia-sa s-au îndemnat şi au pus dă l-au dires şi l-au mai înălţat împrejur-jur făcînd şi odăile seimenilor tot dă piatră, că era dă lemu vechi şi foarte proaste. Iar după sosirea domniii în Tîrgovişte, viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boierii cum că iaste poruncă pocloanele bariamului cele dînlăuntru să le trimiţă măriia-sa cum mai dăgrabă ca să să afle înaintea bariamului cu 10-15 zile acolo, ca să să dea. 
      Deci măriia-sa după poruncă gătindu-le, le-au trimis cu vătaful za călăraşi, iar după aceia gătind şi celelalate pocloane ale veziriului, ale chehaielii, le-au trimis cu Gligoraşco vistierul.
      Împlinitu-se-au cu bună fericire şi al 24-lea dă ani dîn domniia bunului acestuia domnu, la leat 7221, octombrie 25 dni. 
      [Cap. CIII] 
      ÎNCEPEREA ANULUI AL XXV-LEA AL DOMNIII 
      LUMINATULUI DOMNU IO COSTANDIN BASARAB-
      VOIEVOD 
      Unde într-o fărîmă dă linişte şi odihnă lucrurile cîtuşi dă cît să afla şi cu puţin răsuflu domnul şi ţeara dăspre supărările cele păgîneşti, supt mila şi bunătatea acelui veziriu bun, iată fără de veste nenorocirea strămută lucrurile, că la 11 dni ale lui noiembrie s-au înţeles cum că împărăţiia neputîndu-se odihni a avea pace cu moscalii, fiind îndemnat foarte dă craiul şfeţescu, cu multă ocară şi necinste pre soli şi pre zăloagile moscailor cu toţi oamenii, ca o turmă [212] dîndărăt i-au dus şi iarăşi i-au băgat la Idicula, cîţi s-au aflat pă lîngă dînşii moldoveni, greci, dă le slujiia, i-au băgat pre toţi la catargă, mazîlind numaidăcît şi pă Isuf-paşa veziriul şi surgunindu-l, l-au trimis la Sacăzu, dă acolo la Rodos, lucru care d-a mirare tuturor, închide solii, scoate solii, îmbracă-i cu caftan, fă pace, strică pacea, acatastasie păgînească! 
      Pricina însă acestor nestatornicii era craiul sfeţescu şi cu hanul, mai avînd şi pă alţi 2-3 mijlocitori precum să înţelegea: pă imbrohorul cel mare al împăratului, pă ceauş-baş şi pă capigilar-chehaiasî al împăratului, a cărora cinste şi ispravă ce mai pă urmă li s-au întîmplat, mai înainte să va vedea. 
      După ce au închis dară pă soli şi pă veziri l-au surgunit, îndată făcînd veziri pă Nisangi Suliman-paşa, s-au răspunsu dă oaste, carele îndată ce s-au pus veziri au trimis la domnu pre baş-ciohodar al lui cu mujdea, adecă cu colac dă vezirlîc, pre carele priimindu-l domnul cu cinste şi dăruindu-l, înapoi l-au trimis; după acestea dară împărăţiia cu dăgrab gătire făcînd, numaidăcît dă la Ţarigrad către Odriiu au purces, arătînd grabnică gătire dă oaste, cu acela socotind să îngrozească pre moscali, săvai că pornirea le-au fost numai mînioasă şi groaznică şi cheltuiala mare, iar alt nimic. Că mergînd împărăţiia la Udriiu, veziriul şi ceialalţi toţi cu ordiia, şidea afară la corturi dă le-au stătut corturile întinse toată vara şi toată iarna afară dîn Odriiu, pînă au putrezit dă tot.
      Văzînd dirept aceia domnul strămutarea Porţii şi a obrazelor, fiind şi Bunea Grădiştenaul biv-vel-comis dă cîtăva vreme la Poartă, măriia-sa au gătit dă aici pă Iordache Creţulescul vel-postelnic şi l-au trimis la Poartă, scriind Bunii comisul să vie. Deci mergînd vel-postelnic, n-au apucat împărăţiia la Ţarigrad, ci după ea la Odriiu mergînd, acolo s-au împreunat cu veziriul, carele cu cinste priimindu-l, l-au îmbrăcat şi cu caftan. Iar comisul Bunea luîndu-şi zioa bună, numaidăcît au purces şi au venit în ţeară. 
      [213] [Cap.CIV] 
      PORUNCILE CE DUPĂ CE S-AU STRICAT PACEA 
      DOMNULUI AU VENIT ŞI FURTUNA CEA TICĂLOASĂ 
      A CRAIULUI ŞFEŢESCU 
      După ce s-au stricat pacea mergînd împărăţia la Odriiu, îndată au trimis pă ceauş-baş la hanul şi la serascheriul dă la Bender cu poruncă ca să să găteacsă şi să ia pre craiul şfeţescu să-l ducă pren Ţeara Leşească, pînă îl va trece în ţeara lui, precum însuşi hanul către împărăţie să făgăduise că-l va duce. 
      Poruncind atunci împărăţiia domnului ca să trimiţă dîn haraciu serascheriului dă la Bender pungi 30, pentru găirea lui, domnul, văzînd porunca, făcut-au nevoinţă şi gătindu-i i-au trimis, pentru care bani venise silihdariul veziriului. Iar la 12 dni, ale lui ghenarie au venit un Hussein-efandi cu ferman, poruncin domnului ca să gătească cîtăva sumă dă cherestea pentru treaba podului dă la Saccii, carele fiind orînduit a fi ispravnic după pod şi avînd poruncă şi la domnul Moldovii, au trecut nefăcînd nimic zăbavă aici. Iar la 17 dni aceiaşi lună, au veit arabagi-baş împărătescu cu poruncă să gătească 3.000 de cară pentru oaste, care porunci fiind grele foarte şi preste putinţă, făcut-au domnul rugăciune şi mare jalbă la Poartă; deci după jalba şi rugăciunea domnului au mai scăzut dîn cară şi au lăsat pe 1.000, care gătindu-se s-au trimis unde era porunca. 
      [Cap. CV] 
      ÎNTRE ACESTEA TOATE CADE-SE SĂ SCRIEM ŞI 
      FURTUNA CEA TICĂLOASĂ A CRAIULUI ŞFEŢESCU, 
      CE DĂ LA CEI CE NĂDĂJDUIA AJUTORI I-AU VENIT 
      PENTRU O POMENIRE 
      După ce (precum mai sus se-au zis) au poruncit împărăţiia hanului şi seraschieriului să să gătească să ducă pre craiul, ei numaidăcît după poruncă au trimis [214] la craiul dă i-au făcut ştire ca să să gătească să meargă după cum iaste porunca; el au răspunsu că nu va merge, că nu iaste gata, iar cînd să va găti, au zis că le va face ştire pricinuind că nici are dă cheltuială, căruia măcar că şi mai înainte îi didese împărăţia 1.00 dă pungi dă bani împrumut, dar el mai cerea să-i mai dea încă o miie, socotind că cu pricini dă acestea zăbovindu-se, doar va îndemna pre însuşi împăratul să meargă cu putere mare către Bender şi cu dînsul să meargă pîn-în Ţara Leşască şi dă acolo precum va cunoaşte că-i dă îndămînă aşa să facă, pentru că gîndul lui era cu totuşi şi [cu] tot ca să arădice puterea turcească spre biruinţa moscalilor, ca să nu meargă ruşinat în ţeara lui, ci biruitoriu. Dar el aceasta socotiia (iar moscalii lua tot în ţeara lui şi prăda pînă ce şi în Finlandiia întrase şi dă Stocolma, scaunul lui, să apropiiase şi pre toţi şfeţii în mare frică şi groază îi băgase). 
      Iar împărăţiia văzînd că zăboveşte ceauş-baş (dă vreme ce i să poruncise ca pînă în 20 de zile să meargă şi să să învîrtejască cu răspunsul, au că va merge, au că nu va merge), îndată au trimis şi pă imbrohorul cel mare iarăşi la hanul şi la serascheriul cu poruncă, numai să-l rădice ori cu voie, ori fără voie, cum vor şti, cu care poruncă sosind imbrohorul însuşi, după ce s-au împreunat cu hanul, cu seraschieriul, s-au dus şi la craiu ca să să împreune şi să-i spuie şi lui porunca. Iar el nicidăcum n-au vrut să-l priimească ci ş-au trimis ispravnicul dă au vorbit cu imbrohorul, căruia spuind ce şi cum era porunca împărătească, îndată au mersu dă au spus craiului său, cum să imbrohorul împăratului au adus tare poruncă numai să te rădici să mergi cu hanul şi cu seraschieriul, să nu faci într-alt chip, că pă urmă nu va fi bine. Deci el vezînd că-l silescu pînă într-atîta le-au răspunsu că nu va merge nicidăcum, că nici are dă cheltuială, nici iaste gata; care hanul şi serascheriul văzînd că nicidăcum nu-l pot pleca ca să meargă, mîhnitu-se-au [215] pîn-în suflet, văzînd şi conoscînd că sfîrşitul nu va să le fie bun, dă vreme ce unile făgăduise către împăratul şi altele vedea că urmează, işiia în scurtu toate zisele şi scrisele lor la minciună. 
      Deci aşa necăjiţi fiind, îndată au scris la împărăţie, făcînd ştire că nici cu un mijloc nu-l pot urni, ci încă şi meterez au făcut împrejurul saraiului unde şidea, cu acel gînd că de-l vor sili adecă, mai tare să stea împotrivă cu războiu; care lucru necuvios împărăţiia aflîndu-l, foarte s-au turburat, dă care făcîndu-se sfat s-au socotit să i să mai poruncească încă o dată şi dă va sta iarăşi împotrivă să-i dea războiu şi sabie cît măcar să piiară şi el dă nu-l vor putea lua viu, pentru că şi muftiul aşa aflase în legea lor, adecă: cel ce arădică sabie împotriva împăratului să piară în acelaşi chip au dat şi fetfa şi au trimis cu poruncă aceia pă un Isuf aga carele îndată ce au sosit iarăşi au trimis dă i-au mai zs săiasă să între în cetate, că aşa iaste porunca împăratului că apoi vor urma lucruri primejdioase dă nu să va mai supune poruncii. Dar el nimic dîn ceia ce începuse nu să mai muia, ci încă şi mai dîrzu sta, şi mai tare răspundea că: nu va merge d-ar şti să piiară pînă la unul (şi nu să uita ticălosul că în mînă le era ci trufiia orbindu-l primejdiia însuşi îşi căuta). Deci văzînd hanul, serascheriul că nicidăcum nu să supune, numaidăcît işind dîn cetate cu mulţime dă oaste, coborînd şi 12 tunuri mari, au mersu unde şidea craiul şi puind tunurile împotriva saraiului, au pus şi tătărîmea dă o parte şi inicerimea dă altă parte în rînduială dă războiu, socotind ca doară văzînd, craiul să va înfricoşa şi să va lăsa dă pizma ce avea, dar nici cu aceia nimic n-au isprăvit.
      Aşadar aşăzînd oştile, au trimis hanul şi serscheriul dă au mai chemat pă ispravnicul lui şi i-au mai zis să meargă să zică craiului să să supuie poruncii împăr, nesupuindu-se, vor să împlineacă porunca să-i dea, adecă războiu, ci acum dar să-şi aleagă ceia [216] ce-i va fi mai dă folos şi dă cinste, care acestea toate mergînd Crot ispravnicul lui şi zicîdu-i-le, nicidăcum nu s-au mai muiat din inima ce avea întîiu, ci iarăşi cu dîrza inimă şi cu mare megalopsihie s-au arătat răspunzînd că dă acolo mort [va ieşi], iar viu nu va işi.
      Că dă iaste sultanul împărat şi el asemene împărat iaste, ci dă ar şti să piiară pînă la unul, nu să va da. Care răspunsu viind la hanul, la serascheriul, numaidăcît au dat poruncă dă au slobozit tunurile asupra saraiului în 2 rînduri şi nicum n-au putut mnemeri în saraiu ca să strice ceva. După aceia au început a arunca combarale şi iar nimic. Apoi au dat poruncă inicerilor ca să să apropie ei să dea foc; ei n-au vrut nicicum, răspunzînd că nu vor da ei războiu că-i conoscu că nu sînt împotrivnicii împăratului şi cum că nici hatişerif împărătescu ca să le dea războiu nu iaste. Deci hanul văzînd, au adus numaidăcît şi hatişeriful şi fetfaoa muftiului dă le-au arptat, dar ei tot sta înstînjiniţi şi nu vrea să să supuie poruncii, zicînd că ei într-înşii nu dau (care aşa să înţelegea cum să fie fost şi la aceia un meşteşiug al hanului, după cum să vede mai jos că au urmat, ca doar l-ar lua pre craiu nevătămat să nu i se întîmple vreo primejdie). 
      Văzînd dirept aceia hanul şi sarascheriul că nu se supun şi plecase zioa spre seară, au lăsat toată oastea împrejurul casii lui pîn a doao zi, iar inicerii păste noapte au trimis la ispravnicul craiului şi i-au zis ca să zică craiului: fără dă nici o temere să să scoale atunci noaptea să meargă la dînşii că ei îşi vor pune capul pentru dînsul şi nu-l vor da în mîinile lor, ci-l vor duce ei tocma la împăratul. Dar nici cu aceasta nu l-au putut pleca, răspunzînd că el turcu nu mai crede, ci ce vor şti să-i facă. Să-i facă: . Strîngîndu-se dirept aceia a doao zi iarăşi toţi şi spuind inicerii cum că au trimis noaptea ca doar va merge dă bunăvoia lui la dînşii şi nu au vrut, ci au răsunsu tot cu semeţie, făcutu-s-au hanul şi seraschieiul a da bacşiş inicerilor şi a le da poruncă [217] dă războiu, carii îndată dînd năvală au început a slobzi focul. 
      Craiul încă şi cu cîţi oameni avea pă lîngă dînsul închizîndu-se în case, nu au dat prost foc şi ei după feristri şi aşa au dat războiu pînă diseară şi nimic nu putea să le strice, că craiul, cum vedea mulţimea dă iniceri, numai ci începea a arunca galbeni pă fereastră. Inicerimea văzînd galbenii, da morţi la dînşi, iar cei dîn casă, cumî îi vedea năvălind la galbeni numai ci sloboziia focul, ci-i prăpădiia, pîn’ ce văzînd că înnoptează s-au apucat tătărîmea a căra fîn şi paie şi a năvăli pă dîn dosul saraiului şi a grămădi pîn’ ce au ajunsu dă învăliş; decii numai ci au dat foc paielor şi dîn paie s-au aprinsu saraiul, care nevoie şi amară nenorocire văzînd ticălosul craiu şi toţi ai lui, că-i îneca dăspre o parte fumul, dăspre altă parte îi îngroziia focul, că să aprinsese şi podina, dăspre altă parte gloanţele, dat-au năvală care cum au putut dă au sărit pre ferestri. Dar încătro făcea tot amar şi otravă dă dînşii ticăloşii era, că împrejurul saraiului mulţime dă tătari fiind, care cum săriia îndată îl lua; aşa şi ticălosul craiu văzînd primejdiia şi dăznădăjduirea scăpării şi a mîntuiinţii, rămîind numai cu o slugă, dat-au şi el năvală pă fereastră, unde îndată ce au sărit, ca să nu primejduiască, au început a striga sluga: craiul, craiul, pă carele numaidăcît luîndu-l nişte iniceri, l-au dus la hanul, fiind acolea aproape. 
      (Vedeţi ce furtună, vedeţi primejdie ce trufiia aduce, că unde craiu nebiruit să scriia, dă păgîni tirani şi varvari ajunsese a să ocărî, [lucru dă mirare], neavînd nici o vecinătate, nici o conoştinţă cu dînşii, furtuna pren apostasia Mazepii a năzui la ajutoriul varvarilor l-au adus. Pentru aceia nimeni să nu să semeţească în puterea sa, ci într-al lui Dumnezeu ajutoriu să năzuiască.) 
      Ducîndu-l dirept aceia la hanul, priimitu-l-au cu cinste, zicîndu-i multe cuvinte dă mîngîiere; după [218] aceia învăluindu-l într-un ihram, fiind foarte zăpăcit şi îngrozit dă cele ce văzuse, l-au pus într-o căruţă şi aşa cu toată oastea luîndu-l la mijloc l-au dus în cetate şi l-au pus în saraiurile paşii, numai cu vreo 30-40 dă oameni dă ai lui că pă ceialalţi ce mai avusese, tătarii, pre unii robise, pre alţii turcii îi luase şi cîţi era mai tineri îi şi turcise, arătîndu-şi precum la toate şi la aceasta păgînii toată varvarătita şi răutatea. 
      Făcînd după aceia ştire la împărăţie cum că l-au dus în cetate, împărăţia numaidăcît au poruncit să-l ducă la Odriiu şi aşa, după poruncă, l-au arădicat dă la Bender şi l-au dus la Odriiu. După ce deci au sosit acolo, orînduitu-l-au să şază într-un sat ce-i zic Demir Deşti, aproape dă Odriiu, şi acolo conăcindu-l,tocmai atunci s-au dăşteptat păgînii ş-au conoscut lucrul cel necuvios ce au făcut şi văzînd că au greşit dă către amîndoao părţile, şi dă către moscali adecă, şi dă către craiul şfeţescu. Dă către moscali, căci, fără dă nici o pricină, au stricat pacea şi iarăşi le-au închis solii şi zăloagele cu atîta dăfăimare în Idicula, lucru care să minuna tot Ţarigradul, şi dă către craiul şfeţescu, căci cu războiu şi cu atîta necinste dă la Bender l-au luat, făcîndu-i ocară ca aceia, precum mai sus se-au zis. 
      Ca să arate împăratul că, cîte s-au făcut n-au fost în ştirea lui, pus-au pricină tuturor acestor lucruri asupra hanului, asupra muftiului şi asupra serascheriului dă la Bender şi a ceauş-başii; pre aceştia, zic, pricină aruncînd, i-au şi mazîlit şi i-au surgunit. Pre hanul l-au surgunit la Sacîzu, puind han în locul lui pre Caplan Gherei-sultan, iar serascheriului dă la Benderi, Ismail-paşii, luîndu-i tot, l-au închis acolo în cetate. 
      Iar după toate turburările acestea, un Mula Ibraim, carele odată fusese şi căpitan-paşa, luînd asupra lui şi făgăduind împăratului că el va aşăza lucrurile dă [219] către amîndoao părţile şi le va linişti, şi dă către moscali, şi dă către şfeţi, dă către moscali, adecă să întărească iarăşi pacea şi dă către craiu să-l facă el să meargă pre mare în ţeara lui, nimic mai supărîndu-se şi mai turburîndu-se împărăţiia, care auzind împăratul foarte s-au bucrat şi numaidăcît la stepena veziriii l-au înălţat, făcînd pre veziriul ce era Suliman-paşa, capetan-paşa şi pă capitan-paşa caimacam, dînd îndată poruncă hanului seraschieriului ca să caute să împlinească tot ce va fi avut craiul pagubă în răzmiriţa ce i s-au făcut şi să-i scoaţă şi toţi oamenii ce-i robise. 
      Puindu-se dirept aceia veziri acel Mula Ibraim, îndată au trimis dă au scos dîn Idicula pre soli şi pă zăloagile moscalilor şi i-au dus la Odriiu. După ce deci pă toţi iau dus acolo, cercetîndu-i pentru pace, i-au conoscut a pohti şi a priimi; cercetînd şi pe craiul şfeţescu dă mergerea lui, nimic nu să putea apropiia, nici îi da ascultare, nici priimia sfatul şi îndemnarea lui. Trimis-au [dirept aceia] într-o zi dă i-au zis: ca să-i fie cu voie să trimiţă corturile [să le întinză] aproape dă un sat unde şidea el şi dicii să meargă şi veziriul, şi alţii şi să meargă şi el să să împreune acolo şi să-şi vorovească cîte cevaşi pentru chiverniseala lui, care atunci au priimit şi el aşa să fie. Iar cînd, au fost a doao zi, gătind veziriul alai frumos ca să-i facă şi mergînd la locul unde să gătise dă împreunare, au trimis dă au avut veste şi craiului cum că s-au apropiiat veziriul să iasă şi el, să meargă după cum s-au făgăduit. El au răsunsu că nu va merge, că nu-i iaste bine. [Mai trimis-au şi al doilea, şi al treilea rînd şi nicicum nau vrut să meargă], care lucru necuvios văzînd veziriul, foarte s-au mîhnit dă atîta necinste ce i-au făcut, dă vreme ce s-au învîrtejit în Odriiu fără dă nici o ispravă. Deci văzînd că nu lucurile precum socotiia [220] îi mergu, ci într-alt chip să urzesc [şi urmează] şi conoscînd că nu va fi bine dă dînsul, dă vreme ce cîte făgăduise împăratului nici una nu putea isprăvi, socotitu-s-au dăcît să primejduiască el, să aducă mai bine împăratului strămutare. Scormonind şi îndîrjind foarte tare pe toţi, ca să scornească răzmiriţă şi apropiere a-şi isprăvi după pohta sa, dar iată totodată [nenorocirea iau strămutat nădejdea că] aflînd împăratul numaidăcît l-au mazîlit şi dă vezirie, şi dă viiaţă, numai 2 săptămîni fiind veziri. 
      Asupra dară zarvii şi furtunii ce să întîmplase craiului şfeţescu la Bender, iată şi Stanislav Leşcinschi, carele să numiia craiu Ţării Leşăşti, trecînd pren Ţara Ungurească teptil, au întrat în hotarăle ţărîi noastre, în tîrgu în Cîmpu Lungu, carele mergea la craiul şfeţescu ca cu el sfătuindu-se să socotească la ce cale vor pune şi în ce chip vor găti cursă şi laţi asupra moscalilor, sau mai bine să zic asupra pravoslaviii. Acesta el socotiia, iară ochiul cel neadormit al dumnezeieştii pronii la alt sfîrşit au orînduit lucrurile, că îndată ce au sosit la Cîmpu Lung au dat păste ticăloasa furtună şi strămutarea cea împotrivnică a lucrurilor craiului şfeţescu, care, aflîndu-le, neîndrăznind a să învîrteji pă unde au venit, dă vreme ce începuse a-l sămui şi a să dăscoperi că el iaste, temîndu-se să nu încapă la primejdie, văzînd că nu precum socotiia el lucrurile îi mergu, numaidăcît înţelegînd dă ticăloşiia craiului, iarăşi tiptil luînd în jos în Ţeara Moldovii, au tras şi ajungînd la Iaşi, domnul Ţărîi Moldovii aflîndu-l că iaste el, numaidăcît au făcut ştire împărăţii, avîndu-l pre el cu pază pînă va vedea în ce feli şi cum va fi porunca împărăţiii, dă care înţelegînd împărăţiia, numaidăcît au poruncit seraschieriului dă la Bender dă l-au arădicat cu şi au trimis la Iaşi l-au dus la Bender, pre care paşa cu priiminţa cea cuvioasă lcîtăva slujitorime şi cu cinste dă la Iaşi l-au dus la Bender, pre care paşa cu priiminţa cea cuvioasă l-au priimit, [221] orînduindu-i şi toate cele trebuincioase ca unui craiu, după cinstea şi stepena lui. 
      Iar pravoslavnicul nostru domnu, sosind vremea cea obiciuită ca dîn scaonul Tîrgoviştii să să mute, la fevruarie 26 dni, purces-au dă acolo şi cu fericire la martie 1 dni, au sosit în scaonul Bucureştilor. Iar după ce au sosit în Bucureşti, neapestit venit-au poruncă domnului dă la Poartă, ca să trimiţă la Bender 30 pungi dă bani, să să dea leafă cazacilor şi leşilor ce era acolo şi să trimiţă şi 250 salahori ca să curăţe Prutul, dă unde întră în Dunăre pînă la Ţuţora, pentru ca să poată umbla fără dă zminteală vasele cu zahareao, orînduind şi pă domnul moldovenescu să trimiţă şi el 1.000 dă salahori, tot la Prut, şi iarăşi au mai venit şi altă poruncă ca să să ai trimiţă 1.100 dă lemne, fără cele ce mai sus s-au pomenit, la Sacci, pentru tocmirea podului, pre unde era să treacă oastea, şi 150 de salahori, iar acolo,pentru lucrul podului. Aşijderea şi pentru caii care era dă treaba tunurilor poruncă s-au dat ca, pînă la sfîrşitul lui martie, să să afle la Odriiu, care porunci totdăodată viind, întru mare grijă pre domnu şi pre boiari au băgat, că nu era puţin greu şi uşoară povară a să plini atîtea porunci, dăodată, pentru că ticăloasa dă ţară foarte tare slăbise, că şi vitele să rărise şi pîinea să împuţinase. Iar înţeleptul domnu şi aceste cumplite şi peste putinţă pornci cu ajutoriul cel dă sus toate cu buna a mării-sale şi înţeleapta chiverniseală le-au împinit şi toate acestea la a lor cuvioasă vreme le-au trimis după poruncă. 
      Iar după ce au mazîlit pă Mula Ibraim, statu-au cîtăva vreme împărăţiia fără veziri, numai ci isprăvniciia Damas Ali-paşa, ginerile împăratului, lucru foarte dă mirare, care niciodată nu să pomeneşte, Împărăţiia Turcului să fie fost [întru turburări] şi nestatornicii ca acestea, care toate acestea craiul şfeţescu *[222] le-au pricinuit şi atîta i-au făut, cît şi însuşi ei nu ştiia ce vor mai face, ci umbla ca nişte zăpăciţi, strămutînd lucrurile lor într-o zi într-n feli, într-alta într-alt feli. 
      Iar luminatul domnu între toate valurile ce dă către turci avea, necontenit iubind a înfrumuseţa în tot feliul curtea cea domnească, între altele au făcut şi slomnul cel dă carîtele domneşti [dîn Bucureşti], dă piatră dîn temelie, precum să vede cu stîlpii tot dă piatră, lucru foarte iscusit, care mai înainte era dă lemnu, înălţîndu şi zidul curţii împrejur-jur fiind foarte pitulat şi stricat. 
      [Cap. CVI] 
      PORUNCILE CE, ÎN CÎTĂ VREME AU FOST POARTA 
      FĂRĂ VEZIRI, DOMNULUI AU VENIT 
      Fără veziri încă fiind Poarta, au venit un salahor împărătescu cu poruncă la domnu să gătească 800 dă salhori, să-i trimiţă la Hotin ca să lucreze acolo la cetate. După aceasta iată şi altă poruncă: să mai gătească încă 400 dă salahori iarăşi pentru acea treabă. Deci domnul (săvai că era lucru foarte cu greu) făcînd multă nevoinţă şi cu bani, şi cu slujitori au împlinit acii 1.200 salahori şi i-au trimis unde porunca era, trimiţînd păste mai mari pe Iordache Caramanlîul vel-clucer za arie împreună şi cu Robe căpitanul za călăraşi ot Rîmnic. 
      Neapestit după aceasta au venit un arap Mehmet aga, om al silihtariului Ali-paşii ce era în loc dă veziri, cu poruncă către domnu şi însuşi măriia-sa să să rădice cu toată curtea mării-sale şi să meargă cu 2.000 dă oameni la Hotin, să lucreze la cetate, care poruncă domnului viind, măcar că cu greu era şi mării-sale, şi tuturor, iar încă şi după poruncă numaidăcît au început a să găti, ca să meargă. Înţelegînd [223] dirept aceia lăcomiia cea păgînească că domnul după a lor poruncă numaidăcît au urmat şi face gătire ca să purceagă, într-altă socoteală lucrul au pus, ca să mai poată pă ticăloasa ţară a prăda, că nesocotind supărările şi povările cele cumplite ce în trecuţii ani însărcinase ticăloasa dă ţeară nesăţioasa lor tirănie, scris-au domnului cum că împărăţiia au socotit iarăşi ca să nu mai meargă măriia-sa la Hotin, ci să şază în scaun ca să poarte grijă, să împlinească alte porunci împărăteşti ce ar mai fi, numai să trimiţă la Hotin cei 2.000 dă oameni, cu carii era orînduit să meargă măriia-sa, şi să trimiţă şi vreo 2 boieri cu salahorii aceia să lucreze la cetate şi să dea şi 200 pungi dă banihuzmet la miriia împărătească. O! varvară şi păgînească neomenie! pînă în cît şi cum necăjăşti pă supuşii tăi. Care porunci domnului viind mîhnindu-se-au şi s-au turburat pînă în suflet mai mult pentru atîta sumă dă bani ce pre-ntreg dă la ticăloasa ţară cerea, pentru care domnul numaidăcît au scris cărţi la chehaiaoa, la veziriul, cu multe rugăminte, ca doară s-ar milostivi să mai uşureze ţeara dîntr-atîta nevoie, arătînd că nu iaste nici într-un chip cu putinţă a să da acea sumă dă bani. 
      Dar nici într-un chip împietrirea inimilor cei păgîneşti n-au putut-o pleca spre umilinţă, ci încă şi mai cu pornire această poruncă o au întărit, numai să să dea dăplin să nu fie într-alt chip. Deci domnul văzînd cumplita porunca, săvai că era forte cu greu şi păste putinţă aşa dăgrab atîta sumă dă pungi dîn ţeară a să da, iar încă şi văzînd domnul şi boirimea că într-alt chip nu să poate şi temîndu-se, fiind şi vremile turburate, ca nu cumvaşi să curgă altele mai grele în ţeară, precum şi la alte nevoi şi păsuri ale ţărîi dă multe ori dîn bunătatea mării-asle cu ajutoriu ţărîi dîntru ale mării-sale s-au arătat, aşa şi la această grea şi mare nevoie văzînd slăbiciunea şi neputinţa pămîntului, fiind alte dăjdi şi alte nevoi în ţeară, s-au arătat cu mare ajutoriu dînd dă la măriia-sa [224] pungi 60; dat-au boierii pungi 50; luat-au şi împrumut dă la unii, alţii la Odriiu, şi s-au împlinit suma cît au fost porunca şi s-au dat la miriia împărătească. Iar după aceia mai răsuflînd bieţii săraci cîte cevaşi, au işit o dajde în ţeară pentru banii ce didese domnul şi boierii şi cu încetul s-au strînsu banii şi şi i-au luat fieştecare şi într-acestaşi chip s-au împlinit cu ajutoriul lui Dumnezeu şi această păgînească poruncă. 
      [Cap. CVII] 
      PACEA CE IARĂŞI AUFĂCUT TURCII CU MOSCALII 
      ŞI CELE CE AU URMAT ÎN URMA PĂCII ÎN ŢEARĂ 
      SUPĂRĂRI DĂ LA TURCI 
      Lucruri mai nestatornice, mai netemeinice şi mai învăluite dăcît într-aecst an, socotescu că nici un veac nu va fi adus pre nicăirile, ca cum au adus acest timpu la Împărăţiia Otmănească, că într-o zi striga dă pace, iar într-alta odrăslea nepacea, într-o zi îmbrăca pă soli cu caftane, într-alta iarăşi îi închidea şi îi ocărîia, şi într-acestaşi chip cîtăva vreme întru turburare lucrurile păcii să purta. Iar la 28 dni ale lui iunie, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii domnului cum că au scos iarăşi pă soli dă la închisoare şi au făcut iarăşi pace, mai alcătuind cîtecevaşi ppă lîngă cele dîntîi cerere ce la Prut să legase şi să aşăzase, adecă să mai dea moscalii pre an 80 pungi dă bani pentru cojoacele tătarîlor, care obiceiu fusese şi mai dă dămult, iar pre vremea ce în urma Beciului s-au făcut pacea, s-au stricat. 
      A doao, să să mai lăţască hotarăle turcilo spre pămîntul moscalilor într-acestaşi chip: hotarul turcescu mai înainte era apa Samarului şi hotarul moschicescu apa Orelul, ci între apa Samarului şi a Orelului la mijloc iaste cîtva pămînt. Ci acel loc l-au cerşut turcii dă la moscali ca să aşaze acolo pre cazacii cei [225] ce fugise cu Mazepa-hatmanul şi încă, pă lîngă aceste ape s n-aibă voie nici o parte, nici alta să facă cetăţi, nici turcii adecă pă lîngă Samar, nici moscalii pă lîngă Orel. 
      A treia, să-şi rădice moscalii mîna deasupra Ţării Leşăşti. 
      A patra, pricina şi vina acestor turburări ce s-au întîmplat într-aceşti 3 ani între turci şi între muscali, să şi-o ia moscalii asupra lor, mărturisindu-se că ei au fost şi sînt dă la început şi pînă acum pricinuitorii acestor multe scandale. 
      La aceasta a lor cerere, plinitu-se-au cu adevărat cuvîntul Isaii carele zice că: răotatea au orbit şi au tîmpit inemile lor, ca văzînd să nu vază, şi auzind să nu auză şi să nu înţeleagă. Un lucru ce pren toate laturile pămîntului s-au auzit, vor după a lor năprasnecă voie să-l acopere, ca cum ar vrea neştine să adune toată lumina den lume ca supt obroc să o vîre. Însă acestea adaose, solii şi zăloagele moschiceşti, ori dă voie, să zicem, ori dă nevoie a primi le-au căutat şi priimind toate cele ce puterneca Poartă au poruncit, numaidecît împărăţiia, den solii cei ce să afla acolo, pentru întărirea acelor puncturi şi aşăzămînturi mai mult, au slobozit pre Avram Lupohikov, fratele ţariţii ţarului Petru, călugăriţa, carele în trecutul an cu solie la turci dă ţarul să trimise. 
      Iar turcii, după ce s-au zvonit pacea ce au făcut cu moscalii, precum mai sus s-au zis, aflat-au altă panurghie a face, cu pricină ca să facă cetatea Hotinului precum mai înainte să va vedea că au şi făcut-o, cu care pricină au coborît multă sumă dă oaste la pod la Sacci, orînduind şi zaharele, şi cară, salahori şi de toate dă cele ce trebuiescu dă treaba oştilor şi a lucrului; însă nimeni atuncea nu să putea domiri; ce le iaste, socoteala păgînilor şi gîndul a face? de vreme ce dăspre moscali arăta pace, dăspre leşi, cum mai înainte să va vedea, aşijderea, şi aşa cu pricina [226] ceia, la Sacci strîngîndu-se toate oştile, trimiţînd şi 50 de balghemezuri, 150 de tunuri şi mulţime dă oaste, lucru foarte dă mirare: la lucru şi zidire dă cetate să meargă atîta mulţime dă oaste, precum să înţelegea, cu turci, cu tătari, ca trei sute dă mie şi mai bine şi cu atîtea tunuri şi alte gătiri şi mai vîrtos, că pînă a merge la Hotin vremea să scurta şi da răceala, că pînă a să aduna toţi şi pînă a purceede au venit şi luna lui avgust: deci tocamai la avgust 1 dni, după ce s-au adunat toată oastea, făcînd împărăţiia pe Abdi-paşa seraschieriul, seraschieriu peste toate oştile i-au trimis şi surguci, şi paici împărăteşti (atunci li s-au cunoscut şi ceia ce le era în gînd a face, dar nu le-au dat îndămînă, precum mai înainte să va vedea, de vreme ce nu lucrurile precum zicea Stănislav au işit). 
      Poruncindu-i ca să ia şi pre Stănislav-craiul cu dînşii dempreună poate-fi că aceasta le era socoteala ca să-l ducă să-l aşaze craiu în Ţara Leşască, dă vreme ce aşa el dedese turcilor a înţelege că: cum vor merge spre Hotin, voi işi toţi boiarii cei mari şi dă cinste şi toată Ţara Leşască şi să vor închina lor. Deci, după vorbele şi părerile lui cele mincinoase şi turcii alunecîndu-se l-au luat şi mergînd pînă la [...] nici unele dîn cele ce Stănislav zisese şi făgăduise nu să vedea. Deci seraschieriul, văzînd că cîte le-au zis au işit toate la minciună, numaidăcît au făcut ştire la împărăţie şi împărăţiia, înţelegînd, foarte s-au turburart şi au poruncit seraschieriului, dă acolea pă Stanislav să-l trimiţă iarăşi înapoi, să-l închiză în cetate. Deci cu pricina lucrării acei cetăţi, nesuferite greutăţi şi cumplite porunci dă la păgîni au venit domnului şi ţării. Că afară dîn cele 200 pungi ce au dat hezmet împărăţiii, s-au mai bine să zic năpaste, [227] carele şi mai sus s-au pomenit, şi afară den cea miie de salahori ce cu Iordache vel-clucer za arie s-au trimis la Hotin, au venit poruncă mării-sale ca să mai trimiţă 2.000 de salahori, cu care era orînduit măriia-sa să meargă şi 1.600 dă cară, unele să meargă la Hotin, iar altele să încarce zahareao, să meargă pă uscat iarăşi la Hotin. 
      Aceste păgîneşti cumplite porunci totdăodată viind, au în puţină grijă şi turburare domniia şi toată boierimea au întrat şi măcar că în multe feliuri au cercat domnul cu rugăminte la Poartă: ca doară ar fi putut mai uşura ticăloasa dă ţară dentru atîta nevoie, dar nimic nu au putut folosi. Deci văzînd că într-alt chip nu să putea, fără numai să să împlineascaă porunca păgînilor cea crudă, dîn slujitorii ce avea pentru treaba curţii mării-sale, au gătit 1.000 dă cazaci şi trimiţînd la margine bani, au mai strînsu încă 1.000 de salahori, la margine bani, au mai strînsu încă 2.000 dă salahori, i-au trimis unde era porunca, trimiţînd mai mare peste ei pă Neagul vel-căpitan za cazaci. 
      Văzînd domnul atît păs şi atîta nevoie ce pă ticăloasa dă ţară căzuse şi mai cu greu decît toate fiind carăle, dă vreme ce să aduna la 3.000 dă cară şi, neputînd face dăspre Poartă nici o uşurare, trimis-au măriia-sa cu rugăminte şi cu daruri la Abdi-paşa serascheriul şi oa tefterdariul ordii, rugîndu-se ca să facă acest bine şi uşurare săracilor: să trimiţă adecă aci sirile să arădice făina dă la oraş dă la Floci, ca să nu mai trepede săracii pînă la Hotin, că nici era cu putinţă a să împlini dîn ţară atîta sumă dă cară. Deci după rugăciunea mării-sale, au voit şi au orînduit vasele dă au venit şi au arădicat dă la oraş, şi s-au mai făcut o fărîmă dă uşurare săracilor, că era toată suma aceia a zaharelii obroace 25.000 de făină şi de orzu obroace 25.000.
      [228] [Cap. CVIII] 
      MERGEREA DOMNII LA TÎRGOVIŞTE ŞI CELE CE 
      S-AU ÎNTÎMPLAT CÎT AU ŞĂZUT ACOLO 
      Arădicînd domnul şi acel păs şi grea poruncă a huzmetului, pornind şi toţi salahorii şi carăle la Hotin, şi viind şi mării-sale ferman şi poruncă ca să nu meargă, ci să şază în scaun, să poarte grijă dă alte trebi şi porunci ce ar fi, sculatu-se-au drept aceia măriia-sa den Bucureşti, cu toată casa mării-sale şi cu toată boierimea, şi la avgust 5 dni, au purces, mergînd pă la satele mării-sale Mogoşoaia, Potlogii şi la 11 dni au întrat în scaunul Tîrgoviştii cu halaiu foarte frumos, după obiceiu. 
      Iar după sosirea mării-sale în Tîrgovişte, nu multe zile trecînd, venit-au călăraşi dă la Odriiu, cu carii scriia boairii că vine un agă vezirescu, ca să dea măriia-sa den haraci pungi 100, care înţelegînd domnul şi toată boierimea foarte sau întristat, dă vreme ce grele şi dese poruncile fiind, o făcuse şi domnul, şi boierimea, şi ţara. Însă cu toate acstea viind şi turcul cu fermanul şi fiind poruncă grabnecă, precum toate măriia-sa le-au împlinit, şi această poruncă, făcînd măriia-sa nevoinţă dempreună cu toţi boiarii şi, neputîndu-se atuncea în grab a işi dajde în ţară, de vreme ce era pă bieţii să raci alte nevoi, ci era supăraţi peste măsură, dat-au măriia-sa şi toţi boiarii de au împlinit banii şi pornit pă aga de s-au dus cu dînşii după poruncă la miriia împărătească. Apoi cu vreme au ieşit dajde şi ş-au luat fieştecarele banii ce au dat şi într-acestaşi chip s-au împlinit şi porunca aceasta. 
      Iar la septembrie 2 zile, viind călăraşi dă la Udriiu, scris boiarii mării-asle cum că şi solul cel leşăscu, carele dă cîtăva vreme era acolo trimis dă craiul Avgust şi de ceialaltă toată recipospolita, pre carele [229] fiind turcii foarte supăraţi dă clefetiturile şi minciunele craiului şfeţescu şi ale lui Stănislav, grăind şi zicînd multe împotriva leşilor, nevoindu-se în tot chipul craiul şfeţescu ca doară cu puterea turcilor ar putea face pă Stănislav craiu iarăşi Ţării Leşăşti, atuncea în grab nu i-au dat voie ca să aibă împreunare cu veziriul pînă cînd vremea au dăscoperit toate meşteşugurile şi făgăduialele cele mincinoase ale lui Stănislav, în meidan le-au scos. 
      Deci atuncea l-au adus dă s-au împreunat şi la toate cele ce-i era poruncite dă craiul său şi de recipospolita asculate au dat, şi iarăşi cu cinste la gazda lui l-au trimis, arădincînd şi paznicii cei ce era mai înainte. Tot cu acei călăraşi au venit şi această veste cum că şi solul ce să aştepta dă la ţarul, dă au priimit cele ce solii lui tocmit şi au aşăzat cu turcii, au ba, au sosit, pre carele cu mare cinste şi minunat alaiu, zic, că la-u priimit turcii în Odriiu, trimiţînd împărăţiia mulţi agi înainte-i, ceauşi şi paici împărăteşti, şi aşa cu mare pompă şi cinste au întrat în Odriiu. 
      Iar după ce au sosit, fără dă zăbavă împreună şi cu ceialalţi ce era mai înainte, i-au dus la veziriul dă s-au împreunat şi i-au priimit cu mare cinste, şi văzînd că au adus toate cele ce împărăţiia au pohtit, priimite şi dă ţarul şi întărite cu pecetea împărăţiii-sale, i-au îmbrăcat cu 30 dă caftane.
      După aceia a treia zi, ducîdu-i şi la împăratul, după obiceiu, îmbrăcatu-i-au şi acolo cu 40 dă caftane, făcîndu-le mare şi frumoasă cinste. Iar domnul prentre atîtea supărări şi valuri ce au avut şi într-acest timpu avînd pururea gîndul şi inima spre cele dumnezeieşti îndemnatu-s-au şi au învălit Mănăstirea Dealului păste tot cu table dă aramă şi o au înfrumuseţat precum pre dînlăuntru cu zugrăvele şi cu alte odoră, aşa şi pă dîn afară. 
      Plinitu-se-au şi anul 25 al domniii lui Costandin-vodă Basarab la octomvrie 29 dni, leat 7222. 
      [230] [Cap. CIX] 
      DĂ AICI SĂ ÎNCEPE A SĂ SCIE CELE CE LA ANUL 
      AL XXVI-LEA DÎN DOMNIIA MĂRII-SALE S-AU 
      ÎNTÎMPLAT 
      Fiind Ianache Văcărescul vel-clucer dă cîtăva vreme dus la Poartă pentru trebile ţării, măriia-sa au socotit dă au trimis pă Grigorie Băleanul vel-vornec şi au scris lui vel-cluceriu să vie, purcegînd dă aici vel-vornec la noiembrie [...], iar la 13 dni au sosit şi boiarii cei ce fusese la Hotin cu salahorii la lucrul cetăţii, vel-cluceriu za arie i vel-căpitan za cazaci dîmpreună cu ceialalţi căpitai, rămîind acolo încă 5 steaguri dă cazaci, care i-au oprit turcii să mai lucreze încă pînă la 25 dni ale lui noiembrie la saraiurile paşii. 
      Venit-au şi Ianache Văcărescul vel-cluceriu la 17 dni ale lui noiemvrie, carele cu multă dreptate slujind domnului şi cu multă nevoinţă spre cumpătarea dărilor pentru folosul ţării, domnul l-au priimit cu cinste, îmbrăcîndu-l şi cu conteş cu samur. 
      După acesta viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boiarii mării-sale cum că porunceşte împărăţiia ca să trimiţă 3.000 dă chile dă făină ce-i mai rămăsese aicea dîn făina cea dă astă-vară cum mai curînd şi fără de zăbavă, să o ducă la Hotin, lucru foarte greu şi peste putinţă, vreme dă iarnă fiind, a merge carăle cu făina pînă acolo; şi într-această grijă aflîndu-se domnul şi toată boierimea, iată şi altă poruncă mai mare şi mai grea dăcît aceia veni, să trimiţă domnul cară la Ţuţora să arădice 100.000 stambolchile, să le ducă iarăşi la Hotin, care să făcea atîta sumă dă cară să meargă, vreme dă iarnă pînă acolo. 
      Socotească dar fieştecine în cît necazu şi zdrobire a inemii şi domnul, şi toată boierimea să afl, pentru că vedea un lucru foarte peste fire şi peste putinţă, carele nici într-un chip a să face nu să putea.
      Însă, a sta amîndooă poruncile jos nu săputea, ci făcut-au mărria-sa nevoinţă şi au găsit cară dă au [231] încărcat cele 100.000 dă chile şi le-au trimis la Hotin, iar dă celelalte fiind lucru foarte peste putinţă, vreme dă iarnă fiind, as ă face, fiind şi suma carălor mare, că era poruncă să trimiţă 300, măriia-sa numaidăcît au scris cu multă rugăciune şi la Poartă ca să să milostivească să mai scază şi să lase să trimiţă în primăvară, că fiind iarnă vor peri şi oamenii, şi dobitoacele şi va sta şi treaba jos. Şi au scris şi la seraschieriul dă la Hotin iarăşi cu multă rugăminte, ca doară dă nu ca putea afla folos dă la Poartă să scază paşa cevaşi şi numaidăcît au pornit călăraşi la Ţarigrad şi la Paşa au trimis pă Iordache grămăticul şi aşa au dat Dumnezeu şi dăspre o parte şi dăspre alta dă au venit răspunsu că s-au făcut după rugămintea domnului şi s-au scăzut cară 100 şi celelalate să să trimiţă în primăvară, cum zic ei, la nevrute. 
      [Cap. CX] 
      MUTAREA DOMNII DÎN SCAUNUL TÎRGOVIŞTII 
      Şăzînd deci domniia pînă la lăsatul-secului la Tîrgovişte, făcînd şi săptămîna cea mare acolo, luni după săptămîna cea mare, la [...] au purces şi mergînd pă la satele mării-sale Potlogii i Mogoşoaia, duminecă la [...] au întrat cu fericire în scaunul Bucureştilor. 
      
      [232]VARIANTE 
      Cap. XLIX 
      Iar domniia şăzînd în Tîrgovişte pînă la octombrie 23 dni, sculatu-se-au şi pă la satele mării-sale Mogoşoaia, Potlogii mergînd unde şi praznecul lui Sfete Dimitrie făcînd, la noiembrie 6 dni, au întrat cu fericire în scaonul Bucureştilor. Plinitu-se-au cu fericire şi anul al 11-lea al domnii sale la noiembrie 28 dni. 
      Cap. L 
      NUNTA CE AU FĂCUT DOMNUL CU FIICA MĂRII-
      SALE CEA DE A PATRA, DOAMNA SAFTA, ŞI ALTELE 
      CE AU URMAT ATUNCEA ÎN GRABĂ DUPĂ NUNTĂ 
      După ce au mersu domniia în Bucureşti, căutat-au cu nevoinţă toate trebile ţării şi poruncile împărăţii pînă dăspre primăvară. Dăspre primăvară dar, văzînd că sînt lucrurile într-o fărîmă dă linişte şi socotind ca să căsătorească măriia-sa pă fiica mării-sale doamna Safta, şi aflînd şi obraz vrednic şi cuvios dă a face ginere mării-sale pre Iordache Creţulescul, om bun dă neam şi foarte înţelept, cu pîrlej şi îndăstulat dă toate, dă la moşi şi dă la părinţi cu moşii multe, cu vii, cu ţigani şi cu dă tot binele, pre carele domnul numaidăcît dîndu-i dregătorie la curte l-au făcut cămăraş mare şi la mai 12 dni, începîndu-se nunta cu multă bucurie, veselie şi domnească parisie, în zioa [233] dă Sfînta Troiţă s-au săvîrşit şi sfintele cununii la mai 19 dni. Deci fiind botezat acest cocon dă răposatul Iordache Cantacuzino vel-spătar şi nevaînd naş, cununatu-l-au sfinţitul mitropolit kir Theodosie, dîmpreună cu Sanda, fata lui Iordache spătarul [şi întîmplîndu-se aicea preafericitul patriarhu al Antiochiei kir Athanasie, sfinţia sa slujba sfintii cununii au săvîrşit şi cu mare parisiie făcîndu se, tot au şăzut şi la masă ospătîndu-se cu multe feliuri de zicături, muzice cu jocuri şi cu alte dăsfătări cu...] 
      Iar după ce au trecut nunta, avînd domnul mare linişti şi bună odihnă dăspre Poartă şi toată boierimea aflîndu-se toţi cu bucurie şi bună petrecanie, iată odrăsli la mijloc făr’ de veste mare turburare, neputînd-se odihni procletul văzînd lucrurile întru atîta linişte a le lăsa nemişcate şi neturburate, după cum obiciuit ca un diiavol iaste binele şi folosul oamenilor a-l zavistui, ci aflînd organe ca acele pren care a-şi lucra voia şi pohta sa îndată le-au arătat mod cu carele să poată aduce domnului şi ţării turburare doară şi pacoste. Acestea diiavolul socotiia şi cei ce lui urma. 
      Iar proniia lui Dumnezeu altele orînduia şi cele ce ei socotiia domnului a lucra, la capul lui ticălosul au sosit şi rău dumnezeiasca dreptate pă el au pedepsit, precum mai înainte să va vedea. Nu iaste atîta cu ciudă cînd dă la striini să pricinuiaşte cuivaşi vreo pagubă au altă primejdie, cît iaste obida şi ciuda cînd dă la neam şi dă la cei ci-i are neştine credincioşi i să pogoară şi-i vine necazul şi turburare precum şi vulturul au zis, dupre cum mithul spune că, însăgetîndu-se dă un vînător şi uitîndu-se unde îl pătrunsese săgeata, văzînd stanzul săgeţii ca iaste dîn penele lui au zis: „nu-mi iaste cu ciudă atît căci m-au rănit, cît îmi iaste necaz că dă aripile mele mă omor”. 
      Aşijderea şi preluminatului domnu nu-i era atîta cu ciudă şi cu obidă pentru turburările şi zavistiile cele vrăjmăşăşti ci asupră-i să scorniia, cît să necăjiia [234] văzînd că să coboară şi vin dîntr-ai mării-sale carii cerdincioşi îi avea şi pururea cu cinste şi cu milă să afla, că fiind Dumitraşco Corbeanul, fratele lui Vintilă Banul, dîn fire om foarte rău, zavistnec şi turburătoriu asemene, şi potrivă avînd şi pă jupîneasa lui Tudosca, muiare rea şi neastîmpărată, ceale ce nu putea să împlinească el, pren mijlocul ei le săvîrşiia, neputîndu-se odihni ticăloşii întru atîta bine şi îndăstulare ce era. Ci vrînd ca să-şi arate şi să-şi dăscopere toată zavistiia şi răotatea, ca nişti iubitori dă a scorni răzmiriţe şi zarve, precum feliul dă început le-au fost, pus-au în gînd ca să aducă domnului, dă va putea, pacoste şi strămutare şi aflat-au mijloc şi organ pre carele acea vrăjmăşască voie a-şi împlini, pre un turcu ce se afla pre acea vreme aici, carele şfi eende la Grigorie-vodă fusese, cu carele ajungîndu-se şi alcătuindu-se, multă taină cu dînsul împotriva domnului pusese şi aşăzase. Şi fiind numai ca să purceagă turcul acela cătră Ţarigrad, socotind ei între dînşii că a scrie pen scrisori cele ce acolo ar putea face şi isprăvi nu va fi bine, socotitu-se-au procletul acela Dumitraşco paharnecul şi şi-au trimis jupîneasa noaptea pă la tobă carea tălmăcea. La aceste ficlene umblete avea pe domniţa fata lui Grigorie-vodă, ci o ţinea Iordache beizadea sin Antonie-vodă; ea îi tălmăciia dă tote la turcu, fiind şi rudă amîndooă şi nădăjduind ca sp fie frate-său domnu sin Grigorie-vodă; cu carea i-au trimis o măhramă cu sîrmă zicîndu-i că: acea măhramă să fie semnu şi cînd ar putea isprăvi ceia ce între dînşii au vorbit şi au socotit, acea măhramă să o trimiţă în chip dă semnu ca să lipsească cărţi şi alte scrisori pentru ca să nu li să întîmple vreo dăscoperire sfatului lor celui drăcescu. 
      Aceste moduri i-au sofisit diavolul dă au aflat spre turburarea domnului şi pîn-aici numai le-au slujit pă taină şi d-ici i-au dăscoperit şi i-au dat în auzul tuturor în ce şi cum au umblat, că a doao zi, poate-fi că dîn voia lui Dumnezeu, păgînul dă turcu, poate-fi [235] că pentru lăcomiia cîştigului, au pentru ce să va fi socotit, că numaidăcît, luînd măhrama şi răvăşălulce-i didese spurcăciunea dă jupîneasă a lui Dumitraşco, Tudosca, şi mergînd la domnu i-au dăscoperit toate cele ce zavistinicul şi vrăjmaşul Dumitraşco urzise şi aşăzase pă taină cu dînsul, dînd domnului şi mahrama şi răvăşălul, care lucru auzind, s-au minunat şi domnul, şi toată boirimea dă zavistie şi nespusă răutate. Nimic însă domnul atunci nu s-au turburat, nici i-au făcut certare u nici o pedepsă, lăsîndu-l în judecata lui Dumnezeu.
      Dar nici cu atîta răotate şi zavistiia cea mare ce era încuibată în drăceasca inimă a lui Dumitraşco s-au putut odihni, ci tocmai şi la Ţarigrad lucrurile şi meşteşugurile lui au ajunsu, la unii dîn cei asemene cu dînsul la răutate, la carii au fost trimis procletul acela şi boieri scrişi tot anume cu carii zicea că iaste alcătuit ca să fie după ce-şi vor isprăvi, totdeauna; cu care mare turburare au făcut la Poartă (dar dreptatea domnului au biruit toate ficleane meşteşugurile lor, precum în jos să va vedea), că numai ce s-au pomenit domnul totdăodată, unde vine un agă împărătescu cu ferman dă poruncă ca să ia să ducă toţi boiarii cîţi era scrişi în tefter, tot anume să-i ducă la Poartă, lucru foarte spăimîntat şi nu cu puţină grijă domnului. Însă domnul, ştiindu-se drept, numaidăcît i-au pornit şi alţi boiari încă, afară dîn cei ce semna în catastih, cîţiva; cei ce era semnaţi dă acolo era aceştia: Costandin Ştirbeiu-vodă clucer, Cernica Ştirbei vel-armaş, Radu cluceru sin Hrizii vistierului, Grigorie postelnicul Băleanul, Şărban postelnicul Hierăscul, Mihai postelnicul Corbeanul, Dumitraşco paharnecul Corbeanul, Vlaicul armaşul şi alţii mai trimiţînd cu dînşii pre Mihaiu Cantacuzino vel-spătar i pre Bunea Grădişteanul vel-comis, şi aşa cu toţi pînă la Ciuc-chioiu, aproape dă Ţarigrad ca la un ceas, şi dînd ştire la Poartă că au venit atîta gloată [236] dă boiari dîn ţară, coprins-au mare grijă ceia ce era pricina acei turburări, pociu zice că şi pă însuşi veziriul.
      Înţelegînd că au venit atîta boierime şi văzînd că n-are domnul nici o vină, ci cîte s-au făcut toate dîn îndemnările vrăjmaşilor s-au făcut, şi cunoscînd că dă vor întra în Ţarigrad, ci să să învîrtejască toţi îndărăt. Scriind numaidăcît cărţi şi chehaiaoa şi boiarii capichehaiale la domnu cum că au înţeles Poarta că, toate cîte s-au zis şi au pîrît împotriva mării-sale, toate au fost den îndemnările vrăjmaşilor; deci veziriul însuşi, ca să nu să mai facă vreo turburare în Ţarigrad, au poruncit nici un boiariu să nu între în Ţarigrad, ci toţi să să învîrtejască înapoi şi să fie măriia-sa fără grijă, carii şi după poruncă s-au învîrtejit înapoi. Deci pă unii dentr-aceştia, care li s-au dovedit faptele şi vrăjmăşiia împotriva domnii, i-au pedepsit puţină vreme cu închisoarea: pă Dumitraşco Corbeanul paharnecul, pă Grigorie postelnicul Băleanul i pre Radul clucerul sin Hrizii; iar apoi domnul dîn bunătatea sa milostivindu-se iarăşi spre dînşii, lăsîndu-i în judecata lui Dumnezeu i-au slobozit şi i-au miluit cu dregătorii şi cu cinste la curte, făcîndu-se următoriu cu adăvărat cuvîntului evanghelii care zice: „iubiţi pre vrăjmaşii voştri şi nu răsplătiţi rău pentru rău”. 
      Deci mîntuindu-se milostivul domnu şi dentr-această turburare cu ajutoriul carele i-au supus toţi vrăjmaşii supt picioarele mării-sale, viind vreme dă toamnă, sculatu-se-au măriia-sa la septembrie 15 dni, mergînd pă la satele mării-sale, la octomvrie 10, au întrat în scaunul Tîrgoviştii. Plinitu-se-au cu fericire şi anul al 12-lea al domnii mării-sale lui Io Costandin Basarab-voievod la octomvie 28. 
      [237] Cap. LII 
      DĂ AICI ÎNCEP A SCRIE CELE CE LA ANUL 13-LEA 
      AL DOMNII MĂRII-SALE LUI COSTANDIN-VODĂ
      S-AU ÎNTÎMPLAT ŞI CUM DĂ PREAÎNŢELEPTUL
      ACESTA DOMNU S-AU CHIVERNISIT 
      Sosind deci domniia în scaunul Tîrgoviştii, nicidăcum supărările dă la păgîni nici acolo nu-l lăsa, ci pururea cu valurile şi cu supărările lor să afla, unde după ce au sosit nu multe zile trecînd au venit mării-sale veste dă la capichehaiale cum că turcii vor să să apuce să dreagă cetatea dă la Bender. De care neapestit după aceia au început a veni şi dă la păgînu porunci mării-sale dă zahareale, dă cară, dă salahori şi dă alte nevoi. Deci, văzînd domnul că-l îmbulzescu supărările şi poruncile păgînilor, au şăzut numai pînă la Sfeti Necolae, apoi s-au sculat iarăşi dîn Tîrgovişte şi au mersu în Bucureşti, ca să-i fie mai îndămînă a căuta trebile şi poruncele împărţii. Unde după ce au sosit nu în puţină grijă necontenitele supărări ale păgînilor au băgat şi pă domnu şi toată boierimea, dă vreme ce vreme dă iarnă fiind cu dă grab a să împlini să poruncea, care cu dăstul necazu [se puteau împlini], iar făcînd domnul nevoinţă atît pentru cară, pentru zahareale cît şi pentru salahori şi altele, pînă în luna lui martie le-au gătit şi le-au făcut toate. 
      Cap. LII 
      Văzînd domnul atîtea porunci şi atîtea supărări de la păgîni, fiind atunci Dumitraşco Caramanlîul vel-postelnic la Poartă, i Vergo vel-clucer i Bunea vel-comis, şi văzînd că pă lîngă atîtea supărări ce avea dăspre Poartă acei boieri ce era acolo făcea şi ei nişte cheltuieli mari şi fără socoteală de a aduce ţărîi atîta pagubă, socotit-au măriia-sa şi au trimis pă Şerban Greceanul vel-vistier la Poartă şi pentru alte[238] trebi ale ţării, iar mai vîrtos ca să ia sema acelor boieri dă atîtea cheltuieli fără dă ispravă ce făcuse, la ce şi unde le-au făcut şi luîndu-le seama, Dumitraşco Caramanlîul să vie în ţară, pornind pă vel-vistier dă aici la 25 dni ale lui fevruarie. Iar după aceia nu multe zile trecînd, au nemerit călăraşi de la Ţarigrad cu carii scriia boierii domnului cum că au işit ferman ca să să gătească măriia-sa însuşi să meargă cu cîtă oaste va mai avea şi cu toată boirimea, să să afle acolo la lucrul cetăţii (orînduind şi pă domnul Moldovii să meargă şi el la Bender). Deci viind domnului poruncă ca să meargă, măcar că nu era cu puţin greu şi cheltuială şi domnului, şi tuturor dar, neavînd într-alt chip cum face, i-au căutat după poruncă a urma şi a să găti. 
      Iar şi la Poartă, ca doar să va putea zăticni acea mergere cerceta deci viind aga cu fermanul la aprilie 29. 
      Cap. LIX 
      AICI ÎNCEP A SCRIE MERGEREA DOMNULUI DÎN 
      PORUNCĂ LA ODRIIU, ŞI CELE CE SE-AU ÎNTÎM
      PLAT ACOLO, ŞI CUM SE-AU CHIVERNISIT, ŞI DĂ 
      CE I-AU FOST DUCEREA DUPĂ CUM SE-AU ÎNŢELES 
      ŞI ÎNVÎRTEJIREA IARĂŞI CU FERICIRE ÎN SCAUN 
      Unde domnul şi toată boirimea cu multă bucurie să afla, lăudînd şi slăvind pre Dumnezeu pentru bişiugul ce în ţeară dăruise şi alte multe bunătăţi şi linişte ce avea dăspre partea Porţii, viind atunci şi boierii ce fusese la Poartă Cornea vel-ban i Mihai Cantacuzino vel-spătar, care cîteva luni făcuse acolo în trebile ţărîi, şi ale domniii trimiţîndu-se în locul lor la Bunea Grădişteanul vel-comis carii şi bună vistire domnului aducînd, cum că lucrurile stau şi să află în bună linişte era toţi cu bucurie şi cu bună viiaţă. 
      [239]Dar poate-fi că zavistiia, care nu lipseşte niciodată dîn lume, la a lui Dumnezeu urgie şi parahorisis să zic totdăodată au strămutat acea bună şi odihnită stare pentru că dîn răutate lor unii dîn vrăjmaşi îndemnîndu-se şi împingîndu-se spre pacostea domnului şi stricăciunea ţărîi, aflînd vreme după a lor pohtă şi vrăjmăşească voie, ca nişte organe zavistnice şi mişcătoare spre răutate, mari şi grele prepusuri dăspre partea domnului către stăpîni au arătat, pînă ce dîn răutatea şi vînzarea lor firea cea lacomă şi păgînească la stăpînii lor spre pohta şi voia lor au povîrnit, precum mai înainte pre amăruntul precum se-au înţeles le-au semnat. 
      Cînd au fost la aprilie, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii ce se afla acolo cum că împărăţiia au făcut ferman întru carele porunceşte domnului ca să să arădice să meargă la Odriiu să sărute poala împăratului cu domniia şi stăpînirea pămîntului acestuia ca un diadoh strămoşilor mării-sale, nu mersese niciodată la puternica Poartă, încoronîndu-l cu domniia singură dumnezeiască pronie, iar nu cu mişcarea mării-sale au cu vreo dare multă dă bani, ci dîn singura voia lui Dumnezeu şi dîn dumnezeiescul năstav împingîndu-se tot norodul, toată ţeara, toată boirimea cu rugăminte multe şi fără dă voia mării-sale l-au pus în jugul şi otcîrmuirea pravoslavnicului acestuia norod a fi domnu şi stăpîn, precum la începutul letopiseţului să vede). 
      Şi după ştirea boierilor nu multe zile trecînd, la aprilie 26,au sosit şi aga cu fermanu-i carele era orînduit ca să arădice pre domnu Cuciuc imbrohor al împăratului întru carele porunciia domnului să să gătească şi să meargă la Poartă, să sărute poala împăratului. 
      Deci domnul văzînd porunca împărătească, măcar că cu dăstulă grijă, iar încă şi luînd şi luînd pre Dumnezeu într-ajutoriu, numaidăcît au început a să găti, dînd [240] poruncă şi tuturor boierilor ca să să gătească să meargă cu măriia-sa: Iar după venirea turcului 3-4 zile trecînd, mers-au măriia-sa la gazda lui ca să-l vază, şi după împreunarea ce au avut cu turcul, învîrtejindu-se iarăşi la curte, numai ci au început a să umfla la obrazu şi a-l cuprinde căldură mare şi boală cumplită a umflăturii, şi aruncîndu-l în aşternut au pătimit 2 săptămîni şi n-au putut purcede mai în grab pînă ce i-au trimis Dumnezeu iarăşi sănătate, [care văzînd domnul aceia iau sosit dă la Dumnezeu, ca să nu între păgînii în vreo băunuială pentru zăbavă, numaidăcît au socotit şi au trimis înainte cîţiva boieri ca să facă ştire de întîmplarea slăbiciunii măriisale pă Diicul Rudeanul vellogofăt, pă Cornea velban, pă Mihaiu velspătar, pă Preda Prăşcoveanul velmedelnicer, iar apoi] mai îmbărbătîndu-se cevaşi şi mării-sa, măcar că dă slăbiciune dă tot nu să mîntuise, iar încă şi ca porunca să împlinească cu dăstul greu şi inimă zdrobită şi nu puţină grijă, dă vreme ce după a mării-sale arădicare dîn boală lovit-au şi pre doamna mării-sale iarăşi aceiaşi cumplită boală a umflăturii, şi pă lîngă acestea călcînd toate, lăsînd şi pre doamna mării-sale într-a lui Dumnezeu milă şi ajutoriu [orînduind purtător dă grijă în scaunul Bucureştilor pă Stroe Leurdeanul velvornic şi pă Şerban Greceanul velvistier, pă Radul Golescul bivvel comis, pă Ianache Văcărescul velagă.] 
      La mai în 18 dni, au purces dă aici, mergînd dîmpreună cu măriia-sa, pînă la Copăceni, toată boierimea, şi sfinţiia-sa mitropolitul kir Teodosie, şi toţi cuconii mării-sale, şi dă acolo luîndu-şi zioa bună toţi, măriia-sa au purces unde porunca îi era, iar cuconii şi ceialalaţi se-au învîrtejit iarăşi în Bucureşti, numai ci au luat măriia-sa pre Ştefăniţă, fiiul mării-sale cel dă al doilea, ca să să afle pre lîngă măriia-sa. Însă sfinţia-sa părintele vlădica au mersu cu măriia-sa pînă la Giurgiu şi dă acolo luîndu-şi domnul zioa bună dă la sfinţitul mitropolit, citindu-i molitfă cu [241] mare osîrdie şi vărsare dă lacrămi, l-au blagoslovit efhisindu-i bună călătorie, şi aşa dăspărţindu-se domnul cu ajutoriul lui Dumnezeu ş-au căutat calea, iar părintele s-au învîrtejit la Bucureşti. 
      Călătorit-au domnul cu fericire şi sănătate, mergînd încet pînă la Odriiu, la puternica Poartă, unde apropiindu-se bumbaşîrul Cuciuc imbrohor, numaidăcît lăsînd pre domnu în marginea Udriiului, au mersu înainte şi au făcut ştire cum că şi domnul după poruncă au sosit (care lucru înţelegînd cei ce acea mergere o proxenisise şi o îndemnase, rămas-au încremeniţi neîmplinindu-se pohta lor cea vrăjmăşască şi gîndul cel plin de răutate, precum mai înainte toate pre amănuntul să vor însemna şi dă ce au fost ducerea domnului şi ce, precum se-au înţeles, au fost gîndul vrăjmaşilor). Iar domnul sosind în marginea Odriiului au tăbărît în cîmpu cu corturile pînă ce îi va veni răspunsu ce să facă şi unde să meargă. 
      Iar cînd au fost a dooa zi pre vreme dă chindie, au venit Alixandru Mavrocordat dragomanul, sinheretisind pre măriia-sa dă bună venire şi arătîndu-i bună vestire şi bucurie dăspre partea Porţii, pre carele domnul cu cuviincioasa cinse primindu-l şi ca la un ceas cu domnul la voroavă şăzînd, iarăşi se-au învîrtejit. După aceia au venit şi fiiu-său Neculae dragomanul dă se-au împreunat cu măriia-sa. 
      Iar după [...], venit-au domnului poruncă ca să lase corturile şi gloata acolo afară, iar măriia-sa cu cîţiva boieri să să scoale să meargă la Mitropolie în Odriiu, gătind măriia-sale gazdă acolo să şază pînă va fi vreme să meargă la veziriul. 
      Deci domnul mergînd în Odriiu şăzut-au vreo săptămînă, neavînd împreunare cu nimeni nici la măriia-sa nu mergea nimeni, nici măriia-sa nu mergea la nimeni. Iar [...] viind [...] la măriia-sa i-au zis să fie gata a doao zi, că iaste poruncă să meargă să să împreune cu veziriul şi să priimească toate cele ce-i va zice dîn porunca împăratului, să nu facă într-alt chip. 
      [242] Zicînd mării-sale cum că împărăţiia înţelegînd că ţeara i s-au înmulţit şi s-au umplut dă norod, aşa au socotit să i să mai înalţe şi haraciul, care domnul auzind una ca aceia mîhnitu-se-au pînă în suflet şi se-au întristat, văzînd şi conoscînd ce greu şi păs mare va să cază şi să cuprinză pre ticăloasa de ţară. La care mult măriia-sa sau nevoit, că doară ar dăpărta acel gînd rău al păgînilor şi ar mîntui ţeara dă acea grea şi nesuferită povară ce în spinare-i dă îndemnările vrăjmaşilor era să cază şi mult se-au trudit a nu priimi. Dar apoi, văzînd boirimea că acel gînd al păgînilor nu-l vor putea strămuta ci, fără dă voia lor ceia ce vrea vor face şi să va pricinui şi altă primejdie şi domnului că nu iaste bine a sta împotriva poruncii împărăteşti, ci să primească cu toţii şi să să supuie poruncii, zicîndu-le şi alţi priiatini mulţi, şi sfătuindu-i să nu turbure împărăţiia, că pă urmă să vor căi în zadar şi nimic nu vor isprăvi. 
      Deci ca să scape dă primejdie cu mare supărare şi multă groază şi struncinare a domnului şi a toată boierimea, în silă şi fără dă voie, cu înfricoşare şi grele porunci acel sporiu al haraciului se-au priimit. Însă domnul conoscînd că a scăpa dă acea nevoie cu putinţă nu iaste, socotitu-se-au măriia-sa ca un iubitoriu dă a sa patrie ce era şi conoscînd aceasta că va să aducă ticăloasa dă ţeară la mare distihie, dă vreme ce haraciul să adăogea să să arădice încai şi să lipsească alte angarii, mîncături, mucareruri, huzmeturi, bumbaşiri cu porunci şi altele. Ci ce ar fi trebile şi poruncile împărăţiii pren capicheialele să să dea ştire domnului şi domul să le facă şi să le împlinească socotind măriia-[sa] dă vreme ce ţeara dăspre o parte să încarcă, dăspre alta să afle încai cevaşi răsuflu şi uşurare. Care socoteală a domnului şi bunul sfat plăcut fiind la toată boirimea, hotărît-au cu toţii acea socoteală a să şi săvîrşvi, şi aşa mergînd după poruncă a doao zi la Poartă ca să sărute poala veziriului, şi întrînd la [243] veziriul, priimit-au pre domnu cu blîndeţe şi dîndu-i porunca împărătească, l-au îmbrăcat cu caftan împreună şi 40 dă boieri. Iar domnul atunci cînd vrea să iasă au făcut mare rugăciune la veziriul pentru ţeară, cerşînd toate cele ce se-au zis mai sus că se-au socotit, şi veziriul dînd bună ascultare, domnului au făgăduit că după rugăciunea măriia-sale îi va isprăvi şi îndată făcînd talhăşi la împăratul după rugăciunea mării-sale, împăratul încă au poruncit aşa să fie şi să să aşaze, şi aşa şi hatişeriful împărtescu se-au întărit să lipsească toate alte mîncături pentru căc se-au adaos haraciul.
      Iar domnul işind dă la veziriul cu frumos alaiu şi domnească parisie, la Mitropolie au mersu şi întrînd, după cum iaste obiceiul domnilor, în sfînta biserică cu axion şi cu toată eclesiastica parisiie şi sărutînd şi sfintele icoane, luat-au şi molitfă, şi blagoslovenie dă la arhiereu, rămîind toţi vrăjmaşii împilaţi şi plini dă necazu. 
      Atuncea domnul numaidăcît au trimis cu veste la doamna mării-sale, fiind în Bucureşti, şi la boierii caimacami, pre Mihai postelnicul Fărcăşanul, înştiinţînd pre doamna cum că iarăşi puternecul Dumenzeu, diaschedasind gîndurile cele rele ale păgînilor şi înfrînînd pornirea cea fără dă frica lui Dumnezeu şi zavistiia vrăjmaşilor, l-au miluit cu domniia şi strămoşasca stăpînire a patriii mării-sale, care veste viind, cuprins-au nespusă bucurie atît pre doamna şi toată casa mării-sale, cît şi pă toţi boierii ce rămăsese în Bucureşti, şi toţi cu bun dat atît măriia-sa doamna cît şi boierii l-au dăruit pre postelnicul Mihai. 
      Iar cînd au fost duminecă după ce au mersu la veziriul a [...] zi, poruncit-au domnului ca să meargă să îmbrace caftan şi dă la împăratul, după obiceiu, la divan, unde dară după poruncă mergînd cu toată boierimea, după ce s-au isprăvit divanul îmbrăcat-au pre domunu cu caftan, şi pă fiiul mării-sale Ştefan, şi 40 dă boieri şi după aceia vrînd puternecul împărat [244] să facă mării-sale cinste şi mai mare, au poruncit dă au dus pă măriia-sa înlăuntru înaintea mării-sale împăratului, împreună cu fiiul mării-sale şi cu alţi 4 boieri ce au fost mai dă frunte şi mai bătrîni, Cornea Brăiloiu vel-ban, Diicul Rudeanul vel-logofăt, Mihai Cantacuzino vel-spătar, Dumitraşcu Caramanlîul vel-postelnic şi aşa mergînd înaintea împăratului, au zis împăratul domnului 2-3 cuvinte să chivernisească adecă ţeara, raiaoa, bine, percum şi pîn-acuma, şi pîinea cu care l-au miluit să-i fie halal, şi aşa sărutînd pămîntul au işit afară (împăratuş cînd grăia cu veziriul zicea Exaporitului dragomanului celui mare, şi dragomanul le zicea domnului). 
      Iar după ce au işit afară, trăgîndu-i cal împărătescu cu podoabe scumpe, au încălecat domnul şi cu frumos alai puindu-se toţi boierii în frumoasă orînduială, făcînd alai veziriului pînă au trecut, apoi purcegînd şi domnu mergînd şi toată boirimea înainte, cu caftane îmbrăcaţi, şi mai pă urmă domnul cu ceauşi şi paici împărăteşti, cu mare şi minunată pompă şi multă gloată dă norodu la Mitropolie au mersu, unde sosind, priimitu-l-au mitropolitul cu litanie iarăşi în sfînta Mitropolie, şi aşa dară cu ajutoriul lui Dumnezeu curgînd lucrurile şila acest sfîrşit proniia sa aducîndu-le, ş-au luat a douo zi zioa bună şi dă la veziriul, şi cu multă bucurie au purces, învîrtejindu-se iarăşi în ţeară la scaunul mării-sale, şi sosind la Tutucaia işitu-i-au înainte părintele vlădic, Costandin Cantacuzino stolnecul, coconii mării-sale, ginerii şi toată ceialaltă slujitorime, şi aşa cu multă bucurie toţi adăsta pă blîndul stăpîn dă ceasta parte, unde trecînd priimitu-l-au sfinţitul mitropolit cu acea sufletească şi părintească dragoste şi, dă multă bucurie, cu lacrămi l-au blagoslovit. Apoi mergînd toţi cuconii şi toată ceialaltă boirime au sărutat mîna mării-sale şi, dă acolo luînd în jos spre Obileşti cu toţii, se-au primblat cîteva zile mai trezvindu-se dă valurile ce [245] avusese. Iar la [...] au întrat în Bucureşti cu frumos şi minunat alai, cu ceauşi şi paici împărăteşti şi cu toată podoaba cea domnească înfrumuseţat şi, după ce au sosit la curte, întrînd în divanul cel mare, unde era adunare dă toată boirimea şi alt norod mult, s-au citi hatişeriful împărătescu întru auzul tuturor; după aceia îmbrăcînd şi pă turcul ce venise cu măriia-sa [...] cu cojoc dă samur, au şăzut în scaon şi atunci se-au slobozit 12 tunuri. După aceia au îmbrăcat şi pă boierii caimacami cu felegele cu pacele dă samur şi sărutînd mîna domnului toţi, după obicieiu, dă domnie noao, pă turcu l-au trimis la gazdă cu alai, iar domnul pogorîndu-se pă ceialaltă scară au mersu la biserică, unde era adunare dă toţi arhiereii, igumenii, preoţi şi tot clirosul bisericescu, şi l-au priimit la uşa bisericii cu litanii, cu axion şi, după ce au mersu în biserică sărutînd icoanele, au sărutat şi mîinile arhiereilor, dînd [măriia sa] mîna şi [la] toţi igumenii, toţi preoţii. După aceia s-au suit sus şi au mersu dăspre doamne dă au sărutat mîna doamna şi toate cucoanele mării-sale şi toate jupînesele, făcîndu-se mare şi nespusă bucurie la toată casa mării-sale. Şi apropiindu-se prînzul, fiind gătit şi frumos ospăţ, şăzut-au domnul la masă cu arhiereii şi cu toată boirimea, veselindu-se foarte, cu tunuri, cu pulşci şi alte muzice frumoase. Iar pînă la ceasul acela bdeniile, acatisturile, liturghiile şi alte rugăciuni după la sfintele mănăstiri şi după toate bisericile necontenit făcîndu-se n-au lipsit, pînă ce Dumnezeu sfîntul la acel bun săvîrşit, lucrurile le-au adus cu scăpare, adecă nevătămată dîn mîinile tiranilor pre pomnu mîntuindu şi cu cinstea stăpînirii iarăşi încoronînd. 
      Acum dară scriu şi ducerea domnului dîn ce au fost pricina dupre cum se-au înţeles şi cine au fost îndemnătorii. 
      Dîn multa zavistie şi răutate îndemnîndu-se şi împingîndu-se, unii dîn vrăjmaşi puse-au nevoinţă ca [246] doară ar aduce domnului surpare şi primejdie, şi aşa dă îndemnarea diavolului orbindu-i gîndul trufiii, au aflat mod ca acela, în ce chip ar aduce pacoste asupra mării-sale, neavînd nici un rău, nici o supărare dă la măriia-sa. Dar Dumnezeu sfîntul nedăpărtîndu-şi sfînta sa direapta dă asupra mării-sale, în zadar ticăloşii s-au trudit, nimic folosind, ci numai hulă şi blestem dă la săraci ş-au cîştigat. Aflînd dară vreme spurcatul vrăjmaşul acela Alexandru Mavrocordat marele dragoman al Împărăţii Turceşti, carele poate-fi că şi veche pizmă şi răotate asupra domnului în inema lui hrăniia, avînd bun prieteşug cu spurcatul acela vezir Rami, încă dă cînd era reiz-efendi, cu care dempreună fusese sol la Beciu şi de acolo făcuse între dînşii prieteşug; deci ajungînd veziriu şi avînd multă voie şi îndrăzneală la dînsul, pusu-la-u la această cale ca să mazîlească pre măriia-sa Costandin-vodă şi să puie pre fii-său domnu aicea în ţară, puind la acest mijloc şi pă muftiul. Şi, neputînd a aduce domnului mazîlie într-alt chip de vreme ce avea hatişirif împărătescu ca să fie măriia-sa domnu pînă la sfîrşitul vieţii mării-sale, făcut-au acest meşteşug şi au mersu dă au zis veziriului că într-acestaşi chip îl va putea arădica, să zică adecă împăratului cum că însuşi domnul pofteşte ca să meargă să să închine puternecului împărat, dă vreme ce dă cînd luase domniia trecuse atîţia ani şi nu mersese la puterneca Poartă, socotind că doară viind domnului acea poruncă să va teme şi nu va merge, ci va fugi. Şi atuncea de aciia pre lesne ar putea face pofta şi rugăciunea dragomanului şi aşa veziriul, după îndemnările lui unindu-se şi cu muftiul, au mersu dă au zis împăratului şi împăratul după a lor zisă au poruncit numaidăcît domnului ca să meargă. 
      Dar măriia-sa domnul ştiindu-se drept şi fără de nici o grişală, fără de nici o îndoială, îndată ce au văzut porunca, precum am zis mai sus, s-au gătit şi au purces. 
      [247] Deci ei văzînd că nu precum ei gîndiia şi socotiia lucrurile curgu şi altă răotate mai mare şi mai grea asupra pămîntului au pricinuit, pentru că văzînd că vine domnul, atuncea iarăşi mergînd la împăratul, au zis împăratului cum că Ţara Romînească s-au umplut dă norod şi iaste îndăstulată foarte, ci să i să mai înalţe haraciul, care şi împăratul după îndemnările şi ale lor vînzări, aceia a fi au hotărît. Ci de iaste aşa să fie întîmplat, acestea toate pre îndemnările lui Exaporiton, Dumnezeu, carele iaste drept judecătoriu, să-l judece dupre lucrurile şi fapta ce au făcut. 
      Cap. LX AICEA 
      ÎNSEMNEZU CELE CE DUPĂ VENIREA DOM
      NULUI ÎN SCAON SE-AU ÎNTÎMPLAT ÎNCEPÎND 
      DĂ LA MAZÎLIREA LUI SULTAN MUSTAFA ŞI ÎMPĂ
      RĂŢIREA FRĂŢINE-SĂU SULTAN AHMET 
      După ce au sosit domnul în scaon nu multe zile trecînd la iunie 20, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii domnului cum că pentru pricina muftiului, avînd mare voie la împăratul sultan Mustafa şi făcînd multe rele cît nemaiputînd suferi norodul, s-au sculat inicerimea dîmpreună cu gebegii şi alt norod mult dă la Ţarigrad împotriva împăratului şi ş-au făcut dîntre dînşii vezir pre un Chiuz Mehmet-paşa şi inicer-aga pre un Cealîc Ahmet-aga şi muftiu, şi aşa cu mulţime dă norod arădicîndu-se asupra împăratului i-au lipsit şi pomenirea după la geamii, şi cu toţii au purces la Odriiu numai să scoaţă pre împărat. Deci împărăţiia înţelegînd cum că zorbalele s-au arădicat cu răzimiriţă asupra lui, au dat şi el poruncă înecerimii ce era cu dînsul ca să să gătească, dîndu-le şi lefi ca să stea cu dînadinsul şi să-i fie într-ajutoriu şi sprijinitori zorbalelor ce veniia asupra lui de la Ţarigrad. Dar nimic n-au putut folosi, că după ce au venit inicerimea dă [248] la Ţarigrad şi s-au împreunat cu cei dă la Odriiu, unindu-se între dînşii amîndoao părţile şi făcînd parte mare pornire şi năvală cu toţii asupra saraiului împărătescu, au mazîlit pre sultan Mustafa şi îndată au arădicat împărat pre frate-său sultan Ahmet, iar veziriul cel ce era Rami, neputînd scăpa dă dreapta judecată a lui Dumnezeu şi de blestemele săracilor pentru acea grea povară ce au stătut pricină dă-i însărcinare cu adaosul haraciului, atît el cît şi muftiul şi dragomanul în scurtă vreme după aceia i-au ajunsu osînda şi plata lui Dmnezeu pentru că asupra zarvei şi turburări aceia mazîlind pre împăratul, ştiindu-se şi ei rugina şi temîndu-se de primejdie, au fugit, pre carii căutîndu-i pre urmă, cu nevoinţă i-au prinsu şi luîndu-le tot, pre veziriul Rami l-au făcut surgun, iar pre muftiul l-au sugrumat şi în uliţe trupul ca unui cîine i l-au aruncat. 
      Atunci dar înţelegînd dragomanul dă patima acestor priiatini ai lui şi cunoscînd că dă va încăpea şi el în mîinile zorbalelor nu mai prost va pătimi şi neputînd afla altă scăpare, dat-au năvală în saraiul Ţării Munteneşti cu lacrămi, rugîndu-se boiarilor ca cu ce mijloc vor putea să facă bine să-l scape dă acea primejdie dempreună cu fiu-său Necolae dragomanul. Deci boiarii ca nişte creştini, călcînd lucrurile lui cele păgîneşti ce făcuse şi adusese ţării, ci lăsîndu-i în judecata lui Dumnezeu, numaidăcît i-au schimbat den haine, pă cel bătrîn înfăşurîndu-l cu o burcă şi încingîndu-l cu sahai d-acele peste dînsa şi pre cel tînăr îmbrăcîndu-l cu un ciapcîn tătărăscu, i-au dat noaptea în mîna a doi călăraşi şi i-au dus într-un sat, unde au ştiut ei, şezînd acolo pînă s-au potolit toate zarvele şi toate zorbalele şi d-icii iarăşi mersu în Ţarigrad şi cu acest mijloc au scăpat dă primejdiia ce era să le sosească. 
      Iar zorbalele arădicînd împărat pre sultanul Ahmet, numaidăcît împărăţiia s-au sculat şi au mersu în Ţarigrad. 
      [249] Cap. LXI 
AICEA ÎNSEMNEZU CELE CE S-AU ÎNTÎMPLAT DUPĂ MERGEREA ÎMPĂRĂŢII LA ŢARIGRAD ŞI TRIMITEREA LUI IANCHE VĂCĂRESCUL VEL-AGĂ LA 
      POARTĂ 
      Înţelegînd domniia dă acea întîmplare şi turburare şi văzînd că s-au schimbat şi s-au strămutat toate obrazele Porţii, numaidăcît (măcar că era acolo boiari la Poartă Dumitraşcă Caramanlîul vel-postelnic i Toma Cantacuzino vel-sluger) iar încă au socotit măriia-sa dă au trimis şi pă Ianache Văcărescul vel-agă cu carele s-au poruncit ca să să facă nevoinţă, că doară s-ar surpa şi adaosul haraciului ce să făcuse şi la 15 dni ale lui avgust l-au pornit dă aicea. 
      Şi aceasta să însemnează ca să să ştie că tot atuncea cînd au venit poruncă domnului ca să meargă la Odriiu, făcînd boiarii moldoveni jalbă la împărăţie pentru domnul lor Costandin-vodă Duca, că nu mai pot birui răutăţile şi jafurile lui, împărăţiia numaidăcît au trimis capigi-başă împărătescu ca să-l ducă şi pre el la Odriiu. Deci pînă a sosi el la Odriiu, iar domnul nostru îşi isprăvise toate trebile şi îmbrăcase şi caftan dă la împărăţie şi-şi luase şi zioa bună şi purcesese. Iar pă Costandin-vodă Duca ducîndu-l la Odriiu, Rami veziriul numaidăcît l-au făcut surgun la Cavala şi întîmplîndu-se atunci zarva zorbalelor şi strămutîndu-se împărăţiia şi veziriul, au rămas acolo la Cavala pînă ce au mersu împărăţiia la Ţarigrad. 
      Iar după ce au mers împărăţiia, fiind toţi boiarii Moldovii la Poartă, păzind vreme ca să-şi isprăvească să le facă domnu şi alegînd dintru dînşi pre un Mihalache paharnecul Racoviţă ca să le fie domnu, încă dă la Odriiu au căzut şi la domnu nostru cu rugăminte toţi boiarii, ca să le fie într-ajutoriu să nu să puie altul, ci să să puie acel Mihalache paharnecul, de vreme ce era şi boiariu dă ţară. Deci domnul, după rugămintea boiarilor moldoveni, au lăsat poruncă la [250] boiarii mării-sale ce rămăsese la Poartă şi la capichehaiale ca să le fie într-ajutoriu şi să-i ajute şi cu o sumă dă bani, şi mergînd la Ţarigrad pren nevoinţa şi mijlocirea boiarilor munteni şi pren voiţa şi cererea tuturor boiarilor moldoveni, împărăţiia l-au miluit cu domniia Moldovii, carele după ce au luat domniia şi ş-au aşăzat toate lucrurile şi au purces dîn Ţarigrad, după cale au trimis pă cel mai dă aproape boiariu al lui, pă Iordache Ruset vistiarnecul, sol la măriia-sa vodă, carele la zi întîi a lui septemvrie au sosit aici, primindu-l domnul cu mare cinste, după obiceiu, unde numai 4-5 zile şăzînd şi dîndu-şi soliia dăspre domnul său, făcutu-i-au domnul şi frumos ospăţ. Iar a doao zi după ospăţ luîndu-şi zioa bună, îmbrăcatu-l-au domnul cu felegea dă ale mării-sale cu limie dă samur şi la 5 dni ale lui septemvrie au purces dă aici, învîrtejindu-se iarăşi la domnul său, iar la purcederea lui avînd domnul nostru gînd a să încuscra cu dînsul, dă vreme ce avea coconi înţelepţi, învăţaţi şi foarte iscusiţi, vorbit-au şi dă ale logodnii, aşăzînd lucrul cu fiica mării-sale cea dă a cincea, Ancuţa, şi făcînd schimbul, hotîrît-au şi nunta a fi la primăvară. 
      Iar după purcederea lui, gătind măriia-sa pre Radul Golescul biv-vel-comis l-au trimis sol la Mihaiu-vodă, purcegînd dă aici la 10 dni ale lui septemvrie, deci şi domnul după pornirea Golescului, arădicîndu-se dîn scaunul Bucureştilor la septemvrie 15 dni, mersu-au pă la satele mării-sale Mogoşoaia i Potlogii şi la 20 dni au întrat în scaunul Tîrgovişii cu frumos alaiu, după obiceiu. 
      Iar după ce au sosit domniia în Tîrgovişte la 30 dni ale lui septemvrie, voiind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boiarii domnului cum că căzînd cu multe rugăminte la veziriul Chiuz Ali-paşa şi la Cealîc Ahmet aga ce era inicer-aga, dă vreme ce pînă atuncea lor li să putea şi li să trecea la împărăţie, ca doară ar surpa adaosul haraciului, ei, după rugămintea boiarilor, au făgăduit că le va isprăvi şi au pus şi nevoinţă [251] ca aceia ca să isprăvească şi cînd era ca să ia lucrul sfîrşit, numai ce au mazîlit împărăţiia şi pă veziriul Chiuz Ali-paşa şi pă inicer-aga. Apucase numai dă să scăzuse 80 dă pungi şi acele nu cu puţină cheltuială şi mazîlind pă Chiuz Ali-paşa au făcut pă Damaz Hasan-paşa pentru carele scriia boiarii că iaste om bun şi înţelept, care îndată ce s-au făcut vezir au început a curăţi zorbalele dă la mare pînă la mic şi a întemeia împărăţiia lui sultan Ahmet. 
      Deci domnul avînd într-acea vreme multe supărări şi neputînd să meargă precum era obiciuit într-alţi timpi pentru o preumblare la culesul viilor, într-altă parte au făcut culesul, pă la Săteni, pă la Doiceşti. Acolea în Tîrgovişte venit-au şi Golescul dă la Moldova la 10 dni ale lui octomvrie. Plinitu-se-au cu fericire şi al 16-lea an al domnii mării-sale la octomvrie 29 dni. 
      Cap. LXV 
      AICEA ÎNCEP ASCRIE CELE CE LA AL 17-LEA AN AL 
      DOMNIII MĂRII-SALE S-AU ÎNTÎMPLAT ŞI CUM DĂ 
      MĂRIE-SA S-AU CHIVERNISIT 
      Şăzînd domniia în Tîrgovişte pîn la zi întîi a luli dechemvrie şi fiind vreme dă iarnă, sculatu-se-au măriia-sa cu toată boierimea, mergînd pe la satele mării-sale Potlogii i Mogoşoaia, la 10 dni dni ale lui dechemvrie, au întrat în scaunul Bucureştilor cu halaiu frumos, după obiceiu; iar după ce au sosit domniia în Bucureşti, viind călăraşi dă la Ţarigrad la 15 dni ale lui dechemvrie, înştiinţa boiarii pă domnu şi alţi priiateni dă acolo cum că Toma slujeru nu să astîmpără, ci umblă turburînd lucrurile împotriva mării-sale, întrîndu-i în cap fumuri şi fandasii dă domnie, făcînd priiaten pre un Izmailpaşa *[252] şi pre un capetan-paşa, umbla turbat, turburînd lucrurile şi făcînd mari şi nesocotite cheltuieli, păgubind ţeara, dă care înţelegînd domnul şi toată boierimea şi temîndu-se ca să nu aducă domnului şi ţării vreo primejdie, socotindu-se măriia-sa ca să-l arădice dă acolo şi gătind pă Cornea Brăiloiu vel-ban, i pă Radul Golescul-biv-vel-comis i pre Ştefan Cantacuzino vel-paharnec la ghenarie 15 dni, i-au pornit dă aici, scriind domnului şi lui vel-sluger ca să să arădice să-şi vie acasă devreme ce era mai un an dă cînd slujiia la Poartă, scriind şi la viziriul, şi la chehaiao ca să-i dea voie lui [adică lui Cantacuzino] şi lui vel-agă să vie în ţară şi să rămîie în locul lor boiarii ce s-au trimis, carii după ce au sosit acolo, mergînd la veziriul, la chehaiaoa şi dînd cărţile, abiia au luat voie Toma slujer dă la Poartă ca să vie, şi purcegînd dă acolo dempreună cu vel-agă la martie 10 dni, au sosit aici, unde după ce au sosit, neuitîndu-se preaînţeleptul domnu, nici în seamă luînd blestemăţiile şi lucrurile cele necuviincioase ce Toma umblase să isprăvească asupra mării-sale, ci tocmai ca cum i-ar fi fost un părinte, călcînd toate, prinzîndu-i în seamă şi toate cheltuialile ce rău le cheltuise la lucruri blestemăţeşti şi cu mai mare dregătorie l-au cinstit, [făcîndu-l postelnic mare] şi în bună dragoste l-au luat şi l-au încredinţat întru toate. 
      Iar pă Dumitraşco postelnicul Caramanlîul ca să să ştie că înr-acest an la martie 29, ajungînd pă beizadea feciorul lui Iliaş-vodă ginerele mării-sale domnului nostru, grea şi grabnecă boală, pînă în trei zile ş-au luat obştească datoriecîndu-l capichehaia, l-au trimis la Poartă, purcegînd dă aici la 10 dni ale lui aprilie.
      Şi aceasta să însemnează ca să să ştie că într-acest an la martie 29, ajungînd pă beizadea feciorul lui Iliaş-vodă, ginerele mării-sale domnului nostru, grea şi grabnecă boslă, pînă în trei zile ş-au dat obşteasca datorie, lăsînd mare jale şi nemîngîiată întristăciune domnului şi tuturor, iar mai vîrtos iubitei lui soţii, rămîind tînără şi fără de coconi. 
      [253]Cap. LXVI 
      AICEA ÎNSEMNEZU CĂ AVÎND DOMNUL O FĂRÎMĂ 
      DĂ LINIŞTE ŞI VIIND ŞI VREMEA CEA HOTĂRÎTĂ 
      A NUNŢII FIICĂI MĂRII-SALE CARE ERA LOGO
      DITĂ DUPĂ FECIORUL LUI IORDACHE RUSET 
      VISTIIARNECUL, ANUME NECOLAE POSTELNICUL, 
      AU TRIMIS DĂ LE-AU FĂCUT ŞTIRE CA SĂ VIE SĂ 
      SĂVÎRŞEASCĂ NUNTA ŞI ALTELE CE S-AU MAI 
      ÎNTÎMPLAT DUPĂ NUNTĂ 
      La 12 dni ale lui aprilie vind călăraşi dă la Ţarigrad şi scriind boiarii cum că lucrurile Porţii stau şi să poartă în linişte, măriia-sa, încă avînd toată gătirea nunţii, numaidăcît au trimis spre Mihaiu postelnicul Fărcăşanul cu cărţi la Mihaiu-vodă la Moldova, poftind şi pre măriia-sa ca pre un priiaten şi vecin să fie ostenitoriu la acea veselie ca să să veselească deîmppreună şi să ceară şi boiarilor nuntaşi voie ca să vie să săvîrşească veseliia. Carele după ce au mersu, Mihai-vodă priimind pohta şi voia domnului nostru, numaidăcît au dat voie lui ca să vie să facă nunta, trimeţînd şi cîţiva boiari ca să să afle dempreună cu dînsul pînă să va săvîrşi nunta [...] iar mai osibit ca să împlinească locul şi chipul mării-sale şi mai vîrtos ca să fie ostenitoriu a săvîrşi dăspre partea mării-sale şi sfintele cununii trimis-au pre fratele mării-sale, Dumitraşco Racoviţă vel-comis. 
      Şi aşa cu toţii purcegînd dă acolo cu jupînese cu tot şi viind veste domnului cum că să apropie să între în ţară, măriia-sa numaidăcît au rînduit pre Radul Dudescul vel-căpitan za margine ca să le iasă înainte şi să le fie purtătoriu de grijă, dă conace şi altele ce vor trebui şi să vie cu dînşii deîmpreună, purtîndu-le grija pînă aicea în Bucureşti. Iar după ce s-au apropiiat să între în Bucureşti, făcînd vel-căpitan ştire, măriia-sa vodă numaidăcît au orînduit ca să le iasă înainte pre: Diicul Rudeanul vel-logofăt, pre Costandin Ştirbeiu vel-clucer, pă Şărban Greceanul vel-stolnec, *[254] pă Gheorghie Castriotul vel-comis şi alţi mulţi boiari dă ai doilea, cu toată slujitorimea, cu surle, cu trîmbiţe, cu paici şi cu toată domneasca pompă şi aşa, cu toţii işindu-le înainte la Plumbuita dă asupra dealului, puindu-se şi toată slujitorimea în frumoasă orînduială, acolo s-au împreunat cu boairii moldoveni şi, dînd mîna, au arătat şi dăspre partea domnului cu bună dragoste aşteptarea dumnealor şi cercetarea sănătăţii. Şi aşa cu toţii deîmpreună cu frumoasă orînduială şi minunat halai au întrat în oraş a mai 20 dni, pînă la casele ce era orînduite şi gătite gineriului. Şi dă acolo boiarii munteni s-au risipit toţi pă la casele lor, iară a doa zi dînsu-dă-dimineaţă, orîndind domnul tuturor cai domneşti şi alai iarăşi foarte frumos, i-au adus la curte dă s-au împreunat cu măriia-sa şi iarăşi s-au învîrtejit la gazdă. Iar nunta s-au început duminecă cu o săptămînă înaintea Sfintei Troiţe şi în zioa de Sfeta Troiţă cu ajutoriul lui Dumnezeu s-au săvîrşit şi sfintele cununii cu frumoasă şi domneacsă parisie. 
      Iar după nuntă, mai şăzînd vornecul Iordache împreună cu ceilalţi boiari încă vreo săptămînă şi, şi dăruindu-i domnul pre toţi, au purces iarăşi la Moldova, iar pă Dumitraşco comisul Racoviţă, fiind ostenitoriu dă au şi cununat, l-au îmbrăcat cu felegea cu pîntece dă rîşi dă ale mării-sale şi s-au dus şi el împreună cu ceialalţi boiari, purcegînd dă aicea la iunie 2 dni. 
      Iar după ce au siprăvit măriia-sa nunta cu fericire, fiind acei boiari ce s-au pomenit mai sus dă atîta vreme duşi la Poartă pentru trebile ţării, ca să-şi vie acasă măriia-sa au socotit, şi au trimis iarăşi pă Ianache Vcărescul vel-agă i pă Drăghici Cîmpineanu vătaf za aprozi ca să să afle la Poartă pentru trebile ţării şi ale domniii şi la iunie 10 dni, i-au pornit dă aici. Iar măriia-sa sculîndu-se dă aici, mergînd pă la satele mării-sale Mogoşoaia, Potlogii, la 26 dni ale lui iunie, au întrat în scaunul Tîrgoviştii şi, cu fericire şăzînd [255] în scaun, au îmbrăcat şi pă vornecul dă Tîrgovişte cu caftan, după obiceiu. Iar la iulie 5 dni, au sosit vel-ban i vel-paharnic dă la Ţarigrad pre carii domnul blînd priimindu-i şi bine, pentru slujbele lor i-au dăruit. 
      Cap. LXVI 
      DESPRE NUNTA DOMNIŢII ANCUŢA 
      Venind vremea i pentru nunta pre care domnul dorea să o facă fiicei sale cu Nicolae vel-postelnic, cel mai mare fiu al marelui vornic de Moldova Iordache Roset, să trimise de către Mihail-vodă al Moldovei, ca să le fie nun mare, vel-comisul Racoviţă. Şi cînd sosi acesta la graniţa Ţării Romîneşti cu toţi cei ce îl însoţeau, fură întîmpinaţi de către căpitanul acelei graniţe în modul cel mai măgulitor şi strălucit, şi astfel cu toţii merseră pînă la Bucureşti, după porunca ce de la domnul lor aveau, dîndu-se în călătorie şi toate cele trebuincioase acestor oaspeţi. 
      După a lor sosire nu mult trecînd să şi începu a nunţii gătire, care în ziua de 8 iulie se îndeplini. Boierii din Moldova nu zăboviră a lor întoarcere multă vreme după nuntă. 
      Văzînd într-acest an Costandin-vodă îndemnările stăruitoare din partea lui kir Dosoftei, patriarhul Ierusalimului, pentru a se reclădi în Bucureşti sfînta biserică cu hramul Sfîntul Gheorghe, care de altfel era şi veche, şi foarte mică, şi pentru care chiar de mai nainte din a sa dragoste de cele sfinte şi dorinţă pentru binele creştinilor însuşi măria-sa socotise să o mai mărească şi să o înnoiască, mai ales de cînd măreţele chili ce tot acest Costandin-voievod în a să domnie le clădise de jurul împrejurul acestui sfînt lăcaş şi foarte vestite erau prin a lor frumuseţe de bolţi şi de [256] ziduri încăpătoare pentru toate cele trebuincioase unei mari mănăstiri, precum în alte locuri asemenea frumuseţi nu se găseau; pentru aceia dar în anul acesta se puse în lucrare deocamdată clădirea zidurilor de roşu cu al lor învelişu, precum se văd, lăsîndu-se săvîrşirea celorlalte lucrări pentru următorul an. Iar cînd veni vremea obiciuită domnului de a merge la Tîrgovişte, să porni cu toată curtea domnească de la Bucureşti prin satele sale Mogoşoaia şi Potlogii, trecînd cu toate ţeremoniile ce obiceiul era d-a se face, şi la ziua de 22 septembre sosiră în oraşul Tîrgoviştei. 
      Cap. LXVI 
      CA SĂ SĂ ŞTIE ŞI ACEASTA AICI ÎNSEMNEAZU 
      Adecăte viind vremea căsătorii cocoanei mării-sale lui Ion Costandin-voievod, a patra cocoană a mării-sale, anume Ancuţa, după orînduială dumnezeiască vrînd să o căsătoarească, aşa bine au socotit măriia-sa dă au făcut ginere pre coconul cel mai are ce avea Iordache Ruset vel-vornec al Ţărîi Moldovei, anume Nicolae postelnicul. Care fiind chemaţi la orînduita vreme a nunţii, măriia-sa Mihaiu-vodă, domnul Moldovei, au trimis pe frate-său Racoviţă vel-comis dăspre partea mării-sale să fie nun. Viind deci aici în ţară, la margine cum au trecut, acolo oameni orînduiţi fiind cu căpitanul cel mare de margine, cu cinste, cu conace, i-au adus pre toţi cîţi dă la Moldova veniia boiari pînă aici în Bucureşti, şi cu cinste mare aducîndu-i la curte de s-au împreunat cu măriia-sa vodă au început nunta care la iulie 8 dni, s-au săvîrşit foarte frumos şi cu mare pompă. După aceia socrii şi cu ceialalţi, zăbovindu-se aici puţină vreme, s-au înturnat iar la Moldova, pre care iar pîn’ a Focşani cu mltă cinste şi cu conace petrecîndu-i. 
      Într-acest an, al şaisprăzecele, măriia-sa vodă find mult rugat şi supărat dă sfinţiia-sa părintele patriarhul [257] ierusalimleanul kir Dositheu pentru biserica lui Sfeti Gheorghie de aici den Bucureşti, care fiind mică şi întunecoasă şi nefiind după potriva hanului carele împrejurul ei era, zicînd [patriarhul că] precum au nevoit de au făcut rîndul chiliilor după împrejur, să facă şi mănăstirea. Aşadar măriia-sa ca un milostiv şi iubitoriu de-a face pomeni, bine au voit şi den temelie acea biserică stricîndu-o, au rădicat o mare, şi minunată şi frumoasă mănăstire,după cum să vede. Într-acest an numai pînă la loc lucrîndu-o au lăsat să să usuce şi aşa au învălit-o. 
      Viind vremea cea obiciută să meargă măriia-sa la Tîrgovişte, au purces dă aici den Bucureşti şi mergînd pă la satul mării-sale, Mogoşoaia i Potlogii, au mersu la Tîrgovişte, întrînd la scaunul mării-sale cu frumos alaiu, după obiceiu, la septembre 22 dni. 
      Cap. LXXI 
      ŞI ACEASTA SE ÎNSEMNEAZĂ CA SĂ SĂ ŞTIE 
      La iulie 15 dni, viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boiarii domnului cum că împărăţiia cu urgie totdăodată au mazîlit pre Mihaiu-vodă Racoviţă, trimeţînd şi capigi-başă împărătesc ca să-l ia să-l ducă la Poartă şi în locul lui a făcut domnu pre Antiohie-vodă Cantimir, iar pre Mihai-vodă luîndu-l dă la Moldova şi ducîndu-l la Poartă, l-au pus la închisoare şi nu multă vreme trecînd, s-au înţeles că cu doamna lui, cu cuconi cu tot, l-a închis la Ediculea de au şăzut multă vreme. Iar Antiohie-vodă, luînd domniia şi mergînd la Moldova, numaifăcît gătind pă Bogdan hatmanul, cumnatul mării-sale, l-au trimis sol la domnu arătînd multă dragoste şi supunere cătră măriia-sa, carele la 25 dni sosind la Tîrgovişte, primitu-l-au domnul cu cinste, după obiceiu, şi numai vreo 4 zile şăzînd şi dîndu-şi toată solia dă la domnul [258] său, măria-sa domnul nostru făcutu-i-au frumos ospăţ, după obceiu, şi la zioa bună îmbrăcîndu-l cu contoş dă ale mării-sale, cu pacea dă samur, au purces, învîrtejindu-se iarăşi la domnul său. 
      Iar după purcederea lui, gătind şi mmăriia-sa pă ginerele mării-sale Şerban Grecianul vel-stolnec ca să-l trimiţă sol [...]. La 2 dni ale lui avgust l-au purces den Tîrgovişte şi mergînd la Moldova şi dîndu-şi şi el soliia dăspre partea mării-sale lui vodă şi luîndu-şi cinstea cea cuviincioasă de la Antiohie-vodă, s-au învîrtejit iarăşi şi la 17 dni ale lui avgust au sosit în Tîrgovişte. 
      Cap. LXXII 
      La mai 1 dni, viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boierii domnului cum că împărăţiia au mazîlit pă Baltagi Mehmet-paşa şi au făcut veziri pă Calai Licoz, om foarte rău, lacom şi trufaş, care veste viind domnului, numaidăcît gătind pă Ştefan Cantacuzino vel-paharnic, la 10 dni, l-au pornit dă aici, trimiţînd dîmpreună cu dumnealui şi pocloane veziriului, scriind lui Drăghici vătaf să vie aicea, dă vreme ce multă vreme făcuse la Poartă. Deci vel-paharnic sosind acolo, Drăghici vătaful nimic mai făcînd zăbavă, la 6 dni ale lui aprilie au sosit aici. 
      Şi această să însemnează pentru ca să să ştie: 
      Fiind în tîrgul Bucureştilor o mănăstioară a căriia hram era Sfeti Gheorghie, veche foarte, zidită dă un boier anume Dobruş banul, foarte mică şi întunecoasă, care fiind în mijlocul tîrgului şi toată neguţătorimea acolo, şi împrejur fiind împodobită cu minunată zidire ca o cetate dă luminatul domnu Io Costandin Basarab Brîncoveanu-voievod cu case patriărşăşti cu 2 rînduri di chilii, lucru foarte frumos, deci măriia-sa dîn [259] fireasca mării-sale cea spre cele dumnezeieşti rîvnă ce avea îndemnîndu-se, surpat-au acea mică şi întunecoasă biserică ce era şi dîn temelie au zidit măriia-sa ceastă ce acum tuturora să vede, zidire foarte iscusită şi minunată, înfrumuseţîndu-o pă dînlăuntru cu frumoase zugrăvele cu minunată tîmplă, cu icoane iscusite, cu pardoseala tot dă marmură, [259] luminoasă, dăsfătată, lucru care altul într-acest pămînt n-au făcut. Făcutu-i-au şi frumoase şi scumpe odăjdii şi alte sfinte odoară tot dă argint şi cu alte multe şi bune lucruri şi venituri o au înzestrat, isprăvindu-o într-al 18 an al domnii sale la leatul 7215. 
      Cap. LXXII 
      AICEA ÎNSEMNEZU CĂ AVÎND DOMNUL CEVA 
      RĂSUFLU ŞI CUNOSCÎND PUŢINĂ LINIŞTE DĂSPRE 
      POARTĂ, FĂCÎND ŞI SFÎNTA MĂNĂTIRE 
      A RÎMNECULUI ŞI 2 PIVNIŢE DĂ PIATRĂ LA SĂRATA, 
      S-AU ÎNDEMNAT DEMPREUNĂ CU TATĂ BOIERI
      MEA ŞI CU CASA MĂRII-SALE ŞI AU MERSU TOCMAI 
      PÎNĂ ACOLO DĂ LE-AU VĂZUT 
      La 25 dni ale lui avgust, viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boiarii domnului cum ca să află Poarta în mare linişte. Deci domnul înţelegînd, fiind şi vreme frumoasă dă preumblare şi mai vîrtos că dă cînd zidise măriia-sa sfînta mănăstire Rîmnecul niciodată nu mersese să o vază şi pentru aceia mai mult iar şi ca să să primble, gătindu-se şi la zi întîi a lui septemvrie, dempreună cu toată casa măriia-sale şi cu toată boierimea, au purces den Tîrgovişte şi, fiind rugat dă boiarii ce să afla în Praova ca să meargă pă la satele lor, mării-sa, ca un domnu blînd şi înlţelept, priimind, au mersu întîi la Mărginenii lui Mihai Cantacuzino vel-spătar, unde făcîndu-i frums şi minunat ospăţ s-au sculat dă au mersu şi au făcut masul la Filipeştii lui Costandin stolnecul. 
      [260] Şi au fost şi a doao zi dă prînzu, iar după-prînzu în diseară s-au sculat şi au mersu la Filipeştii Tomii Cantacuzino biv-vel-postelnic şi au făcut şi a dooa zi prînzul acolo şi de acolo au mersu la măgurenii lui Şerban Cantacuzino biv-vel-paharnec, ospătîndu-l şi acolo foarte frumos, şi dă acolo au mersu la Scăiani la viile mării-sale unde şăzînd vreo 5-6 zile, văzînd şi bivniţa ce făcuse acolo la vii şi lăsînd şi izvod, şi măsură ca să facă casele, s-au sculat şi au mersu la viile mării-sale la Şcheai şi de acolo la Sărata. 
      Dă la Sărata iarăşi pă ospăţ la satele gineriului mării-sale Neculae postelnicul Ruset care-i dedse dă zestre anume Fundenii i Fureştii, şi dă acolo rugîndu-l Mănăilă vel-şătrar ca să meargă şi la satul lui la Mărăcineni să-l ospăteze, măriia-sa numaidăcît au fost bucuros şi au mersu, unde făcîndu-i Mănăilă vel-şătrar ospăţ foarte frumos, s-au sculat şi dă acolo şi au mersu la sfînta mănăstire la Rîmnec. 
      Deci după ce au văzut şi sfînta mănăstire, s-au învîrtejit iarăşi pă la viile mării-sale Sărata i Şcheaii, şi dă acolo, luînd în jos, au venit la satul Tomii Cantacuzino vel-postelnic, Bercenii unde numai prînzul făcînd, sculatu-se-au şi aumersu la satul giniriului mării-sale Şerban vel-stolnec, la Tătărani, şi acolo pentru ca să să odihnească măriia-sa au făcut oturac două zile, ospătîndu-se foarte frumos, iar a treia zi sculînduse mers-au pă la satul Negoeştii lui Pană vel-comis, unde numai prînzul făcînd, iar masul iarăşi la satul gineriului mării-sale Şerban vel-stolnec la Corneşti şi a doao zi cu fericire au întrat în scaunul Tîrgoviştii, la 5 dni ale lui octomvrie, unde după ce au sosit început-au măriia-sa iarăşi a căuta cu nevoinţă toate lucrurile şi trebile ţării. Plinitu-se-au cu fericire şi anul al 16-lea den domniia mării-sale la octomvrie 29 dni. 
      [261] Cap. LXXIII 
      DĂ AICI ÎNCEP A SCRIE CELE CE S-AU ÎNTÎMPLAT 
      ÎN ANUL AL 18-LEA DÎN DOMNIIA MĂRII-SALE ŞI 
      CUM SE-AU CHIVERNISIT 
      La 5 dni ale lui noiemvrie viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boierii domnului cum că împărăţiia au mazîlit pă Damas Hasan-paşa veziriul şi au făcut în locul lui vezir pre un Baltagi Mehmet-paşa, om bun şi nelacom; deci înţelegînd domnul cum că se-au schimbat veziriul şi cum că s-au liniştit toate lucrurile Porţii şi dă vezir cum că iaste om bun, nu au lăsat nici atuncea a nu cerceta pentru adaos ca doară s-ar surpa, dar nimic nu au putut folosi, dă vreme ce împăratul avea lăcomie nespusă. Deci şăzînd domnul în Tîrgovişte pînă la 23 ale lui noiemvrie şi rădicîndu-se, mergînd pre la satele mării-sale Potlogii, Mogoşoaia, la 29, cu fericire au întrat în scaunul Bucureştilor. Iar după ce au sosit măriia-sa în Bucureşti, numaidăcît gătind pă Sterie căpitanul, l-au trimis la Ţarigrad împreună şi cu Palaloga vtori postelnic, şi lui Ianache Văcărescul vel-agă i-au scris ca să vie dă vreme ce multă vreme şăzuse la Poartă, purcegînd dă aici vtori postelnic căpitanul la 8 dni ale lui dechemvrie şi vel-agă au sosit la 30 dni aici. 
      Şi aceasta să însemnează ca să să ştie că, viind iubit fiiul mării-asle lui vodă cel mai mare, Costandin, la vîrstă, luminatul lui părinte încă mai dănainte cercetînd ca să afle vreo cocoană vrednică ca să-l căsătorească şi neputîndu-se afla aici în ţeară nicidăcum, cercat-au măriia-sa pren ginerile măriia-sale Neculae Ruset postelnicul şi la Moldova, şi aşa aflînd o cocoană a lui Balşu stolnecul, foarte frumoasă, blîndă şi înţeleaptă, au făcut logodna încă mai dînainte vreme. Decii socotind măriia-sa ca să săvîrşască şi nunta, trimis-au pă Radul Cantacuzino vtori logofăt la Moldova la Antiohie-vodă, una ca să ia voie lui Balş stolnicul să vie să facă nunta, a dooa să proscalesească [262] şi pre domnu ca pre un vecin să vie să să veselească dîmpreună la veseliia aceia, a treia că avînd Antiohie-vodă cucoană şi pohtind ca să se încuscreze cu domnul nostru încă dă cînd trimisese pă cumnată-său sol, pă Hatmanul Bogdan la domnu, prentr-însul pohtise pre măriia-sa vodă ca să să încuscreze. Deci şi măriia-sa priimind, atunci cu trimiterea lui vtori logofăt au trimis şi inelul dă schimbu. 
      Aşa la noiemvrie în 26 dni, l-au pornit dă aici, care mergînd şi arătînd cele ce-i era poruncite dăspre partea domnului Antiohie-voievod luînd multă bucurie întîu pentru logodna ce au priimit şi au voit măriia-sa ca să să facă cu fiica mării-sale şi riimind schimbul de la domnul nostru, cu multă bucurie au dat şi măriia-sa, iarăşi după obiceiu, măhramă şi inel, şi ospătînd frumos pre vtori logofătul, îmbrăcîndu-l şi cu conteş cu pacea de samur şi luîndu-şi zioa bună, au purces şi la dechemvrie în 23 dni, au sosit aici în Bucureşti. Iar după purcederea lui vtori logofăt numaidăcît dînd voie şi boierilor nuntaşi ca să vie, s-au gătit şi purcegînd cu toţi ai lor la ghenarie 5 dni, au sosit în Bucureşti, dă a cărora venire înţelegeînd domnul, trimis-u înainte multă slujitorime şi boieri dă i-au adus cu mare cinste şi cu frumos alai în Bucureşti pînă la casele Cornii Banului, dă vreme ce acolo era gătit a găzdui şi a fi şi nunta. Iar a doao zi trimiţînd cai domneşti au adus pă socri la curte, de se-au împreunat cu domnul, şi iarăşi se-au învîrtejit la gazdă. 
      Trimis-au şi plinitoriu chipului şi locului mării-sale pă Ion spătarul, feciorul Mutii, iar la ghenarie 28 dni, se-au început şi nunta, şi la fevruarie făcîndu-se foarte cu frumoasă şi minunată orînduială şi domnească podoabă, fiind ostenitoriu a săvîrşi sfintele cununii preacinstitul şi preaînţeleptul boier star Costandin Cantacuzino stolnecul. Şi săvîrşindu-se nunta cu fericire, făcînd solului un osebit ospăţ şi mulţumindu-i dă osteneală, l-au îmbrăcat cu conteş cu pacele dă samur, şi luîndu-şi [263] zioa bună, la fevruarie în 13 dni au purces dă aici învîrtejindu-se iarăşi la domnul său, iar după purcederea solului nu multe trecînd, dăruindu şi pă cuscrii foarte bine, s-au învîrtejit şi ei la Moldova. 
      Cap. LXXV 
      După ce au sosit vel-paharnic la Poartă, venit-au călăraşi la aprilie 15 dni, cu carii scriia cum că vezirul cere huzmet 100 pungi şi foarte dăgrabă, lucru păgînescu. Deci măriia-sa, văzînd acea poruncă, mîhnitu-se-au pîn-în suflet văzînd ce jaf pre-ntreg au căzut pă ticăloasă ţeară, însă neavînd într-alt chip cum face, i-au căutat a împlini porunca. Săvai că măriia-sa scrisese cărţi la chehaiao, la veziriul cu multe rugăminte ca doară dîntr-acea sumă să vor milostivi să vor scădea cevaşi, dar unde milostivire la tiran, că-l cuprinsese şi-l orbise lăcomiia, care dînd mare strînsoare boierilor acolo şi groaznice înfricoşări, neavînd într-alt chip a scăpa dă tirăneasca lor lăcomie, le-au căutat a lua împrumut dă unde au putut şi au dat acea sumă dă bani, făcîndu-se mare pagubă ticălosului pămînt, măcar că nici el dă dereapta plată a lui Dumnezeu a scăpa n-au putut, ci în scurte zile cu urgie împărăţiia mazîlindu-l şi luîndu-i tot, l-au surgunit, şi în locul lui au făcut veziri pă silihtari Ali-paşa, om şi mai rău, şi mai lacom şi foarte împotrivic creştinilor. 
      Deci măriia-sa înţelegînd că iarăşi se-au strămutat obrazele, fiind şi vel-paharnic dă cîteva luni acolo, i-au scris dă au venit, însă vel-paharnic numai singur şi, la iunie 25 dni, au fost aici, iar la 30 dni au pornit la Poartă pă ginerile măriia-sale Iordache Creţulescu vel-cămăraş i pă Iorga vel-slujer, i pă Mihai vel-medelnicer dîmpreună cu poclonul veziriului dă vezaret şi Palalogăi vtori postelnic i-au poruncit să vie aici, dă vreme ce multă vreme în trebile ţărîi la poartă să [264] aflase. Deci mergînd vel-medelnicer, i vel-slujer, i vel-cămăraş şi dînd pocloanele veziriului, Palaloga vtori postelnic luîndu-şi zioa bună au purces şi la iulie 19 dni, au sosit aici. Iar după ce au venit vtori postelnic, s-au sculat şi domniia dă aici şi mergînd pă la satele mării-sale Mogoşoaia, Potlogii, la iulie în 26 dni, au întrat în scaunul Tîrgovişii cu frumos alaiu. 
      Şi aceasta încă să însemnează ca să să ştie că tot într-acest an cumpărînd măriia-sa vodă Doiceştii dă la Bălăceni, fiind aproape dă Tîrgovişte, ca să aibă unde să primbla cîteodată şi fiind acolo nişte case vechi surpate şi nesăbuite, măriia-sa, luînd moşia, numaidăcît au strămutat şi casele dă cum era şi le-au prefăcut, puindu-le în orînduiala ce să vădu şi le-au grijit foarte frumos făcînd şi biserică dă piatră, şi heleşteu, şi vii şi dă toate, precum să vădu acum înfrumuseţate, şi le-au dăruit fiiului mării-sale celui mai mic, lui Mateiaş. 
      Cap. LXXV 
      După ce s-au pus Ali-paşa vezir, au avut domnul linişte şi toată ticăloasă ţeară arătînd dragoste către domnu şi nedînd ascultare vrăjmaşilor nicidăcum, celor ce rău împotriva domnului clefetiia, dar nu mult aceasta au ţinut, că în scurtă vremea l-au orbit trufiia şi i-au strămutat toată bunătatea, lăcomiia; la atîta trufie au ajunsu, cît nu primiia să să împreune nmeni cu dînsul fără numai cu chehaiaoa lui. Însă domnul avînd linişte cîtăva vreme, apropiindu-se şi vremea culesului, fiind şi vreme frumoasă dă sus, îndemnatu-se-au măriia-sa şi au mersu dă au făcut culesul la Piteşti şi primblîndu-se cîteva zile acolo, ospătîndu-l şi Radul Golescul biv-vel-comis la satul dumnealui Goleşti, iarăşi se-au învîrtejit în Tîrgovişte, unde după ce au sosit la octomvrie 1 dni, fiind Iordache Creţulescul [265] vel-cămăraş dă cîteva luni la Poartă, i-au poruncit măriia-sa ca să vie şi să rămîie acolo purtătoriu dă grijă Iorga vel-slujer pînă să va socoti să trimiţă altul. Deci mergînd porunca lui vel-cămăraş, numaidăcît luîndu-şi zioa bună au purces şi la 20 dni ale lui octombrie au sosit în Tîrgovişte, iar după ce au sosit, măriia-sa numaidăcît au trimis pă Ianache Văcărescul vel-agă şi Iorgăi vel-slujer i-au poruncit dă au venit. 
      Plinitu-se-au cu fericire şi anul al 18-lea al domnii sale la octomvrie 29 dni, leat 7215. 
      Cap. LXXVI 
      AICI ÎNCEP A SCRIE CELE CE LA ANUL 19-LEA AL 
      DOMNII SALE SE-AU ÎNTÎMPLAT ŞI CUM SĂ PREA
      ÎNŢELEPTUL ŞI PREACREŞTINUL ACESTA DOMNU 
      S-AU CHIVERNISIT 
      După ce dar au sosit vel-agă la Poartă, iar Iorga vel-slujer numaidăcît luîndu-şi zioa bună au purces şi la 18 dni ale lui noiemvrie au fost aici. Iar după sosirea lui vel-slujer numai trei-patru zile trecînd, au nemerit călăraşi dă la Ţarigrad cu carii scriia boierii domnului, cum că chemîndu-i chehaiaoa, le-au zis că împăratul porunceşte să dea ţeara huzmet 200 pungi şi cum mai dăgrabă să-i trimiţă, să nu facă într-alt chip. Care poruncă domnul vezînd, şi toată boirimea rămas-au încremeniţi, neştiind ce să mai răspunză şi ce să mai facă, că era o nevoie mare pă ticălosul dă pămînt, dă vremea ce haraciul să îndoise şi cu huzmetul acela să întreise. 
      Deci domnul numaidăcît au scris cărţi cu multe rugăminte şi la veziriul, şi la chehaiaoa, arătînd în tot chipul că iaste cu neputinţă a să da atîta sumă dă bani dă vreme ce ţeara au ajunsu la multă şi mare slăbiciune, dar nimic lăcomiia cea păgînească la rugăciunile domnului şi ale supuşilor lor s-au uitat, ci mai mult încă, iuţindu-se cu mare grabă şi groaznice porunci, [266] au trimis numai să să dea banii. Care domnul şi toată boirimiea văzînd şi neavînd într-alt chip cum face, dă vreme ce lăcomiia păgînilor cu cuvinte şi rugăciuni numai nu să îndăstula, ca să nu turbure răutatea cea păgînească mai rău, dat-au măriia-sa dîn casa mării-sale o sumă dă bani şi ceialalţi: boirimea, mănăstirile şi toată ţeara şi s-au împlinit cumplita şi nesăţioasa lăcomie a păgînilor. Deci mîntuindu-se domnul şi toată boirimea şi dă acea grea şi cumplită nevoie ce le căzuse asupră, domnul fiind tot la Tîrgovişte pînă au făcut sfintele zile acolo: Crăciunul, Sfeti Vasile şi Boboteaza, la fevruarie în 10 zile, se-au arădicat dîn Tîrgovişte şi mergînd pă satele mării-sale Potlogii, Mogoşoaia, la fevruarie în 20, au întrat în scaunul Bucureştilor cu frumos alaiu după obiceiu, şi şăzînd cu fericire în scaon se-au slobozit 6 tunuri şi au îmbrăcat şi caimacamii cu caftane. 
      Cap. LXXVII 
      Fiind domniia la Bucureşti, la februarie 25, viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boiarii mării-sale cum că vine un agă împărătescu cu ferman, poruncind măriia-sale ca să să gătească să meargă cu toată boierimea şi cu toată slujitorimea mării-sale la Bender, să facă cetatea dă acolo şi la 18 au sosit şi aga cu fermanul. 
      Deci măriia-sa văzînd porunca aceia nu în puţină mîhnire şi întristare să afla dempreună cu toată boierimea, atît pentru multa osteneală şi struncinare mării-sale, cît pentru munca, nevoia şi cazna săracilor de vreme ce nu vrea să să ţie în seamă nimica la mirie, ci zicea să fie toată osteneala şi cheltuiala ţării pierdută. Iar încă şi neputînd face într-alt chip, ci ca porunca împărătească să să împlinească, numaidăcît au dat poruncă tuturor ca să să gătească, măcar că [267] dăspre Poartă a scrie şi a cerceta, ca doară ar putea scăpa încai domnul şi boierimea dă acea călătorie, nu înceta. 
      Deci văzînd măriia-sa şi cunoscînd cum să împingu lucrurile Porţii, fiind şi Ianache Văcărescul vel-agă dă cîteva luni dus de la Poartă, ca să-şi vie acasă, gătit-au măriia-sa pre ginerile mării-sale Şerban vel-stolnic şi pă Iorga vel-slujer, şi la 29 dni ale lui martie i-au pornit dă aici, trimiţîndu-i la Poartă ca să se află pentru trebile ţării şi ale domniii şi Ianache Văcărescul să vie încoace. Deci pînă a sosi boiarii la Poartă, viind călăraşi scriia mării-sale cum că făcîndu-se cercetare şi rugăciune la Poartă pentru domnu, ca doară s-ar putea zăticni să nu meargă ci să trimiţă ispravnici, chehaiaoa le-au zis şi le-au dat nădejde cum că va grăi veziriul şi le va isprăvi. 
      Deci sosind şi vel-stolnic i vel-slujer la 12 dni ale lui aprilie la Poartă, vel-agă luîndu-şi zioa bună, la 18 dni, au purces dă acolo, iar domnului fiindu-i porunca de la împărăţia ca înaintea lui Sfete Gheorghie să purceagă, grăbindu-l şi bumbaşirul carele era ca să meargă dempreună cu măriia-sa şi văzînd că nci un răspunsu adăvărat pentru măriia-sa şi văzînd că nici un răspunsu adăvărat pentru rămînerea mării-sale dă la Poartă nu mai veniia, măcar că salahorii şi altele ce trebuise le pornise mai înainte, iar încăşi şi măriia-sa la 24 zile ale lui aprilie, luînd pre Dumnezeu într-ajutoriu au purces şi mergînd mării-sa pînă la Tunari unde şi prînzul au făcut, acolo a sosit şi vel-agă dă la Poartă la 25 dni ale lui aprilie. Deci neaducînd nici el vreo ispravă dă temeiu, zicînd numai că în urma lui tot era nădejde a să isprăvi, deci măriia-sa văzînd aşa, au purces şi la Tunari, şi megînd pînă la conacul dă la Căldoroşani, dă acolo au pornit măriia-sa şi pe Costandin slujeru Caramanlîul, trimiţîndu-l şi pre el ca să să afle capichehaia la Poartă dempreună cu ceialalţi boiari şi au trimis şi pe Grigorie postelnic, fratele lui vel-stolnec ca să să afle acolo, pentru ca să scrie el ce ar fi, cerşindu-l de la [268] domnu, frate-său vel-stolnec. Iar măriia-sa arîdicîndu-se şi dă la Căldoroşani şi mergînd încet, cînd au ajunsu măriia-sa la conacul de la Şcheai iată nemeriră şi călăraşi dă la Ţarigrad mai 3 dni, cu carii făcea boiarii domnului ştire cum că împărăţiia trimite un agă cu poruncă ca să să învîrtejască măriia-sa în scaun şi să trimiţă ispravneci boiari dă ispravă să lucreze la cetate, cu care poruncă sosit-au şi aga tot într-acea zi, numai mai pă urma călăraşilor cu 2-3 ceasuri, viind dă la Ţarigrad pînă la Şcheai zile 7. Deci văzînd măriia-sa porunca dîmpreună cu toată boierimea s-au bucurat foarte, şi dăruind măriia-sa şi pe aga care adusese vestea, îmbrăcat-au şi pe iazagiul cu contoş dă ale mării-sale cu samur. 
      Aşijderea şi pe vel-agă l-au îmbrăvcat iarăşi cu contoş cu samur şi dăruindu-l pă aga care venise cu vestea l-au pornit iarăşi îndărăt, iar măriia-sa, mai mergînd pînă la Sărata ca să-şi vază viile, s-au învîrtejit iarăşi îndărăt, iar măriia-sa, mai mergînd pînă la Sărata ca să-şi vază viile, s-au învîrtejit iarăşi în scaunul Bucureştilor, mai 15 dni. Unde după ce au sosit, numaidăcît orînduind măriia-sa boieri ispravneci [...] dîndu-le toată slujitorimea şi toţi salahorii care era orînduiţi să meargă la cetate să lucreze, la 17 dni, i-au pornit, iar măriia-sa mai făcînd cîteva zile aici şi viind zădufurile, la avgust 15 dni, s-au arădicat dîmpreună cu toată casa mării-sale şi cu toată boierimea, mergînd pă satele mării-sale Mogoşoaia i Potlogii şi la avgust 28 dni, au întrat în Tîrgovişte. 
      Şi aceasta se însemnează pentru o pomenire pentru ca să să ştie: 
      Învîrtejidu-se preafericitul patriarh kir Hrisanth dă la sfîntul mormînt, de vreme ce atunci făcîndu-se patriarh orîndut fiiind de preafericitul şi minunatul patriarh kir Dositheu, unchiu-său, încă den viaţa lui ca după prestăvirea lui să fie el patriarh, cunoscîndu-i că iaste om foarte învăţat şi vrednec dă a chivernisi sfîntul mormînt şi dă a păstori pravoslavnicul acela nărod. Deci făcîndu-se patriarh şi mergînd [269] la Ierusalim, s-au învîrtejit iarăşi în Ţarigrad şi dă acolo îndemnîndu-se s-au sculat şi au venit aici în ţeară, care înţelegînd domnul dă venirea sfinţii-sale, numaidăcît gătind carîta domnească, au trimis tocmai la Dunăre, înainte cu cîţiva seimeni, cu pitariul cel mare, cu 1 postelnic al doilea şi dă acolo puindu-se patriarhul în carîta cea domnească venit-au pînă în Bucureşti, iar cînd au fost să între în oraş işitu-i-au înainte toţi igumenii, toţi preoţii oraşului şi l-au adus cu frumos alai, cu cîntări, cu clopote, pîn-în sfînta mănăstire a lui Sfeti Gheorghie. Iar a doao zi, trimeţînd domnul carîta, l-au adus la curte dă se-au împreunat cu sfinţia sa şi i-au sărtat mîna, luînd moliftă şi blagoslovenie dă la sfinţiia-sa şi, şăzînd domniia tot în Bucureşti pînă la Sfeti Petre, isprăvindu-se mănăstirea lui Sfeti Gheorghie dă tot lucrul şi împodobindu-o pre dăplin cu dă toate şi, întîmplîndu-se şi preafericitul patriarhu aici, îndemnatu-se-au măriia-sa a o tîrnosi. 
      Şi aşa în zioa Sfinţilor Apostoli hotărînd a fi tîrnosaniia făcînd şi preafericitului patriarh, şi tuturor celorlaţi arhierei, se-au gătit cu toţi şi toţi în văşmintii frumoase şi scumopre îmbrăcîndu-se, mers-au la curte împreună şi cu părintele patriarhul, unde era multă adunare dă toată boirimea cea mare şi mulţime dă alt norod călugări, igumeni, preoţi, nesocotiţi, şi dăspre doamna mulţime dă jupînese.
      Deci dîn biserica domnească arădicînd preafericitul patriarh sfintele moaşte, cu mare evlavie, şi puindu-le în cap, purces pre jos dă acolo, mergînd înainte, gloată multă dă slujitorime şi alt norod, apoi boirimea, apoi egumeni, călugări, preoţi, mai pre urmă arhierei şi după arhierei preafericitul patriarh, iar pă urma patriarhului domnul cu toţi cuconii lui, toţi cu podoabe domneşti, şi după domnu, cămăraşul cel mare, carele dă la curtea domnească [270] pînă la Sfeti Gheorghie [împărţea tot orţi] la prostime şi la toată sărăcimea. 
      Iar mai pă urmă mergea doamnele cu toate jupînesele şi aşa că această orînduială, pă jos toţi au mersu pîn’ la Sfeti Gheorghie. iar după ce au întrat în minunata biserică, mergînd patriarhul în oltari şi puind cu multă evlavie sfintele moaşte pre sfîntul preastol,au început îndată sfînta liturghie şi după sfînta liturghie, făcînd şi tîrnosaniia, suitu-se-au sus în casele cele patriarşăşti, unde fiind gătit ospăţ foarte frumos, ospătatu-se-au domnul cu toată aceia cinstită adunare, cu patriarh, cu arhierei şi cu toată boirimea, slăvind şi lăudînd pre vecinecul Dumnezeu că l-au învrednicit a săvîrşi dă tot acea minunată zidirea care în pămîntul acesta nu se-au învrednicit altul a face. 
      Şi aceasta să însemnează ca să să ştie: 
      Tot într-acest an, la leat 7215, la al 19-lea an dîn domniia mării-sale, fiind în grădina domnească dă la Bucureşti un fuişor dă lemnu vechi, măriia-sa precum cu alte multe lucruri înfrumuseţase curtea domnească şi grădina, o pusese foarte în frumoasă orînduială dă vreme ce mai înainte era forte proastă şi fără nimic într-însa, îndemnau-se-au şi acel foişor a-l face dă piatră: deci arădicînd acel dă lemnu ce era, făcut-au măriia-sa dîn temelie tot în locul aceluia, fuişor dă piatră cu stîlpii dă piatră săpaţi, lucru foarte iscusit şi minunat, împodobindu-l şi cu zugrăvele atît pă dînlăuntru cît şi pă dîn afară l-au înfrumuseţat precum să şi vede. 
      Şi acesta am vrut să însemnezu ca să să ştie: 
      Tot într-acest timpu cînd au orînduit pre domnul nostru ca să meargă la la Bender, orînduise şi pă Antioh-vodă, domnul Ţării Moldovii, carele după poruncă au şi mersu. Deci fiind acolo la lucrul cetăţii dîmpreună cu toată boirimea, Mihai-vodă dă la Ţarigrad necontenind a umbla pentru domnie şi a aţîţa şi a scorni nevoie asupra lui Antioh-vodă, dîmpreună cu Cupăreştii *[271] cei neaşezaţi, fiind şi veziriul Ali-paşa foarte lacom şi după pohta lor, dat-au multă sumă dă bani, îndatorind ticăloasa dă ţeară, şi la iulie 25 dni au luat domniia, scoţînd şi mazîlind pă Antiohie-vodă fără nici o pricină şi fără dă nici o greşeală pă-ntreg, numai pentru lăcomiia banilor, pre carele numaidăcît au dat poruncă Isuf-paşii serascherului ot Bender dă l-au trimis la Poartă. 
      Cap. LXXX 
      Tot la Tîrgovişte domnia fiind, socotit-au măriia-sa ca să aducă pă vel-stolnic dă la Ţarigrad, carele cîteva luni făcuse la Poartă în trebile ţărîi şi gătind pă Sterie căpitanul ca să-l trimiţă să se afle cu Iorga vel-slujer la Poartă, la avgust întîiu, l-au pornit dă aici, carele după ce au sosit acolo, vel-stolnic numaidăcît luîndu-şi zioa bună au purces şi la 28 dni au sosit în Tîrgovişte, pre care domnul cu drag primimdu-l şi bine pentru slujbele ce au slujit domnului şi ţărîi acolo, l-au dăruit. 
      Iar după ce au sosit vel-stolnic, a patra zi viind călăraşi, scriia boierii mării-sale să trimiţă mucarer pungi 25, care mucarer îl dăruise împărăţiia bostangi-başii. Deci domnul, gătind banii după poruncă, i-au trimis, iar la septemvrie 20 dni, pentru o trezvire mers-au măriia-sa la Piteşti dîmpreună cu toată casa mării-sale şi, făcînd culesul acolo, la 30 dni, iarăşi s-au învîrtejit în Tîrgovişte, unde după ce au sosit, gătind măriia-sa [pă Radul Dudescul sluger bivvelcăpitan za margine], pă Ianache Văcărescul vel-paharnic, la octomvrie 15 dni, l-au trimis la Ţarigrad, poruncindu Iorgăi vel-slujer ca să vie, dă vreme ce vreo 8 luni şăzuse la Poartă. 
      Iar la octomvrie 25 dni, viind [272] călăraşi, scriia baoiarii domnului cum că trimite împărăţiia un agă pentru banii haraciului să-i ia să-i ducă la miriia împărătească şi, la 30 dni sosind şi aga acela cu porunca la domnu, măriia-sa, după poruncă, măcar că banii nu era iar încă şi ca să nu stea porunca împărătească jos pînă a să strînge banii dîn ţară, fiind cu zabavă şi dă la Poartă grăbind, dat-au şi dă la măriia-sa cîtva sumă dă bani, pus-au şi pă boieri şi alţi pînă în 6 zile s-au împlinit toţi banii. 
      Plinitu-se-au cu fericire şi anul 19-lea al domnii sale, la octomvrie 29 dni.