ISTORIILE DOMNILOR ŢĂRÎI RUMÎNEŞTI de Radu Popescu [227] 1. DOMNIIA RADULUI-VOIEVOD NEGRUL Radul-vodă Negrul viind den Făgăraşi s-au aşezat la Cîmpul Lungu. Cînd au fost cursul anilor de la Adam leat 6798, Radul-vodă Negrul, care avea scaunul său la Făgăraş de la Moşîi şi stramoşii rumînilor, carii venise de la Roma, în zilele lui Traian, împăratul Romii, s-au socotit ca să-şi mute scaunul dencoace, peste Plai. Pricina pentru ce — nu să găseşte scris nici de ai noştri, nici de străini, numai mi să pare, pentru doao pricini să-şi fie mutat scaunul. Pentru care, socotind bine, una tot va să fie fost. Căci, potrivindu-se văleaturiturile şi împăraţii, turceşti, greceşti, şi pre alţii demprejurul nostru, acesta găsescu. Şi poate fi pentru frica turcilor, că într-această vreme s-au rîdicat Otoman turcul, fiara cea rea şi cumplită, de au supus multă parte a răsăritului, ce să numeşte Anadol, carele, înghiesuind pre împăraţii grecilor cu luarea pamîntului lor de la Anadol, poate-fi că făcea jalbă ţărîlor creştineşti, dînd ştire de întîmplările acestea. De care auzind şi Radul Negrul-vodă, ş-au mutat [228] scaunul dencoace dă plai pentru ca să-şi facă întărituri locurilor de paza oamenilor şi să-i f'ie mai lesne a păzi pre cei den Ardeal, de s-ar cumva apropiia turcii. Iaste şi altă pricină a socoti, şi poate fi să să fie învrăjbit domnul rumînilor cu domnii ungurilor şi cu ai saşilor, de niscaiva pricini, şi de aceia să se fie mutat dencoace. Şi nu iaste a nu să crede aceasta, că, după ce au trecut domnul dencoace, n-au mai avut stăpînire peste rumîni în Ardeal; iar nici pă dînsul să-l stăpînească cineva n-au fost: ci den plaiu încolo stăpînea ungurii şi den plaiu încoace stîpînea domnul pînă în Dunăre. Şi, pentru ca să arate că nu iaste supus nimunui, să scrie în hrisoave samodîrjăţ (adecă singur stăpînitor). Ci, ori aşa ori într-alt chip să fie fost, nu să sminteşte istoriia, că, ori una să socotească cinevaşi, ori alta, nu va greşi. Ci dar Radul-vodă s-au aşăzat în cîtăva vreme în Cîmpul Lungu unde şi mănăstire frumoasă şi mare au făcut. După aceia s-au dus la Argeş de au făcut scaunul acolo, făcînd curţi domneşti, şi biserică, care şi pînă astăzi iaste. Şi au început a-şi tocmi şi aş îndrepta ţara cu judeţe, cu judecători, cu boierii şi cu altele ce era de folosul domniei şi a ţărîi, lăţindu-se pînă în Dunăre şi pînă în Siret. Alt ce au mai făcut acest domnu întru 24 de ani ai domniei lui, nimeni nimic nu pomeneşte. În zilele acestui domnu, după cum se vede văleatul au fost împărat la Ţarigrad Mihail Paliologul, carele au scos Ţarigradul den mîinile frîncilor, că luase mai nainte cu 70 de ani, iar Otoman, mai marile turcilor, mergînd la Sevastie cetate, au luat şi au prinsu spre domnul Sevastiei de l-au omorît, supuin toată ţara lui. Şi pînă la acest Otoman au fost la turci multe stăpîniri: unul ţinea o parte dă loc, altul alta; şi nu putea fi între dînşii unul mai mare. Iar aceasta fiind mai filean, au muncit în tot chipul, şi au supus pre ceialalţi turci, şi le-au luat toate locurile, ce le avea la Anadol, şi s-au făcut elstăpîn mai mare; şi multe războaie au avut cu grecii, luîndu-le multe locuri de la Răsărit. Pre carele istoricii îl mărturisescu căau fost mare viteaz, şi mai vîrtos Ghieorghie Franţi, care au fost logofăt mare la împărăţiia grecilor pe vremea ce s-au luat Ţarigradul; carele, rămînînd viu după luarea Ţarigradului, multe istorii minunate au scris, întru care scrie şi pentru acest Otoman, dentru care sînt împăraţii turceşti, ceştii ce sînt şi pînă acum; neamul lui Otoman, dă unde să trage, şi cum s-au înălţat păn’ la atît. Carele zice au adevărat că otomanlîii aceştia se trag den neamul împăraţilor greceşti Comninii, den Ioan, nepotul lui Ioan Comnin – împăratul, carele zice cu adevărat că, într-o vreme ce avea război cu persii, pentru căci i-au luat unchi-său calul în vremea războiului şi l-au [229] dat unui viteaz slujitor, căruia îi căzuse calul şi rămăsese pedestru, şi dentr-acea pricină fugind la persi, l-au priimit păgînii cu drag, şi lăsîndu-şi legea creştinească, şi păgînindu-se, i-au dat şi fata cea mai mare, care o chiema Camero, pentru că era om dă toată lauda, în chip şi în minte, întru învăţătura elinească şi hărăpească. Acesta au născut fecior cu Camero, muierea lui, carele au stătut om minunat ca şi tătîne-său, şi învăţat şi viteaz. Şi în vremile ce avea războaie grecii cu frîncii (den rea chiverniseală a Comninilor şi ale Paliologhilor; carele au fost peirea şi stricăciunea împărăţiei, după cum scrie istoricul Ghiorghie Franţi), au găsit pîrlej de au luat multe locuri greceşti, afară den ce luase tată-său Celebiul (că aşa îl numise: den Ioan, Celebi). . Deci feciorul Celebiului au născut pre Ertogruli, iar Ertogruli pre Otoman acesta, de carele pomenim acum că să trage neamul împăraţilor turceşti. De aceia săşi numescu: Otoman-patişah. De carele putem zice, î oarece chip, că cu dreptate ţin turcii Împărăţiia Ţarigradului, fiind a lor de la Comnini împăraţii. Însă acest Otoman au ţinut acea stăpînire ani 28, şi au murit, lăsînd în urma lui fecior, iar înţelept şi viteaz, pă Orhan. . Într-această vreme era craiu ungurescu Ladislav, pe vremea ce au ieşit Radul-vodă Negrul den Ţara Ungurească, şi, după un an al domniei lui, murind Ladislav-craiul, s-au pus în [231] locul lui Andriiaş-crai. Şi la anii 6809, în domniia Radului-Negrul, s-au făcut cetatea Făgăraşul, precum să vede pînă astăzi. Scrie un istoric den cetatea Făgăraşuş, să o fie făcut Ştefan-vodă Măilat, domnul rumînilor, dar nu este de credinţă, că domnu rumînilor Radul-vodă Negrul s-au fost mutat de la Făgăraş peste plai dincoace, precum s-au zis mai nainte, şi alt domnu la Făgăraş să să fie pus în locul lui, nu s-au auzit, nici s-au găsit scris. . Ci dar, oricine să o fie zidit cetatea, întru această vreme s-au zidit. Radu-vodă Negrul, după adînci bătrîneţe, au murit în ţara lui şi cu cinste l-au îngropat boiarii, domnind ani 4. 2. DOMNIIA LUI MIHAIL-VODĂ După Radul-vodă Negrul au stătut la domnie Mihail-vodă, carele au domnit cu pace ani 19, întru a căruia domnie, de s-au şi făcut niscareva lucruri vrednice dă auzit, şi, nemapomenindu-le alţii, noi încă tăcem. Iar de-alţii, vecini şi striini de noi, ce au lucrat (după cum s-au găsit scris de alţi istorici) nu vom lăsa să nu dăm la ştiinţă. În zilele acestui domnu, au murit Otoman, biruitorul turcilor, leat 6828, şi au rămas în locul lui Orhan. Acesta să nevoia să-şi lăţească împărăţiia, neodihnindu-se zioa şi noaptea, gîndind în ce chipar supune ţărîle şi pămînturile *[232] striinilor, însă, încătro mergea, slujindu-i norocul, biruia. Luat-au Licaoniia, Frighiia, Cariia, pînă la amrea care iaste la gîrla Evrimidon, şi partea Vithiniei, carea rămăsese neluată de tată-său, şi Nicomidiia, Nicheia şi alte multe cetăţi, şi vestita cetate Brusa, care este la picioarele Olimbului, şi o stăpîniia grecii, carea, după cum spun istoricii, era scaun crăiescu. . Deci, rănindu-se Orhan la un picior, cînd au luat Brusa, unii zic să fie murit, iar alţii zic că s-au dus la un sat care era loc al Thrachiei, anume Harini, şi acolo au şăzut de s-au tămăduit. În zilele acelea, Andronic Paliologul, împăratul grecilor, viind la slăbiciune şi cunoscînd că va să moară, avînd cu a doao muiere [numele ei Anna] doao fete şi un fecior, anume Ioan, care încă nefiind dă vîrstă ca să poată chivernisi împărăţiia, au chemat pă Ioan Canatcozino, boiar de cinste, pre carele de mic l-au fost luat şi l-au fost crescut şi l-au fost cinstit pînă la mare boierie, şi i-au dat toatp purtarea de grijă a casii lui, şi a fiiului săi, şi a împărăţii lui, pînă va veni fie-său la vîrstă; decii, să fie împărat, şi Cntacozino să fie sfetnic împărăţiei. Şi, pentru întărirea acestui lucru, au şi logodit pă fii-său cu fata lui Ioan Cantacozino, carele cu jurămînt au făgăduit împăratului că va afce acelea carele i le poruncise. Dar [233] [232] mînturile striinilor, însă, încătro mergea, slujindu-l norocul, biruia. Luat-au Licaoniia, Fringhiia, Cariia, pînă la marca care iaste la gîrla Evrimidon, şi partea Vithiniei, carea rămăsese neluată de tată-său, şi Nicomidiia, Nicheia şi alte multe cetăţi, şi vestita cetate Brusa, care este la picioarele după cum spun istoricii, erau scaun crăiescu. Deci, rănindu-se Orhan la un picior, cînd au luat Brusa, unii zic la un sat care era loc al Thrachiei, anume Harini, şi acolo au şăzut de s-au tămăduit. În zilele acelea, Andronic Paliogul, împăratul grecilor, viind la slăbiciune şi cunoscînd că va să moară, avînd cu a doao muiere [numele ei Anna] doao fete şi un fecior, anume Ioan, care în nefiind dă vîrstă ca să poată chivernisi împărăţiia, au chemat pă Ioan Cantacozino, boiar de cinste, pre carele de mic lau fost luat şi l-au fost crescut şi l-au fost cinstit pînă la mare boierie, şi i-au dat toată purtarea de grijă a casii lui, şi a fiiului său, şi a împărăţiei lui, pînă va veni fie-său la vîrstă; decii, să fie împărat, şi Cantacozino să fie sfetnic împărăţiei. Şi pentru întărirea acestui lucru, au şi logodit pă fii-său cu fata lui Ioan Cantacozino, carele cu jurămînt au făgăsuit împăratului că va face acelea carele i le poruncise. Dar [233] n-au păzit hotarăle jurămîntului, ci, după moartea lui Andronic, unindu-se cu o seamă den boiarii împărăţii, au luat împărăţiia gineri-său Ioan . Carele, rămîind în cîtăva vreme lucru aşa, şi venindu-şi ginere-său Ioan la vîrstă, şi cunoscînd nedreptatea ce i-au făcut socru-său, s-au sfătuit cu oarecarei boiari, prieteni ai tătîne-său, şi au fugit la Orhan, împăratul turcilor, şi lîngă alte făgăduinţe ce i-au făgăduit lui Orhan, i-au logodit şi pre o sor-a lui, să o dea să-i fie împărăteasă, precum au şi făcut – numai să-i dea ajutoriu, să scoaţă pă socru-său de împărăţie. Şi, dîndu-i oaste den destul, au venit la Ţarigrad, şi cu multe vărsări de sînge, prin ,multe vremi, au biruit pă socru-său, şi au luat scaunul. Iar socru-său, fugind cătră sîrbi şi cătră bulgari, au rugat pre domnii acelor locuri de i-au dat ajutoriu să vie, să scoaţă pă gineris-ău care îi scriia aşa: „De multe ori m-am socotit şi m-am mirat, cum cunoştinţa, şi <> şi bătrîneţile nu te înfruntează să-ţi aduci aminte de moarte şi de judecata nefăţarnicului Dumnezeu, la care noi toţi vom să stăm goli şi <>, să ia fiesştecarele după faptele lui plata. Să cădea, ca un înţelept şi practic, ce ştii scripturile (cum tu zici şi te înalţi), să-ţi vii în socoteală, şi să gîndeşti ce ceri de la mine, şi care îţi iaste dreptatea cu pravilă şi după canoanele grecilor. [234] Şi nu ţi-au ajuns pînă acum cîte mandele, atîtea războaie dentre noi, morţi, vărsări de sînge, robii ale creştinilor, fraţilor noştri, carele toate den vina ta s-au aţîţa şi s-au făcut. Părăseşte, pentru mila lui Dumnezeu, să mai răsufle cevaşi ticăţii creştini! Căci la Asiia fiara cea rea, Otoman, toatăc reştinătatea o au sfărîmat. Lasă încai să să odihnească ceşti de aicea şi cei ce au scăpat de acolo, aicea. De vreme ce David să roagă pentru limbile ce n-au lege, zicînd: <>, cu cît sîntem noi datori să păzim pre cei ce i-au răscumpărat Hristos cu sîngele lui, carele şi pae, şi dragoste au poruncit să avem. Ştii acestea bine că tată-mieu te-au crescut dă mic copil şi te-au cinstit cu boieri dă vîrstă şi cu nume pe lîngă împărăţie; şi adu-ţi aminte dragostea ce au avut cătră tine, şi pă mine în mîinile tale m-au dat, şi să ne rudim la moartea lui au poruncit. Iar tu n-ai făcut ca un păstor bun şi adevărat, nici faci, ci ca un lup, şi tîlhar, şi fur. Şi pă mine m-au lăsat diadoh împărăţii, iar tu ai nevoit să mă faci mojic şi să mă dăzbraci den soartă. Iar eu întru nebiruita putere a lui Dumneze mă nădăjduiescu, şi ei să facă dreptate întru nedreptatea ce-mi faci“. Această carte citind Cantacozinul, multă vreme au stătut î mare socoteală, cît, de ar fi fost cu putinţă, s-ar fi întorsu îndărăt, dar nu să putea; că să pornise atîtea oşti striine, cît îi căuta, vrînd-nevrînd, să meargă [235] înainte; precum au şi mersu. dar nimic n-au folosit, că s-au întorsu cu ruşîne, răsipindu-i oştile Ioan Paliologul cu ai lui, şi cu turcii, carii îi avea ajutor de la cumnată-său Orhan, împăratul turcescu. La una ca aceasta viind Ioan Canatcozinul, şi văzînd că fără noroc au umblat şi acum, s-au dus de s-au călugărit, şi au rămas Ioan Paliologul biruitoriu în scaunul împărăţiei. Iar zilele aceea, leat 6838, scrie un istoric că au venit Carol, craiu unguresci, asupra Ţărîi Rumîneşti, şi au luat Severinul fără nici o vină. Iar domnul Mihail-vodă, în nădejdea lui Dumnezeu, strîngînd oaste, şi făcînd război cu craiuo ungurescu, l-au biruit, şi s-au întorsu cu ruşîne. În mijlocul vremilor acestora au murit Mihail-vodă, şi s-au pus în locul lui Dan-vodă. 3. DOMNIIA LUI DAN-VODĂ, leat 6841. Acesta au stătut domnu în Ţara Rumînească după Mihail-vodă. Avea şi frate, pă Mircea. Îns, ce să fie făcut în 23 de ani ai domniei lui, nu să pomeneşte, fără numai scrie că l-au ucis Şuşman, voivodul sîrbilor; dar pentru ce şi cum, nu să ştie. În zilele acestui domnu, la 17 ani ai domniei lui, au murit Orhan, împăratul turcescu, şi s-au pus fie-său Amurat cel dentîi, leat 6858. [236] În ziele lui dan-vodă, fiind crai ungurescu Ludovic, sasii den Ardeal s-au făcut rebelişi, s-au sculat împotriva craiului; care, viind cu putere în Areal, i-au supus iar, şi mare pagubă le-au făcut. Sasii aceştea de multe ori s-au sculat asupra ungurilor cu sabie, gîndind ca doar s-ar putea dezbate de cătră ei, dar niciodată n-au avut noroc să biruiască ei, ci totdeauna i-au biruit pe ei ungurii şi alţii ca pe neşte podani ai lor. 4. DOMNIIA LUI ALIXANDRU-VODĂ, leat 6864 După ce au perit Dan-vodă, au stătut la domnie Alixandru-vodă, carele zic să fie fost de feliul lui cîmpulungean. Ce să fie lucrat el în domniia lui, nimeni nu scrie. Pe această vreme a domniei acestui domnu, Amurat, împăratul turcescu, pentru lăcomiia lui învrăjbindu-se cu Paliologul, împăratul de la Ţarigrad, au venit cu mulţime de oşti şi au luat Caliupoli, unde iaste marea îngustă, de trec lesne, de la răsărit la apus, şi de la apus la răsărit, fiind cetate de pază a grecilor. După aceia au luat Filipupolis şi Odriiul, şi alte locuri ale Thrachiei şi ale Machedoniei. Deci iar s-au împăcat, şi amîndoi au mers la răsărit, împotriva unor tuci ce să hainise de cătră Împărăţia Turcească şi, biruindu-i, au luat Pamflagoniia [237] şi pîn’ la gîrla Sangari, şi, vrînd să treacă spre Marea Neagră, au înţeles de fii-său că s-au unit cu feciorul lui Ioan Paliologul, şi s-au rădicat împotriva părinţilor; ci, lăsîndu-şi calea spre Marea Neagră, s-au dus amîndoi împotriva feciorilor; cu carii făcînd războiu, i-au prinsu. Ci turcul şi-au omorît feciorul, iar grecul l-au orbit. Întru vremile acestui domnu, după trei ani ai domniei lui, leat 6867, au venit Dragoş-vodă de la Maramoreşi la Ţara Moldovei, de au dăscălecat Ţara Moldovei; care unii zic că iaste den păstori, alţii zic că iaste den neşte vîntori, ce avea o coteică anume Molda şi, gonind un bour s-au fost înecat coteica într-o apă, şi după numele Moldei, au numit apa Moldei, au numit apa Moldova, şi după apă au numit pre moldoveni. Ci, cum să vede istoriia – ce iar de la dînşîi o am luat, cu Molda coteica, cu Moldova apa, cu moldovenii – numele lor den cîine să trage; den Molda, moldoveni. Şi, pentru căci au omorît pre buor, au luat domnii semnul peceţii lor, de fac cap de buor,. Acest Dragoş-vodă au domnit doi ani, şi, murind, s-au pus fii-său Laşco-vodă, şi domnind 8 ani, au murit, şi s-au pus în locul lui, Bogdan-vodă, leat 6881. Decii, Pătru-vodă, feciorul lui Muşat, leat 6887. [238] Întru aceste vremi, Amurat, mai-marele turcilor, neodihnindu-se, şi făcînd războaie în toate părţile, au fost făcut şi de multe ori cu sîrbii, cu bulgarii, carii, avînd cnează Lazăr mai mare, şi de multe ori bătîndu-i Amurat, fugiia cneaz Lazăr, şi iar strîngea oaste de veniia asupra turcului. În cea după urmă, apropiindu-se oştile unele de altele, s-au ales den oastea lui cnează lazăr un viteaz, anume Miloş Cobilici, caree cu îndrăzneală au întrat în oastea turcească, dîndu-i cale turcii, socotind că va să să închine lui Amurat, mai marele lor, El încă au mersu drept la Amurat, mai-marele lor. El încă au mersu drept la Amurat şi, scoţînd Miloş un cuţit de cele mari sîrbeşti, l-au înjungheat pă Amurat turcul, măcar că şi pă dînsul l-au omorît turcii. Iar oştile lui cneaz Lazăr au luat mare îndrăzneală, şi oştile turceşti frică, de au fugit care încotro putea, iar cneaz Lazăr goniia tăind şi răsipind. După moartea lui Amurat au rădicat turcii pre fii-său Baizit Ildirim. Ildirim l-au numit pentru iuţimea ce avea în războaie, că Ildirim în limba noastră „fulger“ să chiamă. Acesta avea un frate, pre carele chiemîndu-l la dînsul, şi fără răotate fiind, au mers la frate-său, gîndind că den dragoste îl chiamă, să să vază unul cu altul; iar el, ca un păgîn, l-au omorît. De acest baizit zic că un fost om darnic, nemăreţ; mînca şi bea cu toţii. Şi au făcut multe războaie: întîi, la Asiia trecînd, au luat Armeniia, şi Iveriia, şi Amastru, şi pre neşte rămăşiţă de domni turceşti, ce era la Anadol, i-au biruit; apoi întorcîndu-se la Evropa, multe războaie au făcut, carele le vom spune mai înainte. 5. DOMNIIA MIRCII-VODĂ, leat 6891 După ce au murit Alixandru-vodă domnind ani 27, s-au pus domn Mircea-vodă cel Bătrîn, fratele lui Dan-vodă, carele după neşte semne ce să văd, este vrednic de laudă. Şi multe lucruri va fi făcut vrednice dă auzit, în 29 de ani ai domniei lui, dar ai noştri nimic n-au scris, fără numai ce aflăm la striini. Zice istoricul Ghiorghe Franţi că au avut doao războaie Mircea-vodă cu Baizit, împăratul turcescu, unul cătră Nicopoia, altul pă apa Ialomiţii, şi la amînduao l-au biruit pe Baizit-bei. Alt istoric scrie că un război ce au avut Mircea-vodă au fost la Rovine (unde vor fi Rovinile, nu le spune). Şi au avut ajutor Mircea-vodă pre Marco Cralevici, şi pre Costandin, şi pă Drăgaş, oameni de neam mare, sîrbi, cu oşti supt mîna lor. Şi au bătut Mircea-vodă pre împăratul Baizit la acest război; iar Marco, şi Drăgaş, şi Costandin au perit în război. Deci, după ce au făcut Mircea-vodă aceste izbînde, văzînd obrăzniciia turcilor, s-au împăcat *[240] cu ei, şi le-au fost dînd plocon, pentru să să odihnească ţara cu pace. În zilele Mircii-vodă, Jicmon, craiul ungurescu, unindu-se cu franţozii şi cu alţi domni creştini, au strînsu oşti, şi s-au pornit spre turci, ca să-i scoaţă den hotarăle creştinilor, şi, viind pînă la Nicopoia, au ieşît înainte împăratul turcesc Baizit, şi, den rea chiverniseală a creştinilor, au biruit Baizit de creştini, tăindu-i şi robindu-i. Iar craul într-o luntre au scăpat, trecînd Dunărea în Ţara Rumînească. Decii, s-au dus la Ţarigrad, la Rodos, şi pe la Dalmaţiia s-au dus la ţara lui, zăbovind ani 18. În domniia Mircii-vodă, patru domni s-au schimbat la Moldova: Roman-vodă, fratele lui Pătru-vodă, Ştefan-vodă, iar alt Ştefan-vodă, cu frate-său Pătru-vodă, fecior lui Ştefan-vodă; decii Iuga-vodă, pre carele l-au luat Mircea-vodă la dînsul – pentru ce nu să ştie. În zilele Mircii-vodă, Diiul şi Nicopoia le-au luat turcii, şi mergînd Mehmet-paşa să ia Bosna, acolo au perit, împreună cu multe oşti ale lui. Atuncea turcii au ars avaniţa, mănăstriea lui cneaz Lazăr. [241] Manuil Palioogul să pune împărat la Ţarigrad. În vremile acestea, leat 6900, au murit Ioan Paliologul, împăratul grecescu, şi s-au pus în locul lui fii-său Manuil paliologul, carele, văzînd slăbiciunea lor, s-au dus la papa de la Roma, rugîndu-se să dea ajutoriu. Şi pentru mîndriia, nevrînd să sărute naracaviţa papii, unde era chipul lui Hristos (după obiceiul lor), s-au mîniat papa, şi nu i-au dat nici un ajutor. Deci, viind de acolo fără ispravă, unindu-se în vorbe şi cu alţi domni creştini, au trimis soli la Temurli, hanul tătărăscu (carele ş uzbec îl chiamă), de s-au rugat să vie, că doar i-ar mîntui de turcu; şi au venit, şi s-au băut cu Baizit-împîrat. Şi, biruind Uzbecul pă Baizit l-au prinsu viu, şi, făcîndu-l culivie de fier, l-au băgat într-însa, şi aşa toată Asiia l-au purtat, şi, ducîndu-l la ţara lui au murit. Alţi zic că l-au omorît Uzbecul – împărăţind 26 ani. Decii în urma lui au rămas patru fraţi, avea price între dînşii, care să împărăţească, şi, prin multe războaie ce au avut în trei ani, unii luînd ajutor de la sîrbi, alţii de la agreci – pă urmă au biruit acela ce l-au chiemat Mehmet, şi, luînd împărăţiia, au omorît pre ceialalţi fraţi, afară de unul, ce au fugit la ţargrad, şi s-au creştinat (Isuf l-au chiemat). Acest Mehmet, împărăţind, n-au păzit pacea ce făcuse tată-său Baizit, şi vrea să mărească ploconul rumînilor şi al molodovenilor; ci, unindu-se rumînii cu moldovenii *[242], au avut războiu cu Mehmet-împărat, şi l-au biruit pe turc, şi iar au lăsat ploconul precum au fost aşăzat de tat-său. După aceia au rădicat turcul război la Anadol, de au luat locurile carele le luase Uzbecul de la tat-său Baizit; Galatiia, Cappadochiia, Pontul, şi altele de la Asiia de Sus. Peloponisul încă l-au făcut să dea haraci, şi cu vineţenii au avut război pe mare, şi l-au biruit, şi pă urmă s-au împăcat. 6. DOMNIIA LUI VLAD-VODĂ leat 6920 După moartea Mircii-vodă, au luat domniia Vlad-vod, carele s-au poroclit Ţepeş. Acesta au făcut mănăstirea Sneagovul şi cetatea de la Poienari. Făcut-au tîrgoviştenilor mare pedeapsă, pentru o vinp ce avusese, că făcuse unui frate al Vladului-vodă un necaz. Pentru aceia au trimis slujitori, şi, în zioa dă Paşte lovindu-i, au prinsu şi pe bărbaţi, şi pă muieru, şi feciorii, şi feele, împodobiţi fiind, i-au dus la cetatea Poienarii, de au lucrat pînă li s-au spart hainele. Amurat al doilea să pune împărat. În zilele domnului acestuia, murind Mehmet, împărat turcilor, s-au pus în locul lui Amurat al doilea, carele au trimis pă Mihail-bei de au înungiurat Ţarigradul cu oşti. Şi multă pagubă au făcut grecilor, pentru că au dat ajutoriu lui Mustafa, frăţine-său, carele fugise la Ţarigrad, de fica frăţine-său Amurat, şi grecii îi dedese muiere greacă, fată unui boiar mare, nepoată împăratului grecescu, şi l-au rădicat împărat la Anadol. Deci acest Mustafa îşi făcuse scaunul la Brusa, şi multe locuri la Anadol supusese. Iar frate-său, sultan Amurat, păzind vreme, au trecut fără veste la Brusa, şi, găsind pe frate-său beat, în baie, l-au omorît. Ci, pentru această pricină, au încungiurat Ţarigradul, şi făcea pagubă; ci i-au împăcat Mara, muierea lui Amurat acestia, fiind greacă. Întru această vreme, au murit Manuil Paliologul, împăratul grecilor, şi s-au pus fii-său Ioan, carele au fost luat fămeie bogată de la Lumbardiia, fată unui boiar de acolo; dar, fiind el curvar, nu-şi iubiia fămeia lui, ci încă au fugit iar la tat-său, şi tată-său nu o priimiia cumsăcade, căci şi el era curvar, ca gineri-său. Pe aceste vremi au mersu Amurat-împărat în Ardeal, şi au prădat mai mult ţinutul Braşovului, dă 2 ori, şi au luat cu dînsul pre judeţul de la Braşov cu pîrgarii. 7. DOMNIIA LUI VĂDISLAV-VODĂ, leat 6935 Vădislav-vodă la domniia. După ce au domnit Vlad-vodă ani 15, au luat domniia Vădislav-vodă, de carele nici o istorie nu săa află scrisă de cienvaşi, fără cît zice că au perit de sabie în Tîrşor; air nu scrie, în război, de au avut cu cineva, sau de [244] vreun vrăjmaş al lui, sau de niscareva oameni de ai casei lui (precum de multe ori să întîmplă), ci numai zice că au perit de sabie în Tîrşor. După aceasta să cunoaşte ce fel de oameni au fost rumînii noştri, care nici un lucru dăplin n-au scris! Zice aceasta, că au făcut biserica den Tîrşor, care să şi vede. După văleatul ce am găsit în istorii în vremile acestea, leat 6938, au luat sultan Murat Solunul, care unii li zic Salonicul, de la vineţeni; că-l vînduse Andronic Paliologul în 50.000 de galbeni de aur, fiind partea lui de la tată-său Manuil-împărat; dar, căzînd în boala slăbănogelii şi neavînd ce face, au vîndut această parte a lui vineţenilor. Pentru care Ioan-împăratul, ce era atunce, fratele lui Andronic, multe au scris turcului, avînd pace cu el, că să nu meargă să ia acea cetate, dar el au răspunsu că iaste striină cetatea, iar nu a lor, ci va să meargă să o ia; precum au şi fugit; iar grecii, rămîind, multe rele au păţit, tăieţi, robiţi, dăspărţiţi fraţi de frate, de surori, de părinţi – şi altele ca acestea. Ioan Paliologul merge la Roma să unească biseica şi cere ajutor de la creştini. Ca acestea văzînd Ioan Paliologului, împăratul grecilor, s-u sfătuit să meargă la papa de la Roma, să facă unire bisericilor, fiind stuncea Evghenie papă, şi patriiarh la Ţarigrad Iosif (care au şi murit la Roma). Ci dar, scriind lui Evghenie papii, s-au bucurat foarte, şi au trimis corăbii de au luat pre împăratul, şi mulţi [245] oameni învăţaţi, şi filosofi şi cărturari. Şi făcîndu-se sobor la Florentiia, s-au aşăzat toţi şi au făcut liturghie toţi cu papa, după aşăzărike lor. Apoi, nevrînd să să iscălească vlădica de la Efes, toate lucrurile au rămas dăşarte; că nici un ajuotr n-au dat papa şi domnii frîncilor, şi nici vreun bine nu s-au făcut, că au umblat în deşărt 2 ani, şi iar în deşărt au venit. Care, viind acasă, şi-au găsit împărăteasa moartă, şi călugării carii era rămaşi la Ţarigrad nu vrea să-i priimească la biserică, zicînd că sînt eritici. Ci era mare turburare între dînşii, şi den afară le făcea turcii turburare, şi ca neşte orbi nu-şi cunoştea peirea lor. De acestea au făcut şi fac călugării! Amurat-împărat lasă împărăţiia fii-său Mehmet. În vremile acestea, Amurat, al doilea împărat al turcilor, fiind bătrîn şi bolnav dă durori, au lăsat împărat în locul lui pă fii-său Mehmet, tînăr, şi el s-au dus la Magnisiia să să odihnească. iar Mehmet, tînăr fiind, s-au dat spre vînători şi băutori, şi nu asculta pă vizirii lui cei bătrîni şi înţelepţi. Acestea auzind ungurii şi domnii lor mai mult fiind rugaţi de împăratul Ţarigradului, s-au pornit cu multe oşti Vădislav-craiul şi Ianoş, sau cum zic alţii, Iancul, domnul Ardealului, şi trecînd în Ţara Turcească, au ajuns pîn’ la Varna. Vizirii, văzînd ca aceste lucruri, şi pă sultan Mehmet că caută ospeţile şi vînătorile *[246], au trimis la tat-său sultan Murat, să vie dăgrab, că piier cu împărăţiia lor. El, auzind, îndată au purces, cu Halil-paşa, şi au venit la Ţarigrad, şi cerînd corăbii să-i treacă, i-au dat grecii. (Vezi minte la greci!) În vremea ce ştiia că au nevoie vrăjmaşii lor, atuncea să fie nevoit ă le facă mai rea poticneală, cît ar fi putut; iar el le făcea bine de-i trecea şi mai dăgrab; ei pe cum au umblat, aşa au şi păţit mai pă urmă, că au pierdut şi împărăţiia. Ci să venim la prochimen. Sultan Amurat, trecînd pînă la Ţarigrad, de la Scudari, şi mergînd la Varna, au făcut război cu ungurii, şi foarte au biruit pă turcul, şi au căzut mulţi vestiţi oameni, dentru carii au fost unul Caragea-başa, beilerbei de la Anadol, şi rămăsese numai sultanul cu curtea lui. Şi într-aceia au zis Iancul-craiului să fie cu voia lui, să meargă cu oastea lui, ca doar ar sparge Poarta sultanului, şi pă urmă să vie şi craiul. Dar tinereţile şi tinerii sfetnicii lui n-au lăsat, zicînd că nu iaste bine să ia iancul lauda. Ci au mersu craiul dă au dat război cu împăratul. (Vrea să fugă împăratul atuncea, dar nu l-au îngăduit ienicerii, zicîndu-i că trebuie să moară cu ei.) Ci dar, într-acel război fără tocmeală, mergînd craiul asupra împăratului, un ienicer, anume Hamza, cu îndrăzneală au tăiat picioarele calului craiului, şi căzînd craiul jos, i-au tăiat capul, şi l-au rădicat într-o suliţă, [247] care văzîndu-l oştile, s-au spăimîntat, şi au fugit; Iancul, încă s-au dus la ţara lui, la Ardeal; şi aşa au rămas turcii iar biruitori. Pe ieniceriul acela zic să-l fie făcut paşă, şi este să să crează. Pe Iancul l-au oprit Vădislav-vodă în ţara lui, pentru că-i făcuse oştile lui mare stricăciune ţărîi; ci pă urmă iar s-au împăcat, şi l-au slobozit. Sultan Murat iar au luat împărăţiia de la fii-său. Iar sultan Murat au trimis pă fii-său Mehmet la Magnisiia, şi el au şăzut la Odriiu, şi trecînd 3 ani, au murit, şi l-au dus dă l-au îngropat la Brusa, şi iar au venit fii-său Mehmet de au luat împărăţiia. În mijlocul acestor vremi, a domniei lui Vădislav-vodă, murind Alixandru-vodă, domnul Moldovii, i-au rămas doi feciori: Iliiaş, mai mare, care ţinea muiare pă sora crăiesii lui Vlădislav, craiul leşăscu, şi Ştefan, cel mai mic, carii, avînd ceartă pentru domnie, cu ajutorul leaşîlor au apucat domniia, iar Ştefan au fugit în Ţara Rumînească, şi, cerînd ajutor de la domnu, s-au dus de a su scos pă frate-său den scaun. Iliiaş-vodă iar nu să lăsa, ci iar venea, şi, pînă de 5 ori fără noroc, s-au întprsu în Ţara Leşască; decii, nici craiul nu vrea să-l mai lase, ci i-au dat o cetate şi hrană, pentru voia lui Ştefan-vodă, că-i scrisesese. Iar pă urmă au venit la pace fraţii amîndoi, şi ş-au împărţit ţara: Ştefan-vodă au luat Ţara de Jos, cu Chiliia, Cetatea Albă şi altele; Iliia-vodă au luat Ţara de Sus, cu Hotinul, [248] Suceava şi altele. Ci nu multă vreme au fost împăcaţi, că Ştefan-vodă fără veste au mers asupra frăţine-său Iliiaş, pre carele prinzîndu-l viu, l-au orbit, şi au rpmas Ştefan-vodă singur la domnie, nu multă vreme. După aceasta avut-au război şi Huniiadi Ianoş cu turcii, în Ardeal, la un sat ce să chiamă Sentimbre, şi au biruit pre turci, perind mulţime de ei. Decii sultan Murat, văzînd atîta ocară ce s-au făcut, de i-au spart oştile unguii în Ardeal, şi le-au făcut mare pagubă, au făcut şi mai mare gătire: şi singur Murat au mersu cu oştile la Beligrad; dar Huneadi Ianoş bine grijîndu-se, şi bine dînd război, au biruit pre turcu, şi Murat s-au întorsu cu ruşîne şi cu mare pagubă. Ianoş-crai bate pă sultan Murat în Ardeal de 2 ori. 8. DOMNIIA RADULUI-VODĂ CEL FRUMOS, leat 6953 Stătut-au domnu Radul-vodă în urma lui Vădislav-vodă. Acesta au făcut mănăstirea Tînganul. După ce dar orbise Ştefan-vodă pe frate-său Iliiaş den Ţara Moldovei, air Roman-vodă, feciorul lui Iliiaş, s-au suferit fapta făr’ de lege a unchi-său, ci au vorbit cu o seamă de boiari ai ţărîi, şi rădicîndu-se, au prinsu pre unchi-său Ştefan-vodă, şi i-au tăiat capul, şi au rămas Roman-vodă la domnie. Iar vără-său, Pătru-vodă, feciorul lui Ştefan-vodă, de frică au fugit la unguri; căruia fără zăbavă [249] i-au dat Hunedi Ianoş (adecă Iancul-vodă, domnul Ardealului şi gubermnatoriul Ţărîi Ungureşti) oşti, şi au gonit pe vără-său Roman-vodă. Roman-vodă, fiind seminţie lui Cazimir, craiul leşăscu, despre mumă, au năzuit acolo, de unde mare ajutoriu îi gătire Cazimiri, să-i dea să-şi ia scaunul; dar Pătru-vodă (cu ce meşteşug, nu să ştie) au otrăvit pre Roman-vodă. Aceasta văzînd craiul, s-au întorsu îndărăt, că venise şi el la Leov. După acest Pătru-vodă, au domnit la Moldova Alexandru-vodă Iliiaş. După Alexandru-vodă, au domnit fie-său Bogdan-vodă, carele zic să fie bătut pă leaşi în 2 rînduri. Dup acesta au domnit Pătru-vodă Aron, carele, lovind fără de veste pre Bogdan-vodă, în răvărsatul zorilor, la un sat den jos dă Suceavă l-au prinsu, şi i-au tăiat capul. Decii au venit Alixandru-vodă, tatăl lui Bogdan-vodă, cu oaste, de s-au bătut cu Pătru-vodă, la Movile; dar fără noroc s-au întorsu. Acest Pătru-vodă zic că au legat bir să dea turcilor. Însă după dînsul s-au pus domnu Ştefan-vodă cel Bun, feciorul lui Bogdan-vodă, carele au venit cu ajutoriul Radului-vodă den Ţara Rumînească, şi bătîndu-se cu Pătru-vodă Aron în 2 rînduri, la Doljăşti pă Siret şi la Orbie, şi bătîndu-l dă amînduao rîndurile, în cea după urmă au prinsu pă Pătru-vodă şi i-au tăiat capul. Şi au rămas Ştefan-vodă la domnie. Carele era om viteaz, şi multe războaie [250] au făcut cu turcii, cu ungurii, cu leaşîi, cu tătarîi, cu muntenii; nicicum nu să aşăza, şi norocul slijîndu-i, pre mai mulţi biruia. Era om nemulţămitor binelui ce au avut de la cinevaşi, precum au făcut şi cu radul-vodă, domnul muntenescu, că cu ajutoriul lui au luat scaunul Moldovei, iar pă urmă au rădicat război şi asupra lui, şi, fără veste viind, i-au căutat Radului-vodă a fugi la turci, iar Ştefan-vodă au luat pe doamna sa, şi pre fiică-sa Voichiţa, pre carele o au luat lui doamnă. Fiind dar Laiotă Băsărabă lîngă Ştefan-vodă, mai dănainte vreme, şi viind pîrlej ca acesta, de fugise Radul-vodă den ţara lui, l-au lăsat Ştefan-vodă pă Laiotă domnu Ţărîi Rumîneşti. Carele în scurtă vreme bucurie au avut, că au venit Radul-vodă cu oaste turcească, şi l-au gonit, mergînd cu oştile pînă Bîrlad, de prădat, au robit Ţara Moldovei foarte rău. În vremile acestea au murit şi Ioan Paliogul, împărat grecilor, şi strîngîndu-se fraţii lui: Costandin, Dumitru şi Thoma, dederă împărăţii lui Costandin. Iar Thoma şi Dumitru dederă împărăţia frăţine-său şi s-au dus la Peloponis, şi, împărţindu-l, au luat Corinthul, şi şădea fără grijă. Mehmet-împărat bate Ţarigradul şi-l ia [251] şi piere împăratul grecesc Costandin. Iar sultan Mehmet gîndi gînd rău asupra Ţarigradului, să-l ia. Ci întîi au zidit o cetate noao, mai sus de Ţaigrad, pe Marea cea Neagră, la care şi [251] grecii le-a dat ajutoriu. După aceia au strîns păgînul oşti fără număr, pă apă şi pă uscat, şi făcînd mlte meşteşuguri şi năvăli cu multe vărsări de sînge, au luat Ţarigradul, la leat 6961, iar de la Hristos leat 1453, mai 29. Acolo au perit şi Costandin, împăratul grecilor, cu toţii boiarii lui. Cînd ar citi cineva pe Ghiorghe Franţi, istoricul, carele s-au şi întîmplat la luarea Ţarigradului, fiind şi logofăt mare al împărăţiei, şi au şi luat scris acestea pre amăruntul, mi să pare că nu ar fi făr’ de lacrămi, socotind nevoia ce au venit cetăţii şi cetăţenilor acelora: unde vaiete şi ţipete, plînsuri, dăspăriţiri unul dă altul şi altele ca acestea. În vremile acestea Ştefan-vodă de la Moldova, văzînd că Radul-vodă au venit cu turcii şi au scos pă Laiotă-vodă şi gonit, nu s-au îngăduit, ci au cerut ajutor de la leaşi, şi au aşăzat pre Laiotă-vodă la scaun. În vremile acestea ce s-au luat Ţarigradul, Huneadi Ianoş au arsu toată o ia de la nemţi, fiind ales gubernatoriul Ţărîi Ungureşti şi prinţep Ardealului. După aceia n-au tecut multă vreme, ci au murit la Zemlin, lăsînd mare nume de multe vitejîi ce făcuse cu turcii şi cu nemţii. Deci, în urma lui au rădicat ţara craiu de Huneadi Mateiaş. [252] DOMNIA LUI LAIOTĂ-VODĂ BASARAB, leat 6968 După ce au domnit Radul-vodă ani 15, au luat domniia Laiotă Băsărab. Zic să fie domnit şi el ani 16. Carele au închnat ţara turcilor, să dea haraci. Alte lucruri făcute dă dînsul nu să găsescu scrise de nimeni. Huneadi Mateiaş, craiul ungurescu, au luat corona crăiască, care o luase Frideric, împăratul nemţescu, şi o ţinuse 24 de ani la el. Iar sultan Mehmet, împăratul turcescu, s-au dus la persi de s-au bătut cu Huzun Hasan, la care război au fugit Huzun Hasan, şi au luat mulţi robi, agemi, de i-au dus la ţarigrad. Iar den oastea lui au căzut mulţi oameni mari: unul au fost beilerbei al Anadolului, carele au fost fecior lui Ghidu Paliolog, grec turcit. Cu vineţenii încă au făcut război, şi pă uscat, şi pă mare. Atuncea au luat Evripul, cu sabiia, şi i-au tăiat tot norodul, den 12 ani în sus. Şi alte multe cetăţi au luat păgînul. Împăratul turcescu au trimis să bată pă Ştefan-vodă cel Bun al Moldovii, iar domnul au tăiat toată oastea turcească, numai au scăpat turcii carii dusese robii înainte. 10. DOMNIA LUI ŢEPEŞ-VODĂ leat 6985 După Laiotă-vodă, au venit domnu Ţepeluş-vodă, carele au avut război [253] cu Ştefan-vodă, den Ţara Moldovei, şi au biruit pă Ţepeluş, şi prinzîndu-l, i-au tăiat capul, şi i-au ţara, dă o au stăpînit Ştefan-vodă pen multă vreme. Întru această vreme Batăr Iştvan, prinţepul Ardealului, cu Chineş Pal, au avut război cu turcii, în cîmpii ce le zic Chenier, şi au perit 30.000 de turci şi 8.000 de unguri; însă atunci au fost biruinţa a ungurilor. Şi Mateiaş, craiul ungurilor, au luat Beciul de la nemţi cu foame, şi, acolo, în Beci fiind, au murit, şi zic că în zioa ce au murit Mateiaş craiul în Beci, întru acea zi, toţi leii ce-i avea la Buda s-au omorît unul pre altul. Întru aceste vremi, au luat sultan Mehmet CRîmul, carele şi Cafa să numeşte. În vremile acestea, au murit şi sultan Mehmet, şi în locul lui s-au pus fii-său, Baizit al doilea. Acesta avea frate, carele îl chiema Gemsultan, şi s-au dus în Eghipet, cerînd ajutor împotriva frăţine-său, dar nu i-au dat; apoi de acolo s-au dus la Ţara Frîncească. Ci Baizit au scris vineţenilor să facă meşteşug să-l omoare. Şi au găsit vineţenii om al lor, carele ştia limba hărăpească, şi l-au trimis de s-au împrietenit cu Gem-sultan, şi, pen multă vreme ce au fost cu el, au găsit pîrlej, şi l-au otrăvit. Iar frîncul, viind la sultan Baizit, multe daruri au luat; dar şi el într-o noapte s-au aflat mort, mescîndu-i şi [254] lui cu acel păhar, cu carele au mescut şi el altora. În mijlocul vremilor acestora, au trimis împăratul turcescu pre Hadîm-paşa cu oaste în Ţara Rumînească, dar acolo au perit şi paşa, şi oastea lui. Şi iarăşi turcii călcînd Ţara Moldovii, au luat cetăţile lui Ştefan-vodă: Chiliia, Cetatea Albă, leat 6991; dar Ştefan-vodă, neîngăduindu-se, au mersu cu putere mare şi şi-au luat cetăţile înapoi. 11. DOMNIIA LUI VLAD-VODĂ CĂLUGĂRUL, leat 7001 După stăpînirea lui Ştefan-vodă în cîtăva vreme aicea în Ţara Rumînească, s-au rădicat domnu Vlad-vodă Călugărul, carele au domnit 3 ani. Sultan Baizit, împăratul tucilor, au mersu la Ţara Moldovei de au luat Cetatea Albă, Chiliia şi alte locrui carele le luase moldovenii de la turci mai nainte. În care vremi fiind domnu la Molodva Ştefan-vodă n-au îndrăznit să iasă de faţă, avînd oaste puţină, ci au trimis la leaşi să-i dea ajutoriu; ci pînă a veni ajutoriul, turcii şi-au făcut treaba, şi s-au dus ala Ţarigrad. La această oaste turcească, au luat într-ajutor turcul şi pă Vlad-vodă cu oştile lui den Ţara Rumînească; pentru care lucru Ştefan-vodă multă părere rea au avut pă Vlad-vodă [255] 12. DOMNIIA RADULUI-VODĂ, FECIOR LUI VLAD-VODĂ, leat 7004 Stînd la domnie Radul-vodă, în urma tătîne-său Vlad-vodă, au făcut Mănăstirea den Deal, frumoasă, şi o au înzestrat cu moşîi bune, şi cu altele de toate. Acesta au trimis de au adus pe Nifon patriiarhul, pre caele turcii îl mazîlise, îl surgunise, şi, viind aicea în ţară, multe învăţături sufleteşti învăţa, şi îndrepta biserca, pentru că era rumînii proşti, atît vlădicii, episcopii, cît şi popii, şi toţi ceilalţi. Ci dar, scandălisîndu-se cu Radul-vodă, pentru un lucru făr’ de lege ce au făcut Radul-vodă, de au făcut pă un boiar, anume Bogdan (pre carele îl iubiia), de ş-au lăsat muierea, şi i-au dat domnul pre o sor-a lui, de care neîngăduind Nifon patriiarhul fu gonit den ţară. El încă, ieşînd den Tîrgovişte, şi-au scuturat papucii de prah, şi l-au afurisit pe domnu (cum s-au şi aflat după moarte), carele căzînd în boală groaznică, au murit, şi l-au îngropat la Mănăstirea lui den Deal, în mormînt, caree şi-l gătise el, cioplit în piatră, cum să vede. Şi au domnit ani 15. În domniia Radului-vodă, au avut Ştefan-vodă moldoveanul război cu Hroiot, pă Siret, la Şchiei, şi biruindu-l, l-au prinsu viu, şi i-au tăiat capul. Iar şi Şetafn-vodă, căzînd după cal, l-au vrut prinde vrăjmaşîi. [256] Au mai avut acest Ştefan-vodă şi alt război: cu Albert, craiul leşăsc, la codrul Cozminului; şi foarte rău l-au bătut, şi mulţi leaşi au perit. Şi ducîndu-se oştile lui Ştefan-vodă în Ţara Leşască, au arsu, au prădat, au robit – şi Podolia, şi pă dîn sus dă liov, multe miluri de pămînt. Şi multe războaie au avut Ştefan-vodă, ţiind ţara cu sabia în 47 de ani, şi, ca un om, au murit; şi s-au pus în locul lui fie-său Bogdan-vodă cel orbu. Scriiu unii că fiind un boier den Moldova, anume Roman Pribeagul, şi cerşînd oaste de la Radul-vodă, s-au dus de au prădat toată Putna, locul Moldovii. După aceia, Bogdan-vodă, vrînd să-şi întoarcă paguba ce-i făcuse Radu-vodî, au strînsu oaste şi au întrat în Tara Rumînească, şi au prădat Rîmnicul, şăzînd la RĂtezaş zece zile; acolo l-au întîlnit sol de craiul ungurescu (numele solului: Maximiian călugărul), fecior de despot, den sămînţa împăraţilor greceşti; carele rugînd pre Bogdan-vodă, i-au împăcat cu Radul-vodă; şi s-au întorsu Bogdan-vodă la ţara lui. 13. DOMNIIA MIHNII-VODĂ leat 7017 După moartea Radului-vodă, era price între boiari pentru domnu, pă cine ar pune; însă în cea după urmă au rădicat cu voia tuturor pă Mihnea, feciorul Dracii armaşul den Măneşti. Carele, luînd putere la mînă, multe [257] răotăţi au făcut: boiarii îi omora, îi munciia, avuţiile le lua, cu jupînesile, cu fetele lor să culca, dejdi multe punea asura ţărîi; cît, neputînd suferi, s-au rădicat o seamă de boiari, cu banul Barbul Craiovescu, şi cu fraţii lui, şi cu alt neam al lui, şi au pribegit în Ţara Turcească. Care, făcînd jalbă la împăratul de răotăţile ce le făcea Mihnea-vodă, l-au mazîlit, şi au pus în locul lui pă Vlad-vodă, fratele Radului-vodă. Iar Mihnea-vodă, pînă a să mazîli, daca pribegiră boiarii, au trimis de le-au prădat casele; şi le-au sfărîmat pînă în pămînt, şi nu numai casele, ci şi bisericile, şi mănăstirile lor, şi slugile, şi egumenii, era sluţiţi de dînsul şi căzniţi. În zilele acestui domnu, al doilea Baizit-împărat au trimis oaste la Caramaniia, cu gineri-său Hersi-ogli; carele, avînd război, l-au prinsu caramanlîii viu. Şi, făcîndu-se pace între dînşii, l-au slobozit. Şi iar într-aceste vremi s-au făcut mare cutremur, cît la Ţarigrad au căzut geamiuri, biserici, case, de au omorît mulţi oameni. Bogdan-vodă den Moldova, cerînd de multe ori de la craiul leşăscu să-i dea pă Elisafta, soru-sa, să-i fie doamnă, şi, nevrînd muma fetei şi fata, pentru că auzise că este grozav, şi orbu de un ochiu, iar Bogdan-vodă au strînsu oastea Ţărîi Moldovii, şi, întrînd în Ţara Leşască, mare pradă şi mutlă pagubă au făcut, ajungînd pînă la Liov. Craiul încă, strîngîndu-şi *[258] oastea, au trimis pe Cameneţchi de au prădat Moldova jumătate. decii craiul ungurescu au întrat la mijlocul lor, de i-au împăcat. Întru aceste vremi, şi muma lui Bogdan-vodă, doamna lui Ştefan-vodă, fata Radului-vodă, den Ţara Rumînească, dentru această lume s-au petrecut. După Ivan, marele cneaz moscalilor, au stătut stăpînfie-său Vasilie Ivanovici, carele au fost născut den greacă, anume Sofiia, fata Tomii Paliologul, despotul de la Moreia (adecă Peloponisului). Acesta cu putere mare au luat cetatea Smolensca, care o stăpînea leaşîi, leftenii, şi multe războaie au luat Kazanul, carea iaste împărăţie tătărască, şi pentr-alte locuri au lăţit şi stăpînirea lui. Apoi, văzîndu-se că iaste cu noroc, au început a să numi împărat; şi de atunci încoace toţi stăpînii Moscului să numescu împăraţi. Iar mai nainte de să numiia cnezi (adecă duxi), ce să cheamă rumîneşte domnu, precum vecinii lui: leaşîi, sfeţii şi alţii, cum nemţii, franţozii şi alte limbi, toţi pînă acum îl numescu dux Moscovie; iar nu imperator; precum el să numeşte. 14. DOMNIIA LUI VLAD-VODĂ CEL TÎNĂR, leat 7018 După ce au mazîlit turcii pă Mihnea-vodă, pentru răotăţile lui cele cumplite, fiind boiarii la Poartă, cum [259] s-au zis mai sus, le-au domnu pă Vladul-vodă, fratele Radului-vodă. Carele, trecînd cu oşti Dunărea, au dat o seamă dă oaste lui neagoe, vătaful dă vînători, carele era nepot [lui] Barbul Craiovescu, feciorul Pîrvului; iar aşa îl numiia că este fecior de domnu. Şi merse la mănăstire la Cotmeana, unde era fecior[ul] Mihnii-vodă, Mircea, şi, lovindu-l fără veste, noaptea, au scăpat numai el cu o slugă a lui, Stoican, pă o fereastră, iar oştile s-au răsipit. Deci Mircea, fugind de tat-său, şi spuindu-i patima, s-au rădicat şi au fugit în Ţara Ungurească. Iar Vlad-vodă au şăzut în scaun, şi, viind ţara, i s-au închinat, şi să bucura că-i mîntuise Dumnezeu de Mihnea-vodă cel Cumplit. Ci nu multă vreme au trecut, şi au venit Mihnea-vodă, cu oaste de la unguri, şi s-au bătut cu Vlad-vodă; ci s-au întorsu ruşinat la Sibii. Acolo întîmplîndu-se un viteaz, om de ai Vladului-vodă, anume Dumitru Iacşîci, întîlnindu-se cu Mihnea-vodă, într-o ulicioară strimtă şi întunecată, carea iese despre biserica cea mare săsească, au scos şpaga şi l-au jungheat. Deci Iacşîci s-au suit în turnul cel nalt, şi pre ferestri striga: să ştie tot omul că au omorît pă Mihnea-vodă. Iar un slujitor de ai Mhinii-vodă, cu o puşcă ghintuită, l-au dibuit şi l-au lovit în cap, şi aşa s-au sfîrşit şi Dumitru Iacşîci. În zilele acelea, şi Bogdan, carele s-au zis mai sus luase pă sora Radului-vodă şi a acestui Vlad-vodă, fără [260] lege, şi-l afurisise Nifon patriiarhul, era mare boiar la cumnată-său Vladul-vodă, şi aţîţa pre domnu cu mînie asupra Craioveştilor, zicînd că neagoe este fecior de domnu, şil vor scoate den domnie. Ci Vlad-vodă, strîngînd pă Craioveşti, le-au dat lege să jure că nu esze fecior de domnu Neagoe; şi, neputînd jura, să-i taie nasul, sau să-i scoaţă ochii, după îndemnarea lui Bogdan. Dentr-aceasta viind scandela între dînşii, s-au sculat acei boiari, şi s-au dus la paşa, de s-au jăluit de Vlad-vodă. Paşa au venit cu oaste; Vlad-vodă încă s-au gătit de război, şi s-au bătut la Văcăreşti, den jos de Bucureşti şi, bătîndu-l, l-au şi prinsu viu, şi i-au tăiat paşa capul, supt un păr în Bucureşti. Trupul lui l-au dus la mănăstirea frăţine-aău, la Deal, de l-au îngropat lîngă frate-său Radul-vodă, domnind ani 2. Şi în locul lui au pus pă Neagoe, vătaful de vîntăroi, carele al doilea Băsărabă să numeşte. Întru aceste vremi, s-au sculat un pers, anume Şahculi, cu oaste, de au venit pînă la Caramaniia; care auzind Baizit-împăratul, au trimis oaste (că el era bolnav de durori) cu Ali-paşa, ci l-au ficlenit caramanlîii, de l-au bătut Şahculi şi au perit acolo şi paşa. Sultan Baizit, auzind acestea, şi fiind neputincios, au socotit să dea împărăţiia lui Ahmat, fie-său, că avea mulţi feciori, cărora le împărţise locuri, dă şădea în odihnă. Ci au poruncit lui Ahmat de au venit pe [261] taină la tat-său; ci inicerii şi altă curte pre acesta nu-l vrea. Iar fie-său, sultan Selim, auzind că va să dea împărăţiia frăţine-său, şui Ahmat, fiind şi ginere hanului tătărăscu, i-au cerut tătari ajutoriu, şi, cu oastea lui ce avea, au venit pe la Cetatea Albă, pe la Chiliia, pe la Baba, şi s-au dus la Ţarigrad, cu sabiia să ia împărăţiia de la tată-său. Ci tat-său, cum era aşa bolnav, au ieşît cu oastea la Sirtchioiu, şi împreunîndu-se oştile, den care, unde şădea bătrînul, au făcut semnu oştilor, şi au dat mare năvală, cît de ar fi vrut, ar fi prinsu pe Selim, şi l-ar fi şi omorît; dar n-au vrut, ci i-au dat cale, şi au fugit; şi oştile lui Selim fugea pen păduri, pen văi, ca vai de ei, muncind să să ascunză. Iar Selim, scăpînd pînă la Mudiia, au întrat într-ocorabie, şi au ieşît la Varna. Iar bătrînul, tată-său, întorcîndu-se la Ţarigrad, au prinsu pe toţi boiarii lui, carii era ficleni, de îndemna pă fie-său Selim la acestea, şi i-au omorît. Sultan-Selim, pierzînd oştile şi toate ce au avut, s-au dus la Crîm, la socru-său. iar inicerii şi altă curte, avînd poftă să facă oşti spre răsărit, pentru dobînda lor, şi ştiind pe Selim că ese bun ostaş, l-au cerut de la tat-său, să-l aducă, să-l trimiţă în oaste; dar nu vrea bătrînul. Iar inicerii i-au răspunsu, că de nu va vrea, îl vor omorî şi pe el, şi Ţarigradul îl vor prăda – pentru că toţi iubiia pre Selim, cît şi copiii pomenea numele lui Selim. [262] Întru aceste întîmplări, veni şi sultan Curcut, iar fecior al lui Baizit, şi, întrînd la tată-său, i-au zis: „Ştii că după ce au murit moşu-mieu, nefiind tu la scaun, pe mine m-au rădicat împărat la scaun; iar, daca ai venit şi ai poftit scaunul, ca unui părinte ţi l-am dat, de voie, iar nu de nevoie. Acum iar mie să cade să mi-l dai. “ Care şi tată-său vedea dreptatea, dar nu avea ce să facă, de vreme ce toţi fraţii poftea împărăţiia, iar mai vîrtos Selim, că cu sila vrea să o ia. Care au şi făcut, avînd ajutor pe toţi ienicerii şi maghistanii porţii împărăteşti. deci pe Curcut iar l-au trimis cu neşte nădejdi la magnisiia, unde avea arpalîc să şază. Iar tată-său Baizit, de nevoie au trimis de au chemat pe fie-său selim. Care viind lîngă Ţarigrad, toţi maghistanii au mersu de au sărutat mîna tătîne-său; însă tată-său cu acel gînd era: să-l trimiţă cu oşti împotriva frăţin-său, lui AShmat; care să grătiia cu putere mare să vie să ia împărăţiia, de vreme că zicea vizirii că nu vor merge împotriva stăpînului cu oaste, ci să dea oştile lui selim, că i să cade să să bată: fecior de împărat cu fecior de împărat. Cu acest meşteşug supţire făcură pe Baizit de aduse pre Selim, pre carele îl iubiia; ci dar, daca au venit Selim şi s-au împreunat cu tat-său, şi, ieşînd afară, au strîns meghistanii, şi l-eau zis: „Duceţi-vă de ziceţi tatîne-mieu să-mi de acu voie împărăţii; că, de nu, [263] voi ă vă taiu capetele voastre“. S-au dus vizirii şi i-au zis. El nu vrea, şi-l blestema; dar bolnav fiind, nu avea altă putere, fără numai blestema. iar au mai zis vizirii: „Ne rugăm să dai aceia ce-ai pierdut, ca să nu perim“. Şi aşa de nevoie au zis: „Să fie“. Şi au început telalii a striga pe uliţe: „Selim-împărat, tot omul să ştie“. Tat-său de necazu au ieşît den Ţarigrad, să să ducă la Odriiu, să să odihnească; ci pe cale au murit. Unii zic pentru că era bolnav şi necăjî; alţii zic că fie-său Selim l-ar fi omorît; care să şi poate crede, după faptele lui cele cumplite ce au făcut mai pă urmă; că pe toţi fraţii lui ce era 5, 6, lîngă împărăţie, i-au omorît. Aşijderea şi pe neşte nepoţi de fraţi, pe unii i-au omorît, pe alţii i-au izgonit la pesi, pe alţii la Misir; pentru care multe războaie au făcut cu persii, şi cu sltanul den Misir, care mai pă urmă să vor scrie. Lîngă acetsea, luînd Selim împărăţiia, frate-său Ahmat, gătin oaste multă, cu care să nu-i fie putut sta Selim înainte măcar un ceas, dar, norocul lui Selim slujîndu-i, într-alt chip au venit lucrurile; că, avînd Ahmat cărţi ca să ştie că vine, şi cere răspunsu, ce oşti are frate-său Selim, şi sînt den ieniceri, şi den alţii cu ei la vorbă. Cae cărţi prinzîndu-le Selim, au trimis de au omorît [264] pre aceia la care era scrise cărţile şi le-au luat inelele, şi au scris alte cărţi Selim, ca de la prietenii lui Ahmat, şi l-eau pecetluit cu inelele lor, în care scriia: „Nu trebuie să vii cu oaste multă ca să zăboveşti, cu cu puţină, că frate-tău Selim n-are nici o gătire, şi mai vîrtos că cei mai mulţi ai oştilor ţin cu noi, ci vino salt, că de vei veni cu greotate, va prinde veste, şi să va găti; şi atunci îţi va fi mai cu greu“. Şi le-au trimis cărţile. Ahmat, văzînd peceţile, au crezut, şi au ales cîtăva oaste sprintenă, şi s-au dus degrab. Acolo Selim era gătit bine, şi, făcînd război (măcar că avea Ahmat oameni puţini ) iar cu mare nevoie l-au biruit, şi l-au şi prinsu pă frate-său, Ahmat, şi l-au omorît pă el şi pă doi feciori ai lui. La frate-său Curcut, la magnisiia încă, au trimis să-l aducă; şi s-au rugat aducătorilor să-l lase să meargă la frate-său, gîndind ca doar va face cu vorba să nu-l omoare, că era om foarte învăţat la toată filosofiia. Dar nu l-au îngăduit, numai au scris într-o carte neşte cuvinte duioase, şi au zis să le dea frăţine-său; şi, după ce l-au omorît, au dat cartea, care, daca au văzut, zic istoricii, că au plînsu. Şi poate-fi ca corcodelul să-i fie dost plînsul, pînă au omorît şi pe ceialalţi fraţi şi nepoţi, de n-au rămas nici unul, fără numai el singur; şi măcar că au scris Curcut cuvinte filosifeşti duioase, ci la răi şi la cumpliţi nu trec filosofiile şi învăţătirile. 15. DOMNIIA LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB, leat 7020 Neagoe-vodă domnu. Acest Neagoe-vodă au fost fecior Pîrvului vornecul. nepot de frate banului Barbul Craiovescul. Carele, luînd domniia, multe bunătăţi spun să fie făcut, şi aicea în ţară, şi pe la ierusalim, la Sfetagora, mile şi mănăstiri pe acolo au dres, au înnoit, şi aicea în ţară 2 mănăstiri mari au făcut: una, Mitropoliia den Tîrgovişte, alta, măînăstirea den Curtea de Argeş; care potrivă nu avea în toată lumea, mi să pare, în meşteşugul lucrurilor ce să vad, pe den afară de piatră cioplită peste tot, şi cu flori săpate peste toate pietrile şi toată biserica; ce sînt atîtea sute dă flori [cît] nu să află doao flori să să asemene una cu alta. În scurte cuvinte, în lume nu să va afla alta ca aceasta; fericit cel ce au făcut-o, fericiţi cei ce au lucrat-o: vrednici cînt dă laudă. Dentr-această zidire să cunoaşte acest Neagoe-vodă că au fost cu frica lui Dumnezeu; că nu ş-au cruţat avuţiia, ci o au cheltuit întru lava lui Dumnezeu, făcînd această mănăstire cu mare chieltuială. Alta, să cunoaşte că au fost şi om înţelept, şi după lucrul mănăstirii; că toate cîte au făcut acolo, cîntu cu bună rînduială: cine va merge să vază, să va mira. Şi după pacea ce au avut ţara în 9 ani ce au domnit – că cu toţi vecinii au fost împăcat. Şi dentru acestea să cunoaşte că au fost om temător de Dumnezeu. (Că, în zilele Radului-vodă, carele au făcut Mănăstirea den Deal, fiind Nifon patriiarhul mazîl, şi gonit de turcu aicea în ţară, scandalisindu-se cu Radul-vodă, cum s-au scris la domniia lui), acest Neagoe-vodă, fiind la domniia Radului-vodă vătaf de vînători, foarte căuta, miluia, grijiia pe Nifon patriiarhul; de la care mare blagoslovenie au luat. Însă, după cu au trecut mulţi ani, şi luînd neagoe-vodă domniia, şi ştiind de Radul-vodă că iaste afurisit de Nifon patriiarh, vrînd să facă bine să-l dăzlege, au trimis la Svetagora boiari cu cărţi, la părinţi, ca să aducă pă Nifon patriiarh, ce murise mai nainte; şi, dăzgropîndu-l, l-au adus întreg aicea în ţară. Înaintea căruia i-au ieşît şi domnul cu gloatele, şi l-au adus cu cinste în Tîrgovişte, după aceia la Mănăstirea den Deal, unde era mormîntul Radului-vodă; şi au pus moaştele sfîntului pă mormîntul lui, şi, adunîndu-se vlădicii, episcopii, egumenii, preoţii, cît era destu, şi au făcut slujbe în biserică, bdenii şi altele. Şi, cînd au fost într-o noapte la bdenie (o doamne, cît sînt lucrurile tale de minunate!), s-au făcut un trăsnet, şi s-au spart piatra după mormîntul Radului-vodă, precum să vede pînă în zioa de astăzi, şi den trupul sfîntului au început a cură un izvor de apă, de au întrat în mormîntul Radului-vodă, şi i-au [267]spălat tot trupul lui cel grozav, şi au rămas curat şi iertat. Întru acea noapte, după ce au ieşît toţi de la bdenie, şi vrînd să să odihnească puţîn, zic să fie venit în vis Radului-vodă la Neagoe-vodă, de i-au mulţămit de binele ce i-au făcut, de au adus pă sfînt şi au luat iertăciune. Întru acele zile, luînd Neagoe-vodă domniia, iar Bogdan cumnatul Radului-vodă, de carele s-au zis mai sus, temîndu-se de Neagoe-vodă, au vrut să fugă, dar n-au putu scăpa, că l-au prinsu şi, aducîndu-l la domnu, pentrua vuţiia lui şi domnească, să o spuie, l-au muncit foarte, pînă l-au omorît. Adu-s-au Neagoe-vodă şi o icoană den Ţarigrad, chipul domnul Hristos; care un ovrei au dat cu un cuţit în chipul domnului, şi au ieţît sînge. Să vede semnu şi pînă astăzi în icoană – că iaste la Argeş, la mănăstirea sa; leat 7023. America, lumea cea noao, o au aflat Criştov Culumbu, călugă frîncescu, cu cheltuiala şpaniolului; care au fost neştiută de noi, şi lumea noatră de ei neştiută. În domniia lui Neagoe-vodă, au întrat hanul tătărăscu în Ţara Leşască, de au robit Litva, pîn’ la Vilna. Aşîjderea şi feciorul hanului într-acea vreme au prădat Ţara Moldovii foarte rău, şi Bogdan-vodă au trimis pe un hatman al său, cu vreo mie de oameni, şi la întorsul tătarîlor i-au lovit, şi vitejaşte s-au bătut, dar n-au folosit hatmanul *[268] nimic, fiind puţini, şi încă cu pagubă mare s-au întorsu, că ş-au pierdut şapte sute de oameni. Întru aceste vremi, s-au pogorît den Ţara Ungurească un Trifăilă, ce să numiia fecior de domnul, cu oaste asupra lui Bogdan-vodă; ci ieşîndu-i înainte la Vaslui, şi, dînd război, ş-au pierdut Trifilă războiul şi capul; că l-au prinsu viu şi i-au tăiat capul. În zilele lui Neagoe-vodă şi a lui Bogdan-vodă den Moldova, s-au arătat un semnu mare şi minunat spre cr, chip de om, şi cîtăva vreme au stătut, şi au perit. Aşîjderea s-au făcut mare cutremur tot într-acea lună ce s-au făcut semnu acela spre cer, şi Bogdan-vodă den Moldova au murit, leat 7025, la Huşi, şi l-au îngropat la mănăstire, la Putna; multe războaie cu biruinţă au făcut. Şi în urma lui stătut domnu Ştefan-vodă cel Tînăr, fecior lui Bogdan-codă, nepot lui Ştefan-vodă cel Bun; leat 7025. Luter Marton, pentru pizma papii ş-au lăsat legea şi au învăţat legea ce ţin acum luterii, la Vitemberga, şi la alte părţi. Aceşti domni, Neagoe-vodă den Ţara Rumînească şi Bogdan-vodă den Moldova, au legat haraci la tuci, de vreme că au cunoscut că într-alt chip nu să vor odihni – fiind împărat turcesc Selim. Întru aceste vremi, Selim–împăratul s-au dus la persi, asupra lui şah Ismail; care, avînd vrajbă între dînşii [269] pentru stăpînire, au găsit Selim vreme de i-au luat multe locuri şi cetăţi, anume: Cara-Hemit, Braimburt şi tevrizul, unde şi război mare s-au fcut, cît de oameni; că persii sînt iscusiţi la arce şi la suliţă, iar tucuu, avînd tunuri, puşci, şi sunet făcînd mare la slobozitul lui, şi fum, caii pesilor, nefiind obicinuiţi cu sunetul puşcilor, să speriia şi fugii; şi, dentr-această pricină, ş-au pierdut pesii războiul, şi s-au întorsu sultan Selim cu izbîndă la Ţarigrad. Şi pe muierea lui şah ismail, împreună cu alte muieri, le-au prinsu, şi le-au adus la Ţarigrad. Iar multă nevoie au pţit pă cale; că au flămînzit, şi ei, şi caii lor; cît mulţi turci, şi den cei mari, au venit cu boi pîn’ la Ţarigrad. Daca au venit sultan Selim cu izbîndă, cum s-au zis, au omorît pă cumnatu-său Schender-bei şi pe bostangi-baş, şi pe cazescher, care fusese mai nainte nişangi, şi pre alţii mulţi, zicînd că ei au fost pricina de s-au rădicat ienicerii, de-au făcut atîta rele în Ţarigrad. După aceia s-au dus La Odriiu să să odihnească, şi fii-său, lui sultan Suliman, încă i-au dat Magnisiia, să o aibă pentru hrană; care, ducîndu-se acolo, petrecea împărăteşte. Deci sultanul Selim n-au zăbovit mult, ci iar au rădicat oşti asupra sultanului de la Misir (adecă Eghiptul), şi întîi au luat Turcmeniia, a lui Anatovla, carele după [270] moartea lui au fost lăsat feciori, nepoţi, stăpînitori Turcmeniei, şi, avînd între dînşîi vrajbă de împărţeala pămîntului, au aflat vreme sultan Selim, şi li-au coprinsu toată ţara; pă unii bătîndu-i, alţii închinîndu-se de voie. După aceasta, s-au dus la Misir, şi multe şi înfricoşate războiae au avut cu sutanul Misiriului. Dar slujînd norocul lui Selim totdeauna, au biruit şi atuncea şi prinzînd pe sultanul Misiriului viu, cu multe cazne l-au omorît, şi au luat Misiriul, Halepul, carele s-au chiemat, Damascul, şi toată ţara Eghipetului. Scrie un istoric pă amăruntul toate războaiele şi meşteşugurile ce făcea de război, şi unul şi altul, de care vitejaşte zice că s-au bătut sultanul Misiriului, cît de multe ori să speriia Selim pînă la maorte, dar ficlenindu-l oamenii lui, şi boiarii lui cei mai mari, dentru carii au fost Caiar-bei şi Calengea, şi alţii mulţi, carii, fugind la Selim, îi spunea meşteşugurile ce făcea, şi alte gătri ce avea sultanul Misiriului; de acre luînd ştiinţă sultan Selim, de cele rele să păziia, şi la cee ce era lesne să îndîrja, şi să nevoia, şi aşa au biruit den ficleşugul lor. Deci, pe acei doi boiari mari, ficleni, au us Selim pă unul la Misir, pe altul la Halep, mai mari, şi i-au încredinţat cu jurămîntuş, să-i fie în dreptate, şi el s-au întorsu la Ţarigrad cu biruinţă; leat 7028. [271] Întru aceste vremi ale lui neagoe-vodă, fiind Ştefan-vodă cel Tînăr la Moldova domnu, au întrat un sultan anume Albu, cu tătari în Moldova, dă prăda, iar Ştefan-vodă strîngîndu-şi oştile, au trimis pă Petre vornecul cu oşti pă Prut, încătro era tătarii, şi au potrivit de i-au lovit înrăvărsatul zorilor pe tătari, şi foarte rău i-au bătut; cîţi au scăpat de sabie, de apa Prutului n-au scăpat, ci s-au înecat; şi toate prăzile şi le-au întors moldovenii; la leat 7029. . Turcii au luat beligradul turcescu, fiind împărat Selim; care întorcîndu-se la Ţarigrad cu buurie, în scurtă vreme s-au bolnăvit şi au murit, şi în locul lui s-au pus fie-său Suliiman. Iar, cînd au fost leat 7029, s-au pristăvit şi neagoe-vodă, domnul rumînilor. Şi în urma lui au fost multă gîlceavă pentru domnie, că feciorii lui Neagoe-vodă, theodosie şi altul, au fost mici, rămaşi cu muma lor Dospina. Ci o seamă de boiari au rădicat domnu pă preda, ce zic să fie fost frate lui neagoe-vodă. iar pribegii ce au fost în domnia lui Neagoe-vodă, pribegiţi în Moldova, auzind poftita de dînşîi, de moartea lui Neagoe-vodă, au venit în ţară, şi împreună cu buzăienii, au rădicat pe alt domnu, pă un radul-vodă Călugărul, şi au mesu de s-au bătut cu Preda, ce era cu ceialaltă ceată de boiari; şi, nesosind în că fiind Mehmet-bei cu turcii ce venia ajutor Predii, dînd [272] război amînduoa cetele de boiari, cu domnii ce-şi rădicase ei au fost biruinţa Radului-vodă, iar Preda au pierdut şi războiul, şi capul, că au perit în război. Şi un boiar, anume Datco, încă au perit atuncea. Războiul au fost la Tîrgovişte. După aceia, iată că soseşte şi Mehmet-bei cu turcii; căruia ieşînd înainte Radul-vodă Călugărul, s-au bătut amînuao oştile, şi au biruit Mehmet-bei, şi au prinsu pre Radul-vodă viu, şi l-au trecut Dunărea. Acolo fiind şi Bădica comisul, văr primare cu Preda, au cerşut voie de la Mehmet-bei, de au tăiat capul Radului-vodă. Şi Mehmet-bei, dar, fiinf la Tîrgovişte, încă pînă a nu trece la Nicopoia, au trimis turrci de au robit pă buzăieni şi au prădat ot judeţul acela, pentru rădicarea Radului-vodă Călugărul, ce-l rădicae ei domnu cu boiarii pribegi. Întru aceste turburări ce era între boiarii ţărîi, gesind vreme Mehmet-bei, au scris la Poartă de au cerut domniia ţărîi, zicînd că-l pofteşte ţara, şi i-au şi dat domniia. Ci, auzind capichehaielile de la Poartă, au trimis degrabă de au dat de veste boiarilor ţărîi, de acest lucru ce să face, ca să se facă ţărîi domnu turcu. Deci, boiarii, auzind aceasta, s-au unit toţi, şi s-au împăcat, şi s-au rădicat domnu, cu voia tuturor, pă Radul den Afumaţi, carele, zic, să fie fost ginere lui Neagoe-vodă. Şi strîngîndu-şi oştile, au ieşît întru întimpinarea lui Mehmet-bei *[273], ce venea cu steag de la Poartă să fie el domnu; şi s-au lovit oştile la sat la Glubavi, şi l-au biruit pă turc, şi au fugit peste Dunăre; şi Radul-vodă au rămas domnu în ţară. Iar doamna lui Neagoe-vodă şi Theodosie, fie-său, ducîndu-se la Ţarigrad, acolo au murit, şi ia, şi feciorii ei. 16. DOMNIIA RADULUI-VODĂ GINERILE LUI NEAGOE-VODĂ, leat 7030 După ce puseră boiarii domn pe Radul-vodă, şi s-au bătut cu Mehmet-bei la Glubavi, şi l-au biruit pe turc, şi au fugit peste Dunăre, şi Radul-vodă au venit la scaun în Bucureşti, au mai ăcut Mehmet-bei şi altă gătire, de au venit asupra Radului-vodă. Deci Radul-vodă încă s-au gătit, şi i-au ieşît înainte la sat la Clejani, şi acolo lovindu-se oştile, dentîi au înfrînt ai noştri pe turci, iar apoi, îndreptîndu-se păgînii, au biruit pe Radul-vodă, şi au perit şi un boiar mare, Benga. Deci, văzînd Radul-vodă această nenorocire, cu cîţi boiari şi oameni scăpase, s-au dus în Ţara Ungurească, de ş-au mai făcut oaste, şi au cerut şi ajutoriu de la Ludovic, craiul ungurescu, şi cu ungătire au venit asupra lui Mehmet-bei; care, după biruinţa ce făcuse păgînul, pusese subaşi pentru toate oraşăle şi pen toate satele, şi el trecuse Dunărea ca să să mai gătească. Radul-vodă, încă, [274] întrînd în ţară, au trimis oşti, de au prinsu subaşii du petutindenea, şi i-au omorît, şi au mai strînsu oşti cîte au mai putut. Mehmet-bei, gătindu-se foarte ine, au întrat în ţaă şi s-au împeunat cu Radul-vodă la grumazu. Acolo avînd război, au biruit Radul-vodă, şi turcii au fugit. Radul-vodă încă să întorcea la scaun, şi nu avea grijă să să păzească cu străji despre turci, socotind că nu vor mai veni. Iar păgînii, strîngîndu-se toţi den răsipa lo, s-au mai învîrtejt după oştile noastre, şi ajungîndu-i fără veste, i-au tăiat foarte rău. L acest război au perit Neagoe, carele l-au poroclit Tătarul, şi Stanciul portariul. Deci radul-vodă iar în Ţara Ungurească fugi; şi au mersu la crai cu mare rugăciune, să facă bine să scoaţă ţara den mîinile păgînilor, şi, ascultînd craiul ruga lui s-au gătit cu 30.000 de unguri, şi au întrat în ţară pe la Rucăr, viind pînă la Piteşti. Iar Mehmet-bei nu i-au aşteptat, ci au fugit. Craiul încă s-au întorsu în Ardeal, dăruit de Radul-vodă. Domnul încă s-au dus la Tîrgovişte, cu toţi boiarii. Însă sfătuindu-se cu toţii, au găsit aceasta: că nu vor putea să să tot bată, ei fiind puţini, şi ţara mică, cu un împărat, ce au luat şi au coprinsu atîtea ţări, şi are mulţime de oameni. Au voit cu toţii să meargă donul la Poartă, să plece capul la poala împăratului. Şi aşa au făcut. S-au dus cu mulţi boiari; [275] dar, avînd pîrîşu pe Mehmet-bei, n-au vrut să-i dea domniia lui, ci au dat-o lui Vădislav-vodă. În zilele Radului-vodă era la Molodva un domnu, Ştefan-vodă cel Tînăr, fratele lui Bogdan-vodă, nepot lui Ştefan-vodă cel Bun. Acesta, lîngă alte nebunii multe ce făcea, au făcut şi aceasta, mai mare decît toate. Fiind un boiar mare, Arbure, Ştefan-vodă crescuse pe mîinile lui, şi el, fiind tătîne-său slugă dreaptă, şi mult ajutoriu îi făcuse pen multe întîmplări; iar Ştefan-vodă, ascultînd cuvintele unora boiari tineri, l-au tăiat pă Arbure hatmanul, şi pă 2 feciori ai lui, în tîrgu, în Hîrlău, în loc de mulţămită căci l-au crescut. Deci boiarii, văzînd atîta cruzie a lui, un Şarpe postelnicul au fugit în Ţara Leşască; iar ceilalţu au strînsu oşti asupra lui Ştefan-vodă; dar nimic s-au folosit, ci le-au căutat a fugi pen alte ţări. Într-aceste vremi, au întrat turcii în Ţara leşască, de au prădat; iar Ştefan-vodă, ieşîndu.le înainte la prut, puţin au scăpat, şi le-au luat toate prăzile. Ştefan-vodă, semeţindu-se de acest război, şi căci nici boiarii lui nu i-au putut strica nimic, s-au sculat fără veste şi au întrat în Ţara Rumînească, de o au jăfuit pînă la Tîrşor, şi iar s-au întorsu îndărăt întreg; că Radul-vodă nu era gata de oaste. Iar cînd au fost leat 7035, s-au pristăvit şi Ştefan-vodă în cetatea Hotinului, şi l-au îngropat la mănăstirea Putna. De [276] acest domnu scriu moldovenii că l-au omorît doamnă-sa (zău, de treabă jupîneasă moldoveancă, să-i omoare bărbatul!). Deci după dînsul au pus domn pă Pătru-vodă Rareş. Întru aceste vremi au avut război turcul Suliman-împărat, cu al doilea Ludovic, craiul ungurescu, în cîmpii Măhaciului, şi au biruit turcii, şi craiul încă au perit, într-o baltă înecîndu-se; tînăr fiind de 21 de ani. După aceia au mersu împăratul Suliman la Rodos, şi l-au luat, pentru că au fost ficlean unul den cei mai mari ai cetăţii. Că, întru una de zile, vorovindu-se ei pentru cetate, că nu pot turcii să isprăvească nimic cu bătaia lor, au zis unul că turcii sînt varvari, de nu ştiu să facă movile mari de pămînt împotriva cetăţii, şi de acolo cu tunurile ar strica cetatea rău, de n-ar putea să rabde oamenii într-însa, socotind că nu va ieşi cuvîntul dentre ei. Iar unul dentr-înşii, sau den răotatea inimii lui, sau dă vreo pizmă ce va fi avut pe ceialalţi, a doao zi au scris răvaş, şi l-au aruncat cu săgeata în tabăra turcilor, învăţîndu-i să facă movile de pămînt, şi de acolo să bată cetatea. Care, luînd cartea, şi ducîndu-o la împăratul, foarte s-au bucurat, şi peste noapte au făut aşa, şi au început a bate cetatea foarte rău. Cei denlăuntru, văzînd că au făcut turcii cele ce vorbise ei, au şi socotit că unul dentre dînşii au făcut; şi, cercînd cu amăruntul, l-au aflat, şi l-au închis, şi l-au muncit de au mărturisi adevărul *[277]; decii l-au spînzurat e zidul cetăţii. Ci turcul au zis: „Mai nainte au trebuit să faceţi aceasta, iar nu acum“. Deci, neputînd răbda cetăţenii stricăciunea ce le făcea, au trimis soli de au închinat cetatea; şi celor mai mari, cu alţii ce au vrut să iasă, le-au dat cale de s-au dus la Malta, şi turcii au întrat în cetate. Mergînd împăratul la biserica cea mare a lui Sfeti Ioan, s-au închinat, şi o au făcut mcet turcescu. În vremile acelea, la Moldova, după ce au murit Ştefan-vodă cel Tînăr, socotind boiarii pe cine ar pune domnu, să fi de sămînţă domnească, după obiceiul cel vechiu al acestor ţări, au ieşît unul de au mărturisit că au auzit den gura mitropolitului ce să pristăvise mai nainte, că Pătru Măjariul de Hîrlău iaste fecior lui Ştefan-vodă, care iaste făcut den muierea unui tîrgoveţ den Hîrlău ce l-au chiemat Rareş. Pe acesta adeverindu-l fecior de domnu, l-au rădicat cu toţii domnu. Şi şăzînd la scaun, multe bunătăţi au făcut, iară fără zăbavă s-au apucat de războaie, să urmeze tătîne-său. Întîi au rădicat oaste asupra săcuilor, de au făcut mare pagubă, cît i-au şi supus, şi s-au întorsu cu pace la Suceavă, şi au făcut mănăstirea Pobrata. Săcuii încă, rădicînd cap, şi auzind Pătru-vodă, au trimis al doilea la dînşii pă Grozea vornecul şi pe Barboschi hatmanul, cu oşti, şi, den sus de Braşov fiind trimişi ungurii, au avut război mare, şi au biruit pe [278] unguri.Însă aceasta era cu voia lui Ianoş-craiu, că nu-l asculta unii den boiarii lui ungri, şi, pentru acest bine ce i-au făcut Pătru-vodă, i-au dăruit Bistriţa, Ciceiu şi alte cetăţi în Ardeal. Însă bistricenii nu priimiia stăpînire den moldoveni, ci al treielea rînd s-au dus capul lui, şi le-au făcut mare răotate. deci, de nevoie le-au căutat a priimi. e Şi, după ce ş-au aşăzat cu săcuii, Pătru-vodă au început gîlceavă cu leşii (pătru-vodă, căci cerea de la leaşi Pocuţiia, un ţinut de Ţara Leşască, care zicea că au vîndut leaşîi, moşîilor lui, şi leaşîi nu o dea). e Pentru care multe şi mînunate rînduri; şi mai de multe ori era izbînda lui pătru-vodă, precum să vede în letopiseţul cel moldovenescu, scriind pe amăruntul toate; însă pă urmă avînd Pătru-vodă prieten mare pă Ianoş-crai al ungurilor, au întrat la mijloc de i-au împăcat, pă Pătru-vodă cu craiul cel leşăsc, ce-l chema Avgust. 17. DOMNIIA LUI VĂDISLAV-VODĂ leat 7036 După ce s-au mazîlit radul-vodă, au dat împăratul domniia lui Vădislav-vodă, şi, viind în ţară, i-au ieşît boiarii înainte şi altă ţară, după obicei de i s-au închinat. Şi banul Pîrvul de [279] la Craiova încă au venit cu oamnii lui de i s-au închinat. Iar Vădislav-vodă, vrînd să puie alt ban, au zis să facă pă Pîrvul banul postelnic mare, pentru ca să fie în toată vremea lîngă dînsul, om de sfat. Dar el n-au poftit, ci, mîniindu-se de aceasta, au fugit cu oamenii lui la Craiova, şi peste scurtă vreme s-au gătit de oaste, şi au venit de s-au bătut cu Vădislav-vodă, şi au biruit pă domnu, şi l-au gonit peste Dunăre; şi au scris cărţi la împărăţiie, rugîndu-se să le dea alt domnu, că pe acesta nu-l priimeşte ţara; aruncîndu-i multe pricini de răotate. Şi turcii l-au mazîlit, şi s-au dus la Ţarigrad. 18. DOMNIIA A DOAO A RADULUI-VODĂ După ce au mazîlit pă Vădislav-vodă, turcii le-au trimis domnu iar pă Radul-vodă, şi, trecînd cîtăva vreme den domniia lui, iar neşte boiari, anume Neagoe vornicul şi Drăgan postelnic, au strînsu oşti pă taină, neştiind nimic Radul-vodă, şi au venit asupra lui. Care, nefiind gata, au fugit cătră banul, la Craiova. Vrăjmaşîi îl gonia tare, şi l-au ajunsu la Rîmnicul dă Sus; şi prinzîndu-l pe el, şi pe fii-său VLad-vodă, amîndurora le-au tăiat capetile. Şi aşa s-au sfîrşit, fiind domn, întîi şi pă urmă, 7 ani. [280] 19. DOMNIIA LUI MOISI-VODĂ leat 7037 Sfîrşîndu-se Radul-vodă, cum s-u zis mai sus, şi auzindu la împărăţie aceasta, au dat domniia lui Moisi-vodă, carele era fecior lui Vădislav-vodă. Şi, prinzînd pe Neagoe vornicul, şi pă Preda postelnicul, şi pă alţii care au fost îndemnători, de s-au rădicat asupra Radului-vodă de l-au prinsu şi l-au omorît, împreună cu fii-său, pe toţi i-au omorît, făcîndu-se moarte pentru moarte. Iar şi alţii boiari ce mai fusese la acel sfat, văzînd moartea soţiilor lor, au fugit la Ţarigrad, şi au cerut de la împăratul domnu, şi le-au dat pă Vlad-vodă. Şi Moise-vodă au fugit în Ţara Ungurească – domnind ani 1 pol. Suliiman bate Beciul. Decii n-au trecut multă vreme, ci au făcut sultan Suliman gătire mare, şi s-au dus de au bătut Beciul; dar n-au folosit nimic, ci s-au întorsu îndărăt. Iaste la Beci un turnu foarte iscusit, de pietri cioplite, şi înalt foarte: îl numescu pe turnu Sfetii Ştefan. Pe acesta vrea să-l strice cu tunurile turcii, că era cu putinţă. iar nemţii au trimis de s-au rugat să nu-l strice, de vreme ce nici o dobîndă n-are, căci îl strica, dcaa nu poate altă biruinţă să facă; air turcul au zis, de vor pune semnul lui (adecă alemul) în vîrful turnului, îl va lăsa; şi primit nemţii dă l-au ăus îndată alemul în vîrf, de stă şi pînă acum; aşa n-au stricat turnul. [281] 20. DOMNIIA LUI VLAD-VODĂ. leat 7036 După ce au venit domnu Vlad-vodă, de la Poartă în ţară, cînd gîndiia să să aşaze, să să odihnească, iată şi Moisi-vodă pogora den Ţara Ungurească cu oşti, pă apa Oltului. Aceasta auzind Vlad-vodă, îndată au poruncit în toate laturile ţărîi de au strînsu oştile ce avea, şi i-au ieşît înainte la sat la Viişoară. Acolo, vîrtos dînd război, au biruit Vlad-vodă pre Moise-vodă, şi au şi perit Moisi-vodă, şi banul Barbul de la Craiova. Decii, întorcîndu-să cu izbîndă la scaunul său, au domnit cu pace ani 2 pol, şi, mergînd la Popeşti, den jos de bucureşti, în primblare, acolo s-au înecat în Dîmboviţă. Întru aceste vremi, fiind crai ungurescu Ianoş, şi lăcuia la Buda, iar o seamă de unguri, find ficleni de cătră crai, s-au lipit lîngă întîiul Ferdinand, neamţul, şi l-au rădicat craiu; şi mergînd la Buda, pă Ianoş-crai l-au gonit, den cetate. Iar Ianoş nu s-au lăsat, ci au venit de ş-au luat Buda iar, cu ajutoriul lui sultan Suliiman, împăratul turcescu, care rău au bătut pă Ferdinand. Această cetate au fost scaun crăiei ungureşti. 21. DOMNIIA LUI VINTILĂ-VODĂ leat 7041 Sfîrşîndu-se Vlad-vodă, în ce chip aţi auzit, iar boiarii, sfătuindu-se [282] pentru domn, pă cine ar pune, au găsit cu socoteala lor, să puie pă Vintilă, judeţul de la Slatină; şi s-au dus cu toţii de l-au luat, şi l-au pus domnu. Dar au greşît, că nu trecu vreme multă, ci au venit la cruzie, de au tăiat pă mulţi boiari. Apoi trecînd 3 ani ai domniei lui, s-au dus în primblare cătră Craiova, să vîneze pădurile Jiiului, ca să prinză cerbi şi alte vînaturi mai mari, de vreme ce într-acele părţi de loc să află vînaturi multe şi mari. Iar, lîngă acestea, Vintilă-vodă avea gînd să mai taie o seamă de boiari, dar, simţind boiarii, s-au vorbit cu toţii pe taină, şi au năvălit ei mai nainte, de au tăiat pă domnu în malul Jiiului, şi au scăpat ei dă moarte. Şi au domnit ani 3 pol; şi au făcut mănăstirea den Omenedie. 22. DOMNIIA RADULUI-VODĂ PAISIE leat 7044 Acest Radul-vodă era egumen la Argeş. Deci, boiarior lipsindu-le domnu, au sfătuit să-l puie pă dînsul domn. Şi aşa au mersu cu toţii acolo, şi l-au pus domnu, şi den Paisie l-au numit Radul. Şi n-au zăbovit mult, ci au tăiat pă Toma banul şi pă Vlaicul logofătul. Făcut-au şi mănăstirea Mislea, iar o seamă de boiar,văzînd omorîrea acelor doi boiari mari, au pribegit în Ţara Ungurească; aceştea [283] anume: Stroe, Manole, Mihalco; carii, strîngînd haiduci, şi luînd pă Laiotă Băsărabă, care era acolo fecior de domnu, au venit asupra Radului-vodă, şi s-au bătut, şi au fost izbînda pribegilor. Radul-vodă cu boiarii lui au fugit la Nicopia. Laiotă-vodă au mersu la scaun, al tîrgovişte; ci peste 2 luni s-au întorsu Radul-vodă cu turci mulţi, şi au avut războiu cu laiotă la Fîntînă Ţiganului, şi au biruit Radul-vodă; iar laiotă şi pribegii au perit toţi. Întru aceste vremi, au făcut turcii vrajbă cu vineţenii, şi au trimis armada la Pogliia, şi la Curfos, şi la Chefaloniia, de au arsu şi au luat mulţi robi du pen sate, fiind mai mare peste corăbii Dulfin-paşa şi Haraitin-paşa şi ajungînd la Curfus, unde moaştele lui sfetii Spiridon, n-au putut face nimic, că de trei ori, în tre nopţi, s-au arătat sfîntul paşilor, în chip de călugăr, îngrozindu-i cu un toiag, şi zicîndu-le că de nu să vor întoarce, vor să să căiască; şi ei, văzînd aceasta, s-au întorsu la Ţarigrad; air pe cale multe răotăţi au făcut. Într-al doilea an, au trimis împăratul la Anaplii pă Osman-paşa, unde era lăcutori Paliologhii, neam împărătescu de ai grecilor; şi, dînd cetăţii foc, n-au putut cetăţenii răbda, ci o au închinat; dar pe toţi i-au tăiat, şi i-au robit. Turcii robesc pe Paliologhii den Anapli. Atuncea au robit pă Paliologhi, anume: Andronic, Neculae, Theodosie *[284] şi Dimitrie, şi, ducîndu-i păn’ la Avgost, acolo le-au tăait capetele. Întru aceste vremi, împăratul Suliiman, după moartea lui iano-crai al ungurilor, au luat Buda de la fii-său Ianoş, care rămăsese tînăr, cu mumă-sa Ezavela-crăiasa. Au luat şi Belgradul ungurescu, carele iaste scaun Ardealului, şi crăiasa cu fii-său cel tînăr, împăcîndu-se cu turcii, au supus Ardealul turcilor, şi le-au dat împăratul stăpînirea Ardealului. Şi dentr-acel fii crăiescu s-au obiciuit oamenii de zic tuturor domnilor Ardealului crai, iar nu sînt crai, ci prinţepi, adecă domni, ca rumînul ca moldoveanul. Întru aceste vremi au ucis turcii pă un hoge, imam al lor, carele în Ţarigrad propoveduia pe Hrisots adevărat Dumnezeu, şi pe mahomet îl huliia şi-i zicea viclean şi înşălătoriu. Pre carele după ce l-au omorît, trupul lui l-au băgat în foc, şi i-au dat cenuşa în vînt. . Iar Suliiman-împărat, nepărăsind cruziia, s-au dus dă au luat ostrogonul, şi alte cetăţi du penpreur au arsu, au robit, precum le iaste obiceiul lor, leat 7047. Pătru-vodă Rareş, den Ţara Moldovei, împresurîndu-l multe nevoi penttru vrajba ce avea cu toţi, că era neodohnit, şi bîntuia pe toţi vecinii, că leaşîi au trimis sol mare la Suliiman-împărat, pă Critcoski castelanul de Breslav, cerîndu-şi dreptate de la dînsul, pentru răotăţile ce le făcea, în ţara lui, şi zicînd să-l [285] mazîlească, sau ei îl vor goni cu sabiia. Ai ţărîi lui încă l-au fost urît, pentru multe războiae ce făcea, dentru care venea peire ţărîi; şi în taină să fie făcute jalbă la împăratul. Ci dar, umplîndu-se urechile împăratuui de acestea, au poruncit la tătari să întîre în Ţara Moldovii. Împăratul încă au purces de au trecut Dunărea; leaşîi încă s-au gătit, şi veniia mai nainte Tarnofsni, hatmanul leşăscu, după el craiul Avgost. Ci, această grămadă de nevoie văzînd, mai vîrtos că ai lui nu era cu dreptate, au lăsat toate alte socotele, şi au luat aceasta, să să ducă la ianoş, craiul leşăscu, ca să poată răpunde tatarului; şi, bătînd pă tătar, lesne s-ar fi împăcat cu turcii. Aşa socotiia Pătru-vodă, dar în deşărt i-au rămas socoteala; că măcar l-au împăcat Ianoş-craiul leşăsc, iar turcii şi tătarii l-au robit, şi ca o iarnă grea au căzut pă dînsul. Şi boiarii şi ţara văzîndu-se într-atîta nevoie, le căuta să-l urască şi să fugă de la dînsul, precum au şi făcut. Iar el, în slăbiciune aflîndu-se, s-au dat spre munte, şi pe la tîrgul Piiatra au mersu la mănăstirea Bistriţa, să să odihnească puţin; ci iată că-l împresura gonacii. Deci, singur pă un cal, au apucat muntele, pînă n-au mai avut cale de cal; ci au lăsat calul, şi, peestru, singur, nemîncat, trudi, în şase zile au nimerit la neşte păscari. .Aceia i-au dat de mîncat, şi el le-au dat galbeni, că să temea să nu-l ucigă, [286] dar, fiind oameni buni, au făcut bine cu dînsul, şi l-au schimbat den haine, şi i-au dat haine de ale lor, şi la neşte priieteni, boiari amri unguri, ducîndu-l, l-au odihnit. Acolo şi un aprod scăpat, slugă a lui, s-au împreunat, părîndu-le bine. De acolo i-au dat acei priiteni carătă cu 6 cai şi 12 voinici, catane, can alăturea, să nu-l cunoască, pînă l-au băgat în Ciceu, cetatea lui, unde era doamnă-sa Elena, cu fiii lui, Iliiaş şi Ştefan, şi fiică-sa Ruxanda. Carii, văzîndu-se unul cu altul, multă jale au avut de primejdiile ce-i împresurase; însă, întrînd în biserică, mulţămiia lui Dumnezeu, căci s-au mîntuit de evoie, şi au rămas viu de s-au mai văzut cu ai lui. Iar Suliiman, împăratul turcescu, cu oaste alui şi tătărască, au robit şi au prădat ţara, ajungînd păn’ la Suceavă. Boiarii ţărîi, cu vlădicii şi cu alt norod, strîngîndu-se la sat la Băădăuţi, s-au sfătuit să trimiţă la împăratul sol, să-şi facă pace; şi au trimis sol mare pe Trifan Cioplan. Şi, mergînd cu cărţi de la boiari şi de la ţară, în care să ruga să-i iarte, şi să le dea alt domnu, i-au iertat, şi le-au dat domnu pă Ştefan-vodă, carele l-au poroclit Lăcustă, pentru că la zilele lui au venit în ţară lăcustele, şi au făcut mare pagubă. Iar Pătru-vodă, necăjîndu-se cu multe griji în Ardeal, pentru că-i era vrăjmaşi ungurii, şi în tot chipul să nevoia să-l omoară, şi încă ai lui oameni şi cu un vlădică den cetate să sfătuise să-l [287] ucigă, şi să-l dea ungurilor – da, prinzînd veste Pătru-vodă, cu meşteşug i-au scos den cetate, şi le-au închhis porţilr. Ca acestea văzînd Părtu-vodă, au gîndit să plece capul iar la turcu. Şi doamn-săa Elena, fiind sîrbă, fată dă despot sîrbescu, cu mîna ei au scris carte la împărat Sulliman, cu imilinţă rugîndu-se să-l ierte, şi el îşi peacă capul supt sabiia lui – de va vrea să-l taie, numai să-l scoaţă den mîna ungurilor. Cartea au slobozit-o pe zăbrelile cetăţii, pă ferestre, şi o au luat o slugă a lui, sîrbu, şi o au dus în mîna împăratului turcesc. Care, citind, s-au milostivit, şi l-au iertat. În şase zile au trimis la unguri soli, şi abiia l-au lăsat; şi l-au dus la poala împăratului, şi l-au priimit bine, şi i-au dat odihnă acolo lîngă împărăţie. Doamnă-sa şi coconii rămăsese în Ardeal, dar nu avea supărare dă unguri, ca mai nainte, de frica turcilor. Întru aceste vremi, la Molvodva, fiind domnu Ştefan-vodă Lăcustă, daca au auzit că au iertat împăratul pă Pătru-vodă, şi l-au dus lîngă dînsul, mare grijă avea, fiind şi în cinste Pătruvodă de la împăratul; şi, ştiind că Pătru-vodă are avuţie multă, care o dusese mai nainte cu doană-sa la Ardeal, să temea foarte. Şi, făcîndu-se şi foamete mare, den lăcustele ce venise în Ţara Moldovii, era întristat pînă la moarte. Şi pentru acestea şi curtea toată l-au urît, şi să vorbise cu toţii, mai vîrtos aceşti boiari, Găneştii [288] şi Abureştii, care la aşternutui lui în cetatea Sucevii l-au omorît. Şi aţîţători acestui lucru au fost Mihul hatman[ul]şi Trotuşan logofătul; carii, cu alalţi, spărgînd uşa unde odihniia Ştefan-vodă cu multe rane l-au omorît, tăindu-i şi capul. Însă, nu peste multă vreme şi-au luat şi ei plata, cum veţi auzi mai nainte. . Şi, după omorîrea lui Ştefan-vodă, au rădicat domnu ace răi şi cruzi boiai pe Cornea, care au fost portar mare, şi mi nainate au fost slugă Mihuli hatmanul, şi i-au scimbat numele, de i-au zis Alixandru-vodă. Împăratul Suliiman, auzind de acele nebunii ale moldovenilor, şi de aşăzările lor, să mira ce va să fac. Pătru-vodă Rareş, încă avînd vreme ca aceia, au cerut de la împăratul domniia; făgăduindu-se că el va supunue pă toţi vrăjmaşîi lui. Şi iar i-au dat domniia, şi pă un Ibraim aga, cu inicerii şi cu oaste multă. Carii, viind pe la Brăilă, au trecut la Galaţi; iar boiarii Moldovii, prinzînd veste, au părăsit pă Alixandru-vodă şi au venit de s-au închinat lui Pătru-vodă, cerînd iertăciune de cele ce-i făcuse mai nainate; şi i-au iertat. Alixandru-vodă, rămîind cu Mihul hatmanul şi cu Trotuşan logofăt, şi Crasneş, şi Cozma, s-au gătit de război, şi au ieşît spre Galaţi înaintea lui Pătru-vodă. Acolo, la un conac aproape de Galaţi, au adeverit că şi boiarii ce sînt cu el sînt una cu cei ce s-au dus la Pătru-vodă; pre carii prinzîndu-i, dupe [289] grele munci ce le-au făcut, le-au şi tăiat tuturor capetile, de ş-au luat plata, pentru care au omorît şi ei pă stăpînul lor, pă Ştefanv-odă, în Suceavă; fără nici o vinp, cum s-au zis mai sus; şi nu numai ce au omorît pă Ştefan-vodă, şi şi lui Pătru-vodă în domnii dentîi multe necazuri i-au făcut; ci Dumnezeu plăteşte fieştecăruia după faptele lui. Pătru-vodă, luînd domniia al doilea rînd, au trimis de au adus pă doamnă-sa şi pă coconii lui de la Ardeal, şi multă bucurie au fost la împreunarea lor. Nu peste multă vreme i-au venit poruncă de la împăratul Radului-vodă den Ţara Rumînească, să meargă în Ardeal să prade, să arză avînd ajutoriu pe Cuciuc-beglerbei cu turcii. S-au bătut la Făgăraş, şi au biruit pă unguri, şi au prinsu şi pe domnul lor, anume Măilat, şi, ferecînd-u în obezi, l-au trimis la împăratul şi, ţara arzînd şi prădînd, s-au întorsu la scaunele lor. Iar după un an le-au venit altă poruncă, de au mai mersu de au prădat Ardealul, pînă în Cetatea de Baltă. Multe războaie au bătut acest Pătru-vodă, şi multe mînăstiri cua făcut: Pobrata, Rîşca, Dobrovăţul, Căprijna, la Roman Mitropoliia, Mitropoliia Sucevii, Bistriţa, în Hîrlau, în Baie. Adevărat au fost fecior lui Ştefan-vodă cel Bun, că la toate i-au semănat, şi bunătăţi multe au făcut; şi războaie multe au bătut, cum să văd în letopiseţul moldovensescu, pre amăruntul [290] scrise. Acest Pătru-vodă, văzîndu-se în slăbiciune, şi temîndu-se [că] în urmă pot să apuce alţii domniia, şi pe cuconii lui şi pe doamna pot să-i răşchire în toate părţile, de aceia au socotit şi ş-au trimis pe fie-său cel mai mare la Poartă, să să afle acolo lîngă împăratul. Iar domnul Radul-vodă Paisie, domnind ani 9 şi luni 8, l-au mazîlit împăratul şi l-au trimis surgun la Eghipet – pe ce nu să ştie, că nimeni n-au scris; şi în locul lui au pus pă Mircea-vodă. 23. DOMNIIA MIRCII-VODĂ leat 7053 După mazîliia Radului-vodă, cum s-au zis mai sus, au dat împăratul domniia Mircii-vodă; carele viind în ţară, după 2 săptămîni, lucrul cel dentîi acesta au făcut; au tăiat pă Doadă vornecul, şi pe frate-său Radul comisul, şi pă Dragul stolnic, şi pă Stroe spătar, şi pă Vintilă comis şi alţii nenumiţi, muncindu-i întîi pentru avuţie, pînă au dat ce au avut; deciia i-au omorît. Boiaruu cei ce au scăpat de moarte au fugit în Ţara Ungurească; şi, trecînd 2 ani, au strînsu oaste, ce au putut, şi au venit pă Praova, întîlnindu-se cu Mircea-vodă la sat la periş; acolo au avut război, şi au biruit Mircea-vodă, şi au perit Udrişte visteriul şi Teodosie banul; ceialalţi iar în Ţara Ungurească [291] au fugit, şi n-au zăbovit, ci iar au strînsu oaste, şi, împreună cu Radul-vodă Iliiaş, au venit în ţară; şi întîmpinîndu-se cu Mircea-vodă la sat la Măneşti, au biruit Radul-vodă Iliiaş şi pribegii, şi pre Mircea-vodă pînă la Giurgiul l-au gonit, şi mulţi oameni d-ai lui au perit. Mircea-vodă are război cu pribegii. Mircea-vodă au făcut ştire la împăratul, că după porunca lui nu-l lăsa domnii cei haini şi boiarii cei haini să-şi stăpînească ţara, ci vin de-l scot den ţară. Decii împăratul au poruncit hanului şi turcilor după margine să meargă să scoaţă pe Radul-vodă şi să aşaze iar pă Mircea-vodă. Şi aşa, viind oastea împărătească, au gonit pă Radul-vodă şi pă pribegi. Şi au rămas Mircea-vodă domnu, de au domnit toată domniia lui ani 8 pol, şi l-au mazîlit turcii, şi au pus domnu pă Pătraşco-vodă. În zilele Mircii-vodă, leat 7061, au luat turcii Lipova, Şolmuşul, Beceiul, Becichericul, Nadlacul, Sonlocul şi alte cetăţi den Ţara Ungurească. Timeşvarul încă într-aceste vremi l-au luat turcii. Pătru-vodă Rareş den Molodva, cum am zis mai sus, slăbind de bătrîneţe şi de multe ostenele, de războiaele ce au făcut, den lumea aceasta s-au petrecut; pe carele toată ţara l-au plînsu cu jale mare, pentru că era părinte tuturor milostiv, şi păstor bun turmii sale. Însă în cea după urmă s-au dus boiarii la Poarta turcească, şi, pentru dragostea lui Pătruvodă *[292], au cerut pă fie-său Iliiaş, domnu. Dar n-au semănat tătîne-său nicicum, că tată-său făcea bune, iar el rele. Au tăiat pă Vartic hatmanul în Huşi; să dăzmierda cu turci tineri, cu turcoaice tinere, pînă, în cea după urmă, u lăsat domniia frăţine-său, lui Ştefan-vodă, şi el s-au dus la Ţarigrad, de s-au turcit, la leat 7059. Ştefan-vod, feciorul lui Pătru-vodă, şăzînd la domnie, dentîi s-au arătat bun, blînd, milostiv, apoi s.au făcut mai rău decît frate-său; lua jupînesile, fetele boiarilor, de-şi bătea joc de dînsele. Ci, neputînd suferi boiarii, la Ţuţora fiind tăbărît cu corturile, noaptea i-au surpa boiarii cortul pă el, şi aşa l-au omorît; şi au rădicat domnu pă Joldea; şi vrea să ia pă Ruxanda, fata lui Pătru-vodă, sora lui Ştefan-vodă. Ci încă n-au apucat să-l cunune (că vrea să facă nunta la Suceavă), şi, megînd pă cale la Suceavă, la un sat, la Şîpote, l-au împresurat pribegii cu oaste leşască, şi cu alt domnu ce rădicase, pă Petre stolnicul, carele l-au numit Alixandru Lepuşneanul, şi prinzînd pre Joldea, ia-u tăiat nasul şi l-au călugărit, şi au luat Alexandru pă Ruxanda. 24. DOMNIIA LUI PĂTRAŞCO-VODĂ CEL UN, leat 7062 Pătraşco-vodă acesta au venit domnu de la turci, şi au domnit ţara bine, şi boiarii fără vrăjbi, fără morţi, fără [293] prăzi, precum tutror place; pentru aceia şi „bun“ l-au numit, pentr bunătăţile lui ce avea. Deci, trecînd trei ani den domniia lui, au strînsu oştile lui toate, şi s-au dus în Ţara Ungurească, şi de acolo au trimis pă Socolo vornecul, şi pe alţi boiari de cinste în Ţara Leşască, la Ezavela-crăiasa, şi la fie-său Ianoş-crai, de i-au adus în Ardeal, şi l-au aşăzat la crăie, în cetatea Clujului, şi iar s-au întorsu în ţară cu toată oastea şi boierimea. Însă nu semnează letopiseţul, de ce pricină, şi cu a cui poruncă, şi cu a cui putere au făcut el aceasta, de au pus crai în Ardeal, neavînd nici un război cu nimeni. Bag seamă că tot cu a turcului poruncă va fi fost, iar nu într-alt chip, p entru că [să] vede mai îndărăt, unde au luat turcii Buda de la mîna lor, pentru o mulţămită le-au făcut acest bine, de le-au dat Ardealul; iar, cum să vede, ardelenii, precum sînt den fire ficleni vor fi vrut să să supuie, ci-l vor fi gonit în Ţara Leşască, de unde [era] mumă-sa Ezavela, şi turcii, nepriimind să să facă ceva peste porunca lor, poate-fi că au poruncit lui Pătraşco-vodă să emargă cu oştile în Ardeal şi fără voia ardelenilor, să chieme pe Ezavela-crăiasa cu fie-său, să-i aşaze la crăie, dupre cum au şi făcut. În letopiseţul moldovenescu, să găsi scris că cu porunca împărătească au mersu domnii amîndoi, ai amîndurora ţărîle, Pătraşco al muntenilor, şi şi Alixandru Lăpuşneanul al moldovenilor, [294] de au şăzut la crăie pă Ianoş-craiu; şi de atunci s-au supus ungurii a da turcilor haraci. Întru această vreme, au luat turcii Ghiula, cetatea ungurească, şi alte multe cetăţi du penprejur; deci, duă ce s-au umplut 4 ani ai domniei lui, ca un om au murit şi Pătraşco-vodă, şi l-au îngropat în biserica domnească, la scaunul lui; iar după el au venit iar Mircea-vodă. 25. DOMNIIA MIRCII-VODĂ, leat 7066 Iar au venit Mircea-vodă domnu de la Poarta turcească, pentru a căruia venire auzind boiarii, cei mai mulţi au fugit în Ţara Ungurească, anume cel mai mare: Stănilă vornic, cu alţi boiari şi cu toată curtea. Deci, văzînd Mircea-vodă că au fugit atîţiua boiari, au trimis de i-au chemat cu jurămînt, că nu le va face nimic rău. Ei, încredinţîndu-se în cuvîntul lui, au venit cu toţii de i s-au închinat. Iar, cînd au fost la martie 3, au chemat boiarii, vlădicii, episcopii, egumenii, cu cuvînt ca acela, că are să să sfătuiască de neşte trebi ale ţărîi şi ale domniei. Care strîngîndu-se toţi, aşa cum s-au zis mai sus, Mircea-vodă învăţase beşliii şi turcii, car-i avea cu dînsul, să fie gata şi, în ce ceas le va porunci să fie gata a face năvală, să taie pă boiari şi pă călugări; şi aşa au făcut. În vreme ce au văzut că s-au strînsu [295] chemaţi, au dat poruncă şi au întrat cu sabiile într-înşîi, ca neşte lupi în neşte oi, de i-au omorît pă toţi cîţi s-au întîmplat acii. Ceilalţi boiari, care n-au fost acii, şi au auzit de peirea aceloralalţi, cu toţii au fugit iar în Ţara Ungurească. Mircea-vodă, domnind într-acest rînd 2 ani, au murit, şi l-au îngropat în biserica domnească în Bucureşti; şi au rămas doamnă-sa Mircioaie cu fie-său Pătr-vodă, în scaun, trimiţînd la turcu de cerea scaunul tătîne-său Mircii-vodă. Iar boiarii pribegi, auzind că au murit Mircea-vodă, au strîns cîtăva oaste, şi au venit peste munte. Boiarii Mircii-vodă încă ş-au strînsu oştile, şi le-au ieşît înainte la sat la Romîneşti; acolo, avînd război, au biruit pribegii, şi au fugit boiarii Mircii-vodă, cu doamnă-sa Mircioaie, şi cu fie-său Pătru-vodă, peste Dunăre; şi iar s-au întorsu boiarii Mircioaii cu oşi îndărăt, şi s-au întîmplinat cu pribegii la Şărpăteşti şi, bătîndu-se, au biruit pă pribegi. Acolo au perit Badea clucer, şi alţi boiari de ai pribegilor; şi au venit doamna Chiiajna cu fii-său Pătru-vodă în scaun, în Bucureşti. Deci n-au trecut vreme multă, cu au venit alţi pribegi, pe apa Oltului, anume Stanciul Bengăi, Matei al Margăi, Radul logofăt, Vîlcan, şi alţii cu ei, cărora le-au şi ieşît Pătru-vodă la Boiani şi, avînd Pătru-vodă mulţi turci cu el, bătîndu-se oştile, au biruit pe pribegi, şi s-au întorsu domnu la [296] scaun. Şi numaidecît au sosit Stepan vel-portar de la Poartă, cu steag de domnie, să fie domnu în locul tătîne-său, şi au mai mărit haraciul la împărăţiie den cît au fost legat mai dănainte; şi au domnit ani 8, şi l-au mazîlit turcii, şi s-au dus la Ţarigrad, şi în locul lui au pus pă frate-său Alexandru. În zilele acestea, la Moldova fiind domnu Alixandru Lăpuşneanul s-au fost rădicat un domnu, care-i zic Despot-vodă eriticul, şi, cu ajutoriul lui Albert nalschi, voievoda Sinavschi, şi cu cazaci au venit fără veste asupra lui Alixandru-vodă. Carele, degrab strîngînd cîtă oaste au putut, le-au ieşît înainte la un sat Verbiia, la Jîjîia, şi, lovindu-se oştile, au biruit Despot-vodă, şi Alixandru au fugit. Luîndu-şi doamna, s-au dus la Huşi, trimeţînd la turci, la tătari, să-i dea ajutor; dar nu i-au dat într-acea dată. Despot-vodă s-au dus la Suceavă, la scaun; după aceia au venit la Iaşi; chiemînd toţi vlădicii, i-au citit molitvă de domnie, puindu-i nume Ion-vodă. Carele, fiind amăgitor bun, pe toţi boiarii i-au amăgit cu mari făgăduiele, şi pe altă ţară cu milă. Şi, văzîndu-l aşa cu cuvinte bune, şi om cu multe limbi învăţat, crezurp şi-l primiră, şi cărţi la împăratul turcescu au scris, rugîndu-se pentru dînsul, să-l puie lor domnu; şi au şi făcut, că i-au trimis steag şi cărţi dă domnie; [297] decii, s-au dus vesel la Suceavă. Ci n-au trecut multă vreme, ci i s-au ivit eresul şi răotatea, că bisericile jăfuia, pe ai bisericii îi necinstiia, boiarii şi ţara prăda, cît l-au urît şi să mira ce vor face; ci au făcut boiarii sfat cu vlădicii, pe taină, cu jurămînt, fiindu-le cap Tomşa hatman, ca să facă orice mijloc ar putea găsi, să să mîntuiască dă el; şi au trimis în taină la Viţnoeţchi în Ţara Leaşască, rugîndu-l să vie să scoaţă pe Despot, şi să fie el domnu. Care, încredinţîndu[-se] cuvintelor lor, şi bucurînsu-se de domnie, s-au rădicat cu oştile sale, şi veniia. iar boiarii, vrînd să facă ficleşug în mijlocul acestor turburări, au scos veste cătră domnu-său că întră tătarîi în ţară, ci să dea oastea pă mîna Romşîi, să meargă asupra tătarîlor. Care Despot, netemîndu-se de ficleşug, toate oştile cele bune le-au dat Tomşîi. Tomşa, ieşînd la cîmpie, au jurat toate oştile ca să ţie în dreptate cu dînsul, şi ce le va zice el să asculte; deci nu s-au dus tătari (că nu era nicăiri), ci s-au dus spre Viţnoveţchi; careşe, aşteptînd cu bucurie să vie boiarii ţărîi şi oştile să să închine lui, după făgăduinţa ce făgăduise, iar nu cu război – ficleanul Tomşa, gata mergînd, şi poruncind oştilor lui să dea război îndată ce să vor împreuna, au şi făcut. Că, în ceas ce s-au împreunat, cu căzut asupra leaşîlor, carii nefiind gata, i-au tăiat, i-au răsipit, i-au prinsu, şi au prinsu şi pre Viţnoveţchi, pre carele l-au [298] trimis la împăratul turcul, gîndind cu această bărbăţie să-şi facă ispravă de domnie; care o poftiia în inema lui. Dînd dar ştire Tomşa boiarilor ce era lîngă Despot-vodă de ce au isprăvit, şi zicîndu-le să lase toţi pă Despot, şi să vie la dînsul, au şi făcut. Carii, împreunîndu-se, s-au dus la Suceavă, cu toate oştile. Despot nemaiavînd alte oşti, fără numai puţintea pedestrime, s-au închis în cetate; dar şi acei den cetate, văzînd atîta turburare, să sfătuia să dea pă Despot afară. El, auzind şi socotind că, daca va ieşî singur, de voie, să vor milostivi de nu-i vor face rău, şi aşa au ieşît la boiari şi la oşti, de s-au închinat; dar crudul Tomşa, îndată ce l-au văzut, mustrîndu-l oarece, cu buzduganul l-au lovit în cap; după el ceilalţi cu multe rane l-au omorît; şi au rădicat pă Tomşa domnu. Dar scurtă bucurie; că, între turburatele acestea vremi ce avea moldovenii, auzindu-se la împăratul nebuniile lor, iar au dat domniia lui Alixandru-vodă Lepuşneanul, şi ajutor turci şi tătari; şi au venit de au luat iar scaunul, că Tomşa n-au cuteza să stea împotriva puterii împărăteti, ci s-u dus în Ţara Leşască, la Liov, cu al lui, adecă Moţoc vornic, Veveriţă postelnic, Spanţog spătar – fiind domniia lui 5 săptămîni. După ce s-au aşăzat Alixandru-vodă al doilea rînd la domnie în scaun, au trimis de ş-au adus domană-sa şi coconii den Ţara Muntenească, că acolo [299] o aşăzase într-acele turburări dă oaste. Iar împăratul turcesc, auzind de acei ficleni şi turbuători de ţară, căp au fugit în Ţara Leşască, au scris carte şi au trimis sol de i-au cerut să-i dea, ca pe neşte ficleni. Deci craiul leşăscu, pentru voia împăratului turcescu, şi pentru moartea lui Viţnoveţchi ce-i făcuse Tomşa, au trimis şi li-au tăiat capetele tuturor. Acest sfîrşit au dat Tomşa cu ai lui. Alixandru-vodă, daca s-au aşăzat la domnie, curăţindu-se de vrăjmaşii cei de ţară, vrea să să curăţească şi de cei den casă. Deci într-o zi au învăţat pă slujitorii lui cei striini, cum vor întra boiarii în curte, să le închiză porţile şi să-i taie; şi aşa a făcut. Că chemînd Alixandru-vodă pă boiari, într-o zi, la curte, ei au mersu fără nici o grijă, gîndind că-i chiamă la vreo treabă a domniei sau a ţărîi. Slujitori au închis porţile, şi au început a-i tăia; şi aşa au perit 47 de boiari, afară den slugi. Deci, Alixandr-ovdă, după aceasta, au pus de au spart toate cetăţile den Ţara Moldovii, după cum să făgăduise cătră turci, că cu această socoteală gîndea turcii că vor potoli gîlcevile den Ţara Moldovii; numai au lăsat cetatea Hotinului, pentru paza despre leaşi. Întru aceste vremi, iar s-au mai rădicat un domnişor, anume Ştefan, den Ţara Ungurească; care adunînd păstroti şi altă adunătură, au pogorît pînă den sus de Cetatea Neamţului. Acolo întîmpinîndu-l oastea lui Alixandru-vodă *[300], i-au bătut şi, pă cîţi au prinsu le-au tăiat nasurile şi urechile; iar el au scăpat pedestru. Întru aceste vremi, ducîndu-se sultan Suliiman, împărat turcescu, la cetatea Seghedinului, să o bată, acolo supt cetate s-au războlit şi au murit. Iar Mehmet-paşa viziriul n-au spus oştilor că au murit; ci tot s-au bătut pînă au luat cetatea; şi au trimis olăcari la fie-său sultan Selim, că era în Magnisiia, de l-au adus la tabără, şi l-au pus împărat. Şi s-au întorsu îndăăt la Ţarigrad, ducînd şi trupul tătîne-său; îngropîndu-l la mecetul carele l-au făcut el; carele îl numescu turcii Suliimani; şi au împărăţit sultan Suliiman ani 47. 24. DOMNIIA LUI ALIXANDRU-VODĂ, FECIROUL MIRCII-VODĂ, leat 7076. După ce s-au mazîlit Pătru-vodă, fecior Mircii-vodă, au trimis împăratul domnu pă Alixandru-vodă, fratele lui Pătru-vodă. Deci, auzind boiarii pribegi den Ţara Ungureascî că au venit Alixandru-vodă domnu şi s-au mazîlit Pătru-vodă, au purces cu toţii de au venit în ţară, şi s-au închinat lui Alixandru-vodă. Deci, trecînd doao luni, Alixandru-vodă au început a tăia mulţi boiari, anume: Radul logofăt den Drăgoeşti, şi Mihnea den Bădeni, feciorul lui udrişte vistet şi Tudor de la Bucov, şi Vladul Caplii, şi Pătraşco, şi Calotă, şi Stan fecior Drăguleţului, [301]şi Radul stolnec den Boldeşti, şi Radul lui Socol vornic, şi pre alţii. Şi au făcut Alixandru-vodă den jos de Bucureşti o mănăstire, hramul Sfînta Troiţă; care nepotă-său Radul-vodă, mai în urmă o au stricat den temelie şi o au făcut mănăstire mare precum să vede. Iar în Moldova Alixandru-vodă Lepuşneanul, den Ţara Modovii, războlindu-se şi vlădicii, şi i-au poftit în urma lui puie pă Bogdan, şi pă dînsul, de va vedea că va să moară, să-l călugărească. Deci ei, văzîndu-l că să află la mare slăbiciune, l-au călugărit. Apoi el, mai întorcîndu-se ceva den boală, i-au părut rău căci l-au călugărit, şi au zis; că, de să va scula, ştie el ce le va face. Decii, doamnă-sa au făut sfat cu ceialalţi, cu toţii, că, de va să scula, va face mari răotăţi; ci l-au otrăvit, şi au murit. Fiie-său Bogdan, rămîind la domnie, şi nepăzind obiceiurile ce sînt ale domniei şi ale ţărîi, ci umblînd întru poftele tinereţilor, boiarii l-au pîrît la împărăţie, şi l-au mazîlit. Şi au trimis la Rodos dă au adus pă Ion-vodă de l-au făcut domnu, şi au plecat spre ţară. Iar Bogdan-vodă, trimiţînd spre Ţara Leşască, la prietenii şi cuscrii lui (că şi el vrea să ia fată de leaf mare, pentru care pricină zic că mai mult de aceasta l-a mazîlit împăratul, căci să încuscrise cu leaşîi), să-i dea oşti împotriva lui Ian-vodă, şi i-au dat; dar au zăbovit, că, pînă au venit oaste leşască, iar Ion-vodă au grăbit de au venit la Iaşi, şi au şăzut în scaun. Iar Bogdan-vodă, nefiind gata, au fugit la Hotin, şi acolo, viindu-i cîtăva oaste, au mesu spre Iaşi, pînă la Ştefăneşti, cu oastea ce-i venise de la cumnaţii lui, de la Ponetovschii, şi de la Zbăroschii, şi de a Carlo, care vrea să-i fie socru – fiind cap oştilor Mileschii hatmanul şi Sinavschii, voievodul Ruschii. Deci apropiindu-se oştile, şi văzînd leaşîi mulţimea turcilor şi a tătarîlor n-au cutezat să să lovească, ci s-au tras cătră ţara lor. Iar Bogdan-vodă, viindu-i boală de ochi, au lăsat toate şi s-au dus la Moscu; şi acolo au murit. Deci Ion-vodă, rămîind în scaun, zic că mari şi multe răotăţi au făcut vărsări de sînge, jafuri de faţă, de ţară şi de biserici, şi den zi în zi să munciia şi să nevoia de găsea munci noao, de muncea pă supuşîi lui pentru avuţie. Au băgat în foc de viu pă vlădica Ghiorghie, pentru avuţiia mitropolitului Teofan, şi au îngropat de vii pă Veveriţă, şi pă popa Cozma, şi pă Molodeţ călugărul – tot pentru jafuri. Aceste răotăţi auzind împăratul şi curtea împărătească, au dat domniia lui Pătraşco-vodă, fecior Mircii-vodă, care au fost şi în Ţara Rumînească domnu mai nainte; şi au mazîlit pă Ion-vodă. [303] Pătru-vodă, purcezînd cătră Moldova cu oaste turcească, au scris frăţine-său lui Alixandru-vodă, den Ţara Muntenească, de i-au ieşît înainte la Brăila; şi de acolo s-au tras spre Molodova, şi la sat la Săpăţeni s-au ospătat fraţii amîndoi. Iar Ion-vodă, cu boiarii lui, vrînd să facă un vicleşug ascunsu, şi să nu lase pă Pătru-vodă să între în ţară, au trimis pă o seamă dă boiari cu toată oastea, ca cum ar vrea să să închine lui Pătru-vodă; iar într-ascuns le-au fost sfatul să lovească pă Pătreu-vodă, şi să-l gonească; şi aşa au făcut. Că, apropiindu-se moldovenii, Pătru-vodă îi aştepta cu bucurie ca să să închine, după cum auzise; iar ei, îndată ce s-au apropiiat, au început război. Pătru-vodă, fără veste lucrul acesta văzîndu-l, cum au putut au scăpat la Brăilă, şi frate-său la oraş la Floci. Iar Ion-vodă şi cu modlovenii au trimis în Ţara Rumînească pe Vintilă vornecul, care au fost pribeag la moldoveni, cu mulţi lotri, ca să fie domnu. Iar Alixandru-vodă au trimis înainte pre Dragomir vornec şi Mitrea comis, Bratul păharnic şi Ion Pîrcălab, cu oaste la Bucureşti la Vintilă-vodă, să-l lovească; şi, mergînd la Bucureşti, i-au lovit, şi atunci au perit Vintilă-vodă şi lotrii aceia, fiind Vintilă-vodă în scaun 4 zile. Iar Pătru-vodă, dînd ştire la împăratul de neîngăduinţa lui Ion-vodă şi a boiarilor, au trimis împăratul multe oşti turceşti şi tătărăşti asupra Ţărîi [304] Moldovei, denpreună cu Pătru-vodă, ca să scoaţă pă Ion-vodă. Dar, măcar că să laudă moldovenii de scriu cum că dă 4 ori au mai bătut Ion-vodă pă turci cu moldovenii şi au arsu Tighina, şi Cetatea Albă, şi Bugeacul, ci noi acelea nu le ştim; numai grăim sfîrşitul lui Ion-vodă, cum au fost; că rămîind Ion-vodă, cu puţintea oaste, şi văzînd nevoia, s-au închis cu şanţu; iar turcii, bătîndu-l de afară cu tunuri, el n-au avut alt ce să facă, ci au mersu la turci, de s-au închinat; iar turcii l-au legat de 2 cămile şi l-au dat pen tabără, şi au murit; cu acest fel de moarte au murit Ion-vodă. Zic cum că ar fi zis el, cînd îl lega dă cămile: „Caută dă vezi cîte morţi de groaznice ce am făcut şi eu, iar această moarte n-am ştiut să o fac în Moldova“. Deci, Pătru-vodă au mersu în ţară dă s-au aşăzat la domnie. Întru aceşti ani ai domniei lui Alixandru-vodă, sultan Selim, feciorul lui sultan Suliiman, puindu-se la împărăţie în locul tătîne-său, precum s-au zis mai sus, după trei ai împărăţiei lui, leat 7079, iar au făcut vrajbă cu vineţenii, şi au făcut 300 de cătărgi, şi au trimis patru paşi la Rodos, la Finica, la Chipro, la onele dă Sare, la Lefcosiia, şi alte cetăţi, de le-au luat, arzînd, tăind, robind; care mare jale şi plîngere era într-înşii de atîta nevoie ce-i împresurade; că, cu ce au perit şi cu ce au robit, au socotit vineţenii că vor fi fost 40.000 de suflete. [305] Întru aceste vremi, au murit Ianoş, craiul ungurescu, şi s-aupus în locul lui Batăr Iştfan, iar, după un an al crăiei lui, l-au chemat leaşîi de l-au făcut crai în Ţara Leşască, şi în locu-i au rămas crai Batăr Criştov, [frate-său] Întru aceste vremi, au murit sultan Selim, şi au rămas la împărăţie fie-său sultan Amurat. Alixandru-vodă den Ţara Rumînească încă au murit; domnind, toată domniia lui, ani nouă. 27. DOMNIIA MIHNII-VODĂ, FECIOR LUI ALIXANDRU-VODĂ, leat 7085 . După ce au rămas Mihnea-vodă la domnie, în urma tătîne-său, au trimis pă Mitrea vister la Poartă de i-au adus steag de domnie. Iar boiarii [den] Meh[e]dinţi au rădicat un domn, ce i-au zis Radul Popa, şi au făcut război cu Mihnea-vodă la Craiova, şi au fost izbînda Mihnii-vodă. Şi au făcut o mănăstire ce-i zic Tutana. În zilele acestui domnu, fiind împărat sultan Amurat, au făcut războiu cu pesii, ce le zic „agemi“, şi i-au bătut, şi au prinsu şi pe feciorul împăratului persul, şi l-au adus la Ţarigrad, luîndu-i multe cetăţi şi oraşă; după aceia iar au făcut pace cu persii. Acest împărat şi o biserică mare au luat-o, ce-i zicea Pan Macariston, de au făcut-o mecet, şi, Dumnezeu nerăbdînd acel fărădelege lucru s-au [306] îndrăcit împăratul şi viziriul care fusese îndemnători, şi, sculîndu-se inicerii asupra lui, l-au omorît. Pătru-vodă den Ţara Moldovii, precum i-au fost norocul de gîlcevi, iatp că să ivi în Ţara Căzăcească un Ivan Potcoavă (aşa l-au poroclit pentru căci frîngea potcoavele), carele să făcea pă sine fecior dă domnu şi fratele lui Ion-vodă, şi între cazaci umbla cu multe amăgituri, rugîndu-se ca să-l aducă în domnie; şi au fost făcut şi cărţi ficlene, ca cum ar fi fost despre boiarii şi curtenii Ţărîi Moldoveneşti cu multe peceţi; întru care scriia că-l poftescu să le fie el domnu; şi cu acelea au mersu la cneaz Costandin, carele era voivod Cheivschii, şi la starostea de Bar, cerînd oaste să-l ducă la Moldova; dar nu i-au dat fără ştirea craiului. deci, văzînd Potcoavă că nu i să dă oaste de la aceşti boiari, s-au însoţit cu un Copileţchi, carele avea mare cunoştinţă între cazaci, şi cu acela au strînsu ca la 330 de oameni, şi cu aceştea au întrat în ţară. Iar Pătru-vodă, au zind, s-au gătit, şi le-au ieşît înainte. dar ei, văzîndu-şi slăbiciunea lor, că nu vor putea face nimic, n-au cutezat să să bată cu Pătru-vodă, ci au prădat ce au putut, şi s-au întorsu îndărăt, pentru ca să să gătească mai bine. De acestea Pătru-vodă au făcut ştire starostii de Halici, care era să meargă la turcii, pentru aşăzarea păcii, scriindu-i că să scrie craiului să prinză pă Potcoavă, şi să să aşaze lucrurile; că, de nu-l vor [307] prinde, pace cu turcu nu vor putea face; şi au trimis la craiul. Şi craiul au poruncit hatmanilor să prinză pă Potcoavă, dar nu l-au putut prinde, că el, după ce venise den Moldovam au sîrguit de au strînsu oaste mai multă; şi au mersu la Pătru-vodă, şi l-au bătut pă Pătru-vodă, şi au fugit în Ţara Rumînească. Iar Potcoavă s-au dus la Iaşi, de au apucat scaunul cu cazacii. Iar Pătru-vodă, dînd ştire împărăţiei cum că s-au rădicat cazacii asupra lui, împăratul au poruncit la dobrogeni şi la rumîni, să meargă într-ajutor lui Pătru-vodă, şi au mersu; şi ieşîndu-le Potcoavă la Docolina înainte, s-au lovit cu Pătru-vodă, şi au fost izbînda lui Potcoavă, şi s-au întorsu Potcoavă la scaun. Deci lui Pătru-vodă i-au venit oaste den Ţara Ungurească, şi cu ce mai avea pe lîngă dînsul, s-au gătit; care, văzînd Potcoavă că nu va putea trăi, au lăsat scaunul şi au fugit; şi l-au prins hatmanul de la Nemirova, şi, trimiţîndu-l la craiul, i-au tăiat craiul capul; iar Pătru-vodă au rămas de scaun. De aceasta nu să mîntuise bine Pătru-vodă, ci i-au venit veste să cazacii s-au rădicat cu un domnu Alixandru, fratele lui Potcoavă. Iar Pătru-vodă s-au dat îndărăt, de s-au gătit cu muntenii, cu tătari, cu turci [şi unguri]. Iar Alixandru, luînd scaunul, şi o lună şăzînd la domnie, Pătru-vodă au mesu de l-au încungiurat cu oştile la Iaşi; pre carele bătîndu-l, l-au prinsu şi pă dînsul, şi pă [307] boieri, şi i-au omorît. Dupre acestea încă au mai venit dă 2 ori cazacii cu neşte domnişori; ci n-au isprăvit nimic, că i-au înecat pă toţi în Nistru. Întru aceste vremi au mesu Zborovschi la Daşova, dă o au arsu, şi au luat mulţi turci şi turcoaice. Făcut-au Pătru-vodă şi o mănăstire, care să chiamă Galata, lîngă Iaşi; şi l-au mazîlit turci, şi l-au trimis surgun la Halep şi în locul lui au pus pă Iancul-vodă, care au fost de neamul lui sas, şi legea lui de luteran. Acesta luînd domniia, multe răotăţi au făcut. Care văzînd moldovenii, lăpuşnenii s-au rădicat asupra lui, puindu-şi domnu pă un Ion Lungul; şi s-au bătut cu Iancul-vodă la Buluta, şi au pierdut lăpuşnenii războiul, şi Ion Lungul s-au înecat în Prut. Iar boiarii văzînd că nu pot mîntui dă dînsul cu război, au pribegit unii la munteni, alţii în Ţara Leşască, alţii la turci; boiarii anume: vlădica Ghiorghie, împreună cu Movileştii: Erimiia vornic, cu frate-său Simeon paharnic, şi Balica ahatman şi alţii; carii, dînd jalbă la împăratul de răotăţile Iancului-vodă, că să culca cu jupînesile şi cu fetele boiarilor, au dat domniia iar lui Pătru-vodă. Iar Iancul-vodă au fugit în Ţara Leşască, ci l-au luat Iazlovezschii şi l-au dus la Liov, şi den porunca craiului i-au tăiat capul şi i-au luat avuţii; şi numai au lăsat doamnii şi coconilor cît le-ar fi de hrană. [309] În vremile acestea au murit şi Batăr Criştov, craiul Ardealului, şi în locul lui s-au pus Batăr Jîcmon. Pă Mihnea-vodă încă l-au mazîlit turcii şi l-au dus la Ţarigrad. Şi în locul lui au pus pă Pătru-vodă Cercel. Au domnit Mihnea-vodă 6 ani. 28. DOMNIIA LUI PĂTRU-VODĂ CERCEL, leat 7092 După ce au mazîlit turcii pe Mihnea-vodă, au dat domniia lui Pătru-vodă Cercel, [care au venit] în scaun. Au făcut un bine, că au făcut biserica cea mare den curtea domnească; iar au făcut şi rău mai mult, că au omorît pă Dobromir banul, şi pă Mihăilă vornec, şi pă Gonţea păhar[nic], şi au pus birul foarte mare, şi au scos în ţară goştină dă oi. Deci, trecînd doi ani den domniia lui, i-au venit mazîlie de la Poartă. Pătru-vodă mazîlit fuge în Adeal. Iar el au trecut muntele, cu tot ce au avut; şi iar au venit Mihnea-vodă domn. Întru aceste vremi, frîncii au aflat calindariul cel vechiu, care umbla mai de demult – şi umblăm şi noi acum. 29. DOMNIIA MIHNII-VODĂ A DOAO, leat 7094 După ce au fugit Pătru-vodă cercel, au venit al doilea rînd, iar Mihnea-vodă; şi au mai adaos în ţară bir, [310] ce i-au zis „năpaste“, şi au pus peste roşîi un bir foarte mare, şi peste megiiaşi găleată dă pîine, şi dijmă; den 5 stupi un stup; şi au mai tăiat pă Stanciul logofăt. Pătru-vodă viind la Moldova domnu, cu toţii l-au aşteptat cu bucurie, şi boiarii pribegi încă au venit, şi i-au boierit pă toţi cu boieriile lor. Iar cazacii, cum sînt ei neodihniţi, iar s-au rădicat o seamă, de au mai venit asupra lui Pătru-vodă; iar Pătru-vodă, strîngîndu-şi oastea, s-au dus de i-au încungiurat, iar ei de nevoie le-au căutat a să închina; ci Pătru-vodă au ales care au fost mai dă treabă, şi i-au luat cu el, iar pă ceilalţi i-au lăsat de s-au dus îndărăt. Întru aceste vremi, s-au împreunat Mihnea-vodă, domnul rumînescu, cu unchis-ău Pătru-vodă, domnul Moldovei, la sat la Munteni, pă Prut, şi s-au ospătat, şi şi-au însurat un nepot al lor, anume Vlad-vodă. Decii, iar s-au întorsu domnii pe la scaunele lor. Deci Mihnea-vodă, plinind în domniia de a doao 5 ani, l-au mazîlit turcii, şi, ducîndu-l la Ţarigrad, s-au turcit şi el, şi un copil al lui mai mare, iar un copil mai mic, anume Radul (care mai pă urmă şi domnu au fost), l-au ascunsu mumă-sa şi l-au trimis la Svetagora, la mănăstirea Iverilor, şi de acolo călugării l-au trimis la Vineţiia, şi au învăţat carte grecească şi letinească; şi, în urma Mihnii-vodă, au venit domnu Ştefan-vodă Surdul. [311] În zilele acestea, şi Bator Iştvan, craiul leşăscu, au murit; carele au fost de neam ungur. Şi s-au făcut un cutremur mare în Ţara Ungurească, cît şi clopotele Braşovului singure să trăgea, şi multe case s-au prăpădit. Întru aceşti ani, şi tătarii –au supus turcior, fiind Amurat-împărat, pentru această pricină, că avea legătură cu leaşîi să le dea dar, ca să nu le jăfuiască ţara, şi să fie ca neşte supuşi leaşîlor; care dar certîndu-l tătarîi, craiul şi ţara n-au vrut să le dea; ci, mîniindu-se de aceasta, s-au supus turcilor, şi aşa să află pînă acum. Un istoric leşăscu spune de aceasta, cu nu ştim fi-va de credinţă au nu. 30. DOMNIIA LUI ŞTEFAN-VODĂ SURDUL, leat 7099 După mazîliia Mihnii-vodă, au trimis împăratul pe Ştefan-vodă, ce i-au zis Surdul, şi, într-un an al domniei lui, nu să ştie ce au fost. În vremile acesti Ştefan-vodă den Ţara Rumînească, iar lui Pătru-vodă den Ţara Moldovei, viindu-i de la împărăţie poruncă să dea o sumă de bani mare, el n-au vrut să dea, să facă obicei (măcar că boiarii moldoveni, pentru dragostea lui, poftiia să dea, dar el n-au priimit), ci au zis: decît va lua blestemul ţărîi, mai bine să va lipsi den domnie. Şi au lăsat domniia, şi s-au dus în Ţara Leşască, apoi în Ţara Nemţească, petrecîndu-l boiarii *[312] pîn’ la Ţara Leşască; şi apoi s-au întorsu înărăt. Şi sultan Amurat au pus în locul lui pă Aron-vodă. Pre acest Pătru-vodă îl mărturisescu moldovenii, într-un letopiseţ al lor, cum că nici au avut, nici că vor avea domnu bun, şi blînd, şi milostiv şi ca un tată tuturor. 31. DOMNIIA LUI ALIXANDRU-VODĂ, leat 7100 După ce au mazîlit împăratul pă Ştefan-vodă Surdul, au dat domniia lui Alixandru-vodă, şi au domnit un an; şi într-acest an al domniei lui, nu să ştie ce au fost, şi l-au mazîlit împăratil şi pe el. Iar întru aceste vremi Amurat, împăratul turcescu, văzînd pre creştini între dînşii bătîndu-se şi neunindu-se, au rădicat război asupra lui Rodolfu, împăratul nemţescu, şi, scriind la Hasan-paşa de la Bosna, şi cu alţii făcîndu-se ca la 40.000; au întrat la Horvaci, şi Vihaci cetatea de scaun, o au luat, şi oştile dentr-însa le-au slobozit cu pace. După aceia, la sloveni s-au dus, fiind ban Toma Erdeud, carele, avînd oaste puţină, au pierdut şi el războiul, şi numai cu călărimea au fugit, luîndu-i tunurile, şi alte gătiri toate de oaste. . Decii, la Petrevarodin şi la altele, carele sînt în marginea Savii, toate le-au luat, şi multe [313] vărsări de sînge au făcut în creştini atuncea turcii; numai ce au scăpat o mănăstire ce o păzea Neculae Micarăuş ungurul. Iar Osecul, carele este lesne trecătoare cătră Stiriia, şi cătră Carintiia şi cătră Carneola, cu multă osteneală s-au nevoit Hasan-paşa acesta; dar s-au întorsu ruşînat, că, fiind viteji cei denlăuntru, nu o au putut lua. 32. DOMNIIA LUI MIHAI-VODĂ, leat 7101 Acest Mihai-vodă, după ce au luat domniia, s-au numit că iaste fecior lui Pătraşco-vodă, iar cu adevărat nu să ştie; că nici un istoric de ai noştri (sau striin) nu adeverează cine iaste, şi cum au luat domniia; fără cît den auz unul de la altul aşa dovedim: că mumă-sa au fost de la oraş de la Floci; care, fiind vădăvă şi frumoasă şi nemerind un gelep, om mare şi bogat, den Poarta împărătească, şi în casa ei zăbovindu-se cîtăva vreme, zic că au umblat cu acea fămeie, şi au îngreoat-o, şi vrînd să să ducă gelepul, i-au dat un inel şi 100 de glabeni dă aur, şi au zis fămeii, de va face fecior, viind de vîrstă, să să ducă la dînsul, unde-l a găsi, şi după inel îl va cunoaşte că-i este fecior. Şi, născînd făt, trecînd vreme multă, şi făcîndu-se om dă vîrstă şi de treabă, lipindu-se pe lîngă boiari, şi pe lîngă domni, au ajunsu pîn’ la acea boierie, de l-au [314] făcut ispravnic în locul banului de la Craiova, nefiind ban, că nu vrea să puie domnii ban, pentru că de multe ori să scorniia gîlcevuri asupra domniei de acolo. Deci, fiind el la Craiova (în ce chip nu să ştie), i s-au scornit nume cum că iaste fecior dă domnu. [Care auzind domnul] dentru acea vreme, au trimis cu urgie şi l-au adus la Bucureşti, şi, trecînd pă lîngă Biserica Albă pe vremea liturghiei [s-au rugat armaşilor să-l lase să asculte sfînta liturghie], şi, lăsîndu-l, au întrat în biserică, şi rugîndu-se, s-au făgăduit lui sfetii Nicolae, fiind hramul, că, de-l va mîntuit, să-i facă mănăstire în numele lui, păcum au şi făcut. Că, ducîndu-l la domnu, şi tăgăduind de năpaste, au jurat cu 12 boiari că nu iaste fecior dă domnu, şi au scăpat. Dentru care nevoie scăpînd i speriindu-se, au fugit la Partă, şi găsind pă tată-său acolo, fiind om mare al Porţii, i-au scos domniia în ţară, sau cum zic alţii, că fiind capichehaia un Iane, care i-au fost rudă lui, avînd voie de la Poartă, i-au scos domniia o au luat. Şi, luînd domniia, mari vrednicii au făcut, mai vîrtos cu vitejiile, de au supus turcii, ungurii, moldovenii, de era şi iaste mirare, precum istoriia mai nainte mirare, precum istoriia mai nainte va arăta. Şi mănăstirea încă o au făcut, care să vede, şi să numeşte Mihai-vodă, precum s-au făgăduit în nevoia lui. [315] Luînd dar domniia de la turci, şi şăzînd în scaun cîtăva vreme, vedea avăniile turcilor şi a boierilor şi necinste domniei şi răotăţile ce să făcea săracilor, care nu putea să le rabde. Ci, sfătuindu-se cu boiarii şi cu ţara, au socotit să rădice sabie asupra turcilor. Întîi, unindu-se cu Batăr Jîcmon, craiul Ardealului, şi cu Aron-vodă, domnul Moldovei, jurînd unul altuia să să ajutoreze unul cu altul la orice nevoie le-ar veni. Şi pentru că vedea turcul învrăjbit cu neamţul şi cu ungurul, de care, rădicînd el împreună cu aceia sabie asupra turcului, mai lesne şi de folos îi va fi – ci dar, întru aceşti ani dentîi ai domniei lui, mîlcomind el ca să vază ce fac nemţii şi ungurii, iar turcii au fost rădicat oaste în Ţara Ungurească, asupra împăratului nemţesc, mai vîrtos îndemnînd Hasan-paşa al Bosnii, vrînd să-şi curăţească ruşînea den anul trecut, ce n-au putut lua Osecul. Ci, dus, şi multe prăzi şi vărsări de sînge, şi robii au făcut. Întîi, Trencinul cetate o au luat, după aceia la Osec au mersu de bătea cu tărie, şi avea oastea lui împărăţită şi dă o parte dă Dunăre, şi de alta. Iar împăratului nemţescu, anume: banul slovenilor şi Rober Eghembergul, şi Mehior Rederul, împreunaţi fiind cu oştile, au mersu asupra paşăi la Osec, şi, găsindu-l numai cu jumătate de oaste a lui lîngă dînsul, şi dînd război, l-au biruit, tăind şi înecînd pă turci [316] în apă: acolo cu dînşii şi paşa s-au istovit. Ceialaltă oaste jumătate, turcească, care era decindea, văzînd patima celorlalţi, toate corturile şi alte gătiri de oaste le-au lăsat creştinilor. Acele rele întîmplări auzind împăratul Amurat, cu mînie au trimis pă Sinan-paşa viziriul, cu toată puterea lui, poruncind şi lui beglerbei de la RUmele, şi paşîi de la Timişvar, şi de la Buda, să meargă cu denadinsul să supuie Ţara Ungurească. Care înţelegînd Rodolfu, împăratul creştin, şi socotind ca doar va pleca mintea varvarului cu daruri, să să părăsească de vărsările de sînge ale creştinilor, i-au trimis sol cu mari şi de cinste daruri. Dar varvarul nu s-au uitat la acelea, ci mai vîrtos au poruncit Sinan-paşîi, ca să ajungă degrab acolo, să arză, să robească, dupre cum le iaste obiceiul lor, al pagînilor. Atuncea Osecul l-au luat, şi Vesprinul, şi Palota, şi Veza, şi alte multe cetăţi, şi cătră Sechişfeirvar, vrînd ca să ierneze paşa, luînd robi du pen cetăţi mai mult dă cît 5.000. . Iar oastea împărătească, cu duca de Hardeg şi groful Zereni Palfi, luînd inemă, s-au dus cătră Sechişfiervar, unde era paşa cu ceilalţi; şi, dînd război, dentîi s-au părut că vor să biruiască turcii; dupre aceia creştinii îndreptîndu-se, vitejaşte au întrat în oaste aturcească, şi multe mii de oameni au perit den turci; prinzînd şi pre inicer aga viu şi paşa de la Buda rănindu-se – care peste puţină vreme la Buda au murit; şi mulţi bei şi [317] mai-marii oştilor turceşti au perit la acel război, cu 10.0000 de ceilalţi. Şi aşa Sinan-paşa au rămas ruşînat. Ca acestea auzind Mihai-vodă, să bucura cu inema, nădăjduind că şi el, rădicînd sabie asupra turcului, împreună cu ceilalţi, va putea lesne să rădice jugul robiei turcului de asupra ţărîi. Deci trimise la Bator şi ceru oaste, care i-au dat cu doi căpitani anume: Horvat Mihai şi Bchiş Iştfan; şi, avînd şi ale lui oşti, întîi au tăiat turcuu den Bcureşti, decii pă unde să mai afla pen ţară, de au curăţit ţara de păgîni; şi au mersu la Giurgiul de l-au bătut (dar nu l-au luta); ci iar s-au întorsu la scaun, făcîndu-se numai începătură de vrajbă. Acestea auzind sultan Amurat turcul, s-au bucurat foarte, văzînd că să înalţă şi altă gîlceavă, şi au poruncit unui Mustafa-paşa de au luat oşti, şi pă Bogdan-vodă, fecior Iancului-vodă, ca să puie pă el domnu. Dar Mihai-vodă, daca au auzit, le-au ieşît înainte la Dunăre, şi nu vrea să lase pă turci să între în ţară; dar, viindu-i veste că au întrat tătarîi în ţară, s-au dat îndărăt, şi au trimis străji împotriva tătarîlor; şi, avînd şi tătarîi străji, s-au întîmpinat, şi, bătîndu-se, au biruit pă tătari. Deci hanul au trimis cu mai mulţi tătari cu nepotu-său, şi, trimiţînd şi Mihai-vodă oaste mai multă, s-au găsit unii cu alţii la Stăneşti, şi iar i-au biruit ai noştri pă tătari, şi au perit şi nepotul hanului. [318] Turcii cu Bigdan-vodă întrase în ţară la Giurgiov, şi s-au fost împreunat şi cu hanul, iar Mihai-vodă au trimis pă un Manta banul cu oaste, şi i-au lovit fără veste, şi foarte i-au tăiat rău, şi cum au putut, au scăpat paşa peste Dunăre, ca să să mai gătească. Iar Mihai-vodă nu i-au dat vreme de gătire, ci au trecut pe la Marotin Dunărea pe ghiaţă, şi, dînd război, au perit paşa cu mulţi turcu; Bogdan-vodă de-abiia au scăpat. Ai noştri, tăind, robind, arzînd şi luînd multe prăzi, dobînzi, s-au întorsu înapoi cu buurie. Hanul, ca acestea văzînd, s-au întorsu la olatele lui. Viind vara, turcii căuta să isprăvească mai mult cu nemţii, cu ungurii, decît cu rumînii. Ci au gătit oşti grele asupra lui Rodolf, şi asupra ungurului; că Mateiaş, arhidux de Austriia cu oştile nemţeşti, bătea Ostrogonul, Batăr Jicmon, craiul Ardealului, bătea Timişvarul. Ci într-această vară au dat pace rumînilor, şi au poruncit turcul tătarîlor să meargă în Ţara Ungurească; care, lovind cu iuţime, precum iaste obiceiul lor, pen Ţara leşască, pe la Sneatin, pe la Pocuţie, au trecut munţii pe la Strii în Ţara Ungurească. Sinan-paşa viziriul încă s-au dus pe la Beligrad cu oştile turceşti, şi, lovind părţile ungurimei, multe vărsări de sîge, şi robii, şi prăzi s-au făcut. Fost-au cerut nemţii ajutor de la leaşi împotriva turcilor, ci nu le-au dat îndemînă a da; numai însuşi, cum [319] putea, să nevoia a să bate cu turcul. Şi, cum am zis mai sus, Mateiaş bătea Ostrogonul, Zereni alte cetăţi bătea şi lua, ungurul bătea Timişvarul. Iar, după ce au întrat turcul şi tătarîi în ţărîle lor, ş-au piierdut toate sfaturile, că Mateiaş austriiacul de-abiia cu oarece călărime au scăpat de supt Ostrogon, Zereni, de unde era bătînd cetăţile care era luate mai nainte de turcu, le-au lăsat, Batăr Jicmon al Ardealului au lăsat de a bate Timişvarul, şi s-au întorsu la scaun. Iar Sinan-paşa cu tătarîi, ce mai rămăsese cetăţi, locuri neluate den ceia ani, într-acest an le-au luat, şi cu izbîndă s-au întorsu. Mihai-vodă întru această vară, avînd vreme ca aceia de pace cătră turc, au trimis de au arsu Dîrstorul, şi cît au putut ajunge înlăuntrul Ţărîi Turceşti, şi cu dobîndă s-au întorsu îndărăt toţi, ajungînd oştile lui Mihai-vodă pînă la Varna, carea iaste lîngă Marea Neagră, şi, pînă în munţi, cîte oraşă şi sate era turceşti, toate le-au arsu şi le-au prădat, şi au robit turci, turcoaice, copii, de i-au adus în ţară. Auzind împăratul Amurat aceste fapte ale rumînilor, leat 7103, au poruncit Sinan-paşăi să facă pod peste Dunărea, să treacă oştile în Ţara Rumînească, şi au dat poruncă tuturor oştilor den Anadol şi de la Rumele să vie. şI vara, la anul carei s-au scris mai sus, au venit toate oştile, cu [320] Sinan-paşa viziriul, la Dunăre, şi, fiind podul gata, au trecut la Giurgiov. Mihai-vodă încă ş-au strînsu oştile, şi au scris la batăr Jîcmon să vie cu oaste ungurească. Dar zăbovindu-se ungurul, el au ieşît înainte cu oastea ce avea, înaintea turcilor. Şi la Călugăreni sau întîlnit cu viziriul şi, dînd război vitejaşte, pă Sinan-paşa încă la-u oborît după cal în gîrlă, şi un spahiu l-au scos aşa ocărît. Că Mihai-vodă ca un fulger umbla pen oaste, tăind şi oborînd jos, şi cu mîna lui pă Caraiman-paşa l-au tăiat. Văzînd viziriul acestea, s-au întorsu la locul unde era tăbătrît, iar Hasan-paşa cu Mihnea-vodă, venea pen pădure, să lovească oastea lui Mihai-vodă pe denapoi; cărora prinzîndu-le de veste, s-au pornit însuşi cu sabiia a mînă, şi vitejîi lui după dînsul au întrat ca lupii în oi, şi cînd de cînd era să ajungă pă Hasan-paşa să-l taie cu mîna lui, însă au scăpat; şi, ducîndu-se la viziriul, îşi spunea unul altuia patimile, şi să mira în ce chip ar face să prinză pă Mihai-vodă, cu vicleşug, că cu puterea armelor nicicum nu putea. Şi chiemînd paşa pă Mihnea-vodă, i-au zis să scrie la niscareva boiari prieteni ai lui, că le va da viziriul 50.000 de galbeni să împarţă oştilor, şi să prinză pă Mihai-vodă sau să-l lase. Şi, scriind Mihnea-vodă la un Dan visteriul şi la alţi boiari, şi trimiţînd într-ascunsu, au început boiarii să-l ficlenească, şi mai vîrtos pă unguri să amgească cu bani; care s-au şi făcut, că [321] vrea ungurii să-l lase şi să fugă. Aceasta Mihai-vodă văzînd, s-au tras spre Rucăr, de au aşteptat pă craiul cu oştile ungureşti. Iar turcii au întrat în ţară de o au prădat, şi o au arsu, şi au robit cum le-au plăcut, fcînd cetate în Tîrgovişte, în Bucureşti şi puind paşi cu oşti să păzească. Alalţi prăda ţara. Batăr Jicmon încă au pogorît cu oştile, fiind şi Ştefan-vodă Răzvan de la Moldova, că pentru aceasta era Răzvan-vodă craiul, căci Irimiia-vodă au venit den Ţara Leşască cu Zamoschi hatmanul şi cu oşti, de l-au pus domnu pă Irimiia, şi au gonit pă Răzvan, care era pus de unguri. Că acest Răzvan au fost agă la Aron-vodă, şi den pîrăle lui trămis craiul de au prinsu pă Aron-vodă şi l-au dus în Ardeal, şi pă Răzvan l-au pus domnu, care era pus dă unguri; dar scurtă bucurie au avut. Fiind Aron-vodă despre leaşi pus domnu, au venit Zamoschi cu Irimiia-vodă, şi au scos pă Ştefan Răzvan den ţară; şi fugit în Ardeal lîngă Batăr, stăpîn-său. Însă, după ce s-au întîlnit aceşti domni în Ţara Rumînească cu Mihai-vodă, au plecat cătră turci, şi întîi la Tîrgovişte au arsu cetatea, şi pă toţi turcii, cu Ali-paşa al lor, i-au omorît. Aşîjderea şi în Bucureşti au făcut. Iar alalţi turci, cu Sinan-paşa, au apucat drumul Giurgiului şi oştile creştineşti, gonindu-i au apucat şi au stricat şi podul (după trecerea viziriului), şi pă toţi ceilalţi [322] turci i-au tăiat, şi i-au înecat, şi au rămas ţara fără grijă. Şi s-au întorsu Batăr la Ardeal cu daruri bune de la Mihai-vodă; şi el rămas la scaunul său. Întru acest an ce au avut treabă ungurii şi rumînii cu turcii, destulă treabă au avut şi Irimiia-vodă den Moldova, cu zamoschi, hatmanul leşăscu, şi cu tătarîi, că, cu 70.000 de tătari şi cu 2.000 de iniceri, au venit Cazagherei-hanul, care era mare viteaz, şi multe războaie au bătut, mai vîrtos la persi (adecă la căzălbaşi), mergînd cu împăratul turcescu. Ci acesta Cazagherei, mergînd în Moldova; şi, în Ţuţora s-au întîlnit cu Zamoschi, şi, război dînd, şi dă o parte şi dă alta peria oameni; carii, prin multe zile ţiind războiul, şi neputînd nici o parte, nici alta să biruiască, s-au împăcat, şi s-au întorsu fieştecarele la locul lui. După ce au trecut aceasta, iată şi Batăr Jîcmon-craiul au trimis oşti cu Ştefan-vodă Răzvan, să-l aşaze la Moldova, şi să scoaţă pă Irimiia-vodă. Care auzind Irimiia-vodă, au trimis la Cameniţă, şi la alte părţi, de i-au venit oşti leşeşti degrab, şi, cu ai lui cîţi au avut, s-au bătut la Suceavă, şi tare război fiind, au biruit Irimiia-vodă, şi Ştefan-vodă Răzvan au pierdut războiul, şi căzîndu-i calul, şi vrînd să încalice pă altul, [323] l-au prinsu şi, ducîndu-l la Irimiia-vodă, au poruncit de l-au înţepat: unii zic pen şăzut; ci, ori aşa, ori într-alt chip, acest sfîrşît au dat Răzvan-vodă. Şi ş-au luat şi el plata, că el au fost pricină cătră Batăr Jîcman de pîră, de au luat pă Aron-vodă şi l-au dus la Ardeal, la închisoare, pe cum s-au zis mai sus. Într-aceste vremi, şi Amurat, împărat turcescu al treilea, au murit, şi în locul lui s-au pus împărat [fie-său] Mahmet, 18 feciori fiind ai lui Amurat, şi Mahmet, pre cei 17 [feciori] omorîndu-i, i-au îngropat, împreună cu tat-său, şi numai Mahmaet acesta au rămas împărat. Deci turcul trimise pă Afis-paşa la Nicopoe, să amăgească pă Mihai-vodă, să-l prinză; iar Mihai-vodă, înţelegînd, trimise pe Udrea hatmanul cu oşti; şi trecu Dunărea, şi sparse oaste lui Afis-paşa; şi de-abiia el au scăpat cu 2 slugi. Mihai-vodă, auzind de acseată biruinţă, trece şi el Nicopoia, arde, fărîmă, robeşte toate împrejurile. Slujitorii încă să umplură dă dobînzi; după aceia merge la Diiu, şi aşîjderea face; şi i să închină lui toată sîrbimia. Daca au văzut sultan Mehmet împăratul că într-alt chip nu poate isprăvi cu Mihai-vodă, chiamă pă Ibraim-paşa, şi, sfătuindu-se cu el, trimise soli cu daruri mari la Mihai-vodă, poftindu-l să aibă pace Ţara Turcească, şi să fie slobodă Ţara Rumînească, numai *[324] el să o stăpînească şi, viind solii cu sabie, cu buzdugan, cu surguci şi cu cai, toate de mult preţ, i-au priimit, cu cinstea mare, şi iar cu cinste şi cu scumpe daruri s-au întorsu îndărăt, aşăzînd pace dăspre turci. . Batăr Jîcomn, întru aceste vremi, au poftit pă sora împăratului Rodolf să i-o dea, şi o au dat cu acea nădejde, neavînd Batăr Jîcomn feciori, şi de ar face vreun fecior cu nemţoaica, va rămînea vreun neam crăiei dăspre partea nemţilor, şi va rămînea şi crăiia Ardealului pe seama lor, şi ca să-l aibă pă Bătar Jîcmon ajutor împotriva turcilor. Dar în deşărt s-au ostenit cu mintea a gîndi, că pă soru-sa au dat-o să-i fie crăiasă; la care nuntă mare şi de cinste s-au făcut, trimiţînd şi Mihai-vodă boiari cu daruri – iar de moştenire, cum s-au zis mai sus, într-alt chip au cursu lucrurile – precum să vor vedea mai jos, de n-au putut să facă aceia ce au vrut nemţii. Înfrăţindu-se împăratul nemţescu cu craiul, precum s-au zis, şi auzind că sutlan Mahmet, împăratul turcescu, face mare gătire de oaste asupra nemţilor şi a ungurilor, ei încă ş-au gătit oştile. Şi cap nemţilor au venit Maximilia, fratele împăratului, şi cu ungurii era Batăr Jîcmon, cu horvaţii era Palfi Zrinul, şi oşti nemţeşti au fost călărime 30.000, pedestrime era 20.000, fără unguii den Ardeal; era şi tunuri 120. Ci dar turcul, luînd vara multe cetăţi, despre toamnă au mersu la Cărăsteşi cetate. Acolo s-au [325] întîlnit oştile turceşti cu cele creştineşti; dînd război tare, au pierdut creştinii războiul; de-abiia Maximiliamn pă un cal au scăpat la Caşa, cu cîţica grofi. Batăr Jîcmon iar de-abiia au scăpat de au întrat la Tocai; Zrini aşîjderea într-altă parte au scăpat; lăsînd toate ce au avut turcilor; carii multă moarte au făcut în creştini, şi luînd robi şi dobînzi, s-au întorsu sultan Mehmet cu izbîndă la Ţarigrad. După ce au trecut cîtăva vre, Batăr supărîndu-i-se cu oştile, şi văzînd că şi boierii lui l-au urît, şi Mihai-vodă ş-au aşăzat pace cu turcii, fiindu-i toate înghiesuite, au lăsat toate şi în locul lui pă Batăr Andreiaş, şi s-au dus în Ţara Leşască. Alţii zic că împăratul i-au dat o cetate anume Opoliia, şi acolo s-au aşăzat pentru odihna lui, ci, ori în ce chip au fost, crăiia tot o au lăsat altuia. Aşşzîndu-se dar Batăr Andreiaş la crăie, au început vrajbă cu Mihai-vodă, şi încă îi poruncise să meargă Mihai-vodă cu toată casa lui în Ardeal, şi cu acel gînd să-l prinză, şi să-l dea turcilor. Mihai-vodă însă înţelegînd de aceasta, ş-au gătit oştile toate, şi au purces cu doamnă-sa, cu coconii, de mergea; şi au scris craiului că: „Precum mi-ai poruncit să viu, aşa fac; că cu toată casa mea viu“. Iar Batăr, auzind că vine cu oşti multe, s-au temut. Şi au trimis soli să vază ce iaste povestea, de vine cu oşti multe. El au răspunsu: „Că mi-ai porunci [326] să viu cu toată casa, şi cu totul viu; de aveţi putere, veţi sta împotrivă“. Daca auzi Batăr Andreiaş, l-au prinsu frigurile şi, strîngînd oştile, s-au tăbărît lîngă Sibii. Ai lui Mihai-vodă venea, cazacii, moldovenii înainte, şi de altă parte venea haiducii şi catanele, şi în mijloc veniia el cu ai lui, şi avea trei cruci de aur înainte, ajutor. Şi dînsu-de-dimineaţă i-au lovit, dîndu-le un război foarte înfricoşat, el înante mergînd şi tăind (ca Ahileu şi ca Velisarie, vitejii grecilor); şi nespusă moarte au făcut în unguri; cît, cîţi au scăpat, nu s-au ştiut ce s-au făcut. Craiul încă au fugit la neşte munţi. Acolo găsindu-l neşte păstori l-au cunoscut, şi, socotind că vor avea cinste de la Mihai-vodă, daca-l vor omorî, i-au tăiat capul şi lau dus la Mihai-vodă; care, văzînd, le-au zis să-i aducă şi trupul, deci să-i dăruiască; şi s-au dus de i-au adus şi trupul. Decii Mihai-vodă, în loc de dar, i-au spînzurat, căci au ucis pă stăpînul lor, iar trupul lui, cu capul puindu-l în sicriu frumos, cu cinste l-au îngropat în Beligrad, şi au rămas Mihai-vodă crai Ardealului. De aceasta făcînd ştire Mihai-vodă împăratului Rodolfu, foarte s-au bucurat, şi au cinstit şi au dăruit pă solii lui Mihai-vodă cu lanţuri dă aur, pentru că ungurii era totdeauna împotrivnici împăratului nemţescu. Daca au azit Batăr Jîcmon, den Ţara Leşască întîmplările Ardealului, şi cum că au perit vără-său Batăr [327] Andreiaş, au rugat pă canţelariului care şi hatman era, ca să-i dea ajutoriu să scoaţă pă Mihai-vodă den Ardeal, făgăduindu-i şi Irimiia-vodă că-i va da oaste. Mihai-vodă, auzind, au gătit oşti den Ardeal şi den Ţara Rumînească, şi au ogorît: el pe la Trotuş, muntenii pe la Focşani. Iar Irimiia-vodă, înţelegînd că-i vin oşti asupră-i, ş-au luat doamna şi coconii, şi s-au dus în Ţara Leşască, şi cu Batăr Jîcmon. Aceasta văzînd Mihai-vodă, au pus domnu moldovenilor pă un Marco-vodă, şi au venit toată oastea cu ţara de i s-au închinat, că pînă la Hotin au ajunsu, gonind pe Irimiia-vodă şi pă Jîcmon-crai. Decii Irimiia-vodă iar să ruga la Zamoschi să-i închine Ţara Modovii. Şi avea Irimiia-vodă frate pă Simeon-vodă, pre carele l-au numit domnu Ţărîi Rumîneşti, şi amîndoi domnii, împreunp cu Zamoschi hatmanul, au venit cu multe oşti, şi au gonit pă Mihai-vodă, de unde bătea Hotinul; şi de acolo, pe-ncet pe-ncet, l-au adus pă Mihai-vodă pînă în ţară, la apa Teleajănului. Acolo dînd război vitejaşte, au biruit leaşîi pă Mihai-vodă, şi i-au căutat a fugi în Ardeal cu totul. Deci au lăsat Zamoschi domnu ţărîi pă Simeon-vodă, şi Irimiia-vodă s-au întorsu la Moldova. .Această treabă ce au făcut Zamoschi au fost şi cu ştirea turcilor, că să înţelesese *[328] cu dînşii mai nainte, de i-au fost dat şi turcii ajutor, şi au gonit pă Mihai-vodă den ţărîle acestea, pentru că avea pizmă pă dînsul, biruindu-i într-atîtea rînduri, şi făcînd multă pagubă în Ţara Turcească, precum s-au zis mai îndărăt. În Ardeal, vrînd Mihai-vodă să aşaze ţara şi să jure pe unguri să fie supt ascultarea neamţului, iar ungurii, den firea lor fiind ficleni, despre o parte jura lui Mihai-vodă, despre altă parte trimitea să vie Batăt Jîcmon den Ţara Leşască, să să împreune toţi să scoaţă pă Mihai-vodă; despre altă parte iarăşi, au ieşît înaintea lui Baştea Giurgiu ghinărariul (carele venea cu oaste ajutor lui Mihai-vodă), de-l înşăla şî pă dînsul, făgăduin-i să-l puie pă dînsul crai, numai că să stea cu ei, să scaoţă pă Mihai-vodă den Ardeal. De toate părţile muncii a în tot chipul, ca doar s-ar mîntui, să nu le fie crai un rumîn, precum le era. Carele şi biserică mare au făcut în Beligrad, unde şade mitropolitul acum. În mijlocul vremilor acestora, s-au unit Batăr Jîcmon cu Irimiia-vodă den Moldova şi Simion-vodă den Ţara Rumînească, şi toţi au rădicat oşti asupra lui Mihai-vodă în Ardeal, înşălîndu-se şi Baştea Giurgiu dă ţinea cu ei. . Mihai-vodă, văzînd aceste întîmplări rele, s-au dus la împăratul nemţescu, jăluindu-se de Baştea, şi de alţi unguri, spuindu-i că sînt ficleni. Pre carele l-au priimit cu cinste şi i-au făcut cărţi la Baştia să-i fie ajutoriu, să supuie pă unguri, să fie el crai, iar nu Baştia, nici Batăr. Şi, viind în Ardeal, Batăr să mira ce va să facă; ci au trimis la Mihai-vodă să să împace; dar n-au priimit ci i-au zis să să gătească dă război. Decii, strîngîndu şi el ungurii, şi ajutor ce avea de la Irimiia-vodă dîn Moldova, şi de la Simion-vodă den Ţara Rumînească, au avut război mare la Şomliu, şi au biruit Mihai-vodă; iar Batăr Jîcmon şi cu Ceachi Iştfan au fugit; şi au rămas Ardealul pă seama lui Mihai-vodă. Decii, dără zăbavă au trimis oşti de au gonit pă Simion-vodă den Ţara Rumînească. Dar scurtă bucurie, că Baştea tîlhariul, văzînd vitejîile lui Mihai-vodă, şi numele cel mare ce-l dobîndise, au întrat pizmă în inema lui, ca să omoare pă Mihai-vodă, precum au şi făcut. Că au trimis într-o dimineaţă neşte nemţi de l-au omorît supt cort, la Turda, neştiind el nimic de aceasta, şi nefiindu-i oştile lîngă dînsul – că le trmisese la Făgăraş, să scoaţă pă doamnă-sa şi pă coconi, carii îi închisese Ceachi Iştfan, pînă a umblat Mihai-vodă la beciu. Ci dar acest sfîrşît au dat Mihai-vodă, că cu înşăţăciune l-au omorît; care au supus domniia lui pă turci, pă molodveni, pă unguri, de-i avea ca pe neşte măgari pe toţi. [330] 33. DOMNIIA LUI ŞĂRBAN-VODĂ, leat 7108 Acest Şărban-vodă, ce-l numescu aşa, obicinuindu-se oamenii, nu l-au chiemat Şărban, ci pe tată-său, iar pă el l-au chiemat Radul, şi în hrisoavele lui iar Radu să scrie, ci dar şi noi după obiceiul oamenilor să umblăm, şi să-i zicem Şărban-vodă. După ce dar luo sfîrşît Mihai-vodă, precum aţi auzit, boiarii şi oştile ce fusese lngă dînsul s-au pogorît pe la Cîineni, la un sat ce să chiamă Cîrstemeşti, pă Topolog. Acolo au şăzut pînă au făcut ştire şi celorlalţi boiari ce era în ţară, că să şi dăzlipise unii dă cătră Mihai-vodă, cum Buzeştii şi alţii. Iar atuncea s-au strînsu acolo, şi au răciat domnu pă Şărban-vodă – că le era frică să pogoare în jos fără domnu. Carele viind la scaun, întîi la turci au trimis de au împăcat lucrurile, la sultan Mehmet, pentru să nu mai aibă domniia şi ţara turburare despre dînşîi, aşîjderea şi cu vecinii cu toţi s-au împăcat; şi toţi oamenii pămîntului să bucurară, scăpînd de robii, dă prăzi, de fugi pen munţi, şi de toate groazile şi călcăturile oştilor, şi toţi da laudă lui Dumnezeu. Iar diiavolul, carele vrajbă pofteşte totdeauna, au întrat în inema lui Sechil Moisi, craiul Ardealului, şi strînse oşti să vie să strice ţara şi să calce. Şărban-vodă cu boiarii, auzind, au socotit să-l împace cu daruri, şi au trimis boiari cu daruri scumpe, rugîndu-l *[331] să să părăsească de a vărsa sînge nevinovat. El nicicum nu vrea, ci cu semeţie zicea că va să facă rău. Deci, nebuniia lui văzînd domnul şi boiarii, au strînsu oştile degrab şi au purces spre Ardeal, şi în trei zile au ajunsus de ceia parte, cu oşti semeţe, s-au întîlnit. Carii dînd război tare, au biruit ai noştri pă ungrui, şi i-au tăiat foarte rău. Acolo s-au găsit mort şi semeţul Sechil Moisi, craiul. Şi s-au întorsu domnul cu bucurie, cu toţi boiarii şi cu oştile la ţara lor. Şi, mulţămind lui Dumnezeu toţi, au trecut 5-6 ani cu pace. Dar Şărban-vodă, văzînd atîta pace, şi biruind şi pă vrăjmaşul său ungurul, i s-au înălţat mintea şi s-au semeţit, s-au mîndrit şi nu mai căuta trebile domniei sau ale ţărîi. Ci (cum spune un istoic vlădică, anume Mathei de la Mira, ce în vremile acelea au fost aicea în ţară), numai mîncările, băuturile, primblările, şi alte necurăţii, acelea le căuta bine. Pentru care s-au mîniiat Dumnezeu pă dînsul, şi i-au rădicat pe Batăr Gabor, craiul Ardealului, vrăjmaş mai mare decît Sechil Moisi, că s-au gătit acel spurcat Batăr Gabor în taină, şi fără veste au pogorît cu oştile în ţară. Şărban-vodă, dăşteptîndu-se, ca dentr-un somnu den faptele ce le făcea, cum s-au mai zis mai sus, şi neavînd nici o gătire de război, i-au căutat a lăsa ţara şi a fugi la Moldova, fiind domnu Costandin, feciorul Irimiei-vodă, nădăjduind că-l [332] va ajuta, fiind prieteni. Şi i-au şi făcut ajutor cît au putut, că l-au primit cu drag la Suceavă, şi cîtăva oaste încă i-au dat, şi Şărban-vodă încă au strînsu străji, jolniri, cazaci, ca să meargă asupra lui Batăr Gabor, să-i răsplătească răotatea ce i-au făcut în ţară. Că în trei luni au şăzut procletul în ţară, jăfuind, prădînd, arzînd; care nevoie n-au fost, nici va mai fi în pămîntul nostru. ... Boiarii i altă ţară, cîţi au scăpat, au trecut peste Dunăre; şi, atîta cruzie a lui Batăr văzînd (den rea chiverniseală a domnului), au scris carte la împăratul turcului, dînd ştire de primejdiia ce le-au venit cu Batăr-craiul, rugîndu-se să le dea şi domnu cu oşti, să gonească pă vrăjmaş; şi îndată le-au dat pă Radul-vodă, fecior Mihnii-vodă (cu oşti, turci şi tătari); carii viind în ţară, l-au gonit pe Batăr Gabor; şi au rămas ţara cu pace, dar prăpădită de tot; însă tot mulţămiia lui Dumnezeu că s-au mîntuit de unguri. 34. DOMNIIA RADULUI-VODĂ MIHNEA, leat 7119 După ce au gonit Batăr Gabor cu ungurii pă Şărban-vodă den ţară, iar boiarii ţărîi [ce] fugise în Ţara Turcească de nevoia ungurilor, au făcut jalbă la sultan Ahmat, împăratul turcescu, şi ş-au cerut domnu să le dea den Poartă, şi le-au dat pă Radul-vodă, [333] feciorul Mihnii, şi au venit domnu în ţarp; căruia toţi i s-au închinat cu bucurie. După aceasta n-au trecut multă vreme, ci au rădicat Şărban-vodă den Ţara Leşască, den Ţara Moldovii oaste, cît au putut strînge, şi au trimis pă Stanciul slugerul aicea în ţară; la roşîi, la călăraşi, la dorobanţi şi la alţi slujitori, îndemnîndu-i să meargă la Ardeal, şi el încă va merge să răsplătească acelui nebun, Batăr. Carii, auzind, foarte au fost bucuroşi (măcar că fără voia Radului-vodă). Decii, puindu-şi zioa să să afle cu toţii, s-au pornit oştile de aicea, şi Şărban-vodă cu ai lui pe de ceia parte, au întrat dăodată, şi au tăbărît în lucnile Braşovului, mai nainte de Sfeti Petru; şi numaidecît veni şi Batăr Gabor cu oşti. Carii lovindu-se în zioa de Sfeti Petru, atît au bătut pă unguri, cît de-abiia au scăpat craiul de au întrat în Sibii, iar unguri morţi fără număr era, pe carii au pus Şărban-vodă de i-au făcut o movilă mare, de să vede pînă astăzi semnu de ruşînea lor. Deci Şărban-vodă cu izbîndă s-au întorsu în ţară, rugîndu-se slujitorilor să-l mai priimească la domnie; şi ar fi şi vrut slujitorii, dar nu-l mai priimiia la împărăţie. Şi, văzînd Radul-vodă că-i vine asupră, cu gînd ca să mai domnească, au trimis la paşa, de i-au dat turci, tătari; şi l-au luat în goană de la Teleajăn, şi l-au dus pîn’ la Lunca Mare, la Moldova. Acolo puţin au fost să prinză pă Şărban-vodă, iar [334] leaşîi şi moldovenii mulţi au perit şi i-au robit. Iar el, cu puţini ce-au scăpat, s-au dus la Suceavă, unde era doamnă-sa, şi de acolo, pen Ţara Leşască, la beci s-au dus, la împăratul; pre carele l-au priimit, de au şăzut acolo pînă au murit. Pentru aceste întîmplări ce s-au auzit, şi mai vîrtos căci au priimit domnul Moldovii pă Şărban-vodă al muntenilor, dîndu-i ajutoriu şi sprijineală, turcii s-au mîniiat, şi au mazîlit pă Costandin-vodă, şi au pus domnu pă Ştefan-vodă Tomşa. Carele, viind în Ţara Moldovii, făcea dreptăţi săracilor, iar pă boiari nicicum nu-i iubiia, pentru jafurile ce făcuse ţărîi, în zilele lui Costandin-vodă, fiind cocon tînăr; şi pre mulţi au prădat şi au omorît. După ce s-au aşăzat Radul-vodă la domnie în Ţara Rumînească, au făcut jalbă toată ţara împreună cu domnul la împăratul pentru atîta pagubă ce le-au făcut ungurii, şi să nu-i lase prădaţi. Atunci au poruncit împăratul să săs trîngă oaste, şi să ia şi pă Ştefan-vodă den Moldova într-ajutoriu. Decii, merseră domnii amîndoi cu oştile lor, şi cu turci, şi cu tătari la Ardeal. Iar nemişîi şi ceialaltă ţară să sfătuiră să omoară pă Bator Gabor, că pentru nebuniile lui vine atîta nevoie ţărîi; şi aşa au şi făcut; l-au omorît Ianoş Selaşi şi Ghiorghe Ladani, pre carii, den turnul Mediiaşului aruncîndu-i, i-au omorît, luîndu-şi *[335] plata pentru moartea stăpînului lor. Decii ţara au pus crai pă Betlen Gabor. Iar domnii, prădînd mai vîrtos rumînii, ca să-şi întoarcă prăzile lor, cît au putut au luat şi ei; şi s-au întorsu fieştecare la ţara lor. Radul-vodă biruind pă vrăjmaşi, şi împăcîndu-şi ţara, şi odihnindu-se toţi, mari şi mici, lăuda pre Dumnezeu, numai un boier, anume Bărcan, care fusese stolnic mare la Şărban-vodă (zic să fie fost Merişan), iar de neam Bucşănesc, acesta nu s-au odihnit, ci ş-au mai găsit şi alţi opt boiari asemene lui, de făcea sfat în taină să omoare pă Radul-vodă şi să facă domnu pă un Mihai cămăraş. Acestea înţelegîndu-le Radul-vodă, au apucat el mai nainte, de i-au prinsu, şi le-au tăiat capetile tuturor. Însă această rădicare ce au fost să să rădice, n-au fost pentru alt (cum să aude den istorii), ci pentru mîndriia şi răotate grecilor. Că adusese Radul-vodă pre mulţi de-i cinstise şi-i miluia; ci boiarii rumîni, acestia văzînd, nu le-au fost pă voie; precum de multe ori, la mulţi domni, s-au făcut răzmiriţă şi turburare pentru răotatea grecilor. Costandin-vodă den Moldova, ducîndu-se în Ţara Leşască, fiind gonit de turci, şi puind pă Ştefan-vodă Tomşa (cum auziţi), nu s-au odihnit, ci, îndemnat fiind de boiarii lui, carii mînca pă săraci fără milă, şi fiind cocon tînăr, au strînsu oşti, şi cu bani, şi i-au dat şi cumnatu-său Potoţchi hatmanul, fiind om mare în Ţara Leşască *[336], era ginere Irimii-vodă. carii viind cu oşti asupra lui Ştefan-vodă, şi bine gătindu-se Ştefan-vodă, cu turci, cu tătari – s-au bătut amînduao oştile, şi au biruit Ştefan-vodă, şi ticălosul Costandin-vodă, tînăr fiind, la acel război au perit – nu s-au ştiut ce s-au ştiut ce s-au făcut iar leaşîi cei dăzmierdaţi, feciori de boiari mari, îi ducea tătarîi ca pe neşte dobitoace legaţi. Atunci au prinsu şi pă Potoşchi hatmanul, şi l-au trimis la Ţarigrad la închisoare, carele, pen multă vreme, şi cu mulţi bani s-au răscumpărat, şi s-au dus la ţară-şi. Auzind doamna Irimii-vodă de pierzarea fie-său, şi de robiia gineri-său, şi altor boiari şi norod, mai avea şi alt ginee leaf mare, pă nume Coreţchi; cu care sfătuindu-se şi strîngînd oşti, s-au dus să facă răscumpărare pentru fie-său Costandin, că, viind doamna cu oştile, iar Ştefan-vodă au fugit cătră margine, dînd ştire împărăţiei. Împăratul au poruncit la Schinder-paşa, şi tătarilor, şi Radului-vodă, domnul muntenescu, să meargă să o prinză sau să o izgonească den ţară pe doamna. Schinder-paşa cu Radul-vodă, întrînd în ţară, i-au scris amîndoi domnii: „Ce vei, dă vii cu oşti să strici ţara, şi ce-ţi iaste pofta? Domnie de pofteşti, îţi voi scoate eu de la împăratul; numai fii fără nici o grijă“. Iar ticăita s-au încrezut în cuvintele lor, şi mai mult într-ale [337] Radului-vodă; şi aştepta să-i aducă steag dă domnie, după făgăduinţa lor. Dar au fost făgăduiala ficleană, că, în locul steagului, o au lovit fără veste şi au răsipit tabăra: tăiat-au, robit-au atîta boierime leşască. Atunci au prinsu pe doamna, cu alţi 2 voinici feciori ai ei, şi pă Coreţchi, gineri-său, şi i-au dus la Ţarigrad. Ci pe dînsa şi pă coconi, anume Alixandru şi Bogdan, i-au turcit, iar pă Coreţchi l-au închis la Edicula; carele, avînd o slugă bună, credincioasă, au făcut meşteşug şi l-au scos dă acolo, şi au scăpat; iar pe stejari i-au spînzurat împăratul. La acest război s-au prinsu şi boiarii moldoveni, carii veniia cu doamna; şi pă toţi i-au omorît Ştefan-vodă şi le-au luat averile. După aceasta, trecînd cîtăva vreme, s-au sculat toată boierimea ţărîi, cu cîtăva ţară, asupra domnu-său, văzînd atîta cruzie a lui, ca doar l-ar scoate cu puterea armelor. Dar n-au putut, cu i-au biruit şi i-au răsipit, ci unii au fugit la Poarta turcească; ci, norocul domnului, i-au întîlnit un Osman aga turcu mare ce veniia la domnu, care fiindu-i prieten, i-au prinsu şi pă toţi i-au omorît; alţii încătro au putut să-şi mîntuiască viiaţa lor. Trecînd dar trei ani ai domniei Radului-vodă, l-au mazîlit împăratul, şi s-au dus la Ţarigrad, şi au poruncit împăratul să vie Gavrilă-vodă Moghila, feciorul lui Simion-vodă den Ţara Leşască, să fie el domnu, şi au venit. [338] Dar aflîndu-se Alixandru-vodă Iliiaş la Poartă, cu bani, cu prieteni, s-au întorsu socotelile turcilor dentîi, şi i-au dat lui domniia. Iar Gavrilă-vodă au purces de s-au dus la Poartă, măcar că ţara, îl vrea, şi toţi boiarii, şi nu vrea să-l lase să să ducă, zicînd că vor da bani şi vor face pă turci de va fi el, iar nu altul; dar el n-au vrut nicicum, ci, cum au auzit că au pus alt domnu, s-au dus la Poartă. Pre carele priimindu-l cu cinste, şi leafă făcîndu-i, au şăzut acolo pînă i-au venit rîndul de domnie. Sultan Ahmat au făcut un mecet mare şi foarte frumos, la care au făcut împrejur 4 minarele, şi 2 în mijloc, căruia i-au pus numele Ahmatie; să vede şi acum în Ţarigrad; atîta iaste de mare, cît aghiia Sofiia. 35. DOMNIIA LUI ALIXANDRU-VODĂ ILIIAŞ, leat 7125 Viind Alixandru-vodă domnu de la Poartă, adusesese mulţi greci cu dînsul, şi cu ce mai era mai nainte aicea, să făcuse o grămadă; carii, nesuferind boiarii rumîni, au făcut sfat să-i taie. Cîrstea era vornic mare: el era caul şi Lupus păharnic, şi Spătariul, şi Buzdugan, şi alţii; de care prinzîndu-le veste Alixandru-vodă, au vrut să-i omoare. Ci au scăpat Lupus păharnic, şi cu Spătar, care va fi fost şi Buzdugan şi alţii, de au fugit în Ţara Ungurească, iar Cîrstea vornicul, [339] şi cu ceilanţi au tăgăduit că nu ştiu de acele lucruri. Alixandru-vodă încă au lăsat lucrul în slab, avînd treabă să meargă cu Schinder-paşa la oaste în Ţara leşască, carii mergînd la Raşcov şi la alte cetăţi, nici o ispravă n-au făcut, fără numai pagubă ţărîi. Decii s-au împăcat cu leaşîi, şi s-au întorsu fieştecarele la ţara lor. Atunci, viind Alixandru-vodă la Tîrgovişte, au omorît pă Cîrstea vornecul şi vrea să şi omoare, că-l îndemna grecii, dar îi era frică de paşa. Că, înţelegînd paşa de Cîrstea vornec că l-au omorăt, îi cerea 40.000 de galbeni; ci aşa au rămas lucrul. Betlen Ci dar boiarii den Ţara Ungurească, ce s-au zis mai sus, s-au rugat la Betlen Gabor, craiul Ardealului, de le-au dat oşti, şi au venit de au scos pă Alixandru-vodă şi pă greci; de-abiia au scăpat domnul, călare pă o iapă, la Brăială, şi doamnă-sa la Giurgiul, pentru că nu credea că vin boiarii cu oşti, şi încă cinei spunea, îi pedepsiia, şîi-făcea minicionoşi – pîn’l-au împresurat; şi, fiind negata de a să bate, i-au căutat a fugi. Şi dentr-această fugă, l-au şi mazîlit turcul, şi au dat domniia lui Gavrilă-vodă. Pe vremile acestea, betlen Gabor mare oaste au rădicat asupra nemţilor şi, mergînd la caşa cu toată boierimea Ţărîi Ungureşti den Sus, au făcut ghiuluş întîi acii la Caşa, după aceia la Porjun, mare ghiuluş, pentru ca să să mîntuiască de supt nemţilor. [340] 36. DOMNIIA LUI GAVRILĂ-VODĂ MOGHILĂ, leat 7128 Mazîlindu-se Alixandru-vodă, şi viind Gavrilă-vodă, toţi s-au bucurat. Ci dar, viind veste să meargă la oaste în Ţara Leşască, cu Schender-paşa şi cu unguri, ajutor de la betlen Gabor, şi cu Tomşa den Moldova, s-au gătit şi s-au dus; şi vrînd să răplătească Lupului, şi lui Buzdugan, pentru răotăţile ce făcuse ţărîi, cînd au scos pă Alixandru-vodă den domnie, au socotit să-i ducă mîlcomind, să-i dea în mîinile paşăi. Ci cu cuvinte blînde i-au boierit; pă Lupul l-au pus spătar mare, pă Buzdugan sărdar; carii bucurîndu-se mergea cu domnul la oaste şi nu ştiia ce li să găteşte; că îndată ce s-au împreunat Gavrilă-vodă cu paşa spuindu-i că au adus pă stricătorii ţărîi au poruncit îndată paşa de i-au înţepat la Dîrstor unde au fost paşa. Decii de acolo s-au dus în Ţara leşască; care multe rele au făcut, mulţi creştini au robit, şi s-au întorsu înapoi. Şi, viind Gavrilă-vodă la scaun, nu mult au şăzut, ci l-au mazîlit turcul, şi au dat domniia iar Radului-vodă Mihnii; iar Gavrilă-vodă n-au vrut să meargă la Poartă, ci au ztrecut în Ţara ungurească, şi acolo ş-au sfîrşît viiaţa, că vedea pă turci a fi fără credinţă şi răi. Care iar, asemene lor de va domnul, iubitor dă bani, rău, cumplit, să le dea den destul, acela poate domni şi mult; iar carei vor să fie buni şi fără lăcomie [341] turcilor nu poat slujî, cum era acest Gavrilă-vodă; că pentru bunătatea lui n-au îndelungat în domnie; şi, firea turcilor dar bine cunoscîndu-o, s-au lăsat dă dînşîi, şi în Ardeal s-au dus supt protecţiia lui Betlen Gabor, odihnindu-se pînă la moartea lui. ar Betlen Gabor, fiind la Pojun la ghiuluş, cum s-au zis mai sus, şi multă biruinţă făcînd asupra nemţilor, şi coroana crăiască o au luat de la Pojun, la leat 7129, şi o au dus-o la Caşa, ghiuluş făcîndu-se de toată ţara dă sus şi de jos, l-au ales crai ungurescu. Care lucru văzînd Ferdinandul, împăratul nemţescu, şi navînd cum face într-alt chip, s-au împăcat cu betlen Gabor, dîndu-i toate celea ce au poftit în Ţara Ungurească, şi 7 judeţe cu cetăţile lor, şi Caşa; iar Sileziia, scaunul domniei Opoliei tot, şi al Rateboriei, şi să-i dea de an căte 20.000 de galbeni dă aur. 37. DOMNIIA RADULUI-VODĂ MIHNII, leat 7129 După mazîliia lui Gavrilă-vodă, au dat domniia iar Radului-vodă, fecior Mihnii. Acest domnu, cum am auzit den bătrîni, au fost om înţelept foarte, şi învăţat, greceşte, letineşte, frînceşte; carele la padova au învăţat, fiind fugit de frica turcilor. Că, după ce s-au turcit tată-său (au de voie, au de nevoie, Dumnezeu ştie), mumă-sa [342] l-au trimis la Sfetagora, la mănăstirea Iverilor, şi de acolo călugării l-au trimis la Veneţiia; şi, fiind isteţ la minte s-au dus la Padova, de au învăţat carte den destul (cum s-au zis mai sus). Decii viind domnu şi vrînd să facă mulţămită mănăstirii Iverului (de vreme ce în domniia dentîi n-au putut, avînd trebi dă oşti), au făcut mănăstirea Sfintei Troiţă, den jos dă Bucureşti, mare, întemeiată cu ziduri, cum să vede, şi o închinat la mănăstire mai mică, făcută de tată-său Mihnea-vodă, dar, după ce s-au fost turcit, iar domnii şi boiarii ţătîi după vremile acelea au socotit să nu să mai facă slujbă într-însa, şi ca la 30 de ani au fost pustie, de au fost băgînd solii turci carii în biserică. Iar, după ce au venit domnu, întîi o au curăţit, şi iar au pus călugări, de au făcut slujbă; iar, la a doao domnie, au spart acea mai mică, şi au făcut această mare, ce iaste pînă acum, şi o au închinat dupre cum s-au zis. Întru aceste vremi au făcut sultan Osman, împăratul turcescu, gătire mare dă oaste, şi au mersu lîngă Cameniţă, în Ţara Leşască şi, viind multe oşti leşăşti, căzăceşti şi de la Zaporova, leşi, lifteni, unguri, nemţi, fiindu-le cap Hoţchievici, mare război au avut, în 3 săptămîni, şi, pentru că ea leaşîi închişi în şanţu, de aceia au răbdat, şi au ţinut atîta vreme; că ieşîia la harţu în toate zilele, dar, [343] cînd vedea nevoia, iar întra în şanţu. Deci, pen mijlocul Radului-vodă s-au împăcat, că-i poruncise şi Radului-vodă de mersese la oaste. . Decii, după ce s-au întorsu, au fost în pace cîtăva vreme, ci l-au rădicat turcii de aicea, şi l-au trimis domnu în Moldova, şi în domniia de aicea au lăsat pă Alixandru-vodă Coconul. 38. DOMNIIA LUI ALIXANDRU-VODĂ COCONUL, leat 7131 Rămîind Alixandru-vodă în domnie, cocon tînăr, cu mumă-sa, au lăsat Radul-vodă boiari înţelepţi de căuta trebile ţărîi; iar călăraşîi den Măneşti, de la Gherghiţă, de la Ploieşti, den Ruţăi-dă-Vede, ce neşte nebuni (precum dă multe ori au făcut), s-au sculat asupra domnului, să-l scoaţă den domnie. Boiarii încă le-au prinsu veste, şi au făcut gătire mai bunp; şi s-au lovit la Măneşti; şi i-au biruit pă călăraşi, şi i-au răsipit, şi, pre carii au fost pricina aceştii rădicări, pă urmă aflîndu-i, i-au omorît. După aceia iar s-au făcut o rădicare domnului, den oamenii du peste Olt, cu un domnişor ce i-au zis Paisie. Decii boiarii, prinzînd veste, au gătit cîtăva seamă de oşti şi au trimis de i-au lovit fără veste unde au fost conăciţi, şi pe cei mai mulţi i-au omorît, cu domnişorul lor, iar ceilalţi s-au răsipit, care încătro au putut scăpa. [344] Întru aceste vremi, fiind un boier lîngă împărăţie, anume Scherlet, bogat şi cunoscut de toţi meghistanii împărăţiei, carele avînd voie vegheată dăspre turci, Radul-vodă s-au fost împrietenit cu el mai dănainte vreme, fiindu-i ajutor întru multe trebi ale domniei. A acestuia fată, anume Ruxanda, o au luat Radul-vodă cu fiie-său Alixandru-vodă Coconul, făcînd nuntă la Siret. Strîngîndu-se dentr-amîndouao ţărîle boiari, şi alţi oameni nuntaşi, mari pompe s-au făcut în multe zile; dupre aceia s-au dus fieştecarele la ţara lui. Ci n-au trecut vreme multă după aceia, ci tătarîi fără veste aurobit ţara pînă în Olt, şi mare pagubă au făcut în oameni şi în dobitoace – cît s-au pustiit multe sate; ce pînă acum să văd. Pă acest Radul-vodă îl laudă şi moldovenii dă om înţelept; numai, pentru multă mîndreţea curţii ce avea, făcîndu-se multe cheltuiele, ca la un crai, nu ca la un domnu, ţara era slabă şi săracă. Întru aceste vremi, au murit sultan Mustafa (sau l-au omorît) şi în locul lui s-au pus sultan Murat, fecior lui Ahmat, fratele lui osman; era foarte viteaz, şi drept la judecăţile lui; ale căruia vitejîi le vom scrie înainte. În zilele lui Alixandru-vodă Coconul den Ţara Rumînească, şi a tătîne-său Radul-vodă den Ţara Moldovei, au dat moscalii turcilor Azacul, cu această pricină, că, fiind acea [345] cetate pă apa Donului, şi pă mîna moscalilor, cazacii să sloboziia cu luntri, de întra pă Marea Neagră, şi făcea multe prăzi în locurile turceşti, atît cît şi pîn’la Ţarigrad de multe ori ajungea, şi mari prăzi şi spăimi făcea turcilor ţărigrădeni, şi iar întregi să întorcea înapoi. Ca acestea văzînd turcul, şi temîndu-se să nu cumva să le vie altele şi mai rele decît acestea, au silit pă Radul-vodă ca să le fie la mijloc, cum ar putea cu meşteşug să scoaţă Azacul de la mîna moscalilor, să puie acolo pază turcească, să nu poată trece cazacii spre Marea Neagră. Şi aşa de nevoie Radului-vodă i-au căutat a trimite soli cu rugăciune, şi spuind că, de nu vor da cetatea Azacul, să laudă turcul că va să taie capetele domnilor dentr-amînduao ţărîle, şi pe celalalt norod va să-l robească, bisericile va să le strice. Şi altele ca acestea au scris, şi s-au rugat să facă bine să dea o cetate, şi să mîntuiască doao ţări, cu mulţime de creştni şi biserici. Ca acestea auzind moscalii, s-au îndurat de au dat cetatea, şi au întrat turci de pază; şi de atunci nu mai putea cazacii să să mai sloboază pă apa Donului, să între în Marea Neagră să facă stricăciune turcilor. Solul dar, care au fost trimis de Radul-vodă, mergînd cu veste la turc, cum că au dat Azacul moscalii, lîngă alte daruri ce l-au dăruit, i-au făcut şi barat împărătescu, oricît negoţ va [346] avea, şi va merge în Ţara Turcească, vamă să nu dea; şi aşa au şi fost. Că era den neamul aceluia în Ţara Moldovii, cu carii am vorbit şi eu, şi mărturisiia că încă ţin hrisovul (adecă baratul). De la care mult folos au avut Radul-vodă, pentru slujba aceasta ce au făcut-o turcilor: mare voie vegheată avea de la turci, cît, de ar fi avut viiaţă cît de îndelungată, nu l-ar fi mazîlit den domnie; dat şi el ca un om au murit, în tîrgu, în Hîrlău, şi fie-său Alixandru au trimis dă i-au adus trupul şi l-au îngropat la mănăstirea lui, la Sfînta Troiţă, iar în locul lui la Moldova au pus pă Alixandru-vodă Iliiaş. Decii, trecînd cîtăva vreme, au mazîlit turcii pă Alixandru-vodă Coconul, şi s-au dus la Ţarigrad cu mumă-sa, iar în locul lui au mutat pă Alixandru-vodă Iliiaş aicea în Ţara Muntenească, şi în locul lui la Moldova au pus pă Barnoţchi-vodă. 39. DOMNIIA LUI ALIXANDRU-VODĂ ILIIAŞ, leat 7137 După ce au mazîlit turcii pă Alixandru-vodă Coconul, porecum s-au scris mai îndărăt, iar au trimis domn pă Alixandru-vodă Iliiaş, mutîndu-l den Ţara Moldovii aicea; de care nici o istorie nu avem a scrie, de vreme ce nici noi n-am găsit – fără cît zic că au domnit 2 ani. Decii l-au [347] mazîlit, şi au pus domnu pă Leon-vodă, fecior lui Ştefan-vodă Tomşa. În zilele acestui domnu, şi Betlen Gabor, craiul ARdealului şi domnul părţilor ungureşti, au murit, şi l-au îngropat la belgrad, cetatea den scaun; carele, multe războaie cu nemţii şi au alţii avînd, tot cu noroc au umblat; şi au lăsat vecinică pomenire. După dînsul au ales ţara pă Racoţ de l-au făcut crai. Iar întru aceste vremi, şfeţul au întrat în Ţara Nemţească cu mare oaste, şi multă pagubă au făcut nemţilor. 40. DOMNIIA LUI LEON-VODĂ, leat 7138 Viind domnu de la împărăţie Leon-vodă, şi priimindu-l ţara, multe şi mari greotăţi au aruncat ţărîi, şi silea pă boieri de plătea judeţele cu bani; şi ţara spărgîndu-se şi boierii, neavînd de unde lua banii care îi da, să sărăcea şi să îndatoria; care lucru văzînd boiarii ţărîi că merge spre rău, s-au sfătuit, mai vîrtos boierimea du peste Olt, ca să să dea în laturi den naintea răotăţii; anume boiarii: Matei aga den Brîncoveni, Aslan vornecul, Gorgan spătar, Barbul spătar Brădescul, Mihai spătar Coţofeanul, Dumitru sluger, Filişan, Mitrea vister, şi alţii, carii au fugit pe la plaiu Vîlcanului la Haţag în Ardeal, şi i-au priimit Racoţ Ghiorghe şi Zolomi [348] David groful cu cinste, şi le-au dat odihnă. Leon-vodă, văzînd că au fugit atîta boierime, şi temîndu-se dă niscareva amestecături, să nu să facă, în multe rînduei au trimis cărţi la dînşîi, cu jurămînt, ca să vie în ţară, că nu le va face rău; şi n-au vrut să vie. Trimis-au şi pă părintele Theofil episcopul, şi pă Hrizea vornecul, cu cărţi, la dînşii, să vie, ci iar n-au vrut să vie, ci au cerut de la craiu şi de la Zolomi oşti ajutoriu, să vie să scoaţă pă Leon-vodă den ţară; şi le-au dat. Şi au pogorît aicea în ţară, strîngînd şi cît au mai putut oaste den ţară, du peste Olt, şi au venit cătră Bucureşti. De aceasta auzind Leon-vodă ş-au gătit şi el oştile ce au avut, şi au dat lefi slujitorilor, şi au ieşît la sat la priseceni întru întîmpinarea pribegilor, dar nu i-au dat îndămînă să să bată acolo, ci iar s-au întorsu la Bucureşti; şi ş-au rînduit oştile den jos de mănăstirea lui Pană visteriul, care acum îi zic Sfînta Ecaterina. Şi viind şi pribegii şi lovindu-se oştile, au fost izbînda lui Leon-vodă; iar pribegii cu multă pagubă s-au întorsu îndărăt. Într-acest război au prinsu pă Preda Brîncoveanul, nepotul lui Matei aga, şi pă Radul logofăt den Desa; pre carii ducîndu-i la Leon-vodă, nu le-au făcut nici un rău, numai i-au pus de au dat bani mulţi. Matei aga şi cu ceilalţi, întorcîndu-se îndărăt, şi gonindu-i gonacii lui leon-vodă, fiind cap oştilor banul Boul, cumnatul [349] lui Leon-vodă, şi Nedelco Boteanul, s-au fost închis în mănăstirea Tismenii, şi, trei zile stînd gonacii împrejurul mănăstirii, nimic nu le-au putut strica, ci noaptea au ieşît şi s-au dus pă plaiul Izvarnii, şi au trecut în Ţara Ungurească. Leon-vodă iar au mai trimis la boiari, să vie la casele lor, şi dentr-înşîi au venit, iar dentr-înşîi au rămas cu Matei aga. Care văzînd că cu puterea armelor nu vor putea strica lui leon-vodă, au socotit că la turci cu pîră vor folosi ceva. Şi, ştiind pă un popă Ignatie, sîrb, la Nicopoe, care avea voie vegheată la Abaza-paşa, au scris la dînsul de s-au rugat să stea la mijloc, să-i mîntuiască Abaza-paşa de Leon-vodă. Şi au scris şi la paşa cărţi cu făgăduiele multe; care paşa, văzînd cărţile cu făgăduielile, s-au făgăduit că va sta pentru dînşîi; şi au trimis pă popa acela Ignatie la boiari în Ţara Ungurească, să vie la dînsul. Şi, ducîndu-se popa Ignatie, s-au încredinţat cuvintelor lui, şi cu toţii s-au rădicat, şi au mersu la Abaza-aşa, şi, mergînd, au îmbrăcat cu caftan pă matei aga, să fie el domnu; iar lui Leon-vodă i-au venit mazîlie, şi s-au dus la Poartă Ci în mijlocul vremurilor acestora boiarii lui Leon-vodă au fost cerut domnu de la Poartă pă Radul-vodă, fecior lui Alixandru-vodă, care venea cu boierii despre Obluciţă despre Ţara Moldovii. Matei aga, auzind dă aceasta în nădejdea lui Abaza-paşa, [350] dedese domniia, nu lăsa să rămîie în dăşărt, ci strînge oşti, cît au putut, de ai ţărîi, şi ceva striini ce avea, şi aştepta pă Radul-vodă şi pă boiari la Bucureşti, să să bată. Şi au şi venit cu tabăra lîngă Colintina, unde să chiamă Obieleşti, avînd şi moldoveni, şi tătari dă strînsură, şi era şi schimni-aga cu dînşîi. Iar matei aga cu ai lui au ieşît în marginea oraşului, între Dudeşti şi între mănăstirea Mărcuţii, şi îndată să loviră într-o zi, şi nici o parte, nici alta nu putură birui. Bucureştenii cu copiii să suia pă garduri, de să uita cum să bate războiul. Cînd au fost a doao zi, au fost mai tare război, şi au biruit aga Matei pă Radul-vodă, şi mulţi moldoveni şi tătari au perit; iar, carii, au scăpat, au fugit, cum n-au vrut cu domnul lor. Atuncea au perit Necula vister, şi Papa logofăt den Greci, iar Hrizea vornic, şi Mihul spătar, şi Catargiul şi Dumitru vister Dudescul au scăpat la Moldova, iar pe alţii i-au prinsu vii, şi pă schimni-aga cu ai lui, dar nimic rău nu i-au făcut. Şi au rămas aga Matei la Bucureşti, în scaun, domnu. Pentr-aceste vremi în Ţara Ungurească la Caşa s-au rădicat un Petre Ceasar, cu multă oaste mojîcească, asupra ungurilor, şi multă pagubă au făcut boierilor ungureşti; cari, în cea după urmă, fiind biruinţă de oştile ungureşti, carele le strînsese boierimea, cei ce au scăpat de moarte, i-au prinsu împreună cu stăpînul lor Petre Ceasar; ci mojîcilor le-au tăiat [351] nasurile, urechile, şi i-au slobozit de s-au dus pă acasă; air pă domnul lor l-au tăiat [în] 4 cezvîrţi; şi aşa s-au sfîrşit. 41. DOMNIIA LUI MATEI-VODĂ, leat 7141 După ce bătu Matei-vodă pe Radul-vodă Aixandru şi pă boiarii carii era cu dînsul, şi rămase domnu, despre o parte Abaza-paşa, trimiţînd la Poartă şi zicînd că ţara, priimindu-l, l-au pus domnu, şi-i dregea lucrul după cum să făgăduise, despre altă parte, cu învăţătura paşîi, Matei-vodă au trimis arzumazaruri despre ţară, jăluindu-se că i-au mîncat domnii striini cu grecii, şi să ruga dă domnul Matei, să li-l dea, fiind de ţară, să le caute de dreptate, şi va fi cu credinţă la toate poruncile împărăteşti. Şi aşa, cu acestea, au trimis împăratul capigi-başa, cu barat împărătescu, de i-au dat domniia ţărîi, aducîndu-i caftan, buzdugan, după obicei. Decii au început a-şi aşăza lucrurile ţărîi, cele stricate şi dărăpănate de alţii, şi cu bune vecinii să împăca, ca să aibă ţara odihnă şi pace. Iar, cîndu au fost iarna, pe la dechemvrie, au venit un capigiu de la Poartă, de l-au chiemat să meargă să sărute mîna împăratului, dă domnie. Însă nu era numai pentru sărutatul mîinii, ci pentru că avea pîră mare [352] de boiarii lui Leon-vodă, carii i-am pomenit mai îndărăt, că au priibegit den ţară. Deci, Matei-vodă, îngrijat fiind, au dat ştire la Abaza-paşa cerîndu-i sfat ce să facă. Paşa i-au scris să meargă fără nici o grijă, că va scrie el la Poartă pentru dînsul, şi nu va avea nici o nevoie; precum au şi făcut. Că Matei-vodă au făcut gătire mare, cu vlădica, şi cu episcopi, şi cu egumeni, cu boiari, cu căpitani, cu slujitori, oameni de ispravă, şi întîi la paşa au mersu, şi de acolo i-au dat altă cărţi, şi au purces de s-au dus la Ţarigrad. Paşa încă ajunsese mai nainte cu cărţile lui, spre ajutoriul lui Matei-vodă. Decii, daca au mersu acolo, în 20 de zile nici un răspuns n-au avut, ci şădea îngrijat. Iar după aceia l-au chiemat la divan, de au stat de faţă cu pribegii, şi puţin de na-u pierdut domniia; numai, ajutoriul lui Abaza-paşa fiind, s-au întorsu lucrurile iar spre binele şi folosul lui Matei-vodă, de i-au dat domniia; şi au venit în ţară cu bucurie. Zic unii că au adaos şi haraciul ci şi aceia i-au ajutat mult. Decii au chiemat pă pribegi, şi le-au dat jurămînt că nu e va face nici un rău şi să meargă în ţară. Şi au venit pribegii cu dînsul: rumînii, grecii, carii au fost boiari mari, şi tuturor bine le-au făcut, iar nu rău; şi încă au şi boierit pe unii. Decii s-au nevoit Matei-vodă de au dres ţara foarte bine, careşi după orînduiala lor; boiarii, slujitorii, ţăranii, cît tuturor le era [353] bine în zilele lui, precum am auzit pă bătrînii noştri mărturisind de aceasta, că ţara iubiia pre domnu, şi domnul pă ţară, pentru că era linişte în domniia lui: nu să vedea, nici să auziia morţi sau prăzi, precum să făcea şi să fac la alţii, ci gîndul domnului acesta era: să plătească ţara dă datorie şi să să odihnească toţi pă moşîile lor. Şi aşa zicea visteriia lui grămadă dă bani n-au strînsu, pînă ce s-au plătit datoriile şi chieltuielile ce le făcuse pînă ş-au aşăzat domnia; după aceia au strînsu şi avuţie. Iară pă urmă, i-au venit poruncă să meargă la oaste la leat 7142 în Ţara Leşască, cu Abaza-paşa, şi, cu Moisi-vodă, domnul Moldovei, şi cu bugenii toţi, şi trecînd Nistrul drept la Cameniţă, acolo şi oştile leşăşti au fost strînse; şi s-au lovit unii cu alţii, şi, toată zioa bătîndu-se, nimic n-au folosit, nici o parte, nici alta. Abaza-paşa robeşte Ţara Leşască. Abaza-paşa văzînd că într-acel război nu foloseşte nimic, s-au tras cu oştile sale pă Nistru în jos, la Studeniţă cetate, şi, bătînd-o cîteva zile, au luato, şi pă lăcuitorii cetăţii i-au robit, şi şi ce au mai putut du penprejur ca lupii au răpit, şi cu acea izbîndă s-au întorsu îndărăt, cineşi pe la ţărîle lor. Matei-vodă, viind în scaun, altă grijă nu avea, ci făcea mănăstiri pătutindeni şi biserici întru lauda lui Dumnezeu, care i să văd pînă acum. [354] Că, pînă la acest domnu, puţine ziduri au făcut domnii cei mai dinainte; iar Matei-vdă au înfrumuseţat ţara cu tot feliul de ziduri: mănăstiri, biserici, case domneşti; care să pomenescu şi pînă astăzi. În domniia lui Mateivodă, la leat 7144, sultan Murat al patrulea, împărat, mare gătire dă oaste au făcut asupra persilor, şi însuşi s-au dus cu 300.000 de norod, ce l-au strînsu den Evropa, den Asiia, den Siriia, den Araviia, şi, sosind la Armeniia cea mică, unde viind şi persii, la marginile acelea, vrăjmăşaşte s-au bătut. Dar biruind sultan Murat, persii au fugit mai într-adîncul Persiei, Şi au luat sultan Murat Rovanul, cetate mare, ce iaste apropae de Marea Caspii, care avea multe oraşă, şi cetăţi şi ţinuturi supt ascultarea ei. Deci, întorcîndu-se la Ţarigrad cu biruinţă, nu peste multă vreme i-au venit veste că persul iar au mersu dă ş-au luat locurile ce le luase sultan Murat, ci au început a face şi mai mare gătire dă oaste, iar la perşi. Leat 7145. Cazacii moscalilor au luat cetatea Azacului de la turci, şi oştile ce au fost într-însa le-au tăiat; care cetate iaste în gura apei Donului, ce cură în Marea Meotis, şi dă acolo curge în Marea Neagră. Care sultan Murat auztind, foarte s-au turburat, şi vrea să meargă să o ia iarăşi de la moscali, ci împărăchierea ce era la tătari l-au împiedecat de n-au putut merge. Că această pricină fu între tătari: Cantimir-mîrzea, carele era vestit şi viteaz, şi avea 20.000 dă oameni dă război, fiind hulit totdeauna de sultani, carii sînt domnii tătarilor, şi nevrînd să să supuie lor, s-au rădicat cu toată familia lor de la Crîm, şi au venit în Bugeac; şi s-au sălăşluit lîngă Muncastrum Cromin (Cetatea Albă), Tighina, Ahiliia (cum zic ceşti de acum; Chiliia), pînă la marginea Moldovii, şi, cu dînsul fiind uniţi şi alţi mîrzaci, Orac-mîrzea, Slamaş-mîrzea, şi alţii tari ai oştilor carii, lăţindu-se şi înmulţindu-se, trecea hotarăle moldovenilor şi ale leaşîlor, dă făcea multe rele, şi, temîndu-se de mai rău, au trimis craiul leşăscu soli la împăratul turcescu, ca să scoaţă tătarîi den Bugeac, şi le-au făgăduit că va face aşa. Moldovenii încă făcea jalbă dă jafurile ce-i jăfuia tătarîi. Decii au poruncit hanului de au venit cu toată puterea lui den Crîm, avînd şi pizmă pă Cantimir-mîrzea, unde nu să supunea lor, şi, avînd între dînşîi război mare, au biruit hanul, şi Cantimir au fugit peste dunăre; căruia i-au scris împăratul să meargă la dînsul. Şi, îndată ce au mersu la ţarigrad, au sugrumat pă Cantimir-mîrzea, şi au poruncit pă toţi tătarîi acelui mîrze să-i ducă la Crîm; şi au şi dus dentr-înşîi. Iar o seamă den mîrzacii ce era soţii lui Cantimir-mîrzea văzînd patima soţului lor, neîncredinţîndu-se nici împăratului, nici hanului, s-au tras cătră Ţara Leşască, cu oamenii lor, cerînd de laleaşi locuri de lăcaş. Dar nu li s-au dat, temîndu-se de gîlceava turcului; că ei zicea că vor fi de ajutor leşîlor împotriva turcului. Ci dar, turcul vrînd să-i aşaze pă tătari, au trimis pă paşa de la Dîrstor cu oaste turcească, moldovenească, rumînească, şi au chiemat pă toţi tătarîi, şi le-au făgăduit că vor avea pace să să sălăşluiască în Bugeac, numai să nu facă pagubă vecinilor. Iar, den cei mai mari ai tătarilor, care s-au socotit mai zorbale, au omorît paşa într-o noapte 13, şi aşa s-au aşăzat trebile dăspre tătari. Pă hanul încă l-au mazîlit, şi au pus în locul lui pă sultan San gherei, feciorul lui cazi Gherei, ce au fost mai nainte han tătărăsc, [şi] au fost om viteaz, care în Ţara Ungurească, la luatul cetăţii Iaurinum şi Agriia, multe rele au făcut creştinilor. Iar la leat 7146, sultan Murat, cum am zis mai îndărăt, că mai mare gătire au făcut asupra persului, şi iar însuşi cu 400.000 de norod, au mersu de au încungiurat Bagdatul (cari-i zic şi Vavilon), şi au trimis o parte dă oaste cu paşa al Misirului lîngă Urmusium, care iaste trecătoare de la Misir la Persida, să păzească. Altă oaste au trimis cu paşa de la Siriia la munţii Tavrinilor, carii desparte Bagdatul de la Persida, poruncindu-i să păzească pă să toate părţile căile, ca să nu poată veni împăratul persilor să ajute Bagdatului; precum s-au şi întîmplat. Că nici o bîntuială n-au avut, pînă au luat cetatea Vavilonului (Bagdatul), *[357] dar cu multă osteneală, deabiia în 4 luni, perind turci ca la 100.000, afară den cei ce muriia de ciumă; şi multe năvăli au făcut; carele şi el năvălea cu oastea. Însă în cea după urmă, chiemînd pă viziriul, i-au zis: „Cîine, de nu-mi vei da mîine chieile cetăţii în mînă, te omor“. Decii viziriul, văzînd că iaste rău şi aşa şi aşa, au pus un lagum mare, care rădicînd o parte mare de zid, au dat mare năvală; şi au luat cetatea. În toată pacea ce avea Matei-vodă în zilele lui, iar nu l-au lăsat Dumnezeu în odihnă, ci i-au arădicat pă un vrăjmaş mare, Vasilie-vodă Lupul, carele în urma lui Moisi-vodă să pusese domnu la Moldova. Acesta fără nici o pricină să făcuse vrăjmaş lui Matei-vodă, şi în tot feliul să munciia ca să ia domniia Ţărîi Rumîneşti (pricina pentru ce, Dumnezeu ştie); dar n-au putut nicicum, precum vom scrie cu amăruntul. Că n-au zăbovit Vasilie-vodă vreme multă după ce au luat domniia, ci au rădicat oaste asupra lui Matei-vodă, şi au venit pîn’ la Buzău. Auzind Matei-vodă de aceasta, au trimis la racoţ, craiul Ardealului, de au cerut oaste ajutoriu, şi, fiindu-i prieten, i-au dat. Strîns-au şi oastea lui, ce au avut, şi însuşi au mersu cu oştile spre buzău, unde venise Vasilie-vodă; carele, auzind de multe oşti ce-i vin asupră, rumîneşti, ungureşti, fără nici un război au dat dosul; ai noştri l-au gonit pînă l-au trecut Putna; şi au prădat ţara rău. Deci, [357] ungurii au trecut pe la Trotuş la ţara lor, iar ai noştri, rumînii, s-au întorsu în ţară cu izbîndă şi cu dobîndă; veselindu-să Matei-vodă de biruinţă. Mai avut-au Matei-vodă supărare de Vasilie-vodă, că nu-l va lăsa în pace; ci iar au strînsu oşti şi au venit în ţară. Matei-vodă încă au şi strînsu oştile, şi i-au ieşît întru întîmpinarea lui, la sta la Nănişor, pă apa Ialomiţii; carei dînd război vitejaşte, au biruit Matei-vodă, cît de-abiia au scăpat Vasilie-vodă cu puţini oameni la Brăilă. Această ruşîne viind lui Vasilie-vodă, tot nu să odihniia, ci în tot chipul să siliia să scoaţă pă Matei-vodă; dar şi matei-vodă, fiind cu inemă mare, şi norocul încă slujîndu-i, nu să lăsa. Deci, între ceste vremi fiind un vezir foarte prieten lui Vasilie-vodă, l-au rugat ca să mazîlească pre Matei-vodă; care au şi făcut, de au timis schimni-aga, şi Vasilie-vodă au trimis pă Costea Caragea cu schimni-aga, învăţîndu-l, îndată ce va da cărţile de mazîlie, să apuce pe boiari cu vorbe bune şi cu făgăduiele de la Vasilie-vodă; mai vîrtos că Costea avea pă fraţii li, pe banul Pavlache, şi pe Apostolache, boiari mari, să grăiască cu ei, să întoarcă şi pe ceialalţi. Matei-vodă încă, prinzînd veste de la Poartă, au trimis cîţiva căpitani cu steagurile lor la Copăceni, de aştepta pă shimni-aga, şi avea învăţătură să-i ia cărţile şi să le aducă la Matei-vodă, şi păs chimni-aga să-l ţie acolo. Şi, [359] îndată ce au sosit, s-au dus căpitanii de i-au cerut cărţile; el înjura şi nu vrea să le dea; în cea după urmă, le-au luat fără voie. Iar Costea Caragea, omul lui Vasilie-vodă, fiind conăcit peste Argeş, de ceia parte, dă o laturi (că tot să temea), daca au văzut aceasta, au încălecat cu doi feciori ai lui, şi au luat Argeşul în jos, şi pe la Ciocăneşti au trecut la Dîrstor; şi s-au dus la vasilie-vodă, de i-au spus patima şi isprava ce au făcut-Matei-vodă, daca au citit cărţile, şi au văzut că sînt dă mazîlie, au trimis dă au adus pă schimni-aga, şi l-au aşăzat la un loc, de au şăzut pînă ş-au aşăzat iar domniia. Decii, au trimis de l-au adus şi l-au dăruit bine, şi l-au trimis la ţarigrad. Ci nici cu aceasta Vasilie-vodă n-au putut strica nimic lui Matei-vodă. Deci, văăzînd turcii să s-au împuternicit Matei-vodă cu bani şi cu oşti, şi avînd pă unguri priiteni, avea poftă şi ei să-l mazîlească; dar nu-i cuteza, ci munciia în tot chipul cu vreun meşteşug să-l prinză; ci, norocul slujîndu-i, nu putea; că afla meşteşugurile turcilor şi să păziia. Că odată au trimis pă Sinan-paşa cu mulţi turci, în chip ca să să împreune cu Matei-vodă priteneşte, şi de-i va da îndemînă, să-l prinză şi să-l ducă la Poartă. Carei, viind la Bucureşti, au conăcit unii despre Văcăreşti, alţii dăspre Cotrăceni; iar Matei-vodă, încă mai nainte înţelegînd, ş-au strînsu toate oştile şi sta toţi înarmaţi zioa şi [360] noaptea. Aceasta văzînd paşa, n-au cutezat să-i facă vreun rău, ci s-au purtat priiteneşte, cu Matei-vodă, şi l-au dăruit, şi s-au dus la locul lui cu toţi turcii. Şi altă dată au vrut turcii să-l prinză, că au strîns oşti turceşti la Obluciţă şi la Cetatea Albă cu oştile lui, de la care avea turcii îndemnare asupra lui matei-vodă, să-l prinză. Deci au venit prouncă să meargă şi Matei-vodă, la Cetatea Albă, şi au purces cu toate oştile lui, cu tunuri, cu bună gătire, şi, ajungînd la Ialpuh, în Bugeac, au înţeles şi mai bine sfatul ce fac turcii cu Vsilie-vodă asupra lui, şi de acolo n-au vrut să să mai ducă înainte, ci au gătit daruri frumoase şi scumpe, de au trimis paşîi serascheriului, pricinuind că iaste bolnav, şi să teme că va muri în ţară striină; şi s-au întorsu la ţara lui, şi era şăzînd cu pace. Neputîndu-se odihni Matei-vodă de Vasilie-vodă, pecum aţi auzit că s-au scris îndărăt, s-au sfătuit cu racoţ, craiul Ardealului, ca să rădice pă Vasilie-vodă den scaun, şi să puie alt domnu. Ci dar, fiind la Moldova un boiar, anume Ghiorghe, logofăt mare, den sat den Răcăcini, caree era vrăjmaş într-ascuns lui Vasilie-vodă, şi neştiindu-l domnul, gîndind că-i iaste prieten, pururea îl trimitea pă acesta în soli la Racoţ şi la Matei-vodă, şi întru soliile lui ş-au vădit vrăjmăşia ce avea cătră domnu-său, cătră craiul şi cătră Matei-vodă, vinuindu-l [361] că au umblat cu jupîneasa lui, şi să şi învrăjbise cu Toma vornecul şi cu Iordache vister, Cantacozinii den ţara lor. Decii, găsind Racoţ şi Matei-vodă mijloc pă acest boiar, ş-au aşăzat între dînşii să-i trimiţă oşti den ţara Ungurească şi den Ţara Rumînească, şi el va fi cap lor, de va scoate pă Vasilie-vodă den scaun. Şi aşa au făcut. Încă în taină au gătit oştile, şi le-au trimis la Moldova. Ci dar, pînă a veni oştile, era (cum spun unii) Ghiorghe logofăt în mare grij㪠săzînd în spătăriia lor, ţinea toiagul la gură (că la Moldova logofătul cel mare poartă toiag), iar Toma vornic şi iordache vister, vrăjmaşii lui, în chip de batjocură îi ziseră: „Logofete, ce ţii toiagul la gură, pare că zici în fluier?“ El le răspunse: „Aşa este, că zic în fluier să-mi pogoare caprele de la munte“. Deci nu trecură zile multe, într-o zi mare, săzînd cu Vasilie-vodă la masă, îi veni veste la ureche că oştile ungureşti şi rumîneşti au întrat în ţară, să-i facă ştire); el numaidăcît începu a să şterge la ochi cu măhrama; de care îl întrebă Vasiliie-vodă: „Ce iaste, logofete?“ El răspunse că i-au venit veste că-i moare jupîneasa, şi să ruga lui Vasilie-vodă să-l lase să să ducă să o îngroape. Şi-l crezu domnul, şi-l slobozi; lui fiindu-i caii gata la gazdă, au purces de olac, şi s-au dus dă s-au împreunat la Bacău cu toate [362] oştile. Iar în urmă era doi boiari, cu carii avusese Ghiorghe logofăt mai nainte înţelegere pentru aceste lucruri, şi, la purcesul lui nefăcîndu-le ştire, li s-au părut că l-au ficlenit şi, ca neşte becisnici (socotind că le va fi mai dă folos), au mersu dă au spus lui Vasilie-vodă faptele lui ghiorghe logofăt, şi cum s-au dus să să împeune cu oştile ungureşti şi rumîneşti. Şi, pă vătaful de aprozi, cu vreo 20 de oameni, să-l ajungă, să-l prinză; dar, cînd au ajunsu şi vătaful la Bacău, Ghiorghe logofătul să împreunase cu oştile, ci, necutezînd, s-au întorsu de au spus stăpînu-său ce au văzut. Vasilie-vodă, într-acea mînie, au tăiat pă acei doi boiari, carii i-au spus, zicînd că au trebuit să-i fie spus mai nainte, cînd să începea vorbele, şi era Ghiorghe logofăt la mîna lui, iar nu acum. Un boiar de aceştea au fost bărbatul Dafinii Dabijoaii, mai nainte pînă a nu o lua Dabija-vodă. (Aşa poveste boiarii moldoveni de acestea). Deci Ghiorghe logofăt nimic n-au zăbovit, ci s-au pornit cu oştile spre Iaşi. Vasilie-vodă încă, ce au putut strînge oşti, le-au luat şi au ieşit înainte la Podul Liloaii. Acolo lovindu-se oştile, au biruit Ghiorghe logofăt, şi au fugit Vasilie-vodă la cuscru-său Hmil, hatmanul căzăcescu, căruia i să ruga să-i dea oşti să scoaţă pă vrăjmaş den ţară, şi i-au dat împreună cu fii-său Temuş, carei ţinea pă doamna Ruxanda, [363] fata lui Vasilie-vodă. Ci, pînă a venit den Ţara Căzăcească, Ghiorghe logofăt s-au numit domnu în scaun la Iaşi. Iar, daca au venit Vasilie-vodă, cu mulţi cazaci, şi au avut război la Popricani, fu biruit Ştefan-vodă. Deci s-au tras îndărăt spre Focşani; Vasilie-vodă după dînsul; Ştefan-vodă la Tîrgovişte, la Matei-vodă, cu cîţiva boiari, Vasilie-vodă tot după dînsul. Fost-au trimis Matei-vodă pă Diicul spătar cu oşti, să oprească pă Vasilie-vodă, la Focşani şi la Şoplea; dar n-au putut. Deci Matei-vodă ş-au strîns oştile toate şi au ieşit înaintea lui Vasilie-vodă şi a lui temuş la Finta; şi s-au lovit foarte tare. Şi au înfrînt întîi pă o seamă de slujitori, de i-au trecut apa Ialomiţii. Iar matei-vodă, cu inemă mare, fiind în fruntea războiului, îndemnîndu-şi vitejîi lui, şi mai întorcîndu-i (precum pururea sluja norocul lui Matei-vodă, i-au slujît şia cum), că s-au slobozit un nor den cer, care avea apă multă şi vînt iute, de bătea pă moldoveni tot în obraz, şi pe cazaci, pînă i-au umplut dă apă, de nu să putea să sloboază focul, sau să să apuce dă arme; iar ai noştri, îmbărbătîndu-se, au spart toată tabăra moldovnească şi căzăcească; şi Vasilie-vodă cu temuş poftea să să mai vază spre Focşani. Atuncea au rănit cu un glonţu la picior pă Matei-vodă. Însă cu biruinţă s-au întorsu la scaun în Tîrgovişte, ducînd mulţi robi moldoveni şi cazaci, pe carii i-au tăiat [364] de la Finta Ţiganului pînă în Tîrgovişte, de i-au văzut un turcu mare, ce venise de la împărăţie, să vază de gîlcevile ce s-au făcut de aceşti domni. Care văzînd că au venit Vasilie-vodă să ia scaunul lui Matei-vodă fără nici o pricină, au spus împăratului că iaste vina lui Vasilie-vodă. Deci, împăratului au poruncit hanului să prinză pă Vasilie-vodă, să-l ducă la Poartă. Ci, în mijlocul vremilor acestora, dacă au mersu Vasilie-vodă în Ţara Moldovii, au trimis pă doamnă-sa cu fii-său Ştefăniţă şi gineri-său Timuş, cu cazacii, la Cetatea Sucevii, şi el să mai gătea de război. Matei-vodă încă n-au zăbovit, ci au dat lui Ştefan-vodă oşti ale lui, şi i-au trimis şi craiul ungurescu, de s-au dus după Vasilie-vodă la Moldova, şi s-au bătut cu Vasilie-vodă la sat la Şinca, şi birui Ştefan-vodă, şi fugi Vasilie-vodă în Ţara Căzăcească. Iar hanul, avînd poruncă să-l prinză, precum am scris mai îndărăt, i-au scris o carte, zicîndu-i, daca i-au tribuit ajutor, căci n-au venit la dînsul, să-i dea tătari, unde i-ar fi fost păsul, ci au umblat cu cazaci care nu i-au folosit nimic? Acestea auzind Vasilie-vodă (de vreme că să umpluse şi păcatul), să încrezu în cuvintele hanului, şi s-au dus la dînsul, ca să-i dea ajutoriu. Hanul, cum au pus mîna pă dînsul, l-au băgat în obezi, şi l-au trimis la Ţarigrad, şi l-au închis împăratul la Edicula. Iar Ştefanvodă *[365] au mersu la Suceavă, de au bătut cetatea, şi, îndreptînd un tun supt cort, unde şădea Timuş, ginerile lui Vasilie-vodă, au lovit o ladă dă supt cort, şi ţăndărie lăzii au omorît pă Timuş. Decii doamna nu mai avea ce să mai facă, ci au cetatea, şi i-au luat avuţiia Ştefan-vodă. Zic unii să să fie culcat Ştefan-vodă cu doamna, să-şi întoarcă aceia ce făcuse Vasilievodă, de să culcase cu jupîneasa lui, în boierie. După aceia au venit la scaun, şi au scris cărţi de la el şi de la ţară la Poartă, cerînd steag dă domnie, după obicei, şi, fiind ajutorit şi de Matei-vodă, i-au trimis împăratul steag dă domnie, şi s-au aşăzat domnu Moldovii. Iar Matei-vodă, fiind la un picior rănit den război, zăcea şi-şi cerca tămăduinţa; dar nu putea să-şi caute boala lui şi slăbiciunea bătrîneţelor, de nebuniile dorobanţilor, a siimenilor, şi altor slujitori, ce făcea, că să îmbogăţise în zilele lui, şi bogăţiile dă multe ori aduc la oameni şi nebunii; precum la aceştia. Că striga pen curtea domnească, ca să le dea lefi, că ei au bătut războiul cu Vasilie-vodă, şi zicea lui Matei-vodă să să ducă să să călugărească, că nu le mai trebuie să le fie el domnu, bătrîn fiind şi bolnav; şi atîta să îndîrjise în nebuniie, cît i-au luat tunurile şi ierbăriile, şi le-au scos afară den tîrgu. Şi ei au întrat în casă la Matei-vodă, unde zăcea, şi zicea să le dea lefile, sau vor să spargă cămările, să-şi ia singuri ei. [366] Şi atuncea, vinuind dorobanţii pă Ghinea visteriul şi pă Radul armaş, [zicînd] că ei nu lasă pă matei-vodă să le dea lefile, îi cerca să-i prinză, să-i omoare, iar ei dă frică s-au fost ascunse în casă la Matei-vodă; iar dorobanţii şi siimenii, ca neşte porci obraznici, i-au căutat pen toate casele, pînă i-au găsit; şi i-au scos, bătîndu-i, pînă i-au scos afară den tîrgu, unde era toţi strînşi; acolo i-au sfărîmat cu sabiile. Atuncea s-au dus şi la Socol Cornăţeanul, şi, găsindu-l în casa lui bolnav, l-au omorît; şi casele lor le-au prădat foarte rău, şi să îngrozise toţi boiarii de frica lor, de sta mărmuriţi. Matei-vodă, acestea văzînd, şi fiind bolnav, nu putea ce să facă alt, numai îi blestema (că neputincioşii au acest obicei, dă blestemă). După aceasta au murit şi doamna Ilina a lui Matei-vodă, şi o au îngropat cu cinste mare în biserica domnească, în Tîrgovişte. Dupe aceia, trecînd cîtăva vreme s-au tămăduit Matei-vodă la picior, şi au ieşît în primblare, cătră Argeş, şi întorcîndu-se la scaun, iar dorobanţii şi seimenii i-au închis porţile, şi nu vrea să-l lase să între, ci-i zicea să să ducă dăn ţară afară, sau să să ducă să săcălugărească, că nu le mai tribuie să le mai fie el domnu. Şi, necăjît fiind Matei-vodă, au şăzut afară trei zile, numai cu curtea lui şi cu boiarii; şi şi nu lăsa nici bucate să-i mai ducă afară. Ci, neavînd ce face cu acei tîlhari nebuni, le-au făgăduit să le dea [367] bani; şi aşa l-au lăsat de au întrat în scaun; şi cu necazuri ca acestea i-au trecut iarna. Matei-vodă aştepta să vie vara, să aducă tătari şi unguri, să-i puie pe toţi supt sabie; pe cei mari şi pă zurbale. Dar, bătrîneţile ajungîndu-l, şi bolnăvindu-se rău, au murit primăvara, la [9] aprilie, şi n-au apucat să facă ce gîndise, numai i-au blestemat foarte rău; care blestem i-au ajunsu mai pă urmă (precum mai nainte să va arăta la istorie). pentru că avea Matei-vodă dreptate să-i blesteme, şi să le facă orice rău ar fi fost mai cumplit, că, în 21 de ani ai domniei lui, au avut odihnă mare, şi-i miluia şi-i socotiia, atît cît făcuse bucate multe, şi avuţie multă; iar ei, ca neşte oameni fără socoteală şi răi, nu să uita la binele ce le făcuse, ci-l necăjiia în tot chipul, cum aţi azit – şi încă mai mult dă cît aţi auzit i-au făcut acei oameni răi; cărora le-au plătit mai pă urmă Dumnezeu. Ci dar, după ce muri Matei-vodă, Dumnezeu să-l ierte, părintele vlădica Ignatie, cu boiarii denpreună, aleseră pă Costandin sărdar de la Dobreni, de l-au făcut domnu, fiind fecior lui Şărban-vodă, şi fiind sămînţă iar dă domnu. Mai nainte de moartea lui Matei-vodă cu 2 ani, să află scris la istoriia Ţărîi Ungureşti că au întrat turci ca la 5.000, de au robit ţinutul, şi l-au prădat foarte rău; iar Fărgaci Adam groful, carele era ghinărar mare la [368] cetatea Uivarului, prinzîndu-i veste, le-au ieşît înainte cu 1.000 dă oameni călări şi 300 pedestri, şi foarte i-au tăiat rău, şi i-au spart; şi le-au luat prăzile şi 150 de robi; carii i-au trimis împăratului. Iar după biruinţă ce făcu, căutîndu-se cei periţi, s-au aflat 800 dă turci morţi, iar unguri numai 43. Într-acest război, au perit şi aceşti grofi: Esterhazii anume Laslo, Ferenţi, Tamaş, Gaşpar. 42. DOMNIIA LUI COSTANDIN-VODĂ, leat 7162 După ce şăzu Costnadin-vodă în scaun, şi dederă cu tunurile, după obicei merseră toţi boiarii, căpitanii, slujitorii, de-i sărutară mîna. Zic unii că au fost trăgînd nădejde dă domnie şi Diicul spătar, căruia făcîndu-i veste unii den priitenii lui că moare Matei-vodă, au purcesa dă olac de la Buiceşti, de au venit: carele, cînd au sosit, că pusese Costandin-vodă în scaun; deci şi lui i-au căutat a merge împreună cu alţii de i-au sărutat mîna, neavînd alt ce să mai facă. Ci dar după aceia slujitori, de-i trimiseră la Ţarigrad, cu cărţi de la ţară, fiind împărat sultan Mehmet şi vizir Derviş-paşa; şi spuseră că le-au murit domnul, şi să roagă să le dea domnu pe Costandin-vodă, că iaste fecior dă domnu, şi toată ţara îl pofteşte. Şi aşa au şi făcut, că i-au dat domniia cu steag, caftan dupe obicei , trimiţînd pre Terzi Mustafa aga Tahăşciul, şi împreună cu el au venit şi boierii ce era trimişi. Decii Costandin-vodă au purces de la Tîrgovişte, şi au venit la Bucureşti, şi acolo s-au gătit cu halai mare de au ieşît înaintea turcului ce venia de-i aducea domniia, şi cu cinste l-au petrecut pînă în casele domneşti; după aceia l-au aşăzat la gazdă, rînduindu-i de toate ce-i trebuia; şi, şăzînd în Bucureşti, pînă au gătit Costandin-vodă şi haraciul, că-i era vremea, şi au trimis şi plocoanele dă domnie, decii iar cu cinste au trimis pă turcu, şi cu daruri bune. Costandin-vodă decii rămase domnu Ţărîi Rumîneşti, şi să veseliia în avuţiia cea multă ce rămăsese de la Matei-vodă. La Moldova, den boierie Ştefan-vodă fiind învrăjbit cu Toma vornic şi cu Iordache vister, Cantacozinii, daca au luat doniia Ştefan-vodă, i-au prinsu şi i-au închis, şi i-au dat pă seama armaşului celui mare, ce era atunci Grigorie Hăbăşăscul, ca să-i omoare. Iar armaşul, luînd daruri de la dînşîi, nu i-au omorît îndată, ci i-au mai zăbovit. Deci, prinzînd veste Costandin postelnbic, fratele lor, Cantacozinul, s-au rugat lui Costandin-vodă, după ce s-au pus domnu, să trimiţă cărţi la Ştefan-vodă, cu rugăciune pentru frăţiia lui, să nu-i omoare pe acei boiari; şi au trimis dă olac pă badea Conteş Bălăceanul, şi într-o zi, într-o noapte au ajunsu la iaşi, şi, dînd cărţile la [370] Ştefan-vodă, au chiemat pă armaşul, de l-au întrebat: „Trăiesc au omorîtu-i-au?“ şi, zicînd că nu i-au omorît, i-au slobozit, pentru voia lui Costandin-vodă. Aşăzîndu-se Costandin-vodă domnu şi făcînd pace cu toţi vecinii, crai, domni, ca să aibă odihnă ţara, au socotit în oarece chip să potolească nebuniile orobanţilor şi ale seimenilor, ca să nu mai facă acele hoţeşti lucruri ce făcuse în zilele lui Matei-vodă, de-l batjocuriia şi ucidea boirii, şi alte nebunii, precum îndărăt le-am scris. Ci s-au sfătuit, cu meşteşug să scoaţă pe seimeni den ţară, fiind sîrbi, pentru să să mai împuţţineze nebunii, puind pricină că să face multă chiieltuială ţărîi cu lefile lor, şi, matei-vodă avînd vrăjmaş pe Vasilie-vodă, i-au tribuit, iar acum ,nefiind nici un vrăjmaş al ţărîi, nu tribuie să să sărăcească ţara cu atîta lefi în deşărt. Şi într-această socoteală au şi chiemat pă toţi iuzbaşîi, ceauşîi dorobanţilor şi alţi căpitani şi iuzbaşi de slujitori, şi le-au zis aceste cuvinte mai dă sus, pentru ca să le fiie şi lor cu voie. Şi cu toţii au priimit cuvîntul domnului, zicînd că bună socoteală s-au făcut să iasă striinii den ţară. Întru aceia şi domnul, şi auzind că le iaste cu voie, le-au făcut ospăţ mare, şi după ospăţ i-au dăruit cu postave, (cotirii), fieştecăruia duă obrazul lui, făgăduindu-le şi aceasta: lefile ce să da seimenilor, să le dea lor. Iar hoţii aceia, daca s-au săturat dă toate, [371] şi au ieşît afară, împreunîndu-se cu cuscrii, ginerii, cumetrii lor seimenii (că cei mai mulţi să căsătorise în ţară), şi, spuindu-le, au întorsu sfatul într-alt chip, şi numaidecît, a doao zi, s-au sculat cu toţii, dorobanţii, seimenii, asupra boierilor, să-i ucigă, vinuindu-i că ei sînt pricina de îndeamnă pe domnu să scoaţă seimenii den ţară. Deci, pre domnu l-au necinstit cu cuvinte proaste, iar pe boiari, cîţi n-au putut scăpa den mîinile lor i-au omorît; pe nume aceştea: Ghiorghie vister de la Poepşti, Ghiorma banul, Drăghici den Greci, Papa Brîncoveanul, Cîrstea al lui Socol den Cornăţeni, Udrea sluger Doicescul, Preda Beca den Maia, Sava Şufar Cuştiurean, Dumitru comis ot Stăneşti, Mihai ciohodar, Gîdea căpitan, Bonciul căpitan. Ivan, Iancul căpitan ot Călineşti, şi alţi boiari mulţi. Decii, încruntîndu-se în sînge, să făcură ca neşte cîini tubaţi; căuta pă cine vor muşca; şi începură casele boiarilor a le jăfui, şi, nu numai ale boierilor, ci şi ale altora; şi bisericile jăfia: odăjdiile, potirile, discosile, cărţile, [lua] de le vindea pen tîrgu, pe mulţi preoţi îi scotea de plete de unde făcea liturghie şi-i bătea: icoanele le ardea, să scoaţă aurul, şi pen prestoale căuta de găsiia moaşte sfinte şi le lepăda, zicînd că sînt farmece. Ca acese lucrur fără lege făcea dorobanţii, şi seimenii şi alţi slujitori, de coprinsese răotatea lor toată ţara; atît că să mira bieţii [372] boiari ce vor să facă, ci fugiia care încătro putea scăpa. Deci domnul, văzînd acest lucru că nu să va putea potoli într-alt chip, s-au sfătuit cu boiarii ca să aducă oşti striine asupra lor, să-i taie, să-i omoare, cu tot feliul de cazne. Au trimis o seamă de boiari la Racoţ, craiul Ardealului, alţii la Ştefan-vodă la Moldova (scoţînd cuîvnt cum că au fugit boiari fără ştirea domnului), carii, mergînd pă acolo, au rugat pă acei domni să viie cu oştile lor să bată pă acei făcători de rău. Şi le-au ascultat ruga, şi s-au gătit cu oşti multe, şi au purces să vie. Iar Costandin-vodă să făcea că nu-i este în ştire de venirea oştilor, ci au chemat căpitanii, iubaşîi şi alţi slujitori, de le spunea, zicînd că „ficlenii boiari iar nu s-au lăsat de răotate, ci au fugit în alte ţări şi acum aduc oşti asupră-ne; ce ziceţi să facem?“ Ei ziseră: „Să ne sculăm, doamne, cu toţii, să le ieşîm înainte; şi nădăjduim că vom birui“. Şi începură den toată ţara a să strînge alujitorii, şi plecă Costandin-vodă, cu dînşîi spre Gherghiţă, să iasă înaintea lui Racoţ la Teleajăn (că aşa vrea Costandin-vodă, să-i dea în gura ungurilor şi a moldovenilor). Şi mergînd pîn’ la Gherghiţă cu oştile, într-o noapte au fugit Costandin-vodă la paşa de la Dîrstor, spuindu-i dă întîmplările ce i s-au întîmplat, de au făcut hoţii slujitorii, de au omorît atîţea oameni, boiari, şi le-au jăfuit casele, şi toată ţara o au stricat. Deci, pentru ca să [373] le viie la hac, şi-au trimis la racoţ cu rugăciune, de vine şi Ştefan-vodă cu oşti, să-i taie, să-i omoare; ci cu meşteşug i-au strînsu şi i-au dus pînă aproape de oştile streine, şi i-au lăsat, şi au venit la paşa. Deci paşa, auzind aceasta, au zis că foarte bine au socotit, că aşa să cade unora ca acestora să le facă, carii să scoală împotriva stăpînilor şi strică ţara. Ci, în mijocul acestor vremi, văzînd slujitorii că i-au părăsit domnul, şi oştile striene, ce venea asuprăle, era aproape, să mira ce vor să facă; că le era toate socotelile înghiesuite. Ci, viind şi Hrizea spătar de la margine în oastea lor, numaidecît îl rădicară domnu (lui încă i-au fost voia, cum să vede), şi începură a să rîndui de război. Slujitorii ţărîi, dencoace de Teleajăn; Racoţi şi pribegii boiari, cu ungurii şi cu moldovenii, dencolo; rînduiră şi tunurile, unde era aga Buliga, fiind agă mare. Deci începură a slobozi tunurile în unguri; dar îi trecea gloaneţile; sau denadinsu Buliga aşa le îndrepta, au den greşală – nu să ştie ine; ci dederă ştire Hrizii-vodă că tunurile nu bat în oaste, ci pe dasupra. Deci, alergă cu calul mînios, şi, ajungînd la tunuri, scoase paloşul, şi lovi pă aga Buliga, de-l făcu în doao. . Dar nici cu aceasta nu folosi nimic, că mulţi căpitani, ce aua vut înţelegere cu Costandin-vodă şi cu pribegii, cu steagurile, au plecat dă s-au dus în oastea ungurească, împreunîndu-se cu boiarii pribegi. Hrizea-vodă, acestea [374] văzînd, să întrista, iar tot înainte căuta (de vreme ce într-alt chip n-avea cum mai face, ajungînd la nume dă domnie), şi, cu cîţi era, dederă război vitejaşte; dar păcatul hoţilor slujitori împlinindu-se, au întrat ungurii într-înşii, ca lupii în neşte oi, de-i tăia, îi împuşca, de zăcea grămăzi. Şi au început a da dosul, cîţi putea scăpa cu domnul lor Hrizea-vodă, cercînd calea Brăilii; iar pedestrimea şi cei cu cai răi să ascundea pen mărăcini, pen crînguri; pe care scoţîndu-i, supt sabie i-au pus pă toţi. De aceasta auzind Costandin-vodă, îşi luo zioa bună de la paşa, şi purcese înantea lui Racoţ; ci, vind la Ciocăneşti, şăzînd la prînzu, nimeriră doi trimişi de la Hrizea-vodă, carii mergea cu cărţi la turcci, şi îndată îi prinseră, şi, aducîndu-i la Costandin-vodă, porunci de-i spînzurară de neşte umbrare; unul de aceştea îl chema Bargandi. Decii, Costandin-vodă, mergînd, să împreună cu Racoţ şi cu Ştefan-vodă la Dridov; acolo au şăzut 3 zile de s-au ospătat, şi au dăruit pă crai cum s-au căzut, mulţămind şi pentru osteneala ce au fcut de au spart oştile vrăjmaşilor. După aceia s-au dus fieştecare la ţara lui, lăsînd Racoţ 2 căpitani mari: unul de nemţi, anume Gaud[i], altul de catane, anume Boroş, să fie lîngă Costandin-vodă: în ce le va porunci, să asculte, să facă. Deci, s-au dus Costandin-vodă la scaun, cu boierii, de cerca pă hoţi, pă jăfuitorii ucigaşi, zorbalile, de-i înţepa, spînzura *[375], îi tăia cezvîrţi, cît au curăţit ţara de răi; atîta cît dorobanţii şi seimenii îşi lepăda hainele cele vinete, şi să îmbrăca în ferfeniţe rele, şi jura că nu sînt dorobanţi, iar, care să cunoştea, nu mai avea zile. Trecînd cîtăva vreme aşa, cum am auzit, Costandin-vodă au făcut cărţi pătutindenea, dînd iertăciune vinovaţilor, zicînd; fieştecarele să-şi viie la casa lui, să să aşaze, să nu mai facă nebunii; că, mai făcînd, le va face mai rău. Şi trimise la Siiauş-paşa de la Dîrstor, rugîndu-se ca să trimiţă la Brăilă, unde era Hrizea-vodă cu mulţi haiduci ai lui, să-l prinză, şi să-l dea lui Costandin-vodă. Şi aşa au făcut: l-au prinsu, şi pre mulţi de ai lui i-au trimis la domnu. Deci, Racoţi-craiul cercîndu-l, l-au dat cu jupîneasa lui, cu coconii, şi l-au dus la Belgrad; căruia i-au făcut mertice şi altele de hrana lui. Atuncea, nu peste multă vreme după aceasta, Racoţ-craiul, împuternicindu-se în oşti, şi în bani, n-au şăzut să să odihenească în binele lui, ce-l avea cîştigat de la tată-său, Racoţ Ghiorghe cel Bătrîn, că, afară den ce avea tată-său supt stăpînirea lui, s-au fost sculat oaste asupra nemţilor, de le-au făcut mare supărare, cît dă nevoie i-au căutat a-i mai da multe cetăţi şi multe locuri, care le ţinea nemţii; care toate rămăsese în mîna acestui Racoţ Ghiorghe după moartea tătîne-său; dar nu s-au îndăstulat, ci au poftit mai mult, ca să ia să crăiia Ţarîi Leşăşti de la Cazimir-craiul. [376] Deci, făcu gătire mare, şi au cerut ajutor, de la munteni, şi de la moldoveni, de la cazaci, de la sfeţi, şi toţi i-au dat; şi au întrat în Ţara Leşască, şi multe prăzi au făcut; şi mult loc au încungiurat. Dar craiul Cazimir şi cu toată boierimea Ţărîi Leşăşti s-au dat de o laturi cu oastea lor, şi au trimis la hanul, de au venit cu tăatri cu la 80.000 (că leaşîi singuri nu-i cuteza lui Racoţ, că avea şi el oaste bună). Şi, împreunîndu-se leaşîi cu tătarîi, s-au pornit cătră unguri, pînă i-au apropiiat. Ajutoarele lui Racoţ: sfeţii, ruînii, moldovenii, cazacii, văzînd atîta putere dă oşti ce le vin asupră, au fugit, cineşi la ţărîle lor; şi au rămas Racoţ numai cu ai lui. Chimin Ianoş, ghinărariul lui Racoţ, şi alţi boiari ai lui, văzînd că va să le vie lucrul la rău, au zis craiului să iasă să să ducă la ţara lui, ca, de va scăpa el, să aibă şi de grija celor ce vor rămînea acii; şi aşa au făcut, că au fugit. Iar oştile cu toată boierimea au rămas, şi i-au încungiurat leaşîi cu tăatrîi de toate părţile, de le da război în toate zilele. Şi, şăzînd cîtăva vreme închişi, sfrîşind şi bucatele, şi iarba, gloaneţele, de nevoie sau dat robi tătarîlor, ducînd la Crîm, la Bugeac pă boiarii cei mari, anume: Chimin Ianoş, Corniş Gaşpar, Beldi Pal şi alţi mulţi boiari, carii nu să ştiu numele lor, şi de ceilalţi fără număr; carei mai pă urmă cu mulţi bani s-au răscumpărat de la tătari. Într-această nenorocire au umblat Racoţ în Ţara Leşască; carele, [377] viind la ţara lui, au găsit lucrurile Ardealului într-alt chip, nu cum le-au lăsat. Că Bercea Ianoş, credinciosul, care îl lăsase Racoţ caimacan în locul lui, purtător dă grijă tuturor lucrurilor ţărîi, auzind dă primejdiia lui Racoţ den Ţara Leşască, şi a oştilr lui, au închinat Ardealul turcilor, şi l-au pus pă dînsul crai. Aceasta văzînd Racoţ, s-au dus în ţara dă sus, de-şi strînse oaste să vie asupra turcilor carei păziia Ardealul, să-i scoaţă şi să dobîndească iar la mîna lui Ardealul. În vreme ce era acoţ în Ţara Leşască, au aflat şi Hrizea-vodă vreme ca să fugă den ARdeal, cu gînd ca acela să meargă la turci. Şi, fiind 500 de seimeni în Belgrad duşi dă Racoţ, robi den războiul de la Şoplea, pre cari-i lăsase Racoţ să păzească scaunul, cu aceştia vorbindu-se Hrizea-vodă, cu toţi vitejaşte au ieşît den Belgrad, şi au trecut muntele pe la Bistriţă, şi trăgea cătră Ţara Turcească. Iar Costandin-vodă, prinzînd veste, trimise pă Preda vornic Brîncoveanul, şi pă Radul stolnic Fărcăşanul, şi pă Iveşco Cepariul, cu oşti, şi i-au ajunsu la Tîrgul bengăi; şi făcînd război, au biruit ai lui Costandin-vodă, şi pă Hrizea cu ai lui i-au prinsu, de i-au adus la domnu-său. Şi au spînzurat pă Hrizea dă o roată, cu alţi 12 căpetenii; iar celorlalţi le-au tăiat nasurile şi urechile, şi i-au slobozit. Zic unii că nu i-au putut lua cu biruinţă, ci cu jurămînt, şi au călcat jurămîntul de i-au omorît. [378] Dorobanţii şi alţi slujitori răi, carii s-au ştiut în vină mai mare, şi încă unii căpetenii fiind, trecînd peste Dunăre, măcar că făcuse Costandin-vodă cărîi de iertăciune, iar tot n-au vrut să viie în ţară, ci făcîndu-se grămăzi multe, şi într-alte chip văzînd că nu vor strica domnului, au început a-l pîrî la turci, că iaste hain despre împărăţiie, şi iaste una cu Racoţ şi cu Ştefan-vodă. Această veste ducîndu-se şi la împărăţie, au mazîlit pă Costandin-vodă şi pă Ştefan-vodă den Moldova, şi-i chema să meargă la Poartă, iar aceşti domni n-au vrut, ci s-au dus în Ţara Ungurească. Şi aicea în ţară au pus pă Mihnea-vodă domnu, iar la Moldova pă Ghica-vodă; carele, fiind capichehaia lui Ştefan-vodă la Ţarigrad, sau el au poftit, sau turcii den socoteala lor i-au dat domniia. Deci, mergînd veste lui Ştefan-vodă că au dat domniia Ghicăi-vodă, capichehaiaoa lui, şi fiind feciorul Ghicăi, agă mare la Ştefan-vodă, entîi l-au băgat la închisoare, după aceia socotindu-se, într-alt chip că nu va putea face, numai cu fuga, s-u gătit cu casa lui şi cu toată taifaoa, domneşte, şi au luat şi pă Gligorie aga cu dînsul. Care, mergînd pe la Tîrgul Frumos, au chemat pă Gligorie aga şi l-au îmbrăcat domneşte, cu haine, işlic, surguci, şi l-au încălecat p cal domnescu, şi i-au dat toată curtea cu steaguri, cu meterhaneaoao, tobe, trîmbiţe, slujitori, şi l-au trimis la Iaşi, ca pe un fecior de domnu; şi i-au zis: „Mergi, fătul [379] mieu, sănătos, daca au vrut Dumnezeu aşa“. Şi ş-au ales oamenii de ai lui, şi carii au poftit să meargă cu dînsul, şi cîţi i-au tribuit, şi s-au dus în Ţara Ungurească, ca şi Costandin-vodă, domnul Ţărîi Rumîneşti. 43. DOMNIIA MIHNII-VODĂ, leat 7166 . Mihnea-vodă acesta, re carele turcii l-au ales de l-au făcut domnu Ţărîi Rumîneşti, numindu-să el pe sine că iaste fecior Radului-vodă Mihnea, şi slujind lîngă Poarta turcească la Chinan-paşa (căruia zic unii să-i fie fost giuvan, fiind frumuşăl), iar mai vîrtos Valede au slujit (că zic unii să-i fie căutat de treabă cîteodată), şi, învăţînd turceşte bine (den mîniia lui Dumnezeu) luo şi el domniia; carele viind în ţară cu turci, cu tătari, multe rele au făcut. Şi, găsindu-se dorobanţii domnu după inema lor, îl povăţuia tot spre jafuri şi răotăţi, precum povestea mai jos va arăta. Boiarii carii mai rămăsese neucişi dă dorobanţi, văzînd că Mihnea-vodă au luat pă dorobanţi înainte, şi ascultă cele rele învăţături, temîndu-se să nu paţă ca şi ceilalţi, au fugit, unii peste Ţara Ungurească, alţii pen munţi să ascundea. Atunci au trimis cărţi pe la toţi, cu jurămînt, că nu le va face rău, şi au venit toţi pe la casele lor în ţară. Iar Mihnea-vodă, avînd gînd să să rădice asupra turcilor cu sabiile, nimunui [380] dentîi n-au spus, numai gătire făcea: steaguri de slujitori tunuri, ierbării; şi dorobanţii, seimenii cei stricaţi de Costandin-vodă pentru răotatea lor, îi îndrepta pe la staeguri, făcînd căutări tuturor slujitorilor ţărîi. . Ci dar, în mijlocul vremilor acestora, Racoţ-craiul, care să dusese în ţara dă sus, să-şi strîngă oşti, să viie la Ardeal, pre carele închinase Bărceai Ianoş turcilor, precum am scris îndărăt, au strînsu cîtă oaste au putut (de vreme că-şi pierduse oastea dentîiîn Ţara Leşască), şi au venit în Ardeal. Acolo au găsit ţara toată închinată turcilor cu tot nimişugul, şi au găsit pă Bărceai Ianoş în Sighişoară închis; pre carele neputînd să-l scoaţă într-lat chip, i-au făgduit că-l va lăsa slobod şi în pace, numai să să ducă la casa lui. Deci Berceai, încrezîndu-se în cuvintele lui Racoţ, au ieşît numai cu oamenii ui, el însuşi în carătă, să să ducă la moşîile lui; iar Racoţ Ghiorghe au gătit 40 dă catane viteji, cu arme gata, şi i-au trimis ca, unde-l vor ajunge, să-l împuşce. Şi aşa au făcut: îndată ce l-au ajunsu, unde şădea în carătă, au tras toţi cu pistoalele, şi l-au omorît. Acest sfîrşît au dat Berceai Ianoş. Racoţ-craiul, măcar că au făcut aceasta, dar nemeşîi şi boiarii cei mari nicicum n-au vrut să-l mai priimească să le fie crai ca mai nainte, de vreme că le făcuse mare pagubă cu oştirea ce s-au făcut în Ţara Leşască, de i-au dat robi tătarilor: sumă mare de nemişi şi toate oştile; ci să [381] ţinea tare de poala turcului, de la care cerea ajutoriul împotriva lui Racoţ. Însă, într-acest an ce umbla Racoţ fulgerînd pen Ardeal, fiind şi Costandin-vodă şi Ştefan-vodă acolo, s-au ugat să le dea oşti, ca doar ar scoate pe domnii cari-i pusese turcii în Ţara Rumînească şi la Moldova; şi, den cît au avut, le-au dat şi unui şi altuia. Deci, viind Costandin-vodă în ţară, Mihnea-vodă cu boierimea ce era lîngă dînsul, s-au dus cătră Giurgiul, Costandin-vodă au venit în scaun, şi s-au dus pînă la Dobeni. Mihnea-vodă, cerînd turci de la paşa, lîngă oastea ce ave el, au purces cătră Bucureşti. Costandin-vodă, înţelegînd că vine Mihnea-vodă cu mai mare putere dăcît are el, n-au aşteptat vreun război, ci au fugit în Ţara Ungurească; iar Mihnea-vodă ş-au luat scaunul. Iar unii zic că Costandin-vodă s-au tras de au venit în ţară, pentru că au avut avuţie înecată în burie, în heleşteul de la Dobreni, şi neluînd-o, cînd s-au dus întîi, acum au venit dă o au uat. Ci aceasta iaste vorbă de la oameni, iar adevăr nu să ştie. Ştefan-vodă, den Ţara Ungurească, luînd oşti cîte au putut, s-au dus să scoaţă pă Ghica-vodă den Moldova; ci, prinzînd Ghica-vodă veste, ş-au strănsu ale sale oşti, mai bune şi mai multe, şi au trimis pă fie-său Gligoraşco-vodă cu oştile, de i-.au ieşît înainte la Tîrgul Frumos, la Strungă. Acolo avînd război, au biruit pă Ştefan-vodă, şi s-au dus ia în Ţra Ungurească *[382]. Deci el n-au vrut să mai facă zăbavă pe acolea întru deşărtăciuni, de vreme că vedea slăbiciune la Racoţ-craiul şi [că] l-aubiruit la Moldova dă s-au ruşinat: s-au dus la Ţara Leşască, de acolo şi la Moscu s-au dus, şi de acolo într-alte părţi, pînă s-au sfîrşit; iar pă doamnă-sa, den Ţara Leşască o au trimis în Moldova, să şază la casile ei; că nu o iubiia, că avea ţiitori. Iar Costandin-vodă al nostru rumînescu s-au mai zăbovit după dăşărtăciuni în Ardeal cîtăva vreme. Într-acest an ducîndu-se jalbă la împărăţie, de la Mihnea-vodă den Ţara Rumînească, şi de la Ghica-vodă den Ţara Moldovii, că nu pot să să odihnească de Costandin-vodă şi de Ştefan-vodă, că vin de calcă şi strică ţara împăratului, cu ajutoriul lui Racoţ-craiul; care auzind împăratul, sultanul Mehmet şi Chiupriuliul, viziriul, îndată porunci de să gătiră turci, tătari şi domnii rumîneşti, să meargă în Ardeal să scoaţă pă Racoţ. Şi purceseră cu toată gătirea, de întrară în Ardeal; iar Racoţ, avînd oaste puţină, s-au tras iar cătră ţara dă sus, ca să facă gătire mai mare. Dar turcii şi tătarîi, după cum le iaste obiceiul lor, au stricat în ţara de sus multe cetăţi, mulţi oameni au robit, şi au prădat ţara rău; atuncea au luat şi Inăul, cetatea cea tare şi vestită. Ci dar într-această mergere în Ardeal, Mihnea-vodă, fiind ajunsu cu Racoţ şi cu Costandin-vodă, să [383] stea împotriva turcului cu sabie, şi avînd şi în gîndul lui aceasta jinduită, cînd vrea să treacă pe la Teleajăn, atunci ş-au arătat gîndul lui boiarilor şi căpeteniilor îndemnîndu-i să taie pe turcii carii veniia cu un paşă saraschier şi cu tătari, să treacă pe la Teleajăn. Boiarii şi căpeteniilr slujitorilor, auzind aceste vorbe de nimic, să îngroziia şi să mira ce vor să facă, de vreme ce turcii şi tătarîi le era în spate-le. Ci în faţa domnului i-au zis: „Bine, doamne, noi să facem porunca mării-tale, dar pă urmă cine den noi şi den copiii noştri va scăpa de sabiia cea lungă a turcului?“ Care auzind domnul, să mînie. Iar daca s-au dăspărţit în laturi, s-au sfătuit boiarii să fugă şi să-l lase pă dînsul; şi aşa au făcut, că au fugit care încătro au putut. Însă Pîrvu visteriul Vlădescul, fiind mai îndrăzneţ, şi zicînd că iaste ştiut al Porţii ototmăneşti, de nu vor îndrăzni să-i facă vreun rău, cu cîţiva boiari, şi cu multe căpetenii dă slujitori şi cu slujitori s-au dus la paşa îndărăt, de au spus paşîi cele ce au zis Mihnea-vodă să facă. Iar Mihnea-vodă, văzînd aceasta, s-au întorsu şi el la paşa, jăluindu-se de boiari şi de oşti, că vor să meargă la slujba împăratului,şi fug ca neşte răi; iar el iaste slugă dreaptă împărăţiei, crescut în curtea împărătească, şi n-are de gînd de hain niciodată. Paşa încă, uimindu-se după cuvîntul lui, nici unii părţi au crezut, nici alţiia, ci i-au împăcat ca să meargă la slujba [384] împărăţiiei. Iar Mihnea-vodă, văzînd lucrurile dăspre paşa şi mergînd la conac, şi întîmplîndu-se de au venit Pîrvul visteriul supt cortul domnescu, poruncise mai nainte unor beşlii, daca-l vor vedea că vine Pîrvul vister la ot, să vie şi el cu armele pă supt haine, să nu să vază. Ci îndată veniră beşliii, cum le poruncise. Decii, după perdea ieşî Mihnea-vodă, şi zise beşliilor turceşte: „vurşughidi“; şi îndată îl loviră cu sabiile, de-l făcură fărîme, şi nu să mai socoti că iaste ştiut la Poartă şi mutafaraca împărătească, şi-l rădicară făcut fărîme de sabii. Iar Istrate postelnic (carele multă vreme au fost pribeag la Matei-vodă să-l ia de la turci, şi mult au chiieltuit Matei-voă să-l ia de la turci, şi n-au putut), fiind atunci supt cortul lui, şi înelegînd de patima Pîrvului vister, fiind aproape pădurea, au fugit în pădure; şi poruncind Mihnea-vodă dorobanţilor să-l prinză, au întrat în pădure după dînsul, şi, cătîndu-l cu amăruntul, l-au găsit, şi, ducîndu-l la Mihnea-vodă, l-au tăiat. Şi au mai tăiat pă radul aga Bîrsescul şi pă Vintilă căpitan şi pă Badea vătaf, şi au trimis pă Dinca armaş Sîrbul după Preda Brîncovean,. de l-au ajunsu la Tîrgovişte, şi în casele domneşti l-au omorît. Poruncit-a şi căpitanului Odor den Tîrgovişte, de au mersu la Filipeşti, la Costandin postelnic Cantacozino, şi la gineri-său Pană spătar să-i pinză şi să-i omoare; ci ei au fost prinsu veste şi au fugit [385] pen munţi la bRaşov, şi de acolo s-au dus la Moldova. Decii stîmpărîndu-se puţin cu moartea acestor boiari, s-au dus cu turcii şi cu tătarîi la Inău – cum s-au scris ,ai sus, şi iar s-au întorsu toamna la scaun. Atuncea dă iznoavă îşi gătea trebile de a să rădica asupra turcilor, şi au trimis la Ţarigrad d au luat bani împrumut, şi pe la turcii după margine, pricinuind că iaste ţara săracă şi prădată, şi acum nu are de unde lua bani, pînă să va mai drege – decii va plăti; şi mai pă urmă au chiemat pă acei turci datornici la dînsul, ca să le plătească. Decii, strîngîndu-i pă toţi, îi ţinea cu mertice, cu nafacale, cu lefi, pînă au venit vremea care o socotea el. Ci întîi au cercat pă boiari pentru rădicarea aceasta; care zăticnindu-l să nu facă lucru ca acesta, ce nu-l va putea scoate la cap, şi pă urmă va veni pierie ţărîi – i-au omorît pă toţi cu beşlii lui, ce avea lîngă dînsul, strîngîndu-i pă toţi într-o seară; şi, avînd pă ucigaşi gata, cîte pă unul îi lua de-i sugruma, şi-i arunca den case jos pă ferestri, şi tabulhanaoa zicea pînă i-au isprăvit pă toţi; însă Radul vornic Cîndescu şi doi fraţi ai lui, Negoiţă şi Moisi, Udrişte spătar, Diicul spătar Buicescul, Radul Fărcăşan stolnic, Danciul postelnic, Badea comis Comăneanul, Stroe clucer Bîrsescu, Vasile Cîmpineanul şi alţii nenumiţi aicea. De [386] care să bucura dorobanţii, călcîndu-i şi batjocrindui, făcîndu-le Mihnea-vodă pă voia lor, dă au omorît şi pe cei ce au rămas boiari neucişi de dînşii, în zilele lui Costandin-vodă. Această păgînătate săvîrşind Mihnea-vodă, vremea viind şi a oştirii, să meargă turcii împotriva lui Racoţ-craiul, cu carele avea înţelegere Mihnea-vodă, cînd vor fi oştile în Ţara Ungurească asupra lui Racoţ, atunci şi el să să pornească cu oştile ţărîi asupra turcilor după margine. Şi rînduind Racoţ pă Costandin-odă să meargă cu oşti în Moldova să scoaţă pă Ghica-vodă, decii Mihnea-vodă îşi strînse oştile la Tîrgovişte, şi puse călărimea împrejurul tîrgului, şi pedestrimea o au slobozit în tîrgu, de au [tăiat] turcii, cîţi s-au aflat acolo toţi. Aşîjderea şi în Bucureşti au făcut, şi trimise pă Ghiorghe vornic Băleanul în Moldova cu cîtăva oaste ajutoriu lui Costandin-vodă. Cum să vede, nebuneşte umbla Racoţ, ca şi Mihnea-vodă şi Costandin-vodă, că nu căuta să-şi isrăvească întîi treaba lui den Ardeal cu turcii, apoi să săa puce de domniile acestea, ci vrea să facă multe trebi dăodată şi pă urmă nici una n-au putut isprăvi. Că, răşchirîndu-şi oştile pen Ţărîle Rumîneşti, şi Racoţ rămîind cu oaste puţină, avînd război cu turcii la Ghiula, l-au biruit, şi l-au rănit în cap; care întrînd în cetatea Oradiei să să tămăduiască, peste cîtăva vreme au murit, şi l-au [387] dus la Patac, cetatea lui, de l-au îngropat. Mihnea-vodă pe această vreme să duse la Giurgiul dă da război cu turcii; Costandin-vodă încă la Moldova scosese pă Ghica-vodă den scaun. Iar după aceia, viind Ghica-vodă cu tătarîi, şi război avînd la Iaşi, au biruit pă Costandin-vodă, ce era cu ungurii şi cu rumînii: pre toţi i-au băgat în apa şi în noroiul Bahluiului, puţin au scăpat; şi Costandin-vodă, cu puţini oameni rămîind, au fugit iar în Ţara Ungurească. Atuncea şi pă Ghiorghe vornicul Băleanul, carele era trimis cu oşti ajutor de la Mihnea-vodă lui Costandin-vodă, l-au prinsu tătarîi în Bahlui, înnoroit, şi pă mulţi alţii de Ţara Rumînească; care peste doi ani ai robiei lui cu mulţi bani s-au răscumpărat. Aceste veşti de bătaie lui racoţi la Ghiula şi lui Costabdin-vodă den Moldova, auzind Mihnea-vodă, unde era, la Giurgiov, i s-au tăiat toate puterile, şi au început a să trage spre Rucăr, şi au trecut în Ţara Ungurească; acolo s-au prăpădit. Într-aceste vremi şi Chimin Ianoş s-au răscumpărat, ce-l robise tătari, în Ţara Leşască, cum s-au scis înapoi şi au trecut pen Ţara Rumînească în ARdeal; care văzîndu lucrurile ardeleneilor turburate şi ungurimea toată îşi cerca să-şi puie crai de la turci, nevrînd el să să supuie sfaturilor ardelenilor, s-au dus în Ţara Ungurească dă Sus, şi s-au supus nemţilor. [388] Iar Mihnea-vodă, fugind den ţară în Ardeal, turcii şi tătarîi au robit ţara foarte rău, pentru nebuniile ce făcuse Mihnea-vodă; puind domnu ţărîi pă Ghica-vodă den Moldova, iar la Moldova au pus domnu pă Ştefăniţă-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă. Carele, tînăr fiind, nebuneşte au chivernisit domniia, precum să va scrie înainte. Iar SEidi Ahmet-paşa, după ce bătu pă Racoţ, şi pă oşt i le sparse, au pornit turcii şi tătarîi de au prădat Ţara Ungurească foarte rău, luînd şi mulţi robi. 44. DOMNIIA GHICĂI-VODĂ, leat 7168 Venind domnu Ţărîi Rumîneşti Ghica-vodă, pă toţi îi chema cu blîndeţe să vie la casele lor, şi tuturor s-au arătat cu bine, nevoindu-se să îndrepteze ţara, den fărîmătura ce o fărîmase oştile turceşti şi tătărăşti, pentru nebuniile rumînilor. Şi, fiind vremea haraciului să să dea la împărăţie, au făcut rînduială să strîngă. Dar Costandin-vodă iar n-au lăsat în pace ţara să să odihnească, ci iar i-au făcut nevoie, că văzînd că pă Racoţ l-au bătut turcii, şi s-au dat îndărăt rănit la Oradie, şi de acolo l-au dus mort la Patac, cetatea lui, de l-au îngropat, neavînd încătro mai face, cu cîte oşti avea strînse cu bani, au venit iar în ţară, de au gonit pă Ghica-vodă la Giurgiul, şi vrea să fie el domnu. Dar, [389] înţelegînd turcii, au trimis turci şi tătari cu Ghica-vodă şi l-au gonit de aicea; şi s-au dus în Ţara Căzăcească, că în Ţara Ungurească loc nu avea. Deci, viind Ghica-vodă iar la scaun, şi fiind aceste turburări la Costandin-vodă, cum aţi auzit, n-au putut să strîngă haraciul, ca să-l trimiţă la vreme la bairam, după obicei, s-au mîniiat împăratul şi l-au făcut că nu iatse vrednic, şi au trimis pă Cara Mustafa, paşa den Dîrstor, ca să-l rădice den scaun. Şi, viind fără veste în Bucureşti, l-au luat de l-au dus la Ţarigrad, şi au dat domniia fie-său, lui Gligoraşco-vodă. Pe aceia vreme fiind multe răzmiriţe de oşti, s-au făcut foamete mare în ţară, şi, pentru că să mîniese Dumnezeu pă rumîni, de atîtea nebunii şi morţi ce făcuse, au trimis şi ciump, de murea foarte rău. Pe vreme ce au luat Cara Mustafa-paşa pă Ghica-vodă den Bucureşti, Şărban logofăt, feciorul lui Costandin postelnicul Canatcozino, mai ficlean fiind decît dînsul, şi i s-au rugat să-i fie slugă, şi să-l aibă în gîndul lui neuitat. Şi, cu drag priimindu-l paşa, i s-au făgăduit că va ţinea minte. Şi adăvărat au fost, că, cu vreme îndelungată i-au făcut mult bine, pînă şi la domnie l-au rădicat, păcum pă urumă să va arăta. Într-aceste vremi Ali-paşa şi cu alţi turci şi tătari au mersu la Oradie, dă au bătut 40 de zile, şi o au luat. [390] Decii tot nemişugul Ardealului s-au dus la Ali-paşa cu Apafi Mihai, de l-au pus crai Ardealului, îmbrăcîndu-l cu caftan, dîndu-o şi steag dă domnie, după obicei, şi s-au întorsu la Ardeal, la scaun. Ştefăniţă-vodă, fecior lui Vasilie-vodă, fiind domnu la Moldova, şi fiind tînăr, sau, să zic mai bine, nebuneşti; nu căuta trebile domniei, ci curviiele, şi parte bărbătească, şi fămeiască. Că coconii moldovenilor cei frumoşi atîta s-au împrumutat de la el, cît mi ştiu fi-să-vod mai plătit de acea datorie. Mai avea şi aceasta, cînd ieşa la primblări, punea pă boiari pă caii lui cei turceşti, şi, ieşînd la cîmpu, punea dă le lua frînele şi le da cîmpiia. Deci socoteşte ce vor fi făcut caii, pînă a să domoli! Mulţi au avut primejdii dă moarte. Decii, era un heleşteu mare, care l-am pomenit şi noi, şi pă heleşteu foişor domnescu, lîngă casele domneşti: de acolo pă mulţi boiari îi arunca în heleşteu, şi rîdea, şi scoţindu-i den apă, îi îmbăca în haine domneşti. Ca acestea şi altele făcea [Ştefăniţă-vodă], de acre toţi îl urîse. Deci, viindu-i poruncă să meargă a oaste, la Benderiu, acolo sosind, s-au rozbolit şi au murit; şi l-au adus la Iaşi, de l-au îngropat lîngă tată-său Vasilie-vodă. Zic unii că l-au otrăvit boiarii; alţii zic că pe acea vreme era la Bender ciumă, şi de ciumă ar fi murit. Ci, ori una, ori alta, el tot [391] au murit. Şi au pus pă istratiie Dabija domnu în locul lui. 43. DOMNIIA LUI GRIGORIE-VODĂ DENTÎI, leat 7169 Venind Gligorie-vodă domnu în urma tătîne-său, au gosit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumînilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău, Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împrătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci dentr-acestea, după nor veni şi senin; după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace, şi bişug în toate, şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. Şi aşa pe-ncet cîrmuia norodul bine, şi era domnul judecător drept şi milostiv, şi gingaş întru toate lucrurile lui şi nemăreţ. Chimn Ianoş fiind întru aceste vremi la Ţara Ungurească de Sus, şi strîngînd oştile stăpîn-său Racoţ, cele răsipite şi rămase fără stăpîn, şi luînd ajutor şi de la neamţ, cu vorbă ca aceasta: de va putea supune Ardealul, să-l închine nemţilor; şi s-au pornit spre Ardeal. Apafi Mihai-craiul cu ardelenii, aceasta auzind, au trimis [392] la turci de le-au dat ştire, şi au cerut ajutor împtriva lui Chimin Ianoş, şi i-au dat pă Cuciuc Mehet-paşa, cu cîtăva seamă de turcu şi au poruncit şi lui Grigorie-vodă să trimiţă oaste ajutoriu. Trimiţînd, cu odivoianul, au trimis şi den Moldova oaste. Decii, turcii fiind la Sighişoară, şi ungurii Chimin Ianoş au venit la un sat ce era aproape de cetate, şi au conăcit acolea cu oastea lui, şi era cuvinte între dînşii, a doao zi să să lovească oştile; dar turcuu prinzînd veste den iscoadele ce avea în tabăra lui Chimin Ianoş, cum şăd fără grijă, ci într-acea zi, au ieşît fără veste cu toţi, şi i-au lovit la vremea prînzului, şăzînd Chimin Ianoş la masă; şi fiind oştile răsîpite şi pe la o cetate, şi îndată ce văzură turcii împresurîndu-i, apucă Chimin Ianoş de încălecă, şi, grăbindu-l, nu avea încătro mai face ci dede peste un heleşteu îngheţat, să treacă,da alunecînd calul, căzu cu el jos. Turcii încă îl împresurară, şî-l tăiară; aşîjderea pă oşti le tăiară, şi le împrăştiiară în toate părţile. Deci, daca au trecut 2 ani ai domniei lui Grigorie-vodă, făcut-au împăratul sutan Mehmet gătire mare dă oaste, şi au trimis pă Chiupriuliul viziriul, cu oşti multe turceşti i tătărşti asupra Ţărîi Ungureşti. să Sus, ca să o supuie, neavînd stăpîn pă nemeni, de vreme că Racoţ-craiul, care o stăpînise, perise. Chimin Ianoş, care în urma lui vrea să o urmeze, [393] încă au dat sfîrşit, cum aţi auzit. Şi au poruncit lui Grigorie-vodă den Ţara Rumînească şi Dabija-vodă den Ţara Moldovii de au mersu şi ei cu oştile lor den Adeal, împreună cu tătarîi. Atuncea cetatea Uivarul l-au luat, chiiemînd şi pe Apafi-craiul la oaste viziriul, de s-au împreunat cu turcii. Galgoţul şi alte multe locuri au luat în anul acela, şi s-au întorsu cu pace toţi la ţărîle lor. Acolo în oastea lui grigorie-vodă, cum zic unii, s-au făcut neşte amestecături, adecă Şerban logofăt, feciorul lui Costandin postelnic Cantacozino, şi oarecare den fraţii lui ce era acolo, şi Mareş, şi Creţulescul, să fie umblat între căpitani şi între slujitori, de îndemna să meargă să pîrască pă Grigorie-vodă la viziriulm de făcătoriu de rău, de hain şi de altele, şi pă urmă să ceară domnu la viziriul pă Şărban logofăt; care, dîn om n om mergînd vorba, au ajunsu şi domnu. Decii, auzind, să păziia în taină, pînă ş-au luat zioa bună de la viziriul, să vie în ţară, şi, la un loc conăcind pentru odihna namiezii, au poruncit lui Ghiorghiţă moldoveanul, care era vătaf de aprozi, să aducă pă aei boiari ce umblase să facă vicleşug; şi-i aduse înainte alui, şi începu a-i mustra, pentru căci fac aşa, de au vrut să-l ficlenească, şi să-l pîrască la viziriul: „Ce rău le-au făcut? Au nu i-au boierit cu mari boierii, au nu i-au miluit cu mile mari?“ Care anume, le spunea. Iar Mareş, fiind mai [394] slovesnic, şi mai îndrăzneţ, răspunse că nu sînt vinovaţi nimic. Grigorie-vodă scoase vadnicii de faţă, căpitanii carii vorbise cu ei, întru care era şi Alixandru, fecior Ghiormii banul, şi începură a zice: „Aşa, doamen, ne-au zis să mergem să te pîrîm la viziriul, şi să puie pă Şărban logofăt domnu“. Iar Mareş răspunse, „Doamne, acest Alixandru în zilele Mihnii-vodă fiind postelnic mare, pe gura lui multă boierime s-au omorît, nefiind vinovaţi nimic; acum iar s-au apucat de aceia; ei, de-l vei asculta măria-ta, fă cu noi ce vei vrea, şi va da seama înaintea lui Dumnezeu, iar noi nu sîntem vinovaţi“. Şi dentr-acel ceas i-au dat Grigorie-vodă în seama vătafului de aprozi şi cu alţi sluitori, de i-au adus tot în pază pînă aicea în ţară. Lîngă acestea, şi de la ţară venise pîră, de la Stroe vornicul şi de Dumitraşco vister Cantacozino, care era lăsaţi dă domnu caimacani purtători dă grijă, pîrînd pă Cosnadin postelnic Canatacozino, că umblă pe marginea turcească, oamenii lui hulind numele domnului, de rău şi de hain, şi pă oamenii ţărîi îi zăticneşte, de nu-i lasă să-şi dea dăjdile împrăteşti, şi cum că să laudă, că el au poit pă grigorie-vodă, el îl va dăspopi – şi ca acestea altele multe. Deci aceste doaă pricini: una den tabără, alta den ţară, înţelegîndu-se, aţîţară pă Grigorie-vodă cu mare mînie asupra casii lui Costandin postlenicu. Şi, [395] după ce au întrat în ţară, înţelegînd Costandin postelnic de venirea domnului şi dă oprirea feciorilor, au alergat înainte tocma cătră Craiova, şi, mergînd să să împreune cu domnul, l-au priimit de s-au împreunat, dar i-au arătat un chip foarte posomorît şi, vorbind cam alăturea cu calea, i-au ponosluit pentru feciorii lui, că sînt răi şi ficleni, şi cum că au îndemnat pă căpitani şi pă slujitori să-l pîrască la vizitiul, şi să rădice pă fie-său Şărban domnu. Ca acestea auzind Costandin postelnic, tăgăduia că nu va fi aceia, ci vor fi pîri mincinoase, să nu le crează măriia-sa. Cu de acestea viind Grigorie-vodă la scaun, pe ceialalţi boieri i-au slobozit, iar pă Şărban logofătul l-au tăiat la nas dă o parte, pentru căci să numise să fie domnu; iar pă tat-său, Costandin postelnic au trimis pă căpitan de la Ungurei cu dorobanţi, şi l-au luat noaptea, şi l-au dus la mănăstirea Sneagovului. Acolo nu l-au zăbovit, ci i-au poruncit de s-au cuminecat, şi l-au dus în trapezare, şi, de stîlpul cel mare legîndu-l, l-au sugrumat. Deci, făcînd ştiinţă jupînesii şi coconilor, au venit cu voia domnului de l.au rădicat de acolo, şi l-au dus la mărgineni de l-au îngropat. Cînd au fost după aceasta la al doilea an, iar au venit lui Grigorie-vodă poruncă, şi Dabijăi-vodă, den Moldova, ca să meargă iar la oaste [396] spre Buda, şi au purces de s-au dus după poruncă. Şi mergînd la Seidi Husein-paşa al Budei, i-au luat şi s-au dus la Leva cetate, de o au bătut,dar nimic nu putea să-i strice, fiind acolo şi tătari [cu] un sultan; iar viziriul Chiupriulăul era la altă cetate, ce-i zic Singohari. Deci acolo veniră o seamă de oşti nemţeşti cu ghinărariul Muntecoculi, iar la leva, unde era Husein-paşa şi domnii rumîneşti, cu o seamă dă tătari, veniră alte oşti, cu ghinărariul Zuza, şi, cum zic, într-o zi să să fie bătut amînduao războaile; la care au biruit creştinii pă turci, şi s-au întorsu îndărăt. După ce fură biruiţi turcii, după cum aţi auzit, temîndu-se viziriul de împăratul, să nu paţă vreun rău, au stătut la mijloc Panaiotache, care era dragoman împărătesc pe acea vreme, şi au făcut pace între amîndoi împărăţii, în 20 de ani. În războiul ce făcură la leva cu nemţii, vrînd Grigorie-vodă să-şi arate vitejiia, au năvălit asupra nemţilor, de-nctro îi era oştile lui: măcar că, despre o parte, pă o roată de nemţi o au stricat dă tot, iar buiruinţa tot au fost a nemţilor, şi boiari mulţi au perit, şi slujitori de ceilalţi, că să întîmplase şi tină în fuga lor, şi pă mai mulţi în noroiul acela îi împuşca nemţii. Deci, săvîrşindu-se aşa războiul, domnii amîndoi, de frica viziriului, n-au cutezat să meargă la dînsul, căci îi bătuse nemţii, ci au venit cineşi la ţara lui. Şi iaste obicei la turcu, fără [397] ferman să nu să ducă năcăii. Capichehaiaoa lui îi scriia să vie la vizir, că pă urmă va fi rău. Însă dabija-vodă, avînd capichehaia pă Chiriţă Draco Roset, carele mai pă urmă au junsu şi domnu, numindu-l Antonie-vodă, şi scriindu-i să meargă, pă capul lui şi pă sufletul lui: ce rău îi va veni, să fie în sufletul lui – aşa auzind Dabija-vodă, s-au învîrtejit şi s-au dus la viziriul. Cam mustrînsu-l oarece, apoi i-au dat domniia iarăşi şi s-au dus la Moldova domnu. Iar Grigorie-vodă al nostru nicicum n-au cutezat să meargă, pentru că era boiarii ficelni, şi unii carii era fugiţi la Ruşciuc şi cei dă lîngă dînsul că-l speriia că vor să vie să-l ia, şi să-l ducă să-i taie capul, şi alte rele. Deci, speriindu-se, s-au rădicat cu totul şi s-au dus în Ţara Nemţească, de au şăzut acolo cîtăva vreme. După ce au pribegit Grigorie-vodă, boiarii ţărîi, carii era pă acele vremi, s-au strînsu cu toţii, şi s-au dus la Ţarigrad să-şi ceară domnu. Boiarii ale să puie domnu pe Radul Leon. Deci, pă cale mergînd, socotise, că, dă le va da îndemînă, să puie pă Dumitraşco Buzăianul de la Căpăţăneşti, dar, acolo ajungînd, au găsit pă Radul-vodă, feciorul lui leon-vodă, rînduit dă turci să-l facă domnu. Care-i văzînd boiarii şa, n-au mai cutezat să mai zică dă altul, temîndu-se că nu vor putea siprăvi, ci s-au lipit lînă Radul-vodă, că şi el trăgea pă [398] boiari cu cuvinte blînde, să nu facă vreo turburare. Şi, aşa aşăzîndu-se, au dat aturcii domniia Radului-vodă. 46. DOMNIIA RADULUI-VODĂ LEON, lea 7173 Puindu-se Radulu-vodp domnu, şi viind aicea în ţară cu toţi boiarii ce-i ieşîse înainte: boiari, slujitori, după obicei, şi cu pompă mare l-au adus în scaun, şi i s-au închinat lui toţi, cei mari şi cei mici, şi s-au arărar cu blîndeţe şi cu milă cătră toţi. Avînd pace, şi nefiind oştire nici într-o parte, petrecea bine, în primblări, pe baltă la vînători, în ospţe pe la unii-alţii, şi era toţi veselu, că dedese Dumnezeu şi pace, şi bişug dă toate bucatele – şi nu avea altă grijă, fără cît venea vremea haraciului, să-l strîngă şi să-l dea împărăţiei la vreme. Şi această pace a ţărîi nu venea dentr-altceva, fără cît împăratul avea treabă de bătrea Critul, şi, fiind departe de noi, nu aveam bînduitală, ci pace. Şi era Radul-vodă bun, şi cu boiarii, şi cu ţara. Într-această vreme, în Ţara Moldovii, [au] murit Dabija-vodă. Boiarii ţărîi s-au dus cu toţii la Poartă, împreună cu Duca vistier, pre carele îl socotise să-l puie domnu. Şi au trimis mai nainte pă Stamate postelnicul cu daruri, să prinză porţile, ştiind şi turceşte, să nu cumva alţii să umble, să dea bani, să ia domniia, şi să fie boiarilor ţărîi [399] peste voie. Deci, mergînd toată boierime acolo, şi mergînd la viziriul, şi rugîndu-se să le dea domnu dentre dînşii, le-au dat voie viziriul să-şi aleagă domnu care le va fi voia. Şi, fiind socotit mai dînainte Duca vistieru, l-au îmbrăcat bine, şi l-au îmbrăcat cu caftan, dîndu-i domniia. Deci, dînd pocloanele dă domnie ce-i făcea, ş-au luat zioa bună şi s-au dus la îţara lor. Dar de acest rînd puţină domnie au domnit, numai o jumătate dă an, şi l-au mazîlit – den ce pricină noi nu ştim. Şi au pus pă Iliiaş-vodă domnu, feciroul lu Alixandru-vodă, carele, fiind sărac beizadea la Poartă, şi dator, aşa spun: cînd au venit de la Poartă de-l chiema să-l facă domn, şi neştiind el de aceasta, părîndu-i-se că sînt niscareva datornici, s-au ascunsu în podul casii, şi pînă nu s-au dovedtt bine că-l chiamă să-l facă domnu la Moldova, nu s-au pogorît den pod. Deci, făcîndu-l domnu şi mergînd în ţară, multe milostenii făcea săracilor, şi mult bine ţărîi. Atîta au fost de milostiv, cît, şăzînd la divan, ducea şi pungă cu bani lîngă dînsul, şi, de să întîmpla să tragă vreun datornic, vreun sărac, dă nu avea cu ce să plătească, scotea el bani de ai lui şi plătiia. Acest fel dă om au fost Iliiaş-vodă; dar cei buni nu trăiescu mult cu norocire: den ce pricină, numai Dumnezeu ştie; iar noi oameni nu putem da nici o socoteală. Cum şi pre acesta curînd iar l-au mazîlit, şi s-au ds sărac la Ţarigrad, iar cum au fost; şi în sărăcie [400] au murit, rămîindu-i un făt şi o fată, carii trăia den mila creştinilor. Şi în locul lui iar Dca-vodă s-au pus domnu de la împărăţie, umblîndu-i umbletele cu mare meşteşug Cupariul Ruset cel bătrîn, de au scos domniia Ducăi-vodă cu bani mulţi, şi au făcut nevoie bietului Iliiaş-vodă. între aceste vremi, Radul-vodă avînd un cocon anume Ştefan, şi Duca-vodă den Moldova avînd o cocoană anume Catrina, s-au ajuns în cuvinte şi au logodit pă coconi. La care logodnă, au fost aicea în ţată cu mare veselie, au făcut multe ospeţe, şi jocuri; care să potriviia cu o nuntă domnească, iar nu logodnă. Strîns-au toată boierimea ţărîi cu toate jupînesile şi, au întinsu corturile în deal dăspre Mihai-vodă, în drumul Cotrăcenilor: acolofăcea ospeţe în toate zilele. Adus-au pehlivani de cei ce joacă pă funii, şi de alte lucruri; adusese şi un pehlivan hindiu harap, carele făcea jocuri minunate şi nevăzute pă locurile noastre. Iute om era şi vîrtos. Lîngă altele, dă nu le putem lungi, făcea acestea mai ciudat: punea de rînd 8 bivoli, şi să răpeziia iute, şi, sărind peste ei, să da în văzduh peste cap, şi cădea în picioare dă ceia parte; alta: un cal domnescu, gras, mare, îşi lega chica dă coadă-i, şî-l bătea comişălul cît putea, şi nu putea să-l mişce din loc; alta, un copaci mare den pădure aduseses, neted, şi, înfipt, s-au suit pă dînsul ca o maimuţă: deci, după multe jocuri, ce-au făcut sus în [401] vîrfu-i, s-au slobozit de acolo cu capul în jos, şi au dat în picioare; alta: un tulpan lungu de mulţi coţi, îl ţinea oameni în mîini, cît era, şi să răpeziia iute, şi mergea călcînd pă tulpan, şi nu să afunda; alta: să prindea mulţi oameni cîte doi în mîini, şi făcea chip ca de o bute cu mîinile, şi mi lungu şi să răpeziia iute, şi întra cu capul pen gaura aceia, şi nu-l simţea oamenii, şi de ceia parte cădea în picioare. Ca acestea multe făcea, care nu le ţinem minte., În scurt, mare veselie s-au făcut la această logodnă a coconului Radului-voă aicea la noi; în Moldova nu ştim ce va fi făcut Duca-vodă. Într-aceste vremi, turcii, văzînd că domnii ţărîi să hainescu de cătră împărăţie, au poruncit să fie obicei, de al treilea an să meargă domnul la Poartă, să sărute mîna împăratului, să-şi înnoiască domniia; şi acest obicei multă vreme au ţinut. Ci dr, fiind poruncă la Radul-vodă să meargă la al treilea an la Poartă, s-au rugat boiarilor ţărîi să-l mai priimească să le mai fie el domnu, şi au priimit boiarii să fie aşa; şi au purces cu toţii, împreună cu domnul său, la Odriiu. Şi mai nainte au trimis pă Drăghici spătar să gătească bani de poclonul domniei după la prieteni, şi să dea în ştire că vine domnul, cu toată boierimea, şî-l priimescu cu toţi iar să le fie domnu, lăudîndu-l că iaste bun cu ţara şi cu boierii. Şi, mergînd domnul acolo, n-au făcut zăbavă multă, ci i-au dat [402] domniia: şi, dîndu-şi ploconul dă domnie, s-au rugat să meargă pe la Ţarigrad să-şi vază casa, şi l-au lăsat; dar nu-i era pentru vederea casii, ci pentru mîndreţea, ca să să primble pen Ţarigrad cu pompă domnească, să-l vază prietenii. Şi, slobozindu-l, au venit în ţară. Într-aceste vremi, fiind Drăghici spătariul la Ţarigrad cu radul-vodă, s-au războlit şi au murit; şi l-au adus la Comana, la mănăstire, de l-au îngropat. Zic unii că l-ar fi otrăvit grecii, iar alţii zic că au murit de ciumă, dupe cum în urmă s-au dovedit. Şi, viind Radul-vodă în ţară, dupe cum s-au zis mai nainte, iar au petrecut bine cu toţii pînă la vreme. Iar după aceia, iar au început Canatacozinii a amesteca lucrurile, păcum au fost învăţaţi, şi a turbura pă unii den boiari, zicîndu-le că au auzit că s-au sfătuit oamenii radului-vodp, Sofialăul clucer, şi cu Balasache păharnic şi au alţii, ca să-i omoare, şi-i îndemna ca să să scoale asupra Radului-vodă şi asupra oamenilor lui, să-i scoaţă afară den ţară (care aceasta nu o făcea de alt, numai să fie totdeauna ei mai mari). Şi boiarii, alunecîndu-se cu firea că vor fi acelea care le zic ei, au scris pe la căpitani, pe la iuzbaşi (fiind spătar mare Şărban Cantacozino), să să strîngă toţi la Bucureşti, şi Radul-vodă nimic de aceasta nu ştiia. Şi, strîngîndu-se, numai într-o zi den curtea domnească, au făcut rădicare, şi au început a striga că va să-i omoare [403] Radul-vodă. Şi au ieşît boiarii şi gloata, strîngîndu-se la Mitropolie, la vlădica Theodosie, spuindu-i jalba, cum au vrut să-i omoare greci; ci, nu trecu multă vreme multă, veni şi Radul-vodă, şi multă pricină avu cu boiarii, şi să duse la curte; iar boiarii să duseră de maseră noaptea cu pază bună, de frica Radului-vodă, şi s-au gătit noaptea dă cale, şi a doao zi dînsu-dă-dimineaţă au purces la Enişăr, unde era împărăţiia, să pîrască pă Radul-vodă şi pă greci. Radul-vodă încă au trimis pă Alixandru armaş şi pă Dumitraşco postelnic Caramanlăul dă olac să ajungă la caimacamul, să spuie jalba, şi cum că fără nici o vină s-au rădicat boierii asupră-i cu pîră. Şi, fiind caimacamul prieten, s-au şi mîniiat pă boiari, şi, mergînd boierii la dînsul, i-au mustrat rău, şi, de n-ar fi făcut boierii un meşteşug subţire, n-ar fi putut să-l biruiască. Ci, necrezînd turcii, nici pă boiarii ţărîi, nici pă Radul-vodă, au trimis un agă la Bucureşti, să vie, să cerce lucrul, den ce le-au venit gîlceava, şi, cum va afla, să să ducă înapoi, să spuie. Deci boiarii să îngrijară, temîndu-se că, mergînd la Radul-vodă, îl va apuca cu vorbe, cu daruri, şi să va întoarce lucrul spre răul lor; ci căuta om ca acela care să aibă priiteşug cu aga, să-l apuce ei ei mai nainte cu daruri, să nu li să facă ei mai nainte cu daruri, să nu li să facă vreo peire. Şi găsiră pă un Pavel grec, carele dă multe ori cerca la turci să ia domniia ţărîi: pe acesta aflîndu-l că iaste priiten cu acel agă, s-au rugat lui să grăiască cu [404] aga, mergînd acolo, să nu asculte cuvintele Radului-vodă, ci să grăiască de bine pentru boiarii ţărîi, şi-i făgăduiră mulţi bani, iar lui Pavel îi făgăduiră să-l ceară pă el domnu. Acestea auzind Pavel, cu toată puterea lui au împăcat cu aga turcul ce mergea în ţară, şi îndată pă loc între turcu mare ajutorinţă au făcut boierilor, nedăjduind domniia. Deci boierii trimise dă olac la boierii ce rămăsese în ţară, dîndu-le ştire pentru turcul ce vine, zicîndu-le să scoaţă ţară multă înaintea turcului, să să jăluiască de Radul-vodă şi de greci, şi aşa au făcut. Au scos de tot feliul, muieri, fete, care-l zicea că le-au ruşînat copiii, şi le-au făcut acel lucru grozav; fetele zicea că ş-au bătut joc dă dînsele; oamenii carii zicea că i-au prădat, i-au căznit şi altele. Deci, întorcîndu-se înapoi turcul şi spuind celor mari jalbele ce făcea ţara, au dat vina Radului-vodă, şi l-au mazîlit, şi boiarii s-au îndreptat şi le-au dat voie să-şi aleagă domnu care vor vrea, şi să-i ducă să-l îmbrace cu caftan. Turcii pun pe Ci ei, după cale mergînd, socotise pă Antonie vornec de Popeşti, den Prauva; ci-l gătiră şi-l îmbrăcară cu caftan domnesc; iar Pavel, cel ce aştepta boiarii, după cum vorbise cu el, rămase în dăşărt, şi-i dederă boiarii o tiflă. Acestea făcîndu-se, au trimis turcu de au rădicat pă Radul-vodă, şi au prinsu pă 2 boiari greci, carii zicea că era mai zorbale, pă Sofialăul, ţiindu-l Balasache. Ci pe Sofialăul, ţiindu-l închis spre ocnă, cîtăva vreme, l-au [405] spînzurat la ocnă, iar pă Balasache l-au dat în mîinile unor dorobanţi de l-au trecut Dunărea şi i-au dat drumul Ţarigradului; iar pe ceialalţi greci mai mici, cum Pascale grămătic şi alţii, atîta bătaie le da slujitorii, cît mă mir cum trăia; mai ales pă Pascal, că l-am văzut cu ochii, cînd îl scotea den cămară şi-l ducea cu palme; care palme, dă dese şi dă multe, nu maia vea număr; altul iar, care i-am uitat numele, dă multă bătaie şi palme gîndea că va să moară, ci striga popa să-l cuminece. Ca acestea şi altele mai multe au pătimit grecii la sfîrşitul Radului-vodă, den pricina şi îndemnarea Cantacozinilor. Întru aceste vremi, au luat şi turcii cetatea cea mare Candiia a Critului, care pen multe vremi au bătut-o, şi nu putea să o ia, iar acum au luat şi ia sfîrşit; şi au supus turcu tot ostrovul Critului. 47. DOMNIIA LUI ANTONIE-VODĂ leat 7177 Luînd domniia Antonie-vodă de la Enişăr,cum s-au zis mai înapoi, au venit în ţară cu toţi boiarii, şi i-au făcut halai după cum să cade domnilor, şi să bucura toţi dă domnu bătrîn, de ţară, nădăjduind [de] bine şi de dreptate, şi au boierit boierii care după cum le-au venit rînduiala, şi să aşăzase lucrurl ţărîi bine şi gîlcevile dăspre toţi. Iar feciorii lui Costandin postelnicu Cantacuzino; Şărban spătar, Costandin postelnic *[406], Mihai postelnic, Matei cupar şi Iordache, găsiră vreme să caute moartea tătîne-său, den cine au fpst, şi închiseră pă Stroe vornec Leurdeanul, vinuind că el au fost pricina de l-au omorît. Şi lau scos la divan. El tăgăduia că nu se ştie de acelea nimic; iar feciorii lui Costandin postelnic scoaseră neşte răvăşale, zicînd că sînt ale lui, care-i scriia la Grigorie-vodă. Şi, fiind Costandin postelnic în părţile apusului, despre nemţi, şi la Vineţiia, şi pentr-alte locuri, zicea să să fi împreunat cu Gligorie-vodă, şi avînd vorbă pentru moartea tătîne-său, să-i fie arătat acele răvăşale. Ci unii zicea că izvod au dat după acelea, alţii într-alt chip zicea; iar noi am văzut neşte răvăşale, care după ce l-au închis pă Stroe vornic iar în puşcărie, şi i-au făcut judecată dă moarte, şi l-au pus într-un car cu 2 boi, numai cu antiriul şi cu nădragii, şi au pus neşte priviţ la car, şi i-au spînzurat răvăşalile acelea (ale cui vor fi fost, Dumnezeu ştie), şi aşa cu acea pompă l-au trecut pen tîrgu, şi l-au dus la mănăstirea Sneagovului, dar nu l-au omorît, ci fără voie l-au călugărit; că au şi strigat: „Domane, doamne,fără voie îmi iaste Şi cînd să-i puie numele: Silivestru, iar el zicea: “Nu Silevesteru, ci Mahmet”. Într-acest [chip] fu călugăriia lui Stroe vornec. Mai închis-au într-aceste vremi şi pă Neagoe postelnic Săcuianul, şi i-au tăiat nasul, den ce pricină noi nu ştim – cei ce [407] l-au pîrît, vor fi ştiind de ce şi cum mai închis-au şi pă Badea Bălăceanul, şi l-au scos să-i taie capul, apoi l-au iertat – den ce pricină ei vor şti. Însă, într-aceste vremi venit-au şi lui Antonie-vodă poruncă să meargă la oaste la Bugeac, să scoaţă pă nohai den Bugeac şi den hotarăle Moldovei, că să înmulţise, şi făcea multe rele şi bugegenilor şi moldovenilor. Deci, mergînd sarascheriul cu mulţi turci şi tătari, şi Duca-vodă cu moldovenii, cu nevoie mare i-au scos, mai mult cu cuvinte bune şi cu pace decît cu război, că să temea dă ei, fiind mulţi şi viteji; şi de multe ori s-au strînsu să dea război cu turcii şi cu ai noştri, dar au fost toţi în mare grijă. În cea după urmă, s-au lăsat ei, şi au trecut Nistrul de ceia parte, şi oştile s-au întorsu, cineşi pe la casele lor; şi Antonie-vodă încă au venit în ţară, la scaun. Întru linişte veni şi furtună: în pacea ce era în ţară între boieri, iată şi vrajbă între dînşîi. Mareş banul, Radul Creţulescu, Şărban spătar şi fraţii lui să mărise, să împuternicise, cît trecea peste măsură, nebăgînd seamă pă ceialalţi, şi întru nimica socotindu-i. Şi după aceasta să ia cineva seama că să mărise: căci, în vreme ce s-au dus Mareş banul la Craiova, nu s-au dus ca alţi bani mai naintea lui, smeriţi, ci cu mare pompă s-au gătit, cu slujitori mulţi, den Bucureşti, cu grapă (adecă steag bănescu; aşa să [408] zice: garapă), cu trîmbiţe, tobe, surle, şi după dînsul gloată, şi cîţiva copii den casă cu suliţe; iar înainte cîţiva povodnici îmdoboiţi, şi alte ca acestea. Care mergînd la Craiova, la judecăţile lui, de era vreun boiar sau vreun fecior dă boiar şi vinovat, nu le veghea voie nimic, ci jos la scară cu toiege îl bătea; şi aicea în Bucureşti aşîjderea făcea. Ca acestea văzînd boiarii, mai vîrtos, Mehedinţii, că era boierime multă, întru oarece chip le părea rău, şi d enecaz zicea cîte un cuvînt împotrivă cu toţii. Carele cuvinte auzindu-le banul Mareş la Craiova, şi Creţulescul şi Şărban cu fraţii lui Postelniceştii, li s-au nălucit precum banul Gherghe cu ai lui şi cu ceialaltă boierime a ţărîi făcură sfat între dînşîi să omoare pă banul Mareş, pă Creţulescul şî pă Şărban spătar şi pă ai lor. Şi să scoală ban Mareş de au fugit la Lovişte, la Cornet, la mănăstirea lui, şi scrie cărţi la domnu, şi la ceialalţi ai lor, că dă frică au fugit el acolo, să nu-l omoară boierii, pîrînd multe. Antonie-vodă i-au scris să vie, şi, cu cine va avea judecată, îşi va căuta; şi au venit de acolo în Bucureşti, şi, împreunîndu-se cu ceialaţi ai lor, vorbitu-se-au mult. ce au găsit cu socoteala lor, ei vori fi ştiut, iar aceia ce am văzut ştim, că au făcut Antonie-vodă divan şi au ielît acei boiari, jăluindu-se de banul Gherghe Băleanul şi de ai lui, precum s-ar fi vorbit pe taină cu altă boierime a ţărîi, să ucigă pă acei boiari carii s-au scris [409] mai sus. Iar banul Gherghe şi Hrizea vistier, gineri-său, şi fie-său, Ivaşco Băleanul, şi Staico vistier Bucşanul, şi Radul vistier Ştirbei, şi alţii, tăgăduind că nu le iaste în ştire, nici au avut ei gînd ca acesta să facă, ci le iaste năpaste, şi cu aceste vorbe s-au spart divanul. Dar după divan au ieşît poruncă să să ducă o seamă dă boiari la ţară; şi i-au mazîlit pă Hrizea vistierul den vistiere, şi pă Ivaşco fecior banului Gherghe l-au mazîlit den agie, zicînd că nu trebuie să fie slujitorii pă mîna lor ci au făcut pă Matei Cantacozino, fratele lui Şărban spătar, agă mare, pă Ivaşco Băleanul comis, zicînd că, fiind tată-său mazîl, să nu fie şi fie-său. Această turburare ce s-au făcut den altcevaşi, că nici vreun sfat să fie făcut asupra Postelniceştilor, şi a lui Mareş, şi a Creţulescului – n-au făcut; numai au găsit ei aceatsă socoteală, să o zică, şi să o facă, pentru ca să dăpărteze pă toţi boierii după lîngă curte, şi să le ia boieriile, să le dea altora, ca să fie numai ei şi care să vr supune, boiari la curte, să facă ce le va fi voia: cum şi făcea, nu numai boierilor, ci tocmai şi ticăitului domnului Antonie-vodă – că atîta îi scurtase toate veniturile, cît nici dă mîncare nu era sătul, şi dă băutură, că-i da cît vrea ei; în zi dă dulce, carne cu apă şi cu sare, în zi dă sec, linte şi fasole cu apă şi cu sare; vin îi da împuţit, ci trimitea cu urcioarele în tîrgu Antonie-vodă şi fie-său Neagul-vodă cu bani [410] refenea, dă cumpra vin de bea; ci da fie-său mai mult la refenea, căci îi zicea tat-său că [el] are doamnă şi coconi, ci să dea mai mult; şi aşa vieţuia Antonie-vodă. Întru aceste vremi s-au sculta ţara la Moldova asupra Ducăi-vodă, domnul lor, fiindu-le Hîncul sărdar cap, carele strîngînd dîn jos, carii să zic Joseni, au venit la Iaşi, şi mare gîlceavă au făcut Ducăi-vodă, măcar că şi domnul Duca-vodă ş-au strînsu oaste cît au putut, şi hatmanul Sandul Buhuş, cumnatul Ducăi-vodă, au ieşît cu oşti înaintea lor de s-au bătut cu dînşîi, dar nimic n-au isprăvit, ci i-au căutat să lase ţara, şi s-au dus la turci peste Dunăre, şi au scris la împărăţie cum s-au nebunit o seamă dă oameni şî-i fac gîlceavă fără nici o vină (scoţînd pă boierii ţărîi mărturie), că era cu toţi Duca-vodă. Într-aceia, împărăţiia au trimis agă să să întoarcă la scaun, şi au scris şi paşîi de la margine să-i dea turci să gonească pe cei răi şi nebuni. Deci, întîlninid veste pă Duca-vodă la Hagioglu-Pazargic în Dobrogea, şi viind şi o seamă dă Hînculeşti, de mergea după dînsul să-l pîrască, avînd Duca-vodă pă aga turcul cu putere, şi avînd şi ale lui oşti cîteva, au abătut în Hînculeşti şi i-au spart de i-au trecut Dunărea, şi pe alţii carii mai găsise pen ţară i-au spart; şi s-au dus Duca-vodă iar la scaun, şi pă zorbale i-au prinsu, de i-au omorît. Doamna Duculeasă fiind în Ţara Rumînească, la Drăgăneşti, pînă a fi acele turburări în Moldova, daca s-au aşăzat domnu-său la scaun, s-au dus la Iaşi. Întru aceste zile ale lui Antonie-vodă, în Ţara Ungurească dă Sus au trimis împăratul neamţului pă ghinărariul cîmpului, anume Şpărcu, cu oşti, de au băgat oşti pen multe cetăţi ale domni celor mari unguri, vinuindu-i că să sfătuiescu să rădice cap, să să dăzlipească dă lîngă Împărăţiia Neamţului, şi pentru aceasta mare ghiuluş s-au strînsu la Pojun, şi pă mulţi, domni mari ungureşti i-au închi, şi unora le-a tătiat şi capetele, la Pujun şi la Beci, anume aceştea: Nadajde Ferenţi, ZRini Petre, Franghepan, Greţine Tatămbac, Boleş Firinţi, şi au poruncit împăratul de au luat multe biserci luterăneşti şi calvineşi den Ţara Ungurească dă Sus, de le-au făcut papistăşăşti; şi alte multe rele le-au mai făcut. Ale Ţărîi Rumîneşti lucruri, precum am scris îndărăt, boiarii între dînşîi tot era cam învrăjbiţi, şi, cîtăva vreme aşa petrecînd, veni poruncă de la împărăţie să meargă Antonie-vodă la Poartă, la al treilea an, după cum făcuse turcii obicei, să sărute mîna împăratului şi să-şi înnoiască domniia. La Ţarigrad încă sossise Grigorie-vodă den împărăţiia prin mijlocul lui Panaiotache dragomanul împărătesc. Acestea auzind domnul şi boiarii, măcar că mergea la Poartă, că nu avea cum face într-alt chip, iar era îngrijaţi; ci trimiseră mai nainte pă Costandin *[412] postelnic Cantacuzion, şi pă Ghiorghe vornic să cerce porţile, să vază ce vor afla; iar domnul şi boierii să gătiră de purceseră, şi lăsară caimacamu, aicea la scaun, pă Creţulescul, iar pă banul Gherghe, fiind boiari bătrîn, nu vrură să-i facă caimacan, nici îl socotiră întru ceva; de care foarte s-au scîrbit, căci nu-i dedese nici o cinste. Deci, dentru boiarii cei obidiţi, Neagoe Săcuianul, cu nasul tăiat, şi alţii au fugit de aicea den ţară, şi s-au dus la Poartă şi, lipindu-se lîngă Panaiotache, pîrîia tare pă Postelniceşti, că fac multe nedreptăţi între boiari şi între săraci, şi altele. După ce ajunse domnul la Dunăre, să întoarse Costandin postelnic de la Poartă şî-i întîmpină la Dunăre, şi, întrebîndu-l ce au priceput la Poartă, au zis: „Rău, că nu ne va fi pă voie ce gîndim“, şi au spus dă Grigorie-vodă toată povestea; iar Şărban spătar, frate-său, au zis că va face pod dă pungi de la saraiul umînesc pînă la al viziriului, şi tot îi va fi pă voie. Au zis: „Ci mergeţi dar, şi veţi vedea“. Acii la Dunăre nu ştim ce socoteală făcur, dă ziseră că au făcut greşlă de l-au obidit pă banul Ghiorghie Băleanul şi nu l-au pus caiamacam. Ci scrise de acolea Antonie-vodă o carte, şi-l rîndui să fie purtător dă grijă cu Rdul Creţulescul, în ce vor fi trebile ţărîi; şi purcese domnul cu boiarii ţărîi la Odriiu. Acolo ajungînd, cerca Mareş banul şi Şărban spătar, cu ai lor, să puie pă Ghiorghe vornic [413] domnu să lipsească Antonie-vodă, zicînd că iaste bătrîn şi slab, şi tribuie să fie mai tare, să poată sluji împărăţiei la oaste – că făcea turcii gătire dă oaste cătră leaşi. Viziriul, auzind, au zis: „Daca le trebuie lor om mai tare, le voi da eu domnu cu mînă dă fier“. Înţelegînd boiarii de aceasta, să lăsară de socoteala cea dentîi, şi cerea iar pă Antonie-vodă. Şi le făgăduiră în faţă turcii să fie: „Şi să vă gătiţi în cutare zi, să veniţi să îmbrace caftanul“. După altă parte trimisese la Grigorie-vodă de-l aducea de la Ţarigrad, şi ei nu ştiia nimic. Daca s-au apropiiat Grigorie-vodă dă Odriiu, şi, aflînd turcii, trimiseră dă chiemară pă Antonie-vodă, să meargă cu toţi boierii, să-i îmbrace cu caftan. Şi merseră toţi; iar Şărban spatar fiind conăcit la Cara Agaci, s-au făct că-i iaste rău, şi zăcea lîngă foc şi trimisese pă Ghinea comis să vază ce vor să facă domnul şi boiarii la Poartă. Deci, mergînd domnul cu boiarii la viziriul şi aştepta caftane, începu a întreba: „Care iaste Mareş?“ Zise: „Eu sînt“. „–Ia-l!“ Ci-l luară. „Care iste Ghiorghie vornic?“ Zise: „Eu sînt“. –„Ia-l!“ Ci-l uară. „Care iaste Şărban? Ziseră: „Nu iaste“. –„Care iaste Mihai postelnic?“ –Cesta iaste“. –„Ia-l!“ Îl luară. „Care iaste cutare, cutare?“ Îi luară pă toţi, şi rămase domnul singur cu ceilalţi boiari. Şi zise domnului: „Împăratul te-au mazîlit“. Şi, întorcînsu-se cătră ceilalţi boiari: Ivaşco stolnic, Hrizea vistier, Radul [414] Ştirbei şi alţii carii era acii, le zise: „Voao v-au dat împăratul domnu pă Gligorie-vodă: păsaţi la dînsul“. Deci, ieşînd boiarii de acii, încălecară, şî-i ieşîră înainte lîngă Odriiu (că era aproape), şi veniră cu dînsul în Odriiu. Iar Şărban spătar, fiind mai ficlean decît alţii, au scăpat, măcar că au trimis să-l prinză, dar n-au putut; că, îndată ce auzi Ghinea comis: „Iar pă cutae! ia pă cutare!“ şi-l lua, îndată s-au dus de i-au dat ştire, şi au încălecat, şi s-au dus încătro au putut scăpa. Grigorie-vodă îndată scrise cărţi la Gherghe banul Bălean, să-l ştie că iaste domnu, şi să prinză pă Radul logofăt Creţulescul şi pă fraţii lui Şărban spătar, ce era la Bucureşti. Carii, viind noaptea, trimise de strînse iuzbaşîi şi căpitanii dă slujitori, şi pă boiari, carii să întîmplase acii; Radul Năsturel şi alţii, şi strîngîndu-se, au trimis pă Năsturel cu slujitori la Costandin postelnic, şi aga Matei, şi la Iordache, de le-au ocolit casele, şi i-au chemat la curte. Pă alţii i-au trimis la Creţulescu de l-au chiemat la curte. Carii întreba: „Dar de ce?“ Ei zicea: „ Nu ştim alt nimic, fără cît poruncă domnească au venit: veţi vedea“. Şi merseră la curte. Acolo era banul Gherghe şi slujitori mulţi, lumînări aprinse. Daca veniră, şăzură; şi să sculă banul şi zise: „Boieri, fraţilor, sănătate de la măriia-sa Grigoie-vodă, că l-au miluit Dumnezeu şi împăratul cu domniia; iată şi cartea“. [415] Şi o citiră. Mulţămiia ei lui Dumnezeu; însă acii, dentre gloată fugi Iordache, şi vru să fugă şi Matei aga, dar îi prinseră de veste, şi-i întoarseră, şi le zise banul Gherghe: „Matei, căci faci copilărete de nu şăzi! Dar domnul căci porunceşte să fiţi la opreală, nu doar că va să vă omoară, ci numai pînă va veni măriia-sa; deci bun iaste măriia-sa nu vă temeţi, ci şădeţi; nu ne mai faceţi noao ruşîne“. Acii, în cămările domneşti, era închişi de Creţulescul 24 de boiari, şi în obezi, de năpăştile ce le făcea că sînt ficleni şi răi, precum şi mai îndărăt am scris. Ci îndată porunci banul Gherghe dă aduseră ţigani, şi le tăiară obezile, şî-i slobozi. Ci fieştecarele îşi lua obezile şi le ducea înainatea cReţulescului, şi-i zicea să şî le puie în gît, şi le lepăda jos. Deci, făcîndu-se zio, îi trimise pă boiari pe la casile lor şi slujitori de pază, pînă ce au venit a doao poruncă de la Gligorie-vodă, de i-au închis în turnu. Boiarii ţărîi, necăjîţii, care cum auziia, îndată încăleca, şi să ducea la Grigorie-vodă la Odriiu. Iar bietul Ilie armaş, înţelegînd mai nainte că va să-l închiză Creţulescul, ca şi pe ceilalţi, au fugit cătră Ţara Ungurească, să scape. Ci întîi i-au prinsu o slugă a lui, care îi stătuse calul, şîil aduseră la Creţulescul, şi îndată puseră de-i tăiară capul, săracul. Pă urmă pind plăiaşîi şi pă Ilie armaş, şi, aducîndu-l pîn’ la o cîrciumă lîngă Bucureşti, legat, iată şi veste veni în toată ţara că iaste Gligorie-vodă domnu; care auzind Ilie [416] armaş, au început a înjura pă plăiaşi, de l-au dăzlegat, şi au alergat după dînşîi, şi le-au dat bătaie pîn’ la moarte, şi i-au dus legaţi la Bucureşti. Stroe vornicul, carele îl călugărise a Sneagov, cum aţi auzit c am scris mai îndărăt, mai nainte, pînă a nu veni veste de Grigorie-vodă, numai pentru turburările ce să făcea în ţară, Matei fii-său, au gătit oameni şi rumîni de ai lor, şi pen meşteşug au luat pă Stroe vornic şi l-au trecut în Ţara Ungurească. Acolo auzind dă Gligorie-vodă că s-au dus la dînsul la Odrii, spuindu-şi patimile şi nevoile ce au tars; şi nu numai el să jăluise dă patimi, ci toţi boiarii, cît să umpluse uechile lui Gligorie-vodă dă jălbile lor, cît să mira de nebuniile lor ce au făcut. Cîteva pricini au fost de au căzut Postelniceştii în mîna lui Gligorie-vodă; una, că Gligorie-vodă, cînd au scris la Chiupriulioglu şi la Panaiotache de au ceurt iertăciune, foarte rău i-au părut, pecum ei l-au înşălat de au fugit în alte ţări de supt mila împăratului; a doao, să învrăjbise cu Panaiotache dragomanul, căruia i să trecea cuvîntul la viziriul; a treia, îmboldise şi pă boiarii ţărîi cu multe feluri de rele, cu închisori, cu batjocuri, dentru cariii fugind la Poartă, jalbe mari făcea la turci, prin mijlocul lui Panaiotache, carele era vrăjmaş mare. Că, şi cînd era Antonie-vodă la Odrii, nemazîlit, încă unii den căpitani şi den slujitori umbla pre [417] uliţă, strigînd şi înjurînd pă panaiotache, dă muiare şi dă copii; şi aceasta auzind Panaiotache, să mai aţîţa în mînie. Ca aceste pricini au fost dă au căzut Cantacozinii în mîna lui Gligorie-vodă, iar în cea după urmă, şi mai adăvărat, putem zice că den păcatele lor i-au dat Dumnezeu în pedepse ca acelea. 48. DOMNIIA A DOAO A LUI GRIGORIE-VODĂ, leat 7180 Purcezînd Grigorie-vodă de la Odrii cu toţi boiarii, au venit în ţară în scaunul Bucureştilor, martie 20. Avea cu dînsul şi pă boiarii cei închişi de la turci, care i-au dat în mîna lui băgaţi în obezi: Mareş ban, Radul logofăt Creţulescul, Ghiorghe vornic, Gheţea clucer, Mihai postelnic, Stoian comis, Vasilie căpitan şi alţi căpitani; şi, după ce i-au adus, i-au închis în turnul după poarta domnească. Ci n-au trecut multă vreme, ci au tăiat denaintea porţii pă acei doi căpitani, pentru că înjrase pă Panaiotache dă muiere şi de copii; deci el au îndemnat pă Grigorie-vodă de i-au omorît. Iar pă Ghiorghe vornic l-au trimis la ocnă şi pă Gheţea clucer: şi mai era şi Staico logofăt Ludescul acolo cu dînşîi; ceilalţi toţi în Bucureşti era închişi. Şi în cîteva rînduri i-au scos la divan de-i judeca, şi-i pedepsiia de stricarea ţărîi, şi cum că au făcut datorii multe la turci, de 1.000 dă pungi de bani, şi le zicea: Cînd s-au [418] dus domnul den ţară în Ţara Nemţească numai 50 de pungi de bani au lăsat ţara datoare, iar acum o găseşte 1.000 dă pungi, şi dăjdi au scos multe; carele anume le spunea, şi le zicea: Ce au făcut banii, de n-au plătit datoriile? Ca acestea zicîndu-le, iar îi băga la închisoare şi au poruncit să plătească de la casele lor acea datorie ce au făcut ei; şi dentr-însa au şi dat, dar cu bătaie pă talpe şi cu legături. Ci dar, în zilele acestui domnu, măcar că era striin, numai aceşti boiari era întristaţi, pentru închisoarea lor, şi căci le cerea bani, iar alţi boiaeir, şi slujtori, şi birnici, totţi era veseli de venirea lui Gligorie-vodă, că era om bun cu toţi, şi dăjdile uşoare, cît avea toţi bucurie, lăudînd pre Dumnezeu de binele ce le-au dat. Şărban spătar Cantacozinul, după ce scăpase de la Odrii, de nu l-au prinsu cu ceilalţi, s-au dus la Moldova, la Duca-vodă zicea că adevărat au venit, dar nu l-au priimit pentru vrajbă, ci s-au dus den Moldova, şi nu ştie încătro să va fi dus. Dar n-au fost aşa, ci-l ascunsese la mănăstire la Hangu; ci pă urmă au înţeles Grigorie-vodă că l-au ascunsi Duca-vodă în ţara lui; pentru care multă părere de rău au avut pă Duca-vodă. Viind dar vara, au făct împăratul mare gătire şi s-au dus a Ţara Leşască cu oastea lui, la Cameniţă, şi au poruncit lui Gligorie-vodă, de au [419] mersu şi el cu oştile, care strîngîndu-şi den toate breslile: călăraşi, dorobanţi, roşîi, visternicei, spătărei, postelnicei, stolnicei, vornicei, păharnicei, le-au făut steaguri şi le-au dat tuturor suliţe văruite, şi cu prapore feliuri-feliuri, fieştecare după breasla lor, şi au făcut oaste frumoasă, atîta cît, mergînd şi făcînd halai înaintea împăratului, s-au mirat şi împăratul şi toţi turcii de oşti ce avea Grigorie-vodă frumoase. Acolo viind şi Duca-vodă, domnul Moldovii, după cum îi poruncise împăratul, şi avînd Grigorie-vodă pizmă pă dînsul, pentru Şărban spătar, căci nu i l-au dat, au îndemnat pă boiarii moldoveni de l-au pîrît la împărţie dă om rău, şi mîncător, şi spărgător de ţară. (Măcar că şi moldovenii au fost supăraţi dă Duca-vodă, şi să îndemna singuri), dat şi grigorie-vodă i-au îndemnat şi le-au şi ajutat pînă au surpat pă Duca-vodă. Şi au vrut împăratul să-i taie capul, dar au avut noroc cu doao blane de vultpe de moscu, foarte negre şi frumoase; amînduao făcea 40 de pungi de bani; ci una au dat împăratului, alta viziriului, şi au scăpat de moarte; iar den domnie l-a scos, şi au pus domnu pă Ştefan Petreceico-vodă. Decii împăratul, mergînd la Cameniţă, în puţintele zicle o au bătut, şi o au luat; că nici oaste într-însa n-au fost multă fără puţintei nemţi, dragoni, carii, văzînd putere multă turcească *[420] şi temîndu-se şi de craiul lor, s-au dus ofiţerii cu slujitorii lor în turnul unde era iarba dă puşcă, şi au dat ierbii foc, de s-au prăpădit cu toţii, şi s-au spart şi cetatea, de au întrat turcii cum au vrut; şi au băgat oaste şi alte rînduiele ce au trebuit, şi au dres bine pă unde să stricase. Şi de acolo împăratul s-au întorsu îndărăt, iar pă cîţiva paşi şi cu domnul Grigorie-vodă, cu hanul şi cu tătarîi i-au trimis în Ţara Leşască, de au arsu, au prădat pe dîn sus dă Leov. Deci, viind toamna şi răcindu-se vremea, şi multe ploi reci fiind, nu le-au dat îndemînă să bată Liovul pînă-l vor lua, ci l-au lăsat şi s-au întorsu. Şi căci şi pă tătari, la un loc mai sus dă leov, îi găsise o seamă de oşti leşăşti, şi foarte rău i-au tăiat, şi le-au luat toate pleanurile şi caii lor, de venii pedestri şi dăspuieţi, ca vai de dînşii; flămînţie încă să făcuse în tabără. Ci, acestea toate întîmplîndu-se, le-au căutat a veni înapoi; carei viind pînă la Hotin, i-au împresurat şi iarna; deci s-au dus fieştecine pă la locurile lor. Grigorie-vodă încă au venit în scaun pe la Sfeti Nicolae, şi i-au ieşît înainte Ghiorghe banul, Stroe vornic, Sturzea spătar, fratele doamnii lui Grigorie-vodă, fiind aceşti boiari caimacami. Cu mare pompă au întrat în Bucureşti; numai atîta: era cam slab domnul, că să bolnăvise la Hotin, de au zăcut multă vreme în cetate – cît să speriese că va şi muri. Însă, daca au venit în scaun, s-au bucurat, [421] că au găsit pă doamna venită de la Vineţiia. Că, după ce au luat domnia la Odrii, au trimis pă Sturzea spătar, cumnat-său, de au adus pă doamna de la Vineţiia; şi fiind şi Grigorie-vodă la oaste, au fost sosit doamna, căriia i-au ieşît înainte multe jupînese la Dunăre, şi cu cinste o au adus la Bucureşti.. Doamna era îmbrăcată în haine frînceşti foarte frumoase, deci au lepădat hainele acelea şi au luat rumîneşti. Ci dar, cum am zis, găsind domnul pă doamnă-sa şi coconii, s-au bucurat; şi aşa domnea cu pace, şi cu linişte. Iar Şărban spătar, de unde era, la hangu, temîndu-se de Ştefan-vodă Petreceico, să nu-l dea în mîinile lui Gligorie-vodă, mazîlindu-se Duca-vodă den Moldova, au trecut în Ţara Ungurească la Ghiurghiu, la un Lazăr Iştvan, boair mare al locului aceluia, şi, fiind prieten cu Cantacozinii den Ţara Moldovii, verii lui, pen mijlocul lor l-au ţinut la casa lui în bună socoteală, pînă dăspre primăvară; deci s-au dus la Betlen Ianoş, caneţelariul Ţărîi Ardealului, şi au cerut voie să-l lase să treacă în Ţara Turcească; şi i-au dat voie, şi s-au dus pen Haţag, pe la Cavaransebeş, pe la Ruşava, deci la Odrii, la Cara Mustafa-paşa, caimacanul, fiindu-i prieten de-nceput, den zilele Ghicăi-vodă, cum am scris acolo, şi, mai încoace încă întărindu-l, l-au făct desăvîrşit prieten. La ale căriia picioare căzînd, s-au tugat pentru fraţii lui ce era închişi la Gligorie-vodă *[422], să facă mod ca acela, cum va şti, să-i scoaţă de acolo. Caimacanul au chiemat pă Chiupriuloglu-veziriul, de l-au ospătat şi l-au şi dăruit după obiceiul lor; lîngă acelea l-au rugat să facă bine să-l sloboază, că le ajunge pedeapsa ce au avut într-un an; şi altele au zis. Deci viziriul au zis că va afce. Caimacanul, încă fiind ficlean, să nu să zăbovească lucrul, să să afle cumva, îndată au chiemat iazagiu, şi au scris ferman la Grigorie-vodă să-i dea în mîna turcului, să nu facă într-alt chip; şi rîndui agă ca să meargă. Şi, cum s-au dus veziriul de la ospăţ, îndată trimise caimacanul pă aga cu fermanul, şi l-au învăţat să meargă drept la domnu la curte, şi să lase 2 slugi la uşa turnului unde era fraţii lui închişi (pentru să nu-i mai mute altundeva), şi aşa au făcut. Daca au sosit aga, el au mersu drept la domnu şi au lăsat 2 slugi la uşa turnului şi, dîndu-i fermanul, nu avea cum face într-alt chip, ci i-au scos şi i-au adus înaintea lui Gligorie-vodă, şi i-au dat în mîna turcului, de i-au dus la Ţarigrad. Ci Mareş banul n-au vrut să meargă den voia lui ci au rămas în ţară la casa lui şi Gheţea, socrul lui Şărban spătar, fiind la ocnă, au poruncit de l-au slobozit şi s-au dus la Nicopoe; iar pă ghiorghe vornic l-au luat de la ocnă şi l-au dus la Tismana, la închisoare. Acolo şăzînd cîtîva vreme (pentru că i să rădicase nume dă domnu, sau pentru alte pricini), au [423] trimis Gligorie-vodă, pă iacşa căpitan, cu slujitori, şi pă Preda, armaş al doilea, şi, scoţîndu-l den mănăstire peste rîu, i-au tăiat capul. Gligorie-vodă, aceste întîmplări, ce fără nădejde, i-au venit, văzîndu-le, s-au turburat foarte; îsă la Hotin cu Husein-vpaşa Seidi-oglu, pentru paza Cameniţii, să gătiia dă oaste. Ci, într-aceste întîmplări, boiarii cari-i luase turcul de-i dusese la Ţarigrad, pîra pă domnu că va să să hainească. Deci turcii, temîndu-se de o primejdie ca aceasta, au poruncit domnului să-şi trimiţă doamna cu coconii la Ţatigrad, şi (măcar cu necaz), o au trimis. Întîi au purces domnul de s-au dus la oaste, după aceia şi doamna au plecat la Ţarigrad, cu Toader Sturzea spătar, frate-său. Iar domnul, mergînd la Hoin, s-au împreunat cu paşa, şi multă vreme au şăzut acolo. Întru aceea vreme, socotind că nu să va odihni de Postelniceşti, fiind în Ţarigrad în toată vremea lîngă Poartă, au trimis de la ţară jalbă pentru dînşîi, şi pă lîngă jalbă şi bani cîţi au socotit că vot tribui, şi s-au rugat viziriului să-i gonească de la Poartă, să nu mai facă amestecături ţărîi. Deci viziriul, văzînd jalba şi mai mult banii, au făcut surgun pă Şărban spătarr, pă Radul Creţulescul, pă Costandin postelnic, fratele lui Şărban spătar, la Crit. Iar la Hotin, fiind oştile pînă dăspre toamnă, au venit veste că vine Sobetschi hatmanul cu multe [424] oşti leşăşti. Turcii, îngrijîndu-se, au chiemat pă Gligorie-vodă [la] paşa, să ceară de la dînsul sfat ce va să facă. (Măcar că bine l-au sfătuit, dar paşa n-au ascultat). I-au zis să iasă înaintea lor, să să bată în cîmpu; şi de vor birui, bine; de nu, să vor da înapoi, şi să vor împreuna cu hanul, cu tătarîi (că venea şi el, dar n-au ajunsu la vreme), şi al doilea rînd să vor mai bate. Paşa zicea să facă şanţuri să să îngroape, şi de acolo să să bată. Gligorie-vodă zicea că turcilor nu le iaste obiceiul să să bată den şanţuri, fără numai nemţilor; ci să iasă la cmpu şi, ce va vrea Dumnezeu. Paşa nicicum n-au vrut. Era şi acest paşă hursuzu, că şi la Leva, în Ţara Ungurească, şi într-alate locuri, unde au fost trimis cu oşti, tot au pierdut războiul. Ci n-au avut ce mai face nici Gligorie-vodă: l-au lăsat de ş-au făcut şanţuri şi s-au îngropat; care pă urmă i-au fost dă peirea oştilor. Ştefan-vodă Petreceico de la Moldova, fiind la Hotin cu oastea lui, neputînd plini o poruncă a paşăi, şi mîiniindu-se paşa pă dînsul, ca un slab dă inemă, şi avînd sfetnici răi lîngă el, şi văzînd că vin oştile leşăşti părîndu-i-se (ca unui prost de minte), că, daca vor bate leaşîi pă turci, piere Împărăţiia Turcului – acest gînd avînd, s-au sculat cu o samă de boiari şi au fugit la leaşi. Iar Gligorie-vodă au şăzut lîngă turci; numai, fiind căit de ceia ce au făcut la leva, în domniia dentîi, de au dat război tare cu nemţii *[425], cît pierit mulţi boiari, şi multă oaste au pierdut – socotind să nu facă şi acum aşa, s-au vorbit cu boierii să trimiţă la leaşi pă ascunsu să-şi aşaze cu dînşîi, şi să-şi spuie şi semnu care vor avea în şanţu, unde vor fi închişi cu turcii, rugîndu-se să poruncească Sobetschi, hatmanul oştii ce va fi spre acea parte, să nu dea să-i strice oastea; şi au aşăzat cuvîntul să fie aşa. Şi au zis domnul, că, cupă ce va face scrisoarea, va chiema pă boieri de le va arăta, dar (sau den uitare, sau den nebăgare de seamă), făcînd cartea, o au trimis domnul, şi boierilor nu le-au mai arăta, socotind că poate-fi că nu iaste mare lucru: a arăta, şi a nu arăta. Iar boierii, îneţelegînd că au timis cartea şi lor nu le-au arătat ce scrie într-însa, au luat (ca neşte oameni fără minte), lucru că iaste mare, şi va să-i ficlenească domnul, să-i piarză, ca şi pe boierii de la războiul Levii. Dar au greşît ticăiţii, că cu sfaturile lor pă urmă ş-au pierdut şi domniia, şi casele lor, pecum să va arăta mai jos. Aceste gînduri de nimic avînd boiarii, l-au ficlenit pă Gligorie-vodă, şi s-au sculat cu toţii den tabără, şi pen Nistru au dat, de au ieşît afară, şi au fugit la leaşi (că era taberile legate de cătră uscat, de nu putea să iasă fieştecine). . Badea Bălăceanul, fiind hoţ rău, fiind la un sfat cu toţi boiarii, încălecînd ceialalţi şi dîndu-i ştire şi lui, el s-au lăsat de acel sfat şi s-au dus dă au spus lui Gligorie-vodă cum fug boiarii, şi îndată porunci slujitorilor [426] să meargă să-i împuşce. Dar n-au făcut nimic, că apucase dă ieşîse den tabără, şi, noapte fiind, au scăpat. Această întîmplare mai mult au întristat pă Gligorie-vodă decît nebuniia seimenilor, ce făcuse mai în trecutele zile, iar acolea la Hotin, carii (dentr-a cui îndemnare, nu să poate şti), să rădicase cu gîlceavă asupra domnului; ci domnul, cu ceialaltă slujitorime a ţărîi, gătindu-se şi cu tunuri, au mersu asupra lor. Ei, văzînd oastea gata, şi să temea de tunuri, au lepădat armele, şi i-au prinsu pă toţi; ci pe cei mai răi, mai zorbale, i-au băgat în butuci, ca la 80 dă oameni, şi cu cară au trimis de i-au băgat în ocnă, iar pe ceilalţi i-au slobozit iar la steagurile lor, puindu-le alte căpetenii. Ci, cum am zis, nu atît au turburat pă domnu nebuniia acestor seimeni, cît au turburat a boierilor nebunie, de au fugit de domnu-său la leaşi. Care, turcii de s-ar fi potrivit, ar fi dat ţara în robie pă faptele lor; dar, iar domnul chivernisind (măcar că domniia au pierdut-o), iar den oastea lui nici unul n-au pierit, nici ţara nu s-au robit. Lîngă această fugă, ce au auzit, a boierilor, leaşîi încă să apropiese de turci. Turcii, auzind, au [întrat] în şanţuri, şi au băgat şi pă Gligorie-vodă cu oastea lui, şi gătiră tunuri şi altă gătire. Sobetschi, viind cu oştile, cu bună rînduială, au început a să bate den [427] tunuri, den puşci, dar nu făcea turcii nimic, pentru că era şi turci puţini, şi leaşi mulţi; care văzînd că într-alt chip nu va putea să-i răzbească, au rînduit husarii, carii sînt cu fier îmbrăcaţi, şi după dînşîi panţirii, carii sînt cu zale, şi au dat năvală în şanţuri, de junghiia pă turci ca pe neşte rîmători. Vărsare multă dă sînge s-au făcut, cît, care scăpa den oaste, de Nistru nu scăpa, că să îneca; iar, care scăpa, că era mulţi şi de ai noşttri, amestecaţi cu leaşîi, den boiari, şi Badea Bălăceanul Contoş, de-i omorîia. Mai nici unul n-au scăpat; ci numai paşa cu cîţiva paşi, avînd cai buni, au scăpat în Cameniţă. e Iar pă domnu şi pă oastea lui i-au prinsu leaşîi, şi i-au dus la Sobetschi hatmanul, şi în cinste l-au priimit, zicînd să rămîie în propienţiia crăiei lor; dar el i-au răspunsu că niccum nu va fi aceasta, de vreme ce doamnă-sa şi coconii sînt în mîna turcului; ci s-au rugat să facă bie, să sloboază oştile să să ducă la viziriul; că, de nu va merge curînd, pot să-i zică că iaste hain de cătră împărăţie, şi vor trimite tătari de vor robi ţara – şi va fi un păcat prea mare. Ca acestea zicînd, le-au dat voie, şi s-au dus Gligorie-vodă la viziriul, unde era la Baba; pre carele văzîndu-l viziriul, i-au părut bine, şi l-au întrebat *[428] cum au fost povestea de s-au pierdut atîtea oşti? El au zis, că : “Sarascheriul au greşît, n-au ascultat pe cum l-am învăţat”; şi fiind neşte paşi scăpaţi acii lîngă viziriul den oaste, i-aus cos mărturii cu au auzit cum au zis Gligorie-vodă, să nu să închiză în şanţu, şi paşa n-au vrut. [Ei] viind de faţă, au mărturisit că, de ar fi ascultat sarascheriul de Gligorie-vodă, nu s-ar fi prăpădit atîta bunătate dă oaste. Şi, încredinţîndu-se veziriul într-aceasta, pe sarascher l-au făcut surgun, şi lui Gligorie-vodă iar i-au dat domniia. Şi, îndată ce merse la conac, trimise dă olac în ţară la caimacami, la Ghiorghe banul Băleanul şi la Stroe vornic, la Hrizea vister, să ştie că i-au dat domniia iarăşi. N-au trecut vreme multă, ci veniră de la împărat olaci la viziriul, şi, lîngă alte trebi, ce vor fi avut, de ale lor, i-au dat ştire şi de aceasta, că au pus împăratul domnu Ţărîi Rumîneşti pă Duca-vodă (această treabă, degrab de au pus pă Duca-vodă, au fost faptele caimacamului, Cara Mustafa, pentru Şărban spătar şi pentru voia banilor ce au auzit că au robit leaşîi pe Gligorie-vodă. Deci viziriul chiemă pă Gligorie-vodă, şi-i spuse întîmplarea cum au fost, şi cum că n-are cum să facă într-alt chip, de iar el să meargă la Ţarigrad, să-şi vază fămeia copiii, şi curînd iar îi va da domnia (precum ar fi fost, de ar fi trăit). [429] Aşadar fiind, ş-au luat zioa bună, şi s-au dus la Ţarigrad, şi i-au făcut ferman să-i sloboază doamna şi coconii den închisoare, că-i închisese. Iar în ţară, la boierii caimacami, cum s-au zis mai sus, că trimisese Gligorie-vodă carte că vine domnu, nu peste multă vreme veni Costandin căpitan, feciorul Stoicăi Ludescul, cu cărţi de la Duca-vodă, că vine domnul de la Poartă; şi scoate tunurile dă dă cu ele după obicei, şi vesteşte în ţară domnie noao. Iar boiarii caimacami, văzînd cărţi dăspre o parte, şi neştiind adevărul, pun neşte slujitori dă bagă pă Costandin căpitan în fiară, şi-l pun într-o cuhnie cu şase cai, şi-l purced cu boiarii în sus spre mănăstriea Argeşului. Acolo mai viind adevărate veşti, că vine Duca-vodă domnu fără îndoială, l-au slobozit den închisoare şi den fiară, şi s-au dus la Bucureşti; iar boiarii au trecut în Ţara Ungurească la Sibii, anume aceştea: Gherghe banul, Stroe vornic, Ivaşco logofăt, Hrizea vister, Neagoe banul Săcuianul, Ilie armaş, Pîrvul Făcăşan, Hrisoscul vătaf, şi mulţi boieri mehedinţi au fugit la Haţag. 49. DOMNIIA DUCĂ-I VODĂ, leat 7182 După ce să mazîli Gligorie-vodă, cum s-au scris îndărăt, veni Duca-vodă cu Cantacozinii de la Ţarigrad [430] (că unii era surgun la Crit). Care, viind la scaun, găsiră ţara can turburată, o seamă de boieri fugiţi în Ţara Ungurească, cum mai îndărăt am scris, altă seamă dă boieri fugiţi pen munţi, iar oamenii cei proşit iar fugiţi pen păduri, pen munţi (pentru o veste ce venise, că vor să robească ţara tătarîi). Ci Duca-vodă au făcut cărţi de pace, şi au trimis în toate laturile ţărîi, chiemîndu-i pă toţi să vie la caslee lor fără nici o frică. Trimis-au şi la boierii pribegi să vie, ci n-au venit de acea dată; iar boiarii care era în ţară pen munţi, şi alaţi toţi, s-au coborît pe la casele lor, şi au mersu de s-au închnat domnului. Chieltuit-au Duca-vodă la Poartă dă au adus şi pă boierii cei surguniţi la Crit de Gligorie-vodă, [carii] pe la casele lor au venit. Dar tot nu să odihniia pentru boierii cei pribegi, văzînd că nu vin, ci aşa s-au sfătuit cu boierii lui, ca să trimiţă sol la craiul Ardealului, ca să-i dea să-i aducă fără voia lor în ţară. Şi aleseră pă Pîrvu logofăt, fecior lui Drăghici spătar, de-l trimiseră sol. Carele trecînd pe la Braşov, şi găsind pă Neagoe ban şi pă Ilie armaş, cu prieteşugul sasilor, ce era mai-marii cetăţii Braşovului, le-au făcut mult val, şi i-au şi închis (dar, fiind fără ştirea craiului, le-au venit sasilor necinste, şi i-au slobozit). Şi, trecînd Pîvul logofăt la craiul, şi, multe amestecînd, au trimis craiul dă au chiemat pă boiari [431] la dînsul, şi le-au spus că-i pofteşte domnul să meargă în ţară; iar banul Gherghe Băleanul, mai bătrîn de alţii fiind, au zis: de aiaste voia mării-sale, să-i dea legaţi, aşa vor merge; iar, dă voie, nu; şi, iarăşi, de socotete măriia-sa că fac vreo pagubă Ţărîi Ardealului, să facă bine să le dea carte de cale, şi s vor duce în alte ţări. Acestea şi altele ca acestea auzind craiul (fiind şi om bun), le-au zis că, de voie de vor vrea, iar nu siliţi: “Că nici vom strica noi (zice) obiceiul cel bătrîn al ţărîilor, să vă dăm fără voie să mergeţi”. Deci i-au slobozit de s-au dus feiştecare pă unde avea gazde; iar Pîrvul logofăt, luîndu-şi răspunsul că nu-i va da pă acei boiari să meargă fără voia lor, s-au întorsu la domnu, în dăşărt. Şi, trecînd iarna aceia aşa, şi viind primăvara, i-au venit poruncă Ducăi-vodă să să gătească să meargă cu împăratul la ţara Căzăcească, şi s-au dus. Atunci au luat împăratul Ledijna, Humanii şi alte cetăţi, şi au robit ţara foarte, cît zicea toţi că va rămînea de acum înainte acel pămînt pustiiu. Şi s-au întorsu dăspre toamnă cineşi la ţara lui, nestîndu-le nimeni împotrivă. după ce au venit Duca-vodă la scaun, iar nu să odihniia pentru boiarii pribegi, ci au făcut cărţi dă iznoavă cu jurămînt, şi au trimis de-i chiema, zicîndu-le să nu să teamă de nimic, nici de Cantacozinii. Căci ei le era vrăjmaşîi lor, de carei să temea boiarii *[432] pribegi, că, ascultîndu-i Duca-vodă spre vorbele cele rele, le va face vreun rău, prizmuindu-i ei şi vinuindu-i cu patima ce au luat de la Gligorie-vodă, să fie fost de la acei boiari. Dar greşiia, că n-au fost de la aceia, ci avea Grigorie-vodă pizmă pă dînşîi dă multe, unele-altele, ce-i zicea şî-i făcuse în domniia dentîi. Şi el, ca un om dă necaz, apucînd iar puterea la mînă, au făcut cu dînşîi ce au vrut: i-au închis, i-au bătut, i-au prădat, i-au închis, i-au bătut, i-au prădat, i-au dat la pedepse, iar nu i-au omorît. De aceasta luînd ştiinţă bine Duca-vodă, şi văzînd şi pe Cantacozini, că să înalţă şi să mărescu şi poftescu pă domnu să facă cele necuvioase, peste voia şi peste putinţa lui, în oarece chip nu-i vedea cu ochi curaţi; şi vrea cu toată inema să aducă pă pribegi. Şi, cum am zis mai sus, dă iznoavă au scris domnul cu jurămînt, dăspre partea lui, şi Cantacozinilor încă le-au zis de le-au scris dăspre partea lor, cum, de acelea ce le-au făcut Gligorie-vodă nu vor bănui pă dînşîi în veci, nici vreo judecată nu vor cerca, cunoscîndu-şi şi ei cu a lor cunoştinţă pricinile pentru care i-au pedepsit Gligorie-vodă, iar nu den îndemnarea boierilor. Şi aşa ducîndu-se cărţile la boiari, în multă socoteală au fost: să vie au să nu vie. Însă Hrizea vistier, ginerile Băleanului, s-au încredinţat şi au venit cu toată casa lui (pentru că şi Stroe vronec venise mai nainte, şi să afla în cinste [433] şi în pace) şi, Hrizea vistier viind, cu cinste l-au priimit, şi au avut pace. Iar Băleanul, cu fie-său, şi cu alţi boiari, mai rămase pîn’ la anul; şi apoi au venit. Întru această vreme au omorît Duca-vodă 3 boiari: Papa vistier, Negoiţă vistier Voico postelnic, pîrîndu-i acest Voico postelnic că fac sfat să fugă la turci, şi să pîrască pă domnu de rău, şi altele, şi, scoţîndu-i la divan, li s-au răspunsu să piară. Şi într-o noapte au ieşît Duca-vodă la mănăstirea lui Sfeti Ghiorghie, de s-au ds cu slujitori, dă i-au scos den temniţă; şi denaintea porţii i-au sugrumat, şi pă pîrîţi, şi pă pîrîşu. (Zic unii, care şi eu am auzit den gura unor oameni foarte dă credinţă, că pă Papa vistier, frate-să Mihai l-au pîrît, ci, oricum au fost, ei au luat moarte cumplită.). Întru anul dentîi al Ducăi-vodă, fiind încă neveniţi boiari den pribegie: banul Gherghe, fie-său Ivaşco logofăt, gineri-săuHrizea vistier şi alţii, să întîmplase dă venise Stroe vornic mai nainte în ţară, la domnu, şi-i priimise bine. Dar Postelniceştii, ce era atunci lîngă domnu credincioşi, au vrut să facă nevoie lui Stroe vornec şi Radului Dudescul, ce era ginere lui Gherghe banul Băleanul, şi aşa scoaseră o mărturie mincinoasă, mărturisind cum l-ar fi trimis boiarii pribegi cu cărţi la Stroe vornec şi la Radul Dudescul, şi sfredelind un ciomag, zicînd că acolo au fost cărţile. [434] Pre acrele ducîndu-l la Duca-vodă, şi auzind ca acestea, au închis pe acei boiari năpăstuiţi; şi, scoţîndu-i la divan, şi ieşînd mărturiia mincinoasă, s-au mîniiat domnul, şi multe pedepse le-au făcut boierilor acestora – mai vîrtos că pă Dudescul l-au muncit cu hiară arsă pă piept, pînă lîngă moarte. Deci, pe-ncet, dovedindu-se, tocma şi la domnu, că au fost minciuni, şi îndemnăturile altora, ce le-au fost vrăjmaşi – i-au slobozit. Şi, trecînd cîtăva vreme, i-au şi cinstit; şi nu mai asculta minciunile lesne. Ci, la aceste cazne şi altele, era Nica dă la Grădişte, armaş mare. Întru al doilea an al [domniei] Ducăi-vodă, iar au făcut turcii gătire dă oaste spre Ţara Leşască, la Bar, la Zbaraj, la Trîmbovlea, şi al alte cetăţi. Şi au mersu şi Duca-vodă la oaste; ci puţin folos au făcut turcii de cetăţi a lua; numai robi pe den afară au făcut, şi au luat mulţi. Într-această călătorie a Ducăi-vodă, la un conac ce avea în Ţara Moldovei, grăbind să treacă zahareaoa codrul, şi neputînd dă ploi şi dă noroaie, şi de frîntul carălor, viind un căpitan de la margine, care era ispravnic pă cară, şi spuind Ducăi-vodă că s-au frînt carăle, şi nu pot trece cordrul – atîta s-au mîniiat dă tare, cît îndată au pus dă i-au tăiat capul; acest fel dă mînie avea Duca-vodă. Deci, vrînd Duca-vodă să să întoarcă de la oaste, şi viind vremea haraciului, au trimis pă [435] Hrizea vistier mai nainte în ţară, să facă rînduială haraciului, să să strîngă. Aicea în ţară era lăsaţi caimacami: Stroe vornic, Radul Creţulescul, Vîlcul vistier; care fugind den loc în loc de frica ciumii (că într-acea vară era în toată ţara), i-au găsit Hrizea vistier pă caimacami la Fîntînele, şi acolo au făcut aşăzmînt de haraci. Iar despre toamnă, viind şi Duca-vodă de la oaste, necutezînd să meargă la Bucureşti, pentru ciumă s-au dus la Cocorăşti; acolo pînă la Bobotează au şăzut; decii s-au dus la Bucureşti, că să potolise ciuma. Deci, dar, la Cocorăşti încă fiind, nu ştiu ce au auzit Duca-vodă, că umblă Cantacozinii împotriva domniei, ci, pă cîţi s-au întîmplat acii lîngă el, i-au închis. Iar Şărban spătar era la Drăgăneşti. Ci au trimis pă Drosul sărdar şi pă Ghiorghiţă căpitan Ciudin, de l-au luat în zioa de Sfeti Nicolaie, şi l-au dus la Cocorăşti. La Mihai spătar, la Filipeşti, au trimis pă Socol logofăt, şi l-au prinsu; dar le-au scăpat şi au trecut în Ţara Ungurească. Ele aşa să auziia că va să-i omoare, dar Dabijoaia, soacra Ducăi-vodă, şi doamnă-sa au stătut tare pentru dînşîi, şi i-au slobozit. Dar să rănise inema lor şi să răcise despre domnu – că în cea după urmă au făcut rău Ducăi-vodă, precum istoriia mai nainte va arăta. După ce au venit Duca-vodă în Bucureşti, de la Cocorăşti, den Ardeal au pribegit Beldi Pal şi Ceachi groful şi alţi boiari unguri, şi au trecut la [436] turci, să pîrască pă Apafi Mihai, craiul Ardealului, dă multu ce zicea ei că le-au făcut nedreptate. Carii, împreunîndu-se cu Duca-vodă, şi întrebîndu-lu dă sfat, le-au zis să nu meargă la turci, că sînt răi şi mitarnici, şi nu vor folosi cu dînşîi, şi mai mult va putea o ţară, cu craiul lor, decît ei singuri; ci-i îndemna să rămîie lîngăr dînsul, şi, au pace s facă cu craiul şi să să întoarcă la casele lor, sau de aicea să cerce pă turci cu scrisori, să vază ce răspunsu vor lua, şi pe acela să urumeze; dar n-au vrut nicicum, ci au purces de s-au dus la Ţarigrad. e Iar Apafi Mihai-craiul, cu ceilalţi boiari, au gătit pîră mare dăspre toată ţara, şi au trimis boiari mari la turci, împotriva Beldii şi a lui Ceachi. Care, şi cheltuind bani, şi pîrîndu-i dă răi şi ficleni ţărîi, i-au băgat turcii la Edicule, şi Beldea acolo ş-au sfîrşit viiaţa, iar Ceachi Iştfan au scăpat de acolo tîrziu, şi pe aicea au trecut şi s-au dus în Ţara Ungurească dă Sus (că avea şi acolo moşîi); iar pă Beldioaie o au închis într-o acetate în temniţă, şi acolo ş-au sfîrşît viiaţa. Pricina aceasta au fost că, fiind un boiar mare, anume Banfi Dineş, carele era cumnat cu Apafi Mihai – ţinea amîndoi doao surori – şi, întîmplîndu-se de să făcuse noceagoş dă curînd, decii să trufise, să mărise, şi făcea zulumuri ţărîi; iar Beldi Pal, fiind şi el boiar mare, şi văzînd mîndriia lui Banfi Dineş, îl pizmuia, şi pe-ncet, pe-ncet i-au găsit cîteva vini, care era [437] împotriva pravililor ţărîi. Şi, cu voia craiului strîngîndu-şi ghiuluş den toată ţara, i-au arătat toate vinele înaintea ţărîi; şi ţara l-au găsit că tribuie să moară, după pravilile lor. Şi îndată au luat Beldea carte de la craiu şi de la ţară ca să-l omoară, şi au trimis degrab pe neşte catane la cetatea unde era Banfi Dineş, şi le-au poruncit, în ceas ce vor sosi, să încuie cetatea, şi să-i taie capul; şi, de ar şi veni cineva pă rumă să-l sloboază, să nu dăşchiză cetatea pîn’ nu-l vor tăia. Şi aşa au făcut: i-au tăiat capul. Ci crăiasa, neştiind de acest sfat, în urmă prinzînd veste, s-au dus la craiul, plîngînd şi ucigîndu-se; l-au făcut de au făcut carte să nu-l omoare, şi degrab au trimis cartea la cetatea aceia. Dar nu i-au lăsat să între în cetate, cum s-au zis mai sus, pînă au omorît pă Banfi – că încă era viu, cînd au sosit olacii dă la crăiasa; dar Beldea învăţînd înt-alt chip, n-au folosit nimic. Deci dentr-aceasta s-au aţîţat mîniia crăiei asupra lui beldi Pal, şi pe-ncet please pă crai să omoară pe Beldea şi pă Ceachi, carii făcuse îndemnătură de moartea lui Banfi, cumnat-său. Acestea văzînd Beldea cu ai lui, au fugit la turci ca să găsească folos, dar n-au găsit, ci, cum am scris mai sus, ş-au pierdut viiaţa în streinătate, şi jupîneasa lui în închisoare, şi casa lui în jaf. Că au făcut (după obiceiul lor) tot ce au avut el: sate, cetăţi, avuţie, în trei părţi le-au făcut; ci doao părţi le-au dat feciorilor, că avea [438] doi, iar a treia parte, care au socotit a Beldii Pal, o au luat ţara, şi le-au dat cui au vrut. Într-al doilea an al [domniei] Ducăi-vodă, au mazîlit turcii pă Dumitraşco-vodă, domnul Moldovii, şi au luat doniia Antonie-vodă Roset, care-i zicea Chiriţă Draco; carele avea un fecior aicea în ţară la noi, şi, auzind dă tat-său că s-au domnit, mult au plînsu, prorocind cu plînsul relele ce vor să paţă pă urmă – precum au şi fost, că la orînduielile lor să vor scrie. Ci dar, grec fiind, nu ş-au lăsat firea ce au toţi grecii; ci, daca au încetat Iordache beizadea den plînsu, atît să mărise, cît nu mai puteam nici vorbi cu el; ci mai nainte era[m] cu el la un conac, fugind cu caimacamii den loc în loc, pentru ciumă, cu glume, cu rîsuri; iar atunci, aşa cum auziţi. După ce veni Duca-vodă cătră al treilea an, primăvara, i-au venit veste să meargă la oaste în Ţara Leşască cu turci, cu tătari. Carele mergînd la Iaşi, au pus conacul dăspre mănăstirea Galata; acolo au şăzut cîtăva vreme. Au chemat Antonie-vodă pă Duca-vodă, dă l-au ospătat în casele domneşti în Iaşi, aşîjderea au ospătat Duca-vodă pă Antonie-vodă la Cetăţuie, în zioa dă Sîmpietru, fiind şi hramul mănăstirei; de acolo au purces la Ţuţura; acolo au făcut halai înaintea sarascheriului. Deci cu toţii au purces, şi au tecut Nistrul, şi s-au dus în Ţara Leşască. Luat-au cîteva cetăţi, Ioholniţa, Iazloveţul, Buceciul, Haliciul [439] şi altele, dar robii ce-i lua dente-însele nu-i robiia, ci-i da Ducăi-vodăde-i ţinea. Iar într-o zi, scoţîndu-se robii den cetatea Halici, veni veste la turci, de la tătari (că ei mergea înainte), precum, pen răvărsatul zorilor, au lovit craiul Sobetschi cu oaste multă leşască pă tătari, şi puţin au fost să prinză şi pă sultanul, feciorul hanului celui bătrîn ce era atuncea, şi mulţi tătari au perit, pînă s-au îndreptat. Această veste auzind turcii, au lăsat toate, şi s-au dus dă s-au împreunat cu tătarîi, şi cu toţi au început în leaşi; şi pe-ncet îi îmbulziia, pînă i-au înghesuit la Juravna cetatea, unde era Nistrul, şi peste Nistru un deal mare, pietros, de nu să putea sui nici pedestri. e Şi, încungiurîndu-i pă leaşi de toate părţile, pînă în seară sta rînduiţi ca de război, şi cu tunurile să apăra. Deci, pînă a aduce tunurile turceşti, şi atlă gătire dă bătaie, au înserat, şi peste noapte s-au îngropat leaşii în şanţuri; dimineaţa îţi părea că sînt băgaţi în cetate. e Deci 3 săptămîni s-au bătut den tunuri, şi de multe ori ieşa leaşîi de să bătea cu turcii şi cu tătarîi de la obraz, unii cu alţii; dar îi înfrîngea grozav pă leaşi; de-abia apuca dă întra în şanţu. Şi încă tunurile le ajuta, că împrăştiia pă tătari pînă întra; iar ar fi păţit rău leaşîi. Acoo, cum spunea, era Sobetschi, craiul leşăsc, cu hatmanul de Lefta, hatmanul Coroni, hatmanul Polni, şi multă boierime cu oaste, ca la 30.000 sau şi 40.000 vor fi fost. Însă, trecînd 3 săptămîni, [440] au flămînzit şi ei, şi caii lor, şi au făcut pace cu turcii; au legat să le dea Podoliia Cameniţii, semnînd în scrisori şi hotarăle pă unde să fie, şi au dat leaşîlor şi robii ce luase du pen cetăţi; şi s-au întorsu turcii îndărăt, şi leaşîi pe la casele lor. Ci dar Duca-vodă, nevoindu-se în tot chipul să facă slujbă turcilor să le placă, şi aceasta au făcut; că, îndată ce s-au isprăvit pacea, au gătit pă Matei căpitan Cărămidă, şi l-au trimis la împăratul să dea ştire de pace, învăţîndu-l să să nevoiască în chipul, să ajungă mai nainte de oamenii paşăi sarascher şi de ai hanului. Şi aceasta i-au zis: mergînd pen Moldova, de-l va chema Antonie-vodă la Iaşi, să-l întrebe pentru oşti, cum să află (că nu să mai ştiia nimic de oştile turceşti, mai mult dă o lună dă zile), să-i spuie altele, iar nu adevărul. Şi i-au dat bani, unde-i vor sta caii să cumpee alţii, şi aşa au făcut. Că, mergînd la Iaşi, l-au chemat Antonie-vodă de l-au întrebat: el au spus că au încungiurat leaşîi pă turci, de nu să ştie mai scăpa-va vreunul. Decii iar s-au dus înainte şi au ajunsu la Odrii, unde era împăratul. Ci, mergînd cu cărţile la viziriul Chipriulioglu, cum putea, fiind idropicos, au citit cărţile, şi, de bucurie că s-au făcut pace, l-au dăruit cu 200 de galbeni, şi îndată l-au trimis la împăratul cu cărţile, şi aşîjderea l-au dăruit. După cîteva ceasuri dar, i-au venit cărţi de la Antonie-vodă, în care scrieiia poveştile ce le auzise de [441] la Matei căpitan Cărămidă; deci iar chemă pe Cărămidă de-l mai întrebă; el, deci-i spuse adevărul şi cum că el au spus acele vorbe lui Antonie-vodă. Deci îndată veniră cărţi şi de la saascheriul, şi de la hanul, scriind tot dă pace, ca şi ale Ducăi-vodă; şi au rămas dă ocară Antonie-vodă, făcîndu-l şeher-oglan, mincinos; iar Duca-vodă au rămas lăudat. Şi în scurtă vreme s-au întors la scaunul lui. Întru această oştire, pentru neşte lemne de pod, ce rînduise şi rînduind pă Tudoran clucer să le aducă, şi, neputîndu-le aduce curînd, la vreme, l-au îngenuncheat Duca-vodă să-i taie capul; dar l-au ierta; iar el, viind în ţară, s-au călugărit: n-au vrut să mai fie mirean. Caimacami aicea în ţară lăsase pă Ghiroghe banul Băleanul, pă gineri-său Hrizea vistier, pă Staico păharnic; carii au ieşît înaintea domnului cu slujitorime, şi cu cinste au întrat în Bucureşti. Întru acest an ş-au înnoit Duca-vodă domniia de al treilea an, după cum era obiceiul, aducîndu-i caftanul Laţcarache Roset şi cu un agă mare; înaintea a căruia au ieşît domnul cu boiarii, cu slujitorimea, aducîndu-l cu cinste în Bucureşti; şi, îmbrăcînd caftanul, după ce au citit baratul dă domnie, au dat cu 12 tunuri, şi slujitorimea cu puşcile. Deci, aşa trecînd anul cu pace, primăvara veni poruncă domnului să meargă cu turcii la oaste la cehrin, ce era cetate supt mîna moscalilor. [442] La acre ducîndu-se, puîn o au bătut; ci au venit cazaci, muscali, ca năsipul; cărora neputînd să le stea împotrivă, au lăsat cetatea, şi noaptea au fugit cum au putut, venind cineşi pe la locurile lor. Deci, trecînd al patrulea ana, aşa, primăvara iar fac turcii mai mare gătire dă Cehrin, şi merge însuşi veziriul Cara Mustafa-paşa, şi porunceşte şi Ducăi-vodă să meargă, şi Antonie-vodă de la Moldova. Şi aicea în ţară lasă caimacami pă Şărban logofăt Canatcozino, pe Hristea vistier, pă Iordache Ruset postelnic, pă Staico paharnic, să poarte grijă ţărîi, şi de porunci le împărăteşti. Că împăratul sultan Mehmet venise în vara aceia, la Dîrstor, pînă s-au isprăvit cu Cehrinul. Deci, mergînd Duca-vodă la Tighina, au găsit pă veziriul dencolo dă Nistru, şi i-au făcut cinste cum s-au căzut; şi lau îmbrăcat veziriul cu caftan, şi pă boiari. Decii n-au şăzut mult, ci au purces peste cîmpii fără lemne, fără apă, pînă au ajunse la Buh, la Coiùl Ghecet; acolo s-au găit apă; de acolo iar nu găsit apă pînă la Cehrin. Daca au sosit acolo, o au început a bate cetatea cu tunuri, cu cumbarale; dar şi den cetate vitejaşte să bătea cît 63 de zile au ţinut. Ci iată că simţiră oştile moschiceşti venite la Nipul: să auziia tunurile, că den Cehrin pînă în Nipru este cale ca de trei ceasuri. Ci făcuse rumînii doao poduri, moldovenii iar doao, peste apa Tismenul, ce era lîngă [443] Cehrin, băltoasă şi noroioasă; pe acelea au trecut oştile tuceşti şi tătărăşti, ca să oprească pă moscali, pînă vor lua cetatea; dar n-au putut – că-i împuşca, îi omorîia, şi nicicum nu putea sta înaintea lor; ci au dat dosul, să teacă la pod. Dar viziriul pusese pază la pod: iniceri, paşi, domnii amîndoi, să nu-i lase; dar, strîngîndu-se oştile toate, au dat năvală peste ceilalţi turcu, şi au trecut podul dencoace; tătarîi, ca diiavolii, da pen Tismen; şi trecea unii, alţii să îneca. Şi au venit moscalii lîngă Cehrin, fiindu-le cap Ramadanoske şi o săptămînă au şăzut muscalii dencolo de apă, şi turcii dencoace, despre cetate, bătîndu-o; şi la săptămîna, duminecă în amiezi, au luat turcii cetatea. Zic cei mai mulţi, că au luat Ramadanoske bani mulţi de la veziriul şi au lăsat de au luat cetatea. Care înţelegînd ţariul moscalul, au topit aur, şi i-au vărsat pă gît; şi acel sfîrşit au dat Ramadanoske. Iar veziriul s-au întorsu bucurîndu-se, trimiţîndu-i împăratul călăci şi caftan. Ci, la întoarcere, turburase Cantacozinii pă oamenii ţărîi, îndemnîndu-i să pîrască pă Duca-vodă şi pă greci la vezir, că mănîncă ţara, şi altele. Şi avea pă unii pribegi, de-şi înţelegea cu ei; banul Milescul, Dumitraşco, Corbeanul, Paraschiva Boliştean, carei venise cu Cuciuc imbrihorul înaintea veziriul, la Ledijna, lîngă Buh. Ceialalţi s-au păzit mai bine, iar Bolişteanul, umblînd cam blestemăţeşte, [444] l-au prinsu Duca-vodă, şi l-au băgat în obezi, şi l-au mustrat; apoi l-au slobozit, după ce au venit în ţară. Însă, daca au trecut Nistrul pe la Soroca pă o cîmpie, să ceru Duca-vodă să-l lase să meargă la scaun; şi l-au slobozit; pre carele îmbrăcîndu-l cu caftan, şi pe boiari, le-au dat cale în ţară. Iar pă Laţcarache spătar l-au închis veziriul, de multe jălbi ce auzise de la Cantacozini, şi de la alţii ce era cu Cantacozinii la o vorbă; şi cu cheltuială l-au scos Duca-vodă de au venit în ţară. Radul Duca-vodă, mergînd pînă la Iaşi, veni veste den ţară, că Radul Creţulescul, cu toată casa lor, au fugit în Ardeal; de acolea den tabără fuge şi Vintilă Corbeanul păharnic şi Pîrvul postelnic, fecior Creţulescului, în Ardeal, trecînd pă la Trotuş. Aceste turburări văzînd Duca-vodă, găteşte pă Costandin Brîncoveanul, ce fusese vtori logofăt mai nainte, şi-l trimite cu cărţi la Creţulescul, să-l întoarcă. Carele viind pînă la Sărata, îl întîmpină un pîrcălab al lui şărban logofăt, de-i spunea că au fugit Şărban logofăt cu toată casa lui la Ruşciuc; ci lasă Brîncoveanul calea Ardealului, şi să duce după unchi-său Şărban logofăt. Duca-vodă viind pînă la Bîrlad, iar alţi olăcari vin de spun că au fugit Şărban logofăt cu toată cimetiia lor. Deci, viind mîhnit pînă la Focşani, trimite pă Costandin stolnicu *[445] cu cărţi, să muncească, să întoarcă pă [frate-său] Şărban logofăt, şi i-au dat şi pă Iane Roşca, om al Ducăi-vodă, cu multe făgăduiele. Care, mergînd acolo şi împreunîndu-se fraţii, au dat răspunsul că nici unii nu să vor mai întoarce, ci să vor duce la veziriul. Căci cu aceste umblete de demult le umbla Cantacozinii, de turbura oamenii ţărîi şi pîrîia pă domnu, şi ei încă făcuse jalbă la veiziriul Cara Mustafa-paşa, prin mijlocul unui turcu ce-i zicea Fetfagiul; carele şi răspunsu i-au dat lui Şărban logofăt, ca să să ducă să-l facă domnu – pentru că-i era prieten, cum scris îndărăt. Deci, îndată ce au mersu, i-au făgăduit să-l puie domnu, şi să mute pă Duca-vodă la Moldova – mazîlise turcii pă Antonie-vodă Ruset, căci nu vrusese să de abani unui agă al viziriului, cînd au cerut. Carele, ajungînd chehaiaoa viziriului, i-au făcut aceasta, dă l-au mazîlit. Duca-vodă, încă, neştiind că va să puie domnu pă Şărban logofăt, au trimis boiari cu pîră asupra lui Şărban logofăt; dar nimic n-au folosit; că îndată ce au sosit veziriul la Odrii, i-au dat domniia, şi pă Duca-vodă l-au mutat la Moldova. Boiarii dar ce era trimişi de Duca-vodă, cei mai mulţi s-au închinat lui Şărban logofăt, neştiind cele ce vor să paţă pă urmă; iar Ivaşco cruceriul Băleanul şi cu Staico păharnic au fugit la Moldova. Iar Şărban logofăt au venit domnu în scaun, pe la Bobotează. [446] 50. DOMNIIA LUI ŞĂRBAN-VODĂ, leat 7187 Mare şi întunecat nor, şi plin dă fulgere şi de trăsnete, au căzut pă Ţara Rumînească cu Şărban-vodă, carele, ca cu neşte trăsnete, cu răotatea lui au spart şi au dăzrădăcinat nenumărate case de boiari, şi de slujitori, şi de săraci, şi pă mulţi au omorît cu multe felirui dă cazne, şi i-au sărăcit cu multe feliuri de pedepse, precum mai jos va arăta. Ci dar, pentru păcatele oamenilor, sau pentru alte judecăţi, care singur Dumnezeu ştie, au luat Şărban-vodă domniia Ţărîi Rumîneşti. Ci mai nainte au trimis pă Costandin Brîncoveanul, nepotu-său, cu schimni-aga, ca să apuce scaunul şi să rădice pă Duca-vodă, să-l ducă la Moldova; şi poruncise să fie caimacami cu Badea vornic Bălăcean şi cu hrizea vistier, şi să îmblînzească norodul, atît pă cei mari, cît şi pă cei mici, şi să să bucure şi să să vesealească toţi dă venirea domnului. Şi aşa au făcut, că cu toţii să bucura, şi mulţi (cum auziiam), care nu avea vin, bea apă pentru sănătatea lui Şărban-vovă, şi juca şi chiuiia, atît îi amăgise pă toţi în boieriia lui, cît îi orbise de nu ştiia ce fac; ci bucuriia lor s-au întorsu în dăşărt şi la mare întristare. Însă, viind Brîncoveanul, cum s-au zis, şi ducîndu-se Duca-vodă den scaun, au trimis caimacamii de au venit doamna lui Şărban-vodă şi mumă-sa, doamna Ilinca, de [447] la Ruşciuc, ieşîndu-i boiari şi jupănese înainte. După aceia şi domnul au venit, pînă la Bobotează, de au întrat în scaun, cu pompă mare, precum iaste obiceiul domnilor. Deci, dentîi cu blîndeţe s-au arătat tuturor, boierind şi pă cei ce nu-i iubiia, pentru pricina aceasta, ca doar ar aduce şi [pe] Ivaşco clucer Băleanul şi pă Staico paharnic, pribegii ce era în Moldova; şi aşa au trecut cîtăva vreme. Deci primăvara i-au ventit [poruncă] să meargă la oaste, să facă o cetate Dogancale, şi, găindu-se, s-au dus cu turcii, şi făcîndu-se cetatea, s-au întorsu îndărăt la scaun. De acum înainte ă încep durerile. Că, la întoarcere, au zis Drosului sărdariul să să gătească să meargă în ţară mai nainte cu trebi; şi s-au gătit, şi i-au dat cărţi şi slujitori, şi pă Alevderde tătarul, cu cîţiva tătari, tot tîlhari, şi-l învăţa în taină, să-l ducă pă la Bîrlad, şi să-l dea în laturi dă drum, să-i taie capul, şi să-i ia capul pentru credinţa, şi să să facă Aleverde că au pribegit în Bugeac, şi, pînă nu-l va chiema domnul cu cărţi, să nu vie; şi, viind, să zică cătră boiari, că au fugit Drosul sărdar. Acest meşteşug făcea, ca să nu să sparie boiarii, să fugă. După ce au sosit Şărban-vodă la iaşi, l-au poftit Duca-vodă să-l ospăteze, încă după cale, la întoarcere, şi făgăduise Şărban-vodă că va merge la ospăţi. Şi s-au gătit Duca-vodă dă ospăţ, cum s-au căzut; iar, cînd au fost în zioa aceia [447] s-au rădicat Şărban-vodă şi au purces spre ţară, şi n-au priimit ospăţul. Pricina aceasta era: că avea nădejde să ia pă pribegi, ori cu voie, ori în putere; dar Duca-vodă, nevrînd să facă obicei rău ca să-i dea, le-au dat cale dă s-au ascunsu. Aceasta auzind Şărban-vodă, că nu sînt la Iaşi, ci s-au ascunsu la ţară, n-au priimit nici ospăţul; ci au venit în ţară. Duca-vodă încă ş-au strînsu boiarii lui, de s-au ospătat în toată zioa aeia, cu zicături, cu tunuri. Iar Şărban-vodă, viind la Focşani, au poruncit de au închis pă Vîlcul vornec la Bucureşti, şi, după ce au venit în scaun, au trimis pă ghinea căpitan, cu 30 de slujitori, de au luat pă pătraşco [căpitan] Urziceanul, de l-au dus la Sneagov mănăstire; acolo, cu munci groaznice muncindu-l, l-au spînzurat. Iar pă Vîlcul vornec l-au judecat în multe rînduri; dar fără nici o cuviinţă era judecăţile, că vină nu-i afla nimic, precum nici altora. Şi, după cîteva judecăţi ce i-au făcut, l-au mutat la Sneagov, şi acolo l-au omorît cu multe cazne. Întru aceste vremi, şi Duca-vodă la Moldova au avut gîlceavă dăspre boiarii lui, care cu îndemnăturile lui şărban-vodă (precum pă urmă s-au dovedit), s-au sfătuit boierimea, să să scoale asupra domnu-său, să-l omoare pă dînsul şi pă toată casa lui. Şi, făcînd pecetea lui Dumitraşco-vodă, care era mazîl în Ţarigrad, au pecetluit cărţi, şi scriia călăraşilor şi altor slujitori, ca despre partea lui Dumitraşco-vodă, *[449] cum i-au dat împăratul domniia, ci să meargă să prinză pă Duca-vodă, să-l închiză la Suceavă. Şi au mersu un Bogdan cu cărţile, şi alt boiari, de le-au dat lepuşenilor şi orhiianilor; şi s-au rădicat cu toţii de au venit pîn’ la Ţuţora. Acolo tăbărînd, s-au dus căpitanii să întrebe pă hatmanul Buhuş ce învăţătură va să le dea; şi, fiind hatmanul cumnat cu Duca-vodă, şi neştiind de lucrul acestea nimic, îndată s-au dus la domnu, şi i-au spus povestea. Şi, auzind Duca-vodă de la hatmanul, pricepură că iaste ficleşug şi, întrebînd cine i-au rădicat, ei au spus: Cutare boiar şi cutare. Deci găteşte Duca-vodă pă Ghiorghiţă stolnic Ciudin şî-l trimite cu mulţi slujitori, şi prind pă acei boiari, şi, înţelegînd de la dînşii că Ghioca, vistierul cel mare, au fost capul sfatului, îl închide şi pă dînsul – măcar că toţi era amestecaţi, afară de hatmanul Buhuş şi Miron logofăt; dar, pentru să nu să facă zarvă mare, i-au tăcut pă aceia; numai pă aceşti 3 boiari, care am scris mai sus că i-au închis, pă aceştea i-au judecat, şi i-au scos înaintea porţii, şi le-au tăiat capetile. Acolo, cînd vrea să-i taie, au zis acei doi: “Să taie întîi pă Ghioca, că el au făcut aceasta, şi el vrea să fie domn”; şi aşa au făcut, că întîi pă dînsul l-au tăiat, apoi pe acei doi boiari. Deci ceilalţi toţi s-au aşăzat. [450] Iar aicea în ţară Şărban-vodă, pe la Sfetii Theodor, în săptămîna cea mare a lăsatului de sec, de postul cel mare, au închis şi pă Hrizea vistier, puindu-i pricină să-i ia seama de vistierie, nădăjduind că va găsi bani mîncaţi ai ţărîi la el. Care luîndu-i boiarii lui Şărban-vodă seama, în cîtăva vreme, s-au aflat ai Hrizii vistier bani chieltuiţi pentru ţară tal. 30.000. Care văzînd Şărban-vodă că nici cu aceasta nu-l poate dovedi, să-i facă rău, au început alta: au zis de zahareaoa ce s-au dus la Cameniţă, precum ar fi fost rea; şi, ori bună, ori rea de au fost, o dedese boiarii şi rudele lui; iar el numai hrizii vistier îi găsea vină; şi i-au dat poruncă să plinească acei tal. 41.000 de la casa lui, şi-l munciia cu munci groaznice. Deci, ce să facă ticăitul? De nevoie, s-au îndatorit, şi au dat al lui ce avea; şi ş-au vîndut satele, şi moşîile, şi ţiganii; şi au plinit banii. După ce au dat hrizea vistier această sumă de bani, ce s-au zic mai sus, l-au scos de la închisoare (cu ce socoteală, Şărban-vodă va şti, şi sufletul lui), şi numai 11 zile l-au lăsat slobod, dar cu pază de depate, să nu să priceapă, şi iar l-au închis; şi la a doao închisoare mai multe cazne i-au făcut, şi multe otrăvi i-au dat, să-l omoară; dar nu-l putea omorî cu otrăvile – precum într-o închisoare a Hrizii vistier s-au văzut, scrisă cu mîna lui, cîte feliuri dă otrăvi i-au dat, şi nu-l putea omorî. [451] Care văzînd că cu acestea nmic nu-şi poate face voia lui, cu altă moarte groaznică l-au omorît, de ş-au plinit voia tirăniei lui. Jupîneasa-i dar şi copiii rămîind la sărăcie, iar nu i-au lăsat în odihnă, ci totdeauna să afla în pază de slujitori, şi zioa, şi noaptea, şi le cerea bani pe-ntreg. Ei, văzînd că nu vor mai putea trăi, şi încă aflînd dă unii-alţii că vor să piară, au luat pă Dumnezeu într-ajutoriu şi, pentre paznicii ce era împrejurul casii lor, au ieşît; şi nu i-au priceput, orbindu-i Dumnezeu; şi au încălecat dă cu seară, şi pe la miezul nopţii au trecut Dunărea pă ghiaţă, în Ţara Turcească. A doao zi, înţelegînd Şărban-vodă dă fuga lor, s-au turburat foarte, ca un lup turbat ce era, şi în toate păţile au trimis căpitani cu slujitori, să-i prinză, sau să-i omoare, oriunde-i va ajunge; dar trecuse, cu ajutoriul lui Dumnezeu, şi nu i-au găsit; măcar că şi în Ţara Turcească au trimis gonaci, şi făgăduiele la paşi, la muselimi, la cadii – ca, de-i vor prinde, să le dea mari daruri. Dar, unde va Dumnezeu să păzească, omul nu poate să strice, ci au scăpat, s-au dus pă la Odrii, şi la Ţarigrad, şi de acolo la Moldova, la Duca-vodă, şi la ceilalţi boiari pribegi ce era acolo, fugiţi de frica lui Şărban-vodă. Aceasta aşa trecînd, Şărban-vodă nu înceta de a face rău cu morţi; că, într-al doilea an, acesta au trimis şi pă Radul vistier Ocnar, de l-au spînzurat în Tîrgul Ocnei, de poarta casii [452] lui; şi au trimis şi pă feciorul Drosului sărdar, tînăr săracul, la ocnă, şi legat l-au slobozit în ocnă pustie; acel sfîrşît au luat ticăitul – fiind gîde Cobza Dumitraşco căpitan. Mai avea o fată Drosul, ci, pentru ca să-i stingă neamul lui, şi pă aceia o au omorît, trimiţînd neşte seimeni, hoţi de ai lui. de acestea multe făcea Şărban-vodă, care de s-ar fi scris cîte una, pare-mi-să că n-am avea hîrtie să le rînduim toate – că de om nicicum nu-i era milă, ca de o pasăre; îndată îl omorîia; ori de au avut vreo pizmă pă dînsul den boiarii lui, ori de i s-au părut ceva bănuială pă cineva, ori l-au pîrît cineva, precum mulţi oameni răi sînt în Ţara Rumînească, îndată, fără întrebare, fără judecată, îi omorîia tirăneşte. Pentru dăjdi, ce să zic? Care mai nainte, fără cît ştiu foarte bine că în anul dentîi au luat den ţară 2.000 de pungi de bani, iar al doilea 3.000, al treilea şi mai mult – cît răsufla boierii, slujitorii, birnicii nu mai avea: ci bătuţi, căzniţi în toată vremea, îşi vindea moşile, ţiganii, viile şi tot ce avea, de le cumpăra Şărban-vodă şi ai lui; iar săracii plîngea şi pliniia tot ce le cerea, că era legaţi de stîlpii ce era înfipţi la puşcărie, înlăuntru şi afară, de-i bătea cumplit: pă boiari, pă căpitani, pă slujitori – pîn i-au sărăcit pă toţi: şi, care cum scăpa umplea ţărîile, carei nu muriia de bătăti sau de necazuri. Însă cei ce era fugiţi în Moldova, boiari, căpitani, slujitori s-au rugat Ducăi-vodă, fiind [453] domnu Moldovii, să le fie într-ajutoriu, şi ei să meargă la turci, să facă jalbă de jafurile ce face Şărban-vodă ţărîi; şi le-au dat ajutor bani şi oameni, să-i poarte, şi s-au dus la Ţarigrad. Dar n-au folosit nimci – că într-alt chip au cursu lucrurile, precum mai jos [istoria] va arăta. Într-aceste vremi au venit poruncă Ducăi-vodă den Moldova, să meargă la Poartă să-şi înnoiască domniia, şi să-i dea şi hătmănia Ţărîi Căzăceşti, ca să strîngă pă cazaci după unde vor fi răsipiţi, şi să-i aşaze pe la locurile lor; că cu hatmani cazaci nu folosiia turcii – că uniori să închina, alteori să ridica cap, şi odihnă nu mai avea. Ci au socotit de [i]-au dat seama domnului Moldovei. Carele, mergînd la Ţarigrad, şi domniia Moldovii i-au înnoit, şi hătmăniia cazacilor i-au dat, şi cu multă cinste s-au întorsu la ţara lui. Numai mîhnire avea pentru fie-sa Catrina, care fusese mai nainte logodită după Ştefan [feciorul] Radului-vodă Leon, că, trecînd vreme multă logodiţi, şi murind Radul-vodă, auziia Duca-vodă că Ştefan-vodă, logodnicul fetei, are proastă politie, ci vrea să strice logodna, şi să dea pă fie-sa altuia; şi încă adusese pă un Iordache Muselim, grec de la Ţarigrad, ca să o dea după acela, fiind bogat, şi să facă nunta. Ci, aceasta înţelegînd Ştefan beizadea, că va să i să mărită logodnica, au dat jalbă la împăratul, şi au făcut ferman la Duca-vodă, să-i dea pă fie-sa lui, daca s-au logodit, şi să o [454] ducă la Ţarigrad; şi, cînd au mersu Duca-vodă la Ţarigrad, i-au căutat să ducă şi pă fie-sa, cu moaşă-sa, Dabijoaie. Şi au nevoit Duca-vodă în tot chipul să o mîntuiască de Ştefan beizadea, dar n-au putu ei, la întoarcere, cînd au venit la Moldova, l-au luat şi pă dînsul. Deci, mergînd în ţară, au făcut nuntă dupre cum s-au căzut, cu toată ţara, fiind soli de la leaşi, de la unguri, de la munteni, şi i-au împreunat după lege, după cum era logodiţi. Întru această ducere a Ducăi-vodă la Ţarigrad, şi boiarii munteni, slujitorii, căpitanii, făcîndu-se ca la 300 de oameni, şi [avînd] călăuz pă armaş Burnuz Alixandru, au purces dă s-au dus la Ţarigrad, să facă jalbă pentru răotăţile ce făcea Şărban-vodă ţărîi. Iar Şărban-vodă, înţelegînd de aceasta, au trimis boiari de ai lui cu cărţi, de pîra pă Duca-vodă, că nu-l lasă în pace, ci strînge marghioli şi-i trimite cu banii lui, să-l pîrască; şi altele ca acestea. Deci viziriul, fiind prieten mai bun lui Şărban-vodă dăcît Ducăi-vodă, au poruncit prin caimacamul Ducăi-vodă, să întoarcă oamenii înapoi, să nu iasă să pîrască pă Şărban-vodă, că pă urmă nu-i va fi bine. . De aceasta înfricoşîndu-se Duca-vodă, au poruncit tuturor de s-au întorsu iar la Moldova. Deci, Şărban-vodă, înnoindu-şi domniia, au rămas iar domnu. Duca-vodă den Moldova, după ce au făcut nunta, s-au dus în Ţara Căzăcească, la Nemirova, *[455] unde iaste scaunul hatmanilor; acolo au pus polcovnici, judecători, după obiceiurile lor, şi, peste toţi mai mare au pus pă un Iane Grecul (adecă în locul lui), carele ştiia limba lor căzăcească preabine; şi l-au numit hatman, de care lucru s-au bucurat foarte cazacii; şi pînă la un an s-au strînsu, de au umplut satele, tîrgurile dă oameni. Duca-vodă, după aşăzămîntul ce le-au făut, s-au întorsu iar la Iaşi. e Întru aceste vremi, şi Emericus Turcheli groful s-au rădicat cu o seamă dă unguri împotriva nemţilor; care, cerînd de la turci ajutoriu (cu făgăduială că va închina ţara ce o va dobîndi), i-au dat turcii ajutor, şi den Ţara Muntenească oşti, cu Ianoş sărdar Coţfeanul, şi den Ţara Moldovei oşti, cu ghiorghiţă Ciudin sărdar. Care multe cetăţi ale lui au luat, şi mai multe ale lui Racoţ (ţiind acest Tucheli muierea lui Racoţ Ferenţi), şi le-au supus supt ascultarea lui; deci, viind toamna, s-au întorsu cineşi pe la locurile lor. După aceia, cînd întra al cincilea an al domniei lui Şărban-vodă, au rădicat sultan Mehmet turcul oaste mare împotriva nemţilor, fiind împărat nemţesc Leopold, poruncind hanului să rădice toată tătărîea du pretutindenea. Aşîjderea turci, de la răsărit, de la apus, au rădicat. Deci domnii rumîneşti amîndoi, craiul ungurescu şi Tucheli groful, cu oastea lui, şi toţi s-au împreunat la Beligradul turcesc. [456] . Acolo au rămas împăratul turcesc, iar Cara Mustafa veziriul, luînd toate oştile, s-au dus drept la Beci, unde iaste scaunul lui chesar Leopold, şi de toate părţile bătea cetatea. Iar pă tatari i-au slobozit în pradă – cît au ajuns cale dă trei zile mai sus dă Beci, şi mulţime dă oameni au tăiat şi au robit; că era nemţii neînvăţaţi de a vedea robii, ci şădea toţi pen casele lor; pe carele, găsindu-i, i-au tăiat, i-au robit cumplit. Leopold-chesariul, văzînd această nevoie mare ce căzuse pă ţara lui, neîncredinţîndu-se numai pă oştile lui, au trimis dăgrab la Sobetschi, craiul leşăscu, şi la toţi leaşîi, cu rugăciune, să facă bine să-l ajute la această primejdie ce i-au venit. Şi îndată s-au rădicat craiul, cu 30.000 de leaşi, oaste aleasă, şi au venit de s-au împreunat cu oştile nemţeşti. Fiind cap tuturor oştilor craiul, s-au pornit cătră truci; pre carii găsindu-i supt Beciu, prinzînd şi turcii veste, s-au gătit dă război; şi le-au ieşît înainte, să nu-i lase să vie la cetate, pînă vor lua cetatea – că o slăbise rău cu tunuri, cu lagomuri, ce-i dedese în 63 de zile. Dar nu i-au putut opri, ci, dînd războ tare, în 5-6 ceasuri au biruit creştinii pă turci; şi au început a fugi, şi a lăsa toate cîte au avut: corturi, avuţii, zaharele, dobitoace şi altee. Acolo au rămas inicerii în şanţuri; pre carii găsindu-i oştile, pă toţi i-au omorît, ca pe neşte dobitoace. Deci, după izbîndă, au timis craiul în cetate, şi mare cinste i-au [457] făcut oştile; şi, împeunîndu-se cu chesairul, s-au sărutat, şi îndoită mulţămită i-au făcut de ajutoriul ce i-au dat; şi, dăruindu-l bine, împărăteşte, s-au dus la ţara lui; iar turcii de-abiia au luat oihnă la Beligrad. Creştinii n-au încetat, ci au mai luat de la turci atunci Ostrogonul, Hatvarul, Secetul. Împăratul turcul, fiind la Odrii, şi înţelegînd de această nenorocire ce au avut oştile lui la Beci, puind vina veziriului (care şi oastea aceasta cu îndemnarea lui s-au fost făcut), şi isprăvi după poftă n-au avut, nici n-au făcut – au trimis ferman de l-au sugrumat, şi i-au belit capul, şi ducîndu-l pentru credinţa, să-i vază cu ochii lui; iar în locul lui au pus vezir pă Cara Ibrahim-paşa, caimacamul. Şi oştile s-au răsipit în iernatic. Mai nainte dar de peiria veziriului, Şărban-vodă şi Duca-vodă, pacea şi dragostea cea mincinoasă ce o ţinea într-ascunsu, atunci au ieşît la iveală – că Şărban-vodă au tras la judecata veziriului pă Duca-vodă, aruncîndu-i prihăni că au luat den ţară multe pungi. Duca-vodă încă au muncit de s-au îndreptat şi au rămas Şărban-vodă în dăşărt, şi l-au închis veziriul pentru o seamă de bani; şi, neaîvnd să-i dea, au făut zapis la mîna veiziriului, cum, mergînd în ţară, să-i trimiţă; şi aşa l-au slobozit den închisoare; iar Duca-vodă s-au dus pen Ardeal la ţara lui. Ci şi ţara nu o au găsit precum o au lăsat – că moldovenii ş-au adus domnu den Ţara Leşască [458] pă Petreceico-vodă, şi s-au nebunit cu toţii; adus-au şi cazaci, de s-au făut mare grămadă; şi s-au dus în Bugeac (fiind hanul cu tătarîi la Beci), dă au făcut multe ele. Pă doamnă-sa o au găsit fugită la Brăilă, de nevia rămiriţilor ce să aţîţase în ţară. Duca-vodă încă nu cuteza să meargă în scaun, fiind Petreceico-vodă cu oştile acolo, ci şădea la Domneşti, la satul soacră-sa Dabijoaii, pre carele fără veste au venit oştile de la Petreceico-vodă, de l-au lovit în zioa dă Crăciun, cînd şădea la masă. Şi, fiind oştile lui răsipite pen sat, pe la gazde, şi negata, l-au luat de l-au dus în sus spre Ţara Leşască. cap oştilor era Dimidenschi, reghimentariul de la Snetin, şi Bainschi, nepotul lui Petreceico-vodă. Într-o sanie cu paie l-au pus, avînd numai un covor, şi o perină, şi 2 cai răi; unul negru, altul albu; hamurile, de tei (den toată averea lui, cu atîta l-au dus în Focşani, ci auzind dă luarea domnu-său, s-au dus în Ţara Muntenească. Acest sfîrşît au dat şi Duca-vodă. Iar hanul, viind den oastea Beciului în Bugeac, şi văzînd nebuniile moldovenilor şi ale cazacilor, ce făcuse în Bugeac, au trimis pă fie-său cu tătari, şi i-au îmbulzit pă moldoveni şi pă cazaci lîngă Prut; acolo i-au tăiat, i-au robit, i-au înecat în Prut. Cei puţini ce au scăpat cum au putut, s-au dus la Iaşi, la Petreceico-vodă, care cu [459] toţi de frică au luat cetatea Sucevii fără zăbavă, şi s-au dus în Ţara Leşască. Această ispravă au făcut moldovenii cu Petreceico-vodă – că au făcut nevoie ţărîi, iar nici un folos n-au făcut. Turcii, auzind că s-au robit Duca-vodă, au pus domnu Moldovvii pă Dumitraşco-vodă, care şi mai nainte au fost domnu la Moldova. Dar rea chiverniseală făcea ţărîi – că era un om fără frica lui Dumnezeu: jucaş, curvar, mincinos şi alte rele avea într-însul; că oştile umblînd pen ţară, au adus ţărîi mare foamete – cît şi om pă om mînca. Cei ce au văzur ne-au spus că au văzut carne dă om friptă la cuptoriu, şi vrea să o mănînce neşte oameni, de cei ce nu avea ce mînca; şi au fost adus înaintea domnului, şi pă oamenii aceia ce vrea să mănînce, şi carnea acea friptă de om. Şi nici o omilinţă nu avea domnul asupra norodului, ci mai cumplit s-au făcut; că, întru acea mare foamete, trimitea slujitori, şi, unde găsia pîine, ori de ce fel, o lua şi o băga în curtea domnească, şi de acolo o vindea cu mare preţ. Ci cei săraci, neputînd ajunge preţul cu banii, că nu-i avea, muriia de foame (cum am văzut şi noi cu ochii noştri, acestea ce scriem), şi nu să temea nimic dă păcat. De ar fi luat pîine de la cei ce avea den destul, şi să dea celor ce n-au – aceia ar fi fost dumnezăiască iconomie, şi i-ar fi iertat Dumnezeu păcatele cîte ar fi avut; dar nu făcea aşa, ci munciia [460] să facă avuţie cu nedreptate, şi lăsa săracii de muria de foame. Duca-vodă, fiind rob în Ţara Leşască, s-au tocmit cu craiul într-o sută dă pungi dă bani, cu scule ce-i va da, şi să-l sloboază; şi au trimis la Ţarigrad, la doamnă-sa, pă Anastasie vistier, şi pă nepotul Ducăi-vodă, pă Cîrstea vătaf, ca să facă acei bani cu sculele, şi să-i aducă degrab şi să-l scoaţă den robie. Doamnă-sa au umblat can’cet (den ce pricină, ia va şti); Şărban-vodă încă i-au zăticnit, de i-au zăbovit multă vreme la Bucureşti (că trimisese pă ghinea căpitan la leaşi, să puie nevoinţă să omoare pă Duca-vodă), şi tîrziu i-au slobozit, de s-au dus în Ardeal, la Bistriţă. Acolo au rămas Anastasie vister cu banii; iar Cîrstea vătaf s-au dus cu cărţile şi cu vestea banilor, să spuie că au adus banii (că vrea să dea banii la hotar – să nu-i facă înşălăciune). Însă, cum au sosit Cîrstea la Liov, unde era Duca-vodă, şi i-au dat cărţile, şi au început a citi pîn’ la a treia carte, numai au căzut pă laviţă, şi au început a să văieta; dar limba îi pierise, şi mîinile nu putea să le mişce. Decii l-au rădicat şi l-au pus în pat; acolea trii zile au zăcut, şi au murit. (Cei mai mulţi zic că Şărban-vodă, pen mijlocul unor leaşi, să-l fie otrăvit.) Cu această moarte s-au sfîrşît şi acest domnu. Iar banii şi sculele, ce era la Bistriţa ungurească, i-au luat ungurii, de i-au mîncat toţi, şi n-au mai căutat [461] nimeni – că n-au putut. Ghinea, căpitan lui Şărban-vodă, ce era trimis la leaşi, şi ispravă ca aceasta făcînd, au purces să vie în ţară, dar la Ardeal l-au lovit boală fără leac, şi, la Făgăraş, zăcînd în cîtăva vreme, negindu-i mîinile şi picioarele, şi tot trupul dă viu, ş-au dat sufletul dracului. Pe acest Ghine îl avea Şărban-vodă ucigătoriu de boiari; carele, cînd muriia, văzîndu-i trupul negru, au fost zicînd că-şi vede păcatele cu ochii. Întru aceste vremi şi Papa Buicescul, unindu-se cu cîţiva boirinaşi de ai ţărîi, s-au dus la Odrii să pîrască pă Şărban-vodă, de hain şi de răotăţile ce făcea ţărîi; iar Şărban-vodă, avînd pă Cîrstea postelnic Scordoc capichehaia, i-au scris să chieltuiască ît va putea şi să-l ia. Şi, nmergînd Papa paharnic la viziriul, cîte au ştiut, le-au zis; dar au biruit banii, şi l-au legat, şi pă el, şi pă ceilalţi, de i-au dus la Şărban-vodă; ci pă papa l-au iertat (au den porunca veziriului, au den rugăciunea surorii lui, Marica Filipeasca), şi l-au lăsat viu, iar pe ceilalţi i-au omorît. Întru acest an, au venit poruncă lui şărban-vodă să meargă cu Suliiman-paşa sarascher la Cameniţă, că venise leaşîi. Deci, cu mare grijă mergea, cît s-au şi bolnăvit, ieşîndu-i la turci numele dă ficlean; iar, slujindu-i norocul şi banii, nici un rău n-au păţit, ci încă prieten prea bun l-au făcut – cît în multe trebi i-au fost ajutor, şi, cît au fost sarascher, şi [462] după ce s-au pus vezir. Şi cu bună seamă am adevărat că au poruncă la sarascheriul, întîlnindu-se cu Şărban-vodă, să-i ia şi să-l trimiţă la Poartă; dar apoi, împrietenindu-se, i-au dres lucrul despre Poartă, cu scrisorile lui. Şi au venit iar la scaun vesel. Într-acest an avînd turcii război cu nemţii, iar îi bat nemţii, şi le iau multe cetăţi; mai numite acestea: Visegrad, Vacinul, Peştea. Iar întru acest an, Apafi Mihai, craiul Ardealului, au cerut de la turcul de au înnoit crăiia pă fie-său, carele îl chiema iar, pă numele tătîne-său, Apafi Mihai; şi, strîngîndu-se toată ţara la Belgrad, şi viind turcul cu caftan şi cu carte împărătească, şi cu daruri, mare cinste i-au făcut, şi, pentru bucuriia ce avea, în toată ţara au poruncit ca să dea cu tunurile la 12 ceasuri, vreme de namiezi, cînd au îmbrăcat caftanul; şi aşa au făcut. După aceia, dîndu-i daruri ce s-au căzut, l-au trimis iar îndărăt. Nemţii creştini iar bat pă turci la Ostrogon, şi au luat cetatea pînă a doao zi, cu mare vărsare dă sînge, şi au mai luat şi Uivarul. Iar întru acest an, în Ţara Ungurească dă Sus, multe cetăţi au luat nemţii de la turci: Sonlocul, Aradul şi altele, ce nu s-au numit aicea. pe aceste vremi, învrăjbindu-se Şărban-vodă cu Dumitraşco, vără-său, den Moldova, au îndemnat Şărban-vodă pă o seamă de baiar moldoveni [463] de au venit aicea în ţară: Gavriliţeştii, cu sărdariul Cantimir şi alţii. Deci Şărban-vodă, pen mijlocul lui Suliiman-paşa sarsacher, au mazîilit pă Dumitraşco-vodă şi au pus domnu Moldovii pă Cantimir sărdariul, [care] au îmbrăcat caftan dă domnie e la Baba, de la sarascheriul, şi au fost domnu şapte ani, şi au murit în domnit. Întru aceste vremi, încungiură nemţii cetatea Buda, şi de trei părţi o bat, şi, făcînd multe meşteşuguri, în scurtă vreme, şi cu multă vărsare dă sînge, o au luat de la turci – stăpînindu-o turcii 145 de ani pînă acum, ci o au luat nemţii. Această carte au fost scaun crailor ungureşti. După aceia turcul iar au făcut gătire dă oaste împotriva nemţilor, şi au trimis pă Suliiman-paşa veziriul cu mulţime dă turci, şi, găsindu-se cu nemţii în Cîmpii Mohaciului, atît l-au bătut pă veziriul, cît n-au ştiut cum s-au întorsu. Carele mergînd la Ţarigrad, i-au tăiat împăratul capul. Iar nemţii au luat cetatea Osecul, şi, mergînd ghinărariul Dunevald la sloveni, toată slovenimea o au luat dela turci, şi cetăţi:Petrevaradin, Valpot, Oracoviţ, Poşega; şi Lotaringul Herţegul cu mare oaste au venit în Ardeal, şi pen toate cetăţile au pus oşti împărăteşti. Şi într-această vrme, Iosif, fiiul lui leopold, împăratul nemţesc, la Pojun strîngîndu-se ghiuluş, den toată ţara, s-au încoronat crai ungurescu; şi au luat oştile lui Egherul şi Muncaciul. Iar, al doilea [464] an după coronaţie, au luat creştinii Secheşfeirvar, care-i zic sîrbeţte Stol-Belgrad. Tot într-acest an, Carafa gheneral au luat cu bătaie Lipova, şi Bavarul Herţeg, cu mare tabără şi cu mare vărsae dă sînge, cu luat Belgradul turcesc. Tot într-această vară, Badensis Herţeg, la Bosna, mare tabără turcească au bătut, au spart, şi partea cea mai multă dă Bosna o au supus creştinilor. Întru acest an, Şprban-vodă au făcut nuntă mare şi cinstită, măritînd pă fie-sa Zmaragda după Gligorie postelnic Băleanul, aducînd sol den Ardeal pă Betlen Elec, despre partea craiului, şi, den Moldova, de la Cantimir-vodă, Velicico hatmanul, fratele lui Miron logofăt; cu carii mare veselie au avut. Pentru că această fiică a lui Şăban-vodă, fiind şi frumoasă şi înţeleaptă, foarte o iubiia tată-său; şi s-au nevoit prin multe vremi ca să-i găsească soţ asemenea cu ia, de bun neam, frumos, înţelept, şi, negăsind aici în ţară, fiind acest cocon de boier de ţară pribeag în Ardeal, iar pentru frica lui Şărban-vodă, şi fiind în casa lui Apafi Mihai-craiu, postelnic, auzindu-i-se politiele, şi frumuseţea, şi înţelepciunea, au pus în gînd să-l aducă, să-l facă ginere. Şi, trimiţînd pă Costandin căpitan Filipescul (fiind văru cu muma lui Gligorie Băleanul), acolo unde era, lîngă crai, l-au pornit şi l-au adus în ţară, şi i-au dat pă fie-sa nevastă. carii atîta să potrivise amîndoi în toate, cît gura nu poate spune frumuseţea *[465] lor, înţelepciunile lor, şi toţi îi fericiia. Dar scurtă bucurie au avut săracii, că în 5 luni numai au fost amîndoi. Deci, viind Zmaragdei boală grea, şi fără leac, au murit, şi o au îngropat cu cinste mare la mănăstire, la Coctrăceni; iar Gligorie postelnic Băleanul au rămas întristat şi în cerneală, cu tot neamul lui. După ce au trecut cătîva vreme [după moartea] Zmaragdii fetii lui, [Şăran] au ieşit în plimbare la Fîntîna Rece şi trimiţînd păharnicii cu ogari şi cocoii să vîneze crîngurile dimprejur şi el şădea de priviia de la corturi, au prinsu ei cîţiva iepuri şi aducîndu-i naintea lui, au împărţit boiarilor cîţiva şi cîţiva i-au trimis la cuhnie; şi în cei din cuhniia domnească s-au înnemerit o iepuroaică cu pui în pîntece, care spintecînd-o, au găsit un pui gata să-l fete, şi cu 2 capete şi cu 4 picioare dinainte, un cap trăgea într-o parte, altul într-alta, îmbinate trupurile la mijloc şi îmbinătura nu să cunoştea, care aducîndu-i la domnu, fiind şi patriiarh[ul] Dionisie Şărg-oglan şi Ianache logofăt Cariofil, să mira ce ciudă ca aceia, ce să fie şi tîlcuind unii într-un feli, alţii într-alt feli, nimeni n-a putut înnemeri, fără numai Cacavela dascălul, cele ce au zis acelea s-au şi izbîndit mai cu vreme. Aceasta au zis că din neamul şui Şărban-vodă vor să să ridice 2 capete, să stea împotriva unul altuia, unul să tragă într-o parte, alt[ul] să tragă într-alta şi va fi mare stricăciune ţărîi şi pămîntului acestuia, de vreme ce acest semnu ciudat s-au găsit în ţara aceasta şi aşa s-au întîmplat, că după moartea lui Şărban-vodă, s-au aridicat aceste 2 capete, Costandin-vodă despre turci şi Bălăceanul, ginerile şui Şărban-vodă despre nemţi, şi împoncişaţi unul altuia, au cursu multe rele şi stingere pămîntului, precum la domniia lui Costandin-vodă mai pre largu scrie; cine va vrea să [466] citească va vedea şi faptele ce s-au făcut şi prorocirea Cacavelii că s-au izbîndit. Întorcîndu-să domnul la Bucureşti de la fîntîna Rece şi trecîndu cîtăva vreme, iată veste vine de la banul Vintilă de la Craiova, că Viterane ghinărariul trece pă cerneţi, cu oşti nemţeşti cu gîndu ca acela să ierneze în Ţara Rumînească; care veste auzîndu Şărban-vodă, îndată au gătit pă Costandin logofăt Brîncoveanul şi alţi boiari cu daruri şi cu rugăciuni să facă bine, să treacă în Ardeal, care trecîndu, şi mergîndu, şi luîndu darurile, şi priimindu şi rugăciunea, au trecut în Ardeal, petrecîndu-l cu cinste pînă la hotar. După aceasta Şărban-vodă, văzînd că nemţilor le merge lucru înainte, de biriuiescu pă turci şi le iau cetăţile, ţările, au socotit cu ai lui fraţi şi rude să trimiţă la Beci, la chesarul soli, cu căţi despre toată ţara, să să închine chesarului şi să ceară oşti ajutori împotriv aturcilor, ca să-i dezlipească ţară de cătră turci, şi să o lipească lîngă chesarul de care pă turci îi amăgiia ca un viclean cu cărţile lui, scriindu-le că va [să] trimiţă soli la nemţi ca să îndemneze şi să roage ca să să facă pace între împăraţi, să nu mai fie vărsare de sînge şi altele ca acestea, cu care adormiia pă turci. Turcii încă fiind supăraţi de tîtea războaue ce au făcut fără noroc şi gîndindu că le voiaşte binele, i-au dat voie să trimţă soli şi au trimis 4 boiari, pă Iordache spătarul, fratele lui, pă Şărban comis[ul], pă Costandin Bălăcean, ginerile lui, pă Şărban căpitan nepotu-său, şi purcegînd şi ducîndu-să pă cale, Şărban-vodă să bolnăveşte aici în luna lui octomvrie; dintr-acea boală au şi murit la octomvrie în treizeci şi l-au îngropat la Cotrăceni. Ieşit-au cuvîntul atuncea şi zicea cei mai mulţi din oameni că l-au otrăvit Costandin stolnicul, frate-său, şi Costandin logofăt Brîncoveanul, nepotu-său, de care vreun adevăr atuncea nu să putea găsi, ce era îndoire, sau va fi, sau nu va fi. Iar tîrziu, prin multă vreme trecînd, s-au dovedit acest lucrul, [467] că sîngur Costandin stolnicul au mărturisit, că el au omorît pă Şărban-vodă, precum vom scrie mai nainte pre largul. Însă după Şărban-vodă au pus domnu pă Costandin-vodă Brîncoveanu, domnindu Şărban-vodă ani zece. DOMNIIA LUI COSTANDIN-VODĂ BRÎNCOVEANU, LEAT 7197 După ce au murit Şărban-vodă, Costandin stolnicul Cantacuzino şi cu o seamă de boiari, ce să întîmplasă în Bucureşti, s-au strînsu toţi la Mitropolie şi fiind patriiarh Dionisie Şeher-oglan şi întîmplîndu-să şi un capigi-başa împărătescu, cu alte trebi venit la Bucureşti, l-au chemat şi pă el acolo la Mitropolie şi au făcut alegere pă care vor pune domnu şi au găsit cu sfatul lor să puie pă Costandin Brîncoveanul şi îndată aducînd caftan, capigi-başa au luat caftanul şi l-au îmbrăcat pă Costandin Brîncoveanul. Decii au întrat în beserică şi i-au cîntat mnogaleta după obiceiu, şi mai aducîndu de la curte şi toată slujitorimea, şi meterhanea, şi toată rînduiala ce să cade domnii şi au ieşit din beserică, şi încălecîndu au venit în curtea domnească cu halai şi iar în beserică întrîndu, era gătit tratapod cu evanghelia deasupra şi şăzînd în scaun au pus pă toţi boiarii de au jurat pă evanghelie că-i vor fi cu dreptate şi vor sta cu dînsul, măcar la ce primejdie i-ar veni, care jurămînt şi cu zapis mai pe urmă l-au întărit. După aceia s-au suit în casă şi au început a scrie cărţi la Poartă şi la Mustafa-paşa saraschiiariul, ce era la Baba, şi au trimis boiarii spre amîndoo părţile, dar Poarta, auzîndu, foarte s-au mîniiat căci au făcut rumînii domnu, făr’ ştirea stăpînilor şi sta lucrul în cumpănă ca să nu-l lase pă el să fie domnu, ci să [468] puie pe altu, care vor vrea ei; numai norocu lui, şi banii, şi cărţile sarascheiiariului i-au ajutat de l-au lăsat să fie domnu, căruia şi caftan i-au trimis, şi cucă cu agă turcu, la care ieşindu înainte cu pompă domnească au venit în Bucureşti, dîndu cu tunurile şi altele făcîndu după obicei. Iar iarna dar toată cu bucurie o au trecut, dobîndindu în mîna lui aceia ce de mulţi ani mai nainte o vîna, arătîndu tututor dragoste, blîndeţe, milostivire, din boieiriia lui şi în domniia lui aşijderea să arăta. Cîndu au fost despre primăvară, i-au venit poruncă de la împărăţie să meargă la Cerneţi şi s-au gătit şi au mersu, cu toate oştile lui. Bojneag Ali-paşa, căpitan de Dunăre, încă au mersu cu Dunanmaoa, ca să scoaţă nemţii din Rîşava, că o luasă din anul trecut. Haizeler ghinărariu nemţescu fiind la Braşov, auzîndu că mergu turcii la Ruşava, s-au dus şi ele acolo cu oaste ce avea, ca să stea împotrivă; dar mergîndu paşa pe Dunăre cu caicele, avînd multe tunuri în vase şi slobozindu-le toate asupra nemţilor i-au depărtat de la margine. Turcii levenţii ieşind afară cu sabiile i-au gonit ca pe nişte blestemaţi şi Haizeler ghinărariul cu ruşine s-au întorsu la Braşov. Bălean Costandin aga, ginerile lui Şărban-vodă, fiind lîngă Haizeler, multe zavistii punea împotriva domnului şi a ţărîi, îndemnîndu-l totdeauna ca să să pogoare cu oştile să ia ţara. Domnul şi boiarii ţărîi nepriimindu într-aceia vreme trimetea boiarii cu daruri şi cu rugăciuni să-i stîmpere mîniia ce o aţîţa Bălăceanu, dar nicicum nu putea. Ci cu acestea au trecut acea vară. Iar despre toamnă prinţipul de Baden cu toată armada nemţilor luîndu Diiul, Nişul, Cladova, au trecut Dunărea în Ţara Rumînească, pe la Cerneţi, şi au trimis la domnu, dîndu-i ştire că vor să ierneze oştile chesariului în ţara lui, şi i-au scris să gătească zaharea ca de 700 de pungi. Domnul şi boiarii auzindu de acestea [ne]nădăjduite, de o parte gătiia zaharea şi să miră cum va să facă de atîţea bani şi zaharele, ce cer să iasă din ticăita ţară şi neputîndu [469] cu alte dăjdi obicinuite să ridice aceasta sumă mare, au sos un bir pă dobitoace, şi l-au numit văcăritul, să dea tot dobitocul un ort şi au trimis boiari în toată ţara cu această slujbă nooă, că atunci întîi au ieşit această dajde, care să ţine pîna acuma. Iar despre altă parte gătiia să fugă dinaintea lor. Însă trecînd prinţipul pîn ţară, făcînd conace cît s-au putut., au tras la Ardeal şi au mersu la Braşov, iar de la Cîmpul Lungu au rădicat pă haizeler ghinărariu cu o seamă de oşti, cît au socotit, să vie la Bucureşti să ierneze şi cu dînsul au luat pă Costandin aga Bălăceanul, vrăjmaşul de obşte al domnului şi al ţărîi. Domnul şi boiarii fiind la Cotrăceni, şi viind un căpitan de nemţi şi Preda Proroceanul, şi spuindu-i că vine ghinărariu cu nemţii la Bucureşti, s-au rădicat de acolea şi s-au dus la mănăstire la Plătăreşti şi de acolea s-au dus la Ruşii de lui Şărban-vodă. Acolea au şăzut tabăra. Acolea la Bucureşti încă au lăsat purtători de grijă pă Cîrstea visternicul, Luca visternicul şi alţii ca să dea zahareaa nemţilor. Ci dar iată şi nemţii vin la Bucureşti; însă răutăţi ce s-au făcut într-o lună, ce au şăzut, limbă nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii şi unii boiari legaţi cu ştreanguri de gît, pentru făină, şi orz, şi carne şi altele ca acestea nenumărate. Costandin-vodă de la Ruşi ş-au trimis pă doamna cu toate jupînesele boiarilor la mănăstire la Brad, în judeţu Buzăului, şi al au rămas cu oştile şi scriia lui Haizeler totdeauna, rugîndu-l şi făgăduindu-i daruri, ca să iasă din ţară, dar cum nu putea ieşi nemţii, de nu va veni putere împărătească, au trimis la tîtari de i-au rugat să vie să scoaţă pă nemţi, şi fiind şi poruncă împărătească să vie s-au pornit multă tătătîrme cu calga sultan, cu mîrzaci şi cu nohai de au venit pînă în margine şi au poftit să meargă domnu să să împreune cu dînsul. Atuncea domnul au poftit pă Haizeler să vie de la Bucureşti să să împreune la [470] Drăgăneşti făr’ nici o oaste; că au făcut aşa, şi au mersu, şi s-au înpreunat. Vorbele ce vor di fost, ei vor şi ştiut, iar noi ce am văzut scriem. Despărţîndu-să ei de la Drăgăneşti, ghinărariu au mersu la Bucureşti, domnul s-au dus la Buzău, la piscopie şi viind sultanul cu tătarîi pîn’ la oraş la Floci, au mersu domnul de s-au împreunat cu dînsul şi tătarîi au purces cătră Bucureşti, răşchirîndu-să pîn ţară, după obiceiu lor. Domnul încă au purces spre Bucureşti şi dîndu ştire lui Haizeler că vin tătarîi şi nu iaste într-alt chip, şi s-au dus în Ardeal. Tătarîi îi goniia, dar nimic nu le strica. Domnul, mergîndu în Bucureşti, de toate părţile veniia de-i spunea, unii că i-au tăiat tătarîi, alţii că le-au luat fămeile şi fetele, alţii scăpa despuiaţi şi alte multe răutăţi ca acestea. Dar toate le răbda, ştiind că el au adus tătarîi de au făcut atîtea rele, pentru ca să-şi dobîndească domniia iarăşi şi binele lui. Întru aceste vremi turburare ce era, au trimis Costandin-vodă slujitori şi au luat după la casele lor pă Cîrstea Scordoc, ce fusesă postelnic mare la Şărban-vodă, şi Oprea căpitanul, şi pe vlaicu armaşul, şi i-au închis la Căldăruşani pă unii, iar pă alţii la Snagov. Ci pă Cîrstea postelnicul au trimis făr’ de zăbavă de l-au omorît, iar cei doi au şăzut multă vreme la închisoare şi i-au slobozit. Pricina morţii Cîrstii alta n-au fost, făr’ de cît numai căci s-au certat cu Brîncoveanul, în boieriile lor pentru lucrul mai de nimic. Deci Brîncoveanul ţiindu minte ascunsă pizmă şi viind la domnie,ş-au vărsat mîniia cu moarte ce l-au omorît. Iarăşi într-aceste vremi, au trimis Costandin-vodă pă Văcărescu vătaf de copii la Craiova, de au prinsu pă Ştefan Cioran, ce au fost slugiiar, şi l-au adus la Bucureşti, vinuindu-l precum s-ar fi unit cu aga Costandin Bălăceanul şi închizîndu-l la mănăstirea [471] Mihai-vodă, au trimis într-o noapte armaşi şi l-au sugrumat. După aceasta, văzînd Costandin-vodă răotatea ce au făcut Haizeler şi Bălăcean în ţară, u oştile nemţăşti şi vrînd ca să le răsplătească cu rău pentru ău, s-au unit cu Tukili grof, care avea cîtăva seamă de oşti de unguri, din ţara de sus, şi amîndoi aceşti domni au cerut de la împăratu turcescu oşti turceşti şi tătărăşti, să meargă în Ardeal să bată pe nemţi, făgăduindu Costandin-vodă că el le va găsi în Ardeal, făr’ de primejdie, şi li s-au ascultat ruga lor şi li s-au dat sraschiiar mare, cu oaste multă, serhatlii mai mulţi şi Cuciuc-sultan cu oşti tătăreşti, şi strîngîndu-ă în ţară toate oştile, au purces cătră Rucăr, şi găsindu-să plai aproape de bran, au întrat toate oştile în cîmpu spre Tohani şi Zărneşti. Prinzînd veste şi Haizler ghinărar că vin turcii cu Tiukili, le-au ieşit înainte cu nemţi, cu săcui ce au avut şi dîndu războiu iute ca la un ceas, au întrat turcii şi tătarîi şi ungurii tiukelenii şi rmînii noştri pîn nemţi şi au început a-i tăia, de au fost zăcîndu trupurile ca boşenei şi au fost izbînda turcilor. La acest război, au perit Bălăcean, vrăjmaş lui Costandin-vodă, şi i-au trimis capu la Bucureşti, puindu-l într-o suliţă în curtea lui, în zioa de Sîntă Mărie. Prins-au viiu şi pe Haizler ghinărariul, pre carele l-au luat rob şi mai trecînd cătîva vreme l-au slobozit, pentru doamna lui Tiukili, ce era la nemţi, făcîndu-să schimbu. Perit-au atuncea şi Teleki ghenărariu Ardealului şi mulţi domni unguri. Tiukeli grof au trimis cărţi la toată boierimea ungurească, ca să vie la dînsul, vestindu-să crai Ardealului despre turci, şi au venit cei mai mulţi şi ducîndu-să cătră Sibii, cu toate oştile au trecut la un sat ce să chiiamă Cîrstiian. Acolo au făcut coronaţie, să fie crai Ardealului. N-au trecut vreme multă la mijloc, ci au venit un capigiu de la turcu cu caftan de izbîndă, îmbrăcîndu [472] pă paşa, şi pe sultan, şi pe Tiukeli, şi Costandin-vodă. Dar norocul cel pururea nu slujia lui Tiukeli după voia lui, şi acum iarăşi veste vine că Badensis cu toată armada cea mare întră în Adeal, la care, neputîndu sta împotrivă, au început a fugi cu caftanele în vine. Turcii, tătarîi, tiukelenii şi rumînii trăgîndu-se cătră Braşov, pe la Tel, unde vine la vamă, la Ceraş, în Ţara Rumînească, au ieşit din Ardeal şi s-au risipit oştile o seamă careşi pe unde era orînduite şi altele iar pe la locurile lor, iar cu multă pagubă a ţărîi. Cu aceste trebi ale nemţilor, ce Costandin-vodă au fost îndemnătoriu, de au întrat în Ardeal, de au bătut pă nemţi şi cînd s-au pogorît în ţară, nu s-au alcîtuit cu ei, ci tot lîngă turci s-au lipit, cerîndu ajutori şi făcîndu izbîndă asupra vrăjmaşilor împărăţii, mare credinţă au dobîndit de la împăratu şi de la toţi cei mari ai Porţii şi aceasta l-au ţinut cu îndelungare de domnie şi văzîndu că-l au toţi în credinţă, creştiea, să măriia, să lăţiia şi să bucura întru daru[ri]le ce-i aducea norocu. După ce trecusă aceste furtuni, ce au fost în ţară, precum s-au zis mai sus, Dumnezău iar au dat bătaie ţărîi cu lăcuste, că atîtea au venit de multe, cît toată ţara u umplut, de mînca toate bucatele, şî au clocit şi au puiat în cîţiva ani, cît primejduia ţara să moară de foame. Însă aducîndu-să nişte moaşte de la Sfetagora, de au făcut osfeştanie în toată ţara, s-au milostivit Dumnezeu şi le-au rădicat, de nu s-au mai văzut. Întru anul lumii 7200, avînd odihnă domnul şi avînd o fiică întîi născută, anume Stanca, de vîrstă vrîndu să o căsătorească şi aflîndu de fecioru lui Iliiaş-vodă, că iaste frumos, de treabă, au trimis de l-au adus în ţară de la Ţarigrad, anume Radu, şi făcîndu nuntă cumsăcade, domnească, au dat pă fie-sa după acest beizadea. Sărac era foarte, iar domnul l-au îmbogăţit, *[473] blînd să arăta dîntîi, şi vin nu bea. Să părea tuturor că va fi înţelept. Dar pă urmă îmbogăţîndu-să şi învăţîndu-să a bea şi vin, s-au făcut foarte rău, şi vrăjmaş şi crunt, atîta cît cu mîna lui mulţi oameni au omorît, pentru care Dumnezeu i-au scurta viiaţa şi s-au mîntuit mulţi de nevoie. În mijlocul vremilor acestora, fiind domnu la Moldova Costandin-vodă, de-l porecliia Cantimir, vrajbă au întrat între domnii amîndoi muncindu unul pă altul să surpe, venindu din Moldova cîţiva boiari pribegi, Antohie hatman, Lupul vornic şi alţii, i-au îndemnat Brîncoveanu să meargă la Poartă, să pîrască pă Cantimir, că iaste rău şi altele, ajutîndu-i cu banii lui şi cu priiatenii lui de la Poartă şi i-au trimis. Dar cantimir-vodă, avîndu pe Laţcarache spătarul Ruset capichihaia şi aflînd că au trimis Costandin-vodă pă boiarii moldovenii să pîrască pă domnu său, au făcut cum au ştiut şi au luat ispravă de la Poartă şi unde era ascunşi acolo s-au dus de i-au luat legaţi şi i-au trimis la Moldova, neapucînd să de avreo jalbă la împărăţiie. Dar domnul Moldovii, iau iertat, nu s-au potrivit umbletilor lor. Iar Costandin-vodă Brîncoveanu au rămas ruşinat, fiind el mijlocitori şi n-au putut isprăvi nimic, după cum au vrut. Costandinv-vodă Cantimir, vrînd să răsplătească lui Costandinv-vodă Brîncoveanul pentru cele ce făcusă, fiind nişte boiari rumîni pribegi în Ardeal, anume Staico păharnic Bucşanu, Preda Milcoveanu, Preda Proroceanu, Radu Haţaghe, Iacşa căpitan, au trimis Cantimir de i-au adus la Iaşi din Ardeal şi socotindu-să că va putea el mai mult decît Brîncoveanul, i-au trimis la Poartă, să pîrască pă domnu-său de rău, de hain, iproci, dar s-au înşălat Cantimir, că îndată ce au prinsu veste Bîrncoveanul, au trimis boiari, şi cărţi, şi bani şi cît au putut au făcut, şi i-au luat de la Poartă legaţi, în fiiară şi în cătuşi, de i-au adus la Bucureşti cu mare pompă. . Pre carii în cîteva rînduri judecîndu-i, pe Staico paharnic l-au spînzurat în Tîrgu-de-Afară şi [474] pe Pro[ro]ceanu la Ruşii-de-Vede, iar pre cei 3 i-au trimis la ocnă şi şăzînd cîtăva vreme acolo, i-au slpbozit. După aceasta nu multă vreme au trăit Costandin-vodă Cantimir şi au murit, şi boiarii Ţărîi Moldovii au rădicat domnu în locul lui pe fie-său, Dumitraşco beizadea. Dar înţelegînd Costandin-vodă Brîncoveanul, îndată au trimis la Poartă, de s-au rugat ca să puie domnu pă Costandin fecior Ducăi-vodă, vrînu să-l facă ginere, dupe o fiică a mării-sale, anume Mariia, şi s-au scultat rugăciunea lui şi l-au făut domnu Moldovii şi au rămas Dumitraşco beizadea în ocară şi toţi boiarii, carii făcu sfat de l-au rădicat pă el domnu fără ştirea stăpîinilor. Luîndu dar domniia Moldovii Costandin-vodă Duca, n-au trecut multă vreme, ci au gătit Cistandin-vodă Brîncoveanul cele ce trebuia ale nunţii şi zestrii ce-i rînduisă fetii, şi au trimis-o la Moldova, cu maica mării-sale şi jupîneasa Stanca cu milte jupînese, cu boiari: Costandin stolnic, Diicu logofăt şi alţii, cu pompă frumoasă, şi au adus-o la Iaşi şi acolo făcînd cele ce să cuvin nuntelor domneşti, o [au] dat pe Mariia doamnă lui Costandin-vodă Duca şi s-au întorsu toată gloata în ţara lor. Şi şăzînd dooamna Mariia în cîtăva vreme acolo la Moldova, au pohtit şi ia, şi părinţii ca să vie de acolo să se vază şi au venit, ieşindu-i înainte la Colintina. Doamna Marica mumă-sa, cu multe jupînese şi boiari mari, şi mai mici şi slujitorime, de o au adus cu frumos alai. Erea şi doamna Nastasiia a Ducăi-vodă, adecă soacră-sa, cu doamna Mariia, care viind în Bucureşti au şăzut 2 săptămîni, ospătîndu-să şi veselindu-să unii cu alţii. Deci iarăşi s-au întorsu la ţara lor. Acolo la Moldova mergînd, fiind doamna Mariia mîndră şi semeaţă, avînd pe tată-său domnu mare Ţării Rumînesşti, au început a necinsti jupînesele boiarilor, cu multe cuvinte rele şi mai vîrtos aceasta, că într-o zi de Paşti, viind o jupîneasă cu işlic, precum [475] le iaste obiceiul de poarză jupînesele işlice în toată vremea, i-au luat işlicul din cap şi l-au băgat în foc şi au lăsat-o cu capul gol, zicînd că numai doamnelor să cade să poarte işlice, iar nu şi jupîneselor. Aceasta văzînd boiarii s-au scîrbit foarte tare şi au umblat cu mijloc ca acela, de l-aus cos din domnie şi au pus domnu împărăţiia pe Antohie-vodă, fecior lui Cantimir-vodă. Mai nainte de mazîliia lui Costandin-vodă Duca, s-au dus domnu la Cerneţi şi hanul Selim Gherei au trecut pen ţară, mergînd la oaste asupra nemţilor, împreună cu cavga-sultan, carii mergînd pîn’ la Jiiu, le-au venit veste că muscalii merg asupra Crîmului să-l bată, ci de la Jiiu s-au întorsu cavga-sultan cu oastea lui îndărăt, iar hanul s-au dus unde i-au fost porunca. Într-această vară, sultan Mustafa mergînd asupra nemţilor cu Silimul Gherei-han, găsind pe Viterane ghinărariu cu puţînele oşti la Logoş, osăbit dă celelalte oşti mari ale nemţilor, dînd război tare, abiia şi cu mare peire a turcilor au biruit pe Viterane, şi au şi perit el în războiu şi au fost izbînda turcilor. Împăratul turcul, văzînd acea fărîmă de izbîndă şi auzind că vin oştile nemţăşti cele mari, n-au vrut să le aştepte ci au plecat de au venti pen ţară şi întrînd pe la Cerneţi, i-au işit domnul înainte de l-au petrecut păn’la Necopoe. Acolo, îmbrăcîndu-l cu caftane, s-au întorsu şa scaun cu bucurie. Al doilea an, iar au mer sultan Mustafa la nemţi, şi au mers şi tătari cu Şahpaz Gherei-sultan, şi cu Ialga, şi trecînd împăratul Dunărea, s-au întîlnit cu nemţii într-un cîmp, însă norocul i-au slujit de au făcut meterez de cară împrejuru taberii turceşti şi aşa au hălăduit împăratul şi s-au întorsu ruşinat. Că atîta au dat un război de tare, cît au întrat au ghinăral în tabără şi mare peire în turci au făcut, pîncît s-au fost sperea şi împăratul că va peri. Însă atunci au hălăduit şi s-au întors la Ţarigrad. [476] Într-acest an, muscalii mergînd la Azac cetate şi neputînd turcii şi tătarii, ce era acolo, să le stea împotrivă, au luat moscalii cetatea. Al treilea an, iarăşi merge sultan Mustafa la aoste asupra nemţilor şi trecînd Dunărea pe la Belgrad, s-au dus la tisa, la locul ce să chiamă Senta, şi au făcut pod să treacă turcii. Deci trecînd veziriul şi toată puterea oştilor turceşti peste Tisa, numai împăratu rămîind dincoace de Tisa, iată şi Evghenie prinţipul cu toate oştile nemţăşti încungiură toate oştile turceşti. Văzînd împăratu că nemţii au venit şi temîndu-să că nu vor turcii războiu, ci de frică vor fugi, au poruncit de le-au stricat podu. Deci nemţii cu tunuri, cu puşci, dîndu războiu vitejaşte i-au omorît pe toţi, de n-au scăpat suflet dintr-înşii. Împăratu văzîndu ciudă ca aceasta, au fugit la Belgrad, puind şi alt vezir, alt inicer-agasî şi alţi paşi în locul celor morţi. Costandin-vodă la Cerneţi, fiind poruncă să pazăscă plaiurile, priviia acele lucruri şi rîdea. Însă după rîs vine şi plîns, că iată vine veste de la Ţarigrad că au murit doamna mariia, fie-sa a lui Costandin-vodă Duca, la Ţarigrad fiind mazilit, de care amre jale şi întristare au avut. După aceia viind Costandin-vodă de la Cerneţi la Bucureşti şi întorcîndu-să şi împăratul şi veziriul la Odriiu, au trimis vezirul caftan de domn nou. Trecînd după aceasta cîtăva vreme, avînd Costandin-vodă o fată de vîrstă anume Ilinca, o au logodit cu Scarlat, fiiul preaslăvitului Alixadrul, marele drăgoman al împărăţii turceşti, şi viind Scarlat aici în ţară, au făcut Costandin-vodă nuntă foarte frumoasă şi cu cinste mare domnească. Cîndu au fost cursu anilor 7206, au mai făcut turci oaste împotriva nemţilor, fiind vezir Husiin-paşa şi au mersu la Belgrad. trecînd pă aicea pîn ţară şi Selim Gherei-han cu trei feciori ai lui, s-au dus la Beligrad [477] cu tătarîi, dar nici un război n-au făcut într-acest an, îmblînd între dînşii vorbea de pace, numai ce au băgat zaharea şi hazna în Cameniţă, cît au trebuit. Iar la leat 7207, a gătit împăratu pe Reiz-efendi şi pe preaslăvitu Alixandrul marele drăgoman, de i-au trimis ca să facă pace cu nemţii, carii străngîndu-să şi despre parte anemţilor şi despre parte a turcilor, la Careloveţi şăzîndu, în cîtăva vreme au aşăzat pace în 25 de ani. Costandin-vodă nu avea bucurie ce făcusă între împăraţi pentru căci că, cîndu era oşrie turcuu cu nemţii, turcii nu gîndiia de niscareva mazilie să facă, ci tot gîndul lor era spre oştire, iar după ce s-au făcut pace se temea de mazilie, ci au făcut socoteală, ca să-şi facă un dres bun de la împrăţie, s-i făgăduiască domniia în viiaţa lui, cît va trăi, să nu mai aibă temere de mazilie şi au gătit boiari şi mulţi bani de au trămis la Poartă, şi cu cărţi despre ţară, lăudîndu-l şi cerşindu-l să li-l dea domnu, să le fie cît va trăi el şi cu multe cheltuiale ce au făcut şi cu cîteva pungi ce au mai adaos [la] haraciu cel vechi, carele era haraciul cel vechi 250 de pungi, iar el cu această pricină l-au făcău 280 pungi, i-au dat hateşărif împărătescu, făgăduindu-i să-l lase să fie domnu cît va trăi. Care aducîndu-l cu cinste mare, strînîndu-să toată boierimea şi ţară multă, s-au citit în divanu cel mare, şi aşa i s-au odihnit inima lui Costandin-vodă, nemaitemîndu-să de mazilie. Într-aceia vreme şi muma lui Costandin-vodă jupîneasa Stanaca, au murit; cu cinste i-au făcut pogribaniia în Bucureşti. Decii ridicînd-o de aici într-o carîtă, rînduindu boiari, jupînese şi slujiroti o au dus la mănăstirea de la Brîncoveni, de o au îngropat. Scarlat păharnic, ginerile lui Costandin-vodă, fiiul preaslăvitului Alixandru drăgoman, care ţinea pă Ilinca, războlindu-să rău au murit la Tîrgovişte şi l-au [478] îngropat cu cinste domnească în Mitropoliia de la Tîrgovişte. Mulţi zicea, pă acea vreme, să-l fie otrăvit Costandin-vodă pentru nişte pricini ce avea socrul cu ginerile între dînşii; ci aceasta Dumnezeu va şti şi mai bine, şi va plăti fieştecăruia după vina şi fapta lui. DE AICEA SÎNT CELE CE AU SCRIS CHIR RAFAIL MONAHUL CARELE PRE NUMELE MIRENESC L-AU CHEMAT RADUL POPESCU BIV-VEL DVORNIC Trecînd şi aceste întristări ce venisă la Costandin-vodă, văzîndu-l că ş-au dres lucrurile despre Poartă să nu mai aibă grijă de mazîlie, să bucura, să veseliia, să laţiia în domnie, în avuţiie ce strîngea de la ţară, care alt domnu n-au strînsu, nici s-au îmbogăţit ca el de cîndu iaste începutul ţărîi, şi altă grijă nu avea numai să să primble pă la sate, pă la vînaturi, pă la vii, pă vremea culesului viilor. Cîţiva ani dar trecînd cu această odihnă a lui Costandin-vodă, iată [că] vine un inbrişor al împăratului, cu poruncă să-l rădice, să-l ducă la Odrii, unde era împăratul, şi pricina pentru ce nimini nu ştiia. Decii el de multă inimă rea s-au îmbolnăvit, dar imbrihor[ul tot aici au şăzut pînă s-au mai îndreptat de boală. Deci l-au rădicat şi l-au dus unde i-au fost porunca, şi mergînd la Odriiu au şăzut în 30 zile şi nu i-au dat nimini voie să se împreune cu cineva şi avea mare întristare, temîndu-se că-l vor mazîli, pentru care umblînd capichehaele şi boiarii pe la unii, aţii făgăduind bani, nici un răspuns nu putea lua. În cea după urmă, temîndu-se de vreo primejdie rea să nu-i vie cumva, au făcut adaos haraciului 240 pungi, peste cele 280 ce era mai nainte, numai să i să dea domniia şi să vie în ţară şi cu aceasta ş-au dobîndit domniia şi binele casii lui. Iar pă săraca ţară o au îgreiuat cu atîta haraci, care nu putea să rădice, ci era totodeauna în cazne şi în vaiete şi în lacrămi pentru greu ce le venisă. [479] Însă după ce l-au slobozit de la Odrii şi au venit în ţară, ş-au schimbat firea, s-au făcut mai rău, mai cumplit, împrumutări mari au pus pă boiari, pă mănăstiri, biruri mari pă săraca de ţară, cît nu mai avea putere să mai împlinească, ci să văieta şi blestema. După aceasta, iar linişte au venit domnii lui, făcîndu-şi şi alt heteşirif împărătescu, ca să fie domnu în viiaţa lui, după cum făcusă şi celalt, după cum mai zis sus, şi cîţiva ani au trecut făr’ de grijă, dar tot nu să odihniia Costandin-vodă, văzîndu pe turci că sînt nestatornici, nu stau la vorbele lor, ci unele zic şi altele fac. Şi văzîndu şi pă nemţi că s-au împăcat cu turcii, de nu are nici un ajutori, nici un razim despre dînşii, au început a să ajunge cu moscalii în vorbe, totdeauna trimiţînd oameni cu scrisori, îndemnîndu-i ca sp vie cu oşti aspura turcilor, ca să ia aceste ţări, Ţara Rumînească şi Ţara Moldovii, ca să fie supt stăpînirea lor şi ş-au cerşut şi hrisoave, făcîndu-se pă dînsu şli pe feciorii lui cnezi de Moscoviia, şi le-au dat. Şi cu acestea făgăduiale să lega cătră ţariul, că viind cătră părţile acestea, îl va ajuta cu toate cele ce vor trebui oştilor, zaharele, lefi, şi oşti ale lui şi striine, cît va putea. Şi aşa prin multe rugăcicuni şi îndemnări ce făcea Costandin-vodă, s-au pornit ţariul cu oşti de au venit asupra turcilor. Şi viind la iaşi, în Moldova, domnul Moldovii, Dumitraşco Cantimir, s-au închinat ţariului cu toată ţara lui. Turcii încă, auzindu de aceasta, au făcut gătire mare de pre toate părţile şi au făcut pod peste Dunăre şi trecînd turcii Dunărea, în mare frică era , neştiind slăbiciunea Moscului, gîndindu că vor fi oşti multe moschiceşti şi cu toate gătirile avîndu. Pă Costandin-vodă încă, l-au chemat turcii să meargă la aoste, dar el nicicum n-au vrut să meargă, ci s-au gătit cu oaste lui şi s-au dus la gura Urlaţilor şi acolo au şăzut cu tabăra de priviia şi o parte şi alta, să vază ce vor să facă, şi au muncit în tot chipul să de abani turcilor un uzmet şi să-l lase în ţara lui. Turcii însă [480] văzînd că nu-l pot [a]duce cu voie, l-au lăsat şi i-au luat vreo 300 de pungi. Acolo la Urlaţi fiind vlădica Anthim şi cu toţi boiarii, văzîndu pă Costandn-vodă că iaste cu îndoială despre moscali, au făcut sfat întru ascunsu vlădica cu o seamă de boiari: Toma spătarul Canatacuzino şi cîţiva din ceialaţi nenumiţi, ca să se unească cu moscalii şi să pîrască pă Costandin-vodă, socotindu-l că-i iaste gîndul ca să înşale pă moscali, văzîndu că nici unele, dintru care sfat ce făcură şi făgăduisă, să le ajutoriu, zaharele, bani, oaste, şi nu le dă, s-au ales Toma spătarul Cantacozino, şi s-au dus la aţriul cu cîţiva ai săi şi împreunîndu-să la iaşi cu ţariul, i-au cerut oaste să meargă la Brăilă să o ia. Şi i-au dat oaste cît i-au trebuit, cu un ghinăral anume Reni, şi viind la Brăilă o au bătut în 3 zile şi o au luat. Iar ţariul cu oştile ce avea s-au pogorît pe Prut în jos, pînă la un loc foarte mîlcos şi înghesuit. Acolo ieşindu-le tucii şi tătarîi înainte, i-au ocolit de toate părţile şi le da război tare, dar moscalii fiind flămînzi, că nu avea zaharea gătită, nădăjduindu-să în zahareaoa ce făgăduisă Costandin-vodă să le trimiţă şi nu le-au trimis, era pocîltiţi de foame, de nu avea nici o putere să dea război, ci venisă în cumpănă să piiară şi oştile, şi ţariul, carii văzînd nevoia în cumpănă să piiară şi oştile, şi ţariul, carii văzînd nevoia au strigat cu pace. Veziriul încă au poftit pacea şi aşa s-au mîntuit ţariul cu oştile lui de primejdie, că de n-ar fi priimit turcii pacea şi să mai fie şăzut, 3-4 zile împrejurul lor, vrea lua pă toţi robi şi pe ţariul, şi pă ţariţa, că era cu dînsul aicea, şi pă toţi ostaşii, dar noroc[ul] le-au ajutat de au scăpat, că au priimit turcii pacea. Decii aşăzîndu-să ei între dînşii, le-au dat turcii şi zaharea, de au avut de mîncare acolea şi la întoarcere. Toma spătarul şi cu Reni ghinărariul auzind veste ca aceasta, au lăsat şi ei Brăila iar turcilor şi s-au dus cătră ţariul. Costandin-vodă la aceste lucruri ce s-au făcut avea 2 socotele, una că îndemnasă pă ţariul ca să vie asupra [481]turcilor, care de va bate pă turci să fie izbînda moscalilor, să să arate cu faţă curată, că din îndemnarea lui s-au făcut biruinţă [asupra] vrăjmaşilor lor creştineşti; altă socoteală avea fără grijă, că le sînt oştile puţine şi flămînde şi altele, şi cu aceste socotele gîndiia să facă ca să nu scape de bine, ori de o parte va birui, ori alta, dar săracul s-au scăpat de amîndoo părţile, că moscalii l-au cunoscut de ficlean şi înşălători de creştini. Turcii încă l-au numit de hain împăratului, văzînd că Toma spătarul, fiind credincios al lui şi boiari mare şi de neamul lui, s-au dus la ţariul de au cerut oşti şi au venit la Brăilă, de au făcut atîta pagubă şi au şi luat de la mîna turcilor. Iar mai vîrto s-au încredinţat turcii din spunerea solilor moschiceşti, carii mergîndu la turci au spus cum că Costandin-vodă i-au chemat pă moscali de au venit cu oştile împotriva turcilor, rugîndu-i de cîţiva ani mai nainte cu cărţi şi cu oameni ce trimetea totdeauna cu cărţi la dînşii. Dintr-aceasta mai mult s-au adeverit că au vicelnit pă stăpînă-său turcul, care l-au miluit pă el cu domnie prin mulţi ani, şi vrea turcii să-l mazîlească de atunci, numai să temea că va fugi şi nu-l vor putea prinde, neavînd pă cineva de ai ţărîi mijlocitori, şi aşa au trecut vreme cîtăva, fiind în necredinţă de cătră turci, că precum gîndisă el să umble ca să placă vreunii părţi, în cea după urmă nici uniia au plăcut, nici alţiia, că nu minte Hristos unde zice că nu poate sluji neştine la 2 domni. În mijloc vremilor acestora Cantacuzinii, carii pu[ru]rea au fost ficleni domnilor şi n-au fost odihniţi de nici un domnu, şi acum la Costandin-vodă au început să-l ficlenească şi să-l dezrădăcineze din faţa pămîntului, neavînd altă pricină făr’ numai răutatea lor, aceia ce din fire o au avut şi mai denainte, că nu le-au lipsit în zilele lui Costandin-vodă nici un feli de bine ca să nu-l aibă, voie viegheată, sfetnici ai domnului, plini de bani, de stae, de vii, fără biru, fără îmrpumutări, [482] precum alţii ai ţării da, iar ei nicidecum. Să zix adevărul, iar nu minciună, că mai bine trăia ei decît şi Costandin-vodă, că el avea grijile domniei, iar ei avea plimbările, şi desfătările, şi cîştigurile, şi tot binele, dar tot nu era mulţumiţi de binele acela, ci poftiia şi mai multu, adecă domniia, de care văzînd pă domnu că s-au stricat de toate părţile, mai vîrtos despre turci, cu numele ce ş-au cîşitgat că iaste hain, cu acestea au socotit că-l vor surpa. Şi au început a scrie cărţi la împărăţie şi le-au pecetluit cu peceţi făcute la Braşov, ale tuturor boiarilor ţărîi, în taină, luîndu izvod de toate peceţiloe şi o seamă de boiari nu ştiia de aceatsa nicicum, şi cu acele arzumagzaruri l-au pîrît la împărăţie în multe rînduri, dar tot nu să încredea turcii să trimiţă să-l mazîlească, temîndu-să că nu vor putea pune mîna pe dînsul, iar cînd cu au fost mai pe urmă, aflîndu ei organ ca acela pe un Costandin Dechitii, care era vătav de aprozi la Costandin-vodă, şi vrîndu să să ducă în Ţarigrad cu voia domnului, pă acesta l-au găsit şi i-au dat cărţi, ca să le dea în mîna împăratului, pre care Diichiti şi din gură –au învăţat, aşa să spuie, că nu v ascăpa din mîna lor Costandin-vodă. Deci mergîndu la Ţarigrad şi dînd cărţile, şi zicînd din gură cele ce-l învăţase, s-au încrezut turcii, şi avînd şi de mai nainte ahtu ca să-l prinză, dobîndinu mijlocitori pă aceşti şaitanici oglulari, adecă pă Cantacuzeni, feciorii dracului, în taină foarte mare au gătit pă inbrihor[ul] cel mare împărătescu şi pe Mustafa aga capigiu şi i-au trimis de n-au ştiut nimeni, ca să strîngă oşti după la margini şi să vie să prinză pă Costandin-vodă. Care viind pînă la Ruşciuc amîndoi, de acolo au trimis înainte pă Mustafa aga cu fermanuri de mazîlie şi cu ferman să puie alt domnu, dîndu-l poruncă imbihor[ul] ca de va sta împotivă domnul, să-i facă ştire ca să vie şi el cu oştile turceşti să-l cuprinză; [483] însă la 24 de zile ale lui martie au sosit Mustafa aga, miercuri în săptămîna cea mare de la Paşti şi împreunîndu-să cu domnu i-au spus maziliia. Deci ce să facă Costandin-vodă nu ştiia, fără numai lacrămi şi rabdare, Mustafa aga au început a pecetlui cămările cu averile şi l-au dat n chezăşiia boiariloe pe domnu, ca să nu fugă, şi s-au dus la gazdă. Dar ticăitul cum vrea să fugă, că rudele lui, Catacuzenii, era mai mari păste oştile ţărîi şi ei era ficleni şi pîrîşii, carii se bucura că văzuse aceia ce au poftit. În noaptea aceia, mircuri spre joi, au mersu Mihai spătarul Cantacozino şi Ştafan spăatar Cantacozino la Mustafa aga, avînd drăgoman pă Caramanlîul portariu, şi i-au făgăduit bani mulţi ca să stea la imbrihor să puie pă Ştefan spatarul domnu, şi plecîndu-să Mustafa aga, îndată au scris la imbrihor cu multe făgăduiale, şi i-au făcut ispravă să-l facă domnu pă Ştefan spatarul, şi a doo zi, joi, viind imbrihoru în Bucureşti, au grăbit de l-auf ăcut domnu, şi vineri dimineaţa l-au ădicat pă Costandin-vodă cu toată casa lui, şi pe toţi ginerii lui, de i-au dus la Ţarigrad şi i-au închis la Idicula. Decii nevoinţa ce au făcut ştefan-vodă de au stinsu pă Costandin-vodă, mai nainate vom scrie la domnia lui Ştefan-vodă. Costandin-vodă au domnit ani 25 pol şi au luat sfîrşit domniia lui au fost fericit de toţi oamenii ţărîi, şi încă de oamenii altor ţări, cît i s-au auzit numele, iar nu lauda. Iaste osăbire între laudă şi între fericire, că să fericescu mulţi împăraţi, crai domni, boiari, pentru noroc[ul] ce au în viaţa lor, după pofa şi voia celor trupeşte lucru[ri], cum avuţii multe să aibă, cu cinste, cu îndelungări de stăpîniri şi altele ca acestea. Sînt darurile norocului, care şi alţi păgîni şi tirani le-au avut, iar nu s-au lăudat de niscaiva fapte bune, că lauda iaste numai a faptelor lor celor bune ce face [484] cineva în viiaţa lui şi pe urma lui rămîne acea bunătate de o laudă oamenii. Într-acesta chip poate să să fericească şi Costandin-vodă, că l-au dăruit nărocul cu de tot felu[l] de bine, sănătos, întreg, case, palaturi, sate, vii, heleşteie, domnie îndelungată şi altele ca acestea, care nu i-au lipsit nimic de care ochii lui au poftit, dar acestea au fost toate darurile nărocului, iar nu cîştigate de dînsul, că aceia ce cîştigă cineva în lume iaste parte sufletului, areti, şi pentru aceia să şi laudă, iar Costandin-vodă nici o bunătate sufletească n-au arătat în viiaţa şi domniia lui, pentru ca să să laude, ci mai vîrtos iaste a să huli pentru multe fapte rele ce-au făcut în domniia lui, care au rămas după urmă greutate şi blestem. Avea o lăcomie mare pste măsură şi greutate şi blestem i-au rămas şi lui. Obiceiurile cele bune ale ţărîi, care cu multă socoteală şi osteneală le-au făcut acei bătrîni, toate le-au stricat şi le-au făcut după cum i-au plăcut lui. Slujitorimea care era de rădica numai haraci împărătescu, pă toţi i-au strînsu de i-au făcut podani pîn satele lui şi ale rudelor lor, Cantacuzinii, şi altele nenumărate. După aceia, cea mai rea de toate, adaosile haraciului care l-au făcut la turci pentru binele casii lui, care din 250 pungi ce au fost, cînd s-au pus el domnu, iar el le-au făcut 520 pungi, de au rămas un blestem, de blestemă săracii de acest greu şi vor să blesteme în veci. DOMNIIA LUI ŞTEFAN-VODĂ CANTACUZINU, leat 7222 După ce au venit Mustafa aga şi au auds fermanuri de mazilei şi au pecetluit toate averile lui Costandin-vodă, şi a doo zi au venit imbrihor[ul] cel mare, căruia i-au ieşit înainte toată boierimea şi slujitorii, [485] şi l-au adus cu cinste mare în Bucureşti, conăcindu-l în casăle lui Şărban spatariul, carele au poruncit vlădicăi şi boiairlor peste 2 ceasuri să să afle toţi la dînsu, şi aşa au făcut; s-au strînsu toţi şi fiind lucrurile de domnie, cum s-au scris îndărăt, ca să facă pă ştefan spatariul domnul, îndată ce au mersu înaintea lui, l-au dus de au sărutat mîna imbrihorului de domnie şi nefiind caftan gătit, s-au dezbrăct de contoş şi l-au îmbrăcat cu contoş în loc de caftan, grăbindu numai să să facă c-un ceas mai nainte. Decii Bojoreanul vistiiariu au trimis de au adus caftan foarte degrabă şi l-au îmbrăcat cu dînsul şi aşa, cu pompă domnească, cu toată taifaoa, cu zîcături au mersu la curtea domnească şi aşa au făcut la zioa aceia la joi mari. A doo zi, în vinerea cea mare, -au ădicat pă Costandin-vodă cu toată casa lui, şi cu ginerii lui şi l-au purces spre Ţarigrad, mergîndu Mustafa aga cu mulţime de turci cu dînsul. Iar imbrihorul au rămas aici de cerea cu Ştefan-vodă avuţii lui Costandin-vodă ce rămăsese pă la unii, alţii, şi cu groază mare ce da oamenilor toată avuţiia s-au aflat şi s-au dat la imbrihor. Galbeni, bani de argint, scule de aur şi de argint pă la mulţi s-au găsit, pentr că de frică şi de goază le punea înainte că vo[r] păţi cei ce nu le vor mărturisi, însăşi pe urmă să vor afla, fieşcare ce vea vea dat de Costandin-vodă ca să le păstrzez, le ducea şi le da la Ştefan-vodă, şi Ştefan-vodă le ducea de le da la imbrihor, şi cu mare nevoinţă, din toată inema, să siliia Ştefan-vodă să-i găsească toată avuţiia, să nu rămîie nimic negăsit. După ce dar au luat domniia, numai 3 zile au trecut, ci au trimis degrab pă Costandin Ştirbei banul şi pe Radu Dudesc, cumnată-său, pre carele şi logofăt mare atuncea l-au făcut, de s-au dus la Ţarigrad, zicîndu-le să grăbească să meargă mai nainte decît Costandin-vodă, să dea cărţile la împăratu, la vezirul, şi să fie cu acea nevoinţă cît să scape Costandin-vodă [486] şi feciorii lui vii, care s-au şi făut, că prin multe arzuri de pîră ce s-au dat, la sfîrşitu care au poftit Ştefan-vodă cu ai lui au venit lucrul. Cu atîta osîrdie era Ştefan-vodă ca să stingă casa lui Costandin-vodă, cît limbă de om nu poate să spuie, şi nu numai casa lui, adecă averea lui, ci şi viiaţa lor s-au nevoit ca să o stingă. Că întîmplîndu-să un hasichiu, ce venisă aici pentru trebile acelea, de s-au dus la tîrgovişte şi la Potlogi, cercîndu avuţiia lor, iar spurcatul Ştefan-vodă mai nainte au trimis boiari şi slugi de ale lui, de strîngea oameni du pîn sate şi ieşiia oameni[i] înaintea hasichiului de să văieta de Costandin-vodă că i-au sărăcit, şi i-au pustiit şi altele ce-i învăţa ei să zică; şi înaintea imbrihorului încă au scos mulţi oaeni dă să jăluia, cît au fost în ţară au luat arzuri de la dînşii, după jalba mijicilor, şi le trimetea la împărăţie. Şi la ducerea lui aşijderea n-au lăsat ca să nu scoaţă pă toate drumurile trîmbe de oamini din Bucureşti pînă la Giurgiov de să jăluia. Acel feli de ajutorinţă au făcut Ştefan-vodă văru-său lui Costandin-vodă. În loc să-i facă bine, pentru binele ce au avut casele lor de la dînsul, el cu acest feli de lucruri îi ajuta şi-i răsplătiia. Cu toate acestea, ce să nevoia Ştefan-vodă pentru stingerea văru-său, lui Costandin-vodă, n-ar fi putut ca să facă să piiară şi el, şi feciorii lui. Numai hoţ[ul] acel bătrîn, tată-său Costandin stolnicul, ştiind toate tainile nepotu-său Costandin-vodă, pentru că le ştia toate, avîndu-l ca pre un unchi şi ca pre un părinte, au ştiut şi cărţile de la nemţi, şi de la moscali, carii făcusă acei împăraţi şi hriso[a]ve să fie el şi feciorii lui prinţipi, cnezi, şi luîndu-le de unde au fost, însuşi bătrînul acela le-au dus la imbrihor de la-au dat şi s-au rugat ca să lea în mîna împăratului, să vază vicleşugurile lui Costandin-vodă şi pe feciorii lui, odihnă domniia şi ţara nu va avea şi va amesteca multe de va face vrajbă între împăraţi. [487] Aceste cărţi luîndu-le imbrihor[ul] şi ascultîndu şi zisele acelui rău bătrîn, daca s-au dus la Ţarigrad, le-au dat la împăratu şi i-au spus şi din gură cîte rele au ştiut, deci împăratu tare mîniindu-să, au poruncit de au adus pe Costandin-vodă şi pe feciori cîte patri înaintea lui unde şădea într-un foişor de lîngă mare şi le-au tăiat capitile înaintea lui, însă întîi ale feciorilor, deci al lui, ăn zioa de Sîntă Măriia mare. Şi aşa s-au sfîrşit Costandin-vodă şi feciorii lui şi cu avuţiia lui, viindu-i pierea de la neamul lui, pre cari i-au cinstit, i-au îmbogăţit de era ca nişte domni, iar ei cu acest feli de mulţumită i-au răsplătit. Iar aici înţară s-au arătat o minune mare, care iaste vrednică de scris. Fiind doamna lui Ştefan-vodă la Mănăstirea-dintr-un-Lemnu, mergînd pentu evlavie, în zioa de Sîntă Mariia mare, cîndu au tăiat pă Costandin-vodă şi pe feciorii lui Ţarigrad, într-acea zi o au ajunsu şi pă doamna la mănăstire o nevoie mare, dă făcea toate grozăviile, şi ei nicicum socotiia că au venit bătaia lui Dumnezău, de plătete duă faptele lor, ei au bănuit pă o mătuşă a doamnii, sor[a] mîne-sa, anume Olimbiiada, călugăriţă de mulţi ani, că i-ar fi făcut farmece cu alte muieri, de au ajunsu nevoie, şi pă mătuşă-sa au trimis-o la altă mănăstire de călugăriţă, de au zidit-o într-o chilie, iar doo muieri le-au spînzurat. Într-acest an al domnii lui, cariul Sfeţului fiind la turci de cîţiva ani, scăpat din războiul ce au avut cu moscalii la Poltava, în Ţara Căzăcească, fără noroc umblîndu într-acel război, pierzîndu toată oastea şi averea, au fugit în stăpînirea turcească la Bender, şi acolo cîtăva vreme au şăzut. Şi decii vrînd împăratul turcului să-l ducă la Ţarigrad şi el nevrînd să meargă, s-au făcut mare turburare că vrea război să să apere, ca să nu-l ducă şi făr’ de voia lui, avînd şi el puţintei şfeţu cu dînsul; însă fiind tătar hanul cu oaste multă şi seraschiiariu cu turci mulţi, văzînd ă într-akt chip nu-l poate lua, au dat caselor foc, unde era de şădea [488] şi dîndu năvală turcii, el de nevoia focului ieşînd afară, l-au împresurat şi l-au prinsu. Şi puindu-l într-o cucie, rănit fiind la o mînă, l-au dus la Ţarigrad, şi împăratul l-au rînduit de Dimotiha, de au şăzut acolo cîtăva vreme, cu cheltuială de la împărăţie. Decii cerîndu-să să meargă la ţara lui, i-au dat voie şi aur rînduit pe Mustafa aga, care au luat pă Costandin-vodă şi alţi turci de l-au dus la conace, cum s-au căzut şi viind pînă la Giurgiov, au fost poruncă la Ştefan-vodă să-i gătească conace, pînă îl va trece în Ardeal. Şi au rînuit boiari pe Radu vornicul Popescu, pă Drăghici Strîmbean, pe Gligore căpitanul, de l-au dus de la Giurgiu, pîn conacele ce să rînduisă şi mergînd pînă la Piteşti, şăzîn cîteva zile, au perit dintre oşti cu cîţiva oameni de ai lui şi s-au dus tiptil în cai de poşte pînă în ţara lui şi nimeni nu l-au ştiut că iaste craiul, într-acei şfeţi ce mergea cu poşte. Oştile lui rămîind cu ghinărarii lui acii, şi cu turcii, au purces de s-au dus pe la Dragoslavele în Ţara Ungurească şi den hotar s-au întorsu turcii şi boiarii îndărăt, iar ghinăralii cu oştile lui s-au dus în ţara lor. Vara aceasta trecînd cu acestea ce s-au zis mai sus şi viind iarna, au început turcii a face gătire mare de oaste să meargă să ia Moriia, care o stăpîniia veneţiianii; deci au venit poruncă la Ştefan-vodă să de a1.000 de carî şi o sumă mare de cai pentru treaba împărăţii, pentru care au rînduit pă boiari, pe mănăstiri şi pă toată ţara, de le-au făcut cu mare greu şi cu nevoie. Şi au rînduit boiari, căpitani de au mersu ispravnici pă la cară şi la cai, pe zăpadă în luna lui fevruarie, le-au trecut Dunărea şi s-au dus unde au fost porunca vezirului, la Moriia. Acolo mergîndu vezirul cuputere mare, au găsit ţara aceia făr’ de nici o oaste, nici o căpetenie, ca să le stea turcilor împotrivire, făr’ numai pîn cetăţi cîte puţintei oameni de oaste, care văzîndu atîta putere turcească că le vine asupră şi nau ajutor despre nici o parte, despre uscat s-au închinat şi au dat cetăţile [489] turcilor. Iar la unele cetăţi, ce au fost oamenii mai nebuni făr[ă] minte, stîndu împotrivă, bătîndu-i turcii şi dîndu năvăli, i-au luat şi pe toţi i-au pus supt sabie. Însă dintîi au fost mînie mare, iar după ce au venit vlădica al locului şi o seamă de bătrîni, de au mersu la vezirul de s-au închinat şi s-au rugat să-şi facă vezirul milă să nu robească ţara, făgăduindu că vor fi robi împăratului, măcar că era Ali-paşa, vezirul cumplit, au poruncit oştilor să nu mai robească şi încă au dat paznici pe la tîrguri şi pă la sate, de la păziia. Ci dar făcînd vezirul acea izbîndă la o ţară ce nu avea oşti nici ajutor nici o parte, s-au întorsu cu bucire, priimindu-l împăratul iar cu bucurie. Deci fiind lîngă împăratu caimacam Recheap-imbrihor, carele luasă de la Bucureşti pă Costandin-vodă şi toată avuţiia lui, avînd vezirul bănuială pă dînsul că-l va pune pă dînsul cîndva veziri, iubindu-l împăratul şi i-au dat paşalîc[ul] de la Bender şi după la conacele lui Rechiiap, precum ar fi făcut zulumuri mari şi dîndu-le la împărtaul, l-au mîniiat şi au poruncit să-l omoare, şi aşa au trimis vezirul ferman de l-au omorît acolo la Bender. Daca au auzit Şefan-vodă de moartea alcalii lui şi nădejdii lui adecă a lui Rechiiap caimacamul, carele îl făcusă domnu şi-l sprijiniia despre împărăţie, s-au întristat pînă în suflet, dar norodului tot să arăta vesel, precum iaste obiceiul domnilor, numai inima lui ştiia, că era cernită. Aceasta trecînd, iar nu prea multă vreme, pe la ghenerar în 9 zile, veni un capigiu de la împărţie şi i-au adus poruncă de mazilie, care auzindu el de una ca aceasta, n-avea ce să mai facă. Ca să fugă nu putea, că era iarnă, zăpadă prea mare, şi rumînii încă nu-l vrea lăsa, temîndu-să de vreo robie, ci aceste doo pricini văzîndu-le el că nu le va putea scoate la cale bună, au plecat capul să meargă la împărăţie şi s-au gătit cu toată [490] casa lui, şi cu tată-său Costandin-vodă stolnic, şi s-au dus la Ţarigrad, domnindu numai doi ani. Iar pînă a nu purcede din Bucureşti, de multe ori au mersu Costandin stolnic, tatăl ui Ştefan-vodă la acel capigiu-başa ce venisă cu mazîliia, de l-au dăruit şi au vorbit multe ce au ştiut el, ci dar lîngă alte vorbe ce au avut, vrînd ce să îndrepteze pe sine şi pă fie-său Ştefan-vodă, cum ei sînt cu dreptate împărăţii, au zis şi aceasta că el în zilele frăţine-său, lui Şărban-vodă, cît l-au cunoscut că iaste cu dreptate cătră împărăţie nimic n-au zis, iar după ce l-au cunoscut că să abate de cătră împăratul şi va să să lipsească lîngă vrăjmaşi[i] împărătului, l-au otrăvit şi au murit. Aşijderea şi un frate iar al lui, Iordache spatar, carele au fost sol la Beci, adăpîndu-să de vorbele nemţilor şi vrîndu să facă turburări, şi pă acela l-au otrăvit şi au murit. Şi pă Costandin-vodă, nepotu-său, în cea după urmă ce l-au văzut că să alcătuiaşte cu moscalii şi cu alţi vrăjmaşi ai împărăţii, l-au dat în mîna împăratului de au făcut cum au vrut cu dînsul, după cum s-au căzut. Ca de aceste vorbe au spus cătră un duhovnic al lui şi pă dînsul să îndrepta că iaste cu dreptate împărăţii, care acete cuvinte toate le-au spus vezirului şi altor meghistani ai Porţii, de le-au auzit mulţi oameni de credinţă, mai vîrtos Ianache dragomanul, fratele mării-sale lui Nicolae-vodă,carele ajungîndu mai pe urmă şi domnu, în urma fratelui mării-sale lui Nicolae-vodă, aici în ţară, au mărturisit cătră toţi boiarii că au auzit pă acel capigiu spuindu vezirului şi altor turci acestea ce s-au scris mai sus. La aceasta să adeverează că adevărat Costandin stolnicul au omorît pe Şărban-vodă, că în vreme ce au murit Şărban-vodă, au ieşit un cuvînt de zicea cei mai mulţi că Costandin stolnic, frate-său şi Costandin-vodă Brîncoveanul l-au omorît, iar n-au murit de moarte bună, şi atunci era amfivolie – îndoială – au [491] că va fi, au că nu va fi, neştiind ascunsele toate ale oamenilor, iar de vreme ce însuşi omorîtoriul au mărturisit că au omorît pă frate-său, Şărban-vodă, tot omul să crează că adevărat l-au omorît el. Aşijderea şi pă Iordache spatar, frate-său, daca el au mărturisit însuşi, ce îndoială va să mai fie ca să nu crează cineva că la amîndurora morţi s-au zvonit [că] el Costandin stolnicul i-au omorît. Iar credinţă nu era, necunoscîndu-să adevărul, cum s-au zis mai sus. Iar daca ş-au mărturisit păcatul cătră turcu, nu la duhovnic, destul iaste să fie credină la toţi, iar de Costandin-vodă precum că iar hoţul bătrîn, cu feciorii lui şi cu Mihai spatarul l-au vîndut la turci şi l-au dat în mîinile lor, că noi cu oichii noştri le-am văzut şi cu mîinile noastre le-am pipăit, şi nu iaste nici o îndoire că nu l-au vîndut, şi nu l-au omorît şi nu l-au pustiit, ci adevărat au fost stingerea vieţii lui, şi a feciorilor lui şi a casii lui. De va vrea cineva din cei ce n-au văzut pă Ştefan-vodă, nici au trăit cu el, nici au vorbit cu el, ca să afle ce feli au fost şi ce feli de obiceiuri avea, să citească 3-4 rînduri aici, într-acestea ce am scris pe scurt, şi va afla şi politiia lui. Ştefanv-vodă încă ar fi fost domnu lăudat ca şi alţi domni, avînd şi chip, şi ţărmoniile cumsăcade, de n-ar fi fost cu totul nestătători la toate vorbele şi lucrurile lui. Făgăduia multe daruri şi boierii unora-altora, şi pă urmă toate rămînea la deşărtăciune şi mai vîrtos că era ghenecolatri, asculta întru cele mai multe pă doamna sa, cît să deşchisesă poarta mare despre doamnă-sa, ci care mergea despre poarta aceia să folosiia multu. Lacom de bani încă era foarte, şi au luat bani mulţi din ţară, mai mulţi pentru treaba lui, decît a împărăţii. Mai vîrtos că au sărăcit pe boiari, pă mănăstiri, pă jupînese sărace, de le-au luat mulţi bani cu făgăsuieli mincinoasă că le va da azi-mîne, şi toţi au rpmas păgubaşi şi numai cu zapisăle. [492] Dăjdi grele au ieşit, cît nu mai putea oamenii să biruiască. Au făcut hrisoave de au iertat văcăritul, să nu mai fie şi popi să nu de abir, şi făcîndu-să săbor mare la Mitropolie, s-au citit în vileag, dar ce folos făcea ţărîi cu acelea, că despre o parte făcea un bine, despre alta făcea zece rele, cu cele ce aţi auzit mai sus că făcea. DOMNIIA MĂRII-SALE LUI NICOLAE-VOIEVOD, FIIUL PREASLĂVITULUI ALIXANDRU EXAPORITUL, MARELE DRĂGOMAN AL PUTERNICII ÎMPĂRĂŢII A OTOMANILOR, leat 7224, ghenuarie Nicolae-vodă fiind domnu la Moldova, întru a doo domnie a mării-sale şi în Ţara Muntenească fiind Ştefan-vodă Cantacuzino domnu, din bunăvoia împăratului, făr’ de nici o rugăciune, sau mijlocire despre partea mării-sale, fiind credincios împărţii, au mazilit pă Ştefan-vodă, viind un capigiu împărătescu de l-au luat cu toată casa lui şi l-au dus la Ţarigrad, mergîndu şi tată-său Costandin stolnic Cantacuzino cu dînsul. Şi la Moldova au mersu alt capigiu de au rădicat pă Nicolae-vodă, donul Moldovii, şi l-au adus în Ţara Rumînească, miluindu-l cu această domnie a aceştii ţări. Ci dar îndată ce au venit veste că va să-l mute în Ţara Muntenească cu domnie, au trimis boiari de ai mării-sale, pă Costandin comis şi Costandin Ramadan vătaf de aprozi, cu cărţi la boiari şi la ţară că le vine domnu bun şi milostiv, rînduindu-şi caimacami pă Mihai spatar Cantaczino, şi Radu Golescu, şi Radu spatar Dudescul şi Şărban vistier Bujoreanul, ca să fie purtători de grijă dă cele ce vor fi trebile domniei. Scris-au carte şi la Costandin stolnic, poftindu-l să şază a un boiari bătrîn, să nu să ducă la Ţarigrad, şi-l va avea măriia-sa în loc de părinte. Ci el n-au [493] priimit, ci s-au dus cu fie-său Ştefan-vodă, lăsîndu multe covăsele între boiarii lor. Deci pă ceialalţi boiari ce i-au găsit în Bucureşti au priimit să fie purtători de grijă, după porunca domnului, iar Mihai spatar, fiind la ţară şi rpinzîndu veste de această întîmplare, au plecat să fugă în Ţara Ungurească, dar fiind zăpada mare şi pază la munte, l-au prinsu vameşii den Cîmpina cu plăiaşii şi l-au adus în Bucureşti. Care lucru măcar că au înţeles domnul de fuga lui, dar tot nu l-au osăbit din ceialalţi caimacami, ci a doo carte i-au scris osăbit, ca să aibă bucurie de venirea mării-sale, că-l va cinsti şi-l va avea de bine, numai să fie purtători de grijă de trebile ţărîi şi ale domniei pînă va veni şi măriia-sa. Şi făcînd caimacami[i] gătire de o seamă de boiari, de cai, de rădvane, de slujiroti şi de alte ce etrebuia, i-au trimis la Focşani înaintea domnului, rînduindu şi conace pîn toate tîrgurile, pînă la Bucureşti. Doamnul încă purcegînd de la Iaşi, au venit cătră Ţara Muntenească şi apropiindu-să de Focşani, au ieşit toată boierimea şi cu toată slujitorimea cîtva loc în Ţara Moldovii, întru întîmpinea mării-sale şi închinîndu-să, după obicei, i-au sărutat mîna şi măriia-sa le-au zis cuvinte frumoasă, blînde, de bucurie şi de pace şi toţi au venit cu alai în Focşani, veselindu-să toţi. De la Focşani, gătindu-să, au purces cătră Bucureşti şi viind pînă la Colintina în mal[ul] despre Bucureşti, boiarii caimacami, cu altă boierime şi cu slujitorimea toată, sta toţi în rînduială de aştepta să să împreune cu domnul, care viind drept locul acela, unde era toţi adunaţi, i s-au închinat şi i-au sărutat mîna. Deci domnul iar cu cuvinte frumoasă i-au mîngîiat şi cu toţii au întrat în Bucuretşi, în zioa de Tresfetitele, cu alai foarte frumos şi cu cinste mare, precum să cuvine domnului. Şi întrîndu în casăle domneşti, în divan[ul] cel mare, unde era gătit scaun, au şpzut în scaun şi citindu-să cartea împărătească de [494] domnie , care în carte împărătească aşa scriia că cunoscîndu pe Nicolae-vodă credincios împărăţii lui şi au chivernisit bine raiaoa Moldovii, l-au dăruit cu domniia muntenească. Decii îndată deteră cu tunurile şi iar i-au sărutat mîna domnului boiarii şi toată căpitănimea, după obicei. Şi pă schimni-aga l-au trimis la gazdă, iar domnul au mersu în beserică de i-au citit moliftele de domnie şi s-au suit în casă la odihna mării-sale şi aşa dooă zile au trecut. Cînd au fost a treia zi, au dat boieriile celor ce li s-au cuvenit şi aşa s-au odihnit toţi şi s-au cunoscut la toţi că domnul iaste înţelept, şi blîndu, şi bun, şi iubete pă toţi. Aşijderea şi boiarii pe măriia-sa, văzînd bunătatea şi dragostea mării-sale, ce arătă către ei, că pă spatar Mihai Cantacuzino, fiind boiar bătrîn şi de cinste, ca pe un părinte îl cinstiia, pă ceilalţi carii după vîrsta lor, să zic adevărul, ca pre nişte fii îi avea şi-i cinstea. Dăjdile ţărîi nu afară din obicei să scotea la ţară, ci numai cît trebuia pentru plinirea poruncilor împărăteşti, că aceasta vrea mîriia-sa domnul, precum au fost numele mării-sale în Moldova lăudat şi au fost toţi mulţumiţi de măriia-sa, marii şi micii – carii şi noi am auzit din boiarii moldoveni – într-acela chip şi aici în Ţara Muntenească vrea să fie toţi mulţumiţi şi odihniţi, precum şi era. După lumină întunerec, după veselie întristare, aşa s-au întîmplat şi domnului Nicolae-vodă întru acea vreme, că fiind vesel şi cu mare bucurie de toate ce-l miluisă Dumnezeu, domnie fericită, ţară bună, casă întreagă şi blagoslovită, iată şi întristare i-au venit că s-au bolnăvit prealuminata doamna mării-sale Pulheriia, boală grea, de care s-au pristăvit în domnul, lăsîndu mare întristare domnului şi coconilor mării-sale şi tuturor, fiind doamnă bună şi înţeleaptă, pre care să o fericim pentru dar[urile] bunătăţilor ce avea. Credem că suflet[ul] mării-sale iaste înmîna lui Dumnezeu. *[495] După aceia că s-au pristăvit cum să cade unii doamne, şi o au dus-o cu mare cinste, şi cu toată partea bisericească şi cu toată boierimea şi slujitorimea la Mitropoliia din Bucureşti şi acolo, făcîndu-să slujbe frumoase, o au îngropat în rînd cu alţi domni şi doamne ce sînt acolo îngropaţi, vecinică să fie pomenirea. Trecînd cîtăva vreme la mijloc[ul] acesta, aflîndu-să la împărăţie pă deplin toate meşteşugrile Cantacozinilor ce făcusă împotriva stăpînilor otomani, alcătuindu-să cu striini, nemţi, moscali şi alţii, a cărora cărţi, confermaţii şi privilighii mergîndu în mîinile lor, au socotit cu multă îneţelepciune de i-au strînsu, i-au adunat cît pe unul-unul şi i-au dus la Poartă, de le-au făcut aceia ce li s-au căzut. Că nu s-au îndestulat în pîinea cea împărătească ce le dedesă în mînă de o mînca, ci cerea den alte monarhii, bine mevăzut, numai prin nădejde. Că Şărban-vodă cu umbletele lui ca acestea, de nu vrea muri, nu era [cu] putinţă ca să scape de urgiia împăratului, că toate vicleşugurile lui să aflasă la turci. Costandin-vodă cu multe feliuri de meşteşuguri să nevoiia ca să nu dea oichi cu turcii cei mari, nici în oştire, nici altundeva, dînd huzmeturi sute de pungi şi alte daruri, de stingea ţara, şi el şădea spre partea muntelui mai mult, dar tot n-au putut scăpa de sabiia împăratului, nici, nici copiii lui, ci ca pre nişte vicleni ai împăratului, pre carii dovedindu-i de multe, iar mai vîrtos de cărţile ale acestor monarhi, nemţi şi muscali, care le-au găsit Costandin stolnicu, unchi-său, şi l-eau dat fii-său, lui Ştefan-vodă, de le-au trimis la împăratul, care citindu şi văzînd că să dezlipisă de cătră dînsul şi să făcusă prinţip de imperiu şi cnez de Moscoviia, le-au tăiat capetele înaintea lui. Aşijderea Ştefan-vodă umblînd cu de acest feli de meşteşuguri şi aflîndu-se toate ficleşugurile lui la [496] împărăţie, nu numai prin vorbe, ci din scrisoi dovedite fapte rele şi viclene asuora stăpînilor, l-au mazilit şi l-au şi omorît şi pă el, şi pă tată-său. Pentru aceste vicleşuguri ce s-au auzit că făcea Canatcuzinii şi ai lor, au luat şi pă Mihai spatarul, şi pe Radu Dudescu de aici, de i-au dus de i-au omorît, socotindu că acele meşteşuguri şi vicleşuguri ce făcea fraţii, şi nepoţii lor şi cumnaţii lor, domnii ce fusesă mai nainte, cu neputinţă iaste ca să nu fie ştiut şi ei. Ci dar la mijloc[ul] păresimilor au venit capigiu şi cadiu şi au scris toate avrile lor, de s-au luat pă seama împărţii şi iar alt capigiu să ridice pă Mihai spatarul şi pă Dudescu, să-i ducă la Poartă. Carii văzîndu domnul şi boiarii una ca aceasta, cu toţii s-au întristat, fiind lucruri neştiute şi nenădăjduite, şi mai mult era întristarea pentru Dudescu, că era tinăr şi cu coconi mici, de care într-alt chip nu era [cu] putinţă a să face, de vreme că era poruncă tare să-i ducă. Numai s-au rugat capigiul domnul şi boiarii toţi, ca să stea pentru Dudescu să nu piiară, şi i-au făgăduit ca să-i dea dea osteneală şi el nu încă au zis că va sta, va nevoi cît va putea. Domnul încă n-au lăsat numai pă aceasta, ci au scris la fratele mării-sale, la Ianache drăgomanul, ca să stea şi să silească pentru acel boiari tînăr să nu piiară şi să chieluiască zicea şi 20 de pungi, dar nici într-un chip n-au putut isprăvi, fiind şi un vezir cumplit Ali-paşa, ci i-au omorît şi pă aceştiia, cum s-au zis mai sus. Întru acest an al domnii mării-sale, dintru îndemnarea Ali-paşii vezirul, împăratu turcul au stricat pacea ce avea cu nemţii, neîmplinindu-să vremea hotărîtă, ce avea întemeiată cu scrisori prin mijlocirea lui Rechi reiz-efendi şi a mării-sale Alixandrul, mare drăgoman al împăratului, precum s-au scris mai îndărăt, la domniia lui Costandin-vodă, şi gătire mare de război au poruncit să să fac asupra nemţilor, şi primăvara însuşi vezirul Ali-paşa au purces cătră [497] Belgrad cu oştile, ca unde ar găsi pă nemţi să-i taie, să-i fărîme şi pă ei, şi cetăţile lor, socotindu că va face această treabă şi la nemţi precum au făcut în trecutul an, mergîndu la Moriia, care găsindu-o făr’ de nici [o] oaste, nici afară, nici pîn cetăţi, au umblat colindîndu, cum i-au fost voia şi s-au întorsu adecă cu izbîndă. Dar l-au înşălat socoteala lui, că le nemţi n-au fost aşa, ci într-alt chip, cum să va auzi mai pă urmă, că nemţii auzindu cum că pacea o au stricat cu ei făr’ de vreme, au făcut şi ei gătire mare şi s-au strînsu oştile cătră Beligrad şi mai mare oştilor cap au pus pe prinţip Evghenie, carele de multe ori au fost ghinărari sumus la oştile nemţăşti şi au făcut minuni, bătîndu pă turci totdeauna. Care oşti la Beligrad[ul] turcescu împreunîndu-să, s-au lovit vitejaşte, u năvăli mari şi de o parte, şi de alta, şi în cea după urmă au fost izbînda nemţilor, şi Ali-paşa vezirul, lovit cu trei gloanţă ş-au dat sfîrşitu. Cei ce au scăpat, turcii, au fugit cum au putut, lăsînd toate ale lor înmîinile nmţilor. Şi lumea toată ce era supt stăpînirea turcească s-au mîntuit de un om rău şi crud ca acela, ce era de tăia, sugruma pe mulţi făr’ de nici o pricină şi numai că făcusă rele ce mai nainte era ci încă spun că s-au găsit la dînsul după ce au perit multe fermanuri gătite, pentru să omară şi să facă multe răutăţi. Mai nainte dar pînă a nu purcede vezirul la oaste, au trimis domnului Nicolae-vodă poruncă tare ca să facă 3.000 de oameni ostaşi, să-i trimiţă la Dimir Capi şi la Ruşava, întru ajutoriul turcilor, ce era rînduiţi să păzească toate plaiurile, să le întărească şi să le păzească, ca să nu să sloboază niscai oşti nemţăşti, să facă turburare Ţărîi Turceşti. Şi au rînduit domnul din toate breslele şi s-au făcut acei 3.000 d eoameni slujitori şi făcîndu-le căutare, i-au trimis unde au fost porunca, puindu-le sărdar pă Ianache Ruset vel-agă, cumnat mării-sale lui vodă, şi pe Pătru Obedeanul vel-sărdari, carii mergînd acolo şi şăzînd în cîtăva [498] vreme, iată şi veste vine den Beligrad că nemţii au bătut pă turci şi au perit şi Ali-paşa vezirul. Şi în mîhnire fiind paşii şi toţi, iată altă veste vine că pogoară catanile nemţăşti la Ruşava, care veste ş mai rău i-au turburat pă turci şi n-au vrut să mai şază dincoace de Dunăre de frică, ci au trecut dă ceia parte cătră Cladova, şi numai ai noştri au rămas dincoace ş-au aşteptat pînă au venit catanele. Dar nici un război n-au făcut, ci au început a fugi şi slijitorii, şi căpeteniile, îndată ce i-au văzut, şi mai mult decît 200 de catane n-au fost, şi ai noştri 3.000, că aşa i-au purtat Obedeanul, fiind viclean, s-au fost ajunsu cu dînşii şi i-au şi învăţat în ce vreme să vie, cîndu era slujitorii răsipiţi şi făr’ de grijă, negata. Şi aşa dintr-acel vicleşug, s-au stricat acele oşti şi au fugit, şi catanele au venit la Cerneţi de au apucat acel cornu de ţară, mai înglotindu-să şi alţii cu dînşii, jăfuia, ardea, făcea toate relele în pămîntul acesta spre Mehedinţi. Aceste veşti auzîndu-să la domnu şi la boierime, foarte s-au întristat. Deci într-alt chip n-au avut cum face, ci au trimis alţi slujitori, cu căpetenii, cătră Jîiu, cătră plaiul Vîlcanului, şi spre Cîineni, şi la Rucăr, şi la Cîmpina, şi la Teleajăn, ca să păzească să nu mai treacă alte catane, să strice ţara. Dar diiavol[ul], ce nu va binele creştinilor şi odihna lor, au întrat în inema Barbului sărdariu Cornea şi într-a Bengescului, de i-au îndemnat şi s-au vicenit de cătră domnu şi de cătră ţară, şi s-au unit cu catanele ce era în Ardeal şi s-au făcut povaţă de au venit făr’ de veste pă plaiul Vîlcanului şi au pogorît la Tîrgul Jiiului şi făr’ de veste au lovit pă slujitorii noştri, şi i-au tăiat, şi i-au împuşcat, şi le-au luat tot ce au avut. Şi fiind întrele părţi şi alţi oameni carii strîngea dijmărituri şi alte dăjdi obicinuite, pă la toţi i-au adus acei vicleni boiari, de le-au luat banii şi pe mai mulţi de aceştiia strîngători de bani i-au omorît. Deci atîta ucideri şi atîtea jafuri au făcut, [499] cît toată partea du peste Olt o au îngrozit, o au tuburat, dentru care unii de frică şi de groază s-au dat şi s-au unit cu dînşii, atît cît oamenii domneşti pentru treile ţărîi nicicum nu putea să meargă peste Olt. Acestea auzindu-să la domnie, într-alt chip n-avea cum să facă, au trimis pă banul cel mare Bojăreanul cu slujitori şi ia-au dat într-ajutori şi pă obedeanul, ca să nevoiască în tot chip[u] să tragă pă cei de ţară lîngă dînsul cu cuvinte de mîngîiare şi doar ar putea goni pă catane. Ci dar pînă a umbla banul pă acolo, iar catanele să slobozîia pă alte locuri dă făcea multe rele, omorîia oameni, jăfuia şi iar să întorcea înapoi. Iar cîndu au fost pe la Sîntă Măriia mare s-au slobozit o seamă de catane pă la Cîineni, de au venit pînă la Piteşti. Decii căpitanul şi vameşii ce era acolo au trimis degrab cărţi la domnu, dîndu ştire de acele catane că au venit pînă acolo şi cum că le iaste gîndul să treacă spre Bucureşti. Care scrisori viind a treia zi de Sîtă Mărie, s-au sfătuit domnul cu boiarii că iaste bine să iasă domnul cu toată boierimea şi cu slujitorii afară din Bucureşti la Copăceni, au la Călugăreni, să lege aceste catane ce turbură ţara aşa rău. Şi aşa au făcut, că au ieşit domnul din Bucureşti şi s-au dus pînă la Călugăreni şi acolo vrea să şază. Iar vlădica Antim al ţărîi au mersu la domnu şi i-au arătat o scrisoare ce zicea că i-au venit de la Bucureşti, de la un Avramie dascal ce era lăcuitori în Mitropolie, întru are scriia că să să întoarcă înapoi, că vine fecior[ul] lui Şărban-vodă cu mulţi nemţi din Ţara Ungurească şi c catane, ca să fie domnu ţărîi, care pă urmă toate minciuni s-au dovedit şi meşteşugurile vlădicăi Antim, pentru ca să să întoarcă înapoi la el şi domnului să-i dea spericiune să fugă. Decii domnul auzindu şi văzînd ca acestea din gura unui arhereu, neştiind ascunsăle inimii lui, s-au înfricoşat *[500] şi ca să nu cază într-o primejdie mare, au lăsat Călugărenii şi s-au tras la Giurgiov. Vlădica Antim mai mergînd cîtva loc cu dînsul, s-au rugat ca să-l lase să se întoarcă la Bucureşti. Domnul l-au poftit, ca pe un arhiereu, ca să nu să dezlipească de măriia-sa, pînă să vor adevăra aceste lucruri şi la ce sfîrit vor să iasă. Dar el nu vrea nicidecum, găsindu multe pricini, una că au venit cu carăta numai cu doi cai şi fără aşternut, făr’ de premenele şi făr’ de cheltuială, alta şi ca un păstori ce iaste nu să cade să lase turma şi să se ducă într-altă parte. Iar domnul poftindu-l să meargă cu măriia-sa, i-au făgăduit că de cîte zice că n-are şi n-au apucat să-şi ia den Mitropolie, de nici unele nu-i va lipsi, ci-i va da de toate. Ci dar nicidecum nu i-au putut întoarce socoteala lui acea plină de vicleşuguri ce o avea în inema lui, ci s-au întorsu la Bucureşti, dar nu s-au odihnit nici acolo, ci au început a strînge pă o seamă de boiari mazili la Mitropolie şi făcea sfaturi împotriva domnului şi îndemna ca să să alcătuiască cu nemţii. Precum au viclenit şi pă Costandin-vodp, în vremile ce să pogorîsă moscalii să să bată cu turci, că cu multe şi cu sfaturile rele ce să sfătuia cu Toma spatar Cantacozino şi cu o seamă din boiari, îndemnîndu-i să lasă pă domnu şi să fugă la moscali şi aşa, după cum s-au sfătuit, Toma spatar ascultîndu au fugit la ţariul şi acolo i-au dat oşti cu reni ghinăral, şi au venit la Brăilă de [o] au bătut, dintru carii sfaturi multe şi rele ale lui Antim multă pagubă, şi nevoie, şi necredinţă au venit lui Costandin-vodă şi a toată ţara de la turci, precum s-au văzut şi sfîrşiturile lucrurilor acestora, că au ieşit tot cu nevoi şi cu scrîbe. Domnul dar îngrozindu-să de cuvinte ca acestea a unui arhiereu, că l-au crezut că va fi aşa pe cum zice, au mersu pînă la Giugiul, dar n-au zăbovit mult, ci au luat cîtăva seamă de turci şi s-au întorsu la Bucureşti, pentru că aea fermanuri domnul cu poruncă la paşi şi la toată marginea turcească, cînd le [501] va porunci domnul Nicola-vodă să se rădice oşti într-ajutori, să i să dea oşti, cît va cere. Însă fiind în scaun şi cerîndu lucruirle pe amărunt, au aflat toate cîte au grăit şi le-au meşteşugit vlădica Antim că sînt minciuni. Aflat-au şi toate sfaturile ce făcusă cu o seamă din boiari împotrivnici şi toate ponturile ce le aşăzasă împotriva domnului. Ci după nestîmpărarea lui Antim vlădica, făcînd sfat cu toţi boiarii, au trimis la Ţarigrad, la patriarhul, de i-au spus toate răutăţile şi amestecăturile lui, şi cum au făcut sfaturi rele împotriva domnului şi a ţărîi, şi deacolo i-au venit catherisis şi au ales mitropolit pe Mitrofan, care mai nainte au fost Nisis. Întru aceste vremi, au venit veste că vine hanul cu tătarîi, să treacă pîn ţară, să meargă, din poruncă împărătească, la Timişvar agiutoi, că încungiurau nemţii cetatea şi o bătea foarte tare, şi turcii nu putea singuri să folosească nimică. Deci îndată au poruncit Radu[lui] Popescu vel-vornic Carlan şi lui Şerban Greceanu vel-pitar de s-au dus degrab la Focşeni să rînduiască conace hanului pre cum să cade, şi cînd va întra în ţară cu oştile să să afle la Măxineni, să iasă înainte şi să-l ducă cu bună chiverniseală din conac în conac, să nu lipsească nimic din cele ce erea orînduite la conace, întru atît cît să fie mulţumit domnului, dind priiatin mării-sale. Şi aşa s-au nevoit acei boiari de au plinit toate cererile, cît la împreunarea ce au avut măriia-sa vodă cu hanul la conacul de la Cornăţel, unde i-au ieşit înainte, foarte i-au mulţumit domnului de chiverniseală bună. Însă domnu după împreunare, dîndu-i poclonul ce i s-au căzut, l-au şi rugat să-i fie milă dă ţară şi să poruncească tătarilor să nu să întinză în ţară, să facă jafuri, cum le iaste obiceiul lor. Şi îndată au poruncit tuturor mîrzacilor să dea poruncă tare să nu facă jafuri. Şi ş-au luat ziua bună domnul de la Denţeşti şi au venit la Bucureşti, iar hanul s-au dus în sus pe Baltă către Cerneţi. Şi i-au orînduit domnu pe Radu Popescu *[502] vel-vornic şi pe Şrban Greceanu vel-pitar de au mersu cu hanul în sus pîn’ la Cerneţi. Acolo ajungîndu, iată şi veste de la Timişvar au venit că l-au luat nemţii. Decii tătarii era îndoiţi, unii zîcea să meargă, alţii zîcea să nu meargă, care făcînd sfaturi multe, [s-]au găsit o seamă de tătar[i] că vor merge cu hanul pînă să vor împreuna cu vezirul, şi să vază ce vor să mai. Iar nohai[i] s-au întorsu îndărăt şi multă răutate au făcut pîn’ ţară, trecîndu. Însă, Radu vornic aflînd de aceasta, au dat ştire degrab domnului şi au triis domnul slujitori, de i-au întîlnit, şi i-au bătut, şi le-au luat toate prăzie, deci n-au mai putut a mai face prăzi şi răutăţi în ţară. Însă la Cerneţi era şi cîţiva paşi cu oaste, aşteptînd pă han să treacă, că fiind o seamă de catane nemţăşti pă Cerna şi la Meh[a]diia, fiind şi locurile strîmte şi cu nevoie cu sahaidacele fără turci cu foc. Decii mergîndu turcii înainte şi pedestraşi, şi că[lă]reţi, tătarîi încă mergea după dînşii. Ci dar le-au ieşit catanele nemţălti înainte la Meh[a]diia şi lovindu-să, i-au spereat rău pă catane, prinzîndu-i vii şi omorîndu-i. Puţitei au scăpat şi au tras hanul de s-au dus la Palangă, de au trecut Dunărea cătră turci, că dincoace de Dunăre, despre Timişvar, fiind oştile nemţăşti, nu putea să stea. Şi dacă au trecut hanu[ul] la vezirul, l-au mazilit din poruncă împărătească, fpcîndu-l surgun, vinuindu-l că n-au vrut să meargă mai degrab să ajungă la Timişvar, pînă a nu lua cetatea, să fie d-ajutori, precum au şi făcut, că fără inimă făcea şi mergea şi conacele le făcea dese, ca să zăbovească, pănă vor auzi că au luat cetatea. Şi aşa s-au întîmplat cum au poftit el, iar şi cinste iar aşa au luat, precum aţi auzit. Însă tătarîi carii era supt mîna lui, vrînd vezirul ca să-i ţie mai aproape de dînşii, temîndu-să să n-aibă vreo primejdie de iarnă, i-au orînduit să ierneze în Ţara Rumînească şi au şi venit în părţile Diiului. [503] Aceasta auzind domnul, foarte s-au turburat, socotindu că daca vor ierna tătarîi în ţară, nu vor rămînea nici oameni, nici dobitoace, şi să va pustii ţara de tot, şi îndată au scris cărţi şi la împărăţie, şi la vezirul, cu mare rugăciune şi fiind măriia-sa credincios al împărăţii şi fiind iubit tutror celor mari, s-au ascultat rug, ca şi la altele ş-au oprit pă tătar[i], ca să nu vie în ţară să ierneze. Întru aceste vremi ce s-au luat Timişvar de la turci, s-au pogorît pă Dunăre den Beligrad Ianache drăgoman[ul] cel mare împărătescu, fratele mării-sale domnului, şi viind pîn’ la Nicopoe au ieşi afară la uscat şi cu cai de olac au venit la Bucureşti, de s-au împreunat cu măriia-sa vodă, făcîndu-i măriia-sa cinste mare, ieşindu-i înainte cu toţi boiarii şi cu slujitorimea, l-au adus cu mare cinste în Bucureşti şi, şăzîd cala 2 săptămîni în plimbări şi în ospeţe şi vrînd să să ducă la Ţarigrad, domnul l-au dăruit cu daruri de mult preţ şi l-au petrecut cu cinste pînă la Văcăreşti, carele luîndu-şi zioa bună unul de cătră altul, domnul s-au întorsu la Bucureşti, iar drăgoman[ul] s-au dus la împărăţie. Catanele iar nu să odihniia, ci tot supăra ţara şi multe rele făcea peste Olt şi dincoace de Olt,că pe hanu[ul] Şărban Bojorean[ul] l-au prinsu numai 10 catane, unde era conăcit la Brîncoveni, şi ducîndu-l pînă la Zătreni la un cumnat al lui lăsatu-l-au, au scăpat-au el, Dumnezeu ştie, au venit la domnu. Obedeanul încă au venit pă de altă parte aşijderea şi ş-au spus jălbile, pă unde au umblat şi cum n-au putut isprăvi nimci unde au fost trimişi de răutatea catanelor şi a nemţilor. Domnul să întrista şi să mira ce va să facă, necunoscînd vicleşugurile ce vrea să facă el, şi Golescu şi Băleanul împotrivă-i, că-i credea ca pre nişte boiari de cinste. Socotea că toate ce zic sînt adevărate, fără’ de nici u vicleşug, că asemene pă toţi îi iubiia domnul, iar ales pă Golescul îl avea în dragoste şi ori de ce să vrea ruga domnului, nu-i trecea în deşărt rugăciunea. [504] Aşijderea domnul cînd vrea să facă vreun lucru măcar cît de nimic, pînă nu-l întreba păd însul nu făcea, întru atît îl iubiia. Dar rău au fost inima lui plină di vicleşuguri şi au muncit în tot chip[ul], de au plecat spre pofta lui cea drăcească pre Bojorean[ul] şi pă Băleanul, şi să nevoia să facă venin, să-l arunce aspura capului stăpînă-său. Şi sfătuindusă ei în taină, de nu ştiia nimeni, s-au ajunsu cu Barbul sărdar, tîlharul cel mare ce era peste Olt cu catenele, avînd mijlocitori pă călugărul, fratele sărdarului Barbul, şi pă alţi boiari, ce nu s-au numit, de trimetea oameni şi scrisori la Barbul sărdariu, învăţîndu-l şi povăţuindu-l în ce chip să umble şi cum săs spoarte. Întru aceste umblete ale catanelor ce-i îndrepta povăţuitorii, au venit o seamă de catane cu un căpitan al lor, anume Mihul, spre Piteşti, dă făcea ulte rele şi afar din jafuri ce făcea, boiari numiţi au omorît, pă Şărban clucer Prisăcean, şi pe Gligore vistier Vlădescul, şi pre Preda postelnic Izvoran, şi pe alţii nenumiţi mulţi, şi gazda lor era mnăstirea Viiareş a Golescului. De acolo s-au pogorît la Goleşti; în curtea Golescului găzduia şi ieşiia de făcea toate relele întru boiari şi întru săraci. Şi dintru această pricină să poate dovedi [că] Golescul era povăţuitori lor, că la olatele lui îşi găsiia odihna şi paza lor. Însă domnul, ca un om făr’ de răutate – mai vîrtos că-l iubiia nu mai puţin decît pă copii mării-sale – şi aceatsa nu o au socotit, ci cum au auzit că sînt acele catane la Goleşti, îndată au gătit oaste amestecată: turci, tătari, rumîni şi au trimis să-i gonească de acolo, carii finnd închişi în curte, nu le putea strica nimic, nici putea să să bată cu ei. Decii tătarîi, văzînd că într-alt chip nu pot să facă, au dat casălor foc, de au arsu şi aşa, de nevoie, le-au căutat catanelor a ieşi şi dîndu război unii cu alţii, au perit multe catane, a cărora le-au adus capetele la domnu şi pe alţii i-au adus vii la Bucureşti. Puţini ce mai scăpară s-au depărtat după acele locuri. [505] Domnul dara daca au auzit că au arsu casăle Golescului, pentru ca să nu-l lasă obidit, i-au dat o mie de talere, avîndu-le n draoste mare, pe cum scrie mai sus, pentru ca să dreagă acea arsură ce să făcusă, dar dracului de i-ai da fum de tămîie, cît de multă, el rămînea în firea lui tot drac. Aşa şi Golescu, cîtă cinste, şi cîtă milă şi cîtă dragoste avea de cătră dînsul, iar el tot au rămas în vicleşug[ul] ce-l avea în inema lui şi să nevoia în tot chip[u] ca să să săvîrşească, precum mai jos să va arăta. Întru aceste întîmplări, veni şi Radul vornic den Cerneţi petrecînd pă han cu tătarii pîn’ la hotar, pre carele domnu cu cinste l-au priimit. Dar acei boiari ce începusă să facă vicleşug, adecă Golesc[ul], Bălean[ul], şi Bojoreanul, temîndu-să de Radu vornic, că fiind între dînşii va afla vicleşugurile lor ce le începusă şi va spune domnului, fiind cu dreptate mării-sale, au făcut sfat între dînşii, să îndemneze pă domnu ca să-l facă ban mare şi să-l trimiţă peste Olt, la Craiova, cu oaste ca să stea împotriva catanelor, ca să-l depărteze de lîngă domnu, şi pă dînsul, şi pe oştile ce are la Bucureşti. Şi aşa în taină au mersu de au zis că fiind om mai sprinten, mai levent, ar putea face aceatsă treabă, să izgonească catanele du peste Olt. Altul nu va putea. Domnul încă fiind făr’ de răutate, au crezut vorbele lor, că aşa va fi precum zic ei şi au chemat pe Radul vornic şi i-au zis să-l facă ban mare şi să-i dea oşti, să meargă la Craiova, împotriva catanelor. Radu vornic ca să nu iasă din cuvînt[ul] domnu-său au priimit şi acea osteneală şi făcîndu-l ban mare şi dîndu-i turci, tătari şi cîtăva slujitorime de ţară, ş-au luat zioa bună şi au purces de s-au dus, şi ajungîndu la Craiova, au trimis cărţi păla toţi boiarii, şi egumenii, şi pe căpitani şi la ceialaltă ţară, cucivnte blînde şi cu făgăduiale de milă despre domnu şi altele ca acestea. [506] Ci dar boiarii acei vicleni atuncea găsindu-şi vreme de să dusesă radul banul şi cu oştile ce fusesă la Bucureşti, îndată au scris la Barbul sărdar că iaste vremea să vie, să ia pă domnul, că oştile ce au fost s-au dus cu Radu banul, puţintete oşti ce au mai rămas, le vor chivernisi ei, de nu vor sta nimeni împotrivă, şi mergîndu scrisoarea, s-au sfătuit cu Pivodă, ce era căpitan mai mare al catanelor, şi în taină au trecut Oltul, lovindu pînă păduri, pîn pustietăţi, ca să nu-i simţă cineva şi [să] dea ştire, au venit în Bucureşti în zioa de lăsata-secului, noiembrie 14, dinsu-de dimineaţă, şi au întrat în Bucureşti, în curtea domnească, găsind porţile deschise din porunca Golescului şi toate străijile du pătitindini rădicate cu 3 zile mai nainte, şi găsind pă domnu şi pă toţi ai mării-sale atuncea din somnu deşteptaţi şi făr’ de nici o gătire, au întrat în casă şi în cămări, jăfuindu toate averile mării-sale. Acolea îndată vine şi Golescul spatar, şi Bălean[ul] loofăt, şi soţiile lor cu arme încinşi şi cu pistoalele, cu toată gătirea, ca nişte catane, carii îndată au poruncit siimenilor ce era de paza curţii să puie armele jos, să nu cumva să stea împotriva catanelor împărăteşte, că vor peri cu toţii. carii ei auzîndu din gura unor boiari ca aceştea, spatar mare, logofăt mare, au pus armele jos şi ei au făcut cum au vrut. Şi au luat pă domnu cu toată casa măii-sale, de i-au dus la Cotroceni cu pază tare, iar Golescul şi Bălean[ul] s-au dus cu Pivoda la casa Golescului, fiind şi tîlhar[ul] cel mare, Barbul srdarul, cu dînşii să [se] sfătuiască ce să mai facă. Decii încărcîndu-şi ei pîn carîte, pîn cară, ce au avut tot, că avea toate gătite mai denainte, ştiind cele ce vor să fie, s-au dus şi ei la Cotroceni după domnu. Dar ce jale mare şi ce ţipete şi ce vaiete era tîrgu de groaza catanelor ce îmbla cu săbiile scoasă şi cu puşcile slobozîndu-le, cine le ieşiia înainte, tăia, omorîia; atîta groază era, cît limbă de om nu poate povesti. Că dooă groază avea oamenii, de o parte de catane, de moarte şi de jafuri, de altă parte auzîia [507] că vor să vie tătarîi să-i robească, şi să mira ce vor să facă, încotro vor să să ducă, ca să scape de această nevoie mare şi groaznică, ce le venisă făr’ de veste. Ci-şi lua oamenii muierile şi copiii de mînă, pă alţii în braţă şi-şi lăsa ce avea în casă şi fugiia nemîncaţi, pe frig, văietîndusă ei şi ţipîndu copiii, şi neavînd alt ce face, blestema pă ceia ce au adus catanele, de s-au făcut lucru ca acesta ce s-au făcut acuma să ia pă domnul hoţeşte, să-l ducă rob şi să facă atătea jafuri şi morţi în creştini, Dumnezău să le plătească celora ce au fost pricina. Însă de la Cotrăceni, făr’ de nici o zăbavă, l-au dus pă domnu la Tîrgovişte; şi ceialaltă ţară, marii şi micii, cum putea, fugiia la munţi, lăsînd tot ce avea pîn casăle lor, că poftiia să scape numai cu capitile lor şi cu copiii, ca să nu-i robească tătarîi, că toţi aşa socotiia că după această nebunie mare ce făcură acei spurcaţi de boiari, întralt chip nu putea să fie, numai să vie tătarîi să robească ţara. Decii din Tîrgovişte iar îndată, fără de nici o zăbavă, l-au pornit pă domnu, de l-au dus în Ţara Ungurească, la Sibii, mergînd şi Barbul sărdar cu măriia-sa pînă acolo, arătîndu slujbă la ghinăral[ul] nemţilor Ştainvil, însă ghinărariului nu i-au părut bine pentru această întîmplare, pentru că au fost fără ştirea lui purcederea catanelor de la Rîmnic, de au venit să ia pă domnu, de care daca au înţeles ghinărariu c-au purces catanele la bucureşti, îndată au trimis cărţi la Pivoda să să întoarcă înapoi., dar tîlharii grăbisă de isprăvisă lucrul lor şi cărţile ghinărariului, la întoarcere, pă carle i-au întîlnit, mergîndu spre Tîrgovişte şi n-au vrut să mai spuie nimănui altuia, făr’ numai boiarilor. Nici au vrut să slobozască pă domnu, că era boiarii împotrivnici.Şi ducîndu-l la Sibii, i-au gătit ghinărariului gazdă bună şi cu toate de cele ce-i trebuiescu unui domnu. Şi daca s-au împreunat ghinărariu cu domnul, auzind din gura mării-sale cuvinte frumoase şi cu înţelpciune mare, şi văzînd că iaste domnu vrednic [508] şi de cuvînt, şi cu toate darurile împodobit, întru mare cinste şi căutate l-au avut, pîn-în cîtă vreme au şăzut acolo întru acea striinătate. Şi măcar că să părea unora a fi în robie, dar cu cinstea şi căutarea ce avea de la ghinărariul şi de la toţi mai-marii nemţeşti, erea tocma ca cîndu ar hi for slobod. Mulţi nebuni boiari de ai ţării mergea la ghinărariu de spunea minciuni, pîrînd că le-au făcut nedreptăţi în domniia mării-sale, dar nici unuia ascultare nu da, socotindu-i că sînt mincinoşi şi scornescu vorbe care n-au fost, şi cu ruşine ieşiia afară ca nişte cîini obraznici. Boiarii dar ce rămăsese la Tărgovişte cu vlădica împreună făcea sfaturi ce să facă, ci o seamă de boiari ce era mai cu minte zicea să meargă la turci să spuie întîmplarea ce s-au făcut făr’ ştirea lor şi să-şi ceară domnu de la împărăţie, ca să nu să primejduiască ţara, dar nu i-au ascultat acei spurcaţi de boiari, carii să numiia mai mari şi acrii cu vicleşug începuse şi săvîrşise acest lucru ce s-au făcut. Şi încă înţălegînd paşii după margine de acea întîmplare, au trimis cărţi la toţi boiarii şi la ţară, ca să nu să turbure, ci să meargă boiarii la dînşii să le dea domnu pe care vor pohti ei. Şi cărţile paşii i-au ajuns la Tîrgovişte, dar nicicum n-au vrut să asculte, ci au făcut sfat de nimic şi blestemăţescu, ca să să alcătuiască de tot cu nemţii, fiindu-le capetele pline de fumuri şi de dăşărtăciuni. Ci s-au ales Şărban Bojorean[u]l vornic şi Gligore Băleanu vel-logofăt, de s-au dus la Sîbii la ghinărariul Ştainvil, să ceară oşti şi [să] rînduiască gubernatori 4 boiari, să apuce ţara şi să o dezlipească de turci. Carii mergînd acolo, nici o ascultare nu le-au dat de cele ce gîndiia ei că vor isprăvi, ci încă le-au zis [că] rău au făcut de şi-au lăsat ţara pustie, şi de domnu, şi de boiari, că au trebuit să meargă la turci, la stăpînii lor, să să aşaze cu ei, ca să nu primejduiască ţara. Şi alte ca acestea zicîndu-le, s-au întorsu îndărăt, ca nişte cîini cu coadele între picioare. [509] Banul Radu încă fiind trimis la Craiova cu oşti, precum s-au scris înapoi, auzindu de luarea domnu-său, că l-au luat catanele şi-l duc în Ardeal, oştilor turceşti şi tătărăşti le-au dat veste în taină şi s-au rădicat de s-au dus în ţara lor făr’ de pagubă, apoi spuindu ostaşilor ţărîi vestea aceasta, rumînii răi fiind şi pururea vrăjmaşii boiarilor, au făcut sfat între dînşii şi l-au luat cu necinste şi cu pază foarte tare l-au dus pînă în Tîrgovişte, pînă unde l-au dat în mîinile catanelor nemţăşti şi puindu-l la arest, au şăzut acolo pînă cîndu au venit Pivoda de la Bucureşti – că să mai întorsese din rugăciunea boiarilor, ca să-şi rădice cele ce rămăsese neluate dintîi, dar atuncea catanele au găsit pîrlej de au făcut mare jaf în tîrgu. Şi găsindu Pivoda pă Radu ban la închisoare în Tîrgovişte, l-au slobozit, şi vrînd să meargă la Rîmnic, l-au luat cu dînsul. De le Rîmnic, s-au dus la Sibii, la ghinărariu, care i-au dat cărţi de odihnă, unde ar vrea să şază nimeni să nu-l bîntuiască. De la Sîbii, s-au dus la Braşov, unde era fie-său şi alţi ai casii lui şi unde era toţi nebunii boiarii ţărîi strînşi pentru frica turcilor şi a tătarîlor. Iar ceialaltă ţară să băjenisă toată în munţi. Cu patima rea şi cu lacrămile ca de foc blestema pre cei ce au fost pricina aceştii nenădăjduite primejdii. Şi într-acesta chip ce auziţi au luat sfîrşit domniia lui Nicolae-vodă. DOMNIIA MĂRII-SALE LUI IOAN-VOIEVOD, FRATE- LE MĂRII-SALE LUI NICOLAE-VODĂ, leat 7223 Mergînd veste la Poartă că au venit catanele de la nemţi în Bucureşti şi au luat pă Nicolae-vodă, au făcut împărăţiia sfat cu vezirul şi era să de aţara în pradă şi în robie, arătîndu acest feli de hainie, de au lăsat să între oastea vrăjmaşului şi să ia pre domnu din [510] scaun. Numai iarăşi au schimbat socoteala aceia şi ştiind casa lui Exaporiton că s-au arătat tot credincios împărăţii şi ştiind slujba cea cu dreptate a Nicolae-vodă, ce s-a arătat şi la Moldova, mergîndu în doo rînduri cu domnie, aşijderea şi aici în ţară cît domnisă, cît pentru căci era foarte cu dreptate împărăţii, au încăput şi la robie, au socotit să trimiţă domnu în ţară iar dintr-acea casă, adecă pă Ioan, fratele lui Nicolae-vodă, carele era atuncea mare terziman al împărăţiii şi să-i dea oaste de ajunsu, călărime, spahii, arnăuţi, şi tătari şi pedestrime, ieniceri, să-l ducă să-l aşaze în scaun şi de va veni ţara să să închine şi să arate supunere împărăţii, bine, iar de nu, atuncea să să dea voie oştilor să prade şi să robească ţara şi pîn ţară să între şi în Ardeal. Îmbrăcat-au dar cu caftan de domnie pă Ioan-vodă vezirul Halil-paşa, fiind atuncea împărăţiia în Odrii şi au purces spre ţară cu Husei-paşa, carele era şi ieniceri-aga şi seraschiiari cu 12 mii de oaste turcească şi cu 10 mii de tătari. Ieşisă atunci din surgun doamna şi ginerii lui Costandin-vodă, pre carele nevoindu-să de-i scosesă Nicolae-vodă şi au purces şi ei cu Ioan-vodă spre ţară şi au venit. Cîteva zile au şăzut în Giurgiov, trimiţănd înainte caimacami pe Donie şi scriind cărţi la toţi cu pace. După ce au mersu cu toţii în Bucureşti ş-au aşăzat pă Ioan-vodă în scaun şi au descălecat toată oastea în Bucureşti, fiind toate casăle pustii. Înţelegînd ţara cum că au trimis împărăţiia domnu pă Ioan-vodă, au început a ieşi din griji ce avea să nu vie oastea să-i prade şi să-i robească, pentru grijă şi frică fugisă toţii, unii în Ardeal, alţii pre munte cu băjăniile. Ci ieşindu-le frica aceia au început a veni cîte puţîntei la Ioan-vodă care, îndată au trimis la Poartă doi-trei dintr-acei boiari şi au scris că ţara nu s-au hainit, ci iaste supusă la toate poruncile împărăţiii. Şi mergînd la Poartă acei boiari, s-au încredinţat împărăţiia şi au trimis caftan lui Ioan-vodă. După [511] aceia făr’ de zăbavă s-au rădicat şi acel paşă cu oastea lui din Bucureşti şi au mersu la Ruşciuc. S-au rădicat şi tătarîi, care era cu un sultan şi au mersu la brăilă; numai ce au oprit Ioan-vodă un turnagiu cu puţintei ieniceri, carele şădea în curte şi ţinea cheile porţilor, şi un beilerbei cu cîţiva arnăuţi. Boiarii şi toată ţara, daca au văzut cărţile lui Ioan-vodă şi ferman împărătescu, au început a să strînge şi a veni care după unde au fost. Şi au dat Ioan-vodă toate boieriile şi cele mari şi cele mici şi s-au făcut toată podoaba curţii şi cinstea domniei şi să căuta trebile ţărîi şi poruncile împărăţiii, după obiceiu. O seamă din boiari dintre care ştiia unii şi d evenirea catanelor care au luat pă Nicolae-vodă aceia trecîndu la Ardeal şi întrîndu-le în capete fumuri şi gînduri deşarte, fiind capete: Radu Golescu, Gligore Bălean, Şărban Bojorean, au tras şi pe alţi boiari în partea lor şi –au făcut o cetişoară şi au început a să sfătui, sfaturi vrednice de rîs, adecă cum că ei să închine ţara împăratului nemţăscu şi să ceară domnu pă Iordache beizadea, fecior lui Şărban-vodă, carele să afla supt protecţia nemţilor, de cînd au murit Şărban-vodă, şi să ceară oaste nemţască să între în ţară şi să gonească pă turci şi pă Ioan-vodă din scaun, şi să cuprinză ţara şi să o stăpînească cu arme. Şi de alte socoteli a acestea deşarte şi vrednice de batjocuri gîndiia şi să sfătuia, carii au şi mersu pînă la Beci cu ută cheltuială şi au înştiinţat pă împăratul de acestea ale lor proaste socoteli, şi cu multă zăbavă le-au ieşit răspunsu de la curtea împăratului. Însă răspunsu ca acela să să poată odihni uşurarea minţilor şi să poată trăi cu nădejde şi s-au întorsu cu acel răspunsu iar în Ardeal. Ioan-vodă au domnit cu pace, şi într-acea iarnă au scos şi oieritu, şi văcăritul şi alte dăjdi în ţară şi pliniia poruncile împărăteşti, trimiţînd, şi salahori, şi cară să lucreze la Dii, şi aletele ce-i veniia de la Poartă. Într-acea vară puse gînd împăratul nemţescu să bată Beligradul şi au trimis tote oştile acolo, ca [512] la 120.000 supt comanda lui Evghenie. Gătisă şi Împărăţiia Turcească oaste şi mai multă şi au trimis împotriva nemţilor cu Halil-paşa veziriul şi cu alţi paşi şi întărisă şi cetatea Beligradului cu oaste de ajuns, cu tunuri mari şi mici multe, cu zaharele de ajuns, şi cu alte întăriri şi cu şanţuri. Oastea nemţască ajunsese mai nainte şi au tăbărît supt Beligrad, întărindu-şi tabăra împrejur, după obiceiul lor, şi şanţuri adînci, şi înălţînd pămînt care cetate cu tabii şi cu alte întărituri, şi acolo aştepta venirea oştilor tuceşti, care zăbovind au început a slăbi oastea nemţască de boală la acea închisoare i fîrşise şi iarab de aproape pentru cai şi le era foarte cu greu. După aceia au sosit şi oastea turcească şi au tăbărît şi ş-au întărit ordiia cu şanţuri bune 2 şi 2 rînduri şi cu altele precum să cade, şi aşa şădea amîndoao oştirile tăbărîte şi aştepta vreme să înceapă a să bate: că turcii înţelegîndcă nemţii au slăbit, aşteptînd atîta vrne închişi în tabără, nu să grăbiia a ieşi la cîmpu, să înceapă război, şi cetatea măcar că pusesă nemţii dintr-un ostrov al Dunării de o bătea foarte rău cu tunuri şi cu bombe, necontenit, carele îi făcea mare stricăciune, dar tot să apăra cumsăcade şi nu băga seamă. Iară nemţii văzînd că nu le merge bine cu acea aşteptare multă, au pus gîndu să nu mai aştepte, ci să cerce ei întîi norocul războiului, şi aşa într-o zi ce aflasă că lipsit multă călărime din oastea turcească, carii au ieşit să aducă iarbă pentru cai, au dat poruncă să iasă o seamă de oaste din tabără foarte de dimineaţă, cu noapte şi să dea năvală şi război asupra ordii turceşti. Turcii daca prinseră veste că vin nemţii asupra lor cu atîta îndrăzneală, s-au turburat văzînd că le lipsiia şi atît călărime carii mersesă la iarbă, iar încă şi tot au început a ieşi şi oastea lor din ordie şi a să bate cu nemţii, aşijdearea şi ienicerii din meterezuri, iar nemţii năvăliia asupra şanţurilor, să între în ordie, şi s-au făcut război tare şi înfricoşat, că Halil-paşa veziriul era om foarte viteaz şi încălecasă singur şi ieşisă la război. Şi făcea mare îndemnare oştilor, cît s-au făcut într-acea puţină vreme multă vărsare de sînge, şi au căzut mulţi dintr-amîndooă părţile, cîtăva oaste şi căpetenii. Numai turcii, văzînd pre nemţi că să înglotescu şi năvălescu aşa tare şi făr’ de frică asupra ordiilor, n-au mai putut răbda să ţie război, ci au început a fugi cu toţii, şi au rămas nemţii biruitori, lăsînd ordiia aşa cu tot cum era şi au stăpînit nemţii ordiia. Iară paşa carele era în Beligrad, măcar că văzuse pe turci că au fugit biruiţi, iar tot ar fi mai apărat cetatea, numai s-au întîmplat din bombele ce arunca nemţii şi s-au aprins ierbăriia cetăţii, care au omorît mii de oameni, şi au răsipit multe case, şi au făcut mare răotate. Şi văzînd că vn în cetate necontenit, ziua şi noaptea, bombele ca o ploaie, n-au mai putut răbda, ci toţi turcuu dintr-îndsa cu toată averea lor. De acolo, toată oastea turcească s-au tras la Niş şi împărăţiia au mazîlit pe Halil-paşa veziriul şi au pus vezir pe Ahmet-paşa, iar Halil-paşa temîdu-se să nu-i taie împărăţiia capul, cînd au trimis împăratul la dînsul, el ş-au schimbat hainele şi s-au ascuns, care nu s-au ştiut încotro s-au dus şi ce s-au făcut. Întorcîndu-se oastea turcească de la Beligrad, cîţiva sultani cu tătarîi au întrat în ţară peste Olt şi au făcut multă pradă şi robie, carii trecînd şi Oltul dincoace, tot nu s-au lăsat, ci lua robi du pin sate, dup-unde trecea. ci viind această veste la Ioan-vodă, au încălecat calul lui şi cu un paşă ce era în Bucureşti atunci şi au mers de au ţinut calea tătarilor la Cornăţel, al podul de piatră, şi au scos vreo 1.700 de suflete din mîinile şi din robia lor. Împărăţiia văzînd că într-acei 2 ani nu i-a slujit norocul cu războaiele ce au făcut cu nemţii, ci osebit de multă cheltuială ce au făcut cu gătirea acelor oşti [514] au pierdut şi 2 cetăţi, aşi atîta loc, şi văzînd că turcii nu vor să stea la război să se bată, ci fug îndată, au socotit mai bine să facă pace cu nemţii. Şi aşa alergînd această socoteală cu sfat au pus pe solul englezescu şi pe solul Fiiamengului la mijloc c să stea să facă pace. Atuncea au venit şi la Ioan-vodă poruncă de la împărăţie ca să meargă la Odrii pentru pricina păcii, carele au şi purces din Bucureşti, noiembrie 5, luîndu cu sine şi cîţiva boiari, din cei mari. Şi mergînd la Odrii au şăzut, şi iar s-au întorsuu spre aţară, că să mutasă şi începerea păcii, ca să fie primăvara, de vreme ce se apropiiasă atuncea şi iarna. Domnit-au şi acea iarnă Ioan-vodă cu pace şi au scos iar şi văcăritul şi alte dăjdii în ţară şi purta de grijă de poruncile împărăteşti. Iar primvăara, în luna lui februarie, s-au aprinsu întîi mănăstirea Cotrocenii, şi au arsu tot învălişul şi al caselor, şi al chiliilor. După aceia, şi în Bucureşti, dintr-o casă mică şi proastă ce s-au aprinsu, atîta s-au aţîţat foc mare, cît mergînd asupra curţii domneşti, au arsu toate casăle, sscăpîndu numai cele boltite. Şi trecînd foc peste curte, au mersu pînă la margine, arzînd şi tîrgul, şi mănăstiri, şi case boiereşti, şi tot ce era înainte. În luna lui martie, iar au venit poruncă lui Ioan-vodă să meargă la Pojoroviţi, unde era să se adune toţi solii cari merseră de la turci, şi carii venisă de la nemţi, şi mediiatorii, solu englizesc şi solu Fiemengului şi solul veneţiianilor, că vrea şi ei să să împace cu turcii, aflîndu acel prilej şi acea adunare a solilor. Viind ceastă poruncă lui Ioan-vodă, au lăsat caimcamii în Bucureşti şi au purces cu curtea lui şi cu o seamă din slujitori, şi au mersu la Pojoroveţi şi au ajunsu acolo în 25 aprilie. Adunarea solilor acea dintîi la Pojoroveţi s-au făcut la 27 [mai] şi îndată s-au dat cuvînt de arme[s]teţie adecă să puie oşitle armele jos de amîndooă părţile şi să stea pînă să va alege de pace. După aceia au început a tractelui de ale păcii. [515] Temeiul cel dintîi al păcii era ca cine ce au dobîndit să ţie unii altora, ci [să nu întoarcă unii altora] nimic. Acest pont au stătut de paguba [şi] ţărîi noastre, că fiind ţara du păste Olt cuprinsă, au rămas supt stăpînirea nemţilor, şi nu s-au putut scoate, şi aceasta iar pricina acelor boiari, carii au rămas la nemţi, că şi după ce au luat nemţii Beligradul au mai mersu la Beci şi închina toată ţara împăratului nemţăscu şi cerea să le fie domnu feciorul lui Şărban-vodă, ci iar li s-au răspunsu că numai ţara du peste Olt va săsă oprească, fiind cuprinsă de atîta vreme, măcar că şi acea coprindere s-au făcut cu multă pagubă şi stricăciune acei ţări, că vrînd un Rîgeş-paşa să între în Ardeal pîn ţara du peste olt, au arsu multe mănăstiri şi case, şi au robit suflete. Într-această vară, era în ţară mare ecetă, şi nu să făcusă pîine mai nimic, ci ea mare foamete, cît mulţi oameni muriia de foame, nu numai la ţară, ci şi în Bucureşti, în toate dimineţile să găsiia pă uliţă oameni morţi de foame. Ci cu toate acestea iarăşi salahori şi cară s-au trimis la Odrii şi s-au scos iarăşi văcăritul, şi alte dăjdii. Într-aceia vreme, au scos împărăţiia pă Ahmet-paşa vezirul şi au us veziriul pă Ibraim-paşa, pre carele l-au făcut şi ginere împăratul, dîndu-i pă sultana, care era logodită cu Gin Ali-paşa. Solii au avut împreunări între dînşii de opt ori, şi a opta oară s-au săvîrşit pacea între turci şi între nemţi, şi între veneţiiani, ca să fie pace între dînşii. După aceia, s-au mai făcut un tractat cu alte 20 de poturi, şi acelea coprindea mai mult stătătoare pînă la 24 de ani, şi s-au făct capete din ponturi 20 carele cuprindea mai mult. [516] Pentru hotarăle şi pentru aşăzarea marginilor, ca să ţie şi să stăpînească fiştecine cît au luat şi cît au dobîndit, ca să fie volnici nemţii a să neguţători în Ţara Turcească cu pace, şi pre mare şi pre uscat, sşăjderea şi turcii, şi altele ca acestea. La această adunare, solii turceşti, cu porunca împăratului, carele mersese în doo rînduri, au cerut şi pă Nicoale-vodă, carele era la carolina, şi s-au hotărît ca să-l slobozească şi să-l trimiţă cu cinstea pîn’ la [hotarul] ţărîi, precum s-au şi făcut. După ce s-au săvîrşit pacea s-au întorsu solii feiştecarele pă la locurile, au venit şi Ioan-vodă în ţară şi îneţelegînd că soseşte Nicolae-vodă la hotar[ul] ţărîi, au trimis înainte pînă la hotar boiari şi slujitori şi altele ce trebuia, şi l-au adus cu mare cinste î Bucureşti, ieşindu-i înainte şi Ion-vodă, şi au şăzut cîteva zile, de s-au odihnit. După aceea au purces Nicolae-vodă să meargă pînă la Odrii, că acolo era împărţiia, şi iarăşi Ioan-vodă au rînduit toate sonacele, şi boiari, slujitori, şi l-au petrecut pînă la Dunăre cu cinste, în luna lui septembrie. După aceia au domnit Ion-vodă şi acea iarnă, şi au mai sos un văcărit, iar în luna lui februrie l-au ajjnsu o boală grea, lîngoare, şi zăcînd […] zile s-au săvîrşit, şi s-au îngropat cu mare cinste, în mănăstirea Sfîtu Gheorghie, în Bucureşti, fiind de vîrstă de ani … DOMNIIA A DOAOĂ A MĂRII-SALE LUI NICOLAE- VOIEVOD, leat 7227 După ce au murit Ioan-vodă, veste s-au dus şi la împărăţie; deci fiind Nicolae-vodă la Ţarigrad, de curînd venit de la robiia nemţilor, însuşi împăratul şi vezirul, ştiind că pentru dreapta slujbă c au făcut împărăţiii sale i s-au jăfuit şi toate averile, şi [517] cîştigurile ce au avut cîştigate din milele împărăteşti, de catene şi de oamenii cei răi, şi l-au şi robit în 2 ani, şăzîndu la nemţi, au binevrut împăratul ca să-l miluiască, şi i-au dat domniia Ţărîi Rumîneşti să fie domnu, de vreme ce fratele mării-sale Ioan-vodă să pristăvisă. După ce dar au îmbrăcat caftan de domnie, au scris cărţi în ţară, rînduindu caimacami ca să poarte grijă de trebile ţărîi, scriindu-le cu blîndeţe şi cu bune făgăduiale, că vor avea milă şi cinstea. Aşijderea au scris şi la altă boierime a ţărîi, ca toţi să se bucure de venirea mării-sale, că tuturor va fi cu bine, şi cu milă, şi cu cinste, fieştecăruia după cum să cuvine. Scris-au cărţi şi la toată ţara să aibă bucurie, că le va fi şi lor cu milă şi cu bună chiverniseală, şi tuturor au scris de obşte, de s-ar fi greşit cineva, ori de boiari, ori din slujitori, ori din alte orînduiale de oameni, să fie amestecat cu catanele în vorbe şi în fapte, de au adus primejdie mării-sale, nici unii nici o frică să n-aibă ci să fie toţi iertaţi şi odihiniţi pîn casele lor, făgăduindu-le şi cu jurămînt că nu vor avea nici o nevoie. Şi încă fiind şi patriarhul ierusalimlean Hrisant acolo la Ţarigrad, carele şi cu măriia-sa vodă au venit în ţară, au scris cărţi la toţi şi sfinţiia-sa cu mari făgăduiale şi ca să nu aibă nimeni nici o grijă de lucrurile cele trecute, că toate acelea s-au pus jos şi s-au călcat. Viind dar cărţile mării-sale şi ale patriiarhul trimise pe omul mării-sale, Iorga slugiar, n-au găsit pă boiari la Bucureşti, fiind răsipiţi încoace-încolo, pentru nişte fumuri ale dăşărtăciunii ce le întrase în cap, de umbla ca neşte oameni rătăciţi şi posomorîţi de vin. Însă auzindu toţi că au venit boiariul mării-sale, lui Nicoale-vodă [şi au adus veste că împăatul au miluit] cu domnia ţării [pe măriia-sa], îndată le-au ieşit fumurile cele deşarte din cap şi s-au trezvit,şi toţi [518] cu o inemă s-au strînsu la Bucureşti şi au dat laudă lui Dumnezeu că le vine domnu bun şi milostiv. Iară cîţiva din boiari neîncredinţîndu-să făgăduialelor au fugit peste Olt şi în Moldova, carii n-au zăbovit după ce au venit măriia-sa vodă în scaun, i venit şi aceia supt protecţiia mării-sale, priimindu-i cu dragoste. Ci dar să venim la prochimen. Daca au auzit boierimea că vine măriia-sa domnu, cei mai mulţi n-au mai aşteptat venirea mării-sale aici în ţară, ca să aibă împreunare cu alţii, ci s-au dus o seamaă de boiari tocma la Ţarigrad, de s-au împreunat încă nepurces măriia-sa de acolo. Alţii îl întîmpinapă cale după nepurcedere. Să zic la toate conacele nu lipsiia ca să nu să afle boiari să să întîlnească cu măriia-sa, unii de multă dragoste ce avea cătră măriia-sa, alţii poftind milă cinste, alţii într-alt chip, precum lumea va şi pofteteşte. Şi aşa au fost pînă au venit domnul la Dunăre. Acolea i-au ieşit boiarii caimacami şi slujitorimea, şi jupînese multe au ieşit înainte de vreme ce veniia şi doamna mării-sale, carii întîlnindu-să boiarii cu domnul, jupînesele cu doamna, cu mare cinste şi cu mare dragoste i-au priimit, avînd bucurie toţi.. deci au purces cu toţii spre Bucureşti şi cu pompă frumoasă au întrat în Bucureşti în scaunul domniei, cum să cade, dîndu cu tunurile, şi cu alte ţărmonii făcîndu-să, au şăzut în scaun, iar doamna cu jupînesele a trecut la Cotrăceni, pentru frica ciumii, ce să izvodisă în Bucureşti. Domnul dar cîtăva vreme şăzînd în Bucureşti, cu frică de boala aceia, ş-au aşăat boieriile,dîndu fieştecăruia precum s-au căzut; decii au ieşit cu toţii la Cotrăceni devreme că boala ciumii să înmulţisă şi în Bucureşti, şi în toată ţara. Numai de aceste 2 lucruri rele să întristasă domnul, adecă pentru ciumă şi [pentru] foamete, ce era începută din zilele mării-sale Ioan-vodă. Ci măriia-sa [519] domnul, cu înţelepciunea mării-sale şi cu îndemnarea ce au avut de la Dumnezeu, şi acestea le-au potolit, că pentru foamete au trimis de au luat făină de la turci, că la dînşii se afla multă, şi pă unde auziia pîn ţară că iaste lipsă multă şi pier oamenii de foame, le trimetea, ca să aibă de mîncat, să nu piară, măcar că mulţi oameni din ţară s-au dus în Ţara Turcească, cît s-au putut, măriia-sa i-au ajutat pînă ce au ajunsu oamenii la secera de grîu. Decii ce ce hălăduisă pînă la acea vreme au început a să buvura şi a lăuda pă Dumnezeu. Şi pentru boala ciumii încă au făcut domnul o bunătate, că văzînd că s-u întins boala în toată ţara de mor mulţime de oameni făr’ de număr, au trimis la Sfetagora, de au adus nişte moaşte a unor sfinţi, care au auzit că sînt foarte folositoare la aeastă boală, care aducîndu-le şi, făcîndu cu dînsele osfeştanie, boală ciumii şi s-au bucurat, mulţumind lui Dumnezeu. Într-acest an al domnii-sale dintîi au venit poruncă de la împărăţie la paşa de la Necopoe, să meargă peste Olt în sus pînă la Cîineni, să aşază hotarăle Oltului cu nemţii, ca să nu fie vreo gîlceavă între ţara ce o stăpînesc turcii dincoace de Olt şi între ţara du peste Olt e o ţin nemţii, de vreme că din păcatele noastre sau din judecăţile lui Dumnezeu, care însuşi le ştie, o au dejghinat şi o [au] închinat nemţilor acea parte du peste Olt, răi vrajmaşii patrii lor, boiarii aceia, carii s-au numit mai îndărăt, făcătorii de rău, Dumnezeu să-i judece după faptele lor. Însă paşa dîndu veste colonelului mai-marele nemţilor, ce era la Craiovaa, avînd şi el poruncă de la stăpînii lor ca să meargă la această hotărîre, au venit, şi împreună cu paşa au purces pe Olt în sus, paşa pă dincoace de Olt, şi colonelul pă dincolo de Olt. Domnul dar încă au trimis boiari di[spre] partea mării-sale, de au făcut conace paşei să să afle la hotar[ul] *[520] acela. Şi avînd domnul pe paşa foarte bun priiaten, au scris şi s-au rugat ca să nu [se] facă supărare săracilor despre oamenii paşăi; aşa au făcut, că au dat paşa poruncă tare ala toţi oamenii lui, ca să nu facă vreo supărare cuiva, afară din cele ce le iaste orînduiala de la conac, că le va face mare pedeapsă. Şi au umblat cu mare blîndeţe, şi în ducătoare şi în viitoare, de n-au avut nimeni nici o pagubă, şi hotarăle precum s-au aşăzat înscris s-au dat domnului, ca să ştie şi să săpăzească, aşa precum s-au scris şi s-au hotărît. Iară într-acest an boiarii du peste Olt, turburătorii şi stricătorii ţărîi, avînd trimişi dintre ei pă Radu spătarul Golescul şi pă Ilie vistierul Şitrbei la curtea chesariului, au venit de acolo, aducînd dicret după pofta lor, dupre cum zicea ei, la Ştainivil ghinărariu, dicretu şi lor nu le-au dat nici un răspuns, şi aşa s-au dus ruşinaţi de la dînsul şi aşteptînd din zi în zi să vie ghinărariu să citească dicretu şi să aibă vreun răspunsu, iată şi Ştainvil ghinărar vine, şi necitindu încă dicretu, au rînduit pă Gheorghie beizadea să să chiiame ban Craiovei, iar nu domnu sau gubernator, din cal l-au făcut măgari şi au rînduit şi 4 consiliiari din boiarii cei mai de jos, să fie lîngă ban Gheorghie, iar cei ce avea nădejde să fie ei mai mari i-au lăsat îndeşărt, de s-au ruşinat ca nişte oameni proşti, că au cercat cămila să-şi puie cercei la ureichi apoi şi ureichile le-au tăiat. Acest feli de bne ş-au dobîndit cu mintea lor de la nemţi. Iar aici, într-această ţară, încetîndu şi boala ciumii, de nu să mai auziia nicăiri să moară oameni de ciumă şi lipsindu şi foametea, de vreme ce au dat Dumnezeu prin norocul domnului de s-au făcut grîu mult şi mălai mult, de era bilug în toate, au venit despre toamnă domnul şi boiarii şi cu toată slujitorimea [în Bucureşti], pă la casăle lor, de să odihniia. [521] Lîngă alte bunătăţi ce făcea domnul cu ţara, să le scriem cîte una, una nu putem, fiind multe, au făcut 2 bunătăţi mari pămîntului acestuia, care sînt vrednice de a să scrie, ca să ştie cei din urma noastră cîtă nevoinţă au făcut acest domnu, de au mîntuit ţara de aceste răutăţi ce venisă asupra ţărîi. Întîi aceasta, că turcii brăileni şi dîrstoreni trecusă hotarăle ţărîi, care le ţinea ţara de la început, şi să tindea hotarăle ţărîi, care le ţinea ţara de la început, şi să tindea brăilenii pînă la oraş[ul] Flocii pă baltă în sus, şi despre Rîmnic şi Buzău, să întindea pînă în apa Buzăului, de stăpîniia pămîntul şi satele, şi pusesă subaşi pîn sate şi scauni pă baltă, de lua vamă din toate cele ce ieşîia din bălţi şi lua dijmă după moşîile ţărîi. Aşijderea, dîrstorenii s-au tinsu de au luat toate bălţile de la oraş în sus pînă la Greaca, şi între bălţi pă unde iaste uscat făcusă tot sate turceşti cu subaşi, şi nu avea putere ai noştri să-şi stpînească moşiile, nici domnul să-şi ia vămile, că să făcusă un lucru foarte rău, carele să începusă din zilele lui Ioan-vodă. Şi au nevoit Ioan-vodă ca să isprăvească acest lucru despre împărăţie, ca să gonească subaşii şi să spargă satele du prin bălţi şi să rămîie hotarăle iar cum au fost din veac, dar n-au putut. Iară domnul Nicolae-vodă, viind domnu în urma frăţine-său, avînd şi redinţă, şi voie vegheată la turci şi puindu nevoinţă cu toată inema, măcar că şi cu cheltuială, ca la turci, au isprăvit precum i-au fost pofta inimii, că au adus poruncă tare de la împărăţie la brăileni, la dîrstoreni, la nazîri, ca să-şi rădice stăpînirea după pămîntul Ţărîii Rumîneşti, şi să-şi ţie numai pînă în hotarăle cele bătrîne, ce au ţinut cei de demult. Care poruncă venindu-le, într-alt chip n-au mai putu face, ci au lăsat pămînturile ţărîi şi au ţinut după cum au ţinut cei mai denainte, şi au rămas ţara odihnită de aceasta. Al doilea lucru bun, care au făcut acest domnu ţărîi aceştiia, iaste acesta, că precum aţi auzit că ams cris înapoi, Costandin-vodă Brîncovean[ul] pentru binele său au adaos haraciul cu 240 de pungi, îngreuindu [522] ţara cu atîţia bani, carele după ce au venit de la Odrii, atuncea cînd au adaos haraciul şi trecînd cîtăva vreme, poate-fi că-şi va fi venit în fire mai deşteptată, de şi-au cunoscut păcatul ce au făcut, de cae îndemnîndu-să, el însuşi au muncit, au nevoit în tot chip[ul] să-l rădice, făgăduindu să dea bani mulţi , dar nicidecum n-au putut, făr’ decît d-abiia cu un prelej ca acela au rădicat 60 de pungi şi rămăsesă 180, care după mazîiliia lui Costandin-vodă, puindu-să Ştefan Cantacuzino domnu, văru-său, şi vrînd împărăţiia să-i ia şi satele, şi viile, ţiganii şi altele ce era ale lui Costandin-vodă, au socotit Ştefan-vodă că ai bine iaste să adaugă cele 60 de pungi la haraci, ce la mai scăzusă Costandin-vodă din cele 240 de pungi, să le facă iar 240, cum le făcusă Costandin-vodă, şi satele, viil, ţiganii şi altele, ce maia vea aici în ţară, să fie pă seama ţărîi, ca să se dea veniturile acelora în haraci să fie ajutori cît s-ar putea la acea răutate ce au făcut Costandin-vodă şi aşa au făcut după cum au săcotit, că au adaos acele 60 de pungi şi au rămas toată moştenirea lui Costandin-vodă să fie în seama ţărîi. Însă [să] venim iar la cuvîntul nostru cel dintîi mai de sus, că au nevoit Costandin-vodă cu multă osărdie ca să-l rădice tot adausul, car n-au putut, iar măriia-sa Nioale-vodă cu multă îneţelepciune ce avea de la Dumnezeu, şi cu credinţă ce avea despre împărăţie, şi cu dragoste ce-la vea mai marii Porţii, au silit, au nevoit în tot chip[ul] şi l-au rădicat acel adaos al haraciului, de s-au mai uşurat ţara de greul haraciurilor. Ca aceste bunătătţi şi mai amri, afară dintr-altele multe, ce nu s-au scris, făcînd măriia-sa într-un an şi jumătate al domnii mării-sale şi viind şi noi cu sfîrşitu pînă aici. Iar cu inimă curată, şi cu suflet dept rugăm pre puternic Dumnezeu ca s-ăi dăruiască mării-sale sănătate întreagă, pînă la adînci bătrîneţe împreună cu prealuminată casa mării-sale, ca să stăpănească *[523] ţara aceasta cu milă şi cu dreptate, şi cu multe faceri de bine, ca să să laude numele mării-sale întru mulţi veci. Amin. Prin mijlocul acestor vremi, au venit veste du peste Olt că Barbul sărdar, începător turburărilor şi al stricăciunii ţărîi şi cap hoţilor şi al tîlharilor, au crepat şi s-au dus dracului, iar cu moarte rea şi groaznică, precum de la cei ce au fost faţă acolo am auzit, încă în 10 zile ce au bolit s-au umflat şi au negrit tot trupu, şi încă viu fiind ochii amîndoi i-au srit din cap aiar după ce au murit, şi au trecut 3 zile, au fost ieşit viermi don mormînt şi putoare mare, cît s-au umplut beserica, care minune s-au auzit pătutindenea şi au trimis boiarii cei de la Craiova, de le-au adus viermi, pentru credinţa, de au văzut. Cu aceasta o au arătat Dumnezău, dreptul judecători tututor oamenilor, viermi neadormiţi făcînd şi alte multe rele fapte, că ă stăpînă-său Nicolae- vodă l-au viclenit şi l-au robit împreună cu catanele. Ţara încă s-au robit peste Olt şi dincoace de Olt, încă mai mult decît 78.000 de suflete. Mănăstirile cele du păste Olt s-au arsu cele mai multe, şi case boiereşti şia le săracior s-au pustiit. Şi ca acestea multe rele s-au făcut, din răutatea lui şi a soţiilor lui. Şi cînd îl rădica să-l ducă să-l îngroape, ţara era multă, fiind strînsă acolo. Blestema toţi şi zicea: –Du-te ă dai seama înaintea lui Dumnezeu de cele ce ne-ai făcut şi credem că adevărat că nu va scăpa nici el, nici soţiile lui din urgiia lui Dumnezeu. După ce au trecut un an după moartea sărdarului Barbul şi de Ştainvil ghinărar au venit veste că au murit în Ardeal. Şi cu moarte groaznică au dat sfîrşitu şi el, şi în loc[ul] lui au venit ghinăral Firmon. După aceia, nu după multă vreme, au făcut împăratu, sultan Ahmet, nuntă, adecă sunet dugun, fie-său fiind de vîrstă ca [21] de ani, la care nuntă au venit de la Persiia, de la Africa şi du printr-alte părţi, fiind şi solii [524] cei şăzători după la împăraţi şi crai, de au privit la jocuri, zicături, pompe şi alte veselii ce s-au făut. Măriia-[sa] vodă în[că] ştiind că va să să facă frumoasă, nuntă, au gătit daruri de la măriia-sa frumoasă, pentru cinstea mării-sale, şi au trimis la împărăţie, şi foarte bine le-au părut, cît şi scrisoare de mulţumită i-au venit. Într-această vreme au trecut prin ţară Ipsir-paşa rădicîndu-se cu poruncă împărătească de la Bender. Şi au mersu la Dii, şi, viind ştire domnului că vine , au trimis la căpitanul de la Focşani, de i-au ieşit înainte cu sluitori şi i-au făcut conace. Şi de acolo purcezînd şi viind tot cu conace şi i-au ieşit domnul înainte peste Colintina, cu toată boierimea şi slujitorimea, de i-au făcut cinste mare. Şi au venit pîn Bucureşti, de au ams o noapte, şi văzînd cinstea ce i-au fcut domnul, a doo zi, cînd au vrut să purcează, au mulţumit domnului de cinstea ce i-au făcut, îmbrăcînd pe măriia-sa şicu contoş cu samur oarte frumos. Şi purcezînd iar cu boiarii, cu slujitorii, din Bucureşto, la-u petrecut domnul pînă în deal între vii şi de acolo, luîndu-şi zioa bună, domnul s-au întorsu îndărăt la scaun şi paşa s-au dus la Dii. Decii trecînd cîtăva vreme, au venit veste că au murit Firmon ghinărariru Ardealului, care fusese la pace, cînd s-au făcut la Pojoroviţi şi în locul lui au pus ghinăral pă Copic Senghen. Acestea dar trecînd, iind şi primăvara, şi avînd domnul fiică a mării-sale dă vîrstă ca dă 13 ani şi conoscînd pă Ianache cămăraş mării-sale o cuminte, şi d etreabă şi învăţat, au măritat pă fiica mării-sale după dînsul, făcîndu nuntă mare şi minunată. Au venit sol de la Mihai-vodă, domnul Moldovei, Donici, vornicu[ul] cel mare şi au adus daruri de au dăruit la masă. Făcutu-s-au jocuri la această nuntă, care nu s-au făcut altădată, hore de boiari şi de coconi, hore de [525] jupînese şi de cocoane, tot împodobite, în mijloc[ul] curţii domneşti, de care podoabe să mira şi sol[ul]. Dar jocuri celelalte ce s-au făcut, că au trimis domnul în Ţarigrad de au adus jucători şi zicători, şi au făcut feli de feli de jocuri şi pe pămănt, şi pă funii, mese mari în opt zile, tot cu zicături şi cu tunuri. Şi era cu adevărat, într-acele 8 zile în gurile tuturor:Să trăiască tinerii fii mării-sale. Şi de veselie ce era, cu toţii s-au sculat, toţi boiarii de au jucat împreună cu sol[ul] înaintea domnului. Decii, după ce s-au isprăvit nunta, au îmbrăcat domnul pă sol cu contoş cu samur, şi altor boiari al doilea ce venisă cu sol[u]l le-au dăruit postavuri, atlazuri şi bani, şi aşa s-au întors la Moldova. Domnul dar după aceasta fiind vesel, şi toţi boiarii făcea preumblări şi să ospăta pă la Văcăreşti, pă la Cotroceni, şi pă la Fundeni, cu totţi boiarii, şi era de sus pînă jos o veselie şi o bucurie. Dar după veselie, zice vechea parimie, vine şi întristare, că nu zăbovi mult [şi] s-au războlit fiul mării-sale, Scarlat beizadea, ş-au dat obştească datorie, care au dat mare întristare şi domnului, şi boiarilor, şi a toată obştea, una că era tînăr, ca de ani 21, şi era şi logodit cu fata lui Mihai-vodă, domnul Moldovii, a doo, că era om foarte cu minte şi învăţat. Limbi ştia multe: turceşte, elinete, letinete, frînceşte şi toate cu cărţile lor, care cu adevărat putem să zicem că era . Pentru aceia, cum am zis, au adus mare întristare moartea mării-sale tuturor, dar de vreme că zice cuvîntul acela că veseliia duce şi întristare, cu asemănare iaste şi că după întristare vine veselie, că înţelegînd puternica împărăţie că domnul slujaşte cu drepate şi chivernişseşte ţara bine, mai vîrtos mergînd veste că să află şi ţara în stare buă decît alte dăţi, au trimis mării-sale mucarer, adecă caftan împărătescu, de înnoirea domniei de al treilea an, şi au trimis. [526] şi heşerif întru care scriia că cunoscîndu împăratul draptă slujbă a mării-sale, şi înţelegînd că chiverniseşte raiaoa foarte bine, îi înnoiaşte domniia şi o dăruiaşte pînă în sfîrşitul vieţii mării-sale. Decii măriia-sa, viind veste de la capichehaiale că vine acest mucarer mare u trimis boiari şi slujitori înaintea caftanului, de au venit pînă în Bucureşti. Iar şi măriia-sa cu toţi boiarii au ieşit întru întîmpinare şi l-au priimit cu mare cinste. Şi întrîndu în casă, s-au citit şi hatişeriful şi l-au îmbrăcat cu caftan, dîndu cu tunurile, şi cu puşcile şi alte zicături, după obicei. După aceia, au sărutat toţi mîna mării-sale de domnie noaoă şi vecinică. Întru aceste vremi, la Persiia s-au făcut mari turburri că un turcu, anume Miruveiest Mahmut-han, care stăpîniia o parte din Persiia, s-au sculat cu oşti asupra şahului, adecă [a] împăratului Persiei, ca să ia împărăţiia, să o aibă el, care s-au şi întîmplat. [iar împăratul], adecă şahul, auizndu acea veste, au rădicat şi el oşti foarte multe şi mergea asupra lui Mahmut-han. Auzind că-i vine oşti asupră-i mari şi grele, au socotit că nu va putea el sta împotrivă cu oştile lui la atîta mulţime. Dar ce face [şi] să vedeţi lucru de mirare. Pune şi face o carte despre partea boiarilor şahuli şi scriia la el că avea 12 boiari chivernisitori ţării şi oştilor, zicînd că s-au sculat măriia-sa asupra şahului şi foarte s-au bucurat cu toţii, ci numai să grăbească să vie şi ei îl vor da în mînă, că iaste un om netrebnic şi de nimic. Şi iscăleşte pe toţi, punidu-le şi peceţile, că le avea mai dinainte gătite, că se vedea că iaste un foarte cu minte mare, ş-au pus cartea aceia într-alte scrisori şi tefter[uri] ce avea, şi încărcă o cămilă cu dînsele şi învăţă pă cei ce păziia cămila cînd să vor apropiia oştile, şi vor începe a să lovi, ei să să facă a scăpa cămila spre oştile şahului, ca să o prinză oastea persinească. Şi aşa au făcut. Şi îndată ce o au slobozit asupra oştirii, poate-fi şi noroc[ul] slujindu-i, au întrat în oastea şahului cămila. [527] Ostaşii îndată o au prinsu, şi au dus-o la şahul. După ce o au dus, şah[u]l au pus să o aute, să vază ce va găsi acolo în povara ce purta, şicăutîndu toate de rînd, au dat şi peste carea aceia, care văzînduo îndată necercat, nedovedit, ca un om crud ce au fost, au pus de au tăiat capitile a cîte 12 , care lucru văzînd oştile că au perit cei ce purta şi chivernisiia, au început a da îndărăt. Mahmut-han, văzînz că să trag oştile îndărăt, au priceput că s-au fcut treaba, şi îndată au dat inimă oştilor lui, şi au început a-i goni, ş-a-i tăia. Văzîndu dar şahul că oştile lui nu stau de război, au luat vro şapte sute de oameni cu dînsul, ş-au fugit la o cetate. Mahmet-han bătîndu război desăvîrşit, şi văzînd că lipseşte şahul, au cercat ş-au văzut că au fugit la acea cetate, şi mergîndu acolo, au luat cetatea, şi pă el prinzîndu-l i-au scos oichii de viiu, şi el au rămas în Persiia. Carii văzîndu că au dobîndit ce au poftit, i-au tipărit bani întru care scriia: “Cu ajutor[ul] lui Dumnezău ajungînd la scopos care am poftit, am tipărit în aur numele lui Mahmut”. Şi şahului celui orbit, şi lipsit de împărăţie, i-au rămas un feciro, dar ce să va alege de el, nu să ştie. Ţaiul Mosuclui încă auzind de persi că s-au turburat între dînşii, rădicînd Miruviist război asupra şahului, cum am zis mai sus, au gătit oşti multe şi el, şi s-au dus asupra persilor, unde să hotărăscu lao parte de Persiia ce o stăpîniia. Şăhdahud-han Dăgăstanleas, care tîlcuindu-să să zice lăcuitoriu în munţi, şi bătîndu-să ei cu război cînd o parte, cînd alta biruia, însă întru acea nevoinţă ce au făcut ţariul, au luat 2 cetăţi mari vestite, una să numeşte Terhi, alta Dervent; acest Dervet să zice elineşte Alixăndriia, cetate a lui Alixandru cel Mare, iar turceşte îi zic Demircapi, şi au lăsat ţariu oşti într-aceste cetăţi ce au luat, şi el s-au întorsu la scaun[ul] lui la Petroburg. Întru aceste vremi aici în ţară din toată boierimea ce era toţi odihniţi, s-au sculat un boiari anume Barbbul *[528] Merişan, pitari mare, ş-au fugit la nemţi peste Olt, neavînd nici o nevoie de domnu, ci încă cinste, boiar mare, şi miluit ca şi alţii, şi mai bogat decît alţi boiari, numai de răutatea inimii lui. Deci domnul, pînă a să dovedi unde să află, au scris la paşii după margine, şi la Poartă, şi du pătutindenea i-au venit fermanuri ca unde îl vor găsi în ţara împăratului să-l prinză şi să-l aducă la măriia-sa, iar după ce s-au aflat xă iaste peste Olt, la Craiova, au scris măriia-sa la ghinărariu, şi la colonel, şi l-au băgat la închisoare grea, că acest feli dobîndesc cei nemulţumiţi, de cinstea şi de mila stăpînului domnului ţărîi, şi umblă gonindu vînturi ca acestea, ci ş-au lăsat tot binele, şi toată casa, şi copiii şi s-au dus să tragă închisoarea nemţilor. şi ticăitul pitariu Barbul Merişan dooă pricini l-au adus pă dînsul la această nevoie, una bogăţiia, alta fumurile dăsărtăciunii cari-i întrasă în cap, precum odinioară fumuri şi dăşărtăciuni întrase şi în capetile unchiu-său Staico paharnicul Merişan, care umblînd după acea dăşărtăciune acel sfîrşit au dat, că aducîndu-l Costandin-vodă de la Ţarigrad în obezi şi în cătuşi, l-au spînzurat în Tărgul-de-Afară. Şi acest nepot al lui, Barbul pitari, mi să pare că iasr acel sfîrşit va da, ca unchiu-său Staico paharnicul. Era aici în ţară pă acele vremi un vistier mare, anume Gligorie Halepliu, pre carele Ion-vodă, fratele măriei-sale lui Nicolae-vodă, l-au rădicat la această boieri mare şi de cinste, şi fiin Iaon-vodă tînăr şi nepedepsit ntru obiceiuri şi alte orănduiale ae ţărîi, multe mîncături şi jafuri au făcut, neştiind domnul să-i ia seama. Şi cu aceatsa au trecut aceaste vremi pînă ce au murit Ioan-vodă. Decii în urma mării-sale, viind de la Poartă, fratele mării-sale, Nicolae-vodă, iar Gligorie vistierul acesta au fugit peste Olt la nemţi de frica faptelor lui ce făcusă; măriia-sa Nicolae-vodă i-au scris nici o nevoie nu va avea ş-au venit. Şi măcar că ştiia domnu toate faptele lui cele rele, şi [529] mîncăturile de la Ioan-vodă, dar toate acelea călcîndu-le, l-au cinstit cu boieria aceia ce au avut vistier mare, şi au fost cu acea boierie pînă la al patrălea an al domnii mării-sale, în cinste şi întru tot binele de cît alţii mai mult, dar pă cum lupul, cum să zice, să-şi lepede părul, iar năravul nu, aşa aceste vistier năavul de jafuri şi mite, şi de alte răutăţi nu-l lăsa, ci de ce mergiia mai mult să lăcomiia. Mite de la toţi lua mari şi multe, şi nici o ispravă nu le făcea, mai vîrtos le făcea rău. Îi închidea pă la siimeni, în vistierii, pîn grosuri. Luasă obrăznicie mare, nu băga în seamă nici boiarii mari, pă al doilea îl înfrunta, înjura, bătea cît n-au mai putut răbda cei necăjiţi de el, ci au început a da jalbă la domnu, unii su răvaşă, alţii cu gura, de nedreptăţile lui, şi văzîndu măriia-sa că iaste atîta boierime şi sărăcime jăfuită de dînsul şi înnăcăjită, vrînd să facă dreptate, l-au pus la opreală, şi i-au poruncit, cui ce au luat să întoarcă, şic elor jăfuiţi să meargă să-şi ceară cine ce au dat, aşa le-au poruncit. Ci unii cerea cai buni, carii dedese, alţii cerea ţigani, alţii bani, alţii lăstruri, alţii canaveţe, belacoasă, şi alte materii, că nu era unul să nu fie dat mită şi nici o ispravă nu văzusă. Aşadar fiindu la opreală, au pus domnul de i-au luat seama din visterie, şi l-au găsit cu mulţi bani mîncaţi, că domnul făcusă pecetluituri, ca să dea rînduială unora [altora] ce cheltuisă, şi el îşi da seama cu iale, iar rînduialile [nu le] dedesă, şi alte mîncături ce făcusă, care cu adevărar avea vină de cap, dar domnul, ca un milostiv ce era, nici un rău nu i-au făcut făr’ de cît au poruncit să dea rînduialele acelea, şi l-au lipsit din boieire ce pe un nevrednic de cinste, şi nemulţumitori milii mării-sale. La aceatsa bucurat-s-au totţi, şi mari şi mici, că li s-au luat un lup deasupră, şi toţi ruga pă Dumnezău pentru viaţa şi sănătatea domnului. Ţara dar, precum s-au zis şi mai sus, era în stare bună dintru bună chiverniseală a mării-sale domnului. Însă vrînd măriia-sa *530] ca să fie şi mai ună stare şi în bună rînduială, ca să fie mulţumiţi cu toţi de obşte, socotit-au măriia-sa de au făcut ruptori în toată ţara, pîn sate, de bir, ca să dea de patru ori într-un an, şi trimiţîndu boiari mari în toate judeţele cu jurămînt ca să se facă dreptate, dîndu-le şi ponturi scrisă, cum şi în ce chip să lucreze. Boiarii, mergînd, au cercat oamenii du pîn sate cîţi sînt şi ce putere au, şi aşa după număr[ul] oamenilor, şi după puterea lor li s-au dat ruptori după plîngerea lor, şi s-au dus toţi pă la casăle lor odihniţi, mulţumindu domnului de acest aşezămîntu bun, care acest aşezămînt să ţine şi să păzeşte pînă acum. Că cu dăjdile ce le ieşiia mai nainte, care era obicinuite de alţi domni, avea săracii mari nedreptăţi şi, dese fiind, nu mai ieşiia birarii dintre dînşii făcîndu-le cheltuiale, şi înnăcăjîndu-i în tot chip[ul], iar cu această tocmeală, dacă-şi plăteşte ruptoarea într-o lună, decii să odihneşte 2 luni, şi-şi caută de trebile lor, şi de agonisita lor. Într-al cincelea dar an al domnii mării-sale Nicolae-vodă, săvîrşindu-se mănăstirea mării-sale de la Văcăreşti, şi înfrumusăţîndu-să [cu] toate podoabele pă dinlăuntru şi pă din afară, praznic mare au făcut domnul în zioa de Sfînta Troiţă, ce iaste hram mănăstirii, şi mergîndu cu totţi arhiereii, şi egumeni, şi boiari, şi negunţători, şi acu altfeli de oameni, de toată orînduiala, pă toţi i-au ospătat, cumsăcade. Însă întîi au ascultat toţi sfînta şi dumnezăiasca leturghie, după aceia avînd măriia-sa hrisov gătit, l-au dat în mîna lui Panaiot grămătic de s-au suit în amvon, şi cu glas mare, şi cu buă profora, l-au citit înaintea tuturor, din început pînă în sfîrşit, de l-au auzit toţi, întru care hrisov multe rînduiale şi învăţături cuprindea pentru folos mănăstirii, şi pentru folos sufleelor, carii cu multă înţelepciune le-au făcut şi le-au rînduit măriia-sa, iar mai vîrtos pentru milostenie care credem că din dumnezăiască rîvnă le-au făcut şi le-au dăruit să să facă din veniturile mănăstirii *[531] neîncetat. Sterinii să-i primească, pre goli să-i îmbrace, flămînzii să-i sature, bolnavii să-i caute, pre cei din temniţă să-i cerceteze cu milă. Acestea toate le-au aşăzat în hrisov să să ştie şi să [se] păzească pînă va sta mănăstirea. Cu adevărat s-au făcut măriia-sa ascultător poruncilor lui Hristos, pentru aceasta nici cum nu mă îndoiescu, ci devărat zic, cp va auzi Nicolae-voievod în zioa judecăţii, şi glas[ul] lui Hrisots acela, “vino, blagoslovitul părintelui meu, de moşteneşte împărăţiia care iaste gătită de la începutul lumii”. N-au trecut multă vreme dupre aceasta, şi au făcut măriia-sa domnul logodnă fiiului mării-sale Costandin beizadea cu fiica lui Mihaiu-vodă Racoviţă, domnul Moldovii, la care logodnă multe veselii s-au făcut. Şi cîndu au venit solul din Moldova, de s-au împreunat cu domnul, şi au dat inelul de schimba, şi alte daruri, era părintele mitropolitul ţării, şi alţi arheierei, şi toţi boierii cei mari, şi al doilea, şi dînd inelul coconului, toţi arhiereii l-au blagoslovit, şi i-au rugat bine, şi coconului şi tatălui mării-sale, ca să-l învrednicească Dumnezeu să sărute cununiile, şi toţi boierii i-au sărutat mîna domnului. După aceea, solul fiind cinstit, şi ospătat, şi dăruit, precum s-au căzut, s-au dus la domnu-său cu bucurie. Întru acest an au vrut puternica împărţie ca să caute toate buhasebelile, adică socoteală şi seamă tuturor veniturilor împrăteşti ce are din toate ţările, şcîte stăpînete, ca să să lămurească toate semile, şi să se strîngă toate rămăşiţurile în vistieriia împărătească, şi s-au trimis hatişirifuri şi oameni împărăteşti în toate părţile, pe unde are împărăţiia venituri ca să vie toţi aceia ce sînt ispravnici veniturilor, şi să-şi dea seama. Au ieşit poruncă şi la aceste două ţări cu domnii creştini, adică Ţara Moldovii, şi Ţara muntenească, ca să-şi dea seama de au plinit toate obicinuitele *[532] dări ce erea să de la împărăţiie. Ci semile Ţărîii Moldovii era necăutate bine şi nelămurite încă din domniia lui Costandin-vodă Duculeţ şi a lui Antoniie-vodă, care să afla amîndoi mazîli la Ţarigrad, şi nefiindu-le semile lămurite, i-au pus la închisoare pe amîndoi, şi au tras mare nevoie, n-au petrecut puţintel necaz, şi capichehaielile lui Mihai-vodă pînă s-au îndreptat. Fiind şi seama ţării noastre necăutată, încă din domniia lui Ştefan-vodă şi a lui Ioan-vodă, pentru întîmplările ce s-au întîmplat, lipsind multe secături, adică răvaşile dă seamă, pentru multe porunci împărătăeşti, ce venise în ţară, adică de s-au trimis salahori, şi au făcut pălăngi, şi s-au trimis lemne, şi alte porunci multe, care să plinise toate, numai pentru unile n-au apucat să le scoată sineturi, pentru altele de s-au şi scos, dar să pierduse în vremile răscoalelor. Pentru aceea să încărcase multă sumă dă rmăşiţă asupra ţărîii, cît numai rămăşiţa a unii domnii de ar fi rămas să o plătească, nici o putere n-ar fi avut să o rădice, şi ar fi ajuns la mare sărăcie. Iar măriia-sa Nicoalie-vodă au trimis la Ţarigrad de aici un boier al mării-sale, şi l-au învăţat în ce chip să nevoiască, ca să ţie în seamă toate slujbile ce au făcut ţara din porunca împărăţii, şi au trimis daruri pre la toţi prietenii, şi au stătut capichehaiele şi toţi ceilalţi pieteni, şi pentru cele ce nu era sinturi şi tescherele de seamă, s-au aflat oameni de au mărturisit cum că au făcut ţara acele slujbe, şi au plinit toate poruncile împărăteşti, cîte venise, şi din domniia lui Ştefan-vodă, şi din domniia lui Ioan-vodă, şi din domniia cea dintîi a mării-sale, şi s-au căutat, şi s-au lămurit toate semile pînă la acest an al domnii mării-sale. Cheltuit-au măriia-sa pînă a să isprăvi aşa dă bine, de au căutat o seamă prea încurcată ca aceea, şi nu s-au păgubit ţara. De care cînd au aflta domnul că s-au isprăvit, [533] au chemat toată boierimea şi le-au spus, şi s-au bucurat toţi, şi au sărutat mîna mării-sale, şi au mulţumit de acest bine ce au făcut măriia-sa, de au mîntuit ţara dintru atîta greu. Cercînd acestea împărăţiia, au luat seama şi hărăcibaşii, şi avea mare strînsoare, pentru că să împărăţise hîrtii de hraciu mai puţintele într-acel an. Atuncea au dat jalbă la împărăţiile hărăcearii după marginea Dunării, cum că toţi oamenii din Ţara Rumînească, ce trecuse în Ţara Turcească pă vremile răscoalelor, au trecut iar toţi în ţara lor, şi pentru aceea s-au împărţit hîrtii dă haraciu puţintele. Atuncea ş-au adus aminte împărăţiia de banii ce rădicase ţării adaosul haraciului după răscoale,precum s-au scris mai îndărăt, care adaos al haraciului, Costandin-vodă Brîncoveanul l-au adaos, pentru binile şi folosul lui şi al rudeniilor lui, şi pnetru peirea şi pentru peirea şi nevoia ţării, că multă nevoie au venit ţării cu acest adaos al haraciului. Măriia-sa domnul Nicolaie cu multă nevoinţă ce au făcut, l-au rădicat în cinci ani de nu s-au dat, iar nu s-au rădicat de tot, numai pînă a îndrepta ţara, şi să va tocmi. Auzind dară împărăţiia cum că oamenii carii să răsipise din ţară s-au strîns iar la pămîntul lor, au poruncit să se puie iar la loc, precum au fostu aşăzat de Costandin-vodă, 240 de pungi de bani, de care auzind domnul foarte s-au mîhnit, şi iar cu îneţelepciunea mării-sale s-au nevoit prin prietenii ce avea la Poartă, i cheltuială încă au făcut mai mult decît 100 de pungi, ca doară l-ar rădica de tot, dar nu s-au putut nici într-un chip ca să se rădice de tot, ci au rădicat numai 140 de pungi de bani, iar 100 de pungi de bani au rămas la temeiu să se dea în toţi anii din adaosul haraciului. Cari şi la aceasta putem să lăudăm bunătatea mării-sale Nicolaie-vodă, că nu numai ce au făcut de au rădicat tot adaosul haraciului în cinci ani de nu l-au dat ţara, care să făcea 1.200 de pungi, ci încă şi acuma au făcut bine ţării, de s-au rădicat din temeiul ce au pus Costandin-vodă, 140 de [534] pungi, şi au rămas numai o sută de pungi să dea, că multă sumă este dă la o sută la dooă sute şi patruzeci de pungi, de care avem a da mulţămită mării-sale de binele ce să cunoaşte căau făcut ţării. Iar ţara iar să blestema, cum blestema pre costandin.vodă, entru nevoia ce le au pus în spinare, măcar că măriia-sa vodă ar fi vrut cu tot sufletul ca să se poat rădica de tot, precum mai sus s-au zis, darn-au putut. Că toate lucrurile cele rele ce să fac, trebuieşte la început să se socotească bine de cei ce să fac, ca să nu le facă fiind rele, şi de stricăciune, iar daca apucă dă să fac,cuanevoie este de a le desface, ci vor da seama înaintea înfricoşatului judecător cei ce au fost pricina de au făcut această nevoie mare ţării. Făgăduitu-s-au măria-sa la aceasta 100 de pungi de bani ce s-au pus adaos cum că va ajutori şi dă la măriia-sa, dîndu într-acest an din venitul mării-sale şaptezeci de pungi. Într-acest an au făcut mării-sa nuntă frumoasă, măritînd pre cocoana Roxanda, sora mării-sale doamnii, dîndu-o dupre Costandin feciorul lui Andronic de la Ţarigrad, pe carile îl făcuse grămătic mare, dupre aceea şi cu boieria agii l-au cinstit. Cununanu-i-au iar singur măria-sa cu doamna mării-sale, în biserica domnească, şi s-au făcut veseliie mare, şi frumoasă precum să cade. Fiind logodit şi Costandin comisul, feciorul Radului logofăt Dudescul, cudomniţa Mariia, fata lui Antiohie-vodă, a domnului moldovenesc ce să afla mazil la Ţarigrad, şi lăsînd tată-său Dudescul lapetrecaniia lui casa lui în mila mării-sale domnului, că aşa scriia la casa lui, ca să ţie cu amîndooă mîinile demăriia-sa Nicolaie-vodă, i s-au arătat măria-sa pe deplin făcător de bine şi ca un părinte, şi-au trimis cu cheltuiala mării-sale de au adus pe domniţa lui Antiohie-vodă aicea în Bucureşti, şi le-u făcut nuntă cumutlă cinste, cununîndu-i măriia-sa domana mării-sale, şi după nuntă multă milă şi osibită căutare au arăta casii [535] Dudescului, ferindu-o totdeauna de dăjdii şi de alte supărări. Fiind şi Barbul pitariu Merişanul fugit peste Olt la nemţi, precum s-au zis mai înapoi, şi văzînd acolo că nu poate trăi cu ticnă, să-l dăpărtase în sus, ca ă nu lăcuiască aproape de margine, după cum scriu ponturile ce au făcut la Pojoroviţă, ca să nu fiie bine priimiţi pribegii, şi malcotentii, şi încă temîndu-să că-l vor da nemţii, din ceas în ceas, să-l ducă la domn, au căutat a pleca capul şi a cere iertăciune de la măriia-sa; măriia-sa încă ca un milostiv, i-au dat iertăciune, şi viind în ţară i-au dat toate ale lui să şi le stăpînească. După aceea neodihnindu-să iarăşi, şi începînd a umbla cu meşteşugri,au căzut în mîini nişte cărţi viclene ale lui, pentru care făcînd puîină certare,iarăşi s-au milostivt de l-au iertat. Întru acest an au triimis puternica împărăţie mucai reruri la toţi paşii cei mari, şi cei mici. Au trimis ş-aicea în ţara mării-sale domnului mucarer de cinste, carele, apropiindu-să dă oraşul Bucureşti, trimis-au întru întîmpinare pre Ianache vel-postelnic, împreună cu alţi boieri, şi cu mulţi slujitori, şi cu cisnte mare şi frumoasă au întrat în curte, şi după obiceiu ieşind domnul în divanul cel amre, s-au citit fermanul împărătescu, întru care era multe cuvinte cenu scriia la alţi domni de lauda şi cinstea mării-sale, pre lîngă care era şi acestea, cum că slujind măriia-sa, şi părinţii, şi moşii, şi strămoşii mării-sale împrăţii cu mare dreptate, i-au dăruit şi i-au întărit domniia Ţărîii Rumîneşti în viiaţa mării-sale să o aibă. Şi siprăvind fermanul dă citit, l-au îmbrăcat cu caftan, şi şăzînd în scaun, făcîndu-să şănlic cu puşcile, şi cu tunurile după obieciu, fiin toţi arhierii strînşi acolo, care să întîmplase dă era ca la 12 arhierei, şi boierii cei mari, şi ceilalţi, şi neguţători, şi căpitani, au mers de au sărutat cu toţii mîna şi poala domnului, şi s-au făcut bucurie mare într-acea zi. Cu toţii zicea să trăiască măriia-sa Nicolaie-vodă întru ani mulţi. [536] Întru acest an s-au sculat cîţiva turci de pe marginea care avea dobitoace în ţară de să punea împotrivă, şi nu vrea să dea vîcîritul după vitele lor, şi măriia-sa aflînd de acesta, că să pun împotrivă, au scris la Poartă, şi au scos fermanuri cu mare tăriie, ca să-i sapuce făr’ dă voia lor, să dea toţi văcăritul. Eraun ferman la serascherul, şi la alţi paşi dupe margine, întru care poruncea împărăţia, pre carele s-ar pune împotrivă, şi n-ar vrea să plătească văcătirul, nu numai să-i pedepsească, ci şi surghiun să-i facă, care văzînd şi ei fermanuri cu atăta tăriie, s-au supus poruncii şi au plătit văcăritul. Pururea era măria-sa cu priveghere, nu numai în cele mari, ci şi în cele ce să văd a fi mici, şi cele ce socotiia că sînt de stricăciune ţării, nu lăsa nici într-un chip să le facă, ci să nevoia în tot chipul fără preget de le îndrepta, precum s-au văzut şi la alte multe, dar şi la aceasta, că fiind un vad dă trecea peste Olt, împotriva Izlazului, unde se chema Gîrle, care după ce s-au luat Olt[ul] la nemţi s-au fost închis şi nu umbla, iar oare[care] turc de la Nicopoe, anume Ali aga limonagiul, pentru lăcomiia lui, şi ca să aibă el folos, au decshis acel vad dă trecea peste Olt fieştecarele, şi buni, şi răi, fără nici o opreală, cari şi nemţi le era pe plăcere, iar măria-sa văzînd că acel vad aduce pagubă ţării, au scos ferman dela împărăţiie, cu mare tăriie, şi s-au închis acel vad,şi s-au părăsit dă tot. Într-acest an, s-au isprăvit şizidul mănăstirii mării-sale de la Văcăreşti de jur împrejur, pecum s-au căzut, şi aumai adaos măriia-sa mănăstirii şi această milă, ca să ia în toţi anii din vama tîrgului Bucureştilor din partea domnească, din cît ar ieşi, al treilea ban. Şi nu numai la această mănăstire au arătata măriia-sa milă, ci şi la alte mănăstiri, şi biserici, precum au făcut şi mitropolii, că văzîndu-o măriia-sa slabă din venituri, şi mai vîrtos că cele mai multe şi mai bune moşii cu venituri au rămas peste Olt, mai ales Oreaviţa, de unde avea şi vii bune, şi avea de lua şi vinăriciu, [537] lipsindu-să de acelea i-au dat moşiia Cărănenii cu morile de acolo, şi i-au făcut şi hrisov domnesc, ca să ţiie un sat la Futoaia, şi să fie fără dajdiie, şi oieritul, şi dijmăritul sătenilor să-l iaMitropoliia. I-au făcut să ia şi din vama Grecii talere 200 în toţi anii.Atuncea s-au isprăvit şiparaclisul de la Mitropolie, care s-au făcut iar cu cheltuiala şi cu mila mării-sale. Episcopii Buzăului încă i-au făcut milă, ca să ia din vinărici[ul] Buzăului în toţi anii cîte talere 200; şi aceşti bani au dat măriia-sa Nicolaie-vodă poruncă să nu-i cheltuiască la alte trebi, fără cît să facă şcoală grecească şi slovenească, care s-au şi făcut îndată. Şi unii mănăstiri de la Buzău ce să cheamă mănăstirea Banului unde să află o icoană făcătoare de minuni a Precistii, i-au făcut măriia-sa hrisov ca să ţiie oameni cu ruptoare, şi că să scutească vite, de vinărit, de oierit, de dijmărit. Viind şi preoţi de la biserica domnească dă la Cîmpu Lung, care este făcută dă domana Mircii-vodă, şi jăluindu-să cum că biserica s-au stricat, şi odăjdiile s-au ponosit, au dat măriia-sa cheltuială, şi au trimis de s-au înnoit şi biserica;şi s-au şi zugrăvit,şi s-au făcut şi odojdiile. Isprăvindu-să şi biserica dă piiatră ce o au făcut Iordache Creţulescu vornicul aici în Bucuretşi în mahalaoa [...] i-au dat măriia-sa din locul domnesc împrejuriul bisericii cît i-au trebuit. Pentru aceste faceri de bine ce au făcut măriia-sa la sfintele lăcaşuri dăstule molifte şi blagoslovenii au luat măriia-sa de la arhierei şi de la preoţi, care ruga pre Dumnezeu pentru fericita sănătatea mării-sale, şi pentru ca să-l învredinicească Dumnezeu pururea a face mile şi bunătăţi de acestea. Într-acest an viind poruncă de la împărăţie ca să se trimiţă cară şi salahori la Diiu, să lucreze la cetate ca întru alţi trecuţi ani, n-au supărat măriia-sa nici pe boierim nici pe mazîli, nici pe mănăstiri, nici pe ţară, ci au dat măriia-sa bani gata de s-au făcut aceste [538] şi s-au trimis, şi cu acestea, şi porunca împărtească s-au făcut, şi toţi au rămas mulţumiţi şi odihniţi. Într-acest an fiind logofăt mare Iordache Creţulescu, l-au mazilit măriia-sa,şi au pus logofăt mare pre Mateiu Fălcoianul. dar n-au trecut vreme multă; ci fiind vornic mare eu, Radul Popescu, în cinstea şi în dragostea măriei-sale, şi viind la vreme dă bătrîneţe, şi dă slpbiciune, socotind că şi ale lumii sînt toate dăşarte, singur din bunăvoie am cerut voie de măriia-sa, şi am mers de m-am călugărit la mănăstire la Radul-vodă, şi au pus mriia-sa vornec mare pe Iordache Creţulescul. Scos-au din visterie şi pe Doniie, , şi au pus vistier mare iar peGrigorie Halepliul. Murind peste Olt şi Vintilă ce au fost căpitan mare de margine, aşijderea şi jupîneasa lui, fata Diicului Buicescului, şi rămîindu-le doouă fete, care cunoscînd că este rău a trăi peste Olt, văzînd şi procopseala ce au făcut părinţii lor, cu u răpus toto ce au dus de aicea acolo, şi au murit şi fără vreme de necazurile nemţilor, au pus gînd să viie înţară, că avea moşii dăstule dintr-acoace, şi au scris carte la domnul cu rugăminte, ca să-şi arate mila şi către dînsile să le priimească supt umbra mării-sale. De care măriia-sa i-au părut bine, că era din fire milostiv spre cei săraci de părinţi, şi aducîndu-le aicea în ţară, îndată pre cea mare o au măritat-o şi o au dat-o după un văr al mării-sale, anume Gavrilaşco, ce fusese clucer mare de ariie. I-au făcut măriia-sa nuntă frumoasă, după aceia i-au făcut şi hrisov ca să fiie odihnit totdeauna de dăjdi, şi să ţiie oameni scutiţi şi de tot felul de dobitoace, iar pre cea mai mică o au logodit după feciorul lui Mateiu Fălcoianul vel-logofăt şi le-au dat ca să stăpînească toate moşiilepărinţilor care era luate pe seama domnii de cînd pribegise Vintilă tatăl lor. Această milă o au făcut măriia-sa şi mai nainte de aceasta şi cu Ioniţă Roset, feciorul vornicului Iordache de la Moldova, carele fiind la Ţrigrad au venit cu măriia-sa aicea în aţră, şi într-acest an [539] l-au însurat dîndu-i pre Păuna, din fetile stolnicului Mateiu Filipescu, şi miluindu-.l cu hrisov domnesc ca să fiie odihnit de dăjdi, iproci. Făcutu-s-au şi alte nunte şi veselii multe într-acest an de feciori de boieri de ţară, şi streini care au luat fete de boieri,pre care i-aumiluit măriia-sa cu hrisoave domneşti, să fiie nedajnici, şi să scutească dobitoace şi altele. Într-acest an era să viie de la Ţarigrad preafericitul patriiarh al ierusalimului, sfinţiia-sa kir Hrisanthu, a căruia venire cu multă bucurie o aştepta domnul, şi pentru ca să ia blagosloveniie, şi pentru ca să facă tîrnoseala mănăstiriimării-sale de la Văcăreşti, şi trimisese domnul şi rădvan, şiseimeni ca să viie cu odihnă şi cu cinste. Îşi făcuse şi sfinţiia-sa toată gătirea de acolo, şi eranumai ca să purcează, iar din pricina unor oameni răi, s-au zăticnit şi n-au putut să vie întru acest an. Cade-să ca să semnăm aicea şi cîţi coconi au dăruit Dumnezeu domnului cu doamna mării-sale Smaranda, de cînd au venit cu a dooa domnie aici în aţră. După ce au venit măriia sa cu aceatsă a dooă domnie, dăruit-au Dumnezeu, la al doilea an, un cocon carele s-au născut în luna lui dechemvrie în 12 zile, leatul 7229, şi s-au numit din botez Alexandru, pe numele moşu-său Alexandru Exaporiton. După naşterea acestui cocon, trecînd unan, iarăşi s-au născut mării-sale o cocoană care s-au numit domniţa Sultana penumele moaşă-săi doamna pomenitului Exaporiton. Şi la anul ce s-au urmat, i-au s-au născut mării-sale un coco, carele s-au numit Ştefan, a căruia viiaţă fiind scurtă, s-au mutat cătră domnul în lăcaşurile cele vecinice şi fericite, şi Dumnezeu ca să-i mîngîie mîhnirea ce au avut, l-au bucurat cu naşterea altui cocon, carele s-au numit iarăşi Ştefan.Pînă într-acest an, cu aceşti coconi au dăruit Dumnezeu pre măriia-sa [540] Nicolaie-vodă, semn de dumnezeiască blagosloveniie, precum zice proorocul şi împăratul David: „Iată aşa să va blagoslovi omul cel ce să teme de domnul”. DIN MILA LUI DUMNEZEU, ŞI DIN NOROCUL MĂRII-SALE DOMNULUI NOSTRU, AVÎND PACE ÎN ŢARĂ, M-AM ÎNDEMNAT A SCRIE CELE CE S-AU ÎNTÎMPLAT PÎN ALTE PĂRŢI Şahtahmaz, feciorul şahului persii, după nenorocita întîmplare ce au avut tată-său de Miruveiz, precum s-au pomenit mai înapoi, scăpînd, au năzuit la ţariul Moscului. Părutu-i-au bine de întîmplarea aceasta ţariului, căci că neavînd nici o oştire în nici o parte, doriia mult ca să afle pricină ca aceia să între în Ţara Persilor, şi pentru aceatsa s-au făgăduit lui Şahtahmaz cum că singur cu oştile lui îi va fi de ajutor împotriva vrăjmaşului său lui Miruveiz şi i-au arătat mult prieteşug şi mare mîngîiere. Aflînd de aceasta, împărăţiia Otomanilor au întrat în ipopsiie, şi era să se rădice războiu împotriva moscalilor, şi îndată s-au dat poruncă cu fermanuri de gătire pentru oaste. Au rădicat şi pe Bengli Mustafa-paşa, carele era la Diiu, de l-au trimis la Azac, ca să fiie searscher acolo, fiind om vrednic la orînduielile oştirii, s-au rînduit să strîngă şi zahara pentru treaba oştilor,şi aicea în ţară s-au rînduit făină şi orz, care s-au strîns şi s-au trimis la Brăila. Hasan-paşa, ce era paşă la Bagdat, trimisese oameni de au iscodit, şi au aflat dă toate ce să lucrează în Ţara Persioor, şi au făcut ştire la împărăţiie de toate, cum că Ţara Persilor au rămas de jaf, de o parte o pradă Miruveizului, şi au dobîndit cîteva cetăţi, de altă parte ţariul moschicesc. Aflînd de aceasta împărăţiia au roînduit pe acest Hasan, şi pre Abdulah-paşa, şi pe Ibraim-paşa, şi pre alţi paşi cu trei tuiuri, şi cu dooă, şi au întrat în Persiia, dîndu-le poruncă ca să nevoiască să dobîndească o seamă de cetăţi, care, zicea otomanii [541] cumcă au dreptate să le stăpînească, dintru care este şi Teflizul scaunului domnului ghiurgiilor. Acest tefliz este zidit apropae de munţii Caucasului, mai în de jos de unde să împreuna Chirul şi Araxis,apile căruia după tablile gheograficeşti al lui Nasirtusi, îi este lungime 83 şilăţimea 43. Acest Tefliz l-au fost arsodată Mutevechelul, fiind haliv laleatul turcesc 230, iar de la Hristos 817; au scobit mulţi coconari, şi i-au umplut cu zmoală şi cu pucioasă, şi cu alte lucruri ce se aprind, şi aruncîndu-le în cetate s-au aprins şi au ars 16.000 de suflete. După aceea la leatul turcesc 620, iar de la Hristos 1207, au luat sultanul Gelas din fecioriul lui Muamet Horezim-şah. Această cetate a Tiflizului o au luat-o Ibriam-paşa, şi fiind domnul ghiurgiilor Vahtan fugit la moscali, Ibraim-paşa au pus domn pe un fecior al lui Vahtan. De cre lucru înţelegînd împărăţiia cum că au pus domn la tefliz,, fecioriul al unui hain al împărţii, au trimis de l-au luat pe paşa cu rugiile, şi puindu-l la închisoare au murit. Dobîndit-au şi Abdulah-paşa o cetate a persilo ce să cheamă Hui, şi alte cetăţişi locuri dobîndise oştile împărăteşti în Persiia, şi să didese poruncă, precum s-au zis, ca să se strîngă toate oştile şi să meargă împotriva moscalilor. Numai măriia-sa veziriul fiind înţelept, şi poftind mai mult pace şi liniştea dcît turburările, au cerut sfat pîn scrisori şi la măriia-sa vodă, iar domnul multe sfaturi bune pentru folosul păcii i-au dat, arătîndu-i mijlocirea cu care s-ar putea face pre lesne. Îndată s-au făcut sfat, şi puindu-să şi solul franţozesc lamijloc, au trimis pre un nepot al său, ce să afla lîngă dînsul împreună cu alţi oameni împărăteşti la ţariul Moscului. Care mergînd acolo i-au priimit ţariul cu bucuriie şi cu cinste, şi cînd să citiia cărţile ce să dusesă de la împărăţiie, poruncise ţariul de tot da cu tunurile, şi, împreunîndu-să cu aceşti trimişi, au arătat că priimeşte cu bucurie ca să aibă pace cu împărăţiia. Şi întorcîndu-să solii, iar s-au făcut [542] sfat, şi s-au citit cărţile ţariul, şi văzînd că au priimit ţariul pacea, şi cu dobîndă, .i cu folosul împărăţii, s-au vestit şi în Ţarigrad că este pace, şi s-au bucurat toţi şi au dat laudă lui Dumnezeu. Dupe aceia şi ponturile de pace s-au făcut, şi de ce s-au legat, iarăşi între puternica împărăţiie şi între ţariul Moscului, şi au rămas oştile moschiceşti în Persiia cu ţariul lor, şi oştile turceşti cu paşii lor ce s-au rînduit,şi moscalii să fiie dă ajutor lui Şahtahmaz împotriva Meruveizului, şi cîte locuri vor dobîndi dăspre hotariul Ţării Moschiceşti să lestăpînească, iar oştile turceşti să se nevoiască să coprinză cîte locuri ar putea dăspre hotariul Împărăţii Turceşti. N-au trecu multă vreme după aceea, şi au dobîndit oştile împărăteşti o cetate cesă cheamă Nahşivan. Această cetate este lîngă apa Araxis, în poalile munţilor ce să cheamă Ararat, unde să scriie sfînta scriptură că au stătut chivotul lui Noie, după potop, şi zic şi acum [că] să află semne şi rămăşiţe dintr-acest chivot. Această cetate să numea mai nainte Nahşihgean, adică închipuirea lumii, zic cum cp după ce au ieşit Noie din corabiie aolo să fi lpcuit, pentru aceea s-au numti cu acest nume, de vreme ce cu Noie era toată lumea adunată într-acel loc. Întru acest an au murit în Evropa cîţiva oameni mari. Întîi au murit Filip, duca de Orleanu, carele să trăgea din neamul craiului franţozesc. Acesta, după moartea lui Ludovic al patrusprezecilea, fiind să moştenească coroana crăiască strănepotu-său Ludovih al cinsprezecilea, şi nefiind de vîrstă ca să poată chivernisi, s-au ales ispravnic şi purtător dă grijă crăiei acest duca de orleansu, care au şi chivernisit cu mare laudă pînă s-au coronat craiu cel tînăr. După aceea fu cinstit cu dregătoriia care este mai mare decît toate, făcîndu-se şi ministru cel ami mare al crăiei, şi au ţinut această cinste pînă au murit de boala ce să cheamă apoplisiie, trîind ani 49. [543] Într-acest an Filip al cincilea, craiu Şpanii, fiind de 49 de ani, de a lui bunăvoie au lăsat coroana crăiască, şi au mers cu crăiasa lui într-o mănăstire, ca să trăiască acolo viiaţă cu linişte, lăsînd craiu în locul lui pe fii-său cel dintîi născut., Ludovic al doilea, carele fiind tînărşi iubind vînătoarea în toată vremea, de multă căldură i-au ars creirii în cap, şi s-au stricat şi dinlăuntru plămînii, ficaţii; venitu-i-au peste aceea şi vărsta, şi aşa au murit fiind craiu puţină vreme, deci iar au ieşit tată-său din mănăstire şi au luat crăiia. Murit-au şi Inochentiie al treisprezecilea, papa al Rîmului, carele au dfost din neamul prinţipilor romani ce să cheamă Deconti, fiind viiaţa lui ani 69, şi după ce s-au pus paă ani 2, luni 6. Murit-au şi Antiohie-vodă, domnul moldovenesc, carele să afla la Ţarigrad mazîl de domniie de mai mulţi ani,. Într-acest an aumurit şi Dumitraşco-vodă (fratele lui Antiohie-vodă) la Ţara Moscului, carele era domnl Moldovii, cinstit şi miluit de împăratul nostru al otomanilor cu domniie şi cu alt tot binele, iar el ca un om dă nimica, viind ţariul Moscului în părţile Moldovii, s-au hainit de către împărăţiie, şi s-au lipit lîngă ţariul, socotind că va găsi mai bine dă cum era în binile stăpîne-său, dar s-au înşălat prea rău, că ş-au pierdut şi cinstea domnii, şi mila împărătească, şi patriia lui, şi mai pre urmă şi sufletul ş-au pierdut şi cinstea , că din pricina lui, multă robiie şi mult sînge s-au vărsta în Moldova, şi el au murit în streinătate, pre carele Dumnezeu îl va judeca după faptile lui. Aşijderea şi Toma spătariul Cantacozino au murit şi el într-acest an în streinătate, la muscali, lăsîndu-şi cinstea spătării cei mari, care era cinstit şi miluit de Costandon-vodă şi credincios al lui, gîndind că va cîştiga de la ţariul creo bunătate mai mare, dar acest fel dă bine au cîştigat, că au murit strein aca un om prost, lipsit de casa lui, şi de moşiile lui, şi de rudele [544] lui ; că acest fel dăs fîrşit dat toţi cei ce sînt neodihniţi şi neodihniţi binelui şi cinstii stăpînului său, ci umblă căutînd alte dăşărtăciuni ale lumii. Într-acest an au murit şi preaosfinţitul patriiarh al Antiohii, kir Atanasiie,şi mai nainte pînă a nu să pristăvi au lăsat în urma sfinţii-sale să puie patriiarh pe Silivestru, protosinghelul său, şi au scris şi la măriia-sa domnul ţării noastre, ca să nevoiască la Poartă cu prietenii mării-sale, să nu să puie altul, ci să fiie acesta care l-au lăsat sfinţiia-sa diiadoh. Şi aşa cu scrisorile mării-sale ale lui Nicolaie-vodă ce au scris pe la prieteni, s-au aşăzat să fiie acest Selivestru, care au zis preafericitul patriiarh kir Atanasiie, că au venit aicea în ţara noastră, şi zilile lui Costandin-vodă, şi în zilile mării-sale lui Nicolaie-vodă. Era un om dumnezeiesc, bun, blînd, zmerit, ferindu-să dă toate relile, atît cît întrecea întru bunătăţi pre toţi ceilalţi ce i-am văzut în viiaţa noastră. Făcut-au şi cărţi bisericeşti pravoslavnice cu slove hărăpeşti, tipărindu-le aicea în ţară, care, ducîndu-le sfinţiia-sa, tipărindu-le aicea în ţară, care ducîndu-le sfinţiia-sa în Ţara Antiohii şi împrţindu-le pă la biserici, s-au umplut toţi de bucurie mulţumind sfinţii-sale de lucrul care ei niciodată nu văzuse, cărţi date ăn tipar cu slove hărăpeşti. Aicea înţară au murit un arhiereu, anume Malahiia, care era vlădică la eparhiia de la Vitleem, şi era pus încă de Dositeu, patriarh Ierusalimului, ispravnic la mănăstirea din Bucureşti Sfete Gheorghe cel Nou, şi peste toate mănăstirile, şi metoaşile care sînt închinate la sfîntul mormînt al domnului şi mîntuitorului nostru Iisus Hristos, şi au trăit aicea cu isprăvnicia aceia ca la 30 de ani, şi cu isprăvnicia aceia, şi cu toţi s-au avut bine, cu domnii, cu boierii şi ceilalţi mai de jos, fiind om bun, blînd şi milostiv la săraci şi la streini, precum place lui Dumnezeu şi oamenilor. Mult ne-am mirat toţi de un lucru ce-au făcut iegumenul Averchiie de la Cătrăceni, fără cale şi [545] afară din cele ce prouncesc pravilile, şi cum că măriia-sa vodă înţelegînd de acest lucru, fiind spre toate cu rîvnă dumnezeiască ca să le îndrepteze, mai vîrtos către casile dumenzeieşti, fiind ca un ctitor adevărat tuturor mănăstirilor, nici această paranomiie n-au îngăduit să se facă. Că Şărban-vodă zidind mănăstirea Cotrăceni, şi înzestrîndu.o cu multe sate şi cu venituri, i-au fost dat pe lîngă acelea şi satul Furdueştii, care este din jos de bucureşti, aici în judeţul Ilfovului, şi au stăpînit toţi igumenii şi părinţii cei ce au fost mai nainte la Cotrăceni;iar întru aceste vremi fiind igumen la Cotrăceni acest Averchiie, neavînd mănăstirea nici onevoie mare sau vreo lipsă, ci fiind îndestulată şi de bunăstare, au făcut tocmeală cu Manolache paharnic pe taină, şi i-au vîndut acest sat Furdoieştii, drept talere o miie, fără ştirea domnii şi fără ştirea mitropolitului ţării, neuitîndu-să nici la pravile, nici avînd frica lui Dumnezeu. De care măria-sa vodă auzind peste cîtăva vreme, s-au turburat foarte, zicînd pentru ce igumenul să vînză ale mănăstirii sate, care ctitorii le au închinat să fiie de hrana călugărilor din mănăstire, iar să nu ia bani, şi să-i cheltuiască în trebile lor cele rel; ci încă pravila nu sloboade nicicum ca să vînză, să se înstreineze satele, moşiile cesînt date de ctitori. Ci dar domnul , ca un ctitor adevărat, au luat seama acestui lucru, chemînd pă sfinţiia-sa vlădica, kir Daniil, şi pre toţi boierii, şi au chemat şi pe egumen şipe Manolache paharnicul, şi aăfcut mare cercare, şi au aflta şi părintele vlădica şi toţi boierii, că făr cale s-au făcut acest lucru, care nu s-au căzut să se facă. Decp adunîndu-să şi zapisile ce era făcute între dînşii, le-au luat sfinţia-sa părintile vlădica din mîinile lor, şi le-au spart, şi au dat poruncă igumenului de au întors banii care-i luasă de la Manolache paharnic, şi au rămas stul să fie iar al mănăstirii, precum l-au fost dat ctitorii. Dintru aceasta să vor îndrepta şi alţi igumeni dupre la celelalte mănăstiri, cum să să chivernisească *[546] , să nu vînză, şi să nu înstreinez cele ce au dat ctitorii, ci să le ţiie precum scriie pravila. Întru acest an au făcut împăratul nostru al otomanilor trei veselii, adică nunte, au măritat trei fete, una au dat-o după feciorul veziriului, cele două le-au dat după alţi feciori de paşi mari, făcînd veelii mari, cum să cade împăraţilor. Trimis-au toţi cei mari care sînt supt stăpînirea sa daruri scumpe.. trimis-au şi măriia-sa domnul nostru Nicolaie-vodă daruri scumpe, şi altele care să cuvin împărăţii, la care daruri au făcut cheltuială ca la şaptezeci de pungi de bani şi mai mult, la cîtetrele nunţile, şi l-eua priimit cu bucurie şi cu mulţumire şi veziriul. Întru acest an la septemvrie 13 zile, duminică, leatul 7233, au tîrnosit măriia-sa Nicoalie-vodă bisrica mprii-sale de la Văcăreşti, care măriia-sa o au zidit-o din temeliie, mănăstire frumoasă şi împodobită cu toate cele ce să cad. Însă la această tîrnosaniie au fost mitropolitul ţării, kir Daniil, şi alţi arhirei streini, şi au adus măriia-sa şi pă episcopul dă la Buzău, kir Ştefan şi pre toţi igumenii ţătîii dupre la toate mănăstirile, şi preoţi mulţi îmbrăcaţi cu odăjdiile au făcut litiie şi ciatniie ce să cade. Şi părintele vlădica cu sfintele moşate ţiindu-le în creştet împreună cu toţi arhiereii şi cu preoţii, şi boierii, şi alt norod mult, cu făclii aprinse au ieşit înaintea măriia-salelui vodă la poartă, şi dă acolo dăscălicînd măriia-sa cu toţii au încunjurat biserica dă trei ori. Deci intrînd în biserică au făcut slujba dăplin a tîrnosanii ce să cade, deci au săvîrşit şi sfînta leturghiie. După aceea suindu-să domnul în case cu arhiereii, cu boierii, s-au bucurat cu toţii şi au poruncit de s-au făcut mese multe, de au ospătat pe boieri, pe arhierei, pe preoţi şi pă alt norod ce să strînsese acolo, cu bucate, cu băuturi dindestul. Lucruri cinstite s-au făcut care altă dată nu să va fi făcut. Sfînta Troiţă să ajute mării-saleîntru toate cererile, şi trupeşti, şi sufleteşti. [547] Întru acest an, pe la septembrie 7233, au venit veste la puternica împărăţie de la oştile ce avea trimise la perşi, precum au făcut izbîndă mare asupra persilor, şi au dobndit şi o cetate mare vestită, cu un ţinut mare. Care această cetate să numeşte Hemedea, greceşte Kirupolis, iar lalegea veche, la Bibliie, îi zicea Susa, de unde au fost Estir, împărăteasa lui Artaxerxu-împăratul, .i acolo, la acea cetate, să află mormîtul Ethirii-împărătesii şi a unche-său Mardoher. Aceşti cetăţi după tablile geograficeşti ale lui Uluc-bei gheograful, îi este lungimea 830, şi lăţimea 350. De care auzind puternica împărăţiie, foarte s-au bucurat,şi s-au veselit cu toţii, şi au trimis în toată ţările ce sînt supuse împărăţii să facă dunanma, veseliie, pentru această biruinţă ce au dat Dumnezeu împăratului, şi aicea în ţara noastră la domnul nostru Nicoalie-vodă au trimis un om al casii mării-sale veziriului iubit, ca să facă veseliie, dunanma. Şi măriia-sa domnul au scos tunurile, şi au împodobit curtea, şi tîrgul cu tot felul de materii, şi citindu-să cartea împăratului, şi îmbrăcînd peomul veziriului cu haină furmoasă cu samur, au început a da cu tunurile şi a zice cu tot felul de muzică. Şi aşa pînă în trei zile tunurile audat cîte de trei-patru ori, şi muzicile neîncetat zicea, arătînd măriia-sa lui vodă (arătînd dragostea ce are cătee măriia-sa) un ceasornic de aur cu diiamant de mult preţ. Măriia-sa încă făcînd cinstea aceea ce i să cuvine, au dat alte scule, şi osteneale celui cevenise aicea, şi oaminilor săi, care s-au făcut mai mult de dooăzeci de pungi de bani, şi s-au dus mulţămit de la măriia-sa şi de la ţară. Iar într-acest an vrînd măriia-sa domnul Nicolaie-vodă ca să arate tuturora cu cîtă dragoste au fost către toţi, şi cu cei mari, ci cu cei mai mici, şi cu cîtă bună chiverniseală au chivernisit toate lucrurile ţărîii şi ale împărăţii, cît oricîte dăjdi au dat ara întru aceşti ani, toate s-au cheltuit cu bună socoteală [548] întru poruncile împărteşti, şi întru cheltuilile domnii ce au fost obicinuite mai denainte, chemat-au pă arhiereul pămîntului acestuia, kir Daniil, şi pre toţi arheirei care mai era năstavnici pe la sfintele mănăstiri ale ţării, şi pre toţi igumenii dupre la toate sfintele mănăstiri cele mari ale ţării, şi pre toţi boierii cei mari şi a doilea, înaintea cărora au dat măriia-sa toată scooteala pînă la a şaselea an, arătînd cu anatefterurile ale anilor trecuţi care era iscălite de toţi boierii cei mari, de cîte venituri au fost, adică dăjdi de s-au strîns din ţară şi s-au cheltuit în trebile împărăţii şi ale ţării. Care dovedindu-să cu adevărat cum că sînt, şi orice s-au cheltuit din ţară, s-au cheltuit în trebile împărăţiei şi ale ţării, şi asupra mării-saşe n-au rămas nimica, cu toţii cu bunăvoie au dat zapis la mîna mării-sale, cum că cunosc dragostea mării-sale ce au arătat mării-sa cu dînşii şi le-au fost cu dreptate şi cum că nu le-au făut nic o pagubă dîn cele ce s-au strîns din ţară; ci toate s-au dat cu bună socoteală unde au fost trebile, şi cum că precum au fost cu dreptate, şi cu dragoste către măriia-sa, şi de acum nainte vor fi. Şi pe această mărturiseală au adus sfinţiia-sa părintele vlădica evangheliia, spre care toţi au pus mîinile şi au sărutat, jurînd că precum au fost cu dreptate mării-sale pînă acuma, şi de acuma înainte vor fi. Într-acest an s-au trimis domnului de la împărăţiie mucarer mare, adică înnoire domnii, şi au venit un agă, şi l-au priimit domnul cu mare pompă, şi cinste, şi s-au făut şănlic după obiceiu. În anul de la zidirea lumii 7234, în luna lui octombrie, ş-au dat datoriia cea obştească fiica mării-sale domnului nostru, domniţa Marioara, carea era măritată după dumnealui Ianache vel-cămăraş, şi s-au îngropat cu mare cinste în sfînta Mitropolie, tot într-un loc cu răposatat maică-sa, doamna Pulheriia, lăsînd mare jale şi multă întristare domnului, şi a toată casa mării-sale, pentru că era împodobită cu mute şi mnunate *[549] bunătăţi, avea mare evlavie spre cele dumnezeieşti, era milostivă spre săraci, blîndă, îmbunătăţită cu tot felul de aretes. Nici odinioară înlume oamenii cei mari n-au fost nezavistuiţi, şi măcar că cei zavistuiţi d-a pururea sînt norociţi şi le merge bine, dar încă şi zavistnicii nu lipsesc din lume, ca din fireasca lor răutate nu pot suferi să vază binile altuia. Er dară domnul zavistuit totdeauna dă Mihaiu-vodă, şi în multe rînduri îi era în mînă domnului nostru ca să facă rău împotriva lui Mihaiu-vodă cînd ar fi vrut.- Că întîi, cînd l-au mazîlit împărăţiia cu urgiie, şi au încăput laînchisoare la Edicula, pentru multele lui rele fapte, şi au mers măriia-sa domnul nostru cu domniia la Moldova, ar fi putut să-i dăscopere toate vinovăţiile lui, şi să înştiinţeze pe stăpîni dă toate faptele lui ce făcuse; dar donul nostru nu numai că n-aufăcut acesta, ci şi pre rudele lui, şi pre alţi oameni ai lui ce rămăsese la Moldova, i-au căutat şi i-au miluit, tocma ca pre ceilalţi boieri ai Moldovei; şi întru nimi9ca nu s-au atins cu vreun rău, nici de el, nici de rudele lui; şi nu numai în domniia dintîi au făcut domnul aceasta, ci şi în domniia a dooa tot cu bunătate s-au arătat spre toţi oamenii lui. Iar după ce au luat domnul cu mila lui Dumnezeu domniia Ţării Rumîneşti, şi Mihai-vodă au mers cu domniia înMoldova, în tot chipul poftiia domnul ca să aibă prieteşug şi dragoste, şi pentru ca să fie întărită buna vecinătate între domni, şi cuscriile au făcut cu dînsul, logodind pre fiul mării-sale cu fiica lui Mihaiu-vodă, dupre cum scriie mai napoi, air după ce din voia lui Dumnezeu s-au întîmplat pristăvire fiiului celui mai mare al mării-sale, ca să nu să strice prieteşugul între domni, au întărit măriia-sa cuscriia, înnoind logodna cu al doilea fiiu al mării-sale. Dar cu toate acestea nu s-au putut stînge zavistiia lui Mihaiu-vodă, nici s-au schimbat răutatea inimii lui, [550] ci în toată vremea era împotrivnic şi voitori de rău domnului. Numai întîmplîndu-se de i s-au scornit mari turburări dintru ai săi cei mai de de aproape (carei atîta îi stricase trebile la Poartă cît era să-i vie numai mazîliia), şi, văzînd că n-are de nicăiri nici un ajutor, au năzuit la domnul nostru cu mare rugăminte, ca să nu-l lase neajutorit. Domnul, măcar că începuse a-l cunoaşte ce fel de inimă are, dar tot nu l-au lăsat, ci îndată au scris la capichehaielile şi alţi prieteni la Poartă, şi aşa, şi cu ajutoriul domnului, i s-au îndreptat lucrurile şi i-au întărit domniia. Scris-au dar în urmă Mihaiu-vodă la domnul nostru carte cu mîna lui cu mare meulţumită mărturisind ajutoriul cel mare ce au avut de la măriia-sa, şi cu înfricoşate jurămînturi că va ţinea cu măriia-sa dragoste întărită şi adevărată; dar nu era adevăr în gura lui, nici cuget bun în inima lui, că cum s-au văzut aşăzat, îndată cu mai mare vrăjmăşiie şi răutate s-au arătar împotriva domnului şi împotriva domnii, ci judecata lui Dumnezeu cea dreaptă nu l-au îngăduit, ci înscurtă vreme i-au dat răsplătire după faptele şi după răutatea inimii lui. Că într-acest an leat 7234, în luna lui martie, s-au sculat nişte boieri, neavînd nici o nevoie, ci încă milă şi cinste, numai din fire răi şi neastîmpăraţi, şi au fugiz în Ţara Moldovii, la Mihaiu-vodă. Făcut-au domnu ştire la Poartă, pentru fuga lor,îndată s-au făcut ferman împărătescu, şi s-au trimis un capegi-başă, anume Hîsîm Mehmet aga, să meargă să-i ia din Moldova, şi să-i ducă în fiiară, si şă-i dea domnului. Venit-au dară capgi-başa pe aici prin ţară, şi au trecut la Moldova. Iar Mihaiu-vodă puind pricini, cînd una, cînd alta, au urnit pe capegi-başa, zicînd că-i va da, trecîndu cîteva zile. Mai făcutu-s-au de la împărăţiie şi alt ferman, şi au rînduit şi pe un vezir-agasi, anume Ahmet aga Zaimul, şi au scris şi capigi-başii, numai să ceară pe pribegi la Mihaiu-vodă, şi [551] să-i ia să-i aducă în mînă domnului, iar de nu-i va da, să nu mai şază nimica, şi să se scoale şi el, şi vezir-agasî, să meargă la Poartă. Scrisese şi lui Mihaiu-vodă ferman cu mare tărie, cum că au aflat împărăţiia că aceste turburări ce s-au făcu în Ţara Rumînească sînt tot din meşteşugurile lui, şi din demnările lui fugit acei boieri, ca să facă nume rău lui Nicolaie-vodă, şi să apuce el domnniia Ţării Rumîneşti; ci să se artîmpere, că şi domniia din Moldova este mult pentru obrazul lui, necum a Ţării Rumîneşti; ci să caute să dea pe pribegi în mîna trimişilor, că apoi va petrece nevoie. Mihaiu-vodă dăspre o parte s-au făcut a găti slujitori să meargă să-l prinză, iar pe de altă parte au trimis pe taină, şi le-au dat veste de unde era ca să treacă în Ţara Ungurească şi au trecut. Văzînd vezir-agasî că nici într-un chip pe pribegi Mihaiu-vodă nu va să-i dea, şi cunoscîndu toate meşteşugurile ce s-au făcut, şi cum că şi pe capegi-başa l-au întors Mihaiu-vodă în partea lui, ca să ţiie du dînsul şi cu pribegii, s-au sculat din Iaşi, şi au venit pe aici, prin Bucureşti, şi au trecut de s-au dus la Ţarigrad, şi au spus toate stăpînilor pre amăruntul. Plecat-au şi capegi-başa din Iaşi, şi au venit aici ca să meargă la Ţarigrad. Carele pînă a purcede de aicea cătră Ţarigrad, aflîndu vezirazemul umbletile şi meşteşugurile ce făcuse Mihaiuvodă, au rînduit şi alt vezir-agasî cu Ahmet aga Zaimul,dîndu-l ferman ca unde vor găsi pre Hîsîm Mehmet aga capegi-başa, de vreme ce n-au făcut porunca împărătească, ci au umblat cu alte blestemăţii, s-l puie la opreală, şi să-i ia tot ce va avea pre seama împărăteacă. Pre care întîlnindu-l agii la un oraş ce să chiiamă Şumla, au făcut pe deplin porunca ce avea, că l-au lăsat numai cu un rînd de haine, şi ş-au pierdut şi pita împărătească şi trimiţînd la Poartă şi cîte scrisori s-au găsit la dînsul, şi văzîndu-le vezirazemul pe deplin l-au [552] urgisit făcîndu-l surghiun la [...]. Şi acestea s-au întîmplat la luna lui iuniie. Iar la leat 7235, în luna lui septembrie, au mazîlit împărăţiia şi pre Mihaiu-vodă, luîndu-l cumare urgiie, şi au făcut domn în locul lui pre nepotul mării-sale domnului nostru, pre Grigoraşcu Ghica, ceau fost dragoman mare la împărăţiie; şi dragoman mare au făcut pre Alexandru, fratele lui Grigorii-vodă, care au fost aicea în ţară postelnic mare. Şi în zioa ce au îmbrăcat Grigorie-vodă caftande domniie Moldovii, tot într-aceeşi zi au chemat pe capichehaielile domnului nostru la Poartă, şi i-au îmbrăcat cu caftane de mucarer cu hatişirif, şi cu mare cinste, zicînd însuşi preaînălţatul vezir multe cuvinte de laudă asupra domnului în vileag, întru auzul tuturora, cum că împărăţiia cunoscînd pre domn că slujaşte cu dreptate şi cu osîrdie, şi cu a sa bună chiverniselaă, nu numai acum, ce şi în Moldova, şi aicea de cînd domneşte, dupre cum de la toţi s-au înştiinţat, mărturisind şi paşii mari, şi alţii du primprejur, şi de aicea din ţară, că cu a sa dreptate u adus ţara la stare bună, şi este nevoitor spre împlirea poruncilor împărăteşti totdeauna. Drept aceea pentru voia şi hatîriul lui Nicoalie-vodă au făcut pre nepotă-său Grigoraşco domn Ţării Moldovii, şi pre celălalt nepot, fratele lui Grigoraşco-vodă, dragoman mare, iar pe Mihaiu-vodă l-au mazîlit şi înnoieşte şi domniia lui Nicolaie-vodă, întărindu-o cu hatişirif. Măcar că era obiceiu mai nainte vreme desă făcea al treilea an mucarer, adică înnoire de domniie, iar acesta s-au făcut la un an şi jumătate, şi nu cu puţine şi uşoare cheltuili, ci foarte cu mari; dar domnul cu atîta seamă dă cheltuială ce au curs la acest mucarer, necum să mai adaogă dăjdiile ţărîii ce era obicinuite, ci încă şi dintr-acele mare scădere şi uşurare au făcut la toţi, atît la ţară cît şi la bresle, rîdicînd greimea mai mult cu al mării-sale, dîndu-şi tot venitul cămării mării-sale la trebile ţării. [553] La turburarea ce s-au făcut cu fuga boeirlor, precum [am] arătat mai sus, în tot chipul au nevoit domnul a-i mîngîia pe toţi cu îmblînzire, cu milă şi cu căutare, nedînd nici unfel dă răsplătire nimărui dincei greşiţi precum li să cuveniia, ci cu fireasca mării-sale bunătate, fiind din fire milostiv, i-au iertat pre toţi cei greşiţi, atîta pre cei ce să afla aici, cît şi pe însuşi cei ce au fugit. A pomeni toate bunătătţile pe deplin cîte avea domnul, nu mă lăsa obiceiul istorii pentru ca să nu dau bănuială de colachiie, care rumîneşte să cheamă ciocotnicie, drept aceea cu tăcerea le trec, numai atîta zic, că toate faptele îi era cu dreptate, li nicicum nu suferiia să se facă cuiva strîmbătate, din fire fiind iubitor de dreptate, milostiv, lesne irtător şi cu frica lui Dumnezeu. Care acete toate văzîndu-le însumi cu ochii, dă le voiu trece eu cu tăcerea, pietrile cor striga. Mersu-i-au mazîliie lui Mihaiu-vodă, septembrie în douăzeci şi şase de zile cu [...] feciorul Apdi-paşii. Într-acest an în luna lui noembrie, s-au întîmplat preasfinţitului patriiarh al Ţarigradului kir Ierimii, mare şi primejdioasă întîmplare. Că vrînd mitropolitul Iracliie şi poftind ca să ia patrierşiia, l-au mazîlit tocma la Sinai, şi în locul lui au făcut patriiarh pre Iracllia, şi cînd l-au chemat la Poartă, să îmbrace caftan după obiceiu, ţiind păhariul în mînă i-au venit apoplexie, şi pe loc au murit (judecata lui Dumnezeu cea dreaptă nu l-au putut răbda), şi în locul lui au făcut patriiarh pre mitropolitul Nicomidiia, kir Paisie. AICEA LăSăM ISTORIIA ŢĂRII RUMÎNEŞTI, SCRIEM CELE CE S-AU ÎNTÎMPLAT PRIN ALTE PĂRŢI STREINE În anul de la zidirea lumii [7233], făcut-au iarăşi în Persiia oştile împărăteşti mare izbîndă, luînd o cetate mare ce să cheamă Tebrizul cu tot ţinutul ei. [554] Această cetate Tebrizul să cheamă elineşte Ecvatana şi este în Midiia, care este zidită de împăratul cel dintîi al mideanilor ce să numiia Nokis. Mai luat-au şi alte dooă ţărişoare, car esă chiiamă Chirmanuri. Tot într-acest an au mai luat în Persiia şi altă cetate mare vestită ce să cheamă Revan, care este în eparhiia Armenii cei mari. Murit-au şi Miri Mahmut, carele au fost feciro lui Miruveiz, şi în locul lui s-au pus Eşrefan-han, feciorul lui Miri Abdulah ce au fost frate cu Miruveiz. În anul 7234, au murit în Petruburgu Petru, ţariul Moscului, fiindu de vîrstă de ani 53, şi au lăsat cu diiată şi cu mare legături în locul lui toată monarhiia în mîna împărătesii lui, Ecaterinii. Într-acest an fiind logodit Ludovic al cince[sprezeci]lea, craiul franţozesc, cu fata craiului Işpanii, şi aducînd-o în Paris numai casă facă nuntă, au aflat pricină că ar fi fost mică dă zile, şi au stricat logodna, şi au trimis-o înapoi la Işpaniia, şi s-au cununat cu Mariia, fata lui Stanislav, carele au fost craiu în Ţara Leşască. Tot într-acest an s-au aşăzat şi pace între împăratul nemţesc, Carol al şaselea şi între craiul Işpanii,, Filip al cincilea.Întărit-au împăratul nemţesc pacea şi cu împărăteasa moscalilor. După aceea craiul Engliterii, şi al Franţii, şi al prusii între dînşii legături de pace au făcut. În anul acesta 7235, iulie 16 zile, făcut-au măriia-sa Nicolaie-vodă nuntă lui Ianache vel-grămătic, fratele doamnii mării-sale, dîndu-i soţiie pre fiica Barbului Greceanul vel-stolnic, la a căui nuntă au fost nun însuşi măriia-sa cu doamna mării-sale, cununîndu-i în biserica domnească dă jos, şi i-au făcut nuntă foarte frumoasă şi cu cinste. După aceea n-au trecut lamijloc zile multe, ci la luna lui august, de vreme ce fiiul mării-sale cel mai mare, Costandin beizadea, venise la vîrstă dă căsătoriie, au socotit însuşi domnul din bunăvoia măriisale *[555] de l-au logodit cu cocoana Zmaragdiţa, fiica răposatului Radului-vodă Cantacozino biv-vel spătr, fratele lui Ştefan-vodă Cantacozino şi fiiul răposatului bătrînului şi vestitului Costandin Cantacozino biv-vel-stolnic, fiind dă neam bragorodnic, şi mai cinstit între toate neamurile boierimii Ţării Rumîneşti, de care tot neamul acela s-au bucurat, dînd slavă lui Dumnezeu pentru bunăvoirea domnului, ce au binevoit de au făcut, cunoscînd că toţi vor fi traşi şi apropiiaţi spre mila mării-sale, şi spre cinste, precum au şi fost. În cursul acestor vremi boierii ce să hainise dă cătră domn şi era pribegi în Ardeal, nelăsîndu-i inima lor cea zavisnică şi neastîmpărată a să odihni, au început şi de acolo din Ardeal aumbla după lucruri nebuneşti şi deşărtăciuni vrednice de hulă, şi ca nişte neastîmpăraţi, sfătuindu-să între ei, s-aus culat doi dintr-înşii, anume Ioan Dudescu biv-vel-vistieriu, şi cu Manolache biv-vel-clucer, şi pogorîndu-să din Ardeal pe de ceea parte dă Olt, au trecut Dunărea pre la Nicopoie, şi s-au dus laţarigrad, cu socoteală ca aceea, ca să aibă împreună cu nădejdea lor acea dăşartă, cu Mihaiu-vodă mazîlul, şi ce ar putea să facă împotriva mării-sale lui Nicolaie-vodă. Care după ce au mers acolo, la cine nesimţitorii putea să-şi ivească obrazile, sau cine din meghistanii puternicii împărăţii s-ar fi uitat în obrazile unor vicleni,şi rebeli ca dînşii? Fostu-le-au dară ticălorii a să ascunde unde au fost gaura mai adîncă, că de la împărăţiie să didese tare poruncă pretitinderea, şi în Ţarigrad, şi pre afară, car oriunde s-ar afla haini de aceia, să-i prinză, şi să-i aducă în mîna domnului. Însă după mergerea acolo la Ţarigrad, au trecut multă vreme la mijloc, afîndu-să tot ascunşi şi pitulaţi acolo; ceialalţi, soţii ale lor, ce rămăsese în Ardeal, văzînd că să face atîta zăbavă, şi nu să mai alege nimica de nebuniia lor cea fără socoteală, gătesc dintre înşii pre un Casile Bărcănescu, şi-l trimit la Ţarigrad, ca să vază de cei doi, [556] ce să alege de ei, şi cum să află. Şi cum merge în Ţarigrad la casa unui saigiu, anume Fotachem îl află de la Poartă, şi numaidecît cu ferman împărătesc trimite vezirazemul cu un ceauş împărătesc, tocma în mîinile mării-sale lui Nicolae-vodă. Şi cum îi aduce în mîna domnului, coprins de cutremur şi de multă groază, pentru vinovăţiia lui greşala lui – o! minune de atîta milostivire a domnului, în loc să-l mutreze, în loc să-l pedepsească, aude dintîiaşi dată un cuvînt din gura domnului: „Iată că te-am iertat, mergi în pace la casa ta de te odihneşte”, poruncind să nu-i facă nimenea nici un fel de supărare. Care milostivire multe inimi ale multora le-au umilit, şi toţi ruga pre Dumnezeu pentru sănătatea domnului, zicînd că „nici odinioară n-am văzut la alt domn atîta milosîrdiie”. deci cei doi ce era asucnşi la Îarigrad, daca înţeleg de patima Bărăcnescului că l-au prins, şi cum că-i caută de la Poartă şi pre dînşii, ies pre ascunsu din Ţarigrad şi fug la un ostrov, unde văzînd că nici acolo nu-i încape locul, să îmbracă în haine măcilăreşti, şi pleacă de acolo ca să viie iarăşi să treacă la cuibul lor, în Ardeal. Şi trecînd Dunărea pre la Nicopoie, i-au oprit la lazaret la schela nemţească, de ceea parte la Izlaz, şi acolo Ioan Dudescul vistieriul, fiind bolnav dupre cale de groaza ce pţise, ş-au dat sufletul acolo la lazeret, iar Manolache cluceriul s-au dus în Ardeal la soţiile lui. Acest fel de ispravă făcîndu nebunii şi neatîmpăraţii, şi măcar că cu toate împotrivviturile lor ce s-au arătat către domn, iar încă şi fiindu-le jupînesile aicea înţară, mare milă şi bunătate au arătat măriia-sa către casile lor, stăpînind jupînesile lor toate moşiile, viile, şi luîndu-şi toate veniturile, încă şi cărţi dă scuteală făcînd, care alt domnu într-acestaşi chip nu s-au pomenit a face pînă într-atîta la case de împotrivnici şi vicleni ca aceia. [557] PENTRU VENIREA PREAFERICITUUI PATRIIARH AL IERUSALIMULUI La începutul anului 7236, preafericitul patriiarh al ierusalimului kir Hrisand, de carele domnul de multă vreme doriia să-l vază, şi cu poftă îl aştepta să viie ca să aibă împreunare, şi să ia de la fericirea lui blafgosloveniie, au venit aicea în ţară toamna pe a luna lui septembrie.Însă cînd s-au apropiiat preafericitul patriiarh de Dunăre a trece dincoace, trimis-au domn[ul] tocma acolo la Dunăre pe un boier mare al mării-sale, pe mihalache Roset vel-sluger, întru întîmpinare cu toate cele trebuincioase de cale pentru cinstea şi odihna preafericirii lui, şi la 13 zile ale lunii lui septembrie au ajuns la mănăstirea Văcăreştii, pre carea atuncea întîi o au văzut-o săvîrşită şi cu toate împrejmuirile ei împodobită. Şi întrînd în biserică, făcut-au un engomion asupra mănăstirii, şi asupra domnului foarte frumos şi minunat, cît mintea a mutora nu poate povesti. Acolea dar la Văcăreşti, pentru cinstea sfîntului patriiarhu, încă pînă a nu sosi în mănăstire, au trimis domnul întru întîmpinarea-ipre doi fii ai mării-sale, Costandin beizadea şi Iancul beizadea, de s-au aflat acolo pînă au sosit, făcîndu-i cinstea precum să cade. Şi într-aceeaşi zi fericitul patriarhu au rămas de au sălăşluit acolea pînă a dooă zi, iar a dooă zi, septembrie 14 zile, în zioa de Înălţarea Crucii, au întrat în oraşu[ul] Bucureştii, înaintea a căruia din porunca domnului, i-au ieşit întru întîmpinare mitropolitul ţării kir Daniil, şi cu toţi ceilalţi arhierei cîţi să afla în Bucureşti, şi cu toată ceata bisericească, preoţi şi clăugări, şi toată boierimea, mari şi mici, şi slujitorimea, niguţătorii şi alt norod mult, şi cu mare cinte şi parisi l-au adus pînă în mănăstirea Sfete Gheorghiie, în casile patrierşăşti. Iar a dooă zi de întrarea sa în Bucureşti, septembrie 15 zile, au trimis domnul de l-au adus la curte cu mare cinste, întru a căruia întîmpinare i-au ieşit domnul [558] pînă în pridvor, şi acolea i-au sărutat drepta. Iar după ce s-au suit în spătăriia cea mică, de minunatele în înţelepţeştile cuvinte ce ieşiia şi din rostul patriarhului, şi al domnului nu poate ajunge mintea fieştecăruia om a le scrie şi a le povesti. Aicea cititoriule, te las ca singur să socoteşti, un domn preaînţelept şi învăţat, şi cu un sfînt patriiarh ca acela înţelept şi preaînvăţat, împreunîndu-să un cu alt de nu era mare minune la toţi cei ce priviia şi le auziia voroava lor? Şi măcar că am fost de faţă, văzînd cu ochii şi auzind cu urechile preaînţelepte cuvintele lor, iar mintea a mă ajunge ca să le sciru pă larg, nu este cu putinţă, ci cu tăcerea contenesc şi săvîrşesc venirea şi priiminţa dă către domnu a preafericirii sale. PENTRU TURBURAREA ŞI ZARVA CE AU FOST ÎNTRE TĂTARI ÎN ANUL ACESTA Într-acest an, zădărîndu-să şi aţîţîndu-să zavistiie şi vrajbă între Bengli Gherei, hanul tătărăsc, şi între frate-său Adil gherei-sultanul ce era galga, din vrajba ce să născusă între dînşii, au mazîlit împărăţiia pre Adil Gherei-sultan, şi au făcut calga pre fate-său cel mai mic, pre Selaamet Gherei-sultan. Pentru a căruia mazîiliie au trimis împărăţiia un capigi-başă cu ferman, ca să-l ia de acolo şi să-l ducă la Iambol, la ceftilicul lui, carele este aproape de Odriiu. Pe carele luîndu-l, şi pre cale ducîndu-l, cînd au fost la hotariul Bugeacului, s-au sculat tătarii şi l-au luat din mîna capigiului cu mare îndrăzneală, şi n-au vrut să-l lase să-l ducă, şi aşa capegi-başa s-au dus fără nici o ispravă. După aceea Adil Gherei-sultanul mergînd în Bugeac, şi unindu-să cu toţi mîrzacii şi tătarii Bugeacului, şi strîngîndu-să multă seamă dă oaste tătărască bugeaclîi (zic unii să fie fost pînă la 80.000), au legat tabăra socotind să stea cu tot felul de împotrivire [559] asupra hanului, şi ori cu ce mijloc ar putea să-l rădice şi să-l surpe din hăniie, dar în cea după urmă nimica n-au isprăvit, nici au putut scoate lucrul la cale după pofta lor, şi le-au cătat cu voie, fără voie, asă supune şi a-şi pleca capetile, atîta Adil Gherei-sultan cît şi toţi tătarii bugugeni, precum mai pă urmp voiu arpta în ce chip le-au fost supunerea lor. Hanul dară fiind unit cu toţi mîrzacii şi cu toţi tătarii crîmleni, şi arătînd mare credinţă şi supunere către puternica împărăţiie, şi avînd împărăţiia pe hanul în multă dragoste şi credinţă, îndată cum s-au înştiinţat de la hanul pentru zurbalîcul tătarilor bugegeni, şi al lui Adil gherei-sultanul, şi pentru nebuneasca împotrivirea lor, nicidăcum împărăţiia acelor zurbale bugegebi nu le-au dat obraz, nici i-au îngăduit a-şi împlini gîndul şi socoteala lor, ci ca să-i supuie fără voia lor, şi ca să cunoască că sînt supuşi puternicii împărăţii, iar nu sînt de capetile lor, după sfatul cel înţelepţesc al luminatei Porţi, numaidăcît au dat poruncă şi hanului (trimiţîndu-l şi călîc-caftan) şi tuturor paşilor dupre împrejur, trimiţînd fermanuri la paşa de la Ozu, la paşa de la Bender, la paşa de la Hotin, şi al alţii , ca să se rădice toţi cu oaste asupra tătarilor bugegeni, şi de-şi vor pleca capetile de voie să la porunca puternicii împărăţii, şi să se supuie hanului, bine, iar de nu, să le dea războiu ca acela, pînă încît să se stingă şi să-i facă a să supune făr+ de voia lor, şi pe cei mai mari căpetenii să-i prinză, şi să-i pedepsească cu rea şi cumplită pedeapsă. Atuncea la acea vreme întîi făcuse împărăţiia serasheriu pe Mustafa-paşa de la Hotin, iar apoi pentru bătrîneţile şi slăbiciunea lui, au socotit de au făcut serascheriu pe Abdulah-paşa de la niş. Acest Abdulah-paşa era prieten foarte bune mării-sale lui Nicolae-vodă, încă de cînd au stătut odată vezir-chehaiasi în zilile lui Cirolo Ali-paşa veziriul, şi la căderea lui Ciorlo Ali–paşa veziriul din vizirlîc, întrebîndu-să măriia-sa Nicolaie-vodă de către împărăţiie pentru acest Abdulah-paşa, [560] ce atuncea fusese chehaia, mult l-au ajutat măriia-sa cu cuvîntul spre binele şi folosul lui, şi n-au primejduit. Carele ţiind minte binele ce au cunoscut de la domn, pururea de faţă întru auzul a multora au mărturist ajutoriul şi multul folos ce au avut de către măriia-sa în vremile acelea, neuitîndu-l nicidecum şi de atuncea avea întărit mare şi bun prieteşug. Însă făcîndu-lserascheriu, numaidecît dupe porunca împărătească s-au sculat la Niş, şi au mers la Smil în cai de minzil, unde să strîngea oştile, şi unde era să viie şi hanul ca să stea cu dînsul împreună, şi să facă sfat ca să supuie pe tătari, ori cu bine, ori cu rău. Pentru a căruia mergere cum au înţeles domnul numaidecît au trimis pe 2 portari înainte-i, întru întîmpinarea-i cu daruri şi cu cărţi pentru cele bune şi de folos, scriindu-i spre buna chivernisire şi odihnă a ţării, fiind domnului bun prieten, precum am scris mai sus, şi întîlnindu-l 2 portari, la Ruşciuc, dechembrie 25 de zile, în zioa de Crăciun, priimit-au darurile şi cărţile domnului cu multă dragoste şi cinste, şi au dat şi răspunsul cărţilor mării-sale, scriindu-i cu cinste, şi cu mult peripiisis. Atuncea dar cînd împărăţiia au dat poruncă paşilor ca să se rădice cu oşti asupra bugeaclîilor, au trimis poruncă şi domnului, ca să se gătească şi măriia-sa să fiie gata să meargă la Smil; însă deocamdată acest ferman de porunc au venit domnului, adică să să gătească să fiie gata, şi cînd îi va veni ştire de la hanul, şi de la serascheiu-paşa ca să meargă, să să scoale numaidecît, să purcează, să nu mai zăbovească, căci că este ca să fiie şi măriia-sa la sfat, pentru că scrisese vezirazemul cărţi şi la hanul, şi la serascheriu-paşa, dîndu-le ştire de venirea mării-sale, şi cum că nu doară îi este venirea pentru altceva, sau fieştecum, fără cît ales să fie la sfat, ştiindu-l că este domn îneţelpt, învăţat, şi credincios vechiu al împărăţii. Deci, domnul atundea, după i-au venit ace aporuncă, numaidăcît au pus de au făcut rînduieli în ţară pentru gătirea oştirii, de zaherea, *[561] de cară şi de altă trebuincioasă gătire de toate să se gătească să stea gata. Dar toate acelea, atît zahareaoa, cît şi carăle, le-au făcut toate tot cu bani, iar ca să supere pe cineva din pămînteni pentru zaherea, sau pre săracii du prin sate, să facă cară fără plată, pă niminea n-au supărat, mai vîrtos milostivindu-să spre toţi, fiind vreme dă iarnă. Însă pentru purcederea şi ălătoriia mării-sale, şi pentru toate alte bunătăţi şi chiverniseli ce au făcut asupra ţării, şi a pămîntului acestuia, într-acele vremi de răzmiriţă şi turburări, mai pă urmă le voiu scrie unde va veni rîndul, iar acum trebuie să-mi ţiu rîndul istorii a pricinii tătarilor. Pă vremea cînd tătarii sta tot împărăcheaţi, şi ăn socoteala lor cea nebunească, să auziia şi aceasta, cum că luînd înţelegere şi Deli-sultan de împărechierea şi zarva lor ce să făcuse, şi dă vrajba ce întrasă între hanul şi între Adil Gherei-sultan, unchii lui,să fiie strîns şi el lîngă sine de acolo de unde era pribeag, dăspre părţile cerchezilor, cîtăva oaste, şi s-au sculat de au penit pînă la apa Coban, socotind să treacă şi să viie şi el într-ajutoriul lui Adil Gherei-sultan, şi al tătarilor bugegeni; dar apoi poate că nu i-au dat îndemînă, că şi-au schimbat socoteala, au că s-au arătat necălcător de porunca împărătească, au că cunoscînd deşartă şi crudă socoteala bugegenilor, n-au trecut, ci s-au întors înapoi. După ce dar au început a să strînge, şi a să aduna oşit din toate părţile la Smil, precum era porunca împărătească, şi hanul trimiînd mai nainte de venirea lui pre fii-saău Tohtmăşi-sultan cu cîtăva oaste crîmleni asupra Bugeacului, şi viind la Ozu, şi rădincd şi de acolea pre paşa de laOzu cu cîtăva oaste turcească, şi încă şi cu cîteva tunuri, şi viind pînă la Sarăsu, vrut-au să ia şi de acolo, pre nişte tătari întru ajutor; carei să numesc coban tătari, alţii le zic nohai; dar ei n-au vrut să se rădice nicidăcum. Şi viind Tohtamăşi-sultan cu paşa de la Ozu şi ci oastea, s-au aşăzat cu oatea puindu-să tabăra din jos de Bender. [562] Acolo dar au venit cîţiva mîrzaci bugegeni de s-au închinat la fiiul hanului Tohtamăşi-sultan, şi ş-au plecat capetile, dăspre altă parte încă viind şi calga-sultanul cel nou cu mulţi tătari crîmleni, şi cu vreo patru sute de cazaci asupra bugeaclîilor. Hanul încă apropiindu-să cu oastea sa către Ozu (măcar că, pînă a veni, începusă bugegenii a-şi cunoaşte lucrul, că va să rămîie la nimica, şi li să slăbisă nădejdea ce avea întîi), şi văzînd ei atîta greutate de oşti ce le vin asupră, şi cum că le [e] strimt din toate părţile, şi nu pot să stea împotriva unii împărăţii puternică şi mare ca aceea, şi va să le viie lucrul la greu, într-alt chip n-au avut cum face, ci le au căutat numai să se plece şi să se supuie fără de voia lor. Adil Gherei-sultan încă, cunoscîndu-şi lucrurile că-i sînt împotrivă şi socoteala lui ce avea nu-i vine la cale bună, au socotit de au scris carte la măriia-sa Nicolaie-vodă adică rugîndu-l ca să mijlocească la împărăţiie să-i ierte greşeala, ştiind pă măriia-sa bun prieten, şi cum că i să trece cuvîntul i rugăciunea mai mult decî a multora la împărăţiie, şi mai vîrtos fiind vechiu şi părintesc prieten din vremile lui Selim Gherei-han, carele avusese mare prieteşug cu răposatul părintele mării-sale lui nicolaie-vodă, vestitul Alexandru Exaporiton al puternicii împărăţii. Care carte a lui Adil Gherei-sultan, îndată ce o au luat-o domnul numaidăcît o au trimis la Ţarigrad la împărăţiie, şi mai mult dintr-aceea au pricinuit începere de pace şi de a să potoli zarva tătarilor, şi lui Adil Gherei-sultan iertăciune greşalii lui. Deci după aceea s-au sculat întîi Adil gherei-sultan, dă unde era din tabăra tătărască, şi au mers drept la serascheriu-paşa la Smil, plecîndu-şi capul la porunca puternicii împărţii, pre carele priimindu-l serascheriul cu cinste, l-au îmbrăcar cu conteş cu blană de pîntece de vulpe de Moscu, şi trecînd Dunărea de ceea parte cu haremul lui, s-au dus la haznatar-başa al hanului, numele lui Coban Cealan Mehmet aga, om [563] de neam mare, tocma ka ceftlicul lui, la Iambol, după dînsul. de aci au început a veni mulţi mîrzaci bugegeni la serascheriu-paşa şi la hanul de ş-au plecat capetile, iar unii din mîrzaci, temîndu-să de primejdiie, au fugit în Ţara Leşască, carei şi aceia mai pre urmă au venit de ş-au plecat capetile la hanul. Au început deci toţi tătarii a să răsipi din tabără, cineşi pre la locurilor lor, şi au rămas fără nici o ispravă. Unde nu este voia lui Dumnezeu nu poate oamenii. PENTRU ÎMPREUNAREA HANULUI CU SERASCHERIUL, ÎN CE CHIP, ŞI CU CE CINSTE AU PRIIMIT PAŞA PE HANUL Daca au venit Bengli Gherei-hanul cu oastea sa la Ozu, şi s-au apropiiat către Smil, trimis-au Abdulah serascher-paşa înainte-i cale de dooă ceasuri de au întins corturile, trimiţind şi mutpacul, şi altile dă trebuinţă pentru cinstea şi ospăţul hanuui. După aceea s-au sculat şi serascheriul cu oastea lui, de au ieşit înaintea hanului întru întîmpinare-i şi, acolo unde era corturile întinse, au ospătat paşa pe hanul, făcîndu-i mare cinste, şi după ospăţ au dăruit serscheriul pe hanul cu un cal albu foarte frumos cu toate podoabile lui de mult preţ, şi osebit i-au mai dăruit şi alt cal vînăt armăsariu. Apoi încălicînd amîndoi de lacorturi au mers către Smil, şi pe cale mergea alătureaa, însă hanul puţintel mai nainte, şi serascheriul puţintel mai pe urmă, ca cum ar veni capul caluli paşii drept picierul hanului. Iar daca au întrat în tîrgul Smilului, au trecut seraschier-paşa de mergea înaintea hanului ca în chipul unui postelnic mare, şi după ce s-auapropiiat de saraiu paşii, unde şi conacul hanului acolo gătise, i-au ieşi înaintea hanului fiiul serascheriului şi cu divan-efendi, loc ca de 100 de paşi, întru întîmpinare-i, închinîndu-să înaintea hanului pînă dă trei ori cu mîinile pînă la pămînt. Serascheriu-paşa grăbind mai [564] nainte, şi dăscălecînd, au stătut la capul scării, şi luînd pe hanul cu frumoasă ţărmoniie, l-au suit sus în saraiu, şi numnaidăcît au slobozit 12 tunuri. Deci acolo de iznoavă l-au cinstit, l-au ospătat, cu argintării, cu multe bucate, şi cu scumpe lucruri, făcîndu-i mare cinste.Iar după ce l-au ospătat, au îmbrăcat serascheriu-paşa pe hanul cu o blană de samur dă trei pungi de ani, dîndu-i şi alte osebite daruri; iar hanul au dăruit pe serascheriu-paşa cu 13 suflete de robi cu roabe. După aceea trecînd trei zile s-au sculat hanul de acolo de la Smil, şi s-au dus pe Dunăre la cetatea Chiliia, şi oastea lui au mers pe uscat. Pe urmă de acii s-au dus şi serascheriu-paşa la Chiliia unde era hanul, şi au şăzut acolo nooă zile, şi iar s-au învîrtejit înapoi la Smil. Mult au muncit atuncea hanul ca să rămîie şi serascheriu-paşa să fiie împreună pînă să vor isprăvi rtoate aşezămînturile tătarilor, dar n-au vrut, ci s-au sculat de s-au dus la mansup[ul] lui, la Niş, iar han[ul] rămîind în urmă au şăzut tocma un an asupra tuturor trebilor şi aşăzămînturilor tătarilor, apoi au mers în Bugeac, de au iernat acolo. PENTRU PATIMA ŞI MULTA NEVOIE CE AU PETRECUT MOLDOVENII, ŞI PENTRU BUNA CHIVERNISEALă CE AU FăCUT DOMNUL AICEA ÎN ŢARĂ În cîtă vreme au ţinut aceste răzmiriţe şi împărechiri ale tătarilor, unul Dumnezeu ştie de ticăloasa Ţară a Moldovii, cîte au tras şi cîte au pătimit dă prăzile şi dă jeafurile tăatrilor, şi dă multa nevoie ce trăgea fugarii, fiind prin băjănii, că să băjănise ţara prin munţi, prin văi şi prin codri, şi pururea tătarii să sloboziia din tabăr, de călca, prăda şi jăfuiia, pre cine găsiia, precum le este obiseiul. Pînă şi Grigorie-vodă dă frică au sărit din scaunul Iaşilor, iar pre doamnă-sa şi pre maică-sa le-au trimis la cetatea Hotinului de au şăzut acolo pînă ce s-au potolit zarva tătarilor; iar [565] Grigorii-vodă i toţi boierii lui umbla ca nişte băjănari din loc în loc, şi multă, pagubă şi nevoie au pricinuit şi au curs pămîntenilor moldoveni într-acele turburate vremi, afară din multe dări de bani ce au dat. Iar ţara aceasta cu mila lui Dumnezeu, şi cu bună şi înţelipţeasca chiverniseala domnului, au hălăduit foarte cu linişte mare şi cu pacinică şi neclintită stare, chivernisind-o măriia-sa, şi păzind-o ca lumina ochiului; şi necum să se strămute cineva din pămînteni de la lăcaşurile lor, ci poci zice, că nici păriu din capul cuiva nu s-au mişcat, încît şi bieţii săraci de moldoveni, văzînd buna şi înţepţeasca chivernisire a domnului, şi cea fără preget pază şi apărare ce făcea măriia-sa ţărîii aceştiia, alerga şi năzuia aicea în aţră, aşăzîndu-să la locurile de lăcuinţă supt oblăduirea domnului; pînă şi turcii neguţători ce să afla în Moldova pe la vasluiu, pe la Bîrlad şi pe la Focşani de ceea parte, de frica tătarilor au trecut aicea în ţară, cu toate dobitoacele lor, de trăia fără grijă, şi toţi cu o rugă şi cu o inimă da slavă lui Dumnezeu şi lăuda numele domnului, rugîndu-i de sănătate şi de viiaţă nîndelungată pentru buna chiverniseala ce să nevoia dă făcea ţării. Căci că cunoştea toţi şi vedea cu ochii, nu numai pămîntenii, ci şi alţi streini, că nu să da domnul odihnii nici zioa, nici noaptea pentru ţară, şi pentru pămînteni, ci cu mare nevoinţă şi osîrdiie, să sîrguia şi să siliia spre odihna tuturor dă obşte, tocma ca cum ş-ar păzi un părinte pre fii săi de tot răul şi primejdiia, străbătînd şi ajungînd cu cărţile mării-sale şi cu daruri în toate părţile, la hnaul, la sultani, la serascheriul, lapaşa de la Ozu, la paşa de la Bender, la paşa de la Hotin, şi trimiţnd iscoade peste iscoade, pretitinderea, în toate părţile şi pre marginea Dunării, ca să afle veşti de lucruri adevărate şi temeinice, strejuind ţara cu tot felul de bună chiverniseală. Căci că de la Moldova de-a pururea din nestatornicii moldoveni scornea minciuni, dă făcea fel dă fel dă spaime, şi [566] turburări la margini, muncind ca să spăimeze şi pe lăcuitorii ţării noastre. dar domnul nicidăcum nu grijiia, căci ştiia tot temeiul, viindu-i din toate părţile veşti peste veşti, şi înştiinţări peste înştiinţări, şi la amrgine avea trimisă atîta slujitorime pentru pază. Şi cu aceasta toate totdeauna da îmblînzire şi mîngîiere norodului, ca să viie toţi pre la casile lor în odhină, fără dă grijă şi cu o inimă bună, că măriia-sa tuturor dă obşte le are dă grijă. Şi după cum am zis mai sus, nimenea dă la odihna şi lăcaşul său nu s-au strămutat, ci pentru o bună chiverniseală ca aceea ce făea domnul asupra ţării, şi la cei mari vestindu-să ai luminatei Porţi, mulţi dintre aceia aducea mustrare lui Grigorie-vodă domnul Moldovii, că nu urmează chivernisiri unchi-său. PENTRU DUMITRAŞCU HATMANUL CÎND AU FUGIT LA TĂTARI Într-acele vremi, pre cînd tătarii era împerechieţi, şi turburaţi între dînşii (ah, dă nesimţirea şi nesocoteala unor fel de oameni!) Dumitraşcu hatmanul, fratele lui Mihaiu-vodă mazîlul, dintr-atta odihnă şi pace ce avea dă Grigorie-vodă, domnul său, neavînd nici o nevoie, să scoală şi fuge la tătarii cei haini, cu Iordache generi-său, feciorul Lupului vornic, socotind ticălosul că vor rămînea hainii biruitori, şi prin mijloc[ul] lor va putea aduce iarăşi pe frate-său domn, şi această deşartă nădejde avînd au trimis pe urmă oameni de ai lui cu cîţiva tătari de ş-au luat jupîneasa tocma din mijloc[ul] Iaşilor cu mare îndrăzneală şi o au dus-o acoo unde era el la tătari. Ci dar altele sînt socotelile oamenilor, şi altele sînt lucrările lui Dumnezeu. Pentru a căruia fucă făcînd Grigorie-vodă ştire la Poartă, au scos ferman ca oriunde ar, au de la tătari, au de la Ţara Turcească, să-i ia, şi să-i curmeze viiaţa , scriind în ferman înfricoşate cuvinte, [567] şi zicînd anume să-l omoare, ca să curăţească pămîntul dă nişte vicleni şi haini ca aceia. El dară, daca au văzut că lucrurile tătarilor rămîn la nimica, şi cum să-şi stau şi ei de capetele lor, şi văzînd că într-alte părţi streine nu-i dă mîna a fugi (că Grigorie- vodă împănase pătitindenea cu paznici ca să-l prinză), nici la tătari nu-i da locul a sta, să scoală şi trage în Ţara Turcească şi să ascunde la un tîrg ce se cheamă [...] Acolo au şăzut ascuns pînă ce l-au aflat Grigoire-vodă, la care trimiţînd oameni de ai lui, beşlii, lipcani, cu fermanul l-au luat de acolo, băgat în fiară, şi l-au adus la Iaşi, carele după vinovăţiia lui era să-şi răpuie viiaţa, ci dar au avu noroc cu măriia-sa Nicolaie-vodă, că cum au luat înştiinţare că l-au prins şi l-au dus la Iaşi, ca un domn ce din fire era milostiv şi milosîrd, numaidăcît au scris la Grigorie-vodă, poftindu-l să nu i să atingă dă viiaţă, ci încă să-şi facă milă cu dînsul să-l şi ierte, precum au şi făcut, că pentru voia mării-sale l-au iertat, şi l-au slobozit să şază la casa lui, unde treccîndu cîtăva vreme dupăce l-au slobozit să şază la casa lui la Fereşti, i-au venit cataroiu şi au murit. Aşa răsplăteşte Dumnezeu nemulţămitorilor, de mila şi cinstea domnilor , mai ales la neastîmpăraţii şi nestatornicii ca aceia. PENTRU GĂTIREA ŞI CĂLĂTORIIA MĂRII-SALE NICOLAIE-VODĂ CĂTRE SMIL După ce au venit domnului porunca cea dintîi precum am scris mai înapoi, adică ca să se gătească să fiie gata a merge către Smil trecînd cîtăva vreme la mijloc, iată la decehmevrie [...] au sosit un vezir-agasî de la Poartă, căruia îi era numele Musa aga, cu ferman împărătesc, întru carele porunciia domnului ca numaidăcît să se scoale la Smil, nimica [568] altă zăbavă să nu facă, şi măcar că domnul ca un protimos şi grabnic ce era spre poruncile împărăteşti, îndată au dat poruncă tuturor celor orînduiţi de cale să se gătească, şi degrab au trimis porunci pe la zapcii, ce era orînduiţi după cară prin judeţe, ca să viie cum mai curînd cu carăle, pentru că era toate gata făcute şi plătite, zahereaoa încă aşijderea, iar încă şi măriia-sa ca un înţelept cumpăniia toate cu mintea, şi cu socoteala, şi cunoştea că cu greu va să-i cază acea călătoriie, mai vîrtos fiind vreme dă iarnă (măcar că Dumnezeu milostivul mare şi nespusă milă au arătat într-aea vreme, că aşa au cumpătat vremea de au fost tot bună şi călduroasă, toate zilile acei călătorii ca cum ar fi fost o primăvară de mînca slujitorii şi alţii tot pe afară) şi să uita măriia-sa şi la cîtă seamă dă cheltuială va să-i curgă, precum au şi fost, că mare cheltuială au pricinuit, una cu lefilte slujitorilor, alta cu cîteva steaguri de slujitorime nooă ce mai făcuse, şi cu cheltuiala ce au dat la unii, la alţii ce au călători împreună cu măriia-sa, dar cu darurile ce au trimis măriia-sa, cum la hanul, la sultani, la serscher-paşa, la paşa de la Ozu, de la Bender, de la Hotin, şi alţii, şi cu alte multe şi nenumărate cheltuieli care pentru lungime le las, de nu le mai pomenesc anume, şi era măriia-sa şi pentru boierime şi slujitorime, şi alţii ce mergea cu măriia-sa împreunp în vreme dă iarnă, iar mai vîrtos şi mai ales pentru ţară, ca să şi-o apere, să şi-o păzească, şi să şi-o chivernisească, iar osteneala, truda şi neputinţa mării-sale (că era atuncea şi cam slab) întru nimica nu le socotiia, căci era foarte protimos (precum am zis) spre porunca împărătească, şi cînd scriia la Ţarigrad pentru trebile ţării, deşi aducea aminte către putenicii stăpîni vreodată pentru neputinţa şi slăbiciunea mării-sale, air încă şi stăpînii (îl îmbuna şi-l peripiisea, scriindu-i că mergerea nu-i este că doar va să facă vreo oştire, fără cît ca să fie împreună la sfat. [569] După ce dar au sosit acel Musa aga vezir-agasî, precum am zis mai sus, cu poruncă de la împărţie la domn ca să purceagă, lăsînd toate socotelile şi toată neputinţa deoparte, şi gătindu-să măriia-sa cumăscade cu ajutoriul lui Dumnezeu, miercuri la 27 ale lunii lui dechembrie, au purces din scaunul Bucureştii cu toată boierimea, mari şi mici, şi au ieşit cu mare şi frumos alaiu pînă în malul Colintinii, la podul Plumbuitei, unde era corturile întinse, lăsînd pre doamna mării-sale, cu ceilalţi mai mici fii ai mării-sale în Bucuretşi, în casile domneşti au tot agarlîcul, măcar că dă vreme ce venise măriia-sale această poruncă de la împărăţiie de mergerea la oaste întru atîta cale dăpărtată, socotise întîi ca să trimiţă pe doamna mării-sale la un loc unde s-ar fi socotit a şădea pînă la învîrtejirea mării-sale, iar apoi ca să nu dea norodului vreo pricină de turburare, n-au vrut să o trimiţă măriia-sa nicăiri, ci cu tot agarlîcul o au lăsat-o în Bucureşti, precum am zis, în casile domneşti, şi pe preafericitul atriarh în mănăstirea Sfînt[ul] Gheorghie, lăsîndu-l rugători către Dumnezeu pentru sănătatea, întărirea, bună călătoria şi întoarcerea mării-sale fără zăbavă la scaun. De acolo dară de la podul Plumbuitei, boierii caimacami şi cu alţi boieri, carii era să rămîie în Bucureşti, s-au întors înapoi la scaun, iar domnul împreună cu doi fii ai mării-slae, Costandin beizadea şi Iancul beizadea, şi cu o seamă de boieri de cei mari şi cu al doilea, şi din mazili, şi cu aostea cîtă avea lîngă măriia-sa au mers la satul Afumaţii, şi acolea au făcut oturac dooăsprezece zile pentru că nădejdea nu şi-o curma nicidăcum, ci o avea dăplin la mila lui Dumnezeu, că tot va rămînea dintr-acea călătorie, aşteptînd din zi în zi să-i viie ferman de la împărăţiie, ca să rămîie să nu meargă, mai vîrtos că şi auuziia, şi veniia mării-sale veşti totdeauna pentru tătari, că li să potolesc turburările şi să supun, iar de va şi merge ceva mai nainte, era încredinţat că din ţară [570] nu va ieşi, preucm cu mila şi cu ajutoriul lui Dumnezeu au şi fost, de care unde va veni rîndul vom scriie, şi să şi cunoştea semnile că va rămînea domnul dintr-acea călătorie, căci că aele doouăsprezece zile cît au făcut mărăiia-sa oturac la Afumaţi, din porunca împărăţii au făcut. Acolo la Afumaţi au îmbrăcat domnul pre Iordache Creţulescu vel-vornic şi pre Dumitrache Ramadan vel-spătar, cu conteşe blănite cu blane de vultpe de moscu foarte frumoase. La purcederea domnului din Bucureşti, au dat măriia-sa învăţătură pre la toate mănăstirile şi pre la toate bisericile din tot oraşul Bucureştii, ca să facă preoţii denii, liturghii şi rugăciuni, către Dumnezeu, în toate zilile, neprestan pentru domnu, şi pentru toţi cei ce călătoriia împreună cu măriia-sa vodă, care s-au şi făcut, şi Dumnezeu, ca un milostiv, au ascultat şi au bine priimit acele neîncetate rugăciuni, pentru că au făcut mare milă, de au fost şi învîrtejirea domnului la scaun şi curînd şi-au venit şi domnul, şi ceilalţi toţi sănătoşi pre la casile lor. Acesta nu o scriu pentru altceva, fără cît mai mult că să dau pşi altora pildă, ca să cunoască şi să ştie, că cel ce-şi va pune nădejdea la toate către Dumnezeu nu va rămînea în dăşărt, pentru că Dumnezeu (după cuvîntul psalmistului) voia celor ce să tem dă dînsul va face, şi ruga lor va asculta. Însă la opt zile ale lunii lui ghenarie, au purces domnul şi de la Afumaţi şi au mers la conacul de la Greci. De acolea dar gătit măriia-sa pre Mihalache Roset vel-sluger, nepot dă sor mării-sale, de l-au trimis la Ţarigrad pentru trebile ţării, şi de acolea purcegînd domnul înainte pre conacile ce era orînduite şi gătite, cînd au ajuns la conacul de la Sărata, ghenarie 12 zile, au sosit un mîrzac de la hanul cu veste bună şi de bucurie, aducînd domnului iarlîc şi o ţidulă scrisă cu însuşi mîna hanului, întru care scriia mării-sale cu multă cinste şi pripiisis şi ca să nu să mai trudească, ci să şază în scaun, [571] să-şi păzească ţara şi raiaoa, pentru că lucrurile tătarilor cele turburate să potolesc şi-şi pleacă capetile şi să supun. Dar încă şi cu toate acestea nu putea domnul să se întoarcă înapoi făr’ de a –i veni ferman de la împărăţiie, ci gătind pe mîrzac, şi dînd răspunsu cărţilor ce-i adusese, şi bine dăruindu-l l-au pornit înapoi la hanul, iar domnul de acolea au mers în tîrgul Buzăului în episcopiie, ghenarie 13 zile, fiind episcop Buzăului kir Ştefan. Acolea la Buzău era vel-căpitan za dorobanţi cu cîteva steaguri de pedestrime, cazaci şi talpoşi, pre carele domnul îl trimisese cu cîteva ziel înainte, poruncindu-i să stea acolo la Buzău cu slujitorimea aceea, pînă cînd va avea de la măriia-sa poruncă au a să întoarce înapoi, au amerge înainte. Încă fiind domnul în Buzău, iată şi alt vestitor de bucuriie, Dumitraşco postelnic Caramanlău viind de la Smil, de une îl trimisese domnul, au adus mării-sale buiriultiu de la Abdula serascheriu-paşa pentru învîrtejirea domnului înapoi la scaun, dar încă şi tot nu vrea măriia-sa să se întoarcă fără poruncă de la împărăţiie. Făcut-au domnul acolo la Buzău oturac patru zile, unde făcînd şi vreo dooă divanuri, mulţi săraci ş-au aflat dreptatea, pentru mîncărurile unora din buzăieni, iar miercuri, ghenarie 17 zile, purcegînd de la Buzău, au mers la tîrgul Rîmnecul, şi de acolea la Stanomireşti, unde din porunca domnului au venit şi steagurile de slujitori, călărime şi pedestrime cu sărdariul lor, care domnul le trimisese mai nainte vreme la Focşani, de cînd să începuse zarva tătarilor, ca să fiie pentru paza marginii pe hotar, şi de acolea mergînd înainte la ghenarie 21, au ajuns domnul la mănăstirea la Măxineni, de unde mai nainte n-au mai mers măriia-sa, pentru că din mila lui Dumnezeu nu numai de la hanul, şi de serascher-paşa i-au mai venit mării-sale ialîc şi buiuriltiu de a se întoarce înapoi, ci şi călăraşii de la Ţarigrad nemerind, au auds mării-sale deocamdată mai îngrab cărţi de la măriia-sa vezirazemul, şi de la chehaia-beiu al veiziriului, [572] scriindu-i ca numaidecît, oriunde ar fi călători pre cale, să se învîrtejească înapoi spre scaun, să-şi păzească ţara şi alte porunci împărăteşti. După ce au făcut acolea la Măxineni trei zile oturac, la dooăzeci şi patru dă zile ale lunii lui ghenarie, au purces domnul înapoi către scaunul Bucureştii, şi acolea la Măxineni au mai lăsat măriia-sa pe vel-căpitan de dorobanţi cu steagurile de pedestrime şi de călărime ca să mai fiie acolea dă pază cîteva zile, iar domnul învîrtejindu-să înapoi au venit la satul Afumaţii, ghenarie 28. Acolea iar au sosit şi Iordache biv-vel-portar, fiiul lui Dumitrache Ramadan vel-spătar (pe carele domnul mai în urmă l-au făcut şi postelnic mare) cu ferman mare de la împărţiie pentru învîrtejirea domnului în scaun, iar luni, ghenarie 29, au întrat domnul în scaunul Bucureştii cu mare alaiu şi cu frumoasă parisiie, ieşindu-i întru întîmpinarea mării-sale, la Colintina, boierii caimacami, şi altă boierime, mitropolitul ţării cu toţi alalţi arhierei şi cu alt norod mult, şi toată obştea dă la amre pînă la mic cu un glas, şi cu o rugă, mulţumiia şi da laudă lui Dumnezeu de întoarcerea domnului în scaun, şi pre toţi i-au coprins bucuriie şi veseliie mare foarte, şi aşa suindu-să în casile domneşt, s-au citit fermanul împărătesc de întoarcerea domnului, şi s-au făcut şănlîc, slobozind puşci şi tunuri după obiceiu. În toată călătoriia aceasta ce au făctu domnul, atît în ducătoare cît şi în viitoare, să nevoia măriia-sa cu tot felul de bună chivernisire spre odihna boierilor şi a tuturor celorlalţi ceera împreună cu măriia-sa călători, ca pre toţi să-i odihnească şi să-i căpuiască cu de toate cele trebuincioase, ca să nu fiie de ceva lipsiţi, ci toţi să fiie odihniţi şi mulţămiţi. Veniia şi pocloane la toate conacile, ori după la igumeni, ori după la boiernaşii dă ţară, şi pentru măriia-sa nimica nu opriia, ci toate le împărţiia, şi le da pre la boieri şi pă la ceilalţi, şi era toţi îndestulaţi şi odihniţi [573] de toate, atîta cît nici simţea cineva că călătoresc la oaste, ci ca cînd ar merge într-o plimbare cu bucuriie, şi poftiia domnul mai mult odihna boierilor şi a celorlalţi decît a mării-sale. Într-acea vreme după învîrtejirea domnului în scaun din călătoriia ce scriie mai sus, cînd au fost pe luna lui mart, fcînd împărăţiia paşă la Diiu pe Topal, Osman-paşa au rădicar pe serascehr Osman-paşa ce era la Diiu şi l-au făcut paşă la Benderiu, carele, purcegînd de la Diiu cu tot agarlîc[ul] lui, făcusă socoteală să viie să treacă pre aicea prin ţară, cu a căruia trecere putea să se întîmple multe cheltuieli şi supărări atît domnului, cît şi săracilor. Ci dara domnul aflînd de una ca aceea, ca un domn ce-l durea inima de săraci, şi nu iubiia paguba ţărîii, numaidăcît au trimis pe un boier al mării-sale, pre Armago biv-vel căpitan (care şi capichehaia au stătut la Ţarigrad şi să întîmplase de era atuncea aici în ţară) cu daruri şi cu cărţi înaintea lui Serchiia Osman-paşa, dîndu-i poruncă şi învăţătură în ce fel, şi în ce chip, şi cu ce mijloc să-l înduplece şi să-l facă să nu fiie trecerea pă aicea prin ţară. Careşe ducîndu-să la paşa, şi dîndu-i cărţile de la domnul, şi zicîndu-i cele ce-l învăţase domnul, l-au făcut pe paşa de ş-au schimbat socoteala singur de voia lui, şi s-au lăsat de a trece prin ţară, cătîndu-şi calea pe de aceea parte de Dunăre. Şi măcar că domnul au trimis pe boierul ce scriie mai sus înaintea paşii, casă-l facă să nu viie prin ţară, iar încă nu s-au lăsat într-acea nădejde, ci îndată au scris şi la Ţarigrad, făcînd ştire la împărăţiie, .şi numaidecît au dat împărăţiia ferman cu mare tăriie ca nicidecum să nu treacă acel paşă pă pămîntul ţării, dar pînă a sosi fermanul de la Ţarigrad, paşa, precum scriie mai sus, de bunvăoia lui, s-au lăsat de socoteala cea dintîi, şi s-au dus la ceea parte dă Dunăre la Bender, şi aşa cu bună chiverniseala domnului, au hălăduit ţara şi de supărarea acelui paşă. [574] PENTRU NUNTA FIIULUI MĂRII-SALE NICOLAIE-VODĂ, COSTANDIN BEIZADEA Într-acest an la leat 7235, vara, pe la luna lui iunie, făcut-au domnul nuntă fiiului mării-sale celui maimare, Costandin beizadea. Însă într-aceste zile s-au întîmplat de au venit mării-sale mucarer de la puternica împărţie, adică înnoire domnii, viind de la Ţarigrad cu caftanul şi cu fermanul împărătesc vel-căpitan za siimeni Pascali, şi cum au sosit cu caftanul, îndată s-au început şi nunta, şi la iunie în 9, în zioa dă Sfînta Troiţă, au fost zioa cununii, dîndu-i soţie pre fiica răposatului jupan Radul Cantacuzino biv-vel-spătar, fratele lui Ştefan-vodă, fiiul răposatului Costandin Cantacuzino biv-vel-stolnic, şi i-au făcut nuntă foarte frumoasă, fiind nun mare însuşi sfinţiia-sa preafericitul patriiarh al Ierusalimului kir Hrisant, cununîndu-i în biserica domnească de jos, la care nunt făcutu-s-au mari şi multe veselii. PENTRU PURCEDEREA PATRIIARHULUI LA MOLDOVA, DUPĂ NUNTA FIIULUI MĂRII-SALE NICOLAIE-VODă, COSTANDIN BEIZADEA După ce s-au săvîrşit nunta lui beizadea Costandin, fiiul mării-sale lui Nicolaie-vodă, vrînd preafericitul patriiarh să meargă la Moldova, una ca să aibă împreunare şi cu domnul Moldovii Grigorie-vodă, alta ca să-şi vază şi metohrile de acolo, care sînt închinate la sfîntul mormînt, pentru că de multă vreme nu venise aicea în ţările acestea, au purces de aicea din Bucureşti la luna lui iunie, trimiţînd domnul de l-au petrecut cu mare cinste pînă afară din tîrg, şi nu numai atîta, ci împreună cu sfinţiia-sa, au trimis domnul un boier al mării-sale, pre Ianache Roset vel-comis, pentru cinste,dă l-au petrecut i-au fost purtător dă grijă pînă la margine la Focşani. Şi acolo [575] la Moldova n-au făcut zăbavă mai mult decît luni [...] şi iar s-au învîrtejit înapoi la Bucureşti, întru a căruia întîmpinare iar au trimis domnul pă vel-comis, tocma la Focşani, de l-au adus cu cinste şi cu odihnă pînă în Bucureşti, şi iarăşi cu cinste şi cu frumoasă parisiie l-au adus în mănăstirea Sfete Gheorghe. PENTRU MERGEREA PATRIIARHULUI LA ŢARIGRAD După ce dar venit patriarhul de la Moldova, n-au făcut multe zile de zăbavă, ci s-au gătit a merge către Ţarigrad, pentru oarecare pricini şi trebi ale sîntului mormînt, şi la 11 zile ale lunii lui dechembrie, leat 7237, au purces din Bucureşti, însă întîi au săvîrşit sfînta leturghie în biserica domnească dă jos în zioa dă Sfete Nicolaie. Făcut-au şi didahie foarte frumoasă, întru care didahie, pre lîngă alte multe şi minunate cuvinte, şi engomii ce făcea asupra domnului, dat-au tuturor boierilor şi tuturor supuşilro mării-sale învăţătură, ca să fiie cu totul luişi, toţi dă la cel mare pînă la cel mic, cu tot sufletul şi cu toată inima în dreptte, şi cu credinţă domnului. Întru care zi, făcînd domnul masă mare cu toată boierimea, l-au ospătat, făcîndu-i mare cinste, şi după scularea mesii, cînd ş-au luat zioa bună de la domnul, pogorîtu-s-au domnul pînă jos la scară, şi au stătut pînă s-au suit în carătă, şi acolea sărutîndu-i dreapta, l-au trimis cu mare cinste în Sfete Gheorghe, iar miercuri, dechembrie 18 zile, precum am scris mai sus, au purces dinBucureşti, dăruti dă măriia-sa Nicolaie-vodă şi de doamna mării-sale, şi de fiii mării-sale cu mari şi mute daruri, cît nu nădăjduise pînă într-atîta. Încă şi boierimea fieştecarele după a sa proierisis şi putinţă, au dat şi ei milosteniie la sfîntul mormînt, şi i-au făcut domnul [576] cinste, cît nici odinioară alt domn altui patriiarh n-au făcut, şi aşa s-au dus mulţămit foarte de cinstea şi buna priiminţa a domnului. Într-acest an pe la luna lui octomvrie, leat 7237, s-au scos în ţară dajdiia haraciului cu pecetluituri, şi mai naintea, adică în zilile răposatului Ioan-vodă, şi şi în zilile mării-sale lui Nicolaie-vodă, o dată s-au mai scos pecetluituri în ţară, dar apoi măriia-sa au crumat aceasta, ca să nu mai fiie şi nu s-au mai scos în multă vreme, măcar că boierii e multe ori au îndemnat pe domn ca să se scoaţă pecteluituri în ţară şi nicidăcum nu vrea măriia-sa, ca să nu să facă între săraci vreo turburare, iar apoi la această vreme în anul şi la luna ce scrie mai sus, dă vreme ce şi ţăranii să învăţase de nu să astîmpăra la un loc, ci umbla strămutîndu-să dintr-un sat într-altul, au făcut socoteallă toţi boierii, împreună cu mitropolitul ţării, fiind şisfinţiia-sa preafericitul patriiarh la acea socoteală, şi cu toţii au îndemnat pe domnul ca să scoaţă în ţară pecetluitură mai mult pentru îndreptarea judeţelor şi a satelor, şi văzînd măriia-sa ca să fie aşa precum s-au socotit, însă nu doară niscareva pecetltuituri mari de sume grele, ci pe uşor, după putinţa şi treapta fieştecăruia, pă dreptate, şi s-au strîns haraciul cu lesnire şi cu linişte, făcîndu-să dreptate tuturor, şi cu toţii au fost odihniţi. PENTRU CELE CE S-AU ÎNTÎMPLAT PÎNTR-ALTE PĂRŢI STREINE La anul de la naşterea domnului [Hristos] 1728, iar de zidirea lumii 7236, murit-au Ecaterina, împărteasa moscalilor, după ce au împărţit ani doi şi trei luni, şi în locul ei au rămas împărat Petru Alexiiovici, nepot de fecior, ce au avut cu împărăteasa cea dintîi Petru îmntîiul împărat, fiind de ani 12, [577] după cum au lăsat împărăteasa Ecaterina în diiata sa, cu voia şi cu pofta lor, şi s-au nimit Petru al doilea, după aceea s-au şi încoronat după obiceiu. Lăsase împărăteasa în diiată-şi, ca să se logodească împăratul cel tînăr şi să-şi ia împărăteasă pe fiica domnului Menşikov, cu care au făcut şi logodna după ce s-au făcut împărat. Acest Menşikov fiind dă neam mai dă jos, pentru slujbile lui şi pentru vredniciile şi dreptatea ce au arătat către stăpînă său, Petru întîiul împărat, nu numai cu mari dregătorii l-au cinstit şi l-au înălţat, ci şi multe bogăţii agonisise, iar acum, fiind să se facă şi socru împăratului, să înălţase peste măsură, dar norocul fiind zavisnic nu l-au îngăduit, ci l-au surpat totdeodată, că pîrîndu-l neprietenii lui către împăratul ce era să-i fiie ginere, cum că să apucă dă lucruri împotriva împărăţii, i s-au luat toată averea, şi s-au trimis la exorie cu toată casa lui, stricîndu-să şi logodna ce să făcuse cu fii-sa. Numai iarăşi nu l-au lăsat norocul dă tot să piiară, ci după ce au trecut aproape de doi ani, l-au iertat împăratul, şi au venit iarăşi la casa lui. Iar în luna lui iunie au murit de apoplexiie Gheorghie întîiu, craiul englezilor, şi au rămas craiu englezilor în locul lui fii-său, Gheorghie Avgust, după aceea, coronîndu-să în luna lui octombrie, fu numit Gheorighie al doilea. Pînă aicea am scris cele ce s-au întîmplat pînă în săvîrşitul a zece ani dntru a dooa domniie a mării-sale Nicolaie-vodă, iar de aicea înainte, cu ajutoriul şi mila lui Dumnezeu, voi scrie începînd de la al unsprezecelea an înainte.