ISTORIIA ŢĂRII RUMÎNEŞTI DE CÎND AU DESCĂLECAT PRAVOSLAVNICII CREŞTINI (Letopiseţul Cantacuzinesc) 
{83} Însă dintîi izvodindu-se de rumînii carii s-au descăpărţit de la romani şi au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecînd apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alţii în Ţara Ungurească, pre apa Oltului, şi pre apa Morăşului, şi pre apa Tisei ajungînd şi pînă la Maramurăş. Iar cei au descălecat la Turnul Severinului s-au tins supt poalele muntelui pînă în apa Oltului, alţii s-au pgorît pre Dunăre în jos. Şi aşa umplîndu-se tot locul de ei, au venit pînă la marginea Necopoei. Atunci s-au ales dintr-înşii boiarii carii au fost de neam mare. şi puseră banoveţi un nema ce le zicea basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) şi-i aşăzară întîi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorît la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorît la Craiova. Şi aşa fiind, multă vreame au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. iar cînd au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Ţara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrul-voievod, mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de noroade: rumîni, papistaşi, saşi, de tot fealiul de oameni, pogorîndu-se pre apa Dîmboviţii, început-au a face ţară noao. Întîi au făcut oraşul ce-i zic Cîmpul Lung. Acolo au făcut şi o bisearică mare şi frumoasă şi înaltă. de acolo au dăscălecat la Argeş, şi iar au făcut oraş mare şi 
{84} ş-au pus scaunul de domnie, făcînd curţi de piiatră, şi case domneşti şi o bisearică mare şi frumoasă. iar noroadele ce pogorîse cu dînsul, unii s-au dat pre supt podgorie, ajungînd cud însul, unii s-au dat pînă la Brăila; iar alţii s-au tins î jos, preste tot locul, de au făcut oraşă şi sate pînă în marginea Dunării şi pînă în Olt. Atunce şi Băsărăbeştii cu toată boierimea ce era mai naine preste Olt s-au sculat cu toţii de au venit la Radul-vodă, închinîndu-se să fie supt porunca lui şi numai el să fie preste toţi. De atunce s-au numit de-i zic Ţara Rumînească, iar tituluşul domnului s-au făcut precum arată mai jos:  Acestea să tîlcuiesc pre limba rumînească: "Întru Hristos Dumnezeul cel bun credincios şi cel bun de cinste şi cel iubitor de Hristos şi singur iubitor de hristos şi singur biruitor, Io Radul-voivod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Ţara Rumînească dentru Ungurie dăscălecat şi de la Almaş şi Făgăraş herţeg". Acesta iaste tituluşil domnilor de atnce, începîndu-se pîn-acum, precum iaste adevărat să vede că iaste scirs la toate hrisoavele ţării. Şi într-acestaşi chip tocmitu-ş-au Radul-vodă ţară cu bună pace, că încă nu era de turci împresurată. Şi au domnit pînă la moarte, îngropîndu-l la bisearica lui din Argeş. Şi au domnit ani 24. Dea aice să începe poveastea altor domni, carii au venit pre urma Negrului-vodă, precum arată mai jos. Mihail-vodă au domnit ani 19. Dan-vodă au domnit ani 23. Acesta au fost frate cu Mircea-vodă Bătrînul şi l-au ucis Şuşman-vodă, domnul sîrbilor, cînd era curusl anilor de la Adam 6864. Alexandru-vodă au domnit ani 27. Mircea-voievod Bătrînul. Acesta au avut mare războiu cu Baiezet-sultanul. Făcutu-s-au acel războiu pre 
{85} apa Ialomiţii. Biruit-au Mircea-vodă pre turci şi făr' de număr au perit, trecînd Baiezet Dunărea fără vad. Şi alte multe războaie au avut cu turcii. Făcut-au şi sfînta mănăstire den Coziia, şi sfînta mănăstire Cotmeana cînd era văleatul 6891. Şi au domnit Mircea-vodă ani 29 şi au murit în domnie şi s-au îngropat la mănăstirea lui, la Coziia. Vlad-vodă Ţeapeş. Acestea au făcut cetatea de la Poienari şi au făcut sfînta mănăstire ot Sneagov. mai făcut-au un lucru cu orăşanii den Tîrgovişte, 
{85} pentru o vină mare ce au fost făcut unui frate al Vladului-vodă. Cînd au fost în ziua Paştilor, fiind toţi orăşanii la ospeţe, air cei tineri la hore, aşa fără veaste pre toţi iau cuprins. Deci cîţi au fost oameni mari, bătrîni, pre toţi i-au înţepat de au ocolit cu ei tot tîrgul, iar cîţi au fost tineri cu nevestele lor cu feate mari, aşa cum au fost împodobiţi în ziua Paştilor, pre toţi i-au dus la Poienari de au tot lucrat la cetate, pînă s-au spart toate hainele dupre ei şi au rămas toţi dezvăscuţi în pieile goale. pentru aceia i-au scos nume Ţepeluş. Domnit-au ani 15. Vădislav-voievod Bătrînul au venit domn cînd au fost cursul anilor de la Adam 6935. Acesta au făcut bisearica domnească den Tîrşor. Şi au perit de sabie, în mijlocul Tîrguşorului. Şi au domnit ani 18. Radul-vodă cel Frumos,. acesta au făcut mănăstirea ot Tîrganul. Şi au domnit ani 15. laiotă Basara-vodă cel Bătrîn, care au închinat ţara turcilor, domnit-au an 17. Avut-au mare războiu la Rîmnicul Sărat. După el domnit Ţepeluş-vodă; şi au avut războiu la Rîmnicul Sărat cu bătrînul Ştefan-vodă den Ţara Moldovei. Atunce n oaste au perit şi Ţepeluş-vodă şi au izbînda lui Ştefan-vodă. Şi au şăzut aicea în ţară de au domnit ani 16. Radul-vodă cel Mare, acesta au făcut Mănăstirea din Dial şi au domnit ani 15. 
{86} În zilele acestuia să întîmplase de scoasese den scaun Amira împăratul pre sfîntul Nifon, patriiarhul Ţarigradului, şi-l trimisese la închisoare la odriiu. De a căruia sfîntă bună viaţă ieşind veastea în toate părţile, s-au auzit şi în Ţara Rumînească, şi au înţeles şi domnul Radul-vodă de bărbăţiile cele sufleteşti ale sfîntului şi au trimis cu rugăminte la acest sfînt părinte ca să vie în ţara lui, că-l pofteşte ţara. Iar sfîntul i-au dat soarea mea, care iaste de la vrăjmaşii cei văzuţi ai lui Dumnezeu. Dar cum voiu veni în ţara ta? " Iar domnul iar i-au trimis cuvînt zicîndu-i: "Nu purta grijă de aceasta, că grija mea iaste. " Iar sfîntul patriiarh i-au dat răspuns zicînd: "Cum ştii, aşa fă". Şi îndată au trimis Radul-odă la împărăţie de au cerşut pre acest păstoriu mare şi nu-i fu peste voie, ci i se împlu voia de la împărăţie şi degrab trimise de aduse pre sfîntul în ţara sa şi-i deade toate pre mînă zicînd: "Eu să domnesc, iar tu să ne îndreptezi şi să ne înveţi leagea lui Dumnezeu şi să ne fii tată şi păstoriu mie, şi tuturor oamenilor, şi solitor la Dumnezeu". Iar el află turma neplecată şi neascultătoare, şi bisearică izvrătită şi cu obiceaiuri reale şi nesocotite. Şi chemă pre toţi egumenii de la toate mănăstirile Ţarii Munteneşti şi tot clirosul bisearicii şi făcu săbor mare dimpreună cu domnul şi cu toţi boiarii, cu preoţii şi cu mireanii, şi îndată slobozi izvoară de învăţătură limpede şi necurmată şi le spunea de sfînta scriptură, şi învăţa pre toţi, ia-le de pravilă şi de leage, de tomirea bisearicii şi de mănăstiri şi de bisearici şi de alte rînduri de toate. Ş tocmai toate obiceaiurile pe pravilă şi pe tocmealele sfinţilor apostoli. Deacii hirotoni şi 2 episcopi şi le deade şi eparhii cu hotară, care cîtu va birui, şi-i învăţă pentru cum vor purta grija şi vor paşte oile care le sînt date în seamă, ca să să îndrepteaze toată ţara aceia de acei 3 arhierei. Iar domnului îi zise: "Ţie, 
{87} doamne, ţi se cade să îndreptezi pre cei strîmbi cu judecată tare şi îngrozită şi dreaptă, după cuvîntul lui Dumnezeu care zise cătră Moisi îngăduitoriu său şi cătră toţi feciorii lui Israil grăind: Iată, v-am dat leagea mea, şi judecata şi îndreptarea în mîinile voastre. Nu făţări nici a mic, nici a mare, nici a văduvă, nici a vinetic, nici pre sărac să nu miluieşti cu judecata iaste a lui Dumnezeu, air în sfînta evanghelie zice: Nu judecaţi în făţărie, ci judecaţi în dreptate. Şi iar au mai zis Dumnezeu lui Moisi şi feciorilor şi lui Isrial grăind: De veţi umbla după poruncile meale şi veţi păzi leagea mea şi o veţi face, vă voi da roao în vreamea ei, şi pămîntul va da sămănătura sa, şi pomii vor da roada sa, şiveţi mînca în săturare, şi veţi fi întăriţi în ţara voastră, şi voiu da pace ţării voastre şi nu veţi fi fricoşi, şi oşti şi războaie nu vor treace prin ţara 
{87} voastră, şi veţi goni vrăjmaşii voştri, şi vor cădea vrăjmaşii voştri înaintea voastră; şi 5 de ai voştri vor goni pre 100, iar 100 pre întunearece, şi voiu căuta spre voi şi vă voiu blagoslovi, şi vă voiu înmulţi, şi vă voiu umplea, şi vă voiu pune leagea mea cu voi, şi veţi mînca ceale vechi, şi bucatele voastre să vor împresura ceale vcehi de ceale noao, şi voi umbla cu voi şi voi îmi veţi fi oamenii, iar eu voi umbla cu voi şi voi îmi veţi fi oamenii, iar eu voi fi voao Dumnezeu. Iar de nu mă veţi acsulta, nici nu veţi face poruncile meale, ci vă veţi lepăda de dînsele şi nu veţi păzi leagea mea toată, eu vă voiu face voao aşa, că voi aduce pre voi pustiire, şi seminţiile voastre în zadar le veţi sămăna, şi osteninţile voastre le vor mînca vrăjmaşii voştri, şi vă vor goni duşmanii voştri, şi veţi fugi nefiind goniţi de nimenea, şi tăriia voastră va fi în dăşărt, şi voiu trimite pre voi hieri sălbatece şi pre ţara voastră, şi vor mînca dobitoacele voastre şi pre voi vă voiu împuţina, şi ţara voastră va fi pustie; şi deacă vă veţi dăzlipi de mine şi eu mă voiu depărta de la voi. Aşa grăieşte domnul sfîntul lui israil. Acestea şi altele multe învăţături den sfintele scripturi îi învăţa; şi 
{88} încă mai zicea: beţiia şi curviia cu totul să să leapede şi să să dăzrădăcineaze de la voi. că s-au zis cu apostolul: Nunta iaste curată şi pat nespurcat, ai curvarilor şi precurvarilor va judeca Dumnezeu. Pentru curvie să înecă lumea cea dintîi, iar mai apoi şi Sodomul cu 5 oraşe să prăpădiră şi arseră cu foc şi cu piatră pucioasă pentru sodomiia (adecă curviia cu parte bărbătească) că acolo să arătă capul spurcăciunii cei mai mari. Deci, fraţilor, fugiţi de curvia şi de toată necurăţie, cum zice pavel şi umblaţi după curăţie, ca să vedeţi pre Dumnezeu. Acestea, zic voao, să le păziţi deacă vă iaste voia să moşteniţi împărăţia cea cerească". Iar pizmaşul diavolul văzînd învăţături folositoare de suflet ca aceastea, nu putu răbda, ci făcea multe meşteşugri şi hicleşuguri ca să gonească pre fericitul Nifon din Ţara panoniei, cum şi făcu în chip ca acesta, o, vai şi amar, că-i zise Radul-vodă dimpreună cu boiarii: "pasă şi ieşi din ţara noastră, că viaţa şi traiul şi învăţăturile tale noi nu le putem răbda, că strici obiceiaiurile noastre". Iar sfîntul Nifon deaca auzi aşa nişte cuvinte nebune şi turburate ca acestea, să miră şi zise: "Nu aşa, doamne, nu aşa, ci te îndreptează după leagea lui dumnezeu şi pre tine, şi pre boiari, ca nu cumva să porniţi şi să aduceţi mîniia lui dumnezeu asupra voastră şi a ţării voastre, că vă zic că pentru fărdelegile voastre curînd ca să se sloboază spre voi, iar mie nimic nu-mi iaste de aceia ce ziceţi voi, că putearea şi tăriia mea iaste leagea. Ci făr' de ruşine şi făr' dă făţărie grăiesc înaintea măriia-tale şi boiarilor tuturor. Că pre soru-ta, care o ai măritat dupre Bogdn, făr' de leage, avînd el muiare cu leage şi o au lăsat făr' de nici o vină şi o au luat pre soru-ta, el iaste curvariu şi soru-ta ca o precurvă. Cei desparţă şi dă bărbatului iar muiarea sa şi potoleşte mîniia lui Dumnezeu mai nainte, pînă să porneaşte re voi. " Iar aceste cuvinte foarte aţîţară şi mîniiară inima domnului. Şi îndată goni pre sfîntul den naintea sa şi porunci să nu-l mai 
{89} bage nimeni în seamă, nici să-l socotească, nici să-l cinstească. Iar dumnezeiescul Nifon nimic nu băga în seamă, nici grijă de aceia, ci-şi punea nădeajdea pre Dumnezeu, după cum zice proorocul: Nu vă nădăjduireţi pre domni, nici pre fiii omeneşti. Dumnezeu trimise corbul de hrănea pe Ilie prooroc; aşijderea păzi cu bucate şi pre Daniil proorocul cu Avvacum. În ce chip ca acesta păzi şi pre acesta, cu un fecior de boiar ce-l chiema Neagoe, care era mai mare preste vînători. Şi aşa făcu şi Dumnezeu din ceale amară dulci şi din ceale pizmaşă cu prietenie. Că aducea bucate de hrana sfîntului şi aiave şi într-ascuns, cu îndemnarea lui Dumnezeu, făr' de nici o teamere. Iar fericitul Nifon îl întărea 
{89} cu rugile sale, ca să crească şi să să înalţe în toate faptele ceale bune şi să să rădice în noroc bun şi să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cum mai apoi, cu rugăciunea sfinţii-sale, să umplură amîndoao. Iar Radul-vodă tot ţinea pizmă pre sfînt şi nu putea folosi nimic nici cu frica, nici au alte amăgele, pînă iar să plecă el sfîntului cu smerenie şi-l chemă în taină şi-i zise aceste cuvinte amăgitoare zicînd: "Părinte, iartă-ne sfînţia-ta şi aibi şi sfinţia-ta iertăciune de la noi. Şi să-ţi dăm ţie avuţie cîtă îţi va trebui şi să n-aibi părere rea nici pre mine, nici pre boiari. Şi pentru însurarea lui Bogdan încă nu te maiamesteca, că el au luat blagosloveni de la alţi sfinţi arhierei. Iar tu pasă cu apce oriunde vei vrea şi roagă pre Dumnezeu pentru mine. şi unde vei lăcui, eu tot voiu trimite". Atuncea sfîntul răspunse cu îndrăzneală şi ca unui om prost, îi zise: "Radule, Radule, tu şi priiatenii tăi cu multe rugăciuni m-aţi plecat de m-aţi adus în ţara voastră şi m-aţi pus să vă învăţ leagea lui dumnezeu. Deci de v-am învăţat ceva rău şi făr' de leage, spuneţi voi şi mărturisiţi fărdelegile meale, air de faceţi voi şi mărturisiţi fărdelegile meale, air de faceţi voi făr' de leage, cumşi la arătare şi aiave vă vedeţi şi vă arată faptele voastre, căci mă goniţi fără 
{90} dreptate din ţara voastră, căci v-am spus adeverinţa. Ci eu însă mă voi duce, după cuvîntul vostru, iar voi rămîneţi în păcatul vostru şi pre mine iar veţi să mă căutaţi în vreamea carea nu mă veţi afla, ci veţi să muriţi în păcatul vostru şi nu va să fie cine să vă ajute într-aceaia vreame. " Şi deaca zise aşa, ieşi din ţată şi veni în locul care-i porunci Dumnezeu, cum şi lui Avraam acela în Eliu. Iar acesta iar trecu prin Machedoniia şi pren Thetuliia şi mearse în sfîntul munte care să chiiamă Athon, ca să să petreacă acolo, în locul carele iaste făgăduit călugărilor. Şi cum mearse, îndată să prinse de lăcaş în sfînta mare mănăstire a Vatopedului. Şi cei ce dorea cîştigară şi dobîndiră pre cel jeluit, şi să bucurară, şi mulţumiră lui Dumnezeu pentru acel mare lucru. Şi deaca auziră, mergea toţi dentru acel sfînt munte la dînsul cu osîrdie, ca la un izvor curător de viaţă, de la acre toţi îşi meştea băutură de veselie trupească şi sufletească. Şi lăcui sfîntul într-acea sfîntă mănăstire mai mult de un an. Şi într-acea vreame lăcuind el acolo, pre din fraţi carei al treilea lăsăl să meagă în cetatea Solunului şi-l întări cu rgăciunile sale, ca să sfîrşească cu sfîrşitul mucenicilor. carele şi dobîndi, şi pătimind mjulte munci, să sfîrşi pentru leage şi dobîndi cunună împletită în 3 viţe, cu postul, şi cu ascultarea şi cu munca. Iar mult pătimaşul al su trup, al lui Macarie (că aşa chemea pre acel mucenic), fu îngropat în Solun; iar sulfetul acum dănţuielşte cu îngerii n ceriu. Deacii petrecaniia sa să bucură sufleteşte şi să veseli; şi luă cu sine poslujnicul care-i rămăsease, pre Iosaf, şi trecu muntele de ceia parte şi mearse la mănăstirea Dionosatului şi să prinse de lăcaş, că mai nainte acolo lăcuise. Şi Dumnezeu încă vru să-şi săvîrşească sfîntul viaţa acolo. Iar cît petrecu acolo, în toate era întocma cu alţi fraţi şi cu mîncarea, şi cu postul; şi făr' de preget atîta, cît era altor fraţi ruşine de şme
{91}reniia şi de nevoinţa lui. că era tuturor chip de învăţătură şi de mustrare, şi să nevia spre toate posluşanile şi tuturor fraţilor, şi la toate slujbele le ajuta. La moară mergea de măcina, la magherniţă ajuta, la magupie aşijderea şi la late posluşanii la toate atîta, cît striga osteninţile lui cum şi eu l-am văzut făcînd lucruri ca acestea). Şi ce aş putea spune smereniia cea multă şi osteninţile lui, că nu spun numai fraţii carii sînt lăcuitori întru acea mănăstire, ci şi alţii du pren alte mănăstiri dă prîmprejur. Toţi spun şi mărturisesc că era nevoitoriu spre slujbe, şi spre ispovedanii, şi spre pocăinţă, şi spre curăţenie, şi spre alţii pre toţi îi certa şi-i învăţa, zicînd: "Amar, fraţilor şi părinţilor, celuia ce-l va afla moartea nepocăit, că în ioad nu iaste pocăinţă". 
{91} Şi pre mulţi işau scos tocma din gura diavolului şi pre mulţi din păgîni, turci, armeni, papistaşi şi de ate erease au înttor de i-au botezeat şi i-au uns cu sfîntul mir şi i-au adus în credinţa cea adevărată a pravoslaviei, mai mult de 4. 000 de suflete. Iar pre cîţi mişăi au miluiti şi săraci, şi cîţi au scos din robie, zic, că aceia n-au număr, aşa era bun şi milostiv tuturor, aseamene lui Dumezeu. Drept aceaia şi Dumnezeu proslăvi pre cel ce-l proslăvia şi-l chemă la sine. Iar sfîntul, cunoscînd cu adevărat trearea sa dintr-acestă lum, i să bucură sufletul foarte şi îndată chemă toţi fraţii şi le spuse de vreamea petrecănii sale şi cum îl chiamă Hrisors la împărăţiia ceriului ce agătită, şi-i blagoslovi, precum iaste obiceaiul, şi să iertă cu toţi şi arătă cătră toţi dragoste iar nu pizmă. Şi cîţi făcuse lui rău şi necaz şi cîţi era blestemaţi, pre toţi îi iertă şi-i dezlegă, ca un ucenic adevărat al lui Hristos, cu al căruia trup şi sînge să şi precelştui, şi aşa-şi deade sufletul în mîinile lui Dumenezeu, şi luo lumina luminilor cereşti în care aiste Hristos, şi ce era din pămînt pămîntului lăsă. Şi cu multe cîntări de la toţi călugării din toate mănăstirile muntelui Athonului să îngropă trupul lui cu mare cinste, în 
{92} luna lui avgust în 12 zile, cînd era cursul anilor de la zidirea lumii 7016. Şi apuse zarea soarelui dinaintea a tot ochilor şi rămăsese între toţi plîngere şi tînguială făr' de mîngîiare, şi nu era nici unul dentru dînşii care să nu fie vărasat lacrăme pentru lipsirea părintelor şi învăţătoriu celui bun a toată lumea. iar Ioasaf, posluşnicul sfîntului Nifon iubitoriului de la Ţarigrad, şi tocmi toate poruncile sfîntului foarte bine şi pătimi acolo multe munci pentru leage. Iar apoi îl şi arseră turcii în în foc şi să învrednici şi el cetei mucenicilor. Că şi de aceasta încă mărtusise sfîntul Nifon mai nainte, ca şi de Ţara Rumînească mai nainte, cînd zise cătră ighemonul Radul, grăind şa: "Văz zice mirea bisearicii şi pentru mulţimea fărădelegilor voastre mîniia lui Dumnezeu". Deacii deaca ieşi fericitul Nifon din Ţara Panoniei, nu trecu vreame multă, ci căzu igemonul Radul într-o boală groaznică şi cumplită, şi alte răutăţi mult îl încungiurară şi nu i să mai putea uşura nevoile, ci de ce mergea, de aceia-i mergea grijile mai cu greu. Şi cu scorniră în ţară răutăţi, şi gîlcevi şi bisericii netocmire. Şi să sfîrşi Radul-vodă întru nişte întîmplări reale ca acestea. Iar mai nainte de petrecaniia sa, el căuta pre sfîntul, cum zisese el, şi nu-l afla, ci era sufletul lui plin de frică şi de cutremur, şi atunce pricepură toţi că să umplură cuvintele sfîntului, care zisese mai nainte, de Radul-vodă şi de Ţara Muntenească. Iar trupul Radului-vodă îl îngropară în mormîntul carele făcuse în tinda bisearicii, în Mănăstirea den Deal, unde iaste hramul sfîntului Nicolae făcătoriul de minuni, care o zidise din temelie în domniia sa, tot de piiatră cioplită şi stîlpii uşilor şi ferestile tot de marmură, cum să veade şi acum, bisearică frumoasă şi minunată. Iar a zugrăvi, el n-au apucat, ci apoi 
{93} s-au zugrăvit cu porunca lui Neagoe-vodă, cu văpsele şi cu aur. Deacii, după moartea lui, boiarii nu să putea voi pe cine vor pune domn, că unii zice "să fie cesta", iar alţii "ba cela", şi era gîlceavă şi ceartă înre dînşii, după cuvîntul evanghelie, ce zice: Cînd să va împărţi casa adinsu ei-şi, atunci să va pustii Şi aşa fiind ei împărecheaţi, rădicară caznă asupra lor, pentru păcatele lor, cum zisease fericitul Nifon, şi puseră domn în scaunul ţării pre Mihnea, feciorul Nifon, şi puseră domn în scaunul ţrii pre Mihnea, feciorul Dracii armaşul. Şi cum apucă domniia, îndată să dăzbrăcă lupul de piiale de oaie şi-şi astupă urechile ca sipida şi ca vasiliscul, iar arcul şi-l acordă şi găti săgeţi de a săgeta şi a fulgera, şi mîna şi-o întărea spre rane, şi prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i munci cu munci, cu multe munci şi cumplite şi le luo toată avuţiia, şi să culca cu toate jupînesele şi cu featele lor înaintea ochilor lor. Deacii unora le-au tăiat nasurile şi buzele, pre alţii i-au înceat şi pre alţii i-au spînzurat, iar el să îmbogăţea şi 
{93} creştea ca chedrul, pînă la ceriu, şi-şi umplea toată voia sa. iar pre un neam care era mai ales şi mai temător de Dumnezeu, căruia îi era numele de moşe banoveţi (adecă Băsărăbeşti), el, cu multe amăgele, şi şutele şi cu grele jurămînturi să lega cu boiarii, carii era de acel neam, c nu-i va omorî, nici le va face nici o nevoie, şi făcu şi cărţi de jurmînt şi de afurisenii. iar el în toate zilele săpa gropa şi cugeta cum va face să piiarză şi nemaul lor, ca să nu să mai pomenească în Ţara Panoniei. Iar rugăciunea sfîntului Nifon nu. l slobozea, nici îl llăsa să le facă nici un mecaz, ci toate meşteşugurile lui ceale hiclene ca nişte păianjeni să strica. Iar el fiind îndemna tot de răutatea mintei sale, chemă pre Stoican, sfetnicul său celmai mare, şi intră numai cu dînsul în pimniţa domneasă şi scoase pre pimniceri afară. Şi deaca văzu pre nedreptul domn că întră în pimniţă, el să umplu de frică şi de groază, şi neavînd unde fugi, întră într-o bute seacă 
{94} de să acsunse, că aşa tocmai Dumenzeu. Şi um întră în pimniţă domnul cu Stoican, începură a să sfătui cum şi în ce chip vor face să piiarză pre acel neam, cugetînd că nu iaste nimeni în pimniţă să-i auză. Deacii, după dînşii ieşi şi copilul furiş i nu spuse ninunui nimic, ci-şi spuse părinţilor şi neamului său celui mai mare toate lucrurile şi
 hicleşugurile călcătoriului de jurămînt domn. Deacii, ei deaca auziră aşa şi cunoscură că sînt adevărate cuvinte lui, ei să adunară de să sfăturiă; şi luară avuţie şi oaeni cît putură şi trecură Dunărea de ceia parte şi scăpară toţi de
 cursa Mihnii-vodă, călcătoriu de jurămînt. Că era Dunezeu cu dînşii şi rugăciunile sfîntului Nifon patriarhul, şi nu putea nimeni să să protivească lor, ca şi lui Moisi, marele proroc. Iar zvăpăiatul domn deaca auzi de pribegirea lor, de părere rea, i să schimbă irea, şi bucuriia i să întoarse în tristăciune şi-şi arăta urgia şi mîniia ce avea spre dînşii şi altă nimic nu putu să le strice. În pizmă, le-au ars curţile şi casele le-au răsipit; iar cîţi au aflat de acel neam rămaşi, pre toţi i-au muncit cu mănăstirea lor, care o făcuse ei pre rîul Bistriţii den temelie, o au răsipit şi biserica Sfinţilor Apostoli, care o zidise Neagoe, socotitoriul lui sveti Nifon, să fie de îngropare morţilor, iar o au sfărîmat, încă şi pomii i-au tăiat şi i-au dezrădăcinat, şi rădică mare goană asupra acelui neam blagoslovit, iar preoţilor du pren satele lor tuturor le-au tăiat nasurile, s pre batjocura bisearicii şi să ispitea şi să sfătuia să arză pre toţi egumenii dpă pre la toate mănăstirile, i alte răutăţi muulte vrea să facă. Ci Dumnezeu cel văzătoriu de inimi şi de cugete nu vru să lase să cază drepţii în mîinile muncitorului, ci-i mîntui de moartea cea cumplită. 
{95} Deacii acei boiari drepţi pre carii îi ferise Dumnezeu din mîinile muncitoriului, de carii să zise maisus, mearseră la împărăţie şi spuseră înaintea împăratului toate răutăţile Mihnii-vodă. iar împăratul deaca auzi aşa, şi înţealese că sînt cuvintele lor adevărat, făcu sfat dimpreună cu dînşii, socoitnd în ce chip va putea goni pre Mihnea-vodă din scaunul Ţării Panoniei, şi le puse domn pe Vladul, fratele Radului-vodă, care fusese domn înaintea Mihnii-vodă, de care s-au spus mai sus, că ei îl cerşură pre acela de la împăratzul. deacii zise împăratul cătră dînşii: "Iată cu vă dau pre dînsul în mîinile voastre şi pre voi în mîinile lui, iar pre Dumnezeu în mijlocul vostru. Deci de veţi face voi lui vreun hicleşug, sau de va face el voao, Dumnezeu să văpiiarză dupre faţa pămîntului cu tot neamul vostru". Iar ei zseră toţi amin şi jurară jurămînt Vladul-vodă împreună cu boiarii. ŞI le deade împăratul oaste mare dşi purceseră; şi deaca sosiră la Dunăre, iar făcură jurămînt înaintea lui Mehmet, paşa al Dunării, şi zise neamul Băsărăbeştilor aşa: "De vom umbla noi cu hicleşug, sabiia ta să taie capul mieu cu mirare ruşine şi să pierzi neamul meu dintr-această ţară". Şi iar ziseră toţi amin. Şi aşa trecură DUnărea cu toată oastea. Şi deaca trecură, făcură oastea în 3 pîlcuri, 
{95}şi un pîlc luo Neagoe nădăjduindu-se spre ruga sfîntului Nifon, părintelui său. iar Mircea, feciorul Mihnii-vodă, deaca înţelese aşa, mearse pre supt cumpăt la mănăstirea Cotmenii, care să chiamă Ospăţul cel de seara (adecă metohul Coziei) şi de năpraznă să făcu gîlceavă mare de oastea lui neagoe. Şi auzind aceastea feciorul Mihnii-vodă, Mircea, degrab numai ce au scăpat cu un feciro a lui Stoican, de care s-au zis mai sus, pre o fereastră, noap
{96}tea, dăsculţi, dăscinşi şi fără işlice. Iar Neagoe îi tăie oastea, iar pre cîţi tăie, pre toţi îi prinse vii. Numai ci scăpa feciorul muncitorului şi a lui Stoican, cum s-au zis mai sus, dăsculţi, dăscinşi, air armele le-au luat. Şi împăcă mănăstirea şi călugării de frică ce avea. iar feciorul Mihnii-vodă au mers la tată-său şi i-au spus toate cu multă frică. Iar el, deaca auzi aşa, să sperie şi zise cătrăei: "Cine au făcut noao aceasta? " Ei ziseră: Neagoe, vătahul de vînători". Aceasta auzind Mihnea-vodă, să umplu de frică şi zise: "De vreme ce făcu puiul leuli aşa, dar cînd va veni leul cel mare, ce va face? " Şi aciişi să sculă din scaun şi fugi în Ţara Ungurească şi acolo să deşteptă dintr-acea frică, iar alţii să răsipiră prin toată Ţara Muntenească. Şi nu era nimeni să leajute, că aşa ajută ruga fericitului Nifon, şi mîniia ceia ce au prorocit sfinţia-sa s-au umplut. de aciia şăzu în scaun Vladul-vodă şi veni ţara de i să închină, şi aduse daruri multe şi să întoarseră iarăşi cine pre la case-şi cu mare bucurie. iar Vladul-vodă cu ajutorul lui Dumnezeu creştea întru mai mari bunătăţi şi în cinste pîn' cît au ţinut sfat acelui neam drept. Iar Mihnea-vodă aucăzt în eresulhulei duhului sfînt, că iată cumiaste tot ţinutul Apuului de putrezeşte cu marele Rîm în eresele sale. Şi cum au perit al doilea Iuliiian căclcătoriu pentru închinarea idolilor, aşa şi acesta pentru uptarea duhului sfînt, că s-au împrietenit cu ungurii şi ş-au împletit mreji hiclene asupra tînărului Vladului-vodă. Şi veniră asupră-i, i deaca să loviră oştile iar Danciul, mare vornic, ajută Vladului-vodă, că era şi el de un neam iar bun şi drept, şi biruiră pre oastea călcătoriului şi hulşitoriului Mihnii-vodă i fugiră toţi ruşinaţi în Ţara Ungurească. ŞI veni mîniia lui Dumnezeu pre Mihnea-vodă, al doilea Iulian, şi fu rănit de viteazul Dumitru Iacşici şi muri. Pre carele trimisese Dumnezeu ca şi pre sfîntul mucenic Mercurie asupra păgînului ulian şi ca pre sftei 
{97}Nestor de au ucis pre Liia, cu ruga lui sfeti Dimitrie. Aşa şi acest Dumitru Iacşici, pentru ruga lui sfeti Nifon, au rănit şi au omorît pre urîtul muncitor, pre Mihnea, şi stătu ca Fineas în Ţara Madiamului pentru ovrei, şi fură lucrurile lui pre îngăduinţă. Aşa şi acest Dumitru stătu şi fu pre îngăduinţa tuturor. Şi să opri războiul şi dobîndi laudă den neam în neam. Iar de Vladul-vodă ieşi veaste mare pretutindinea pentru războiu şi pentru noroc bun pînă cînd au ţinut sfatul acelui neam ales de Dumnezeu, al Băsărăbeştilor. Iar deaca lepădă sfatul acelui nema şi primi al altora, cu Avesalom, feciorul lui David, cînd s-au sculat asupra tătîne-său, aşa şi Vladul au priimit sfatul fărdelegiuitoriului Bogdan şi sări asupra acelui fericit de Dumnezeu neam. Atuncea pogorî şi pre dînsul mîniia lui Dumnezeu. Că deaca să iuţi Vlad-vodă i să aţîţă foarte cu mînie mare asupra acelui neam drept, care tocmise şi ijderise Bogdan cel făr' de lege, pre care-l afurisise fericitul Nifon şi l-au lepădat de sfînta bisearicăpentru preacurviia lui, cum s-au spus în cuvîntul mai dentîi, grăia minciuni cătră domn pentru tînărul Neagoe zicînd aşa: "Doamne, eu am înţeles cu adeărat că Neagoe va să te scoaţă den scaun. Iar tu nevoiaşte să-i sfîărîmi capul, sau să-i tai nasul, sau să-i scoţi un ochiu. " Deci domnul foarte priimi sfatul lui, părîndu-i că iaste devărat, şi să ispiti să facă acest lucru şi triise să aducă dentru acel neam drept pre iubitul Neagoe la dînsul. Iar alţii boieri deaca înţeleaseră, ziseră domnului: "Doamne, părseşte-te de aceasta, nu asculta 
{97}cuvintele lui Bogdan, că Neagoe iaste cu adevărat fecior al nostru şi nu are întru sine hicleşug, cum ştiu toţi biarii Ţării Munteneşti cu toată adeverinţa". Iar domnul zise: "Deaca iaste aşa, voi să-l împreune să stea cu Bogdan de faţă. " Ci el, călcătoriul şi afurisitul, totdeauna sfătuia pre domn pre uciderea lui Neagoe şi a neamului lui. Aşa totdeauna îndemnînd Bogdan pre domn, să aprinse 
{98} cu mînie spre uciderea lor, şi vrea să nu ştie nimeni de aceasta. Şi de n-ar fi trimis Dumnezeu pre un călăgăr de le-au spus, pre toţi i-ar fi pierdut. Ci cu ajutoriul sfîntului Nifon să mîntuiră de mîniia şi de moartea cea năpraznică şi au scăpat la un ostrov, den care au trecut Dunărea, ca Isus Navii Iordanul. Şi merseră iar la Mehmet-paşaşi-i spuseră toate pa temiile cîte li s-au întîmplat de la Vlad-vodă. iar paşa să aprinse cu dumnezeiire spre răscumprarea acelui nema (măcar deşi era păgîn), şi strînse oaste mare, şi trecu Dunărea dimpreună cu dînşii, şi făcu răzbiu lîngă oraşul Bucureşti şi birui pre oastea Vladului-vodă. Iar el văzînd oastea lui biruită şi căzută, vru să fuă, iar, cu împiedicarea lui Dumnezeu, fu prins de oastea lui Mehmet-paşa şi-l duseră în Bucureşti la paşa legat. Iar deaca-l văzu paşa, zise-i cu ocară: "O, călcător de jurămînt, iată, să-ţi fie după cuvîntul jurămînrtului tău i să taie sabiia mea capul tău". Cum să şi umpl, că însuşi paşa cu mîna lui i-au tăiat capul în oraş în Bucureşti, supt un păr, ca şi pre Avesalom cînd îl săgeta Ioav, fiind el încurcat de păr de ramura unui stejariu, în lunca Eremului. ŞI să umplu judecata şi răscumpărarea lui Dumnezeu, cea dreaptă. Şi-i luară trupul de-l duseră la Mănăstirea din Deal, care o făcuse frate-său Radu-vodă, de-l îngropă. Iar pre cele ce-i zicea ei, pentru pzma, că va să să rădice domn, ca să-l piarză, pre acela Dumnezeu cu voia sa şi cu porunca l-au uns şi l-au pus domn şi au zis ca şi Ieremiei prorocul: "Mai nainte de naşterea ta te-am semnat şi te-am ales să fii mai mare întru isrăilăteni". Iar el nici într-un chip nu vrea să să pleace să fie domn, ci cu glas mare zise cătră tot nărodul: "Puneţi alt pre carele veţi vrea dempreună şi cu sfatul nostru, iar pre mine mă iertaţi, că nu voi fi". Iar nărodul tot striga şi zicea cătră dînsul: "Iată, nu va Dumnezeu să fie altul, nici noi, ci numai tu să fii noao domn". Iată, şi aici să întîmplă cum şi de dămult, în leagea veache, Saul şi-au ieşit din minte 
{99} şi Ionathan au căzut de sabie, iar David fu rădicat împărat. Deci şi Neagoe să plecă glasului năroadelor şi luă coruna şi scaunul a toată Ţara Rumînească. ŞI îndată făcu judecată şi dreptate între oameni. Şi cum rădică David chivotul leagii domnului, aşa şi Neagoe-vodă rădică bisearica cea căzută şi puse pre Macarie mitropolit a toată Ţara Ungrovlahiei, Plaiului şi Severinului, cu toată blagosloveniia lui Pahomie, patriiarhul Ţarigradului. Deacii dintr-aceia vreamepînă stăzi s-a potolit şi s-au împăcat ţara de gîlceavă şi bisericile să veseliră, că aşa ajuta ruga sfîntului Nifon. Iar Bogdan cel afurisit vru să fugă, ci judecata lui Dumnezeu nu-l lăsă, pentru mozaviriia ce mozavirise pre sfîntul Nifon şi pentru hicleniia, ci căzu în mreaja cea hicleană şi-l apucară ca pre o hiară înşălătoare care să prinde cu amîndoao picioarele în cursă şi să vînă el în laţul care vrea să vîneze pre Neagoe. Că fugind de Neagoe-vodă ca de leu, de de în Dunăre şi scăpă de corcodel, iar de şarpe fu apucat şi trimis la Neagoe-vodă. Iar el, deaca-l văzu într-atîta pedeapsă, zise-i: "O, vai de tine ocaanice, dar căzutu-ţi-s-au ţie să faci hiclenie cu aceasta, căci nu te-ai temut de Dumnezeu, cela ce ştie şi veade toate ştiutele şi neştiutele? Dar pentru ce varsă hicleşugul tău cel fărădelege atîta sînge? Iată, de toate te eirt pentru Dumnezeu. Şi de acum înainte să te pocăieşti de răutăţile tale, iar avuţiile ceale domneşti care le-ai uat tu făr' de dreptate şi le-ai ascuns, să mi le spui şi nu vei păţi nici o nevoie; iar de nu, păcatul să fie pre capul tău şi pe sufletul tău". iar 
{99}el nu vru să spuie nimic, că-i întunecase diavolul cel-ce-l iubea pe e, mintea şi inima, pentru care lucru multe munci au luat pînă ce ş-au dat şi sufletul, cum au prorocit şi de aceasta sfîntul Nifon, de au zis că cu rea moarte va să moară Bogdan. iar turpul lui nici fierăle, nici păsările, nici pămîntul nu le-au putut mînca, ci numai ce s-au pîrjolit şi au egrit întru răutatea tuturor. 
{100} Şi pierdu Dumnezeu pre toţi vrăjmaşii lui Neagoe-vodă şi i-au plecat supt picioarele lui. Şi toate avuţiile i le-au dăscoperit. Şi pămîntul izvora bunătate şi roadă. Şi mulţumi lui Dumnezeu toţi pentru domniia lui, căci s-au spodobit a vedeea şi a avea domn ca acela. Deacii îi veni gînd bun şi cuget dumnezeisc în inima lui, ca şi de dămult sfîntului Theodosie cel Mic-împărat, să mute moaştele sfîntului Iona Hrisostom de la Cucus în Ţarigrad, ca să dea iertare şi tămăduire maicii sale, Evdoxiei-împărătesei. Întru al acestuia chip să asemăna şi creştinul Neagoe-vodă. Şi trimise din boiarii săi ei credincioşi cu cărţi la sfîntul muntele Athoului să aducă moaştele sfinţi-sale părintelui Nifon patriiarhul, ca să curăţească şi să tămăduiască greşala Radului-vodă şi a altora carii făcuse sfinţii-sale rău fără de vină. Şi deaca sosiră boiarii la Sfetagora, mearseră la mănăstirea Dionisat şi să închinaă bisearicii, cum iaste obiceaiul creştinesc. Şi luînd blagoslovenie de la părinţi, deaderă cartea domnului în mîna egumenului şi a bătrînilor. Iar ei să închinară şi deaca citiră cartea, socotiră toate pre amăruntul şi să mirară toţi de acel lucru mare şi de cearerea domnului cum vor face. Şi nici într-un chip nu cutezară spre acel lucru să-l dea, nici vrea să alse pe nimeni să se apropie să dăstupe mormîntul sfîntului, ce numai să umplură toţi de frică şi de cutremur. Iar sluga cea credincioasă, ce era trimis pentru aecl lucru mearse la dînşii şi le zise: "Sfinţi părinţi, nici o frică de aceasta să nu aveţi, ci să ne iertaţi că noi ne nădăjduim pre credinţa domnului nostru, care are cătră sfinţia-sa. Nimeni nu va avea nici o primejdie, nici voi, nici noi. ". Atunce ei ziseră: "Faceţi cum vă iaste voia". Şi îndată luo sapa sluga cea mai mare, căruia îi era numele lui Danciul logofătul, şi chemînd credinţa domnă-său care avea cătră fericitul Nifon, lepădă toată frica şi începu de săpă pîn' ajunse de moaştele sfîntului. Deacii le scoase afară şi le băgă într-un sicriu de lemn cu miroaseală bună. 
{101} Şi să adună toţi călugării de la toate mănăstirile şi veniră de să închinară sfîntului, şi săruta moaştele mulţumind lui Dumnezău, celui ce au proslăvit pre robul său cel mult nevoitor şi ziseră: "Fericita pomenirea ta, Nifoane, îndreptătoriul părinţilor şi învăţătoriul a toată lumea". Şi aciiaşi arătă Dumnezeu minuni, că vindecă preun călugăr care era de mulţi ani mut, şi pre alt de durearea capului, şi pre altul de friguri, şi pre alţii pre mulţi de multe fealiuri de boale îi tămădui. Deacii îl grijiră bine şi cu cinste, ca pre un cinstit, şi-l trimiseră în Ţara Panoniei, la domnul Neagoe-vodă. Şi trimiseră cu sfinţiia-sa şi şi pre chir Neofit, om ales şi sfînt, asemene părinţilor celor de dămult, carele era din cetatea Ahila din Eropa Elispondului, şi cu alţi călugări de la mănăstire. Şi deaca sosiră în Ţara Romînească, degrab făcură ştire domnului Neagoe-vodă. Iar el adună tot clirosul besericii şi toţi boiarii aşteptînd pre părintele său cel sufletesc. Şi deaca sosiră la scaun, iar domnul cu credinţa sufletului şi inimii cuprinse coşciugul cu moaştele sfîntului în braţe, ştiind că sînt ale iubitoriului său, şi le sărută cu lacrăme şi cu multă veselie, împreună cu tot norodul creştinesc. Şi duseră sicriul cu moaştele sfîntului cu toţi oamenii întru cinstita Mănăstire Dealul, unde iaste hramul sfîntului şi făcătoriului de minuni ierarh Nicolae, şi-l puseră deasupra mormîntului Radului-vodă. Şi făcură bdenie toată noaptea împreună cu domnul Neagoe-vodă, rugîndu-se sfinţii-sale pentru iertarea păcatului Radului-Vodă, care fără dreptate au lepădat pre sfîntul de la sine şi l-au gonit 
{101}din ţara sa. (Ia ascultaţi ce făcu Dumnezeu! ) Cînd fu dăspre sfîrşitul slujbei utrănei, vrînd Dumnezeu să arate aiave iertarea păcatului Radului-vodă şi singur al altora cari-i făcuse nevoie şi scîrbă sfîntului, văzu singur Neagoe-vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: Unde s-au rumpt scoabele ceale de hier şi acoperămîntul mormîntului Radului-vodă şi degrab să 
{102} desfcură marmurile şi să ivi dinlăuntru trupul radului-vodă groaznic şi întunecat, plin de puroi şi de putoare. Şi iată, să dăşchise sicriul cu moaştele sfîntului Nifon şi izvorî de la sfîntul izvor de apă şi spălă tot trupul Radului-vodă şi-l arătă luminat. Apoi iar înseşi toate încuieturile şi pietrile singur s-au închis şi s-au încuiat ca şi mai nainte. Şi să arătă şi Radul-vodă lui Neagoe-vodă şi-i făcu mare mulţumire pentru lucrul cel de milostenie ce au făcut pentru dînsul. Şi aciiaşi fu un sunet oarece şi să dusă de naintea ochilor lui. iar Neagoe-vodă să sperie. Şi-şi veni în fire şi socoti de minunea sfîntului Nifon, cum iaste adevărată iertarea Radului-vodă. Ş mulţumia lui Dumnezeu de aceasta şi sfîntului Nifon, făcătoriul de minuni. Cum apoi văzu şi cu ochii săi aiave trupul Raduluivodă iertat. Aşijderea şi altă minune făcu sfinţiia-sa, că să arătă însuşi sfinţia-sa lui neagoe-vodă şi-i zise: "Fătul mieu Neagoe, socoteşte cu deadinsul şi vezi că toţi mă ţin sfînt, căci că sînt cu darul cel bun al duhului sfînt, şi toţi sărută cu credinţă moaştele meale. Ci ia aminte de vezi lucru adevărat. " Şi cunm zise, aşa fu evăzut. iar Neagoe-vodă decaa să dăşteptă, căută şi văzu pre toţi oamenii sărutînd sfintele moaşte; iar cela ce-l spusese sfinţiia-sa, el trecu cu meşteşug, ca-ntr-ascuns, şi nu-i băgă nimeni seama. Iar Neagoe-vodă, deca avăzu, el îl chemă la sine şi-i zise: "Ce va să fie aceast, că toţi boiarii şi oamenii sărută moaştele sfîntului, iar tu nu vrei să le săruţi, dar în ce chip huleşti pre sfinţiia-sa aşa? " Iar boiariul acela, deaca auzi aşa, îndată îl cuprinse frică şi cutremur, cît îi mai ieşa sufletul, de nu vrea mărturisi pre sfinţiia-sa că iaste sfînt. ŞI îndată chemă numele sfîntului Nifon şi dede laudă şi mulţumire sfinţii-sale pentru mila ce făcu cu dînsul. Şi dintr-acel ceas mare credinţă avea acel boiar cătră moaştee sfîntului Nifon. Aşijderea şi alte ciudese 
{103} multe şi arătări făcea Dumnezeu în toate zilele cu moaştele precuviosului său. Şi tot cie mergea la dînsul şi-l chema numele sfinţii-sale într-ajutor vindecarea şi sănătatea dobîndea. Deci domnul Neagoe-vodă văzînd că fac moaştele sfîntului atîtea minuni, deade de făcu sicriu de argint curat şi cu alte pietri scumpe şi zmalţ. Şi deasupra pe plehupă scrise chipul sfîntului întreg, iar jos, la picioarele sfîntului, să scrise pre sine în genunche, rugîndu-se sfinţii-sale. Şi-l trimise cu mare cinste la mănăstirea Dionisatul împreună împreună cu sfinţiia-sa părintele chir Neofit mitropolitul şi cu credincioşii săi boiari. Şi deaca-l duseră la mănăstire, iar călugării de acolo deceră lui Neagoe-vodă pclon capul sfîntului, şi o mînă şi blagoslovenie de la părinţii cei sfinţi carii era la mănăstire, ca să fie de sfinţire şi de ajutor domnului. Iar el primi acele arri cu mare bucurie, ca şi Moisi prorocul tablele legii vechi. Şi le purta cu sine pre unde mergea, şi în curte, şi în bisearică, iar în cale el le purta în carătă, ca şi Israel racla legii. Iar în mubtele Atonului, pre groapa sfîntului Nifon, iar mănăstirea o au îmbogăţit cu multă avuţie şi cu multe ziduri au făcut şi înalte. Iată de aceasta pîn'aici. Iar mănăstirea lui Hariton, care de obşte să chiamă Cotlumuz, care au început a o zidi din temelie Radu-vodă, Neagoe o au săvîrşit, şi cu toate frumuseţile şi podoabele o au împodobit denlăuntru şi denafară, iar împrejur o au îngrădit cu zid. Şi au făcut bisearică Sfîntului Nicolae făcătoriul de minune, cu turle, chilii şi trapezărie, pimniţa, magherniţa şi magaziia, grădina şi poartă mică şi mare, bolniţă şi ospărtărie şi dohirie, jitniţă şi visterie şi alte case de toată treaba. Iar 
{103} biserica şi chiliile le-au umplut de frumuseţe şi le-au săvîrşit de acoperămînt, iar biserica şi tinda o au învălit cu plumb, şi au pus sticle pre toate ferestrile. Şi o au tîrnosit cu blagosloveniia arhierelui, şi a protului şi a altor egumnei de la alte mănăstiri. Şi făcu cinste mare marilor şi celor mici, şi-i dărui cu daruri mari. Şi să duseră careşi pre la locurile sale, cu mare bucurie, mulţumind lui Dumnezeu. Aşijderea făcu o pristanişte în Ascalon, la mare să fie corăbiiari, şi o corabie mare şi alta mică cu tot ce trebuiaşte. ŞI o au zidit cu zid împrejur, şi au făcut o culă cu arme şi cu tunuri, să le fie de pază. Şi alte metohuri cu de toate au zidit, şi au făcut şi bine le-au tocmit, din care are mănăstire mult benit. Şi i-au pus numele: lavra cea mare a Ţării Munteneşti. Iar lavra Sfîntului Athanasie, toată biserica cea mare, cu oltariul şi cu tinzile, le-au înnoit şi au împreunat plumbul cel vechiu cu altul nou şi o au acoperit de iznoavă. ŞI toată clisarinţa o au zidit den temelie. Şi au făcut vase de treaba bisearicii, de aur şi de argint. Şi zăvese cusute cu sîrmă de aur, preaînfrumusiţate au dat. Şi i-au făcut şi mertic mare, cîte 10. 000 de talere de an. Iar în lavra Iverului a lu Sfeti Evtimie făcătoriul du minuni, pre sus pre ziduri au adus apă cu urloaie ce de 2 mile de loc dă dăparte. Şi cu multă avuţie o aa împodobit. Iar cinstita lui doamnă, Despina, dat-au o zăvesă cusută tot u sîrmă de aur şi preaînfrumusiţată, să o puie înaintea sfintei şi făcătoarei de minuni icoane în care iaste scris chipul preacuratei fecioare şi maicii lui Dumnezeu, Mariei, care să chiamă portăriţă, care au venit pre mare la acea mănăstire cu mare minune, cum să află scris de dînsa. Iar la mănăstirea Pandocrator au făcut mari ziduri, ca şi la Iver, şi au dăruit multe daruri. Şi în lavra cea mare a Hilandarului iar au adus apă tot ca la Iver. Iar în lăudata mănăstire a Vatopedului pohti să dea milă pre an, ca şi la lavra lui Sfeti Athanasie. şI au pus pre făcătoarea de minuni icoană a precistii un măr de aur cu mărgăritariu şi cu pietri scumpe. Şi zidi şi pimniţă mare den temelie. 
{105} Şi au împodobit şi marea mănăstire Xeropotam, că au făcut o trapezarie den temelie şi pimniţă. Iar la Sfeti Pavel au zidit o culă den temelie, să fie de strajă. Ce vom mai lungi-le cuvintele spuind toate mănăstirile pre rînd? Că toate mănăstirile den sfîntul muntele Athonului le-au îmbogăţit cu bani şi cu vase. Şi dobitoace încă le-au dat. Şi multe ziduri au făcut. şI fu ctitor a toată Sfetagora. dar bisearica cea mare, săbornică, din Ţarigrad? Au adunat plumbul cel vachiu şi au cumpărat şi altul nou, încă mai mult, şi o au învălit de iznoavă. Şi toate chilile din patrierşie le-au înnoit. Şi patrierşiia cu bani şi cu multe daruri o au îmbogăţit. Şi sfîntul munte al Sinaei cu toate vasile bisericii şi cu alte daruri multe din destul au îmbogăţit şi i-au făcut mertic mare. iar sfînta cetate a Ierusalimului, Sionul, care iaste muma bisearicii, aşijderea o au dăruit şi o au îmbogăţit dimpreună cu toate bisearicile dimprejurul ei. Şi alte mănsptiri de la Răsărit, toate. Aşijderea şi în măgura Misiei, mănăstirea Oreiscului, unde sînt moaştele sfîntului Grigorie făcătoriul de minuni, tinda bisericii o au zidit şi o au acoperit cu plumb. Şi pre tronul cu moaştele au făcut un cerdăcel de piatră şi l-au zugrăvit frumos şi l-au poleit. Iar pre tronul sfintelor moaşte au pus un covor de mătase cusut tot cu sîrmă de aur. Şi la metohul aceiiaşi mănsătiri, care să chiamă Menorliţa, au zidit o casă mare, să fie de odihna mnăstirii, în care să făcea toate slujbele ce trebuia. Iar în Elada, sfînta mănsătire anume Meteor o au îmbogăţit cu multe daruri şi multe ziduri au făcut. Aşidrea şi n Pethlagoniia, mănăstirea anume Trescaviţă o au împodobit. Şi în Machedoniia, mănăstirea ce să chiamă Cusniţă o au miluit. 
{106} Iar în mpgura Cathesca, care să chiamă acuma Cuceina, multe lucruri au făcut. ŞI alte bisearici de acolo toate. Şi lăcaşurile călugăreşti hrănea. Şi făcu şi acolo 
{106} ziduri ca şi prentr-alte locuri. Ce vi mai spune deosebi lucrurile şi mănstirile care leau miluit? Să zicem denpreună toate cîte sînt în Evropa, în Thrachiia, în Elada, în Ahiia, în Iliric, în Cambaniia, în Elipsond, în Misiia, în Lugduliia, în Penthlaginiia, în dalmaţiia şi în toate laturi de la răsărit pîn' la apus şi de miazăzi pîn' la miazănoapte. Toate sfintele bisearici le hrănea şi multă milă pretutindenea da. Şi mai vîrtos pre cei ce să streina preb'n pustii şi pren peaştere şi prin schituri, făr' de nici o scumpătate hrănea. Şi nu numai creştinilor fu bun, ce şi păgînilor. Şi fu tuturor tată milostiv, asemănîndu-se domnului celui ceresc, care străluceaşte soarele său şi ploao şi spre cei buni şi spre cei răi, cum arată sfînta evanhelie. Şi mai vîrtos în Ţara Muntenească, mari şi minunate mănăstiri au făcut: arhimandriia sfîntului şi purtătorului de Dumnezeu, părintelui nostru Nicodim, care să chiamă Tismeana, hram adormirea precauratei născătoarei de Dumnezeu şi ururea fecioarei Mariei, toată bisearica o au acoperit cu plumb şi alte lucruri au săvîrşit. Iar mpnpstirea den Nucet, unde iaste hramul sfîntului mucenic Gheorghie, multe au înnoit. Şi pre făcătoarea de minune icoană a sfîntului mucenic bătut-au însuşi Neagoe-vodă, cu cuişoare, un măr de aur curat, împodobit cu mărgăritar şi cu pietri scumpe. Şi au adus şi icoana cea făcătoare de minuni den Ţarigrad, pre care era semnat chipul domnului nostru Isus Histos atotţiitoriul, area mai nainte o junghiase un ovreiu cu hangeariul; şi cum o junghe, îndată ieşi izvor de sînge din locul hangeariuui, cît stropi şi hainele acelui ovreiu; iar el, de frică că-i sînt hainele stropite de sînge, nu văzu, ci numai ce au văzut sîngele carele era pe icoană; şi aşa fiind, el, cuprins de spaimă 
{107}ca aceasta, aruncă icoana într-un puţ care era într-o pimniţă (că şi el într-o pimniţă într-ascuns junghaise sfînta icoană). Deacii ieşi afară, ca cum n-ar şti el nimic de acea minune; şi cum ieşi el afară, îndată-l întîmpinară nişte oameni, şi deaca-l văzură că iaste aşa crunt de sînge pre haine, îl prinse şi-l întrebară: ce va să fie aceasta? Iar el văzîndu-şi hainele crunte, îi fu amărturisi aiave şi el minunea sfintii icoane. Şi alergară toţi dimpreună la puţ şi scoaseră icoana afră; iar sîngele tot izvora din urma hangeariului, neoprit, atîta cît şi apa aceaia să făcuse roie de sînge. O, mari sînt minunile tale, doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru. Care lucru, deaca văzu acel ovreiu, crezu în Hristos, fiul lui Dumnezeu, şi să boteză el şi toatăcasa lui. Aşijderea şi alţi ovrei mulţui, carei văzură cu ochii lor acea minune mare, să botezară. Pentru care minune iaste pretutindenea scrisă şi vestită. Iar mutarea acei sfinte icoane din Ţarigrad în Ţara Muntenească aşa fu: că să arătă în vis această sfîntă icoană domnului Neagoe-vodă i-i zise să o mute din Ţarigrad în ţara sa. care lucru şi făcu. Iar Radul-vodă mult să neviose să o aducă în ţara sa, ca şi alte dumnezeieşti icoane şi moaşte sfinte; ci lui nicicum nu i s-au dat. Iar cînd îi fu voia, atuncea şi dumnezeiescul lucru s-au săvîrşit, şi s-au mutat. Pre care, cu mare bucurie şi mulţumire o aştepta domnul Neagoe-vodă şi cu multă cheltuială o au adus. Şi deaca o au adus, cu dragoste o au priimit. Şi i-au făcut cununa tot de aur curat, şi o au împodobit cu mărgăritariu ales şi ci alte fealiuri de pietri scumpe. Şi sparse Mitropolia din Argeş den temeliia ei şi zidi în locul ei altă sfîntă besearică tot de piatră cioplită şi netezită şi săpată cu flori. i au prins pre dănlăuntru toate pietrile una cu alta dăndos cu scoabe de her, cu mare meşteşug şi au vărsat plumb de le-au întărit i au făcut pre mijlocul tinzii bisearicii 12 stîlpi 
{108} înalţi, tot de piatră, ciopliţi şi învîrtiţi, foarte frumoşi şi minunaţi, carii înhipuiesc 12 apostoli. Şi în sfîntul altariu, deasupra pristolului, încă făcu un lucru minunat, cu turlişoare vărsate. iar ferestrile altariului şi ale bisearicii, ceale dupe dăsupra, şi a letinzii tot scobite şi răzbătute pren piiatră, cu 
{108} mare meşteşug le făcu. Şi la mjloc ocoli cu un brîu de piiatră împletit în 3 viţe şi cioplit cu flori şi poleit, bisearica cu altariul dempreună cu tinda, nchipuind sfînta şi nedespărţita troiţă. iar pre supt straşina cea mai din jos, împrejur albă, cioplită cu flori şi foarte scobite şi săpate frumos! iar acoperămîntul, tot de plumb amestecat cu cositoriu. Şi crucile pre turle, tot poleite cu aur şi turlele tot cioplite cu flori şi unele făcute sucite şi împrejurul boltelor, făcute steme de piiatră, cioplit[e] cu meşteşug şi poleite cu aur. Şi făcu un cerdăcel denaintea bisearicii, pre 4 stîlpi de marmură pestriţă, foarte minunat boltit şi zugrăvit, şi învălit şi acela cu plumb. Şi făcu scara bisearicii tot de piiatră scobită cu flori şi cu 12 treapte, semnînd 12 semenţii ale lui Israil. Şi pardosi toată bisearica, tinda şi altariul împreună şi acel cerdăcel, cu marmură albă. Şi o împodobi pre dinlăuntru şi pre dănafară foarte frumos. Şi toate scobiturile pietrilor pe dănafară le văspi cu lazur albastru, iar florile le polei cu aur. Şi aşa vom putea spune cu adevărat că nu iaste aşa mare şi săbornică, ca Sionul carele-l făcu Solomin, nici ca Sfînta Sofiia carele o făcu Iustiniian-împărat; iar cu frumuseaţea iaste mai pe deasupra decît acealea. Şi cum au zis sfinţiia-sa părintele Nifon încă la Radul-vodă, că să va muta Mitropolia din Argeş în Tîrgovişte, ci Radulvodă s-au umplut cuvîtul sfinţii-sale. Şi cu a lui bagoslovenie, zidi Mitropolie în Tîrgovilte, mare şi frumoasă, cu 8 turle şi tot rătunde, cum să satură ohii tuturor de veadearea ei. 
{109} Şi încă mai zidi şi altă bisearică în Tîrgovişte, den temelie, hramul sfîntului şi marelui mucenic Gheorghie, cu clopotniţă naltă pre tindă. Iar acea mănăstire Cozii, de care am povestit, s-au înnoit biserica cea veche i au pus icoane preafrumoase: sfînta şi nedespărţita troiţă şi precauratei despuitoare a lui Dumnezeu, npscătoare şi pururea fecioară Mariia şi alte poale de analoghi şi odăjdii multe şi frumoase. Că acea mănăstire are loc făr' de gîlceavă şi ales de petreacerea călugărească, dăpărtat de lume şi plin de toate bunătăţile, cu munţi mari îngrădită şi cu văi, şi ocolită cu un rîu mare, şi izvoară multe împrejurul ei. Şi are toată rana călugărească poieni şi livezi, nuci şi alţi pomi roditori fără de număr, vii şi grădini. Şi acolo cură piatră pucioasă. Şi tot pămîntul împrejurul ei iaste pămînt roditoriu. care şi noi cu ochii l-am văzut acel loc, şi i-am zis: pămîntul cel făgăduit Iată, într-acesta chip avea nevoinţă şi de dumnezeiescul lucru carele era la Argeş. De acum, pentru lungime să spunem mai pe scurt şi să facem şi sfîrşit aceştii cărţi. Că porunci Neagoe-vodă şi pohti să vie toţi arhimandriţii dinmuntele cel sfînt al Athonului dimpreună cu egumenii de la toate mănăstirile, şi scrise şi carte. Iar Gavriil Protul, deaca văzu cartea şi scrisoarea domnului, aciişi chemă pre toţi egumenii de la mănăstirile ceale mari: de la lavra de la Vatped, de la Iver, de la Hilindariu, de la Xeropotam, de la Caracal, de la biserica lui Olimpie, şi a lui Hariton, Cotlumuz, care iaste lavră rumînească, de la biserica ui Filothei, de la Xenof, de la ugraf, care iaste lavră bulgărească, de la Simenca, de la Dohiar şi de la lavra rusească, de la Pantocrator şi de la Castamonit, de la sfetii pavel şi de la dionisat, de la biserica lui Sfeti Grigorie şi de la Simon Petra. 
{110} Aceşti egumeni toţi veniră la eghemonul Neagoe în Ţara Rumînească dempreună cu Gavriil Protul, carele fu zis mai sus. Deacii chemă domnul şi pre Theolipt, patriiarhul Ţarigradul, care iaste patriiarh a toată lumea, şi cu dînsul pre 4 mitropoliţi: de la Sires şi de la Sardiia, de la Midiia şi de la Milinic. Şi veniră şi ei. Şi-i priimi domnul cu mare cinste. Şi chemă încă şi pre toţi egumenii din Ţara Muntenească şi cu tot clirosul dimpreună cu ighemonul Neagoe şi întrară toţi în lavra cea mare zidită şi făcură vecernie cu cu colivă în lauda preacuratei născătoarei de Dumnezeu, din care luară toţi oamenii, după 
{110} obiceaiu. Deacii făcură cină pentru odihnă. Şi lăudară pre Dumnezeu. Şi după aceaia îndată începură bdeniia, şi făcură toată noaptea ighimonul, patriiarhul şi cu mitropoliţi, carii fură mai sus zişi, şi cu arhimandritul şi cu egumenii, tot stătură în picioare de să rugă cu rugăciune şi cu cîntări, iar oameni toţi zicea: gospodi pomilui. Şi sfîrşiră bdenii cînd să făcea ziouă. Iar deaca trecu cu ceas den zi, în luna lui avgust 15 zile, traseră clopotele, pentru ca să meargă patriiarhul împreună cu arhiereii şi cu egumenii cei mari cu toţii şi cu tot clirosul, să tîrnosească bisearica, carea fu mai sus zisă. Şi tocmi în altariu sfîntul preastol Neagoe-vodă cu mîinile lui, spre sfinţire, în lauda adormirii stăpînei de Dumnezeu născătoarei şi pururea fecioară Mariia. Şi duse şi făcătoarea de minune icoană a lui Pantocrator, de care s-au zis mai nainte, şi o puseră de-a dreapta în biserică, ferecată cu aur şi cu argint şi cu mărgăritar mult împodobită. Aşijderea şi alte sfinte icoane; şi era tot ferecate cu argint şi cu mărgăritariu şi cu pietri scumpe, între carele era şi icoana chipului sfîntului Nifon patriiarhul, împodobită tot cu argint şi cu aur ferecată peste tot. Şi făclii, şi candile, şi tetrapoade poleite şi alte podoabe, carele nici o minte nu le poate închipui să le spuie. 
{111} Deci după ce tîrnosi şi tocmi toate înnoirile, iar Neagoe-vodă şi doamna lui Despina şi coconii lor care le dăruise Dumnezeu, şi cu toţi boiarii, şi patriiarhul, şi mitropoliţii, şi egumenii, şi tot clirosul, deaca săvîrşi dumneziiasca liturghie, făcu domnul ospăţ mare veselie tuturor noroadelor. Şi dărui pre toţi, re cei mici şi pre cei mari, re săraci şi pre văduve, pe mişăi, pe cei neputincioşi şi tuturor cîţi li să cădea milă, le deade. Iar slujba, care o făcuse, să făcuse şi pentru sfîntul Nifon. Şi să blagoslovi de Theolipt patriiarhul şi de tot soborul, ca să fie slujba lui cu vecernie, cu utrăne şi cu liturghei, deplin. Şi puseră arhimandrit pre chir Iosif într-acea mănăstire noao, ce să chiamă Argeşul. Şi-l blagosloviră să facă liturghie cu bederniţa. Aşijderea şi cîţi vor fi după el, tot aşa să facă şi tot să se ţie acest obiceaiu în veaci. Aceasta deade patriiarhul Theolipt şi de tot săborul cum şi mai nainte să deadeasă în Tismana cu blagosloveniia lui Filotei patriarhul. Şi tocma să fie aceste mănăstiri amîndoao arhimandrii, într-un chip cinstite şi scaunile mai mari decît toate mănăstirile ale Ţării Muneteneşti, pîn-în veaci. Că aşa s-au tocmit, şi s-au aşăzat şi s-au legat cu mare blestem. Iar Mitropoliia de acolea s-au mutat în Tîrgovişte, cum zisese dumnezeiescul Nifon încă în zilele Radului-vodă. Care acum s-au umplut în zisa lui cea mai denainte, de Theolipt patriiarhul, şi de chir Macarie preasfinţitul mitropolit al Ungrovlahiei, şi de ceilalţi mitropoliţi, şi de Gavriile protul Sfetagorei, şi de alţi egumeni ai aelui sfînt munte, şi de toţi egumeni ţării, şi de domnul, şi de toţi boiarii mari şi mici, şi de tot sfîntul săbor. Şi aşa tocmi, ca de acum înainte niciodată, în veaci, în Argeş să nu mai fie Mitropolie, cum am mai zis. Iar în Tîrgovişte să fie Mitropolie stătătoare, cum s-au aşăzat. Şi să făcură aceaste lucruri cu mare opreală şi blestem, ca să nu să mai clătească, nici să se mute, în veac, nici e mitropolit, nici de domn. 
{112} Aceastea toate să aşăzară cînd fu cursul anilor 7025 avgust 17, în zilele bunului credincios domn Io Neagoe-vodă şi ale lui Theolipt patriiarhul Ţarigradului şi ale lui Macarie mitropolitul Ungrovlahiei, în slava lui Dumnezeu şi în frumuseţea şi lauda a toată Ţara Muntenească. Drept aceaia făcură domnuui şi boiarilor lui laudă şi cuvînt de cinste, şi a toată curtea mării-sale şi tuturor oamenilor ţarii. Deci bunul şi iubitoriulde Hrisos domnul Neagoe-vod le făcu mare cinste şi-i dărui cu multe daruri şi să duseră toţi care pre la locul său. Iar mănăstirea cea noao din Argeş o îngrădi împrejur cu curte de zid şi înlăuntrul curţii făcu multe chilii călugăreşti, şi o înfrumusiţă cu tot feliul de trebuinţe. Făcu trapezărie şi magherniţă, magopie şi povarnă 
{112} de olovină, pimniţă şi clopotniţă înaltă. Şi puse clopote mari. i cu alte frumuseţi, cu de toate o împodobi şi o făcu aseamene raiului ui Dumnezău. 
 Iar în mijloc era acea casă dumneziiască stînd ca şi pomul acela al cunoştinţei. Ci însă nu aşa, că dintr-acela mîncară strămoşii noştri pomana morţii; iar dintru aceasta să mănîncă dătătoriul de viaţă trup şi sînge al domnului nostru Isus Hristos, care să junghe în toate zilele întru iertarea păcatelor şi viaţa de veaci. Acestea făcu bunul credincioas domn Io Neagoe-vodă, fericită să fie pomenirea lui! Şi totdeauna creştea şi să înmulţea bunătăţile în inima acestui bun domn. Şi scoase slujbe şi rugăciuni dreptului şi feiricitului Nifon, părintelui şi sprijinitoriului său. Iar rugăciunile lui îl păzea cu pace în domniia sa şi pre toţi vrăjmaşii îi supunea supt picioarele sale. Şi cum înălţă pre Avraam rugăciunea şi dragostea şi credinţa lui Melhisedec şi cum întăriră rugăciunile lui Samuil prorocul şi ariereul pre David asupra lui Goliath, aşa şi acum ajutară rugăciunile sfîntului Nifon lui Neagoe-voievodul, domnul Panoniei. 
{113} Şi au domnit cu bună pace, pînă au murit în domnie. Şi l-au îngropat în sfînta şi minunata mănăstirea lui, în Argeş. Domnit-au ani 8, luni 8. Iar după moartea lui Băsărab-vodă s-au înălţat domn Preda, fratele lui Băsărab-voievod, ca să ţie domniia lui Theodosie, nepotă-său. Iar boiarii nu l-au priimit, ci au rădicat alt domn, pre nume Radul-vodă cplugărul, despre partea Buzăului. Şi au venit Radul-vodă cu boiarii şi cu oaste, ca să se lovească cu Preda, la Tîrgovişte, şi au fost izbînda Radului-vodă şi au perit Preda. Deci cînd au fost apoi, au venit Mehmet-bei cu turcii, că-l chemase Preda întîi ajutoriu şi zăbovise veni. Şi au făcut războiu cu Radul-vodă la Tîrgovişte şi au biruit Mehmet-beiu, şi au prins pre Radul-vodă viu şi pre alţii boiari. Într-aceaia, Mehmet-bei pentru moartea Predii, el au trimis turci de au prădat pre buzăiani fără de veaste, şi au luat mulţi oameni voinici, şi feate şi dobitoc mult, şi multă pagubă şi pradă au făcut pre locul acela, însă pre apa Buzăului, în luna lui mai în 2 zile. Şi iar s-au întors turcii la tÎrgovişte, şi au şăzut Mehmet-bei puţină vreame cu turcii, şi s-au întors preste Dunăre, la Necopoe, şi cu Radul-vodă şi cu oarecine din boiari, anume: Bădia comisul, văr premare cu Băsărab-vodă. El au tăiat capul Radului-vodă Călugărul cu voia lui Mehmet-beiu. Într-aceaia vreame şi pre Theoosie l-au ajunst moartea la Ţarigrad. Iar după aceaia, Mehmet-beiu au cerşut domniia de la împăratul aici în Ţara Romînească, zicînd că pohteaşte ţara să fie el domn. Drept aceaia împăratul crezu pre Mehmet-bei şi i-au dat domniia în Ţara Rumînească. Iar Stoica logofătul, fiind într-acea vreame la Poartă în Ţarigrad, curînd au trimis aice în Ţara Rumînească, la toţi boiarii, ca să rădice domn cum masi curînd pre Radul-vodă din Afumaţi, pentru că piiare ţara de turci. Într-aceaia curînd s-au adunat boiarii toţi şi mari, şi mici, şi toată curtea şi au rădicat domn pre 
{114} Radul-vodă din Afumaţi, ginerile lui Băsărab-vodă, al aleatul 7030. Şi au venit Mehmet-vodă cu steag de la Poartă, cu mulţime de turci şi au întrat în ţară. Iar Radul-vodă cel Tînăr s-au gătit şi au ieşit înaintea lui cu oaste, şi au făcut războiu la sat la Glubavi, şi au biruit Radul-vodă pre Mehmet-bei şi au fugit Mehmet-bei, de s-au mai gătit încă de războiu. Iar Radul-vodă s-au întors îndărăt în scaun, în Bucureşti. Deci peste puţină vreame, Mehmet-bei au venit cu mulţime de turci şi au întrat în ţară. Iar radul-vodă i-au ieşit înainte cu oaste. Şi s-au lovit la Clejeni. Şi au biruit pre Mehmet-bei ca dintîi, şi mulţi turci au perit; iar cînd au fost apoi, au biruit turcii. Şi au perit Benga, iar Radul-vodă cu boierii au fugit în Ţara Ungurească. Iar Mehmet-bei au pus oamenii lui subaşi pre la toate oraşele. Şi s-au dus Mehmet-bei preste Dunăre. Iar preste puţină vreame au venit iar Radul-vodă din Ţara Ungurească cu boiarii şi cu mulţi unguri. Şi au trimis curînd oameni aleşi, de au cuprins toţi subaşii pren toate satele şi oraşele şi le-au tăiat capetele. Şi au strîns Radul-vodă oaste mare. Şi iar au venit Mehmet-bei cu toate oştile şi sangeale gata de oaste şi au întrat în ţară. Şi au ieşit Radul-vodă cu boiarii înaintea lui cu aoste, şi făcu război mare la Grumazi; şi s-au sfădit de dimineaţă pînă seara, şi mulţi turci şi delii au perit. Iar Mehmet-bei, deacă au văzut aşa, au începuta fugi, şi Radul-vodă încă s-au întors la scaun. Iar apoi procleţii de turci ei s-au înturnat înapoi şi mulţi creştini tăiară şi au fost izbînda tucilor. Atuncea au perit Neagoe spătarul şi Stanciul portariul. Iar Radul-vodă au fugit cu boiarii în Ţara Ungurească. Şi s-au dus la Ianoş-crai, şi au căzut la picioarele lui şi l-au rugat să se milostivească să nu lase ţara creştinească în mîinile păgînilor. Într-aceaia Ianoş s-au milostivit pre creştini şi s-au gătit de oaste cu 30. 000 de unguri tot voinici aleşi. Şi au pogorît pre la Rucăr aice în ţară, şi au venit Ianoş-crai pîn' la oraş la Piteşti. Iar Mehmet-bei n-au cutezat ca să-l aştepte, ci curînd 
{115} au fugit peste Dunăre. Deacii Ianoş-crai s-au întors înapoi cu mare dar şi s-au dus în Ţara Ungurească. Şi au venit Radul-vodă în Tîrgovişte veasel şi cu toţi boiarii, şi s-au sfătuit cum vor face să scoaţă ţara creştinească din mîinile păgîinilor de turci. Şi au plecat capul şi s-au dus Radul-vodă la Ţarigrad, la împărăţie. Într-aceaia împăratul au ţinut pre Radul-vodă multă vreme şi n-au vrut să-i dea nici un răspuns, pentru căci au avut pîră de Mehmet-bei. Deci împăratul a dat domniia lui Vădislav-vodă. Şi au venit Vădislav-vodă domn Ţării Rumîneşti cu steag; şi au venit toţi boiarii de s-au închinat lu Vădislav-vodă. Şi cînd au fost apoi, au venit şi Pîrvul, de banul de la Craiova, cu mulţi voinici aleşi şi s-au închinat lui Vădislav-vodă. După aceaia Vădislav-vodă ş-au bătut joc de Pîrvul banul şi au zis să fie postealic în casă, şi puse alt boiar ban mare în locul lui. Iar cînd au fost preste noapte, iar Pîrvul banul a fugit înapoi la voinicii lui. Deci cînd au fost apoi, s-au întors curînd cătră Vădislav-vodă peste Dunăre. După aceaia împăratul s-au milostivit de au dat domniia iar Radului-vodă. Şi iar au venit Radul-vodă domn de la Poartă, şi s-au aşăzat în scaun în Bucureşti, februarie 28 deni. ŞI au domnit Radul-vodă ani 7. Şi după aceaia Neagoe vornecul şi Drăgan postelnicul ei au rădicat oaste pre ascuns pre capul Radului-vodă. Deacii cînd au prins de veaste Radul-odă, el nu ş-au putut strînge oaste degrab, ci numaidecît aufugit cu fie-său, cu Vlad-vodă, la banul Pîrvul, la Craiova. Deci cînd au fost Radul-vodă, de l-au legat şi i-au tăiat capul şi lui, fie-său, Vlad-vodă, şi au perit amîndoi în oraş în Rîmnic, cînd au fost cursul anilor 7037. Apoi au venit Moisi-vodă, feciorul lui Vădislav-vodă, dela Poartă, cu steag. Şi au domnit un an pol. 
{116} Şi au tăiat pre boiari, anume: Neagoe vornicul şi pă Preda postelnicul. Iar alţi boiari au fugit în Ţarigrad şi au adus domn pre Vlad-vodă. Şi au fugit Moisi-vodă în Ţara Ungurească, cînd au fost cursul anilor 7038. Deci cînd au trecut 2 luni, au venit Moisi-vodă pre Olt cu unguri şi au avut războiu cu Vlad-vodă la sat la Viişoara. Şi au perit Moisi-vodă şi Barbul banul din Craiova. Şi au domnit Vladul-vodă ani 2 pol, şi apoi s-au înecat în Dîmboviţa, la sat la Popeşti. Şi după aceaia boiarii au rădicat domn pre Vintilă-vodă den oraş de la Slatină. Ş-au făcut Vintlă-vodă sfînta mănăstire den Menedic. Şi au tăiat mulţi boiri. Deci cînd au fost al treilea an a domniei lui, s-au dus Vintilă-vodă la Craiova, să vîneze cerbi preste Jiiu, şi s-au afătuit Vintilă-vodă cu oamenii lui de taină, acolo să taie alţi boiari. Iar boiarii s-au gătit ei de au tăiat pre Vintilă-vodă în malul Jiiului. Şi au domnit Vintilă-vodă ani 3 pol. – 7040. Apoi boiairii au venit la sfînta mănăstire Argeşul de au luat pre egumenul Paisie şi l-au rădicat domn. Şi i-au schimbat numele, de i. au zis Radu-vodă. Şi au făcut sfînta mănăstire Mislea, hram Sfînta Troiţa. Şi dupre aceia Radul-voievod au tăiat pre banul Toma şi pre Vlaicul logofătul. Deci preste puţină vreme au venit Laiotă Băsărabă-vodă cu nişte pribegi, anume: Stroe pribeagul, şi Manole, şi Mihalco şi cu haiducii din Ţara Ungurească şi au avut război cu Radul-vodă, şi au biruit Laiotă-vodă pre Radul-vodă. Şi au fugit Radul-vodă cu boierii la Necopoe, şi au venit Laiotă Băsărab-vodă în Tîrgovişte. Iar înd au trecut 2 luni, Radul-vodă iar au venit cu mulţime de turci şi au avut război la Fîntîna Ţiganului, şi au fost izbînda Radului-vodă Paisie. Atuncea au perit Laiotă-vodă Băsărab, şi Stroe pribeagul, şi manole, şi Mihalco. Şi au domnit Radul-vodă 9 ani şi 8 luni. Ş l-au mazilit turcii. Şi mergînd la Ţarigrad l-au făcut surgun la Eghipet şi acolo au murit. 
{117} Mircea-vodă au venit domn de la Poartă cu steag şi au întrat în Bucureşti, martie 17, 7053. Şi trecînd 2 săptămîni, au tăiat pre boiari, anume: Coadă vornecul, i brat ego Radul comisul, i Dragul stolnicul, i Stroe sptarul şi Vintilă comisul, şi pre mulţi boiari carii sînt scrişi aici. Şi le-au dat mare muncă, pentrua vuţie. iar cîţi boiari au scăpat, au fugit în Ţara Ungurească. Şi trecînd 2 ani, iar au venit acei boieri pribeagi cu aoste, pre gura Praovei, şia ua vut războiu mare cu Mircea-vodă la sat la Periş, şi au fost izbînda Mircii. Atuncea au perit şi Udrişte vistierul, şi Theodosie banul. După aceaia au venit Radul-vodă, ce i-au zis Ilie, din Ţara Ungurească, cu boiari pribeagi şi cu mulţi haiduci. Făvut-au războiu la sat la Măneşi, şi fu izbînda Radului-vodă Iliiaş. Şi au gonit pre Mircea-vodă pîn-în Giurgiov, perind mulţi oameni. După aceaia Mircea-vodă iar au venit al doilea rînd cu hanul şi cu mulţi turci, de au gonit pre Radul-vodă peste munte. Şi au domnit Mircea-vodă ani 8 pol. Şi s-au mazilit de la turci şi s-au dus la Ţarigrad. Pătraşco-vodă, cela bunul, au venit domn în sîmbăta Paştilor, 7062. Deci trecînd 3 ani den domniia lui, el s-au dus preste munte, în Ţara Ungurească, cu toţi boiarii lui şi cu multă oaste, trimeţînd pre Socol vornicul în Ţara Ţeşască, la cetatea de la Lvov, de au adus de acolo pre Izabel-crăiasa şi pre fii-său Ianoş-craiu, aşăzîndu-l pre crăie în cetatea ot Clujvar. De acolo Pătraşco-vodă s-au întors iar în ţară, de au domnit ani 4. Şi au murit în scaun, septembrie 24, 7006. Mircea-vodă iar au venit domn al treilea rînd. Şi au triis la boiarii carii era pribegi în Ţara Ungurească, de i-au chemat, făcînd mare jurămînt. Deci ei crezîndu-l, s-au sculat de au venit, Stănilă vornicul, şi cu toţi boiarii, şi cu toată curtea, de s-au închinat la Mircea-vodă, de credinţă şi legătură ce-au făcut. iar cînd au fost la martie 3 deni, cu meşteşug mare au chemat pre Stănilă vornicul, şi pre toţi boiarii, şi pre amîndoi 
{118} episcopii şi toţi egumenii cu mulţime de cplugări, în cetate în bucureşti. Şi aşa fără veaste au năpustit într-înşii pre beşliii lui şi pre mulţi turci, de i-au tăiat pre toţi, vărsîndu-se mult sînge nevinovat. Da-va seama înaintea lui Dumnezeu! şi au domnit Mircea-vodă 5 ani şi 8 luni, murind în scaun. Îngropatu-s-au în bisearica domnească, în Bucureşti, septemvrie 21 deni, 7068. Deci cînd au fost a doao săptămînă, puţinei boiari, ce au fost scăpat preste munte, ei au venit cu puţinea oaste, de au făcut războiu cu boiarii Mircii-vod, la satul Rumîneşti, şi fu izbînda pribeagilor. Iar doamna Chiajna a Mircii-vodă şi cu fie-său Pătru-vodă au fugit peste Dunăre; iar boiarii ei au rămas în Giurgiov. Şi iar au venit al doilea rînd de au făcut războiu cu pribeagii la sat la Şărpăteşti, şi fu izbînda a boiarilor Mircii. Atuncea au perit Badea clucerul şi alţi oameni de ai pribeagilor. Şi iar au venit doamna Chiajna cu fie-său Pătru-vodă în Bucureşti. Şi trecînd o săptămînă, iar au venit alţi boiari pribeagi, pre apa Oltului, anume: Stanciul Begăi şi Matei al Margăi, i Radul, i Vîlsan şi alţii, făcînd războiu cu Pătru-vodă la sat la boiani, avînd lîngă dînsul mulţime de turci, şi fu izbînda 
{119} lui Pătru-vodă, perind mulţi oameni. Atuncea au venit Stepan, vel-portarul de la Poartă, de au adus steag lui Pătru-vodă de domnie noao, să fie în locul tătîne-său, Mircii-vodă. Adao-au Pătru-vodă cu mumă-sa la bir 5 aspri. Domnit-au ani 8 şi mazilindu-se s-au dus la Ţarigrad. Şi au venit în locul lui domn frate-său Alexandru-vodă, iar fecior Mircii, mai 7 zile, leatul 7076. Deci atuncea boiarii cîţi era pribeagi încă au venit de s-au închinat toţi la Alexandru-vodă. După aceaia trecînd 2 luni, iar Alexandru-vodă au început de au tăiat mulţime de boiari, anume: Radu logofătul ot Drăgoeşti, i Mihnea ot Bădeani, i sin Udrişte vistierul, i Tudor ot Bucov, i Vladul Caplii, i Pătraşc, i Calotă, i Stan sin Drăguleţului, i Radul stolnicu ot Boldeşti, 
{119} i Radul sin Socol dvornicul, şi alţii, mesiţa septemvrie 1 deni. Şi au făcut Alexandru-vodă, din jos de Bucureşti, o mănăstire mare, hram Svetaia Troiţă. iar cînd au fost al patrulea an din domniia lui, luînd frate-său Pătru domniia la Moldova, fost-au poruncit la Dumbravă dvornicul şi la toată boierimea Moldovei ca să vie înainte, la Focşani. Atuncea Alexandru-vodă
 încă az ieşit în tîmpinarea lui Pătru-vodă, frăţine-său, de au făcut ospăţ la sat la Săpăţeani. Iar Dumbravă vornicul cu toată curtea Moldovei, ei au venit să se închine la Pătru-vodă. iar deaca s-au apropiat, ei fără veaste au lovit pre Pătru-vodă şi pre frate-său Alexandru, gonind spre Pătru-vodă pîn' la Brăila, iar Alexandru-vodă au fugit la oraş, la Floci. Moldoveanii încă, făcînd această izbîndă, s-au întors la margine, al Ionaşco-vodă. Deci atuncea Ionaşco-vodă au trimis pre Vintilă-vodă cu mulţi lotri, ca să fie domn în Ţara Rumînească. Şi au întrat în cetatea din Bucureşti, şăzînd acolo 4 zile. Alexandru-vodă încă au trimis pre o seamă de boiari ai lui cu oaste, anume: Dragomir dvornicul, i Mitrea comisul, i Bratul păharnicul, i Ion pîrcălabul, de au lovit pre Vintilă-vodă şi pre acei lotri veaste. Şi atuncea au perit Vintilă-vodă şi acei lotri toţi; şi iar au venit Alexandru-vodă în scaun în Bucureşti. Şi adaos în ţară un bir ce i-au zis oaie seacă. Şi  [a] murit în scaunul lui, iulie 25 deni, leatul 7085. Mihnea-vodă au rămas în locul tătîne-său domn. Şi au trimis preMircea vistierul şi i-au adus steag de la Poartă. Şi au adoas în ţară găleata. Deci cînd au fost al patrulea an din domniia lui, iar boiarii mehedinţi au rădicat un domn ce i-au zis Radul Popa. Şi au făcut războiu cu Mihnea-vodă la Craiova şi au fost izbînda Mihnii-vodă. Făcut-au şi o mănăstire, de la Tutana. Domnit-au 6 ani. Şi l-au mazilit turcii, de s-au dus la Poartă. pătru-vodă cercel sin Pătraşco-vodă au venit domn de la Poartă, intrînd în Bucureşti august 29 deni, leatul 
{120} 7092. Şi au făcut biserica ce iaste în cetatea Tîrgoviştii. Şi au tăiat pre Mihăilă dvornicul, i Dobromir banul şi pe Gonţea paharnicul. Şi au pus birul curţii foarte mare şi gorştină de oi. Deci trecînd 2 ani de la domniia lui, venitu-i-au mazilie de la Poartă şi au trecut muntele cu tot ce au avut. Mihnea-vodă iar au veit domn al doilea rînd. Şi au mai adaos în ţară un bir ce i-au zis năpaste Şi au pus pre roşii un bir foarte mare; şi pre megiiaşi găleată de pîine şi dijma din 5 stupi un stup. Şi au tăiat pre Stanciul logofătul. După aceaia s-au mazilit şi el de la turci. Ducîndu-se la Ţarigrad, au lăsat leagea creştinească şi s-au făcut turc, de voia lui. Şi au domnit Mihnea-vodă al doilea rînd 5 ani, 7099. Ştefan-vodă Surdul au venit domn de la Poartă cu steag şi au domnit ani 1 pol. Alexandru-vodă au venit domn de la Poartă cu steag şi au domnit ani 1, luni 3. DE AICEA SĂ ÎNCEPE ISTORIIA LUI MUHAI-VODĂ SIN PĂTRAŞCO-VODĂ, CARELE AU FĂCUT MULTE RĂZBOAIE CU TURCII PENTRU CREŞTINĂTATE PRECUM DE AICEA ÎNAINTE SĂ ARATĂ Cînd au fost cursul anilor de la Adam 7101, venit-au Mihai-vodă domn Ţării Rumîneşti. iar în Ţarigrad împărăţea sultan Murat; iar în Ţara 
{120}Ungurească era crai Batăr Jicmond; iar la Moldova era domn Aron-vodă. Şi într-aceaia vreame împresurase turcii Ţara Rumînească cu datorii multe şi cu nevoi farte greale, încă nu mai avea să să plătească ţara şi să scape din gurile vrăjmaşile. ŞI începură turcii turcii a coprinde Ţara Rumînească şi a-şi face lăcaşuri şi meceturi. Şi începură a ţiparea creştinii de nveoia turcilor, şi pretutindenea era vaiet şi suspin de răul turcilor, încît însuşi Mihai-vodă cu toţi boiarii să închisease de răul turcilor; i în multă vreame creştinii zicea: doar să vor potoli turcii 
{121} de asupră-le; iar ei mai mult rău făcea. Că începuse a călcarea ţara şi leagea creştinilor. Ci-şi strînse toţi boiarii mari şi mici din toată ţara şi să sfătuiră cum vor face să izbăvească Dumnezeu ţara din mîinile păgînilor. i deaca văzură că într-alt chip nu vor putea izbăvi, deci ei ziseră: numai cu bărbăţiia, s ă ridice sabie asupra vrăjmaşilor. Deci socoti Mihai-vodă cum ar avea ajutor şi dintr-alte părţi. Deci trimise pre Radul clucerul Buzescul sol la Batîr Jicmon, ca să se înţăleagă una cu dînsul şi să-i dea ajutor oaste, ca să să. poată bate cu turcii. trimis-au şi la Aaron-vodă sol pre Stroe stolnicul Buzescul, ca să-i fie într-ajutor. Şi amîndoi fură bucuroşi. Şi îndată trimise Aaron-vodă pre un boiariu al lui, dînd jurămînt lui Mihai-vodă, ca să să ajute unul cu altul. Aşijderea şi Batîr Jicmon-craiul încă legă jurămînt cu Mihai-vodă, ca să fie nedespărţiţi unii cu alţii. Deci cînd fu văleatul 7103, noiemvrie 5 deni, trimise Batîr Jicmon o seamă de oşti, puindu-le şi capete pe Horvat ihai şi pre behiş Işfan. Şi veniră la Mihai-vodă în cetate în Bucureşti. Şi îndată tăiară pre toţi turcii cţi aflară acolo. Într-acel război fu rănit Stroe Buzescul la mîna stîngă. După aceaia fără zabavă turcii scoşi din ţară şi rămaseră creştinii izbăviţi din gurile lor. Deci cînd fu după război a treaia zi, purcease Mihai-vodă cu munteanii şi cu ungurii la Giurgiov şi ocolind cetatea Giurgiovului, începură a o bate cu tunurile cîtăva vreame. Văzînd Mihai-vodă că nu poate să o dobîndească, cîci că venea turcilor ajutor arme şi bucate de la cetatea de la Ruşciuc, o năpusti şi iarăşi s-au întors în scaun în Bucureşti. Iar sultan Murat, împăratul turcesc, daca au prins de veaste, numaidecît au trimis pre Mstafa-paşa, cu mulţime de turci şi cu un domn, anume Bogdan-vodă sin iancului-vodă, ca să scoaţă pre Mihai-vodă de aici din ţară şi să puie pre Bogdan-vodă domn. Şi venind turcii la Dunăre, la cetatea den Ruşciuc, iar Mihai-vodă deaca prinse de veaste, el încă grăbi de-şi strînse oştile şi purcease la sat la Pietri. Şi gătindu-se ca să treacă Dunărea, ca să loească cu Mustafa-paşa, veni-i veaste cum au întrat hanul cu tătarii în ţară şi au început a robi şi a prăda. Iar Mihai-vodă foarte să îngrijă tare şi numaidecît să învîrteji îndărăt cu toate oştile şi puse tabăra la sat la Hulubeşti şi trimise străji asupra tătarilor, pe Radul Buzescul cu fraţii lui, Preda postelnicul, i Stroe stolnicul, i Radul Calomfirescu cu o seamă de oşti alease. Deci cînd au fost la ghenar 14 deni, ei să întimpinară cu tătarii de Buzeşti, perind tătari mulţi, şi vii încă prinsără mulţi. Iar hanul deaca prinse de veaste, el încă trimise pre un nepot al lui cu mulţime de tătari. iar hanul s-au fost tăbărît la Şărpăteşti împreună cu Mustafa şi cu Bogdan-vodă. iar Mihai-vodă, deaca prinse veaste de dînşii, numaidecît trimise oşti asupra lor cu banul manta, şi noaptea, fără veaste-i lovi, de i-au tăiat şi i-au gonit pîn-i-au trecut Dunărea. Mihai-vodă încă purceasese cu toate gloatele lui, pogrîndu-se în jos pîn' la Şărpăteşti. iar hanul, înţelegînd, nu-l aşteptă, ci să dăspărţi de Mustafa-paşa şi de Bogdan-vodă şi fugiră. Iar paşa rămase la cetatea de la Ruşciuc, ca să să mai bată cu Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă purcease cu oştile asupra lor şi trecură Dunărea pre ghiaţă pre la Marotin şi pripiră de să lovră unii cu alţi, la ghenar 25 deni, şi fură bătuţi turcii. Atuncea au perit şi Mustafa-paşa cu mulţime de turci. Bogdan-vodă încă de-abia au scăpat. Şi arseră Ruşciucu, i toată marginea ţărăi lor şi să învîtejiră u multă dobîndă la scaunul lui, la Bucureşti. Bătînd Mihai-vodă aceaste războie, trimise pre Mihalcea banul cu oşti de arseră Dîrstorul. Iar turcii 
{123} din hîrşova încă ieşiră cu oaste împotriva Predii spătarul şi a Radului comisului. i pziră de să loviră cu turcii, i fură biruiţi turcii, gonindu-i pre ghiaţă, îi tăiară foarte rău. Şi aprinseră şi Hîrşova. Făcîndu-se aceste războaie, iar Horvat şi Bechiş Işfan, căpitanii ungurilor, avură împutăciune
 cu Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă nu-i suferi, ci-i trimise la Batîr Jicmon-craiul. Şi-i trimise cu banul Manta la cetatea Brăilii. Şi acolo tocmind oştile, începură a o bate cetatea tare şi o sparseră pîn-în pămînt, şi mulţi turci periră. Făcîndu-se aceaste războae şi nevoindu-se Mihai-vodă foarte tare pentru creştini, iar Batîr Jicmon, craiul unguresc, socotise că nu va mai avea Mihai-vodă nici o nevoie de turci, ci făcu sfat cu toţi voivozii Ardealului cum să scază pre Mihai-vodă deaca prinse de veaste, el nu să putu suferi, ci trimise la Batîr Jicmon boiari bătrîni sfetnici, anume: Evthmie mitropolitul cu amîndoi episcopii şi pre Mitrea dvornicul, i Isar logofătul, i Dumitru dvornicul, i Radul Buzescul şi alţi mulţi boiari de ţară, cum Mihai-vodă să fie ascultător de Batîr Jicmon, iar de ţară să n-aibă scădeare, ci să şi-o ţie deplin; şi să se ajute unii cu alţii, cum le-au fost jurămînt dentîi. Dentr-aceşti boairi ce-i trimisease Mihai-vodă pentru tocmeală, învrăjbitoriul diavol ublase în mijlocul umblase în mijlocul lor, de să apucară unii ca aceia mai mult să facă vrajbă decît pace, cum să scază pre Mihai-vodă din ţară. iar ceilalţi boiari ce să nveoia să slujască domnu-său în dreptate, de nepriiateni fură biruiţi. Şi scăzură pre Mihai-vodă despre domniia ţării şi despre venitul ei, numai să fie tocma cu căpitanii lui. Şi alease Batîr Jicmon 12 boiari juraţi munteani puindu-i ispravnici preste tot venitul ţării şi să fie supt porunca lui. 
{124} În vreamea aceia fiind Aron-vodă domn Moldovei, trimise Batîr Jicmon oşti într-ajutor şi căpitan pre ei Bărcea Andreiaş. Şi nevoindu-se Aron-vodă pentru creştini tare, tăiară turci mulţi, ca să dobîndească cinste. iar el căzu la mare pacoste şi năpaste pentru multe pîri mincinoase, că trimise Batîr Jicmon de-l legă cu doamnă-sa şi-i luară toată avearea, scoţîndu-l din ţară cu mare ruşine, băgîndu-l în temniţa Vinţilor, tăindu-i boiarii şi toate capetele, al aprilie 23 deni, 7013. Şi puseră domn, în locul lui, pre Răzvam, care era agă la Aron-vodă, şi-i schimbară numele; Ştefan-vodă. Iar Mihai-vodă, deaca prinse de veaste, foarte să înttristă. Pre aceia vreame muri şi sultan Murat şi luo împărăţiia sultan Memet. Şi deaca stătu el împărat, nu putu răbda atîta ruşine, ci alease pre Sinan-paşa cu mulţime de turci, trimiţînu-i asupra lui Mihai-vodă. Viind pîn' la Ruşciuc, făcură pod preste Dunăre, Mihai-vodă deaca înţelease de aceasta, el încă îşi strînse oştile, ca să aisă împotriva vrăjmaşilor. Trimise şi la Ştefan-vodă al Moldovei ca să-i vie cu oşti ajutor. Şi îndată purecese gata. iar Batîr Jicmon trimise la Rodoful, împăratul creştinesc, ca să-i dea pre soru-sa, să-i fie crăiasă. Trimise şi la mIhai-vodă ca să vie, să fie şi el la nuntă, că nu ştiia de turci că vin asupra Ţării Munteneşti. Iar Mihaiu-vodă văzînd atîţia vrăjmaşi că vin asupra creştinilor, trimis-au la Batîr pre Stroe Buzescul, i Radul Calomfirescul cu adruri scumpe de nuntă. Şi spuseră i această veaste, cum turcii, cu toată putearea împărătească, au sosit la Dunăre şi au făcut pod să treacă asupra creştinilor. Atuncea Batîr degrab trimise şi întoată ţara lui de-şi strînse oate oştil, şi trimise şi la împăratul creştinesc, de-i deade o semaă de oşti ajutor. iar pîn' vru a veni ajutoriul de la Batîr, turcii trecură Dunărea şi începură a robi şi a prăda. Şi-şi puseră 
{125} tabăra la sat la Călugăreni. Iar Mihai-vodă deaca văzu că i se zăboveşte ajutoriul, el îşi strînse oastea cîtă avu şi pripi de să loviră cu turcii de faţă, în apa Neajlovului, în vadul Călugărenilor. Şi fu război foarte mare, la avgust 13 deni, de dimineaţa pîn-în seară; şi mult sînge se vărsă, cît şi apa era amestecată cu sînge. Atuncea Sinan-paşa, văzînd că nu-i sporeşte, înturnatu-s-au cu ruşine. Deci ei strînse toţi paşii şi toate căpeteniilor oştilor şi făcură năvală mare asupra lui Mihai-vodă, ca să izbîndească într-un chip, şi luară cîteva tunuri. Atunci Mihai-vodă văzînd atîta hărborie mre, el încă îşi strînse toţi boiarii şi toţi căpitanii, şi ieşiră întru întîmpinarea lor de faţă. Şi aciiaşi Mihai-vodă, cumîna lui, tăie pre Caraiman-paşa şi înfrînseră pre turci înapoi. Iar boiarii şi căpitanii, pre capete, năvăliră asupra turcilor, de-i tăia şi-i îneca în tină. Deci cu cîtă hvală venea Sinan-paşa la acel război, mai cu multă ruşine să întoarse. Şi luo Mihai-vodă toate tunurile înapoi şi multe steaguri turceşti. Iar cînd fu preste noapte, Mihai-vodă făcu sfat cu boiarii, cum ajutoriul nu maivine de la Batîr, şi fiind Mihai-vodă cu puţinea oaste, nu vor putea sta împotriva turcilor, că era foarte mulţi; ci sosotiră cum vor face să să. poată lupta cu atîţea vrăjmaşi. Ci să deaderă înapoi, pre apa Dîmboviţii în sus, la sat la Stoeneşti, aşteptînd de la Batîr să le vie ajutoriul. Iar turcii înţelegînd de aceasta, să rădicară cu toţii de veniră la bucureşti şi făcură acolo cetate şi ajunseră şi pîn-în Tîrgovişte şi acolo încă făcu cetate şi cuprinseră toată Ţara Muntenească. Atuncea Ierimiia-vodă Moghila, el înţelegînd de ştefan-vodă cum s-au sculat cu toate oştile leşască, de au întrat în Iaşi, să fie domn Moldovei. Iar Ştefan-vodă trecu muntele cu totaă oastea lui şi mearse de să împreună cu batîr, că purcesease şi el să vie să să împreune cu Mihai-vodă. Şi cîteşi 3 domniisă împreunară, la octomvrie 6 deni, 7104, şi purceaseră toţi asupra turcilor. Iar ei văzînd că le vin 
{126} atîtea oşti asupră-le, ci toţi, dă pretutindinea, deateră dosul a fugi. Şi aleaseră pre Ali-paşa cu o seamă de oşti ca să păzească cetatea Tîrgoviştii, iar Sinan-paşa cu oşti veniră la Bucureşti. Iar Batîr, Mihai-vodă, i Ştefan, cu toate oştile, veniră de ocoliră cetatea din Tîrgovişte şi îndată fu aprinsă. Turcii, cîţi fură acolo, toţi periră, iar preAli-paşa, îl prinseră viu şi-l trimiseră în temniţa Chiutvarului. Dupre aceaia purceaseră după Sinan-paşa pîn-ajunseră la cetatea Giugiovului şi îndată stricară podul Tăind mulţime de turci îi înecară în Dunăre şi sparseră şi cetatea, fiind atîta perire în turci. De-abia au scăpat Sinan-paşa cu puţinea oaste şi cu multă ruşine fură scoşi din ţară. Şi scoaseră de la mîinile lor robi mulţi făr' număr. Şi de acolo să întoarseră cu veselie şi cu multă dobîndă, şi toţi creştinii deaderă har lui Dumnezeu. Atuncea Batîr Jicmon, deaca văzu pre Mihai-vodă cu atîta vitejie şi cu atîta înţelepciune, slobozit-au Ţara Rumînească cu tot venitul ei, ca să fie iar pre seama lui Mihai-vodă. Şi s înturnară cineşi la ţara lui. Pre vreame ce purcease Batîr ajutor lui Mihai-vodă de bătură pre turci în Ţata Muntenească, au fost trimis craiu o semaă de oti şi la Lipova, şi la Ianova, şi la multe cetăţi denprejurul lor şi mult rău făcură turcilor. În vreamea aceaia rădicatu-s-au şi hanul cu mulţime de tătari, ca să vie asupra Ţării Munteneşti şi viind pren Ţara Moldovei, iar Ieremiia-vodă cu moldovenii şi cu leşii pripiră deă le ieşiră înainte la Ţuţora şi făcură acolo şanţ mare şi să bătură acolo 3 zile şi nu biruiră nici unii, nici alţii. Deaca văzură tătarăi că nu pot folosi nimic, făcură pace unii cu alţii şi să întoarse hanul cu tătarii iar în ţara lor, şi leaşii aşijderea, iar el încă să aşăză în scaunu-şi. Atunce şi Ştefan-vodă, deaca prinse de veaste că s-au răsipit oştile Ieremiei-vodă, el ceru de la Batîr oşti ajutor. Şi îndată i să deade şi purcease asupra Ieremiei-vodă, la noiemvrie 27 deni, leatul 7105. Iar Ieremiia-vodă, deaca prinse de veaste, el încă îşi strînse oştile şi 
{127} trimise la starostea de la Cameniţă de-i deade leaşi ajutor. Şi să întîmpinară unii cu alţii la Suceavă, şi fu biruti Ştefan-vod. Şi el 
{127} fugind, fu prins dă nişte ţărani şi îndată îl înţepă Ierimiia-svodă, air oastea îi peri cu otul. Batîr încă, înţelegînd de aceata, foarte să întristă. ŞI netrecînd ultă vreme, batîr iar îşi strînse toate oştile şi purcease asupra Timişoarei, şi începură a o bate de toate părţile. Iar hanul cu tătarîi încă venise să fie ajutor cetăţii, şi brodiia în toată vremea furiş, de loviia oastea ungurească. Iar Batîr, deaca văzu că are răzbun de tătari, el lăsă străji să păzească cetatea şi purcease asupra tătarălor şi să loviră de faţă, şi fură biruiţi tătarii. După aceaia iar să întoarse Batîr la cetate, batînd 3 săptămîni. De multe ori făcură şi năvală şi nu putură face izbîndă. Şi să întoarse craiul iar la scaunul lui. iar cînd fu la cursul anilor 7105, mai 6 deni, trimise Mihai-vodă pre Velicico cu haiducii la Baba, de o ocoliră şi o bătură şi o aprinseră şi multă bunătate şi avuţie dobîndiră. Şi întorcîndu-se înapoi cu dobînda, iar turcii să strînsera de toate părţile şi purceaseră dupre Velicico şi-l ajunseră la un loc ce să chiamă Comisul şi deaderă război 3 zile; turcii tot să înglotiia, şi fu biruit Velicico, şi periră toţi haiducii şi-şi luară turcii tot plenul înapoi. Mihai-vodă foarte să întristă. Iar cînd fu la iulie 16 deni, alease Mihai-vodă oşti care era mai de folos şi le puse căpitan pre Farcaş-aga şi trimise la Diiu ca să-l dobîndească; şi trecură Dunărea pre la Jdegla. Iar turcii încă le prinse de veaste, mulţime cu totul, şi nu totul, şi nu ieşiră să se lovească de faţă, ci să ascunseră, de făcură meşteşug. Că mergînd oştile lui Mihai-vodă făr' de nici un teamăt, iar turcii îi loviră de faţă şi fără de veaste. Şi fu războiu tare multă vreame, însă cea de apoi biruiră turcii pre oastea lui Mihai-vodă. Şi cîţi fură călări printr-înşii scăpară cîte ceva, însă puţintei; iar pedestraşii periră cu totul. 
{128} După aceaia, Mihai-vodă deaca pierdu atîţea voinici, el fu scîrbit. Şi începu a trimite pen toate ţările streine, ca să strîngă voinici viteji şi aduse leaşi şi cazaci şi de tot feliul de oameni, cari-i erau de folos. Strîngîndu-şi Mihai-vodă oaste, ca să se lupte cu turcii, iar nişte nepriiateni porniră pîră mincinoasă asupra lui Mihai-vodă. Deci Batîr Jicmon-crai, um sau lepădat Mhai-vodă şi s-au împrietenit cu turcii, Batîr Jicmon făcu sfat cu toţi voivozii Ardealului, ca să afle de dreptatea lui Mihai-vodă. iar Mihai-vodă, deaca-l chemară, elsă temu de înşălăciune şi de pîră mincinoasă şi purcese Mihai-vodă să să împreune cu Batîr Jicmon numai cu 2-3 boiari, anume Mihalcea banul, i Radul Buzescul şi alţi boiari. Iar batîr Jicmon deaca văzu că vine Mihai-vodă bucuros la împreunare, el încă trimise postelnicul cel mare, Jenea Poncraţ, cu mulţi neamţi, şi cu 40 de cucii şi cu multă cinste înaintea lui Mihai-vodă. Ci dăscălecară în cetate în Beligrad şi să împreunară cu mare cinste, mesiţa dechemvrie 19 deni, leatul 7106. Şi fură împreună 10 zile, şi multă cinste petrecură şi mai mare credinţă legară şi întocmiră toate lucrurile şi să înturnă Mihai-vodă cu mare bucurie la scaunu-şi. Iar Batîr Jicmon purcease la împăratul creştin. Şi trimise şi Mihai-vodă pre banul Mihalcea cu batîr Jicmon împreună pentru tocmealele ţărilor. Şezînd Mihai-vodă cu toţi boiarii la scaun, veni veaste cum sultan Mehmet s-au scornit din scaunu-şi, din Ţarigrad, cu tot Răsăritul şi cu toată putearea lui, cu turcii şi tătarii, şi purcease să se bată cu împăratul creştinesc Rodolful. Şi dăscălecară la cetatea Egherul şi începură a o bate cetatea de 3 părţi. Iar împăratul creştin, deaca prinse de veaste, el îşi strînse oştile şi le trimease cu frate-său Maximiian asupra turcilor. Şi sări însuşi Batîr Jicmon-craiul, capul lui, cu toate oştile şi să împreunară cu Maximiian şi purcease asupra vrăjmaşilor. Iar sultan Mehmet, împăratul turcilor după ce baătu cetatea Egherul, veni-i veste cum îl împre
{129}soară Maximiian şi cu Batîr Jicmon-craiul şi cu toate oştile. Iar sultan Mehmet lăsă-şi oamenii în cetate şi el, cu toate oştile, purcease la Cîrsteşti. Şi să loviră de faţă unii cu alţii 
{129} şi fu război mare şi tare, în 5 zile şi în 5 nopţi, şi fu vărsare de sînge multă într-amîndoao părţile, însă mai perea turcii şi deaderă turcii dosul a fugirea pîn-ieşiră den tabără, şi di corturi şi din toată marha lor. Şi vrea fi fost dobînda şi izbînda creştinilor. Iar creştinii nu să ştiură cumpăta, ci să deaderă a jăhui. Deci pentru multă lăcomie a avuţiei, ei îşi puseră toţi capetele, cum scrie şi la sfînta scriptură veache, că lăcomiia iatse rădăcina tuturor răutăţilor. O, amar mare! Că văzînd turcii atîta netocmeală întru creştini, pentru lăcomiia lor, curînd să întoarseră procleţii de turci asupra lor şi atîta fu moarte mare între creştini, cît fu voia lui Dumnezeu. Iar Maximiian cu cîţi scăpă, el să întoarse la scaunul lui; iar Batîr Jicmon-craiul, cîţi au scăpat cu el, iar s-au întors la scaunu-şi, la Beligrad, şi rămaseră turcii cu atîta bucurie. Deci turcii începură a să semeţi şi începură a ieşi în Ţara Muntenească, pre marginea Dunării, şi priseră turcii a prăda şi a robi ţara. Deci Mihai-vodă încă strînse oştile şi purcease asupra Necopoei. Şi mergînd Mihai-vodă prin ţară, întîlni o semaă de turci preapa Teleormanului robind şi stricînd ţara. Deci îi prinseră pre toţi vii, pîn sosi şi Mihai-vodă în vad la Necopoe. Şi ocoli cetatea Turnul, şi-l bătură şi-l arseră. Deci grijindu-se Mihai-vodă să treacă la Nicopoe, veni-i veste den sus cum sultan Mehmet, împărtaul turcesc, au bruit pre Maximiian şi pre Batîr Jicmon-craiul. Deci Mihai-vodă să întristă şi începu a face pace cu turcii şi cu sangeacul Necopoei. Şi fu Mihai-vodă în loc 5 zile, şi legară pace, şi să dăruiră cu daruri scumpe. Şi fură acestea toate la octomvrie 6 dni, 7107. Pre aceaia vreame Batîr Jicmon-craiul supărase-i-se cu oştile şi bătîndu-se cu turcii şi-şi închină ţara împăratul creştinesc, cum să-i poarte grija. Şi împăratul trimise 2 comisari, anume Suhai, 3 episcopi şi pre 
{130} Iştfansin. Şi jurară ţara şi toţi domnii Ardealului, cum să fie pre mîna împăratului. Şi prinseră pre Jujica cancelarul la Batîr Jicmon şi-l trimiseră în cetate la Sacmar, şi acolo-i tăiară capul. Iar Batîr Jicmin el îşi năpusti crăiia sa în loc şi să duse însuşi, la împăratul creştin. Iar împăratul îi deade o cetate, anume Epuliia. Aceasta să adevără cum îşi deade ţara pre o cetate. Pre aceia vreame iarăşi trimise sultan Mehmet un paşă, anume Mehmet-paşa vezirazemul, cu mulţime de turci şi tătari fără număr asupra creştinilor şi dăscălecară în cetatea Oradiei. Deci unii bătea cetatea, iar alţii prăda ţara. Însă Batîr Jicmon după ce-şi năpusti ţara întîi, apoi mult să căi, însă năpusti cetatea Epuliei şi noaptea fugi den cetate şi veni iar la scaun la Ardeal. Şi în ce ceas sosi, i să închinară toţi domnii, şi voivozii şi toată Ţara Ardealului Şi prinseră pre acei comişari împărăteşti de-i legară şi-i trimis la mIhai-vodă, pentru cea prietenie şi credinţă dentîi, ca să fie iar unul cu altul. Şi trimise la mIhaiu-vodă să-i dea oşti autoriu, să se apere de vrăjmaş. Şi-i deade 3. 500 de voinici şi le puse cap pre aga Leca. Pre aceaia vreame era un paşă hadîm-paşa, pre acre-l trimisease împăratul turcesc să fie paşă la margine, al Diiu. El încă avusease împutăciune cu Mihai-vodă, ci trimisease la mehmet-paşa den Dîrstor, ca să meargă cu oşti să apuce scaunul lui Mihai-vodă. Deci ei degrab strînsease oştile şi ieşise să să lovească. Iar Mihai-vodă încă trimisease oşti cu Dumitru dvornicul împotriva lui Mehmet-paşa, de-i bătură şă-i goniră luîndu-le şi 2 steaguri de le-au dus la Mihai-vodă în Caracal. Şi foarte să îmbărbătă şi strînse toate oştile în grab de purcease şi el asupra lui Hadîm-paşa. Şi trecu Mihai-vodă Dunărea cu toată gloata pre dîn sus dă Necopoe şi să loviră de faţă cu Hadîm-vodă şi fură biruiţi turcii şi periră mulţi, luîndu-le şi toate tunurile, i toată tabăra. 
{131} Şi după ce bătură pre turci, iar Mihai-vodă să apucă şi de cetatea Necopoei şi începură a o bate cu tunurile. Însă cînd fu septemvrie 10 dni, sîmbătă, făcu Mihai-vodă nîvală foarte mae şi o bătură multă vreame şi nu putură întra în cetate, că spărgea zioua, ia turcii zidia noaptea. Deci şăzu Mihai-vodă în loc 3 zile şi tt plenuia Ţara Turcească. Şi după aceaia el purcease cu toate oştile în sus, cătră Diiu, tot prădînd den Dunăre pîn-în munţi, ppînă sosi împotriva Diiului. Iar sageacul de acolo încă trimise degrab de strînse toţi turcii den ţinutul Diiului şi trimise ş la beiul de la Baba, de veniră cu oşti într-ajutor, ieşind întru întîmpinarea lui Mihai-vodă, în şesul Diiului. Şi fu războiu tare multă vreame. Ceaia de apoi fură biruiţi turcii de Mihai-vodă, şi multă peire să făcu turcilor, cît puţini scăpară în cetate, iar alţii fură tăiaţi, alţii goniţi şi răsipiţi. Să spunem de mIhai-vodă ce i să întîmplă într-acest războiu, gonind turcii şi răsipindu-i în toate părţile. Iar turcii, însă o ceată, deacă văzură peirea, ei să întoarseră cu mare hărborie asupra lui Mihai-vodă şi atuncea să alease unul den turci cu suliţa şi o împoncişă asupra pîntecilui lui Mihai-vodă şi o înfipse în pîntece. Iiar Mihai-vodă deaca văzu că piiare, el apucă suliţa cu amîndoao mîiile de fier şi căuta în toate părţile ca să-i vie cineva den boiari ajutor, să-l ajutor, să-l izbăvească den peire. Şi alţii mai aproape nu să aflară făr' 2 boiari, anume Preda Buzescul şi cu frate-său Stroe stolnicul. Şi multă bărbăţie arătară Buzeştii înaintea lui Mihai-vodă, căci luptară cu vrăjmaşii şi izbăviră pre domnul lor den peire. după ce bătură acest răzoiu, şezi Mihai-vodă supt cetate 10 zile deplin, arzînd împrejur toată marginea Ţării Tucreşti, şi iar să întoarse Mihaivodă cu toate oştile şi cu toată dobînda, ca să treacă Dunărea pre la Ruşavă. Însă cînd fu oştile jumătate trecute, să lăsă vînt cu vihor pre Dunăre, şi atunce să împărţiră 
{132}oştile şi rămaseră jumătate aşteptînd 10 zile pîn' să potoli vîntul. iar oştile au tot plenuit şi au ars Ţara Turcească. Deaciia treczură cu toată dobînda de să adunară la noiemvrie 5 deni, leatul 7107. Şi să întoarse Mihai-vodă în scaun în Tîrgovişte cu toţi boiarii. Pre aceea vreame Batîr Jicmon-craiul iar intrase în multe gînduri, care nu i-au fost nici de un folos, nici lui, nici ţării, cum zice că omul înţelept află calea şi pe unde n-au umblat, iar deaca-şi pierde firea, rătăceşte şi pre unde au umblat, ca şi Batîr Jicmon-craiu, nemţesc şi apoi lăsă şi credinţa ce făcuse cu împăratul, să apucă cu Mihai-vodă de cea prieteneie dintîi. Apoi el nici aşa nu să aşăză, şi iar gînd rău ca să să desparţă de Mihai-vodă şi să închine Ardealul turcilor. Ci aminterea n-au avut cum face entru cel jurămînt rău şi greu, ce au făcut cu Mihai-vodă cum, pîn' va fi el crai în Ardeal, turcii să n-aibă treabă. Deci făcu Batîr Jicmon sfat ficlean şi trimise în Ţara Leşască, la văru-său Batîr Andreiiaş, cum să vie, să fie craiu în locul lui; şi el să facă tocmeală cu turcii, ca să înşale pre Mihai-vodă. Şi veni Batîr Andreiaş în cetatea Mediiaşului. Acolo să împreună cu Batîr Jicmon şi să strînseră toţi voivozii şi neamişii, jurînd toţi cu Batîr Andreiaş. Iar Batîr Jicmon au ales o cetate, anume Veliciul, şi el însă purcease de să duse în Ţara Leşască, iar Batîr Andreiaş rămase a fi craiu Ardealuilui. Atuncea Ierimiia-vodă pe crăie, iar el trimise cărţi la Batîr Andreiaş cum să fie amîndoi una şi să scoaţă pre Mihai-vodă din mijlocul lor. Şi de nu va ieşi de voe, ei să rădice oşti asupra lui să-l prinză, să-l dea turcilor. Şi Batîr Andreiaş fu bucuros acelui sfat rău şi trimise sol la mIhai-vodă pre un nemiş, anume Ciomîrtan Tamaş, cum să aisă Mihai-vodă din ţară cu pace, că apoi va încăpea în mîinile turcilor. Iar Mihai-vodă deaca 
{133} auzi acel sfat rău şi amar, el încă-strînse toţi boiarii şi făcură sfat foarte de folos. Deaca văzu Mihai-vodă că i să rădică atîta rău pre cap, el într-alta parte nu cugetă, ci trimise la împăratul nemţesc, de unde avea de atîta vreame milă şi ajutor, şi-i obidi de toate cîte i să întîmplă pre capul lui, şi-i cerşu Mihai-vodă oşti ajutor cum să iasă împotriva lui Batîr Andreiaş, care să închinase turcilor. Iar împăratul nemţesc fu bucuros să-i facă de toate pe voia lui. Într-aceaia Mihai-
{133}vodă să vesli şi degrab trimise de-şi strînse toate oştile şi purcease la Ardeal asupra lui Batîr Andreiaş. Trecînd muntele dăscălecară în luncile Braşovului, i acolo veniră toţi braşovenii de să închinară la mIhai-vodă cu daruri scumpe. Iar Mihai-vodă deaca văzu că i să închină cetăţenii, să veseli. Şi trimise la Radul Buzescul şi la udrea banul, să saie şi ei cu toate oştile Craiovei şi ale Jiiului şi cu ale Mehedinţilor, să iasă cu iale înaintea lui Mihai-vodă, cătră luncile Sibiiului. Iar Batîr Andreiaş, deaca înţelease de Mihai-vodă că au întrat cu oştile în ţară în Ardeal, el degrab strînse toate oştile şi purcease şi el cătră Sibiu, împotriva lui Mihai-vodă. ŞI făcu şanţ şi răzimă oastea lui, batîr Andreiaş, de cătră zidul cetăţii Sibiiului. Iar oştile lui Mihai-vodă încă să strînseră toate, şi toţi boiarii şi puseră tabăra la sat la Veştem. Deci cînd fu la octomvrie 17 dni, miercuri, arătară-se străile lor şi să văzură oştile unele cu altele. Iar deaca văzu Batîr Andreiaş cum Mihai-vodă iaste gata de război, el foarte să îngrijă tare şi vru atuncea să să sfătuiască de pace. Oh, nepricepută minte omenească! Cîtă vrme du de a tocmi ţara şi a face pace, şi nu tocmiră, ci vru să tocmească cînd nu fu nici de un folos. Că trimiţînd unii la alţii pentru pace, air mai mare vrajbă spre sfadă şi pace nu putură tocmi. Şi să gătiră şi să oviră unii cu alţii la octomvrie 18 dni, joi. Şi fură război foarte tare pînă sseara, şi făcură încă 
{134} a-i învinge Batîr Andreiaş cu ungurii, dar apoi Mihai-vodă cu muntenii. Şi mult sînge să vărsă, şi multe trupuri rămaseră pre cîmpii Sibiiului. Batîr Andreiaş, deaca văzu că-i fugiră voinicii şi i să sparse oastea şi fu zbînda lui Mihai-vodă, iar Batîr Andreiaş el tareîncepu a blestema pre Irimiia-vodă, căci scorni pre Mihai asupră-i, de-şi răpue ţara şi crăiia şi să alease cu puţini voinici şi plecă a fugi, să scape în Ţara Leşească. Deci dobîndi Mihai-vodă scaunul de crăie, şi tot Ardealul, şi toată Ţara Bîrsii şi toţi săcuii. Deci şăzu Mihai-vodă în scaun în Beligrad, octomvrie 26 dni, într-o zi luni. Să spunem dar şi de batîr Andreiaş, ce i s-au întîmplat după spartuş războiului. Fugind să pribegească, el fugi pîn-în codrii Ciucului şi acolo rătăc şi umblă oarecîtvăva vreame rătăcit şi nemîncat, pîn-îl birui foamea şi nimeri la nişte păcurari, unul săcui, altul muntean. Şi le spuse cum el iaste Batîr Andreiaş, craiul Ardealului, şi cum i s-au întîmplat de s-au bătut cu Mihai-vodă şi l-au scos din ţară şi cum fugind să scape în Ţara Leşască, el au rătăcit şi au flămînzit. Iar acei 2 păcurari îl duseră la lăcaşul lor, de-l ospătară şi după ospăţ, el să rugă celor păcurari ca să-l povăţuiască. Deci să sculă cel păcurar săcui de să făcu şi-l duse la Mihai-vodă. Şi-i spuse de toate, cum au rătăcit şi au nemerit la sălaşul lor, şi după ospăţ s-au făcut a-l povăţui şi i-au tăiat capul, că socoti păcurariul că foarte va avea dar mare de la Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă deaca văzu că aiste capul lui Batîr Andreiaş, foarte rău îi păru de moartea lui. Şi degrab trimise unde rămăsease trupul de-l aduseară şi-i puseră capul la trup şi-l îngropară în Beligrad, în biserica crăiască, şi-l petrecură cu multă cinste, cu toţi boiarii şi cu neamişii Ardealului. Păcurariul, deaca tăiă capul lui Batîr Andreiaş şi-l duse la Mihai-vodă, cum spune scriptura că: cu ce măsură vei măsura, şi se va măsura; 
{135} deci Mihai-vodă zise de tăia capul păcurariului, altul aşa să nu mai facă. Deci dobîndi Mihai-vodă 2 ţări: Ardealul şi Ţara Rumînească. Şi în Ţara Muntenească trimise domn pre fie-său, Nicolae-vodă şi să aşăzară domni fiiul şi tatăl în 2 ţări, domnind ei ţările întru toată veseliia. iar lui Mihai-vodă veni-i sol de la împăratuş creştinesc Rodolful, anume Osnu David şi Sechil Mihai. i aduseră solii vste cum să se lase Mihai-vodă de toată Ţara Ardealului, să fie numai pre mîna împăratului şi să se întoarcă la ţară-şi să-şi ţie Ţara Muntenească. Iar Mihai-vodă încă făcu sfat cu toţi boiarii şi cu neamişii Ardealului şi cugetară să nu 
{135}dea Ardealul împăratului creştinesc, numai să fie dajdnic împăratului creştin, iar de domnie să fie tot Mihai-vodă. Şi acest sfat să potrivi, cum zice David prorocul la capul 20. Deci nu putu într-alt chip, numai alease 2 boiari, anume pre Mihalcea banul şi pe Stoica logofătul, şi-i trimise la împăratul nemţesc cu soii, cum să lase împpratul Ardealul să-l domnească Mihai-vodă şi să fie dajdnic. Iar împăratul nu le deate nici u răspuns, iar strînse a do oară sfat şi-şi aduseră aminte cum întîi era ţara ocolită de vrăjmaşi, iar acum au dat Dumnezeu de aiste domn a doao ţari. Şi-i plecară mintea lui Mihai-vodă a nu să pleca celui mai mare, ci ziseră că nu va avea nevoie de împăratul, ci-l va lăsa de va ţinea Ardealul. Deci să începură sfaturi multe întru toţi oamenii. Iar Mihai-vodă deaca văzu că nu-i va fi Ardealul cu pace, el începu a face pace cu carii îi era lui vrăjmaşi întîi. Că trimise la sultan Mehmet, împăratul turcesc, ş cu mare bucurie primi pre Mihai-vodă şi degrab trimise-i şi steag. Şi trimise şi la craiul leşăsc pentru pace şi pentru tocmeală, ci nu să putură tocmi, ci umblară cu cuvinte deşarte. Iar împăratul Rodolful nemţesc deaca văzu pre Mihai-vodă că să împacă cu turcii şi să împrieteneaşte cu streinii şi să desparte de el, foarte să îngrijă, şi socoti cum că-i va face Mihai-vodă scădeare de împărăţie, deaca s-au închinat turcilor. Şi socoti împăratul cum va face cu puteare şi cu armă să sară şi să scoaţă pe Mihai-vodă den Ardeal. Iar Mihai-vodă nu-şi mai aduse aminte de cea de apoi, cum că nu-şi vă lăsa împăratul nemţesc cuvîntul să stea în deşărt, ci-şi înălţă Mihai-vodă sfatul şi mintea de om înţelept şi d epizma cea de dămult a Irimiei-vodă, ce să sfătuise cu Batîr Andreiaş spre răul lui Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă să rădică asupra Ierimiei-vodă, cu oşti mari, la mai 6 dni. Şi întră Miai-vodă cu oşti mari, la mai 6 dni. Şi întră Miahia-vodă cu oştui în Moldova. Iar Ierimiia-vodă deaca prinse de 
{136}veaste, el trimise de-şi strînse şi el toate oştile Moldovei şi cu leaşii, ca să iasă împotriva lui Mihai-vodă, el să întoarse dă plecă spre cetatea Hotinului, fugind Ierimiia-vodă de teamerea lui Mihai-vodă. Iar oştile lui ajunseră pre oştile Ierimiei-vodă la un loc anume Jajcea. Şi fu acolo război mare oarecîtăva vreame şi mulţi moldoveni şi leşi periră. Deacii moldovenii deaderă dosul a fugi şi leşii aşijderea, pîn' să apropiiară de cetatea Hotinului. Deacii iar să opriră a da război. Mihai-vodă îi pripi. Ei deacă văzură că vor peri toţi cîţi scăpară, ei
 să închiseră cu Ierimiia-vodă în cetatea Hotinului. Mihai-vodă începu a bate cetatea şi o bătură 3 zile. Iar deaca văzu Mihai-vodă că nu o va putea sparge, puse paznici împrejurul cetăţii şi să înturnă în Moldova, în scaun, în Iaşi. Iar Irimiia-vodă deaca văzu că-l vor scoate din cetate, el ieşi furiş înr-o noapte cu toţi boiarii lui şi fugi în Ţara Leşască. Iar Mihai-vodă începu a scrie ş a să mărturisi cum că iaste domn a 3 ţări. Atuncea boiarii şi bătrînii Moldovei pohtiră de la Mihai-vodă să le dea domn pre fie-său, Neculai-vodă. Şi să făgădui Miahi-vodă că le va face pre voie. Apoi în urmă să socoti Mihai-vodă um că iaste fie-său mic şi nu va putea fi domn într-o ţară de margine 
{137} ca aceaia, căci tot să stea de Irimiia-vodă. Deci Mihai-vodă să lăsă de acea tocmeală. Şi tocmi oştile şi le puse capete mari 4 boari, anume: Udrea hatmanul, şi pre Andone vidtierul, şi pre Sava armaşul şi pre Negre spătarul, ca să ţie ţara Moldovei. Iar Mihai-vodă să întoarse în scaun în Belgrad. Şi aciaşi veniră olaci de la Rodolful, împăratul nemţesc, cerşînd Ţara Ardealului să fie a lui şi să-şi ţie Mihai-vodă Ţara Moldovei şi Ţara Rumînească, că-i va ajunge. Iar Mihai-vodă nu să îndura de Ardeal, ci să siliia să-şi tocmească de cătră împăratul ca să ţie Ardealul. Şi trimise 2 boiari: pre Tudosie logofătul şi pre Corneş Gaşpar, rugîndu-se împăratului să-i lase Ardealul, că l-au dobîndi cu sabiia, şi să-l sloboază asupra turcilor, să meargă întîi la Timişoară, să o ia de la turci şi să o ia împăratul. Atuncea Mihai găti pre Marco-vodă, sin Pătru-vodă şi-l trimise la Moldova să fie domn. Şi trimise cu dînsul pă Preda Buzescul. Şi deaca sosiră în Iaşi, începură a să veseli. Iar oştile Ierimiei-vodă încă au fost viind la Moldova. Deci cu cîtă bucurie mearseră, cu atîta ruşine fugiră şi năpustiră ţara. Trimeţînd Mihai-vodă soli în toate părţile, ca să-şi tocmească lucrul şi cînd îi păru că ş-au tocmit mai bine, mai cu rău să stricară de toate părţile. Începîndu-se sfaturi mincinoase şi hicleane, mai vîrtos întru toţi ardeleanii, spre răul lui, că nu-l mai suferiia să le fie domn. Cetrimise la craiul leşăsc ca să le dea pre Batîr Jicmon să le fie craiu leşăsc ca să le dea ajutor şi Ierimiei-vodă să nu mai fie în mijlocul lor. iar Mihai-vodă nu ştiia imic deaceaste sfaturi hicleane, ci să trimise iar la împăratul nemţesc să-i dea
 ajutoriu. Şi îndată găti pre Başta Giurgiu cu o seamă de oşti împărăteşti, şi purcease ca să să întîmpine cu Mihai-vodă, să meargă amîndoi la Timişoară. Iar domnii şi nemişii şi toţi voivozii Ardealului era strînşi toţi la Turda, sfătuindu-se cum Batîr Jicmon zăboveaşte, iar Başta 
{138} vine cu oşti împărăteşti să fie priiaten cu Mihai-vodă. Ci să mira cum vor face cu meşteşug şi cu înşălăciune, să puie vrajbă între Mihai-vodă şi între aşta Giurgiu. Şi ziseră Baştii: "Cum vii tu ajutor lui Mihai-vodă şi el iaste nepriiaten împăratului? " Că întîi nu va să dea Ardealul" Şi alte multe cuvinte reale şi ficleane îi rpdicară asupră. Şi ziseră: "mai bine domneaşte tu, iar Mihai-vodă să se ducă în ţară-şi şi noi să fim închinaţi împăratului cu toată ţara". Şi învrăjbiră pre başta cu Mihai. vodă. Atunce să veseliră toţi ardeleanii, iar lui Mihai-vodă îi sosea peire, că nu ştiia nemic de aceastea. Însă oarecine spuse lui Mihai-vodă de toate cîte i să făcea şi ce i să rădica asupră. Şi întîi nu crezu, air apoi adeverind, degrab trimise de-şi strînse 
{138} oştile, fiind Başta Giurgiu pîn-atuncea tot cu el, şi grăbi de să loviră cu oştile ungureşti la un loc ce să chiamă Mirăslău. Şi fu izbînda lui Mihai-vodă, septemvrie 8 dni, 7108. De acolo să rădicară şi veniră în luncile Turdii şi deate mulţumită lui Dumnezeu. Şi mearse Mihai-vodă la Başta Giurgiu de i să rugă să-i dea cîtăva oaste ajutor ca să să ducă la Făgăraş, să scoaţă de acolo pre doamnă-sa şi pre fie-său Neculai-vodă, că era acolo pre închişi de unguri de cîtăva vreame. iar Başta Giurgiu, fiind amestecat cu ardeleanii cu mute sfaturi reae şi ficleane spre Mihai-vodă ca să-l omaore, ci din gură i să făgădui să-i dea neamţi ajutor. iar Başta făcînd meşteşug hiclean, că zise lui Mihai-vodă ca să-şi trimiţă toae oştile înainte la Făgăraş, numai să rămîie el cu curtea lui şi, trecînd cîteva zile, îi va da ajutor. Şi după cuvîntul lui cel hiclean făcu aşa. Oh, bun prilej îşi făcu Başta spre piiarderea bunului şi viteazului Mihai-vodă! Iar cînd fu într-o dimineaţă, văzu Mihai-vodă oastea nemţească viind ătră cortul lui, unii călări, alţii pedestri, şi socoti Mihai-vodă că aceastea sînt ajutor lui, şi nimica de dînşii nu se temea. Iar ei, procleţii, nu au fost ajutor, ci vrăjamaşi. i deaca văzu că sosesc, 
{139} ieşi Mihai-vodă din cortu-său înaintea lor, veasel şi le zise: "Bine-aţi venit voinicilor, viteajilor". Iar ei să repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatece, cu săbiile scoase. Ci unul deate cu suliţa şi-l lovi drept în inimă, iar altul degrab îi tăie capul. Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrilejise sabiia lui ce aiute în mîna lui cea iute în mîna lui cea votează. Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă din'ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulţi bărbaţi făr' de vină, ca şi acesta. Căci era ajutor creştinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei. cît făcuse pre turci de trenura de crfica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc nu l-au lăsat, ci iată că cu meşteşugurile lui au întrat prin inima celor hicleani, pîn-îl deaderă şi morţii. Şi rămaseră creştinii şi mai vîrtos Ţara Rumînească, săraci de dînsul. Pentru aceasta, dar, cade-ă să 
{139} blestemăm... pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, 
 de au ucis Mihai-vodă făr' de nici o vină. Unii ca aceia să fie anathema! Adevăr, acel Başta însă ş-au luat plata de la împăratul Rodolful, că l-au belit de viu la foale, precum scrie, că cinesapă groapa altuia, el cade într-însa. Pîn-aici s-au afîrşit toată jitiia răpostaului Mihai. vodă. Şi au domnit Mihai. vodă ani zeace. AICEA SEMNĂM PENTRU POVESTEA LUI SIMION-VODĂ Că fiind Mihai-vodă la Ardeal în multe feliuri de primejdii de la ai lui vrăjmaşi, unguri, neamţi, leaşi, turci şi fiind cu dînşii în luptă multă vreame, atuncea şi Simion-vodă, răul vrăjmaşi, vreamea ş-au găsit, că au venit aici în Ţara Rumînească cu leaşi şi cu moldoveani, de au gonit pre doamna lui Mihai-vodă i pre fie-său 
{140} Niculae-vodă şi au şăzut aicea domn în ţară, găsind-o fără stăpînire. Numai ce era Buzeştii, cîteşi 3 fraţi, că să ficlenesc de cătră Mihai-vodă şi să închinase la Simeon. O, săraca de ţară, ce au păţit atuncea u leşii şi moldovenii! Că au prădat şi au jehuit toată ţara, şi mănăstirile, şi cu boiarii, şi săracii, pînă ce au luat tot ce au găsit la dînşii. Atuncea Buzeştii văzînd atîta răutate, n-au mai putut răbda, ci au fugit preste Olt, la Craiiova. Şi în grab au strîns toate oştile Mehedinţilor şi numaidecît s-au învîrtejit la Simeon-vodă. Iar el prinzînd de veste n-au putut sta împotriva lor, ci au dat dosul a fugi. Buzeştii încă dupre dînşii gonindu-i, i-au ajuns la o vale mare, ce aiste dincoace de Focşani, şi fără veaste gonindu-i, lovindu-i, foarte rău i-au tăiat. Şi de-abiia Simeon-vodă cu puţintei oameni au scăpat. Şi luară tot pleanul ce au luat inţară. De atuncea acei văi i-au pus numele Căcata. De acolo Buzeştii întorcîndu-se cu izbîndă, iar boiarii, cîţi auf ost cu Mihai-vodă, după ce au 
{140} murit domnul lor, au venit aici în ţară, pre la Cîineani, cu toate oştile rumîneşti, şi s-au tăbărît la un sat ce-i zic Cîrstieneşti, ce aiste din sus de mănăstirea den Argeş. Acolo şi Buzeştii cu dînşii s-au împreunat. Şi mare sfat făcură socotind pre cine ar pune domn, ca să poată oblădui Ţara Rumîească, ca să nu mai între într-însa răutăţile şi robiile, cum au fost mai nainte. I den porunca dumnezăiască, toţi cu un gînd curat, aleaseră pre unul din boiari, carele era den semneţiia băsărăbească, neamul domnesc, anume Şărban, epot răpostaului Basarb-vodă. Şi-l rădicaă să fie el domn Ţării Rumîneşti. i de acolo veniră toţi la cetatea den Tîrgovişte. Acest domn au fost înţelept, bun şi milostiv şi viteaz. Şi pre toţi streinii iubiia şi ara lui bine orîduise. Şi făcu pace cu împăratul turcesc, ca să-i dea haraci, să nu mai fie răutăţi în ţară. Aşijderea făcu pace cu crai şi domni carii era împrejurul Ţării 
{141} Rumîneşti. Că nu-i era dragă cearta, nici mîniia, ci-i era voia să aibă cu toţi pace. Atuncea s-au potolit toate războaiele şi oştile ceale multe şi s-au pogorît de la Dumnezeu mare bucurie şi veselie în Ţara Rumînească. Şi să strînseră toţi oamenii cei răsipiţi, cineşi la locul lui, mulţămind lui Dumnezeu pentru pacea ce le-au dat. iar vrăjmaşul cel rău, carele nu va binele, nici unui creştin, iar începu a scorni pizmă şi mînie. Întîi de la unguri, că înfipse gînd rău în inima lui Sechil Moşcraiul. Că strînse oşti multe şi gîndi, procetul, să pogoare aici în ţară asupra lui Şărban-vodă, ca să vearse sînge mult şi să dobîndească slavă şi cinste. Atuncea Şărban-vodă, încă înţelegînd de aceasta, mult să mira şi făcu sfat cu boiarii lui de-i trimise daruri scumpe şi-l poftea să să lase de acel gînd şi să aibă amîndoi frăţiie şi prieteşug ca şi întîi, air el nicicum dragostea nu o vrea, nici darurile nu le priimi. Atuncea Şărban-vodă, văzînd una ca aceasta, numaidecît trimise în ţara de-şi strînse toate oştile de război. Şi cînd fu la purcesul lui den Tîrgovişte, strînse preoţii bisericii de făcură bdenii şi slujbe dumnezeieşti. Şi-l blagosloviră toţi, rugînd pre Dumnezeu să-l poarte într-această cale cu sănătate şi cu biruinţă asupra vrăjmaşilor. Şi cînd fu a treia zi, trecu munţii. Iar deaca înţelease Sechil Moş, el începu a să lăuda zicînd: "Ia să vedeţi acum acel rumîn gros ce va să paţă; numai să-mi întinz aripa ceastă dreaptă, numaidecît îl voi birui". Iar Şărban-vodă rugă pre Dumnezeu şă-şi rîndui oştile şi reapede să porniră asupra ungurilor. Şi de toate ppărţile fură ocoliţi, şi aşa le deade o sabie şi-i afundară la o tină mare, omorîndu-i şi înecîndu-i acolo foarte rău, cît nu scăpară mai nimenea. Atuncea la acel război află-să ucis şi acel Sechil Moş-crai, pentru nebuniia lui, şi-şi pierdu toată oastea, şi-şi pierdu şi capul. Iar Şărban făcu mulţumită mare lui Dumnezeu şi să întoarse iar înapoi de vein la scaunul lui în Tîrgovişte. Şi să potoliră toate vrăjbile, şi să aşăză toată ţara cu bună pace. 
{143} Mai făcut-au Şărban-vodă şi alt război în gura Teleajinului, cînd au venit Simeon-vodă din Moldova asupra lui cu singur hanul şi cu mulţime de tătari, ca să-l scoaţă din ţară, să fie el domn. Şi acolo s-au bătut foarte tare în 3 zile. Atunce, la ecl război, au perit un nepot al hanului, cînd s-au lovit de faţă cu Preda Buzescul. Însăşi el fu rănit la cap, şi trecînd la Braşov, să se vindece, acolo au perit. Atuncea hanul vazînd că nu poate strica nimica lui Şărban-vodă, fiind într-o zi, deaca au înserat, s-au mîniiat pre Simeon-vodă şi-l puse în hiară pre supt pîntecele calului. Purcegînd de acolo de cu seară, i s-au făcut ziuoa în Dunăre. iar Şărban-vodă ş-au venit iar la scaun şi domnia foarte bine, că avea pace dăspre toate părţile. Iar vrăjmaşul diavolul, cel ce nu va să vază pacea în creştini, ci air scorni vrajbă şi nevoie mare asupra lui Şărban-vodă. Că fiind Batîr Gabăr-crai în Ardeal, s-au fost gătit în atină cu oşti greale, neştiind Şărban nimica. Numai au prins de veaste deaca au trecut aicea în ţară. Deci nefiind el gata de război, n-au avut ce mai face, ci au fugit la Ţara Moldovei cu toţi boiarii lui. iar Batîr gabăr s-au tăbărît la scaunul Tîrgoviştii, şăzînd aicea în ţară 3 luni, dînd voie oştilor de au prădat toată ţara şi toate mănăstirile, cît n-au rămas nimic în ţară. Nici altă dată n-au mai fost aicea în ţară răutate şi jaf ca atuncea. Deci ţara văzînd atîta răutate, cerşură de la împărăţie de le deade domn pre Radul-vodă, fecior Mihnii-vodă turcul. Şi veni aici în ţară cu steag împărtesc şi goni pre Batîr Gabăr, de să duse iar la ţara lui. iar el şezu domn în scaun în Bucureşti. Atuncea Şărban-vodă fiind pribeag la Moldova, îi era mare obidă căci ieşi din ţară fără veaste şi gîndi să strîngă oşti, să vie asupra lui Batîr, să-şi izbîndească. Şi îndată veni din ţara leşască 800 de jolniri călări şi 400 pedestraşi. Şi trimişi aici în ţară pre Stanciul sugerul, deade veaste boiarilor şi roşiilor, şi la mari şi la mici. Şi toţi fură bucuroşi pentru acea amărăciune 
{143} mare de făcuse batîr. Şi gata ieşiră în tîmpinarea lui Şărban-vodă. Şi numaidecît trecură muntele, tăbărîndu-se în luncile Braşovului. Şi deaderă război mare în zioua lui sfetii Petru. Şi aciişi deade Dumnezeu de birui pre vrăjmaşul lui, pre Batîr Gabăr. Şi multe trupuri fură tăiate de oastea lui, făcîndu-se de dînşii o movilă mare în lunca Braşovului. iar Batîr Gabăr fugind, i-au căzut gujma din cap, şi ca un cîine s-au ascuns şi de-abiia au scăpat, cu mare ruşine. Şi nu-i folosiră nimic peanele ceale multe ce purta, pîn-au scăpat de s-au închis la Sibiiu, că de la singur Dumnezeu au luat aeca plată. Atuncea Şărban-vodă deade mare mulţumiă lu Dumnezeu şi cu izbîndă mare purceaseră de acolo să vie aici în ţară. Iar Radul-vodă, dîndu-i împărăţiia domniia, el au fost mers pre Teleajen cu mulţime de turci şi cu tătari asupra lui Şărban-vodă. Şi neaflîndu-l acolo, numaidecît au purces după dînsul. Iar Şărban-vodă simţind de aceasta, fiindu-i oştile răsipite, n-au putu aştepta, ci au fugit la Moldova. Iar cînd au fost la Lunca Mare, i-au ajuns tăatri gonaci fără veaste. Atuncea Şărban-vodă de-abiia au scăpat cu o seamă de oameni pîn'la Suciavă, că acolo era şi doamnă-sa şi acolo au născut şi o cocoană, botezînd-o părintele vlădica Crimca, numind-o Elena. Şi de acolo s-au rădicat cu totul de au trecut în Ţara Leşască. Şi de acolo s-au rădicat cu totul de au trceut în Ţara Leşască. Şi de acolo s-au dus în Ţara Nemţească, la Beciu, priimindu-l împăratul Rodolful cu mare cinste, dîndu-i bani de 
{143} cheltuială, ca să se poată odihni el şi oamenii lui cu mare cinste şi pace. Şi acolo au lăcuit pîn' la moartea lui. Domnit-au Şărban-vodă ani 9, leat 7119. Radul-vodă Mihnii viind domn de la Poartă la scaunul din Tîrgovişte, începu a-şi tocmi ţara cumsăcade. Şi veniră toţi boiarii şi toi roşii şi toţi slujitorii, de să închinară lui şi făcură mare jurămînt ca să-i slujască cu dreptate. Şi să odihniră toţi cu acei. Iar un boiaren mare, anume Bărcan vel-stolnic ot Merişani, iar de moşie să trăgea de Bucşani, el ca un 
{144} om rău călcă jurămîntul, şi cu dînsul încă şi alţi 8. Că făcură sfat în taină ca să omoarre pre Radul-vodă şi să rădice domn pre Mihai cămăraşul, pentru căci îi împresurase cu mulţime degreci de la Ţarigrad şi de la Rumele. Iar Radul-vodă prinzînd de veaste, îndată porunci de-i prinseră şi porunci de-i tăie pre toţi afară de poartă, ca să se înveaţe alţi boairi a mai hicleni pre domnu-său. Şi domniia tot cu bună pace. iar batîr gabăr, domnul Ardealului, gîndi să vie iar aici în ţară cu oşti, ca să facă rătăţi, ca şi întîi. Atunce Radul-vodă numaidecît deade ştire împărăţiei. Şi îndată-i porunci să meargă împreună cu Ştefan-vodă din Moldova şi cu toate oştile lor. Iar Batîr Gabăr deaca înţălease de aceastea, numai ce tremura de frică i să mira e va să facă. Iar boiarii lui făcură toţi sfat şi îndată omorîră pre Gabăr, ca să nu mai între răutăţi în ţara lor pentru un om nebu ca acela. Iar radul-vodă şi cu Ştefan-vodă să întoarseră înapoi la ţările lor şi nu făcură nici un război. După aceaia împăratul au mazîlit pre Radul-vodă şi cu împăratul au mazîlit pre Radul-vodă, de-au dus la Ţarigrad. Şi au domnit ani 3. văleatul 7123. Alexandru-vodă Iliiaş, acesta au venit domn de la Poartă şi au şăzut în scaun la Tîrgovişte. şi să închinară lui toţi boiarii cei mari şi mici şi toatăţara. Şi nu trecu multă vreame, venitu-i-au poruncă de la împărăţie ca să meargă la oaste împreună cu Schinder-paşa, la Ţara Leşască. deci Alexandru-vodă s-au gătit şi au scos tabăra afară. iar boiarii fiind împresuraţi de mulţimea grecilor şi ocărîţi de trufăşiia lor, care nu putea să o mai rabde, ci făcură sfat în taină să-i ucigă. iar Aleandru-vodă prinse de veaste, ci să găti s-i taie. Iar ei încă înţelegînd de aceasta, Lupul păharnicul Mehdinţul împreună cu o seamă de boiari fugiră în Ţara Ungurească, air alţi boairi, cîţi rămăseră, plecară capetele toţi la Alexandru-vodă. Ia el, neavînd ce face, că-l grăbiia turcii să meargă la oaste, ci-i iertă şi purcease de să împreună cu Schinder-paşa. Trecură Nistrul de mearseră 
{145} la Cameniţă, şi cîteva zile să bătură cu leşii şi nimic nu folosiră, ci făcu pace şi să întoarseră cineşi la ţara lui. Şi sosind Aleandru-vodă la scaunul lui în Tîrgovişte, îndată tăie pre Cîrstea vel-vornec. Şi încă vrea să mai taie pre mulţi, ci nu cuteza de Schinder-paşa, că-i cerea pentru Cîrstea 40. 000 de galbeni de aur. Iar lupul paharnicul împreună cu alţi boiri plecară capul la crai, ca să le dea oaste ajutor, să vie asupra lui Alecandru-vodă. Iar el înţelegînd de aceasta, să întristă şi îndată trimise carte la criau ca să vază şi să adeveareze pentru acest lucru. Şi-i trimise răspuns cum el nu ştie nimic să strînge nici o oaste în în ţara lui, ca să-l lovească făr' de veaste. iar alţii cine-i era priiatni, îi spunea că, adevărat, vine Lupul păharnicul cu oşti greale. Iar el necrezînd, îi tîrîia de coadele cailor pren tîrg, pre alţii îi omoriia, cît nu mai cuteza nimenea să-i spuie. Ci tot şădea în scaun negătit. Atuncea-i veni de veaste că au întrat Lupul în ţară. Umplîndu-se de inimă rea, strînse puţintei călăraşi şi pedestraşi, cîţi să aflară acolo, şi le zise: "Staţi cu mine, şi eu să vă dau lefi îndoite". Iar ei răspunseră că nu vor sta: "Căci ai călcat jurămîntul, şi ne-ai oprit simbriile, şi ne-ai stricat obiceiurile, cît am rămas la mare sărăcie, ci n-avem nici o armă, căci le-am vîndut toate pentru nevoile ce am avut de la tine, doamne. Nici îţi putem folosi acum nimica. Ci numai te scoală şi fugi, că vrăjmaşii tăi s-au apropiiat". Atuncea Alexandru-vodă le mulţumi şi le deade o ungă de bani, ca să împartă cu toţi. Şi numaidecît tăia pre cal şi fugi. Lupul încă sosi şi începu a tăia pre boiarii greci şi pre sulgile lor, carii jăhuise ţara. Şi mult sînge s-au vărsat. Şi înnoptînd, nu să ştiia cum fuge unul cu altul, de frică şi de cutremur mare. iar Alexandru-vodă scăpînd numai cu dulama pre trup, s-au despărţit de doamnă-sa şi fugind tare sosi la Brăila, air doamnă-sa mearse la Giurgiov. radul-vodă şi haine de îmrăcăminte, ca să-l cinstească. 
{146} iar Alexandru-vodă avînd inimă rea şi grijă pentru doamnă-sa, nici nu ştiia unde iaste. Şi într-acel ceas sosi un om de Ruşciuc, dîndu-i veste bună că au trecut la Ruşciuc şi iaste sănătoasă. Părîndu-i bine foarte au dăruit pre acel om. Şi întră într-o ghimie de s-au dus la Ruşciuc, împreunîndu-să cu doamnă-sa. Avea nădeajde ca să între iar în ţară domn. Iar turcii nu-l îngăduiră, ci-l duseră la Ţarigrad. Atuncea Lupul păharnicul să mira ce va face, de cîte au început, ca să îmblînzească pe turci. Ungurii încă-i cerea lefi, bani nu avea, ci apuca pre neguţători, de-i da ungurilor, să le plătească lefile. Şi trimisease în ţară pre Buzdugan căpitaul, fiind om rău, ca unde va găsi greci neguţători geaepi, pre toţi îi tăia şi le lua toată marfa făr' de nici o milă. Şi dupre această mazilie a lui Alecandru-vodă, deade împăratul domniia lui gavrilă-vodă. Şi au venit înscaun în Tîrgovişte. Şi preste puţină vreame i-a venit poruncă de mearse cu toate oştile de să împreună cu Schinder-paşa. Fu prins şi Lupul păharnicul cu Budugan căpitanu, dîndu-i în mîna paşii, îndată-i înţepă pre amîndoi. Şi aşa şi-au sfîrşit viiaţa lor. iar Gavrilă-vodă întorcîndu-se de la oaste, puţin au mai domnit şi l-au mazilit. Deci n-au vrut să meargă la Poartă, ci au fugit în Ţara ungurească şi acolo ş-au sfîrşit viaţa lui. Radu-vodă Mihnea iar au venit domn al doilea rînd şi tot au domnit bine şi cu pace. Mers-au şi cu oaste în Ţara Leşească, ajutor împăratului Osman Mehmet, învîrtejindu-se de acolo la scaunul lui, în Tîrgovişte. Domnit-au ani 3 pol, leatul 7131. Atunce l-au mazilit împăratul şi l-au trimis în Ţara Moldovei, să fie acolo domn. Iar aici în Ţara Muntenească au lăsat pre fie-său, Alexandru-vodă. deci fiind pre tînăr, avea boiari foarte credincioşi, de căutau toate trebile domniei şi ale ţării, şi toate judecăţile era asupra lor. Şi domniia foarte bine şi cu pace. 
{147} Iar apoi s-au rădicat asupra lui călăraşii de la Măneşti, şi de la Gherghiţă, şi de la Ploeşti şi de la Ruşii-de-veade, ca să gonească pre 
{147} Alexandru-vodă. Iar boiarii lui prinzînd de veaste, toţi s-au strîns şi împreună cu toată curtea şi grăbiră de să oviră cu ei la sat la măneşti. Şi fu biruinţa lui Alexandru-vodă cu boiarii lui. Şi să întoarseră iar înapoi cu izbîndă. Atunce iar să sculase nişte lotri dă peste Olt cu un domn ce-i zicea Paisie. Iar boiarii, prinzînd de veaste, trimiseră de i-au prins şi i-au omorît cu domn cu tot. Iar Radul-vodă fiind în Moldova, chiemat-au pre fie-său, Alexandru-vodă, de s-au împreunat la Siret, şi acolo i-au făcut nunta cu o fată a Scărlet saigiu, ca să-i fie doamnă. Şi săvîrşindu-să nunta, iar să învîrtejiră cineşi la ţara lui. Deci preste puţintea vreame murind Radul-vodă la Moldova, trimise fie-său Alexandru de i-au adus oasle aici înţară, de l-au îngropat la mănăstirea lui, unde iaste hramul Sfetaia Troiţă, din jos de bucureşti. Fu şi el mazilit de la împărăţie şi s-au dus la Poartă. Domnit-au ani 3 pol şi luni 3, 7136. În zilele acstui domn au întrat tătaii în ţară, fără v3ste, de au robit ţara pînă la Olt, şi s-au întors de acolo cu mare plean, cît au rămas pînă astăzi tot pămîntul acela pustiiu. Alexandru-vodă Iliiaş iar au venti a doilea rînd domn de la Poartă. Şi iar l-au mazilit. omit-au ani 2, 7138. Leaon Ştefan-vodă venitau de la împărăţie să fie domn. Şi au început a-şi întocmi ţara cumsăcade. Atunce şi Matei avea dregătorie de la dînsul, agă mare. Şi era de moşie din satul Brîncoveanii, fecior Danciului Vornecul, care să trăgea din neamul băsărăbesc. datu-i-au Leon-vodă judeţul Romanaţilor ca să-l ţie de birărie. Deci pentru multe biruri greale ce au fost asupra săracilor, neputînd să mai biruiască, spartu-s-au toate judeaţele de preste Olt, fugind care încătro au putut. iar boiarii carii ţinea 
{148} judeţele păţea mare nevoie de la domnie, că-i punea să plătească judeaţele cu sila. Şi ce avură, deateră tot, şi să îndatoriră pre la turci şi pre la balgii. Că aprozii lui Leon-vodă nu mai înceta de la casele lor, tot pentru bani; şi le lua treapede cîte 30-40 de galbeni deodată. Iar cînd au fost la octombrie 17 dni, 7138, văzînd acei boiari că nu mai pot birui, să sculară toţi de pribegiră în Ţara Ungurească, trecînd pre plaiul Vîlcanului, la Haţeg. Însă boiarii anume: Matei aga din Brîncoveani, i Aslan vornecul, i Gorgan spătarul, i Barbul păharnicul Brădescul, i Mihai spătarul, i Mihai vistierul şi alţi mulţi boiari. Şi toţi lăcuiră la un loc, avînd mare cinste şi socotinţă de la Racoţi Gheorghie-craiuk, şi de la groful, şi de la Zolomi David şi de la toţi neameşii. Iar Leon-vodă trimise cărţi la Matei aga şi la alţi pribeagi cu jurămînt, ca să vie în ţară. Iar ei n-au vrut. ŞI iar mai trimise şi al doile rînd, şi al treile rînd, şi tot n-au vrut să vie, că nu l-au crezut. Iar deaca au venit părintele Theofil episcopul şi Hrizea dvornicul din solie, Leon-vodă iar au trimis cărţi cu jurămînt şi a patra oară cu Radul logofătul din Desa şi cu Stanciul postelnicul ot Dîlga, ca să vie pribeagii la casele lor. Deci cînd au fost la Tărgul Jiiului, ei să întîmpinară cu străjile pribeagilor, fiindu-le cap Barbul păharnicul Brădescul, i Mihai spătarul Coţofeanul. Şi prinseră pre Radul logofătul din Desa, iar alţii scăpară. Iar Matei aga şi cu alţi boiari, cu oaste ungurească şi mulţi roşii de preste Olt, ei încă venea pre urma strejilor, pre plaiul Vîlcanului, pîn-au trecut aici în ţară. Atunce Leon-vodă prinzînd de veaste, trimise pe Mihul vel-spătarul cu oşti, străji. Şi cînd fu la sat la Ungurei, întîmpinară-se cu ei şi să loviră străjile de faţă, şi fu biruit Mihul spătarul, cît de-abia scăpă şi el. Iar Leon-vodă, deaca înţealese de această veaste rea, îndată trimise pe doamnă-sa la Giurgiov împreună cu toate jupîneasele boiarilor. iar cînd au fost la au
{149}gust 21 dni, 7139, ieşit-au şi Leon-vodă cu oştile în timpinarea lui Matei aga şi mearse pîn' la sat la Prisiceani. Acolo făcură sfat mare cu slujitorii şi deade dorobanţilor lefi, şi iar să întoarse îndărăt la scaun, tăbărîndu-se cu toate oştile din jos de mănăstirea lui Pană vistierul, lîngă drumul Giurgiovului. ŞI viind pribeagii, tare să loviră unii cu alţii deasupra viilor din jos de mănăstirea lui Mihai-vodă. ŞI fu izbînda lui Leon-vodă. Perit-au mulţi oameni de tot feliul, prins-au şi pre Preda Brîncoveanul, nepot lui Matei aga şi pre Radul logofătul de la Desa şi ş-au răscumpărat viaţa cu bani de la Leon-vodă. Tăiat-au şi pre Adam banul acolo în tabără şi pre Preda armaşul. Şi au trimis la împărăţie 40 de unguri. Făcut-au Leon-vodă şi o movilă mare lîngă drum. Într-acel război împuşcat-au pre Voicina, căpitanul de sîrbi, într-o coapsă. Iar Matei aga, i Teodosie spătarul, i Gorgan spătarul, i Mihai spătarul, i Dumitru slugerul, i Barbul paharnicul, i Petru slugerul şi cu alţi boiari, cîţi aus căpat de la războiu, ei au fugit şi s-au închis la mănăstire den Tismana. Şi au şăzut acolo 10 zile. Iar Leon-vodă îndată au trimis după ei pre cumnatu-său, Boul banul, i Nedelco Boteanul cu oşti, ca să ajungă pre Matei aga. Şi fiind ei închişi acolo, la Tismana, acolo i-au ajuns şi s-au bătut cu ei 3 zile, şi nimic nu le-au putut strica. Deci întorcîndu-se oştile înapoi, prădat-au ţara despre acea parte cum au fost mai rău. Iar Matei aga, văzînd că s-au dus oştile, au ieşit din mănăstire şi au mers în Izvarna, la casa stari Stoicăi. Povăţuindu-i el, i-au suit la munte. Iar Leon-vodă şi a dooară trimiseră oşti cu Gheorma căpitanul, ca să prinză pre Matei aga. Şi nimica nu i-au putut strica. Ci întorcîndu-se, oştile iar au jăfuit şi au prădat ţara de preste Olt foarte rău. Iară pre aceaia vreame fiind pre marginea Dunării ispravnic n paşă ce-l chema Abaza-paşa, înţelegînd acesta pentru această săracă de ţară, cum o au spart 
{150} domnii streini cu grecii ţarigrădeani, făcutau sfat ca să aducă pre Matei aga de la Ardeal, să-l facă domn ţării, că de la dînsul vor avea săracii pace şi odihnă. ŞI îndată au trimis la el pre popa Ignatie Sîrbul den Necopoe, ca să vie să fie domn ţării cu voia paşii. Şi s-au împreunat cu el la Făgăraş. Iar Leon-vodă încă dvornicul, i Gligore comisul, cu cărţi şi cu jurămînt mare, la craiul Racoţi, şi la mtei aga şi la alţi boiari, ca să vie la casele lor. Deci atunce o semaă de boiari, anume Filişanul, i Coţofenaul, şi Brădescul, i Pătru slugerul, i Barbul ot Poiană, i Ionaşco ot Gaia, ei au venit de s-au închinat la Leon-vodă. ŞI au dat tuturor plăşci şi i-au boierit. Dupre dînşii au venit şi Aslan dvornicul, de le-au făcut ban mare la Craiov. Iar cînd au fost la iulie 24 dni, 7140, venit-au de la Poartă de au uat domniia lui Leon-vodă. Şi îndată au purces de s-au dus la Ţarigrad. Şi au domnit ani 2 pol fără 8 zile. Iar boiarii de aicea îndată trimiseră la Matei aga cărţu cu Drăguşin, sluga lui, dîndu-i ştire de maziliia lui Leon-vodă, ca să-şi vie la casa lui cu bună pace. Deci Matei aga, înţelegînd de aceasta, dat-au mulţumită lui Dumnezeu şi, fiind supărat de streinătate, socotit-au să vie în ţară. Iar mai nainte de această vste cu 5 zile, fost-au trimis pre cumnată-său Gorgan spătarul la Alexandru-vodă Iliiaş, domnul Moldovei, ca să-i facă pace şi acolo fu omorît de el. Iar Matei aga încă şi-au luat ziua bună de la craiul Racoţi şi de la toţi şi neameşii, şi au purces să vie aici în ţară. Iar craiul, pentru multă slujbă dreaptă ce i-au făcut cînd au venit neamţii asupra lui la Tocaia, n-au vrut să-l lase să vie făr' de oameni, ci au ales pre Vaida Bun căpitanul cu o seamă de oşti, de au petrecut pre Matei aga cu mare cinste, urcegînd de la Caravansebeş, avgust 2 dni. Fostu-i-au conacul la sat la Cornu, pre locul turcesc. Acolo i-au ieşit înainte beiul de la Ruşava cu poclon. Şi i-au dat bani 
{151} împrumut cîţi au pohtit, ca să-i fie de cheltuială. De acolo au trceut muntele aicea în ţară, pre plaiul Drinovului, şi au tăbărît în seliştea Preştanii, ca să-şi vie la casa lui cu bună pace. Iar de la împărăţie au fost dat domniia Radului-vodă sin Alexandru-voievod, ca să fie domn în Ţara Rumîneacsă. Iar tată-său era domn la Moldova. Iar Matei aga trecînd muntele aici în ţară, prinzînd de veaste boiarii, şi roţii şi toată ţara, cîţi era preste Olt, ei toţi să strînseră şi mearseră de să întîmpinară cu Matei aga şi făcură mare sfat, socotind cum iaste ţara perită şi mîncată de streini, şi mai vîrtos de greci, şi cum nu vor mai putea aştepta pre Radul-vodă cu atîta datorie multă, ca să-i mai mănînce şi să-i prade, ca şi mai nainte. Ci au rugat toţi pre Dumnezeu şi au luat pre Matei aga cu sila, neajuns la cas alui, de l-au dus la Mehmet Abaza-paşa, la cetatea din Necopoe. Şi dupre ce s-au îmbrăcat Matei aga cu dînsul, numaidecît l-au îmbrăcat cu caftan. Şi de acolo i s-au înălţat numele de domnie. Şi au început a scrie cărţi prin ţară: Io Mathei Basarab-voievod, cu mila lui Dumnezeu domn Ţării Rumîneşti. Şi-i deade paşa surlari, ca unui domn, şi turci şi beşlii ajutor. Luîndu-şi ziua bună de la paşa, au purces de la Dunăre septemvrie 17 dni, şi au întrat în scaun în BUcureşti, septembrie 20 dni, 7141. Iar boiarii ţării: Necula vistierul, i Hrizea dvornicul, i Papa logofătul, i Necula Catargiul, i Dumitru Dudescul, i Neagul aga şi alţi mulţi boiari n-au vrut să aşteapte pre Matei-vodă, ci s-au dus la Alexandru-vodă, în Moldova, ca să vie cu fie-său, Radul-vodă aici în ţară. Iar el n-au venit cu steagul pre unde vin domnii, ci au trecut Dunărea pre la Obluciţă. Iar boiarii ţării încă s-au fost tăbărît la Rîmna, ca să cuprinză slujitori cu lefi. Matei-vodă încă înţelegînd, au trimis străji înaintea lor, la Buzău, cu Mihai Coţofeanul, 
{152} i Radu Desa. Iar boiarii deaca înţeleaseră de aceasta, ei iar să întoarseră la Moldova foarte înspăimîntaţi şi să împreunară cu radul-vodă în malul Siretului, la Movilă şi numaidecît deaderă ştire lui Alexandru-vodă. După aceaia ei să sfătuiră şi aleaseră pre Calotă clucerul şi pre Andrei vornicul, de i-au trimis cu cărţi la slujitori ca să să închine la Radul-vodă. Iar el n-au vrut nici unul, ci încă i-au prins de i-au la matei-vodă. Şi n-au avut nici o nevoie, ci încă încă i-au trimis iar înapoi cu cărţi la boiari, ca să să la boiari, ca să să lase de ce sa-u apucat şi să vie cineşi la casa lui cu pace. Iar ei n-au vrut, ci încă au trimis de au adus şi tătari şi au purces cu Radul, cu oaste grea, moldoveani, siimeanei, cu steag împărătesc, cu schimni-ceauş, ca să vie să scoaţă pre Mathei-vodă din scaun, făcînd multă peire şi robiciune ţării. Iar Mathei-vodă deacă înţelease că-i vin asupră, îndată-şi strînse oştile şi puse tabăra pre marginea oraşului, dăspre Dudeşti, şi-i tocmi pre fieştecare la ceata lui. Iar Radul-vodă încă au fost tăbărît cu oastea lui şi cu boiarii ţării la pod la Obileşti, la Colintina, din jos de mănăstirea lui Dan dvornicul. Deci cînd au fost la octombrie 25 dni, sîmbătă, lovitu-sau străjile din jos de mănăstirea Plumbuitei, şi fură foarte rău înfrînţi. Iar a doao zi, duminecă, lovitu-s-au toţi de faţă. Iar capetle oştilor lui Matei-vodă: pre călăraşi era Tudosie spătarul sin Vintilă dvornicul, i Gheorghie spătarul din Lupul logofăt, iar pre roţii era Ivaşco vornicul Băleanul, i Barbul păharnicl Brădescul, iar pre dorobanţi Oprea aga i Lupul căpitanul. Şi hasna lui matei-vodă au fost arhanghel Mihail, iar hasna Radului-vodă au fost Orac mîrzea, capul tătarilor. Fost-au război mare, de dimineaţa pînă seara. Făcut-au tătarii mare năvală în multe rînduri, cît să amestecă unii cu alţii, bătîndu-se tot cusabiile goale. Şi nimic nu putură folosi. Ci cînd fu în deseară, au dat Dumnezeu de au fost izbînda lui Matei-vodă, iar radul-vodă au dat dosul, fugind cu mare spaimă şi 
{153} cu capul gol. Şi multe trupuri au căzut jos de sabie. Atuncea au perit şi Necula vistierul i Papa logofătul ot Greci. Iar Hrizea dvornicul, i Mihul spătarul, i Catargiul, i Vasilache aga, i Dudescul vistierul, aceştea au scăpat cu radul-vodă la Moldova. Iar pre alţi boiari pre toţi i-au pirns vii. Pre turci încă nu i-au bîntuit nimic, ci au venit cu steagul împărătesc, de s-au închinat la Matei-vodă. Făcut-s-au de trupurile acelora o movilă mare în marginea oraşului, dăspre Dudeşti, ca să să pomeneacă. Iar Matei-vodă încă s-au întors în oraş, la scaunul lui dînd laudă mare lui Dumnezeu pentru că l-au izbăvit de vrăjmaşii şi ai lui şi ai ţării. Iar cînd fu la noiemvrie 15 dni, fu chemat Matei-vodă de Abaza-paşa la Ruşi, de ş-au tocmit lucrurile lui şi ale ţării. Şi air s-au înturnat înapoi, de au mers în scaun în Bucureşti. Iar cînd au fost la dechemvrie 16 dni, purces-au Matei-vodă la împărăţie cu Suliman aga, îmbrihorul şi mulţi boiari mari şi mici, şi părintele vlădica Grigorie, şi Theofil episcopul, i roşi, i călăraşi, i dorobanţi i popi. Şi au mers pre la Abaza-paşa. iar doamna Elena a lui Matei-vodă venit-au în scaun în Bucureşti, marţi, dechembrie 18 dni. iar Matei-vodă s-au dus la împărăţie. Sosit-au la ţrigrad ghenarie 5 dni, şi au dăscălecat la saraiul Moldovei. Şi într-aceaia zi au mers la viziriul de l-au îmbrăcat cu caftin şi s-au întors iar la sarai. Şi tot acolo au şăzut, din ghenar 5 dni, pînă s-au umplut zile 20. ŞI nici un răspuns nu s-au mai dat. Şi era cu multă grijă. Iar Curt Celebi grecu tot au umblat pre acsuns la veziriul şi s-au ispitit în multe chipuri. Şi au adus la viziriul greci, greace, turcoaice, de au pîrît cum le-au perit bărbaţii, şi fraţii, şi 
{154} feciorii la războiul lui Matei-vodă. Şi nimic n-au folosit. Iar cînd au fost la ghenar 20, venit-au şi boiarii pribeagi de la Moldova în Ţarigrad, anume: Dumitru Dudescul, Vasilache aga, Mitrea pitarul şi 3 slugi ale Hrizii dvornocul, Danciul logofătul, i Radul vătaful, i Damaschin logofătul şi cu moldoveani, trimişi de Alexandru Iliiaş cu o carte de pîră, care o au dat în mîna împăratului, făcînd pîră boiarii pribeagi, cum au fost mai greu şi mai cu strîmbătate. Iar sultan Murat, împăratul, nimic pîra lor nu o au băgat în seamă, ci i-au trimis la viziriul, să stea de faţă. Cînd au fost la ghenar 27 dni, stătut-au Matei-vodă cu dînşii de faţă, şi multă gîlcevă s-au făcut întru ei, cît numai bunul Dumnezeu le-au potolit toate. iar cînd au fost a doao zi, mers-au boiarii lui Matei-vodă la divanul împărătesc şi au făcut jalbă mare pentru greci, cum au spart grăsina împăratului cu jahurile şi cu toate răutăţile. Că iau tot ce găsesc, pînă ce s-asu pustiit ţara. Atunea n-au cutezat să să ivească nici ascunşi prin gauri. Fiind mila lui Dumnezeu pre capul lui Matei-vodă şi a ţării, numadecît au poruncit împăratul ca să fie Matei-vodă domn Ţării Rumîneşti. Şi au ieşti din divan cu mare cinste. Iar cînd au fost la fevruar 3 dni, mers-au de au sărutat şi mîna împăratului. Şi s-au îmbrăcat cu caftan, şi pre toţi boiarii cîţi au fost cu el, şi i-au dat steag de domnie noao. Şi au ieşit foarte cu aoste mare. Şi l-au petrecut cu alai pîn' la saraiu, cum nu s-u petrecut nici un domn. Atuncea toţi boiarii pribeagi s-au închinat la el. Şi au purces Matei-vodă de la Ţarigrad, fevruar 3 dni, mesr-au de au sărutat şi mîna împăratului. Şi l-au îmbrăcat cu caftan, şi pre toţi boiarii cîţi au fost cu el, şi i-au dat steag de domnie noao. Şi au ieşit foarte cu oaste mare. Şi l-au petrecut cu alai pîn' la saraiu, cum nu s-au petrecut nici un domn. Atuncea toţi boiarii pribeagi s-au închinat la el. I au purces Matei-vodă de la Ţarigrad, fevruar 18 dni, şi au întrat în scaun în Bucureşti duminică, martie 10 zile. Şi au fost mare bucurie şi veselie şla toată ţara, de la mare pîn' la mic, şi mulţumia lui Dumnezeu de domn bun şi milostiv şi creştin şi i-au izbăvit de răii vrăjmaşi greci. 
{155} Iar cînd au fost la agust 28 dni, leatul 7141, purces-au Matei-vodă cu Abaza-paşa în 
{155} oaste, la ţara Leşască, şi s-au împreunat cu paşa la Galaţi, septemvrie 10 dni, 7142. 
 Aşijderea şi Moisi-vodă, domnul Moldoveim, încă n-a mers cu oştile lui şi Bugecaul tot. Şi au trecut oştile Nistrul. Şi nimic nu le-au putut strica. Ci s-au îturnat mai jos, de au bătut un coşteaiu ot Studeniţa. Şi au luat de acolo mulţi robi. Şi s-au întors înapoi fieştecare la ţara lui. Matei-vodă încă ausosit în scaun în Bucureşti, noiemvrie în 6 zile. Şi în domniia lui arătatau multămilostenie pre a creştini. Şi au făcut multe mănăstiri şi biserici: mănăstirea de la Cmpu Lumng cea surpată, a Negrului-vodă, o au făcut din temeiu, o bisearică în Piteşti, şi o mănăstire la Slobozia ui Enache, şi o bisearică la Gherghiţă şi reste Olt, la Sadova, o mănăstire, şi la Gura Motrului o mănăstire, şi la bisearica De-un-Lemn o mănăstire, şi mănăstirea Arnota; la Craiova, bisearica cea domnească şi o bisearică, şi casa la Caracal, şi la Brîncoveani o mănăstire, şi o mănăstire la Negoeşti pre apa Argeşului, i la Plătăreşti o mănsătire, la Breb o mănăstire, la Tîrşor o bisearică, la Ploeşti alta, la Măxineani, lîngă Siret, o mănăstire, episcopiia ot Buzău. Şi s-au îndemnat Matei-vodă de au făcut cetatea din Trgovişte de iznoavă, leatul 7153. Şi alte multe milostenii şi bunătăţi au făcut aicea în ţară, şi la sfîntul Ierusalim, şi la Sfetaiagora şi într-alte părţi, şi au dăruit multe mănăstiri şi le-au înnoit. Şi ţara lui, mare cu mic să bucura şi da laudă lui Dunezeu pentru domn bun. Că avea pace şi odihnă dăspre toate părţile. Şi fieştecare avea hrnaă den dăstul. 
{156} Făcutu-s-au şi războiaie în zilele ui. Că întîi s-au sculat Vasilie Lupul-vodă, domnul Moldovei, de au venit cu oaste asupra lui Matei-vodă, ca să-l scoaţă din ţară şi să fie domn. Şi au venit pîn' la buză. Iar Matei-vodă, prinzînd de veaste, îndată au încălecat cu toate oştile lui. Trimisu-i-au şi Raoţi Gheorghie, craiul Ardealului, ajutor o seamă de unguri. Iar Vasilie-vodă nu l-au aşteptat, ci au fugit înapoi Iar Matei-vodă încă l-aui gonit. Şi au mers cu toată tabăra lui pmnă la Putna. I i-au prădat ungurii ţara foarte rău, mergînd pre trotuş să meargă la Ardeal. Iar Matei-vodă s-au învîrtejit la scaunul lui în Tîrgovişte cu cnste mare şi cu izbîndă. Al doilea rînd iar s-au sculat Vasilie-vodă cu moldoveanii şi cu tătarii. Avut-au război mare la sat la Nănăşori, pra apa Ialomiţii. Şi au fost izbînda lui Matei-vodă. Mulţi într-acel război au căzut de sabie, cît de-abiia au scăpat Vasilie-vodă cu uţinei oamenii, la Brăila. Văzînd turcii că are strişte la războiu şi i să înmulţesc oştile şi viteajii, fsătuitu-sa-u cu mare meşteşug să-l prinză. Odată, au trimis pre Chinan-paşa cu mulţime de turci, tăbărîndu-se din sus de Bucureşti, la morile Cotrăceanilor, iar alţii din jos de Bucureşti, despre Văcăreşti. Iar Matei-vodă, prnzînd de veaste, îndată au strîns toate oştile ţării, stînd toţi înarmaţi, în zi şi în noapt,, lîngă domnul lor. Iar turcii
 deacă au văzut că nu-i strica nimic, ei s-au întors iar înapoi, cinstindu-i şi dăruindu-i Matei-vodă cu multe darusi scumpe. Al doipea rînd, au făcut meşteşug mare, că au strîns oşti turcii la Obluciţă. vasilie-vodă încă au venit cu oştile lui la Cetatea Albă, poruncind împărăţia să meargă şi Matei-vodă cu oştile lui acolo, la Cetatea Abă, ca să-l ocolească acolo tucii, tătarii, moldoveanii, să-l prinză. Mergînd Matei-vodă cu toată tabăra lui pîn' la Elpuh, prinse de veaste că va să-l prinză turcii. Şi îndată au strîns toate oştile lîngă i s-au 
{157} învîrtejit iar înapoi la Tîrgovişte, cu toată oastea lui întreagă, trimiţînd paşii multe daruri scumpe cu cinste şi cu plecăciune mare, răşchirîndu-se toţi, cineşi la ţara lui. Iar Matei-vodă au şăzut cu pace dăspre toate părţile, domnind şi judecînd ţara foarte bine şi cu dreptate. iar cînd au fost cursul anilor 7161, fiind Matei-vodă învrăjbit cu Vasilie-vodă şi avînd legătură şi prieteşug curacoţi Gheorghie, craiul Ardealului, sfătuitu-
{157} s-au amîndoi cu taină mare ca să poată răposa de dînsul, ci în toată vreamea să rădica asupra lui cu gîlceavă, nefiind nimic greşit. Deci fiind mai credincios un boairiu al lui Vasile-vodă, din casa lui, anume Gheorghiţă vel-logofăt sin Ştefan din Răcăciuni, făcură cu dînsul sfat şi legătură, ca să prinză pe Vasilie-vodă şi să fie el domn. Asemănă-se acel boiar cu Iuda care au vîndut pre domnu-său. Că trimise Racoţi craiul şi Matei-vodă oşti pre ascuns, unguri şi munteani, ca să ovească pre Vasilie-vodă făr' de veaste, să-l prinză. Şi aşa, în ziua de Duminica Floriilor, sosiră oştile în Iaşi i rădicară domn pre acel domn pre acel boiariu moldovean, numele lui, Ghiorghiţă Ştefan-vodă. iar Vaslie-vodă, prinzînd de veaste mai timpuriu, au fost ieşit de acolo cu toată casa lui, de au fugit la ginere-său, Temuş sin Hmelenschi, hatmanul căzăces. Şi în grab s-au întors iar înapoi împreună cu gineri-său temuş şi cu mulţime de cazaci. Şi au avut război mare cu Ghiorghie Ştefan-vodă şi ungurii la sat la Poprincani. Şi aşa fu izbînda cazacilor, întorcîndu-se fieştecare la ţara sa biruit. Iar Vasilie-vodă nu s-au contenit la scaunului, ci au grăbit de au venit asupra lui Matei-vodă cu ginere-său Temuş cu cazaci, cu moldoveani. Deci Matei-vodă, prinzînd veaste, trimis-au pre Diicul vel-spătarul cu o seamă de oşti călări. Şi le-au ieşit în timpinare la Focşani şi le-au tătut oarece împotrivă. Ci nu putură, că nu avea arme de foc. Ci s-au spart cazacii şi i-au 
{158} răşchirat foarte rău. Apoi înţelegînd Matei-vodă, au mai trimis o seamă de oaste cu foc, haiduci călări, pedestri, siimeani şi ţăcăluşă. Şi să loviră la Şoplea în Teleajăn. Şi nici aceştea nu le-au putut sta împotrivă. iar Matei-vodă, deaca înţelease aşa, foarte să îngrijă tare şi ruă pre Dumnezeu. Şi încălecă cu toată curtea lui den Tîrgovişte, duminecă, mai 15 deni, 7161. iar cînd au fostmarţi, mai 17 deni, tăbărîtu-s-au la sat la Finta, pre apa Ialomiţii, tocmindu-şi tavbăra, făcînd şi şanţuri, aşazîndu-i cineşi în rîndul său, învăţînd pre toţi: "Feţii mei voinici viteaji, rugaţi pre Dumnezeu şi să vă îmbărbătaţi, ca să staţi toţi gata de război. Că iată, vrăjmaşul nostru, Vasilie-vodă soseaşte acum. Să nu careacumva să fie vreunul cu gîndul îndoit, ci cu credinţă şi cu bărbăţie, cu arme goale şi să le staţi împotrivă, recum aţi fost şi mai nainte. Să nu careacmva numele vostru cel bun să să supre jos, că nu ne va fi de nici un folos. " Deci aşa învăţîndu-i, sosi şi Vasilie-vodă în vreamea prînzului, cu ginere-său Temuş, cu mulţime de cazaci şi de moldoveani, ca la 20. 000. iae matei-vodă era numai cu curteanii lui, ca la 7. 000. Şi aşa să loviră iute unii cu alţii, cît să sperie Matei-vodă că-l va birui. Şi încă fugiră o semaă de oştile lui şi pre voinici, cîţi rămăsease, ca să stea de război, să nu-şi dea mijlocul, că încă Dumnezeu tot iaste cu noi ajutor. Căci eu cunosc pre ei slabi şi împuţinîndu-se putearea lor, acum curînd şi să să întoarcă ruşinaţi dinţara noastră. deci aşa, pentru cuvintele lui ceale dulci şi bune, foarte să îmbărbătară şi da război tare, bătîndu-se toată ziua în puşci şi în tunuri, în săgeţi, în sabie, faţă cu faţă. Mai vîrtos boiarii cei mari şi al doilea cu coconii lor, cu slugile lor, tot cu sabiile gole întra într-înşii de-i gonea şi-i răspîndea în toate părţile. Atuncea şi Matei-vodă cu toţi împreună năvăli asupra 
{159} vrăjmaşilor foarte tare cît îl şi răniră cu un glonţ la piciorul stîng, den josu genunchiului. iar cînd fu în deseară, făcu Dumnezeu o minune mare, că trimise lui Matei-vodă un nor ploios, care să asupra dăspre austru, fiind ceriul prea seninat. Şi venea asupra tabeirilor pre iute, cu un vînt foarte viforos. Şi aşa trecu preste tabăra lui matei-vodă. Iar sosi la tabăra lui Vasilie-vodă, acolo-şi năpust toată apa, ca cum ar cură un rîu pre iute. ŞI picăturile era groase şi vîrtoase ca o piatră. Unde-i loviia, ticăloşii îndată cădea dupre cai jos. Şi să făcu în tabăra lor apă multă, ca o 
{159} baltă tinoasă. Şi aşa fiind, îndată să năpusti toată tabăra lui Matei-vodă şi întrară pren mijlocul lor făr' de nici o frică, tăindu-i foarte rău. Prinseră şi vii mulţi. Iar vasilie-vodă cu temuş şi cu puţini călări de-abia au scăpat numai cu trupul, trecînd la Moldova pre la Galaţi. Însă noroc au avut, căci au înnoptat. Iar Matei-vodă s-au învîrtejit la Tîrgovişte a doao zi, miercuri, mai 18 deni, cu toată tabăra lui, cu mare izbîndă şi voinicii lui cu multă dobîndă, dînd toţi laudă lui Dumnezeu pentru mila şi binele ce le-au făcut, de i-au izbăvit din mîinile vrăjmaşilor. Strîns-au trupuri căzute în război, căzute 3. 000, de au făcut o movilă mare la Finta. Înfiăta-au acoo şi o cruce, mare. Făcut-au şi altă movilă din jos de Tîrgovişte, lîngă drumul cel mare. Gheorghie Ştefan-vodă fiind pribeag aici, căzut-au la Matei-vodă cu multărugăciune de i-au dat oaste ajutor,. Şi craiul Racoţi aşijderea, de s-au dus asupra lui Vasilie-vodă. Avînd amîndoi războiu la Selca, izbîndit-au Ghiorghie-vodă. Iar Vasilie-vodă au fugit în Ţara Căzăcească, la ginere-său Temuş, fiind acolo şi hanul cu oştile tătărăşti. Iar Ştefan-vodă cu moldoveanii, cu munteanii, cu ungurii, cu leaşii, au încongiurat cetatea Suciavei, că acolo era doamna lui Vasilie-vodă închisă cu fie-său Ştefănuţă şi cu toată avuţia lor, avînd doamna ajutor pre gineri-său Temuş cu 8. 000 de cazaci. deci fiind ei îngroaţi într-un şanţ supt cetatea, în toate zilele ieşiia Temuş cu cazacii şi-i gonea foarte rău pe cei din far, pînă se umplură luni trei. Iar cînd fu într-o zi, şezînd Temuş supt cortul lui, tocmiră nemţi[i] un tun şi-l sloboziră asupra lui. Şi aşa lovi o ladă de lemn ce era lîngă dînsul, şi rupsîndu-să o bucată de ladă au lovit pe Temuş peste picior, şi umflîndu-se piciorul, în grab au murit. iar cazacii numaidecît rădicară alt hatman şi făcură pace cu Gheorghe Ştefan-voievod şi-i închinară cetatea. iar Vasilie-vodă au fost căzut la hanul cu multe rugăciuni şi cu daruri scumpe, de i-au dat ajutor 20. 000 de tătari. Şi au purces cu dînşii ca să scoaţă pre doamnă-sa şi pre fie-său din Suciavă. Iar cînd ajunseră la Prut, sosi veaste rea şi amară, cum au perit gineri-său Temuş, şi s-au închinat cetatea, şi au prins pre doamn-sa şi pre fie-său şi i-au luat toată avuţiia. Atuncea deaca înţelease Vasilie-vodă, cu mare întristăciune să întoarse iar înapoi. Sosind la hanul, fu Vasilie-voievod prins i băgat în obezi. Trimiţîndu-l la Poartă, fu închis la idicula. Deci cazacii tocmiră trupul lui Temuş într-un sicriu şi să duseră cu dînsul în ţara lor. Atuncea doamna plîngea mult, întrîd în inima ei spaimă şi groază mare. iar Ştefan-vodă singur întră în cetate, de au prins pre doamna şi pre fie-său şi i-au luat toată avuţiia. Şi s-au învîrtejit la scaunul lui Iaşi cu mare izbîndă. Şi ş-au plecat capul la Poartă, de ş-au tocmit lucrul. Şi i-au adus steag de domnie. Iar Matei-vodă, fiind rănit de războiul căzăcesc, zăcea în patul lui şi nu putea să să răpaose şi să-şi caute leacul ranei sale de necazul slujitorilor lui, mai vîrtos dorobanţii şi seimeanii şi alte ceate. Că Matei-vodă foarte-i îngrăşase, strîngînd pre toţi dintr-alte ţări streini, săraci foarte. iar matei-vodă le făcuse milă mare. Că avea la casele lor pace, ca să-l caute la vreame de nevoie, cum să cade slugilor celor dreapte. 
{161} iar ei toţi să îndrăciră de să nebuniră şi începură a nu-l băgarea în seamă nicicît, ci-şi bătea joc de dînsul şi în toate zilele zbiera în curtea lui. Şi lua tunurile dă le scoate afară la cîmp. Şi intra în case unde zăcea, dă-l pedepsea. Şi să lăuda că ei au bătut războiul cazacilor, cerşindu-i să le dea cîte 3 lefi; iar de nu, vor sparge cămara şi singuri îşi vor lua În mute chipuri îl pedepsea, zicîndu-i să-şi lase de acum scaunul şi să să facă călugăr. Şi zicea că au îmbătrînt şi ş-au ieşit din fire. Şi aşa fiind turbraţi, cînd fu într-o zi, să strnseră toţi în curtea domnească ca să ucigă pre 2 boiari ai lui Matei-
{161} vodă, anume Ghinea Ţucala i radul Vărzariul vel-armaş, aruncîndu-le prihană cum că ei sfătuiesc pre domn ca să nu le dea lefi. Şi să suiră sus, în casele domneşti şi deaderă năvală unde zăcea domnul lor, căutînd pre aceştiboiari supt căpătîiul lui, supt paturi, prin poduri, prin cămări, prin lade, pînă-i găsiră. Şi aşa, denainatea lui, i-au luat, cît se cutremura locul de groaza lor, dăzbrăcîndu-i dă haine, bătîndu-i nemilostiv, pîn-i-au scos afară la cîmp, şi acolo i-au omorît, înaintea tutor oştilor. Într-aceaia turburare a lor, întîmplîndu-se lui Socol vel-clucerul Cornăţeanul a fi bolnav, zăcînd la gazda lui, ca nite hoţi şi pre eş l-au ucis. Şi le-au jefuit casele, luîndu-le tot ce au avut. Iar cînd au fost la august, murit-au şi doamna Elena. Şi cu mare cinste fu îngropată în bisearica domnească, în torgovişte După ce au dat Dumnezeu de s-au vindecat Matei-vodă la picior, ieşit-au în preumblare cătră Argeşi, şi învîrtejindu-se de acolo, iar dorobanţii şi seimeanii i-au închis porţile şi i-au ieşit înainte, la şanţul cel mare, cu toate tunurile, oprind pre domnul lor ca să nu mai între în cetate, zicînd căde acum înainte nu le mai trebuie să le mai fie lor domn, ci, sau să iasă din ţară, sau să să călugărească. deci aşa au şăzut, cu toţi boairii lui, obidit, din josul oraşului, 3 zile. 
{162} Şi nici pîine nu lăsa să-i aducă, să mănînce din avearea lui şi din toată cinstea domniei lui. Deci într-alt chip n-au avut cum mai face, ci leau făgăduit să le dea n-au avut cum mai face, ci le-au fgăduit să le dea bani din dăstul. Atuncea de-abiia l-au lăsat de au întrat în tîrg, la scaunul lui. Iar ei nu să mai aşăzară, ci ca nişte lupi flămînzi, şi ziua, şi noaptea zbiera şi umbla pre casele boiarilor, ca nişte calici, ce-i pedepsea şi le cerea boiarilor, ca nişte calici, de-i pedepsea şi le cerea de băutură. Nimenilea nu le putea sta împotrivă. Că umbla toţi beaţi, zăcînd prin pimniţe cu muieri, cu copii cu tot. Lăsară hrana lor cea bună şi să apucară de tîlhărie. O, cîtă obidă era lui matei-vodă! Unde ştiia cît bine le-au făcut., şi acum îşi bat joc de el. Şi chemă pre toţi credincioşii lui boiari i slugi şile zicea: "O, dragii mei, ştiţi cît munciiu de ţinuiu ţara, şi mă nevoiiu de o strînşu la moşiile lor, şi o păziiu de nu o călca nici o limbă. Şi în zilele meale crescură, şi să însurară, i făcură copii şi să îmbogăţiră toţi. Mai vîrtos zic de acest neam dorobănţesc, fiind ei tot dintr-acest pămînt al Ţării rumîneşti şi neavînd ei nici o nevoie de la mine sau de la alţii. Iar diavolul cel nepohtitor de bineale omenesc iată cum întră în ei, de i-au nebunit şi nu ştiu ce fac. Că s-au însoţit cu sîrbii siimeani, de ş-au măritat ftele şi surorile dupre ei. Şi nu poate nimenea să-i contenească. De acum înainte, dragii miei, să ştiţi cu adevărat că pentru faptele lor, vor să vie mari răutăţi aupra aceştii sărace de ţară. Şi va să cază la mare nevoie. Şi vor să pătimească i cei buni pentru cei răi. Că întîi eu nu pociu răbda turburarea lor care fac asupra mea şi asupra ţării. Ci gîndesc, de voi avea zile, să aduc în primăvară 30. 000 de tătari şi pre craiu c ungurii, să-i lovească fără veaste de toate părţile şi să să puie supt sabie şi toţi cei mai mari, să piiară ca nişte tîlhari, să-mi izbîndesc spre dînşii, pentru mult bine ce le-am făcut". Şi aşa, cu necaz mare, au petrecut Matei-vodă din zi în zi. Deci fiind slab şi ajungîndu-l adîncile bătrîneaţe, puţine zile s-au războlit. Şi cînd au fost april 
{163} 9 deni, 7162, duminecă dimineaţa, au răposat Matei-vodă în casele domneşti, în Tîgoişte. Şi au domnit Matei-vodă ani 21, fără luni 5 şi zile 11. Iară după pristăvirea răposatului Matei-vodă, boiarii ţării împreună cu părintele Ignatie mitropolitul, aciişi trimiseră de să strînse toată curtea şi toţi slujitorii. Şi făcură cu toţi dimpreună mare sfat. i cu voia tuturor aleaseră din mijlocul lor ca să le fie domn Costandin-voievopd sin Şărban Basarab-voievod, că-l ştiia că aiste de neam mare, domnesc şi aiste 
{163} om bun, şi înţelept ş blîd. Şi toţi să bucurară şi să veseliră. Şi îndată scoaseră şi trupul lui Matei-vodă din csele domneşti şi-l usseră în mijlocul curţii, fiind şi sfîntul Macarie, patriirhul de la Antiohiia, cu mitropolitul Ignatie, cu mulţi arhierei şi călugări, popi. Făcutu-i-au pogrebaniia cumsăcade, rădicîndu-l cu mare cinste, pîn' l-au băgat în groapă, în bisearica domnească, în Tîrgovişte. Dumnezeu săl pomenească. iar Costandin-vodă împreună cu toţi boiarii lui începură a căuta de rîndul ţărîi şi de aşăzămîntul domniei. Şi îndată trimiseră de olac de deaderă veaste împăratului, sultan mehmet, şi veziriului Derviş-paşa şi tuturor priiatenilor, cîţi avea, pentru întîmplarea ce scrie mai sus. Şi tutror le-au părut bine. Şi degrab aleaseră pre o seamă de boiari, şi roşii şi popi, de i-au trimis la Poartă, făcînd mare rugăciune la toţi ca să le hărăzească pre Costandin-vodă să le fie domn. Şi numaidecît le-au făcut pre voie, pre voie, precum l-au pohtit şi ţara. Şi-i deaderă steag de domnie noao, trimiţîndu-l că terzi Mustafa aga Tahalgiul împreună cu boiarii. Iar Costandin-vodă înţelegînd de aceasta, pogorît-au la Bucureşti. iar cînd au fost joi, iunie 1 deni, 7162, ieşit-au Costandin-vodă cu toţi boairii, cu toate oştile, înaintea steagului, la podul Plumbuitei şi acolo să împreună cu aga turcul şi cu boiarii. Şi cu mare cinste întrară în scaun în Bucureşti. Şi preste puţinea vreamea gătit-au Costandin-vodă haraciul şi poclonul 
{164} de domnie. Şi l-au trimis la împăratul cu aga turcul şi cu mulţi boiari. Şi aşa ş-au aşăzat domniia cu bună pace, dăspre turci şi dăspre hanul şi dăspre Racoţi Gheorhie, craiul Ardealului, şi dăspre Ştefan-vodă al Moldovei. Şi cu toată vecinătatea s-au aşezat. Şi au început a face milă mare ţării, iertîndu-le toate năpăştile. Şi au plătit pre slujitori cu un haraci deplin. Şi au iertat ţara de bir 3 luni. Şi au iertat dorobanţilor şi călăraşilor dijma şi oieritul. Şi au îmbrăcat pre toţi cu postav bun, şi pre căpitanii lor cu frînghii, cu coftirii, cu atlaze. Lefi încă le da din dăstul. La masă cu dînsul de-a pururea şădea cu dînsul şi-i dăruia. Judecăţi dreapte făcea, şi milă din dăstul. Pre nimenea nu obiduia, ci cu blîndeaţe şi cu cuvinte dulci pre toţi îi mîngîia. Şi gîndi să facă mult bine ţării. şI să bucura toţi şi moşnean, şi streini, mulţumind lui Dumnezeu căle-au hărăzit domn bun şi înţelept, şi milostiv. Făcut-au Costandin-vodă şi o mănăstire mare, care iaste în vîrful unii movile din Bucureşti, unde iaste hramul sfetăii Costandin-ţar şi muma lui, Elena. Ispravnic au fost Radul ogofătul Dudescul şiGherghie Şufariul din Tîrgoovişte. Şi doamna lui Bălaşa au făcut o mănăstirte ce să chemaă Jitiianul, den sus de Craiova, lîngă Jiiu. Făcut-au doamna Bălaşa şi un sicriu mare de argint poleit foarte iscusit, în carele au pus sfîntul trup al sfîntului Grigorie Decapolit, de la mănăstirea Bistriţa. Şi alte multe bunătăţ şiodoară scumpe aufăcut şi le-au împărţit pre la Sfetagora şi prin altepărţi. Tocmitu-s-au ţara foarte bine şi s-au împăcat cu toată vecinătatea, făcîndu-şi frăţie şi legătură cu Racoţi Gheorghie şi cu Ştefan-vodă al Moldovei. Şi au vecinit bine şi frumos. Gîndit-au Costandin-vodă să facă şi alt bine Ţării Rumîneşti, că să-i mulţumească şi să-l pomenească. care bine neamului rumînesc, vrăjmaşul diavolul n-au lăsat să-l umple. Ci, pentru bine, mult rău i-au n-au lăsat să-l umple. Ci, pentru bine, mult rău i-au 
{165} dat. Ca şi israiliteanii jidovi cu domnul nostru Isus Hristos, cînd i-au scos din robie, din mîna lui Faraon şi i-au hrănit în pustie, cu mană din cer şi le-audăruit ţări întregi, iar apoi, în loc de mulţumită, ei-l uciseră şi-l adăpară cu oţet şi-l batjocoriră în tot chipul. Aşa şi nemaul rumînesc, mai ales dorobanţii. Că au chemat Costandin-vodă pre toţi căpitanii de dorobanţi i uzaşii şi ciauşii vătaşi şi cetaşii, de s-au sfătuit cu dînşii zicîndu-le: "Feţii miei, tuturor am făcu ce s-au căzut, şi roşiilor, şi tuturor cetelor, şi voao. Încă una mai trebuiaşte să facem. Să scoatem din mijlocul nostru pre simeanii sîrbi, că nu iate ţării nici un folos. Răposatul Matei-vodă i-aus trîns pentru vrăjmaşul Vasilie-vodă. Iar eu acum, au dat Dumnezeu de n-am nici un vrăjmaş şi m-am împăcat cu toate ţările, ca să putem face bine şi ţăranilor, că sînt săraci şi împresuraţi de bir şi de năpăşti. Iar cum va fi voia lui Dumnezeu. ŞI mai bine voi da aceale lefi siimeneşti voao şi feciorilor voştri". Deci ei cu un cuvînt fură bucuroşi şi ziseră toţi: "Aşa să fie! " Şi într-aceaiaşizi au făcut Costandin-vodă masă mare de i-au ospătat şi i-au dăruit cu coftirii, şi cu atlazie şi cu postave bune. Iar cînd au fost a doao zi, sîmbătă, fevruar 17 deni, 7163, fiind acest neam dorobănţesc încuscraţi cu siimeanii şi sîngeraţi şi covăşiţi de diavolul încă din zilele lui Matei-vodă, făr' de nici o chibzuială, de dimineaţă, împreună cu siimeanii, să sculară turburaţi, şi fără veaste începură a sudui pre domnu-său, Costandin-vodă. Şi făr' nici o milostivire abătură în nemaul rumînesc, în boiari, de-i ucidea ca pe nişte dobitoace, prepuindu-le că sînt hicleani şi ei au sfătuit pre Costandin-vodă scoată pre siimeani. Şi ei, ticăloşii, nimica de aceaia n-au ştiut. ci cu voia lor s-au sfătuit Costandin-vodă şi iar ei au stricat. numai ei, ca nişte răi şi făr' de Dumnezeu, i-au ucis, nefiind nimica vinovaţi. Pre care-i ciseră, aceştea sînt anume: Ghiorma vel-ban, i Drăghici sin Papei vistierul ot Greci, i Gheorghe Carida vistierul, i Papa sin Predii vornicul Brîncoveanul, i Cîrstea sin Socol clucerul Cornăţeanul, i Udrea slugerul Doicescul, i Preda Beca ot Maia, i Sava Şufariul Cuştireanul, i Dumitraşco Frejureanul, i Dumitru comisul si Mitrii pitarul ot Stăneşti, i Mihai ciohodariul, i Gîdea căpitanul, i Băncilă căpitanul, i Ivan căpitanul, i Iancul
 căpitanul ot Căneşti. Iar alţi boiari, cîţi au scăpat prinzînd de veaste, au fugit care încătro au putut: unii preste Dunăre, alţii au trecut muntele, alţii au trecut în Moldova. Iar dorobanţii şi siimeanii fiind covîrşiţi de nebunie şi plini de diavolul, nicicît nu să curmară, ci, în loc de căinţă, mai vîrtos sporea spre fapte reale. Că întîi uciseră pre aceşti săraci de boiari. A doao, batjocoriră pre domnul lor, suduindu-l în tot chipul şi-i da cu leamne la ochi şi-l purta val, cum era mai rău. Nu avea puteare din domniia lui cît ar fi o cirtă. Numai ce căuta cu ochii ca un dobitoc, şi la unii, şi la alţii. Ei singui întra în cămară de-şi lua lefi. Cînd venea niscare soli de undeva, ei să punea în poartă de-i oprea, şi de frica lor, întîi îşi da soliia la dînşii. şI alte batjocuri domnu-său. A treia, călcară şi sfintele bisearici ale lui Dumnezeu, încă, slujind preoţii sfînta liturghie. Iar ei întrară în bisearici de-i scotea de păr afară şi-i dezbrăca de veşminte. Şi au jefuit bisearici şi preastoalele. Şi lua potirile de au vărsat jos sfîntul sînge şi trup al domnului nostru Isus Hristos. Şi sfintele moaşte le călca cu picioarele şi zicea că sînt farmece. Tot ce au aflat în bisearici au luat. Numai pietrile goale au lăsat. Sfintele veşminte făcut-le-u muierilr şi featelor chinteşă. Şi vindea cărţile bisearicii la tîrg. Vîndut-au şi potiriu drept bani 30, cum au vîndut şi Iuda pre Hristos. Făcut-au Dumnezeu o cudă mare că au băgat unii o icoană în foc, chipul domnului Hristos, ca să scoaţă poleială, iar casa s-au aprins, de au ars 
{167} cu totul ce au fost într-însa pînă în pămînt; de-abiia au scăpat ei. A patra, au dat jaf caselor boiereşti, i neguţătorilor şi tuturor cîţi ştiia ei că să biruiesc şi au bucate. Şi au jăhuit toată ţra, din cap pînă în cap, şi cruciş, şi curmeziş. Mai pe scurt s zicem, vecin pre vecin, fin pre aş, slugă pre stăpîn. O mare ciudă, multe răutăţi au făcut diavolul neamului rumînesc încă din ceutul lumii, de la moşul nostru Adam. Iar domnul nostru Isus Hristos nu s-au îndurat de făptura sfinţii-sale, 
{167} adecă neamul omenesc, ci, ca un miloserd, s-au pogorît din cer pre pămînt de s-au întrupat şi s-au răstignit şi a treia zi au învins, lăsîndu-ne noao învăţătură folositoare sufletului şi trupului. Întîi liubovul, să iubim unul pre altul, că liubovul iaste tuturor, să iubim unul pre altul, că singur Dumnezeu: "Cine va avea dragoste cu vecinul său, acela va lăcui în mine şi eu între el". Deci şi acest nema omenesc, pînă au fost dragostea în mijlocul lor, Dumnezeu au fost cu dînşii, că nu i-au călcat alte limbi streine; şi au făcut multe vitejii şi au trăit în pace bună. Iar acum iată cum îi preslăti diavolul aşa den lăcaşuri multe şi bune, den bucate şi din mila domnilor şi a boiarilor, să făcură tîlhari. Şi ei singuri, cu minte lor îşi supraă viaţă şi-şi pueeră casele. Văzînd înţelepciunea lui Dumezeu atîta nebunie ce făcură oamenii aceştea casei lui, adecă sfintei bisearici şi domnului lor şi şi vecinilor lor; şi sîngele cel nevinovat striga la cer, ca să le facă judecată, cunoscut-au că s-au înngroşat inimile lor şi s-au împăinjinat ochii lor, ca văzînd să nu vază şi spuind-le să nu înţeleagă, că păcatul prea s-au înmulţit, şi s-au asemănat călcătorilor de leage, trimis-au Dumnezeu asupra lor caznă, adică judecată, ca şi odinioară eghipteanilor. Întîi, fiind la Ţarigrad împărat sultanul Mehmet, sfat au făcut pentru atîta nebunie ce au făcut aceşti oameni în Ţara Muntenească, socotind că astăzi va 
{168} fi aici, mîine va fi la ei. Şi aciiaşi au poruncit la Racoţi Gheorghie, craiul Ardealului şi la Ştefan-vodă al Moldovei, de au venit cu unguri şi moldoveani în Ţara Moldovei. Şi au avut război mare la Şoplea, în Teleajen, cu dorobanţii, şi cu siimeanii şi alte ceate. prinzînd şi Costandin-vodă veaste, fugitau din mjlocul lor la Dunăre, împreunîndu-se cu Siiauş-paşa în vadul Dîrstorului, la Strîmba. Iar ei, încă nu le ajunse că ce nebunii făcuse, ci mai adaoseră. Aflară pre unul aseamene lor, anume Hrizea sin Dumitraşco ot Bogdănei, ot sud Ialomiţa, nebun ticălosul şi făr' de minte, de-l făcură să le fie domn din mijlocul mărăcinilor. Pre acest hrize foarte îl iubea Costandin-vodă şi de taină credincios făcutu-l-au boiariu, spătar mare preste toate oştile lui. Iar el să asemănă Iudei, care ra lui Dumnezeu mai credincios dentîi şi întingea într-o solniţă cu dînsul, apoi îl vîndu jidovilor. Aşa şi Hrizea, să arătă întîi domnu-său credincios, iar în taină umbla tot mozavirindu-l şi îndemnînd gloatele ca să-l ucigă, şi să şază în locul lu. O, ticăloşii şi nebunii! Cum umblară toţi rătăciţi. Cînd fu la iunie 17 dni, leatul 7163, sîmbătă, să loviră toţi la Şoplea în Teleajen, şi cît clipeala fură biruiţi de unguri. Căci Dumnezeu nu mai era cu ei într-ajutor. Ci umbla ca nişte oi făr' de păstor şi de toţi huliţi şi goniţi. Foarte mulţi din dorobanţi şi din siimeani au căzut jos. Zăcea trupurilr lorgrămadă, unul peste altul, cîte 50, cîte 100, la alte locuri şi mai mulţi. Cîţi scăpară să răşchirară, unii în munte, aţii preste Dunăre, Prin toate gaurile să ascunseră. Şi de frică mare, ştiindu-şi vina, şi de umbra lor să spăimînta. Şi-şi lepăda hinele lor cele dărăbănţeştişi să îmbrăca în fărfeneţe caliceşti; şi să jura că n-au fost dorobanţi. De smbătă, fevruar 17 dni, începu diavolul a împărăţi, şi iar de sîmbătă, iulie 17 dni, începu a slăbi. 
{169} Precum iaste scris, că nu iaste care să stea împotrva lui Dumnezeu. După aceaia, sultan Mehmet-împăratul iar au dat domniia lui Costandin-vodă. Şi s-au învîrtejit de la Dunăre cu mare cinste la scaunul lui, împreunîndu-se cu Racoţi Gheorghie-craiul şi cu Ştefan-vodă la podul Praovei, lîngă Gherghiţă. Şi au şăzut la podul Dridovului 3 zile, de s-au opătat cîteşi 3 domnii, făcînd frăţie şi legătură cu jurămînt, învîrtejindu-se fieştecare în ţara sa. Iar Costandin-vodă au mers la Tîrgovişte. Şi iar au arătat milă mare asupra tuturor creştinilor şi celor greşiţi. Şi i-au iertat de toate vinele lor, numai să să aşeze şi să-i meargă cineşi la moşiia sa, să-şi dea birul împăratului. iar ei, ca nişte îndrăciţi, nu să mai aşăza, ci umbla tot turburaţi. Şi să strînse care de unde era: o dată la Bucureşti, altă dată la Bucureşti, altă dată la Brăilă, ca să vie cu armă asupra domnu-său. iar Costandin-vodă, prinzînd veaste trimise ale sale oşti credincioase, şi-i loviră de tate părţile. Pre unii îi omoria, pre alţii vii îi prindea. Păţiră ca vai de ei, şi încă tot nu să mai aşăza. Ci care dupre unde rea, tot să lăuda şi zicea că va veno şi altă vreame, ca să-şi poată izbîndi. Fu şi Hrizea spătarul prins la Brăilă, şi-l aduseră la mîna lui Costandin-vodă. Pohtindu-l craiul, datu-i-l-au, cu jupîneasă, cu cocni cu tot. Şi aşa pohise şi el. Datu-i-s-au gazdă bună în Beligrad, şi iau făcut obroc bun, ca să-i prisosească de toate. Şi avea cinste şi socotinţă den dăstul. După aceastea toate, Racoţi Gheroghe-craiul nu şăzu mălcom s-şi ţie crăiia şi ţara, ci să sculă cu greale oşti ungureşi asupra lui cazimir, craiul leşesc, să-l scoaţă din scaunu-şi şi să şază el crai. Venitu-i-au şi craiul sfeţesc cu 20. 000 de oaste; trimisu-i-au şi Hmelenschi, hatmanul căzăcesc, ajutor 15. 000 de cazaci; şi Ştefan-vodă 2. 000. Iar Cazimir, craiul leşăsc, şi cu toţi domnii, prinzînd de veaste, numaidecît trimi
{170}seră cărţi la hanul tătăresc, curînd să cie ajutoriu. Şi Costandin-vodă avea 2. 000 de oaste. Şi îndată să ridică însuşi hanul cu mulţime de tătari şi întră în Ţara Leşască. Fu Racoţi părăsit şi de sfeţi, şi de cazaci, şi de moldoveani, şi de munteani. Atuncea leşii şi tăarii aflară vreame şi ocoliră tabăra ungurească. De-abiia scăpa Racoţi cu puţini oameni în ţara lui. Iar tabăra lui să prăpădi de tătari, care de sabie, care viu, de la mare pîn' la mic, pîn' la 30. 000 de suflete. Atunce prinseră şi pr ghineraleşul lor, Chim Ianoş, şi pre Corne Gaşpar, şi pre Beldeapal, şi pre mulţi domni den Ardeal. Iar Hrizea spătasrul, pre vreame ce era Racoţi în Ţara Leşască, s-au ridicat cu 500 de siimeani, carii era rumîni de neamul dorobănţesc strînşi de Racoţi şi lăsaţi de pază scaunului, şi războiniceaşte au ieşit cu toţii de acolo, trecînd muntele aicea în ţară re la mănăstriea ot Bistriţă. iar Costandin-vodă prinzînd veaste, trimis-au pre Preda dvornicul Brîncoveanul, şi pre Radul stolnicul Fărcăşanul şi Ivaşco Cepariul, cu oşti greale. Şi făcură război mare la Tîrgul Bengăi şi fură biruiţi siimeani. Cîţi n-au perit de sabie, prinsu-i-au vii. Şi prinseră şi pre Hrizea spătarul viu. Închinîndu-se boiarii la domnu-său cu slujbă curată, priimindu-i cu cinste, dăruitu-i-au foarte bine. Iar pre Hrizea l-au spînzurat la roată cu toate soţiile sale. Luară-şi şi ei plată după faptă. Şi făcură o movilă mare la Tîrgul Bengăi, în siliştea Cincului. Iar dorobanţii şi siimeanii nu să mai mai aşăzară, ci văzîd slăbiciunea Ardealului şi neputinţa lui Costandin-vodă, fiind îndemnaţi de diavolul, să sfătuiră că cu alt nimica nu vor putea surpa pre Costandin-vodă, numai cu putearea turcilor. Şi mearseră preste Dunăre de să închinară lor şi-l pîrîră că iaste hain împărăţiei şi iaste totuna cu Racoţi şi cu Ştefan-vodă. Pîrîră pre domnul lor la păgîni, carii niciodată nu pohtesc binele creştinilor. Iuda pîria pre domnul nostru Isus 
{171} Hristos la păgînii ovrei, cum că el să laudă că iaste fiiul lui Dumnezeu, iar dorobanţii pîria pre domnul-său la păgînii turci. Iuda vîndu pe Hristos în 30 de talanţi, iar ei să vîndură robi turcilor în toată viaţa lor. Ovreii deaderă acel chelcig pre un sat a fi de îngropare streinilor, iar ei singuri să deaderă mîncare cîinilor. Iuda să deade singur spînzurării, iar ei singuri ă deaderă înecării, căs-au înecat cu totul. O nebunie nespusă, cum că ei singuri strică ţara! Că nu s-au suferit cu case bune, cu bucate multe, cu pace, cu cinste de la domnul lor, cu slavă de la toţi. Nemeri pre Caiiafa tocma în pîntece şi muri. Deci tîlhariul şi vinovatul nu să poate ascunde nicăirea, ci vădidu-se păcatul, plată ia den 
{171} vina lui. Aşa şi ei, au umblat cît au umblat gonind pre dracul, pîn' l-au şi aflat, cu spînzurare, cu înţepare, cu tot feliul de morţi. carele încătro să ducea, Dumnezeu nu-l mai sporea, ci acolo să prăpădea. Pren toate ţările zăea oasele lor, ca unor călcători de jurămînt şi de toate poruncile lui Dumnezeu. Ci de ei n-ar fi atîta minune mare, că pentru nebuniile lor au căzut nevoie mare asupra aceştii sărace de ţară, precum să va înţăleage aici mai nainte. Că deaca au văzut păgînii una ca aceasta, cum iaste vreamea să între întru ei, ca nişte lupi într-o turmă de oi, să-i răsipească şi să-i slăbească din rădăcină. Nu doar că au avut turcii pizmă pre domn, ci mai vîrtos ei ca să le taie rădăcina, să nu mai fie, ci să umble călcînd şi mîncînd ţara şi luînd toată agoniseala ei, ca o grădină făr' de grădinariu. Ci iată că le-au fost în voie. Ci, adevărat, nu iaste vina lor, ci a rumînilor, că ei singuri i-au pohtit şi i-au dobîndit, dupre cum zice Dumnezeu: "Cine ce va căuta, va găsi". Găsit-au dar rumînii foartebine! Cînd au fost la ghenar 5 dni, 7166, trimis-au împăratul, sultan Mehmet şi vezirazeimul Chiupriuliul Mehmet-paşa de au mazilit pre Costandin-vodă şi au trimis pre alt domn, ce-i zicea Mihnea, încă cu 
{172} oşti turceşti, cu 30. 000. Iar Costandin-vodă, deaca prinse de veaste, au trecut muntele la Ardeal cu toată casa lui întreagă şi cu toţi boiarii ţării. Şi au domnit Costandin-vodă 4 ani făr' 3 luni, leatul 7166. Iar cînd au fost fevruar 17 dni, întrat-au Mihnea aici înţară cu turcii şi cu tătarii, de au robit mulţime de oameni şi au prădat ţara, povăţuindu-i dorobanţii şi siimeanii pe unde nu ştiia turcii şi tătarii şi pre unde niciodată răutăţile n-au ştiia turcii şi tătarii şi pre unde niciodată răutăţile n-au umblat. Ir ei, ca nişte draci, îi ducea de robiia şi prăda. O, mare ciudă, că nu s-au auzit singur îşi da muierile lor, şi copii lor şi rudele lor robi în mîinile turcilor. Mihnea acesta au fost de neamul lui grec cămătar. tat-său l-au chemat Iane Surdul, iar pre dînsul l-au chemat din botez Franţi. Deci izvorîndu-se de mic a urma lui Izmail. feciorul Agarii, fugit-asu de la părinţii lui de s-au dus la Ţarigrad şi s-au curtenit la Kinan-paşa, zicînd că iaste fecior Radului-vodă, nepot Mihnii-vodă. Primitu-l-au pentru acest nume şi-l ţinea lîngă el foarte bine. Şi aşa au petrecut viaţa lui la turci, ca la 40 de ani. Şi foarte să arăta credincios turcilor. Şi ca de la inima or l-au ales şi l-au făcut domn Ţării Romîneşti, înşălîndu-i că să va turci şi el. Şi gura făgăduiala lor ac3stea, iar den inimă gîndea, deaca va apuca domniia, să să scoale cu armă asupra turcilor, să-i bată ş să fie el împărat. Deci cum s-au aşezat aici, în scaun, în Bucureşti, trimis-au la boiari preste munte cărţi cu jurămînt. Şi au venit toţi cu jupînease cu tot de s-au închinat lui Aşijderea şi toată ţara. Şi să bucura toţi de dînsul şi le părea bine, gîndind că iaste credincios turcilor şi el va purta grija ţării şi o va aşăza ca să-şi dea haraciul şi să trăiască cu pace. Iar el, fiind în gîndul cel dîntîi, nu să apucă de aşăzămînt al ţăriii, ci îndată începu a-şi face steaguri multe, şi tunuri, şi ierbării multe, şi palangă împrejurul mănăstirii Radului-vodă. Şi să strînseră tot 
{173} neamul dorobănţesc, de-i tocmea şi-i aşăza cineşi la stegaul lui şi la ceată-şi. Şi începură ei toţi al luda zicînd că domn ca acesta n-au mai venit în Ţara Rumînească, înţelept şi vreadnic şi iaste ca un sfînt. Mazilit-au şi pe Gheorghie Ştefan-vodă den Ţara Moldovei şi au pus pre Gheorghie Ghica-vodă să fie domn în locul lui. Iar Ştefan-vodă au trecut în ţara Ungurească cu toată casa lui întreagă. Şi nu după multă vreame s-au învîrtejit Ştefan-vodă iar înapoi cu ungurii şi cu lefegii, ca să scoată pre Ghica-vodă din scaun şi să fie el domn. iar Ghica-odă deaca au prins dă veaste, au strîns toate oştile cîte s-au împrilejit şi lefegii, trimiţînd cu dînşii pre fie-său, 
{173} Gligoraşco-vodă, de i-au ieşit înainte la Tîrgul frumos şi l-au lovit la Strungă, de au făcut război foarte tare. Şi cu voia lui Dumnezeu fost-au izbînda lui Gigoraşco-vodă. Şi au căzut mulţi den unguri, făcîndu-să o movilă mare de trupurile lor la Strungă. Iar Ştefan-vodă de-abiia au scăpat în Ţara Ungurească cu puţintei oameni. După aceasta poruncit-au împăratul vezirazimului Chiupriuliul de au purces cu oşti greale asupra lui racoţi în Ardeal. Şi au poruncit şi hanului de au mers cu mulţime de tătari şi Ghica-vodă cu moldoveanii şi cu munteanii, ca să treacă toţi la Ardeal împreună. Atuncea Mihnea-vodă spusease boiarilor de taină, cum va să taie pre turci. Iar ei, ticăloşii, numai ci încremeniră şi să mirară, cum va să fie aceasta, răspunzînd: "Doamne, bun lucru ar fi acesta! Iar ei, ticăloşii, numai ci încremeniră şi să mirară, cum va să fie aceasta, răspunzînd: "Doamne, bun lucru ar fi acesta! iar noi ne teamem că nu vom putea plini desăvîrşit, ci numai vm zădărî şarpele şi ne va înghiţi cu totul. Căci noi sîntem o ţară mică şi făr' de oameni, neputincioasă şi făr' de ajutor de nici o parte. Iar turcii sînt putearnici, mari şi biruiesc toată lumea, de la răsărit pîn' la apus". Atuncea Mihnea s-au tulburat în firea lui şi cu mînie mare le-au răspuns zicînd că sînt fricoşi: "Şi cu voi nu voi face nimic, numai să meargeţi cu mine pîn' la 
{174} Teleajen, şi de acolo vă voi lăsa de veţi mearge la casele voastre. Iar eu am cu cine tăia pre turci. Atuncea boiarii să mai bucurară. Şi purcease Mihnea-vodă cu boiarii şi cu toate oştile şi, dupre ce ajunse la Şoplea, în Teleajen, chemă pre toţi căpitanii lui şi pre toată oastea, de-i jura şi le porunci să meargă să taie pre turci. Iar ei deaca să dăspărţea de el, îl suduia şi zicea că nu să vor învrăjbi cu turcii, că sabiia împăratului iaste ungă, şi hanul cu tătarii încă soseaşte. deci Mihnea, văzînd că nu va face nimic, făcu meşteşug, de purcease cu toate oştile să treacă muntele şi să să împreune cu ungurii. Cînd ajunsse la Ceraşi, iar boiarii şi oştile pricepură de meşteşugul Mihnii, ce va să facă. Ci îndată-l părăsiră toţi şi să învrăjbiră înapoi cu tunuri cu tot, pînă să apropiiară de tabăra tucrească. Iar boiarii mearseră la paşa, alţii într-alte părţi să răşchirară. Mihnea rămase cu puţini oameni, cugutînd ce va face: fugi-va preste munte? Tătarii şi turcii l-au luat pre denăinte. tt iaste perit. Ci ş-au luat capul a mînă şi s-au învîrtejit şi el, de au mers la Cadîr-paşă. Făgăduindu-i bani mulţi, tocmitu-ş-au lucrul. Şi ş-au făcut pace şi cu hanul aşijderea. Bănuind şi pe o seamă de boiari, cum ei să-i fie făcut acea smintelaă, şi îndată omorî pre Pîrvul vel-vistier şi pre Istratie vel-postelnic, i Preda Bîrsescul vel-agă şi pre Vintilă căpitan de roţii şi pre Badea vătaf de puşcărie. Şi au trimis pre Dinca vel-armaş, sîrbul, de olac, de au omorît pă Preda Brîcoveanul vel-ban în casele domneşti, în Tîrgovişte, efiind vinovaţi nimic. Atuncea, pre acea vreame, era şi Costandin Cantacuzino stari-postelnicul, cu toată casa lui şi cu gineri-său, Pană Filipescul biv-vel-spătar, iar cu toată casa lui, la satele lor de le munte, pre apa raovei, den porunca Mihnii, lăsaţi cu voia lui şi cu carte iscălită cu mîna lui, ca să şază ei acolo, să să odihnească cu bună pace, nebîntuiţi de nimeni. Numai au pohtit pre 2 cocni ai lui Costandin postelnicul, anume: Draghici logo
{175}fătul i Şărban postenicul, ca să afle lîngă dînsul, cu slujbă reaptă, precum s-au şi aflat. Că pre Drăghici logofătul l-au trimis cu solie la Ardeal, iar Şărban postelnicul nicicît de lîngă dînsul nu să dăzlipiia. Deci fiind Mihnea obidit preo semaă de boiari, gîndit-au să nu fie acel lucru şi în ştirea lui Costandin postelnicul şi a gineri-său, Pană spătariul. Ci cu mare taină au poruncit la Odor căpitanul de au mers cu tîrgoviştenii şi cu toţi plăiaşii Ialomiţii, să prinză pre aceşti ce scriu mai sus. Şi neştiind nimic de aceaia, lovitu-i-au fără veaste, marţi dimineaţa, avgust 16 dni, 7166. Gonitu-i-au pre toţi munţii Praovei, 2 zile şi 2 nopţi, pîn' le-au dăşchis Dumnezeu calea şi au scăpat în cetatea Braşovului cu jupînease, cu cocni, cu toţi. Şi nici unul n-au prins. văzînd aceşti boiari atîta nebunie a Mihnii-vodă pornită asupra lor, socotiră că nu vor putea trăi în zilele lui. Ci au trecut în Ţara Moldovei cu totul. Şi au dat veaste şi fie-său, şi Şărban, de au fugit de la Mihnea cînd era tabără la Sibiiu, şi s-au curtenit la Ghica-vodă. Iar Mihnea, deaca au au înţeles că au fugit aceşti boiari, foarte s-au întristat. Atuncea au luat turcii cetatea Enăul, şi Caravansebeş şi Logojul. Şi multă pradă şi robie au făcut în Ardeal. Iar după ce au isprăvit acolo, venit-au şi Mihnea în ţară, în scaunul Bucureştilor. Şi ce gîndise asupra turclor nu să mai părăsise, ci mai vîrtos să întărise. Strîngînd oşti de iznoavă şi cu meşteşug mare, 2 lucruri de taină făcea: cătră Racoţi Gheorghie-craiul scriia cărţi să vie oşti ajutor, ungurii, iar cătră turci plecăciune mare făcea. Şi lua bani împrumut de la turci plecăciune mare făcea. Şi lua bani împrumut de la turci mari din Ţarigrad şi dupre marginea Dunării. Şi încă i-au chemat cu rugăciune, de au venit la dînsul aici în ţară. Şi au strîns turci mulţi, unii sarageale, alţii d3lii, alţii beşlii, alţii siimeani. Şi aşa-i socotea şi-i cinstea, cît credea într-însul ca în Mahomet. Atuncea 
{176} Mihnea foarte să înălţa şi să trufii. Şi trimise pîră grea asupra lui Costandin postelnicul şi a gineri-său, Pană spătariul, cum sînt haini împărăţiei şi umblă amestecînd ţările. ŞI au venit toţi boiarii de s-au îchinat lui, iar el numai n-au vrut să vie. Şi dupre pîra lui, trimise Chiupriliul 2 capigii, de au luat de la Moldova numai pre Costandin postelnicul, de l-au dus la viziriul. Iar gineri-său pană au rămas. Înţelegînd Mihnea-vodă de aceasta, trimis-au pre Colţea clucerul Doicescul i Nicola Sofiianul şi cu alţi boiari şi cu alţi boiari şi cu mulţ bani, ca să-i dea viziriului, să omoare pre Costandin postenicul. Iar el ştiindu-se drept, nimic nu s-au feit, ci au ieşit de faţă la divanul împătesc, de s-au pîrît cu acei boiari ai Mihnii-vodă, dîndu-i şi boerie, să fie logofăt mare. iar apoi, cunoscînd ficleşugul lui, ce va să facă asupra împărăţiei şi, văzînd că au făcut moarte boiarilor ţării, de mare frică, au fugit la ţar Moldoei. Şi îndată rămăseseră acei boiari ai Mihnii de judecată şi fură scoşi din divan cu mare ruşine. iar Costandin postenicul de la Dumnezeu fu izbîvit de moarte. După aceasta, nu multă vreame trecînd, Mihnea fiind îndemnat de dracul, iar au abătut de ş-au tăiat boiarii, cîţi au mai rămas, anume: Radul vel-vornicul Cîndescul cu 2 fraţi ai lui, Negoiţă, i Moisi, i Udrişte vel-spătarul, i Diicul Buicescul vel-clucerul, i radul Fărcăşanul vel-stolnicul, i Danciul Pîrîianul vel-postelnicul cu fie-său Preda logofătul, i badia Comîneanul vel-comis, i Stroe clucerul Bîrsescul, i Vasilie Cîmpineanul vel-căpitanul şi alţi mulţi boiari, aruncîndu-i din casele domneşti jos, cu lanţurile în grumazi. Iar dorobanţii să bucura, şi-i călca cu picioarele şi-şi bătea joc de trupurile lor. Şi nici la bisearivă n-i lăsa să-i îngroape, ci afară prin gunoaie. iar pre jupîneasele lor le muncea şi le lua toată agoniseala. Acestea le făcea ihnea, nu doar că era ceva 
{177}vinovaţi, ci numai din sfatul lui cel necurat, care era plămădit în inima lui încă mai dentîi, ca să taie pre turci şi să ridice armă asupra turcilor. Deci ştiind că nu-i vor pristănii boiarii, i-au tăiat. Şi nimic n-au folosit. Da-va seama înaintea lui Dumnezeu la vreamea înfricoşatului judeţ! Pre aceaia vreame aduseră tătarii şi pre Kimin Ianăş de la Crîm, de l-au 
 răscumpărat Mihnea-vodă din robie. Deci dupre aceaia, nu trecu multă vrme, strînse tîrgului toate oştile. Călărimea o rîndui împrejurul tîrgului Tîrgoviştii, iar pedestrimea o sobozi în turci. Şi cîţi să aflară acolo, pre toţi i-au omorît. 
{177} Şi aciiaşi trimise oşti la toate vadurile, de arseră Brăila, Giurgiovul, şi prăară tot ce găsiră dincoace de Dunăre, nu numai pre turci, ci pre toţi neguţătorii creştini, nu să mai algea nici de mare, nici de mic, că judecată nu era. Şi al3se den neamul dorobănţesc de puse capete mari preste toţi. Şi-i cinstiia, şi-i dăruia cu frînghie şi cu haine scumpe. Şi îmbrăca pre dorobanţi, tot cu haine spahieşti. Şi nădăjduia în ei ca Irod-împăratul în Irodiiada cîdn tăie capul lui sfeti Ioan Cristitel, pentru dragostea ei. Deci ct folos au avut Irod de dînsa, atîta au avut şi Mihnea de ei. Atuncea împăratul, deaca înţelease, de năprasnă să umplu de mînie. Şi Chiupriliul vezirazimul, cu toţi paşii, mult se mirară cum să schimbă Mihnea den făgăduinţa lui şi să făcu hain împărăţiei, neavînd nici o nevoie. Şi încă tot nu credea. Ce trimiseră de olac la Dunăre, să vază. Şi tot aflară aşa. Şi degrab poruci împăratul de să strînseră oştile la Ruşi, fiindu. le cap paşa. Şi făcură pod peste Dunăre, de trecură la Giurgiov. Au tăbărît acolo în tîrg. Făcură şanţ mare împrejur. iar Mihnea încă-şi găti oştile toate. Şi întîi se duse la Rucăr de să împreună cu racoţi la hotarul ţării, de făcură legătură şi jurămînt mare. Şi să învîrteji 
{178} iar înapoi. Şi orînduiră pre Costandin Şerban-voievod cu 10. 000 unguri, cap, lor Micheş Clemen, şi cu 10. 000 de munteni, capete Gherghe dvorncul Băleanul, i Dumitru Sîrbul vel-spătarul, cumnat cu Mihnea-vodă, ca să meargă la Moldova, să scoaţă pre Ghica-vodă. Şi cînd fu sepembrie 5 deni, leatul 7167, întră Costandin-vodă în Moldova. Şi sosind la Iaşi, să loviră oştile cu straj moldoveanească. Şi război mare fu lîngă tîrg. ŞI fu moldoveanii biruiţi de oştile lui Costandin-vodă. Şi răzbindu-i, unii să închina lui, alţii să duseră la domnul lor, Ghica-vodă, preste Prut la Ţoţora. Şi aşa viind veaste s-au pogorît Ghica-vodă cu toţi boiarii lui şi cu toate jupîneasele în jos spre Prut, pîn' la Tighenea. Acolo s-au împreunat cu calga-sultan, cu oşti tătărăşti, ca 20. 000. Şi den porunca împăratului, mearse asupra lui Costandin-vodă. Şi întrară în ei ca lupii în oi, de-i răspîndiră şi-i noroiră în Bahlui. Tăiară pedestrimea toată, ca 20. 000, şi călărimea aşijderea, şi-i robiră din dăstul. Iar cîţi scăpară prin codri, îi omoriia moldoveanii. De aciia au scăpat Costandin-vodă cu puţintei oameni. Iar pre Gherghe dvornicul Bălenaul îl cuprinseră acolo viu, şi-l duseră rob la Crîm. iar Racoţi încă trimise ajutor Mihnii pre Gaud, căpitanul neamţilor, cu o seamp de unguri, iar cu altă seamă de oaste să duse Racoţi la Haţag, aşteptînd pre turci, să să bată acolo. Mihnea încă purceasse den Tîrgovişte asupra turcilor. Şi cînd sosiră la Frăţeşti, ieşiră o semaă de turci din tabăra lor şi să loviră în lunca Gurgiovului. Iar Gaud cu ungurii lovi-i fără v3ste şi foarte rău i-au tăiat Şi cîţi scăpară, i-au goint pîn-în tabără. Turcii să îngrijară foarte. iar preste noapte, veni veaste neagră Mihnii, că au bătut turcii pre Racoţi-craiul, şi pre Costandin-vodă tătarii aşijderea. El încă să spăimîntă rău. Şi socoti că nu va face singur nimic. că turcii era mulţi şi tătarii 
{179} încă venea cu Ghica-vodă. Ci să învîrteji înapoi cu multă grijă, pîn' sosi la Tîrgovişte. Deci el acolo gîndise să şază pre loc şi să să bată cu turcii. Iar dorobanţii şi alte oşti să sfătuiră să-l îchiză în cetate şi să-l dea turcilor. Mihnea, deaca prinse de vste, cu mare meşteşug să împăcă cu dorobanţii dîndu-le şi bani mulţi. Noapte-l sloboziră de au fugit preste munte. Şi acolo şi sfîrşi viaţa lui, cum au fost mai rău. Şi au domnit Mihnea-vodă 1 an şi 9 luni. Iar turcii şi tătarii întrară în ţară, de o robiră şi o prădară foarte rău. Şi puseră domn pre Ghica-vodă la noiemvrie 20 deni, leatul 7168. Şi să întoarseră înapoi cu mută pradă. IarGhica-vodă, deca s-au şăzut la scaun, în Bucureşti, trimis-au poruncă în ţară ca să strîngă cine va fi rămas şi să-şi meargă cineşi la moşiia lui, să să auce de hrana lui şi să-şi dea haraciul împăratului. Şi arăta milă mare asura săracilor şi le făcea judecată dreaptă Niminea nu să întorcea obidit de la divanul lui Aşijderea şi slujitorilor le făcu căutare. Şi cîţi ziseră că sînt robiţi, săraci, fugiţi, morţi. pre toţi îi scoase de la catastih. Şi celor ce rămaseră le deade scădeare din dăstul. Şi iertă pre toţi greşiţii. Şi cînd au fost vreamea haraciului, pus-au pre toţi să-şi dea după obiceaie. Iar cînd au fost la april 26 deni, 7168, venit-au la Ghica-vodă veaste cum vine Costandin-vodă cu ungurii, pre la Cîineani, aicea în ţară. Şi numaidecît s-au sculat cu toţi boiarii ţării şi cu toate jupîneassele lor şi cu toţi coconii lor de s-au dus la Giurgiov. iar Costandin-vodă au întrat în Bucureşti, mai 1 deni. Şi s-au adunat toţi dorobanţii i
 siimeanii lîngă dînsul. Şi veniră şi din roţii din toate ceatele, de să închinară lui. Şi săa pucară iar de hoţiie lor ceale obiciuite, stricînd şi jefuind bucatele boiarilor şi tot ce găsiră. Şi făcură şi alte nebunii multe. Că veniră fără veaste de loviră pre Ghica-vodă la Giurgiov, pre în vărsatul 
{180} zorilor. Şi carii cum putură scăpară, unii în cetate, alţii în şăici, alţii în prund, mulţi s-au şi înecat; pre mulţi i-au şi prins afară. Şi ce aflară luară, cu jahul, tot. Şi iar s-au învîrtejit înapoi, la Bucureşti. Deci înţelegînd împărăţiia de atîta nebunie ce fac rumînii, şi îndată porunci la turci şi la tătari să vie în ţară să o robească şi să o prade. Iar Ghica-vodă, înţelegînd de aceasta, şi cu boairii dimpreună, ei trimiseră cărţi la împărăţie şi la viziriul, cu lacrăme şi cu plecăciune, ca să nu mai trimiţă oştile pre robie, ci numai să gonească duşmanii afară din ţară. Deci atunce să milostiv işi trimiseră pre Geani Aslan-paşa şi păre Chinan-paşa cu oştile turceşti şi pre Ac Mîrzea cu tătarii. Şi veniră la Giurgiov de să împreunară cu Ghica-vodă. Şi cînd fu la mai 21 deni, au purces să meargă la Bucureşti. iar Costandin-vodă prinse de veaste şi au fugit cu mulţi din munteani şi la mai 25 deni, au trecut muntele, şi a pribegit în Ţara Căzăcească. Iar doamnă-sa au rămas în Ţara Ungurească. Iar Ghica-vodă s-au aşăzat a fi domn iar la scaun în Bucureşti. iar Geani Aslan-paşa, şi cu Chinan-paşa şi cu Ac Mîrzea s-au înturnat cu mare cinste şi cu dar bun şi au trecut în Ţara ungurească pre la Ruşava, împreunîndu-se cu Budum-paşa şi cu Seedi-paşa. Făcut-au război mare cu racoţi-craiul, din jos de Clujvar, pre apa Şomuşului. Care război, zic unii, faţă la faţă, nici puşcă, nici tun n-au slobozit, numai sabie la sabie. Ci tot fu izbînda turcilor, că era mulţi, ca 40. 000; iar ungurii puţini, ca 8. 000. Atunci Racoţi vitejeaşte au perit, că numai cu sabia goală au întrat în mijlocul turcilor şi au tăiat pre un paşă mare şi pre mulţi turci. Şi învîrtejindu-se, unii l-au lovit în cap cu sabiia, alţii l-au împuns în spate cu giudealele. Şi încă aşa rănit fiind, tot au scăpat. Şi fiind biruit, fugit-au pîn' la Oradiia Mare şi acolo au murit. Şi fu dus la moşiia lui, la Patoc, şi acolo s-au îngropat. Iar turcii 
{181} ocoliră Oradiia Mare i o bătră 40 de zile şi o luară cu totul. Iar Ghica-vodă fiind domn Ţării Rumîneşti, porunci să-şi dea fieaştecare birul, să să plătească de haraci. Iar ei, ca nişte oameni nebuni şi dăzmeatici, să trăgea fieştecarele şi să ascundea, şi nu vrea să-i dea birul după obiceaiu, gîndind domnului lor cum era şi învăţaţi. Deci trecînd vreamea haraciului, fu scîrbit vezirazimul Chiupriuliul, şi cînd fu la septemvrie 1 deni, leatul 7169, trims-au pre gineri-său Mustafa-paşa de la Silistra şi au întrat în Bucureşti fără veste şi au luat pre Ghica-vodă din scaun şi l-au dus la Poartă şi l-au mazilit, prepuindu-i că n-au fost vreadnic să-şi tocmească ţara şi să-şi trimiţă haraciul la vreame. Şi au domnit Ghica-vodă luni 9 şi zile 10. Atunce, pre acea vreame, era împărăţiia la Odriiu. Şi s-au întîmplat de au fost acolo şi Costandin cantacuzino postelnicul, însă chemat de viziriul, ca să-l întreabe de zabava haraciului, cum au fost. Şi-l pedepsea zicînd că au făcut Ghica-vodă şi rumînii ruşine împăratului de n-au dus haraciul la vreame; şi cum împăratul biruiaşte de la răsărit pîn' la apus, şi nu iaste altă ţară mai rea decît Ţara Rumînească, că nu apucă o nebunie să să. potolească, alta să rădică. Atuncea Chiupriliul vezirazimului foarte rău s-au mîniiat, poruncind gineri-său, lui Mustafa-paşa, să vie aicea în ţară el domn (adecă paşă). Şi rîndui 4. 000 de turci să vie cu dînsul. Şi au poruncit să omoare pre Ghica-vodă. iar Costandin postelnicul, bunul creştin şi vreadnic de slujbă, al deaca înţelease de aceasta, mult plînse şi să văieta pentru săraca de ţară, cum să-şi piarză leagea, şi sfintele bisearic să să facă meceturi turceşti. Şi-şi căuta ajutor într-o parte şi-ntr-alta, şi pre nimenea nu-şi găsia, făr'cît pre cel mare, putearnicul domnul şi Dumnezeul nostur Isus Hristos, careale au izbăvit pre izrailiteani din mîna lui faraon, şi pre Noe din potop şi pre Lot din Sodom, şi pre David din mîinile lui Saul şi pre tot 
{181}neamul omenesc i-au răscumpărat cu 
{182} sîngele lui şi i-au scos din mîna diavolului. Aşadar întări şi inima robului său Costandin postelnicul şi vitejaşte cuteză de întră tocmai la viziriul. Şi cu mare groază deşhise buzele lui, şi cu multe lacrămi i să ruga ca să să milostivească încă o dată pre Ţara Rumînească, să le iarte greşalele, prinzîndu-se tare că nu vor mai face ce au făcut, ci va da haraciul împăratului la vreamea lui şi cei va fi porunca vor face. Şi multe ca acestea zicea. Şi-i aducea aminte în tot chipul. Atunce deade Dumnezeu de-şi conteni viziriul mîniia şi îndată opri pre gineri-său, Mustata-paşa, să nu vie aicea. Şi pentru voia lui Costandin postelnicul, au iertat pre Ghica-vodă de moarte şi pre Ţara Rumînească de a lor greşală. Că pre acel Costandin foarte-l avea Chiupriuliul iubit, căci îl aflase că grăiaşte drept, şi ţine cu raiaoa împăratului şi pohteaşte bine săracilor. Avut-au săraca de ţară noroc pentru acel om bun, carele ta în toată vreamea pentru binele ei, şi-l durea inima de creştinătate şi de pămîntul ţării, ca să nu-l piiarză. Că şi el era moşnean într-însa, cu case şi cu olate, ca şi alţi boiari. O mare ciudă făcu Dumnezeu cu ţara Rumînească, că o scoase din mîinile păgînilor şi bisearicile le mîntui de legea lui Mehmet, şi-i trimise mare bucurie. Lăudat să fie numele lui în veci! După aceaia viziriul porunci lui Costandin postelnicul să aleagă pre cine va fi voia lui să-l facă domn Ţării Rumîneşti. Ş au lăsat pre credinţa lui şi domniia, şi ţara, ce-i va fi voia lui să facă şi să tocmească. Atuncea înţelegînd domnii greci şi ţărigrădeani, cădea la picioarele lui şi-i făgăduia bani mulţi şi-l ruga casă facă pre unul dintru ei domn. Iar el, ştiind că sînt greci avani şi încărcaţi de datorii, nici unuia nu i-au făgăduit, air pentru binele ţării, ca să nu o prade şi să o jăhuiască, cum sînt ei învăţaţi. Deci fiind acolo şi Gligoraşco, sin Ghicăi-vodă, prinzînd de veaste, mers-au el singur de au căzut la Costandin postelnicul cu multă rugăciun, ca să-l facă domn, făgăduindu-se 
{183} că-i va fi ca un fiiu bun, şi ce-i va zice, va face, Costandin postelnicul i-au luat credinţa şi să făgădui să-l facă domn socotind că au născut la mOldova şi acolo au crescut, şi cum el va şti rîndul ţărîi şi-i va fi milă de săraci. Şi-l jură pre sfînta evanghelie şi-i făcu zapis cu mare legătură, cu a lui mînă scris, ca să-l aibă ca pre tat-său şi să-l cinsteacsă cumsăcade, măcar că Costandin n-au pohtit de la el nici să-i dea boierie, nici nimic, fără pace la casa lui să aibă. Şi aşa, făcînd legătură numaidecît l-au dus la viziriul, de i-au sărutat mîna, de domnie. Şi au purces cu agă şi cu steag, de au venit aicea în ţară descălecînd în Caracal, joi în zioa lui Sfeti Nicolae, dechemvrie 6 deni, leatul 7169. Văzînd Dumnezeu atîta nebunie ce făcuse rumînii şi cum nu să mai întorc să-şi plîngă păcatele şi să facă pocăinţă, nu se mai putu răbda, ce trimise judecată şi caznă. Întîi robiia, adoa ciuma 3 ani, a treia foamete mare în 2 ani, a patra multe boale şi nevoi greale, şi în tot chipul de bube. Dumnezeu au secerat de tot feliul de oameni, air ca la ceata dorobanţilor, nici la unii. Ales la 2 oraşă, Tîrgoviştea şi Bucureşti, făcîndu-se moarte nespusă. Că, adevăr, la aceaste 2 tîrguri era spurcăciuni multe de voie şi asemănară Sodomului şi Gomorului. Iar plată încă luară. După aceasta şi Gligorie-vodă găsind o ţară răsipită şi plină de nevoie, mai vîrtos îngreuiaţi de păgînii turci, pentru vina lor ce au făcut, cerşind de la ei unii bani, alţii bucare ce jăhuise, alţii datoriile Mihnii-vodă, alţii una, alţii alta. Ci să mira ce va să mai facă şi cu ce va să mai lupte. Că ei ca nişte lei căsca gurile să-i înghiţă pre toţi, fiind ţara plină de nevoie şi de sărăcie. Însă mijlocul tot nu-l da, ci cît putu sili pentru creştini. Şi să lăsară pre sine în toată lipsa. Şi chemă pre toţi boiarii ţării, poruncindu-le ca ce s-ar strînge 
{183} din ţară, venitul tot să-l dea turcilor, ca doar va izbăvi Dumnezeu pre săraci încă de acest rînd. Cine au fost zurba, de au hiclenit pre domnii lor şi au 
{184} făcut ţării rău în zilele ui Gligorie-vodă, ş-au dat coneţul. Ca şi slugile lui David-împărat, care-l sudia şi-l ficlenea; apoi luară plată de la fie-său, Solomon. În zilele lui, au dat Dumnezeu de au iertat toate boalele şi nevoile ce era în Ţara Rumînească.. Şi s-au făcut pîine, şi miiare şi vin mult, şi s-au dăşchis toată hrana săracilor. Domnit-au Gligoraşco tot bine şi cu pace, pîn-au murit viziriul cel bătrîn şi au pus împăratul pre un fecior al lui, ce i-au zis Chipriuliul, să fie vezirazim în locul tătîne-său. Acesta să rădică cu oaste turcească de au mers şi Dabija-vodă, domnul muntenesc, încă au purces la iuli 20 deni, leatul 7171. Bătut-au cetatea ce-i zic Uivarul zile 43, şi au mai luat împrejur şi alte cetăţi, şi sate şi coşteae, şi au robit şi au ars Ţara Ungurească foarte rău. Mers-au cu Gligoraşco-vodă în oaste şi 3 feciori ai lui Costandin postelnicul, anume Drăghici vel-păharnic, i Şărban vtori ogofăt şi Costandin vtori postelnic. Şi slujiia foarte cu dreptate şi cu credinţă are. Iar tatăl lor era aicea în ţară, la casa lui, precum să făgăduise Gligoraşco-vodă cînd au luat domnia. Diavolul, pizmaşul neamului omenesc, văzînd pre Costandin postelnicul că să porneaşte spre fapte bune, făcînd multe milostenii întîi pre la mănăstiri, pre la săraci şi pre streini îi priimiia şi-i căuta şi Dumnezeu încă-i ajuta şi-i adăoea în toate casa lui cu tot binele sfînţii-sale. Iar diavolul tot îl cerca, dupre cum îi iaste obiceaiul lui, să-l prinză în clucsa lui. Şi nicicum nu putea de el să să lipească. Atuncea diavouulu găsi 2 vase reale: unul rumînesc, altul grecesc, anume Stroedvornicul Leurdeanulşi Dumitraşco vel-vistierul Ţarigrădeanul. Aceştea era lăsaţi de Gligorie-vodpă ispravnici, să păzească scaunul domniei. Iar ei făcură sfat drăcesc în atină cu doamna Mariia a lui Gligorie-vodă şi trimiseră cărţi de olac la Grigorie-vodă în oaste, făcînd 
{185} pîră mare asupra ticălosului Costandin, cum el umblă pre la turc pre marginea Dunărei, de-l pîraşte că iaste hain şi cum nu bagă în seamă pre doamnă-sa şi-işi bate joc de ia şi cum opreaşte ţara să nu dea bir. Şi atîte prihăni multe asu scris. Şi Costandin nimic de acealea n-au fost vinovat, nici n-au ştiut nimic. Deci întorcîndu-se Gligorie din oaste, iar Stroe vornicul încă mai du deadinsul îi scriia, de împrospăta pîra. Şi-l învăţa să nu grăiască nimic cu Costandin, şi cum va sosi în scaun, să-l omoar fără v3ste. Deci îl uită şi pre Dumitraşco. Binele ce-i făcuse Costandin îl uită şi jurămîntul călcă. Şi cum sosi în scaunul lui în Bucureşti, îndată îl apucară acei 2 draci cu gura şi-l puseră la cale rea şi spurcată, cum puse şi ceale 2 măturii mincinoase pre Pliat, ce ucise pre domnul nostru Isus Hristos. Aşa şi ei făcură pre gligoraşco de trimise dorobanţii la casa lui Costandin postelnicul. Şi fără veaste, din aşternut l-au luat de l-au dus la sfînta mănăstire ot Snagov. era sîmbată spre duminică, dechemvrie 20 deni, în ziua de Sfeti Ignatie bogonoseţ, leatul 7172. Şi acolo au stătu la dumneziasca liturghie tot în genunche la sfintele icoane. Fiind gata s-au pricestuit trupului şi sîngelui domnului nostru Isus Hristos. iar cînd au fost seara, pre la cină, l-au omorît în trapezăriia mănăstirii. Iar Gligoraşco-vodă, deaca-i spuseră că l-au omorît, iar el atunce s-au deşteptat şi au zis părintelui Ştefan, mitropolitul şi tutror boiarilor, că n-au ştiut cînd l-au omorît şi cum au fost adormit, căindu. se şi plîngînd moartea lui Costandin. Şi blestemă pre Stroe, şi pre Dumitraşco, căci ei la-u îndemnat de l-au omorît, nefiind nimic vinovat. Aşa s-au căit pentru moartea domnului nostru Isus Hristos şi Iuda; dar nimic n-au folosit, cu au luat plată matca focului. Şi aceştea încă o vor lua, precum zice 
{185} la sfînta evanghelie: "Cum aţi judeact, aşa vi să va judeca, şi cum aţi măsurat, aşa vi să va măsura". Iar trupul lui Costandin l-au rădicat 
{186} jupîneasa lui, Ilinca şi coconii lui: Drăghici, Şărban, Costandin, Mihai. Matei, Iordache şi cu mare cinste duseră-l la mănăstirea lor ot Mărgineani şi acolo îl îngropară, făcîndu-i-se pogrebaniia şi pamete mare cumsăcade. O, diavole, răul pizmaş neamului omenesc, cum prelăstişi pre Gligorie-vodă de omorî pre Costandin fără judeactă, fără vină nimic? Iara ţara toată plîngea pre costandin postelnicul, că au pierdut un stîlp mare, care au sprijinit toate nevoile ţării. Plîngu-l şi săracii, că ş-au pierdut mila; plîngu-l carii au avut de la el multă căutare; plîngu-l şi păgînii, şi creştinii, şi toate ţările care l-au ştiut şi carii nu l-au ştiut, ci numai de numele lui au auzit, pentru multă înţelepciune şi bunătate ce făca în toate părţile. Şi de la cine fu acea moarte necuvioasă? De la Gligoraşco, pre carele l-au făcut domn, şi l-au cinstit şi i-au slăvit numele; de la Stroe Leurdeanul, pre care l-au scos de 2 ori din moarte, şi încă i-au fost şi cuscru, că au ţinut pre fata lui un fecior a lui Costandin, anume Şărban; de la Dumitraşco, că i-au fost nepot de văr premare şi căci l-au crescut în casa lui, şi l-au ţinut ca pre feciorii lui şi l-au boierit. Unii ca aceştea să fie de 3 ori anathema! iar cînd au fost mesiţa mai 9 deni, 7172, air au poruncit de la împărăţie de au purces Gligoraşco în oaste, al doilea rînd, air acolo, la Uivar. Şi de acolo au mers la Husiin-paşa al Budii, şi cu dabija al Moldovei, de au bătut cetatea Leva. Şi nimica nu i-au stricat, că i-au venit ajutor oaste nemţească, fiind cap Zuza. Şi s-au bătut cu ei la iulie 9 deni. Şi du izbînda neamţilor, luînd de la moldoveani şi de la munteani toate corturile şi tunurile, carăle cu bucatele, ca 3. 000-4. 000, toate cîte cu 8 boi; numai ce scăpară cu trupurile. Să povestim şi de Costandin, ce era la Gligoraşco vel-păharnic, sin Radul armaşul Vărzariul, find şi el amestecat în sîngele lui Costandin postelnicul, precum ea învăţat la tată-său. Că, adevăr, 
{187} cum nu poate gace den mărăcine strugure şi dim rug smochine, aşa nu s poate face din neamul rău, bun; ci din varza cea rea, ce-i zic morococean, au ieşit fie-său şi mai morococean el. Că au luat acolo, al aecl război plată, căzînd într-o tină, tins, ca un cîine ucis. Sămînţa acestor nelegiuiţi şi îndrăciţi s-au cădea, ce ar fi parte bărbătească, să să scopească, ca să nu mai răsară muştar şi ardei, ci să să topească şi să să cocenească. Atuncea au perit şi Preda vel-logofătul Bucşanul şi Ivaşco Cepariul şi alţii mulţi. Că pre sfaturile lor ceale reale puseră ţara, pentru că se făcea soţi şi priiateni cu streimii şi-i învăţa să omoare boiarii cei buni şi înţelepţi, ca să poată da jaf ţării. Doamne, judecă-i cu matca focului! Iar Gligoraşco deaca veni de la oaste şi al doilea rînd, la august 7172, şi lui încă-i trimise Dumnezeu judecată, că se bolnăvi un cocon ce avea, foarte rău şi făcea grozăbii multe. Că era mic, înfăşat, iar el sărea ca unul de 30 de ani şi tot ţipa şi zbiera ca caii, pînă-şi deade duhul. Şi-l îngropară în bis3rică la Mihai-vodă. iar Gligorie-vodă încă să întristă şi tot să căia de moartea lui Costandin. Şi pierdu mintea şi sfatul, cît nu ştiia ce face, ci umbla, tăvălindu-se din zi în zi. Iar cînd fu leatul 7173, air Gligoraşco temîndu-se de turci să nu-l prinză pentru vina lui ce au făcut de au fugit cu oştile de la Leva, el s-au sculat cu doamnă-sa dănpreună de au fugit în Ardal şi au trecut în Ţara Nemţească, de şade acolo. Şi s-au făcut papistaş. Şi au domnit ani 4 fără 2 săptămîni. Aicea semnăm poveastea a unor răi, ce au fost în zilele lui Matei-vodă, anume: Ghinea vistierul, ce i-au zis Ţucala şi radul armaşul, ce i-au zis Vărzariul. Că domnind Matei-vodă foarte bine şi cu pace şi făcînd multe bunătăţi, pîn' la 16 ani din domniia lui, precum scrie înapoi, la a lui istorie, 
{187} iar diavolul neiubitoriul de neamul omenesc, cercînd, precum iaste obiciut, ca să strice numele acelui domn bun, găsit-au dar pre aceaste 2 vase reale. Că Ghinea era grec, lăcătar, 
{188} de la Rumele, şi încă de mic îşi dobîndi şi această poreclă, ce-i zic Ţucala, adecă olariu. Că olariul dincătro-i iaste voia, dintr-acolo-i pune mănuşa. Aşa zicea şi acel Ghine, că încătro-i va fi voia, într-acolo va învîrti roata şi va lua plata. Era şi căsătorit aicea în ţară, cu casă la sat la Brătişani, pre Olteţ, ot sud Rommanaţi. Acesta încetişor, spre ascuns, ca un diavol, cerca pre Matei-vodă zicîndu-i: "Dă ţi-e voia să faci bani mulţi, fă-mă vistier mare, şi vei cunoşate mult folos, că-i voi face bani mulţi şi te vor ferici multe ţări". Atuncea şi Matei-vodă plecă-şi ureachea şi-l făcu vel-vistier, dîndu-i toată putearea în mîna lui. Atuncea el aiave îşi arăta toată răutatea şi să făcu ca un lup, trimiţînd în toate părţile de prăda şi pre mari, şi pre mici, fără nici o dreptate şi făr' de nici o milă. Şi cînd era la postul cel mare, nu mergea ca creştinii, la bisearică, ce şădea la gazdă de făcea socoteală banilor şi-i băga în ladă. Şi să laudă că scrie toată spcpteala ţării pre o unghie; şi măsură cu cotul în toate părţile. Deacii cu aceaste avănii şi drăcii, făcut-au lui Matei-vodă bani mulţi, avuţie rea, de Mamon. În loc de slavă şi de fericirea ce să lăuda că va să facă domnu-său, el îl ocărî şi-i strică numele cel bun; asemănînduse Iudii, că el iubi pre argint şi urî pre domnu-său, Isus Hristos. iară Radul armaşul era de moşie rumîn. Şi tată-său era grădinariu de vearze la Ploeşti. Pentru acia numele său s-au poreclit de i-au zis Vărzariul. O, rea sămînţă au fost, că nu s-au făcut varză bună, ci de mic au răsărit fiiul dracului. deci cu reaoa a lui slujbă, ce să învăţase încă din copilărie, ajuns-au la mtei-vodă vel-armaş, pre vreamea ce era şi Ţucala vel-vistier. Acesta era om îndrăcit şi făr' de ruşine şi iubitor a vărsa sîngele oamenilor. Începutu-au a-şi arăta veninul asupra săracilor, că să lăsa ca un şarpe mînios, de muşca pre unii şi pre alţii. Şi pre cine afla că era cu ceva puteare, el le arunca prihană şi năpăşti, şi le lua tot ce avea. Nu scăpa de la el nici boiariu, nici călugăr, 
{189} nici neguţător, nici nimeni. Pre unii omora la casa lui şi le ascundea trupurile în gunoaie, iar pre alţii îi purta pren tîrg, tăindu-le urechile şi nasurile, arunca-i pren ocne. De frica lu îşi lăsa casele şi moşiile, şi fugea. Toţi ţipa şi să cutremura, şi nimenea nu le putea folosi; puţini scăpa de la el neprădaţi, ca de la un pîrjol. Că el, ca un drac, numai ce tuşia şi arunca cu buzduganul în sus, şi cine-l auziia să ascundea de glasul lui. Şi fiind el atîta de sîngerat, nici pre atîta nu s-au lăsat, ci-l îndemnă dracul de semănă vrajbă mare, ca un fecior de grădinariu, între Vasilie-vodă şi între Racoţi, craiul Ardealului, zicînd cătră unul şi cătră altul multe minciuni şi cuvinte ficleane, pîn-i-au prilăstit şi au plămădit pizma mare în mijlocul lor. Şi pentru aceaste spurcate ale lui fapte, vărsat-au mult sînge şi robii din dăstul. Şi au căzut asupra acestor 3 ţări limbi streine, de le-au călcat şi le-au rădat cum au fost, mai rău, precum la istoriia lui Matei-vodă toate sînt scrise. pentru aceaia trimise Dumnezeu la eci 2 oameni răi plată degrab. O, slugi reale ca acelea să fie de 3 ori anathema! Că cu al lor sfat rămase domnul cu nume rău şi cu scandelă; şi avînd avuţie, să răsipi ca prahul. Şi ţara încă să pustii. Da-vor seama de toate ce au făcut înaintea înfricoşatului judeţ al domnului nostru Isus Hristos. DE AICEA ÎNCEAPEM POVEASTE DE CINE AU
 VENIT DOMN ÎN URMA LUI GLIGORIE-VODĂ Mers-au toţi boiarii ţării la împărăie şi le-au dat domn pre Radul-vodă sin Leon-vodă. Şi au venit cu steag şi au şăzut domn în scaun, în Bucureşti, fevruar 12 dni, 7173. Deci fiind împresurat cu multe datorii, căzut-au asupra ţării multe nevoi şi greale dăjdi. Şi nu era numai despre dînsul, ci şi grecii 
{189} încă-i prăda şi-i mînca cu de tot feliul de meşteşuguri, precum sînt ei învăţaţi. Boiarii încă să nevoia de slujiia în dreptate. Ţara încă 
{190} i-au plătit datoriile. El încă au făcut avuţie multă. Grecii, leşinaţii, încă i-au săturat. Şi de bani încă n-au îndestulat. Şi au zugrăvit Mitropoliia oe Bucureşti. Iar cînd s-au umplut 3 ani din domniia lui, venitu-i-au azilie de la împărăţie. Atuncea domnul căzut-au la toţi boiarii ţării cu multă rugăciune ca să meargă cu el la Poartă, să-l ceară să le fie iar domn, făgăduinduse cu mare jurmînt că va fi bun cu ei şi cu ţara şi va soate grecii din ţară, să-i lase numai cămăraş ci ciohodar, iar alt grec lîngă el nu-i mai trebuie. Cu cuvinte dulci ca aceastea au prelăstit pre boiari. Şi l-au luat toţi la mijloc, de au purces la Poartă. Încă mai nainte fu trimis Drăghici vel-spătarul, feciorul lui Costandin postelnicul cel înţelept, mai ales boiariu dintr-alţii şi mai vrednic boiariu de slujbă, ca să-i tocmească lucrul şi să-i aşeze domniia. Că pre dînsul ştiia toţi paşii şi agalarii şi avea despre ei credinţă mare. Şi pînă au sosit Radul-vodă cu boiarii acolo, iar Drăghici el aşăzase toate lucrurile; şi bani cîţi trebuie de poclonul împăratului şi al viziriului şi al caimacamului, toţi îi gătise. Şi peste 5-6 zile sărutat-au şi poala împăratului, şi i-au dat domniia, să fie el domn, isprăvindu-se toate lucrurile pre voia lui. Atuncea Drăghici spătarul împreună cu toţi boiarii i-au pomenit de greci, să nu-i lase, precum au jurat, mai vîrtos pre unul ce-i zicea necula Sofiialiul, grec de la Rumele şi pre altul ce-i zicea Balasache, grec ţărigrădean. Aceşti 2 oameni fiind aleşi de ri şi pizmaşinemaului rumînesc, mai vîrtos boiarilor, căci nu-i lăsa de tot în voia lor să mănînce şi să prade ţara, iar ei, ca nişte draci înţelegînd, mai rea pizmă puseră şi pre ascunsu-l otrăviră pre ticălosul Drăghici spătarul. Omorîndu-l acolo, în ţarigrad, fu adus trupl lui de frate-său, Şerban spătarul, aicea în ţară, puindu-l în gropaă la mănăstirea ot Comana. Mult plîns să făcu pentru Drăghici şi acolo, în Ţarograd, şi aicea în ţară 
{191} şi de păgîni, şi de creştini. Şi-l căia toţi şi blestema pre greci, căci era un om vreadnic ca şi tată-său Costandin; sta tare pentru săraca de ţară şi făcea milostenii multe şi căuta de toţi săracii şi de toţi streinii. O, mare ciudă, cum să legă toată răutatea de dreptate şi silesc să o surpe; cum şi de acei boiari buni şi înţelepţi, că-i omorîră cu ficleşugul lor, ca să poată prăda ţara! Atncea grecii cei răi, ţărigrădeani, să veseliri şi le părea bine de moartea lui Drăghici, mai vîrtos Sofiialiul şi Balasache. Aşijderea şi Radul-vodă, fără nici o sfiială începu a încărca ţara cu datoriile, luînd scule scumpe, împărăteşti şi surgugiuri cte de 40. 000 de taleri. Şi bani cu dobîndă punea în casa lui. Şi poruncea boiarilor de făcea zapise pre la datornici, să plătească săraca de ţară. Grecii, leşinaţii, încă făcea ce le era voia. Şi purcease Radul-vodă cu grecii, masi mulţi decît întîi, de veniră aicea în ţară al doilea rînd. Şi să mulţi pizma grecilor asupra ticăloşilor de boiari, mai vîrtos sofialiul şi Balasachie. Atuncea şi radul-vodă încă să schimbă de bunătăşlie ce făcea întîi şi să porni cu rău asupra tuturor, ca să strîngă bani. Şi porunci boiarilor să scoaţă biruri greale în ţară, zicîndu-le prihăni, că ei ştiu bine pre ceia ce au bani şi nu vor să-i vădească. Iar ei, ticăloşii, tot să nevoia cu slujbă dreaptă, ca să-i umple voia lui. Şi nimica nu folosea, ci încă mai vîrtos îi pedepsea, zicîndule că va pune vel-vistier pre Necula Sofiialiul, că el ştie rîndul ţării şi pre la ce boiari au bani. Că, adevăr, el singur s-au lăudat. O, ce sfat spurcat! şi cum nu-şi aducea aminte de atimile Ghinei Ţucala şi ale Radului Vărzariul, şi viaţa lor cu groaznică moarte şi ş-au pustiit casele, ca nişte oameni răi şi hicleani ce au fost. Radul-vodă încă nu socotea nimic de unele ca aceastea, ci numai îşi pornisefirea asupra 
{191} banilor, pre sfatul unor marghioli ca aceia. Şi întîi să porni asupra sfintelor mănăs
{192} tiri, că trimise oameni d elua bucatele şile prăda făr' de nici o dreptate. Luatu-l-au şi toate arginturile cîte au găsit la dînsele, de le-au topit toate făcînd scări, tipsii şi şale ferecate. Atuncea au luat şi 2 ineale de aur cu pietri scumpe din deagetele lui de sfeti Nicodim, care lăcuiaşte cu sfintele moaştele lui în sfînta mănăstire den Tismana. I tot nu să sătura, ci încă, de murea vreun egumen, sau călugăr, sau boiar, sau neguţătoriu, sau jupînease srace, au măcar fiece om mai prost, el numaidecît trimitea de lua tot ce avea şi le scoatea la tîrguri de făcea cochi-vechi, vînzînd haine şi tot ce lua de la unii ca aceia, de le făcea sfat în taină cu Sofiialiul şi cu balasachie, cum, ajungînd în iarnă, să prade pre boiari şi să puie în ţară nişte semi nemilostive, că nu le ajungea cîtu-i mînca şi-i jăhuia grecii. Atuncea şi Stroe vornicul Leurdeanul, ca un om rău şi hiclean, să făcuse soţii cu dînşii şi mai vîrtos îi înăvăţa el ca să ucigă o seamă de boiari. Şi le arunca prihăni, pîrîndu-i la Radul-vodă că au trimis în ţară să să strîngă slujitorii asupra lui şi a grecilor. Deci cu acel sfat drăcesc prelăsti pre Radul-vodă. Iar ticăloşii de boiari nu ştiia nimic de aceastea. Şi cînd au fost la dechemvrie 3 dni, leatul 7177, miercuri dimineaţa, după ce s-au adunat toţi boiarii la curte, air Radul-vodă cu grecii s-au fost gătit în taină cu siimeanii să ucigă pre boiari, sus în casele domneşti. Iar nefiiind voia lui Dumnezeu, numaidecît să pricepură boiarii şi grăbiră de ieşiră toţi afară din casele domneşti şi alergară la Mitropolie, la părintele mitropolitul Theodosie. trăgînd clopotile, aciiaşi să strînseră toţi slujitorii la mItropolie, jăluindu-se boiarii cătră dîmnşii de toate ce li s-au întîmplat. Atuncea şi slujitorii fură toţi într-un gînd şi strigară că de acum 
{193} nu vor mai lăsa ei să piiară nemaul boieresc, ci să iasă grecii din ţară afară, că nu-i pot sătura cu bani. Atuncea toţi boiarii, cu mare, cu mic, cu toate gloatele slujitorilor, ieşit-au de la mitropolie de au mers cu toţii la sat la Cotrăceani. Acolo făcură sfat mare, socotind că de acum înainte nu vor mai putea trăi cu grecii. Ci să gătiră toată boierimea ţării şi cu slujitorii din toate ceatele, pîn' la 200 de oameni. Şi purceaseră de acolo de să duseră la împărăţie, pre vreame cînd era la Enişer împotriva Critului, făcînd împărăţie multă jalbă pentru grecii Ţarigradului, cum ei au spart raiaoa Ţării Rumîneti. Atunce înţelegînd împărăţiia, poruncit-au cu mare mînie de au scos pre toţi grecii din ţară cu mare ruşine şi au mazilit pre Radul-vodă. Mergînd la casa lui în Ţarigrad, acolo au murit, 
{193} la cursul anilor 7177. Şi au domnit ani 4. Dat-au boiarilor voie să-şi aleagă domn pre carele vor pohti ei. Atuncea ei cu toţii împreună făcură sfat şi aleaseră pre un boier bătrîn, anume Antonie dvornicul den sat den Popeşti, ot sud Prahova. Pre acestea-l răsicară şi ziseră să le fie domn, pentru căci îl ştiia toţi că aiste om bun şi blînd. Şi aciiaşi îl duseră de sărută poala împăratului şi a Mustafa. paşii, caimacamul. Pre aceaia vreame au liuat turcii cetatea Candiei de la Frîni. Iar Antonie-vodă, cu toţi boiarii lui, cu agă turc şi cu steag, au venit în ţară şi au întrat în scaun în Bucureşti, mesiţa april 9 zile, leatul 7177, în vinerea cea mare a strastiilor. Iar cînd au fost a doao zi, în sîmbăta cea mare a Paştilor, împărţi toate boieiriile. Iar în duminea sfintelor Paşti, dimineaţa la Hristos văscrese, istovindu-se soborul, afară fiind toţi înaintea bisearicii, după cum iaste obiceaiul, făcut-au Antonie-vodă mare jurămînt împreună cu toţi boiarii, cîte unul, cîte unul, fieştecare puindu-şi mîinile pre sfînta evanghelie, jurînd pre putearnicul sfîntul nume al domnului Dumnezeului nostru Isus Hristos, cum vor sluji 
{194} domnu-său, lui Antonie-vodă, cu dreptate şi cum să lipsească pizma şi mozaviriia şi hicleşugul din mijlocul lor, numai de acum înaite să lăcuiască toţi într-o dragoste, ca nişte adevăraţi creştini. Iar carii nu vor ţinea de jurămîntul să fie lepădaţi de faţa domnului Dumnezeu şi să fie urgisiţi de domnu-său şi încă să paţă mare nevoie, tocma să guste răi ca aceia şi moartea, ca nişte călcători de leage şi de jurămînt. ŞI aşa istovind jurămîntul, toţi au sicălit cu mîinile lor în izvodul jurămîntului. Şi s-au aşăzat domn ţării. Şi au început a face judecăţi dreapte şi a căuta de răndul ţării şi al săracior care era năpăstuiţi şi prădaţi fără dreptate. Atuncea şi feciorii răposatului Costandin postelnicul împreună cu maica lor, jupîneasa Elena postelniceasa, văzînd că le-au dat Dumnezeu domn bun şi înţelept şi judecător drept, n-au mai putut răbda pentru moartea tătîne-său, care au făcut Stroe dvornicul Leurdeanul în zilele lui Gligoraşco-vodă, precum înapoi poveastea lui iaste scrisă. Ci au
 ieşit la divan de faţă, apucîndu-se de bîhă, cum nu iaste el nimic vinovat de sîngele aceui creştin, Costandin postelnicul, nici au stătut el împotriva lui, să-l omoare, rînd să să ascunză, ca Cain de sîngele frăţine-său, lui Avel. Iar Dumnezeu, judecătoriul cel drept, nu l-au îngăduit, ci striga la cer. Şi au vădit pre Stroe aiave, cu 3 răvaşe scrise cu mîna lui cătră un hoţ aseamenea cu el, Costandin păharnicul Vărzariul sin Radului armaşul Vărzariul, ca să facă lui Costandin postelnicul moarte, iar îtr-alt chip nu. Deci ca să descopere lui Stroe vina şi lucrul ce au făcut fără dreptate şi fără judecată, ivitu-se-au aceale 3 răvaşe şi au căzut în mîna jupîneasei Elenei şi a coconilor ei, de s-au citit în divanul cel mare. Şi le-au văzut singur Stroe dvornicul, şi n-au mai putut prinde bîha, că era scrise de mîna lui. Atuncea să descoperiră toate minciunile lui cît mărturisi îanintea domnului Antonie-vodă şi 
{195} a tot divanul mării-sale că au fost lui Costandin pîrîş de moarte şi cum au perit nevinovat nimica, cît să mira toţi cine auzia, şi cine-l ştia, şi cine nu-l ştiia. Atuncea cunoscură că iaste om rău Stroe şi-l pedepsia şi mari şi mici, şi-l batjocriia şi muieri şi copii, şi-l suduia păgînii şi creştinii, căci au omorît pre Costandin, căci era de mult folos şi de mare ajutor ţării şi căta săracii şi streinii. Atuncea Antonie-voievod împreună cu părintele vlădica Theodosie, şi cu amîndoi episcopii şi cu toţi egumenii de pre la toate mănăstirile cîte sînt în ţară făcură mare udecată. Căutînd la sfînta pravilă, aflară să-l omoare şi pre Stroe, ca să ia plată precum au făcut. Şi să deade cu judecată dreaptă pre mîna armaşilor. Iar jupîneasa Elena şi cu feciorii ei n-au vrut, ci s-au rugat la Antonie-vodă să-l iarte de moarte şi să ia cinul călugăresc, că va da el seamă înaitea înfricoşatului judeţ. Atncea Antonie-vodă, poruncindu-le, scoaseră-l afară cu răvaşele lui cle de vînzare, de să arătară tuturor noroadelor, ca să-l ştie toţi că s-au asemănat cu Iuda şi l-au dus la mănăstirea din Snagov de s-au călugărit puindu-şi numele Silvestru, de călugărie. Iar Antonie-vodă domniia foarte bine şi cu pace dăspre toate părţile şi avea liubov cătră toţi boairii. Iar vrăjmaşul diavolul nu putu răbda, ci-şi află lăcaş în inimile unor boiari, anume Ghergeh dvornicul Băleanul şi cu gineri-său Hrizea vistieruul, i Staico păharnicul sin Bărcan ot Bucşani, i Radul Ştirbeaiu ot Izvor şi cu alţii mai mărunţi. Încuibîndu-se diavolul în inimile lor foarte tare, întărindu-i cu rău cuget asupra a 3 boiari, carii să afla cu slujbă dreaptă lîngă domnu-său şi sta pentru ţară şi pentru săraci, să nu-i calce streinii, nici să-i prade fără dreptate, anume: Mareş banul, i Radul logofătul Creţulescul, i Şărban Cantacuzini vel-spătarul. Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe dvornicul, de făcea sfat şi să înăţa cu ce fel de meşte
{196}şuguri vor ucide pre acei 3 boiari. Alată vină nu le afla făr' cît zicea ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i bagă în seaă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab mearseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor urun rău, atunce să paţă după vina lor. Atuncea Atonie-vodă au ieşit la vel-divan şi i-au chemat de au stătut toţi de faţă. Deci ei, ca nişte oameni răi, alt nu avea ce mai zice, făr' cît cealea ce scriu mai sus. Antonie-vodă văzînd dreptatea celor 3 boiari, îndată au mazilit pre eci ce avea dregătorii şi porunci tuturor cîţi au fost la acel sfat spurcat să meargă la ţară, să şază la casele lor. Iar alt rău nimic nu le-au făcut. Deci nu multă vreame trecînd, iar le-au poruncit de au venit la curte. Şi i-au iertat de toată vina lor şi i-au învăţat să să părăsească de ce s-au apucat, să lăcuiască toţi întru dragoste; precum sînt juraţi, iar cine va călca jurămîntul, Dumnezeu să-l bată şi trupeaşte, şi sufleateşte. După aceasta nu multă vreame trecînd, veni şi lui Antonie-vodă mazilie. Şi îndată purcease cu toţi boiarii de să duseră la Odriiu, că acolo era împărăţiia. Atuncea şi Gligorie-vodă încă venise din ţara Nemţească, că-l iertase împărăţiia. Deci fiind acolo şi Hrizea vistierul, iStaico paharnicul, i Radul Ştirbeai şi cu toată ceata lor cea dintîi, ca nişte răi hicleani, cu mari meşteşuguri, cu taină la turci au umblat de au stricat domniia lui Antonie-vodă şi cu mulţi bani au dres domnia lui Gligorie-vodă. Închinîndu-se lui toţi, făcură sfat drăcesc cătră turci de prinseră pre Mareş banul, i Gheorghe dvornicul, i Radul logofătul Creţulescul, i Mihai Cantacuzino spatarul, i Gheţea clucerul, i Stoian comisul. Iar Şărban Cantacuzino spatarul au scăpat din mijlocul lor. Şi aciiaşi porunci Gligorie-
{197}vodă cu acei răi boiari ai lui la Gherghe dvornicul Băleanul de au prins pre toţi fraţii lui Şărban spatarul: Costandin stolnicul, i Matei aga, i Iordachie postelnicul. Şi purceaseră cu Gligorie-vodă de veniră în ţară, la scaunul ot Bucureşti, leatul 7180, amrt 20 dni. Iar Antonie-vodă au rămas la Ţrigrad şi acolo s-au prestăvit. Şi au fost domn 3 ani. Să pomenim aicea şi de Stroe dvornicul Leordeanul. Că deaca înţelease că au luat Gligorie-vodă domnia şi au căzut acei săraci de boiari la patimă, el foarte să bucură şi îndată-şi lepădă călugăriia şi degrab alergă la Odriiu de să închină lui Gligorie-vodă şi să împreună cu soţiile lui, făcîndu-se părtaş, ca şi întîi. Şi după ce veni la Bucureşti, scoaseră dăjdi greale în ţară. Şi deaderă acestor boiari mare strînsoare, fiind unii închişi în turnul d pre poarta de jos, alţii în temniţă, poruncindu-le să le dea bani sute de pungi, ca să scoată cheltuiala ce au făcut pentru dînşii la turci. Deci ei, de mare frică şi groază, vîndutu-ş-au satele, rumînii, ţiganii şi tot cîştigul lor, cine l-au avut, de au dat lui Gligorie-vodă, şi au rămas casele lor pustii. Atuncea şi boiarii s-au însoţit cu grecii şi, în taină, fără ştirea lui Gligorie-vodă, apuca pre toţi cţi ştiia că au răzimat în casele acestor boiari şi pre toate slugile lor, de-i prăda şi împărţea banii adins ei-şî. O, ce foc nestîmpărat băga în casele lor! Multe case au pustiit. Că toată izma lor era mai vîrtos ca să surpe cas arăposatului Costandin postelnicul. Că nu să sătura de sîngele lui, ci şi acum tare să nevoia ca să omoare şi pre feciorii lui. Şi fîcură meşteşug, dînd turcilor bani, ca să-i aducă de la Odrii pre Şărban spătarul, ca să-i omoare pre toţi deodată. Deci pre Şărban, crezînd amăgeala turcilor, îndată au purces de la Odriiu ca să vie în ţară. Iar deaca au trecut munţii, atucnea, din voia lui Dumnezeu, să întimpină cu oarecine trimis de maică-sa, spuindu-i să nu vie în ţară, că va să-i omoare pre toţi. Deci Şărban, înţelegîd de aceasta, aciiaşi lăsă acea cale şi să învîrtejî pre altă cale, prebegind 
{198} în Ţara Moldovei, lăcuind la Hangul, în munţii Ceahlăului. O, mare minune au făcut Dumnezeu şi cu acel Şărban, c l-au scos di calea pierzării şi l-au îndreptat pe caela mîntuirii, precum au îndreptat şi pre cei 3 filosofi, care-i i-au trimis Irod să ispitească de naşterea lui Hristos, ca să-l omoare, iar sfinţiia-lui i-au îndreptat pre altă cael, şi Irod rămase ruşinat. Atuncea Gligorie-vodă, cu răii sfetncii lui, rămaseră ruşinaţi. Cît să bucura şi să veseliia de venirea lui Şărban, atîta întristăciune mare căzu asupra lor. Iar cînd au fost la iulie 15 dni, leatul 7180, făcur sfat drăcesc de trimiseră la vel-ocnă pre Gheorghie dvornicul, socrul lui Matei aga, şi pre Ghiţea clucerul, socrul lui Şărban spătarul, şi pre Stoicad logofătul Ludescul, care au fost slugă bătrînă la casa răposatului Costandin postelnicul. Iar pre Mareş banul, ce au fost cuscru cu stari-postelnicul, şi pre Radul logofătul, giniri-său şi pre cei 4 coconi ai lui: Costandin, Mihai, Matei, Iordache, i-au pus la opreală mare în turnul clopotniţii. Iar pre alţi boiari, rudenii şi gineri ai lor, pre toţi i-au rpădat şi i-au lăsat de la închisoare, aşăzînd răii sfetnici aceasta ce scrie mai sus. Purces-au şi Gligorie-vodă la oaste cînd au fost şi sultan Mehmet, împăratul turcilor cu toată putearea lui cătră Ţara Leşască, cînd au luat şi Cameniţa pre seama lor. Iar aicea, la scaun, au lăsat ispravnici pre Băleanul, şi Stroe dvornicul i Hrizea vistierul. Deci ei, ca nişte răi tirani, fără ştirea domnului, dederă învăţătură Drosului armaşul Mehedinţul, răul spurcat, de-i scotea din turn pre aceşti boiari, ce scriu mai sus, şi-i ducea afară den cetate, înaintea temniţii, de-i bătea în toate zilele pre talpele picioarele şi-i spînzura de mîini cu sfoară, şi-i muncea în tot felul, tîrîndu-i pre pămînt şi pedepsindu-i cum le era voia. Şi de aceasta dar dă asemăna cu Maximiin, i Dioclitian, muncitorii creştinilor, 
{198} şi spurcatul Ariia şi cu alţi păgîni necredincioşi carii au ocărît sfînta biserică 
{199} a lui Dumnezeu şi au călcat toate poruncile lui. Aşa făcură şi aceşti tirani boiari. O, putearnice doamne, cum ai plătit acelora, plăteşte şi acestora, că au călcat poruncile tale, carele zice: "Iubiţi pre fraţii voştri şi pre vecinii voştri şi cine cum vă va măsura, aşa i să va măsura". Gligorie-vodă, încă fiind la oaste, mult au cercat pentru Şărban ca să-l prinză. Şi n-au putut, că Dumnezeu l-au acoperit. Iar cînd au fost la dechemvre 1 dni, leatul 7181, venit-au şi Gligorie-vodă de la oaste aici, la scaunul lui. Şi înţelegînd de cazna celor închişi ce le-au fost făcut boiarii fără porunca lui, foarte s-au scîrbit pre ei. Iar Băleanul cu ceata lui, fiind îndrăciţi, nimic nu să ruşina, ci tot îndemna pe Gligorie să-i omoare. Iar Dumnezeu îl întărea ca să nu-i omoare, pentru că nu-i ştiia nimica vinovaţi. Iar boiarii numai ce să năduşia şi zicea că de ar fi ştiut că nu vor să piară, nu s-ar fi apucat de ce au început. O, mare ciudă! Cum nu să mai sătura acei procleţi de a vărsa sîngele acestor săraci de boiari făr' de nici o ruşine şi făr' de nici o fircă de Dumnezeu! Iată dar că să umplură cuvintele marelui Vasilie, care zice: "De ce veni vrăjmaşul tău să cază la iertăciune, să nu-i iai credinţa, că încă de şapte ori iaste sufletul lui mai îndrăcit. Căci numai cîinele deacă boraşte linge, air vrăjmaşul nu să mai poate întoarce". Aşa şi acei boiari, fiind covăseala dracului în inimile lor, nu să mai putea stîmpăra. Atuncea, pre acea vreame, Şărban spătarul înă să întorsease de la Moldova, de au mers la Odriiu, însă cu porunca viziriului. Şi îndată făcu jalbă mare la împărăţie şi la veziriul şi la alţi priiateni ai lui, pentru toate patemile şi nevoile ce au făcut Gligorie, cu boiarii lui, maică-sa, doamnei Elenei şi fraţilor lui. Atunce împărăţia îndată trimise un capigi-başă, de au venit de olac, şi fără veste au întrat în casele domneşti, unde şădea Gligorie-vodă. Şi foarte rău s-au spereat. 
{200} Şi înţelegînd de porunca împrătească, îndată trimise de-i scoase den turn pre aecşti boiari, de-i deate în mîna capigiului. Iar a doao zi purcease doamna Elena cu toţi coconii ei, şi cu toate rudeniile ei, şi cu gineri-său Radul, de s-au dus la ţarigrad, 7181. Şi au scos pre Gheţea clucerul den ocnă, de au trecut Dunărea dupre ceialalţi. Iar Gheorghe dvornicul i Stoica logofătul au rămas în ocnă. Iar Mareş banul au rămas la casa lui şi au murit. După aceaia, Gligorie-vodă, avînd grijă şi mare frică împreună cu sfetnicii lui, nici aşa nu s-au lăsat, ci au trimis vizirul pîn-în 200 de pungi ca să omaore pre acei boiari. Iar nefiind voia lui Dumnezeu, n-au lăsat pre viziriul să-i omoare, ci numai au luat banii, air pre ei i-au trimis la Crit surgun. Însă numai pre Radul logofătul, şi pre Şărban spătarul şi pre Costandin stolnicul, iar maica lor şi coconii cei mai mici, Mihai, i Matei i Iordache au rămas la Ţarigrad. Iar cînd au fost la mai 11 dni, leatul 7181, trimis-au Gligorie-vodă de au omorît pre Gheorghie, socrul lui Matei aga, fiind închis la mănăstirea din Tismana. Iar Stoica logofătul au rămas acolo. Iar cînd au fost mai 11 dni, leatul 7181, iar purcease Gligorie-vodă la oaste, în Ţara Leşească împreună cu Cara Mehmet-paşa şi cu mulţime de turci. Deci fiind ei toţi tăbărîţi la Hotin, iar Sobeţchi, hatmanul leşesc, venit-au asupra lor cu multă oaste. Şi făcură rrăzboi mare. Şi fură turcii biruiţi de leaşi. Mulţi au căzut de sabie şi mulţi s-au înecat în Nistru. Iar paşa cu puţini turci abiia au scăpat la Cameniţă. Iar Sobeţchi, hatmanul cu leţii, s-au întors cu mare izbîndă şi cu multă dobîndă. Atunci şi Gligorie-vodă u s-au îndrăznit să 
{200} mai vie în ţară, c au fugit preste Dunăre, la turci. Şi îndată fu mazilit. Ducîndu-se la Ţarigrad, acolo au murit, însă moarte groaznică. Şi au domnit aicea în ţară un an şi opt luni, la cursul anilor 7182. Aici semnăm pre scurt i de patimile ppărintelui Theodosie, mitropolitul Ţării Rumîneşti. Căci căzînd 
{201} acei boiari la mare nevoie, precum arată aicea înapoi, atuncea şi pre părintele vlădica îl scoaseră din scaun cu mare necinste şi-l trimiseră la zatocenie, aruncîndu-i multe prihăni. Şi puseră în locul lui pre Varlaam episcopul pre care-l ştiia că va fi în sfat asemene cu dînşii, precum au şi fost. Dupre aceasta, să mai arătăm ce s-au mai întîmplat dupre maziliia lui vodă. Că fiind Mihai postelnicul, fratele lui Şărban spătarul, la cetatea de la Baba, unde era Chiupriliul vezirazimului şi cu Mehmet-paşa, caimacamul numaidecît au căzut la picioarele lor cu multă rugăciune ca să puie domn pre duca-vodă. Că el era la Ţarigrad mazil. Şi îndată-i făcură pe voie. Şi scoaseră cărţi şi tot ce trebuia de domnie noao, poruncindu-i să meargă de olac înŢara Rumînească. Iar Mihai postelnicul au rămas să-i aducă steagul de domnie. Atunce Duca-vodă, deaca înţelease, foarte se bucură, făgăduindu-i cu mare jurămînt că va căuta de casele acestor boiari şi le va plăti datoriile şi, în zilele lui, nici un rău nu vor petreace, ci mult folos şi bine vor vedea de la dînsul. Şi purcease din Ţarigrad cu Matei aga şi cu nepotu-său, Pîrvul logofătul, sin Drăghici spăatarul, trimiţînd înainte pre Copstandin slugerul, sin Stoica logofătul Ludescul, cu cărţi împărăteşti, ca să ţie scaunul după obiceai. Iar Băleanul şi cu gineri-său Hrizea, şi cu Neagoe dvornicul Săcuianul, şi cu Radul banul Năsturel, şi cu Staico păharnicul Bucşanul numaidecît prinseră pre costandin slugerul şi-l puseră în butuci, zicîndu-i că umblă cu minciuni. Iar apoi simţind că adevărat vine Duca-vodă domn, ci începură a fugi în sus, cătră PIeşti, luînd cu dînşii şi pre Costandin slugerul, ducîndu-l pîn' la mănăstirea din Argeş. Iar Băleanul şi cu gineri-său au trecut muntele şi cu Neagoe dvornicu, la Sibiiu; iar Radul Năsturel şi cu Staico au fugit la munte. Deci sosind şi Duca-vodă la scaun în ziua de Sfeti Nicolae, dechemvre 6 dni, leatul 7182, venit-au şi Costandin slugerul de i-au spus de toate ce au păţit. 
{202} Venit-au şi Năsturel, şi Staico de s-au închinat. Trimis-au de au scos şi pre Stoica logofătul, care au fost în patimă ani 2 făr' 2 luni. După aceaia Duca-vodă tocmitu-ş-au boiarii, aşăzatu-ş-au şi ţara cumsăcade. Şi făr' de zăbavă sosi şi Mihai postelnicul cu steagul de domnie. Şi porunci vitiriul de slobozi şi pre cei 3 boiari de la Crit. Sosisnd în Ţarigrad, venit-au aici în ţară, la casele lor cu maica lor şi cu jupîneasele lor şi cu toată cemetiia lor întreagă. Duca-vodă încă i-au cisntit şi iau boierit. Ei încă să nevoia cu slujbă dreaptă. Iar Duca-vodă fiind iubitor de argint şi prea lacom de bani, nu avea cineva să-i pristănească. Ci ştiind pre Băleanul şi pre gineri-său Hrizea cu ceata lor, că sînt ei buni de acea treabă, îndată porunci la ei de au venit în ţară şi s-au curtenit la Duca-vodă. Şi puseră dăjdi greale în ţară şi începură a prăda pre boiari pentru năpăşti. Şi izvodiră nişte obiceaiuri şi neşte răutăţi, care n-au mai fost aici în ţară. Însă cu mijlocul acelor boiari şi pre ascuns, iar începură a face pîră asupra acelor ticăloşi de boiari, recum era dăprinşi şi încă dinceput, ami vîrtos asupra lui Şărban spătarul şi a fraţilor lui. Şi ei nu ştiia, ticăloşii, nimic de aeca vînzare. Deci nu multă vreame trecînd, veni poruncă de la împărăţie de au purces la oaste asupra leaşilor, 
{202} împreună cu mulţime de turci. Şi cîte cetăţi aflară afară din Cameniţă, mari, mici, toate le arseră şi le sparse. Mergînd şi la o cetate ce să cheamă Jăravna, acolo sosi şi Sobieţchi, craiul leşăsc, cu mulţime de oaste. Şi să bătură cu craiul leşăsc, cu mulţime de oaste. Şi să bătură cu turcii 7 zile. Deci văzînd ei că nu le va strica nimic, făcură pace şi să întoarseră fieşicare în ţara lui. Duca-vodă încă au venit în aţră, însă n-au mers în scaun, ci au descălecat la Cocorăştii din Grind, la casele Vladului comisul. Şi acolo fiind, iar începură a face sfat necurat asupra acelor ticăloşi de boiari, pîrîndu-i la Duca-vodă în tot feliul de năpăşti, pînă-l plecară, socotind că acolo le va fi mai lesne să-i omoare. Iar 
{203} ei, ticăloşii, tot nu ştiia nimic, ei avînd a face praznicul celui de minuni făcător, marelui arhiereu Nicolae, întîmplîndu-se a fi într-o sfîntă duminecă. Atncea Şărban spătarul luatu-ş-au ziua bunnă de la Duca-vodă,. de s-au dus la casa lui ot Drăgăneşti, ca să să gătească de praznic. Iar Mihai spătarul cu frate-său Iordach, cu cumnatul lor barbul Fărcăşanul vistierul, era la casa lor, Mărginenii ot Praova, de gătea bucate pentru săraci, întru slava marelui Dumnezeu şi întru pohvala sfîntului Nicolae, aşteptînd să vie de la Cocorăşti a doa zi, duminecă, şi fratele lor Costandin stolnicul. Iar Duca-vodă, cu sfeatnicii lui cei ficleani, cu mare taină, noaptea, gătiră ostaşi şi trimiseră de
 olac unii la doamna Elena şi la feciorii ei, ca să-i prinză; alţii la Şărban logofătul, la Drăgăneşti. Şi pren vărsatul zorlor, sosiră toţi carii pre unde le era porunca. Pre Şărban ogofătul îl găsiră la biserica lui, la utrene, ascultînd sfînta şi dumneziiasca slujbă. Unii ocoliră biserica, alţii întrară şă-l duseră la mănăstirea ot Sneagov, ca să-l omoare acolo, precum au omorît şi Grigorie-vodă pre tată-său, Costandin postelnicul. Iar la Mărgineni, încă prinseră pre Mihai spătarul şi-l puseră într-o căruţă, să-l ducă la Cocorăşti. Iar frate-său, Iordache, cu cumnată-său Barbul vistierul, scăpară den ochii lor şi recură la braşov. Atuncea şi Matei aga, fiind chemat de frate-său, Şărban logofătul şi mergînd tot într-acea zi la Drăgăneşti, cînd fu aproape să între în sat, Dumnezeu trimise pre oarecare creştin de i-au ieşit înainte, spuindu-i de toate cîte s-au întîmplat frăţine-său, lui Şărban şi îndată să învîrteji şi trecu pre Teleajăn în Ţara Ungurească. Să spunem şi de o minune mare ce au făcut Dumnezeu, cu rugăciunea sfîntului Nicolae, asupra ticălosului Mihai spătarul. Că şezînd el în căruţă prins şi ostaşii găsind bucatele sfîntului praznic toate gata, abătură într-însele a le mînca şi vin a bea. Iar Mihai 
{204} spătarul rugă pre Dumnezeu şi luo pre sfîntul într-ajutor, făcînd semnul sfintei cruci, se pogorî din căruţă jos, şi aşa încetişor trecu pren mijlocul lor, pînă ieşi din curte afară şi întră într-o casă, nevăzîndu-l nimenea, făr' numai o saragea sîrb l-au găsit acolo şi l-au acoperit. Iar alţi ostaşi, deaca prinse de veaste, începură a căuta pren toate casele. Şi venea mulţi ostaşi la acea casă să caute. Iar acel creştin bun răspundea că au căutat el şi nu iaste acolo. Iar alţii pedepsea pre ticăloasa maica lor şi o mustra în tot chipul, iar ia nimica nu răspundea, făr' cît numai ce ofta şi lăcrăma. i o duseră la Cocorăşti. Acolo încă prinse pre fie-său, Costandin stolnicul, şi pre gineri-său, Radul Creţulescul, şi pre alţi oameni ai lor, precum le-au făcut şi întîi, la zilele lui Gligorie-vodă. Aduseră şi pre Şărba logofătul de la Snagov, închizîndu-i pre toţi la o casă în curtea Cocorăştilor. Iar Mihai spătarul, scăpînd, trecut-au la Braşov, unde era şi ceialalaţi fraţi 
{204} ai lui. Atuncea Duca-vodă şi cu spurcaţii sfeatnicii lui văzînd că au scăpat ceialalaţi fraţi ai lor, ei foarte să ruşinară şi cunoscură că singur Dumnezeu au stătut pentru dînşii şi, cu rugăciunea sfîntului Nicola, i-au izbăvit de moarte, precum au izbăvit şi pre cei 3 boiari din mîna vrăjmaşilor. Iar sfatul lor cel necurat să răsipi ca praful înaintea vîntului, precum zice porrocul la psalmul 32, că Dumnezeu sparge sfaturile ppăgînilor, şi leapădă cugetele omeneşti şi zvîrleşte sfaturile domneşti. Şi sobozi pre acei boiari, pre toţi, făgăduindu-se că de acum înainte nu vor mai avea nevoie. Iar după aceaia, cînd fu al patrulea an din domniia Ducăi-vodă, sculatu-s-au Mehmet-paşa veziriul cu toată putearea împărătească, de s-au dus la Ţara Căzăcească, la o cetate ce să cheamă Cehrin, aproape de apa Niprului, împreună cu hanul şi cu tătărîmea, cu toată. Poruncit-au şi Ducăi-vodă de s-au dus acolo. Iar aceia, la scaun, au lăsat ispravnici pre Băleanul, i Stroe 
{205} dvornicul, i Şerban logofătul, i Hrizea vistierul i Laţcarache postelnicul Cupărescul. ŞI tot nu să mai stîmpărase de răutăţile ce făcuse acelor săraci de boiari, ci iar începură a scorni. Şi scriseră cărţi cumare pîră la Duca-vodă, însă mai vîrtos asupra lui Şărban logofătul, cum scrie cărţi la turci, de să-i strice domniia. Că atuncea era împăratul la Dîrstor, şi el nu ştiia nimic de aceaia. Iar Duca-vodă deaca înţelease, priimi pîra lor cu credinţă şi să lăudă că dupre ce va veni la scaun, va să-l omoare. Atuncea fratele lui Costandin stolnicul, fiind şi el acolo, în oaste, înţelease de acest sfat spurcat şi îndată trimise la frate-său, Şărban, de-i făcu ştire pre ascuns. Turcii încă ocolise Cehrinul şi în multă vreame bătîndu-se în tunuri şi în multe feliuri de meşteşuguri, pînă răzbiră turcii şi aprinseră cetatea, de au ars pînă la pămînt. Atunce venise şi Ramadonoţchi hatmanul şi cu mulţime de oaste căzăcească i moschicească, trecînd toţi Niprul. Turcii încă prinseră de veaste şi să gătiră tare de război şi degrab meareseră de să loviră unii cu alţii, bătîndu-se şi în puşci, şi în sabii 8 zile, şi să apropiiase a fi izbînda creştimilor. Atuncea viziriul rău s-au spăimîntat şi socoti că într-alt chip nu să va izbăvi de dînşii, ci trimise la Ramadanoţchi, hatmanul căzăcesc, bani mulţi pre ascuns, şi avînd un fecior rob la tătari, l-au slobozit, şi atuncea opri toată oastea să nu mao dea război. Iar turcii să învîrtejiră înapoi cu mare frică, cîtu-şi lăsară corturile şi toate zaharealele, fugind ziua şi noaptea, pîn-au trecut apa Nistrului şi s-au dus iar în ţara lor. Duca-vodă încă întrase în ţara lui. Atunce Şărban logofătul ştiind că va să-l omaore pre adevărat, luat-au pre Dumnezeu într-ajutor şi au purces den Bucureşti la mijlocul zilei cu jupîneasa lui şi cu toată cas lui întreagă, pîn-au sosit la caselelor de la Coiani, fiind şi maică-sa acolo şi frate-său, Matei-aga. Să ridicară de acolo cu toţii pînă ajunseră la Giurgiov şi grăbiră de trecură Dunărea pe la Ruşi. 
{206} Iar boiarii de la Bucureşti tocmai atunce prinseră de veaste că Dumnezeu le-au acoperit ochii şi mintea. Deci fiind şi viziriul trecător la Odriiu, iar Şărban logofătul încă le-au ieşit înainte şi mearse de să curteni la viziriul plîngăndu-se şi jăluindu-se de toate nevoile lor cîte au petrecut în zilele Ducăi şi de boiarii lui cei răi. Că nu le-au ajuns cîte necazuri le-au făcut mai nainte vreame, ci şi acum legatu-s-au de ei cu năpăşti şi cu pîri mincinoase, ca să puie capetele. Iar Duca-vodă, deaca sosi lascaunul lui ot Bucureşti şi înţelease de aceasta, foarte tare să îngrijă. Şi făcu sfat cu boiarii lui cei răi şi aleaseră dintr-înşii pre o seamă de 
{206} boiari, anume Neagoe dvornicul Scuianul, i Staico păharnicul Bucşanul, i Ivaşco sin Băleanului, şi-i trimise la odriiu ca să facă pîră mare asupra lui Şărban şi a fraţilor lui. Iar Dumnezeu nu-i putut îngădui ca să împle sfatul lor cel spurcat, ci îndată mila lui ce anespusă o arunca asupra capului lui Şărban logofătul. Că trimise viziriul de chemă pre Şărban şi îndată-i porunci să fie domn Ţării Rumîneşti, air Duca-vodă să fie domn la Moldova. Şi porunci viziriul să meargă toţi boiarii rumîni să să închine la Şărban-vodă. Atuncea o seamă de boiari mearseră de să închinară la Şărban-vodă. Iar Staico-păharnicul i Ivaşo sin Băleanul fugiră la Moldova. Iar viziriul încă trimsie degrab un agă turc împreună cu Costandin Brîncoveanul, nepotul lui Şărban-vodă, de veniră de olac aici în ţară şi degrab rădicară pre Duca-vodă şi mearseră cu acel agă turc la Ţara Moldovei, să fie acolo domn. Iar Şărban-vodă încă purcease de la Odriiu împreună cu toţi boiarii lui, de veniră aicea în ţară cu steag împărătesc şi cu agă turc, de au întrat în scaun în Bucureşti în ziua bogoiavleniei domnului nostru Isus Hristos, mesiţa ghenar 6 dni, leatul 7187. Atuncea au venit episcopii şi toţi egumenii, şi toată ţara de s-au închinat la domnul Şărban-vodă. Şi au trimis şi lavlădica Theodosie de l-au dus den Tismeana, 
{207} de unde era la opreală. Şi viind, ş-au cerşut judecată pentru scoaterea lui de la Mitropolie. Şi aşa, îndată au trimis Şărban-vodă jalba vlădicăi Theodosie ca să aibă judecată şi îndreptare de la biserica cea mare, fiind patriiarh chir Dionosie. Şi îndată au trimis pre vlădica de la Maramonia şi pre Ianache, marele logofăt al marei biserici. Şi viind, au strîns Şărban-vodă mare sobor de arhierei ai ţării şi de alţi arhierei carii se întîmplase atuncea aici, şi toţi egumenii din toată ţara şi cu toată boierimea. Şi aşa stînd amîndoi de faţă, vlădica Theodosie şi vlădica Varlaam, ş-au spus toată jalba vlădica Theodosie. ŞI rămîind vlădica Varllam de judecată ş-au pus cîrja domnul, au dat-o vlădicăi Theodosie. Şi l-au trimis la Mitropolie cu mare cinste, marţi, în săptămîna cea mare, 
 înaintea Paştilor, mesiţa april 26 dni, văleatul 7187. Aicea începem de cîte s-au întîmplat în zilele acestui domn. Că întîi fiind ţara spartă şi răsipită pentru multe nevoi şi greutăţi ce au fost împresurată încă din zilele altor domni ce au fost mai denainte, nu putu nici într-un chip să o îndrepteaze, nici să le foloseacsă ceva, pentru că-l împresura urcii cu dări de bani, şi cu zahareale încă şi mai multe de cum fusease mai nainte. Iar cînd au fost leatul 7187, rădicatu-s-au turcii cu mare oaste şi cu mulţime de tătari de au mers la Dohan Ghecet. Atuncea au mers şi Şărban-vodă cu porunca împărăţiei, de au şăzut acolo pîn-au făcut 2 cetăţi, care le-au zidit munteanii şi moldoveanii. Iar domnii şi cu sarascheariul au fost mai sus, cu temeiul oştii, de păzea în preajmă pîn' s-au zidit cetăţile. Şi apoi s-au întors la luna lui octomvre. Atuncea şi Şărban-vodă au venit iar la scaunul lui. Şi iar începu a să lupta cu toate nevoile ce-i venera de a turci, că pe acea vreame, păgînii foarte se înălţase 
{208} şi să iuţise, cît nimerea din creştini nu pitea să le stea înainte. Iar cînd au fost văleatul 7192, rădicatu-s-au sultan Mehmet, împăratul turcesc, cu toată sila lui şi hanul cu toi tătarii, de au mers asupra împăratului nemţesc. Atunce au mers şi Şărban-vodă cu muteanii, şi Duca-vodă cu moldoveanii, şi Apahi Mihai cu ungurii, şi Turcheli groful, din Ţara Ungurească de Sus, cu oştile lui, aceştea toţi mergînd ajutor turcului. Şi sosiră împreună la Belgradul sîrbesc. De acolo trimis-au împăratul pe Mustafa-paşa vezirazemul cu toată mulţimea oştilor şi cu toate ajutoarele. Numai ce au rămas ella Belgrad cu cît au fost curtea lui. Şi aşa mergînd ei asupra nemaţului, mare stricăciune şi pagube au făcut, pîn'ce au sosit la cetatea Beciului. Şi tăbărîndu-se împrejurul ei, începură a bate cetatea cu multe feliuri de meşteşuguri, neîcetînd nici ziua, nici noaptea. Iar tătarii întrase înlăuntrul Ţării Nemţeşti fără veaste, de au tot prădat şi au robit şi au ars toate oraşele şi satele ce le-au ieşti înainte. Însă pre toţi oamenii cei mari i-au omorît, numai pre cei tineri i-au robit. Deci făcînd ei această răuate mare creştinilor pîn' s-au umplut zile 63, iată că sosiră şi oştle ale împăratului nemţesc împreună şi cu Sobeţschi, craiul leşesc, şi deaderă război mare cu turcii şi cu tătarii. Şi cînd fu deseară, neputînd nimic turcii să folosească, numaidecît cu mare frică deaderă dosul şi înepură a fugi numai călări cu trupurile, iar avuţiia lor, cu corturile lor, cu tunuri, cu zahareale, toate au rămas acolo pre seama nemţilor. Şi au dat Dumnezeu de au fost izbînda creştinilor, iar turcii, cîţi au scăpat de acolo, fugiră cu mare ruşine, sosind decgrabă înapoi pîn' la Belgrad. Iar împăratul simţind de aceasta încă mai timpuriu, fugit-au de la Belgrad cu mare ruşine. Şi numaidecît a trimis de au omorît pre Mustafa-paşa. Iar Şărban-vodă au venit în ţară, la scaunul lui Duca-vodă aşijderea. Numai el n-au sosit la scaun, 
{209} ci mergînd la conacul de la satul Domneştii, cînd au fost în ziua naşterii domnului nostru Isus Hristos, dechemvre 25 dni, fiind la masă cu toţi boiarii lui, atunce sosiră şi oaste leşească, de luară de la masă pre Duca-vodă şi-l duseră în Ţara Leşească. Şi acolo au murit. Iar turcii înţelegînd de aceasta, au trimis pre Dumitraşco să fie domn în Moldova. După aceasta turcii iar s-au rădicat cu oaste, de au mers cu zaharea pîn-o au băgat în Cameniţă şi iar s-au întors înapoi. Atuncea şi Şărban-vodă încă au mers cu oştile lui, însă numai pîn' la Iaşi, şi s-au întors la scaunul lui. Iar cînd au fost văleatul 7193, mazilit-au turcii pre Dumitrşco-vodă şi în locul lui au pus domn pre Costandin Cantemir-vodă. Iar cînd au fost 7194, august 2 dni, cu vrearea lui Dumnezeu,, luat-au neamţii cetatea Budei. Şi atunci au perit mai mulţi de 40. 000 de turci. Fost-au mers şi Suliman-paşa, veziriul cu mulţime de oaste turcească, ca să fie ajutor Budii, şi nimic n-au folosit, ci s-au întors iar înapoi cu mare ruşine. Iar cînd au fost 7195, dechemvre 27 dni, bătînd nemţi cetatea Seghedinului ce iaste pre apa Tisei, şi înţelegînd veziriul de aceasta, nemaidecît au trimis pre chehaiaoa lui cu o seamă de oşti turceşti preaalease şi cu tătari împreună, ca să fie ajutor acei cetăţi, pentru că oastea nemţească au fost puţintei, ca 12. 000. Deci fiind turcii tăbărîţi făr' de nici o grijă, iar neamţii i-au lovit noaptea făr' de veaste, ca la 2 ceasuri pîn-în ziuo, şi au făcut într-înşii o moarte mare nespusă. Atuncea vizirul neştiind de aceasta, fostu-s-au rădicat cu toate oştile, ca la 70. 000 şi mergînd ajutor iar asupra cetăţii, numai ce să întîmpină cu nmţii, însă nu cu toţi, ci numai cu călărimea, ca 8. 000, şi numaidecît deaderă războiu faţă cu faţă, ca la 3 ceasuri. Şi nu mai putură turcii sta împotriva nemţilor, ci numaidecît deaderă dosul. Şi foarte groaznic au fugit, 
{210} cît venirea lor au fost în 3 zile, iar fuga lor au fost numai într-o zi, trecînd Dunărea la o cetate ce-i zic Varodin. Într-acel război fost-au şi Iordache Cantacuzino vel-spătarul, trimis de frate-său, Şărban-vodă, însă din porunca veziriului, şi iar s-au învîrtejit de au venit de acolo aici în ţară, la casa lui, cu mare cinste. Şi iar în zilele acestui domn, fiind maică-sa, doamna Elena, prea slăbită în bătrîneţe, cugetat-au cu inima ei cătră Dumnezeu şi s-au rădicat de aicea, din ţară, luînd şi pre fie-său, Mihai Cantacuzino vel-spătarul, de au mers cu dînsa împreună pîn' la Ierusalim, de s-au închinat acolo sfînului mormînt al domnului nostru Isus Hristos. Iar fie-său, Mihai spătarul, au luat pre Dumnezeu într-ajutor şi au purces de acolo de s-au dus pîn' la Sinai de-sua închinat sfîntului loc, unde au făcut Dumnezeu vorbă cu Moisi proroc şi i-au arătat multe ciudease dumnezeieşti, precum iaste scris. Şi iarăşi s-au învîrtejit înapoi, găsind pre maică-sa sănătoasă la sfîntul Ierusalim. Şi cît avură lîngă dînşii aur, argint, tot îl închinară sfîntului mormînt. Şi împărţiră pre la toţi săracii multă milostenie, dînd amre laudă milostivului Dumnezeu, căci i-au învrednicit cu viaţă şi i-au purtat făr' de nici o zminteală pîn' ce i-au adus de s-au închinat la sfîntul mormîntul sfinţii-sale şi au văzut cu ochii lor toate minunile ce au făcut. După aceaia iar au luat pre Dumnezeu într-ajutor şi au purecs de acolo cu mare cinste, petrecîndu-i toţi părinţii ai bisericii cei mari a Ierusalimului şi toţi cetăţenii. ŞI aşa făcîndu-se pîn' la un loc, uîndu-şi ziua bună unii de cătră alţii, învîrtejind-se iar înapoi,. Iar doamna Elena cu fie-său Mihai spătarul au venit iar aici în ţară. Ieşit-au înainte fie-său Şărban-voievod, cu toţi boiarii lui şi cu toată curtea lui, împreunîndu-se cu maică-sa, sărutatu-i-au cinstita mînă cumare liubov şi o au dus cu mare cinste pîn-au întrat în casele domneşti, în Bucureşti. 
{211} După aceasta nu multă vreame trecînd, cînd au fost leatul 7195, mart 2 dni, prestăvit-s-au şi doamna Elena cătră Dumnezeu. Atunce Şărban-vodă, cu toţi fraţii lui şi au toate surorile lui, şi cu tot neamu lor, luînd-şi fieştecarele iertăciune de la maica lor, rădicatu-i-au sfintele moaşte şi o au petrecut pîn-în marginea oraşului împreună cu pprintele vleădica Theodosie şi cu mulţime de părinţi călugări, şi popi, şi toată boierimea şi cu toate gloatele curţii, cu cîntări dumnezeieşti şi cu mare cinste. Învîrtejindu-se Şărban-vodă iar la scaunul lui, iar pre maică-sa o duseră fraţii lui şi surorile, şi tot neamul lor pînă la sfînta mănăstire Mărgineanii, hramul ei marii arhistratizi Mihail şi Gavriil, carea iaste de dînşii făcută, făcîndu-se pogrebaniia şi alte sfinte slujbe dumenzeieşti, pîn' să deaderă moaştele ei în gropniţă, ce iaste în tinda bisericii den dreapta, alăturea cu gropniţa a soţului ei, fericitul răposatul Costandin cantacuzino biv-vel-postelnicul, care gropniţă au fost zidită de dînsa încă mai denainte vreame. Veacinaia pameat! Iar cînd au fost la văleatul 7196, la dechemvre 24 deni, pristăvitu-s-au cătră Dumnezeu şi cu cocon al doamnei Elenei, anume Matei Cantacuzino, ce-au fost vel-agă şi fu îngropat la mănăstirea frăţine-său, lui Şărban-vodă, ce iaste din sus de Bucureşti, unde-i zic Cotrăcenii, hramul ri uspeniia bogodiţi, făcîndu-se mare pamete şi mare milostenie săracilor de frate-său, Şărban-vodă şi multe slujbe dumnizieşti pîn' e s-au dat gropniţi în tinda bisearicii, de-a dreapta. Vecinaia ego pameat. Iar cînd au fost la leatul 7195, mesiţa mart, iar sultan Mehmet, împăratul turcesc, poruncit-au tuturor turcilor de au făcut oaste mare. Numai ce au rămas el cu curtea lui la Ţarigrad. Şi au trimis pre Suliiman-paşa veziriul cu toată putearea împărătească, poruncindu-i împăratul ca să facă războiu mare cu neamţii, nimica să nu-şi dea mijlocul, pîn' ce va izbîndi. Nemţii încă simţind de aceasta, venit-au u toată oastea lor de s-au tăbărît dincolo de apa Drevii, împotriva Osecului. turcii încă veniră, tăbărîndu-se dincoacede Creva. Nemţii încă văzînd atîta mulţime de turci, s-au dat 
{212} înapoi şi s-au tăbărît la un loc unde au sosotit ei că va fi bine derăzboi. Turcii văzînd aşa, socotiră că de frica lor au fugit înapoi. Ci degrab trecură apa dupre dînşii, pîn' să apropiară de oastea nemţeascăşi acolo să tăbărîră, făcînd şanuri şi tocmind tunurile. Sumeţînd mînecile, făcură toţi salavat mare şi strigară de 3 ori: halila, halila, halila! Şi numaidecît încălecară pre cai şi purceaseră asupra neamţilor cu toată pedestrimea şi cu toate tunurile, fiind tunuri mai mici 130 şi mari, ce le zic banimez, 4. Şi aşa cu mare îndrăznire şi groaznici făcură năvală mare asupra neamţilor, lovindu-se faţă cu faţă în mijlocul cîmpului. Iar neamţii nimic nu-şi deaderă mijlocul, ci sta toţi ca un munte nemişcat, pînă le d3de Dumnezeu ajutor şi puteare mare, cît uniii ă bătea în faţă cu dînşii, iar alţii i-au luat pă denapoi, pe despre tunuri. Şi fiind turcii ocoliţi pe despre toate părţile, căzu asupra lor cu mare frică, cît numai ce tremura şi u ştiia ce fac. Iar nemţii vitejeştei tăia şi-i omoria, cît de-abiia au scăpat veziriul cu puţinei turci, iar ailaţi au perit acolo. Zic cei ce au fost acolo şi au văzut cu ochii lor, 100. 000 şi mai mult să fie perit acolo. Şi deade Dumnezeu de fu izbînda creştinilor, luînd de la turci toate avuţiile lor, şi toate tunurile, şi arme multe de tot feliul, şi haine multe, şi cai mulţi, şi corturi multe, şi zaharea multă. Iar veziriul văzînd atîta peire ce s-au făcut într-înşii, n-au putut sta la Belgrad, ci au fugit cu mare frică, de au venit la ţRigrad. iar sultanul Mehmet, împăratul, înţelegînd de această întîmplare, numaidecît au omorît pre Suliman-paşa, veziriul. Iar turcii cîţi au scăpat din război iniceari, capigii, încă au venit după veaziriul la Ţrigrad şi numaidecît au mazilit pre sultan Mehmet şi ridicară pre un frate 
{213} al lui, ce au fost închis, anume sultan Suliiman ', ca să fieel împărat turcilor, iar pre frate-său îl închiseră în locul lui frăţine-său. Şi puseră alt veziriu, anume Siiuş, şi alţi paşi. Iar după aceaia capigii şi inicearii făcură gîleabvă mare asupra împăratului şi a veziriului ca să le dea 6 lefi. Şi au omorît pre mulţi, pînă de-abiia i-au potolit şi s-au aşezat împăratul şi viziriul cu pace. Şi au trimis cu agă caftan la ŞĂrban-vodă, să fie iar domn cum au fost. Acest războiu, ce scrie mai sus, făcutu-s-au la august 4 deni, 7195. Iar cînd au fost la ghenarie 24 deni, 7196, făcu-t-au Şărban-vodă căsătorie unii cocoane a lui, naume doamna Alexandra, după feciorul lui Ivaşco Băleanul, ce au fost mare logofăt, anume Gligoraşco postelnicul. O, mare ciudă au făcut acel Şărban-vodă cu gineri-său Gligoraşco, că tatăl lui, Ivaşco şi moşă-său Gheorghe din Băleani fost-au mari vrăjmaşi asupra lui Şărban-vodă şi a toată casa părinţilor lui, precum scrie înapoi, la istoriia lor. Iar Dumnezeu nu le-a dat a izbîndi dă pre pofta lor, ci îndată au scurtat viaţa moşă-său, lui Gheorghe Băleanul, şi dăruind Dumnezeu pre Şărban-vodă cu domniia Ţării Rumîneşti. Iar tatăl lui, Ivaşco biv-vel-logofăt, ştiindu-se vinovat de cătră Şărban-vodă, n-au putut sta în ţară, ci încă din Ţarigrad au fugit la Moldova împreună cu Staico paharnicul din Bucşani şi acolo s-au pristăvit Ivaşco logofătul. Jupîneasa lui, coconii lui încă au fugit la Moldova de aici din ţară. După petrecaniia lui Ivaşco logofătul, iar jupîneasa lui, coconii şi cu Staico păharnicul s-au rădicat de acolo, de au pribegit la Ardeal. Şi fiind acolo pribegi, iar Şărban-vodă, cu înţelepciunea lui, adusu-ş-au aminte de porunca lui Dumnezeu, care zice la sfînta evanghelie: "Liubite vraghi vaşa, dobrotvorite nenodvideaştim vas", adecă: Iubiţi vrăjamşii voştri, bine faceţi acelora ce vă urăsc. Deci 
{213} îneţelegînd de bunătatea şi înţelepciunea acestui cocon, Gligoraşco postelnicul, îndată au trimis de l-au adus 
{214} împreună cu maica lui aici în ţară. Şi cătră aceaia n-au mai pomenit vrăjmaşiia lor cea dintîi, ci cu curată inimă i-au iertat. Şi l-au făcut lui ginere, dupre porunca lui Dumnezeu. Şi au făcut cu dînsul foarte veselie mare, cu soli mari de a Ardeal şi de la Moldova şi cu toată boierimea Ţării Rumîneşti, cît s-au mirat şi mari, şi mici de acest lucru ce au făcut Şărban-vodă. Şi toţi să bucura şi-l fericea pentru marea înţelepciune ce i-au dat Dumnezeu. Cînd au fost la mai 13 deni, 7196, fiind doamna Manda căzută la mare boală şi pătimind în cîteva zile, apropiiatu-s-au de dînsa şi ceasul morţii. Şi într-o zi, luini dimineaţa, datu-ş-au sufletul în mîna îngerului lui Dumnezeu şi s-au mutat cătră Hristos Dumnezeul nostru. În veaci să fie pomenită! Şă a doua zi, marţi, s-au dat moaştele gropii în tinda bisearicii de la Cotrăceani, care iaste făcută de cinstiţi părinţii ei, ce sînt mai pomeniţi; făcîndu-se slujbă dumnezeiască, fiind la pogrebaniia ei şi cinstititul şi preasfinţitul părintele Dionisie, patririiahul Ţarigradului, şi cinstitul părinte Theodosie, mitropolitul Ţării Rumîneşti, şi mulţime de călugări şi popi. Şi aşa cu mare cinste s-au dat gropii. Dumnezeu să o pomenească la împărăţiia ceriului! Iar părinţii ei, Şărban-vodă cu doamnnă-sa Mariia, şi cu fraţii şi surorile lui, şi cu toată casa lor, împreună şi cu gineri-său Gligoraşco au rămas la mare jale, cu mare lacrăme şi cu mari suspinuri de la inimă, după cum iaste toată lumea obicinută. Şi cu acealea nimic n-au folosit, că moartea n-are făţărie, ci aiste la tot omul de obşte tocma. De acolea înceapem de un războiu ce au mai făcut turcii cu nemţii. Că fiind un paşă, anume Naim-beiu, foarte viteaz mare, hain de cătră împărătul, mult s-au nevoit împăratul să-l prinză şi nu putea. Iar apoi el singur ş-au plecat capul şi au poftit de la împăratul să-i dea toată oastea lui ca să să bată cunemţii. Deci împăratul, sultan Suliiman, numaidecît i-au trimis caftan şi toate oştile lui, ca să fie sarascheriu, 
{215} făgăduindu-i, de va bate pre nemţii, să-l vizir mare. Şi s-au tăbărît din sus de Belgrad, lîngă apa Drivei, fiind cu dînsul ajutor şi Techeli groful, care s-au hainit de cătră creştini, cu cîtăva seamă de oaste a lui şi cu tătari ca la 10. 000. Neamţii încă au fost venit dincolo de Dreva. Deci fiind apropiiaţi unii de alţii, făcuă nemţii un meşteşug, că au fost ales o seamă de oşti şi i-au trimis pre apa Drevii în sus, iar cealaltă tabără s-au făcut a ugi, tăbărîndu-se la unoc unde au ştiut ei că va fi bine de războiu. Iar Naim-bei şi cu groful, văzînd aşa, numaidecît trecură apa cu toată tabăra lor, mergînd dupre neamţi, pîn-îi ajunseră unde era tăbărîţi şi îndată să ciocniră unii cu alţii şi făcură război foarte mare. Atunce sosiră şi neamţii cei pitiţi şi fără veste-i loviră denapoi. Atuncea turcii foarte să spereară şi deaderă dosul. Şi la acest războiu încă au perit de robie mulţime de turci şi de tătari, şi mulţi s-au închinat. Naim-bei şi groful numai ce au scăpat cu puţintei turci. Şi au fost izbînda creştinilor, rămîind de la turci cu multă dobîndă. Şi numaidecît de acolo s-au rădicat toată tabăra nemţească; pogorîndu-se în jos, tăbărîtu-s-au împrejurul Belgradului, fiind acolo în cetate mulţime de turci şi neguţători. Bătîdu-se acolo uniii cu alţii în puşci, şi în tunuri şi în tot feliul de meşteşuguri, făcîndu-se multă vărsare de sînge într-amîndoao părţile, zicînd turcii că tot sît ei periţi,, ci să dăm război pînă la moarte, neamţii încă nu-şi da mijlocul, ci ziua şi noaptea tot să bătea, pîn' s-au umplut zile 32. Iar cînd 
{215} au fost la august 6 deni, 7196, au dat Dumnezeu de au fost izbînda creştinilor. Dînd năvală mare, au spart cetatea şi au intrat. Atuncea la acea năvală, au perit 2 ghenerăleşi nemţeşti, anume Şafemberg şi [... ]. Atuncea nemţii fiind foarte turburaţi, mai vîrtos pentru acei ghenerăleşi mari, au tăiat pre turcii toi şi cadînele lor, şi mari şi mici. Perit-au şi creştini mulţi, fiind cu dînşii amestecaţi. Şi toate 
{216} trupurile lor le-au tras la marginea Dunării, pînă au măturat toată cetatea de spurcăciunea lor. Şi nici aşa nnu i-au lăsat, ci i-au înfăşurat cîte 2 şi cîte 3 la o sfoară şi i-au înecat în Dunăre, înotînd trupurile lor cît la multe locuri să strîngea mulţime de trupuri, de să făcea năglabie, cît şi apa mult să oprea. Şi aşa s-au preumblat acle trupuri fără caice, pîn' ce vor fi dat şi în Marea neagră. Atuncea au răma neamţilor multă dobîndă. Şi trecură o seamă de oşti dincoace de Dunăre, de au luat Caravanseveş, şi Lugojul, şi Ruşava şi Cladova. De acolo au rădicat o seamă de oşti nemţeşti, fiindu-le cap Viteranie ghenerăleşul, de au trecut în Ţara Rumînească şi s-au tăbărît la Turnul Severinului. Atuncea Şărban-vodă de aceasta înţelegînd, degrab trimise pre nepotă-său, Costandin Brîncoveanul ve-logofătul, cu cărţi la Viteranie ghenerăleşul, înţelegînd de aceasta, numaidecît s-au rădicat de acolo cu toată oastea lui, de au venit pre supt munte pînă la Cîmoul Lung. Şărban-vodă iar au trimis pe frate-său, Mihai Cantacuzino biv-vel-spătarul şi pre gineri-său, Costandin Bălăcenaul vel-agă, de s-au întîmpinat cu dînşii la Cîmpul Lung, fiind şi Brîncoveanul acolo, tot cu ei, făcînd multă
 rugăciune, pînă s-au rădicat e acolo, de au trecut la Braşov şi s-au aşăzat acolo cu toate oştile, să ierneaze. Deci întorcîndu-se aceşti boiari înapoi, spuseră lui Şărban-vodă de toate cîte sînt mai sus scrise. Şi îndată trimise la împăratul turcesc de-i spuse veaste bună, cum au trecut neamţii la Ardeal. Ei încă să bucurară şi făcură mare laudă lui Şărban-vodă. Aşijderea trimise şi la paşa sarascheriul şi la sultanul, 
{217} de la făcu veaste iar pentru neamţi cum au trecut la Ardeal. Şi aşa, cu înţelepciunea lui, toate le-au potolit. După aceasta, temîndu-se Şerban-vodă ca nu careacumva în zilele lui să cază ţara lavreo nevoie sau la vreo robie, au de cătră turci, au de cătră neamţi, ci să lupta cu dînşii cu multe meşteşuguri în tot feliul şi făcu sfat cu toţi boiarii, alegînd 4 boiari mari anume: Iordache Cantacuzino marele spătar, fratele lui Şerban-vodă, şi pre Costandin Bălăcenaul marele agă, ginerile lui, şi pre nepotu-său Şerban Cantacuzino, feciorul lui Drăghici, ce au fost marele spătar Măgureanul şi pre Şerban marele comis, feciorul Părvului ce au fost mare vistier, de la Aninoasa, pre aceşti 4 boiari i-au trimis soli la împăratul creştin Leopold de la cetatea cea mare ce să chiamă Beciul, cu cărţi şi cu daruri scumpe, făcînd Şerban-vodă înaintea feaţii luimare rugăciune ca să tinză porunca lui asupra tuturor gheneraleşilor cîţi sînt capete, asupra putearnicilr oşti ale împărăţiei sale cîte sînt trimise asupra păgînilor turci şi a leilor tătari, precum au scos şi Moisi proroc pre israiliteani din robiia Eghipetului, însă cu putearia dumenzeiască. Atunce şi ţara aceasta să fie închinată supt ascultarea împărăţiei sale cum au fost şi mai denainte vreame. Deci purcegînd aceşti 4 boiari, fiind în călătorie, iar în urma lor s-au războit Şărban-vodă. Plinindu-se doao săptămîni mesiţa octomvrie 29 de zile, cursul anilor 7197, luni dimineaţa, la 2 ceasuri din zi, pristăvitu-s-au Şerban-vodă, dînd-şi fericitul suflet în mîna lui Dumnezeu. Dumnezu să-l pomenească! deci întîmplîndu-se la pristăvirea lui 
{217} părintele mitropolitul Theodosie şi frate-său Costandin Cantacuzino, ce-au fost mare stolnic, şi toţi boiarii, numaidecît mearseră la sfînta Mitropolie şi porunciră de să strînseră toţi căpitanii de pre la toate ceatele şi mulţime de boiari mari şi mici den ţară, şi toţi neguţătorii. 
{218} Atunci aduseră şi pre un capegi-başa turcu, Hamet aga, care era venit aicea cu trebi împărăteşti şi mai era şi alţi agalari turci; aduseră şi pre ppărintele Dionisie, patriarhul Ţarigradului, şi aşa cu toţii împreună mearseră înaintea acelui agă turc de-i spuseră de moartea lui Şerban-vodă şi-l întrebară de sfat., să-i înveţe cum vor face. Atunci acel agă turc împreună cu alaţi deaderă răspuns întru auzul tuturo boiarilor şi a tuturor slujitorilor la mari, şi la mici, ca fără zăbavă să-şi rădice
 domn den ţară să nu careacumva să se prinză vreo zminteală, căci ţara iaste ocolită de vrăjmaşii împărăţiei. Deci boierimea şi cu alţi cu toţi nuavură cum face într-alt chip, ci cu toţii făcură sfat şi aleaseră dintru dînşii pre un boiariu anume upan Costandin Brîncoveanul, marele logofăt, de-l rădicară să le fie domn, că-l ştiia că iaste înţelept şi să trăgea din odraslaă domnească. Atunce cu toţii să închinară lui cu mare bucurie şi toţi cu un glas bun, ziseră: "Într-un ceas bun să ne fii măriia-ta domn, pînă la adînci bătrîneţe". Şi îndată-l duseră în sfînta Mitropolie cu mare cinste, luundu-l de mînă părintele Theoosie mitropolitul, pînă l-au băgat în sfîntul oltar, pre poarta cea mare împărătească, şi acolo l-au purtat împrejurul sfîntului preastol, sărutînd masa cea sfîntă, şi evanghelia cea dumnezeiască şi cinstita cruce. Şi închinîndu-se, au îngenunchiat înaintea preastilului, de i-au citit deasupra capului molitvele de domnie patriarhul Dionisie şi l-au blagoslovit. Şi aşa ieşind de acolo l-au pus în scaun domnesc pînă i-au cîntat mnoga leata, mergînd toată boierimea de i-au sărutat mîna. După aceia ieşind afară, numaidecît purceaseră cu toţii de mearseră la curtea domnească, ieşindu-i nainte toţi preoţii cu litite şi cu întări dumnezeieşti, pînă l-au băgat în bisearica domnească, de au sărutat sfintel icoane şi au şezut în scaunul cel domnesc. 
{219} Atuncea Costandin-vodă au strigat cătră toţi boiarii cu glas de bună cinste zicîndu-le: "Iată, am ascultat cu rugăciunea dumneavoastră de mi-am lăsat toată odihna şi toate moşiile meale şi mai mult fără voia mea m-aţi rădicat domn. Acum dară să cade şi dumneavoastră să vă arătaţi credinţa cea adevărată, cum că vă veţi afla în toată vreamia lîngă noi, cu slujbă dreaptă şi cerdincioasă, şi veţi face toate poruncile domniei fără nici o îndoială, precum şi noi ne făgăduim săaveţi dumneavoastră şi toată ţara de la noi dreptate". Aşijderea şi boiarii răspunseră: "Cum de vreame ce au dăruit Dumnezeu pre măriia-ta cu domniia după pofta noastră, sîntem bucuroşi foarte să ne dăm credinţa neclătită". şi cîte unul, cîte unul, pre rînd, fiind sfînta evanghelie aşezată în mijlocul bisericii, puseră mîinile toţi pre dînsa, jurîndu-se şi legîndu-se cu numele marelui Dumnezeu, cum vor sluji domnului lor, cu credinţă şi cu mare dreptate, dînd la mîna domnu-său şi o scrisoare a lor încredinţată, precum iaste mai sus scris. Isprăvindu-ne de aceasta, cu toţi dimpreună să închinară şi ieşind din bisearică, suindu-se toţi în casele domneşti, şezînd în cinstitul scaun, alergară cătră dnsul toţi boiarii, mari şi mici, şi toate gloatele sărutînd mîna, zicea: "Într-un ceas bun să ne fii măriia-ta domnu şi să ne stăpîneşti cu apce în toată viaţa măriei-tale". Şi aciiaşi porunci Costandin-vodă tutror logofeţilor 
{220} domneşti de scriseră cărţi pre numele lui la toate tîrgurile şi la toată ţara, dînd veaste de pristăvirea lui Şerban-vdoă şi de domnie noao a lui Costandin-vodă. Şi tot într-acea zi au început a să griji de toate ceale ce trebuiesc pentru îngroparea lui Şerban-vodă. Iar a doa zi rădicat-au cinstitutl trup şi-l duseră cu mare cinste la sfînta mănăstire din Cotroceani, unde iaste hramul uspenie bogorodiţe, care iaste făcută de el cu toaă podoaba ei îndă den temelie. Şi fiind acolo adunaţi doi patriarşi ai Ţarigradului, anume Dionisie, şi Parthenie, dimpreună cu părintele Theodosie mitropolitul şi cu mulţime de egumeni şi de preoţi, de-i făcură pogebaniia cumsăcade şi toţi blagoslovindu-l, deaderă gropii în bisearică după jeţiul cel domnesc, fiind mare jale şi plîngere de doamna lui şi de coconii lor, şi de fraţii lui, şi de toate rudeniile, zicînd toţi: "Dumnezeu să-l iarte! " Şi-i făcură paminte mare cu bani la săraci, cu bucate multe. Şi de acolo să întoarse Costandin-vodă iar la scaunul lui, şi tot într-aceia zi fost-au trimis la Poartă pre o seamă de boiari, pre altă i-au trimis la paşa, care au fost serascheriu la Obluciţă, unde-i zic Cartal, pre alţii la hanul tătărăsc, cu cărţi scrise pentru moartea lui Şerban-vodă, făcînd mare rugăciune pentru Costandin-vodă, să-l lase să le fie domn, precum l-au poftit ţara. Oh, mare minune şi mare milă făcu Dumnezeu cu dînsul, că preste 2 săpămîni sosiră la Costandin-vodă de toate părţile vste bună. Întîi de la împărăţie veni Părvul logofătul Cantacozineanul cu veaste bună, cum s-au tocmit domniia numai în 8 ceasuri şi înurma lui au sosit un agă mare, turcu, împreună cu Dumitraşco Caramanlăul, îmbrăcînd pre Costandin-vodă cu caftan de la împărăţie pentru domnie noao, şi-l puse cu mîna lui de şezu în scaunul cel de domnie, dînd cu tunurile, făcut-au întru toţi mare bucurie de domn tînăr. Cînd au şezut Costandin-vodă domn, fost-au cursul anilor 7197, mesiţa octombrie 29 de zile, luni la 10 ceasuri de zi, iar vărsta lui au fost de ani 34. Trimis-au şi la Beci 4 boiari carii era trimişi la Beci pre Preda spatarul, văr primare cu Costandin-vodă, de le-au făcut veaste de această întîmplare. Şerban-vodă au domnit ani 10, iar vărsta lui au fost, cînd au murit, de ani 55. Şi cît au fost el domn mult au pătimit, mai vîrtos pentru ţară, că vrăjmaşii nu-l lăsa, ci-l necăjiia 
{221} în tot feliul ca să-l surpe din domnie, să poată hrăpi ţara, mai vîrtos grecii ţărigrădeni; iar Dumnezeu tot nu l-au lăsat, nici-şi da mijlocul, ci pre turci îi biriua cu banii, iar pre greci îi biruia cu alte meşteşuguri, pr toţi vrăjmaşii lui i-au suspus, pre unii cu moartea, pre alţii cu închisoarea, cît nu mai putea scăpa nici unul, cimde frica lui să ascundea toţi în toare găurile, că-i dedease Dumnezeu minte şi chibzuială mare. Şi chipul lui era groaznic, cît să sperea de el şi păgînii şi alte ţări. Şi în zilele lui nimeni n-au cutezat să-i calce ţara pînă la moartea lui. Iar doamna lui, Mariia, cu fiiu-său Iordache şi cupatru cocoane au rămas în urma lui Şerban-vodă cu mare jale şi cu multe lacrămi vărsate. Iar Costandin-vdă încă nu i-au lăsat să fie atîta obidiţi, precum au fost mai nainte alte doamne rămase sărace de domnii lor, ci le-au dat mare cinste. Şi n-au lăsat pre doamna să o bîntuiască cineva, ci o au lăsat în casăle ei, să se odihnească cu coconii ei şi să-şi ţie satele şi moşiile şi tot ce avea, cu bună pace. Aşijderea şi sluhgile ei cîte au avut, le-au făcut cărţi de milă ca să slujească acei case pînă vor fi. iar cînd au fost cursul anilor 7197, mesiţa iunie 20 de zile, fiind oastea nemţească la Belgradul sîrbesc, iar sultan Suliman s-au rădicat cu totaă puteria lui cea turcească 
{221} de au mers asupra neamţilor pînă la Sofia şi acolo s-au tăbărît. Atunce şi Costandin-vodă, din porunca împărătescă, purces-au cu toate oştile de au mers pînă la Ruşavă, şi de acolo s-au tăbărît, poruncindu-i turcul să dreagă cetatea de la Cladova şi de la Ruşavă. Fiind acolo, venit-au la însul şi Tuchili groful de l-au ospătat, şi l-au dăruit, şi iar s-au învîrtejit înapoi de s-au dus la tabăra turcească, unde era toţi adunaţi. Iar cînd au fost la august 4 zile, făcut-au război mare de turci şi de nmţi la apa Nişului, şi cu vrearea lui Dumnezeu fost-au biruinţa neamţilor, iar turcii 
{222} s-au întors înapoi cu mare ruşine. Atunce au luat neamţii cetatea ce-i zic Nişul, şi iar atunce au mers neamţii cătră Dunăre la cetatea Diiului, de sau bătut cu turcii şi au luat cetatea Diiului. Deci fiind cap oştile la cetatea de la Nişi şi de la Diiu, s-au învîrtejit înapoi cu toate oştile lui de au venit pînă la Cladova, scriind cărţi la Costandin-vodă de frăţie şi prieteşug. Costandin-vodă încă le-au priimit şi i-au trimis daruri şi mulemită. Şi au pornit de la Cerneţi să vie iar la scaunul lui. Ajungînd la Olt, la casele lui din Brăncoveni, sosi-i deveaste cum au întrat prinţipul cu oştile lui aicea în ţară. Atuncea înşelăciunea ce i-au făcut neamţii, şi îndată trimise nişte boiari cu cărţi de au ieşit înaitea neamţilor, scriind la acel prinţip gheneraleş cu mare rugăciune, făgăduindu-i dar mare, ca să facă bine să nu vie pentr-această ţară că iaşte săracă şi prădată de turci şi de tătari. Iar el nimic n-au băgat în seamă, ci au venit prin mijlocul ţării de au făcut mare pradă, şi au călcat mănăstirile, şi au stricat bisearicile pînă au sosit la Rucăr. Acolo s-au întîmpinat cu alt gheneraleş ce i-au zis Aizer, cu multe oşti nemţeşti, împreună cu Costandin aga Bălăceanul, trecînd prinţipul în Ardeal, iar Aizer cu acel Bălăcean au trecut în ţară. Atunce şi Costandin-vodă sosind la scaunul lui în Bucureşti, prinzînd de veste că au întrat acei neamţi în ţară şi pînă la Tărgovişte au sosit, numaidecît au ieşit din scaunul lui împreună cu doamna, şi cu părintel mitropolitul chir Teodosie, şi cutoţi boiarii şi cu toată curtea lui, de au mers în jos, cătră Podul Pitariului, tăbărîndu-se în lunca Plătăreştilor, lăsînd la scaun ispravnici pre Cărstea marele vistier Popescul, poruncindu-i ca după ce vor veni neamţii în Bucureşti, să le dea zaharea cît le va trebui. Decii Aizer gheneraleşul, înţelegînd de aceasta, numaidecît trimise cart la Costandin-vodă, poftindu-l
{223} să vie la scaunu-şi, să fie cud înşii împreună, iar despre turc să se haiducească. Atunce Costandin-vodă, înţelegînd de aceasta, numaidecît au chemat pre părintele vlădica Theodosie, şi pre toţi boiarii marii şi mici, făcînd mare sfat ce vor face de acesta, mai vîrtos arătînd o seamă de boieri ca să se leapede Costandin-vodă de turci şi să fie cu neamţii; iar el cu altă seamă de boiari, mai vărtos Costandin Cantacuzino, ce-au fost mare stolnic, şi Mihai Cantacuzino, marele spătar, socotiră că nu iaste sfat bun, căci vor face una ca aceasta, mare de vor robi ţara şi o vor prăda, şi de către neamţi nu vor avea nici un folos. Ci numaidecît s-au sculat de acolo de au mers la sat la Ruşi, unde sînt heleşteiele domneşti. Atunce au venit şi Aizr la Drăgăneşti, poftind pre Costandin-vodă de au venit de la Ruşi de s-au împreunat amîndoi acolo la Drăăneşti, arătînd acel gheneraleş mare liubov cătră Costandin-vodă, rugîndu-l, cu toată credinţa, ca să-l înveţe ce va face. Şi au spus adevărul că această venire a lui cu oştile o au făcut preminciunil acelui Bălăcean, că el s-au lăudat cum după ce va veni aicea în ţară, să va închina la dînsul toată boierimea, şi toată ţara, air n-au fost 
{223}aşa. Deci Costandin-vodă încă i-au spus tot adevărul, cum că tătarăi vor să vie în ţară la dînşii, şi făcîndu-i mare cinste, l-au ospătat şi s-au întors iar la Bucureşti cu mare frică. Iar tătarăi înţelegînd de venirea neamţilor, numaidecît s-au sculat sultanul cu tătarai şi au trimis nainte soli la costandin-vodă, spuindu-i că sînt viitori aicea în ţară asupra neamţilor. Deci Costandin-vodă, înţelegînd de aceasta, f oarte rău s-au întristat, mai vărtos pentru săraca de ţară şi numaidecît s-au rădicat de acolo de s-au dus la Buzău. Şi de acolo au trimis pre doamnă-sa şi cu toate jupăneasele la mănăstire la Brad, iar el cu puţinei oameni au încălecat de au ieşit înaintea sultanului, 
{224} închinîndu-se lui cu mare plecăciune şi cu mult dar. Atunce au văzut sultanul că nu iaste Costandin-vodă hain, ci aiste slugă dreaptă împăratului, făgăduindu-se că nu vor robi ţara, numai ci merg asupra nemţilor, care sînt vrăjmaşi lor. Şi de acolo Costandin-vodă numaidecît s-au învîrtejit de acu venit iar la Buzău, de au fost în zioa sfintei blagoiavleniei şi de acolo, cu porunca sultanului s-au sculat de au venit iar la scaunul lui la Bucureşti, cu toată boierimea şi cu toată curtea lui. Iar Aizer, înţelegînd de venirea tătarălor, de mare groază au dat dosul, fugind pînă în Tîrgovişte de n-au mai descălecat, la ghenarie 2 zile, 7198.