179. Octoih, Bucureşti 1720.

	[2] Octoih. Acuma  a doa oară tălmăcită pre limba rumînească, spre înţelegerea deb obşte: şi tipărită la întîiul anu a înălţatei domni aprea Luminatului

	[3] Pre luminatului, înnălţatului, şi pre înţeleptului Domnu,  Mării sale Ioan Nicolae Alexandru voevodu, pre creştinului oblăduitor a toată Ţara rumînEscă, plecata închinăciune.
	Precumu mathimaticii zicu că înpuntura iaste începere şi sfărşitu a totu feliu de dungă şi nici odinioară n-are zmintelă aciastă îndreptare: aşa să cuvine şi politicioru a zice, că oblăduitoriulu iare începere şi sfîrşitu tuturor lucrurilor care să facu suptu oblastiia lui pentru folosulu de obşte, pentru că elu iaste înpuntura dintru care totu omulu îşi ia înlesnire ca de la un ţefu a curge pre lesne spre ispăvire lucrului celui folositoriu, şi iară la elu să săvîrşaşte lauda care vine dentr-acelu bine. Deci, de vreme ce cîrmuire creştinescului scaunu alu ţării rumîneşti iaste încredinţată de la Dumenezeu înţelepciunii înnălţimei tale, doveditu lucru iaste că primu oprăvuire cărmei ce bună şi înţeleptă a mare cuviinţei Mării tale fleşte care să îndestuleză de linişte limanului înnălţimei tale spre a săvîrşi lucrare slujbei sale pre de plinu. Pentru aceia şi harurile şi laudele şi mulţămita să cade să să aducă iaru Mariei tale, ca cumu eşti începere şi sfîrşitulu a totu lucrului bunu şi de folosu. Dreptu aceia şi eu smeritulu uitîndu-mă la facerile de bine şi la pîrleju ce de a purure cunoscu de la mare însufleţire înnălţimei tale, şi puindu în typar acumu as doa oară Octoihulu pre limba rumînescă, amu socotitu că înnălţimei tale, ca unei începere bună şi sfîrşitu alesu a totu binelui pravoslavnicei Ţării rumîneşti să cuvine a-lu închina. Ca cumu eşti chip însufleţit a tuturor bunătăţilor şi încorunatu nu numai de la Dumnezeu cu podoaba Domniei, ci şi dinu fire Măriei tale, ce blagorodnică cu bunătate înţelepciunei, încîtu nu numai pre toţi ai vecului cestui de acumu îi întreci cu ştiinţa şi cu învăţătura, ci di[nu] cei vechi pre mulţi i-ai lăsatu în urmă. Care aciasta iaste mare laudă şi podoabă Ţării noastre, de vreme se s-au vrednicitu unui Iroosu ca Măriia ta. Insă la aciastă typărire a Octoihului s-au mai adaosu şi Slujbele de obşte ale tuturoru Sfinţiloru, care la acele dintîi nu era. Primeşte daru, luminate şi prenînnălţate Doamne, aciastă mică şi smerită astenelă a me, ca o mirezmă de mirosu bun, de nu pentru nevrednicia me, încai pentru mărire celoru ce să cuprindu întru ia. Ca Domnulu Dumnezeu, carele să slăveşte şi să propăvăduiaşte prinu mijlocire de apurure în vilegiu, să păzescă pre Măriia ta suptu acoperămîntului milei sale cei bogate, cu viaţă lină, şi pacinică, întru luminat scaunulu Măriei tale. Aminu. 
	Typăritu-s-au la anul de la zidire lumii 7228, începîndu-se de răposatul Dionisie Ieromonahul typ: S-au sfîrşitu prin osîrdiia şi ostenela Savvei Ieromonahul, igumen beseric. tut. sfinţilor, typ. 
	[4] Rugăciune cătră pravoslavnicii cititori.
	Rogu-mă dragostii dumneloru-voastre, întru Hs. fraţi, iubitori de citire şi cîntăreţi ai celui în troiţă Dumnezeu adevăratu, ca de veţi găsi niscare alunecături şi greşale, să nu ne puneţi în ponos, iubiţiloru, ci cu duhul blîndeţiloru să îndreptaţi. Pentru că fiind şi noi oameni, pătimitori multe vom fi greşit, care unele nici cum nu le-am putut vede, altele le-am prins veste după ce s-au tipărit, ci ne-avînd ce să fac au trecut, că veţi şti, fraţiloru, şi aciasta, că oamenii cei învăţaţi au căzut, şi rămîind numai eu însumi, Dumnezeu ştie cu cîtă nevoinţă am tipărit rămăşiţa ce-au rămas, cu oameni proşti şi neînvăţaţi, ca şi Domnulu Dumnezeu să vă iarte tuturoru greşalele voastre. Amin. 
	BRV II, nr. 179, p. 2-4.

182. Evanghelie, Bucure;ti 1723.

	SFÎNTA ŞI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE. Cu voia prea luminatului, şi înălţatului       ublăduitoriu a toată ţara Rumînească Io Nicolae Alexandru Voevoda. Mavrocordatu blagsvenia şi toată cheltuiala purtoriului pravoslaviei prea Sfinţitul Cur: Daniilă Mitropolitul a toată ţara Rumînească şi Ezarhu plaiurilură. Acuma într-acesta chipă tipărită şi diurdosită în scaunul Dumniei în Bucureşti. La anul de la snenia Lumii 1723. De cucearnicul întru Preuţi, Popa Stoica Mcuvici.
	Verşuri politice 10 asupra Stemei pre luminatului, slăvitului şi blagocestivului Io. Nicolae Alexandru Voevodu.
Doao închipuiri ce-n pecete s-au însemnatu
Domnului Nicolae de la Hs. I-s-au datu
Bourul stăpîn Moldaviei îlu adeverează,
Corbu alu Valahiei Domnu îl încredinţează.
Pre acestu de bunu nemu Mavrocordatu.
Pre Domnul Nicolae celu de bună viţă,
Păzescă-l Dumnezău cu multă biruinţă,
Ce acumu domneşte Ţara Rumînescă,
Domnu-lu păzescă ca s-o stăpînescă.
	Slavă, cinste, şi închinăciune celui în Troiţă unuia Dumnezău, care ne-au ajutatu după începutu de amu ajunsu şi sfîrşitulu. Iară cei ce vă veţi întîmpla a citi bucuraţi-vă în Domnulu, şi vă rugaţi pentru mine, şi ce greşală veţi afla îndreptaţi cu Duhul blîndeţeloru nepuindu-ne în ponosu. Că nu iaste cu neputinţă a ne gusta cineva dinu moarte, într-acestaşi chipu şi Typografulu a scăpa fără de greşală.
	Typăritu-s-au în anulu de la spăseniia lumii 1723. De cucerniculu întru Preoţi,
						Popa Stoica Iacovici.
	A tratajiloru rînduită urmare:
	Aceste toate îndoite.
	Precumu celu de călătorie supăratu, şi de zăduhu îngreuitatu,
Dorindu a ajunge la loc umbros desfătat, cu apă îndestulatu,
[22] De călătorie să odihnescă, de zăduhu să să răcorescă,
Lipsa de călătorie să-ş plinescă, la odihnă să-ş sosescă,
Intr-acestaş chipu şi Typografulu, de a cărţii sfîrşire,
Laudă neîcetată lui Dumnezău să, şi mulţemire.
			BRV II, nr. 182, p. 21-22.


184. Catavasier, Bucureşti 1724.
	
	[22] Catavasimriu. Cu alte trebuincioase ciutări ce să cîntă preste totă anulă. Acumă a doa oară tupărită în zilele pre luminatului domn Ivană Nicolae Alexandru Maurocordatu Voevodă. Cu vaschenia prea sfiinţitului Mitropolită ală ougrovlahiei, Cură Daniială. In scaunulă Domniei în Bucureşti. La anulă de la facerea lumii, slav. Iară de la întruparea lui Hs. 1724. De cucearniculă întru Preuţi, Popa Stoica Iucuvici.
				BRV II, nr. 184, p. 22.

185. Damaschin, Episcop de Rîmnic, Învăţătură despre şapte taine. (Rîmnic) 1724.
	
	[22] S-ar căde mai multe şi mai pre larg învăţături să vă dăm voaă, cucernicilor preoţi, pentru şepte taine bisericeşti; iar de vreme ce întru aceste toate, cele ce sînt spre folosul şi învăţătura voastră v-am arătat, iată dar că am lăsat cele mai multe să vă adeveriţi şi să vă învăţaţi din cele ce urmează.
	Numai iar zicem pre scurt şi vă poruncim, ca să nu vă leniţi la cetaniia acestor învăţături, şi nu numai să le cetiţi, ci să le învăţaţi de rost; să ştiţi da răspunsul pentru fieşte-care taină, ca va să fie mare cercetare pentru aceste taine. Ci să nu fiţi nebăgători de semă pentru darul [23] preoţiei noastre, ce iaste întru voi, carele s-au dat voao prin punere mînii Arhierilor voştri, precum scrie Pavel către Timoteiu, cap. 4, stih 14.
	Că apoi nu numai veţi ave pedepsă de la Dumnezeu pentru nepurtare de grijă a voastră, apoi Dumnezeu ne va certa pre noi, precum porunceşte Pavel, la faptele Apostolilor, cap. 20, zicînd: Paziţi-vă pre voi şi toată turma, la care Duhul Sfînt v-au pus pre voi episcopi, ca să paşteţi beserica lui Dumnezeu, care o au căştigat cu sîngele său.
	Insă tainele sfintei beserici sînt aceste: sfîntul botez, sfîntul mir, rînduiala preoţiei, sfînta ispovedanie sau pocăinţa, sfînta cuminecătură, care să săvîrşaşte la sfînta liturghie, nunta sau căsătoria care să face pre lege, sfîntulu maslu. De care taine acesta trebuiaşte să ştiţi, că unele sînt date ca să le isprăviţi şi voi, adeca: Sfîntul botez şi unghere cu sfîntul mir, care datori sînteţi să luaţi de la Arhiereii voştri, să ungeţi pre cei botezaţi; sfînta ispovedanie sau pocăinţa; sfînta cuminecătură, care să săvîrşaşte la sfînta liturghie; nunta sau căsătoria care să face pre lege; afîntul maslu; - iar sfinţire sfîntului mir şi rînduiala preoţiei nu sînt date voao să le isprăviţi, că numai Arhiereii sfinţesc sfîntul mir şi rînduesc au la diaconie au la preoţie. Pentru care iarăşi vă zicem, să nu fiţi nebăgători de semă, ca să puteţi dobîndi şi dar şi răsplătire de la Dumnezeu pentru plinire poruncilor lui, al căruia darul şi mila rugăm ca să fie cu molitvele voastre şi să vă spăşiţi întru Domnul.
					BRV II, nr. 184, p. 22-23.

189. Antologhion, Iaşi 1726.

	[23] Antologhion. Adecă floarea cuvinteloru. Care cuprinde în sine toată slujba ce i se cuvine lui a sfintei Besearici, peste totă anulă. Acumă întăiu întracesta chipă tupărită şi aşezată după celu Grecescu. Întru zilele Balgocestivului şi de Hs. Iubitoriului Domnulu nostru, Oană Mihai Racoviţă Voevoda. Cu a Mării sale milă şi agiutoriu şi cu Bagoslovenia şi vesteneala Preasfinţitului Mitropolită a Moldochii Cur Gheorghie. Spre cea de obşte a Besearice     lui Hs. trebuinţă  şi ală Prea     folosă: şi s-au tipărită în Sfinta Mitropolie în Iasă. Ounde este hrămulă stretenii Dmiului nostru Is. Hs. La anulă de la Zidire Lumii 1726. De Ieremiea Cymeoni Typografulă.
	Stihuri politice 14 asupra numelui Pre Luminatului Slăvitului Domnu Io Mihai R. Voevoda.
	Mare încuviinţata vîlfa şi lauda creştiniascî
	Ivitu-s-au oare-cîndu credinciosului Stăpănitor arma ceriascî.
	A căruia vrednici s-au aflatu vechii Răcoviţăşti.
	Inemă curată cătră pămîntu-ş arătară
	Luminatu nume fiiloru săi în veci căştigară.
	Rîvnă mare spre întăriria herbului acestuia şi Mărie-sa au arătatu
	A căruia vrednicu stăpănitoru driapta celui de sus l-au încoronatu.
	Cu biruinţă şi certare pre ai săi nepriiatini de tot să-i smeriască,
	O Dumnădău sfinte, purure întăreşte-l ca să oblăduiască.
	Voevodii cei cereşti, asămănat fiindu numitu,
	Ţărăi-şi patron să fie tot-deauna neclătitu.
	În mulţi ani cu pace dăi să domnescî
	Pre bunulu lui nume să să proslăvascî.
	Pre blagocestivului Pre luminatului, Pre înnălţatului Domnu şi oblăduitoriu a toată Moldavia, Domnului Domnului nostru Ion Mihaiu Răcoviţă Voevoda, sănătate pacinică viiaţă Bucurii de biruinţă şi spăsenie ca să să dăruiască Mării tale rugămu.
	Intre toate cele din sporu-i şi purtare de grije celui de sus, avem ciale bune ale noastre între toate celelalte daruri a lui, care ca cu degitulu arată pre om a fî chipulu şi asemănare lui Dumnedău, ceia ce iaste cale şi mijlocire agiungerei bunătăţilor vecinice. Care şi aice toată norocire noastră o chiverniseşte una iaste, şi unile ca aciale  putincioasă a le lucra pre lăudata bunîtate, milostivire, pre luminate şi pre înnălţate Doamne. Că aciasta purure pentru a noastră cia mai de margine întru Dumnădău fericire, a ne îndeletnici ne îndiamnî ca celuia a să-i urmăm întru carele vieţuim şi mişcăm şi sintem, de vreme ce bunătate nu este vremi, nice întămlîri slujitoriu, ce înpărat tuturora. Că pre vrăjmaşi îi smereşte, şi pre [24] neprieteni îi înfricoşadă. Şi precum fără de bunătate nice o nărocire nu-i stătătoare, nice o mărire, nici o laudă adevărată. Că fără de bunătate nice o frumusşeţare sau podoabă şi nice o tărie nu-i, ce toate-s răzvrătite şi peritoare, într-acesta chipu cu povăţuire aceştii împărătese, (a bunătăţii, dic) toate-s frumoase şi cu rînduială întărite şi bine întemeiate sîntu. Şi de vreme ce bunătate iaste capu tuturoru bunătăţiloru, şi iaste capu tuturoru bunătăţiloru, şi iaste cu adevărat jîrtvă mai cu bunu mirosu de cîtu toate jărtvele, bunătate cu mulţămită. Că denu tr-însa esu toate bunătăţile, ca dentr-o firescă rădăcină şi într-însa ca o mirezmă cele cu bun miros aromate să cuprinde. Căci că mulţămita arată bunătate şi mărturiseşte mila şi purtare de grijă şi toată facere de bine a făcătorului cătră făptură, precumu dice fericitulu Zlataustu. Şi cu jărtvă ca aciasta să lipeşte de Dumnădău, stăpînulu şi izvorulu bunătăţiloru, şi-l întoarce spre sine cu milă mulţemitoriulu, carele nu-l laudă numai den gură ce din singuru adevăratulu adevărulu inimii: iară de cei nemulţămitoriu, avemu pildă mai luminată, afară de aluţii pre stramoşulu nostru Adamu, cărue ca acela ce era întăia zidit, i să căde  să cunoască bunătate făcătoriului şi să-i mulţămască căci l-au adusu dentru nefiinţă întru fiinţă şi cu chipulu său l-au cinstitu, şi l-au pusu înpăratu preste alte făpturi, că şi porunca pentru aceia îi pusă lui ca o lucrare firiască, ca să-l diştepte spre mulţămită. Dară elu înnălţindu-să cu minte şi călcăndu porunca şi atingăndu-să şi se-a cinste făcătoriului după sfatulu şerpelui şi cuvăntatulu Evii că vor fi ca nişte Dumnădăi, s-au făcutu întăi elu pildă de pediapsa nemulţămitoriloru. Că ş-au întorsu mila sa de cătră dănsulu Dumnădău, şi l-au lepîdatu afară din dulciaţa Raiului. Cu aceste şi eu, nevredniculu fapta a măniloru lui Dumnădău, stăpînului celui proslăvitu în troiţă,deşteptîndu-me spre cunoştinţa bunătîţii sfinţii sale cei multe, ce au făcutu şi face cu mine, ştiindu că nemică dintru a mia vredniciia nu facu, ce ori ce începu spre lauda lui, a lui iaste voinţa, şice sfăruşescu a lui este lucrare. Pentru aceia plecu şi trupulu mieu şi sufletu înpreună cu toate simuţirile şi mă închinu lui şi proslăvăscu sfîntu numele lui şi-i mulţămăscu de toată facere lui de bine. Că ce bine au voitu de m-au făcutu luişu slujitoru şi lucrătoriu întru a lui duhovniciască vie şi m-au îndemunatu de amu începutu, şi mi-au agiutatu de amu tipăritu aciastă sfîntă carte, ce să chiemă Anthologhionu, adecă floare cuvinteloru, slavoslovie tuturoru sfinţiloru şi dintru a Mării tale milă şi sgiutoriu, aceste cădute şi datornice fiindu ca se le dămu întăi stăpănului stăpăniloru Dumnădău, pentru bunătăţile lui. Ştimu că şi porunca lui Hs. măntuitoriului avemu să dăm după făcătoriul şi stăpînilor peminteşti cele ce să cuvine, că dice: Daţi ce este a lui Dumnădău, lui Dumnădău, şi ce iaste alu chesariului, chesariului, adecă să dăm noi ceşti mai mici celoru de Dumnedău încununaţi cu stăpănia, datorunică cinste şi mulţămită, ca unoru purtători de grije de binele de obşte, precumu şi Dumnădăesculu Pavelu apostolu dice cătră Timothei: căţi sintu giugu slugi, spre stăpînii săi a toată cinste vrednici a fi să-i socotiască. Aciastă poruncă a stăpînului Hs. cu totu sufletulu cuprindănd-o şi cu cia de Dumnedău însuflată învăţătură a fericitului Pavelu, luminăndu-mi ochii proastei miale minţi, eu, [26] smeritulu rugătoriu de sănătate Mării tale, cautu la ciale mari şi din cia firiască bunătate Mării tale făcute isprăvi spre mine mulutu plecatulu. Căce cu vrere stîpănului Hs. m-ai luat şi la păstoriia aciasta a turmei cei cuvăntătoare a lui m-ai rădicatu, nu după vre-o vredniciia (căci întru mine nice o facere de bine nu ştiu) ce după mare mila Mării tale făcîndu. Ce voiu răsplăti dară Domnului şi stăpănului mieu, Mării tale, pre înnălţate Doamne, pentru toate ciale ce ai făcutu şi faci cu a me nevrednicul? Ştiu că slobodenia mia este cumpărată cu multu preţulu bunătăţii Mării tale, că lui Dumnădău şi părinţăloru şi făcătoriloru de bine nice oadată vrednică răsplătire pociu eu smeritul să aduc Mării tale? fără numai mulţămitî şi osărdiia inimii mele întru cinste de Dumnădău încununatei stăpăniei Mării tale: Iară în loc de slujbă aducu şi închinu Mării tale aciastă mică ostenială a noastră, adecă aciastă Sfîntă Carte cu a Mării tale milă şi agiutoriu, măcaru că la aceste vremi grele şi cumplite năvarunice şi nelesne suferitoare, dară însă cu cale au fostu şi cu multă cuviinţă în Dumnădăiasca pronie şi acistu lucru, adecă ca la nimene alţii denu cei mai denainte Stîpănitori a să da în tipariu aciastă cuvioasă carte Anthologhionu în care s-au pusu la un locu şi Ohtaiulu, organul bogoslovii cel măngăiosu a fericitului Ioanu Damaschin în care este întăia slavoslovie de viiaţă începătoare Troiţe, petimile şi înviere Domnului Dumnădăului şi măn[tui]torului nostru Is. Hs., şi laudele Presfintei de Dumnădău născătoare şi purure fecioarei Marii. Iară în Anthologhionu ce să tălcuiaşte floare cuvinteloru adevărat a neveştediteloru floriloru vieţuitoriloru raiului sfinţiloru, a cărora viiaţă, strădanie şi mucenie să proslăveşte într-ănsa, a prorociloru, a apostoliloru, a muceniciloru, şi a tutuloru pre cuvioşiloru şi drepţilor, a cărora în totu pămăntulu s-au vărsatu darulu loru şi pănă la mrginele lumi au strălucitu minunele loru, prinu a cărora rugi purure să fii acoperitu şi păzitu Mărie ta. Pentru că, de vreme ce Măriia ta ai stătutu ţărăi aceştia singuru după Dumnădău prin laegere alesu Stăpănitoriu şi mîntuitoriu şi păzitoru şi înnainte luptătoriu şi o ai păzitu cu cia desăvîrşitu înţelepciune Mării tale, şi den naltă ştiinţă şi chivernisire de răutăţile celora ce amăgescu numele creştinătăţi cu neadormită priveghiare o ai păzit. Deci şi acestu organu sufletescu fiindu scutitu suptu mare încuviinţatu numele Mării tale, va rămăne slobod şi în pace de hulire zavisticeloru, că lucrurile cele tinere şi de nou ivite în lume tare scutială şi acoperemîntu le trebue, suptu care să voru cunoaşte cei după dar fii credincioşi, şi vor afla pre lesne povăţuire spre toate bunătîţile şi (ca să dic în scurt şi să nu lungescu voroava) vede-te-voru şi niamurile ciale viitoare cu cătă osărdie ai fost nevoitu spre înmulţire avuţiei, nu de auru şi de argintu a înmulţi zîdiri, ci obărşire bunătîţiloru şi înfrumuseţare obiceiloru celoru bune, că aceia iaste avere cia devărată, aceia iaste cia driaptă moşiei tărie, aciaia iaste dobînda cia nepieritoare şi vecinică, care cu oserdiia rugăm să o înmulţască Dumnădău în dilele Mării tale. Că aceste săntu lucrurile Măriei tale, pre mare încuvinţate şi de Dumnădău iubitoare, şi vrednice bunătăţii şi Blagorodiei Mării tale şi a celoru deapurure pomeniţi strămoşiloru Mării tale Răcoviţeştiloru, care săntu [27] de folos şi spre sufletiască spăsenie, şi spre a beserici lui Hs. podoabă. Şi avemu nedejde că şi cele-lalte căte or fi trebuitoare sfintei Beserici le vi purta de grije Măriia ta într-acesta chipu pre cumu alu domniei neîndemnat de nimene şi pănă a nu fi rugat de nimene cu driaptă cumpănă adreptăţii, cu priveghiaria şi cu osărdiia de la Mărie ta le chivernisăşti, aşia şi ciale besericeşti lucruri cu ochiu sărguitor luînd aminte la cele ce lipsescu sentru dînsele le plineşti însuţi lucrîndu făru de cereria de la lţii. Măcaru că osteniala noastră la aciasta slabă şi mică au fostu, căci nimic dentru ale noastre n-am adus, ce povaţă avîndu pre cei mai desăvărşit luminaţi în minte, ce mai naite au aşezat şi au rănduit, numai am mai lămurit înţălegere vorbei după obiceiulu pămăntului schimbîndu cîte-va slove, precum să vede, păzindu cu amăruntulu unire cuvinteloru. La cele (daru) mare laude şi vrednice, şi la fo[lo]sulu căruţii aceştiia mai multu uităndu-te Măriia ta cu ochii blăndeţăloru, deşchide braţulu milostivii Mării tale şi o cuprinde înpriună cu osărdie inima şi înnălţare mănuloru noastre, care facemu cu gals de rugăciune la Dumnădău, rădicîndu cu toţi cei dinpreună cu mine fraţi şi înpreună slujitori episcopi şi cu totu preuţescului şi călugărescului cinu, ce să află întru Ţara Mării tale. Rogu  pre a-tot-putiarniculu şi pre bunulu Dumnădău ca să dăruiască Mării tale într-aciastă lumia viiaţă îndelungată, linî, pacinică, nesupărată, cu sănîtate, cu norocire şi cu toată bucuriia, păzindu-te pre Măriia ta, întru ccelu pre înnaltu scaunu a cei de Dumnădău slăvite Domnii Mării tale, iară în veculu cel viitoriu să te învredniciască a celoru negrăite cereşti bunătăţi a înpărăţii sale, să te bucuri cu pre cuvioşii, să te veseleşti cu dreptii, să petreci înpreună cu blagocestvii şi milostivii Inpăraţi şi Domni. Aminu. 
	A Măriei tale fierbinte spre Dumnădău rugătoriu.
			Smeritulu Gheorghie, Mitropolitu Moldavi.
Typătitu-s-au în anulu de la spăseniia lumii 1726. De Ieremiia Tzpografulu.
		BRV II, nr. 189, p. 23-27.

190. Catehism, Sîmbăta-Mare 1726.

	[27] Catehismouş sau învăţătură creştinească. În folosul Neamului rusesscu(?) din Ţară unguriască, dată afară pină usărdia, şi ustenela Mări calea Dumnului D. Ivan Iosif  Decamilist. Ipiscopul Sebastului, şi a Muncaciului i proci. Cinului preoţesc unit din legea grecească Vucariş Apostolicescu în Ţara unguriască, sfintei şi înălţatii înpărăţii Rămului sfetnicu. În limba rumînească întoarsă şi tipărită. În Sămbăta mare. În Tipografia Academicească Anul de la Hs. 1726.
		BRV, II, nr. 190, p. 27.

191. Octoih, Iaşi 1726.

	[28] Octoihos. Adecă osmoglasnică: Care are în cine toată slujba ce să cuvine a Văscrnelur. Înpresiă şi u Săptămînă cu toate ale ei  rînduiele. Acuma întîiu întracesta chipă aşezată şi tipărită. În zilele Prealuminatului şi înălţatului Domn, şi ublăduitoriu atoată Ţara Moldachii Ioan Mihai Răcoviţă Voevodă., cu a Mării sale milă şi agiutoriu şi cu băgoslovenia şi osteneala Preasfinţitului     Mitropolită, a Moldavii, Chir Gherghe, spre cea de obşte a Becear      lui Hs. trebuinţă  şi Pravoslavnicialerea folos. Şi sau tipărită în Sfinta Mitropolie în Iaşă. Ounde este hramulu sretenii Domnulu nostru Is. Hs. La anulă de la zidirea lumii, 1726. De Ieremia Sumeşia Tipografulă.
	Stihuri 12 asupra stemei, a pre luminatului şi înnălţatului Domnu Ioan Mihai Răcoviţă Voevoda.
Slăvita Corona a ţării Moldovii, 
Ce să încununiadă Luminaţii Domni,
Blagocestivului Domnu s-au dăruitu,
Lui Mihai Răcoviţă, de bunu nemu odrăslitu.
De tată din vestiţii Răcoviţeşti,
De pre mumă den Catacozoneşti
Slăvi-vor cei de pre urmă pre sfînta Troiţă,
Ne-uităndu-i numele celu de bună viţă,
Cu a lui bune fapte toate le plineşte,
De toţi vrăjmaşii Ţara-şi păzeşte.
Doamne întăreşte-l cu a ta putere,
Să nu pătimească nice o scădere.


	Dumnedăeştile palme, Is. pe Cruce-au întinsu
	Şi didirea mîiniloru lui Cătră sine au cuprinsu,
	Pătimire luîndu umai cu firea omenească,
	Iar nici o durere simţind fire Dumnedăiască,
	Răscumpărîndu-ne pre noi cu alu său sfăntu scumpu sînge,
	Norodu alesu Părintelui cerescu Iarăş ne strînge.
	Pentr-aceia cu credinţă Patemiloru ne închinăm,
	Slăvindu-le, mărindu-le cu cinste le sărutăm.

		[29] Altele:
	Dinu lemnulu vieţii Adamu au mîncat cu dulciaţă
	Şi noao cestoru pămînteşti blestemulu ne-au fost greţă.
	Iară pre Lemnulu Crucii Hristos amară moarte au gustatu.
	Şi pre noi denu-tracelu blăstămu şi greţă ne-am ridicatu.
	Ce ca tîlhariulu să-i strigămu cu glasu de cuviinţă:
	Pomeneşte pre noi Doamne într-a ta moşteninţă.
		BRV II, nr. 191, p. 28-29.

194. Slujba S-lui Andreiu, (Bucureşti) 1726.

	[32] Slujba marelui canonă. Acelui dintru sfinţi Părintelui nostru Andrei Arhiepiscopul de la Crită. Acumă întîi tălmăcită pre limba rumînească: cu blgsvenia Prea sfinţitului Mitropolită ală Ungurovlahiei  Cur Daniilă. Prină osîrdia şi cheltuiala Popei Nicolei ot bucureşti. Siă Damaschină shimonahă: Dînduse în dară pe la sfintele Bisearici. Ci la care bisearică sară rîndui sau cine o ară dobîndi. Să zică Dumnezeu silă iarte. În anul de la facerea lumii 1726. De cucearnicul întru Preuţi Popa Stoica Micuvici Tipograf.
	Cătră Cititori de bine voitoriu.
	Invăţătoriu Bisericiloru, Dumnezeesculu Pavelu, învăţîndu biserica Corintheniloru, prinu Poslaniia ce dinutîiu, pentru înţelesulu Rugăciunii ce să roagă biserica de obşte, aduce la mijlocu pildă ca aciasta, zicîndu: de va da trîmbiţa glasu ne însemnătoriu, cine se va găti de războiu? Glasu neînsemnătoriu (iubiţei miei cititoriu), şi fîntînă pecetluită, de pe zisa înţeleptului, sîntu cu adevăratu la sfînta rugă cuvintele cele de umilinţă care sîntu pre limbă streină, de nu cadu la înţelegere tuturoru. Dreptu aceia celu ce iaste cu oare carele daru Dumnezeescu, putinciosu spre a descoperi dintr-altă limbă pre limba nemului său scripturi bisericeşti, acela iaste datoru să de şi însemnare graiuriloru spre înţelegere, şi pre cîtu i să poate să despecetluiască fîntîna Duhovniceştiloru tîlcuiri, ca să se adape cu înţelegere cei ce ascultă şi să se zidescă spre umilinţă: pentru că fiindu acestu canonu plinu de umilinţă şi vrednicu de aplecare totu feliu de inimă creştinescă spre cucerire, şi fiindu pînă acumu pecetluită suptu pecete neînţelegerii, să cînta la biserici pe limbă străină; iară acumu dinu Dumnezeiască îndemnare s-au tălmăcitu pre limba rumînescă, cu porunca şi blagosloveniia pre sfinţitului Mitropolitu alu Ungrovlahiei Chyru Daniilu, şi s-au datu în tipariu cu osîrdiia şi cheltuiala cucernicului întru Preoţi Popeii Nicolii ce au fostu Protopopu Bucureştiloru; dîndu-le în daru sfinteloru biserici. Dreptu aceia şi voi, o iubiţiloru cititori, să-lu priimiţi cu dragoste cinstindu-lu cu inimă curată şi plecată, luîndu aminte cu bună socoteală, ca să vă îndulciţi de toate cele ce [se] cuprindu întru elu. Şi la sfintele voastre rugăciuni să vă aduceţi aminte şi pentru cei ce s-au ostenitu, ertîndu-i pentru cele ce nu-i va fi ajunsu înţelegere, şi făr de bănuială îndreptaţi greşalele, ca cu toţii dinu preună să ne învrednicimu a ne îndulci şi de glasurile cîntăriloru îngereşti în viiaţa vecului celuia ce va să fie. Aminu.
	[33] Rugătoriu cătră Dumnezeu pentru Pravoslavnicii Creştini, Popa Nicola ot prundu.
		BRV II, nr. 194, p. 32-33.

195. Triodul săptămînei mari, (Bucureşti) 1726.
	
	Triodiodină (adecă) trei căntări. Ce cuprinde întru sine slujba cei să cuvine a Căptămînii Sfintelor patimi, dină sîmbăta Dreptului lazară, pînă în seara sfintei şi luminatei zi a Învierii Domnului nostru Is. Hs. Acuma întru întîiu tălmăcită pre li[m]ba rumînească întru folosulă tuturoră preuţiloră, şi spre înţelesul creştiniloru. În zilele prea luminatului şi prea înălţatului Domn, Io Nicolae Alexandru Voevodă Mavrocordatu. Cu blgsvenia prea sfinţitului Mitropolit Ugrovlahiei Cur Daniilă. În anulă de la facrea lumii 1726. De cucearniculă întru Preuţi popa Stoica Micovici Tipografu.
Bourulu pecete Moldovei însemneză,
Corbulu a Ţărîi Rumîneşti adevereză,
Bourulu şi corbulu, ce în stemă însemneză,
Domnului Nicolae armă tare spre pază;
Pre ai săi vrăjmaşi şi să-i stăpînescă, 
In mulţi ani cu pace într-a sa domnie,
Hs. Dăruiască-i multă stăpînie.

	Pre sfinţitului şi de Dumnezeu trimisului Mitropolitu al Ungrovlahiei pre cinstitu şi Exarhu plaiuriloru, sfinţii-sale Chyr Daniilu stăpînului mieu şi făcătoriului de bine, plecata închinăciune.
	Dinu vreme ce Domnulu nostru Is. Hs. Arhiereulu celu desăvîrşitu, au înnălţatu pre sfinţiia-ta la trepta ce înnaltă a arhierei (pre sfinţite Părinte) nu ai încetatu a purta grija pentru oile lui Hs. Cele cuvîntătoare, iară mai alesu de cîndu Dumnezeiasca pronie te-au mutatu la pre sfinţitului scaunu alu Ungrovlahiei, ai adaosu a mai înmulţi purtare de grijă ca unu păstoriu adevăratu, iară nu ca un năimitu şi ca ceia ce aducu stricăciune şi smintelă turmei lui Hs. Dară sfinţiia ta cu păstoresca purtate de grijă le dăpărtezi cîtu iaste prinu putinţă, şi cele de folosu şi de mîntuire sufletului totu de-una le socoteşti şi în totu chipulu te nevoeşti a fi următoriu învăţăturiloru lui Hs., ca unui purtătoriu de grijă alu tăiniloru lui, încîtu cu adevăratu te-ai arătatu păstoriu, întrîndu în satulu oiloru prinu uşă. Ce dară dintr-aciastă arhieraticiască bunătate fiindu îndemnatu tot de-una, socotindu: cu ce mijlocire s-aru pute să adaogi sfinţiia-ta folosinţa creştinilor nemului nostru, pentru ca să-i îndemnezi la cucerire mai multu şi la umilinţă ca unu părinte şi adevăratu purtătoriu de grijă? Dreptu aceia cunoscîndu sfinţiia-ta că, din cîte cărţi ale sfintei bisericii noastre ce s-au alcătuitu şi [34] au cîntatu cîntăreţii cei bisericeşti pre limba noastră ce rumînescă, dinu toate mai de umilinţă şi mai agonisitoare de zdrobire inimii şi de pocăinţă iaste folositoriu de sufletu Triodului. Şi iarăşi, dinu cîte slujbe să cuprind într-însul, între toate acele întrecu slujbele săptămînii cei mari a sfinteloru patimi ale Domnului nostru Is. Hs., care săptămîna iaste cu atîte minuni şi plină de umilinţă.
	Dreptu aceia pre de folosu, şi după plăcere lui Dumnezeu, ai datu sfinţiia-ta blagoslovenie să să typărescă acele slujbe ale Triodului, adecă din Sîmbăta dreptului lazaru pînă în sfînta şi luminata Duminecă a Paştiloru la lyturghie, pre limba rumînescă, pentru ca pricepîndu toată proszime să să umilescă la rugăciunile loru. Ci daru şi eu, plecată sluga sfinţii tale, amu socotitu a fi datorie netăgăduită, ca cu plecăciune să închinu la sfinţiia-ta aciastă mică ostenelă, ca unu lucru bisericescu la grijniculu folositoriu alu biserecii. De care mă rogu sfinţii tale cu plecăciune să o priimeşti ca pre o pîrgă a floriloru celoru cu dulce mirosu, eşită dinu mijloculu Edemului, adecă ce iaste între Triodu şi între penticostariu, căriia să cuvine a fi închinată sfinţii tale, ca la unu părinte iubitoriu de fii şi stăpînu sufletescu, nu numai mie, ci şi tuturoru creştiniloru Ţărîi-Rumîneşti, ca prinu sfintele şi la Dumnezeu ascultatele rugăciuni ale sfinţii tale, să agonisescă rodu aciastă carte şi să aducă umilinţă şi mîntuire sufletescă la creştinii cei ce o voru citi şi ca să se întărescă, şi să poată să biruiască şi să se lăţescă pravoslavnica şi pre curată credinţa creştiniloru a bisericii răsăritului şi prinu ia, fiindu ajutoare rugăciune şi blagosloveniia sfinţii tale, să moştenescă toţi înpărăţiia ceriului. Aminu. 
	Alu sfinţii tale plecatu şi smeritu între posluşnici,
					Popa Stoica, Typograf.

Plîngi pre Lazaru, Isuse, după omenire,
Şi-lu scoli întru putere prinu Dumnezeire.
Atunce iadulu s-au cutremuratu
De glasulu tău celu înfricoşatu,
Că tuturoru li s-au vestitu slobozire,
Celoru ce săde în tunerecu cu mare oprire.

	Iară cei ce vă veţi întîmla a ceti, iubitoriloru de Dumnezeu creştini, bucuraţi-vă în Domnulu, şi ori-ce veţi afla greşitu, îndreptaţi cu duhulu blîndeşelor, nepuindu-ne în ponosu, veri în cuvinte, veri în slove, veri în scurtare typiceloru şi a patimiiloru dinu Sîmbăta ce mare, că amu scurtatu pentru neputinţa norodului celui de obşte, ca să le fie mai pe uşoru nesupărîndu-să, şi să le fie ascultare ce cu dragoste priimită la Dumnezeu, a căruia milă să fie cu voi cu toţi.
		BRV II, nr. 195, p. 33-34.

196. Liturghie, Bucureşti 1728.

	[35] Dmnezeeştiale şi sfintele liturghii. A celora dintru sfinţi părinţilor noştri a lui Ioană Zlatoustă, a lui Vasilie celu Mare, şi a Prejdesştenii. Acumă, într-acestaşă chipă tipărită. În zilile prea Luminatului Domnă, şi ublăduitoriu a totă Ţara Rumînescă, Ioană Niculae Alexandru Voevodă. Cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită alu ungrovlahiei Chir daniilă. În sfînta Mitropolie a Bucureştiloră. La anulă de la Hs., 1728. De cucearnicul întru Preuţi Popa Stoica Marcuvici.

Asupra peceţii Stihuri politice
A ţării Rumîneşti cu bună fericire.

Aceste doao închipuiri ce-n pecete sîntu ivite,
Domnului Nicolae de la Hs. îi sîntu dăruite,
Să-i fie spre pază cu bună voire,
Şi să-lu îndelunge întru stăpînire.
		BRV II, nr. 196, p. 35.

199. Molitvenic, Bucureşti 1729.

	[36] Erholodion, adecă mltvnică. Acumă întracestaşă chipă tipărită, după rînduiala Grecescă. În zilele, de Dumnezeu înălţărei Domnii a prea Luminatului oblăduitoriu a toată Ţara Rumînescă ioană Nicolae Alexandru: voevod. Cu blgscenia şi cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită la Ungrovlahiei Chir Daniilă. În Mitropolie a Bucureştiloră. La aniloru de la Hs., 1729. De cucearniculă întru Preuţi, Popa Stoica Mcuchici.

Buurul, corbul şi cruce, trei semne minunate
Darurile tale vestescu, Doamne pre înnălţate.

Buurul, Domnu Moldovei că ai fost te însemneză,
Corbul al ţării Rumîneşti stăpîn te adevereză;
Iar cruce, pravoslaviei bun paznic te arată,
Nicolae pre înţeleptule, cu inimă curată,
Aciasta în veci te va păzi cu cinste şi cu pace
Şi pre vrăjmaşi îi va surpa, ca praful îi va face.

	Insă să ştii şi aciasta, că de vei cerceta pre amăruntul rînduialele şi tălmăcire acestui Molitvenicu şi de l vei potrivi cu niscare izvoade sloveneşti, veri de unde ar fi typărite, şi nu să va potrivi, să nu te pripeşti îndată a defăima, căci noi amu urmatu Molitvenicului grecescu, carele l-au tipăritu Nicolae Glichi, la anulu de la Hs. 1691, şi după cîtu ne-au fostu putinţa, şi întru înţelesu şi întru rînduiale amu aşăzatu. Pre alocure amu şi adaosu în tîlmăcire pentru scurtare limbii rumîneşti, aşijdere şi la învăţături şi la rînduiale pentru prostime preoţiloru şi pentru mai lesnele loru. Iară cele ce nu s-au pusu nici de cumu, s-au lăsatu, unile pentru că sîntu arhiereşti, iară altele pentru că nu le slujescu pre aceste locuri.
			BRV II, nr. 199, p. 36.

200. Militvenic, Rîmnic 1730.

	[36] mltvică. Acumă într-acestă chipă Tipărită: În sfînta Episcopie a Rimnicului, cu nevoinţa şi cu toată chieltuiala a Preasfinţitului şi de Dumnezeu iubitoriu, Chir: Inochentie, Episcopul Rimnicului. În anulă de la Naşterea lui Hs, 1730. De Ieremia Adanasievici.
	[37] Stihuri politice 14 închinate sfîntului şi făcătoriului de minuni Nicolae.

Sfinte Nicolae, celu ce în lume ai strălucitu,
Cu mari minuni eşti vestitu,
Că în toată lume, minuni ai arătatu
Şi de toţi eşti pre lăudatu;
Pre toţi cei ce chiamă îi izbăveşti,
Şi dinu toate primejdiile îi mîntueşti,
Priimeşte şi de la noi aciastă închinăciune,
Ci nu ne uita dintr-a ta rugăciune.
Ca celu ce ai la Dumnezeu multă îndrăznire
Şi poţi să-lu faci spre noi cu milostivire.
Ţie dinutr-ale tale, Ierarşe sfinte,
Acestu odoru aducemu cu sufletu fierbine;
Tinde-ţi daru sfînta mînă şi-lu priimeşte
Şi cu rugăciune ta pre noi ne păzeşte.

	Stihuri închinate pre sfinţitului Arhiepiscopu şi Mitropolitu alu Belgradului.

Nemului sîrbescu celu slăvitu,
Pre tine te-au agonisitu
Ca pre celu ce ai strălucitu
A fi Arhipăstoriu cinstitu.
Că acelu nemu îlu slăveşti
Şi cu bunătăţi îlu măreşti,
Că într-însul eşti minunatu
Şi în fapte bune arătatu,
Pre pravoslavnicu fiindu
Şi pre norodu povăţuindu
La cale pocăinţii,
Ce vrednică mîntuinţii,
Dreptu fiindu întru toate
Pebtru că ţi să şi poate,
De Chesariulu înnălţatu
A fi svetnicu pre minunatu.
Dumnezeu să-ţi sporescă,
Cu sfinţii întru una
ca să iai ce de veci cununa,
[38] Care ţi s-au şi gătitu,
Pentru care te-ai nevoitu,
In veci a te odihni,
Cu drepţii a te veselii.

	Stihuri plitice iubitoriului de Dumnezeu Episcopu al Rimnicului, alu Chesariceştii Valahii.

Bucură-să Valahiia
Văzîndu-şi blagorodiia,
Care prin păstoriulu său
O întăreşte Dumnezeu.
Arhiereu credincioasu,
Induratu şi nelenevosu
Şi turma a-şi cerceta,
 Bine a o înfrumuseţa,
Şi foarte multu să sileşte,
Beserecile înpodobeşte
Cu cărţi ca şi cu alte.
Dumnezeu să-i facă parte,
In vecinice lăcaşuri
Să ia pre vrednice daruri,
Pentru toţi să grijească
Ca parte să dobîndescă.
La înpărăţie lăcaşu,
Căriia să-i fie părtaşi
Cu toţi plecaţii fiii lui
Carii facu poruncile lui,
Şi pentru toţi elu mijlocindu 
In rai înpreună sălăşluindu
Unde Dumnezeu lăcuiaşte
Şi în veci înpărăteşte.

	Predoslovie, adecă cuvăntu înnainte.
	Pre sfinţitului şu pre pravoslavnicului Arhiepiscopului alu Belgradului şi Mitropolitului a totu creştinesculu norodul de suptu stăpînire pre sfinţitului înpăratu alu Romii, în Serviia, în Slavoniia, în Hungariia, în Horvaţiia, în Sirmiia, în Ungrovlahiia chesariciască, în Banatulu Timişvarului, şi alu pre înnălţatei chesariceştii Măriri sfetnicu, Chyru Moysi Petrovici, cu smerită plecăciune a închinu.
	De multe ori multe lucruri pre minunate vedemu, pre sfinte Arhierarhule dintru care puţinu putemu a înţelege sau a spune: Vedemu ceriulu întinsu ca o boltă desupra noastră; vedemu soarele, celu rînduitu cu mare înfierbinţelă încălzindu spre stăpînire zilii (Fac. 1 stih. 20); vedemu lumina lunii luminîndu spre stăpînire nopţii; vedemu şi telele şi alte podoabe ale ceriului; iară pentru toate pre amăruntul nu putemu a grăi sau a pticepe. [39] Dară mai multu cîndu gîndimu pentru făcătoriulu loru, covîrşaşte toată minte, nu numai pămîntescă, ci tocma şi ce îngerescă, cumu din nimica au făcutu toate cele văzute şi cele nevăzute, şi cumu pre omu au făcut dinu pămîntu şi cu al său chipu l-au cinstitu, cu care nici pre îngeri au cinstitu. Incă şi  pentru alte minunate taini ale lui Dumnezeu: şi iară fire omenescă au unitu cu ce Dumnezeiască. Pentru care şi Proroculu Davidu, mirîndu-să zice: Doamne, ce iaste omulu că te-ai făcutut cunoscutu lui ? (Psalm, 145 stih. 4), adecă te-ai unitu cu elu. Cu ce daru trebue a răsplăti noi lui Dumnezeu? Fără numai cu lauda ce i să cuvine pentru toate, de la fieşte carele după putinţă-i: cei cu multu, multu; cei cu puţinulu, puţinulu: fieşte carele după cumu i s-au măsuratu. Acumu dară ca altu ceriu sfînta Biserică o vedemu, în care lege daruri ca soarele lumineză, lege vechie ca luna, Sfinţii ca stelele, unii mai multu, alţii mai puţinu. (1. Corin. 15 stih.41).
	Intru care şi noi datori sîntemu a da lui Dumnezeu laudă de mulţămită, cei cu mai mulţi talanţi, mai multu a neguţători (Mathei 25, stih.4). Precumu cei mai dinutîi ciata Arhierescă sîntu, dupre cum zice sfîntulu Ieronimu, dintre carii celu dintîi pre înnmulţitoru de talanţii cei încredinţaţi, te vedemu pe pre Sfinţiia-ta, o pre luminatele Păstoriu şi vrednicule de laudă Arhierarhule, că nenumărate sîntu ale pre sfinţirii tale faceri de bine spre toţi cei umbriţi suptu aripa părinteştii milii tale. Că buna chiverniselă pentru toţi, alu doile Moyisi, te arată. Dară eu zic şi mai pre susu de Moyisi pentru vredniciia Arhipăstoriei tale, că precumu Moyisi prinu mare, prinu pustie, prinutre protivnici în totu chipulu s-au meşteşugitu, ca să aşaze apre celu de dînsulu povăţuitu norodu în ţara ce făgăduită a Palestinii, aşa şi pre sfinţire ta. Arhipăstorule, turma ceia ce de la Dumnezeu ţi s-au încredinţatu, ca prinu mare, prinu pustie, prinu turburate vremi şi răzmiriţe o ai povăţuitu, pînă cîndu ca în ţara ce făgăduită, fieşte căruia în ţara şi în patriia sa i-ai făcutu odihnă. Iară încă şi mai vîrtosu le povăţueşti sufletele tuturor în lume ca în mare, şi-i scoţi dinu pustiire păcateloru şi dintre vrăjmaşii sufleteloru, rîdicîndu-i la ţara ce făgăduită, la Ierusalimulu celu cerescu. Cu cine dară te voiu asemăna, o slăvitule, fără de numai cu celu Zorovavelu? (Esdra, 4, stih.45). Că pre cumu acela prinu vrednicia înţelepciunii cuvîntului său celu cătră darie Inpăratu Persului, nu numai că lui ş-au căştigatu a să înbrăca în porfiră şi lanţu de auru a purta înprejurulu grumazului său şi coronă de vissonu în capulu său, şi alte podoabe, şi alu doile a şede după Inpăratulu (care era numai slava sa), ci încă mai multu au grijitu pentru folosulu celu de obşte a bucura nemulu său, cu înoire ierusalimului şi a Besericii, de a căruia înţelepciune mirîndu-să Inpăratul cu ai săi, toată cerere i-au plinitu, încă şi mai multe i-au datu. Aşa şi pre sfinţire-ta arătîndu-te ce unu nou Zarovavelu, pre înţelepte, înnainte pre stăpînitoriului alu Romei Inpăratu, carele şi văzîndu-ţi întreaga minte şi luminata-ţi faţă şi vorba ce blîndă, înpreună cu toţi Miniştrii (mirîndu-să) te-au învrednicit a te înbrăca luminatu, şi pre luminată şi pravoslaniciască cruce şi lanţ de aur a purta, şi cu arhipăstorescă coronă a te înpodobi, şi sfetnicu de aproape Inpărăţiei, Chesariceştii măriri a fi te-au rînduitu, întru care vrednicie văzîndu-te, nu te-ai bucuratu mai multu de [40] aciasta de cîtu a griji pentru celu de obşte folosu, şi odihna tuturoru şi a rămîne fieşte care întru ale sale rînduiale şi obiciaiuri pravoslavniceşti. Cu adevăratu odraslă alesă şi sfîntă eşti pre sfinţiia-ta, întru acelaşi vrednicu de laudă scaunu alu Arhiereii te-ai înnălţatu, ca o făclie în sfeştnicu suindu-te, ne luminazi noao fiiloru tăi pentru care putemu zice şi noi ca fericitului Pavelu: Arhiereu ca acesta să cuveniia noao să avemu, dreptu, blîndu, fără răutate, ferindu-să de toate lucrurile rele (Evrei 7, stih.27). Că aceste toate să plinescu întru pre sfinţire ta, vrednicule de laudă. Că măcară că şi alţii mai nainte de a ta arhipăstorie s-au aflatu vrednici de laudă şi de chivernisire acelui de Dumnezeu păzitu scaunu, iară pre slăvita a ta chivernisire pre toţi covărşaşte, că mai presusu de toţi scaunulu ţe-ai înpodobitu cu vredniciia arhierarhiei şi a nălţimei conzilieriei a pre afinţitei chesariceştii Măriri, că pentru toate putemu zice că alegîndu-te Dumnezeu te-au unsu cu untulu de lemnu alu bucuriei mai multu de cîtu pre toţi părtaşii tăi pentru blîndeţe şi adevărulu şi dreptate (Psalm: 44, stih. 9), şi te-au încoronatu. Pentru care toţi cei ce s-au îndulcitu de harurile tale, mărturisescu bunătate ta, precumu şi eu cestu mai smeritu ucenicu alu arhipăstoriei tale, carele de pre sfintele mîini ale vredniciei tale fiindu rînduitu la aciastă stepenă a arhieriei, la aciastă de Dumnezeu păzită eparhie a Episcopiei Rîmnicului în Chesariciasca valahie, a fi păstoriu şi cercetătoriu, amu socotitu daru şi eu: cu ce mijlocire aşu pute înmulţi talantulu stăpînului mieu, celu datu mie? Şi întîi amu pusu în cugetu grija sfinteloru Beserici din eparhiia smereniei mele, şi văzîndu-le pre lipsite de trebuincioasele cărţi în limba noastra ce de moşie, măcaru că acumu de o vreme încoace cevaşu s-au mai luminatu cu tălmăcituri în limba noastră rumînescă ce de moşie în patriia noastră, că mai nainte cu limba elinescă şi cu slovenescă să îndestuiia. Amu socotitu a înbogăţi sfintele Beserici cu înmulţire sfinteloru cărţi în limba patriei noastre rumîneşti, şi socotindu, ce ar fi mai de folosu şi mai de trebuinţă, mai întîi amu aflatu mai multă lipsă de Evhologhionu, adecă de Molitvenciu, şi nu numai în eparhiia noastră, ci şi într-alte osibite locuri, ce s-au obicinuit cu aciastăşu limbă a să îndestuli, măcaru că s-au şi mai tipăritu de acestu feliu de cărţi, dară sînt puţine şi nu-su de ajunsu, aceste întîi mai diorthosindu-să şi acumu mai bine întocmindu-să cevaşu s-au mai adaos ce au fostu lipsă, socotindu că cu aciastă pre trebuincioasă carte să povăţuiaşte omulu la cale mîntuinţei, că în sine mai întîi cuprinde săvîrşire a şapte taini, că aceste sîntu cele şapte făclii între care să află Dumnezeu celu ce lumineză toate (Apocal: 1, stih. 13). Sîntu şi cei şapte stîlpi pentru care zice: Inţelepciune ş-au zidit ei-şi casă, şi au întăritu şapte stîlpi (Pilde 9, stih. 1). Inţelepciune  cuvîntulu lui Dumnezeu; casa, sfînta, Beserică; şapte stîlpi, şapte taini, care sîntu într-aciastă carte şi alte multe trebuinţe care să vădu, pentru care nu pociu pre amăruntul a le arăta aici. Dară aciastă carte acumu prinu blagosloveniia Arhipăstoriei tale o amu datu în typariu, pre care iaraşi ca unu daru micu, după datoriia me, cătră pre sfinţiia ta amu adusu, care în părinteştile tale braţe primeşte-o şi în vistieriile haruriloru tale o aşază, şi pentru noi fiii tăi cătră Dumnezeu te fă mijlocitoriu prinu [41] sfintele-ţi rugăciuni. Şi Dumnezeu în toate să-ţi ajute întru îndelungaţi ani.
	Alu pre sfinţiei tale smeritu ucenicu.
				Inochentie, Episcopulu Rîmnicului.
	BRV II, nr. 200, p. 36-41.

202. Octoih, Bucureşti 1731.

	[41] Octoihă. Acumă întracestaş chipă tălmăcită pre Rumînească, spre înţeleagerea de obşte, şi Tipărită. Fiindă începută asă tipări în zilele răposatului Io Nicolae Alexandru Voevodă. Prea sfinţitulă au luată la punerea prea înălţatei Dumii, a fiulu sale a prea luminatului nostru dumnă, şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească. Io Constantină Nicolae Voevodă. Cu blgsvenia şi cu cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită al Ugrovlahiei Chir daniilă. În sfînta Mitropolie în Bucureşti. La anulă de la Hs. 1731 (sic). Mrea de la facerea lumii 1731. De cucearniculă întru preuţi, Popa Stoica Mcuviţă Tipografulă.
	Stihuri  asupra peceţii Ţării Rumîneşti, ce i s-au dat
	Domnului Costandinu Nicolae Voevodu Mavrocordatu:

	Corbulu, cruce, pecete Ţării Rumîneşti însemneză
	Pre Costandinu Nicolae Voevodu, Domnu tînăru adevereză,
	Dumnezeu să-lu întărescă, Ţara Rumînescă să o stăpînescă
	In domnie îndelungată, de toţi vrăjmaşii Dumnezeu să-l păzescă.

	Alu sfinţiiloru voastre micu şi plecatu, Radulu Logofătului Iacovici typografu.
	[42] typăritu-s-au la anulu de la zidire lumii 7239. In Mitropoliia Bucureştiloru.
	De Cucerniculu întru preoţi Popa Stoica Iacovici Typografulu.
			BRV II, nr. 202, p. 41-42.

203, Psaltire, Iaşi 1731. - Slavoneşte.

	[42] Faltirea. Propocului şi înpăratului David. Acuma întracesta chipă tipărită în zilele prea luminatului Domnă Ioană Grigorie G. Voeovodă. Şi cu a mării sale ajutoriu. Cu blagoslovenie  şi cheltuiala preasfinţitului Mitropolită Suceavschi, Chir Antonie în sfinta Mitropolie a Işiloră la anulă de la Hs. 1731. De Ieremie Simeonă Tipografulă.
	Stihuri politice 6 asupra Stemii pre luminatului Domnu.

Buorulu Domnu Moldavei a fi te-nsemnedă,
Iară Corona drept stăpăn patri te-adeveredă.
Cruce pravoslaviei bunu paznicu te-arată.
Grigorie pre-nţălepte cu inimă curată,
Aciasta-n veci te va păzi cu cinste şi pace,
Că pre vrăjmaşi vei surpa, ca praful vei face.

		BRV II, nr. 203, p. 42.

204. Triod, Rîmnic 1731.

	[42] Triodioi. Acumă întîi întracestă chipă Tipărită. În sfinta Episcupie a Rimnicului. Şi desăvîrşită mai luminată în limba rumînescă aşezată. Cu nevoinţă şi cu toată cheltuiala a Prea Sfinţitului şi de Dumnezeu iubotoriulu Chir: Inochentie, episcupulă Rimnicului. În anulă de la Hs., 1731, Iulie .
	Stihuri politice inchinate sfîntului şi făcătoriului de minuni Nicolae.

Ţie dintr-ale tale, Ierarşe sfinte.
Acestu odoru aducemu cu sufletu fierbinte.
Tinde-ţi dară sfînta mînă şi-lu priimeşte, 
Şi cu rugăciune ta pre noi ne păzeşte.
	[43] Cîndu vei citi întru aciastă carte ce să chiiamă Trodu deplinu, care cu osîrdioasă dragoste, cu ostenelă şi cu multă cheltuială, acumu de nou, adecă dintîiu l-amu typăritu pe limba rumînescă, - cetindu cu cuviinţă şi cu umilinţă, vei afla toată orînduiala besericii şi folosulu postului şi alu mîntuirii sufletului, şi vei fi de acumu, înnoindu-se tynereţele tale, ca ale vulturului. Atunce gura ta întru aciastă carte va grăi înţelepciune, că prinu înţelepciune le-ai făcutu. (Psalmu 190, stih. 25). 
	Aciastă carte, ce să chiiamă Triodu, lumineză pre totu omulu, ce vine în lume. Că iaste candela ce îndestulată cu untulu de lemnu, de va fi strigare în miezul nopţii: Iată mirele vine în miezul nopţii. Că nu se împuţineză [44] dintrînsa untulu de lemnu alu rugăciunii şi alu postului. Cu fecioarele cele înţelepte vei eşi întru întympinare. Că luminîndu-te cu luminare acestoru tălmăciri ale Triodului, vei pute în toată vreme, a ciasulu, ca cu o trîmbiţă cu trei răsunări, adecă cu trei cîntări, a glăsui. Inpăratulu Davidu numai în zilele prazniciloru poruncia să de glasu în trîmbiţe. Trîmbiţaţi, zice, la lună noao cu trîmbiţe, întru vestitele zile ale prazniciloru Domnului. (Psalmu 59). Pentru  aceia şi cîntare aciasta alesu-s-au a să cînta numai în osebitele zile cele de jale ale sfîntului postu ale păresemiloru spre mîntuire sufletului. Cu aciastă trîmbiţă a Triodului în toată vremia vei pute trîmbiţa înpreună cu celu de Dumnezeu încorunatu, proroculu Davidu, într-acestaşi chipu: Sera şi dimineţa şi amiază zi, spune-voiu şi voiu vesti, şi vei auzi glasul mieu. (Psalmul 59, stihu 19) . . . 
	Deci şi eu smeritul văzîndu aciastă eparhie a patrii noastre lipsită de o comoară ca aciasta, acre iaste foarte trebuincioasă sfintei beserici a răsăritului, amu socotitu dară şi eu, cu ce mijlocire aşi pute înmulţi talantulu stăpînului mieu celu datu mie. Şi întîiu amu pusu în cugetu grija sfinteloru besereci, dinu eparhiia smereniei noastre dintr-aciastă chesariciască Valahie. Văzîndu sfintele beserici pre lipsite de trebuincioasele cărţi în limba noastră ce de moşie ce să chiamă rumînescă; dară mai multu de aciastă pre trebuincioasă şi folositoare carte, ce să chiiamă Triodion, care iaste plină de umilinţă şi îndemnătoare spre pocăinţă sufletului creştinescu, fiindu-că de alte cărţi în limba noastră s-au mai typăritu, iară aciastă carte pănă acum mai nainte dinu typografie nu s-au datu în lumina limbei noastre cei rumîneşti să se fie typăritu, precumu nici într-alte părţi, unde se află patriia rumînescă nu s-au mai typăritu; ci pănă acum cu limba ellinescă şi slovenescă se îndestula şi aciastă limbă rumînescă. Care carte şi aciasta acumu prin blagosloveniia arhipăstoriei tale typărindu-se, iarăşi ca unu daru micu după datoria me cătră pre sfinţiia ta a[cu]mu o aducu, care în părinteştile tale braţe priimeşte-o şi în visteriile harurilor tale o aşază; şi pentru noi, fii tăi, cătră Dumnezeu te fă mijlocitoriu prin sfintele tale rugăciuni, şi Dumnezeu întru toate să-ţi ajute, întru îndelungaţi ani. Aminu. 
	Alu pre sfinţiei tale plecatu, 
					Inochentie, Episcopulu Rimnicului.
	Să se ştie că acestu triodu ce l-amu typăritu acumu întîi pre limba rumînescă aici în sfînta Episcopie a Rîmnicului, l-amu aţezatu în stihuri şi în cuvinte, după cumu au tălmăcitu întru Dumnezeu răposatulu Chyru Damaschinu Episcopulu Rîmnicului, nimica schimbîndu cuvintele. Iară typiculu cu toată învăţătura lui, l-amu aşezatu şi amu urmatu Triodului celui moschicescu, pre cumu am găsitu acolo, care iaste typăritu în zilele Inpăratului Ioannu Alexeievici la let 7191.
	Iară cei ce vă veţi întîmpla a ceti bucuraţi-vă în Domnulu şi vă rugaţi pentru noi şi ce graşală veţi afla, veri în cuvinte, veri în slove, îndreptaţi cu duhulu blîndeţeloru, ne puindu-ne în ponosu. Că pre cumu iaste [45] cu neputinţă ceriului a să vede fără de nori, aşa şi typariulu fără de greşală.
	De Ieremiia Athanasievici.
		BRV II, nr. 204, p. 42-45.

205. Chiriacodromion, Bucureşti 1732.

	[45] Chiriacodromion sau evglie învăţătoare. Care are întru ia Cazanii la toate Duminecile preste ană, şi la Prăznicele Domneşti, şi la sfinţii cei numiţi. Acumă întracesta chipă Tipărită, şi diordosită mai luminată în limba Rumînească. Întru întîiulă ană ală cei de Dumnezeu înălţatei Domnii a prea Luminatului şi înălţatului Domnulu nostru Io Constantină Nicolae Voevodă. Cu blagsovenia şi cu toată cheltuiala sfinţitului Mitropolită ală Orgrovlahiei Chir Stefană. În sfinta Mitropolie în Bucureşti. La anulă zidirea Lumii leat 1732. Iară de la întruparea Domnului         . De cucearniculă între Preoţi Popa Stoica Iacovici Tipigrafulă.

Stihuri politice 10 asupra stemei pre luminatului, slăvitului, şi blagocestivului  Domnu Io Constantinu Nicolae Voevodu.

Straşnicu şi înfricoşatu semnu ce s-au arătatu
Marelui Costantinu, creştinului înpăratu,
O cruce de stele pre ceriu închipuită,
Asupra vrăjamşiloru armă nebiruită,
Cu slove-nprejuru scrise-n limbă rîmlenescă,
Pre toţi protivnicii săi ca să-i biruiască.
Acumu şi corbulu în pecete o arată
Domnului Costantinu încă-ntr-aciastă dată,
Dîndu-i lui şi putere cu nădejde bună
Ţara să stăpînescă, că-i de viţă bună.

	Pre blagocestivului, luminatului şi pre înnălţatului şi oblăduitoriului a toată Ungrovlahiia Domnului nostru Io Constantinu Nicolae Voevodu, sănătate, viiaţă îndelungată, pace, şi spăsenie de la Dumnezeu rugămu, iară de la smereniia noastră, molitvă şi blagoslovenie.
	Cuvîntulu celu adevăratu şi mărturisitu de toţi iaste, pre cumu şi Sinesie filosofulu grăiaşte, pre înnălţate şi luminate Doamne, cîndu unu omu, şi mao vîrtosu puternicu fiindu, bine şi înţelepţeşte s-aru chibzui şi s-aru socoti, îndulci-să-voru de minte şi de cunostinţa aceluia, şi de bunătăţile [46] lui, nu numai oraşe, ce şi cetăţi, şi ţări, şi domnii, şi limbi multe, şi cele de aproape şi cele de departe, şi de multe ori şi toată lume. Pre cumu aru vede neştine o grădină, şi aru vre cu minte să o cunoască de iaste frumoasă şi roditoare, şi dintr-alte semne poate să o cunoască desăvîrşitu; iară de va vede mai chiaru că în grădina aceia iaste mulţime de ape curătoare dinu izvoară şi dinu rîuri, care ape să adape pre ace fericită grădină, şi de acolia să să facă roada şi frumuseţe în pomii şi în copacii acii frumoase şi roditoare grădină, văzîndu aceste ochiulu omului, îndată cunoaşte minte lui că iaste frumoasă şi vrednică de multe laude grădina aceia. Aciasta afară dinu ce o adevereză socotela firescă, iară şi Dumnezeiasca scriptură (o adevereză) zicîndu: Că Dumnezeu cîndu au făcutu raiulu, într-ace grădină a fericirii au pusu înlăuntru şi o fîntînă, înpărţindu-să în patru începeri, adecă în patru rîuri, ca să adape raiulu. Deci să cunoaşte că fîntîna aceia şi cele dintru dînsa rîuri face mai frumoasu şi mai roditoriu pre raiu. Grădină ca aceia iaste Beserica lui Hs., pentru care Ezechiilu Proroculu zice, Cap: 36 stih: 17: Pîmîntulu acela stricatu, s-au făcutu ca o grădină de hrană. Stricatu pămîntu ca acesta era Beserica ce pustiită, care nici odată n-au datu roadă, precumu scrie în întîia înpărăţie cap. 2, de zice: Că mai mulţi sîntu fii cei lăsate de cîtu aceia ce are bărbatu. Iară cîndu au bine vrutu lucrătoriulu spre ia, pămîntulu acela s-au făcutu grădină de hrană. Grădină ca aceia şi sadu ca acela iste Beserica, întru care s-au săditu grăunţulu celu de muştariu, pre carele luîndu-lu omulu l-au sămănatu în grădina lui, şi au crescutu şi s-au făcutu copaciu mare. Blagoslovită e grădina, care are grădinariu ca acesta, carele samănă mici şi să facu mari. Grăunţulu de muştariu iaste credinţa ce întru Hs. care s-au sămănatu în Beserică şi s-au făcutu copaciu mare, ca şi cela ce vede proroculu Daniilu, capu: 4 stih. 8: care ajungia pănă în ceriu şi turpina lui pînă la marginile pămîntului, şi fierile şi pasările să sălăşluia într-însulu şi să grăniia dinu ceriu, adecă limbile cele ce n-ave lege şi nu cunoşte pre Dumnezeu; iară după ce au cunoscutu, s-au făcutu copaciu mare, înpărăţie sfinţitoare şi limbă sfîntă. Grădină dară numeşte Duhulu sfîntu pre Beserică, ai căriia frumuseţe şi podoabă o cunoaştemu dinu mulţime apeloru aceloru 4 răuri, carii izvorîscu întru dînsa, carii sîntu 4 evanghelii a celoru 4 evanghelişti, care facu pre lume mai frumoasă şi o fericescu, adăpîndu-o neîncetatu cu Dumnezeiasca învăţătură ce să află întru iale, şi fiindu ape, adapă sufletele cele însetate, şi le răcoreşte, şi le lumineză mai vîrtosu de cîtu toată lumina lumescă, pre totu omulu ce vine în lume. Cu adevăratu sfînta evanghelie covîrşaşte toată sfînta scriptură, şi de vreme ce evangheliia iaste prorocire acoperită şi ne precepută la cei mai mulţi, iaru aciasta, ce să dice Chyriacodromionu, iaste prorocire descoperită, cuvîntulu sfintei evanghelii tălcuitu spre înţelesulu limbii rumîneşti, ce cuprinde întru sine evangheliile Dumineciloru anului cu Cazaniile şi cu tălcuiala loru, dintru acele 4 rîuri ale Besericii aceloru 4 evanghelişti, şi Cazaniile Synaxariului a Prazniciloru celoru înpărăteşti ale Precistii şi ale sfinţiloru celoru mari. Dreptu aceia şi eu smeritulu rugătoriu de sănătate Măriei tale, fiindu datoriu după toate a mulţămi Dumnezeului mieu zioa şi noapte, şi Măriei tale, însă lui Dumnezeu [47] pentru căci bine au vrutu spre mine nevredniculu robulu său a mă sui la pre înnalta treptă a Arhieriei, şi a fi mijlocitoriu de grijă pentru oile cele cuvîntătoare, de care avemu a dare, răspunsu la înfricoşatulu judeţu. Şi văzîndu că aciastă sfîntă carte, ce s-au numitu mai susu, iaste foarte folositoare şi mîntuitoare de suflete, şi de vrednică de minune, atîta cîtu iaste îndestulată a aduce la umilinţă şi singuru sufletu celu mai înpietritu, şi de vreme ce zice scriptura că moarte cuvîntătoriului sufletu iaste ne-Dumnezeire şi nerecunoştinţa ştiinţii şi a înţelegerii cuvinteloru celoru Dumnezeeşti, amu pusu în typariu aciastă de suflete folositoare carte. Măcaru că mulţi dinu Domnii şi dinu Arhiereii ţării noastre spre multe alte sfintele cărţi a typări s-au îndemnatu, iaru aciastă sfîntă carte, nici au cercatu alţii, nici au typăritu, aşa pre cumu s-au typăritu acumu pe scurtu, şi întru înţelesulu tuturoru; ci dintru toţi s-au păzitu de Dumnezeu a să typări aciastă întru-ntîiulu anu alu înnălţatii Domnieie Mării tale. De care şi eu mai nainte de toţi, precumu de Dumnezeu sîntu pusu dintru mare mila sa Arhiereu aceştii întărite de Dumnezeu eparhii, cunoscîndu facere me de bine care dintru-ntîi o au începutu Măriia sa fericitulu şi purure pomenitulu părintele Mării tale Io Nicolae Alexandru Voevodu, de m-am făcutu Episcopu Buzăului. Şi iaru proniia lui Dumnezeu înnălţîndu pe Maria  ta la scaunulu celu părintescu cu stăpînire Domniei ţării noastre, mai desăvîrşitu o ai înplinitu, rădicîndu-mă la mai înnaltulu scaunu alu Vlădiciei.
	Pentru care, văzîndu mare cuviinţă închipuită la creştinesca înnălţime Mării tale, strălucindu într-însa Dumnezeiasca mare podoabă, bunătate fapteloru, înţelepciune ce politiciască, direptate ce cu socotinţă, care o ai înpreună cu blîndeţe şi cu îndelungă răbdare. Pentru aceia ca Davidu voiu zice: Cu direptate te-au unsu pre tine Domnulu Dumnezeulu tău cu untu de bucurie, mai vîrtosu de cîtu pre părtaşii tăi; cu direptate te-au întîmpinatu cu blagosloveniile bunătîţii, şi ca pre unu alesu dinu casa părintelui tău, cu dreptate te-au înnălţatu în scaunulu Domniei acestui de Dumnezeu păzitu pămîntu. Deci daru, pentru aceste înpodobite bunătăţi, pre înnălţate Doamne, şi pentru ce fără de asămănare dragoste ce ai la cele Dumnezeeşti, smereniia noastră cu mare dragoste aduce daru aciastă sfîntă carte şi o închinu cei de Dumnezeu cinstitei înălţimei tale, nădăjduescu făr de nici o îndoială că va afla vrednică şi foarte veselă priimelă. Pentru care cu cele dinu sufletu, şi din inimă, şi din rostu rugăciuni, rogu pre a-totu-puterniculu Dumnezeu să dăruiască Mării tale într-aciastă lume viiaţă îndelungată, pace lină, cu norocire şi cu toată bucuriia, păzindu pre Măriia ta suptu acoperemîntulu Dunmezeeştiloru sale aripi, întru celu pre înnălţatu scaunu alu cei de Dumnezeu slăvite Domniei Mării tale, şi mai pe desupra de toată înpotrivire văzuţiloru şi nevăzuţiloru vrăjmaşi, înpreună cu toţi cinstiţii boiari ai ţării, şi cu creştinesculu norodu, ce suptu direpta oblăduire a Mării tale să află întru îndelungaţi ani neclintitu. Alu caruia daru şi milă rugămu să fie cu Măriia ta purure.
	Cei de Dumnezeu slăvitei Domniei Mării tale în toată vreme cătră Dumnezeu rugătoriu,
				Smeritul Mitropolitu alu Ungrovlahiei,
						Stefanu.
			BRV II, nr. 205, p. 45-47.

 207. Calendar, Braşov 1733.

	[48] Calendari. Acumă întîiu Rumînescă alcătuită depe cea sărbescă aşezatu-s-au pe limba rumănească. Ca întru r de ani să slujască. Ca şi celă slovenescă într-acestă chipă au fostă. Fiindă de oin mare astrologă la chiev scosă. De un mare dohtor muscală s-au tălmăcit. Într-acesta chip precum acum s-au izvodită. Şi precum în izvod am aflată. Acumă în stambă nouă sau dată. În braşovă. 1733.
	Sfîrşitu Călindariului. Prinu ostenela Dascalului Petcu Şoanului de la Braşovu. Şi lui Dumnezău Laudă.
		BRV II, nr. 207, p. 48.

208. Liturghie, Rîmnic 1733.

	[48] Sfintele şi dumnezeeştile Liturghii. A celoră dintru sfinţi Părinţiloră noştri alui Zlatoustă, alui Vasilie celă Mare, şi a Prejdesştenii. Acumă întru acestaşi chipă typărite rumîneşte. În Sfinta Episcopie a Rimnicului. Cu nevoinţa, şi cu toată cheltuiala, a prea sfinţitului şi de Dumnezeu Iubitoriului, Chir Inochentie. Episcupulă Rimnicului. Aunalui Dechemvrie,  . La anulă de la Hs, 1733.
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă şi Dumnezeiască lyturghie: Prinu ostenela Diorthosirii a popei Ivanu Făgărăşanulu.
	De Vladulu Gheorghievici, Typografulu.
		BRV II, nr. 208, p. 48.

210. Catavasier, Rîmnic 1734.

	[49] Catavasiiariu rumînescă: Acumă întru acestă chipă typărită în sfinta Episcupie a Rimnicului: Cu osîrdia, Prea sfinţitului şi de Dumnezeu iubitoriului, Chir Inochentie Episcupulă Rimnicului. Leat 1734.

Hs. să naşte din fecioară,  
Pre diiavolul jos oboară.

	Intru îndelungată viiaţă, pace, sănătate, spăseniia, ani mulţi şi asupra vrăjmaşilor biruinţă, Blagocestivului, pre luminatului şi pre înnălţatului Domnului nostru (N), Domnulu să-l păzescă pre el întru mulţi ani.
	Răspunsu. Mulţi ani facă Domnulu Dumnezeu Blagocestivului, pre luminatului, pre înnălţatului Domnului nostru (N). Domnulu să-lu păzescă pre elu întru mulţi ani.
	Iaru pentru Episcopulu Rimnicului, zicemu: Intru sănătate, pace spăseniia, ani mulţi şi buni, şi biruinţă asupra tuturoru văzuţiloru şi nevăzuţiloru vrăjmaşi: Pre sfinţitului, pre înţeleptului şi de Dumnezeu iubitoriului Episcopulu Rîmnicului şi Exarhului Severinului şi a toată Mehediia şi altoru părţi poruncitoriu, Chyriu Chyru (N), Domnulu să-lu păzească întru mulţi ani.
	Răspunsu. Mulţi ani facă Domnulu, etc.
		BRV II, nr. 210, p. 49.

211. Psaltire, Bucureşti 1735.

	[49] Psaltirea prorocului şi împăratului David, acum într-acest chip tipărită în zilele Preaînălţatului Domn Ioan Grigorie Ghica Voevod, cu cheltuiala şi blagoslovenia Preasfinţitului Mitropolit al Ungro-Vlahiei Kir Stefan, [50] în sfînta Mitropolie în Bucureşti, la anul de la facerea lumii 7243, de cucernicul între preoţi popa Stoica Iacovi[ci] tipograf.
		BRV II, nr. 211, p. 49-50.

212. Anatologhion, Bucureşti 1736.

	[50] Anologhion adecă Floarea Cuvinteloră. Care cuprinde în sine toată slijba ce i să cuvine lui a sfintei Besearici, preste totă anulă. Acumă a doua oară tipărită după izvodul celui dină tîi. În zilele prealuminatului, şi înălţatului Domnă, şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească Ioană Constandin Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia şi cu toată cheltuiala Prea sfinţitului Mitropolită ală Ogrovlahiei. Chir Stefană. În sfînta Mitropolie în Bucureşti. La anulă de la zidirea lumii 1736. De cucearniculă între preuţi Popa Stoica Iacovici Tipografulă.
	Stihuri politice asupra stemei pre luminatului şi înnălţatului, blagocestivului Domnu: Io Constandinu Nicolae Voevodu.

Doao chipuri cu steme ce-n pecete s-au însemnatu,
Domnului Constandinu Nicolae s-au încredinţatu.
Buurului Domnu alu Moldovei că au fostu îlu arată,
Cerbulu iar alu ţării Rumîneşti într-aciastă dată.
Adevereză şi cruce ce are de-lu păzeşte,
Pre Constandinu Nicolae care acumu domneşte,
Pre care în ceriu s-au arătatu cu slove rîmleneşti,
Cu aceia acum protivnicii toţi să-i biruieşti.
Aciasta te va păzi cu pece-ntr-a sa domnie
Şi va da-ndelungată viiaţă cu stăpînie.

	Typăritu-s-au  în anulu de la spăseniia Lumii 1736.
	Prinu ostenela cucernicului între Preoţi Popa Stoica Iacovici Typografulu.
	Şi a celui micu şi plecatu Radulu logofăt Iacovici, typografu.
		BRV II, nr. 212, p. 50.

213. Octoih, Bucureşti 1736.
	
	[51] Octoihos. Adecă osmoglasnică. Care are în cine toată slujba ce i săcuvine a Văscresneloră. Înpreună şi o săptămînă cu toate ale ei rînduiale. Acumă , şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească. Ioannă Constandin Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia şi cu toată chieltuiala Preasfinţitului Mitropolită ală Ogrovlahiei Chir Stefană. În sfinta Mitropolie Bucureşti. La anulă de la zidirea lumii, 1736. De Radulă Logofătă Iacovici Tipografulă.
		BRV II, nr. 213, p. 51.

215. Antologhion, Rîmnic 1737.

	[52] Antologhion ce să zice Floarea Cuvinteloră. Care cuprinde întru sine rînduiala Dumnezeeştiloră Praznice, şi ale stăpînei de Dumnezeu Născătoare, şi prea Fecioară Mariei. Şi ale sfinţiloră celoră numiţi: Ce să prăznuiescă peste ană, şi ale sfinţăloră de obşte în fieşte care zi. Acumă întîiu Tipărită Rumîneşte, suptă stăpînirea Prea înnălţatului Maestată Înpărată ală Romei: Carolă ală Şasela. Fiindă Drectoră Ţărîi Ardealului: şi Valahiei Ecsţelenţia sa Grofă de Valesă. Cu blagoslovenia şi cu toată chieltuiala Prea sfinţitului şi de Dumnezeu iubitoriu Chir, Climente: Episcopulă Rîmnicului: Şi s-au tipărită în sfinta Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la facerea lumii 1737. Iară de la Naşterea lui Hs.,     întîia zi a lui Augustă. De Dimitrie Pandovici: Tipografulă.
	Stihuri politice închinate sfîntului şi făcătoriului de minuni Nicolae.

O Nicolae alu nostru folositoriu pre sfinţite,
Iubitoriule de fii alu nostru Părinte,
Aceste stihuri îţi închină Typografulu,
La tine cela ce eşti buneloru învăţături Capulu.
Precumu la soborulu celu dintîi ai smeritu,
Pre Arie celu vrednicu de hulită,
Şi toate eresurile cu cuvintele scripturii
Le-ai surpatu şi le-ai tăiatu cu cuvintele gurii.
Că domnulu celu tare şi pre puternicu
Te-au alesu şi te-au rînduitu păstoriu vrednicu.
Ci, precumu atunce ai păstoritu cu vrednicie,
Aşa şi acumu ne povăţuiaşte la viiaţa de vecie.
[53] Hs. stă în mijlocu de  jidovi carii Dascălii să numiia
Şi ochii tuturoru la dînsulu privia şi să întreba.
Iar ei pre sine să făcia ucinici lui Moysi prorocu
Şi de învăţăturile lui Hs. îşi bate jocu.
Deci Hs. dintru a loru scriptură de la Proroculu Isaiia
Incă le dovediia pre sine a fi elu Mesiia,
Şi puindu-le că să va lăsa casa lor pustie:
"Caci [zice] nu aţi crezutu Prorociloru şi mie".

	La aciastă sfîntă carte, - ce s-au typăritu acumu de iznoavă pre limba noastră rumînescă, ce cuprinde întru sine totu anulu, după izvodulu Mineiului celui rumînescu, cu porunca şi cu toată chieltuiala pre sfinţitului Chyriu Chyru Climentu de Dumnezeu iubitoriu Episcopu alu Rîmnicului, - fost-amu diorthositoriu, eu, Lavrentie Ieromonahulu de la sfînta Mînăstire Hurezii. Nu doară cu vre-o procopselă de învăţătură, care nu o amu, numai atingîndu-mă şi eu de unu degetu dinu cele mici alu picioareloru măritului Episcopulu Damaschinu amu fostu diorthositoriu. Şi multe alunecături şi greşale voiu fi făcutu, nu dinu neînvăţătură, ci dinu alunecare: unele pentru asemănare sloveloru, care nu pre facu osebire unele de cătră altele, cumu e a de cătră l, cumu e b de cătră c, cumu e i de cătră n, e de cătră s, ă de cătră er, şi altele; care unele pentru graba cetirii la probe (căci că acestu lucru s-au lucratu cu mare sărguială şi cu grabă pentru turburăcioasele vremi de oşti); alte pentru supărare nopţii, că şi noapte în une vremi o amu făcutu în locu de zi; altele pentru multa ostenelă nu le voiu fi prinsu de veste, ci le voiu fi trecutu.
	Deci cu totu sufletulu mă rogu tuturoru, pravoslavnici cetitori, să nu defăimaţi, ci să îndreptaţi cu duhulu blîndeţeloru, nepuindu-ne în ponosu. Iară de voiu fi greşitu, şi eu omu pătimaşu sîntu, şi cîtu despre parte putinţii mele, asemene viarmelui ce să tăvăleşte pre pămîntu. Şi mai multude cîtu alţii cuprinsu de slăbiciune firii, care nu lasă pre nici unu omu fără de greşală. Că cîtu am pututu m-amu nevoitu de amu îndreptatu dinu cuvîntu în cuvîntu, nimicu schimbîndu, ci dreptu după cumu amu găsitu într-acelu izvodu. Şi iarăşi cu plecăciune mă rogu să mă ertaţi, aducîndu-vă aminte de cuvîntulu lui Hs, care grăiaşte: de veţi erta, erta-să-va voao. Căriia ertări să vă  învredniciască Dumnezeu prinu rugăciunile tuturoru sfinţiloru cîţi să proslăvescu în cartea aciasta.
	Că precumu lume nu poate fi fără de focu şi fără de apă, aşa şi typariulu a fi fără de greşală.
	Şi precumu dorescu cei învăluiţi şi bătuţi de furtunele mării a ajunge la limanu, aşa şi noi a ajunge la sfîrşitulu cărţii.
	Începutu-s-au acestu Dumnezeescu lucru în luna lui Iulie în 19 zile, la anulu de la naştere lui Hs. 1736 şi s-au sfîrşitu la Agustu 30, la anulu de la naştere lui Hs. 1737.
		BRV II, nr. 215, p. 52-53.

218. Antim, învăţătură bisericească, ed. II. Bucureşti 1741.

	[54] Învăţătură Bisericească. A clădicăi Andimă. A doua oară Tipărită în oraşulă Bucureştiloră. În Şcoaliei Băcăreştiloră. La anulă de la Hs 1741.
	Typăritu-s-au în oraşulu Bucureştiloru. La anulu de la zidire lumii 7249. De Popa Stoica Iacovici.
		BRV II, nr. 218, p. 54.

219. Intrebări blagosloveşti, Bucureşti 1741.

	[54] Întrebări blagosloveşti şi cu răspunsuri, adunate după cripturile Marelui Adanasie, şi de la alţi Părinţi, şi tîlcuite pre limba Rumînească. De Ianache  bică c: Postelnică. În Tipografia şcolii Bucureştiloră. La anulă de la zidirea lumii 1741. De popa Stoica iacovici.

Predoslovie cu rugăciuni.
	De vreme ce toată dare bună şi de săvîrşitu iaste de la tine, Tatălu luminiloru, iubitoriule de oameni, şi pre bunule Doamne, deschide-mi ochii gîndului şi-i lumineză pre ei, ca să vază putere ta şi să vestescă mărire Dumnezeirii tale. Curăţeşte-mi buzele cele necurate şi-mi spală gura ce [55]  spurcată, ca să povestescu lauda şi mare cuviinţa ta ce înfricoşată şi slăvită. Lumineză minte me ce întunecoasă prinu sfîntulu făcătoriulu de lumină Duhulu tău, ca să grăescu dreptu pentru Dumnezeire ta ce în trei staturi, pentru că eşti focu arzîndu păcatele şi luminîndu inimile celoru ce cu dreptu socotescu şi înţelegu, şi credu, şi să închină unii Dumnezeirii tale, care să cunoaşte în trei obraze, Tatălu celu fără de începutu şi de o fiinţă şi potrivită de unu scaunu şi de o mărire. Şi întru pre sfinţitulu şi mîngîitoriulu Duhu, care iaste vecinicu şi pre bunu şi întocma de cinste şi de o fiinţă cu Tatălu şi cu Duhulu, căruia i să cade cinste, şi mărire şi stăpînire vecinică, acumu, şi purure şi în vecuri nesfîrşite. Aminu.
		BRV II, nr. 219, p. 54-55.

220. Liturghie, Bucureşti 1741.

	[55] Dumnezeeştile şi sfintele liturghii. A celora dintru sfinţi părinţiloră noştri a lui Ioannă Zlatoustă a lui Vasilie celu Mare, şi a Prejdesştenii. Acumă întracestaşă chipă tipărite. În zilele prea luminatului Domnă, şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească, Ioannă Constandin Nicolae Voevodă, cu cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită, ală Chesăriei Palestinei. Chir Anania. Şi s-au tipărită, în Mănăstirea sfintului Sacvei în Bucureşti. Ce iaste închinată, Ierusalimului. În tipografia Şcoalii Văcăreştiloră. La anulă de la Hs 1741. De cucearniculă între preoţi Popa Stoica Iacovici.

Asupra peceţii stihuri politice,
A Ţării Rumîneşti cu bună ferice.

Aceste doao peceţi Hs. le găteşte
Şi Domnului Constantinu i le dăruiaşte,
Ca să poată stăpîni cu bună voire,
Indălungîndu-lu pre elu întru norocire.
		BRV II, nr. 22o, p. 55.

221. Molitvenic, Bucureşti 1741.

	[55] Eihologhion, adecă matvenică. Acumă într-acestaşi chipă tipărită, după rînduiala celui Grecescă. În zilele, de Dumnezeu înălţatei Domnii a prea luminatului oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească, Ioannă Mihai Răcoviţă Voevodă. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolită ală Ogrovlahiei. Chir Neofită. Cu cheltuiala sfinţii sale Părintelui [56] Vesarie a Palestinei Chir Anania. În oraşulă Bucureştiloră. La anulă de la Hs, 1741. De cucearniculă între preoţi, Popa Stoica Iacovici.

Buurulu, Corbulu şi Cruce trei semne minunate
Darurile tale vestescu, Doamne pre înnălţate.
Buurulu, Domnu Moldovei că ai fost te însemneză.
Corbulu alu ţării Rumăneşti stăpînu te adevereză,
Iaru Cruce pravoslaviei bun paznicu te arată,
Mihaile, cu blîndeţe, cu inimă curată.
Aciasta în veci te va păzi cu cinste şi cu pace,
Şi pre vrăjmaşi îi va surpa, ca praful îi va face.
		BRV II, nr. 221, p. 55-56.

222. Catavasier, bucureşti 1742.

	[56] Catavasiariu. Tălmăcită pre Limba Rumînească cu multe trebuincioase Cîntări ce să cîntă preste totă anulă, care s-au tipărită acumă în Tipografia cea noao asfintei Mitropolii Bucureştiloră la anulă dintîi ală înălţatei de Dumnezeu, a doao Domnie, a prea luminatului Domnă şi a toată Ţara Rum[î]nească oblăduitoră Io Mihai Racoviţă Voevodă. Cu blagosvenia şi cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită ală Ogrovlahiei. Chiră Neofită. La anulă de la Zi Lumii 1742.
	Crucii tale ne închinămu, stăpîne, şi sfîntă înviiare ta cîntămu şi o slăvimu.
	Insemnare de cîte să află într-acestu catavasiiaru.
	Catavasiile toate de preste totu anulu, cu Hvalitele, cu Troparile şi cu Condacele. Slavele şi Troparurile şi Condacele la sărbătorile cele mari. Rînduiala cîntăriloru cîte trebuescu la Utrene. Cîntările cîte să cîntă la cîte trele lyturghiile, şi cu alte răspunsuri. Cîntările cele veselitoare şi Iermoasele, care să cîntă la Anaforă şi la Masă. Podobiile toate ale tuturoru Glasuriloru. Precistii. Şi prevel[a]. Şi îndreptare legii. Pentru rudeniia de sînge.

[57] Cătră pravoslavniculu norodu alu ţărîi Rumăneşti.

O pravoslavnice norodu, limbă rum[î]nescă,
păzită de Domnulu ţară creştinescă,
Iar Domnulu să vă bucuraţi prin sfînta cîntare
cu credinţă, cu nădiajde, cu dragoste mare,
Că iată s-au tîlmăcitu spre alu vostru folosu,
care cu nevoinţă dinu grecie s-au scosu.
Cîntaţi, slăviţi, lăudaţi pre Dumnezeu celu mare
cu dragoste, cu frică, că e înpăratu tare.
Şi pre sfînta stăpînă să o lăudaţi,
cu toţi sfinţii înpreună slavă mare să-i daţi.
A sfintelor praznice taină să cinstiţi,
cîntîndu cu înţelegere şi să o proslăviţi.
Şi cu toţi dinpreună rugăciune făcîndu,
din totu sufletu nostru să grăimu zicîndu:
Pre puternice înpărate, Dumnezeu celu mare,
a-tot-ţiitoriule, Doamne celu pre tare,
Dă pace şi sănătate, bună norocire,
ani mulţi şi zile bune, şi cu fericire
Domnului Mihai Vod[ă] ca să stăpînescă
ţara Ungrovlahiei şi să odihnescă
Intru pre înnălţatulu scaunu precumu să cuvine,
păzindu ţara, miluindu cum iaste mai bine,
Cu multă veselie, cu multe buneţe,
cu viaţă îndelungată într-adînci bătrăneţe,
Cu Doamna, cu coconii întru toată nălţime,
cu rudele, cu boiari, cu toată mulţime,
Biruindu vrăjmaşii săi cu putere de susu,
cu paloşu, cu buzduganu, prin stema ce i-ai pusu.
Că a ta iaste mărire, slava şi putere
stăpănire şi cinste şi toată ţinere,
Celu ce eşti mai nainte de veci făr-începutu
acumu şi purure şi în veci de veci fără sfărţitu. Aminu. 

	De Dimitrie pandovici, Typografulu.
	Ostenitoriu şi diothositoriu: Muşatu Logofătulu.
		BRV II, nr. 222, p. 56-57.

223. Cazaniile lui Ilie Miniat, Bucureşti 1742.

	[57] Cazanii de prăznuire la toate Praznicile ceale Domneşti, ale lui Ilie Miniată. Care acumă de iznoavă sau tîlmăcită dupre limba grecească, pre limba Rumînească. În zilele prea luminatului şi prea înnălţatului Domnului nostru Io Mihaiu Racoviţă Voevodă: Întru adoao [58] domnie a mării sale aici în ţara Rum: cu blagosvenia şi cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită Chiră Neofită. De la Crită. A toată ţata Rum, şi ezarhă plaiur: Şi s-u dată în tipariu în Tip: cea noao a sfintei Mitropolii. La anulă de la zid lum: 1742.

Doao chipuri cu steme ce în pecete s-au însemnatu
Domnului Mihaiu Racoviţă Vodă s-au încredinţatu.

Bourulu Domnu Moldovei că au fostu în arată,
Corbulu iaru alu Ţărîi Rumîneşti într-aciastă dată.

Amîndoao steme de Dumnezeu încorunatu
Pînă la adînci bătrîneţe i s-au datu.

Pre Domnulu Mihailu ce-i zicu Racoviţă,
Păzescă-lu Dumnezeu cu multă biruinţă,

Ce acuma domneşte Ţara Rumînescă,
Domnulu păzescălu ca să o stăpînească.

Neofitu, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopu şi Mitropolitu
a toată Ungrovlahiia. Pre cinstitu, şi
Exarhu Plaiuriloru.

	Pravoslavnicului şi iubitoriului de Dumnezeu cititoriu, milă, pace, spăsenie de la Dumnezeu celu cu totulu bunu, pohtimu.

	Iară spre îmdreptare şi spre povăţuire către cîştigare moştenirii noastre cei cereşti amu săditu şi în Dumnezeiasca grădina aciasta (adecă întru aciastă sfîntă şi Dumnezeiască Biserică a Ungrovlahiei, cariia sîntemu  păstori şi purtători de grijă) aciastă minunată floare sufletescă, ca dinu gădina ce plină de flori mirositoare ale raiului. Care atîta iaste de luminată, cîtu cu mirosulu celu pre scumpu şi cu gustulu rodurilor ei însănătoşază şi veseleşte sufletele noastre, care pînă acumu nici nu s-au mai săditu, nici nu au mai crescutu în grădina aciastă. Căci ca o floare scumpă ce iaste toată de trebuinţă, şi rădăcina şi tulpina şi frunzile şi înfloritura, aşa şi aciastă duhovniciască floare cu totulu de folosu, cu totulu de trebuinţă, adecă toate învăţăturile cuprinde întru sine, de mare folosu sufleteloru noastre. Şi precumu toată floare ce răsare dinu rădăcina ei, creşte cu tulpina şi să înnalţă de la pămîntu în susu, aşa şi aciastă minunată şi Dumnezeiască floare foarte are creştere ei cu înnălţime, pre care mirosindu, adecă citindu-o cu înţelegere, ne umplemu de pre scumpulu ei mirosu, ca de o Dumnezeiască mirezmă, şi înnalţă sufletele noastre întru înălţime suişului crescu la moştenire noastră. Căci rădicîndu ochii noştri dinu răvnă Dumnezeiască şi privindu la florile grădinii aceştiia, ca să vedemu: oare [59] sîntu crescute într-însa cele ce ştimu că sîntu de trebuinţa doftoriei sufleteşti? şi văzîndu cumu că între altele lipseşte şi aciastă minunată floare ce iaste de suflete folositoare, adecă Cazaniile sau didahiile lui Ilie Miniiatu, ce s-au făcutu acumu în zilele noastre în sfînta biserică lui Hs. ce mare a Ţarigradului, care sîntu înpodobite cu cuvinte Dumnezeeşti, şi cu meşteşugu ritoricescu, şi cu pilde filosofeşti, şi cu blagoslovie adăpate, şi cu mărturii dinu sfînta scriptură, care vinu la adevăru. Cu multă datorire dinu căldurosu sufletu, amu pusu de s-au tîlmăcitu dupre limba greciască pre limba rumînescă şi cu cheltuiala noastră s-au datu în typariu în typografia ce noao a sfintei Mitropolii, pentru folosulu tuturor de obşte, spre adăpare şi lecuire sufleteloru ce o voru citi cu bună înţelegere, şi ale celoru ce crescu întru buna credinţă a Pravoslaviei patriei aceştiia, şi alţii dupre înprejuru pravoslavnici, carii grăescu totu cu aciastă limbă Rumînescă. Că nici unu lucru nu iaste mai bunu şi mai Dumnezeescu suptu soare de cîtu binele şi folosulu de obşte alu tuturoru, şi nici unu lucru nu iastre mai slăvitu şi mai lăudatu în lume de cîtu dinu neştiutu a face ştiutu, şi a căştiga pre cei ce n-au, cu ceia ce le lipseşte. Şi nici aste mai sfîntu şi mai plăcutu lui Dumnezeu de cîtu a povăţui neştine la lumină pre cei ce trăescu întru întunereculu necunoştinţii şi alu neştiinţii. Priimeşte daru, iubite cititoriu, aciastă minunată şi Dumnezeiască floare, dintru care curgu picături Dumnezeeşti de vrăciuiri, însă cu fierbinte sufletu şi cu curată inimă, mirosindu cu dulciaţă, adecă citindu-le puneţi minte ca să înţelegi cele ce citeşti, că de vei citi cu înţelegere, şi cu dreptu şi fierbinte sufletu de vei priimi, crede cumu că nu numai sufleteşte, ci şi trupeşte vei pricepe cumu că multă cunoştinţă şi mare folosu vei dobîndi, şi multă depărtare de cele pămînteşti şi aproape de cele cereşti, unde iaste dorită moştenire noastră. Dreptu aceia rugămu şi pre toţi cei ce să voru întîmpla a citi aciastă Dumnezeiască carte, care dinu nevoinţa noastră s-au tîlmăcitu dupre limba greciască pre limba rumînescă, să o citiţi cu credinţă dreptă ca să dobîndiţi ace fericire vecinică a lui Dumnezeu, ca cu toţii înpreună să ne învrednicimu înpărăţiei lui, că a lui iaste slava şi putere în vecii veciloru. Aminu. 

Semnu mare să arată, armă nebiruită,
Tuturoru credincioşilor cruce ce pre cinstită,
De Constandinu cu maică-sa, marii între înpăraţi
Şi întocma cu Apostolii aşa sîntu lăudaţi.
Acestora dăruiaşte sfînta aciasta carte,
Cazaniile Miniiatului tălcuite bine foarte,
Spre a noastră înţelegere cu multă ostenelă
Cu nevoinţa inimii şi încă cu chieltuială,
Lui Neofitu Critenul, smeritulu alu Ungrovlahiei
Mitropolitului ţării a toatei eparhiei.

	[60] Dumnevoastră, pravoslavnici cititori, vă rugămu, unde veţi afla în carte aciasta niscare alunecături şi greşăli, au dinu cuvinte, au dinu slove, au dinu greşala typografului, au dinu tîlmăcitulu eliniei pre limbă rumînescă, nu huliţi, nici nu ne puneţi în ponosu, nici nu blestemaţi, că unulu acumu întîiu s-au datu în typariu. Şi ori ce lucru care să dă întîi în typariu totu va să fie cîte o alunecare.
	Ci ertaţi şi îndreptaţi, ca şi pe Dumnevostră să vă iarte Dumnezeu şi să vă îndrepteze cătră cereasca înpărăţie, căriia părtaşi şi noi rugămu să fiţi. Amin. 
		BRV II, nr. 223, p. 57-60.

 224. Evanghelie, Bucureşti 1742.

	[60] Sfita şi Dumnezeiasca evanghelie care s-au tipărită în zilele prea înnălţatului Domnă, şi oblăduitoriu atoată Ţara Rumînească Io Mihaiu Racoviţă. Cu blagoslovenia şi cu toată cheltuiala Mitropolitulă a toată Ţara Rumînească şi ezarhu plaiuriloră. Acumă într-acestaşi chipă tipărită şi diordosită, în scaunulă Domniei în Bucureşti în tipăgrafia Mitropoliei. La anulă de la spăsenia lumii 1742. De cucearniculă între preoţi Popa Stoica, Iacovici.
	Versuri politice 10 asupra Stemei pre luminatului, slăvitului, şi blagocestivului Io Mihai Răcoviţă Voevodu.

Doao închipuiri ce-n pecete s-au însemnatu
Domnului Mihai de la Hs. i s-au datu.
Buurulu stăpînu Moldovei îlu adevereză,
Corbulu alu Valahiei Domnu îl încredinţeză.
Amîndoao Steme de Domnie încorunatu.
Pănă la adînci bătrîneţe i le-au datu.
Pre Domnulu Mihaiu ce-i zicu Răcoviţă,
Ce acumu domneşte Ţara Rumînescă,
Domnu-lu păzescă ca s-o stăpînescă.

	Typăritu-s-au în anulu de la spăseniia Lumii 1742.
			De cucernicul între Preoţi Popa Stoica, Iacovici,
	    cu celu dinu preună ostenitoriu şi frate Radului, Log. Iacovici.
	[61] A tratajiloru rînduită urmare:
	Aceste toate îndoite.

Pre cumu dorescu să sosescă la vadul cel cu adăpostire
Carii să[ntu bă]tuţi de valurile Mării cu ne-odihnire,
Intr-acesta[şu chipu şi] Zypografulu, de a cărţii sfîrşire,
Laudă ne-în[cetată] lui Dumnezeu dă, şi mulţămire.
		BRV II, nr. 224, p. 60-61.

225. Hrisovul lui Constantin Mavrocordat, ca Domn al Moldovei, pentru locuitorii de pe moşiile mănăstireşti, 1742.
		BRV II, nr. 225, p. 61.

226. Liturghie, Bucureşti 1742.

	[61] S. Liturghie supt Cost. Nicolae Vv. cu chletuiala presf. Mitropolit al Chesariei, Palestinei chyr Anania. S-au tip. în Mănăstirea s. Sava în Bucureşti în Tipografia Şcoalei Văcăreştilor, 1742.
		BRV II, nr. 226, p. 61.

227. Octoih, Rîmnic 1742.

	[62] Octoihă ce cuprinde în sine, slujba văscreseaneloră a opta Glăsuri, şi ceale ai. Eiglii şi Obştea, cu Troparele, şi Condacele, şi Bgrodociele, la toţi sfinţi de obşte. Şi Sinazaroilă: Cu Vruţea Aleato, peste totă anulă. Acuma într-acesta chipă tipărită Rumîneşte întru adoao domnie, a prea luminatului, nostru Domnă: Io Mihai Racoviţă Voevodă. Cu blagoslovenia aprea sfinţitului Mitropolită ală Ogrovlahniei, Chir Neofită. Şi cu toată cheltuiala sfinţii sale de Dumnezeu iubitoriulu Chir. Climentă, Episcopulă Rîm: În sfinta Episcopie a Rîmnicului. La 1742. De cucearniculă între preoţi Popa Mihai Adanasievici, tipografulă:

Stihuri politice asupra Luminatului Domn.

De Dumnezeu fiindu mînatu
Şi în Ungrovhaliia încorunatu,
Cela ce eşti de viţă,
Mihai Voevodu Racoviţă,
[63] Dîndu-ţi elu putere cu armă pre tare,
Spata, buzduganulu, biruinţă mare.

	Lăuda-voiu daru multa răbdare a sudalmeloru şi suferure jafuriloru şi a primejdiiloru, şi răpire oşteniloru Agareni şi Tranzilvăneni ce au pătimitu în vreme răzmiriţii în 3 ani pre cinstitul Părinte şi iubitoriulu de Dumnezeu Episcopu alu Rîmnicului Kyr Climentu. Aşijdere şi multă răvnă şi purtare de grijă ce are şi pînă acuma, pentru toată eparhiia sfinţiei sale, şi mai multu şi mai alesu pentru cinstita ciată a cucerniciei voastre Preoţiloru. Că văzîndu multă lipsă de cărţi prinu toată eparhiia sfinţiei sale, au datu în typari cu a sa cheltuială aciastă carte a Octoihului, întru care să află tainele cele mai înnalte a legii noastre, pentru ca să poată şi ciata Preoţiloru şi copiii creştiniloru carii nevoescu la învăţătura cărţii, să o cîştige pre lesne şi să o cetescă, nu numai în şcoale, ci mai alesu în sfintele beserici, spre lauda lui Dumnezeu. Priimiţi-o daru cu dragoste şi o cetiţi cu mulţămită, rugîndu neîncetatu pre Dumnezeu, atăta pentru buna norocire şi pacinica stare şi îndelungata viiaţă a pre luminatului nostru Domn Io Mihai Racoviţă Voevodu, întru ale căruia norocite zile sînteţi în pace toţi creştinii, cîtu şi pentru sănătate şi sporire turmei cei cuvîntătoare şi bună chivernisire a pre sfinţitului Mitropolitu Kyr Neofitu, carele cu pravoslavie ocărmuiaşte toată Ungrovlahiia. Aşijdere şi pentru cinste întrega sănătate şi spăseniia sufletescă a celui mai susu numitu părinte Episcopu, carele cu mîngăitoasele lui vorbe şi înnbunătăţitele ostenele şi cu a sa vrednică de laudă viiaţă, vă îndemnă totu-dauna să fiţi iscusiţi la toată grija şi paza sfintei beserici. Şi vă bucuraţi în Domnulu, căruia îi iaste slava în veci. Aminu. 

Ioannu Damaschinu, tocmindu canoane şi tropare,
Bine mărturisindu naştere pre sfintei Fecioare.

	Typăritu-s-au acestu Octoihu şi cu cele ce să mai cuprindu într-însulu prinu ostenela diorthosirii lui Laventie Ieromonahulu de la sfînta Mînăstire Hurezii.
	Iară celoru ce vă veţi întîmpla a ceti, cu plecăciune mă rogu, ca ori-ce greşală veţi găsi, îndreptaţi şi ertaţi, ca şi voao să vă iarte Dumnezeu greşalele.
	Slavă, cinste şi închinăciune şi mulţămită lui Dumnezeu celui slăvitu în sfînta Troiţă, carele ne-au îndemnatu de amu începutu şi ne-au ajutatu de amu ajunsu şi sfîrşitulu.
	Şi s-au începutu acestu sfîntu şi Dumnezeescu lucru la luna lui Mai, [64] 25 de zile, şi au luatu sfîrşitu la luna lui Septemvrie 11 zile. La anulu de la Hs. 1742.
		BRV II, nr. 227, p. 62-64.

228. Acatistul Născătuarei de Dumnezeu, (Bucureşti) 1743.

	[64] Typăritu-s-au în anulu de la spăseniia lumii 1743.
	De Ioanu Stoicovici, Typografulu.
		BRV II, nr. 228, p. 64.

229. Apostol, Bucureşti 1743.

	[64] Apostolă cu mila lui Dumnezeu sfîntulă carele acumă a treia oară precumă mai nainte au fostă aşăzată dupre cela Grecescă , sau tipărită. În zilele prea luminatului şi prea înălăţătului Dumnului nostru Io Mihaiu Racoviţă. Întru adoao domnie a mării sale aici în ţara Rum. Cu blagosvenia şi cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită Chir Neofită de la Crită a toată ţara Rum., şi ezarhă plaior. Şi sau dată în Tip cea noao a sfintei Mitropolii la anulă de la zid., lum 1743. De Dimitrie Pandovici Tipografulă.
	Neofitu, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ungrovlah., pre cinstitu, şi exarhu plaiuriloru.

Predoslovie cătră pravoslavniculu norodu.
	Toată lucrare bună şi de folosu ce să face de oameni iaste bine plăcută lui Dumnezeu, iară mai vîrtos iaste ceia ce să face spre cinste şi lauda şi spre adaogere propoveduirii cuvîntului celui adevăratu şi spre lauda sfintei beserici (precumu dumnezeeştii şi sfinţii Apostolii prin propeveduire loru au înmulţitu şi au semănatu în toată lume sămînţa bunei propoveduiri a cuvîntului celui adevăratu). Dreptu aceia şi smereniia noastră, de vreme ce din proniia ce Dumnezeiască am priimitu arhiepăstoresca turmă a aceştii de Dumnezeu păzite ţări a Ungrovlahiei a-i purta grija şi a ocărmui şi a o aduce cătră păşiune şi hrană vie, văzîndu cumu că sfintele beserici sîntu lipsite de sfintele cărţi, între care cărţi unele dintr-însele s-au şi mai typăritu de s-au mai adaosu pre la sfintele Beserici pre unde era lipsă, iaru [65] aciastă dumnezeiască propoveduire, ce să numeşte Apostolu, fiindu că dinu zilele răposatului Consta[n]tinu Vodă Basarabu nu s-au mai datu în typariu, şi lipsindu mai pre la toate sfintele beserici aciastă trebuincioasă carte, dinu rîvnă Dumnezeiască ne-amu îndemnatu smereniia noastră, şi cu toată cheltuiala noastră amu pusu de s-au datu în typariu a treia oară, în typografiia ce noao a sfintei Mitropolii. Deci vă pohtimu ca să o priimiţi cu mare bucurie ca pre unu odoru Dumnezeescu, dîndu slavă şi mulţămită lui Dumnezeu celui în Troiţă proslăvitu. Căruia să cuvine cinste şi închinăciune în veci. Aminu.
		BRV II, nr. 229, p. 64-65.

230. Apostol, Buzău 1743.

	[65] Apostolă cu mila lui Dumnezeu sfintulă. Carele acumă atreaoară, precumă mai nainte au fostă aşăzată după celă Grecescă, sau tipărită. În zilele prea Înălţatului Domnă, şi oblăduitoriu atoată Ţara Rumînească, Io Mihai Răcoviţă Voevodă. Mitropolită fiindă atoată Ţara, Chir Neofită. Cu cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu, Episcopulă Buzului Chiră Metodie. Şi sau tipărită în sfinta episcopie din Buzău în anulă de la zidirea lumii 1743. Iară de la naşterea lui Hs., 1743. De Ioannă Stoicovici Tipografulă.
	Stihuri politice 10 asupra pre înnălţatului, slăvitului şi blagocestivului Domnu Io Mihai Răcoviţă Voevoda.

Aceste doao peceţi Hs. le găteşte 
Şi Domnului Mihailu i-le dăruiaşte,
Ca să poată stăpăni cu bună voire,
Indelungîndu-lu pre elu întru norocire.
Buurulu, stăpînu Moldovei că ai fostu te însemneză,
Corbulu alu ţării Rumăneşti Domnu te adecereză.
Iar cruce pravoslaviei bunu paznicu te arată,
Mihaile, cu blîndeţe, cu inimă curată,
Aciasta în veci te va păzi cu cinste şi cu pace
Şi spre vrăjmaşi îi va surpa, ca prafulu îi va face.
		BRV II, nr. 230, p. 65.

232. Penticostar, Bucureşti 1743.

	[70] Penticostarion, ce are întru sine Slujba ce însă cuvine. Care acumă întîi sau tîlmăcită pe limba Rumănească, şi sau tipărită. În zilele prea Înălţatului Domnă Io Mihai Răcoviţă Voevodă cu blagoslovenia, şi cu cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită a toată Ouggrovlahia, Chir Neofită de la Crită. În oraşă în Bucureşti, la leată 1743. De cucearniculă între Preoţi, Popa Stoica, Iacoviciă Tip.
	[71] Stihuri politice 12 asupra peceţii pre înnălţatului, slăvitului şi blagocestivului Domnu Io Mihai Răcoviţă Voevoda.

Buurulu, corbulu, doao semne minunate,
Darurile-ţi arată, Doamne prenălţate.
Aceste închipuire arată înnălţări
Ale acestoru doao mai josu numite Ţări:
Buurulu a Moldovei stemă de Domnie,
Corbulu a Ungrovlahiei de stăpînie
A Domnului Mihai Voevodu ce-i zicu Răcoviţă,
Carele le-au stăpînitu cu multă credinţă,
Pre care acumu Dumnezeu îlu păzescă,
Ţara Rumănescă să-o stăpînescă.
Pre toţi vrăjmaşii săi supuindu-i suptu sine,
Ocărmuindu ţara cumu iaste mai bine.

	Neofitu, dinu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopu şi Mitropolitu alu Ungrovlahiei, tuturoru cititoriloru haru, milă şi pace de la Dumnezeu a-totu-ţiitorulu.
	Nu numai Dumnezeiasca Bogoslovie, ce şi filosofia ce iscoditoare celoru fireşti, socoteşte şi adevereză pre Dumnezeu celu de săvărşitu, a fi cumpănă adevărată şi îndreptare săvîrşirii tuturoru lucruriloru, iubiţiloru Dumnevostră cititori. Pentru că nu iaste nici o săvîrşire a ziduriloru celoru ce sîntu de faţă şi celoru ce voru să fie, şi celoru ce iaste prinu putinţă a fi, care să nu să afle la acelu necuprinsu crugu alu săvîrşirii. Cumpănă cu adevăratu şi îndreptare au pusu Dumnezeiasca pronie la pravoslavnica Biserică trepta ce mai de vîrfu a Preoţiei. De care treptă toate cîte sîntu ale pravoslaviei să poartă şi să cîrmuescu, cercîndu-să şi lămurindu-să ca aurulu celu lămuritu în foculu socotinţii şi alu îndreptării. Şi de iaste fînu, sau lemne, sau trestie, le arde şi le topeşte cu lucrare ce arzătoare a izgonirii, iară de iaste auru sau argintu sau altu cevaşu dinu făuriile cele de mare preţu, le arată mai luminoase şi mai curate cu lucrare darului ce strălucitoare. La ace treptă a vîrfu a Arhieriei învrednicindu pronia ce Dumnezeiască pre smereniia noastră, şi încredinţîndu-ni-să cîrmele pravoslavnicului scaunu alu Mitropoliei Ungrovlahiei, nu puţină grijă avemu (de pre datoriia ce ne-tăgăduită) a lămuri şi a îndrepta cîtu aru fi prinu putinţă cele ce să cuvine Bisericii, cu pravoslavie lepădîndu şi izgonindu cele netrebnice, şi alegîndu cu priinţă bună cele folositoare şi trebuincioase de pre darulu Duhului sfîntu care ni s-au datu de la Tatălu luminiloru. Şi mai alesu cugetîndu totu-de-una la lumina şi a înpodobi turma ce cuvîntătoare, care ni s-au încredinţatu, cu cărţile cele trebuincioase sfinteloru şi Dumnezeeştiloru Biserici spre înţelegere tuturoru de obşte, urmîndu Apostoleştiloru cuvinte, ca să ia Biserica întătire. Ci daru, de vreme ce între alte cărţi cu care să slujaşte pre sfînta Biserica răsăritului iaste şi Penticostariulu, care cuprinde slujbele bisericeşti dinu [72] luminată zioa Învierii Domnului şi a izbăvitoriului nostru Hs., pănă la sfînta Dumineca a tuturoru sfinţiloru, fiindu pre limba slovenescă, pre puţintei arăta dinu Preoţi, cîtu şi din mireni să afla înţelegîndu-lu, iaru la ceia-laltă obştime să vede ca o grădină închisă, şi ca o fîntînă pecetluită, - care iubitoriului de Dumnezeu şi întocma fratele nostru răposatului Damaschinu Episcopulu Rîmnicului, socotindu a-lu aduce la lumină ca să înţelegă toţi şi să folosescă sufleteşte, l-au tîlcuitu de pre slovenie pre limba rumînescă. Deci smereniia noastră dinu rîvnă Dumnezeiască îndemnîndu-ne a-lu scoate la ivelă prinu typare pentru folosulu tuturoru de obşte, şi socotindu că dinu limba elinescă a să tîlcui rumîneşte prinu limba slovenescă s-aru fi pututu întîmpla a să pricinui multe greşăli, amu pohtitu pre duhovnicesculu nostru fiiu Dumnelui Ianachie Vtori Post. ca să-lu îndrepteze mai cu dedinsul de pre limba ce elinescă. Carele ca unu fiiu alu Bisericii, plecîndu-se pohtirii noastre, au luatu ostenelă de l-au îndreptatu, urmîndu limbii ellineneşti pre cîtu s-au pututu a să apropiia şi a să atinge limba ce rumănescă de ce ellinescă, care îndreptare, cercîndu-o  şi smereniia noastră, o amu aflatu a fi bună şi mai cu înţelegere de cîtu tîlcuire ce de pre slovenie. Ci daru (pre cumu mai susu am zisu), fiindu-ne în gîndu şi în cugetu totu deuna a înpodobi şi a lumina sfintele şi Dumnezeeştile Biserici ale pravoslavnicului acestuia scaunu Arhieraticescu, încă şi alte sfinte Biserici care să slujescu cu limba rumănescă, amu voitu smereniia noastră de s-au typăritu aciastă cinstită carte Penticostariulu întru înţelegere tuturoru. De care pohtimu pre toţi cei ce să voru sluji cu aciastă sfinţită carte, priimindu-o cu umilinţă, să roage pre a-totu-puterniculu Dumnezeu şi pentru spăseniia smereniei noastre, ca şi ei să nemerescă cereştile bunătăţi. Cărora să ne învrednicimu cu toţi, prinu darulu şi prinu iubire de oameni a Domnului nostru Is. Hs. Aminu. 
	Slavă, cinste şi închinăciune celui în Troiţă unuia Dumnezeu, care ne-au ajutatu după începutu de amu ajunsu şi sfîrşitulu.
	Iară cei ce vă veţi întîmpla a citi, bucuraţi-vă în Domnulu şi vă rugaţi pentru noi, şi ce graşale veţi afla, veri în cuvinte, veri în slove, îndreptaţi cu duhulu blîndeţeloru, ne puindu-ne în ponosu, în slove pentru lunecare şi neputinţa trecerii ochiloru, iară în cuvinte pentru tălmăcire cede pre limba ellynescă pre ce rumănescă pre cîtu s-au pututu apropiia cuvîntulu întru înţelesulu: că pre cumu iaste cu neputinţă omulu a nu păcătui, aşa şi typografulu a nu greşi.
	Typăritu-s-au în anulu de la spăseniia lumii 1743, de cucerniculu între Preoţi, Popa Stoica Iacovici, cu celu dinu-preună ostenitoriu şi frate Radulu, logothetu, Iacovici, Typog.
	A tratajiloru rînduită urmare:
	Aceste toate îndoite.
		BRV II, nr. 232, p. 70-72.

233. Penticostar, Rîmnic 1743.

	[73] Penticostarion. Ce cuprinde întru sine slujba ce i să cuvine, carele mai nainte s-au tălmăcită de Episcopulă Damaschină de plină pe limba rumînească. Iară acumă s-au tipărită în zilele Prea Luminatului Domnă Io: Mihai Racoviţă Voevodă. Fiindă Mitropolită Ţării Chir Neofită. Cu nevoinţa şi cu toată cheltuiala, Iubitoriului de Dumnezeu Chir Climentă Episcopulă Rimnicului. În Sfita Episcopie a Rimnicului la leată: 1743. Iară de la Hs. 1743. De cucearniculă între Preoţi Popa Mihai Adanasie Vici: Typografulă.
	Stihuri politiceşti 12 asupra peceţii pre înnălţatului, slăvitului şi blagocetivului Domnu Io Mihai Racoviţă Voevodu.

Acestu semnu alu Crucii, ce corbulu iveşte,
Pre Mihai Voevodu Hs cu elu îlu păzeşte.
Aşijdere şi Bourulu e fiiară buiacă
Şi cătră Măriia sa coarnele îşi plecă.
Spata, buzduganulu, îlu arată
Stăpînu aice întru acestă dată.
Pre Îngerulu Mihaiu aice păzitoriu.
Mihailu păzitoriu să închipuiaşte;
Deci numele şi fapta bine-lu dovedeşte
Şi întru alu său Dumnezeescu lăcaşu şi fericire,
Să-i de ceresculu Inpăratu parte de moştenire.
	Pre blagocestivului, luminatului, pre înnălţatului Domnu şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînescă Io Mihai Racoviţă Voevodu întregă sănătate, viiaţă îndelungată, pace şi spăsenie de la Dumnezeu ca să dăruiască Măriei tale, rugămu.
	Pare-mi-se, milostive şi pre luminate Doamne, că mai slăvitu lucru de cîte sîntu în lume, altulu să nu fie, de cîtu omulu acela, carele să va învrednici de la înpăratulu, întru slăvită şi înnaltă orînduială de stăpînire, precumu s-au arătatu la Mardoheu jidovulu, ce s-au cinstitu de Arthaxersu Inpăratu, rînduindu-lu a fi poruncitoriu la 127 de crăii şi înpodobindu-lu cu văşmîntu înpărătescu şi cu cunună de auru şi cu diadimă, şi puindu-lu [74] pe calu înpărătescu , şi strigîndu pristavii: "Aşa va fi la totu omulu pre carele va vre înpăratulu să-lu cinstescă". Isthiru, cap. 6. S-au precumu au fostu la fericitulu Iosifu, carele s-au slăvitu întru cinste înpărătescă de Faraonu, Înpăratulu Eghypetului, a fi poruncitoriu la toată casa Înpăratului, şi oblăduire lui şi a să purta în carîtă de auru. Facere, capu 41. Cărora următoriu văz pe Măriia ta, învrednicidu-te de la pre puternica Inpărăţie întru naltă orînduială de oblăduire a ţărîi aceştiia, ca unu soare strălucindu în politiia pravoslaviei. Deci avîndu noi ceşti duhovniceşti porunca stăpînului Hs., ca ce iaste alu lui Dumnezeu, să dămu lui Dumnezeu, şi ce iaste alu Inpăratului, să dămu Inpăratului, că aşa şi Dumnezeesculu Pavelu porunceşte, ca să dămu noi ceşti supuşi celoru încununaţi de Dumnezeu cu stăpîniia, datornică slujbă şi cinste ce li se cuvine, ca unoru capete polyticeşti, ce au mai mare lucrare preste norodulu ce-lu stăpînescu ei. Aciastă datorie rînduită a fi a să da stăpîniloru de la supuşi, ştiindu-o eu, smeritulu rugătoriulu Măriei tale, nu putui lăsa a mă arăta de totu netrebnicu a nu aduce sufletescă slujbă Măriei tale, ca stăpînului nostru şi de Dumnezeu încununatului Domnu, m-amu îndemnatu de amu datu în typariu aciastă sfîntă carte, ce să chiamă Penticostariu, care să începe dinu luminata zi a sfinteloru Paşti, şi să sue pănă la Dumineca tuturoru sfinţiloru, fiindu tălmăcită de pre limba elinescă, slovenescă şi latinescă deplinu pre limba noastră rumînescă, prinu ostenela, şi toată osîrdiia şi nevoinţa celui întru Dumnezeu răposatu părintele Episcopu, şi Dascălu şi alu nostru întru Duhulu sfîntu frate chyr Damaschinu, carele au urmatu cuvîntului îngerului, ce au zisu cătră Ezdra: "Deşchide-mi cele închise şi-m scoate de acolo vînturile", pentru-că sfînta scriptură, tălmăcindu-se şi descoperindu-se de Dumnezeeşti dascali, deşchide şi lumineză pre prunci. Iară ce iaste lauda cărţii aceştiia, nu iaste prinu putinţa me a spune, sfiindu-mă multu, ca să nu pătimescu întunecare minţii, precumu pătimescu întunecare ochiloru cei ce îndrăznescu să vază fulgerulu sau măcaru şi singură raza soarelui. Slobozindu daru cuvîntulu mieu, ca unu vîntişoru micu ce aru trece prinu mijloculu unoru crini, va da bunu mirosu în sufletulu Măriei tale şi a toată parvoslaviia. Că precumu obiceiu, pre înnălţate Doamne, cei ce mergu pre căi îndelungate, cîndu li să întîmplă a trece pre lîngă vre-o grădină, întră în lăuntru şi nu să satură numai cu vedere, ci încă culegu şi dinu florile care mirosescu mai bine, şi dintru acele unele punu la capu pentru frumuseţe, altele punu la pieptu pentru veseliia, altele ţinu în mîini pentru mirosulu, şi aşa îşu facu şi ceialaltă călătorie cu mîngîiare. Călătoriulu acela văzu a fi şi Măriia ta, carele dintru aceste trecătoare şi putrede ale aceştii lumi, călătoreşti cu bună cuviinţă la neveştejitele flori ale raiului, avîndu sfintele rugăciuni, ce să cuprindu în carte aciasta, ce dau mirosu cu bună mirezmă de mîngăiare. Că precumu raiulu iaste grădină de multe feliuri de flori, aşa şi carte ciasta iaste grădină de multe cuvinte, care ne povăţuescu la raiu. Şi precumu păsării i s-au datu aripi să scape dinu mîna omului, aşa şi noao ni s-au datu sfintele cărţi, ca cu dînsele să scăpămu dinu mîinile diavolului, precumu scrie la Cîntare cîntătoriloru, cap. 6: "Frăţiorulu mieu pogoare-se la grădini", adecă sufletulu la raiu; [75] şi iaru: "Scoală, vino, iubita me, că florile să iviră pre pămîntu, şi viia noastră au înfloritu, vreme veseliei au sositu", care însemneză prinu ivire floriloru pre pămîntu pre creştinului înpăratu Costantinu şi toţi înpăraţii şi domnii cei creştini şi sfintele soboară, precumu zice Solomonu cap. 9: "Inţelepciune ş-au ziditu ei-şi casă şi au întăritu 7 stîlpi"; şi proroculu Davidu grăiaşte, psalmu 11: "Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argintu lămuritu, curăţitu de 7 ori", care să înţelegu 7 sfintele soboară, ce au lămuritu lege de 7 ori, precumu zice sfîntulu Athanasie, Augustinu, Amvrosie, Vasilie, Ieronimu. Iarăşi scrie la Cînt[are] cîntăriloru cap. 4: "Iarna au trecutu, scoală-te criveţe şi vino austrule", care prinu iarnă şi prinu criveţu să înţelegu toţi înpăraţii cei închiători la idoli, carii ca unu criveţu ce suflă tare dinu locurile cele reci ale Tartarului, suflă cu ingrozire asupra creştiniloru; iaru vîntulu austru, Hristos, viindu şi suflîndu în potriva aceloru organe, acei nori întunecaţi şi neguri toate le-au risipitu, şi lume au luminatu şi pre diavolulu au surpatu. Zice proroculu Davidu, psalmu 9: "Vrăjmaşului i-au lipsitu armele pînă în sfărşitu şi cetăţile i-au sfărmatu", adecă iadulu şi toate capiştile. Şi proroculu Zahariia, capu 11, zice: "Şi va fi întru una de zilele acele, şi zioa aceia va fi lumină", şi iaru psalmu 117: "Aciasta iaste zioa, care o au făcutu Domnulu să ne bucurămu şi să ne veselim într-însa". Celu mare între proroci şi Dumnezeesculu Moysi scarie la Carte facerii cap. 5, olăudîndu şi zicîndu: "Aciasta iaste Carte facerii lui Adamu": iaru eu lăudînd carte aciasta, voi zice: "Aciasta iaste Carte izbăvirii lui Adamu". Cu adevăratu mare iaste Carte facerii, care iaste întrega biblie; daru mare şi luminată iaste şi carte aciasta, că acolo scrie pentru facere lui Adamu, iaru aice pentru izbăvire la totu nemulu lui Adamu; acolo închidere raiului aice seşchidere uşiloru raiului, precumu Damaschinu cîntă: "Hs:, celu ce au înviiatu dinu groapă şi ne-au deşchisu noao uşile raiului". Acolo porunceşte Dumnezeu Jidoviloru să facă Paştile, răzmîndu-se în toiage, ca cumu ar fi odihnindu-se, iaru aice porunceşte acelaşu Dumnezeu să facemu Paştile răzmîndu-ne în daru; în care daru şi credinţă Măriia-ta străluceşti şi lege creştinescă bine o păzeşti. Priimeşte daru, luminate Doamne, cu carte aciasta şi inima me, care purure doreşte să te încununeze Dumnezeu cu darulu sănătăţii şi alu păcii, ca să-şi poată lua adunare creştinescă înmulţire sa, întărire şi sporiulu, spre lauda lui Dumnezeu întru norocite zilele şi îndelungata viiaţă Măriei-tale, iaru în veculu viitoriu să te învrednicescă ca să te îndulceşti de dulci cîntări întru înpărăţiia ceriului, iaru aice cu toată polytiia şi obşte cu bucurie săltţndu şi cîntîndu zioa învierii noroadeloru, să ne luminămu, Paştile Domnului, Paştile, că dinu moarte la viiaţă şi de pre pămîntu la ceriu Hs. Dumnezeu ne-au trecutu pre noi, căruia să cuvine toată slava, cinste şi închinăciune cu părintele celu făr-de începutu şi cu  pre sfîntulu şi bunulu şi de viaţă făcătoriulu Duhu, acumu şi purure şi în veci. Aminu.
	Alu Măriei-tale, cătră Dumnezeu fierbinte rugătoriu Climentu, Episcopulu Rîmniculuii.
	Typăritu-s-au acestu Penticostariu prinu ostenela diorthosirii lui Lavrentie [76] Ieromonahulu de la sfînta mănăstire Hurezului. Şi tuturoru pravoslavniciloru cetitori cu plecăciune mă rogu, ca or-ce greşală veţi afla, sau în cuvinte sau în slove, care să întămpleză dinu slăbiciune firii şi alunecare minţii şi a trecerii vederii ochiloru prin cetire prubeloru la noapte - că şi noapte uneori o amu făcutu în locu de zi, - ca nişte înţelepţi ertaşi, ca şi voi să aflaţi ertare de la milostivulu Dumnezeu. Insă şi aciasta să ştiţi, o iubitoriule de Hs. cetitoriu, că de vei osteni a cerceta cu amăruntul tălmăcire aceştii sfinte cărţi, şi de vei potrivi cu nescari izvoade tălmăcite de alţi dascali de acumu, şi nu se va potrivi, să nu te pripeşti a huli, pentru că noi amu urmatu izvodulu răposatului părintelui Damaschinu, episcopulu Rîmnicului, din cuvîntu în cuvîntu, nimicu schimbîndu, sau spre alte tălmăcituri alunecîndu-ne, slujindu-ne din cuvintele sfinţiei-sale, ce scrie şi mărturiseşte aşa la începutulu Tripesniţului, că: "lăsîndu alte izvoade ale limbii latineşti şi sloveneşti, au urmatu mai multu, şi au tălmăcitu şi au îndreptatu dreptu pre de celu grecescu Penticostariu, ca să nu să facă zmintelă rînduialei greceşti şi zăticnela limbii rumîneşti, ca să poată da folosu la cei ce să nevoescu şi să facă roadă după învăţătură ca nişte înţelepţi mulţumitori.
	Slavă, laudă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu celui slăvitu în sfînta Troiţă, carele ne-au ajutatu de amu începutu şi amu ajunsu şi sfîrşitulu.
	Precumu dorescu să ajungă la vadulu celu cu linişte cei învăluiţi şi bătuţi de furtuni în luciulu mării, aşa doreşte şi typografulu să ajungă la sfîrşitulu cărţii.
	Şi s-au începutu acestu sfîntu şi Dumnezeescu lucru la luna lui Octombrie, 20, letu 7251 şi s-au luatu sfîrşitu la luna lui Martie în 20 de zile, letu 1743.
		BRV II, nr. 233, p. 73-76.

 

234. Psaltire, Iaşi 1743.

	[76] Faltirion a prorocului şi înpăratului . Cu rugăciunile la toate Cadismele, cu tălcuri la fieşte care Falomă, cu Cîntările lui Mousi, cu Falmi cei aleşi, cu pripealile loră,  cu puţină istorie a numeloră jidoveaşti, cu pashalii, de rcez, de ani. Înpreună cu Stăl: eug: şi cu Văs: care cu cucerie sau închinată, prea luminatului şi prea înălţatului Domnu şi oblăduitoriu a toată Ţara Moldovii. Ioană Nicolae Mavrocordată Voevodă. Purtîndă Cîrma Pravoslaviei, Prea Sfinţitulă Mitropolită Chir Nichiforă Peloponisianulă. De Duca Sotirioviciă Tipografulă de la Oassosă. Cu a căruia chieltuială acumă întăi întracestaşi chipă sau Tipărită în Iaşă. În anulă de la zidirea lumii 1743. Iară de la mîntuirea 1743.

	[77] Stihuri asupra stemei:

Pre luminata stemă a ţărîi moldovineşti,
Cu care s-au încoronatu vechii Mavrocordăţeşti,
Blagocestivului Domnu Ioanu s-au dăruitu,
Că dinu fericită a loru sămînţă s-au odrăsluitu,
Şi bunele loru fapte cîtu poate le plineşte.
De-i Dumnădău ani mulţi cu pace să stăpînescă,
Fericitulu lui nume ca lui Davidu să trăiască.
A Măriei-tale plecatu robu,
Duca Sotiriovici, Typografu.

	Predoslovie.
	Blagocestivului, pre credinciosului, pre luminatului, pre linnului, şi de Dumnădău încoronatu Domnu şi oblăduitoriu a toată ţara Moldovii, Domnului, Domnului Io Ioanu Neculae Mavrocordatu Voevodu,
	Spăsenie, bună viiaţă, bună moştenire de la Dumnădău, şi desăvărşitu bună petrecire.
	Inceputu, mijlocu şi sfărşitu, stăpănu şi domnu celoru fiitoare tuturoru simţitoriloru şi gănditoriloru, pre înnălţate Doamne, este plăzmuitoriu şi ziditoriului a tuturoru, Dumnădău. Stăpănu daru şi sfărşitu tuturoru celoru ce săntu suptu lună este omulu. A omului sfărşitu, pentru care s-au ziditu de la Dumnădău este cîştigare şi fericire acestui Dumnădău. Şi de vreme că pentru omu aciastă toată lume s-au făcutu şi omulu (dice) s-au făcutu de la Dumnădău, ca să cîştige pre Dumnădău; deci cîştigă oamenii pre Dumnădău, adecă aceia carii credu dreptu întru dînsulu şi păzescu poruncile lui cu amăruntulu. Daru sfinte lui porunci să cuprindu într-aceste doao singure părţi, adecă dicu cătră Dumnădău şi cătră aproapele tău dragoste. Atunce să sfărşaşte şi să cunoaşte dragoste cătră Dumnădău, căndu vomu păzi, cumu am disu, cu amuruntulu sfintele poruncile lui, precumu hotărăşte şi Domnulu la evanghelie, dicăndu, dacă mă iubiţi pre mine, păziţi poruncile mele. Cătră aproapele tău dragoste atunci să săvărşaşte şi să face, căndu iubimu cu fapte şi cu totu sufletulu unulu pre altulu ca însuşu pre noi, după porunca lui Dumnădău: Să iubeşti dice, pre Domnulu Dumnădăulu tău den toată inema ta şi den totu sufletulu tău, şi den toată putere ta şi den tot cugetulu tău, şi pre aproapele tău ca şi pre tine, şi iarăşu : [...] aceste poruncescu voao ca să vă iubiţi unulu pre altulu. Deci atunci vomu săvărşi aciastă dragoste, cîndu sărguimu şi agiutămu unulu pre altulu la cele bune şi plăcute, la cele trupeşti, mai vărtosu şi la cele sufleteşti şi mîntuitoare, fieşti care după putere sa, şi după iscusire sa. Deci, de vreme că eu altă putere n-amu spre agiutorinţa aproapelui mieu fără numai meşteşugulu typografiei, nu voi lipsi a folosi de acumu înnainte după putinţă-mi pe ai miei denu Hristos fraşi, typărindu cărţi folositoare şi de suflete mîntuitoare. Pentru [78] aciasta daru, pre înnălţate Doamne, m-amu apucatu de amu typăritu cu agiutoriulu lui Dumnădău aciastă de Duhulu sfăntu pren rostulu fericitului Davidu suflată căntare, care să numeşte de obşte Psaltîre (faltîre) pre care vrăndu cine-va să-o laude, să ia pildă de pre alte preste fire lucruri ale sfăntului Duhu, şi să ia sama voroaveloru ce au toţi psalmii ei, şi aşia poate cunoaşte ce feliu de laudă i să cuvine. Deci audindu, pre înnălţate Doamne, de oare carii învăţaţi, precumu să fi fost obiceiu vechiu, că fieşte carii meşteru şi învăţatu să aducă cele mai dentăi ale meşteşugului sau ale învăţăturii lui de toate întăi înpăratului său Domnului locului. Şi aciasta, dicu să o face pentru doao pricini: una pentru că să cade şi este cu dreptate, şi alta pentru ca să fie lucrurile loru mai meşterşugite, mai vărtosu şi certate puindu-le înnainte ochiului înpăratului. Dreptu aciasta amu vrutu şi eu mai miculu robulu Măriei-tale, măcaru că nevrednicu săntu, să urmedu acestui lucru, care nu numai căci este noao, ce căci este şi începătură a typografiei care amu învăţatu făcăndu dentr-aciasta începătură întăi typografiei. Cu plecăciune daru şi cu genuche plecate aducu şi puiu înainte cătră milosărdulu şi pre linulu ochiulu Măriei tale, aciastă Psaltîre, care Măriia-ta, după urmare înpăraţiloru şi domniloru celor de demultu, ca unu strenepotu alu domniloru, şi mai înnaltu şi mai alesu de cătu domnii cei de începutu, mai rogu să o priimeşti cu blăndeţe şi cu iubire de omu, pre cumu marele înpăratu alu Persiloru, Kyru, ace puţinte apă a săracului, sau ca cei doi bani mici ai văduvii; şi Dumnădăulu tuturoru, dătătoriulu şi săvărşitoriulu a toată învăţătura şi meşterşugulu, să păzască pre Măriia-ta mai presusu de toată răutate celoru înpotrivnici, întărindu-te întru pre înnălţatulu şi de Dumnădău păzitulu scaunu alu domniei, în mulţi ani, şi pre norociţi, cu pace şi fără tulburare, dăruindu-ţi viiaţă îndelungată întru veselie, înpreună cu pre lumiaţii cuconii a Măriei-tale şi cu toată curte. Aminu. 
           A slăvitei de Dumnădău înnălţimei tale, mai micu şi plecatu robu,
 			Duca Sotirioviciu, typografulu, de la Thassosu.
	Predoslovie cătră cititori.
	Tuturoru de Dumnădău credincioşiloru cetitori Duca Sotirioviciu, typografulu, rogu sănătate şi norocire.
	Are datorie fieşte carele veri cu ce mijlocu ar pute să facă folosu patriei lui, pentru căci ia îlu prieşte şi-lu hrăneşte, ia îlu cinsteşte şi-lu păzeşte. Dreptu aceia daru şi eu mai miculu tuturoru, măcaru că nu-mu este patriia ţara Moldovii, iaru pentru că amu căştigatu întru acestu pămîntu (streinu fiindu) şi cinste şi priinţă, cunoscu că amu aceiaşi datorie ce au şi lăcuitorii cei adevăraţi. Deci, pentru ca să dau cătră dînsa unu sămnu de mulţămită, şi ne-avîndu cu altu ce, amu pusu nevoinţă de amu typăritu aciastă Psaltîre spre fostu şi de alţi mai de nainte în multe feliuri typărită, iaru acmu cu multă osărdire o amu scosu la lumină şi o amu înpodobitu mai vărtosu de cîtu alţii, adecă tălmăcită chiar în limba moldovinescă şi la fieşte care psalmu amu pusu şi tălcuirile lui, care tălcuiri s-au [79] tălmăcitu de pre limba jidovască şi elinescă, şi pentru toate cathizmele cu tropare şi cu molitve de rugăciune, pentru mai multu folosu şi înţălesu celoru ce voru ceti, adăogăndu-să cu prepelile, cu puţintică istorie de numele jidoveşti de pre limba greciască, întru care arată pentru ce proroculu Davidu au pomenitu în psalmii lui aceste nume, şi cu pashalii de 197 de ani, înpreună cu stălpii evangheliei şi cu văscresne, pentru mai multă îndreptare cetii bisăriceşti. Priimiţi daru dreptu aceia, o dinu Hristos fraţii mei, de la meşterşugulu mănulor mele aciastă mică arătare, şi mă rogu dumiilor voastre ca să ertaţi de veţi găsi greşală au la slovă, au la cuvinte, au la stihu, şi să diorthosiţi cu duhulu blăndeţeloru şi să nu bănuiţi, de vreme că ştimu că toţi o fiinţă neputincioasă şi spre cădere pre lesne lunecătoare portămu, iaru ce desăvărşitu negreşire numei sănguru lui Dumnădău s-au datu, a cărue milă să fie cu noi cu toţi purure. Aminu.
		BRV II, nr. 234, p. 76-79.

235. Bucoavnă, Cluj 1744.
	[79] Bucovină ce are în sine deprinderea învăţăturii copiiloră la carte şi simbolulă credinţii creştineşti. Zeace porunci ale legii vechi, şi ale cei noao şapte taine ale besearecii răsăritului i procă: acumă a doaoară tipărită în Clujă cu tipariulă Academii de Mihai Vecicerechi anulă Domnului 1744.
	Tatel nostru carele jest in Cseruri: Sfincsaskese numele teu. Se vi unperecie ta: fie voje ta, kum in cseru, aşa pre pement. Peinae noasstre cse de toate zilele denio noao astez . . . . .
		BRV II, nr. 235, p. 79.

236. Catavasier, Rădăuţi 1744.
	[79] Catavasiariu tălmăcită pre limba rumănească: cu multe tebuincioasă cîntări acum tipărită în tipografia cea noao a sfintii episcopii Rădăuţului de Dumnezeu domni a toată ţara moldovii Io Nicolae voevod cu blagoslovenia preasfinţitului mitropolit ală Moldovlahiei chiru Nechiforă. Iară cu toată cheltuiala a iubitoriului de Dumnezeu episcopii Rădăuţului chir Varlam la anulă de la zidirea lumii 1744.
		BRV II, nr. 236, p. 79.

237. Antologhion, Rîmnic 1745.

	[80] Antologhion ce să zice Înflorirea Cuvinteloră care cuprinde întru sine Rînduiala Dumnezeeştiloră praznice: ale sfinţiloră numiţi şi ale sfinţiloră de obşte: ce să prăznuescă în chi: luni ale anului. Acumă a doa oară tipărită Rumîneşte în zilele luminatului Domnă: Io Constandină Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia prea sfinţitului mitropolită ală Ougrovlahiei: Chir Neofită. Cu toată osîrdia şi cheltuiala sfinţiei sale iubitoriului de Dumnezeu Chir: Climentă: Episcopulă Rîm. În sfinta episcopie a Rîmnicului. La anulă de la naşterea lui Hs., 1744. De cucearniculă între Preoţi, Popa Mihai Adanasievici: Rîmniceaculă.

Coroana pre luminatului Domnu Io Constandinu
Nicolae Alixandru Voevodu.

Cu nemernicie călătorindu în pustie
Celu de Dumnezeu trimisu proroculu Ilie,
Corbulu îi aduce lui hrana ce trupescă,
Iară acumă noao, hrană sufletescă.
Că ţine în gura sa pre cinstita cruce,
Prinu care ţării noastre Hs. slavă aduce.
Că biserica creşte în bună sporire,
Intr-a Măriei tale bună norocire.
Asemene bourulu fiindu fiară buiacă
Pre cu multe blîndeţe, Ţie capulu plecă.
Deci şi acumu domneşte ţara Rumănescă,
Domnulu celu puternicu bine să te întărescă.

Pre luminatului, înnălţatului şi bunului credincioasu Domnu şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînescă,
Io Constandinu Nicolae Voevodu.

	Obiceiu au, milostive şi pre luminate Doamne, oare care noroade, cîndu să întîmplă de vădu vre-unu Inpăratu, multu să miră, şi îndată spunu hainele lui şi ce ţine în mîinele lui pentru cinste înpărăţiei, şi atîta să minuneză cîtu să rătăcescu, şi de cîte ori voru să mai spue totu aceia spunu, şi le pare că n-au spusu mai nainte. Daru eu cumu voi lăuda multa-ţi purtare de grijă ce ai pentru toate? Iar mai multu pentru întemeiare Dumnezeeştiloru tineri: că cu ne-adormită purtare de grijă te nevoeşti în totu chipulu spre folosulu a toată obşte, ca cela ce eşti ochiulu creştinătăţii, că precumu [81] ochiulu să află în trupulu omului luminîndu şi strălucindu toate părţile trupului, şi precumu soarele cu razele lui, după porunca lui Dumnezeu, toată lume lumineză şi cele dintr-însa creşte, aşa şi Inpăratulu şi Domnulu celu mare, fiindu poruncitoriu de la Dumnezeu în lume aciasta. Cade-să daru acestora, ca unoru ale loru mădulări adecă părţi de trupu, tuturoru celoru de suptu stăpînire loru să le poarte grijă. Inţelegere aciasta nu numai la cele trupeşti să cade a fi, ci şi la cele sufleteşti şi încă mai multu la cele Dumnezeeşti. Pentru că avîndu ajutoriu şi milă şi odihnă, cei ce stau în toate zilele înnainte lui Dumnezeu, adecă zicu ciata călugărescă şi preoţescă, îndemnîndu şi îndreptîndu cele sfinte prin care oamenii să povăţuescu în vecinica viiaţă, mîini curate cătră celu puternicu rîdicîndu şi de acolo Inpăraşiloru şi Domniloru crăştiniloru milă aduc. Cărora în lege veche, nu numai cinste şi odihnă le făce, înpăraţii, ci şi zăciuială le da de la totu omulu cu porunca lui Dumnezeu. Acelaşi Dumnezeu acumu vedemu că au pusu şi în inima Măriei tale a fi în pace şi odihnă totu clirulu bisericescu. Şi aice să plineşte cuvîntulu Prorocului Davidu, că: Dreptulu ca fliniculu va înflori şi ca unu pomu răsăditu lîngă izvoarăle apeloru, carii roada sa va da la vreme sa şi frunza lui nu va căde, şi ori cîte va face voru spori; care pomu cu roada ospeteză pre cei călători şi cu mirosulu floriloru veseleşte, şi cu verdeţa bucură vedere, şi cu sunetulu frunzeloru îndulceşte auzulu acelora, şi supru umbra ramuriloru odihneşte pre mulţi. Acestu feliu de pomu bine înfloritu şi roditu, au săditu ceresculu săditoriu Dumnezeu pre Măriia ta, pre luminate Doamne, întru aciastă de Dumnezeu sădită grădină a ţărăi noastre rumîneşti, întru acoperămîntulu şi odihna supuşiloru Măriei tale, pentru că nici odată fără de roadă nu te afli. Intru care pomu toţi găsescu dulci şi coapte poame şi alese roduri, care sîntu sfintele cărţi, care în linişte zileloru Măriei tale s-au typăritu şi să typărescu, şi înfloreşti şi rodeşti roduri ca aceste, pentru că eşti săditu întru creştinătate, măcaru că te afli înfăşuratu cu multe griji pentru înţelepta şi drepta chivernisela noastră. Dintru carii şi eu smeritulu rugătoriulu de sănătate Măriei tale, aflîndu haru şi odihnă în zilele Măriei tale şi temîndu-mă să nu mă asemănu slugii ceii leneşe, ce au ascunsu talantulu Domnului său, m-amu îndemnatu de amu datu în typari aciastă sfîntă carte, ce să chemă pe limba elinescă A[n]thologhionu, adecă înflorirea cuvinteloru, după tălmăcire răposatului Chyr Damaschinu, Episcopu. Şi cu multă bucurie amu începutu acestu afîntu lucru şi cu alu lui Dumnezeu ajutoriu la sfîrşitu amu adusu. Şi măcaru că prinu ostenela şi cheltuiala smereniei noastre s-au typăritu, iaru dinu liniste şi căldura Măriei tale îi iaste însufleţire şi creştere, şi cu smerenie o închinu Măriei tale.
	Pentru aceia priimeşte, pre luminate Doamne, aciastă mică ostenelă precumu au priimitu Dumnezeu jîrfa lui Avelu, spre lauda Dumnezeeştii sale măriri. Şi acelaşi Dumnezeu să de Măriei tale viiaţă îndelungată şi pacinică, păzindu pe Măriia ta suptu Dumnezeeştile sale aripi întru mulţi ani.
	Alu Măriei tale cătră Dumnezeu fierbinte rugătoriu,
				Climente Episcopulu, Rîm.

[82] Predoslovie cătră cetitor.
	Lucru plăcutu lui Dumnezeu, mai multu de cîtu alte bunătăţi. Ne învăţămu dinu Dumnezeiasca Scriptură, pravoslavnice Cetitoriu, că iaste lauda sfîntului numelui lui şi mulţămita ce să face în toate zilele de la cei mulţămitori. Intru aceste ca o mirezmă întru cele cu bunu mirosu flori să cuprindu şi cuvintele ce scriu. Intăriţi-mă întru mirosuri, clădiţi-mă în meri, şi iarăşi înflorit-au mărulu celu bine mirositoriu, şi trandafirulu celu Dumnezeescu s-au arătatu şi au umplutu de bine mirositoriu toată lume, şi putoare păcatului au gonitu: prinu care măru să înţelege lege creştinescă, iaru prinu flori, scriptură sfîntă. Că iarăşi grăiaşte: în umbra mărului amu şăzutu şi rodulu lui dulce a în gîtlejulu mieu. Iară prinu trandafiru, sfînta biserică, că iarăşi scrie: Eu floare cîmpului, crinulu văiloru, juru-vă pre voi, fetele Ierusalimului, să auziţi glasulu iubitului mieu; că iată vine sărindu ca unu cerbu preste munţii Vithelui uitîndu-se la mine prinu ferestri, prinu zăbrele. Prinu carei munţi să înţelegu, ceriu[ri]le; iară prin cerbu, Hristos; iară căutare prinu zăbrele, căutare lui le noi prinu prooroci; că scrie: fetele loru înpodobite pre înfrumuseţate; iară boii loru, graşi. Prinu fete să înţelegu bisericile jidoveşti, că era înpodobite cu cărţile prorociloru; iară prinu boi să înţelegu boiarii jidoveşti, că nu vre să asculte scripturile cărţiloru, nici citire leviţiloru, adecă a preoţilor, că precumu sfînta scriptură face boi pre oamenii cei neascul[tă]tori, aşijdere laudă pre cei ascultători, că scrie: Cine e acesta ce să sue de la pustie iubi[tu] şi înfloritu? Adecă, cine va scăpa de înşelăciunile aceştii lumii ce iaste pustie de bunătăţi. Iară prinu înfloritu, Dumnezeiască scriptură, precumu şi carte aciasta să numeşte anthologhionu, adecă înflorire cuvinteloru, şi grădina raiului întru care sîntu sădite Dumnezeeşti flori, că cununa şi lauda limbiloru streine iaste bogăţiia loru, iară cununa şi lauda creştiniloru iaste paza şi înpodobire bisericii, miresa cerescului înpăratu, pentru că multe cărţi ce avemu noi creştinii sîntu bune şi pre podoaba bisericii, daru aciasta încununeză preste toate, şi pre toţi chemă zicîndu: Iată masă duhovniciască tuturoru pusă înnainte, iată holdă sufletescă tuturoru celoru ce voru vre să secere mîntuire. Iată scară alesă, care sue la ceriuri; treptele ei sîntu înfrumuseţate şi tuturoru îndrepteză cale. Uşa raiului tuturoru să deşchide. Veniţi lucrătorii viei, adecă păzitorii sfintei biserici, faceţi roduri vrednice de pocăinţă, că scurtă iaste vreme a aceştii vieţi. Ne-încetatu vă rugaţi şi priveghiaţi, că aciasta pre mulţi fără număru i-au făcutu soţi lui Dumnezeu şi moşteni înpărăţiei ceriului. Că mai aproape iaste noao mîntuire acumu de cîtu celoru de demultu; că zice Hristos, alţii s-au ostenitu şi au sămănatu, iară voi săceraţi în ostenelele loru. Adecă sfinţii părinţi ai celor 7 săboară au făcutu şi au tocmitu sfintele cărţi. Măcaru că şi Noe au făcutu corabie, daru printr-aceia s-au mîntuitu numai 8 suflete; iară prinu carte aciasta să mîntuiaşte toată creştinătate. Ajunge lui Elissei să se plece şi să sufle numai odată preste prunculu văduvei şi să-l înviiaze; daru, ca un prorocu ştiindu cele ce era să fie, s-au plecatu de 7 ori, apoi l-au înviiatu. Care sfinte săboară au făcutu noao carte aciasta, şi au tocmitu să facemu laudă şi mulţămită, întîi înpăratului înpăraţiloru, lui Dumnezeu [83] şi omului Domnului nostru Isus Hristos, pîine ce de viiaţă şi izvorulu vieţii şi însuşi viiaţa de la carele trăimu şi viemu şi sîntemu. Aşijdere, şi înpărătesei care stă de drepta lui, pre sfintei, pre blagoslovitei noastre de Dumnezeu născătoare şi purure fecioarei Mariei, maica vieţii noastre înpărătesa ceriului şi a pămîntului, şi a naostră folositoare şi acoperămîntu. Aşijdere şi sfinţiloru să cade de la noi laudă, carei să roagă lui Dumnezeu pentru noi; că precumu pămîntulu iaste înpodobitu cu de totu feliu de flori şi ceruri cu stele, aşa şi sfînta beserică cu laudele sfinţiloru. Că zice să cinstimu sfinţii ca pre nişte folositori ai lumii şi următori lui Dumnezeu, carei sîntu în lăcaşurile lui, că zice: celu ce şade în grădini luunsu aminte glasului tău. Aice vedemu şi cunoaştemu că multe grădini adecă lăcaşuri ale desfătăciunii sfinţiloru sîntu. Că de sîntu şi morţi în pămîntu, şi răsipiţi cu trupurile, şi uitîndu-ne şi văzîndu noi oase goale să nu gîndinu noi acele a fi nelucrătoare, ci să înţelegemu oare-care putere şi lucrare de sufletu a darului Duhului sfîntu. Că zice sfîntulu Ioanu Damaschinu: slavă Dumnezeului nostru că oase goale izvorăscu tămăduiri. Şi iarăşi zice: păzeşte Domnului toate oasele loru. Şi iarăşi: iară mie foarte îmu sîntu cinstiţi priiatenii tăi, Dumnezeule. Şi iarăşi: scumpă este înnainte Domnului moartea cuvioşiloru lui. Şi iarăşi: Sufletele drepţiloru sîntu în mîna lui Dumnezeu, şi ce iaste mai cinstitu de cîtu a fi în mîinile lui Dumnezeu, că adevăratu, Dumnezeu viiaţă iaste şi lumină. Măcaru că în lege veche au fostu poruncă ca, de să va atinge cine-va de mortu să socotiia lui necinste. Insă aceşte între cei morţi, nici de cumu nu se numără a fi, de cîndu viiaţa noastră şi începătoriulu vieţii cei morţi s-au socotitu. Că scrie, că înpărăţiia lui Dumnezeu asemene iaste grăunţulu de muştari, pre carele luundu-lu omulu l-au pusu în grădina sa. Prinu care grăuntu să înţelege însuşi Domnulu, carele prostu şi micu s-au arătatu şi fiiu teslariului s-au numitu. Iară căzîndu în inima pămîntului, cîndu au muritu şi în grădină îngropîndu-se, ramuri frumoase pre Apostoli au făcutu, întru carei să odihnescu toţi, carei mai nainte ca pasările zburătoare să purta de totu Duhulu, pentru minte lor ce lesne întorcăcioasă şi plină de multă uşurime. Pentru carii ce laudă mai trebue acolo unde grăiaşte singuru Hristos: Veniţi, blagosloviţii Părintelui mieu, de moşteniţi înpărăţiia ceriului, care e gătită voao de la facere lumii.
	Căriia înpăraţii să vă învredniciască acela grai dumnezeescu pre toţi pravoslavnicii creştini, înpreună cu toţi sfinţii să proslăvescu în carte aciasta.
	Alu pravoslaviei voastre cu totulu plecat,
						Lavrentie Ieremonahu,
						de la mănăstire Hurezii.
		BRV II, nr. 237, p. 80-83.

239. Carte de iertare a păcatelor, dată de Silvestru, patriarh al Antiohiei, (Bucureşti) 1745.
		BRV II, nr. 239, p. 84.   

241. Ceaslov, Rădăuţi 1745.

	[85] Întru slava sfintei de o fiinţei de viaţă făcătoarei şi ne despărţitei troiţe: Tatălu şi Fiului şi Duhului sfită. Tipăritu-[s-au] acestă Ceasoslovă după orănduiala celui grecescă, acumă întăiu în zilele prea luminatului şi prea înnălţatului Domnă: Ioană Nicolae Voevoda Mavrocordatu. Cu blasvenie prea osfinţitului Chiră Nichiforă Peloponisanulă. Mitropolită a toată Moldova. Cu osirdie răposatului Chir Varlamă: Episcopă Rădăuţului întru asa dină nou făcută tipografie dină Rădăuţi. În anii de la zidirea lumii 7254, iar de la Hs, 1745

Cu rugăciunile tale, Sfinte Ierarhe Nicolae,
Intăreşte pre Domnulu nostru Ioanu Nicolae
Să-şu domniască ţara cu bună nărocire,
Pănă la adînci bătrîneţe, cu mare fericire.

Hristos, a vieţii pîine ceriască,
Cu darulu pre toţi păcătoţii va să hrăniască.

	Slavă, cinste, mulţămită şi închinăciune Unuia în troiţă proslăvitului Dumnedău, Tatălui şi Fiiului şi Duhului sfîntu, celui ce au agiutat după începutu de amu vădutu şi sfîrşitulu.
	Precumu dorescu cei ce sîntu bătuţi de furtună în luceulu mării să sosească la limanu cu adăpostire, întru aceasta chipu amu doritu şi noi să sosimu la săvărşire lucrului aceştii cărţi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 
	Tipăritu-s-au aceste sfinte şi dumnedăeşti Ciasloave în anii de la zîdire lumii: 7254, iar de la întrupare lui Hs. 1745, Sept. 18.
	Fiindu meşteru mare şi făcătoriu a totu lucrulu tipografiei dinu nou: Grigorie Stan Braşovanulu. Iară aşădători şi îndreptători tipareloru: Ierodiiacon Iosif din mănăstire Niamţului şi cu sandulu sinu Irimiia tipografulu ot Iaş şi cu cei dinpreună ostenitori cu noi, Necula zăţariul şi Ion Buliandră şi iarăş Ion, drugarii, şi Lupulu Marăşu şi Simionu, pilcarii, i Ştefanu posluşnicu.
		BRV II, nr. 241, p. 85.
243. Liturghia S-lui Ioan Gură-de-aur, Rădăuţi 1745.

	[87] Liturghie a sfintului Ioană zlatoustă. Cu mila lui Dumnezeu acumă întîiu tipărită în tipografia Sfitei Episcopii Rădăuţului. În zilele prea luminatului Domn Io Ioană Nicolae Voevodă. Mavrocordată. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Chir Nechiforă Mitropolitulă a toată Moldova. Cu osteneala şi toată cheltuiala a iobitoriului de Dumnezeu chir Iacobă, Episcopulă Rădăuţului fiindă cursulă aniloră de la zidirea lumii 1745. Iară de şa întruparea lui Hs, 1745. Şi s-au t[ipărită . . . . . ] Irimii tipografulu.
	Aciastă Sfîntă Liturghie amu dăruit-o Sfintei şi Dumnădăiaştii mitropolii dinu Iaşu.
	Iacovu, cu mila lui Dumnădău Episcopu Rădăuţului.
		BRV II, nr. 243, p. 87.

244. Pravoslavnica mărturisire, Bucureşti 1745.

	[87] Pravoslavnica mărturisire a săborniceştii şi apostoleştii bisearici a răsăritului. A doaoară tipărită denă porunca prea luminatului şi prea înnălţatului, Domnului nostru, Ioană Constandină Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia prea sfinţitului mitropolită ală Ouggrovlahiei, Chir Neofită tipăritu-s-au în tipografia Domnească în oraşulă Bucureştiloră. La anulă de la zidirea lumii 1745. De cucearniculă întru preoţi popa Stoica iacovici tipografulă.

Cruce, corbulu, zîmbru, semne minunate,
Milostive Doamne, de susu îţi sîntu date,
A acestoru ţări stăpînu te arată,
Păstorindu-ţi turma de lupi apărată.
Şi arăţi spre toţi o milostivire,
Domnulu să te ţie întru stăpînire,
[88] Cîrmuindu norodulu, cu bună credinţă,
Cătră toţi vrăjmaşii puindu biruinţă.
		BRV II, nr. 244, p. 87-88.

245. Psaltire, Bucureşti 1745 - Slavoneşte.

	[88] Faltiră prorocului şi înpăratului Davidă: acumă într-acestaşă chipă tipărită în zilele prea înnălţatului Domnulă nostru Ioană Constandină Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolită ală Oggrovlahiei Chir Neofită. În tipografia domnească în Bucureşti. La anulă de la facerea lumii 1745. De cucearniculă între preoţi popa Stoica iacovici tipografulă.
		BRV II, nr. 245, p. 88.

 246. Evanghelie, Rîmnic 1746.

	[88] Sfită şi Dumnezeiască evanghelie. Acuma întîiu tipărită, întru ală doilea ană, dină apatra Domnie a Ţărăi Rumîneşti, a prea luminatului şi prea înnălţatului Domnă Io Constantină Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia prea Sfinţitului Mitropolită ală Ougrovlahiei: [89] Chir Neofită. Şi cu toată osîrdia şi cheltuiala Sfinţiei sale iubitoriului de Dumnezeu: Chir Climentă Episcopulă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anii de la facerea lumii 1746. Iară de la Hs 1746: de cucearniculă între preoţi Popa Mihai Adanache tipografulă Rîmnicului.

Doao închipuiri ce în pecete s-au însemnatu,
Domnului Constandinu de la Hs. i s-au datu.
Bourulu stăpînu Moldovei îlu adeverează,
Corbulu alu Valahiei Domnu îlu încredinţeză.
Amîndoao steme de domnie încorunatu
Pre acestu de bunu nemu Mavrocordatu,
Pre Domnulu Constandinu celu de bună viţă,
Păzescă-lu Dumnezeu cu multă biruinţă,
Ce acumu domneşte Ţara Rumînescă,
Domnu-lu păzescă ca s-o stăpînescă.
Pre blagocestivului, pre luminatului, pre înnălţatului şi oblăduitoriului a toată ţara Ungrovlahiia, Domnului Domnului nostru Io Constandinu Nicolae Voevodu, sănătate, viiaţă îndelungată, pace şi spăsenie de la Dumnezeu ca să dăruiască Măriei tale, rugămu.

	Totu lucrulu iaste mai bunu şi mai lăudatu întru aciastă lume, luminate şi pre milostive Doamne, folosulu şi facere [de] bine de obşte, şi iarăşi a-şi căştiga cine-va nume nemuritoriu. Şi pentru ce sîntu mai lăudate aceste doao? Pentru căci că folosulu şi binele de obşte iaste lucru dumnezeescu; iară căştigare numelui nemuritori, încă să vede a fi lucru de purure lăudatu şi cîtu vieţuiaşte omulu întru aciastă lume şi încă şi după ce să mută dintru aciastă viiaţă. Şi de aciasta avemu bune dovediri dinu faptele oameniloru celoru vechi, căci că ei s-au dusu dinu lume aciasta, iară numele loru şi istoriile loru sîntu pănă astăzi în mii de cărţi. Pentru aceia zice Isus Siharu: "Omule, cîtu eşti pre lume sileşte-te pentru nume, că numai acesta rămîne după moarte, ca o mie de comori de auru. Deci de aceste doao lucruri vedemu de Măriia ta că purure te nevoeşti a le căţtiga. Intîi cu folosulu facerii de bine de obşte şi multa-ţi sîrguială şi nevoinţă ce arăţi: ca să crescă şi să să lăţască cuvîntulu sfintei scripturi nu numai în ţara Măriei tale, ci în toate ţărăle şi ţinuturile ce vorbescu limba rumănescă, poruncindu a să scrie şi a să typări [90] multe feliuri de cărţi spre folosulu a totu sufletulu creştinescu. Aciasta iaste căştigare numelui, care rămîne nemuritoriu după moarte. Deci şi eu smeritulu Episcopu alu Rîm: Noulu Severin, cu bunulu sfatulu şi voia Măriei tale, amu datu în typari aciastă dunezeiască şi podoabă mai alesă a sfintei Beserici Sfînta Evanghelie [zicu] pre limba rumînescă, spre folosulu a totu sufletulu creştinescu şi întru nemuritoare pomenire numelui Măriei tale. Iară ce iaste Evangheliia, care cu plecăciune ca unu multu îndatoratu şi smeritu rugătoriu, ce aducu Măriei tale daru? Sîngură vredniciia ei o laudă. Pentru că Domnulu nostru Is. Hs, aşa cu sfinţii Apistoli de faţă vorbindu şi darulu Duhului sfîntu învăţătoriu le-au trimisu. Iară de vreme ce după aceia era să răsae eresuri şi obiceiurile noastre să să strice, bine au voitu a să scrie Evangheliile, ca dintru aceste învăţîndu-ne adevărulu să nu ne amăgimu de minciuna eresuriloru. Însă 4 Evanghelii ne-au datu noao, pentru că patru stîlpi sîntu aceste lumii, şi patru părţi ale lumii fiindu: răsăritulu, apusulu, miază-noapte şi miază-zi, cu cuviinţă iaste a fi şi stîlpi patru. I evanghelie să zice căci ne vesteşte noao lucruri bune, adecă eratre păcateloru, dreptate, suire la ceriuri, luare de fii ai lui Dumnezeu şi vesteşte cumu că lesne aceste le-amu luatu. Nu că noi doară ne-amu ostenitu întru căştigare acestoru bunătăţi, sau dintru ale noastre fapte bune aceste amu luatu, ci prinu darulu şi iubire de oameni a lui Dumnezeu a atîte bunătăţi ne-amu învrednicitu. Patru evanghelişti sîntu, dinu carii doi, Matthei şi Ioannu, sîntu dinu ciata celoru doisptrăzece, iară doi, Marco şi Luca, dinu cei 70. Şi Marco au fostu ucenicu lui Petru, iară Luca lui Pavelu ucenicu. Insă Matthei mai întîi de cîtu toţi au scrisu evangheliia pre limba jidovescă, cătră cei ce crezuse dinu Jidovi, după 8 ani ai înnălţării lui Hs. şi o au tălmăcitu Ioannu de pre limba jidovescă în ce ellinescă, precumu spunu; iară Marco după 10 ani de la înnălţare au scrisu Evangheliia sa, de Petru fiindu învăţatu; iară Luca după 15; iară Ioanni celu mai blogoslovu după 32. Şi să asemănă aceşti patru evanghelişti cu patru heruvimi, ce au vezutu Izechiilu şezîndu Dumnezeu pre ei. Şi fieşte care dinu heruvimi, unulu ave faţă asemene cu leulu, iară altulu cu omulu, iară altulu cu vulturulu şi altulu cu viţelulu. Deci evangheliia ce de la Ioannu are faţă de leu, că leulu înpărătescă putere şi atăpînire are; asemene şi Ioannu de la ce înpărătescă şi stăpînescă vrednicie a Dumnezăirii cuvîntulu au începutu zicîndu: "La începutu era cuvîntulu, şi Dumnezeu era cuvîntulu". Iară ce de la matthei are obrazu de omu: că de naştere ce după trupu a lui Hs. au începutu. Iară ce de la Marco cu vulturulu să asemănă, că de la proroculu Ioannu au începutu şi daru lui prorocescu mai nainte văzătoriu fiindu, şi curîndu cele de departe văzîndu-le, ca vulturulu iaste, că zicu că vulturulu pre limpede văzătoriu iaste, că elu dinu alte pasări să poate uita dreptu la soare neclipindu. Iară ce de la Luca cu viţelulu iaste asemene, că elu de preoţiia Zahariei au începutu, cîndu au tămîiatu elu pentru păcatele norodului, şi viţelulu era jîrtvindu-se atunce. Pentru carii neajungîndu-ne cuvîntulu a scrie de lauda sfinţiloru Evanghelişti şi Apostoli, pre carii îi laudă toată lume, vomu veni la cuvîntulu celu dinu tîi. Că de vreme [ce] celu întocma cu Apostolii Constantinu [91] Inpăratu, căci au poruncitu de s-au scrisu sfînta scriptură la o semă de cărţi, ca să să citescă la bisericile cele dinu Ţarigradu să laudă şi să cinsteşte pănă în zioa aciasta: cu cîtu mai multu vrednicu cu mii de laude eşti Măriia ta, că în zilele Măriei tale, cu luminata-ţi poruncă scriindu-se şi typărindu-se multe feliuri de cărţi, cu care să lumineză nu numai o semă de norodu, ci toată pravoslaviia, ca oare-ce făclie fiindu nu pusă suptu acoperemîntu, ci în şfeşnicu şi luminîndu nu numai celoru dinu casă, adecă dinu ţara Măriei tale, ci tuturoru ce vorbescu în limba rumînescă. Laudă-să sfîntulu Ioannu Zlatosu căci au botezatu şi au luminatu pre Rumîndi şi i-au învăţatu lege. Iară Măriia ta îndemnîndu şi învăţîndu, nu numai pre Rumîni, ci a toate noroade să cugete zioa şi noapte în lege lui Dumnezeu. Marele înpăratu Constantinu ospătîndu pre oare care Episcopi, pre cumu Evsevie escrie, n-au vrutu să laude de coroană şi de diadimă şi de înălţime înpărăţiei şi de biruinţele războaeloru, ci să lauda cătra aceia şi să bucura, căci să afla înpreună cu Apostolii lucrătoriu la Evangheliia lui Hs. Pentru aceia au zisu: Voi sănteţi Episcopi creştiniloru pre taină lucrîndu, iară eu însumi sîntu Episcopu lucrîndu cele den-afară înnoindu şi ajutorindu Besericiloru şi odihnindu ciata preoţiloru, ca mai multu cuvîntulu lui Dumnezeu să să laude şi să să lăţască şi să să înmulţască spre noroade. Ca aceste sţntu şi ale Măriei tale laude şi îndreptări, care înţelepciune lui Dumnezeu te-au născutu şi te-au crescutu umplîndu-te de Duhulu sfîntu, ca pre unu alu doile Veseleiu, şi ochi te-au arătatu văzîndu şi luminîndu pre cei de suptu ascultare Măriei tale. Deci priimeşte, pre înnălţate Doamne, şi aciastă ostenelă a smereniei mele, precumu şi Stăpînului Hs. au priimitu acelu puţinu daru alu văduvei, aşa şi Măriia-ta încă şi inima me, care purure doreşte să te întărescă pre puterniculu Dumnezeu ca pre marele Inpăratu Constantinu asupra luptătoriloru înpotriva lui Dumnezeu şi a sfintei lui Beserici, şi să te încoruneze cu darul sănătăţii şi alu păcii întru norocită şi îndelungată viiaţă în vreme de acumu, iară în veculu viitoriu să te învredniceşti vieţii vecinice înpreună cu toţi drepţii Inpăraţi şi sfinţi.
	Alu Măriei tale cătră Dumnezeu fierbinte rugătoriu,
					Climentu, Episcopu Rîm.

Ioanne pre fericite,
Alu lui Hs. apostolu iubite,
Că Domnulu celu pre puternicu,
Te-au alesu ca pre unu vrednicu,
Ca pre Creştini să-i întăreşti
Şi pre eretici să-i smereşti.

O Mathee Leviiane,
Pierzătoriulu dogmeloru celoru viclene,
[92] Ţie, dinu-trale tale, Matthee sfinte,
Acestu odoru aducemu cu sufletu fierbinte.

O Luco pre lăudate, întru toate ai pusu nevoinţă
Ca să scoţi pre noi la credinţă.

O Marco, Apostole pre sfinţite,
N-ai pregetatu prinu cuvinte.

	Typăritu-s-au aciastă sfîntă Evanghelie prinu ostenela diorthosirii lui Lavrentie Ieromonahu de la sfînta Mînăstire Hurezii. Şi cu plecăciune mă rogu tuturoru celoru ce vă veţi întîmpla a ceti: ori ce greşală veţi afla, îndreptaţi cu duhulu blîndeţeloru, nepuindu-ne în ponosu, că precumu iaste cu neputinţă omului a nu păcătui, într-acestaşu chipu şi typografului a rămîne fără de greşală.
	Şi aciasta iarăşi să ştii, o iubitoriule de Hs. cetitoriu, că de vei potrivi aciastă sfîntă evanghelie cu niscari izvoade greceşti sau rumîneşti, typărite mai de nainte, să ştii că pre multe locuri nu să va potrivi la cuvinte pentru că eu amu urmatu tălmăciturii izvodului Părintelui Damaschinu Episcopulu, dascalulu celu mare, alcătuitu după tîlcuiala lui Theofilactu, şi pănă n-amu cetitu şi tîlculu, n-amu aşezatu fieşte care cuvîntu.

Precumu cei streini dorescu moşiia să-şu vază,
Cîndu sîntu într-altă ţară de nu potu să şază,
Şi ca cei ce-su pre mare bîntuiţi de furtună,
Şi roagă pre Dumnezeu de linişte bună:
Aşa şi typografulu de a cărţii sfîrşire
Laudă neîncetată dă şi mulţămire.

		BRV II, nr. 246, p. 88-92.

247. Invăţătură bisericiască, Rîmnic 1746.

	[92] Învăţătură besericească pe scurtă. Pentru şapte taine care sîntă de mare folosă spre învăţătura preoţiloră: acumă a treaoară în episcopia Rîmnicului, mai pe scurtă tipărită. Înh anulă de la Naşterea lui Hristosă 1746. Iară de la facerea lumii 1746. Luna lui Aug: zile,  . De Popa Mihai Tipograf.
		BRV II, nr. 247, p. 92.

248. Mărgăritare, Bucureşti 1746.

	[93] Mărgăritare adecă cuvinte de multe fealiuri. Acelui dintru Sfinţi Părintele nostru Ioană Arhiepiscopulă Ţarigradului Zlatoustă. Şi ale altoră Sfinţi Părinţi, de mulţi Dăscali tîlmăcite. După limba Elinească pe limba Grecească. Acumă a doaoară tipărite pe limba rumînească. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolită ală Ţării, Chir Neofită de la Crită. Şi sau tipărită în oraşulă Bucureştiloră la anulă de la zidirea lumii 1746. Iară de la Naşterea lui Hs., 1746. De cucearniculă între Preoţi, Popa Stoica Iacovici Tip.
		BRV II, nr. 248, p. 93.

249. Octoih, Bucureşti 1746.

	[93] Octoihă. Acumă tipărită întru doilea ană dină a patra Domnie a ţării Rumîneşti, a prea luminatului şi prea înălţatului Domnului nostru, Ioannă Constandină Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolită ală Ouggrovlahiei, Chir Neofită. Şi s-au tipărită în Tipografia Domnească, în oraşulă Bucureştiloră. La anulă de la zidirea lumii 1746. Iară de la Hs., 1746. - de cucearniculă între Preoţi Popa Stoica Iacovici Tipografulă.

Cruce, corbulu, zîmbrulu, semne minunate,
Milostive Doamne, de susu îţi sîntu date,
A acestoru ţări stăpînu te arată.
Păstorindu-ţi turma de lupi apărată,
Şi arăţi spre toţi o milostivire.
Domnulu să te ţie întru stăpînire, 
Cîrmuindu norodulu cu bună credinţă,
Cătră toţi vrăjamşii puindu biruinţă.
		BRV II, nr. 249, p. 93.

250. Psaltire, Rîmnic 1746.

	[94] Faltirea prorocului şi înpăratului Davidă. Acuma întracesta chipă tipărită: în zilele luminatului Domnă Io Constandină Nicolae Voevodă. Cu porunca şi toată cheltuiala sfinţiei sale Părintelui Chir Climentă. Episcopulă Rîmnicului, la anulă, 1746.
	De cucerniculu Popa Athanasievici typografulu Rîmnicianului. 	Şi s-au diorthositu de Lavrentie Ieromonah de la mănăstire Hurezii. Şi tuturoru cititoriloru cu umilinţă mă rogu, ca ori ce greşală veţi afla îndreptaţi şi pre noi  să nu ne defăimaţi, ca să vă învrednicescă Dumnezeu a dobîndi ertare. Că pre cumu nu iaste cu putinţă omului a nu păcătui, aşa şi typografului a nu greşi.
		BRV II, nr. 250, p. 94.

251. Apostol, Rîmnic 1747.

	[94] Apostolă. Acumă întracestă chipă tipărită. Întru ală treilea ană dină a patra Domnie a Ţărăi Rumîneşti. A prea luminatului şi prea înnălţatului Domnă Io Constandină Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia preasfinţitului Mitropolită Chir Neofită. Şi cu toată osîrdia şi chieltuiala sfiţiei sale iubitoriului de Dumnezeu Chir Climentă Episcopă Rîmnicului. În sfita episcopie a Rîmnicului. La anulă de la facerea lumii 1747. Iară de la Hs.,1747. sau tipărită de cucearniculă între Preoţi Popa Mihai Adanasie Vici Tipografulă Rîmnicului.

Asupra peceţii stihuri poetice
A Ţării Rumîneşti cu bună ferice.

Aceste doao peceţi Hs. le găteşte,
Şi Domnului Constandinu i le dăruiaşte,
Ca să poată stăpîni cu bună voire,
Indelungîndu-lu pre elu întru norocire.

Predoslovie cătră Măriia sa Vodă.
	Pre luminatului, înnălţatului şi bunului credinciosu Domnu şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînescă Io Constandinu Nicolae Voevodu:
	Sănătate, bună viiaţă, întărire, bucurie şi ce cătră vrăjmaşi biruinţă.

	Aciastă sfîntă şi dumnezeiască carte, pre înnălţate Doamne, care să numeşte Apostolu, adecă trimiteri, la altă faţă nu ciarcă să se închine fără [95] numai la înnălţime ce de Dumnezeu încorunată a Măriei tale, care eşti fiiulu celu adevăratu şi alesu alu Besericii, îndreptătoriulu celu lăudatu alu Politiei, slava ce luminată a pravoslavniciloru şi luminatulu sprijinitoriu alu creştinătăţii. Şi adevăratu cerere îmi iaste dreptă şi închinăciune cuvioasă pentru căci aciasta iaste carte verhovniciloru celoru doi Apostoli mari, Petru şi Pavelu, pre carii îi numeşte sfîntulu Ioannu bogoslovul, maslini şi sfeşnice, zicîndu: "Aceşte sîntu cei doi maslini şi doao sveşnice, ce stau înnainte Dumnezeului pămîntului", şi iaru la Carte facerii zice: "Şi făcu Dumnezeu cei doi luminători mari". Şi iarăşi la Carte facerii zice: "Patriarhulu Iacovu cîndu blagosloviia pre fii săi: "Dinu tine, Iudo, va veni celu ce iaste aşteptare nemuritoriloru, ochii lui mai veseli decîtu vinulu şi dinţii lui mai albi decîtu laptele." Care prinu ochi să înţelegu prorocii, căci,  precumu ochii văd departe înnainte, aşa şi prorocii vede şi spune de pogorîre lui Dumnezeu la noi şi să veseliia. Iară prinu dinţii să înţelegu sfinţii Apostoli, că cu învăţăturile gurii loru au albitu lume. Şi iarăşi scrie la Carte Numeriloru, zicîndu: "Şi zise Dumnezeu cătră Moysi: fă ţie doao trîmbiţe de argintu, poleite cu auru, şi vor fi ţie ca să cheme noroadele şi să aşaze tabăra". Şi iarăşi la Levyţi zice: "Şi se va auzi glasulu trîmbiţeloru în totu pămîntulu". Şi aceste închipuescu şi era pildă celoru viitoare. Şi cu adevăratu carte ca aciasta n-au eţitu dinu typografia aciasta. Aşa şi în scaunulu ţării aceştiia n-au şezutu altu Domnu cu atîte daruri înfrumseţatu, cîte strălucescu în creştinesculu sufletulu Măriei tale, măcaru că au fostu cei ce mai nainte ce au stăpînitu, unii luminaţi pentru numele celu mare alu nemului loru şi alţii lăudaţi pentru bunătate ce multă; alţii vestiţi pentru înţelepciune, şi alţii minunaţi pentru vitejiia  loru; iară Măriia ta, odrasla ce alesă a creştinătăţii ai întrecutu şi ai cuvîrşitu pre toţi, de vreme ce toate ale celorlalţi Domni înpărţite daruri le vedemu cu mare cuviinţă închipuite, daru şi creştinătate ta străluceşte într-însa Domnesca podoabă, înfrumuseţată cu bunătate fapteloru, înţelepciunea ce politiciască, daru unitu cu răvna ce creştinescă; sfatulu celu mare, daru însoţitu cu putere credinţii; dreptate ce cu socotinţă şi înpreunată cu blîndeţa şi cu îndelungă răbdare. Insă decîtu toate aceste ale Măriei tale vrednice de laudă bunătăţi, o, cîtu să vede luminată multa-ţi cucerire ce ai cătră cele Dumnezeeşti! Cu aciasta şi pre Dumnezeu cu faptele tale cele cuvioase necontenitu măreşti şi Beserica cu ascultare cinsteşti, şi ciata preoţască cu facerile de bine odihneşti şi Dumnezeeştile lăcaşuri cu luminate-ţi daruri înpodobeşti. Aşa bine crezîndu că Măriia ta, ca unu milostivu şi dinu fire plecatu spre cele sufleteşti, vei priimi la înţeleptu şi blîndu sufletulu Măriei tale şi aciastă de Duhulu sfîntu însuflată carte şi între cele scumpe odoară ale Măriei tale ce ai dăruitu Dumnezeeştiloru Beserici o vei număra şi aciasta. Uitîndu-se Măriia ta, nu la vredniciia lucrurlui ci la mărire cărţii şi a apostoleştiloru isprăvi: că în totu pămîntulu, zice, au eşitu vestire loru şi la marginile lumii graiurile loru. Căci şi aciasta spre lauda lui Dumnezeu unuia în Troiţă şi spre folosulu rugătoriloru Măriei tale preoţiloru şi a totu pravoslvniculu norodu, şi întru nemuritoare pomenire numelui Măriei tale o aducemu, măcaru că ostenela noastră la aciasta, [96] slabă şi mică au fostu, căci nimica dintru ale noastre n-amu adusu, ci povaţă avîndu pre cei mai desăvîrşitu luminaţi în minte, ce mai nainte au tălmăcitu şi au aşezatu şi au rînduitu. Dreptu aceia, cumu zice davidu, cu dreptate te-au unsu pre tine Domnulu Dumnezeulu tău cu untu de bucurie mai multu de cîtu pre părtaşii tăi; cu dreptate te-au întimpinatu cu blagosloveniile bunătăţii, şi ca pre unu alesu dinu norodulu lui cu dreptate te-au înnălţatu în scaunulu Domniei acestuia de Dumnezeu păzitu pămîntu, ca văzîndu cei supuşi părintesca-ţi dragoste, multa-ţi bunătate, luminata-ţi facere de bine şi celelalte de Dumnezeu plăcute lucruri, ca lumina luminîndu înnainte oameniloru, să mărescă pre Părintele nostru celu dinu ceriuri, carele ne-au cercetatu pre noi dintru înnălţime şi au rîdicatu cornu de mîntuire noao, dăruindu-ne Domnu ca acesta, blîndu, milostivu, dreptu, iubitoriu de străini, făr-dă răutate, făcătoriu de bine, iubitoriu bunătăţii şi izgonitoriu răutăţii. Deci dară pentru aceste înpodobite bunătăşi, pre înnălţate Doamne, şi ce fără de asemănare cucerire spre cele Dumnezeeşti, smereniia noastră cu mare dragoste aduce daru aciastă sfîntă carte şi o închină Măriei tale.
	Şi nădăjduescu făr-de nici o îndoilaă că va afla vrednică şpi veselă priimelă, întru care să cuprinde laudele şi vredniciile sfinţiloru Apostoli, pre carii creştinesca-ţi cucerire îi cinsteşti, şi te închini loru şi-i chemi purure întru ajutoriu. Ale cărora ne-încetate rugăciuni cătră Dumnezeu şi Dumnezeesculu Daru, ce păzeşte pre credincioşii Domni, să păzescă pe Măriia ta întru pre luminatu scaunulu Domniei, cu pace întemeiată, cu slavă lăudată şi cu norocire adevărată, pentru lauda politiei, pentru folosulu norodului şi pentru buna chiverniselă a toată ţara.
	Alu Măriei tale fierbinte rugătoriu,
				Climentu, Episcopu Rîmnicului.
		BRV II, nr. 251, p. 94-96.

252. Catavasier, Rîmnic 1747.

	[96] Catavasiariu. Acumă întracestă chipă tipărită. În zilele prea luminatului Domnă, Io Constantină Nicolae Voevod cu blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolită Chir Neofită şi cu cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu Chir Climentă Episcopă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anulă 1747. Sau tipărită de cucearniculă între preoţi Popa Mihai Adanasie Popovici Tipografulă Rîmnicului.
	[97] Aice, la sfîrşitulu cărţii, pusemu şi stihirile ce le cîntă copii cîndu umblă cu steoa în sera Naşterii lui Hs. Şi, cetitoriule, ce vei ceti şi cu poetica vei socoti, şi de nu voru veni la număru, bine să ştii, că noi, precumu le-amu găsitu, aşa le-amu şi typăritu, dupre cumu s-au obicinuitu a să cînta, iaru n-amu mai umblatu a le număra:


Steoa de susu răsare
Cu o taină mare.
Steoa străluceşte,
Pre Hs. vesteşte.
 Steoa îşi dă rază,
Pre maghi îi lumineză.
Şi maghii grăescu
Grafii filosofescu:
"Tu eşti ce prorocită
De Valaamu vestită,
"Că de cîndu pămîntulu
N-au născutu cuvîntulu
"Şi fără de acesta
N-au născut Precista.
"Născu pre Hristosu
Lumii spre folosu.
"O ste pre luminoasă,
Dinu toate alesă,
"Cu a ta ivire
Ne înveţi întocmire.
"Şi noao ne scrie
In astronomie
"Că s-au născutu josu
Inpăratulu Hristosu,
"In cetate lui Davidu,
Pildă arătîndu".
Şi deca au văzutu
Au călătoritu
Trei crai despre răsăritu,
In Vithleemu au venitu
Şi îndată au aflatu
Pre celu ce au căutatu
Şi i s-au închinatu
Ca unui înpăratu,
Daruri în mîini ţiindu
Şi lui Hristosu cîntîndu:
"Cocoane înpărate,
Şi pre luminate,
"Te ştimu cine eşti măritu
Şi în troiţă slăvitu;
"In ce chipu ai venitu
Şi dinu fecioară te-ai născutu,
Dinu fecioară curată,
Şi pre nevinovată,
"Pentru aceia ne rugămu
ca şi de la noi să priimeşti
Daruri lumeşti".








O r a ţ i e. 
	Dumne-voastră, cinstiţi boiari, aciasta iaste steoa, de care au prorocitu mai nainte verhovniculu Valaamu, zicîndu că va răsări o ste dinu Iacovu, şi să va rădica unu înpăratu dinu Istrailteni, şi va sfărîma pre toţi domnii Moaviteniloru, care ste fost-au povăţuiţi acei trei crai şi de lumină purtători filosofi, şi dupre raza ei mergînd pănă la Vithleemu, găsît-au pre Hs. [98] pruncu micu, înfăşatu şi cu bucurie au zisu: "Veniţi să ne închinămu înpăratului nostru Dumnezeu . . . .
	Typăritu-s-au  acestu catavasiiari prinu tocmire şi diorthorisire lui Lavrentie Ieromonahu de la mănăstire Hurez8ii.
	Puţinu ajutoriu va pute lua unu bogatu de la unu săracu şi puţină laudă va auzi unu cinstitu de la unu neînvăţatu. Dreptu aceia daru şi eu, ţtiindu-mi sărăciia bunătăţiloru şi slăbiciune învăţăturii, tuturoru cu umilinţă mă rogu ori ce greşală veţi afla, îndreptaţi şi ertaţi pre mine păcătosulu mai susu numitulu, ca şi voi să aflaţi ertare de la lesne ertătoriulu Dumnezeu.
		BRV II, nr. 252, p. 96-98.

254. Liturghie, Bucureşti 1747.
	[98] Dumnezeeştile şi sfintele liturghii a celoră dintru Sfiţi Părinţiloră noştri alui Ioană Zlatoustă, alui Vasilie celă Mare şi a Prejdesştenii. Acumă tipărite, întru ală treilea ană, dină a patra Domnie a Ţării Rumîneşti, a prea Luminatului şi prea înălţatului Domnului nostru Io Constandină Nicolae Voevodă. Cu blagoslovenia şi cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită ală Ouggrovlahiei Chir Neofită de la Crită. Şi s-au tipărită în Tipografia sfintei Mitropolii a Bucureştiloră. La anulă de la zidirea Lumii 1747. Ală sfinţiloră voastre rugătoriu Barbulă, Buc: Tipografulă.

[99] Aasupra peceţii stihuri politice
A Ţării Rumîneşti cu bună fericire.

Aceste doao peceţi Hs. le găteşte
Şi Domnului Constandinu i le dăruiaşte,
Ca să poată stăpăni cu bună voire,
Indălungăndu-lu pre elu întru norocire.
		BRV II, nr. 254, p. 98-99.

255. Liturghie, Iaşi 1747.

	[99] Dumnezeeştile şi sfintele liturghii, a aceloră dintru sfinţi părinţiloră noştri a lui Ioană Zlatoustă, a lui Vasilie celă Mare şi a Prejdesfeştenii. acumă întracestaşi chipă tipărite. De Duca Sotirioviciă tipografulă de la Tasosă. În Iaşă. În anulă de la zidirea lumii 1747. Dechemvrie,.
		BRV II, nr. 255, p. 99.

256. Liturghie, Rîmnic 1747.

	[99] Sfintele şi dumnezeeştile liturghii a celoră dintru sfinţi Părinţiloră noştri a lui Ioannă Zlatoustă, a lui Vasilie celă mare, şi a Prejdesştenii. acumă întracesta chipă tipărite, întru ală treilea ană, dină a patra Domnie a Ţărîi Rumîneşti, a Prea Luminatului şi Prea Înălţatului Domnă, Io Constandină Nicolae Voevodă cu blagosloveniia Prea sfinţitului Mitropolită Chir Neofită. Şi cu toată osîrdia şi cheltuiala sfinţiei sale iubitoriului de Dumnezeu Chir Climentă Episcopulă Rîmnicului. în sfita episcopie a Rîmnicului. la anulă de la facerea lumii 1747. S-au Tipărită de cucearniculă între Preoţi Popa Mihai Adanasie Vici tipografulă Rîmnicului.
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă şi Dumnezeiască Lyturghie prinu ostenela diorthorisirii lui Lavrentie (Laurentie): Ieromonahu, de la sfînta Mînăstire Hurezii.
			BRV II, nr. 256, p. 99.

258. Molitvenic, Buzău 1747.

	[100] Euhologhion adecă mltvnică. acumă întracestaşă chipă tipărită, după orînduiala celui Grecescă. întru ală treilea ană, dină a patra Domnie a ţărîi rumîneşti a prea luminatului şi înnălţatului Domnului nostru Io Costandină Nicolae Voevodă. Mitropolită fiindă a toată ţara rumînească Chir Neofită: Cu toată cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu Episcopulă Buzăului. Chir Metodie. A sfita episcopie a Buzăului, la anulă 1747.

Buurulu, corbulu şi cruce, trei semne minunate
Darurile tale vestescu, Doamne pre înnălţate.

Buurulu Domnu Moldovei că ai fostu te însemneză,
Corbulu ală Ţării Rumîneşti stăpînu te adevereză,
Iară cruce, pravoslaviei bunu paznicu te arată,
Constandine, pre înţeleptule, cu ijnimă curată,
Aciasta în veci te va păzi cu cinste şi pace
Şi pre vrăjmaşi îi va surpa, ca praful îi va face.
	I. Corintheni: glav. 14, stih 6.
	Iară acumu, fraţiloru, de voi veni cătră voi cu limbi grăindu, ce voi folosi voao, de nu voiu grăi voao au întru descoperire, au întru înţelegere, au întru prorocire, au întru învăţătură. Stih. 19.[Intr]u beserecă voescu cinci [cuvin]te, în limbă streină.
	[101] Insă să ştii şi aciasta, că de vei cerceta pre amăruntulu rînduialele şi tălmăcire acestui Molitvenicu, şi de-l vei potrivi cu niscare izvoade sloveneşti, veri de unde ar fi typărite, şi nu să va potrivi, să nu te pripeşti îndată a defăima, căci noi amu urmatu Molitvenicului grecescu, carele l-au typăritu Nicolae Glichi, la anulu de la Hs. 1691, şi după cîtu ne-au fostu putinţa, şi întru înţelesu şi întru rînduiale amu aşăzatu; pre alocuire amu şi adaosu în tîlmăcire pentru scurtare limbii rumîneşti, aşijdere şi la învăţături şi la rînduiale pentru prostime preoţiloru şi pentru mai lesnele loru. iară cele ce nu s-au pusu nici decumu, s-au lăsatu, unele pentru că sîntu arhiereşti, iară altele pentru că nu le slujescu pre aceste locuri.
		BRV II, nr. 258, p. 100-101.

259. Molitvenic, Rîmnic 1747.

	[101] Mltvenic. Acumă într-acestă chipă tipărită. întru ală treilea ană, dină a patra Domnie a Ţărîi Rumîneşti. A prea Luminatului şi prea înnălţatului Domnă Io Constandină Nicolae Voevoda. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Chir Neofită. Şi cu toată osîrdia şi chieltuiala sfinţiei sale iubitoriului de Dumnezeu Chir Climentă Episcopă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului la anulă de la facerea lumii 1747. S-au tipărită de cucearnicu[lă între Preoţi] Popa Mihai Atanasie Vici Tipografulă Rîmnicului.
	Typăritu-s-au acestu Molitvenicu prin diorthosire lui Lavrentie Ieromonahu de la sfînta Mănăstire Hurezii; şi cu plecăciune mă rogu tuturoru celoru ce veţi ceti, ori-ce greşală veţi afla îndreptaţi, neponosluindu, că pre cumu iaste cu neputinţă omului a nu păcătui aşa şi typariulu fără greşală. Insă să ştiţi şi aciasta, că de veţi cerceta cu amăruntulu rînduialele typicului acestui Molitvenic, nu să va potrivi pre multe locuri cu cel grecescu, căci că noi la typicuri, pentru prostime preoţiloru şi mai lesnele loru, amu urmatu Ustavului celui Moschicescu; iaru în tălmăcire cuvinteloru şi aşezare vorbei rumîneşti, amu urmatu tălmăcituriloru părintelui Damaschinu Episcopu, şi Dascălulu. Şi iarăşi mă rog a toată vărsta, celoru bătrîni ca unoru părinţi şi celoru tineri ca unor fraţi, cetindu pre carte aciasta, să nu mă defăimaţi pre mine ne ţtiindu eu nimica, care nu poci să adaptu răsădire părintelui şi dascălului celui numitu mai susu, şi ce voi adaoge către mărgăritariulu lui, eu ticălosulu? Numai trudă şi neagiungere. Iaru mai multu la urma învăţăturii [102] lui aciasta mi să pare, că va îndrepta pre voi a cunoaşte pre lesne cele ce să vorbescu în limba Rumînescă.
		BRV II, nr. 259, p. 101-102.

262. Triod, Iaşi 1747.

	[102] Trioadion care în zilele prea luminatului şi înnălţatului Domnului nostru, Io Grigorie Ghica Voevodă. cu blagoslovenia a prea sfinţitului Mitropolită Chir Nichiforă. Acumă întîiu întracestaşă chipă, s-au tipărită de Duca Sotirioviciă tipografulă de la Tasosă. Cu a căruia cheltuială a sa Tipografie în Iaşi. La anulă de la zidirea lumii 1747: Iară de la întruparea Domnului 1747.
	Stihuri politice 6 asupra stemei pre luminatului, slăvitului şi blagocestivului Io Grigorii Ghica Voevodu.

Corbulu şi cu Cruce aiave te adevereză,
Că ai stăpănitu Vlahiei te însemneză;
Iară Buorulu, Domnu Moldaviei te încredinţază
Şi a ta dreptate pre toţi îndestuleză.
Dă-i Doamne putere mare cu nădejde bună.
					A Măriei tale plecatu robu,
			Duca Sotiriovici Typografulu de la Thasosu.
Blagocestivului, pre credinciosului, pre  luminatului, pre linului, şi de 	Dumnezeu încorunatu Domnu şi oblăduitoriu a toată Ţara 	Moldovii, Domnului Domnului Io Grigorie Ghica Voevodu, 	spăsănie, bună viiaţă, bună moştenire de la Dumnezeu şi de 	săvîrşitu bună petrecere.
	Fieşte ce lege dreptă mă sileşte pre mine, pre înnălţate şi de Dumnezău credincioase Doamne, ca să închinu Măririi tale cu datorita cinste şi evlavie pre acestu de sufletu folositoriu Triodu, care acumu cu cheltuială nu puţină vruiu ca să-lu typărescu pre limba moldovenescă, spre [103] de săvîrşita înţălegere şi urmata folosinţa lăcuitoriloru Ţării aceştiia, întru care iarăşi au înnălţatu Dumnezeiasca Pronie pre a ta înnălţime apărătoriu vrednicu şi oblăduitoriu bunu cuviinţatu. eu nu luasemu alu scoposu la aciasta, închinării, fără numai pre arătare a unii cîtu mai multă datorită, încă pre atîta cu evalvie supunerii nevredniciei mele, lîngă a ta înnălţime şi unire închinării a unii cărţi, care pentru alesulu materii, ceru fără de îndoială şi alesulu chipului, adecă pre închinare la celu mai înnaltu şi mare cuviinţatu obrazu, pentru ca să ia ce de săvîrşitu şi închipuitoare închipuire. Acumu cumu era cu putinţă, fără de nici o vrednică de hulă stricare a dreptăţii şi aiave năpaste a cuviinţării, să închinu la [104] altu obrazu pre închinare aciasta, fără la acela alu Mării tale, la care au alrgatu să să unescă acelu întreitu chipu alu bunătăţiloru, noroculu, fire şi vrere, ca să te facă pre celu singuru obrazu a măririi cei obşteşti, şi osebita laudă a nemului celui pravoslavnicu. Sîntu la aciasta mulţi marturi, nu numai cele frumoase ramuri de înbe părţi a pre slăvitului nemului tău, carii toţi, pre cumu zice Eclisiastulu, întru nemuri s-au slăvitu şi în zilele loru laudă (Siharu, cap. 44), ce încă ce osebită înţelepciune şi blîndeţe, lîngă cele lalte trupeşti şi sufleteşti înpodobiri, a Măriei tale, cu carele nu numai ai robitu inimile supuşiloru tăi, ca încă te-ai făcutu chipulu a unii adevăratei vestiri, care au vestitu în totu loculu pre vestitulu numele tău putîndu să de cine-va fără frică ca să greşască la a ta înnălţime pre aceia chiaru lauda carele odinioară au strigatu Siharu, pentru Solomonu, cumu, adecă, în depărtare ostroave s-au dusu numele tău, şi te-ai iubitu întru păciuire ta. Cap. 47: Sirahu. Cu adevăratu să va vede îndrăzneţa începere dinu parte celuia ce închină fiindu că sîntu lipsitu dinu toate acele mijlociri, care pute să facă mai priimită închinării. cu aceste toate aciastă bună cuviinţă legare, care să face dinu amîndoao părţile a vredniciei, adecă a închinării cătră cela care o închină, va fi îndestulî răspundere la fieşte ce răvnitoare inimă pentru nevredniciia celuia ce închină şi îndestulă îndemnare la alesa înţelepciune şi blîndeţe înnălţimei tale, ca să o priimescă, pre cumu amu zisu, ca unu semnu de evlavie şi de supunere mai multu decîtu ca o îndrăznelă, căutînd-o de purure pre a me nevrednicie cu ace dinu lăuntru mila ta, cu care totu deuna obicinuieşti de priimeşti pănî şi pre cei mai săraci. Pentru aceia dară, închinîndu aciastă sfîntă carte înpreună şi pre mine însumi la acele mare cuviinţate picioare a Măriei tale, sărutîndu cu plecate genunche mîinile şi poala Măriei tale, rogu pre milostivulu Dumnezeu, ca să păzască pre Măriia ta mai pre susu de toată răotate celoru înprotivnici, întărindu-te întru pre înnălţatulu şi de Dumnezeu păzitulu scaunulu alu Domniei, în mulţi ani şi pre norociţi, cu pace şi fără turburare, dăruindu-ţi viiaţă îndelungată întru veselie, înpreună cu pre luminaţii beizadele a Măriei tale şi cu toată curte. Amin.
	A slăvitei de Dumnezeu înnălţimei tale mai micu şi plecatu robu,
			Duca Sotiriovici Typografulu de la Thasosu.
		BRV II, nr. 262, p. 102-104.

263. Cazanii, Rîmnic 1748.

	[105] Cazanii. ce cuprinde în sine eigliile tîlcuite ale Dumineciloră de preste ană, şi cu Cazaniile Sinazariului Prăzniciloră Înpărăteşti, şi ale Sfinţiloră celoră Mari, a Vi: Luni de preste ană, care acumă întîi s-au Tipărită în zilele prea Luminatului Domnă Io Grigorie Ghica Voevodă. Întru ală doalea Domnie. Cu blagoslovenia prea Sfinţitului Mitropolită Chiră Neofită. Şi cu toată cheltuiala Sfinţiei sale Iubitoriului de Dumnezeu: Chir Climentă Episcopulă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului la anii de la facerea lumii 1748. S-au Tipărită de Cucearniculă între Preoţi Popa Mihai Atanasie Popa Tipografulă Rîmnicului.

Stihuri poetice 10 asupra stemei pre luminatului,
slăvitului şi blagocestivului Io Grigorie Ghica Voevodu.

Doao închipuiri ce în pecete s-au însemnatu
Domnului Grigorie de la Hs. i s-au datu.
Bourulu stăpînu Moldovei îlu adevereză,
Corbulu alu Valahiei Domnu îlu încredinţeză.
Amîndoao stemele de Domnie încorunatu
Pre acestu de bunu nemu şi lăudatu,
Pre Domnulu Grigorie celu de bună viţă,
Păzescă-lu Dumnezeu cu multă biruinţă,
Ca acumu domneşte Ţara Rumînescă,
Domnu-lu păzescă ca s-o stăpînescă.

P r e d o s l o v i e
cătră totu cetitoriulu şi de Hs. iubitoriulu.

	Intru toate zilele învăţîndu-ne şi cu meşteşugulu Sfinteloru Scripturi deprinzîndu-ne, pravoslavniciloru Cititori, putemu cunoaşte că omulu şi toate dîhaniile cumu să deprindu şi să învaţă din vărsta tinereţeloru, aceleşu deprinderi ţinu pănă întru adînci bătrăneţe, şi nu numai fire tineri, aşa sîntu şi pănă la sfîrşitu.
	Aşijdere şi ori ce vasu în care să voru pune nescari unsori mirositoare, şi după ce să sparge şi hărburile lui toate mirosescu. Pre cumu vedemu şi pre acestu minunatu omu, pre cinstitulu şi de Dumnezeu iubitoriulu Chyru Climentu, Episcopulu Rîmnicului, că fiindu deprinsu dinu tănără vărsta sa cu cele Dumnezeeşti şi făcîndu-se vasu alesu, nu plinu de unsori mirositoare, ci de Dumnezeesculu daru şi dă bunu mirosu [106] duhovnicescu sfintei lui Dumnezeu Biserici şi a toată pravoslaviia, ani 10 luni 3, typărindu multe feliuri de cărţi în toţi anii. Şi aice să plini cuvîntulu înţeleptului ce scrie la Cîntare cîntăriloru: "Lapte iaste suptu limba ta, şi mirosulu haineloru tale, ca mirosulu Lyvanului şi ca o grădină plină de rodii şi crini". Capu 4, stihu 11.
	Pentru că bunătate nu să trage, nici vine după nemu, aşijdere şi răutate, pentru că ori-ce omu de ar fi să se tragă despre părinţi şi despre rudenie de oameni mari şi vestiţi şi îmbunătăţiţi, iaru lucrurile lui să fie proaste, şi urîte şi fără ispravă, unulu ca acela iaste batjocoritu de toţi. Iaru cîndu răsare o odraslă bună întru satu prostu şi să face cu nevoinţă şi cu multă socotinţă şi înţelepciune minunată întru lucruri şi procopseşte întru bunătăţi, atunce să cade unulu ca aceola să fie lăudatu cumu să cade de toţi, precumu se aratî cheru, şi să vede la acestu de Dumnezeu alesu şi cinstitu părinte, mirîndu-se de dînsulu toţi văzîndu-lu dintr-unu locu ca acela şi satu de josu, dinu care s-au ivitu şi au crescutu o odraslă ca aciasta, înpodobitu cu atîte bunătăţi şi daruri. După alte faceri de bine ce au făcutu în vreme răzmeriţei, fiindu mijlocitoriu de pace şi înblănzitoriu de cumpliţii oşteni, s-au cinstitu şi s-au întăritu de doi Inpăraţi mari, adecă de Inpăratulu Romaniloru şi alu Otomaniloru, fieşte carele după obiceiu loru, de la unulu trimiţîndu-i dicret de întărire şi de la celalatu trimiţîndu-i-să fermanu şi caftanu de stăpînire.
	Aşijdere şi de luminaţii Domni ai ţării aceştiia de toţi s-au cinstitu şi s-au iubitu şi au avutu trecere de cuvîntu, întru ale cărora norocite şi luminate zile nu s-au odihnitu, ci multe cărţi au typăritu, împodobindu sfintele Biserici precumu să vede. Acumu mai pre urmă dat-au în Typari şi aciastă Dumnezeiască carte ce să chiamă Chyriacodromionu, ce iaste prorocire descoperită a sfintei Evanghelii, ce cuprinde întru sine evangheliile Dumineciloru anului cu Cazaniile şi tălcuiala loru, şi Cazaniile Synaxariului a pazniciloru înpărăteşti, şi ale sfinţiloru celoru mari. Văzîndu că şi aciastă sfîntă carte iaste foarte folositoare şi de sufletu mîntuitoare, atîta cîtu iaste îndestulată a aduce la umilinţă şi singuru sufletu celu împietritu. Şi s-au începutu acestu sfîntu şi dumnezeescu lucru în Domniia Măriei sale Io Constandinu Voevodu, la anulu 7255 (=1747) şi au luatu săvîrşitu în zilele Măriei sale luminatului Domnului nostru Io Grigorie Ghica Voevodu, la letu 7256 (=1748). Pentru că în zilele acestui blagocestivu Domnu, la letulu ce scrie mai susu, la luna lui Maiu în 8, mergîndu acestu mai susu numitu Părinte Arhiereu înnainte Măriei sale şi a toată boerime, de bună voia sfinţiei sale au făcutu par[etis]isu şi au lăsatu scaunulu său iubitului său ucenicu Chyr Grigorie episcopu, urmîndu păstoriului celui mare lui Is Hs, care au datu pe semă oare cîndu turma oiloru sale iubitului său ucenicu lui Petru. Deci să venimu la scurtare cuvîntului: Lăuda-voi daru multa nevoinţă, multa răvnă şi purtare de grijă, ce au avutu şi are şi pănă acuma pentru toată creştinătate, iaru mai multu pentru voiu, cucerniciloru preoţi. Carele călătoriia ş-au plinitu şi credinţa dreptă au păzitu, şi văzîndu că au înbătrînitu şi au slăbitu, de bună voia sa s-au prostitu şi cu umilinţă la toată obşte să roagă, să nu fie uitatu, că le va [107] fi păcatu. Priimiţi daru cu dragu şi aciastă mai de pre urmă a lui Carte, ca şi celelalte, ce mai nainte de cîtu aciasta s-au făcutu, şi o cetiţi cu mulţămită, rugîndu pre Dumnezeu neîncetatu pentru spăseniia sfinţiei sale, ca şi acumu întru rămăşiţa zileloru sfinţiei sale să dobîndescă ertare, ca şi lucrătoriului celu ce au venitu în ciasulu celu unsprăzecele. Să să învredniciască să dobîndescă ciata Arhiereilor, veseliia drepţiloru, hrana raiului, bucuriia ce nespusă şi negrăită, care ochi nu o au văzutu şi la inimă de omu n-au întratu, precumu zice fericitulu Apostolu Pavelu, şi vă bucuraţi întru Domnulu, a căruia iaste slava în veci. Aminu.
	S-au typăritu şi de Constandinu Typografulu Bratu (=fratele) Popa Mihai Typografulu.
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă carte prinu ostenela diorthosirii lui Lavrentie Ieromonahulu, Dimitrie Vici.
		BRV II, nr. 263, p. 105-107.

265. Bucoavnă, Rîmnic 1749.

	[107] Bucoavnă pentru învăţătura prunciloru, întru care se cuprindu buchele şi slovele şi cele zece porunci, ce au datu Dumnezeu lui Moisi; şi Simvolulu Credinţei şi cele zece fericiri, cu tîlcuiala loru pe scurtu. Acumu întîiu tipărită cu blagoslovenia şi porunca Sfinţiei Sale de Dumnezeu iubitoriului chir Grigorie, Episcopulu Rîmnicului, în sfînta Episcopie a R-mnicului, la anulu 7257 (=1749). Prinu diorthosirea lui Lavrentie Ieromonahulu Dimitrievici. De Constantinu Athanasievici tipografulu.

Predoslovie către toţi Pravoslavnicii creştini.
	Grigorie, cu mila lui Dumnezeu episcopu alu Rîmnicului Noulu Severinu, cucerniciloru preoţi, i diaconi şi tuturoru pravoslavnici creştini, cîţi vă aflaţi în eparhia smereniei noastre, de la prea puterniculu Dumnezeu vă rugămu milă, pace, sănătate şi viiaţă curată şi spăsenie sufletească, iar [108] de la smereniia noastră molitvă şi blagoslovenie trimitemu tuturoru de obşte, ca unoru ai noştri iubiţi fii.
	Nu numai cu pîine va fi voiu omulu, iubiţii noştrii fii pravoslavnici creştini, ci cu totu cuvîntulu ce iaste din gura lui Dumnezeu (Mathei, cap. 4). Pentru care şi Apostolulu Pavelu, propoveduitoriulu credinţei învaţă, grăindu, 2 Tim. 3: "Toată Scriptura cea de Dumnezeu însufleţită de folosu iaste cătră învăţătură şi dojană, că aceia îndrepteză către cunoştinţă şi dreptate şi face desăvîrşitu pre omu a fi alu lui Dumnezeu, îndreptîndu-lu spre totu lucrulu bunu"; pentru aceia şi noi ştiind cîtă folosinţă sufletescă are cuvîntulu lui Dumnezeu, aşa propovăduimu precumu şi scrie, şi după datoria noastră nu vomu să vă lăsămu pre voi a fi lipsiţi de Dumnezăeştile cuvinte şi sfintele poruncile lui, ci vă punemu înnainte acestă de gîndu şi duhovnicescă masă, plină şi gata de duhovnicească hrană, adecă de Dumnezăeştile cuvinte, carte acesta, zicu, ce cuprinde întru sine buchile de învăţătura prunciloru şi tîlcuiala celor zece porunci ale lui Dumnezeu, şi tîlcuiala Simvolului Credinţei şi cele zece fericiri.
	Priimiţi dar cartea acesta, şi cetiţi cele dintr-însa şi înţelegeţi puterea cuvinteloru, ca să puteţi a îndrepta viiaţa voastră şi a umbla în poruncile lui Dumnezeu, care să cuvine tuturoru pravoslavniciloru creştini, şi voao fiiloru, şi celoru lalţi casnici ai voştri, după a voastră datorie aşijderea să-i îndreptaţi şi de la fără rînduialele loru şi să-i învăţaţi lege lui Dumnezeu; şi mai vîrtos să cuvine voao, cucerniciloru Protopopi, şi celoru lalţi preoţi să învăţaţi pe noriaşii voştrii lege lui Dumnezeu cu toată osîrdiia, că aveţi a da cuvîntu pentru dînşii la înfricoşata judecată a lui Christos.
	Nu lenindu-vă dar, ci trezindu-vă întru toate să-i întoarceţi pre dînşii de către toate nedreptăţile loru, învăţîndu-i precumu Pavelu grăeşte (I. Tom. 4) . . . 
	Aceste toate pentru lege lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Domnului, pentru simvolulu pravoslavnicii credinţe şi pentru noao fericire, s-au tipăritu cu tălcuială pe scurtu, pentru cea dintăi îndreptare a coconiloru; iar Cliricii carii nvaţă pe coconi, datori suntu aceste tălcuiale singuri de rostu a le învăţa, ca să poată mai bine învăţa pre coconi, şi învăţîndu-i, să-i întrebe răspunsurile, spre întărirea pravoslavnicii credinţe a unuia în Troiţă slăvitu Dumnezeu, a căruia iaste înpărăţia în nesfîrşiţi veci. Aminu.
		BRV II, nr. 265, p. 107-108.

268. Molitvenic, Iaşi 1749.

	[109] Eihologhion adecă Mltvinc. Acumă într-acesta chipă Tipărită, după rînduiala celui Grecescă la a doao de Dumnezeu înnălţatei Domnii a prea luminatului oblăduitoriu a toată Ţara Moldovei, Ioană Grigorie Ghica, Voevodă. Cu blagoslovenia şi cu toată chieltuiala prea sfiţitului Mitropolită ală Moldovii Chir Nechiforă Peloponisanulă de la Nafpai. În sfita Mitropoliia veachie în Iaşi la anulă de la Hs, 1749. De Ieremiia Marco Tipografulă.

Stihuri politice asupra stemei pre Luminatului şi-nălţatului Domnu.

Spata, buzduganulu, armă înpărătescă,
Corona şi buorulu, Domnu Moldovii că eşti te arată.
Soarele şi lunaa cu lumina dau-ţi raze,
Corbulu Ţărîi-rumîneşti stăpînu c-ai fost te sămnedă;
Iară sfînta cruce, armă sufletescă,
Pravoslaviei bunu paznicu te arată.
Grigorie, pre înţăleptule cu inimă curată,
Incinge-ţi, Doamne, aciastă armă de biruinţă,
Ia-ţi pre Hristosu săgiată cu bună credinţă.
Incordeză-lu spre pizmaşu cu nădejde mare
Şi Domnulu îţi va agiuta, celu în războiu tare.
Aciasta în veci te va păzi cu cinste şi pace
Pre vrăjmaşi vei surpa, ca prafulu s-oru face.
După aceste toate, luminate Doamne,
Vei dobîndi în ceriu cu sfinţii împăraţi făgăduita part[e].
		BRV II, nr. 268, p. 109.

269. Octoih, Iaşi 1749.

	[109] Paraclitichi. Cu Dumnezeu sfîntulă adecă mîngăitoarea ce cuprinde întru sine slujba a opta. Acuma întăi tălmăcită dupre [110] elini. În limba romănească. Şi s-au Tipărită de Duca Sotiriovici Tipografulă de la Tasosă. Întru a sa Tipografie în Iaşi. Leată 1749 avgustă.
		BRV II, nr. 269, p. 109-110

270. Preoţia, Rîmnic 1749.

	[110] Sciaistva. Adecă Preoţia în ce chipă are datorie Preotulă şi Diaconulă să săvîrşească Tainele Besereceşti, şi cumă trebue să să gătească mai nainte spre lucrarea sfinteloră: Iară mai alesă spre Dumnezeiasca Liturghie, şi cumă să facă la întîmplările ceale grabnice: care sîntă foarte greale şi nepricepute: Acumă întîi Tipărită, în zilele Luminatului Domiă Io Grigorie Ghica Voevodă. Cu blagoslovenia şi cheltuiala sfinţiei sale iubitoriului de Dumnezeu Chir Grigorie Epi[s]copula Rimnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la naşterea lui Hs. 1749. Prină diordosirea lui Laurentie: Iermonahă: Dimitrie Vici. De Constandină Tipografulă AdanasieVici Rîmnicianulă.
	Grigorie, cu mila lui Dumnezeu Episcopu alu Rîmnicului noulu Severinu.
	Cucerniciloru Preoţi, i diaconi dinu toata eparhiia smereniei noastre tuturoru de obşte, de la pre puterniculu Dumnezeu, vă rugăm milă, pace sănătate, viaţă curată şi spăsenie sufletească, iaru de la smerenia noastră molitvă şi blagoslovenie şi ertăciune.
	Milostivulu Dumnezeu, carele ca unu părinte alu milostiviriloru, chiverniseşte, mîntuiaşte şi înalţă pre toţi cîţi nadăjduiescu spre mila lui, acelaşu părinte alu îndurăriloru au căutatu şi spre smerenia noastră şi m-au înnălţatu pre treptele scaunului acestuia, dîndu-mi pre semă păstoriia cuvîntătoareloru oi ale Eparhiei aceştiia şi încredinţîndu-mi talantulu său, puindu-ne înnainte Dumnezeiasca poruncă ca să căştigămu cu dînsulu nu auru curatu, sau pietri scumpe sau păuni pestriţi, precumu au obiceiu a căştiga cei ce trecu cu corăbiile la Tharsisu, ci sufletele creştiniloru, pentru că aciasta iaste datoriia ce păstorescă şi întru cei ce nascu creştinii, adecă ciata preoţesca. Iaru mai multu Arhiereulu să cade a îndrepta pre toţi cei de suptu stăpînire sa după lege, cu putere ce singură desăvîrşitu, după porunca sfintei pravile, care hotăraşte ca pentru toate lucrurile bisericeşti Episcopulu să poarte grijă şi să îndrepteze, că măcaru că Dumnezeu lucreză toate, iaru şi noi de dînsulu fiindu rînduiţi trebue să lucrămu înpreună cu lucrare mîntuirii noastre şi mîntuire cuvîntătoareloru oi; că precumu Dumnezeu în ceriu are duhuri slujitoare trimiţîndu-i spre slujbă pentru îndreptare şi paza pămînteniloru aşa şi aice pre pămîntu au aşezatu duhovniceşti slujitori înpărţitori de cereşti taine; că comoara ascunsă nu dă nici unu folosu; aşa şi talanturile sufleteşti, cîndu nu să dau de la unii la alţii, nu să chiamă talanturi, că zice Ecclisiiastul: “Grădină închisă şi făntînă pecetluită, cce folosu e într-amîndoao? “.Pentru care trebue să socotimu şi numărulu talanţiloru, că zice că au datu unuia 5, altuia 2, altuia unulu. Deci să cade fieşte care talantulu său să-lu înmulţescă.Şi aciasta pentru ce? Pentru că are stăpînulu Hs. a ne luoa sema şi pentru talanţi şi pentru dobînda loru. Şi aciasta cînd? “Cîndu voiu veni”, zice, adecă la care vedemu că puţină iaste vreme a neguţători talantulu Dumnezeescului daru, carele ni s-au datu. Auzindu aciasta eu smeritulu, după darulu ce mi s-au datu dinu mila lui Dumnezeu, să dămu şi celoru ce sîntu suptu stăpînire noastră. Acumu de aciastă dată vă dămu întîia învăţătură. Precumu are datorie preotulu şi diaconulu să săvîrşească slujba sfintei biserici, şi precumu să să gătescă mai nainte spre lucrare sfinteloru, iaru mai alesu spre Dumnezeiasca Liturghie. Şi cumu să facă la întîmplările cele grabnice, care-su foarte grele şi nepricepute spre îndreptare unora ca acestora amu datu în typari aciastă cărticică ca o pîrgă de învăţătură a toată ciata preoţescă ca să poată şi cei învăţaţi şi cei mai proşti a luoa îndreptare. Deci cuprindeţi aciasta cu sufletulu voiosu, spre alu vostru folosu. Şi va temeţi de Dumnezeu, şi poruncile lui paziţi, aşteptînd cu bunăa năejde zioa venirii lui la judecată, că va veni avîndu plata cu sine, ca să de fieşte căruia dupăa lucrulu lui; precumu însuşu să tăgăduiaşte: Apocal. Cap. 22: stihu, 7, 12, zicîndu: “Iatăa viu curîndu şi plata me cu mine iaste, ca să dau fieşte căruia dupre cumu îi va fi fapta lui”. Şi făcîndu să credeţi că cu adevăratu veţi luoaplata ostenelei voastre, pentru care şi smereniia noastră vă îndemnămu totu deuna să fiţi iscusiţi şi cu grija la toată lucrare şi paza sfintei beserici. Şi vă bucuraţi în Domnulu, a căruia iaste slava în veci. Aminu.
	BRV II, nr.270, p. 110-111

272. Canonul S-lui Spiridon, Iaşi 1750.

	[112] Canonul a celui dintru sfinţi părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimithundiei făcătorul de minuni. Acum d-întîiu tălmăcit şi tipărit, în zilele prea luminatului Domnului nostru şi oblăduitoriului a toatei ţării Moldovii I. C. M. G. V. V., Mitropolit fiind Kyr Nichifor peloponisianul. Cu cheltuiala a prea cinstitului şi de bun neam Dumisale Constantin Razul vel vornic. De Duca Sotiriovici tipograful de la Thasos, întru a căruia tipografia, vlet 7258.

		BRV II, nr. 272, p. 112.

273. Catavasier,  ed. II, Rîmnic 1750.
	
	[112] Catavasiariu. Acumă a doao oară Tipărită. În zilele Prea Luminatului Domnă, Io Grigorie Ghica Voe[vod]. Cu blagoslovenia şi Potu[nca, şi cu] chietuiala Sfinţiei sale de Dumne[zeu iubitoriulă] Chir Grigorie Episcopă [Rîmnicului]. În sfita Episcopie a Rî[mnicului]. La anulă 1750. - [S-au Ti]părită de Cucearniculă între [Preoţi] Popa Mihai Atanasie [Popovici] Tipografulă Rîmnicului.
		BRV II, nr. 273, p. 112.

274. Ceaslov, Iaşi 1750.

	[112] Ceaslovă care cuprinde în sine toată slujba de zi, şi de noapte. Acumă într-acestaşi chipă Tipărită, în zilele Prea creştinului şi prea Înnălţatului Domnă, şi Oblăduitoriu a toată Ţara Moldaviei, Ioannă Costandină Nicolae, Voevodă, Mavrocordată. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Chiră Nichiforă Mitropolită a toată Moldaviei, de Duca Sotiriovici de la Tasosă Tipografulă. Întru acăruia Tipografie, în Iaşi Vleată, 1750.

Corbulu şi cu Crucea adevăratu te încorunează,
Că ai oblăduitu Vlahie te înfăţăşază.
[113] Bourulu daru Domnu Moldaviei te adevereză
Căci a ta dreptate pe toţi îndestuleză.
					A Mării tale robu
				Duca S[otiriovici], T[ipografulu].
		BRV II, nr. 274, p. 112-113.

275. Evanghelie, Bucureşti 1750.

	[113] Sfita şi Dumnezeiasca Evanghelie. Acumă întîi tipărită, întru a doao Domnie a Ţării Rumîneşti, a prea Luminatului Domniă Io Grigorie Ghica Voevodă. Iară cu blagoslovenia şi toată cheltuiala a prea Sfinţitului Chiră Neofită Criteanulă, Mitropolitulă a toatei Ţări Rumîneşti, şi ezarhă plaiuriloră. Şi s-au Tipărită cu scara ei după orînduiala cei greceşti. În sfita Mitropolie În Bucureşti: La anii de la zidirea Lumii, 1750. - De Barbulă Buc: i Grigorie Tipografi.
		BRV II, nr. 275, p. 113.


277. Octoih, Rîmnic 1750.

	[113] Octoihă ce să zice elinaşte paraclitichi. Acumă întîiu Tipărită deplină rumîneaşte întru a doao Domnie a ţărîi Rumîneşti: a luminatului Domnă Io Grigorie Ghica Voevodă. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolită ală Ougrovlahiei Chir Neofită. Prină osîrdia şi toată chieltuiala sfinţiei sale iubitoriului de Dumnezeu Chiră Grigorie Episcopulă Rîm. În sfita episcopie a Rîm: la anii [114] de la Adamă 1750, iar de la Hs.1750. De cucearniculă între Preoţi, Popa Mihai Atanasie Popovici: Tipograful Rîmnicului. 
In Saretha şi Carmilu, munte cu pustie,
Cu trude nemernicindu Proroculu Ilie,
Corbulu îi aduce lui hrana ce trupescă,
Iară acuma noao, hrana ce sufletescă: 
Că ţine în gura sa pre cinstita cruce,
Prinu care Ţarîi noastre Hs. slavă aduce; 
Că Beserica creşte în bună sporire,
Intr-a Măriei tale bună norocire. 
Asemene Bourulu, fiind fiară buiacă,
Pre cu multă blîndeţă ţie capu-şi plecă.
Deci şi acumu domneşti Ţara Rumînesca,
Domnulu celu pre puternicu să te întărescă.

Predoslovie.
      Pre blagocestivului, pre luminatului, pre înnălţatului Domnu şi oblăduitoriului a toată Ţara Rumînescă, Io Grigorie Ghica Voevodu, întregă sănătate, viiaţă îndelungată, pace şi spăsenie de la Dumnezeu, ca să dăruiască Măriei  tale, rugămu.
	Multe şi nespuse daruri lucrătoare de bine Dumnezeu, a toate Impăratului cerescu, cu milostivire au dăruitu nemului omenescu, pre luminate şi pre înnălţate Doamne, spre chivernisire aceştii vieţi, prinu care s-au rînduitu a cîştiga totu pamîntenulu bunătăţile cele vecinice şi bucuriia ce netrecătoare, prinu care cei ce să fericescu au căştigatu înpărăţiia ce fără de sfîrşitu şi bucuriia ce dinu preună cu cetele îngereşti. Ales-au înpăraţi, domni şi povăţuitori norodului său, ca să chivernisescă şi să poarte neputinţele şi întru odihnă să le povăţuiască. Precumu Arhiereiloru şi Păstoriloru Dumnezeeştii turme 
s-au încredinţatu purtare de grija a sufleteloru, aşa şi înpăraţiloru domniloru chivernisire noroadeloru. Precumu la sfînta scriptură se vede de judecătorii lui Israilu şi de înpăraţi: Iată ostenelă ave pentru odihna norodului, pentru sporire casii lui Dumnezeu, precumu Pavelu Apostolulu grăiaşte [Evrei, cap.11 stih. 32]: “Nu-mi ajunge  a spune de Ghedeonu, de Eftahe, de Sampsonu şi de Davidu, i proci”. Că cu adevăratu scrie de Davidu că au zisu: “Rîvna casii tale m-au mîncatu”: rîvnindu odihna Besericii, dorindu folosulu norodului, au grăitu pentru o chivernisire ca aciasta.
	Intru care vremi astă dată asemene domnu şi povăţuitoriu acestui norodu alu Ţarii Rumîneşti te-au rînduitu, te-au alesu înpăratulu celu cerescu pe Măriia ta,- întru a căruia mînă ţine toate înpărăţiile şi domniile aceştii [115] lumi,- te-au unsu întru bătrîneţe, pre cuvioase, ca pre Avraamu, tată acestui norodu, ca pre Moysi celu ce au povăţuitu noroade. Şi Măriia ta, acumu acestui norodu eşti Domnu şi povăţuitoriu, ca acela atunci acelora în robiia Eghypetului.Măriia taacumu celoru de suptu jugulu streiniloru te-au alesu ca pre Davidu întru blîndeţe şi adînca răbdare, căruia i s-au făgăduitu [Psalmu88]: “Aflat-amu pre Davidu sluga me, cu untu de lemnu sfîntualu mieu l-amu unsupre dînsulu şi mîna me va apăra pre dînsulu, şi braţulu mieu va întări pre dînsulu, şi vrăjmaşulu nu va pute asupra lui”, i proci. Şi iară psalmu 131 stihu 11: “Dinu rodulu pîntecelui tău voi pune pre scaunulu tău”. Şi iară, zice, psalmu127, stihu4: “pentru că aşa să blagosloveşte omulu celu ce să teme de Domnulu, pentru că acela înparte scripturile şi coroanele înpăraţiloru şi domniloru, acela va şi chema pre înpăraţi cu norodulu său şiva da ca unui chivernisitori bunu plata ce bună.” Math. Cap.[30?], zicîndu: “peste puţinu ai fostu, preste multu să fii”; precumu şi la Apocalipsi cap. 19 stih. 10, zice:”şi văzui scaunu şi 24 de bătrîni cade înnainte celui ce şede pre scaunu şi pune coroanele loru înnainte lui, închinîndu-se şi zicîndu: vrednică eşti Doamne, să iai mărire, cinste şi închinăciune, că tu ai ziditu toate şi ne-ai făcutu pre noi înpăraţi şi domni.” Acesta Inparatu alu înpăraţilor şi Domnu alu domniloru au pusu şi pre pre cinstitu capulu Mărieitale scumpă coroană, asemănîndu-te cu acei 24 de bătrîni, precum zice psalmistulu:“dreptulu ca finiculu va înflori întru bătrîneţe unse şi ca chiedrulu celu dinu Livanu să va înmulţi, şi va fi ca unu maslinu roditoriu în casa lui Dumnezeu.” Că precumu pomii aceşte înflorindu şi rodindu, nu numai cu roadele ospăteză pre călători, ci şi cu mirosulu floriloru îi veselescu, şi cu podoaba ce verde a frunzeloru bucură vedere loru şi suptu umbra loru priimescu întru răcorelă pe cei osteniţi; de vreme ce şi faţa netezeşte,- dintr-aceşte şi cununi sa împletiia celoru de demultu biruitori ai vre unui război, şi ramurile finicului întru semnu de biruinţă să socotiia,- întru acestaşi chipu cu adevăratu şi dreptulu fiindu săditu în casa lui Dumnezeu înfloreşte purure, şi roduri dulci la vreme aduce şi să face lui-şu veselie şi celoralalţi bucurie. Intru acestaşi chipu, naltu chiedru şi înfloritu finicu şi maslinu roditoriu te-au săditu ceresculu \inpăratu pre înnălţime ta întru aciastăa Dumnezeiască grădină a Ţărîi Rumîneşti, înflorindu întru politie, acoperindu şi apărîndu patriia aciasta, odihnindu pre toţi cu umbrire şi bunătate înnălţimei tale, pentru că depurure tuturoru flori de mîngîiare şi roduri de bunătate te afli Măriia ta, dintru carii şi eu smeritulu rîdicîndu-mă la scaunulu Arhieriei prinu bunăvoire şi luminatu gîndulu Măriei tale, şi odihnindu-mă suptu umbra înnălţimei tale întru aciastă de Dumnezeu păzităeparhie, amu socotitu, între altele folositoare flori sufleteşti şi roduri de hrana vecinicii vieţi, a aduce unu talantu lucrători de dobînda sufletului norodului rumînescu, şi luundu pildă de la Potolomeiu Inpăratulu Eghiptului, care întrebîndu oare cîndu pre filosofii lui: ce lucru aru face ca să fie lui stătătoriu în lume şi după a sa moarte? Aceia l-au sfătuitu să tălmăciască sfînta scriptură, ce să zice Bibliia, de pre limba ovreiască pre limba elinescă, şi aciasta făcîndu, stă pomenire lui pănă acumu;- iată aducu înnălţimei tale, ca unui Domnu şi stăpînu, aciastă însufleţită grădină plină de flori dumnezeeşti şi roduri, care îndulcescu auzulu şi sufletulu, care să chiamă Paraclitichi şi Octoihos, de care carte pănă acumu era Beserica norodului rumînescu lipsită în limba rumînescă, iaru acumu tîlmăcindu-să dinu izvodulu slovenescu, întru norocită stăpînire Innălţimei tale, s-au typăritu pentrumai bună înţelegere acestui nemu rumînescu, de vreme ce după istoriile cele vechi nu să cade omului elinu a nu şti limba elinescă, dară cu dreptate iaste şi acestoru pravoslavnici creştini ai limbii rumîneşti să ştie legile lui Dumnezeu întru a loru limbă. Uitîndu-mă şi la cuvîntulu apostol[ului] Filipu, carele au grăitu cătră hadîmbulu înpărătesei Etheopiei: “Oare înţelegi cele ce ceteşti?”Iaru acela au zisu:”Dar de nu-m va talmăci cine-va, cum voiu înţelege?”Şi iarăşi marele Apostolu Pavelu, Corintheni, cap. 14, stih. 9. Zice:”In beserică voescu cinci cuvinte a grăi cu înţelesu, de cîtu zece mii de cuvinte în limbă streină”, zicîndu că Dumnezeu nu e numaialu jidoviloru ci şi alu limbiloru. La care vedemu că de mare folosu iaste a şti fieşte ce nemu în limba lui a lăuda pre Dumnezeu. Pentru că tîlmăcire Dumnezeeştiloru scripturi să chemă chee, care deşchide vistieriile Dumnezeeştiloru scripturi, prinu care să descopere şi să cunoaşste cuvîntulu lui Dumnezeu, că nedescoperită fiindu, zice înţeleptulu Solomonu, de o grădină închisă şi fîntînă pecetluită, ce folosu iaste într-amîndoao? Pentru că şsi Domnulu nostru Is. Hs. au zisu sfinţiloru sai ucenici şi apostoli:” Mergeţi în toata lume şi vestiţi evangheliia la toata zidire, ca să nu rămîe nici o limbă neluminată, ci toate limbile să ştie tainele lui Dumnezeu”. Fapte cap. 2.
	Să căde daru şi norodulu limbii rumîneşti a să lumina precumu cu pravoslavnica credinţă aşa şi cu tîlcuire sfintei scripturi, precumu au zisu iarăşi Isaiia, capu 9, stihu2:”Norodulu celu ce şăde întru întunerecu, văzu lumină mare”. Că precumudaru la facere turnului s-au amestecatu toată înţelegere limbiloru, Facere cap. 11, stih.7., aşa şi în foişorulu celu dinu Ierisalimu, cu venire pre sfîntului Duhu, s-au luminatu toate limbile, fieşte care auzindu şi înţelegîndu: Facere, cap. 2, stih. 1. întru a sa limba măririle lui Dumnezeu, cele ce-su grăite de Apostoli. Cuvine-să dar şi acestui norodu întocma a înţelege întru a sa limbă măririle lui Dumnezeu, că făr-de înţelegere cetirii sfintei scripturi nimine nu cunoaşte pre sine şi pre Dumnezeu. La aceste gîndindu şi uitîndu-mă, m-amu nevoitu de amu datu în typari aciastăa mai susu numităa carte, care pănă acumu de aice sau dinu alte typografii n-au eşitu, nici mai înpodobită, nici de totu tîlmăcită de plinu pre limba rumînescă, înpreună cu ajutorulu lui Dumnezeu prinu multa chieltuială şi ostenelă de noi s-au typăritu, daru Măriia ta îi eşti pricina şi viaţa şi însufleţire, de au venitu la lumina şi la aciastă bună întocmire. Deci la altă faţă nu ciarcă a săa închina fără numai la înnălţime ce de Dumnezeu cinstită a Mărieitale, carele eşti fiiulu celu alesu alu Besericii, sprijinitoriulu creştinătăţii. Şi adevăratu aducere iaste dreptă şi închinăciune cuvioase. Şi nădăjduescu cu făr-de nici o îndoială că va afla vrednică şi veselă priimire. Deci primeşte, luminate Doamne, ale tale dintru ale tale, precumu au [117] primiitu oare cîndu Proroculu Moysi ostenela Marelui meşteru Veseleilu a facerii cortului mărturiei, Eşire capu 31, stihu 2, care cortu şi Dumnezeu l-au iubitu şi de slava sa l-au umplutu pe elu; a căruia milă şi ajutoriu şi Dumnezeesculu daru, ce păzeşte pre credincioşii domni, să păzescă pe Măriia ta întru pre luminatu scaunulu Domniei, cu pace întemeiată, cu slavă lăudată, cu norocire adevărată, înpreună cu toţi iubiţii şi luminaţi fiii Marei tale suptu acoperemîntulu Dumnezeeştiloru lui aripi, întru mulţi anni.
	Ceii de Dumnezeu slăvitei domniei Măriei-tale în toată vreme cătră Dumnezeu rugătoriu,
Smeritulu Episcopu al Rîmnicului, Grigorie.
Pre cinstitului, pre sfinţitului, de Dumnezeu trimisului şi cuvîntareţului
	  Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ţara Rumînescă, Chyriu Chyru
	  Neofitu, pre  cinstitu, şi exarhu  plaiuriloru, alu  mieu  părinte sufle-
	  Tescu şi de multu bine făcătoriu, plecată închinăciune.
	Precumu ochiulu să află în trupulu omului, luminîndu şi zărindu toate părţile trupului, şi precumu soarele cu razele lui, după porunca lui Dumnezeu, ne-încetatu totu pămîntulu lumineză şi încălzeşte şi cele de pre dînsulu creşte, aşa şi din oamenii cei ce să învrednicescu la stăpîniri înnalte, dîndu-li-să talantu şi daru de stăpînire în lume aciasta, cade-să daru acestora, ori înpăraţi, ori domni, ori arhierei, cu ale loru înpărţite daruri de la Dumnezeu, a folosi şi a înpărţi şi celoru de suptu stăpînire loru. Inţelegere aciasta nu numai la cele trupeşti să cade a fi, ci şi la cele sufleteşti, precumu însuşi Domnulu Hs., vrîndu să să ducă dinu lume aciasta, au lăsatu în mîinile uceniciloru săi, fericiţiloru apostoli, acelaşu talantu zicîndu: “neguţatoriţi pană ce iarăşi voiu veni;” aşişdere de la sfinţii apostoli şi noao arhiereiloru l-au încredinţatu, precumu Evanghelistulu Ioanu zice, cap. I.:”Şi din plinire lui noi toţi amu luatu şi daru dupa daru.” Precumu şi Ilie lui Elisei i-au datu îndoitu daru, precumu scrie la a 4 Inpărăţie, cap. 2. Care daru, precumu sfinţiloru apostoli de la Hs. şi lui Elisei de la Ilie, dîndu-mi-să şi mie smeritului prinu blagosloveniia pre sfinţiei tale şi zicîndu-mi:” iată acesta se făcu ca unulu dinu noi;” pentru care nu mă pricepu ce mulţămită şi ce laudă vrednică voiu aduce acolo unde mărturisescu lucrurile; numai uitîndu-mă la înţeleptulu Is. Sirahu, unde scrie: ”Să lăudămu daru pre bărbaţii cei slăviţi şi pre părinţii ce ne-au născutu”, cap. 21, stih 1, zicîndu: “Simonu fiiulu Oniei, preotu mare, carele în viiaţa sa zidi casa şi întări Beserică, ca un luciafăru de dimineţa prinu mijloculu norului şi ca luna plină în zilele ei, şi ca soarele luminîndu spre Beserica celui pre înnaltu.” Aşa şi pre sfinţiia ta, ca un luciafăru strălucindu, şi ca luna plină luminîndu, şi ca soarele preste toţi stăpînindu, cîtu toată turma ce cuvîntătoare, văzîndu-ţi lumina învăţăturii şi grija ce ai pentru dînsa, să îndestuleză suptu aciastă lumină a Arhipăstoriei tale, ca suptu a soarelui oblăduire şi căldură. De Aaronu iară zice Sirahu, cap. 45: “Aaronu, carele s-au îmbrăcatu cu săvîrşire laudei u haină pănă în pămîntu, podoabă sfîntă cu auru şi cu cunună de auru desupra mitrei, întru care asemănare [118] era de pecete, scriindu într-însa: acesta iaste sfîntulu Domnului, lauda cinstei lui. Aşijdere şi pre sfinţiia ta, înbrăcîndu-te întru podoabele sfinţeniei dupa asemănare podoabei veşminteloru lui Aaronu, şi pogorîndu cuvîntulu dinu capu pre barbă, precumu myrulu pre capulu şi barba lui Aaronu, şi aice să plini cuvîntulu Ieremiei prorocu, cap.2 1., carele zice: “ da-voiu voao păstori după inima me, carii voru paşte pre voi spre pricepere şi cunoştinţă.” La care vedemu, pre sfinţite părinte, că nici unu lucru   nu iaste mai bunu sau mai lăudatu în lume aciasta decîtu folosulu facerii binelui de obşte, pentru căci că folosulu binelui de obşte iaste cu adevăratu lucru Dumnezeescu, precumu scrie la Ezdra, cap. 6, 7: “ Şi veni Ezdra la Ierusalimu spre înnoire şi întărire lui.” Şi iarăşi la Macavei scrie, capu 10 stih. 67: “ Şi veni Dimitrie alu lui Dimitrie de la Critu la Ierusalimu, la pămîntulu celu bunu şi alesu dinu carele curge miare şi lapte.” Venit-ai şi pre sfinţiia ta de la acelaş Critu întru acestu de Dumnezeu păzitu pămîntu, nu cu arme, ca Dimitrie la pămîntulu acela, ci cu sfînte ape ale izvorului darului Duhului sfîntu, dintru care adăpîndu-se rodeşte şi izvoraşte nu miare şi lapte de hrană trupescă ci sufletescă, adecă întărire sfînteloru beserici şi săvîrşiri de arhierei şi preoţi, hrănindu-i cu învăţătura şi săvîrşindu-i cu Duhulu sfîntu cumu însuşu Hs. grăiaşte, Mathei, capu 4 stih.3: “ că nu numai cu pîine va trăi omulu, ci şi cu totu cuvîntulu ce iase dinu gura lui Dumnezeu.” Dintru carii dinu cei hrăniţi nu cu hrană trupescă şi lapte necuvîntătoriu, ci cu hrană sufletescă şi lapte înţelegătoriu, care iaste învăţătura şi săvîrşire Duhului sfîntu prinu punere mîiniloru pre sfinţiei tale, învrednicindu-mă şi eu smeritulu uceniculu pre sfinţiei tale, şi temîndu-mă de pedepsa slugii cei leneşe, ce au îngropatu talantulu domnului său, Math. Cap. 25, stihu 15, şi ca să nu mă arătu nemulţămitoriu făcătoriului mieu de bine, m-amu îndemnatu de amu datu [în] typariu aciastă sfîntă carte, ce să chiiamă pre limba elinescă PARACLITIKI, deplinu tălmăcită pre limba rumînescă, fiindu lipsă sfinteloru beserici. Primeşte dar, pre sfinţite Părinte, înpreună cu carte aciasta, şi inima me, care doreşte să te ţie şi să te întărescă pre puterniculu Dumnezeu întreg întrarmat cu toată arma ce sufletescă asupra văzuţiloru şi nevăzuţiloru vrămaşi, spre paza creştinătăţii şi întărire şi ajutoriulu cetei besereceşti şi a politiei aice, întru mulţi ani, şi acolo, în anii cei nehotarîţi, înpreuna cu toţi sfinţii arhierei şi cu toţi drepţii. Aminu.
	Alu pre sfinţiei tale plecat ucenicu, Grigorie Episcop. Rîm.
	Pre cinstitului, pre sfinţitului, şi de Dumnezeu alesului şi trimisului, şi cu darul Duhului sfîntu înpodobitu, chyriu chiru Neofitu, Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ţara Rumînescă, Exarhu plaiuriloru, alu mieu pre milostivu stăpînu şi duhovnicescu părinte şi de multe binefăcătoriu, plecată închinăciune aducu Sfinţiei tale.
	Alu pravoslaviei voastre cu totulu plecatu.
			Lavrentie Ieromonahu Dimitrie Vici.
	Şi s-au începutu acestu sfîntu şi Dumnezeescu lucru la luna lui Ghenuarie în 2 şi au luatu sfîrşitulu la luna lui Iunie 15, leatu 7258, iaru de la Hs. 1750.
		BRV II, nr. 277, p. 113-119.

278. Adunare de rugăciuni, Iaşi 1751.

	[119] Adunare de Rugăciuni. Acuma întîiu tipărite în zilele prea înnaltului Domnă Ioannă Consrandin. M. R. V. Cu blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolită Chiriu Viră Iacova. Cu cheltuiala Dumisale Ştefană Bosie Cămăraşă de izvoade. De Duca Sotiriovici Tipografulă de la Tososa. Vleată 1751.
	Synopsisu de Molitve dinu Psaltire, adunate de pre înţeleptulu Ghenadie Sholarie, Patriarhulu Ţarigradului.
		BRV II, nr. 278, p. 119.
279. Adunarea celor şapte Taine, Iaşi 1751.

	[119] Sinofisă. Adecă adunarea a celora şapte Taini şi a celoră şapte Laude ai sfintei Bisearici, şi canoane dină sfînta Pravilă, ce sîntă trebuincioase la Taina Duhovinciei. Ce s-au tipărită acumă întîiu cu cheltuiala a Prea sfinţitului Chiriu, Chiră Iacovă, Mitropolită a toată Moldavia. În zilele prea Luminatului şi Prea Înnălţatului Domnă Io Constantină Mihailă Racovită Voevodă. De Duca Sotiriovici Tipografulă de la Tasosa în Iaşi 1751.
	La aciastă stepenă înnaltă a Arhierei . . . . m-amu îndemnatu fiindu cuprinsu de frica dumnezeiască a vă înştiinţa cu aciastă carte care cuprinde în sine-şu cele 7 taine mari ale sfintei biserici şi alte învăţături trebuincioase. Că socotimu cumu că cu aceste puţine învăţături veţi pute să vă îndestulaţi de lumina cunoştinţei şi să ajutoraţi şi pre creştinii cei lipsiţi. Iară de veţi fi şi cu aceste aşa de nesimţitori cîtu să nu vă puteţi dumiri, nici să vă puteţi îndrepta, fiindu aşa de puţinele şi foarte pre înţelesu şi prosteşte, atunce să va cunoaşte, că nu veţi să vă nevoiţi pentru dragoste lui Hs., pentru întemeiare besericii, pentru folosulu creştiniloru şi pentru cinste voastră, şi mai vîrtosu pentru plata ce vă s-aru da de la Dumnezeu pentru ostenela ce aţi face. Şi pentru aceia vei veţi da [120] sema la înfricoşata şi straşnica judecată a lui Hs., căci eu v-amu învăţatu cîte sîntu trebuincioase şi de folosu şi mi-amu făcutu datoriia, după cumu zice Hs. la Ioanu în 15 capete: "de n-aş fi venitu şi de n-aş fi grăitu loru, păcatu n-aru ave; iară acumu pricină n-au pentru păcatulu lor". Iară, de veţi socoti în gîndulu vostru cumu că nu le puteţi face aceste, pentru nevoile şi păsurile ce aveţi, cu aciasta nimică nu vă veţi folosi, nici veţi pute să vă îndreptaţi înnainte dreptului judecătoriu, că zide Domnulu Hs., la Mathei în 22 de capete: "Daţi ale Chesariului, Chesariului, şi ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu." Că precumu cere înpăratulu dăjdi de la supuşii lui, aşa cere şi Dumnezeu de la creştini, şi mai vîrtosu de la preoţi, credinţă şi fapte bune, de la unulu multu şi de altulu puţinu, de la fieşte carele după putinţa sa şi după putinţa sa şi după vredniciia ce i s-au datu. Dreptu aceia dară, să lăsaţi toate pricinile într-o parte, că sîntu deşertăciuni, şi de vă veţi da la lenevie, veţi căde în blestemu, după cumu zice Ieremiia prorocu, capu 48, ce siliţi în totu chipulu pentru spăseniia norodului creştinescu, ca să vă învredniciţi fieşte carele dinu voi să auziţi glasulu celu fericitu: "întră slugă bună întru bucuriia Domnului tău," căriia bucurie să vă învrednicescă darulu lui Dumnezeu şi cu rugăciune smereniei noastre.
		BRV II, nr. 279, p. 119-120.

280. Psaltire, Rîmnic, 1751.

	[120] Faltirea fericitului prorocă. Şi înpărată Dcdă. Cu maltvele la toate Vad: şi cu cîntările lui Moisi: cu Ialmi aleşi şi cu Priprealele loră: Cu puţină istorie a numeloră jidoveşti: cu Pashalie pănă la sfîrşitul veacului: Cu paraclisulă Preacinstii. Acumă ma chiar Tii: În zilele Luminatului Domnă, Io Grigorie Ghica Voevodă. Cu blagosloveniia, şi cheltuiala iubitoriului de Domnezeu Părintelui Chir Grigorie Episcopă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la Facerea lumii 1751. S-au tipărită de Gheorghie Atanasie Viceă Tipăgrafulă Rîmnicului.
		BRV II, nr. 280, p. 120.

281. Antologhion, Rîmnic 1752.

	[120] Antologhion. Ce să zice Înflorirea Cuvinteloră. Carele cuprinde întru sine rînduiala Dumnezeeştiloră prasnice, ale sfinţilor numiţi, şi ale sfinţilor de obşte, ce să prăsnuesc în vi luni ale anului. Acum a treia oară tipărită rumîneaşte. În zilele Luminatului Domn Io Matei [121] Grigorie Ghica. V. Cu Blagosloveniia şi osîrdiia şi toată cheltuiala Sfinţii sale Iubitoriului de Dumnezeu Chir. Grigorie Episcopul Rm: În sfînta Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la Hs 1752.
		BRV II, nr. 281, p. 120-121.

283. Tîrnosanie, Iaşi 1752.

	[121] Tărnosanie. Ce s-au scosă de pre Elenie, în limba romînească, cu toată osîrdie, şi cheltuiala a prea osfinţitului Chiriu Iacovă Mitropolită a toată Moldavia. În zilele prea luminatului şi prea înălţătului Domnului nostru Io Constandină Mihailă Racoviţă voevodă. De Duca Sotirioviciă Toppografulă de la Tasosă. întru a [s]a tipografie. leată 1752.
		BRV II, nr. 283, p. 121.

284. Adunare de multe învăţături, Iaşi 1753.

	[121] Adunare de multe învăţături, care acum întîiu s-au tipărit într-acesta chip în zilele lui Io. Scarlat Ghica Vc. 1753.
		BRV II, nr. 284, p. 121.

285. Carte osebită a Sf. Grigorie Decapolitul, Rîmnic 1753.

	[121] Carte osebită a sfntului Grigorie decanolită. Acuma întîi tipărită, în zilele Luminatului Domnă: Io Matei Grigorie Ghica Voevodă: Cu toată buna voinţă şi cheltuiala sfnţii sale iubitoriului de Domnezeu: Chiră Grigorie Episcopulă Rîmnicului în sfnta episcopie a Rîmnicului la anulă de la naşterea lui Hs 1753. Prină dnortosirea lui Lavrentie Iermonah Dimitrie viceă. S-au tipărită de popa Costandină Atanasie viceă Tipografulă Rîmnicului.

Predoslovie cătră cetitoriu.

	Lucru plăcutu lui Dumnezeu, mai multu de cîtu alte bunătăţi, ne învăţămu dinu dumnezeiasca Scriptură, pravoslavnice cetitoriu, că iaste mulţămita şi lauda sfîntului numelui lui şi a sfinţiloru lui, precum grăiaşte Amvrosie, cap. 14: "Să cinstimu, zice, sfinţii, ca pre nişte folositori ai lumii şi următori lui Dumnezeu, carii sîntu în lăcaşurile lui"; precumu [122] scrie la Cîntare cîntăriloru, cap. 8, stih. 13:"Celu ce şade în grădini luundu aminte glasulu tău". Aice vedemu că multe grădini, adecă lăcaşuri, sîntu la Dumnezeu întru care să odihnescu sfinţii, că de sîntu şi morţi în pămîntu şi răsipiţi cu trupurile, şi uitîndu-ne şi văzîndu oase goale şi uscate, să nu gîndimu acele a fi nelucrătoare, ci să înţelegemu oare care putere şi lucrare a darului Duhului sfîntu, că zice sfîntulu Ioanu Damaschinu: "Slavă, Dumnezeulu nostru, că oase goale izvorăscu tămăduiri", şi Davidu, Psalmi, 38:"Iaru mie foarte îmu sîntu cinstiţi priiatenii tăi Dumnezeule". Deci şi eu smeritulu, găsindu aciastă cărticică a sfîntului Grigorie Decapolitulu la sfînta mănăstire Bistriţa, - unde şi cinstite şi sfintele lui moaşte să află, - slovenescă, amu poruncitu de s-au tălmăcitu şi cu multă bucurie o amu datu în typatiu spre lauda lui Dumnezeu şi povhala sfîntului, şi o amu datu în daru, şi cu inimă neîndoită mă nădăjduescu, că va fi de mare folosu celoru ce voru ceti şi voru asculta viiaţa şi minunile sfîntului, precumu le-amu aşăzatu aice, ca să se îndemneze spre nevoinţe şi să se îndrepteze spre lucruri bune cu darulu lui Dumnezeu şi rugăciunile sfîntului. Deci cu părintescă dragoste vă rugămu ca cu dragoste şi cu evlavie să o priimiţi şi să o cetiţi aciastă osebită şi aşăzată şi tocmită slujbă şi în ceia vreme, daru cu mai multă osîrdie şi Dumnezeiască dragoste în zioa, care să prăznuiaşte sfîntului, aşijdere şi viiaţa şi minunile sfinţiei sale, care au făcutu cîtu au fostu în viiaţa aciasta, şi face şi acuma la cei ce mergu la dînsulu cu credinţă, carele s-au învrednicitu a să bucura acuma în ciata sfinţiloru şi în dăsfătăciune raiului şi întru înpărăţiia ceriului. Căriia înpărţii să vă învredniciască Dumnezeu, prinu ruga sfîntului Grigorie, şi pre voi pre toţi pravoslavnici creştini. Aminu.
	Alu pravoslaviei voastre cătră Dumnezeu rugătoriu, Grigorie, smeritulu Epis. alu Rîmnicului.
	. . . Şi sfintele lui moaşte, ale acestui sfîntu Grigorie să află pe deplinu aici în ţară la sfînta mănăstire, ce să chiamă Bistriţa, care iaste făcută dinu temelie de răposatulu Banulu Craiovesculu.
	Decii acestu Banu Barbulu cu multă cheltuială au adusu aceste sfinte moaşte la aciastă sfîntă mănăstire, ce să află şi pănă astă-zi făcători de minuni, precumu şi sfînta aciastă mănăstire de multe primejdii iaste ferită, şi pămîntulu acesta multă folosinţă şi ajutoriu are; şi cine merge la sfîntu cu smerie şi cu credinţă, află folosinţă şi tămăduire, atîta trupeşte, cîtu şi sufleteşte.
		BRV II, nr. 285, p. 121-122.

286. Catavasier, Rîmnic 1753.

	[122] Catavasiiariu. Acumă a treia oară Tipărită cu blagosloveniia, şi cheltuiala Sfinţii sale iubitoriului de Dumnezeu Grigorie Episcopulă Rîmnicului [123] În Sfnta episcopie Rîmnicului: La anulă de la Hs, 1753: Prină diortisirea lui Lacrentie Iromonah: Dumitrie, Vici: S-au Tipărită de Popa Costandin: Atanasie: Vici: Tipografulă Rîmnicului.
		BRV II, nr. 286, p. 122-123.

288. Ceaslov, Rîmnic 1753.

	[123] Ceasoslovă. După rînduiala sfinteloră Mînăstiri ale Ierusalimului. Acumă a treia oară Tipărită. În zilele Luminatului Domnă Io Constantină Racoviţă Voevodă. Cu cheltuiala sfintei sale de Dumnezeu iubitoriului Chiră Grigorie Episcopulă: Rîmnicului. În sfinta episcopie a Rîmnicului: Prină diortosirea lui Laurentie Ieromonahă: De la mînăstirea Hurezii: La anii de la Hs 1753. Şi s-au Tipărită, de cucearniculă între Preoţi, Popa Constandină Atanasie Vici Tipografulă Rîmniculuă.
		BRV II, nr. 288, p. 123.

289. Penticostar, Iaşi 1753.

	[123] Penticostarion. Ce are întru sine slujba ce i să cuvine. Care acumă întîiu s-au tipărită. În zilele prea înălţatului Domnă: Io Costandină Mihai Rîcoviţă Voevodă. Cu blagoslovenia, şi cu chieltuiala Prea sfinţitului Mitropolită, a toatăMoldovlahia, Chiră: Iacovă: În oraşulă Iaşiloră: La anulă  1753. De cucerniculă între diiaconi Ioană Sumeonovici, tipotgrafă ardeleană.
	Stihuri politice 14 asupra peceţii pre înnălţatului, slăvitului şi blagocestivului Domnu Io Constantinu Mihai Cehanu Racoviţă Voevoda.

[124] Buorulu luminatu stema ţărăi însemneză
şi nemului vechiloru Racoviţeşti Domnie le adevereză,
Intîiu Mării sale lui Mihaiu Racoviţă Domnu vestitu,
alu 2 lui Io Constantinu, fiiulu Măriei sale celu iubitu,
Luminătoriu născîndu-să nemului şi moşiei,
pre vrednicu stăpînitoriu ţării şi politiei.
Cade-ni-să dară toţi de obşte pre Dumnezeu să rugămu
ca pre Măriia sa Domnu nemişcatu să-lu avemu.
Spre vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi cu mare biruinţă,
precumu ceremu de la Dumnezeu cu multă umilinţă,
Să-lu întărescă minunatu în Domnie slăvită,
cu pace, cu linişte şi viiaţă norocită,
Şi întru alu său Dumnezeescu lăcaşu şi fericire,
să-i de ceresculu înpăratu parte de moştenire.

Iacovu dinu mila lui Dumnezeu
Arhiepiscopu şi Mitropolitu alu Moldaviei.

	Tuturoru cititoriloru haru, mila şi pace de la Dumnezeu a totu ţiitoriulu.
	Blagorodiia şi vredniciia a toată fapta bună, după cumu zicu filosofii, urmeză după bunulu nemu şi vredniciia celui ce să ţine de dînsa, mai multu de cîtu acelui ce ar fi născutu dinu tr-însa. Dumne-voastră, o iubiţi cititori, căriia blagorodie de să va afla neştine vrednicu şi iscusitu, însă şi aceiaşu faptă bună cu adevăratu mai blagorodnică şi mai vrednică întru sineşu o va atăta. Şi cu cîtu fapta ce bună iaste mai înpărtăşită [125] vredniciei şi iscusinţei, cu atîta iaste mai lăudată şi în toate părţi vestită. Căci bunătăţile cinstindu-să să mărescu, precumu şi necinstindu-să să micşoreză. Dreptu aceia şi smereniia noastră fiindu răvnitoriu dumnezeeştiloru porunci ale stăpînului Hs, carele ca unu Părinte de obşte, cu duioasă inimă pohtimu mîntuire tuturoru fiiloru noştri pravoslavniciloru creştini şi folosu sufleteloru loru, ca o pre mare dobîndă a noastră fără îndoire o socotimu. Care folosu nu caută la niscare-va lucruri vremelnice pămînteşti şi putrede, ci la cele vecinice şi cereşti şi neputrede. Pentru că cele trupeşti sîntu peritoare, şi în ţărnă să săvîrşăscu şi mai puţină grijă să cade să avemu pentru dînsele. Că bogăţiile şi şi desfătare lumii nu iaste altu cevaşu, fără numai umbre, plăzmuiri, bunătăţi mincinoase şi răotăţi adevărate, care nu aducu altă fără numai nenorociri şi dureri, şi ce mai mare vrednicie şi norocire a lumii iaste însoţită cu scîrbe şi cu suspinări; iară pentru cele netrupeşti, precumu iaste nemuritoriului sufletu, şi pentru nevăzutele bunătăţi ce sîntu făgăduite noao să cade toată grija a o pune pentru aceste; că Dumnezeu ne-au ziditu pre noi ca să ne bucurămu de dînsulu, iară carele nu va socoti cumu că iaste făcutu pentru Dumnezeu îşu piiarde fericire sa, şi să păgubeşte pre sine. Că celu ce-şu închide ochii săi ca să nu vază lumina, şi să înpiiadecă şi-şi piiarde cale căştigă lui-şi periciune. Pentru că fieşte care lucru iaste făcutu de la Dumnezeu pentru oare care săvîrşitu, precumu iaste foculu ca să încălzască, soarele ca să lumineze şi altele aşijdere. Că soarele de n-aru lumina, ce ar fi ? Aşijdere şi omulu, care s-au făcutu pentru Dumnezeu de nu să va osteni ca să căştige acelu mai adevăratu săvîrşitu pentru care s-au ziditu, adecă pre Dumnezeu, în deşărtu şi fără nici un folosu să osteneşte. Pentru aceia şi noi cu multă căldură şi cu dragoste dinu totu sufletu, de cîndu milostivulu Dumnezeu dintru a sa mare milă, necăutîndu la a noastră nevrednicie, ne-au rădicatu a trepta Arhierei, nu puţină grijă avemu, nici amu contenitu dintru a noastră neputinţă a nu ne sili cu bună lucrare aceştii de obşte trupeşti şi sufleteşti folosinţe a typografiei. Şi mai alesu cugetîndu noi cu dorire totu-de-una a lumina şi a înpodobi turma ce cuvîntătoare ce ni s-au încredinţatu noao şi văzînd şfintele şi Dumnezeeştile Biserici lipsite de multe feliuri de cărţi trebincioase, iară mai alesu de aciastă sfîntă carte Penticostariulu care cuprinde întru sine slujbele bisericeşti, dinu lumina zioa învierii Domnului Isus Hristos pănă la sfîntă Dumineca a tuturoru sfinţilor, uitîndu noi de toate necazurile ce să întămpleză, şi nepuindu la socotelă cheltuiala, - ne-amu silitu de amu dat-o în tipariu, nu pentru vre-unu căştigu atîta de multu cîtu pentru folosulu de obşte. De care cu părintescă dragoste pohtimu pre toţi cei ce vă veţi sluji cu aciastă sfîntă carte, priimindu-o cu umilinţă, să rugaţi pre a totu puterniculu Dumnezeu şi pentru spăseniia smereniei noastre ca şi voi să căştigaţi bunătăţile cereşti. Cărora să ne învrednicimu cu toţii prinu darulu şi iubire de oameni a Domnului nostru Isus Hristos. Aminu.
	Diorthositoriu slovelor fiindu alu tuturoru greşiţiloru,
				Greşitulu Cosma Ieromonahu Vlahulu.
	[126] Typăritu-s-au în Iaşu la anulu de la zidire lumii 7262.
	De cucerniculu între diiaconi Ioanu Symeonovici, tipografu, ardelenu.
		BRV II, nr. 289, p. 123-126.

291. Molitvenic, Iaşi 1754.

	[126] Evhologhion adică Molitvenic. Acum într-acestaşi chip tipărit, în zilele pre luminatului şi înălţatului Domnului nostru Ioan Matei Ghica Voevod. Cu blagoslovenia şi cu toată chieltuiala presfinţitului Mitropolit al Moldovei Kyr Iacov. In sfîta Mitropolie în Iaşi, la anii de la Hs. 1754. De cucernicul între diaconi Ioan Simionovici tipograful ardelen.

Două închipuiri, ce în pecete s-au însemnatu,
Cu aceste amîndouă steme s-au încoronatu
Măria sa Ghica, cel de bună viţă;
Păzescă-l Domnul cu multă biruinţă,
Ţara bine în pace să o domnescă
Şi pr vrăjmaşii săi purure să-i biruiască.
		BRV II, nr. 291, p. 126.

293. Antologhion, Iaşi 1755.

	[126] Antologhionă. Ce să zice Floarea Cuvinteloră: Care coprinde întru sine toată slujba Prazniceloră Dumnezeeşti, Şi atuturoră sfinţiloră preste totă anulă Tipărită în zilele prea Luminatului prea Înnălţatului Domnului nostru, Io Matei Ghica Voevodă. Cu blagosloveniia şi toată chieltuiala prea Sfinţitului Mitropolită a toată Moldovlahia Chiriu Chiră Iacovă. Întru a sa de nou Tipografie, în Sfnta Mitropolie în Iaşi, la anii de la Adamă 1755. Grigorie i Sandulă, Tipografi.
	[127] Stihuri poeticeşti asupra peceţii adecă coroanei pre luminatului Domnu Matei Ghyca Voevodu.

Bourulu încă şi corbulu dinu preună
Spata, buzduganulu, spre laudă să adună.
Aceste doao închipuiri ce s-au însemnatu
Domnului Matei Ghyca de la Hs. i s-au datu.
Corbulu Vlahiei stăpînu îlu adevereză,
Buorulu al Moldovii Domnu îlu încredinţeză.
Pre acestu Domnu vrednicu şi de bună viţă
Păzescă-lu Dumnezău întru mulţi ani cu mare biruinţă
Să se întărescă minunatu în Domnie slavită,
Cu pace, cu linişte şi viaţă norocită.
Patriia sa cu norocire să o stăpînescă.
Şi pre vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi purure să-i biruiască.

	[128] Pre blagocestivului, pre luminatului, pre înnălţatului Domnu şi oblăduitoriului a toată Ţara Moldovii, Domnului, Domnului nostru Io Matei Ghyca Voevodu, întregă sănătate, viiaţă îndelungată, pace şi spăsenie sufletescă de la Dumnezău, ca să dăruiască Mariei tale rugămu.
	Ace mai mare nenorocire şi bogăţiia ce de prisositu şi săvîrşitulu celu de apoi alu bunătăţiloru socotescu să nu fie altulu, pre luminate Doamne, de cîtu aceia cîndu aru vieţui neştine purure întru slujba şi cugetulu celu Dumnezăescu şi cîndu s-aru ruga lui cu toată inima curată şi sufletu de patimi nevătămatu. Nu iaste, zicu, lucru care să înviiaze sufletulu şi să unescă pe omu cu Dumnezău, ca Dumnezăiasca rugăciune. De vreme că precumu acele cu ruşaţa înfrumuseţate arătătoare şi strălucitoare zori, cîndu slobodu înnainte loru razele soarelui cele luminoase înprăştiiază şi răsipescu toată fumegare întunerecului, şi cu strălucire lumineză toată faţa pămîntului şi o creşte şi frumosu o înverzeşte, aşa şi Dumnezăiasca rugăciune, aducîndu lumina lui Isus Hristos în sufletele noastre şi răsipindu dintru dînsulu negura ce-lu vatamă pre elu, îlu face mai apoi cu multu mai luminatu de cîtu soarele, căci aiave ştiutu iaste că celu ce voroveşte cu Dumnezău iaste mai susu de moarte şi de stricăciune. Şi precumu cela ce ia întru sine ale soarelui raze să mîntuiaşte de întunerecu, aşa şi cela ce să căştigă pre sine cu voroava lui Dumnezău, nu mai poate fi de acole înnainte muritoriu. Care aciasta mai bine o cunoaştemu de la Daniilu Prorocu, carele îşu alese lui-şu mai bine să moară de cîtu să să lipsescă în trei zile de rugăciune. Cu aciastă rugăciune Inpăratulu şi Proroculu Davidu îngrăde oaste sa. Aciasta au izbăvitu pe cetate Ninevy de perire. Cu aciasta Inpăratulu Ezechie stătu înpotriva mulţimei oştiloru perseşti şi de moarte scăpă. Fără de aciasta nici unu feliu de mîntuire sufletului nu poate fi. Dreptu aceia şi Dumnezăesculu Pavelu stigă zicîndu: In rugăciune vă izbăviţi şi petreceţi, şi întru dînsa cu mulţămită privegheaţi, neîncetatu vă rugaţi, întru toate mulţămindu, că aciasta iaste voia lui Dumnezeu; rugaţi-vă în toată vreme cu Duhulu. Dreptu aceia să cade întru aciastă sfîntă şi Dumnezăiască rugăciune să ne petrecemu şi întru dînsa purure cu inimă curată şi cu privegheare să adăpămu sufletele noastre. Aciasta iaste care s-au orînduitu de la întîiulu Ierarhu şi marele Preotu Domnulu nostru Isus Hristos, carele s-au jărtvitu pe sine-şu lui Dumnezău, carele iaste Mielulu lui celu junghiatu pentru păcatulu şi mîntuire a toată lume. Că însuşi zice:"Priveghiaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită." Deci după urmare aceiiaşu de la Dumnezău rînduite rugăciuni luîndu şi sfintele Beserici facu ne încetate rugi, pănă întru cele de apoi rămăşiţe ale oameniloru, pre însuşi Preotulu şi sfinţitulu jărtvitoriu avîndu-lu organu alu carii mai de aproape rugăciuni cătră Dumnezeu. Care Preotu, sau să zicu: dumnezăescu jărtvitoriu ca din parte norodului lui, şi ca un următoriu alu lui Hristos şi moştenitoriu apostoleştii vrednicii, pogoară din ceriu, nu mannă putredă şi vremelnică, ci pre însu-şi Fiiulu lui Dumnezău pentru milostivire întrupatu pre însu-şi ziditoriulu Domnului şi stăpînitoriulu îngeriloru, pre Soarele dreptăţii Hristos, cu alu căruia daru izbăveşte pre totu omulu de totu feliulu de neputinţă [129] a păcatului celui sufletescu. Ale căruia rugăciuni chipurile în multe deosebiri şi în multe feliuri le-au rînduitu săborniceasca Biserică să fie, începîndu dinu ce veche şi noao scriptură şi ajungîndu pănă la înfloritele cuvinte ale făcătoriloru de dulcile cîntări, ale celoru de pre sfîntulu Duhu purtătoriloru Părinţi. Care sfînta Beserică, ca o albină neobositoare flori ale Dumnezăeştiloru cuvinte, au alcătuitu dulci cîntări de sera şi de dimineţa, spre mărire şi lauda celui în trei feţe proslăvitu Dumnezău şi spre cinste celoru ce pre luni preste totu anulu să prăznuescu, sfinţoloru săi, carii dinu vecu bine au plăcutu lui. Care ca o înflorită adunare din livezile sufleteloru scripturii şi numele ş-au luatu a să chiema Anthologhionu, care au rînduit-o Dumnezăeştile săboară a fi una dinu cărţile sfintei Beserici cele rînduite spre slujba şi lauda şi bună rînduiala ei. Ci, de vreme că obiceiu iaste la politiceştile stăpîniri a pedepsi şi a învăţa pe supuşii loru spre totu feliulu de dregătorie şi învăţătură şi a-i face a să creşte bine înpodobiţi cu chibzuitoare bune fapte, ca, cîndu voru veni la desăvîrşita vîrstă, să să poată chivernisi nu numai pe sineşu ci şi pe toată politiia, - mai cu aspră datoare iaste Ierarhiia Besericii lui Hristos, să înveţe pre ai săi, adecă pe Preoţi, cu creştineşti fapte bune şi învăţături, pentru ca să poată chivernisi nu numai pe sineşi ci şi pe însăţi Beserica lui în vreme cîndu voru veni ei în stepena Preoţiei. Fiindu că apostolesculu Arhipăstoriu iaste ca altu arhistratigu asupra oştii sale celii duhovniceşti şi are mulţi vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, foarte meşteşugoşi şi vicleni, întrarmaţi cu totu feliulu de arme, carii necontenitu să silescu să supue pre ostaşii ce dau războiu suptu stegulu lui dinu preună cu ostaşulu. Deci acestaşu Arhistratigu să cade să aibă chibzuitoare dregătorie şi desăvîrşitu bună meşteşugire, ca după cîtu ar fi putinţa să ste în protiva acelora şi să să izbăvescă însuşi pe sineşi şi pre cei ce sîntu suptu sine. Intru care arhipăstorescu scaunu şi smereniia noastră aflîndu-ne dinu darulu şi mila lui Dumnezău, şi văzîndu pre ostaşii noştri Preoţii neînarmaţi cu trebuincioasele arme, - care arme sîntu sau închipuescu cărţile cetanii şi ale rugăciuniloru celoru cătră Dumnezău, care cărţi fiindu că foarte să împuţinase şi încă de cîte era într-altă limbă typărite, cîtu în ţara noastră citeţii nu înţelege ce citescu, - pentru aceia şi noi luîndu pre Dumnezău într-ajutoriu, şi măcaru că în lipsă, daru nebăgîndu samă de multa cheltuială, amu făcutu a noastră typografie şi amu typătitu, pe lîngă alte cărţi, şi aciastă carte Anthologhionu, ce să zice Floare Cuvinteloru, cu care mi să pare bine să fiu întrarmatu pe ostaşii cei de suptu noi şi pre cei ce voru fi după noi apostolescului daru, pre Preoţi, zicu, cătră duhovniciasca luptă. Care carte aciasta Anthologhionu, ca ceia ce iaste înflorire cuvinteloru sfintei de Dumnezău însuflatei scripturi, adunată de duhovniciasca albină a bărbaţi de Dumnezău purtători, năzuiaşte a-şu aşăza duhovniciasca ei miiare în sînurile florii ceii desăvîrşitu a fapteloru celoru bune, a pre înnălţatei bunătăţii Mării tale, ca cela ce Măriia ta eşti floare dumnezăeştiloru cuvinte şi mirezma bunei creştinătăţi, şi de la Dumnezău întăritu întru alu Mării tale pre [130] înnaltu scaunu, aduce primăvara a toată buna chivernisire cătră toţi supuşii Innălţimei tale. Şi pentru că nu-mi ajunge cuvîntu a spune de acelu fericitu şi de Dumnezău văzătoriu sufletu alu celui întru vecinica fericire răposatu Părintele Marii tale, de ce cătră săraci multa lui milostivire şi cătră greşiţi ertare şi mîngîiare, carele şi multe sfinte Dumnezăeşti beserici de aice şi de pre aiure au înzestratu cu multe feliuri de faceri de bine, ale căruia Dumnezăeşti fapte bune întru pre înnaltă stăpîniia ta ca întru o adevărată icoană minunatu strălucescu, precumu iaste înţelepciune, buna podoabă a firii, înfrînare, nemîndriia, smereniia, fire ce deşteptată, cugetulu celu cu totulu spre bunătate pornitu, pre drepta chivernisire asupra supuşiloru Mării tale şi cele lalte ale Innălţimei tale pre înnalte vrednicii, la care lucrătoriu iaste celu întru Măriia ta Dumnezăescu daru şi sălăşluitoare iaste ce întru Innălţime ta buna faptă şi noroculu următoriu Innălţimei tale, pre carele cu părintesca dragoste te chiemu rugîndu-te ca cu bună credinţă şi cu obicinuitele blîndeţe să priimeşti Măriia ta aciastă aducere a me, care iaste bună pildă aceii cătră Măriia ta dinu curată inimă mulţămitei mele, pe care o afierosescu supru acoperemîntulu ceii de Dumnezău întărite şi încununate Domniei tale, a căriia creştinescă mărire ta vei fi vîlfa, şi lauda, şi buna adeverire aceştii ai mele sufleteşti trude spre buna laudă şi înnălţare nemului creştinescu. Priimeşte daru, priimeşte, pre luminate, pre înnălţate pravoslavnice, pre bunu creştinule şi alu mieu de multe bunătăţi făcătoriule Doamne, aciastă dinu toată buna cugetare inimii dăruire a noastră, pentru cele multe şi fără număru bune faceri, ce purure amu luatu şi iau de la bună şi pre fericită înnălţime Domniei tale. Pentru care noi purure rămînemu datori a ruga neîncetatu nemărginita lui Dumnezău bunătate şi milostivire ca să fie sfînta sa Beserică întru multe vîrtejiri ale aniloru suptu puternică mîna Mării tale, feritu de toată încungiurare şi supărulu celui viclenu, şi mărire stăpînirii Innălţimei tale neclătită şi purure norocită întru pre înnaltu şi de Dumnezău dăruitu scaunulu Mării tale pănă întru adînci şi cărunte bătrîneţe spre buna stare şi întărire norodului Mării tale celui ce de la Dumnezeu ţi s-au încredinţatu spra slava şi lauda tuturoru pravoslavniciloru. Aminu.
	Alu Mării tale fierbinte de Dumnezău rugătoriu,
				Smeritulu Iacovu, Mitropolitu Moldovii.
		BRV II, nr. 293, p. 126-130.

294. Bucvar, Iaşi 1755.

	[130] Bucvar. Sau înceapere de învăţături ce voră să înveţe carte cu slove Sloveneşti, ce s-au Tipărită acumă întîi. Cu porunca [131] Preosfinţitului Mitropolită ală Moldovii Chiră Iacovă. În sfita Mitropolie în Iaşi. Leată 1755.

Predislovie
Cătră buni credincioşii Părinţi, cătră hrănitori, cătră Ispravnici, cătră 	stăpîni şi cătră toţi ceia lalţi ce au nume părintescu preste copiii 	cei mici.
	Toată obicinuinţa vieţii omeneşti stă spre hrană, o iubitoriloru de Hs. Creştere prunciască atîrnă cine ce felu de copilu iaste, aceiaşu şi decă să face mare, de iaste învăţatu, dinu copilărie întru învăţătură cinstită şi întru frica lui Dumnezău (care iaste începere înţelepciunii) să cade a nădăjdui că acela va fi (cu) bună creştere şi daca va fi mare; iară de-i trece creştere sa fără de frică şi învăţătură, puţină nădejde că va fi mai bună ceia laltă viiaţă a lui. Şi aciastă ispitire adevărată întăreşte pre noi atîta cîtu chipurile ei nu numai la feţe osibite iaste văzută, ce şi la totu norodulu. De trăiaşte cineva întru norodu, bine cunoscutu iaste, că întru acela îndreptare bună iaste copiiloru; iară de trăiaşte în norodu cu multe sfăzi, urîciuni, pizme, vicleşuguri şi tîlhării şi alte obiceiuri rele, nu te îndoi că va fi întru acela îndreptare bună copiiloru. Dinu creştere copiiloru ca dintru o rădăcină şi bună şi re întru toată viiaţa curge. Iară pricina aceştiia iaste aciasta: că de vreme (ce) prinu vătămare păcatului strămoşăscu plecaţi sîntemu dinu începutu vieţii spre răutate, toată gîndire inimii omeneşti spre rău dinu tinereţele lui, zice scrisptura. Deci, de nu va dobîndi omulu dinu copilărie hrană bună, nu-i va fi lui răulu cu ostenelă, carele şi s-au născutu rău. Ci încă şi mai vîrtosu răutate ce dinu fire cu deprindere în toate zilele creşte şi dinu ciasu mai mare putere ia. Dară ce să zicemu, cîndu încă să va apropiia omulu de răutăţile cele de obşte şi a sa răutate cu chipulu streinu să va întări şi făru-de-legele cele neştiute de dînsulu din vorbele cele rele ticălosulu  copilu să va învăţa? Că tare iaste cuvîntulu apostolescu: "Strică pre obiceiurile bune vorbele cele rele". Şi asemene Iis. Siharu: "Celu ce să atinge de smoală să mînjaşte, şi celu ce să împărtăşaşte mîndrului asemene lui va fi". Cum daru vei nădăjdui de bine unde nu iaste hrană bună copiiloru? Iară de hrană ca aceia în Ţara aciastă cine nu vede cîtă lipsă iaste? Care văzîndu noi lipsiţi copiii de hrana ce li să căde, bolindu cu inima de nenorocire învăţăturii loru, amu datu în tipariu aciastă cărţulie, începîndu de la azbuchi, cu toată orînduiala, pre cumu să vede ca să poată după buchi ceti şi cu sloguri întru întărire cetirii sale, şi după aceste rugăciuni de seră şi de dimineţă, şi rînduială pentru masă şi după masă; aşijdere cele zece porunci şi 7 taini creştineşti, 7 daruri ale Duhului sfîntu, şi altele. Şi învăţătură pentru credinţa catholiciască şi ce iaste credinţa catholiciască. Care aceste toate [132] învăţîndu-le copii de mici să poată cunoaşte ce iaste frica lui Dumnezău căci de aciastă hrană bună a copiiloru întrebă şi răspunde Davidu: "Intru ce-ş va îndrepta celu tînăru cale sa, cîndu va păzi cuvintele tale?" Cade-să daru voao, blagocestiviloru creştini, şi cei ce aveţi nume părintescu preste copiii cei mici, să aveţi purtare de grijă pentru învăţătura copiiloru voştri, ca să nu se lipsescă de hrana ce sufletescă cu povăţuire ce bună, carii şi sunteţi datori să-i învăţaţi pre dînşii, grăindu-le . . . . . . . . . . (Urmarea lipseşte).
		BRV II, nr. 294, p. 130-132.

296. Apostol, Iaşi 1756.

	[132] Apostolă. Carele acumă întîi s-au tipărită, întru acestaşă chipă. În zilele prea înnălţatului Domnă, Io Costantin Mihai Cehană Răcoviţă Voevodă, întru a doao Domnie a Mării sale. Cu osîrdia, şi cu toată chieltuiala prea osfinţitului Mitropolită ală Moldovii. Chiră Iacovă. Întru a sa tipografie, în Sfita Mitriopolie, în Iaşi. În anii de la Adamă, 1756. iară de la Naşterea lui Hs, 1756.

[133] Stihuri 14 asupra peceţii.

Buorulu ce Corbulu luminatu însemneză,
Şi pentru doao ţări domnu adevereză,
Pre Măriia sa Io Costantin Mihai Racoviţă,
Carele le-au stăpînitu cu multă credinţă.
Cade-ni-să dară de obşte pre Dumnăzău să rugămu,
Ca pre Măriia sa Domnu nemişcatu să-lu avemu,
Şi să-lu întărescă minunatu în Domnie slăvită,
Cu pace, cu lunişte şi în viaţă norocită.
Patriia sa cu bună nărocire să o stăpînescă
Şi pre vrăjmaşii săi purure să-i biruiască
Şi întru alu său Dumnezăescu lăcaşu şi fericire
Să-i de Ceresculu înpăratu parte de moştenire,
Slăvindu cei următori pre sfînta Troiţă,
Ca să nu se uite numele lui celu de bună viţă.

O Doamne Isuse, celu ce de la Eleonu la Ceriu te-ai suitu,
Şi pre Apostoli de Duhulu sfîntu i-ai umplutu,
Trimiţîndu-i în toată lume să te propoveduiască
Şi înnainte tyraniloru să te mărturisescă,
Pentru rugăciunile loru te milostiveşte,
Şi pre noi de păcate ne izbăveşte.

Şi s-au Typăritu de Grigorie Stanovici Typografu.
		BRV II, nr. 296, p. 132-133.

 299. Invăţătură creştinească, ed. II, Blaj 1756.

	[134] Învăţătură creştinească prin întrebări şi răspunsuri, pentru procopseala şcoalelor. Acum a doaoară tipărită cu Blagosloveniia Preaosfinţitului Chiriu Chir P. Pavel Aapoi Blădica Făgăraşului. În Mănăstirea Troiţă la Blaj. Maiu i. 1756 de Dumitru Rîmniceanul.
		BRV II, nr. 299, p. 134.

300. Liturghii, Blaj 1756.

	[134] Dumnezeeştile Liturghii. A celoră sfiţi Părinţiloră noştri Ioană Zlatoustă, Vasilie celă Mare, şi a Prejde sştenei. Acumă  întîiu într-acesta Chipă Tipărite: Stăpînindă Preanălţată: Cesaro Crăiasa Romaniloră, Prinţesa Ardealului Iproci. Maria Oeresia. Cu Blagoslovenia Prea Luminatului, şi prea sfinţitului Chiriu Chir: Petru Pavelă Aaronă Blădicăi Făgăraşului. In Mănăstirea sfintei Troiţă la Blajă. Acumă de la Hs. 1756 - De Mihailă Bececherechi.
		BRV II, nr. 300, p. 134.

301. Psaltire, Bucureşti 1756.

	[135] Faltirea Fericitului Prorocă şi Înpărată Dcdă. Cu molitvele la toate Cad: şi cu cîntările lui Moisi: cu Falmi aleşi, şi cu  Pripealele loră: Cu puţină istorie a numeloră jidoveşti: cu Pashalie pănă la sfîrşitulă ceasului: Cu Paraclisulă. Acumă Tipărită în zilele Luminatului Domnă, Io Constandină Nicolae Voevodă. Cu Blagoslovenia şi cheltuiala Prea sfinţitului Mitropolită ală Ougrovlahiei Chir Filaretă. În sfita Mitropolie a Bucureştiloră. La anii 1756. [De] Barbulă Bucurişteanulă Tipografulă.

Predoslovie cătră cetitoriu.

	Dumnezeulu celu vecinicu şi atoatu puternicu, pravoslavnice cetitoriu, dinu noianulu măririi şi alu bunătăţii sale, au vrutu lume cu toate cîte sîntu într-însa şi afară dinu tr-însa văzute şi nevăzute, dinu nimica să zidescă şi la arătare să le aducă, însă nu numai atîta cu adînculu înţelepciunii sale au vrutu să facă şi să tocmescă, ci încă cu nehotărîta socotinţă toate să se ţie una cu alta şi să se chivernisescă. Şi aşa daru cu ce mai nainte cunoştinţa sa şi înţelepciune şi putere lui aşezîndu şi tocmindu fiinţele şi făpturile şi lucrurile, ca să fie de toate făpturile lăudatu, şi mai multu de omu ca de o făptură mai alesă şi mai iscusită decîtu toate. Precumu vedemu că acelaşu făcătoriu a toate Dumnezeu, cu lucrare Duhului sfîntu au suflatu şi în alesulu său organu proroculu Davidu, de au alcătuitu psaltire, precumu scrie la osebitulu sau psalmu, zicîndu:" Mîinile mele au făcutu organulu şi degetele mele au alcătuitu psaltire". Iară ce iaste Psaltire, singură vrednicie ei o laudă, de vreme ce totu fiiulu (?) de laudă Dumnezeiască şi dohtorie sufletescă în psalmi să încue, ca într-o vistierie pre bogată, prinu care mare cinste şi laudă aduce psaltire besericii lui Dumnezeu, precumu şi stîlpulu besericii legii noao marele Vasilie grăiaşte: "Mai bine soarele să ste dinu călătoriia sa, decîtu Psaltire dinu beserică să lipsescă". Şi iarăşi au (?) într-altu locu zice: "Lauda psaltirii sufletulu şi gîndulu lumineză, turburare, lene şi grija goneşte şi să mîngîe cu dînsa lăcuitorii în pustie." Cu unu cuvîntu zicîndu, Psaltire iaste oglindă a dreptei credinţă şi a privirii la Dumnezeu care pentru păcate ciartă, la cale dreptăţii aduce, spre lauda lui Dumnezeu deşteptă; credinţă, nădejde şi dragoste a ave întru Dumnezeu învaţă, frăţiia a iubi îndemneză; şi ce nu spune de îngrozire judecăţii ce va să fie, de amărăciune morţii de peire necredincioşiloru, de neîncetare munciloru? Binele vecinicu şi plata dreptişoru pre de plinu arată. Daru adîncurile Dumnezeirii în troiţă şi tainile întrupării cuvîntului lui Dumnezeu cine le poate grăi, care psaltire le cuprinde? Încă şi de patilime Mîntuitoriului, de punere în mormîntu, şi de înviiare şi de înnălţare la ceriu spune şi cu a doao venire îngrozeşte. Pentru care taine, ce să cuprindu [136] într-însa, să îngrozescu dracii şi fugu. Ca soarele lumineză, ca apa curăţeşte, ca foculu arde păcatele, ca untulu de lemnu unge, pohtele trupeşti potoleşte, mîniia înblînzeşte şi întunereculu păcateloru răsipeşte şi lumina adevătului arată. In Psalmi să află stăpăniia înpăraţiloru, buna cuviinţă a Arhiereilor, îndreptare preoţiloru, întărire ostaşiloru şi biruinţa; vărtute bătrîniloru, înfrumuseţare tineriloru, întrega înţelepciune păzitoriloru de feciorie şi călugăriloru veselie de săvărşitu şi tuturoru dă bună nădejde de a căştigare bunătăţile cele cereşti. Şi mai mare şi mai cuprinzătoare, şi mai pre susu de cîtu toate cărţile iaste carte aciasta, dupre cuvîntulu marelui Vasilie, şi alu lui Augustinu, şi alu lui Ioanu Zlatoustu. Şi măcaru că iaste veche, dară mai multu să vede a fi noao, pentru că într-însa tainile Dumnezeeşti evanghelii, a darului legii noao sîntu. Şi măcaru că la vedere ei iaste mică, iaru la cuprindere ei iaste mai mare şi mai bună şi  de folosu decătu alte toate, şi aice să plineşte cuvîntulu lui Solomonu, ce grăiaşte: " Mică iaste albina întru cele zburătoare, iaru rodulu ei mai dulce iaste de cîtu alu tuturoru celoru ce zboară suptu ceriu". Deci nu sîntu eu celu ce grăescu pentru lauda ei, ci cei mai susu numiţi sfinţi. Pentru aciasta tuturoru cu umilinţă mă rogu: priimiţi cu dragoste şi o cetiţi cu înţelegere, că pentru aciasta ne-amu nevoitu de o amu typăritu mai chiiar pre limba noastră rumînescă şi totu în stihuri pentru mai lesne cititoriului şi înţelegere deplinu. Că celu ce ceteşte şi nu înţelege, iaste ca celu ce călătoreşte pe întunerecu şi cale nu o vede; precumu însuşi Hristos grăiaşte: Vă înşălaţi ne înţelegîndu scripturile, nici putere lui Dumnezeu, ci cîndu citiţi să înţelegeţi cele ce cetiţi, ca să nu fiţi asemeni clopotului ce sună şi chymvalului ce răsună cu glasuri neînsufleţite şi făr de înţelegere". Pentru-că omulu fiindu ziditu după chipulu şi asemănare lui Dumnezeu, ştiindu binele şi răulu, cuvine-să daru pre făcătoriulu său Dumnezeu să-lu slăvescă cu înţelegere, precumu proroculu grăiaşte: "Cîntaţi Dumnezeului nostru cîntaţi, cîntaţi înpăratului nostru cîntaţi, cîntaţi cu înţelegere". Aciasta a cînta sau a ceti o înţelegere au. La aceste daru bunătăţi şi folosinţe sufleteşti şi trebuinţe dinu toate zilele şi în Beserică şi în toate locurile şi vremile ce cuprinde Psaltire uitîndu-te mai multu, pravoslavnice cetitoriu, cu plecăcine mă rogu priimeşte-o, cu blîndeţe şi o ceteşte cu înţelegere, că aciasta pre sfîntă carte iaste capulu şi mijloculu şi săvîrşitulu tuturoru pravoslavniciloru cărţi ale Besericii răsăritului, pre cumu mai susu prinu drepte mărturii amu arătatu, ale cărora rugăciuni şi Dumnezeesculu daru şi milă să fie cu voi cu toţi. Aminu.
	Prinu însemnare şi nevoinţa Cozmei ermonahulu eclisiiarhulu Sfintei Mytropolii.
		BRV II, nr. 301, p. 135-136.

304. Hrisovul lui Constantin M. Racoviţă, Domnul Moldovei, pentru desfiinţarea văcăritului şi a cuniţei pe vite, (Iaşi) 1757.
		BRV II, nr. 304, p. 139.

305. Iacov, Mitropolitul Moldovei, Adunare de multe învăţături, Iaşi 1757.

	[139] [Sinofisă adecă Adunare de multe învăţături care acumă] întîi s-au tipărită [întru acestaşi chipă]. În zilele prea înnălţatului Somnului nostru, Io Scarlată Ghica Voevodă. Cu osteneala, şi toată chieltuiala a prea o Sfinţitului Mitropolită ală Moldaviei, Chiră Iacovă. Întru a sa Tipăgrafie, în Sfita Mitropolie în Iaşi în anii de la zidirea Lumii 1757. Iară de la Naşterea lui Hristos 1757. S-au tipărită de Grigorie Stanoviciă Tipografă. Şi s-au Diordosită de Eiloghie Monahă.
	Iacovu, cu mila lui Dumnezău, Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Moldavie.
	Cucerniciloru întru cuviinţă preoţi, şi diaconi şi altoru pravoslavnici şi iubitori de Dumnezău cetitori, milă, pace, mîntuire de la Dumnezău celu cu totu bunu vă poftimu, iară de la smereniia noastră arhierescă rugă şi blagoslovenie vă trimitemu.
	Cătră celelalte mai denainte, ce amu făcutu spre îndreptare şi povăţuire, cătră cîştigare moştenirii noastre ceii de susu, iată şi aciastă Cerescă Floare, adecă cărţulie, am săditu întru Dumnezăiasca grădina aciasta (adecă întru sfînta Biserică aciasta a Moldaviei căriia, dinu Dumnezăiasca milă, noi sîntemu păstori şi purtători de grije). Care floare cu mirosulu [140] ei celu pre scumpu, veselindu sufletulu nostru, nădăjduimu întru Dumnezău, că cu celu pre bunu rodulu ei de învăţătură mai multu va îndulci ştiinţa şi pricepere voastră, care pănă acumu nici s-au mai săditu nici au mai crescutu în grădina aciasta, căci aciaasta acumu întîiu (prinu multă ostenela tălmăcirii de pre altă limbă) amu scos-o. Ai căriia flori, şi rădăcina, şi turpina, şi frunzile, şi florile ei, totu lecuri de vindecări sufleteşti sîntu. In rădăcină, adecă: arătare pentru fieşte-ce pricină de primejdie ce s-aru întîmpla a să face întru pre sfintele şi de viaţă făcătoarele Taine, la vreme sfintei liturghii şi cu ce să se îndrepteze. In turpină, adecă: învăţătură pentru însuşi molitvele voastre preoţi şi diaconi, cumu vi să cade a vă găti înpodobindu-vă sufleteşte, mai nainte de a sluji sfînta liturghie şi în vreme liturghiei cu ce evlavie, şi după liturghie cu ce pază. In frunză şi în floare, după cumu cu numărulu iaste de multe, aşa şi lecuirile sîntu pentru multe, adecă: îndreptare a multoru rele şi de sufletu vătămătoare vechi obiceiuri şi închipuiri ale închinătoriloru de idoli, ce să face pănă astăzi de cătră celu de obşte norodu, descoperindu-le şi loru arătatu, ce iaste aceia ce o facu, şi de cîndu au luatu a să face şi pentru ce să face. Care noi pentru o foarte folositoare săditură sau carte ca aciasta, multu ne-amu ostenitu răsădindu-o întru acestu pămîntu alu nostru. Deci dară, întîi voi, preoţiloru, să căutaţi şi să citiţi de apurure învăţăturile ce scriu pentru întîmplările înpotrivă ce să voru face la sfintele şi pre curatele taine şi pentru altele ce mai arătămu, ca nu cum-va la o tîmplare ca aceia, ne ştiindu ce veţi face, să se facă mai multă greşală şi zăticnire sfintei liturghii. Iară celelalte învăţături, ce sîntu de obşte, să se citescă depurure prinu sfintele beserici întru auzulu tuturoru. Şi fiindu că sîntu multe nu să voru pute toate de o dată a să ceti, ci rînduri să se citescă, şi de unde veţi lăsa odată, să începeţi altă dată; şi sfîrşindu-le, iarăşi să le începeţi dinu tîiu, ca doară s-aru pute dezvăţa şi de totu a să părăşi de acele obiceiuri rele şi vechi închipuiri ai celoru dedemultu închinători de idoli. Incă şi pentru ca şi molitveloru voastre să vă de cuviincioasa cinste, după cumu arătamu acolo pre largu.
	Ci întîi şi molitveloru voastre înşi-vă să vă cinstiţi cu fapte vrednice numelui preoţescu, de la carii să poată lua şi acei proşti bună pildă de învăţătură. Şi aşa aice viaţă cinstită şi plăcută lui Dumnezău petrecîndu, acolo ceresca înpărăţie veţi moşteni întru netrecuţii veci. Aminu.

[141] Cuvîntu la sfîrşitulu tuturoru învăţăturiloru.

	Precumu matca din multe flori în vreme de vară tocmeşte şi găteşte ceia ce ar fi de trebuinţa albineloru în vreme de iarnă, şi, de o păzescu aceia cu bună păstrare, le scoate pre dînsele şi la altu timpu cu viaţă, aşa şi noi acumu dinu multe scripturi, amu tocmitu şi amu gătitu aciastă (mai dulce de cîtu fagurulu) sufletescă hrană, zicu, aciastă cărţulie ai căriia bune învăţături, făcîndu-le şi păstrîndu-le toate în inimile voastre, să fiţi încredinţaţi, că şi pre voi vă va scoate la altu timpu ai viaţii vecinice, încă cu darulu Domnului nostru Iis. Hs., căruia să cuvine toată mărire, cinste şi închinăciune, acumu şi în vecii veciloru. Aminu.
		BRV II, nr. 305, p. 139-141.

306. Molitvenic, Blaj 1757.

	[141] Eihilodion. Adecă Molitvinic. Acumă întîiu într-acesta chipă tipărită cu Blagosloveniia Preasfinţitului Chiriu Chiră. Petru Pavelă Aaronă. De la Bistra Vlădicăi Făgăraşului. În Mănăstrirea Sfintei Troiţe la Brajă. Ani de la Hs 1757. - de Ioană rîmniceanul.
		BRV II, nr. 306, p. 141.

307. Psaltire, Iaşi 1757.

	[141] Faltiră Fericitului Prorocă. Şi Înpărată Dcdă. Cu  Mltve la toate Cadismele: Şi cu cîntările lui Moisi: cu falmi aleşi, şi cu pripealele loră. Cu Pashalie: Şi cu ală doilea Paraclisă ală Preacistii. Carele acumă s-au Tipărită întru acestaşi chipă. În zilele Luminatului şi prea Înnălţatului Domnului nostru Io Constantină Mihai Cehană Racoviţă Voevodă: Întru a doaoa Domnie a Mării sale. Cu Blagosloveniia Prea o Sfinţitului Mitropolită ală Moldaviei, Chiriu Chiră Iacovă. Întru a sfinţii sale Tipografie, în  sfita Mitropolie, în Iaşă. În [142] Anii de la Adamă 1757. Iară de la Naşterea lui Hs, 1757. S-au Tipărită de Grigorie Stanovică Tipografă.
		BRV II, nr. 307, p. 141-142.

308. Molitvenic, Rîmnic 1758.

	[142] Molitvenică. Acumă într-a cesta Chipă Tipărită întru a cincelea Domnie a Pării Rîmniceşti, a prea Luminatului, şi înălţatului Domnă. Io Constandină Nicolae Voevodă. În sfita Episcopie a Rîmnicului, cu Blagoslovenia, şi toată osîrdia şi Cheltuiala a Prea sfinţitului şi de Dumnezeu Iubitoriului. Chir Grigorie Episcopulă Rîmnicului În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la Facerea Lumii 1758. Şi s-au Tipărită de Cucearniculă între Preoţi Popa Costandină Adanasie Viceă Tipografulă Rîmniculă.

Asupra peceţii stihuri poetice,
A Ţării Rumîneşti cu bună  fericire.
[143] Acestu semnu ce Corbulu îlu arată,
Domnului Costandinu într-aciastă dată,
Dîndu-i putere cu nădejde bună,
Ca să stăpînescă, că-i de viţă bună.

	I, Corintheni, glava 14, stihu 6.
	Iară acumu fraţiloru, de voi veni cătră voi cu limbi grăindu, ce voi folosi voao, de nu voi grăi voao au întru descoperire, au întru înţelegere, au întru prorocire, au întru învăţătură.
	Stih 19.
	In Beserică voescu cinci cuvinte a grăi cu înţelesu, ca şi pre alţii să-i învăţu, de cîtu zece mii de cuvinte, în limbă streină.
	Mărturie cumu că nu iaste opritu a sluji lyturghie fieşte ce pravoslavnicu în limba sa.
	Intrebăciune canociască a sfîntului Patriarhulu Kyru Marco alu  Alexandriei, şi răspunsu spre aceste alu sfîntului Patriarhu alu Antiohiei Kyr Theodoru Valsamonu.
	Intrebăciune 5.
	Iaste cu putinţă a suji sfînta lyturghie Harapii şi Armenii şi alte limbii pravoslavnice pre limba loru, au să se nevoiască să slujască (totu) pre limba elinescă?
	Răspunsu.
	Marele Apostolu Pavel scriindu cătră Romani la cap. 3, stihu 29, zice: Au numai alu Jidoviloru iaste Dumnezeu şi nu şi alu limbiloru? ba şi alu limbiloru. Deci carii sîntu pravoslavnici în toate, de nu voru şti limba elinescă, să slujască în limba loru, avînd tălmăcite sfintele rugăciuni asemene celoru elineşti.
	Typăritu-s-au acestu Molitvenicu prin diorthosire, şi pre alocure şi tălmăcire lui Lavrentie Ieromonahulu Dimitrie-Vici . . .
		BRV II, nr. 308, p. 142-143.

313. Liturghie, Iaşi 1759.

	[145] Liturghie. Carea acumă întîi s-au Tipărită. Întru acestaşiă chipă în zilele înnălţatului Domnă. Io Ioannă Teodoră Voevodă. Cu Osîrdia, Şi cu toată chieltuiala Prea Osfinţitului Mitropolită ală Moldovii, Chiră Iacovă, Întru a sa Tipografie, în sfita Mitropolie, în Iaşi. La anii de la Adamă 1759. s-au Tipărită de Grigorie Tipografă.

Stihuri asupra peceţii pre înnălţatului Domnului nostru.

Bourulu, carele stema Moldovii însemneză
Pre Mărie-sa Ioannu Theodoru Voevodu, Domnu îlu adevereză,
Carele pentru a sa bunătate şi multa vrednicie
Fu alesu de Inpărăţie şi pusu la aciastă Domnie.
[146] Tu dară, Doamne Isuse Hse, marele Inpăratu,
Carele pre acestu Domnu luminatu însuţi l-ai încorunatu,
Păzeşte-l în pace cu sănătate, cu viaţă fericită.
Intru alu Moldaviei pre înnălţatu scaunu cu domnie slăvită;
Iară după toate aceste vremelnice şi trecătoare,
Rugămu-ne ca să dăruieşti Mării sale şi vecinica desfătare.

Aciasta este pîine care dinu ceriu pogoară,
Ca ori-cine va mînca dintr-însa să nu moară.
Trupulu mieu este adevărată mîncare
Şi sîngele mieu este adevărată băutură.

	Cade-se a şti şi aciasta:
	Molitvele voastre, Preoţi şi Diaconi, ce veţi sluji pre aceste sfinte liturghii, inştiinţămu-vă pre voi şi pentru aciasta, că une cuvinte, ce să află într-însele schimbate şi mai alesu puse şi tocma pre limba slavenescă, nu este altă pricină de mîndrie, adecă cîtu să facemu şi de la noi adaogire de schimbare; ci vrîndu noi a tocmi într-însele cuvintele tocma deplinu după izvodulu ellinescu, (cumu şi celu slavenescu urmeză), nu s-au pututu acele cuvinte nici într-unu chipu a să tălmăci tocma dreptu după putere loru pre limba noastră, căci este puţină. La aciasta şi noi încă dară n-amu vrutu a micşora sfintele cuvinte ale dumnezăeştii liturghii, după neputinţa limbii noastre, căci nu este cazanie sau istorie sfînta liturghie, ci tocma însuşi dumnezăeşti şi de Duhulu sfîntu suflate cuvinte. Pentru aceia şi noi le-amu pusu slaveneşte. Şi aşa fără de îndoire să şi urmaţi a le zice, ca să fie în veci de totu şi întru toate deplinu dumnezăiasca liturghie.
				Evloghie monah, diorthositoriu.
		BRV II, nr. 313, p. 145-146.

314. Liturghie, Rîmnic 1759.

	[146] Sfintele şi dumnezeeştile liturghii. A celoră dintru Sfinţi Părinţiloră noştri. A lui Ioannă Zlatoustă, a lui Vasilie celă Mare, a Ţării Rumîneşti, a prea Luminatului şi prea înnălţatului Domnă, Io Scarlat Grigorie Ghica Voevodă. Cu Blagoslovenia şi toată osîrdia Episcopulă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la facerea Lumii 1759. Şi s-au Tipărită de Cucearniculă între Preoţi Popa Costandină Atanasieciciă Tipografulă Rîmnicului.
	[147] Typăritu-s-au aciastă sfîntă şi Dumnezeiască Lyturghie prinu ostenela diorthosirii lui Lavrentie Iermonahu, de la sfînta Mănăstire Hurezii.
		BRV II, nr. 314, p. 146-147.

315. Păstoriceasca datorie, Blaj 1759.

	[147] Păstoriceasca Datorie. Dumnezeeştii Turme Vestită. şi acumă cu Blagosloveniia. Prea osfinţitului, Şi prea luminatului. Chiriu Chiră. Petru Pavel Aaronă. Vlădiculă Făgăraşului. Întîiu tipărită în Blajă. La Sfita Troiţă. Anulă 1759. Mai ci. De Petru Sibianulă.
		BRV II, nr. 315, p. 147.

317. Petru Pavel Aaron, Păstoriceasca poslanie sau Dogmatica învăţătură, Blaj 1760.

	[148] Păstoriceasca Poslanie sau Dogmatica Învăţătură a Bisearecii Răsăritului cătră cuvîntătoarea Turmă. cu Blagoslovenia Prea osfinţitului Şi Prea luminatului Chiriu Chiră Petru Pavelu Aaronă Vlădiculă Făgăraşului acumă dată, şi tipărită La sfita Troiţă în Blaj. Maiu zi. De Petru Sibianului Tii.
		BRV II, nr. 317, p. 148.

318. Gherontie Cotore, Carte pastorală, Blaj 1760.

	[149] Gherontie Cotore din chinul Marelui Vasilie Ieromonah, al Mării sale. D. Petru Pavel Aaronă, prin Ţara Ardealului şi Părţilor ei înpreunate Vlădicului Făgăraşului în ceale sufleteşti general Vicariuş. Frăţiloră voastre cinstiţilor Protopopi de la Domnul Hs fericire, spăsenie, şi mare milă. În Blaj 1760.
		BRV II, nr. 318, p. 149.
319. Evanghelie, Bucureşti 1760.

	[149] Sfita şi dumnezeiasca evanghelie. Care s-au Tipărită acumă în zilele prea Înnălţatului Domnă, şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească IO Scarlat Grigorie Ghica Voevodă. Cu blagosloveniia şi cu toată che[l]tuiala pu[r]tătoriului pravoslaviei prea sfinţitulă Chir Grigorie Mitropolitulă a toată Ţara Rumînească şi ezarhu plaiuriloră. Acumă într-acestaşiă chipă tipărită şi diortosită, în scaunulă Domniei în Bucureşti în Tipografia Mitropoliei. La anulă de la spăseniia Lumii 1760. De Iordache Stoicoviciă Tip.
	Typăritu-s-au în anulu de la naştere lui Hs: 1760 de Iordache Stoicovici Typografulu.
	A tratajiloru rînduită urmare iaste după număru, începîndu-se de la numărul A (1) pînă la numărul ME (45) întrîndu aceste numere îndoite, adecă coală în coală.
	Precumu dorescu să sosescă la vadulu celu cu adăpostire, etc.
		BRV II, nr. 319, p. 149.

320. Lafsaicon, Bucureşti 1760.

	[150] Lafsaicon. Intru care să cuprinde chieţii pustinceşti, de bărbaţi, şi de muiari. Ce s-au scrisă de Iraclid Episcopul Capadochiei, şi s-au închinată lui Laisă prepositul care au cerut-o. Tipăritu-s-au acumă întîi în zilele prea luminatului şi prea înnălţatului nostru Domnă Io Scarlată Ghica Voevod: Cu Blagosloveniia prea sfinţitului Mitropolită a toată Ougrovlahiia Chiriu Chir Filaretă: Dină Îndemnarea Blagorodincului Dumneealui: Pană Costandină Dudesculă Velă Dvorincă, Tîlmăcindu-să de Teofilactă bivă Cluceară za arie, şi Tipărindu-se cu cheltuiala Dumnealui chiră Ilie dină eparhiia prea Fericitului Patriarhă ohridonă. În tipografiia sfintei Mitropolii a Bucureştiloră. La anii de la Hs 1760. De Iordache Stoicoviciă Tipografulă.
	Stihuri asupra stemei pre luminatului şi înnălţatului Domnu Io Scarlatu Grigorie Ghica Voevodu.

Bourulu, corbulu şi cruce, trei semne minunate,
Darurile tale vestescu, Doamne pre înnălţate.
Bourulu, Domnu Moldovei că ai fostu te însemneză,
Corbulu alu Ţării Rumîneşti stăpînu te-adevereză;
Iară cruce pravoslaviei bunu paznicu te arată,
Scarlate, pre creştinule, cu inimă curată.
Aciasta în veci te va păzi cu cinste şi cu pace,
Şi pre vrăjmaşi îi va surpa, ca prafulu îi va face.

	[151] Inpărate, întocma apostoliloru Constantine,
	La sfinţitele tale picioare alergă aciastă carte, o înpărate, nu numai pentru că mai nainte vreme era numai întru o limbă singură, şi încă nici la aciasta toată cunoscută, şi cu luminatele tale însemnări ale typografiei, şi în limba noastră ce rumînescă ai vădit-o, ci şi pentru că tu ai stătutu întîi celu carele dinu preună cu porfira ce luminată te-ai înbrăcatu şi cu văşmîntulu celu mai luminatu alu sfîntului botez şi din preună cu stema ce înpărătescă te-ai înpodobitu şi cu aceia a bunei credinţe, şi ai înpodobitu lume cu lăcaşuri sfinţite şi pustiiulu cu schituri minunate. Şi adevăratu: la care altulu  aru vre alergă cuvioşii pustnici? fără numai la ajutoriulu loru celu denutîi, la celu dintru înpăraţi Apostolu, carele nici dupe moarte nu încetezi a înnălţa vieţile loru cele îngereşti, ca pre nişte lăcaşuri ce sîntu învechite şi să primejduescu să se surpe de curgere vremii si să ajungă la uitare ce de săvîrşitu. Să să înnalţe alte cărţi în nume de înpăraţi slăviţi, să se razime în puteri de prinţipi biruitori, să se laude învestiri de dregători vestiţi, daru aciastă carte în numele tău celu sfinţitu se laudp, adevăratu de înpăratu, însă nu asemene cu ceia lalţi înpăraţi. De vreme ce aceia nu urma altu cevaşu, fără numai desfătări, nu vîna altu cevaşu, fără numai slave; daru tu cu cîtu eşti mai înnaltu de cîtu ceia lalţi după stăpînire, cu atîtu eşti mai adîncu întru Dumnezeiasca smerenie; cu cîtu mai lăţitu după înpărăţie, cu atîtu mai strimtu dupe vieţuire ce pustnicescă. Şi de au supusu armele tale lume toată, şi au cuprinsu vestire ta pămîntului, tu cu toate aceste ţi-ai supusu voinţa ta lui Dumnezeu, tu ţi-ai trecutu viiaţa mai chinuitu de cîtu părinţii cei pustnici.
	Care altu înpăratu s-au auzitu că petrece toată noapte întru rugi şi în lăcrămi? care stăpînitoriu s-au auzitu că încungiura temniţile necunoscutu spre cercetare săraciloru celoru închişi? Ce e mai mare: (pentru ca să prelungescu) cîte hirotoniseşte şi întocma apostolu, care? sau înpăratu, sau cuviosu, sau au povăţuitu mai mulţi spre bună credinţă, sau au depărtatu întocma de la păgînătate? Deci foarte potrivitu alergă la tine carte aciasta, de vreme ce află şi potrivire pentru viiaţa ta, şi întărire pentru putere ta. Deci priimeşte-o cu faţă liniştită, înpărate întocma apostole, şi pre pre sfinţitulu stăpînu şi păstoriu alu nostru Mitropolitu Fylaretu, pre următoriulu celu de săvărşitu alu cuvioşiloru ce să cuprindu într-aciastă carte, carele cu căldură fierbinte ajutoreză la acestu feliu de fapte plăcute lui Dumnezeu şi folositoare de sufletu, pentru căci însetoşază mai multu de cîtu fieşu-ce altu lucru de mîntuire oiloru celoru cuvîntătoare ce sîntu alese de Dumnezeu, carele să află suptu acoperămîntulu lui celu sfîntu, - dăruiaşte-lu cu blagosloveniile tale cele dinu ceriu pogorîte, întăreşte-lu de fieştu-ce primejdie înpotrivnică, care aru vătăma sănătate lui ce de toată lume dorită. Iaru pentru robulu tău celu smeritu şi îndemnătoriu acelui lucru spăsitoriu de sufletu, blagorodneculu şi pre creştinulu Panu Costandinu Dudesculu, Velu Vornecu, aşijdere şi pentru celu ce s-au sîrguitu cu strădanie şi au răvnitu a cheltui spre a să typări, Ilie, oaia tîrlei cei creştineşti a Ohredei, fii solitoriu cătră Dumnezeu neîncetatu. Şi prinu solirile [152] tale mîntuiaşte pre toţi de vecinica muncă, şi pre mine robulu tău, carele cu genunche plecate aducu carte aciasta către Dumnezeiasca ta cercetare.
			A pre sfinţitei tale mărime, smeritu robu,
				Teofylactu, Cluceriu za arie.
		BRV II, nr. 320, p. 150-152.

321. Nil, Archiepiscopul Solunului, Carte sau Lumină, Rîmnic 1760.

	[152] Carte sau Lumină cu dreapte dovediri. Pentru Babilonulă Celă tăinuită. Carele iaste la pămleani: A acelui dintru Sfinţi Părintele nostru Nilă Arhiepiscopulă solunului Acumă întîi Tipărită, rumîneaşte: în zilele luminatului Domnă: Io Scarlată Grigorie Ghica Vcd, Cu Blagosloveniia Iubitoriului de Dumnezeu Chir Grigorie Episcopulă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la Naşterea lui Hs: 1760. S-au tipărită de Popa Costandină atanasieviciă Tipografulă rîmnicului.
	Cuvînt înnainte la carte ce de răspunsu înpotriva Rîmleniloru, a celui dintru sfinţi părintele nostru Nil, Arhiepiscopulu Solunului, că nu fiete cumu, nici după întîmplare, ci după ce de demultu descoperire a lui Dumnezeu s-au făcutu depărtare loru, de la sfînta soborniciască şi apostolesca beserică a răsăritului, şi de la drepta credinţă a creştiniloru.
		BRV II, nr. 321, p. 152.

322. Octoih, Blaj 1760.

	[152] Octoihă. Şi Slujbele sfinţiloră de obşte. Cu blagosloveniia Prea o sfinţitului şi prea Luminatului Chiriu, Chiră Petru, Pavelă Aaronă de Bistra. Prină ţara Ardealului, şi părţiloră ei înpreunateVlădiculă Făgăraşului. Tipărită la sfita Troiţă în Blajă. 1760. de Petru Sibiianulă.
		BRV II, nr. 322, p. 152.

326. Triod, Rîmnic 1761.

	[156] Triodion. Adecă: Trei Căntări. ce are întru sine slujba Sfitului şi Marelui Postă. Care acumă a dooară într-acesta Chipă s-au Tipărită întru întîia Domnie a prea Luminatului nostru Domnă. Io Scarlată Grigorie Ghica Voevodă. Cu Blagosloveniia şi cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu, Chir Grigorie Episcopulă Rîmnicului în sfita Episcopie a rîmnicului popa Costandină Atanasieviciă Trii rîmnicului.

Creştinului Cetitoriu.
	Tuturoru celoru ce v-aţi învrednicitu cu luminare minţii a privi în oglinda darului, cu plecăciune mă rogu eu celu întunecatu la minte: ori ce greşală veţi afla, sau dinu alunacare minţii, sau cu netocmire cuvinteloru, sau cu nediorthosire, sau în ori în ce chipu, îndreptaţi cu duhulu blîndeţeloru, şi pre mine celu ce m-amu ostenitu mă ertaţi, căci n-au cetitu îngeru, nici au diorthositu heruvimu, să u fie greşitu; ci au cetitu ochi trupeşti şi au scrisu mînă de tină, şi au diorthositu o minte întunecată, măcare că lunecare minţii şi neînţelegere deplinu să laudă preste totu trupulu. Pentru aciasta iaraşi mă rogu tuturoru celora ce aţi luatu de la Dumnezeu talantulu ştiinţei şi alu iubirii de ostenelă, pentru cela ce au luminatu minte sfinţiloru săi Apostoli a înţelege scripturi, şi prinu-trînşii toată lume au luminatu, priimiţi cu sufletescă dragoste şi aciastă ostenelă a prostiei mele, precumu au priimitu Hs. cei doi fileri ai văduvei cei sărace, ştiindu că stăpînulu viei priimeşte pre celu ce pre urmă ca şi pre celu dintîiu, şi unuia adecă plăteşte, iară pre altulu miluiaşte, pre celu dinu tîiu mîngîie, iară celui dupre urmă dăruiaşte şi nu părăseşte pre nici unulu a eşi lipsitu. Carele şi pre mine neputinciosulu şi nevredneculu m-au întăritu şi m-au învrednicitu la acestu lucru după începutu de amu şi isprăvitu.
	Alu tuturoru cu totulu plecatu, Iordache Stoicovici Typ.
		BRV II, nr. 326, p. 156.

328. P. P. Aaron, Soborul de la Florenţa, Blaj 1762.

	[157] Înceaperea, Aşezămîntului şi Iscăliturile sfintului şi a toată lumea Săbor de la Florenţia din ceale vechi greceşti şi latineşti spre înţelegerea şi folosul [158] Neamului nostru acum întîiu prefăcute, şi într-acest chip tipărite cu blagoslovenia Preaosfinţitului şi prealuminatului Chiriu Chir Petru Pavel Aaron Vlădicul Făgăraşului, la sfit. Troiţă în Blaj. În anul Domnului 1762. Apr. cs.
		BRV II, nr. 328, p. 157-158.

330. Evanghelie, Iaşi 1762.

	[159] Sfita şi Dumnezeiasca Evanghelie. Carea acumă întîi s-au Tipărită Întru acestaşă chipă. În Zilele prea înălţatului Domnă Io Grigorie Ioană Voevodă. Cu Osîrdia, Şi cu toată Chieltuiala Prea Osfinţitului Mitropolită ală Moldovii Chiră Gavriilă. Întru a sa Tipografie, în sfita Mitropolie, în Iaşi. În Anulă de la zidirea lumii 1762. De Grigorie Tipografă.

Stihuri poetice 10 asupra peceţii pre înnălţatului Domnului nostru.

Bourulu, carele stema Ţării însemneză
Şi Domniia Moldovii luminatu adevereză,
Mării-sale lui Grigorie Domnu slăvitu,
Carele din Ioannu Theodor Voevodu au odrăslitu,
Domnindu acumu cu putere şi nădejde bună
Patriia sa în pace şi dreptate plină,
[160] De-i Domnulu asupra vrăjmaşiloru lui biruinţă.
Ca să nu să uite nemulu lui celu de bună viţă.
Şi la ceresculu Inpăratu lăcaşu de moştenire.
Cu Domnii şi Inpăraţii în raiu sălăşluire.

	Typăritu-s-au în anulu de la măntuire lumii 1762 de Grigorie Stanovici Typografu cu celu înpreună osteniloru şi îndreptătoriu la totu lucrulu, Sandulu Bucureştenulu. Şi diorthositoriu Evloghie Monah.
		BRV II, nr. 330, p. 159-160.

332. Ceaslov, Iaşi 1763.

	[160] Ceaslovu, ce cuprinde în sine toată slujba ce i se cuvine, carele acum s-a tipărit întru acestaşi chipu în zilele prea înălţatului Domnului nostru Io Grigorie Teodor Voevod, întru întăia domnie a Măriei sale, cu blagoslovenia şi toată cheltuiala sfinţiei sale Preaosfinţitului Mitropolit al Moldaviei, chiriu chir Gavril, întru a sa tipografie, în sfînta Mitropolie în Iaşi, în anii de la Adam 7271, iar de la Hristos 1763.
		BRV II, nr. 332, p. 160.

334. Octoih, Rîmnic 1763.

	[161] Octoihă. Ce să zice Elineaşte Paraclitichi. Ce cuprinde în sine Slujba Învierii a opta Glasuri: şi ceale, ai: Euglii şi Sinazariulă peste totă Anulă, şi Obştea cu Troparele, şi Condacele: şi  Bgorodicinele, la toţi sfinţii de obşte. Acumă într-acesta chipă a doaoră Tipărită. Întru a doao Domnie a Prea Luminatului Domnă: Io Constantină Mihai Racoviţă Voevodă. Cu Blagosloveniia Şi cu toată cheltuiala Sfinţii sale de Dumnezeu Iubitoriulu Chiră Grigorie Episcopulă Rîm: În sfita episcopie a Rîmnicului. Leată 1763: iară de la Hs 1763. De Cucearniculă între Preoţi Popa Constandină Atanasie Viciă Tii: Rîm.
	Stihuri politice asupra luminatului Domnu.

De Dumnezeu fiindu mînatu,
Şi în Ungrovlahiia încorunatu,
Cela ce eşti Domnu de viţă,
Constantinu Voevodu Racoviţă,
Dîndu-ţi elu putere cu armă pre tare:
Spata, buzduganulu, biruinţă mare.

	Ci la aceste daru bunătăţi şi folosinţe sufleteşti şi trebuinţe dinu toate zilele, uitîndu-te mai multu, pravoslavnice cititoriu, cu plecăciune vă rogu priimiţi-o cu blîndeţe şi pre pre sfînta Fecioara Mariia cîntaţi-o cu bună înţelegere. Că aciastă pre sfîntă carte iaste capulu şi mijloculu şi săvîrşitulu tuturoru pravoslavniciloru cărţi ale Besericii răsăritului, pre cumu dintru cuprindere laudeloru ei care să află într-însa să cunoaşte. Alu cariia Dumnezeescu daru şi folosu sufletescu, prinu rugăciunile pre curatei Maicii Domnului nostru Is. Hs., să fie cu voi toţi. Aminu.
	Alu pravoslaviei voastre cu totulu plecatu, Rafailu Monahu de la sfînta mănăstire Hurezii.
	Typăritu-s-au acestu Octoihu, şi cu cele ce să mai cuprindu întrînsulu, prinu ostenela diorthosirii lui Rafailu monahulu, de la sfînta Mănăstire Hurezii.
		BRV II, nr. 334, p. 161.

338. Molitvenic, Iaşi 1764.

	[162] Eihologhionă. Adecă Molitvenică. Acumă într-acestaşi chipă Tipărită, La întîia de Dumnezeu înălţatei Domni a prea Luminatului oblăduitoriu a toată Ţara Moldavii, Io Grigorie Alizand(r)u Ghica Voevodă. Cu Blagosloveniia şi cu toată chieltuiala prea osfi(n)ţitului Mitropolită ală  Moldavii Chiriu Chiră Gavriilă. În sfita Mitropolie, în Iaşi. La anulă de la Hs. 1764. De Grigorie  Stanoviciă Tipografulă.
	Stihuri politice asupra stemei luminatului şi înnălţatului I. G. A. G. V. D. Ţ. M. 

Bourulu, care stema Ţării însemneză,
Şi Domniia Moldavii luminatu încredinţază,
Mării sale lui Grigorie Alixandru Ghica Voevodu,
A căruia viţă din strămoşi stăpînescu acestu norodu.
Cuvine-să dară, de obşte, pre Dumnezeu să rugămu,
Ca pre Măriia-sa Domnu ne mişcatu să-lu avemu,
Şi să-lu întărescă luminatu în Domnie slăvitu,
Şi să-lu întărescă luminatu în Domnie slăvitu,
Cu bine, în pace, în linişte, şi în viiaţă norocitu,
Patriia sa cu bună norocire să o stăpînescă
Şi pre vrăjmaşii săi purure să-i biruiască.
	Şi s-au diorthositu de Evloghie Monahu. Iară aşăzătoriu slovelor, Damaschinu Diacon.  Tudurache.
		BRV II, nr. 338, p. 162.

340. Psaltire, Rîmnic 1764.

	[163] Faltirea Fericitului Prorocă şi Înpărată Dcdă, Cu Molitve după toate cadislemele. Cu Cîntările lui Moisi. Cu Falmii aleşi: Şi cu Pripealele loră. Cu pashalie pînă la sfîrşitulă Lumii. Cu Paraclisulă Preacistii. Cu puţină Istorie a Numeloră Jidoveşti. Tipărită acumă A doao oară, întru întîia Domnie a Prea luminatului Domnă. Io Ştefană Mihailă Voevod. Cu Blagosloveniia şi toată chieltuiala Iubitoriului de Dumnezeu Chiră Grigorie Episcopulă Rîmnic. În sfita Episcopie a Rîmnicului. Luna lui Fevruarie 1764. Sau Tip: de Diaconulă Costandină Mihai Popovicii Tii, Rîm.

Asupra Peceţii Stihuri poetice
A Ţării Rumîneşti cu bună fericire

Acestu semnu ce corbulu îlu arată,
Domnului Ştefanu într-aciastă dată,
Ca să poată stăpîni cu bună voire,
Indelungîndu-lu pre elu întru norocire.

	. . . Pentru aciasta tuturoru cu umilinţă mă rogu, primiţi-o (Psaltirea) cu dragoste, şi o cetiţi cu înţelegere: că pentru aciasta ne-amu nevoitu de o amu typăritu mai chiiaru pre limba noastră rumînescă şi totu în stihuri, pentru mai lesne cititoriului şi înţelegere de plină . . . 
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă şi Dumnezeiască Psaltire, ce se numeşte Carte Psalmilor, prinu ostenela diorthsirii mai micului între monaşi, Rafailu Monahulu de la sfînta Mănăstire Hurezii.

Rogu-mă daru voao, de obşte cetitori,
Ca să fiţi greşalelor mele lesne iertători,
Nu numai unde va fi lipsa sloveloru,
Ci mai multu pentru aşăzare slogurilor;
Că pre cumu orbulu umblîndu nu e fără potignire,
Aşa şi elu ne învăţat fără greşală la diorthsire. 
		BRV II, nr. 340, p. 163.

342. Evanghelie, Blaj 1765.

	[164] Sfita şi Dumnezeiasca Alui Is. Hs. Evanghelie. Acumă întîiu Tipărită, suptă stăpînirea Prea înnălţatului Înpărăteasei Rîmneaniloru Prinţesei Ardealului, I proci: Mariei Teresii. Cu Blagosloveniia Prea luminatului şi prea osfinţitului, Chiriu Chiră Atanasie Rădnică Vlădicăi Făgăraşului, i proci: În Sfita Mitropolie a Blajului. Anii de la Hs: 1765.
	Typăritu-s-au în anulu de la mîntuire lumii 1765, de noi cei mai josu numiţi typăgrafi:
	Sandulu typografulu de la Iaşi, sinu Ieremiia typografu, i Petru Rîmnicianulu Papa Vici, cu Ioannu Rîmnicianulu.
		BRV II, nr. 342, p. 164.

343. Indreptarea păcătosului, Timişoara 1765. - Tipărit în Iaşi.

	[164] Îndreptarea Păcătosului Cu Duhulă Blăndeţeloră precumă, Dohtoriloră celoră duhovniceşti, Aşa şi celoră ce să dohtorescă de la dănşii păcătoşiloră celoră ce să pocăescă întru folosă aşezată. În Temişvarulă Banatului, la anulă 1765. Luna lui Iunie, i.
	[...] Cu blagosloveniia pre osfinţitului şi pre covîrşitoriului Domnului Pavelu Nenadoviciu Pravoslavnicului Arhiepiscopu alu Carloveţului şi Mitropolitu la totu slaveno-serbescu şi rumănescu norodu, care să află în ţinutulu ai sale chesaro-crăeştii şi apostoliceştii Măriri.
	[165] Şi s-au typăritu cu voia şi cu blagosloveniia pre osfinţitului Mitropolitu alu Moldavii Chyriu Chyru Gavriilu, în typografiia sfintei Mitropolii, în Iaşi.

Pricina şi îndemnare facerii cărticelii aceştiia.
	Neobicinuitu lucru iaste şi la oamenii cei înţelepţi în locu de rîs să socoteşte aceste mici tîrtaze, după cumu iaste aciastă cărticică, a le arăta cu lungă înnainte cuvîntare, şi pre cititori spre citire loru a-i îndemna; pentru aceia şi eu nu facu înnainte cuvîntare la aciastă cărticică, ci numai arătu pricina facerii ei.
	Oare cîndu vrîndu Proniia lui Dumnezeu a aşeza pre mine la scaunulu aceştii sfinte Episcopii, şi a da mie paştere oiloru sale celoru duhovniceşti, îndată vrîndu a urma datorii mele amu socotitu cu bucurie a cerceta încredinţata mie turmă şi cu cuvîntulu propoveduirii a o mîngîia, ca întru umblare me ce dinu tîi să pociu sămăna în inimile loru oareşu care seminţi ale credinţii, dragostii şi temerii de Dumnezeu şi a-i deşteepta pre ei cătră datoriia şi credincioasa ascultare a totu pre înnălţaţiloru noştri poruncitori şi înpăraţi. Insă întru ace cercetare a me trecîndu prinu oraşe şi sate, peste nadejde me amu aflatu multe nespuse spurcăciuni şi îngreuări de suflete cele ce şi a le pomeni cu frică iaste, că s-au aflatu bătrîni de optu zeci de ani, carii, de la naştere sa, de ispovedanie şi de duhovnicu n-au ştiutu. Cu cîtu mai vîrtosu cu sfintele taine nu s-au cuminecatu; bisericile, lăcaşurile dumnezeeşti ce-su de rugăciune, nu le-au văzutu, fără de cîtu cîndu s-au întîmplatu cuiva dintru aceştiia a să căsători şi a să cununa.
	Ce feliu dară de credinţă mîntuitoare şi viaţă creştinescă şi supunere stăpînitoriloru de la unii ca aceştiia putemu aştepta, cîndu ei întru atîta necunoştinţă de Dumnezeu şi de mîntuitoriulu Hs. şi întru atîta nebăgare de samă a legii fără de frică trăindu, dobitoaceloru şi fiarăloru celoru sălbatice s-au asămănatu mai multu de cîtu oameniloru. Dinu care ca de la o rădăcină putredă ce feliu de fărădelegi urîte de Dumnezeu, protivnice lui Dumnezeu şi oameniloru, au crescutu, şi a creşte ar fi pututu, totu omulu celu bine înţelepţitu lesne va cunoaşte.
	Aceste fărădelegi văzîndu şi auzindu. amu simţitu durere la inimă şi mi-au părutu rău dinu sufletu. Pentru aceia fără de zăbavă spre îndreptare şi învăţătura loru amu rînduitu duhovnici, carii să poată a depărta pre ei de la acestu feliu de rătăcire, şi a-i îndrepta la cărările mîntuirii. Dară să poată ei întru acestu pre greu lucru cu bună norocire şi cu folosu a umbla şi roadă a aduce, amu socotitu că va fi bine ca cu aciastă cărticică să le arătu cale loru, cu care ca cu o mică cîrmă a pornirii pre păcătoţii cei ce înnoată cu nevoe în valurile păcatului cătră limanulu bunei alinări şi a odihnirii cugetului şi sufletului să-i poată îndrepta. Lîngă aciasta rogu pre Dumnezeu întru ajutoriu, ca singuru cu darulu sau întru [166] cunoaştere lui, atîta inimile cele întunecate luminîndu-le cu lumina înţelepciunii evangheliceşti, să-i sfinţescă pre ei întru adevărulu său, şi părtaşi înpărăţii cereşti să-i facă.
	Celelalte care să cuvinu ştiinţii şi mai bunei descoperiri a pricinii facerii cărticelii aceştiia, citindu cu luoare de samă şi cu isteţie va vede.
	Cu mila lui Dumnezeu pravoslavnicu Episcopu alu Temişvarului, şi alu Lipovii, şi alu alutoru districturi, care să cuvinu,
				Vichentii Ioannoviciu Vidacu.
	Slavă şi mulţimită Tatălui şi Fiiului şi Duhului sfîntu, carele ne-au ajutatu după începutu de amu şi sfîrşitu pre aciastă cărţulie în limba, slovenescă şi rumănescă, în care carte iaste învăţătură duhovniciască, însă aşăzată de sfinţiia sa Vichentie, Episcopulu Timişvarului, dară typărită de Grigorie Stanoviciu.
	Rugămu-vă pre voi, Părinţi cititori, aflîndu greşală în slove sau în cuvinte, să fiţi noao lesne ertători. Că precumu orbulu înblîndu nu-i fără de poticnelă, aşa şi typografii a nu fi fără de greşală . . . 
	Şi s-au diorthositu de Evloghie Monahu; iară aşăzătoriu sloveloru, Damaschinu Diaconu şi Ilie zăţariu.
		BRV II, nr. 343, p. 164-166.

344. Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Voroavă de întrebări şi răspunsuri întru Hristos, Bucureşti 1765.
	
	[166] Simeonă Arhiepiscopulă Tesalonicului. Care acumă întîi într-acesta chipă s-au  Tipărită, şi s-au diortosită după ellinie pre limba Rumînească. Întru întîiul ană ală acei de Dumnezeu înnălţatei Domnii a prea Luminatului şi înnălţatului Domnului nostru Io Ştefană Mihaiu Racoviţă Voevodă. Cu Blagosloveniia şi cu toată cheltuiala a prea sfinţitului Mitropolită ală Ouggrovlahiei Chiră Grigorie. În sfita Mitropolie în Bucureşti. La anulă de la zidirea lumii leată 1675. De Iordache Stoicoviciă Tipografulă.
	Stihuri politice zece asupra stemei pre luminatului, slăvitului şi blagocestivului Domnului nostru Io Ştefanu Mihaiu Racoviţă Voevodu.

Straşnicu şi înfricoşatu semnu ce s-au arătatu
Marelui Costandinu, creştinului înpăratu,
O cruce de stele pe ceriu închipuită,
Asupra vrăjmaşiloru armă nebiruită,
Cu slove înprejuru, scrise în limbă rîmlenescă,
Pre toţi protivnicii săi ca să-i biruiască.
Acumu şi Corbulu în pecete o arată,
Domnului Ştefanu încă într-această dată,
[167] Dîndu-i lui şi putere cu nădejde bună,
Ţara să stăpînescă, că-i de viţă bună.

	Pre blagocestivului, luminatului şi pre înnălţatului şi oblăduitoriului a totată Ungrovlahiia, Domnului nostru Io Ştefanu Mihaiu Racoviţă Voevodu, sănătate viiaţă îndelungată, pace şi spăsenie de la Dumnezeu rugămu; iaru de la smereniia noastră, molitvă şi blagoslovenie.
	Artaxerxu, înpăratulu Persiloru, pre luminate şi înnălţate Doamne întorcîndu-să la scaunulu său, - fiindu că socote fieşte care cumu să cade a să arăta cu oareşi ce mulţămire după datorie, către unu înpăratu cîndu trece, - unu omu săracu, ce lucra cu mîinile sale, ne avîndu altu cevaşi, au luatu apă în pumni din izvorulu ce curge pe acolo, şi au dus-o la înpăratulu. Iară eu de multă vreme gîndindu cu ce mi-aşi face datoriia ce amu către Innălţime ta, în vreme aciasta s-au arătatu sfîntulu marele părinte Symeonu Arhiepiscopulu Thesalonicului, şi elu vine de înplineşte datoriia şi oareşi cumu îmu dă pricină de a pute să-mi arătu căzuta mulţămire, ce amu către Innălţime ta. Căci tîlmăcindu-să elu din limba ellinescă în limba noastră ce rumînescă, pînă a nu să arăta la altu cinevaşi aşa nou, la Innălţime ta mai întîi vine arătîndu bunătăţile lui. Căci pre Innălţime ta te cunoaşte mai întîi, iaru mai alesu să zicu, numai pre Innălţime ta singuru te cunoaşte cu totulu datu la Dumnezeu şi la cele Dumnezeeşti, încîtu nimicu nu te opreşte hlamida de către grija ce se cade a ave către cele Dumnezeeşti, căci, nu ca cei mai mulţi, îndată ce ai luatu stăpînire, ai arătatu lenevire către cele Dumnezeeşti, nici urcîndu-te întru înnălţime slavei ai lăsatu la nebăgare în semă ale bisericii. Ci de te înpodobiai şi mai întîi cu fire iubitoare de pravoslovie, daru şi acumu faci adăogire la podoaba ce dinutîiu, nici cumu suferindu a nu creşte evlaviia înpreună cu înnălţime. Că nici într-unu chipu n-au pututu mulţime grijiloru Domneşti să te dezlipescă de grija ce ai avutu iubită în toată viaţa pentru lucrurile cele Dumnezeeşti. Ci măcaru că te superi oareşi cumu de mii de griji, daru laşi oareşi ce puţinică vreme a asculta şi a vorovi de cele Dumnezeeşti. Ce zicu puţinică? căci că mai multă grijă ai pentru aceste, iaru cele lalte le ai mai de josu, foarte cu înţelepţie pricepîndu-le aceste. Aşa amu aflatu şi laudele oameniloru celoru dinutîi: Inpăratulu Costandinu, celu ce s-au numitu întocma cu Apostolii, făce săboară şi dinu preună cu Arhiereii să socote pentru cele ce era de folosulu Besericiloru; iaru Iustinianu celu Mare atîta de multă grijă ave cu totulu spre cele Dumnezeeşti, încîtu zicu cumu că vrăjmaşii, (căci făr-de Dumnezeu era aceşte şi înprotivitori dogmei Mîntuitorului) în locu de batjocură zice către dînsulu, cumu că pînă la mai multă vreme de noapte şade cu Arhiereii şi să întrebă cu dînşii pentru nişte cuvinte ticăloase (pre cumu huliia aceia). Acestora şi Innălţime ta urmîndu, ai începutu pre cumu să cade de la pravoslavie şi ai precutu prinu toate părţile bunătăţii, la nici una suferindu a fi mai de josu, ci sîrguindu-te, pe toţi la toate ai covîrşitu. Că cina ca Innălţime ta au arătatu atîte pilde ale iubirii de oameni, ale dreptăţii şi ale altoru bunătăţi? Şi mai întîi cine va pute lăuda dreptate şi [168] iubire de oameni ce ai arătatu către pămînteni? Căci care Eacosu, sau care Radamantosu atîta de dreptu spre sine şi totu într-unu chipu judecătoru către toţi s-au arătatu? Incîtu nimine nu iaste, care să să dusu negăsindu dreptate sa, nici iaste cineva, carele să defaime cele ce să hotărăscu de către Innălţime ta, nici de n-au căştigatu judecata, cela ce au datu jalba, nici de s-au biruitu cela pentru carele s-au datu jalba, ci amîndoi fiindu odihniţi să ploconescu şi să ducu, şi totu o hotărîre iau amîndoao părţile. Şi de să va întîmpla a pătimi cinevaşi vre-o dojană, nici aciasta nu o au spre rău căci s-au dojănitu şi au luatu răsplătire, ci căci nu i s-au datu după potriva greşalii, aciasta o socotescu că iaste a milostivirii tale. Căci pedepsele, ce faci făcătoriloru de rău, să nu să socotescu că le faci dinu vre o urîciune, ci să socotescu că le faci spre a să înţelepţi, de să va pute, mai alesu însuşi aceia ce să pedepsescu, iaru de nu, cei ce-i voru auzi. Daru chipulu celu blîndu şi vorba ce alesă şi sloboda întrare la oricine va vre, aciasta nu iaste mai multu decîtu toată blîndeţe şi iubire de oameni? Că nu socoteşti, Innălţime ta, cumu că atunce te vei lăuda de omu mare şi minunatu, cîndu cu anevoe şi rare ori te voru întîlni oamenii, ci mai vîrtosu atunce socoteşti că vei ave acestu nume, cîndu de obşte la toţi cei ce au trebuinţă vei arăta dragoste şi iubire de oameni. Incă te ştimu că nici cumu nu te biruieşti de nici o patimă din cele ce biruiescu pre oameni, că atîta te-ai feritu de aceste, încîtu dinu ceputu viaşa ce curată, şi lucrurile cele de defăimare urîndu-le te-ai făcutu pre tine pildă tuturoru de înţelepciune, încîtu de să laudă înfrînare între oameni, aciasta crezută iaste şi pentru Innălţime ta, cîndu să va zice: Daru celu ce au trecutu cu vedere patimile trupeşti încîtu de nici una să nu să biruiască, şi atîta de multu au păzitu curăţiia încîtu altora să să facă pildă, acesta nu iaste adevăratu biruitoriulu celu adevăratu? Căci cetăţi care să păre multora a nu fi cu putinţă a le birui, şi oamenii proşti de multe ori le-au stricatu, iaru de patimile cele trupeşti mulţi şi dinu cei foarte iscusiţi de multe ori îi vedemu biruindu-să de dînsele. Iară a să deprinde cineva a trăi cu ce să poate şi mîncare să-i fie oareşi ce, cine e atîta de vitezu, cîtu să poată cu lesnire a le trece aceste? Dar ce? Căci nu iaste mirare cumu că n-amu ce să zicu pentru Innălţime ta, ci mă miru cumu voiu să tacu pentru Innălţime ta. Aşa ai umplutu sufletulu Mării tale de mii şi în multe feliuri de bunătăţi, încîtu cu anevoe iaste să poată pricepe cinevaşi, de va zice unile bunătăţi şi altele le va lăsa, să nu i să pară lăsîndu cumu că lasă cele mai mari şi mai de trebă. Aceste bunătăţi ştiindu-le pentru Innălţime ta, şi aciastă carte minunată a sfîntului Symeonu la Innălţime ta vine şi la Innălţime ta să dă, şi pre Innălţime ta te va fii ei ajutoru, socotindu ia ca o laudă căci să înpodobeşte cu acestu felu de Domnu. Priimeşte daru, cela ce eşti lauda Domniloru, şi socotindu-o aciasta micu semnu a marii mulţămiri, ce sîntu datoru către Innălţime ta, mă numără întru cei mai mici, însă întru cei fierbinţi rugătoriu către Dumnezeu şi suptu acoperămîntulu sfîntului Symeonu, aici să dăruiască în mulţi ani bunătăţile cele ce ai, şi neclătită stăpînire în luminatu scaunulu Innălţimei tale; iaru acolo, căştigare bunătăţiloru celoru viitoare, la care şi Innălţime ta avîndu [169] nădejde, ceste de aici ca unile ce-su mai de josu de bunătate ta, le treci cu vedere.
	Ceii de Dumnezeu slăvitei Domnii Marii tale în toată vreme către Dumnezeu rugătoriu, smeritulu Mitropolitu alu Ungrovlahiei,
								Grigorie.

Predoslovie către pravoslavnicii cetitori.
	Precumu nu iaste nici unu lucru dinu cele ce sîntu, nici mai de cinste, nici mai trebuinciosu, nici mai de obşte de cîtu lumina soarelui, aşa nici altă carte va fi mai trebuincioasă, sau mai cinstită, sau mai cu folosu obştii, decîtu aciastă carte, ce s-au făcutu de sfinţitulu şi înţeleptulu marele Symeonu Arhiepiscopulu Thesalonicului, carele fiindu că iaste ca o lumină, lumineză foarte curatu ochii cei gînditori, cu tîlmăcire taineloru celoru Dumnezeeşti a sfintei Biserici, şi findu că arată pricina a fieşi căriia dinu cele ce să obicinuescu de să lucreză de sfînta biserică a noastră şi pentru căci că aciastă carte coprinde şi alte multe întrebări şi răspunsuri foarte trebuincioase la toţi pravoslavnicii creştini, iaru mai vîrtosu la ciata preoţiloru, carii sîntu ca o lumină către norodu, căriia cete preoţeşti să vede aciastă carte cumu că iaste unu lucru făr-de care ei nu potu să facă într-altu chipu. Daru aciastă carte pînă acuma era numai trebuincioasă şi de cinste. Şi aşa era ca o grădină încuiată şi ca unu izvoru pecetluitu, la cei ce nu pute să o priciapă, adecă la cei ce ştiia numai limba rumînescă. Deci acumu tîlmăcindu-să pre limba rumînescă, s-au datu în stambă cu buna socotinţă şi chieltuială a pre sfinţii sale Părintelui Mitropolitu a toată Ungrovlahiia Chyriu Chyru Grigorie carele face toată osîrdiia pentru binele şi folosulu celu de obşte. Deci sfinţiia-sa typărindu-o, au afierosit-o şi au dăruit-o ca unu daru mare şi foarte cuviinciosu la Maica ce de obşte a tuturoru, sfînta Beserecă a lui Dumnezeu. Ci la daru tîlmăcindu-să carte aciasta, de obşte la toţi, pre cumu şi lumina, încîtu o va pricepe nu numai cei ce ştiu limba ellinescă, ci şi cei ce nu o ştiu, şi mai vîrtosu nemulu rumînescu, fiindu pre limba loru tălmăcită. Insă fiindu că carte aciasta iaste de obşte la toţi şi o pricepe fieşi care, nu trebue pentru aciasta să fie nebăgată în semă, ci mai vîrtosu să fie cinstită şi de toţi priimită şi iubită, pre cumu şi lumina. De vreme daru ce carte aciasta s-au arătatu cumu că iaste lumină, de veţi vre ca să vă luminaţi cu lumina cunoştinţii şi a adevărului, mai multu de cîtu alte cărţi pre aciasta o cetiţi, iaru mai bine să zicu după cuvîntulu Domnului: Cercaţi pre aciasta şi veţi afla într-însa viiaţa ce vecinică. Şi de s-au făcutu vre-o greşală undevaşi de mine, sau vî să va păre cumu că nu s-au tîlmăcitu bine, mă rogu să mă învredniciţi ertăciunii. Căci numai unulu Dumnezeu poate a face toate fără greşală, iaru omulu fiindu supusu naşterii şi stricăciunii, şi supusu fiindu la atîte patimi, nu poate fi nedefăimatu nici o dată, deca să va rădica aciastă ertăciune de la fire omenescă. Fiţi sănătoşi în Domnulu, cei ce veţi ceti, şi vă aduceţi aminte la rugăciunile cele ce faceţi cătră Dumnezeu, şi de mine, celu ce amu tîlmăcitu aciastă carte, cu multă ostenelă şi făr-de pregetu sîrguială, dinu limba ellinescă pre limba rumînescă, după Dumnezeu făcîndu mulţămire [170] şi celuia ce mi-au poruncitu mie a săvîrşi aciastă tîlmăcire, carele au şi datu aciastă carte în typariu ce a sa cheltuială.
	A pre cinstitii pravoslaviei Dumnevoastră smeritu,
							Chesaria.
	Micu şi plecatu: Iordache Stoicovici typ., cu toţi ucenicii lui.
	Şi la sfintele voastre rugăciuni să nu uitaţi şi pre robul lui Dumnezeu, mai miculu vostru frate, Floru Ierei Hartofilaxu, celu ce au procititu carte aciasta.
		BRV II, nr. 344, p. 166-170.

 
345. Antologhion, Rîmnic 1766.

	[170] Antologhion ce să zice Înflorirea cuvinteloră. Carele cuprinde întru sine rînduiala Dumnezeeştiloră prăznice, ale sfiţiloră numiţi, şi ale sfiţiloră întru a doao Domnie a Luminatului Domnă. Io Scarlată: Grigorie Ghica Vvd: Cu Blagosloveniia, şi osîrdia, Şi toată Chieltuiala Sfinţiei sale Iubitoriului de Dumnezeu Chir Partenie Episcopulă Rîm. În Sfita Episcopie a Rîmnicului La Anulă de la Hs: 1766. S-au tipărită de popa Costandină Tip.
		BRV II, nr. 345, p. 170.

346. Orologhion, Blaj 1766.

	[170] Orologhionă Adecă: Ceasoslovă Care cuprinde în sine slujba de zi şi de noapte, Acumă într-acesta chipă aşezată şi tipărită după rănduiala Besearicii Răsăritului. Cu Blagosloveniia celoră mai mari. Tipărită în Blajă, în Tipografia Mănăstirii Bunii Vestiri. 1766. Petru Rîmnicianulă Tipografulă.
		BRV II, nr. 346, p. 170-171.

347. Psaltire, Iaşi 1766.

	[171] Faltirea Fericitului Prorocă Şi Înpărată Dcdă. Cu Mltre la toate Cstismele: Şi cu Cîntările lui Moisi, Cu Pashalie: Şi cu ală doilea Paraclisă ală Preacistii Care acumă s-au Tipărită Întru acestaşi chipă. În zilele pre Luminatului şi prea Înnălţatului Domnului nostru Io Grigorie Alezandru Ghica Voevodă, Întru Întîia Domnie a Mării sale, Cu Blagosloveniia Şi cu toată Cheltuiala ală Prea o Sfinţitului mitropolită ală Moldovii, Chiriu Chiră Găvriilă. Întru a sfinţii sale Tipografie în sfita Mitropolie, în Iaşi. La Anii de la Adamă, 1766. Iară de la Naşterea lui Hs, 1766. Şi s-au Tipărită de Grigorie Stanoviciă Tipografă.
	Stihuri politice 10 asupra peceţii pre înnălţatului Domnului nostru:

Buorulu, carele stema ţării adevăratu însemneză,
Şi Domniia Moldaviei luminatu o adevereză,
Mării sale lui Grigorie Domnulu celu slăvitu,
Carele dinu fericitulu Alexandru Ghica au odrăslitu,
Domnindu acumu cu putere şi cu nădejde bună
Strămoşasca sa patriia, în pace şi dreptate plină,
Şi arată spre toţi de obşte mare milostivire,
De care să-lu ştie Domnulu cu întemeiată stăpănire.
De-i lui Domnulu asupra vrăjmaşiloru biruinţă,
Ca în veci să nu se uite nemulu lui celu de bună viţă.
	Şi s-au diorthositu de Evloghie Monahu, şi tîlcuitoriu printre psalmi.
	Iaru aşăzătoriu sloveloru, Damaschinu Diaconu şi Ilie.
		BRV II, nr. 347, p. 171.

348. Apostol, Blaj 1767.

	[172] Apostolă Acumă întîiu aşezată şi tipărită, după rînduiala Besearicii Răsăritului. Suptă stăpînirea Prea înnălţatei Înpăărăteasei Rîmleaniloră Prinţeasei Ardealului. Iproci: Doamnei Doamnei Măriei Teresii. Cu Blagosloveniia celoră mai mari. Tipărită în Blajă în Tipografiia Mînăstirii Bunei Vestiri. Anii de la Hs: 1767. (De Petru Rîmnicianulă Tipografulă).
		BRV II, nr. 348, p. 172.

349. Ceaslov, Bucureşti 1767.

	Ceaslovă Care cuprinde în sine toată slujba de Zi, şi de Noapte: după rînduiala sfintei Beserici. Acumă într-acestaşă chipă Tipărită. Întru întîia Domnie a mării sale prea Luminatului, prea Înnălţatului Domnului nostru, şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească. Io Alezandru Scarlată Ghica Voevodă: Cu Blagosloveniia şi cu toată cheltuiala preasfinţitului Mitropolită ală Ougrovlahiei. Chiriu Chiră: Grigorie În Tipografia sfintei Mitropolii în Bucureşti. La anii de la Zidirea Lumii 7276. Iară de la Hs: 1767. De Iordache Stoicoviciă Tip.
	Stihuri politice 8 asupra stemei pre luminatului şi blagocestivului Io Alexandru Scarlatu Ghica Voevodu.

Semnu straşnicu şi armă la războiu pre tare
Dinu ceriu fu arătatu, o minune mare:
O cruce cu stele pre ceriu însemnată,
Care şi corbulu în gură ţiindu o arată.
Aciastă cruce de stema ce în pecete s-au însemnatu
Domnului Alexandru Ghica Vvd. s-au încredinţat,
Ce acuma domneşte Ţara-Rumînescă,
Domnulu păzescă-lu ca să o stăpînescă.
		BRV II, nr. 349, p. 172.

350. Liturghie, Rîmnic 7276 (1767).

	[173] Sfitele şi Dumnezeeştile Liturghii a celoră dintru sfinţii Părinţiloră noştri, a lui Ioannă Zlatoustă, a lui Vasilie celă mare, şi a Prejdesştenii. Acumă întru acestă chipă s-au tipărită, întru întîia Domnie, a prea luminatului Domnă: Io Alezandru Scarlă Ghica Voevodă: Cu blagosloveniia şi osîrdiia, şi cu toată chiltuiala, Sfinţii sale Iubitoriului de Dumnezeu, Chiră Partenie Episcopulă Rîm: În sfita Episcopie a Rîmnicului: La anii de la Zidirea lumii 7276. S-au tipărită de Popa Gheorghie Atanasie Viciă Tip. Rîm.
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă şi Dumnezeiască carte, ce să chiiamă Lyturghie prin ostenela diorthosirii smeritului între ieromonahi Grigorie Ieromonahulu. Rugu-mă dară, cinstiţi cetitori, ori-ce greşală veţi afla, au în cuvinte sau în slove, îndreptaţi cu duhulu blîndeţeloru, ne puindu-ne în ponosu, că pre cîtu amu pututu, cu nevoinţă amu diorthositu, în zi şi în noapte, prinu lipsa învăţăturii. Deci ertaţi, ca şi voi să aflaţi ertare de la lesne ertătoriulu Dumnezeu.
	Şi s-au începutu acestu sfîntu şi Dumnezeescu lucru la luna lui Octomvrie în zilele 15, şi au luatu sfîrşitulu la luna lui Dichemvrie, în zilele 18, 1767.
		BRV II, nr. 350, p. 173.

351. Penticostar, Rîmnic 1767.

	[173] Penticostarion. Ce cuprinde întru sine slujba ce i să cuvine: dinnă sfita Luminata Duminecă a Paştiloră, pînă la Dumineca tuturoră sfinţiloră. Acumă adoao oară tipărită întru întîia domnie a prea luminatului Domnă Io Alezandru Scarlată Ghica vvd. Cu blagosloveniia, şi osîrdia, şi cu toată chieltuiala Sfinţiei sale Iubitoriului de Dumnezeu Chiră Partenie Episcopulă Rîm. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La anii de la zidirea lumii 7276. De cucearniculă între Preoţi, Popa Costandină Atanasievici Tipografulă.
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă carte, ce să chiamă Penticostarion, prin ostenela diorthosirii multu păcătosului şi smeritului între Ieromonahi Grigorie Ieromonahulu dinu sfînta Episcopie a Rîmnicului. Pentru aciasta ştiindu cu adevăratu că totu s-au făcutu cîte o greşală, tuturoru pravoslavniciloru [174] cetitori cu plecăciune mă rogu: ori-ce greşală veţi afla, sau în cuvinte, sau în slove, care să întîmpleză dinu slăbiciune firii şi dinu alunecare minţii şi a trecerii cu vedere prin supărare cetirii prubelor de noapte, - că cu adevăratu şi noapte de multe ori o amu făcutu în loc de zi, - ca nişte înţelepţi cu duhulu blîndeţeloru să cetiţi fieşte care cuvîntu pre deplinu, înplinindu lipsa, unde veţi găsi, negrăbindu-vă a ne ponosului, căci amu greşitu, că şi noi oameni pămînteni sîntemu, asemene pătimaşi cuprinşi de slăbiciune cîtu amu pututu, cu nevoinţă amu lucratu; ci vă rugămu ertaţi, şi cu inimă bună şi blagocestivă îndreptaţi, ca şi dragoste voastră să dobîndiţi ertăciune de la pre puterniculu Dumnezeu, ca nişte înţelepţi ertător.
	Slavă, laudă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu celui slăvitu în pre sfînta Troiţă, carele ne-au ajutatu de amu începutu şi amu ajunsu şi la sfîrşitu.
	Pre cumu dorescu să ajungă la vadulu celu cu linişte cei învăluiţi şi bătuţi de furtună în luciulu mării, aşa doreşte şi typografulu să ajungă la sfîrşitulu cărţii.
	Şi s-au începutu acestu sfîntu şi Dumnezeescu lucru la luna lui Dechemvrie în 4 zile, şi au luatu sfîrşitu la luna lui Martie în 15 zile, la anii de la Hs., 1767.
		BRV II, nr. 351, p. 173-174.

352. Psaltire, Buzău 1767.

	[174] Faltirea Fericitului prorocă şi Înpărată DvDă. Cu mltvele dupe Catisme, şi cîntările lui Moisi: Cu falm aleşi, şi cu pripealele loră: Cu Paraclisul Precistii celă mare, cu Pashalie. Acumă Tipărită, În zilele Prea luminatului Domnă: Io Alezandru Scarlată Ghica Voevodă Cu Blagosloveniia Prea sfinţitului Mitropolită ală Ouggrovlahiei, Chiră Grigorie Prină osîrdiea şi chieltuiala iubitoriului de Dumnezeu, Chiră Cozma Episcopulă Buzăului În sfita Episcopie, a Buzăului. De la Adam 7276. De la Hs. 1767 de Ghinea Dieaconulă Stoicovici. Tip.
	Stihuri politice 8 asupra peceţii pre înnălţatului Domnu, Io Ale. Sc. G. Vvd.

Semnu straşnic şi armă la războiu pre tare
Din Ceriu fu arătatu, o minune mare,
O cruce cu stele pe Ceriu însemnată,
Care şi Corbul în gură ţiind o arată,
Domnului Alexandru Scarlatu,
Care părintescului scaunu s-au încredinţatu,
Pre carele acumu Domnulu să-lu păzescă,
Ţara Rumînescă să o stăpînescă.
		BRV II, nr. 352, p. 174.

353. Slujba sfîntului Nicodim, Rîmnic 1767.

	[175] Slujbă osebită a sfintului prea Cuviosului Părintelui nostru Nicodimă sfinţitulă, celă dină Laira sfintei Mănăstiri a Tismeanei. Acumă, întîiu tipărită, în zilele Luminatului şi prea înnălţatului Domnă. Io Alezandru Scarlată Ghica Vvd. Cu blagosloveniia, şi osîrdiia, şi cu toată chieltuiala sfinţii sale Iubitoriului de Dumnezeu: Chiră Partenie Episcopulă Rîm: În Sfinta Episcopie a Rîmnicului. La anulă de la Hs. 1767. S-au tipărită de popa Costandină Tipog.

Predoslovie cătră cetitoriu.
	Lucru plăcutu lui Dumnezeu, mai multu decîtu alte bunătăţi, ne învăţămu din Dumnezeiasca scriptură, Pravoslavnice cetitoriu, că iaste mulţămita şi lauda sfîntului numelui lui, şi cinste sfinţiloru lui, precumu grăiaşte sfîntulu Amvrosie, cap. 14: să cinstimu, zice, sfinţii, ca pre nişte folositori ai lumii şi următori lui Dumnezeu, carii sîntu în lăcaşurile lui, pre cumu scrie la Cîntare Cîntăriloru, cap. 8 stih. 13: Cela ce şade în grădini luîndu aminte glasulu tău. Aici vedemu că multe grădini, adecă lăcaşuri, sîntu la Dumnezeu, întru care să odihnescu sfinţii; că de sîntu şi morţi în pămîntu şi răsăriţi cu trupurile şi uitîndu-ne şi văzîndu oase goale şi uscate, să nu gîndimu acele a fi nelucrătoare, ci să înţelegem oare care putere şi lucrare a darului Duhului sfîntu, că zice sfîntulu Ioannu Damaschinu:"Slavă Dumnezeului nostru, că oase goale izvorăscu tămăduiri", şi Davidu, la psalmu 38: "Iară mie foarte îmu sîntu cinstiţi priiatenii tăi, Dumnezeule". Deci şi eu smeritulu, avîndu multă dragoste şi evlavie cătră sfîntulu Nicodimu, şi văzîndu cumucă slujba sa ce tocmită deosebi lipseşte, i-amu scosu aciastă slujbă de la slovenie la limba rumînescă din slujbele de obşte ale sfinţiloru, şi o amu aşăzatu tocmindu-o precumu să vede cu toate pre de plinu, şi cu multă bucurie o amu datu în typariu spre lauda lui Dumnezeu şi cinste şi pohvala sfîntului şi spre bucuriia şi folosulu lăcuitoriloru. Deci cu părintescă dragoste vă rugămu pre toţi, cei iubitori de laudele sfinţiloru, că cu dragoste şi cu evlavie să o primiţi şi să o cetiţi aciastă deosebi tocmită şi aşăzată slujbă, şi în ceialaltă vreme pentru dragoste sfîntului, iaru mai alesu şi mai multă osîrdie şi Dumnezeiască dragoste ne lipsită în zioa care să prznuiaşte sfîntulu şi multu folosu sufletescu şi trupescu veţi căştiga prinu mijlocire sa ce cătră milostivulu Dumnezeu; ca de la cel ce să află lîngă dînsul moştenitoriu bunătăţiloru celoru negrăite şi împărăţiei [176] ceriului. Căriia împăraţii şi bucurii netrecute să vă învredniciască Dumnezeu prinu rugăciunile sfîntului Nicodimu şi pre voi pre toţi pravoslavnicii creştini. Aminu.
	Alu Pravoslaviei voastre cătră Dumnezeu rugătoriu,
			Parthenie, smeritulu Episcopu alu Rîmnicului.
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă carte prinu ostenela diorthosirii smeritului întru Ieromonahi Grigorie Ieromonahul. Deci, ştiindu eu, iubite cetitoriu, că să voru fi făcutu multe alunecături şi greşeli dinu supărare, mă rogu să citeşti nepuindu-ne în ponosu, şi cu duhulu blîndeţeloru îndreptîndu şi înplinindu lipsa unde vei găsi. Şi Dumnezeulu păcii să fie cu dragoste ta, acoperindu-ţi greşalele.
		BRV II, nr. 353, p. 175-176.

355. Catavasier, Buzău 1768.

	[176] Catavasiiariu. Cu toate ceale trebuincioase cîntări Ce să cîntă preste totă anulă rumîneşti şi Greceşti. Care acumă s-au Tipărit [177] întru întîia Domnie: aprea înnălţatului Domnă Io Aleyandru Scarlată Ghica Vvod. Cu Blagosloveniia prea sfinţitului Mitropolită ală Ouggrovlahiei Chiră, Grigorie Prină osîrdiia şi chieltuiala iubitoriului de Dumnezeu. Buz. Chiră Cozma În sfinta episcopie, De la adamă, 1768, De la Hs. 1768. De Ghinea Diaconulă Stocovici: Tip.
	Pre cinstitului şi pre înţeleptului şi de Dumnezeu iubitoriului Episcopu alu sfintei Episcopii a Buzăului, Chyriu Chyru Cozma, ce de robu cucernică închinăciune.
	De vreme ce la fire omenescă nu iaste nici unu lucru mai desfătatu şi mai iubitu, nici mai trebuinciosu, nici mai de cinste, decîtu a cîntăriloru şi a viersurilor, aşa a ave foarte priinţă, după cumu să vede la toţi de obşte: Precumu la copiii cei mici plîngători cu cîntecile îi adormu; fămeile ţesătoare, călătorii pe drumuri, corăbiiarii pe ape, cei ce să dazmierdeză în lume, de viersuri nu să potu îndestula; lenevire o depărteză, pe somnu îlu deşteptă, fire o deşchide. Ci de vreme ce la fire omenescă aceste sîntu spre foa[r]te priinţă, iară sufletu toate aceste cu multă supărare le sufere, cu cîtu mai vîrtosu aru fi de trebuinţă cele ce sîntu mai de folosu sufletului, cîndu aru auzi cîntări şi cîntece Dumnezeeşti, lucruri besericeşti, care sfinţii părinţi ai Besericii noastre, din Duhulu sfîntu fiindu îndemnaţi, le-au alcătuitu şi le-au orînduitu întru aciastă carte. Care aciastă cărticică, ce iaste besericiască, iaste mai trebuincioasă şi mai desfătată de cîtu alte cărţi, care are multă dulciaţă de viersuri într-însa. Şi iaste începere şi viersulu a toate canoanele sărbătoriloru celoru stăpîneşti, şi ale Maicii lui Dumneyeu, şi iaste de folosu obştii, şi celoru ce cîntă, şi celoru ce ascultă.
	Pentru care şi eu m-am ostenitu de o amu tipăritu, ca cei ce o voru iubi să cînte catavasii şi irmoase, ce să cuprindu într-însa, iară nu cîntece curveşti şi drăceşti. Care cu cuviinţă şi cu dreptate să cade să se închine aciasta la capulu Besericii noastre. La care şi eu, de aciastă dreptă urmare ţiindu-mă, o închinu pre cinstitului şi pre înţeleptului Episcopu alu sfintei episcopii Buzău, Chyru Cozma, alu mieu dulce stăpînu şi făcetoriu de bine.
	Alu sfinţii tale smeritu şi cu totulu plecatu,
							Ghine Diaconu Typ.
		BRV II, nr. 355, p. 176-177.

356. Cazanii, Bucureşti 1768.

	[177] Cazanii. Ce Cuprinde în sine Eigelinle tîlcuite Ale Lumineceiloră de preste Ană, şi cu Cazaniile Sinazariului Prazniciloră Înpărăteşti, Şi ale sfinţăloră celoră Mari, a bi Luni de preste Ană, Care Acumă a b oară s-au Tipări[tă] În zilele prea luminatului Domnă Io Aleyandru Scarlată Ghica Vvod. Întru întîia Domnie. Cu Blagosloveniia şi toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită ală Ouggrovlahiei Chiră: Grigorie. [178] În sfinta Mitropolie în Bucureşti. La Anulă de la zidirea Lumii 1768. Iară de la întruparea Domnului 1768. S-au Tipărită de Cucearniculă Între Preoţi Popa Costandină Tipografulă Rîmnicului.
	Stihuri politice 10 asupra stemei pre luminatului, slăvitului şi blagocestivului Domnu Io Alexandru Scarlatu Ghica Voevodu.

Straşnicu şi înfricoşatu semnu, ce s-au arătatu
Marelui Constantinu, creştinului înpăratu:
Ocruce de stele pre ceriu închipuită,
Asupra vrăjmaşiloru armă nebiruită,
Cu slove înprejuru scrise în limbă rîmlenescă,
Pre toţi protivnicii săi ca să-i biruiască.
Acumu şi corbulu în pecete o arată,
Domnului Alexandru încă într-aciastă dată,
Dîndu-i lui şi putere cu nădejde bună,
Ţara să stăpînescă, că-i de viţă bună.

Predoslovie către pravoslavnicii creştini.
	Dumnezeiasca trîmbiţă, ritorulu Besericii, sfîntulu Apostolu Pavelu, la una dinu poslaniile lui zice că: "Nu amu venitu la altu, ci numai ca să propoveduescu". Din care cuvîntu iaste a să mira cinevaşi că Pavelu Apostolulu, petrecîndu în lume au făcutu minuni, au şi botezatu, iară nu numai au propoveduitu; însă cu toate aceste elu arată că au venitu numai ca să propoveduiască. Şi de va vre cinevaşu să pricepă dezlegare întrebării, trebue să socotescă, cumu că Apostolu Pavelu, vrîndu ca să arate prinu-tr-acestu cuvîntu, cumu că propovedaniia cuvîntului lui Dumnezeu iaste mai întîiu şi mai multu trebuinciasă de cîtu toate celelalte cele ce cere Beserica, au zisu aciasta. Pentru aceia şi Domnului Hristos, trimiţîndu pre Apostoli, le-au zisu: "Invăţaţi toate limbile, botezîndu-i pre ei". Iată că întîi au pomenitu de învăţătură, apoi de botezu. Şi cu adevăratu mare daru are propovedaniia cuvîntului lui Dumnezeu şi pentru celu ce-lu propoveduiaşte şi pentru celu ce-lu ascultă. Şi cîtu pentru celu ce îlu propoveduiaşte, chiaru arată Dumnezeu cumu că-lu are în loculu său, zicîndu aşa: "Celu ce face vrednicu dinu nevrednicu, ca gura meva fi". Iaru celu ce ascultă cuvîntulu lui Dumnezeu, cîştigă daruri, care folosescu şi sufletulu şi trupulu, că pe sufletu îlu păzeşte în darulu lui Dumnezeu, în petrecere unii vieţi duhovniceşti şi îlu păzeşte depărtatu de înfierbîntare patimiloru şi roureză iuţime gîndului cu învăţături, precumu curatu o zice aciasta Proroculu: "In lege lui să va învăţa zioa şi noapte şi va fi ca unu pomu săditu lîngă izvoarăle apeloru". Deci, dîndu acestu felu de putere trupului, trece şi dă putere şi sufletului, că aşa să vede de la Moysi, carele au petrecutu nemîncatu 40 de zile în muntele Sinaii. Iată daru că a petrece 40 de zile [179] nemîncatu, aciastă putere au louatu dinu ascultare cuvîntului lui Dumnezeu, după care să înplineşte cuvîntulu lui Dumnezeu ce zice, cumu că nu va trăi cinevaşi numai cu pîine, ci cu totu cuvîntulu ce iaste de la Dumnezeu. Deci întru acestaşi chipu fiindu propoveduire cuvîntului şi văzîndu carte Chyriacodromionu, că coprindere ei iaste propoveduire cuvîntului, nu amu trecutu cu vedere, ci înştiinţîndu-ne că puţine să află de aceste, amu pusu de au typăritu, însă nu pre cumu au fostu izvodulu, că amu găsitu multe greşăli şi pe la multe locuri nu să înţelege. Pentru care cercaţi cărţile cele tipărite mai denainte şi cele de acumu, şi de veţi cunoaşte aşa, nu ceremu altă cerere de la dragoste pravoslavii voastre, fără numai să ne cunoaşteţi, cumu că ne sîrguimu pentru folosulu obştii, şi ostenelile noastre ca nişte părinţi iubitori de fii vă le dăruimu. Priimiţi daru cu dragoste, că toţi vă veţi folosi.
	Alu pravoslaviei voastre rugătoriu cătră Dumnezeu,
		Grigorie, smeritulu Mitropolitu alu Ungrovlahiei.
		BRV II, nr. 356, p. 177- 179.

357. Indreptare păcătoşilor, Iaşi 1768.

	[179] Îndreptarea păcătoşiloră. Adecă învăţătură cătră celă ce să Pocăiaşte Cumă să cade să se Ispoveaduiască. Acumă întîi  Tălmăcită de pre Limba Grecească pre Limba Romînească Şi s-au Tipărită în zilele prea Luminatului, Şi prea Înnălţatului Domnului nostru Io Grigorie Ioană Calimahă Voevodă. Întru Adoao Domnie a Mării sale. Cu  Blagosloveniia Şi cu toată chieltuiala PreaoSfinţitului Mitropolită ală Moldovii Chiriu Chiră Gavrilă. Întru a Sfinţii sale Tipografie, în Sfita Mitropolie în Iaşi. La anii de la Hs: 1768. Şi s-au Tipărită de Diiaconu Damaschină.

Bourulu, carele stema domnii Moldavii însemneză,
Mării sale lui Grigorie Ioanu Calimahu adevereză.
Păzască-lu Domnulu în mulţi ani cu mare biruinţă,
Ca să nu-i uite numele celu priveghelnicu şi cu bună cuviinţă
Ca patriia sa cu pace, cu linişte să stăpînescă
Şi pre vrăjmaşii săi de totu să-i biruiască.
Şi în Dumnezăiasca Inpărăţie lăcaşu cu fericire,
Să-i de Ceresculu Inpăratu parte de moştenire.

Predoslovie spre cunoştinţa lucrului.
	Nu s.au îndestulatu Dumnezeiasca Pronie pentru că au făcutu a să naşte omulu, ci cunoscîndu cumu că nu să va păzi în multă vreme sănătosu, s-au silitu asemene spre a-i găti mai înnainte doftorii la materii, la burueni [180] şi la altele. Aceia ce au făcutu la rînduiala firii, au făcutu după aceste (însă mai cu multă covîrşire de dragoste) la rînduiala Darului. Nu s-au îndestulatu, pentru că au făcutu a să naşte omulu a doaoară în sfîntulu Botezu, ci văzîndu neputinţile cele adese, în care elu vre căde păcătuindu, au rînduitu o doftorie, care iaste desăvîrşitu tămăduitoare tuturoru boalelor, tămăduindu toate ranele. Ca bae de mîntuire a cinstitului sînge a lui Hs., izvoru deşchisu casii lui Davidu spre spălare păcătoşiloru (zice Proroculu Zaharie). Aciastă bae iaste ispovedanie, una dinu cele şapte Taine a Bisericii, la care prinu ertare Preeotului să iaste  păcatele păcătosului ce au făcutu după botezu. Dreptu aceia să numeşte şi botezu de sfinţii Dascali. Căci Ispovedania asemene putere are cu Botezulu, şi atîta iaste de trebuincioasă la acela ce au păcătuitu după Botezu, cîtu iaste şi Botezulu la cela ce iaste nebotezatu. Pentru aciasta vrăjmaşulu diiavolu purure face mai cumplitu războiu asupra aceştii taine, îndemnîndu pre mulţi ca să nu să ispoveduiască, iară de să voru şi ispovedui, să nu să ispoveduiască bine, ci rău, ca să le fie ne folositoare ispovedania aceia. Căci că nu are altă cursă mai tare  de cîtu aciasta, ca să prinză multe suflete şi să le arunce în prăpastiia pierzării. Aciasta iaste adevărată, de vreme ce mulţi păcătoşi, socotindu cumu că s-au ispoveditu de multe ori, nu socotescu cumu că poate să nu să fie ispoveditu nici odinioară bine, şi cu aciastă socotelă se amăgescu. Să întîmplă la toţi aceşte aceia ce iaste scrisă pentru Fylu: aciastă ticăloasă fiiară să razimă la un copaciu ca să doarmă cu odihnă, dară nu socoteşte că nu iaste statornico copaciulu; acestu copaciu la rădăcina lui iaste harestuitu de vînători, şi arată cumu că stă statornicu, dară nu stă cu adevăratu. Dreptu aceia să întîmplă, ca Fylulu fiindu răzămatu la acelu copaciu, cade îndată, şi ajungîndu vînătorii îlu prindu. Şi aciasta pătimeşte nu pentru altă, ce pentru că au greşitu socotindu statornicu unu razămu ce era mincinosu. Iată răutate ce pre viclenă a vrăjamşului: Tae razămu ispovedaniei, dară nu desăvărşitu; ilu tae numai atîta, cîtu trebueşte a nu ave nici o putere. Nu-ţi zice să nu te ispovedueşti, dară lucreză ca să nu te ispovedueşti bine nici odinioară, să părăseşti cercetare, să nu fii cu luare aminte la zdrobire, să nu gîndeşti la voinţa ce hotărătoare a nu mai păcătui şi să laşi fieşte care alta dintru acele voinţe, ce eşti datoriu a le ave. Celu ce să razimă preste ispovedanie ca aciasta cade, şi cădere lui iaste ne îndreptată. Dreptu aceia amu socotitu, că poate nu va fi fără de folosu, a aduna oare care învăţături ispitite, care te voru îndemna şi îţi voru ajuta, ca să te ispovedueşti bine, şi toate voru fi pre cumu adevărate, aşa şi lesne. Şi de vreme ce unii ca aceşte, ce nu să ispoveduescu după cumu să cade, nu sîntu numai proşti şi ţărani, pre cumu mulţi socotescu, ce încă şi unu număru mare dinu cei de nemu bunu şi cinstiţi; pentru aciasta voru fi aceste învăţături de obştie solositoare. Rămîne, o cetitoriule, ca Dumnezău celu ce te-au luminatu a petrece aciastă cărticică, întru care altă nu să ciarcă, fără numai slava lui, să te lumineze asemene şi să-ţi de daru ca să te foloseşti, de vreme ce la ce de pre urmă să cade să ştii, că atîta iaste de trebuincioasă ispovedaniia ce dreptă, cîtu iaste şi mîntuire.

[181] Chiemare celuia ce să pocăiaşte ca să se apropie 
la ispovedanie.

	Unu omu ticălosu, ce va fi închisu într-o temniţă cu alnţurile în grumazi şi va aştepta în totu ciasulu ca să-lu ducă la loculu osîndirii, nu vre pofti mai mare norocire de cîtu a scăpa viaţa lui. Iară de i-aru veni o veste ca aciasta, cumu că Inpăratulu nu numai că îlu iartă, ci încă îlu face  şi fiiu după făgăduinţă şi moştenu Inpărăţiei, abiia aru crede aciasta, şi crezîndu-o pute să i să întîmple primejdie, ca bucuriia ce preste măsură să-i rîdice viiaţa. Deci de vomu vre să asămănămu lucrurile cele mici cu cele mari, şi cele vremelnice cu cele vecinice: aciasta iaste schimbare ce să lucreză la unu păcătosu, prinu sfînta ispovedanie. Fiindu elu greşitu, supusu, robitu, osînditu a fi în veci batjocură Satanii, îndată să înnalţă la vredniciia fieştei făgăduinţă a lui Dumnezeu. Poate pînă acumu să nu fii cunoscutu, o cetitoriule, cîtă răutate iaste a vieţui întru păcate de moarte. Dreptu aceia eu nu voiu lipsi ca să te facu să o cunoşti pre deplinu. Dreptu aceia eu nu voiu lipsi ca să te facu să o cunoşti pre deplinu. Păcatulu celu de moarte iaste răotate ce nemărginită, ticălăşiia ce nemărginită şi nenorocire ce nemărginită ci poate să se întîmple la sufletulu nostru. Mai ticălosu iaste omulu cu unu păcatu de moarte la cugetulu său,  de cîtu vre fi de ar fi avutu asupră-i pre toţi dracii cei dinu iadu ca să-lu munciască, şi să fie îndrăcitu în toată viiaţa lui. Unu păcătosu iaste însuşi ca unu diavolu. Dreptu aceia au zisu Domnulu la sfînta Evanghelie: "Unulu dinu voi iaste diiavolu". Căci (pre cumu tălmăcescu Sfinţii Dascali) a fi diiavolu, va să zică a fi zidire cuvîntătoare cu păcate de moarte. De să pute vre odată, ca să se de cătră cineva aciastă alegere, ori să se surpe fără de păcatu giosu la iadu, ori să se sue cu păcatulu susu în ceriu, fieşte carele să căde să alegă (pre cumu au făcutu unu sfîntu săhastru) şi să zică cu mărime de sufletu: mai curîndu la iadu cu nevinovăţiia, de cîtu în ceriu cu răotate; de vreme ce înşuşi Dumnezeu au grăitu prinu Syrahu, zicîndu: "Mai de folosu le iaste loru iadulu, pentru că munca iaste înprotiva voii omului, iară păcatulu iaste înprotiva voii lui Dumnezeu". Socoteşte dară de iaste asămănare dispre altă parte, cine poate vre-o-dată a măsura înnălţime darului, prinu care ne facemu fii după făgăduinţa a lui Dumnezeu? Darulu celu Dumnezeescu iaste unu bine atîta de mare, cătu are mai multă putere de cîtu toate bunătăţile; şi ce mai mică treptă a lui iaste mai cinstită de cîtu toate nemurile cele bune, de cîtu toată înţălepciune, de cîtu toată frumuseţe, de cîtu toată putere, de cîtu toată sănătate, de cătu toate bogăţiile şi de cîtu toate alte bunătăţi, ce au căştigatu vreodată toţi oamenii. Mai vîrtosu atîta iaste de mare şi de trebuinciosu Dumnezeesculu daru, cîtu trebuiaşte neapăratu şi la însuţi fire îngerilor. Dreptu aceia, de vre fi trebuinţă pentru căştigare unii trepte a acestui daru să se cufunde pămîntulu, să se strice desăvîrşitu Ceriulu, şi într-unu ciasu să piiară fire, aciastă pierzare vre fi folositoare pentru atăta căştigare; osebitu că îndreptare aceia prinu care să răvarsă darulu în sufletele noastre; covîrşeşte toate lucrurile firii, şi mai multu face Dumnezeu cîndu întoarce la pocăinţă pre bre-unu păcătosu, de cîtu cîndu au datu mişcare steleloru, cîndu au ziditu soarele, cîndu au dăcutu lume şi cîndu vre face o lume [182] noao în fieşte care vecu. Nu iaste vrednică cumpănă sufletului celui bunu, zice Dumnezeu, la înţelepciune; nu iaste vre-o cinste, care să se asemene cu sufletulu celu dreptu. Ce ţi să pare dară pentru buna nărocire aceluia ce va trece dintru atăta ticăloşie la o stare ca aciasta? Acumu socoteşte păcatulu, cumpăneşte-lu cu luare aminte, asamănă-lu cu celu de înpotriva lui, adecă cu Darulu, şi vezi deosăbire între păcatu şi între păcatu şi între dumnezeesculu Daru. Aceste gîndindu, vei cunoaşte îndată cîtă folosinţă să pricinuiaşte noao, dinu ispovedanie, prinu care să să săvîrşaşte aciastă mare îndreptare şi prinu care dumnezeesculu Daru purure înmulţeşte, să întăreşte şi sporeşte, te vei mira, mai vîrtosu te vei spăimînta, văzîndu că cu toate aceste să află mulţi păcătoşi carii să ispoveduescu pre raru, şi unii nici odată în viiaţa loru, voindu a să odihni în ticăloşiia loru ce nemărginită, ca nişte dobitoace, care mai cu multă pohtă stau întru a sa intinăciune, de cîtu vre sta pre paturi de auru. La aciastă folositoare Taină a ispovedaniei, eu te voiu povăţui, şi nu socoti cumu că chiemîndu-te ca să te ispoveduieşti, te chiemu la vre-o muncă groaznică. Mai  vîrtosu eu cautu să te aducu cu acestu chipu la visteriile cele mai bogate a Dumnezăeştii faceri de bine, ca să pre înbogăţescu sufletulu tău. Nu te teme se sunetulu acestoru nume ce-ţi voiu zice, adecă cercetare, pocăinţa, mai înnainte hotărîtoare voinţă a nu mai păcătui, ispovedaniia. Ceteşte, şi te vei încredinţa. De vei vre să urmezi povăţuitoriului tău, vei cunoaşte cumu că pămîntulu acesta alu făgăduinţii nu numai că nu strică pre lăcuitorii lui, ce încă le dă viiaţă, mai vîrtosu prinu-tr-înşii face ca să izvorască miiare şi pietrile lui, adecă dinu însuşi ostenela lui să naşte o dulciaţă, care libonicii lumii n-au ispititu nici odinioară la Eghypetulu loru.
	Şi s-au diorthositu de Evloghie Monahu.
	Iară aşăzători sloveloru, Popa Ioanu Marcu şi Theodosie.
		BRV II, nr. 357, p. 179-182.

358. Molitvenic, Rîmnic 1768.

	[182] Molitveanică. Acumă întru acestă chipă s-au Tipărită, întru întîia Domnie, a prea luminatului Domnă: Io Alezandru Scarlată Ghica Voevod. Cu blagosloveniia şi osîrdia, şi cu toată chieltuiala, Sfinţii sale Iubitoriului de Dumnezeu. Chiră Partenie Episcopulă Rîm. În sfita Episcopie a Rîmnicului: La anii de la Zidirea lumii 7276. S-au Tipărită de Popa Gheorghie Atanasie Vici Tip. Rîm.
	[La sfîrşitul arătării cuprinsului:] S-au tipărită şi de Cucearniculă între Preoţi Popa Costandină Mihailovici Tip. Rîm.
	Şi s-au typăritu prinu ostenela diorthosirii celui multu păcătosu Ioannu Monahu de la sfînta Episcopie a Rîmnicului. Şi s-au începutu acestu [183] Dumnezeescu lucru la luna lui Ianuarie în 5 zile, şi s-au săvîrşitu la luna lui Mai în 10 zile la anulu de la Hs., 1768, iară de la începutulu lumii 7276.
		BRV II, nr. 358, p. 182-183.

359. Penticostar, Bucureşti 1768.

	[183] Penticostarion. Ce cuprinde întru sine slujba ce i să  cuvine: Acumă întru-acestaşi chipă Tipărită. Întru întîia Domnie, a mării sale prea Luminatului, prea înnălţatului Domnului nostru, şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească. Io Alezandru Scarlată Ghica Vvd. Cu Blagosloveniia şi toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită ală Ogrovlahiei: Chiriu Chiră Grigorie În Tipografia sfitei Mitropolii în Bucureşti. La anii de la Zidirea lumii 1768. De Popa Costandină Tipografulă Rîm.
	Grigorie, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ungrovlahiia, tuturoru celoru ce sîntu fii adevăraţi ai Besericii.
	Toate cele lalate lucruri să cinstescu după materie sau după formă. Şi după materie să cinstescu, precumu sîntu mademurile cele ce scoate pămîntulu, adiecă fierulu, argintulu, aurulu şi pietrile cele scumpe. Şi aceste feliuri de mademuri le protimisimu moi unulu de cîtu altulu după materiia loru, că cu unu preţu avemu aurulu, cu altu preţu argintulu; daru nu să preţuiaşte totu feliulu de mademu totu cu unu preţu, fiindu că să găseşte după materie şi mai bunu argintu şi mai prostu; aşijdere şi aurulu şi pietrile cele scumpe. Iaru după formă, să cinstescu lucrurile cele ce săvîrşaşte meşteşugulu, că totu unu feliu de haină lucrîndu-o mulţi meşteri, ce lucrată mai cu meşteşugu o zicemu că iaste mai bună, şi o protimisimu. Iaru cărţile una de cîtu alta să protimeşte şi să cade a să cinsti, nu după formă, nici după materie, ci după lucrurile cele ce să cuprindu înlăuntru. După care aceste zise, fără de nici o greşală putemu arăta, că Penticostariulu să va mai cinsti şi să va socoti mai presusu de cîtu toate cele lalte cărţi besericeşti (afară dinu sfînta Evanghelie), cu care alcătuimu sfintele slujbe cele orînduite ale Besericii, căci în Penticostariu să cuprindu şi alte praznice dumnezeeşti şi minunate, daru întîiaşi dată să vede chiaru ce mai presusu de fire şi cu totulu minunată minune a învierii Domnului nostru Is. Hs., în care cu acestu feliu de curate vorbe şi cu acestu feliu de meşteşugite glasuri ne arată aiave toate întîmplările, ce s-au făcutu la ace Dumnezeiască înviiare. Deci cu atîta şi carte Penticostariulu iaste mai presusu, cu cîtu şi înviiare Domnului iaste mai înnaltă de cîtu toate minunile, ce le-au făcutu, fiindu pre pămîntu. Că numai cu înviiare aciasta s-au arătatu pre sine cu totulu Dumnezeu adevăratu. Că trebue să ştimu, că celelalte minuni cîte le-au făcutu Dumnezeu, să arată că le-au făcutu şi ceilalţi ce au plăcutu lui Dumnezeu. Că de au umblatu Dumnezeu pre apă, precumu [184] l-au văzutu ucenicii, daru şi Moysi, despărţindu apa, au trecutu. De au înviiatu morţi, daru şi Elissei proroculu au înviiatu pre fiiulu Sumanitencii. De au tămăduitu orbi şi slăbănogi, daru Apostolii numai cu umbrire loru izbăviia acestu feliu de patimi. De au postitu patru zeci de zile, iaste asemănare viaţa a multora schimnici, ce au arătatu acestu feliu de postu; de s-au născutu fără de zămislire bărbătescă, daru ar fi pututu zice cinevaşi, că cu putere Dumnezeiască s-au făcutu şi aciasta, precumu şi Adamu iarăşi fără de zămislire de omu, cu Dumnezeiasca poruncă, s-au făcutu peste fire. (Pentru aceia nici filosofii n-au pututu pricepe cu semne fireşti zămislire omului celui dinu tîiu). Iară a muri cinevaşi şi a înviia însuşi, nu prinu putere altuia ci prinu a sa putere, nimeni nici dinu cei vechi, nici dinu cei noi plăcuţi ai lui Dumnezeu, nu s-au învrednicitu, fără numai Fiiulu lui Dumnezeu, dinu care s-au doveditu Dumnezeire lui. De aceia şi vrăjmaşii jidovi la toate celelate minuni, ce au făcutu, îlu defăima, cumu că le face cu putere Veelzevului. Iaru după ce au înviiatu, neputîndu găsi nici o pricină a mai acoperi de la cei proşti pricepere Dumnezeirii lui, cuprinşi fiindu de frică, au datu mari dări strejariloru ca să nu zică că au înviiatu, ci cumu că l-au furatu ucenicii. Aşa dară, precumu să arătă mărime sfintei Invieri, cu atîta să cuvine şi cinste Penticostariului. Deci, noi cumu nu vomu nu vomu purta grijă de o carte ca aciasta, care, fiindu aşa cinstită, iaste şi trebuincioasă? Că în ce chipu voru cinsti înviiăre Domnului, ne avîndu Penticostariu? Pentru aciasta noi, după datoriia ce avemu spre podoaba Besericii şi a pravoslaviei, amu pusu de s-au typăritu aciastă carte, ca să se afle la oricine va cere. Ci vă rugămu, fiiloru, priimiţi-ne sîrguiala şi să fiţi încredinţaţi, că nu numai cu aceste ne grijimu pentru pravoslaviia voastră, ci încă sîntemu şi cătră Dumnezeu a purure rugători fierbinţi.
		BRV II, nr. 359, p. 183-184.

366. Liturghie, Buzău 1769.

	[192] Dumnezeeştile şi sfitele liturghii A celoră dintru sfiţii Părinţiloră noştri, a lui Ioannă Zlatoustă: a lui Vasilie celă Mare: şi a Prejdestenii. Acumă Tipărită Întru întîia Domnie a Prea Luminatului Domnului nostru Io Alezandru Scarlată Ghica Voevodă. Cu Blagosloveniia Prea sfinţitului Mitropolită ală Ogrovlahiei: Chiră Grigorie Prină osîrdia şi toată cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu: Chiră Cozma Episcopulă Buzăului. În sfita Episcopie a Buzăului. La Anulă de la Zidirea Lumii: 7254. De Costandină Ouceniculă Dascală Iordache Tipă.
		BRV II, nr. 366, p. 192.

367. Triod, Bucureşti 1769.

	[192] Triodion Ce să zice Trei Cuvîntări Ce are întru sine slujba sfitului şi Marelui Nostru Acumă întru acestă chipă Tipărită, întru întîia Domnie de Ouggrovlahia, a prea Luminatului şi prea Înnălţatului Domnă, Io Grigorie Alezandru Ghica Voevodă: Cu Blagosloveniia şi toată chieltuiala prea sfinţitului Mitropolită ală Ouggrovlahiei, Chir Grigorie În Tipografia sfitei Mitropolii în Bucureşti. La Anii de la Zidirea Lumii 1769. Sau Tipărită de prea plecatulă între Ieromonahă, Grigorie Ieromonahă Tip.
		BRV II, nr. 367, p. 192.

374. Bucvar, Viena 1771.

	[195] Bucvară Sau înceapere de învăţătură celoră ce voră să înveţe Carte cu slove Sloveneştă: tipăritu-s-au În Cesaro-Crăiasca Cetatea Beciă, În privigheliiata Tipografie a prea-nălţatului Cesaro-Crăeşti Curţi prină Iosifă Laurentie Curcţbecă, Anulă 1771 Luna Augustă,

Predislovie
Cătră buni credincioşii părinţi, cătră hrănitori, cătră ispravnici, cătră 	stăpîni şi cătră toţi ceilalţi ce au nume părintescu preste copii cei 	mici.
	Toată obicinuinţa vieţii omeneşti stă pre hrană, o iubitoriloru de Hs. Creştere prunciască atîrnă, cine ce feliu de copilu iaste, aceiaşi şi deca să face mare. De iaste învăţatu dinu copilărie întru învăţătură cinstită şi întru frica lui Dumnezeu (care iaste începere înţelepciunii) să cade a nădăjdui că acela va fi bună creştere şi deca va fi mare, iară de-i trece creştere sa fără de frică şi învăţătură, puţină nădejde că va fi mai bună ceilaltă viaţă a lui. Şi aciastă ispitire adevărată întăreşte  pre noi atîta cîtu chipurile ei nu numai la feţe osebite iaste văzută, ce şi la totu norodulu. De trăiaşte cineva întru norodu bine, cunoscutu iaste că întru acela îndreptare bună iaste copiiloru; iară de trăiaşte în norodu cu multe sfăzi, urîciuni, pizme, vicleşuguri şi tîlhării şi alte obiceiuri rele, nu te indoi că va fi întru acela îndreptare bună copiiloru . . .
	Cumu dară vei nădăjdui de bine unde nu iaste hrană bună copiiloru? Iară de hrană ca aceia, în ţara aciasta, cine nu vede cîtă lipsă iaste? Care văzîndu noi lipsiţi copii de hrana ce li să căde, bolindu cu inima de [196] nenorocire învăţăturii loru, amu datu în typariu aciastă cărţulie, începîndu de la azbuchi, cu toată orînduiala precumu să vede, ca să poată după buchi ceti şi cu sloguri întru întărire cetirii sale; şi după aceste rugăciuni de seră şi de dimineţă; şi rînduiala pentru masă şi după masă, însă şi cinstitulu paraclisu şi sinaxariulu; aşijdere cele zece porunci, şi 7 taini creştineşti, 7 daruri ale sfîntului Duhu, şi altele. Şi învăţătură pentru credinţa catholiciască, şi ce iaste credinţa catholiciască. Care aceste toate învăţîndu-le copii de mici, să poată cunoaşte, ce iaste frica lui Fumnezău, căci de aciastă hrană bună a copiiloru întrebă şi răspunde Davidu: "Intru ce-ş va îndrepta celu tînăru cale sa? Cîndu va păzi cuvintele tale."
	Cade-să dară voao, blagocestiviloru creştini, şi cei ce avţi nume părintescu preste copii cei mici, să aveţi purtare de grijă pentru învăţătura copiiloru voştri, ca să nu se lipsească de hrana ce sufletescă, cu povăţuire ce bună carii şi sînteţi datori să-i învăţaţi pre dînşii, grăindu-le în casă, şăzîndu, şi pre cale mergîndu, şi culcîndu-vă şi sculîndu-vă, şi mai ales totu deuna să-i întrebaţi pre dînşii de ştiu derostu poruncile dintru aciastă cărţulie, şi de citescu molitvele de seră spre [somn?] aşijdere şi de dimineţă; şi de veţi vede că nu păzescu cele orînduite loru, îi mustraţi pre dînşii părinteşte, că de nu veţi face aşa după cumu vă învăţămu noi, vă veţi socoti ca nişte ucigaşi fecioriloru voştri, iară urmîndu poruncii şi învăţăturii noastre veţi ave nădejde a vă bucura şi a vă veseli de fii voştri, ca de nişte înţelepţi de Dumnezeu, şi ei voru pomeni pre voi. Domnulu să vă Blagoslovescă pre voi, şi blagosloveniia sa să se adaogă spre voi şi spre feciorii voştri. Aminu.
		BRV II, nr. 374, p. 195-196.

378. Samuil Ravvi Judovul, Alcătuire înaurită, trad. de Toma [Mandacaşul?], Iaşi 1771.

	[197] Alcătuire Înaurită a lui Samuilă ravvi Judovului, Mustrăndă rătăcii Reajudoviloră Acumă întîi tălmăcită pre limba moldovenească de Toma: c: logofătă: prină osîrdia a prea cinstitului dumisale Ioană cantacuzino celă cică fiiulă răpăosatului Iordache celă logofătă: În vremea stăpînirii a prea puternicii, şi prea milostivii Împeratriţii a toată  rusia Ecaterinii al doilea. Tipăritu-s-au această carte cu toată cheltuiala dumisale numitului celă cică: Prină blagosloveniia a prea osfinţitului Mitropolită a toată moldavia Chiriu chiră Gavriilă întru asa tipografie în iaşi. La anul de la Hs: Dechemvrie: cv.
	Aciasta s-au scrisu araviceşte de cătră dascalulu Jidoviloru, Samuilu celu  pre limba lătinescă de cătră Alfonsu Vonomu spaniolu, celu dinu tagma fratoriciască a celoru ce să zicu Dominicani, care şi "Faptă înaurită" o au numitu. De trei ori pănă acumu s-au tipăritu, precumu arată tipariulu celu lătinescu, întîiu la veneţiia, la anulu 1339 (!); după aceia la Maţerata, la anulu 1693; mai pe urmă la Luţerna, la anulu 1736, şi cu toate aceste iarăşu să află cu anevoe. Poate că o eu oarecarii jidovi spre rău alergători, cumpărîndu cărţile şi dîndu-le în focu, temîndu-să ca nu cumva nemulu loru să deşchidă prin [198] traciasta ochii şi să gîndescă cîtu s-au amăgitu pănă acumu, ne priimindu evangheliciasca învăţătură a Mîntuitoriului. Însă, ca să nu cadă prepusu de prefacere sau de schimbare noimii, s-au făcutu tălmăcire curată, pre cîtu au fostu cu putinţă, şi fără de schimbare, şi la însuşi cuvintele, cele pre scurtu a scrispurii. (Care şi latinulu au făcutu, tălmăcindu-să dinu carte ce araviciască). Dreptu aceia unde s-au aflatu cuvintele scripturii după tălmăcire celoru şaptezeci asemene cu cele araviceşti, s-au pusu de o parte. Şi aceste sîntu destule cătră cetitoriulu celu cu bună credinţă.
	Iară pre voi, o Jidoviloru, numai unu lucru vă sfătuescu: Să cetiţi carte fără de patima aceia ce aveţi asupra Creştiniloru, şi fără de cugetele cele dinu începutu hulitoare şi mincinoase, care dinu copilărie le-aţi învăţatu de la părinţii voştri, răvnindu alcătuitoriului cărţii aceşte. carele Judovu fiindu, mai vîrtosu şi al vostru dascalu, însă fiindu că fără de patimă au cetitu sfintele scripturi, s-au luminatu, precumu să vede, şi au cunoscutu adevărulu. Minte, iară nu patema să cade ca să fie judecătoriu; sufletulu, iară nu cugetulu celu dinu începutu. Patima şi cugetulu celu dinu începutu fără de sămţire îngroaşă putere sufletului, ceia ce osăbeşte binele şi răulu, şi fără de voe răpescu mai înnainte judecata. De veţi vre voi ca să dezrădăcinaţi patimile cele cu cugete greşite, şi chemîndu ajutoriulu celu dinu înnălţime, cetiţi carte nu ca nişte Jidovi pizmătareţi ce ca nişte judecători ai adevărului ce osebescu răulu şi binele, nu mă îndoescu, cumu că aciasta să va face voao povăţuitoare de sufletu mîntuitoare.
					Nichiforu Iermonahu, Theotochi.
	Stihuri politiceşti cătră cei ce voru ceti cărticica aciasta.

Invăţătoriulu Jidoviloru celu pre vestitu,
însuşu aciastă carte o au alcătuitu,
Ravvi Samuilu cu numire este numitu,
graiurile scripturii pre bine le-au întocmitu.
Cu venire lui Mesie ce pre adevărată,
rănduiala Domnului ce întrupată.
Cumcă s-au născutu dinu Fecioara ce curată
dinu zisele Prorociloru vădeşte şi arată.
Patima, moarte şi înviere istoriceşte (?),
înnălţare ce cătră ceriu o proslăveşte.
A crede şi a dovedi sînguru să nevoeşte
doao veniri a lui Hs: scriptura îlu sileşte.
Ucidere, acestuia nedreptă socoteşte,
robiia loru ce de mulţi ani vecinică chibzuiaşte
[199] Pentru greşala ci-au făcutu făr de omenie.
părinţii loru cei ucigaşi vestiţi întru cruzie.
Şi sîngele acelui dreptu, pre dreptu îi osîndeşte
urmaşu fiindu acelora, sînguru adevereşte,
Nemulu Istrailtenescu defaimă şi jeleşte,
de rătăcire nemului foarte să tî[n]guiaşte.
Alegire Bisericei laudă şi slăveşte,
credinţa pravoslavnica înnalţă şi măreşte.
Lepădare soborului, zice Dumnezeiască
orbire, înpietrire loru, jelnică nebunescă.
Jertva ce fără de sînge o pre înnalţă,
a fi nepriimite alte jertve ne învaţă.
Fii lui Dumnezeu pre Apostoli îi numeşte
în loculu prorociloru, şi nu să îndoeşte.
Cătră Ravinulu Isaacu au scrisu araviceşte, 
Vonomu Afonsulu tălmăcindu aciasta latineşte,
Nichiforu dascalu pre numitu în limba elinescă,
dinu Theotochi nemulu lui, credinţa creştinescă,
Lauda răsăritului, apărătoriu credinţii,
contenescă zavistiia, nu mai ascultă dinţii
Prinu îndemnare unuia vestitu întru slăvire,
răvnă asemene avîndu obştescă folosire,
S-au nevoitu a tălmăci cărticica greceşte,
care acumu s-au prefăcutu, eu zicu, moldoveneşte,
Indemnătoriu, sîrguitoriu fără de îndoire,
Ioanu Cantacozino au fostu la tălmăcire
Fiiulu lui Iordache, marelui logofătu,
acesta este nemulu său, carele îlu arătu,
Aflăndu-să la alu visternicii cei mari statu,
într-a păzitii ţării Moldovii sfatu,
Căruia nemulu celu cinstitu pre deplinu să cunoaşte
 dragoste cătră patrie şi răvna să vesteşte.
Faptele cele vrednice, facerile de bine,
înpodobescu sufletulu său precumu să şi cuvine,
A folosi patriia sa cu totulu să sileşte,
cinste, nu miare patriei fierbinte o doreşte.
Insuşu acestu boiariu numitu au vrutu să o tipărescă,
ca toţi acei ce voru ceti pre să se folosască,
Pentru venire lui Hs: să nu să îndoiască
Şi zisele prorociloru pre să le socotescă,
Lumina adevărului, credinţa să păzască,
ca nu cum-va să ia şi ei osînda jidovescă.

O Isuse bunule, lauda îngerescă,
pre dulce milostivule şi slava ce cerescă,
Acestui bine credinciosu viiaţă dăruiaşte
în pace şi în lineşte statornicu îlu păzeşte.
[200] Curgerile cele de susu şi cu bogată dare
varsă-le miloserdnice în casa dumisale,
Indelungime aniloru cu bună norocire,
şi toate bunătăţile cele de fericire.
Pre fiiulu său Matei cu creşteri îl măreşte,
după urmare tatălui a fi bine voiaşte.
Iară pre mine nevredniculu tălmăcitoriulu cărţii
de muncă izbăveşte-mă şi de osînda morţii,
Ca purure  să pro[s]lăvăscu mila ta ce bogată,
bunătate şi dragoste ce ne asămănată.
Aminu în vecii veciloru fără de contenire,
Thoma îmi este numele, nu zicu altă numire.

Insămneză

	Cumu că cărticica aciasta să vede, că au fostu ascunsă de judovi preste doao sute şi treizeci de ani. Care dinu tr-aciasta să chibzueşte: De vreme ce dascalulu acesta Samuilu celu ce au scrisu cătră Ravy Isaacu, au zisu cumu că au trecutu numai o mie de ani dinu vreme care s-au răsipitu Jidovii, pentru că au cuprinsu întru stăpînire Titu sfînta cetate. Deci să vede, că îndată după cei o mie de ani a robii şi a răsipirii jidoviloru s-au scrisu carte aciasta. Daru Jidovii văzîndu pre sineşu biruiţi dinu mărturiile prorociloru cele foarte vădite, au ascunsu într-atîta vreme  carte aciasta, ca să nu să mustre de cătră credincioşii creştini prin cele ce să cuprindu într-însa. Dreptu aceia s-au tălmăcitu la anii de la Hs. 1400.
		BRV II, nr. 378, p. 197-200.

380. Învăţătura Ecaterinii II, Iaşi 1773.

	[201] Învăţătură a însuşi stăpînitoarei măriri Ecaterinii: V. Cătră orînduita episcopie preste alcătuirea arătării a ounii noao Legiuitoare Condică. Tălmăcită pre limba moldovenească, şi tipărită prină îndemnarea luminatului Ghenerală Feldmapşală şi a feală de feală de ordine Cavalieră şi poruncitoriulă Armiei cei dină tăi, Grafă Petru Alezandroviciă Rumianţăvă Cu toată osîrdia şi cheltuiala Preao sfinţitului Mitropolită Atoată Moldavia Chiriu Gavrilă. Carea sau tălmăcită de Toma V: Logofetă. La anii de la Hristosă: 1773: avgustă: si.
	Slăvitului Gheneralu feldmarşalu Poroncitoriului Armiei cei dinutîi, a Malorosiei Gheneralu Gubernatoru, Prezidentu Malorosieneştii Coleghii, Ordiniloru Ruseşti Impărăteşti a sfinţiloru Apostolului Andrei, oştenesculuii mare mucenicu şi purtătoriu de biruinţă Ghorghie de cruce ce mare, a lui Alexandru Nevskii şi holştenescului a sfintei Annii cavaleru, Grafu Petru Alexandroviciu Rumianţovu.
	Intru totu făcătoriului mieu de bine, smerită închinăciune.
	Eu nu mă înfăţăşezu cătră Innalta Inpărătesca Mărire a pre puternicii şi pre milostivei Doamnei şi Imperatriţii noastre, (luminatule, pre înţăleptule şi vitezule Arhistratigu), ca să încununezu cu laude sufletulu Ei celu plinu de înpărăteşti daruri, sau să înnalţu cu sunetu biruinţele sale cele pre [202] slăvite, ce au săditu pretutindene ca alţi finici înpotriva obştescului vrăjmaşu, făcîndu ca numai arătare armeloru Eii celoru purtătoare de cruce să cutremure inimile vrăjmaşiloru întorcînd taberile loru spre fugă; - sau să laudu cu mirare apărare nemului creştinescu de cătră vrăjmăşasca călcare şi cumplire; sau să măresc linişte, odihna şi pacinica petrecere a tuturoru de obştie în vreme de războiu şi celelalte nenumărate faceri de bine, cu care s-au îndestulatu de prisositu mai vîrtosu patriia noastră, după înnalta a Eii măriri buna voinţă. Insăşi aceste faceri de bine cu netăcute glasuri şi cu ritoriciască limbuţie, prefăcîndu-să într-alte limbi, vestescu darurile, ce încunjură scaonulu Măririi sale, încununeză cu cununi de laude aftocratoricesculu a Eii măriri creştetu. Eu la ce de pe urmă nu îndrăznescu a pune suişuri în inima me spre lauda legiuitoareloru învăţături, ce să cuprindu la aciastă înpărătescă carte, ne avîndu putinţa înpreună alergătoare cu voinţa pentru a loru înnaltă covîrşire. In vreme cîndu minţile cele mai iuţi a Filosofiloru celoru dinu Academiile Evropii ce ciarcă în adîncu tainile firii şi să poartă cu pohfală preste aflare fiinţii celoru de suptu soare, călătorindu cu privire pănă la cele înnalte şi covîrşitoare ziduri şi mai vîrtosu covîrşire minţii a unui înpăratu între filosofi sau a unui filosofu între înpăraţi, şi după dînsulu a unui Elinu şi după nemu şi după glasu, au rămasu la uimire pentru privire aceştii pre slăvite vederi, la care nici odinioară lume nu s-au învrednicitu a privi, nici însuşi Dumnezeesculu Platonu ce au legiuitu cumu că atunce voru fi cetăţile norocite, cîndu sau filosofii voru înpăraţi, sau înpăraţii voru ave înţelepciune nedespărţită de schiptru şi înpreună la scaonu. Indrăznescu numai a arăta înplinire datoriei mele cei ne apărate, şi a îndemnării cei cu multă răvnă a slăvirii tale pentru tipăritulu cărţii în limba moldovenească, care prinu multa silinţă de iznoavă tîlmăcindu-să de pre limba greciască, pre cîtu au fostu cu putinţă mai cu curată înţălegere, iată că s-au săvîrşitu. Patrioţii miei voru număra aciasta între alte bune lucrări a slăvirii tale ce mai întîi şi mai covîrşitoare, fiindu bine încredinţaţi că, de voru vieţui supru aceste folositoare pravile întru stare ce neclătită a pronomiiloru vechi, să voru face foarte norociţi la politiciasca înpărtăşire, ca oamenii vacului celui înaurit. Slăvire ta ai înplinit şi cu aciasta buna voinţă a întru totu avgustii Doamnii şi stăpînii noastre, după cumu celelalte săvîrşiri a slăviteloru biruinţe şi a apărării patriei noastre, unindu înţelepciune cu vitejiia, smereniia cu răbdare, iuţime isprăviloru cu întregime minţii, silinţa cu priveghere, arătîndu-te vitezu arhistratigu, înţeleptu poroncitoru, nebiruitu oştenu, şi la toate covîrşitoru  celoru vechi pre vestiţi arhistratigi, purtîndu pre cîtu să poate chipulu şi asămănare înpărăteştii măriri. Eu încă cu smerenie amu săvîrşitu lucrulu ce mi s-au încredinţatu de cătră slăvire ta cu tălmăcitulu şi tipăritulu cărţii. După care indrăznescu a zice: Fericite noroadele acele preste care voru să înpărăţescă aceste pravile, ce suflă cu totulu dreptate politiceştii înpărtăşiri, buna cuviinţă, cinste cătră Dumnezeu şi dragoste cătră celu de aproape.
	Au slăvirii tale, cătră Dumnezeu fierbinte rugătoriu,
					Gavriilu Mitropolitu Moldaviei.
		BRV II, nr. 380, p. 201-202.

381. Polustav, ed. IV, Blaj 1773.

	[203] Polustavă. Acumă a Patra oară Tipărită. Cu Blagosloveniia ce loră Mai mari. Cu Tipariulă B. Vestirii. [În Blajă]. Anulă 1773.
		BRV II, nr. 381, p. 203.

382. Strasnic, Blaj 1773.

	[203] Starstincă. Care cuprinde în sine Slujba sfinteloră Patimi, şi a învierii Domnului Hs. Acumă adoao oară Tipărită Suptă stăpînirea prea Înnălţatei Chesaro-Crăiasei Mariei Teresii Cu Blagosloveniia celoră mai mar. În Sfita Mitropolie a Blajului. Cu Tipariulă, şi Chieltuialele Fundaţii Bunei Vestiri. Anii de la Hs. 1773.
		BRV II, nr. 382, p. 203.

383. Acatistier, Blaj 1774.

	[203] Acatistiiar[i]o Cu multe alease rugăciunii pentru evlavia fieşte căruia Creştină. Cu Blagosloveniia celoră mai mari. Acumă a doaoră Tipărită în Tipografiia M. B: V: în Blaj. De Petru Papa Vici Rîm: Tipograf:

Aprobaţie.

	Aciastă sfîntă carte, chiemată Acathistiiariu, cu multe alese rugăciuni pentru evlaviia fieşte căruia creştinu, o amu cetitu şi ne aflîndu nimica întrînsa în protiva sfintei credinţă, o judecu a fi vrednică de-a să typări. Blaju, 17 Septemvrie 1774.
		I. Silvestru Caliani, celu dinu tîiu răvizoru a cărţiloru.
	Iubitoriule de Hs. cetitoriu, precumu ceriulu nu iaste fără de nori, aşa nici diorthositoriului fără de greşală; dreptu aceia ori ce smintelă să va afla în diorthosire acestui Acathistiiariu, în cuvinte sau în slove, nu defăima, că nu din neştiinţă, nici din lenevire, ci din singură trecere ochiloru să întîmplă, pentru că unele slove nu multu să osăbescu, pre cumu a de l, e de s, n de i, iproci; şi aşa între sine puţinu osăbindu-se, lesne să trecu cu vedere; ci [204] îndrepteză cu duhulu blîndeţeloru, şi mă iartă, ca şi tu de aceiiaşi ertări să te învredniceşti.
	Şi s-au diorthositu de mine smeritulu între ieromonaşi, Ghermanu de la [Măn]ăstire Bunei Vestiri din Blaju.
		BRV II, nr. 383, p. 203-204.

384. Apostol, Bucureşti 1774.

	[204] Apostolă cu mila lui Dumnezeu Sfitulă. Care acumă a patra oară precumă mai nainte au fostă aşăzată dupre celă Grecescă sau tipărită în zilele prea luminatului şi prea înnălţatului Domnului nostru Io Alezandru Ioană Ipslantă Voevodă. Întru întîia Domnie a mărie sale acii în ţara Rum. Cu blagosloveniia şi cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită Chiră Grigorie Şi sau dată în tipar în Tip: sfitei Mitrop: La anulă de la Hs: 1774. De Popa Costandină Tipografulă Rîm.
	Stihuri politice asupra stemei pre luminatului şi pre înnălţatului Domnului nostru Io Alexandru Ypsila[n]tu Voevodu.

Purumbulu oare cîndu - ramură de măslinu aducîndu
Lui Noe au vestitu - că potopulu s-au potolitu.
Corbulu Ţării Rumîneşti - pre care şi vulturu îlu numescu,
Cruce în gură purtîndu - şi pravoslaviia însemnîndu,
Tuturoru bine vesteşte - că acumu în ţară aice domneşte
Alexandru Ypsila[n]tu, - celu cu înţelepciune mai înnaltu
Şi cu toate darurile înpodobitu - ca unu crinu bine înfloritu.
Ţării bine îi voiaşte - cîndu pace înpărăţeşte,
Pre carele Domnulu să-lu proslavescă
Ca întru mulţi ani cu sporire să domnescă.

	Grigorie, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ungrovlahia, pre cinstitu şi exarhu plaiuriloru.

Predoslovie cătră pravoslavniculu norodu.
	Toată lucrare bună şi de folosu ce să face de oameni iaste bine plăcută lui Dumnezeu. Iară mai vîrtosu iaste ceia ce să face spre cinste şi lauda şi spre adaogire propoveduirii cuvîntului celui adevăratu şi spre lauda sfintei biserici (precumu dumnezeeştii şi sfinţii Apostoli prinu propoveduire loru au înmulţitu şi semănatu în toată lume sămînţa bunei propoveduiri a cuvîntului celui adevăratu). Dreptu aceia şi smereniia noastră, de vreme ce dinu proniia ce dumnezeiască amu priimitu arhipăstoresca turmă a aceştii de Dumnezeu păzite Ţări a Ungrovlahiei a-i purta grija şi a ocîrmui şi a o duce către păşune şi hrană vie, văzîndu cumu că sfintele beserici sîntu lipsite de sfintele [205] cărţi, între care cărţi unele dintr-însele s-au şi mai typăritu de s-au mai adaosu pre la sfintele biserici pre unde era lipsită, iară aciastă Dumnezeiască propoveduire ce să numeşte Apostolu, şi întru trecutele vremi scoţîndu-se la lumină prinu typărire, s-au mai datu în typariu şi de aciastă dată, ca să se de pre la sfintele beserici aciastă sfîntă şi trebuincioasă carte, pre care dinu rîvnă Dumnezeiască ne-am îndemnatu şi smereniia noastră şi cu toată cheltuiala noastră, amu pusu de s-au typăritu şi a patra oară în Typografiia sfintei Mitropolii în Bucureşti: Deci  vă poftimu ca să o priimiţi cu mare bucurie ca pre unu odoru Dumnezeescu, dîndu slavă şi mulţămită lui Dumnezeu celui în Troiţă proslăvitu, căruia să cuvine cinste şi închinăciune în veci. Aminu.
	La acestu sfîntu şi dumnezeescu lucru fost-au îndemnătoriu şi ostenitoriu şi purtătoriu de grijă, la toate cele trebuincioase, celu între ermonahi mai micu, Ioachimu ermonahu.
		BRV II, nr. 384, p. 204-205.

386. Hatişerif, (Bucureşti 1774).

	[206]  Hatişerifă ală prea putearnicului înpărată sultană Hamidă Care sau dată prină Rugăciunea obştii ce sau trimisă cu deputaţi dumnealui Paharniculă Stană Jianulă, şi dumnealui Medelinciiariu Dumitrache, prină Recomendaţia prea înnălţatului Feldmarşală, Petru Romanţovă: cătră prea slăvitulă pragă ală înpărăţiei, îndată după încheierea păcii între înpărăţia Rusească, şi între poarta odomănicească în cea dină tîiu Domnie a măriei sale Alezandru Voevodă, Ipsilantă.
		BRV II, nr. 386, p. 206.

387. Invăţătură besericiască, (Bucureşti) 1774.

	[206] Învăţătură besericiască Foarte folositoare obştii preoţeşti, şi a toată Creştinescului Norodă, Care acumă sau Tipărită: În zilele prea luminatului Domnă: Ioannă Alezandru Ipsinalantă Vvd: Cu Blagosloveniia prea sfinţitului Mitropolită Chiră Grigorie La anulă de la Hs. 1774. De Popa Costandină Tipografulă Rîmnicului.
	Slavă, cinste şi închinăciune unuia Dumnezeu în troiţă proslăvitu, că după începutu ne-au ajutatu de amu ajunsu şi sfîrşitulu aceştii cărtecele, ce s-au datu în tipariu prinu îndemnare cuviosului între Iermonahi chyru Grigorie, iconomulu sfintei Mitropolii.
		BRV II, nr. 387, p. 206.

388. Octoih, Bucureşti 1774.

	[206] Octoihă Ce să zice elincheşte şi Paraclitichi Acuma iarăşi A doaoară Tipărită în zilele Preablagocestivei Singurei stăpînitoarei Marei Doamnei  Noastre Înmperatriţei Ecaterinei Alecsieviei A toată  Russiia, şi a moşteanului Eii Blagocestivului Domnului Ţesarevici şi Marelui Chiează Pavelă Petrovici: Cu blagosloveniia şi toată cheltuiala Prea sfinţitului Mitropolită ală Ugrovlahiei Chiră Grigorie, prină osîrdia şi sîrguinţa preacuvioşiei sale Chiră Filaretă, Arhimandritulă sfintei Mitropolii în Bucureşti: La anii de la Adamă 1774. De pop. Constantină tipografulă rîmnicului.
	[207] Acrostihuri prinu verşuri asupra stemei înpărăteşti.

Eşindu dinu miezulu, nopţii o zgrypţură ciudată,
Imperatriţei de susu stema o arată;
Romfea arma cu groazneci biruinţe,
Cu cruce spre mări în totu nemulu şi seminţe,
Soarele spre lună mare mînă şi putinţă
Ecaterinei Avgustei prinu daru prinu credinţă.
Iisuse Doamne, carele stăpîneşti toate,
Ramura eii, pre Pavelu, creşte-lu în sănătate,
Aînpărţi, a domni milosu spre noi şi spre toate.
Cu elu pre avgusta, pre Doamna, totu pre Alexiada
A-i fi Natelia şi lui şi noao însemnată cu roada,
Marindu-lu cu ia pre Petrulu cu Avgusta, zic, cu Iroda.

Predoslovie.
Pre sfinţitului, de Dumnezeu pre slăvitului şi noao de obşte arhipăstoriu, 	arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ţara Rumînescă, Chyriu 	Chyru Grigorie, ce pre cuviincioasă, sufletescă, dinu inimă şi pre 	plecată fiiască închinăciune şi plecăciune.
	Multe sîntu, pre sfinţite stăpîne, darurile şi semnele cu care şi prinu care fireşte şi după duhovniciasca cuviinţă să străluceşte, să înpodobeşte şi să alcătuiaşte aciastă pre Dumnezeiască şi pre mare vrednicie şi treptă a arhieriei, că întru aciasta sîntu puse şi invisterite, ca întru o Dumnezeiască şi cerescă vistierie şi comoară, toate daru[ri]le cele mai alese şi mai înalte ale Duhului sfîntu; intru aciasta să află chiemare şi putere ce apostoliciască, a lega, adecă, şi a dezlega; dintru aciasta, ca dintr-unu izvoru de auru şi cerescu, curgu toate săvîrşirile cele sfinţitoare şi tainice ale sfintei Beserici; dintru aciasta e preoţiia şi celelalte taine; aciasta e înfrumuseţată ca cu o înpărătescă hlamidă şi pre strălucită porfyră, cu smereniia, cu Dumnezeiasca podoabă şi haina întrupării cuvîntului, cu care viindu pre pămîntu şi trupeşte cu lume înpreunîndu-se Domnulu, înbrăcatu au fostu; chipu sfinţitu, noao de mîntuire arătîndu-ne; aciasta, ca o încingere luminoasă în chipulu soarelui, poartă pre coapsele sale fecioriia şi curăţiia, prinu care luminatu Dumnezeesculu acela Iosifu s-au proslăvitu Domnu prinu trînsa şi înpăratu alu Eghypetului arătîndu-se. Aciasta ca cu unu brîu e înprejuratu cu vitejia şi bărbăţiia lui Sampsonu, prinu care gînditoriu fiindu, zdrobiţi şi bătuţi pieru cei de altu nemu, patimile, adecă şi păcatulu; aciasta ca unu schiptru şi toiag înpărătescu ţine în mînă cu Dumnezeiasca asemănare milosteniia şi dragoste, prinu care Dumnezeesculu Avraamu patriarhulu ospătătoriu s-au arătatu alu troiţei, chipu pre luminatu şi icoană a iubirii de streini prinutr-însele alcătuindu-se. Aciasta ca cu o coroană încoronată e cu stema frumuseţii şi a blîndeţeloru lui Davidu. Aciasta ferecată şi strălucită e cu arma ce tăioasă şi rîvnoasă a lui Ilie: totu eresulu, totu păcatulu, toată fărădelege, toată căldcare de poruncă ce s-ar întîmpla în staululu celu cuvîntătoriu dinu viia ciastă besericiască tăindu-o şi curăţindu-o. Şi cu toate celelalte [208] Dumnezeeşti lucrări şi daruri înfrumuseţată fiindu, cu cîte încuviinţatu iaste sfinţitului Ierarhu, cu arhierescă a să înpodobi sfinţenie. Lasu lacrămile, postulu, rugăciune, cîtă e materialnică, cîtă şi nematerialnică gînditoare şi lui Dumnezeu mai cuviincioasă; lasu stările cele de toată noapte şi unire cu Dumnezeu ce curată; lasu uimire şi răpirile cele cu voe şi fără de voe cătră veciniculu Dumnezeu şi cătră veculu ce va să fie; lasu murire şi răstignire despre toată lume aciasta, şi de cîte alte daruri şi bunătăţi fiinţa omenecă fuse priimitoare prinu pogorîre şi sălăşţuire întru oameni a Dumnezeului Cuvîntului. Aceste toate, de şi sîntu foarte mari şi Dumnezeeşti daruri, cu care, precumu amu zisu, Dumnezeescului sfinţitoriu a să înfrumuseţa cu cuviinţă îi iaste, ci însă nici unu daru dintru cele grăite nici unu semnu nu-lu haractiriseşte, nu-lu înpodobeşte, atîta, precîtu şi precumu cuvîntulu. Acesta pre Vasilie, acesta pre Grigorie, acesta pre Ioannu celu cu gura de  auru, i-au arătatu mari arhierei şi luminători ai lumii şi pre toţi ceilalţi cîţi, întru arhiereştile şi sfintele prestoale sale, cu pravoslovniculu şi de Dumnezeu însuflatu cuvîntu au fostu înpodobiţi.
	Lighionulu adecă Encolpionulu acesta alu cuvîntului, alu judecăţii şi păstoreştii griji şi spăseniei noroadeloru şi arhiereului celui dinu lege veche i să pune la pieptu prinu închipuire; acesta însemneză şi cele doao trîmbiţe de auru pre care au poruncitu Dumnezeu lui Moysi a le face, precumu arată la scriptură. Ci şi carte ce noaă i s-au datu Isaiei, şi cărbunele şi hîrtiia ce spre mîncare pre acesta îlu însemneză. Acestu cuvîntu şi aciastă Dumnezeiască lege să închipuiaşte şi întru palliia ce arhieraticiască a legii ceii dinu darulu evanghelicescu prinu rîurile veşmîntului şi prinu lespezile cele închipuite în haină, darulu celu mare ale cuvîntului însemnîndu-lu. Şi apele, care au făgăduitu Mîntuitoriului nostru şi Dumnezeu cum că voru curge dinu pîntecele credincioşiloru, cuvîntulu însemneză, prinu care adăpîndu-se sufletele oameniloru crescu şi înflorescu şi rodescu roadă de mîntuire, în treizeci, întru şaizeci şi pînă la o sută, dupre măsura talantului celui datu fieşte căruia dinu noi. Prinu aciastă înţelepciune şi prinu acestu cuvîntu, vrîndu cunoscută a fi şi Dumnezeiasca arhipăstoriia ta, mai alesu şi mai multu decîtu prinu toate celelalte Dumnezeeşti daruri, cu care drepta celui dintru înnălţime cu Dumnezeiasca cuviinţă l-au înpodobitu ca pre o sfîntă a sa casă şi pre arhieresculu sufletulu pre osfinţiei tale, adăogîndu spre cele dintru începuturi Dumnezeeşti şi arhiereşti osîrduri şi răvniri deasemene, datu-s-au iarăşi şi a doaă-oară întru bucuriia patriei şi întru lumina limbii rumîneşti, după aceste multe ale vremiloru premeniri şi clătiri ale începătoriiloru acestoru înpărăteşti şi lumeşti, acuma întru zilele şi stăpîniia şi oblăduire pre blagocestivei şi de Dumnezeu încoronatei Mariei Doamnei noastre, Imperatriţei Ecaterinei Alexievnei a toată Rossiia şi a moştenitoriului eii, bine credinciosului Domnului Ţesarevici şi marelui Cneazu Pavelu Petrovici, aciastă mîntuitoare şi Dumnezeiască carte a Octoihului numită ellineşte şi Paraclitichi, care fiindu alcătuită şi dată întru înfrumuseţare şi podoaba Dumnezeeştii Beserici de sfîntulu şi Dumnezeesculu Ioannu a luminătoriului celui dinu Damascu, şi de alţi sfinţi şi purtători de Dumnezeu părinţi, înpreunată fiindu [209] şi cu alte Dumnezeeşti cuvinte şi graiuri dinu Evanghelii şi dinu Apostole, şi dinu troparele, şi Ustavulu adecă Typiculu sfintei Beserici şi cu Synacsariului şi cu slujba ce de obşte a tuturoru sfinţiloru celoru de obşte, - nu puţinu folosu, nu puţină lumină dă pravoslavniciloru şi luminaţiloru fiiloru Besericii. Că cu adevăratu iaste, după numire ce are, izvoru de toată mîngîiare celora ce o voru cînta şi o voru ceti cu înţelegere. Intru care şi drepta blagosloviia Troiţei să află, şi întrupare cuvîntului dreptu să propoveduiaşte; taina Fecioarei luminatu să vesteşte, Născătoare de Dumnezeu şi purure Fecioară arătîdu-o. Ci şi cîte spre îndreptare creştinescă şi spre mîntuire sufletescă privescu, toate Dumnezeiaşte şi pre bine le izbrăneşte, îndemnîndu-i pre toţi spre umilinţă; pomenindu de plata drepţiloru, de munca păcătoşiloru şi de altele de toate cîte spre îndreptare şi luminare vieţii noastre ceştii creştineşti privescu. Prinu versurile şi laudele cele de cîntări, cele aşăzate prinu suflere şi luminare Duhului sfîntu de sfinţii şi dumnezeeştii părinţii noştri, de Ioannu Damaschinu şi de ceialalţi, îndulcindu şi mîngîindu sufletele ascultătoriloru. De aceste dară, de toate ca o pricinuitoare şi mijlocitoare fiindu pravoslavnicului norodu Dumnezeiasca osîrdiia preosfinţiei tale, ca întru o icoană vecinică spre dovedire rîvnei ceii păstoreşti şi spre pomenire neuitată întru netăcută laudă a binelui, ca întru o stilografie, adăogai şi eu, mai miculu şi pre plecatulu duhovnicescului fiiulu preosfinţiei tale, dinu proaste cu totulu şi neînvăţate buze, ca  o pre mică pîrgă şi aducere puţina aciasta înnainte cuvîntare a o face, vestitoriu neîncetatu prinu tr-însa alcătuindu-mă a talantului, pre carele cu veselă şi luminoasă şi cu îndestulată dragoste l-aţi datu arhiereşte lumii şi prinu typărire ce de iznoavă a Dumnezeeştii cărţii aceştiia, preste puăţine fiindu cu punere în lume aciasta, preste multe puindu-vă şi luminîndu-vă întru lume ce vecinică, întru lumina ce neapusă, întru vecinica şi negrăita Inpărăţiia Tatălui şi a Fiiului şi a Duhului sfîntu, întru vecii cei netrecuţi ai veciloru. Aminu.
	Aceii de Dumnezeu proslăvitei Arhipăstoriei tale mai micu şi întru totu pre plecatu fiiu sufletescu,
						Filaretu Arhimandritulu.

Predoslovie.
	Pravoslavniciloru şi de Dumnezeu iubitoriloru cetitori.
	In lume aciasta nu e nimica mai puternicu, nimica mai tare, o cetitori pravoslavnici, decîtu cuvîntulu lui Dumnezeu, că de-l vomu asemăna şi focului celui de toată materiia mistuitoriu, acesta cu adevăratu mai puternicu Muceniciloru, carii numai pentru dragoste lui Dumnezeu şi prentru adevăru, nu numai decîtu sabiia şi decîtu toate celelalte chipuri ale munciloru, ci şi decîtu foculu mai înalţi s-au arătatu şi deşi le-au mistuitu numai trupurile, dară vitejiia sufletului nu o au biruitu, ci au trecutu biruitori sufleteşte prinu focu şi prinu apă, dupre cumu grăiaşte, psalmistulu. Multe asemănări materialnice putemu să-i dămu cuvîntului, dară fireşte de cîtu toate mai înnaltu şi mai puternicu să vede de-lu vomu  asemăna magnitului. Acesta, nu fierulu cătră sine-şi, ce e materie neînsufleţită, şi peritoare, [210] ci sufletele cătră adevăru şi cătră mîntuire le trage. De-i vomu da asemănare cu lumina şi cu razele soarelui, îlu biruiaşte cu fiinţa şi pre acesta, încălzîndu, înflorindu şi făcîndu roditoare, nu cele ce sîntu pre pămîntulu cestu materialnicu, ci sufletulu, carele înfloreşte prinu cuvîntulu lui Dumnezeu, şi rodeşte flori cereşti şi roduri sufleteşti şi vrednice de jîtniţele cele Dumneeşti ale înpărăţiei ceriuriloru; rodeşte roduri, înf[r]înare, curăţeniia, fecioriia, osîrdiia şi rîvna cătră cele Dumnezeeşti ale blagocestiei, dragoste, milosteniia, blîndeţele, smereniia, iubire de Dumnezeu, iubire de streini şi de săraci, şi cu unu cuvîntu a zice, totu binele ce iaste trebuitoriu cătră spăsenie, dintru cuvîntulu celu Dumnezeescu să naşte şi izvoraşte. Acesta iarăşi cu arzătoare putere şi lucrare sa, arde lăcomiia, mistuiaşte iubire de argintu, piiarde curviia, mîndriia, mîniia şi toate celelalte păcate şi patimi, cîte dinu călcare ce strămoşască înjugare sîntu cu fire omenescă. Acestu cuvîntu Dumnezeescu cu pre multă putere şi bogăţie, învistieritu fiindu şi întru sfînta şi Dumnezeiasca carte aciasta a Octoihului, vrîndu ca unu evanghelicescu adevăratu şi pravoslavnicu semănătoriu alu cuvîntului celui Dumnezeescu, mai cu multă strălucire şi îndestulare şi alu doile rîndu a-lu sămăna întru toate părţile pravoslaviei limbii rumîneşti, typăritu-o oarăşi pre sfinţitulu Grigorie alu doile, pre de Dumnezeu iubitoriulu Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ţara Rumînescă, şi o au dat-o încă pre ia hrană şi lumină lumii, mai cu frumoase raze luminată şi înpodobită, precumu să vede. Priimiţi-o dară carte, o cetitori pravoslavnici şi adevăraţi fii ai Besericii Răsăritului, cu creştinescă şi Dumnezeiască şi cu cuviincioasă dragoste, şi o cetiţi cu înţelegere şi cu duhovniciască luare aminte spre sufletesca şi vecinica spăseniia voastră şi spre toată blagosloveniia vieţii, care iaste dinu Dumnezeeştile graiurile cărţii aceştiia, cîntîndu şi lăudîndu prinu tr-însa necontenitu pre celu întru Dumnezeiasca Troiţă proslăvitu Dumnezeu şi făcîndu neîncetată pomenire întru pravoslavnicele şi Dumnezeeştile voastre slavoslovii, şi pentru sănătate, sufletesca spăseniia şi vecinica pomenire pre sfinţii sale. Iară mie smeritului, celuia ce şi eu despre o parte m-amu truditu întru sfînta carte aciasta cu îndreptare, destulu îmi iaste de la a voastră iubitoare de Dumnezeu pravoslavie ertării ceii dorite a mă învrednici, întru cîte ca unu omu şi eu voiu fi greşitu, şi a mă grăi de la toţi cu dragoste: Dumnezeu să-lu ierte.
	Pravoslaviei voastre tuturoru de obşte, smeritu doritoriu de spăsenie,
		Ieromonahu Macarie, Diorthositoriul Typografiei.
		BRV II, nr. 388, p. 206-210.

389. Capete de poruncă, ed. II, Bucureşti 1775.

	[210] Capete de poruncă. La toată ţara Besericească. Pentru ca să păzească fieştecarele dină Preoţi şi dină Diiaconu, deplină şi cu cinste datoriia Hotarului său. Acumă adoaoară Tipărite. În zilele prea înnălţatului Domnă şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească. Io Alezandru Ipsilantă Voevodă. In sfita Mitropolie în Bucureşti. La Leată 1775. De  Dimitrie Petrovici Buc.
		BRV II, nr. 389, p. 210-211.

390. Evanghelie, Bucureşti 1775.

	[211] Sfita şi Dumnezeiasca Evanghelie Care sau Tipărită acumă în zilele prea Înnălţatului Domnă, şi oblăduitoriu a toată Ţata Rumînească  Io Alezandru Ioană Ipsilantă Voevodă. Cu blagosloveniia şi cu toată cheltuiala Purtătoriului Pravoslavii prea sfinţitulă Chiră Grigorie Mitropolită atoată Ţara Rumînească şi Ezarhu Plaiuriloră. Acumă într-acestaşă chipă Tipărită şi diortosită în scaunulă Domniei în Bucureşti Tipografiia Mitropoliei [La anu]lă de la  spăseniia Lumii, 1775. De Dimitrie Petroviciă Bucureşti.
	Versuri politice 10 asupra stemei pre luminatului, slăvitului şi blagocestivului Io Alexandru Ioanu Ypsilantu Voevodu.

Vulturulu ev[an]g[he]lii tuturoru ne arată
A blagosloviei nălţime minunată;
Vulturulu Ungrovlahiei, acestu ce poartă cruce,
Arată blagocestiia, prin semnu ce aduce,
Şi cu zburare ce pre susu, înţelepciune mare
A Domnului Ypsilantu celui de susu încorunatu
Pe care bine Ţara să domnescă ca un stăpînu adevăratu,
Hse, Mîntuitoriule, a totu stăpînitoriule,
Invredniceşte purure cu pace şi cu linişte.

	La începere aceştii sfi[n]te şi Dumnezeeşti Evanghelii fost-amu mai multu îndemnătoriu şi sîrguitoriu celu mai micu între Ieromonahi Ioachimu Ieromonahulu, chivernisitoriule Typografii sfintei Mitropolii Bucureşti.
		BRV II, nr. 390, p. 211.

391. Liturghie, Blaj 1775.

	[212] Dumnezeeştile Liturghii a celoră dintru sfinţi Părinţiloră noştri Ioannă Zlatoustă, Vasilie celă Mare, şi a Prejde ştennii. Acumă a doao oară Tipărite: Suptă stăpînirea Prea Înălţatei Înpărăteasii Rîmnleaniloră, Prinţeasii Ardealului. I proci, Dumnei Dumnei. Mariei teresii Cu Blagosloveniia Celoră mai Mari. În tipografiia Mănăstirii Bunei Vestiri: în Blajă. Anii de la Hs. 1775. De Papa Vici Rîmniceanulă Tipografulă.

Aprobaţie.
	Aciastă sfîntă carte, numită Lyturghie, care cuprinde în sine rînduiala vecernii şi a utrenii, Dumnezeeştile Lyturghii a lui Ioannu Zlatoustu, a Marelui Vasilie  şi a Prejde ştennii cu alte rugăciuni şi cuvioase rînduiale, cetindu-o şi ne aflîndu întrînsa nici unu lucru pentru care nu s-aru pute typări, deci judecu a fi vrednică a să typări. Blaju, 17 Iulie 1775.
		Ieronimu Calnochi, canonicu şi a cărţiloru revizoru.

Cătră cetitoriu.
	Amu vrutu să ştii şi aciasta, iubitoriule de Hs. cetitoriu, cumu că în typariulu aceştii Lyturghii, în tălmăcire   şi aşăzarea cuvinteloru, amu urmatu dreptu izvodului celui mai vechiu, nimicu schimbîndu, fără numai pentru mai mare îndrepatre a preoţiloru, amu adaosu învăţătura pentru uscare şi ţinere Agneţului peste totu anulu. Deci ori ce smintelă în slove, sau doară şi în cuvinte s-aru întîmpla să afli în diorthosire aceştiia, nu  mă judeca, nici mă vinovăţi, ci îndrepteză cu Duhulu blîndeţeloru, că precumu dintr-alţii amu înţălesu şi amu priceputu, aşa acumu însumi văzu, fără de putinţă a fi a nu trece cu vedere desime şi neosăbire uneloru slove.
	Şi s-au diorthositu de mine celu mai smeritu între Ieromonaşi, Ghermanu.
		BRV II, nr. 3391, p. 212.

392.Macarie Egipteanul, Omilii, Bucureşti 1775.

	[212] 'Omili'ai Adecă cuvintele celui întru sfinţi şi de Dumnezeu părtătoriului părintelui nostru Macarie Celui mare a egipteanului, acuma întîia oară dintru limba ellinească scoase şi tipărite în zilele prea luminatului Domnului nostru Io Alezandru Voevod: Cu Blagosloveniia Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit atoată Ouggrovlahiia Chir Grigorie. Prin osîrdia  şi  cheltuiala preacuvioşiei sale Chir Filaretă Arhimandritul sfintei Mitropolii în Bucureşti. în anul de la Hs. 1775. De Popa Costandin Tipograful Rîm.
	[213] La începere typăritului aceştii sfinte şi Dumnezeeşti cărţi, fost-am şi eu îndemnătoriu cel mai mic şi smerit între Ieromonaşi Ioachim Ieromonahul Chyvernisitoriul typografiei.
	Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi cei ce s-au ostenit la aciastă sfîntă carte.
	Stihuri asupra peceţii prennălţatului Domnului nostru.

Corbul, carele stema Valahiei însemneză,
Pre măriia sa Zpsilant Alexandrul Domn îl adevereză,
Carele pentru a sa bunătate şi multa vrednicie,
Fu ales de sus şi pus la aciastă Domnie.
Tu dară, Doamne Isuse, marele înpărat,
Carele pre acest Domn luminat l-ai încoronat,
Păzeşte-l în pace cu sănătate, cu viaţă fericită,
Intr-al Ungrovlahiei prennălţat scaun cu Domnie slăvită;
Iar după toate aceste vremelnice şi trecătoare,
Rugămu-ne a-i da Măriei sale vecinica desfătare.

Cetitorilor celor pravoslavnici.
	Mărire, cinste şi închynăciune celui unuia întru sfînta Troiţă proslăvitului Dumnezeu, carele după început ne-au învrednicit de am ajuns şi sfîrşitul. Iară ceia ce vă veţ întîmpla a ceti bucuraţi-vă întru Domnul, şi orce greşală şi neajungere omenescă veţ afla, nu o punereţi întru ponos, ci o îndreptaţi cu duhul blîndeţeloru, fiindcă mîna ce de ţărînă şi minte ce pămîntescă şi omenescă cu neputinţă e a fi fără de greşală şi fără de smintelă.
	Pravoslaviei ceii de obşte cugetătoriu de tot binele,
					        Ieromonahu Macarie,
			Smeritul tîlmăcitoriul sfintei cărţii aceştiia.
		BRV II, nr. 392, p. 212-213.

393. Psaltire, Bucureşti 1775.

	[213] Faltirea Fericitului Prorocului şi Înpăratului Davidă. Acumă iarăşi a doaoară tipărită în zilele Prealuminatului Domnului nostru Io Alezandru Ioană ipsilantă Voevodă: Cu Blagoslovenia şi cheltuiala Preasfinţitului Mitropolită ală oggrovlahii Chiră Grigorie: în sfita Mitropoliia Bucureştiloră. la anulă de la Adamă 1775. Sau Tipărită de Popa Constandină Tipografulă Rîm.
	[214] La începere typăritului aceştii sfinte şi Dumnezeeşti Psaltiri fost-amu şi eu îndemnătoriu celu mai micu şi smeritu între Ieromonaşi Ioachimu Ieromonahulu Chivernisitoriulu typografiei.
		BRV II, nr. 393, p. 213-214.

394. Evanghelie, Blaj 1776.

	[214] Sfita şi dumnezeiasca a lui Iz. Hz. Evanghelie Acumă a doao oară Tipărită, suptă stăpînirea Prea înnălţatei Înpărăteasei Rîmleaniloră Prinţeasei Ardealului, Iproci: Mariei Teresii. Cu Blagosloveniia Ezţeleanţii sale Prea luminatului, şi Prea osfinţitului, Domnului Domnă G. Grigorie Maeră Blădicăi Făgăraşului, şi ală Prea înnălţatei Cesaro Crăeştii, şi Apostoliceştii Măriri sfeatincă dină lăuntru. Iproci: Iproci: În Tipografiia M: Bunei Vestiri: În Blajă Anii de la Hs. 1776. De Petru Popo Rîmniceanulă Tipografulă.

Cătră cetitoriu.
	Acumu adoao oară typăritu-să aciastă sfîntă Ev[an]g[he]lie, multe alunecături şi greşale voiu fi făcutu, unele dinu alunecare şi trecere cu vedere sloveloru, care nu multu între sine să osăbescu, precumu a de cătră l, v de cătră b, i de cătră n, e de cătră s, ă de cătră ă; şi altele pentru graba cetirii probeloru; iară altele pentru slăbiciune firii, care nici pe unu omu nu lasă fără de greşală. Însă, cîtu mi-au slujitu putinţa, m-amu sîrguitu a urma întru toate izvodului. Deci ori ce smintelă în slove, sau doară şi în cuvinte s-aru întîmpla să afli, nu mă judeca nici mă vinovăţi, ci îndreptîndu cu duhulu blîndeţeloru mă iartă, aducîndu-ţi aminte de cuvîntului Domnului, care zice: de veţi erta, erta-să-va voao; şi iarăşi: şi ne iartă noao greşalele noastre pre cumu şi noi ertămu greşiţiloru noştri; căriia ertări poftescu să vă învredniciţi prinu rugăciunile acestoru sfinţi Evanghelişti, care ne-au lăsatu aciastă Dumnezeiască Evanghelie, care dîndu mărire unuia Dumnezeu celui slăvitu în sfînta Troiţă, că după începutu ne-au învrednicitu de amu ajunsu şi sfîrşitulu.
	S-au diorthositu de mine celu mai smeritu între Ieromonaşi, Ghermanu de la Mănăstire Bunei Vestiri dinu Blaju.
		BRV II, nr. 394, p. 214.

395. Mineiul pe Octomvrie, Rîmnic 1776.

	[215] Mineiolă luna lui octovrie Care s-au Tipărită acumă întîiu Rumîneaşte întru întîia Domnie a prea înpăratului Domnă Io Alezandru Ioană Ipsilantă Voevodă Cu Blagosloveniia, şi toată Chieltuiala prea Sfinţitului Mitropolită ală Oggrovlahiei, Chiră Grigorie. prină osîrdiia sfinţii sale iubitoriului de Dumnezeu. Chiră Chesarie Episcopulă Rîm: În sfita episcopie a Rîm: La anulă de la Hs: - 1776. S-au Tipărită de smeritulă între Ieromonahi Climentă Ieromonahulă Tip. Şi de Popa Costandină Tipografulă Rîm.
Tuturoru celoru ce cu cinste duhovniciască şi cu cinste politiciască să 	despărţescu, a cei dintîiu şi a ceii dupre şădere, înbrăţişare cu căzuta cinste făcîndu-vă, ceiu de la acelu Cerescu dătătoriu, totu darulu celu bunu.
	Cîndu au începutu credinţa a să naşte şi a creşte, cei ce să hrăniia cu învăţăturile ei, întîiu să socotiia ca nişte prunci. Pentru aceia şi sfinţii Apostoli îi hrăniia cu lapte, adecă cu învăţături lesne pricepătoare, cu rugăciuni uşoare şi neostenitoare. Că dinu faptele Apostoliloru vedemu, că alte slujbe atunce nu să face, fără numai rîdicare pîinii, rugăciuni pre scurtu alcătuite cu dovediri dinu psalmi şi învăţături pentru credinţă, iarăşi dinu izvorulu psalmiloru şi alu prorociloru. iară după ce au crescutu întru credinţă noroadele, şi au ajunsu în vîrstă de bărbatu, atunce Diadohii Apostoliloru, Păstorii ceii duhovniceşti, Arhiereii cei dinu toate locurile, au începutu a înnălţa greiurile învăţăturii, a aşăza slujbe în Beserică la vreme sa, şi a înmulţi rugăciunile pentru podoaba Besericii, şi mîntuire credincioşiloru. Aceste slujbe, aceste rugăciuni, alcătuite fiindu de luminătorii cei dinutîiu ai Besericii, în limba loru ce grecescă, mai pre urmă s-au tîlmăcitu şi în limba ce slovenescă, de cei ce au fostu dupre vremi, şi pre alocuri luminători în Slovaniia. Aşijdere şi luminătorii cei de al treile ai Besericii Rumîneşti, fiindu cu totulu înstreinaţi de asemănare limbii ceii greceşti, şi mai aproape de limba ce slovenescă, întru aceia îşu face şi slujbele loru.Care slujbe dupre vreme rămîindu cu totulu neînţelese la ascultători, dinu păstorii Besericii Rumîneşti, cei ce au fostu adăptaţi sau de limba slovenescă, sau de ce grecescă, s-au sîrguitu în totu feliulu de au datu în limba rumînescă, pre cumu să vădu cîteva slujbe ale Besericii. Intre cele-lalte cărţi de slujbă să vădu trebuincioase şi slujbele sfinţiloru cele ce sîntu în cele 12 Minee, pre carii sfinţi totu de o protivă crezîndu-i şi cinstindu-i Grecii, Slovanii şi Rumînii, nu de opotrivă îi lăuda Rumînii întru slujbele loru, ci cu o slujbă de obşte a unui Mucenicu lauda o sută de Mucenici, carii toţi aceşte avîndu unu nume de mucenicu, au fapte deosebite ale muceniciei, la care fapte au asemene şi laude potrivite, pre cumu să vădu întru [216] aceste 12 Minee. Aceste socotindu păstoriulu alu Ungrovlahiei, carele veculu de acumu şi-lu socoteşte lui-şi cinste, şi Patriia sa să făleşte întru sine ca întru o podoabă, pre sfinţia sa Părintele Mitropolitului, Kyriu Grigorie, carele nemulu trăgîndu-şi dinu ţara Rumînescă, şi fiindu întru saţiu adăpatu de limba ce greciască ce au izvorîtu toate slujbele, încîtu după învăţătura limbii să se poată socoti asemene cu cei dintîiu păstori ai Besericii Greceşti, şi văzîndu pre patrioţii săi lipsiţi de slujbele sfinţiloru celoru dinu toate zilele, n-au pututu suferi aciastă lipsire de folosu, ci vrîndu ca Beserica Rumînescă să o înpodobescă, şi pre fiii săi cei Duhovniceşti cu rugăciunile sfinţiloru celoru dinu toate zilele mai tare să-i îngrădescă, n-au socotitu nici ostenelă la tîlmăcire, nici cheltuială la tipărire; ci la tîlmăcire cîndu să pute uşura de grijile duhovniceşti, însuşi silindu-se, şi prinu tr-ai săi ucenici dupre datorie ajutîndu-se; iară la chieltuială însuşi singuru încercîndu-se. Fost-au rugatu de noi amîndoi Episcopii cei supuşi sfinţii sale, ca să ne îngreoiaze şi pre noi, ca în Typografiile Episcopiei noastre să mişcămu măcaru degetele la greotate cu care să încărcase cele ingreoiate de vîrstă şi de osteneli duhovniceşti umerile sfinţii sale. Şi cu rugăciuni plecîndu ce fierbinte rîvna sa, s-au datu la Episcopiia Rîmnicului a să typări luna lui Octovrie şi cele ce urmeză după aciasta, alte doao luni. Deci eu cu toată silinţa înbrăţisîndu treba, amu datu în typariu, întîiu luna lui Octovrie, amu făcutu ca să se înţelegă tuturoru slujbele sfinţiloru ce să laudă întru aciastă lună. Amu protimisitu aciastă lună în typariu, fiindu că întru aciastă lună au luatu începere rînduialele ţării, cele ce prinu pace s-au aşăzatu. A sfinţiloru dintru aciastă lună rugăciuni, au mişcatu inima înpărăţiei asupra cererii ţării ce întru aciastă lună au făcutu; rugăciunile acestoru sfinţi au făcutu ochiulu blîndu alu înpărăţiei asupra ticăloasei Patrii, a căriia au binevoitu a-i întări cele vechi privilegiuri şi obiceiuri. Toţi daru cîţi aveţi evlavie cătră sfinţii Legii noastre, toţi cîţi aveţi credinţă la rugăciunile loru, toţi cîţi aveţi nădejde la mijlocirile loru cele cătră Dumnezeu îndeletniciţi-vă a ceti slujbele sfinţiloru, ce să cuprindu întru acestu Mineiu şi în cele următoare, pre amăruntulu cetiţi vieţile loru, şi cetiţi şi laudele ce s-au alcătuitu între acele vieţi; vedeţi înţelepciune a Dascaliloru, ce au alcătuitu aceste laude; băgaţi sema la noimele ce să cuprindu în slujbe; socotiţi şi vremile la carele sîntu orînduite slujbele. Noimile toate să zidescu şi să alcătuescu dinu materiia vieţii, iară vecerniia şi utreniia arată prinu aligorie că sfinţii întru aciastă lume ca întru o seră sfîrşindu-se, să voru scula la utreniia învierii ceii de obşte. Deci după mărime harului, după măsura folosului care căştigaţi dinu slujbele sfinţiloru, asemene rîdicaţi glasuri de mulţămire pentru osîrdiia pre sfinţitului alu nostru păstoriu, carele ne-au pusu înnainte aciastă masă duhovniciască, şi pre mine mă cunoaşteţi purure: că mai multu cinstescu folosulu de obşte de cîtu răsuflare ce-mi ţine viiaţa, a căriia toate puterile duhovniceşti şi trupeşti sîntu întinse în armonie ca nişte coarde, ca ori cîndu le va mişca degetele obştii, sîntu gata a face glasulu ce iaste plăcutu la dragoste tuturoru.
	Alu părţii tuturoru, alu ceii Besericeşti şi alu ceii politiceşti, fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
					Chesarie, Episcopulu Rîmnicului.
		BRV II, nr. 395, p. 215-216.

396. Octoih, Rîmnic 1776.

	[217] Octoihă Întru care să cuprinde slujba Închierii aceloră optă Galsuri, Şi Ceale, ai, Evglii Cu sveatilnele loră, Sinazariulă, şi cu obştea Cu Troparele, şi Condacele sfinţiloră de obşte şi Bgorodicinele preste totă Anulă. Care s-au Tipărită Acumă, întru Domnia prea înnălţatului, şi bine credinciosului Io Alezandru Ioană Ispilant Voevodă Cu Blagosloveniia, şi toată Chieltuiala Prea sfinţitului şi de Dumnezeu iubitoriului Chiră Chesarie Episcopulă Rîm: În sfita episcopie a Rîmnicului. La Anulă mîntuirii 1776. S-au Tipărită de Cucearniculă între Preoţi Popa Costandină Mihailo popo Vici Tipografulă Rîmnicului.

Stihuri 6 asupra stemei înnălţatului Domnu.

Corbulu Ungrovlahiei, ce ţine cruce,
Arată buna credinţă prin semnulu ce aduce,
Şi cu zburare, ceii mai pre sus de înnaltu,
Insemneză stăpînire Domnului Alexandru Ypsilantu,
Pre carele [ca să domnescă pre Dachia]
Insuşi Dumnezeu l-au trimisu stăpînu în Valahia.

	Typăritu-s-au acestu Octoihu şi s-au diorthositu prinu ostenela şi singură silinţa smeritului între Ierodiaconi, Anatolie.
	Deci, pre toţi, carii vă veţi întîmpla a ceti pre aciastă carte, cu plecăciune vă rogu, ca ori ce greşeli veţi afla, atîtu la cuvinte, pre cumu şi la lipsa sloveloru, nu vă grăbiţi a defăima, ci cu duhulu blîndeţii ostenindu-vă, îndreptaţi, şi pre mine mă ertaţi, ca şi voi asemene să săştigaţi ertare de la Domnulu Mîntuitoriulu Hs.
	Alu tuturoru supusu la porunci.
	Anatolie, iero Diaconu dinu sfînta episcopie a Rîmnicului.
		BRV II, nr. 396, p. 217.

398. Antologhion, Bucureşti 1777.

	[218] Antologhion Ce cuprinde întru sine rînduiala tuturoră Dumnezeeştiloră Praznice, ale sfinţătoră de obşte dupeste totă anulă cu mai bine îndreptări diordosită şi mai adăogită, care acumă de iznoavă s-au tipări[tă] întru ală treilea ană ală Domniei prea luminatului Domnului nostru Io Alezandru Ipsilantă Voevodă. Întru ală şapte[s]prezecelea ană ală arhiepăstoriei prea sfinţitului mitropolită a toată Oggrovlahia Chiriu Chiră Grigorie. Cu toată cheltuiala prea sfinţii sale în sfita Mitropolie în Bucureşti la anulă de la Hs. 1777. De Dumitrie Petrovici Bucureştii. Tipografulă.
	Stihuri politice 6 asupra stemei pre luminatului, slăvitului şi blagocestivului Domnu Io Alexandru Ioannu Ypsilantu Voevodu.

Soarele, luna şi corbulu înpreună,
Incă şi spata cu buzduganulu spre laudă să adună,
Şi aceste, Doamne, îţi înpletescu stemă înfrumuseţată:
In locu de părinţi, soarele şi luna ţi să arată;
Iară corbulu, carele au hrănitu pre celu flămîndu Ilie,
Aduce-ţi, Doamne, cu cruce putere şi tărie,
Spre cei văzuţi şi ne văzuţi cu mare biruinţă,
Pre cumu rugămu pre Dumnezeu cu multă umilinţă,
Să te întărescă minunatu în domnie slăvită,
Cu pace şi cu linişte, cu viiaţă norocită,
Şi întru alu său Dumnezeescu lăcaşu şi fericire
Să-ţi de ceresculu Inpăratu parte de moştenire.

	Typăritu-s-au aciastă sfîntă carte ce să numeşte Anthologhionu prin ostenela şi sîrguiala mai micului între Ieromonahi Ioachimu Ieromonahulu.
		BRV II, nr. 398, p. 218.

399. Arhieraticon, Blaj 1777.

	[219] Arhieraticon Tîlcuită de pre limba Elinească pre limba Rumînească, Carele cuprinde în sine toată Slujba Arhierească, Acumă întîiu tipărită, Cu Blagosloveniia Ezţelenţii sale Prea luminatului şi Prea osfinţitului Domnă Domnului Mitropolită, G. Grigorie Maeră Vlădica Făgăraşului, şi a to[a]tă Ţara Ardealului a Prea înnălţatei Cchesară Crăeştii măriri Sveatincă dină lăuntru. În Sfita Mitropolie în Blajă. Anulă de la mîntuirea Lumii 1777.
		BRV II, 399, p. 219.

400. Aritmetică, Viena 1777.

	[219] "Arithmetică romînescă şi nemţască. In Beci. 1777."
		BRV II, nr. 400, p. 219.

401. Bucoavnă, Blaj 1777.

	[219] Bucovnă Pentru deprinderea Prunciloră la Cetanie, şi la temeiolă învăţăturii Creştineşti, iproci. Cu blagosloveniia Ezceleanţii sale Prea Luminatului, şi Prea osfinţitului Domnului Domnă, G: Grigorie Maeră Vlădicăi Făgăraşului, şi ală prea Înnălţatei Vesaro Crăeştii, şi Apostoliceştii Măriri Sfeatnică dină lăuntru. iproci: iproci: Tipărită în Blajă, în Tipografiia M: B: Vestiri, Fevruarie. Anii de la Hs. 1777. De Petru Popovici Rîmniceanulă Tip.
		BRV II, nr. 401, p. 219.

402. Bucvar, Viena 1777.

	[219] "Bucvariu pentru pruncii cei romîneşti, care se află în crăiasca ţară şi hotarăle ei împreunată. Beciu 1777".
		BRV II, nr. 402, p. 219.

404. Catavasier, Blaj 1777.

	[220] Catavasiiariu Acumă atria oară Tipărită. Cu Blagosloveniia Ezţelenţii sale Prea luminatului şi Prea osfinţitului Domnă Domnului Mitropolită, G. Grigorie Maeră Vlădica Făgăraşului, şi a toată Ţara Ardealului a Prea înnălţatei Vessaro Crăeştii măriri Sveatnică dină lăuntru. În Sfita Mitropolie în Blajă. Anulă de la mîntuirea Lumii 1777. De Petru Popo Vici Rîm: Tipografulă.
		BRV II, nr. 404, p. 220.

406.Catahisis, Iaşi 1777.

	[220] Catahisisă Sau în scurtă pravoslavnică Mărturisire a Legii creştineşti care, acumă s-au tipărită cu Blagosloveniia prea osfinţitului Mitropolită ală Moldovii Chiră Gavrilă, în sfita Mitropolie în Iaşi. Leată 1777.

Predislovie cătră cetitori.
	Fieşte care dreptu credinciosu creştinu voiaşte ca să-şi lumineze cugetulu inimii lui şi a fiiloru lui cu învăţătura şi cu ştiinţa. Mulţi sîntu de să silescu a asculta şi a să învăţa dinu scripturile sfinţiloru părinţi; încă şi  pe fii loru în totu chipulu îi nevoescu spre învăţătura ce sufletescă. Daru mai mulţi sîntu cei făr-de învăţătură, şi pricina iaste că sîntu nebăgători de semă, nu voru să ştie învăţătura bisericiască, nici pe învăţătorii besericeşti nu-i ascultă ce încă îi defaimă. Apoi cumu potu să ştie dogmele legii creştineşti? Deci spre ce de obşte după putinţă luminare iată s-au datu în tipariu aciastă cărţulie, ce să numeşte Catahisisu, adecă în scurtu pravoslavnică mărturisire, în care să află tîlcuire la symvolulu credinţii, la cele zece porunci, la rugăciune Domnescă Tatălu nostru şi la cele noao fericiri evangheliceşti, adunare alesă şi de folosu fieşte căruia pravoslavnicu creştinu, ca să-şi lumineze cugetulu inimii spre cunoştinţa adevărului. Priimiţi daru cu dragoste toţi cei ce poftiţi să vă luminaţi pre voi înşi-vă şi mai alesu pre fii voştri spre cunoştiinţa credinţii cei adevărate şi urmare fapteloru bune, ca [221] să vă rămîe vecinică pomenire. Domnulu să vă blagoslovescă pre voi şi blagoslobeniia să să se adogă spre voi şi spre feciorii voştri.
	Findu ostenitoriu şi chyvernisitoriu Proto-Ierei Mihailu Stribiţehii, exarhu Mitropolii din Iaşi.
		BRV II, nr. 406, p. 220-221.

407. Ceasoslov, Bucureşti 1777.

	[221] Ceasoslovă Care Cuprinde în sine toată slujba, de zi şi de noapte acumă a patra oară Tipărită, în zilele prea luminatului şi prea înnălţatului Domnă a toată ţara rumînească Io Alezandru Ioană Ipsilantă Voevodă. Cu blagosloveniia, şi cu toată cheltuiala a prea sfinţitului Mitropolită, Ală Oggrovlahiei Chiriu Chiră Grigorie. Întru care s-au alcătuită şi Pashalii de i: de ani înnainte spre mai lesne priceapere dupăă aceale greceşti. Şi s-au Tipărită în sfita Mitropolie a Bucureştiloră la anulă mîntuirii 1777, în Luna lui mai în d: Prină îndemnarea Smeritului Mitropolită ală Miralichiei Filaretă. De Dumitrie Petroviciă Bucureşti Tip.
	Stihuri asupra stemei pre luminatului şi pre înnălţatului Domnu Alexandru Ypsilantu Voevodu.

Toate semne minunate, - ce în marcă sîntu semnate:
Cruce tuturoru arată - o pravoslavie luminată;
Corbulu lipsii înplinire - în vreme de mîhniciune;
Iară soarele bunătate - şi luna povăţuire;
Armele o stăpînire - cu mai bună ocrotire
A Domnului ce ne-au datu - Dumnezeu celu pre înduratu
Alexandru Ypsilantu, - celu cu înţelepciune mai naltu,
Pă care Is. să-lu întărescă, - nesmintitu să ni-lu ferescă,
Ca cu pace îndelungată - ţara să oblăduiască.
		BRV II, nr. 407, p. 221.

408. Ceasoslov, Iaşi 1777.

	[221] Ceasoslovă Tipărită în zilele prea înnălţatului domnului nostru Grigorie Alezandru Ghica Voevodă cu blagosloveniia preosfinţitului mitropolită ală moldovei Chiriu Chiră Gavriilă. S-au tipărită în Mitropolie în iaşi cu toată cheltuiala dum: pah: Iancăi Fiica Răposatului Radulă Racoviţă Bic: Velă Logofătă, dăruindu-le pela mănăstiri şi pe la Bisearici ca să pomenească numele dumi-saale. În anii de la Hs. 1777.
	[222] S-au typăritu de Mihaiu Braşovenu Typografulu.
		BRV II, nr. 408, p. 221-222.

409. Ducere de mînă către cinste, Viena 1777. - Romîneşte şi nemţeşte.

	[222]  Ducerea de mănă Cătră Cinsta Şi Direptatea Adeavă la copii rumuneaştii neuniţii cei ce în şcoale ceale mici să învaţă spre cetanie rănduită Cartea. * Cu dovoirea stăpănitoriloră. Tipărită în înpărăţitoare cetate Beciă la Iosifă de Curţbecă Tipografulă a Răsăritului de Curte în Anulă 1777.
	I. Partia: Pentru cele ce trebue uceniculu în şcolă să înveţe, şi cumu trebue în şcoală să să ţină cu cinste.
	II. Partia: Pentru bunănăravu, sau pentru direptate, sau cinsta omului, întru găndurile lui, faptele, şi întru ţineria lui.
	III. Partia: Pentru chiline feliurile de soţie stareloru, şi meşteşugurilor, şi întru fieşte care cumu trebue să să arete omulu cătră toţi aceia cu cinste şi cu laudă.
	IV. Partia: Pentru ţineria căşi, şi ce să facă şi ce să ştie pentru că buna gazda să fie.
	V. Partia: Pentru stare săteniloru, şi cumu trebue să să ţină oameni stare aciasta.
		BRV II, nr. 409, p. 222.

410. Triod, Rîmnic 1777.

	[222] Triodion Adecă Trei Căntări Ce are întru sine slujba Sfintului şi Marelui Postă. Care s-au Tipărită acumă atreia oară în vremea Domniei înălţatului şi bine Credinciosului Domnă: Io Alezandru Ioan Ipsilant Voevodă Cu blagosloveniia şi chieltuiala prea sfinţii sale iubitoriului de Dumnezeu episcop ală Rîm: Chiră Chesarie. În sfita episcopie a Rîmnicului în anulă mîntuirii, 1777. S-au Tipărită de Popa Costandină atanasie Tipografulă Rîmniculă.
	[223] Typăritu-s-au şi s-au diorthositu acestu Triodionu prinu ostenela şi însăşi osîrdia pre smeritului între Ierodiaconi Anatolie.
	Iaru cerii vă veţi întîmpla a ceti pre aciastă carte, veseliţi-vă întru Domnulu şi pre mine (mă rogu) să mă ertaţi pentru greşelile, care ştiu că veţi găsi atîtu la cuvinte, cîtu şi în lipsa sloveloru, şi cu duhulu blîdeţeloru ostenindu-vă, îndreptaţi, ne grăbindu-vă a mă defăima, căci şi noapte în toată curgere acestui lucru o amu făcutu în locu de zi; pentru că ştiutu de toţi iaste lucrulu acesta, că precumu iaste cu neputinţă omului a nu greşi, asemene şi typariulu nu să poate a fi fără de greşală.
	Alu ceii de Dumnezeu dreptei credinţei voastre, pre smeritu şi 		gata a sluji, Anatolie Ierodiaconu, dinu sfînta Episcopie a 		Rîmnicului.
	În ce chipu dorescu cei ce înnoată pre apa mării, ca să ajungă la limanu cel cu adăpostire, carii sîntu bătuţi de valurile mării, asemene şi typografii voescu să ajungă la sfîrşitulu cărţii.
	Inceputu-s-au acestu Dumnezeescu lucru în luna lui Octvrie 20 de zile, şi au luatu săvîrşire la luna lui Fevruarie 25, anulu 1777.
	Să dămu daru, noi toţi ostenitorii typografiei, laudă, cinste, slavă, închinăciune şi mulţemită celui în Troiţă unuia slăvitu Dumnezeu, carele ne-au ajutatu după începutu de amu ajunsu şi sfîrşitulu.
	Sfîrşitu şi lui Dumnezeu slavă.
		BRV II, nr. 410, p. 222-223.

412. catavasier, Iaşi 1778.

	[224] Catavasieriu Acumă întăiu tipărită întru întăia domnie a pre luminatului domnă Costantin Dimitri7u Muruză Voevodă Cu blagosloveniia şi chieltuiala pre osfinţitului mitropolită ală moldoviei Chiriu Chiră Gavrilă întru asa tipografie în sfita mitropolie în iaşă în anii de la Hs: 1778.
	[225] Cuvîntu cătră Cuvîntulu Domnulu Dumnezeulu nostru Is. Hs.
	Fără de începutu, pre vecinicie, întru totu puternice, făcătoriule şi a totu stăpînitoriule, lumină dinu adevărată lumină, izvorulu înţelepciunii, prinu tine toate au fostu şi iarăşi sintu, şi fără de tine nimică n-au fostu ce au fostu, şi nimene fără tine a face ceva nu poate, că însuşi ai zisu, că: " Fără de mine nimică nu puteţi să faceţi". Pentru aciasta şi noi nevrednicii tăi, cei ce s-au ostenitu dinu preună cu mine în lucrulu typografiei şi amu fi greşitu întru acestu lucru a catavasiiloru, după slăbiciune minţii şi a firii noastre ceii proaste, tu însuşi, Doamne Dumnezeule, îndreptătoriule, îndrepteză lucrulu mîiniloru noastre cu a ta bunăvoire şi cu lucrare pre sfîntului tău Duhu. Cu frică şi cu cutremuru înnainte straşnicii slavei tale măriri cădemu, şi mîinile noastre cele de pămîntu le rîdicămu, şi cu unu glasu strigămu: Slavă, cinste şi mulţămire ţie începătoriului, şi săvîrşitoriului îţi aducemu. Făcătoriule şi mîntuitoriulu nostru, credemu şi mărturisimu, că pre sfinţii casii tale i-ai îndemnatu cu Duhulu tău celu sfîntu şi au alcătuitu spre folosulu celoru ce cîntă şi celoru ce ascultă. Şi iarăşi credu, că celu ce va cînta dinu inimă lină şi umilită va fi priimită ca o jărtvă ţie începătoriului vieţii, întru mirosu ca o bună mirezmă duhovniciască. Aceste dinu adînculu inimii cu osîrdie îţi aducemu, (că sînduru ai poruncitu zicînd: "Dinu lucrulu mîiniloru voastre întîi Domnului să-i aduceţi"), şi iată că ale tale dintru ale tale sîntu, că toate cele ce ne-ai datu noao ale tale sîntu, cumu şi noi ai tăi sî[n]temu.
	Păzăşte cu Dumnezăiasca mila ta pre bine credinciosului Domnulu nostru Costantinu Dimitriu Muruzu Voevodu, corona ţării Moldovii şi toată curte lui cu putere ta ocroteşte. Şi pre toţi boerii cei bine voitori ţării aceştie îi ocîrmuieşte. Păzăşte cu Dumnezeiasca mila ta pre osfinţitulu Mitropolitu Gavriilu cu toată eparhie sa a ţării Moldovii, cu Dumnezăiască putere o îngrădeşte. Şi pre sfinţii arhierei şi totu cinulu preoţescu şi călugărescu şi pre toţi pravoslavnicii creştini îi acopere cu mijlocire pre sfintei, pre curatei, pre blagoslovitei, slăvitei stăpînii noastre, născătoarei de Dumnezeu şi  purure fecioarii Mariei, şi cu rugăciunile tuturoru sfinţiloru cei dinu vecu care bine au plăcutu ţie. Aminu.
	Celu mai micu între prezviteri amu fostu ostenitoriu şi chivernicitoriu la tipariulu acestui Catavasieriu, Proto-Ierei Mihailu Strilbeţchii şi exarhu dinu Mitropolie Iaşului, 1778, Avgustu 25.
		BRV II, nr. 412, p. 224-225.

413. Ceasoslov, ed. V., Blaj 1778.

	[225] Ceasoslovă Acumă a cincea oară Tipărită. Cu Blagoslobeniia Ezcelenţii sale Prea luminatului şi Prea osfinţitului Domnă Domnului Mitropolită, G: Grigorie Maeră Vlădica Făgăraşului, şi a toată Ţara [226] Ardealului a Prea înnălţatei Vesaro Crăeştii măriri Sveatincă dină lăuntru. În Sfita Mitropolie în Blajă. Anulă de la mîntuirea Lumii 1778.
		BRV II, nr. 413, p. 225-226.

414. Ceasoslov, Bucureşti 1778.

	[226] Casoslovă Ce are în sine slujba de zi şi de noapte, după rînduiala sfintei Besearici. Acumă într-acestă chipă Tipărită Întru întîia Domnie a pra Luminatului Domnă Io Alezandru Ioană Ipsilantă Vodă. Cu blagosloveniia şi chieltuiala prea sfinţitului Mitropolită ală Oggrovlahiei Chiră Grigorie. În tipografiia sfintei Mitropolii în Bucureşti: la anu 1778. De Dimitrie Petroviciă Buc: Tip.
		BRV II, nr. 414, p. 226.

415. Mineiul pe Noemvrie, trad. de Episcopul Chesarie, Rîmnic 1778.

	[226] Mineiolă luna lui noemvrie Care s-au ripărită acumă întîiu Rumîneaşte în zilele Prea Luminatului Domnă Io Al[e]zandră Ipsilant Voevodă Cu Blagosloveniia prea sfinţitului Mitropolită ală Oggrovlahiei Chiră Grigorie Prină nevoinţa şi Tîlmăcirea Iubitoriului de Dumnezeu Chiră. Chesarie Episcopulă Rîmnicului în Sfita episcopie a Rîmnicului. La Anulă de la Hs: 1778. De Popa Costandină Tipograful Rîm: Şi de Dimitrie Mihai Popoviciă Tip.
	Stihuri politice 5, asupra Coroanei pre înnălţatului, slăvitului şi bine credinciosului Domnu Io Alexandru Ioannu Ypsilantu Voevodu.

Corbulu odinioară pre Ilie au hrănitu
şi Dumnezăiasca poruncă au plinitu,
Carele în gura sa ţine cruce ce cinstită,
Ceia ce iaste dinu darulu lui Iis. armă nebiruită.
Aciasta s-au datu nădejde ţi tărie de la ce[lu] pre înnaltu
Innălţimei tale, Doamne Alexandre Zpsilantu,
Prinu care pre toţi vrăjmaşii să birueşti,
Ca luminata şi slăvita Domnie să-ţi întăreşti.
Intărescă-te daru Dumnezeu întru Domnie cu mare biruinţă,
Pre cumu şi noi ne rugămu cu fierbinte umilinţă.
[227] La toată persona ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs. 	înbrăţişare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri a-i dărui toată 	fericire.
	Trei epohasu adecă vecuri însemnate au avutu Ţara Rumînescă: Unu vecu au fostu întru carele s-au luptatu cu războae; altulu întru carele s-au începutu zidire mănăstiriloru celoru Domneşti; altulu întru carele s-au începutu tîlmăcire cărţiloru dupre slovenie pre limba rumînescă. Ţara Rumînescă, cîndu ave războae, să numiia Dachiia, şi lăcuitorii ei Dachi şi Gheti, carii au avutu războae cu Inpăraţii Rîmnleni; însă de la Avgustu Chesaru, prelungindu-se războaele pînă la Traianu şi Seviru, fiindu Dichevalu pre acele vremi Voevodu dachiloru, după cumu Dionu şi Zonara cei ce istorescu de Traianu anume arată pre Dichevalu cumu că au avutu războiu cu Dometianu şi cu Traianu Inpăratulu. Iară zidire Mănăstiriloru s-au începutu de la Radulu Voevodu ce-i zicu Negrulu, întîiulu Domnu alu ţării, carele au ziditu Mănăstire dinu Cîmpulu-lungu şi Beseica dinu Tîrgulu Argeşului, unde să află sfintele moaşte ale Muceniţii Filothiia. Iară tîlmăcire s-au începutu în zilele lui Matthei Voevodu Basarabu, şi s-au adăogitu în zilele lui Şărbanu Voevodu Basarabu. Iară la ce de săvîrşită podoabă au venitu în zilele lui Costandinu Voevodu Basarabu Brîncovenulu, prinu osîrdiia lui Kyru Damaschinu Episcopulu de Rîmnicu. Dinu veculu războiului avemu înştiinţări: N-au rămasu semne pline de întristăciune, că Dichevalu s-au săvîrşaşte cu robie în Belgradu; iară a lui Traianu şi Seviru pomenire să săvîrşaşte cu picioarele podului de piatră şi cu sfărîmare turnului care pînă acumu stau în marginile Dunării lîngă oraşulu Cerneţii. Iară din zidire mănăstirilorub să slăveşte Dumnezeu cu bună orînduială; să pomeneşte numele şi să laudă rîvna ctitoriloru Domni; îşi găsescu răpaosu într-însele cei ce fugu dinu politie, precumu şi mulţi dinu politie ajungu dinu ajutoriul loru. Toate aceste folosuri să socotescu mici şi vremelnici, cîndu să potrivescu cu folosulu tîlmăcirii cărţiloru. Slavosloviile cele cătră Dumnezeu nu să facu numai cu gura, ci aducu şi rodu minţii ceii pricepătoare, precumu Apostolu zice: numele nu rămîne închisu numai în zidurile mănăstiriloru, ci fiindu scrise la începutulu cărţiloru, precumu alu lu Mtthei Voevodu în Pravilă şi în alte cărţi, alu lui Şărbanu Voevodu în Biblie, alu lui Costandinu Voevodu, în alte multe cărţi, ca cu nişte aripi alergă pre la marginile pămîntului; să cunoscu după moarte de cei ce nu-i ştiia în viiaţă. Şi aciastă slavă nu să supune vremii, pre cumu zidurile mănăstireşti stricăciunii, ci aduce vreme şi stă înpreună cu curgere soarelui înnoindu-se cu Typariulu, carele stricăciosu fiindu dinu fire, şi după alcătuire, dă nestricăciune la lucrurile lumii cele stricăcioase. Fără nici o sfiială pociu numi epohi alu patrule, adecă vecu însemnatu, veculu de acumu alu Ţării Rumîneşti, care l-au făcutu însemnatu şi în vremile cele viitoare pomenitu Domniia pre luminatului nostru Domnu Alexandru Ypsilantu Voevodu, căci numai în zilele Măriei sale s-au învrednicitu ţara a căţtiga în scrisu de la pre puternica înpărăţie aşăzămînturi pentru a sa oblăduire. Pentru carele pre cumu a să aşăza s-au săditu Măriia saa, asemene a să urma cu folosu de obşte purure au [228] priveghiatu înţelepciune sa. Aceiaşi înţelepciune au întocmitu orînduiala mănăstiriloru urmîndu canoaneloru vieţii călugăreşti. Au rîdicatu dăjdile preoţiloru după porunca Domnului, ce iaste scrisă la carte Levyţilor. Şi pentru ca să înplinescă cuvîntulu Psalmistului: "pre săracu şi pre văduvă va ajuta", dîndu pildă cu a saa bogată dare, au pusu în mijlocu cutie, la care, dinu picăturile prisosului dîndu fieşte carele, să adaoge cîtu unu izvoru curgătoriu de haruri şi răcoritoriu de cei însetaţi dinu lipsă. Iară ce mai vrednică de pomenire faptă socotescu a fi aciasta, că stare dăjdiloru, ce era înfiinţată întru nestatornicie, Măriia sa, după ce cu sfatu de obşte au aşăzatu sumă, au potrivitu vreme, o iotă saau o cirtă n-au mai strămutatu, şi aciasta în vremi nestatornice. Insă aceste de obşte. Iară deusebitu veculu Domniei sale L-au însemnatu Craiova, care ca una ce e întîiu lăcuită decîtu toate părţile Ţării Rumîneşti, măcaru că unu vecu au petrecutu suptu putere lui Dichevalu ce războinică, măcaru că s-au odihnitu într-unu vecu de ani 60 suptu oblăduire Basarabilor Banoveţi, ce au fostu aşăzati de Rîmleni să oblăduiască cu titlu de Bănie, pînă cîndu s-au supusu celui întîiu Domnu Radulu Voevodu, ce să zice Negru, măcaru că s-au înmulţitu suptu ce după vremi stăpînire vecinii Austriei, însă nu pomeneşte ca celu de acumu vecu, încungiuratu cu linişte şi cu pace, mai multu de cîtu în locurile cele ce să liniştescu prinu cetăţi şi cu războae.
	Lăcuitorii Craiovei, cei ce nu pute să-şi stăpînescă vieţile, acumu şi la prisosului loru nu să supără de stăpînitori. Boerime, ce să uita pentru depărtare, să cerceteză nevăzîndu-se şi să miluiaşte nearătîndu-se. Deci eu întru acestu vecu cu linişte petrecîndu, fiindu îndemnatu de pre Sfiinţia sa Părintele Mitropolitu Ţării, răvnitoriulu patriei şi eparhiei, maicii sale ceii trupeşti, şi fiici duhovniceşti, adogu tălmăcire şi tipărire a lunii lui Noemvrie. Toţi sfinţii, carii vă prznuiţi pre fieşte care zi, voi în viiaţă prinu faptă, iară după moarte prinu laudele fapteloru îndemnaţi pre toţi spre urmare voastră, căutaţi la atîta norodu rumînescu, carii vă ştiu numele, vă credu sfinţeniia, daru dinu neştiinţa limbii şi din nepricepere nu să îndulcescu de buna alcătuire a laudeloru voastre, după măsura darului ce aţi aflatu înnainte Domnului, rugaţi-vă pentru paza liniştii vecului de acumu,  ca să poată fieşte carele a sluji pentru slava voastră, descoperindu  acoperămîntulu neînţelegerii prinu tîlmăcire şi puindu lumina laudeloru voastre înnainte oameniloru ca pre unu sfeşnicu prin typăriree, ca să vază toţi faltele voastre prinu laude şi să slăvescă cu cîntări pre Părintele Cerescu.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
					Chesarie, Episcopulu Rîmnicului.
		BRV II, nr. 415, p. 226-228.


416. Orînduiala lui Gavriil Grigorie Maer, Vlădica Făgăraşului, pentru rugăciuni în vederea răsboiului, Blaj 1778.

	[228] Noi, Gavriilu Grigorie Maeru, din mila lui Dumnezeu şi a scaunului apostolicescu prin ţara Ardelului şi părţile ei înpreunate, Romăniloru, [229] Greciloru, Ruşiloru, Sărbiloru şi tuturoru celoru de lege grecescă, Vlădica Făgăraşului, alu pre înnălţatei chesaro-crăeştii şi apostoliceştii mărimi sfetnicu din lăuntru.
		BRV II, nr. 416, p. 228-229.

417. Ceasoslov, Rîmnic 1779.

	[229] Ceasoslov tipărit acum întru acestaş chip în zilele prea luminatului Domn Io Alezandru Ipsilant voevod cu cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu chir Vesarie Epis. Rîm. în  sfita Epis. Rîm. anul 1779. de Dimitrie mih. tip. . . purtătoriu de grijă fiind tipografiei, chir Ioachimă Ieromonahul din sfînta mitropolie.
			BRV II, nr. 417, p. 229.

418. Clain, Carte de rugăciuni, Viena 1779.

	[229] CARTE DE ROGACIONI PENTRU EVLAVIA HOMULUI CHRESTIN. IN VIENNA typarita la Joseph Nob. de Kurzbek, Annu-l Incarnatii Domnului MDCCLXXIX.
	[230] Littere le Romanilor cele vechi.
	A B C D E F G H I K L M N O P Q R S T V  U X Y  Z J.
	a b c d e f g h i k l m n o p q r s t  u z j v.
	A. inainte de n, mb, mp, se dice qua şi în pane, camp, a far de lance, şi tot quare cu doi n se scriu: ann.
	C. Inainte de a, o, u quasi k. car, corn, inainte de e, i qua ci cine ce face.
	D. Inainte de i quasi zi, se dice.
	E. Inainte de n, mb, mp, qua i, au quasi în adeque templa, temp, dente, afar de venin lenire. si ceele ce se scriu cu doi n.
	G. Inainte de a, o, u quasi g, inainte de e, i quasi ţ, fuga, gura, fugit, genere.
	H. Nu se aude, dar de va fi înainte de h. c. atunci de este dupe ch, e, au i, quasi c. deshhide. De alta data qua H grecesc: Christos, chora.
	I. Inainte de m, n, la inceput quasi în intrare, imperat, in sfarşit de n-or fi doi ii, au ei se sorbe quat numai jumatate se aude.
	Li. de va fi inainte de li, au dupe li: a, e, i, o, u, l nu se aude, cali, eli, volie.
	O. Inainte de  mb, mp, n, quasi u adeque: monte, bon, iar de va fi silaba cu a, au e, dupe o, se dice quasi oa, morte.
	Qu, quasi c, quand, quare, quum.
	Si, quasi şi, siedi.
	Sce, sci, quasi şte, şti, crescere, scientia.
	Ti, de n-ar fi inainte s quasi ţ, tiene.
	U, intra doao vocale nu se aude: boui, oui, joui.
	J. quasi j judec, june.
	(, cu cuada se dice quasi ţ. fa(ie, ghia(ie.

Diphtongi.
	Doao vocale una lang alta se dic qua si cum ar fi numai una, si fiesce quare jumetate den sonetul sau pierde, adeque: pietri, mieu.
	Ei, si qua si ii se poate dice.

De apostrophe.
	Quand un cuvent se gata cu vocale, si quare vene, anche incepe cu vocale atunci, in cuventul, cel dennainte de poate lassa vocalea, si a se pone apostroph ('); iar de incepe cuventul, ce vene cu in, atunci se lassa i si se pone (') adeque: n'am, s'au dus la 'ntrare.
	Tot cuventul qu[a]re se gata in a, de nu va fi apostrophit, au duoi aa, au ea, ia au a nu va fi supra insemnat, se dice quasi ă. In vorbe in tempul presente de acum, unde de multi se dice, am se dice ăm. laudam noi lăudăm; dar de sint doi a, au aua, se dice laudauam, lăudam, si este in tempul ce treceua.
	Au se pote dice qua si, o, quum place omului.
		BRV II, nr. 418, p. 229-230.

419. Mineiul pe Dechemvrie, trad. de Episcopul Chesarie, Rîmnic 1779.

	[231] Mineiulă luna lui Dechemvrie Carea s-au Tipărită acumă întîiu Rumîneaşte, în zilele Prea Luminatului Domnă: Io Alezandră Ipsilantă Voevodă Cu Blagosloveniia prea sfinţitului Mitropolită ală Oggrovlahiei Chiră Grigorie. prină nevoinţa şi Tîlmăcirea Iubitoriului de Dumnezeu Chiră Vesarie Episcopulă Rîmnicului. în Sfita Episcopie a Rîmnicului: La Anulă de la Hs: 1779: De Popa Costandină Tipografulă Rîm: Şi de Dimitrie MIha Popovici, Tip:
	Stihuri 5 îndoite asupra peceţii pre înnălţatului şi bine credinciosului Io. Alexandru Ypsilantu Voevodu.

Arma lui Moysi, ce corbulu în gura lui poartă,
Lesne biruiaşte a înnălţimei tale înpotrivire toată.
Unu soare, celu dinu drepta, arătatu te închipuieşti,
Idea dreptăţii, care tuturoru înpărţeşti.
Alexandre pre înnălţate Doamne Ypsinaltu,
Nepreţuită Coroana desupra peceţii ţi-o au datu
O sabie şi unu buzduganu ţi s-au datu întru putere,
Cu care tai lesne şi vindeci toate cele rele,
Is. Hs. întru mulţi ani cu Dumnezeeşti puterile sale
Eu mă rogu să te păzescă cu amîndoao ramurile
[înnălţimei tale.

La toată persona, ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs, înbrăţişare, 	rogu pree acelaşi dătătoriu de haruri, a-i dărui toată fericire.
	Priimiţi dată în lumină tălmăcirii şi a tipăririi şi luna lui Dechemvrie, care va să zică a zece. Numărulu alu zecele iaste cinstitu şi săvîrşitoriu tuturoru numeriloru, căci după ce ajungi la numărulu alu zecele, iarăşu începi de la unulu. Intîiu Ovreii şi Rîmlenii pînă la Numanu, alu doile Inpăratu alu Romei, ave anulu de luni zece, şi începîndu de la Martie, cîndu au ziditu Dumnezeu lume, sfîrşiia anulu la luna lui Dechemvrie. Intru aciastă lună ochiulu ceriului, soarele celu văzutu, alrgîndu cu iuţime nespusă, ajunge asupra zodiei ce să numeşte Cornu de capră. Asemene şi Soarele dreptăţii Hs. născîndu-se după trupu întru aciastă lume, s-au culactu între doao vite fără nici o podoabă. Luna aciasta, întru care s-au întîmplatu Naştere, au fostu în veculu celu de alu şaptele alu lumii, letu 5500 de la zidire sa. Acestu vecu iaste alu Creştiniloru şi va ţine pînă la sfîrşitulu lumii. Aciastă lună au fostu la trei zeci şi noao de ani, anulu celu dupre urmă alu înpărăţiei lui Irodu şi la alu patruzecile anu alu înpărăţiei lui Avgustu Chesariulu. Intîiu istoricii număra anii de la zidire lumii, sau de la Avraamu sau de la Olimbiiadele Elloiniloru. Alţii de la războiu ce au avutu Alexandru înprotiva Persiloru, alţii de la Dioclitianu Inpăratulu, numindu acelu [232] vecu, vecu mucenicescu, pentru războiulu ce au făcutu acelu tyranu asupra Muceniciloru. Iară dinu zilele lui Iustinianu Inpăratu au începutu să se numere de la naştere lui Hs. ce să prăznuiaşte întru aciastă lună. Iară obiceiulu ce numără anii de la Ianuarie  s-au aşăzatu, fiindu că Ianuarie iaste şi începere anului după obiceiulu Rîmleniloru ce vomu arăta la luna  ce viitoare. Şi să arăta în Istorie, că obiceiulu de a să număra anii de la naştere lui Hs. întîiu povăţuitoriu s-au arătatu Dionysie celu Micu. Acesta, Tîtaru fiindu după nemu, monahu după cinu, numărătoriu de ani după învăţătură, în locu de a să număra anii de la Dioclitiianu, au aşăzatu în Beserică anii cei de la întrupare Domnului. Sîntu dinu istoricii aniloru, carii cu adîncime cercetîndu arată că, naştere lui Hs. s-au făcutu cu 4 ani mai nainte decîtu au socotitu celu numitu mai susu Dionysie. Insă toată lume cu de onşte întocmire au priimitu aşăzare acelui Dionysie, numindu-o epohi a lui Dionysie, care şi aşa va rămîne în veci nepricinuindu-se nici o bănuială la dogmă din bănuiala vremii. Şi măcaru că la număru aniloru istoricii nu să potrivescu la naştere lui Hs., dară pentru vreme şi zioa lunii toţi să întocmescu, toţi cu un glasu voescu luna lui Dechemvrie să fie, întru care s-au arătatu lumii naştere Domnului. Şi mai vîrtosu celu întru Arhierei Dascalu al lumii Ioannu Zlatoustu cu nebiruite dovediri să osteneşte a încredinţa Naştere Mîntuiroriului a fi întru aciastă lună. Pentru toate cele mai susu zise, aciastă lună iaste o mare epohi a tuturoru Creştiniloru; iaste unu Chendronu, dinu carele s-au întinsu în totu cuprinsulu pămîntului, celu necuprinsu Inpăratulu Ceriului; iaste o sferă care au purtatu pre ceriu unu îngeru, ce să arata în chipu de ste şi povăţuia pre maghi. Intru aciastă lună s-au arătatu în lume lucruri minunate, şi preste orînduiala firii întîmplate, nu numai cele ce au propoveduitu trîmbiţele Prorociloru, nu numai cele ce bine vestescu Dumnezeeştile Evanghelii, ci şi cele ce au scrisu mai nainte în stihuri Sivilele Prorociţe, luîndu darulu prorociei plată pentru curăţiia şi fecioriia întru care au petrecutu. Incă şi cele ce dovedescu Istoricii cei înnainte Evangheliei şi ne luminaţi de darulu ei, carii zicu cumu că unu Prupie, popă alu Capiştii Irei, ce s-au ziditu de  Chyru Inpăratulu Persiloru, au văzutu întru aciastă Capişte o vedere mare, şi la oamenii înfricoşată: idolii cei fără sufletu şi ne simţitori dănţuindu şi cei fără glasu, zicîndu cu galsu: "Veniţi să ne bucurămu pentru Ira,  că poartă în pîntece ca într-unu noianu, corabie de multe aducătoare". iară mai pre urmă au văzutu sfărîmîndu-să acele Capişti ce dănţuia. Totu întru aciastă lună, fiindu că s-au născutu proroculu de carele zice Moysi: "Prorocu va rîdica voao Domnului", s-au contenitu Mandiile, adecă idolii ceia ce să crede de închinătorii loru, cumu că prorocescu la ceia ce-i întreba pentru cele viitoare. Aceste pricini eu crezu cumu că voru îndemna pre fieşte carele a priimi cu dragoste carte lunii lui Dechemvrie. Aceste voru pricinui silinţă ca să cinstescă slujbele ce să cuprindu întru aciasta, fiindu spre slava stăpînului şi Domnului nostru, pentru care s-au întîmplatu întru aciastă lună cele mai susu zise toate.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
					Chesarie, Episcopulu Rîmnicului.

	[233] S-au începutu acestu lucru la Fevruarie în 6, şi au luatu sfîrşitu la Mai în 2.
	La acestu Mineiu alu lunii Dechemvrie au fostu ostenitoriu la scrisu cu mîna, tocmitoriu şi aşăzătoriu slijbeloru cu rînduiala pre cumu să vede, după izvoadele celoru ce au fostu tîlmăcitori, chyru Anatolie Ierodiaconulu dinu sfînta Episcopie. Iară la typărire s-au diorthositu de Monahulu Rafailu dinu sfînta Mănăstire Hurezii.
		BRV II, nr. 419, p. 230-233.

420. Mineiul pe Ianuarie, trad. de Episcopul Chesarie, Rîmnic 1779.

	[233] Mineiulă Luna lui Ianuarie, etc.
	Popa Costandină Mihaloviciă Tip.
	Stihuri 6 îndoite asupra peceţii pre înnălţatului şi bine credinciosului Io. Alexandru Ypsilantu Voevodu.

La întîia zi a aceştii luni ni s-au arătatu noao mîntuire
Prinu tăiare înprejuru a lui Hs. dobîndindu înnoire.
Şi dascalii Besericii dintr-aciastaşi au făcutu începătură
A număra anii de iznoavă, lăsîndu ce veche figură.
In anii lui Alexandru Ypsilantu Dachia să înnoiaşte,
Şi prinu rîvna ce-o arată Beserica să înpodobeşte
Prinu typariulu acestoru cărţi, care în vreme lui s-au începutu,
Aceste să-i dăruiască mărirei sale aniloru prelungire
Ca să vază în zilele lui şi fericită săvîrşire,
Şi pre Ţara aciasta cu pace să o stăpînescă
Rugămu pre Prunculu celu ce s-au tăiatu înprejuru ca să-i dăruiască.

La toată persona, ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs. 	înbrăţişare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri, s-ai dărui toată 	fericire.
	Toată ciata clirosului, ce aşteptaţi luna lui Ianuarie, pentru sfinţeniia ce aduceţi apeloru prinu putere ce aveţi a Duhului; toată ministraţiia Boerimei ce aşteptaţi pe Ianuarie ca o stihie schimbătoare dregătoriiloru; ciata neguţătorescă, ce alergaţi la Ianuarie ca la o mişcare a apei şi mrejă cu care prindeţi slujbele, - toţi, vă rogu, aruncaţi ochii în frunte aceştii cărţi şi veţi vede, că aciasta iaste unu Mineiu alu lunii ce aşteptată de toţi, Ianuarie, în limba patriei tîlmăcită şi typărită, pentru ca să aibă fieşte care ştiute slujbele sfinţiloru pre carii mai vîrtosu îi punemu mijlocitori a aceştii luni trebuinţeloru. Intru aciastă lună' să află soarele în zodiia lui Idrohoosu, adecă vărsătoriulu de ape, cîndu şi Mîntuitoriulu Hs., iarăşi întru aciastă lună au stătutu la botezu în apele Iordanului. Aciastă lună a [234] lui Ianuarie s-au adăogitu de alu doile înpărat alu Rîmleniloru. Numa Pombie, (fiindu că pînă atunce anulu în zece luni numărîndu-se, să încheia la Dechemvrie, pre cumu s-au şi arătatu la predosloviia a aceştii luni), carele dîndu războiu înprotiva Latiniloru şi întru ajutoriu chiemîndu pre Ianosu dumnezeulu şi biruindu au întocmitu anulu de luni unsprezece, numindu-o luna lui Ianuarie, afierosindu-o acelui dumnezeu Ianosu, şi începere anului aşăzîndu-o. Ianosu tîlmăcindu-se va să zică portariu. Deciia cei vechi, după ce s-au aşăzatu în luna lui Fevruarie, zugrăviia aciastă lună cu o chee în mîna ce dreptă, răzimatu asupra a 12 stîlpi, prinu care vre să arate cumu că aciasta deşchide uşa la cele lalte luni ale anului. Aciastă lună o ţine toţi Rîmlenii începere de anu nou. La începere lunii aceştiia schimbă ei ofichiile şi înpărţiia dregătoriile. Pre creştinulu înpăratu Costandinu celu Mare dinu descoperire Dumnezeiască mutîndu schiptrurile ale Romei ceii vechi la Roma ce noao, ochiulu răsăritului, pohvala hirii, pre minunatulu Vizantie, şi după numele său Costandinopoli, au adusu într-însa şi obiceiurile Rîmului celui vechiu. De la acestu sfîntu înpăratu, pre cumu alte bune orîndueli s-au datu spre podoabă la Beserică, aşa şi începere lui Ianuarie s-au aşăzatu preznicu de anu nou. Eu, cîndu văzu Prinţipaturile Ţării Rumîneşti că dinu vechime schimbă dregătoriile la începere lui Ianuarie, anu nou numindu-lu şi prăznuindu-lu, întorcu ochii miei înnapoi la vecurile trecute şi debiia pomenite, crezu cu gîndulu ceia ce cetescu prinu istorii, şi mai vîrtosu pe istoriculu Dionu, pre carele îlu întăreşte Melentie Geografulu Cap. 24, scriindu pentru Mysiia, unde curatu vădeşte că Traianu înpăratulu, după ce au supusu pre Dachi cu piiardere lui Dichevalu, au trecutu mulţime de Rîmleni în părţile aceste, făcîndu-i pre unii proşti lăcuitori, pre alţii stăpîni lăcuitoriloru. De unde să face nu fără de cuvîntu simberazma că, Prinţipaturile Rumîneşti, ca nişte apichii ale Rîmleniloru, urmeză de la aducere şi ale loru obiceiuri. Iară cîndu văzu şi pre istoriculu Bo, că arată pre marele Costandinu înpăratulu că aru fi avutu lucruri ostăşăşti într-aceste locuri, la care şi Melentie Gheografulu scriindu pentru Mysiia de susu, arată pre acestu sfîntu înpăratu tăbărîtu cu oştile aproape de Silistra, nu mă sfiescu a da socotelă cu marele Constandinu călcîndu ale acestui locu părţi, sau însuşi întîiu au adusu obiceiurile Rîmleniloru, sau le-au întăritu găsindu-le, ca unu înpăratu alu Rîmului celui nou. Ci ori de la Traianu sau de la marele Costandinu, de să tragu cu urmare aceste obiceiuri, nu facu filonichie. Insă eu dintru  aceste descoperiu lucruri minunate, aflu liniia nemului rumînescu rumînescu, dinu vechiu treăgîndu-să dinu slăvitu nemu alu Romanilor, (Valahii numindu-să după limba slovenescă), a cărora slavă au strălucitu înpreună unde ş-au întinsu şi soarele razele. Deci aciastă lună a lui Ianuarie pentru obiceiulu ce să păzeşte la începere ei, iaste ca o planită care poartă în sine pohvalele Patriei noastre; iaste ca o planită întru care să vădu pre anu odată razele Patriei; iaste ca unu sfeşnicu carele şi pusu suptu obrocu prinu crăpături şi prinu margini iveşte  lumina între care să slăviia odată cele vechi vecuri ale Patriei. O vecuri, vecuri, ce învecheşti lucrurile şi prefaci stările! Pravilă veche dinu tîiu iaste dată în toată lume ca să nască şi să moară, [235] ca să ia începere şi sfîrşitu toate lucrurile. Stăpînulu alu tuturoru n-au voitu să fie unu lucru stătătoriu. Toate cîte vezi şi te minunezi prinu prefacere au că să ducu la pierzare sau la oareşi care schimbare. Vezi acelu soare, lipseşte, luna pătimeşte şi scade, stelele cadu;  pogoară-te de la cele dinu ceriu şi te uită la aeru: acesta să preface în totu ciasulu şi vine de să face vîntu, noru şi ploae; pogoară-te la ape: dintr-acele mari gîrle ce le numimu noi purure curgătoare, unele cu totu s-au uscatu, altele au schimbatu mătcile şi drumurile; însuşi ochiianulu, lucrulu firii ceii mare şi tainicu, acii de furtuni să înnalţă, acii să smereşte, şi cîndu lipsescu furtunile, nu lipsescu de la dînsulu vărsările şi cele înnapoi curgeri; creşte şi să micşăreză în toate zilele pre alocure, încîtu poate cinevaşi să hotărască cumu că iaste odată să se usuce şi să se aducă întru nefiinţă cu totulu. Insuşi şipămîntulu, de vei căuta, care îlu dovedescu nemişcatu şi întru sine statornicu? In unele locuri cade şi de Duhu ascunsu să cutermură, în alte locuri de ape să cufundă, sau de focu să arde. Deci, cîndu aceste mari trupuri şi vecinice oareşi cumu după vedere noastră sîntu orînduite spre prefacere şi pierzare, ce socoteşti pentru cetăţi, stăpîniri şi înpărăţii, carele atîta sîntu de muritoare şi stricăcioase încîtu sîntu şi aceia carii le-au întocmitu? Şi precumu la oameni sîntu tinereţe, urmeză vîrsta bărbătescă, bătrîneţele şi moarte, aşa şi aceste au începere, acreştere, stare, înnălţare şi toate le are pentru aciasta ca să şi cază. Unu cutremuru dinu zilele lui Tiverie, 12 slăvite oraşă ale Asiei le-au surpatu; unu cutremuru în zilele marelui Constandinu 12 sate ale Cambaniei le-au înghiţitu; unu războiu alu Atilei mai multu de o sută de oraşă le-au prefăcutu în pulbere. Thivele cele vechi  ale Eghypetului debiia auzire le pomeneşte. Cele o sută de oraşă ale Critului abiia cinevaşi le crede. Oraşulu Carhidonului, alu Corinthului, alu Athinei, alu Spartiei, şi alte slăvite oraşă, cei vechi le-au văzutu şi s-au minunatu, noi auzindu-le şi nevăzîndu-le ne minunămu, ne spăimîntămu, că nu găsimu nici semnele loru. Sate, amu zisu pînă acumu în oraşă; însă şi înpărăţii întregi şi stăpîniri numite să prăvălescu într-ace rîpă a pierzării. Infloriia, oadtă Anadolulu, Asyriia, Eghypetulu şi Iudeia. Era puternice la arme, era iscusite la minte. Grecii era întru minune la învăţătură. Soarta aciasta s-au mutatu la Evropa. Aşteptă şi cădere ei, cîtu îi vezi şi înnălţare. Şi pentru ca să crezi cele trecute, ce nu vezi cele de acumu, ce le crezi: Poloniia ce ca o nemărginită, iată micşorată şi înpărţită; Iezuviţii, ce duhovniciia şi pre taină înpărăţiia, dinu orînduiala loru rîdicaţi; Sfeţiia dinu republică în despotie rîdicată şi în monarhie; Bavariia în multe  feliuri bîrduită şi alte stăpîniri prefăcute în noao oblăduiri, mai întîiu necrezute, iaru acumu văzute şi pipăite. De unde să vede, că marele acela Meşteru şi Ziditoriu are pentru lucrurile omeneşti multe feliuri de chipuri, şi dupre plăcere unde socoteşte le şi potriveşte, şi proniia Dumnezeiască alergîndu cu umbletu fără de sunetu, cu glăsuire fără de auzire zice unuia să se scoale şi altuia să cază, unuia să înpărăţescă, altuia să se supue, unuia să se ascunză altuia şi să se ivescă. Asemene şi oblăduire Ţării Rumîneşti, fiindu şi mai multu supusă suptu nestatornică pravilă a lucruriloru omeneşti, fiindu curgere ei prinu rîpe şi pietre ascunse, avîndu ţărmurile ei fără limanuri, s-au asemănatu stăpînire ei cu Paliriile,  [236] adecă cu apele cele ce de dimineţă pînă la o vreme curgu în susu, iaru de la o vreme îşi întorcu curgere loru în josu; să asemănă şi cu curgere mării pre la Vizantiia, pre care, vîntulu astrului cîndu bate îi pricinuiaşte curgere într-o parte, şi cînd de la miază noapte bate, întoarce curgere înnapoi. Intru acestu feliu de grabnice mutări s-au aruncatu soarta Ţărîi Rumîneşti. Cîndu era cei dintîiu cu nume de Dachi, ei biruindu pre Rîmleni de lua dajde, dupre cum iar Melentie scrie pentru Mysiia, şi trecîndu dincoace haznele ce ţine ca în nişte vistierii în locurile apei Arghentii (poate fi Argeşului); iaru de la Traianu s-au supusu Dachii, plătindu ei dajde la Rîmleni: iară biruitorii supuşi. Intru aciastă supunere rîmlenescă s-au oblăduitu pînă la Radu Vodă Negrului, il. 1080, sau după alţi istorici 1313. De atunce Banulu Craiovei, supuindu-se lui radu Vodă şi unu trupu  făcîndu-să, totu prinţipatulu Ţărîi Rumîneşti să oblăduia cu formă de avtonomie de despotimosu şi de alegere la diiadohie a Domniei între fiii şi rudele Domnului, sau dupre întîmplare între Boiari cu sfatu şi priiminţă de obşte a Clirosului şi a Boiariloru. Aciasta formă s-au urmatu pînă la Liota Basaraba Domnuluii lt. 1454. La acesta s-au supusu Ţara strălucitoarei şi pre puternicii Porţi plătindu dajde şi oblăduindu-să cu priveghiurile sale. care oblăduire la multe Domnii s-au păăzitu şi Ţara s-au mulţămitu. Iară de la o vreme  în multe reformi s-au schimbatu, şi de la Constandinu Vodă Basaraba Brîncovenulu cu totulu s-au prefăcutu, precumu iaste de toţi  de toţi ştiutu. Acumu iarăşi o suflare de vîntu cu linişte, o prefacere a dreptei celui Preînnaltu, au adusu curgere oblăduirii Ţărîi la matca sa, au opritu vînturile, au potolitu valurile, care strîmba cîrma oblăduirii, şi nelăsîndu corabiia să ajungă la limanu în multe rînduri, o cufunda şi spărge, debiia scăpîndu cu trupulu Cîrmuitoriulu. Ţara Rumînescă s-au asemănatu acumu cu pasăre ce să numeşte Finixu, carele cu ale sale aripi aprinzîndu focu, să aprinde şi arde pre sine-şi, şi făcîndu-se cu totulu cenuşă, iarăşi dinu pulbere cenuşăi să naşte şi creşte. Aşa şi ia cu lucrările războiului, şi de singură însăşi între dînsa şi de alţii arzîndu-să, s-au adusu măririle sale în cenuşă şi în pulbere. Şi prinu încenuşata stare ei trăgîndu ochiulu milostivirii alu pre puternicii noastre înpărăţii, a doao oară s-au născutu şi s-au întocmitu în forma oblăduirii, cu care să ocrotiia intîiu. Au căştigatu bogatele mili ale înpărăţiei, dăruindu-să cu privileghiurile sale. Clirosulu Besericescu s-au rîdicatu în cinste, aşăzîndu-se scaunulu Mitropoliei la şădere scaunului Chesariei cappadochiei. Boerime să înnalţă după liniia familiei. Pămîntenii să protimescu după cuvîntulu Pravilii ceii politiceşti; streinii să miluescu dupre datoriia firii şi a creştinătăţii; neguţătoriia să sporeşte avîndu curgere saa slobodă; dajnicii să adaogă nebănuindu-să de adăogiri de dăjdi. Toţi petrecu în mulţămire, rugîndu-se ca să caute dinu ceriu Domnulu asupra ţărîi aceştiia, ce iaste ca o vie sădită de mîna sa ce Dumnezeiască, lucrată şi ploată dinu darurile sale cele cereşti, ca să o ferescă de grindini ce strică rodurile uneori şi asupra coptului. Fie Doamne, fie mila ta spre noi, precumu amu nădăjduitu spre tine.
	Al tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
					Chesarie, Episcopulu Rîmnicului.
	[237] S-au începutu lucru la Mai în 18, şi au luatu sfîrşitu la Avgustu în 8.
		BRV II, nr. 420, p. 233-237.

421. Mineiul pe Fevruarie, tradus de Episcopul Chesarie, Rîmnic 1779.

	[237] Stihuri asupra peceţii pre înnălţatului şi bine credinciosului Io. Alexandru Ypsilantu Voevodu.

Luminatulu semnu, ce corbulu în gura lui poartă,
Inima înnălţimei tale la dreptate o sue toată.
Alexandre, pre înălţate Doamne Ypsylantu,
Fără preţu coroană desupra peceţii ţe-au datu.
Aciasta s-au datu tărie şi putere de la celu de susu,
Rugăciuni trimiţîndu celui ce pre creştetu ţe-au pusu.
Unu soare pămîntescu într-aciastă vreme lumii te arată,
Hs. prinu typărire acestoru cărţi într-aciastă dată,
A te acoperi rogu de cele ce aducu întristare,
Ne supătaru de cele protivnice cu putere tare.
O sabie şi unu buzduganu ţi s-au datu ca să stăpîneşti.
Mai multu printr-aceste milueşti decîtu cu pedepsă izbîndeşti.
La toată perona, ce să va îndeletnici a ceti, după ce întru hs. înbrăţişare, 	rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri, a-i dărui toată fericire.
	Deşchideţi carte aciasta şi veţi vede luna lui Fevruarie. Pre aciastă lună o au aşăzatu iarăşi Numa, înpăratulu Rîmleniloru, căci chiemîndu întru ajutoriu pre dumnezeu Fidosu la războiu ce ave înprotiva Latiniloru, şi biruindu-i, au adăogatu şi aciastă lună a lui Fevruarie şi au încheiat anulu desăvîrşitu de 12 luni. Deci aciastă lună a lui Fevruarie, întîiu cîndu începe anulu de să număra de la Martie, căde ce dupre urmă lună a anului; iară după ce Rîmlenii au făcutu începere anului luna lui Ianuarie (pre cumu şi noi păzimu acestu obiceiu) acumu să numără a doao lună după începere anului. Unii o numiia Februarie, fiindu că norodulu Rîmleniloru făce jărtve în cele după urmă 12 zile ale anului ce să cuprinde în luna aciasta, ca să se curăţescă şi ca să ciară de la Dumnezeu odihnă celoru morţi. Care aceste jărtve şi aceste curăţenii numindu-le Februa, pentru aceia numiia aciastă lună Februarie. Ovidiu asemene arată cumu că cei vechi toate acelia ce să făce pentru curăţenie le numiia Februa, şi arată cumu că în luna aciasta cei vechi făce jărtve asupra mormînturiloru. La aciastă lună soarele să află asupra zodiei peştiloru, cîndu şi Soarele dreptăţii, cuvîntului şi înţelepciune Tatălui, ca un peşte nescoţîndu graiu, şi ne alcătuindu cuvîntu, s-au priimitu de dreptulu Symeonu pruncu de 40 [238] de zile. Pentru aciastă sărbătoare a Streteniei, ce să sărbeză într-aciastă lună, să măreşte şi cinste lunii aceştiia, să măsură şi trebuinţa slujbelor lunii aceştiia. Luna daru să măreşte după mărime sărbătorii, iară sărbătoare să măreşte după mărime sărbătorii, iară sărbătoare să măreşte după mărime minunii ce au lucratu Minunatulu Dumnezeu. Că pre cumu Naştere cu steoa. Botezulu cu deşchidere ceriului şi alte praznice le-au măritu cu minuni, aşa şi acestu praznicu dinu luna aciasta l-au măritu cu delungare întru care au vieţuitu bătrînulu Symeonu la ace vreme preste hotarăle firii. Să face întrebare de au fostu Symeonu preotu saau nu. Sfîntulu Epifanie să vede că zice cumu că au fostu pretu; deci ca unu preotu au avutu putere să blagoslovescă pre Iosifu şi pre Născătoare de Dumnezeu. Iară Dumnezeesculu Chyrilu zice cumu că n-au fostu preotu, dupre cumu şi Theofylactu la tîlmăcire evangheliei de la Luca arată. Iară de au  blagoslovitu, a blagoslovi însemneză a să ruga, a ura pentru cinevaşu bine, pre cumu vedemu la Facere cap. 44, unde zice: "Şi au blagoslovitu Iacovu pre Farao" adecă i-au  uratu bine. Şi dinu evanghelie să vede că n-au fostu preotu, ci numai omu dreptu: "Şi era în Ierusalimu unu omu dreptu, numele lui Symeonu". Insă dinu altele să arată că au fostu Preotu, căci s-au arătatu înbrăcatu preoţeşte, ţiindu în mînă şi toiagu verde. Nichiforu Calistu, la a şapte carte a istoriei sale, scrie cumu că Symeonu multu gîndindu cu mirare la cuvîntulu celu prorocescu alu Isaiei ce zice: "Iată fecioara va lua în pîntece" şi dinu mirare căzîndu la îndioală, i s-au arătatu îngerulu Domnului şi i-au zisu, cumu că nu va vede moarte pînă ce va vede cu ochii săi pre Hs. Domnulu. Iară Ighisipu istoriculu arată şi oareşi ce mai multu, adecă că fiindu Symeonu unulu dinu tîlmăcitorii Bibliei cei dinu vreme lui Ptolomei, şi ajungîndu cu tîlmăcire pînă la Prorociia Isaiei ce amu zisu "Iată fecioara", au socotitu că acelu lexisu "fecioară", trebue a să tîlmăci "o tînără ascunsă de bărbatulu său", iaru să nu să pue "fecioară". Dară, o arătare Dumnezeiască! Acele cuvinte care le-au pusu elu ca cîndu s-aru fi ştersu de cinevaşi, s-au găsitu iară lexisu de Fecioară; şi iarăşi ştergîndu acelu lexisu, iară s-au găsitu pre cumu întîiu "Iată' Feciaoră", şi îndată pentru necredinţa lui i s-au descoperitu cumu că iaste să se învredniciască a vede pre ace Fecioară cu ochii săi şi pre Fiiulu său zămislitu fără înpreunare bărbătescă. Şi pentru aceia zice evanghelistulu cumu că îi era lui grăitu de la Duhulu sfîntu, să nu vază moarte pînă ce va vede pre Hristosul Domnului. Şi adevăratu Dumnezeescu au fostu greiulu, Dumnezeiască porunca ca să nu vază moarte, că numai însuşi Dumnezeu iaste Stăpînulu vieţii şi morţii. Elu viaţa preste orînduiala firii o preface în somnu de moarte şi putere morţii o preface în Duhu de viaţă. Pre Avimelehu, pre cei şapte coconi Iamvlihu şi ceia lalţi, ce s-au descoperitu în zilele înpăratului Theodosie unde floare tinereţeloru le sufla Duhu de viaţă, Duhulu Domnului i-au uimitu întru somnu de moarte. Şi iarăşi pre Enohu, pre Ilie, pre carii fire i-ar fi dat ca o dajde de obşte stăpînirii morţii, Duhulu Domnului i-au rîdicatu dinu loculu stricăciunii şi-i păzeşte întru mirezmele nemuririi. Acelaşu Duhu, ce suflă în cîte patru părţile lumii, aceiaşi pre puternică voe, la care să supune toată voire firii, au păzitu pre dreptulu Symeonu, întărindu-i puterile firii peste fire, l-au păzitu [239] dinu zilele înpăratului Ptolomei, cîndu era anii de la Adamu 5223, pînă la anulu alu 37 alu înpăărăţiei lui Irodu şi alu 40 alu înpăărăţiei lui Avgust, cîndu ajunsese anii de la Adamu 5506, cîndu s-au născutu şi s-au tăiatu înprejuru şi s-au adusu la Beserică Hs. Care ani de la Ptolomei pînă la Sretenie facu ani 283, şi mai adăogîndu-se ani 77, întru carii ani ai vîrstei au fostu cîndu au tîlmăcitu sfînta scriptură pre vreme lui Ptolomei, preste totu să adună numărulu aniloru 360. Şi nu poate să zică cinevaşi că Symeonu au vieţuitu întru atîta vreme de ani, fiindu că vieţele celoru vechi să prelungia în ani mai mulţi, adecă, pre cumu să arată de lungire aniloru întru care pomeneşte Bibliia că au petrecutu oamenii cei vechi. Căci aceiaşi Bibliie pre acei oameni cu viaţă îndelungată îi arată numai la veculu celu dinu tîiu, iară mai pre urmă dinu vecu în vecu îi arată cu viaţă mai scurtă. Căci la veculu dinu tîiu, ce să începe de la Adamu şi ţine pînă la Noe, să vede că au trăitu oamenii pre cumu Adamu ani 930 şi Mathusala ani 969, şi însuşi Noe ani 950; iară la alu doile vecu ce să începe de la Simu şi merge pînă la Avramu să vede că s-au înjumătăţitu anii vieţii omeneşti, căci că Simu au ajunsu numai pînă la ani 600; celu după dînsulu Arfaxadu s-au şi mai scăzutu cu anii. Avraamu, de la carele să începe şi alu treile vecu, au vieţuitu numai 175 de ani. Şi la aciasta scădere de ani întru care au ajunsu Avraamu era anulu de la zidire lumii 3477, dinu care poate face cineva simberazma cu temeiu de cuvîntu, că de s-au scăzutu mulţime aniloru întru care vieţuia cei mai dinu tîiu în 3477 ce au fostu trecutu de la Adamu pînă la sfîrşitulu lui Avraamu şi s-au înpuţinatu, pre cumu curatu vedemu, că de la Adamu ce au trăitu ani 930 la veculu celu dinu tîiu şi Noe 950, care puindu-se la numărulu socotelii, să vede că în 3477 de la Adamu pînă la Avraamu, s-au scăzutu viaţa omenescă cu 755 de ani; asemeneşi socotindu fieşte carele că cu curgere vremii fire omenescă au cursu spre slăbiciune. Numărîndu 1706 ani de la Avraamu pînă la Ptolomeiu cîndu au fostu Symeonu, să sileşte a crede că într-atîta mulţime de ani trebuia fire omenescă să slăbescă dinu vecu în vecu, să scază lumgime vieţii şi să se micşoreze numărulu aniloru ei ca să ajungă la hotarulu ce s-au prorocitu de Davidu la anii 1493, carele zice: "Anii loru ca unu păiajînu, zilele aniloru lor 70 de ani, iară de voru fi în puteri 80 şi prinosulu loru ostenelă şi durere". De acestu hotaru alu vieţii de ani 70 sau 80, au fostu încungiuratu şi bătrînulu Symeonu, vieţuindu în zilele lui Ptolomei, ce au înpărţitu în urma lui Davidu cu 730 de ani. La care vreme şi Symeonu vieţuindu, pre cumu s-au arătatu, să vede că au fostu în urma hotarului vieţii cei de 70 şi de 80, totu cu acei 730 de ani. După acestu hotaru nestrămutatu poate că fire l-ar fi mai ajutatu cu 20 saau 40 de ani, ca să ajungă la vîrstă de ani 120, pre cumu şi acumu vedemu rari întîmplări dinu usebită alcătuire firii; iară a ajunge cu vieţuire pînă la ani 360, întru unu vecu ca acela cîndu viaţa omenescă încă cu 730 de ani mai nainte era hotărîtă prinu gura lui Davidu de 70 sau de 80 de ani, o prelungire ca aciasta a aniloru iaste dinu haru Dumnezeescu şi dinu tăriia celui pre înnaltu, a căruia putere să săvîrşaşte întru neputinţă, carele au alesu pre cele slabe ca să înfrunteze pre cele tari, carele au ascunsu de [240] cei înţelepţi tainele sale şi le-au descoperitu la prunci, la neînvăţaţi; carele prinu cei socotiţi de lume nebuni, au mustratu pre cei înţelepţi şi au luminatu în lume; carele lumineză pre cei orbi şi rîdică pre cei căzuţi, acelaşi însuşi au lucratu amîndoao minunate minuni în bătrînulu Symeonu, întărindu-i viaţa de au trăitu preste putere firii şi luminîndu-i gîndulu ca să cunoască pre stăpînulu Hs. ca pre unu pre vecinicu, iară nu pre cumu îlu socotiia alţii văzîndu-lu de 40 de zile. Şi aciastă luminare a lui Symeonu însuşi evangheliia o arată zicîndu: "Au  venitu cu Duhulu în Beserică" adecă dinu descoperire a Duhului sfîntu, de Dumnezeiască luminare încungiuratu, de strălucire minunată la faţa sa înpodobitu, de Dumnezeiască uimire cuprinsu. De aceste mişcări fiindu pornitu, pre cumu arată ierosolimitulu Timothei, viindu în Beseică au văzutu pre Hs. pruncu şi cu faţa ca a fulgerului, iară pre Maria Fecioara de cerescă lumină încungiurată şi între cele lalte mueri ce era întru adunare sa, pre dînsa o au cunoscutu că iaste maica lui Dumnezeu celui pre înnaltu, şi aşa umplîndu-se de Duhu prorocescu, au grăitu înnainte cele viitoare, atîta pentru patima Stăpînului Hs. cîtu şi pentru patima Maicii sale, ce va să simţă în sufletu pentru patima Fiiului său. Şi după ce au prorocitu aceste,  au grăitu cătră Domnulu:"O Cela ce te vezi cu ochii trupului pruncu, iară cu ochii minţii vechiu întru zile şi pre vecinicu! Cela ce te vezi dinu Mumă născutu de 40 de zile, iară dinu Tatălu te mărturiseşti mai întîiu născutu de cîtu toată zidire! Eu ştiu că amu fostu a nu muri opritu pînă cîndu te-amu văzutu şi te-amu primiitu; şi de vreme ce, pre cumu mi s-au grăitu, în mîini te-amu pipăitu, acumu te rogu: Slobozeşte pre robulu tău. Trupulu mieu îlu simţu ca o închisoare; scoate dinu temniţa trupului sufletulu mieu, că iată te mărturisescu nu pre cumu te văzu, Pruncu, ci pre cumu te crezu, Mîntuitoriu a totu norodulu prinu patima ta. Lumină descoperitoare prinu propoveduire evangheliei şi slavă lui Israilu". Slavă iaste Hs. lui Israilu, căci Hs. cu nemulu nu să trăge dinu limbi, ci dinu Israeliteni, nici s-au născutu în părţile Ellandei, ci în Ierusalimu; slavă lui Israilu, căci Hs. după Iosifu să trăge de nemu înpărătescu, pre cumu şi după Maica sa Fecioara; slavă lui Israilu, căci cei slăviţi în Israilu să socotiia ceia ce era unşi pentru putere preoţiei sau coroana înpăărăţiei, sau darulu prorociei, pre cumu Aaronu pentru preoţie, Davidu pentru înpărăţiei, şi toţi prorocii pentru prorocie. Iară Hs. iaste şi mai înnaltă slavă a lui Israilu, avîndu aceste cîte trele daruri ale Legii şi dregătoriei: alu prorociei, cumu au zisu Moysi: "Prorocu va rîdica loru dinu mijloculu fraţiloru lui"; alu înpărăţiei, pre cumu au zisu Isaia:" Pruncu s-au născutu, a căruia stăpînire pre umărulu lui Davidu"; iară preotu după cuvîntulu Psalmistului: "Tu eşti preotu în vecu după rînduiala lui Melhisedec". Dreptu aceeia şi: ca unu prorocu bine vestiia la limbi; ca unu preotu vindeca pre cei zdrobiţi la inimă şi s-au adusu pre sine jărtvă pre cruce; ca unu înpăratu propoveduia celoru robiţi izbăvire. Şi îndată săvîrşindu aceste cuvinte bătrînulu Symeonu, (scrie Calistu Nichiforu), ş-au datu Duhulu şi au muritu. Daru n-au muritu, ci vieţuiaşte, că drepţii vieţuescu în Domnulu, pre cumu zice Solomonu. Aşa Symeonu în Domnulu vieţuindu, la [241] noi privindu, mîinile ce le-au întinsu pentru priinţa lui Hs. acumu le întinde cătră alu obştii folosu, elu socotindu-se ca unu mucenicu pentru stradaniia bătrîneţeloru, ca unu prorocu pentru prorociia mîntuitoarei patimi, ca unu apostolu pentru că au propoveduitu pre celu întrupatu Stăpînu. Intru putere acestoru daruri mai multu de cîtu toţi pentru toţi să ascultă. Fie, fie, precumu tuturoru, şi mie.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
					Chesarie, Episcopulu Rîmnicului.
	S-au îndreptatu tîlmăcire acestui Mineiu dinu limba ellinescă pre limba rumînescă de Dumnelui Iordanu bivu velu grammaticu Cappadochianulu.
	S-au începutu acestu lucru la Avgustu în 9, şi au luatu sfîrşitu la Septemvrie în 28.
	BRV II, nr. 421, p. 237-241.

422. Mineiul pe Martie, tradus de Episcopul Chesarie, Rîmnic 1779.

	[241] Stihuri 14 asupra coroanei înnălţimei sale Domnului Io Alexandru Ioanu Ypsilantu Voevodu, stăpînulu Ţării Rumîneşti.

Corbule, în gură arma Do[m]niloru ţiindu,
Pentru ce ai zburatu în Valahia viindu,
Despre amîndoao părţile pre Apollonu avîndu
Şi pre genile nopţii frumosu luminîndu?
Noe pre pămîntu m-au trimisu dinu casa ce întunecosă,
De va fi încercatu potopulu, cei dinu chyvotu să iasă, 
Că de la întîia zi a lunii apa s-au înpuţinatu,
Prinu stîlpare verde porumbiţa au adevăratu;
Daru eu nu m-amu întorsu la elu dinu pricina lăcomiei,
Ci amu mersu la cetate ce sfîntă a Elliei,
Unde amu văzutu ce re înşălăciune surpîndu-se,
Iaru Adamu prinu cinstită cruce mîntuindu-se,
Care căci amu hrănitu pre Ilie, Ellia mi-o au datu,
Să o dăruescu acumu Domnului Alexandru Ypsilantu.

La toată persona, ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs.                                                	înbrăţişare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri, a-i dărui toată fericire.
	Cîndu ochiulu ceriului, luminătorulu lumii, soarele celu simţitoriu, vine asupra zodiei Berbecele în luna lui Martie, ce veselie nu pricinuiaşte? Vedere nu să sătură de priviria verdeţii, auzire să deşteptă şi să plecă la [242] muzica pasăriloru, ceia ce au armonie răsună în dumbrăvile cele aurite de flori şi de verdeţuri, şi toate simţirile omului simtu cu bucurie unu Duhu de viaţă ce le mişcă spre a loru energhie. Luna aciasta a lui Martie s-au numitu aşa, căci Romulu, înpăratulu celu dinu tîiu alu Rîmului, înpărţindu totu anulu în zece luni, ce dinu tîiu rînduială au datu la aciastă lună, care au şi numit-o după numele lui Marsu tătîne-său. Innainte, pînă nu aşăzase Numa alu doile înpăratu alu Rîmului, luna lui Ianuarie şi Fevruarie, Rîmlenii ave pre Martie lună întîiu a anului, pre cumu şi Ovreii ţine. Iară unii zicu, că Martie să numeşte după Marsu dumnezeu, ce-lu crede cei de atunci închinători de idoli, dumnezeu ajutătoriu războaeloru. Şi măcaru că luna o numiia după numele dumnezeului Marsu, daru o ave afierosită suptu protexia dumnezeoaiei Athina, ce însemna înţelepciune, prinu care vre să arate înţelepţii Rîmleni, cumu că cei ce să gătescu spre războae în luna lui Martie, lîngă ajutoriulu dumnezeului Marsu, trebue să aibă şi pre Athina înţelepciune povăţuitoare. Zilele aceştii luni era însemnate pentru multe obiceiuri ce să păziia de Rîmleni întru aciastă lună. Căci întru aciastă lună înnoia foculu ce-lu zice ei nestinsu, la o capişte Vesta; întru aciasta rîdica ramurile cele vechi de finicuri ce era pre la porţile celoru mari şi pune altele noi; într-aceste multe sărbători, iară mai bine să zicu disdemonii, ei paziia. Rîmlenii avîndu înnainte ochiloru carte ce deşchisă a zidiriloru, dinu mişcare şi lucrare loru, ne cinstindu carte lui Moysi, ce descopere vreme zidirii lumii, s-au luminatu la minte ca dinu descoperire Dumnezeiască şi au priceputu dinu preînnoire zidiriloru ce să face în luna lui Martie, cumu că aciasta iaste luna întru care s-au ziditu lume şi pentru aceia o însemna cu multe feliuri de ţeremonii pentru cinste ei. Cu cîtu mai alesu sîntemu datori noi a da ce mai mare cinste la luna lui Martie, nu pentru lucrurile ce arată într-aciastă lună soarele celu simţitoriu la care să uita Rîmlenii şi cinstiia luna, ci pentru minunate lucruri ce au lucratu soarele dreptăţii celu gînditoriu, întru aciastă luna a lui Martie. Căci la Martie s-au ziditu lume, care iaste propoveduitoriulu celu mare alu măririi lui Dumnezeu; la Martie norodulu celu israiltenescu cu mînă tare a minuniloru au eşitu din Eghypetu, şi cu braţulu celu acoperitoriu alu celui pre înnaltu au trecutu Mare Roşie; la Martie s-au întîmplatu celu înfricoşatu a toată lume potopu; la Martie s-au bine vestitu pre blagoslovitei Fecioarei Mariei şi, întru pre curatu pîntecele ei, Fiulu lui Dumnezeu s-au întrupatu; la Martie s-au şi răstignitu după trupu. O ce adunări de lucruri minunate, şi totu la o vreme întîmplate! Daru nu după întîmplare, ci dinu Dumnezeiască lucrare pentru a mari taini arătare! Căci pre cumu Martie iaste începere primăverii şi sfîrşitulu ernii, aşa şi Fiiulu lui Dumnezeu, întrupîndu-se întru aciastă lună, au făcutu să înceteze iarna Legii ceii vechi şi să înflorescă primăvara darului celui nou, să răsară şi să încolţescă florile Evangheliei ale legii cei noao. Tainele lui Dumnezeu cele de îngeri ne ştiute, fiindu la număru ne numărate, la înţelegere ne cuprinse, la mărime ne ajunse, Dumnezeu le-au descoperitu prinu zidiri, prinu locuri şi prinu vremi. Prinu zidiri pre cumu prinu soare, carele fiindu unu trupu ne însufleţitu, rînduitu de Dumnezeu a lumina şi prinu mişcare sa vremi a schimba, unulu [243] fiindu după număru, cuprinde încă doao lucruri, adecă razele şi căldura;  şi aşa să numără trei, adecă: rotocolulu soareluii, raza şi căldura lui. Pomulu iaste unulu, şi să vede că cuprinde încă doao, ramurile şi florile, cu care să numără trei. Şi aşa printr-aceste zidiri, soarele şi pomulu, să închipuiaşte, să descopere taina aceii mai pre susu de fire Dumnzeeştii Troiţe. Iară prinu locuri pre cumu iaste pămîntulu, care iaste aproape lîngă mormîntulu Mîntuitoriului, căci fiindu înpărtăşitu de sfinţenie, lucreză tămăduiri la multe boale; aşijdere şi ţarina olariului, care iaste spre parte Austrului pre lîngă sfîntulu Sionu, după încredinţare sfîntului Ieronimu, pre cei streini ce să îngroapă acolo, pînă în 24 de ciasuri îi dezlegă dinu închieturi, însă aciasta nu lucreză şi la pămînteni, cîndu să îngroapă la acestu păămîntu. Au mai istorisitu şi Monahulu Alexandru, cumu că închinătorii de idoli văzîndu pre creştini că mergu de să închină la sfîntulu locu alu Golgothei, sfătuiţi fiindu de vrăjmaşulu iavolu, au ziditu capişte a necuratei Afroditei, şi s-au opritu mulţime creştiniloru de a mai merge la loculu acela. Dinu care după vremi sfintele locuri au rămasu ne cunoscute la toţi creştinii. Daru Dumnezeu n-au îngătuitu a nu să şti aceste locuri, ci ca unu ziditoriu, prinu busiiocu, ce creşte purure asupra aceloru locuri, carele de cei necredincioşi să smulge, daru iarăşi răsăriia, au făcutu acele locuri cunoscute la cei după urmă şi pentru pomenire aceştii minuni şi descoperire aceştii taini întru acestu locu, noi obicinuimu a face cu busiiocu osf[e]ştanie. Iară prinu vremi vedemu pre luna lui Martie, căci întru aciastă luhnă s-au ziditu şi au căzutu Adamu, şi iarăşi întru aciastă lună s-au iconomisitu a doao zidire şi rîdicare prinu întrupare şi răstignire. Şi nu numai la lună s-au alcătuitu aciastă a vremiloru potrivire, pentru a taineloru arătare şi descoperire, ci şi la zi şi la ciasu. Căci Vineri s-au ziditu omulu în raiu; Vineri iarăşi s-au făcutu buna Vestire întrupării, şi iarăşi Vineri au priimitu Mîntuitoriulu răstignire. La şase ciasuri dinu zi s-au gonitu Adamu dinu raiu, şi iarăşi la şase la şase ciasuri au priimitu Mîntuitoriulu răstignire, care aciasta o cîntă Beserica la Dumineca Samarinencii zicîndu: "Chiamă pre Samarinenca la alu şasele ciasu, cîndu iarăşi la ciasulu alu şasele au gonitu pre Eva dinu raiu". Ominunată lună a lui Martie, plină de dulciaţa văzduhului, încorunată cu flori de bucurie, arătătoare de minuni, descoperitoare de taini Dumnezeeşti! Pre dînsa Rîmlenii cei ne luminaţi o cinstiia cu ramuri şi cu flori, iară strănepoţii loru (dinu liniia cărora şi noi ne tragemu), după ce s-au luminatu, i-au încununatu zilele cu flori de pomenire sfinţiloru. Daru ce nedreptate! Limbile ce întîiu pînă întru atîtu nu te-au cinstitu, de florile tale cele duhovniceşti s-au înpărtăşitu; iaru strănepoţii Rîmleniloru celoru întîiu ai tăi cunoscători debiia aceste flori duhovniceşti le vede, căci numai numele sfinţiloru le ştiia. Veculu de acumu înpreună cu altele şi aciastă ne dreptate de la Romîni au rîdicatu, şi toate florile sfinţiloru, ce întru tine ca întru unu raiu s-au săditu, iată întru aciastă carte pre înţelesu s-au descoperitu. Poarta cărţii iaste deşchisă: cine va vre să intre să culegă florile cele duhovniceşti, de a loru mirezmă să se înpărtăşască şi pre sfinţi să-i slăvescă.
	Fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
					Chesarie Episcopulu Rîmnicului.
	[244] 1780, Ianuarie în 9, într-o zi Joi, cătră seră s-au mutatu din viaţa aciasta la vecinicile lăcaşuri, acestu plinu de rîvnă sfîntu părinte, ce iaste mai susu numitu, care, cu mare dragoste fiindu aprinsu spre folosu de obşte, s-au apucatu a da în typariu Mineele pe luni, cu multă chieltuiala sa. Cine va ceti aici să zică: Dumnezeu să-lu iarte.
	S-au începutu acestu lucru la Octovrie în 15, şi au luatu sfîrţitu la Dechemvrie în 5.
	Purtătoriu de grijă fiindu typografiei chyru Ioachimu Ieromonahulu dinu sfînta Mitropolie.
		BRV II, nr. 422, p. 241-244.

423. Psaltire, Rîmnic 1779.

	[244] Faltirea Prorocului şi Înpăratuluii Dcdă. Acumă într-acestaşi Chipă Tipărită în zilele pre Luminatului Domnă Io Alezandră Ipsilantă Voevodă. Cu Blagosloveniia şi toată Chieltuiala Iubitoriului de Dumnezeu Chiră Chesarie Episcopulă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului, La anulă De la Zidirea Lumii, 1779: iară de la Hs: 1779: de Popa Costandină Atanasievici: Tipografulă Rîmnicului.

Asupra Peceţii stihuri poetice,
A Ţării Rumîneşti cu bună ferice.

Amîndoi luminătorii din ceriu bine închipuiaşte
Că într-această vreme Valahiia să stăpîneşte
De Domnulu Alexandru Ypsilantu
Celu unsu din drepta celui Pre înnaltu.
Asemene şi corbulu cruce o arată
A înnălţimei sale Domnii într-aciastă dată.

	La toată persona ce să va îndeletnici la cetire Psalmiloru, dîndu ce întru Hs. înbrăţişare, rog pre acelaşi dătătoriu de haruri a-i dărui toată fericire.
	Purtătoriu de grijă fiindu typografiei Chiru Ioachimu Ieromonahu, dinu sfînta Mitropolie.

[245] Aciastă carte ce să numeşte Psaltire
Iaste bine tocmită întru tipărire.
Care de la Duhulu sfîntu Davidu o au grăitu
Şi face pre sufletu bine umilitu.
Cetiţi-o daru cu bună înţelegere
Ca să aflaţi la ceriuri lesne mergere.
Că are cuvinte pline de umilinţă,
Numai de o veţi ceti cu bună credinţă.
La cale pocăinţei pre toţi povăţuiaşte,
Carii cu înţelegere negrăbindu-se ceteşte.
Rugămu-vă daru de obşte cetitori
Să fiţi greşaleloru noastre lesne ertători.
Şi ne pomeniţi pre noi carii ne-amu ostenitu,
Că multă nevoinţă amu pusu la diorthositu.

	Tuturoru plecaţi şi poftitori de totu binele,
	Anatolie Ierod. dinu episcopiia Rîmnicului, cu Monahulu Rafailu din Mănăstire Hurezii, diorthositorii.
		BRV II, nr. 423, p. 244-245.

424. Slujba cuviosului Dimitrie de la Basarabov, Bucureşti 1779.

	[245] Slujba cuviosului Părintelui Dimitrie de la Basaarabovă care să prăznuiaşte în zi: de zile ale lui Octombrie Care s-au alcătuită de prea sfinţiia sa părintele Mireonă Chiră Filaretă (afară dină canoane şi dină tropare de la falite,) În zilele prea luminatului şi prea înnălţatului şi prea bunului oblăduitoriu Dmnă  a toată Ţara Rumînească. Io Alezandru Ioană Ipsilantă Voevodă Cu Blagosloveniia, şi cu toată cheltuiala a prea sfinţitului. Mitropolită ală Oggrovlahiei, Chiriu Chiră Grigorie. Şi s-au tipărită în sfita Mitropolie a Bucureştiloră la anulă mîntuirii: 1779: în luna lui martie. Findă ostenitoriu la acestă sfită lucru stanciulă Log.
	Acestu cuviosu părinte au fostu pe vreme blagocestiviloru Inpăraţi bulgari dintr-unu satu dinu ţara sîrbescă, ce să chiiamă Basarabovu, după margene apei Lomului (f. 13).
	. . . şi mergîndu veste în toate părţile de aflare sfîntului, au ajunsu şi la urechile Domnului dinu Bucureşti, carele îndată au şi trimisu preoţi şi boeri să aducă pre sfîntulu la biserica curţii domneşti; şi mergîndu trimişii aceia la Basarabovu, au luatu pre sfîntulu şi au purcesu să mergă la Bucureşti; şi sosindu pînă aproape de Ruşi unde este o fîntînă, n-au [246] vrutu să mergă mai nainte; care văzîndu preoţii şi Boerii aceminune şi ne ştiindu ce să facă, s-au socotitu cu sfatu de obşte de au înjugatu doi junci tineri ne învăţaţi, ca să vază unde iaste voia sfîntului să mergă; şi aşa (o minune) s-au întorsu îndată sfîntulu la Basarabovu în mijloculu satului şi acolo au stătutu; iaru preoţii şi Boerii întorcîndu-să la Bucureşti, au spusu toate ce au văzutu. Deci Domnulu au trimisu boerii cu cheltuială de au făcutu o biserică în numele cuviosului Dimitrie la Basarabovu unde s-au şu aşăzatu sfîntulu (f. 13v. şi 14).
	. . . iară cîndu au fostu cursulu aniloru letu 1769, aprinzîndu-să foculu războiului între Turci şi între Musacli, carii călcîndu ţara Moldovei , s-au întinsu şi păn toată ţara noastră, şi cîndu au fostu la letu 1774, în luna lui Iulie, trecînd an-şăfu gheneratu Petru Salticovu Dunăre, au datu războiu tare cetăţii Ruşciucului, şi neizbîndindu a o lua s-au întinsu de au călcatu satele de peste Dunăre şi oraşulu Cernavodă şi altele, între care au călcatu şi satulu Basarabovului unde să află moştele sfîntului, care luîndu-le, vre numitulu ghenărariu să le trimiţă în ţara rusescă, iar unu  blagocestivu creştinu ce s-au întîmplatu pă lăngă ghenăraru, anume Hagi Dimitrie Mehst (?), au căzutu cu rugăciune ca să nu să înstreineze sfintele moaşte, ci în loculu părăziloru şi jafuriloru şi stricăciunii ce au pătimitu ţara să o mîngăe cu acestu faru ale sfinteloru moaşte, şi înduplecîndu-să ghenăraru l-au hărăzit ţării. Şi aşa priimindu-lu cu mare cinste el evlavie totu norod[ulu], s-au aşăzatu în biserica ce mare a sfintei Mitropolii dinu Bucureşti, în zilele pre sfinţitului Mitropolitu alu ţării Chyru Grigorie, şi îndată au simţitu totu norodulu ocrotire sfîntului, că nu numai flacăra războiului au potolitu, ci şi boala ciumii ce grozavă cu totulu au contenitu, şi multu ajutoru şi mare folosu au cîştigatu toţi, cei ce cu credinţă  au năzuitu cătră sfîntulu (f. 15v. şi 16).
	Amu fostu şi eu sîrguitoru la tocmire aceştii cărţi, Grigorie Arhimandritu Delenu.
		BRV II, nr. 424, p. 245-246.

425. Alexandru Ipsilanti, Mic manual de legi, Bucureşti 1780. - Greceşte şi romîneşte. (Titlul numai greceşte).

	[246] [...] [247] Mic manual de legi despre buna orînduială şi datoria foecăreia din instanţele şi din slujbele Principatului Valahiei, privitoare la cîrmuire. Indrumare a hotărîrii pentru viitor a pricinilor, adunate acum ca model. Şi dispoziţia obiceiurilor locale, cari sunt mai ales în uz, înpreună cu dispoziţiile bazilicale. Pentru păstrarea întocmai a dreptului şi pentru neasuprirea cu nici un chip a celor săraci. Alcătuit de prea evlaviosul, prea înţeleptu şi prea măreţul Domn al întregii Ungrovlahii Domnul Domn Ioan Alexandru Ioan Ipsilanti Voevod. In al şaptele an al domniei lui celei de Dumnezeu păzite, păstorind prea sfîntul şi prea învăţatul Mitropolit, Domnul Domn Grigorie. Acum pentru întîia oară dat la lumină, în limba greacă şi într-a ţării. In tipografia prea sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în anul mîntuirii 1780, în luna Septemvrie.

Io Alexandru Ioanu Ypsilant V. V: cu mila lui Dumnezeu Domn şi oblăduitoriu a toată Ungrovlahiia.

	Cu cîtu iaste trebuinciosu povăţuitoriulu la unu călătoriu ce va să trecă prin locuri pustii ca să nu rătăcescă dinu drumu în locuri neumblate, şi cu cîtu are trebuinţă de lumină unulu ce umblă întru întunerecu, ca să nu de preste prăpăstii şi adîncături, atîtu sîntu de trebuincioase şi pravilele la o politie, ca prin-trînsele să să povăţuiască spre chipzuire dreptăţii şi adevăruluii, şi să nu greşască întru ce mai trebuincioasă şi a toatei bunei orîndueli păzitoare, adecă judecata lui Dumnezeu (căci noi după chipulu celu Dumnezeescu nu numai avemu a stăpîni pe pămîntu, ci şi a judeca după asemănare judecătoriului tuturoru ni-s-au dăruitu). Şi măcară că întru ştiinţa şi chipzuire omului sîntu oareş-care scîntee ale dreptăţii semănate, după care fieş care, de ar voi, poate să să povăţuiască spre dreptate, după cumu iaste zisu: ceia ce ţie nu place, altuia nu face; căci întru aciastă coprinzătoare poruncă toată pravila şi toată dreptate să înţelege; dară fiindu că curgere aniloru nu înconteneşte de a schimba şi a preface purure pricinile vieţii cele întîmplătoare, pentru aceia face trebuinţă a ave o podoabă mai pe largu. Dreptu aceia, miluindu-ne Dumnzeu cu Domniia acestui Prinţipatu, pe lîngă cele lalte faceri de bine, ne-amu străduitu să arătămu la toţi de obşte şi de osebitu la fieşte care, amu socotitu Domniia me, că aciaasta iaste ce mai de folosu, nu numai pentru buna petrecere lăcuitoriloru, ci şi pentru cinste loru, pentru că altă mai multă defăimare nu poate a fi la unu norod, şi mai vîrtosu la celu de bună credinţă, de cîtu a vieţui fără de pravili, adecă sau să nu aibă pravili, sau să nu urmeze după pravili.Intr-acestaş chipu amu aflatu Domniia me pre lăcuitorii Valahii, carii măcaru că uniori urma înpărăteştiloru pravili celoru de obşte şi alte ori obiceiuriloru [249] celoru pămînteşti, care cu cuvînt că sîntu vechime, să sîrguia spre a ave întărire. Dară cu toate aceste nici pravilile purure într-unu chip păze, nici vechime obiceiuriloru ne zmintitu ţine, ci cîndu cu pravilile strica obiceiurile, cîndu iarăşu cu obiceiurile să înpotriviia pravililoru. Dreptu aceia dinu începutulu Domnii mele, dinu multele griji, care purure ne coprindu, pîrlejindu vreme cu neîncetate osteneli amu strînsu Domniia me, însă dinu pravili cele ce sîntu mai trebuincioase spre povaţa judecăţiloru, iară dinu obiceiuri amu alesu cele mai adese urmate în ţară, asemănîndu-se oareşcumu şi cu pravilie. Pe lîngă aceste şi altele oareş care povăţi de înşi-ne alcătuindu Domniia me dinu jălbile şi pricini ce pe toate zilele să aduc la auzulu nostru, acumu la alu şasele anu alu Domniei mele (ce cu mila lui Dumnezeu curge) amu aşăzatu noao alcătuită pravilă, ca unu izvodu şi îndreptare tuturoru celora ce să voru afla judecîndu cu sfatu de obşte şi cu adeverire pre sfinţii sale Mitropolitului, i a iubitoriloru de Dumnezeu Episcopi şi a veliţiloru Boeriloru Domnii mele, că printr-însa povăţuindu-să, drepte să facă şi ei hotărîrile judecăţiloru şi toţi cei năpăstuiţi să-şi afle dreptate loru la limanulu buneloru pravili şi la toţi supuşii noştri să se arate biruitoare dreptate. Căci judecata, după cumu am zisu, iaste a lui Dumnezeu. Dreptu aceia cîţi s-au învrednicitu aceştii dregătorii de judecători, să cuvine a şti, că pentru ori ce pricină vor judeca, celu ce să va osîndi de către dînşii fără de dreptate, sau cu dreptate pentru ori ce feliu de vină va fi, de o va obihni cu mulţămită şi făr de cîrtelă hotărîre judecăţii, nu mai rămîne a să osîndi la judecata ce viitoare, pentru că aciastă pămîntescă judecată iaste a însuşi lui Dumnezeu judecată; dară, vai de judecătoriulu acela ce va mitui la hotărîrile judecăţiloru pentru voe veghetă, sau va strica dreptate pentru luare de mită sau va trece cu vedere dreptate pentru pizmă, căci înfricoşatu cuvîntu va auzi ca unu strîmbu judecătoriu de către dreptulu judecătoriu în zioa ce înfricoşată a nefăţarnicii judecăţi cei viitoate, şi nu numai acolo ci şi aici unulu ca acela aflîndu-se de Domniia me or-ce mijlocu viclenindu la hotărîrile judecăţiloru, să ştie că nici într-unu chipu nu va pute scăpa de gre pedepsa a Domnii mele. Deci mai întîi aşăzămu orînduiala departamenturiloru, după care să cuvine a să îndrepta toate departamenturile cele mai şi cele mici şi spre orînduiala loru hotărîmu într-acestaşu chipu.
		BRV II, nr. 425, p. 246-249.

432. Liturghii, Bucureşti 1780.

	[253] Dumnezeeştile şi sfintele liturghii. Aceloră dintru sfinţii Părinţiloră noştri, a lui Ioannă Zlatoustă: a lui Vasilie celă Mare: şi a prejdesştenii. Acumă s-au Tipărită [în]tru întîia Domnie a prea Luminatului Domnului nostru Io Alezandru Ioană Ipsilantă Voevodă Cu blagosloveniia, şi cu toată  cheltuiala a prea sfinţitului Mitropolită, Ală Oggrovlahiei Chiriu Chiră Grigorie Şi s-au Tipărită în sfita Mitropolie a Bucureştiloră la anulă mîntuirii 1780 De Stanciolă Tip. Bucă.
	Fraţi preoţi şi mireni, mari şi mici, pomeniţi pre robulu lui Dumnezeu irimiia Irodiiaconulu, chivernisitoriulu typografiei şi dychiu al sfintei Mitropolii. 
		BRV II, nr. 432, p. 253.

433. Mineiul pe Aprilie, tradus de Filaret, Rîmnic 1780.

	[254] Mineiulă lună lui aprilie Carele s-au Typărită acumă întîiu Rumîneaşte, În zilele Prea Luminatului Domnă Io Alezandru Ipsilantă Voevodă Cu Blagosloveniia prea sfinţitului Mitropolită ală Oggrovlahiei Chiră Grigorie Prină nevoinţa şi Tîlmăcirea, Iubitoriului de Dumnezeu Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La Anulă de la Hs: 1780. De Popa Costandină Tipografulă Rîm: Şi de Popa Costandină Mihaloviciă Tip.
	Stihuri zece asupra peceţii pre luminatului Domnului nostru Io Alexandru Ioanu Zpsilantu Voevodu a toată Ţara Rumînescă.

Cruce, cîndu între stele pre ceriu lui Constantinu înpăratu s-au arătatu,
Biruinţă i-au vestitu şi l-au proslăvitu luminatu.
Cruce, ce între lumi[nă]torii cei mari aici în gura corbului să arată,
Ighemonului Ţării Rumîneşti, semnu de pravoslavie e dată,
Innălţimei sale Domnului Alexandru, zicu, Ypsilantu,
Celu cu toate darurile încununatu, de drepta celui pre înnaltu.
Carele prinu cinstita cruce, întru toate, rugămu să se întărescă,
Ca cu pace şi bună oblăduire, pre norodu să-lu domnescă.
Doamne, ce aşa bine ai voitu şi noao bunu Domnu ni l-ai dăruitu,
Intăreşte-lu purure ne clătitu şi cu toate bunătăţile auritu.

La toată persona ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs. 	înbrăţişare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri, a-i dărui toată 	fericire.
	De au fostu altă dată luna lui Aprilie ce mai pricinuitoare de veselie, pentru căci fiindu ce de alu doile a primăverii, întru care înnălţîndu-se soarele îşi adaogă căldura şi îndemnă toată fire spre rodire celoru de mîna Ziditoriului sădite seminţe, daru pentru căci nu s-au învrednicitu cununii ceii care i s-ar fi înpletitu de înţelepciune luminătoriului ce au apusu de la noi, - zicemu: pre iubitului nostru Hs. frate, şi cu toate învăţătura înpodobitu fericitului episcopu Chyru Chesarie, - acumu nu i să cuvine a să înpodobi cu streine flori, ci cu jale să cade a-şi arăta mîhnire, ne priimindu mîngîiare, pentru căci i s-au luatu myrele prinu carele sşteaptă a i să alcătui cununa începăturii, precumu şi la cele lalte luni, şi pentru care i să cuveniia a să bucura. Daru fiindu că la acestu lucru alu tîlmăcitului Mineeloru, şi la îndemnare typăritului loru, nu numai la unu sfatu amu fostu dinu începutu, ci şi la osîrdie cu asemeneşi rîvnă, şi mai vîrtos poftindu-ne fericitulu şi la cele dupre urmă ceasuri ale sfîrşitului vieţii prinu însuşi rostulu său, ca să nu contenimu lucrulu, ci după putere a ne sili spre săvîrşire acelui de obşte folositoriu, şi Besericii înpodobitoriu lucru, - pentru aceia, înplinindu frăţesca poruncă şi săvîrşindu rîvna păstorescă, pre cumu fericitulu [255] au suferitu iuţime gerului a osteneleloru trecuteloru luni de iarnă, aşa şi noi nu fugimu de păliciune soarelui a luniloru celoru de vară, ci prinu ajutoriulu Domnului ne vomu sili a suferi asupra zilii. Insă fericitulu în lunile cele trecute materie bogată au pusu întru predoslovii, înpodobindu-le cu istorii de numele luniloru de la cine şi pentru ce pricină sîntu puse, şi arătîndu întru dînsele ce taine s-au săvîrşitu şi ce folosu de la Ziditoriulu lumii întru dînsele lume au dobînditu. Şi de era să urmămu şi noi asemene istoriia, să căde a vă arăta pentru luna lui Aprilie, că iaste aceia care Ellinii o numiia Tharghilionu, tîlmăcindu-i numele dintru înfierbîntare pămîntului, şi pentru căci încălzindu-se pămîntulu de la soare, răsare totu feliulu de flori, aduce cele mai întîiu flori ca o pîrgă la Artemida şi la Apollonu, într-unu vasu de lutu, care o numiia Tharghilionu, crezîndu, după cumu arată plutarhu, cumu că într-aciasta lună s-ar fi născutu acestu cinstitu de dînşii dumnezeu Apollonu. Şi măcaru că Gallii o numescu Avrilu, poate de la Avrilianu înpăratu, daru, după cumu la enchyclopediia să arată a fi tîlmăcire numelui de la graiulu "aperire", care va să zică deşchidere, mai bine să cuvine la cuvîntulu limbii greceşti ceii proaste, cu care o numescu Anixisu, şi cumu că soarele într-aciastă lună să află în zodiia taurulu9i, pentru care arată Elianu la istoriia ce inspirată (după cumu elu o numeşte), că de i-să va stuncina acestui dobitocu trupulu cu lovituri, pînă la moarte, însă fără de a nu i să vătăma nici unu osu, şi de să va închide într-o cămară întunecoasă unde nici de cumu vîntu să nu intre, după trei zile deschizîndu-se, izvorăscu dinu trupulu lui albine. Care putemu a o socoti foarte o minunată închipuire şi asemănare adevărată cu Mîntuitoriulu nostru Is. Hs., că pătimindu pentru noi şi priimindu lovituri şi suferindu patimă pînă la moarte, fără a nu i să strica nici unu osu, după cumu arată Scriptura, şi îngropîndu-se în mormîntu întunecatu, a treiia zi au înviiatu şi au izvorîtu dinu darulu lui taberi de mulţime sfinţiloru Apostoli, şi povăţuitori şi dascali, carii, ca nişte albine încungiurîndu toată lume, au adunatu dinu toate nemurile, ca dinu nişte flori, miiare spăseniei sufleteşti, cu care ş-au îndulcitu Mîntuitoriului amărîciune ce au suferitu dinu gustulu fierii a păcatului strămoşescu. Insă noi socotimu că aru fi mai de trebuinţă decîtu a ne învăţa numele lunii după istorii, de unde s-au numitu luna şi zodiia întru care să află soarele, a ne povăţui prinu cele ce vădu simţirile noastre la cele ce poate apricepe minte noastră şi să sgonisimu cele ce sîntu spre folosulu sufletescu, care aciasta iaste filosofiia ce adevărată după cumu marele Apostolu Pavelu arată, adică a cunoaşte pre ziditoriulu celu nevăzutu dinu zidirile sale cele văzute şi pre cumu toată fire, urmîndu neclintită porunca stăpînului tuturoru în toată vreme, înplinescu datoriia loru cu ce firescă mişcare, care mai aiave o vedemu întru aciastă lună, că pămîntulu răsare roduri spre hrana oameniloru şi a dobitoaceloru; cîmpii să înpodobescu cu totu chipulu de flori spre mîngăiare vederii; copacii înfrunzescu cu silinţă spre roduri de îndulcire gustului; pasările îşi gătescu fireştile loru organe spre galsuri de veselie pentru auzulu nostru; dobitoacele şi toate jigăniile şi jivinele să silescu spree înmulţire după ce dinu tîiu dată loru poruncă pentru trebuinţa noastră. Dintru care aceste toate să proslăveşte [256] celu ce vede adîncurile şi şade pre heruvimi; numai ticălosulu omu schioapătă spre săvîrşire datoriei lui, numai elu să arată deşertu înnainte Stăpînului său, că ne cumu că nu are dinu fire vre unu haru a ajuta ori spre hrana vre unui dobitocu, ori spre acoperămîntu vre unii firi dinu cele mişcătoare, ci mai vîrtosu elu are acestu ajutoriu de la acele, şi încă nici spre vre o frumuseţe de înpodobire lumii nu iaaste după stare ce de afară şi rămîne a să socoti tocma ca unu viiarme după arătare Prorocului. Daru de vreme ce iaste pînă într-atîta de bicisnică fire omenescă, cumu s-au pusu înpăratu preste toate şi toate i le-au supusu suptu picioarele lui, arătîndu însuşi Ziditoriului că l-au făcutu după chipu şi după asemănare sa, negreşitu că nu pentru alta, fără numai pentru sufletulu celu care i s-au alcătuitu prinu suflare Dumnezeiască, şi cîndu  sufletulu nu va înverzi cu umezela izvoareloru Duhului Sfîntu, şi nu va înflori prinu căldura Soarelui celui gînditoriu, şi nu va rodi roduri de fapte bune, atunci iaste mai prostu de cîtu dobitoacele, mai nesocotitu de cîtu pasările şi mai netrebnicu de cîtu însuşi cele nesimţitoare firi ale făpturii, ale lumii. Aceste de le vomu socoti, aceste de le vomu ceti în cărţile firii, şi ne vomu învăţa dinu povăţuire loru, şi vomu proslăvi cu fapte bune pre Ziditoriulu, atunci cu adevăratu ni să va arăta fiinţa noastră, atunci ni să va cuveni graiulu prorocescu: Cu puţinu ne-au micşoratu de cîtu Îngerii, şi cumu că cu slavă şi cu cinste ne-au încununatu pre noi drepta celui pre înnaltu, a căruia slavă şi mărire fie în vecu bine lăudată.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
			Smeritulu Episcopu alu Rîmnicului Filaretu.
	S-au începutu acestu lucru la Dechemvrie în 9 şi au sfîrşitu la Ianuarie în 29.
	Purtătoriu de grijă fiindu typografiei chyru Ioachimu ieromonahulu dinu sfînta Mitropolie.
	S-au îndreptatu tîlmăcire acestui Mineiu din limba ellinescă pre limba rumînescă de dumnelui Iordanu bivu velu grammaticu Cappadochianulu. 
	la acestu Mineiu alu lunii lui Aprilie au fostu ostenitoriu la scrisu cu mîna, tocmitoriu şi aşezătoriu slujbeloru cu rînduiala, precumu să vede, după izvoadele celoru ce au fostu tîlmăcitori, chyru Anatolie Ierodiacunulu dinu sfînta Episcopie. Iară la typărire s-au diorthositu monahulu Rafailu dinu sfînta Mănăstire Hurezii.
		BRV II, nr. 433, p. 254-256.

434. Mineiul pe Maiu, tradus de Filaret, Rîmnic 1780.

	[256] [257] Stihuri optu poeticeşti spre lauda cinstitei Coroane a înnălţimei sale Io. Alexandru Ioanu Ypsilantu Voevodu.

Soarele şi luna, ce pecete Domniei o înpodobeşte,
A înnălţimei tale, Doamne Alexandre, stăpănire vesteşte.
Căci de însuşi Dumnezeu Ziditoriulu a toate şi înpăratu
Innălţime ta eşti alesu să domneşti acestu p[r]inţipatu.
Să te păzescă deru Domnulu cu pace şi viiaţă fericită
Intru alu Ungrovlahiei înnălţatu scaunu cu Domnie slăvită.
Invrednicindu-te prinu putere crucii pre totu vrăjmaşulu să birueşti,
Ca totu de-una acestu norodu creştinescu cu pace să-lu stăpîneşti.

La toată persona, ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs. 	înbrăţişare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri, a-i dărui toată 	fericire.
	Acestu Mineiu cuprinde luna lui Maii, care lună iaste a cince a anului, socotindu-se începătura anului de la Ianuarie; iară socotindu-se de Martie, cumu făce odată Rîmlenii, iaste a treile. Numele lunii aceştiia era pentru cinste senatoriloru şi altoru oameni mari ai cetăţii Rîmului, pre carii îi chiema Maioresu, care va să zică mai mari, pre cumu şi următoare lună s-au chiematu Iunie pentru cinste celoru mai tineri ce să numescu, totu pre limba latinescă, Iunioresu. Iară alţii voru că aciastă lună s-au numitu Maii după numele mumei lui Mercuru ce să numiia Maiia. Tîmlenii în zioa ce dinu tîiu prăznuia tîrnosela unii beserici ce au făcutu Sabinii la Dumnezeii loru ce-i chiema Laresu, adecă dumnezei de fieşte ce casă şi familie ocrotitori. Totu întru aceiaşi zi jupînesele jărtvuia la buna dumnezeoaică loru, adecă Favia, în casa marelui Archiereului loru, unde nu era slobodu nu numai a nu să afla nici unu bărbatu, ci încă şi icoanele şi capiştile de parte bărbătescă le învăliia. La a 9 zi prăznuia sărbătoare de Lemuriesu sau Remuriesu din Lemuresu sau Remuresu, care, după cumu crede păgînii, le socote duhuri făcătoare de rău sau suflete ne astîmpărătoare ale morţiloru, care socotiia că veniia a supăra pre cei vii. deci pentru a astîmpăra sau, cumu amu zice, pentru a exorchisi acele duhuri prăznuia ace zi. La 24 făce o ţermonie ce să chiema Reghifughiunu (adică fuga înpăratului) spre acucere aminte izgoanei lui Tarcvinie celu mîndru, ce s-au izgonitu dinu Rîmu. Aciastă lună era făcută în chipu de omu, nici tînăru nici bătrînu, înbrăcatu cu o haină largă, cu mînecile mari, ţiindu unu coşu cu flori în capu, iară la picioare avîndu unu păunu spre însemnare vremii. Aceste toate disidimonii au fostu ale trecutei vremi, cîndu nu să luminase lume cu cunoştinţa adevărului, iaru acumu cu mila lui Dumnezeu sîntu toate aceste rîdicate; pentru aceia să lăsămu pre irozii acelui vecu ca pre nişte bîrfitori, ce nu ştiia ce de cuviincioasa cinste celui ce să cade toată slava, şi în loculu acelora să sărbătorimu adevăratele praznice ale sfinţiloru, ce întru aciastă lună să cinstescu, şi mai vîrtosu întru aciastă creştinescă ţară. Luna lui Mai e ce mai mare pricină de prăznuire: are pre sfinţii înpăraţii Constantinu şi Elena, care să cade a o cinsti şi a o prăznui cu toată veseliia şi trupescă, pentru căci iaste în luna ce mai [258] pricinuitoare de bucurie, nu numai pentru podoaba ce dăruiaşte la toată făptura, ci şi pentru căci iaste folositoare vieţii, căci într-aciastă lună totu lăcuitorulu îşi aruncă asemănături spre gătire mîngîerii vieţii la vreme ernii, daru mai vîrtosu să o sărbătorimu cu veselie sufletescă toţi de obşte şi să ne bucurămu pentru prazniculu Sfinţiloru mari înpăraţii şi întocma cu Apostolii Costantinu şi Elena, patronii legii creştineşti, începătorii înpărăţiei noastre ceii pravoslavnice, şi ocrotitorii sfintei Beserici. Şi de vomu lua sema cu amăruntulu putemu cunoaşte cu adevăratu, că nu după întîmplare într-aciastă lună a lui Maii soarele să află asupra zodii gemeniloru, ci dinu pronie Dumnezeiască pentru unime maicii Elenii cu fiiulu său Costantinu într-o prăznuire, carii ca nişte gemeni ai zodiei Ceriului celui gînditoriu au desupra pre Soarele Dreptăţii ce s-au răstignitu pre cruce pentru mîntuire noastră. Şi de să prăznuiaşte şi în alte ţări acestu praznicu alu sfinţiloru înpăraţi, daru nu aşa luminatu ca întru aciastă ţară, că numai aici să închipuiaşte stăpînire creştinescă mai luminată de cîtu în toate laturile. Şi mai vîrtosu acumu, în auritulu veculu nostru ce curge, îndoitu şi întreitu să acde noao a ne bucura pentru luna lui Maii, pentru că noao acumu totu Maii ne iaste viaţa şi petrecere, fiindu că avemu patroni şi ocrotitori Părinte şi fiiu, adică pre pre sfinţitulu nostru Păstoriu şi pre pre luminatulu nostru Domnu, carii ţinu cruce lui Hs. şi oblăduescu ţara cu bună chibzuire şi cu toată pravoslaviia. Domnulu răvarsă mili înpărăteşti, înbogăţeşte săraci, rîdică dinu gunoiu nemuri, mîngîie scîrbiţi, ocroteşte sărmani şi toate cele lalte daruri ce s-au înpărtăşitu, atîtu de la Inpăratulu cerescu cîtu şi de la celu pămîntescu, milostivulu nostru Inpăratu le răvarsă în ţară, şi ca unu soare ne încăzeşte pre toţi. Păstoriulu iarăşi cu ploaia daruriloru duhovniceşti rîureză toţi lăcuitorii şi povăţuiaşte toate oile sale spre păşune sufletescă nu numai cu cuvîntulu prinu învăţături duhovniceşti, ce şi prinu dascali şi învăţători adapă totu norodu, şi prinu cărţi ce să typărescu de totu folosu sufletescu şi de mare podoabă a Besericii, pre cumu şi cu aceste Minee, ci mai vîrtosu cu însuşi fapta şi cu pilda vieţii sale ceii sfinte, a căriia lumină o vădu fii cei ce nu clintescu ochii la Soare şi proslăvescu pre Părintele celu cerescu. Şi linişte ce avemu şi ori ce bine alu dobîndimu nu să cade a socoti că să pricinuiaşte de altu undeva, fără numai dinu vistieriia bunătăţiloru acestoru doi oblăduitori, carii înblînzindu pre stăpînitoriulu tuturoru cu cele de Dumnezeu bine priimite şi lăudate ale loru bune fapte, ne pricinuescu toată fericire. Şi de iaste adevăratu cuvîntulu Evangheliei că dinu rodu să cunoaşte pomulu, poate fieşte care dinu buna urmare a oblăduitoriloru politiei a pricepe înnalta înţelepciune a Domnului, şi dinu tocmită chibzuire a purtătoriloru de grijă ai Besericii podoabele sufleteşti ale marelui Păstoriului nostru, a căruia odraslă şi răposatulu Părintele Chesarie au fostu, care cu cîte roduri sufleteşti au îndulcitu gîtlejulu eparhioţiloru săi, ne socotimu a nu pute a să tăinui nici de însuşi zavistnicii bunătăţiloru. Iată daru pricină de prăznuire în luna lui Maie, sărbătoare a acestoru mari sfinţi, lăsîndu cele lalte. Daru de mare mirare iaste, şi nu de puţină mîhniciune a vede că, încă şi pînă astăzi, la Creştini să află o rămăşiţă de acele basne ale Elliniloru, căci unii îşi înpodobescu casele loru [259] cu flori şi cu verdeţă în zioa lui Maie, şi eşindu la plimbări prinu grădini, să tăvălescu pre iarbă, care cu aciastă faptă oareşi cumu închipuescu acele sărbători ellineşti, măcaru că nu le facu spre cinste cuiva, daru zicîndu, că cine le va face aceste va fi sănătosu toată vare. Acestu graiu cuprinde totu deuna pre ascunsu unu lucru de disidimonie. Mai totu acestu lucru ni să pare că va fi ceia ce facu alţii la sfîntulu Gheorghie, cîndu îşi înpodobescu pragurile uşiloru şi stîlpii porţiloru cu iarbă verde. Şi încă mai de ruşine şi de păcatu la Creştini iaste sărbătoare ceia ce o numescu Ropotinu, ce o zicu încă şi sărbătoare Darcului. Aciasta să asemănă întocma cu prazniculu de Lemuriesu, ce s-au tzisu că o face păgînii la a 9 zi a lui Maii, care şi aceştii proşti şi rătăciţi Creştinii o facu Marţi la al treile săptămînă după Paşti, care mai de multe ori cade la Maii. Acestu nume de Ropotinu ni să pare că vine de la doao nume: remuresu şi lutinu, care cu vremi s-au făcutu o vorbă, cumu să vede şi la alte cuvinte în limba noastră rumînescă ce să trage dinu ce latinescă. Remuresu amu zisu mai susu ce iate, iară lutinu va să zică duhu necuratu, şi aiave să vede că urmeză ticăloşii cu aciasta păgîniloru. Daru cumu nu să ruşineză unii ca aceşte, sau  cumu nu să temu de Dumnezeu a da cinste diavolului, şi a prăznui sărbătoare dracului? Au nu are sfînta Beserică mulţime de sfinţi pre toată zioa ca să-i prăznuimu şi să-i sărbătorimu? Ci daru să cuvine foarte la totu bunulu creştinulu şi temătoriu de Dumnezeu să nu mai prăznuiască într-ace zi ace spuractă sărbătoare, şi babele să se părăsescă de ţesturile ce facu în zioa aceia, adecă în pofida dracului, cumu zicu iale, pentru că pizmă ce să cade vrăjmaşului nemului creştinescu iaste a voi şi a face binele la aproapele său, şi a nu face nimănui rău, aciasta iaste mîhniciune ce adevărată în protiva diavolului. Insă noi pentru praznicu de zioa dinu tîiu a lui Maii ce făce păgînii spre cinste dumnezeiloru de fieşte ce casă şi familie, cumu îi numiia ei, avemu a prăznui pre cei adevăraţi Dumnezei după daru, pre sfinţii carii Dumnezeu i-au cinstitu şi i-au priimitu mijlocitori credincioşiloru. Şi în fieşte ce zi a anului avemu cîte unulu şi cîte doi încă şi mai mulţi sfinţi a-i prăznui, nu cu flori şi cu coroane veştejitoare, ce obicinuia Ellinii, ci mai vîrtosu cu asemănare noastră la faptele loru cele bune spre plăcere stăpînului tuturoru, cu slavoslovii Besericii şi cu cîntări duhovniceşti; de la care sfinţi, usebitu dinu ajutoriu ce căştigămu fieşte care după măsura credinţii sale la cumplitele boale ce ni să întîmplă, şi mîngîiare ce dobîndimu la necazurile şi lumeşti, celu mai mare folosu iaste că putemu (de vomu vre numai) a fi următori vieţiloru acestoru sfinţi, carii îi cinstimu şi-i prăznuimu, şi a ne îndemna la faltele cele bune cu darulu lui Dumnezeu şi a ne ţine de drumulu şi suişu bunătăţiloru ce sfinţii au săvîrşitu, fiindu şi ei oameni asemene noao. Şi aşa cinstindu-i dinu totu sufletu nostru, şi mai vîrtosu sîrguindu-ne pre cîtu ne va fi prinu putinţă spre urmare vieţii loru ne vomu învrednici a fi moştenitorii dăsfătării ceii vecinice, şi înpărăţiei ceii cereşti, în I. Hs. Domnulu nostru, alu căruia haru şi milă să fie cu voi cu toţi, Aminu.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
			Smeritulu Episcopu alu Rîmnicului Filaretu.
	[260] S-au începutu acestu lucru la Fevruarie, în zioa dinu tîiu, şi au luatu sfîrşitu la Martie în 24.
	Purtătoriu de grijă fiindu typografiei chyru Ioachimu ieromonahulu dinu sfînta Mitropolie.
		BRV II, nr. 434, p. 256-260.

435. Mineiul pe Iunie, tradus de Filaret, Rîmnic, 1780.

	[260] Stihuri patru îndoite poeticeşti întru mărime strălucitei stemi a Măriei sale înnălţatului şi bine credinciosului Io Alexandru Ioannu Ypsilantu Voevodu.

Adunare a creştiniloru, norodule celu romînescu,
Rîdică-ţi mîinile spre înnălţime şi roagă pre înpăratulu cerescu,
Ca să se dăruiască darulu ceriului celu purure luminatu
Mărimei sale Domnului Alexandru (zicu) Ypsilantu,
Carele, cu putere Ctucii şi a înţelepciunii ceii fireşti,
După Lege stăpîneşte scaunulu Ţării Romîneşti,
Şi ca unu luciafăru luminosu, ce ni s-au arătatu de la răsăritu,
Inpreună cu luminoasa lună totu întunerecu au rîsipitu.

La toată persona, ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs. 	înbrăţişare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri a-i dărui toată 	fericire.
	Acestu Mineiu cuprinde luna lui Iunie, care iaste a şasele de la Ianuarie, şi a patra de la Matrie; şi pre cumu amu arătatu la trecută luna lui Maii, numele aceştii luni iaste pusu pentru cinste celoru mai tineri senatori ai Rîmului, carii să numescu latineşte Iunioresu, precumu a lui Maii au fostu pentru cinste celoru mai mari ai loru, carii să zicu Maioresu. Insă nu toţi asemene, cu o simfonie, dau acestu nume lui Iunie pentru aciasta, ci sîntu alţii ce voru a fi numită această lună cu acestu nume de la Iuno sora sau soţiia lui Iupiteru, pre care îlu socotiia ceriu, iaru pre Iuno, pămîntu, şi aşa zice: că ceriulu cu căldura de susu, iaru pămîntulu cu umezela de josu, pricinuia răsărire tuturoru erbiriloru şi creştere tuturoru seminţeloru. Daru mai de credinţă iaste că aciastă lună a lui Iunie s-aru fi numitu, după cumu amu zisu mai susu, pentru cinste celoru tineri senatori ai Rîmului, carii să numescu latineşte Iunioresu, fiindu că şi pre limba rumînescă (care pote va fi fostu oareşi cîndu rîmlenescă) tineriloru le zicu juni, după pronunţiia Galliloru, ce şi luna iaru aşa o numescu: juni. Intru aciastă lună soarele să află în zodiia Carchinului, şi creşte pînă la 21 de zile, care zi numescu şi pliostasionu, apoi începe nesimţitu a scăde. Poate pentru căci [261] iaste soarele în luna aciasta întru aciastă zodie, pentru aciasta şi umbletulu ei iaste ca alu racului, adecă pînă la 21 merge înnainte crescîndu, apoi să întoarce înnapoi micşorîndu-se. Aciastă lună Ellinii o numiia Ecatonveonu, care va să zică jărtvă de o sută de boi, fiindu că întru aciastă lună jărtvuia acestu feliu de jărtvă spre mulţămire pentru îndestulare anului, care Ahtineii o socotiia întîiaşi lună. Aceste perierghii sîntu ale celoru vechi, iară noi cei ce ne-amu lepădatu de acelu vechiu omu şi ne-amu înbrăcatu în celu nou, vedemu dinu Istoriia ce sfîntă, că sfinţii Apostoli întru aciastă lună eşindu de la Ierusalimu, s-au înpărţitu în toată lume spre propovedanie, sau mai b8ine a zice, spre secerişulu celoru aleşi pentru moştenire înpărăţiei ceriului, care însemnîndu Domnulu nostru Is. Hs. au zisu cătră Sfinţii Apostoli, că "iată s-au apropiatu secerişulu, rîdicaţi-vă ochii şi vedeţi holdele că s-au albitu". Şi într-altu locu zice, că "secerişulu iaste multu, iară secerători puţini". Deci fiindu că toţi cîţi s-au vînatu de mreja acestoru sfinţi pescari, ce întru aciastă lună au făcutu călătoriia pentru aciastă spăsitoare vînătoare, sîntu mai tineri ca nişte prunci ai vecului celui auritu alu spăsitoriului, cu multu să mai cuvine a fi numită aciastă lună pentru acestu feliu de tineri de cîtu pentru tinerii senatori ai Rîmului. Şi aşa ni să cade mai cu deusebire să cinstimu aciastă lună, pentru căci s-au făcutu într-însa începătura propoveduirii mîntuirii noastre şi nou epohi alu moştenirii înpărăţiei ceii dinu veci gătite noao cestoru mai tineri, după propoveduire Evangheliei, carii nu ne fălimu căci avemu tată pre Avraamu, ci mai vîrtosu pentru căci sîntemu fii ai însuşi lui Dumnezeu, priimiţi prinu Duhu şi prinu apă de Maica noastră sfînta Beserică a Răsăritului. Şi fiindu că sfinţii Apostoli după înviiare Domnului, pînă a nu eşi încă dinu Ierusalimu spre propovedanie, au postitu alcătuindu-se şi întrarmîndu-se cu postulu ca cu o armă nebiruită înprotiva nemuriloru ce cinstiia pîntecele ca pre unu Dumnezeu, pentru aceia şi Beserica lui hs. păzeşte acestu postu neclintitu, ca unu postu Sfîntu şi cu pilda faptei lăsatu noao, şi ca celu mai dinu tîiu de cîtu cele lalte. Deci şi noi, atîtu pentru cinste ce ni să cuvine a da verhovniciloru sfinţiloru Apostoli, ca unora ce întru aciastă lună li s-au alcătuitu săvîrşire pomenirii a mucenicescului loru sfîrşitu pre vreme lui Neronu, ne despărţindu nici acelora lalţi sfinţi Apostoli prăznuire, căci după Dumnezeu ni s-au arătatu cu toţii de obşte făcători de bine şi dascali şi povăţuitori, cîtu şi pentru a pute şi noi a ne întrarma cu postulu acesta spre a ne feri de cădere şi a birui pre draculu celu de amiază zi (după cumu Psalmistulu) prinu înfrînare pofteloru; care duhu , după mărturiia Domnului, nu să biruiaşte fără numai cu postu şi cu rugăciune. Daru mai vîrtosu pentru a ne arăta ucenici adevăraţi ai loru şi fii ascultători părinteştiloru loru povăţuiri, trebue să păzimu acestu sfîntu postu cu mai miltă înfrînare, ne alunecîndu-ne la bîrfelele unora ce nu numai că pre sine să înşală desfrînîndu-se spre îndulcire gîtlejuluii loru şi robindu pîntecelui, ci şi pre alţii îndemnă spre căldare, nesupunîndu-se marelui Legiuitoriu alu Legii ceii noao, Domnului nostru Is. Hs., celu ce chiiaru arată, că înpărăţiia ceriuriloru nu iaste mîncare şi băutură, ci mai vîrtosu prinu postu şi prinu înfrînare să căştigă; - nici băgîndu în semă cuvintele Vasului alegerii ce strigă zicîndu: Că nici de [261] vomu mînca, vomu prisosi cevaşi, nici de nu vomu mînca nu ne vomu lipsi. Incă mai vîrtosu cine are ochi de văzutu poate a privi că de a purure unii ca aceşte, carii calcă sfintele posturi cu pricini de boale, nici odinioară nu-şi vădu sănătate, ci totu ticăloşi şi pătimaşi sîntu, fiindu că, după cumu cîntă Lăuta Duhului sfîntu: blestemaţi sîn călcătorii de lege. Iaru noi păzindu hotarăle sfinţiloru, şi ascultîndu pre Maica noastră sfînta Beserică, de vomu fi hrăniţi măcaru numai cu erburi şi cu legumi şi cu seminţe, totu vomu fi mai frumoşi de cîtu cei ce să lăcomescu cu hrana ce de multe feliuri. Şi să nu temă cinevaşi că prostime hranei poate să aducă stricăciune sănătăţii sau vieţii noastre, că lăsîndu mulţime a multoru sfinţi postnici, ce îndelungată viiaţa loru cu lipsă de hrană s-au petrecutu, auzimu şi de celu ce iaste lăudatu de însuşi rostulu Mîntuitoriului, adecă sfîntului Ioanu Botezătoriului şi Mergătoriului înnainte, că toată viiaţa ş-au petrecutu numai cu miiare sălbatică şi cu vlăstări, a căruia sfînta naştere, nu după întîmplare iaste întru aciastă lună, ci dinu pronie, ca prinu prăznuire pomenirii naşterii sale, să-i vedemu şi viiaţa, şi să-i ascultămu şi învăţătura, pocăindu-ne cu adevăratu că s-au apropiiatu înpărăţiia ceriuriloru, căriia toţi să ne învrednicimu în Is. Hs. Aminu.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu.
			Smeritulu Episcopu alu Rîmnicului Filaretu.
	S-au începutu acestu lucru la Martie în 26, şi au luatu sfîrşitu la Mai în 16.
		BRV II, nr. 435, p. 260-262.


436. Mineiul pe Iulie, tradus de Filaret, Rîmnic 1780.

	[262] Stihuri poeticeşti spre lauda cinstei coroane a înnălţimei sale Io. Alexandru Ioanu Ypsilantu Voevodu.

Semnele Romîniloru, cele dintru începutu fericite,
Cu adevăratu de la Roma zburîndu în Dachiia sîntu venite.
Cruce, zicu pre care ţine corbulu cu putere lui ce dinu botu,
Ne legiuire lui Dechevalu au perdutu de totu.
Iaru coroana domniei Prinţipatului romănescu,
De la începutu aceste semne luminatu o înpodobescu.
Şi cu adevăratu şi în vreme viitoare aşa iaste a fi
Pînă cîndu soarele şi luna voru străluci:
Acestu corbu cîndu de Iezavelu să îzgoniia Ilie,
Dinu poruncă Dumnezeiască l-au hrănitu în pustie.

[263] La toată persona, ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs. 	înbrăţişare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri a-i dărui toată 	fericire.
	Acestu Mineiu cuprinde luna lui Iulie, pre care Marculu Antonie în vreme stăpînirii sale au hotărîru ca să nu să mai numescă a cincele după începătura anului, ce o făce de la Martie, ci să se chiiame Iulie, dîndu-i acestu nume pentru cinste naşterii lui Iulie Chesarului, după a căruia încungiurare a aniloru, care pre limba ellinescă să zice "Iuliani periodosu", urmîndu părţile apusului scotu anii de la zidire lumii mai puţinu 1508, pentru care pre largu arată pre înţeleptulu Alexandru Exaporitulu la carte ce să numeşte Iudaică sau sfînta Istorie, cîtu şi pre învăţatulu dascalu Sevasto la carte ce o numeşte Eortologhionu, de unde curge aciastă ne asemănare cu numărulu veletului, ce Beserica a Răsăritului au priimitu dintru începutu după a celoru 70 tîlmăcitori ai Bibliei urmare, avîndu cursulu aniloru cu letu 7288 întru acestu anu, iaru nu 5540, după cumu ţinu cei de la apusu. In zilele aceştii luni ale lui Iulie, multe disidimonii ave Ellinii, pre cumu amu arătatu şi în trecutele luni. Prăznuia ca o mare sărbătoare zioa a 6 a lui Iulie, pentru căştigare păcii şi mîntuirii cetăţii ce ş-au căştigatu prinu soţiia şi muma lui Coriolanu. La 12, sărbătore cu multă pompă naştere numitului Iulie Chesaru, de la care are şi numele aciastă lună, pre cumu mai susu amu arătatu. La 24, ca o datorie netăgăduită urmîndu, să obicinuia a face masă mare arhiereiloru. Iară de la 28 încolo, jărtvuia cîţi-va cîini spre oprire marii călduri a lunii, numindu aceste zile şi Canicula, măcaru că unii le numescu aciaste zile ale leului, întru a căruia zodie să şi află soarele întru aciastă lună. Şi alte multe asemene sărbători să obicinuia a face după a loru părere şi pentru oareşi care întîmplătoare pricini. Insă noi, prinu perierghiia povăţuirii ceii Besericeşti, vedemu că aciastă lună a lui Iunlie cu a lui Iunie trecutu are oareşi care asemănare la cele ce na învaţă sfînta scriptură. Căci în luna lui Iunie au sărbătoritu Beserica Naştere Mergătoriului înnainte venirii ceii după trupu a Mîntuitoriului nostru Is. Hs., adecă a Botezătoriului Ioannu.Iară întru aciastă lună prăznuiaşte pre proslăvitulu Prorocu şi Mergătoriulu înnainte venirii lui Hs. ceii de a doao, pre marele Ilie, pre care şi cei dinu lege vechie la mare ypolipsisu l-au avutu, atîtu pentru căci fiindu aprinsu de rîvnă Dumnezeiască au omorîtu cei 70 de preoţi ai ruşinii, cîtu şi pentru căci au opritu ceriulu trei ani şi şase luni pre vreme lui Ahavu înpăratu, după cumu dinu Istorie vedemu, uscîndu-se de totu umejune pămîntului; apoi iarăşi pentru a-lu proslăvi Dumnezeu prinu minuni, n-au datu ploae pre pămîntu fără numai prinu rugăciunile sale. Daru şi în ce noao nu fără de laude să pomeneşte, căci Beserica îlu numeşte îngeru întrupatu, şi rostulu Domnului vrîndu să laude pre Botezătoriulu Ioannu, zice: "Aceasta Ilie celu ce va să vie". Şi iarăşi în trecuta lună amu auzitu pre sfîntulu Apostolu Pavelu că s-au răpitu la ceriuri, ori în trupu ori afară de trupu, zice însuşi că nu ştie. Intru aciastă lună cetimu la Parimiile ce să zicu în zioa prăznuirii acestui prorocu, că cu căruţă s-au suitu spre ceriuri. Aceste asemănări au aceste doao luni între dînsele. După mărturiia lui Iosifu Istoriculu întru aciastă lună au contenitu şi potopulu, şi au datu de uscatu corabiia lui Noe la munţii lui Araratu, şi poate că spre pomenire aceştii conteniri a potopului pe la luna lui Iulie scadu mai toate apele. Insă avemu şi întîmplătoare pricini întru aciastă lună de a le sărbători, nu ca ale Eliniloru, ci mai cu cuviinţă şi vrednicie de toată prăznuire. Ce dintîiu iaste că întru aciastă lună s-au adusu sfintele Moaşte întru aciastă ţară ale pre cuviosului părintelui nostru Dimitrie de la Basarabovu, cu a căruia umbrire s-au izbăvitu ţara de năprasnica boala a ciumii şi pînă în zioa de astăzi sîntemu feriţi prinu ocrotire sa de bîntuiala acestui cumplitu biciu Dumnezeescu. Alu doile că totu întru aciastă lună au contenitu flacăra războiului între înnalta Poartă şi între înpărăţiia Rosiei. Aceste doao aduceri aminte sîntu vrednice de mari prăznuiri, că şi bătaia ciumii şi foculu războiului atîtu sîntu de simţitoare la unu norodu, încîtu Beserica de purure întru rugăciunile ce face pentru lume cu totu denadinsulu să roagă de a ne feri şi de răsboiu şi de ciumă, care amîndoao vinu preste oameni pentru păcate, şi nu numai de unii să atingu, ci de obşte. Pentru care să cade de purure cu limba, ce ne iaste organu datu spre laudă şi proslăvire lui Dumnezeu să ne rugămu cu toată umilinţa ca să fimu fericiţi, iară cu fapta să săvîrşimu cele plăcute lui Dumnezeu, păzindu sfintele lui porunci, carele de la vomu asculta şi le vomu face, să făgăduiaşte că ne va da ploae la vreme ei, şi pămîntulu va da rodurile sale, şi vomu mînca pîine noastră întru saţiu, şi vomu lăcui în pămîntulu nostru fără de temere, şi ne va dărui pace desăvîrşitu, şi hiiară sălbatică. şi jigănii stricătoare nu va bîntui pămîntulu nostru, şi războiu nu va trece prinu trînsulu, ci ne va blagoslovi şi ne va înmulţi, şi ne va fi noao Dumnezeu, şi noi norodu; iaru de nu-lu vomu asculta, nici vomu păzi poruncile lui, va aduce lipsă asupră-ne, şi vomu semăna în deşărtu, şi voru mînca streinii ostenelele noastre, şi nu-şi va da pămîntulu roada sa, şi va trimite hiară sălbatece spre vătămare vitelor noastre, şi jigănii stricătoare rodurilor noastre, şi va pustii pămîntulu nostru şi de sabie vomu peri. Aceste sîntu cuvintele grăite de Dumnezeu însuşi prinu Duhulu sfîntu la carte Leviţiloru. Deci, înţelegîndu noi că dinu supunere ce cătră ziditoriulu nostru, şi dinu paza poruncilor sale izvorăscu toate bunătăţile, iară dinu neascultare şi călcare poruncilor Dumnezeeşti să răvarsă toate relele, să lăsămu căile cele strîmbe şi nodoroase şi să umblămu pre cele drepte, ca să căştigămu blagosloveniia Domnului, şi să ne îndestulămu şi aici întru aciastă lume de cele pămînteşti, şi în ce viitoare vecinică viaţă, să ne desfătămu de bunătăţile cele negrăite, cărora să ne învrednicimu toţi în Hs. Is. Domnulu nostru, căruia să cuvine slavă, cinste şi mărire în veci. Aminu.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
			Smeritulu Episcopu alu Rîmnicului Filaretu.
	S-au începutu acestu lucru la Maii în 18, şi au luatu sfîrşitu la Iulie în 18.
		BRV II, nr. 436, p. 262-264.

437. Mineiul pe Avgust, tradus de Filaret, Rîmnic, 1780.

	[265] Stihuri 14 desupra coroanei înnălţimei sale pre liniştitului mieu Domnu Io Alexandru  Ioannu Ypsilantu Voevodu.
	
Acestu semnu, pre carele corbulu Valahiloru în gură îlu poartă,
Lesne descopere ce spre înnălţime ta viclenie toată.
Este mulţime ce să află întru întunereculu ne ştiinţei,
Lumina cărora ca o lună descopere cunoştinţei.
Unu soare dinu drepta luminatu te închipuiaşte
Idea dreptăţii care tuturoru înpăărăţeşti.
Alexandre, pre alesule şi pre liniştite Doamne Ypsilantu,
Ne preţuită stema Valahiei ţi-o au datu
Acela ce stăpîneşte toată zidire, şi cele lalte.
Toate văzîndu că eşti vrednicu a cumpăni cu dreptate,
O sabie şi unu buzduganu ţi s-au datu întru putere,
Lesne cu care tai şi vindeci cele rele.
Is. Hs. preste multe cruguri ale Soarelui cu putere sa ce Dumnezeiasă
Eu mă rogu purure, înnălţimei tale ca să-ţi dăruiască.

La toată persona, ce să va îndeletnici a ceti, dîndu ce întru Hs 	înbrăţoşare, rogu pre acelaşi dătătoriu de haruri a-i dărui toată 	fericire.
	Cîţi poftiţi a vă lumina cu slava Fiiului lui Dumnezeu şi a privi (pre cîtu iaste cu putinţă) mărire lui cu care s-au arătatu în muntele Thavorului cătră cei mai aleşi trei ucenici ai săi, veniţi să vă uitaţi în oglinda aceştii luni a lui Avvgustu (Avgustă), unde veţi vede despre o parte pre celu ce de îngeri s-au mutatu după pristăvire, adecă pre văzătoriului de Dumnezeu Moysi, iară despre altă parte pre pre slăvitulu Ilie, care încă în trupu fiindu, cu căruţă de focu s-au răpitu de pre pămîntu spre ceriu, pre amîndoi, zicemu, plini de lumină şi de strălucire. Carii deprinşi fiindu cu privire slavei Dumnezeeşti, nu li s-au întunecatu vedere, nici i-au spăimîntatu ace mare lumină, ca pre cei încă neobicinuiţi trei Apostoli, Petru, şi Iacovu, şi Ioannu, ce dinu streina vedere a feţii lui Is., cîndu ş-au răvărsatu razele luminii sale, întru ace noapte, în muntele Thavorului (zice sfînta Evanghelie) că au căzutu cu faţa la pămîntu. Şi învăţîndu-vă prinu graiulu Besericii de aciastă pre slăvită taină a schimbării la faţă a Domnului nostru Is. Hs. nu numai patima sa ce după cruce să o credeţi că au suferit-o de bună voe spre mîntuire lumii, ci încă să socotiţi că şi a Maicii sale, pre slăvitei de Dumnezeu Născătoare mutare ce de pre pămîntu la ceriu, cu iconomie Dumnezeiască pentru ocrotire lumii s-au făcutu. Aceste doao mari şi pre slăvite praznice ce săvîrşaşte Beserica întru aciastă lună, ne face a fi la îndoială cumu că bacestu nume Avgustu nu l-ari fi căştigatu aciastă lună de la Octaviianu înpăratulu Rîmului, celu ce s-au numitu întîiu de cîtu toţi Avgustu, şi apoi de la dînsulu l-au luatu şi [266] ceia lalţi înpăraţi şi înpărătese, pre cumu şi însăşi pre fericita Sfînta Elena, Maica a marelui înpăratu şi întocma cu Apostolii Costantinu, după cumu istoriia ce dinafară povesteşte, ci mai cu cuviinţă ni să pare că au rămasu acestu nume Avgustu alu lunii acestiia, păzindu-să de Beserică pînă acumu, pentru aceste doao mari Dumnezeeşti praznice, unulu alu lui Hs. Înpăratulu Înpăraţiloru şi Domnulu Domniloru, şi altulu alu Născătoarei de Dumnezeu, ceii uniia singure totu deuna Avgustei. Că de aru fi fostu numită (după Istorie) de la acelu înpăratu Octavianu Avgustu, nu s-ar fi fostu păzitu pînă acumu nestrămutatu, căci şi alte luni s-au numitu după nume de înpăraţi, daru prinu puţină vreme l-au pierdutu numele, pre cumu: luna lui Aprilie s-au numitu de la Neronu înpăratu, Neronie; şi luna lui Maii de la Clavdie înpăratu, Clavdiosu, care în puţină vreme amîndoao lunile au contenitu de a să mai numi cu aceste nume. Pentru aceia noi zicemu, că mai cu cuviinţă iaste a fi numită luna aciasta Avgustu pentru cele mai susu zise Avgustiene, adecă înpărăţeşti praznice, care ni să cade a le prăznui cu mai mare luare aminte de cîtu toate cele lalte praznice, pentru căci şi mai mari şi necuprinse de minte minuni să cuprindu întru dînsele. Insă la celu dintîiu alu schimbării la faţă a Domnului trei taine ne învăţămu: Una descoperire Domnului nostru Is. Hs., (prinu vedere aceii pre luminoase străluciri a feţii sale), că iaste şi Dumnezeu iară nu numai omu, (şi prinu glasulu ce au răsunatu ca unu tunetu zicîndu: "Acesta iaste Fiiulu mieu"), că iaste Fiiu adevăratu alu vecinicului Părinte; aldoile adeverire graiuriloru proroceşti, ce de demultu au glăsuitu cu trîmbiţa Duhului sfîntu pentru înviiare ce de obşte, zicîndu, că Dumnezeu, iaste Dumnezeu alu viiloru, iară nu alu morţiloru, fiindu că aiave au arătatu că sîntu vii cei ce să socotiia a fi de demultu prestăviţi; şi altreile încredinţare moştenirii slavei sale ceii cereşti ce ne-au gătit-o din veci, prinu nemărginită milostivire şi dragoste sa ce negrăită au arătat-o cătră aleşii săi Ucenici, priimindu-i părtaşi la privire aceii luminate şi pre slăvite străluciri a feţii sale, şi marturi prinu însuşi vedere slavei sale, cu care s-au închipuitu în Thavoru. Iară la celu de aldoile praznicu alu adormirii Născătoarei de Dumnezeu, ne învăţămu aceste trei mari lucruri Dumnezeeşti: Una, că s-au astupatu toate gurile cele hulitoare înpotriva fecioriei ceii de prihană a purure Fecioarei Maria, cu săvîrşire minunii ce s-au lucratu atunci înpotriva celoru ce s-au obrăznicitu a să atinge cu mîini vătămătoare de pre sfîntulu său sycriu; aldoile, că s-au contenitu toate bănuelile şi îndoirile celoru puţini în credinţă, siliţi fiindu a o mărturisi cu adevăratu Maică a lui Dumnezeu, prinu arătare îngeriloru şi prinu adunare ce dinu toată lume a Apostoliloru la una şi aceiaşi vreme a pristăvirii sale; şi altreile, că prinu mutare sa de la cele pămînteşti cătră cele cereşti, nu au părăsitu lume, ci mai vîrtosu s-au întăritu neclătita ocrotire a pămînteniloru şi s-au întemeiatu nădejde marelui ajutoriu a totu nemului creştinescu, după cumu Beserica prinu cîntări ne încredinţeză. Care aciastă unire a prăznuirii Preobrajeniei Mîntuitoriului nostru, Soarelui dreptăţii Hs., şi alu Adormirii Maicii sale purure Fecioarei Mariei, ce săvîrşaşte Beserica întru aciastă lună josu pre pămîntu, şi Ceriulu susu o închipuiaşte prinu aflare soarelui acestui văzătoriu (întru aciastăşi lună) în casa zodiei ce să numeşte Fecioară. Deci pricepîndu mărime prazniciloru, ce să cuprindu într-aciastă lună şi lucrare ce Dumnezeiască ce să săvîrşaşte într-însa, să cade ca nişte fii ai luminii şi ai darului, sărbătorindu-le, să nu fimu următori nemuritoriloru celoru lipsiţi de cunoştinţa lui Dumnezeu, carii întradinsu izvodescu praznice pentru a-şi pute înplini întru acele poftele loru, ci să cunoaştemu că politiia ce creştinescă să cade a fi următoare vieţii ceii îngereşti, şi să aşteptămu cu dorire praznicile cele înpărăteşti, pentru a ne învăţa dintr-însele taine Dumnezeeşti şi a ne înnălţa minte de la cele pămînteşti spre cele cereşti, iară nu pentru a ne înpodobi cu haine luminoase, schimbîndu-ne numai la înbrăcăminte, iară nu şi viiaţa spre fapte mai bune mutîndu-o, nici pentru a da saţiu pîntecelui inu schimbare bucateloru celoru mai delicate, iară nu pentru înpărtăşire taineloru celoru Dumnezeeşti; nici pentru trîndăvie iscodindu sărbători ca să acemu pricină de nelucrare şi lenevire, ci pentru a ne îndeletnici în sfintele scripturi spre cunoştinţa lui Dumnezeu, că aşa prăznuindu vomu aduna ca albina folosu dinu fieşte care materie a praznicului ce sărbătorimu, ori cu urmare după putinţă, ori măcaru cu umilinţa spre pocăinţă. Şi aşa putemu a ne numi creştini cu adevăratu şi fii aleşi ai lui Dumnezeu, şi moşteni înpărăţiei lui ceii vecinice, care toţi să o dobîndimu în Is. Hs. Aminu.
	Alu tuturoru fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu,
			Smeritulu Episcopu alu Rîmnicului Filaretu.
	Luna lui Avgustu s-au începutu la Iulie 23, şi au luatu sfîrşitu la Septemvrie 24.
	Totu prinu ostenelele celoru numiţi la cele lalte luni, s-au typăritu şi acestu Mineiu.
		BRV II, nr. 437, p. 265-267.

438. Mineiul pe Septemvrie, Rîmnic 1780.

	[267] La toată tîlmăcire şi îndreptare cuvinteloru rumîneşti, fiindu dinpreună cu pre sfinţitulu mieu stăpînu, celu ce însuşi au îndreptatu tîlmăcire acestui Mineiu, amu scrisu cu mîna, amu tocmitu şi amu aşăzatu slujbele prazniciloru înpărăteşti şi ale sfinţiloru, în ce chip să vede, eu, celu ce sîntu alu tuturoru smeritu şi gata la porunci, Anatolie ierodiaconu alu sfintei Episcopii Rîmnicului.
	Iară la typărire s-au diorthositu de smeritulu între monahi Chyru Rafaliu Monahulu dinu sfînta Mănăstire Hurezii.
	Pre totu pravoslavnicu cetitoriu cu cuviincioasă cinste şi cu fierbinte umilinţă rugămu, de obşte dîndu înştiinţare, noi, cei (dinu mare mila lui Dumnezeu) ne-amu învrednicitu a fi ostenitori la acestu Dumnezeescu lucru alu typăririi acestoru doaosprezece Mince, ce acumu s-au typăritu întîiu pre limba noastră rumînescă, unulu adecă fiindu ajutoriu la îndreptare [268] tîlmăcirii cuvinteloru cătră rumînie, şi cu scrisulu şi cu aşăzare slujbeloru prazniciloru înpărăteşti şi ale tuturoru sfinţiloru, carii întru aceste Minee să prăznuescu; - iaru altulu cu ne încetată ostenelă şi priveghiare la toate Mineele diorthositoriu, ostenindu purure şi zioa şi noapte. Pentru care de  toţi fiindu ştiută şi văzută aciastă îndelungată de trei ani înnotare a acestoru Minee ce să vădu typărite, care au luatu incepere typăririi de la Mineiulu lunii Octovrie şi s-au încungiuratu de au luatu sfîrşitulu cu Mineiulu lunii Septemvrie, dinu care ca dintr-unu luciu de mare eşindu cătră limanulu celu pre liniştitu, spre carele purure sîrguiamu a-lu ajunge, - acumu (zicu) ajungîndu la adăpostire acestui limanu, cu laude de la noi grăite dămu mărime lui Dumnezeu celui negrăitu, carele prinu Dumnezeiască putere şi ajutoriulu lui, au ocîrmuitu aciastă înţelegătoare corabie, şi prinu bună suflare vîntului puterii sale, au întinsu vetrela ei cătră acestu de toţi doritu limanu alu săvîrşirii acestui Dumnezeescu lucru. Daru, fiindu că acestu lucru (pre cumu amu zisu) întru îndelungată vreme s-au făcutu, ştimu că multe greşale vomu fi făcutu, unele pentru asemănările sloveloru, care nu să pre deusebescu de cătră altele, adecă: a, b de vătră c, i de cătră n, e de cătră s, şi altele, care unele s-au trecutu cu vedere prinu ne băgare de semă cetindu probele, pentru că acestu lucru cu sîrguire s-au făcutu. Altele şi pentru supărare nopţii, căci şi noapte o amu făcutu în locu de zi la toată curgere acestui lucru. Iară altele pentru multa ostenelă, fiindu fire îngreoiată, ştimu că va fi trecutu multe greşale neîndreptate. Insă arătămu şi aciasta pentru că întru multe sfinte slujbe înpărăteşti şi ale sfinîiloru dintr-aceste Minee, atîtu prinu stihirile vecerniei, cumu şi prinu canoane sîntu tropare de bogoslovie, mai alesu la slavele canoaneloru, încă şi la troparele pre sfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce sîntu la sfîrşitulu fieşte căriia pesne în canoane. Pentru aceste cu smerită rîvnă a inimii şi a sufleteloru noastre vă rugămu, ca ori unde să va întîmpla, a găsi vre-o alunecare dinu care să aduce hulă cătră pre sfînta Troiţă, sau Dumnezeirii şi omenirii Domnului Is. Hs., sau Maicii sale, acolo (zicemu) unde să va afla întru acestu lucru, iarăşi ca pre nişte buni credincioşi vă rugămu, ca cu inimi bune şi suflete sănătoase întru drepta credinţă, să îndreptaţi, şi să ne ertaţi, nesocotindu că vomi fi căzuţi la vre-unu eresu (şi într-adinsu aşa, de voia noastră, amu lăsatu de au trecutu), de care pre noi toţi fiii Besericii Răsăritului Dumnezeu să ne păzescă şi să ne ferescă, atîtu în greşale de cuvinte (zicemu), cîtu şi în glasuri, de să voru fi greşitu a să pune unulu în loculu altuia. Căci şi noi oameni pămînteni sîntemu, purure pătimaşi şi fără învăţătură, şi cuprinşi de slăbiciune firii, care nu lasă pre nici unu omu a nu fi fără greşală, căci pre cumu amu pututu cu osîrdire amu lucratu. Ci pre toţi vă rugămu să ne ertaţi întru toate, ca şi voi să căştigaţi ertăciune de la Domnulu nostru Is. Hs., a căruia mărire iaste în veci. Aminu.
	Tuturoru plecaţi cei mai susu numiţi şi cu toţi lucrătorii typografiei dinpreună, pînă la celu dupre urmă.
	Purtătoriu de grijă fiindu typografiei chyru Ioachimu Ieromonahulu dinu Sfînta Mitropolie.
		BRV II, nr. 438, p. 267-268.

440. Psaltire, Blaj 1780.

	[269] Faltirea Prorocului şi Înpăratului Davidă Acumă a cincea oară Tipărită Cu Blagosloveniia Excelenţii sale prea luminatului şi prea o sfinţitului Domnă Domnului G: Grigorie Maeră Vlădica Făgăraşului, şi a toată Ţara Ardealului a prea Înnălţatei Chesarii Crăeştii mărimi Sfeatnică dină alăuntru. La Sfita Mitropolie în Blajă. Anii de la Mîntuirea lumii 1780.
		BRV II, nr. 440, p. 269.

441. Psaltire, Bucureşti 1780.

	[269] Faltirea Fericitului Prorocului şi Înpăratului Dcdă. Acumă iarăşi a treia oară Tipărită în zilele Prea luminatului Domnului nostru. Io Alezandru Ioannă Ipsilantă Voevodă. Cu Blagosloveniia şi cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită ală oggrovlah. Chiră Grigorie. În sfita Mitropolie Bucureştiloră la anulă de la Adamă. 1780. S-au Tipărită de Stanciulă: Tip. Tomoviciă. Bucurişteană.
	"Deci nu sîntu eu celu ce grăescu pentru lauda eii, ci cei mai susu numiţi sfinţi. Pentru aciastatuturoru cu umilinţă mă rogu, priimiţi cu dragoste, şi o cetiţi cu ţelegere. Că pentru aciasta ne-amu nevoitu de o amu typăritu mai chiaru pre limba noastră rumînescă, şi totu în stihuri pentru mai lesne cititoriului şi înţelegere ce deplinu . . ."
		BRV II, nr. 441, p. 269-270.

443. Bucvariu, Viena 1781.

	[270] Catavasimriu Cu toate trebuinciasele cîntări ce să cîntă peste totă anulă care coprinde în sine catavasiile rumîneaşte şi greceaşte. Tipăritu-s-au acumă întru a şasealea ană a întîia Domnie, a prea înălţatului  şi luminatului Domnă atoată Ţara Rumînească Io Alezandru Ioannă Ipsilantă VVo. Cu blagosloveniia Chir Grigorie în sfita Mitropolie a Bucureştiloră: la anulă de la Hs. 1781. De stanciolă Popoviciă Tip Bucă.

[271] Predoslovie.

	Pre sfinţitului şi pre înţeleptului Mitropolitu alu sfintei Mitropolie Ungrovlahiei, pre cinstitu şi exarhu Plaiurilor, Chyriu Chyr Grigorie, cia de robu cucernică închinăciune.
	De vreme ce toate simţirile omului cu cuvincioasă bucurie mai multu îşu are a sa priinţă care viersuitoarele cîntări, precumu şi sufletului la toate cele cu ostenelă şi supărătoare patemi lesne poate răbda cîndu aru auzi viersuire cîntecilor, cumu mai vîrtosu vedemu că şi la pruncii cei mici şi necuvîntărori cu cîntecele să adormu dinu plîngătoare loru viersuire; şi încă şi călătorii corăbierii la ostenelile, ce le vinde dinu truda lucruriloru loru, iarăşi cu cîntecele să mîngîie. pentru aciasta daru, şi eu supusu fiindu acestora cu încredinţare de adevăru, amu vrutu să tipărescu aciastă cărticică ce se numeşte Catavasier, ca cei ce voru vre să se bucure de viersuire aceloru veselitoare cîntări, să nu cînte cîntece curveşti şi drăceşti, ci să cînte catavasii şi irmoase de aceste ce cuprinde în sine aciastă cărticică, pre carele sfinţii Bisericii noastre, de la Duhulu Sfîntu fiindu luminaţi, le-au alcătuitu spre folosu şi aceloru ce cîntă şi aceloru ce ascultă. Dreptu aceia daru, ca una ce iaste bisericescă carte şi începătoare viersului a toate canoniceştiloru catavasii ale sfintei Bisericii noastre după stăpîneştile sărbători şi ale Maicii lui Dumnezeu cu cuviinţă şi cu dreptate, să cade daru a să închina iarăşi la capulu bisericii noastre, adecă pre sfinţitului şi pre înţeleptului Mitropolitu a toată Ungrovlahiia Chyriu Chyr Grigorie, alu mieu linu stăpînu şi făcătoriu de bine.
		BRV II, nr. 444, p. 270-271.

445. Cazanii, Rîmnic 1781.

	[271] Cazanii Ce cuprindă în sine eugliile tîlmăcite ale Dumineciloră de preste ană, şi cu cazaniile sinazariului pazniciloră, şi ală sfinţiloră celoră mari, a ci: luni de preste ană. Care acumă s-au Tipărită în zilele prea Luminatului Domnă. Io Alezandru Ipsilantă Voevodă Cu Blagosloveniia prea sfinţitului Mitropolii. Chir Grigorie Şi cu toată chieltuiala sfinţii sale Iubitoriului de Dumnezeu Chir Filaretă Episcopulă Rîmnicului. În sfita episcopie a Rîmnicului de la anulă mîntuirii: 1781 s-au tipărită de Climenti Ieromonahulă, tipografulă episcopiei Rîmnicului şi de popa Costandină Tipografulă sfintei Episcopii Rîmnicului.

Semnulu biruinţii, cu carele moarte iaste călcată,
Acumu şi corbulu în prcete Valahiei îlu arată,
[272] Innălţatului Domnu Alexandru Ypsilantu,
Căruia stăpînire aceştii Ţări I s-au încredinţatu,
Armă spre descoperire a toată reoa viclenire,
A celoru ce să arată cu nemulţămire.
Rugămu daru pre înpăratu cereştii măriri,
A-lu întări în scaunulu aceştii stăpîniri,
Ca cu pace pre norodu să ocîrmuiască,
Şi alu protivniciloru vicleşugu totu să-lu biruiască.
		BRV II, nr. 445, p. 271-272.

450. Prăvilioară de taina ispovedanii, Bucureşti 1781.

	[273] Prăvălioară Cu învăţătură besearicească de taina ispovedanii. Povăţuitoare obştii preoţeşti, mai vîrtosă, celoră ce au asuprăle sarcina duhovnicii, ca să ştie începerea şi săvîrşirea tainii cumă să o facă: şi alte învăţături ce s-au mai adăogată spre folosulă creştinescului norodă: Adooară acumă tipărită, în zilele prea luminatului Domn. Io Alezandru Ioannă Ipsilantă VV: Cu blagosloveniia şi cheltuiala prea sfinţitului Mitropolită Chiriu Chiră: Grigorie În tipografiia sfintei Mitropolii a oggrovlahiei. La anulă de la Hs: 1781: În luna lui Aprilie. De Stanciulă Popovici Tip: Bucureşteană.

Grigorie cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ungrovlahiia.

	Cucerniciloru Preoţi şi Duhovnici dinu eparhiia smerenii noastre, molitvă şi blagoslovenie. Iată că putemu înnainte cucerniciiloru voastre ca o masă duhovniciască aciastă prăvălioară cu învăţătură besericiască da taina ispovedanii, care, de o veţi ceti de multe ori ca să se înrădăcineze în inimile voastre, veţi pute să vă săturaţi de lumina cunoştinţii şi să ajutoraţi sufleteşte pe creştinii, ce îi aveţi fii de ispovedanie. Iară de veţi fi cu lenevire, atîtu la citaniia ei cîtu şi la lucrare aceştii sfinte taine, atunce să va [274] cunoaşte, că nu veţi să vă nevoiţi pentru dragoste lui Hs., pentru întemeere besericii, pentru folosulu creştiniloru, şi mai vîrtosu şi pentru plata ce vă s-ar da de la Dumnezeu pentru ostenela ce aţi face, şi de aceea voi veţi da sema la înfricoşata judecată a Domnului Hs. Căci datoriia păstorescă ne facemu, de vă învăţămu cîte sîntu trebuincioase şi de folosu, care ne şi îndreptămu cu însuşi cuvîntulu sfintei Evanghelii, unde zice, la Ioannu în 15 capete: "De n-aş fi venitu şi de n-aş fi grăitu loru, păcatu n-aru ave; iară acumu pricină n-au pentru păcatu loru". Dreptu aceia daru nu vă feriţi de a face ostenelă ca să scăpaţi de munca iadului, şi nu vă daţi lenevirii, ca să scăpaţi de blestemu sfintei Scripturi, care zice la Ieremiia, în  48 cap: "Blestematu cela ce face lucrulu Domnului cu lene". Ci vă siliţi în totu chipulu cu rîvnă şi cu dragoste pentru spăseniia norodului creştinescu, ca să să învredniciască fieşte carele dintru voi a auzi glasulu celu fericitu alu dreptului platnicu, alu lui Hs: "Bine, slugă bună şi credincioasă, preste puţinu ai fostu credinciosu, preste multe te voiu pune. Intră întru bucuriia Domnului tău". Căriia să vă învredniciască darulu lui Dumnezeu şi cu rugăciune şi cu blagosloveniia smerenii noastre.

	De cîtu ce dinu tîi Prăvălioară, ce s-au typăritu la letu 1774, prinu îndemnare cuviosului Arhimandritu Delenulu Chyru Grigorie, aciasta iaste mai îndreptată şi mai bogată cu canoane dinu Pravilă şi cu multe învăţături, prinu ostenela totu a cuvioşii sale.
		BRV II, nr. 450, p. 273-274.

453. Molitvenic, Rîmnic 1782.

	[274] Molitveanică Acumă întru acestă chipă s-au tipărită, întru întîia Domnie, a prea Luminatului Domiă. Io Nicolae Costantinnă Caragea Voevodă. Cu blagosloveniia, şi cu toată chieltuiala prea sfinţii sale Părinteluii Iubitoriului de Dumnezeu Chiriu Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului. În sfita episcopie a Rîmnicului. La anii de la zidirea Lumii 1782. [275] Iară de la Hs: 1782. S-au Tipărită de smeritulă între Ieromonahi Climentă Ieromonahulă Tip: Şi de Popa Costandină Tipografulă Rîmnicului.
		BRV II, nr. 453, p. 274-275.

454. Penticostar, Bucureşti 1782.

	[275] Penticostarion Ce cuprinde întru sine slujba ce I să cuvine. Acumă întru-acestaşă chipă Tipărită, Întru întîia Domnie, a mării sale prea luminatului, şi prea înălţatului, Domnului nostru, şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească Io Alezandru Ioană Ipsilantă Vvd Cu  blagosloveniia şi toată cheltuiala prea sfinţitului mitropolită ală oggrovlahiei: Chiriu Chiră Grigorie. În tipografiia sfintei Mitropolii în bucureştii. La anii de la zidirea lumii 1782. De stanciulă Popoviciă Tip: Bucă:

Stihuri politice asupra stemii luminatului şi înnălţatului Domnu.

Arma lui Moysi, ce corbulu în gura lui poartă,
Lesne birueşte a înnălţimei tale înpotrivire toată;
Unu soare, celu dinu drepta arătatu, te închipueşti;
Ideia dreptăţii, care tuturoru înpărţeşti,
Alexandre, pre înnălţate Doamne Ypsilantu,
Nepreţuită coroană desupra peceţii ţi-o au datu.
O sabie şi-unu buzduganu ţi s-au datu întru putere,
Cu care tai lesne şi vindeci toate cele rele.
Is. Hs. întru mulţi ani cu Dumnezeeşti puterile sale,
Eu mă rog să te păzescă, cu toate ramurile înnălţimei tale.

Grigorie, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopu şi Mitropolitu a toată Ungrovlahiia.
	Tuturoru celoru ce sîntu fii adevăraţi ai Besericii.
	Toate cele lalte lucruri sîntu după materie sau dupăă formă. Şi după materie să cinstescu pre cumu sîntu mademurile cele ce scoate pămîntulu, adecă fierul, argintulu, aurulu şi pietrile cele scumpe. Şi aceste feliuri de mademuri le protimisimu noi unulu de cîtu altulu după materiia loru. Că cu unu preţu avemu aurulu, cu altu preţu argintulu; daru nu să preţuiaşte totu feliulu de mademu, totu cu unu preţu, fiindu că să găseşte după materie şi mai bunu argintu şi mai prestu; aşijdere şi aurulu şi piertile cele scumpe. Iaru după formă să cinstescu lucrurile cele ce săvîrşaşte meşteşugulu, că totu unu feliu de haină lucrîndu-o mulţi meşteri, ce lucrată mai cu meşteşugu o zicemu că iaste mai bună şi o protomisimu. Iaru cărţile una de cîtu [276] alta să protimiseşte şi să cade a să cinsti, nu după formă, nici după materie, ci după lucrurile cele ce să cuprindu în lăuntru. După care, aceste zise, fără de nici o greşală putemu arăta, că Penticostariulu să va mai cinsti şi să va socoti mai pre susu de cîtu toate cele lalte cărţi besericeşti (afară dinu sfînta Evanghelie), cu care alcătuimu sfintele slujbe cele orînduite ale Besericii. Căci 






455 Psaltire, Iaşi 1782

      [277] Faltirea Prorocului şi Impăratului Dvdă. Cu Tropare şi cu Mltre La toate cadismele: Si cu cîntările lui Mousi: cu falmi aleşi. Şi cu Pripealele loră. cu Pashalie: Şi cu al doilea Paraclisă ală Preacinstii: Şi cu puţine învăţături spre folosul creştiniloră: Cu Blagosloveniia Prea osfinţitului Mitropolită ală Moldaviei. Chiriu Chiră Gavrilă Întru a sfinţii sale Tipografie în sfita Mitroplie în Iaşă. În zilele Luminatului şi prea Înnălţatului Domnului Nostru Constantină Dumitriu Moruză Voevodă. Întru întîia domnie A măriei sale. În anii de la Adamă 1782. Iară de la naşterea lui Hs. 1782. S-au tipărită de Popa Mihaiu Strilbiţchii, şi ezarhă dină Mitropoiia Iaşului.
      Gherasimu Monahu, zăţariu, şi Ierei Costandinu, zătăriu, şi Antonu Monahu, zăţaru.
		BRV II, nr. 455, p. 277.

456. Triod, Rîmnic 1782

      [277] Triodion ce să zice trei cîntări Ce are întru sine slujba afinţitului marelui Postă. Acumă întru acestă chipă Tipărită, întru întîia domnie a prea Luminatului şi prea Înnălţatului Domnă Io Nicolae Costandină Caragea Voevod. Cu blagosloveniia şi toată chieltuiala prea sfinţii sale Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului, În sfita episcopie a Rîmnicului La anii de la zidirea Lumii 1782. S-au tipărită de smeritulă între Ieromonahi Climentă Ieromonahulă Tii: Şi de Popa Costandină Tipografulă Rîmnicului.
       Stihuri poetice zece asupra stemei pre lminatului şi pre înnălţatului şi bine credinciosului Domnu Io Nicolae Costantinu Caragia Voevodu.
      
	Lumina ce în trei Sori a Troiţei ceii pre îndumnezeite,
		Care de oameni să laudă prinu trei cîntări alcătuite
	In scaunulu Domniei Ungrovlahiei au voitu a înnălţă…

      Purtătoriu de grijă fiindu Typografiei Chyru Ioachimu Ieromonahulu, dinu sfanta Mitropolie.
      [278] Typăritu-s-au acestu şi Dumnezeescu Triodu prinu ostenela diorthosirii smeritului între Ierodiaconi, Grigorie Ierodiaconulu, dinu sfînta episcopie a Rîmnicului.
      Pentru care cu smerenie rogu pre totu pravoslavniculu cetitori, care vă veţi întîmpina a ceti pre aciastă carte, ori ce greşale veţi afla, sau în cuvinte sau în slove, îndreptaţi cu cugetu blîndu ne ponosluindu-mi, căci omu cuprinsu de firesca slăbiciune fiindu, multe voiu fi trecutu cu vedere, mai vîrtosu întru cetire prubeloru de noapte; ci îndreptîndu, ertaţi, şi Dumnezeu celu bogatu întru milă să vă ierte şi în veculu viitoriu să vă învredniciască veseliei ceii nesfîrşite…
	Si s-au începutut acestu sfîntu şi Dumnezeescu lucru la luna lui Octovrie în zile 8, şi au luatu sfîrşitu la luna lui Aprilie în zile 14, la anii dela Hs. 1782.
		BRV II, nr. 456, p. 277-278.	

459. Atanasie cel Mare, Sinopsis, Rîmnic 1783.

	[279] Sipofisă adecă cuprindere în scurtă a ceii Vechi şi a ceii Noao scripturi. A celui dintru Părintelui nostru Atanasie celă mare Patriiarhulă Adezandriei: Tipărită, acumă întîiu Rumîneaşte, în zilele prea Luminatului Domnă: Io Nicolae Costandină Caragea VVDÃ. Cu Blagosloveniia şi toată Chieltuiala prea Sfinţii sale  Iubitoriului de Dumnezeu Chiriu Chiră Filaretă episcopulă Rîm: În sfita episcopie a Rîmnicului în Tipografia cea noao ce s-au făcută cu chieltuiala prea sfinţii sale: La Anii de la Hs: 1782. S-au tipărită de Dumitrie Popoviciă Tipografulă Rîmniceanulă.

      Unuia Dumnezeu ce în trei staturi iaste proslăvitu,
		Carele nici începutu are, nici săvîrşitu,
	Domniile cele înţelegătoare cu frică îi slujescu,
		Si nemateriialnicle puteri  neîncetatu ilu mărescu
	Intru ale căruia porunci toţi  cei ce bine s-au nevoitu,
		Moştenire desfătării cereştiloru bunătăţi au dobîndistu,
	Să i ne închinămu şi noi dinpreună cu curată  credinţa,
		Căci că pre toată făptura dinu ce n-au fostu o au adusu în fiinţă.
	Toate zilele noastre întru sfinţenie să-i slujimu,
		Ca în ciata celoru întîi născuţi să ne învrednicimu.

			Predoslovie către cetitori.
	Pentru privire aceştii cărţi nu iaste trebuinţă de multe cuvinte, o pravoslavnicule [280] cetitoriu, fiindu dinu însăşu numire ei arătată, cu numele Synopsisu, adecă cuprindere în scurtu a înţelegeriloru sfintei Scripturi atîtu a ceii vechi cîtu şi a ceii noao, care mai întîiu s-au fostu scosu de pre grecie în limba slovenească, apoi mai pre urmă dinu ce slovenescă s-au tîlmăcitu întru a noastră rumînească. Iaru acumu cu blagosloveniia şi porunca şi cu toată cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu pre sfinţitului Părintelui Episcopulu Rîmnicului Chyriu Chyru Filaretu, prinu aducere aminte a sfinţii-sale Protosinghelui episcopiei Rîmnicului, Chyru Iosifu, s-au typăritu întîiu rumîneşte. A Cării trebnicie şi folosulu voru pricepe, cîţi cu luare aminte şi cu osîndie o voru ceti, urmîndu în scurtu înţelegerile dinu tr-însa ca nişte folositoare şi trebuincioase ce sîntu la toţi creştinii. Carte iaste mică şi îndemănatecă, iaru înţelegere ei e mare şi de trebuinţă, îndreptîndu şi cuvîntulu şi viaţa omului întru slava lui Dumneyeu, Aminu.
	De pre sfinţii-sa orînduitu purtătoriu de grijă alu Typografiei,
								Gheorghie Nicolaovici.
	S-au tipăritu aciastă sfîntă şi folositoare de sufletu carte prinu ostenela diorthosirii pre nevrednicului între Ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu. Pentru care cu smeritu duhu mu facu datornica cerere cătră toată pravoslavnica obştime, carii vă veţi întîmpla a ceti într-însa, ca ori ce greşală să va arăta înnainte ochilor voştri, atîtu la înţelegerile pricinilorsu ce spune, cîtu şi în cuinte şi în slove, să îndreptaţi cu cugetu ertătoriu, socotindu că de obşte sîntemu însărcinaţi cu o firească neputinţă, care nu lasă pre nici unulu dinu noi a rămîne fără greşală. Iară ochiulu celu a toate văzătoriu, carele ce voiaşe face, ca unu pre bunu şi dreptu, să vă învredniciască amînduroru fericiriloru.
		BRV II, nr. 459, p. 279-280.

460. Pilde filosofeşti, 1783.

      [280] Pilde Filosofeşti, scoase din limba cea proastă grecească pre limba rumînească. În anul 1783.
      S-au jăţuit şi s-au diortosit de noi cei mai jos numiţi, Mihail Dir Sibiianul şi Radul Rîmnicenul.
      	BRV II, nr. 460, p. 280

461. Pilde filosofeşti, Rîmnic 1783.

      [280]Pilde filosofeşti Care s-au Tipărită acumă a doao oată, în Zilele prea luminatului Domnă. Io Nicolae Costandină Caragea Voevodă. Cu chieltuiala Iubitoriului de Dumnezeu, Chiriu Chiră Filaretă Episcop: Rîm: În sfita Episcopie a Rîm: La anulă de la Hs: 1783: S-au tipărită de Popa Costandină, Mihai Popoviciă, Tip: Rîmniceanulă.
      [281] Pilde filosofeşti, după limba ce proastă greciască tîlmăcite rumîneşte.
      Typăritu-s-au aciastă sfîntă şi Dumnezeiască carte prinu osteneala diorthosirii smeritului între Ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu.
      Orînduitu fiindu purtătoriu de grijă alu Typografiei Gheorghie Nicolaovici.
      	BRV II, nr. 461, p. 280-281.

462. Şincai, Catechismul cel mare, Blaj 1783.

	[281] Catehismul cel mare cu Întrebări, şi Respunsuri Alcătuit, şi întocmit pentru folosul, şi procopsala tuturor Şcoaleloră Normăleşti a Neamului Rumînesc de Gheorghie Gavrilă Şincai. Directorul, şi Catehetul cei Normăleşti din Blaj, şi ceall. În Blaj Cu Tipariul Seminariului 1783.

				Aprobaţie.
	Noi cei mai ingios iscăliţi, cetind acest Catechism, care acum s-au alcătuit, şi făcut întîiu într-acesta typ pentru folosul şi procopsala Şcoalelor Normăleşti a Neamului romînesc, şi fiindcă nu numai n-am găsit nemic, ce ar fi înpotrivă Dogmelor Credinţei, Deregătoriilor Creştineşti, şi orînduialelor, şi obiceiurilor Besericei Resăritului, ci încă de mare folos Pruncilor, carii cercă numitele Şcoale, şi la tot Neamul romînesc: Dreptaceia îl judecăm a fi vrednic a se typări.
	Blaj 11 Maiu, 1783.
						Sefan Sabo
						Ioann Halmaghi
				Theologi ai S.Mitropoliei Făgăraşului din Ardel, şi de
				       cei mai mari ai noştri orînduiţi Revizori.

				Cuvînt înnainte.
	După ce s-au îndurat în anii trecuţi Pre înnălţatul şi de Dumnezeu Incoronatul Impăratul nostru Domnul Domnul  Iosiv II, a porunci Crăescului său Guverniu din Marele Prinţipat al Ardelului ca, precum la alte Neamuri, aşa şi la Romîni se se rădice Şcoale, în care se se înveţe toţi Pruncii în limba sa a ceti, a scrie, a numera, sau Arithmetica, şi învăţătura Creştinească, ca se poată fleştecarii dintră dînşii fi nu numai buni fii ai patriei sale, ci şi adevăraţi Creştini, şi s-ar fi şi rădicat în anul mai de curînd trecut 1782 Şcoală Normălescă în Blaj, a căria Director fuiu însuş oranduit dela Innălţatul Crăescul Guberniu,  alta nu era înnapoi, fără numai se mă apuc, se fac, şi se typăresc Cărţile cele poruncite pentru folosul, şi procopsala numitelor Şcoale. Dreptaceia iată m-am apucat, şi am şi făcut Catehismul acesta, [282] în care, cît mi-au fost cu putinţă, am cuprins, sau se zic aşa, am strîns, şi am grămădit pe scurt la olaltă toate Creştineşti, şi toate obiceiurile Besericei Resăritului, care mi s-au văzut a fi Pruncilor (pentru carii s-au şi făcut acestă Carte) mai de lipsă a-le învăţa, şi a-le şti; căci toate a-le înbulzi nu le-am putut, mai vîrtos pentru aceia, ca nu cumva făcîndu-se Carte mai mare, preţul încă se I se sue, şi dintr-aceia se se nască pricină, pentru care cei seraci, de carii mai mulţi se află în Neamul nostru, de cît bogaţi, se nu ş-o poată cumpăra. In care muncă a me m-am sîrguit, cît am putut, ca de la cuintele şi vorbele cele tocma Romîneşti nici cum se nu me abat, şi depărtez, ci se le aleg, după cum pre unele locuri mai bine vorbesc Romîneşte de cît pre altele; precum am şi făcut, nu pentru altă ceva, fără numai, ca prin Normă, prin care după Pre înnalta voe a Chesaro-Crăescului Maiestat trăbue se se sporescă şi limba noastră, precum şi a altor Neamuri. Dreptaceia tu carele vei ceti Carte acesta, nu me judeca pentru cuvintele, şi vorbele, care doară ţi s-or vede noao sau streine, precum au făcut, fac, şi vor face unii, carii în viaţa lor nici atata n-au făcut pentru binele de obşte; ci numai au zăcut şi au cîrtit pre alţii, pizmuindu-le numele şi lauda, care pe dreptate le-au căpătat prin lucrurile cele bune, cele făcute pentsru obşte ci o ia, o ceteşte, şi dacă vei ala într-însa vr-o smenteală, care se fie adevărată, o iartă, aducîndu-ţi aminte, că tu încă poţi în multe sminti. Fii sănătos.
		BRV II, nr. 462, p. 281-282.

465. Acatist, Rîmnic 1784.

	[283]Acatistă Ală prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu Şi alte Rugăciuni Care s-au Tipărită în zilele Înnălţatului Domnă Io Mihai Costa(n)dină Suţulă Voevodă: Cu Blagosloveniia Prea Sfinţitului Episcopă ală Rîmnicului Chiră Filaretă În epsă: Rîm: la anul 1784. De Dumitrie Mih: Pop: Tip:
	Fiindu purtătoriu de grijă typografiei chyru Ioachimu Ieromonahu, dinu sfînta Mitropolie.
	[284] S-au tipăritu prinu ostenela diorthosirii smeritului între ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu.
		BRV II, nr. 465, p. 283-284.

466. Apostol, Bucureşti 1784.

	[284] Apostol Ce are întru sine, faptele şi poslaniile apostoliloră, ce să citescă în bisearică toată deauna. Acumă de iznoavă tipărită, şi cu mai bune îndreptări diordosită şi adăogită, aşăzată după urmarea celui grecescă. În anulă dină tîi dină tîia Domnie a Luminatului Domnă. Io Mihai Costandină Suţu Voevodă: Cu blagosloveniia şi cu cheltuiala prea Sfinţitului mitropolită ală Oggrovlahiei Chiriu Chiră: Grigorie. Întru a doazeci şi patru de ani ai arhiepiscopii Prea sfinţii sale. S-au tipărită la Bucureşti în tipografiia dină sfita Mitropolie. La anii de la naşterea lui Hs: 1784. De Stanciulă Tomoviciă Tipografu.
	La diorthosire acestui Apostolu însuşi Pre sfiinţiia sa Părintele Mitropolitulu Sidisu s-au ostenitu. Şi amu fostu şi	eu de ajutoru, celu smeritu între Ieromonahi, Ghermano, eclisiarhul sfintei Mitropolii.
	Stihuri asupra peceţii pre luminatului Domnu Io Mihaiu Constandinu Suţu Voevod.
	Cîndu cruce între stele pre ceriu marelui Constantinu s-au arătatu,
	Intru războiu tare intrarmîndu-să s-au proslăvitu minunatu.
	Acumu şi corbulu, ce ţine în gura sa cinstita cruce,
	Ighemonului Mihailu Suţu semnu de pravoslavie aduce.
	Carele cu stema Valahiei dela Dumnezeu s-au încoronatu,
	Celu cu vrednice daruri înpodobitu ca să stăpînească acestu prinţipatu.		
	Să tae şi să vindece toate întămplările rele.
	Pre Domnulu Dumnezeu rugămu întru toate neclăditu să-lu întărescă,
	Ca în mulţi ani cu pace şi cu bună oblăduire pre norodu să domnescă.

				Predoslovie.
			Cătră pravoslavniculu norodu.
	Dumnezeiasca şi înnalta vrednicie şi trepta Arhieriei, o pravoslavnici cetitori, o vedemu cu adevărat întru nemărginită datorie de a fi (după putinţă) cu toată silinţa osîrduitoare spre cele de sufletu folositoare, însă nu numai în creştineşi fapte, pre cumu e [285] dreptate, iubire de streini, milosteniia şi cele lalte, ci şi întru adăogire propoveduirii cuvantului lui Dumnezeu. Cu aceste Dumnezeeşti daruri, luminatu iaste doveditu, că drepta celui dintru înnălţime cu Dumnezeiască cuviinţă au înpodobitu pă pre sfinţitulu şi de Dumnezeu alesulu Mitropolitu a toată Ugrovlahiia Chyriu Chyru Grigorie, carele face toată osîrdiia pentru binele şi folosulu celu de obşte. Dreptu aceia vîndu rîvnă Dumnezeiască ca să înpodobească Biserica lui Hs, şi să lumineze pre Myresa Myrelui celui Duhovnicescu, nu numai cu fapte, ce şi cu Dumnezeeşti cuvinte, bine au venitu şi de iznoavă cu a presfinţieisale cheltuială au poruncitu de s-au datu în typariu aciastă de Dumnezeu însuflată carte, ce să chiamă. Apostolon, întru care să coprinde faptele şi propoveduire sfinţiloru Apostoli, carii pentru îndreptare pravoslavnicii credinţe au înmulţitu şi au semănatu în toată lume sămînţa bunii propoveduiri a cuvîntului celui adevăratu, pre cumu şi prorociia Psalmistului adevereză, că zice: în totu pămîntulu au eşitu vestire loru şi la marginile lumii graiurile loru. La care carte cu toată osîndiia sufletului şi noi dinu stăpînesca porunca pre Sfinţii sale amu pusu silinţă de amu îndreptatu înţelegere cuvinteloru pă alocure, urmîndu Apostolului grecescu, mai vîrtosu înplinindu şi vre-o cîte-va rînduri întregi ce lipse dinu Apostolulu rumînescu, ce au fostu tipăritu pînă acumu, adecă: la doao Apostole, Marţi şi Vineri, dinu săptămîna a treiyeci: i (şi) dela unu apostol, Luni a trei-zeci şi una de săptămîni; şi de la doao apostole, Marţi şi Miercuri, a trei-zeci şi cinci de săptămîni, si alte greşăli dinu tr-însulu, pre cîtu ne-au fostu prinu puţinţă, amu îndreptatu, aşăzîndu la începutulu cărţii şi icoana sfinţiloru Apostoli. Deci aciastă apostolescă carte, care sufletele cătră adevăru şi cătră mîntuire le trage, priimiţi-o cu bucurie, ca pre unu odoru Dumnezeescu, şi cîndu i să citeşte poslaniile în Biserică la vreme slujbei, să le asculţi cu mare luare aminte, ca să vă folosiţi de învăţăturile ce să cuprindu întru dînsa, şi proslăvindu pre Domnulu să rugaţi sănătate pre Sfinţitului şi Duhovnicescului stăpînului nostru, ca întru mulţi ani să i să îndeplinească blagosloveniia asupra noastră, cerîndu-ne şi noao asemene totu acelaşi bine dela Dumnezeu, alu căruia haru şi milă şi ruga sfinţiloru Apostoli şi blagosloveniia pre Sfinţitului stăpînu rugămu să fie cu voi cu toţi. Aminu.
	Alu provoslaviei voastre către Dumnezeu rugătoriu,
				Smeritulu Mitropolitu Sidisu, Grigorie.
	Lui Dumnezeu, celui în Troiţă slăvitu, i să cuvine
		Mulţumită, cinste, laudă şi închinăciune,
	Că ne-au ajutatu de amu scosu dinu tipărire
		Aciastă sfîntă apostolescă propoveduire.
	Cu smerenie rugămu pe totu pravoslavniculu cititoriu
		Să priimescă acestu sfîntu odoru de sufletu folositoriu,
	Şi unde va afla vre-o greşală, cu blîndeţe să fie ertătoriu,
		Ca şi Dumnezeu să-i de totu binele şi aici şi în veculu viitoru.
			BRV II, nr. 466, p. 284-285.

467. Bob,  Cuvănt... în zioa instellaţiei, Blaj (1784).

	[286] Cuvăntă Carele Măriia sa Prealuminatul, şi prea osfinţitul Domn Ioan Bob Vlădiculă Făgăraşului, şi a toată ţara Ardealului, şi părţilor ei înpreunate, l-au avut în zioa Instelaţiei, adecă, cînd s-au înnălţat, şi s-au aşezat în scaunul său cel Arhieresc prin Domnii Comisareşti de înpărătescul Gubernium rînduiţi întru adunarea Clerului, în anul Domnului, 1784. Iunie, zile, 30.
	[La sfîrşit:] Tipăritu-s-au în Blaj cu Tipariul Seminariului.
			BRV II, nr. 467, p. 286.

469. Catavasier, Rîmnic 1784.

	[286] Catavasiiariu Acumă întru acestă chipă aşezată şi Tipărită în zilele prea luminatului şi prea Înnălţatului Domnă, Io Mihai Constandină Suţulă Voevodă. Cu Blagosloveniia şi cu toată chieltuiala, prea sfinţii sale iubitoriului de Dumnezeu Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului. În sfita Epis. a Rim: în anulă de la Hs, 1784: De Dimitrie Mihailo Popo-Vicii Tipografulă Rimniceanulă.
	Fiindu purtătoriu de grijă Typografiei, Chyru Ioachimu Ieromonahulu dinu sfînta Mitropolie.
	Typăritu-s-au acestu sfîntu şi Dumnezeescu Catavasiiariu prinu ostenela diorthosirii smeritului între Ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu.
		BRV II, nr. 469, p. 286.

470. Catehism mic,  Viena 1784 – Romîneşte şi nemţeşte.
	
      [286] Catihisisă Mică sau Scurtată pravoslavnică a legii greceşti ienite, pentru treaba Prunciloră celoră neinţii rumăneşti, făcută Şi de la Neinitulă Episcopesculă în Carloveţă la Anulă 1774 Ţinutulă Sinodă întărită şi acumă adoao oară cu întărirea Arhiepiscopului, şi de Curţbec ală răsăritului tipograf 1784. [...] 
      	BRV II, nr. 470, p. 286-287.

471. Ceaslov, Rîmnic 1784.

	[287] Ceasoslovă Care cuprinde în sine toată slujba de zi, şi de noapte, acumă întru acestă Chipă aşezată şi Tipărită. În zilele prea luminatului şi prea înnălţatului Domnă, Io Mihai Constandină Suţulă Voevodă Cu Blagosloveniia şi cu toată chieltuiala prea sfinţii sale Iubitoriului de Dumnezeu Chiră Filaretă. Episcopulă Rimnicului. În sfita Epis. a Rim: în anulă de la Hs 1784. De Dimitrie Mohailo Popo Vici Tipografulă Rimniceanulă.
	Fiindu purtătoriu de grijă Typografiei Chyr Ioachimu Ieromonahu, din sfînta Mitropolie.
	S-au tipăritu acestu Ciasoslovu prinu ostenela diorthosirii smeritului între Ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu.
		BRV II, nr. 471, p. 287.

472. Samoil Clain, Propovedanie... la îngropăciunea oamenilor morţi, Blaj 1784.

	[287] Propovedaanie sau Învăţături la Îngropăciunea oamenilor Morţi. Acumă de Preotulă Samoilă Claniă de Sadă Făcute. Cu bună coniţa celoră Mai mari. Tipăritu-s-au În Blajă Cu Tipariulă Seminariului. 1784.

				Cătră cetitoriu.
	Fiindu cercatu şi îndemnatu de mulţi iubitori de Dumnezeu creştini, ca să scriu ceva de învăţătură la îngropăciune oameniloru, n-amu voitu a mă arăta neascultătoriu la unu lucru aşa de mare, care hotăreşte toate lucrurile lumii aceştiia, că totu lucrulu lumesc cu moarte să hotăreşte. Pentru aceia toată nevoinţa noastră aru trebuie să fie, că să dobîndimu sfîrşitu creştinescu vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă, şi aşa să trăimu, ca cumu purure în toată cirta de ciasu amu ave să murimu, şi gîndulu morţii totu deuna să-l [288] avemu în minte. Şi de vomu petrece aşa, atunci ne vomu îndrepta bine obiceiurile noastre şi vomu vieţui cumu să cuvine, decă mai înnainte, cîndu vomu (sic) să ne apucămu să facemu ori-ce lucru, vomu cugeta, că ne caută să murim odată, şi toate lucrurile şi faptele noastre le va aduce Dumnezeu la judecată. Aceste de le vomu face, avemu adevărată nădejde că bine vomu muri. Iată ia sama, că de vei vre să lauzi viiaţa ce bună a vre-unui mortu, şi să-i numeri faptele cele bune, poţi face, puindu aciasta la loculu unde zicu: că acestu frate, sau soră s-au nevoit în faptele cele bune, şi cell.: pre cumu vei vede în parte a doa, că ale fieşte căruia fapte bune a le numără mie n-au fostu cu putinţă, de vreme ce unulu cu unele, altul cu altele străluceşte. Să ştii că aceiaşi învăţătură să poate spune şi la bărbatu şi la muiare, şi la ori-ce statu, după cumu înţelepţeşte vei socoti vredniciia, şi lipsa. Amu adaosu încă doao cuvinte foarte frumose, şi de sufletu folositoare ale celoru întru sfinţi părinţiloru noştri Vasilie celu Mare şi Chirilu alu Alexandriei, dinu care multu te vei ajuta. cîndu vei vre să faci învăţătură la morţi. Mai pre urmă te rog să erţi de te va sminti cumva curgere graiului, că fiind că aceste mai mulţi proşti de cîtu învăţaţi auzitori voru ave, nu să căde să fie cu măestrie ritoriciască, nici cu graiu de vorbă înnaltă şi adîncă, ci mai de josu şi mai prostu, ca şi cei proşti să înţeleagă şi să se folosească, că acesta e scopulu şi cugetulu mieu, carele sîntu pentru tine şi pentru cei morţi cătră Dumnezeu rugătoriu cu credinţă adevărată.
						Samoil Clain dela Sad.
		BRV II, nr. 472, p. 287-288.

473. Doroteiu, Cuvinte, Rîmnic 1784.

	[288] Cuvintele Fericitului Părintelui nostru Dorotei Tălmăcite pre limba prea proastă grecească, şi îndreptate de prea sfinţitul Părinte Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului: Şi cu a prea sfinţii sale Blagoslovenie şi chieltuială s-au tipărită, pentru folosulă vieţii ceii de obşte a celoră întru Hs Fraţi. În zilele întîei Domnii a Prea înnălţatului Domnă, Io Mihai Costandină Suţulă Voevodă În sfita episcopie a Rîmnicului: La anii de la Hs: 1784: De Climentă Ieromonah Tip: Şi de Constandină Tipografă Rîmnicului.

	Stihuri politice 4 asupra coroanei pre înnălţatului, slăvitului şi bine credinciosului Domnu Io Mihailu Costandinu Suţulu Voevodu.
	Gîtlejulu protivniciloru înnălţimei tale a să zdrobi
		Rugămu pre ţiitoriulu tuturoru a bine voi,
	Izbîndă făcîndu prinu arma ce ne biruită,
		Grăescu cu cruce ce în pecete închipuită.
	Ochiului celui linu alu Mării tale, Doamne Mihailu,
		Rămîe a ocroti pre alu Valahiei noul Israilu,
	Iis. Domnulu păzindu pre Innălţime la întru fericire,
		Evgheniia strălucitei polatei Mării-tale cu bună norocire.
	Typăritu-s-au aciastă de sufletu folositoare carte prinu ostenela diorthosirii smeritului intre Ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu.
		BRV II, nr. 473, p. 288-289.

474. Evanghelie, Rîmnic 1784.

	[289] Sfita şi Dumnezeiasca Evanghelie Acuma ală doilea Tipărită, Întru întîia Domnie a prea luminatului şi Prea Înnălţatului Domnă, Io Mihailă Constandină Suţulă Voevodă: Cu Blagosloveniia, Şi chieltuiala prea Sfinţii sale Părintelui Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului. În sfita Episcopie a Rîmnicului. La Anii de la Facerea Lumii: 1784. Iară de la Hs: 1784. De Climentă Ieromonahă Tip. Rîm. Şi de Popa Costandină Rîmnicean.
	Slavă, cinste şi închinăciune celui în Troiţă unuia Dumnezeu, carele ne-au ajutatu după începutu de amu ajunsu şi sfîrşitulu.
	Typăritu-s-au aciastă sfîntă şi Dumnezeiască Evanghelie prinu ostenela diorthosirii smeritului între Ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu. Deci ştiindu eu firesca slăbiciune şi clătire minţii omeneşti, şi întru toată osîrdiia îndeletnicirii ce amu  pusu la cetire prubeloru, ne fiindu încredinţatu cumu că  nu să va fi trecutu vre o greşală, îndatoratu amu fostu şi silitu de  mustrare ştiinţei, ca cu smerită inimă să mă rogu atîtu părţii ceii besericeşti, cîtu şi ceii politiceşti, ori-ce greşală, sau în cuvinte sau în slove, să va găsi de alegere voastră, la unii după întîmplare şi la alţii dinu perierghie, să nu să osîndescă cu defăimare nevredniciia me, ci socotindu fieşte-carele neputinţa firii cu care sîntemu de obşte înpiedecaţi, şi nu lasă pre nici unulu dinu pămînteni fără d smintelă, îndrepteze greşala aceia cu blîndeţele inimii, nu întru înnălţare duhului, ci întru smerenie şi ertăciune. Cunoscu neputinţa me, sîntu şi de însăşi ştiinţa me înbolditu, că sau prinu alunecare vederii, sau prinu supărare cetirii coaleloru de noapte, voru fi trecutu greşale, daru nu dinu lene, sau cumu că în vreme prubeloru cetirii întradînsu amu păcutu minte me prinu alte griji, să nu fie, ci numai dinu alunecare. Că mai vîrtosu la aciastă sfîntă şi [290] Dumnezeiască carte, întru care să binevesescu acele pre aurite şi înfricoşate cuvinte ale lui Iis. Dumnezeului nostru înţelepciunii ceii necuprinse de minte, nu aş fi silitu pre sine-mu cu totu duhulu de a nu trece cîtu de mică greşală? Indreptaţi daru de să va fi întîmplatu vre-o smintelă, şi pre mine pătimaşulu mă ertaţi, iaru Dumnezeulu păcii să vă învrednicescă ne spuseloru sale bunătăţi şi fericirii ceii ce va să fie întru veculu celu nesfîrşitu.
	S-au începutu acestu sfîntu şi Dumnezeescu lucru în luna lui Ianuarie în 10, şi au luatu săvîrşire la Martie în 22.
		BRV II, nr. 474, p. 289-290.

475. Molitvenic, Blaj 1784.

	[290] Euhologhion adecă Molitvenic Care cuprinde în sine Rînduiala Besericii Răsăritului, ce să cuvine Preoţilor a sluji la toată treaba norosului supt Prea fericita Înpărăţie a Preiălţatului Înpărată al Romaniloră, Marele Prinţip Ardealului, şi ceall: Iosif Al Doile. Cu voia  celoră Mai mari. Tipărit acum a doa oară într-ace-sta chip în Blaj la Anii de la Hs 1784. Cu Tipariul Seminariului.
	[291] Stihuri Politiceşti asupra Stemei Impărăteşti.
		Gripsorulu cu doao Capete înnălţatu:
			Schiptrul, mărul cu spata înpreunatu:
		Semnalu Puterii Inpărăteşti arată:
			Care lui IOSIF este încredinţată,
		Lui IOSIF celu Mare de nemuri iubitu,
			Soare de scutinţă noao răsăritu,
		Domnulu cu pace mulţi ani să-lu trăiască:
			Şi prinu Elu pre noi să ne fericiască.
	Tainele şi rînduialele pravoslavnicii Besericii noastre a Răsăritului mai toate să cuprind întru aciastă Carte, care Evhologhion, adecă Cuvîntătoare de Rugăciuni să zice: Deci văzînd la multe sfinte Besereci, şi la mulţi Preoţi lipsă de dînsa, pentru mai mare folosulu de obşte celu sufletescu ne-amu îndemnat de iznovu a o da în typariu, însă înbogăţită cu multe slujbe, şi Rugăciuni, care pănă acumu nu s-au fostu pus într-alte Molitvenice rumîneşti...
	... Dreptu aceia tu, o Preote, ia aminte, şi bună grije poartă ca toate sfintele Taine cele dela Dumnezeu date noao, şi alte rînduiale şi slujbe de sfinţii Apostoli şi dela sfinţii Părinţi aşezate, care cîntu puse întru aciastă Carte, cumu să cuvine să le săvîrşeşti, ca unu ispravnicu înţeleptu alu Tainelor lui Dumnezeu, că de nu le vei nevoi tu a face aciasta, şi ţie perire vecinică, şi Poporului încredinţatu ţie, foarte mare pagubă sufletescă vei aduce; pentru aceia daru foarte bine-ţi ia sema la toate trebile preoţeşti, care aici a le înşira pre lungu aru fi, dîndu-ne Dumnezeu viaţă, şi pace, avemu grije, ca nu după multă vreme să typărimu carte, în care toate datoriile păstoriceşti să se înveţe. Ci fiindu că un lucru aşe folositoriu cu multă osteneală, şi cu mare înţelepciune, şi ştiinţa Legiloru trebue a să face, şi cei ce întru aceste să nevoescu, şi puţini sîntu în nemul nostru, şi carii sînt, încă sîntu părăsiţi, şi lipsiţi de cele trebuincioase, ba încă şi defăimaţi, şi dela cei ce s“ar cuveni părtinire, şi îndemnare să aibă, că lucrulu celu bunu totudeuna şi lăudători şi înprotivitori are.Să cadă dară ca pre Dumnezeu să-lu rugămu, ca întru aceste vremi de înpărechere şi de învăluială, la care păcatele noastre au aduse pre nemulu nostru, să-şi tinză mila sa, să ne îndrepteze pre cale porunciloru lui, şi să ne de înţălepciune şi cunoştinţă, ca precumu unu Dumnezeu şi o limbă avemu, aşe un cugetu, şi o înţelegere întru frica lui Dumnezeu să avemu; şi atunci ajutîndu-ne Dumnezeu mai multe cărţi de multe feliuri de învăţături să vor da afară, că învăţătura arată pre omu, că este omu, şi cu catu este mai învăţatu omulu, cu atîta mai multu să osăbeşte de dobitoace, şi cu cîtu este mai prostu, cu atîta este mai asemene dobioaceloru; iară învăţătura prinu adesa cetanie a cărţiloru să cîştigă, care cărţi, cum amu zisu, avemu nădejde că cu vreme şi în limba noastră voru spori. Deci pînă atunci încă dinu cîtu poţi te sileşti, iară aciastă Carte [292]cuvîntătoare de Rugăciuni o primeşte cu cuviinţă, făcîndu rugăciune şi pentru noi cei ce ne-amu ostenitu a o săvîrşi, precumu aici înainte să pune.
		BRV II, nr. 475, p. 290-292.

476. Norma, adecă rînduiala veniturilor patrahirului. Sibiu 1784.

	[292] Norma adecă rînduiala venituriloru patrahirului care s-au hotărît prinu milostivulu crăescu reşcritum, adică poruncă înpărătiască ce s-au dat în 23 de zile a lui Septeamvrie anulu 1784 pentru lăcuitori neuniţi de lege greciască, fie cătane, fie provinţialişte, şi pentru popii loru.
	La Sibiiu s-au tipăritu prin Pătru Bart.
		BRV II, nr. 476 p. 292.

477. Ortografie sau Scrisoare dreaptă, Viena 1784.

	[292] Ortografie sau Scrisoare dreaptă pentru Folosul Şcoalelor Iiaminceşti. S-au tipărit în Înpărăteasca cetate Viiena prin boeriul Curţbec Tipograful Cărţiloră Illiriceşti. anul 1784.
		BRV II, nr. 477, p. 292.


478. Prăvilioară, Iaşi 1784

	[292] Prăvălioară. În care (să) cuprinde ceale şapte taine bisericeşti, cu care să se deptindă preoţii, mai alesă duhovnicii, ca să ştie  înceaperea şi sfîrşirea tainii cumă să o facă. şi s-au mai adaosă osfeştaniia cea mică. cumă şi cîteva molitve spre folosulă creştinescului norodă. Cu Blagosloveniia Prea osfinţitului Mitropolită ală Moldaviei Chiriu Chiră Gavrilă. Întru a sfinţii sale Tipografie în sfita Mitropolie în Iaşă. În zilele Luminatului Domnului Nostru: Alezandru Voevodă, Întru întîia Domnie A măriei sale, In Anii de la Adamă, 1784 Iară de la Naşterea lui Hs: 1784. Ocă. cd. S-au tipărită de Popa Mihaiu Strilbiţchii. Şi ezarhă Dină Mitropoliia Iaşului.
	Gavriilu, cu mila lui Dumnezeu Arhiepicopu şi Mitroplitu Moldavii, cucerniciloru Preoti şi Duhovnici dinu eparhiia Mitropoliei Noastre, molitfă şi arhierească blagoslovenie.
	Iată cărticeoa aciasta, care şi mică Pravilă poate să să numescă fiindu trebuincioasă pentru luminare ştiinţii cucerniciei voastre, şi povăţuitoare la cunoştinţa şi lucrare mîntuitoarelor taine ale sfintei Biseici. Căci, ca unii ce sînteţi aleşi povăţuitori a obştii creştineşti, aveţi cu dedinsulu datorie a vă înbogăţi minte cu ştiinţa şi înţălegire acestoraşu sfinte taine, ca şi voi înşi-vă să vă luminaţi, şi pe fiii voştri cei Duhovniceşti să-i puteţi povăţui la cale adevărului ce mîntuitoare, pentru care răsplătire iaste multă precumu zice psalmistulu. Dreptu aceia noi, după dorire ce avemu în totu chipulu a folosi sufleteşte pre duhovniceştii fii ai păstoriei noastre, amu voitu a să tipări întru a noastră tăpografie (sic) cărticeoa aciasta şi să ne înpărţască cucerniciiloru voastre, preoţi şi duhovnici de suptu a noastră păstorie. Deci cu dedinsulu vă poruncimu ca să vă îndăletniciţi adesă ori la cetire acestoru folositoare învăţături, dinu cari povăţuindu-vă la cele ce datoriia preoţască şi duhovniciască cere, să lucraţi cu toată cuviinţa lucrulu Domnului ce vi-s-au încredinţatu, silindu-vă cu sărguinţă şi osirdie pentru a voastră şi a duhovniceşteloru voştri fii îndreptare şi sufletescă mîntuire, ca să scăpaţi de blestămulu ce iaste arătatu la sfînta Scriptură, Ieremie, capu 48, stihu 10, unde zice: Blestămatu celu ce face lucrurile Domnului cu nepurtare de grijă. Si să vă învredniciţi cereştiloru răsplătiri şi părţii celoru aleşi, în zioa ce mare a Domnului Dumnezeu şi mîntuitoriului nostru Iis. Hs., a căruia Dumnezăesculu daru şi bogata milostivire rugămu să fie cu toţi purure Aminu.
		BRV II, nr. 478, p. 293-294. 

479. Prescurtă arătare pentru Dumnezeu, Viena 1784.

	[294] Întru mărirea sfintei de Ofinţei, de viiaţe făcătoarei şi Nedespărţitei Triţe şi Fiului, şi Sfitului Dhă. S-au tipărit acestă carte ce să zice scurtă arătare, întîi: Pentru Dumnezeu. Adoao: Pentru Socotinţa lui Dumnezeu. Cu toată osîrdiia şi chieltuiala sfinţiei sale părintelui Constantină Şubonă Parohulă Cetăţii Temişorii. Întoarsă depre limba slovenească pre limba Romînească la Anulă 1784 Augustă 30. În Temişoara. S-au tipărit în înpărăteasca cetate Vienna prin boeriul Iosif Curţbec Tipograful Cărţilor Illiriceşti.

	Prescurtă arătare întîi Pentru Dumnezeu. Ce, şi cumă, şi cîtă iaste Dumnezăulă nostru. Adoa Arătare Pentru socotinţa lui Dumnezeu. Care o are Dumnezeu cătră toată făptura sa, iară mai vîrtosă cătră omu pentru a lui veacinică mîntuire. A treia Pentru legea lui Dumnezeu. Către cate totă omulă, iaste datoriu a-şi îndrepta viaţa sa, ca să nu să lipsască de viaţa veacinică. Pusă înainte spre folosă. Nu numai pruinciloră celoră tineri, numai şi bărbaţiloră amîndurora părţiloră. Iară mai osăbită aceloră cari nu pot lesne pre largă a să îndeletnicie în învăţătura cuvîntării de Dumnezeu.
		BRV II, nr. 479, p. 294

480. Psaltire, Rîmnic 1784.

	[295] Faltirea Prorocului şi Înpăratului Dcdă, Acumă într-acestaşi Chipă Tipărită În zilele Prea luminatului Domnă Io Mihai Costandină Suţulă Voevodă. Cu Blagosloveniia şi toată chieltuiala prea sfinţii sale Iubitoriului de Dumnezeu Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului. În sfita episcopie a Rîmnicului, La anulă de la zidirea Lumii, 1784: iară de la Hs: 1784. S-au tipărită de Climentă Ieromonahă Tip: Rîmnicean: Şi de Popa Costandin Tip. Rîm.
	Asupra Peceţii, stihuri poetice, a Tării Rumîneşti cu bună fericire.
		Amîndoi luminătorii din ceru bine închipuiaşte
		Că într-aciastă vreme Valahiia să stăpîneşte
		De Domnulu Mihail Costantin Suţul Voevodu,
			Căruia i s-au încredinţat pravoslavnicesc norodu
		Asemene şi corbulu cruce o arată
			A Innălţimei sale Domnii întraciastă dată
	Tipăritu-s-au aciastă sfîntă şi dumnezeiască Psaltire, prinu ostenela diorthosirii smeritului între ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu.

481. Teodor Studitul, Cuvinte, Rîmnic 1784.

	[295] Cuvintele sfitului părintelui nostru Teodoră studitulă. Tălmăcite de pre limba cea proastă grecească, şi îndreptate de prea sfinţitulă Părintele Chiră Filaretă Episcopulă Rîmnicului: Şi cu a prea sfinţii sale Blagosloveniie şi chieltuială s-au tipărită, pentru folosulă vieţii ceii de obşte a celoră întru Hs Fraţi. În zilele Domnii a Prea înnălţatului nostru Domnă, Io Mihai Costandină Suţulă Voevodă. În sfita-episcopie a Rîmnicului: La anii de la Hs 1784: De Climentă Ieromonahă Tip: Şi de Popa Costandină Tipografă Rîmnicului.

				Arătare
	[296] Cumu că viiaţa ce de obşte iaste ce mai cu lesnire spăsitoare, alcătuită dinu învăţăturile sfinţiloru Părinţi şi Dascăli.
	Către fraţii dinu sfînta Mănăstire a Căldăroşaniloru, Molitvă şi Blagoslovenie.
	Fraţiloru şi Părinţiloru, de vreme ce amu eşitu dinu dume dorindu viiaţa ce îngerescă, să cuvine după orînduiala aceştii vieţi să petrecemu viaţa noastră. Că de vomu ave numai numele şi portulu călugăriei , şi ne vomu fali numai întru anii ce amu petrecutu în zadaru întru aciastă viiaţă, iaru faptele călugăriei nu le vomu urmă, nici unu folosu nu avemu. Noi pentru aceia ne-amu lepădatu de lume şi amu lăsatu odihna şi desătare trupului, ca să facemu faptele cinului călugăriei. Iaru de ne are lume ca pre nişte sfinţi şi ne socotescu că săvîrşimu cele plăcute lui Dumnezeu, şi noi facemu cele înprotivă, mai multă osîndă şi mai mare păcatu pricinuimu sufleteloru noastre, după cum zice şi Domnulu nostru Is.Hs. în sfînta Evanghelie: „Vai voao de va prisosi numele vostru mai multu de cîtu faptele voastre“. Deci fraţiloru, de vreme ce adevărulu aşa iaste, nu să cuvine să ne lenevimu spre înplinire porunciloru lui Dumnezeu, şi spre urmare vieţii călugăreşti. Insă să ştiţi, fraţiloru, că aciastă viaţă are trei stări: una iaste a celoru dinu obştejitie, alta iaste a celoru de sine-şu şi ce de alu treile iaste a pustniciloru. Deci cu puţine cuvinte vă voiu arăta cele cuviincioase la fieşte care viiaţă dintru aceste trei.Si întîiu vomu începe cuvîntulu pentru cei din obştejite: Aceia daru să numescu cu adevăratu şi sîntu cu fapta călugări obştejitnici,carii lăsîndu lume (adecă voile loru cele lumeşti) priimescu sărăciia de bună voia loru şi să gătescu spre toată scîrba a o suferi pentru mîntuire sufleteloru sale, şi pentru dragoste lui Hs. să dau spre supunere pînă la moarte şi să ducă întru o mănăstire, care are toate lucrurile ei de obşte, şi mîncare, şi băutura, şi haina şi toate cele lalte, şi nu zice nimene, că acestu lucru iaste alu mieu, sau acesta alu tău, ci toate sîntu de obşte ale tuturoru. Insă nici însuşu voia sa o are cineva slobodă, ci au unu povăţuitoriu şi nastavnicu, a căruia voe şi poruncă toţi urmeză,  şi nu îndrăzneşte nimene, nici să mînînce cîndu va vre, nici să facă altu cevaşu fără de blagoslovenie; ori unde să va trimite merge fără de cîrtire, şi fără de a mai îndoi cuvîntulu, şi fără de a să înpotrivi sau a să lenevi, ci puindu-şi nădejde întru molitva stareţului şi a celorlalţi Părinţi, posluşaşte cu osîrdie la toată slujba mănăstirii, măcaru şi în cale depărtată de să va trimite, măcaru pre mare de i să va porunci să călătorească, măcaru, şi prinu locuri de primejdie de va fi orînduitu să trecă, fără  de nici o îndoială săvîrşaşte porunca, netemîndu-se nici de hiară, nici de focu, nici de apă, nici de vrăjmaşi văzuţi, nici de nevăzuţi, nici de înşuşu de moarte. Că precumu cei morţi nu să mai temu de moarte, aşa şi călugărulu ca unu mortu iaste întru Hs. c toate simţirile sale, şi precumu pre unu trupu mortu îlu poartă cineva cumu îi iaste voia ne avîndu putere de a să înpotrivi, aşa şi călugărulu toate voile sale le are omorîte, şi nu să povăţuiaşte de altă voe, fără numai de a stareţului său, supuindu-se întru toate ca lutului suptu mîinele olariului, şi ca fierulu în mîna covaciului. Aciastă orînduială a vieţii de obşte iaste ce mai bună decîtu toate cele lalte, că aciassta urmeză vieţii îngereşti, fiindu-că şi îngerii aşa petrecu în ceriu, nimene voia să nu are, ci toţi sîntu supuşi poruncii lui Dumnezeu, şi nimene nu zice că eu sîntu mai mare şi tu eşti mai micu. Aciastă orînduială au avut-o şi sfinţii Apostoli, cîndu vieţuia cu Domnulu nostru. Is. Hs. pre pămîntu; încă şi după înnălţare Mîntuitsoriului la ceriuri, rămîindu ei pre pămîntu, totu aciastă orînduială au ţinutu după cumu ne adevereză faptele sfinşţiloru Apostoli, zicîndu: „că era inima celoru ce au crezutu una, aşijdere şi toate averile loru înpreună le ave şi nedespărţite“. După aciastă orînduială au vieţuitu şi toţi sfinţii Parinţii cei vechi, adecă sfîntulu Theodosie nacialniculu obştejitiei, sfînstului Evthimie, sfîntulu Savva, sfîntulu Marco, sfîntulu Isaiia, sfîntulu Varsanufie, sfîntulu Dorothei, şi sfîntulu Theodoru Studitulu şi alţi mulţi sfinţi Părinţi.
	Pentru aceia şi pînă astăzi cine doreşte de spăseniia sufletului său, aciastă viaţă să urmeze, după cumu şi însuşu marele Vasilie arată, că aciasta iaste cale ce mai umblată a mîntuirii. Că, măcaru că s-au spăsitu mulţi sfinţi şi cu cele lalte doao vieţi ce amu zisu, daru atunci alte vremi era, altă rîvnă, altă fierbinţelă. Iaru acumu fiindu lume cu totulu pornită spre rău, şi oamenii puţini întru credinţa, şi slabi întru vitejiia sufletescă, şi prisosiţi întru răotate, cu anevoe să va spăşi cineva cu acele lalte doao căi. Pentru aceia pre fieşte care sfăstuimu şi îndemnămu la obştejitiile cele alcătuite întru frica Domnului să alege, şi întru carele nu iaste neorînduială ce izvodită de diiavolulu întru care ori-ce să pune iaste dinu furtişagu, dinu viclenie şi dinu înşălăciune adunatu spre pierzare sufletescă şi trupescă, de care să bucură vrăjmaşulu diiavolului, şi să mîhneşte milostivulu Dumnezeu, şi să scîrbescu sfinţii lui îngeri, şi vai şi chin, şi blestem şi urgie Dumnezeiască va fi unora ca acestora. Că pentru aceia să numeşte obştejitie, adecă viiaţă de obşte, ca toate să fie de obşte şi nedespărţite, nu numai lucrurile, ci şi însuşu voile alcătuite spre plăcere lui Dumnezeu. Iaru unde lucrurile cele de trebuinţă nu sîntu de obşte, şi numai iaste un cugetu şi o unime, după voia lui Dumnezeu, acolo nu trebue să se numescă soboru de fraţi, ci adunare de tîlhari, şi unii ca aceste nu sîntu suptu proniia lui Dumnezeu, ci cu părăsire despre celu înnaltu, să chivernisescu şi să povăţuescu de Satana, dupăcumu zice şi Proroculu Davidu: "Şi va trimite Domnulu pre dînşii, ca să umble după izvodirile inimiloru loru". Şi sfîntulu mare Vasilie zice, că celu ce are lucru deusebitu întru viiaţa de obşte, s-au despărţitu pre sine de Beserica lui Hs., şi de dragoste Domnului s-au însttreinatu, şi să fie nepricestuitu pînă să va îndrepta. Iaru de să obrăzniceşte a să înpărtăşi sfinteloru şi înfricoşateloru Taini, să ştie unulu ca acela că spre osîndă mănîncă şi be trupulu şi sîngele Domnului, şi va ave parte lui cu bubosulu Ghiezi, şi cu vînzătoriulu Iuda, şi cu ceia lalţi asemene loru.
	Iaru de slobozescu cineva dinu Episcopi, sau igumeni, să se facă unele ca aceste, şi orînduescu învăţături înprotiva sfinţiloru Părinţi, voru da [298] semă în zioa judecăţii întocma ca ucigaşii şi ca pierzătorii tîlhari, fiindu că dau pricină prinu nebăgare loru de semă şi prinu lene, şi prinu călcare pravilii de a să vătăma multe suflete şi a să răni de diiavolu. Că ori-cine pune gîndu ca să aibă cevaşu deusebitu, ori înlăuntru în mănăstire, ori afară spre neguţătorie, sau ori unde aru fi, acela să face furu şi tîlhariu de ale sale, precumu Ananiia şi Sapfira. Că de vreme ce s-au lepădatu de sine la priimire cinului, şi ş-au închinatu şi sufletulu şi trupulu cu totulu lui Dumnezeu, şi s-au făgăduitu înnainte îngeriloru şi a sfinţiloru a petrece întru sărăcie şi întru scîrbe, cumu nu să arată mincinosu înnainte lui Dumnezeu, şi înşălătoriu lui-şi însuşi, şi furu de cele sfinte? Pentru aceia cela ce cu adevăratu pofteşte mîntuire sufletului său, nimicu alu său să nu aibă fără de blagoslovenie, nici voii lui să urmeze, şi cu lesnire să va mîntui întru viiaţa ce îngerescă a obştejitiei.
	Iaru cei de alu doile treptă, carii sîntu cei ce vieţuescu de sineşi, au multă ostenelă şi mare grijă, căci, precumu de toţi sfinţii Părinţi cu un glasu iaste mărturisitu, că rădăcina tuturoru fapteloru bune iaste tăiare voii, aşijdere a tuturoru răotăţiloru izvoru şi pricină iaste sloboda voe a fieşte căruia, adecă a nu te stăpîni altulu, ci ori ce ţi să va păre să faci. Aciastă voe slobodă au cei ce trăescu de capulu loru deusebitu, pentru că de nimene nu să sfiiaşte, de nimene nu-i iaste grijă, nădăjduiaşte în banii săi şi în  avere sa (multă sau puţină ce va ave); ce i să pare, aceia face: cîndu va şi cîtu va, mănîncă; cîndu va şi cîtu va be. De nu să va scula la rugă, pre nimene nu are să-lu mustre; de nu-şi va săvîrşi canonulu, nimene nu-lu ciartă; de-i va veni ispită, n-are cine să-lu sfătuiască; de i să va întîmpla scîrbă, nu iaste cine să-lu mîngîe; de va căde, nu iaste cine să-i întinză mîna după Dumnezeu să-lu rîdice. Că nu are pre cineva să-i fie milă de sufletulu lui, nici să-i poarte grijă de mîntuire lui, şi aşa toate răotăţile să strîngu la cei ce trăescu de capulu său. Pentru aceia, cumu amu zisu, viiaţă mai bună şi cale mai cu lesnire iaste la obşte.
	Iaru celu ce pofteşte să petrecă cale ce de alu treile, să-i prisosescă ostenela mai multu decîtu a tuturoru, adecă să vieţuiască la unu locu singuratecu, liniştindu-se numai însuşu; şi îndrăznimu a zice că în  vreme de acumu iaste cu neputinţă a săvîrşi cineva aciastă viiaţă. Au fostu adevăratu în vreme de demultu unii dinu sfinţi, carii au săvîrşitu aciastă călătorie, precumu marele Antonie, marele Onufrie, şi alţii, daru cu mari strădanii ş-au petrecutu viiaţă; unii săptămîni întregi nu gusta nimicu; alţii în toată viiaţa loru vinu n-au băutu, untu de lemnu sau peşte nici cu ochii nu l-au văzutu, cu burueni numai să hrăniia, şi necumu faţa de fămee, ci nici obrazu de omu nu vede; rugăciune loru era necontenită; goliciune loru era numai cu o vechitură învălită, şi alte multe şi negrăite osteneli suferiia, fiindu cu totulu înfocaţi cu dragoste lui Dumnezeu şi umbriţi de darulu Duhului sfîntu, cărora în zioa de astăzi nimene nu poate să le urmeze.
	Iară viiaţa ce de obşte iaste cale ce umblată, pre care mulţi au trecutu şi s-au spăsitu cu ajutoriulu lui Dumnezeu, după cumu sfinţii Părinţi neadevereză. Daru ni să pare că întru aciastă viiaţă nu să cuvine a să face adunare de număru peste măsură, încîtu nici purtare de grijă ce sufletescă a stareţului să nu-i poată cuprinde cu căzuta duhovniciască cercetare, nici hrana ce trupescă a să căştiga cu lesnire, nici haina ce trebuincioasă spre acoperire goliciunii a să pute agonisi fără de turburare. Că şi rucodeliia trebue să fie cu măsură, una pentru ca să aibă usebire viiaţa ce sfîntă dinu ce lumescă, adecă să nu supunemu toată viiaţa noastră spre a sluji numai pentru cele trupeşti, şi alta pentru ca să ne prisosescă vreme şi pentru cugetare celoru Dumnezeeşti, şi pentru rugăciuni, şi pentru oareşu-ce răpaosu trupescu, ca să nu slăbănogimu de totu şi să ne bolnăvimu, daru iarăşu să nu fie numărulu celoru adunaţi în obstejitie mai puţinu de doisprezece, ca nu cumuvaşi prisosinţa bunătăţiloru pămîntului, ce dinu mila lui Dumnezeu li să dă, să se oprescă spre desfătare la mai puţini, şi să nu hrănescă mai mulţi săraci lipsiţi. Că aşa de vomu face, şi cu acestu gîndu de vomu opri adunare, spre osîndă ne va fi viiaţa şi în zadaru ostenela; ci mai vîrtosu pentru ca să se poată hrăni mai mulţi, să ne fie proastă hrana, şi pentru ca să se înbrace şi alţi fraţi, să ne fie haina nu numai de puţinu preţu, ci şi ponosită şi spartă, că aşa de vomu vieţui ni să va cunoaşte adragoste ce întru Hs., şi arătîndu noi îndurare cătră vecinulu nostru şi fratele celu întru Hs., şi Dumnezeu va vărsa milele sale cele bogate spre noi mai cu prisosu.
	Deci aceştii vieţi de obşte fiindu dascalulu celu mai iscusitu şi celu mai în urma celor lalţi sfinţi Părinţi de demultu, sfîntulu Părintele nostru Theodoru Studitulu, de mare folosu amu socotitu a fi şi la adunare voastră, fraţiloru, pouceniile sfinţii sale, fiindu şi de însuşi Beserica noastră Răsăritului priimite a să ceti preste anu întru auzulu tuturoru. Pentru aceia ne-amu îndemnatu de le-amu tîlmăcitu numai pentru dragoste voastră, iaru nu spre opotreblenie de obşte; însă nu dinu cuvîntu în cuvîntu, una pentru căci fieşte-ce limbă are harulu său, alta pentru căci nu amu găsitu carte sfîntului ce ellinescă, ci amu făcutu tîlmăcire după ce tîlmăcită pre limba ce proastă ce greciască; şi spre mai bună înţelegere, şi spre mai multă îndemnare a osîrdiei voastre, unele dinu cuvinte le.amu scurtatu, altele le-amu prefăcutu, ferindu-ne la scurtări şi la adăogiri numai de cele înprotiva sfinţiloru Părinţi şi a sfintei Beserici. Şi aciasta cumu zicemu, nu amu făcut-o spre a ne făli cineva de iscusire tîlmăcirii, că a tîlmăci cinevaşi după limba ce proastă greciască pre limba iaru proastă rumînescă, nu iaste lucru de a să lauda cinevaşu, ci numai pentru mai bună înţelegere, cumu amu zisu, şi îndemnare spre buna cuviinţă a dragostei voastre. Deci vă poftescu să priimiţi cu dragoste ostenela noastră şi să vă rugaţi Domnului pentru spăseniia celui întru multe păcate şi grozave învăluitu ticălosului pentru sufletu, ca şi voi să dobîndiţi de la Domnulu aceiaşu milă, a căruia puternica dreptă să vă păzescă de toată ispita şi de toată scîrba întunerecului şi să vă păvăţuiască la pămîntulu făgăduinţii. Pentru rugăciunile pre sfintei Născătoarei de Dumnezeu purure Fecioarei şi ale sfîntului marelui Mucenicu Dimitrie şi ale pre cuviosului şi mărturisitoriului şi marelui [300] Dascalu  sfîntului Theodoru Studiului, şi ale tuturoru sfinţiloru celoru ce bine i-au plăcutu dinu veci, Aminu.
	Alu dragostei voastre părinte sufletescu Episcopu alu Rîmnicului,
							Filaretu.
	Typăritu-s-au aciastă de sufletu folositoare carte prinu ostenela diorthosirii smeritului intre Ierodiaconi Grigorie Rîmnicianulu.
		BRV II, nr. 481, p. 295-300.

483. Alfavita cea sufletească, Iaşi 1785.

[300] Aciastă Alfavită fiindu întîiu slovenescă
S-au scosu acumu în limba rumînescă,
Cu porunca sfinţiei sale Iacovu Mitropolitu,
Daru  diorthosită de mine Evloghie smeritulu.
Rogu-mă daru voao, de obşte cetitori,
Ca să fiţi greşaleloru mele lesne ertători,
Nu numai unde va fi lipsa sloveloru,
Ci mai multu pentru aşezare sloguriloru,
Că precumu orbulu umblîndu nu-i fără poticnire,
Aşa şi celu neînvăţatu fără grşu la tîlcuire.
		BRV II, nr. 483, p. 300.

485. Carte trebuincioasă pentru dascăli, Viena 1785 - Romîneşte şi nemţeşte.

	[302] Carte trebuincioasă pentru dascalii şsco(a)lelor de jos rumăneşti neunite. În Chesaro-Crăeştile Ţări de moştenire. Partea Întîi. Cu voia celor mai mari. În Viena La Iosif Nobil de Curţvec c. c. al Curţii Tipograf. 1785.
	[...]
				Înainte cuvîntare.
	Acunoaşte datoriile sale cu de amăruntul, şi a le plini cu toată putincioasa rîvnă, este o trebuinţă de obşte, care priveşte fieşte care stare sau cin, căruia cineva va să să de.
	Măcar care micu ramu a îndeletnicirii omeneşti să voiască cineva a apuca, ispita va încredinţa cumcă este cu neputinţă a face vreun bun sporiu întru aceia, cînd cineva să nu-ş fi agonisit mainainte mijlocirile sau acele ce trebue spre săvîrşire apucării sale.
	Nimic nu poate fi mai de stricăciune binelui de obşte, de cîtu purtare diregătoriei, care cade în mîinile unui omu neispitit şi nedestoinic. Dar încă cu atît mai puţin poate fi de folos statului şi părinţilor cultura, sau buna creştere a tinerilor, cîndu să să încredinţeze unui învăţătoriu nedestoinic, fiind că chiemare acestuia are de scopos acepunere de temelie trebuitoare pe care să ţinu folosirile vieţii omeneşti şi toate lucrările noastre.
	[303] Insă aciastă chiemare, acest cinu, carele atît întereseşte pe statu şi pe părinţi, au fostu păn acum de nemul romînesc aşa de puţin socotit, încît adeseori au putut cineva vede acest cin şi dregătorie în mîni de oameni fără ştiinţă şi ispitire, încă în multe locuri n-au fost de a găsi nice ce mai mică idee de chiemare sau treba învăţătorilor de şcoale şi de mărime deregătorii lor.
	Deşi unii şi alţii bine voitori patrioţi au jelit întru tăcere soarte înpreună cetăţenilor, şi mulţi dreptu înbunătăţiţi părinţi de mult cu rîvnă au dorit de a nu să afla mai mult la nevoe de a-ş da copii lor pradă unii rele creşteri, cu toate aceste aşa au fost rînduit, şi au trebuit numai în puntul vremii de acum a vede şi pentru nemul romînesc în chiesaro crăeştile ţări de moştenire lucru şcoalei adus şi pusu la o rînduială mai bună şi mai temeinică, spre dovadă că pre îndurătoare purtare de grijă a pre luminatului Prinţip al nostru învredniceşte de aruncă pre milostiva sa vedere şi cătră cele mai depărtate locuri a staturilor sale, şi cu o potrivă dragoste priveghiiază pentru binele supuşilor lui, întru toate lucrurile, care potu privi acest bine.
	Acostor de obşte orîndueli de şcoale, şi poruncilor rînduitoare, ce să dau adese pentru aciasta, este datoate şi cărticica aciasta cu fiinţa ei, şi este vrednică cu atîta mai de multă luare aminte, cu cîtu însuş ia este una dintru cele mai de frunte temelii a aşezămîntului de şcoală, fiindcă ia cuprinde în sine îndreptariul învăţăturilor întru a formarisi pe tinerii şcolarii săi la trebuincioasele ştiinţi şi învăţături, şi asemene şi la bună nărăvnită viaţă.
	Cărticica aciasta este înpărţită în doao părţi, şi o adaosătură. Şi în ce de întei parte să va vorbi de dascali şi proterimata sau averi sufleteşti (marafeturi) a lor; în ce de al doile să va arăta chipulu dării de învăţătură, în toate lucrurile ce sînt de învăţat, şi în adăosătură să vor orîndui chipurile spre ţinere în bună stare a rînduelii de şcoală. Drept-aciasta cu atîta mai mult trebue să să răcomenduiască aciastă cărticică spre ce de obşte sporire şi ostănitoare învăţare, cu cît numai dintr-însa pot să să formărisescă destoinici, de obşte folositori şi adevărat trebnici învăţători de şcoale.
	Dar şi aciasta este de a să pomeni că spre sporire aceştii aşa de mîntuitoare a şcoalelor trebă, s-au mai tipărit încă trei cărţi, adecă: Catehismul care s-au făcutu în anul 1774 de neunitul episcopesc Săbor, ce s-au făcut în Carloviţ, Carte de cetit şi Arithmetica spre trebuinţa copiilor la ţară. Toate aceste cărţi sînt acest feliu alcătuite, ca cînd învăţătorii să să slujască după cum să cade de dînsele, şi de chipurile de dare de învăţătură, ce s-au orînduit într-aciastă cărticică, în scurtă vreme să pot face creştini înţălepţi şi rîvnitori, buni cetăţeni, căsaşi lucrători, însuraţi cinstiţi, supuşi plecaţi, sluji credincioase; cu un cuvînt, pe cît este cu putinţă, oameni de săvîrşit. Domnulu să întărescă pre învăţători întru apucările lor, să blagoslovescă ostănela lor, şi să-i învredniciască cu darul său, ca să să poată îndulci odinioară cu roada îndeletnicii lor.
	[304] De lipsă Cărtice pentru învăţătoriu a Neunuţilor rumîneştilor mai mici şcoale în Înpără: şi Crăeştile Ţări. Partea a Doa. Să vinde nelegată 45 de cr. Cu Permisu celor mai mari. în Viena La Iosif nobîl de Curţvecă înpără: şi Cră: de Curte, a neuniţilor Rumîni, şi a Sîrbilor Tipograf, şi vănzător de Cărţi. în Anul 1785.
		BRV II, nr. 485, p. 302-304.

487. Ceaslov, Bucureşti 1785.

	[304] Ceasoslovă Ce coprinde slujba de zi şi de noapte, precumă în scară arată întru mai bune îndreptări diortosită, şi adăogită cu paraclisulă ală doilea ală precistii, şi cu alte învăţături, aşăzîndu-se la începută lu sfinţitulă simvolă. În zilele prea luminatului Domnă, [Io Mihai Costandină] Suţă Vv. Cu blagosloveniia şi cheltuiala Prea sfinţitului Mitropolită ală Oggrovlahiei Chiriu Chiră Grigorie Întru ală c.. de anii ai păstoriei sale. S-au tipărită la Bucureşti în tipografiia dină sfita mitropolie. Prină îndemnarea şi osteneala Smeritului mitropolită Sidic Grigorie. La anii de la Naşterea lui Hs: 1785. De stanciulă Tomoviţă Tipografulă.
	[305] Stihuri asupra stemei pre luminatului, slăvitului şi pre înnălţatului Domnu Io Mihai Costandinu Suţulu Voevodu.

Milostivulu Dumnezeu, celu pre îndurată,
Pre Domnulu Mihailu l-au încoronatu
Cu domniia acestui Prinţipatu,
Pre celu cu înţelepciune mai înnaltu
Şi cu toate darurile înpodobitu,
Ca unu crinu bine înfloritu,
Pre carele Domnulu să-lu întărescă
In anii îndelungaţi ţara să domnescă.

	Ciasoslovulu acesta, ce au eşitu acumu dinu tiparu cu ajutoriulu lui Dumnezeu, iaste mai îndreptatu şi mai bogatu de cîtu celu pînă acumu tipăritu, încă şi mai adeogatu cu mejdurile trebuincioase, prinu ostenela şi sîrguinţa a însuşi pre sfinţii sale părintelui Mitropolitului Sidis Chiru Grigorie. Insă la diorthosire amu fostu şi eu de ajutoriu, celu mai micu între Ierodiiaconii sfintei Mitropolii, Stefanu.
		BRV II, nr. 487, p. 304-305.

489. Ducere de mînă cătră Aritmetică, Viena 1785. - Romîneşte şi nemţeşte.

	[305] Aducere de mănă cătră aritmetica sau socoteala pentru treaba rumăneaşti celor neuniţi ce să învaţă în şcoalele ceale mici. Că vinde fără legătură cu 15 Creiţ. Cu dovoirea Stăpăninitorilor. Tipărită în înpăărăţitoare cetate Vienna la Iosif nobîl de Curţvecă de Curte Tipografulă şi vănzător de  Criţi în Anulă 1785.
	[...]
		BRV II, nr. 489, p. 305-306.

490. Hrisovul lui Alex. I. Mavrocordat, Domnul Moldovei, Iaşi 1785.

	[306] Scrisu-s-au celu adevăratu hrisovu la scaunulu Domniei mele în oraşulu Iaşului, întru ce dinutîiu domnie a noastră la Moldova, de boieriulu nostru Şărbanu logofetu de taină. Şi apoi s-au datu în stamba typografiei bisericeşti de popa Mihai Strilbeţchii şi exarhu dinu Mitropoliia Iaşului. Letu 1785, Dechemvrie 28.
		BRV II, nr. 490, p. 306.

491. Învăţături creştineşti, Viena 1785.

	[306] Întru mărirea sfitei de O'finţitei de Viaţă făcătoarei şi nedespărţitei troiţe, tatălui, şi fiiului, şi sfitului dhă. S-au tipărită aceste învăţături Creştineşti foarte de folosă: Scoase de pre limba greacească pre limba rumănească, pentru folosulă de obşte. Suptă stăpînirea întru totă prea luminatului înpăratului, şi 

??

??

??

??

TT

TT