[5] VALAHIA. Vlto 7136, 1628. DOMN 40. DOMNIE 43. Cap 37. Alexandru vodă Iliiaş cu a dooa domnie au venit de la Poartă. Iar de întîmplările ce s-ar fi lucrat într-acea domnie a lui nimica scris n-am găsit, fără cît că au domnit ani 2. MOLDAVIA. 7134, 1626. DOMN 42. DOMNIE 46. Cap 42. MIRON BARNOVSCHII MOGHILĂ, UNUL NUMIT CU ACEST NUME, CARELE AU FOST BOIAR DE ŢARĂ, HATMAN. După moartea Radului vodă cel Mare boiarii şi ţara, văzînd pre Barnovschii hatmanul om de ţară şi fără coconi şi cunoscut şi Împărăţiei cu slujbele ce făcuse la Hotin lui sultan Osman şi ştiut şi la căpeteniile tătărăşti, mai ales lui Cantemir, cu carele legase prieteşug încă din mîrzăciia lui în Toporăuţi, cînd au trecut în Ţara Leşască, au ales cu glasurile tuturor pre Barnovschii vodă de domnie. Şi au mers o samă de boiari la Împărăţie de i-au adus steag de domnie. Îndată ce s-au aşezat Barnovschii vodă la domnie, întîi au trimis daruri lui Calga sultan şi la Cantemir paşa, de au întors vrăjmăşiia tătarălor ce gătise ei asupra ţării; şi apoi au stătut şi după aşezatul ţărîi, care să stricase foarte de la Radul vodă. LUCRURI STREINE. Iar războiul tătarălor de atunce, ce-au avut cu leşii, au fost într-acesta chip: neştiind leşii parola ce legase la Hotin, ca să dea Crîmului din an în an 30.000 de cojoace, s-au rădicat însuşi calca sultan, fratele hanului şi Cantemir paşa cu 40.000 de tătari şi au lovit Ţara Leşască pen trei părţi: pe o parte calga sultan, pe altă parte Salmaşa mîrza, iar pa altă parte Cantemir paşa. Şi au prădat pînă la Socal şi pînă mai sus, la Liov, unde lovindu-i leşii, întîi pre calga sultan, Coneţpolschii hatmanul şi cu Hmileţschii, [de] au perit acolo mulţime de tătari, cu feciorul lui Cantemir paşa. Şi au căzut la robie şi un frate al hanului mai mic decît galga, carele mai pre urmă, eşind de la robie, au stătut şi han la Crîm, de umbla cu Hmil în Ţara Leşască. Iar partea lui Salmaşa mîrza şi a lui Cantemir paşa nu era de tot răsipite. Că măcar că lovise Liubomirschii cu leşii şi pre Cantemir paşa, iar de tot răsipă acelor oarde n-au putut face. Ci strîngîndu-se oardele iară la Nistru, la carii scăpase şi galga sultan, numai ci era să prade şara, dînd vina Radului vodă cu au dat ştire leşilor de dînşii. Şi să nu să fie întîmplat moarte Radului vodă n-ar fi scăpat ţara de acea mare primejdie. Ci precum florile şi pomeţii şi toată verdeaţa pămîntului stau pălite de brumă ce cade făr-de vreme şi apoi după lină căldura soarelui vin iar [6] la fire şi la frumuseţile sale cele împiedicate de răceala brumei, aşa şi ţara, după nevoile şi greutăţile ce era la Radul vodă (care au rămas vacurilor de mirare, cum au putut încăpea întru înţelepciunea acelui domn acea nemilă de ţară), au venit fără zăbavă ţara la firea sa; şi pînă la anul s-au umplut de tot bivşugul şi de oameni. Milele domnilor pot aşeza ţărîle, iar nemilă şi lăcomiia fac răsipă ţărîlor. Făcut-au Barnovschii vodă mare volnicie întîi curţii să dea numai odată la bir într-un an. Şi oricarele din curteni de nevoe au fugit de la ocina sa, ori la sat boeresc, ori le sat domnesc, pre toţ i-au adus la pămîntul său şi la breslele sale. Şi pe unde să pustiise siliştile, au dat slobozii, chiemînd oameni din Ţara Leşască. Şi aşa, în scurtă vreme/ s-a umplut ţara de oameni Iară la al doilea an al domniei sale i-au venit poruncă de la Împărăţie să margă cu ostile ţărîi la Dasău, pentru întăritura Daşevului. Că măcar că pacea să legase la Hotin între turci şi între leşi să nu umble tătarîi stricînd la leşi şi cazacii pre mare la turci, iar nu-i putea opri dintr-amîndoao părţile pre aceste doao neamuri: nici turcii pre tătar, nici leşii pre cazaci. Ci loviia totdeauna şi cazaci pre Mare Neagră locurile turceşti; şi mai mult Daşovul păţiia nevoe în toată vremea de dînşii. Deci într-acel an au mers şi Barnovschii vodă de au lucrat toată vara acolo la cetate, tocmind zidurile şi şanţurile şi cu muntenii şi cu nişte paşi orînduiţi de la Împărăţie pentru acea treabă. După slujba ce au făcut Barnovschii vodă Împărăţiei la Daşeu, domniia cu mare fericie ţărîi, stînd tot după grijile ţărîi şi după lucruri dumnezeeşti. Şi au săvîrşit întîi mănăstirea cea mare din şesul oraşului Iaşilor, ce să zice sfînta Măria. Apoi au zidit din temelie Mănăstirea Hangul, în munţi şi Mănăstirea Dragomirna iar el o au săvîrşit, care era urzită de Crimca mitropolitul, ce iaste aproape de oraşul Suceavei. Aşijderea şi Bîrnova lîngă Iaşi, care mai pre urmă au săvîrşit-o Dabija vodă, făr-de alte biserici, în multe locuri./ Iar biserica lui Sfetii Ioann, cea din oraş, iaste făcută de mumă-sa. El au lăsat moşiia sa Toporăuţii, sat la Cernăuţ şi Şipotele, la Hîrlău, cu afurisanie de la patru patriarş, întîi în ţară să nu fie la alte dăjdi, fără numai la bir. Ci binele pururea iaste gingaş şi pentru păcatele oamenilor în multă vreme nu iaste stătătoriu. Pentru 40 de pungi de bani ce-i cerea veziriul de la Barnovschii vodă, ferind ţara de obiceaiu, şi nevrînd să dea, i-au venit mazilie. Şi mulţi din priiateni îl sfăuia să nu să pue împotriva unui veziriu, ci să dea acei bani, să nu vie vreo primejdie. Şi nici într-un chip n-au vrut să priimească, pentru obiceaiu, ca să nu să facă asupra [7] ţărîi. Urmînd lui Petru vodă, carele au făcut Galata de sus, carele avînd bîntuială totdeauna de la turci cu dările, au strîns boiarii şi ţara şi le-au zis că nu mai poate să sature pîntecele turcilor cel fără fund. Şi luundu-ş zioa bună de la toţi, au lăsat domniia şi s-au dus prin Ţara Leşască la Veneţia, unde şi viaţa sa ş-au săvîrşit cu pomenire vecinică ţară. Să cunoaşte că aceşti domni mume drepte au fost aceştii ţări, iar nu vitrege, cînd pentru obiceaiu să nu să facă în zilele lor, ca să îngreuiaze ţara, ş-au lăsat domniile şi asupreala ţărîi n-au priimit să fie de la dînşii. Aşa au făcut şi Barnovschii vodă, măcar că cu foarte prost sfat, căci după mazilie n-au mers la Poartă. Ci cumpărasă/ un tîrg în Ţara Leşască, anume Ustiia, cu cîteva moşii, nu departe de Nistru şi după mazilie au mers acolo cu toată casă lui. Şi au domnit Barnovschii vodă ani 4. MOLDAVIA. DOMN 43. DOMNIE 47. Cap 43. ALEXANDRU VODĂ AL ŞASELEA, FIIU RADULUI VODĂ CEL MARE. Aceste trei domnii: a lui Alexandru vodă, feciorului Radului vodă, şi domnia dintîi a lui Moisei vodă şi a lui Alexandru Iliaş vodă supt un cap le închidem, căci că toate aceste domnii au fost scurte, unele cîte o jumătate de an, altele puţin oarece au trecut peste an şi nici lucrur ce s-au întîmplat în vremile lor nu s-au însemnat. Mai cu greu mi-au fost, iubite cetitoriule, a scrie de aceste domnii decît de cele mai de demult ce au trecut. Că de aceste domnii, ce mai sus zicem, nicăiri, la nici un letopiseţ strein, pomenit nu să află; ori pentru/ scurtarea lor, ori căci nimica aşa ales nu s-au întîmplat în zilele lor. Ci cît am putut înţelege den boiari bătrîni, ce au fost în zilele lor, mergînd cursul anilor pre rîndul său, îţ însămnăm. După eşirea lui Barnovschii vodă în Ţara Leşască au venit domnu în ţară Alexandru vodă, feciorul Radului vodă celui Mare. În vestia tătîne-său ce avea la împărăţie i să dedese domniia. Ci cu cît iaste ceriul de la pămînt, cu atîta era departe de firea tătîne-său, fiind om şi de trup şi de fire slăbicios şi bolnav. De care înţelegînd Împărăţiia că [8] nu iaste vrednic de a domni o ţară ca aceasta, de margine, şi neîmplinind bine jumătate de an, i-au venit mazilie. Însă să ispitise Barnovschii vodă oarece la margine şi trimisese pre Nicoriţă hatmanul la Toporăuţi în zilele domniei lui Alexandru vodă. Ci i-au eşit cu oşti Vasilie Lupul vornicul şi Grama stolnicul şi au gonit pre Nicoriţă hatmanul de la marginea ţărîi. Domnit-au Alexandru vodă an p l./ VALAHIA. VIto 7138 <=1630>. DOMN 38. DOMNIE 44. Cap 38. LEON VODĂ, UNUL NUMIT CU ACEST NUME, FECIORUL LUI ŞTEFAN TOMŞA VODĂ. După maziliia lui Alexandru vodă Iliiaş au venit domnu de la , Poartă Leon vodă. Şi s-au aşezat cu cinste în scaun în Bucureşti. Iar Matei vodă pre acea vreme au fost boiaren de i-au zis aga Matei, feciorul danciului, vornicul din Brîncoveni. Carele în zilele lui Leon vodă fiind zapciu de dăjdi în judeţul Romănaţilor şi asupra săracilor puindu-se biruri multe şi grele s-au spart judeţele de peste Olt şi au fugit unii peste munte, alţii peste Dunăre. Deci boiarii ce au ţinut judeţele, neavînd de unde lua bani din ţară, s-au îndatorit pre la turci şi pre la balgii de au plătit de bir judeţele cîte erau asupra lor. Deci boiarii văzînd atîta răotate şi stingerea caselor lor, şi mai vîrtos că aprozii nu mai lipsiia din casele lor pentru bani, de le lua treapăd cîte 30 40 ug odată şi din ţară nu avea de unde să mai dea, au fugit toţi boiarii de peste Olt preste munte, în Ţara Ungurească, oct 17, lt 7138 <=1630>, anume Matei aga Brîncoveanul, Aslan vornicul şi Gorgan spătariul, Barbul paharnicul Brădescul şi Mitrea vist/ şi Mihai postelnicul şi cu mulţi boiari. Iar Mihai spătariul Coţofeanul şi Dumitru slugeriul Filişanul au fost pribegit mai nainte şi le era lăcuinţa la Haţag. Deci şi ei, înţelegînd de pribegirea acestor boiari, le-au eşit înainte, împreună şi cu un nemeş, anume Berbat Micleuş şi cu fiiu-său Mateiaş şi împreunîndu-se cu dînşii au trecut muntele prin plaiul Vîlcanului, Ogorjile în Ţara Haţagului, în luna lui oct. 23, joi, de s-au aşezat cu toţii la un loc, unde mare cinste şi multă socotinţă au avut de la Racoţ Gheorghie, craiul Ardealului şi de la grohul şi de Zolomi David şi de la toţ nemeşii. [9] Iar Leon vodă au triimis pe Petru armaşul cu cărţi la Matei aga şi la alţi boiari, cu mare jurămînt, ca să vie în ţară la casele lor, că nu vor avea nici un fel de nevoe. Şi n-au vrut să vie. Mai trimis Leon vodă şi a doa oară pre Calotă cluceriul din Popeşti şi pre Dima din Bezdina cu cărţi cu mare jurămînt; şi tot n-au vrut să vie. Iar au timiş pe al treilea rînd pre părintele Theofil, episcopul de Rîmnic şi pre Hrizea vornicul şi pre Radul logofătul din Desa cu cărţi cu mari jurămînturi ca să vie pribegii la casele şi moşiile lor şi tot n-au vrut să vie, că n-au crezut. Într-acea vreme s-au fost întîmplat de au fost triimis împăratul turcesc pre un agă mare la craiul Ardealului. Atuncea/ s-au strîns toţi rumînii carii fugise din ţară acolo pentru nevoile şi dăjdiile cele grele, mai mult de 1000 de oameni, de s-au pîrît de faţă cu Hrizea vornicul, înaintea craiului. Iar deaca au venit părintele episcopul Theofil şi cu Hrizea vornicul din solie făr-de ispravă au mai trimis Leon vodă şi a patra oară pre Radu logofătul şi pe Stanciul postelnicul din Dîlga şi pre Iane post din Pleşoi şi pe Preda vornicul din Ceplea cu cărţi cu multe jurămînturi, ca să vie pribegii la casele lor. Deci cînd au agiuns la Tîrgul Jiiului s-au întimpinat cu strejile boiarilor, fiindu-le cap Barbul paharnicul Brădescul şi Mihai Coţofeanul. Şi au prins pre Radul logofătul din Desa, iar ceilalţi au scăpat. Iară aga Matei cu alţi boiari şi cu oastea ungurească şi cu mulţi roşii şi slujitorii de preste Olt veniia pre urma strejilor pre plaiul Vîlcanului, pînă au trecut în ţară. Ci prinzind de veste Leon vodă,trimis-au pre Mihail spătariul cu oşti de strajă împotriva agăi Matei. Şi întimpinîndu-se cu dînşii la sat la Ungurei, acolo s-au lovit strejile de faţă şi au biruit pre Mihul spătariul cît abia au scăpat cu fuga. Iar Leon vodă deaca au auzit de această veste rea, îndată au trimis pre doamna lui şi cu toate jupînesele boiarilor la Giurgiov. Şi la avgust 21 de zile, fiind cursul anilor 7139 <=1631> eşit-au şi Leon vodă cu toate oştile întru întimpinarea/ agăi Matei, mergînd pînă la Argeş la sat la Priseceni. Şi acolo s-au sfătuit cu toţ boiarii şi cu slujitorii, dînd dărăbanţilor lefile, tot galbeni de aur. Şi iar s-au întors înapoi la scaun, tăbărîndu-se cu ostile din jos de Mănăstirea lui Pană vistiiariul (ce se chiamă Sfînta Ecaterina), lîngă drumul Giurgiovului, avînd grijă mare. [10] RĂZBOIUL LUI LEON VODĂ CU MATEI AGA ŞI CU ALŢI PRIBEGI. Iar cînd au fost la avgust 23 de zile s-au lovit ostile desupra viilor, din jos de Mănăstirea lui Mihai vodă şi au fost izbînda lui Leon vodă. Căzut-au într-acel razboiu mulţi oameni de sabie, de tot feliul. Şi au perit Nedelco căpitanul den Ruş, prinzind şi pe Preda Brîncoveanul, nepotul agăi Matei şi pre Radul logofătul din Desa, carii ş-au răscumpărat viaţa de la Leon vodă cu bani. Tăiat-au şi pre Adam banul şi pe Preda Florecoiul din Greci, acolo, în tabără. Şi au înţepat şi pe Prepusa armaşul, trimiţind şi la Împărăţie mai mult de 40 de unguri Şi au făcut Leon vodă o movilă mare de trupuri lîngă drumul Giurgiovului. Într-acel războiu au împuşcat pre Voicilă căpitanul de sîrbi într-o coastă. Iară Matei aga şi cu Tudosie spătariul şi Gorgan spătariul şi Filişanul şi Brădescul şi Petre slugeriul şi cu alţi boiari cîţ au scăpat din război au fugit preste Olt şi s-au închis la Mănăstirea Tismana, de au şezut acolo zece zile. Iar Leon vodă îndată au trimis după dînşii pre cumnatu-său/ Boul, ce era ban la Craiova şi cu Nedelco Boteanul cu oşti ca să ajungă pre Matei aga. Deci fiind închişi la Tismana, acolo i-au ajuns oştile de s-au bătut trei zile şi nimica nu le-au putut strica. Deci s-au întors, oştile iar înapoi şi au prădat ţara de peste Olt foarte rău. Iar Matei aga văzind că s-au dus ostile, au eşit din mănăstire, de au mers în sat în Izvarna, în judeţul Mehedinţilor, la casa Stoicăi Uncheaşul, carele i-au fost povaţă, de l-au suit într-un munte pre aga Matei şi nimica nu i-au putut strica, ci s-au întors cu oştile iar înapoi, trecînd muntele în Ţara Ungurească, aşezîndu-se la Caravan Sebeş. Iar ţara de preste Olt avut-au mult jaf, pradă şi nevoe de la Leon vodă şi de oştile lui. Întru acea vreme era la marginea Dunării Abaza paşa, carele înţelgînd de pustiirea ţărîi cum au răsipit-o domnii streini cu grecii ţarigrădeni, au făcut sfat ca să aducă pre Matei aga de la Ardeal şi să-l facă domnu ţărîi, că vor avea săracii odihnă de la dînsul. Şi am trimis la dînsul pre popa Ignatie sîrbul din Nicopoe, ca să vie să-l facă paşa domn ţărîi. Şi s-au împreunat cu dînsul la Făgăraş. Iar Leon vodă iar au trimis pre părintele vlădica Serghie şi pre Ivaşco vornicul Bădeanul şi pre Grigorie comisul cu cărţi cu mare jurămînt la Racoţ Gheorghie craiul şi la Matei aga şi la ceialalţi boiari, ca să vie la casele lor./ Deci [11] o samă de boiari anume Filişanul şi Coţofeanul şi Brădescul şi Petre slugeriul şi Barbul din Poiani şi Ionaşco din Gaiu au venit de s-au închinat la Leon vodă. Şi le-au dat tuturor plăşci şi i-au boerit. Şi după dînşii au venit şi Aslan vornicul şi l-au pus ban mare la Craiova. Iară la luna lui iunie 21 de zile, fiind cursul anilor 7140<=1632> venit-au un capigiu de la Poartă cu schimni-ceauş, dimpreună cu Preda spătariul, feciorul Nicăi vist şi au mazilit pre Leon vodă, de s-au dus la Ţarigrad. Şi numaidecît boiarii ţărîi trimiseră pre Drăguşin şi pre Nicola de Glogova cu cărţi la aga Matei, făcîndu-i ştire de mazilia lui Leon vodă şi să vie la casa lui cu bună pace. Deci Matei aga, înţelegînd de aceasta, au dat mulţemită lui Dumnezeu. Şi fiind om supărat de streinătate socotit-au să vie în ţară. Ci mai nainte de această veste cu 5 zile au fost trimis pre cumnatu-său Gorgan spătariul la Alexandru vodă Iliiaş, domnul Moldovei, ca să facă pace; şi acolo fu omorît de dînsul. Iar Matei aga ş-au luat zioa bună de la Gheorghie Racoţi, craiul Ardealului şi de la toţ nemişii, ca să vie în ţară. Ci craiul pentru multă slujbă dreaptă ce i-au făcut, cînd i-au venit nemţii asupra la Tocai, n-au vrut să-l lasă să vie făr-de oameni, ci au trimis pre Vaida Bun, căpitanul de unguri, cu o samă de oşti, de au petrecut pre Matei aga cu mare cinste de la Caravan Şebeş în luna lui av 2 zile./ Şi de acolo au conăcit la sat la Corn, pre locul turcesc, eşindu-i înainte beiul de Ruşava cu poclon şi cu mare cinste de s-au împreunat. Şi i-au dat beiul mulţi bani ca să fie de chieltuială şi de lefi. Apoi au trecut muntele dincoace, pre plaiul Drinovului şi au tăbărît în siliştea Prişnii, ca să vie la casa lui. Iară de la Împărăţie au fost dată domniia Radului vodă, feciorul lui Alexandru vodă Iliiaş, fiind tată-său, Alexandru vodă, domnu la Moldova. Şi după ce au trecut aga Matei muntele, iar boiarii şi roşii cu toţ slujitorii şi cu toată ţara de peste Olt au eşit întru întimpinarea agăi Matei şi au făcut sfat mare, socotind cum că ţara iaste prădată şi mîncată de streini şi de greci şi cum că nu vor putea aştepta pre Radul vodă cu atîta datorie, ca să-i mai mănînce şi să-i prade ca şi mai nainte. Ci au rugat toţ pre Dumnezeu şi au luat pre Matei aga cu sila de l-au dus la Mehmet Abaza paşa din Nicopoe; şi după ce s-au împreunat cu paşa numaidecît l-au îmbrăcat cu caftan de domnie. Şi de acolo au început a scrie cărţi în ţară, numindu-se Io Matei Basarabă voevod, dîndu-i Abaza paşa surlari ca unui domnu şi [12] turci beşlii de la Diiu şi de la Nicopoe de l-au adus la scaun să fie domnu Ţărîi Munteneşti. Şi au domnit Leon vodă ani 3./ MOLDAVIA. 7138.1630. DOMN 44. DOMNIE 48. Cap 44. MOISEI VODĂ, UNUL NUMIT CU ACEST NUME, FECIORUL LUI SIMEON MOGHILA VODĂ. După maziliia lui Alexandru vodă au venit cu domniia de la Poartă Moisei vodă, om blînd la fire ca un miel, nelacom, nimărui cu rău. Multe case de jos au rădicat la cinste, ales pre Ciogoleşti. Pace de toate părţile avea, numai de datornicii turci multe strînsori şi sile era. Şi aşa toată ţara să umpluse de oameni răi, atîta cît şi la vedere umbla bulucuri de prăda şi jăfuia pre oameni, pînă lîngă oraş. Dar precum toate domniile nu sînt fără nepriiateni şi mai ales domnii mai mulţi nepriiateni au, că precum copacii cei mai înalţi, mai multe vifore şi mai iuţi vînturi sprijinesc, aşa şi Moisi vodă, avînd nepriiateni la Împărăţie, îi scornise că va să fugă în Ţara Leşască, ca şi Barnovschii vodă. De care lucru înţelegînd Împărăţiia, au trimis poruncă pe taină la Cantemir paşa să margă şi să-l pornească din scaun spre Împărăţie. Iar de va vedea că ia/ într-altă parte, să-l prinză şi să-l trimaţă la Poartă. Şi aşa, neştiind Moisei vodă nimica, fiind Cantemir paşa la Ţuţora sprinten cu o samă de oşteni, au trimis pre un ceauş cu cărţi de mazilie la Moisei vodă. Şi numaidecît gătindu-se au purces spre Ţarigrad. Şi au domnit Moşi vodă an 1. 7139, 1631. DOMN 44. DOMNIE 49. Cap 44. ALEXANDRU VODĂ ILIIAŞ CU A DOOA DOMNIE. Cum s-au vestit de domnia lui Alexandru vodă mare mîhniciune au fost între boiari şi voe rea în toată curtea, ştiind cu toţii Tîirea acelui domn. Ci au făcut sfat cu toţii şi au purces toată fruntea boiarilor la Ţarigrad cu jalobă la Împărăţie, pentru greutatea ce petrecea ţara de domnii ce nu ştiia obiceaiul ei, şi ca să-i strice domniia, anume Lupul Vasilie vornicul ce au stătut mai pre urmă şi domnu, Cehan vornicul, [13] Savin hatmanul, Costin postelnicul, Ureche spătariul, Buhuş vistiiarnicul, Furtună comisul, Başotă logofătul şi alţi boiari, pînă la cincizeci de boiari/ afară dintr-alte capete de ţară, de au mers cu toţii la Poartă. Iar Ghenghia logofătul şi Ianache postelnicul rămăsese caimacami la scaun. Nepurces din Ţarigrad au apucat boiarii pre Alexandru vodă cu domniia, că aflase el de boiari că vin cu pîră şi cum că nici într-un chip nu-l priimeşte ţara. Trimis-au înaintea boiarilor Alexandru vodă pre Batişte Veveli şi pre ceauş Batişte să le grăiască cu bine şi să tragă pre boiari în partea lui. Carii fiind făr-de ştirea veziriului şi văzînd atîta capete n-au cutezat ceauşii a le face silă; şi încă pre Batişte l-au suduit foarte tare, ales Cehan vornicul. Însă la curţile împăraţilor multe răotăţi pot să se facă, făr-de ştirea celor mai mari. Aşa s-au întîmplat şi acelor boiari. Că pînă ajunge ei la veziriul, au venit într-o noapte (poate fi cu voia chehaialei veziriului, carele multe face făr-de ştire) şi au legat pre cîţva boiari ce au fost mai capete şi i-au ţinut închişi tot prin eşitori; ci numai le-au căutat boiarilor a face aşezămînt şi legături cu Alexandru vodă. Să mai ispitise boiarii, după ce eşise de la închisoare, să margă la veziriul, şi era gata lucrul acela. Ci s-au întîmplat perire veziriului; că mergînd de la curţile împărăteşti la saraiul său, l-au ucis inicerii cu pietri. Deci numai ci le-au căutat boiarilor a priimi pre Alexandru vodă./ Şi mergînd la Patrierşie au făcut jurămînturi boiarii lui Alexandru vodă şi el aşijderea boiarilor; şi aşa au purces din Ţarigrad spre ţară. Iară deaca s-au aşezat Alexandru vodă la scaon (lupul schimbă părul, iar nu firea), tot pre calea aceia, ca şi la domniia dintîi au purces lucrurile. Ci boiarii cîrpiia cum putea trebile ţărîi, iar domnul mai mult îş petrecea cu Batişte Veveli. Pre acea vreme în Ţara Muntenească să rădicase boiarii şi ţara asupra lui Leon vodă pentru multa trufie şi marea lăcomie ce era într-acel domnu. Şi dentre toţi boiarii Ţărîi Munteneşti era cap Matei aga. Şi de atuncea au stătut şi domnu cu multă fericire Ţărîi Munteneşti. Iar întru amestecăturile acelor vremi Alexandru vodă scosese de la Poartă domniia Ţărîi Munteneşti fiiu-său, Radului vodă. Şi după ce au venit oiL stiag de la Împărăţie feciorului său de domnie, l-au pornit cu cîtăva gloată de aicea den ţară. Ci prinzînd de veste Matei vodă domnul muntenesc, le-au eşit înainte cît d-abia au scăpat şi însuş Radul vodă cu apărarea unora din moldoveni, ce-au fost pe lîngă dînsul. [14] Nici într-un chip nu putea uita Alexandru vodă fapta boiarilor ce făcuse împotriva lui, cu venirea la Ţarigrad. Aşişderea şi boiarilor nici într-un chip lucrurile ce foarte era proaste la toate trebile ale lui Alexandru vodă nu le/ plăcea. Şi dintr-acestia adăogîndu-se necredinţa şi prepunerea din zi în zi, pusese gînd Alexandru vodă numai să omoară pre o samă de boiari, ales pre Lupul Vasilie vornicul şi pre Cehan vornicul şi pre Savin hatmanul, pre Buhuş vistiiariul şi pre Ureche. Iar Costin postelnicul era mazil la ţară; ci ori să-l tragă în partea sa Alexandru vodă, ori alt gînd avînd, îl chiemasă la curte şi-i da hătmăniia. Ci văzind Costin lucrurile îngroşate între domnie şi între sfat, gînduri spurcate şi rele, după cîteva zile ş-au luat zioa bună şi s-au dus la ţară. Iar celorlalţi boiari toate gîndurile lui Alexandru vodă le descoperise Costandin Aseni, om de casa lui Alexandru vodă, cum că în zioa de Paşti era să-i omoară cu sfatul lui Batişte; deci şi boiarii umbla toţi cu paza vieţii. CÎND S-AU RĂDICĂT BOIARII ŞI ŢARA ASUPRA LUI ALEXANDRU VODĂ. Şi văzînd cu adevărat începerea perirei lor de Alexandru vodă, ca cela ce să îneacă, s-au vorovit cu toţii şi au dat ştire ţărîi care, fierbînd în greutăţi şi în netocmele, pre lesne s-au pornit. Şi nu numai curtea, ci şi ţărănimea. Şi atîta mulţime s-au strîns din toate părţile cît nu mai încăpea în tîrgu, ci umpluse locul pe supt Miroslava, strigînd pen toate uliţele pre greci./ Vasilie vodă era cap tuturor lucrurilor acestora. Daca au năbuşit ţara, au mers de au spus domnului aiavea, cum că s-au rădicat ţara şi strigă pre greci; cărora le-au răspuns Alexandru vodă: „Daca să rădică pre greci, pre mine să rădică". Şi văzînd atîta mulţime, nu s-au apucat de nimica, ci numai avînd mare grijă şi frică, ca să scape cu casa sa de noroade. Iar la purcederea domniei au mers toţ boiarii la curte şi să nu să fie pus cu toţii să oprească desfrînată prostimea, pozna mare şi deabiia prilejită în vreo ţară s-ar fi întîmplat. Ci tot pre lîngă domnie au mers boiarii, oprind şi potolind ţărănimea. Iar mai nu era în puterea boiarilor a opri pornirea mulţimei. Ci şi lui Vasilie vodă zicîndu-i că iaste şi el din greci, au zvîrlit unul cu un os şi l-au lovit în cap; din care lovitură au fost Vasilie vodă multă vreme rănit. O, nestătătoare şi niciodată încredinţate lucrurile lumii, cum strămută toate şi le turbură şi face lucruri împotrivă, cînd iaste cu cale să fie frică celor mai mici, de cei mai mari. Iar curgerea lumii aduce de [15] iaste de multe ori celui mai mare grije de cei mai mici. Fericiţ sînt împăraţii, craii şi domnii carii domnesc aşa ca să nu le fie nicidată temere de/cei mai mici. Un craiu de Englitera de cîte ori să îmbrăca dimineţile, de atîtea ori zicea lui-ş: „Adu-ţ aminte că de multe noroade de oameni eşti stăpîn". Domnii cei buni şi drepţi fără grije şi desfătaţi stăpînesc, iar cei răi tot cu temere. Deaca au ajuns domniia în şesul Bahluiului, aproape de Mănăstirea Balica, tot locul era plin de oameni şi striga: „Dă-ne, doamne, pre greci". Unii hăicăia, alţii jefuia. Şi acolo au cerşut să le dea pre Batişte, carele era tot aproape de Alexandru vodă. Văzînd strigarea lor, nu sta domiia de grija lui, ci de a sa. Şi numai ci i-au zis să se depărteze de la dînsul. Şi aşa, apucîndu-l, l-au dat pre mîna ţăranilor. Nespusă vrăjmăşie a prostimei. Şi aşa, făr-de nici o milă, de viu, cu topoarăle, l-au făcut fărîme. Şi pînă într-atîta au obrăznicit unii, anume Bosie Lăpuşneanul, cît nici mantaoa din spinarea lui Alexandru vodă, că bura a ploae, n-au scăpat. De frica, ţărănimei, ce era pen tot locul, să nu între Alexandru vodă îndată la pădure şi boiarii încă aşa socotie să se mai depărteze de gloate la loc deschis, fără pădure, l-au pornit pe drumul Braniştei, pe dincoace de Bahluiu, rînduind şi seimeni cu arme pe lîngă dînsul. Apoi, deaca s-au întors/ boiarii, au stătut la grijă să nu ia Alexandru vodă calea din Branişte spre Cantemir paşa la Bugeac. Ci îndată au ales o samă de boiari, cu Buhuş vistiiariul şi i-au trims la Branişte, după Alexandru vodă, să apuce calea pre la Huşi, pre Bîrlad în jos. Iară Alexandru vodă daca au văzut gloatele viind după sine la Branişte, mai rău s-au spăimîntat decît întîi, că-l părăsise şi seimenii toţ şi copiii din casă. Iar daca s-au apropiiat boiarii, le-au zis Alexandru vodă cu lacrămi: „Mă rog pentru fiiul mieu Radul vodă să-l lăsaţ cu viaţă". Şi au răspuns Buhuş vistiiarnicul: „Să n-aibă nici o grijă, nici să gîndească măriia sa că au venit cu vreun rău. Numai pofteşte ţara pre măriia sa să margă pre Bîrlad, spre Galaţ, să nu aducă vreun rău asupra ţărîi cu tătari". Şi i-au jurat să n-aibă nici o grijă. Şi într-acesta chip au priimit şi Alexandru vodă că pe unde iaste voia ţărîi, pre acolo va merge. Şi au purces spre drumul Bîrladului, orînduind boiarii iar pre seimeni pre lîngă dînsul şi pre copiii carii îl lăsase şi cîţva boiari petrecători pînă la Galaţi. La Tecuci au eşit şi Costin postelnicul înainte-i de la Putna şi l-au [16] petrecut cu cinste şi cu conace pînă la Galaţi, plecîndu-l să vie la împăcăciune cu boiarii şi să vie iar în scaon, luund Costin postelnicul acea grijă asupra sa; şi nici într-un chip n-au vrut să priimească, ci au trecut Dunărea la Galaţi spre Ţarigrad. Domnit-au ani 2./ MOLDAVIA. 7141, 1633. MIRON BARNOVSCHII MOGHILA VODĂ L-AU CHIEMAT ÎMPĂRĂŢIIA DIN ŢARA LEŞASCĂ SĂ-I DEA DOMNIIA A DOA. ŞI MERGÎND LA POARTĂ I-AU TĂIAT CAPUL. După ce s-au văzut boiarii şi ţara mîntuiţi de domniia lui Alexandru vodă Iliiaş, au stătut cu toţii după alesul domnului nou. Striga cu toţii să fie Lupul Vasilie vodă. Insă îi da şi legături ce va lua din ţară; şi ce s-ar lega pentru dări atunce, la acel ales, mai mult să nu ia. Ci văzînd Vasilie vodă acele legături, ori că vedea pre cîţva din capete că trag spre Barnovschie vodă, n-au priimit într-acea dată domniia, ci au stătut şi el la sfatul acela, să se trimită la Barnovschii vodă în Ţara Leşască să vie iar la scaunul ţărîi. Nu era să treacă pre Barnovschii vodă şi sfîrşitul zilelor trage cu deasila pre om.Că au sosit boiarii cu veste la Ustia, unde şedea în Ţara Leşască, că ţara iar îl pofteşte să vie la domnie. Cu mare bucurie au priimit acea veste (Neştiutoriu gîndul omenesc însuşi, de sine, la ce merge şi la ce întîmplări pre urmă vine), îndată au făcut ştire craiului şi domnilor din Ţara Leşască, poftind voe să-şi margă la scaunul ţărîi ce-i de moşiia sa. Şi îndată s-au gătit din Ustia/ şi au purces spre ţară, aşteptîndu-l boiarii şi slujitorii cu mare bucurie la margine. Mai nainte de ce au purces Barnovschii vodă din Ustia, un leah megiiaş de ai lui, totdeauna îl sfătuia să nu meargă, să nu-şi dea viaţa fără grije, pe viaţă cu grijă şi cu cumpănă, arătîndu-i lunecoase lucrurile domniei de Moldova, fiind supt stăpînirea Turcului. Şi ce lipsă are, fiind ca şi un domn în ţara lor, fără grijă, cu sate şi cu tîrguri. Iar Barnovschii au răspuns leafului, la acele cuvinte: „Dulce iaste domnia de Moldova". Mai zicînd leahul: „Iară şi obezile turcilor încă sînt grele". Şi apoi aşa au eşit cuvintele leahului, cum au zis. Cum au sosit Barnovschii vodă în Iaşi din Ţara Leşască, avînd bucurie toţ, au stătut după gătire de calea Ţarigradului, că altă [17] mijlocire nu era, ci numai să meargă la Poartă să ia de acolo domnia, după sărutarea poalei împărteşti. Sfătuia mulţi, în multe chipuri; şi au cercat şi la Abaza paşa, serascherial de Silistra, ci n-au putut afla alt mijloc, numai de a merge la Împărăţie. Şi într-acea vreme să întîmplase de chemase Împărăţiia şi pre Matei vodă, domnul muntenesc, la sărutatul poalei. Şi după cîteva fapte şi ale lui Matei împotriva Împărăţiei, cu scosul lui Leon vodă şi apoi a Radului vodă, feciorul lui Alexandru vodă, iar tot era mai/ uşoare lucrurile lui Matei vodă, că n-au eşit într-altă ţară, cum eşise Barnovschii vodă supt ascultarea craiului leşesc. Deci turcii, ca să aducă mai lesne pre Branovschii vodă la mîna sa, fără zăbavă au pornit pre Matei vodă cu stiag de domnie în Ţara Muntenescă; iar Barnovschii vodă n-au putut scăpa de perire, precum vei afla la rîndul său. Purcesese cu Barnovschii vodă mulţime de boiari, preoţi, călugări, cu un gînd şi cu un glas să se roage cu toţii Împărăţiei să li se dea domnu Barnovschii vodă, între carii era şi Lupul vornicul. Ci văzînd că mulţi sfătuia pre Barnovschii vodă să omoară pre Lupul, ştiind amestecăturile lui şi mergînd Barnovschii vodă pre la Matei vodă prin Bucureşti, au stătut Vasilie vodă, care să pomeneşte Vasilie Lupul vornicul, văzind că-i iaste a merge pre la Matei vodă, carele din Ţarigrad ştiia toate umbletele lui, au nevoit cu toată mijlocirea ca să se întoarcă înapoi în ţară, zicînd cătră Barnovschii vodă că l-or gîlcevi grecii pentru scosul lui Alexandru vodă; şi pentru morţile ce să făcuse în greci la scosul lui, n-au fost amestecat. Deci Barnovschii vodă, ca un creştin ce era la fire, l-au slobozit. Iar deaca s-au adunat cu Matei vodă şi au aflat că s-au întorsu Lupul vornicul îndată au răpezit după dînsul, să-l întoarcă. Ci s-au păzit Vasilie vodă cu mersu şi nu l-au apucat în cale; nici era în puteria lui Barnovschii vodă ca să trimită/ să-i facă vreo răutate lui Vasilie Lupul vornicul, nefiindu-i domniia dată şi stînd după trebile lucrurilor sale. De la Matei vodă au mers Barnovschii vodă pe la Abaza, prin Silistra. Dar şi Matei vodă, cît au putut au luptat pentru dînsul şi la Abaza paşa şi la Poartă. Şi să arăta Abaza paşa foarte blînd şi cu cuvinte mîngîioase, Ci turcii cu săgeţi de bumbac ucig pre [pre] oameni. După ce au sosit la Ţarigrad, văzînd veziriul atîta gloată de ţară cu Barnovschii vodă, i-au învăţat să nu strige pentru Barnovschii vodă, ci [18] , să tacă, să lasă pre mila Împărăţiei, că-i vor face perire. Ci gîndind boiarii că iaste veziriul ajuns cu darurui de la cineva, totdeauna striga şi da răvăşale la veziriul cum că nu priimesc pre altul. Şi să punea cu gloatele la locuri ca acelia ca să se vază şi de însuşi împăratul. Şi aceia apoi au mîncat capul lui Barnovschii vodă. Că pîra de la nepriiateni nu , lipsiia, mai ales de la Vasilie Lupul vornicul cu cărţile ce trimitea din .ţară pe la priiatenii lui, cum că de-l vor slobozi viu pre Barnovschi vodă, Ţara Moldovei va fi cu leşii una şi iaste ca o iscoadă a leşilor. O, îndrăcite cuvinte a voitoriului de rău veninuri, ce nu scorneşte limba cea amară a nepriiatenului?/ Acelia adăogîndu-le la Împărăţie asupra lui Barnovschii vodă, după fapta ce i să prilejise, de eşise în Ţara Leşască şi Abaza paşa încă-i era pîrîş şi mai ales zilele lui cele sfîrşite. Că într-acea vreme lovise şi cazacii pre Marea Neagră; numai ci s-au ales cu sfatul Împărăţiei să piară Barnovschii vodă. Stătuse voia Împărăţiei pre toţi cei ce venise cu dînsul ori să-i tae, ori să-i dea la catarge. Ci muftiul, capul legii turceşti, n-au dat slobozenie zicînd: „Ce iaste vinovată gloata? Să se piarză capul şi să vor potoli gloatele". DE MOARTEA LUI BARNOVSCHII VODĂ. Au priceput Barnovschii vodă cu cîteva zile perirea lui (că-l închisese veziriul, cu porunca împăratului, cu cîteva zile mai nainte). Şi dintr-acea închisoare scrisese o carte aici în ţară, la mumă-sa şi de pre cuvintele ce-au scris s-au cunoscut că au fost asupra morţii. Şi aşa într-o zi l-au luat de la Împărăţie şi la vederia divanului, privind şi însuşi împăratul pre fereastră perire lui, i-au tăiat capul. Iar o samă de boiari, din capete, era închişi şi aştepta şi ei din ceas în ceas moartea. Iar alţi boiari, mai de jos, şi alţi oameni era toţ înspăimîntaţ de grija morţii şi ascunşi prin toate unghiurile au petrecut cîteva zile cu multă grijă. Nu putem lăsa a pomeni de nişte lucrur ce s-au întîmplat în Ţarigrad după perirea acestui domn, care nu numai/ aici în ţară, ci şi în Ţarigrad să povesteşte pînă astăzi. De un cal al lui Barnovschii vodă, pre carele ducîndu-1 la grajdurile împărăteşti, s-au trîntit calul pe jos şi îndată au murit. Iar a dooa zi, noaptea, s-au aprins şi Ţarigradul, de au ars mii de case. Această întîmplare de ardere, ori că după obiceaiu, ori că au arătat Dumnezeu sîngele cel nevinovat, că era Barnovschii vodă om bun şi cu mare rugăciune cătră Dumnezeu, de care şi Toma vornicul, fiind postelnic al doilea la dînsul, mărturisiia că 1-au năzărit [19] pe la miezul nopţii stînd în genunche la rugăciune înaintea icoanei, cu mare osîrdie. Iar Barnovschii vodă la firea sa era foarte trufaş şi la portul hainelor mîndru, iar la inimă foarte drept şi nelacom şi blînd şi multe mănăstiri şi biserici au făcut, dupre cum s-au scris mai înapoi la domnia lui. Cu toate bunătăţile era spre ţară, iar de sine, cu purtatul trebilor Împărăţiei, pre mărturiia a mulţi boiari bătrîni, foarte slab. Să pomeneşte din zilele lui şi o iarnă ce au căzut în luna lui martie, care iarnă îi zic iarna lui Barnovschie vodă pînă astăzi. Trupul lui Barnovschie vodă, după ce 1-au tăiat, au stătut înaintea curţii împărăteşti pînă în desară. Apoi au poruncit veziriul de au slobozit de la închisoare pe Costin ce era postelnic mare la Barnovschii vodă şi au mers de au rădicat oasele denaintea curţii şi le-au dus la Partrierşie. Iar mai pre urmă spun să le fie adus Vasilie vodă oasele aici în ţară./ La slobozirea lui Costin postelnicul din închisoare au întrebat ceauşii, cu pază să-1 slobozească, au fără pază? Au zis chehaiaoa veziriului: „Unde să fugă, săracul?" Ci de atunce ceialalţi boiari, carii era închişi, şi cei ascunşi, au mai apucat la suflet cu nădejde de viiaţă, deaca au văzut pre Costin că l-au lăsat fără pază, să astruce oasele. Apoi, a dooa zi deaca au văzut chehaiaoa veziriului pre Costin postelnicul că au venit dis de dimineaţă iar înaintea lui au zis: „Săracul, el au venit ca o oae singur iar la închisoare; pasă la ceilalţi, că veţ eşi, şi tu şi ceialalţi, în puţină vreme". Iar boiarii cei închiş era aceştia: Ghianghia logofătul, Başotă hatmanul, Cehan vornicul, Roşca vistiiariul şi Costin postelnicul. A treia zi după astrucarea lui Barnovschii vodă, într-o noapte, trecuse împăratul sultan Murat la Scudar, pre Bogaz, la primblare şi au întrebat pre veziriul, aşezat-au domn la Moldova, în locul ghiarului ce au perit? Au răspuns veziriul că nu s-au pus încă domnu, ci pre cine va fi voia Împărăţiei să se pue, să nu stea acea ţară fără domnu. I-au răspuns împăratul: „Chiamă pre ghiaurii ce sînt boiari acei ţări, şi pre cine vor vrea să-ş aleagă domnu, să le fie dat. Deci îndată, tot într-acea noapte, au trimis veziriul cu caicul unde era boiarii închiş şi au luat iar pre Costin postelnicul, înspăimîntat că-l duc noaptea să-l/ înece, sau să-l muncească, pentru avuţiia lui Barnovschii vodă. Iar deaca l-au dus înaintea veziriului, i-au zis: „Iată că împăratul vă iartă capetele şi de acum sînteţ slobozi. Ci să mergeţi să vă alegeţi domn pre cine veţ pofti”. [20] Întorsu-s-au Costin postelnicul din spaimă cu bucurie de la veziriul la ceilalţi boiari ce era închişi, de le-au spus vestia. Şi au slobozit şi pre ceialalţi boiari, mergînd cu toţii la un loc de au făcut sfat. Şi au ales pre Moisi vodă cu a doa domnie, în locul lui Barnovschii vodă. Iar perirea lui Barnovschii vodă au fost în anul 7141, 1633, iunie 16 zile/. MOLDAVIA. 7141, 1633. DOMN 44. DOMNII 48. Cap 44. MOISI MOGHILA VODĂ CU A DOA DOMNIE. După perirea lui Barnovschii vodă au mers toţi boiarii şi gloatele la gazda lui Moisi vodă şi de acolo la saraiul veziriului de l-au îmbrăcat cu caftan de domnie. Şi făr-de zăbavă au purces spre ţară, iar cu cîtăva datorie ce s-au făcut din asupreala turcilor. Nu eşiia suspinul dintre toţi pentru moartea lui Barnovschii vodă, ci toţi jăluia pre Lupul vornicul, căruia toate pîrăle să aflase. Deci încă de pre cale au trimis Moisi vodă pre Cehan vornicul şi pre Roşea vistiiariul şi pre Banul, să vie înainte, să prinză pre Lupul vornicul. Ci precum era paza cestora să-l prinză, cu mult mai tare să păziia Lupu, şi mai meşter. Avînd ştire de toate cîte i să gătise, au fugit din Iaşi şi în cîte va zile au fost pitulat aici în ţară, prin păduri, apoi prin Ţara Muntenească în chipul neguţătoresc au trecut la Ţarigrad. Iar casei lui şi mume-sei şi surorilor ce avea, deaca au venit Moisi vodă în scaun, nici o asupreala nu le-au făcut, ci încă socotinţă avea jupîneasa lui şi coconii de la dînsul. Pre care lucru să poate cunoaşte firea cea creştinească/ a lui Moisi vodă, măcar că ştiia că, îndată ce au mers Lupul vornicul în Ţarigrad, umblă după domnie. Fiind Moisi vodă pre cale, iar lui Abaza paşa îi venise poruncă de la Împărăţie să se gătească asupra leşilor, carii aşa supusese pre moscali, cît Vladislav craiul leşesc nu mai eşiia cu ostile din ţărîle Moscului. Şi într-acea vreme pierduse moscalii toată puteria de a stare împotriva leşilor. Şi pînă în stoliţa Moscului ţinea leşii cetăţile şi mulţi din capetele Moscului priimiia pre craiul leşesc să fie la dînşii împărat. Deci moscalii trimisese sol la turci, făgăduindu-le Cazanul şi Azdrahanul, doao ţări tătărăşti, care şi acum le ţin moscalii, numai să le dea ajutoriu împotriva leşilor. Şi le-au dat ajutoriu, orînduind pre Abaza paşa cu toate oştile turceşti cîte au fost de la Buda pînă la [21] Nistru, cu domnii dintr-amîndoao ţărîle şi pre tătari. Şi au lovit întîi oardele lui Caritemir paşa cu trecătoarea Nistrului la Hrinciul, mai jos de Hotin, în Ţara Leşască, de robise Podolia, întorcîndu-se cu cîtva plian. Ci prinzind de veste Coneţpolschii hatmanul, carele era lăsat de craiu pentru paza marginei dintr-aceste părţi şi au ajuns pre tătari la Prut împotriva Cornul lui Sas, pre carii lovindu-i, au scos toţ robii cîţ luase. Şi au/ perit cîţva tătari. În luna lui avgust au întrat şi Moisi vodă în scaun. Şi încă bine neaşezat au întrat şi Abaza paşa cu oştile în ţară, oct 7, 7142<=1633>. (Şi dintru acest an sînt începute şi zilele vieţii mele), cu care dinpreună şi Moisi vodă au purces cu oştile spre Ţara Leşască. Şi au pus Abaza paşa tabăra pre Nistru, unde cade apa Cameniţei în Nistru. LUCRURI STREINE. Toată puteria leşilor era cu craiul asupra Moscului. Ci cît au putut strînge Coneţpolschii hatmanul oaste leşască şi căzăcească, ca vreo 12.000 de oameni, au pus tabăra şi el supt Cameniţă, de spre capişta armenească. Iar Abaza paşa, lăsînd tabăra pe Nistru dicoace, precum s-au zis, singur cu toate oştile gata de războiu au trecut Nistrul şi au mers drept asupra taberii leşeşti, avînd cu sine de toate oştile, cu tătari şi Matei vodă, domnul din Ţara Muntenească şi din ţara noastră, ca 30.000 de oameni de războiu. Leşii încă grijise şanţurile bine, cu puşci şi cu pedestrime. Şi au eşit şi ei cu călărimea den afară de şanţuri. Au dat năvală turcii cu mijlocul oştii foarte tare şi aripa din dreapta/ a tătarilor, pînă s-au amestecat cu călărimea leşilor. Iar aripa din stingă, a domnilor, ori neprinsă firea ţărilor acestora cu focul, ori că nu-i trăgea inima pre munteni şi pre ai noştri să meargă creştin asupra creştinilor, au stătut mai moale. Iar şi turcii cu tătarii n-au zăbovit mult apropiiaţ de şanţurile leşilor, pentru focul care da foarte des, cu multă moarte în turci şi în tătari, ci s-au dat şi ei înapoi. Şi s-au mutat Abaza paşa cu toată oastea despre o vale, care iaste aproape de Cameniţă, anume Mucşa şi iar au tocmit oastea cu săbiile zmulte turcii asupra moldovenilor şi a muntenilor să margă de frica lor la năvală. Şi au dat Abaza paşa al doilea rînd, cu toate oştile năvală asupra leşilor. Şi înfrînsese o roată de leşi; ci le-au eşit alte roate de apărare. Şi nimica n-au făcut, nici cu a doa năvală, ca să poată sparge tabăra leşască. [22] Stătut-au războiul pînă la vreme de chindie şi să mira domnii cu ce mijloc ar spăria pre Abaza paşa de la Cameniţă. Că de a lua tabăra leşască pusă la un loc ca acela şi supt o cetate ca aceia, nu era putinţă. Ci au făcut veste prin nişte călăraşi cum că au dat călăraşii de nişte oşti căzăceşti cu tabăra legată viind despre/ Nădăbor, au sosit şi la Abaza paşa, care vrînd să ştie mai adevărat şi întrebînd pre Moisi vodă au adus călăraşii înaintea lui, fiind învăţaţi ca să adevereze lucrul cum aşa iaste şi cum că au văzut cu ochii lor peste pădurea Nădăborului oastea. Îndată au stătut la gînduri Abaza paşa de a purcede tabăra spre Nistru. Văzind că n-are ce face şi oştii leşeşti şi socotind şi răceala acestor doao ţăr la bătae, au purces de cu noapte într-acea zi îndărăt. Leşii încă era bucuroşi că s-au mîntuit de nepriiateni, nu i-au gonit, ci au stătut pre loc, păzindu-şi tabăra lor. Iar Abaza paşa, să nu să întoarcă de tot fără veste, înţelegînd de un oraş leşesc, mai jos de Cameniţă, anume Studeniţa, s-au pornit asupra acelui tîrgşor, la care era puţintei haiduci de paza cetăţii, iar ceialaltă gloa tot ţărănime, strîngîndu-se de prin prejur, au fost bejeniţ. S-au apărat doao zile tîrgul, iar a treia zi au fugit haiducii noaptea spre Cameniţă. Iar ţărănimea toată cîtă au fost acolo au căzut în robie la turci şi la tătari. Acolea, la acea năvală, au căutat şi a lor noştri a merge, iar tot au dat ştire haiducilor să fugă, ca să nu piiae. Mare veste sîliia Abaza paşa să scoaţă Studeniţei şi ce au fost fruntea de oameni au ales şi i-au trimis la Împărăţie, puindu-le nume că sînt oameni mari de Ţara Leşască. Între care roabe să tîmplase şi o fată/ foarte iscusită la trup, puindu-i numele că iaste fata hatmanului leşesc. După acea izbîndă s-au întors Abaza paşa spre Dunăre, cu gînd foarte rău spre domni şi spre boiari pentru înşelăciune care s-au aflat apoi. Că aceia cu cazacii la Nădăbor, ce s-au fost scornit, n-au fost nimica. Şi deaca au venit la Iaşi au stătut cu corturile în şes despre Mănăstirea Balica. Şi a doa zi pusese gîndul să prinză pre toţi boiarii şi să-i pue în obezi, să-i ia cu sine ca să se plătească la Împărăţie de ponoslu, că i-au fost ţările aceştia de zminteală. Şi un turc orb de un ochiu, priiatin lui Costin hatmanul, au descoperit gîndul lui Abaza paşa şi au fugit boiarii în ceia noapte din Iaşi, de au ajuns pînă îi zio la Mănăstirea Pobrata. Iar a doa zi Abaza paşa stringînd pre Moisi vodă pentru boiari, au [23] dat seama că s-au dus pentu treaba birului, fiind birul întîrziiat. Iar alţii şoptiia lui Abaza paşa că s-au dus boiarii la leşi să-i pornească în urma lui. Şi într-acesta chip au luat sfîrşit venirea lui Abaza paşa asupra leşilor în anul 7142<=1633>; toamna, la noemvrie, au trecut Dunărea la scaunul său. Şi cît s-au aşezat, neîncetat pîrîia pre domn, ales pre Moisi vodă. Iar Matei vodă, fiindu-i cirac/ ş-au tocmit lucrurile la dînsul. Iar Moisi vodă n-au putut sta în domnie mult de pîrăle lui, mai vîrtos fiind acolo şi Lupul vornicul, cunoscut mai denainte lui Abaza paşa. Ci au domnit Moisi vodă numai peste acea iarnă şi despre primăvară i-au venit mazilie şi s-au dat domnia lui Vasilie vodă. Iară Moisei vodă, după mazilie din domnie, fiind sătul de binele turcilor, s-au dus în Ţara Leşască, petrecîndu-1 cîţ va boiari pînă la margine. Unde mai pre urmă, după cîţva ani petrecînd în odihnă cu ocine în Ţara Leşască şi în cinste de la leşi i s-au săvîrşit şi viaţa, în zilele domniei Dabijei vodă, domnind an 1.// , de ş-au tocmit lucrurile lui şi ale ţării. Şi iar s-au înturnat înapoi, de au mers în scaun în Bucureşti. Iar cînd au fost la dechemvrie 15 dni, venit-au un capigiu de la Poartă cu atişerif împărătesc, de au dat lui Matei vodă steagul Radului vodă, ce s-au fost luat de la război, ca să stăpînească el. Iar cînd au fost la dechemvrie 16 dni, purces-au Matei vodă la Împărăţie cu Suleiman aga, îmbrihorul şi mulţi boiari mari şi mici şi părintele vlădica Grigorie şi Theofil episcopul, i roşi, i călăraşi, i dorobanţi, i popi. Şi au mers pre la Abaza paşa. Iar doamna Elena a lui Matei vodă venit-au în scaun în Bucureşti, marţi, dechemvrie 18 ani. Iar Matei vodă s-au dus la Împărăţie. Sosit-au la Ţarigrad ghenarie 5 dni şi au dăscălecat la saraiul Moldovei. Şi într-aceia zi au mers la viziriul de l-au îmbrăcat cu caftin şi s-au întors iar la sarai. Şi tot acolo au şăzut, din ghenar 5 dni, pînă s-au umplut zile 20. Şi nici un răspuns nu s-au mai dat. Şi era cu multă grijă. Iar Curt Celebi grecu tot au umblat pre ascuns la veziriul şi s-au ispitit în multe chipuri.Şi au adus la viziriul greci, grece, turcoaice, de au pîrît cum le-au perit bărbaţii şi fraţii şi feciorii la războiul lui Matei vodă. Şi nimic n-au folosit. Iar cînd au fost la ghenar 20, venit-au şi boiarii pribegi de la Moldova în Ţarigrad, anume Dumitru Dudescul, Vasilache aga, [25] Mitrea pitarul şi 3 slugi ale Hrizii dvornicul: Danciul logofătul, i Radul vătaful, i Damaschin logofătul şi cu moldoveni, trimişi de Alexandru Iliiaş cu o carte de pîră, care o au dat în mîna împăratului, făcînd pîră boiarii pribegi, cum au fost mai greu şi mai cu strîmbătate. Iar sultan Murat, împăratul, nimic pîra lor nu o au băgat în seamă, ci i-au trimis la vizirul, să stea de faţă. Cînd au fost la ghenar 27 dni, stătut-au Matei vodă cu dînşii de faţă, şi multă pîră şi gîlceavă s-au făcut întru ei, cît numai Dumnezeu le-au potolit toate. Iar cînd au fost a doao zi, mers-au boiarii la Matei vodă la divanul împărătesc şi au făcut jalbă mare pentru greci, cum au spart grădina împăratului cu jaburile şi cu toate răutăţile. Că iau tot ce găsesc, pînă ce s-au pustiit ţara. Atuncea n-au cutezat să se ivească nici greci, nici pribegi, nici moldoveni, ci au şăzut tot ascunşi prin găuri. Fiind mila lui Dumnezeu pre capul lui Matei vodă şi a ţării, numaidecît au poruncit împăratul ca să fie Matei vodă domn Ţării Rumîneşti. Şi au eşit din divan cu mare cinste. Iar cînd au fost la fevruar 3 dni, mers-au de au sărutat şi mîna împăratului. Şi 1-au îmbrăcat cu caftan, şi pre toţi boiarii cîţi au fost cu el, şi i-au dat steag de domnie noao. Şi au eşit foarte cu oaste mare. Şi 1-au petrecut cu alai pînă la saraiu, cum nu s-au petrecut nici un domn. Atuncea toţi boiarii pribegi s-au închinat la el. Şi au purces Matei vodă la Ţarigrad, fevruar 18 dni şi au întrat în scaun în Bucureşti duminică martie 10 zile. Şi au fost mare bucurie şi veselie la toată ţara, de la mare pîn-la mic, şi mulţumia lui Dumnezeu de domn bun şi milostiv şi creştin şi i-au izbăvit de răii vrăjmaşi greci. Iar cînd au fost la avgust 28 dni, leatul 7141, purces-au Matei vodă cu Abaza paşa în oaste, la Ţara Leşască şi s-au împreunat cu paşa la Galap, septemvrie 10 dni, 7142. Aşijderea şi Moisi vodă, domnul Moldovei, încă au mers cu oştile lui şi Bugiacul tot. Şi au trecut oştile Nistrul. Şi au dat război cu leşii la Cameniţă, toată ziua. Şi nimic nu le-au putu strica. Ci s-au înturnat iar în tabără. A doao zi s-au mutat Abaza paşa cu tabăra mai jos, de au bătut un coşteiu ot Studeniţa. Şi au luat de acolo mulţi robi. Şi s-au întors înapoi fieştecare la ţara lui. Matei vodă încă au sosit în scaun în Bucureşti, noemvrie în 6 zile. Şi în domniia lui arătat-au multă milostenie pre la creştini. Şi au făcut multe mănăstiri şi biserici: mănăstirea de la Cîmpulung cea surpată, a Negrului vodă, o au făcut din temeiu, o biserică în Piteşti şi o mănăstire la Slobozia lui Enache şi o biserică la pod la Călugăreni şi mănăstirea ot Căldăruşani şi o biserică la Gherghiţă şi preste Olt, la Sadova, o mănăstire şi la Gura Motrului o mănăstire şi la biserica De-un-Lemn o mănăstire şi mănăstirea ot Arnota; la Craiova, biserica cea domnească şi o biserică şi casa la Caracal, şi la Brîncoveni o mănăstire şi o mănăstire la Negoeşti pre apa Argeşului, şi la Plătăreşti o mănăstire, la Breb o mănăstire, la Tîrşor o biserică, la Ploieşti alta, la Măxineni, lîngă Siret, o mănăstire, episcopiia ot Buzău. Şi s-au îndemnat Matei vodă de au făcut cetatea din Tîrgovişte de iznoavă, leatul 7153. Şi alte multe milostenii şi bunătăţi au făcut aicea în ţară şi la sfîntul [26] Ierusalim şi la Sfetaia Gora şi într-alte părţi, şi au dăruit multe mănăstiri şi le-au înoit. Şi ţara lui, mare cu mic să bucura şi da laudă lui Dumnezeu pentru domn bun. Că avea pace şi odihnă dăspre toate părţile. Şi fieştecare avea hrană den dăstul. Făcutu-s-au şi războiae în zilele lui. Că întîi s-au sculat Vasilie Lupul vodă, domnul Moldovei, de au venit cu oaste asupra lui Matei vodă, ca să-l scoaţă din ţară şi să fie el domn. Şi au venit pînă la Buzău. Iar Matei vodă, prinzînd de veste, îndată au încălecat cu toate oştile lui. Trimisu-i-au şi Racoţi Gheorghie, craiul Ardealului, ajutor o seamă de unguri. Iar Vasilie vodă nu l-au aşteptat, ci au fugit înapoi. Iar Matei vodă încă l-au gonit. Şi au mers cu toată tabăra lui pînă la Putna. Şi i-au prădat ţara ungurii foarte rău, mergînd pre Trotuş să meargă la Ardeal. Iar Matei vodă s-au învîrtejit la scaunul lui în Tîrgovişte, cu cinste mare şi cu izbîndă. Al doilea rînd iar s-au sculat Vasilie vodă cu moldovenii şi cu tătarii. Avut-au război mare la sat la Nănăşori, pre apa Ialomiţii. Şi au fost izbîndă lui Matei vodă. Mulţi într-acel război au căzut de sabie, cît de-abiia au scăpat Vasilie vodă cu puţinei oameni, la Brăila. Văzînd turcii că are strişte la războiu şi i să înmulţesc oştile şi vitejii, sfătuitu-s-au cu mare meşteşug să-l prinză. Odată au trimis pre Chinan paşa cu mulţime de turci, tăbărîndu-se din sus de Bucureşti, la morile Cotrăcenilor, iar alţii din jos de Bucureşti despre Văcăreşti. Iar Matei vodă prinzînd de veste, îndată au strîns toate oştile ţării, stînd toţi înarmaţi, în zi şi în noapte, lîngă domnul lor. Iar turcii deacă au văzut că nu-i vor strica nimic, ei s-au întors iar înapoi, cinstindu-i şi dăruindu-i Matei vodă cu multe daruri scumpe. Al doilea rînd, au făcut meşteşug mare, că au strîns oşti turcii la Obluciţă. Vasilie vodă încă au venit cu oştile lui la Cetatea Albă, poruncind Împărăţiia să meargă şi Matei vodă cu oştile lui acolo, la Cetatea Albă, ca să-l ocolească acolo turcii, tătarii, moldovenii, să-l prinză. Mergînd Matei vodă cu toată tabăra lui pîn-la Elpuh, prinse de veste că va să-l prinză turcii. Şi îndată au strîns toate oştile lîngă dînsul şi s-au învîrtejit iar înapoi la Tîrgovişte, cu toată oastea lui întreagă, trimiţînd paşii multe daruri scumpe cu cinste şi cu plecăciune mare, răşchirîndu-se toţi, cineşi la ţara lui. Iar Matei vodă au şăzut cu pace dăspre toate părţile, domnind şi judecind ţara foarte bine şi cu dreptate. Iar cînd au fost cursul anilor 7161, fiind Matei vodă învrăjbit cu Vasile vodă şi avînd legătură şi prieteşug cu Racoţi Gheorghie, craiul Ardealului, sfătuitu-s-au amîndoi cu taină mare ca să-şi ia vrăjmaşul deasupra lui, că nu să mai poate răposa de dînsul, ci în toată vremea să rădica asupra lui cu gîlceavă, nefiind nimic greşit. Deci fiind mai credincios un boiarin al lui Vasile vodă, din casa lui, anume Gheorghiţă vel logofăt sin Ştefan din Răcăciuni, făcură cu dînsul sfat şi legătură ca să prinză pe Vasilie vodă şi să fie el domn. Asemănă-se acel boiar cu Iuda care au vîndut pre domnu-său. Că trimise Racoţi craiul şi Matei vodă oşti pre ascuns, unguri şi munteni, ca să lovească pe Vasilie vodă făr-de veste, să-l prinză. Şi aşa, în ziua de Duminica Floriilor, sosiră ostile în Iaşi şi rădicară domn pre acel [27] boiariu moldovean, numele lui, Ghiorghiţă Ştefan vodă. Iar Vasilie vodă, prinzînd de veste mai timpuriu, au fost eşit de acolo cu toată casa lui, de au fugit la ginere-său, Temuş sin Hmelenschi, hatmanul căzăcesc. Şi în grab s-au întors iar înapoi împreună cu gineri-său Temuş şi cu mulţime de cazaci. Şi au avut război mare cu Ghiorghie Ştefan vodă şi cu ungurii la sat la Proprincani, Şi aşa fu izbînda cazacilor, întorcîndu-se fieştecare la ţara sa biruit. Iar Vasilie vodă nu s-au contenit la scaunul lui, ci au grăbit de au venit asupra lui Matei vodă cu ginere-său Temuş cu cazaci, cu moldoveni. Deci Matei vodă prinzînd veste, trimis-au pre Diicul vel spătarul cu o seamă de oşti călări. Şi le-au eşit în timpinare la Focşani şi le-au stătut oarece împotrivă. Ci nu putură, că nu avea arme de foc.Ci i-au spart cazacii şi i-au răşchirat foarte rău. Apoi înţelegînd Matei vodă, au mai trimis o seamă de oaste cu foc, haiduci călări, pedestri, siimeni şi ţăcăluşă. Şi să loviră la Şoplea în Teleajăn. Şi nici acestea nu le-au putut sta împotrivă. Iar Matei vodă deaca înţelese aşa, foarte să îngrijă tare şi rugă pre Dumnezeu. Şi încalecă cu toată curtea lui den Tîrgovişte, duminecă mai 15 dni 7161. Iar cînd au fost marţi mai 17 dni, tăbărîtu-s-au la sat la Finta, pre apa Ialomiţii, tocmindu-şi tabăra, făcînd şi şanţuri, aşăzîndu-i cineşi în rîndul său, învăţînd pre toţi: „Feţii mei voinici viteji, rugaţi pre Dumnezeu, şi vă îmbărbătaţi, ca să staţi toţi gata de război. Că iată, vrăjmaşul nostru, Vasilie vodă, soseşte acum. Să nu carecumva să fie vreunul cu gînduî îndoit, ci cu credinţă şi cu bărbăţie, cu arme goale şi să le staţi împotrivă, precum aţi fost şi mai nainte. Să nu carecumva numele vostru cel bun, să să surpe jos, că nu ne va fi de nici un folos". Deci aşa învăţîndu-i, sosi şi Vasilie vodă în vremea prînzului, cu ginere-său Temuş, cu mulţime de cazaci şi de moldoveni, ca la 20.000. Iar Matei vodă era numai cu curtenii lui, ca la 7.000. Şi aşa să loviră iute unii cu alţii, cît să sperie Matei vodă că-l va birui. Şi încă fugiră o seamă de oştile lui, trecînd Ialomiţa făr-de vad. Iar Matei vodă tot alerga în toate părţile îndemnînd pre boiarii lui şi pre voinici cîţi rămăsese, ca să stea de război, să nu-şi dea mijlocul, că „Încă Dumnezeu tot iaste cu noi ajutor. Căci eu cunosc pre ei slabi şi împuţinîndu-se puterea lor, nădăjduescu-mă lui Dumnezeu că vom să-i biruim acum curînd şi să să întoarcă ruşinaţi din ţara noastră". Deci aşa, pentru cuvintele lui cele dulci şi bune, foarte să îmbărbătară şi de război tare, bătîndu-se toată ziua în puşci şi în tunuri, în săgeţi, în sabie, faţă cu faţă. Mai vîrtos boiarii cei mari şi al doilea cu coconii lor, cu slugile lor, tot cu săbiile goale întra într-inşii de-i gonea şi-i răspîndea în toate părţile. Atuncea şi Matei vodă cu toţi împreună năvăli asupra vrăjmaşilor foarte tare, cit îl şi răniră cu un glonţ la piciorul sting, den josul genunchiului. Iar cînd fu în deseară, făcu Dumnezeu o minune mare, că trimise lui Matei vodă un nor ploios, care să ivi dăspre austru, fiind ceriul prea seninat. Şi venea asupra taberilor prea iute, cu un vînt foarte viforos. Şi aşa trecu preste tabăra lui Matei vodă. Iar cînd sosi la tabăra lui Vasilie vodă, acolo-şi năpusti toată apa, ca cum ar cură un rîu prea [28] iute. Şi picăturile era groase şi vîrtoase ca o piatră. Unde-i loviia, ticăloşii îndată cădea dupre cai jos. Şi să făcu în tabăra lor apă multă, ca o baltă tinoasă. Şi aşa fiind, îndată să năpusti toată tabăra lui Matei vodă şi intrară pren mijlocul lor făr-de nici o frică, tăindu-i foarte rău. Prinseră şi vii mulţi. Iar Vasilie vodă cu Temuş şi cu puţini călări de-abia au scăpat numai cu trupul, trecînd la Moldova pre la Galaţi, însă noroc au avut căci au înoptat. Iar Matei vodă s-au învîrtejit la Tîrgovişte a doao zi, miercuri, mai 18 dni, cu toată tabăra lui, cu mare izbîndă şi voinicii lui cu multă dobîndă, dînd toţi laudă lui Dumnezeu pentru mila şi binele ce le-au făcut, de i-au izbăvit din mîinile vrăjmaşilor. Strîns-au trupuri căzute în război, căzute 3.000, de au făcut o movilă mare la Finta. Înfipt-au acolo şi o cruce mare. Făcut-au şi altă movilă din jos de Tîrgovişte, lîngă drumul cel mare. Gheorghie Ştefan vodă fiind pribeag aici, căzut-au la Matei vodă cu multă rugăciune de i-au dat oaste ajutor, şi craiul Racoţi aşijderea, de s-au dus asupra lui Vasilie vodă. Avînd amîndoi războiu la Selca, izbîndit-au Ghiorghie vodă. Iar Vasilie vodă au fugit în Ţara Căzăcească, la ginere-său Temuş, fiind acolo şi hanul cu oştile tătărăşti. Iar Ştefan vodă cu moldovenii, cu muntenii, cu ungurii, cu leşii, au încongiurat cetatea Suciavei, că acolo era doamna lui Vasilie vodă închisă cu fie-său Ştefănuţă şi cu toată avuţiia lor, avînd doamna ajutor pre gineri-său Temuş cu 8.000 de cazaci. Deci fiind ei îngropaţi într-un şanţ supt cetate, în toate zilele eşiia Temuş cu cazacii şi-i gonea foarte rău pe cei din afar<ă>, pînă se umplură luni trei. Iar cînd fu într-o zi, şezînd Temuş supt cortul lui, tocmiră nemţi un tun şi-l sloboziră asupra lui. Şi aşa lovi o ladă de lemn ce erea lîngă dînsul, şi rupîndu-să o bucată de ladă au lovit pe Temuş peste un picior, şi umflîndu-se piciorul, în grab au murit. Iar cazacii numaidecît rădicară alt hatman şi făcură pace cu Gheorghe Ştefan voevod şi-i închinară cetatea. Iar Vasile vodă au fost căzut la hanul cu multe rugăciuni şi cu daruri scumpe, de i-au dat ajutor 20.000 de tătari. Şi au purces cu dînşii ca să scoată pre doamnă-sa şi pre fie-său din Suciavă. Iar cînd ajunseră la Prut, sosi veste rea şi amară, cum au perit gineri-său Temuş, şi s-au închinat cetatea, şi au prins pre doamnă-sa şi pre fie-său şi i-au luat toată avuţiia. Atuncea deaca înţelese Vasilie vodă, cu mare întristăciune să întoarse iar înapoi. Sosind la hanul, fu Vasilie voevod prins şi băgat în obezi. Trimiţîndu-l la Poartă, fu închis la Idicula. Deci cazacii tocmiră trupul lui Temuş într-un sicriu şi să duseră cu dînsul în ţara lor. Atuncea doamna plîngea mult, întrînd în inima ei spaimă şi groază mare. Iar Ştefan vodă singur intră în cetate, de au prins pre doamna şi pre fie-său şi i-au luat toată avuţiia. Şi s-au învîrtejit la scaunul lui la Iaşi cu mare izbîndă. Şi ş-au plecat capul la Poartă, de ş-au tocmit lucrul. Şi i-au adus steag de domnie. Iar Matei vodă, fiind rănit de războiul căzăcesc, zăcea în patul lui şi nu putea să să răpaose şi să-şi caute leacul ranei sale de necazul slujitorilor lui, mai vîrtos dorobanţii şi seimenii şi alte cete. Că Matei vodă foarte-i îngrăşase, strîngînd pre toţi dintr-alte ţări streine, săraci [29] foarte. Iar Matei vodă le făcuse milă mare. Că avea ta casele lor pace, ca să-l caute la vreme de nevoe, cum să cade slugilor celor drepte. Iar ei toţi să îndrăciră de să nebuniră şi începură a nu-l băgare în seamă nici cît, ci-şi bătea joc de dînsul şi în toate zilele zbiera în curtea lui. Şi lua tunurile dă le scotea afară la cîmp. Şi întră în case unde zăcea, dă-l pedepsea. Şi să lăuda că ei au bătut războiul cazacilor, cerşindu-i să le dea cîte 3 lefi; iar de nu, vor sparge cămara şi singuri îşi vor lua. în multe chipuri îl pedepsea, zicîndu-i să-şi lase deacum scaunul şi să să facă călugăr. Şi zicea că au îmbătrinit şi ş-au eşit din fire. Şi aşa fiind turbaţi, cînd fu într-o zi, să strînseră toţi în curtea domnească ca să ucigă pre 2 boiari ai lui Matei vodă, anume Ghinea Ţucala, i Radul Vărzariul vel armaş, aruncîndu-le prihană cum că ei sfătuiesc pre domn ca să nu le dea lefi. Şi aşa fiind ei turburaţi, ca nişte porci făr-de nici o ruşine, să suiră sus, în casele domneşti şi dederă năvală unde 15 zăcea domnul lor, căutînd pre aceşti boiari supt căpătîiul lui, sub paturi, prin poduri, prin cămări, prin lade, pînă-i găsiră. Şi aşa, denaintea lui, i-au luat, cît să cutremura locul de groaza lor, dezbrăcîndu-i dă haine, bătîndu-i nemilostiv, pîn i-au scos afară la cîmp, şi acolo i-au omorît, înaintea tuturor oştenilor. Într-aceia turburare a lor, întîmplîndu-se lui Socol vel clucerul Cornăţeanul a fi bolnav, zăcînd la gazda lui, ca nişte hoţi şi pre el l-au ucis. Şi le-au jefuit casele, luîndu-le tot ce-au avut. Iar cînd au fost la august, murit-au şi doamna Elena. Şi cu mare cinste fu îngropată în biserica domnească, în Tîrgovişte. După ce au dat Dumnezeu de s-au vindecat Matei vodă la picior, eşit-au în preumblare cătră Argeşi, şi învîrtejindu-se de acolo, iar dorobanţii şi seimenii i-au închis porţile şi i-au eşit înainte, la şanţul cel mare, cu toate tunurile, oprind pre domnul lor ca să nu mai între în cetate, zicînd că de acum înainte nu le mai trebue să le mai fie lor domn, ci, sau să iasă din al iffilfţwi ţară, sau să să călugărească. Deci aşa au şăzut, cu toţi boiarii lui, obidit, din josul oraşului, 3 zile. Şi nici pîine nu lăsa să-i aducă, să mînînce din averea lui şi din toată cinstea domniei lui. Deci într-alt chip n-au avut cum mai face, ci le-au făgăduit să le dea bani din dăstul. Atuncea de-abiia l-au lăsat de au întrat în tîrg, la scaunul lui. Iar ei nu să mai aşăzară, ci ca nişte lupi flămînzi, şi ziua şi noaptea zbiera şi umbla pre la casele boiarilor, ca nişte calici, de-i pedepsea şi le cerea de băutură. Nimenilea nu le putea sta împotrivă. Că umbla toţi beţi, zăcînd prin pimniţe cu mueri, cu copii cu tot. Lăsară hrana lor cea bună şi să apucară de tîlhărie, O, cîtă obidă era lui Matei vodă! Unde ştiia cît bine le-au făcut şi acum îşi bat joc de el. Şi chemă pre toţi credincioşii lui boiari şi slugi şi le zicea: O, dragii mei, ştiţi cît munciiu de ţinuiu ţara, şi mă nevoiiu de o strînsu la moşiile lor, şi o păziiu de nu o calcă nici o limbă. Şi în zilele mele crescură şi să însurară şi făcură copii şi să îmbogăţiră toţi. Mai vîrtos zic de acest neam dorobănţesc, fiind ei tot dintr-acest pămînt al Ţării Rumîneşti şi neavînd ei nici o nevoe de la mine sau de la alţii. Iar diavolul cel nepohtitor de binele omenesc iată cum întră în ei, de i-au nebunit şi nu ştiu ce fac. Că s-au însoţit cu sîrbii siimeni, de ş-au măritat fetele şi surorile dupre ei. Şi nu poate nimenea să-i contenească. De acum înainte, dragii miei, să ştiţi cu adevărat că pentru [30] faptele lor, vor să vie mari răutăţi asupra aceştii sărace de ţară. Şi va să cază la mare nevoe. Şi vor să pătimească şi cei buni pentru cei răi. Că întîi eu nu pociu răbda turburarea lor care fac asupra mea şi asupra ţărîi. Ci gîndesc, de voi avea zile, să aduc în primăvară 30.000 de tătari şi pre craiu cu ungurii, să-i lovească fără veste de toate părţile şi să să pue supt sabie toţi cei mai mari, să piiară ca nişte tîlhari, să-mi izbîndesc spre dînşii, pentru mult bine ce le-am făcut. Şi aşa, cu necaz mare, au petrecut Matei vodă din zi în zi. Deci fiind slab şi ajungîndu-l adîncile bătrîneţe, puţine zile s-au războlit. Şi cînd au fost april 9 deni, 7162, duminecă dimineaţa, au răposat Matei vodă în casele domneşti, în Tîrgovişte. Şi au domnit Matei vodă ani 21, fără luni 5 şi zile 11. Iară după pristăvirea răposatului Matei vodă, boiarii ţării împreună cu părintele Ignatie mitropolitul, aciişi trimiseră de să strînse toată curtea şi toţi slujitorii. Şi făcură cu toţi dimpreună mare sfat. Şi cu voia tuturor aleseră din mijlocul lor ca să le fie domn Costandin voevod, sin Şărban Basarab voevod, că-l ştiia că iaste de neam mare, domnesc şi iaste om bun şi înţelept şi blînd. Şi toţi să bucurară şi să veseliră.// MOLDAVIA. DE DOMNIIA LUI VASILE VODĂ. Fericită domniia lui Vasilie vodă, în care, de au fost cîndva această ţară în tot binele şi bivşug şi plină de avuţiie, cu mare fericiie şi trăgănată pînă la 19 ani, în dzilele aceştii domnii au fost. în anii dentîiu cu prepusuri de nepace iară între leşi şi între turci, iară apoi, după trei, patru ai, deşchizîndu-şi calea Împărăţiia Turcului asupra persului cu soltan Murat pentru Vavilonul, aicea aceste părţi la mare păci şi linişti şi mare fericii era. Domniia cum s-au prilejit, de-au luat Vasilie vodă, s-au pomenit la domniia lui Moysei vodă, în capul al cincisprădzecile, cum fugise Vasilie vodă de frica lui Moyseiu vodă, de aicea den ţară în Ţarigrad. Şi acolea cunoscut la cîţva den capete şi mai vîrtos lui Abaza paşa, care era pîrîş lui Moysei vodă şi mai mult cu nevoinţa lui, i-au dat soltan Murat domniia, vădzîndu-l om harnic de aceia treabă. Dacă au luat domniia, nevrînd să hie nemulţemitoriu lui Moysei vodă, pentru binele lui, ce făcuse casei lui, neamestecîndu-se nice cu un rău asupra casăi lui, au scris carte lui Moyseiu vodă, cu mare mulţemită pentru oamenii săi, căci n-au avut nice o nevoie şi lăsindu-l în voie unde ari vrea să margă, ori spre ce parte volnic, fără nici o grije să fie, şi sfătuindu-l să nu vie la Ţarigrad, pentru multe dătorii ce avea Moysei vodă în Ţarigrad. Şi să nu bănuiască că ce s-au prilejit aşea, fiind aceste lucruri, ale a domnielor, supt orînduiala lui Dumnedzău, fără care nu ies domnii. După aceasta ţărămonie, au purces Vasilie vodă de la Ţarigrad cu [31] domniia în ţară, în anul 7142. Iară Moysei vodă, strîns cu casa lui şi cu Costin hatmanul den boieri, au trecut în Ţara Leşască. Abaza păşea iară să gătiia cu mare putere asupra leşilor, să-şi mai tocmască lucrurile a războiului celui dentîi care făcusă asupra lui Coneţpolschii la Cameniţă, pînă n-ari oblici Împărăţiia că cu rîndul dentîi n-au lucrat atîta, cît da samă înaintea Împărăţiei. Deci îndemna pre Împărăţiia iară asupra leşilor şi sta de faţă şi solii moschiceşti la Ţarigrad, nevoitori, cu mare făgăduinţă Împărăţiei de Cazanul şi de Azderhanul, să fie a turcilor. Şi numai ce aştepta şi Vasilie vodă, neaşedzat bine la domnie, să-i vie porunca de gătire de oaste, iară ca şi lui Moysei vodă. Era şi solul leşăsc, den Ţara Moschicească pornit de craiul la Împărăţiie, anume Trăbinschii, pre carele (dînd ştire craiului Coneţpolschii hatmanul, cînd veniia asupra lui Abaza păşea cu oşti turceşti) îi trimisesă la Împărăţiie craiul, întrebînd de turci, ce pricină ar hi stricăciunei de pace cei legate la Hotin cu sultan Osman. Şi au trecut solul acela pen ţară, curund în urma lui Abaza păşea, în dzilele lui Moysei vodă. Ce, oblicindu-l Abăza paşa, au trimis de l-au oprit la Pravadiia silindu-l să-ş dea soliia la dînsul, temîndu-să să nu se oblicească prin soliia lui, aceia cale a lui, cum au fost. Ce, nevrînd solul să-i dea soliia şi răspundzind că este trimis la singură Împărăţiia, nu la unul den paşi, l-au oprit cîtăva vreme. Ce leahul au silit cu mijloace de au dat ştire de sine la Poartă că este oprit şi au venit poruncă la Abaza păşea să-l sloboadză. Şi numai ce i-au căutat a-l slobodzi. Iară aşe-i stricasă solului lucrurile la Împărăţiie, cît nici o cinste n-au avut, care să cade solilor şi l-au pornit cu răspuns de scîrbă înapoi, fără zăbavă şi anume să hie gata crăiia leşască iară de sfadă. Acela răspuns a turcilor dacă au agiuns la craiul în Ţara Moschicească, că era tot în ţara Moscului cu oşti şi dîndu-i ştire şi de la margine iară de gătirea turcilor, deci numai ce i-au căutat a sta la tocmală cu Moscul. Şi îndată, lăsind toate într-o parte, au legat cu moscalii pace, cu cîteva oraşe luate de la Mosc în partea leşilor. S-au întors la Varşav craiul şi îndată au stătut la săim de gătire împotriva tucilor. Înţelegînd turcii că leşii au făcut pace cu Moscul şi mai adevărat den solii moschiceşti, şi era şi solul turcilor la Mosc, întărindu-i împotriva leşilor, şi de aicea den ţară, de la Vasilie vodă, avînd ştire, au pornit pre solii moschiceşti cu scîrbă pentru nestătoriia lor la cuvînt şi au trimis şi la craiul leşăsc sol de înoitura păcii, anume pre Şahin aga, unul den agii divanului, avînd amu şi cu cazilbaş amestecătură începute pentru Bagdatul, adecă Vavilonul, Împărăţiia Turcului. Pornite oşti leşăşti amu au aflat Şahin aga spre Cameniţă şi pre singur craiul aproape de Varşeav în tabără, răspundzind lui Şahin aga, solului turcesc, craiul cu scîrbă, pentru stricarea şi călcătura păcii, care cu atîtea giurămînturi s-au făcut la Hotin cu soltan Osman şi între dînsul. Cîteva conace au marş cu oşti spre Cameniţă ci cu acesta răspuns au pornit pre turcul, carile da toată vina pre Abaza paşea şi cum este gata de perire pentru aceia faptă. Fost-au aceasta clătire a leşilor în anul 7143, care oşti mai mare şi [32] mai bine grijile nu să pomenesc în toată hronica leşască. Ţin minte oamenii bătrîni, carii spun că agiungea tabăra de supt tîrgul Cameniţii pînă la un copaci la cîmp mai mult de o milă de loc, că oşti avea gata cale ce era asupra Moscului şi plină Ţara Leşască de mulţime de oameni pre acele vremi. Iară pînă a sosi craiul leşăsc la Cameniţă, Coneţpolschii hatmanul amu era cu o samă de oşti sup Cameniţă şi viniia şi cărţi pren Vasilie vodă de la veziriul Murtaza păşea pentru pace, adeverind lui Coneţpolschii că aceia călcătură a păcii, carea au făcut Abaza păşea fără ştirea Împărăţiei, va plăti cu capul, ca un călcătoriu de pace. Şi aşea omorînd Împărăţiia pre Abaza păşea sugrumat, s-au răşchirat şi gătirea leşilor în vînt, fiind supăraţi şi slujitorii lor de atîta vreme cu oşteniia la Mosc. Au stătut pace iară între leşi şi între turci cu înoitura legăturilor de la soltan Osman, adăogînd şi aceasta legătură între sine pentru tătari, să nu lăcuiască în Bugeag. Om Abaza paşea vestit cu războaiele asupra persului şi oştean dirept. La anul după aceasta au purces soltan Murat cu mare gătire asupra persului şi într-acelaş an au luat de la peşi cetatea anume Răvanul, care apoi, cît s-au întors soltan Murat înapoi la Ţarigrad, iară au luat-oă cazilbaşii pre sama sa. Iară Vasilie vodă domniia cu mare linişte şi pace, fără grije ţara, din toate părţile sta toţi de neguţitorii şi de agonesită. Însă lăcomiia nice pre atunce nu lipsiia, cu dări grele, ce avînd lăcuitorii ţărîi vremi de agonesită, biruia toate acele greutăţi a domniei. În Ţara Ungurească era mari amestecături între Racoţi şi între Betlean Işteoan, feciorul lui Betlean Gabor, pentru domniia Ardealului. Ce, au căutat a da locul domniei aceiia Betlean Işteoan lui Racoţi, neputînd avea agiutoriu de la Împărăţiia Turcului, pentru gătirea lui soltan Murat iară asupra persului. În anul 7145, să rădicasă căzacii cu Pavliuc hatmanul asupra leşilor, pentru opreala sa pre Marea Neagră, pre carii Potoţchii hatmanul leşăsc polnii l-au lovit şi, închidzîndu-le tabăra, au dat cazacii viu pre hatmanul său, pre Pavliuc. Şi în cesta an au făcut leşii şi o cetate anume Godacul pre Nipru, la pragul cel dentîiu a Niprului, oprind pre cazaci să nu îmbie pre Marea Neagră, stricînd pacea cu turcii, care opreala lor apoi au răsuflat spre mare pustiitate crăiei leşeşti, cu Hmil hatmanul căzăcesc. Tot într-acelaşi an, Cantemir păşea cu ordele sale, peste voia hanului, au ieşit den Crîm şi s-au aşedzat iară în Bugeag, care lucru nesuferind hanul şi mărgînd dodeiala şi de la leşi, carii legasă cu a doa legătură pren Coneţpolschii cu Murtaza paşea veziriul, să nu hie slobodzi tătarîi a lăcui în Bugeag făcînd dodeială crăiei lor, au ieşit porunca la hanul şi lui Vasilie vodă, domnului ţărîi noastre şi lui Matei vodă, domnului muntenesc, să margă cu hanul asupra lui Cantemir. Deci au venit hanul cu oşti şi au purces şi domnii cu îmbe ţărîle asupra lui Cantemir, care temîndu-să de hanul, au fugit în Ţarigrad, iară ordele lui le-au luat hanul cu sine la Crîm. Şi de pîra hanului la Împărăţiie, au perit şi Cantemir zugrumat în Ţarigrad. După ce au pornit pre tătari, hanul, den Bugeag, au lăsat pre doi [33] soltani, fraţii săi, să vie cu dînşii, iară el singur au purces spre Crîm înainte. Deci cînd au fost la trecătoarea Niprului, s-au burzuluit nohaii şi au lovit fără nedejde pre soltani şi i-au omorît pre amîndoi. Şi după această faptă, au purces cu coşurile sale spre Ţara Leşască, poftind de la leşi loc, să să aşedze supt ascultarea lor. îmbla pe la tîrguri, pen sate, tot cîte cu o cruce de lemn făcută la piept, semn de închinăciune. Ce, leşii loc aşea deşert, fără oameni, mai înluntru ţărîi sale neavînd, le-au dat cîmpii pe Nipru, între Crilov şi între Codac; şi era aproape de 20.000 de nohai orda aceia. Care lucru vădzind Împărăţiia Turcului, iară, cu a doa orînduială au pornit cîţva paşi în prejma lor, la anul după scosul lui Cantemir din Buceag. Şi iară au venit porunca şi la Vasilie vodă şi la Matei vodă, să margă să să împreune cu paşii asupra tătarălor. Deci, de iznoavă au purces Vasilie vodă cu oşti, al doilea rînd, la Cetatea Albă, la adunarea paşilor. Iară Matei vodă au venit pînă la marginea ţărîi sale şi de acolea au pornit un serdar cu oşti de la sine, iară el singur s-au făcut bolnav şi s-au întors înapoi. Iară şi Vasilie vodă şi paşii fără zăbavă s-au întors de la Cetatea Albă înapoi, că pre tătari îi trăsesă amu hanul cu blîndeţă şi cu făgăduinţă de iertare pentru moartea şeitanilor şi-i trecusă Niprul, pre unii în Crîm, iară pe alţii i-au aşedzat pre cîmpii Donului. Iară moartea şeitanilor mai pre urmă tot n-au lăsat hanul nerăscumpărată. Ce, cîţi era din singele lui Cantemir mai capete, într-una de dzile, cu meşterşug i-au împărţit, pre unii la o samă de agii curţii sale, la ospăţ, văz Doamne, pe alţii la alţi agi şi la masa sa oprind pre unii. Şi la acela ospăţ i-au omorît pre toţi, cîţi era Cantemireşti mai aproape. Şi de atunce s-au stîns aceia răgulă la dînşii, care era mai frunte decît toate ordele, precum// într-aceste vremi sînt Sirăneştii. Unul din Cantemireşti atunce, anume Azamet mîrza, pre care l-am apucat şi eu, era dvorialnic la Vladislav, craiul leşesc, neîntîmplîndu-se la oaspăţul acela ce le făcuse hanul au scăpat din Crîm în Ţara Leşască şi slujiia la craiul leşesc între dvoriani, avînd de la craiul leafă. Într-acel an au luat cazacii Donului Azacul, cetate turcească pre apa Donului, care mai pre urmă de bună voe au dat-o moscalii înapoi turcilor. Isar au umblat la acea mijlocire pentru acea cetate la Mosc, fiind om vestit pre acea vreme aicea în ţară cu neguţătoriia în Ţara Moschicească. Iar întoarcerea lui Matei vodă de la margine, cînd au mers al doilea rînd la Cetatea Albă, n-au fost fără pricină. Ci avînd mare neprieteşug Matei vodă cu Vasilie vodă, cum au stătut la domnie au făcut multe amestecături la paşa de Silistra. Deci s-au temut Matei vodă a merge, pîrîndu-l şi la Poartă, ci au trimis oaste şi el s-au întors la scaun. Pe vremia împărăţiei lui sultan Murat toate trebile era pe doi oameni, carii era musaipi: unul silihtariu, adecă spătar ce poartă spada sau buzduganul după împăratul, al doilea cîzlar agasi ce iaste peste fete mai mare. Vezeriia înaintea lor era/ foarte slabă. Cînd să aduna veziriul cu unul de aceia spun că le săruta poala hainelor. Deci pre silihtar paşa îl cuprinsese Matei vodă cu dările, iar pre cîzlar-agasi Vasilie vodă. Şi toate isprăvile despre Poartă le eşiia prin acei doi oameni. Numai cu atîta covîrşiia Matei vodă pre Vasilie vodă că avea [34] mare prieteşug cu ungurii. Iar Vasilie vodă nici cu un megiiaş, precum am apucat şi noi acea domnie, viaţă bună n-au avut, nici băga seamă pre nimenea. O, nesăţioasă firea domnilor spre lăţire şi avuţiia oarbă! Pre cît să mai adaoge, pre atîta mai pohteşte. Poftele împăraţilor şi ale domnilor n-au hotar. Că avînd mult, le pare că n-ar avea nimica. Pre cît îi dă Dumnezeu nu să satură. Avînd domnie, cinste, ei pohtesc şi mai mari şi mai late ţări. Avînd ţară, cască să cuprinză şi ţara altuia. Şi aşa, lăcomindu-se la ale altuia, pierd şi ale sale. Multe împărăţii în lume, vrînd să dobîndească alte ţări, s-au stins pre sine. într-acesta chip s-au stins împărăţia lui Darie împărat de Alexandru împărat Machidon. Vrînd ca să supue împărăţiile greceşti şi toată Machedoniia, s-au stins împărăţia sa de au căzut pre mîna lui Alexandru Machidon. Aşa împărăţiia Cartaghenei, vrînd să supue Rîmul, au căzut la robiia rîmlenilor. Aşa Pir împăratul, vrînd să ia Italiia, au pierdut ţările sale. Aşa şi Mihai vodă, vrînd să fie crai la unguri, au pierdut/ şi domniia Ţărîi Munteneşti. Aşa şi Vasilie vodă; avînd fericite vremi de domnie cu pace de toate părţile şi ţara cu nici o datorie îngreuiată, fără nici o bîntuială despre turci, carii avea începută sfada cu perşii şi într-acele părţi sta cu valuri. CÎND S-AU GĂTIT VASILIE VODĂ CU OŞTI SĂ VIE ASUPRA LUI MATEI VODĂ. Au început gîlceava cu Matei vodă, domnul muntenesc pentru domniia acei ţări, ori că nu-l încăpea Moldova, ca pre un om cu firea înaltă şi împărătească, mai mult decît domnească, ori că siliia ca să vază pre fiiu-său Ioann vodă eşit la domnie, care fire au părinţii spre feciori să-i vază în viaţa lor eşiţ la cinste. Domnii pre feciorii săi la domnii poftesc să-i vază; boiarii, la boiarii. Slujitoriul să bucură să vază pre feciorul său harnic de slujitorie. Pămînteanul pofteşte să vază pre fiiu-său vrednic de hrana pămîntului. Ori că l-au îndemnat pre Vasilie vodă mare netocmală şi neprieteşugul ce avea încă mai de demult, din boeriia sa. Scosese domniia Ţărîi Munteneşti de la Împărăţie prin mijlocirea lui cîzlar agasi şi a paşii de Silistra feciorului său, lui Ioan vodă. Prostatec ţinea Vasilie vodă pre Matei vodă. Deci, avînd şi pre veziriul în partea sa, au făcut oşti de ţară şi au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei vodă, lăsind aici în scaon pre fiiu-său Ioann vodă. Iar el au întrat cu oşti/ în Ţara Muntenească cu ştirea veziriului şi a paşii de Silistra. Oşti avea cîteva, iar tot de ţară şi lefecii, fără puţinei sîrbi ce avea în leafă, călări. Iar şi Matei vodă, domnul muntenesc, nu dormiia, ci, apărînd al său, avea oşti şi streine şi de ţara sa. Ales pedestrime avea fieştecînd pînă la o mie în leafă, fără dorobanţii de ţară şi moldoveni de ai noştri ce mersese acolo în leafă, cărora le zicea levenţi, şi leşi călărime ţinea pururea cîte 200 şi unguri călări osebi. Şi dedese ştire la arcalele ce avea la Împărăţie pentru sila ce-i făcea Vasilie vodă. Deci cu mijlocirea lui silihtar paşa bine n-au întrat Vasilie vodă în Ţara Muntenească, la o vale ce să [35] chiamă Rîbna l-au întimpinat cu ceauş de la Împărăţie cu poruncă numai să se întoarcă Vasilie vodă îndărăt. Şi în urma ceauşului au sosit şi o samă de oşti ale lui Matei vodă. Ci au căutat lui Vasilie vodă a să întoarce înapoi, văzînd cartea împărătească; şi cîte era sultan Murat nu era de a glumi cu dînsul. Deci purcegînd înapoi Vasilie vodă să semeţise muntenii şi în chip să gonească pre oştile lui Vasilie vodă, lovise la coada oştii. Ci s-au întors îndărăt oştile de ţară şi însuş Vasilie vodă şi au înfrînt pre munteni, prinzind pre cîţva vii şi au perit cîţva. Vasilie vodă, plinind porunca împărătească, au eşit din Ţara Muntenească şi şezind cîteva zile la Ploscuţeni, de/ acolo au pornit pre ceauşul cel împărătesc, iar el s-au întors de au venit în scaon. Pre aceia vreme era veziriul Ţabani Buiuc, carele ţinea cu Vasilie vodă; şi paşa de Silistra iar aşa. Şi să pusese cu toată voia, numai să scoaţă pre Matei vodă. Şi făr-de ştirea împărătească eşiia de la veziriul isprăvi de domniia Ţărîi Munteneşti lui Ioan vodă, feciorul lui Vasilie vodă, cum şi atunce, deaca au văzut veziriul împiedecate isprăvile dintîi de silihtariul, au făcut altele la singur paşa de Silistra să margă însuşi el şi să ducă pre feciorul lui Vasilie vodă în scaunul Ţărîi Munteneşti. Care lucru apoi au mîncat capul veziriului, aflînd împărăţiia prin silihtariul războaele şi vărsările de sînge între domni de unde să pogoară. Nici te mira cum de au putut domnii a umbla în zarve fără ştirea Împărăţiei şi mai vîrtos la un împărat leu, ca acela. Deci să ştii că ţărîle pre atunce nu era aşa supuse, ci într-altă voe veghiată. Şi să temea turcii să nu se dea Ţara Moldovei în partea leşilor, carii pre acele vremi era foarte tari, cît să sfiia Împărăţiia de sfada leşilor, şi ales avînd într-acea dată războae începute cu perşii, precum s-au pomenit. Ci era bucuroş că să sfădesc aceste ţări între sine. Şi poci pricepe şi pre domniile aceştia, fiind cu stare îndelungată cu mulţi ani; alte vacuri pre atuncea să socoteşti ţărîlor acestora./ Cu al doilea isprăvi de domnia Ţărîi Munteneşti au socotit Vasilie vodă cu altă cale, avînd acea ştire şi de la veziriul. Au pornit pre Ioann vodă la paşa de Silistra, cu cîţva boiari, să-l ducă paşa în scaun. Şi trimisese înainte la paşa pre Ianache Catargiul, vel postelnic, să mai întărească lucrurile, pînă a merge Ioann vodă. Ci şezînd Catargiul acolia la paşa, aşteptînd sosirea lui Ioann vodă, au simţit lucrurile într-alt chip, că venise la paşa iar alte porunci împărăteşti prin silihtariul şi unsese osia paşii şi Matei vodă. Deci văzînd Catargiul lucrurile într-alt chip şi amirosind că cît ar sosi Ioann vodă la paşa, va să-l oprească şi să-l trimiţă la Poartă, au dat Catargiul ştire la boiarii ce era pre lîngă Ioan vodă, fiind la un sat aproape de Dîrstor şi îndată s-au întors Ioan vodă, can cu fuga, de frica paşii. Şi aşa au eşit şi a doa ispită pentru domniia Ţărîi Munteneşti. Iar nici cu atîta nu s-au lăsat Vasilie vodă, ci şi de veziriul fiind îndemnat şi ca o nimica socotind a călca pre Matei vodă, iar au strîns oşti cu mai bună gătire cu pedestrime, cu tunuri şi iar au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei vodă. Şi cu aceia nebăgare în seamă de Matei vodă, cît aicea în locul său pusese domnu/ pre fiiu-său Ioann vodă în scaonul ţărîi, cu boiari, cu ispravnici şi cu domniia deplin, [36] ţiind ca în palmă domniia Ţărîi Munteneşti. Iar lunecoase sînt lucrurile războaelor şi în puteria lui Dumnezeu mai mult stau. Nici pre un nepriiaten, cît de slab, să nu-l ţie nimenea fieştecum, nici-l ţin oşteni cei drepţi. Şi bine au zis unul că războaele în clipa ochiului stau.Că atîta au fost numai să ia Vasilie vodă acel războiu şi să se aşaze în scaunul Ţărîi Munteneşti. Iar roata lumii nu aşa cum gîndeşte omul, ci în curgerea sa să întoarce. De care silă n-au mai putut nici silihtariul a mai trimite alte isprăvi la Matei vodă, să nu se descopere de tot cu umbletele împotriva veziriului, să-i răsae ceva înpărăţiei cu scîrbă în partea sa. Că ales la turci foarte cu sfiială sînt toate şi cu mare meşteşug strică unul altuia, cînd va unul pre altul să-l surpe; că să pîrască la vedere însuş lui îş strică cu începerea pîrăi. De multe ori cu laudă pre nepriiatenul său mai curînd îl pogoară. Şi ales supt împărăţia lui sultan Murat cu mare temere era toţi. Iar totdeauna trimitea silihtariul pre taină la Matei vodă, îndemîndu-l să stia împotriva lui Vasilie vodă, să-l bată. Iar despre scîrba împărătească să n-aibă/ grije, că iaste grija lui. Deci şi Matei vodă ş-au strîns toată oastea. Şi văzînd că Vasilie vodă trage cu oştile sale spre Bucureşti, nu spre Tîrgovişte, au pogorît şi el cu oştile spre Bucureşti. Vasilie vodă deaca au sosit la Praova, la sat în Ojogeni, ştiind din limbi gătirea lui Matei vodă împotriva sa şi cu cîteva oşti streine şi de ţara sa au făcut sfat, acolo, la Ojogiani, au socotit trecătorile apelor şi locurile închise de păduri pe de toate părţile şi de bîhnişuri. Înţelegînd că şi Matei vodă pohteşte la locuri ca acelia să-i dea războiu, fiind oştile mai tari fieştecare la locul său şi la strimtori împotriva oştilor celor streine, au ales cu sfatul să nu treacă Praova, ci să stea acolo, la cîmpu, să tragă pre Matei vodă să iasă cu oştile sale la cîmpu. Şi aşa alegîndu-se sfatul s-au răsipit toate oştile lui Vasile vodă la jafuri pe la podgorie, pe supt munţi, încătro să bejenise toată Ţara Muntenească de prin toate olaturile acelia, pînă în Praova. Şi aşa, cu acel sfat — ce sfetnici vor fi fost aşa buni de războae pre atunce, fiind răsipită oastea pe la jacuri —, pre loc au priceput Matei vodă umbletele lor şi îndată au purces spre Praova drept în preajma Ojogenilor, unde era Vasilie vodă cu corturile./ Au stătut la trecătoare dînd ştire din cîteva tunuri ce avea cu sine. Şi îndată au început a trece oastea vadul; tot călăreţul au trecut cîte cu un pedestraş după sine. Şi au stătut în tocmală dincoace de Praova, aşezînd oastea pedeastră cu focul şi cu tunurile între oastea călăreaţă. Şi au purces cu toată oastea stolită asupra taberii lui Vasilie vodă. FUGIREA LUI VASILIE VODĂ DE L A OJOGENI. Nu avea de ce să apuca Vasilie vodă, fiind oastea răsipită în toate părţile, cu acea venire de grab a lui Matei vodă şi întemeiată. Că oştenii lui Vasilie vodă unii veniia cu plian îngreuiaţ, neştiind lucrul ce iaste. Alţii spăimîntaţ de venirea oştilor aşa degrab, mai [37] mult de gătire a pleca fuga îndată au stătut, decît a da război. Şi aşa fiind oastea pe la jafuri şi făr-de nici o tocmeală, au plecat şi Vasilie vodă fuga şi toată oastea cîtă nu era dusă la pradă, lăsînd şi corturile şi tunurile şi toate pedestrimea pre mîna lui Matei vodă. Şi de frica gonaşilor Vasilie vodă au lăsat drumul pre care venise şi luund cîmpii, au năzuit la Brăila. Zăbovind Vasilie vodă la Brăila cîteva zile şi Matei vodă dînd ştire de olac îndată la paşa de izbînda sa/ ce făcuse asupra lui Vasilie vodă. Şi aşa, ori cu ştirea paşii, ori agii de la Brăila şi de la Mecin, sfătuindu-se să prinză pre Vasilie vodă, să-l trimită la paşa. Şi să nu<-i> fie dat ştire Stamatie ce au căzut mai pre urmă stolnic la Vasilie vodă şi l-alte domnii, mai apoi şi postelnic mare, ar fi încăput Vasilie vodă la prinsoare. Ci, şezind seara la masă, i-au dat ştire şi de la bucate s-au sculat, pentru-o grădină peste un gard suind de pe spinarea unuia din slujitori şi acolo scoţindu-i calul au eşit cu fuga din Brăila, la Galaţi, lăsînd toate la Brăila cîte nu rămăsese la Ojogeni. Înţelegînd Ioann vodă, feciorul lui Vasilie vodă, poticala tătîne-său din Ţara Muntenească au adunat boiarii ce era puşi la boerii pre lîngă sine şi li-au zis cum că el, nefiind de domnie, pentru slăbiciunea sănătăţii ce avea (că era Ioann vodă slab şi deznodat şi de mîini şi de picioare, ca cînd n-ar fi fost fecior lui Vasilie vodă, care era ca un leu şi la fire şi la trup), iar tătîne-său lasă scaunul domniei. Şi au venit Vasilie vodă în Iaşi. Iară Matei vodă, jeluindu-se şi la Împărăţie de prada ce făcuse oştile lui Vasilie vodă, şi la megiiaş, ca să-şi întoarcă călcătura ce făcuse/ Vasilie vodă Ţării Munteneşti, legase cu Racoţ, cneazul Ardealului lucrurile, fiind şi Racoţ rănit cu nebăgare în seamă megieşiei lui de Vasilie vodă. Au pornit oşti asupra lui Vasilie vodă cu Ioann vodă Moghila, feciorul lui Simeon vodă, carele să aşezase la Ardeal după războiul de la Ştefăneşti ce s-au fost făcut între feciorii lui Simeon vodă şi între feciorii Ieremiei vodă, pentru domniia ţărîi. Ajungînd oştile ungureşti într-acea dată pînă în Trotuş şi oştile munteneşti pînă la Milcov sosiţ. Au schimbat Racoţ sfatul cu Matei vodă, ori temîndu-se de Împărăţie, auzind de patima veziriului, ori altă socoteală le-au venit. Au întors şi pre Ioann vodă cu oştile îndărăt şi s-au întors şi muntenii. Casa lui Vasilie vodă eşise spre Huşi de spaima aceia. Şi într-acea vreme a pogorîtului acelor oşti asupra lui Vasilie vodă au perit şi Gorgan şi Sămichişa căpitanul şi Cîrstea vistiiariul, din prepus de la domnie pentru vicleşug. Deci după zarvele aceştia numai ci au căutat lui Vasilie vodă a sta la pace, văzînd şi primejdiia veziriului şi ca să nu să mai aţiţe lucrurile asupra lui. Că atunce n-ar fi fost fără primejdie Vasilie vodă, de n-ar fi stătut împărăţiia după lucrurile împotriva perşilor, care curînd după aceia au purces cu toată puteria asupra Vavilonului, ori de la cei doi megiiaş n-ar fi scăpat fără primejdie, de nu s-ar fi spăimîntat Racoţ şi Matei vodă cu moartea veziriului. Şi sta la cumpănă sultan Murat, aspra Azacului va merge,/ că încă nu-l dedese moscalii, au asupra Vavilonului. Ci viind Isar cu acea veste că vor da moscalii Azacul, au plecat asupra Vavilonului. Iar pînă [38] a să adevăra purcederia, ţărîle acestia era la mare grije că va veni Împărăţia spre aceste părţi cu oşti. Fost-au aceste zarve între Vasilie vodă şi cu Matei vodă în anul 7145<=1637>. Iar primejdiia veziriului Tabani Buiuc, de l-au omorît sultan Murat, într-acesta chip au fost: După răsipa oştilor lui Vasilie vodă de la Ojogeni, au făcut Matei vodă arzehal, adecă răvaş de jalbă la însuş împăratul. Şi aflînd om de acea treabă, să dea jalba, l-au trimis cu cărţile. Şi ştiind rînduiala bine, au păzit cînd au eşit împăratul la primblare, la vînătoare la cîmpu, făcîndu-se acel om a merge de olac pe denaintea împăratului, înadins să-l vază. Şi aşa văzîndu-l împăratul mergînd tare, au trimis de l-au oprit şi l-au întrebat de unde vine. El au răspuns că vine cu cărţi din Ţara Muntenească, cu cărţi să ştie Împărăţiia de mari vărsări de sînge şi de prada ce s-au făcut în Ţara Muntenească de Vasilie vodă, carele au venit cu oşti asupra lui Matei vodă. Şi pe loc au trimis împărăţiia de i-au luat cărţile şi au cetit arzuhalul cel cu jalbă asupra lui Vasilie vodă, pomenind că să laudă Vasilie vodă că are isprăvi de la veziriul ca să fie domn şi în Ţara Muntenească şi în Moldova. Atunce au avut vreme silihtariul asupra veziriului, căind/ ţările cum să strică iale între sine şi să pradă. De care jalobă foc s-au făcut împăratul pre veziriul, înţelegînd că de la veziriul să pogoară aceste amestecături. Ci întîiu au trimis pre acel om cu toate scrisorile să le vază veziriul. Şi au zis silihtariul cătră împăratul că omul acela îndată va peri de veziriul. Deci i-au dat hasichii, învăţîndu-i însuşi împăratul: Pre acest om iară să-l aduceţ la mine. Şi aşa au fost. Că ducîndu-l hasichiii şi văzînd veziriul că iaste rău de dînsul, au vrut să oprească pre om. Ci hasichiii i-au spus că porunca iaste să ducă pre acel om iar la împăratul. Scosese veziriul daruri hasichiilor să lasă pre acel om la dînsul, ci nu s-au cutezat hasichiii a face peste porunca silihtariului. Iar să nu fie fost omul de faţă, putea veziriul să tocmească lucrurile sale, zicînd că au fost un marghiol de cei de Ţarigrad şi au spus minciuni; că de aceştia să fac multe la turci. S-ar fi uitat la Împărăţie, carele gîndind de lucrurile a toată lumea, ce le mai mici le trece cu gîndul. Ci păziia silihtariul să nu scape vreme ca aceia, asupra veziriului. Şi înoind scîrba împăratului silihtariul, au chiemat împăratul pre veziriul şi după mustrare că strică ţările fără ştirea lui, l-au omorît. Şi aşa au eşit acelui vezir amestecăturile ce făcea între domni. Aceştia le-am înţeles de la boiari bătrîni de sfat pre acele vremi. Curînd după această sfadă cu Matei vodă, ca să potolească/ Vasilie vodă sunate zarvele lui, pre fiiu-său Ioann vodă l-au trimis la Ţarigrad, unde peste puţin ş-au săvîrşit şi viaţa. Într-acea vreme s-au săvîrşit şi doamna cea dintîi a lui Vasilie vodă, fata lui Bucioc. Şi după moartea doamnei au trimis Vasilie vodă pre Catargiul în Ţara Cerchezască şi de acolo i-au adus doamnă pre fata unui mîrzac de ai lor, cu care au trăit pînă la săvîrşitul său. [39] LUCRURI STREINE. În anul 7146<=1638> sultan Murat au luat Vavilonul, cu multă vărsare de sînge, de la perşi, după a patra lună de cînd începuse a bate oraşul. Spue istoriia să fie fost 30.000 de oşteni în Vavilon. Ci şi sultanul Murat acea gătire făcuse asupra perşilor, cît singur Vavilonul. Iară tot misiriul şi paşii ce sînt peste arapi i-au pornit despre Marea Roşie de au lovit şi dintr-acolo Ţara Persului. Şi le-au luat turcii şi dintr-altă parte o scală foarte mare. Şi aşa îndoit Persul n-au putut da nici un ajutor vavilonului. Sultan Murat zăbovindu-se într-acolo cu oştile, iar într-aceste părţi era linişte şi întemeiată pace de toate părţile, făcînd pace Vasilie vodă într-acea vreme/ cu toţi megiiaşii. Şi într-aceşti ani au zidit Vasilie vodă şi lăudata mănăstire în oraşul Iaşilor, întîi pre numele a trei sfinţi învăţători ai bisericii, ce să chiamă Triei Sfetiteliu. Mai pre urmă, a doa, au zidit şi Mănăstirea Golîia, cu făptură foarte iscusită, precum să vede, mai presus decît alte mănăstiri de aici din ţară. Golîia îi zic pre numele unui boiar anume Golîi, carele într-acel loc au avut o biserecuce de piatră. Tot pe acea vreme au adus Vasilie vodă şi moaştele preacuvioasei Paraschivei, lt 7148<=1640>, cu mare cinste şi cucerie, oct 14, de care cetind la viaţa ei vei afla den ce locuri au fost. Acest domnu au făcut ca de iznoavă şi curţile domneşti şi casele cele cu farfurii; grădini, grajduri de piatră, tot de dînsul sînt făcute. Şi multe locuri au înfrumuseţat, care multă vreme au fost stătătoare. Că de au fost cîndva vremi fericite acestor părţi de lume, atunce au fost. Ţara Leşască (voiu zice) era plină de aur, la care pre acele vremi mergea din Moldova cu boi de negoţ, cu cai, cu miiare şi aducea dintr-acea ţară tot aur şi argint. Pociu zice că om sărac nu să afla, doar care nu vrea să aibă. Ţara Leşască la acea scară de fericie să suise, precum/ şi leşii zic şi scrisorile lor, care nici o crăie nu era deopotrivă în bine şi în dezmierdăciuni pre acea vreme, ca leşii. Aşa şi ţara noastră. Iar dintr-acele vremi să cunoaşte paharul lui Dumnezeu aproape de schimbare şi curînd spre mai cumplite vremi. Că era la mari dezmierdăciuni ţărîile aceştia. Şi care ţări să înalţă la îndestulări, zburdeaţă firea omenească peste măsură. Şi zburdăciunea naşte păcatul şi după păcat urmează mîniia lui Dumnezeu. Aşa şi Ţara Leşască era la mari zburdăciuni, cum şi aicea ţara noastră. Că şi însuş Vasilie vodă cu sila din cîteva case de boiari luîndu-le fetele ţiitoare, peste voia părinţilor. Iar oamenii de casa lui şi nepoţii şi mai multe sile făcea, luund copiii oamenilor cu sila la curvii. Care fapte mai pre urmă s-au răsplătit cu mare osîndă asupra casii lui Vasilie vodă. Într-acea vreme, după ce au supus sultan Murat Vavilonul spre Împărăţiia turcească s-au întors în Ţarigrad şi să gătiia tare asupra leşilor, să răscumpere ruşinea lui sultan Osman, deşchizîndu-ş cale prin Ardeal, să lovască peste munţi deadreptul spre Liov. Ci i-au tăiat curînd puternica mîna lui Dumnezeu zilele. Şi după moartea lui sultan Murat au stătut în locul lui frate-său, sultan Ibraim, om dat/ cu toată firea spre dezmierdăciuni. Şi cu împărăţiia lui iară au scăpat ţărîle acestia de răzmiriţe. [40] LUCRURI STREINE. Tot pre acea vreme Racoţ cel Bătrîn au început sfadă cu nemţii căruia era orînduită oaste şi de aicea din ţară şi din Ţara Muntenească. Şi n-au ţinut sfada aceia mult, că peste puţin au venit la tocmeală cu împăratul nemţesc. Iar au prădat cîtva loc cu ai noştri în ungurimea de sus, fiind serdariu Apostol de Orheiu într-acea oaste cu Racoţ. PENTRU NUNTA CE AU FĂCUT VASILIE VODĂ FIICEI SALE,DOAMNEI MARIEI. În anul 7153<=1645> au făcut Vasilie vodă nunta fiicei sale cei mai mari, doamnei Mariei, după cneazul Ragivil, om din cniazii Litfei, de casă mare. Numai cu ce inimă şi sfat au făcut acea casă, după om de lege calvinească, care lege iaste scornită de un mitropolit de Fiandra, de supt ascultarea papei de Roma, peste legăturile soboarălor cu multe dumnezeireşti minuni legate. Iar Calvinul numai pre singure poftele sale trupeşti, osebite de sfînta soborniceasca biserică, la care ca la o lege slobodă în puţină vreme au venit toată Fianda şi Engletera. De mirare au rămas vacurilor acea casă, cum au putut suferi inima lui Vasilie vodă să se facă/ şi mult s-au frămîntat acest lucru în sfat; şi cîţva boiari apăra să nu fie acel lucru, ales Toma vornicul şi Iordache vistiiariul, care capete de abia de au avut cîndva această ţară, sau de va mai avea. Ei zicea lui Vasilie vodă şi pentru legia cea rătăcită şi un lucru, nu fără grijă, despre Împărăţia Turcului. Iar Toderaşco logofătul şi Ureche vornicul sta asupra aceştii nunte să se facă. Vasilie vodă avea pozvolenie de la turci; ci acea voe era din bani, iar nu din inima turcilor. Şi aşa s-au făcut nunta aicea în Iaşi, la care < cîţva domni din Ţara Leşască singuri cu chipurile sale au fost, cu curţile lor şi Pătraşco Moghila, feciorul lui Simeon vodă, mitropolitul de Chiev. Şi de la Matei vodă, domnul muntenesc, însuş Ştefan mitropolitul ţărîi şi Radul logofătul şi Diicul spătariul, că să împăcase domnii între sine. N-au lipsit nimica din toare podoabele cîte trebuia la o veselie ca aceia, cu atîţea domni şi oameni mari din ţări streini: meşteri de bucate aduşi dintr-alte ţări, zicături, jocuri şi de ţară şi streine, toată curtea împodobită şi adunaţi boiarii şi căpeteniile ţărîi, feciori de boiari, oameni tineri la alaiuri pe cai turceşti cu podoabe şi cu peţiene la işlice./ Şi aşa cu petrecănii lungindu-se acea veselie cîteva săptamîni, au purces cniazul Ragivil cu doamna sa în Ţara Leşască cu zestre foarte bogate. [41] RĂZBOIUL CE ERA SĂ ÎNCEAPĂ LEŞII CU TURCII,CARE MAI PE URMA LA MARE SCĂDERE AU VENIT. La anul simţindu-se Crăiia Leşască în putere, îndemnaţi de papa al Romei şi de veneţiiani, carii avea bîntuială de la turci la ostrovul Critului, au făcut sfat craiul Vladislav cu sinatorii să înceapă războiu cu turcii; de care gătire a lui şi apoi la ce au eşit acel sfat vei citi povestia mai jos, la rîndul său. Iar soli au trimis craiul la toate crăiile creştineşti. Aicea la Vasilie vodă trimisese pre cneazul Ragivil cu soliia, fiind viitoriu la anul după nuntă la socru-său, aicea în ţară, care solie au crezut Vasilie vodă îndată şi au priimit să fie una cu leşii, cît şi birul al anului aceluia îl oprise şi pornise pre aga fără bir, răspunzindu-i că nu s-au putut strînge birul pentru sărăciia oamenilor. Ci daca au stătut la voroavă cu boiarii pentru oprirea hameiului şi într-un rînd şi într-altul, spun să fie zis Petriceaico vornicul de Ţara de Sus, pre carele îl ţinea ei mai prostatec decît alţii la sfat: „Eu aş zice să nu oprim noi birul pînă nu vom vedea că trec leşii Dunărea". Şi acel cuvînt au întrat îndată în gîndul lui Vasilie vodă şi repezind după aga l-au oprit la Galaţi pînă au gătit haraciul şi l-au încărcat de l-au pornit. Aşa feresc pre domni şi ţărîle de primejdii voroavele/ cu sfat.Că pentru aceia au dat Dumnezeu să aibă împăraţii, craii, domnii îndreptători ţărîlor să aibă sfetnici pre lîngă sine, cu carii vorovind o treabă, să frămînte cu voroavă lucrul care iaste mai spre îndemînă. Iar cele ce fac domnii singuri, din gîndurile sale, sau din şopte, rar es lucrurile la folos. Că încă om în lume n-au născut pînă acum ca acela, să nu-i trebuiască voroavă cu sfat. Că deşi nemereşte cîrmuitoriul cîte o treabă încă tot să nu să încrează c-au gîcit, pînă nu se întăreşte voroavă lui şi cu alte păreri. Deci ce ai gîndit că iaste bine, daca să mai tocmesc cu gîndul tău, ce ai gîndit că iaste cu cale, încă a doi sau trei socoteala, fără greşală pre acel lucru să stai, că nu te va înşela. Iar ce-ţ pare singur că iaste bine şi alţii toţ zic că iaste într-alt chip, să nu crezi acea socoteală, că te amăgeşti. Multe lucruri ne pare că le nemerim, iar apoi deaca mai laşi vreme socotelii, afli departe mai pre urmă într-alt chip. La mulţi domni mari smintele am văzut din şopte sau nesfătuit amu, în vacul nostru. Fără sfat au făcut Vasilie vodă de au lovit tătarîi la Brătuleşti, pre Prut; şi mai apoi prada a toată ţara, nespusă de agiuns, cu cîtă robie şi plian dintr-acea faptă au venit asupra ţărîi. Aşa şi Duca vodă, sfătuindu-se numai cu unul pentru o carte/ la hanul, ş-au stricat domniia. Din care mazilie mari stricăciuni şi greutăţi au venit asupra ţărîi, care pre atunce era foarte la stare bună şi gata toate lucrurile ţărîi să le rădice numai cu o rînduială. Iar dintr-acea mazilie a Ducăi vodă, întîi, s-au întîmplat trei înoituri de domnii: una la Beligrad a Dabijei vodă, după care neîmplinind anul Dabija vodă au murit; altă domnie tot într-acelaş anu a Ducăi vodă dinţii, a [42] treia a lui Iliiaş vodă cu mare răsipă Deci trei domnii cîte 500-600 de pungi la înoituri, tot într-un an, cum au putut fi bine? Aşa şi cu şoptele numai cu unii, nu cu sfat, au făcut şi Petriceaico vodă de au lepădat fără nici o nevoe domniia ţărîi şi s-au dus în Ţara Leşască, din care fapte s-au stins Ţara Moldovei pînă astăzi. Cniazul Ragivil, după ce au zăbovit cîteva săptămîni în Suceavă la socrul său Vasilie vodă, au pornit pre doamna lui pre la Sneatin spre ţara sa. Iar el singur au lovit pen Ardeal, pre la Racoţ, tot cu acele trebi, pentru rădicarea lor asupra Împărăţiei Turcului. Înţăles-am din boiari bătrîni cum că au vrut Vasilie vodă să-ş<:i.> desparţă fata de cneazul Ragivil, ci n-au priimit doamna Maria, fata sa, zicînd tătîne-său să fie socotit întîi lucrul, nu pre urmă./ Şi cu vremile pînă aici săvîrşim o parte de domniia lui Vasilie vodă. Că pînă aicea pre cît au fost fericită domniia aceia, cu atîta mai cumplite vremi s-au început de atunce, din care au purces din scădere în scădere această ţară, pînă astăzi. A DOUA PARTE IAR DE DOMNIIA LUI VASILIE VODĂ. De vreme ce scriitorii cei streini pre lîngă poveştile sale n-au trecut cu pomenirea şi de lucrurile ţărîi noastre, Moldovei, şi cît ştim de lucruri trecute în ţara noastră mai mult dentru dînşii ştim, cu cale iaste şi noao a pomeni de vremile lor, mai ales povestia lui Hmil, hatmanul căzăcesc, de la care vremi, ah, s-au început şi răul nostru în care pînă astăzi ne aflăm cu acest pămînt la cumplite vremi şi Dumnezeu ştie de nu şi peste vacul nostru vor fi trăitoare./ Izvorul a tuturor răutăţilor şi pustietatea acestor părţi, începutul căderii şi împuţinării Crăiei Leşeşti, răsipirea şi pustietatea şi a cazacilor şi a ţărîi noastre stingere. Iar mai nainte de ce vom începe a scrie de rădicarea cazacilor cu Hmil hatmanul lor asupra leşilor, stăpînilor săi, a pomeni de cazaci ce neam sînt şi de cînd sînt supt acest nume, Cozac, cu cale va fi, am socotit, auzind pre mulţi întrebînd de acest nume al lor de unde şi de cînd ar fi. Deci mulţi au zis că numele lor, Cozac, ar fi de la un neam ce iaste peste apa Volgăi, anume Casac. Ci acelia sînt poveşti deşarte. Sînt cazacii de neamul său ruşi, rămăşiţe de oştenii cnezilor ruseşti, pre carii cu îndelungate vremi supuindu-i craii leşeşti şi căzînd şi 35 Chiovul, scaonul Rusiei, pre sama leşilor, ei pre Nipru în jos şi pre ceia parte şi pe dincoace trăia supt ascultarea crailor leşeşti, slobozi de vecinătate, în chipul oştenilor, cu hrana slobodă pe Nipru, ori cu vînătoriia la cîmpi, ori cu păscăriia pînă la pragurile Niprului, unde are Niprul în trei locuri praguri făcute din firea locului, de cade apa de pe stînci ce sînt în fundul apei mai jos, în care locuri nici un feliu de vas nu poate trece, fără numai vasele lor; şi acelia încă cu mare grije trec/ şi de multe ori pe uscat trag vasele, pînă trec acele locuri. Şi aşa au trăit pînă în zilele lui Avgust craiu. [43] PENTRU AŞEZĂMÎNTUL CAZACILOR. Acel craiu leşesc, văzîndu-i oameni cu viaţă dreaptă de oşteni, i-au tras la lefe şi le-au făcut şi căpetenii cu tocmeală şi în rînduiala sa să fie volnici a să buluci şi a să oşti împotriva tătarălor; ca o pază să fie Crăiei Leşeşti, că bîntuia tătarîi marginile ţărîi lor şi pre atuncea. Şi de pe sprinteniia lor, fiind oameni şi sălbateci, le-au zis Cozac, adecă capră sălbatică; sau că umblînd ei la cîmpi după capre sălbatece şi în luncile Niprului, le-au venit acest nume. De atunce le-au zis cozaci, adecă căpraşi. Care nume şi la o samă de oaste leşască, ales steagurile ce sînt mai sprintene, le zic steaguri căzăceşti şi pînă astăzi. Apoi Ştefan Bator, craiul leşesc, şi mai mare aşezare au făcut cazacilor, dîndu-le şi hatman să aibă, cu steag, cu tobe, cu trîmbiţe şi după voia lor să-şi aleagă hatmani. Şi le-au dat voe şi i-au întărit să facă şi vase de Marea Neagră şi să facă cazaci roestrovi, adecă de catastih pînă la 40.000 de oameni şi să aibă loc scaunul lor un ostrov la Nipru, în care iaste o mănăstire mare, cu cîteva altele mai mici biserici,/ anume Trăhtămirov. Şi aceasta iaste începătura oştilor lor, după ce căzuse cneziile ruseşti de o sută şi 50 de ani încoace. De pe acele vremi multă nevoe făcea cazacii Crîmului şi Ţărîi Turceşti; pînă şi Anadolul nu scapă. Sinopul, Trapezondul, cetăţi mari le-au luat în cîteva rînduri şi alte oraşă mai mici, şi dincolo de Marea Neagră şi dincoace: Varna, Misimvria, Ahilo, pînă la Aitos şi la Pravadia pururea prăda. Şi au lovit şi pînă aproape de Ţarigrad, la Enichioi pre Boazul ce curge din Marea Neagră în Marea Neagră, supt cetatea Ţarigradului. Şi pentru prăzile ce făcea cazacii în părţile lor, le veniia de la turci împutăciune. Acelia socotind leşii de la o vreme, pentru ca să nu strice pacea cu Împărăţiia Turcească, făcea cazacilor mare strînsoare, oprindu-i de pre mare, care hrană o deprinsese ei cu multă dobîndă şi avuţie ce agonisiia de acolo. Şi cu acea avuţie zidiia biserici de piatră şi mănăstiri, cît o mănăstire la Chiev, ce-i zic Arhanghel, stă şi pînă astăzi, cu bolta cea din mijloc foarte mare şi toată bolta acoperită cu table de aramă galbenă şi poleite cu aur. Şi pentru ca să-i oprească de tot, să nu mai umble pre mare, au făcut leşii o cetate, anume Godacul, la pragul cel dintîi al Niprului şi ţinea acolo cîte doao mii de nemţi pedestrime cu pusei pentru opreala lor, care era foarte cu mare silă cazacilor, ca unor oameni ce/ altă hrană nu ştiia, fără numai oşteniia. Şi dintr-acea opreala s-au rădicat în cîteva rînduri împotriva leşilor cu Nalivaico, hatmanul lor, apoi cu Sulima, mai pre urmă cu Cazima, hatmanii lor; ci tot îi bătea hatmanii leşeşti. Iar neavînd odihnă cu dînşii, le-au rădicat şi hătmăniile, să nu mai fie şi le trimitea cîte doi domni comisari mai mari. Şi acei comisari le făcea judecăţi şi-i îndrepta şi cu vreme toate volniciile le-au stricat, cît nu era cazacii cu nimica volnici, într-acesta chip s-au tras asuprelele lor pînă la Vladislav craiu, dupre cum s-au pomenit mai sus, văzindu-se crăiia în [44] putere cu atîtea izbînde şi asupra Moscului. Că mai fericită Crăiia Leşască cu putere şi în tot binele îndestulată nici la un craiu n-au fost. Pentru aceia bine zice un dascăl <„Si qui sunt in superiore valetudinis gradu, dum in eodem, permanere non possunt, cadunt in deterius>, adecă: Ceia ce sînt în scara virtuţii, acea mai de sus, neputînd sta tot într-acele stepene, cad foarte la mari slăbiciuni". Aşa toate împărăţiile, cînd prea să înalţă la mari tării, neavînd loc să se mai sue, cad şi dau îndărăt, precum vedem şi Crăiia Leşească. Avînd acel craiu Vladislav şi praxim, adecă ştiinţă ce sînt turcii, cu războiul de la Hotin cu sultan Osman, la care/ războiu fuse'se ei' însuşi trimis de tată-său Jicmont, craiul leşesc, îndemnat de papa de Rîm şi de veneţeni, cu mare făgăduinţe şi cu bani gata de la papa den an în pe doaosprezece mii de oaste leafa de la el. Şi veneţiianii avînd cu turcii începute războae la Crit, au pus gînd craiului leşesc ca să înceapă bătălie cu turcii. Pentru care treabă şi împăratul nemţesc au mers de s-au adunat la Vratislav, în Ţara Sileziei, care ţară se hotăresc nemţii cu leşii. Şi acolo după ce au aşezat voroava cu împăratul, i-au orînduit 12.000 de oaste nemţască, făcînd ştire şi papa şi împăratul pre la toţi craii creştineşti, cum că craiul leşesc iaste ales să fie a toată creştinătatea gheneral, adecă purtătoriu de oaste împotriva turcului. Deci întîiu Hişpanul o sumă de bani i-au orînduit la crăiia lui de la Anapoli; că să rudiia Vladislav cu împăratul nemţesc şi cu craiul Spaniei, fiind fecior dintr-o nepoată a împăratului nemţesc. Şfeţul iarăş făgăduise 6000 de oaste şi împăratul Moscului 20.000. Acelia toate, văzîndu-le gata Vladislav, au trimis şi la cazaci de au chiemat la sine pre un cazac bătrîn, anume Barabaş şi pre Hmil, carele era un pisar la oştile lor. Daca au venit Barabaş cu Hmil la craiul au tăinuit cu dînşii multe voroave pentru gătirea lor, pentru locurile de pre lîngă Marea Neagră. Şi cu amîndoi au/ aşezat dintr-acolo toată gătirea, dînd cu hrisov lui Barabaş hătmăniia pre cazaci, cu stiag, după vechiul obiceaiu, şi lui Hmil pisariia de oaste, dîndu-le şi cîtăva sumă de bani pentru vase să facă şi altele cîte ar trebui de acea cale. Şi aşa gătind toate craiul, înşelat de domni, carii toţi îi făgăduia că vor priimii acel sfat, că şi oastea nemţască ajunsese pînă aproape de Liov. Iar tăinuită judecata lui Dumnezeu, toate gîndurile omeneşti le strămută. Lipsiia numai seimul, după obiceaiul crăiei, să fie cu sfatul tuturora şi pentru cheltuiale şi pentru încălecatul leşilor. Deci la seim au stătut leşii împotriva craiului, întrebînd pre craiul ce pricină ar avea începerea de războiu cu turcii, aducîndu-i aminte primejdiia strămoşului său la Varna, bănuind pre craiul că le-au băgat oşti streine în ţară fără ştirea lor şi cum că streinii numai de odată vor da ajutor, apoi iar cade sfada numai pre dînşii. Şi se întîmplase de murise şi hatmanul lor cel vestit, Coneţpolschii. Şi aşa împiedicat craiul, cu lucruri gata, s-au poftit la leşi să le dea voe, cu chieltuiala lui, cu oaste streină, să margă asupra turcilor. Au strigat cu toţii în gura mare că cît vor trece hotarul, vor rădica alt craiu./ Deci numai ci i-au căutat a să surpa toate nevoinţele craiului şi a merge în vînt. S-au tras cuvîntul în Ţara Leşească pînă astăzi că deaca au văzut [45] craiul că stau împotrivă leşii la gîndul lui, în pizma lor au îndemnat pre cazaci să se rădice asupra leşilor, cum ş-ar putea a-şi cerca lucrul. De faţă am fost la Bar, umblam la şcoală, la carte, cînd au trecut pre la Bar canţelariul cel mare, anume Osolinschii, om foarte de la inima craiului şi mare cap. întorcîndu-se de la Chiov, unde s-au făcut a merge la moaştele sfinţilor pentru boala lui de picioare şi de la Chiev au umblat pe la cîteva oraşe căzăceşti şi la întoarcere au venit pe la Bar, unde era scaunul hătmăniei. Hatman mare pe urma lui Coneţpolschii, Nicolai Potoţschii. Au şezut acolo la ospăţ canţeliariul vreo 3 zile, la hatmanul. Şi să mira oamenii ce era mai căpetenii, că nu ţin minte să fie venit vreun canţeleariu să umble prin Ucraina. De va fi aşa, că cu umblat cu acea treabă, nu ştiu; iar la cele ce am fost de faţă, scriu. Cazacii, măcar că alte oşti streine, după ce s-au răsipit lucrul şi gătirea craiului, de să întorsese fieştecarele la ţara sa, iară ei tot păziia treaba lor şi lucra bărbăteşte cu banii craiului şi să gătiia de/ mare. Iar hatmanul Potoţchi, aflînd că tot să gătesc cazacii, fiind supt mîna hatmanului toate părţile acelia, au scris la Barabaş să se lase de acel lucru şi să-ş aducă aminte patimele lui Pavluc şi ale lui Sulim. Deci Barabaş ca un om bătrîn, văzînd cartea hatmanului au lăsat lucrul mai slab, socotind cele de pre urmă. Iar Hmil tot îndemna bărbăteşte şi pre Barabaş şi pre alţi polcovnici, pînă au trimis hatmanii leşeşti, Potoţschii şi Calinovschii, de li-au ars toate vasele ce gătise multe pre apă. Şi au început a veni de la starostii cei leşeşti de pe margini pîră la hatmani pe Hmil pisariul. Avea Hmil danie de la craiul un loc de odae lîngă Cehrin, acolo făcîndu-şi şi biserică. Şi adăogîndu-se oameni din zi în zi, s-au făcut slobozie, numindu-se Subotov, loc de o milă de la Ceahrin în cîmpi, pe apa Tesmănului. Şi starostiia Ceahrinului fiind pe seama lui Coneţpolschii Horunjii, feciorului al lui Coneţpolschii hatmanul, ispravnicul lui anume Ceaplinschii totdeauna pîrîia pre Hmil pisariul zicînd: „Pentru ce să ţie un mojic tîrguri?" Şi întîmplîndu-se lui Horunjii, stăpînul Ceahrinului, a trece cu oşti asupra Orului, unde mult plian au luat de la tătari şi au prădat atunce nohaii ce era/ pre lîngă Or, şi întorcîndu-se iar la hatmăniia sa în Ceahrin, acolo şezînd cîteva zile, după pîra ispravnicului său, lui Ceaplinschi au închis pre Hmil şi i-au luat şi tîrgşorul care mai sus s-au pomenit, Subotov, de l-au dat pe seama lui Ceaplinschii. Şi de nu l-ar fi scos un liah bătrîn, din slugile lui Coneţpolschii, anume Zaţvilihovschii, îl pusese în proaşcă să-l omoară. Ci scăpînd Hmil prin rugămintea lui Zaţvilihovschii den moarte, daca au purces Horunjii, feciorul lui Coneţpolschii, hatmanul de Ceahrin, în sus, n-au răbdat Hmil ci au zis: „Luatu-mii-au Ceaplinschii Subotovul şi tot ce am avut, iar sabia din mînă nu mi-au luat". Şi peste puţine zile au lăsat Ceahrinul şi s-au dus peste Nipru, în ţinutul Periaslovului. Acolo aflîndu-l hatmanii leşeşti au scris la polcovnicul Periaslav să-l prinză. Ci fiindu-i polcovnicul priiaten i-au dat cale. Şi aşa, neavînd loc nici peste [46] Nipru, au scăpat la cazacii de la praguri şi de acolo fără zăbavă s-au dus în Crîm. Şi la adunarea sa cu hanul i-au zis aceste cuvinte: „Crăiia Leşească cîte şi ce slujbe are de la noi, nimenea ca Crîmul nu iaste martor. Că cu noi ş-au lăţit laşii crăiia, cu noi nu bagă seamă nici o împărăţie, în nădejdea noastră mai mult să rădică asupră Împărăţiei/ Turceşti şi Crîmul să-l ia de la turci cătră crăiia lor, acum sînt gata. Iar ce bine au cazacii şi ce voilnicie de la dînşii, robii în Crîm mai bună viaţă au. Ci-ţ ado aminte, luminate hane, slujba noastră care o am făcut moşului tău, lui Cheri sultan. Nu lepăda de la tine mari izbînde şi în toată lumea vestite. Nu te lăsa de mari dobînde şi avuţii, care în scurtă vreme prin noi îţ vor veni la mînă. Nu lăsa să se mai întărească nepriiatenul tău şi călcătoriul de volniciile noastre, leahul. Au nu vedeţi că au început a vă călca şi pre voi leşii? Cîmpii cît ţin între Nipru şi între Nistru ei stăpînesc, cu cetele lor. Bugeacui cu oamenii săi în toate zilele îl pradă, pentru că şi Coneţpolschii mai în trecutele zile pînă în Or au prădat; şi acestia toate sînt începuturi. Iată cărţile craiului; cetiţi-le, ce ne scriu. Să lovim Crîmul şi să cuprindem Marea. Iară de te vei îndoi, luminate hane, şi nu voiu avea la tine credinţă, feciorul mieu la curtea ta zălog voiu pune". Mult au stătut hanul îndoit după acele cuvinte ale lui Hmil şi căuta la ce ar eşi o solie ca aceia. Cărţile crăeşti era la Hmil, cele ce dedese cazacilor prin Barabaş şi la dînsul la Varşev, pe vremea gătirei asupra turcilor, precum s-au scris mai sus/ şi le furase Hmil de la Barabaş. Iar tot nu priimiia hanul. Ci Togan beiu, carele era la Or, au luat asupra sa acel lucru, zicînd hanului: „Zi că fără ştirea ta au fugit nişte nohai". Şi aşezînd Hmil cu hanul toate lucrurile, au purces dimpreună cu Togai beiu deodată ca la 7000 de tătari, tot aleşi. Potoţchii, hatmanul leşesc, înţelegînd de scăparea lui Hmil la praguri şi de turburările care au început a face între cazaci şi pînă a nu să înmulţi cazacii să se lăţască în amestecături, au purces din Bar şi cu al doilea; hatman, Calinovschii, zicînd acest cuvînt: „Şarpele pînă nu rădică capul din iarbă să-l loveşti", spre Cercas pre Nipru. Ci l-au apucat o iarnă foarte grea, cît n-au putut trage oştile nici într-o parte, ci i-au căutat a erna pre Nipru, prin olatele Cercazului şi Canuvului pînă în primăvară. Iar cît s-au dezvărat îndată din 8000 de oaste ce avea hatmanii leşeşti, au orînduit 3000 cu fiiu-său Ştefan Potoţchii pe uscat şi cu o mie de nemţi şi 3000 de cazaci de prin oraşele Niprului cu Barabaş pre apa Niprului cu vase asupra pragurilor şi să-i strîngă pre cazaci de la praguri să dea pre Hmil, care atunce era bulucit cu 8000 de cazaci de prin ostroave şi 7000 de tătari cu Togan beiu. Văzînd Hmil cu Togan bei că vine Ştefan Potoţchii cu puţină/ oaste asupra lor, s-au sfătuit să lovească întîi pre cei de pe uscat. Şi aşa au făcut. Că la un loc ce să chiamă Jolta Vodă au dat leşilor războiu. Cari fiind la număr cu mult mai puţini şi în locuri depărtate în cîmpi de la; temeiul său şi tătarii cu călăriia iar cazacii cu pedestriia, împresurîndu-cu focul din flinte, au slăbit în loc leşii; şi pentru ca să se apere de năvala [47] lor, s-au pedestrit toată oastea. Iar puţin loc au ţinut de mulţimea care era cu 5 părţi mai mult decît dînşii. Toată oastea cea leşască şi însuş Ştefan Potoţchii, Sapiha, Balaban, ce au fost capete, s-au topit acolo pre cîmpi. Ştefan Potoţchii, fiind rănit, au murit în războiu; iar Sapiha şi Balaban au căzut la robiia tătarălor. Hatmanii leşeşti auzînd de patima celor 3000 de oaste, mai ales Potoţchii, avînd grije de fecior, au purces într-ajutoriu cu cele 5000 ce mai rămăsese. Ci a doa zi, după ce au eşit la cîmpi, i-au întimpinat veste den oameni carii scăpase de la război de răsipa oştii sale şi de perirea în războiu a lui Ştefan Potoţchii. Şi înţelegînd şi de puteria lui Hmil, la carele alerga cazacii de prin toate ostroavele, ca jidovii la Mesia şi să adăogea şi tătarîi, au făcut sfat să se întoarcă înapoi. Ci Hmil, ştiind puteria hatmanilor slabă şi îndrăzneţ după izbînda dintîiu, îndată au purces pe urma oşti leşeşti./ Şi la un oraş, anume Corsun, ajungînd şi pre hatmani, au sărit toate oraşele căzăceşti, unii adăogîndu-se la Hmil, alţii ţiind trecătorile şi surpînd drumurile pe la strimtori, au venit şi acea oaste a hatmanilor la primejdie, din care puţini leşi au scăpat. Iar hatmanii amîndoi au căzut la robie. Sinavschii şi alte capete toate şi gloata cîtă n-au căzut pre mîna tătarălor, au perit de ţărănime. Iar oastea ce-au fost trimisă pre apa Niprului, deaca au auzit de perirea oştii cei de pre uscat, cu Ştefan Potoţchii, s-au rădicat asupra lui Barabaş, capul lor, vrînd să ţie credinţa sa, că era cazac bătrîn Barabaş şi vestit (şi de mirat). Că nemţii şi cu cazacii au făcut ficleşug. Însă nemţii era numai cu numele de nemţi, iar tot din cazaci era făcuţi, au legat o piatră la gîtul lui Barabaş şi l-au aruncat în Nipru şi alte capete nemţeşti cîte mai era cu dînsul. Iar după acea faptă s-au dus cu toţii şi s-au închinat la Hmil. Să scrie de acum leşii ce pîrjol au curs dintr-acea scîntee şi în multe părţi de lume vărsare de sînge. Ce pustietate ţărîlor, ce surpare şi slăbiciune puterii Crăiei Leşeşti! Ce răsipire la mari şi nedobîndite cetăţi. Ce robie şi plian de creştini în mîinile tătarălor şi ales turcilor!/ Noi să ne întoarcem iar la ale noastre. Şi de aş avea de la cineva pentru acest lucru vreo hulă, că letopiseţul acesta mai pomeneşte de lucruri streine, decît de ale ţărîi, făcut-am acest lucru pentru să se dezlege mai bine lucrurile ţărîi, care la ce vreme s-au întîmplat şi să se ştie şi acelia că această ţară fiind mai mică nici un lucru singură de sine, fără adunare şi amestec cu alte ţări, n-au făcut. S-au cutremurat toate ţărîle acestia prin prejur de năprasnică turburarea Crăiei Leşeşti. Însă ţara cu norocul cîrmuirei şi vîlfa vestitei domniei lui Vasilie vodă, după ce s-au rădicat Hmil, cîţva ani au stătut neclătită de nime, pînă la anul. Iar dintr-acest an începîndu-se scădere mare ţărîi, întorcîndu-se tătarîi din Ţara Leşească cu mult plian, bugegiani şi o samă şi din Crîm, la întoarcerea lor au întrat prin ţară şi ca oaste trecătoare ce nu să poate să nu fie stricat ceva. Au venit prutenii şi de printr-alte văi, jăluindu-se la Vasilie vodă că-i pradă tătarîi şi le strică pîinile. Şi într-o zi întfmplîndu-se de era Vasilie vodă la masă, vesel şi viind veste iar de tătari că strică ţara, cum au fost la masă, vesel, au chiemat îndată căpitanii, dîndu-le poruncă să purcează de grab cu toţ slujitorii şi din slugile boereşti şi din tîrg cine ar vrea în dobîndă/ să [48] lovască pre tătari. Au făcut îndată porunca căpitanii, şi moldovenii fiind din fire lacomi la dobîndă, care cum au putut şi din oraş a dobîndi cal, fiind oraşul plin de tot feliul de oameni şi mulţime de slugi boereşti au mers dinpreună cu slujitorii de au lovit pre tătari făr-de veste, neavînd gînd tătarii de una ca aceia. Oarda tătărască cu temeiul au fost tăbărîtă la sat la Brătuleni, la Răzine, încărcaţ de robi şi de plean din Ţara Leşească. Şi nefiind gata au întrat ai noştri îndată într-înşii cu sabiile, de au perit mulţi tătari şi le-au luat şi pleanul şi robii. Carii numai cu fuga abia au putut de au scăpat dintr-acel feredeu spre Buceag. Ci ai noştri pe multe locuri le-au ţinut calea, pînă la Lăpuşna. Mult au stătut boiarii carii să întîmplase la acea masă, mai vîrtos Catargiul, să nu să facă cu grabă acel lucru, şi din socoteala de la masă. Iar ceia ce iaste să nu treacă, cu anevoe să mută cu sfatul. Tătarîi, deaca au scăpat la Buceag, îndată prin căpeteniile lor au făcut ştire la hanul, cu mare jalbă, cum că trecînd ei spre locurile lor, făr-de nici o stricăciune ţărîi, i-au lovit moldovenii făr-de veste şi le-au luat mult plian şi atîţia robi. S-au umplut îndată şi hanul şi toate capetele Crîmului de vrăjmăşie, fiind şi semeţi cu izbîndele ce făcuse într-acea vreme asupra leşilor Îndată au trimis la Împărăţie cu pîră, făcînd ştire pentru Vasilie vodă/ şi pentru toată ţara că iaste haină. Şi turcilor la mare socoteală era domniile acestor ţări, fiind aşa de tari şi temeinice. Ci îndată au dat poruncă hanului să fie volnic a prăda Ţara Moldovei, pentru acea faptă. Vasilie vodă după acea faptă să păziia foarte cu grijă şi la Împărăţie şi la curtea hanului. Şi dintr-amîndoao părţile i-au venit înşălăciune, ales de la Sefer Gazi aga,veziriul hanului. Aşa îl aşezase pre Vasilie vodă prin cărţi cu cuvinte blînde, cît să părea că nici în gînd n-are hanul , nici alte capete ale lor pentru acea patimă a lor ce petrecusă tătarii aici în ţară. Iară vrăjmăşiia acoperită mai mult rău aduce. CÎND AU PRĂDAT TĂTARÎI ŢARA MOLDOVII. Că la anul 7158 <=1650> sfătuindu-se Crîmul să răscumpere paguba ce au făcut Vasilie vodă oardelor lor la Brătuleni şi să curmeze şi semeţiia pînă încît era a lui Vasilie vodă, au pornit pre calga soltan cu oşti, cu glas ca acela că merge să lovască Ţara Moschicească. Şi hanul dedeşe ştire şi la Hmil să fie gata să purcează asupra lui Vasilie vodă. Şi cît au sosit soltanul, fiind mai nainte Hmil gata cu oştile, anume că merg spre părţile Moscului, au purces cu mare taină spre Nistru. Şi îndată au împărţit oştile, o samă de la Soroca drept spre părţile Sucevei; altă samă spre Orheiu şi Lăpuşna, pînă în Prut, oastea tătărască amestecată cu cazacii. Nespusă au fost acea pradă ţărîi, mai mult decît aceia ce au fost la Ioan vodă./ Nu ştiia nimica Vasilie vodă. Şezînd la divan, venind veşti [49] una după alta cum că pradă tătarîi ţara, atunce au văzut la ce au eşit sfatul de la masă şi în deşert procitind cărţile lui Sefer Gazi aga, întru care cărţi nădejdia îş lăsase Vasilie vodă. Tabăra de oşti ce au fost orînduită spre Suceavă au cuprins cît ţine Soroca şi ţinutul Iaşilor, pînă în tîrg; iar aripile ajunsese pînă la munte. În cetatea Suceavei apucase Gavrilaş logofătul şi cîţva boiari de ţară de să închisese acolo, dînd cazacilor şi tătarălor o sumă de bani. Iar pre den afară au aflat ţara toată pre acasă, cu dobitoace, cu herghelii, de care era plină ţara. Plian, robi, au luat mult, fără număr; şi case de boiari au robit. Atuncea au luat şi pre jupîneasa lui Miron Ciogolii stolnicul şi o cocoană a lui care n-au mai eşit din robie, în veci. Şi au perit şi Murguleţ Ştefan la Cernăuţ, vestit pămîntean între curte. Şi fiind cu atîta vrăjmăşie asupra ţărîi, toate satele şi oraşele au prădat. Iară altă samă de oşti au lovit Orheiul, Lăpuşna şi Fălciiul, pînă în Prut. Atunce au robit şi casa Sturzii jicniceriul, carele mai pre urmă au căzut şi vistiiar mare. Şi multe case întemeiate s-au luat la robie. Iar Codrului Chighiaciului, la Fălciiu, foarte puţină/ pagubă au făcut tătarîi atunce. Că îndată au năzuit la codrişorul lor ce au ei acolo, anume Chighiaciul, pădure nu aşa cu copaci înalţi, că copaci sînt foarte puţini, cum iaste deasă şi rîpoasă şi mai mult de spini decît de alt lemn. Şi s-au apărat chighecenii de nu i-au putut strica nimica tătarîi. Calga sultan cu coşurile şi Hmil hatmanul de la Soroca au tras cu oştile drept la Ţuţora, unde sultanul cu coşurile tătărăşti au descălecat. Iar Hmil cu tabăra căzăcească au stătut pre Vlabnic. Vasilie vodă văzîndu-se la grije şi spaimă ca aceia, că luase tătarîi pînă supt tîrg hergheliile şi caii slujitorilor apucînd, au pornit pre doamna dinpreună cu casele boiarilor prin frînturile codrilor, pe la Căpoteşti, spre Cetatea Neamţului. Iar şi el n-au stătut multe zile în scaun, ci s-au mutat din Iaşi în nişte poeni ale codrului Căpoşeştilor şi s-au aşezat acolo în codri cu curtea, lăsînd puţintei dorobanţi de paza curţii. Carii deaca au văzut mulţime de tătari şi cu cazaci amestecaţi, într-o noapte au lăsat curtea pustie. Şi au ars atunce tot oraşul rămîind unde şi unde cîte o dugheniţă. Curţile domneşti, casele boiarilor şi tot oraşul într-o mică de ceas cenuşă au stătut. Iar mănăstirile au scăpat, că n-au vrut cazacii/ să le bîntuiască, din porunca lui Hmil hatmanul şi tătarîi n-au putut, fiind oameni cu pusei. Numai la Mănăstirea Trisfetitelia oamenii ce au fost închişi acolo au avut primejdie. Că aprinzîndu-se tîrgul, din para focului s-au aprins şi mănăstirea. Deci au căutat la o samă de oameni, de arşiţă şi de groaza focului de au eşit pre o portiţă ce iaste spre heleşteul oraşului. Şi de acolo au luat tătarîi pre mulţi oameni în robie. Alţii de frică s-au şi înecat în heleşteu. Daca au aflat sultanul şi Hmil hatmanul de fuga lui Vasilie vodă şi au trimis sultanul un mîrzac la dînsul, întrebîndu-l pentru ce au fugit din scaun (de glumă lucru iaste întrebare ca aceasta, pe o vreme ca aceia). [50] Deci şi Vasilie vodă dăruind bine pre tătar au trimis de 1a sine boiari la sultanul pre Ghica vornicul de Ţara de Jos, iar la Hmil pre Ciogolia spătariul şi au aşezat lucrul cu soltanul cu daruri şi cu multă cheltuială. Şi de atunce au legat Vasilie vodă banii ce să dau pe ani sultanilor şi cabaniţă. Iar lui Hmil hatmanul, mai nainte de această vreme, întrase în gînd cuscriia cu Vasilie vodă şi pomenind şi mai nainte prin Cigoleşti cu soliile pentru domniţa Roxanda, fata lui Vasilie vodă. Nunmai ci au căutat lui Vasilie vodă a aşeza şi logodna fălii sale după Timuş feciorul lui Hmil hatmanul şi cu cîteva/ daruri şi la dînsul. Iară la zile au purces sultanul cu Hmil de la Ţuţora spre locurile lor. Iar ţara au rămas prădată şi prin multe locuri pustie, schimbată din fericiia cea dintîi. Au eşit şi Vasilie vodă din codri la scaun. Atunce în bejenii au murit şi Tuderaşco logogătul. Făcut-au Vasilie vodă cîtăva jalobă la Împărăţie pentru stricăciunea ce au făcut tătarii ţărîi. Ci nici un folos n-au făcut. Dorobanţii la eşirea lui Vasilie vodă din Iaşi au fost gata să jăfuiască carăle domneşti. Ci după ce s-au aşezat Vasilie vodă în scaun, s-au făcut a le face căutare încins cu sabia şi nemţii ce avea din poruncă fiind gata cu puşcile pline. Întîi au luat dorobanţilor armele, apoi pre toţi dinpreună cu căpitanii lor i-au închis, pre unii prin temniţă, pre alţii i-au trimis la ocnă şi cu alte pedepse i-au certat. Şi de atunce au purces ţara tot spre rău, pînă astăzi. Nu numai cu o certare pedepseşte dreptă mîniia lui Dumnezeu, deaca să porneşte pe vreo ţară. Că după eşirea tătarălor au lovit mare moarte în oameni, şi la oraş şi în toată ţara. Iar la anul Hmil hatmanul cu mulţime de oşti cazăceşti/ şi însuşi hanul cu 70.000 de tătară şi cu oştile ce strînseste de pe la cerchezi şi de la toată Dobrogea au purces asupra leşilor. Cărora oşti Cazimir, craiul leşesc, le-au eşit înainte la un tîrgşor, ce să chiamă Berestecico, cale de trei zile de la Cameniţă în sus, cu 40.000 de oaste leşască, întru care oaste m-am aflat şi eu. Nu era toate voevoziile sosite, nici Litva avea mare bîntuială de cazacii de peste Nipru. Şi au eşit craiul leşesc cu acel războiu biruitoriu şi asupra tătarălor şi asupra cazacilor, a da fuga şi Hmil a-ş lăsa tabăra, cu toată oastea. De care izbîndă a leşilor înţelegînd Vasilie vodă de la Ionăşcuţă, pîrcălabul de Hotin, 1-au îmbrăcat cu haină de samur, avînd nădejde că cu acea izbîndă a leşilor va scăpa de cuscriia lui Hmil. Iar nu s-au curmat cu atîta răotăţile Ţărîi Leşeşti. Că apoi la anul, după izbînda de la Berestecico, aşa au perit de rău oastea leşască de cazaci şi de tătari, lăsîndu-se leşii în nădejdia păcii ce să făcuse la Biserica Albă, cît nici hatman, nici un cap şi nici un suflet, voi zice, din 50.000 din oastea pedestră ce au fost/ n-au scăpat. Şi din oastea călăreaţă ce-au fost pînă la 12.000 foarte puţini, încă de cei de jos, de vor fi scăpat cineva, fiind încungiuraţi de toate părţile de tătari. Iar ce au fost fruntea, tot supt sabie au rămas. Că aşa să aşezase Hmil cu sultanii, cum că la acel război să nu ia tătarîi nici un rob, ci tot supt sabie să-i puie, ca să se mai împuţineze oamenii de oaste din ţara leşască. Şi au perit acolo şi hatmanul [51] Calinovschii şi un fecior al lui, carele numai pre acela avea. PENTRU NUNTA CE AU FĂCUT VASILIE VODĂ FIICEI SALE. Şi într-acest an au căutat lui Vasilie vodă a face şi nunta fetii sale Roxandei, după Timuş hatmanul căzăcesc. Mare netocmire între potriva caselor şi a firilor. Această parte era o domnie de 18 ani şi cu multa bogăţie şi cinste, asemene împărăţiei. Iar ceialaltă parte de doi ani eşită din ţărănie. Ruşcele cu: lado, lado, pen toate unghiurile. Ginerile numai la faţă era chip de om, iar cu toată firea de fiară./ Însă cîte au trebuit la o nuntă domnească, nimica n-au lipsit. Şi după cîteva săptămîni ce au şezut Timuş aicea, în Iaşi, cu asaulei, polcovnicii şi atamanii săi şi nepoţii lui Vasilie vodă, feciorii lui Gavriil hatmanul şi din feciorii de boiari de ţară, Nicolai Buhuş şi Ioann Prăjescul, fiind zălog acolo în Ceahrin pentru Timuş, au purces cu doamna lui la Ceahrin. Iar Vasilie vodă au rămas îndată la prepusuri de la turci, pentru urît numele cazacior la dînşii şi la megiiaş îndată la zarve, ales la Matei vodă, nepriiatenul vechiu, carele sfiindu-se de unirea lui Vasilie vodă cu cazacii şi la turci amesteca domniia lui Vasilie vodă. Şi cu Racoţ au stătut îndată la sfaturi, că cu amîndoi era învrăjbit Vasilie vodă şi amîndoi să sfiia de unirea lui. Ales cînd auziia Racoţ solii ca acelia de la Vasilie vodă, cînd i-au trimis pre Ştefan Gheorghie logofătul, într-un rînd, poruncindu-i să şază cu linişte Racoţ, că-l va face de va vărsa mulţi galbeni tătarălor şi la ce va veni, el va vedea, şi să întîmplase şi un sol ca acela carele, neavînd coconi, de atunce pusese gînd spre domnie şi mai multe adăogea spre vrajbă. Şi în locul trebilor stăpînu-său, cu acele solii au aşezat/ treaba sa spre domnie şi la Racoţ şi la Matei vodă. Precum munţii cei înalţi şi malurile cale mari, cînd să nomolesc de vreo parte cu cît sînt mai înalţi, atîta şi sunet mai mare fac cînd să pornesc, aşijderea şi copacii cei înalţi mai mare sunet fac cînd să doboară, aşa şi casele cele înalte şi întemeiate cu îndelungate vremi, cu mare răsipă vin la scădere cînd cad. într-acesta chip şi casa lui Vasilie vodă, de atîţea ani întemeiată, cu mare cădere şi răsipă şi mai pre urmă la stingere desăvîrşit au venit de atuncea. Ştefan Gheorghe logofătul, după moartea lui Tuderaşco logofătul, ştiind Vasilie vodă pre tată-său Dumitraşco logofătul la atîţea domnii boiariu vestit cu casă întemeiată, cu moşii şi sate, cu curţi care nimenea în ţară n-au avut, după ce ş-au gătit lucrurile pre domnie, precum s-au pomenit mai sus, la Racoţ şi la Matei vodă, au legat vorba şi cu o samă de boiari în ţară, cu Cogoleştii şi cu Ştefan serdariul, cuprinzîndu-i cu jurămînt să ţie taina. Şi au ales cu sfatul lor numai să aducă oşti ungureşti şi munteneşti asupra lui Vasilie vodă/. Sunase aceştia de la cîţva la urechile lui Vasilie vodă şi întîi de la un turc la Focşani. Şi de la munteni încă i-au scris; ci n-au crezut Vasilie vodă. Spun istoriile de Pir, împăratul epiroţilor, că fiind într-un războiu la Ţara Italiei, împotriva rîmlenilor, umblînd Pir împăratul în fruntea oşti-lor sale, tocmindu-ş oastea şi mutîndu-se şi într-o aripă şi într-alta, unul din copiii lui ce-l păziia s-au apropiiat şi i-au zis: „Să iai aminte [52] împărate, cel rîmlean cu cal negru; din toţ alţi oşteni alta nimica nu păzeşte, numai ş-au pus ochii pre împărăţiia ta. Ori încătro te întorci, el tot aceia păzeşte şi cearcă cînd şi cînd să vie asupră-ţ cu suliţa gata“ ,Au răspuns Pir copilului: „Cu anevoie iaste fieştecăruia a să feri de ceia ce iaste să fie“. Aşa să poate zice şi de Vasilie vodă. Domnu cu pază în toate părţile şi pe la toate porţile, nu s-au putut feri de ceiace era să-i vie asupră; şi mai vîrtos de la priimejdiia din casă, foarte cu anevoie iaste fieştecăruia a să feri. Măcar că întrase la un sfat ca acela şi Ciogoleştii şi Ştefan serdariul, iar ca o glumă le părea a sfătui nişte lucruri ca acelia, ci şedea uitaţi, gîndind că nu va naşte nimica dintr-acele sfaturi. Iar Ştefan Gheorghie logofătul văzind ce soţii au dobîndit/ la acel sfat, aştepta din zi în zi să se vedească sfatul lor despre Ciogolea spătariul la beţie, că la cîteva mese, beat, mai vădiia lucrul. Ci nimenea nu lua aminte un lucru care în gînd nu încape. Deci au păzit singur Ştefan Gheorghie logofătul treaba care o luase şi însemnase zioa oştilor ungureşti şi munteneşti să iasă în ţară tocma în sărbătorile Paştilor, îşi trimisese Ştefan Gheoreghie logofătul jupîneasa la ţară, în ipildă că o trimite pentru trebile casei. Iar el tocma în zioa cînd să cîntă Canonul Simţului Andrei de la Crit, la 8 ceasuri din noapte, gătindu-se Vasilie vodă de biserică, încă nimenea din boiari nu venise la curte, au mînecat să-şi ia zioa bună, dîndu-i ştire de acasă că-i iaste jupîneasa bolnavă spre moarte. Şi întrebînd Vasilie vodă cine din boiari iaste afară, au spus postelnicii că iaste logofătul cel mare, dvoreşte să-şi ia zioa bună, că i-au venit vaste de boală foarte grea a jupînesei. Să fie zis Vasilie vodă: „Ce om fără cale logofătul, ştiindu-ş jupîneasa bolnavă, şi nu o ţine aicea, lîngă sine". Şi i-au zis să între să-şi zioa bună. Au întrat Ştefan Gheorghie logofătul cu faţa posomorită şi cu mare întristare de ş-au luat voe să margă la casa sa. Spun să fie zis Vasilie vodă, să afle lucrul pe voia sa. Neştiutoriu gîndul spre ce. Îndată, făr-de nici o zăbavă, ca cel cu grija - şi nu fie/ ce grije - ,au purces îndată de olac şi într-acea zi au ajuns la satul său, la Bogdana, supt munte, fiind şi oastea ungurească toată cu Chimini Ianoş pe poteci şi oştile munteneşti la Rîbna, cu Diicul spătariul. Spun de Vasiîie vodă că din biserică l-au lovit gînduri de purcederea logofătului, aşa făr-de nădejde. Şi aşa, de a doa zi după purcesul lui, au început aiavea a suna glas de unguri şi de munteni. La care sunet văzîndu-se Ciogoleştii cuprinşi şi lăsaţi de logofătul, cu care îş ştiia vorba, au rămas la grije ca aceia, cît pre mersul lor şi pre căutătură, cine le-ar fi luat seama, ar fi cunoscut îndată vina. Ci mirîndu-se cum vor face, să fugă, să-şi lase casele, carii au fost cu totul în Iaşi, a dooa moarte iaste şi zisele lor sfîrşite, poate fi cum să zice, s-au apucat de altă îndreptătură, scriind un răvaş Ciogolea spătariul la Vasilie vodă într-acesta chip: „Milostive doamne, eu unul din slujitorii cei streini, mîncînd pîinea şi sarea măriei tale de atîţia [53] ani, ferindu-mă de osîndă să nu-mi vie asupra, fac ştire măriei tale pentru Ştefan logofătul cel mare, că-ţ iaste adevărat ficlean şi s-au ajuns cu Racoţ şi cu domnul muntenesc şi sînt gata oştile lor să vie asupra măriei tale. De care lucru să crezi măriia ta cu adevărat că nu iaste într-alt chip"./ Şi deaca au scris răvaşul într-acesta chip, Ciogolea spătariul au chiemat la sine pre egumenul de la Aron vodă, anume Iosaf, carele era pe acea vreme duhovnic pre la toţ boiarii şi cu ispovedanie jurînd pre egumen să nu-l vădească cine iaste, şi întîi să arate răvaşul la Iordache vistiiarul, apoi la domnie, 1-au legat cu mare jurămînt aşa să facă. Şi mirîndu-se călugărul de un lucru ca acela, au mers cu răvaşul acela la Iordache vistiiariul care 1-au înţeles. Şi ştiind că s-au sunat aceştia şi dintr-alte părţi, îndată au stătut la mare voe rea, ca un om întreg la minte. S-au lepădat îndată de răvaş şi au zis egumenului numai el să meargă să dea răvaşul la domnie. Au mers călugărul cu acel răvaş şi 1-au dat la Vasilie vodă. Şi îndată ce 1-au cetit s-au simţit cuprins de mare primejdie. Şi au stătut cu mare strînsoare asupra călugărului să spue de la cine au eşit acel răvaş. Au stătut dintîi călugărul foarte tare, priimind şi noarte, iar a vădi nu poate fiind dat răvaşul cu taină de ispovedanie. Iar deaca s-au strîns boiarii la sfat şi arătînd călugărului şi munca Vasilie vodă, ca pentru un lucru ca acela ce să atinge de domnie şi de multe case, deci luund egumenul dezlegare de la Varlaam mitropolitul au spus călugărul anume pre cel ce i-au dat răvaşul. Şi degrab chiemînd Vasilie vodă pre Ciogolea spătariul i-au / spus toate cu amăruntul şi cum că iaste şi Ştefan serdariul tot într-acel sfat. Cu puţine cuvinte i-au mustrat Vasilie vodă pre amîndoi Ciogoleştii. Ci ei să apăra tare, că i-au fost tot cu credinţă şi n-au priimit aceştia, şi de ar trimite măcar pe unul dintre dînşii să aducă de grumazi pre Ştefan Gheorghie logofătul. Să fie zis Vasilie vodă: „În zadar această slujbă acmu; să-mi fie spus aceştia pînă era logofătul în Iaşi". Deci pre Ciogoleşti i-au pus la închisoare. Iar în urma logofătului au răpezit întîi pre Sculi, apoi pre Iacomi, ce era vătaf de aprozi şi pre Alexandru Costin cu carte la dînsul să vie cum mai de grab la curte pentru mari trebi ce au nemerit de la Împărăţie, însă la mai mare grije au stătut Vasilie vodă de sărdariul, fiind atîtea oşti pre acea vreme şi toată marginea pre sama lui. Ci îndată au scris la serdariul cărţi să vie, cum mai degrab, la curte. Să întîmplase mai nainte de aceste începături o treabă de care învăţase Vasilie vodă pre sărdariul să gătească nişte slujitori să fie gata şi cînd ar da ştire, să purcează cu o samă de oameni la cîmpi, peste Nistru, că-şi deschisese calea neguţătorii greci, carii umbla la Mosc pentru soboli, pre la Tighina pentru greul vămii şi făcea scădere vămii aicea în ţară. / Ci pusese gînd Vasilie vodă să-i spară de pe acel drum peste cîmp. Cu prilejul acei trebi, scriind Vasilie vodă la serdariul să vie cum mai de serg la curte şi pornind cărţile, dederă ştire că iată şi serdariul au sosit la curte. (Spun că după ce s-au apropiat de oraş Ştefan serdariul l-au întimpinat o slugă a lui şi i-au spus de toate [54] ce să sună în tîrg şi la curte şi cum au pornit logofătul cel mare din Iaşi şi multe amestecături sînt şi cuvinte de unguri.) Au stătut mult la gînduri serdariul, întra-va în tîrg, au întoarce-să-va înapoi? Şi-i zicea o slugă a lui: „Întoarce-te, jupîne, înapoi, că la nici un bine nu mergi“. Iar osînda trage la plată. L-au biruit gîndul să între în tîrg. Şi îndată cum au sosit la gazdă, nimica zăbovind, au mers la curte. Vasilie vodă cum au înţeles de serdariul că au venit la curte, nu s-au încrezut de odată, ci în doao, trei rînduri au trimis să vază, adevărat, au sosit? Ci daca s-au înştiinţat că iaste adevărat, în divan, îndată au eşit în spătărie de 1-au chiemat la adunare. Şi i-au spus Vasilie vodă că au fost scris şi cărţi pentru treaba aceia care s-au pomenit mai sus, ci mai bine iaste că au venit singur. L-au întrebat după aceia şi de lucruri ce să vădesc despre unguri, cu amestecăturile lui Ştefan Gheorghie, logofătul, ştie ceva,au ba? Tare s-au apucat serdariul cu jurămînturi mari că nu ştie nimica,/ şi cum să fie el amestecat la unele ca acelia, spre răul stăpînului său, zicînd cu glas: „Cine au fost, doamne, mai crezut la măriia ta şi cinstit ca mine că mai scos din obiiale şi din sărac m-ai îmbogăţit?" I-au zis Vasilie vodă: „Aşa ştiu şi eu". Şi i-au zis să margă să grăiască cu Ciogolea, să auză ce spune Ciogolea spătariul. Cum au întrat serdariul în vistierie şi au văzut paza de seimeni, s-au spăimîntat, ştiindu-şi vina sa. Şi îndată au început a-i spune toate de faţă Ciogolia spătariul. Să apăra de toate acelia serdariul; ci ca un vinovat într-acele sfaturi, să apăra slab. Decii au cunoscut Vasilie vodă tot lucrul, iar n-au vrut să-i omoară indată, aşteptînd ce s-ar mai înoi despre Trotuş, unde mersese logofătul. Ci neapestită vreme au sosit din fugă şi Alexandru Costin dînd ştire de perirea lui Iacomi, vătaful de aprozi, de strejile ungureşti şi de oştile ungureşti ce trecuse în ţară. Atunce au văzut Vasilie vodă toată cumpăna care veniia asupra sa şi nefiind gata de nimica la o primejdie degrab ca aceia. Iacomachie vătaful de aprozi, daca au sosit la Roman, n-au mers pre caii săi care avea şi buni şi de ajuns, ci ş-au lăsat caii în Roman la hrană şi au luat caii de olac, ca un om deşteptat tot în bine, / şi ce poate primejdiia neştiutoriu. Şi i-au zis Alexandru Costin să nu-ş lasă caii de lîngă sine. Ci n-au vrut să asculte sfatul prietenesc, ci au purces pre cai proşti. Şi la Bacău îndată s-au timpinat cu strejile ungureşti, care străj cît i-au văzut, i-au luat în goană şi îndată l-au ajuns; şi acolo, în goană, l-au omorît din pistoale. Iar Alexandru Costin, şi cine au fost pe cai mai buni, au scăpat de moarte. Într-acea dată ajunsese fruntea oştilor ungureşti la Roman. Şi de la Focşani au dat ştire de Diicul spătariul cum că au trecut şi el cu oştile munteneşti Focşanii. Şi atunce au dat pre amîndoi Ciogoleştii şi pre Ştefan serdariul pre sama siimenilor, de i-au omorît noaptea, înaintea jicniţii ce iaste în lăuntru, în curte. Adusese şi pre Mogîldea, fiind unchiu lui Ştefan vodă, dar nu l-au omorît, ci l-au luat cu sine la [55] puşci, pînă la Hotin. Mult au stătut boiarii, mai vîrtos Iordache vistiiariul, să nu piară Ciogoleştii şi Ştefan serdariul. Ci temîndu-se Vasilie vodă, după apropiiarea oştilor ungureşti, să nu facă şi ei vreo zarvă în curte, i-au omorît. Eram eu pururea în casă la Iordache vistiiarnicul. Şi de mare mîhnire şi scîrbă adormise foarte greu cînd, pre la miezul nopţii, i-au dat ştire de la curte de perirea / Ciogoleştilor şi a serdariului. Şi daca 1-am deşteptat, îndată au zis: „Au perit-au cei boiari ?" Şi daca i-au spus că au perit, au suspinat greu, zicînd: „Ah, ce s-au făcut!" Să mira Vasilie vodă, încătro va năzui; la turci să temea de pîra ţărîi şi de lunecoasă firea turcilor şi cu grije. La cazaci să feriia să nu-ş mai strice numele de la turci. Iar a sta împotriva oştilor ce-i veniia asupra nu era cum,neavînd nici oaste gata şi ţara toată cu ură şi gata la lucrul nou. Că Orheiul, ce era capete, era tot de ai lui Ştefan vodă. Ci au ales cu sfatul să meargă la cetatea Hotinului, răpezind îndată la cuscrul său Hmil hatmanul, dîndu-i ştire de toate începăturile aceştia, pre Stamatie Hadîmbul, postelnicul cel mare. La Cetatea Neamţului era toată inima avuţiei lui Vasilie vodă. Deci acolo au răpezit pre Ştefăniţă paharnicul, nepotu-său, să apuce avuţiia. Şi, ori că n-au ştiut Ştefan Gheorghie logofătul de avuţiia aceia în Cetatea Neamţului, ori au stătut după lucrurile care începuse şi n-au socotit acei bani, iar era mai aproape de dînsul acea avuţie, decît de Vasilie vodă. Era oştile ungureşti cu Chimini Ianoş, hatmanul lui Racoţ şi cu Ştefan Gheorghie logofătul la Roman, cînd/ şi Vasilie vodă sculîndu-se cu toată casa lui şi cu boiarii curţii au purces din Iaşi spre Hotin. Atunce ce slujbă am făcut lui Iordache vistiiarnicul prin multe cuvinte nu lungesc. Iar inima agonisitei lui am trecut-o la Cameniţa şi o am dat la un priiaten al tătîne-mieu, anume Mihai stegariul. Şi deplin acelia toate au venit apoi la mîna lui Iordache vistiiariul. Solul pre carele trimisese Vasilie vodă la Hmil hatmanul, precum s-au pomenit, pre Hadîmbul postelnicul, ori că l-au împiedicat logofătul Ştefan, pîrcălabul de Soroca pe acea vreme, ori din blestemată şi lipsită hiria Hadîmbului, s-au întors înapoi. Şi aflînd pre Vasilie vodă în calea Hotinului au pîrît la Vasilie vodă pre pîrcălabul Ştefan de viclian. Deci i-au căutat a trimite de iznoavă pre alţii de la Hotin iară la hatmanul Hmil. Şi au trimis cu al doilea rînd pre Grigorie comisul şi pre Ştefăniţă paharnicul şi pre Nicolai Buhuş jitniceriul şi le-au dat învăţătură şi pentru Ştefan, pîrcălabul de Soroca, să-l prinză şi să-l trimaţă legat la Hotin. Şi aşa au făcut. Ei singuri au trecut Nistrul la Hmil hatmanul, iar pre pîrcălabul Ştefan l-au dat pre seama a unora din Hînţeşti, carii să ţinea pe lîngă Ştefăniţă paharnicul, să-l ducă la Vasilie vodă. Ci pentru lăcomiia sa, aducătorii, să fie ale lor ce luase şi ce mai era pe lîngă dînsul, l-au omorît pre cale./ Om de mirat la întregirea lui de sfaturi şi de înţelepciune, cît pre acea vreme de abiia de era pămîntean de potriva lui, cu carele şi [56] Vasiliie vodă, deosebi de boiari, făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroavă, aşa era deplin la hire. Iar la statul trupului său era gîrbov, ghebos, şi la cap cucuiat, cît putiai zice că iaste adevărat Esop la chip. Daca sosi Vasilie vodă la Hotin, s-au aşezat cu tabăra sa aproape de cetate, deasupra. Iar Ştefan Gheorghie logofătul cu Chimini Ianoş şi cu Diicul, spătariul muntenesc, cuprinzind scaunul ţărîi la Iaşi îndată au alergat mulţi, din toate părţile de la ţară la Iaşi şi înglotîndu-se au mers la Chimini Ianoş, strigînd: „Să ne fie domnu Ştefan Gheorghie logofătul". Le-au răspuns Chimini Ianoş pre voe să le fie, precum poftesc. Spun de Diicul spătariul muntenesc că să ispitiia, şi cu acea nădejde era, să fie el la domnie. Decii, după obiceaiu, au mers Ştefan Gheorghie logofătul cu cîtevă gloate de ţară la Biserica lui Sveatîi Nicolae şi i-au cetit molitva de domnie Ghedeon, episcopul de Huşi, fiind şi mitropolitul Varlaam eşit la munte. Au stătut domnu Gheorghie Ştefan vodă în anul <7161 = 1653>./ Făcut-au Vasilie vodă şi doao mănăstiri în Iaşi: Golîia şi Trisfetiteli, aducînd şi moaştele sfintei, preacuvioasei Paraschevei; şi au domnit ani 19/. VALAHIA. Vlto 7162, 1654. DOMN 40. DOMNII 46.Cap 40. COSTANDIN VODĂ BASARAB, UNUL NUMIT CU ACEST NUME, FECIORUL LUI ŞERBAN VODĂ. După moartea lui Matei vodă l-au rădicat boiarii şi ţara la domnie şi plecîndu-şi capul la Împărăţie, pentru aşezămîntul domniei, au trimis de olac pre hagi Dumitru cu cărţi la vezirul şi la alţi priiateni, pentru întîmplarea ce scrie mai sus. Deci veziriul au priimit şi le-au părut bine tuturor pentru Costandin vodă, că aflase că iaste om bun şi înţelept. Şi netrecînd zile multe, au ales Costandin vodă o samă de boiari mari: pre Stroe biv vel vistiiar Leurdeanul şi Pană Filipescul vel stolnic, i Gheorghie cluce, i Drăghiciu Cantacuzino logofătul, i Danciul logofătul Păroianul, i Goran logofătul Oltănescul şi Ghinea log, i Negoiţă Tătarul şi Preda comisul Bucşanul şi Tănăsie cap t, şi cu o samă de roşii, popi, şi din toate cetele, de i-au trimis la Poartă, căzînd la poala Împăratului sultan Mehmet şi la Derviş Mehmet paşa, veziriul, cu lacrămi şi cu rugăciune ca să hărăzească a fi domnu ţărîi pre Costandin vodă. Şi numaidecît, fără zăbavă, au scos buiurdum împărătesc ca să le fie domnu Costandin vodă, cum l-au pohtit şi ţara. Şi i-au dat steag cu alem împărătesc şi altele toate/ cîte au trebuit de domnie noao, trimiţîndu-l cu Terzi Mustafa aga tulhaci, împreună cu boiarii. Iară Costandin vodă, [57] înţelegînd că vine steagul, au purces de la Tîrgovişte cu doamna Balaşa, cu toţi boiarii şi slujitorimea, de au venit la Bucureşti. Iară la iunie întîia zi au eşit Costandin vodă cu toţ boiarii şi cu toate oştile înaintea steagului la Podul Hrizii, din jos de Plumbuita şi acolo s-au împreunat cu aga turcul şi cu mare cinste au întrat în scaun în Bucureşti. Iar peste puţină vreme au gătit Costandin vodă haraciul şi poclonul de domnie, trimiţindu-l cu aga turcul la Împărăţie şi cu mulţi boiari, anume Gherghie vel cluce Băleanul i Nicola slugeriul Glogovanul şi Drăghici Cantacuzino logofătul Mărgineanul, i Radul logofătul Creţulescul, i Ghinea logf<ă>t