ANTIM  IVIREANUL, Opere. Ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel, Bucureşti, 1972, Editura Minerva.  [A. I. O.] 
  
 
 [1] DIDAHII.
    
    
   [3] ACEASTA O AM ZIS CÎND M-AM FĂCUT MITROPOLIT. 
  
“Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni”.
      Doftorii cei desăvîrşit şi înţelepţi atunci mai mult măresc lauda meşteşugului lor, nu cînd cu hier şi cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai cînd aceia ce pătimeşte cu pipăeri mîngăioase şi cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului şi cele înfricoşate porunci ale meşteşugului doftoresc şi oarecare zile cu mîncări doftoreşti şi hrănitoare potolind durerile, să arate pe acela ce pătimeşte mîntuit de boală. 
  Aşa şi preaînţeleptul doftor al sufletelor şi al trupurilor noastre, împăratul împăraţilor Hristos, Dumnezeul nostru, văzînd lumia că bolnăviia < f.2v > cu patimile necredinţii şi să umfla ca o rană cu înşălăciunile cele lumeşti spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace şi au purtat de grijă pentru mîntuirea oamenilor şi a neamului omenesc, de vreme ce acesta iaste lucrul cel dintîi al bunătăţii lui, a mîntui pre omul din mîinile vrăjmaşului şi a-l aduce la frumuseţea cea dintîi şi la vrednicia de la care au căzut pentru păcatul neascultării al strămoşului Adam şi nu trimite ploaie de foc spre îngrozirea lumii, nici porneşte marea ca o oaste împotriva pămîntului, nici înarmează puterile stihiilor împotriva necredinţii, ci numai o supune cu blîndeţe şi cu minuni şi o trage spre sine cu faceri de bine şi cu cuvinte cereşti o preface [4] să se mute de pre dînsa patimile cele sufleteşti, ce să umfla ca o rană otrăvită. 
  Şi vrînd Dumnezeu ca să se arate în lume mai nainte, pînă a nu să întrupa şi a să face om, au trimis în lume proroci să propoveduiască la oameni venirea lui cea înfăţăşată.Şi pentru aceasta n-au ales împăraţi şi crai să facă <f.3v> proroci; n-au luat filosofi şi ritori, să trimeaţă propoveduitori venirii lui; n-au pogorît din ceriu întunerece şi mulţime de îngeri, ce are pe lîngă dînsul, mii de mii nesocotiţi şi nenumăraţ, ci au trimis oameni proşti şi mai vîrtos păstori de oi, ca pre Moisi, ca pre David, ca pre Samuil şi toată mulţimea prorocilor, prin mijlocul a cărora au sămîntat buna-credinţă, nu în toată lumea, ci numai la un neam, la jidovi, carii lăcuia într-o parte a pămîntului, în Iudeia. 
  Dară de vreme ce Dumnezeu va pre toţi oamenii să-i mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie, căci aceasta iaste mare sete la Dumnezeu a pofti şi a iubi să se mîntuiască oamenii, pentru aceasta nu să odihniia Dumnezeu să fie numai la jidovi buna-credinţă şi celelalte limbi să fie lipsite de darul lui. Pentru aceasta au vrut să răsară lumina dumnezeirii lui în toată lumea: şi viind împlinirea vremii, după cum zice fericitul Pavel, vrut-au Dumnezeu să vie Fiiul lui, să se nască din muiare, să se facă <f.3v > supt lege, ca pre cei de supt lege să-i răscumpere; s-au făcut om din Născătoarea de Dumnezeu şi pururea fecioară Mariia, au petrecut în lume împreună cu oamenii şi vrînd să tragă limbile la cunoştinţa dumnezeirii lui şi să-i înveţe lucruri preaslăvite şi poruncă noao şi viiaţă cerească, cerca să afle slugi acestor porunci; şi n-au căutat cetăţ, nu s-au uitat la mulţime de oameni, nu s-au socotit slujba împăraţilor, s-au scîrbit de puteria avuţiei, au urît biruinţa ritorilor, nu i-au trebuit limbile filosofilor, nu s-au slujit cu arme după cum e obiceiul ostaşilor, nici cu alte meşterşuguri asemenea acestora, pentru ca să nu aibă putere nimenea din cei necredincioşi să zică că au tras la sine Hristos mulţimea cu unele ca acestea, ci numai s-au slujit iară cu mijlocul cu carele au ales pre proroci. Şi ce  [5] face? Au luat iarăşi propoveduitori Evangheliei nu păstori, ca pre proroci, ci păscari, şi vînători de peşte şi i-au trimis să propoveduiască lumii bunavestire şi le încredinţează în mîinile lor şi în limbile doftoriia lumii, zicîndu-le: ,,Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni.<f.4> Încetaţi de a vă trudi deasupra mării cei neînsufleţite. Mutaţi pentru dragostea mea meşterşugul cel păscăresc pre pămînt. Acolea pre dînsul trimiteţ şi vă întindeţ mrejile. Vînaţ pentru mine vînatul credinţii. Veniţi după mine. Urmaţi-mi mie, ucinicii mei şi învăşătorii lumii. Lucraţi pentru dragostea mea meşterşugul vostru, pentru ceriuri. 
  Vărsată iaste ca apa mării pre pămînt închinăciunea idolească. Zidirea iaste acoperită cu norul a mulţi dumnezei. Adîncul necredinţii îneacă toată lumea; oamenii să cufundă de valurile drăceşti. Lumea pute de împuţiciunea sîngiurilor şi să strică de jirtvele cele stricăcioase. Voiu pune asupra lor ispravnici şi doftori, pre voi pre păscari. Patima aceasta chiiamă meşterşugul vostru. Să slujim cu iarbă tămăduitoare zidirea ce iaste în nevoi; veniţi după mine”. 
  Iară ei, lăsînd mrejile, merseră după dînsul. Într-un gînd era ceata ucinicilor cu pohta stăpînului; şi ca nişte < f.4v > oameni drepţi şi proşti de răotate n-au viclenit în mintea lor, nici ş-au prepus în inima lor de acea chiemare; ci ca nişte oameni blînzi şi făr'de răutate au mers după dînsul, ca hierul după piatra magnitului şi ca părul după chihribariul cel curat. Şi cu puteria mîntuitoriului Hristos au ruşinat pe cei ce i-au văzut şi ca pe nişte peşti, cu mreaja blagosloviei au prins mulţimea şi au vînat auzurile noroadelor şi au înduplecat inimile tiranilor şi sufletele împăraşilor le-au supus; şi au făcut o izbîndă şi o biruinţă atît de frumoasă cît n-au putut-o face toate împărăţiile lumii. Oameni făr’de arme şi nedechisiţ de-ale oştirii, săraci de avuţie şi proşti de învăţătură, slabi de post, blînzi pentru nerăutate au înălţat nu steaguri de oaste, ci numai crucea, [6] semnul păcii, propoveduind, nu cu sunet de tobe şi de surle, ci numai cu neputincioasă limbă şi neînvăţată, pe Hristos şi credinţa şi fulgerund, nu zic, cu fulgerile sabiilor, <f.5 > celor ascuţite, ci numai cu strălucirile unei vieţi bune, neumplînd pămîntul de oşti, nici să acopere marea de corăbii cu vetrile, ci numai făr’de rane, făr’de sînge, făr’de vătămare, calcă şi supune toată păgînătatea, biruiesc iadul, sting înşălăciunea, izgonesc minciuna, întind numele lui Hristos şi credinţa, cît iaste întins pămîntul şi lumea. 
  Pentru aceia dară nu iaste minune, iubiţii miei ascultători şi cititori şi cinstiţ şi de bun neam boiari, de m-au rînduit şi pre mine Dumnezeu şi m-au pus, om mic fiind şi smerit, păstor mic la turmă mică, la dumneavoastră, pre carii eu nu vă am, nici vă şi turmă mică, ci mare şi înaltă; mare pentru buna închinăciune şi dreapta credinţă care o păziţ curată şi nespurcată, fiind încungiuraţi şi îngrădiţi între hotarăle celor striini de fel şi împresuraşi de atîta nevoi [ce vin] şi scîrbe ce vin întotdeauna, neîncetat, de la cei ce stăpînesc pămîntul acesta, înaltă pentru buna ascultare şi supunerea care arătaţi de-a pururea cătră beserică şi cătră arhiereu. < f. 5v >
      De vreme ce aceste două intemeiază şi întăresc beserica, credinţa la Dumnezeu şi buna ascultare la biserică şi măcar că eu am fost mai mic şi mai netrebnic decît toţi, precum au fost şi David mai mic între fraţi în casa tătîne-său, dară Dumnezeu n-au căutat la micşorarea şi netrebniciia mea, nu s-au uitat la sărăciia mea şi streinătatea mea, n-au socotit prostiia şi neştiinţa mea, ci au căutat la bogăţiia şi la noianul bunătăţii sale şi au acoperit de cătră oameni toate spurcăciunile şi fărădelegile mele, carele sînt mai multe decît perii capului mieu şi decît năsipul mării şi m-au înălţat, nevrednic fiind, la această stepenă şi mare vrednicie a arhieriei. Şi m-au trimis la dumneavoastră să vă fiiu păstor, părinte sufletesc, rugător cătră Dumnezeu pentru buna sănătate şi spăseniia dumneavoastră [7] şi a cinstitelor dumneavoastră case purtători de grijă la cele ce ar fi spre folosul mîntuinţii şi să vă fiiu de mîngîiare la scîrbele robiei cei vaviloneşti a lumii aceştiia, ca Ieremiia norodului lui Dumnezeu şi ca Iosif, al unsprăzecilea fecior al patriarhului Iacov <f.6> egiptenilor; şi dimpreună cu dumneavoastră să pătimesc la toate cîte va aduce ceasul şi vremia, pentru care lucru am datorie să priveghiez cu osîrdie şi făr’de lene, zioa şi noaptea şi în tot ceasul, pentru folosul şi spăseniia tuturor de obşte, învăţîndu-vă şi îndreptîndu-vă cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă. 
  Şi dumneavoastră încă aveţi datorie, cele ce veţ cunoaşte că vă învăţ,  făr’de făţărie şi făr’de vicleşug, să vă îndemn să le priimiţ şi să le faceţ, pentru folosul cel sufletesc al dumneavoastră şi să vă supuneţi ascultării, că acea ascultare ce o faceţi mie, o faceţi lui Hristos. Că zice la zece capete ale Lucăi: ,,Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă şi cel ce să leapădă de voi, să leapădă de mine şi cel ce să leapădă de mine, să leapădă de [cel] ce m-a trimis pre mine." Aşijderea zice şi fericitul Pavel, la treisprezece capete către ovrei: ,,Fraţilor, plecaţi-vă povăţuitorilor voştri şi vă cuceriţi lor, că ei priveghiiază pentru sufletele voastre cum ar fi să dea cuvînt ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinînd, că nu iaste de folos voao aceasta". < f.6v>
  Şi mă rog bunătăţii lui şi iubirii sale de oameni să-mi lumineze mintea ca să poci propovedui cuvîntul adevărului şi să-mi întărească inima întru frica lui, ca să pociu păstori cuvîntătoarea turma lui cea aleasă, care o au răscumpărat, cu preascump sîngele său, din mîna vrăjmaşului, după cum adeverează Petru apostolul zicînd: ,,... Ştiind că nu cu <lucruri> putrede, cu argint sau cu aur     v-aţi răscumpărat din cea deşartă viiaţă a voastră, ce era dată de la părinţi, ci cu cinstit sînge ca a unui miel făr’de prihană şi nespurcat Hristos".  [8] 
  Iar Dumnezeu cel mare şi înalt carele iaste închinat de toate făpturile, izvorul preaînţelepciunii, adîncul cel neurmat al bunătăţii întru adevărat şi adîncimea cea nehotărîtă a bunii îndurări, însuşi ca un stăpîn şi iubitoriu de oameni, să trimiţă darul Duhului Sfînt pre cinstit şi cel ce Dumnezeu încununat cap al prealuminatului domnului şi al nostru de obşte de mult bine făcător, Io Constandin Basarab voevod şi să-l blagoslovească dintru înălţimea locaşului său, ca pe Avraam, inmulţindu-i seminţiia din neam în neam şi să-l păzească cu întreagă sănătate şi cu lină pace, pînă la adînci bătrîneţe la < f.7>  preaînălţat scaunul mării-sale, dimpreună cu toată luminată casa măriei-sale. Mîna cea tare şi puternică şi braţul cel înalt al preaînălţatului Dumnezeu să supue pre toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi podnojie picioarilor mării-sale; şi să vă întărească şi pre dumneavoastră, de la mic pînă la mare, împreună cu toţi ai dumneavoastră, întru credinţa cea bună şi dreaptă, întru cunoştinţa adevărului şi întru nădejdea vieţii cei de veci, care iaste făgăduită de nemincinosul Dumnezeu mai nainte de vremile vecilor, aleşilor lui şi să vă povăţuiască la tot lucrul cel bun şi de folos, spre plăcerea lui, ferindu-vă în toată vremia şi în tot ceasul şi în tot locul, de vicleşugurile diiavolului să vă îngrădească de sfinţii îngerii săi şi să vă înarmeze cu arma dreptăţii şi să vă dăruiască pacea lui cea ce covîrşaşte toată mintea, ca vă petreceţ viiaţă cinstit şi curată, cu pace şi cu sănătate; să păzească inimile voastre şi gîndurile voastre în Hristos Iisus, după cum zice Pavel, ca să faceţ cîte sînt adevărate, cîte sînt cinstite, cîte sînt drepte, < f.7v> cîte sînt curate, cîte sînt iubite, cîte sînt cu nume şi lăudate, cu rugăciunile şi cu blagosloveniia preasfinţilor arhierei şi întru Hristos iubiţ fraţ şi de-a tocma slujitori.Şi după petrecaniia vieţii aceştiia să ne învrednicească pre noi [pre noi] pre toţ Dumnezeu cel milostiv la împărăţiia ceriului, ca să auzim fieştecare din noi glasul acela: ,,Slugă bună şi credincioasă, preste puţin ai fost credincios pre mai multe te voiu pune. Intră întru bucuria Domnului". 
  

  
[9] < f.8>                       LUNA LUI AVGUST, 6.
  CAZANIE LA PREOBRAJENIIA DOMNULUI
  
  ,,Luat-au Iisus pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioann, fratele lui şi i-au suit pre dînşii într-un munte înalt deosebi şi s-au schimbat la faţă înaintea lor". 
  Cuvintele acestea sînt ale sfintei Evanghelii, dintru carele avem să înţelegem de preaslăvita schimbarea feţii a domnului nostru Iisus Hristos, ce s-au făcut în muntele Thavorului. Că vrînd ca să arate mărirea sa ucenicilor săi şi noao, mai nainte cu puţinel, zice Evanghelia cum că umblînd Iisus prin părţile Chesariei lui Filip, întreba pe ucenicii săi zicînd:,,Cine-mi zic mie oamenii a fi?" Iar Petru apostolul din descoperirea părintelui ceresc dintre celelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis că iaste fiiul lui Dumnezeu celui viu şi cu acest mijloc descoperind tuturor mărirea sa cea mare, ocara patimii sale ucenicilor săi cei întăriţi întru credinţă o au arătat zicînd că i se cade lui a merge la Ierusalim şi multe < f.8v> a păţi de <la> bătrîni şi de la arhierei şi de <la>  cărturari şi a să omorî şi a treia zi a înviia din morţi. 
  Care cuvinte auzindu-le Petru şi fiind încă cu conoştinţa trupească şi necunoscînd mărirea ce va să vie dintru ocara patimilor, s-au nevoit ca să întoarcă pre Domnul de la acest gînd, zicînd: ,,Departe de tine, Doamne, să  nu-ţ fie ţie acestia". Căruia Domnul îi zise: ,,Du-te denapoia mea, satano. Sminteală-mi eşti, că nu gîndeşti cele ce sînt ale lui Dumnezeu, ci cele omeneşti". Cu care cuvinte dojăniia Domnul gîndul cel trupesc ce era înrădăcinat cu greşala păcatului celui de obşte, în mintea oamenilor şi zice cum că-i iaste sminteală, nu ca doară ar păţi el sminteală, ci pentru că cu acele cuvinte îl oprea pre el Petru de la lucrarea mîntuirii noastre, dintre care cuvinte putem cunoaşte dragostea cea fierbinte a lui Dumnezeu care are cătră neamul omenesc, pentru fierbinţeala dragostii aceştiia ş-au schimbat faţa înaintea ucenicilor, pentru ca să-i întărească pre dînşii mai mult în credinţă şi să nu să smintească văzînd pre dascălul lor pătimind pre cruce.
   [10] Drept aceia lasă astăz de străluceşte întru dînsul lumina < f.9> aceia a măririi, care lumină va străluci şi în trupurile sfinţilor lui, cînd vor lua cununa cea desăvîrşit a bucuriei lor, întru care lumină toată făptura cea omenească, cea dinn afară, atît s-au schimbat că obrazul lui strălucea ca soarele şi veşmintele lui era albe ca zăpada. Iară asămînarea aceasta a obrazului cu soarele şi a veşmintelor cu zăpada, nu doară pentru aceia să asămînează cum că nu ar fi lucit obrazul lui decît soarele, sau veşmintele lui nu ar fi fost mai albe decît zăpada, ci pentru că aici, în lume, nu avem noi alt nimic mai strălucitor si mai luminat decît soarele sau mai alb decît zăpada. Că pentru trupurile sfinţilor însuşi Domnul zice la 13 capete ale lui Mathei, că vor străluci ca soarele întru împărăţiia părintelui lor carii (carii sînt pre lîngă Hristos ca nişte stele) carii iau lumina lor de la acest soare al dreptăţii, că de asemeneaze Hristos pre lîngă toţi sfinţii lui ca un soare pre lîngă stele, şi de vor străluci sfinţi ca soarele, cu cît mai vîrtos va străluci soarile acesta al dreptăţii. Şi lumina aceasta, ochii cei slabi ai ucenicilor nu-i smintiia, ci mai vîrtos, cu o bucurie oarecare, < f.9v>   dumnezeiască, îi veseliia. Şi nu numai lumina aceasta străluciia în obrazul lui Hristos, ci şi o frumuseţe oarecare şi podoabă nespusă să arăta întru dînsul, atîta cît de s-ar aduna într-un loc toată frumoseţia şi toată podoaba şi cea pămîntească şi cea cerească, nici într-un chip n-ar putea ca să veselească ochii şi inimile celor ce ar privi spre dînsa, precum au veselit lumina aceia ochii ucenicilor lui Hristos. 
  Şi această bucurie, preste fire a ucenicilor lui Hristos nu din strălucirea luminii, ci mai mult din luminata frumoseţe a mîntuitorului să făcea, pentru care lucru putem cunoaşte bunătatea şi dragostea lui cea mare că, cu această mărire putea totdeauna să strălucească, iar el din buna voia sa pentru noi au închis razile strălucirii sale, ca să poată răbda durori amară pentru noi şi pentru  [11] păcatele noastre, ca să poată face răsplătire mărirei cei dumnezeieşti. 
  Deci cine va fi acela carele va nesocoti acestia şi nu să va aprinde cu totul de dragostia mîntuitorului acestuia? Şi cine nu să va minuna de puterea lui cea nespusă care totdeauna ar fi putut să strălucească cu această mărire? Şi cine nu va  < f.10>  iubi o bunătate ca aceasta pentru care (o! minune) au gonit de la sine o mărire ca aceasta, ca să poată săvîrşi mîntuirea noastră? Că mai mare minune au fost a închide o mărire ca aceasta strălucitoare, decît a străluci cu dînsa de-a pururea. Şi nu numai singură mărirea lui Hristos veseliia ochii ucenicilor, ce şi a lui Moisi a lui Ilie, carii, împreună cu Domnul să arătase a fi cuprinşi de lumina şi de mărirea aceia. Că precum nu era slobod înainrea împăratului Artaxerx a întra cineva îmbrăcat în sac, aşa cum nu s-au cuvenit nici înaintea împăratului celui vecinic a sta slugile lui fără numai a fi îmbrăcat în lumină şi în strălucire; că aceştia era din toţi părinţii legii vechi mai ales şi mai mari; că unul era nomothetis, adică puitoriu de lege, iar celălalt era zilotis, adecă întăritori aceştii legi. Şi pre aceştea au vrut Domul să se arate cu dînsul, pentru ca din lege şi din proroci să ia mărturisire omenirea lui. 
  Oare ce gură ar putea grăi ca să adevereze cu ce bucurie s-au umplut acei doi luminaţi proroci, cînd pre Domnul şi mîntuitorul lor, <10v> de care multe prorocise, nu numai în trup, ci şi în mărire şi în strălucire îmbrăcat l-au văzut? Că de vreme ce s-au învrednicit aceştea a-l vedea şi a-l auzi pre domnul Iisus, de care ei de mult doriia ca să-l vază şi nu numai ei ce şi toate neamurile, cu ce gură va putea neştine să grăiască cu adevărat bucuriia lor şi mai vîrtos că dintre atîţea părinţi şi proroci ai legii vechi, numai ei s-au învrednicit a vedea o mărire ca aceasta.Şi s-au bucurat Simeon bătrînul atîta văzînd pre mîntuitorul Hristos numai în scutece mişcînd, cît moartea care alt lucru mai groaznic nu poate fi, cu ochii veseli o priviia, dară aceştea care pe acestaş domn întru  [12] mărire strălucind l-au văzut, ce vor fi făcut şi cu ce bucurie să vor fi bucurat şi cu ce veselie să vor fi veselit? Încă şi sufletele acelia care era închise în sînul lui Avraam, întorcîndu-se Moisi şi spuindu-le lor celia ce au văzut, cunoscîndu-şi ei a fi aproape ziua mînrtuirii şi a răscumpărării lor, cu ce dragoste vor fi aşteptat? Iară de vreme ce toate aceştia sînt puse preste înţelegere, cu o tăcere oarecare, blîndă şi cu o dragoste, cu o credinţă trebuie să le cinstim şi să le mărim. <11r> Cuvios şi trebuincios lucru socotesc a fi, ca să ştim la această preaslăvită mărire, aceşti luminaţ proroci, ce cuvinte vor fi vorbit cu Domnul? Că înălţimea feţelor, înălţat lucru, oarece întreba şi veseliia măririi, vesel oarece şi frumos lucru poftiia. Că aşa vedem că se fac şi la mesele şi ospeţele celor mari, că sînt toate voiase şi vesele, mîncările, băuturile, vorbele jocurile şi cîntările: nimic nu iaste de jale sau de întristăciune, ci toate de bucurie şi de desfătare. Cine iaste, dară, acela acum, carele să poată spune mărirea tilii aceştiia, desăvîrşit şi precum să cade? Că tot ce au fost mai slăvit în legea veche şi în cea noao, în ceriu şi pre pămînt, la arătare au eşit, căci acolo au fost mai marii prorocilor, ai legii vechi, şi mai marii apostolilor ai legii noao; din ceriu preasfînta troiţă s-au vădit şi de pre pămînt preasfînta omenire a lui Hristos s-au arătat. Şi la ceastă veselie mare şi preaslăvită, mai mult decît trei apostoli, carii au fost mai iubiţ, n-au fost chemaţi. 
  Să vedem dară şi vorba cea de veselie ce au fost. Vorbiia, zice Luca la 9 capete de patimile Domnului, carele era să se împlinească la Ierusalim; adecă <11v> vorbia pentru patime, pentru moarte, pentru îngropare, pentru cruce, pentru legături, pentru scuipări, pemtru palme, pentru ocări şi pentru bătăile care era ca să le împlinească în Ierusalim. Deci, dară, au acestia sînt cuvintele cele mari şi de veselie, carele să cuveniia să se grăiască la o veseliie ca aceasta? Acest fel de vorbă era să se amestece la o bucurie ca aceasta? 
  Tocmai aceasta iaste, că nu trebuie socotită această vorbă, după socoteala lui Petru, pămînteşte, ci după socoteala  [13] lui Hristos, care au urît cele pămînteşti înaintea căruia nimic mai vrednic nu era decît pentru mărirea lui a răbda patemi şi ocări; că mai marele judecătoriul lumii, Dumnezeu, pentru ca să slobozească neamul omenesc, din robiia diavolului, acest preţ de răscumpărare mai vîrtos au pohtit de la răscumpărătoriul neamului omenesc, ca să să jertvească el pentru om, cu moarte amară şi plină de ăcori, care dar şi jărtvă atît au fost de iubită înaintea lui, cît pentru această jărtvă au ertat toate greşalele din toţi vecii cei trecuţ şi uşile ceriului, cele pînă atunce încuiate celor răscumpăraţ, le-au deschis şi lumea au întors-o întru mila sa cea veche. Că mai mult l-au îmblînzit şi l-au milostivit această jărtvă <12r> singură, decît precum îl mîniiase toate răutăţile şi fărlegile tuturor oamenilor dintru care putem cunoaşte şi putem înţelege că vorba aceasta au fost foarte vrednică unii măriri ca aceia. Că cei lucru iaste mai iubit robului decît slobozirea lui? Şi ce iaste mai drag streinului, decît întoarcerea la moşiia sa?
   Fiind, drept aceia, înstreinaţi Moise şi Ilie de atîta vreme de moşia lor de care foarte doriia, ce ar fi putut grăi mai cu dragoste şi cu dulceaţă, decît moartea preotului acestui mare, pentru care moarte să da streinilor întoarcere al moşiia lor? Aşişderea şi Domnul, ce fel de vorbă ar fi avut mai iubită, decît vorba mîntuirii şi răscumpărării lumii? Că atîta doriia de păharul acesta a-l bea, cît acea puţină vreme ce mai era să treacă pînă a-l bea, îi părea că sînt mii de ani. Căci cu setia acesui păhar să lucra mîntuirea sufletelor omeneşti, răscumpărarea lumii, stricarea puterii diavolului, înmulţirea credinţii, ertăciunea păcatelor şi slobozirea sufletelor. Şi atîta să bucura de acestia cît în locul bucuriei ce era înaintea lui, răbda crucea de-l muncea şi bătăile de-l căzniia şi spinii de-l încrunta şi durorile sufletului de-l chinuia, de care chinuri <12v> asuda sudorile cele crunte, negîndind nimica  [14] de ruşine. Că de au părut lui Iacob puţin 7 ani a sluji pentru Rahila, logodnica lui, de dragoste ce avea cătră dînsa, dară unui iubitoriu mare ca acesta, cum nu i-ar fi părut puţine muncile şi caznele cu care iubita lui logodnică o răscumpăra şi o curăţiia pre dînsa cu scăldarea nepreţuitului său sînge şi foarte frumoasă şi făr’de nici o hulă şi întinăciune o făcea. 
  Drept aceia nu i-au putut fi mai iubit şi mai dulce decît a vorbi de lucrul acela, de carele el mult înseta. Cunoască, dară, acum fieştecarele dintru noi pohta cea nespusă, bunătatea cea negrăită, mila cea bogată şi dragostea cea desăvîrşit a iubitorului de oameni Dumnezeu, cu cîtă sete au priimit (nu pentru sine, ci pentru noi, viermii cei lepădaţ) atîtea ostenele, durori, patime şi moarte. Dară noi, acum, căci să nu priimim pentru dragostea lui şi pentru binele ce ne-au făcut vreo scîrbă, măcar cît de mică? Însă vorbindu-se acestia şi gătindu-se Moisi şi Ilie ca să să ducă, iară Petru ca să nu să lipsească de o frumoseţe şi de o dulceaţă strălucitoare ca acesta, zise: ,,Doamne, bine iaste noao a fi aici; de vei vrea, <13r> să facem trei colibi, şi una şi lui Moisi una şi una lui Ilie” neştiind ce zice; că nu-şi aducea aminte nici de mîncare, nici de băutură, nici de viaţă, nici de moarte, ci toate lucrurile, încă şi de sine uitîndu-şi fiind ca şi un beat de dragostea acei frumoseţi, numai de aceea înseta, numai aceia poftiia şi numai întru aceia a petre ce de-a pururea să nevoia. Iară încăşi luînd seama vorbei şi poftei lui Petru o aflăm să fie supusă voii dumnezeieşti; că au zis: de vei vrea să facem aici trei colibi, adecă de vei nărăvi. 
  După aceasta zice: ,,Că încă grăind el, iată nor luminat umbri pre ei şi iată glas din nor grăind: <<Acesta iaste fiul miei cel iubit, întru carele am binevoit, pre acesta îl ascultaţ.Şi tot cela ce pofteşte ca să placă mie, prin  [15] credinţă şi prin dragoste să fie una cu dînsul; că aşa, cu dînsul şi prin dînsul să fie plăcut mie.Şi pre acesta ascultaţ, că va deşchide voao vale de mîntuire şi cu crucea va face vouă scară către împărăţia cerului. Pre acesta ascultaţ că el iaste calea şi viaţa şi dreptatea, el iaste cuvîntul mieu şi înţelepciunea mea; pre dînsul, drept aceia, ascultaţi <13v> , iară nu pre lume, nici înşălăciunile şarpelui celui de demult, nici îndămnurile trupului, nici cuvintele fariseului, socotind strălucirea şi mărirea luminii care era întru dînsul şi în Moisi şi în Ilie şi în alte minuni, toate cîte aţ văzut în loc de mărturie>>”
  Şi iarăşi zice că, auzind ucenicii, căzură pre faţa lor şi să temură foarte. De au adus cuvîntul acesta dulce şi mîngîietoriu al lui Dumnezeu atîta frică, dară groaza judecătoriului ce va face. De îngrozeşte aşa îndemnarea a ţinea legia, dară cînd va lua seama pentru lenevirea celor ce n-au împlinit legia ce va lucra? şi oare pentru ce la o veselie ca aceasta, întru care vrea să arate Domnul mărirea şi frumoseţia sa, au adus ucenicilor săi frica aceasta? Cu adevărat nu iaste alta fără numai ca să ne înveţe pre noi aceia ce iaste scris la al doilea Psalom: ,,Slujiş Domnului cu frică şi vă bucuraşi lui cu cutremur”. Că să cuvine omului a să bucura de o bunătate mare şi a să teme şi a să cutremura de mărire mare. 
  Cuvîindu-se, drept aceia acestia amîndoao lui Dumnezeu de-a pururea întru toate laudele şi măririle lui, trebuiaşte să le avem şi să le cerem ajutoriul şi mila lui <14r> cea bogată. Că fără mila lui nimic spre mîntuirea sufletelor noastre nu vom putea face; că însuşi cu nemincinoasa lui gură zice: ,,Fără de mine nimic nu puteţ să faceţ”. Şi de vreme ce fără dînsul nu putem nimica, iară lui trebuie să-i zicem cu căldură, din adîncul inimii, să ne miluiască după mare mila sa şi după mulţimea îndurărilor sale şi să ne descopere ochii sufletului şi ai trupului, casă putem price pe minunile sale; să scoată din trupurile noastre,  [16] ceste de carne, inimile cele de piatră şi să ne dea inimă de trup ca să ne temem de dînsul li să ne ruşim de poruncile lui. Să ne lumineze inimile noastre ca şi ale apostolilor, să ne întărească de pururea asupra vrăjmaşilor noştri cei văzuţi şi nevăzuţi, să ne îndrepteze pe calea poruncilor sale şi să ne dea sfîrşit bun, ca de pururea să fie mărit şi slăvit în vecii vecilor. Amin. <14v> 



  CAZANIE LA ADORMIREA PREASFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU.
  
  Pohta şi dragostea ce văz la această cinstită şi sfîntă adunare mă îndeamnă şi neştiind a vorbi, măcar că vorba mea nu iaste vrednică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor, iar încăş domnul Hristos, carele au săturat cu 5 pîini 5.000 de suflete şi au îndreptat sărăcia şi neputinţa ucenicilor lui cu bogăţiia darului său, acelaş şi înaintea dragostei voastre, prin mijlocul vorbelor mele cele neritoricite va întinde masă duhovnicească.
   De multe ori au stătut în socoteala mea, ca doară aş putea afla ceva nou să zic întru cinstea şi lauda preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea fecioarei Mariei, dară n-am putut afla nimica. Nu doară că nu sînt cuvinte multe şi de multe feliuri de vorve a să grăi întru lauda mărirei ei, ci pentru că fiind mintea mea turburată de norul neştiinţii şi mai vîrtos întunecată de socoteala dumnezeeştilor <15r> şi prealuminatelor ei daruri, îm înfruntez şi-mi ticăloşesc nevrednicia şi neştiinţa învăţăturii mele. Că de vreme ce cei învăţaţi şi pedepsiţ întru bunătăţ stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvăţat şi departe de toate bunătăţile, ce voiu face? Drept aceia dară, îmi caut şi făr’de voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălţimea fecioriei ei, întru care acu anevoe să sue gîndurile omeneşti şi adîncimea darurilor ei, carele nu să pot vedea lesne nici cu ochii îngereşti,  [17] ci numai cu acel tituluş ce i s-au dat mai nainte de toţ vecii de la părintele cel fără de început şi vecinicul Dumnezeu, prin mijlocul îngerului Gavriil. Acela şi eu cu cucerire şi cu multă frică îl voi zice, întru lauda şi cinstea ei: ,,Bucură-te ceia ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine”. Că mai mare şi mai lăudat şi mai cinstit tituluş nu s-au dat din veci, nimănui, nici să va da pînă în veci, fără numai ei; că au aflat har înaintea lui Dumnezeu, care n-au aflat alta niciodată, după cum i-au zis îngerul. Iară de să va şi afla vreun (periergos), adică prepuitoriu să zică cum că aceste cuvinte, de nu cu acest mijloc, iar într-alt chip s-au zis <15v> şi la alţii, precum să vede în multe locuri ale sfintei Scripturi, că întîi la al patrulea cap al Facerii zice pentru Avel: ,,Că căuta Dumnezeu asupra lui şi asupra darurilor lui” pentru Enoh: ,,Şi fu, zice, bine plăcut lui Dumnezeu şi nu să afla pentru că l-au mutat pre dînsul”; pentru Noe: ,,Că au aflat har înaintea domnului Dumnezeu şi-l păzi de potop”; pentru Avraam: ,,Că crezu, zice, pre Dumnezeu i să socoti lui întru dreptate şi-l făcu părinte a multe neamuri”; pentru Iosif: ,,Că era domnul cu dînsul şi vărsă asupră-i milă şi-i dede har”; pentru Moisi, că i-au zis: ,,Şi cuvîntul acesta care ai zis tu şi-l voiu face pentru ca ai aflat har înaintea mea şi te ştiu decît pre toţi”; pentru David că i-au zis: ,,Aflat-am om după pofta inimii mele, pre fiul lui Iese, carele va împlini toate cererile mele”. 
  Şi pentru ca să nu mai lungesc vorba, tuturor prorocilor şi tuturor sfinţilor şi celot mai nainte de lege şi după lege li  s-au zis cuvinte de bucurie, prin mijlocul îngerilor şi li s-au dat de la Dumnezeu dar şi milă, însă acoperit. 
  Iară sfintei Fecioarei s-au dat cuvîntul bucuriei ceii adevărate, care iaste mai presus decît toată mintea, <16r> în slavă şi în cinste mai veselitoare, covîrşind pre toţi cu darul şi cu mila ,,Bucură-te ceia ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine”. Şi nu numai pentru bucuria asta ce i s-au dat să fericeşte de toate neamurile, ce şi pentru  [18] numele ei cel preacinstit ce i s-au dăruit, de să numeşte Mariam. Că precum iaste numele Fiului ei mai presus decît toate numele, după cum zice fericitul Pavel: ,,Şi i-au dăruit lui nume care iaste preste tot numele”, aşa şi numele iaste preste tot numele, după al lui Iisus.
  Şi precum întru numele lui Iisus să pleacă tot genunchiul celor cereşti şi celor pămînteşti şi celor de sub bezne, aşa iaste şi ia mai cinstită în cer decît heruvimii şi mai slăvită fără de asămînare decît serafimii şi pre pămînt mai închinată şi mai fericită ca o împărăteasă a lumii, de toţi credincioşii pămîntului şi sub bezne mai straşnică şi mai înfricoşată asupra dracilor decît toţi sfinţii; întru care nume Mariam, după a mea proastă socoteală, înţălegem cum că cuorinde în sine trei lucruri: una pentru că fiind numele acesta de trei (silaves), adică de trei înjugări, să înţălege cum că au născut o faţă a sfintei trooiţe, pre Fiiul şi cuvîntu lui Dumnezeu; <16v> a dooa că are fieştecare înjugare cîte 2 slove şi să înţălege cele doao firi ale lui Hristos, adecă cea dumnezeiască şi cea omenească; a treia că sînt 6 slove de toate într-acest nume, cu carele înţălegem cele 6 taini mari şi preste fire, adecă blagoveştenia, naşterea, botezul, moartea pre cruce, înviiarea şi înălţarea la ceriu, şăderea de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl. 
  Aşijderea şi în cuvintele cele de bucurie ce i-au zis îngerul :,,Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine”, iar înţelegem numele preasfintei troiţe. Că în cuvîntul ce zice: bucură-te, să înţelege Fiiul, că el iaste toată bucuria lumii: în cuvîntul ce zice: plină de dar, să înţelege Duhul Sfînt, prin care să dau toate darurile şi în  [19] cuvîntul ce zice: Domnul e cu tine, să înţelege Tatăl, că El iaste Domnul a toate, văzutelor <17r> şi nevăzutelor. 
  Dumnezeu, însă, carele numai cu un cuvînt au făcut şi au zidit toate lucrurile cele văzute şi nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvîrşit a lui preaputernicie, să facă stele mai luminoase decît acestea ce strălucesc pre ceriu şi lună mai iscusită decît aceasta ce ne povăţuiaşte noaptea şi soare mai luminat şi mai strălucitoriu decît acesta, carele stinge cu lumina lui toate celialalte lumini şi ceriuri mai mari şi mai largi în rotocolime şi păsări mai cu dulce glasuri şi flori mai cu multe mirosuri şi copaci mai nalţi şi mai roditori şi vînturi mai sănătoase şi văzduhuri mai de folos şi hiară mai multe la număr şi mai de multe fe liuri şi mai multe la lumi decît aceasta ce lăcuim poate să zidească în m,ărime şi în meşterşug mai minunate; iară o zidire care să covîrşească în vrednicie pre Maica lui Dumnezeu, nu va putea să facă niciodată, măcar că iaste preaputernic. Pentru că precum nu iaste cu putinţă nu să socotească, ce nici cu mintea să gîndească neştine o fiinţă mai cuvioasă şi mai <17v>  naltă decît dumnezeirea, aşa nici o zidire mai covîrşitoare decît aceia ce au născut pre un Dumnezeu carele s-au făcut om. Că pre dînsa o au ales Dumnezeu, mai nainte decît toată zidirea, pentru ca să-i fie lăcaş vecinic, după cum grăiaşte David: ,,Acesta iaste odihna mea în vecii veacilor şi într-însa voiu lăcui, pentru că o am ales”. 
  Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele, pentru că iaste încununată cu cu toate razele darurilor dumnezeeşti şi străluceşte mai vîrtos între celelalte lumini ale ceriului. 
  Aleasă iaste şi frumoasă ca luna, pentru că cu lumina sfinţeniei stinge celelalte stele şi pentru marea şi minunata strălucire de toate şireagurile stelelor celor de taină să cinsteşte, ca o împărăteasă. 
  Aleasă iaste ca revărsatul zorilor, pentru că ia au gonit noaptea şi toată întunecimea păcatului şi au adus în lume zioa cea purtătoare de viaţă.  [20]     
      Aleasă iaste, că iaste izvor carele cu curgerile cereştilor bunătăţ adapă sfînta biserică şi tot sufletul creştinesc. 
       Aleasă iaste, că iaste chiparos carele cu înălţimea covîrşeşte ceriurile <18r>  şi pentru mirosul cel din fire s-au arătat departe de toată stricăciunea.               
        Aleasă iaste, că iaste crin, că măcar de au şi născut între mărăcinii nenorocirii ceii de obşte, iar nu ş-au pierdut niciodată podoaba albiciunii. 
      Aleasă iaste, că iaste nor carele n-au ispitit nici o greime a păcatului. 
      Aleasă iaste, pentru că iaste fecioară mai nainte de naştere, fecioară în naştere, fecioară după naştere şi iaste o adîncime neprecepută a bunătăţilor şi o icoană însufleţită a frumoseţilor celor cereşti. Iaste o grădină încuiată dintru care au eşit floarea cea neveştejită şi fîntîna cea nepecetluită, dintru care au curs izvorul vieţii, Hristos. 
	Pre aceasta au văzut-o Moisi în Muntele Sinaei, ca un rug aprins şi nu ardea. 
  Pre aceasta au văzut-o Aaron cu toiagul înflorit şi plin de roadă, pre aceasta au văzut-o Iacov, ca pe o scară întărită, din pămînt şi pînă în ceriu şi îngerii lui Dumnezeu să suiia şi să pogorîia pre dînsa. 
  Pre aceasta au văzut-o Iezechiil ca o uşă încuiată, <18v>  prin care nimenea n-au trecut. 
  Pre aceasta au văzut-o Ghedeon, ca o lînă, Avvacum, ca o dumbravă umbroasă, Daniil ca un munte şi Solomon ca un pat.
   Aceasta astăzi să mută de la pămînt la ceriu; lasă întristăciunea şi să duce la bucurie; lasă cele de jos şi priimeşte cele de sus; lasă cele stricăcioase şi cîştigă cele nemuritoare şi vecinice. Astăzi îşi dă preasfînt sufletul ei în mîinile Fiiului ei şi cu cîntări îngereşti şi apostoleşti să petrece cinstit trupul ei în satul Ghethsimani, spre îngropare. 
  Astăzi ceriul întinde sînurile sale şi priimeşte pre ceia ce au născut pre cela ce nu-l încape toată zidirea.  [21] 
  Astăzi să luminează toate puterile cereşti, zicînd una cătră alta: cine iaste aceasta ce să sue din pustiu, adecă de pre pămînt, la ceriu? Cine iaste aceasta care să iveţte ca zorile, frumoasă ca luna şi aleasă, ca soarile? Cine iaste aceasta ce să sue de pre pămînt în ceriu, albită, înflorită, întru care hulă nu iaste? Rădicaş porţile voastre, zic cetele cele <19r> îngereşti, una cătră alta şi cu cîntări de laudă priimişi pre împărăteasa ceriului şi a pămîntului, care vine, să lăcuiască den a dreapta împăratului Dumnezeu, cu îmbrăcăminte cu aur îmbrăcată, împistrită, după cum zice David, căci aceasta iaste ceia ce au împăcat ceriul cu pămîntul şi pre Dumnezeu cu omul. Aceasta iaste bucuriia celor drepţi şi nădejdia celor păcătoşi. 
  Pre aceasta, dară şi noi, cu toţii trebue cu dragoste, cu cucerie, cu inimă curată şi cu cîntări de laudă să o cîntăm şi să o lăudăm, ca pre o Maică a lui Dumnezeu şi cu bucurie sufletească să prăznuim adormirea ei. Ce, o Maică Fecioară, acest norod ce stă înaintea măririi tale, văzînd înălţimea curăţeniei tale şi cunoscîndu-şi nevredniciia şi smereniia lor, nu îndrăznesc, fără de mijlocitoriu ca să-ş aducă căzuta închinăciune şi mulţemită, pentru multele faceri de bine şi să se roage ca să te milostiveţi asupra lor. Pentru aceia, eu, nevrednicul şi mult păcătosul robul tău, fiindu-le tată sufletesc, <19v> rînduit de fiul tău, prin mijlocul mieu să roagă cu toţii, cu căldură, dintru adîncul inimii, zicînd: stăpînă de Dumnezeu născătoare, împărăteasa ceriului şi a pămîntului, cinstea şi slava creştinilor, ceia ce eşti mai naltă decît ceriurile şi mai curată decît soarele, Fecioară prealăudată, nădejdiia celor păcătoţi şi liniştea celor bătuţi de valurile păcatelor, caută asupra norodului tău, vezi moştenirea ta, nu ne lăsa pre noi, păcătoţii, ci ne păziaşte şi ne mîntuiaşte de vicleşugurile diiavolului, că ne-au înconjurat scîrbele, nevoile, răotăţile şi necazurile. Dă-ne mînă de ajutoriu, Fecioară, că perim. Nu te îndura de noi, că pre tine te avem ajutătoare şi la tine nădăjduim, ca cu rugăciunile tale cele preaputernice şi nebiruite, să  [22] îmblînzeşti pre Fiiul tău asupra noastră ca să-ş întoarcă mila sa cea bogată spre noi; şi încăţ roagă cu căldură, ca să dea putere dintru înălţimea lăcaşului său şi prealuminatului nostru domn pre care proniia sa l-au ales şi l-au pus preste acest norod, ca să poată chivernisi cu <20r>  cu înţelepciune întreagă turma ce i s-au încredinţat, în mulţi ani luminat, cu fericită sănătate şi să o aprere de lupii cei văzuţ şi nevăzuţ. Să păzească şi toată cinstita aceasta boierime de toate primejdiile şi de toate vicleşugurile vicleanulu şi să le dea dragoste, uniciune, spor şi ajutoriu întru toate; şi să ne învrednicească pre toţ de obşte ca să petrecem toată viiaţa noastră cinstită, curată şi fără de prihană, ca cu o gură şi cu o inimă pre dînsul de pururea să-l mărim şi şi să zicem: ,,Bucură-te ceia ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine“. 
  
  
  <20v> LA DUMINECA VAMEŞULUI, CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ. 
  
  Pohta cea mare şi dragostea cea curată, iar mai vîrtos să zic, datoriia cea părinţească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufleteşte, de vreme ce m-au rînduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor şi părinte sufletesc şi învăţătoriu la lucrurile cele ce ar fi spre folosul mîntuinşii sufletelor voastre. Pentru care lucru aveţi datorie cu toţii, de la mic pînă la mare să mă ascultaţ la cele ce vă învăţ de bine şi de folos, că acea ascultare nu o faceţ mie, ci lui Hristos, după cum zice la zece capete ale Lucăi: „Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă şi cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă“. Aşijderea şi fericitul Pavel zice la 13 capete către ovrei: „Fraţilor, plecaţi-vă învăţătorilor voştri şi vă cuceriţi lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvînt, ca cu bucurie <21r> aceasta să facă, iar nu suspinînd, că nu iaste de folos voao aceasta“.  [23] Drept aceia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu fac datorie, după porunca stăpînului şi învăţătorului nostru Hristos, căruia mă şi rog să-m dea putere să pociu spune ceva de folos; ci vă pohtim de ascultare. Precum un om casnic, vrînd ca să samene grîu curat în holda lui, pune multă nevoinţă de-l cerne şi-l curăţă de neghină şi de altele, aşa şi sfinţii părinţii noştri au pus multă nevoinţă de au cernut cu ciurul chibzuielii toată sfînta scriptură şi au ales ca nişte grîu curat din toate bunătăţile cîte ar putea fi, aceste trei bunătăţ mari: credinţa, nădejdiia şi dragostea şi le-au sămînat în holda sfintei biserici, adică în adunarea şi în inima celor credincioşi.Şi are datorie fieştecare creştin a le şinea şi a le face, căci făr aceste trei bunătăţ nu iaste cu putinţă nici cu un mijloc să se mîntuiască creştinul, măcar de ar zice cine ce va vrea, căci acestea sînt temeele creştinătăţii. Că precum nu iaste cu putinţă a trăi neştine pre pămînt fără de hrană <21v> trupească şi fără de îmbrăcăminte şi fără de somn, aşa şi fără de aceste trei bunătăţ, carele sînt, precum am zis şi mai sus, credinţa, nădejdiia şi dragostea. Ce întîi voiu zice puţine cuvinte pentru nădejde şi pentru dragoste, apoi voiu zice, pre urmă şi pentru credinţă, mai pre larg. Nădejdea iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului, din dumnezeeasca strălucire, ca să nu să deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredinţat cum că va lua, prin pocăinţă, ertăciune păcatelor şi verice altă cerere, sau trecătoare sau vecinică. Şi iaste nădejdia de 2 feliuri: una bună şi alta rea. 
  Bună iaste aceia cînd nădăjduiaşte cineva la Dumnezeu să se mîntuiască, sau alt bine ce va să petreacă, că nici osteneşte nici cheltuiaşte nimic, cum zice David, că: „Cel ce nădăjduiaşte spre Dumnezeu, mila îl va încungiura“.  [24] Rea iaste aceia cînd nădăjduiaşte cineva la om să-i facă vreun bine, sau vreo îndemînă la lucrurile ceste trecătoare ale lumii, care nădejde iaste mincinoasă şi deşartă, cum zice iarăşi David: „Nu vă năjduiţi pre boiari, pre fiii oamenilor, la <22r> carii nu iaste mîntuire“. Aşijderea zice şi Solomon: „Blestemat să fie tot cel ce nădăjduiaşte spre om“. Dragostea încă iaste o unire a mulţi într-una şi cale cătră Dumnezeu şi vîrf tuturor bunătăţilor, după cum o adeverează şi fericitul Pavel la 13 capete cătră corintheni, zicînd: „Decît credinţa şi năde jdia iaste mai mare dragostea“. Şi iaste aceasta de 3 feliuri: una dumnezeiască, una firescă şi alta pătimitoare şi rea. dragostea dumnezeiască iaste aceia ce zice la  A dooa lege, la 6 capete: „Să iubeşti pre Dumnezeul tău i proci“; iar cea firească iaste ceia ce iubesc părinţii pre fii şi fiii pre părinţi şi fieştecare pre ruda sa şi priiatenii săi. Iar pentru dragostera cea pătimitoare şi rea, nu vom zice nimic, pentru căci fieştecare înţelept şi temătoriu de Dumnezeu o cunoaşte şi nu e bună; şi pentru aceia lipsască vorba ei la mijloc, ca să nu ne spurcăm auzul. Credinţa iaste fiinţa celor nădăjduite şi lucrurilor celor ce nu să văd dovediri, după cum zice apostolul Pavel: „şi fără de credinţă nu iaste <22v> cu putinţă nimeni să se mîntuiască“, precum vedem aceasta la toţ sfinţii şi la toţ drepţii cei mai înainte de lege şi cei de după lege. Că pentru credinţa lor cea dreaptă au aflat har înaintea lui Dumnezeu şi au făcut minuni mari şi preste fire, făcînd folos şi lor şi altora; şi era de pururea ochii lui Dumnezeu asupra lor şi cu urechile lui asculta rugăciunile lor, după cum zice David. Aşijderea şi în sfînta Evanghelie vedem, în bogate locuri, că cei ce mergea la domnul Hristos, cu credinţă. auziia din gura lui: „După credinţa voastră să se facă voao“ şi îndată să tămăduia, ver de ce boală ar fi fost.Şi puten lua pildă şi de pe vameşul acest de astăzi, ce pomene şte sfînta Evanghelie - că bătîndu-şi pieptul şi zicînd cu credinţă:  [25] „Doamne fii milostiv mie, păcătosului“ să pogorî îndreptat. Dară noi, acum, că ne numim creştini, de pe ce fapte bune socotiţ că ne vom arăta creştinătatea şi blagocestiia ce avem şi să fim aleşi şi despărţiţi de neamurile ce zicem noi că sînt păgîni? De vom zice : de pe credinţă, ne înşălăm, că noi credinţă nu avem: că de am avea credinţă <23r> am iubi pre Dumnezeu şi am păzi cuvintele lui şi am face, după putinţă, poruncile lui, că zice la Ioan, în 14 capete: „De mă iubeşte neştine, cuvîntul mieu va păzi“. Iar noi, în loc de a-l iubi şi de a-i păzi cuvintele îl înjurăm şi-i ţinem cuvintele de rîs şi de batjocură, ca cînd ar fi nişte basne. Iar de mă veţ întreba în ce chip îl înjurăm, să vă spuiu: cînd înjurăm de lvge pre cineva, pre Dumnezeu înjurăm. Că v-am spus mai sus că credinţa iaste de un fel şi toţ oamenii cred în Dumnezeu că Dumnezeu iaste liagia şi făcătoriul legii; şi pentru căci înjurăm legia, înjurăm pre Dumnezeu şi pentru aceia, iată dară, că n-avem credinţă. De vom zice de pe nădiajde, că sîntem aleşi din păgîni, nici aceasta nu o avem, căci că de am avea credinţă, poate doară că am avea şi nădiajde, că v-am spus mai sus că întîi iaste să crează neştine în Dumnezeu, apoi să nădăjduiască. De vom zice de pe dragoste, că sîntem aleţ din păgîni, nici aceia nu o avem, căci zice Ioan: „De va zice cineva că iubeşte pre Dumnezeu dar pre fratele lui îl urăşte, mincinos iaste; că de vrvme ce nu iubeşte pre fratele lui, că-l vede, dar pre Dumnezeu, că nu-l vede, <23v> cumu-l va putea iubi?“ şi iată, dară că precum zic că neavînd dragoste între noi şi nepohtindu-ne binele unul altuia, după porunca lui Dumnezeu, n-avem nici credinţă, nici nădiajde, nici dragoste şi sîntem mai răi, să mă ertaş, decît păgînii. Că zice apostolul Pavel: „Limbile n-au lege şi fac ale legii“. Iară noi, avînd lege, facem tot împotriva legii şi sîntem  [26] mai păcătoţi decît toate neamurile şi decît toate limbile.Şi puteţ cunoaşte aceasta, că iaste aşa cum zic, că ce neam înjură, ca noi de lege, de cruce, de cuminecătură, de morţi, de comîndare, de lumînare, de suflet, se mormînt, de colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie şi de toate tainele sfintei biserici şi ne ocărîm şi ne batjocorim înşine legia?! Cine dintre păgîni face aceasta sau cine-şi măscăreşte legia ca noi? Oare nu înjurăm cu acestia toate pre Dumnezeu? Că el singur ne-au arătat şi ne-au învăţat aceste taini, ca porin mijlocul lor să ne curăţim de păcate şi să-l îmblînzim asupra noastră la scîrbe şi la nevoi. Dară noi, deaca auzim pre cineva că <24r> înjură (în jurăminte) de cele ce am zis, în loc de a-l certa şi a-l înfrunta, ca pre un om făr’de socoteală, noao ne pare bine şi rîdem. De sînt acestia lucruri creştineşti, zică cine are Dumnezeu. Încăţ, pe lîngă acestia toate, mai adaogem cu răutatea că pre părinţii noştri îi ocărîm şi-i batem; pre bătrîni îi necinstim, pre domni şi pre boieri îi blestemăm, pre arhierei nu-i ţinem într-o nimica, pre călugări îi clevetim, pre preoţ îi ocărîm, besericile le ţinem ca nişte grajduri şi cînd mergem la dînsele, în loc de a asculta slujbele şi a ne ruga lui Dumnezeu, să ne iarte păcatele, iar noi vorbim şi rîdem şi facem cu ochiul unul altuia, mai rău decît pe la cîrciume. Sărbătorile şi praznicile nu l e ţinem, ca o nimica, ci atuncea facem cele mai rele, de bucurăm pe dracul şi atunce vindem şi cumpărăm.Şi în scurte vorbe ne-am abătut cu toţii din calea dreptăţii şi împreună ne-am netrebuit, cupă cum zice David şi nu sîntem pînă întru unul a cunoaşte şi a cerca pre Domnul. Căci fiind orbiţ de deşertăciunile cele lumeşti, nu ne bucurăm la altceva făr’numai la lucrurile întunericului veacului acestuia; şi sîntem porniţ cu toţii spre răotăţ, ca o roată cînd dă de vale şi nu să poate opri  [27] şi sîntem toţ, cu totul, <24v>  ca nişte dobitoace necurate, tăvălindu-ne în răsfăciunile cele spurcate şi de nimica.
      Şi acestia toate nu să trag dintr-alta, fără numai din necredinţa noastră; că ni s-au împietrit inimile întru răutăţ, ca lui faraon şi umblă ca nişte cai sirepi fără de zăbală şi făr’de ruşine, pînă vom cădea în vreo propastie şi vom pieri.
Cu aceste fapte ne lăudăm că sîntem creştini! O, vai, de capetele noastre! Şi cu creştinătatea ce avem, poate că vom fi socotind că numai căci ne vom numi creştini ne vom spăsi! Ba! Ci mai mare osîndă vom să luom, de nu ne vom pocăi şi de nu ne vom lăsa de răutăşile noastre. Că zice Hristos: „Nu cei ce-m zic mie Doamne, Doamne, vor întra întru împărăţiia  ceiului, ci cei ce fac voia mea“. Spuneţi-mi, rogu-vă, că eu poate că-m voiu fi ieşit din fire, care voe a lui Hristos facem, sau care poruncă ţinem? Eu nu poci cunoaşte altceva făr’ numai un nume uscat şi sec ce avem făr’de nici o faptă bună. Şi încă stăm de ne mirăm căci nu ne face Dumnezeu pe voia noastră pentru căci ne numim creştini! Ba încă bine că nu ne prăpădeşte ca pre sodomiteni, că vedem depărtarea lui Dumnezeu cu ochii noştri şi cunoaştem că din răutăţile noastre ne vin atîtea feliuri de boale <25r> şi atîtea feliuri de morţi şi alte nevoi şi scîrbe şi nicidecum nu ne venim în fire, ca să ne părăsim de răutăţile noastre. 
      Ci iată, că vă zic, iubiţilor mei şi vă învăţ cu frica lui Dumnezeu, ca un părinte sufletesc şi păstoriu ce vă sînt, să vă veniţi în fire şi să vă căiţi de lucrurile cele necuvioase, că Dumnezeu iaste milostiv şi deaca va vedea întoarcerea noastră şi pocăinşa cea bună, ne va erta. Că zice prin rostul Isaiei:  „ Întorceşi-vă cătră mine şi mă voiu întoarce şi eu cătră voi“. 
      Şi vă poruncesc tuturor, cîţ sînteţ cu meşterşug şi cu neguşătorii, veri de ce breaslă, ca de acum înainte, duminicile şi sărbătorile cele mari ce să numesc domneşti şi ale Maicăi Precistii şi a unora din sfinţii cei numiţ, să vă închideţ prăvăliile şi nici să vindeţ, nici să cumpăraţ  [28] nu numai de la creştini, ce şi de la turci, nici de la alţii, nici să lucraţ şi precum zic să faceţ, că nefăcînd să ştiţ bine că vă voiu pedepsi bisericeşte, cu pravila şi pre dreptate, nefăcîndu-vă nici o năpaste. Şi încăţ, pre carii să vor arăta semeţi şi tari de cap şi nu să vor supune dreptăţii şi poruncii bisericeşti îi vom pedepsi şi cu domniia.             <25v> Şi nimeni să nu socotească, din voi, şi să zică în inima lui: dară ce treabă are vlădica cu noi, nu-ş caută vlădiciia lui, ci să amestecă întru ale noastre? De n-aş ştiut pînă acum şi de n-au fost nimeni să vă înveţe, iată că acum veţ şti că am treabă cu toţ oamenii cîţ sînt în Ţara Rumînească, de la mic pînă la mare şi pînă la un copil de ţîţă afară din păgîni şi de ceia ce nu sînt de-o lege cu noi; căci în seama mea v-au dat stăpînul Hristos să vă pasc sufleteşte, ca pre nişte oi cuvîntătoare şi de gîtul mieu spînzură sufletele voastre şi de la mine va să vă ceară pre toţ, iar nu de la alţii, pînă cînd vă voi fi păstoriu.
       Ci vă caută în scurte cuvinte să mă ascultaţ de veţ fi creştini şi de vă ţineţi ai lui Hristos, că precum nu pot fi oile făr’de păstoriu, aşa nici norodul făr’de arhiereu şi verice va păsa cuiva la cele sufleteşti, alerge la mine ca la un părinte, că-l voiu vindeca, cu ajutoriul lui Hristos. 
      Încăş poate să zică fieştecine din voi, în gîndul său: dară noi avem nevoi grele asupra noastră şi nu putem să facem aceste ce zici; ci eu încă zic că iaste aşa şi crez. Numai la greul acela sînt <26r> şi eu părtaş şi într-acel jug ce trageţ voi, trag şi eu; dară n-am putere să zic nici să gîndesc aşa, căci că precum cere împăratul dăjdi de la noi, aşa ne cere şi Dumnezeu credinţă şi fapte bune. Că zice Hristos la Evanghelie: „Daţ ale chesariului, chesariului şi ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu“. Să nu socotiţ că-i va fi milă lui Dumnezeu de noi, să ne iarte pentru căci avem nevoi, deacă nu vom face după putinţă şi poruncile lui, ce ne va băga de unde nu vom putea să mai eşim. Ci să lăsăm năravurile cele rele şi obiceele cele necuvioase, ca doară s-ar milostivi Dumnezeu asupra noastră să ne  [29] iarte şi să ne chivernisească cu mila lui cea bogată, căruia mă rog să tipărească şi să pecetluiască în inimile voastre, acestia cîte v-am vorbit, ca să nu le uitaţ, ci, după putinţă, de purure să le faceţ şi precum înţelepţeşte pre cei orbi şi pre cei sfărîmaţ îi îndreptează, aşa să ne înţelepţească şi pre noi şi să ne îndrepteze pre calea cea dreaptă a mîntuinţii, ca de pururea să mărim şi să proslăvim numele lui cel sfînt şi preasfînt. Amin. 
  
  <26v>
  
  CUVÎNT  DE  ÎNVĂŢĂTURĂ  LA  STRETENIIA  DOMNULUI NOSTRU  IISUS  HRISTOS.
  
      A povesti lucruri minunate iaste dată oamenilor celor învăţaţ. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari şi preste fire, iaste dată celor ce sînt desăvîrşit întru bunătăţi. Iar în mine neaflîndu-se nici unele din acestia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. 
      Drept aceia, cu multă jălanie îmi ticăloşesc nevredniciia şi-m caut şi făr’de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscîndu-mi datoria ce am şi temîndu-mă să nu caz în osînda slugii cei viclene, cu cuvinţă iaste, după putinţă să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă şi rog cu multă umilinţă, să-mi dezlege gîngăviia limbii şi să-mi lumineze mintea, ca să poci zice puţine cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă poftesc de ascultare. 
      Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă şi minunată iaste lucru dovedit şi înfăţiţat <27r> la cei înţelepţi; pentru care nu sînt eu vrednic a grăi şi a lăuda măririle ei. Iar pentru căci praznicul de astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveţtejită, toată slava fecioriei, desăvîrşit şi o pune înaintea fiilor celor hrăniţi cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă după putinţă, a zice puţine cuvinte pentru dînsa. Astăzi să deşchide sfatul prorocilor celor  [30] dumnezeeşti şi semnele cele închipuite ale preaslăvitei zile aceştiia, împreună cu sfîrşitul lor să propoveduesc sfatului celui din ceput, prin fapte cu mărire lumii s-au arătat. Astăzi, slava Domnului şi a sfintei Fecioare descoperit o privim. Astăzi, bucuriia cea cerească, pre care toate neamurile cu dragoste o aştepta, sfîntul praznic de astăzi o dă neamului omenesc. Au trecut le vechi şi au înflorit cele noao, carele nu să mai învechesc. Nu mai stăpîneşte de acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărăşeşte; pre toţ îi trage la sine, cu mîntuire şi îndelung răbdare, nici pedepseşte ca pre Ozan cela odinioară carele au îndrăznit de s-au atins de care nu era să se atingă.
       Că Dumnezeu, <27v> pre toţ chiemînd la sine, frica nu poate să zăticnească. Strigă zicînd: „Veniţ după mine toţ cei osteniţ şi însărcinaţ“. Şi cine nu va alerga? Întru ale sale au venit Domnul, nu prin umbră, ci chiar înfăţişat să aduce, ca pre un jărtăvnic pre pămînt, cu pohfală de sicriiul cel însufleţit, adecă de sfînta Fecioară, de care sicriiu s-au atins vameşul şi s-au îndreptat, s-au apropiat curva şi s-au făcut curată, s-au lipit bubosul şi s-au tămăduit. Acest sicriiu pre nimeni nu uraşte, pre nimeni nu goneşte, de nimeni nu să scîrbeşte, nici să fereşte a duce cele mîntuitoare şi pre nimeni nu face părtaş stricăciunii, că iubitoriul de oameni Dumnezeu, să odihneşte într-însa. Aceştia sînt darurile milii cei noao. Aceasta s-au făcut întîi sub soare (nou), care nu s-au mai făcut, nici să va mai face. Că aceia ce rîduise Dumnezeu, pentru multa milostivire şi îndurare ce avea cătră noi, au venit însuş şi au împlinit pentru iubirea de oameni, ceia ce i să cuveniia lui. Pentru care lucru adevărat au răsunat dumnezeiasca trînbiţă, fericitul Pavel, zicînd: „Cele vechi au trecut, iată s-au făcut toate noao“. 
       [31] Drept aceia, ce voiu putea <28r> cuprinde cu mintea mea, sau ce lucru vrednic voiu putea grăi asupra zilei aceştiia? Nu poci să mă întind unde nu ajung, nu poci să vorbesc cele ce nu ştiu. Îmi mărturisesc nevredniciia şi neputinţa; nu îndrăznesc a mai zice nimica. Că biruiaşte şi covîrşaşte mai presus decît toată priceperea minţii omeneşti graiul pomenirii şi fecioriia sfintei Fecioarei aceştiia. Că de poate afla cineva mai mare şi mai slăvit decît pre Dumnezeu, poate că doară va afla mai mare şi mai cinstită decît pre sfînta Fecioară, care fecioară, ca alt ceriu gînditoriu, ţine în braţile sale pre făcătoriul ceriului şi al pămîntului, pre Fiiul său, carele iaste născut din Tatăl mai nainte decît luceafărul şi-l aduce astăzi la biserică, ca pre un cap ca iaste al bisericii, să-l închine Domnului, celuia ce i să închină toată făptura şi i să pleacă tot genunchiul. Că pentru bunătatea lui cea de margine să suppune legii, cela ce au dat legia lui Moisi în muntele lui Horiv. Să suppune poruncii cela ce numai cu porunca au făcut toate cele văzute şi nevăzute. Să smereşte cela de care să cutremură toată zidirea. Primeşte ca un milostiv, <28v> de să pune în braţele dreptului Simeon cela ce iaste numai însuş drept. Duce poclon la biserică cela ce sînt toate ale lui, duce poclon la biserică 2 păsări, cela ce au făcut cu un cuvînt toate păsările în văzduh; duce poclon 2 turturele, ca să arate cele 2 voi a dumnezeirii şi a omenirii. Duce o păreche de turturele curate ca să facă păreche curată lui Dumnezeu pre omul, ca să facă amîndoao una, ca să împreune cele vechi cu cele noao cele cereşti cu cele pămînteşti, cele de jos cu cele de sus. Duce poclon lucru curat, cela ce iaste numai însuş curat, ca să arate că s-au născut din maică curată şi să arate şi curăţenia bisercii şi al credinţii. Duce acele 2 păsări ca să facă preoţii jărtvă, arătînd cu aceasta jărtva ceia ce era să se facă pre sine tatălui pentru noi. Zice sfînta Fecioară cătră Simeon:“Priimeşte, cinstite şi fericite bătrîne, pre  [32] acest prunc, carele au sărăcit de voia lui, a căruia bogăţie nu să poate spune: priimeşte <29r> pre acest prunc carele iaste mai vechiu decît toţ vechii; priimeşte pre acest prunc ce vezi, pe carele nici îngerii nu-l pot vedea; cuprinde-l cu braţele tale, pre carele nu-l poate cuprinde toată lumea. Adevărat, mic iaste de vîrstă, iară anii nu i să ştiu. Mic iaste, iară iaste preste toate măririle mai mare. Mic iaste la vedere, iar iaste mare la pricepere.             În biserică iaste acum împreună cu noi, iară în ceriu şade în scaunul slavei sale şi în cară de heruvimi. În chipul slugii să vede, iară iaste stăpîn peste toate“.
      Şi luundu-l Simeon în braţe, fiind pornit de Duhul Sfînt au zis: „Cu adevărat, tu eşti stăpînul a toată făptura, tu eşti mîntuitorul lumii, tu eşti Dumnezeul nostru, pre tine cu mare pohtă te aşteptăm, de tine doriiam, de tine însetoţam, pre tine adăst de atîta vreme. Pre tine mă rog ca celuia ce eşti stăpînul vieţii şi al morţii, tu mă slobozeşte cu pace acum, din lumea aceasta şi din trupul acesta stricăcios, că te-am văzut cu ochii mei mîntuitoriul mieu. Slobozeşte-mă dintru această viaţă, să merg în iad să spuiu de venirea ta în lume, să-i mîngăiu pre acei ticăloşi <29v> şi dosădiţ ce sînt întru închisoare de atîţea ani, Să le spuiu bucurie amărîţilor, să le spuiu cum că te-am văzut cu ochii miei şi cum că te-am apipăit cu mîinile mele şi cum că te-am ţinut în braţe şi cum că ai împlinit toate ale legii şi vei să pătimeşti şi vei să te omori pentru mîntuirea tuturor şi vei să te pogori şi în iad, ca să ne scoţ pre toţ de la muncă şi să ne sui, împreună cu tine, la ceriu, să ne faci una cu tatăl. Aşa te rog, stăpîne, mîngăiarea şi slava norodului tău, lui Israil, lumina cea descoperită a limbilor celor dintru întunerec, slobozeşte-mă cu pace, ca să măresc numele tău cel preaslăvit“. 
      Acesta iaste praznicul besericii noastre de astăzi, iubiţilor miei. Acesta iaste sfîrşitul tainelor celor vechi şi începutul tainelor celor noao. Astăzi s-au împlinit toate ale legii  [33] şi să încep cele noao.Şi de vreme ce Hristos, Dumnezeul nostru, cel adevărat, carele iaste lvgia şi făcătorul legii, s-au supus legii, ca să ne arate noao că iaste cu cale şi cu dreptate să ne supunem legii. Drept ce, să nu ascultăm , ci stăm împotriva <30r> legii şi lui Dumnezeu, ca cînd ne-ar fi vrăjmaş de moarte. 10 porunci sînt scrise în lege şi nici una nu ţinem. 
      Porunca cea dintîiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea lui, iară noi avem pre mamonul nedreptăţii. 
      A dooa poruncă zice să nu luom numele Domnului în deşărt, iară noi îl purtăm prin gurile noastre, ca o nimica. 
      A treia poruncă zice să sfinţim sîmbăta, adică să cinstim şi să ţinem praznicile, iară noi atunce facem lucrurile cele mai multe şi mai necuvioase. 
      A patra poruncă zice să cinstim pre părinţii noştri, iară noi îi ocărîm şi-i batem. 
      A cincea poruncă zice să nu ucidem, iar noi, de nu putem ucide cu băţul sau cu sabiia, ucidem cu limba şi, de nu putem ucide pre alţii, ne ucidem şi ne omorîm înşine pre noi, cu faptele cele rele. 
      A şasea poruncă zice să nu preacurvim, iară noi facem altele mai rele şi mai spurcate, carele nu le poci grăi. 
      A şaptea poruncă zice să nu furăm, iară noi luom de faţă, cu sila. 
      A opta poruncă zice să nu mărturisim strîmb, iară noi jurăm cu mîinile pre sfînta Evanghelie ca să nu piiardem cinstea şi piiardem pre Dumnezeu.
       A nooa poruncă zice să nu pohtim <30v> muiarea vecinului nostru, iar noi mijlocim ca să ştie şi el acest lucru, iară să nu zică nimic, că apoi nu e bine de el.
       A zecea poruncă zice să nu pohtim verice lucru strein, iară noi luom tot ca să nu aibă cu ce să hrăni.
      Şi iată dară că nici una din cele zece porunci nu le ţinem, nici facem. Iar de va socoti cineva dintre noi cum că vorbele acestia nu sînt adevărat, îi las în seama cugetului său  [34] şi de nu-l va bate cugetul în sine, atunce acel om va fi au prea sfînt şi drept înaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimţitoriu.
       Ce tu, Doamne, cela ce pentru bunătatea ta cea de margine şi multa milostivire ai voit de ai luat trupul firii noastre cei slabe şi ai împlinit toate ale legii, îndură-te şi ne luminează şi noao minţile şi inimile, ca să ne arătăm împlinitori legii şi ale poruncilor tale şi ne miluiaşte ca un milostiv, după mulţimea îndurărilor tale, ca de pururea să mărim numele tău cel prea slăvit. Amin. 
  
  <31r> 
  
  CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ  LA DUMINICA LĂSATULUI DE BRÎNZĂ.
  
  Astăzi n-am a spune alt nimic înaintea dragostei voastre ca să vă ospătez sufleteşte, fără numai puţine cuvinte de învăţătură, carele mă rog să le ascultaţ toţ cu dragoste, neuitîndu-vă atîta la neputinţa şi neştiinţa învăţăturilor mele, cît la pohta şi dragostea ce am de-a pururea cătră înţelepţiia voastră.Şi măcar că nu iaste cu putinţă să folosiţi dintr-însele, iară ajutorînd Dumnezeu, nici de tot fără de folos nu veţ rămînea. 
      Vedem în sfînta Scriptură, la 2 capete ale Facerii, cum că Dumnezeu au poruncit lui Adam ca din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mîncare, să mănînce iară din lemnul a pricepe binele şi răul să nu mănînce, că în ce zi va mînca, cu moarte va muri. Tîlcul acestor cuvinte iaste mare şi adînc şi numai dascălilor iaste dată să o tîlcuiască, după cum să cade; iară eu, după putinţă, voiu zice foarte pre scurt numai cele ce mă voi pricepe <31v> că sînt drepte. 
      Cuvintele acelia zic: „Din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mîncare, să mănînci“ socotesc că nu voiu greşi de voiu zice că din toată învăţătură cea dreaptă şi din toate cuvintele lui Dumnezeu, ce sînt în grădina sfintei beserici ai răsăritului, ca o hrană sufletească, cu bucurie  [35] tot creştinul, cu dulceaţă să mănînce. Şi ne putem încredinţa ce aceasta şi de cuvintele ce zice Hristos, la Mathei, în 4 capete, că: „Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul carele iaste din gura lui Dumnezeu“. „Iară din lemnul ce zice a pricepe bine şi rău să nu mîncaţi, că în ce zi veţ mînca, cu moarte veţ muri“, poci zice şi de aceasta cum că de păcatul ce să face cu pricepere, fieştecarele să se ferească, că în ce zi îl va face, cu moarte va muri. Că mai rea moarte decît a fi neştine prin păcat despărţit de Dumnezeu, nu iaste alta. Că zice Ioann, la 3 capete, că: „Cel ce face păcatul de la diavolul iaste, că din ceput diavolul păcătuiaşte“.
       Iară putem zice şi într-alt chip, că în toate <32r>  zilele ce sînt în grădina anului, celia ce sînt spre hrana trupului rînduite cu socoteală şi făr’de vicleşug, fieştecarele să mănînce. Iar din postul cel hotărît pentru folosul cel sufletesc, carele cu priceperea noastră îl putem face bine şi rău, nimeni să nu îl strice, că în ce zi îl va strica, cu moarte va muri; pentru căci că calcă porunca lui Dumnezeu şi mai rea moarte decît a călca neştine porunca lui Dumnezeu nu iaste alta; că va fi izgonit de dînsul din grădina besericii, ca şi Adam din raiu.
      Şi dintr-aceste puţine cuvinte ce am zis să poate înţălege cum că, voiniciia mîncării ce au dat Dumnezeu lui Adam, să adevăra şi legea postului, iar mai vîrtos să zic, să încredinţa porunca lui Dumnezeu, pentru ca să cunoască Adam că are mai mare preste dînsul şi cu, că nu iaste volnic a călca porunca, ca în ce zi o va călca, cu moarte va muri. Drept aceia, acela însuţi făcătoriul şi poruncitoriul lui Adam, în zilele cele de apoi arătîndu-să pre pămînt şi cu oamenii împreună vieţuind, pentru ca să ne arate noao cum că iaste cu cale şi cu <32v>  dreptate să ne supunem poruncii lui Dumnezeu şi cum că iaste foarte de folos să postim, întîi el însuş au postit 40 de zile şi 40 de nopţi, precum să vede la Luca, în 4 capete, puind postul acesta înaintea ochilor noştri, ca să privim  [36] într-însa ca într-o oglindă, în toată viaţa noastră şi să ne aducem aminte de pacostea ce s-au întîmplat lui Adam din călcarea poruncii şi din mîncare. 
      Pentru aceia trebuiaşte dară şi noi, de vreme ce ne-au învrednicit Dumnezeu şi am ajuns ca să întrăm de mîine în călătoriia sfîntului post, cu pohtă şi cu dragoste să priimim porunca stăpînului şi după putinţă să facem şi cele poruncite. Şi pentru căci avem a merge la război asupra vrăjmaşului sufletelor noastre, trebuie să ne pregătim ca nişte ostaş viteji ai lui Hristos, încingîndu-ne mijloacele noastre cu adevărul, după cum zice fericitul Pavel şi să ne încălţăm picioarele cu gătirea Evangheliei păcii şi să ne îmbrăcăm cu zaoa dreptăţii şi să punem coiful mîntuirii pre capetele noastre, cu carele vom putea stinge toate săgeţile <33r>  vicleanului cele arzătoare şi sabia duhului care iaste graiul lui Dumnezeu; pentru că nu iaste lupta noastră spre sînge şi trup, ci cătră domnii, cătră puteri, cătră ţiitorii lumii întunericului veacului acestuia, spre vicleşugul duhurilor celor de supt ceriu. 
      Vrînd, drept aceia, a face această călătorie asupra vrăjmaşului sufletelor noastre, precum am şi mai zis, trebuie să luom cu noi 5 lucruri, să ne fie ca o merinde la vreme de primejdie, care lucruri sînt aceştia: ispovedania, rugăciunea, postul, milostenia şi dragostea. 
      Cu ispovedaniia ne spălăm păcatele, mărturisindu-le înaintea duhovnicilor noştri, cu frică şi cu inima înfrîntă, ca înaintea lui Dumnezeu pîrîndu-ne înşine pre noi, iar nu să dăm pricina la alţii sau să zicem că de nevoie am făcut, sau prin neputinţă, că nu ne vom folosi nimic, precum nu s-au folosit nici Adam; că vrînd Dumnezeu să-l aducă la pocăinţă, în loc de a-şi cunoaşte greşeala şi a-şi mărturisi păcatul, el făcea pre Dumnezeu vinovat, că i-au dat muiare şi muiarea iară să cura pre şarpe. Şi să fie ispovedaniia noastră cu nădejde bună că ne va erta Dumnezeu, iar nu cu deznădăjduire, precum <33v> au făcut Cain zicînd că: „Mai mare iaste vina mea decît  [37] a mi să erta mie“. Aşijderea şi Iuda, măcar că s-au mărturisit înaintea arhiereilor că au greşit de au vîndut sînge nevinovat, iară nu i-au folosit nimic acea ispovedanie că era cu deznădăjduire.
      Şi ispovedaniia trebue să o facem cu gînd ca acela ca să nu mai greşim înainte; că faraon măcar că s-au mărturisit, zicînd: „Greşit-am Domnului“, iar  n-au folosit nimic, căci nu gîndiia a să părăsi de răutăţ şi pentru aceia au şi perit. Nici să fie ispovedaniia noastră cu deznădăjduire, ca a Iudei, că şi el, măcar că s-au mărturisit înaintea arhierilor cum că au greşit de au vîndut sînge nevinovat, iar nu i-au folosit nimica acea ispovedanie, că au fost cu deznădăjduire, ce să avem nădejde bună ce de ne vom cu inima curată şi cu gînd ca acela ca să nu mai greşim ne va erta Dumnezeu şi vom auzi ca David: şi Domnul au mutat păcatul tău; nu vei muri“. 
      Cu rugăciunea să cerem de la Dumnezeu mîntuire sufletelor noastre că ni-o va da, după cum singur Hristos zice: „Cereţ că să vă da voao“. Că rugăciunea ce să face cu căldură, den inimă, pătrunde ceriurile şi întră în urechile lui Dumnezeu. <34r> Zice şi sfîntul Ioann Zlatoust, cum că unde să face rugăciunea cu mulţemită, vine darului Duhului Sfînt şi dracii să gonesc şi toată puteria potrivnicului să depărtează şi fuge. Şi iarăş într-alt loc zice cum că rugăciunea iaste pază curăţeniei, pecete fecioriei, oprelişte mîniei, ţinere mîndriei, curăţenie zavistiei, pierzare urgiei şi temeiu păcii; şi, în scurte cuvinte, cela ce face rugăciune, vorbeşte cu Dumnezeu.  
      Cu postul să ne uşurăm trupul, să ne limpezim mintea şi să ne bucurăm sufletul, ca să vie darul lui Dumnezeu asupra noastră, care post trebuie să-l facem cu rugăciuni amestecat. Că precum nu sînt dulci bucatele făr’de sare, aşa nici postul făr’de rugăciuni.
       La a doaoa carte, la începerea postului zice sfîntul Grigorie cum că postul iaste pace de obşte a sufletului  [38] şi a trupului, traiu făr’de turburare, petrecanie cu bună întocmire, viaţă ce veseleşte pre Dumnezeu şi întristează pre vrăjmaşul; că precum sînt păzitori celor ce postesc sfinţii îngerii şi-i feresc de toate primejdiile, aşa sînt şi celor ce nu postesc păzitori dracii şi-i îndeamnă la multe păcate. 
      Drept <34v> aceia trebue să ne ostenim ca să nu avem părtăşie cu diavolul, că nu s-au făcut nimeni ucenic bunătăţilor din cei ce s-au îndestulat din mîncări, după pohtalor, nici din cei ce iubiia răsfăţările s-au făcut sfînt, nici din cei ce au vieţuit trupeşte s-au făcut părtaş împărăţiei ceriului. 
      Ştiu bine că nu ne va lăsa obiciaiul şi năravul cel rău ca să ne postim de bucate; ce încailea să ne postim de răutăţ, că spre mîncare (n-am cum zice    într-alt chip) ne îndeamnă blestematul acesta de pîntece, dară a face rău n-avem îndemnător pre nimeni. Că trupului îi trebuiaşte mîncare, iar sufletului nu-i trebuiaşte răutăţ; şi din mîncare cunoşti (la focul) oarece dulceaţă, iar din răutate nu să cunoaşti alt nimic, fără numai vătămare de suflet şi vătămare de lege.
       Cu milosteniia să îmblînzi, pre Dumnezeu, dînd cu dragoste milă, din agonisitele noastre cele drepte, lipsiţilor, săracilor, streinilor, bolnavilor şi celor ce sînt întru închisori.Şi atunce vom fi şi noi miluiţ de Dumnezeu după cum zice la cele zece fericiri; iar de vom da milă din jafurile ce facem, <35r> mai multă osîndă vom cîştiga şi de să va luneca cineva cu firea şi va zice în mintea lui că nu ştiu ce grăiesc lăsîndu-se în nădejdia cuvîntului lui Ioann, ce zice: „Faceţ şi voi milostenie din mamonul nedreptăţii“, trebuiaşte acela ce va gîndi acel lucru să meargă întîi pre cei ce ştiu şi tîlcuiesc sfînta Scriptură făr’de vicleşug, să vază cu ce gînd l-au zis Ioann acel cuvînt, apoi să gîndească rău asupra mea.             [39] Gîndul lui Ioann iaste acesta: faceţ, zice, şi voi milostenie din mamonul nedreptăţii. În ce chip? Cu lacrămi, cu inima înfrîntă şi cu gînd ca acela să nu mai faci după aceia strîmbătate nimăniu, nici să jăfuiţi şi-apoi, atunce va fi acea milostenie priimită; care lucru să poate încredinţa şi de pe Zacheu, că au zis: „Iată, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi de am năpăstuit pre cineva îi întorc împătrat“. Auzit-aţi ce zice Zacheu căruia i-au zis Hristos: „Astăzi să făcu mîntuire casei aceştiia, penrtu că şi acesta fiiul lui Avraam iaste“, adecă au făcut cu gînd şi inemă ca a lui Avraam acea milostenie, iar nu ca unii dintre noi care fac jafuri şi fac cîte sînt mai <35v> rele pre pămînt, apoi să duce ca acela că dacă dă vreunui popă să facă sărindariu ca să i se iarte păcatul şi el tot cu totul stă în tina răutăţii. Nu aşa, ticăloşii de noi, nu aşa, că Dumnezeu nu să înşală! 
      Cu dragoste să ne încredinţăm că de vom iubi pre vecinii noştri după porunca lui Dumnezeu, ca înşine pre noi şi le vom face bine vom fi şi noi dumnezei şi fii celui de sus, după cum zice David. Că dragostea iaste singur Dumnezeu şi cela ce rămîne în dragoste, în Dumnezeu rămîne şi Dumnezeu într-însul, după cum zice Ioann: „Şi de vom erta greşalele tuturor celor ce ni-au greşit noao, ne va ierta şi Dumnezeu greşalele noastre“. Că ce folos iaste trupul să fie deşărt de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate; ce folos iaste a nu bea vin şi a fi beat de veninul mîniei; ce folos iaste a nu mînca carne şi cu hule a rumpe carnea fraţilor noştri; ce folos iaste a ne conteni de cele ce sînt, uneori slobode şi a face acelia ce nu sînt niciodată, cu vreun mijloc slobode. Că Dumnezeu pre aceia <36r> iubeşte şi-i cinsteşte pre carii să feresc de cele oprite. Că aceste puţine cuvinte, ce-am vorbit aş înţeles lupta noastră cu cine iaste şi cu ce fel de arme şi de merinde ne trebuiaşte şă mergem asupra lui şi cu ce mijloc să-l biruim.  
      [40] Drept aceia fieştecarele, după putinţă, să nu lenevească a să nevoi, că nu va greşi. Am înţeles cum că iaste obiciai de vă adunaţ de seară în divan şi faceţ puţină oraţie înaintea domnului şi după aceia cereţi ertăciune; şi măcar că nu mi s-au întîmplat pînă acum să văz cu ochii, iar foarte mi-au şi am fericit obiciaiul acesta, că iaste lucru cuvios a cere ertăciune de la stăpînii şi mai marii noştri, nu numai într-această zi, căci vom să întrăm în zilele sfîntului post, ci poci zice că să cuvine să cerem ertăciune în toate zilele; că precum greşim înaintea lui Dumnezeu în tot ceasul, aşa greşin de pururea şi în faţa mai marilor noştri, cu cuvîntul şi cu fapta, cu voe şi făr’de voe, prin ştiinţă şi prin neştiinţă, de faţă şi pre ascuns.
       Iar apoi, luînd seama cu denadinsul sfîrşitul acestui lucru, foarte mă întristez, că obiciaiul iaste frumos la vedere şi rău la pricepere; <36v> că nici ertăciunea ce cereţ de la stăpîni nu iaste curată, nici aceia ce luaţ unul de la altul, că iaste plină de pizmă şi de zavistie şi plină de răutate, că nu iaste cu gînd curat. 
      Ci vă rog, iubiţilor miei, pentru preascump sîngele lui Hristos, care ş-au vărsat pentru noi, păcătiţii, să vă părăsiţ de aceia că veţ cădea în osîndă, dintru carea osîndă eu, nevrednicul şi păcătosul rog pre milostivul şi iubitoriul de oameni, Dumnezeu, ca să ne mîntuiască pre toţ şi să ne învrednicească să pertecem sfîntul post cu pace, cu sănătate, cu viaţă curată şi cu spăsenie sufletească, ca să putem vedea şi luminata lui înviiare. Amin.  
  

[41] <37r>
  
  CAZANIE LA VOVEDENIE BOGORODIŢE, NOEMVRIE 21.
  
     Puţin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac şi puţină laudă va auzi un cinstit de la un neînvăţat. Drept aceia dară şi eu, ştiindu-mi sărăcia bunătăţilor şi slăbiciunea învăţăturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de-o parte uitîndu-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei a căriia intrare cea cu pofhală în beserică astăzi prăznuim; de altă parte, văzînd atîtea cinstite obraza, împodobite cu florile bunătăţilor şi cu înţelepciune, mă spăimîmtez şi nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda şi a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă şi întru tot îmbunătăţată mai nainte decît toată zidirea, după cum zice la Cîntarea cîntărilor? Sau ce putere are izvoru mieu, cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? 
     Iară încăşi, de vreme ce darul Duhului Sfînt, carele pururea tămăduiaşte cele neputincioase şi celia care nu sînt desăvîrşit le împlineşte, acelaş să-m dea şi mie putere şi ajutoriu, ca să pociu zice <37v> puţine cuvinte în slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda Născătoarei de Dumnezeu. 
     Vede-să în sfînta Scriptură, la a treia carte a Împăraţilor, la al 6-lea cap, cum că împăratul Solomon au făcut casa Domnului cu trei despărţituri; şi în despărţitură cea dintîiu sta mulţimea norodului, întru a dooa despărţitură sta arhiereii şi preoţii, iară întru a treia despărţitură era Sfînta Sfintelor, întru carea nu putea să între nimenea, fără numai arhiereul într-un an odată, de tămîia locul acela şi să ruga lui Dumnezeu pentru mîntuirea lui şi a norodului, precum zice fericitul Pavel la al 9-lea cap cătră evrei: „La cortul cel dîntîi pururea întra preoţii, de făcea slujbele, iară la cel de-al doilea, într-un an odată, singur arhiereul, nu făr’de sînge carele aducea pentru dînsul şi pentru necunoştinţele norodului“. Care beserică  [42] despărţitura cea dintîi, unde sta norodul, să închipuia ceriului carele stă deasupra noastră, unde iaste văzduhul şi toate păsările cele zburătoare; iară a dooa despărţitură, <38r> unde sta arhiereii şi preoţii să închipuia ceriul al doilea, carele stă deasupra ceriului dintîi, unde sînt puterile cele cereşti, adică îngerii şi sufletele drepţilor; iar a treia despărţitură, unde era Sfînta Sfintelor, unde întra într-un an o dată numai arhiereul, să închipuia al treilea ceriu, carele stă deasupra celui de al doilea, întru carele nu întră nimenea, făr’numai adevăratul arhiereu Hristos, Dumnezeul nostru. 
     Şi de pohtiţ ca să vă încredinţaţ cum că beserica aceia era închipuirea ceriului, ascultaţ de vedeţ ce zice fericitul Pavel, iară la al 9-lea cap cătră evrei: „Pentru că nu în sfinte făcute de mîni au întra Hristos, pildă celor adevărate, ci într-acestaşi ceriu să se arate acum feţii lui Dumnezeu pentru noi“.
     Şi pentru ce să numiia Sfînta Sfintelor? Nu pentru alta, fără numai căci era într-însa cele doao table ale legii ce au dat Dumnezeu lui Moisi în muntele Horiv şi toiagul cel înflorit al lui Aaron şi năstrapa cea cu mannă şi cădelniţa cea de aur şi lada legii. Iară eu pociu zice <38v>  că să numiia mai vîrtos Sfînta Sfintelor nu pentru căci era stătătoare într-însa numai cele lucruri trecătoare, caele închipuia multe taini ale besericii noastre, ce şi pentru căci s-au învrednicit a lăcui într-însa 12 ani sfînta sfintelor cea adevărată, adecă sfînta Fecioară, carea au născut mai presus de fire pre sfîntul sfinţilor, pre Mesia cel făgăduit.
     Şi cum că să închipuia beserica aceia ceriului iaste lucru dovădit, căci ia iaste ceriul cel adevărat carele au răsărit pre soarele dreptăţii şi în pîntecele ei au lăcuit ca întru al treilea ceriu o faţă a sfintei troiţe, Fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, adevăratul arhiereu, de au zidit a doua oară neamul omenesc şi să ruga lui  [43] Dumnezeu Tatăl pentru mîntuirea lui Adam şi a necunoţtinţei lui. Iară pricina pentru căci au întrat sfînta Fecioară de au lăcuit atîţea ani la acel loc sfînt, măcar că iaste ştiut la toţ iară încăş cu cuviinţă iaste să o spunem şi noi. 
     În vremile cele de demult era obicei la jidovi şi care om nu facea coconi era hulit şi urît de toţ măcar de ar fi fost de neam cît de mare şi bogat; <39r>  şi cînd ducea darurile lui la beserică la priimiia preotul pre urma tuturor şi sta la beserică mai jos decît toţ şi bucate nimeni nu mînca cu el, ci-l ţinea toţ ca pre un urgisit de Dumnezeu. 
     Deci Ioachim şi Anna, fiind sterpi, s-au întîmplat, într-o sărbătoare mare ce avea jidovii, prin neştiinţa şi făr’de nici un vicleşug, ca nişte oameni bogaţ şi de neam împărătesc ce era, au dus darurile lor mai nainte decît alţii la beserică. Şi, văzîndu-i preotul, atîta i-au înfruntat şi i-au dojenit, cît i-au scos din beserică cu mare ruşine şi cu multă urgie i-au gonit, împreună cu darurile ce adusese. (Oare ce jale şi scîrbă socotiţ că vor fi luat în inima lor nişte oameni mari ca aceia?) Iară ei, blagosloviţii, au priimit înfruntarea şi urgia preotului cu multă cucerie şi, plecîndu-ţ capetele, să ducea plîngînd cu amar la casa lor, nezicînd nimic, nimănui. 
     Iar acum să nu carea cumva să îndrăznească preotul, sau arhiereul, să înfrunteze pre cineva, nu pentru căci nu are coconi ci pentru căci face fărdelegi şi strîmbătăţ, că apoi iaste vinovat morţii.<39v>  Iară măcar că avea Ioachim şi Anna multă jale în inima lor, pentru urîciunea şi hula ce avea de cătră toţ pentru stîrpiciunea lor, iară de pururea să ruga, cu lacrămi, dintru adîncul inimii lor, stăpînului firii, că să facă milă cu ei, să le dezlege sterpiciunea şi să le dăruiască roade pîntecelui lor; nu doară pentru ca să le rămîie după moartea lor feciori  să-i pomenească, după cum pohtesc oamenii aceşti de acuma, sau să le moştenească moşiile şi averea, ce numai cu făgăduială ca  [44] aceia ca, de vor naşte vreun prunc, au parte bărbătească, au parte fămeiască, să-l închine lui Dumnezeu. 
     Vedeţ dară, acum, pohtă şi dragoste creştinească, vedeţ căldura de inimă, vedeţ rîvna. Cine să află acu, pre aceaste vremi, au din cei bogaş, au din cei săraci, măcar de ar avea 100 de feciori, să închine unul lui Dumnezeu? O ţin lucru necuvios şi lucru de nimica, zicînd multe cuvinte deşarte, carele mă ruşinez a le grăi.
      Însă Dumnezeu, după cum zice David: „Voia celora ce să tem de dînsul va face şi rugăciunea lor va asculta“.<40r>  Împlinindu-se sorocul sfatului lui Dumnezeu, cel mai nainte de toţ vecii şi sosind vremea şi ceasul acela, aflîndu-se şi vase alese ca acelia, binevoi Dumnezeu dă dăzlegă sterpiciunea Annei şi născu prin făgăduinţă, după cum au născut Sarra pre Isaac, Revecca pre Iacov, Rahil pre Iosif, fămeia lui Manoe pre Sampson, Anna, fămeia lui Elcana pre Samuil şi Elisaveth pre Ioann Botezătoriul. Aşa şi fericita Anna fămeia lui Ioachim, născu scaun sfînt lui Dumnezeu, pre fecioara Mariia, ca să se odihnească pre dînsa cela ce să odihneşte pre scaunele cele îngereşti şi-ş găti luiş ceriu însufleşit cela ce au întărit ceriurile cu înţelepciunea sa şi pămîntul l-ai întemeiat pre ape, de carele să cutremură toate adîncurile şi beznele iadului.
     Şi au avut mare dreptate Ioachim şi Anna ca să nască pre una ca aceasta din pîntecele lor; una pentru că era amîndoi de neam împărătesc şi să trăgea din semenţiia lui David şi era foarte drepţi şi buni înaintea lui Dumnezeu şi alta că au cîştigat această roadă blagoslovită cu multă durere <40v> de inimă, cu multă rugăciuni cu multe milostenii şi cu multe lacrămi, după cum zice David: „Cei ce samănă cu lacrimi, cu bucurie ca aceia, cît nu o au putut cîştiga alţi părinşi din veci, nici vor cîştiga, nici numele ce au cîştigat ei a să numi părinţi ai lui Dumnezeu.“  
     [45] Drept aceia, trecînd 3 ani după naşterea Fecioarei, o duseră părinţii ei la beserica cu multă pofală de fecioare, cu făclii aprinse, după prorociia lui David, să o închine lui Dumnezeu, după făgăduiala lor. Şi sosind la uşa besericii, fericita Anna zise cătră preot, cu credinţă şi cu multă cucerire: „Priimeşte, preote a lui Dumnezeu, pre această cocoană, că iaste roada pîntecelui mieu, pre carea o am cîştigat cu multă durere de inimă, prin rugăciuni cu lacrămi amestecate şi o aşază în casa Domnului, că lui i-o am făgăduit, pentru căci au făcut milă cu mine şi au ridicat deasupra mea hula norodului; priimeşte-o fără de nici o îndoială şi sîrguiaşte de o du în beserică fără de nici o zăbavă, că lui <41r>  Dumnezeu o am închinat“.
      Care cuvinte auzindu-le preotul Zahariia şi văzînd şi pre preasfînta Fecioară, să minună şi zice cu bucurie mare şi glas de prorocie cătră Fecioară: „Tu eşti cu adevărat uşa cea de gînd a vieţii, care o au văzut prorocul Iezechiil închisă, ce-m caută şi făr’de voia mea a-ţ deschide uşile besericii ca să intri  într-însa să lăcueşti, că cu adevărat mai vîrtos pentru tine au făcut Solomon, cu înţelepciunea ce i-au dat Dumnezeu, acest lăcaş şi ţie au închipuit-o cunoscîndu-i fecioriia cu ochii cei de gînd ai prorociei lui. Şi ţie şi să cuvine ca să lăcueşti într-însa, că acelia cîte sta într-însa ţie să închipuia. Drept aceia, deaca s-au arătat adevărul, trebuie să se rădice umbra. 
     Întră, fiica lui Dumnezeu, cu bucurie şi te veseleşte într-însa, că am cunoscut cu adevărat că s-au apropiat mîntuirea lui Israil, care va să vie înfăţişat să se nască din tine.
      Întră prea curată, voioasă şi veselă, de te fă lăcaş desfătat preaînălţatului Iisus, carele iaste mîntuitoriul lumii.
      Întră în locul cel ales, ceia ce eşti aleasă mai înainte de veci, ca să te hrăneşti <41v>  cu hrană cerească, carea va să-ţ fie trimisă de la părintele vecilor, prin îngerii săi. 
     Întră în Sfînta Sfintelor, ca ceiia ce şi să cuvină să auzi tainele cele ascunse şi preaslăvite ce s-au grăit în cămările  [46] cele cereşti, că tu vei să naşti pre ziditoriul a toată făptura. Întră de te fă mijlocitoare mîntuirii omeneşti”.
     Şi întorcîndu-să preotul Zahariia zise şi cătră părinţi; „Bucuraţi-vă şi voi, soţie sfîntă, păreche blagoslovită, Ioachime şi Anno, căci v-aţ învrednicit de    v-aţ făcut părinţi a unii prunci sfinte ca aceştia. Fericiţi sînteţi, cu toată fericirea, că de pe semnele darurilor ce văz că are această cocoană asupra ei, cunosc adevărat cu duhul prorociei că ia iaste acoperămîntul goliciunii strămoşilor, oglinda prorocilor şi izbăvirea lumii“. 
     Deci, cu aceste este puţine cuvinte ce am zis, înţelegerea noastră cea de pre urmă iaste cum că pentru 2 lucruri au intra sfînta Fecioară în Sfînta Sfintelor: una pentru ca să se curăşească de păcatul cel strămoşesc prin mijlocul cuvîntului celui de bucurie ce aştepta să-i vie cu <42r>  arhanghelul Gavriil şi alta, ca un vas ales ce era prin venirea Sfîntului Duh şi prin umbrirea puterii celui de sus să priimească în pîntecele ei pre Fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu.                  Drept aceia dară trebuiaşte şi noi, cînd vom întra în sfînta beserică, să ne curăţim întîi de păcatele noastre şi de cugetele cele viclene şi apoi cu cunoştinţă întreagă să ne facem vase alese, să priimim prin darul Duhului Sfînt, cuvîntul lui Dumnezeu în inimile noastre şi aşa, cu acest mijloc, vom fi adevăraţ prăznuitori, măcar că pre preasfînta Fecioară, de vreme ce iaste şi se numeşte pricina tuturor bunătăţilor, nu iaste cu putinţă nici cu un mijloc să o cinstim şi să o prăznuim, precum se cade. Pentru că cinstea ei biruiaşte toată limba şi covîrşaşte tot cugetul omenesc, iară încăş trebue cu frică şi cu bucurie; cu frică pentru păcat şi cu bucurie pentru mîntuire să-i zicem toţ cu un glas: „Lauda cea îngerească, bucură-te, ceia ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine“. A căruia mila cea nespusă şi darul cel bogat să fie pururea cu noi toţi.  
     
     
     [47] <42v> 
     
        LUNA LUI DECHEMVRIE, 6. CAZANIE LA SFÎNTUL NICOLAE.
     
      Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvîntătoriu şi de trup simţitoriu are şi bunătăţ îndoite: sufleteşti şi trupeşti.Şi sînt bunătăţile cele sufleteşti 4: vitejiia, înţelepciunea, dreptatea şi curăţeniia. Bunătăţile cele trupeşti încă sînt 4: tăriia, întregimea, frumoseţia şi sănătatea.Şi dintr-aceste bunătăţ ale sufletului şi ale trupului nasc alte 4 bunătăţ de obşte: credinţa, nădejdia, dragostea şi smereniia. 
     Deci pe aceste patru bunătăţ ca pe 4 temelii nemişcate, voiu să-m întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutoriul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întîi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt a fieştecăriia bunătate, puterea şi lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne celia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putinţă, cîte va aduce ceasul şi ne va lumina <43r>  Dumnezeu, de la carele cerem şi ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaţ cu dragoste, ca să aveţi şi plată de la Dumnezeu.                    „Credinţa, după cum zice fericitul Pavel la 11 capete cătră evrei, iaste fiinţa celor nădăjduite şi lucrurilor celor ce nu să văd dovediri şi fără de credinţă nu iaste cu putinţă nimeni să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu, nici să se apropie de el“. Şi, pentru ca să vă încredinţaţ cum că iaste cuvîntul acesta adevărat, ascultaţ de vedeţi că zice Hristos cătră apostoli la 16 capete ale lui Marco: „Mergeţ în toată lumea, propoveduiţ Evangheliia la toată zidirea şi cela ce va crede şi să va boteza, să va spăsi; iar cel ce nu va crede, să va osîndi“.
      Iată dară că fără de credinţă nu iaste cu putinţă să ne mîntuim şi să ştiţ că lăcaşul ei iaste inima omului şi viaţa ei, faptele cele bune, după cum zice apostolul Iacov: „Că precum trupul omului iaste mort făr’de suflet, aşa şi credinţa iaste moartă făr’de fapte bune“. Şi nimeni  [48] să nu socotească în mintea lui cum că credinţa singură să va mîntui, de nu va face <43v>  şi fapte bune, că va greşi. Şi iată că v-am spus, cu puţine cuvinte puteria credinţii. Auziţ şi al nădejdii. 
     Nădejdiia iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului din dumnezeiasa strălucire, ca să nu deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredinţat cum că va lua, prin pocăinţă ertăciune păcatelor şi verice altă cerere, sau trecătoare, sau vecinică. Şi să încredinţează şi să adeverează nădiajdia aceasta în inima omului întîi cu ajutoriul şi cu darul lui Hristos, că el iaste toată nădejdia noastră, după cum zice apostolul Pavel cătră corintheni: „După porunca lui Dumnezeu, mîntuitoriului nostru şi domnul Iisus Hristos, al nădejdii noastre, că printr-însul luom toate“, precum însuţ Hristos învaţă şi zice: „Şi cîte veţ cere întru numele mieu, aceasta voiu face, ca să se mărească Părintele întru Fiiul“. Şi darul acesta a lui Hristos, toată nădejdia noastră să întemeiază.
      Iată că aţi înţeles puterea nădejdii; să vă spuiu acum şi a dragostii.<44r>           Dragostea încă iaste, după cum zice fericitul Pavel, mai mare decît credinţa şi decît nădejdia, temeiul şi vîrful tuturor bunătăţilor, care uneşte pre mulţi întru una şi face cale cătră Dumnezeu tuturor celora ce o iubesc; care dragoste singur Hristos o adeverează la 22 de capete ale lui Mathei, zicînd că: „Întru acele 2 porunci, a iubi neştine pre Dumnezeu şi pre aproapele său razimă toată legia şi prorocii“. 
     Aţi înţeles şi puterea dragostii; să spuiu acum şi a smereniei. Smereniia încă iaste sfîrşitul, legătura şi pecetea tuturor bunătăţilor, căci că de ar face neştine toate bunătăţile lumii şi smerenie să nu aibă, toate-s pierdute, toate-s stricate, toate-s de nimica şi osteneala lor iaste în deşărt, pentru căci smereniia iaste maică tuturor bunătăţilor. Şi precum maica pune multă nevoinţă din fireasca  [49] dragoste ce are de hrăneşte pre copii săi, ca să-i crească şi-i fereşte de toate ca să nu li să întîmple vreo primejdie şi-i va piiarde, <44v>  aşa şi smereniia hrăniaşte bunătăţile de cresc şi le fereşte de toate primejdiile, ca să nu piară. Pentru căci păcatul cel dintîi şi mai mare decît toate păcatele iaste mîndriia, care o au izvodit şi au născut singur satana, carele era înger şi să numiia Luceafăr, pentru multă lumină ce avea; care mîndrie l-au surpat şi l-au pogorît, cu toată ceata lui, întru cele mai de jos prăpăstii ale iadului. Şi dintr-atîta lumină ce avea s-au făcut decît toate negreţele şi decît toate întunericile mai negru şi mai întunecat şi iaste să se osîndească în veci nesfîrşit pentru căci nu are tămăduială, nici vindecare rana lui, că fiind duh, nu are pocăinţă.
     Şi cu acest păcat al mîndriei, pentru multa lui zavistie, au înşălat şi pe ticălosul Adam, de l-au surpat din cinstea lui şi l-au adus la moarte şi l-au pogorît şi pre dînsul în iad. Şi precum păcatul mîndriei au avut putere de au pogorît pre Luceafăr, pînă la cele mai de jos prăpăstii ale iadului, aşa şi bunătatea smereniei <45r>  are mai multă putere decît mîndriia; că au făcut pre singur Dumnezeu, care le iaste făcătoriul Luceafărului şi s-au plecat atîta, cît au lăsat ceriurile şi toată slava şi lauda ce avea de toate puterile cereşti, de s-au pogorît pre pămînt şi s-au făcut om şi s-au smerit pînă la moarte, după cum zice fericitul Pavel, moarte de cruce; şi s-au pogorît şi pînă la iad de au scos pre Adam cu tot neamul lui şi l-au suit împreună cu dînsul la ceriu, unde au fost şi mai înainte. Iară Luceafărul n-au putut să se mai sue, căci îl atîrnă păcatul în jos.  
     Că păcatul să asamînă pietrii şi-i caută să meargă la maica ei, în pămînt, de unde şi iaste. Iar bunătatea să aseamînă focului şi iaste să meargă în sus, în văzduh, unde-i iaste matca, că Dumnezeu iaste foc mistuitoriu şi pară de foc supţire, precum l-au văzut prorocul Ilie. Şi precum un om are în casa lui aur, argint, scule şi alte haine şi  [50] cînd iase din casă pune lacăt şi încue, pentru ca să nu meargă vreun hoţ să i le fure, să nu se păgubească, aşa şi smereniia <45v>  încue, ca un lacăt toate bunătăţile, că să nu meargă hoţul cel de obşte, diavolul, să le fure şi să va păgubi de osteneala ce au făcut. 
     Şi iaste că, după putinţă, cu scurte vorbe v-am spus puterea şi lucrarea a celor 4 bunătăţ, carele trebuiaşte cu toţii cîţ le-aţ auzit să le însemnaţ în inima voastră şi să le păziţ şi, după putinţă, să le şi faceţ; şi atunce veţ fi fericiţ după cum zice Hristos: „Fericiţ cei ce aud cuvîntul lui Dumnezeu şi-l păzesc pre dînsul“. 
     Pre aceste 4 bunătăţ ce-am zis mai sus şi v-am spus a fieştecăreiia puterea şi lucrarea, ca pre o piatră în patru feţe, care nu se poate mişca ş-au zidit toţ sfinţii şi toţ drepţii, ca nişte înţelepţi, casa bunătăţilor sale, şi, dupa cuvîntul Evangheliei: „Să pogorî ploae şi veniră rîurile şi suflară vînturile şi loviră casa aceia şi nu cazu, că era întemeiată pre piatră“, care piatră iaste Hristos, după cum zice fericitul Pavel, dintru care înţelepţi şi sfinţi şi drepţi iaste unul şi acest fericit şi de-a pururea pomenit, marele Nicolae, arhiereul Mirelor <46r> Lichiei, făcătoriul de minuni, a căruia pomenire săvîrşim astăzi, întru acest sfînt lăcaş; carele stă deasupra muntelui besericii ca o cetate păzită de Dumnezeu şi întărită de toate patru părţile cu 4 tunuri duhovniceşti: cu credinţa, cu nădejdiia, cu dragostia şi cu smereniia.Şi cu tunul credinţii goneşte departe pre vrăjmaşii besericii, pre eretici; cu tunul nădejdii aduce pre cei deznădăjduiţ cătră Dumnezeu; cu tunul dragostii ajută celor săraci şi lipsiţ; cu tunul smereniei sue pe cei păcătoţi la ceriu. 
     Stă nemişcat în muntele credinţii şi al nădejdii şi nu să poate ascunde, stă întemeiat în muntele dragostii şi al smereniei şi nu se poate pitula. Să vede de departe, că iaste la loc înalt, luminează ca o făclie aprinsă în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru. Faptele lui cele  [51] bune stălucesc tuturor din casă, nu sînt ascunse supt obroc; luminează în toată lumea, ca lumina soarelui, minunile lui. Cunoscute-s de toţ facerile lui de bine şi milosteniile, primite-s <46v> de toţ blîndeţile lui şi să bucură toţ de pomenirea lui, după cum zice Solomon: „Lăudîndu-se dreptul, să veselesc noroadele“. Îl mărturisesc pre dînsul adevărul lucrurilor cum că iaste îndreptătoriul credinţii şi chipul blîndeţii şi dascălul înfrînării, precum îl cîntă beserica şi pentru aceia au agonisit prin smerenie cele înalte şi prin sărăcie cele bogate. Acesta au urmat dascalului şi învăţătoriului său Hristos, păstoriului celui bun şi adevărat, care ş-au pus sufletul pentru oi. Acesta au păzit porunca lui Dumnezeu desăvîrşit şi l-au iubit şi pre dînsul şi pre aproapele său, ca însuţ pre sine. 
     Îl dovedeşte ajutoriul ce au făcut din destul de mulţi galbeni celor 3 fecioare, carele sta în cumpănă să-ş piarză fecioriia lor; că înţelegîng sfîntul cum că acel ticălos de tată al fetelor, pentru că să gonească sărăciia din casa lui, au socotit să chiiame în casa lui, pe Afrodita, adecă curviia şi pentru ca să cîştige puţin aur şi argint, ca să se poată chivernisi au vrut să vînză fecioriia fetelor lui. Şi oftînd cu amar din mijlocul<47r>  inimii lui şi plîngînd cu lacrimi fierbinţi zicea: 3 fecioare, carele să văd ca 3 bunătăţi ale raiului vor să se schimbe şi vor să se prefacă spre 3 răutăţ ale iadului şi pentru puţin cîştig vor să piarză o avuţie care iaste mai cinstită decît toate avuţiile ce sînt ascunse supt munţi, sau decît toate cîte ocoleşte toate lumea; şi acea frumoseţe luminată ca a soarelui iaste să-ş piarză lumina şi podoaba şi să se facă scaun sau ca să zic mai chiar cuib întunecaţilor draci. 
     Deci acestia ce am zis mai sus, înţelegîndu-le sfîntul, au zis în sine: ba. diavole, nu voiu lăsa să se lipsească ceriul de stele frumoase ca acestia, nu voiu să cîştige iadul suflete aşa de curate şi flori aşa de frumoase. Eu, o, dragoste mincinoasă, voiu să-ţ sfărîm săgeţile, carele [52] fără de rană omor; eu, Luceafărule, voiu să-ţ sparg toate mrejile şi-ţ voiu piiarde tot vicleşugul. 
     Aşa s-au vorbit sfîntul, apoi, pe urmă, după ce au ascuns soarele toate razele lui şi s-au stins de tot lumina zilei între întunerecul nopţii şi cînd ceriul, de osteneală, au fost închis spre somn <47v>  toţ ochii lui, atîta cît nici luna nu priveghiia, nici una din stelele cele mai mici avea deşchise tîmplele lor cele de argint, atunce ca cînd ar fi fost nu făcător de bine, ci ca un hoţ, aleargă cu mare grabă la acea săracă de casă şi aruncînd în lăuntru, nu zic odată sau de doao ori, ci de trei ori, mulţi galbeni, au gonit cu aceasta sărăciia şi tot răul şi tot cugetul necuvios şi au mîntuit fecioria acelor 3 fecioare din cursele diavolului.            Auzit-aţ fapta sfîntului? Priceput-aţ fierbinţeala inimii lui spre a face bine? Înţeles-aţ puteria dragostei cătră aproapele? Afle-să şi acum vreunul, au din cei bogaţ, au din cei săraci,după ce va cunoaşte lipsa şi sărăciia fratelui său, creştinului, carele iaste aproapele său, să-i facă ajutor la nevoia lui, cu dragoste curată şi făr’de făţărie, de nu va avea putere cu bani sau cu altcevaş, măcar cu un sfat bun, sau cu un cuvînt de mîngîiare şi nu numai eu, ci toţ creştinii cei ce să tem de Dumnezeu, îl vor ţinea întocma cu sfîntul Nicolae şi cu alţi sfinţi, că atîta iaste Dumnezeu de mulţemit şi priimitor, cu multă dragoste de cel <48r>  puţin a aceluia ce poate face. 
     Şi putem lua pildă de pe cei doi fileri ai văduvei, că au fost priimiţ foarte de Hristos şi de pe plata celor ce au lucrat în vie la ceasul al 11, că li-au plătit ca şi celor din ceasul cel dintîi. Că de am face cu acest mijloc bine vecinilor noştri, cum au făcut sfinţii şi cum ne învaţă sfintele Scripturi, sau mai vîrtos să zic, cum ne învaţă singur Hristos, carele iaste începutl şi sfîrşitul tuturor, oare ce bine socotiţ că am avea? Oare ce spor ni-ar da Dumnezeu în  [53] toate? Că zice prorocul David: „Voia celor să tem de dînsul va face şi rugăciunea lor va asculta“. Oare n-am fi şi noi drepţi, n-am fi şi noi sfinţi? Că aşa ne porunceşte Hristos. „Faceţi-vă sfinţi, că eu sfînt sînt“. 
     Cu fapte bune să face omul lăudat şi sfînt, iară nu cu fapte rele. Nici nume vestit va putea să lase neştine, după moarte, cu răutăş. Iară noi acum, de facem vreodată cuiva vreun bine sau vreo îndemînă, cît de puţin, o facem mai mult cu făţărie, pentru ca să ne laude <48v>  oamenii şi de nu se va supune întru toate, după pohta noastră, vom să-i scoatem binele acela pe nas, împutîndu-i totdeauna şi blestemîndu-l, îi zicem să-l osîndească bine ce i-am făcut şi ne lăudam cătră unii şi cătră alţii. 
     Dară dascălul nostru Hristos nu ne învaţă aşa, ci zice: cînd facem milostenie sau alt bine, să nu ştie stînga ce face dreapta. Deci, cine va vrea să isprăvească desăvîrşit şi precum să cade aceste ce zic, aibă în loc de pămînt dragostea, că acolea să va înrădăcina credinţa, ca un copaci şi-ş va da roada sa la vremea sa, după cum zice David: că toţ copacii şi toate erburile, răzimînd în pămînt cresc şi să măresc şi-ş dau roada, iar deaca nu razimă în pămînt să usucă şi pier. Aşa şi credinţa, răzîmînd în dragoste creşte şi să măreşte şi face toate rodurile bunătăţilor, căci pămîntul credinţii iaste dragostea. 
     La cele zece porunci ce-au dat Dumnezeu lui Moisi în muntele Sinaii, porunca cea dintîi şi mai mare iaste pentru dragoste; că n-au zis să crezi în domnul Dumnezeul tău, ci „să iubeşti <49r>  pre domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău şi din tot cugetul său şi din toată vîrtutea ta şi pre aproapele tău ca însuţ pre tine“. 
     Şi oare pentru ce au zis „Să iubeşti pre aproapele tău, ca însuţ pre tine? “ Pentru doao lucruri: una, pentru ca să arăţ dragostea carea au arătat şi arată totdeauna Dumnezeu cătră tine şi alta pentru căci fieştecare om să iubeşte pre sine vai vîrtos decît toate lucrurile şi-ş pohteşte cinstea şi binele; şi pentru aceia au zis să iubească cu acest mijloc [54] pre aproapele său. Că să ferească Dumnezeu cînd şi să va aprinde casa, sau cînd te vor năpădi niscai hoţ, vecinul tău cel de aproape va să vie să-ş ajute, iar nu frate-tău sau altcineva din ruda ta, că aceia sînt departe; că cel ce iubeşte cu dreptate, acela şi crede. Că zice sfîntul Ioann Bogoslovul: „De va zice cineva că iubeşte pre Dumnezeu şi pre fratele lui îl uraşte, mincinos iaste; că cel ce nu iubeşte pre fratele lui, că l-au văzut (şi-l vede totdeauna), dară pre Dumnezeu, că nu l-au văzut, cum îl va putea iubi?“ Pentru aceasta <49v>  şi domnul Hristos au zis cătră ucenicii lui : „De pe aceasta vor cunoaşte toţi că-mi sînteţ ucenici, de veţ avea dragoste între voi“. 
     Dară acum, tu, ticăloase oame, te numeşti creştin şi ucenic al lui Hristos? Dară unde iaste dragoste ce ai cătră fratele tău? Ce fel de ascultare faci dascalului în învăţătoriului tău? Încailea zi că nu eşti creştin, că-ţ faci mai multă osîndă. Nu te nădăjdui că numai cu numele ce ai, de te numeşti creştin, că te vei mîntui, că zice Hristos: „Nu cei ce-m zic mie Doamne, Doamne, vor întra întru împărăţiia ceriului, ci cei ce fac voia mea“. Voia lui Hristos nu iaste alta, făr’numai dragostea; şi cel ce are dragoste cătră aproapele său şi-i pohteşte binele, acela face toate poruncile lui Dumnezeu, că cel ce rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu şi Dumnezeu într-însul, după cum zice Ioann. 
     Iară acum creştinii noştri atîta stau împotriva lui Dumnezeu, cît îl fac şi mincinos şi sfînta Scriptură zic că sînt basme şi aflări omeneşti. Şi zic: dară cum voiu să iubesc pre vecinul mieu, că-mi iaste vrăjmaş? De vreme ce zici că-ş iaste vrăjmaş, nu te numi creştin; ce zi că eşti un păgîn şi <50r>  un om fărdelege şi făr’de obraz. Că stăpînu-tău Hristos îţ porunceşte să iubeşti pre vrăjmaşii tăi şi să le faci bine şi tu îi stai împotrivă şi nu vei să-l asculţi. Dară nu-ţ iai seama că tu eşti om şi mîine, poimîine, vei să mori şi va să te mănînce pămîntul şi viermii. Şi de să va întîmpla  [55] să-ţ stea împotrivă sluga ta, sau argatul tău, nu te mînii pre dînsul şi-l baţ? Dară Hristos, că iaste Dumnezeul cel adevărat şi va să judece toată lumea, pentru neascultarea ce-i faci, oare socoteşti că nu te va pedepsi şi te va bate cu osînda în veci? Iată dară că nu-ţ iaste vrăjmaş, vrăjmaşul tău, ci mai vîrtos priiaten, că te duce la bine, deaca vei face cum te învaţă Hristos; iară de nu vei face aşa, îţ eşti tu însuţ vrăjmaş şi pierzător sufletului tău. Că de ar fi ascultat Adam porunca lui Dumnezeu, n-ar fi venit la atîta osîndă neamul omenesc; şi noi acum, de am asculta pe Hristos, n-am fi într-atîtea scîrbe şi nevoi.
      Pavel apostolul zice la 13 capete cătră corintheni: „De voiu grăi, cu limbile oamenilor şi cu ale îngerilor şi dragoste să nu aibu, făcutu-m-am <50v> ca o aramă răsunătoare, sau ca o tobă băcăind; şi de voiu avea prorocie şi voiu şti tainele toate şi toată înţelegerea şi de voiu avea toată credinţa cît măgurile a le muta, iară dragoste să nu aibu, nimic nu sînt. Şi de voiu da toată averea mea şi de-m voiu da trupul mieu să-l arz şi dragoste să nu aibu, nimic nu folosesc“.             Auzit-ai ce zice? Dacă tu, căci urăşti pre fratele tău atîta cît nici în ochi nu vei să-l vezi, ci-i porţi pizmă şi-l zavistueşti pre la unii şi pre la alţii ca să-i faci pagubă şi să-l supui, să-l sărăceşti, tu, adevărat nu eşti creştin, nici om pe pămînt ce eşti singur Satana, carele au pîrît pre Dumnezeu la Adam. Şi care preot iaste acela de te ispoveduiaşte şi te lasă pre tine, cela ce pîrăşte de te cumineci? Acela, adevărat, nu iaste preot, ci iaste singur Iuda şi vînzător lui Hristos şi nu i să va erta nici popei, nici aceluia, măcar de ar face cîte alte bunătăş. Că zice Hristos: „Mila pohtesc, iară nu jărtvă“. 
     Pentru aceasta dară, iubiţii miei întru Hristos fraţ şi blagosloviţi creştini, cîţ v-aţ adunat astăzi ca să prăznuişţi şi să <51r>  vă bucuraţ de pomenirea sfîntului, trebue după cît va fi putinţa a fieştecăriia, luînd pildă de pe faptele  [56] sfîntului că ne asămînăm lui şi să iubim întîi pre Dumnezeu, după cum iaste scris la porunca cea dintîi şi pre aproapele nostru; să iubim pre vrăjmaşii noştri şi să le facem bine. Să cinstim pre părinţii noştri, atîta pre cei ce ne-au născut cît şi pre cei sufleteşti carii sînt cuvoişii călugări şi cucernecii preoţ. Să ne ferim, din cît ne va fi putinţa, de curvie, de beşie, de zavistii, de vînzări, de apucări, de năpăşti şi de alte multe ca acestia că, sînt aflări ale începătoriului de răutăţ al diavolului, pentru ca să ne desparţă de Hristos, Domnul nostru şi să-ş bată joc de noi, după pohta lui.Şi deaca vom păzi acestia cîte am zis, atunce vom fi creştini buni şi adevăraţ ucenici a adevăratului Hristos Dumnezeu şi făr’de nici o îndoială să avem nădejde bună că aici, întru această lume vom petrece viiaţă pacinică şi făr’de turburare, iară în cea viitoare ne vom bucura şi ne vom veseli împreună cu sfîntul Nicolae şi cu toţ sfinţii, întru împărăţiia ceriului, <51v>  care cu toţii să o dobîndim prin darul domnului nostru Isus Hristos, a căruia milă rugăm să fie pururea cu voi. Amin. 
     
     
     LUNA LUI IUNIE, 29 DE ZILE. CAZANIE LA SFINŢII APOSTOLI                                               PETRU  ŞI  PAVEL.
     
      Atîta sînt de mari vredniciile ale slăviţilor apostoli Petru şi Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cît nu iaste cu putinţă limba omenească a le grăi.
      Atîta sînt de multe învăţăturile lor cele vrednice de minune cît întrec la număr nisipul mării şi stelele ceriului. Atîta sînt de minunate vitejiile lor, cît nu e să o priceapă toată limba pămîntească şi să nu să minuneze toată mintea omenească. Atîta sînt de slăvite faptele lor, cît covîrşesc  [57] tot cuvîntul şi fac făr’de graiul toată mintea spre lauda lor şi spre cinstea pomenirii lor. 
     Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvînt vrednic va putea să aducă mintea mea cea proastă şi neştiinţa învăţăturii <52r>  mele, ca să poată mări, după cum se cade vredniciilor lor cele mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osîndi, ca un nemulţemitor şi ca acela ce ascunde facerile cele mari de bune, carele ei au arătat în politiia cea creştinească, în beserica cea pravoslavnică şi peste tot pămîntul ce iaste supt soare luminînd limbile cele întunecate, povăţuind la credinţa cea adevărată oile cele rătăcite şi adăogînd mulţime de credincios în beserica lui Hristos.
     Şi pentru ca să biruesc, drept aceia, nepriceperea minţii mele îi voiu asemîna cu cei doi luminători mari, adecă cu soarele şi cu luna şi aşa apropiindu-mă puţintel de minunatele lor fapte, cu asemînarea acelor luminaţ luminător, voiu da îndrăzneală neputinţii mele, spre a face lauda lor, fugind cu aceasta împreună şi de semnul nemulţumirii. 
     La capătul cel dintîi al Facerii spune Moisi cum că Dumnezeu au făcut doi luminători mari: unul mai mare şi altul mai mic; şi pre cel mai mare, adec pre soare, întru stăpînirea zilii, iar pre cel mai mic, adecă pre lună, întru stăpînirea nopţii. <52v> Şi pre aceştea, i-au făcut pentru întărirea trebuincioasei chivernisiri a toată lumea. Şi iarăşi acestaş Dumnezeu, făcîndu-se om au pus alţi doi luminători, pentru întărirea şi întemeiarea besericii: pre cel mai mare, adecă pre Petru, pentru ca să fie întru stăpînirea zilii a dumnezeeşti cunoştinţe întru jidovime; iară pre cel mai mic adecă pre Pavel, întru stăpînirea întunecatei nopţi a închinării de idoli, la limbi, pentru ca să răsipească cu strălucirea minunilor şi cu lumina învăţăturii norii cei întunecaţ ai înşălăciunii.
     Şi, pentru ca să începem de la luminătoriul cel mare, de la soare, zicem cum că iaste soarele vîrf celorlalte stele şi  [58] le covîrşaşte cu lumina pe toate şi de la răsărit pîn’la apus, tot pămîntul şi toate unghiurile lui luminează, încălziaşte, îngraşă şi răvarsă pretutindenea razele lui. Cine nu va mărturisi cum că vredniciile acestia să cuvin lui Petru, de vreme ce el au fost vîrf cetei apostoleşti şi mai întîi în rînduiala ucenicilor şi au întins pururea, ca alt soare, de taină, peste tot pămîntul razele darurilor şi a facerilor de bine? Au încungiurat toată Iudea, Antiohia, Pontul, <53r>  Galatiia, Cappadochiia, Asiia şi Vithania, gonind cu lumina dumnezeeştilor cuvinte, întunerecul necredinţei, dînd daruri de tămăduiri la toată neputinţa şi vindecînd pe cei ce rău să chinuia de viclenii draci.Şi mai vîrtos că numai singură umbra acestui soare atîta era la toţ făcătoare de bine, precum să vede la Faptele apostolilor, la cinci capete: „Cît şi la uliţă scotea pre cei bolnavi şi-i punea în aşternuturi şi în paturi ca, viind Petru, măcar umbra lui să umbreze pre fieşticare dintru dinşii“. 
     Căldura soarelui are lucrare firească a dărui copacilor, erburilor, pietrilor scumpe şi plodurilor pămîntului vieţuitoare, umejoasă şi îngrăşătoare putere spre creştere. Aşijderea şi căldura cea vieţuitoare a soarelui celui de taină a lui Petru, asemenea au stătu aceştii puteri, că raza cea mai mică ce-au trimis la cela cea au fost din pîntecele maicii lui olog carele stătea înaintea uşii besericii ce să chiema Frumoasă, îndată l-au tămăduit, pentru că zicîndu-i de grabă: „Caută la noi“, îndatăş i s-au întărit talpele şi gleznele.
      <53v>  Cu această putere vieţuitoare a lui Petru s-au ridicat sănătos din pat şi oarecare om, anume Enea, carele zăcea de 8 ani, slăbănog. Cu aceasta şi la Iopi lucru de minune la toţi, au înviiat pre Tavitha, ce murise. 
     Are soarele şi altă a sa lucrare, că trece prin crăpăturile uşilor şi prin găurile păreţilor şi cele mai din lăuntru ale caselor le iscodeşte şi le luminează. Şi de la Petru n-au fost lipsită această putere, de vreme ce, după cum zice Ieremia la 17 capete: „Adîncă iaste inima decît toate şi  [59] om iaste cine îl va cunoaşte pre el“. Însă aceasta o au iscoditu-o şi au atins cu razele lui, precum să vede adevărat la Ananiia şi Samfira, a cărora mincinosu cuget cu moarte făr’de veste i-au certat.
     Au iscodit cele ascunse ale inimii lui Simon vrăjitorul şi au descoperit vicleşugul cel ascuns al inimii sale, pentru care lucru în faţă l-au înfruntat, zicînd: ,,Că întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văz că eşti; pocăiaşte-te, drept aceia, de răutatea <54r>  aceasta şi te roagă lui Dumnezeu, ca doară şi s-ar erta ţie cugetul inimii tale“. 
     S-au aflat întinăciuni la soarele cel simţitor, prin mijlocul ochianurilor, de astronomii ceşti de pe urmă, lucru necunoscut de cei vechi şi cu totul neadevărat. Deci, să mărturisim şi noi, cum că s-au aflat oarecare întinăciuni şi la soarele nostru cel de taină, la Petru. Şi oare nu era mare întinăciune, cînd în curtea arhierului s-au lepădat de 3 ori de invăţătoriul său? Nu era mare întinăciune cînd în grădină, fugind, au lăsat singur pre dulcele Iisus? Aceste însă întinături, cu lacrămile ce vărsa adeseori, dintru adîncul inimii le-au spălat şi au rămas cu totul curat, atît cît s-au arătat ca alt soare, luminînd în casa celui înalt.           Zice de aceasta şi cel cu Gura de Aur, Ioann, la tîlcul Psalomului 48, cum că mulţi împăraţ au rădicat cetăţ şi au făcut zidiri minunate şi puindu-ş numele s-au dus, iară nimic nu s-au folosit, ce au încetat şi uitării s-au dat pomenirea lor. Iară păscariul Petru nici unele de acestia făcînd, luminează mai <54v>  mult decît soarele şi după moarte. 
     Să trecem, acum de la luminătoriul cel mare la cel mai mic, de la soare la lună, de la vasul luminat la vasul cel ales, de la Petru la Pavel. 
     Multe feliuri de vrednicii, stăpîniri şi puteri dau filosofii să aibă luna.Şi întîi zic cum că luna iaste podoaba nopţii, asămînătoare soarelui şi stăpînă mării: aceste însă vrednicii cu dreptate să cuvin vasului celui ales şi cu cale iaste să se numească podoaba nopţii, de vreme ce s-au trimis de la  [60] Dumnezeu, pentru ca să lumineze limbile dintru întunerecul slujirii de idoli, precum o au zis mai nainte Isaiia: „Te-am dat spre lumină limbilor, să fii spre mîntuire pînă la marginile pămîntului“. 
     Noapte întunecată au fost atunce în toată lumea, cînd argintul şi aurul, pietrile şi lemnele să slujiia ca nişte dumnezei şi omul să abătea cu toate puterile sufletului spre aceia ce iubiia Luţifer şi dracii, carii ca nişte naşteri ale iadului şi ca nişte fii ai înşiş răutăţii, alta nu pohtiia, alta nu <55r>  iubiia, făr’numai răutatea, păgîniia, răsfătăciunile trupului, neruşinarea obiciaiurilor, uitarea desăvîrşit a celor sfinte, apucările de la streini, iubirile de argint şi trufiile; cînd să călca pravilele lui Dumnezeu şi să huliia acelia ale firii, cînd era lipsiţ oamenii de suflet, sufletul lui Dumnezeu şi Dumnezeu de slujba şi închinăciunea ce i să cuveniia. 
     Deci pentru ca să gonească această noapte întunecată şi pentru ca să lumineze o întunecare împuţită ca aceasta, au ales Dumnezeu pre Pavel, ca luminînd ca altă lună luminată în lume, să răsipească întunerecul închinăciunei de idoli şi pentru ca să adevereze aceia ce zice: „Norodul carele şedea întru întunerec au văzut lumină mare“. 
     Să cuvine lui Pavel şi a dooa stăpînire a lumii, căci iaste asemănătoriu soarelui, pentru căci Pavel s-au arătat întru toate desăvîrşit, asămînătoriu lui Petru. Deci cu cuviinţă iaste şi putem să zicem acel cuvînt al Isaiei: „Şi va fi lumina lunii ca lumina soarelui“.Şi cine nu va mărturisi cum că Pavel s-au arătat asămînător <55v>  lui Petru ? Smerit era Petru, de vreme ce după acea minunată vînătorie a peştilor a zis lui Iisus: „Eşi de la mine, că om păcătos sînt, Doamne“. Iară mai smerit la spălarea picioarelor, cînd au răspuns desăvîrşit au zis: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci“.Şi încăş mai smerit s-au aflat la moarte, vrînd ca să moară pre cruce cu capul în jos.  
     [61] Şi Pavel nu s-au asemînat lui Petru cu smereniia, chiemîndu-se pre sine mai mic decît apostolii şi cum că nu iaste vrednic a să numi apostol? Şi să mărturisiia pre sine întîi şi mai mare păcătos (zicînd): „Hristos Iisus au venit în lume să mîntuiască pre păcătoş, carele cel dintîi sînt eu“.
      Răbdătoriu era Petru, răbdător şi Pavel. Amîndoi cu bucurie au răbdat lanţurile, bătăile, închisorile, goanele şi bucurîndu-să mergea de spre faţa adunării, căci pentru numele lui Iisus să învredniciră a se necinsti; au plîns cu amar Petru pentru greşala lui. Şi Pavel, cîte lacrimi n-a vărsat căci, prin neştiinţă, întîi era hulitoriu şi gonaci şi ocărîtoriu besericii lui Dumnezeu. Mare nevoe au fost lui Petru cînd, interbîndu-se de 3 ori: „Petre, iubeşti-mă“ cu totul întristîndu-se <56r>  au răspuns: „Doamne, tu ştii că te iubesc“. Şi Pavel, atîta era de fierbinte în dragostea lui Hristos, cît verice feliu de muncă, toate zidirile cele văzute şi nevăzute, nicidecum, întru nimica, nu le-au socotit (zicînd): „Cine ne va despărţi pre noi de dragostea lui Hristos? Necazul, au supărarea, au gonirea, au foametea, au golătatea, au primejdiia, au sabiia? Pentru că adeveri sînt că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici altă oarecare zidire va putea pre noi să se usibească de dragostea lui Dumnezeu“. 
     Cu umbra lui Petru să tămăduia mulţime de bolnavi şi nu puţini din cei ce erau chinuiţi de duhurile cele necurate; şi măhrămile şi ştergătorile lui Pavel goniia toată boala şi duhurile cele viclene de la trupurile bolnavilor. Au rădicat Petru pe cel ce era olog din pîntecele mîne-sa, lîngă uşa besericii. Asemenea au făcut şi Pavel în Listra. Au înviiat Petru pre Tavitha, moartă fiind şi Pavel au înviiat pre Eftih, tînărul carele căzuse din a treia straşină. Asemenea au fost amîndoi întru osteneli, întru necazuri, pentru Hristos, în rîvnă, <56v>  pentru mîntuirea sufletelor, în minuni, în moarte şi la îngropăciuni, pentru căci amîndoi în Roma, mărturisind, s-au îngropat.
      [62] Vredniciia cea după urmă a lunii iaste să stăpînească marea, care lucru să cuvină şi lui Pavel, pentru căci de 3 ori s-au sfărîmat corabiia cu el; o noapte şi o zi întru adîncul (mării) au făcut şi de s-au şi biruit de cumplitele valurile mării, iară pururea nevătămat s-au aflat într-acea înecătură. 
     Între celelalte idiomata adecă alsăuiri ce are luna are şi aceasta: cînd este plină să scoală asupră-i cîinii, ca nişte vrăjmaşi, cu luptă şi nu încetează a o lătra, neputînd suferi lumina ei, şi cu acestia toate, ia fiind curată şi nevinovată, luminează şi călătoreşte călătoriia ei, făr’de zăticneală. 
     Cîţ cîini sălbateci s-au sculat, turbaţ, asupra lui Pavel, lătrînd. Au lătrat aupra lui Pavel tot Efesul, pentru căci învăţa de faţă cum că, acei (idoli) ce să fac de mîini, nu sînt dumnezei. Au lătrat asupră-i la Iconiia, cînd s-au pornt limbile şi jidovii să ucigă cu pietri pre Pavel. Fost-au lătrat de Elima vrăjitoriul, carele din <57r>  strălucirile lunii noastre , cei de taină, lui Pavel, au rămas orb. Fost-au lătrat, la cea mai de pe urmă, de cîţva jidovi carii, s-au blestemat ei singuri pre sine, nici să mănînce nici să bea, pînă nu vor ucide pre Pavel.
      Însă cu aceste goane, scîrbe şi nevoi, făr’de frică au urmat calea lui, strigînd neîncetat: „Cine ne va despărţ de dragostea lui Hristos? Lasă să se mînie jidovii, să se scoale tiranii, să latre cîinii cei sălbateci; eu calea voiu săvîrşi, credinţa voiu păzi“. Cine dară să nu mărturiseacsă cum că Pavel au strălucit între limbi, ca luna plini în zilele ei? 
     Făr’de prepus iaste, drept aceia că Petru au stătu în beserică, ca alt luminător mare, pentru căci s-au arătat ca soarele luminînd peste beserica celui înalt. Iară Pavel au fost stătut luminătoriu mai mic, însă asămînător soarelui, cu lumina cu strălucirea, cu bunătăţile, cu vredniciia şi cu slava. 
     Acum voiu întoarce cuvîntul mieu cătră tine, ţară creştină, şi dinpreună cu tine mă voiu bucura căci ai  [63] în loc de acoperemînt pre verhovnicii apostoli Petru şi Pavel şi ai tipărit, în coroana ta <57v>  chipul crucii, pentru ca să nădăjdueşti a lua roadă de bună vieţuire din lemnul vieţii. Nu s-au întors corbul, odinioară, în chivotul lui Noe, pentru căci au aşteptat să între mai cu multă norocire, aicea, în tine şi pentru ca să aducă veţtile liniştei, nu cu frunză de maslin, ci cu ramura crucii în gură; s-au întors pasărea în braţele tale, cinstită ţară şi se laudă cu pohvală între soare şi între lună. Soarele de-a dreapta şi luna de-a stînga sînt slăviţii apostoli Petru şi Pavel şi închipuiaşte semnul cum că cei sînt întîi cu şăderea apostoli au purtare de grijă pentru folosul norodului tău, adecă, celor drepţi şi celor păcătoţ; celor drepţi, ce sînt de-a dreapta, pentru căci soarele luminează zioa, că iaste şi semnului darului şi celor păcătoţi ce sînt de-a stînga, pentru căci luna luminează noaptea, că iaste semnul păcatului.                  Săltează, drept aceia, glas de bucurie şi de veseleşte, pentru căci ai ajutători ca aceştea şi folositori mari şi biruitori fierbinţi ca aceştea. 
     Vino iară, o dascăli mari ai lumii, văzînd cu userdiia norodului ce stă împrejur şi toată creştineasca <58r>  politiia aceasta, spre lauda, spre cinstea şi spre prăznuirea voastră, nu ne lipsiţi de călduroasa voastră folosinţă şi de puternicul vostru acoperemînt, ci căutaţ din ceriu ca nişte luminători mari tăriei cei de sus, spre noi carii şădem întru întunerecul şi umbra morţii. Mîngîiaţi-ne pre noi, ticăloşii, cei ce şedem în valea plîngerii; mijlociţ pentru norodul domnului, pentru pravoslavnica beserică, pentru preoţiia împărătească şi mai ales vă rugaţ lui Iisus celui răstignit, a căruia Evangheliia cu atîtea ostenele şi trude, goane şi munci, închisori şi bătăi, crucea şi moartea în toată lumea o aş propoveduit. 
     Să păzească în ani mulţi, întru luminatul lui scaun, pre cucernecul rugătoriu, pre prăznuitoriul numelui vostru, pre cinstitoriul pomenirei voastre, pre creştinul nostru  [64] domn, ca întru creştineasca întemeiare a înălţimii sale să fim şi noi cu toţii, cu liniştea sufletească şi trupească, mai presus de toată ispita celora ce stau împotriva creştinătăşii, să propoveduim în mulţi ani numele vostru, să prăznuim stradaniia voastră, să sărbăm lumint cu cuviinţă slăvita voastră pomenire. Amin. <58v>  
     
     
        
        CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA BOGOIAVLENIE.
     
      Luminat şi cinstit au fost praznicul ce au trecut, al naşterii domnului Hristos, blagoslovişilor creştini, iară mai luminat şi mai cinstit iaste acest de astăzi, căci acolo au arătat steaoa pe Hristos, cum că s-au născut, iar aici mărturiseşte tatăl din ceriu pre cel ce să botează, zicînd: „Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am voit“. Acolo vrăjitorii cu darurile lor i s-au închinat, ca unui Dumnezeu şi împărat, iar aici îngeri cereşti, ca unui Dumnezeu adevărat şi om desăvîrşit îi slujesc. Acolo era ca un prunc mic, înfăşat şi pus în iasle, iară aici ca un Dumnezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit se botează în apa Iordanului, pentru ca să spele tot neamul omenesc din spurcăciunea păcatului celui strămoşesc. Acolo îngerul cel mare Gavriil slujiia cu cucerie iară aicea îngerul şi înainte mergătoriul Ioann slujaşte taina.
      Deci dară decît sînt lucrurile praznicului de astăzi mai luminate, cu atîta sînt şi mai <59r>  mari decît ale praznicului ce au trecut. Pentru aceasta dară, de vreme ce să botează Hristos, să ne botezăm şi noi, nu că doară că nu sîntem botezaşi cu sfîntul botez, adecă cu apă şi cu duh, ci pentru căci am întinat cu păcatele noastre sfîntul botez. Trebue să ne spălam cu lacămile pocăinşii, ca să ne facem curaş, după cum zice prorocul Isaia: „Lăsînd vicleşugurile dintru inimele voastre şi faptele cele rele, de carele să bucură vrăjmaşul nostru diavolul“ şi să ne îmbrăcam cu noul Adam, cu domnul nostru Iisus Hristos, după cum zice  [65] fericitul Pavel, pentru ca să ne putem suim şi noi la ceriu curaşi şi luminaţ, ca şi Hristos şi cîţ am priimit propoveduirea lui, de am şi greşit, să alergăm că ne va priimi Hristos ca un bun şi iubitoriu.
      Botează-se Hristos, ca să sfinţească apele. Botează-se Hristos, ca să ne arate taina. Mîna prorocului slujaşte, ca să boteze mîna Tatălui, adecă pre Fiiul şi cuvîntu lui Dumnezeu. Om slujaşte şi om să botează; însuşi Ioann, ca un rob slujaşte şi Hristos ca un om să botează. 
     Pentru aceasta dară şi noi, ca nişte robi adevăraşi şi înţelepţi, să slujim taina cu inimă curată, după cum zice prorocul David. Minte <59v>  bună şi credincioasă să avem, ca să pricepem taina drept; şi cine iaste credincios şi drept, să alerge ca să auză ce zice David: „Veniţ cătră dînsul (adecă cătră Domnul) şi vă luminaţi şi feţele voastre nu să vor ruşina“, ca să se albească păcatele noastre ca zăpada, dupre cum zice Isaia. Şi cine iaste credincios şi temător de Dumnezeu, să mărească şi să laude taina, că mărire ca aceasta priimeşte Dumnezeu ca o tămîie cu bună mireazmă, iar cine iaste păgîn şi ispititor de tainele noastre să lipsească din beserică şi să se depărteze, pentru ca să nu vie urgiia lui Dumnezeu asupră-i şi să va bîntue; că şi Moisi, cînd s-au suit în muntele Sinaii ca să priimească tabelele legii ce i-au dat Dumnezeu, aşa au poruncit ca să nu să apropie de muntele acela nice o hiară sau vreun dobitoc, iar de se va apropiia, să fie ucis cu pietri de mulţimea jidovilor. 
     Asemenea iaste şi acuma. Taina avem de sărbăm şi prăznuim şi vom să ne suim sus nu cu trupul, sau în munte ca Moisi, ci cu mintea, la mari şi la înalte gînduri; ci numai cîţ sînt credincioş să se apropie cu mintea ca să priceapă taina <60r> prăznicului de astăzi. 
     După naşterea Domnului Hristos, rămîind batjocorit şi amăgit Irod împăratul de vrăjitori, s-au mîniiat foarte şi au trimis la Vithleem şi în toate hotarăle lui de au  [66] junghiat 14 mii de coconi mici cîte de 2 ani şi mai jos, între care coconi era şi cinstitul Ioann, prunc mic în braţee maică-sa Elisaftei. Şi, vrînd ca să-l junghie şi pre el, s-au desfăcut muntele din voia lui Dumnezeu şi au trecut de ceia parte maică-sa cu dînsul. Şi îngerul Domnului l-au luat de   l-au dus în pustie şi-l hrăniia acolo, pînă au venit în vîrstă de s-au făcut de 33 de ani şi 3 luni, a căruia hrană era vlăstarile copacilor şi miiare sălbatecă. 
     Şi au venit cuvîntu Domnului de i-au zis să lase pustiia şi să meargă în părţile Iudeii să propoveduiască noroadelor pocăinşă. Şi acolo mergea mulţimea jidovimei de-ş mărturisiia păcatele lor şi să boteza de el în apa Iordanului şi-l întrebară pre el zicînd: „Au doară eşti tu prorocul? Iar el au zis: nu sînt“, nu că doară nu era el proroc ci nu l-au întrebat de iaste proroc, ci numai de iaste el prorocul acela de carele au zis Moisi că: „Proroc va rădica noao domnul Dumnezeul nostru <60v>  dintru fraţii noştri“, adecă iaste să vie un proroc mare din neamu jidovesc şi socotiia jidovii cum că iaste Ioann prorocul acela şi pentru aceia îl întreba. Iar el le-au răspuns şi le-au zis: „Nu sînt eu acela, ci iaste să vie după mine, a căruia nu sînt eu vrednic să-i dezleg curelele încălţămintelor lui“, adecă nu pociu pricepe cum s-au născut. Adevărat, mai pre urmă s-au născut decît mine ca un om, iară ca un Dumnezeu ce iaste mai nainte decît mine s-au născut, în anii dumnezeirii. „Şi eu vă botez pre voi numai cu apă, iar el vă va boteza cu duh sfînt şi cu foc. În mîna lui iaste lopata şi vîntură pleava din grîu“; adecă iaste cunoscătoriu de inimi ca un Dumnezeu şi cunoaşte pre cei păcătoşi şi pre cei drepţi. Deci pre cei păcătoşi îi osîndeşte în focul cel de veci, iar pre cei drepţi îi adună la împărăţiia  ceriului.
     Şi vorbind Ioan cu mulţimea jidovilor zise iară: „Nu sînt eu cel ce socotiţ, ci iată că vine“.Şi aşa vorbind cu  [67] noroadele, sosi şi Hristos să se boteze. Iară Ioann, deaca l-au văzut zise cătră jidovi: ,,Iată mielul lui Dumnezeu, carele rădică păcatul lumii. Aceasta iaste Fiiul lui Dumnezeu celui adevărat ce vă spuneam“. Atunce au mers Hristos la Ioan <61r> şi i-au zis: „Vino de mă botează, căci pentru aceasta am venit“. Iară Ioann i-au zis: „Mie trebue să mă botez de tine, sau să mărturisesc alt botez pentru pentru numele tău şi tu vei să te botez eu? Apa Iordanului, văzîndu-te, au fugit de frica ta înapoi, dară eu cum voiu cuteza să te botez, de vreme ce Moisi, văzătoriul de Dumnezeu şi marele proroc, nu îndrăzniia să vază faţa ta, dară eu cum voiu să mă ating de sfîntul tău creştet, cu mîini păcătoase? Iarba pămîntului sînt, dar cum mă voiu apropiia de focul cel nesuferit? Tu mă sfinţeşte, Doamne, tu mă botează, stăpîne, tu mă curăţeşte de tina păcatului, mîntuitoriule, că eu nu cutez, nici sînt vrednic să te botez“. 
     Zise Hristos: „Ioanne, lasă cuvintele acestia acuma, că nu iaste vreme de a înmulţi vorba; vremea purtării de grijă iaste. Pentru aceasta m-am făcut om, pentru aceasta m-am îmbrăcat în trup, pentru aceasta m-am arătat sărac şi      m-am arătat smerit, pentru ca să împlinesc toată dreptatea. Ci vino, de mă botează, ca să se împlinească purtarea mea de grijă şi toată plecăciunea mea“.            Atunce au apucat cinstitul Ioan şi l-au botezat şi s-au pogorît Duhul Sfînt în chipul porunbului pre capul lui Hristos şi din ceriu s-au auzit zicînd cum că: <61v>  „Acesta iaste fiiul mieu cel iubit, cu carele am purtat de grijă pentru mîntuirea omenească“. Şi atunce au eşit Hristos din rîu, botezat.
      Şi cum că s-au botezat Hristos, aşa ne învaţă dumnezeeştii evanghelişti; iară încăş avem la praznicul de astăzi cîteva întrebăciuni, carele sînt trebuincioase a le şti. Şi întîi iaste: pentru ce Hristos, fiind făr’de păcate, s-au botezat? A dooa: pentru ce    s-au botezat în apa Iordanului şi nu într-alt rîu? A treia: pentru ce s-au pogorît Duhul Sfînt pre capul lui Hristos şi pentru ce în chipul  [68] porunbului? A patra: cîte botezuri sînt? a cincea: pentru ce iaste botezul de apă şi de duh? 
     Aceste 5 întrebăciuni avem astăzi foarte de folos a le şti; mai sînt şi altele, ci noi le lăsăm pentru lungimea vorbei şi vom zice numai pentru acestia, foarte pre scurt. Deci, cîţ v-aş adunat astăzi la sfînta beserică, pentru ca să prăznuiţ praznicul, deşchideţi-vă ochii, nu numai ai trupului, ce şi ai sufletului, pentru ca să pricepeţ ce vom să zicem, că nu sînt lucruri lumeşti, ci iaste taină mare şi înfricoşată, care s-au făcut pentru mîntuirea omenească. 
     Întrebăciunea dintîi iaste: pentru ce Hristos, fiind fără de păcate, s-au botezat? Zicem că botezul iaste mîntuirea <62r>  păcatelor omului şi curăţenie de păcatul cel strămoşesc, iară Hristos fiind făr’de păcate, după cum zice prorocul Isaia: „Că păcat n-au făcut nici vicleşug în gura lui nu s-au aflat“, pentru ce, dară, s-au botezat? Zicem la aceasta cum că sînt 4 stihii, dintre carele s-au făcut omul şi toată lumea şi iar întru acelea stihii, va să se topescă omul, pînă la a dooa venire a domnului Hristos, dintru carele iară va să se închiiage.              Deci stihiia cea dintîi şi mai de treabă iaste vîntul, că fără de suflare nu poate trăi omul nici un ceas. A dooa stihie şi mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii şi ne slujim cu dînsul, ce şi focul cel din văzduh. A treia stihie iaste apa, a patra stihie iaste pămîntul. Deci într-aceste 4 stihii iaste omul făcut şi, pentru căci sînt alcătuirile trupului omenesc, era cu cale să se sfinşească cu pogorîrea Domnului. Deci vîntul, şi focul s-au sfinşit cu pogorîrea cuvîntului lui Dumnezeu, iar pămîntul s-au sfinţit cînd au născut trupeşte în peşteră. Ştim să cădea să se sfinţească şi apa, de vreme ce iaste din cele 4 stihii şi într-alt chip <62v>  nu să putea să se sfinţească, de nu s-ar fi botezat Domnul, trupeşte în Iordan, arătîndu-se mai vîrtos şi taina mare a credinţei noastre: şi alta, pentru ca să sfărîme capetele şărpilor, adecă a dracilor  [69] ce era în apă, după cum zice David: „Tu ai zdrobit capetele bălaurilor în apă.“
      A dooa întrebăciune era: pentru ce s-au botezat Hristos în Iordan şli nu într-alt rîu? Zicem şi la aceasta că fiind rîul acela sfinţit de cît alte rîuri, pentru minunile ce s-au făcut într-însul, au mers şi Hristos iară la acela, care minuni sînt acestiia: întîi, cînd au trecut Iisus Naviin cu tot norodul jidovesc prin mijlocul apei şi nu s-au udat nimeni, pentru că întrase 12 preoţ de ţinea chivotul pre spatele lor şi apa să dedese înapoi din porunca dumnezeiască, pînă au trecut tot norodul. A dooa minune, cînd au lovit prorocul Ilie cu cojocul său apa şi   s-au desfăcut de au trecut el, cu ucenicul său, ca pre uscat. A treia minune, cînd s-au scăldat de 7 ori Neeman boiariul, sfetnicul împăratului de la Siriia după cuvîntul prorocului Elisei şi s-au tămăduit de bubele ce avea. A patra minune, pre vremea prorocului Elisei, mergînd nişte oamenui să tae lemne <63r>  de casă pre lîngă şărmurile Iordanului, fiind şi prorocul împreună cu dînşii, au căzut toporul unuia din coadă şi s-au înecat în apă; iar Elisei, luînd coada toporului şi mergînd la ţărmul apei, întinse coada spre apă şi zise: „Arată, Doamne, minune“ şi îndată sări toporul din apă şi să puse în coadă, care minune închipuiaşte sfîntul botez, după cum scrie sfîntul Ioann Damaschin la un tropar al canonului de la Înălţarea cinstitei cruci, la a patra peasnă. Deci, pentru aceste minuni s-au botezat şi Hristos într-acel rîu. 
     A treia întrebăciune iaste: pentru ce s-au pogorît Duhul Sfînt şi zicem: cînd să boteza Hristos s-au deşchis ceriurile şi au mărturisit Tatăl pre Fiiul, zicînt: ,,Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am voit?“ Deci de vreme ce au mărturisit Tatăl, socotiia jidovii că pentru Ioann s-au făcut glasul acela, pentru că-l ştiia ca pre un proroc şi sfînt şi pentru ca să nu zică norodul cum că lui Ioann îi zice „fiiu iubit“, pentru aceasta s-au pogorît Duhul Sfînt pre capul lui Hristos, de l-au arătat şi l-au mărturisit Tatăl de sus.  
     [70] Iar pentru ce s-au arătat Duhul Sfînt în chipul porunbului, să vă spuiu o istorie din Tistamentul cel vechiu, măcar că o ştiţi mai toţ. Cînd au făcut Dumnezeu <63v>  potopul şi au înecat tot pămîntul pentru păcatele omeneşti şi au şters tot faptul dupe faţa pămîntului, din om pînă în dobitoc, s-au mîntuit numai Noe, cu toată casa lui, în corabiia ce făcuse din poruncă dumnezeiască. Şi împreună cu dînsul era şi din dobitoacele pămîntului şi din pasările ceriului, după cum scrie mai pre larg la cartea Facerii. Iară după ce au încetat apa potopului, au trimis Noe din corabie pre corbul, să vază, ostoitu-s-a apa potopului, au ba. Iar el mergînd şi aflînd stîrvurile, s-au aşăzat pre iale şi nu s-au mai întors înapoi să dea veste.Şi văzînd Noe zăbava corbului au trimis pre porumb; iar el fiind pasăre curată, n-au vrut să şază pre tină, ce au luat o ramură cu frunză de maslin în gură şi o au dus în corabie şi aşa au cunoscut Noe cum că s-au ostoit apa potopului. 
     Deci pentru aceia s-au arătat şi Duhul Sfînt în chip de porunb pre capul lui Hristos, arătînd că s-au ostoit potopul păcatelor omeneşti.; şi alta, că porunbul iaste întreg, adecă făr’de răutate, după cum zice Hristos la sfînta Evanghelie: „Faceţi-vă înţelepţi ca şărpii şi întregi ca porunbii.“ 
     A patra întrebăciune iaste cum că am zis: cîte botezuri <64r> sînt? Şi zicem că sînt 8, precum scrie şi sfîntu Ioan Damaschin la a 4 carte a Bogosloviei lui: botezul dintîi iaste al potopului, spre tăiarea păcatului. Al doilea botez iaste al lui Moisi, cînd au trecut pre jidovi prin Marea Roşie. Al treilea botez iaste al legii, că de să spurca cineva, pînă nu-ş spăla cu apă trupul şi hainele, nu întra în tabără. Al patrulea botez iaste al lui Ioann, însă spre pocăinţă numai. Al cincilea botez iaste al lui Hristos, cu carele ni-am botezat şi noi, creştinii. Al şaselea botez iaste al pocăinţei şi al lacrămilor, cu carele curăţim botezul cel dintîi ce am întinat. Al şaptelea botez iaste al muceniei, carele iaste şi mai bun şi mai cinstit, că nu să teme să se mai spurce cu păcate botezul acesta, carele l-au arătat întîi  [71] Hristos, că ş-au vărsat preacinstit şi scump sîngele său pre cruce şi toţi mucenicii cu acest botez s-au botezat şi s-au învrednicit împărăţiei ceriului. Al optulea botez, cel mai de pre urmă iaste al focului celui nestins, ce va să muncească pre cei păcătoşi după cum zice la un tropar al canonului de astăzi la a 6 peasnă: „Cu focul cel de pe urmă botează Hristos pre cei protivnici şi neînţelegători de <64v>  dumnezeirea lui.“ 
     A cincea întrebăciune iaste: botezul pentru ce iaste de apă şi de duh? Şi zicem că fiind omu îndoit, adecă cu trup şi cu suflet şi fiind trupul simţitoriu trebuiaşte, cînd îl întinăm, să-l spălăm cu apă, că apa încă iaste simţitoare. Iară sufletul fiind făr’de materie, Duhul Sfînt îl curăţă şi-l luminează şi-l mîntuiaşte de păcate. 
     Aceste întrebăciuni avem la praznicul de astăzi, precum le-aţi şi auzit. Deci pentru aceasta trebuiaşte, blagoslovişilor creştini, cît ne-am botezat în numele sfintei şi cinstitei troiţe, să ne ferim de toate lucrurile şi faptele drăceşti, ca să nu ne întinăm sfîntul botez cu păcatele, nici să călcăm făgăduinţele ce    le-am făgăduit lui Hristos. Şi pentru ca să priimească Dumnezeu praznicele şi sărbătorile noastre, trebue să păzim după cît ni-ar fi putinţa, poruncile lui şi să purtăm de grijă pentru mîntuirea noastră şi pentru împărăţiia ceriului, căci acolo ne iaste lăcaşul, după cum zice fericitul Pavel: „Petrecerea noastră în ceriuri iaste.“ Să nu ne lunecăm cu firea spre lucrurile cele deşarte ale lumii, pentru că acolo sînt toate trecătoare şi mincinoase. <65r>  Să ne ferim de ucideri, de curvii şi de preacurvii, de beţii şi de apucări. Să nu ţinem prizmă unul altuia, nici să ne vindem cu pîra, unul pre altul, cu cruzie de inimă şi cu nemilostivniciia, pentru ca să ne păgubim şi să ne sărăcim unul pre altul, dupre cum vedem totdeauna că fac mulţi, netemîndu-să nici de Dumnezeu, nici de păcat nici îş aduc aminte de moarte sau de osîndă; să numesc numai cu numele de creştini, iar cu inima sînt departe de Dumnezeu, după cum  [72] zice Isaia şi faptele lor nu sînt păgîneşti, ci mai vîrtos voi zice că sînt drăceşti, că numai diavolul nu pohteşte binele omului, pentru că iaste vrăjmaş şi mincinos din ceput, după cum zice Hristos. 
     Să nu ne trufim întru inimile noastre, veri pentru ce bine am face, că ne vom piiarde plata ostenelii şi în scurt să ne ferim de toate lucrurile cele rele şi necuviincioase, carele ne vatămă la suflet şi să bucură vrăjmaşul nostru diiavolul de iale, ci numai să pohtim pururea să facem fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu, pentru că rămîn făr’de moarte şi vom lua plată la ceriuri pentru iale.             Să alergăm la sfintele beserici, de nu în toate zilele, <65v>  pentru multe neputinţe şi nevoi ale noastre ce ne vin totdeauna din valurile lumii, măcar duminecile şi sărbătorile; căci că, pentru aceasta s-au rînduit aceste sfinte zile: una pentru ca să odihnim şi noi şi dobitoacele noastre de trudele şi de ostenelele ce facem peste toată săptămîna; a dooa, pentru ca să mulţemim şi să dăm laudă lui Dumnezeu, pentru multele şi nespusele facerile de bine ce au arătat cătră noi şi arată totdeauna şi ne ţine şi ne chiverniseşte ca un milostiv ; a treia, să auzim cîntările şi slujbele celia ce să fac pentru folosul cel sufletesc. Că precum nu poate trăi trupul omului făr’de hrană simţitoare, aşa nici sufletul nu poate trăi făr’de hrană cea duhovnicească, care iaste cuvîntul lui Dumnezeu, după cum zice Hristos la Evanghelie: „Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul carele iaste din gura lui Dumnezeu.“ Iar nu să mergem pe la hore, pe la jocuri şi pe la cîrciume, dupre cum ne iaste obiciaiul, că în loc de a ne folosi, ne păgubim şi sufleteşte şi trupeşte. Iar de ne trebue să ne adunăm pre la hore, ca să privi, mai bună horă decît aceasta a <66r>  besericii şi mai frumoasă priveală şi mai cuvioasă adunare nu socotesc nici cunosc a fi alta decît  [73] aceasta. Că vedem cu ochii, afară din mulţimea oamenilor ce s-au adunat, pre domnul nostru Iisus Hristos ca un împărat vecinic şi pre cinstită maică-sa, pre sfinţii îngeri, pre apostoli, pre mucenici şi pre toţ sfinţii. Iar cu urechile auzim faptele cele minunate ce au făcut pre pămînt şi ne bucurăm şi sufleteşte şi trupeşte, că nu păgubim nimic, ci mai vîrtos cîştigăm sfinşenie şi milă de la Dumnezeu.
     Şi cînd eşim de la beserică, să nu ieşim deşărţi, ci să facem cum face ariciul că, după ce merge la vie întîi să satură el de struguri şi apoi scutură viţa de cad broboanele jos şi să tăvăleşte pre dînsele de să înfig în ghimpii lui şi duce şi puilor. Aşa să ducem şi noi, fieştecare, pre la casele noastre, copiilor şi celor ce n-au mers la beserică, din cuvintele ce am auzit din sfînta Evanghelie şi dintr-alte cărţi, ca să-i hrănim şi pre dînşii cu hrana cea sufletească. Şi după aceia să ne păzim mintea ce cugetele cele viclene şi trupurile noastre să le ferim de toate spurcăciunile. Să avem dragoste cătră toţi, să facem milostenie la săraci, să iubim pre cei străini, să căutăm <66v>  pre cei bolnavi şi pre cei din chisori să-i cercetăm. Să facem bine vrăjmaşilor noştri, după cum ne învaţă Hristos. Să avem răbdare la nevoi şi la scîrbe, să ne supunem celor mai mari, domnilor şi stăpînilor noştri. Să ne cucerim cu cuviinţă duhovnicilor noştri şi preoţilor şi călugărilor, că aşa place lui Dumnezeu. 
     Şi acestia toate păzindu-le şi făcîndu-le să avem nădejde bună şi făr’de îndoială cătră Dumnezeu că aici, întru această viaţă, vom petrece viaţă bună şi făr’de întristare, iar în cea viitoare ne va învrednici şi ne va pune în numărul celor drepţi, ca să ne bucurăm în veci nesfîrşiţi întru acea  [74] fericire, lăudînd şi binecuvîntînd numele Tatălui şi al Fiiiului şi al Sfîntului Duh, a căruia iaste mărirea şi ţineria în veci. Amin. <67r>  
     
     
     
     CUVÎNT  DE   ÎNVĂŢĂTURĂ   LA   PREOBRAJENIIA  DOMNULUI   NOSTRU   IISUS  HRISTOS.
     
     „Luat-au Iisus pre Petru şi pre Ioann şi pre Iacov, fratele lui şi i-au suit pre dînşii într-un munte înalt deosebi şi s-au schimbat înaintea lor. Şi au strălucit faţa lui ca soarele, iar hainele lui să făcură albe ca lumina.“ 
     De vreme ce soarele cest simţitoriu, cînd răsare şi să înalţă de pre pămînt să face pricină şi mijlocitor a multor bunătăţi, că întinzîndu-ş razele luminează pămîntul şi marea, goneşte şi risipeşte toată ceaţa şi negura, încălzeşte şi hrăneşte toate neamurile dobitoacelor şi, în scurt să zic, toate le însufleţeşte şi le înviază şi pre toate împreună le bucură şi le veseleşte, dară cu cît mai vîrtos soarele cel de gînd al dreptăţii, Fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu Tatăl, domnul nostru Iisus Hristos (pentru carele zice prorocul Malahie la 4 capete: „Va răsări voao, celora ce vă temeţ de numele mieu, soarele dreptăţii), carele s-au suit <67v>  şi au răsărit astăzi în muntele Thavorului, întinzînd razele şi strălucirile mărirei dumnezeirii lui. 
     N-ar fi dat viaţă morţilor, ca lui Moisi, n-ar fi luminat pre vii, ca pre Ilie, n-ar fi gonit prepusul şi cugetul cel potrivnic din mintea apostolilor, n-ar fi înrădăcinat şi n-ar fi crescut mai multă credinţă în inima lor, nu le-ar fi dat să-l cunoască luminat, cum că el iaste Mesiia cel adevărat, Hristos şi cum că de voia lui merge spre moarte, neavînd vină de moarte şi să cunoască cum că numai pre dînsul să cuvine să-l iubească, iar celialalte toate să le aibă ca nişte gunoae. Drept acía poftesc pre înţelepţiia voastră  [75] să-mi daţ puţinică ascultare cu dragoste, ca să înţelegeţi de iaste cu cale şi de să cuvine să avem şi noi dragoste cătră Hristos, ca apostolii. 
     Vedem la al doilea cap a preaînţeleptului Sirah că învaţă pre cela ce vrea să slujască lui Dumnezeu, ce i să cuvine să priimească, zicînd: „Fiiule, de vei vrea să te apropii a sluji domnului Dumnezeu, găteşte sufletul tăi spre ispită.“ Pentru aceia, dară, trebuiaşte cela ce slujaşte lui Dumnezeu să aştepte ispitele şi războiul vicleanului diavol, iar să nu să deznădăjduiască, ci mai vîrtos atunce <68r>  să aştepte mai mult ajutor şi mai multă putere de la Dumnezeu (numai să stea cu credinţă adevărată, cu nădejde bună şi să ţie dreptatea şi să urmeze bunătăţile şi faptele cele bune), că nu-l va lăsa Dumnezeu să se ispitească preste putinţa lui, ci fără de zăbavă îi va înceta scîrba şi ispita o va goni de la dînsul, precum o vedem aceasta luminat că s-au făcut la mulţi, în multe locuri. Că întîi lui Avraam i-au poruncit Dumnezeu să se sue în munte şi însuş, cu mîinile lui să junghem şi să jărtvuiască pre unul născut, iubit, fiiul său, pre Isaac. 
     Oare n-au fost grea această cerere ce au pohtit Dumnezeu de la dînsul? Oare n-au fost mare şi nesuferită durere de inimă aceasta? Iară văzîndu-i Dumnezeu credinţa şi cum că n-au lenevit, nici au zăbovit a o face aceasta, îndată i-au ridicat întristarea şi scîrba, prin mijlocul îngerului, zicîndu-i: „Avraame, Avraame, nu pune mîna ta pre copil.“ 
     Şi norodul cel jidovesc cît necaz petrecea în Eghipet, fiind robiţ în mîinile lui faraon; iar pentru ca să-i mîntuiască Dumnezeu din scîrbe, cîtă putere nebiruită au arătat cu cele 10 rane, prin mijlocul lui Moisi. Aşijderea şi dreptul şi mult pătimaşul Iov, ca într-o clipă de ceas au pierdut, <68v>  nu numai mulţimea dobitoacelor, caselor, feciorii, fetele şi toată avuţiia ce avea, ci şi trupul lui s-au umplut de bube şi de viermi şi zăcea într-un gunoiu. Iar pentru căci  [76] au răbdat ispitele cu mare vitejie de inimă, fără de zăbavă  i-au dat Dumnezeu îndoit celia ce au pierdut. 
     Însă cu aceste vorbe ce am zis, socoteala noastră nu iaste alta, făr numai ca să arătăm taina de astăzi a schimbării feţii lui Hristos, cu carea au dat mare ajutor apostolilor la nevoia necredinţii ce era să cază. Că văzînd apostolii pre Hristos într-atîta lipsă şi sărăcie, că nici capul nu avea unde să şi-l plece, şi  într-atîta smerenie de margine şi într-atîta hulă ce-i făcea jidovii, să turbura în cugetul lor, ca nişte oameni proşti ce era; şi pentru aceia au început a nu-l crede, socotind că nu va fi acesta Mesiia cel adevărat şi mai vîrtos că peste puţine zile era să moară cu moarte nicinstită.
      Drept aceia, ce alt ar fi trebuit la această nevoie a necredinţii, fără numai ajutor de la Fiiul lui Dumnezeu, de la Hristos, carele cu adevărat le-au dat mare putere şi mare ajutor. Că i-au suit într-un munte şi s-au schimbat înaintea lor, arătîndu-le lumina Dumnezeirii lui (pre cît era cu putinţă a vedea cu ochii omeneşti), <69r>  luminînd şi mărind firea cea omenească ce era îmbrăcat, care lumină s-au vărsat şi pe hainele lui, ca să dea cu aceasta apostolilor o îndrăzneală şi un ajutor mare şi să-i adevereze şi să-i încredinţeze cum că acest sărac şi amerit la vedere, carele era hulit pentru multa lui smerenie, măcar că peste puţine zile să va da legat în mîinile jidovilor să se hulească, să se batjocoreasscă, să se scuipe, să se bată cu palma peste obraz, să se muncească, să se rănească şi la cea de apoi să se şi răstignească ca un făcătoriu de rele. Iar să nu socotească că iaste numai un omn singur, ci iaste şi Dumnezeu desăvîrşit şi adevărat şi pentru aceasta s-au schimbat înaintea lor. 
     La 3 lucruri trebuia mare ajutor apostolilor, ca să scape de nevoia şi ispita cea mare a necredinţii: întîi să cuveniia să crează cum că Hristos iaste adevăratul Mesiia; a dooa, văzîndu-l pre cruce, mort, nici să socotească cum că acesta  [77] nu iaste Dumnezeu; a treia, să le dea pricină să-l iubească cu dreagoste fierbinte. Deci, la aceste cîte trele să vede astăzi cum că au dat Hristos cu schimbarea feţii lui mare ajutor apostolilor, pentru ca să-l cunoască cum că el iaste cum că el iaste Mesiia cel adevărat şi <69v>  pentru aceia le aduce trei marturi, vrednici de crezut: pre Moisi, pre Ilie şi pre tatăl lui cel ceresc. „Şi iată - zice evanghelistul, - să  arată lor Moisi şi Ilie, grăind cu dînsul de eşirea lui, carela vrea să se plinească în Ierusalim.“ Şi Tatăl, cu glas îl mărturiseşte din nor: „Şi iată glas din nor zicînd: acesta iaste Fiiul meu cel iubit, întru carele bine am vrut, pre acesta ascultaţ.“ 
     Şi pentru ca să le ajute apostolilor ca să nu iasă din credinţă, văzîndu-l pre cruce, zice mai înainte că vorbeşte cu Moisi şi cu Ilie pentru moartea cea de pe cruce, carea vrea să ia pentru ca să facă după cum am zis, să-l iubească cu dragoste fierbinte şi pentru aceia au descoperit puţintel slava dumnezeirii lui, cu carea au mărit firea cea omenească şi va să mărească şi pre sfinţii lui, la a dooa venire. 
     „Şi să arată lor Moisi şi Ilie grăind cu dînsul.“ Minunată vorbă şi alese soţii are astăzi Hristos, cu adevărat şi i să cuveniia să aibă soţii ca aceestia, pentru că Hrisatos iaste Mesiia, că Moisi iaste făcătoriu de lege, Ilie iaste proroc mare. Hristos iaste mîntuitoriul lumii; Moisi iaste mîntuitoriul <70r>  jidovilor, Ilie ca să fie mîntuitoriul celor drepţi, mai nainte puţin de judecată. Hristos iaste dătător de lege, Moisi învăţător de lege şi Ilie rîvnitor de lege.                Vedeţ, dară, ce soţii alese are şi cum să aseamănă în oarecarele: Moisi au murit, Ilie n-au murit. Şi oare ce poate fi la aceast, de s-au însoţit Hristos cu un drept din cei morţi şi cu un drept din cei vii? Pentru căci la judecata cea viitoare vor să se judece vii şi morţii şi vor să se veselească la împărăţiia  ceriului cîţ vii vor fi drepţi şi cîţ morţi vor fi drepţi. Şi de vreme ce taina ceasta de astăzi, a schimbării lui Hristos închipuiaşte şi iaste ca un aravon  [78] aceii măriri ai împărăţiei ceriului, pentru aceasta au adus la mijloc unul din cei morţi, pre Moisi şi unul din cei vii, pre Ilie. Şi cum că vor să vie al împărăţiia  ceriului împreună, vii şi morţi, ni-o adeverează fericitul Pavel, la 15 capete cătră corintheni, zicînd: ,,Toţ nu vor adormi, iar toţ ne vom schimba de trupul acest stricăcios şi ne vom face nestricăcioşi.
      ,,Şi să arătă lor Moisi şi Ilie.“ Oare pentru ce? Pentru patru lucruri: una pentru ca să scoaţă de la norod acea socoteală mincinoasă, ce avea asupra lui Hristos, cu unii îi zicea că iaste Ilie, alţii îi zicea că iaste Ieremia, sau <70v>  unul din proroci; a dooa, pentru ca să cunoască jidovii cum că Hristos nu iaste împotriva legii lui Moisi şi pentru aceasta stă cu dragoste de vorbeşte cu singur făcătoriul legii, cu Moisi şi cu rîvnitoriul legii, cu Ilie; a treia, pentru ca să arate cum că iaste domn şi stăpînitor al vieţii şi al morţii şi stăpîneşte pe cei vii şi pe cei morţi şi, cînd îi cheamă, vin precum adeverează poeticul la un tropar de astăzi de la a opta peasnă, zicînd: „Ca celuia ce stăpîneşti ceriul şi împărăţeşti pămîntul şi domneşti cele dedesupt, au stătut înaintea ta, Hristoase, de pre pămînt apostolii, iar ca de la ceriu Thesviteanul Ilie şi Moisi din cei morţi“; a patra, să vază în ce chip au cinstit pre aceşti 2 proroci, pre Moisi, căci avea mare blîndeţe şi pre Ilie, căci avrea mare rîvnă spre credinţă pentru ca să se asemene şi lor, să fie blînzi şi rîvnitori, acolo unde vor vedea că iaste în nevoie credinţa şi închinăciunea lui Dumnezeu. 
     Şi pentru aceste 4 pricini, ce am zis, au adus la mijloc pre Moisi şi pre Ilie. Iar mai vîrtos să zic că i-au adus pentru ca să mărturisească apostolilor cum că iaste Mesiia, măcar că n-ar fi trebuit această mărturie să o aducem la mijloc, fiind mărturia Tatălui <71r>  din ceriu mai vrednică decît a prorocilor: „Şi iată glas din nor zicînd: acesta iaste Fiiul miei cel iubit, întru care bine am vrut; pre acesta ascultaţ.“  
     [79] O, ce mărturie credincioasă şi adevărată iaste aceasta! O, ce bunătate şi fericire au cîştigat acei ce au ascultat pre cel mărturisit şi au urmat lui, după porunca părintelui celui ceresc! Că adevărat, de s-au şi pedepsit    într-această lume puţin, după cum zice preaînţeleptul Solomon, iar cu mari bunătăţi şi fericiri s-au dăruit: „Căci Dumnezeu i-au ispitit pre dînşii şi i-au aflat luişi vrednici, ca aurul în ulcea i-au lămurit pre ei şi ca o jărtvă de ardere întreagă i-au primit pre ei.“ Puţin au ostenit, adevărat, iară mare plată au luat. În scurtă vreme au fost în scîrbeiară în vreme nesfîrşită să vor bucura, că nu-s vrednice patimile lumii de acum cătră mărirea cea viitoare, după cum zice fericitul Pavel.
     Şi iată glas din nor zicînd: „Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit, întru carele bine am vrut; pre acesta ascultaţ.“ Oare acest cuvînt ce zice Tatăl: „Pre acesta ascultaţ“, numai apostolilor să fie zis să-l asculte, au şi noao? Mie mi să pare să-l fie zis şi noao să-l ascultăm, de vreme <71v>  ce ne ţinem creştini şi ucenici ai lui Hristos. Acuma, dară, trebue să înţelegem întîi lucrarea acestui cuvînt: „Ascultaţ“, ce va să zică, apoi celelalte le vom înţelege prea lesne. Acest „ascultaţ“ aici nu să înţelege cuvîntul cel gol, ce iase din gura omului şi-l ascultăm cu urechile, căci acela nu să numeşte ascultare, ci auzire, ce să înţelege sfîrşitul faptului, adecă ca cum am zice unii slugi: du-te de fă, iată ce şi el, auzind cuvîntul să supune ascultării şi merege de face. Aşa şi Dumnezeu Tatăl ne zice noao: „Pre acesta ascultaţ“, adecă ca ce ne va porunci Hristos să facem, să ne supunem ascultării şi să săvîrşim lucrul după pohta lui, pentru binele nostru. 
     Să vedem dară acum de ţinem porunca lui Dumnezeu şi de ascultăm pre Hristos la cele ce ne învaţă. Eu socotesc să fim departe de acea ascultare, cît e ceriul de pămînt; pentru căci Hristos zice la Ioann în 14 capete: „Cela ce are poruncile mele şi le păzeşte pre iale, acela iaste cela ce mă iubeşte“. 
      [80] Acuma dară, de vom zice că iubim pe Hristos, să vedem care poruncă a lui ţinem.
      Hristos zice: „Scîrbe veţ avea în lume“. Noi nu pohtim să avem nici o scîrbă, iar de şi avem vreo scîrbă, o avem pentru căci nu ni se împlineşte pohta, iar nu pentru dragostea lui. 
     <72r>  Hristos zice: „Pacea mea o dau voao“, iar noi, nu dea Dumnezeu să avem pace între noi, ce ne turburăm pururea, pentru fieştece, ca valurile mării cînd le suflă vîntul. 
     Hristos zice: „Nu judecareţ ca să nu vă judecaţ“, iar noi de-a puteria fi nu iaste nici zi, nici ceas să nu judecăm de rău, nu numai pre cei ce-i ştim ce şi pre cei nu-i ştim. 
     Hristos zice:“Precum pohtiţ voi să vă facă voao oamenii, faceţ şi voi lor.“ Noi pohtim să ne cinstească toţ, să ne dea toţ pocloane şi daruri, să ne laude, să ne fericească, să ne grăiască de bine, să ne facă toţ după pohta noastră, să nu ne stea nimenea împrotivă, nici să ne zică nimica, de am face verce rău; iară noi pohtim să osîndim pre toţ, să nu dăm nimănui nimica, să nu facem nimărui nici un bine, nici să se folosească nimenea de noi. Pre toţ îi hulim, pre toţ îi grăim de rău, pre toţ îi pîrîm, pre toţ îi luom în rîs şi în batjocură, tuturora le zicem că sînt nebuni şi fără nici o socoteală numai pre noi înşine, voiu cuteza a zice, ne facem mai înţelepţi şi decît Dumnezeu şi nu ne aducem aminte că înţelepciunea lumii aceştiia iaste nebunie înaintea lui Dumnezeu.
      Hristos zice: „Poruncă noao vă dau voao, ca să iubiţ unul pre altul“, iar ne urîm şi ne căutăm ponciş <72v>  unul altuia, ca cînd ne-am fi ucis părinţii, sau ne-am fi făcut alt rău, ceva. 
     Hristos zice că: „Cine să va ruşina de mine şi de cuvintele mele           într-această rudă prea curvare şi păcătoasă şi fiiul omenesc să va ruşina de el, cînd va veni întru slava tatălui său, cu îngerii cei sfinţi“, iară noi nici de dînsul ne ruşinăm  [81] nici cuvintele lui le ţinem în seamă, ca o nimica, nici cele ce ne învaţă spre folosul şi mîntuirea sufletelor noastre le păzim, şi aflăm pricini şi zicem că nu putem să le facem acestia ce ne învaţă Hristos, că nu ne dă îndemînă, căci avem case grele şi vremea nu ne slujaşte, că sîntem supuş supt jugul păgînului şi avem nevoi multe şi supărări de toate părţile. Dară celia ce pohtim noi, cum le putem face toate, deplin, făr’de nici o zăticneală? 
     Pre Dumnezeu nu vom să-l ascultăm, la cele ce ne învaţă să facem, pentru binele şi folosul nostru cel sufletesc, ce ne par, învăţăturile lui grele şi rele şi pentru aceia nu-l cinstm, ca cînd ni-ar fi vrăjmaş de moarte. Iar pre oamenii cei ce nu să tem de Dumnezeu, nici să ruşinează de feţele omeneşti îi ascultăm la cele ce ne învaţă să le facem, spre pierzarea sufletelor noastre <73r>  şi spre necinstea noastră şi spre a ne cleveti toţ şi a ne blestema pentru nedreptăţile ce facem; şi priimim învăţăturile lor cu dragoste şi le facem cu mare pohtă şi ne bucurăm de iale, ca de mare avuţie şi lăudăm cătră toţ, ca pre nişte priiateni şi făcători de bine şi-i cinstim pentru căci ne răpun sufletele, cu învăţăturile lor, mai vîrtos decît pre Dumnezeu, carele le pohteşte pre toţ oamenii să se mîntuiască.
      Hristos zice: „De pe aceasta vor cunoaşte toţ că-mi sînteţi ucenici, de veţ avea dragoste între voi“, iar noi ne pizmuim, ne zavistuim, ne pohtim rău unul altuia şi mihlocim în tot chipul să ne păgubim unul pre altul, nu numai de avere, ci mai vîrtos de cinste; şi facem cu aceasta păcat împrotiva Duhului Sfînt. Dară Dumnezeu n-au făcut lumea numai pentr-un om, ci pentru toţ, nici împărăţiia  cerului pentru unul, ci pentru toţi. Că de ar fi făcut Dumnezeu lumea numai pentru un om, ce ar fi trebuit să mai facă şi pre Eva şi apoi să-i blagoslovească şi să le zică: „Creşteţ şi vă înmulţiţ şi umpleţ pămîntul şi domniţ pre dînsul“, iar de şi iaste cineva să arate dragoste cătră altul,  [82] iaste mincinos şi viclean, că o face au de vreo frică, au <73v>  de vreo ruşine, au pentru vreun cîştig rău.               Hristos zice: „Daţ ale chesariului, chesariului şi ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu“, iar lui nici mai-marilor noştri, atît celor bisericeşti, cît şi celor mireneşti nu le dăm căzuta cinste nici lui Dumnezeu, nici ne supunem lor cu dreptate, ci cu viclenie şi cu răutate şi în loc de a-i iubi şi a ne cuceri lor, noi îi grăim de rău şi-i ponosluim. Dară să vedem ce zice Dumnezeu pentru dînşii la cartea Eşirii, la 22 de capete: „Pre dumnezeii tăi să nu-i grăeşti de rău şi pre boiariul norodului tău să nu-l vorbeşti de rău.“ Tîlcuitorii sfintei Scripturi înţeleg să fie Dumnezeu arhiereii, păstorii şi dascălii besericii; boiariul norodului înţeleg a fi împăraţii, domnii şi judecătorii. 
     Acuma, dară, asupra a cărora pornim limba noastră cea blestemată şi grăim de rău, al cărora cinste rădicăm, al cărora nume ocărîm? Pre semne al arhiereilor, al domnilor şi al stăpînilor noştri, pentru carii ne porunceşte Dumnezeu să nu-i grăim de rău, iar noi făr’de nici o socoteală punem gura noastră, după cum zice David, la ceriu, cu atîta semeţie şi obrăznicie, neaducîndu-ne aminte nicidecum de osîndă.Şi <74r>  pentru căci iaste cugetul nostru viclean şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, pentru aceia petrecem o viaţă blestemată şi turburată, o viaţă plină de frică şi de urîciune, plină de nevoe şi de necazuri. 
     Şi iată, dară, că ne vădesc lucrurile şi faptele, că nici ascultînd pe Hristos, nici îl iubim, că de l-am iubi am face poruncile lui; ci umblăm de capetele noastre, făcînd fieştecarele ce ni se pare şi ce ne place, neaducîndu-ne aminte nici de moarte, nici de judecată, şi de nu ne vom îndrepta cu adevărat, vom să grăţim şi vom să mergem răului. Drept aceia, iubiţii miei, trebue să facem mintea noastră muntele Thavorului, ca să vie lumina adevărată să o vedem cu ochii cei de gînd ai sufletului, să ne arătăm şi noi cu osîrdie în dragostea lui Hristos, ca apostolii, să ne asămînăm lui Moisi şi lui Ilie, rîvnitori şi nelenevoşi în  [83] poruncile lui pentru ca să ne putem sui şi noi împreună cu Hristos, în mintea cea oblăduitoare a sufletului să vedem cu gîndul slava aceia şi norul cel luminat şi să auzim glasul cel păritesc: „Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit“ i proci.Şi la cea de pe urmă să ne învrednicim să împărşim împreună cu el. <74v>           Aşa, stăpîne Hristoase, te rugăm noi, ticăloşii şi nevrednicii robii tăi, carii ne-ai răscumpărat cu preascump sîngele tău din mîinile vrăjmaşului celui viclean să te milostiveşti pentru mulţimea îndurărilor tale, să luminezi ochii sufletelor noastre cei întunecaţi, cu lumina cunoştinţii tale şi să aprinzi în inimile noastre cele împietrite văpaia dragostei tale şi să ne învredniceşti cu darul tău să te ascultăm şi să facem cu pohtă cîte ne porunceşt şi să te iubim din tot sufletul, aici într-această viaţă ticăloasă şi plînă de scîrbe; iară în cea viitoare să ne învredniceşti mărirei şi luminii slavei dumnezeirii tale, ca de pururea să te mărim, împreună cu făr’de început părintele tău şi cu prea sfîntul şi bunul şi de viaţă începătoriul tău duh, în veci nesfîrşişi. Amin. <75r> 
     
     
     
     
     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA SFINŢII ŞI ÎNTOCMA CU APOSTOLII ÎMPĂRAŢI COSTANDIN ŞI ELENA.
     
     „Cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pre dînsul.“ 
     Cei ce să cunosc pre sine avuţ, aceia pot să dea daruri vrednice unui împărat şi cei ce să cunosc pre sine învăţaţ, aceia pot să-i facă şi căzuta laudă. Iar eu, cunoscîndu-mă pre mine foarte sărac de fapte bune şi slab de învăţătură, n-am să aduc alt dar vrednic, nici altă laudă cuvioasă de Dumnezeu încununatului, marelui împărat şi întocma cu apostolii Constantin, fără numai cap plecat şi cugetul cel cuciarnic.  
     [84] Drept aceia, întru cinstea lui am a zice înaintea dragostei voastre puţine cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoriceşti şi alcătuite şi cuvinte smerite şi prostatece, nu după <75v>  cum să cuvine, ci după putinţă. Ci vă pohtesc să ascultaţ cu dragoste.
     Şi iară cu cucerie iscodesc să afle tîlcuitorii sfintei Scripturi la Faptele apostolilor, oare dintr-atîtea daruri mari, cu carele din dumnezeescul dar s-au îmbogăţit fericitul Pavel, carele dar să fie cel mai mare şi mai ales, cu carele în cîte patru părţi ale lumii s-au arătat şi vestit? Şi zic unii cum să fie învăţătura cea cerească, cu care au vînat din toate limbile, au dezrădăcinat din toate locurile păgînătatea şi au întins de la răsărit şi pînă la apus numele lui Hristos şi credinţa. 
     Alţii zic cum să fie descoperirile ce au luat, că fiind încă în trup s-au răpit pînă la al treilea ceriu, au văzut frumuseşţile cele cereşti, au auzit cuvinte nespuse, carele nu iaste slobod omului a le grăi. 
     Alţii zic să fie fost minunile cele făr’de asămînare ce făcea, cu carele au luminat credinţa, de vreme ce numai cu glasul vindeca şi cu cuvîntul făcea semne ce şi cu umbra şi cu hainele făcea minuni. Iar apoi cu toţii se unesc la vorbă şi zic cum că nici un dar mai mult nu l-au <76>  mărit pre Pavel ca chiemarea lui.
     Şi adevărat au stătut prea minunat, de vreme ce pentru întoarcerea lui Pavel nici învăţătura apostolilor au lucrat, nici puteria minunilor, ce lucrul acesta l-au săvîrşit însuş cuvîntul lui Dumnezeu; şi-au făcut Fiiul lui Dumnezeu numai pentru Pavel aceia ce au făcut pentru tot neamul omenesc. Şi de s-au pogorît acolo din sînul Tatălui pentru toţ oamenii, aici iară însuş pentru Pavel au lăsat ceriul şi s-au pogorît trupeşte, cu toată dumnezeiasca lui slavă, pentru ca să-l întoarcă. Şi de vreme ce acea chiemare face pre Pavel atît de minunat, cît nici mucenic nu iaste întocma măririlor lui, dară pentru vredniciile  [85] de Dumnezeu încununatului mieu Constandin, ce voiu putea zice? Carele asemene ca Pavel au luat întoarcerea lui asemene şi chiemarea; din ceriu fu chiemat Pavel, din ceriu s-au chiemat şi Constandin, după cum îl cîntă beserica. 
     Pavel cu glas de lumină, precun spune Luca la Faptele apostoililor: ,,Văzuiu, zice, pre cale încungiurîndu-mă lumină” şi Constandin <76v>  cu slove alcătuite de stele şi cu glas purtător de lumină, precum mărturiseşte istoriia: ,,Întru aceasta biruiaşte.” Acolo Pavel, în miazăzi, aici Constantin în miazăzi; acolo Pavel de Iisus ce s-au răstignit, aici Constandin, prin crucea lui Iisus. Şi de vreme ce acolo mărturiseşte cel cu limba şi cu inima de aur, Ioann, cum că nu-i iaste limba iscusită spre a spune măririle lui Pavel, dară eu, că n-am nici limba aceluia cu vorba de aur, nici bogăţiia graiului, ce voiu putea să aduc spre lauda lui Constantin, carele la chiemare au luat darul lui Pavel?
      Drept aceia, cunoscîndu-mi neputinţa neştiinţii mele, îmi caută şi făr’de voe a lăsa într-o parte toate celialalte mari vrednicii şi lucruri minunate ce au făcut în multe părţi ale lumii acest împărat şi sfînt împărat şi voiu zice, cu puţine cuvinte, numai pentru un lucru; ce ascultaţ, să auziţ. 
     Oare pentru ce, sfîntului Constandin i s-au dat acest tituluş, de-l numeşte sfînta beserică numai pe dînsul cu aceste trei numiri: de Dumnezeu încununat, mare <77r>  împărat şi întocma cu apostolii? Şi zicem întîi cum că iaste de Dumnezeu încununat. În ce chip? Una pentru că pre ceilalţi împăraţi îi aleg oamenii de-i fac împăraţi şi-i încunună cu cunună de au şi cu pietri scumpe, iar pre marele Costandin, pentru bunătatea şi curăţeniia inimii sale însuş Dumnezeu l-au ales din limbi, ca pre Pavel din jidovi şi l-au chiemat, cu glas ceresc, la vredniciia împărăţiei şi l-au încununat cu cununa darului celui  [86] de sus, cu arma bunăvoirii, după cum zice David; şi alta, că peste noapte i s-au arătat în vis domnul Hristos, zicîndu-i: ,,Acest semn ce  ţi-am arătat astăzi pe ceriu iaste arma aceia cu care am mîntuit din mînile diavolului tot neamul omenesc, acela să aibi şi tu ca un steag rădicat, să meargă înaintea ta la toate războaele şi cu darul aceluia vei birui pre toţ vrăjmaşii norodului ce ţi-am încredinţat să-l paşti şi vei fi pururea biruitoriu şi izbăvitor. 
     A dooa, de vreme ce împărăţiia iaste un dar desăvîrşit, carele să pogoară de sus, de la părintele luminelor, asupra celor aleşi şi îmbunătăţaţ, pentru vredniciia lui îi dede Dumnezeu de se făcu împărat întîi al creştinilor, ca să <77v>  îndrepteze pre cei răzvrătiţ, să păzească turma lui Hristos de lupii cei gînditori şi cu praştiia Duhului Sfînt să-i gonească şi beserica lui Dumnezeu, ce era călcată şi gemea de supt tirani, să o rădice şi să o veselească. Căci cununa cea împărătească are despărţeală de mitra cea arhierească şi împăratul carele să nevoiaşte pentru binele şi folosul norodului său, atîta la cele trupeşti şi trecătoare, cît şi la cele sufleteşti şi duhovniceşti, măcar că nu are acea vrednicie (arhierească), iară plata îi iaste de la Dumnezeu întocma cu episcopii cu carii ar fi mai rîvnitori şi să face şi el diadoh apostolilor, carii sînt împăraţ şi preoţ al besericii, de vreme ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mîntuirea lumii. 
     Drept aceia pre dreptate zice marele Constandin sfinţilor părinţi de la săborul cel dintîi: ,,Voi în beserică, iar eu fară de beserică sînt pus de Dumnezeu episcop.” 
     Pentru aceia, dară să nu socotească împăraţii şi stăpînitorii pămîntului cum că i-au pus Dumnezeu să şază pre scaun frumos numai spre vedere înaintea ochilor omeneşti, îmbodobiţi cu veşminte scumpe, cu cununa în cap şi cu schiptrul cel de aur în mînă, că numai singură dreptatea iaste de-i <78r>  face cinstiţ la norod. Pentru aceia zicea şi înţeleptul Isiod, cum că împăraţii pentru doao  [87] lucruri s-au rînduit, de oamnei, să fie: una, pentru ca să le facă dreptate şi alta, ca să rădice strîmbătăţile de la mjloc. Pentru aceia prorocul David, ca din gura norodului zicea: ,,Dumnezeule, judecata dă-o împăratului şi dreptatea fiiului împăratului; căci cînd într-o politie străluceşte dreptatea sînt cei suppuş pururea norociţ. Că zicea un filosof: anul cel bun nu-l face atîta mulţimea rodurilor, cît îl face dreptatea stăpînitoriului. Şi altul iar fu întrebat care cuvînt iaste mai bun, pentru ca să trăiască omul bine şi mulţemit? Au răspuns: acela numai, carele păzeşte dreptatea întocma, la toţ. 
     Al doilea nume din tituluş iaste: pentru ce să numeşte sfîntul Constandin mare împărat? Şi zicem: pentru căci iaste de Dumenzeu încununat; urmează, drept aceia, să fie mare. Şi cum să nu fie mare unul ca acela, pre carele Dumnezeu l-au încununat? Iar nu zic pentru aceasta că iaste mare, ci numai pre cum scrie Evsevie, că lumea l-au numit pre sfîntul Constandin mare împărat, nu atîta pentru biruiţele cele mari ce au făcut la războae, cît <78v>  pentru marile faceri de bine ce au făcut suppuşilor lui. Şi încăş adaoge de zice cum că nici cu un mijloc nu să bucura, pînă cînd vedea pre vreunul trist înaintea lui. Hrana şi îmbrăcămintele nu le avea săracii de la alţii, fără numai de la el. Nenumăraţ era mulţimea săracilor carii alerga la el să le ajute şi nici unul nu să întorcea deşărt de dorita mîngîiare.
      Iar nici pentru aceasta îi vom zice că iaste mare, că mă uit la prorociia ce zice David pentru Hristos la Psalm 70 zicînd: ,,Şi să vor închina lui toţ împăraţii pămîntului, toate limbile vor sluji lui.” 
     Şi socotesc că această prorocie numai pe vremea marelui Constandin s-au împlinit. În ce chip? Lui i   s-au suppus toţ împăraţii pămîntului şi pentru căci era el capul tuturor împăraţilor şi închinndu-se el lui Hristos, prin mijlocul lui toţ s-au închinat şi cu pilda lui au luat frumuseţea  [88] credinţii; şi pentru aceasta s-au numit mare pentru căci tuturor celor mai mari ai pămîntului el era singur ţiitor.
     Şi voiu zice că iaste mare şi pentru căci au stătut pentru beserica lui Dumenzeu şi s-au arătat împărat credincios pentru plata creştinătăţii <79r>  sale au suppus Dumenzeu supt picioarele lui toată lumea atîta cît şi de la India au venit sol cu daruri mari de i s-au închinat lui, pentru ca să-l cunoască pre el că le iaste împărat, de vreme ce vestia armelor lui şi multa a lui creştinătate îl mărturisiia peste tot pămîntul domn şi stăpîn a toatei lumi. 
     Al treilea nume din tituluş iaste: pentru ce să numeşte sfîntul Constandin întocma cu apostolii? Că el, să încunjure cetăţ, oraşă şi sate, ca apostolii, n-au încunjurat; nici au umblat să propovăduiască numele lui Hristos şi credinţa, ca dînşii; să ostenească cu călătorie pe jos, să asude, să flămînzească şi să însetoţaze ca ei, n-au făcut; să se închiză ca Petru în temniţă, cu lanţul de gît, să se bată cu toiage, ca Pavel, să se spînzure de copaci ca Andrei şi să se pedepsească cu de toate feliurile de munci şi de cazne şi la cea de apoi să-i tae capul, ca celoralalţi apostoli, nicăiri nu să vede. 
     Dară apoi cum şi pentru ce să fie întocma cu apostolii?  Pentru căci acele ce au făcut apostolii, cu osteneala lor şi cu propoveduirea, el le-au făcut însuş, cu a sa pildă. Căci puterea împăraţilor şi a domnilor iaste să <79v>  prefacă şi să întoarcă voinţa norodului, după cum vor vrea ei; şi aceasta nu o pot face cu alt mijloc, fără numai cînd vor face întîi ei aceia ce pohtesc să se facă de alţii, percum au făcut Tumcuin, împăratul Chitaiului că, puindu-ş întîi el mîna pre coarnele plugului, s-au îndemnat toţ supuşii lui de s-au apucat de lucrul pămîntului. Aşijderea şi marele Alixandru, cînd ocolise ostrovul Tirului, pentru căci au luat el întîi pe umerile sale un braţ de lemne, s-au îndemnat toată oastea lui de au luat pietri şi lemne cu mînile lor  [89] de au umplut gîrla şi au făcut trecătoare şi au mers de o au luat. 
     Aşa şi marele Constandin, cu a sa pildă şi cu sa creştinătate, au făcut pre toţi suppuşii lui creştini şi aceia ce n-au putut să o isprăvească desăvîrşit toţ apostolii cu propovăduirea, fieştecarele unde i   s-au fost dat soarta, au isprăvit el singur, cu poruncile ce au dat în toată lumea şi au întins numele lui Hristos şi credinţa, cît iaşte întins pămîntul şi lumea. 
     Drept aceia, cu dreptate iaste să se numească întocma cu apostolii, căci au împlinit şi slujba şi numirea apostolilor. 
     Acuma dară, de vreme ce pentru smereniia, pentru marile faceri <80r>  de bine şi pentru creştinătatea lui cea desăvîrşit au cîştigat acest titulus de să numeşte de Dumnezeu încununat, mare împărat şi întocma cu apostolii, cine să va îndoi de firea, cum că nu are şi mare îndrăzneală cătră Dumnezeu. 
     Drept aceia dară, mă rog şi eu, măcar că sînt şi nevrednic, să mijlocească cu călduroasele lui rugăciuni pre mult milostivul şi îndurătoriul Dumnezeu, ca să te păzească pre măriia ta, încununat cu slavă şi cu cinstea, întreg şi sănătos, în mulţi ani, cu multă fericire. Amin.
     
     
     <80v>  CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA DUMINECA
     FLORILOR.
     
     Pohta cea mare şi dragostea cea curată, sau mai vîrtos să zic, datoriia cea părintească ce am cătră înţelepţiia voastră mă îndeamnă pururea să nu lenevesc a vă cerceta, după putinţă, cu învăţăturile cele sufleteşti. Că de pe aceasta mă voiu cunoaşte cu adevărat că vă sînt părinte sufletesc şi păstoriu, cînd voiu pofti cinstea, folosul şi spăseniia sufletelor voastre. Şi dumneavoastră iară de pe aceasta vă veţi arăta cum sînteţi adevăraţii fii sufleteşti  [90] şi turma aleasă şi sfîntă, cînd veţ priimi dragostea celia ce vă învăţ şi după putinţă fieştecarele dintru voi le va ţinea şi le va face. 
     Drept aceia, iubiţii miei ascultători, cîţ v-aţ adunat la această cuvioasă şi sufletească adunare, măcar că iaste astăzi dumineca ce să numeşte a florilor, iar n-am a zice pentru dînsa nimica. una, pentru că fiind praznicul domnesc şi trebuind la dînsa multă materie şi multă vorbă ca să descoperim cevaş, cît de puţin, întru cinstea şi lauda ei neştiinţa ne conteneşte şi alta <81r> , pentru căci ştiu că într-această săptămînă sileşte fieştecarele dintru voi să se grijască, pentru ca să se învrednicească să se cuminece, unii la joi mari şi alţii sîmbătă şi duminecă, în zioa de Paşti. 
     Drept aceia, pentru acel lucru avem datorie mai vîrtos şi trebue să zicem celia ce ne va lumina domnul Hristos, de la carele cerem şi ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaţ cu dragoste celia ce voiu să zic; şi socotesc că de nu veţ lua vreun folos din zisele mele, iară pagubă ştiu bine că nu veţ avea. 
     Din cele 7 taini ce ţine sfînta şi dumnezeiasca beserică a răsăritului iaste cea dintîi la rînduială şi mai mare decît toate, sfîntul botez.Şi fără dînsa nu poate nimenea să între întru împărăţiia ceriului; că aşa zice domnul Hristos la Ioann, în 2 capete: ,,De nu să va naşte neştine din apă şi din duh, nu va putea să între întru împărăţiia lui Dumnezeu”, care botez face pre om fericit, sfînt, desăvîrşit şi fiiu lui Dumnezeu, după dar. 
     Iară eu îndrăznesc şi zic cum că iaste taina pocăinţii întocma cu sfîntul botez, în cinste şi în lucrare şi socotesc că nu voiu greşi de aceasta. Pentru ce ? Pentru căci acele 4 daruri ce dă sfîntul <81v>  botez omului, păcatul strică şi le întină şi din fericit să face ticălos, din sfînt păcătos, sin săvîrşit să face netrebnic şi de nimica şi din fiiul lui  [91] Dumnezeu să face fiiul diavolului; că aşa zice Ioann în 3 capete. ,,Cela ce face păcatul de la diavol iaste, că din început diavolul păcătuiaşte.” Şi cum că taina pocăinţii cu sfîntul botez iaste întocma în cinste şi în lucrare o putem adeveri cu multe dovede, dintru carele vom zice 1, 2.
      La al optulea cap al Facerii zice Dumnezeu cătră Noe: ,,Nu voiu mai adaoge de acum a blestema pămîntul pentru faptele oamenilor, pentru că zace cugetul omului spre cele rele, din tinereţele lui. Deci, nu voiu mai adaoge a omorî tot trupul viu, după cum am făcut”, arătînd cu aceasta multa a lui îndelunga răbdare. 
     Pentru aceia potopul acela, după cum zic dascălii besericii, însemna sfîntul botez; că precum apa potopului au spălat tot păcatul şi toată fărdelegia de pe faţa pămîntului, cu acea înecăciune ce au făcut, de s-au concenit tot trupul viu, aşa şi apa sfîntului botez au spălat şi au şters tot păcatul cel strămoşesc şi al voinţii <82r>  de al neamul omenesc. Iar apoi ştiind Dumnezeu că nu să va părăsi diavolul pentru răutatea lui cea multă, nici va conteni de a zavistui şi a vicleni pre ticălosul om şi a-l îndemna cu o mie de mjloace ca să strice haina sfîntului botez şi să o zmolească cu zmoala păcatului, pentru aceia, ca un părinte al milelor şi al îndurărilor, au dat omului această mare vindecare a pocăinţii, ca prin mijlocul ei să vie iară la cinstea cea dintîi şi din fiiul neascultării şi al pierzării să se facă iarăşi fiiul lui Dumnezeu şi din mort să se facă viu şi din pierdut, aflat. Că aşa zice Luca în 15 capete: ,,Fiiul mieu acesta era mort şi au înviat şi pierdut era şi s-au aflat.”
      Zice Dumnezeu şi la Isaia, la capul cel dintîi: ,,Spălaţi-vă şi vă curăţiţ, scoateţ vicleşugurile din sufletele voastre înaintea ochilor miei şi veniţ să ne întrebăm, zice Domnul şi de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voiu albi, iar de vor fi ca ruşala, ca lîna le voiu albi.” 
      [92] Luaţ seama, rogu-vă, cu minte întreagă şi înţelegeţ aceste cuvinte ce zice Dumnezeu prin Isaia, că aceia ce zice: ,,Spălaţi-vă şi vă curăţiţ”, nu că zice doară să ne <82v>  spălăm cu apa ceastă proastă, ce bem şi ne slujim cu dînsa, carea nu are alt fără numa a spăla piialea trupului, ce zice să ne spălăm şi să ne curăţim păcatele, cu apa sfintei pocăinţe şi cu lacrămi. Şi iarăş zice: ,,Scoate vicleşugurile din sufletele voastre înaintea ochilor miei”, adecă zice să ne ispoveduim, nu cu buzele, ci cu inima şi cu gîndul că acela, ca să nu mai păcătuim, că Dumnezeu fiind tot ochiul, le vede toate şi le cunoaşte că nu să uită la mărturisirea buzelor, carele sînt scule spre slujba trupului, ci să uită la adîncul inimii; că el iaste cela ce ispiteşte inimile şi rărunchii, după cum zice David, a al 7 Psalom: ,,Că de nu ne vom căi de la inimă, zice, şi de nu ne vom întoarce cătră dînsul, sabiia sa o va luci şi arcul lui l-au încordat şi l-au gătit pre el şi într-însul au gătit vasele morţii (şi) săgeţile sale celor arzători le-au lucrat.” Că pocăinţa atunce iaste pocăinţă cînd merge neştine de bună voia lui, făr’de nici un fel de pricină, să se ispoveduiască la duhovnicul lui, cu umilinţă, cu înfrîngere de inimă, cu lacrămi fierbinţi şi cu gînd desăvîrşit, ca să se părăsească de păcate, căci <83r>  acestia sînt temeiul ei; şi atunce iaste cuvîntul acela ce zice: ,,Veniţ să ne întrebăm”, adecă atunce vom avea îndrăzneală să mergem înaintea lui şi să ne deşchidem gura şi să ne spunem jalba ce avem de vrăjmaşul nostru, să-i spunem stricăciunea ce ne face. Şi el să făgăduiaşte că ruşalele cele mai mari ce ar avea păcatele noastre, carele sînt ale sîngelui, adecă uciderile, el le va albi şi le va curăţi, ca însuş pre sine; că zăpada şi oaia iaste omenirea lui, precum hainele lui le-am arătat albe ca zăpada în muntele Thavorului, după cum zice la Marco în 9 capete. 
     Drept aceia ce altă mai mare bunătate, sau mai multă ertăciune decît aceasta pohtiţ? Să facă pre cei ispoveduiţ  [93] albi şi curaţ ca trupul lui fărdelege n-au făcut, nici vicleşug nu s-au aflat în gura lui.” 
     Iată dară că taina pocăinţii cu sfîntul botez, după cum am zis, iaste întocma în cinste şi în lucrare. Că precum cela spală păcatul cel strămoşesc şi face pre om fericit, sfînt, desăvîrşit şi fiiu lui Dumnezeu, după dar, aşa şi sfînta pocăinţă face pre om din mort viu, din pierdut aflat, <83v>  din necinstit cinstit şi sfînt şi din fiul neascultării fiiul lui Dumnezeu. 
     Cînd au poruncit Dumnezeu lui Noe să facă corabiia, spun istoricii cum să o fie făcut într-o 100 de ani, nu pentru alta, făr’numai ca să aibă oamenii vreme să-ş vie în fire, să se căiască de păcatele lor. Şi într-această sută de ani le propoveduia dreptul Noe, cum că va să facă Dumnezeu potop şi va să înece tot pămîntul şi tot trupul viu va să-l omoare. Iar oamenii nicidecum nu-l credea şi-l lua în rîs şi în batjocură, zicîndu-i că nu ştie nici ce grăiaşte nici ce face. Aşijderea şi cînd au început a ploa ar fi putut Dumnezeu numai într-o zi să facă potopul, dară n-au vrut, ci au ploat 40 de zile şi 40 de nopţi, arătînd şi cu aceasta multa a lui îndelungă răbdare, dînd vreme oamenilor să se căiască şi nici cu aceasta nu ş-au venit în fire. Iar apoi văzînd oamenii că să înmulţeşte apa şi de ce mergea să îmfla în sus au început a să sui pre case, pre movile, pre munţi şi pre copaci, dară nu era cu putinţă să se folosească nimica. Că corabiia o închisese Dumnezeu pre dinafară şi luase chieile şi pentru căci nu mai era nici o nădejde de mîntuire s-au concenit tot trupul <84r>  de la om pînă la dobitoc.           Aşa şi noao, creştinilor, nu o 100 de ani ci 1710 ani ni s-au propoveduit prin mijlocul lui Noe celui adevărat, Iisus Hristos, carele ne-au mîntuit cu corabiia trupului său, de potopul păcatului celui strămoşesc, cum că va să facă potopul cel cumplit şi amar, potopul cel plin de scîrbă  [94] şi de întristare, potopul cel groaznic şi înfricoşat al judecăţii. Şi de nu ne vom veni în fire, ca să ne părăsim de răutăţile şi să ne căim, ne vom îneca în veci nesfîrşiţi, în noianul focului celui nestins.
     Şi această veste ni să dă pururea prin gura besericii, prin propoveduirea Evangheliei şi prin învăţătura dascalilor, dară nicidecum nu ne venim în fire, să ne căim şi să ne părăsim de răutăţ; ci de ce vedem mai vîrtos că să înmulţeşte apa potopului pierzării noastre, în loc de a alerga în corabiia pocăinţii şi să ne mîntuim, de acea ne lunecăm cu firea şi socotim că doară nu va fi nimica şi îndelungăm vremea ba astăzi, ba mîine, ba poimîine, pînă ne vine ceasul şi perim cu totul şi trupeşte şi sufleteşte.
     Şi putem cunoaşte aceasta cum că iaste aşa de pe cuvintele ce voiu să zic. De cînd au întrat săptămîna cea dintîi a sfîntului post, din cîţ ne aflăm aici de faţă, oare <84v>  ispoveduitu-s-au vreunul, după cum să cuvine? Făcut-au cu dragoste canonul ce i-au dat duhovnicul? Păzitu-s-au pre sine, după putinţă, curat şi nevinovat? Petrecut-au creştineşte, după rînduiala şi porunca bisericii, cu posturi, cu rugăciuni şi cu alte faceri de bine? Mi să pare să nu fie făcut nici unul acestea; iar pentru ca să nu mint, poate că vor fi făcut vreunii din cei proşti. Iar noi, cei ce ne ţinem mai mari, mai vrednici, mai înţelepţi şa mai cunoscători, am mutat vremea din săptămînă în săptămînă, petrecînd cu mîncări de toate feliurile, cu băuturi îndestulate şi cu toate pohtele trupului nostru; iar de suflet n-am purtat grijă nicidecum, ca cînd am fi nesimţitori. Şi tocma acum, în săptămîna ceastă de pre urmă ne ispoveduim, ca să ne grijim 3 zile şi la Joi mari să ne cuminecăm. Iar ce fel de ispovedanie facem ştie Dumnezeu, că mi-e ruşine a o spune. 
     Unii să ispoveduesc de frica vreunor întîmplări, alţii pentru un obiceaiu, alţii de ruşinea omenească, alţii de frica stăpînilor; alţii iară au cîte doi duhovnici, unul la ţară şi altul la oraş; la cel de la ţară, ca la un om prost,  [95] spune păcatele cele ce socoteşte el că sîn mai mari, iar la cel de la oraş spune păcatele cele ce socoteşte el că <85r>  sînt mai mici, neguţătorind şi meşterşugind taina ispovedaniei.
     Şi, în scurte cuvinte, nici unul din noi nu vom să ne ispoveduim de bună voe, pentru evlavie şi cu gînd desăvîrşit, ca să ne părăsim de păcate, ci numai în vederia oamenilor, pentru pricinile ce am zis, pînă ne vom cumineca, apoi iară ne întoarcem, să mă ertaţ, ca cîinele la borăturile sale şi ca scroafa la tăvăliturile de împuciciune, după cum zice fruntaşul apostolilor, Petru, în doao capete, la a dooa carte. Acii, în pripă ne ispoveduim şi ne cuminecăm şi aci în pripă, iarăş ne apucăm de păcatele cele obicinuite şi atîta ne bucurăm de iale şi şi ne pare bine, căci le facem ca cînd am cîştiga mare bogăţie şi mare bunătate şi ne lăudăm într-însele după cum zice David: ,,Să laudă pcătosul întru pohtele sufletului săuşi cel ce face strîmbătae bine să civintează”. 
     Şi la acea mincinoasă ispovedanie, ce facem? Cercăm să aflăm duhovnic om prost pentru ca să se teamă de noi şi să-i fie ruşine de feţele noastre şi ce vom zice noi aşa să fie, socotind în gîndurile noastre că precum înşălăm pre dînsul, aşa vom înşăla şi pre Dumnezeu. Dară Dumnezeu nu să înşală, ci ne înşălăm noi înşine, spre pieirea noastră cea sufletească. <85v> 
      Şi cînd mergem să ne ispoveduim nu spunem duhovnicului că mîncăm carnea şi munca fratelui nostru, creştinului,  şi-i bem sîngele şi sudoarea feţei lui cu lăcomiile şi cu nesaţiul ce avem, ci spunem cum că am mîncat la masa domnească, miercurea şi vinerea, peşte şi în post raci şi untdelemn şi am băut vin. 
     Nu spunem că ţinem bălaurul cel cu 7 capete, zavistiia, încuibat în inimile noastre, de ne roade totdeauna ficaţii, ca rugina pre fiec şi ca cariul pre lemn, ce zicem că n-am făcut nimănui nici un rău.
      Nu spunem strîmbătăţile ce facem totdeauna, clevetirile, voile veghiiate, făţăriile, mozaviriile, vînzările şi [96] pîrăle ce facem unul altuia, ca să-l surpăm din cinstea lui, ce zicem: am face milă, ce nu ne dă îndemînă, că avem nevoi multe şi dări şi avem casă grea şi copilaş ca-n gloată şi oameni mulţi carii să ocrotesc pre lîngă noi. 
     Nu spunem că credem minciunile slugilor noastre mai vîrtos decît adevărul celui ce să năpăstuiaşte, carele, de s-ar şi jura, nu-l credem, nici îi facem dreptate, ci-l pedepsim cu atîta cruzime de inimă cît de am putea l-am stinge şi de pre faţa pămîntului; ce zicem că fiind în valurile lumii nu putem să ne căutăm în suflet, <86r>  ci dăm cîte un sărindariu, iară din jafuri, iar din nedreaptă agoniseală. 
     Nu spunem că pre carele îl vedem că jefuiaşte şi pradă şi căzneşte pre săraci, îi lăudăm şi-i zicem că iaste om înţelept, îi ajunge minteala toate şi iaste vrednic şi face dreptăţi, iar pre carele îl vedem că nu să amestecă într-acelia îl facem blestemat, mojic şi nevrednic şi cum că nu-i ajunge mintea să facă judecăţi şi dreptate, neaducîndu-ne aminte de cuvîntul ce zice Isaia la capul 64 că: ,,pentru necurăţeniia noastră dreptatea noastră înaintea lui Dumnezeu iaste ca cîrpa muerii ce are pre sine (şi sîntem necuraţ).” Şi pentru ca să nu mai lungesc cu vorba, toate răutăţile cîte facem avem vreme şi mijloace ca acelia de le săvîrşim după pohta inimii noastre, iar pentru cele sufleteşti nu putem afla vreme. 
     Drept aceia, iubiţii miei ascultători, mă rog pentru numele lui Iisus Hristos, carele ş-au vărsat preacinstit şi scump sîngele său, de ni-au răscumpărat din robiia diavolului, să ne venim în fire şi să ne luom seama, că acestia ce facem ne duc pre calea periciunii. Şi de vreme ce nu ni-au lăsat năravul nostru cel rău, să lucrăm în <86v>  viia Domnului spăseniia sufletelor noastre, din ceasul cel dintîi al sfîntului post, încailea să lucrăm acum la ceasul al 11. Şi el, fiind milostiv ca un stăpîn îndurătoriu, ne va da plata deplin, a căruia slava iaste în veci. Amin. <93r>   [97] 
     
     
     
     CUVÎNT  DE  ÎNVĂŢĂTURĂ
     LA  DUMINECA  LĂSATULUI  SEC  DE  BRÎNZĂ.
     
      Fieştecare vînătoriu îş găteşte sculele şi ciniile meşterşugului său, adecă cel ce prinde paseri zburătoare face laţuri, clucse şi mreji; iar ce ce vinează hiară sălbatece îşi face puşcă, cursă de hier, gropi şi altele ca acestia. Aşijderea şi păscariul îş face undiţe, cîrlige, plasă, sac şi cîte îl învaţă meşterşugul său ca să dobîndească şi să cîştige ceia ce pohteşte; iar cel ce va vrea să vîneze oameni, cu ce scule socotiţi că ar putea să-i vîneze? (Că oameni încă să vîneză şi să prind ca şi peştii, după cum zice Hristos la Sfînta Evanghelie, la a 4 cap al lui Mathei: ,,Veniţi după mine şi vă voiu face pre voi păscari de oameni”). 
     Nu socotesc cu alt cu nimic ca să-i poată vîna, făr numai cu învăţătura şi cu cuvîntul. Căci pentru om nu iaste nici undiţă, nici vreun feliu de mreajă, ca învăţătura cea împletită de cuvinte cu carele să vînează şi să uneşte cu Dumnezeu şi să fericeşte cu dînsul, în veci! Această mreajă a învăţăturii, <93v> puindu-să din dreapta şi din stînga, iaste foarte de folos şi pentru ceste de acum şi pentru cele ce vor să fie. 
     Această undiţă a cuvintelor şi cu mărturiile Duhului Sfînt prin pre om dintru adîncu păcatelor, ca pre peştele dintru adîncul apei şi-l scoate la lumina cunoştiinţei de Dumnezeu. Deci pentru aceasta, blagosloviţilor creştini, cîţi     v-aţi adunat astăzi la acestă cuvioasă şi sufletească adunare, am datorie, ca un păscar sufletesc ce m-au rînduit Dumnezeu ca pre un nevrednic, să întinz mreaja învăţături şi să puiu undiţa cu vîntului înaintea dragostei voastre şi, ajutorind iubitoriul de oameni, Dumnezeu, am nădejde bună şi făr’de îndoială, cum că voiu scoate dintru adîncul turburăciunii păcatului mult vînat, căci cunosc voinţa inimii voastră cea bună şi dragostea ce aveţi spre ascultarea celor de folos, cu care vînat voiu putea face masă cinstită  [98] şi desfătată lui Dumnezeu. Că nu să bucură nici să veseleşte Dumnezeu cu altcevaş mai mult ca cînd s-ar întoarce cineva din cei păcătoşi dintru greşalele lui la pocăinţă, după cum zice la Sfînta Evanghelie: ,,Că mare bucurie se face în ceriu pentru un păcătos ce să căiaşte”; şi iarăş prin rostul prorocului zice Dumnezeu: ,, Că nu voesc moartea păcătosului, precum pohtesc să se întoarcă <94r>  şi să fie viu.” 
     Pentru aceasta dară, vă pohtesc ca să vă deşchideţi urechile inimilor voastre şi să ascultaţ cuvintle ce voiu să grăesc, pentru ca să vă folosiţi voi cu ascultarea şi eu cu zisele. Că zice Pavel apostolul: ,,Fericiţi cei ce grăesc în urechile celor ce ascultă”; şi apoi trebue să faceţi roadă sufletească din cele ce veţ auzi, pentru ca să nu vă fie ascultarea şi osteneala în deşărt, că arătîndu-vă ca pomii cei făr’de roadă şi ca viţele cele sterpe, ce folos veţi avea de ascultarea voastră şi de osteneala ce aţ făcut? 
     Iată că au sosit, cu ajutoriul lui Dumnezeu, să începem de mîine călătoriia sfîntului post. Şi pentru căci avem a merge la războiu asupra vrăjmaşului sufletelor noastre, trebue să ne gătim ca nişte ostaş viteji ai lui Hristos, încingîndu-ne mijloacel noastre cu adevărul, după cum zice dumnezeescul Pavel şi să ne încălţăm picioarele cu gătirea Evangheliei şi să ne îmbrăcăm cu zaoa dreptăţii şi să punem coiful mîntuirii pre capetele noastre şi să luom pavăza credinţii în mîinile noastre, cu carele vom putea stinge toate săgeţile celui viclean, cele arzătoare şi sabiia duhului carele iaste graiul lui Dumnezeu. Pentru că nu iaste lupta noastră spre sînge <94v>  şi trup, ci cătră domnii, cătră puteri, cătră ţiitori lumii întunerecului veacului acestuia, spre duhurile vicleşugului celor de supt ceriu.
     Şi avem datorie cu toţii, din mic pînă la mare, bărbaţ şi mueri, copii şi fete, bătrîni şi tineri, însuraţi şi neînsuraţi, să facem trei lucruri: întîi, să ne ducem fieştecine la duhovnicul său, să ne mărturisim păcatele, cu multă  [99] cucerie şi cu înfrîngere de inimă, spuind cu îndrăzneală şi făr’de nici o temere, toate cît am făcut, sau cu cuvîntul, sau cu fapta, sau cu cugetul, de voe sau făr’de voe, prin ştiinţă sau prin neştiinţă, pentru căci ispovedania iaste una din cele şapte taini ale sfintei biserici şi cînd ne ispoveduim, lui Dumnezeu ne ispoveduim, iar nu preotului.
      Iară de va zice cineva, în cugetul său, dară deaca ne ispoveduim lui Dumnezeu, preotul ce mai trebuiaşte, că el încă iaste om păcătos, ca şi mine? Adevărat, păcătos iaste, ca şi tine, iar are de la Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfînt şi are putere de la domnul Hristos, ca ce va lega şi ce va dezlega pre pămînt să fie legat şi dezlegat şi în ceriu, după cum zice la capul cel dintîi al lui Ioann: ,,Cărora veţi lăsa <95r>  păcatele, lăsate vor fi şi cărora veţi ţinea, ţinute vor fi.” 
     Şi nu numai mirenii să cade să se ispoveduiască, ci mai vîrtos şi noi cei besericeşti adecă: diaconii, preoţii, călugării, arhiereii, căci noi încă sîntem păcătoţ şi greşiţ înaintea lui Dumnezeu, mai cu mult decît cei proşti; şi ce greşale facem, mai mult prin ştiinţă le facem, şi de nu ne vom pocăi, vom să avem mai multă osîndă decît cei ce greşesc prin neştiinţă, după cum zice la sfînta Evanghelie, la 12 capete ale Lucăi: ,,Că cel ce cunoaşte mult, mult să va pedepsi şi celui i s-au dat mult, mult i să va şi cere.” 
     Şi această taină a ispovedaniei n-au făcut-o Dumnezeu cu acest mijloc pentru alta, fără numai pentru căci aşa au făcut neştine păcatul cu om şi ş-au dăzvălit ruşinea la curvă şi s-a îmbrăţişat cu diavolul şi ş-au spurcat trupul, aşa iară trebue să meargă la om, adecă la duhovnic, să-ş descopere toate păcatele lui: pentru căci cu omul au făcut păcatul şi iară cu omul trebue să-l strice şi să-l piarză, precum au făcut şi Hristos cu noi; că pentru omul, adecă pentru Adam, am eşit din raiu şi pentru omul iară, adecă pentru Hristos am întrat în raiu. <95v>  Că, măcar de n-ai mărturisi tu lui Dumnezeu păcatele tale, el le  [100] ştie; că înaintea lui sînt scrise şi cele nelucrate de noi. Au doară nu ştiia Dumnezeu unde iaste Adam, cît s-au ascuns de faţa lui, pentru greşala ce au făcut? Ci-l întreba: ,,Adame, unde eşti?” dîndu-i pricină ca doară s-ar căi şi ar zice: ,,Doamne, greşit-am şi am călcat porunca ta şi m-am dezgolit de darul tău şi fiindu-mi ruşine să stau de faţă, m-am ascuns” (Dară unde vei să te ascunzi, ticăloase, dinnaintea lui Dumnezeu, că de te vei sui în ceriu, el acolea iaste lăcuitoriu; de te vei pogorî în iad, iaste de faţă; de te vei duce la marginea mării îi ajunge mîna). 
     Ci el atunce aşa l-au ajuns mintea şi au răspuns într-acel feliu; iar nu i-au folosit nimic, căci nu s-ai căit. Au de uciderea lui Avel , nu ştiia Dumnezeu? Şi întreba pre Cain zicîndu-i: ,,Unde iaste fratele tău, Avel?” Şi nici el n-au vrut să zică că au greşit, ci ca un blestemat au zis: ,,Dară au păzitor sînt eu fratelui mieu?” Şi aşa au luat blestem.
     Şi cînd era Hristos pre pămînt zicea cătră apostoli: ,,Cine mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărtursii-l voiu şi eu pre dînsul înaintea Tatălui mieu; iar cine să va lepăda de mine înaintea oamneilor, mă voiu <96r>  lepăda şi eu de dînsul înaintea Tatălui mieu.” 
     Iată dară, că cu aceste cuvinte să cunoaşte chiar că pohteşte Dumnezeu, nu numai pre dînsul să-l mărturisim înaintea oamenilor, ce şi pre noi să ne mărturisim cum că sîntem greşiţ lui Dumnezeu, pentru ca să ni să iarte păcatele.
     Şi cînd ne ispoveduim să nu ne ruşinăm de duhovnicul şi vom ascunde cevaş păctele noastre, măcar cît de puţin, că nu ne vom folosi nimic. Că vedem în sfintele cărţi că mulţi, nespuindu-ş păcatele toate la duhovnic, s-au osîndit în munca iadului. Şi, pentru ca să nu cădem şi noi în osîndă, trebue să spunem toate deplin, pentru ca să luom şi ertăciune desăvîrşit. Şi apoi deaca ne vom ispovedui, ce canon ne va da duhovnicul, să-l priimim cu multă dragoste şi să-l facem deplin; că precum un om, cînd iaste dator cuiva cu niscare bani, pînă nu-i va plăti nu să ţine  [101] mîntuit, aşa şi cela ce are canon de la duhovnicul său şi nu-l face, nu să va putea mîntui de păcate.
      De aciia să ne ferim, veri cu ce mijloc am putea, de păcate. A dooa, trebuiaşte să postim, pentru că postul acesta iaste zeciuiala anului şi l-au arătat singur Hristos; că sfiinţia-sa <96v>  încă au postit 40 de zile şi 40 de nopţi, precum să vede la Luca în 4 capete, care post trebuiaşte să-l facem cu rugăciuni. Că precum nu sînt dulci bucatele făr’de sare, aşa nici postul făr’de rugăciune. 
     Zice sfîntul Vasilie la cartea lui cea dintîi, la al doilea cuvînt ce voroveşte pentru post, cum că sînt la fiecare beserică îngeri de scriu pre cei ce postesc. Ci să căutăm şi noi să nu ne păgubim de scrierea îngerului, pentru puţinică dulceaţă a mîncării. 
     Aşijderea şi sfîntul Grigorie zice la a dooa carte, la începerea postului, cm că postul iaste pace de obşte al sufletului şi al trupului, traiu făr’de turburare, petrecanie cu bună tocmire, viaţă ce veseleşte pre Dumnezeu şi întristează pre vrăjmaşul; că precum sînt păzitori, celor ce postesc, sfinţii îngeri şi-i feresc de toate primejdiile, aşa sînt şi celor ce nu postesc, păzitori, dracii şi-i îndeamnă la multe păcate.
      Deci, pentru aceasta, trebue să ne postim pentru ca să nu avem părtăşie cu diavolul; că nu s-au făcut nimeni învăţat sau înţelept, din cei ce s-au răsfăţat în mîncări, nici din cei ce au alergat la veselii s-au făcut <97r>  ucenic bunătăţilor, nici iubitoriul de răsfăţăciuni, sfînt; nice cel ce vieţuiaşte trupeşte, părtaş împărăţiei ceriului. 
     Pentru aceasta dară, tot omul credincios şi iubitoriu de Dumnezeu cu bucurie şi cu veselie să vie la zilele cele de post, pentru căci nici unul din cei trişti nu iaste viteaz la începutul stradaniei. Nu te face trist ca copiii ce-i duc la şcoală; nu răpşti împotriva zilelor celor curate; nu cerca sfîrşitul săptămînii, ca sfîrşitul ernii venirea verii; nu pohti sîmbăta pentru beţii, ca şi jidovii; nu număra zilele postului, precum aşteaptă argatul cel rău plata simbriei; nu te întrista căci nu fumegă cuhniia ta, sau bucătariul căci n-au stătut lîngă foc. 
      [102] Mă ruşinez a spune de posomorîrea celor mîncăcioş, în ce chip să tînguesc în zilele cele de post: cască adese, să culcă puţin şi iară să scoală, dorm în silă şi silesc să treacă zilele şi să nu le priceapă. Să îngreuiază asupra soarelui căci zăboveşte a înopta; numesc zilele postului mai mari decît celialalte; să fac cum că au durere la stomac şi ameţeli de cap şi stricăciune obiciaiului lor, carele nu sînt semne ale postului, ci ale nesaţiului. <97v>  Cu nepohtă să duc la masă; răpşesc asupra verzelor, înjură legumile zicînd: ,,În zadar s-au adus în lume.” Să fac şi cunoscători de firi; iubitori de mîncări beau apa făr’de răsuflare, ca cînd ar fi luat de la doftori vreo băutură făr’de dulceaţă de vindecare. Şi cei mai mulţi meşterşuguesc băutura, mîngîindu-ş pohta lor unii cu bragă, alţii cu bere, alţii cu şerbet, alţii cu livej, alţii cu mied.
      Nu amesteca postul cu meşterşugitele tale pohte că nu vei rămîne nepedepsit. Nu aduce la mijloc boale mincinoase. Nu zice minciuni asupra postului, cum că iaste făcător de boale, pentru căci iaste făcător de sănătate. Numai pentru obiciaiul tău cel rău să socoteşte postu la tine vrăjmaş, dară nu iaste, fireşte, greu. Obicinuiaşte-te pre tine cu postul şi cu vreme ţi să va face ţie uşor şi vă locui în tine. Iar de vei avea soţii mîncările şi băuturile, nu vei avea niciodată dragoste spre post, ci mai vîrtos se va arăta la tine strein şi greu şi neobicinuit; căci viaţa cea postitoare iaste asemînare vieţii cei nestricate, ce va să fie. Ci să fugim de iubirea de mîncări cît vom putea, pentru că nu iaste putinţă nicidecum un om să fie şi <98v>  iubitoriu de mîncări şi iubitoriu de Dumnezeu. 
     Şi cînd ne postim trebue să nu postim numai cu bucate, ci mai vîrtos să ne postim de rele; căci ne vătămăm sufleteşte, adecă de hule, de înjurături, de zavistii, de mînii, de urgii, de clevete, de pîrăle ce aveţi obiciaiu ce vă pîrîţi unul pre altul, ca să vă sărăciţi care lucru îl face numai  [103] singur diavolul, că el iaste vrăjmaş neamului omenesc; şi cine are acel obiciaiu de pîraşte pre fratele său, creştinul, pentru ca să-l păgubească şi să-l sărăcească, să se lase de acest lucru; că toate păcatele cîte va face după ce să va ispovedui şi-ş va face canonul ce-i va da duhovnicul i să vor erta, iar acel păcat, al pîrăi nu i să va erta nici cu un mijloc că iaste mai mare decît uciderea.
     Şi iată că vă poruncesc şi voao, preoţilor, cine ar veni la vi să se ispoveduiască şi va avea acel păcat al pîrăi, de să va apuca acel om înaintea voastră, cu chezăşie bună, că nu va mai pîrî pre nimeni în viaţa lui, voi să faceţi ertăciune, dîndu-i canon, apoi să se cuminice; iară nu va avea să se părăsească, să-l lipsiţ nu numai de la sfînta taină, ce şi de la <98v>  beserică, pentru căci stă împotriva lui Dumnezeu şi să asamînă diavolului. 
     Al treilea lucru, trebuiaşte să facem milostenie. Ci acuma la acest cuvînt, puteţ să gîndiţ întru inimile voastre şi să ziceţ:,,dară noi sîntem săraci şi nevoiaş şi cum vom putea să facem milostenie, că n-avem bani?” Milosteniia iaste de multe feliuri, după cum scrie în sfînta Evanghelie la 25 de capete a lui Mathei, stih 35: ,,Şi carele dintr-acelea îţ va da îndemînă, fă că aceia iaste milostenie”, adecă: ,,Flămînd am fost şi mi-aţ dat de am mîncat, am fost însetoţat şi mi-aţ dat de am băut, strein am fost şi m-aţ priimit, gol am fost şi m-aţ îmbrăcat, bolnav am fost şi m-aţ căutat, în temniţă şi aţ venit la mine.” Şi afară          dintr-acestia mai sînt şi alte feliuri de milostenii; că de vei îndemna pre cineva să facă vreun bine, milostivenie iaste; de vei sfătui pre cineva la lucrurile cele sufleteşti, milostivenie iaste; de vei mîngîia inima vreunui scîrbit cu cuvinte, milostivenie iaste şi în scurte cuvinte, de vei da un pahar de apă rece cuiva, în numele lui Hristos,  [104] adevărat să ştii că nu-ţ vei piiarde plata; după cum zice la al <99r>  9 cap a lui Marco.
      Iată dară că se pot face milosteniile şi fără bani; ci numai pentru multa a nostră mîndrie ce ne înălţăm şi ne trufim, ca cînd am ajungea tocma la ceriu şi ca cum niciodată nu vom să murim, aşa hrăpim şi lăcomim şi sîntem porniţi cu totul spre răutăţ, cît nu ne putem opri. Şi nici cuvintele lui Dumnezeu ne domolesc, nici munca iadului ne înţelepţeşte. 
     Şi nu ştiu ce voiu să mai zic, că de grăim vreodată căte vreun cuvînt ca să folosim pre cineva şi mai vîrtos pre noi înşine, pentru datoriia ce avem, cei mai mulţi răpşesc, zicînd: acum acesta s-au aflat mai de treabă şi mai învăţat decît alţii, să ne pue pre noi la cale. De la părinţi aşa ne-am pomenit şi ne-am ţinut şi făr’de aceste învăţături şi tot acest feliu de obiciaiu şi nimenea n-au zis că sînt rele, nici au silit să ne strice obiceaiele. 
     Ci de aceasta voiu zice şieu că iaste aşa precum ziceţi voi; că viiarmele ce zace la rădăcina hreanului, de-i va zice cineva să iasă de acolea să meargă la alte rădăcini mai bune şi mai dulci, el zice că mai dulce decît hreanul nu iaste; <99v>  căci acolo s-au născut şi întru aceia s-au pomenit. Aşa şi voi, pomenindu-vă într-aceste fapte şi lucruri şi nefiind cineva să vă înveţe, cu adevărat vă par amar acum vorbele mele, nefiind obicinuiţi cu dînsele. Iar cînd vom sta cu mintea noastră la socoteala cea adevărată după cum zice un filosof: să ne cunoaştem pre sine, adecă să luom seama să vedem din ceput ce-am fost şi acuma ce sîntem şi după moarte ce vom să ne facem? Că sfîrşitul a tot cuvîntul, după cum zice Eclisiastul la al 12 cap:,,De Dumnezeu să ne temem şi poruncile lui să le păzim, căci aceasta iaste în tot omul, că toate facerea Dumnezeu o va duce la judecată întru tot ce e trecut cu vederia, ori bine, ori rău.” 
     Şi aşa precepînd cuvintele acestea ce vorovesc şi de să vor lipi de inimile voastre atuncea ştiu bine că aţ zice că nu vă învăţ nici vă sfătuesc de rău. Ci această vină tot o dau să fie mai mult a preoţilor, pentru căci ei sînt  [105] sarea pămîntului după cum zice Hristos; şi de va împuţi sarea, cu ce să va săra? Adecă, fiind ei proşti şi de carte <100r>  şi de chibzuială, cu ce vor putea învăţa norodul? Că întîi temeiul cel mai mare, frica lui Dumnezeu, nu iaste la dînşii; că de ar fi, ar fi şi înţelepţi, după cum zice Solomon: ,,Începătura înţelepciunii este frica lui Dumnezeu.” 
     Şi de nu-ş vor veni în fire, ca să se îndrepteze spre cele ce au datorie să facă vor să aibă mare osîndă de la Dumnezeu: iară şi voi, încă aveţi datorie să alergaţi la duhovnici de ispravă, la carii aţi cunoaşte că sînt mai învăţaţi ca să vă îndrepteze spre cele de folos, iar nu la fieştecare blestemat. Că unul ce să ţine doftor şi nu ştie a vindeca ranele, ce folos va să facă celui rănit? Aşa şi cel ce să ţine duhovnic, deaca nu ştie carte şi tainele besericii şi deaca n-are frica lui Dumnezeu, ca folos va să facă celui ce merge la dînsul să se ispoveduiască? Acestia toate cîte am grăit, avînd datorie le-am grăit, iar Dumnezeu cel ce înţelepţeşte pre orbi şi îndreptează pre cei sfărîmaţ, să vă înţelepţească şi pre voi şi să vă îndrepteze spre cele de folos şi să vă învrednicească şi pre voi şi pre noi să trecem sfîntul post cu pace, cu sănătate, cu ertare de păcate; să ajungem şi la sfînta purtătoarea <100v>  de viaţă a înviiare Domnului şi mîntuitoriului nostru Iisus Hristos, a căruia slava şi cinstea în vecii vecilor. Amin. 
     
     
     
     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA DUMINECA FLORIILOR.
     
     ,,Mergeţi în satul carele iaste înaintea voastră şi numaidecît veţi găsi o asină legată şi mînzul cu ia. Dezlegînd-o, o aduceţi şi, de va zice cineva ceva, veţi zice că acestiaDomnului trebuesc şi numaidecît va trimite pre iale.”
      Cum va putea fi adevărat Domnul tuturor făpturilor a-i fi lipsă nişte dobitoace ca acestia? Că de i-au fost  [106] lipsă de cară şi de căruţe, ca să meargă undevaş, are el cu mult mai slăvite şi mai lăudate cară decît acestia; că zice David, Psalm 17: ,,S-au suit pe heruvimi şi au zburat; zburat-au pe arepile vîntului.” 
     De sînt, drept aceia, carăle lui Dumnezeu acestia, cum i-au fost lipsă a să purta de nişte dobitoace <101r>  netrebnice ca acestia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vîrtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de mult mărirea aceia de care iaste scris: ,,Înfricoşat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoşat iaste mai mult decît împăraţii pămîntului.”   Şi iarăş zice într-alt loc: ,,Dumnezeul izbîndirilor, domnul Dumnezeul izbîndirilor slobod au lucrat”, de care frică şi groază fiind cuprins şi începătoriul neamului omenesc, Adam, s-au ascuns şi n-a cutezat să iasă înaintea înfricoşatei feţei lui Dumnezeu, pentru că acestaşi Dumnezeu, precum iaste înfricoşat şi groaznic, aşa iaste şi de blînd şi de smerit. Că n-au vrut neamul omenesc cu groază şi cu înfricoşare să-l întoarcă de la rătăcire, ci cu blîndeţe şi cu faceri de bine. Pentru aceia zice că i-au fost lipsă tocmai de aceste dobitoace, pre care fu dus, smerit şi cu blîndeţe, în Ierusalim. 
     Iar pentru că mai denainte arătase mărirea îngrozirii şi a dreptăţii, să cuveniia, drept aceia, a arăta celor muritori tocma şi mulţimea blîndeţelor şi a milostivirii, vrînd ca să se împlinescă şi prorociia prorocului Zahariei care au zis: ,,Spuneţ fetei Sionului: iată <101v>  împăratul tău vine la tine blînd şi şezînd pre asin şi pre mînz, fiiul cei de supt jug”, cu care cuvinte Duhul Sfînt groaza carea o putea socoti norodul, pentru numele cel împărătesc, făcînd pomenire de blîndeţe şi de smerenie, minunat o au potolit întru atît cît nu era nimic aşa de  [107] sărac şi de lepădat, carele să socotească că nu va putea merge la împăratul cel cu numele smeerin şi sărac. 
     Deci spre arătarea aceştii faceri de bine, iubite, cu adevărat i-au fost lipsă lui Dumnezeu de acele dobitoace. Că precum împăraţii cu alt feliu de haine cînd merg la vînat, cu alt fel cînd merg la îngropăciuni şi cu altfel de haine cînd merg la nunte, aşa şi Dumnezeu, după vremi să înfrumuşăţează. Drept aceia, cu alt fel de podoabă va veni cînd va judeca lumea, că va veni pre norii ceriului cu putere şi cu slavă mare; că aşa să cuvine, mai vîrtos judecătoriului. Iară acuma, pentru că nu vine să judece, pentru că nu vine pentru ca să răscumpere şi să întoarcă spre sine neamul omenesc, precum însuş grăiaşte, n-au trimis Dumnezeu pre Fiiul său în lume, ca să judece lumea, ci pentru ca  să  mîntuiască    lumea printr-însul.
     Şi tocma <102r>  pentru aceasta i-au trebuit să vie îmbrăcat cu blîndeţe şi cu smerenie, ca nu doară viind cu altă slavă oarecarea mai mare, să se spară oamenii şi să fugă de dînsul, precum odinioară jidovii în muntele Sinaii, spăriindu-se, au fugit, neputînd răbda groaza şi mărirea lui. Că de ar avea cineva ochi ca aceia cu carii ca într-o oglindă, măcar cît de puţintel să poată vedea acea făr’de săvîrşit şi nespusă mare adîncime a facerilor de bine a lui Dumnezeu, acela adevărat, n-ar putea să se oprească să nu se aprinză de dragoste şi de bucurie şi să nu vetească de pururea laudele dumnezeeeşti şi ca să nu să răpească în minte de minunea unor faceri de bine ca acestia.
     Şi carii socotesc, drept aceia, aceste faceri de bine zioa şi noaptea, oare de ce bucurie vor fi cuprinşi? Şi cu ce veselie să vor răsfăţa şi ce sărbători vor prăznui? Ce Psalmi şi ce cîntări vor cînta? Că adevărat, nu numai cu Psalmi şi cu cîntări de veselie trebuiaşte să rprăznuim o facere de bine ca acesta, ce şi preste fire (putem a zice) oarecare  [108] lucru de bucurie mare să facem şi cu veselie din destul să prăznuim.
     Şi, pentru <102v>  pentru ca să nu fie bucuria şi veseliia noastră în deşert, trebue să cunoaştem cu ochii cei sufleteşti prăznuirea vremii aceştiia, ca să nu ne zică şi noao prorocul: ,,Uliul pre ceriu au cunoscut vremea sa, turtureaua, rîndureaua au cunoscut vremea venirei lor, iar norodul mieu n-au cunoscut judecata lui Dumnezeu.”  Că urît lucru va fi şi necuvios, cînd păsările vor cunoaşte vremea lor şi după vremea aceia îş vor şti schimba lăcaşurile sale.          Iar noi, vremile cele rînduite de sfînta beserică, spre spăseniia sufletelor noastre, nu le vom cunoaşte; că precum trupurilor celor vii, aşa şi sufletelor le iaste de lipsă schimbarea vremilor, că faptelor bune, celor de multe feliuri, iară de multe feliuri de vremi le lipsesc, ca să le sporească. Care lucru, băgîndu-l de seamă beserica noastră, ca o maică dulce şi iubitoare de fii, de pururea priveghind şi rugîndu-să pentru noi, au rînduit schimbarea vremilor, pentru că cu această schimbare de vremi, nu numa urîrea lucrurilor celor sufleteşti să o schimbe (carele lucru mult a ne strica au putut) ce şi spre faceri de bine şi spre cuvîntări dumnezeeşti ne îndeamnă. Că pentru aceia toată acea vreme care iaste de la <103r>  Dumineca intrării domnului Iisus Hristos în Ierusalim, pînă la zioa patimilor, au rînduit beserica noastră ca să fie vremea canonisirii şi a pocăinţii; iar din zioa aceia, pînă la Paşti, iaste a întristării şi a amărăciunii; iar de la Paşti pînă la Rusalii iaste vremea bucuriei şi a veseliei sufleteşti. Că acele taine le-au rînduit Dumnezeu ca pre aceste vremi să se săvîrşească, care făcînd ageră firea omului, a mulţi faptele cele bune îl îndeamnă. 
     Iară acuma, pentru că iaste vremea sau zioa întrării Domnului nostru în Ierusalim, puteţ, doară, întreba ceva beserica noastră cu această sfîntă vreme, sau mai vîrtos să zic: ce pohteşte de la noi? Pofteşte vremea aceasta  [109] cugetul cel bun al sufletului nostru cătră Dumnezeu, mîntuitorul nostru; pohteşte dreptatea, pohteşte dragostea cea adevărată, pohteşte mărire din inimă smerită, pentru că toată mîntuinţa omului de la Dumnezeu iaste şi omul nu vrea să meargă cătră Dumnezeu, ci Dumnezeu s-au milostivit şi au venit la om.
      Iar de veţ întreba, la ce au venit? Venit-au (precum însuş zice) ca să caute şi să mîntuiască ce era perit şi au venit ca să <103v>  arate lumină celora ce era în întunerec şi şădea în umbra morţii. Venit-au ca să mîntuiască pre cei robiţ şi pre cei rătăciţi să-i aducă la cale şi pre cei streini la moşiile lor şi pre cei morţi să-i înviiaze spre viaţă şi pe vrăjmaşii şi pizmaşii lui Dumnezeu să-i împace cu Dumnezeu Tatăl şi, făcîndu-i părtaşi duhului său cel sfînt, să-i facă moşneni împărăţiei sale. Venit-au drept aceia, robilor răscumpărare, morţilor înviiare şi viaţă, bolnavilor vraci, rătăciţilor cale dreaptă.
      Şi, luînd Dumnezeu trup, mergea după cela care fugise de la dînsul, că fugise de la binele cel mare omul cel orb şi nebun întru atît cît nu l-au putut înturna cu nici un glas de strigare proorcească, ca să se întoarcă de pre calea rătăcirii. Pentru aceaş însuş Dumnezeu, întrupîndu-se, s-au apropiat de cel ce fugia, ca să-l întoarcă cătră sine; despre care lucru învaţă apostolul cînd zice că domnul Hristos n-au luat din îngeri, ci din sămînţa lui Avraam au priimit. A priimi să zice, care prinde unul dintru vrăjmaşii săi şi fiind volnic ca să-l omoară, nu-l omoară, ci-l face şie-ş fiiu şi moştean în casa sa.
      Aşa au primit, drept aceia şi mîntuitoriul nostru, sămînţa lui Avraam; iar de vei vrea <104r>  cu puţintele cuvînte, ca să înţelegi la ce au venit, ascultă de vezi ce zice prin Isaia prorocul: ,,Duhul Domnului preste mine, pentru care    m-au uns a binevesti săracilor, m-au trimis a vindeca pre cei zdrobiţi cu inima, a propovedui celor robiţ ertare şi orbilor vedere; a chiema Domnului ai priimit, ca să  [110] mîngîe tot jalnicul şi ca să puiu tărie tuturor celora ce jăluiesc în Sion şi ca să le dau lor coroană pentru cenuşă, untul veseliei pentru suspine, haina bucuriei pentru întristare.” 
     Ce iaste drept aceia mai dulce decît cuvintele acestia? Ce iaste mai frumos şi mai iubit? De iaste, drept aceia, trimis Hristos de la Dumnezeu Tatăl spre săvîrşirea acestor faceri de bine, să fie blagoslovită venirea lui în lume şi să fie blagoslovit şi acela ce l-au trimis pre el la noi şi să fie blagoslovit şi acela ce vine, a căruia facere de bine astăz cu asemene glasuri strigînd, pruncii o propoveduesc: ,,Blagoslovit iaste cel ce vine în numele Domnului, Osanna întru cei de sus”, care cuvînt nu numai astăzi, ci în toată viaţa noastră, limbile, rosturile şi gurile <104v>  să-l grăiască. 
     Aceasta iaste, dară taina aceia care începe a prăznui beserica noastră astăzi şi ne arată noao vaetele, plînsurile, suspinile şi dorirea părinţilor celor din legia veche, carii cu atîta dragoste doriia de venirea lui Hristos, precum îş zice cătră ucenicii săi: ,,Fericiţi sînt ochii carii văd ce vedeţi; că adevăr zic voao: mulţi împăraţi şi proroci au vrut să vază ce vedeţi voi şi n-au văzut şi să auză ce auziţi voi şi n-au auzit.” Că aceştea toţ au luat numai făgăduinţa aceştii faceri de bine, iar nu moştenire, precum grăiaşte şi apostolul; după credinţă muriră aceştea toţii, nepriimind făgăduinţa ci de departe privind-o. 
     Frumos grăiaşte privind-o, că precum fac aceia carii un lucru foarte iubit îl văd de departe, iar la el ca să meargă nu pot, carii cu ochii văzîndu-l, iar cu cugetul şi cu sufletul dorind, îl privesc, care lucru făcea sfîntul acela patriarh, carele cu atîţea ani murind înaintea lui Hristos zicea: ,,Mîntuirea ta voiu aştepta, Doamne şi oasele mele să vor odihni întru nădăjduire.” 
     Pentru care lucru <105r>  mie mi să pare a fi părinţii cei de demult asemenea acelora pre carii îi ia şi-i învăluiaşte furtuna cea de noapte pre mare şi văd lumină oare unde,  [111] departe, într-un loc de nădejde pusă, spre care silesc ca să o ajungă cei învăluiţi; şi adese cu ochii cătră dînsa privesc şi pînzele le îndreptează ca să meargă (din cît pot) într-acolo; şi aceia de nu pot amintrilea, cu ochii şi cu sufletul o cuprind. 
     Aşijderea şi părinţii noştri cei de demult, întorcîndu-ş ochii spre lumina cea adevărată, spre domnul nostru Iisus Hristos (care cu lumina sa umbra şi întunerecul lumii aceştii l-au stricat) cu smerenie-ş tindea mînile sale şi spre aceia din tot cugetul doriia şi spre aceia degrab, ca să sosească pohtiia strigînd cu prorocul: ,,În degrab să ne ia pre noi pre dinainte, milele tale, Doamne, că ni-am supărat foarte”, spre care strigare îi îndemna şi de Dumnezeu cuvîntătoriul prorocul Isaia, zicînd: ,,Carii vă aduceţi aminte de Dumnezeu şi nu tăcereţ şi nu fiţ muţ, pînă cînd va pune lauda Ierusalimului pre pămînt.”
      Zice şi într-alt loc: ,,Pentru Sion nu voiu tăcea şi pentru Ierusalim nu mă voiu <105v>  odihni, pînă cînd va eşi ca lumina dreptul lui şi mîntuitoriul lui ca o făclie aprinsă.” Adecă pentru marea dragoste cu carea iubesc beserica şi adunarea celor credincioş, nu voiu tăcea nici mă voiu odihni, ci de pururea cu rugăciunile mele voiu striga cătră urechile milostivirii dumnezeeşti, pînă cînd va trimite pe dreptul acela de carele toate neamurile doresc, carele va răsărita soarelui şi ca făcliia cea aprinsă întunerecul lumii va strica şi lumina cea adevărată, adecă luminata cunoştinţă lucrurilor dumnezeeşti o arată ochilor oamenilor celor muritori să făgăduiaşte; şi precum au făgăduit au şi săvîrşit, slobozind dintru adîncul inimii, cu căldură cuvîntul acela: ,,Rouraţ ceriurile de sus şi norii să ploao dreptul, să se deşchiză pămîntul şi să arate pre mîntuitoriul”. 
     Ce zici, prorocule? Ce pohteşti? De pohteşti ca să es din ceriu şi dintre nori cel drept, cum zici pămîntului ca să-l arate pre mîntuitoriul şi cum poate fi ca ceriu cu  [112] norii să ivească pre cel drept şi pămîntul să-l arate? Amîndoao sînt adevărate, din ceriu şi de pe pămînt <106r>  deodată a să ivi: din ceriu, pentru că iaste Fiiul lui Dumnezeu, de pre pămînt pentru că iaste fiiul omenesc. Pentru aceia strig cătră ceriu şi cătră pămînt, ca să ne arate noao pre direptul şi mîntuitoriul acela al lumii.
      Drept aceia aceste cuvinte, aceste strigări şi aceste dorinţe ale sfinţilor părinţi, beserica întru aceasta vreme ni le arată celor mai denainte făgăduindu-le, iară noao dîndu-ne mila sa. Că ce doriia sfinţii aceia părinţi, noi avem; şi ce milă aşteapta ei, pre noi ne-au întîmpinat; şi ce priviia ei de departe, noi cu evanghelistul avem astăz: ,,Carele era din ceput, care am auzit, care am văzut cu ochii noştri, care am privit şi mîinile noastre au pipăit pentru cuvîntul vieţii, pre acela vestim şi mărturisim voao viaţa cea vecinică, care au fost la părintele, iară acum s-au arătat”, a căruia arătare atîta bucurie ne aduce noao, mai multă decît aceia ce avea părinţii cei sfinţi de demult, a căruia aşteptare cu drag şi cu dorire, mă îndeamnă ca să zic acest cuvînt: ,,Sărută-mă pre mine cu sărutarea gurii sale”, că toţi <106v>  cîţ era din duh, cu duhul cunoştea cîtă milă era să verse pre buzele aceluia.
      Dorind şi el, drept aceia, ca să fie părtaş unii bunătăţi ca aceştiia zice din tot sufletul ca să mă sărute pre mine cu sărutarea gurei sale; care cuvînt atîta face ca şi cînd ar zice: pre Moisi nu-l auz căci iaste la limbă împiedicat, buzele Isaiei sînt întinate, Ieremiia a grăi nu ştie pentru că iaste prunc şi toţi prorocii au amuţit; ci el însuş să-mi grăiască mie şi să-mi deşchiză voia părintelui său şi în fiinţa sa pre mine să mă înveţe, a căruia preaiubita fiinţă pre mine să mă înoiască şi rîurile învăţăturilor lui să se facă în mine izvor de apă mîntuitoare întru viaţa cea vecinică. 
     Vedeţi, drept aceía, fraţilor, ce taină mare prăznuiaşte beserica noastră întru această vreme, care taină cei de demult întru atîţia ani de la începutul lumii au dorit şi n-au cîştigat-o. Iar noi, întru această vreme avînd-o, o  [113] prăznuim. De aici lesne iaste a înţelege ce pohteşte de la noi pricina aceştii sfinte vremi: pohteşte nevoinţa sfintelor rugăciuni, laude dumnezeeşti, mulţemite pentru binele ce am luat de la Dumnezeu, împărţirea milosteniei, posturi, împreunare adese <107r>  cu preasfintele taine, curăţeniia sufletului, carele acesteia toate gătesc sălaş întru inimile noastre, spre venirea Domnului şi ne îndeamnă spre faceri de bine.
      Că cu aceste podoabe de fapte bune logodnica chiamă cătră sine pre iubitul mire zicînd: patul inimii mele înfrumuseţat iaste cu florile doririlor dumnezeeşti şi casa mea iaste cu lemnele cele mirositoare şi nestricate a facerilor de bine întemeiată. Că pre acest fel de sălaş şi mirele bucuros să pleacă şi rămîne acolea pînă cînd trece zioa şi umbra să pleacă. Spre prăznuirea adevărată acestor taine trebue ca să-ş rînduiască omul vreme în toate zilele; iar de nu vom face nici unele de acestia, de ce folos vor fi noao aceste sfinte vremi? Trebuiaşte, dară, pentru aceasta ca să ne facem şi noi soţ vremii şi să nevoim spre prăznuirea intrării trupeşti a domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim şi spre ascultarea patimilor sfinţiei-sale să ne gătim, ca să putem striga şi noi ca tîlhariul: ,,Adu-ţ aminte, Doamne, cînd vei veni întru împărăţiia ta” şi cu moartea sa, omorînd moartea, să ne dăruiască viaţa cea dorită. Amin. <107v> 
     
     
     
     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA  SFINŢII ŞI ÎNTOCMA CU APOSTOLII ÎMPĂRAŢ CONSTANDIN  ŞI  ELENA.
     
     ,,Tot cel ce să smereşte să va înălţa.” 
     Nu iaste cu putinţă să ajungă neştine la liniştia mîntuirii, de nu va trece întîi prin uşa răbdării. 
     Nu iaste cu putinţă să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. 
      [114] Nu iaste cu putinţă să se înalţe în ceata sfinţilor, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în oraşul celor pămînteşti.
      Nu iaste cu putinţă să împărăţească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea.
      Nu iaste cu putinţă a rămînea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rele şi necuvioase. 
     Aceasta cunoscînd şi marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui ea mare? Cine va putea să scoaţă la arătare creştinătatea lui <108r>  cea desăvîrşit şi sufletul lui cel creştinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeştilor făgădueli, pentru ca să se împărtăşească bucuriei cei nespuse a împărăţiei ceriului? Căci cînd au răsărit în lumina lumii aceştiia şi au lăsat braţele cele părinţeşti eşind din Vretaniia, de    n-au şi fost încă creştin, iară fugia de cugetul cel păgînesc: urîciunea ce arăta cătră lucrurile cele păgîneşti închipuia procopseala cea viitoare, ce era să facă în creştinătate.
     Şi oare n-au arătat mare creştinătate? Că auzind nedreptăţile cele păgîneşti ale lui Maxentie ce făcea asupra creştinilor au rădicat asupră-i războiu şi măcar că era în nevoe, atîta cît era să se biruiască de Maxentie, iar l-au încredinţat biruitoriu şi i-au sporit bărbăţiia sufletului spre luptă, neadormita proniia lui Dumnezeu cu o închipuire de cruce pre ceriucarea zicea cu slove de stele: ,,Cu acesta să birueşti”, dintru care arătare, întărindu-se bun credinciosul Constandin, atîta de tare s-au luptat cu păgînul de Maxentie cît l-au biruit desăvîrşit şi l-au înecat în apa Tiverului.
      Luînd, drept aceia, <108v>  îndrăzneală de pe aceste semne cereşti, blagocestivul împărat atîta au procopsit în creştinătate, cît face să se minuneze toţ cei ce aud. 
     Omul oaste dobitoc, iubitoriu de sine. Că de ce nu să apucă? Şi ce nu să osteneşte? Şi ce nu să sileşte pentru odihna, liniştea şi paza sănătăţii lui? Că fiind sănătos, ce nu face pentru ca să apere şi să dărăpteze cele ce supără sănătatea? Cîtă cheltuială face, pentru ca să stea împotriva  [115] gerului ernii, împotriva arşiţei verii? Fiind bolnav, cît să cheltuiaşte, cît pătimeşte, cît rabdă pentru ca să-şi cîştige ce au pierdut? Nu bagă în seamă a-şi cheltui averia, a gusta doftorii amfră, a să adăpa cu băuturi greţoase, a-ş vărsa sîngele; şi nu iaste nici un lucru care să nu-l facă pentru sănătatea lui şi pentru mîntuirea cea trupească. De pe acestia poate să priceapă fieştecarele cît iaste dulce sănătatea şi cît iaste de iubitor pre sine omul. 
     După acea pohtă a sănătăţii carea poate atîta la ceilalţi să facă cele puţincioase şi cele neputincioase, n-au putut nicidecum să facă nimica blagostivului Constandin. N-au putut, zic, măcar cît <109r>  de puţin să-l mişte din călduroasa lui blagocestie, pentru că find rănit iubitoriul de Dumnezeu de cumplite bube peste tot trupul, era de minune era o minune celor ce-l vedea.  N-au putut meşterşugul cel doftoresc să afle mijlocirea vindecătoare şi doftori iscusiţi pentru această boală nevindecată. 
     Iară zavistiia cea jidovească sfătuia pre împăratul să ucigă atîţia prunci cît să-ş poată spăla trupul într-acel sînge cald al pruncilor celor omorîţ; şi aşa, cufundînd patima, acolea înlăuntru s-ar fi mîntuit împăratul. 
     Ce socotiţ oare, să fie primit sfatul acesta, iubitoriul de Hristos, să se fi apuccat de doftoriia aceasta, credinciosul? Ba, nu s-au apucat. De ce? O, de credinţa cea desăvîrşit a credinciosului împărat au zis cu glas mare: mai bine voesc să moriu eu, bolnav şi pentru dragostea lui Dumnezeu, decît să-mi iau sănătatea mea şi să-mi răscumpăr mîntuirea mea cu atîta sînge nevinovat. 
     Răspuns adevărat de împărat credincios. Mai bine au socotit viaţa altora decît a lui. (Oare) nu s-au arătat cu această faptă adevărat următor lui Hristos? Mi să pare  [116] să fie săltat ceriul cu toţ îngerii săi <109v>  de acest glas blagocestiv al răspunsului. Au săltat sufletele celor drepţi şi cetele cereşti, heruvimii şi serafimii s-au bucurat pentru această curată cunoştinţă a dragostei cătră Dumnezeu, a iubitoriului de Dumnezeu, Constandin. Şi aceasta o adeverez din săvîrşitul cel de pe urmă. Că peste noapte i-au descoperit însuş împăratul împăraţilor, prin rostul slăviţilor apostoli (Petru şi Pavel) cum că pentru credinţa lui cea desăvîrşit s-au hirotonit de la Dumnezeu întocma cu apostolii şi i-au dăruit nu numai sănătatea trupului ce şi a sufletului, botezîndu-se de sfîntul Silvestru. S-au botezat, drept aceia în baia a adooa a naşterii şi     s-au curăţit de toată boala. 
     O, de înălţimea credinţi lui Constandin! Şi cine poate, măcar cu mintea să te ajungă? Şi de vreme ce atîta credinţă au arătat credinciosul împărat mai înainte de a se îmbrăca cu haina cea luminată a credinţii prin botez, socotiţ de vedeţ la cîtă înălţime s-au suit după podoaba credinţii. 
     Să turbura liniştea cea besericească de dobitoceasca pornirea erseului arianesc şi pravoslaviia credinţii să lupta cu valurile necredinţii. Şi la atîta nevoe <110r>  au strălucit steaoa cea luminoasă, blagocestivul Constandin. Şi, aducînd la Nichea săborul cel lăudat au potolit turburarea besericii. Şi precum firea naşte iarba cea de vindecare la locul unde răsare odrasla cea purtătoare de moarte, precum să vede: are otravă de moarte scorpiia, iar după moarte, trupul ei să preface trupul ei iarbă de vindecare; muşcă năpîrca de moarte, iar din trupul ei să face tiriacul, carele iaste împotriva veninului, într-acestaş chip au rînduit dumnezeiasca Pronia ca pe vremile necuratului Arie să strălucească blagocestivul Constandin, pentru ca să răsipească cu lumina credinţii norul eresului arianesc.
       [117] Aici, adevărat, să cuveniia să aibi minte îngerească, pentru ca să scoţ la arătare legile cele sfinte, ce însuş au scris, spre sporiul creştinătăţii şi al credinţii celor credincioş, mulţimea besericilor carele în multe locuri, în slava lui Dumnezeu, cu mare cuviinţă au făcut, milosteniile cătră cei lipsiţ, ajutoriul cătră cei săraci şi dragostea cea creştinească cătră toţi şi toate, pentru întărirea şi întemeierea credinţii. 
     Deci de au strălucit într-atîta marele şi întocma cu apostolii în credinţă socotiţ cît s-au înălţat <110v>  în smerenie, care iaste roada credinţii. Socotiţi pre preaslăvitul împărat că au numărat mai mult biruinţe şi pohfale, decît zile a vieţui lui. Socotiţ îndestulata lărgime a stăpînirii lui, care începea de la răsărit şi să sfîrşiia la apus.
     Şi cu toate aceste pricini, carele îl îndemna spre mîndrie ca pre un împărat şi împărat înfricoşat, slăvit şi purtător de biruinţă, vedeţi-l cît iaste de despărţit de aceia ce să cuveniia să-l arate vredniciia; să cuveniia ca un hirotonit întocma cu apostolii, nu de oamenii, ci de însuşi arhiereul cel desăvîrşit Hristos, să şază întîi la sfintele săboară, iară ca un smerin nu s-au arătat niciodată să şază de nu vrea a şedea întîi toţ părinţii şi nu în scaun nalt, împărătesc, ci în scaun scund şi prost. 
     Ajungea, ca un blagocestiv împărat să poruncească să zidească beserici, să se rădice case de rugăciuni şi alte zidiri plăcute lui Dumnezeu. Iar ca un smerit ce era însuş să pogoriia din scaunul lui cel înalt şi lepăda schiptrul lui din mînă şi scotea haina cea împărătească de pe trupul lui şi-ş goliia capul de cununa cea de mult preţ şi aducea pre umbrele lui pietri şi cu mîinile lui iubitoriul de Dumnezeu săpa cu ceilalţi lucrători la temeele besericilor.  
     [118] O, smerenie <111r>  fără margine! Veniţi aici, voi lăcuitorii pustiiului, carii, aţi stătut pilde minunate şi dascali ai smereniei, veniţ, zic şi vă minunaţi de smereniia împăratului celui ce iaste întocma cu apostolii; mărturisiţi cum că au ajuns pînă la nu mai înainte. Pentru căci voi de aţ şi înfrînat dobitoceştile patimi ale trupului, de aţi smerit trupul, de aţ lepădat deşărtăciunile pohtelor, de aţi iubit ţinerea, de aţi urît mîndriia, de aţi trăit în curăţenie, de v-aţi făcut cu măsurăciunea smeriţi, nu iaste minune, pentru căci despărţindu-vă de lume şi iubind sărăciia lesne aţi găsit sufletul vostru la smerenie, pentru căci bine ştim că sărăciia smereşte pre om. 
     Iar marele Constandin în luciul lumii aceştiia, împărat mare, stăpînitor lumii, cu domnie lată, cu stăpînire desăvîrşit, cu mărire nespusă şi să nu să mîndrească, ci mai vîrtos să se arate desăvîrşit pildă smereniei. Nu iaste munune minunilor? Nu iaste semn de mare sfinţenie? Nu iaste dovadă a unui dar mare de la Dumnezeu în ceriu? 
     Şi pentru căci au strălucit în bunătăţile cele mai alese, peste măsură, marele şi întocma cu apostolii, Constandin, învaţă cu a sa pildă toată adunarea credincioşilor, <111v>  toate cetele oamenilor, carii dinpreună sărbează şi prăznuesc pomenirea lui, să călătorească cu îndrăzneală sfîntă pre calea mîntuirii, pentru ca să se învrednicească dumnezeeştilor făgădueli, pentru ca să se facă părtaşi cereştilor bucurii şi fericilor celor de pururea. 
     Învaţă, drept aceia, pre cei bogaţi, pentru căci fiind el prea bogat făcea comoară în ceriuri, după evangheliceasca poruncă. Învaţă pre cei de neam bun, pentru căci fiind el pre de neam bun au pohtit vieţuirea şi petrecaniia cei de sus. Învaţă pre împăraţi, pentru că împărăţind el cu atîta putere să siliia pururea să cîştige  [119] moştenirea făgăduialelor lui Hristos. Învaţă pre meseri şi pre săraci, pentru că de vreme ce bogăţiia şi mărirea s-au biruit de pohta bunătăţii, cum să nu sporească pre lesne sărăciia, care iaste pricină spre facere de bine, după cum zice David?
      Bucură-te, drept aceia, acolo sus, la împărăţiile cele mari a dumnezeeştii măriri, o, blagocestive împărate! Sue-te la înălţimea dumnezeeştilor fericiri, unde cea desăvîrşit smerenie te-au suit. Culege rodurile credinţii tale cei peste măsură în ceriuri, carele aici, jos, pre pămînt, ai sămîntat tu. Iară să nu ne laş nici pre noi săraci de folosirile, de acoperămîntul şi de rugăciunile tale cele <112r>  fierbinţi cătră Dumnezeu şi mai vîrtos te roagă Fiiului şi Cuvîntului lui Dumnezeu, să păzească între şi cu fericire chipul cel viu al bunătăţilor tale, pre adevăratul moştenitor creştinătăţii tale, pre iubitoriul de Hristos şi creştinul nostru domn. 
     Suppune supt picioarele credinciosului său suflet slabi şi făr’de putere pre vrăjmaşii măriei-tale, precum ai supus pre protivnicii credinţii, pentru ca să lumineze în mulţi ani, întru stăpînirea sa, creştinătatea, pentru ca domnind el să împărăţească dreptatea, pentru ca să ţie cu slobozenie bunătatea, să nu aibă obraz strîmbătatea.Şi aşa să se mărească Dumnezeu, să se cinstească dreapta credinţă, carea nădăjduim să o cîştigăm prin darul tău, pentru căci acesta însuş avînd numele tău să face asămînătoriu desăvîrşit bunătăţilor tale. Amin. <112v>
     
     
     
     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.
     
     ,,Că nu pre îngeri cîndva au luat, ci sămînţa lui Avraam au luat”, zice fericitul Pavel în 2 capete cătră evrei. 
     Doao firi mai alese şi mai de cinste au făcut Dumnezeu, adecă cea îngerească şi cea omenească; că pre înger  [120] şi pre om i-au făcut Dumnezeu după chipul său, precum zice la capul cel dintîi al Facerii: ,,Să facem om după chipul nostru şi după asămînare.” Însă nu pentru trup ci pentru suflet iaste făcut omul după chipul lui Dumnezeu, căci că Dumnezeu nu are trup, ci iaste duh, după cum zice Hristos: ,,Duh iaste Dumnezeu.”  Îngerul încă iaste duh, că aşa zice prorocul David: ,,Cela ce făcea pre îngerii săi duhuri.”  Şi sufletul omului iaste duh, că iarăş acestaş proroc zice: ,,Lua-vei duhul lor şi să vor sfîrşi şi în ţărîna sa să vor întoarce.” 
     Dumnezeu iaste nevăzut, îngerul iaste nevăzut şi sufletul omului iaste nevăzut. Dumnezeu iaste nemuritoriu, îngerul iaste nemuritoriu <113r>  şi sufletul omului iaste nemuritoriu.
      Dumnezeu are înţelegere şi voe, îngerul are înţelegere şi voe şi sufletul omului are înţelegere şi voe.
      Deci amîndoao firile acelia era căzute, pentru trufiia: îngerul pentru căci au pohtit să fie asemenea lui Dumnezeu, după cum zice la Isaia în 14 capete: ,,Sui-mă-voi deasupra norilor şi voi fi asemene celui de sus înalt”, şi pentru aceia l-au înbeznat Dumnezeu întru prăpastiile iadului şi omul iară vrea să fie asemene lui Dumnezeu, că auzind din gura şarpelui că în ce zi va mînca din lemnul cunoştinţii să va face Dumnezeu; şi pentru căci au mîncat, fu izgonit şi el din grădina desfătării şi luo blestem ca să între în pămîntul dintru carele s-au luat. 
     Iar acum Dumnezeu dăruiaşte omului mila sa, că au luat pre sine firea lui cea căzută, iar îngerului nu va să-i arate acea milă; şi pentru aceia n-au luat spre sine firea lui, după cum zice fericitul Pavel: ,,Că nu pre îngeri cîndva au luat ci sămînţa lui Avraam au luat.” 
     Drept aceia am a zice înaintea dragostei voastre, în vorba ce voiu să zic astăz (patru) pricinile pentru ce au luat Dumnezeu firea omenească şi n-au luat cea îngerească;  [121] aşijderea şi pentru ce au luat spre sine <113v>  Fiiul lui Dumnezeu firea omenească şi n-au luat altă faţă a dumnezeirii, adecă Tatăl sau, Duhul Sfînt, care pricini le vom spune foarte pre scurt, pentru ca să nu vă dăm supărare. Ci mă rog lui Dumnezeu ca să-mi dea ajutoriu şi pre dumneavoastră vă pohtesc să ascultaţ cu dragoste. 
     Pricina cea dintîi pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerii n-au perit toţ, ci au rămas din ei mulţi, iar oamenii era căzuţ toţ, pentru păctul născutului celui dintîi. Şi ne putem încredinţa de aceasta din pilda ce zice Domnul Hristos, la Luca, în 15 capete, zicînd: ,,Care om dintru voi avînd 100 de oi şi, pierzînd una dintr-însele, au nu va lăsa cele 99 în pustie şi va merge după cea pierdută pînă ce o va afla; şi aflînd-o, o pune pre umărul lui bucurîndu-să?” 
     Omul acela să înţelege a fi Domnul Hristos. Că aşa zice prorocul David: ,,Eşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa pînă în seară.” Iar cele 99 de oi să înţeleg cele 9 cete de îngeri pre carii, lăsîndu-i Hristos în ceriu, au venit pre pămînt să caute oaia cea rătăcită, adecă firea omenească, care era depărtată de Dumnezeu, pentru păcat şi era rătăcită în lume. Că aşa zice David cătră Dumnezeu: ,,Rătăciiu ca o oae pierdută, <114r>  cearcă pre robul tău.” 
     Aflat-au Hristos pre acea oae rătăcită şi au luat-o pre umerile sale, adecă au luat spre sine firea omului, după cuvîntul apostolului Domnului zice: ,,Să arătă în trup.” În că putem înţelege aceasta şi dintr-altă pildă a lui Hristos, carele zice: ,,Care muiare avînd 10 bani  [122] şi va piiarde unul dintr-înşii, au nu aprinde lumînare şi mătură casa şi caută cu dinadinsul, pînă-l găseşte?”                 Muiarea aceia să înţelege a dooa faţă a dumnezeirii, carele lăsînd în ceriu 9 bani, adeca 9 cete de îngeri, s-au pogorît pre pămînt să caute banul cel pierdut, adecă firea omenească, cu lumînarea aprinsă, adecă cu învăţăturile cele dumnezeeşti. Că aşa zice David: ,,Luminătoriul picioarelor mele iaste legia ta şi lumina cărărilor mele.” 
     Aflat-au banul acela al doilea chip al dumnezeirii, adecă Fiiul lui Dumnezeu, că s-au îmbrăcat cu trup omenesc, după cuvîntul evanghelistului Ioann: ,,Şi cuvîntul trup sau făcut.”
      Drept aceia îngerii m-au fost perit toţ, căci au mai rămas din ei 9 cete în ceriu, iar firea omenească era toată pierdută, carea să înţelege oaia şi banul cel pierdut şi Hristos l-au aflat. 
     A dooa pricină pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea cea omenească, iar nu cea îngerească, căci că omul <114v>  au greşit din slăbiciune avînd pre sine trup, carele l-au plecat pre lesne la păcat. Iar îngerul au greşit din firea cea rea, neavînd trup pre sine. Că în trei chipuri greşaşte omul: sau din slăbiciune, sau din neştiinţă sau din firea cea rea. Deci păcatul din slăbiciune iaste împotriva lui Dumnezeu Tatăl, căci că Tatăl să chiamă întru tot puternic.   
     Păcatul dintru neştiinţă iaste împotriva Fiiului, că Fiiul lui Dumnezeu să chiamă înţelepciune. 
     Păcatul din firea cea rea iaste împotriva Duhului Sfînt, căci că Duhul Sfînt să chiamă bun. 
     Deci care om va greşi din slăbiciune sau din neştiinţă, îl va erta domnul mai lesne, de să va pocăi. Că aşa zice David: ,,Păcatul tinereţelor mele ş-a neştiinţii mele nu-l pomene.” Iar cine greşaşte din firea cea rea împotriva Duhului Sfînt, omului aceluia nu-i iartă Dumnezeu  [123] lesne păcatul. Că aşa zice Domnul Hristos: ,,Tot păcatul şi hula să vă erta oamenilor, iar hula care iaste spre Duhul Sfînt nu să va erta oamenilor.” 
     Şi sînt păcate de moarte 7, carele sînt şi împotriva Duhului Sfînt, făr’de nici o greşeală, de vreme ce sînt neertate, deaca nu să va face la dînsele căzuta vindecare; păcatul cel dintîi iaste trufiia dintru carele să naşte <115r>  semeţiia şi neascultarea; al doilea iaste zavistiia, dintru carele să naşte vrăjmăşiia şi uciderea; al treilea iaste iubirea de argint, carele să numeşte a doua închinare de idoli, dintru carele să nasc toate relele; al patrulea iaste călcarea de lege, adecă nebăgarea în seamă celor hotărîte şi aşăzate în legi şi în pravile, dintru carele să naşte necredinţa şi lepădarea de Dumnezeu; al cincilea iaste sămînarea de vrajbă între fraţ şi între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; şi cine are acel nărav iaste asemenea diiavolului; al şaselea iaste nădiajdia cea necuvioasă ce are neştine la multa mila lui Dumnezeu şi nu să părăseşte de păacte, socotind că-l va erta, dintru carele să naşte netemerea de Dumnezeu şi toată necurăţiia; al şaptelea, cel mai de pre urmă şi mai mare şi mai rău decît toate iaste oceaania, adecă deznădăjduirea de mila lui Dumnezeu, socotind că nu-l va erta nici cu un mijloc, dintru carele să naşte moartea cea sufletească şi munca cea vecinică a iadului.
     Şi cine va avea vreunul dintr-aceste păcate şi nu va vrea să se părăsească de dînsul, mai bine să nu-l fie născut mumă-sa, că ,,îi iaste cerbicea lui vînă de hier şi fruntea lui de aramă”, <115v>  după cum zice Isaia în 48 de capete.
     Şi pentru aceia au luat Domnul spre firea omenească, iar nu îngerească, căci omul au greşit din slăbiciune împotriva lui Dumnezeu, Tatăl iar îngerul au greşit din fiea lui cea rea, împotriva Duhului Sfînt. 
     A treia pricină pentru care au luat Domnul pre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerul au  [124] greşit de bună voia lui, iar pre ticălosul om l-au înşălat şarpele. Că a dooa chipuri iaste păcatul: unul iaste chiar al nostru, carele îl facem noi înşine iar altul iaste păcatul cel striin, care îl face altul şi rămînem şi noi părtaş acelui păcat strein.Şi ne ceartă Dumnezeu şi pentru păcatele cele streine, precum iaste şi în trupul omenesc. Că pentru un mădular, cînd iaste bolnav, pătimesc toate mădulările, aşijderea şi în lumea care să chiamă trup, adecă beserica lui Hristos, creştinii, pentru un om rău pre mulţi oameni buni îi ceartă Dumnezeu, precum să vede aceasta în multe cărţi şi în multe istorii, că s-au făcut de multe ori, în bogate locuri. Că după cuvîntul apostolului ce zice că ,,puţin a luat toată frămîntătura dospeşte”, aşa şi răutatea şi păcatu unuia pricinuiaşte <116r>  la mulţi mare pacoste. 
     Drept aceia prorocul David să ruga lui Dumnezeu să-l cruţe de păcatul cel strein. Pentru aceia au luat Dumnezeu spre sine firea omeneacsă, iar nu cea îngerească, căci că îngerul au greşit cu bună voia sa, iară omul au greşit dintru înşălăciune a cărui păcat iaste părtaş şi îngerul cel rău, adecă diavolul, pentru că el au înşălat pre om, prin mijlocul şarpelui. 
     A patra pricină pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omeneacsă, iar nu cea îngerească iaste căci că îngerul era mai de cinste decît omul; pentru aceia era datoriu şi mai atre să se ferească de păcat. Că cine iaste mai de cinste i să cade să fie mai cu omenie; că îngerii sînt stele, iar omul iaste putrejune. Că aşa zice în cartea lui Iov în 25 de capete: ,,Stelele sînt necurate înaintea lui, dară cu cît mai vîrtos omul, fiind putrejune şi feciorul lui viiarme.” (Drept aceia să cade omului celui sufletesc, adecă celui besericesc) să fie mai cu omenie decît mireanul, pentru ca să ia pildă şi învăţătură fieştecine de el, văzînd faptele lui cele bune. 
      [125] Pentru aceia şi Hristos, pre oamenii cei sufleteşti îi numeşte sare, zicînd: ,,Voi sînteţi sarea pămîntului” <116v> ; deci de să va strica sarea, cu ce să va mai săra? Îi numeşte lumină, zicînd: ,,Voi sînteţi lumina lumii.” Şi iarăşi: ,,Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzînd faptele voastre cele bune, să mărească pre părintele vostru cel ceresc.” (Îi numeşte cetate, zicînd: ,,Nu să poate ascunde cetatea în vîrful muntelui.” Îi numeşte făclie aprinsă, zicînd:,,Nimeni nu aprinde făclie să o pue supt obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor ce sînt în casă).
      Că nu să mînie Dumnezeu atîta pre omul cel prost cînd face păcat, cît să mînie pre omul cel bisericesc şi pre omul cel de cinste. Şi pentru aceia li să cade să fie mai cu omenie şi nu li să cădea să facă păcat. 
     Deci pentru aceste patru pricini, ce-am zis, au luat Dumnezeu firea cea omenească, iar nu cea îngerească. Iar pentru ce au luat Fiiul lui Dumnezeu firea omenească, iar nu altă faţă a dumnezeirii, adecă Tatăl, sau Duhul Sfînt , încă sînt 4 pricini. Una, pentru căci să chiamă Fiiul lui Dumnezeu înţelepciune au luat chipu omului ca să vindecere nepriceperea omului, prin care au căzut în păcat. 
     A dooa, ca cela ce iaste Fiiul lui Dumnezeu, făr’de ani, să se facă <117r>  şi fiiu omului, supt ani. 
     A treia, precum s-au făcut Fiiul lui Dumnezeu fiiul omului, să se facă şi fiiul omului Fiiul lui Dumnezeu, după cuvîntul lui Ioann: ,,Şi dede lor putere a fi fii lui Dumnezeu.”
      A patra, fiind fiiul faţa cea de mijloc, s-au făcut mijlocitoriu de au făcut pace întru Dumnezeu şi întru om, după cum zice fericitul Pavel: ,,Că unul iaste mijlocitoriul lui Dumnezeu şi oamenilor, omul Hristos Iisus.”
      Iar pentru naşterea domnului Hristos, ce prăznuiaşte astăzi luminat sfînta biserică, în ce chip s-au născut Fiiul  [126] lui Dumnezeu din tată făr’de mumă şi cum s-au întrupat din mumă făr’de tată, nu trebuiaşte iscoadă, de vreme ce iaste taina foarte mare, adîncă şi peste fire, ci numai cu credinţă şi cu măriri de cuvîntări să ne închinăm lui, ca unui soare al dreptăţii ce au răsărit din pîntecele Fecioarei, noao celora ce şădeam întru întunerecul şi umbra morţii; şi din călduroasa inimă să-i mulţemim pentru multa şi nemăsurata milă ce au făcut cu noi, de-am înoit firea noastră cea căzută, cu naşterea sa, căruia şi eu mă rog, nevrednicul, ca unuia ce iaste unul născut Fiiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, să dăruiască prealuminatului <117v>  sănătate, viaţă norocită şi bună întemeiare, întru cinstit şi luminat scaunul măriei-sale, împreună cu toată luminata casa măriei-sale şi mpreună cu dumneavoastră cu toţ şi cu tot norodul creştinesc ca de pururea să prăznuiţ în mulţi ani, luminat, cu toate cele bune şi de folos. 
     
     
     
     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA OBREZANIIA LUI HRISTOS.
     
     ,,Şi cînd s-au umplut 8 zile ca să tae pruncul împrejur, chemat-au numele lui Iisus, carele au fost zis de înger mai înainte, pînă a nu să zemisli el în pîntece.” 
     Zice la cartea Facerii , în 17 capete, cum că au tocmit Dumnezeu cu Avraam împăcare şi spre semn de adeverinţă i-au poruncit Dumnezeu,   zicîndu-i: ,,Aceasta iaste făgăduinţa carea vei păzi între mijlocul mieu şi între voi şi între mijlocul semenţiei tale, după tine între neamurile lor, să se tae voao împrejur toată partea bărbătească şi va fi făgăduinţa mea peste trupul vostru, întru făgăduinţa <118r>  vecinică.Şi copilul carele nu să va tăia împrejur a opta zi să va piiarde, sufletul acela din rudeniia lui,  [127] căci au stricat făgăduinţa mea”, arătînd cu această tăiare împrejur 4 lucruri: una pentru ca să se cunoască cei crezuţ întru Dumnezeu; a dooa, pentru ca să rămîie semenţie lui Avraam slobodă de păcatul născutului celui dintîi; a treia pentru ca să facă Avraam părinte a multe neamuri credincioase, pentru adevărata credinţă ce au arătat şi el cătră Dumnezeu; a patra, pentru căci din neamul lui Avraam au vrut să se nască Hristos. 
     Deci pentru semnul împăcarii aceiia care s-au tocmit cu noi, au priimit Hristos tăiarea împrejur, după cum zice Luca evanghelistul: ,,Şi cînd s-au umplut 8 zile ca să tae pruncul împrejur, chemat-au numele lui Iisus”, care nume iaste cu adevărat mai mare decît tot numele, după cum zice fericitul Pavel, ,,că să înţelege mîntuitor.” Şi să poate adevri de pre multe alte numiri cum că să chiamă Iisus mîntuitoriul neamului omenesc, iară mai vîrtos de pe aceste 8 nume ce voi să zic.
      Întîi să chiamă viaţă de veci, după cum zice Ioann, la 17 cap: ,,Iară aceasta iaste <118v>  viaţa de veci, ca să te cunoască pe tine unul Dumnezeu şi pre Iisus Hristos pre carele ai trimis.”
      A dooa să chiamă mărire, că aşa zice David: ,,Sătura-mă-voiu cînd mi să va arăta mărirea ta.” 
     A treia să chiamă odihnă, că aşa zice Hristos: ,,Luaţ jugul mieu spre voi şi vă învăţaţ de la mine că sînt blînd şi smerit cu inima şi veţ afla odihnă sufletelor voastre.” 
     A patra să chiamă veselie, că aşa zice Ioann la Apocalipsis, în 19 capete:,,Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să dăm mărire lui, că au venit nunta mielului (adecă a lui Hristos) şi muiarea lui s-au gătit spre sine” (adecă beserica). 
     A cincea să chiamă împărăţie, că aşa va să zică Hristos la judecata cea înfricoşată, cătră oamenii cei drepţi:  [128] ,,Veniţi, blagosloviţii părintele mieu şi moşteniţ împărăţiia, carea iaste gătită voao mai nainte de începutul lumii.”
      A şasea să chiamă coroană, că aşa zice Ioann la Apocalipsis: ,, Ţine ce ai dobîndit, ca să nu ia nimeni coroana ta.” 
     A şaptea să chiamă ban că aşa zice la Mathei, în 20 de capete: ,,Şi deaca veni seara, tuturor le dede plata, tot, întocma, cîte un ban." 
     <119r>  A opta să chiamă cină, că aşa zice Luca în 14 capete: ,,Un om oarecarele făcu cină şi chiemă pre mulţi şi ei nu vrea să meargă, puind fieştecarele, la mijloc pricini: unul că au cumpărat holdă şi mergea să o vază; altul că au cumpărat părechi de boi şi merge să o vază; altul că au cumpărat părechi de boi şi merge să-i ispitească ; altul că au luat muiare şi pentru aceia nu pot să meargă”, carii să înţeleg a fi oamneii ci păcălitori şi iubitori de cele lumeşti, carii nu să vor învrednici să mănînce din cina aceia, adecă nu vor vedea faţa lui Dumnezeu. 
     Deci de pe aceste nume ce am zis, că înţelegeţ Iisus mîntuitoriu. Că au mîntuit neamul omenesc din tirăniia diavolului şi le-au arătat calea vieţii de veci.
     Şi au priimit de s-au tăiat împrejur pentru doao lucruri, pentru ca să împlinească legia, ca un făcător de lege şi să ne dea şi noao pildă să ne suppunem legii; alta şi pentru ca să se astupe toată gura hulitoare şi clevetnică a eriticilor, carii zicea că n-au luat trup, ci s-au născut după nălucire. Iar pentru ce s-au tăiat împrejur a opta zi să înţelege că la al optulea veac va să tae Hristos împrejur, cu judecata cea înfricoşată ca <119v>  o sabie cu doao rosturi toate răutăţile şi tot feliul de nedreptăţi din lume; şi pre cei păcătoşi îi va arunca în matca focului celui nestins, iar pre cei drepţi îi va aduna la împărăţiia sa cea vecinică care şi noi cu toţii să o dobîndim.  [129] 
     
     
     
     
     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA ADORMIREA PREASFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI PURUREA FECIOAREI MARIA.
     
     ,,Că caută spre smereniia slujnicii sale că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.”
     ,,Pomenirea drepţilor cu laude, zicea preaînţeleptul Solomon, şi blagosloveniia Domnului pre capetele lor.” Drept aceia toţ sfinţii, fără de nici un prepus sînt drepţ înaintea lui Dumnezeu şi sînt blagoslovit. Iar mai dreaptă şi mai blagoslovită în ceriu şi pre pămînt nu iaste alta decît Fecioara Maria, pentru căci s-au învrednicit de au născut, ca o sfîntă ce iaste decît <120r>  toţii sfinţii, pre sfîntul şi adevăratul drept, pre blagoslovitul Iisus, a căruia preasfînta Adormire prăznuiaşte luminat astăzi sfînta beserică.
     Şi măcar că eu nu sînt vrednic a zice nimica întru cinstea şi lauda ei, pentru întunecarea ce are mintea mea, de mulţimea păcatelor, iară încaş, după putinţă vom zice celea ce ne va lumina prin rugăciunile ei, lumina cea adevărată, Hristos. Ce vă pohtesc să ascultaţ cu dragoste.
     ,,Ce căuta spre smereniia” i proci. 
     Fără de nici un prepus să cunoaşte cu socoteală dreaptă cum că Dumnezeu iaste preaputernic, pentru căci are puteria întocma cu voinţa şi poate să facă cîte va vrea, după cum zice prorocul David: ,,Toate cîte au vrut au făcut Domnul. Drept aceia, de ar fi vrut ar fi putut şi nefăcîndu-se om, cu un alt mijloc să mîntuiască pre om din mîinile diavolului, iar n-au vrut. Şi de veţ întreba pentru ce, pentru căci au vrut să arate la această taină a întrupării 4 alsăuri fireşti: bunătatea, înţelepciunea, puteria şi dreptatea. 
     Şi întîi au arătat bunătatea pentru căci nu s-au îndemnat să mîntuiască pre om din niscai bunătăţi ale lui, fiind  [130] rob păcatului, după cum zice <120v> fericitul Pavel: ,,Nici dintr-altceva, făr’numai dintru a sa singură bunătate; că precum s-au îndemnat din ceput, dintru a sa bunătate, de au zidit pre om, aşa şi acum s-au îndemnat să-l mîntuiască.” 
     A dooa, au arătat înţelepciunea, pentru căci ca unul numai singur ce iaste înţelept au aflat mijlocire ca aceia ca să mîntuiască pre om. În ce chip? Să împreune dumnezeirea şi să se facă el însuş Dumnezeu şi om? Ca un om să se lupte pentru om cu vicleanul diavolul şi ca un Dumnezeu să biruiască şi să mîntuiască pe om, precum vom zice şi mai jos. 
     A treia, au arătat puteria, pentru căci ca un Dumnezeu puternic au putut de au făcut un lucru mare şi înfricoşat, ca acesta. Că zice Ioann Damaschin: ,,Ce iaste mai mare decît a să face Dumnezeu om, ziditoriul să se facă zidire, făcătoriul facere. Dumnezeul cel făr’de materie să se facă materie, cel nevăzut să se facă văzut, stăpînul să se facă rob şi Dumnezeu cel înalt să se facă om smerit. Şi, împreunînd aceste doao împotriviri de margine, să păzească a fieştecăriia firea neschimbată, să rămîe cel nezidit, nezidit şi cel zidit, zidit şi cel nevăzut, nevăzut. Şi în scurte cuvinte să rămîie dumnezeirea, dumnezeire <121r>  şi omenirea, omenire şi nici firea dumnezeirii să se prefacă în firea dumnezeirii, care lucru iaste mai puternic şi mai minunat, să poată păzi fieştecare fire alsăurile ei cele fireşti şi după împreunare.”
      A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru că n-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci s-au îmbrăcat cu trup, pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptîndu-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu şi nu iaste cu dreptate tu, Dumnezeu fiind, să te lupţi cu mine, tu ziditoriu  [131] şi făcătoriul să te lupţi cu mine, zidirea şi făptura; ci mă lasă pre mine, ca pre o zidire, să mă lupt cu altă zidire, carele iaste omul.
      Drept aceia, Dumnezeu, carele purtarea să îndreptează cătră toţ şi biruiaşte la judecata lui, după cum zice David, ce face? Pentru ca să nu aibă diavolul cuvînt a să îndrepta şi să zică cum că-i face Dumnezeu strîmbătate, pentru aceasta s-au îmbrăcat acestaş Dumnezeu cu trup şi să face om adevărat, pentru ca să se lupte ca un om şi să biruiască ca un Dumnezeu pre vrăjmaşul firii omeneşti, pre care fire o au fost biruit <121v>  diavolul, ca iarăşi, aceia să biruiască pre diavolul: biruitul să se facă biruitoriu şi biruitoriul să se facă biruit; cu mijlocirea ce au biruit să se biruiască; au înşălat pre om, făgăduindu-i să se facă Dumnezeu, să înşală şi el, pentru căci vedea om şi au căzut în mînile dumnezeirii, ce era ascunsă în omenire. 
     Drept aceia, pentru ca să păzească Dumnezeu dreptatea, să face om, luînd trup din preacuratele sîngiuri ale preasfintei Fecioarei. Şi socotind adîncimea minunei, rămîiu făr’de graiu şi mă minunez, căci nu aflu cuvinte întocma la cinste, ca lucrul, pentru ca să laud minunatul acest dar. Cum să măresc izvorul iubirii de oameni? Cum voiu să propoveduesc mulţimea îndurărilor? Cum voiu să îndrăznesc la noianul Fecioarii şi să ispitesc adîncimea tainii cei peste fire? Şi cum voiu să povestesc pentru tine, Fecioară, nu căci ai născut din tine cu trup pre Fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu, care naştere iaste mai presus de fire, ci pentru căci te-ai făcut maică şi ai rămas fecioară. Că din fire iaste unii mueri fecioară să fie fecioară numai în cîtă vreme va păzi fecioriia şi mumă <122r>  nu poate să fie deaca iaste fecioară şi o muiare care au născut prunc nu poate să mai fie fecioară. Iar la tine, vrînd cel ce s-au născut din tine, au schimbat rînduiala firii, ca un făcătoriu al firii şi ai rămas şi după naştere iarăş fecioară.  
     [132] O, lucru preaslăvit şi tăiare de fire! O, pîntece sfînt şi vas dumnezeesc! Întru tine, ce adevărat, s-au spart zapisul păcatului. În tine s-au făcut Dumnezeu om, fără de a-ş schimba dumnezeirea.
      Drept aceia, cu ce limbă voiu putea să măresc fecioriia ta şi naşterea ta cea reste fire? Că prin mijlocul tău ne-am învrednicit să cîştigăm bunătăţile cele mari. Cu ce flori de laudă voiu putea împleti cununa fecioriei tale, ca uniia ce eşti încununată cu toate florile bunătăţilor, de tatăl cel ceresc? Pentru căci ai încununat neamul nostru cu slavă şi cu cinste, ce fel de dariu vrednice aducem? Că toate cîte-s ale lumii, nu sînt vrednice înaintea ta. Că de te voiu numi cer, eşti mai naltă, că ai născut pre făcătoriul ceriului. de te voiu numi închipuirea <122v>  lui Dumnezeu, destoinică eşti. De te voiu numi doamnă îngerilor, întru toate a fi te adeverează şi ver ce alt aş putea zice şi aş putea să te numesc, nu iaste destul, cătră lauda măririlor tale. 
     Bucură-te, drept aceia, că tu singură ai prorocit, că te vor ferici toate neamurile şi adevărat că te fericesc, pentru căci cu smereniia ta cea de margine ne-ai arătat cătră ziditoriul tău, te-ai făcut pricină de s-au smerit cel ce iaste din fire nesmerit şi au priimit de au lăsat sînul Tatălui şi au venit de au sălăşluit în preacuratul şi sfîntul pîntecele tău. 
     O, fericită şi sfîntă smereniia a fecioarii, cîtă putere ai! Că au făcut de     s-au smerit pînă la moarte cela de carele fuge ceriul de groaza lui şi i să smeresc toate şi ai înălţat pre omul cel din fire smerit şi l-ai făcut de au cîştigat lăcaşurile şi fericile cele cereşti. Fericit iaste, cu adevărat şi preafericit cine au putut cîştiga pre această blagoslovită smerenie, că s-au cinstit şi de oameni şi de Dumnezeu.
     Şi de vreme ce tu, fericită Fecioară, după cum ai zis că au căutat domnul pre smereniia ta şi te-au înălţat de pre pămînt la ceriu, pentru ca să împărăţeşti împreună  [133] cu el, caută spre noi, ticăloşii, robii tăi, cu umilinţă şi <123r>  mîngăe pre judecătoriul cel înfricoşat, pre fiiul tău, cu rugăciunile tale cele călduroase, să ne mîntuiască de scîrbele şi de nevoile ce ne-au împresurat. Şi precum cu dumnezeiasca putere într-o mică de ceas au adunat din toată lumea pre apostoli ca să petreacă preacinstit şi sfînt trupul tău spre îngropare, cu laude şi cu cîntări, aşa să adune şi mintea noastră cea împrăştiiată, întru deşărtăciunile cele lumeşti şi să o lumineze ca de pururea pre dînsul să-l mărim şi să-l lăudăm. Iară ţie, ca unii adevărate Născătoare de Dumnezeu, să-ţ cîntăm cu cucerie cîntarea cea îngerească: ,,Bucură-te ceia ce eşti cu bun dar dăruită, Domnul cu tine.” <123v> 
     
     
      ÎNVĂŢĂTURĂ LA SFÎNTUL PĂRINTELE NOSTRU NICOLAE.
     
     ,,Eu sînt păstoriul cel bun; păstoriul cel bun sufletul pune pentru oi.”     
     Aducîndu-mi aminte de rîvna cea mare şi de dragostea cea multă ce are păstoriul cel bun cătră oile sale, foarte mă minunez şi laud credinţa şi dragostea inimii sale ce are spre paza lor, precum vedem că era fericitul acela şi credincioşul rob al lui Dumnezeu, Moisi, carele au fost păstoriu norodului israiltenesc. Că văzînd urgiia lui Dumnezeu că era foarte mare şi groaznică asupra jidovilor, atîta cît li să cuveniia şi pierzare, iar n-au vrut pentru dragostea oilor să fugă să se mîntuiască el singur, ci, mai vîrtos, după cum zice la 22 de capete la Eşire, au stătut împotriva lui Dumnezeu şi cu mînie au început a-i zice: ,,Rogu-mă, Doamne, greşit-au norodul acesta greşală mare şi ş-au făcut lor dumnezei de aur; şi acum, de vrei să laşi < 124r>  păcatul lor, lasă-l, iar de nu, stinge-mă şi pre mine din cartea în care m-ai scris.”
       [134] Auzit-aţ rîvna şi dragostea cea mare a acelui păstor? Cu adevărat, iubiţii miei ascultători, stau de mă mir de acele cuvinte mari şi grele ce au grăit Moisi cu atîta mînie. Iar mai mult mă minunez de îndelunga răbdare şi de multa iubire de oameni a lui Dumnezeu, cum nu l-au dat pierzării, împreună cu jidovii cei făr’de lege; că lui Dumnezeu, nu numai Moisi, ce şi toată lumea nu-i iaste nici de o trebuinţă, după cum zice David la psalm 16: ,,Bunătăţile mele nu-ţ trebuesc.” 
     Iar pentru ca să nu mă depărtez cu vorba zic cum că Dumnezeu nu s-au uitat la acele cuvinte ale lui Moisi, ce-l îndemna spre mînie; ci mai vîrtos s-au uitat la dragostea lui cea mare ce avea cătră oile sale, ca să nu paţă rău şi cum că mai bine au priimit să moară împreună cu oile sale şi pentru aceia n-au vrut Dumnezeu să facă acea stricăciune mare ca să-i piarză. 
     Mare era, cu adevărat, dragostea Lui Moisi spre jidovi, iar mai mare au fost dragostea lui Hristos spre tot neamul omenesc. Căci Moisi numai <124v>  pentru un norod pohtiia să moară, iar Hristos pentru toată lumea. Şi Moisi nu zice: piiarde-mă numai pre mine şi lasă pre jidovi, iar Hristos această poftă avea, nefiind vinovat să moară şi toată lumea să trăiască, precum zice la sfînta Evanghelie de astăzi: ,,Sufletul mieu puiu pentru oi.” Şi într-alt loc iară zice că: ,,Să cade să se înalţe fiiul omenesc, ca tot cela ce va crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă vecinică.” Deci de pe aceste vorbe ce-am zis vom putea cunoaşte dragostea cea adevărată şi credinţa păstoriului celui bun; ci mă rog să ascultaţi. 
     Sînt mulţi în lume de să numesc că sînt păstori şi zic cum că poartă grijă de oi; ci o zic, ticăloşii, numai cu cuvîntul, iar cu fapta sînt departe, cîtu e ceriul de pămînt, pentru căci nu poartă grijă pentru folosul oilor lor, ci să nevoesc numai pentru folosul lor, cărora nu să cuvine  [135] să le zică neştine păstori, ci năemiţ, sau, mai vîrtos să zic, furi şi tîlhari; că lasă oile lor de le mănîncă lupii şi să junghe şi să piarză. Pentru carii zice domnul Hristos, la Mathei, în 7 capete: ,,Luaţi-vă aminte de proroci mincinoş, <125r>  carii vin cătră voi, în veşmintele oilor îmbrăcaţ iar pe din lăuntru sînt lupi răpitori, e carii din rodul lor (zice) îi vei cunoaşte pre ei”, adecă de pe faptele lor cele cuvioase.
     Şi iarăşi la 23 de capete, pe unii ca aceştea îi numeşte făţarnici, orbi, nebuni şi morminte spoite pe dinnafară. Făţarnici îi numeşte pentru căci să arată cu înşălăciuni înaintea oamenilor şi să fac pre sine cum că sînt sfinţi şi drepţi. Orbi îi numeşte pentru căci nu vor să înveţe pre oameni cele ce să cuvin şi sînt drepte şi adevărate, ce-i învaţă şi-i îndeamnă pururea la lucrurile cele vătămătoare de suflet. Nebuni îi numeşte, pentru căci calcă poruncile cele mai mari ale lui Dumnezeu şi cearcă lucruri deşarte şi de nimica. Morminte spoite pe dinnafară îi numeşte, pentru căci să fac ei mai învăţaţi, mai drepţi, mai buni şi mai vrednici decît sfinţii părinţi şi decît apostolii şi nu ţin în seamă într-o nimica cele ce au zis ei şi le-au aşăzat, spre cinstea besericii, spre întemeiarea credinţii şi a creştinătăţii şi sre folosul cel de obşte, ca nişte călcători de lege ce sînt. Opresc şi pe alţii, cu o mie de mijloace, să nu le <125v>  ţie, pentru ca să-i osîndească împreună cu dînşii, pentru binele cel mare ce le fac şi mila ce le dau, pentru care lucru vor să ia, ticăloşii, mai multă osîndă de la Dumnezeu.
     ,,Păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.”  
     [136] La cartea cea dintîi cătră Timothei, la al 3 cap, zice fericitul Pavel cum că episcopul trebuie să fie făr’de prihană, întreg la minte, cu bună rînduială, iubitoriu de streini, învăţătoriu bun, nesfadnic, blînd, neînvrăjbitoriu, neiubitoriu de argint, casei sale bine îndreptătoriu, că de nu va şti a-ş îndrepta casa sa, cum va purta grijă de beserica lui Dumnezeu? 
     Drept aceia nu eu, ci socoteala cea dreaptă află cum că păstoriului celui bun i să cuvine să aibă trei lucruri: una, credinţa curată, a dooa, înţelepciune întreagă, a treia, să aibă toiag în mînă. Cu credinţa cea curată să caute şi să pohtească pururea bunele şi folosul oilor lui, nu numai celor sănătoase şi zdravene, ce şi celor bolnave şi struncinate. Cu înţelepciunea sa păstorească pre oameni, dînd învăţătură fieştecăruia după vîrsta şi rînduiala lui, că precum sînt boale de multe feliuri <126r>  şi nu să pot vindeca tot ca un feliu de doftorii, aşa nici eu cu un feliu de învăţătură nu să pot odihni, nici să pot îndrepta toate firile omeneşti, ci unii cu un feliu, alţii cu alt fel; că altă învăţătură trebui bărbatului şi alta muerii; altă îndreptare trebue bătrînului şi alta tînărului; altă povăţuire trebue bogatului şi alta săracului; alta mîngîiare trebue celui vesel şi alta celui trist; altă vindecare trebue celui sănătos şi alta celui bolnav; altă înfruntare trebue stăpînului şi alta slugii; altă îmbunare trebue celui îndrăzneţi şi alta celui fricos; altă îmbunare trebue celui blînd şi alta celui mînios; altă vorbă trebue celui învăţat şi alta celui neînvăţat.
     Şi în scurte cuvinte, pre fieştecarele, după vîrsta sa şi după rînduiala sa, precum am zis, trebuia să-l odihnească cu învăţătura, cu toiahul ce ţine în mînă adecă stăpînirea şi cu darul Duhului Sfînt să pedepsească atîta pre oi cît pre lupii cei de gînd şi pre hiarăle cele sălbatece ce vin asupra oilor. Pentru căci <126v>  adevărat că  [137] de ce rămîn oile nepedepsite, de atîta cad în mai multe şi nenumărate patemi. Aşijderea şi lupii, cînd nu văd toiag în mîna păstoriului, răpesc oile fără de nici o frică şi le mănîncă. Pentru toiagul acesta zice David la Psalm 22: ,,Toiagul tău şi varga ta aceasta m-au mîngîiat.” Cu sfîntul toiag au mîntuit Moisi norodul cel jidovesc şi pre faraon l-au înecat.       
     Drept aceia păstoriul carele va vrea să păstorească pre lege şi pre dreptate trebue pururea să ţie toiagul în mînă, adecă dojana şi înfruntarea şi după vremi să pedepsească pre oi şi să gonească hiarăle, căci acesta iaste sfîrşitul cel bun a păstoriei sale, ca să ţie oile şi să le păzească cu sănătatea cea duhovnicească, adecă cu învăţătura. Această sănătate iaste pururea datoriu păstoriul să o dea oilor lui; iar de va fi vreuna din oi beteagă trebue şi făr`de voia ei să o lege şi să o pue jos să-i tae carnea cea putredă, să o lepede şi să-i pue căzuta doftorie, neuitîndu-se nimic la zvîrliturile picioarelor ei cu carele poată să-i mijlocească şi vătămare, au la obraz, au la mînă, au la picior. Şi aşa, cu această <127r>  faptă bună şi cu această mijlocire va avea păstoriul cel bun despărţeală de năemiţii, pentru căci năemiţii nu pasc oile pentru ca să le folosească, ci numai pentru plata ce apucă de la iale; şi cînd vede pre lup viind de departe adecă pre diavolul, ei lasă oile şi fug, pentru căci sînt năemiţi şi nu poartă grijă pentru oi. Ci să ferească Dumnezeu şi să mîntuiască toate turmele de păstori ca aceştea, ca şi de moartea ciumei.
     ,,Păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.” 
     Cînd au vrut domnul nostru Hristos să se înalţe la ceriu, s-au făgăduit ucenicilor lui că nu-i va lăsa săraci, ci le va trimite alt mîngătoriu, pre Duhul Sfînt, carele îi va învăţa pre ei toate şi-i va povăţui întru tot adevărul,  [138] care făgăduială au rămas, necurmat, la toţi arhiereii ce au păstorit, după vremi, turmele sale pînă în zioa d astăzi şi va fi pînă va sta lumea; şi acea făgăduială să înţelege şi la tot norodul creştinesc. Că precum zice Sinesie, că nu vor lipsi împăratului niciodată ostaş, aşa nu vor lipsi nici păstorii din beserica lui Hristos pentru ca să mîngăe pre norodul cel ales al lui Dumnezeu, cu cele bune şi de folos, dintru cari păstori au fost unul şi fericitul şi minunatul Nicolae, episcopul <127v>  Mirelor Lichiei, făcătoriul de minuni, a căruia prăznuim, astăzi, cinstita pomenire, carele s-au arătat adevărat următoriu dascalului şi învăţătoriului său, lui Hristos; şi au înmulţit talantul ce i s-au încredinţat, nu îndoit ci întreit, că s-au nevoit de au săvîrşit trei bunătăţi mari: una spre cinstea şi lauda stăpînului său Hristos, a dooa spre întemeiarea credinţii cei de obşte a toatei politiei creştineşti şi atreia spre folosul turmei sale ce i s-au încredinţat.             Deci bunătatea ce-au arătat spre cinstea şi lauda stăpînului Hristos iaste credinţa cea adevărată, dragostea cea curată, rugăciunile cele neîncetate, posturile, vărsările de lacrămi, smereniia de margine, deniile, vorbele cele curate cătră Dumnezeu şi ostenelele cele de multe feliuri, carele acestia toate fiind împreunate la un loc, arăta o dragoste peste măsură cătră Dumnezeu. Şi pentru aceia l-au ibit şi Dumnezeu pe dînsul şi l-au făcut vestit şi lăudat în toată lumea. 
     Iar bunătatea ce-au arătat de obşte iaste aceia ce-au făcut înaintea credinciosului şi marelui împărat Constandin şi înaintea a tot săborului ce să adunase în Nichea, de-au înfruntat pre începătoriul de eresuri, pre Arie, <128r>  şi ca pre un mincinos şi hulitoriu, împotriva dreptăţii l-au lovit şi cu palma preste obraz şi i-au pecetluit spurcata şi clevetnica lui gură cu amuţeala şi i-au mărturisit de  [139] faţă pre Fiiul şi Cuvîntul Tatălui a fi de o fiinţă şi întocma cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt. 
     Iar bunătatea ce-au arătat spre folosul turmei sale şi în viaţa şi după moarte iaste dragostea cea peste măsură, învăţăturile cele cuvioase, miosteniile cele îndestulate, tămăduirile cele de multe feliuri, blîndeţele cătră toţi, mîntuirile de morţi, din închisori, din mări şi alte multe şi nenumărate faceri de bine, carele nefiind ticăloasa mea limbă vrednică a le povesti, după cum să cade, le las asupra celor mai aleşi şi mai desăvîrşit întru ştiinţa învăţăturii ca să le adevereze ei mai pre larg. 
     Iar eu plecîndu-mi capul cu cucerie, mă rog împăratului celui de nălţime şi a toate ţiitoriului Dumnezeu ca, cu rugăciunile cele fierbinţi ale acestui preacuvios păstor, să dăruiască preluminatului domnului nostru viaţă pacinică şi norocită cu înreagă sănătate şi biruinţă asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţ. Şi <128r>  pentru această puţinică osteneală şi cheltuială trecătoare ce au făcut întru lauda lui Dumnezeu şi întru cinstea sfîntului, de au împodobit această sfîntă casă, după viaţa a mulţi ani fericiţ să-i facă odihnă la împărăţiia ceriului şi să-i dăruiască bunătăţile cele vecinice şi de-a pururea stătătoare.
     Şi dumneavoastră, celor ce sînteţi de faţă şi celor ce lipsesc, tuturor, să vă dea sănătate, viaţă curată, spăsenie sufletească, sporiu şi ajutor întru toate cele bune şi de folos. Aşijderea şi tuturor creştinilor, ca dinpreună să mărim şi să lăudăm, pururea numele lui cel sfînt şi preasfînt. Amin. <129r>  
     
     
     
     PREDOSLOVIE LA CUVÎNTUL DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN DUMINECA FLORILOR.
     
     O, cît sînt de minunate semnele bucuriei ce arată astăzi Ierusalimului, la întrarea domnului Hristos! ca pre un biruitoriu îl priimeşte. Toată cetatea iase întru  [140] întîmpinarea lui. Norodul şi mulţimea, toată rînduiala i să închină cu cucerie şi toată vîrsta îl cinsteşte cu laude. Unii aştern hainele lor pre pămînt ca să treacă şi alţii cu frunzele copacilor îi împodobesc calea. Alţii merg înainte cu stîlpări şi alţii îi urma cu ramuri. Alţii îl slăvesc ca pre un fiiu al lui David: ,,Osana, fiiul lui David” şi alţii îl propoveduesc împărat lui Israil: ,,Blagoslovit cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israil.” 
     Şi pentru ca să fie bucuriia mai cu mult minunată, pînă şi pruncii cei făr’de răotate, cu ramuri în mîini şi laudele striga: ,,Osana, celui dintru înălţime.” <129v>  Dară oare de unde atîtea glasuri veselitoare? De unde atîtea măriri? Din ce pricină atîta bucurie la norod şi atîta cinste mîntuitoriului Hristos? Ne-o spune, feţii miei, evanghelistul Ioan la Evanghelia de astăzi, zicînd: ,,Pentru aceia îl şi întîmpină pre el norodul că auzise că au făcut el acest semn! Înviiarea cea trupească a lui Lazăr au dat pricină norodului să facă cătră Hristos o priiminţă neobicinuită ca aceasta, să alerge întru întîmpinarea lui cu stîlpări, să-l mărească cu laude:,,Osana, fiiul lui David.” 
     Şi gîndul cel de taină a aceştii învieri îmi dă mie pricină să fac astăzi, înaintea dragostei voastre, acestă vorbă. Însă voiu să vă arăt cui să închipuiaşte acest Lazăr şi a cîtă milă are trebuinţă, pentru ca să înviiaze, cela ce zace ca Lazăr mort de patru zile în groapă. Ce ascultaţi cu dragoste, de pohtiţi să vă folosiţi sufleteşte. <130r> 
     
     
     
     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ŞI DE UMILINŢĂ ÎN DUMINECA FLORILOR.
     
     Nu socotesc să fie nici unul din cei ce au puţinică ştiinţă den sfînta Evanghelie, carele să nu poată înţelege fără multe tălmăciri, cui să închipuiaşte acest Lazăr, pentru carele  [141] pre larg povesteşte Evanghelia lui Ioann. Ajungă să ştie cum că păcatul iaste moartea sufletului, pentru ca să cunoască îndată cum că mort ca acesta carele zace împuţit în groapă altul nu iaste fără numai păcătosul (carele, măcar că trăiaşte, măcar că vorbeşte, măcar că să bucură şi să răsfaţă pururea, iară iaste mort, pentru căci sufletu carele iaste partea cea mai aleasă şi mai stăiînitoare al sinelui său iaste mort, pentru căci îi lipseşte darul cel dumnezeesc, carele îi iaste viaţa cea adevărată).
     Şi dintru aceste puţine cuvinte pre lesne au înţeles fieştecarele cui închipuiaşte Lazăr. Dară nu ştiu de va înţelege aşa pre lesne şi cele pentru al elui Lazăr că, fiind mijlociri ca acelea, dau <130v>  pricină fieştecăruia să gîndească şi să se minuneze. Pentru căci la acest Lazăr mort vedem atîta despre partea lui Hristos cît şi despre partea norodului, oarecari despărţeli, oarecari semne alese, carele la alţi morţi ce-au înviiat Hristos nici să văd, nici vreunul din evanghelişti o povesteşte. 
     Noi ştim cum că Hristos, afară din Lazăr, au înviiat şi pe alţi 2 morţi, pecum să vede la Mathei, în 9 capete şi la Luca în 7, adecă pre fata lui Iair şi pre feciorul văduvei: pre ceia la Capernaum şi pre cela la Cetatea Nain; pre ceia de 12 ani şi pre acesta singur născut; pre aceia în casa tătîne-său şi pre acesta la uşa cetăţii. Şi cu toate acestea, nici la fata aceia, nici la acest fecior n-au făcut norodul vreo arătare, nici au eşit cu stîlpări şi cu ramuri întru întîmpinarea lui Hristos, precum au făcut astăzi, la înviiarea lui Lazăr. Că şi cei mici şi cei mari striga: ,,Bine e cuvîntat cel ce vine în numele Domnului, Osanna, celui dintru înălţime.” 
     Dară (oare pentru ce) acestă despărţeală între cei doi morţi şi între cest de al treilea? <131r>  Nu era minuni şi acele doao, precum iaste şi această de a treia? Nu era acestaş Hristos ce au înviiat şi pre cei doi morţi, precum au înviiat  [142] şi pre acest de al treilea? Dară apoi pentru ce, la înviiarea lui Lazăr, atîta bucurie, atîta cinste, atîta mărire şi la cei doi morţi numai mulţemită proastă cătră Dumnezeu şi nu mai mult? Pentru ca să pricepem taina acestui cuvînt să cuvine să socotim pre aceşti morţi, nu după slova evangheliceştii istoricii, ci după duh şi după taina gîndului evanghelicesc. 
     Dumnezeeştii părinţi să unesc într-un gînd şi zic cum că şi aceşti doi morţi sînt închipuiri păcătosului, precum iaste şi Lazăr închipuire păcătosului, precum am şi mai zis. Însă cîte trei morţii nu sînt închipuiri numai unuia singur păcătos ci a multor feliuri de păcătoţi. Pentru căci alt păcătos să înţelege fata lui Iair şi altul feciorul văduvei şi altul Lazăr. Fata cea moartă a lui Iair, ce au murit în casă, închipuiaşte pre păcătosul acela care păcătuiaşte cu mintea şi cu voinţa, adecă carele să află în voinţă cu aceia să păcătuiască, dară păcatul încă nu l-au isprăvit cu lucrul <131v>  sau pentru căci nu i-au dat vreme îndemînă, sau pentru căci n-au avut putere să facă aceia ce pohtiia. Închipuiaşte încă şi celuia carele, au din nesocotinţă au din nepricepere, au din pornirea tinereţelor, sau, precum zice dumnezeescul Theophilact, din slăbiciunea firii omeneşti fiind biruit, cade, făr’de veste, în cursele păcatului. Încăş închipuiaşte şi celuia ce au greşit adevărat, iar păcatul lui iaste pentru ca să zic aşa, ascuns în casă, nu s-au vădit în lume nici s-au făcut cunoscut la oameni. 
     Iar feciorul veduvei, carele să aduce în pat, afară din cetate, închipuiaşte păcătosului aceluia carele au săvîrşit cu lucrul păcatul şi s-au îndulcit pre sine, sau cu lăcomiia, sau cu strîmbătatea, sau cu curviia şi cu altele asemenea. Închipuiaşte încă şi celuia ce au adaos la păcatul cel dintîi şi al doilea şi, călcînd o poruncă a lui Dumnezeu,  [143] nu s-a temut să calce şi a dooa şi a treia; şi aceasta nu în taină, ca cel dintîi, ci de faţă, făr’de ruşine şi făr’de frică, în mijlocul cetăţii şi în vederia tuturor oamenilor, cu scandilă de obşte şi cu paguba vecinului său. <132r>  
     Al treilea mod, carele iaste Lazăr, de adeverează pre cel ce-au îmbătrinit împăcat şi s-au obicinuit în răutate şi nu poartă grijă niciodată pentru mîntuirea sufletului său. Toată ziua curveşte, preacurveşte, năpăstuiaşte, apucă, nu să ruşinază de oameni, nu să teme de Dumnezeu, nu ascultă învăţături, nu priimeşte sfaturi: plîng înaintea lui săracii şi nu i să face milă de ei; strigă văduvele pentru căci nu le face dreptate şi nimic nu grijaşte; suspină vecinul, pentru căci îl ţine al său şi nu ascultă. Acest păcătos, nu numai că iaste îngropat în groapa păcatului făr’de graiu, făr’de duh, făr’de simţire, făr’de nădejdia mîntuirii, ce iaste încă, ca şi Lazar, legat de mîini şi de picioare, cu făşuri, adecă strîns tare de legăturile păcatelor lui, după cum zice Sfîntul Duh la 5 capete ale Pildelor: ,,Fieştecarele să strînge cu şirurile păactelor sale, făr’de a putea să săvîrşească vreo bunătate sau vreun lucru plăcut lui Dumnezeu.” 
     Are şi faţa lui cu giulgiu legată; fiind orbit de păcat nu cunoaşte ticăloasa lui întîmplare, nu vede adîncul întru carele să află; nu socoteşte muncile <132v>  cele de veci ce-l aşteaptă. Zace şi deasupra capului piatră grea, carea iaste puteria obiciaiului celui vîrtos, care obiciaiu apasă şi îngreuiază sufletul lui, cît nu-l lasă să se scoale din groapa ticăloşiei, nici lasă să răsufle.
      Deci precum Lazar zicea Martha, ,,Doamne, iată pute”, aşa mai cu cuviinţă putem să zicem şi noi cum că acest păcătos iaste adevărat împuţit, de vreme ce nu patru zile, ce săptămîni şi luni şi ani şi vremi, să află îngropat în groapa păcatului. 
     Acum dară să vedem drept ce să face atîta bucurie la înviiarea lui Lazar şi nu să face la înviiarea celorlalţi morţi  [144] (aceasta iaste pricina), pentru căci măcar că înaintea puterii lui Dumnezeu nu iaste nici un lucru cu anevoe, sau cu neputinţă iar în socoteala omenească mai cu anevoe şi mai de minune să vede înviiarea unui mort, pre acrele l-au văzut în groapă de patru zile şi împuţit, precum era Lazar, decît înviiarea unui mort, pre carele îl ducea să-l îngroape, ca pe feciorul văduvei, sau altui mort, carele numai atunce, în grab’ au murit, ca fata lui Iair, pentru ca să cunoască păcătosul carele <133r>  ş-au cheltuit toată viaţa în păcat şi au îmbătrinit în răutăţi şi s-au înstrăinat de tot din darul lui Dumnezeu şi s-au făcut slugă păcatelor şi rob diavolului, cît iaste de cu anevoe întoarcerea lui şi cum că din groapa obiceaiului celui rău nu iaste cu putinţă, niciodată, să iasă, fără numai cu mare osteneală, cu neasemînată pocăinţă şi cu o milă a lui Dumnezeu, mai aleasă. Şi, de vă prepuneţ la aceasta, socotiţi rogu-vă aceia ce au făcut Hristos cînd au înviiat pre cei trei morţi şi veţ înţelege adevărul. 
     La mortul cel dintîi, carele era fata lui Iair, zice evanghelistul Mathei cum cînd au mers Hristos să o înviiaze n-au zis un cuvînt, numai au apucat-o de mînă şi s-au sculat fata. 
     La al doilea mort, la feciorul văduvei, zice evanghelistul Luca cum că s-au atins de coşciug şi numai atîta zise: ,,Voinice, zic ţie: scoală! Să şăzu mortul.”
      Iar la al treilea, la Lazar, ce n-au zis şi n-au făcut dulcele Iisus, să-l înviiaze. Cetiţ la Ioan în 11 capete şi vedeţ. Întîi zice: ,,Gemu cu duhul şi să turbură pre sine.” A dooa, din ochii lui cei dumnezeeşti au curs lacrămi: ,,Şi lăcrămă Iisus.” <133v>  A treia: ,,Au rădicat ochii în sus şi s-au rugat pentru dînsul lui Dumnezeu Tatăl: ,,Părinte, mulţumescu-ţ că m-ai ascultat.” Şi la cea de pe urmă, cu glas  [145] groaznic, cu carele au turburat tot iadul, aduse pe Lazar dintru întunerecul morţii la lumina vieţii: ,,Glas mare strigă: Lazare, eşi afară. Şi eşi mortul.” 
     Acum spuneţi-mi, ce închipuiaşte aceasta? Ce ne învaţă această mijlocire despărţită cu care au înviiat Hristos pre cei trei morţi: pre cel dintîi, cu atingerea mîinii, pre al doilea cu un cuvînt prost şi pre al treilea cu lacrămi, cu rugăciune şi cu glas mare? 
     Dumnezeescul Zlatoust şi sfîntul Theofilact şi toţi tîlcuitorii sfintei Evanghelii zic cum că aceasta au vrut să ne înveţe Hristos, Domnul vieţii şi al morţii, că păcătosul carele iaste mort în darul lui Dumnezeu, pentru căci au păcătuit din nesocoteală şi din slăbiciunea firii, înviiază pre lesne, lasă păactul şi vine în pocăinţă, cu atingerea dumnezeescului dar. 
     Aşijderea şi celalat care au căzut din dragostea lui Dumnezeu de doao ori de trei ori; iară <134r>  încă fiind tînăr în răutate şi acesta, cu ajutoriul lui Dumnezeu, cu învăţăturile Evangheliei, de nu să va căi astăzi, să va căi mîine: lasă răutatea şi iară să întoarce preaclea mîntuinţii. 
     Iar al treilea, carele au îmbătrînit în păcat şi s-au obicinuit în desfătări şi în deşărtăciunile cele lumeşti, în pohtele lui cele rele, nu iaste cu putinţă să se întoarcă pre lesne, ci au rămîne făr’de căinţă şi moare în păcat, de vreme ce, după cum zice David: ,,Departe e de la păcătoş mîntuirea”, pentru căci în toată viaţa lui n-au cercat îndreptările lui Dumnezeu, sau pentru ca să vie în căinţă trebuiaşte un ajutoriu tare, de sus, un cuvînt viu al lui Dumnezeu, carele să va în tot chipul să-l rădice din păcat, precum au rădicat şi pre Lazar din groapă.
     Şi de vreme ce aceasta nu să întîmplă niciodată, s-au să întîmplă foarte rar, pentru căci nu are Dumnezeu datorie să mîntuiască pre nimenea cu de-a sila, pentru aceasta, cînd să va întîmpla vreo minune ca aceasta şi să va căi  [146] unul ca acesta, învechit în păcat, cînd să va întîmpla să se înviiaze un mort ca acesta, de patru zile, să se întoarcă în casa cea părinţească, un fiiu <134v>  ca acesta preacurvariu să se afle o oae rătăcită a aceasta şi un filiar ca acesta pierdut, adevărat fiind această minune a milostivirii lui Dumnezeu, mare bucurie să face în ceriu şi pre pămînt, a căriia bucurie iaste închipuirea aceasta ce s-au făcut astăzi în Ierusalim, pentru înviiarea lui Lazar. Pentru căci să bucură Dumnezeu, să bucură îngerii, să veseleşte toată beserica, carea au cîştigat. Iar pre iubitul său fiu, a căruia era desăvîrşit desnădăjduită mîntuirea, iată dară cîtă neîndemînă, cîte împiedicări şi cîte împotriviri are pocăinţa păcătosului, carele au îmbătrînit în păcat.
      Dară putea-voiu crede eu, iubiţii miei, cum că aici, între turma cea cuvîntătoare să fie oi ca acestia, rătăcite, Lazari ca aceştea, păcătoş ca aceştea, împietriţi la inimă şi necăitori? Credinţa voastră cea multă nu mă lasă să o crez (aceasta). Iar de să va întîmpla din depărtarea dumnezeească, să se afle cineva întru această nevoe ticăloasă şi vrednică de plîns, cu multă scîrbă de inimă îmi întorc cuvîntul cătră dînsul şi-i <135r>  zic, precum zicea Hristos cătră jidovi, pentru Lazar: ,,Unde l-aţi pus pre dînsul?” Unde ţi-ai pus păcătosule, sufletul tău cel iscusit, cel frumos, cel minunat, cel vrednic? unde ţi-ai îngropat partea cea mai aleasă aş sinelui tău, zidirea cea mai iscusită a dumnezeeştii puteri, soţiia cea iubită a îngerilor? Unde iaste frumuseţea aceia a închipuirii cei dumnezeeşti? Unde iaste podoaba a darului celui dumnezeesc? Unde iaste slava? Unde sînt frumuseţele lui cele minunate, carele îl arăta mai luminat decît soarele? 
     Aşa, făr’de socoteală ai lăsat să se piarză păctul şi să-l vînture, ca ţărîna, vîntul. Dară cum nu te milostiveţti asupră-ţ? Cum nu-ţ plîngi nenorocirea? Plînge pentru tine beserica. Plîng drepţii. Plînge îngerul, [147] păzitoriul  sufletului tău, pentru căci vede, aiave, pierzarea ta. Şi nu verşi o lacrămă, nu te întristezi, nu vii în căinţă. O, fiiule, carele eşti mort, Lazare îngropatule în groapa nesimţirei, eşi afară! Vino odată în sine-ţi. Vezi-ţi ticăloşiia ta. Lasă acel obiciaiu rău al păcatului, carele te-au <135v>  omorît şi te-au despărţit de Dumnezeu carele te-au zidit: ,,Întoarceţi-vă cătră mine, şi mă voiu întoarce cătră voi”, zice Dumnezeu prin rostul prorocului Malahiei, cătră toţi păcătoşii.          Adevărat, feţii miei, milostiv iaste Dumnezeu şi îndelung răbdătoriu şi pohteşte întoarcerea şi mîntuirea tuturor; că pentru aceia au priimit crucea şi moartea. Ci numai un lucru trebuiaşte, făr’de carele nu iaste cu putinţă să vie niciodată păcătosul în căinţă, care lucru nici arată Hristos la înviiarea lui Lazar. Putea, adevărat, mîntuitoriul să înviiaze pre Lazar aşa precum să afla închis în mormînt, iar n-au vrut. Ci întîi au poruncit să rădice piatra de pre mormînt şi atunce l-au înviiat. Dară ştiţi pentru ce? Pentru ca să înţeleagă păcătoşii cum că de nu vor rădica deasupra lor piatra obiciaiului celui rău, cu neputinţă iaste să înviiaze şi să se căiască.,,Luaţi piatra.” Această piatră trebue să o rădice (de pe inima sa) iubitoriul de argint: să dea înapoi lucru cel strein, să nu facă strîmbătate, să nu jăfuiască; iar de nu, nu va înviia. 
     Această piatră trebue să o rădice <136r>  iubitoriul de desfătări; să lase pohtele lui cele rele, voile trupului; iar de nu, nu să va scula. Această piatră să cuvine să rădice zavistnicul, pre aceasta pizmătariul, pre aceasta trufaşul, pre aceasta clevetnicul. Să nu necinstească cu clevetirea pre fratele său; să nu hrănească vrajba în inima lui; să nu voiască răutatea altuia; să nu trufească  [148] asupra altora. Iar de nu, nici mîntuire va afla, nici să va scula din goapa păcatului. 
     Dară ce voiu zice? Mă tem că se va prinde la noi cuvîntul Isaiei ce zice la al 6 cap: ,,S-au îngrăşat inima norodului acestuia şi cu urechile greu au înţeles şi ochii lor au închis”; şi aceasta iaste pricina.
      Cînd au vrut David să se lupte cu Goliath, alte arme n-au luat la el, fără numai o praştie şi cinci pietri din rîu. Şi ce s-au întîmplat? Îndată cum au aruncat piatra cea dintîi, zice Scriptura, la întîia carte a Împăraţilor, la 17 capete, cum că rănit pre streinul de fel în frunte, şi, surpîndu-l jos, l-au omorît. Goliath iaste păcatul; David, carele să luptă asupra păcatului <136v>  iaste propoveduitoriul Evangheliei; pietrile sînt cuvintele lui Dumnezeu şi praştiia iaste puteria dumnezeescului dar. 
     Împotriva acestui Goliath, o, cîţi Davizi, cîţi propoveduitori Evangheliei s-au luptat cu puterea Duhuli Sfînt şi într-alte vremi şi în ceste de acum. Au zvîrlit asupra păcatului nu cu un cuvînt evanghelicesc, nu cu o piatră, precum au făcut David, ci cu multe şi de multe feliuri de cuvinte şi învăţături.
     Şi de vreme ce Sfînta Scriptură nu să dă lenevirii, nici încetează propoveduirea Evangheliei, dară ce oare căzuta ca acest Goliath? Oare omorîtu-s-au întru voi păcatul? Dară unde sînt semnele mîntuirii voastre? Unde sînt semnele biruinţii? Ştiu că astăzi aţi luat, cu toţii, din mîna bisericii, stîlpările şi ramurile carele, pentru că sînt semnele biruinţii, vădesc că le-aţi luat; pentru căci într-aceste zile aţ biruit pre vrăjmaşii voştri, pre diavolul şi pre păcatul.              
     Dară, oare, fi-va, aceasta adevărat? Măcar de ar da Dumnezeu să fie aşa! O, cîtă bucurie s-ar fi făcut în ceriu <137r>  pentru voi! Ci mă tem că voi ţineţi semnele biruinţii şi biruitoriu iaste diavolul, pentru căci nu văz pocăinţă,  [149] nu văz ispovedanie adevărată, nu văz vreo bunătate carea să veselească pre îngeri şi să întrsteze pre diavolul.
      Însă aveţi încă, iubiţii miei, vreme de mîntuinţă. V-au rămas şi aceste zile ale patemilor celor mîntuitoare, întru carele fiiul lui Dumnezeu ş-au vărsat preasfîntul sîngele său pentru mîntuirea sufletelor voastre. Deci, întru aceste sfinte zile faceţi cele ce n-aţi isprăvit în toată vremea (ceastă bine priimită) a sfîntului post sau din nesocotinţă, sau din zăticneala vrăjmaşului. Lăsaţi jafurile. Lăsaţi strîmbătăţile, vrăjmăşiile, curviile şi scandilele. 
     Prorocul Iona, cînd propoveduia pocăinţa în Ninevi, zicea cătră norod: ,,Încă 3 zile şi Ninevi să va strica.” Asemenea vă zic şi eu astăzi: încă 3 zile     v-au rămas: luni, marţi şi miercuri; cine întru aceste 3 zile nu să va căi şi nu-ş va ispovedui păcatele, creştineşte, cu umilinţă şi înfrîngere de inimă şi să se cuminece <137v>  la joi mari cu sfintele taine, adevărat, pentru unl ca acela rămîne puţinică nădejde de mîntuinţă.
     Şi fieştecarele să gîndească cu socoteală aceste ce zic. Şi Dumnezeu să lumineze pre toţi să faceţi aceia ce iaste de folos pentru sufletele voastre.
  
  
  
  

     CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA PREOBRAJENIIA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.
  
         ,,Şi iată glas din nor zicînd: << Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am             vrut;  pre acesta ascultaţi. >>”
   N-au văzut pămîntul alt lucru mai slăvit, decît acest de astăzi, nici nu au cunoscut lumea, ceasta văzută, altă minune mai luminată. Fiiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu, carele au făcut semne şi minuni nenumărate, n-au făcut altă faptă mai presus decît el, sau asemenea. În vîrful <138r>  muntelui Thavorului au avut să arate apostolilor [150] prealuminata slava dumnezeirii sale. Drept aceia ş-au schimbat şi faţa şi chipul şi într-o clipă de ceas s-au arătat precum era, mai înainte de veci, împodobit cu toate frumuseţile ceriului, luminat cu toată lumina dumnezeirii. Razele ce eşiia din dumnezeiasca lui faţă biruia strălucirile soarelui şi albiciunea hainelor lui întrecea strălucirile luminii. Moisi şi Ilie, mai aleşii prorocilor era mărturii acestui preaslăvit lucru şi privitori ai neapropiiatei măriri era Petru, Iacov şi Ioann, mai marii apostolilor. În ce chip de nor luminat ce umbriia şi muntele şi pre apostoli, s-au arătat Duhul Sfînt; şi pentru ca să cunoască fieştecarele cum că să afla toată sfînta troiţă la acest lucru preslăvit, părintele cel făr’de început au adevărat cum că iaste de faţă cu cuvintele ce au zis cătră apostoli: ,,Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit, pre acesta ascultaţi.”
   <f. 138v>O, fericiţ ochii apostolilor carii s-au învrednicit de au văzut mărirea aceştii înfricoşate înfrumuseţări! Că ce taine nu să închiiae întru acest lucru preaslăvit, sau ce învăţături sufleteşti şi mîntuitoare nu ne dă această înfrumuseţare a mîntuitoriului! Nu ajunge cunoştinţa omenească să le priceapă, nici minte îngerească să le cuprinză.
   Şi pentru aceasta, cunoscîndu-mă şi eu nevrednic şi departe de toată ştiinţa, nu îndrăznesc să întru întru atîta adîncime şi cinstind taina aceasta a dumnezeeştii înfrumuseţării, cu cap plecat şi cu cuciarnică tăcere trec cuvîntul, spre puţinică învăţătură carea socotesc să fie foarte folositoare de suflete şi mîntuitoare la ceia ce vor să asculte cu dragoste.
  Mă uit la această dumnezeiască şi înfricoşată înfrumuseţare, cînd părintele cel fără de ani cu glas viu, de sus, au mărturisit cum că acest înfrumuseţat Iisus iaste Fiiul său cel iubit. Altă învăţătură nu să vede ca să fie <f.139>  dat apostolilor celor ce era de faţă, fără numai aceasta să-l asculte: ,,Pre dînsul ascultaţi.” Nu le-au zis să laude [151] pre  Fiul său, nici să-l slăvească, nici să mărească lucrurile lui, nici să-i propoveduiască numele, nici să se minuneze de învăţătura lui, nici să-ş răpue viaţa lor pentru dînsul, nici să rabde scîrbe, necazuri, nevoi şi altele ca acestia, asemene; ce numai să fie ascultători, să aibă ascultare, să suppue voinţa lor supt voia acestui unuia singur născut, Fiiul său, carele să înfrumuseţa.”Pre dînsul ascultaţi.” 
  Şi, cercînd cu denadinsul, ca să înţeleg pricina, am cunoscut din sfînta Scriptură şi din cea veche şi din cea noao şi de la dumnezeeştii dascali cum că această poruncă iaste foarte tainică şi nu să putea să să dea apostolilor alta mai iscusită, mai folositoare şi mai de suflet mîntuiroare decît aceasta, adecă ascultarea. 
  Şi pricina iaste că cine are asculatre, acela are împreună şi toate darurile şi toate bunătăţile; acela iaste întreg la minte, acela iaste răbdătoriu, acela iaste smerit, acela <f.139v>  iaste blînd, acela iaste ertătoriu, acela iaste iubitoriu de streini, cuciarnic, pacinic şi în scurte cuvinte, acela iaste lăcaşul tuturor bunătăţilor şi vasul tuturor darurilor. Şi cum că iaste adevărul aşa, o dovedeşte dumnezeiasca Evanghelie. 
  Povesteşte evanghelistul Ioan Botezătoriul la capul cel dîntîi cum că văzînd Ioan Botezătoriul pre Hristos mergînd cătră dînsul, fiind cu totul plin de bucurie pentru darul ce-l lua, au început a mărturisi înaintea tuturor şi a zice: ,,Iată mielul lui Dumnezeu, carele rădică păcatul lumii”, la care cuvinte ale lui Ioann stau de să miră dascălii besericii.
   Oare pentru ce fiind actîtea păcate în lume, carele trebuia să se ştiargă de Fiiul lui Dumnezeu, n-au zis: Carele rădică păcatele lumii, ci ,,păcatul.” Şi, iară, zicînd ,,păcatul”, nehotărît, care era acel păcat al lumii ce vrea să-l pierză Hristos şi să lase cialialalte? 
   [152] Dumnezeescul Theofilact, tălmăcind acest cuvînt al Evangheliei zice că păcatul lumii iaste neascultătoarea pre care au rădicat-o Domnul de la mijloc, făcîndu-se pre sine ascultătoriu pînă la moarte; au numit-o <f.140r>  Ioann păcatul lumii, ca cînd n-ar fi fost alt păcat mai amre în lume decît neascultarea.Şi au zis păcat, iar nu păcate, pentru căci numai întru aceia singură neascultare să cuprinde toate păcatele.
   Drept aceia zicînd cum că păcatul acela l-au şters Domnul nostru arată cum că au şters împreună toate şi celialalte păcate; şi de vreme ce cu împotriva s-au vindecat împotrivirea, după cum zice Theofilact, adecă neascultarea lumii cu ascultarea lui Hristos, urmează făr’de nici un prepus că precum neascultarea iaste începutul şi rădăcina tuturor păcatelor, aşa şi ascultarea iaste izvorul şi muma tuturor bunătăţilor. Pentru aceia Dumnezeu Tatăl pre dreptate au dat apostolilor numai această poruncă a ascultării în vremea înfrumuseţării, pentru căci întru dînsa să alcătuesc toate bunătăţile şi toate darurile. 
  Şi-mi adeveresc mai mult cuvîntul mărturiia lui Iacov fratele Domnului la al doilea cap, zicînd cum că Avraam, cînd au mers să junghie pre fiiu-său pre Isaac, numeşte jărtva aceia lucruri – Iacov o zice multe; jărtva era una iar nu multe. Deci şi lucrul unul era, iar nu multe şi să cuveniia să o zică cu număr de unul, iar nu cu număr <140v>  de mulţi. Taina iaste aceasta; lucrul acesta al jărtvei lui Avraam era lucrul ascultării şi de vreme ce unde iaste ascultarea acolo sînt adunate toate bunătăţile, acolo sînt toate lucrurile cele bune. Pentru aceia cu cale au zis Iacov cum că Avraam s-au îndreptat din lucruri, iar nu din lucru, pentru căci înaintea lui Dumnezeu i s-au socotit ascultare, nu ca o bunătate ci ca multe bunătăţi, atîta iaste de minunată, atîta-i de aleasă şi dumnezeiască bunătatea ascultării.  [153] 
  Pentru aceia şi Duhul Sfînt, la cartea cea dintîi a Împăraţilor în 15 capete zice: ,,Mai bună iaste ascultarea decît jărtvele.” Mai bine place lui Dumnezeu ascultarea decît jărtvele, pentru căci jărtvuiaşte, aduce lui Dumnezeu lucru strein, iar cine-l ascultă suppune voinţa sa lui Dumnezeu şi slobozeniia dintru care ascultare ce altă jărtvă poate să se afle mai plăcută lui Dumnezeu? Şi dumnezeescul Efrem, la cuvîntul ce face pentru ascultare zice: O ascultare poate mai mult decît toate bunătăţile. 
  Şi pentru aceasta vedem, atîta în Scriptura veche, cît şi în cea noao, cum că cîţi <141r>  s-au arătat ascultători lui Dumnezeu, toţ, au cîştigat şi plată mai aleasă. 
  Lui Noe i-au poruncit Dumnezeu să facă chivotul şi l-au făcut, fără de a-ş prepune altceva rău în gîndul lui, sau deşert.
   Lui Avraam i-au poruncit, zicîndu-i: ,,Eşi din pămîntul tău şi din rudeniia ta şi te du în pămîntul în carele îţ voiu arăta” şi nimic nu s-au îndoit.
   Iară lui Avraam, a dooa oară, i-au poruncit să junghie pre fiiu-său, pre Isaac şi nimic nu s-au întristat, ci cu bucurie au priimit porunca. 
  Lui Isaac, că s-au supus ascultării şi au priimit să jărtvuiască pentru dragostea lui Dumnezeu şi nu s-au temut. 
  Lui Moisi i-au poruncit să meargă în Eghipet să mîntuiască pre norodul lui Israil din robie şi măcar că era făicav la limbă şi vedea şi multe împiedecări, fiind la mijloc împărat tiran şi crud la inimă, iar nu s-au îngrijit. 
  Lui Petru i-au poruncit Hristos să umble pre ape şi vedea că iaste lucru cu nevoe şi cu neputinţă, iară n-au eşit din poruncă.
   <141v>  Pavel, mergînd pre cale şi căzînd jos de pre cal de frica videniei ce au văzut, au zis: ,,Doamne, ce porunceşti să fac?” şi ce i-au zis glasul au ascultat, neîndoindu-se.  
  [154] Şi pentru aceia, aceştia toţi s-au cinstit, s-au lăudat şi s-au mărit înaintea lui Dumnezeu şi au luat dar pentru ascultarea lor, că Noe s-au arătat mîntuitor lumii; Avraam s-au făcut părinte a multe neamuri; Isaac s-au făcut fiiu blagosloveniei şi închipuirile lui Hristos, Moisi, căpetenie lui Israil şi iubit lui Dumnezeu; Petru s-au făcut verhovnic apostolilor, căruia i s-au încredinţat şi chieile împărăţiei ceriului şi Pavel, dascal limbilor, vas ales şi văzătoriu cereştilor bunătăţi.
   Şi nu numai aceştea, ci toţi cîţi s-au suppus ascultării lui Dumnezeu şi mai nainte de lege şi după lege, s-au făcut fii darului şi să bucură cu îngerii întru împărăţiia ceriului. 
  Acuma, dară, o poruncă folositoare ca aceasta şi mîntuitoare iaste, cineva din noi să o păzească? Noi, toată zioa şi la rugăciuni şi la împreunări şi la vorbe şi la fieştece lucru al nostru, chiemăm pre Dumnezeu şi-l numim Domn. <142r>  Şi de-l numim Domn şi stăpîn, unde ne iaste suppunerea ce arătăm ca nişte slugi la Domnul nostru? Sluga face voia domnului său, dară noi care voe facem, acestui domn al nostru? Care din poruncile lui păzim? Care dragoste avem cătră dînsul şi ce cinste îi facem? O zice însuş Dumnezeu, prin rostul Malahiei, la capul cel dintîi: ,,Şi de sînt eu Domnul, unde iaste frica mea? Cine iaste din voi să se teamă de mine, să mă cinstească, să se ruşineze de mine?” Nu iaste, pînă la unul - zice  [155] David la Psalm 3 - toţ s-au abătut împreună, netrebnici, s-au făcut; nu iaste cel ce face bunătate, nu iaste, pînă la unul.”
   Drept aceia nu iaste minune de nu ne ascultă nici pre noi fiii noştri, nici ni să suppun slugile şi patemile noastre, carele în toate zilele oştesc asupra sufletului; iaste aceasta dreaptă judecată a lui Dumnezeu.
   Zice fericitul Pavel la capul cel dintîi cătră romani, stih 29: să fim plini de toată nedreptatea cu curvie, cu vicleşug, cu lăcomie, cu răutate, pline de zavistie, de ucidere, de price, de înşălăciune, de <142v>  nărav rău; să fim şoptitori, clevetnici, urîţ de Dumnezeu, ocarnici, mîndri, semeţi, aflători de rele, la părinţi neascultători şi, în scurte cuvinte, să fim robi lumii, trupului şi diavolului, pentru căci, cunoscînd pre Dumnezeu, nu-l cinstim ca pre un Dumnezeu, nu-l ascultăm ca pre un domn, nu ne suppunem lui, ca unui stăpîn; şi cum că iaste adevărul aşa, adeverează-o dragostea şi unirea ce avem. <143r>  
  
  [156] 
  
  CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA OCTOMVRIE 26, ÎN ZIOA SFÎNTULUI ŞI MARELUI MUCENIC DIMITRIE IZVORÎTORIULUI DE MIR ASUPRA CUTREMURULUI.
  
  ”Doamne, mîntuiaşte-ne, că perim.” Mathei, 8. 
  Pomenirea marelui mucenic Dimitrie ce să prăznuiaşte astăzi în toată lumea, ce alt aşteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr’numai laude şi cîntări. Însă eu, cunoscîndu-mă nevrednic şi slab întru ştiinţă, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învăţătură cearcă muceniceştile lui luptări şi alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoinţe. 
  Drept aceia las să laude alţii lucrurile lui cele slăvite, alţii să povestească cea preste firea omenească bărbăţiia sufletului său şi alţii să spue vitejiia ce mare, cu care au răbdat ranele şi moartea. Iară eu, ca un neputincios la vorbă, <143v>  precum mă îndemn să mă minunez de iale cu mintea, aşa şi a le cinsti mă silesc cu tăce ria şi mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintîi: ,,Doamne, mîntuiaşte-ne, că perim.” 
  Pentru ca să arăt înaintea dragostei voastre nevoia ce au petrecut apostolii în corabie şi grabnic ajutoriu ce l-au dat Hristos în mijlocul mării şi nădăjduesc, cu darul sfîntului, să vă folosiţi sufleteşte. Ce vă pohtesc să ascultaţi cu dragoste şi cu socotinţă. 
  Înfricoşat lucru socotesc cu adevărat, să fie stătut turburarea mării de astăzi de vreme ce şi sfînta Evanghelie o numeşte mare (zicînd): ,,Şi iată cutremur mare să făcu în mare.” 
  Mi să pare ca cînd aşi vedea înaintea ochilor miei chipul ei, de toate părţile să sufle vînturi mari, să se strîngă împrejurul vîntului nori negri şi deşi, toată marea să spumege de mînie şi petutindenea să se înalţe valurile  [157] ca nişte munţi. Mi să pare că văz corabiia apostolilor că o luptă cu multă sălbăticie turburarea mării: de o parte o bat <144r>  valurile, de altă parte o turbură vînturile; de o parte o rădică spre ceriu, de altă parte o pogoară la iad. Mi să pare că văz pre feţele apostolilor, de frică, moartea: unul să se cutremure, altul să se spăimînteze; unul să se turbure, altul să strige şi cu toţii cu suspinuri şi cu lacrămi să ceară, cu rugăminte, ajutoriu de la Hristos, ce dormiia: ,,Doamne, mîntuiaşte-ne că perim.” 
  Eu însămi nu mă minunez nici pentru turburarea mării, pentru căci fiind o stihie nestatornică, aşa îi iaste pururea din fire, cînd să fie lină şi cînd să se turbure, nici pentru turburarea apostolilor, pentru căci nevoia aduce pururea turburare şi frică la oameni, ce mă minunez, cum s-au întîmplat că, îndată ce au alergat şi îndată ce s-au rugat, îndată au luat şi ajutoriu.,,Şi să făcu linişte mare”, zice Evanghelia. 
  Au încetat valuri, au perit întunerecul, s-au împrăştiiat norii, s-au smerit marea şi corabiia întreagă şi făr’de nici o vătămare, au ajuns la adăposteală. 
  Cercînd eu pricina acestei minuni ce s-au făcut făr`de zăbavă, aflu de la tîlcuitorii sfintei <144v>  Evanghelii cum că alta n-au fost fără numai rugăciunea ce au făcut apostolii cu un glas şi cu un suflet; toţi deodată au strigat, toţi s-au rugat, toţi au cerşut deodată ajutor: ,,Doamne, mîntuiaşte-ne că perim.” Şi pentru aceia Domnul au ascultat, îndată rugăciunea lor şi pre toţi i-au mîntuit, pre toţi i-au păzit; n-au lăsat să piară nici unul în turburarea mării.
   Drept aceia şi dumnezeescul Theofilact: doarme, zice, Domnul, pentru ca să alerge apostolii ce era înfricoşaţ la ajutoriul lui, să-l roage şi să ia pricină din rugăciune din rugăciunea lor cea de obşte, să-i mîntuiască la nevoe. 
   [158] Cu adevărat, mare învăţătură ni să dă noao cu aceasta, pentru ca să luom pildă, să ne rugăm şi noi lui Dumnezeu la nevoile noastre cele de obşte. 
  Lumea aceasta iaste ca o mare ce se turbură, întru care niciodată n-au oamenii odihnă, nici linişte. Corăbiile între valuri sînt împărăţiile, crăiile, domniile şi oraşele, mulţimea norodului, politiile, suppuşii, bogaţii şi săracii, cei mari şi cei mici, sînt cei ce călătoresc şi să află în nevoie.
       Vînturile cele mari ce umflă marea sînt nevoile cele <145r>  ce ne supără totdeauna.
            Valurile ce luptă corabiia sînt nenorocirile carele să întîmplă în toate zilele. 
      Norii ce negresc văzduhul, fulgerele ce orbesc ochii, tunetile ce înfricoşază toată inima vitează sînt întîmplările cele de multe feliuri, neşteptatele pagube, înfricoşările vrăjmaşilor, supărările, necazurile ce ne vin de la cei dinn afară, jafurile, robiile, dările cele grele şi nesuferite carele le lasă Dumnezeu şi încungiură, pentru ca să cunoască credinţa noastră şi să ne vază răbdarea. 
      Acuma dară, pentru ca să se mîntuiască norodul de acestia şi să lepede deasupra lor nevoia cea grea, oare care iaste mijlocirea mîntuirii? Acea mijlocire ne-o învaţă cu pilda lor norodul cel israiltenesc, cînd să supăra de oştile lui Hananeu, împărstul Aradului, în pustiu; ne-o învaţă lăcuitorii din Vetulua, cînd s-au ocolit în cetatea lor de oastea cea groaznică a lui Olofern; ne-o învaţă Esdra, cînd să întorcea cu norodul lui Israil în Ierusalim mîntuit din robiia Vavilonului; ne-o învaţă ninevitenii, <145v>  cînd au scăpat de periciune, care de spre partea lui Dumnezeu le-au fost spus prorocul Iona. 
  Toţ aceştea, pentru căci s-au rugat cu un glas şi cu un gînd şi au cerşut de la Dumnezeu ajutoriu, s-au mîntuit.
       Zice sfînta Scriptură: ,,Şi să rugă Israil rugă Domnului şi auzi Domnul glasul lui Israil şi dede pre Hananeu  [159] supt mîna lui.” Şi lăcuitorii ce era ocoliţ în Vetulua au strigat cătră Domnul, cu toţii deodată, neîncetat şi au scultat Domnul rugăciunea lor şi ia-u mîntuit din mîinile lui Olofern. Zice Esdra: ,,Am cerşut de la Dumnezeul nostru cale dreaptă noao şi coconilor noştri şi la toată agonisita noasztră şi ne-au ascultat pre noi.” Şi iară ninevitenii au strigat cătră Dumnezeu, neîncetat şi s-au îmbrăcat în saci de la mare pînă la mic; şi văzu Domnu lacrămile lor şi n-au stricat pre ei, nici dobitoacele, nici cetatea lor. 
      Drept aceia, zice David la Psalm 21: ,, Pre tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduiră şi ai izbăvit pre dînşii; cătră tine au strigat şi s-au mîntuit.”  
      <146r>  Dară ce mai cerc eu din istoriile Scripturii şi din pildele să învăţ în ce chip să fugim din întîmplările şi nevoile ce ne vin? Însuş Dumnezeu ne învaţă, prin rostul lui David, la Psalm 49 (zicînd): ,,Şi mă chiamă pre mine în zioa necazului tău şi te voiu scoate şi mă vei proslăvi.” Şi la Psalm 90: ,,Striga-va cătră mine şi voiu asculta pre el. Cu dînsul sînt în necaz, scoate-voiu pre dînsul.” Şi iarăş prin rostul prorocului Isaiei, la 41 de capete zice: ,,Şi să vor bucura lipsiţii, pentru că vor cere şi eu voiu asculta, Dumnezeul lui Israil şi nu voi părăsi pre ei.” Asemene zice şi la 29 de capete ale Ieremiei şi al 10 a Zahariei.  Şi Domnul nostru Iisus Hristos aceasta ne învaţă în sfînta Evanghelie: ,,Cereţi şi să va da voao.”
   Şi, pentru ca să ne încredinţăm mai mult cum că făgăduiala lui iaste nemincinoasă, adaoge la 11 capete ale lui Marco: ,,Toate cîte le veţi cere rugîndu-vă, să credeţ că veţ lua şi vor fi voao.” Şi de pe aceasta putem cunoaşte cum că nu iaste alt lucru mai <146v>  de folos şi mai cuviincios decît a ne ruga, împreună cu toţii, să cerem de la Dumnezeu ajutoriu şi să alergăm la milostivirea lui. De am ţinea  [160] acest sfat şi această învăţătură, ce ne dă Domnul şi să-l facem cînd ne încungiură întîmplările şi nevoile cele mari, o, cît ajutoriu şi cîtă mîngîiare am lua de la nemăsurata mila lui Dumnezeu. 
  Dumnezeu iaste tată de obşte al tuturor. Pre toţ ne iubeşte ca pre nişte adevăraţi fii ai lui şi nu poate răbda milostivirea lui cea iubitoare de oameni să ne aflăm pururea în ticăloşii şi în nevoi, ce numai aşteaptă rugăciunea noastră; ia aminte să auză glasurile noastre; stă pururea cu urechile deşchise, pentru ca să ne asculte, îndată ce vom chiema numele lui cel sfînt. 
  Dară ce voiu să zic de nesimţirea cea mare a oamenilor acestui veac? Toţi pătimesc, toţi sînt în scîrbe, toţi suspină supt jugul cel greu al nevoei. Dară iaste cineva să zică, împreună cu David: ,,Cătră Domnul, cînd m-am năcăjit am strigat?” Sau zice cineva, vreodată, lui Dumnezeu, întru supărările lui: miluiaşte-mă, Doamne, şi mă ascultă? 
  Noi pohtim să ne <147r>  ajute Dumnezeu şi să ne facă milă, făr’de a-l ruga. 
  Dară cine iaste împăratul acela, sau cine iaste stăpînitoriul acela, carele să împarţă milă norodului său, sau să uşureze pre suppuşii lui de dările cele grele, făr’de a-l ruga şi făr’de a-i dovedi nevoia lor? Sau, să zic mai bine, carele iaste tatăl acela ce dă pîine feciorilor lui, făr’de a-i cere? Şi aceia ce nu face un împărat cu norodul său şi un tată cu feciorii lui, făr’de rugăciune, veţ să o facă Dumnezeu cu noi, netrebnicii, din voinţa sa, fără de a ne ruga lui ? ,,Sărac trufaş a urît sufletul mieu”, zice Domnul la 25 de capete ale lui Sirah. Nu poate răbda Dumnezeu nici cu un mijloc pre acei ce sînt lipsiţi, ticăloş, nenorociţ, şi apoi să înalţă şi stau îngînfaţ întru ale sale şi nu vor să se arate cum că au trebuinţă. 
  Şi cine socotiţi să fie aceştea? Noi sîntem, cu toţii, carii pătim atîtea scîrbe nesuferite şi stăm în cumpănă să  [161] perim de nevoi, de nenorociri şi cu toate acestia nu ne smerim înaintea lui Dumnezeu, nu ne plecăm cerbicia de trufiia cea multă ce avem, nu alergăm cu suspinuri şi cu lacrămi să cerem <147v>  ajutoriu de la Dumnezeu. 
  Şi cum dară să va mîntui norodul, cum să scuture această ticăloasă de ţară sarcina cea grea a relelor ce o supără? Noi socotim numai cu puterea noastră şi cu înţelepciunea noastră, care iaste nebunie înaintea lui Dumnezeu, să chivernisim norodul şi să-l apărăm de rele? Dară în zadar trudim. Că zice Hristos: ,,Făr’de mine nu veţi face nimic.” Şi David, iară, la Psalm 126: ,,De nu va păzi Domnul cetatea, în deşert o păzesc păzitorii.” 
  Însă mie mi să pare cum că mulţi (din cei ce ascultă) pot să răspunză la cîte am zis pînă acum, că noi şi mult ne rugăm lui Dumnezeu, cînd ne vin scîrbele şi nevoile şi cădem la mila lui, dară nu vedem nici o mîntuire, nici sîntem încredinţaţi cum că ajung rugăciunile noastre la ceriu, măcar că aceasta nu o crez să o facă nimeni. 
  Iar să vă spuiu ce au răspuns Tiveriu chesarul unui tînăr, carele pentru multele răutăţi să afla la închisoare şi să căzniia ticălosul multă vreme în legături, cu foame, cu sete, întru întunerecul puşcăriei. Şi, de vreme ce cunoştea că nu iaste nici o nădejde de mîntuire, au cerşut de la <148r>  împăratul, cu mare rugăminte, să poruncească să-i dea moarte, pentru ca să se mîntuiască din caznile ce pătimiia, căruia i-au zis Tiverie: ,,Tu încă n-ai aflat har înaintea ochilor miei şi-mi ceri o facere de bine ca aceasta?”
   Şi de vreme ce un vinovat n-are îndrăzneala înaintea împăratului celui pămîntesc, măcar să-i ceară moarte, dară noi, că sîntem vinovaţi înaintea a tot puternicului împăratului Dumnezeu şi încărcaţi de grele păcate, cum pohtim să asculte Dumnezeu rugăciunea noastră şi să dea bunătăţile ce cerem? Cetiţ la 59 de capete, la Isaia, să înţelegeţ pricina pentru ce rugăciunile noastre nu află  [162] ascultare la urechile lui Dumnezeu. Zice prorocul: au nu poate mîna Domnului a mîntui? Au îngreuit-au urechia lui ca să nu asculte? Ce socotiţ - zice - cum că nu poate preaputernică mîna lui Dumnezeu, să vă mîntuiască din nevoile voastre? Au doară socotiţi că are astupate urechile lui şi nu ascultă rugăciunea voastră? Ba nu iaste aşa; ci pentru păcatele voastre (zice) au întors faţa lui de la voi, ca să nu vă miluiască. <148v>  Păcatele voastre cele multe sînt acelia ce opresc mila lui şi acelia nu lasă rugăciunile voastre să ajungă înaintea scaunului dumnezeeeştii lui măriri. Căci mîinile voastre (zeci) pîngărite-s cu sînge; buzele voastre grăesc fărdelege; limba voastră strînbătate cugetă, picioarele voastre aleargă pre calea răutăţii; nimeni nu grăiaşte drept, nimeni nu sfătuiaşte bine, nimeni nu va să facă judecată adevărată. 
  Şi, cum dară, să vă asculte Dumnezeu? Cum să vă mîntuiască din nevoile voastre? Şi cum, ziceţ mai bine, cum îndelung rabdă, cum îngăduiaşte şi cum poate suferi li nu ne cufundă pre toţ, ca pre sodomleni? (Slavă, îndelungii răbdării tale, Doamne, slavă ţie). 
  Via, filosoful mergia odată pre mare cu corabiia şi era împreună cu el nişte oameni răi.Şi, apucîndu-i furtună mare, era să piară. Iar oamenii cei răi au început a să ruga dumnezeilor lor să-i mîntuiască din nevoe. Iar filosoful le-au zis: rogu-vă, tăceţ, să nu vă priceapă care cumva dumnezeii că sînteţ aici, că adevărat vă va cufunda. Asemene zic şi eu cătră păcătoţii ce să roagă <149r>  că mai bine iaste să tacă, decît cu buzele lor cele spurcate, să aducă rugăciuni cătră Dumnezeu la nevoile lor, că în loc de a afla mîntuire, poate să piară desăvîrşit pentru păcatele lor. 
  Să cuvine întîi să lăsăm răutatea, jafurile, strîmbătăţile, urîciunea, vrajba, zavistiia şi atunce să ne rugăm, pentru  [163] căci atunce vom afla ascultătoare urechile lui Dumnezeu. Căci zice sfîntul Ioann Zlatoust: ,,Cînd din buze curate iase rugăciunea, atunce ajunge la nemomita urechia stăpînului.” Cînd noi sîntem curaţ, atunce ajunge şi rugăciunea noastră la ceriu. Însă afară de aceasta trebuiaşte şi alta, pentru ca să ne mîntuim de nevoile noastre, cu mijlocul rugăciunii. Să cuvine, că precum iaste răutatea şi întîmplarea de obşte, să fie şi rugăciunea de obşte. Toţi să ne rugăm, toţ să cerem ajutoriu, precum au făcut şi apostolii astăzi în corabie, de au strigat toţi cu o gură şi cu o inimă: ,,Doamne, mîntuiaşte-ne că perim.” Iară nu unul să se roage şi altul nici să gîndească; unul să plîngă şi altul să rîză; unul să se întristeze şi <149v>  altul să se bucure. Pentru căci atunce adevărat Dumnezeu nu ne ascultă. 
  Zice Hristos la Mathei , în 18 capete, că: ,,De să vor tocmi doi dintru voi pre pămînt de tot lucrul carele ar cere, fi-va lor, de la tatăl mieu cel din ceriuri.” Deci dară, cînd doi, uniţi, să vor ruga, cîştigă mila; cu cît mai vîrtos vor cîştiga cînd tot norodul şi toată mulţimea, cu un glas şi cu o gură şi cu o inimă, vor cere de la Dumnezeu ajutoriu.
  Pentru aceasta vă pohtesc, feţii miei, aşa să vă rugaţ, pururea şi toţi deodată.Şi mai vîrtos întru aceste vremi ce s-au înmulţit nevoile şi pre toţi, împreună, de toate părţile ne-au încungiurat nenorocirile, necazurile şi scîrbele. Că zice David: ,,Voia celor ce să tem de el va face şi rugăciunea lor va auzi şi-i va mîntui pre dînşii.” Ne va asculta pururea Dumnezeu, cînd toţi cu inimă curată îl vom ruga şi ne va mîntui de toate primejdiile şi de toate nevoile, prin rugăciunile marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaşte astăzi, a căruia rugăciuni să păzească pre înălţatul domnul nostru şi toată cinstita boerime şi tot norodul creştinesc. Amin. <150r>  
  
  
  [164]
  ÎNVĂŢĂTURĂ LA NOEMVRIE 8, ÎN ZIOA SĂBORULUI SFINŢILOR ÎNGERI.
  
  ”Socotiţ să nu obidiţ pre vreunul dintru aceşti mici”, Mathei 18.
   Nu să cuvine cinstea şi lauda numai oamenilor mari şi bogaţ, că sînt vrednici acestui dar şi cei mici şi smeriţ. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele cele de mult preţ şi cei mici nu au cu ce-şi acoperi trupul; cei mari să odihnesc pe aşternuturi moi şi frumoase şi cei mici să culcă pe pămîntul gol şi pe pae; aceia însoţiţ cu mulţime de slugi, iar aceştea lipsiţ, pustii şi de ajutoriub şi de priiateni; aceia între răsfăţări şi între bogăţii şi aceştea între primejdii şi între întristăciuni. Însă cu toate acestia măriri despărţite, nu să cuvine celor mici mai puţinică dragoste şi cinste decît aceia ce să cuvine celor mari şi bogaţi, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea şi pre cei mici să-i batjocorească; de aceia <150v>  să se teamă şi pre aceştea să-i obidească; de aceia să se ruşineze şi pre aceştea să-i înfrunteze, pentru căci măcar că cei mari cu sila şi cu puteria răsplătesc sudălmile, iar cei mici au îngeri sprijinitori în ceriu de pedepsesc pre cei ce-i obidesc.
   Drept aceia şi domnul nostru Iisus Hristos porunceşte tuturor în Evanghelia de astăzi, să să păzească, să nu socotească pre unii ca aceştea batjocură nenorocirii şi necurăţii ale lumii.”Socotiţi, zice, să nu obidiţ pre vreunul dintru aceşti mici.” Şi pricina iaste, pentru aceştea atîta să iubesc de Dumnezeu că au cu dînşii îngeri carii pururea văd faţa lui Dumnezeu, în ceriuri, dintru care cuvînt evanghelicesc luom pricină astăzi să arătăm înaintea dragostei voastre măririle acestor mici, ce zice Evanghelia,  [165] pentru ca să priceapă cei ce îndrăznesc de-i obidesc, cît păcătuesc de greu şi ce răspuns vor să dea. 
  Şi lăsînd la alţi înţelepţi şi învăţaţi să prăznuiască precum să cade săborul fericiţilor îngeri, ce prăznuiaşte, astăzi beserica lui Dumnezeu, eu mă voiu nevoi să-i veselesc cu acestă vorbă ce voiu să fac <151r>  de va lumina mila lui Dumnezeu, pre vreunul din păcătoţi să vie la pocăinţă, de vreme ce să face mare bucurie în ceriu, pentru un păcătos ce să va căi; ci să ascultaţ cu dragoste, de pohtiţi să vă folosiţi. 
  De doao feliuri de mici să află în lume şi pre doao feliuri de mici să obicinuesc de obşte oamenii, de-i obidesc: cei dintîi sînt săracii şi cea de a doao sînt preoţii. Pentru cei săraci, zice înţelepciunea lui Sirah la 13 capete: ,,Scîrbă e la cel bogat, săracul.” Şi dumnezeescul Iacov, fratele Domnului, la Poslaniia lui, la al doilea cap zice: ,,Iară voi aţ necinstit pre sărac.” Şi pentru preoţ mărturiseşte obiciaiul cel de obşte şi mai vîrtos acela al locului acestuia întru care preoţii sînt cei mai necinstiţi şi mai obidiţi. Însă aceştea, pre care lumea îi socoteşte mici şi proşti, nu sînt mici, ci sînt a unii vrednicii şi a unii măriri; că poci zice pentru dînşii, prin rostul apostolului, cum că pentru aceştea nu iaste <151v>  vrednică lumea. Cei săraci sînt atîta de mari cît iaste însuţ Hristos de mare, de vreme ce pre aceştea nu-i numeşte slugi, nici priiateni, ci-i numeşţte în Evanghelie fraţ zicînd că: ,,Ce aţ făcut unuia dintru aceşti fraţ mai mici ai miei, mie aţ făcut.” Şi preoţii iară, atîta sînt făr’de asemînare că după Dumnezeu nu să află nici în ceriu nici pre pămînt nimeni carele să poată să fie asemenea cu ei; cu Dumnezeu sînt, mai mici decît el şi cu oamenii sînt mai mari decît ei. Nu sînt, fireşte, îngeri, iar pentru darul ce au sînt mai mari decît îngerii. Drept aceia zice şi dumnezeescul Efrem Sirianul, la cuvîntul cel dintîiul, ce face pentru preoţie: ,, Preaslăvită  [166] minune iaste preotul şi putere nespusă; de cer să atinge, cu îngerii petrece şi cu Dumnezeu are mare amestecare.” 
  Şi pentru ca să cunoaşteţi cu lucrul şi cu ispita măririle acestor mici, adecă a preoţilor, ce-i batjocoreşte lumea, luaţ seama, rogu-vă, cu socoteală întreagă şi vedeţ puterea cea mare ce au şi în ceriu şi pre pămînt, pre lîngă oameni şi pre lîngă <152r>  Dumnezeu. 
  Cînd domnul nostru Iisus Hristos au ertat păcatele slăbănogului aceluia ce l-au fost adus înaintea lui, ca să-l tămăduiască, ştiţi ce au zis cărturarii şi fariseii, ce era acolo de faţă: ,,Cine poate erta păcatele, fără numai singur Dumnezeu?” Unul ce poate să erte păcatele oamenilor cu adevărat, au Dumnezeu iaste, au putere dumnezeiască are în sine. Deci dară de o fac aceasta preoţii în toate zilele cu păcătoţii şi au atîta putere să iarte păcatele, precum cu toţii o credem, puteţ să ziceţ cum că aceşti mici nu sînt alţi dumnezei în lume? 
  Ascultaţi şi alta, mai mare. De aţ vedea, aici de faţă, de o parte mulţime de arapi negri carii să fie răniţi de vrăjmaş cu rane de moarte şi legaţi cu lanţuri tari şi de altă parte un om puternic şi să le zică: să fiţ slobozi, să fie tămăduite ranele voastre, să fugă din trupurile voastre acea negreală ce vă întunecă şi, zicînd aşa, de aţ vedea să cază din mîinile <152v>  şi din picioarele acestor ticăloş legăturile, să rămîe îndată sănătoţ de rane şi să se prefacă în albiciune acea negreală întunecată întreb, oare ce aţ putea zice pentru acel om? Cum v-ar părea puteria lui? Eu sînt încredinţat cum că aţ zice şi aţ mărturisi cum că acel om iaste preste toţi oamenii, cum că iaste om pogorît din ceriu, cum că iaste alt Dumnezeu şi om.
   Acuma dară socotiţ cum că acest om iaste unul din cei mici, ce nu-i bagă lumea în seamă. Arapi negri sînt ticăloşii de păcătoţ pre carii păcatul îi face mai întunecaţi  [167] decît dracii, aceştea sînt toţi răniţi pentru căci de cîte ori păcătuesc, de atîtea ori să tipăreşte în sufletul lor rane de moarte. Sînt legaţi cu lanţuri grele pentru căci păcatul îi face robi diavolului. Aici vine micul acela netrebnicul preot şu cu un cuvînt al lui, cu un : ,,Ertate să-ţ fie păcatele”, face la sufletele păcătoţilor mai slăvite lucruri decît acelia ce aţ auzit mai sus; dezleagă legăturile păcatelor, vindecă ranele, îi curăţeşte de tină păcatului, îi mîntuiaşte din mîinile diavolului, îi prieteneşte cu Dumnezeu, <153r>  îi face de petrec cu îngerii. 
  Acuma dară şi acest mic, cum vă să pare? Socotiţ să aibă pre pămînt pre altul mai tare decît el? Dar ce zic: pre pămînt, nici în ceriu, afară din Dumnezeu, nu are micul acesta asemenea lui în putere.Şi voiu dovedi-o. Luaţ seama pentru omul acela ce zice în sfînta Evanghelie, că să pogoriia din Ierusalim la Ierihon şi au căzut în tîlhari; să fie fost ca noi, creştin şi drept în credinţă mi se pare că-l văz mai mort de rane, să zacă pre pămînt şi să ceară ajutoriu de la toţ, să se întristeze şi să plîngă, nu atîta pentru viaţă, ce răpunea, cît pentru suflet, care pentru multele lui păcate sta în nevoe să-l piarză. 
  Vie acum, aici, împăraţii cei mari şi puternicii pămîntului, să vedem de au atîta putere să mîntuiască sufletul acelui ticălos, din nevoia vecinicii morţi. Dară ce zic: împăraţii şi puternicii? Vie îngerii raiului, heruvimii cei cu mulţi ochi, serafimii cei cîte cu 6 arepi, scaunele, domniile şi toate cetele îngereşti, să vedem de le va ajunge pînă într-atîta puteria. Lasă să ia împreună cu ei, într-ajutoriu toate cetele sfinţilor, să alerge <153v>  măcinicii, să năvălească apostolii, să grăbească cuvioşii, drepţii, prorocii, patriarşii, să se pogoare împreună cu ei însăş preacurata stăpînă, Maica lui Dumnezeu, împărăteasa îngerilor şi a oamenilor, ce vă pare? Socotiţi că va putea toată ceata aceasta cerească şi toţ sfinţii să dezlege din legătura  păcatelor, [168]  ce-l trag în iad, sufletul acelui ce zăcea mai mort? De o va zice cineva aceasta (că va putea), acela nu crede drept, aşăzămînturile sfintei noastre credinţă, nici iaste din turma lui Hristos, de vreme ce nu ţine aceia ce zice Hristos pentru aceasta la Evanghelie. Îngerii tot să mijlocească, sfinţii să se roage, drepţii să se cucere, Maica lui Dumnezeu să mijlocească pentru ca să ia, ticălosul acela de păcătos, dezlegare păcatelor lui, iar să-l dezlege de păcate, cu puteria lor nu pot nici unul din sfinţi. 
     Şi pricina iaste pentru căci puteria a lega şi a dezlega nu o au fericiţii, în ceriu, ci o au preoţii, oamenii, pre pămînt. Acuma (dară) aceia ce în ceriu nu o pot face toate cetele sfinţilor, vedeţi cum o săvîrşaşte pre pămînt unul dintru aceşti mici. Lasă să se pogoare şi aici, după întîmplare, un preot oarecarele <154r>  şi să vază pre cel ce zăcea pre cale mai mort, carele cere ajutoriu şi mîntuire sufletească; lasă să vază lacrămile, să vază suspinurile, să se uite voinţei şi, blagoslovind cu mîna aceia ce nu priimesc cei mari să o sărute cu evlavie, lasă să zică numai: te sloboz de toate păcatele tale. Să vedeţ streine, înfricoşate şi preaslăvite, îndată să mîntuiaşte sufletul acela din nevoia vecinicii munci, să dezleagă legăturile păcatelor, fug dracii, să bucură fericiţii îngeri şi aciiaş dumnezeiască dreptate, ce ţinea goală sabiia răsplătirii o pune iarăş în teacă şi toată să îmblînzeşte.
       Nu iaste, drept aceia, lucru înfăţişat că nici în ceriu nu iaste nimeni, afară din Dumnezeu să aibă atîta putere, atîta stăpînire, cît au pre pămînt aceşti mici, aceşti preoţiţ. 
       Iară să vedeţi şi alta, lucru mai minunat acestor mici. Au rămas toată zidirea uimită cînd Iisus al lui Navi au poruncit soarelui să stea pre cer, nemişcat, pînă va birui  [169] pre vrăjmaşii lui; dară cu cît mai vîrtos socotiţi că s-ar minuna cînd acestaş <154v>  Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemişcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pămînt. Adevărat, înfricoşat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu aceia ce face preotul în toate zilele, în sfîntul jărtăvnic. El nu porunceşte soarelui cestui ce să vede, ce pune supt datorie cu cuvintele lui şi cu rugăciunea lui, pre soarele cel de taină al dreptăţii, pre însuş unul născut fiiul lui Dumnezeu, să se pogoare din ceriu şi supt întîmplările pîinii şi a vinului să se facă iară jărtvă vie pentru ertăciunea păcatelor noastre.Şi aceasta nu o dată sau de doao ori, ce peste tot anul, în toate zilele cînd el va vrea şi în ce loc va pohti.Şi nu iaste aceasta o putere de care să minunază şi îngerii? Pre Melhisedec îl numeşte, marele Pavel, asemenea cu Fiiul lui Dumnezeu, la al 7 cap cătră ovrei, pentru căci aducea pîine şi vin jărtvă lui Dumnezeu, carele era închipuire dumnezeeştilor taini. 
          Şi noi cum vom numi cu nevrednicie pre preoţii noştri carii în toate zilele aduc, nu închipuirile, ci adevărul, nu umbrele ci acelaş trup şi sînge a mîntuitoriului nostru, Dumnezeu. Cu cît <155r>  mai vîrtos decît Melhisedec iaste acesta asemene cu fiiul lui Dumnezeu? Cu adevărat, nu poate afla mintea gînduri, nici limba cuvinte pentru ca să vădească măririle acestor mici. 
      Şi cu acestia toate, ce cinste le face lumea? Au să zic mai chiar, care obide n-au de la oameni, de la creştini şi de la fiii lor cei duhovniceşti?” Cu tot sufletul tău teme-te de Domnul (porunceşte Sfîntul Duh la al 7 cap a lui Sirah) şi pe preoţi laudă.” Şi iarăş: ,,Teme-te de Domnul şi slăveşte pe preotul.” Şi iaste cineva să o facă aceasta? Iaste cineva să aibă cucerie cătră preoţi, să-i cinstească, să-i slăvească?  
      [170] În legia veche atîta de mare socotiia necinstea preoţilor cît însuş Dumnezeu au dat poruncă, precum scrie la a Dooa lege în 17 capete, ca de va îndrăzni cineva cu semeţie să necinstească pe preot şi să nu asculte porunca lui omul acela morţii. 
      Acuma dară a cîtă osîndă socotiţ că sînt vrednici cei ce îndrăznesc, cu atîta semeţie, de fac necinste preoţilor, a sfintei besericii noastre, carii covîrşesc şi în vrednicie şi în putere, <155v>  pe preoţii legii vechi. 
      Pentru marele Antonie scrie în viaţa dumnezeescul Athanasie cum că macar că era atît de mare şi vestit întru bunătăţi, că să cutremura de el dracii şi hiarele pustiiului i să suppunea, iar cînd vrea întimpina vreun preot îş pleca genunchele înaintea lui şi nu se scula de la pămînt pînă nu-i săruta întîi mîna şi să ia de la el blagoslovenie.Şi acum nu Antonii, nu sfinţi, ci oameni netrebnici şi păcătoţi, numai să priimească să sărute mînă de preot, ce pornesc asupra lor cu atîta semeţie limbilor cele slobode, de-i dojenesc, de-i înfruntează şi-i necinstesc.Şi iaste aceasta credinţă dumnezeiască, sau faptă creştinească? 
      Mi să pare că auz pre mulţi de-m dau răspuns cum că preoţii nu sînt ca preoţii acei vremi. Aceia, zic, era cu fapte bune, aceştea sînt înrăutăţaţ; aceia era cuciarnici şi aceştea leneşi. Aceia era postnici, aceştea sînt beţivi; aceia era făr’de răutate şi aceştea vicleni. Aceia era toţi duh şi aceştea toţi trup şi pentru aceia cu dreptate să şi necinstesc <156r>  de lume (trebue dară să nu avem preoţie nicidecum, ci să fim ca dobitoacele cele necuvîntătoare). 
      Însă eu voi zice cum că cu adevărat bună pricină iaste aceasta şi aşa să fie. Numai întîi voi zice şi eu, cu sfînta Scriptură, fieştecăruia: ,,Cine te-au trimis pre tine boiarin şi judecătoriu preste noi?” Şi iarăşi împreună cu mine  [171] zice sfîntul Pavel: ,,Tu cine eşti cela ce judeci pre sluga streină?” Şi la al 2 cap cătră evrei zice: ,,Şi gîndeşti, o, oame, cela ce judeci pre ceia ce ca acestia fac şi făcînd acestia că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” Cine au dat volniciia aceasta mirenilor, să înfrunteze pe preoţ, să ia seama petrecaniia lor să viclenească la faptele lor? Nu era împărat – şi împărat creştin – marele Constandin? Iar cînd i-au spus pentru un preot, cum că petrece viaţă rea şi preacurvească n-au vrut să-i cerce, nici să-i iscodească viaţa şi fapta lui ci, ca un iubitoriu de Hristos, ce era, au zis: de aş vedea cu ochii miei pe preotul să facă păcatul, l-aş acoperi cu cabaniţa mea.Şi iară, la săborul <156v>  cel dintîi de la Nichea, aducînd oarecari o scrisoare împotriva unor preoţ şi episcopi, n-au vrut fericitul nici cum să o cetească ci îndată au rupt-o şi au bagat-o însuş în foc, de au ars şi au zis şi aceste cuvinte vrednice de pomenire: să nu dea Dumnezeu să judec eu vreodată pe preoţii lui Dumnezeu. 
      Deci acuma aceia ce n-au făcut un împărat atîta de mare şi atîta de sfînt, cum îndrăzneşte să o facă un om de rînd, un om păcătos, nenorocit şi nevrednic? 
      A dooa răspunz: acesre greşale, ce ziceţi că au preoţii, oare din copilărie le-au avut, au le-au cîştigat după ce au luat preoţiile? De le-au avut din copilărie, vina nu iaste a lor, ci iaste a mirenilor, că n-au vrut să-i crească cu frica lui Dumnezeu, cu învăţături folositoare şi cu pilda lor cea bună. Iar de le-au cîştigat pre urmă, iară de la mireni le-au luat şi de la dînşii au învăţat răutatea, că ei n-au născut preoţi, ci mireni.Şi pentru ce nu clevetiţ înşivă pre voi şi să vă înfruntaţ că aţ dat pricină rea? Ce necinstiţi pe preoţ carii, de s-au făcut ucenici răi, s-au făcut pentru căci <157r>  au avut pre voi dascăli răi? Însă eu mă voiu uni cu gîndul vostru şi acestia ce ziceţi pentru preoţi zic şi eu că iaste aşa. Însă să ascultaţ o pildă. 
       [172] Evdoxiia, împărăteasa lui Arcadie, au fost înţeles cum că norodul de la Gaza nu petrec creştineşte, de vreme ci cei mai mulţi să închina idolilor.Şi zicea împăratului şi-l îndemna să facă în tot chipul să-i suppue supt creştinătate, pentru ca să nu să necinstească împărăţiia şi numele lui Hristos şi al credinţii. Iar împăratul Arcadie i-au răspuns: o ştiu aceasta de mult, cum că acel norod pleacă mai mult la închinăciunea idolilor, dară ce voiu să fac? Să cuvine să mă fac cum că nu-mi iaste în ştire şi să-i las să trăiască cum vor vrea, pentru căci are mare cîştig împărăţiia noastră din dările lor. 
      Acum, dară dintr-acest răspuns iau şi eu pricină ca să astup gurile mirenilor acelora carii, cu atîta îndrăzneală iscodesc, cu tot denadinsul faptele lor, preoţilor. Ce ziceţ voi, rîvnitorii, cum că preoţii sînt răi şi păcătuesc. Adevărat, eu încă zic că păcătuesc. <157v>  Numai aceştea ce voi fi socotiţ păcătoţ, aceştea sînt cei ce vă dau blagoslovenii. Aceştea sînt cei ce vă sfinţesc. Aceştea sînt cei ce vă nasc de a doa oară în baia sfîntului botez. Aceştea vă pecetluesc cu darul Duhului. Aceştea sparg zapisul păcatelor voastre. Aceştea vă împrietenesc cu Dumnezeu. Aceştea vă fac părtaşi cu trupul şi cu sîngele Domnului. Aceştea sînt ce vă folosesc cu rugăciunile lor, la boalele voastre, la nevoile voastre, în viaţă, la moarte şi după moarte. 
      Şi nu căutaţi la atîta cîştig şi bunătăţi ce vă fac, la atîtea daruri, la atîtea faceri de bine ce vă împart, numai vă uitaţi cu atîta pizmă şi atîta mînie la greşalele ce au, ca nişte oameni ce poartă trup şi vieţuesc în lume. Dară pe cine vatămă preotul, de greşaşte, au de face ceva neplăcut? Şi de nu vatămă pre nimeni, ci mai vîtos face folos norodului lui Dumnezeu şi besericii, pentru ce vă îndemnaţ pentru un rău, carele nu va face pagubă, să obidiţ şi să necintiţ un bine ce vă dă atîta folos? Dară ce voiu să zic? Răutatea cea multă <158r>  a lumii orbeşte ochii  [173] a fieştecăruia şi nu lasă să se uite la păcatul cel mare ce face, cînd necinsteşte unul dintre aceşti mici.
       Însă zice chiar marele Zlatoust, la al şaptesprăzecelea vorbă ce face Evanghelia lui Mathei: ,,Cei ce ţin locul lui Hristos sînt preoţii şi cel ce cinsteşte pe preotul lui Hristos, pre Hristos cinsteşte”, iar cel sudue pe preot, pre însuşi Domnul nostru sudue şi necinsteşte; că Hristos pe preoţ au lăsat în locu lui ispravnici în beserica sa (şi de vreme ce un boiar nu poate suferi să-i necinstească cineva pe ispravnicul său carele îl va lăsa la niscai case a lui), dară Hristos cum va putea suferi? 
      Şi la cea de apoi, ce dar socotiţ că vor lua unii, ca aceia şi în această viaţă şi în ceialaltă? N-aţ cetit vreodată în sfînta Scriptură ce s-au întîmplat lui Noe cînd au băut şi s-au îmbătat? S-au dezbrăcat de tot în casa sa şi dormiia şi au văzut fiiu-său Ham goliciunea lui şi, în loc de a-l acoperi ca pre un tată, au eşit afară şi l-au grüit de rüu cütrü fraţii lui. <158v> Iarü aceia ca nişte înţelepţi şi cuciarnici au mers de au acoperit goliciunea tatălui lor, făr’de a-şi întoarce feţele lor, să-l vază.Şi dintru aceasta ce au urmat?”Şi să trezvi (zice Scriptura) Noe din vin şi cunoscu cîte îi făcu lui feciorul lui cel mai tînăr şi zise: blestemat Ham, feciorul, slugă va fi fraţilor lui, de vreme ce mi-au făcut aceasta Ham şi m-au grăit de rău în lume. Să fie blestemat şi el şi copiii lui şi averile lui; stăpînirev să nu ia, în viaţa lui, şi să se facă slugă suppusă fraţilor lui.” Atîta au zis bătrînul Noe şi pînă astăzi şi în veci va fi, pururea, blestemat neamul lui Ham. 
      Şi aceasta socotiţi, feţii miei iubiţi, că se va întîmpla şi la cei ce obidesc pre unul dintru ceşti mici. Iar iubitorii de Dumnezeu şi creştinii să se păzească de clevetirea cea preoţească, pentru ca să cîştige blagosloveniia lui Sim şi al lui Iafeth, care rugăm să vă dăruiască milostivul Dumnezeu şi în această lume şi în cea viitoare. Amin. <160r>  
      
      
      [174]
      CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN 26 A LUNII LUI OCTOMVRIE; ASUPRA CUTREMURULUI ŞI A MARELUI MUCENIC DIMITRIE IZVORÎTORIULUI DE MIR.
      
      ,,Şi iată cutremur mare să făcu în mare, cît să acoperiia corabiia de valuri.” 
      Precum un tată din ceşti pămînteşti, fiind din sine bune şi drept, are firească dragoste a iubi pre toţ feciorii lui, tot într-o potrivă şi a-i cinsti tot întocma şi a le împărţi averea şi bunătăţile lui, tot într-un chip, nedînd unuia mai mult şi altuia mai puţin, sau să iubească pre cel dintîi mai vîrtos decît cel de pre urmă, fără numai cînd însuş fecioriul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătîne-său; şi aşa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulţi dragostea tătîne-său asupra lui, sau a o împuţina, precum pentru ascultarea aceasta şi neascultarea <160v>  ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul zicînd cum că un om avea doi feciorii şi unuia îi zicea să facă voia lui şi să făgăduia, iară nu o făcea; şi celuilalt îi zicea şi el nu să făgăduia şi făcea. Aşa iaste de bun şi de drept tatăl tuturor, Dumnezeu, cît toate zidirile, ca nişte faceri ale lui le-au născut şi bunătatea o face întocma, la toate, după vredniciia a fieştecăruia. 
      Drept aceia va să cinstească pre îngeri ca pe nişte zidiri mai aproape şi fără de trupuri, ce strălucesc cu nemurirea, va să cinstească pre oameni, ca pre nişte chipuri ale sale, va să cinstească şi cele neînsufleţite, adecă ceriul şi pămîntul şi toate cîte-s pre dînsul. 
      Şi iaste cinstea cea mai aleasă la acestea toate îndoită: cinstea cea dintîi au fost la venirea cea dintîi pre pămînt a lui Hristos, iară a dooa cinste va să fie la înfricoşata a dooa venirea lui. Deci cu venirea lui cea dintîi au slăvit pre îngeri, căci au învrednicit pre Gavriil a fi slugă întîi la taina purtării de grijă, iar celialalte <161r>  mulţimi de îngeri  [175] la naşterea lui cea sfîntă, din preacurata Fecioară, lăudînd pre Dumnezeu şi zicînd: ,,Slavă Dumnezeului celui din nălţime şi pre pămînt pace.”
       Pre oameni încă i-au cinstit cu dragostea, percum zice preaînţeleptul Pavel, la 5 capete cătră romani, că : ,,Vrăjmaş fiind, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea fiiului lui, cu mult mai vîrtos fiind împăcaţi ne vom mîntui întru viaţa lui.” Aşijderea şi celialalte toate le-au cinstit Dumnezeu, ca toate să le aducă supt un cap în Domnul nostru Iisus, precum zice iarăş Pavel, la capul cel dintîi cătră efeseni, adecă: ,,Arătîndu-ne noao taina voii sale după bună plăceria sa, care au pus mai înainte întru dînsul, spre isprăvniciia plinirii vremilor, ca toate să le adune supt un cap, întru Hristos, cele din ceriu şi cele de pre pămînt, întru dînsul.” Şi iarăş una cîte una le-au cinstit cu oarecare podoabă ce le-au dat; văzduhul le-au cinstit cu pogorîrea îngerilor şi a Duhului Sfînt, că au trecut printr-însul; apele cele dulci <161v>  le-au cinstit cu sfîntul botez; pămîntul l-au cinstit cu cutremurul, cu deşchiderea mormintelor şi cu înviiarea morţilor. Urma, drept aceia să cinstească şi marea cea sărată; şi au cinstit-o cu turburarea cutremurului.
      ,,Şi iată, cutremur mare să făcu în mare.” Pentru cutremur spun filozofii ellinilor cum să se fie făcut din amestecarea stihiilor, zicînd unii într-un chip, alţii într-alt chip, fieştecarele după puteria sa, scoţînd însă de la mijloc pre Dumnezeu, carele iaste pricina cea dintîi. Ci noi, acum, de astă dată, vom lăsa într-o parte cele ce au zis Anaxagora, Aristotel, Dimocrit şi Anaxament şi vom crede mai vîrtos pre dumnezeescul filosof, pre David, carele zice: ,,Cela ce caută pre pămînt şi-l face de să cutremură şi, întorcîndu-şi faţa, să vor turbura.” 
      Drept aceia socotind şi noi a fi pricina cea dintîi a cutremurului Dumnezeu, avem să zicem la această vorbă  [176] 3 lucruri: întîi, pentru ce să se facă cutremurul în mare; a dooa, pentru ce să doarmă Hristos în corabie, a treia pentru ce să lase pre ucenici să se turbure. 
      Şi zicem la cea dintîi. <162r>  Marile Dumnezeu, în sfînta Scriptură, îndoit să zice a fi în lucrare: spre chivernisirea neamului omenesc, certînd şi miluind. Certînd însemnează la Isaia în 9 capete, unde spune urgiia lui Dumnezeu cea multă asupra lui Israil, zicînd: ,,Şi au luat Domnul de la Israil capul şi coada”, mare şi mic, într-o zi.Şi, miluind, iară la Isaia mărturiseşte lui Dumnezeu, însuş Israil zicîn: ,,Bine te voi cuvînta, Doamne, căci te-ai urgisit asupra mea şi ai întors mîniia ta şi m-ai miluit pre mine.,, Pentru urgiia lui Dumnezeu zice şi prorocul David: ,,Tinerii lor i-au mîncat focul şi fetele lor nejoite era; preoţii lor de sabie au căzut şi văduvele lor nu s-au tînguit.” Iar pentru mila lui Dumnezeu zice la Psalomul 68: ,,Ascultă-mă, Doamne, că e bună mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale, caută asupra mea.” 
      Şi de vreme ce am zis că Dumnezeu iaste îndoit în lucrare, spre chivernisirea oamenilor, am doao cu înţelepciune le lucrează. Iar încăş zic şi aceasta cum că, de demult, Dumnezeu mai mult se arăta cercetătoriu şi certa lumea cu armele stihiilor, adecă cu focul, cu văzduhul, cu apa <162v>  şi cu pămîntul acesta, carele este maica tuturor oamenilor. 
      Cu apa au certat pe vremea lui Noe, cînd au făcut potopul şi au înecat tot trupul, de la om pînă la dobitoc, precum zice Moisi la al 7 cap. Cu focul au certat pre sodomiteni în zilele lui Avraam, arzîndu-le cetăţile lor, precum zice la cartea Facerii, la 19 capete. Cu pămîntul au certat pe vremea lui Moisi, pre Core şi pre Dathan şi pre Aviron, pre carii, crăpînd pămîntul, i-au înghiţit şi pre toţ cîţ era cu dînşii, precum zice la cartea Numerelor. Cu văzduhul au certat pre faraon cel vîrtos la cerbice, că prin sila  vîntului [177]  de la Austru l-au înecat în Marea Roşie, cu toată călărimea lui, precum zice la 14 capete, la Eşire. 
      Drept aceia, de demult era Dumnezeu mai mult Dumnezeul răsplătirilor, iar acum iaste al milii şi al îndurării; şi pentru aceia lucrează cu aceliaş stihii, ca să arate mila lui ce abogată: apa, prin botez, pentru ca să înece păcatele; focul prin limbile cele de foc, la pogorîrea Sfîntului Duh, asupra capetelor sfinţilor apostoli; pămîntul <163r>  prin sfînta naşterea lui din fecioară, în peşteră şi prin umbletul şi prin moartea cea de pe cruce şi prin îngropăciune şi prin înviiarea din morţi; văzduhul prin înălţarea la ceriu. 
      Aceste îndoite lucruri vrînd să le arate astăzi, face cutremurul cel mare ce povestiaşte Mathei evanghelistul zicînd: ,,Şi iată cutremur mare să făcu în mare”, cu cutremurul să dea puţină certare, ca cum ar fi arătat cu aceasta cum că acesta însuş au fost şi de demult, carele certa prin stihii şi cu certarea să arate mila lui. Că zice: ,,Atunce certă vînturile şi marea şi să făcu linişte mare.” În mare face cutremurul, pentru ca să cunoască toţi cum că a lui iaste marea şi el au făcut-o pre dînsa: ,,Şi uscatul mîinile lui l-au zidit.” Şi încăş, să nu gîndească lumea cum că numai pre pămînt să ocoleşte puteria lui Hristos Dumnezeului nostru, ce în toată zidirea, neocolit lucrează puterea lui, ca a unui stăpîn: ,,Tu stăpîneşti puteria mării şi turburarea valurilor ei tu o îmblînzeşti.” 
      A dooa, pentru ce să doarmă în corabie, zice Mathei, cum că Hristos <163v>  dormiia, iar Marco zice: ,,Şi el era la cîrmă, dormind pre căpătîiu.” Şi oare pentru ce, dormind, să se facă cutremurul? 3 lucruri socotesc că urma să se facă de ar fi fost deşteptat: întîi urma să nu se facă cutremur; a dooa, de ar fi fost deşteptat urma că de ar fi început puţin oarece cutremurul, îndată l-ar fi încetat, că de nu l-ar fi încetat îndată ar fi zis cei ce era de faţă, cum că nu poate; a treia, ca de nu ar fi fost deşteptat nu l-ar fi  [178] rugat ucenicii şi să-i zică: ,,Doamne, mîntuiaşte-ne pre noi, că perim.” 
      Iar încăş să mai zic şi alta, ca doaro s-ar mai cuveni. Domnul nostru Hristos, ca un Dumnezeu adevărat, iaste mai nainte cunoscătoriu şi cunoştea împuţinarea credinţii ce avea apostolii; şi pentru aceasta au dormit şi s-au depărtat să se facă cutremurul, pentru ca să se arate împuţinarea credinţii lor, ca să-i certe puţinel şi să-i înfrunteze. Căci de ar fi crezut deplin să cuveniia să nu zică cuvintele ce au zis, nici să se teamă, ci să socotească cum că Domnul nostru şi cînd doarme mîntuiaşte, după cea desăvîrşit putiarea dumnezeirii lui; şi să cuveniia să zică: de vreme ce Domnul iaste cu noi, ce rău poate să ni să întîmple? <164r>  Că zice fericitul Pavel, la 10 capete cătră romani: că tot oaricarele va chiema numele Domnului, să va mîntui, necum să-l aibă înaintea ochilor pre Hristos, ci numai avînd credinţă curată şi chiemînd preacinstit numele lui să mîntuiaşte de nevoi. Dară ei, că l-avea şi lucrul şi cu numele?
       Deci pentru aceia Domnul nostru au înfruntat necredinţa lor şi drept aceia le-au arătat în faţă boala lor cea sufletească, adecă puţinica lor credinţă, cu acea puţină înfruntare, zicîndu-le: ,,Ce sînt fricoşi, puţin credincioşilor?” Apoi, sculîndu-se, au certat vîntul şi marea.
       Socotiţ, iubiţii miei, de vedeţ purtarea de grijă vindecătoare a dohtorului celui ceresc, dohtorul cel desăvîrşit. Întîi curăţeşte ranele de carnea cea putredă, apoi pune erburile cele vindecătoare. Nu voiu lenevi a zice cum că de n-ar fi tămăduit necredinţa, n-ar fi încetat cutremurul şi să facă linişte.Şi această taină ascunsă şi acoperită o socotesc şi de pe alte minuni ce au făcut <164v>  domnul nostreu Hristos, ca şi slăbănogului; că i-au zis întîi: ,,Cutează fiiule, iartă-ţi-să păcatele,, Au scos şi de la el întîi  putrejunea [179] păcatelor, apoi îi zice: ,,Scoală, ia-ţi patul tău şi mergi în casa ta.” 
      Să nu vă pară lucru de minune căci am zis pentru apostoli cum că au avut puţină credinţă, căci acea frică ce avea ei le dovedeşte credinţa, precum şi cînd au întrat în corabie, cătră Vithsaida, unde s-au şi temut noaptea, că-l vedea pre Hristos ca o nălucă şi s-au spăimîntat şi pentru ce zice Marco evanghelistul că nu înţeleseră din pîini, căci era inima lor împietrită.Şi aici iară aşa: frica şi cuvintele ce zicea cătră Hristos arăta necredinţa lor,”Deşteaptă-te – zice – că ne înecăm.” Iar Hristos le zice: ,,Ce sînteţi fricoş, puţini credincioşilor.”
       Oare ce socotiţi iubiţii miei, puteţi dară zice cum că aceste cuvinte sfinte să fie fost goale, numai dojănicioase? Ba. Ce numai cuvintele acestia asemăna erburilor celor amară ce dau dohtorii cei aleş, carele la gust sînt amară şi oţăroase, iar apoi au lucrare puternică <165r>  a trage veninul şi flegmele şi să curăţe trupul de toate răutăţile şi să mijlocească sănătate. Aşa era cuvintele blagoslovitului Iisus, cuvinte de sănătate şi de viaţă, măcar că era şi puţin amară, precum zice fericitul Petru: ,,Doamne, cătră cine vom merge? Cuvintele vieţii de veac ai .” Aceste cuvinte sînt încredinţate cum că au rădicat necredinţa de la ucenici şi cum au auzit necredinţa, au certat vînturile şi marea şi să făcu linişte mare. 
      Stau puţin de mă mir de aceasta. Oare pentru ce să certe Hristos stihiile cele neînsufleţite şi nesimţitoare: marea şi vîntul? Nu socotesc să fie certat Hristos stihiile, ci pre dracii aceia carii din depărtarea lui Dumnezeu lucrează unile ca acestia, spre ispita noastră.Şi de pe ce mă încredinţez cum să fie aşa? De pe cuvintele evanghelistului Marco, că au zis vîntului: taci, cuvînt carele era obicinuit Hristos să-l zică la draci, precum au zis în Capernaum la omul cel ce avea duh necurat în el şi la omul ce au dus pre  [180] fiiu-său şi avea duh mut şi surd, precum spune Mathei că tot cu acel cuvînt : taci, au certat vînturile şi marea. <165v>  
      A 3 întrebăciune, pentru ce să lase pre ucenici să se turbure. 
      Din ceput, Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, carele s-au făcut om, pre sfinţii lui ucenici şi cu cuvinte şi cu fapte îi învăţa să petreacă în strimtorime, în scîrbe şi în ispite, pentru ca să le arate cum că aceasta iaste calea cea adevărată, că întîi el, din ceputul vieţii lui au pătimit goane, scîrbe şi ispite pînă la moarte. Drept aceia, le zice aşi lor: ,,Vă vor da şi pre voi în scîrbe şi vă vor ucide pre voi şi veţi fi urîţ de toate limbile pentru numele mieu.” Să se turbure i-au lăsat şi să vie în nevoi pentru ca să facă minunea mare şi cu minunea să-i mîntuiască din puţina credinţă.
       Şi adevărat, pentru căci pricina minunii iaste mare şi numai lui Dumnezeu să cuvine. Că n-au făcut minunea cu toiagul, ca robul lui Dumnezeu Moisi, în Marea Roşie, sau cu cojocul, ca Elisei cu chiemarea lui Ilie, de au trecut Iordanul, sau cu chivotul, ca Iisus fiiul lui Navi, de au stătut apele lui Iordan de-o parte şi de altă parte, ce numai cu poruncă şi cu cretare, ca un stăpîn slugii <166r>  lui. Zise mării şi vînturilor: taci şi îndată au încetat.Şi atîta i-au plecat pre ucenici minunea aceasta cît să temură. Zice Marco: ,,Frică mare şi zicea între dînşii: oare cine iaste acesta, că şi vîntul şi marea ascultă pre dînsul.” 
      Iară stau de mă minunez, cum putu fi aceasta, de s-au întîmplat astăzi să prăznuim 2 cutremuri de-o dată: unul ce s-au făcut în mare din depărtarea lui Dumnezeu, de draci, pentru ca să se îndrepteze puţina credinţă a ucenicilor, al doilea cutremur ce s-au făcut pre pămînt, din sălbăticiia şi cruzimea inimilor lui Dioclitian şi Maximian, părechia dracului, pentru ca să se adevereze credinţa cea multă a sfîntului, marelui mucenic Dimitrie, a căruia prăznuim cinstita pomenire. Că atît cutremur au făcut  [181] şi atîta valuri sălbatece au pornit asupra blagoslovitei corăbiei lui Dimitrie cît siliia să înfrunte întru cele din mai din lăuntru ale fericitului suflet, să-l cufunde, neştiind turbaţii aceia de oameni, ca nişte fiară sălbatece, cum că Dimitrie nu era corabie deşartă, ci avea catarg bun şi corăbiiar <166v>  vrednic şi vetrile iscusite şi cîrmaci foarte învăţat. 
      Catargul era cinstita cruce, întru carea să lăuda că iaste pururea tare şi nou şi poate să rabde vînturile Duhului Sfînt, întru inima lui; căci îi da atîta îndrăzneală fericitul Pavel, după cum scrie la 6 capete cătră galateni: ,,Mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos.” Iar mai vîrtos cuvîntul domnului Iisus, ce zice în sfînta Evanghelie: ,,Şi cine nu va lua crucea sa şi să vie după mine nu iaste mie destoinic.” Iar corăbiiariul iaste ştiut de toţ cum că altul nu era numai însuş Hristos, foarte învăţat întru călătoriia cetăţii cei cereşti, căci de acolo iaste; şi moşiia lui iaste ceriul, precum zice la Ioann în 18 capete: ,,Împărăţiia mea nu iaste din lumea aceasta”; şi la al 6 cap: ,,Eu sînt pîinea cea vie, carea s-au pogorît din ceriu.” 
      Acesta însuş era întru adîncul sufletului lui Dimitrie, lăcuitoriu şi cînd îl vedea puţin că să înfricoşa, îi zicea: ,,Dimitrie, tu eşti oaia mea şi foarte bine te cunosc, că urmezi după mine; nu te teme, că nu te va <167r>  răpi nimeni din mîna mea.Şi-ţ voiu da ţie viaţă vecinică şi acolea unde vor să pătrunză trupul tău cu suliţele, eu sînt: loviturile tale le voiu primi eu şi nu te voiu lăsa să aibi durori. Aleargă curînd, că ai vreme bună. Eu am umplut vetrila credinţii tale cei curate, cu duhul mieu cel sfînt. Dimitrie, fă-te părtaşi morţii mele, că te voiu face părtaşi şi învierii mele; cu duhul lui Dumnezeu petreci în patemi, pentru aceasta fiiul lui Dumnezeu eşti. Nu voiu lăsa să aibi duhul robiei spre frică, ci-ţi voiu da duhul moştenirii fireşti, carele să mărturisească cum că eşti fiiul lui Dumnezeu şi, ca un  [182] fiiu al lui Dumnezeu, vei fi şi moşnean lui şi moşnean împreună cu mine, iubitul tău Hristos. Fiiul mieu, Dimitrie, vezi crucea? În inima ta am înfipt-o. Pre crucea aceasta dormu somnul patemii, a morţii, carea au mijlocit viaţa a toatei lumi; ce m-au deşteptat mila preaputernicului Dumnezeu, cu înviiarea, pentru multa dragoste ce am cătră tine şi cătră lumea. 
      Furtunele acestia şi cumplite valurile voiu înceta şi pre tine te voiu răpi din mijlocul lor. Ce vino după mine, că am întors cîrma din partea cea <167v>  slobodă a deşertăciunii, spre frumuseţele cele nemuritoare ale împărăţiei mele. Vino, prin moartea lui, în viaţa cea vecinică, să mă vezi şi să te veseleşti.” 
      Drept aceia şi noi, smeriţii robii tăi, mare mucenice Dimitrie, te rugăm, de vreme ce într-atîta cinste te-ai învrednicit Dumnezeu, ca să te faci fiiul lui şi sfînta lui dreaptă să te ia şi să te sue întru împărăţiia lui, ca să te răsfeţ cu fericiţii îngeri, cuvîntul tău şi rugăciunea ta poate mult. Drept aceia adu-ţi aminte şi de noi, carii ne turburăm în furtuna cea mare a vrăjmaşilor şi în valurile deşărtăciunilor celor lumeşti şi de doarme Dumnezeu, adecă de să face ca cela ce doarme, şi nu va vrea să ne asculte, tu ai multă îndrăzneală ce-l deşteaptă şi te roagă lui tu, cel vrednic, pentru noi, cei nevrednici; tu, cel iubit a lui Dumnezeu, pentru noi, cei urîţi, pentru neascultarea şi nesupunerea poruncilor lui; tu, cel desăvîrşit priiaten a lui Dumnezeu, pentru noi, vrăjmaşii, pentru păcat. 
      Să înceteze furtuna şi să alineze valurile, că iaste dator să facă voia ta.Şi fă această osteneală ca să ne aduni în corabiia ta, cea blagoslovită, cînd va răspunde preamilostivul <168r>  stăpîn să stăm de faţă, în ziua cea dulce a răsplătirii, ca dinpreună să binecuvîntăm prealăudat numele Tatălui şi al Fiiului şi al Duhului Sfînt, în veci. Amin. 
      
      
      
      [183]
      CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN DUMINECA FLORILOR.
      
      ”Bine e cuvîntat cel ce vine în numele Domnului. Osanna întru cei de sus.” 
      Astăzi ne povesteşte Mathei evanghelistul istoriia zilei acestui sfînt praznic, întru care au întrat domnul nostru Iisus Hristos în Ierusalim, într-acest chip zicînd: ,,Veni Iisus din Vithania la muntele Măslinilor şi au trimis doi din ucenicii lui, zicîndu-le lor: ,,Mergeţi în satul carele iaste înaintea voastră, şi numaidecît veţ găsi o asină legată şi mînzul cu ia; dezlegînd-o, o aduceţi.Şi de va zice voao cineva ceva, veţ zice că acestia Domnului trebuesc şi numaidecît le va trimite pre iale.
      Şi acestia toate au fost ca să se plinească ce <168v>  s-au grăit prin prorocul ce zice: Spuneţ fetei Sionului, iată împăratul tău vine la tine blînd şi şăzînd pre asină şi pre mînz, fiiul cei ce supt jug.”
       Ci noi acum, de caeastă dată, vom lăsa cuvintele evanghelistului într-o parte şi vom zice numai pentru cuvintele prorocului carele zice: ,,Iată împăratul tău vine, blînd.” Şi nu numai singur acest proroc, ci toată ceata prorocească, cu un glas mărturisesc ăre domnul Hristoa a fi împărat şi pentru această pricină îi zic Mesia (adecă împărat, miruit).
       Iar poate să zică cineva pentru Hristos, cum cîtă vreme au fost pre pămînt, ce lucru de mărire împărătească au arătat? Sau ce pohfală au făcut? Unde-i sînt curţele? Unde-i iaste scaunul? Unde-i sînt gloatele şi slugile cele împărăteşti? unde-i iaste stema şi podoabele şi celialalte lucruri ce să cuvin împăraţilor? Adevărat, nici unele de acestia n-au avut, căci împărăţia lui Hristos, nevăzută şi nepricepută, iaste vecinică şi nemutată, iaste nebiruită şi făr’de moarte, iaste cerească şi sufletească şi nu pămîntească şi trupească, precum însuş  [184] au zis înaintea lui Pilat: ,,Împărăţia mea nu iaste din lumea aceasta.” 
      Drept aceia, dascalul şi împăratul <169r>  acest ceresc lucrarea Evangheliei au numit-o a fi împărăţia ceriurilor, adecă acele ce sînt scrise în sfînta Evanghelie sînt cereşti şi dumnezeeşti, că ne îndreptează pre noi pre calea cea dreaptă ce merge la împărăţiia ceriului şi cu duh ceresc ne întăreşte, învăţîndu-ne să petrecem viaţa cerească, pentru ca să cîştigăm şi lăcaşurile ei şi să ne facem desăvîrşit, dumnezeeşti şi cereşti.Şi de vreme, dară ce iaste aşa, cu cuviinţă au numit domnul Hristos Evanghelia sa cu numele împărăţiei ceriului, pentru că nimic nu iaste într-însa alta, fără numai lucru ceresc şi dumnezeesc. 
      Drept aceia, pre împăratul acesta ca cu degetul ni-l arată astăzi Zaharia, prorocul zicînd: ,,Iată împăratul tău vine la tine blînd”, pre care împărat văzîndu-l fariseii, de zavistie răpştiia asupra lui. Iar pruncii cei mici, fiind porniţi de Duhul Sfînt, cu glasuri de veselie îl măriia, zicînd: ,,Bine e cuvîntat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus”, care cuvinte să înţeleg: Mîntuiiaşte-ne, drept aceia, pre noi, cela ce ai venit din nălţime. <169v>  
      Multe şi alese lucruri trebuesc a le săvîrşii împăraţii cei buni şi vrednici; iar mai vîrtos au datorie să păzească pre norodul său de armele şi de stricăciunile vrăjmaşilor, care lucru şi datorie domnul Hristos foarte din destul l-au săvîrşit. Căci noi, fiind ocoliţ de 5 vrăjmaş nebiruiţ, carii stau de-a pururea împotriva noastră şi ne aducea la mare şi nevindecată stricăciune, cu preaputerniciia dumnezeirii, i-au biruit şi i-au omorît. Care vrăjmaş sînt aceştea? Păcatul, moartea, iadul, diavolul şi trupul. 
      Păcatul, prin vărsarea preascumpului său sînge l-au stins şi nu poate nimic să ne strice de nu ne va fi stăpînind vreo răutate. Moartea, carea s-au născut din păcat, percum zice fericitul Pavel: ,,Printr-un om au întrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea”, vrăjmaş nemilostiv  [185] ce iaste asupra noastră, cu moartea lui au omorît-o. Iadul, carele iaste plata cea desăvîrşit a păcatului, prin pogorîrea lui într-însul l-au deşărtat şi l-au sfărîmat. Pre diavolul, ca pre un începător tuturor păcatelor şi muncitoriu sufletelor noastre, <170r>  l-au legat şi l-au îmbeznat întru prăpăstiile cele mai adînci ale iadului. Trupul prin patemile sale şi prin răstignirea cea de pe cruce de patemi l-au domolit şi l-au curăţit.
      Şi, cum că ne-au mîntuit domnul Hristos de aceşti 5 vrăjmaş nemilostivi, ce am zis, putem să ne încredinţăm şi de mărturiile sfintei Scripturi. Că întîi, pentru păcat, Mihnea prorocul zice: ,,Lepăda-va toate strîmbătăţile noastre şi va arunca toate păcatele noastre întru adîncul mării.” Aceştea sînt eghiptenii cei sufleteşti carii, gonind pre fiii lui Israil, fură înecaţi şi omorîţi în Marea Roşie (adecă întru sîngele lui Hristos).
       Pentru moarte zice apostolul Pavel, la cartea cea dintîi cătră corintheni, în 15 capete: ,,În vremea cea noao (adecă la vremea învierii cei de obşte a trupurilor) vrăjmaşa moarte să va strica şi dintr-aceia zi înainte nu va mai avea loc întru oameni”. 
      Pentru iad tot acestaşi apostol luminat arată, grăind: ,,Nimica păgubitoriu nu iaste acelora carii sînt întru Hristos Iisus, carii nu dupe trup, ci dupe suflet umblă.” Pentru <170v>  diavolul însuş Domnul zice la Ioan, în 12 capete: ,,Acuma iaste judecata lumii, acum mai marele lumii aceştiia să va lepăda afară.”
       Pentru patima trupului, puteria crucii minunat ne păzeşte, pre care omul nostru cel vechiu s-au răstignit, după cum zice la rîmleni, în 6 capete: ,,Ca să se strice trupul, adecă tăriia şi puteria păcatului, cade acum să nu mai slujim păcatului.” 
      Ca prin moartea lui, tuturor credincioşilor li s-au dat bunătate, cu care, prin duhul lui întărindu-se omul cel  [186] din lăuntru, pre omul cel dinnafară şi vechiu să-l răstignească, împreună cu greşalele şi pohtele sale şi să îmbrace pre omul cel nou, carele iaste întru sfinţiia şi dreptatea adevărului. 
      Iară de vei pohti a cunoaşte firea şi năravurile acestui împărat, evanghelistul (tîlcuind cuvintele prorocului) le-au scris, zicînd: ,,Vine ţie blînd.” oamenii pohtesc pre împăraţ a-i vedea înălţat întru trufie şi să poruncească cu putere şi cu groază mare. Iar precum grăiaşte Solomon: ,,Mila şi adevărul iaste paza împăratului şi cu dreptatea <171r>  să întăreşte scaunul lui.” Aceasta iaste dară, lauda cea mare a împăratului nostru.
       Bine au grăit de dînsul Zaharia zicînd: ,,Vine ţie blînd.” Blînd zic, iar nu groaznic şi înfricoşat; că n-au venit să rădice oşti, sau să arunce dări preste noroade, sau să-i îngreuiaze cu lucruri mare şi grele, nici ca să ia bunătăţ pămînteşti, cela ce dăruiaşte podoabe cereşti. Ci au venit ,,ţie blînd”, adecă spre ocăr, spre necazuri, spre batjocuri, spre scuipări şi spre bătăi a răbda; că trupul său, după cum zice Isaia: ,,L-au dat celora ce-l bătea şi obrazul scuipătorilor.” Şi încă atîta au fost blîndeţele împăratului acestuia şi atîtea bunătăţi ne-au adus noao printr-însa, căci vrînd ca să ceară apostolul ceva de la oameni, cu denadinsul îi jura pre dînşii, pre blîndeţele lui Hristos zicînd: jură-vă pre voi, fraţilor, pre blîndeţele lui Hristos.
      Şi de vreme ce toţ urmează împăratului şi ascultă de dînsul, căci să nu ne îndreptăm şi noi viaţa noastră spre blîndeţele acestui împărat? Ce ţinem în piepturile noastre mîniia hiarălor celor sălbaice şi pohta izbîndirii, limba aspidei, gura sărpilor, cu care toată zioa clevetim, batjocorim, <171v>  ocărîm, înjurăm şi ne pohtim unul altuia răul şi paguba. 
      După aceia pomeneşte evanghelistul a fi săvîrşit ucenicii porunca Domnului şi a fi adus asina, împreună cu mînzul  [187] ei. Iară n-au lipsit aceia carii striga şi zicea: ce faceţ, dezelgînd mînzul? Care cuvinte nu s-au scris în deşărţ de Marco enanghelistul, că cu acestia au vrut să însemneze cum că niciodată de acum nu vor lipsi aceia carii vor sta împotriva apostolilor, cu cuvinte grele şi împotriva celor ce vor urma lor şi tuturor celor ce ar vrea să petreacă întru Hristos cu dreptate şi să se nevoiască a întoarce şi a învăţa pre norod, spre bunătăţi. Că aşa iaste scris împotriva binelui, rău şi împotriva vieţii, moarte; aşa şi împotriva dreptului, cel păcătos. 
      După aceia, Domnul, şezînd pre asină, mergea în Ierusalim şi toată cetatea, pornindu-se de dragoste, să bucura de o intrarea fericită ca aceasta şi cu ramuri de finic şi de maslin l-au întîmpinat, cu acelia propoveduind nu numai biruinţa, ce şi mila lui.Şi cei ce era aprinşi de dumnezeiasca dragoste, aşternea pe cale veţmintele sale, care feliu de cinste şi de întîmpinare nu aflăm nicăiri să se fie făcut, <172r>  nici unui împărat biruitoriu. Iar acest feliu de cinste de pre urmă, sufleteşte, o dau lui Hristos, carii, pre omul cel vechiu lepădîndu-l, obiciaiurile cele vechi, pentru mărirea lui Hristos a le lepăda, să nevoesc; care lucru, măcar că şi într-altă vreme, iar mai vîrtos cînd iaste vremea pocăinţii, trebuiaşte a-l face, ca, răstignind păcatul întru Hristos, împreună cu dînsul înviind întru înoirea vieţii să umblăm. 
      Drept aceia, de pohtim să facem această cinste şi întimpinare Domnului, creştineşte, trebue să lepădăm mîniia, să scuipăm pizma, să stingem pohta izbîndirii, să gonim de la noi gura cea vicleană şi buzele cele hulitoare, să lepădăm de la noi.Şi de am luat cuiva, ceva, cu strîmbul, să-l dăm înapoi, a cui iaste.Şi de sîntem însoţiţi cu vreo soţie oarecare, netremnică şi îndemnătoare spre lucruri rele şi de aceia să ne lipsim. ăci toate acestia sînt legăturile diavolului; că de nu vom face aceasta acuma, cînd avem atîtea pilde înaintea ochilor noştri şi cînd ne  [188] îndeamnă atîta învăţătură bisericească – şi încă tocma şi moartea, crucea, piroanele, suliţa, bătăile, scuipările, ocărîle, legăturile, şi încă sîngele cel vărsat a lui Hrostos – nu ne vor întoarce spre pocăinţă, <172v>  dară la focul cînd ne vom întoarece? 
      Şi de vom vrea a prăznui, cu dragoste, patima şi înviiarea Domnului şi de pohtim a priimi destoiniceşte pre Domnul cel ce vine spre mîntuirea noastră, trebue să lepădăm veţmintele omului celui vechiu, adecă să zdrobim şi să sfărîmăm obiceaiurile şi pohtele noastre cele vechi şi aşa îi vom face întimpinare priimită şi cinstită.Şi împreună cu pruncii cei mici, carii sînt făr’de răutate, să strigăm din inima umilită, cu bucurie sufletească şi cu cucerire: ,,Bine e cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului. Osanna întru cei de sus.” <173r> 
      
      
       CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ASUPRA OMULUI MORT.
      
      ”Nu plîngeţ, că n-au murit, ci doarme.”Aşa au zis Fiiul lui Dumnezeu, cînd au văzut moartă în pat pre fata lui Iair, mai marele Sinagogului.Şi aşa zic şi eu cătră înţelepţiia voastră, blagosloviţilor ascultători şi cătră dumneata (cutarele) şi cătră celialalte iubite rudenii, carii cu tînguiri şi cu lacrămi vă întritaţ împreună, pentru această de bun neam şi cinstită cocoană carea s-au odihnit în Domnul.
      ,,Nu plîngeţi, că n-au murit, ce doarme.” Fericitul ei sfîrşit iaste adormire, iar nu moarte. Drept aceia nu cere de la voi lacrămi, nu pohteşte suspinuri, nu priimeşte întristăciune, nici plîngere. Vrednici de plîns sînt limbile, că n-au credinţă, jidovii că n-au botez, ereticii, că sînt despărţit din braţele bisericii; pentru căci aceştea adevărat mor, aceştea iau vecinica moarte, precum zice fericitul  [189] Pavel, la al şaselea cap, cătră romani: ,,Că cel ce au murit păcatului, au murit odată.” 
      Iar o cocoană creştinească, ca aceasta, <173v>  ce s-au născut în baia sfîntului botez, ce au supt laptele credinţii, ce s-au hrănit în casa învăţăturii dumnezeescului dar, ce s-au întemeiat cu puterea cinstitelor taini, ce era îngrădită cu bunătăţi, cu faceri de bine, cu lucruri plăcute lui Dumnezeu, una ca aceasta adevărat, n-au murit, ci doarme. Aşa ni-o adeverează nemincinoasa gura lui Hristos la sfînta Evanghelie: ,,Cela ce crede întru mine nu va muri în veci.” Şi de vreme ce credinciosul nu moare, iaşte lucru adevărat că sfîrşitul lui nu iaste moarte, ce adorire. O mărturiseşte marele Vasilie la cuvîntul ce face asupra morţii: ,,Moartea drepţilor iaste (zice) adormire.” Şi iarăş, la molitvele Rusaliilor: ,,Că nu iaste, Doamne, robilor tăi, cîne eşim noi din trup şi venim la tine, Dumnezeul nostru, ce schimbare dentru cele mai cu grijă la cele mai fericite şi la cele mai vesele şi la odihnă şi la bucurie.” 
      Şi adevărat, cît iaste de dulce această adormire şi cu căt iaste mai dorită decît adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămîne omul făr’de simţire: nu vede, nu aude , nu cunoaşte, să uită <174r>  pre sine, uită pre fiii lui, pre rudenii, pre piiateni, rămîne lipsit de toate răsfăţările vieţii şi de lumina aceştii lumi.
       Iar la adormirea ceastă de pă urmă o, cît să bucură, cît să răsfaţă şi cît înviază, în loc de a-ş piiarde lumina. Îş deşchide mai vîrtos uşa ceriului, a luminii ce adevărate. O zice Isaia la al noaolea cap: ,,Celor ce lăcuesc în locul şi umbra morţii, lumină îi va lumina pre ei.” În loc de a să lipsi de răsfăţări şi de bogăţii, cîştigă frumoseţile, carele pot singure să sature toate pohtele lui. O adeverează David, la Psalomul 16: ,,Sătura-mă-voiu cînd mi să va arăta mărirea ta.” În loc de a rămînea de cunoştinţa rudeniilor şi a priiatenilor, între strălucirile luminii cei neapropiiate, vede, în toate zilele, şi pre părinţi şi pre fii şi verice alt au avut dorit în lume. O mărturiseşte marele Pavel  [190] cătră corintheni în 13 capete: ,,Acuma cunosc din parte, iar atuncea voiu cunoaşte, precum şi cunoscut sînt.” 
      Şi de vreme ce aici, după adormirea cea firească, să întoarce iară omul la osteneli, la scîrbe, la supărări, la patemi, acolo, după adormirea cea de pe urmă, care o numim noi <174v>  a morţii, trece din scîrbă la bucurie, din stricăciune întru nestricăciune, din oraşul lacrămilor la locul veseliei, din turburarea vieţii la adăpostirea cea lină a mîntuirii, din patimile Eghipetului la oămîntul cel fericit al făgăduinţei, din robiia lumii la mîntuirea ceriului, din petrecaniia omenească, în ceata fericiţilor îngeri.Şi ce altă nenorocire iaste mai mare, decît aceasta? Ce altă adormire mai dorită, decît adormirea morţii? 
      Drept aceia zice şi Duhul Sfînt la Eclesiastul, în 7 capete: ,,Mai bună e zioa morţii, decît zioa naşterii, că naşterea iaste începutul durerilor, iar moartea iaste începutul vieţii cei fericite.” 
      Drept aceia zic iară: ,,Nu plîngeţ că n-au murit, ci doarme”, şi cu mine împreună vă zice şi cel cu rostul de aur, Ioan: ,,Să cuvine la moarte să ne bucurăm, iară să nu plîngem.” Şi pricina iaste, zice sfîntul: ,,De va fi tînăr,     s-au mîntuit curînd din milocul relelor, iar de va fi bătrîn, aceia ce i să părea mai dorită a fi, cu saţiu luîndu-l,  s-au dus.” 
      Şi noi, de nu vărsăm lacrămi niciodată, cînd ruda sau priiatenul doarme, ci mai vîrtos liniştim, <175r>  tăcem şi ne nevoim ca să nu-i dăm vreo supărare, măcar că ştim cum că adormirea iaste moarte trecătoare”sfîrşitul a unii zile”, precum zice dumnezeescul Zlatoust, dară pentru ce să ne întristăm da sfîrşitul vieţii fraţilor noştri, ce să odihnesc în Domnul, ce să veselesc în slava cerească, ce lăcuesc în lăcaşurile celor vii? Adevărat, moartea, ca o nemilostivă ce iaste, au secerat făr’de vreme pre această floare aleasă şi au răpit prea timpuriu podoaba, frumuseţia neamului femeesc.  [191] Iar pentru aceasta nici lacrămile, sînt cu cale, nici întristarea cu dreptate. Că precum iaste mai norocit corăbiiariul acela, pre carele vîntul cel tare îl aduce cu grabă la linişte, decît acela ce cu mare linişte, fără de vînt, călătoreşte, aşa mai fericit iaste şi cela ce fără vreme, de moarte grabnică să mută la liniştea dumnezeeştii fericiri. Zice înţeleptul Solomon: ,,Sfîrşindu-se preste puţin, au plinit ani mulţi, că plăcut era Domnului sufletul lui.” Au stătut cu bună mulţemită la Dumnezeu şi sufletul aceştii <175v>  cinstite cocoane, pentru multa ei credinţă, pentru bunătăţile ei cele creştineşti, pentru curăţeniia cea făr’de asemînare, pentru cuceriia cea mare, la cele dumnezeeşti. 
      Drept aceia s-au sfîrşit preste puţin, pentru ca să cîştige rodurile lucrurilor ei, celor plăcute lui Dumnezeu sau, să zic mai bine s-au sfîrşit preste puţin pentru ca să cîştige zilele ei şi să-şi facă viaţa ei vecinică. 
      O pasăre ce să numeşte finix, de ce să săvîrşeşte făr’de vreme de aceea mai mult îşi adaoge zilele vieţii lui pentru căci moartea îi înoiaşte viaţa şi-i dăruiaşte ani mai mulţi. Deci această cocoană, de ar fi murit pemtru casă se săvîrşască, ar fi fost vrednic de plînd sfîrşitul ei, pentru căci s-ar fi pierdut un chip minunat ca acesta al darurilor şi al bunătăţilor. Dară de vreme ce s-au săvîrşit pentru ca să trăiască în veci, pentru ca să se bucure, împreună cu îngerii, pentru ca să se nască de a doa ora, în ceriu, ca finixul, ce trebuesc lacrămele? Să cuvine, (zice fericitul Pavel) acest trup stricăcios să se îmbrace cu nestricăciune şi <176r>  şi acest muritoriu să se înmbrace cu nemurirea. Încetează, drept aceia, jalea, săvîrşască-se întristăciunea, că n-au murit ce doarme.
      Şi precum zicea apostolii cătră Hristos pentru Lazar, aşa zic şi eu pentru dînsa: ,,De-au adormit, mîntui-să-va.” Va aşăza, fără de nici un prepus, marele Dumnezeu sufletul ei cel creştinesc în sînul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, în lăcaşurile celor vii, în corturile celor drepţi,[192] unde străluceşte lumina cea de pururea a dumnezeeştii lui mărire.
      Şi de vreme ce între celialalte faceri de bine sînt folositoare cererile sfintei beserici şi rugăciunile celor credincioş, pentru ca să cîştige fieştecare creştin fericirea, cea neschimbată, pentru aceasta vă pohtesc pre toţ, preasfinţilor arhierei, cuvioşilor ieromonaşi, cucernicilor preoţ, cinstiţilor boiari şi pre tot norodul ce vă aflaţ de faţă, să ziceţ, cu un glas şi cu o inimă, toţ deodată, Dumnezeu să o iarte şi să o fericească, pentru ca să învrednicească şi ia şi noi toţi (cînd va fi voia lui Dumnezeu) să ne veselim împreună întru împărăţiia ceriului, unde iaste viaţa făr’de moarte şi mărirea nedescoperită şi bucurie nestătătoare şi vecinică. Amin. <177r>  
      
      
      ÎNVĂŢĂTURĂ CÎND SĂ FACE PARASTAS.
      
       Un lucru peste fire văz în Sfînta Sscriptură la a dooa carte a Împăraţilor, în 12 capete şi foarte mă face de mă minunez. Împăratului David i-au fost bolnăvit copilaşul cel dintîiu ce avea din Virsavea.Şi, pentru căci să afla în nevoia morţii, era pururea trist şi mîhnit şi nici mînca, nici bea, nici putea nimeni să-l mîngîe. Iar după ce au murit, zice Sfînta Scriptură, îndată s-au spălat şi s-au uns cu mirosuri şi s-au îmbrăcat în haine luminate şi, mergînd în casa Domnului au dat mulţemită lui Dumnezeu.Şi eşind afară s-au ospătat şi s-au veselit, de care lucru stau de mă mir, cum putu fi aceasta? Că pînă era viu şi bolnav plîngea şi să întriste şi, după ce au murit, s-au veselit. 
      Răspunsul ni-l dă însuş David. ,,Pînă era – zice – bolnav, mi să cuveniia să mă mîhnesc pentru el, căci aveam nădejde că mi-l va lăsa Dumnezeu. Iar de  [193] veeme ce au murit, înapoi nu pociu să-l mai întorc, ci-m caut mie a merge după el; şi pentru aceia mă bucur că s-au <177v>  odihnit în Domnul şi s-au mîntuit de grijile lumii.” 
      Drept aceia zic şi eu cătră dumneata (cutarele) şi cătră celialalte iubite rudenii să încetaţ întristarea şi să părăsiţ lacrămele, de vreme ce s-au odihnit în Domnul această cinstită cucoană ce să pomeneşte astăz. Căci lacrămile şi întristăciunile nu dau nici un folos morţilor, nici pot să-i întoarcă din viaţa cea vvcinică, nici să-i scoaţă din gropi.Şi pentru aceia au pus lege dumnezeeştii apostoli, să nu-i plîngem pre morţi, ci să-i pomenim la înfricoşatele taini şi să facem milostenii şi alte faceri de bine pentru ei, că iaste plăcut înaintea lui Dumnezeu şi li să face mare folos şi aduc multă dobîndă şi mîntuinţa sufletelor, precum adeverează şi sfîntul Dionisie Areopaghitul la cuvîntul ce face asupra morţii. ,,Rugăciunile, zice, ce să fac la sfintele jertăvnice sînt de folos nu numai celor vii, ci mai vîrtos şi celor morţi.” 
      Şi pentru aceia şi sfînta beserică să roagă neîncetat bunătăţii lui Dumnezeu să lase toate greşalele celui mort, pentru neputinţa omenească şi să-l odihnească în locul celor vii, în sînul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, de unde lipseşte toată dureria, grija şi <178r>  suspinarea.Şi să nu să uite puteria lui Dumnezeu, pentru multa şi nespusa lui bunătate, spurcăciunilor ce s-au făcut de cel mort, pentru neputinţa omeneasco, de vreme ce nu iaste nimeni curat de spurcăciuni, după cum iaste zis.
      Şi de vreme ce şi această cinstită cocoană ce să pomeneşte astăz cu cuvioasă slujbă bisericească au vieţuit în lume ca un om, să roagă, prin mijlocul mieu, tuturor cîţ vă aflaţ de faţă, ca ce va fi greşit în faţa lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, să ziceţ toţi , cu un glas şi cu o inimă: Dumnezeu să o iarte, pentru ca să ne învrednicim şi noi a lua această ertăciune, după petrecaniia noastră. Amin. <178v>   
      
      [194]
      
      CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN 25 A LUNII DECHEMVRIE,
      LA NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.
      
      ,,Că iată vestesc voao bucurie mare, carea va fi la tot norodul, că s-au născut voao astăz mîntuitor, carele iaste Hristos, Domnul, în cetatea lui David.” 
      Multă veselie sufletească ne aduc noao, celor credincioşi şi iubitori de prăznuire aceste cuvinte ale sfintei Evanghelii de astăzi, dintre care cuvinte adunăm 2 lucruri minunate şi peste fire; una, că înţelegem o veste bună, care din veci nu s-au auzit, nici să va auzi pînă în veci şi alta, că auzim o bucurie mare care stinge toată jalea, toată întristăciunea şi toată lacrăma de pe faţa pămîntului. Aş pohti însă aceste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre şi să vă fac un ospăţ sufletesc, după putinţă, puind în loc de bucate, cu multe feliuri de bunătăţi drese, cuvîntul cel de bună vestire <179r>  şi, în loc de băutură veselitoare, să dreg în paharul preaînţeleptelor capetelor voastre cuvîntul cel de mare bucurie, pentru care lucru cerem putere de la Hristos, carele înţelepţeşte pre cei neînvăţaţi, ca să ne lumineze mintea şi să ne dea ajutor ca să putem îndulci cu ospăţul vorbelor inimile şi auzurile celor ce vor ospăta sufleteşte. 
      Decît celialalte nume, cu carele zice Isaia să se numească mîntuitoriul, decît toate iaste, cel dintîi, minunat; şi cu cuviinţă i să cuvine acest nume, că nu numa într-un lucru ci în toate faptele sale minunat a fost: minunată zemislirea lui, minunată şi naşterea, minunată şi viaţa, învăţătura, moartea, înviiarea, înălţarea la ceriu; minunată au fost şi pohfala înălţării lui, că toate întru dînsul au fost noao înălţate şi minunate. Iar ce iaste prăznuirea noastră, ceastă de acuma, iaste mai minunată decît toate,  [195] carele pomeneşte evanghelistul zicînd: ,,Şi au născut pre Fiiul său cel întîi născut şi l-au înfăşat pre dînsul şi l-au pus în iasle, pentru că nu avea ei loc în casă.” <179v>  Că ce iaste mai minunat decît a zăcea în iasle Domnul tuturor? Şi nu fu lui alt loc în lume? Ce iaste mai minunat decît o mărire ca aceasta, să fie aruncat la locul dobitoacelor? Şi pentru căci văd îngerii pre Domnul ceriurilor, arucat în gunoaie, cîntă: mărire lui Dumnezeu celui din nălţime.
      Şi naşterea aceasta n-au fost numai mîntuitoare, ce şi minunată. Că despre o parte trebue să ne minunăm de sfatul cel minunat al înţelepţiei lui Dumnezeu, iar de altă parte trebuieşte să mărim lucrul cel mare al bunătăţii lui. Că am cîştigat astăzi pre judecătoriul ceriului şi al pămîntului, carele, surpînd zapisul răutăţilor noastre, s-au milostivit de au rupt şi legăturile. 
      Cîştigat-am astăzi pre Domnul, carele jugul cel vechiu al robiei noastre, de pe grumazii noştri fărămîndu-l, întristăciunea lumii au veselit-o, cu slobozirea cea vecinică. Cîştigat-am pre împăratul cel blînd, carele, în toată lumea călcînd cu paşii dreptăţii cereşti, tirăniia vrăjmaşului celui răpştitoriu  au sfărîmat-o. 
      Astăzi au strălucit noul Adam, carele nu iaste lăcuitoriu, ci domn şi stăpîn raiului, pre carele <180r>  frumoseţia pomului celui oprit nu-l va înşăla, şarpele nu-l va vicleni, muiarea nu-l va amăgi. 
      Astăzi au răsărit lumina întru întuneric. 
      Astăzi, pre acela de carele să turbura ceriul şi ceriul ceriurilor, avîndu-l lumea, neştiind l-au cîştigat.
       Văzut-au sfinţii, strămoşii noştri, minuni mari şi fără de număr; că Marea Roşie, desfăcîndu-se în doao, le-au făcut cale; focul, ca un stîlp luminîndu-le noaptea, le-au slujit; norul, de arşiţa şi zăduful zilii i-au umbrit; ceriul, hrană îngerească le-au dat; piatra cea vîrtoasă, păhar dulce li-au deschis; Iordanul, curgerile sale cele repede, spre fugă li-au întors; zidurile cele tari ale vrăjmaşilor,  [196] de glasul trîmbiţelor au căzut; soarele, pre ceriu zăbovind cu călătoriia, au mărit zioa pentru izbînda. Iar minune ca aceasta nu s-au văzut niciodată, nici s-au auzit, ca acela ce iaste unul născut celui preaînalt, pre carele puterile arhanghelilor cu frică îi slujesc, a să arăta pre sine, cu trup, oamenilor şi trupul carele l-au luat de la oameni să-l îndumnezeiască.
      Drept aceia, decît iaste taina aceasta mîntuitoare, de atîta iaste şi mai minunată; care necum limba omenească <180v>  poate a o grăi, ce şi îngerii, carii ne vestesc noao astăzi bucuriia cea mare şi cîntă mărirea lui Dumnezeu, nu iaste cu putinţă ca să o adevereze. 
      Eşit-au, zice, poruncă de la chesariul Avgust, să se scrie toată lumea, adecă ca fieştecine numele său, la moşiia sa şi la locul naşterii sale să şi-l spue. Drept aceia, cu pricina aceştii porunci, s-au suit şi Iosif din Galilea, din cetatea Nazaretului, la Iudea, în cetatea lui David, care să chiamă Vithleem (pentru că era el din casa sa şi din moşiia lui David), să se scrie cu Mariia cea logodită lui, muiare, fiind grea. Iar osteneala şi greotatea călătoriei aceştia pre lesne o va putea cunoaşte fieştecine, de va vrea să socotească vremea şi cine au fost cei ce călătoriia. Că era pre la miezul ernii, cînd pămîntul şi apele sînt îngheţate de ger şi de vînturile cele reci; şi fecioara tînără şi ruşinoasă, care nici din casă nu era obicinuită a eşi şi fiind aproape de a naşte, purcede pre o cale grea şi cu anevoe ca aceasta.Şi, apropiindu-să de Vithleem, doară s-ar fi găsit o casă cuvioasă, ca să nască fecioara aceasta într-însa, iară însuş iubitoriul de sărăcie, Domnul, au pohtit <181r>  într-o coşare smerită, ca să se nască.
      Şi fu, drept aceia (zice evanghelistul), fiind acolo s-au umplut zilele ei să nască.Şi era noaptea, care noapte era mai luminată decît soarele, întru care au răsărit soarele dreptăţii. Însă eu mai bine voiu numai zioa aceia a fi  [197] noapte întru care omul cel dintîi, Adam, au pohtit a fi asemenea lui Dumnezeu.Şi noaptea aceasta, între care au strălucit lumina cea cerească în lume, noul Adam, o voiu numi zio. 
      Iar sfînta Fecioară aştepta, cu mare pohtă ceasul acela întru care pre Dumnezeu ca un prunc, să-l ia în braţele sale şi cu mînile sale să-l cuprinză şi cu ţîţele sale să-l aplece, fiind, drept aceia, toate într-un linişte şi întru tăcere. 
      Făcîndu-ş şi noaptea calea sa jumătate eşit-au aici, în lumina aceasta a noastră, ca un mire din cămara sa; eşit-au, zic, nădejdea tuturor vecilor, bucuriia îngerilor, mîntuirea neamurilor, scularea celor morţi, izvorul milii, rădăcina vieţii. Eşit-au cuvîntul Tatălui, cu trup îmbrăcat, din trupul Fecioarei; eşit-au gol, pentru ca să ne îmbrace pre noi, sărac ca să ne îmbogăţească, smerit ca să ne înalţe la ceriu, ca un prunc <181v>  ca să ne facă pre noi desăvîrşit şi să ne dea noao bucuriia cea vecinică. Auzitu-s-au, rogu-vă vreodată veste ca aceasta? Au socotiţ că să va mai auzi? De aduce atîta bucurie la oameni o veste bună ca de ceste trecătoare, dară aceste veste cu cît mai vîrtos va aduce bucurie mare la tot norodul, după cum au zis îngerul? Precum căldura soarelui trage aburul de pe pămînt, în sus şi de acolo să pogoară roao şi face pămîntul de rodeşte şi să veseleşte aşa şi preacuratul sîngele Fecioarei, cu puteria Sfîntului Duh, făr’de nice o sămîţă de bărbat, zemislindu-se s-au făcut trupul Domnului Hristos carele, eşind la lumină, ca cela ce iaste lumina cea adevărată, minunat au veselt tot neamul omenesc; şi născîndu-l, l-au făcut mai frumos decît ar fi fost înfrumuşeţat cu tot feliul de bunătăţ, că el iaste izvorul bunătăţilor făr’de nici o strcăciune a fecioriei sale şi făr’de nici o simţire de durere au strălucit în lume acest sfînt prunc. 
      Obiciai iaste, în multe părţi, ca tot cela ce ar duce roadă noao de vînzare iaste ertat de toată datoriia vămii lui.  [198] Drept aceia, vrednic lucru au fost să fie şi sfînta Fecioară mîntuită de <182r>  toată vama datoriei durerii naşterii sale, că numai ia singură au adus lumii roadă noao. Că toate muerile cîte au născut în lume au adus roduri vechi, zemisluite în tina păcatului celui strămoşesc; iar acesta pre carele l-au născut sfînta Fecioră cu adevărat iaste roadă noao, că iaste om zemislit din Duhul Sfînt şi nu numai om singur, ce şi Dumnezeu. Că singură ia au adus în lume această roadă frumoasă şi pentru aceia au rămas mîntuită de toată vama naşterii cea cu durvre, pecum şi de toată stricăciunea fecioriei au rămas întreagă. Că cel ce venise în lume ca să facă pre toţ oamenii curaţi şi făr`de stricăciune n-ar fi fost nicidecum cu cuviinţă să facă Maicii sale stricăciune. 
      Drept aceia, ce iaste mai minunat şi mai slăvit decît acestă naştere? Că să întunecă mintea omului şi nu poate a le pricepe acestia, cum poate că să nască fecioara fiiul? Şi prin venirea unui dar în lume să săvîrşeşte taina a doao daruri; că ziditoriul să naşte din zidirea sa şi muma cea neîmpreunată cu bărbat să minunează de rodul pîntecelui său şi muiarea să face începătoriul său începătoare.
      Şi nu ştiu de ce <182v>  mă voiu minuna întîi? De zemislirea cea făr’de sămînţă, au căci prin naşterea aceasta mai mult s-au slăvit fecioriia? Şi nu iaste minune de au născut şi au rămas Fecioara curată, că au născut pre cela ce iaste începutul fecioriei şi întru tot curat. 
      Cine va putea spune cu ce dragoste şi cu ce frică împreună va fi cuprins pre acest Fiiu al său, că fiind plină de credinţă îl cunoştea pre acesta a fi Dumnezeu şi-l cunoştea a fi şi Fiiul său; să cunoştea pre sine a fi şi mună şi slujnică. Drept aceia, ca o mumă cu dragoste îl cuprindea şi-l săruta şi ca o slujnică, ca pre un Dumnezeu înalt abiia cu preacuratele mînile sale cuteza a-l apipăi. Căci ştiia că nici preoţilor nu era slobod a să atinge de lada legii,  [199] care era ca o umbră înaintea aceştii taine şi ştiia a fi scris ca să se curăţească cei ce purta vasele Domnului.Şi de pohtiia arămurile besericii atîta curăţiie, cu cît mai vîrtos pohteşte acesta curăţiia carele iaste începătoriul şi izvorul curăţiei. 
      Drept aceia, preaînţeleapta Fecioară, cu frică şi cu dragoste, împreună cu multe lacrămi, carele le scotea dragostea cea multă ce avea cătră cela ce să născuse <183r>  dintru dînsa, uda trupul prasfîntului cocon; şi luîndu-l cu scutece l-au înfăşat şi cu braţele l-au cuprins şi ţiţe fecioreşti dîndu-i în gură, cu lapte curat l-au adăpat.
      Şi ce s-au mai întîmplat iaste lucru cu adevărat că covîrşaşte toată minunea minţii omeneşti. Că zice: ,,Şi-l puse pre dînsul în iasle, pentru că nu avea ei loc în casă.” Înfăţişînd, drept aceia, un lucru prea de jos, cu un lucru prea înalt, cum nu te vei cutremura de minune? Că pruncul acesta, carele să vărguleşte în iasle, de ne vom rădica ochii credinţii noastre îl vom cunoaşte făcînd tunete şi fulgere în nori şi pre cer umbletul stelelor rînduind, soarele şi luna de raze împlîndu-se şi mişcarea ceriului îndreptînd şi toată greimea lumii acest prunc înfăşat o cîrmuiaşte. 
      Cine iaste acela aşa mic şi aşa mare, aşa smerit şi aşa înalt, cît în iasle zăcînd, în ceriu cu glasuri îngereşti să măreşre? Că ce iaste mai mic şi mai smerit decît a să naşte în iasle care loc nu iaste al oamenilor, ci al dobitoacelor? Şi ce iaste mai mare şi mai înalşt decît tot întru aceastaş naştere, pămîntul cu mare lumină a străluci şi mulţimea oştilor cereşti a cînta şi cetele îngerilor <183v>  a să veseli cîntînd: ,,Mărire lui Dumnezeu întru cei de sus”? Şi umplînd văzduhul de glasuri dulci şi mîngăioase, cînd, de la începutul lumii, s-au mai autzi, la naşterea vreunui om, glasuri şi cîntări îngereşti? De nu poţi crede, omule, cu slăbiciunea ta, cum că s-au născut Dumnezeu din muiare, cunoaşte că s-au născut din fecioară. De-ţi pare lucru prost a fi scutecele acelui întru carele iaste înfăşat, minunează-te  [200] de îngerii şi de mulţimea oştilor lor cereşti, cu ce cîntări îl măresc.Şi de te scîrbeşti de iasle, ridică-ţ ochii puţinel şi vei vedea pre ceriu stea noao, care mărturiseşte lumii naşterea Domnului.Şi de vreme ce crezi altele mai mici, crede şi cele minunate.Şi de te priceşti de cele ce sînt ale smereniei, cinsteşte cele cereşti şi înalte. 
      Cine, drept aceia, îtru înălţimea mărirei aceştiia fiind împrreunată cu atîta smereniie, nu va cunoaţte a fi doao firi, dintru cari una iaste vrednicia măriri şi alta priiminţa bunătăţii; carele amîndoao le arată prorocul Isaia, zicînd: ,,Prunc s-au născut noao şi fiiu s-au dat noao.” Numindu-l prunc, însemnează smereniia omenirii şi numindu-l fiiu dat, arată înălţimea măririi. Că s-au născut noao, cel ce luiş era; dat iaste, <184r>  drept aceia, din dumnezeire şi născut din fecioară. 
      Născut iaste cela ce simte apusul; dat iaste cela ce n-are început: născut iaste cel ce iaste mai tînăr decît mulţi; dat iaste decît carele nu iaste nici părintele mai vechiu; năcut iaste cel ce va să moară; dat iaste acela dintru carele viaţa se naşte şi aşa, cel ce era, dat iaste şi cel ce nu era s-au născut. Acela stăpîneşte, iar acesta să smereşte. Luiş stăpîneşte şi noao, celor credincioş, ne găteşrte moştenire; şi nimeni să nu socotească că, luînd trup,    s-au micşorat ceva din mărirea cea dumnezeiască. Nu s-au născut îngerilot, căci acei ce au rămas în dreptate nu le trebuia mîntuire şi cei ce căzuse nu putea ca să se mînuiască. Noao iaste, dprept aceia, dat Domnul acesta şi născut.
      Şi de vreme ce îngerii îl măresc pre dînsul, cu cîntări, neîntorcîndu-şi pre dînşii de la rătate, nici cetele lor să le mai slăvească, dară noi, cu cît mai vîrtos să cuvine să-l mărim şi să-i mulţemim pentru vestia cea bună a împăcăciunii ce ne-au adus de la Dumnezeu Tatăl pentru bucuriia cea mare ce au vărsat peste tot pămîntul, pentru mîntuirea noastră din mîna <184v>  vrăjmaşului, pentru deşchiderea uşilor  [201] raiului şi pentru multele şi nenumăratele faceri de bine ce ne-au făcut şi ne face totdeauna, pentru carele trebuiaşte, cu bucurie sufletească şi cu laude de mulţemiri şi de slavoslovie să-i zicem: Slavă ţie, Dumnezeule, celui din nălţime.
      Şi să ne închinăm naşterii lui, aducîndu-i cu dragoste, cu frică şi cu multă cucerie, împreună cu filozofi şi daruri de bunătăţi: aur, tămîe, şi zmirnă în locul aurului să-i aducem credinţă dreaptă, ca unui împărat ce iaste al cerului şi al pămîntului şi a tuturor adîncurilor; în locul tămîei să-i aducem dragoste curată, ca unui Dumnezeu vecinic; şi în loc de zmirnă să-i aducem nădejdia cea bună, că el iaste toată nădejdia lumii.
      Şi aşa, cu acest mijloc făcînd, vom fi adevăraţi prăznuitori şi închinători naşterii domnului Hristos, căruia ne rugăm ca unui mult îndurătoriu, măcar că sîntem şi nevrednici, să arate bunătatea lui cea desăvîrşit; şi precum s-au milostivit de au surpat cu smereniia lui cea de margine, pre mîndrul acela Luţifer, să surpe şi pre toţ vrăjmaşii cei văzuţ şi nevăzuţ a prealuminatulu, <185r>  înălţatului şi iubitoriului de Hristos domnului nostru Io Constantin voevod.
      Şi precum au înoit cu naşterea sfinţiei-sale toată lumea şi viaţa omenească, aşa să înoiască şi anii vieţii măriei-sale, ca să poată prăznui în mulţi ani luminat şi pe plăcerea lui Dumnezeu acest luminat praznic cu fericită şi întreaga sănătate, cu lină pace şi şi cu viaţă norocită şi să-l învrednicească Dumnezeu întru adînci bătrîneţe, să stăpînească întru înălţat scaunul măriei sale, şi să oblăduiască cu blîndeţe turma şi norodul ce i s-au încredinţat, împreună cu toată luminata şi de Dumnezeu blagoslovita casa măriei-sale, cu luminata doamna, cu luminatele odrasle, coconi şi cocoane ale măriei-sale şi cu toată cinstea şi blagorodnica boerime, cu ceu mari şi cu cei mici, cu cei ce sînt de faţă şi cu cei ce lipsesc, cu toată creştinătatea şi cu toată ţara cu  [202] blagosloveniia preasfinţilor mitropoliţi şi a iubitorilor de Hristos episcopi cu rugăciunile cuvioşilor egumnei şi a cuciarnicilor preoţ şi a tot cinul besericesc, ca cu o gură <185v>  şi cu o inimă, cu bucurie sufletească să zicem împreună cu îngerii: Slavă lui Dumnezeu celui din nălţime şi pre pămînt pace, întru oameni bunăvoire. <186r>  
      
      
      CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA DUMINECA FLORILOR.
      
      ”Ziceţ fetii Sionului: ,,Iată împăratul tău vine la tine blînd şi mîntuind”, ne povesteşte Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz.
       La acest preacinstit şi sfînt praznic de astăz aflu doao lucruri împrotivitoare, carele amîndoao deodată, întru acestaş cea îmi pricinuesc şi veselie şi întristare. Văz, de-o parte, pre mîntuitoriul lumii că întră, biruitoriu în Ierusalim, însoţit de tot feliul de rînduială şi de vîrstă omenească, dintru carii unii mergea înainte şi alţii urma. Alţii tăia ramuri din copaci şi alţii aşternea hainele lor pre pămînt. Alţii îl lăuda şi alţii îi cuvînta măriri: ,,Osanna, fiiul lui David.” Şi de bucurie tot sufletul mi se veseleşte.
      De altă parte iară văz pre acestaş mîntuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dînsa, din ochii lui cei dumnezeeşti.” Şi văzînd cetatea (zice <186v>  evanghelistul) au plîns pentru dînsa.” Şi, de multă întristăciune, mi să amăraşte inima şi stau de mă mir cum poate aici de să uneşte lumina cu întunericul, liniştea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cîntările cu lacrămile? Cum aşa amăraşte, dulcele Iisus, cu plînsul bucuriia biruinţii sale? Cum nu să veseleşte împreună cu norodul  ce-l laudă? Cum nu să bucură cu cei ce-l propoveduesc, pretutindenea, împărat: blagoslovit cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israil?    
      [203] Plînge, feţii miei, între bucurii Domnul nostru Iisus Hristos, pentru căci întră întru nemulţumitoarea de cetate, cu totul blînd, pentru ca să o mîntuiască de păcatele ei.”Ziceţ fetii Sionului” i proci.
      Şi în loc de a afla într-însa pocăinţă şi umilinţă, află sudălmi şi necinstiri, află inima ei gata să-l osîndească spre moarte. Acest feliu de plată sînt obicinuiţ oameni a da lui Dumnezeu, cînd cu milostivirea lui cea de margine îi chiamă la pocăinţă şi pohteşte să-i mîntuiască.
      Şi iaste cu putinţă să aibă pricină să se întristeze astăzi Hristos şi să plîngă şi pentru voi, fiii miei cei sufleteşti, carii <187r>  cu stîlpări şi cu ramuri aţ venit, cu toţii, veseli, întru întimpinarea lui. Însă, pentru ca să cunosc adevărul, vă pohtesc să-m dăruiţ puţinică ascultare pentru ca să vă mîngăe şi cuceriia voastră şi dorinţa mea. 
      La învăţătura ce am făcut în a dooa duminecă a postului, de veţ ţinea minte, aţ auzit cît iaste fără de asămînare milostivirea lui Dumnezeu şi cu cîtă dragoste părinţească chiamă pe păcătoş la pocăinţă; că numa pentru acest sfîrşit au rînduit Dumnezeu în sfînta lui beserică aceste 40 de zile ale postului acestuia, pentru ca să aibă păcătoşii pricină să se pocăiască de păcatele lor şi Dumnezeu să-ş arate cătră ei milostivirea lui. Au rînduit această vreme ca să fie ca o zeciuială anului, nu pentru dînsul ci pentru folosul nostru, pentru ca să şăsăm răutăţile, pentru ca să înfrînăm patemile, pentru ca să supunem trupul, pentru ca să facem lucruri creştineşti şi plăcute lui Dumnezeu: să hrănim pre săraci, să miluim pre cei străini, să ertăm pre cei greşiţ, să arătăm dragoste cătră Dumnezeu şi cătră <187v>  vecinul nostru, iar mai vîrtos pentru ca să ne curăţim cugetele noastre de tina păcatului şi cerem ertăciune de la Dumnezeu pentru necinstele ce i-am făcut, peste tot anul, cu gîndul, cu cuvintele şi cu lucrurile cele făr’de lege. 
       [204] Acum, toate acestia, oare făcutu-li-am? Oare cine oaste sluga cea credincioasă şi înţeleaptă? (Întreb şi eu, cu gura mîntuitoriului Hristos, după cum zice la 24 de capete a lui Mathei). Carele, viind Domnul lui, va afla făcînd aşa? Cine iaste creştinul acela carele într-aceste sfinte zile ş-au plătit datoriia lui? Cine iaste acel drept în credinţă şi îmbunătăţat, carele să fie postit şi sufleteşte şi trupeşte, să se fie pocăit de păcatele lui, să fie alergat, cu umilinţă adevărată, la milostivirea lui Dumnezeu şi să ceară ertăciune? Cine iaste sluga cea credincioasă şi înţeleaptă? 
      Marele Vasilie, la cuvîntul al doilea ce face pentru post, zice cum că îngerii a fieştecării beserici au cîte o carte, întru care, de la începutul postului scriu pre cei ce să postesc pen’ca să ştie cei ce nu-ş fac datoriia. Beserica încă are o carte, care au luat-o de la Hristos, după a căruia învăţătură <188r>  sînt să se întrebe toţ cîţ să laudă a fi creştini, următori lui Hristos şi fii adevăraţ ai sfintei beserici.Şi oare ce carte socotiţ să fie aceasta? Iaste aceia ce stă în lăuntru, în sfîntul jărtăvnic, pre sfîntul prestol, căriiia ne închinăm cu toţii şi o credem; adecă iaste sfînta şi dumnezeiască Evanghelie.
       În cartea îngerilor poate să fie mulţi nescrişi, sau pentru vreo nevoe lumească, sau pentru vreo boală trupească, cu carele li s-au zăticnit postul, iar în cartea besericii iaste să se afle negreşit scriş toţ şi cei tineri li cei bătrîni, bogaţii şi săracii, arhiereii şi preoţii, boiarii şi stăpînitorii şi toţ cîţ mărturisesc dreapta credinţă. Pentru căci cine nu să va afla într-acea carte nu să va învrednici împărăţiei ceriului. 
      Pentru această sfîntă carte, prorocind David, cu duhul zice un lucru preaslăvit la Psalomul 138, care mă pune la mare mirare.Şi cuvintele lui sînt acestia: ,,Şi în cartea toţ să vor scrie: zile să vor zidi şi nimeni întru dînşii.” Adecă zice că în cartea lui Dumnezeu toţi să vor scrie şi  [205] cum că să vor rîndui nişte zile despărţite, întru carele nimeni nu să va afla scris.
       Aceste cuvinte ale lui David foarte <188v>  mi să par întunecate şi nepricepute. Eu ştiu din Scriptură cum că în cartea lui Dumnezeu nu numa să scrie fieştecarele, ce să scriu încă şi a fieştecăruia şi faptele cele bune ce au lucrat şi păcatele ce au făcut şi zilele şi ceasul şi locul întru carele le-au făcut. Că zice iarăş David: ,,Şi cel nelucrat de mine au cunoscut ochii tăi.” 
      Dară oare care sînt zilele acelia întru carele nici unul nu va fi scris? Multe sînt, peste tot anul, iar mai multe ale sfîntului post. Întru aceste zile mă tem, adevărat că nimeni nu să va fi scris în cartea lui Dumnezeu, căci aşa mi se pare cum că nimeni n-au făcut pocăinţă adevărată.
       Cartea lui Dumnezeu iaste sfînta Evanghelie, precum am şi mai zis. Nu zic pentru celialalte zile ale anului, ci numai pentru acestia ale sfîntului post. Cine s-au scris într-însa? Cine au făcut acelea ce l-au învăţat Evangheliia? 
      În Dumineca de lăsata secului de brînză ne-a învăţat Evangheliia să ertăm pre vrăjmaşii noştri, pentru ca să ne iarte şi pre noi părintele cel ceresc, să nu facem lucrurile noastre în făţărie, să nu adunăm comori pre pămînt, ce comorîle să le adunăm în ceriu, unde nici moliile, nici rugina nu o strică <189r>  şi unde furii nu o sapă nici o fură.Şi acestia, cine din noi le-au făcut? Au trecut acea zi şi în carte nimeni nu s-au scris.”Zile să vor zidi şi nimenea întru dînşii.” 
      Au venit Dumineca cea dintîi a postului, întru care au zis Evangheliia cum că Fiiul lui Dumnezeu ne-au văzut supt smochin: smochinul iaste semnul păcatului.Şi din noi care creştin au lăsat păcatul? Cine s-au asemînat lui Nathanail, să alerge cu pohtă şi cu dragoste cătră Hristos, să-l mărturisească”Fiiul lui Dumnezeu” şi să urască din tot sufletul pre blestematul de smochin, pre păcatul? Au trecut zioa şi în carte nu s-au scris nimeni, carele să se fie pocăit.”Zilele să vor zidi şi nimenea întru dînşii.”  
      [206] Au venit a dooa Duminecă, a slăbănogului şi cu pilda cărturarilor şi a fariseilor, carii au clevetit pre Hristos şi-l făcea hulitor, pentru căci erta păcatele, zicînd: ce grăiaşte acesta aşa hule? Ni-au învăţat Evangheliia să părăsim clevetirile, să nu grăim de rău pre vecinul nostru, să nu-i zicem cuvinte grozave, să nu-l necinstim.Şi cine au făcut-o aceasta? Cine ş-au oprit limba de rău şi buzele lui să nu grăiască vicleşug? <189v>  Au rămas şi      într-acea zi cartea nescrisă.”Zilele să vor zidi şi nimenea întru dînşii.”
       Au venit a treia Duminecă, a închinării cinstitei cruci, întru care ne sfătuia Hristos să ne lepădăm de lume, să fugim deşărtăciunile şi să rădicăm crucea lui: ,,Cine va vrea – zice – , vie după mine, să se lepede de sine şi să-ş ia crucea sa şi să vie după mine. Şi carele din creştini au primit sfatul lui? Cine au făcut acel lucru plăcut lui Dumnezeu?”Zile să vor zidi şi nimenea întru dînşii.” Au trecut şi acea zi şi nimenea nu s-au scris.
       Au venit a 4 Duminecă şi ni-au pus Evangheliia de faţă pre fiiul acelui om ce avea, din copilărie duh mut.Şi oare cîţ s-au învăţat dintru aceasta să tacă păcatele cele streine şi să-ş ispoveduiască, cu umilinţă, precum să cade, păcatele lor?”Zile să vor zidi şi nimenea întru dînşii.” Cîţ era obicinuiţ să-ş ascunză greşalele şi să nu-şi vădească păcatele lor, la duhovnic, au rămas iarăş aceia, precum au fost şi mai înainte. Au trecut şi zioa aceia şi în carte nimeni nu s-au scris. 
      Au sosit şi a cincea Duminecă a fiilor lui Zevedeu şi cu dojana ce le-au făcut Hristos, zicîndu-le: ,,Nu ştiţi <190r>  ce cereţi” au vrut să ne înveţe să nu fim trufaş, să nu cerem măriri deşarte, să nu purtăm grijă pentru bogăţii şi pentru slave trecătoare, ci pentru împărăţiia lui Dumnezeu.Şi cu aceasta ce am sporit? Că au rămas şi într-acea zi cartea nescrisă şi nimeni întru dînşii.  
      [207] Şi la cea de pe urmă au venit şi zioa de eri, a lui Lazăr, carele de patru zile zăcea în groapă şi au înviiat.Şi cine, au din cei tineri, au din cei bătrîni, s-au sculat din groapa păcatului? Cine ş-au deşchis ochii să vază lumina darului? Cine au ascultat glasul Fiiului lui Dumnezeu, carele cu pilda lui Lazăr îl chiema la pocăinţă? Au trecut şi această zi şi cu dînsa s-au săvîrşit şi sfîntul post şi unde să se scrie cineva în sfînta carte ,,Zile să vor zidi şi nimenea întru dînşii.”
       Dară acestia sînt rodurile pocăinţii? Acest folos ne-au mijlocit postul? Această dobîndă au făcut zeciuiala acestui an? Precum văz eu şi pentru noi are pricină să se întristeze Hristos precum să întrista şi plîngea şi pentru Ierusalim, cînd întra cu ramuri şi cu stîlpări.
       Dară cînd vor fi zilele acelia întru carele au să facă <190v>  creştinii hotărîre să schmbe firea să schimbe viaţa şi să se facă îmbunătăţiţ, de nu vor fi acestia ale postului, carele să numesc zilele plîngerii şi ale umilinţei? Ce acVstia iată că au trecut, făr’de folos şi nu iaste cu putinţă vremea ce au trecut să se mai întoarcă înapoi. 
      Acum, dară, ce altă vreme ni-au mai rămas pentru ca să putem să ne scriem în cartea lui Dumnezeu, cu o pocăinţă adevărată şi cu ispovedanie? 
      Văz în Sfînta Scriptură ,la Eşire, în trei capete cum cînd au chiemat Dumnezeu din rug pre Moisi şi i-au descoperit cum că va, prin mijlocul lui, să mîntuiască din robiia lui faraon pre neamul jidovesc, i-au poruncit să meargă, să zică aceste cuvinte: ,,Aşa să zici fiilor lui Israil: domnul Dumnezeul jidovilor ne-au chiemat pre noi să mergem cale de trei zile în pustiiu, să-i facem jărtvă.” Această poruncă iaste taină ascunsă şi trebuie să o descoperim, pentru ca să se înţeleagă. Aici vedem patru lucruri: Eghipet, faraon, Moisi şi trei zile în pustiu. 
      Eghipetul iaste lumea aceasta, neascultătoare şi vicleană, întru care iaste întins întunerecul păcatului, unde să omor toate întîi născute, <191r>  adecă sufletele cele cuvîntătoare, unde să prefac apele în sînge, adecă faptele omeneşti  [208] în sudălmi şi în batjocură lui Dumnezeu, unde stăpîneşte lăcusta şi omida, adecă apucăturile, strîmbătăţile, ura, zavistiia şi vrajba. 
      Faraon iaste diavolul, carele cu înşălăciunile şi cu vicleşugurile, adecă cu desfătările trupului, cu deşărtăciunile cele lumeşti, cu pohtele cele rele prinde pre oameni în cursă şi ţine robiţ pre creştini, carii sînt Noul Israil şi norodul cel ales a lui Dumnezeu. 
      Moisi sînt eu, nevrednicul, păstoriul vostru şi cîţ alţii arhierei propoveduesc Evangheliia, carii sîntem trimişi de Dumnezeu să vă chiem la pocăinţă, să faceţ jărtvă lui Dumnezeu, să-i jărtvuiţ tot sufletul vostru tot gîndul vostru şi toată inima voastră. Că aşa zice David: ,,Jărtvă lui Dumnezeu, duh zdrobit şi inimă înfrîntă”; şi apostolul Pavel: ,,Jărtve ca acestia sînt plăcute lui Dumnezeu.” Aşa ne iaste poruncit la al doilea cap al lui Ioil: ,,Trîmbiţaţ – zice – cu trîmbiţă în Sion, sfinţiţ post, strifaţi slujbă, adunaţi norod, sfinţiţi adunare, alegeţ <191v>  bătrîni, adunaţi prunci.”
       Şi de vreme ce aceste 40 de zile ale sfîntului post le-aţ trecut în Eghipetul patemilor, întru grijile vieţii, întru deşărtăciunile lumii, Dumnezeu, carele iaste tot, cu totul milostiv şi îndurătoriu, iară vă chiamă pre toţi în pustiiu, adecă întru această sfîntă săptămînă, care să cuvine să fie pustie, adecă slobodă de grij, de păreri lumeşti, de desfătări, de mîncări şi de odihne trupeşti şi vă rînduiaşte cale de trei zile, carele sînt aceste trei zile ce au mai rămas, adecă luni, marţi şi miercuri, pentru ca să vă curăţiţ cu pocăinţa, pentru ca să vă împodobiţi cu lucrurile cele sufleteşti şi pentru ca să vă gătiţ cu rugăciuni şi cu milostenii, în zioa cea mare şi înfricoşată a sfintelor taini. Să aduceţ lui Dumnezeu jărtvă de laudă, să vă împreunaţ cu trupul şi cu sîngele Fiiului lui Dumnezeu, să vă uniţ toţ cu Dumnezeu şi toţ să vă scrieţ în cartea lui. 
       [209] Acuma, iaste cu putinţă să se afle cineva atîta de vrăjmaş luiş, cît să lase să treacă şi aceste trei zile şi să rămîe nepocăit, să rămîe nemişcat din Eghipetul răutăţilor, <192r>  să rămîe lipsit de daruri şi de milostivirea lui Dumnezeu, ce-l chiamă la pocăinţă? 
      Aceasta iaste, feţii miei, vremea cea bine priimită, ce zice marele Pavel.Şi zilele aceştii sfinte săptămîni sînt zilele mîntuirii, întru care să cuvine să răscumpărăm vremea, care în deşărt o am pierdut; pentru căci celialalte zile ce aşteptăm sînt viclene, sînt zilele lumii, zilele trupului, zilele deşertăciunii, întru carele nu s-au folosit cei ce au umblat şi întru acestia trebue să se vază cuceriia voastră, întru acestia să strălucească rîvna creştinătăţii voastre, întzru acestia să scunoască lumea puteria credinţii voaste. 
      Norodul ce au ieşit astăzi întru întîmpinarea mîntuitoriului Hristos – zice sfînta Evanghelia la Mathei în 24 de capete – cum că unii au aşternut veţmintele lor pre cale şi alţii frîngea stîlpări den copaci şi aşternea pre cale şi măcar că Mathei nu zice ce fel de stîlpări era, iar Ioan zice că era stîlpări de finic şi Luca zice că era stîlpări de maslin şi aceasta să cuvine să facă fieştecare creştin într-aceste zile, pentru ca să cinstească patemile lui Hristos <192v>  şi pentru ca să priimească cu vrednicie dumnezeeştile taini, să aştearnă pre pămînt veţmîntele lui şi să ţie în mînă stîlpări de finic şi de maslin.
       Veşmîntele – zice dumnezeecul Theofioact – cum că închipuesc trupul, că trupul iaste veşmînt sufletului. Drept aceia să cuvine să supue neştine trupul sufletului, să-l smerească cu posturi, cu ţineri şi cu strimtorimi, pentru ca să se facă lăcaş Dumnezeului celui viu şi vas curat Fiiului lui Dumnezeu. 
      Stîlpările cele de finic închipuesc răbdarea, iar cele de maslin închipuesc îndurarea.Şi să cuvine aceste doao bunătăţ să le arate creştinul mai mult decît celialalte,  [210] întru aceste sfinte zile şi cu acestia să priimească pre mîntuitoriul lumii; să rabde puţinică scîrbă pentru dragostia celuia ce au răbdat crucea şi moartea. Aceasta să se înţelepţească întru voi care şi în Hristos Iisus ne învaţă marele Pavel.
       La toate simţirile au pătimit Domnul nostru: la vedere, la auz, la miros, la pipăire şi la gust şi la toate simţireile iaste cu cale şi cu dreptate să pătimească cine <193r>  iaste creştin şi următoriu mîntuitoriului: ochii lui să verse lacrămi, pentru ca să-ş plîngă păcatele; urechile lui să asculte cu răbdare, în toate zilele, cetaniile besericeşti, cîntările şi slujbele; cu mirosul să nu mirosească alta făr’numai mirosul cel duhovnicesc, ce iase din sfintele cuvinte şi din darul duhului sfînt. Gustul să păzească post desăvîrşit şi ţinere cu pîine şi cu apă, numai să împlinească trebuinţa şi nu cu bucatele cele de multe feliuri şi cu băuturile cele multe. Pipăirea, pentru căci iaste de cît celialalte şimţiri mai vinovate, să cuvine să se smerească mai mult decît celialalte, cu neodihnă, cu metanii şi cu alte osteneli cu cîte să înfrînează trupul.
      Şi acestia sînt stîlpările cele de finic; dară n-ajung numai acelia, ce trebuesc şi stîlpările cele de maslin. 
      Cînd au mers priiatenii lui Ioav să-l vază la acea nevoe mare ce i s-au întîmplat zice Sfînta Scriptură cum că au stătut 7 zile numai uitîndu-se la el, făr’de a-i grăi un cuvînt măcar şi aceasta să cuvine să facă şi <193v>  sufletele cele creştineşti, într-această săptămînă. De iubesc pre Fiiul luiDumnezeu, să se uite la el, să tacă şi să se minuneze; să gîndească pentru a cui dragoste pătimeşte un Dumnezeu, făr’de păcate şi dimpreună să siţă durere, pentru durerile lui, să se întristeze pentru întristarea lui şi dinpreună să pătimească cu dînsul, cu gîndul şi cu inima.
      Şi aşa făcînd, într-aces fel, veţ răscumpăra vremea postului, ce au trecut făr’de folos; vă veţ face vrednici  [211] să vă împreunaţi cu preacuratele taini ale mîntuitoriului, vă veţ scrie făr’de nici o îndoială în cartea lui Dumnezeu.Şi Domnul nostru Iisus hristos, viind blînd şi mîntuind va avea pricină să nu se întristeze nici să verse lacrămi pentru sufletele voastre şi să vă blagoslovească, să vă sfinţească şi să îmbogăţească cu darul lui cel dumnezeiesc, a căruia noianul milostivirii să fie pururea acoperemînt, putere şi mîtuire sufltetelor voaste. Amin. <194r>  
      
      
      ÎNVĂŢĂTURĂ ASUPRA POCĂINŢII
      
      ,,Întoarceţi-vă cătră mine, din toată inima voastră şi cu post şi cu plîngere şi cu tînguire rumpeţi inimile voastre şi cu hainele voastre şi mă voiu întoarce cătră voi”, zice Domnul, la Ioil, în 2 capete
      . Cine au văzut vreodinioară între zidiri atîta dragoste cîtă iaste aceia ce arată soarele spre pămînt, că deşi iaste luminătoriu mare al ceriului şi împărat al tuturor stelelor, iar lăsînd celilalalte stihii, îndrăgeşte şi iubeşte mai mult pre smeritul acesta de pămînt şi spre dînsul are închinată toată pohta lui, pre dînsul luminează cu razele sale, pre dînsul împodobeşte cu de toate feliurile de copaci, pre dînsul încununează cu florile, pre dînsul îmbogăţeşte cu rodurile, pre dînsul hrăneşte cu lucrurile sale.Şi, pentru ca să nu să depărteze de la el niciodată, face pururea o <194v>  învîrtejire împrejurul lui cu un umblet necontenit.
       Asemene aceştii pohte, sau, mai vîrtos să zic, mai cu mult făr’de asămînare arată marele Dumnezeu, ziditoriul şi făcătoriul a toate, spre sufletul cel smerit şi păcătos al omului, măcar că are în mîinile lui cele dumnezeieşti toate marginile pămîntului, măcar că bunătăţile noastre nu-i trebuesc, după cum zice David, iar spre acel suflet are pusă toată dragostea lui cea dumnezeiască; pentru dînsul poartă grijă să-l mîntuiască, pre dînsul cearcă,  pre dînsul  [212] iubeşte şi, ca cum ar avea vreo trebuinţă, de la el pleacă dumnezeiasca lui mărire şi pohteşte dragostea lui, pohteşte prieteşugul lui, pohteşte să umble pururea împtreună cu dînsul.
       Drept aceia trimite cătră dînsul proroci, trimite dascăli, îl cearcă în toate părţile pămîntului, îl cearcă în toate unghiurile lumii.Şi, pentru căci pohteşte să fie pururea împreunat cu el şi nedespărţit de împărăţiia lui, îi arată calea, îi spune mijlocirea, pentru ca să se mîntuiască de păcat şi să se întoarcă spre dînsul.
       Oare care iaste mijlocirea aceia? Iaste aceia a pocăinţei, <195r>  care nu are greşală. ,,Întoarceţi-vă, zice, cătră mine şi mă voiu întoarce cătră voi.” Deci pentru pocăinţa aceasta sînt gata astăzi să grăesc puţintele cuvinte, înaintea înţelepţiei voastre, feţii miei. Ci vă pohtesc să ascultaţ cu dragoste, căci aceasta iaste mai trebuincioasă decît toate şi mijlocire făr’de greşală pentru mîntuinţa noastră.
       Mare iaste, cu adevărat, darul acesta al pocăinţei, dintru care poate cunoaşte fieştecarele, mai ales dragostea cea multă ce arată Dumnezeu spre noi creştinii şi pohta ce are ca să ne vază mîntuiţi, de vreme ce numai pentru noi au rînduit-o, numai pentru noi au dat-o, numai pentru noi au vrut să fie pocăinţa în lume.Şi cum că iaste adevărul aşa o dovedeşte socoteala; pentru căci de ar fi vrut să o rînduiască pentru alţii şi nu pentru noi, credincioşii creştini, să cuveniia această rînduială să fie sau pentru îngeri sau pentru draci, sau pentru dobitoace, sau pentru celialalte ale lui făpturi
      .Şi de vreme ce pentru îngeri nu iaste, căci îngerii cei buni nici au greşit, nici pot să greşească, drept aceia nici pocăinţă le trebue. Nici pentru draci, pentru căci ei dintru a sa voinţă fiind <195v>  împietriţi în vicleşug nu priimesc nici vor pocăinţa. Iar nici pentru dobitoace pentru căci, n-au nici minte, nici cuvînt, ce lucrează pururea făr’ de greşală, precum îi învaţă firea lor. Nici iaste pentru altă făptură din cîte se află în lume, pentru căci sînt toate nesimţitoare şi urmează a nu fi priimitoare de pocăinţă.
        [213] Şi iată dară că numai pentru noi, oamenii, au dat îndurătoriul Dumnezeu acest dar de mîntuire al pocăinţei; sau, să zic mai bine, pentru noi creştinii, pentru căci păcătuesc şi jidovii şi turcii, iar nu le foloseşte, nici le ajută pocăiţa, nimic, pentru căci sînt afară de lege. Iar noao cu adevărat ne ajută şi ne dă mare folos, pentru căci avem credinţă, pentru căci avem nădejde, pentru căci prin mijlocul sfîntului botez ne-am făcut fii lui Dumnezeu, după cum zice Ioan la capul cel dintîi: ,,Le-au dat lor putere ca să fie fii lui Dumnezeu, celor ce cred întru numele lui.” 
      Şi adevărat, ce alt ajutoriu mai mare, sau ce alt folos mai trebuincios poate să fie decît acela al pocăinţii? Minunată iaste puteria ei, preaslăvite sînt lucrurile ei şi darul făr’ de asemînare. 
      Un lucru minunat să vede în Sfînta Scriptură, la <196r>  a patra carte a Împăraţilor, n 15 capete, zicînd cum să se fie întîmplat după moartea prorocului Elisei, de au fost murit un jidov în cetatea Samariei şi, după obiceaiul ce avea acolo, au rădicat unii trupul mortului şi-l ducea afară de cetate, să-l îngroape.Şi mergînd pre cale, la locul ce rînduit, făr’de veste au eşit dintr-un crîng, ce era acolea aproape, nişte tîlhari moaviteni, ca să-i omoară.Şi văzînd îngropătorii o nevoe ca aceia, neaşteptată, de frică să făcură mai morţi decît mortul ce ţinea.Şi, pentru ca să-ş mîntuiască viaţa lor, au aruncat pre mortul într-o groapă ce s-au aflat acolo şi îndată au fugit, întru care groapă era îngropat prorocul Elisei.Şi, îndată de s-au atins trupul mortului de oasele prorocului, au înviiat şi au venit iară în viaţă. 
      Frumoasă închipuire a pocăinţii înţelegem a fi acest lucru preaslăvit ce s-au întîmplat. Că după ce face omul păcatul rămîne mort. Mort, pentru căci piiarde darul cel dumnezeesc; mort, pentru căci să desparte de Dumenezeu,  [214] carele iaste viaţa cea adevărată şi ca pre un mort patemile lui, pohtele lui cele rele şi îndulcirile trupului său îl aduc să-l îngroape. <196v>  Unde? Afară din cetate, afară din pămîntul cel fericit al raiului, în groapa vecinicii munci. Dară ce să întîmplă? Îndurătoriul Dumnezeu, carele prin rostul prorocului zice: ,,Nu voesc moartea păcătosului, precum a să întoarce şi a fi viu”, trimite împotriva lui, făr’de veste, o năvală de tîlhari înfricoşaţ. Dară cine sînt tîlharii aceştea? Frica morţii, cutremurul muncii de veci, zioa cea înfricoşată a judecăţii, dreapta răsplătire a lui Dumnezeu.
      ,,Durerile iadului m-au încungiurat; întimpinatu-m-au laţurile morţii.” Să uită păcătosul la nevoe, vede aiavea pierzarea lui, tremură, să îngrozeşte şi de frică fug îngropătorii: pohtele cele rele, patimele cele neînfrînate, odihnele, desfătările trupeşti.Şi unde îl aruncă? În groapa lui Eliseu. 
      Groapa iaste pocăinţa, pentru căci precum groapa strică, risipeşte şi piiarde trupurile cele împuţite ce să pun într-însa, aşa şi pocăinţa şterge, strică şi topeşte împuciciunea păcatelor ce înfăşură sufletul.
       Aici dară, într-această groapă a pocăinţei căzînd păcătosul afle pre Elisei cel de taină, carele iaste domnul nostru Iisus Hristos. Căci Elisei să tîlcuiaşte Dumnezeu mîntuitoriu; şi cu puteria acestuia <197r>  şi cu daru acestuia i să iartă păcatele, să îndreptează şi să întoarce iară la viaţă. ,,Şi trăi mortul, zice Sfînta Scriptură, şi să sculă pre picioarele lui.” 
      De pe aceasta dară să priceapă fieştecarele cîtă iaste puteria pocăinţii, de vreme ce înviază sufletul cel mort al păcătosului, îi dă iară podoaba dumnezeescului dar ce au pierdut, îi deşchide uşile ceriului carele i le-au închis păcatul, îl face soţie fericiţilor îngeri, îl face moştean, lăcaş lui Dumnezeu şi părtaş slavei lui cei dumnezeeşti. Dară nu săvîrşaşte numai aceste preaslăvite, această  [215] bunătate mare a pocăinţii, ci iaste alta şi mai minunată, care face mintea să se mire şi inima să se uimească: biruiaşte pre însuş Dumnezeu.Şi cînd iaste mînios de sudălmile, de necinstirile şi de hulele ce-i fac în toate zilele păcătoţii, cu faptele lor cele fărdelege, cu strîmbătăţile lor, cu jafurile lor, cu multa a lor trufie, cu zavistie ce hrănesc în inima lor, cu atîtea necurîţii cu carele spurcă şi trupul şi sufletul, stă gate să facă asupra lor răsplătire, să arunce asupra lor trăsnetele urgiei sale, să-i piarză de pe toată faţa pămîntului. Aleargă atunce pocăinţa şi cu o cucernică îndrăzneală, <197v>  cu doao lacrăme ce varsă din ochi, cu un suspin ce înalţă la ceriu dintru adîncul inimii (cutez a zice), că leagă mîinile lui Dumnezeu, îi ia armele a dreptei răsplătire preface urgia lui spre ertăciune, îl face blînd, ertătoriu, îndelung răbdătoriu, milostiv, iubitoriu asupra celui păcătos, carele atîta l-au necinstit şi nu l-au băgat în seamă.
      Şi, pentru ca să nu socotiţ, feţii miei, cum că acestia sînt aflări ale mele, ascultaţi o pildă.
       La a treia carte a Împăraţilor, la 21 de capete, zice cum că au vrut direptul judecătoriul, Dumnezeu, să pedepsească pre Ahaav, împăratul lui Israil, pentru multele păgînătăţi şi nedreptăţi ce făcea în toate zilele.Şi nu numai din răutatea lui, ce şi din sfatul înrăutăţatei fămeii lui, a Iezavelii.Şi i-au trimis cuvînt cu prorocul Ilie cum că va să-i rădice împărăţiia, să-i piarză casa lui, să-i răsipească avuţiia lui, să nu mai aibă după aceia nici vrednicie nici cinste şi la cea de pe urmă să se afcă mîncare cîinilor şi a păsărilor ceriului. Răspunse Ahaav: atîta răutate să-mi vie mie şi atîta pedeapsă? Eu să aflu mijlocire ca aceia, să prefac dreapta a lui Dumnezeu mînie. <198r>  Şi ce au făcut? Cum au auzit Ahaav cuvintele acestia îş rumpse haina lui şi încinse sac peste trupul lui şi puse cenuşă pre capul  [216] şi posti şi făcu o pocăinţă ca aceia, cît au schimbat îndată Dumnezeu mîniia lui şi au îmblînzit urgiia lui.Şi chiemînd iară pre Ilie i-au zis: n-ai văzut ce smerenie au arătat înaintea mea Ahaav şi ce pocăinţă au făcut? Deci, pentru căci s-au smerit înaintea feţii mele, nu voiu aduce răutate în zilele lui, ce în zilele feciorului lui voiu aduce răutate peste casa lui. 
      Dară ce poate fi aceasta? Pînă acum cu bătăi, cu urgie, cu mînie înfricoşa Dumnezeu pe Ahaav şi zicea să-l piarză, să-i ia şi stăpînirea şi viaţa şi acum zice (cum) că nu poate să-i facă rău. Iaste cu putinţă acea puţinică cenuşă ce au pus Ahaav în capul lui, acel sac cu carele s-au îmbrăcat, acel puţin post ce au făcut, acea pocăinţă ce au arătat să fie slăbit dumnezeiasca urgie şi să-l îndemne pre Dumnezeu să facă aceia ce vrea păcătosul acela Ahaav şi nu aceia ce cerca dumnezeiasca dreptate? Adevărat, aşa iaste. Pocăinţa au întors urgiia lui, pocăinţa au oprit mîniia lui, pocăinţa i-au zmult din mîinile lui cele preaputernice sabiia răsplătirii, pocăinţa au şters răspunsul cel înfricoşat şi purtător de moarte. ,,Nu voiu aduce, zice, răutate <198v>  în zilele lui.” 
      Însă, pentru ca să poată pocăinţa să săvîrşească aceste lucruri preaslăvite, să cuvine să fie pocăinţa adevărată, iar nu mincinoasă; pocăinţă curată, iar nu vicleană, pocăinţă a inimii, iar nu a gurii, că precum aur adevărat şi aur mincinos, aşa iaste pocăinţă adevărată şi pocăinţă mincinoasă.
       Mulţ socotesc, pentru căci zic: am greşit şi Doamne iartă mie, păcătosul, cum că adevărat să pocăesc şi nu ştiu ticăloşii, că pocăinţa nu stă numai în cuvinte. Că zice Hristos la Evanghelie: ,,Nu tot cel ce-mi zice mie Doamne, Doamne, va întra în împărăţiia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui mieu, celui ceresc.”
       Între ceilalţi ce s-au pocăit, doi să află vestiţi în Sfînta Scriptură: unul iaste Saul şi altul David. Greşit-au Saul, au greşit şi David şi vin amîndoi în cunoştiinţa greşălii lor. ,,Am greşit” zice unul, ,,am greşit” zice şi celălalt. Dară  [217] David au auzit acest fericit glas: ,,Şi Dumnezeu au lăsat păcatul tău: nu vei muri.” Şi pentru Saul să roagă Samuil prorocul cu lacrămi şi Dumnezeu îi răspunde cu urgie: ,,Pînă cînd vei lînge tu pentru Saul? Şi eu      l-am defăimat pre el.” 
      Dară pentru ce pricină drept judecătoriule, Doamne, arăţ despărţeală  ca aceasta, cu aceşti doi ce să căesc? De iaste adevărat, precum o cunoaştem, prea adevărat, cum că înaintea <199r>  ta nu iaste nici o făţărie şi cum că priimeşti cu multă milă şi dragoste pre cei ce să căesc, pentru ce aici priimeşti pre David şi pre Saul îl goneşti? Nu iaste împărat şi unul şi altul? N-au greşit amîndoi înaintea ta? Dară drept ce, David, carele au făcut păcat mai mare şi îndoit, adecă preacurviia şi uciderea, află milă înaintea ta şi Saul să defaimă şi să leapădă, carele s-au arătat numai neascultătoriu.
       Adevărat, feţii miei, pe dinn afară aşa să vede, iar Dumnezeu, carele iaste cunoscători de inimi şi vede dinn lăuntru aceeia ce noi nu vedem au văzut despărţeala pocăinţii şi a unuia şi a altuia. Că pocăinţa lui David era pocăinţă adevărată, ,,cu duh umilit şi cu inimă înfrîntă şi smerită”, precum zice Sfînta Scriptură, iar a lui Saul pocăinţa era mincinoasă şi vicleană, din gură numai, iar nu şi de la inimă, că inima lui nu era dreaptă cătră Dumnezeu.Şi pentru aceasta acea a lui David s-au arătat priimită şi a lui Saul s-au defăimat.
       Drept aceia dară, pentru căci iaste pocăinţa lucrătoare şi bine priimită înaintea lui Dumnezeu, să cuvine să fie pocăinţa adevărată, ca a lui David.Şi, pentru ca să poată fieştecarele să cîştige această pocăinţă adevărată, desăvîrşit, curată şi priimită, Duhul Sfînt în <199v>  Scriptură ne arată în ce chip să o facem, cu pedeapsa ce au dat lui Navuhodonosor, împăratul asiriianilor. Pre aceasta, vrînd dumnezeiasca dreptate să-l pedepsească într-această viaţă, pentru multa a lui trufie şi iară să-l miluiască, au făcut  [218] asupra lui acest răspuns, precum să vede la al patrulea cap al lui Daniil: ,,Cu hiarele partea lui, în buruianul pămîntului; inima lui de la oameni să va schimba şi inima de la hiară să va da lui şi şapte vremi să vor premeni preste el.” Adecă l-au osîndit să pască împreună cu hiarele şi ca o hiară să mănînce erburile pămîntului; să i să schimbe inima lui cea omenească şi să i să dea inimă de hiară şi să se afle întru aceasta pînă să vor premeni şapte vremi şi atuncea să i să dea ertăciunea.Şi adevărat aşa s-au întîmplat, de au pătimit Navuhodonosor, după cum au rînduit dreapta judecata lui Dumnezeu şi într-acest chip ş-au luat ertăciunea, desăvîrşit. 
      Să cuvine, drept aceia, aceste trei lucrure să facă fieştecare creştin, pentru ca să arate pocăinţa adevărată şi plăcută cătră Dumnezeu. Întîi, să fie partea lui în iarba pămîntului. Cînd păcătuiaşte omul lasă trupul lui slobod, în desfătări, în pohte, în beţii şi în mîncări mult şi alta nu socoteşte, fără numai cum îşi ve dezmierda trupul, cum să-i dea odihne, cum să-l hrănească cu <200r>  multe feliuri de bucate, dintru carele urmează beţiile, curviile, preacurviile şi alte pohte neînfrînate, carele fac pre suflet lăcaşi diavolului. 
      Drept aceia să cuvine, cînd va avea să se pocăiască adevărat, să schimbe firea, să schimbe viaţa, să suppue trupul. Cu ce? În iarba pămîntului, cu ţineria, cu posturile, cu ajunările, cu depărtarea mîncărilor şi a desfătărilor. Pentru căci , precum zice marele Vasilie, postul iaste stricăciune păcatului, înstreinare patemilor, omorîre trupului; şi cîns slăbeşte cu postul omul cel dinn afară, atunce cel din lăuntru să întăreşte, atunce să face casă lui Dumnezeu şi vas curat darului celui dumnezeesc. 
      Al doilea lucru ce trebuiaşte iaste să schimbe inima lui şi să ia inimă de hiară (,,şi inimă de hiară să va da lui”). Omul, precum are inima iscusită, aşa o are şi mult pohtitoare şi pe neplăcere; nu iaste pururea întru o stare: acum  [219] să preface spre bine şi acum să schimă spre rău, acum pohteşte un lucru şi acum îl uraşte, acum iubeşte şi acum vrăjmăşuiaşte. 
      Împotriva acestora hiara are pururea aceiaş inimă, neprefăcută, stătătoare şi nemişcată.Şi de vreme ce omul, cînd păcătuiaşte, pentru căci are <200v>  inima prefăcătoare, să depărtează de la Dumenzeu şi-i dă toată voinţa lui şi dragostea la zidiri.Şi, penru ca să facă pocăinţa adevărată, trebue să schimbe, zice Dumnezeu, acea inimă a lui vicleană şi amăgitoare care iaste nestătătoare şi lesne mutătoare şi ia inimă de hiară, adecă o inimă stătătoare, o inimă neschimbătoare, o inimă care să rămîe pururea nemişcată de la bine, de la dragostea mea şi de la paza poruncilor mele, care să nu mai pohtească răul, nici să se abată la păcat.Şi aceasta iaste aceia ce zice prorocul Ioil: ,,Rumpeţ inimile voastre.” 
      Şi la cea de pre urmă, al treilea lucru carele să urmeze pocăinţii cei adevărate iaste aceasta: ,,7 vremi să vor premeni preste dînsul.” 
      Păcătosul, cînd iase din calea lui Dumnezeu şi să face pre sine rob pohtelor celor trupeşti, săvîrşaşte toate păcatele cele de moarte, dintru carele cele mai mari sînt, precum ne învaţă legia lui Dumnezeu şi sfînta Evanghelie, adecă: trufiia, iubirea de argint, păcatul cel trupesc, zavistiia, lăcomiia, mîniia şi lenea.
       Deci aceste păcate sînt cele 7 vremi carele să cuvine să le schimbe cela ce vrea să se pocăiască cu adevărat, <201r>  să prefacă trufiia în smerenie, iubirea de argint în milostenie, păcatul cel trupesc în curăţenie, zavistiia în dragoste, lăcomiia în post, mîniia în blîndeţe şi lenea în rugăciune şi într-alte fapte bune.Şi percum cînd făcea aceste păcate să bucura, să desfăta şi rîdea, aşa cînd să pocăiaşte să cuvine să se mîhnească, să suspine şi să  [220] plîngă, pentru ca să facă premeneală vremilor şi să se arate prefacerea adevărată. 
      Cu acest fel de mijloace să face pocăinţa desăvîrşit şi plăcută şi cîştigă păcătosul ertăciunea deplin, să împrieteneşte cu Dumenzeu şi să face iară vas darului celui dumnezeesc. 
      Drept aceia dară, feţii miei, de vreme ce pocăinţa are putere ca aceasta, precum aţ auzit şi nu iaste altă cale şi altă mijlocire pentru ca să vă mîntuiţ sufletele voastre, fără numai cu pocăinţa, trebue dară toţ cei tineri şi cei bătrîni şi cei bogaţi şi cei săraci să alergaţi cu osîrdie la această pacinică linişte a mîntuirii, pentru căci veţi afla toţ odihnă sufletelor voastre, după cum zice Hristos la Evanghelie şi toţi vă veţ mîntui. 
      Pocăinţa aceasta iaste cetatea cea minunată în <201v>  patru cornuri ce au văzut sfîntul Ioan la Apocalipsis, în 21 de capete, carea avea 12 uşi: 3 de spre răsărit, 3 de spre miazănoapte, 3 de spre miazăzi şi 3 de spre apus, pentru ca să poată între printr-însele toţ şi cei mici şi cei mari, bătrînii şi tineri şi fieştecarele după rînduiala sa şi după vîrsta sa: prin cele de spre răsărit să între cei tineri, ca cei ce sînt la răsăritul vieţii; prin cele de spre miazăzi să între bărbaţii carii să află la mijlocul vîrstii; prin cele de spre miazănoapte cei bătrîni, al cărora le iaste sîngele rece şi albiciunea zăpezii o ţin în barbă; şi prin cele de spre apus să între, fără de nici o deznădăjduire, cei ce sîmt la sfîrşitul vieţii şi au amîndoao picioarele în groapă şi sufletul în buze, al cărora milostivirea lui Dumenzeu le va priimi pocăinţa. 
      Drept aceia, în toată vremea, iar mai vîrtos în zilele acestiaa sfîntului post, vă chiamă pre toţ milostivul Dumnezeu, carele pohteşte mîntuirea tuturor, zicînd: ,,Întoarceţi-vă cătră mine şi măvoiu întoarce cătră voi.”  [221] 
      Drept aceia nu învîrtoţaţ inimile voastre, ci cu vitejie creştinească lepădaţ lucrurile întunerecului, <202r>  adecă strîmbătăţile, jafurile, clevetirile, zavistiia, urîciunea, vrajba, curviile şi toate necurăţiile şi vă îmbrăcaţi cu armele luminii, cu credinţa, cu nădejdia, cu dragostea, cu frica de Dumnezeu, cu cuceriia şi cu smereniia, pentru ca să suppuneţi cu aceste bunătăţi pre împrotivnicul vostru, pre diavulul, trupul ce tirăneşte şi patemile cele ce strică sufletul şi să vă faceţi moşteni împărăţiei ceriului, a căriia să vă învredniciţi toţi, cu darul şi cu mila lui Dumnezeu. Amin. <202v>  
      
      
      CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA POGREBANIIA OMULUI PRESTĂVIT.
      
      Mult pătimaşul acela şi îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cele mari ce i-au făcut vicleanul diavol şi l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui şi l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogăţiia, de toată slava şi toate soţiile lui şi au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, şezînd într-un gunoiu, cu multă ticăloşie, plin de bube şi de viermi, iar încăş la acestia toate, pentru ca să ruşineze pre vicleanul diavol şi să-l biruiască cu bărbăţiia sufletului lui şi cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoriia lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greşit cu buzele lui, măcar că cu acestia toate, socotind şi el deşărtăciuniia şi ticăloşiia aceştii vieţi şi multele învîrtejiri şi prefaceri ale lucrurilor omeneşti, plîngea şi să tînguia şi suspinînd zicea: ,,Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată”, Iov, 17, adecă, ca cum ar zice: moartea îmi iaste tatăl, carele mă naşte.
       Oare ce poate fi aceasta, iubiţii miei, ce zice direptul acesta, Iov? Nu iaste lucru împrotivă, nu iaste lucru  [222] neunit. <203r>  Moartea tae şi strică ca o seceră, iar tatăl naşte. Dară cum poate naşterea şi stricăciunea să se unească, fiind amîndoao împotrivă? Poate că de ispitele cele multe ce i s-au întîmplat şi de pagubele cele multe ce l-au ajuns îş va fi pierdut mintea, de zice că moartea îi iaste tată, sau de multele dureri poate că nu va fi ştiind ce grăiaşte?
       Ba, iubiţii miei, ba! Nu ş-au pierdut mintea şi ştie ce grăiaşte. Ci numai socotind cum că cu alta nu să poate mîntui omul, nici să poate odihni de patemile şi de ticăloşiile aceştii vieţi, fără numai cu moartea, precum şi într-alt loc zice: ,,Moartea iaste odihna omului.” Iov, 3. 
      Dară stau de mă mir pentru ce nu zice: pre moartea am chiemat-o să-m fie mîntuire, ce zice: pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată. 
      Ascultaţi, iubiţii miei, socoteala şi învăţătura cea creştinească. Au cunoscut şi au preceput cum că iaste la fieştecare creştin trei naşteri: una trupească, alta sufletească şi alta mîntuitoare. Deci, naşterea cea trupească iaste aceia ce să naşte neştine trupeşte, din tată şi din mumă, precum o vedem aceasta totdeauna, nu numai la oameni, ce şi la dobitoace. <203v>  Şi pentru aceasta se numeşte naştere trupească, precum zice şi domnul Hristos: ,,Că ce este născut din trup trup iaste.” 
      A dooa naştere iaste cea duhovnicească şi nu iaste la toţi oamenii, ci numai la cei ce s-au născut duhovniceşte din baia sfîntului botez, pentru carea iarăş acestaşi Hristos zice cătră ucenicul cel ascuns, cătră Nicodim: ,,De nu să va naşte neştine din apă şi din duh nu va putea să între întru împărăţiia ceriului.”
       Iară a treia naştere, ce am zis că iaste mîntuitoare, iaste aceasta ce zice dreptul Iov, cum că-i iaste tată moartea, pentru căci că precum la naşterea cea dintîi trupească, născîndu-se omul, iase dintru întunecatele chisori ale pîntecelui maicii sale şi vede strălucita lumina soarelui şi precum la a dooa naştere, a băii cei duhovniceşti a sfîntului botez, iase omul dintru întunerecul necredinţii şi vine la lumina cunoştinţii de Dumenzeu, strălucindu-se şi luminîndu-se din lumina cea cu trei străluciri a sfintei  [223] troiţe, într-acestaş chip şi la naşterea cea de a treia, carea iaste mîntuitoare, să naşte sufletul omului şi iase dintru întunerecul şi tina trupului, ca dintr-o puşcărie întunecată şi merge să vază lumina <204r>  cea strălucitoare şi slava cea fericită a vieţii cei de pururea.
       Aceasta naştere a mîntuirii pohtiia să vază şi prorocul David şi pentru aceasta zice: ,,Scoate, Doamne, din temniţă sufletul mieu, ca să mărturisească numele tău.” Psalm. Aşijderea şi fericitul Pavel zicea: ,, Pohtesc să mă sloboz din trupul acesta şi să fiu împreună cu Hristos”, Filipis, 1. 
      Această naştere, a treia, iaste cu mult mai bună şi mai de folos decît celialalte, pentru căci naşterea cea trupească să numeşte naştere întunecată, iar naşterea cea duhovnicească, a sfîntului botez, se numeşte luminată.Şi pentru aceasta sfîntul botez să numeşte luminare şi cei botezaţ să numasc luminaţi. 
      Iar a treia naştere, a morţii, care iaste mîntuitoare, iaste făr’de greşală şi făr’de primejdie la omul cel credincios şi drept, căci nu poate să mai păcătuiască după moarte.
       Drept aceia alergăm toţ credincioşii şi mergem împreună cu priiatenii noştri şi cu rudeniile, petrecîndu-i pînă la groapă (sau beserică), cu adunare de preoţi cucernici, cu mulţime de creştini credincioşi, cu cîntări sfinte, cu făclii aprinse şi cu tămîeri şi cu toate alte slavoslovii şi podoabe  luminate.   
        Dintr-această naştere s-au <204v>  născut astăzi şi sufletul cel curat al acestui fericit frate (cutarele) ce au murit. Şi de vreme ce ş-au dat obşteasca datorie, după rînduiala cea creştinească şi-l petrecem la groapă şi să desparte de noi dintr-această viaţă, pre carele nădăjduim şi noi să-l vedem îm celialaltă viaţă, trebuiaşte să-i dăm cu toţii o ertăciune şi mă rog să ziceţ cu toţii, din tot sufletul vostru: Dumnezeu să-l iarte. De vreme ce au vieţuit ca un om şi au petrecut cu noi într-această lume poate că va fi amărît sau va fi scîrbit pe cineva, sau cu cuvîntul, sau cu fapta; şi pentru aceasta iară să-i zicem cu toţii: Dumenezu să-l iarte, căci această călătorie iaste să o facem cu toţii. Şi pentru ca  [224] să putem cîştiga şi noi, după moarte, această plată a ertăciunii de la cei vii, pentru aceasta să zicem şi a treia oară: Dumenzeu să-l iarte şi pre noi să ne miluiască, ca un bun şi iubitoriu de oameni. Amin. <205r>  
      
      
      
      CUVÎNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ IARĂ LA PRESTEVIREA OMULUI.
      
      Întristat, jalnic şi amar să vede a fi răspunsul morţii la om, de vreme ce October 19, 1997umnezeu pe strămoşul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osîndit spre moarte, zicîndu-i: ,,Pămînt eşti şi în pămînt vei merge.” Însă de va sta neştine să ia seama cu tot dinadinsul socoteala aceii osînde şi sfîrşitul acelui răspuns a lui Dumnezeu nu o va afla să fie muncă şi pedeapsă, ce mare facere de bine şi mare dobîndă. Pentru căci de n-ar fi hotărît Dumnezeu moartea la om era să se facă răotatea nemoartă şi păcatul necurmat.Şi pentru aceasta zice Sfînta Scriptură şi acum ,,ca nu cumva să întinză mîna sa şi va lua din lemnul vieţii şi va mînca şi va trăi în veci.” 
      Priceput-aţ pricina, cum că după ce au mîncat din lemnul cunoştinţii şi au căzut în păcatul neascultării l-au oprit Dumnezeu să nu carea cumva să mănînce şi din lemnul vieţii şi va trăi în veci şi să se facă răutatea nemoartă şi va rămîne omul cu păcatul făr’de moarte.Şi apoi <205v>  ce altă nevoe mai rea şi mai cumplită ar fi putut fi la ticălosul om, decît aceasta?
       Drept aceia, mare folos şi mare dar şi milostivnică vindecare s-au dat omului de la Dumenzeu, ca să moară şi să se strice trup al păcatului şi să înviiaze la înviiarea cea de obşte alt trup, duhovnicesc, făr’de stricăciune şi făr’de moarte; că mare dobîndă să face omului moartea, după cum zice şi sfîntul Grigorie Bogoslov, ca să tae păcatul, pentru ca să nu rămîe răutatea nemoartă şi să face munca milostivire şi iubire de oameni. Pentru aceasta (s-au zis la Scriptură): ,,Pămînt eşti şi în pămînt vei merge.” Pentru aceasta l-au scos domnul Dumnezeu din  [225] raiu, să lucreze pămîntul, din care s-au luat. Pentru aceasta i-au zis: ,,Întru sudoarea feţii tale vei mînca pîinea ta, pînă te vei întoarce în pămîntul dintru carele te-ai luat.” Pentru aceasta s-au învălit cu foi de smochin. Pentru aceasta s-au îmbrăcat cu îmbrăcăminte de piei, care îmbrăcăminte nu iaste alta, după cum zice iarăşi sfîntului Grigorie ,,fără numai acest trup gras şi muritoriu.” 
      Drept aceia ,,acest trup gras”, o, iubiţii miei ascultători, ca un trup al păactului l-au dezbrăcat astăzi şi l-au aruncat la pămînt ca o haină veche şi stricată.
      Şi acest fericit răposat, fratele nostru (cutarele) s-au dezbrăcat, zic, de trupul acesta, <206r>  pentru ca să se îmbrace cu altul, fără de stricăciune, au lăsat lăcaşul cel pămîntesc pentru ca să cîştige alt lăcaş, în ceriuri, precum mărturiseşte fericitul Pavel, zicînd: pentru că ştim că de se va surpa casa noastră cea pămîntească a trupului, avem zidire de la Dumnezeu casă vecinică în ceriuri, nefăcută de mînă.Şi de vreme ce petrecem fericitul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu, cu adunare de preoţ cuciarnici, cu mulţime de creştini credincoişi, cu cîntări sfinte, cu făclii aprinse şi cu tămîeri şi cu toate alte slavoslovii şi podoabe luminate.
      Dintr-această naştere s-au născut astăzi şi sufletul cel curat al acestui fericit frate (cutarele) ce au murit.Şi de vreme ce ş-au dat obşteasca datorie, după rînduiala cea creştinească şi-l pertrecem la groapă şi să desparte de noi dintr-această viaţă, pre carele nădăjduim şi noi să-l vedem în ceialaltţ viaţă, trebuiaşte să-i dăm cu toţii o ertăciune şi mă rog să ziceţ cu toţii, din tot sufletul vostru: Dumnezeu să-l iarte. De vreme ce au vieţuit ca un om şi au petrecut cu noi într-această lume poate că va fi amărît sau va fi scîrbit pe cineva, sau cu cuvîntul, sau cu fapta; şi pentru aceasta iară să-i zicem cu toţii: Dumenezu să-l iarte, căci această călătorie iaste să o facem cu toţii.Şi pentru ca să putem cîştiga şi noi, după moarte, această plată a ertăciunii de la cei vii, pentru aceasta să zicem şi a <206v>  treia oară: Dumenzeu să-l iarte şi pre noi să ne miluiască, ca un bun şi iubitoriu de oameni. Amin. <87r>  
       [226] 
      
      SCRISOARE LA LEAT 7220, ÎN LUNA GHENARIE, ÎN 13 ZILE.
      
       Duminecă, la vreme de chindie, prealuminatul domn Io Costandin Basarab Brîncoveanu voevod, avînd prepus pentru nişte lucruri ce le-au adus întîmplările vremii de s-au făcut, cum să se fie făcut cu învăţătura şi îndemnarea noastră şi fiind măria-sa îndemnat de nişte obraze mari bisericeşti şi mireneşti pline de zavistii şi de răutate, au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui pre episcopul Nisis chir Mitrofan Thasitul, carele era sfetagoreţ de la mănăstirea Dionisiului, de ni-au zis au să fac paretisis de bună voia mea şi să-mi las scaunul să es, au să mă scoaţă măria-sa cu sila şi să scrie la Ţarigrad să mă catherisească. pentru care lucru, mergînd eu la curte marţi seara şi vorbind în taină cu măriia-sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie, de voia mea şi, într-acel ceas i-am dat şi scris aceste 12 capete, carele însemnăm aici, să se afle la cei de pre urmă, spre aducere aminte şi să cunoască fieştecine şi nevinovăţiia noastră.
      ,,Domnul au fost luminarea mea şi mîntuitoriul mieu”, Psalm 26. <87v>  Această scrisoare ce o închin întru înţeleapta socoteala măriei-tale, mă rog ca unui domn milostiv şi iubitoriu de Hristos, să o citeşti cînd vei avea îndelete, cu blîndeţe, pentru dragostea (preablîndului Hristos) şi cele scrise să le socoteşti toate cu amăruntul, cu judecata dreaptă, că le vei afla adevărate; şi scoate den inima mării-tale acel ghimp, că nu sînt (ştie Domnul) recum mă socoteşti mării-ta şi precum me glossalgoýn (=mă limbuţesc) împrotivnicii miei şi am nădejde pre Dumnezeu că să va descoperi dreptatea mea fără de zăbavă; óti egó en akakía moy eporeysin, soí de Kýrie, eleison me (că eu întru nerăutatea mea am umblat iar tu, Doamne, mă miluiaşte). Ştiu că vrăjmaşii  [227] miei lógon paránomon katethento kat emoý (cuvînt făr’delege au pus asupra mea) înaintea făcătoriului mieu de bine, carele eşti măriia-ta; şi la aceasta ce pociu zice mai întîi, fără numai: 
      1) De am viclenit per măriia-ta, au casa măriei-tale, au am vreun gînd rău să fac (în cît va îndelung răbda Dumnezeu să trăesc pre pămînt), au în viaţa măriei-tale, să fiu eu supt legătura cea grea a furisaniei;iar de nu, să fie cei ce au grăit rău cătră măriia-ta (asupra nevinovatului) fărdelege în trufie şi în defăimare.
       2) A dooa, de am grăit au în beserică (propoveduind <88r>  cuvîntul lui Dumnezeu), au afară, în taină, sau de faţă înaintea măriei-tale, au şi pe după dos vreun cuvînt carele să nu fie fost pre plăcerea măriei-tale l-am grăit kreostikós (din datorie) ca un păstoriu sufletesc, iar nu cu vicleşug, să te vatăm, au trupeşte, au sufleteşte.
       3) Eu aici, în ţară, n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă; nici mănăstirea Sneagovului o am luat-o cu de- a sila. Iară ce am lucrat în 7 ani, ce am făcut acolo (nu atîta din venitul casei, cît din sudorile feţii mele), lucrurile acelea mărturisesc la toţi, şi măcar că măriia-ta nu pohtiiai să es de acolo, iar cine au fost pricinuitorii eşirii mele vor da seama înaintea lui Dumnezeu; iară încailea am eşit cu cinste şi nimenea nu mi-au luat seama, căci să vedea că am făcut şi am adaos, iară n-am stricat, iar nici datorie am lăsat.
       4) La episcopii Rîmnicului puiu martur ton krypsokardiognóstin Theon (= pe Dumnezeu care cunoaşte ascunzişurile inimii) că nici în visul mieu den to efantastica (= nu mi-am închipuit) să mă facă arhiereu, cunoscîndu-mă pre mine mai păcătos şi mai nevrednic decît toţ oamneii pămîntului. Iar de vreme ce o ta pánta prós to simferon oiconomón Theós (= Dumnezeu, cel ce pe toate le rînduieşte spre mai bine), aşa au  [228] vrut să rădice din pămînt sărac şi din gunoiu să înalţe meser, toy cathisi auton metá arhonton laou autoy (= pentru a-l aşeza pe el cu boierii poporului său), eu ce puteam face? Upotagin to Ko kai iketeusa auton (= m-am supus Domnului şi l-am rugat pe el). <88v>
      Am şezut şi acolo 3 ani, fără doo luni. Ce-am lucrat şi acolo (nu atîta din veniturile casei, cît, iară, din osteneala şi sudoarea feţii mele), iaste fanaron tois pasi (= învederat tuturor).
       Eşirea mea de acolo n-au fost cu voia mea. Eram odihnit cu atîta şi mi-ajungea din destul necazurile ce petreceam; iar apoi am eşit cu cinste şi nici seama nu mi-au luat nimenea, nici datorie am lăsat, că aşa ni-au slujit vremea. 
      5) Mitropoliia n-am luat-o cu sila, nici cu mite, nici cu rugăciuni.  Facă-mi Dumnezeu răsplătire de va fi urmat vreuna de acestia, ci aşa au fost plăcut înaintea stăpînului Dumnezeu şi au luminat pre măria-ta şi te-au făcut orgánon (= instrument) la mijloc de mi s-au făcut mutare dintr-un scaun într-altul.Şi ştiind că această synápseia (= urmare) iaste duhovnicească, am pus osteneli peste osteneli întru toate şi am trudit din zi din noapte să înmulţesc talantul Domnului pentru ca să nu mă număr în rîndul leneşii slugi; şi am silit după putinţa mea şi după proasta ajungere a minţii mele, de am lucrat în viia Domnului, de nu ca cel de la al noaolea ceas, măcar ca cel de la al unsprăzecelea ceas şi nădăjduesc că voi lua de la stăpîn plata deplin”că iaste volnic pre al său.” şi de acestia cîte am lucrat cu mîinile şi cîte am grăit cu limba, cine va vrea să le socotească me orthon aprosopolíptos <89r>  kaí katá Theón (= cu cuget drept, fără părtinire şi după Dumnezeu) nici una nu va afla să nu fie spre slava lui Dumnezeu, spre cinstea măriei-tale şi spre folosul ţărîi. 
      6) Răutatea şi zavistiia din lume n-au lipsit, nici va lipsi, pentru căci iaste pornit omul din tinereţele lui spre  [229] cele viclene şi nu să părăseşte a nu zavistui binele şi cinstea altuia.Şi pentru aceia ştiu că să nevoesc mulţi ca să strice cu vorbele lor cele otrăvicioase tá hristá soy íthi (bunele tale moravuri) şi silesc cu vicleşug ca să te îndemne pre măriia-ta să faci celia ce n-ai făcut în tinereţe, spre sufleteasca vătămare şi spre clevetirea oamenilor.
       7) Pre cei ce sînt pricina răutăţii îi ştiu cine sînt, ca cum mă ştiu însumi pre mine: unii de aicea şi alţii din altă parte, carii sînt ametátreptoi (= neschimbători) din rău; iară aş pohti să stau de faţă cu dînşii, înaintea măriei-tale şi înaintewa a mult norod ná parastísoin (= să arate) c´le neadevărate, cu carele mă lupt în zadar.Şi măcar că mie nu mi să cuvine, ca unui arhiereu, să grăesc pe nimenea de rău, nici să pîrăsc, iar mi să pare că cu ajutoriul lui Dumnezeu foarte tare s-ar ruşina. 
      8) Între celialalte mozavirii şi vînzări ce-mi fac, ca Iuda pre Hristos, au zis cătră măriia-ta cel ce au zis, cum <89v>  să fiu făcut 24 de capete asupra măriei-tale împotrivă, ce şi ce voiu să fac. Întreabă pre părintele Nisis să-ţ spue acele capete ce zic, că i le-am cetit într-acel ceas ce au pomenit de iale, fiind de faţă şi Odrianul, care capete eu vream să le arăt măriei-tale tocma de atunce şi să-ţ cer voe să mă laşi să-i afurisesc de faţă pre cei ce le scornesc; dară n-au vrut să mă lase unii. iar de vei pohti măriia-ta să ţi le trimit să le ceteşti, să vezi ce cinste îmi fac fiii miei cei sufleteşti şi ce vorbesc pentru mine; ce zicînd eu acestuia ce ţi le-au spus, cum că toate le am însemnate capete şi nevrînd să i le cetesc, nici aveam vreme, nici îmi iaste drag să le mai auz, au zis cătră măriia-ta tó anapálon (= contrariul). Dumnezeu să facă plată fieştecăruia din dînşii după faptele lor; eu sînt gata. 
       [230] 9) Iară pentru paretisis ce mi-au venit poruncă de la măriia-ta ca să fac, zic cum că nu îndrăznesc, pentru făgăduialele care dăm noi, arhiereii înaintea lui Dumnezeu, cînd ne hirotonim (precum şi cu mîna scriem în condică, după cum iaste rînduiala besericească şi iscălim înaintea celor ce vor să hirotonească), să facem paretisis înşine, noi, de voia noastră, căci călcăm porunca şi făgăduiala şi <90r>  şi Dumnezeu nu glumeşte. Că zice marele Pavel: ekastos en o eklíthi ekei kaí meneto (= fiecare unde a fost chemat, acolo să rămînă); iar pentru dragostea măriei-tale, de ne vei porunci, vom face, pentru ca să nu sosoteşti că-ţ stăm împotrivă; numai fă, măriia-ta, socoteala dreaptă şi cu frica lui Dumnezeu. De iaste cu dreptul să zice cineva unui om cu sila: desparţi-te de muiarea ta şi lipseşte din casa ta şi de toată agonisita ta făr’de nici o vină, pentru carele iaste, zic (măcar că iaste împreunare trupească): ,,Unde Dumnezeu au împreunat, omul să nu desparţă”, dară cu cît mai vîrtos să îndemne cineva un arhiereu să lase eparhiia, fără vină şi făr’de judecată, că iaste împreunare duhovnicească, carele are datorie, pînă la vărsarea sîngelui, să nu-ş părăsească turma, după cum zice hristos: ,,Păstoriul cel bun îş pune sufletul pentru oi”; iară încăş eu pohtesc să fac voia măriei-tale, iară nu a mea. 
      10) Judecă, măriia-ta, ca un domn creştin, de iaste cu cale şi de să cuvine să fiu lipsit acuma, la bătrîneţele mele, de amîndoao: şi de turma ce mi s-au încredinţat de la Dumnezeu, ca unui nevrednic şi de munca şi osteneala tinereţelor mele? Că zice Sfînta Scriptură: <90v>  Oýk ekdikíseis dis epi to ayto (= nu vei pedepsi de două ori pentru aceeaşi faptă) Şi de vei afla măriia-ta că iaste cu dreptate, fie numele domnului blagoslovit, de acum şi pînă în veci.  [231] 
      11) Iară de vei zice măriia-ta, pentru ce am îndatorit casa, de am făcut cele ce am făcut, am multe, de mi s-ar ţinea în seamă, carele nu sînt făr’de cale, numai le las şi zic că am cheltuit ca la o casă a mea, cum cheltuiaşte fieştecine la casa sa şi un păstoriu adevărat, iară nu ca un năemit carele junghe şi strică.Şi alta: pre acvste vremi aş pohti să ştiu, cine nu iaste datoriu, din cîţ ne fiiarbem într-această ticăloasă de ţară? Că întîi şi pre măriia-ta te auz totdeauna zicînd cum că iaste datoare ţara cu doao sute şi mai multe de pungi; oare acea datorie măriia-ta o faci, cu întîmplările vremii? adevărat, întîmplările vremii.Şi acestia au adus şi prealţii şi pre mine la datorie. Iar mă rog măriei-tale să nu rămîiu într-aceasta, nici să fiu lipsit de mila măriei-tale. 
      12) Între altele să cuvintează şi aceasta cum că sînt strein şi nu s-au cuvenit să fiu eu mitropolit. În Hristos sîntem toţ una.Şi apoi n-am fost numai <91r>  episcop şi mitropolit strein în Ţara Romînească, ci au fost şi alţii, mulţi, precum să văd în condice şi precum să politiceşte în toată beserica, precum şi domni au stătut şi de ţară şi streini, ca în toată lumea; că Dumnezeu au făcut lumea slobodă pentru toţ .Şi un lucru ce nu să face, nici să strămută la o beserică de cele proaste, sau la o mănăstire, pentru carele nu iaste hotar besericesc, iară de să va şi întîmpla vreo pricină ......... rîpştesc cei ai mulţi şi zic că iaste păcat; dară cu cît mai vîrtos să se strămute capul besericii a vreunii eparhii şi să nu să vatăme multe suflete şi să nu urmeze multe lucruri necuvioase, percum vedem că să fac în bogate locuri.
      Şi cum că poţ măriia-ta să faci ce vei vrea, după pohta măriei-tale, iaste lucru adevărat; iar eu încă zic să faci  [232] şi după pohta lui Hristos de mă ţii cu tot dinadinsul greşit măriei-tale ,,lăsaţ şi să va lăsa voao.” Aceestia spre îndreptarea mea le scriu, în dreptate şi în adevăr. Iar din ce am zis înaintea măriei-tale nu voiu eşi; fie după cum pohteşti şi Dumnezeul păcii să fie cu măriia-ta. <91v> 
      
      
      DUMINECĂ LA FEVRUARIE 3 ZILE;  RĂSPUNSUL CE AM DAT A DOA OARĂ.
      
      ”En pasi tois logois soy mimnískon tá eskatá soy, kaí eis tón aiona oyh amartíseis (= în toate cuvintele tale adu-ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veci nu vei greşi)” zice Sirah. Iarăşi şi a doa oară fac supărare măriei-tale cu această puţinică a mea cucernică scrisoare şi zic cuvîntul lui David: ,,Mîniiaţi-vă şi nu greşiţi celia ce ziceţ în inimile voastră.” Şi ia seama (pentru dragostea lui Hristos) acestor scrise cu gînd drept şi de pohteşti ca să şi măriia-ta odihnit şi fără vătămare sufletească şi să fiu şi eu mulţemit, mă rog ţine cumpăna judecăţii drept şi nu lăsa să-ţ spurce unuii şi alţii auzurile, cu vorbele lor cele otrăvicioase. Că zice David: ,,Mincinoş fiii oamenilor în cumpene a face strîmbătate.”
       Măriia-ta, cînd ai trimis pe părintele Nisis, mi-au zis chiar în faţă, au să fac, după cum îmi porunceşti măriia-ta, paretisis de voia mea, au peste 15 zile vei face măria-ta precum vei şti, de mă vei scoate cu paguba mea şi cu ruşine. Eu încă, pentru ca să nu mă arăt cătră măriia-ta iubitor de scandale şi să potolesc mîniia măriei-tale am zis cătră sfinţiia-sa <92r>  că voiu face după cum îm porunceşti şi voiu veni la măriia-ta, precum am şi venit.Şi într-acel ceas mi-am dat cu cucerie toată voinţa mea înaintea măriei-tale şi prin glas viu şi în scris, socotind că după ce vei ceti măriia-ta acele 12 capete ce am scris  [233] într-acea foiţă ce ţi-am dat thelis metamelithi (= te vei răzgîndi) şi vei lăsa pre Irod (pre carele te îndeamnă să face aceasta) ca pre un mincinos, că nu ştie a cînta alliluia şi nu vei întra în păcat cu mine şi în clevetirea a toatei lumi. Iar de vreme ce văz că te neboeşti măriia-ta, cu tot dinadinsul să o isprăveţti aceasta, iarăşi zic că nu voiu eşi din porunca măriei-tale. Numai mă rog măriei-tale să-ţ fie milă de bătrîneţele mele şi de neputinţele ce am; şi precum te-au luminat Dumnezeu de ai aflat chiverniseala acelor trei pungi (precum mi-au zis Nisis) să afli şi celoralalte 4 şi să-mi iai zapisele de la datornici să mi le dai în mîna mea.Şi aşa voiu face şi eu scrisoare de la mîna mea tis paratíseos (= paretisis, renunţare)Şi aceasta nu pentru alta, fără numai ca să ia sfîrşit scandalile carele vei fi socotind măriia-ta fără păcat şi eu mulţemit şi odihnit <92v>  şi cel va fi în urma mea va fi pre lege şi nu fărădelege, pentru căci atunci mă voiu lăsa de voia mea. Iar într-alt chip, veri cu ce mijloc voiu eşi, nu va fi nici să va putea numi, cel de pe urma mea, pre lege; că de să va face şi catherisis, după cum înţelegem, va fi ca aceia ce au făcut acum lui Alixandrias; ce şi aceia nu iaste catheresis, ce batjocură besericii lui Dumenzeu şi sfintelor taini, pentru care lucru cel ce lăcuiaşte în ceriuri va rîde de dînşii şi Domnul va batjocori pre ei. 
      Iară măriia-ta fă ca un domn creştin şi milostiv şi nu mă lăsa să es obodit şi cu lacrămile pe obraz, că va fi păcat.Şi precum nu te pripeşti la cele politiceşti a face răsplătire pentru cinstea domniei, aşa nu te pripi nici la cele besericeşti, pentru cinstea lui Dumenzeu; că răul a să face iaste lesne, iar a să desface iaste cu nevoe. Îţ mai ia seama de aceasta şi Dumenezeu să te lumineze să faci  [234] ce ar fi cu cinste şi mai de folos, a căruia nespusă milă rugăm să fie pururea cu măriia-ta. 
      Obiditul rugător al măriei-tale, 
      Antim al Ungrovlahiei. <208r>
      
      
      
        ÎNCEPĂTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU ISPOVEDANIE.
      
       Cel ce va să se ispoveduiască să-l aducă să stea înaintea icoanei domnului nostru Iisus Hristos şi să înceapă duhovnicul carele va fi: Blgsvenă bgă işă (= binecuvîntat este Dumnezeul nostru). După aceia: pomilui men bje (= Doamne miluieşte) să-l zică cel ce va să se ispoveduiască (de va şti carte), iar de nu va şti, să-l zică duhovnicul.
      Şi după aceia să grăiască duhovnicul cătră cel ce va să se ispoveduiască: iată, fiiul mieu, că nevăzut stă înaintea noastră domnul nostru Iisus Hristos, să-ţ priimească ispovedaniia ta. Deci nimic să nu sfieşti, sau să te ruşinezi, nici să te spăimîntezi şi să ascunzi ceva de cătră mine, ci cu îndrăzneală să-mi spui toate <208v>  cîte ai greşit, ca să priimeşti ertăciune de la domnul nostru Iisus Hristos. Iată chipul sfinţiei-sale aici, înaintea noastră. Iar eu numai ce sînt mărturie, ca să mărturisesc înaintea sfinţiei-sale toate cîte-mi vei grăi cătră mine. Iar de vei ascunde ceva de cătră mine vei să aibi îndoit păcatul şi osînda. Deci ia-te aminte, deaca ai venit la doftor, să nu te duci netămăduit.
      Şi aşa să-l întebe pre acela foarte cu dinadinsul, una după alta şi să-i îngăduiască pînă ce-i va răspunde. Deci iar să grăiască duhovnicul cătră dînsul: spune-mi, fiiule, au doară ţe-ai stricat curăţiia ta cu malachiia? Şi iar îmi spune: au doară ai căzut în păcatul sodomiei cu cineva, sau cineva cu tine? Au doară ai căzut în păcat cu muiare?  [235] Sau şi cu cîte ai căzut şi ce chipuri au fost: de cele văduve, au de cele cu bărbat? Pentru că cela ce cade în păcat cu muiarea ceia ce are bărbat, acela să chiamă preacurvariu. Aşijderea şi muiarea carea va cădea în păcat cu altul, <209r>  avînd ia bărbat să chiiamă preacurvare.
      Şi iar îl întrabă pre acela, pentru amestecarea de sînge: spune-mi, fiiule, au doară ai căzut cu rudeniile tale, sau cu fină-ta, sau cu naşă-ta au ce chipuri au fost? Că acestia să chiamă amestecare de sînge? Spune-mi au doară ai căzut cu dobitoc sau cu pasăre?
       Iar de va fi însurat acel ce să ispoveduiaşte să-l întrebe: spune-mi, fiiule, au doară ai căzut în păcat cu fămeia ta, peste fire, afară den fire? Au doară mai nainte de nuntă, fiind logodit cu dînsa, ai căzut în păcat? Sau au doară ai căzut în păcat cu alt feliu de oameni, care sînt de altă lege? Că acel păcat să canoneşte mai greu cu un an de alte păcate care sînt. 
      Spune-mi, fiiule, au doară ai omorît pre cineva cu voia ta, sau făr’de voia ta? 
      Şi iar îmi spune: au doară ai furat ceva şi mai pre urmă s-au făcut afurisanie? Sau au furat <209v>  altul şi au adus la tine? Şi de vei fi furat ceva, să întorci; şi îndată cum vei întoarce, să alergi la arhiereu şi să-ţ iai canon de la dînul şi să te iarte de afurisanie, să întorci, adecă să plăteşti. 
      Spune-mi, fiiule, au doară ai jurat cu strîmbul şi în ce chip te-ai jurat: cu voia ta, au făr’de voia ta? Au doară ai băgat vreun sărac la nevoe? Au doară faci năpaste cuiva, au ai făcut? Au ai oprit simbriia cuiva? De vei fi năpăstuit pre cineva, sau năpăstueşti, să întorci.
      Spune-mi, fiiule, au doară eşti cititoriu de stele, au faci farmece? Sau ai vărsat ceară, sau plumbu? Au doară ai adus în casa ta fărmecătoare, de te-au isbăvit de farmece? Au doară le faci tu însuţi, sau le-ai făcut vreodată? Sau ai făcut farmece spre stricăciunea cuiva? Au doară legi dobitoacele, ca să nu le mănînce lupii? Sau ai pus pre alţii de au făcut de acestia lucrure? Au doară ai legat pre bărbat cu fămee? <210r>  Au altă legătură pentru vreo boală? Au porţi niscari baere, au erbi?  [236] 
      Şi de să va afla cum că au făcut el de acestia, sau îi va fi făcut lui alţii, unul ca acela să canoneşte 6 ani, precum iaste porunca sfintelor canoane. Iar meşterul acela carele le face acest feliu de lucrare să canoniseşte ca un ucigaş, adecă ani 20 precum porunceşte marele Vasilie.
      Şi iar îi zice: spune-mi, fiiule, au doară ai ocărît pre părinţii tăi, sau pre vreun om, sau călugăr? Au doară ai vrajbă cu cineva? Pentru că de vei avea vrajbă cu cineva, darurile tale şi pravila ta nu iaste priimită înaintea lui Dumnezeu şi nici alteceva, orice vei face, nu sînt priimite.
       Spune-mi, fiiule, au doară ai mîncat carne mortăcină, sau sînge de cel oprit, sau de lupi mîncat, sau de vulturi omorît? S-au te-ai spurcat cu altceva? Sau pre posturi, miercurea <210v> sau vinerea, te vei fi spurcat? Au doară ai închinat pre cineva diiavolului? Sau ai hulit, sau ai înjurat sfînta lege, sau credinţa, sau altăceva hulă? Sau ai anathimit pre om? Sau grăeşti minciuni şi te juri în minciuni? Au doară eşti trufaş? Sau doară te îmbeţi, pentru care iaste aceasta periciune şi trupeşte şi sufleteşte? 
      Deci acestia toate de acum înainte iaste să te păzeşti foarte şi să te iaia aminte, pentru că iată că de a doao oară te botezi, dupre cum iaste taina credinţii creştineşti şi de acum înainte să pui începătură bună, cu ajutoriul lui Dumnezeu.
      Şi de glume să te fereşti, să nu faci pre oameni să rîză, că acestea nu sînt creştineşti, ci cu dreptate şi cu curăţie şi cu smerenie să-ţ petreci viaţa, pentru ca să-ţ ajute Dumenzeu.
      Şi după ce va zice el acestea toate cătră dînsul cu amăruntul şi acela iar să va făgădui de acestia, de toate să să părăsească, <211r>  atunce îndată pleacă în genunche cel ce să ispoveduiaşte şi să-i citească duhovnicul molitvă. Deci, după ce-i va citi molitva, să zic: dostino est, slava ... i iiea şi otpust. 
      Atunce îl canoneşte duhovnicul pre dînsul, după cumu-i va fi greşalele lui.Şi de va avea acela multe păcate, îl  [237] canoneşte în care păcat iaste mai mare din celealalte, adecă care păcat are ani mai mulţi; şi celealalte păcate toate într-acel canon să iartă. 
      Deci atunci iar zice duhovnicul cătră dînsul: iată, fiiule, că atîţea ani porunceşte sfînta pravilă ca să nu te priceştueşti sfintelor taini. Numai cînd va fi la praznicele cele mari, cînd va fi vremea de priceştenie, în loc de priceştenie să iai aghiazmă.Şi de vei ţinea, adecă de te vei opri de sfînta priceştenie, pre cumu-ţ dau canon, ţi să vor erta păcatele; iar de vei trece, adecă de nu vei băga seamă, Iudă te vei face. 
      Al doilea şi să păzeşti, de ţi să va întîmpla boală <211v>  grea, de moarte, atuncea să te priceştueşti; şi de te vei scula iar să stai într-acel canon care ţi s-au poruncit şi să pui măsură, iar să ţii mai nainte cu un an, în care te-ai priceştuit, să plineşti măsura anilor care-ţ sînt porunciţ.
      Şi tu care eşti duhovnic ia aminte şi aceasta că, dă să va părăsi omul de păcat, atuncea să canoniseşte şi să priimeşte, precum porunceşte canonul marelui Vasilie. Iar în cîtă vreme va fi el împăcat nici nu să socoteşte canonul lui. Iar de va ţinea cîtăva vreme să nu să priceştuiască şi apoi iar să va tîmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întîi. Iar după ce va părăsi el de păcat şi să va fi oprit den voia lui şi de priceştenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui şi acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit şi de să va nevoi el să facă cîtăva seamă de metanii, <212r>  în zi şi în noapte, să-i pogori lui un an, mai jos de măsura anilor de priceştenie. Iar de va nevoi el să dea milostenie, pre cît îi va fi puterea, iar să-i laşi lui, şi alt an. Iar de va posti el miercurea şi vinerea, precum porunceşte sfînta pravilă, lasă-i lui şi alt an; de va ţinea lunea, de dulce să nu mănînce, lasă-i lui şi alt an. 
      Iar de va fi omul de treizeci de ani, sau şi mai jos şi alt an să-i laş lui. Iar de va fi de douăzeci de ani, sau şi mai jos mai puţin să se canonească. Iar de nu va suferi acestea care zisem mai sus, să plinească toţ anii care am zis mai  [238] sus, desăvîrşit precum i s-au poruncit întîi; că acestea semuiri, adecă tocmire, iaste a sfîntului Ioan Postnicul şi mai mult acei 15 ani ai preacurviei şi ai sodomiei şi ai dobitoacelor îi pogoară pînă la trei ani, însă cu adevărat de-i va posti aceşti trei ani necurmat, adecă <212v>  desăvîrşit, cu post în zi odată să mănînce şi metanii să facă, cum i să va porunci de la duhovnic afară osebi de sîmbătă şi de duminecă. Iar alţi părinţi de acestea n-au poruncit, numai de sfînta priceştenie să fie opriţ, după greşala lor. Iar de păcatul curviei, pînă la patru ani să-l pogoare dinpreună să ţie cu ce i să va porunci, precum s-au zis mai sus. 
      Iar miercurea şi vinerea să cuvine tuturor creştinilor să postească, ca şi cei ce au canoane şi cei ce n-au, pentru că aceasta iaste obicinuită creştinilor. 
      Iar după cădere în păcat, de va vrea acela să se călugărească, doao părţi să ţie şi o parte să-i erţi. Iar de va vrea să meargă la obşte jîtie, lasă-i lui canon pre jumătate; iar după ce au luat cinul călugăresc şi au căzut în păcat, cîţ ani i s-au poruncit, să-i plinească.
       Aşijderea şi muerile să le întrebi, au doară vor fi purtînd erbi, sau vor fi băut erbi să nu facă copii. Sau, de să va afla să <213r>  fie făcut iale lucru ca acesta, ca ucigaşii să să canonească. Iar de va fi lepădat ia copilul de vreo nevoe, un an să nu să priceştuiască. Iar ceia ce va fi purtat erbi, sau va fi purtînd, să le lepede şi să să canonească şase ani. Iar de va face farmece, ca să ştie ce copil va face, sau să ştie alte lucruri, şase ani să nu să cuminece. Aşijderea să fie întrebate iale de toate păcatele, ca şi partea bărbătească şi, în cîţi ani să vor afla în canon, să n-aibă voe a frămînta prescuri. <213v>   [239] 
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
   CHIPURILE
   VECHIULUI ŞI NOULUI
   TESTAMENT
      
       [241]<2r>  Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adecă obrazele oamenilor celor vestiţi ce să află Sfînta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi adunare pre scurt istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor, adeverind a fieştecăruia viaţa şi faptele atîta a celora ce au vieţşuit cu viaţă bună, cît şi a celora ce au vieţuit cu viaţă necuvioasă, începînd de la Adam şi pogorînd pînă la Hristos, acum întîi într-acest chip alcătuită şi aşăzată, prin multă nevoinţă şi osteneala preasfinţitului mitropolit al Ungrovlahiei chir Anthim Ivireanul şi închinată cu cucerie, spre semn de dragoste adevărată, prealuminatului şi înălţatului marelui domn şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească, Ion Constandin Brîncoveanul Basarab Voevod. 
      Dat în vestitul oraş al Tîrgoviştei, la anul de la zidirea lumii 7217, meseţî iulîie, 1.
      
       <2v> “Făcut-au Domnul Dumnezeu toate din nefiinţă
       Şi din fiinţă l-au adus cu multă biruinţă 
      Şi după aceia au zidit, luund pămînt şi tină 
      Pre omul cel dintîi, Adam, fără cuvînt de vină, 
      După asămînarea Sa făcu-i închipuire 
      Suflînd asupra feţii lui şi duh de vieţuire
       Adăugînd din coasta lui, face, cu socotinţă, 
      Pre Eva, dîndu-i ajutoriu spre bună lăcuinţă.
      Şi dintr-aceştea amîndoi mulţ oameni să născură
       Precum să vede luminat de-a rîndul în Scriptură; 
       [242] Oameni aleşi şi minunaţi, vestiţi în fapte bune, 
      Trăind în blagocestie, precun Scriptura spune
      Şi de la acestea de al toţi luo asemînare 
      Şi iubitoriul de Hristos, întru credinţă tare, 
      Prealuminatul Constandin din viţă Basarabă, 
      Stăpînul Ţării Rumîneşti, mulţi ani să aibă, 
      Care la sine adună florile bunătăţii
       Şi cu credinţa defaimă căile strîmbătăţii”. 
      
      
      
      <3r>  Prealuminaatului şi preaînălţatului domn
     Constandin Brîncoveanu Basarab Voevod.
      
      
      Multe şi despărţite sînt faptele şi sfîrşiturile a cugetului celui mulţemitor, prin mijlocul a cărora să adeverează fără de prepus, cum că rămîn întru neuitarea celor ce li s-au făcut binele. Toate facerile de bine ce au cîştigat, iară mai vîrtos şi mai ales aceste doao: întîi mulţemita cea adevărată care din inima cea călduroasă prin cuvînt şi-a dooa, oarecare daruri mici spre semn de cunoştinţă a datoriei ce li s-ar cuveni.
       Pentru aceasta dară şi smereniia noastră, cunoscînd cum că pentru multele folosuri şi faceri de bine ce ai arătat şi arăţi măriia-ta pururea cătră noi sînt datoriu nu numai să mă rog lui Dumnezeu pentru fericita sănătate şi buna întărire întru luminat scaunul măriei-tale, ce şi veri cu ce alt mijloc aşi putea să mă arăt cătră măriia-sa mulţemitoriu şi voitoriu de bine atîta la cele sufleteşti, cît şi cele trupeşti.
       Drept aceia am vrut cu iubire de osteneală de am adunat şi am însenmnat întru aceată cărticea chipurile tuturor strămoşilor noştri anume carele din carele să trage, precum să povestesc în sfînta şi dumnezeiasca Scriptură în cea veche şi în cea noao şi ca un dar mic şi mare să o aduc creştineştii stăpînire a înălţimei-tale, mic zic pentru statul ei, de vreme ce pre scurt şi cu puţine cuvinte închiiae toată rodosloviia de la Adam pînă la Hristos, mare iară pentru gîndul, căci întru această rodoslovie să cuprind obraze de oameni mari şi minunaţi, proroci, drepţi şi împăraţi, a cărora rîvnitor fierbinte eşti înălţimea ta şi o oglindă curată prin mijlocul a căriia poate să vază fieştecarele toate bunătăţile a celor fericiţi bărbaţi. 
       [243] Şi socotesc lucrul acesta să nu fie fără de cuviinţă şi fără de socoteală; una pentru căci acele ce înţelegem prin auz şi prin cetaniia a multor zile cu vederia chipurilor celor însemnate şi cu poverstirea lor pre scurt mai mult ne încredinţăm şi mai pre lesne întru pomenire le putem păzi. A dooa, ca celuia ce eşti stăpînitoriu întru aşezămînt preaslăvit şi întru oblăduire prealuminat şi de atîta mulţime de crdincioşi purtător de grijă şi chivernisitor să cuvine drept aceia a fi adus înălţimei tale de la noi un dar ca acesta; că cele luminate şi preaslăvite să cuvin iară celor luminaţi şi preaslăviţi. Pentru că măriia-ta între prealuminatul neam al Băsărăbeştilor dintru carii s-au arătat domni vrednici şi creştini, însuţi ai odrăslit ca o odraslă cu străluciri de aur şi cu străluciri de floare cu bun miros, păzită cu mila lui Dumnezeu, neveţtejită pînă acum şi să va păzi şi de acum înainte kata diadohin pentru multele şi nenumăratele faceri de bine carele au cîştigat cei de departe şi cei de aproape de la creştineasca şi asămînătoarea lui Hristos voinţă a măriei-tale, pentru care lucru de vom zice şi te vom numi coroana tuturor domnilor, nu vom greşi adevărului, de vreme ce ca un măslin roditoriu ce eşti sădit în casa Domnului întinzi spre toţi ramurile cele neveţtejite ale milosteniei şi făcliia creştinescului tău suflet spre faptele cele bune şi dumnezeeşti pururea aprinsă cu focul credinţii şi a dragostei cei fierbinte şi pusă în sfeşnic pentru ca să lumineze tuturor celor ce sînt întru întunerecul scîrbelor.
      Şi precum <3v>  într-o grădină împărătească cu multe podoabe să află multe şi de multe feliuri de flori, carele veselec cu mirosul toate simţirile celor ce s-apropie, aşa şi chipul cel de Dumnezeu împodobit a înălţimei-tale iaste plin şi împodobit cu multe daruri şi bunătăţi şi pociu zice cum că,ca alt Pariv indianesc, carele cu puteria lui cea trăgătoare trage la sine toate materiile, sau ca alt izvor din Scotusa ce închiagă toate vasăle cele stricate, aşa şi blîndeţele măriei tale trage pe toţi cătră sine şi-i închiagă cu mîngîiare şi tămăduiaşte a fieştecăruia scîrba inimii şi supărarea lipsii de îndurare.
      Şi cu adevărat eşti tot cu totul un chip însufleţit asemene făr’de nici o despărţire cu acei minunaţi şi vestiţi ce mai sus s-au zis, atrăgînd şi adunînd de pre la toţi bunătăţile cele mai de seamă şi ami amri: însă de la unul cucerniciia, de la altul credinţa cea fierbinte şi rîvna cea  [244] dumnezeiască, de al altul iubirea de streini, de la altul blîndeţele răbdătoare şi nerăutatea, de la altul milostivirea şi iubirea de săraci şi de la alţii alte bunătăţi carele sînt cunoscute şi adevărate că le ai măriia-ta, iar mai vîrtos şi mai ales de la dulcele mieu Hristos, smereniia cea de margine; că decît te-au mărit Dumnezeu şi te-au înălţat în cinste şi în stăpînire, cu atîta mai vîrtos te smereşti cu duhul.Şi pentru aceia cu multă cucerie te afli sub jugul cel bun şi sub sarcina lui Hristos cea uşoară, priimind cu multă răbdare şi cu multă blîndeţe necazurile cele multe şi de multe feliuri ce vin neîncetat, totdeauna, de toate părţile.
      Şi precum cel într-un nume cu măriiia-ta slăvitul şi de Dumnezeu încununatul, marele şi întocma cu apostolii Constandin, întîiul împărat al creştinilor n-au ţinut cu putere omenească schiptrul împărăţiei, ci numai cu singura nebiruita puteria împăratului ceresc, într-acestaş chip, şi măriia-ta ca un iubitoriu de Dumnezeu nu nădăjdueşti a chivernisi trebile domniei cu ajutoriul şi cu înţelepciune omenească, ci chemi pururea şi ajutoriul cel de sus căruia mă rog necontenind ca să ajute măriei-tale, păzindu-te cu veselie, cu sănătate, cu viaţă îndelungată mai presus de celia ce aduc întristare, neclătit şi nemişcat, întru înălţat scaunul măriei tale, împreună cu toată luminată rudeniia măriei-tale. Amin. 
      Dat în vestitul oraş al Tîrgoviştei, la anul de la zidirea lumii 7217, meseţă, iulîie, 1. 
      A păzitei de Dumnezeu înălţimei tale, întru Hristos rugător, smeritul mitropolit al Ungrovlahiei, Antim. <4r> 
      
      
      
      POVESTIRE PRE SCURT PENTRU ZIDIREA LUI ADAM.
      
      Adam s-au zidit şi s-au însufleţit la locul Damascului, precum zic unii.Şi după aceia l-au mutat Dumnezeu în Grădina desfătării (dintru care iase rîu şi să înparte în  [245] 4 începuturi: numele unuia este Fison; acesta încungiură tot pămîntul Evilat. Numele celui de al doilea este Gheon; acesta incungiură tot pămîntul Ethiopiei. Rîul al treilea este Tigru; acesta merge în prejma Asiriilor şi rîul al patrulea este Eufrat).Şi adormi Dumnezeu pre Adam şi luo o coastă dintr-ale lui şi făcu pre muiare, pre care văzînd-o Adam, îi puse numele ei Eva, închipuind cu prorocie pe Hristos şi beserica, precum şi la celialalte zidiri ale lui Dumnezeu au dat cu prorocie numire la toate.
      Şi, plecîndu-se Adam cuvintelor Evei, au mîncat din roada ce i-au poruncit Dumnezeu să nu mănînce.Şi pentru ruşinea golătăţii lor cusură foi de smochin şi-ş acoperiră golătatea, pre carii blestemîndu-i Dumnezeu, îi goni din raiu pre amîndoi.Şi au pus Dumnezeu înaintea uşii raiului heruvimi şi sabiia cea de pară. 
      Iară după aceia, la al 15 ani ai vieţii lui, au născut Adam pre Cain şi la 30 de ani au născut pre Avel; iară la 230 de ai vieţii lui au născut pre Sith.
       Să zice pentru Adam, cum să fie născut 30 de feciori şi 30 de fete, afară din Cain şi din Avel, precum istoricul  [246] Filon zice. Naşterea întîia şi a patra şi va să zică aceasta, că 4 naşteri de la Adam s-au făcut: au născut pre Cain, o naştere, pre Halmana, a dooa naştere; pre Aval, a treia naştere; pre Delvora, a patra naştere. Aceste naşteri aci să socotesc de laturi.
      Şi au fost viaţa lui Adam ani 930. Facerea, cap 1 şi 4.
       Cade-să a şti şi aceasta, că legia cea firească au ţinut de la începutul lui Adam pînă la Moisi, ani 3682 şi de la Moisi s-au început legia cea scrisă. 
      Pre Sith, carele l-au născut Adam la 230 ani ai vieţii lui, Moisi nu pune la număr cei 100 de ani ce au plîns Adam şi Eva pre Avel, dintru care Sith să trage neamul fiilor lui Dumnezeu şi au trăit Sith ani 912.
       Pre acest Sith zic unii, cum că l-au trimis Adam cînd s-au bolnăvit, să meargă în raiu să-i aducă din lemnul vieţii; dară nu i s-au dat voe, ci numai     i-au dat îngerul lemn de finic. Şi cînd s-au întors înapoi au găsit pre Adam mort şi au sădit lemnul acela la mormîntul lui Adam, de spre cap, carele s-au făcut copaci mare. Şi după aceia, zic istoriile, să-l fie pus Solomon la lucrul curţilor lui ce au  [247] făcut, pre carele zic să se fie răstignit şi Hristos. (Iară eu nu o ţiu să fie aceasta adevărată). 
      Zice Stravon istoricul, că după ce au murit Avel, Adam s-au făgăduit lui Dumnezeu ca să nu se mai înpreune cu muiarea lui. Iar Dumnezeu prin mijlocul îngerului i-au stricat făgăduiala pentru ca să se nască Fiiul lui Dumnezeu, din semenţiia lui.
       Iară Iosip istoricul zice că, după ce s-au omorît Avel şi au fugit Cain îşi aducea aminte Adam de odrăslirea (adecă de naşterea) fiilor şi să sfărîma foarte tare de dorul şi de dragostea ce avea cătră dînşii; care socoteală a odrăslirii au numit-o Stravon odrăslire poruncilor lui Dumnezeu, că la Facere au zis dumnezeu: ,,Creşteţi şi vă înmulţiţi.” Aşa zice Filon, istoricul. <4v>  
      Cain au fost plugariu.Şi pentru căci era nepriimite de Dumnezeu darurile lui, nefăcîndu-se cu dreptate, iară ale frăţini-său priimite, s-au întristat.Şi măcar că fu înfruntat de Dumnezeu, iară încăş tot au omorît pe frate-său Avel, greşind cu aceasta înşeptit: întîi că n-au adus jărtvă dreaptă lui Dumnezeu; a dooa că au zavistuit pre frate-său, a treia, că l-au viclenit; a patra, că l-au omorît; a cincea, c-au spurcat pămîntul cu vărsarea sîngelui frăţine-său; a şasia, că au tăgăduit cu obrăznicie lui Dumnezeu; a şaptea, că nu s-au căit.Şi drept aceia fu pedepsit înşeptit. Iar după blestemul lui Dumnezeu fu pre pămînt rătăcitor şi nestatornic. Facerea, cap 4.
       Acest Cain au aflat întîi cumpenile şi măsurile şi au pus hotară pămîntului şi au zidit cetăţi. Iară după aceia, aflîndu-se într-un desiş de pădure, fu omorît de Lameh,  [248] feciorul lui Mathusala, carele era al şaptelea după Adam. Facerea, cap 4. 
      Zice istoricul Iosip, cum că au născut Adam pre acest Cain la al cinsprăzecelia ani ai vieţii lui.
       Acest Avel fu iubit de Dumnezeu şi darurile lui priimite, căci le făcea cu dreptate, şi pentru această pricină fu omorît de frate-său Cain, cînd era de 100 de ani. 
      Pre acest Avel l-au născut Adam la 30 de ani ai vieţii lui, pre carele     l-au plîns Adam şi Eva 100 de ani.Şi locul întru carele l-au plîns să chiamă pînă acum Valea Lacrămilor, care iaste aproape de Evron. Facerea, cap 4. 
      Acest Lameh au scornit întîi a ţinea dooa mueri şi cu acest lucru necuvios au călcat porunca lui Dumnezeu, care au zis: ,,Şi vor fi amîndoi un trup.” Acesta fiind orb, îl trăgea altul.Şi pentru căci omorîse pre Cain, zăcînd în nişte mărăcini, au zis mai nainte muerilor lui: ,,Am ucis bărbat întru rană mie şi tinerel întru struncinare mie. Drept aceia mi să va da răsplătire de 77 de ori.” Facerea, cap 4. 
      Pre acest Enos l-au născut Stih la 205 de ani ai vieţii lui, fiind Adam atunce de 335 de ani.Şi să tîlcuiaşte Enos: om sau bărbat, adecă cuvîntătoriu şi tare. Acesta au aflat întîi cuvinte de rugăciune şi au început a să ruga lui Dumnezeu şi a chiema numele lui. Însă zic jidovii cum că acesta să fie izvodit chipuri întru cinstea lui Dumnezeu, pentru ca să nu să lenevească oamenii a să închina şi a cinsti pre Dumnezeu, precum în vremile  [249] de acum ţinem noi creştinii sfintele icoane, a căruia anii vieţii au fost 905. 
      Acest Cainan au trăit 910 şi au făcut feciori şi fete. 
      Acest Maleleil au trăit ani 900. 
      Acest Iared au trăit ani 962. 
      Acest Enoh, fiind plăcut lui Dumnezeu, s-au mutat în Grădina Desfătării (adecă în raiu) şi trăiaşte împreună cu prorocul Ilie. Iară în vremea lui Antihrist vor să vie amîndoi dupe prorociia Zahariei şi a lui Ioann la Apocalipsis, ca să întoarcă inimile părinţilor cătră feciori, şi de el să va omoră în Ierusalim. Însă acest Enoh, precum scrie în poslaniia Iudei, au izvodit slovele şi au scris carte.Şi pe vremea acestuia să adeverează să fie murit Adam.
       Şi toată viaţa lui Enoh pre pămînt au fost ani 365.
       Pentru anii lui Mathusala multe păreri sînt. Pentru că după tocmirea celor 70 de tîlcuitori zic unii cum că au trăit după potop ani 14, măcar că în corabie nu să vede nicăiri să fie fost, nici să pomeneşte undeva să se fie mutat precum Enoh. Iară alţii zic să fie murit mai naintea potopului. Iară Ieronim zice că au murit atuncea în vremea potopului; pentru că zice că au trăit înaintea lui Lameh ani 188 şi Lameh, înaintea lui Noe ani 181 şi Noe înaintea potopului, ani 600.Şi într-acest gînd, al lui Ieronim, să potrivesc toţi; adecă cum că au murit Mathusala în vremea potopului. Iar precum zic cei 70 de tîlcuitori, vede-să a fi trăit înaintea lui Lameh 167 de ani şi Lameh înaintea lui Noe 188 şi Noe înaintea potopului 600 şi dupe potop ani 14, carii fac, de toţi ani 969. Facerea, cap 5. <5r> 
        [250] Acest Iovil au aflat întîi corturile păstorilor şi au despărţit urmele după feliuri şi după neamuri, adecă osebind oile din capre şi au rînduit anii. Facerea, cap 4.
       Acest Iuval au aflat meşteşugul muzicesc, adecă lăutele, organele şi alte feliuri de cîntări. Acesta, cunoscînd cum va să se facă potop au scris istoriile vremilor acelora pe stîlpi de pămînt şi de piatră, ca de să va face potopul de apă, să rămîe stîlpul cel de piatră cu istoriile, iar de să va face de foc, să rămîe stîlpul cel de pămînt. Facerea, cap 4. 
      Această muiare, Noeman, precum zic unii din istorici, au aflat întîi meşteşugul ţesăturii şi a cusăturii. 
      Acest Thovel află meşteşugul făuriei, adecă să făcu începător lucrului băilor de fier şi de aramă şi a celorlalte băi de aur, de argint şi de altele.Şi din sunetu ciocanelor lui Thovel, veselindu-se Iuval au aflat potrivirile şi întocmirile glasurilor. Facerea, cap 4. 
      În vremile acestui Maleleil, împreunîndu-se fiii lui Dumnezeu, carii să trăgeau din Sith, cu fetele lui Cain, s-au născut uriaşii. Facerea, cap 6.
       Tot neamul lui Cain au perit în potop, carele era 77 de suflete.Şi pentru aceasta s-au zis de Lameh cum că de 77 de ori să va pedepsi, pentru căci au omorît pre Cain, pentru că 77 de suflete dintr-ai lui au murit, precum zic unii din istorici. 
      Cade-să a şti cum că veacurile nu să zic pentru numărul anilor, precum vor unii, ci pentru niscare minuni carele să fac la începuturile veacurilor. Că la începutul veacului celui dîntîi fu începutul lumii; iar la începutul veacului al doilea fu curăţirea lumii prin potop, iară la  [251] începutul veacului al treilea s-au legiuit tăiarea împrejur împotriva păcatului celui strămoşesc. <<Col. II>>
      Acest Lameh au trăit ani 753 şi au făcut feţi şi fete. Facerea, cap 5. 
      Aici, la naşterea lui Noe, să sfîrşaşte veacul cel dintîi, anînd, după cum zic jidovii, ani 1642; şi de la naşterea lui Noe pînă la potop au fost ani 600, carii fac toţi, de la Adam pînă la potop, ani 2242. 
      Noe, la al şaselea sute de ani ai vieţii lui, împreună cu muiarea şi cu 3 feciori ai lui, cu muerile lor, apropiindu-să potopul, au întrat în corabiia ce făcuse din porunca lui Dumnezeu (cu o sută de ani mai nainte, după cum zice Ieronim). După aceia, desfăcîndu-se toate izvoarele apelor şi deşchizîndu-se jghiaburile ceriului, au plouat 40 de zile şi 40 de nopţi.Şi s-au înălţat apa în sus de 15 coţi de cît toţi munţii cei înalţi, carii era supt ceriu, după cum zice la 7 capete ale Facerii.Şi au murit tot trupul cel ce mişca pre pămînt şi toate cîte au suflare de viaţă. Iară la 27 de zile a lunii a şaptea, înpuţînîndu-se apa, s-au aşăzat corabiia pre munţii Ararat şi la 27 de zile a lunii a dooa au eşit Noe din corabie, împlinindu-se un an încheiat, dupre călătoriia soarelui şi fiind şi luna de 17 zile. 
      Stravon gheograful zice că în anul în care au grăit Dumnezeu cătră Noe, tot într-acelaş au început şi corabiia şi o au sfîrşit şi au şi întrat într--însa. 
      Cade-să a şti că anul iaste în doao feliuri: iaste anul soarelui, carele în 12 luni îşi face călătoriia sa şi acestui an urmăm şi noi şi iaste anul lunii, carele cu 12 încunjurături ale ei, îşi vine la locul său. Însă anul lunii iaste mai mic cu 11 zile decît al soarelui. 
      Iară de vei vrea să faci şi anul luminii întocma cu al soarelui, cele 11 zile ce au rămas din micşorarea anului  [252] ce am zis mai sus le adaogi la începutul crugului celui dintîi al luminii şi aşa, cu acest mijloc, iaste amînduror luminilor anul tot întocma.
       Drept aceia, de vreme ce la 27 zile a lunii a dooa au întrat Noe în corabie, iarăşi într-aceiaşi zi, împlinindu-se anul soarelui, au eşit.Şi, făcînd jărtăvnic lui Dumnezeu, i s-au dat voe a mînca carne făr’de sînge.Şi să puse şi curcubeul în loc de semn, cum că nu să va mai face potop. 
      După aceia, îmbătîndu-se Noe de vin, s-au dezgolit în casa lui.Şi văzînd fiiuu-său Ham goliciunea tătîne-său, rîse de el <5v>
        Iar la începutul veacului al patrulea fu aflarea împăraţilor; iar la nceputul veacului al cincilea fu mutarea norodului lui Dumnezeu în Vavilon. Iară la începutul veacului al şaselea fu întruparea Fiiului lui Dumnezeu, iară la începutul veacului al şaptelea fu deşchiderea uşilor ceriurilor; iară la începutul veacului al optulea va fi scularea trupurilor şi răsplătirea celor buni şi celor răi, precum zice Avgustin.
       Veacul au fost de la Adam pînă la Noe şi de la Noe pînă la Avraam şi de la Avraam pînă la David şi de la David pînă la mutarea în Vavilon şi de la mutarea în Vavilon pînă la Hristos şi de la Hristos pînă la sfîrşitul lumii. 
      Acestia sînt veacurile celor vii; iaste şi veacul celor drepţi, ce să odihnesc, carele s-au început de la patimile lui Hristos şi va conteni la zioa judecăţii. Va fi şi veacul celor ce să vor scula, carele să va începe la zioa judecăţii şi va fi fără de sfîrşit.
      Şi, înţelegînd tată-său îl blestemă iară pre fraţii lui îi blagoslovi.Şi trăind ani 950 au murit, carele la 500 de ani ai vieţii lui au născut pre Sim, fiind de la facerea lumii 2140 de ani. Facerea, cap 8 şi 9. 
      Pricina pentru care au făcut Dumnezeu potopul, precum zice Methodie, iaste aceasta, că la 100 de ani ai miei cei dintîi să împreuna feciorii lui Cain cu muerile fraţilor lui, [253] făcînd mari curvii.Şi întorcîndu-se muerile în răutăţime să amesteca cu alţi bărbaţi, hulind pre bărbaţii lor. 
      Iară după ce au murit Adam ş-au despărţit ruda lui din ruda lui Cain şi s-au dus în locul întru carele s-au născut. Pentru că încă trăind tată-său îl opriia a nu fi împreună cu dînsul, însă Sith au lăcuit într-un munte aproape de rai, iar Cain într-o cîmpie, unde şi pre Avel au ucis. 
      Deci la 500 de ani ai miei a dooa, s-au întărîtat oamenii spre muerile unul a altuia şi la 600 de ani s-au împreunat feciorii lui Sith cu fetele lui Cain, dintru carii s-au născut uriaşii; şi începînd miia a treia s-au făcut potopul. 
      Iară la 100 de ani după potop să născu lui Ham fecior şi chiemă numele lui Hus, căruia, deaca să făcu de 30 de ani i-au dat daruri şi l-au lăsat pre el în pămîntul lui Etham.Şi au ţinut acel loc Hus pînă în marea, care să numeşte Oraşul Soarelui. 
      Acesta au luat de la Dumnezeu dar de înţelepciune şi au aflat astronomiia, dintru carele au născut Nevrod uriiaşul, carele era de 20 de coţi. Acesta au început a împărăţi în vavilon şi au cunoscut mai nainte pentru începerea celor 4 împărăţii şi pentru sfîrşitul lor, cum că vor fi una dupe alta, pentru care sfîrşit mai ales au grăit şi prorocul Daniil.
      Şi Nevrod cătră ucenicul său au zis că întîi vor împărăţi din feciorii lui Ham, dintru carele s-au tras Vil; apoi vor împărăţi cei ce să vor trage din Sim, adecă midiii,  [254] elinii şi persii; după aceia vor împărăţi cei ce să vor trage din Iafet, adecă romanii. Aşa zic istoricii. <6r> 
       Dintr-aceşti 3 feciori ai lui Noe, Sim, Ham şi Iafeth, s-au făcut neamuri 72, adecă: 15 din Iafeth, 30 din Ham, 27 din Sim şi s-au împărţit în lume; pentru că Sim au ţinut Asiia, Ham Africhiia, Iafeth Europii, adecă părţile de cătră amiazănoapte. 
      Ci numai pentru neamul lui Sim vom zice mai cu denadinsul, pentru că din seminţiia lui, după ce au trecut multe neamuri s-au născut Hristos, precum să va arăta mai jos. Iar din ceilalţi doi, adecă din Ham şi din Iafeth, s-au făcut limbile.
       Sim de 102 ani era cînd au născut pe Arfaxad, dintru care sînt iudeii şi haldeii. Iară ani vieţii lui au fost 602. Facerea, cap 11.
       Filon, în Cartea Întrebăciunilor lui, la cartea Facerii, zice că dintre aceşti 3 feciori ai lui Noe, încă trăind el, s-au făcut 24000 de bărbaţi, afară din mueri şi din copii, avînd şi stăpînitori pre dînşii; pentru că peste feciorii lui Ham era Nevrod stăpînitor în vavilon, iar pre feciorii lui Sim era Ghetraf, iar pe feciorii lui Iafeth era Sulfanos. 
      Ieronim, la Isaia, zice pentru Vavilon cum că s-au zidit într-o cîmpie; însă cetatea era în 4 cornuri şi de la un corn pînă la altul erau 16000 de paşi. Iară curtea ei, adecă unde şădea împăratul, era turnul, carele s-u zidit în urma potopului şi să numeşte turnul lui Vavil, a căruia înnălţime era de 3000 de paşi, întru care era uliţele de marmură şi beserici de aur; uliţele îmbodobite cu aur şi cu pietri şi cu vînătorii împărăteşti, cu de tot feliul de hiară, era înlăuntrul cetăţii, carele s-au stricat în  [255] vremea lui Valtasar, împăratul Vavilonului şi al lui Daniil proorcului.Şi acuma lăcuesc acolo bălauri şi paseri ce să numesc strutocamili, precum au fost zis mai nainte Isaia, la 13 capete. 
      Iară Vida zice cim că s-au zidit Vavilonul pentru închipuirea lumii de Nevrod uriiaşul, carele era de 20 de coţi. întru carele au şi împărăţit întîi; căruia Vavilon lăţimea zidului era de 200 de coţi, iar încunjurarea de 3000 de stadii, întărindu-l cu 100 de porţi de hier.Şi curgea prin mijlocu-i rîul lui Efrat, în care scrie a fi un turn de 3000 de paşi de nalt. <<Col. II>>  
       Acest Arfaxad au trăit ani 330, dintru carele să trag samarinenii şi indiii. Facerea, cap 11. Leat 2379. <6v>  <<Col. I>>  
      După potop s-au început 4 împărăţii: despre răsărit împărăţiia asirianiilor, întru care au împărăţit Vil; despre apus împărăţii sihimeilor, întru care au împărăţit întîi Eghiale; despre miazănoapte împărăţiia schithilor, întru care au împărăţit Darie; despre miazăzi împărăţiia eghiptenilor, întru care au împărăţit Menefta. Iară după Vil, au împărăţit la asiriian Semiramis, muiarea lui, care ş-au luat bărbat pre fiiu-său şi au făcut cetatea Vavilonului cap împărăţiei. Iară dupe dînsa au priimit împărăţiia Ninos, carele să făcu aflător idolilor, făcînd chipul tătîne-său şi puindu-l în uliţe ca să se cinstească de toţi. Iară mai re urmă au luat împărăţiia Sardanapal
      . Iară după el au mutat Arbachi împărăţiia la Midii şi au împărăţit pre midii Asteaghie, dîndu-ş fata lui domnului perşilor, dintru carv născîndu-se Chir au birut pe Asteaghie, carele murind şi sfîrşindu-i-se împărăţiia, Darie, feciorul lui Asteag, împreună cu Chirul au împărăţit, precum să vede în cartea lui Daniil. 
      Acest Sala au trăit ani 800. Acesta au zidit Salimul, adecă Ierusalimul. Facerea, cap 11. 
       [256] Dintr-acest Ever s-au numit evreii (au din Avraam, adecă avraniiani). Acest Ever au trăit ani 200. În vremea acestuia s-au zidit turnul lui Vavil, în cîmpul lui Sanaar. 
      Falec au trăit ani 209. Acesta întîi s-au închinat idolilor.. În vremea acestui Falec s-au făcut despărţirea limbilor la zidirea turnului lui Vavil şi în ruda lui au rămas limba ovreiască, care să grăia mai întîi decît toate limbile. Acesta s-au numit Falec, adecă despărţire, pentru că în zilele lui au despărţit Dumnezeu pre toţi feciorii lui Noe în 72 de limbi. Facerea. cap 11. 
      <<Col. I>>  <7r>  Ragav a trăit ani 207. În vremea acestuia s-au început împărăţiia schitilor, întru care au împărăţit Ranos, de spre miazănoapte. Leat 2902. 
      Seruh au trăit ani 200. Îm vremea acestuia s-au început împărăţiia eghiptenilor, întru care au împărăţit întîi Mincos. 
      Nahor au trăit ani 125. În vremea acestuia s-au început împărăţiia asiriianilor, întru care au împărăţit întîi Vil despre răsărit şi împărăţiia sihimeilor, despre apus, întru care au împărăţit Eghialie.
       Nahor, feciorul Tharei şi frate lui Avraam, mergînd în Hanaan, după porunc alui Dumnezeu, au făcut aceşti 3 fecioi; pre Uz, pre Vuz şi pre Vathuil, împreună şi cu alţi 5 feciori, dintru care Vuz s-au tras valaam, pentru care grăiaşte în cartea Numerilor, cap 23 şi 24, carele după zisa evreilor, în cartea lui Iov, să chiamă Eliuz Vuziteanul. Iov, cap 32.
       Însă acest Nahor, eşind din pămîntul haldeilor, ş-au luat muiare pre Malha, fata frăţini-său, lui Arran, fiind Arran mort.Şi au lăcuit în Harran al Mesopotamiei, murind acolo şi Thara, tatăl lui. Facerea, cap 11.
        [257] <<Col. II>>  Acest Thara, tatăl lui Avraam, neputînd răbda ocările haldeilor, pentru că nu vrea să se închine focului, fiind în pămîntul lor, întru care au omorît haldeii pre fiiu-său cel dintîi, au fugit împreună cu Avraam şi cu nahor şi cu oamenii de casa lui Arran în Harran al Mesopotamiei, întru care, lăcuind ani 205, au murit. 
      În vremea acestuia, au aflat Zoroastru meşteşugul vrăjii. Leat 3184. Facerea, cap 11. 
      La naşterea lui Avraam s-au plinit veacul al doilea, cuprinzînd ani 942, carii sînt de toţi de la Adam ani 3184. 
      Avraam, după ce s-au înecat frate-său Arran, au luat cu sineşi pe Lot, feciorul frăţine-său, şi luîndu-şi muiarea pre Sarra, fata frăţini-său, lui Arran, s-au dus împreună cu tată-său în pămîntul lui Harran, întreu care, după ce au murit tată-său au venit la Sihem.Şi de aclo, mutîndu-se, ş-au făcut coliba la Pendapoli, între Vethil şi între Agghe. 
      Deci întorcîndu-să de la Egipet, întru care fiind au zis pentru muiarea lui cum că-i iaste soră, de frica împăratului faraon şi lăcuind la stăjarul lui Mamvri au văzut 3 îngeri, asemenea ca cum ar fi 3 fraţi.Şi întorcîndu-se de la uciderea celor 5 împăraţi şi luînd înapoi toate cîte au fost prădat ei de la Sodoma, foarte fu cinstit de Melhisedec, împăratul Salimului.Şi i-au dat Avraam lui zeciuială din toate prăzile acelia. Facerea, de la cap 11 pînă la cap 14. 
      Acestui Avraam, la 75 de ani ai vieţii lui i s-au făgăduit, de la Dumnezeu, feciori; şi la 86 de ani i să născu lui Ismail. Iar la 100 de ani i să născu lui Isaac. Iar la 127 de ani au murit Sarra. Anii vieţii lui au fost 175. 
      Acesta au priimit întîi tăiare împrejur.  
      [258] De va fi întrebăciune, pentru ce evanghelistul nu pomeneşte nimic pentru ceilalţi feciori ai lui Avraam, ci numai de Isaac, cade-să a răspunde cum că Ismail şi ceilalţi feciori ai lui Avraam n-au stătut în credinţa unui Dumnezeu, împreună cu Isaac. Drept aceia începe de la Avraam carele de faţă au propoveduit închinăciunea unui Dumnezeu şi pentru aceia să cuvine a să numi întîi credincios. 
      <7v>  Vrînd să se prăpădească din urgie dumnezeiască cele 5 cetăţi ale Sodomului, de foc şi de iarbă pucioasă, fugi Lot cu muiarea lui, ca să meargă în Sigor.Şi călcînd muiarea porunca lui Dumnezeu în căutătura îndărăt s-au prefăcut în stîlp de sare. Iar după aceia făcu Lot re aceşti 2 feciori, pre Moav şi re Amon, din doao fete ale lui, carele, îmbătîndu-l pre el, s-au împreunat cu dînsul şi amîndoao au luat în pîntece. 
      Acest Iov, dupe um zic unii, fu împărat al doila după Vil, din neamul lui Edom, carele, precum scrie la Facere, cap 36, iaste fecior nepotului lui Edom. Iar jidovii zic cum să se fie trăgînd el din Uz, feciorul lui Nahor.
       Filon zice cum că acest Iov ş-au luat muiare pre Dina, fata lui Iacov şi au făcut cu dnsa 7 feciori şi 3 fete, mai nainte de ispita ce i s-au întîmplat lui de la Dumnezeu.Şi după aceia au făcut iară atîţea feciori şi fete, precum să vede în cartea lui Iov. 
      << Col. II>> Avraam începător fu credinţii, ales întru dreptate, viteaz în războae, putiarnic ntru buruinţe, precum scrie Amvrosie. 
      Pre această Hetură, Avraam o au luatu muiare după ce au murit Sarra. Însă unii zic că aceasta iaste să fie  [259] Agar, care din posadnică fu lui muiare slobodă.Şi bine să potriveşte pentru că Hetura, tîlcuindu-se, va să zică împreunată.
      Şi au făcut aceasta mulţi feciori, dintru carii să trag sarachinii, măcar că ei tăgăduesc. Aceestia zic istoricii. 
      Pre aceşti 2, adecă pre Naveoth şi pre Chidar i-au născut Ismail, feciorul Agarei egiptencei şi pre alţi zece. Facerea, cap 25. 
      <8r>  Acest Valaam, carele în cartea lui Iov să zice Elius Vuziteanul, să trage din Vuz, feciorul lui Nahor, pre carele chiemîndu-l Valac, împăratul moavitenilor ca să blesteme pre norodul lui Israil care veniia din Eghipet asupra lui, în loc de a-l blestema, mai vîrtos l-au blagoslovit. Căci că grăise cătră dînsul asinul, mai nainte, pînă a nu sosi la împăratul Valac, zicîndu-i: ,,Ce mă baţi, că iată îngerul lui Dumnezeu, ţiind sabie goală, nu mă lasă să umblu.” 
      Acesta au prorocit pentru răsăritul stelei mîntuitoriului nostru Iisus Hristos zicînd că va răsări stea din Iacov şi să va scula om din Israil şi va sfărîma pre începătorii lui Moav, i proci. Numere, cap 22 şi 23. 
      Pre această Reveca o au adus Eliezer, sluga lui Avraam, din Mesopotamiia a fi muiare lui Isaac, care, scoţînd apă i-au cerut Eliezer să bea.Şi răspunzîndu-i ia, zise: ,,Bea Doamne şi voiu da şi cămilelor tale băutură.” Şi era aceasta fată lui Vathuil şi soră lui Lavan. Facerea, cap 24.
       Isaf cel des la păr, feciorul lui Isaac, era vînător, carele-ş vîndu naşterile dintîi frăţini-său, lui Iacov, pentru o fiertură de linte, carele pentru înfierbinţeala lui s-au numit Edom. Îşi luă 3 muieri: doao gavaoniece, pre Iudith şi  [260] pre Vetheamath şi una din fetele lui Ismail. Înşălîndu-l, după aceia, frate-său Iacov, cu învăţătura mume-sei Revecăi, i-au luat şi blagosloveniia. Facerea, cap 26 şi 27. 
      Isaac, cînd să chinuia muiarea lui Reveca la naşterea feciorilor lui, au auzit prorocie pentru Isaf cum că va să dea naşterile cele dintîi lui Iacov. Deci lăcuind la Gherara a numit pre muiarea lui Reveca, soră, cătră Avimeleh, împăratul, temîndu-se să nu-l omoare pentru dînsa, că era frumoasă.Şi fiind acolo din cele ce au sămînat în pămntul acela, însutit au luat roadă.Şi cele 3 fîntîni care au fost săpat tată-său, astupîndu-se cu pămînt de filistiime, au săpat el altă fîntînă, a patra, şi au aflat acolo jărtvă împreună cu Avimeleh şi cu Filoh. 
      Deci îmbătrînind şi vrînd să moară au dat blagosloveniia lui Iacov, neştiind şi au lepădat pre Isaf. Cînd ş-au luat Isaac muiare au fost de 40 de ani, iar toţi anii vieţii lui au fost 180. Facerea, de la cap 25 pînă la cap 29. 
      Iacov, dupe ce au înşelat pre frate-său Isaf, de i-au luat naşterile dintîi şi blagosloveniia, au fugit la Mesopotamiia, întru care rădică stîlp pentru videniia care au văzut. Şi tocmindu-se cu Lavan, fratele Revecăi, ca să-i slujească 7 ani, pentru ca să-i dea pre Rahil muiare şi nevrînd Lavan să-i dea pre Rahil i-au dat pre Liia; apoi slujind şi alţi 7 ani, au luat şi pre Rahil şi prin pistritura toiagelor, carele pusese la curgerile apelor, unde au fost bînd dobitoacele, s-au îmbogăţit foarte. După aceia au fugit de muierile lui şi cu cei 11 feciori ai lui şi cu averia lui de la Lavan, furînd şi Rahil de la tată-său Lavan idolii. 
      Deci, auzind Lavan cum că au fugit Iacov, l-au gonit pre urmă şi l-au ajuns Lavan la Galaad şi, făcînd legătură  [261] între dînşii cu movilă de pietre să despărţiră şi să duseră fieştecare la calea lui. Şi văzu Iacov tabere de îngeri. Deci trecînd pîrîul să strică la coapsă de îngerul cu care s-au luptat de seara pînă dimineaţa şi pentru aceia rămase şchiop, schimbîndu-i-se şi numele de înger, din Iacov Israil.Şi trimiţînd daruri fraţini-său, lui Isaaf, au eşit întru întîmpinarea lui cu 400 de bărbaţi. Deci omorînd pre sihemiteni, pentru răpirea fie-sa au făcut jărtăvnic în Vethil şi s-au curăţit casa lui. 
      După aceia, venind de la Mesopotamiia la rîul lui Efrat, aproape de stejariul Thavorului, cu toată casa lui şi acolo murind Rahil, dupe ce au făcut coliba turmei şi îmbătrînind Iacov, au vîndut pre Iosif fraţii lui la neguţători; şi pogorîndu-se Iacov în vremea foameţii la Eghipte s-au priimit de fiiu-său Iosif cu cinste mare. 
      Deci răspunzînd Iacov lui faraon împăratului, pentru anii vieţii lui şi blagoslovind pre feciorii lui de rînd, unul după altul ş-au plinit viaţa, trăind ani 167, carele, cînd au născut pre Iuda era de ani 65, iar cînd au născut pre Iosif era de ani 91. <8v> 
       Această Dină, eşind să privească muerile din locul Sihemului, fu răpită de împăratul Sihem şi să împreună cu dînsa. Deci, cerşind-o de la tată-său a-i fi muiare i s-au răspuns de la fraţii ei să se tae împrejur cu toată oblastiia lui; şi făcu împăratul după voia lor. Iară Simon  [262] şi Lavi nu s-au lăsat nici pe aceia ci au plecat asupra împăratului Sihem şi au omorît pre el, cu toţi cei din cetatea lui. Facerea, cap 34.
       Dintr-acest Simeon s-au tras cărturarii, gonitorii lui Hristos şi ai ucenicilor lui. Anii vieţii acestuia au fost 142.
       Din Levi s-au tras reoţii carii aduceau jărtve cătră Dumnezeu şi parte din pămănt n-au avut aceştea între neamuri, ci cîştigul lor era pîrga şi priimelele din toate bucatele ce aducea norodul la beserică. Anii vieţii Iudei au fost 137. 
      Dathan şi Aviron, pentru căci să trăgea ei din cel dintîi născut, adecă din Ruvim, vrea ca să aibă ei stăpînirea norodului.Şi pentru vrajba ce au rădicat în norod, cu învăţătura lui Core, fiind Moisi stăpînitor, s-au înghiţit de pămînt, cu toată casa lor şi toate colibile lor, precum scrie la Numere, cap 16.              Dintr-acest Iuda s-au tras împăraţii dintru a căruia seminţie, după multe neamuri s-au întrupas Hristos. << Col. II >>
       În vremea acestuia au dat Feronie lege elinilor. Facerea, de la cap 35 pînă la cap 49. Leat 3935. 
      Acestă Rahil fu muiare a dooa a lui Iacov, slobodă, care, la naşterea lui Veniamin au murit şi s-au îngropat aproape de stejariul Thavorului. Facerea, cap 35. 
      Din seminţiia acestui Dan va să se nască Antihrist şi pentru aceia la Apocalipsis nu să numeşte în rînd cu celialalte neamuri. 
      Iosif vînzîndu-se la ismailteni de fraţii lui, l-au dus la Eghipet şi acolo l-au băgat în temniţă pentru muiarea  [263] stăpînă-său lui Pentefri, căci n-au vrut să facă păcat cu ia. Şi dezlegînd vsele a pitariului şi a păharnicului s-au mîntuit. După aceia, dezlegînd şi visele împăratului faraon, pentru cei 7 boi graşi şi pentru cei 7 mîrşavi, fu pus de împăratul faraon stăpînitor Eghipetului. 
      Iar în vremea foameţii, venind fraţii lui la Eghipet să cumpere grîu şi cunoscîndu-i pre ei Iosif, i-au trimis îndărăt la tată-său cu grîu, poruncind lor să se coboare şi tatăl lor Iacov la Eghipet. Deci mergînd Iacov cu toată casa lui, ca la 75 de oameni la Eghipet, fu priimit de Iosif cu mare cinste.Şi luîndu-ş Iosif muiare eghipteancă, au făcut cu ia pre Manasi şi pre Efraim, pre carii Iacov i-au potrivit întocma cu feciorii lui. Şi plinindu-ş şi Iosif viaţa, au murit. Facerea, de la cap 41 pînă la cap 49. În vremea acestui Iosif au început Elada a face grîu şi atlas au aflat astronomiia. Leat 545. <9r> 
       Caath au fost strămoş lui Moisi, carele au trăit ani 133. 
      Acest Aram, tatăl lui Moisi şi lui Aaron, au fost bărbat din neamul preoţesc; iar muma lor au fost Iothavith. 
      Moisi au fost judecătoriu întîi. Şi au trăit ani 140.
       În vremea lui Moisi s-au împlinit vremea legii. aceasta an 368. Iar de al Moisi s-au început vremea legii cei scrise şi au ţinut pînă la Hristos, întru care s-au plinit ani 1536. 
      Mariam, sora lui Moisi, pentru căci au tînjit asupra lui Moisi, s-au bubat şi prin rugăciunea lui iară s-au tămăduit. Judecătorii, cap 12. 
      Acest Core au rădicat vrajbă asupra lui Aaron pentru preoţie, zicînd cum că iaste cel dintîi născut, adecă  [264] din Isaar. Drept aceia fu ars cu foc din ceriu împreună cu 250 de bărbaţi, precum scrie la Numere, cap 16.
       Pre acest Moisi, după ce l-au aruncat în rîu, găsindu-l Hamur, fata împăratului faraon, l-au luat şi l-au făcut pre el fecior al ei. Şi neştiind, l-au dat mîne-sa să-l crească, pindu-i numele Moisi, care tîlcuindu-se, zice cum că s-au luat din apă. 
      Acest Moisi, omorînd un eghiptean şi drept aceia, fugind în pămîntul lui Madiiam ş-au luat muiare pre fata lui Iathor, preotul Madiamului. Acestui Moisi, arătîndu-i-se Dumnezeu în rug, l-au trimis ca să mîntuiască pre Israil din Eghipet. Eşirea, cap 2 pînă la cap 7. 
      Pentru Thamar zice Zlatoust cum că n-a fost noră Iudei, pentru că nici unul din feciorii lui nu o au cunoscut pre dînsa, nici n-au fost curvă, pentru că nu cu gînd curvesc, ci pentru dragostea naşterii de coconi, au luat chip curvesc şi au voit a să împreuna cu Iuda, pentru că au ştiut că va să se nască Hristos din semenţiia Iudei. 
      Iuda, avînd trei feciori, pre Ir, pre Avnan şi pre Silom şi dînd pre Thamar muiare lui Or şi după moartea lui Or, nefăcînd copii cu dînsul, au   dat-o lui Avnan şi nefăcînd nici cu acela copii, că au perit amîndoi din urgie dumnezeiască, pentru păcatul lor cel necuvios, n-au vrut după aceia să mai dea Iuda pe Thamar după al treilea fecior al ei, adecă după Silom; ci şedea Thamar la casa părinţilor ei. 
       [265] Şi pentru ca să nu rămîie Thamar făr’de feciori, lepădînd hainele cele jalnice să îmbrăcă în alte haine şi eşi la o răspîntie, închipuindu-se cum că iaste curvă.Şi întîmplîndu-se a merge Iuda să-ş tunză oile, neavînd muiare,     s-au culcat cu dînsa, necunoscînd-o. Şi îndată au luat ia în pîntece. Şi i-au fost dat Iuda, în loc de plată, toiagul său şi inelul şi gherdanul. Apoi prinzîndu-să Tamar ca o cuvră şi vrînd ca să o arză, arătînd acele zăloage ce au fost luat de la Iuda, s-au îndreptat; din care s-au născut Fares şi Zara. Facerea, cap 38. 
<< Col. I >>
      <9v>  Iisus, feciorul lui Navi, luînd stăpînirea norodului, după Moisi, precum scrie la 31 de capete la A 2 lege şi trimiţînd din Sihem 2 iscoade la Ierihon, după 7 zile au trecut Iordanul, împreună cu tot norodul lui, neudîndu-şi picioarele lor.Şi scoţînd din rîu pre uscat 12 pietri şi de pre uscat ducînd în rîu iară 12 pentru pomenire au înoit pre norod cu a dooa obrăzuire în Galgale şi, trîmbiţînd preoţii împrejurul cetăţii Ierihonului, a şaptea zi căzură zidurile ei.
      Şi luînd-o pre dînsa, o făcură întocma cu pămîntul, omorînd pre toţi, din om pînă în dobitoc.Şi lăsînd numai pre Rava curva, cu toţi ai ei, fiind însemnată casa ei cu o fune roşie, după cum o învăţase iscoadele lui Iisus, pentru binele ce au fost făcut, de i-au mîntuit din moarte şi pentru căci era făgăduit Iisus lui Dumnezeu cu jurămînt, ca să nu-i ia nimenea, nimic, din prada Ierihonului.
       Fiind pornit de lăcomiie, Ahar au luat o limbă de aur şi o plaşca roşie; şi drept aceia s-au mîniiat Dumnezeu pre  [266] norodul lui Israil şi s-au omorît la Ghilghe ca la 36 de bărbaţi şi ucise norodul şi pre Ahar cu pietri, pentru lăcomiia lui; aşijderea şi pre Gheii, cetatea cu vicleşug, de tot o au sfărîmat şi au făcut pre gavaoneni robi aducători de apă şi de lemne şi pre cei 5 împăraţi, carii viclenea gavaonul i-au omorît.
       Mărindu-se zioa cu starea lunii şi a soarelui, ca la 24 de ceasuri, prin rugăciunea lui Iisus, deci zidind jărtăvnic la Gheval şi blagoslovind şi blestemînd înaintea norodului, au îndemnat pre toţi a striga amin, facă-să. 
      După aceia au împărţit celor 12 semenţii pămîntul ce cuprinsese; însă celor doao seminţii şi jumătate, adecă lui Ruvim şi lui Gad şi jumătate din semenţiia lui Manase li-au dat pămîntul ce l-au fost dat mai dinainte Moisi. Iară celor 9 pol de semenţii li-au dat celalalt pămînt, împărţindu-l pre neamuri. Iar după 14 ani, întorcîndu-se, au făcut jărtăvnic la mormîntele Iordanului şi au lăsat slobod norodul lui Israil de cătră toţi vrăjmaşii. Şi făcu norodul legătură cu stropire de apă, cum că să vor închina lui Dumnezeu. Şi să făcură toţi anii vieţii lui Iisus 110.
       Acestia scrie la cartea lui de la capul cel dintîi pînă la sfîrşit. 
      În vremea acestui Huzi s-au mutat preoţiia de la Eleazar la Ili, care Ili era din Ithamar. Iar cei ce au fost din neamul lui Ili s-au scos din preoţie, în urma lui, pentru răutăţile lor. Împăraţi, I, cap 2. << Col. II >>
      Iară după ce au murit Iisus au lăsat norodul lui Israil pre Dumnezeu şi s-au închinat Astrarothii şi lui Vaal. Drept aceia au dat pre ei Dumnezeu în mîinile lui Husarsathem, împăratului Mesopotamiei, căruia au fost supuşi 8 ani. 
      Într-aceia vreme, zic unii să fie fost celia ce să zic pentru idolul lui Mihei, în cartea Judecătorilor, cap 17 şi  [267] celia ce să zic pentru muiarea lui Levi, la Judecători, cap 19.
       Acest Gothoniil au fost feciorul lui Chenez, fratele lui Halev şi ş-au luat muiare pre Axan, fata lui Canev. Aceasta au mîntuit pre Israil din mîinile lui Husarsathem.Şi s-au odihnit pămîntul în 40 de ani. Deci murind acesta, iară au greşit Israil şi i-au dat pre ei Dumnezeu în mînile lui Egron, împăratul moavitenilor şi au robit lui ani 18. 
      În vremea acestuia s-au făcut de Palamid, slovele elinilor.
       Acest Aminadav au fost stăpînitor peste neamul Iudii la eşirea norodului din Eghipet. Acesta au întrat întîi în Marea Roşie cu neamul său, că ceilalţi să temea.Şi drept aceia au dat Dumnezeu feciorilor lui puteria împărătească, pentru căci i-au urmat lui. 
      Naason, la eşirea norodului din Eghipet au fost căpetenia neamului Iudei, după moartea tătîne-său, precum scrie la Numere, cap 10. Însă la acest Naason să plineşte cuvîntul carele au zis Dumnezeu cătră Avraam la Facere, cap 15, că la al patrulea neam vor eşi fiii lui Israil din Eghipet. << Col. I >>
      <10r>  În vremea acestuia au scornit Fictonie de au înhămat, în Troada, patru cai. 
      Acest Avimeleh iaste fecior lui Ierovaal dintr-o posadnică a lui, născut în Sihem.Şi, puindu-să împărat sihemitenilor, au omorît pre 70 de fraţi ai lui, scăpînd dintru ei numai Ioatham, carele stînd întru-un munte au zis sihemitenilor o pildă pentru maslin, pentru smochin, pentru vie şi pentru păducel. 
       [268] Acest Aod au fost viteaz foarte, carele, omorînd pre Eglon, împăratul moavitenilor, în cămara lui, au mîntuit pre Israil şi s-au odihnit pămîntul ani 80. Deci murind acesta, îndată s-au pus în locul lui Semegar. Judecători, cap 3. Leat 3879.
       Acest Semegar au omorît 600 de oameni filistiimi, cu cormanul plugului; drept aceia fu pus mai mare peste israilteni. Deci, murind acesta, iar ai greşit Israil înaintea lui Dumnezeu şi s-au dat îm mînile lui Iavim, împăratul hanaanilor, carele au supus pre Israil prin Sisara, boiarinul lui ani 20.
       Această Devora au fost prorociţă, muiare fiind lui Varac şi lui Lafidoth. Aceasta, omorînd pre Sisara cu mijlocul Iailei, muerii lui Haver chineului, care Haver era slugă lui Sisara şi mîntuind pre Israil au cîntat cîntare, precum scrie la Judecători, cap 4.
      Şi s-au odihnit pămîntul în ani 40. Deci murind aceasta Devora au viclenit Israil înaintea lui Dumnezeu şi i-au dat pre ei Dumnezeu în mînile lui Madiam ani 7. Judecători, cap 5. Leat 3926. 
      Acest Ghedeon au pus cărnuri de piatră îneintea îngerului ce i să arătase şi surpînd jărtăvnicul lui Vaal, să numi Ierovaal.Şi s-au arătat lui semn pre lînă, cum că va mîntui Dumenzeu prin mîna lui, pre Israil cu 300 de oameni, carii vor limpi apă din rîu, cum limpesc cînii. <<Col. III>>
       Pentru că de vei număra neamurile împărăteşti, unul dupe altul, adecă, care după care au împărăţit şi nu după obraze, voi afla acest neam, al patrulea, începînd de la Iuda şi sfîrşind la Naason. Dar de vei lua aminte urmarea  [269] acestui neam, al patrulea, din neamul preoţeasc, cade-să a lua începere de la Levi şi să pogoare pînă la Eleazar. 
      Salmon ş-au luat muiare pre Raav curva (care au fost ascuns iscoadele lui Iisus în puzdării de in, lîngă zidul cetăţii, precum scrie Iisus Navi) şi au născut dintr-însa pre Vooz, care Vooz au fost moş lui Vooz, celui ce au născut pre Ovid. 
      Însă trei inşi, de rînd, adecă tată şi fecior şi nepot s-au numit tot cu acest nume Vooz; drept aceia evanghelistul Mathei au pus numai odată numele acesta, la rînduiala neamurilor. 
      Cu închipuirea aceasta, ce iaste în ceia faţă din dos, să înţeleg cele ce scrie la capul cel dintîi şi al doilea, la Numere, cum s-au aşăzat împrejurul cortului cele 12 neamuri şi Leviţii; şi încă-ş mai mult slujaşte spre a pricepe trecerea cea cu anevoe a lui Iisus şi carii sînt Leviţii şi cîte cetăţi şi locuri s-au dat lor, de la fieştecare neam, pentru ca să le ia zeciuialele, să le fie de hrană. Iisus Navi, cap 21. 
      Întru aceste cetăţi, scăpau cei răi, carii ucidea pre cineva făr’de vină, pentru ca să nu-i ucigă rudeniile celor ucişi, făr’de judecată, a cărora nume sînt acestia: Vosor, Arimoth şi Gavlon, Iisus Navi, cap 20. <<Col. I>>
      <10v>  Iar mai pre urmă Avimeleh strică Sihemul şi pre Agaal, domnul Sihemului, carele să rădicase asupra lui.Şi lovindu-se Avimeleh cu o piatră în cap, de o muiare şi văzînd că va să moară, au zis cătră cela ce-i purta armele: ,,Omoară-mă, ca să nu zică oamenii că m-au omorît o muiare.” Judecători, cap 9. În vremea aceasta s-au izvodit danţul în Elada.
       Iair au avut feciori 32 şi n-au făcut nici un lucru vrednic de povestire. Leat 3990. În vremea acestuia au izvodit Carmentie slove latinilor.
       Deci murind Iair, iară au început fiii lui Israil a să închina lui Vaal. Pentru aceia i-au dat Dumnezeu în mînile  [270] lui Filistiim şi în mînile feciorilor lui Amon ani 18. Judecători, cap 10.
      Şi ducîndu-să noaptea la corturile vrăjmaşilor au auzit povestindu-şi unul cătră altul visele.Şi întorcîndu-să îndată la ai lui, au plecat asupra vrăjmaşilor, deci cu scuturarea doniţelor şi cu bucinatul bucinelor, spăimîntînd pre vrăjmaşi au omorît 4 împăraţi adecă pre Oriv, pre Ziv, pre Zeveei şi pre Salmana.Şi au mîntuit pre Israil din mînile lui Madiiam; şi s-au odihnit pămîntul 40 de ani. Deci murind acesta, iară au făcut hicleşug fiii lui Israil înaintea lui Dumnezeu, şi s-au închinat lui Vaal şi nu i-au mai dat Dumnezeu în mînile nimănui, ci îndată s-au pus în locul lui fiiu-său Avimeleh. Judecători, cap 6, 7, 8, 9. În vremea acesta au întocmit Mercurie lăuta. Leat 3956.
       Acest Thola au judecat norodul lui Israil ani 24 şi n-au făcut nimica vrednic de povestire. 
      La vremea acestuia împărăţiia la Troada Priamos. Leat 3959.
       Acest Iefthae, lepădîndu-l fraţii lui ca pre un copil, fiind născut din curvă şi lăcuind în pămîntul lui Tov, au ajuns mai pre urmă stăpînitor lor şi judecător israiltenilor şi au biruit pre amoneteni. Acesta, mai naitea biruinţii, legîndu-să cu făgăduială înaintea lui Dumnezeu ca, întorcîndu-să biruitor să-ş jărtvuiască pre fiică-sa, drept aceia, biruind, ş-au plinit făgăduiala. Pentru că, după ce ş-au plîns ia fecioriile ei în 2 luni, o au jărtvuit înaintea lui Dumenzeu. După aceia, la trecătorile Iordanului, cu această hasnă, Sevelem şi Vethelel au omorît 42000 de oamenii din neamul lui Efraim. Judecători, cap 11 şi 12.  
      <<Col. III>> [271] Aceasta este Raav curva, aceia care au scăpat din pierzarea Ierihonului, pentru mila ce au arătat cătră iscoadele lui Iisus, precum am zis mai sus. Aceasta s-au dat a fi muiare lui Salmon. 
      Acest Avimeleh, în vremea foameţii, preoţind Ili, s-au dus cu muiarea sa, Noemin şi cu amîndoi feciorii lui, din Vithleem la Moav. Deci luînd feciorii lui muieri de acolo, pre Ruth şi pre Orfa şi întîmplîndu-să a muri acolo la Moav şi Avimeleh şi feciorii lui, s-au întors Noemin, împreună cu Ruth moaviteanca, lăsînd pre Orfa acolo. <<Col. I>>
       <11r>  Acest Esevon au luat stăpînirea după Efthae şi au avut feciori 30 şi fete iară 30 şi n-au făcut nimic vrednic de povestire. Judecători, cap 12. 
      Sampson, feciorul lui Manoe s-au născut din neamul lui Dan, spuind mai nainte îngerul naşterea lui.Şi s-au numit din pîntecele maică-sa sfinţit, carele au luat muiare din Thamnata, din neamul filistiinilor. Şi spuind pilda leului celor tineri, l-au hiclenit muiarea de au tîlcuit-o. 
      După aceia, legînd foc în coadele vulpilor, au ars spicele vrăjmaşilor şi 1000 de oameni au omorît cu o falcă de măgariu, dintru care falcă mai pre urmă au izvorît apă şi au băut el; şi porţile Gazii le-au suit într-un munte.
       Iar mai pre urmă, cu înşelăciune răzînd cu un brici perii din capul lui Dalila, l-au prins filistiimii şi orbindu-l l-au băgat în temniţă şi l-au pus de rîşniia. Deci crescîndu-i  [272] perii în cap şi adunîndu-să filistiimii să facă jărtvă, l-au dus şi pre el la adunarea lor ca să-l batjocourească.Şi apucîndu-se de un stîlp, au surpat casele unde erau adunaţi şi au omorît mai pre mulţi atunce la moartea lui decît în viaţa lui. <<Col. II>>
      Acest Elom au luat stăpînirea în urma lui Esevon şi n-au făcut nimic vrednic de povestire. Judecători, cap12. 
      Acest Avdom au luat stăpînirea după Elom. Acesta au născut 40 de feciori. Deci în urma acestuia iatră au greşit Israil înaintea lui Dumnezeu şi i-au dat pre ei Dumnezeu în mîinile filistiimilor 40 de ani. Judecători cap 12. În vremea acestuia s-au luat Troada. Leat 4033. 
      Acest Elcana iaste din seminţiia lui Core, feciorul lui Isaar carele să trăgea din Levi.Şi au ţinut Elcana 2 muieri: pre Feana, rodnică şi pre Anna, stearpă. Deci Anna au născut prin făgăduinţă pre Samuil care să tîlcuiaşte ,,cerşut” de la Dumnezeu pre care l-au dus la Ili preotul, după cum s-au făgăduit. Împăraţi I, cap. 7. 
      Iar deaca s-au întors Noemin, zicea muerile din Vithleem: ,,S-au întors Noemin din călătoriia ei.” Iar ia, răspunzînd, ziceţi Noemin, adecă frumoasa, ci să-mi ziceţi Amara, pentru că plină de amărăciune  [273] sînt eu.” Iar pre Ruth o au luat Vooz muiare luiş şi au născut dintr-însa pre Ovid. Aceasta scrie la Ruth. 
      Saul, pierzîndu-şi măgarii, multă vreme îi căuta şi neputînd să-i afle au mers la Smuuil prorocul ca să-l întrebe, doară îi va fi ştiind prin prorociia lui, să-i spue unde sînt. Iară Samuil avînd poruncă de la Dumenezeu, au uns pre Saul împărat israiltenilor şi i-au prorocit şi de măgari cum că i-au găsit tată-său Chis.Şi încredinţînd Samuil pre el cu trei semne cum că va împărăţi, să duse. După acía pindu-să sorţi la Masifa, căzu sorţul pre Saul. Şi s-au uns şi înaintea norodului a fi împărat. Deci luînd împărăţiia au bătut pre Nass şi a mîntuit pre Iaviteni din mîinile lui.
      Şi greşind Saul înaintea lui Dumnezeu, să făcu semn cu tunet lui Samuil, cum că s-au mîniiat Dunezeu pre dînsul. Jertvuind după aceia Saul, călcă porunca lui Samuil, care-i poruncise să-l aştepte pînă în 8 zile.Şi drept aceia fu certat de dînsul. <<Col. IV>>
      Acest Aviil s-au tras din Veniamin cu mult mai pre urmă decît alţii. Feciorul acestui aviil, Chis, au născut pre Saul, carele au fost împărat întîi norodului lui Israil.
       Acest Avenir, feciorul lui Nir, au fost om chibzuit şi mai mare preste oastea împăratului Saul. Acesta era ajutor lui Ievosthi, împotriva lui David şi lovind cu suliţa în pîntece pre Azail, feciorul lui Aronie l-au omorît. 
      Deci, certîndu-se de Ievosthi pentru posadnicele lui Saul, s-au mîniiat Avenir şi s-au dus cătră David de s-au împăcat cu dînsul. Deci, întorcîndu-se, l-au omorît Ioav, feciorul lui Aronie. La a II-a împărăţie, cap 3. 
      <11v>   <<Col. I>> [274] Deci, murind el, nu s-au mai făcut alţi judecători, măcar că Ilie şi Samuil sta înaintea norodului la judecată. Judecători, cap 13, 14, 15, 16. Leat 4055. În vremea acestuia au întărit Ascanie pre Alva.
       Acest Ili au fost judecător şi preot. Şi pregetînd a-ş certa feciorii, nevrednic să socoti de Dumnezeu, pentru acea necertare, precum scrie la întîia Împărăţie, cap 2 şi 3.
      Şi aducînd pre Samuil, copil mic, părinţii lui, dupe cum îl făgăduise lui Dumnezeu, îl dederă lui Ili preotul; şi creştea Ili pre Samuil şi iubiia pre dînsul, văzînd căderia lui Ofni şi a lui Finees, feciorilor lui. Deci auzind cum că au luat filistiimii chivotul în războiu, să cuprinse de multă întristare şi, căzînd de pe scaunul lui, muri, însă acest Ili să numiia preot pentru că s-au mutat la el preoţiia din odraslă mai cinstită, adecă din feciorii lui Eleazar. Acesta au luat întîi preoţie, trăgîndu-se din Ithamar. Iar în urma acestuia iarăş s-au mutat preoţiia la neamul lui Eleazar, pentru răutatea lui Ofni şi a lui Finees, feciorilor lui Ili, precum scrie la întîia Împărăţie, de al doilea cap, pînă la al patrulea.
       În vremea acestuia s-au făcut foamete mare în Iudea. Leat 4085. 
      <<Col. II>>Samuil de trei ori fu chiemat de Dumnezeu, însemnînd cu aceasta cum că va să înflorească cu putere întreită, adecă cu judecătorie, cu preoţie şi cu prorocie, precum scrie la întîia Împărăţie, cap 3. 
      Aceasta, după ce au mîntuit pre Israil de la filistiimi, prin junghiiarea mielului, la Piatra ajutoriului, care era pusă în munţi, au uns pe Saul, din porunca lui Dumnezeu, a  [275] fi împărat israiltenilor. Deci urînd Dumnezeu pre Saul, căci nu vrea să omoare pre Agag şi pre Amalic, împăraţii, au omorît pre ei Samuil, făcîndu-i bucăţi. Şi mergînd în Vithleem, după porunca lui Dumnezeu, ca să jărtvuiască, merse împreună cu dînsul şi Iesei, tatăl lui David, cu toţi feciorii lui. <<Col. III>>
      Iar mai pre urmă, călcînd iarăşi porunca lui Dumnezeu, au luat pre împăratul Agag rob, cu toată averia lui şi l-au ţinut la dînsul. Însă cu această călcare de poruncă, foarte au mîniiat pe Dumnezeu.Şi pentru aceasta au căzut într-atîtea bîntuială şi măcar că, plîngînd Samuil prorocul, să ruga lui Dumnezeu, pentru el, iară încăş nu putea să-l îmblînzească; pentru că au fost ales pre David, precum scrie la Împărăţiia întîi, de al doilea cap pînă la sfîrşit.  
      Acest Saul au împărăţit întîi pre Israil ţiind împărăţiia ani 20.
       Ionathan, feciorul lui Saul, au fost om foarte chibzuit şi pentru aceia îl iubiia David. Acesta, de multe ori au mîntuit pre David din moarte, dovedind cătră el răutatea tătîne-său, lui Saul, pentru ca să se păzească, pentru că vrea să-l omoare.
      Şi, cunoscînd Ionathan că iaste David ales de Dumnezeu a fi împărat, în urma lui Saul, au făcut legături cu el ca, făcîndu-se împărat, să nu-i facă vreun rău, pentru vrăjmăşiia tătîne-său lui Saul, ci să-i miluiască casa. Acesta singur, împreună cu purtătoriul lui de arme, trecînd tîrîş  [276] pre munţii cei înalţi au mers de au lovit pre cei striini de feliu şi i-au biruit. Însă fără ştirea tătîne-său; deci, fiind în războiu cu tată-său şi luînd dintr-un fagur de miiare cu vîrful toiagului, care era în mîna lui, ca să mănînca, de abiia au scăpat prin rugăciunea norodului, de tată-său, că era să-l omoare. Pentru că să jurase Saul foarte tare, ca, de va mînca cineva în zioa aceia, pînă nu-şi va îzbîndi, să-l omoare. După aceia fu omorît împreună cu tată-său Saul de filistiimi, în munţii Vervune.
      Şi, auzind David de moartea lui Ionathan, l-au jelit şi au cîntat cîntec de plîns, precum scrie la a II-a Împărăţie, cap 1. Deci murind Ionathan şi rămîina fiiu-său Memfivoste, i-au miluit David casa, pentru legătura ce au avut cu tată-său. 
      Acest Semei blestema pre David, fugind de cătră faţa lui Avelaghion. <12r>  <<Col. I>>
      Şi alegînd Dumnezeu pre David a fi împărat au uns pre el Samuil cu untdelemn din corn, precum scrie la întîia Împărăţie, cap 18.Şi, plinindu-şi Samuil viaţa, au murit. Leat 4125.
       Pre David, feciorul lui Iesei, cel mai mic de toţi fraţii lui, l-au ales Dumnezeu a fi împărat în urma lui Saul şi prin mijlocul lui Samuil l-au uns în Vithleem. Deci luînd semn de împărăţie în Evron, au împărăţit întîi pre neamul Iudei 7 ani şi 6 luni. Iar mai pre urmă au împărăţit preste tot Israilul ani 33, precum scrie la a dooa Împărăţie, cap 5.
      Şi biruind în războiu pre Goliath, au îmbunat pre Saul.  [277] Deci avînd dragoste foarte mare cu Ionathan, să făcu ginere împăratului prin mijlocul lui.Şi întorcîndu-să David biruitor de la uciderea lui Goliath, l-au zavistuit Saul pentru lauda ce-i făcea fecioarele. Drept aceia l-au trims împăratul să bată războiu singur cu 100 de oameni filistiimi neobrezuiţi, ca doară l-or omorî. Iar el, făcînd izbîndă, au rămas în deşărt vicleşugul lui Saul şi de cursele vicleşugului celui de obşte cu isteţimea Melholei au scăpat din moarte. Pentru că au culcat Melhola în patul lui David un chip asemenea cu al lui, zicînd că iaste bolnav.Şi în nava intrînd, în beserica lui Dumnezeu, fiind flămînd, au mîncat pîinile cele preoţeşti
      .Şi omorînd Saul preoţii, pentru David, au scăpat numai Aviathar, prin ajutoriul lui. După aceia ş-au luat muiare pre Avidia, muiarea lui Naval celui nebun, după ce au murit Naval. Deci, găsind pre Saul, vrăjmaşul lui, adormit, nu l-au omorît, ci i-au luat suliţa şi căuşul apei şi au tăiat şi poalele hainei lui de o au luat; iar pre el l-au lăsat adormit. <<Col. II>>
      Acesta Avesa au fost om chibzuit şi, fiind cu David, au găsit pre Saul oareunde adormit.Şi au luat suliţa, care era înfiptă lîngă capul lui şi căuşul apei şi au vrut să-l omoare, şi nu l-au lăsat David, precum să vede la întîia Împărăţie, cap 26. 
      Acesta Azail era om fugaciu. Pre acesta lovindu-l Avenir, feciorul lui Nir cu suliţa în vintre, l-au omorît. Drept aceia şi Ioav au omorît pe Avenir  
      [278] Acest Amassa, vrînd a fi mai mare peste oştile norodului pentru că să făgăduise David să-l facă, fu omorît de Ioav, precum scrie la întîia Împărăţie, cap 19.
       Acest Ioav, feciorul lui Aronie, totdeauna era împreună cu David, ajutor fiindu-i la împărăţie. Pentru că-l pusese mai mare ostaşilor lui, acesta au omorît pe Avesalom şi pre Avenir şi pre Amassa. deci Solomon, după învăţătura tătîne-său l-au şi omorît, măcar că au fost fugit la cornul jărtăvnicului. Împărăţiia a III- a, cap 19.
       În vremea lui David, acest Ioav al lui Aronie au fost peste oastea lui Iosafat comendarisie, adecă scriitor celor ce să făcea; iară sadoc şi Aviathar au fost preoţi, Nathan au fost proroc, Saronie scriitoriu, adecă canzelarie, Vania, feciorul lui Ioad, peste cetele Zerethi şi Ferethi, carii erau păzitori capului împăratului. Zerethi înseamnă stricător, iar Ferethi iubiţi <12v>  
      Şi, întorcîndu-să din Anhus la Sichilad, au bătut pre Amalic şi pre vestitoriul morţii lui Saul l-au omorît David, pentru că acel vestitor l-au fost omorît.Şi jelind David pre Saul au cîntat cîntare de plîns. Deci murind Saul şi împărăţind David singur preste tot norodul lui Israil, au izgonit pre Ievosei din pămîntul Ierusalimului.Şi la Varsafalim au lovit pre cei streini de fel. 
      Apoi, ducînd chivotul la Ierusalim, cînta David înaintea lui şi sălta; şi urîndu-se de muiarea lui, Melhola, pentru cîntarea şi săltarea aceia, au rămas ia fără roadă de la  [279] David.Şi să opri David de Dumnezeu a zidi beserica. Deci, legînd cu funii pre moeviteni şi pre idumei şi pre filistiimi, i-au aruncat în ocne de sare şi ce au fost ale lor le-au împărţit la ai lui. d
      După aceia vrînd să ia pe Virsavia, omorî pre Urie, bărbatul ei şi o luă muiare luiş.Şi întorcîndu-să David mai pre urmă din războiu la Ierusalim au numărat norodul lui Israil şi l-au urgisit pre el Dumnezeu pre acea numărare. 
      Deci, ungînd pre Solomon împărat şi dîndu-i poruncă ca să facă izbîndă spre vrăjmaşii lui şi plinindu-şi viaţa cu bunătăţi, au murit. 
      Dintr-acest Nathan, feciorul lui David, s-au tras fericita feciora Maria, după ce au trecut multe neamuri, precum să arată aici, pre dunga această verde, care să pogoară pînă la dînsa.
       Pre Amon l-au omorît Avesalom, pentru căci au stricat pre Thamar, soru-sa şi îndată au fugit de cătră faţa lui David.
       Acest Avesalom era foarte frumos. Deci omorînd pre frate-său Amon şi fugind de cătră faţa tătîne-său, abiia s-au împăcat cu el prin rugăciunea lui Ioav.Şi venind iarăşi în Ierusalim, măcar că să împăcase cu David, tată-său, iar faţa lui nu au văzut în 3 ani.
       La David să sfîrşeşte veacul al treilea, avînd ani 1002, carii împreunîndu-să cu toţii, de la Adam pînă la David, sînt ani 4204. 
      Evanghelistul Mathei, scriind neamurile au pus mai nainte pre David decît pre Avraam, zicînd: ,,Fiiul lui David, fiiul lui Avraam.” Şi pricina iaste aceasta pentru că la David au fost făgăduinţa întrupării lui Hristos,  [280] mai ales. Iară la Avraam au fost făgăduinţa pentru beserică. 
      Pre acest Adonie l-au omorît Solomon, pentru că cerea de la dînsul pre mumă-sa cea vitreagă să ş-o ia muiare, prin rugăciunea Vîrsaviei. Împărăţiia a III-a, cap 2.
       Solomon împăratul feciorul lui David, împărăţind în urma tătîne-său, au omorît pre Ioav al lui Aronie şi pre Adonie şi pre Semei, dupe porunca tătîne-său, lui David.Şi luînd înţelepciunea de la Dumnezeu, dupe ce au făcut jărtvă au zidit beserica în Ierusalim, cu ajutoriul lui Iran în 7 ani şi în 7 luni.Şi în 10 zile ale septemvrie au sfiinţit beserica. 
      Acesta au priimit pre împărăteasa Sava cu cinste foarte mare, cînd au venit să-l vază. După aceia ş-au spurcat viaţa cu dragostea muerilor şi cu închinăciunea idolilor, depărtîndu-se de Dumnezeu. 
      În vremea acestuia împărîţiia jidovilor au petrecut tot cu pace. 
      Preste oastea lui Solomon era mai mare Vania, feciorul lui Iiad. Preot era Sadoc, feciorul lui Nathan canzelaris. Iuar era proposit, adecă purtător de grijă jurămîntului. Avduran era preste dăjdi
      . De aicea să încep împăraţii cei ce au împărăţit, în urma lui Solomon, pre cele 10 neamuri ale lui Israil, precum să vede că sînt puşi în dunga această verde, unul după altul pogorîndu-se, începînd de la Ierovoam, cel ce au împărăţit întîi şi pogorînd pînă la Osie, carele, împărăţind mai pre urmă, l-au luat rob Salmanasar, împăratul Asiriilor, împreună cu acele 10 neamuri, precum scrie la a 4-a Împărăţie, cap 9.  [281] 
      Iară pre dunga aceasta roşie, din mijloc, sînt împăraţii Iudei, carii au împărăţit în urma lui Solomon, pre cele 2 neamuri, dintru carii, la început au fost Rovoam. Pentru că numai 3 împăraţi aleşi au fost preste tot neamul lui Israil: Saul, David şi Solomon. Împotriva împăraţilor sînt puşi şi prorocii carii au fost în vremile lor. <13r>
        Şi pentru aceia, mîniindu-se Avesalom, s-au rădicat a fi împărat şi    s-au împreunat şi cu posadnicile tătîne-său, prin sfatul lui Ahitofel. După aceia, pornindu-să tată-său asupra lui, ca să-l omoare şi fugind el printre un stăjăret, s-au spînzurat de perii capului lui de o ramură.Şi lovindu-l Ioav, feciorul lui Aronie, cu 3 săgeţi, au murit. A 2-a Împărăţie, cap 16. 
      Acest Rovoam, feciorul lui Solomon, hulind sfatul celor bătrîni şi înţelepţi şi primiind sfatul celor tineri şi cu răspunsurile lui cele trufaşă şi necuvioase, au turburat norodul lui Israil şi s-au împărţit împărăţiia lui Israil în doao părţi, numindu-să o parte împărăţiia Iudei, întru care au fost 2 neamuri şi neamul cel leviticesc, pre care neamuri au împărăţit el, în urma tătîne-său, şi altă parte numindu-să împărăţiia lui Israil, întru care era cele 10 neamuri. 
      După aceia, Rovoam, pentru mulţimea păcatelor lui, s-au biruit de Susachim, împăratul Eghipetului, carele au venit asupra lui.Şi într-atîta scădere au ajuns, cît, în loc de paveze de aur ş-au făcut paveze de fier, precum scrie la a 3-a Împărăţie, cap 12, 13, 14.  [282]
       Tîlcuiala Împărăţiilor zice cum că pentru păcatul lui Solomom şi al lui Rovoam au mutat Dumnezeu împărăţiia a celor 10 neamuri, la ruda lui Saul, cătră Ierovoam, feciorul lui Naval, care naval era fecior lui Era, fratele lui Chis, tatăl lui Saul.
       Acest Avia, la 18 ani ai împărăţiei lui Ierovoam, au început a împărăţi preste Iuda. Acesta au făcut vicleşug înaintea lui Dumnezeu şi în toată vrmea vieţii lui să bătea cu Ierovoam. Iar mai pre urmă ş-au împreunat taberile, amîndoi, în muntele amoreilor.Şi acolo au perit Avia în războiu. A 3-a Împărăţie, cap 15. 
      În stîlpul cest de mijloc s-au pus nepotrivirile şi nesămînările numărului anilor Iudeişi anilor lui Israil, care nepotriviri sînt pentru nesămînarea cuvintelor proroceşti şi ale istoriilor din care s-u adunat Cartea Împărăţiilor. Însă, după nesămînarea cuvintelor, s-au întîmplat a pune unii altă începere şi alţii alta, începutului anilor împăraţilor Iudei şi al împăraţilor lui Israil, după moartea lui Solomon.
       Acest Ierovoam au fost slugă lui Solomon.Şi fugind din Ierusalim, de frica lui Solomon, l-au întimpinat Ahia Siloniteanul pre cale şi rumpînd Ahia 10 rumpturi dintru haina lui, le-au dat lui Ierovoam însemnînd cu darea acelor 10 rumpturi cum că va să împărăţească Ierovoam 10 neamuri ale lui Israil, precum scrie la a treia Împărăţie, cap 11.
       Iară după ce au murit Solomon, fu ales el împărat de cele 10 neamuri.Şi luînd puteria împărăţiei, îndată ş-au arătat răutatea; pentru că făcînd doi viţei vărsaţi, i-au pus la Dan şi la Vethil, de să închina lor, făcîndu-le jărtvă.  [283] Şi certîndu-l Adon i-au secat mîna şi s-au surpat şi jărtăvnicul. Iară el de răutăţile lui tot nu s-au lăsat.
       După aceia, trimiţîn Ierovoam pre muiarea lui cătră Ahia Siloniteanul, ca să le prorocească pentru fiiul lor de să va tămădui de boala lui, le-au răspuns Ahia cum că nu să va tămădui.Şi, auzind Ierovoam această veste rea, au murit.Şi măcar că el s-au închinat idolilor, iar pre Israil n-au putut să-l plece ca să se închine lor. A 3-a Împărăţie, cap 13, 14. 
      Pre Avdon prorocul l-au omorît un leu, pentru căci călcînd porunca lui Dumnezeu s-au ospătat cu prorocul cel mincinos.
       Navat, jefuind Tevethonul, cetatea filistiimilor, fu omorît de Vassa. Împărăţiia 3-a, cap 15.
       Acest Vassa fu certat de prorocul Iu, pentru căci au zidit pre Rama împotriva lui Asa împăratul Iudei.Şi nebăgînd în seamă certarea lui Iu, fu omorît de Venedav, împăratul asiriilor. Împărăţiia a treia, cap 15 <13v>  
      Acest Assa au zidit doao cetăţi, pre Gavaon şi pre Masifa, cu lemnele şi cu pietrile care au adunat Vassa, împăratul lui Israil, ca să zidească pre Rama.Şi, îmbătrînind Assa, au murit de dureria picioarelor. A 3-a Împărăţie, cap 15. În vremea acestuia au început a proroci Naum, Amos şi Ioil, prorocii. 
      Acest Iosafat, plecînd vrăjmaşii lui în pămîntul Iudei, au fugit în beserică.Şi văzîndu-l i-au dat mîngîiare şi îndrăznire zicînd: ,,O, Israile, nu te teme.” Acesta au numit locul dreptăţii lui Israil, Valea Blagosloveniei. A 3-a Împărăţie, cap 16. În vremea acestuia au început a proroci Ilie şi Mihea.  [284] 
      Acest Ioaram ş-au luat muiare din fetele lui Ahav şi Iezevelii. Acesta, biruind pre Edom şi omorînd pre 6 fraţi ai lui Hema au murit şi el de boala pîntecului, făcînd în viaţa lui răul înaintea lui Dumnezeu. 
      În vremea acestuia au asuprit arapii şi viianii pre Iudea şi au luat pre muerile lui Ioaram, iar pre feciorii lui i-au omorît, afară de Ohozia. A 2-a Paralipomena, cap 21. În vremea acestuia au început a proroci Elisei. 
      Evanghelistul Mathei, la povestirea lui, lasă neamurile de la acest Ioaram pînă la al patrulea neam, adecă pînă la Ohozie, pentru fata Iezevelii. 
      Acest Ohozie s-au omorît în Ramoth al galaadei, împreună cu ginere-său, Ioram, împăratul lui Israil, fiind într-ajutor lui Ioram cînd s-au dus să-l ungă, prorocul Iu împărat peste Israil. Împărăţiia a 4-a, cap 9. În vremea acestuia s-au răpit prorocul Ilie în raiu.
       Acest Illa, fiind beat, fu omorît de Zamvri. A 3-a Împărăţie, cap 16. Acest Zamvri, mai nainte cu 3 ani pînă a împărăţi singur, s-au certat cu Thamni, iar apoi, puindu-să împărat, au zidit Samariia. A 3-a Împărăţie, cap 16.
       În vremea lui Ahaav s-au zidit Ierihonul de Athiil. Acesta au închis în temniţă pre Mihea prorocul, pentru căci îl certa de relele care făcea. Acesta au omorît pre Navuthe, pentru ca să-i ia via. drept acvia l-au certat Ilie prorocul şi să smeri Ahaav pentru sfătuirea Sedechiei cea mincinoasă. 
      După aceia, vrînd el să jefuiască pre Ramoth cetatea, îl opriia Mihea.Şi neascultînd Ahaav au mers în războiu şi au perit acolo. Acesta au avut muiare pre Iezavel cea fărdelege. A 3-a Împărăţie, cap 16.
       Ilie prorocul au fost pe vremea lui Ahaav. Acesta au oprit de n-au ploat în 3 ani şi 6 luni şi s-au făcut foamete  [285] mare peste tot pămîntul. Iar pre el l-au trimis November 2, 1997umnezeu în Sarepta la o muiare văduvă, de l-au hrănit, căriia mai pre urmă, i-au inviiat şi feciorul. Acesta au omorît 450 de proroci ai lui Vaal.Şi de frica Iezevelii, muerii lui Ahaav, fugind în pustie,  i-au adus îngerul azimă şi urcior de apă.
       Iară, după ce au ajuns 40 de zile, s-au suit în muntele Horiv şi acolo au luat poruncă de la Dumnezeu să ungă pre Azail împărat Siriei şi pre fiiu-său împărat lui Israil şi pre Elisei proroc în locul lui. Iară după aceia s-au răpit în raiu, lăsîndu-ş cojocul lui, lui Elisei, pentru cererea lui. A 3-a Împărăţie, cap 17, 18.
       Acest Ohozie, fiind bolnav, au trimis pre slugile lui la Vaal Musca, dumnezeul Acaron, ca să întrebe de să vă tămădui de boala aceia.Şi ducîndu-se slugile au eşitIlie prorocul înaintea lor prin porunca lui Dumnezeu, de i-au întors îndărăt la împăratul ca să-i zică că de vreme ce n-au vrut să întrebe pre Dumnezeu cel adevărat, ci pre Vaal Musca, să ştie că adevărat că nu să va tăădui.
      Şi întorcîndu-se solii şi vestind acestia cătră Ohozie s-au turburat foarte şi au trimis un căpitan cu 50 de ostaşi ai lui, să aducă pre Ilie din munte şi mergînd căpitanul pînă la poalele muntelui s-au pogorît foc din ceriu, prin porunca lui Ilie şi au ars pre căpitan cu toţi oamenii lui.Şi auzind Ohozie au trimis alt căpitan, iară cu atîţea oameni ş-au petrecut şi acela ca şi cel dintîi. <14r>   [286]
       Gotholia, muma lui Ohozie, după ce au murit fiiu-său, au omorît toată sămînţa împărătească, afară numai din Ioas, fiind copil mic, pre carele l-au ascuns Iosavee, muiarea lui Ioad preotul, fata lui Ioram şi l-au hrănit 6 ani. 
      Iară după acei 6 ani au uns Ioad preotul pre Ioas a fi împărat, în beserica înaintea norodului. Şi văzînd acestia Gotholia au început a striga în beserică: ,,Vicleşug, vicleşug.” Şi scoţînd Ioad pre ia din beserică o au omorît făr’de cinste.Şi au împărăţit aceasta ani 6. A 4-a Împărăţie, cap 11. 
      Ioas, feciorul lui Ohozie, bine făcut înaintea lui Dumnezeu, în cîtă vreme l-au învăţat Iodae, iar după aceia s-au întors la răutăţi, pohtind ce să i să dea cinste ca lui Dumnezeu. În vremea acestuia au murit Elisei prorocul. Acesta au făcut visterie, pentru ca, adunîndu-se bani să dreagă părţile cele sfărîmate ale besericii. iară mai pre urmă, pentru mîndriia lui cea necuvioasă, l-au ucis slugile lui, cu pietri şi pre el şi pre feciorul lui, scăpînd din feciorii lui numai Amasia. Împărăţiia a 4-a, cap 12. 
      Acest Amasia după ce au omorît pre cei ce au ucis pre tată-său, biruindu-să în războiu de Ioas, feciorul lui Iohaz, împăratul lui Israil, fu prins de dînsul.Şi surpînd Ioas zidurile Ierusalimului au luat de la Amasia toate uneltele casei lui Dumnezeu; iar pre Amasia nu l-au omorît, pentru pilda care au zis Amasia. Împărăţiia a 4-a, cap 14.
       Acest Azariia bine făcu înaintea lui Dumnezeu, iar pentru căci au luat preoţiia supt biruinţa lui, au bubat şi au căzut şi un munte preste grădinile lui, de l-au împresurat. Împărăţiia a 4-a, cap 15.  [287] 
      În vremea biruinţii acestuia, au început a proroci Isaia şi Osie, Ioil şi Avdia, precum zic unii.
      Şi au trimis Ohoziaalt căpitan al treilea. Şi mergînd acela au grăit cătră Ilie cuvinte blînde.Şi s-au pogorît Ilie, împreună cu dînsul la împăratul.Şi au prorocit împăratului Ohoziei de faţă, că nu să va scula; şi aşa, după cuvîntul lui Ilie, au murit. A 4-a Împărăţie, cap 1. 
      Acest Iu, după ce au omorît pre Ioram şi pre Ohozie şi pre Ahaav, l-au uns Elisei copilul a fi împărat. După acvia au omorît şi pre Iezavel cea fărdelege, surpînd-o prin ferestrele palatului.Şi au tăiat şi capetele feciorilor lui Ahaav, prin samarineni. Acesta au omorît şi pre 40 de fraţi ai Ohoziei, împăratul Iudei, pentru răutatea fratelui lor, Ohoziei.
      Şi blagoslovind pre el preotul Venadav au omorît şi pre prorocii lui Vaal, în Samaria şi răsturnîndu-le capiştea, o au făcut staul de gunoiu.Şi luînd Iu răspuns de la Dumnezeu, cum că vor împărţi feciorii lui pînă la al patrulea neam, au murit şi s-au îngropat în Samaria, împărăţind în locul lui fiiu-său. A 4-a Împărăţie, cap 12. 
      Acest Ioahaz au început a împărăţi preste Israil la 13 ani ai împărăţiei lui Ioas. Acesta au făcut înaintea lui Dumnezeu, vicleşug, urmînd căilor lui Ierovoam. Drept aceia l-au dus Dumnezeu la războiu cu Azail şi cu Venadav, feciorii lui şi perit toţi ostaşii lui Ioahaz. Iar el strigînd cătră Dumenzeu au scăpat. A 4-a Împărăţie, cap 13. 
      Iona prorocul era fecior unii văduve din Sarepta (la care au fost Ilie în vremea foameţii). Pre acesta l-au  [288] înghiţit chitul, fugind de cătră faţa lui Dumnezeu şi după trei zile l-au scos iarăş la ţărmurile mării.
      Şi după porunca lui Dumnezeu, ducîndu-să la Ninevi, au propoveduit cum că pînî în 3 zile să va prăpădi cetatea.Şi căindu-să ninevitenii, i-au ertat Dumnezeu. Iară Iona să ruşina a fi în pămîntul lui, pentru căci au eşit mincinoasă propoveduirea lui de Ninevi. 
Ioas, feciorul lui Ioahaz, s-au dus să vază pre Eliseei, fiind bolnav.Şi, poruncindu-i Elisei, au tras o săgeată, cu arcul, prin fereastra de spre răsărit; şi de trei ori au dat în pămînt cu arcul, însemnînd cu acestea cum că va birui pre Amasia, împăratul Iudei.Şi bătîndu-să cu el l-au biruit.Şi luînd Ierusalimul au surpat zidurile cetăţii şi au luat toată averea besericii. A 4-a Împărăţie, cap 13.           Pe acest Raason, împăratul Siriei, l-au omorît Teglafasar şi au luat sfîrşit împărăţiia Siriilor, mutîndu-se la împărăţiia Asiriilor, întru care au împărţit întîi Ful. A 4-a Împărăţie, cap 16.
       Pre Zaharia acesta l-au omorît Selum şi au împărăţit, în locul lui, el. A 4-a Împărăţie, cap 15. <14v>  
      Pe vremea aceasta s-au rînduit de elini numărul anilor, care să chiamă Olimbias. 
      Acest Ioatham au zidit poarta casei lui dumnezeu care o munesc latinii”Frumoasa”, iară jidovii o numesc”Poarta lui Ioatham.” Iar unii îi zic”Turnul Turmei.” A 4-a Împărăţie, cap 15. În vremea acestuia au văzut Isaia pre Domnul şezînd pre jeţiu înalt; şi Naum împreună  [289] cu Mihea au început a prorocii. Pe vremea acesta au născut Romil. Leat 4443. 
      Ahaz au făcut vicleşug înaintea lui Dumnezeu şi au trecut pre fiiu-său prin focul jărtvelor ce făcea în Venemon.Şi pentru căci n-au vrut să asculte sfatul Isaiei prorocului şi să ceară semn de la Dumnezeu, precum îl învăţa Isaia, cap 14, ci lăsînd pre Dumnezeu şi puindu-ş nădejdea la Teglafalasar şi la dumnezeii Asiriilor, s-au prădat de Rasin şi de Fachee şi au prăpădit podoaba besericii toată. A 2-a Paralipomenă, cap 28. 
      În vremea acestuia au văzut Isaia videniia Vavilonului. Pe vremea aceasta s-au început Roma. Leat 4459. Pre acest Selum l-au omorît Manaim şi au împărăţit el în locul lui. A 4-a Împărăţie, cap 15.
       Acest Amos prorocul au spus mai nainte lui Ierovoam pentru pierzarea celor 10 neamuri. După aceia fu omorît de Amathia, preotul lui Velthil, bătîndu-i-se piroane de fier prin tîmple. 
      Acest Manaim, mergînd Fua împăratul asiriilor asupra lui, i-au dat o mie de talanzi de argint, ca să nu-l bîntuiască, ci încăş să-i fie şi într-ajutor.Şi luînd Fua argintul de la Manaim s-au întors îndărăt şi n-au stătut în pămîntul lui Manaim. A 4-a Împărăţie, cap 15.
       Pre acest Fachesia l-au omorît Fachee, voevodul oştilor lui, în Samariia.Şi au împărăţit el în locul lui. A 4-a Împărăţie, cap 15. 
      Fachee n-au stătut împotriva lui Teglafalasar, ca să nu robească cele doao neamuri, pre Ruvim şi pre Gad şi pre jumătatea din neamul lui Manase şi din Zavulon şi  [290] din Nefthalim, ca la jumătate de neam. Drept aceia, au contenit împărăţiia celor 10 neamuri, 9 ani. A 4-a Împărăţie, cap 17.
       Acest Osie au fost împărat israiltenilor mai pre urmă decît toţi.Şi au făcut vicleşug înaintea lui Dumnezeu. În zilele acestuia, pe cele 10 neamuri ale lui Israil, ce lăcuia în Samariia, de 3 ori li-au robit Salmanasar, împăratul asiriilor, încît au luat şi pre Osie, împăratul lor, rob. <15r>
        Ezechia bine plăcu lui Dumneezu, pentru căci au urmat părinţilor lui celor buni. Acesta au surpat toate capiştele idolilor şi au pogorît şi pe şarpele cel de aramă, care l-au fost înălţat Moisi. Iară apoi auzind ocărîle şi hulele cătră Dumnezeu de la Rapsac, s-au smerit foarte înaintea lui Dumnezeu. Întrebînd drept aceia, pe Isaia şi cu umilinţă plecîndu-ş inima cătră Dumnezeu, i s-au dat semn de bucurie, adecă să nu să teamă de cuvintele cele cu mîndrie şi necuvioase ale lui Rapsac, voevodul lui Senaherim.Şi crezînd Ezechia cuvîntul Isaei ş-au arătat Dumnezeu puteria. Că venind Senaherim cu mare laudă şi mîndrie asupra Ierusalimului, s-au întors cu mare ocară. 
      Acesta, dupe ce au surpat capiştele idolilor, precum am zis, au prăznuit Paştile după lege, cu multă bucurie.Şi, bolnăvindu-se Ezechia mai pre urmă, pînă lîngă moarte şi rugîndu-se lui Dumnezeu să mai lungească viaţa i s-au dat semn prin Isaia, cum că va mai trăi 15 ani.Şi sculîndu-se după boală, au cîntat cîntare zicînd: ,,Eu am zis întru jumătăţirea zilelor mele.” Deci  mărindu-să şi trimiţînd la el Merodac, împăratul Vavilonului, soli, cu daruri,  [291] să-l întrebe de semnul carele s-au făcut pre pămînt, au arătat lor visteriile besericii lui Dumnezeu.Şi certîndu-l pentru aceasta isaia, cu pace au murit. A 2-a Paralipomena, cap 31 şi 32. leat 4473. 
      Acest Manasi au făcut vicleşug înaintea lui Dumnezeu şi au ruşit uliţele Ierusalimului de sîngele prorocilor. Iară mai pre urmă, venind la simţirea fărdelegilor lui, cu mari înfricoşări ş-au schimbat viaţa spre bunătăţi. A 2-a Paralipomena, cap 33. Leat 4544.
      Acest Ammon era de 25 de ani cînd au început a împărăţi.Şi au făcut şi acesta vicleşug înaintea lui Dumnezeu, închinîndu-se celor ciopliţi şi suleţelor celorlalte ce au zidit taică-său. Drept aceia sculîndu-să slugile lui asupră-i, l-au omorît. Iar norodul au omorît pre toţi ceia ce s-au adunat asupra lui şi au fost pricină uciderii lui.Şi în locul lui au pus împărat pre fiuu-său Iosie. A 2-a Paralipomena, cap 33.
      Şi stricînd Samariia, Salmanasar au mutat pre jidovi din Samariia şi    i-au aşezat pre lîngă rîurile lui Gozan mai presus de hotarăle midiilor şi a persilor, aproape de hotarăle Caspiei (însă zice Istoriia lui Alexandru cum că au închis în locul acela doao neamuri spurcate: pre Gog şi pre Magog, ca să nu să spurce tot pămîntul de ei. Iar Antihrist, Mesiia al jidovilor, îi va scoate de acolo).  
      [292] Iar în cetăţile Samariei au aşăzat Salmanasar, în locul israiltenilor, asiriiani. Deci asiriianii la începutul aşezării lor nu s-au temut de Dumnezeu.Şi drept aceia au trimăs Dumnezeu lei asupra lor de-i omoriia; şi măcar că nu s-au lăsat ei de tot a nu să închina idolilor şi a nu face alte răutăţi, iară încăş tot s-au mai temut de Dumnezeu. A 4-a Împărăţie, cap 17. 
      Ţinut-au împărăţiia acestor 10 neamuri de la Ierovoam, împăratul lor cel dintîi, carele au plecat pre israilteni să se închine idolilor, pînă la osie, împăratul lor cel de pre urmă. Însă de la Ierovoam pînă la Osie au trecut ani 250. 
      Cade-să a şti cum că împăratul asiriilor, Ful, au bătut întîi pre cele 10 neamuri ale lui israil, fiind preste iale împăratul Manaim. A doa oară le-au stricat Teglafalasar, fiind împărat preste iale Fachee, feciorul lui Rotelie. A treia oară au robit pre ei Salmanasar, carele au sfărîmat Samariia fiind iale supt stăpînirea lui Osie. 
      Iară pre Ierusalim întîi l-au bătut Sargon, a dooa oară Asaradon, a treia oară Sanaherim, în vremea Ezechiei, împăratul Iudei. Însă zic unii cum că aceste nume, ce s-au zis mai sus, să adună toate la Sanaherim, carele de multe ori au robit Ierusalimul. 
      Sanaherim, mergînd să prade Ierusalimul, în vremea lui Ezechie, au scăpat de mîna lui Dumnezeu cu mare ocară; pentru că puţin era să-ş piardă toată oastea prin înger, pentru hula care au hulit Rapsac, voevodul lui, asupra lui Dumnezeu şi asupra Ezechiei. 
      Mîniindu-să drept aceia, Sanaherim a omorît pre mulţi din jidovii carii au fost robit Salmanasar mai nainte.  [293] Şi aflînd Sanaherim, împăratul cum că Tovit îngroapă trupurile celor omorîţi, ia luat toată averia şi au poruncit să-l şi omoară. Înţelegînd, drept aceia, Tovit au fugit despuiat în cîmpuri, de s-au ascuns. Iar după 40 de zile fu omorît Sanaherim de fiii lui.Şi să întoarse Tovit şi i să dederă toate unialele cîte i-au fost luat Sanaherim.
      Şi trecînd cîtăva vreme, veni îngerul Rafail de luă pre Toviia, feciorul lui Tovit şi la-u dus la Raguil de ş-au dat fata după el, gonind întîi pre dracul, carele omoriia pre bărbaţii ce o luase mai nainte să-i fie muiare, pre carii după împreunarea lor, i-au dus sănătoţi la Tovit.Şi tămăduind cu hiare de peşte pre Tovit de orbiciunea ce avea, li-au spus cum că iaste îngerul rafail.Şi s-au dus de la ei, precum scrie în cartea lui Tovit. 
      Merodac, împăratul Vavilonului şi cu împăratul midiilor, să despărţiră de singură ţiitoarea împărăţiia asiriilor, adecă de Asaradon, pentru că, mai nainte, era aceste doao împărăţii, care au zis, supuse împărăţiei Asiriilor. <15v>
        Iosiia, găsind în casa Domnului Cartea Legii a Dooa şi înfricoşîndu-se de răspunsul Oldei, prorociţei, să smeri şi surpă idolii din locurile cele înalte şia rse casele prorocilor şi ale preoţilor celor mincinoşi la Vethil. La acest Iosie s-au plinit prorociia lui Adon, care au prorocit cînd jărtvuia Ierovoam viţelului celui ce vărsase la Dan, zicînd: ,,Iată fiiu să naşte casei lui David; numele lui Iosiia.Şi va jărtvui preste tine jărtăvnice, pe preoţii cei ce jărtvuesc preste  [294] tine; şi oase de oameni va arde preste tine.” A 3-a Împărăţie, cap 13.       
       Acesta au prăznuit Paştele cel făr’de asemînare.Şi după aceia, bătînd războiu Iosia la Maghedo cu faraonenii, fu omorît de împăratul Nehao.Şi l-au plîns norodul foarte. A 4-a Împărăţie, cap 22. 
      La al treilea an al împărăţiei lui Iosia, au început a proroci Ieremia, arătîndu-i-să 3 semne: un toiag de nuc şi o căldare pre foc şi un brîu. Ieremia, cap 1. Leat 4586. 
      Pre acest Ioahaz l-au făcut norodul împărat.Şi pentru răutăţile lui l-au luat faraon şi l-au dus la Eghipet; şi au pus în locul lui pre Eliachim, frate-său. În vremea acestui Ioahaz s-au supus Ierusalimul lui faraon. A 4-a Împărăţie, cap 23.
       Acest Eliachim, carele să numeşte şi Ioachim, omorînd pre Uria şi Cartea Prorociei lui Varuh spărgînd-o şi aruncînd-o în foc şi dînd lui faraon bir în trei ani, fu omorît de faraon. A 4-a Împărăţie, cap 24. 
      Acest Iehonie s-au dat pre sineş în mîinile lui Navuhodonosor, cînd au venit asupra Ierusalimului.Şi împreună cu Iehonia s-au mutat ca la 10 mii de oameni, întru carii să număra şi Iezachil şi Daniil şi cei 3 coconi. A 4-a Împărăţie, cap 24. 
      Însă această robie să chiamă mutare, pentru că de voia lor s-au dat în mîinile lui Navuhodonosor, iar celialalte să chiamă robii, pentru căci au fost fără voia lor.Şi au pus Navuhodonosor în locul Iehoniei, pre Sedechia, fratele tătîne-său. 
      Acesta iaste Merodac, împăratul cel vestit al Vavilonului, carele au trimis soli la Ezechia, împăratul Iudei, cu daruri.Şi arătînd Ezechia solilor acelora averea besericei lui Dumnezeu în trufă şi cinstind pre ei, i-au trimis  [295] îndărăt.Şi pentru această greşală a Ezechiei au smerit pre împăraţii Iudei, împăraţii Vavilonului, cum au fost Navudonosor şi cei ce au fost în urma lui, pînă în vre mea lui Valtasar, celui de pre urmă, carele, împărăţind, s-au mutat iarăşi împărăţiia Vavilonului la midii şi la perşi; iară Vavilonul s-au stricat. 
      Pricina pentru care au trmis Merodac soli cătră Ezechia, zic unii să fie fost aceasta: haldeii, pentru căci să închina soarelui, măcar că să lăuda cu astronomie, iar nu putea cu meşteşugul lor să afle pentru ce să făcea zioa atît de mare, ca cum ar fi fost îndoită. 
      Drept aceia, socotind cum că doară pentru Ezechia, împăratul Ierusalimului să face zioa mare, au trimis la el soli, ca să afle adevărul; şi i-au trimis şi daruri, făcîndu-i cinste, ca celui ce era cinstit şi de dumnezeul lor, adecă de soare, după socoteala lor.
       Acest Navuhodonosor, după ce au robit Ierusalimul, fiind Daniil prorocul în Vavilon, au văzut în vis un chip şi o piatră rumpîndu-se din munte, fără de mînă de om, care, căzînd, au lovit chipul acela şi l-au sfărîmat. Iară piatra s-au făcut munte mare şi au plinit tot pămîntul.Şi mărîndu-să Navuhodonosor ş-au făcut chipul lui de aur şi l-au pus într-un cîmp şi au adunat toată boerimea şi tot norodul lui de pretutindenea, cu poruncă mare ca să se închine acelui chip. Iar cine nu s-ar închina să-l arunce în cuptoriul cel ce ardea cu foc.Şi nevrînd să se închine cei trei coconi, Anania, Azaria şi Misail, i-au arucat în cuptoriul acela.  
      [296] Şi iară au mai văzut în vis un copaci foarte înalt, a căruia înălţime ajungia pînă în ceriu şi avea frunză frumoasă şi roadă multă şi ramurile lui coprindea toată lumea şi supt el lăcuia toate hiarăle sălbatece, iară în ramurile lui toate pasările.Şi auzi un glas zicînd: ,,Tăiaţi copaciul şi împrăştiiaţi ramurile”, i proci. 
      După aceia, pentru mînriia lui cea multă s-au schimbat de Dumnezeu chipul lui şi au făcut pe trupul lui păr, ca al leului, ca un bou păştea iarba.Şi fu izgonit de oameni în păduri pînă ce au plinit 7 ani. 
      Deci, căindu-să de păcatele lui, iară ş-au venit în firea ce au fost mai nainte şi s-au cinstit de toţi mai multe decît întîi. Daniil, cap3, 4. 
      Acest Daniil, fiind în pămîntul haldeilor, supt stăpînirea lui Navuhodonosor, pe vremea robiei, au văzut 10 videnii. Întîi au văzut pentru chipul şi pentru piatra ceia ce s-au tăiat din munte, făr’de mînă şi au fărîmat chipul acela. <16r>  
      Şi puse împăratul Navuhodonosor pre Sedechia, fratele lui Eliachim, împărat preste Iuda şi preste Ierusalim.Şi era Sedechia de 21 de ani cînd au început a împărăţi.Şi împărăţi ani 11, făcînd vicleşug înaintea lui Dumenzeu şi nu să ruşina de cătră faţa Ieremiei prorocului, carele îl certa pentru răutăţile ce făcea, ci l-au băgat în temniţă.Şi, trimiţînd împăratul Navuhodonosor soli la Sedechia ca să-ş dea birul, precum le-au fost legătura, i-au întors îndărat, la împăratul deşerţi şi înfruntaţi.  [297] 
      Mîniindu-se,drept aceia, Navuhodonosor, s-au dus asupra Ierusalimului, cu toată puteria lui şi luînd toate odoarele besericii, cîte au găsit şi ale împăratului le-au dus cu sineş la Vavilon.Şi arse Navuzardan, stolnicul împăratului Navuhodonosor, beserica lui Dumnezeu.Şi tăe împăratul pre feciorii lui Sedechie înaintea lui, iară pre el orbindu-l,îl duse la Vavilon.Şi eşind Ieremia din temniţă, s-au dus împreună cu norodul, iar Sedechia cu rea moarte s-au sfîrşit în Vavilon, crăpîndu-i pîntecele. A 4-a Împărăţie, cap 25.
       În vremea acestui Sedechia s-au sfîrşit împărăţiia Iudei, care au ţinut 514 ani şi 4 luni şi 8 zile, după cum zice Iosif istoricul. Iar din Cartea Împărăţiilor nu se adună mai mulţi decît ani 500. Iar de la zidirea besericii Ierusalimului  pînă la mutarea norodului în Vavilon au trecut ani 480, luni 6 şi 10 zile.
       Aici, la mutarea Vavilonului, să sfîrşaşte veacul al patrulea, carele cuprinde ani 409, carii împreunîndu-să cu toţii de la Adam sînt ani 4613.
       A dooa videnie au văzut pentru îngerul carele au mîntuit pre cei trei coconi din cuptoriul unde îi aruncase Navuhodonosor, căci n-au vrut să se închine chipului celui de aur. 
      Cu a treia videnie au tîlcuit visul împăratului Navuhodonosor, pentru copaciul care au fost văzut, zicîndu-i cum că pentru mîndriia lui să va schimba din om şi să va asămîna cu dobitoacele.
      A patra videnie au văzut în vremea lui Valtasar, pentru cele 4 vînturi şi pentru cele 4 fiară care au văzut eşind  [298] din mare, adecă leu, urs, rîs şi altă hiară groaznică, care hiară însemna cele 4 împărăţii ce-au înflorit în urma lui Alexandru celui Mare. 
      A cincea videnie au văzut iară în vremea lui Valtasar, un berbece a căruia coarnele nu-i era potrivă, ce era unul mai mare decît altul, carele însemna împărăţiia midiilor şi a perşilor. 
      A şasia videnie au văzut iară în vremea acestui Valtasar, pentru stricarea Vavilonului, cum că va fi prin Chir şi prin Darie, tîlcuind scrisoarea ceia ce s-au văzut ospătîndu-să Valtasar, care zicea: Mani, Thekel, Fares. 
      A şaptea videnie au văzut în vremea lui Darie, pentru îngerul care l-au scos din groapa leilor, cînd l-au fost aruncat boiarii, fără voia împăratului, făcîndu-i judecată vicleană.
       A opta videnie au văzut iară în vremea acestui Darie, cînd i-au descoperit îngerul Gavriil pentru venirea lui Hristos, cum că va fi după 70 de săptămîni de ani lunovnici. 
      A nooa videnie au văzut în vremea lui Chir, pentru că ajungînd lîngă rîul Tigris au văzut un om încins cu încinsoare ofaz şi trupul lui catharsis şi faţa lui ca vederia fulgerului şi ochii lui străluciia ca para focului. 
      A zecia videnie au fost împărăţiia persilor, cum că va fi una după alta şi pentru Alexandru şi pentru cei patru împăraţi ce au fost după Alexandru şi mai vîrtos pentru ceia ce au împărăţit în Eghipet şi în Siriia şi pentru răutatea lui Antioh Epifan. Daniil în cartea lui. 
      Acest Evelmerodac, feciorul lui Navuhodonosor, precum spun unii din istorici temîndu-sp ca nu cumva să-l urască  [299] tată-său i să-l gonească, să dea împărăţiia frăţine-său celui mai mic, au tăiat trupul tătîne-său în 300 de bucăţi şi l-au dat la 300 de vulturi; însă cu sfatul lui Ioachim, tatăl lui Salathiil, împăratul Iudei, pre carele au fost scos din temniţă.Şi într-acest chip au fost sfîrşitul lui Navuhodonosor. A 4-a Împărăţie, cap 25. 
      Cade-să a şti cum că haldeii să numesc de multe ori şi asiriiani, pentru 2 pricini: una, pentru că asiriianii din haldei au avut începerea naşterii lor, pentru că Asur, feciorul lui Arfaxad, din Haldea au venit în pămîntul acela, întru carele lăcuind, l-au numit cu numele de Asiria şi din Asur acesta au luat începere împăraţii a să numi împăraţi asiriiani, au haldei, drept aceia să zic siriiani, haldei şi haldei, asiriiani. <16v>  
      După ce au robit Ierusalimul s-au făcut purtători de grijă norodului preoţii, pînă aproape de întruparea lui Hristos. Iară atunce iarăş au început a împărăţi unii, a cărora fapte să vor însemna în urma preoţilor. 
      Ţinut-au mutarea norodului la Vavilon ani 70, pînă în vremea lui Darie, împăratul persilor, de carele s-au bîntuit din robie norodul lui Israil. Esdra, întîi, cap 2, 3. 
      Pre acest Salathiil nu l-au născut Sedechia, ci Iehonie, după mutarea Vavilonului. 
      În vremea acestul Valtasar, împăratul Vavilonului, s-au mîntuit Sosana, prin Daniil prorocul, de năpastea ce i-au făcut bătrînii precum scrie în cartea Sosanii.
       Pre acest Valtasar, omorîndu-l Darie, s-au mutat împărăţiia Vavilonului la persi. 
      Acest Zorovavel iaste fecior lui Salathiil. Acesta au fost mai mare peste norod, după ce s-au întors în Ierusalim, de la mutarea Vavilonului, fiind atunce, de la zidirea lumii, ani 4778, care Zorovavel, după ce au răspuns împăratului pentru vin, pentru împărat şi pentru adevărul, au luat  [300] şi alte daruri de la împăratul, împreună cu întoarcerea lor la Ierusalim, ca să zidească şi beserica, precum scrie Esdra, cap 3.
       A dooa pricină iaste căci împărăţiia haldeilor au fost din împărăţiia Asiriilor. Pentru că Navuhodonosor, împăratul Asiriilor era singur ţiitoriu şi avînd o căpetenie preste oştile lui, ales şi iubit de dînsul, au cerşut, de la împăratul, Haldia, ca să împărăţească el acolo.Şi, făcîndu-i împăratul pe voe,  i-au dat Haldai. Şi împărăţiia acela acolo. Iar după aceia, făcîndu-să Navuhodonosor mai mare şi mai vestit decît acela, numele aceluia s-au stins. Şi stăpîniră feciorii lui Navuhodonosor şi haldiia, şi drept aceia să numesc haldeii, asiriiani şi asiriianii, haldei. 
      Darie, împăratul Midiilor, au stricat vavilonul şi au omorît şi pre Valtasar, împăratul Vavilonului. După aceia, văzînd un vis pre fie-sa Mandana şi vrînd ca să o smerească, o au dat după un om prost, ca, făcînd ia fecior, să nu ajungă împărat, să-l scoaţă pre el.Şi făcînd ia copil, cu omul acela, numele lui au fost Chir.
      Şi, aflînd împăratul, l-au luat de l-au dat unui boiar de ai lui ca să-l omoare. Iar acela nu l-au omorît, ci l-au dat unui păstor, de-l creştea într-ascuns; şi cătră împăratul au zis că l-au omorît.Şi, crescînd Chir, cunoscu pre el împăratul, cum că-i iaste nepot, pentru răspunsurile lui cele înţelepte.Şi, fugind Chir de frica moşu-său, Darie, s-au dus la Persia. După aceia au venit cu războiu asupra moşu-său, darie şi biruindu-l, i-au luat împărăţiia.  [301] 
      Împărăţind Chir în urma lui Darie, au omorît Daniil pre cei 70 de preoţi ai lui Vil, carii mînca bucatele cele ce să aducea la Vil.Şi au surpat şi beserica lor.Şi amestecînd zmoală şi păr şi cîlţi, au făcut cocă şi au aruncat în gura lui Vil, şarpelui, de l-au înecat şi au murit. drept aceia, viclenind boiarii pre împăartul, au aruncat pre Daniil în groapa leilor.Şi luînd îngerul pre Avvacum, prorocul, de părul capului, din Iudea, au dus bucatele lui Daniil.Şi, după 3 zile, ducîndu-să împăratul la groapa leilor, ca să plîngă pre Daniil, îl găsi nevătămat.Şi, scoţînd pre el băgă pre ceia ce au fost băgat pre Daniil, cu muerile lor şi cu copiii. După aceia, îndemnă Dumnezeu duhul lui Chir de au dat voe jidovilor ca să se întoarcă în Ierusalim.Şi să întoarseră la al doilea an al împărăţiei lui, 50 mii de oameni. Întărind pre ei Aggheu şi Zahariia şi fiind preste ei preot Iisus, feciorul lui Iosedec şi Zorovavel, feciorul lui Salathiil şi după ce să duseră în Ierusalim, de abiia au înoit zidurile pînă în 3 ani; aşijderea şi zidul besericii. 
      După aceia să birui Chir de împăratul masaghetilor şi, tăindu-i capul,  l-au băgat într-un borduf plin de sînge.Şi, săltînd împrejurul lui, masaghetii zicea.”De ţe-au fost sete de sînge, bea sînge.” Leat 4778. <17r>
        În vremea acestuia au fost preot Iisus, feciorul lui Iosedec şi au început a proroci Aggheu şi Zahariia.
        [302] Într-acest chip sînt porţile Ierusalimului care le-au zidit Noemiia, în urma mutării de la Vavilon: poarta împăraţilor, a preoţilor, a boiarilor celor de cinste, a norodului, a prorocior şi poarta pre care scotea din cetate gunoaele, precum să vede într-acest rotocol. 
      Acest Olofern au fost căpetenie oştii lui Camvis.Şi, după ce au supus multe cetăţi şi ţinuturi, supt stăpînirea împăratului lui, veni şi la Iudea, asupra cetăţii Vethil.Şi, jefuind-o, fu omorît de Iuditha, tăindu-i capul cu sabiia lui.Şi, luîndu-l, îl duse în cetate şi-l înălţă pre zidurile ei, batjocorindu-l, precum scrie în Cartea Iudithei.
       Camvisis, cel ce să numeşte şi Navuhodonosor, în 7 ani întru carii au ţinut singur răsăritul, trăind şi tată-său şi în 12 ani mai nainte nu lăsa să zidească beserica în Ierusalim. Deci, vrînd el să-l cinstească la Ierusalim, cum îl cinstiia şi prin alte părţi, ca pre un Dumnezeu, cu tăiarea capului lui Olofern, boiarinul lui, să mîntui Israil de dînsul şi cîntă cîntare.
       În vremea acestuia avea cinste Sofoclis şi Evripidis, poeticii. 
      Acest Ermiadis n-au făcut nimic vrednic de povestire cu Iudeii. Leat 4772. 
      Darie, feciorul lui Istaspu, la al doilea an a împărăţiei lui, dînd daruri lui Zorovavel, i-au dat voe să zidească şi beserica Ierusalimului, pentru că Zorovavel au dezlegat înaintea lui Darie pilda pentru vin, pentru împărat şi pentru adevărul. Esdra, cap 3.Şi la al şaptelea an a împărăţiei  [303] lui Darie, s-au isprăvit beserica şi la 20 de zile ale lunii a zecea o au sfinţit. Leat 4795. 
      Într-acea vreme era Platon, filosoful. 
      Însă din vremea cea dintîi, care au dat Chir voe jidovilor să se întoarcă în Ierusalim şi să zidească beserica, pînă la al şaptelea an a împărăţiei acestui Darie, cînd s-au sfîrşit beserica, au trecut ani 46.Şi drept aceia zice şi Ioann Evanghelistul: ,,În 46 de ani s-au zidit beserica aceasta şi tu zici că în trei zile o vei rădica” i proci.
       În vremea lui Artaxerx celui cu mîna lungă, aflînd Esdra vistieriia de cărţi şi întrocîndu-să la Ierusalim cu 1500 de oameni, au luat voe a slobozi pe preoţi de bir.Şi au luat şi putere, de la împăratul, să pue şi să scoaţă căpetenii preste norodul lui Israel. Acest Esdra au despărţit neamurile cele streine de împreunarea jidovilor. Esdra, cap 9. Iară în vremea acestui Artaxerx au luat Neemiia voe, de s-au întors la Ierusalim şi de abiia au zidit în 7 ani cetatea Ierusalimului cu 6 porţi, precum să vede în rotocol. <17v>  
      Trei beserici vedem în Sfînta Scriptură să se fie zidit. Întîi, la Ierusalim, făcîndu-se de Solomon, a dooa în muntele Gazirim, făcîndu-se în vremea lui Darie, de Manasi, fratele Iudei, preotului celui ales, a treia în muntele Iliupoleos, făcîndu-să de Onia, tatăl lui Simon celui Drept, în vremea lui Antioh celui Mare.
      Şi iară vedem în Sfînta Scriptură trei tîrnosiri besericii lui Dumnezeu. Una, făcîndu-se de Solomon, toamna, în 10n zile ale lui septemvrie, a dooa făcîndu-se de Esdra,  [304] primăvara, în 23 de zile ale lui martie, în vremea lui Darie, feciorul lui Istaspu. Esdra, cap 6. 
      Iară unii zic cum că acestă tîrnoseală nu s-au făcut de Esdra, ci de Iisus, feciorul lui Iosedec. 
      A treia tîrnoseală s-au făcut de Iuda Macaveul, iarna, în 25 de zile ale lui dechemvrie, în vremea lui Antioh celui Lăudat. Întîia Carte a Macaveilor, cap 4. 
      Acest Manasi, fratele lui Iad arhiereul, luînd voe de la împăratul Darie ca să zidească casă lui Dumnezeu, au zidit în muntele Gazirim. 
      Acest Onia, tatăl lui Simon celui Drept, pentru răutatea lui Antioh celui Mare, fugind în Eghipet cătră Ptolemeu, împăratul Eghipetului, cel Lăudat, au zidit beserică lui Dumnezeu în muntele Iliupoleos.
       Preoţind acest Onie, au trimis împăratul Selefc pre Iliodor la Ierusalim ca să ia din vistieriia besericii toate odoarăle, să le ducă la dînsul. Deci mergînd Iliodor ca să plinească porunca împăratului, fu rănit de înger pînă lîngă moarte.
      Şi pre norod de bir l-au mîntuit.Şi Ezdra au cetit legia la înfigerea corturilor, ajungînd 24 de zile şi îndemna pre norod să se adune, ca să asculte cele ce zice legia, de 4 ori zioa şi de patru ori noaptea, precum scrie în cartea Neemiei. 
      După cum zice Ieronim, tîlcuind pre Isaia, gonirea ceia ce s-au făcut de Aman, în vremea Esthirei, au fost în urma stricării Vavilonului cu 100 de ani. 
      După zisa lui Filon istoricul, gonirea ce au fost în vremea Iudithei s-au făcut de Camvis, feciorul lui Chir, care Chir, au surpat şi Vavilonul.
        [305] <18r>  Şi rugîndu-se lui Onie preotul, ca să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul, să tămădui şi să întoarse la împăratul deşert. A 2-a Carte a Macaverilor, cap 2, 3, 4.
       În vremea acestui Simon au făcut Iisus, feciorul lui Sirah, Cartea Înţelepciunii, de care pomeneşte Iisus la cartea lui, cap 50.
       Acest Eleazar au trimis pre cei 70 de tîlcuitori la Eghipet, pre carii, după ce au tîlcuit, i-au dăruit Ptolemeu Filadelful, împăratul Eghipetului, cu daruri mari şi la Iudea cu cinste i-au trimis. Acestie zice Filon istoricul.
       Iason şi cu Menelau au cumpărat preoţiia întîi de la Antioh Epifan. A dooa Carte a Macaveilor, cap 4. Aceştea multe răutăţi au făcut jidovilor, măcar că şi ei erau jidovi. 
      Acest Alchim, făcîndu-se arhiereu de Dimitrie şi avînd vrajbă totdeauna cu Iuda, de vreme ce surpa zidurile besericii şi lucrurile prorocilor, fu rănit şi muri. Întîia carte a Macaveilor, cap 9. 
      Acest Ptolemeu, feciorul lui Lagos, fiind împărat Eghipetului şi cu vicleşug întrînd în Ierusalim, zicînd cum că va să jărtvuiască, pre mulţi din jidovi au robit şi i-au vîndut. Aşijderea au făcut şi la gazirim. În vremea acestuia s-au făcut Cartea Macaveilor. Leat 4930.
       Acest Mardoheu şi-au făcut fiică pre Esthir, nepoată-sa, fata frăţină-său.Şi, fiind cinstit de împăratul Artaxerx, au luat împăratul pre Esthir, nepoată-sa, a-i fi împărăteasă. deci cu sfatul şi cu învăţătura acestuia s-au rugat Esthir, împărăteasa, împăratului de au mîntuit pre norodul lui Israil de moartea care vrea să-i facă Amman, ispravnicul împăratului.Şi pre lemnul care să gătise  [306] de Amann, ca să spînzure pe Mardoheu, fu spînzurat Amman, cu porunca împăratului, precum scrie în Cartea Esthirii. Leat 4832.
      
       În vremea acestuia învăţa Aristotel la Platon, filosoful. Artaxerx Cothos, cu îndemnarea lui Vago, boiarinul lui, au adaos iarăşi la ovrei birurule care lăsase Esdra, precum s-au zis mai sus. În vremea acestuia erau dascali Dimosten şi Aristotel. <18v>  Leat 4858.
       Ptolemeu Filadeful, fiind iubitor de cărţi, au trimis cu sfatul lui Dimitrie şi al lui Aristeu, la beserica Ierusalimului daruri, 120 de sicli ovreeşti de argint, ca să-i trimiţă Eleazar la Alexandria cele 5 cărţi ale lui Moisi şi să-i trimiţă şi tîlcuitori, ca să le tîlcuiască.Şi aşa au făcut Eleazar, după voia împăratului, trimiţîndu-i şi cărţile şi pre cei 70 de tîlcuitori. 
       [307] Şi primi pre ei împăratul Ptolemeu cu cinste mare şi după ce au tîlcuit cărţile, dăruindu-i cu daruri multe, i-au trimis înapoi şi au lăsat de bir pre slujitorii besericii în 7 ani. În vremea acestuia s-au arătat tîlcuitorii. Leat 4951.
       Ptolemeu Everghetul n-au făcut nimic vrednic de povestire spre jidovi. 
      În vremea acestuia au făcut Iisus al lui Sirah Cartea Înţelepciunei. 
      Ptolemeu Filopator, lundu-şi pre fiică-sa de la Alexandru căruia o au fost dat muiare, o au dat lui Dimitrie. În vremea acestui Ptolemeu au stăpînit romanii pre Elada şi Schipion au biruit Africa. 
      În urma acestor împăraţi n-au mai fost alt împărat la Eghipet, fără numai Cleopatra, care biruindu-să de Antonie, s-au mutat împărăţiia Ehipetului la Roma. Pe vremea aceasta au fost împărat la Roma Iulie Chesar. 
      Matathia preotul au omorît pre solii lui Antioh Epifanes şi au mai omorît pre un jidov, carele jărtvuia după porunca lui Antioh, deasupra jărtăvnicului, în Modeim. După aceia, fugin cu cei 5 feciori ai lui şi cu alţi jidovi ce să temea de Dumnezeu, s-au ascuns în munţi şi îm peştere. Deci, dînd voe jidovilor să bată războiu sîmbăta, în vreme de nevoe şi învăţîndu-i să păzească legile cele părinteşti şi învăţîndu-şi şi feciorii pentru lege şi pentru războiu şi să îngropă la Modeim. Întîia Carte a Macaveilor, cap 3.
       De la acest Darie au luat Manasi, fratele lui Iad, voe să zidească beserică în muntele Gazirim.Şi, biruindu-să Darie acesta de împăratul Alexandru, s-au mutat Sarvil  [308] boiarinul lui, la Alexandriia şi s-au supus împărăţiia persilor lui Alexandru.
       Alexandru Machedon cel Mare, biruind pre Darie şi mutînd împărăţiia perşilor la Machedonia şi supuind Tirul şi Gaza supt biruinţa lui, au purces asupra Ierusalimului cu mînie mare, pentru că fiind supuşi lui jidovii nu vrea să-i trimiţă dejdea cea obicinuită.Şi, apropiindu-să de Ierusalim cu oştile, să spăimîntară hidovii foarte şi au eşit înaintea lui alţi preoţi cinstiţi, de l-au primit cu cinste mare. iar ceilalţi preoţi, carii nu vrea să-i trimită dejdea, s-au ascuns. 
      Deci văzînd Alexandru înţelepciunea preoţilor şi cucerniciia care au arătat cătră el, să ruşină de ei şi-ş conteni mîniia.Şi, după ce au jărtvuit şi au cetit înaintea lui prorociia lui Daniil, i-au ertat dăjdile de 7 ani; însă cele ce au făgăduit iudeilor cătră samarineni au tăgăduit. 
      Deci, mărindu-i-se numele şi lăţindu-i-se mpărăţiia foarte zavistuindu-l unii din boiarii lui l-au otrăvit, pentru că roada zavistiei moarte iaste. Iar în urma lui s-au împărţit împărăţiia în patru împărăţii, precum să arată aicea, dintru carii pentru cei doi grăiaşte Sfînta Scriptură mai cu denadinsul, pentru răutăţile care au făcut jidovilor. În vremea acestuia era vestit Aristotel. Leat 4888. 
      Murind Alexandru s-au rădicat patru împăraţi. Însă Eghipetul l-au stăpînit Ptolemeu al lui Lagos, cătră miazăzi; Machedoniia o au stăpînit Filip, carele şi Darie să numeşte, fiind fratele lui Alexandru, cătră miazănoapte, iar Siriia şi Vavilona şi toată mpărăţiia răsăritului o au stăpînit  [309] Selevc Mihanor, iar în Asia cătră apus au împărăţit Antioh. <19r>  
      După ce au stăpînit beserica şi o au spurcat în 3 ani, Apolonie şi Siron şi Timothei şi Nicanor şi Gorghie şi Lisiia, să făcu preot Iuda Macaveul şi în 25 de zile ale lui septemvrie tîrnosi beserica, prăznuind 8 zile. După aceia mîntui el şi cu Ionathan frate-său, pre galaaditeni şi frate-săi Simon pre galilei. 
      Iară Iosif şi Azaria, carii erau pus de Iuda păzitori besericii şi Ierusalimului, bătînd războiu cu cei streini de feliu, făr’de ştirea Iudei, s-au biruit de vrăjmaşi, perind în acel războiu 1000 de voinici, pentru neascultarea lor. Iar după aceia s-au împăcat Iuda cu Efpator, împăratul Siriei. Deci pîrî pre iuda, Alchim, cătră împăratul, pîră mincinoasă şi trimiţînd împăratul pentru acea pîră pre Nicanor, voevodul cu oşti asupra Iudei, fu omorît Nicanor de Iuda. Iar mai pre urmă făcînd Iuda pace cu romanii să omorî în războiu, de Vachid. A 2-a Carte a Macaveilor, cap 14.
       Acest Eleazar, fiind în războiu cu Iuda omoria pre vrăjmaşi şi în dreapta şi în stînga. Deci, vîrîndu-se supt elefantul pre care i să părea că va fi împăratul, omorî pre elefant şi, căzînd elefantul mort preste dînsul, muri şi el, acolo. Întîia Carte a Macaveilor, cap 6.
       Acest Ionathan, omorînd pre Navuthei, îşi izbîndi pentru moartea frăţini-său, lui Ioann.Şi, după biruinţa aceasta făcu pace cu Vachid.Şi, împăcîndu-să şi cu Alexandru, i-au dat ajutor asupra lui imitrie, pentru că şi Alexandru îi ajuta lui la preoţie.  [310] 
      După aceia au ajutat şi lui Antioh Mirax; iar apoi, prinzîndu-l Trifon, îl omorî şi pre el şi pre amîndoi feciorii lui. Întîia Carte a Macabeolor, cap 9, 10. 
      Simon, fratele lui Ionathan, au dat lui Trifon 100 de talanţi de argint şi pre amîndoi feciorii lui Ionathan zălog, pentru ca să scoaţă pre Ionathan de la el, pentru că aşa să tocmisă cu Trifon. Iar el, luînd argintul şi pre feciorii lui Ionathan, nu s-au ţinut de cuvînt, ci i-au omorît. După aceia făcu Simon pace cu Dimitrie şi rădică zidurile cele surpate ale cetăţii Sionului şi izgoni pre cei ce păziia cetatea. 
      Antioh Sotir şi-au luat muiare anume Verenica, fata lui Ptolemeu Filadelful, împăratul Eghipetului.Şi după aceia s-au pornit tot războiul între împăraţii cei ce au rămas în urma lui Alexandru, precum în Cartea Macaveilor să vede.
       Antioh cel Mare, supuind supt oblastiia lui Iudeea, au pus la loc birurile slujitorilor besericii, cele ce au fost ertate Ptolemeu Filadelful, în vremea celor 70 de tîlcuitori.Şi pentru cruzimea acestui Antioh au fugit Onia preotul, tatăl lui Simon, din Ierusalim în Eghipet, cătră Ptolemeu Epifanes şi ş-au zidit beserica în ţinutul Iuliupoleos, plinind prorociia Isaiei, carea grăieşte la cap 9. <19v>
        Iară mai pre urmă fu omorît în Ierihon de împăratul Ptolemeu; şi luo preoţiia, în urma lui, Ioann, care să numeşte Ircanos. Întîi Macaveilor, cap 16. 
      Ioann Ircanos, deşchizînd doao visterii, din cele 8 ale lui David, au dat 400 de talanţi lui Antioh, ca să se depărteze de a robi Ierusalimul. Iar din ceilalţi bani, ce-au rămas, au făcut case de săraci şi de streini.  [311] 
      Pre Ircanos, înşelîndu-l frate-său Aristovul, i-au luat împărăţiia. După aceia, fiin Ierusalimul supt stăpînirea romanilor, au pus Pombie pre Ircanos preot. Iar mai pre urmă l-au pus Iulie Chesar şi împărat Siriei. După aceia fu omorît de sabiia parthilor ce au ajutau lui Andigon.
       Împăratul Aristovul, închizînd în temniţă pre mumă-sa şi pre cei doi fraţi ai lui, să îmbrăcă cu diadimă împărătească.Şi, cu învăţătura muerii lui, omorî pre frate-său Andigon şi muri şi el, fiind atunce, cînd au murit el, ani 475 de la Sedechie, cînd s-au stricat împărăţiia jidovilor.
       Selefc, feciorul lui Antioh celui Mare, au trimis pre Iliodor la Ierusalim, ca să prade vistieriia besericii, carele rănindu-se de doi îngeri, muri. Iară cu rugăciunea lui Onie preotul, feciorul lui Simon, să sculă iarăşi şi să întoarse la împăratul, deşert. A 2-a carte a Macaveilor, cap 3. 
      Antioh Epifanes, trimiţîndu-să de tată-său la Roma, zălog de pace, fu prins în nişte cetăţi de ale Asiriei şi cu meşteşug scăpînd de acolo , să numi Epifanes.
       Deci, fiind în Roma zălog, precum am zis şi auzind de moartea tătîne-său şi de răutăţile frăţini-său, fugi din Roma pre ascuns şi să puse împărat după moartea lui Selefc. După aceia au vîndut preoţiia Ierusalimului lui Iason şi lui Menelau. Deci, ei, puindu-să preoţii, s-au numit cu nume păgînesc şi au făcut neobrezuire în Ierusalim.
      Şi au omorît Andronic pre Onia preotul, cu învăţătura lui Menelau, după porunca lui Antioh. Deci, biruind Antioh Eghipetul, cu hicleşug, au venit şi asupra Ierusalimului de l-au bătut.Şi, după aceia, fu gonit din Eghipet de solii carii venise de la Roma.
      Şi puse Antioh idolul Diei Olimbiului, în beserica Ierusalimului şi siliia pre jidovi să facă obiciaiurile cele păgîneşti.Şi cu multe feliuri de cazne a omorît 7 fraţi Macavei îmreună  [312] cu Eleazar, căci nu vrea să mănînce carne de porc şi să se închine idolilor, de pre cum le porunciia. Iar pre urmă, ducîndu-să iarăşi asupra Ierusalimului, ca să-l strice de tot, l-au împins Eliamid din căruţă şi, căzînd jos, s-au zdrobit; şi măcar că mai pre urmă s-au căit, iar încăş cu ticăloasă moarte s-au sfîrşit. Întîia Carte a Macaveilor, cap 9. 
      Antioh Efpator, robind Vethsura, şi prădînd Ierusalimul, mai pre urmă au dat jidovilor voe să-şi ţie legile lor şi au izgonit pre Filip din Antiohia. După aceia îl legară ostaşii lui şi pre el şi pre Lisiia şi-i omorîră, cu învăţătura lui Dimitrie Sotir, carele au împărăţit în urma lui. A 2-a Carte a Macaveilor, cap 11. <20r> 
       Alexandru, omorînd pre jidovi, foarte îl urîse norodul şi temîndu-să a lăsa împărăţiia feciorilor lui, pentru ca să nu răsplătească lor cele ce au făcut el, au lăsat împărăţiia, după moartea lui, muerii lui, Alexandrei.
       Iară după ce au murit Alexandru, această împărăteasă, Alexandra, care iaste însemnată mai jos, în ceia faţă, făgăduind împărăţiia lui Ircanos, fiiu-său, pre carele îl şi iubiia, au închis în temniţă pre celalalt fecior al ei, Aristovul, cu muiarea lui şi cu copiii lui, ca nu cumva, rădicîndu-să, să ia împărăţiia de la Ircanos.
       Pre această Cleopatra o au biruit în Acon, Antonie, ce o îndrăgise. Şi s-au mutat împărăţiia Eghipetului în partea romanilor. Pe vremea aceasta s-au supus Eghipetul romanilor.
       Dimitrie Sotir, feciorul lui Selefc, întorcîndu-se de la Roma, omorî pre Antioh şi pre Lisiia şi puse arhiereu pre  [313] Alchim, păgînul.Şi, împreună cu el, trimise în Ierusalim pre Vachid, carele au pierdut pre mulţi din jidovi.Şi au pierit şi Nicanor, voevodul lui Dimitrie, omorîndu-se de Iuda..Şi după aceia, omorî pre Iuda Macaveul prin Vachid, pentru că nu i-au fost ajutat frate-său, Ionathan, măcar că multe să făgăduise Dimitrie lui Ionathan, ca să facă pace cu dînsul şi să-i ajute.
       Deci, bătîndu-se Dimitrie cu Alexandru Epifanes, fu omorît de dînsul. Întîia carte a Macaveilor, cap 8, 9, 10.
       Alexandru Epifanes, feciorul lui Antioh Efpator, făcînd pace cu Ionathan, feciorul lui Malathie, omorî pre Dimitrie cu ajutorul lui Ionathan    şi-şi izbîndi Alexandru pentru moartea tătîne-său şi cinsti pre Ionathan căci i-au ajutat. După aceia, Ptolemeu Filopator, împăratul Eghipetului, socrul lui Alexandru, rădicînd oaste asupra lui alexandru, îşi luo în ajutor pre Dimitrie cel Mic. Iar Alexandru, fugind la Araviia, i să tăe capul de Zadiil Arapul. Întîia Carte a Macaveilor, cap 11. 
      Dimitrie cel Mic, luîndu-şi muiare pre fata lui Ptolemeu, care era mai nainte muiare lui Alexandru, împărăţi în locul lui Alexandru. După aceia fu omorît de Antioh cel Mic, pre carele l-au fost adus Trifon din Araviia şi au împărăţit Antioh în locul lui. Întîia Carte a Macaveilor, cap 11 şi 12.
       Pre Antioh Mirax, feciorul lui Alexandru, l-au adus Trifon de la Aravia, pentru că acolo îl creştea după moartea  [314] tătîne-său. Acesta, omorîn pre Dimitrie, împărăţi în locul lui în Antiohia şi dede preoţiia lui Ionathan, feciorul Matathiei şi cinsti pre el. iar mai pre urmă fu omorît Antioh de Trifon.
       Acest Trifon, spurcatul, au omorît pre stăpînă-său Antioh Mirax şi pre Ionathan şi pre amîndoi feciorii lui, carii erau zălog la el; şi s-au mutat împărăţiia Siriei la romani. 
      Antioh cel de pe urmă au fost împărat mai pre urmă decît toţi la Siriia.Şi să făcu Siriia supt bir romanilor.
       Trimiţînd, drept aceia, romanii pre Pombie asupra lui Tigraf, împăratul Armeniei, au făcut domn Siriei pre Scavron. Iar Aristovul şi Ircanos avea atunce între dînşii netocmire, pentru preoţiia Ierusalimului. Drept aceia, au pus Pombie pe Ircanos arhiereu în Ierusalim, prin ajutoriul arapilor. iar pe Aristovul şi pre feciorii lui i-au dus legaţ în Roma şi i-au dat în mînile romanilor.Şi după ce să puse Ircanos arhiereu, surpă beserica aceia ntru care l-au pus şi s-au pus caii în fuişoarele besericii; drept aceia, de atunce înainte n-au mai procopsit. <20v>  
      Casos, rădicînd oaste asupra parthilor, au cheltuit în războiu mai tot aurul care l-au fost luat Pombie de la sfînta beserică. Drept aceia, topind aur şi vărsînd în gura lui, muri.Şi zicea lui: ,,De aur ţe-au fost sete, bea aur.” Acestia zice Filon istoricul. 
      În vremea lui Crasos s-au bătut Iulie cu Pombie şi biruind Iiulie, au luat domnia şi o au ţinut singur trei ani şi şapte luni. Iar mai naintea lui, să chivernisiia obştimea rîmului de boerime ani 464; pentru că de la Romil au împărăţit 7 împăraţi în 200 de ani.  [315]
       Deci, petrecîndu-să acei împăraţi, s-au rădicat chivernisitori Rîmului ipaţ şi îndrepta norodul pînă în vremea lui Iulie Chesar, carele au împărăţit îmtîi.
       Acest Iulie Chesar, bătînduse cu Pombie, birui pre dînsul şi multe părţi ale lumii cu sabiia au supus supt biruinţa lui.Şi pentru vredniciia lui s-au pus împărat rîmlenilor, de boiarii Rîmului. Leat 5154. 
      Pentru 3 Irozi pomeneşte Sfînta Scriptură: pentru Irod Ascalonitul, întru a căruia vreme, la 30 de ani a împărăţiei lui, s-au nscut Hristos şi s-au omorît coconii Vithleemului. Al doilea, Irod Antipa, carele stăpînea a patra parte din Galilea, la acrele au trimis Pilat pre Hristos; al treilea, Irod Agripa, feciorul lui Alexandru şi nepot lui Ascalonit, carele au omorît pre Iacov şi au închis în temniţă pre Petru, precum scrie la Faptele sfinţilor Apostoli.
       Cade-să a şti cum că Mathan şi Melhi să trag din David. Însă Mathan prin Solomon, iar Melhi prin Nathan, feciorul lui David. mathan acesta şi melhi au fost fraţi dintr-o mumă şi din doi taţi, precum Ieronim la Luca zice. 
      După ce au rămas Estha , muiarea lui Mathan, văduvă, o au luat Melhi, frate-său, muiare lui-ş, ca să rădice sămîmţă fratelui său, celui mort.Şi făcu Melhi dintr-însa pre Ili. Iar Mathan au fost făcut şi el. dintr-însa fecior pe Iacov. 
      Drept aceia, Iacov şi Ili au fost fraţi dintr-o mumă şi din doi taţi.Şi, luîndu-şi Ili muiare, muri, nefăcînd cu ia feciori.
       Drept aceia, au luat Iacov, fratele lui Ili, pre cumnată-sa muiare şi au născut dintr-însa semenţie frăţini-său pre  [316] Iosif, bărbatul Precinstii.Şi fu Iosif fecior firesc lui Iacov, iar lui Ili fecior după lege.Şi drept aceia zice Mathei evanghelistul pre Iosif a fi fecior lui Iacov, iar Luca numeşte pre el fecior lui Ili. 
      Fericita fecioara Maria era de 15 ani cînd au luat în pîntece de la Duhul Sfînt, prin bunăvestirea îngerului. Pentru că de 3 ani au fost cînd au intrat în Sfînta Sfintelor şi după 12 ani bine i să vesti.Şi au trăit, după înălţarea lui Hristos ani 24 şi fu înălţată la ceriuri la 72 de ani ai vieţii ei, ce au trăit pre pămînt. <21r>
        Această Salomi au năpăstuit pre Mariamna, muiarea lui Irod că au preacurvit.Şi auzind Irod au omorît pre Mariamna.
       Acest Octavie Avgust Chesar au luat împărăţiia după Iulie, carele făcînd polaturi, adecă case împărăteşti, au întrebat pre Sevilla prorociţa cîţi ani vor sta palaturile acelia. Iară ia, prorocind, i-au răspuns cum că vor sta pînă în vremea ce va naşte o fecioară curată fiiu. Iar el, auzind acestia, i-au părut că nu să vor strica nici odinioară, pentru neîncredinţarea cuvîntului.
       Deci la 42 de ani ai împărăţiei lui, născîndu-să Hristos din fecioara Maria, chiemă prorociţa Sevilla pre Octavie şi-i arătă lui, în soare, pre Fecioara, ţiind în braţele ei pre Hristos.Şi-i zise lui: ,,Aceasta iaste Fecioara aceia care au născut pruncul.” Şi îndată căzură casele. 
      Iar locul acela, ntru care era casele, să numeşte: Locul Ceriului. 
      Acestea zic istoricii. la 42 de ani ai împărăţiei lui Octavie Avgust s-au născut Iisus Hristos, în Viteemul Iudeii, care aste cetatea lui David, din Fecioara maria, în noaptea spre duminecă. Care mîntuitor al nostru Iisus Hristos, arhiereul cel ales, de 30 ani de rea cînd s-au botezat de Ioann prorocul în  [317] Iordan, învăţînd în urma botezului 3 ani şi 3 luni şi după aceia răstignindu-să, murind i îngropîndu-se, a treia zi s-au sculat din morţi şi s-au arătat ucenicilor lui de 12 ori în cele 40 de zile ce au petrecut pre ămînt, după înviare.
       Iar la 40 de zile s-au înălţat la ceriuri şi au şăzut de -a dreapta Tatălui. Iar la 50 de zile după înviare au trimis ucenicilor lui Duhul Sfînt, întărind pre ei, cărora le-au dat putere a face minuni şi a dezlega păcatele.
       În urma lui Octavie Avgust au luat împărăţiia Tiverie, carele au trimăs domni jidovilor pre Valiia. Acesta de faţă vindea preoţiia.Şi au izgonit pre Anna, puind în locul lui pre Ismail şi mai pre urmă au pus pre Eleazar feciorul Annei.Şi după aceia pre Simon şi mai pre urmă pre Iosif, carele să numiia şi Caiafa, într-a căruia vreme au pătimit şi domnul nostru Iisus Hristos. <21v>  
      Acest Antipatru era din limbi de neam idumeu. Acesta au avut 4 feciori, dintru carii iaste unul şi Irod Ascalonitul. Pre acest Antipatru, pîrîndu-l oarecine cătră împăratul Avgust, cum că-i iaste vrăjmaş şi vînzător, vrea să-l piarză. 
      Deci, arătîndu-şi Antipatru ranele care au fost pătimit pentru dînsul, să curăţi de vină. drept aceia, făcînd pace împăratul cu dînsul, au pus pre fiiu-său, Irod, împărat Iudeii, carele au fost avînd muiare pre mariamna, fata lui Ircanos, prin care au luat împărăţiia. Acest Irod s-au şi obrezuit. 
      Irod Ascalonitul, puindu-să împărat Iudeii de Antonie şi de Avgust, la al patrulea an a împărăţiei lui ş-au cîştigat, din 4 mueri ce au avut, 6 feciori, pentru năpăstuirea cea mincinoasă a Salomi, ş-au omorît pre Mariamn, muiarea lui.  [318] 
      În vremea acestuiia s-au născut domnul nostru Iisus Hristos. Acesta au omorît şi coconii din Vithleem şi încă şi ai lui, pre Aristovul, şi pre Alexandru şi pre Antipatru.Şi au trăit, în urma uciderii coconilor ani 7, întru carii ani domnul nostru Iisus Hristos au fost fugit la Eghipet, cu maică-sa şi cu Iosif. iar după moartea lui Irod s-au întors Iosif, împreună cu coconul şi cu maică-sa la iudea, după porunca îngerului şi lcuiră în Nazaretul galileii. iară Irod au murit cu moarte ticăloasă, puind în locul lui pre Arheleu. Aceasta iaste istorie besericească. 
      Murind Irod Asalonitul, s-au împărţit împărăţiia şi s-au dat-o jumătate de parte lui Arhelau, carele măcar că să numiia stăpînitor la a 4-a parte, iar el stăpîniia doao părţi, pentru că ţinea Iudea şi Idumea. Aşijderea s-au împărit şi ceialaltă jumătate şi s-au dat o parte lui irod etrarhul adecă galilea, iar ceialaltă parte s-au dat frăţini-său, lui Filip, adecă Ituriia şi Trahoniia. Iar singur stăpînitor niciodată n-au stătut Arhelau, ci numai din părerea norodului să numiia singur stăpînitor.
       Acest Tiverie au împărăţit înaintea pătimirii Domnului ani 18 şi după pătimire ani 5. 
      Aicea la naşterea lui Hristos s-au plinit veacul al cincilea şi s-au început al şaselea, care va ţinea pînă la sfîrşitul lumii. Însă împreunîndu-se toţi anii, de la Adam pînă la Hristos sînt ani 5199. 
      Trecut-au, precum scrie Roxie cătră fercitul Avgustin, de la zidirea lumii pînă la zidirea Rîmului ani 4474 şi de la zidirea Rîmului pînă la naşterea lui Hristos ani 715,  [319] carii fac toţi, de la facerea lumii pînă la Hristos, ani 5199. <sic> 
      După 13 ani a naşterii lui Hristos s-au numărat norodul cetăţenilor Rîmului şi, în vremea lui Octavie, s-au aflat de 90 de ori cîte 380 de mii. Aşa zice Roxie. 
      Veacul cel dintîi s-au început de la Adam şi au ţinut pînă la Noe, ani 1642.Şi de la naşterea lui Noe pînă la Potop au trecut ani 600, carii fac de toţi, de la Adam pînă la Potop, ani 2242.
       Veacul al doilea s-a început de la Potop şi au ţinut pînă la naşterea lui Avraam, cuprinzînd ani 942, carii fac de toţi de la Adam pînă la Avraam ani 3184.
       Veacul al treilea s-au început de la naşterea lui Avraam pînă la David, cuprinzînd ani 1020. Deci de la Adam pînă la David fac de toţi ani 4204. Între veacul acesta, adecă după 3184 de ani de la Adam fu eşirea feciorilor lui Israil din Eghipet. 
      Veacul al patrulea iaste de la David pînă la mutarea Vavilonului, ani 4613.
       Veacul al cincilea iaste de la mutarea Vavilonului pînă la naşterea lui Hrisots, cuprinzînd ani 586, carii fac de toţi, dela Adam pînă la Hristos 5199. Veacul al şaselea iaste de la Hristos pînă la zioa judecăţii. 
      Veacul al şaptelea să începe de la zioa judecăţii şi nu să sfîrşaşte în veci. <22r> 
       Arhelau, după vrăjbile cele îndelungate ce o au avut cu fraţii lui, puindu-să stăpînitor preste doao părţi, adecă pre Iudea şi pre Idumea şi înlţîndu-se cu gînd a să numi împărat, fu pîrît cătră Chesar, cum că va să împărătească.Şi, mîniindu-să Chesar, l-au izgonit la Viena şi au împărţit domniia lui la ţinuturi mai mici.Şi trimise Chesar la Iudea eparh pe Componie.  [320] 
      Irod Agripa, fiind isteţ la minte de întîmplările vremilor, dîndu-i-se stăpînirile de a patra parte a lui Filip şi a lui Lisanie şi în udea fiind împărăţiia lui, omorî pre iacov, cu voia jidovilor şi închise în temniţă şi pe Petru. iar mai pre urmă, cinstindu-să ca un Dumnezeu, auzi vestitor de rău grăind de sfîrşitul lui.
       În vremea lui Amon Ruful au murit Avgust Chesar, împărăţind ani 55, dintre carii ani au împărăţit împreună cu dînsul, Antonie, 13 ani. 
      Irod Antipa, ducîndu-să la Roma, s-au făgăduit Irodiadii, muerii frăţini-său lui Filip ca, de să va întoarce de la Roma cu bine, să o ia muiare. Deci întorcîndu-să împărat al Iudeii, o au luat. În vremea acestuia au pătimit domnul nostru Iisus Hristos şi s-au tăiat şi capul lui Ioann Botezătoriul.
       Acest Irod, după ce s-au învrăjbit cu frate-său Arhelau, zavistuindu-l pre el, au fugit la Rom, cătră Irod Agripa, cu învăţătura muerii lui şi năpăstuind pre el Irod Agripa cătră împăratul, fu izgonit la Lugdon.
       Aicea scriem asemînarea ce au apostolii şi prorocii spre simvolul (adecă mărturisirea) credinţii. 
Ieremia:		 Tată au numit pre Cela ce au făcut ceriul şi pămîntul. Petru: 			Crez în Dumnezeu Tatăl, atotţiitoriul.
Daniil: 		Văz 4 bărbaţi în mijlocul focului şi chipul a cîte 4 iaste asemenea cu Fiiul lui Dumnezeu. 
Andrei: 		Şi în Iisus Hristos, Fiiul Lui, cel unul născut. 
Isaia: 			Iată, Fecioara în pîntece va lua şi va naşte Fiiu.
Iacov cel Mare:	Carele s-au zemislit din Duhul Sfînt, adecă s-au născut din Fecioara Maria. 
Isaia: 			Ca o oae spre junghiiare fu dus.
Ioann: 			Pătimind în vremea lui Pilat din Pont şi murind şi îngropîndu-se.  [321] 
Osie: 			Fi-voiu ţie moarte, o, moarte! Muşcare voiu fi ţie, o, iadule!
Iară acesta: 		Cerceta-va pre noi, după doao zile şi a treia zi rădica-va pre noi.
Thoma:		Pogorîtu-s-au în iad şi a treia zi s-au sculat. 
David: 			Suitu-s-au Dumnezeu între clicuri. Iară acesta: Zis-au Domnul, domnului mieu: ,,Şăzi de-a dreapta mea.” 
Iacov cel Mic: 	S-au suit în ceriuri, au şezut de-a dreapta Tatălui.
Ioil: 			Rădica-va limbi în izvorul lui Iosafat şi acolo voiu judeca pre dînşii. 
Filip: 			Iară venind a judeca vii şi morţi. 
Zaharia:		Şapte ochi au făcut ca să se odihnească duhul mieu, în pămîntul miiazeinoapte.
Ioil: 			Voiu vărsa din duhul mieu peste tot trupul.
Solomon: 		Una iaste porumbiţa mea, una iaste maica ei, adecă din naşterea ei. 
Mathei: 		Sfîntă catholicească beserică. 
Mihea: 		oasele fraţilor noştri să se întoarcă cătră Israil. 
Simon: 		Împărtăşirea cu sfinţii şi lăsarea păcatelor.
Iezechiil:		 Iată, eu voi scoate pre voi din gropile voastre, norodul mieu. 
Thadeu: 		Înviiare trupului.
Daniil: 		În zioa aceia să va mîntui tot norodul mieu, care să va afla scris în cartea vieţii.
 Mathia: Viaţă vecinică. Amin.  [323] 











































AŞEZĂMÎNTUL
MĂNĂSTIRII ANTIM.


 [325] <4r>  Învăţături pentru aşezămîntul cinstitei mănăstiri a Tuturor 
sfinţilor, adecă Capete 32 întru carele să coprind toată chiverniseala  mănăstirii şi rînduiala milelor ce s-au hotărît să se facă pre an la săraci şi la  lipsiţi, din venitul casei.Acum, într-acestaş chip aşăzat în zilele praluminatului şi înălţatului domn Io Constantin Brîncoveanu Basarab Voevod, de noi smeritul mitropolit al Ungrovlahiei Anthim Ivireanul  ctitorul. La leat 7221,  aprilie 24, în care an s-au început zidirea besericii.

 <4v>  Toată suflarea, zice prorocul,
            Cînte pre Domnul peste tot locul.
            Şi melciul încă coarne înalţă, 
            Ca să-l lăudăm, pre toţi ne-nvaţă.

 <5r>  PINAX ALE CAPETELOR CE SĂ AFLĂ ÎNTR-ACEASTĂ
CĂRŢULUE. 

1. Pentru ca să nu fie mănăstirea supusă ... list 1. 
2. Pentru egumen ... list 2. 
3. Pentru epitropi ... list 2.
4. Pentru călugări ... list 4. 
5. Pentru preoţi ... list 4. 
6 Pentru învăţătura copiilor ... list 5.  [326] 
7. Pentru îngroparea celor morţi ... list 6. 
8. Pentru mila celor închişi şi a săracilor ... list 7.
9. Pentru îmbrăcămintele celor goli ... list 7.
10. Pentru măritatul unii fete ... list 7. 
11. Pentru chiverniseala celor streini ... list 8. <5v>  
12. Pentru candele ... list 8. 
13. Pentru cei Patru sfinţi şi pentru sărindariu ... list 8.
 14. Pentru liturghii ... list 10. 
15. Pentru simbriia slugilor şi petrecaniia lor ... list 10. 
16. Pentru cei ce vor milui casa ... list 11. 
17. Pentru tipografie ... list 12. 
18. Pentru vivliotică ... list 13. 
19. Pentru înoirea hrisoavelor ... list 13. 
20. Pentru lăcuirea arhiereilor ... list 14. 
21 Pentru poclonul vlădicăi ... list 14. 
22. Pentru cercetarea bolnavilor ... list 15. 
23. Pentru pogrebaniia egumenului ... list 16. 
24. Pentru purtarea de grije a epitropilor ... list 17. 
25. Pentru zeciuiala banilor ... list 18. <6r>  
26. Pentru alegerea egumenului ... list 19. 
27. Pentru venitul besericii ... list 20. 
28. pentru schituri ... list 21. 
29. Pentru pomenic ... list 21. 
30. Pentru cinstirea epitropilor ... list 21. 
31. Pentru îndoirea milelor ... list 22. 
32. Pentru cetaniia capetelor ... list 22. 
      
      ALTE CAPETE DE ÎNVĂŢĂTURĂ.
1. Pentru sfînta piceaştenie ... list 24.
2. Pentru de va lăsa neştine vreo milă ... list 24. 
3. Pentru să nu scutească bucate streine ... list 25. 
4 Pentru să nu împresoare moşiia streină ... list 25. 
5. Pentru mormîntele den beserică ... list 25. 
6. Pentru păstrarea curţii cei dentîi ... list 26. 
7. Pentru sărindariul nostru ... list 26. 
8. Pentru păstrarea sculelor streine ... list 26. <7r>  


Predoslovie.

      Nici un lucru nu iaste atîta de priimit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce să fac la săraci şi la sfintele beserici.Şi pentru aceasta vedem în sfînta Evanghelie cum că domnul nostru Iisus Hristos pre alţii nu face moşteni  [327] cereştii sale împărăţii, fără numai pe aceia ce au făcut faceri de bine întru această lume, adecă pre cei ce au muluit pre cei săraci, au săturat pre cei flămînzi, au adăpat pre cei setoţ, au îmbrăcat pre cei goli, au mîngîiat pre <7v> cei streini şi au căutat pre cei bolnavi şi închiş. Drept aceia şi fericitul Pavel, fiind de Dumnezeu învăţat, ştiind cum că aceste bunătăţ mijlocesc creştinilor mîntuire sufletească, ne învaţă la 13 capete cătră evrei, acestea să avem pururea întru pomenire şi să le facem cu osîrdie, (zicînd) ,,Şi facerile de bine şi împărtăşirea să nu uitaţi că cu jărtve ca acestea să îmblînzeşte Dumnezeu.”
      Deci, cu această socotelă şi eu smeritul mitropolit al Ungrovlahiei Anthim Ivireanul, penzru ca să fac puţin folos sufleului mieu şi să aib pomenirea mea cea de toate zilele şi în viaţă şi după moarte, m-am apucat de am înălţat din temelie acest sfînt lăcaş în slva lui Dumnezeu şi în cinstea Tuturor Sfinţilor şi cu acea puţină agonosită <8r>  ce mi-au dăruit mila lui Dumnezeu şi am cîştigat şi eu cu multele osteneli şi cu sudoarea feţei mele am săvîrşit-o şi am înfrumoseţat-o precum să vede.Şi i-am hotărît şi puţin venit, după putinţa mea; întîi, ca să aibă casa lui Dumnezeu cuviincioasa ei podoabă şi chiverniseală. A dooa ca să aibă şi săraci oarecare ajutoriu şi mîngîiare.Şi a treia, pentru ca să aibă împreună cu mine de-a pururea pomenire cîţi vor milui casa aceasta. 
      Dară de vreme ce binele nu iaste bine deaca nu să face bine, pentru aceasta am hotărît aceste capete ce criem în jos să stea netrămutate, pentru ca să se facă de-a pururea chiverniseala cu frica lui Dumnezeu, cu înţelepciune, <8v>  cu socoteală şi cu bună rînduială, după dreapta noastră socoteală ce am avut dintru început şi dup cum o pohteşte şi legea bunei chiverniseli. <9r>  
      Aşăzămîntul tuturor lucrurilor şi a rînduialelor ce va smereniia voastră să se facă necontenit şi neschimbat în toţi anii la beserica noastră din Bucureşti ce am zidit în slava lui Dumnezeu şi în cinstea tuturor sfinţilor.
      
      
      Cap 1. Pentru să nu fie mănăstirea supusă.
      
      Acestă sfîntă beserică ce am zidit în slava lui Dumnezeu întru cinstea şi pomenirea tuturor sfinţilor, fiind roada ostenelelor mele celor multe, o am dat <9v>  şi o am închinat  [328] cu multă plecăciune şi cucerie marelui Dumnezeu şi mîntuitoriului nostru Iisus Hristos şi o am supus ca o începătură sfînt supt acoperămîntul şi stăpînirea lui, ca celuia ce iaste stăpîn a toate. 
      Drept aceia, cu hotărîre, desăvîrşit vom să fie slobodă, nesupusă şi nestăpînită de nici un fel de obraz, nici de domnul ţării nici de arhiereul carele va fi după vremi, nici de vreunul din boiari. Iară de va îndrăzni cineva (veri cu ce mijloc pentru vreo pricină ce o va naşte mintea lui), au din ceata besericească, au din ceata mirenească să o supue pre dînsa şi să o închine undeva, au de-ale ei ceva, unul ca acela să fie afurisit şi neertat şi în acest veac şi în cel viitor de domnul Dumnezeu atotţiitoriul şi supus vecinicei anathemi şi la înfricoşata zi a judecăţii să aibă pîrîş pre toţi sfinţii. <10r>  
      
      
      Cap 2. Pentru egumeni.
      
       Să se chivernisească mănăstirea şi pe dinlăuntru şi pe dinafară la toate trebile ei de singur egumenul carele va fi după vremi, cu întreagă socoteală, cu bune cumpătări şi cu frica lui Dumnezeu avînd grije pururea să se uite cu ochi deşteptaţi la folosul şi sporul ei, la care trebi fără de preget şi fără de lenevire, să aibă a să împreuna adesia şi a lua sfatul şi învăţătura a celor 5 epitropi ce am rînduit mai jos, pentru mai multa adeverinţă şi întemeiare;”că sînt mai buni doi decît unul”, zice Hristos. <10v>  
      
      
      Cap 3. Pentru epitropi.
      
       Ajutoriu egumenului pentru bună chiverniseală mănăstirei şi a tuturor veniturilor ei, hotărîm să fie 5 epitropi din ceata neguţătorească, pre carii i-am ales noi înşine de bunăvoia noastră şi i-am aşăzat.Şi sînt aceştea: jupan Neacşul biv staroste, jupan Nica zaraful, jupan Manul al lui Apostoli, jupan Gheorghe abagiul sîn Vasilie şi jupan Şerban sîn Grozii, carii să aibă datorie de doao ori într-un an, la S-ti Gheorghe şi la S-ti Dimitrie, să fie ostenitori pentru dragostea lui Dumnezeu şi a besericii, să meargă să cerceteze pe egumenul şi să-i ia seama pentru tot venitul şi cheltuiala casei <11r>  şi să însemneze într-un  [329] catastih stătător, venitul şi toată cheltuiala pe scurt şi cu înţelegere, pentru ca să se afle însemnarea aceasta în fieştecare an: dintru care să va putea înţelege sporul şi paguba.Şi de vor cunoaşte epitropii că din nechiverniseala egumenului să face vreo pagubă casei, îi pohtim în Domnul cu dragoste frăţească să mijlocească în tot chipul să îndrepteze lucrul acela, ca să nu să facă pagubă şi să înveţe pe egumenul pentru sporul casei.
       Iară de vor vedea care cumva că egumenul acela nu s-au supus dreptăţii, nici acelor învăţături, ci iarăş, prin nechiversinirea lui, s-au mijlocit casei şi al doilea an pagubă, atunce să aibă epitropii voe, cu ştirea domnului şi a mitropolitului tărîi, să-l scoaţă de acolea <11v>  şi să pue altul carele să va supune dreptăţii şi lui să i să ia seama pînă într-un cap de aţă; şi ce pagubă să va cunoaşte că va fi făcut, să-l facă şi fără voia lui, cu ştirea domnului şi a arhiereului, să pue la loc .Şi încăş să se pedepsească ca o slugă leneşă şi vicleană, care au îngropat talantul domnului său şi ca un fur de sfinte şi răpitor şi năpăstuitor al săracilor, pentru ca să vază şi alţii să se îndrepteze; căci noi am hotărît acel venit al casei să fie al săracilor, precum însemnăm mai jos.
      Şi să aibă datorie dumnealor să cerceteze cu tot denadinsul, să vază face egumenul acea milă necontenit precum s-au hotărît, au ba? Pentru căci să cuvine egumenul să fie păstor, iară nu năemit.
       Pentru care lucru îi pohtim pe dumnealor ca pe nişte fii iubiţi, să facă această osteneală <12r>  şi să săvîrşească cu nevoinţă cîte noi am hotărît, pentru ca să cîştige fueştecarele pentru osteneala sa plata cea vrednică de la Dumnezeu .
      
      
      Cap 4. Pentru călugări.
      
      În mănăstire, în curtea dintîi, să se afle lăcuitori cu şăzămîntul pentru slujba besericii; egumenul, doi ieromonaş greci carii să fie în strana cea mare să cînte slujba greceşte, un diacon, un eclisiiarh monah, au şi ieromonah de să va întîmpla, un paraeclisiiarh, un chilliiaş pentru slujba egumenului, un cîntăreţ de va fi călugăr, au şi mirean neînsurat.
      Şi de să va întîmpla cineva din iubitorii de Hristos creştini vreun om de cinste, au din ceata boerească au din  [330] ceata neguţătorească, să se îndemne de voia lui să pohtească <12v>  viaţa călugărească şi va vrea să lăcuiască în mănăstire, să fie priimit. 
      În a dooa curte: un chelar călugăr, un magupeţ, doi feciori neînsuraţ de slujbă, doi argaţi, un grădinar, un vezetiu, un ţigan cu un copil pentru treaba cuhniei. Iară de vor cunoaşte egumenul şi epitropii că nu să v aputea chivernisi casa cu atîtea slugi, să mai pue pe cîţi vor socoti că vor trebui şi fieştecarele să aibă hrana sa din casă şi simbriia după cum s-ar socoti că ar fi mulţemiţi.
      
      
      Cap 5. Pentru preoţi.
      
       Doi preoţi de mir vom să fie la beserică în strana cea mică, să cînte slujba rumîneşte, pentru căci fiind beserica cea veche de lemn mai nainte de mir şi zidindu-să aceasta, n-am vrut să-i lipsim pre <13r>  acei preoţ din mahala, pentru mîngîiarea lor şi pentru odihna mahalagiilor şi li s-au rînduit să ia simbrie fieştecarele de an cîte taleri 20 şi cîte şase chile de pîine pentru mîncare; însă din venitul besericii ei să n-aibă treaba a lua numica nici de la un fel de slujbă ce să săvîrşaşte în beserică, fără numai să ia de sărindar fieştecarele cîte un taler.
      
      
      Cap 6. Pentru învăţătura copiilor.
      
       La trei copii săraci ce vor să înveţe carte să li să dea cîte şase bani de zi de mîncare şi la Paşti cîte o dulamă de aba de 2 zloţi şi cîte un işlic şi cîte o păreche de cizme.Şi aceşti 3 copii să nu fie mai mici de zece ani, nici mai mari de 15.Şi această milă <13v>  să li să facă pînă în patru ani; că într-atîta vreme poate să înveţe şi sloveneşte şi rumîneşte şi apoi să se pue alţii la loc. Iară de va vrea vreunul să se facă călugăr şi va pohti să rămîe la mănăstire, să fie priimit.
      Şi cînd vor eşi de la învăţătură să lea dea egumenul cîte o scrisoare la mînă ca cine va vrea dentr-înşii să se însoare, cînd îi va veni vremea, să vie  să-i dea cincisprezece taleri, să-i fie la nuntă ajutoriu. Iară după aceia, de va vrea cineva dentr-înşii să se preoţească, cînd va fi ceasul acela, să i să dea deosebi alte 13 taleri: opt taleri să-i dea să se hirotonească diacon şi preot şi cinci taleri să-i rămîe  [331] lui să facă el însuş un sărindariu şi să pomenească pre domnul carele va fi şi aceste 5 nume Ioann, Mariia, Macarie ieromonah, Theodosie arhiereu şi Anthim păcătosul arhiereu; fac taleri 54. <14r> 
       Însă pre aceşti copii să aibă datorie unul dintr-acei doi preoţ de mir care va fi mai procopsit să-i înveţe carte şi alte rînduiale ale besericii, după cum s-au aşăzat în foiţa cea de învăţătură; şi pentru osteneala lui să i să dea din casă pentru cîte trei copii taleri 20.Şi aceşti copii să păzească în toate zilele la beserică la vecernie, la utrenie şi la liturghie, pentru ca să înveţe frica lui Dumnezeu şi rînduiala besericii.Şi cărţile de învăţătura copiilor să fie din casă. 
      În ştiinţă să fie aceasta. După ce vor trece doi ani să întrebe preotul pre copii de va vrea cineva dentr-înşii să se facă preot, să-l înveţe rînduiala preoţiei. Iară de să va întîmpla carea cumva dintr-acei trei copii vreunul să nu şază la învăţătură pînă să va plini hotărîrea acelor <14v>  4 ani, aceluia să nu să i facă acea milă rînduită ce scrie mai sus, adecă să nu să i să deascrisoarea ca să vie să ceară cei 15 taleri şi cei 13.Şi cum va eşi acela îndată să pue altul la loc. 
      
      
      Cap 7. Pentru îngroparea celor morţi.
      
      Cînd va muri vreun sărac sau vreo săracă, de cei ce au obiceai unii de-i poartă pre uliţă şi cer de milă, de care lucru necuvios rîd neamurile, şi pentru ca să lipsească acest obiceai rău, am rînduit să se cheltuiască din casă trei sute de bani. Cu doao sute de bani să cumpere lumînări şi pînză şi altele ce ar trebui, iară o sută de bani să-i ia preotul acela la care beserică să va îngropa acel sărac, să-i facă căzuta pogrebanie şi 3 liturghii; a treia zi, a nooa zi şi la 40 de zile. <15r>  Iară preotul care nu va face acele liturghii să aibă a da seamă la zioa cea înfricoşată a judecăţii. 
      
      
      Cap 8. Pentru mila celor închiş şi săracilor.
      
       În 52 de simbete şi de dumineci ce sînt într-un an să se dea la puşcărie sîmbăta cîte 20 de bani şi dumineca la săraci căte 13 bani; însă săracii să nu vie tot unii, ci pe  [332] rînd: unii într-o duminecă şi alţii într-alta.Şi pentru ca să nu să facă învăluială să-i însemneze pre toţi într-o foiţă şi să-i hotărască cîte 13 să vie într-o duminecă să-ş ia banul. Fac taleri 12, bani 16. <15v> 
      
      
       Cap 9. Pentru îmbrăcămintele celor goli. 
      
      La Joi mari să dea la trei săraci cîte o dulamă de aba de leu şi la trei fete sărace cîte o roche de taleri de 1 pol şi cîte o păreche de cizme de taler pol, care fac taleri 9.Şi acestea să nu să dea tot la unele, ci să se facă într-acel fel ce scriem mai sus pentru săraci. 
      
      Cap 10. Pentru măritatul unii fete. 
      În toţi anii, a dooa zi de S-tii Dimitri să se dea unii fete sărace, carea va vrea să se mărite, atunce la nunta ei taleri cincisprezece. Însă aceasta să fie afară din cele trei fete ce scriem mai sus.Şi aceasta să să facă cu acest <16r>  mijloc, adecă: în trei dumineci mai nainte de zi să aibă datorie egumenul să zică în beserică în vileag întru auzul tuturor, ca cine va fi acea fată să se mărite să vie să-ş spue numele. Iară de s-ar întîmpla carea cumva să vie trei sau patru, pentru ca să nu facă gîlceavă, nici să fie bănuială la mijloc, să arunce sorţi şi carii îi va cădea, aceiia să-i facă egumenul scrisoare la mîna ei şi cînd va vrea să se mărite să vie să-i dea acei bani. 
      
      
      Cap 11. Pentru chiverniseala celor streini.
      
       La trei streini dintr-altă ţară, cînd s-ar întîmpla să vie întîi aici în ţară pentru mila, trei zile să aibă căutare din casă, de mîncare şi de băutură şi a treia zi să li să dea cîte 30 de bani; însă alţii să nu vie peste dînşii.Şi după trei <16v>  zile să meargă într-altă parte să-ş caute de sărăcie şi de nevoia lor. Care fac pe an taleri 78.  [333] 
      
      
      Cap 12. Pentru candele. 
      
      Trei candele să arză pururea, necontenit, zioa şi noaptea: una la sfîntul prestol înaintea sfîntului agneţ, a dooa la icoana tuturor sfinţilor şi a treia la icoana celor patru sfinţi, adecă la S-tîi Nicolae, a Sfîntului Anthim, a Sfîntului Alexie omul lui Dumnezeu şi a Sfintei Agathi. 
      
      Cap 13. Pentru cei 4 sfinţi şi pentru sărindar. 
      
      Hotărîm şi vom să se facă în toţi anii nestrămutat cu cinste slujbele celor patru sfinţi din icoana ce stă în strana cea mică şi milosteniile <17r>  ce s-au rînduit la săraci.
       La septemvrie în 3 zile să se facă colivă frumoasă pentru sfîntul Anthim şi o făclie de o oca să se pue înaintea icoanei: să se împartă şi la 40 de beserici cîte un ort, să facă preoţii liturghie şi să pomenească pre domnul carele va fi, pre arhiereul şi aceste 5 nume: Ioann, Mariia, Macarie ieromonah, Theodosie arhiereu şi Anthim păcătosul arhiereu. Pentru căci îi facem în toţi anii slujbă îmbodobită ca unui patron şi tiz numelui nostru.
       La dechemvrie în 6 zile să se facă colivă frumoasă pentru sfîntul Nicolae şi o făclie de o oca să se pue înaintea icoanei şi să se împarţă la săraci 40 de bani, pentru căci fiind beserica de lemn în carea să prăznuia şi stricîndu-o am făcut beserica într-altă parte, pentru neîndemîna locului. <17v>  
      La fevruarie în 5 zile, în zioa sfintei muceniţe Agathi, să să îmbrace o fată săracă cu ie, cu roche, cu cizme, cu brîu şi să i să dea şi 30 de bani. Însă această fată să fie afară din cele trei fete ce s-au rînduit să se îmbrace la Joi mari şi afară din ceia ce să se va mărita.Şi să cheltuiască la acestia taleri 3 pol, pentru căci în zioa pomenirei sale, prin dumnezeiasca descoperire, am hotărît să zidim beserica. 
      La 17 zile ale lui martie, în zioa Sfîntului Alexie omul lui Dumnezeu, să se îmbrace un sărac cu cămaşă, cu izmene, cu dulamă, cu nădragi, cu cizme, cu işlic şi cu brîu; să i să dea şi 30 de bani. Acest sărac să fie afară din cei trei ce s-au rînduit să se îmbrace la Joi mari: La acestea să se cheltuiască taleri 4, pentru căci în zioa pomenirei sale m-am hirotonit arhiereu.  [334] 
      Drept aceia s-au aşăzat cîte patru sfinţii <18r>  aceştea să aibă fieştecare slujba sa cu cinste la vremea sa, pentru mîntuirea sufletului nostru. 
      
      
      Cap 14. Pentru liturghii.
      
       În luna lui noemvrie, de nu-i va fi începutul de luni, ci va fi marţi, au miercuri, au în celialalte zile, să şase acea săptămînă şi să înceapă de luni să facă sfînta liturghie.
       Luni, pentru toţi dascalii şi învăţătorii miei şi să se împarţă la săraci 40 de bani. 
      Marţi, pentru toţii duhovnicii miei cîţ m-au duhovnicit în viiaţă. Să dea şi la săraci 40 de bani. <18v> 
       Miercuri, pentru toţi cîţ mi-au fost cunoscuţi într-această lume şi pentru tot priiatenii şi făcătorii miei de bine. Să dea şi la săraci 40 de bani.
       Joi, pentru toate slugile cîte ne-au slujit în viaţă, atîta mireni cît şi călugări. Să dea şi la săraci 40 de bani.
       Vineri pentru toţi cei ce i-am amărît, au i-am necăjit, au îi voiu fi năpăstuit, au îi voiu fi grăit de rău.Şi să împarţă şi la săraci 40 de bani. a
      Această slujbă şi această milostenie las cu blestem să se facă necontenit în toţ anii, pînă va sta beserica.
      
      
       Cap 15. Pentru simbriia slugilor şi petrecaniia lor.
      
       Las cu mare blestem ca cine va sluji la această casă, veri om bun va fi, veri rău, nici cu un mijloc să nu i să oprească simbriia pre cît va fi slujit, au de va eşi el de bună voia lui, cu vreme sau făr`de vreme, au de-l va goni egumenul, ci să aibă a-i da <19r>  peste ce-i va face simbriia 1 taler mai mult şi 3 pite să-i fie de cale. 
      Iară de să va întîmpla vreunuia dentr-înşii să moară, să aibă datorie casa să cheltuiască bani 300 să-l îngroape şi să-i facă şi 3 liturghii fără bani, a treia zi şi a nooa zi şi la 40. Iară lui ce-i va rămînea simbrie să nu-i fie plătit casa, au din hainele lui, au veri ce i-ar rămînea, mult-puţin, las cu blestem să nu să oprească nimic în casă, ci să se dea au la părinţii lui de va avea, au la rudeniile lui să facă cu iale ce vor vrea. Au de nu va avea pre nimenea să se  [335] dea toate la săraci pentru sufletul lui; fără numai de va vrea el să lase al său de bunăvoia lui casei, iară tot să lase şi părinţilor lui ceva de va avea, au rudelor lui, pentru ca să nu răpştească asupra casei. <19v> 
      
       Cap 16. Pentru cei ce vor milui casa. 
      
      Pentru cei ce vor milui această beserică, au cu moşii, au cu bani au cu arginturi, au cu dobitoace, au veri cu ce fel de milă, să se scrie numele lor în pomenicul besericii şi în toate simbetele peste an să se facă parastas cu colivă, să se pomenească morţii tuturor.Şi la parastas să se cînte canonul morţilor de la Octoih ce iaste pe glas 8: smîrtiiu smrt’ hvean.Şi în toate lunile într-o joi să se facă liturghiepentru cei vii. Pentru că şi ei sînt ctitori de vreme ce au miluit beserica.Şi în zioa ce va muri să i să facă o liturghie. făr`de plată. <20r> 
      
      
       Cap 17. Pentru tipografie. 
      
      Cînd vor lucra tipografiile, au cea grecească, au cea rumînească, au cu bani streini, au cu banii casei, să aibă a lua tipograful carele va fi împreună cu feciorii lui cîţ va avea de lucru de coală plata lui taleri 3 şi să ia şi 10 cărţi cu hîrtiia stăpînească şi feciorii lui cîte o carte; însă plata coalei să fie taleri 6, ci pre jumătate să ia tipografii simbriia lor şi pre jumătate să rămîe pre seama casei.
      Şi de s-ar strica ceva de ale tipografiei să fie datoare casa să le dreagă. 
      Iară nefiind la mijloc nici lucru strein, nici al casei, şi va vrea tipograful cu cheltuiala lui să tipărească vreo carte, să aibă voe cu ştirea egumenului şi a epitropilor să tipărească; şi din cîţi bani <20v>  va lua de pe acea carte să aibă datorie să dea besericii al patrulea ban. 
      Însă să nu îndrăznească tipograful să tipărească vreo carte împotriva besericii şi a legii noastre măcar de i-ar da pe coală cîte 100 de galbeni de aur. Iar de va călca  [336] porunca să fie al anathemii.Şi de să va înţelege că au făcut una ca aceasta să se dea ştire domnului să-l pedepsească cum va şti mai rău. 
      Las cu blestem şi aceasta: să aibă datorie tipograful să înveţe meşterşugul tipografiei unul după altul, pentru ca să nu piară acest meşterşug din ţară, nici să se părăsească lucrul cărţilor pentru folosul ţării şi pentru ajutoriul casei. <21r>  
      
      
      Cap 18. Pentru vivliotică.
      
      Cîte cărţi am lasat în vivliotica noastră, atîta greceşti cît şi rumîneşti, după cum scriu în catastihul besericii, las cu blestem să nu îndrăznească să ia cineva vreuna să o înstreineze. iară de va trebui cuiva să ia vreuna, au să cetească pre dînsa au să scrie, au să caute ceva într-însa, fără răvaş iscălit de la cela ce o cere cu făgăduială cum că o va trimite înapoi şi cu vreme hotărîtă să nu să dea. Şi să poarte grijă să o ceară.
      
      
       Cap 19. Pentru înoirea hrisoavelor. 
      
      Să aibă datorie egumenul, la toţi domnii şi la toţi vlădicii ţărîi ce s-ar întîmpla să fie după <21v>  vremi, să se roage să-i înoiască cărţile cele de poruncă şi de milă pentru această rînduială şi legătură ce s-au făcut la acestă beserică. Care cărţi împreună cu toate zapisele de moşii, de vii, de ţigani şi de altele ce ar mai putea cîştiga casa din voinţa lui Dumnezeu şi din mila creştinilor, să se scrie fieştecare carte sau zapis, în vremea ce s-ar cîştiga, în cartea cea mare ce lăsăm să fie ca un condic pentru această treabă, pentru ca să nu să strice, nici să piară.
      Şi la fieştecare domn să mijlocească egumenul să i să pecetluiască cu pecetia cea mică domnească veri ce zapis ar cîştiga în fieştecare vreme şi să va aşăza într-acea carte, ca de să va întîmpla carea cumva să piară vreun zapis, să se poată îndrepta acel lucru ce va fi fost scris într-însul cu acel zapis ce va fi <22r>  scris în carte, fiind pecetluit cu pecetia domnească.  [337] 
      
      
      Cap 20. Pentru lăcuirea arhiereilor. 
      
      Cînd să va prosti vreun mitropolit al ţărîi de vlădicie sau vreun episcop de episcopie şi va vrea să lăcuiască la acea beserică, să aibă voe să şază şi să-ş aibă căzuta cinste întru toate şi chiverniseala pentru hrana lui cu 4 slugi şi 2 cai să-i fie din casă; însă de obiceaiurile besericii şi de hotărîrile ce s-au făcut să nu să atingă, nici să mişce vreuna. Că această căutare ce s-au rînduit să se facă, nu că doară punem casa să-i fie datoriu, ci o facere de bine pentru evlaviia. <22v>  
      
      Cap 21. Pentru poclonul vlădicăi.
      
       Pre care frate va rîndui Dumnezeu să fie păstor aceştii ţări îl pohtesc în Domnul cu dragoste frăţească să-i fie milă de această casă şi să fie pururea sprijenitor şi păzitor întru toate, ca să nu să strice aceeste obiceaiuri şi legături ce am făcut; ci toate să stea nemişcate, pentru ca să-l păzească Dumnezeu cu rugile tuturor sfinţilor, cu pacinică stare întru apostolicescul lui scaun.Şi-l rog să facă osteneală în toţi anii să facă sfînta liturghie în zioa praznicului şi a dooa zi, şi să aibă plocon în zioa praznicului un covor de taleri 10 şi a dooa zi taleri 10 şi o măhramă cu sîrmă de taleri 5.Şi unui preot vlădicesc şi doi diaconi să li să dea în <23r>  zioa praznicului şi a dooa zi, popei un leu şi unui diacon un zlot şi altui diacon un tult.
       Iară de nu-i va da îndemînă sfinţiei sale să facă această osteneală să n-aibă datorie beserica să dea aceşti bani.
       Încă-ş să aibă egumenul datorie, într-un an de patru ori, să ducă plocon mitropolitului ţării: la Crăciun, la Paşti, la S-tii Constantin şi cînd îl va chiema la hramul besericii, cîte o oca de cafea şi cîte o oca de zahar; au de să va întîmpla să nu să afle de acelia să ducă altceva să plătească preţul acelora. Aşijderea să aibă a da egumenul din casă plocon mitropolitului la S-tii Dimitrie, pentru cei doi popi de mir ce vor fi de pazabesericii, doi galbeni de aur. <23v>   [338]
      
      
       Cap 22. Pentru cercetarea bolnavilor. 
      
      Să aibă datorie egumenul, ieromonaşii şi preoţii, cînd va cădea cineva în boală au de ai casei, au măcar şi streini, carii vor fi mahalagii la aceasă beserică, sau şi dintr-altă parte, au barte bărbăteacsă au parte muerească, îndată carele va fi mai de ispravă şi cu cuvinte de mîngîiare să-l îndemne să se ispoveduiască, să-ş facă maslu, să se cuminece şi să-ş facă diiată pe mult-puţin ce ar avea. Însă diata să se facă după izvodul ce lăsăm şi cu acele mijloace ce scrie într-însa, pentru ca să rămîie şi ufletul lui nevătămat şi rudeniile lui făr’de gîlceavă, iară nu cu <24r>  făţărie pentru niscai lăcomii sau cu vreo pizmă, precum vedem că fac mulţi. 
      Însă să-l îndemne pe bolnav, veri cu ce mijloc ar putea, să lase la Mitropolie dintru al său ceva, după cumu-i va fi putinţa, că aşa să cuvine şi iaste cu dreptul, de vreme ce iaste Mitropoliia mumă tuturoe besericilor şi a toată politiei. Această cercetare pentru grija sufletelor să se facă şi la ţigani şi la ţigance şi la copiii lor, că vor avea osîndă de nu-i vor cerceta de vreme ce sînt şi ei botezaţi în numele Sfintei Troiţe şi sînt creştini ca şi noi. 
      
      
      Cap 23. Pentru pogrebaniia egumenului.
      
       Egumenul carele va fi după vremi, de va fi avînd niscai bani ai lui, au mulţi au puţini, <24v>  agonisiţ dintr-altă parte pînă a nu să lega cu casa aceasta, de va face socoteală dintru a lui bunăvoinţă, la petrecaniia lui să lase acei bani casei pentru odihna vieţii lui ce au avut într-însa şi pentru pomenirea şi cinstea lui ce i s-au rînduit să i să facă după moarte, bine va face. Iară de va vrea să-i dea milostenie într-alte părţi, sau să-i lase rudelor lui de va fi avînd, să aibă voe cu al său să facă ce va vrea, numai din banii casei să nu fie căci va avea osîndă şi păcat, că nu i-au făcut casa nici un rău în viaţă, nici îi va face după moarte precum el însuşi va cunoaşte de pe aceste scrise, de va fi om bun şi creştin.
       Iară la pogrebaniia egumenului să aibă datorie acei 5 epitropi să se roage tărîi să facă osteneală  [339] cu 12 preoţ pre carii va vrea sfinţiia-sa şi cu diaconi, să meargă să facă pogrebaniia <25r>  egumenului.Şi să se dea osteneala sfinţiei-sale din casă patru galbeni de aur şi o măhramă cu sîrmă şi preoţilor cîte un zlot şi diaconilor cîte 2 orţi. Şi să aibă datorie epitropii pînă să va aşăza alt egumen să pue un dechiiu să poarte de grije pentru trebile casei.
      Şi să dea învăţătură preoţilor cevor fi la beserică să facă răposatului egumen căzuta slujbă şi pomenire cu colivă, cu parastas desăvîrşit şi cu împărţeala de făclii cîte oca 5 la fieştecare parastas, adecă a treia zi (după obiceai), a nooa zi, la 20, la 40, la jumătate de an şi la anul.Şi peste trei ani să-l caute cu ştirea arhiereului tărîi şi să-l pohtească să facă sfînta liturghie cu 4 preoţi şi cu doi diaconi, cu colivă şi cu parastas şi cu împărţeală de făclii oca 10, să-i cetească <25v>  şi molitvă de ertăciune.Şi pentru osteneala ce va face să i să dea patru galbeni de aur şi o măhramă cu sîrmă şi acelor 4 preoţi cîte 1 zlot şi la doi diaconi cîte doi orţi. 
      
      Cap 24. Pentru purtarea de grijă a epitropilor.
       Să aibă datorie epitropii besericii noastre, fieştecarele la moartea lui, să rînduiască alt epitrop în locul lui pre carele va cunoaşte că iaste om bun şi cu frica lui Dumnezeu ca să urmeze această rînduială necontenit pînă va sta beserica. 
      Iară de să va întîmpla carecumva la moartea a vreunui epitrop să uite sp lase în locul lui pre altul, să aleagă ceilalţi pre care vor socoti, să-l pue în locul celui răposat, pentru ca să nu fie mai jos de atîţea.
      Şi încăş îi pohtesc pe <26r>  dumnealor să le fie milă de acestă casă şi pururea să se nevoiască pentru sporul ei şi să nu îndrăznească nimenea din dumnealor să strice carecumva vreuna din obiceaiele şi aşăzămînturile ce s-au făcut la această beserică pentru ca să nu cază în blestemul şi în legătura afurisaniei ce s-au făcut cu hrisoave a cîte patru patriaşi ai lumii şi al nostru, ci să lucreze în viia Domnului fieştecarele după putinţa sa şi după căldura inimii sale spre sporul acestui sfînt lăcaş şi spre ajutoriul şi mîngîiarea săracilor. Iară domnul Hristos (carele au zis că ce aş făcut unuia dintru aceşti fraţi ai miei  [340] mai mici, mie aţ făcut), ca un platnic bun şi bogat în milă, pentru această osteneală ce vor face le va dărui într-această viaţă tot binele, cu mîntuire sufletească şi în viaţa cea viitoare îi va învrednici <26v>  cu rugile tuturor sfinţilor împărăţiei ceriului.
      
       Cap 25. Pentru zeciuiala banilor. 
      Din cîţi bani să vor lua veri de pe ce venit al besericii, au de pe sărindare, au de pe alte măruntaie, au de pe milele ce ar face creştinii, au epe vin, au de pe miiare, au de pe alte agonisite ale casei, las cu belstem: egumenul carele va fi după vremi să aibă datorie din toate veniturile să pue zeciuiala banilor în lada besericii ce s-au hotărît să fie de acea treabă. Măcar de i-ar fi venitul de zece bani încă să pue un ban, pentru ca săs e afle pururea acei bani la vremi de primejdie şi la vreun păs prea mare al casei, carele să nu să poată chivernisi nici cu un mijloc dintr-altîă parte şi atunce să scoată dintr-acei <27r>  bani să cheltuiască.Şi de va veni cu vreme de undeva vreun ajutoriu sau vreo milă, să se pue la loc acea sumă de bani ce s-au cheltuit cu zeciuiala lor, pentru ca să se afle pururea precum am mai zis la vreme de mare nevoe.
       Păsul ce-l scriem într-acest cap şi vremea cea de mare nevoe, înţelegem (să ferească Dumnezeu) cutremurul, focul, vijeliia şi altele asemene acestora, carele pot să aducă mare pagubă şi stricăciune, ci să aibă casa cu ce drege cele ce să vor strica. 
      
      
      Cap 26. Pentru alegerea egumenului. 
      
      Încăş să aibă aceşti 5 epitropi datorie după moartea egumenului care va fi la acea beserică, de vor cunoaşte din cei 2 ieromnaş <27r>  ce vor fi de rînd la beserică, că iaste vreunul om bun şi cu frica lui Dumnezeu ca să chivernisească casa (că mulţi sînt oameni buni şi cu frica lui Dumnezeu, iară nu sînt vrednici de casă) pre acela să-l aşaze egumen în locul lui să pue alt ieromonah să fie de slujba besericii. 
      Iară de nu va fi de acea treabă să caute să afle pre altul, au grec, au rumîn, însă să nu pue egumen vreun  [341] om strein, cu gîlceavă, adecă svetagoreţ au sinait, au ierusalimlean, pentru multe pricini care s-ar putea întîmpla.
      Şi acela care va fi să se rînduiască egumen, să facă întîi zapis înaintea epitropilor cu legătură, cum că va fi pînă la sfîrşitul vieţii lui ostenitor pentru chiverniseala acei case, cu nevoinţă şi cu dreptate, şi după moartea lui acolea să va îngropa şi apoi atunce să-l aşaze.Şi aceasta iaste cu dreptate <28r>  să o facă pentru binele lui cel sufletesc şi trupesc. Că făcînd cele bune şi de folos îş va petrßece viaţa cu îndestulare întru toate, fiind casa lui şi după moarte va avea pomenire în veci pînă va sta beserica. 
      
      Cap 27. Pentru venitul besericii. 
      Epitropii luînd seama egumenului (după cum s-au zis înapoi la al treilea cap) pentru venitul şi cheltuiala casei şi vor prisosi niscau bani din venit, au mulţi au puţini, de vor trebui atunce în pripă niscai bani pentru vreun lucru trebuincios, să lase epitropii în seama egumenului pre cît s-ar socoti că ar trebui; iară ceilalţi să-i pecetluiască epitropii cu peceţile lor şi să-i pue în lada besericii împreună cu banii cei de zeciuială <28v>  şi cînd va trebui egumenului pentru vreun lucru al casei, cu ştirea epitropilor să ia iară dintr-acei bani, iară să nu ia din benii zeciuielii. 
      Aşijderea şi banii cei de zeciuială, după ce vor lua epitropii seama egumenului pentru venitul acsei, să numere şi acei bani şi să-i pecetluiască într-o pungă deosebi şi să-i pue să stea iară în ladă.Şi să facă epitropii denadins dooa catastişe întru carele să fie însemnaţi a fieştecăruia an, şi banii cei de zeciuială deosebi, şi banii ce vor prisosi din venitul casei.Şi să iscălească epitropii amîndoao catastişele şi unul să-l pue în ladă să stea, iară celalalt să-l ţie unul din epitropi, altul să ţie pecetea ce să va pune la punguliţele cu banii şi altul să ţie chiiaia lăzii, altul să pecetluiască ladacu pecetealui, altul să scrie catastihul. <29r>  Şi din banii zeciuielii nicidecum să nu să chltuiască, precum am şi mai zis, pentru ca să se afle la o vreme de prea mare nevoe. Iar din ceilalţi bani ce vor prisosi din venitul casei să se cheltuiască la ce vor fi trebile, deaca nu va fi dintr-altă parte altă nădejde.  [342] 
      
      Cap 28. Pentru schituri. 
      Să aibă datorie egumenul carele va fi după vremi împreună cu epitropii, să caute cu nevoinţă şi cu rîvnă dumnezeaiscă, pentru folosul şi sporul schiturilor celor ce să vor întîmpla să se închine de iubitorii de Hristos creştini la această sfîntă mănăstire întocma ca şi cînd ar căuta mănăstirea, pentru ca să aibă căzuta chiverniseală întru toate luîndu-le seama şi acelora de doao ori într-un an.Şi cînd vor cunoaşte vreo <29v>  pagubă sau vreo stricăciune la iale să mijlocească în tot chipul să zăticnească răul pentru ca să aibă plata de la Dumnezeu. 
      
      Cap 29. Pentru pomenec. 
      Vom în toate duminecile şi în toate sărbătorile peste an necontenit să se pomenească în vileag în mijlocul beserecii numele iubitorilor de Hristos creştini, celor vii şi celor morţi, ce au miluit acest sfînt lăcaş sau vor milui de acum înainte, după rînduiala ce s-au aşăzat în condic şi în pomenicul cel de rînd, zicînd şi molitva ce s-au scris acolo.
      
       Cap 30. Pentru cinstea epitropilor. 
      Pentru osteneala ce vor face epitropii, afară <30r>  din pomenirea lor ce s-au aşăzat la pomenic, să se pomenească în toate slujbele cu glas mare într-acesta chip: (Încă ne rugăm pentru mila, viaa, pacea, sănătatea, mîntuirea, cercetarea, lăsarea păcatelor robilor lui Dumnezeu cutare şi cutare, epitropilor acestui sfînt lăcaş şi pentru ca să li se iarte lor toată greşala cea de voe şi făr’de voe). Să aibă datorie egumenul să le facă într-un an doao ospeţe cîte de zaleri 5, unul la Svetîi Gheorghe şi altul la Svetîi Dimitrie, cînd va vrea să-ş dea seama.Şi după ospăţ într-acea zi în chip de blagoslovenie să le dea cîte doi galbeni de aur.
      
       Cap 31. Pentru îndoirea milelor. 
      Iară Dumnezeu carele sărăceşte şi îmbogăţeşte, smereşte şi înalţă, de va îmbogăţi <30v>  şi va înălţa casa aceasta cu vreo milă mai mare, să aibă nişte cîştiguri mai multe  [343] decît are acuma din mila sfinţiei-sale, această rînduială a milosteniei ce s-au hotărît să se dea la săraci şi altele cîte scriem într-aceste capete, poruncim egumenului carele va fi după vremi să le îndoiască toate, pentru ca să se laude şi să se mărească mai mult numele lui cel sfînt şi preasfînt. 
      
      Cap 32. Pentru ceteniia capetelor. 
      Vom încăş să aibă datorie egumenul carele va fi după vremi, de patru ori într-un an în patru posturi, să poarte de grije să cetească aceste capete toate şi să se nevoiască să le plinească după cum scriu, <31r>  ca să nu rămîie în blestem.
      Şi milostivul Dumnezeu să lumineze ca darul lui cel ceresc să se săvîrşească toate acestea cu dragoste şi cu nevoinţă: pentru ajutoriul săracilor, pentru mîntuirea sufletului nostru şi a tuturor cîţ au miluit şi vor milui şi pentru bunăstarea şi întemeiarea acestui sfînt lăcaş. 
      
      Aceste 32 de capete, ce s-au aşăzat într-această cărţulue pentru buna chiverniseala Mănăstirei tuturor Sfinţilor şi pentru mila ce s-au rînduit să se dea pe an la săraci şi la lipsiţi, pentru mîntuirea păcătosului mieu suflet şi pentru vecinica pomenirea celora ce au miluit această sfîntă casă şi celor ce vor milui de acum înainte. 
      De va îndrăzni cineva verice <31v>  fel de obraz ar fi au parte besericeasă, au parte mirenească, au mic, au mare, au de loc, au streini să strice au să strămute ceva dintru acestea ce au bunăvoinţa mea le-am aşăzat, unul ca acela să fie afurisit de Tatăl, de Fiiul şi de Duhul Sfînt şi să aibă pîrîş la înfricoşata zi a judecăţii pre toţ sfinţii,
       Anthim al Ungrovlahiei. 
      
      
      <32r>  Aici aşăzăm, afară din cele 32 de capete, oarecari învăţături trebuincioase de folosul şi cinstea  [344] mănăstirei, carele vom să se ţie şi acestia asemene ca şi capetele şi să le săvîrşească de-a pururea în dreptate şi în adevăr, egumenul carele va fi după vremi, în grea şi nedezlegată afurisanie.
      
       1.
       Cînd să va întîmpla să chiiame pe preot să cuminece pe cineva din creştini, vom să meargă preotul carele va fi cu petrahilul şi cu sfita îmbrăcat ţiind sfîntul agneţ la piept cu multă cucerie şi cu cinste în vasul <32v>  cel rînduit şi înaintea lui să meargă 2 copii cu doao fălinare aprinse, carele s-au făcut denadins pentru acea treabă şi doi copii să meargă după însul zicînd cu glas cînd unul cînd altul Psalmul 144: văznesuten bje moi (=înălţa-te-voi, Dumnezeul meu). Însă copii aceştia să fie din cei ce învaţă cu mila besericii.
      
       2. 
      De va vrea cineva din iubitorii de Hristos creştini, veri ce fel de obraz ar fi, ca să lase la sfîrşitul vieţii lui niscare bani vreo sumă mare, să-i închine Besericii Tuturor Sfinţilor, dintru care să rînduiască obrazul acela ce-i lasă, să se facă vreun fel de milosenie, în toţi anii pînă va sta beserica, pentru mîntuirea sufeltului său, să aibă datorie egumenul carele va fi după vremi să facă fără de preget în toţ anii după cum va hotărî acela ce-au lăsat mila <33r>  şi pentru ca să nu stea banii fără spor, veri din care răfet şi breaslă vor vrea să ia cu dobîndă, suta de an cîte taleri 7, să să dea zapis, dintru care dobîndă să aibă egumenul a împlini acelia ce-au hotărît cela ce-au lăsat banii.
      
       3.
       Să nu îndrăznească egumenul carele va fi după vremi, nici cu un mijloc, să ascunză în bucatele mănăstirii niscai bucate omeneşti au ale oamenilor celor de casă,  [345] au ale celor streini, ca să le scutească de dijmari, au oi, au stupi, au rîmători, au vin, au pîine, au veri ce alt s-ar întîmpla, pentru ca să nu să facă nume rău casei, cu care faptă poate să se mijlocească şi pagubă. Iară de va îndrăzni să facă una ca aceasta să fie anathema. <33v> 
      
       4. 
      De va avea cineva, verice fel de om ar fi, moşie pre lîngă moşiia mănăstirii, au vie pre lîngă viia ei, au livade de fîn, au pomet, au tufe păzite, nici cu un mijloc să nu să împresoare locul cel strein cu al mănăstirei. 
      
      5.
       În beserică morminte înalte, au scrise cu slove, să nu să facă, nici făclii după cum au obiceai de pun pe la dînsele în sfeşnice de lemn şi de piatră, să nu să priimească; numai să arză acele candele de-a pururea ce să vor aşăza pe la locurile cele rînduite de acea treabă. Nici lăzi, au veri ce fel de boarfe, în beserică să nu să pue, căci casa lui Dumnezeu nu iaste casă de neguţătorie, ci săstea pururea locul în besărică limpede şi curat. <34r>  
      
      6. 
      În curtea cea dintîi a mănăstirii, adecă afară den beserică să nu să facă mormînte să se îngroape fieştecine; că fiind curtea strîmtă să grozăveşte locul, fără numai vreun om de cinste. Însă pietri iară să nu să pue, ci să se îngroape creştinii la bolniţă şi acolo să facă în toate sîmbetile un preot sfînta liturghie şi să pomenească pre toţi de obşte răposaţii creştini după obiceai. Aşijderea nici un fel de vite să nu între în curtea cea dintîi, nici să se primească să pue prin chilii nici un fel de marfă neguţătorească, nici a casii, pentru ca să fie pururea şi mănăstirea şi chiliile curate. Iară de să va întîmpla să aducă cineva niscai marfă să o pue în curtea a dooa. <34v>   [346] 
      
      7. 
      Să aibă datorie egumenul în toţ anii să pue preoţii şi ieromonaşii carii vor fi după vremi la beserică, să facă un sărindar pentru sufletul nostru şi să-l înceapă den zioa de Paşti va să se isprăvească la Voznesenie, şi să lea dea taleri10; însă aceşti bani să ia: preoţii cîte taleri 2, diaconul 1 taler şi cîntăreţul 1 taler. iară egumenul să nu oprească nimic, măcar un ban.
      
       8. 
      De să va întîmpla să dea cineva egumenului să-i păstreze niscai bani, au scule, au haine, să le păzească ca lumina ochilor lui, în dreptate şi în adevăr, fără de nici un fel de vicleşug.Şi cînd le va cere să i le dea toate deplin precum le va fi luat, pentru ca să nu aibă casa ponos. <35r>  
      
      Cap osebit, carele smereniia noastră acum l-am aşăzat le leat 7224 (1716) martie 15 dni şi vom să se păzească nestrămutat în veci, în grea şi nedezlegată afurisanie. 
      De vreme ce Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul a toată mîngîiarea au adua cu a lui nespusa bunătate, pre blagocestivul şi înălţatul domn Ion Nicolae Alexandru voevod, să fie domn Ţărîi Rumîneşti, pornindu-se din dumnezeiasca rîvnă, s-au milostivit de au adaos cu luminatul lui hrisov, cu milă îndestulată, venitul acestui <35v>  sfînt lăcaş, drept aceia hotărîm cîte mile sînt rînduite în cele 32 de capete să se facă pre an la săraci, să se îndoiască toate, pentru a măriei-sale vecinică pomenire şi a răposaţilor părinţilor măriei-sale.
      Şi încăş hotărîm pentru această mare milă ce au făcut măriia-sa la mănăstirea noastră, să aibă datorie egumenul carele va fi după vrem, să dea în toţi anii pînă va sta mănăstirea, la 40 de beserici 40 de orţi să i să fa că într-o zi un sărindar, să se pomenească toate numele măriei-sale ce s-au aşăzat în pomenicul cel de rînd şi în condic. Însă aceasta să se facă la 10 zile ale lui mai, întru care zi să prăznuiaşte înmulte părţi ale Răsăritului, mutarea sfintelor moaşte ale Sfîntului Nicolae.Şi încăş dintr-acea zi să înceapă într-un paraclis al mănăstirei alt sărindar osebit şi să se pomenească toate numele mărie-sale.  
      
      
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   ÎNVĂŢĂTURĂ 
   PENTRU TAINA POCĂINŢII
      
      [349] <1r>  Învăţătură pre scurt pentru taina pocăinţii, acum într-acesta chip tocmită şi tipărită în zilele prealuminatului domn Io Constantin Brîncoveanu Basarab Voevod, cu cheltuiala cinstitului de bun neam a lui Şerban Cantacuzino biv vel păharnic şi cu blagoslovenia preasfinţitului mitropolit chir Theodosie, de iubitoriul de Dumnezeu chir Anthim, episcopul Rîmnicului, la anul de la Hristos 1705. 
      
      
      <2r>  PENTRU POCĂINŢĂ ÎN SCURT ŞI ÎNVĂŢĂTURĂ DE FOLOS. 
      
      (De vreme ce) între celelalte multe şi nenumărate daruri care ne-au dăruit preaînţeleptul, tămăduitoriul şi mîntuitoriul nostru Dumnezeu, ne-au dăruit şi taina pocăinţei pentru ca să dezrădăcinăm cu dînsa toate vicleşugurile vrăjmaşului nostru celui sufletesc, diavolului, dîndu-se putere ca un iubitoriu de oameni ca prin mijlocul aceştii pocăinţe să ne facem iară, după păcat, <2v>  nepăcătoţi ca şi mai nainte, slobozi de vecinica muncă. 
      Însă eu puind la socoteală pricina cu care noi creştinii ne-am abătut atîta de mult la patemile cele trupeşti şi ne-am făcut robi păcatului şi diavolului şi vase împuţite, adevărat vrednice veţnicelor munci şi atîta ne-au stăpînit răutatea şi păcatul şi am venit la dobitocie şi la desăvîrşită nesimţire, cît socotim răutatea pentru bunătate; şi de va trece zi şi nu vom păcătui ne pare că ne osîndim şi iubim să slujim cu nevoinţă vrăjmaşului nostru diavolului  [350] decît ziditoriului şi făcătoriului <3r>  de bine şi chivernisitoriului nostru Dumnezeu, nu aflu altă pricină fără numai neînvăţătura şi neslovnirea pentru că nu iubim să cetim şi să învăţăm carte, nici să auzim măcar pe dascălii care ne învaţă cuvîntul lui Dumnezeu dumnezeeştile lui porunci, credinţa şi calrea mîntuinţii noastre. Că omul care nu ştie carteca să citească Sfînta Scriptură şi cărţile beserici noastre şi sfintele pravile au de nu se va învăţa de la alţii care le ştiu, să asamînă cu dobitoacele cele necuvîntăreţe carele nu ştiu ce fac de vreme ce n-au minte; să asamînă orbilor, pentru că precum <3v>  orbul nevăzînd lumina soarelui nu ştie unde merge, nici ce iaste înaintea lui, ce de multe ori în gropi şi în surpături căzînd, să omoară. Într-acesta chip şi mintea omului neavînd învăţătură şi dăscălie a cuvîntului celui dirept, care îi iaste lumina, iaste orb şi nu simte ce pricepe, piiarde cuvîntăreasca lui blagorodie şi stăpînirea şi să face rob necuvîntăreţeleor patimi.
      Deci pentru ruşinata aceasta neînvăţătură facem atîtea mari răutăţi şi mari păcate de moarte, fără frica lui Dumnezeu şi ruşinea omenească: toată ziua beţi, borîţi înlăuntru în cîeciume, porniţi <4r>  la curvii şi la preacurvii de multe feliuri, la nedireptăţi, la răniri, la cuvinte mincinoase, la jurăminte strîmbe, la mărturii mincinoase şi la hule, la ucideri, la clevete şi la zavistii, la vrăjbi şi goniri şi la altele, nenumărate cu care boonăveşte ticălosul nostru suflet boală de moarte.
      Şi de să va întîmpla şi va muri ticălosul şi nepriceputul om neispoveduit şi nepocăit, merge în focul cel vecininc, întru întunerecul ce den afară, în viiarmele cel neadormit în scrîşnirea dinţilor, îm mîna diavolului şi să şipseşte de slva lui Dumnezeu, de bucuriia îngerilor, <4v>  den frumuseţele raiului, den desfătarea sfinţilor, den fericita viaţă.
      O, creştinilor, o, părinţilor şi fraţilor, pînă cînd în răutate şi ăîn păcat? Pînă cînd dormim în patul lenevirii, somnul cel greu şi purtătoriu de moarte al păcatului? Pentru ce pentru puţinel vin al beţiii, pentru o dulceaţă amară a unii împuţite curvii, pentru bani care sînt pămînt, pentru măririle lumii carele sînt toate necinsti, pentru mîndrii şi deşertăciuni facem pre părintele şi ziditoriul nostru Dumnezeu vrăjmaş şi ne dăm pre noi de voie vrăjmaşului lui Dumnezeu şi al nostru, diavolului, <5r>  ca  [351] să ne muncească fără de milă? Pînă cînd nu ne venim în socoteala noastră? Pîmnă cînd nu cercăm folosul nostru? Pînă cînd nu ne pocăim? Pînă cînd nu ne tămăduim patimile sufletului nostru? Pînă cînd nu urîm păcatul şi să iubim bunătatea? Pentru ce atîta de nemulţămitor sîntem cătră mîntuitoriul şi făcătoriiul nostru de bine? 
      Rogu-mă, dar, şi pohtesc dragostea voastră eu, cel mai păcătos decît toată lumea, toţi împreună cu mine să ne pocăim de răutăţile noastre, să plîngem cu suspinuri şi cu lacrămi fierbinţi, cătră iubitoriu de oameni Dumnezeu, să zicem cătră dînsul glasul <5v>  vameşului: Dumnezeule, fie-mi mie milostiv păcătosului. Aşijderea şi ispovedaniia preacurvarului: Părinte am greşit în ceriu şi înaintea ta.
      Şi adevărat Părintele nostru cel ceresc văzînd a noastră adevărată pocăinţă şi lacrămile noastre, ca un milostiv şi îndurătoriu va erta păcatele noastre. Deci de vreme şi pocăinţa de nu se va face cum să cade, nu foloseşte omului. Pentru aceasta voi zic în scurt mijlocul pocăinţii.
      Şi să împarte cuvîntul mieu în doao părţi: o parte cuprinde în sine cîte se cuvin a face cel ce să pocăiaşte, pentru ca să afle ertăciune de la Dumnezău, iar ceialaltă, <6r>  în ce chip să cade duhovnicul să facă ispovedaniia şi îndreptarea.
      
      
       PENTRU POCĂINŢĂ. CE LUCRU IASTE ŞI CU CE MIJLOC SĂ CÎŞTIGĂ ŞI CUM SĂ SĂ FACĂ PARTEA CEA DENTÎI.
      
       Pocăinţa cea adevărată de trei părţi are fiinţa ei. Întîi den înfrîngerea inemii. A doao den ispovedaniia păcatelor la părintele cel duhovnicesc.Şi a treia facerea canonului, carele aceste trei să cade să le păzească acela ce va vrea şi pohteşte mîntuinţa sufletului lui.Şi întîi zicem cu puţine cuvinte ce lucru iaste înfrîngerea inimii, de vreme ce aceia iaste <6v>  întîi la rînduială. 
      Cine pohteşte a să întoarce din toată inima lui cătră Dumnezeu şi pohteşte să între ca fiiul cel preacurvariu în casa părinţească, să ştie că uşa cea dentîi pren carea va să treacă iaste aceasta: înfrîngerea inimii, carea iaste jirtvă priimită ce am putea aduce înaintea lui Dumnezeu. Inimă înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va defăima. 
      Această înfrîngere se împarte în doao: una iaste pocăinţa şi părăsirea desăvîrşit păcatelor celor trecute şi alta  [352] o socoteală temeinică şi răspuns adevărat să nu mai fac de-acii păcat <7r>  în rămăşiţa vieţii tale.
       Întîi dar, aceia ce ţi să cade să faci, dete-ai pocăit cu adevărat iaste să urăşti din tot sufletul şi să te scîrbeşti de păcatele tale, cu duriare şi cu întristare nespusă a inimii tale. Întîi că cu păcatul vei să moşteneşti vecinică muncă şi să pierzi împărăţiia ceriului.Şi a doao mai vîrtos că cu scîrbiciosul păcat ai scîrbit şi ai amărît pre cel preabun Dumnezău. Că precum iaste şi să cade să iubim şi să cinstim pre Dumnezău mai mult decît toate zidirile, aşa iaste drept să ne doară şi să ne întristăm cînd îi greşim şi ne lipsim de el, <7r>  nebunii, plîngînd cu scîrbă şi cu lacrămi mai mult pe cît am fi pierdut lucru ce am fi avut mai scump şi mai drăgăstos, căci paguba cea mare va fi duree mai mare. 
      Pentru aceastasă cade să ne învrăjbim asupra păcatului cu urîciune nespusă, de vreme ce ne dă pagubă nemăsurată.Şi de-ţ iaste voia să vii la această înfrîngere şi umilinţă cu mijlocul căriia putem să aflăm milă de la Dumnezeu sînt multe care te povăţuesc şi te îndeamnă la aceia, numai cu socoteală şi cu cucerie să le gîndeşti.
       Întîi gîndeşte că păcatul iaste o despărţire de la Dumnezeuşi nu te lasă să vezi <8r>  faţa şi slava lui Dumnezeu carele nu mai iaste destul spre cea desăvîrşit pocăinţă la omul cel înţelept; că mai mare şi mai cumplită răutate şi pagubă ticăloasă alta nu iaste la om, fără numai după moarte să nu să învrednicească să vază nespusa aceia slavă şi nepriceputa frumuseţe a fericitei şi sfintei Troiţă; carea sfinţii îngeri cu pohtă o văd şi niceodată nu să pot sătura pentru care s-au zidit de la Dumnezeu şi sfîrşitul lui iaste aceia den care cu voinţa lui iase omul şi să strică.
       A doao gîndeşte cum că nice o poruncă şi o înăţătură a lui Dumnezău <8v>  n-ai păzit; cum că ţ-ai spurcat sufletul şi trupul cu curvii, preacurvii, sodomii, soblazne, cu beţii şi cu multe mîncări; mîinile tale cu pipăiri grozave, cu strîmbătăţi şi cu răpiri, cu ucideri şi cu altele; auzurile tale cu cîntece şi cu cuvinte spurcate şi cu clevetirile celorlalţi; ochii tăi cu necuvioase vederi şi cu semne curveţti; limba cu sudălmi, cu pîri şi cu clevete la fraţii creştini, cu jurăminte şi cu mărturisiri mincinoase şi cu hule carele le obicinuesc a le zice oarecare spurcate guri şi înjură legea, crucea, pravila, preoţiia, tainele şi acel <8bisr>  înfricoşat nume al lui Dumnezeu.  [353] 
      Mă minunez, cu adevărat, de păgîniia unor draci ca a cestora, că oameni nu să cade să le zicem. O, şi cum nu cade din ceriu foc şi trăsnete să-i arză! Îndelung rabdă Dumnezeu, aşteptînd pocăinţa lor! 
      Iară de nu să vor îndirepta şi aici rău răului să vor face şi la vecinica muncă cu dracii să vor munci, nemîngîiat. 
      Alţii iară înjură şi pîrăsc şi de multe ori bat pre părinţii lor, carii i-au născut şi i-au crescut, pre cari Dumnezeu porunceşte să-i cinstim, zicînd: Cinsteşte pre tată-tău şi pre mumă-ta, ca bine să ţi să facă şi să fii cu ani mulţi <8bisv>  pre pămînt; şi avem datorie să-i căutăm la bătrîneţe; adevărat unii ca aceştea nice aici în lume vor procopsi şi munca iadului îi vor moşteni.
      Şi în scurt gîndeşte de cîte ori te-ai întinat în pohtele trupeşti şi ţ-ai spurcat sufletul şi trupul carele l-au simţit. Domnul întru lăcuinţa lui.
       A treia gîndeşte paguba care ţi-o pricinuiaşte un păcat de moarte: te face judecat vecinicii munci, te şterge din cartea vieţii şi acolea unde erai fiiu lui Dumnezău, te face rob diavolului şi din lăcaş sfinte Troiţă te face peşteră tîlharilor şi lăcaş vasilischilor şi cea mai rea te face <9r>  să te lipseşti de dorita faţa lui Dumnezeu.
       Zi cătră sufletul tău: deşchide-ţi ochii, sufletul meu, ticăloase, să pricepi ce erai mai nainte şi în ce chip te făcuşi pre urmă cu păcatul; ai fost mireasă Celui din nălţime, lăcaş Dumnezeului celui viu, vas ales şi de mult preţ şi scaun adevăratului Solomon, Hristos; erai scaun înţelepciunii, sor îngerilor şi moştnean vecincii fericiri. 
      Plînge dară şi te tînguiaşte, că nu ai acele vrednicii, ce te-ai întors la cele împotrivă, că s-au făcut mireasa lui Dumnezău curvă şi preacurvă diavolului, lăcaşul Sfîntului Duh s-au făcut peşteră <9v>  tîlharilor, vasul cel ales şi curat s-au făcut vas stricăciunii, polata lui Hristos s-au făcut tină şi putoare porcilor, scaunul lui Dumnezeu şedere pierzării, sora îngerilor supr ascultarea dracilor şi acesta ce zbura ca o porumbiţă al ceriu să tîrăşte ca şarpele,pe pămînt. 
      Plînge dar sufletul mieu, ticăloase şi te tînguiaşte, socotind multele tale pagube; plînge că pre tine (te) plîngu ceriurile; plînge că pre tine te tînguiaşte beserica şi toţi sfinţii; lăcrămează că ai greşit; plînge că pre tine te plîng prorocii, mai nainte văzînd mînia direptăţii lui  [354] Dumnezău <10r>  asupra ta; plînge că la tine plîng mai mult lacrămile Ieremiei decît la zidurile Ierusalimului; plînge sufletul mieu, ticăloase, pînă cînd vei spăla spurcăciunea păcatului tău şi să vii la cinstea cea dentîi
      . A patra gîndeşte (ca să cîştigi aceata sfîntă întristare şi urîciune a păcatului) cît uraşte păcatul preabunul Dumnezeu şi pentru că ce-l uraşte au trimis de multe ori în lume înfricoşate pedepse: au trimis potop şi au înecat pre toţi cei ce au păcătuit; pierzare la Sodoma pre diavolul din ceriu; şi pre Adam şi Eva din rai i-au gonit. Las cele multe pentru scurtare.
       A cincia, adu-ţ aminte cu lacrămi moartea, cînd într-acela ceas are a să depărţi sufletul păcătosului de la trup îl încungeră nenumăraţi draci cu chinuri sălbatece şi înfricoşate să răpească acel suflet ticălos. Încă şi ziua judecăţii a direptului şi înfricoşatului judecătoriun şi răspunsul cel cutremurat al Domnului care cu stăpînire şi cu direptate pentru păcătoţi va să zică: Duce-vă-ţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, carele iaste gătit diavolului şi slugilor lui.Şi acele înfricoşate munci ale vecinicului <11r>  iad, care cu tot trupul tău va avea dureri nesuferite, întristarea cea nemîngîiată, care o au păcătoţii fără nădejdea să izbăvi den muncă. 
      A şasia, să gîndeşti nespusa mulţime a bunătăţilor a mîntuitoriului tău, căci cît socoteşti bunătăţile carele ţ-au făcut preabunul Dumnezeu, atîta mai mult te ruşinezi de vicleşugul şi de nemulţumirea ta ce arăţi cătră dînsul.
       Cu acestea dară, mijloce poţi să vii la urîciunea păcatului şi la înfrîngerea inimii, care iaste cheia pocăinţii. Posteşte, roagă-te cu lacămi şi fă aducere aminte de-a pururea păcatelor tale. Dă <11v>  milostenii şi atle bunătăţi fă, pentru ca să te iarte Dumnezeu. 
      Destul iaste cîte am zis pentru înfrîngerea inimii, care iaste partea cea dentîiu şi bună începătură a pocăinţei şi să venim la a doao, carea iaste ispovedaniia. 
      
      
      PENTRU ISPOVEDANIE. 
      
      Această ispovedanie foarte o iubeşte Domnul, fără carea nu iaste cu putinţă a să mîntui nime, veri cîte bunătăţi ar avea. Pentru aceasta face şi multe mijloace ca să-şi cunoască omul greşala lui şi să se ispoveduiască cu inimă smerită. Pentru aceasta au îndemnat <12r>  pre strămoşul  [355] Adam cînd au căzut în neascultare, ca să cunoască păcatul lui şi i-au zis: Adame, unde eşti? Adecă unde ai căzut, cît rău ai făcut, întoarce-te la pocăinţă şi mărturiseşte păcatul tău, să iai ertăciune. aceasta au zis şi Evei şi lui Cain şi într-alte multe locuri ale Scripturii cei vechi să vede a fi de folos ispovedaniia. 
      Solomon zice: ,,Cine-şi ascunde păcatele lui nu să mîntuiaşte şi cine le ispoveduiaşte cîştigă milă.” 
      Încă şi prorocul şi împăratul David laudă ispovedaniia la mulţi Psalomi zicînd: ,,Mărturisescu-mă ţie, Doamne, cu toată inema mea.” Apoi: ,,Bine <12v>  iaste a să mărturisi Domnului”, şi alte asemene. 
      Prorocul Isaiia zice: ,,De ai vreun păcat vădeşte-l, să iai ertăciune.” Las şi alte multe mărturii ale sfintei Evanghelii, pentru scurtare. 
      Deci de vreme ce dentr-aceste puţine am priceput cum că iaste de treabă şi de folos ispovedaniia pentru mîntuirea sufletului nostru, să cade adese să ne ispoveduim. Însă pentru ca să se facă acesta ispovedanie precum să cade şi precum ne învaţă dascalii besericii noastre, aceasta să cade să facă acela ce va să să ispoveduiască. Întîi să să gătească doao, trei zile mai nainte şi să gîndească cîtă vreme iaste de cînd nu <13r>  s-au ispoveduit; şi dentr-acela ceas, pînă acuma să iscodească cu denadinsul în cîte păcate au căzut, care din cele 10 porunci ale lui Dumnezeu  n-au păzit; care păcat de moarte au făcut, au verice alt feliu de greşală, cu ce simţire au greşit; cele 12 alcături ale credinţii, de le crede cu adeverinţă şi dirept, precum beserica răsăritului învaţă şi care altă poruncă şi obiceai arătat al besericii n-au păzit; de cîte ori au făcut păcatul, au măcar în cîtă vreme să află într-acel păcat, şi alte multe carele le vom zice la a doao parte. 
      Apoi, după ce se va găti într-acesta chipă să cerce <13v>  să afle duhovnic iscusit, carele să fie cu evlavie şi învăţat, spre a-l îndirepta: cărturariu şi învăţat la dumnezeeştile şi sfintele pravile şi canoane şi să nu caute vreunul neînvăţat, sau fără de evlavie, sau de ceia ce caută a cîştiga, pentru ca să-i dea ceva să-l iarte pre lesne, nedîndu-i canon, fără de ceia ce să cade îndireptare şi tămăduire. Pentru căci cine o face aceasta nu-i foloseşte acea rea ispovedanie; ce şi cel ce să ispoveduiaşte şi cel ce ispoveduiaşte fac păcat de moarte şi să osîndesc. Că zice domnul Hristos: ,,Un orb cînd să face povaţă altui orb amîndoi cad în groapă,”  [356] Apoi, după ce va găsi <14r>  duhovnic bun, pururea la acela să meargă şi nu de la unul la altul să meargă, neguţătorind taina, ruşinîndu-să să-i zică cum că au făcut şi a doa oară şi a treia oară acelea ce întîi i-au zis şi i-au poruncit să să lase să nu le mai facă şi să zice înaintea duhovnicului cu evlavie şi cu smerenie păcatele lui, să nu pricinuiască pre un om şi pre altul, au pre diavolul că au fost vina, ce pre sine să să facă vinovat, să spuie toate păcatele lui, neascunzînd nice unul; că numai unul să ascunză toate sînt neertate.
      Şi de va uita vreun păcat şi îşi va aduce aminte pre urmă să meargă să-l spue; şi făr’de <14v>  ispovedanie, au făr’de voia duhovnicului lui să nu czteze nimenea că cuminece, că să osîndeşte ticălosul. 
      Cele mai multe pentru ispovedaniia, le las, pentru scurtare, socotind şi acestea den destul.Şi să mergem la al 3, care iaste facerea canonisirei.
      
      
      PENTRU FACEREA CANONISIREI.
      
      De vreme ce pentru facerea canonisirei avem gînd să grăim la a dooa parte a cuvîntuluicăce că acolea mai vîrtos să cuvine; pentru aceasta, zicînd numai ce lucreu iaste şi cum să cade a să <15r>  păzi, fac sfîrşit.
       Facerea dară a cononisirei iaste a face neştine fape vrednice ale pocăinţii, precum zice sfîntul Ioann Botezătoriul, prorocul şi înaintemergătoriul: ,,Faceţi voao roduri vrednice ale pocăinţei.” Au şi cu alt mijloc, facerea canonisirei iaste să facă canonul ce-i dă duhovnicul pentru păcatele lui, care canon de nu-l va face cel ce să ispoveduiaşte îşi piiarde plata ispovedaniei.Şi pecum un bolnav nu-i foloseşte de-ş va arăta numai boala lui la dohtor, ce să mănînce şi iarba ce-i va da, aşa şi păcătosul nu să iartă numai cu ispovedaniia, ce să facă şi canonul ce-i va da duhovnicul <15v>  lui carele iaste pierzătoriu păcatului şi mijlocitoriu al îndireptării.
      Şi pînă aici să fie sfîrşitul părţii cei dintîi ce spune pentru pocăinţă, carea are fiinţa ei de trei părţi: den înfrîngerea inimii, pre care o numeşte apostolul Pavel întristare dumnezeiască, den ispovedanie şi a treia den facerea canonisirei, den carele de va lipsi una, pocăinţa de ciia pocăinţă nici iaste nici să zice.  [357] 
      
      
      A DOAO PARTE: ÎN CE CHIP SĂ CADE DUHOVNICUL
      ŞI CUM SĂ ISPOVEDUIASCĂ ŞI SĂ ÎNDIREPTEZE PRE OAMENI.
      
      Aici la a doao parte a cuvîntului, <17r>  de vreme ce avem de gîmd să zicem pre scurt şi alte oarecare cuvinte care sînt de treabă la pocăinţă şi la ispovedanie, am socotit a fi bine să zicem întîi în ce chip să cade să fie duhovnicul, căci iaste şi aceasta de treabă a să vorbi.
       Iaste dară şi acel preot carele va vrea să priimească această grea sarcină şi cu nevoe a ispovedanii să fie bătrîn de vîrstă, măcar cît de puţin să fie de 40 de ani, să fie de cinste, cucernic cu viaţă bună, iscusit în cuvinte şi în fapte, să nu fie beţiv, să nu meargă la cîrciume, să nu fie mînios, hulitoriu şi înjurătoriu şi în scurt cît va fi cu putinţă să <17v>  să ferească să nu dea scandală şi rea pricină la norod.
       A doao, să fie împodobit cu carte şi cu fapte bune, să priceapă sfintele cărţi şi cananoanele besericii noastre, cu carele poate să îndirepteze pre oamenenii ce să ispoveduesc la dînsul.Şi lucrul acesta să-l facă cu frica lui Dumenezeu şi nu pentru vreo rea cîştigare.
       Bani să nu ceară pentru ispovedanie, nici pentru altă taină, căci să va osîndi la un loc cu Iuda, fără numai de-i va da cel ce să ispoveduiaşte de voia lui în loc de milostenie.
       Asupra ispovedanii să nu să ruşineze nici de un om , nici făţărie să facă, ce numai pre fieştecarele după cum <18r>  îi vor fi păcatele să-l îndirepteze şi să-l canonească după învăţătura sfintelor pravili, să aibă voe a ispovedui de la arhiereul şi stăpînul locului şi cîte alte să cuvin la acest sfînt lucru. 
      
      
      CE SĂ CADE A ÎNTREBA DUHOVNICUL PRE CEL CE SĂ ISPOVEDUIAŞTE ŞI CUM SĂ ÎNCEAPĂ.
      
       Apoi cînd va veni înaintea lui acel ce va să se ispoveduiască să stea amîndoi în picioare înaintea icoanei lui Hristos şi să facă duhovnicul .......şi să zică ........ 12 şi Psalomul 50, adecă ...... <18v>  Apoi duhovnicul să şază  [358] cu cinste ca cum aduce închipuire lui Hristos, iară cel ce să ispoveduiaşte să stea cu capul gol, cu mîinile legate la piept, plecîndu-şi capul în jos cu cucerie şi cu frica lui Dumnezeu.
      Şi atuncea duhovnicul să-l întrebe întîi cînd s-au ispoveduit şi s-au cuminecat şi de-au păzit acele ce i-au zis duhovnicul lui şi de-au făcut canonul ce i-au dat.Şi după aceia să-l întrebe de iaste însurat au neînsurat şi ce meşterşug ştie, au ce boerie are, pentru ca să înţăleagă dentr-aceste cum îl va întreba şi la celelalte şi cum să-l îndirepteze. Apoi să-l întrebe <19r>  de crede fără de prepus dogmele sfintei besericii noastre a răsăritului şi cele 12 alcătuiri ce cuprinde în sine sfîntul Simvol, adecă veruiu şi de-au păzit acele 10 porunci ale lui Dumnezeu, au de au greşit într-însele. Dentru care porunci cea dintîi iaste să iubească pre Dumnezeu cu tot sufletul lui şi cu inima şi cu puterea şi să facă poruncile lui cu pohtă şi cu căldură, ca fiiul cel bun poruncile părintelui său şi să nu aibă altele în mintea lui, fără numai cum va plăcea lui Dumnezeu. Aşijderea să iubească şi pre fratele său, creştinul şi să-i pohtească binele ca şi pre al său.
       A doao să nu jure în numele <19v>  lui Dumnezeu, nice dirept, nici strîmbu în tot cuvîntul lui şi lucrul, nici întru sfinţi, nici alt jurămînt. 
      A treia să sfinţească zioa sîmbetei, adecă să ţie dumineca şi toate sărbătorile ale anului ce prăznuiaşte beserica noastră şi să nu lucreze într-acele zile nimica lucru trupesc, ce numai să se dea la cele sufleteşti şi dumnezeeşti, în rugăciuni şi n ascultări poruncilor lui Dumnezeu şi întru îmbunătăţatele vieţi ale sfinţilor, a li să asemîna şi el după putinţă, pentru ca să să slăvească de Dumnezeu, precum şi ei. 
      Să asculte Dumnezeu Vecerniia, Utrenea, Liturghiia, cu evlavie, să nu afle <20r>  pricini la prăzdnice şi face mai multe păcate şi să îmbată să răsfaţă fără de cuviinţă, cîntă, joacă, aleargă la curvii ca porcul la tină, pentru că să va mîniia Dumnezeu asupra lui mai mult pentru aceste, decît ca cînd ar vrea să lucreze. 
      A patra, să cinstească pre tată-său şi pre mumă-sa şi să-i hrănească de vor fi bătrîni şi săraci; să să supue poruncilor lor cu cucerie, afară numai de-l vor îndemna la vreun păcat şi faptă păgînească şi frădelege.Şi încăşi să cinstească i pre celelalte rudenii ale lui şi pre cei bătrîni  [359] decît el, pre boiari şi stăpînitorii locului lui şi <20v>  mai vîrtos obrazele cele preoţeşti. Pentru căci obrazele cele preoţeşti şi arhiereşti să numesc slugi ale lui Dumnezeu, veri păcătoţi sînt, veri direpţi; şi cine batjocoreşte sau înjură sau bate pre sluga, batjocura şi necinstea la stăpîn vine. Păziţi-vă creştini de acest păcat mare, că să va mîniia Dumnezeu asupra voastră şi veţi încăpea la muncă. 
      A cincea, să nu facă ucidere, el singur sau puind pre altul, sau îndemnînd şi sfăuind. 
      A şasia, să nu preacurvească, sau să curvească sau să facă sodomie, sau să facă săblaznă, sau va merge la dobitoc. 
      A şaptea să nu fure <21r>  sau va apuca ceva sau va mînca direptul celui străin, sau nu va da plata argatului său, sau datoriia ce să va îndatori. 
      A opta, să nu mărturisească minciună pentru ca să nu facă pagubă şi stricăciune vreunui om sau vieţii lui, sau pungi lui sau cinstii lui. 
      A noao să nu pohtească muiarea vecinului său, nici altă vreo muiare străină, afară numai de muiarea lui cu care s-au cununat. 
      A zece, să nu pohtească şi să nu-i placă să apuce şi să stăpînească fără de direptate sau casa, sau viia, sau holda sau robul vecinu.lui său, sau altui om. 
      Aceste sînt cele 10 purunci ale lui Dumnezeu, carele la alte cărţi <21v>  să află cu învăţătură mai pre larg tălmăcite, carele noi le-am lăsat fugind vorba cea multă, de vreme ce cunoaştem cum că lenea şi gria lumii nu vă lasă nici aceste puţine să le citiţi pricinuind multe pricini cu păcate. 
      Afară dintr-aceste porunci să întrebe duhovnicul pre cel ce să ispoveduiaşte şi alte ale lui păcate, sau de moarte sau mai uşoare; adecă, de va fi hulit la Dumnezeu sau la sfinţi, sau la tine, sau altă hulă, sau de va fi dat dracului pre cineva, sau au anathemisit pre cineva au viu au mort, sau de au făcut farmece, sau au aruncat în bobi şi în cărbuni, sau au pus pre alţii să le facă, sau <22r>  crede farmecile, sau de poartă pre cineva pre sine advare (baere), sau face legături şi alte lucruri diavoleşti, carele i să cade foarte greu săs să canonească, pentru că să leapădă de Dumnezeu cu farmecile şi crede pre dracul; sau de iubeşte paguba şi stricăciunea şi necinstea altuia; sau de vreo greşală ascunsă a vreunui om au scos la iveală, pentru ca să-l ruşineze; sau de nu ş-au păzit jurămîntul, sau de au făgăduit vreo milostenie şi nu o au dat; sau au clevetit oamenii, sau au  [360] ascultat cu bucurie pre ceia ce clevetesc pre alţii; sau de nu merge la beserică adese şi cu evlavie; sau de nu-ş face la casa sa rugăciunea ce i s-ar cuveni <22v>  sara şi dimineaţa, sau de nu-ş îndemnează muiare şi copii şi argaţii lui să nu lipsească de la beserică duminecile şi sărbătorile şi să nu le lipsească rugăciunea şi să-i înveţe să petreacă creştineşte, cu evlavie; sau de s-au sfădit şi are vrajbă cu cineva; sau de va fi scos taina ce-i va fi spus cineva; sau de gîndeşte cu dulceaţă lucruri grozave şi patimi trupeşti; sau de s-au mîndrit şi s-au lăudat; sau de batjocureşte pre cei săraci; sau de au hulit la poala lui sau la sărăcia lui, sau la altă nevoe şi n-au mulţămit lui Dumnezeu; sau de crede visele; sau de-au venit vreun strrein călătoriu şi nu l-au priimit <23r>  la casa lui să să odihnească; sau gol n-au îmbrăcat; sau flămînd n-au hrănit; sau închis fiind cineva şi n-au mers să-l vază şi să-l mîngîe cu cuvîntul şi cu fapta; sau bolnav, sărac şi strein nu i-au purtat de grija; sau au făcut rău pentru rău; sau de nu iubeşte pre vrăjmaşul lui; sau de va fi fost putincios ca să ajute vreunuia ce au fost la nevoe să-l mîntuiască şi n-au vrut şi altele asemene cu aceste să cade să întrebe duhovnicul pre cel ce să ispoveduiaşte.Şi cel ce să ispoveduiaşte să zică cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu toate cîte au făcut fără nice o pricină.
       Apoi, <23v>  după ce le va spune toate duhovnicul trebue să-l înveţe binişor ca să nu mai păcătuiască, ci să urască păcatele lui şi să le lase şi să alerge cătră Domnul nostru Iisus Hristos, să-l roage noaptea şi zioa, cu umilinţe şi cu lacrămi fierbinţi, să-i iarte păcatele lui şi să-l păzească să nu mai greşască de-aciia înainte şi să-l învrednicească împărăţiei ceriului, pentru ca să nu-l urgisească milostivul şi dirept jucătoriul Dumnezeu; şi îi va veni moarte de grabă şi va merge neîndireptat şi să va osîndi, ticălosul.
      Şi după ce îl va învăţa să socotească, să-i dea şi canon după cum să va cuveni: nice foarte <24r>  greu, nice foarte uşor, ci să socotească vîrsta lui, tînăr iaste au bătrîn; însurat iaste au neînsurat; bogat au sărac, preot au mirean au monah; cărturari, au necărturari.Şi să-l întrebe de cîte ori au făcut păcatul, sau cîtă vreme au păcătuit şi în ce vreme: în post au în zilele slobode; în ce loc; în beserică au în altă parte; cu ce mijloc: făţiş, au în ascuns; cu vreo faţă a vrunii rudenii, au cu streini şi altele ca aceste.  [361] Căci cu aceste mijloce să facă păcatele mai uşoare au mai grele şi aşa urmează şi canonul.
      Şi încăş să socotească păcatele celui <24v>  ce s-au ispoveduit şi carele va fi ami mare, pentru acel păcat să-i dea canonul. Adecă să zicem un om au făcut curvie şi ucidere, uciderea iaste mai mare păcat şi să-i dea canonul uciderii pentru toate.
      Şi să-i dea învăţătură făcîndu-şi canonul în toată viiaţa lui, să-şi aducă aminte de păactele lui şi să să întristeze cu suspinare şi cu lacrămi şi să să roage lui Dumnezeu să-l iarte, precum au făcut şi prorocul David; şi în toate nopţile îşi uda aşternutul cu lacrăme de pocăinţă şi de ori în zi şi în noapte să ruga. 
      Canonul să-l facă cu mijlocul ce-au rînduit <25r>  părinţii besericii noastre; adecă cu post, cu rugăciune şi cu milostenie şi cu alte fapte plăcute lui Dumnezeu, să nu îndemneze pre creştini să mănînce pămînt şi cărbuni şi alte oarecare mojiceşti îmvăţături, ce ca neşte neînvăţaţi îi învaţă.
      Şi acestea, dară, cu puţine cuvinte şi în scurt; iară cel în Troiţă, slăvită, Dumnezeu, să vă dea voao cunoştinţă în toate, întoarcere şi îndireptare păcatelor noastre, păzindu-ne pre noi mai presus de toate vicleşugurile satanii şi părtaş să ne facă cereştii lui împărăţii, cu rugăciunile preablagoslovitei stăpînei <25v>  noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Mariei şi a tuturor sfinţilor. Amin. Sfîrşit şi lui Dumnezeu laudă.  
      
      
      [363]
      
       ÎNVĂŢĂTURĂ BISERICEASCĂ. 
      
       [365] <1>  Învăţătură besericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor, acum într-acesta chip tipărită în sfînta Mitropolie în Tîrgovişte, la anul de la Hristos 1710. Să să dea în dar preoţilor. 
      
      <2r>  Anthim cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Ungrovlahiei, preacinstit şi exarh Plaiurilor. 
      Cucernicilor preoţi care vă aflaţi în eparhia smereniei noastre, tuturor de obşte, de la atotputernicul Dumnezeu, vă rugăm milă, pace, sănătate, viiaţă curată şi spăsenie sufletească, iară de la smereniia noastră molitvă, bşagoslovenie şi ertăciune. 
      La aciastă stepănă înaltă a <2v>  arhieriei, întru carea au vrut dumnezeescul dar să ne sue, grija cea mai mare şi mai alesă ce avem, nu iaste alta fără numai chivernisirea besericii şi spăseniia sufletelor ilor noastre celor cuvîntătoare, pentru carele avem datorie să priveghem zioa şi noaptea, că avem să dăm seama, după cum zice Pavel apostolul; şi după asemînarea începătoriului păstorilor Iisus Hristos, carele ş-au pus sufletul pentru noi să ne dăm şi noi viiaţa pentru paza turmei noastre.
       Însă aciastă bună chiverniseală nu putem noi înşine să o săvîrşim după cum să cade de <3r>  nu vom avea dinpreună lucrători şi slujitori, carii să poată ajuta la acest lucru mare, pentru căci fiind secerişul mult, trebue şi lucrători mulţi; şi pentru căci iaste turma mare, un păstor singur, măcar că iaste mare în vrednicie, şi de ar fi cît de procopsit în politie şi iscusit întru învăţătură, iară nu  [366] poate să le vază, toate, nici să le ştie toate; pentru aceia dar are pre preoţi şi pre părinţii cei duhovniceşti, carii slujesc sfinţitului păstoriu ca nişte ochi să vază toate, ca nişte mîini să lucreze cele trebuincioase şi ca nişte picioare să alerge cu mijlocul <3v>  lor la trebuinţa tuturor. 
      Drept aceia ajutătorii la acest lucru mare al vostru sînteţi voi, cucernicilor preoţi, carii aveţi datorie neîncetată, şi cu cuvîntul şi cu fapta, să lucraţi şi să vă nevoiţi zioa şi noaptea împreună cu păstoriul nostru pentru spăseniia aceştii turme cuvîntătoare, carea au dat-o Dumnezeu în mîinile noastre. Dar oare ce aş putea nădăjdui de la voi? Sau ce fel de ajutoriu aş putea să aştept din iscusirea voastră?
       Că între celelalte scîrbe ce am, de mă rănesc la inimă, iasteaceasta <4r>  cea mai grea de mă întristez şi mă mîhnesc mai mult, că văz între preoţii miei atîta prostie, atîta neînvăţătură şi atîta nedumireală, cît cunosc că nu puteţi face vreun ajutoriu sau vreun folos ticăloasei turme.Şi pentru acea multă prostie a voastră şi neştiinţă la sfînta carte, m-am îndemnat, fiind cuprins de frica dumnezeiască a vă înştiinţa cu această mică cărticea, carea o am împărţit în trei părţi.
       În partea cea dintîi s-au pus foarte pe scurt oare carele din cele mai trebuincioase şi mai de folos ale sfintei beserici şi ale sfintelor <4v>  taini, carele sînteţi datori să le ştiţi şi să le păziţi nu numai voi, ce şi bieţii creştini prin mijlocul vostru.
       În partea a dooa s-au pus învăţătură asupra ispovedaniei, ca să ştie fieştecare duhovnic cum să cade să îndrepteze şi cu ce mijloc trebue să ispoveduiască pre cei ce vor veni la dînsul.
       În partea a treia sa-u pus învăţături pentru cte lucruri s-au putut afla pînă întru acest ceas, carele să fac cu necuviinţă şi fără decale, şi trebue ca de acum înainte să nu să mai facă.
       Care o puiu înaintea cucerniciei voastre ca <5r>  o masă duhovnicească fără de plată, în loc de blagoslovenie; socotind cum că cu aceste puţine învăţături veţi putea să vă săturaţi de lumina cunoştinţii şi să ajutoraţi şi pre creştinii cei lipsiţi. Iară de veţi fi şi cu acestia aşa de nesimţitori, cît să nu vă puteţi dumeri, nici să vă puteţi îndrepta fiind aşa de puţinele şi foarte pre înţeles şi prosteşte, atuncea să va cunoaşte că nu veţi să vă nevoiţi pentru  [367] dragostea lui Hristos, pentru întemeiarea besericii, pentru folosul creştinilor, şi pentru cinstea voastră şi mai vîrtos pentru plata ce vi s-ar da <5v>  de la Dumnezeu pentru osteneala ce aţi face.Şi pentru aceia voi veţi dea seama la înfricoşata şi straşnica judecată a lui Hristos, căci eu v-am învăţat cîte sînt trebuincioase şi de folos, şi mi-am făcut datoriia, după cum zice Hristos la Ioan în 15 capete: ,,De n-aş fi venit şi de n-aş fi grăit lor, păcat n-ar avea, iară acum pricină n-au pentru păcatu lor.” 
      Iară de veţi socoti în gîndul vostru cum că nu le puteţi face acestia pentru nevoile şi păsurile ce aveţi, cu aceasta nimică nu vă veţi folosi, nici veţi putea să vă îndreptaţi înaintea dreptului judecătoriu. Că zice <6r>  domnul Hristos la Mathei în 22 de capete: ,,Daţi ale Chesariului, Chesariului şi ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu.” Că precum cere împăratul dăjdi de la supuşii ui, aşa cere şi Dumnezeu de la creştini, şi mai vîrtos de la preoţi, credinţi şi fapte bune; de la unul mult şi de altul puţin şi de la fieştecarele după putinţa sa şi după vredniciia ce i s-au dat. 
      Drept aceia dară, să lăsaţi toate pricinele într-o parte că sînt deşărtăciuni; şi nu vă feriţi de a face osteneală, nici vă daţi leneviei, căci veţi cădea în blestem, după cum zice Sfînta Scriptură la Ieremia în 48 de <6v>  capete: ,,Blestemat cela ce face lucrul Domnului cu lene.” 
      Ce siliţi în tot chipul cu pohte şi cu dragoste pentru spăseniia norodului creştinesc. Pentru ca să se învrednicească fieştecarele dintru voi să auziţi glasul cel fericit al dreptului platnic al lui Hristos: ,,Slugă bună şi credincioasă, pre puţin ai fost credincios, pre mai mult te voiu pune; întră întru bucuriia Domnului.” A căriia bucurie să vă învrednicească darul lui Dumnezeu şi rugăciunea smereniei noastre. <7r>  
      
      
      SCARA ACEŞTII CĂRTICELE. 
      
      1. Crucea ce putere are şi în ce chip trebue să o facem? 
      2. Rugăciunea cea domnească şi ce cuprinde în sine. 
      3. Mărturisirea credinţii cîte alcătuiri are şi dintr-însele ce înţelegem?               4. Cele 7 taini ale besericii ce putere şi ce dar are fieştecare? 
      5. Cele 9 porunci mari ale besericii ce ne învaţă să facem? 
      6. Zece porunci ale lui Dumnezeu ca să cuvine să le ţinem, că de nu le vom ţinea nu împlinim legia. 
      7. Daruri ale Duhului Sfînt <7v>  carele sînt şi cîte?  [368] 
      8. Cele 3 bunătăţi mari ale bogosloviei.
       9. Patru bunătăţi ale sufletului. 
      10. Patru bunătăţi ale trupului. 
      11. şapte păcate de moarte. 
      12. Cele 12 roduri ale milosteniei, carele sînt? 
      13. Învăţătură pentru ispovedanie.
      14. Alte învăţături trebuincioase. <8r> 
      
       Crucea iaste un semn şi o armă tare asupra vrăjmaşului, căci iaste şi să numeşte puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, dupre cum zice Pavel la capul cel dintîi cătră corintheni.Şi să cade creştinului prevoslavnic a-ş face semnul sfintei cruci într-acestaş chip: 
      Întîi să împreună cele 3 degete ale mîinii drepte (adecă degetul cel mare şi cu cele 2 de lîngă dînsul) şi puind în frunte să zică: în numele Tatălui, apoi puind la buric să <8v>  zică: şi al Fiiului, apoi puind în umărul drept să zică: şi al Sfîntului Duh, apoi puind în umărul cel stîng să zică: Amin. 
      
      
      
      RUGĂCIUNEA CARE AU ÎNVĂŢAT PRE APOSTOLI DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS: ,,TATĂL NOSTRU CARELE EŞTI ÎN CERURI.”
      
      Aicea ne învaţă să ştim cum că n-avem alt tată fără numai pre Dumnezeu cel din ceriuri, precum la Mathei, în 25 de capete zice: Şi tată să nu chiemaţi voi pre pămînt, pentru că unul iaste Tatăl <9r>  vostru cel din ceriuri. 
      Sfinţească -se numele tău. numele lui Dumnezeu să sfinţeşte cu lucrurile şi cu faptele cele bune, precum la Matheiu, cap 5 zice: ,,Într-acesta chip să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază faptele voastre cele bune şi să slăvească pre tatăl vostru cel din ceriuri.”
       Să vie împărăţiia ta. Aicea să roagă sufletul să-şi trimiţă Dumnezeu împărăţiia, adecă ajutoriul şi dreptatea, ca să-l păzească curat şi nebîntuit de puteria păcatului, dupre cum apostolul cătră romani în 6 <9v>  capete zice: ,,Să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor ca să vă supuneţ întru pohtele lui.” 
      Fie voia ta, cum în ceriu, aşa şi pre pămînt. La ceastă cerere rugăm pre Dumnezeu ca să i să plinească voia  [369] pre pămînt ca şi în ceriu, adecă precum îngerii în ceriuri să supun voei lui Dumnezeu, spre toate lucrurile, făr’de nici o îndoire, într-acesta chip şi pre pămînt să să plece lui şi oamenii, după cum zice Pavel în 2 capete cătră filipiseni: ,,Întru numele lui Iisus Hristos tot genuchiul să va pleca cereştilor şi pămînteşilor şi celor de supt pămînt.” <10r> 
       Pîinea noastră cea din toate zilele dă-ne-o noao astăzi. Cu acestă rugăciune cerem mai vîrtos de la Dumnezeu hrana cea preste fire a sufletului, carea iaste cuvîntul lui Dumnezeu, după cum la Matheiu, cap 4 zice: ,,Nu numai cu pîine va trăi omul, ce cu tot cuvîntul ce iase din rostul lui Dumnezeu.”
       Şi iartă noao greşalele noastre, cum şi noi ertăm greşiţilor noştri. Această rugăciune ne îndemnează mai mult să ertăm greşalele celor ce ne greşesc noao, ca şi Dumnezeu să iarte păcatele noastre cele ce <10v>  în toată vremea greşim de pre cum la Matheiu în 6 capete zice: ,,Lăsaţi şi să va lăsa voao.” 
      Şi nu ne duce pre noi în ispită. Prin rugăciunea aceasta cerem de la Dumnezeu să nu ne ducă la ispita lumii şi a diavolului şi a trupului, pentru că într-aceste trei ispite să cuprinde tot feliul de ispită. Ci păzindu-ne de acestia, vom fi păziţi de toată altă ispită. 
      Ce izbăveşte pre noi de cel rău. Cu această rugăciune cerm de la Dumnezeu să ne mîntuiască de tot răul şi de tot păcatul; şi mai ales ne rugăm să izgonească <11r>  de la noi tot vrajmaşul sufletesc în vremea morţii.
       Că a ta iaste împărăţiia şi puteria şi slava în veci. Amin. Cu aceste cuvinte ne încredinţează cum că de cîte am rugat pre Dumnezeu Tatăl cu credinţă curată şi cu nădejde, de nevoia lui, ca un împărat puternic, ni le va da, precum la Ioan în 14 capete zice: ,,Şi ori cîte veţi cere întru numele mieu, aceasta voiu face.” <11v>  
      
      
      MĂRTURISIREA CREDINŢII, CAREA SĂ ÎMPARTE
      ÎN 12 ALCĂTUIRI.
      
      Crez întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitoriul, făcătoriul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
       Alcătuirea aceasta ne învaţă să credem că unul iaste Dumnezeu-Tatăl, precum apostolul cătră efeseni, cap  [370] 4 zice: ,,Unul iaste Dumnezeu şi tatăl tuturor carele iaste preste toate şi prin toate şi întru noi întru toţi.” Şi încă ne mai învaţă să credem cum că acesta au făcut toate <12r>  cele văzute şi cele nevăzute, din nimica, numai cu cuvîntul.
      Şi întru unul domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, unul născut carele de la Tatăl s-au născut, mai nainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat de la Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, cela ce iaste de o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut. 
      A dooa alcătuire ne învaţă să credem cum că domnul iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, iaste Dumnezeu adevărat şi vecinic, nu făcut, nici zidit, ci născut mai nainte de toţi vecii, din firea Tatălui, asemene slăvit cu Tatăl, precum <12v>  însuş la Ioann, în 17 capete zice: Şi acuma proslăveşte-mă tu, părinte, cu slava carea amavut de la tine mai nainte de lume.”
       Încă ne mai învaţă să credem cum că Iisus Hristos iaste făcător tuturor lucrurilor şi veacurilor, după cum la Ioann, cap 1 zice: ,, Lumea de El s-au făcut şi lumea pre El n-au cunoscut."
      Carele pentru noi, oamenii, şi pentru mîntuirea noastră s-au pogorît din ceriu şi s-au întrupat din Duhul Sfînt şi din Mariia Fecioară şi s-au făcut om. 
      A treia alcătuire ne învaţă să credem <13r>  cum că Domnul nostru Iisus Hristos s-au pogorît din ceriu pentru mîntuirea noastră, zămislindu-se din pîntecile fecioarei Mariei de Duhul Sfînt şi s-au născut om desăvîrşit, cu suflet cuvîntător şi cu toate cîte urmează firii omeneşti (afară numai din păcat). Însă neschimbîndu-se dumnezeirea în omenire, nici omenirea în dumnezeire, ci amîndoao firile desăvîrşit au petrecut într-o unire: Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
      Şi s-au răstignit supt Pilat din Pont şi au pătimit şi s-au îngropat. <13v>
        Această alcătuire ne învaţă să credem cum că Domnul nostru Iisus Hristos s-au răstignit de Pilat (carele era din Pont), vărsîndu-şi preacinstit sîngele său pre cruce, pentru ca să ne mîntuiască pre noi din păcat; şi nefiind păcătos au pătimit, însă nu dumnezeirea, ci omenirea.Şi precum cu adevărat au pătimit pre cruce, aşa adevărat au şi murit, precum la Luca, cap 23 zice: şi strigînd cu glas mare au zis: Tată, în mîinile tale dau sufletul mieu.Şi acestia zicînd au răposat.Şi îngropîndu-se i s-au pecetluit groapa, precum la Mathei, <14r>  cap 27 zice: ,,Aveţi custodie  [371] mergeţi de întăriţi cum ştiţi”; iară ei mergînd au întărit groapa, pecetluind şi piatra împreună cu custodia.
      Şi au înviiat a treia zi după scripturi.
       Cu această alcătuire ne învăţăm a crede cum că Domnul nostru Iisus Hristos cu puterea dumnezeirii lui s-au sculat din morţi, însă cu acelaş trup cu carele s-au şi născut şi s-au şi îngropat dupe Scripturi; adecă după cum au fost prorocit prorocii şi după Scripturile legii cei vechi, precum însuşi Hristos la Marco, cap 17 zice: ,,Însă Fiiul omenesc merge precum <14v>  s-au scris pentru dînsul.” 
      Şi s-au suit la ceriuri şi şade de-a dreapta Tatălui. Aceasta ne învaţă să credem cum că cu trupul cu carele s-au născut Hristos şi s-au îngropat şi s-au sculat din morţi, cu acela s-au şi înălţat la ceriuri şi au şezut de-a dreapta Tatălui, precum la Marco, cao 16 zice: ,,Iară Domnul dupre ce grăi lor să luo la ceriu şi şăzu la dtreapta lui Dumnezeu.”
       Şi iarăş va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a căruia împărăţie   n-are sfîrşit. 
      Aicea ne învaţă să credem cum <15r>  că va să vie Hristos a doa ora ca să judece pre cei vii şi pre cei morţi şi să dea răsplătire fieştecăruia din oameni de pre faptele sale, precum însuş Mathei, cap 25 zice: ,,Iară (cînd) va veni Fiiul omenesc întru slava sa şi toţi sfinţii îngeri împreună cu dînsul.” Şi iarăşi pentru răsplătire la Ioann, cap 5 zice: ,,Şi vor eşi cei ce au făcut cele bune (întru) înviiare de viaţă, iară cei ce au făcut rele întru înviiare de osîndire.”
       Şi în Duhul Sfînt Domnul de viaţă făcătoriu, carele de la Tatăl purcede, cela ce cu Tatăl şi Fiiul iaste închinat şi slăvit, <15v>  carele au grăit prin proroci. 
      Această alcătuire ne învaţă să credem şi în Duhul Sfînt, carele iaste de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiiul şi să slăveşte împreună cu Tatăl şi cu Fiiul.Şi cum că de la Tatăl purcede pecum mîntuitoriul nostru Hristos adeverează la Ioan, cap 15 zicînd: ,,Cînd va veni mîngîitoriul pre carele eu voiu trimite voao de la Tată, duhul adevărului, carele de la Tatăl purcede.” Şi încă ne mai învaţă cum că Duhul Sfînt au grăit prin proroci. 
      Întru una sfîntă săbornicească şi apostolicească beserică. 
      Această alcătuire ne învaţă să ne <16r>  supunem poruncilor săborniceştii şi apostoliceştii beserici, după învăţătura lui Hristos, carea la Mathei, cap 18 zice: ,,Iară de nu va asculta nici beserica, fie ţie ca cel păgîn şi ca un vameş.”  [372] 
      Mărturisesc un botez, întru ertarea păcatelor. 
      Această alcătuire ne învaţă să mărturisim un botez, întru ertarea păcatelor, adecă să ne botezăm noi creştinii, întru numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfîntului Duh, prin apă şi prin duh ca să ni să iarte păcatul cel strămoşesc şi alte păcate, precum însuşi Hristos la Ioann, în 3 cap <16v>  zice: ,,De nu să va naşte neştine din apă şi din duh, nu va putea să între întru împărăţiia lui Dumnezeu.” 
      Aştept înviiarea morţilor.
      Această alcătuire ne învaţă să credem cum că va fi cu adevărat înviiarea trupurilor omeneşti, după cuvîntul Domnului care la Ioann, cap 5 zice: ,,Că toţi cei ce sînt în mormînturi vor auzi glasul Fiiului lui Dumnezeu şi vor eşi.” Şi viaţa veacului celuia ce va să fie. Amin. 
      Aicea ne învaţă să credem cum că în veacul ce va să fie va veni blagosloveniia lui Dumnezeu la cei aleşi <17r>  ai lui şi viaţa vecinică cu bucurii sufleteşti, care nici odinioară sfîrşit nu vor avea, pecum Scriptura mărturieeşte la întîia carte cătră corintheni, cap 2, zicînd: ,,Cele ce ochiul n-au văzut şi urechia n-au auzit şi pre inima omului nu s-au suit, carele au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pre el.”
      
      
      
       <17v>  CELE ŞAPTE TAINI ALE SFINTEI BESERICI. 
      
1. Sfîntul botez. 2. Sfîntul mir. 3. Sfînta liturghie. 4. Rînduiala 
preoţiei. 5. Ispovedania, sau pocăinţa. 6. Nunta ceia ce să face pre lege. 7. Sfîntul maslu. 


      
      CE PUTERE ŞI CE DAR AU ACESTE ŞAPTE TAINI.
      
      Botezul iaste temeiu celoalalte taine şi mai întîiu decît toate la rînduială. Are mare dar şi multă putere şi făr’de fîntul botez celealalte şase <18r>  taine nu pot face nici cu un mijloc pre un om creştin. Care botez l-au arătat singur domnul Hristos, poruncind şi apostolilor să-l săvîrşasă precum scrie la Mathei în 28 de capete zicîndu-le: ,,Mergînd, învăţaţi toate limbile, botezînd pre ei în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfîntului Duh, învăţînd pre ei să ţie toate cîte am poruncit voao.” Această taină ca şi celialalte 6 taine are 4 pricini.  [373] 
      Cea dintîi iaste pricina cea lucrătoare. A doao iaste materiia. <18v>  A treia iaste închipuiarea şi a patra iaste pricina cea săvîrşitoare. 
      Pricina cea lucrătoare a sfîntului botez şi a tuturor ceoralalte taine iaste Dumnezeu, carele lucraeză cu darul lui cel dumnezeesc prin mijlocul preotului.
       Materiia iaste apa cea curată făr’de nici o amestecătură.
       Închipuiarea iaste chiemarea sfintei Troiţe, precum s-au zis mai sus, adecă: Botează-să robul lui Dumnezeu, în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfîntului Duh. Amin. 
      Pricina cea săvîrşitoare iaste ca să şteargă păcatul cel strămoşesc <19r>  şi al voinţei de la om şi să facă pre cel botezat fericit, sfînt desăvîrşit, viu şi fiiu lui Dumnezeu, după dar. 
      Pentru sfîntul mir.
       După ce să săvîrşaşte lucrarea sfîntului botez, urmează sfîntul mir, cu carele unge preotul pre cel botezat. Materia mirului iaste untuldelemn, cu alte multe materii mirositoare. Închipuirea sînt cuvintele şi rugăciunile arhiereului care le zice pre dînsul şi numai singur arhiereul îl poate face şi să dea la cei botezaţi de preot cu acestea cuvinte: Pecetea darului Sfîntului Duh. <19v>  Amin.Şi sfîrşitul iaste pentru ca să adevereze pre creştini în credinţă şi să ia putere asupra vrăjmaşului. 
      
      
      PENTRU TAINA DUMNEZEEŞTII LITURGHII.
      
      Taina Liturghiei iaste prefacerea pîinei şi a vinului în trupul şi sîngele mîntuitoriului nostru Iisus Hristos.Şi iaste materiia aceştii sfinte taini pîinea de grîu curat şi vin curat şi apă curată.Şi închipuirea sînt sfintele cuvinte care le zice preotul după cuvintele cele domneşti: Şi fă pîinea aceasta cinstit trupul Hristosului tău, Amin, iară ce e în păharul acesta, scump sîngele Hristosului tău, Amin, prefăcîndu-le <20r>  pre dînsele cu Duhul tău cel Sfînt. Amin. Sfîrşitul sfintei Liturghii iaste să să jărtvuiască mieluşelul lui Dumnezeu, pentru mîntuirea lumii.
       
      
      PENTRU RÎNDUIALA PREOŢIEI.
      
      Preoţiia iaste rînduiala dumnezeiască a tainei cei simţitoare, avînd putere duhovnicească pentru mîntuirea şi ajutoriul oamenilor, rînduită de mîntuitoriul nostru Hristos.Şi iaste materia ei cel ce să hirotoneşte, iar chipul  [374] sînt cuvintele ce zice arhiereul: Darul cel dumnezeesc carele totdeauna cele neputincioase le tămăduiaşte i proci, cu punerea mîinei <20v>  pre capul celui ce să hirotoneşte.
      Şi sfîrşitul iaste ca să tiposească în sufletul celui hirotonit stăpînire şi putere dumnezeiască, pentru ca să poată să săvîrşească tainele.Şi taina preoţiei numai arhiereul o săvîrşaşte.
      
      
      PENTRU TAINA ISPOVEDANIEI SAU A POCĂINŢEI.
      
       Pocăinţa iaste întoarcerea de bună voe din răotăţi spre bunătăţi şi de la diiavolul întoarcere spre Dumnezeu prin osîrdie şi prin osteneală.
      Şi iaste materia pocăinţei mărturisirea gurii şi sfărîmarea inimii şi facerea canonului. Iar chipul pocăinţei <21r>  iaste puterea ce au dat mîntuitoriul nostru numai sfinţilor lui ucenici şi apostolilor, după cum zice la Mathei, în 8 capete: Cîte veţi lega pre pămînt i proci (pentru aceasta vom arăta mai pre larg la învăţătura ispovedaniei). iară sfîrşitul iaste să sp curăţească omul de păcat şi să cîştige iarăşi darul lui Dumnezeu. 
      
      
      PENTRU TAINA NUNŢII CEI PRE LEGE.
      
      Nunta iaste împreunare bărbat cu muiare spre împlinirea dumnezeescului acela cuvînt: ,,Creşte-ţi şi vă înmulţiţi.” 
      Materiia aceştii taine iaste bărbatul şi muiarea cari vin cu gînd desăvîrşit <21v>  ca să să împreune amîndoi şi să lăcuiască nedespărţiţi. Iară chipul sînt cuvintele carele amîndoi zic în beserică înaintea preotului în auzul tuturor (adecă) : Voieşti-mă? Voescu-te; urmînd la aceste cuvinte rugăciunile şi bşagosloveniile preotului spre cea desăvîrşit împlinirea nunţii. Iară sfîrşitul iaste înmulţirea neamului omenesc şi încetarea pohtei cei trupeşti, după cum grăiaşte sfîntul Pavel la cartea cea dintîi cătră corintheni, în 7 capete zicînd: ,,Iară pentru curvie fieştecarele a sa muiare să aibă şi fieştecare pre al său bărbat să-l aibă.” <22r>  
      
      
      PENTRU TAINA MASLULUI.
      
       Maslul iaste o ungere care să face cu untdelemn curat pentru cei bolnavi şi are putere prin blagoslovenia preotului  [375] să dea sănătate sufletească şi trupească celora ce să întorc de la păcate, după cum zice sfîntul iacov la 5 capete, la adevărata lui Poslanie: ,,de boleşte cinevaîntru voi, cheme preoţii besericii şi să să roage pentru el, ungînd pre el cu untdelemn întru numele Domnului şi ruga credinţii va mîntui pre cel bolnav şi-l va scula pre el Domnul, măcar şi păcatele de va fi făcut erta-se-vor <22v>  lui.” Şi iaste materia maslului untuldelemn curat, iară chipul sînt cuvintele molitvei ce zice preotul (adecă): Însuţi stăpîne sfinţeşte untuldelemn acesta, ca să fie celor ce să vor unge dintr-însul întru tămăduire i proci. Iară sfîrşitul iaste să să şteargă rămăşiţele păcatelor şi să cîştige bolnavul sănătatea sufletului şi a trupului. <23r>  
      
      
      NOAO PORUNCI MARI ALE BESERICII
      
       1. Că să cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu îngrîngere de inimă şi cu umilinţă. 
      2. Să păzim cele 4 posturi ce sînt poruncite şi leagte: al Naşterii lui Hristos, al Paştilor, al Sfinţilor Apostoli şi al Maicăi Precistii
      . 3. A cinsti pre părinţii cei duhovniceşti carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca nişte slugi ai lui Dumnezeu şi trebue să ne sfătuim cu dînşii pentru cele sufleteşti. <23v> 
       4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vreme de post înaintea părintelui celui duhovnicesc, carele va hirotonit pre lege creştineşte, iară cei mai cu evlavie de 12 ori, iară cai mai proşti măcar o dată într-un an.Şi care vor fi bolnavi să să ispoveduiască mai adese, făcîndu-şi şi maslu şi să se cuminece adese; şi aşa să vor face părtaşi vieţii cei de veci.
       5. Să nu să cetească cărţile ereticilor nici dăscăliile şi învăţătura lor cea hulitoare să nu să asculte de cei ce nu-s învăţaţi, nici ştiu Sfînta Scriptură, nici să se <24r>  amestece cu ei, nici să se întrebe cu ei. 
      6. Să se facă rugăciuni pentru întemeiarea tuturor oamenilor: întîi pentru cei ce sînt întru stepena preoţiei şi a clirosului; a dooa pentru cei ce să află în vredniciile cele lumeşti şi ale politiei şi a ostaşilor; apoi pentru cei ce fac bine la beserici a spori şi a creşte săborniceasca şi dreapta credinţă.  [376] 
      7. Să se păzească posturile şi rugăciunile carele să vor porunci ce arhiereul locului să se facă în eparhiia lui, cînd s-ar întîmpla vreme de nevoe ca să întoarcă mîniia <24v>  lui Dumnezeu după norod şi să se mîntuiască veri de ce nevoe şi scîrbă s-ar întîmpla.
       8. Nu iaste ertat mirenilor să ia nimic de ale besericii în silă şi să se lucreze cu iale, după cum vor vrea, ce numai să fie treaba preoţilor şi a celora ce slujesc la beserică a să hrăni şi a da la săraci şi la streini.
       9. Să nu să facă nunte în zilele cele ce sînt oprite de beserică nici să cade creştinii să facă jocuri într-acele zile, după cum fac păgînii; ce după cît va fi putinţa să se ferească de acestea. <25r> 
      
       ZECE PORUNCI ALE LUI DUMNEZEU, DE LA A 2 LEGE,
       CAP 5. 
      
      1. Să nu avem alt Dumnezeu înaintea lui.
       2. Să nu luom numele Domnului în deşărt. 
      3. Să cinstim şi să ţinem sărbătorile. 
      4. Să cinstim pre părinţii noştri. 
      5. Să nu ucidem.
       6. Să nu preacurvim. 
      7. Să nu furăm. 
      8. Să nu mărturisim strîmb. 
      9. Să nu pohtim muiarea altuia.
       10. Să nu pohtim verice lucru strein. 
      
      
      <25v>  ŞAPTE DARURI ALE DUHULUI SFÎNT, CARELE SÎNT. ISAIA CAP 11, STIH 2. 
1. Înţelepciunea. 2. Înţelegerea. 3. Cunoştinţa. 4. Voia. 5. Blagocestiia. 6. Vitejiia. 7. Frica lui Dumnezeu.


 TREI FAPTE BUNE ALE BLAGOSLOVIEI. 1 CORINTHENI, CAP 13, STIH 13. 

1. Credinţa. 2. Nădejdia. 3. Dragostea. <26r>  
              Credinţa după cum zice fericitul Pavel la 11 capete cătră evrei iaste fiinţa celor nădăjduite şi lucrurilor celor ce nu să văd dovediri.  [377] 
            Nădejdea iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului din dumnezeiasca strălucire ca să nu să deznădăjduiască nici odată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredinţat cum că va lua prin pocăinţă ertăciune şi veri ce altă cerere sau trecătoare, sau vecinică. 
             Dragostea încă iaste, după cum zice fericitul Pavel mai mare decît credinţa şi decît <26v>  nădejdea, tămeiul şi vîrful tuturor bunătăţilor, carea uneşte pre mulţi întru una şi face cale cătră Dumnezeu tuturor celora ce o iubesc. 
      
      PATRU BUNĂTĂŢI ALE SUFLETULUI. 
      1. Vitejiia. 2. Înţelepciunea. 3. Dreptarea şi 4. Curăţeniia. 
      
      
      PATRU BUNĂTĂŢI ALE TRUPULUI. 
      
1. Tăriia. 2. Întregimea. 3. Frumuseţia şi 4. Sănătatia. <27r>  


      
      ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE. 
      
      1. Trufiia. 2. Iubirea de argint. 3. Curviia. 4. Mîniia. 5. Lăcomiia. 6. Zavistiia. 7. Leneviia la faptele cele bune. 
      
      ŞAPTE FACERI DE BINE ÎMPOTRIVA ACESTORA. 
      
1. Smereniia. 2. Eftinătatea. 3. Înfrînarea pohtei. 4. Îngăduinţa. 5. Postul împotriva lăcomiei. 6. Dragostea. 7. Nevoinţa. 
2. 

CELE 12 RODURI ALE MILOSTENIEI, DUPĂ CUM SCRIE LA MATHEI, CAP 15.

Flămîndului să-i dea mîncare. <27v>  Setosului să-i dea să bea. Pre strein să-l primească în casă. Pre cel gol să-l îmbrace. Pre cel bolnav să-l caute. Pre cel din temniţă să-l cerceteze.
  [378] Mai sînt încă şi acestia: Pre cei morţi să-i îngroape. Pre cei scîrbiţi a-i mîngîia. A sfătui cele mîntuitoare. A învăţa pre cei neştiuţi. A erta greşalele celui vinovat. A răbda cu mulţemită scîrbele ce vin de la Dumnezeu şi de la oameni şi a ruga pre Dumnezeu nu numai pentru dînsul ce şi pentru toţi.......... <35v>  


ALTE ÎNVĂŢĂTURI TREBUINCIOASE.


 1. Vericare preot afară din enoriia lui de va face Liturghie sau o sfeştanie sau va cununa, sau va ispovedui, sau va cumineca pre cineva şi după ce va muri îl va îngropa, sau verice alt lucru besericesc va face fără de voia preotului aceluia a căruia va fi noriia, unul ca acela de pravilele sfinţilor părinţilor noştri să leapădă de tot darul preoţesc şi-l vom lepăda şi noi. 
2. Aşijderea nici unul din voi <36r>  să nu îndrăznească să cunune vreun om, sau vreo muiare streini, dintr-altă ţară, au şi din ţara aceasta şi să fie neştiuţi, pînă nu-i veţi cerceta şi-i veţi ispiti; pentru că vin mulţi din Ţara Ungurească şi din Ţara Turcească şi dintr-alte locuri depărtate şi să însoară aici şi pe la locurile lor au mueri, sau muerile au bărbaţi şi lăsîndu-i au fugit, sau sînt a treia cununie şi vin aici pentru ca să ia a patra muiare, sau muiarea să ia al patrulea bărbat, care lucru iaste curvie şi fărădelege. Ci pre unii ca aceştea fără scrisoare de mărturie de la preotul <36v>  locului lor, care să scrie cum că nu s-au însurat, au s-au înurat şi i-au murit muiarea, sau iaste a doao nuntă şi i să cade să mai ia încă o muiare să nu-i cununaţi, pentru ca să nu să facă fărădelegi, precum ca acestea multe ni s-au întîmplat de am judecat. 
3. Iară de să va întîmpla şi nu va fi cu putinţă să ia scrisoare de la preotul locului lor, atuncea întîi să puneţi pre fieştecarele dintr-înşii la jurămînt şi de vor priimi jurămîntul, cum că n-au la locul lor nici bărbatul muiare,  [379] nici muiarea bărbat şi cum că n-au luat pînă acuma muiare, sau au luat una şi au <37r>  murit, sau doao, atuncea îi veţi cununa, au întîia nuntă va fi, au a doao, au a treia, precum vor mărturisi dup jurămîntul ce le veţi da; iar carii vor fi a patra nuntă nice cum să nu îndrăzniţi a-i cununa. 
4. Încăşi vă poruncim şi aceasta: nimeni din voi din preoţi să nu îndrăzniţi a despărţi bărbat de muiare, sau muiare de bărbat, nici să vă uniţi la un gînd cu aceia ce îndrăznesc a face această fărădelege, pentru că am înţeles că să face acest lucru necuvios în multe părţi; cu numai de să întîmplă să aibă bărbatul cu muiarea vrajbă <37v>  între dînşii, îndatăşi să duc la pîrcălabi, sau la altă căpetenie şi la preotul satului şi la megiiaşi de să despart şi-şi fac carte, care lucru nu creştinii ce nici păgînii nu-l fac. Că unde Dumnezeu au împreunat (zice) omul să nu desparţă. Ce de va fi de despărţit să să trimiţă aici la scaun, pentru ca să să facă despărţeala pe pravilă.
 5. Nice un preot, carele nu va avea voe de la arhiereu, să nu cuteze a ispovedui (fără numai la nevoe de moarte) precum am înţeles că fac mulţi, ca să cîştige daruri.
 6. Aşijdirea şi cei ce vor avea voe, <38r>  cînd ispoveduesc, sau isprăvesc verice taină care li să cade din cele şapte taine a le săvîrşi, să nu ia plată vînzînd sfintele, că să aseamînă Iudei, precum iarăşi am auzit că fac mulţi.Şi cînd îi chiamă cineva să priceştuiască bolnavi, au să boteze prunci în grabă, nu vor să meargă, ce să lenevesc şi cer plată multă, puind pricini, au depărtarea locului, au a vremii
 7. Aşijdirea fieştecarele în noriia sa să dea poruncă poporanilor cîţi sînt supt ascultarea lui. Duminicile peste tot anul şi sărbătorile cele mari domneşti şi ale <38v>  Maicăi Precistei şi a sfinţilor celor mari să le daţi învăţătură să păzească la beserică seara la Vecernie, dimineaţa la Utrănie şi mai vîrtos la sfînta Liturghie, căci aceia iaste mai folositoare decît toate slujbele şi decît toate rugăciunele.
      Şi într-acele zile nici să lucreze, nici să vînză, nici să cumpere nimic, afară din bucate de mîncare; căce să lucrează într-acele zile oprite, lucrul acela iaste afurisit.Şi în posturi să să ispoveduiască şi să să cumnece după obiceaiu.  [380] 
      Şi cine ar avea bolnavi în casa lui să nu aştepte să-i cuminece la ceasul morţii, cînd le <39r>  piiare graiul, ce de cu vreme, pînă sînt în fire, să chiiame pre preot, ca să-i ispoveduiască şi să-i cuminece. Că vericari din voi nu veţi purta de grijă să faceţi aşa, ce veţi cumineca vreun bolnav de aceştea carele nu să poate ispovedui, afară de-l va grăbi moartea fără veste, precum să întîmplă la unii, veţi cădea în osîndă, împreună cu el şi vă veţi lipsi şi de darul preoţiei. 8. Nici unul din preoţi să nu cuteze a să muta din enoriia lui într-alta, fără de voia şi ştirea arhiereului locului. Că veri ce slujbă ar face iaste fără de acel <39v>  şi cade în osîndă. 
      9. Vericarii din voi şi mai vîrtos protopopii să cercetaţi, că vin preoţi şi căligări mincinoşi dintr-alte ţări de slujesc ale proţiei înşălînd creştinii. Ce pre unii ca aceştea să-i trimiteţi la noi, ca să le luom seama de sînt adevăraţi preoţi.Şi mai în scurt preot strein nimeni, nicidecum, să nu-l priimeacă, fără de cartea noastră. 
      
      
      PRICINELE PENTRU CARE FIEŞTECE PREOT ARE VOE SĂ SLUJEASCĂ ÎN NORIIA ALTUIA.
      
       1. De să va întîmpla cuiva nevoe de moarte şi preotul acelui sat <40r>  nu să va afla acolea, ce va fi lipsind undeva, departe sau va fi cumva şi el bolnav, atuncea pentru nevoia morţii, preotul din enoriia care va fi mai aproape, să aibă voe să-l ispoveduiască şi să-l cuminece, şi de va muri să-l şi îngroape, pentru ca nu cumva să moară negrijit cu celea ce să cad creştinului. Aşijdirea şi la botez.
       2. Aşijdirea pentru întîmplarea morţii să cade preoţilor carii au enoriile lor aproape să dea unul altuia înştiinţare cînd vor vrea să meargă undeva şi va lipsi vreunul din enoriia lui şi într-acea <40v>  norie va veni cuiva ceasul morţii, să vie preotul aceiilalte enorii şi să-l ispoveduiască şi să-l cuminece.
       3. Încăşi de va lipsi preotul vreunii enorii întru care s-ar afla omul în cumpăna morţii şi preotul ceiilalte enorii fiind chiemat de oamenii bolnavului, pentru ca să-l ispoveduiască şi să-l cuminece şi el nu va vrea să meargă, ce va pune pricini la mijloc cum că are treabă, sau vrajbă cu preotul enoriei aceiia şi de s-ar întîmpla să moară acel om negrijit, să ştie că-l vom lipsi de  [381] tot de preoţie, de vreme ce au <41r>  lăsat un suflet şi au perit, pentru care Dumnezeu s-au făcut om şi au priimit moarte pentru mîntuirea lui.
       4. Iarăşi vă poruncim şi aceasta că să întîmplă de fug unii de prin judeţele şi satele lor pentru nevoi şi vin într-alte judeţe şi sate. Ce pentru aceştea dăm voe ca unde s-ar afla şi s-ar întîmpla nevoe de moarte, sua şi fără nevoia morţii de vor vrea să să ispoveduiască şi să să cuminece pînă să vor întoarce iară la locurile lor, să-i ispoveduiţi şi să-i cuminecaţi; pentru că aceste doao sînt trebuincioase la creştini. <41v>  iară nuntă de s-ar întîmla să facă aceşti fugiţi, să nu-i cununaţi pînă nu să face cercare ca nu carea cumva să fie rudenie de sînge, sau alte întîmplări de care s-au zis mai sus; că fără ispovedanie şi fără de cuminecătură nu să poate mîntui omul, iar fără de împreunarea nunţii să poate mîntui. 
      5. Aşijdirea vă poruncim fraţi de cruce cu nici un mijloc să nu lăsaţi să să facă, pentru căci să fac multe lucruri necuviioase prin mijlocul acei frăţii. Iară de va îndrăzni cineva din preoţi, să va pedepsi şi el şi acei ce s-au făcut fraţi de cruce, după cum scrie la sfînta <42r>  pravilă, cap 210, list 198. 
      6. Aşijdirea vă facem în ştire şi pentru ţigani, ca de acum înainte să purtaţi de grijă să nu lăsaţi să să mai facă între dînşii cele ce s-au făcut pînă acum; adecă de va veni ţigan cu ţigancă să să cunune, pînă nu-i veţi iscodi cu tot denadinsul, foarte cu amăruntul pentru toate cele opreşte pravila, ca şi la toţi creştinii, să nu-i cununaţi.
       Iară mai vîrtos, de va fi ţiganul a unuia şi ţiganca a altuia, pînă nu vor aduce scrisoare fieştecarele de la stăpînul său, cum că iaste cu voia lui şi cum că vor îngădui unul pre altul <42v>  să vor împăca amîndoao părţile, au cu schimbu după obiceiul ţării, suflet pentru suflet, au cu bani să răscumpere unul de altul acel suflet, să nu-i cununaţi şi nici cu un mijloc, măcar de v-ar face verice sile, au înfricoşare.
      Şi acea scrisoare să o ţineţi foarte cu seamă bună la voi, veri la carele s-ar întîmpla. Ca de va vrea cineva din stăpînii acelor ţigani ce s-au împreunat cu voia lor să nu să ţie de cuvînt, au în pizmă să facă să-i desparţă, să aveţi cu ce vă da seama, căci apoi veţi cădea în osîndă şi în pedeapsă, pentru căci că ţiganii încă sînt <43r>  creştini,  [382] botezaţi în numele sfintei Troiţe.Şi avem datorie, să-i punem la calea cea creştinească, că vom vrea să dăm seamă înaintea înfricoşatului judecătoriu pentru sufletele lor şi noi, deaca nu vom învăţa pentru dînşii cele ce să cuvin şi voi deaca nu veţi face cele ce vă poruncim şi stăpînii lor, deaca nu să vor supune dreptăţii şi ascultării besericeşti. 
      7. Să ştiţi şi aceasta că de să va întîmpla unul să boteze pre cineva, la vremea căsătoriei celui botezat poate să-l cunune altul, că <43v>  biserica nu opreşte. Ce pentru aceasta să nu să facă turburare şi gîlceavă, precum s-au întîmplat la mulţi, de au venit înaintea noastră de s-au judecat.
       8. Aşijderea vă facem în ştire ca nimenea din voi să nu îndrăznească să facă beserică undeva pînă nu veţi lua blagoslovenie dela arhiereul locului, nici să lăsaţi pe alţii să facă pînă nu va face ştire, ca să li să dea voe, cu blagoslovenie, după porunca pravilei. Că şi pentru aceasta să fac multe gîlcevi şi multe vătămări de suflete şi trebue să săs păzească. 
      9. iată dară că v-am făcut înştiinţare <44r>  de cîte am socotit că sînt trebuincioase şi defolos, ca să vă luminaţi şi voi şi să învăţaţi şi pre alţii şi de cîte au venit şi s-au judecat înaintea noastră şi decîte am înţeles prin oameni cinstiţi şi credincioşi că să fac între voi şi vi le trimitem tuturor, tipărite, ca să ştiţi carele să faceţi şi acrele să învăţaţi şi de carele să vă feriţi. 
      Iară cine dintru voi va face împotriva vreunul lucru dintre acestea ce scriem, sau va lenevi şi nu le va învăţa acestia toate cîte să cuprind într-această cărticea ca să ştie în ce chip să le săvîrşească, <44r>  pentru ca să poată îndrepta pre creştini şi să le folosească la cele sufleteşti, pre unul ca acela bine să ştie că-l vom catherisi desăvîrşit, precum sfintele canoane ale sfinţilor apostoli şi ale săboarălor poruncesc; şi de-aciia nu mai iaste cu putinţă a i să erta, să fie preot, pentru ca să nu-şi mai răpue sufletul cu neştiinţa lui şi să pue în osîndă şi pre alţii.
       Iară de veţi păzi acestea ce vă poruncim, atuncea cu adevărat veţi fi preoţi adevăraţi ai lui Dumnezeu celui adevărat şi vă va dărui pentru paza poruncilor lui şi într-această lume bunătăţile <45r>  lui şi în viiaţa cea viitoare împărăţiia lui cea cerească.  [383] 
      Aşa faceţi, precum vă scriem, ca şi darul domnului nostru Iisus Hristos cu rugăciunile şi cu blagosloveniia smereniei noastre să fie cu voi cu toţi. 
      Tipărită în Sfînta Mitropolie în Tîrgovişte, la anul de la zidirea lumii 7219 (1710), noembrie 8, de Gheorghe Radovici. 
      Sfîrşit şi lui Dumnezeu laudă.  [385]
      
       
      
      CAPETE DE PORUNCĂ.
      
       [387] <1v>  Capete de poruncă la toată ceata besericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi, deplin şi cu cinste, datoriia hotarului său. Acum întîi tipărite în zilele preaînălţatului domn şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească, Io Ştefan C(antacuzino) Voevod, în sfînta Mitropolie în Tîrgovişte la leat 7222 (1714)
      
       <2r>  Anthim cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Ungrovlahiei preacinstit şi exarh plaiurilor. 
      Voao cucernicilor preoţi şi diaconi din toată Ţara Rumînească. Tuturor de obşte, de la preaputernicul Dumnezeu, vă rugăm milă, pace, sănătate, viaţă curată şi spăseniie sufletească, iar de la smereniia noastră molitvă, blagoslovenie şi ertăciune.
       Milostivul Dumnezeu carele ca un părinte al îndurărilor chiverniseşte şi mîntuiaşte pre toţi cîţi nădăjduesc la mila lui au văzut la cea de pre urmă<2v>  smereniia şi nevoia voastră a credincioşilor slujitorial sfîntului său jărtevnic şi plecîndu-se cu iubire de milosivire au grăit bune în inima credinciosului şi preaînălţatului domnului nostru şi oblăduitoriului Ţării Rumîneşti, Io Ştefan Cantacuzino Voevod, pentru beserică şi pentru toată preoţiia. 
      Drept aceia măriia sa din dumnezeiasca voinţă îndemnîndu-să au lucrat în zilele noastre lucru sfînt şi plăcut lui Dumnezeu plin de bunătate şi de iubire de oameni,  [388] care în zilele cele de mult, din descălecarea ţării, nici unul din domnii cei dintîi nu s-au învrednicit să o isprăvească. <3r>  Şi ca un domn iubitoriu de Hristos şi fiu adevărat al sfintei besericii noastre a răsăritului aducîndu-să de cucerie au mîntuit cu hrisov domnesc toată ciata preoţească de sarcina de rînd cu ţara. 
      Drept aceia dară şi noi cu aciastă scrisoare a noastră vă dăm în ştire tuturor preoţilor şi diiaconilor pentru această mare şi fără de asemînare milă şi facere de bine care s-au făcut voao ca să înălţaţ slavă milostivului şi dătătoriului de bunătăţi Dumnezeu şi să faceţi rugăciuni neîncetat seara şi dimineaţa şi întru amiază zi pentru spăseniia sufletelor părinţilor şi moşilor lui şi pentru <3v>  buna sănătatea mării -sale şi pentru întemeiarea în scaunul domniei să le păzească Dumnezeu de toate vicleşugurile împrotivnicilor şi să supue supt picioarele lui pre tot vrăjmaşul şi pizmaşul.
       Pre lîngă acestia, vă zicem şi vă învăţăm în numele Domnului şi vă poruncim: 
      Întîi. Să lăcuiţi după cum zice David în casa Domnului în toate zilele vieţii voastre şi să cercetaţi beserica cea sfîntă a lui cîntînd rînduitele slujbe cu toată socotinţa şi nevoinţa şi făcînd jărtva cea fără de sînge cu frică, şi cu inimă umilită pentru ca să se arate îndurătoriul <4r>  Dumnezeu milostiv şi politiei şi tot norodului. 
      A dooa. Să aveţi datorie în toţi anii să faceţi fieştecarele cîte un sărindar pentru domn şi pentru toată boerimea şi pentru toată ţara după cum scrie hrisovul cel domnesc; pentru această milă ce s-au făcut voao care sărindar să-l începeţi de la Dumineca Thomei. Iară cine nu-l va face să dea seamă la înfricoşata judecată a lui Dumnezeu şi încă de să va înţelege carea cumva că nu-l fac să va şi pedepsi foarte tare şi să va prăda fieştecarele de arhiereul său.
       A treia. <4v>  De vreme ce fieştecare om iaste datoriu să arate cătră făcătoriul său de bine mulţemitoriu vă punem supt această datorie să faceţi 2 Liturghii pe an: una în zioa de Svetii Ştefan la 27 de zile ale lui dechemvrie; şi alta la 2 zile ale lui avgust la aducerea moaştelor acestui sfînt.Şi acestia să le faceţi osebite şi voi cei ce vor fi în urma voastră în veci pentru măriia-sa Io Ştefan voevod  [389] carele v-au făcut această mare facere de bine spre semn de mulţemită şi de neuitare; iar cine să va lenevi din voi şi nu le va face să fie supt blestem. 
      A patra. <5r>  Cine va vrea de acum înainte din mireni ca să se sue la această stepenă a preoţiei de nu va merge fieştecarele la arhiereul său să şază un an încheiat, iar carele va fi om procopsit şi mai învăţat jumătate de an să înveţe toată rînduiala preoţiei după cum o pohteşte dreptatea şi porunceşte sfînta beserică, să nu să ispitească nici cu un mijloc că va cîştiga preoţiia într-alt chip fără numai cînd va fi vreo nevoie şi va lipsi preot de la vreun sat şi să va afla om învăţat şi procopsit.
      Şi vericare arhiereu va fi după vremi şi nu va păzi această hotărîre pentru slava lui Dumnezeu, pentru cinstea <5v>  besericii şi pentru folosul norodului, îl lăsăm în judecata lui Dumnezeu. 
      A cincea. Poruncim voao preoţilor şi diaconilor, să nu vă amestecaţi în lucruri mireneşti, adecă în mărturiseli mincinoase, ficlene şi cu voi veghiiate, în jurămînturi, în chiezăşii şi într-altele asemenea ca acestia, carele aduc scandălă la norod şi bănuială; iar mai vîrtos să vă feriţi de neguţătorii, că apoi veţi cădea în grea pedeapsă. 
      Ce fieştecarele din cele ce-i va dărui Dumnezeu să cîştige din venitul casii lui oprind cît îi va fi de treabă, celialalte să le vînză neapărat <6r>  veri din ce ar fi şi ar avea. 
      A şasea. Vă zînd cineva că preoţii nu dau bir şi va vrea cu vreun mijloc să se preoţească au cu mite, au prin făgăduieli, au prin mijlocul vreunui boiar de cinste, pentru ca să şază în pace la moşiia lui fără norie, să-i fie în ştiinţă că să va punea la bir în rîndul ţăranilor. 
      A şaptea. Vericine din preoţi şi din diaconi să va înţelege că nu-şi poartă cinstea preoţiei cum să cade, ci va umbla pre la cîrciume şi va umbla beat, acela bine să ştie că după întîia şi a doao învăţătură să va lipsi de tot <6v>  darul preoţiei şi să va pune în rîndul ţăranilor la bir.
      Şi să nu socotească că cu vreme iară îşi va lua cinstea, au niscai mite, au prin rugăciunile cuiva, ci va rămînea pînă în sfîrşit întru aceea predeapsă, hulă şi ocară. 
      A opta. De va trebui la vreun sat preot , într-alt chip nu să v aputea hirotoni nimeni, pînă nu vor veni cinci  [390] săteni să mărturisească cu jurămînt cum că n-au preot şi atunce să le rînduiască arhiereul preot, au de la vreun sat, de vor fi trei sau patru, au să le hirotonească om cinstit, învăţat cum s-au şi mai zis şi fără <7r>  de gîlceavă. 
      A nooa. Nici un preot să nu îndrăznească să vînză vin la casa lui, nici să pue pe preoteasa lui să vînză vin sau pe slujnica. Iară de va călca cineva porunca şi va face acest lucru necuvios şi fărdelege să v alipsi de tot darul preoţiei şi să va pune în rîndul ţăranilor. 
      A zecea. Nici un preot să nu îndrăznească să lase noriia lui i să meargă la alta fără de pricină cuvioasă şi făr’de carte de mărturiseală de la arhiereul său; că apoi va fi nepriimit veri unde ar merge. <7v>  
      A unsprăzece. Fietecare preot să citească cu socotinţă acea cărţulue de învăţătură besericească ce s-au tipărit la leatul de la Hristos 1710 şi s-au dat atunce tuturor în dar şi să împlinească şi cu fapta acele ce scriu într-însa, că apoi, de nu vor face, să vor pedepsi; iară cine nu va avea să ceară la arhiereul său că i să va da. 
      Aşijdirea şi această carte cu aceste 12 capete, fieştecarele din voi să o păstreze ca lumina ochilor şi cele ce s-au hotărît într-însa cu poruncă, să se facă cu toată osîrdiia, să nu afle nimenea să zică că au pierdut-o, sau au ars în casa lui, sau i-au furat-o <8r>  cineva, că nu să v aputea îndrepta ci să va da în rîndul ţăranilor. 
      A dooasprăzece. Pentru ca să risicăm din mijlocul noroduluinişte vătămări sufleteşti ce vedem totdeauna că să lucrează şi la cei mici şi la cei mari, iată că hotărîm doao lucruri şi văporuncim învăţîndu-vă în numele lui Dumnezeu acest lucru să se facă cu multă nevoinţă, pentru ca să nu piară suflete în deşărt şi să se odihnească şi judecătorii, atît cei besericeşti cît şi cei mireneşti. 
      Întîi. Dieţile creştinilor carele să obicinuiesc de le fac la sfîrşitul vieţii lor <8v>  pentru căci sînt mai mulţi neînvăţaţi din voi, preoţii şi nu ştiţi în ce chip să o scrieţi, nici crreştinii nu ştiu cum să vă înveţe să le faceţi: din carele să scornesc atîtea gîlcevi şi judecăţi şi jurămînturi şi cărţi de afurisanii şi alte rele multe. Ci diiata şi pre aceasta să urmaţi. 
      A dooa. Foiţele de zestre încă să se facă după izvodul ce iaste însemnat ami jos.  
      
      
      [391] <9r>  
      
     Mijlocire cu carele pot să rămîie dieţile temeinice şi nestrămutate.
      
       Întîi. Diiata să cuvine să se facă cu frica lui Dumnezeu făr’de nici un vicleşug sau pizmă asupra cuiva atît despre partea celuia ce rînduiaşte cît şi despre ăartea celui ce o scrie. 
      A dooa. Să se facă cînd sînt minţile omului întregi, iară nu cînd ajunge la ceasul morţii, pentru căci atunce să turbură mintea lui şi nu ştie ce rînduiaşte. 
      A treia. Să se rădice de la mijloc obiceaiul<9v>  cel rău ce au unii şi nu vor să lase nimica rudelor puind pricină cum că nu i-au căutat la vreme de nevoie sau la vreme de boală sau pentru căci au avut între dînşii vrajbă şi lasă în pizmă averile lor la alţii şi pre rude îi lasă făr’de moştenire. 
      A patra. Diiata de nu să va face cu aceste mijloace ce s-au însemnat mai sus, în ştiinţă să ia fieştecăruia că cei ce rînduesc nu vor avea nici o plată de la Dumnezeu şi diiata lor pre urmă să va strica şi rudele ce vor rămînr făr’de moştenire şi făr’de voia lor vor moşteni şi afurisaniile ce adaug că sînt făr’de <10r>  cale vor cădea asupra lor. 
      A cincea. Vericarele din preoţi va fi chemat să scrie diata cuiva şi va vedea că cel ce rînduiaşte să poartă cu pizmă asupra rudelor lui, au să-l îndemne să facă ceia ce iaste dreptu au să nu-i scrie diata că apoi va cădea în pedeapsă. Şi la sfîrşitul dietii să-şi pue preotul numele lui şi din ce sat iaste şi împreună cu dînsul să se iscălească 7 mărturii după porunca Pravilei sau 5, iar la vreme de nevoie, fie şi 3. 
      A şasia. În diată să cuvine mai întîi de cît toate să se rînduiască deplin zestrele muerii, după cumu-i <10v>  va fi scriind foiţa şi darurile cele mai înainte de nuntă şi podoabele cele de a dooa zi, după cum porunceşte Pravila. 
      A dooa să rînduiască datoriile de va fi datoriu anume cui ce iaste dator. 
      A treia, să osebească toată cheltuiala ce va să se facă la îngropare şi la pomenirile cele obicinuite pînă la plinirea unui an şi alte milosteniişi sărindare după cumu-i va fi putinţa. Iar ce va mai rămînea afară dintr-acestia să împarţă la moştenitori, precum ar socoti că va fi cu dreptate.
        [392] <11r>  Izvodul dieţii. De vreme ce întîmplarea cea viitoare iaste nevăzută şi însăşi îngerilor necunoscută pentru că numai la Dumnezeu toate sînt cunpscute; drept aceia eu (cutarele) feciorul (cutăruia din cutare loc) am socotit mai nainte pînă a nu mă cuprinde sfîrşitul vieţii mele şi pînă îmi sînt minţile întregi şi sănătoase să fac diată şi să dovedesc gîndul mieu cătră moştenitorii miei cei aleşi cu care voesc să chivernisească ei averea mea mutătoare şi nemutătoare după petrecerea mea din viaţă.
       Ce întîi mă rog lui Dumnezeu <11v>  ca unui milostiv să-m iarte mulţimea păcatelor mele cele ce am greşit cu un om într-această lume. Aşijderea mă rog şi tuturor creştinilor cui ce voiu fi greşit să mă iarte.Şi de mine încă să fie ertaţi cîţi îm vor fi greşit şi verice rău mi-ar fi făcut.
       După aceasta poruncesc lor mai întîi de toate să-şi ia soţia mea cea după lege (cutarea) zestrele ei deplin după cumu-i scrie foiţa şi darurile cele mai nainte de nuntă, aşijderea şi podoabe ce i-am dat ei a doao zi după nuntă carele sînt iată ce şi iată ce. 
      A doao, să plătească datoriile ce sînt dator (cutăruia <12r>  şi cutăruia cu zapise ori fără zapise). 
      A treia, să mi să facă pogrebaniia şi pomenirile cele obicinuite pînă la împlinirea unui an. Aşijderea şi milele şi sărindarele ce las să se dea deplin. 
      Iară după acestia fiii şi moştenitorii miei cei adevăraţi (cutare, cutare şi cutare) să împartă toată averia mea între dînşii frăţeşte şi cu pace. Însă (cutare) să-şi ia partea lui, iată ce şi iată ce. Şi (cutarele) iată ce şi iată ce.Şi (cutarele) iată ce şi iată ce. 
      Încă ert pe credincios robul meu (cutarele) din robie şi pe credincioasa roaba mea (cutarea). Încă dăruesc (cutăruia) pentru mîntuirea <12v>  sufletului mieu iată ce. 
      Acestia voesc să facă aceşti moştenitori ai miei după moartea mea precum cu dreptatea minţii mele am rînduit şi limba mea au grăit şi mîna mea au scris, înaintea acestor mărturii vrednice de credinţă, carii s-au aflat de faţă (cutare, cutare, cutare, cutare, cutare, cutare, cutare). 
      Iară oricare din moştenitorii miei care am zis mai sus, au din judecători şi din boiari, sau din cei besericeşti sau din cei lumeşti ar vrea să întoarcă, sau să strice această diată a mea să aibă a da răspuns şi seama la înfricoşata  [393] zioa aceia a răsplătirii înaintea judecătoriului celui <13r>  drept şi nefăţarnic. Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul cel adevărat. Leat, msţa. 
      Eu (cutarele) cu a mea mînă am iscălit şi am întărit această a mea diată şi cu a mea pecete am pecetluit înaintea acestor mărturii vrednice de credinţă, carii sînt iscăliţi mai jos.
       Eu (cutarele) precum am zis cela ce au făcut această diată cu gura lui şi precum au scris înaintea mea, aşa mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi îanintea oamenilor să puiu şi pecetia mea. 
      Într-acest chip să iscălească şi celialalte mărturii, pînă în şapte.
      
      
      
     <13v>  Mijlocirile cu care pot să rămîe foiţele zestrilor temeinice şi nestrămutate.
      
      Întîi. Să se cerce cu mare socotinţă feţele ce vor să se împreune cu nunta. Pentru ca să nu fie între dînşii rudenie au despre partea trupească au despre partea duhovnicească şi să fie primită voinţa a amîndurori obrazelor după cum porunceşte Pravila. Şi tocmelele ce să vor face despre amîndoao părţile să fie temeinice şi cu dreptate. Pentru ca să nu urmeze pe urmă despărţeală şi să fie preotul satului împreună cu 3 mărturii iscăliţi în foae pentru mai multă întărire a adevărului. <14r> 
       A dooa. Verice lucru să vor îndura părinţii să dea fetei lor, au scule de argint, au de aur, au arămuri, au haine, au dobitoace, au verice alt asemenea acestora să se pue preţul a fieştecăruia ce plăteşte şi la sfîrşitul foii să se pue suma banilor şi cîte lucruri sînt să se scrie în foiţă; au să fie toate deplin, au să nu să scrie, pentru ca să nu să întîmple pre urmă gîlcevi şi bănueli. 
      A treia. De se va întîmpla moarte muerii şi copii nu va avea, să n-aibă nolnicie bărbatul să cheltuiască la moartea ei mai mult decît a treia parte din zestrele ei. Iară celialalte <14v>  doao părţi să stea deplin pentru ca să le ia rudeniile ei, după cum o pohteşte dreptatea, de vreme ce el după  [394] porunca Pravilei altă parte n-are să ia zestrele muerii sale, fără numai aşternutul. 
      <15r>  Izvodul foiţei zestrilor. Fie Doamne mila ta spre noi după cum nădăjduim spre tine. Făcutu-se-au această foiţă de zestre ce s-au dat fiicei noastre (cutăriia).
       Precum scrie în jos anume să fie întru cea mai de pe urmă înştiinţare şi încredinţare la cei ce s-ar cuveni întărită cu iscălitura noastră şi cu a mărturiilor ce s-au întîmplat la această tocmeală. Leat, msţa. 
      <15v>  Iară cine din preoţi nu va face acestea ce însămînăm aici (atîta pentru diată cît şi pentru foiţa zestrelor) cu frica lui Dumnezeu cu dragoste şi cu minte deşteaptă îl lăsăm în judecata lui Dumnezeu, că noi ne-am făcut datoriia.Şi de să va înţelege carea cumva pe urmă că s-au lenevit, la lucrul lui Dumnezeu sau au făcut cu ficleşug vreuna dintr-acestia, să va pedepsi foarte tare de arhiereul său. 
      Vă poruncim şi aceasta că, de acum înainte aceste trei lucruri ce vă însemnăm aici să puneţi nevoinţă să le zăticniţi. 
      Întîi. <16r>  Acel obiceaiu rău ce au unii de trag fetele oamenilor de fug cu dînsele fără de ştirea părinţilor unile cu voia lor, altele fără voia lor, apoi pe urmă pun mijlocitori de-i iartă părinţii, pe unii ca aceia să nu-i cununaţi nici la beserică să-i priimiţi şi să aibă voe protopopul să glbească pre fată cu bani 200, iară pre fecior să-l globească vorniceii cu bani 400.Şi pînă nu va merge la arhiereul lui să ceară ertăciune şi să-i facă răvaş de cununie să nu fie priimit.
       A doao. De va vrea vreun rumîn să ia vreo ţigancă sau ţiganul să ia rumîncă, nici de cum să nu-i cununaţi, <16v>  pentru căci dau scandală la norod şi aduc la mijloc multe gîlcevi şi mai vîrtos să rămîne neamul cel slobod supt robie. 
      A treia. Rumînul neertat de stăpînu său nu să poate nici cu un mijloc să se preoţească, iar de-l va erta cu carte să se preoţească.Şi după preoţie cîţi copii va face să nu mai fie volnic nimeni să-i rumînească că sînt slobozi. Sud... popa...ot...hramul besericii. <17r>  [395] 
      
      
      
      PREFEŢE, DEDICAŢII, POSTFEŢE .
      
[397]
Postfaţa”Evangheliei” greco-romîne, tipărită la Bucureşti, în anul 1693.
      
      Iubitoriului cetitoriu sănătate. 
      Ca şi corhorul între alte verdeţe, precum zice pilda, mă arăt şi eu, o iubiţilor cetitori, cătră cei meşteri şi iscusiţi şi înţelepţi şi nevoitori tipografi, cu aciastă de blagoslovie cu patru strune şi cu toată alcătuirea de dulcele glas alăută, a ceii în trei staturi dumnezăirii, capul ceii fără prihană ai noastre credinţă, sfînta, zic şi dumnezăiasca Evanghelie. Dintru carea noi luminîndu-ne pren dumnezăeştii şi ai duhului propovednici apostoli, şi singuri văzători a înfricoşatelor a Domnului taine, cea întreită şi nedespărţită aceii desăvîrşită şi necuprinsă troiţă, am cunoscut pre Tatăl nenăscut, şi pre Fiiul den părintele născut, şi pe dumnezăescul Duh de la părintele purcezătoriu, o dumnezăire de o fiinţă şi de împărăţie în trei feţe cunoscută. 
      Deci văzînd eu smeritul, adîncul bogoslovii, mă stridiiam a mă apuca de caest lucru. Însă dîndu-mi pre mine cu credinţă curată şi cu nădejde cătră dulcele Hristos carele zice, la Mathei 21: ,,De veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi zice muntelui acestuia, rădică-te şi te aruncă în mare, să va face, şi toate oare cîte veţi cere, crezînd, veţi lua.” 
      Deci spre-acestia căutînd cu tot sufletul şi inema, prin trudă şi osteneală, nu puţînă, m-am atins de acest folositoriu de suflet lucru, al căruia întîi cea lui Dumnezău plăcută voinţă şi aflare, şi cheltuialele au fost a prealuminatului ş-a pravoslavnicului creştin şi mare cuviinţatului domn şi oblăduitoriu, a toată vestitei şi blagocistivii Ungrovlahiii, Ioan Constandin Băsărabă voevoda, Anthim de Iviriia. 
       [398] Rogu-vă dară, îndreptarea greşalelor, neştiinţii şi nesocotelii  mele cu blîndă şi frăţască voinţă, şi nedefăimînd făcîndu-o, rugaţi-vă pentru mine, smeritul pururea întru Domnul. 
      
      
     Dedicaţia”Psaltirei” romîneşti, tipărită la Bucureşti, în anul 1694.
      
       Blagocestivului, prealuminatului şi preaslăvitului domn şi oblăduitoriu a toată pravoslavnica Ţara Rumînească, bunului şi creştinului Ioan Constandin Băsărabă voevod şi al mieu de bine făcătoriu şi milostiv stăpîn, cu plecăciune metanie făcînd, de la Dumnezeu toată buna fericire pohtesc.
       Toată zidirea văzută şi nevăzută, cuvîntătoare şi ne cuvîntătoare, cîtă  s-au făcut de cea adîncă a lui Dumnezeu înţelepciune, înălţate şi luminate doamne, careşi după firea sa, sileşte de-şi arată slujba şi lucrarea ei, după cum i s-au poruncit. Stihiile ca nişte întîe pricini îndeamnă pre toate chipurile neamurilor, de-şi dau roada sa la vremea lor.
       Iară mai vîrtos de toate , fericita şi mai aleasa şi cuvîntătoarea zidire, omul, sileşte de aduce nu numai un feliu de roadă, ce foarte multe cîte trupeşti, iară mai multe sufleteşti, de vreme ce şi el de doao s-au zidit, adecă den suflet şi den trup.Şi toate pentru el s-au făcut şi i s-au dat aciastă simţitoare lume cu toată frumuseţea ei, ca o grădină cu multe feliuri de flori, ca să-şi aleagă cele de folos, să să împodobească trupeşte. Şi i s-au dat şi lumea cea de sus den suflarea dumnezăiască, den carea, cît va vrea, să-şi înfrumuseţeze icoana cea sufletească şi cît va putea să o asemene cu chipul icoanei ziditoriului său.
      Şi măcar că mulţi den neamul omenesc au alergat vîrtos după cele trupeşti, cu carele s-au şi înşălat şi den calea adevărului s-au rătăcit, iară cîţi mai vîrtos cele sufleteşti au iubit, şi pe pămînt s-au cinstit, şi în ceriu viaţă vecinică au dobîndit.
       Dentru carii şi măriia-ta, blagocistive doamne, te-ai ales foarte den tot sufletul rîvnitoriu dumnezăeştilor fapte, şi de te nevoeşti cu toată osîrdiia de aduci multe feluri de roduri sufleteşti, pentru ca să aibă preavoslavnicul  [399] tău norod să să adape sufleteşte. Iară mai vîrtos de toate, precum zice fericitul David, ai iubit podoaba casii lui Dumnezeu, carea iaste sfînta biserică.Şi măcar că şi cu alte daruri multe o înfrumuseţezi, iară cu cuvîntătoarea podoabă, adecă cu sfintele şi de Duhul Sfînt grăitele Scripturi, cu mult mai vîrtos decît toţi cei mai de nainte o ai rodit, care lucru arată aiave blagocistiva dragoste ce ai cătră toţi pravoslavnicii. Pentru aciasta, pre lîngă celelalte multe şi de folos cărţi ce  s-au dat în tipariu, iubit-ai şi mai ales şi aciastă de Duh Sfînt pren rostul fericitului David suflată cîntare, carea să numeşte de obşte Psaltire. 
      Pre carea, vrînd cineva să o laude, să ia pildă de pre alte preste fire lucruri ale Sfîntului Duh, şi să ia seama voroavelor ce au toţi Psalomii ei; şi aşa poate cunoaşte ce feliu de laude i să cuvine. Că văzînd măriia-ta folosul sufletesc ce iaste ascuns într-însa, şi măcar de au fost şi de alţii mai denainte în multe feliuri tipărită, iară acum mai cu multă osîrdie o ai scos la lumină şi o ai împodobit mai vîrtos decît alţii; adecă tălmăcită chiar în limba rumînească şi pentru toate cathizmele cu tropare şi cu molitve de rugăciune pentru mai mult folosul şi înţelesul celor ce vor ceti.
      Şi mi-ai poruncit mărie-ta de o am tipărit cu toată cheltuiala măriei-tale, ca să să împarţă în har pravoslavnicilor creştini, carii toţi împreună datori să fie a ruga pre atotputernecul Dumnezău pentru viaţa, întărirea şi toată fericirea măriei-tale, păzindu-te bine a otcîrmui tot norodul cît de la Dumnezău măriei-tale crezut şi dat iaste a-l stăpînire, şi să pot înmulţi şi întări pravoslaviia, ca şi marele Costandin, cu carele împreună să ţi să dăruiască şi cununa slavii întru împărăţia lui Dumnezău. 
      Al măriei-tale mai mic rugătoriu smeritul întru ieromonahi Anthim Ivireanul, tipograful.  
      
      
      [406] 
      
      Dedicaţie din”Noul Testament”, tipărit la Bucureşti, în anul 1703.
      
      
      Prealuminatului, înălţatului şi bunului credincios domn oblăduitoriu a toată Ţara Rumînească, Io Constantin Basarabă voevod, plecate închinăciuni. 
      Întoarce-se pururea magnitul cătră polus; zboară spre înălţime focul; pleacă-se în sînul pămîntului piatra; aleargă apele în braţele mării; şi în scurte cuvinte toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă. 
      Deci dară de iaste aşa, nu iaste nicidecum minune, de vreme ce acestui dumnezeesc Testament toate ce sînt în  [407] sînul credinciosului, iubitoriului de Hristos şi creştinescului tău suflet, ca la un chendru firesc aleargă. Pentru ce? Că precum cele sfinte să cuvin sfinţilor şi cele sfinţite sfinţiţilor, aşa şi cele creştineşti creştinilor să cuvin. 
      Multe adevărate creştineşti şi de Dumnezeu plăcute şi de suflete folositoare cărţi, dentru ale mării-tale cheltuiale, spre folosul cel de obşte, s-au dat; iară de cît toate mai folositoare de suflete şi mîntuitoare iaste aciasta a Noului Testament. Pentru că, de vreme, după cum zice fericitul Pavel, alt nu iaste Evangheliia, fără numai puterea lui Dumnezeu spre mîntuire la tot cela ce crede, arătat iaste cum că decît toate cărţile besericeşti aciasta iaste mai folositoare de suflete şi mîntuitoare. 
      De vreme ce Evangheliia iaste sabiia carea biruiaşte toate armele protivnicului, cu aceasta călcăm toate relele, răbdăm cu îndrăzneală cele împrotivă, gonirile, ticăloşiile, năcazurile şi moartea, asămănîndu-se celui ce bine s-au vestit şi mult pătimaşului mîntuitoriu: pren mijlocul Evangheliei biruim pre iudei, ruşinăm nebună înţelepciunea neînţelepţilor înţelepţi ai lumii aceştiia; cu Evangheliia Pavel au smerit mîndriia Romei şi într-însa o au întemeiat; Ioann cu lumina Evangheliei au luminat întunecata Elada; Petru au întors toată Iudea şi toţi apostolii au sădit viia cea de taină, beserica; supus-au răsăritul, biruit-au pre tirani, n-au băgat în seamă sudălmile, n-au socotit muncile, izgonirile şi moartea, ci mergea bucurîndu-se despre faţa adunării.  
      Evanghelia arată pre cel ce pentru noi s-au întrupat, pătimind şi cu necinste murind, cea desăvîrşită a lui dumnezeire, şi desăvîrşit omenire; adeverează pre cea de margine a lui începătoare stăpînire a vieţii şi a morţii. Prin Evanghelie ne-am împăcat cu Dumnezeu, şi den fiii mîniei ne-am învrednicit a-i fi fii prin botez.”Prin Evanghelie eu pre voi am născut.” 
      Deci cîtă plată socoteşti, prealuminate Doamne, să iei de la bogatul dătătoriu şi platnicul Dumnezeu pentru tipăritul dumnezeieştii aceştiia şi de suflete folositoarei cărţi a Noului Testament? Mare slavă au luat adevărat şi cinste nemuritoare Ptolemeu, împăratul Eghipetului, pentru tălmăcirea Bibliei în limba elinească. Iară măriia-ta mai mare cinste şi plată vei lua în aciastă lume şi în cea viitoare, pentru căci Noul acesta Testament al mîntuitoriului, fiind întru limba cea părintească tălmăcit, cu ale  [408] mării-tale cheltuiale spre cea de obşte folosinţă l-ai mai tipărit şi l-ai dat. 
      Deci pentru aciasta fără îndoială adeverez cum că aicea vei să seceri roada acestui bine şi a creştineştilor tale lucrări: întărire lină, viaţă îndelungată şi mulţi ani la preaînălţat scaunul mării-tale, asupra vrăjmaşilor tăi biruinţă, dumnezeiască scutire şi ajutoriu la toată prealuminată casa mării-tale; iară în cea viitoare nespusele acele bunătăţi carele mai nainte de întemeiarea lumii s-au gătit creştinilor şi credincioşilor domni. 
      Primeşte-o dară cu ochiul blînd şi aşa să te avem cu sănătate şi cu zile îndelungate, în ani mulţi spre slava şi lauda pravoslavnicilor creştini, şi spre sporiul folositoarelor de suflete ca aceste fapte. 
      Al mării-tale mic şi plecat rugătoriu, smeritul întru ieromonahi, Anthim Ivireanul. 
      
       [409] 
      
      
      Dedicatia din”Ceaslovul” tradus de Anthim şi tipărit la Tîrgovişte, în anul 1715.
      
      
      Prealuminatului, preacreştinului şi înălţatului domn şi oblăduitoriu a toată Ungrovlahiia, Io Ştefan Cantacuzino voevod, pace de la Dumnezeu şi de la smereniia noastră arhierească blagoslovenie.
       Acest Ciaslov, preaînălţate doamne, care iaste rînduiala slujbei besericeşti al nopţii şi al zilii, la altă faţă nu ciarcă să se închine, fără numai la înălţimea cea de Dumnezeu cinstită a mărimei-tale, carele eşti fiiul cel ales al besericii, îndreptătoriul cel lăudat al politiei, slava cea luminată a pravoslavnicilor şi minunatul sprijenitoriu al creştinătăţii. Şi adevărat cererea iaste dreaptă şi închinăciunea cuviincioasă pentru căci precum din tipografie   n-au eşit  [410] pînă acum aciastă carte, nici mai împodobită de cum să vede, nici de tot tălmăcită pre limbă rumînească precum acum s-au tipărit; aşa şi în scaunul Ungrovlahiei n-au şăzut alt domn, nici înfrumuseţat cu atîtea daruri, nici îmbogăţit cu atîtea bunătăţi, cîte strălucesc în creştinescul şi împărătescul tău suflet. 
      Au fost cei ce mai nainte au stăpînit, alţii luminaţi pentru numele cel mare al neamului lor şi alţii lăudaţi pentru bunătatea lor cea multă; alţii vestiţi pentru mai aleasa lor înţelepciune, şi alţii minunaţi pentru vitejiia lor cea mare. 
      Iară măriia-ta, ramura cea aleasă a împărătescului şi slăvitului neam al Cantacuzineştilor, ai întrecut şi ai covîrşit pre toţi, de vreme ce toate ale celorlalţi domni împărţitele daruri le vedem cu mare cuviinţare închipuite la creştineasca ta înălţime. Străluceşte într-însa domeneasca mare podoabă, dară înfrumuseţată cu bunătatea faptelor; înţelepciunea cea politiciască, dară unită cu rîvna cea creştinească; sfatul cel mare, dară însoţit de puterea legilor; dreptatea cea cu socotinţă, dară împreunată cu blîndeţea şi cu îndelunga răbdare.
       Însă decît toate acestea ale măriei-tale vrednice de laudă bunătăţi, o, cît să vedede luminat multa cucerie ce ai cătră cele dumnezeeşti. Cu aciasta şi pre Dumnezeu cu faptele tale cele bune necontenit măreşti, şi beserica cu ascultarea cinsteşti şi ceata preoţească cu facerile de bine odihneşti şi dumnezeeştile lăcaşuri, cu luminatele tale daruri împodobeşti.Şi iarăşi milostivirea şi fireasca-ţi buna cugetare, cu cîtă despărţeală de cît pre ceilalţi domni te arată! Pre cei supuşi cu daruri îndestulate totdeauna îmbogăţeşti, pre politie cu boeriile, pre norod cu uşurarea, pre streini cu priimeala, pre săraci cu mila şi pre toată ţara cu bişuguri nenumărate. 
      Drept aceia, după cum zice David, cu dreptate te-a uns pre tine Domnul Dumnezeul tău, cu unt de bucurie mai vîrtos decît pre părtaşii tăi; cu dreptatea te-au întîmpinat cu blagosloveniile bunătăţii, şi ca pre un ales din norodul lui cu dreptate te-au înălţat în scaunul domniei acestuia de Dumnezeu păzit pămînt, ca văzînd cei supuşi părinteasca-ţi dragoste, multa-ţi bunătate, luminatele-ţi faceri de bine şi celialalte de Dumnezeu plăcute lucruri, ca lumina luminînd înaintea oamenilor, să mărească pre părintele nostru cel din ceriuri, carele ne-au cercetat pre noi  [411] dintru înălţime şi au rădicat corn de mîntuire noao, dăruindu-ne domn ca acesta, blînd, milostiv, drept, iubitoriu de streini, făr’de răotate, făcătoriu de bine, iubitoriu bunătăţii şi gonaci răotăţii. 
      Deci dară pentru aceste împodobite bunătăţi, preaînălţate doamne şi pentru cea făr’de asămînare cucerie la cele dumnezeeşti smerenia noastră cu mare dragoste aduce dar aciastă sfîntă carte, şi o închină ceii de Dumnezeu cinstită înălţimei-tale.Şi nădăjduesc făr’de nici o îndoială că va afla vrednică şi foarte veselă priimeala, de vreme ce nu numai că are slavosloviile celui ce în troiţă să proslăveşte Dumnezeu, a căruia eşti icoană vie pre pămînt cu stăpînirea domniei, ce cuprinde şi laudele a tuturor sfinţilor, pre carii cu creştinească cucerie îl cinsteşti, şi te închini lor, şi-i chiemi pururea întru ajutoriu, ale cărora neîncetate rugăciuni cătră Dumnezeu şi dumnezeescul dar, ce păzeşte pe credincioşii domni, să păzească pre măriia-ta întru prealuminatul scaun al domniei, cu pace întemeiată, cu slavă lăudată, şi cu norocie adevărată pentru lauda politiei, pentru folosul norodului şi pentru buna chiverniseală a toată eparhia. 
      Cinstitei de Dumnezeu înălţimei tale, întru Hristos rugătoriu, smeritul mitropolit al Ungrovlahiei, Anthim. 
      
      Dedicaţia manuscrisă a lui Anthim de pe exemplarele”Evangheliei” georgiene, tipărită la Tiflis, în anul 1709.
      
       Aciastă sfîntă carte a dumnezeeştii Evanghelii, carea cu închinăciune să adune înălţimii tale, prealuminate doamne, iaste roada cea noao care pămîntul iverilor adăpîndu-să din rîul împărăteştilor tale daruri, întru acest an a odrăslit, luînd şi acest pămînt norocire să se îmbogăţească cu tiparele limbii sale – precum cu tiparele arăpeşti s-au îmbogăţit Araviia, cu cele elineşti Elada, şi cu cele rumîneşti Ungrovlahiia – mulţemita o aduce la măriia-ta, ca şi celelalte trei eparhii, de vreme ce credincioasa şi creştineasca-ţi mare însufleţire au stătut a fi rîul cel cu curgerile de aur, dintru carele au curs aceste patru izvoară, ale rumînilor, ale elinilor, ale aravilor, ale iverilor tipare – asemenea rîului celui dintîi al grădinii desfătării, dintru  [412] carele au eşit cele patru rîuri, Fison, Gheon, Tigru şi Efrat.
       Însă cu acest fel de despărţeală: că cu acele ape ale rîurilor acelora au odrăslit pămîntul, roduri stricăcioase şi trecătoare, iară adăpările tiparelor carele cunosc începătura din vitejeasca voinţă, dau pretutindenea stătătoare şi vecinică rodire.
      Şi pentru aciasta va rămîne măriei-tale şi slava şi pomenirea nemuritoare, de vreme ce iaste izvorul şi pricina acestui bine.
       Mai 21, leat 7218, al măriei-tale întru Hristos rugătoriu, smeritul mitropolit al Ungrovlahiei, Anthim. 

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
Antim, O.