[43] Domniia lui Evstratie Dabijii vodă. După moartea lui Ştefăniţă După moartea lui Ştefăniţă vodă, fiul lui Vasilie vodă, au stătut domnu Evstratie Dabija vodă den pementiani, carele ştiind starea pemintenilor avia toţi dreptate de la dînsul. În dzileli acestui domnu bătea turcii cetatea Uivarul, în Ţara Unguriască cea de sus, şi era şi Dabija vodă orînduit den porunca împărătiască de au mersu acolo cu oştile. Iară rămîind turci biruiţi de cătră nemţi, au fugit şi Dabija vodă de acolo fără ştirea viziriului ş-au vinit la scaunul său. Pentru care faptă măniindu-se viziriul, au trimis de l-au luat den scaon şi l-au dus la urdie. Deci, dacă au mersu acolo, temîndu-să să nu i să tîmple urgie mare, au agiunsu cu bani pre la priiatinii săi şi ş-au tocmit greşala sa aducînd nişte pricini ca să să îndrepteză. Şi iarăşi au vinit la scaunul său şi au domnit 5 ani în Moldova şi au murit în scaunul său şi l-au îngropat cu cinste la mănăstirea Bîrnovei, care mănăstire o începusă Barnovschie vodă, iară Dabija vodă o au obărşit-o. Iară în Ţara Munteniască era domnu Grigorie vodă atunce şi era şi el cu Dabija vodă, cînd era bătălia turcilor cu niamţii, iară pentru ale lui Grigorie vodă le lăsăm să le scrie muntianii. Domniia Ducăi vodă întăi După Dabija vodă stătut-au domnu Duca vodă ce-au fostu visternic mare la Dabija vodă ş-au domnit 6 luni, întru care vreme şi blînd şi cu milă asupra pămintenilor. Iară pricina mazilii lui aşia de curund iaste aceasta. În vremea aceia era han Crîmului Selim Gherei han, carele întrasă în prepusul împărăţii de hain. Deci vizirul ce era pre aceea vreme [44] Chiupruli Ahmet paşia, el bătînd atunce şi cetatea critul şi ca să afle adevărul de iaste hanul cu adevărat cu gînd rău asupra împărăţii, scris-au viziriului o carte la Duca vodă, poroncindu-i ca să scrie o carte la hanul pre cu prieteşug şi să iscodiască gîndurile lui şi să facă ştire împărăţîi. Deci Duca vodă, <248v> după poronca ce luasă, scris-au o carte la Selim Ghirii, prea cu prieteşug, numidu-l împărat şi alte multe taine i-au arătat oarecum, c-ar fi şi el la un gînd cu dînsul. Iară mergînd omul Ducăi vodă cu cartea la hanul, tîlnintu-s-au pe drum cu un capigi-başia ce viniia de la Crîm, pre carele îl trimisăsă împărăţiia la hanul şi dînd peste omul Ducăi vodă, au luat cărţile de la om şi le-au dus la împărăţie şi li-au dat la răchiap caimacam ce era atunce Cara Mustafa. Şi caimacamul fiind neprietin Ducăi vodă, au dat cărţile la împăratul. Şi văzînd împăratul cele scrise de Duca vodă la hanul, s-au mîniiat şi au trimis de l-au mazilit, cu gînd să-l şi omoară ca pe un hain ce-l prepunia. Iară Ducă vodă îndată au scris la viziriul înştiinţîndu-l de toată pricina mazilii lui. iară cătră împărăţie încă au spus că cărţile acelia le-au scris cu poronca a viziriului, pentru pricina ce s-au scris mai sus adecă ca să iscodiască gîndul hanului. Deci Ahmet paşia au scris împăratul pentru Duca vodă cum că nu-i vinovat şi au scăpat Duca vodă de moarte, iară mazil tot au rămas. Şi domniia Moldovei au dat-o împărăţiia lui Iliaş vodă, fiiul lui Alexandru vodă. Domniia lui Iliiaş vodă, feciorul lui Alexandru vodă După Duca vodă au vinit Iliiaş vodă domn la Moldova, fiind om prea bun şi cu milă asupra pămintianilor şi au domnit 2 ani şi 6 luni şi l-au mazilit împărăţiia şi au dat domniia Ducăi vodă. În dzilele domniei lui Iliiaş vodă nemică alte întîmplări nu s-au lucrat. Domniia a doa a Ducăi vodă În anul 7180, după Iliiaş vodă au stătut domnu Duca vodă cu a doa domnie. Dar cu cît au fostu la domniia dentăi de bun, cu atîta pe urmă, la a doa domnie, s-au arătat ră şi cumplit, prea vrăjmaş şi plin de toată răutatea. Căci dacă s-au aşedzat cu domnie, au început a pune dăjdi grele asupra pămintianilor, afară din cele obicinuite, carele neputînd [45] a le mai suferi <249> pămintianii, s-au sfătuit unii den boairii lăpuşniani şi odorheiani şi soroceni şi zci unii ca să fie fostu şi cu ştirea boiarilor celor mari ce era la Iaş. Şi s-au sculat o samă de oaste cu acei boiari, fiind capete pe aceia oaste Hîncu sărdariul şi Costantin clucerul şi Durac sărdariul şi alţii mai tineri şi cu cîteva mii de oaste au vinit la Iaşi asupra Ducăi vodă ca să-l goniască de la scaunul său. Vădzindu dar Duca vodă această zorba, n-au lăsat nice el să rămîe pre voia lor, arătîndu-să că nu să teme de dînşii şi ş-au tocmit şi el oaste ce avia şi au trimis oastia cu o samă de boiari în tîmpinarea acelor zorbale şi s-au tîmpinat la Ciric. Şi împreunîndu-să oştile şi văzind partea de oaste a Ducăi vodă că n-or putea sprejeni pe lăpşniani şi orheiani, au încept a să pleca cătră dînşii şi unii a fugi den oastea domnului şi a miarge la Hîncul şi la Durac. Iară cîţi au mai rămas din oastia Ducăi vodă au plecat fuga înapoi şi au vinit la Iaşi şi s-au închis în curte. Iară Hîncul şi Dirac gonindu-i cu oaste sa întrat-au în tîrgu şi au jăcuit casăle neguţătorilor şi a unora din boiari şi cît au putut, au jăcuit. Apoi s-au pornit şi asupra curţii domneşti, unde era Duca vodă închis. Dară Hincul şi Durac, căpeteniile acelor zorbali, ales-au 12 oameni de ţară şi i-au trimis la Duca vodă, întăi, rugîndu-să lui şi dzicînd să-i iarte şi cu bine, cu pace să iasă den pămîtul lor şi să să ducă, că nu-l priimeşte ţara să le mai fie domn; arătîndu-i că i-au sărăcit şi n-au rămas nemică în casăle lor şi au călcat obiciaele ciale vechi a pămîntuli şi nu mai iaste cu putinţă să trăiască cu dînsul. Iară Duca vodă, întăiaş dată, alaceste ponturi a lor li-au răpunsu cu sămeţie, poroncind sămianilor să îndreptiadză puşcele şi cu alte arme să să gătiască de războiu asupra lor. Că să tîmplasă atunce şi un capigi-başe împărătescu, carele venisă să ia bir şi s-au închis în curte şi el <249v> pe lîngă domn şi le zicea şi capigi-başe acelor oameni bătrîni de ţară săsă părăsască de lucrul ce-au început şi să nu fie haini împăratului. Iară ei răspundea că nu s-au hainit asupra împărăţiei, ce numai pe Duca vodă nu-l priimescu pentru multe răutăţi ce le-au făcut lor, ca să le dea împărăţiia altu domnu, că are mulţi oameni şi poate să mai trimiţă şi pe altu domu. iară Duca vodă, în nădejdea capigi-başii, tot cu sămeţie şi cu mîndrie răspunzîndu atunce bătrîniiaciia au dat rspunsu cătră Duca vodă, că de nu va eşi de bună voia sa, va eşi şi fără voia sa, că aşia au poroncă de la boiari să-i dzică mării sale. [46] Vădzind dar Duca vodă că nu poate cu sămeţie a isprăvi ceva şi cunoscînd ca nu-i nice o nădejde de pace şi ca să să aşedză cu dînşii, au cerut de la acei boiari căpetenii soroc 3 dzile ca să săgătiască şi să purceadă şi i-au dat păsuială acele 3 dzile. Şi s-au gătit şi au luat şi pe capigi-başe pe acela în rădvan cu dînsul şi au purces în gios, cătră Ţarigrad. Iară Hîncul şi Durac şi Costantin au rămas la Iaşi chivernisistori. Duca vodă, sosind la Vsluiu cu cîţva boiari mari, scris-au cărţi la împărăţie, dînd ştire de cele ce i s-au tîmplat lui şi părîndu pe pămintiani căs-au hainit. Şi au trimis cărţile cu călăraşul şi, pren mijlocirea priiatinilor ce avea la împărăţie, au isprăvit firman la halil paşia ce era atunce saraschiariu la Babadag şi la el-agasi den Bugeac, poroncindu-le la împărăţiia ca să să scoale cu oaste şi să margă să pue iarăş pe Duca vodă la scaunul său. Iară Hîncul şi cu alţi tovarăşi a lui, dacă au purces Ducă vodă, au socotit să trimiţă oameni după dînsul la împărăţie, ca să-l părască faţă pentru strîmbătăţile ce li-au făcut ş-au ales cîţiva pemintiani şi i-au trimis în Ţarigrad. iară Duca vodă, atunce, deabiia sosisă la Carasuia, în Dobrogea, unde l-au întîmpinat fermanul şi veste ca să să întoarcă înapoi. Şi, întorcîndu-să să margă la saraschiariul, au dat peste acei oameni <250> trimişi de boiari, care oameni au n-au socotit să margă pe altu drum, au s-au temut a mergi înainte şi tîmpinîndu-i Duca vodă, i-au prinsu pre mulţi dentr-înşii. Iară unii au scăpat şi au dat de ştire boiarilor carii luîndu veste de cele ce s-au lucrat, au încălecat şi au mărsu iară la Orheiu ş-au strînsu oaste îndoită, audzind că Duca vodă vine cu paşia mai sus pomenit şi cu el-agasi, la Chişinău, au pogorît şi boiarii cei mai sus numiţi cu oastia lor, la sat, la Păşcani, pe valea Ichiului, cale de 2 ceasuri mai sus de Chişinău; şi acolea iarăşi au ales o samă de oameni călări şi i-au trimis la Halil paşia, ca să părască pre domnu dzicînd că nu-l priimăscu pentru strîmbătăţile lui. Iară dacă au mărsu la paşia, li-au arătat paşa femanul cel împărătescu, dzicîndu-li să să părăsască de acestu lucru necuvios şi să priimească pe domnul lor. iară greşala lor au ertat-o împărăţiia. [47] Iară biiaţii pemintiani striga cu toţii că nu le trebue Duca vodă. Iară paşia răspunzind iarăş că iaste poronca împărăţiei şi într-altu chip nu să poate face. Iară ei de două ori strigînd tot aşia, că nu le trebue. Atunce paşia mîniindus-să, au pentru căci avia poroncă de la împărăţie, au îndemnat e Duca vodă, îndată au poroncit să-i prinză pe oameni şi au prinsu pe 6 dentr-înşii şi pe loc i-au spîndzurat, iară pe alţii i-au tăiat. Iară călărimea ceialaltă vădzind moarte acelora, au fugitca să margă la oastea ceialaltă ce era la Păşcai şi fgîng, i-au lovit tătarii tăindu-i şi omorîndu-i, pînă au vădzut şi ceialală oaste ce era la Păşcani. Povestescu unii den slujitorii aciia ce-au fost într-acia oaste a moldovenil, că dacă au vădzut Durac cum tătarîi au omorît pe biiaţiia moldoviani în toate dialurile, multă pricină au avut cu Hîncul , dzicînd Durac că de vreme ce-au făcut paşia pănă într-atîta să-l lovască pe paşa şi pe domnu şi pe el-agasi <250v> şi să- i omoară, că era oastea lor mai multă decît paşia. Apoi, să trimată la Ţarigrad şi să arete nevoia şi strîmbătatea lor ce le-au făcut paşia cu Duca vodă. Iară Hîncul n-au priimit, dzicînd că nu va el să fie hain împărăţiei. Şi acestea dicînd, au dat bice calului şi au purces cătră Ţara Leşască. Şi după dînsul s-au răsipit şi oase lor. Dzic alţii că domnul au agiunsu în taină la Hîncul şi l-au tras spre partea sa, cum au arătat pe urmă siamnele. Că, după ce-au şădzut în Ţara Leşască puţină vreme, au vinit iar în ţară şi l-au făcut Duca vodă stolnic mare şi în toată domniia Ducăi vodă n-au dat nici o dajdie. Iară Durac au rămas tot în Ţara Leşască pănă la moartea lui. Iară pe Duca vodă l-au adus paşia şi l-au aşedzat la scaunul său. Numai pentru pricina aceasta toate răutăţile au pogorît asupra pămîntului acestuia, cum vom arăta în rîndul istorii. Aşijdirea şi asupra Ducăi vodă. Dacă s-au aşedzat Duca vodă în scaun, la anul, de vară, venit-au soltan Mehmet cu toată puterea sa la Cameniţă, avînd iarăş pe Chiupruli Ahmet paşia veziriul. Trecînd pen Moldova pe Prut, nu puţină pagubă s-au făcut Moldovii, trecînd atîta oaste pentr-însa şi mîncînd şi oamenii cu caii lor. Atunce, săracii pemintianii, iarăş găsind vreme, făcea răvaşe de jalobă, cu pîră pe Duca vodă şi lepăda pe drum, care răvaşe găsindu-le turcii, le lua şi le ducea la [48] împărăţie de le cetiia şi au înţăles împărăţiia cum să jăluiaşte ţara de Duca vodă. Tîmplatu-s-au atunce că den podurile ce-au făcut Duca vodă, pe poronca împărătiască, în toate locurile pe unde era să triacă împăratul, de s-au stricat un pod trecînd împăratul pe dînsul. Şi s-au pria mîniiat pe Duca vodă că n-au purtat grija să facă pod temeinic. Şi avînd şi den răvaşuri ştiinţă de rea chivernisala lui, trimis-au ceauşii şi l-au luat de la Iaşi şi l-au dus la Hotin unde era urdiia împărătiască şi au vrut împăratul să-l omoară. Iară viziriul l-au scos, numai l-au mazilit ş-au poroncit boiarilor ţărăi să-ş aliagă pe cine vor vria, să le <251> fie domnu. Şi au ales pe Petreciaico vodă. Şi atunce au luat împărăţiia cetatia Cameniţii cu a căruia pricină multă pagubă şi multă răutate au ogorît asupra pămîntului acestuia, pentru angherii ce punia şi pentru oştile turceşti ce trecia pen ţară şi mergia la Cameniţă şi de acolo viniia încoace. La mare cumpănă au vinit atuncia Duca vodă cît să-ş piardză viaţă. dar viiziriul, cum am dzis mai sus, şi ceauş-başe fiind mari priiatini lui, s-au pus pentru dînsul foarte şi l-au scos en primejdie şi de acia nevoe. Însă şi acestea i-au ajutat că să fie dat Duca vodă şi o blană de hulpe niagră, pria aliasă de bună şi de mare preţ împăratului, care i-au prea plăcut şi au scăpat de moarte, iară mazil tot au rămas. Şi viind la Iaş cu poronca împărătiiască, ş-au luat pe doamnă-sa şi sa-u dus la Ţarigrad. Domniia lui Petreciaico vodă După maziliia Ducăi vodă, în anul 7181, poroncit-au împărăţiia boiarilor tuturor carii să afla acolo cu ţara, să-ş aliagă pe care or vrea de pemintiani să le fie domnu. carii strîngîndu-să şi sfătuindu-să, ales-au pe Ştefan Petreciaico vodă, fiind mare cluciar om bun şi de cinste; şi cu toţ împreună l-au dus la viziriul şi l-au îmbrăcat cu caftan de domnie, după obiceiu, făcîndu-l domnu. Fost-au prea bun chivernisitor ţărăi şi cinstiia pe boiari, foarte multă cinste dîndu-le. Şi nice o supărare n-au făcut. i audomnit 2 ani. În anul al doile a domniei sale s-au oştit turcii iar asupra leşilor şi [49] poroncind împărăţiia domnilor acestor ţări, lui Grigorie vodă, domnul Ţărăi Romîneşti, şi ai lui Petreciaico vodă, domnul Moldovei, să margă şi ei la oaste. Mers-au dar după porncă la Hotin, cu saraschiariul Sarî Husain paşia. Şi audzind liaşii c-au vinit turcii pănă la Hotin şi au gînd să trimită de acolo să prade Ţara Leşască, n-au aşteptat şi fapta, ce s-au pogorît ei întăi şi au vinit la Hotin, despre partea Moldovii, trecînd Nistrul mai sus de cetate. Venit-au dară oştile leşăşti şi s-au bătut cu turcii ş-au izbîndit liaşii, iară turcii u fugit. Iară rămîind biruiţi turcii multu <251v> prepusau pus asupra domnilor acestor ţări, cum ar fi fostu agiunşi şi ei cu liaşii. Pentru care prepus temîndu-să domnii să nu petriacă vro strîmbătate de cătră turci, să nu-ş pue viaţa, au fugit şi ei cu liaşii. Însă Grigorie vodă iarăş s-au pogorît pe Nistru, întorcîndu-să înapoi ş-au mărsu la Saccia, unde era atunce viziriul şi s-au îndreptat dzicînd căau fugit de nevoe, iară n-au avut gînd să rămîe acolo. Şi îndreptîndu-să, i-au dat voe să amrgă la casa sa, la Ţarigrad, dzicînd că domniia Ţărăi Romîneşti au apucat împăratul de au dat-o Ducăi vodă, înţălegînd că au fugit domnii. Iară Petreciaico vodă au rămas tot la liaşi pîn la sfîrşitul vieţii sale. avia Petreciaico vodă la Poartă capichihae pe Dumitraşco Cantacozino, carele audzind că au fugit domnul său, au dat ştire la Poartă şi au îmblat cu tot mijlocul de ş-au isprăvit şie domniia Moldovii. Domniia lui Dumitraşco vodă Cantacozino În anul 7183, vinit-au Dumitraşco vodă la scaunul Moldovii şi au domnit 2 ani. Era lacom, apucător, nedreptu şi nestătător, una dzicînd şi alta făcînd, şi mai scurtu, nice o bunătate la dînsul nu era. Şi pentru năravurile lui cele rele temîndu-să ă nu să scoale ţara asupra lui, cum s-au scualt asupra Ducăi vodă şi despre a ltă parte iarăşi fiind îngrijiat să nu vie Petreciaico vodă den Ţara Leşască cu oşti ca să-l goniască, adus-au multă oaste tătărască, şi e-u ernat în ţară, în Lăpuşna, în Orhei, Soroca, Iaşii, Hotinul, Dorohoiul şi Hîrlăul. Şi de primăvară, cînd au vrut să purceadă, tătarîi au robit mulţime de oameni dentr-acele ţinuturi, care pănă astădzi au stat săliştile pustii, de atunce. Şi nu să ştiu stăpînii lor cui au fostu. Şi multe greutăţi punia pe ţară. Şi el întăi au scornit [50] hîrtii din ţară. Deci Dumnedzău vrînd să-i răsplătiască după faptele lui, au luminat inima împărăţii că au înţăles chivernisala lui cea ria şi l-au mazilit şi au trimis în locul lui pe Antonie vodă. <252> Domniia lui Antonie vodă Ruset După maziliia lui Dumitraşco vodă, în anul 7183 venit-au Antonie vodă Ruset cu domniia Moldovii. Şi era om dreptu, bun creştin şi milostiv, cu milă asupra pămîntului şi cu năroc, că în toate dzilele lui, cît au domnit, 3 ani, era ţara îndestulată de toată roada. Acestu domnu au înnoit besiarica lui stîi Nicolae ce iaste în preajma curţii domneşti ş-au zucrăvit-o şi au făcut zidiul ei. Şi s-au apucat să facă zid şi la mănăstirea stîi Sava şi au făcut o parte. Iară tîmplîndu-să maziliia lui, au rămas neisprăvită, precum să vede astădzi. Şi l-ar fi fostu şi obîrşit, numai în toată vremea domnii sale, în toate veri, n-au şedzut la Iaşi, că mergia ccu astea cea împărătiască la bătăliia ce avia la acia vremi împărăţiia, la Cehrin, împrotiva căzacilor, unde au şi biruit turcii. Şi au trimis de au prădat Ţara Căzăcească şi au luat cetatia Ladijna şi şi alte cetăţi. Ţi întorcîndu-să înapoi la Chişinău l-au mazilit. Dzic că Duca vodă den Ţara Munteniască să fie îmblat amestecînd să-l maziliască,pentru căci agiunsiase cu boiarii ţărăi, adecă Miron Costin vel logofăt şi cu Cionbanul postelnicul şi cu alţi boiari de acel rînd. Şi i-au îndemat Duca vodă pe dînşii să-l pîrască şi să-l maziliască, ca să vie Duca vodă iar în Moldova, ştiind că Şrban logofătul de Ţara Munteniască îmbla să ia domniia Ţărăi Romîneşti şi să scoată pe Duca vodă şi el ca să nu rămîe fără domnie, preum s-au şi făcut. Domniia a triia a Ducăi vodă Venit-au Duca vodă den Ţara Munteniască aicia, la Moldova, air pe Şerban vodă logofătul l-au făcut împărăţiia domnu în Ţara Romîniască. Şi au eşit boiarii toţi în tîmpinarea lui, la Focşiani şi pe la Siriat au sosit la Roman şi de acolo au vinit la Iaşi. Şi întăiaş dată s-au arătat [51] cătră toţi cu blîndeţă şi cu milă, ca să să iute răutatea ce făcusă în domniia a doa. Iară firea aceia dentăi care avusiasă, n-au schimbat-o, nice au ascuns-o cu vrun meşteşug <252v> sau socotială, ce, fără de zăbavă, au început a face iarăş ca şi în vremili lui trecute, adecă a îngreuna ţara cu nesăturare ce avia. Şi-i asupri pe boiari, căci fugind ţara den tirăniia lui, punia zlotaşi pe boiari şi-i făcia de plătiia de la casăle lor birul celor fugiţi. Carii nu avia să dea îl lega la puşce şi-l ungia cu miiare, ca să-l mănînce muştele. Şi nu umai boiarilor făcia această strîmbătate, ce şi giupăneselor lor asemenea. Şi nu era închisoare în toate oraşeli să nu fie plină de bărbaţi şi de muiari, carele acolo într-acele închisori făcia pruncii şi-i hrăniia şi creştia mari copiii şi de-nchisoare altă casă nu ştiia. Acestu Duca vodă scos-au hîrtii mari în ţară şi grele, cu carele mai au pustiit pămîntul, peste alte dări multe, nenumărate şi nesuferite. Atunce, domniia a triia, vrut-au Duca vodă să plătiască slujba ce ia-u făcut Hîncul (pre careli mais sus am pominit, în domniia a doa), că au trimis de l-au adus pe ficiorul Hîncului, pe Donie, de unde era trăitoriu şi i-au tăiat capul în Tîrgul Frumos, în curţile cele domneşti, nefiind vinovat, ce fără giudecată şi fără dreptate l-au omorît. Iară la al triile an al domnii aceştie, chemat-au împărăţiia pe Duca vodă la Ţarigrad ca să sărute poala împăratului (că, cum dzic, nu sărutasă poala împăratului pentru această domnie) şi acestu lucru în făciaturcii ca să ia bani de la dînsul, fiindu-i nepriiatin Kara Mustafa paşia viziriul şi om rău den firea sa şi lacom. Mers-au dar Duca vodă la împărăţie după poroncă şi au sărutat poala împăratului şi într-acia ună vriame eşit-au ficiroul Radului vodă la divan şi s-au jăluit pe Duca vodă dzicînd precum trăind tată-său, au fostu logodit el cu fata Ducăi vodă şi pe urmă Duca vodă n-au vrut să-i dea fata, rugîndu-să să-i facă dreptate. deci viziriul au poroncit Ducăi vodă să-i dea fata după cum au logodit-o; şi măcar că au cheltuit mulţi bani, Duca vodă ca să nu-ş dea fata după dînsul, neplăcîndu-i ginerile finnd can lipsit de minte, nemică <253> n-au isprăvit Duca vodă, ce ş-au dat fata după dînsul. Dacă au vint în ţară, într-acea vreme mers-au boiarii la împărăţie pănă a nu purcede Duca vodă den Ţarigrad şi ceria să le dea lor împărăţiia hatman, fiin ei pre aceli vremi supuşi împărăţii. Deci viziriul au dat [52] Ucraina cea Mică vodă, mai dîndu-i şi un tuiu, afară de cele 2 ce avea, a Ţărăi Moldovii. Carele luînd tuiul, au făcut multă cheltuială şi pentru acel tuiu şi pentru ţinere. Şi viind la Moldova dzicea cum c-au cheltuit mulţi bani şi trebue să-i ia iarăş den ţară şi pentru aceia pune dări şi mai multe şi nesuferite pe ţară. Iară la anul după aceia mărs-au Duca vodă la Ucraina cu toată casa sa şi cu ginere-său şi cu toţi boiarii săi, iarăşi cu gipănesăle şi cu copiii lor şi au şedzut acolo cîteva dzile. Apoi au pus acolo hatman pe căzaci pe un Iane Drăghinici, o prostu şi neînvăţat, carele nu era bun de nici o triabă; şi s-au întorsu înapoi la scaunul său la Iaş. Dacă au vinit, îndată iarăş au început a sili pe boiari şi pe toată ţara şi a asupri cu dăjdi şi fugiia oamenii la Ucraina, peste Nistru şi nice zlotaşii nu putia să le facă nemică. Iară Duca vodă făcia pe zlotaşi de plătiia banii celor fugiţi şi dzicea oamenii atuncia că dacă Duca vodă avia de gînd să lasă Moldova şi să amrgă să să aşadză în Ucraina. Şi acestu lucru era de credzut, căci făcusă Duca vodă curţile în Îicănăuca peste Nistru şi în satul Peciara, pe malul Buhului. Şi de multă nevoe şi silă ce avia boiarii de cătră Duca vodă, mulţi fugiia den loc în loc şi-ş lăsa moşiile şi bucatele unii în Ţara Munteniască, alţii în Ţara Leşască şi aiurile, cine pe unde putia. Iară al cincile an aceştii domnii, fiind vizir Kara Mustafa paşia, rădicatu-s-au împărăţiia asupra niamţilor cu războiu să margă să ia Beciulşi au poroncit domnilor acestor ţări să margă cu oaste. Şi au mărsu Duca vodă de aicia şi Şerban vodă den Ţara Munteniască şi împreună au încungiurat cetatia Beciului, bătînd-o turcii 60 de dzile. Şi l-au adus la mare strănsoare cu oastea turcească <253v > şi tătărască ce era acolo cu Murat Gherei hanul, avînd nadeejde să-l dobîndiască. Şi de n-ar fi agiunsu oşti de multe părţi în agiutorul niamţilor şi ales de la craiul leşăscu Ioan Sobeţchii, careli singur au fostu în agiutorul niamţilor, tot şi l-ar fi dobîndit. Deci cum au mărsu craiul leşăscu acolo, au bătut pe turci şi i-au biruit cu oastea ce-au adus agiutor împăratului Leopoltu. Iară turcii au dat dos gonindu-i niamţii pănă la Buda şi de acolo iar s-au întorsu înapoi. iară viziriul au vinit la Beligrad, unde şi domnii ş-au luat pozvolenie să să întoarcă la ţarile lor. Şerban vodă dar s-au dus la Bucureşti, iară Duca vodă au vinit în Ţara Unguriască pînă la Braşov. Acolo, în Braşov, vinitu-i-au viaste precum să fie vinit la Iaşi, den Ţara Leşască, Petreciaico vodă cu oaste şi cu cîţva boairi carii să aflasă pribegi acolo de multe nevoi şi supărările Ducăi vodă şi veste mai adevărată [53] decît cia dentăi şi iaste cap pe oaste leşască Dimideşskii. iară Coneşkii hatman căzacilor (pre carele îl puseră într-aceia vreme craiul leşăscu, cînd era să purceadă într-agiutoriul nemţilor, scoţind pe Iane Drăghinici şi luînd şi Ucraina de la Duca vodă pen poronca craiului) s-au pogorît la Bugiag cu oaste căzăcească şi au arsu şi au prădat Bugeagul. Şi cu acel Coneţkii au mărsu şi căţva moldoveni, îndemnîndu-să în dobîndă. Iară Racoţi, craiul ungurescu, acolo în Braşov, sfătuia pe Duca vodă să ia o samă de oaste unguriască, care i-o da lui, şi să vie la Moldova ca să poată goni pe liaşi şi să să aşadză în saunul să fără grijă. Şi acestu sfat îi da şi unii den boiatii lui, adecă Găvriliţă vornicul şi Buhuş hatmanul şi alţii; ori, nevînd să facă aşia, să margă în Ţara Munteniască, unde era şi doamnă-sa, pănă s-or aşeza tulburările în ţară. Iară Duca vodă, pentru scumpătatea lui, ca să nu cheltuiască bani cu acia oaste, n-au priimit sfatul lui Racoţi, nice au mărsu în Ţara Munteniască, căci Miron logofătul şi Costantin Ciobanul postelnicul, de altă parte, <254> îl sfătuia să vie mai bine în ţară, zicîndu-i că de va merge în ţară, aceia nepriiatini vor lăsa ţara şi or fugi. Atunce Gavriliţă vornicul vădzînd că Duca vodă n-au primit sfatul lui, au aşteptat pănă au vinit Duca vodă de au întrat în munţi să vie la Moldova, iară el, lăsîndu-l, au luat cu dînsul şi pe alţi boiari şi au fugit în Ţara Munteniască, de la Braşov. iară ceilalţi boiari, carii era la Iaş caimacami, adecă ecolaiu Răcoviţă vel logofăt şi Toderaşco Cantacozono vel vistier şi alţii au fugi întăi la Hangu, în munte şi de acolo, pe potice, au trceut la Ardial, în Ţara Unguriască, cu gipăniasăle şi cu copiii lor, fugînd şi alţii den mazili, cine unde au putut numai ca să să mîntuiască de tirăniia Ducăi vodă. Deci priimind sfatul acestor boiari, Duca vodă au vinit la Moldova trecînd muntele pre la Oituz, ş-au pogorît la Putna, la satul Domneştii şi au şedzut acolo; şi audzind că iaste la Tecuci o samă de oaste moldoveniască, cu căpitanul lor Hăbăşăscul, trimis-au pe Buhuş hatmanul şi i-au lovit şi i-au spartu. Şi cu această izbîndă luînd nădejde Duca vodă, au şedzut în sat fără grijă, în casăle ciale boereşti. Iară boiarii lui pe la casăle sătianilor, trimiţîndu pen ţinut ca să-i aducă zahare iordzu, fîn, de mîncat pentru oameni şi pentru aci. Iară Petreciaico vodă luînd veste de Duca vodă unde să află şi la ce stare, îndată au trimis o samă de oaste leşască şi căzăcească şi moldoveniască cu căpitanul Baenskii, carele pe urmă s-au făcut şi sărdar şi cu [54] un liah ce era cap de oaste leşască şi căzăceasă. Şi mergînd asupa Ducăi vodă, s-au tîmpinat cu strajia Ducăi vodă, fiind cîţiva lipcani şi i-au prinsu pe toţi la Răcăciuni. Apoi s-au dus la Domneşti în dzua Crăciunului, în vremea ce-au şedzut Duca vodă la masă. Atunce au vădzut Duca vodă la ce la-u adus sfatul boiarilor ce-l sfătuisă să vie în ţară, fără de oastie unguriască. Întăi dar Baenskii s-au pornit asupra casălor unde şădea boiarii Ducăi vodă şi i-au prădat şi i-au lăsat goli pe toţi. Numai hatmanul <254v> Buhuşi socotind mai denainte cele ce poate să să întîmple şi păzindu-să, n-au vrut să şadă la mas a gospod, ce fiind gazda lui mai departe decît a altor boiari, găsind vreme, ş-au încărcat în sanie pe giupîniasa sa şi copiii iară el sprijenindu-să au scăpat den mîna lor şi toată casa lui dintr-acia nevoe. Era atunce, pe lîngă Buhuş, Dediul sărdariul, carele pe urmă au agiunsu de au fostu spătar mare, om vitiaz şi de triabă. Şi dacă ş-au scos Buhuş casa den nevoe, au dus-o la Focşani; îndată s-au întorsucu uţintei lipcani şi cu samă de oameni ai săi ce s-au aflat lîngă sine şi au năvălit sî între în ograda casăi unde era înnuntru nu cutedza să deşchidză, temîndu-să să nu între căzacii înnountru. Şi aşia, în 2-3 rînduri dînd năvală, nemică n-au isprăvit, că au sosit şi căzacii, şi el fugînd, l-au gonit pănă la Pufeşti, la o pădure. Şi acolo l-au lăsat de a-l mai goni, temîndu-să şi ei să aibă acolo, într-acia pădure, vro oaste supusă să-i smintiască; şi s-au întorsu căzacii înapoi şi au încungiurat casa Ducăi vodă. Şi întăiaş dată Duca vodă au început bătălie asupra acelor nepriiatini spriejenindu-să; şi într-acia dzi au luptat şi cum au putut tot s-au spriejenit. iară a doa dzi iarăş au început a să bate îndemnînd şi pe simeni a vărsa focl asupra liaşilor şi a căzacilor. Iară cei ce sta afar, liaşi şi căzaci, dzicia cătră siimenii Ducăi vodă să nu dea den siniaţă, că pe urmă i-or pune pre toţi sabie. Şi luînd frică şi săimenii, scotind cia de pe urmă slobodzia siniaţăle fără glonţuri. Vădzind dar Duca vodă că nu isprăveşte nemică în războiu, au ispitit să facă pace şi au trimis la dînşii un om, dzicîndu-linsă-l lasă viu şi să nu-l jăcuiască nice pe dînsul, nice pe oamenii săi. Care tocmală au priimit-o ei; şi atunce chemat-au pre Baenskii şi au grăit cu dînsul şi s-au încredinţat. Şi a triia dzi au deşchis porţile şi au întrat căzacii şi liaşii la Duca vodă şi l-au luat. Însă căzacii de tocmală nu s-au ţinut, ce l-au jăcuit <255> şi i-au luat tot ce-au avut pînă şi şlicul de pe capul său. Şi pe oamenii săi i-au lăsat [55] cu piile goale, cumu-i obiceiul căzacilor, carii niceodată de cuvîntu nu să ţin. Şi aşia l-au luat rob şi l-au dus în Ţara Leşască. Şi l-au închis la Liov unde au şi murit după un an, acolo, la închisoare. Domnit-au 5 ani într-această domnie a triia. i el au zidit mănăstirea Cetăţuia. Iară împărăţiia au tirmis iarăş domnu la Moldova pre Dumitraşco vodă Cantacozono. A doa domnie a lui Dumitraşco vodă Cantacozono După robiia Ducăi vodă, venit-au Dumitraşco vodă cu a doa domnie la Moldova, iară nemică n-au schimbat firea sa, ce iarăş lăcomiia şi apuca şi făcia strîmbătăţi cum făcusă şi în domniia întăi. Care faptele lui neputîndu-le suferi boiarii, sculatu-s-au unii dintr-înşii, adecă Gavriliţă vornicul şi Cantimir sărdariul – carele pe urmă au stătut şi domnu – şi alţii cu dînşii ş-au fugit în Ţara Munteniască, la Şerban vodă, ştiind că Şerban vodă era nepriiatin lui Dumitraşco vodă încă den boeriile lor, adecă de cîndu au fostu amîndoi boiari lui Grigorie vodă, domnind în Ţara Munteniască. Şi cum au mărsu acolo, să ruga lui Şerban vodă să între la mijloc să afle un chip de cale să-i mîntuiască de acel domnu rău. Deci Şerban vodă priimindu-i pe dînşii,unde au putut, la Poartă şi la saraschiariul, la Babadagă, ce era atunce Suliman paşia, carele pe urmă au cădzut şi vizir, au îmblat cu ce fel de mijloc au putut împrotiva lui Dumitraşco vodă şi au siprăvit; că împărăţiia au dat voe ţărăi să-ş aliagă domnu pre carele vor vrea ei şi trimiţînd la saraschiar Suliman paşia stiag de domnie şi tuiuri ca să facă domnu pe carele vor vrea ei. Iară Dumitraşco vodă luînd ştire de cele ce să lucriadză, trimis-au şi el pe Ionaşco Balşi vornicul şi pre Costantin Ciobanul postelnecul şi pe alţii la saraschiariul de mai sus pomenit ca să stea cu boiarii cei fugari să să giudece şi pren mijlocul darurilor să nevoiască să întoarcă lucrul acesta <255v> şi să nu să maziliască. Iară boierii pe carii i-au timis el acolo s-au unit şi ei cu ceilalţi împreună, fiindu-le şi lor urîte faptele cele rele a lui Dumitraşco vodă. Şi aşia, cu toţii au ales pe Costantin Canimir cluciariul şi l-au [56] făcut domnu şi au vinit la Iaşi şi au şedzut în scaon. Dar pe Dumitraşco vodă l-au mazilit şi l-au dus la Ţarigrad, unde ş-au sfîrşit viaţa şi au donit un an şi giumătate, cu supărare liaşilor care prăda în ţară, avîndu cu vrajbă. Domniia lui Costantin Cantemir vodă După Dumitraşco vodă, în vlet 7195, stătut-au domnu Cantemir vodă carele era chiar pemintian, den părinţii lui. Şi pentru slujba cînd era în rîndul slujitorilor l-au suit şi la boerie mai mare, adecă la sărdărie şi clucerie şi cu mijlocirea lui Şerban vodă au stătut domnu. Şi cum den tinereţăli lui au arătat vitejie şi vrednicie în oarda slujitoriască, aşia şi la boeriia lui au arătat siamne de bună chivernisală, căci şi ţara şi pe boiari toţi i-au chivernisit prea bine. Iară pămîntul nostru atunce avea nevoe despre oştile leşăşti ce viniia den Ţara Leşască, împreună cu moldovenii joimiri şi căzaci şi prăda, jăcuia ce putea apuca; şi nu numai acestea poghiazuri, ce şi craiul leşăscu Ioan Sobeţchii au pogorît însuş cu oştile sale pen Moldova, pînă în gura Lăpuşnii. Şi văzînd Cantemir vodă că vine craiul, pus-au la Iaşi pe Ramaidi vornicul şi pe altu boiar cu dîndsul împreună să fie caimacami, ca să păziască tîrgul, iară el au purces cătră Sărata, unde era un soltan cu tătari. iară craiul s-au dus pe Prut în gios cu tabără şi acolo, în gura Lăpuşnii, pornitu-s-au tătarîi asupra liaşilor şi au vinit pînă în părcane ce avia ei înmpregiur. Şi aşia se apropiiasă, cît liaşii, de frica lor, să închisesă în părcane. Şi vădzînd craiul că nemică nu isprăveşte, spămîntat de năvala tătarîlor, legat-au tabără şi s-au întorsu înapoi, trecînd Prutul şi viind la Iaş, iară tătarii îmbla pe de ceia parte de Prut. Şedzut-au craiul <256> în curtea cea domnească o dzi şi apoi au purces şi au avut mărsu în Ţara Leşască. Iară pe drum multă pagubă au avut despre tătari, căci luîndu-să în urma lor tătarîi, după obiceiul lor, pe cîţi rămînea înapoi pentru vro triabă îi lua. Şi osăbit şi Ţărăi Moldovii mai multă stricăciune au făcut, căci întăi în ţinutul Cîrligăturii nice o casă boeriască n-au rămas, nice la Hîrlău, ice la Dorohoiu. Iară craiul, după ce s-au dus în Ţara Leşască, n-au trecut multă vreme şi s-au întorsu iar la Moldova cu oaste, pînă la Cotnar, pogorînd [57] pe apa Jijii.Iară Cantimir vodă gîndind că vrea iarăş să margă craiul în gios, au trimis agîrlîcul său la Tutova. Iară el s-au dus la Ţuţora şi s-au împreunat cu soltanul, carele şedea acolo cu tătarî aşteptînd pe craiul cu oştile lui. Şi acolo i-au vinit veste precum craiul au trecut Siriatul, întorcîndu-să înapoi şi s-au dus la Niamţu şi l-au luat în puterea sa; şi acolo s-au dus la Soceava. Iară fiind cetatea acia stricată, pus-au de au făcut şanţu la beserica armenească punînd înlontru o samă de oaste să fie de pază. Şi de acolo apropiindu-să iarna, s-au dus în Ţara Leşască şi, de greutatia ernii, mulţi oameni au perit şi s-au lăsat agărlîcul lor, căruţă leftica şi puşcele. Şi cu mare pagubă s-au întorsu la ţara lor, cu cai stătuţi; şi într-această ună vreme, au luat liaşii şi cetatea Sorocii, puindu într-însa căzaci, carii slobodzind poghiazuri, fu pustiită acea parte a ţărăi, pînă în Prut. Iară de la Suceava, de la Cîmpul Lungu şi de la Niamţu, viniia alţi slujitori şi prăda pînă la Iaş. Şi o dată au vinit Krupenskii ce-au fostu medelnicer, fiind el cap pe o samă de joimiri moldoveni şi au apucat caii lui Cantimir vodă den ceair, unde să păştea, ca la 70 cai, aproape de Bahluiu. Şi de la Iaş în sus era ţara pustie, cum şi în ceia parte de Prut. Numai la Lăpuşna tot nu să afla puţintei oameni. Vădzînd dar Cantemir vodă că ţara sau pustiit despre partea Sorocii, scris-au la împărăţie dînd ştire pentru acei tîlhari de acolo, ce de sticăciune şi pagubă au făcut ţărăi. Însă împărăţiia au poroncit lui saraschiar Daltaban paşia, carele pe <256v> urmă au căzut vizir şi la el-agasi, să să scoale cu oştile lor şi să margă să goniască pe acei tîlhari, de acolo. Deci Cantimir vodă s-au dus la Orheiu şi s-au împreunat cu paşia carele veniia şi cu el-agasi şi au mărsu la Soroca şi au încungiurat-o şi au bătut-o la zili cu puşca, iar n-au putut să o ia. Şi neputînd isprăvi, s-au întorsu iar înapoi cu puţină pierdzare în oameni, ce-au fostu în meteriadză.Şi au vinit domnul la Iaşi, iară paşia cu el-agasi au mărsu pe la locurile lor. Domnit-au 8 ani şi au murit în scaun şi l-au îngropat în beserica lui stăi Necolai, în Iaş. Iară pe urmă s-au rădicat oasăle lui de aicea şi s-au mutat la mănăstirea de dînsul zidită, la Mira, ce iaste la Putna. Acestu domnu în domniia lui au tăiat şi pe boieri mari, pe Miron Costin logofătul şi pe Velicico hatmanul. Spun de Velicico hatmanul că au fostu stînd de cîteva ori împrotiva voroavei lui Cantemir vodă cu pricină [58] ales şi şedzînd odată la masa domnu-său, lui Cantimir vodă, i-au fostu dzicînd că omul care nu ştie carte iaste ca un dobitoc (adecă, unde nu ştiia carte Cantimir vodă) şi altele multe, care fiindu-i stăpîn, nu i să cădea să răspundză unele ca acestea. Domniia lui Costantin vodă, feciorul Ducăi vodă În anul 7201, după moartea lui Cantemir vodă, venit-au Costantin Duca vodă, măcar căp, îndată după moartea lui Cantimir vodă, boiarii au socotit de au ales pe Dumitraşco, fiul său cel mai mic, carele să aflasă aicia în ţară şi l-au numit domnu şi l+au adus în beserică şi i-au cetit molitva după obiceiu. Iară Costantin Băsărabă vodă, domnul Ţătăi Munteneşti, vrînd ca să facă ginere pe Costantin, fiiul Ducăi vodă, precum l-au făcut, au agiunsu la Porată cu cheltuială şi au făcut pe Costantin Duca vodă domnu Moldovii. Iară Dumitraşco vodă au rămas neîntărită domniia lui de la Poartă. Era Costantin vodă om cărturar şi învăţat, iară domniia au luat-o cu multă cheltuială. Şi afară de aceste, <257> pentru sfatul rău al unora, carii îl sfătuia pe dînsul să nu criadă pe pămintiani, au făcut o samă de slujitori sămiani la Ţarigrad, ca la 200, cu liafă şi i-au îmbrăcat şi au făcut multă cheltuială cu dînşii. Adecă, ca să să păzească cu puterea lor. Iară ţara fiind slabă de prăzile nepriaiatinilor den pricina că s+au lungit multă vriam nepace între niamţi, liaşii şi cu turcii şi vrînd să-ş scoată cheltuiala ce făcusă şi să plianiască poroncile împărătşti, el au scornit întăi văcărit în ţară, cu care văcărit mai mult au tulburat ţara. Şi neavînd svetnici buni lîngă sine, multe greşele şi lucruri fără cali şi fără orînduială făcea, şi nestătător la cuvîntu. De care înţălegînd împărăţiia rea chivernisală a lui şi slăbiciunea ţărăi, trimis+au un capigi-başia ca să cerce starea ţărăi şi de chivernisala domniului. Viind dar capigi-başia la Iaş, au şedzut cîteva dzile; şi pe cît au îmblat Costantin vodă cu bani ca să-l întoarcă pe voia sa şi să-l tragă la dînsul, nemică n-au isprăvit. Însă dzic unii că cu ştirea şi cu voia lui Neculai Costin, ce era hatman şi cumnat lui Costantin vodă, adus-au oaste leşască, pe care era mai mare Moisei sărfariul şi au călcat gazda capigii-başii, ca să-l ia. Iară el nedîndu-să, s-au bătut cu dînşii şi l-au omorît pe loc. Iară slugili lui li-au luat în robie. Aşijderea au prinsu atuncea [59] şi pe capigi-başe hanului ce s-au aflat aicia şi pe neguţitorii turci ce era aice, la chervăsăsrie, i-au lovit, şi pe alţii au omorît, pe alţii au prădat, pe alţii au robit şi s-au întorsu înapoi nestîndu-le nime împrotivă. Atunce vădzind Costantin vodă că au greşit la acestu lucru şi nu poate să să îndreptedze la împărăţie, scris-au la socru-său Băsărab vodă, domnul Ţărăi Romîneşti, cerînd sfat, de la dînsul, ce să facă. Carele l-au sfătuit ca să trimiţă oşti împrotiva leşilor şi să siliască să-i goniască, să-i bată, ca să tocmască greşala lui cu slujba aceasta. deci trimis-au pe Antiohie hatmanul cu cîtă oaste au putut face şi întăi au mărsu la Niamţu şi au arsu tîrgul şi pe cîţi liaşi au aflat, i-au răsipit; şi pe alţii au <257v> omorît şi alţii au fugit la cetate, pe care n-au putut s-o ia. Apoi au mărsu şi la mănăstirea Agapiia, unde era cîţva drăgani puşi de la gubernatul den cetatea Niamţului şi i-au luat şi i-au robit pe cîţi au rămas vii. Audzind dar hatmanii leşăşti că Costantin vodă au trimis de au arsu Tîrgul Niamţului, pe carele îl stăpîniia liaşii şi cum că au răsipit pe liaşi ce era acolo şi cum au luat şi mănăstirea Agapiia, trimis-au şi ei oaste leşască care avea la margine, cu Zaharoschi căpiatnul lor şi cu turculeţ şi cu călărime moldovenească, carii slujiia în Ţara Leşască. Şi au vinit asupra hatmanului Antohie şi l-au aflat acolo aproape de Niamţu. Iară luînd veste hatmanul Antohie, s-au gătit şi el de războiu. Pornitu-s-au liaşii cu mare sămeţie asupra moldovenilor, ocărîndu-i şi dzicînd că sîntu văcari epaşi. Iară Dumnedzău au întorsu ocara ce făcea ei moldovenilor asupra lor, căci dînd războiu au biruit moldovenii şi atîta i-au gonit că fugînd ei ca să scape la cetate. iară moldovenii pe cîţi nu-i tăia, îi prindea voii; şi agiungînd pe Turculeţ rohmistrul aproape de cetate, l-au rănit cu suliţa şi l-au prinsu viu. Iară pînă a sosi la Costantin vodă, Antonie hatmanul cu izbînda şi cu nădejde de tocmit greşala cea dentăi, au agiunsu mai nainte maziliia lui de la împărăţie, cu urgie pentru moartea capigii-başii. Dzic că de ar fi avut vriame să înştiiţeză la Poartă de izbînda aceasta şi pe Turciuleţ că-l fie trimis la Poartă, poate nu l-ar fi mazilit. Iară izbînda aceatsa tot au agiutat lui Costantin vodă, că i-au dăruit viaţa. Căci, după cum socotiia mulţi, în cumpănă era viaţa lui. Şi au dat domniia lui Antiohie vodă, feciorul lui Cantemir codă. Domnit-au Costantin vodă doi ani şi giumătate într-această domnie. Domniia lui Antiohie Cantemir Vodă [60] În anul 7204, venit-au Antiohie vodă la scaunul domniei, om tînăr ca de 24 de ani de vîrstă; silitor spre bună <258> chivernisala ţărăi, să nevoia săs să facă asemenea următor tătîne-său la dreptate şi la bună chivernisala pămîntului. Numai tinereţăli lui nu-l lăsa să margă pe calea tătîne-său, căci mai multu îş pierdea vriame cu vînătoarea. Iară încăş avînd buni svetnici pe lîngă sine tot nu lipsiia bună chivernisală în ţară. Şi domniia Antioh vodă cu linişte în scaunul lui, iară poghiazurile liaşilor nu lipsiia tulburînd ţara ades. Şi de altă parte multă supărare avia ţara despre oştile turceşti, carii viniia bogate ori cu sarschairiul, alte ori cu sultani tătărăşti, şi împreună cu domnul mergea de băga zahariaua în Cameniţ. Întru această domnie numai o dată au scos văcărtul, iar apoi au făcut milă de l-au rădicat ca să nu să mai ia, vădzind că stricăciunea ţărăi iaste den văcărit. Şi mulţi ani au ţinut legătura lui de nu s-au luat văcărit. Într-această vriame făcut-au turcii pace cu niamţii şi cu liaşii, dînd şi Cameniţa înapoi la liaşi şi întorcînd şi liaşii turcilor cît luasă ei la Moldova, adecă Cetatea Niamţului, Suceava, soroca şi Cîmpul-Lungu. Şi au dat poroncă lui Antiohie vodă să margă să deşarte cetatea Cameniţă de cîte săa afla acolo turcilor: oameni, gebhania, puşci şi altele. Deci mergînd Antiohie vodă cu oamenii săi şi cu o samă de oameni orînduiţi den Ţara Munteniască şi au deşertat-o şi au adus toate acelia la Tighinia şi la Cetatea Albă şi la Chiliia. Iară multă pagubă şi călcare s-au făcut în ţară pînă a o deşerta. Iară de iarnă,tătarîi bugegeni nohai s-au rocoşit asupra hanului lor Dovlet Gherei han, fiiul lui Selim Ghirii han, nepriimindu-l să le fie han şi vri să-l scaotă, să pue pe altul. Iară împărăţiia nevrînd să facă voia lor, poroncit-au hanului Dovlet Gherei şi seraschairiului Isuf paşia, care era la Tighinia pe acia vreme şi domnilor acestor ţări, să facă oaste şi să margă asupra tătarîlor ca să-i scoată den Bugiag. Făcut-au dară Antiohie vodă ctă oaste au putut şi au mărsu pănă la Fălciu. Iară tătarîi lovit-au la Smil şi la Reani şi la satele ciale depenpregiur şi au jăcuit şi au arsu şi au făcut multă <258v> pagubă în olaturile turceşti, cît dzic, de ari fi fostu înghţat Dunărea, ar fi trecut şi la Dobrogea de ari fi prădat. Iară hanul au vinit de la Crîm şi trecînd pe la Voziia cu multă oaste ca să vie la Bugiag mai mulţi den oastea Crîmului, l-au lăsat şi s-au întrosu iar la Crîm şi numai cu 4000 de oaste au sosit la Berezini, [61] unde s-au întîmpinat cu nohaii carii vria să-l opriască să nu triacă. Şi vădzins hanul că nu isprăveşte nemică, s-au întorsu înapoi la Crîm. Iară nohaii au mărsu pe la casăle lor fără vătămare ţărăi. Aşia şi Antioh vodă, audzindu că s-au întorsu ha ul înapoi şi tătarîi s-au potolit, s-au întorsu şi el la scaunul săau; aşteptînd domnul mila şi cinste e cătră împărăţie pentru slujbe ce-au făcut la deşertarea Cameniţii (că nu era puţină slujbă), l-au mazilit şi l-au dus la Ţarigrad, iar domniia au dat-o iarăş lui Costantin Ducăi vodă; şi au domnit Antiohie cinci ani. A doa domnie a lui Costantin Ducăi vodă În anul 7209, venit-au iarăş Costantin vodă cu a doa domnie la scaon, luînd domniia cu mijlocul socru-său, lui Costantin Băsărabă vodă şi au domnit 2 ani şi giumătate. Iară firia sa cea dentăi n-au schimbat-o, ce cum era nestătătoriu întăi, aşia şi pe urmă s-au arătat. Căci dacă au vinit la domnie, îndată au înceăut a răsplăti slujba ce i-au făcut socru-său cu necunoaşterea de bine; şi pentru mulţămită l-au amestecat la Poartă cu multe cuvinte rele. Şi pe de altă parte, supărînd pe boiarii ţărăi şi pe toată ţara, s-au sculat unii den boiari: Vasilie Costache vornicul cu fraţii săi şiu cu Bujorianii, rudele lor, şi Bogdan hatmanul şi Antohie Jora hatmanul şi Ilie vistiernicul şi Mihai spătariul şi alţii mulţi şi au mărsu unii în Ţara Romîniască şi alţii în Ţara Unguriască; şi dzic, că această fugă a lor să fie fostu cu ştirea lui Băsărabă vodă, care lucru pe urmă s-au arătat, cînd l-au priimit în ţara lui cu bucurie şi cu dragoste. Şi acesta lucru l-au făcut Băsărabă vodă, căci înţălesiasă de amesticăturile ce-l amestecă gineri-său Costantin vodă. Precum am dzis mai sus, <259> întăiaş dată Costantin Duca vodă s-au temut pentru pribegiia acestor boiari şi nu şie ce să facă vădzind că l-au părăsit şi boiarii toţi şi că ş-au pierdut şi nădejdea despre socru-său. Agiuns-au dar şi el la Poartă şi au trimis pe Panaiote postelnicul şi au scos ferman ca să ia pe boiari den Ţara Munteniască şi să-i aducă la Moldova, la Costantin vodă. Iar Băsărabă vodă au socotit că de or lua pe boiari de acolo, îi va omorî Costantin vodă pe cine era capete între dînşii. Ş-au mijlocit şi el la Poartă şi au isprăvit ferman ca să nu dea pe unii den boiari ce năîzuisă la dînsul, ce să-i popriască, iară pe ceilalţi să-i dea. iară fermanul acela Băsărabă vodă nu l-au arătat, ce au scris la Costantin [62] vodă, dzicînd să trimiţă la Focşiani boiari cu mitropolitul şi el aşijderea va trimite boiari cu mitropolitul lor să vie la margine şi să giure că n-or avia nevoe boairii despre Costantin vodă întru nemică. Trimis-au dară Costantin vodă pe mitropolitul Moldovlahii, kir Misail şi pe Necolae Donici vel logofăt şi pe Mitrea vornicul şi pre Ion Costin hatmanul şi pre Cuzea spătariul. Şi de altă parte, domnul Băsărabă vodă trimis-au pe episcopul de Buzău şi pe Cornea vel ban şi pe Mihail spătariul. Şi au vinit şi s-au împreunat la Focşiani; şi făcînd sfat, au hotărît şi au giurat boiarii toţi ai noştri, încredinţîndu-i că n-or avea nice o răutate despre Costantin vodă, nice pentru viaţa lor, nice întru avuţiia lor. Şi după ce s-au încredinţat cu giurămîntu, s-au întorsu iarăş o samă de boiari în ţară. Însă legătura au fostu ca să vie toţi boiarii moldoveni încoace, în ţară. Numai a doa dzi, cînd au trecut unii den boiarii moldoveni încoace, iară alţii, iarăş din boiarii ce era mai capete, adecă: Vasilie Costachi vornicul şi Bogdan hatmanul şi Mihail Racoviţă vel spătar, carele pe urmă au cădzut şi donu şi Ilie stolbînicul – aceştia au arătat fermanul care scriia că pe cine a vrea Băsărabă vodă să popriască pe lîngă sine, să fie vornic a-i popri. Şi aşia, aceşti boiari mai sus pomeniţi s-au întorsu iarăş la Băsărab vodă, cu boiarii cei munteneşti. <259v> Iară dacă au vinit boiarii moldovani o samă dentr-înşii şi o samă au rămas, Costantin vodă au priceput că au rămas lucrul netocmit şi pe urmă era să să urmedză vrejba. Ş-au gătit boiarii săi pe Nicolae Donici vel logofăt şi pe Ciocîrlan vornicul şi pe Ion Vlasto vel postelnic şi i-au trimis la împărăţie ca să facă jalobă asupra lui Băsărabă vodă,pentru strîmbătatea ce-i face şi popreşte pe boiarii săi acolo şi n-au ascultat de poronca împărătiască, ce popreşte pe boiarii cei mai capete lîngă sine. Costantin Duca vodă măcară că au pîrît pe Băsărabă vodă, dar nemică nu i-au putut strica, că avia oameni ca aciia la Poartă, de purta grijă cît să nu poată Costantin vodă a isprăvi pănă într-atîta să poată lua pe boiari den mîna lui Băsăsrabă vodă; şi după toată silinţa şui Costantin vodă ce-au pus ca să poată lua pe boiari, nemică n-au isprăvit şi i-au vinit mazilie. Iară dacă au vinit aga cu ferman ca să-l rădice, au făcut Costantin vodă pe aga să dzică că nu scrie la ferman să fie mazil, ce că-l chiamă să sărute poala împăratului, cum au chemat mai nainte vreme şi pe Băsărabă vodă la sărutarea poalei împăratului. Şi au mărsu pînă la Odriiu [63] şi închinîndu-să împăratului, s-au întorsu iar înapoi. Şi după ce au grăit cu aga într-acesta chip şi au legat voroava, cum mai sus scriem, dîndu-i şi mulţi bani, trimis-au şi au chemat pe boiari dzicînd ca să le citiască lor fermanul. Şi dacă au vinit, i-au închis în casa cea mică. Şi era Iordachi Rusăt vornicul şi frate-său Manolache postelnicul şi Lupul Costachii vornicul şi Saviun spătarul. Dzic unii că acestu lucru l-au făcut Costantin vodă ca să să sparie ceaialaltă boierime den închisoarea acestora şi săa fugă cineş unde a putea, să nu rămîe nice unul să-l supere la Poartă. Dară au greşit, căci dacă au audzit ceialalţi că au luat pe cei capete de i-au închis, s-au sculat şi ceialalţi şi s-au dus la boiarii carii era în Ţara Munteniască şi s-au dus cu toţii împreună cu acei den Ţara Munteniască în Ţarigrad, împrotiva lui Costantin vodă. Iară Costantin vodă pe boiarii ce-i închisese i-au luat cu dînsul şi pînă a nu agiunge <260> la Odriiu, Costantin vodă au slobozit pe boiarii aciia ce-i ducia cu dînsul, care boiari împreunîndu-să cu cei ce viniia den Ţara Munteniască şi cu cei ce era la Poartă. Iară pe domnul, îndată ce-au sosit la Poartă, l-au surgunit împărăţiia la un oraş ce să chiamă Cavala, iară boiarii au rămas la un sat lîngă Udriiu, ce să chiamă Arnăut-Chioiu. Deci dacă s-au strînsu toţi boiarii la acel sat ca să sfătuiască trebili lor, s-au tîmplat într-acia unăp vreme şi zorbale care au scos pe sultan Mustfa den scaunul împărăţii şi pe Ram viziriul şi au omorît şi pe muhtiul şi au rădicat împărat pe sultan Ahmet, frate-său, şi pe Ahmet paşia, viziriu. Împăratul au fostu şedzînd cu corturi afară den Udriiu, la fîntîna ce să chiamă Solac Ci4me. Iară boiarii mergea adiase la viziriul ca să ceie să le dea domnu şi mai multu mergia ca să-i vadză împăratul şi vădzîndu-i cu gloată, pus-au împăratul de au întrebat cine sînt acei oameni, iară ei au răspunsu că sîntu boiarii Moldovii şi nua au domnuu, că pe domnul ce-au avut, l-au mazilit şi poftescu să le dea împărăţiia alt domnu. Deci împăratul poroncitu-le-au lor pen viziriul să-ş aliagă dintre dînşii pe unul, care or vrea, ca să-l facă domnu. Deci boiarii au ales cu toţii pe Mihai Racoviţă spătarul şi l-au îmbrăcat cu caftan. Iară atunce mergînd împărăţiia la Ţarigrad, au mărsu şi boiarii împreună cu domnul lor acolo; şi acvolo i-au dat şi cuca, după obiceiu. Şi de acolo isprăvindu-ş trebile sale şi gătindu-să de toate ciale trebuitoare, au vinit la Moldova. [64] Domniia lui Mihai Racoviţă vodă La vlet 7212, iară de la Hs 1703, stătut-au domnu Mihai vodă carele-i de niam vechiu, den boiari de ţară, om înţăleptu, nemăreţu şi cinstitoriu, apropiiat cătră toţi. Pre boiari îi cinstiia şi arăta cătră patrida sa dragoste. Iară mai multu decît un an n-au domnit şi l-au mazilit. Şi au dat iarăşi domniia lui Antohie vodă Cantimir. Întru acestu an ce-au domnit, altă nemică nu s-au înnoit. 260v Domniia a doa a lui Antiohie vodă Cantimir Venit-au Antiohie vodă cu domniia a doa la vălet 7213 şi audomnit doi ani giuumătate. Într-această domnie s-au arătat Antiohie vodă mai straşnic, care fire în domniia întăi nu o arătasă şi nice pe boiari nu-i avea în cinste şi în dragostea ce arătasă întăi. Şi dzic unii că acestu sfat să-i fie dat Panaite postelnicul şi Ilie Cantacozino vistiarul să-ş schimbe firea să să arete mai straşnic. Dar nemică folos n-au vădzut din svaturile lor. Şi pe acia vreme a domnii sale vrînd împărăţiia să zidiască cetatia Tighinia, ce o număscu turcii Bender, poroncit-au lui Antiohie vodă şi lui Băsărabă vodă ca să margă cu oameni să slujască la cetate. Iară Băsăsrabă vodă au cheltuit bani şi pren mijlocul priiatinilor săi ş-au isprăvit de n-au mărsu. Iară Antiohie vodă au mărsu singur cu oameni şi au făcut cetatea împreună cu sarschiariul Isuf paşia. Şi fiind Antiohie vodă în slujba aceia acolo, la Tighinia, l-au mazilit. Dzic unii precum îmblînd Mihai vodă la poartă ca să-ş isprăvească domniia Moldovei, trimis-au împărăţiia la Antiohie vodă şi ceria de la dînsul 130 de pungi de bani. Iară el nevrînd să dea acei bani, rădzimîndu-să şi într-acia nădejde, căci să afla la slujba cetăţii, au dat împărăţiia domniia iară lui Mihai vodă şi pe dînsul l-au mazilit. Şi au trimis saraschiariul pe capigilar chihaesi al său, Mustafa aga, şi au luat pe doamna şi pe cuconii lui Atiohie vodă de la Iaş şi l-au dus la Tighinia. Şi de acolo au mărsu la Ţarigrad. Şi de acolo, la Ţarigrad, au şsdzut mazil ca la 18 ani şi i s-au săvîrşit viaţa. [65] A doa domnie a lui Mihai Racoviţă vodă În anul 7216, venit-au cu a doa domnie Mihai vodă, la Moldova. Şi iarăşi firea sa cea dentîi nemică n-au schimbat, ce cum au fostu mai înainte, aşia şi întru a doa domnie, pre boiari îi avia în cinste şi la mare dragoste şi dreptate ţărăi făcea şi frumos chivernisiia. Numai cum în lume nu iaste nice un lucru <261> fără pricină şi omul fără greşală. Aşia şi Mihai vodă făcut-au de obşte greşală că aus cos desiatina în toată ţara de au luat şi de la boiari şi de la mănăstiri şi de la toate breslele desiatină asiamenea ca şi la ţărani, care lucru mai nainte vreme în ţara noastră n-au fostu. O, sfetnici făţarnici şi stricători de ţară, cu cia slujbă viniţi să vă arătaţi domnilor! Şi apoi şi ţara stricaţi şi pe domni cu nume rău îi faceţi, de să pomenescu! Să nu-i iarte Dumnedzău sfetnici ca caiia, carii l-au sfătuit la acestu lucru! Căci din pricina aceasta au rămas boiarii la mare sărăcie şi mănăstirile la pustiire şi mazilime în cia desăvîrşită stîngere. Numai Dumnedzău să facă milă cu dînşii, să trimiţă un domnu ca acela, să îndreptedză lucru precum au fostu mai nainte. Într-această domnie a lui Mihai vodă s-au întîmplat de avia Petră Alexeevici, împăratul Moscului, războiu cu craiul şvedzăscu Carlo al doasprădzăcele şi s-au bătut la Poltava, în Ucraina. Şi bătînd moscalii pe şvedzi cu mare războiu, fugit-au craiul şvedzăscu la Voziia, cu Mazepa hatmanul căzăcescu, carele au viclenit pe împăratul moschicescu şi s-au închinat cu toată căzăcime la craiul şvedzăscu. Şi de acolo Isuf paşia l-au adus la Tighinia. Aşijderea şi Iosif Potoţchii voevoda Chiovscii, carele slujiia la craiul, au fugit în Ţara Ungurească, de frica moscalilor şi de acolo viindu pen Moldova; iară craiul şvedzăscu au trimis atunce la orheiu cîţva slujitori ca să iarnedză, apoi i-au mutat de acolo la Cernăuţi şi la bacău şi la niamţu, ca să să hrăniască şvedzii cu liaşii amestecaşi. Şedzînd dar acei slujitori a craiului acolo, la Cernăuţi, venit-au moscali den Ţara Leşască. Pentru care lucru au scris craiul cu jalobă la împărăţie, dzocînd că această tîmplare au fostu den nepurtarea de grijă a lui Mihai vodă, că au călcat acei moscali pămîntul împărăţii turceşti şi au <261v> luat pe şvedzi. Şi pe lîngă jaloba craiului întărind şi alţi nepriiiatini [66] a lui Mihai vodă, socotit-au împărăţiia că acestu lucru s-au lucrat den lnepurtarea de grijă a lui Mihai vodă şi aşia l-au mazilit cu mare urgie, căci Isuf paşia au trimis pe Abăza Mehmet aga cu ferman de mazilie cu 400de slujitori, la Iaşi. Li au luat pe Mihai vodă den scaunul său, în dzua prepodobnii Paraschevii, oct 14, şi l-au dus la Edicula cu toată casa sa, că-l pîrîsă şi Isuf paşia cum au vrut să fugă la moscali sau la leşi, să să hainiască despre împărăţie. Iară cînd s-au mazilit, era vizir Ali paşia Ciorlu. Şi au şedzt Mihai vodă la închisoare, la Edicule, o samă de vreme. iar apoi, fără de zăbavă, mazilindu-să Ali paşe Ciorlu den vizirie, stătut-au vizir Numan paşeChiărilii. Şi au dat Mihai vodă la dînsul argihal de la Edicule, arătîndu la ce stare să află; şi l-au scos Numan paşia de la închisoare, dîndu-i şi toate ce i să luasă în sama împărătiască. Iară după maiziliia lui Mihai vodă, domniia Moldovii au dat împărăţiia lui Neculai vodă. Domniia lui Neculai vodă Alexandru Mavrocordat În anul 7218, venit-au la domniia Moldovii Neculai vodă, fiiul lui Alexandru Exaporitul Mavrocordat, carele era atunce mare terdziman la împărăţie. Şi pentru multă slujbă ce-au slujit împărăţii, i-au dat împărăţiia domniia Moldovii. Era om prea învăţat şi cărtura mare şi credincios împărăţii. Numai în domniia întăi s-au arătat straşnic, că nu numai nu credea pre pemintiani, ce nice pre ai săi. Căci fiind dmnu nou şi neştiind firea boiarilor ţărăi şi poate să fie fostu şi den svaturile a unora pizmaşi, au supărat pe unii den boiari şi i-au ocărît. Domnit-au numai 10 luni şi l-au mazilit şi au dat domniia lui Dumitraşco vodă Cantemir, căci împărăţiia avînd atunce războiu cu mscalii, cu gîndit că Dumitraşco vodă va fi vitiaz şi următoriu tătîne-său, den războiu. Şi aceasta au fostu pricina de l-au făcut domnu. Şi mai multu au îndemnat pe împăratul <262> şi au mijlocit hanul Crîmului, Dovlet Gherei, fiiul lui Selim Ghirii han. Domnia lui Dumitraşco vodă Cantemir [67] În anul 7219, venit-au cu domniia Moldovii Dumitraşco vodă, feciorul lui Costantin Cantimir odă, dec. 10. Om învăţat şi la împărăţie cunoscut, că şădzusă multă vreme la Ţarigrad, fiind beizade şi învăţasă şi turceşte. Şi au arătat turcilor meşteşugul muziachii adecă cîntare. Şi era cinstit şi lăudat de cătră toţi; şi avia nume că iaste vrednic şi de războae. Şi avînd împărăţiia războiu într-acea vreme cu moscalii pentru craiul şvedzăscu, cum mai sus scrie, alergat-au Dumitraşco vodă la Dovlet Gherei han, rugîndu-l ca să mijlocească la împărăţie să-i isprăvască domniia. Deci hanul, părîndu-i că a fi vrednic ca tată-său, au mijlocit la împărăţie lăudîndu-l şi aşia l-au făcut domnu. Şi mai multu pentru această pricină l-au făcut, adecă dîndu-i poroncă să facă o samă de oaste şi să margă fără veste să prindză pre Băsărabă vodă şi să-l dea în mînuli împărăţii. Şi măcar că nu era acestu lucru de credzut, dar spunea singur el pe urmă cătră unii, îi încredinţa pe dînşii că aceasta au fostu pricina domnii sale. Iară pănă a să apuca de lucrul acesta, prins-au de veste, Băsărabă vodă, ori de la capichihăile sale, ori de la aciia cătră carii arătasă Dumitraşco vodă taina aceia. Deci atunce Dumitraşco vodă vădzînd că Băsărabă vodă au luat ştiinţă de acestu lucru şi să păziia şi socotind că nu putia să isprăvască nemică şi temîndu-să să nu-l maziliască împărăţiia, s-au întorsu cătră moscali, carii era să vie atunce, de primăvară, pen Moldova, asupra turcilor să să bată, aproape de Tighinia. Şi s-au închinat la împăratul lor, Petră întăiul Alexeevici. Iară triaba aceia a lui Băsărabă vodă într-acia ună vreme într-un cuvîntu cu moscalii, suau potrivit amîndoi domnii la un gînd, făcîndu-asă şi ei una cu moscalii. Deci dacă au vinit primăvara şi oştile moscalilor să apropiia de Moldova, <262v> Dumitraşco vodă, cum legasă ciuvîntu cu împăratul Petru, aşia au rămas pănă în sfîrşit. Iară Băsărabă vodă s-au întorsu iar la turci şi pricina întoarcerii lui au fostu aceasta: avia Băsărabă vodă atunce spătar mare în Ţara Munteniască pe Toma Cantacozono, fiiul lui Matei şi era văr lui Băsărab vodă, carele ştiind taina aceasta de la Băsărabă vodă, au fugit den Ţara Munteniască şi s-au dus la împăratul Moscului şi au pîrît pe Băsărabă şi s-au îmbunat el, arătîndu-să credincios, avînd nădejdea aceia că de va birui împăratul , să fie el în dragoste împăratului şi pe dînsul să-l facă domnu vecinic în ŢaraMunteniască. [68] Venit-au dar împăratul Petru la Prut trecînd Nistrul la Soroca, cu toată oastea sa şi merge pe Prut în gios, spre Dunăre, ca să să tîmpine cu viziriul Baltaghi Mehmet paşia (care trceusă Dunărea), cu toată oastea turcească, ca să să bată cu dînşii. Şi ascultînd împăratul vorba Tomii, au credzut şi i-au dat o samă de oaste moschicească cu un ghenăral, anume Rian şi o samă de oaste sprintenă; şi au mărsu Toma la Brăila şi au lovit cetatea şi au luat-o. Iară împăratul moschicescu au vinit la Iaş într-o dzi, cu putinţei oameni şi au îmblat pe la toate mănăstirile. Şi a doa dzi iarăş au mărsu la prut, unde era oastea lui. Acolo i-au vinit veste precum vin turcii. Deci trecînd şi el Prutul încoace, mai sus în Zăgărancia, mergia în tîmpinarea oştii turceşti şi s-au tîmpinat oştile mai sus den Gura Sărăţii. Şi trecînd şi turcii Prutul dencoace toţi, împreună cu tătarîi, s-au bătut o dzi, toată dzua. Şi sara, muscalii s-au închis în tabără şi au şedzt de s-au odihinit puţintel, apoi au purces cu tabăra legată, înapoi, în sus, pe unde s-au pogorît de au rămasu la Stănileşti, pe maluzl Prutului. Prins-au tătarîi de veste că moscalii s-au întorsu înapoi şi aşia, cu toţi încălecasă în dobîndă asupra taberii moscalilor şi mulţi robi au luat şi pe mulţi au omorît şi au luat arme şi leftice şi ce-au putut apuca den agărlîcul taberii moscalilor. Măcar că şi-au pierdut şi ei mulţi de-ai lor, iar mai multă pagubă au avut <263> moscalii. Iară a doa dzi, poposind moscalii aproape de Prut şi legînd tabăra cu cară şi împlîndu-le de pămîntu şi, mai pe de lături, au pus şi părcanele; şi între cară şi între părcane au pus pedestrime. Vinit-au şi turcii şi au făcut meteredză în preajma taberii moschiceşti şi au pus puşci pe meteredză. Şi noapte s-au bătut oştili despre îmbe părţile, cîteva ceasuri şi aşia au năvălit turcii cît au agiunsu la părcane şi li-au apucat cu mînule. Şi la acia năvală făcutu-săau o tulburare şi o amestecătură ca aceia, cît nu să cunoştia unul pe altul, nice îş înţălegia în glas, fără cît huiatul puşcilor necontenit, şi a săniaţilor. Iară mai pe urmă s-au arătat că focul moscalilor au fostu mai vîrtos şi mai cu putere. Şi au eşit moscalii den părcane şi au împinsu pe turci den meteriadză şi au luat şi acia puţintia gebhania a lor şi 6 puşce. Era acolo cu trucii şi puţintei şvedzi şi leşi pe carii îi trimisiase craiul şvedzăscu, Cralo (de la Tighinia), că avia vro 4000 liaşi în liafa lui, supt ascultare lui voevoda Chiovschii, căci atunce [69] era cîţva boiari leşeşti tovarăşi craiului şvedzăscu din partea craiului Stanislav, ce fusesă craiu leşăscu, anume: voevoda chiovschii, mareşal Tarlo, voevoda Vişnoveţchii şi Cărşpin şi alţii. Şi voevoda chiovschii era hatman mare Coroni, airă Vişnoveţchii mare hatman litovschii, iară Cărşpin hatman Polnii litovschii; şi era şi genărariul Ioan Sapie şi hatmanul căzăcescu, anume Filip Orlic, pe carele îl făcusă craiul şvedzăscu în locul Mazepii hatmanul, murind Mazepa la Tighinia, după războiul de la Potava. Dacă i-au bătut moscalii şi i-au biruit împreună cu craiul şvedzăscu şi fugînd ei au vinit în ţara împărăţii, la Tighinia, trceînd Niărul la Voziia, cu poronca împărăţii, care împărăţiia şi războiul acesta cu moscalii, pentru craiul l-au făcut. Şi fiind şi această oaste ce mai sus am pomenit în ceia parte de Prut, opriia pe moscali să nu poată lua apă den Prut. Şi mult i-au strîmtorit pe moscali şi mai vîrtos că <263v> au început să iasă afară den tabără de mulţimea turcilor şi tătarîlor. Să temia moscalii să iasă den tabărăr ca să să bată cu turcii, pentru ca să nu cadă în primejdie să piară cu toţii de mulţimea turcilor. Şi de altă parte, nu putea suferi a sta în tabără mai multă vreme, că nice de mîncat nu avia, nice avia de agiunsu putere să biruiască pe turci; şi mai vîrtos că era şi împărătiasa cu împăratul şi era cu primejdie să cadză toţi în mînule turcilor. Atunce au vădzut împăratul lace l-au adus sfaturile lui Dumitraşco vodă şi a lui Băsărabă vodă, carii numai cu vorba i-au întărit inema ca să vie asupra turcilor, iarp agiutor de bucate sau de oaste nice unul nu i-au dat! Deci din 2 riale fiind bine a-ş alege una cia mai mică, aşia s-au sfătuit cu ghenăralii şi cu Şeremet şi cu Dumitraşco vodă şi cu Toma Cantacozono şi cu sinior Sava şi cu alţii de ai săi ce să facă: eşi-va la năvală, cu primejdiia sa, au pace să poftiască? Care sfetnici socotind cele ce poate să să tîmple, şi vădzînd şi puterea turcilor şi a tătarîlor (şi a lor slăbiciune), au ales sfat să fie mai cu folos împăratului, să facă pace. iar de n-or vrea turcii să priimască pace, atunce şi de nevoe să dea războiul şi ci-a orînduit de la Dumnedzău, aşia va fi. Şi au plăcut sfatul acesta împăratului. Deci, fără zăbavă, trimis-au împăratul solpre unul din oamenii săi, anume baron Şafirof la Baltagi-Mehmet paşia viziriul şi au poftit pace. Pre carele l-au priimit, temîndu-să şi el despre [70] moscali ca să nu între în vro primejdie, fiind îndoit de biruinţă, la cine va rămînia biruinţa. Bucuratu-s-au dar turcii de soliia aceasta necugetată şi au răspunsu lui Şafirof, că ei cer de la Împăratul Moscului să le dea cetatea Azacului care o luasă moscalii cu multă vreme nainte de la turci, după bătătliia turcilor de la Beciu; şi cetăţile carele împăratul moschicescu le zidisă pe Marea Niagră, anume Taganroc, Samar şi Camanca, ce să le strîce, numai <264> Azacul să-l dea turcilor cum îl luasă, cu toate cele ce-au avut înnontru şi cu pămîntul în giur-împregiur. Şi el să nu mai margă în Ţara Leşacsă, ce dreptu la ţara lui să margă; şi sol la Poartă să nu mai aibă; numai neguţitorii să neguţitorească pre uscat la Ţarigrad. Priimit-au împăratul cererea turcilor şi au făcut pace. Şi îndată i-au dat turcii 300 de cară de zaharia şi au purces împăratul în ţara sa pre la Soroca şi au mărsu şi Dumitraşco vodă cu dînsul, cu doamna şi cu cuconii lui şi cu cîţva boiari de ai săi. Şi dacă au mărsu la Moscu, i-au dat împăratul lui Dumitraşco vodă vinituri şi sate ca să-i slujască şi ca să trăiască îndestulat, ca un domnu, făcîndu-l şi sfetnic mare. Şi tîmplîndu-să acolo moarte doamnii, l-au însurat cu fata cneadzului Trubeţcoiu. Şi la războiul ce-au avut împăratul în Ţara Persiiniască au fostu şi Dumitraşco vodă cu dînsul şi trăindu o samă de vreme cu cinste şi cu slavă, au murit acolo, lăsînd pe cuconii săi îndestulaţi şi în rîndul cnedzilor, den care scară alta mai mare nu iaste în Ţara Moschicească. Dzic unii că cînd au priimit turcii pacea cu moscalii, care s-au făcut la Huşi, pe malul Prutului, la trecătoare, la vălet de la Hs. 1711 iulie 10, să fie cerut turcii pe Dumitraşco vodă, să-l dea moscalii la mîna lor, ca un hain. Iară moscalii să fie răspunsu că nu-i în tabăra lor, ce-au fugit. Deci nu l-au mai cerut nice turcii, fiind bucuroşi la pacia ce au făcut cu moscalii şi cu cetatia Azacului ce-au luat şi răsipire celorlalte cetăţi, cum am dzis mai sus. Iară turcii au trimis la Moldova, pentru chivernisala, pe terdzimanul cel mare a împărăţii, Ioan Mavrocordat, fratele lui Neculai vodă. Şi au dat domniia iarăş lui Neculai vodă. Iară mainte decît ce-au trimis pe Ioan marele terdziman, carele au cădzut pe urmă şi domnu Ţărăi Munteneşti, trimisiase pe un Curtu paşia la Iaş şi au şădzutcîteva dzile pănă au vinit terdzimanul ca un epitrop a frăţine-său. Prădat-au tătarîi într-acile răscoale multe bucate a moldovenilor şi au robit Ţara de Giosu. Iară pe urmă dacă au vinit Neculai vodă, <264v> au scos ferman ca să ia robii înapoi de la tătari, find raiaoa Moldovii. Şi au [71] trimis boiari la Bugiag, fiind şi Dovlet Gherei han acolo. Şi au scos pe cîţi au găsit şi i-au adus în ţară. Iară mai mulţi i-au vîndut tătarăi, i-au depărtat şi au rămas în robie pănă astădzi. Domnit-au Dumitraşco vodă 8 luni. A doa domnie a lui Neculai vodă Venit-au Neculaiu vodă cu a doa domnie vălet 7221 şi au domnit 4 ani şi s-au arătat prea bun şi blînd înr-această domnie. Şi pre boiari îi cinstiia şi în dragoste îi avea, cum să cade unui domnu să facă. Şi după doi ani a domniei sale, au făcutlegătură cu testamentu şi cu blăstăm pentru desetina, ca să nu mai iasă pe boiari şi pe mănăstiri desetină ţărăniască, ce numai den 10 un leu. Numai o dată au scos ţigănăritul pentru o nevoe ce-au avut atunce, iară apoi nu l-au mai scos nice ţigănăritul. Şi iarăş au legat cu testamentu şi cu blăstăm ca să nu să mai scoată. Întru acia vreme a domnii sale, fiind craiul şvedzăscu la Tighinia, oştile ciale leşăşti a lui voevoda chiosîvschii erna pe ţară, aşijderea şi ciale şvedzăşti la Orheiu, la Bacău, la Niamţu, la Suceavă, la Cernăuţi, la Cîrligătură şi la iaş era, despre carii avia ţara mare supărare despre liaşi şi căzaci, că mai mult mînca de pe săraci. Iară domnul ca un înţăleptu i-au chivernisit, cît altă răutate mai mare nu s-au adaos. Întru această vreme împărăţiia siliia să trimiţă pe craiul şvedzăsscu la ţara lui, să margă pen Ţara Leşască, că pe aiurile nu era cu putinţă să margă. Iară craiul ceria de la turci o samă de oaste ca să-l petriacă ca pe un craiu pen Ţara Leşască. Iară turcii n-au priimit să-i dia oaste turceasă să margă pen Ţara Leşască temîndu-să să nu bată leşii pe acia oaste turcească şi să va scorni pricină de gîlceav între turci şi între liaşi, ce vrea să-l petriacă cu pace, prieteneşte. Şi într-acesta chip priimia şi leşii cei ce ţinia cu craiul Avgustu şi însuş craiul Avgust priimia, cum şi moscalii. Iară craiul şvedzăscu nu priimia să margă aşia, prepuind pe dînşii să nu-l <265> vicleniască, să-l prindză. Deci multă vreme s-au sătuit împărăţiia cu hanul de Crîm şi după multe sfaturi ce-au făcut cu dînsul şi cu paşia Tighinia, ca să afle chip de mergerea craiului la ţara lui, au ales să ducă pe craiul cu oaste tătărască, în vreme de iarnă. Şi pentru aceia au gătit împărăţiia toate ciale ce trebue de cale şi bani gata i-au dat mulţi în datorie. [72] Iară dacă s-au gătit oştile tătărăşti şi era gata de purces, cădzut-au craiul într-altu prepus; cum dzic unii, să fie prinsu nişte cărţi a hanului ce trimitea hanul la craiul Avgustu, dîndu-i ştire că iaste să vie craiul cu oaste tătărască pen Ţara Leşască, să margă la Pomeranie şi ca să trimiţă o samă de oaste în tîmpinarea lui, să-l prindză. Şi de atunce au întorsu craiul voroava, dzicînd că nu va merge. Aceasta vădzînd hanul şi paşia de Tighina, scris-au la împăratuzl cum u va craiul să margă, cum s-au orînduit, ce găseşte multe pricini ca să rămîie. Împăratul dar de mute ori au trimis oameni la craiul, îndemnîndu-l sa să scoale să să ducă. Iară el nevrînd şi puin pricini ca acelea, i-au dzis paşia de Tighinia, că, de nu va vrea să purceadă, l-or rădica şi fără voia lui. Audzind craiul acestea cuvinte, s-au tulburat şi au dzis că de or vrea să-l siliască peste voia sa, să va bate cu dînşii pănă la moarte, iară pen Ţara Leşască nu va merge. Deci hanul cu paşia au ales sfat să-l rădice cu sila şi au scos oaste den cetate şi au mărsu aszpra craiului, unde era şedzînd cu oamenii săi, în satul Varniţa. Şi dacă au mărsu acolo, iarăş i-au poroncit să priimască şi să să scoale să margă cu binişor. Iară de nu va vrea, l-or bate cu oaste. Iară craiul mai multu scîrbindu-să la inima sa, s-au bătut cu dînşii 5 ceasuri şi au biruit turcii şi au prinsu pe toţi şvedzii şi i-au jăcuit. Iară pe craiul l-au trimis la Udriiu. Într-această ună vreme, au sosit şi Stănislav Leşcenschii, craiul leşăscu, den Ţara Şvedzască, la Moldova, ca să margă la Tighinia, la craiul şvedzăsc şi era îmbrăcat nemţiaşte. Pre caree Neculaiu vodă nu l-au cunoscut; iară el s-au arătat cine iaste. Şi l-au pus Neculai vodă în mănăstirea Trii Sfetitelie, puind <265v> şi doi boiari purtători de grijă. Şi s-au împreunat cu dînsul şi au vorovit şi i-au spus toate acele ce i s-au tîmplat craiului la Iaş. Iară atunce audzind hanul Dovlet Gherei şi Ismail paşia de Tighinia dentru Neculaiu vodă că au vinit craiul Stanislav la Iaş, amîndoi, cu hanul, trimis-au la Neculae vodă cerînd pe craiul să-l trimiţă la dînşii, ca să-l trimiţă ei la Cetatea Albă, avînd amîndoi gînd rău cătră craiul. Iară Neculai vodă fiind prea înţăleptu şi prea cunoscător trebilor, n-au vrut să-l dea la mîna lor, ce li-au răspunsu că nu să poate să-l dea, de vreme că au făcutu ştire la împărăţie de vinirea lui şi aştiaptă răspunsu,ce să facă cu dînsul. Înstorsu-s-au dar trimişii hanului şi de la Smail paşia [73] cu acestu răspunsu la stăpînii lor. Iar după cîteva dzile au vinitu răspunsu la Neculai vodă şi poroncă de la împărăţie ca sa trimiţă pe craiul Stanislav la Tighinia, ca să şadă acolo şi săa aibă toate ciale trebuitoare de hrana lui. Atunce Neculaiu vodă i-au dat 2 boiari mari şi un stiag de săimeni şi cu cinste, ca pe un craiu, l-au trimis la Tighina. Şi dacă au sosit la Tighinia, l-au priimit şi cu slobodzirea a 12 puşci den cetate l-au cinstit şi au întrat în cetate fevruarie 12, la vălet de la Hs. 1713 şi l-au pus în gazdă în casăle lui Chior Ismail aga. Iară după ce s-au deyvărat, în locul lui Dovlet Gherei han, pe carele îl mazilisă împărăţiia, au pus pe frate-său, Caplan Ghirii ha; şi în locul lui Ismail paşia, cel-l mazilisă şi pe dînsul, au trimis pre Abdi paşia. Şi toată triaba craiului Stănislav au dat-o în sama lui Caplan Ghirii han, să-i poarte de grijă, împreună cu Abdi paşe, carele era saraschiar pe oastea turcească a Rumelii şi Anatolii şi cu Caplan Ghirii cu tătarîi să ia pe craiul Stanislav să-l ducă în Ţara Leşască şi să-l pue craiu. Deci aceştie şi alţi paşi cu oştile mai sus pomenite, făcîndu-să ca la 100000 de oaste, luat-au pe craiul Stanislav de la Tighinia şi l-au adus pen Moldova, ca să-l ducă în Ţara Leşască, pe la Hotin, dîndu-i lui şi cheltuială de agiunsu. <266> Şi mergînd cu dînsul şi cîţi ofiţiari şvedzi era la Tighinia şi cîţi boiari liaşi şi căzaci erau cu hatmanul Orlic, dîndu-i şi corturi de agiunsu şi pentru dînsul şi pentru oamenii săi. Aşijderea au fost şi Neculai vodă orînduit cu poroncă ca să vie şi el cu curtea sa să să afle la trebuinţa de calea saraschiariului, cu mare slavă, ş-au pus corturile sale la Zăgărancia, pe unde era să triacă Prutul toată acia oaste, cu hanul şi cu saraschiariul şi de acolo orînduia cele trebuitoare. Şi au dat voe oamenilor de ţară ca să aducă fieştecari ordzu, fîn, pîne să vîndză, fără nice o siială, care lucru s-au făcut fără de nice o supărare despre oşti, pentru mare dreptate a lui Abdi paşia şi dragoste ce avia cătră Necolai vodă. Deci dacă au vinit la Zăgărancia, au mărsu Neculae vodă şi s-au împreunat cu paşia şi cu hanul. Şi într-acea dzi au sosit şi un capigi başia de la împărăţie, la hanul şi la Apti paşia cu ferman, dzicînd că împărăţiia, pentru alte pricini, au socotit săs să întoarcă craiul Stănislav iară la Tighinia, de la ordie şi să nu-l ducă în Ţara Leşască, cum alesesă mai nainte, iară oastea să margă să zidiască cetatia Hotinului, împreună cu Necolai vodă. Deci îndată au chemat saraschiariul şi l-au împreunat şi i-au cetit fermanul. [74] Apoi i-au dat 400 de slujitori de Rumele călărime şi l-au dus la Tighinia. Iară domnul s-au dus la Hotin cu saraschiriul, în luna lui avgustu şi au început pe urmă a zidi Hotinul. Aşia şi Neculai vodă au orînduit nişte boiari cu salahori să tae lemnul de triaba cetăţii pînă la noemvri şi atuncia s-u întorsu Neculai vodă la Iaş, iară paşia au rămas de au ernat acolo. Şi de vară iarăşi s-au dus Neculai vodă la Hotin şi au slujit pănă ce s-au mazilit Apti paşia şi l-au trimis la Misir. Iară în locul său au vinit Damat Mehmet paşia, care au fostu tefterdar mare. Iară în văleat de la Hs. 1715, viziriul Damat Ali paşia s-au dus cu multă oaste la Moreia şi au luat cu multă <266v> bătălie. Şi dacă s-u întorsu de acolo la Ţarigrad cu izbîndă de biruinţă, strigat-au războiu asupra niamţilor la anul viitoriu şi au socotit să întăriască Ţara Munteniască un domnu credincios împărăţii, să mute pe Neculai vodă la scaunul Ţărăi Munteneşti şi să maziliască pe Ştefan vodă Cantacozono, ce era atunce domnu Ţărăi Munteneşti. Şi au dat domniia Ţărăi Munteneşti lui Neculai vodă, la anul după vinirea de la Moreia. Iară domniia Moldovii au dat-o lui Mihai Racoviţă vodă şi pe Ştefan vodă Cantacozono l-au omorît, cum omorîsă şi pe Băsărabă vodă cu toţi ficiorii lui, cu 2 ani mai nainte, pentru hainlîcul lui. Domniia a triia a lui Mihai Racoviţă vodă În anul 7224 ghenarie 16, au ăuces Mihai vodă den Ţarigrad cu a triia domnie, după ce-au îmbrăcat caftan de domnie în dzua de Crăciun, la viziriul; iară pe urmă au luat şi cuca la împăratul şi cheltuială multă n-au făcut la această domnie. Şi cu menzil au vinit la Iaş, fevruarie 12 şi au şedzut în scaun. Iară de vară fost-au multe ploi şi adesă, cît într-acel an nice pînile nu s-au făcut, nice mălaiu, nice poamă de vie nu s-au făcut de răcele ce-au fostu toată vara; numai pîne şi fîn şi ordzu s-au ăcut şi puţintea miiare, iară alte poame nemică nu s-au făcut. Şi acestea era semneli de nenărocire ce era să vie asupra acestui pămînt! Căce întru acia vară au mărsu Ali paşia la Varadin şi s-au bătut cu niamţii şi au rămas turcii biruiţi şi au perit viziriul la războiu. Şi fugînd oastea turcească, nimaţii găsind vreme, au luat şi cetatea Timişvarul de la turci. Deci fiind niamţii biruitori, vrut-au să-ş mai întindză [75] hotarăle şi spre Ţara Munteniască şi spre Ţara Moldovii. Pentru aceia, de toamnă au trimis la Craiova, peste Apa Oltului, în Ţara Munteniască, o samă de oaste cătanre şi au prădat. iară muntianuii, carii iubitori de lucruri înnoitoare, puind pricină cum că au asuprială despre domnul lor Neculai vodă, au agiunsu la ghenărariul cel mare <267> a Ardialului şi pen mijlocul lui au agiunsu şi la chesar, închinînd ţara lor, nimaţilor, făgăduindei că de li-a trimite o samă de oaste agiutor lor, ar prinde şi pe domnul şi l-or da în mîna lor şi va rămînia Ţara Munteniască la stăpînirea lor şi altele ca acestea. Iară deodată Neculai vodă prindzînd veste că au vinit oaste nemţască la Craiova şi să apropie de Bucureşti, au fugit la Giurgiov şi au luat de acolo oaste turcească şi s-au întorsu la Bucureşti. Iară cătaneli audzind că au fugit domnul, s-au întorsu iar la locul lor, sfătuindu-să cu boiarii munteneşti şi legînd cuvîntu cu dînşii, ca să să arete boiarii credincioşi cătră Neculai vodă şi să dzică precum că s-au depărtat cătanele şi n-au rămas oaste în Ţara Munteniască. Şi aşia amăgind pe domnul, după cîteva dzile, să le facă ştire cătanelor să vie să prindză pe domnu den Bucureşti. Deci boiarii au încredinţat pe domnu ca să nu aibă nice o temere, că cătanele, nepriatinii lor, au fugit şi nu mai trebue acia oaste turcească să ţie lîngă dînsul. Şi aşia lunecîndu-să şi domnul a crede voroava boiarilor. au sşobodzit pe oastea turcească şi şedea fără grijă. Iară ei, boiarii, găsindu vreme, au adus pe cătani fără veste şi au prinsu pe Neculai vodă şi l-au dus în Ardial, unde au şădzut pănă la vremea păcii ce s-au făcut la Pojarovici şi atunce l-au scos. Iară în locul lui Neculai vodă, dacă l-au luat cătanele, au trimis împărăţiia pe frate-său, pe Ion vodă, domnu Ţărăi Munteneşti. Vădzind dar niamţii că li-au mărsu bine oştirea aceasta, au prădat şi au luat multă avuţie den Ţara Muntenească şi de la domnu şi de la oamenii săi,pus-au în gînd să facă şi lui Mihai vodă asiamenea, că au aflat şi aicia în Moldova povoaţă şi tovarăşi cu aciia carii la arăta cale şi să adeveriia să-l dea şi pe Mihai vodă în mîna lor şi să supue Ţara Moldovii la împăratul nemţăscu. Şi pricina pentru care s-au rădicat unii din boiari asupra domnului şi l-au urît, făcîndu-asă vrăjmaş asupra lor, aceasta iaste. Într-această domnie Mihai vodă s-au arătat schimbat den firea caria arătasă în domniia întăi şi a doa. Şi boiariile mai toate <267v> le-au dat [76] rudelor lui şi pe unii carii să cădea să aibă şi ei vro boerie nu i-au căutat şi au rămas călcaţi şi batjocuriţi de către rudele lui. Care călare nesuferită au fostu îndemnare unora den boiari ca să-l viclenească şi ca să tragă şi pe alţii la tovărăşiia lor. Şi aflînd chip de pricină ca aceasta şi vreme să-ş izbîndiscă, au mărsu la ghenărariul de Braşov şi au aşedzat lucrul să le dea lor o samă de oaste să vie s prindză pe domnu. Şi acei ce-au grăit cu ghenărariul era unul Vasilie Ceaurul stolnicul, carele să trăgia de niamul lui Ştafn vodă Gheorghie şi Velicico sulgiariul şi Conţascul căpitanul şi Miron sărdariul şi Asan şi alţii den cei mari şi den cei mici. Priimitu-i-au pe dînşii ghenărariul şi au arătat socotiala lor ghinărariului celui mai mare ce era la Săbiiu, anume Stainvile. Iară pe cel de Braşov îl chema baron Detij. Care ghenărariul comendantul, den poronca împăratului său, le-au dat lor oaste ca la 200 de cătane şi vro 100 de niamţi şi au făcut şi ei, o samă de moldoveni, nişte tîlhăret. Şi cu această oaste au eşit în ţară şi au întrat în mănăstire Caşinul şi au pus cîţva slujitori cu arme acolo. Apoi au mărsu la cetatia Niamţului şi au întrat în cetate, avînd căpitan pe un Frenţu, de la Lorena. Şi cîţi oameni au găsit în ţinut, zlotaşi strîngători de bani într-acele ţinuturi, i-au prinsu şi au luat banii cei domneşti de la dînşii. Prins-au şi pe Ilie Catargiul vel logofătu şi pe Andonie comisul al treile şi pe Mihălache medelnicer şi pe Iorgachi raftivan şi pe Visingi şi i-au închis în cetate. Şi pe urmă au slobodzot pe logofătul Catargiul, iară pe ceilalţi i-au ţinut închişi. Acolo au mai tocmit ce era lipsă în cetate şi au strînsu zaharia de pe ţinuturi şi au deşchis puţul cel vechiu şi adîncu al cetăţii. Şi pe scurtă voroavă, toate cele trebuitoare le avia de acolo eşiia şi prăda pe neguţitori la Roman şi la Agiud. Şi unde audziia că să află turci, îi robiia şi avuţiia lor o jăfuia. Iară la Focşiani au trimis pe catane şi au întrat în mănăstire ce iaste acolo, la Focşiani <268> avînd căpitan pe un Mihai Sîrbu şi să slobodziia agiungînd şi pănă la Bîrlad şi apuca pe turci şi jăcuia şi pămintianii. Acestea audzind împărăţiia, de o parte, scris-au la Mihai vodă să siliască să goniască oastea aceia a nepriiatinilor den Moldova. Iară de altă parte, socotind la ce stare să afla şi înţălegînd că nu era cu putinţă să-i scoaţă den ţară, neavînd oaste de agiunse. Dreptu aceia s-au adeverit să-i dea lui şi oaste tătărască şi turcească, adecă lefecii, ca să margă cu acia oaste, să-i goniască. [77] Iară ei, pănă a găti Mihai vodă oastea, prăda pen toată ţara. Iară domnul Mihai vodă păzindu-să tare şi nu dormiia nopţile în curte, ce numai dzua să afla în curte, ca să chivernisiască trebile sale, iară noaptea fugiia în pădure şi uneori mînea pen păduri, alteori în Cetăţue şi alteori la Prut şi iar viniia dimineţile. Aceste masuri ce nu au mînia de dao-ori într-un loc era ca să nu-i dă ştie aflarea, temîndu-să să nu vie cătanele noapteasă-l lovască fără vesteşi sî-l ia. Şi într-această vreme au făcut şi Mihai vodă o samă de oatse şi i-au dat şi împărăţiia voe cîtă oaste îi va trebui să facă, cu liafă împărătiască. Pre acia vreme avia tătarîi gîlceavă cu hanul lor Caplan Ghirii şi l-au pîrît la Poartă de multe pricini şi cum că nu-l priimăscu să le fie han, ce ca să dea împărăţiia pe altu han. Deci împărăţiia li-au dat han pe Cara Dovlet Gherei han, care i s-au dat şi poroncă de la împărăţie ca să dea lui Mihai vodă oaste tătărască agiutoriu. Deci vinindu fiiul acelui han ce-l făcusă moredin la Bugiag, trimis-au un bulubaşa la Mihai vodă cu cărţi, dîndu-i ştire de viniria la Bugiag ca sarascher şi cum că are poroncă de la hanul ca să întriabe de starea Moldovii şi să ia veste de nepriiatinii, de la Mihai vodă. Şi de i-a trebui oaste tărărască, să-i dia. Venit-au dar acel bulubaşa ş-au aflat pe domnul la Cetăţue, înnontrul mănăstirii închis, în dzua de Crăciun, şi i-au dat cărţile soltanului. Şi înţălegînd Mihai vodă <268> cele scrisă soltanului, i-au făcut răspunsu îndată soltanului, făcîndu-i ştire că nepriiatinii s-au apropiiat şi cum au făcut o samă de oaste moldoveniască şi au poftit şi de la sotanul să-i trimiţă cum mai au sîrgu 2000 de tătari, după fermanul ce avia Mihai vodă ca să ceia de la dînsul atîta somă de oaste, ca să margă cu acia oaste şi cu a sa, să scoaţă cătanele den Niamţu şi den toată Moldova. Şi aşia au roînduit soltanul oaste tătărască şi au trimis-o la domnu. Iară pe cătanele ce era la Focşiani, o samă de aoste turcească eşită de la Brăila şi au mprsu la Focşiani şi i-au lovit şi i-au priinsu şi i-au robit; şi cu pricina acestora au robit şi oameni de ţară. Acolo trimisiasă şi Mihai vodă pe hanul Macrii şi pe Lascarache vtori uşiar, ca să slujiască la toate ce ar trebui agăi celui ce vinisă trimis de Mustafa paşia de Brăila şi altor căpetenii a oştii. Şi avia gînd Mihai vodă, cînd ar vini tătarîi, să purceadă cu dînşii, cu taină, pe altu drum, iară nu pe la Iaş, ca să ia veste catanele [78] de vinirea lor, ce să-i lovească fără veste, acolo la Niamţu. Deci gătindu-să domnul să margă împreună cu tătarîi ca să goniască catanele den niamţu şi dentr-alte părţi. iară cătanele neştiind că iaste oaste tătărască cu domnul agiutor şi vădzînd că Mihai vodă nu mîne la un loc şi noapte nu doarme în curte şi vremia trece şi nu pot să-l prindză, eşind den cetatea Niamţului după ştiinţă ce avia de la tovarăşii lor şi de la aciia ce era într-un sfat cu dînşii, luat-au drumul Iaşilor ca să vie dzua la iaşi, cînd odihneşte domnul după amiadză-dzi, atuncea să-l apuce. Şi într-aceia dzi ce-au purces ei den Niamţu, purces-au şi Ceaurul la Covurluiu şi au robit pe sora lui Miha vodă; şi au dus-o la Braşov, de unde au scăpat ia pe urmă; şi au jăcuit şi mănăstirea lui Adam. Cu acesta gînd dar, ghenarie 9, sara, au sosit catanele la Dumbrava Roşie, ş-au mas acolo. Şi alţii dzicea că vor să margă la Hotin, alţii asupra lui Mustafa paşia, careli <269> atunce, dzicia unii, că era să triacă de la Brăila la Hotin. Şi de aceasta vinire a cătanelor i-au făcut ştire lui Mihai vodă de cu sară Sandul Sturdzea, pe carele l-au făcut pe urmă ban mare. Iară la miiazul nopţii au vinit altă veste la domnu şi tot era îndoit de nu credea, căci avia el slujitori de strajă la Tîrgul Frumos şi nice o ştire nu au făcut domnului de purcesul cătanelor, den vreme că nu ştiia Mihai vodă că pe acei slujitori lovindu-i cătanele fără veste, i-au omorît. Iară a doa dzi diminiaţa, de iznoavă viind altă scrisoare de la acel mai sus pomenit boiariu dînd ştire că cătanele cu adevărat au luat drumul Iaşilor. Atunce era trei ceasuri de dzi şi îndată au eşit Mihai vodă den curte cu mai bine de 600 de oameni moldoveni călărime şi au mărsu pănă la Copou ca să vadză de vinirea catanelor, fiindu el gata să bată războiu cu dînşii. Iară nevădzind nemică, nici un om nu s-au aflat să vie să mai dea ştire de cătane unde să află. După ce au stătut puţintel, ca 2 ceasuri, acolo la cîpu, nesuferind mai mult frigul ce să îmtîmplasă într-acia dzi, s-au întorsu înapoi şi au întrat în curte cu boairii săi carii era pe lîngă dînsul: Darie Donici vel vornic de Ţara de Gios, Gavril Miclescul vel vornic de Ţara de Sus, Dumitraşco Racoviţă hatman, frate domnului, Costantin Costachi vel vistier, Macriiu banul, Costantin Ruset vel păharnic, Costantin vel armaş, Alexandru vel uşiar, aga Conache. Iară Palade vel spătar, cumnat lui Mihai vodă, era în Cetăţue, închis cu casa sa, împreună şi cu Iordache Rusăt vornicul şi cu Catargiul vel logofătu şi alţii boiari mai mici. Iară Costantin vel postelnic s-au aflat atuncea la Ţarigrad pentru trebile ţărăi. Iară călăraţii, oştianii lui Mihai vodă, s-au dus toţi [79] pe la gazdele lor, cine pe unde au putut, ca săsă încăldzască. S-au suit dar domnul în casăle despre doamna, fiind şi vreme de bucate, lăsînd caii gios, înogradă şi calul domnului la scară să fie gata. Iară ei au şedzut la masă de au mîncat bucate. Era cu domnul mulţi turci neguţitori lazi den Iaş, între carii era unul anume Hasa Hagi Osmanolu, pre carele îl avia Mihai <269v> la mare dragoste şi în toată domniia lui n-au lipsit de lîngă dînsul. Şi s-au aflat şi un Ali aga, păzitorul hambariului celui împărătescu de la Ţuţora, carele era frate lui casim efendi teftedariul de Hotin; la care Ali aga năzuia turcii cînd avia grijă de căptane şi şădea cîteva dzile şi iară să întorcea la Iaşi şi să închidea în curte. Iară dacă s-au sculat domnul de la masă, s-au culcat puţintel să doarmă, după obiceiul său. Aşijderea şi boiarii tot acolia, în curte, care pu unde au putut, s-au culcat. Iară aga Conache au eşit den curte ca să margă la gazda sa, că nu gîndiia cum că or veni cătanele într-acia dzi, trceînd 8 ceasuri de dzi. Eşind dar aga Conache den curte, numa ce-au audzit huiatul oamenilor, dzicînd că au întrat cătanele în tîrgu şi au întrat pen casăle despre ce-au audzit, s-au şi întorsu aga Conache în curte şi au făcut ştire cătră toţi, cum cătanele au întrat în tîrgu; şi au deşteptat pe domnul. Deci sculîndu-să, Mihai vodă cu toţi boiarii au încălecat şi au eşit afară năzuindu dreptu asupra Cetăţuii, ca să să închidză acolo pînă s-au strînge oastia lui de pen tîrgu, fiind împrăştiiată pe la case. iară pe vistiarnicul şi pe banul Macriiu şi pe Hasan i-au pornit atunce îndată spre Aron vodă, unde agiunsiase şitătarîi cei aduşi, ce mai sus am pomenit, să le dzică lor să vie mai în grab la Iaş şi că nu mai trebue să mai margă la Niamţu, căci cătanele au vinit la Iaş să prindă pe domnul. Abiia au credzut tătarîi pe boiarii cei trimişi, temîndu-să să nu fie vreun vicleşug, că prepunia şi pe boiari şi pe domnu, gîndind că au adus ei pe cătane ca să-i lovască şi ca să stăpîniască pămîntul, ori că să temea să nu fie catanele mai mulţi decît tătari şi n-or putea să-i biruiască, din vreme că catanele avia şi foc şi tărarîi la acel feliu de armă nu pot sprijeni. Iar trecînd Mihai vodă podul peste Bahluiu cu oamenii săi, acolo, nişte cătane i-au eşit înainte şi au slobodzit săneţăle <270> şi i-au omorît 4 copii den casă şi au gonit şi pe domnul pănă supt Cetăţue; şi au întrat [80]domnul în mănăstire Cetăţue, aşteptînd să vie tătarîi şi slujitorii săi. Acele catane ce-au sosit mai nainte în tîrgu ş-au întîmpinat şi pe domnul la pod, au fostu puţini oameni, o strajă a oştii cătăneşti, airă oastia cia mai multă a cătanelor după un ceas mai pe urmă au sosit, viind drptu la curte, socotind că ar găsi pe domnul în curte, să-l prindă. Şi atunce, un Stoian Sîrbu, ce era baş-bulubaş, pe carele îl lăsasă domnul cu 200 de slujitori să păzască curtea, ei, fără nici o stare împrotivă, le-au deşchis poarta. Pe care bulubaş mai pe urmă, pentru această pricină cu deşchisul porţii, Mihai vodă l-au surgunit la Soroca şi acolo au murit, rănit şi la un picior de la bătăliia catanelor. Şi întrînd catanele în curte, au slobodzit den temniţă pe toţi tîlharii, şi pe cei vinovaţi de moarte, şi pe cei hainţi ce era închişi încă den dzilele lui Neculai vodă pentru morţile a turci, ce făcusă den vremea moscalilor. Înţălegînd ei dar căp domnul iaste în Cetăţue, au mărsu acolo şi s-au strînsu cu toţii lîngă biserica Balicăi, mai sus de podul ce iaste acooo. iară unii den catane au alergat în tîrgu şi au lovit pe nişte turci şi au omorît 2 turci şiau jăcuit pe cîţi au găsit şi creştini şi turci, pe cine li-au eşit înainte. iară alţi turci ce să aflasă aicia, au fugit şi s-au acsunsu şi au hălăduit de moarte. Şi pe unde găsiia oameni domneşti, îi omorîia, ales pe un călăraş care venisă într-acel ceas de la Hotin. Şi au dat peste cazaci; neştiind el veste de catane, acolo, lîngă podul Balicăi, l-au omorît. Mărs-au şi la gazda agăi lui Conache şi negăsindu-l pe dînsul acolo, au jăcuit cîte au găsit în casa lui. Şi iar s-au întorsu la oaste, la Balica şi acolo s-au sfătuit ce să facă. Că dzic unii să fie poroncit catanele în tîrziu să le facă cîteva scări ca să să sue peste zidul mănăstirii Cetăţui. Iară ei s-au suit pe gios la mănăstire Cetăţui, lăsîndu-ş caii supt Cetăţue; şi îmbla împregiurul mănăstirii ispitind locul şi aşteptînd să le vie scările.Iară domnul, denlontru, au slobodzit o puşcă mare ce era acolo <270v> dînd siamne tătarîlor ca să sirguiască să vie mai tare şi trăgînd şi clopotul cel mare a mănăstirii. Era cu Mihai vodă împreună şi divan-efendi al său şi beşliaga şi sloboziia şi ei cîte un sineţu. Iar chiote mai mari făcea toţi cîţi să afla în mănăstire, ca să sparie pe cătune. Iară vrînd Dumnedzău să mîntuiască pe domnul, iată că au sosit şi tătarîi la 10 ceasuri de dzi; pe carii vădzindu-i viind oamenii lui vodă den clopotniţa Cetăţui, au strîgat: „tătarîi, tătarîi". Care cuvîntu audzind catanele carii nu ştiia de tătari, s-au spăimîntat şi lăsînd mănpstirea, s-au pogorît gios, la cîmpu, [81]unde le era caii lor; şi au încălecat şi căuta loc de fugă. Iară vremee nu avea să triacă podul, că tătarîi îi cuprinsiasă despre pod şi nu-i lăsa să triacă. Deci tătarîi, după obiceiul lor, îndată s-au apropiiat de dînşii, strigînd: „hala, hala", iară într-înşii nu întra: căci cătanele încă au întrat în orîndiala oştiască, suptu mănăstire, pe hăleşteul cel vechiu, dînd dosul lor cătră mănăstire, despre pornitura zidiului şi să bătia cu tătarîi, carii năvăliia înainte şi slobodzia cîte un răînd de foc den siniaţi. Apoi trecia acel rînd şi slobodzia altă pîndză de foc, pănă îş împletea alţii sineţăle şi s-au făcut ca un părete. Şi cînd năvăliia tătarîi asupra lor, ei slobodzia focul şi-i împingia pe tătari, cădzind şi cîţva. Iară Mihai vod, dacă au vinit tătarîi, el încă au eşit den mănăstire şi s-au pogorît gios, la gura hălăşteului şi cu oastea sa păziia acolo, în gura hălăşteului ce caută spre Balica. Iară den gios şi peste pîrău era tătarîi, unde să bătea faţă la faţă cu cătanele, ţiindu-e calea despre cîmpu şi nu putia să fugă. Şi vădzind catanele aşia, au început a să trage pe încet, pe încet spre Hlincea, bătîndu-să. Atuncia Mihai vodă au adus pe săimianii den curte cu Stoian bulubaşe şi pe vînătorii săi de i-au aşedzat despre pădure, despre dialul Cetăţuii şi de acolo bătea rău pe catane den dos. Şi aşia, pe încet trăgîndu-să, căuta să găsască drum asupra Hlincii, să fugă. <271> Iară cît mergia mai gios, cu atîta da peste pădure mai diasă, den dosul lor. Iară înaintea lor era ăîrăul pe carele iaste moara Cetăţuii. Şi era şi tătarîi cu domnul, gonindu-i şi bătîndu-i. Şi fiind vriami de noapte, măcar era lumină de lună de lumina ca dzua şi ger mare, iară oamenii lui Mihai vodă s-au însămnat cu acest sămnu, legîndu-să fieştecare cu năframile de braţă, ca să fie cunoscuţi tătarîlor, carii sintu moldoviani. Ţinut-au războiul pănă la 3 ceasuri de noapte şi păn atunce au sosit şi ei la rîpa pîrăului cea adîncă şi pănă acolo au sfîrşit şi iarba de sineţe şi nu mai avea cu ce slobodzi focul sineţălor. Şi vădzind atîţia tătari şi moldoviani după dînşii, au socotit cum or putea să scape, numai să fugă, că altă nădejde de mîntuit nu era cît numai să triacă pîrăul în ceia parte să găsască drum să fugă. dar rîpa fiind mare, adîncă, nevoia lor era şi mai mare; şi socotind ei şi nevoia bătîndu-i, numai ce-au întrat [82] în pîrău şi au cădzut unul peste altul cu cai cu tot ca să să sue să triacă în ceia parte; şi alţii lăsind caii, au vrut să margă pe gios şi tot au cădzut în rîpă. Şi acolo au năvălit şi tătărîi şi i-au prinsu cu arcanele de grumadzi şi i-au scos den rîpă mai pe toţi, că prea puţin au scăpat. Şi au prinsu şi pe Frianţi căpitanul lor. Într-acei ce-au scăpat, au fostu unul Velicico, căruia i s-au tîmplat de au trecut pîrăul şi găsind şi un cal peste pîrău, au încălecat şi au fugit. Şi într-acia noapte tătarîi au mas unii în cîmpu, alţii şi în tîrgu, pen casăle cale pustii, den vreme că oamenii să bejenisă pen mănăstiri. Iară domnul au mărsu în Cetăţue şi au mas. Şi aşia au sfîrşit războiul cu cătanele. A doa dzi diminiaţa, domnul au pogorît de la Cetăţue la curte şi au chemat mărzacii tătari, între carii mai mare era Cantimir Mărzia, ca să sfătuiască cu dînşii. Şi i-au adus tătarîi şi pe Frianţi căpitanul catanelor cu o fune de grumadzi înaintea lui Mihai vodă. Şi l-au întreabt, ce-au căutat el să vie cu oaste să supere. Iară el au răspunsu că aşia au avut poroncă de la mai marii săi, să vie să-l prindză. Şi de s-ari fi tîmplat să-l prindză, cu cinste l-ar fi <271v> dus la ghenărariul, ca pe un domnu. Iară Mihai vodă i-au răspunsu: „Mai bine iaste că te-am prinsu eu pe tine, decît să mă hii prinsu tu pe mini". Şi iarăşi l-au întrebat domnul, pentru ce au omorît pe acei călăraşi la Tîrgul Frumos? La aceasta nice un răspunsu n-au dat Frenţi. Iară turcii ce era acolo, adecă Hasan Hagi Osmanolu şi Ali aga eminul de hambariu şi Hagi Mehmet şi alţii au sfătuit pe Mihai vodă să-l răscumpere pe Frenţi de la tătarul ce-l prinsesă şi să-i tae capul, ca să ia pildă şi alţii, să nu mai vie altă dată la Moldova. Plăcut-au cuvîntul acesta domnului şi au chemat pe tătarul ce-l prinsisase şi au neguţat pe Frenţi dreptu 200 lei, carii pe loc i-au numărat şi i-au dat în mîna tătarului. Şi luînd pe Frenţi, l-au îngenunchiat domnul înnaintia sa. Şedzind domnul în scaun în casa cia den mijloc, despre doamna, şi singur domnul l-au bătut dîndu-i cîţva pumni cu mîna lui. Apoi l-au dat pe mîna lui Ali aga şi l-au luat cu herbinte inimă şi l-au îngropat denaintea porţii cei mari a curţii şi singur el i-au tăiat capul, iară trupul lui au dzăcut gios pe pămîntu multe dzile. Trimis-au Mihai vodă şi la pădure despre Hlincia, unde să înfundase cîţva den cătane de cu sară, pe gios; şi degeraţi au mai prinsu ca la 20 de oameni, strănsură den toate vriamurile, şi pre toţi i-au spîndzurat. [83] Iară pe un nepot a egumenului de Caşin, anumi Dumitraşco şi cu altul, i-au legat la stîlpi de vii şi i-au arsu cu foc. Acel egumen de Caşin, ca un om nesocotit şi prostu de minte, s-au potrivit şi el ghenărariului spre stricăciunea ţărăi. Ce Dumnedzău pe urmă, fără zăbav, l-au întîmpinat şi l-au ras den cartea viilr. Cum şi Ceaurul şi Velicico au murit în Ţara Munteniască şi nici unul dintr-aceşti haini n-au avut sfîrşit bun, ca fără de zăbavă ş-au luat de la Dumnedzău osînda. Atunce un boiar mare numit Cuze, ce fusiasă spătar mare şi dzicia unii că au fostu şi el într-au sfat şi într-o legătură cu acei nepriiatini, căci ficiorii lui aiave au mărsu la catane şi îmbla tălhuind. Şi de multe ori i-au poroncit Mihai vodăca să-i tragă pe ficiorii săi <272> încoace, să nu să afle la Niamţu, cu cătanele. Iară el aducia ca să îndreptedză pe ficiori, cît şi domnul au trimis şi au prinsu pe doi den ficiorii lui şi i-au închis şi au şedzut pănă au vinit cătanele. Şi Cuze fiind în Iaş, au trimis pen mijlocul cătaelor şi au slobodzit pre ficiorii săi, de unde era închişi. Ce prepuind domnulşi dzicîndu-i şi alţii cum acel Cuze ar fi avut răspundenţie cu cătanele şi i-ar fi îmblat scrisorile la dînşii dîndu-ale ştire de starea domnului, îndată ce-au pogorît domnul de la Cetîţue, au pus de l-au spîndzurat pe Cuzea. Trupurile morţilor şi a spîndzuraţilor şi a înţăpaţilor, pe toţi i-au strînsu la un loc, în preajma Cetăţuii, unde au fostu bătăliia, pe drumul cel mare a Ţarigradului şi au pus pămîntu peste dînsăle şi au făcut movilă şi lîngă movilă au făcut un cerdac de piatră şi au îngropat şi o cruce de piatră în mijlocul cerdacul, pe carea au scris toată povestea aceasta precum să vede. Atriia dzi după izbîndă, ghenarie 12, luat-au Mihai vodă pe Cantimir Mîrzea cu tătarîi lui şi cu a sa oaste şi s-au dus la Niamţu ca să goniască pe cătanele ce mai rămăsiase acolo. Iară cîţi scăpasă de bătălie, de aicia, mergînd la Niamţu, au făcut ştire şi celorlalţi de cele ce s-au lucrat şi lăsînd cetatea, au fugit în Ardial. Şi atunce au slobodzit den cetate şi pre mai sus pomeniţi oamenii lui Mihai vodă, adecă pe Andonie comisul şi pe Visingi şi pe Mihălache medelnicerul şi pe Iordachii Răftivanul, carii au vinit pe gios pănă la Siriatu şi de acolo la Iaş. Şi dacă au mărsu Mihai vodă cu tătarîi la cetate, n-au găsit pe nime de cătane şi au pus de au astupat puţul cel cu apă, ce-l deşchisisasă ei. Şi zaharioa ce strînsese au împărţit-o oştii. Aşijderea şi vinul l-au dat de [84] l-au bătut şi s-au întorsu înapoi. Iară tătarîi, pe cîţi au găsit în ţinutul Niamţului, i-au robit şi au luat mulţi robi şi bucate; numai cei ce-au fugit în bejenii, la pădure, au scăpat. Dacă s-au întorsu Mihai vodă la iaş, au scris la Poartă şi au părît pe Cantimir Mîrzea, dzicînd că Cantimir, pe carele îl trimisiase <272v> împărăţiia ajutor domnului, au robit raiaoa. Deci împărăţiia au dat ferman să să dea robii înapoi; numai dentr-o 100 unul n-au arătat tătarîi, iară cîţi au putut fugi, aciia au scăpat. Şi multe dobitoace au luat şi mare pagubă au făcut pămîntului acestuia. Şi mulţi şi den oameni de cinste şi boiari şi den giupăniasă au încăput la robie şi pe unii i-au şi omorît. Au gonit Mihai vodă pe nepriiatinii săi de la Niamţu, iară la Caşin tot era, cum şi la mănăstire la Mira, îş făcusă cuibu. Lăudat-au împărăţiia pe Mihai vodă pentru izbînda aceasta ce făcuse cînd au luat scrisoarea lui, cu care au înştiinţat pe împăratul de întîmplarea aceasta şi cînd au luat parte, poronciia lui Mihai vodă, ca să facă cum a putea, să trimiţă oaste ca să goniască şi den caşin şi de la Miiara pe cătane. Tot într-această vreme, după izbînda mai sus pomenită, mazilit-au împărăţiia pe Cara Dovlet Gherei han şi au dat tătarîlor pe Sadet Gherii han, fiiul lui Selim Ghirii. Şi cum s-au împreunat cu viziriul cel mare, la Ţarigrad, l-au învăţat viziriul, den gură, să dea agiutor lui Mihai vodă împrotiva cătanelor oaste tătărască. Carele necercat de Mihai vodă, de-i trebue oaste sau nu-i trebue, au dat iarţîc la beiu Mîrzia din Orunbetolu şi Aslanaiu Mîrzia Oracolu, fratele lui Isănei Mîrzia, ca să să scoale, să vie la Moldova cu oaste într-agiutoriu domnului. Deci au strînsu oaste tătărască, ca la 20000, de au vinit la Iaş. Iară Mihai vodă vădzind atîţia mulţime de tătari s-au mierat căci nice cu pîni, nice cu carne nu-i putea sătura. Şi mulţi au sil8t să-i întoarcă înapoi, poprind numai ca la 2000-3000 de tătari, cîţi socotiia că-i agiungu; dar n-au putut, că ei, pren nădejde de dobîndă, nu vrea să să întoarcă şi să sfădiia. Şi cînd au ostenit uşeriul Alexandru să-i întoarcă şi nemică n-au isprăvit, că avînd amîndoi iarlîcuri în mîna lor, dzicea unul altuia să să întoarcă şi nice unul <273> nu vrea; şi era sfadă între dînşii, cît au rămas să să mai bată, fiind 40 de mărzaci de toţi. Şi vădzind şi Mihai vodă sfada [85]lor, i-au poprit pe toţi şi i-au chemat la curte pe mărzaci şi au ănceput a le dzice: –,,Înţălegeţi, priiatinilor, ce voiu să vă dzic. Voi aţi vinit aice ca să slujiţi şi să goniţi pe nepriiatinii săi den pămîntul Moldovii . Numai aţi vinit, dar nu m-aţ întrebat mai nainte cîtă oaste îmi trebuiaşte, ce aţ vinit atîţia de mulţi, cît mie atîta oaste nu-m trebuiaşte, nice pociu să vă hrănescu fără paguba raialii. Şi de altă parte, socotescu că atîta mulţime nu putia să nu prade, să nu robască raiaoa împăratului, cum au făcut şi Canitimir Mîrzia mai nainte. Însă, de viţi vrea să mă agiutoriţi şi să goniţi pe nepriiatinii împăratului den pămîntul acesta, trebuiaşte să-m daţi zapis la mînă precum viţi merge numai pentru nepriiatini şi pe cătane să-i prindeţi, să-i robiţi pre cîţi viţi putia prinde. Iară de raiaoa împăratului să nu vă atingeţi. Îndată tătarîi au priimit cuvîntul şi au şedzut aceste 2 niamuri, Orunbetolu şi Oracolu; şi au scris cîte un zapis şi au dat în mîna domnulului într-acest chip scriind: „Adecă noi, mai gios iscăliţi, avînd poroncă de la împărăţie cia mare să vinim la Moldova, să gonim pe nepriiatinii împăratului, carii au cuprinsu pămîntul împărătescu şi să fim împreună agiutor lui Mihai, scriem şi mărturisim că ni-am apucat să mergem la nepriiatini şi cu agiutoriul lui Dumnedzău să-i gonim den pămîntul împăratului, iară pe raiasă nu robim. Iară de ne vom atinge den raia, să fim lepădaţi de lege şi despărţiţi de muaiarile noastre". Acestu zapis au scris mărzacii şi au pecetluit cu peceţile lor şi li-au dat în mîna domnului. Care zapis au trimis domnul la împărăţie. Şi după 3 dzile au purces den Iaş cu toţi boiarii săi şi cu oastia sa şi cu toţi tătarîi, în luna lui fevruarie, ca să margă la Cşin. şi era atîta ger şi ninsoari, cît abiia putea oamenii să îmble. Iară pănă a nu purciade, au socotit domnul că, fiind 2 capete între tătari, poate să scorniască vro gîlciavă; iarăş den sfatul uşerului Alexandru, au îmbrăcat pe Aslanai Mărze cu căftan şi l-au făcut cap pe toată oastea tătărască. Iară beiul Mărzia să fie tovarăş, iară la poronci să nu să amiastice. Deşchis-au şi Ali, aga de hambariul de la Ţuţora, stiag. Şi au scris cîţva sărdengheşti den turcii laji şi au mărsu toţi împreună la Caşin. Şi mergînd au tîmpinat pe drum o ceată de cătane, ca la 200 şi mai bine şi s-au bătut. [86]Iară Ali-aga fiind mai înherbîntat şi vitiaz, s-au slobozit el întăi în cătane şi întăi el au şi perit. Iară pe acele cătane i-au prinsu şi i-au robit. Deci mergînd şi el la Caşin, care mănăstire iaste suptu munte şi la potica Ţărăi Ungureşti, avea Mihai vodă ca la 1000 de săimeni şi mai bine cu săniaţi şi au vrut să dea năvală, să ia mănăstirea, den vreme că tătarîi nu sîntu obicinuiţi să facă năvală la zidiuri unde sintu cetăţi. Dzis-au domnul tătarîlor să păzască ei potica Ţărăi Ungureşti şi domnul să stea, cu dzi cu noapte, cu ai săi slujitori, să ia mănăstirea. Iară tătarîi n-au ascultat cuvîntul domnului, ce lăsîndu-l acolo la munte, s-au slobodzit ei pen ţinutul Bacăului, a Niamţului şi la Suceavă de au prădat şi au robit pe cîţi au găsit den raiaoa Moldovii, cum spunea oamenii, ca la 40000 de suflete să fie robit. Şi au uitat zapisăle şi legătura şi giurămîntul lor. Şi încă şi pe cămăraşul de ocnă Hristodol l-au robit; şi s-au întorsu la Bugiag, pe unde au putut şi cu mare sîrguială, temîndu-să să nu să dejghaiţă Prutul. Rămîind dar Mihai vodă singur la Cşin, s-au temut şi el să facă năvală la zid, socotind să nu ve niscari oaste pe potică den Ţara Unguriască şi să-l smintiască şi n-au putea să prindză mănăstirea. S-au sculat dar de acolo şi au vinit la Iaş şi el. Iară pe tătari nu i-au mai vădzut, nici nu s-au mai întorsu pe la Iaş, ca să nu le ia plianul robii den mîna lor. Dar cine putea mergi pe şliavul tătarîlor,apuca cîte o vită, <274>fugind tătarîi. Şi mulţi lupi ntr-acia furtună s-au bucurat. Jăluitu-s-au iarăş Mihai vodă pe tătari, adecă pe Aslaniu Mărze şi pe beiu Mărze. Şi împărăţiia iarăş au dat poroncă să să dea robii înapoi, fiind raiaoa împăratului şi fiin drobiţi fără ferman împărătescu. Şi au trimis împărăţiia pre un capigi başia, anume Soltan Zade, ca să isprăviască şi să scoaţă robii de la tătari. carele au vinit întăi la Mihai vodă şi au arătat poronca împărătiască. Apoi au luat oameni de la domnul, boiari, şi au mărsu în Bugeag. iar prea puţini robi au scos, căci pănă a mărgi capigi başia, după obiceiul, la cadiii de Chiliia şi de Şmil să arete fermanul şi să-l scrie în tabla giudeţului, apoi să să întoarcă să isprăvască lucrul, au trecut giumătate de vară şi tătarîi au avut vreme de au vîndut robii la Anadl şi la Misir şi la alte locuri mai depărtate. Iară împărăţiia într-această ună vreme au mai datt şi altu ferman lui Mihai vodă, ca să ia pe robi unde i-a găsi; şi pe cîţi au găsit şi aiurea, pe toţi i-au luat: Aşijderea şi cîţi au fugit şi au vinit în ţară şi au alergat [87] stăpînii lor la Ihai vodă cerîndu-i, nu i-au mai dat înapoi, cum au dat pe alţii, carii să afla de alte niamuri. Însă Tudorache, capichihaia lui Mihai vodă, au scos den mîna lui Muuredin soltan 13 suflete şi i-au trimis de la Iambolea la Iaş, fiinnd soltanul acolo mazil. Într-acestu an avia liaşii gîlceavă între dînşii şi neputînd să să tocmască Avgust, craiul lor, pentru supărare ce avea despre oştile Sacsonii, s-au împărţit recipospolita şi au stătut unii den boiari într-o parte cu oastea lor şi alţii, de altă parte ce ţinia în partea craiului. Care împărăchiare au numit-o Republica Cumfiderata. Şi den partea acei recipospolitii, au trimis sol pe un polcovnic, anumi Bichirschii, cu cărţii la împăratul şi la Ali paşia viziriul, dzicînd că avînd ei, liaşii, mare supăraredespre oştile Sacsonii, s-au strînsu ca să ceae dreptate cu armele lor, den vreme că n-au putut să aibă paci şi den ştire împăraţii, ca să nu gîndiască să s-au <274v> strînsu pentru altă triabă şi poftescu pace care s-au legat la Carloviţă, între împărăţiia cea mare turcească şi între crăiia leşască, să o ţie împărăţiia neclintită, cum şi el o ţine. S-au împreunat cu viziriul la Sofiia şi viziriul Ali paşia l-au priimit cu cinste pe solul mai sus numită. Şi după ce-au vorovit cu dînsul ce-au trebuit, l-au trimis pe sol de la urdie şi la împăratul, ca să dea şi împăratului cărţile ce scriia recipospolita aceasta; şi s-au împreunat cu împăratul la urdiiu, iară viziriul s-au dus cu oaste la Petrovaradin. Dacă au sosit Bichirschii la Udriiu, s-au împreunat cuîmpăratul şi au dat cărţile. Cetindu-le, împăratul au făcut răspunsu iarăşi cu scrisoare cum făcusă şi viziriul, adecă: „Împărăţiia sa au priceput pricina Adunării lor şi s-au bucurat că ei păzăscu cu cinste legătura păcii mai sus pomenită, cum şi împărăţiia sa o ţine şi o va ţinia; şi pofta lui iaste să fie Ţara Leşască necălcată, nesupărată despre oaste streină. Şi la vreme de nevoe va da lor şi oaste tătărască într-agiutor". Luînd dar Bichirschii răspunsurile acelea, s-au întorsu iară înapoi cu sîrguială şi trecînd pe la Moldova, au scris la Caplan Ghirii han, care era la Bugeag şi au trimis carte cu săcritariul său. Şi hanul i-au răspunsu asemenea, adecă: „că va ţinia prieteşugul cu dînşii şi de le va trebui lor agiutor, are pozvolenie să le dea lor agiutor îîmprotiva nepriiatinilor lor". Iară Bichirschii n-au vrut să priimiască oastea tătărască, dzicînd că sîntu ei puticioşi să-ş isravască împrotiva sacsonilor. [88] Şi au trecut pe la Iaş şi au mărsu la Hotin, de unde şi viniee şi l-au cinstit Mihai vodă trimiţîndu-l înaintea lui, şi la mărsu şi la întorsu, boiari mari şi cu alaiu petrcîndu-l. Şi era cu dînsul şi un agă a paşii de Hotin, anume Sbdil Mumin bei şi i-au pus şi domnul pe Alexandru Amira vel uşer să-l ducă pănă la margine, cu purtare de grijă. În anul ** a domnii sale, după moartea lui Ali paşia, au cădzut vizir Halil paşia; şi viind la Udriiu, <275> au trimis pe Bahri aga cu pornca împăratului la Franţiia şi au chemat pe ** Racoţi cu carte împărătească, îmbiindu-l să vie la împărăţie, ca să-l pue şi pe dînsul între oastea ce făcia asupra niamţilor. Scris-au şi la Mihai vodă, poroncindu-i să scrie la ghenărariul Brcilă şi la alţi ofiţeri a lui Racoţi ce era în Ţara Leşască şi să trimită omul său unde i-a găsi, să-i dea cartea viziriului şi să-i aducă la Hotin. Şi au trimis pe omul său şi i-au cercat şi i-au adus la Hotin vara. Iară de iarnă, viziriul au chemat pe Damat paşia de Hotin, împreună cu Bercilă să margă la Udriiu; şi n-au trecut pe la Iaş, ce-au trecut pe la Ţuţora, pe de ceia parte de Prut, la hambar. Şi acolo au mărsu domnul şi s-au împreunat noapte vu dînşii şi le-au dat toate ciale trebuitoare de drum şi daruri, pe obiceiu. Şi a doa dzi diminiaţa, au purces spre Gălaţi, pe Prut, iară domnul au vinit la Iaş. Tot într-acestu an, împărăţiia iarăş au făcut oaste asupra niamţilor, la Beligrad, care cetate iaste scaunul Bolgarii [sic]. Şi cîţi cai au trebuit de trasul puşcilor, i-au luat de la domnul de Moldova, cum şi la anul trecut şi altele ce-au cerut. Şi tîlnindu-se oştile, au biruit iarăş nimaţii pe turci. Atuncia, hanul de Crîm fiind orînduit să margă şi el la oaste şi trecînd pen ţară, mărs-au Mihai vodă cu oastea sa în tumpinarea hanului pe obiceiu, dîndu-i darurile ciale obiciute de vinirea mării sale. Şi după împreunare, întorcînd pe la movile Răbăi, unde era un haz, anume Mustafa aga sălitariul, carele fiindu om obraznic, arătîndu-să nebăgătoriu în samă poroncilor domnului lui şi s-au întorsu la scaon. Într-acia primăvară iarăş Mihai vodă au mărsu cu oastea sa şi cu o samă de tătari la mănăstirea Miiara; şi den boiarii cei mari încă cîţva au fostu. Şi au scos den mănăstrea aceia cătanele ce să ţinea într-însa; şi pe cîţ moldoveni au găsit amestecaţi cu cătanele, i-au legat şi i-au adus la Iaş şi i-au certat, pe unii cu moarte, pe alţii cu <275v> închisoare. Şi încă n-au rămas odihnit dentr-acele 3 rînduri de oştiri şi iată, i-au vinit [89] poroncă de la împărăţie în luna lui avgustu, anii de la Hs. 1717, să margă în Ţara Unguriască cu Azamet Ghirii soltanul, fiiul cel mai mic a lui Dovlet Ghirii han, ca să să împreune acolo cu Răgep paşia, carele împreună cu Bercilă ghenărariul, era să între în Ţara Unguriască într-acea ună vreme, pe la Horsova. Venit-au dar soltanul mai sus pomenit cu multe mii de tătari la Prut şi au trceut apa şi au poposit la Ţuţora. Şi au mărsu domnula colo şi s-au împreunat cu dînsul; şi multă voroavă au avut între dînsii şi cu aga lui, anume Ali căce acestu Ali aga nu voia să priimască sfatul domnului, carele dzicea ca să margă cu oaste la Ocnă, cum scrie şi fermanul, ci asculta cuvintele unui tătar bătrîn, carele dzicea că ţine minte cum într-o vreme, cu mulţi ani înainte, au fostu trecut cu aoste tătărască pe la Cîmpul Lungu, pe la o potică, iar nu pe drumul cel mare. Iară soltanul, de altă parte, fiind copil tînăr ca de 12 ani şi neştiind trebile lumii, asculta cuvintele tătarîlor, carii nu ştiia drumul. Numai Mihai vodă văzînd neschimbarea socoteleii lor, au priimit să margă cu dîşii, pe unde li-ar fi voia lor şi fără voia să. Şi socotind înainte că vor alerga în zădar, că cu grea ostenială şi cu multu năcaz au trecut muntele şi nice un folos n-au făcut, cum vom arăta mai gios, orînduit-au împărăţiia cu aceste oşti şi pe Iliiaş Colceag bei, care era salcol agasi la cetatea Hotinului, cu cîtă oaste avia supt ascultarea sa şi pe ghenărariul Işterhaz ungurul, pe carele am zis mai sus c-au fostu la Hotin, cu poroncă să să scoali şi el şi să vie la Moldova împreună cu Colceag bei şi să între în Ţara Unguriască, ca să să împreune acolo cu Regep paşia, cum am dzis mai sus, şi să îndemne pe unguri să să ridce asupra chesariului, după aceia să să bată cu nepriiatinii şi să prade ţara lor. Deci au purces Colceag de la Hotin şi au vinit şi s-au <276> împreunat cu domnul şi cu soltanul la Botăşeni; şi de acolo au mărsu la Cîmpul Lungu şi au intrat în hotarul Ţărăi Ungureşti şi au mersu la un sat ce iaste la capul hotarului, care să chiamă Rbeno şi l-au arsu. Aşijderea au arsu şi părcanele ce făcusă împregiurul satului şi făneţăle, unde găsiia, pănă au mărsu la cetatea Bistriţii. Iară ghenărariul Bistriţăi audzind că vine oastia asupra lor cu domnul Moldovii, au trimis ca la o sută de niamţi, ca să vadză, ce de samă de oaste vine, ca să ştie a să chivernisi. Care niamţi au dat este o samă de oastealui Colceac bei şi a domnului, carii merge cătră Bistriţă. Şi i-au prinsu pe toţi cu războiu şi unii au cădzut morţi, iar pe alţii i-au robit [90]şi i-au dus la hotin şi pe urmă i-au schimbat împreună cu căpitanul lor **pe ** turci, pe carii i-au fostu robit cătanele. Însă mai mulţi era den oamenii ui Colceag pre carii i-au fostu trimis în iarna trecută la Suceava asupra cătanelor şi i-au lovit cătanele fără veste şi au luat pe unii, iară o samă au scăpat cu fuga. Şedzut-au într-acia dzi în preajma cetăţii Bistriţăi, sfătuindu-se; iară a doa dzi sara, ghenărariul cetăţăi au scris o carte şi au trimis-o la ghenărariul de Braşov, dzicîndu-i cum c-au luat cartea lui şi au înţales ciale ce-au scris şi cum s-au bucurat de înştiinţarea ce i-au făcut: adecă, precum Dumnedzău au blagoslovit armele creştinilor şi au biruit pe turci şi au luat cetatea Beligradului; şi să-i trimită agiuor cum mai de sirgu căci domnul Moldovii şi Colceag bei şi soltanul cu oaste au vinit acolo şi vor să bată cetatea (că avea domnul mulţi săimeni şi cîteva puşci şi gebhaia, ce-i trimisiasă paşia de la Hotin). Şi pe omul ce-au trimis cartea l-au prinsu oamenii domnului , pe drum, mergînd şi l-au adus la domnul, carele cetind cartea au spus lui Colceag povestea. Şi vădzind că s-au strîcat oatea turcească la Beligrad şi s-au luat cetatea, temîndu-să să nu vie nişcariva oaste de la Ardial şi să-i bată pre dînşii, <276v> s-au întorsu a doa dzi diminiaţa înapoi şi Mihai vodă au vinit la Iaş, iară Colceag bei au mărsu la Hotin. Iară tătarîi au întrat la Maramoroş şi au încungiurat multe locuri, ardzind şi prădînd şi robind şi au zăbăvit cîteva dzile. Şi întorcîndu-să să iasă iară la Moldova, au pierdut drumul şi au rătăcit îmblînd pren strămtori, silind ca să găsască vro potică, să iasă afară. Într-această ună vreme, ungurii depepregiur, cum dzic, mojicimia, iar nu oaste strînsă bulucuri, şădia pe la drumuri strămte, pe unde era să triacă tătarîi şi lovindu-i trecînd pe potică, cu săniaţă, au omorît pe mulţi. Iară ceialalţi de abiia au scăpat pe gios şi autrecut pe potici, lăsîndu-şcaii lor şi plianul ce ăprădasă şi pe mulţi robi. Şi de n-ar fi fostu balci başia hanului, anume Murtaza aga, să ia în spate pe soltanul, ca pe un copil, de l-au suit la un dial mai alăturea de potică, fost-au primejdie să-l prindză şi pe dînsul, că au fostu rămas singur, fiind tătarîi împrţăştiiaţi. Iaă alţii dzic că au fostu oastea trimisă de ghenărariul de Braşov agiutor lor. Însă, cum au fostu tătarîi au rămas cu mare pagubă şi ruşinaţi despre această puţină oaste ce i-a lovit la strîmtoare. [91] Întorcîndu-să dar Mihai vodă la Iaşi, cum au pogorît den munte, au tunpinat pe ghenărariul Işteehaz, ce mergela Gălaţi, ca să margă pe acolo, unde i-au orînduit împărăţiia să şadză, căci, cum au dzis el, aă n-au avut bani cătră domnul de agiunsu să facă multă oaste şi să margă cu domnul, carele l-au înştiinţat de ciale ce s-au tîmplat supt Bistriţă. Iară ghenărariul Bercinei, carel au fostu întrat pe la Hîrsova, în Ţara Unguriască, pre acia ună vreme rămîind turcii bătuţi, eşit-u oastea nemţască şi unguriască, şi l-au lovit împreună cu toţii cîţi avia pe lîngă dînsul ghenăralii şi ofiţerii şi i-au gonit. Şi fugînd ei pen mumţi, lăsat-au lefticile lor şi tot agîrlîcul lor şi abiia au scăpat el; şi den munţi den oamenii săi i-au agiunsu şi i-au omorît; şi <277> cîţi au rămas, de abiia au ssăpat în Ţara Turcească, goli şi pe gios şi s-au întorsu iarăşi în Ţara Leşască, flămîndzi şi istoviţi şi leşonaţi, ca să-ş găsască acolo petrecere vieţii lor. Iară ghenăralii cei mai sus pomeniţi s-au întorsu iar la Ţarigrad, la craiul Racoţi. La iarna cia viitoare trimis-au împărăţiia iarăş aicia pe ghenărariul Isterhaz, cu 200 de slujitori unguri ca să ernedză aicia, în Iaş, orînduindu-le zahariaoa, să-ş ia pe dzi de la domnul Moldovii, carii au făcut multe răutăţi nedîndu-le oboroaceli lor vreme şi fiind ei de fel oameni răi; multe bucate omeneşti a săracilor apuca şi furiş şi făţiş, de la mînca; şi spărgea dughenele orăşianilor noapte şi le jăcuia de ce găsiia, cît sosiia domnului în toate dzile să aibă gîlceavă cu dînşii. Şi trimitia pe cămătariul Alexandru de-i tot aşedza. Şi au trecut iarna aceia. Ghenărariul acesta nu s-au îndestulat cu atîta, ce trimitia şi la marginea Ardialului pe oamenii săi şi-i ispitiia pe unguri. De care fapte luînd ştire nemţii, pîrîtu-l-au pe Racoţi la Poartă şi au dat împărăţiia ferman ca să să scoale ghenărariul den Iaş şi să margă la Tighinia. Iară Mihai vodă le-au dat lor toate ciale orînduite deplin, ce trebuia lor şi s-au dus la Tighinia, unde făcînd iar furtişaguri ca aceste, Ibraim paşia, care era atuncia la Tighinia, au spîndzurat pe cîţva dentr-aceştiia. Iară pe urmă i-au rădicat împărăţiia şi de acolo şi i-au trimis la Rumele. La al triele an al domniei sale, făcut-au împărăţiia pace cu niamţii, lăsîndu la dînşii Beligradul şi Timişvarul şi Craiova, cu pămîntul şi cu satele penpregiurul lor. tot într-acestu an au fostu foamete în Moldova ca să găsască pită. Şi s-au făcut scumpete mari că nice un fel de roadă, nemica nu s-au făcut, nefiid ploae toată vara. Şi mulţi den sărăcime, [92] carii nu avia făină, mînca rădăcină de papură şi alerga pe drumuri, cerîndu pită, ca să-ş <277v> scoată viaţa lor. Vădzind dar domnul lipsa acelor săraci, i-au strînsu la un loc şi le-au dat o samă de pîne întăi, iară pe urmă i-au împărţit pe la boiari, dînd fieştecăruia cîte 30, cîte 10, cîte 5, căruia cum îi era putinţa să-i poată hrăni. Iară cei bogaţi trimitia în Ţara Leşască şi cumpăra grîu şi mălaiu şi ce putia şi aducia de vindea la Iaş merţa de mălaiu cîte 10 lei. Dat-au Dumnedzău de s-au făcut iarna aceia uşoară, cît de abiia au cădzut o dată puţin omăt şi iar s-au luat şi n-au trebuie oamenilor multe lemne şi verdiaţa den cîmpu şi den pădure n-au lipsit, de multe ploi ce-au ploat peste iarnă şi pămîntul n-au îngheţat şi au săpat oamenii. Papură şi alte buruiane găsiia pen pădure şi ciulini şi de acelea mîncînd, au trăit toată iarna. Iară de primăvară, au fostu ploi foarte multe şi Dumnedzău cel ce ceartă şi iar miluaişte dînd hrană oamenilor, după urgie ce vărsase asupra acestui pămînt, pe urmă, cu atîta milă s-au întorsu, cît au răsplătit îndzăcit norodului său. Fpst-au bişug mare peste vară: pîne multă, vin multu, poame multe,miiare întru atîta, cît cine au avut 100 de stupi au luat pănă la 400 lei, den miiare. Şi sănătate în dobitoace; şi dentr-un sac de mălaiu cine au sămănat, au luat pănă la o sută de saci, iară mai puţin pănă la 50, iar mai gios nime n-au luat, cît mai îmbişugat an nime n-au apucat să fie mai fostu. Şi sămînţa ce sămănasă oamenii în toamna trecută, înaintea foametii şi de vară, ce sămănasă în anul foametii şi răsărisă de siacită, răsărit-au şi aceia în vara cia bişugată şi s-au făcut cît omul. Iară Dumnedzău, care au zidit cum cele bune şi rele şi le-au amestecat cu un chip minunat a orînduialii sale cei nepricepute şi nu să află înalturi a toată zdirea, bun să nu fie, şi cu rău amestecat, cum nice rău să nu fie, şi cu bine stîmpărat – că după bucurie urmeadză jele bucurie – trimis-au într-acea cară la Moldova boală de ciumă. Şi au ţinut 6 luni şi <278> au murit de ciumă şi aceasta (cum poate pricepe fieştecarele înţăleptu) iaste ca să nu să mîndriască omul, cîtu-i de mare, ce să-ş aducă aminte că iaste prav şi cenuşe şi viarme, air nu om, după cum dzice împăratul David, carele fiind împărat, iştiia pe sine ce iaste, iară nu ce arăta că iaste! [93] Vădzindu dar Mihai vodă că den pricina cătanelor au fugit oamenii şi s-au dus într-alte ţări şi mai depărtate şi mulţi nu s-au mai întorsu; şi mulţi, den pricina foametii s-au sărăcit şi de ciumă au murit şi în robiia tătarîlor au cădzut şi s-au alăbit ţara şi nu putea să strîngă birul împăratului, cum să cădea a să da deplin, au făcut ştire împărăţiei, arătînd starea ţărăi şi sărăciia raialii, trimiţînd cîţva boiari ca să jăluiască împărăţiei şi den gură arătînd nevoia pămîntului şi rugîndu-să să facă milă cu săraca de ţară a Moldovii şi ca să păsuiască cîţva ani birul şi pocloanele ciale obicinuite să nu le ceia tot o dată. Împărăţiia, dar, milostivindu-să, dat-au un berat împărătescu ţărăi ca să nu dea birul deplin pănă în trei ani, ce numai pe giumătate. Iară den bani pocloanelor să dea numai cîte 10000 de lei pe an. Iară după trei ani să dea tot birul deplin şi peste bir 24000 lei în toţi anii, pănă s-au plini rămăşiţa cia psuită. Şi banii pocloanelor, iarăş să le dea deplin şi ce-au mai rămas să aibă pănă în şiasă ani a plăti ţara toată rămăşiţa. Mai făcut-au împărăţiia ţărăi şi această învoire; adecă havalegii ce vor vini să nu le plătiască lor banii îndată cei orînduiţi (căci havalegii cînd viniia, cerea îndată banii şi da mare supărare domnului, carele nu putea atunce de-a gata să-i plătiască), ce să-i plătiască, e cifertu, adecă pe trei luni un cifertu. Şi de nu va veni havalegiu, să aibă a da aşteptare havalegiul acela pănă la al doile cifertu, iar pe domnul să nu-l supere. Într-acel an vrînd Mihai vodă să ia <278v> pe oamenii deţară carii fugisă la hotin pentru greul birului de la turcii spahii, scos-au ferman şi scriind fermanul la Mustafa paşia de Hotin (pre carele l-au trimis împărăţiia în mîna domnului. Iară acei spahii ce priimisă pe oameni în satele lor, ca să nu să păgubească, de folosul lor, n-au vrut să-i dea, ce-i tăgăduia şi-ai ascundea, iară capichihaia Iamandi stînd vîrtos, cerînd pe oameni. Deci spahii nevrînd nicedecum să-i dea, arîtînd că sîntu de triaba lor, răspuns-au lui Iamandi ca să scrie la Mihai vodă să nu ceie pe oameni, că sîntu de trebuinţa lor şi a cetăţii. Apucîndu-să ei să facă un ardzu, pe cum au rpiimit 4000 de oameni den raiaoa Moldovii şi să să roage împărăţiei să să scadă den birul Moldovei birul acelor 4000 de oameni. [94] Care nepriimind Iamandi, sta vîrtos în puterea ermanului să ia pe oameni. Atunce spahii au răspunsu lui Iamandi cum ei or face mai multă păgubire domnului Moldovii decît paguba acelor omeni den satele lor. Iară nevrînd nicedecum domnul să asculte cuvintele lor, ei au cugetat cu un chip de meşterşug supţire ca să păgubască pe domnul den vinit, cum şi pe ţară; precum l-au şi păgubit, că strîngîndu-să cu toţii, cu spahii, la un loc, au scornit că hotarul Hotinului nu iaste hotarul cel vechiu, adevărat, a ţinutului, ce iaste mai îngustat. Iară hotarul cel vechiu au arătat că să începe de la Prut pănă la Nistru. Şi Neculaiu vodă ce-au fostu mai nainte domnu Moldovii, la vremea cînd, că au hotărît să fie dat bani lui Dalmat Mehmet paşia de Hotin, carele era mortu şi, luîndu banii, s-au făcut a nu vede şi într-acesta chip s-au făcut a nu vede şi au micşurat ţinutul. Şi acmu Hotinul avînd prea puţin pămîntu, ei nu pot să să hrăniască, rugîndu-să împărăţiei cu ardzu, să trimită împărăţiia un tahrigi ca să scrie şi să ia pămîntul acela ce-l arăta ei, cu împresurare, să-l lipască la Hotin <279>. Deci împărăţiia credzind hardzul hoticenilor, îndată au trimis pe Mustafa aga tahrigiul şi au mersu cu hoticenii la Cernăuţi. Şi de la Sărafineţ au început a să pogorî în gios şi a hotărî pămîntul şi au luat ţinutul tot a Cernăuţului, pănă la Prut, unde iaste tîrgul Cernăuţilor, că numai tîrgul rămăsesă la partea Moldovii. Şi fiind vremea iarmaroacelor, care să fac în ţinutul Cernăuţului, au luat iarmaroacele; şi îndată au pus Mărza paşia, carele vinise în locul lui Mustafa paşia, pe oamenii săi giudecători şi vameşi; şi tefterdariul aşijderea au pus strîngătorii. Şi strîngea viniturile de pe la sate şi luasă vama numai de cai şi de boi 10000 de lei aflîndu-să mulţi boi de negoţ şi cai de vînzare, care bani era să ia vemeşul lui Mihai vodă, Gligoraş bozagiul. Şi încă şi alte 10000 lei ar fi mai luat vamă de pe la alte neguţitorii. Şi aceşti bani toţi au păgubit Mihai vodă. Şi încă au mai cheltuit Mihai vodă la alte 10000 lei pănă a scoate pămîntul Cernăuţilorden mîna turcilor, carele după un an abiia l-au scos la multă silinţă a lui Manolache Chiurci başii de la Poartă. Aice iaste dovada pildii ce să dzice, că „scumpul mai multu păgubeşti". Căci şi pe acei oameni Mihai vodă împresurîndu-i, îi pierdusă şi pe urmă alerga cu acia multă cheltuială să-i poată iarăş cîştiga şi cu paguba pemintenilor. Căci, pe urmă, poprind toate veniturile moşnenilor de pe acel loc ce să scosiasă de la hotinciani, şi de ar fi priimit ardzul de la hotinciani, ar fi fostu domnului în loc de zapis, cum că au hotincenii atîţia oameni de [95] ţară în mîna lor. Şi împărăţiia atuncea, poate, nevrînd să scadză birul., ar fi fostu poroncit să să dea oamenii înapoi, ce numai nice el, poate, nu s-au sfătuit cu nime, după obiceiul său. Omul cel înţăleptu cînd va să să apuce de vreun lucru, întăi trebue să socotiască pentru ce să apucă şi le ce săvîrşit va vini; şi în toate fapteli noastre să cade totdeauna să socotim sfîrşitul lor. A doa, <279v> la ce s-au ispiti nepriiatinul să cugete vro scornitură împrotiva noastră, pe aceia urmă trebue să i să găsască întîmpinare împrotivă de apărare. Iară al patrule an al domniei sale, împărăţiia au mutat pă Mărza paşa la Tighinia şi în locul lui au trimis pe Apdi paşia, carele au fostu paşe la Misir şi au trcut pe aicia de primăvară şi au eşit domnul în tîmpinarea lui cu toată boierimea şi s-au împreunat cu dînsul supt cortu, la cîmpu, pe apa Jijiei. Şi i-au arătat paşia prieteşug şi siamne de dragoste şi de sprejenire, îmbrăcînd cu căftan pe boiarii săi, după obiceiu şi dzicîndu-i domnului: – „Vei fi mulţămit despre mine şi vei dzice că ai aflat un vizir a împărăţiei turceşti, care iaste cu adevărat vizir". Şi dreptu om acela era Apti paşia, slăvit şi dreptu giudecător şi pre înţăleptu şi vrednic, că în dzilele lui cît au şedzut la Hotin, unde au şi murit, multu folos au avut ţara despre dînsul. Pe tîlhari den Ţara Leşască, carii viniia la mOldova de jăcuia şi agiungia şi pen Bugeag, de omorîia cîteodată şi pe tătarii ce mergea la iarmaroace, i-au stînsu pe toţi. Iară pe tîlharii den moldova i-au stînsu Mihai vodă, cît la Moldova, în dzlilel lui, putea oamenii să îmble pe drumuri cu galbeni în mînă. Vădzind dar Mihai vodă bunătatea lui apti paşe, s-au apucat să scoaţă pe tîlharii nohai de pe locul Moldovii ce-l cuprinsiase ei într-acestu chip, precum istoriia ne trage a arăta. Cîndu au vinit moscalii la Huşi ca să să bată cu turcii, cum am dzis mai sus, satele de pe marginea Moldovii au fugit, ca să nu-i calce oastea turcească şi moschicească, care sate sîntu aproape de hotaurl lui Halil paşia, ce-au fostu orînduit de la împărăţie mai în vechile vremi, pentru lăcaşul tătarîlor. Şi dacă au rămas moscalii biruiţi despre turci şi s-au dus, pănă a nu vini oamenii iară la satele acelia la urma lor, tătarîi ce lăcuescu în pămîntul ce să chamă a lui <280> Halil paşia, aflînd vreme ca să lăţască spre Moldova, dzicînd că nu le agiunge locul lui Halil paşia de [96] hrană pentru că s-au înmulţit, s-au sfătuit între sine mărzacii, între carii era mai mare şi mai bătrîn Giaon Mărza, om vestit, pe careli l-au fostu pus împărăţiia şi beiu la Tighinia, cum şi la Vozîc. Avea tătarîi un beiu pus de la împărăţie şi au trăit în cinstea aceasta pănă au murit. Au mărsu dar cu toţii la Dovlet Gherei han, fiiul lui Selim Ghirii han, carele vrînd să-i agiutorească pre tătari, scris-au l împărăţie cum acele sate mai sus pomenite ar hi fostu loc pustiu şi împărătescu, nearătînd nice într-un chip că să ţine de Moldova. Şi de cît să şadă pustiiu şi fără de lăcuitori, mai bine ar fi să-l dea împărăţiia acestor 2 niamuri tătărăşti, ce să chiamă unul Oracolu şi altul Orumbetolu, ca să lăcuiască şi să să lăţască, de vreme, că nu încăpea pe locul unde şădea. Împărăţiia dar, după ardzul lo credzind că ca fi aşia, trimis-au un tahrigiu şi au scris locul pe carele îl arăta ei că-i pustiiu şi fără de stăpîn, începînd de la hotarul lui Halil paşia pănă la Nistru, în lat, cali de 2 ceasuri, pămîntul Moldovii. Apoi au scris hogetul şi l-au aşedzat în tabla divanului împărătescu şi au dat hogetul tătarîlr, ca să şadă ei, să stăpîniască. Şi dzăciula den roada pămîntului aceluia să aibă a o da la împărăţie. Iară boiarii moldoviani neputînd atunce să opriască lucrul acesta pentru hainiia lui Dumitraşco vodă Cantemir, carele s-au hainit atunce ş-au rămas negurat despre împărăţie numele moldovenilor şi au lăsat lucrul de au trecut aşia. Venit-au pe urmă Neculaiu vodă cu a doa domnie şi au nevoit la Poartă ca să ia pămîntul iar înapoi, dar n-au avut vreme ca să isprăvască, pentru căci l-au mutat împărăţiia den Moldova în Ţara Romîniască. <280v> Deci Mihai vodă, după izbînda ce făcuse asupra cătanelor şi după prada ce făcuse aceşti tătari în Ţara Moldovii, au pus gînd ca să-i scoaţă den pămîntul Moldovii şi să ia iarăş locul înapoi de la dînşii la stăpînirea sa. Agiungînd la Apti paşia carele l-au agiutorit, făcînd ardzu la împărăţie şi arătînd adevărul că iaste dreptu a Moldovii, iară nu precum au dzis tătarîi. Şi s-au rugat împărăţiei ca să dea locul înapoi şi au scos şi ferman şi au pus şi bunbaşiri pe un Ali aga, ginerele lui Apti paşia şi pe Mustafa efendi, cadiul de Hotin. Iară boiarii Moldovii ce-au fostu orînduiţi cu dînşii era Costantin Costache vel spătar şi Darie Donici vel vornic şi Costantin, fiiul lui Ion [97] vel postelnic şi alţii. Şi au mersu de au îmblat scriind hotarul Moldovii, care să începe de la hindiciul lui Traian, împăratul Rîmului, şi miarge pănă la Nistru, cum să vede şi astădzi. Şi au mărturisit şi mulţi turci bătrîni, cum că locul ce-au luat tătarîi cu vicleşug iaste de Moldova, aşijderea şi 12 sate ce luase benderlii; şi cum pămîntul acela, cel împresurat, tărarîi l-au luat înapoi. Aşia şi satele ce le împresuraseră benderlii, cu multă cheltuială şi gîlceavă. Pus-au şi hanul de Crîm Saadet Ghirei, ce era atunce, pe el-agasi, anume Chelal aga, de au mersu împreună cu boiarii, dînd de ştire tătarîlor să să rădice de pe locul Moldovii. iar tătarîi fiind bucuroşi să şadză în locul Moldovii pentru hrana lor, alergat-au la el-agasi şi s-au rugat să mijlocească la Mihai vodă, apucîndu-să să dea dzăciuială den roada pămîntului şi cîte un ortu de casă pe an şi de stog de fîn 1 ortu şi de pe oi şi de pe alte bucate alăm şi să-i lase să şadă pe locul acela. Deci Mihai vodă, pentru folosul său, au priimit tocmală şi i-au lăsat. Şi aşia au vinit cîţva mărzaci dentr-aceste 2 niamuri şi au făcut zapise cu peceţile lor în mîna domnului şi ei au rămas iarăş pe locul acela. Şi luţnd voe ca aceia, au făcut şi mai multă îndrăznială, că au mai cuprinsu <281> tătarîi şi mai multu loc pănă aproape de Prut, pe de ceia parte. La al şeptele an al domniei sale, au trecut pen Moldova un sol leşăscu, anume Popil, carele au vinit den Ţara Leşască la Hotin, în dzilele lui Apti paşia. Şi de acolo, trecînd pen Moldova, au mărsu la împărăţie şi l-au trimis Apti paşia pănă la Ştefăneşti cu doaă stiaguri de lipcani, petrcîndu-l. Iară Mihai vodă n-au trimis înaintea lui nice un alaiu, ce numai pe cămănariul Alexandru, cu slugile sale; pentru care lucru au bănuit solul şi s-au mîniiat şi ispitindu-să să jăluiască paşii. Iară cămănariul cu multă voroavă dulce, şi cu plecăciune au mîngîiat pe sol, arătîndu-i că n-au fostu lucru într-adinsu făcut, ce alaiul au fostu orînduit să fie cînd a întra în Iaş, iară la cîmou, unde nu-l vede nime, nu era trebuitor. pentru care cuvîntu s-au întorsu solul şi s-au îmblîndzit. Iară cînd au sosit lîngă Iaş, scos-au Mihai vodă un alaiu mare, care nu să pomeneşte să să fie făcut altui sol; căci au trimis Mihai vodă pe frate-său şi alţi boiari împreună cu cămănariul în tumpinarea solului şi au rămasu prea mulţămit solul. Şi după doaă dzile ce-au şedzut la Iaş, au purces; şi pănă la Gălaţi, au mersu şi cămănariul Alexandr de l-au petrecut şi de acolo trecînd Dunărea solul, iară cmănariul s-au întorsu înapoi, cu cărţi de mulţumită de la sol. [98] Şi cînd au sosit solul la Ţarigrad, s-au tîmplat într-acia vreme boală de ciumă în Ţarigrad şi au murit 17 oameni ai săi. Iară de trebile sale nice una n-au isprăvit, ce s-au întorsu în deşertu, trceînd iar pen Moldova. Şi atunce nice unii den boiari înainte nu i-au eşit, pentru frica ciumii, ce numai conacgiei ce-i purta conacul. Iară la anul 7233, airă al domniei sale al noaăle an, tîmplatu-s-au în Iaş, foc mare, fiind împreunat şi cu furtună mare de vîntu, aruncîndfocul den casă în casă; şi pe scurtă voroavă, începînd den sus de svetîe Dimitrie, ardzind şi beserica lui stăi Dimitrie; şi într-un ceas, făcîndu focul drum, ardzind toate casăle ce era alăturea cu uliţa cia mare, <281v> den-a stînga viind asupra curţilor domneşti, cînd şi beserica svtăi Nicolae au sărit focul şi în curţile domneşti şi au arsu de s-au topit pănă în pămîntu toate casăle gospod, sărind focul încă şi pe casăle de pe iaz; la care poate să socotiască fieştecine şi săa poată cunoaşte ce fel de furtună au fostu de au împinsu focul într-aun ceas, pănă l-au scos den tîrgu, pe iaz. Şi fiindu vreme de primăvară, îndată s-u apucat Mihai vodă şi au făcut casăle de iznoavă, cum să văd, puind ispravnic pe CostaninCostache vel spătar, iar deplin nu le-au isprăvit, scurtîndu-l vremea. Acestu domnu multe lucruri noaă au scornit în ţară, că în domniia aceasta au scos desiatina îndoită pe toţi asiamenea, care lucru alţi domni mai săraci decît dînsul nu l-au făcut. Scos-au şi cîrcimărit, cîte 5 lei de pivniţă. Şi multe strîmbătăţi să făcia acestu cîrcimărit căci îl vindea şi mergea cumpărătorii şi pe la acei carii nu avia pivniţă. Şi avînd o bute sau doaă de vin, lua de la dînşii cît le era voia. scos-au şi prisăcărit, de prisacă 2 ughi într-aun an; şi cu prisăcărit şi cu desiatina au stînsu stupii oamenilor. Scos-au morărit, de toată moara cîte 2 ughi, care lucru n-au fostu altădată. Luat-au ţigănărit, carele îl legasă domnul Neculai vodă cu blăstăm, de la patriarhul Ierusalimului, ca să nu să mai scoată. Iară el îl scotea în toţi anii. Şi pe urmă scos-au şi văcărit de doaă ori, care văcărit de multă vreme alţi domni nu-l scosiase. Şi cu atîţia bani ce-au strînsu den ţară, datoriile sale n-au plătit, că nu vrea să le plătiască, ce numai tot să îndatoriia şi izvodul de împrumute [99] niceodată de pe masa lui n-au lipsit. Iară de-nprumutele ce lua, prea puţintiale de plătiia, că nu-i era drag a plăti. Şi unde audziia să fie avînd cineva bani, în multe chipuri siliia să-i ia de la mîna lui şi cu bine şi cu rău. Şi cine i-au slujit cu drepate altă temeinică n-au cîştigat de la dînsul, fără decît prepus şi necunoaşterea de slujbă. Iară la 11 leat a domniei sale, dzic unii, precum avînd boiarii den Ţara Munteniască cu domnul lor Neculai vodă nişte pricini, au fugit unii dentr-înşii şi au vinit la Moldova, între carii au fostu şi Neculai Ruset vel logofătu; şi ca să-i fie îndemnat spre fugă cu scrisori Mihai vodă, ca să poată vătăma pe Neculai vodă domnul Ţarăi Munteneşti, pîrîndu-l la Poartă că iaste cu strîmbătate asupra Ţărăi Munteneşti, ca doar l-a mazili împărăţiia şi să dea domniia Ţărăi Munteneşti lui Mihai vodă, pe care o poftiia de multă vreme. Iară dacă au sosit acei boiari munteni la Iaşi, i-au pus la mănăstirea Galata şi taina au vorbit cu dînşii şi i s-au adeverit ei că l-or face pe dînsul domnu şi l-or face de a cîştiga mulţi bani. Iară dacă au înţăles Neculai vodă, domnul Ţarăi Munetneşti, de fuga boiarilor la Moldova, jăluitu-s-au la împărăţie pe dînşii şi au trimis împărăţiia pe Hăsăt Mehmet aga capigi başia, cu ferman la Mihai vodă, ca să ia boiari de la dînsul. Iară el le-au dat drumul şi n-au vrut să-i dia. Iară totdiauna sta Mihai vodă la Poartă ca să maziliască pe domnul Ţărăi Munteneşti, giuruind şi o somă mare de bani. Deci domnul muntenescu avînd la portă mulţi priiatini şi agiutători aleşi pe terzimanul cel mare a împărăţii Grigorie Ghica, nepotu-său, carele împreună cu alţi priiatini şi cu boiarii Porţii îl agiutoriia şi îl apăra de cele împrotivnice şi stricăcioasă. Iară încăş pîrăle şi jalobeli de la îmbe părţile nu lipsiia de la Poartă, pănă i s-au supărat şi Porţii de cărţile ce lua de la amîndoi domnii şi de audzire graiurilor rele şi jalobe unul asupra altuia. Dacă şi împărăţiia au socotit de au găsit chip potolit aceste zavistii ce întrasă într-aceşti doi domni de multă vreme; şi nu era altu liac de păciuire între dînşii, pănă nu va fi mazilire unuia; şi de nu ar mazili pe unul, n-or rămînia nice domnii, nice Poarta. Şi aşia au hotărît de au mazilit <282v> pe Mihai vodă. Şi au socotit să trimită pe terzimanul cel mare al împărăţii, Grigorie Ghica, domnu la Mldova. Măcar că împăraţii să supărasă şi cu alte pricini, mai denainte vremi, a lui Mihai vodă, dar [100] cia mai de pe urmă pricină aceasta au fostu, a mazilii lui, pricina boiarilor mai sus scrişi. Şi aşia s-au mazilit după 11 ani ce-au domnit cu multă pagubă ce-au făcut pămîntenilor şi a streinilor, ori creştini, ori păgîni. Căci au meşteşugit şi au luat banii lor, cum creştinilor, aşia şi a turcilor în datorie şi nu i-au plătit. Şi nice o faptă bună, în toată acia domnie îndelungată, n-au făcut. Şi mulţi îl blastămă pînă astădzi, iară prea puţintei îl mulţămăscu. Însă nice popilor cu milă n-au fostu. Deci, septembrie 25, într-o dzi duminică, sosit-au la Iaş şi fiiul lui Apti paşii, Ali bei, cu ferman de mazilie; şi după 5 dzile l-au pornit cu toată casă li şi cu toţi oamenii săi la Iaş şi l-au dus la împărăţie, fără nice o vătămare cinstii sale sau a avuţii. În dzilele sale zidit-au o bisiarică la Olăşeni, unde era ispravnic pe bisiarică părintele Iezechiil, egumenul de Copou, iar vornicii de tîrgu apuca de pe dughianele jidovilor de Iaş laviţăle şi scîndurile şi le lua să trebuiască trebili acei biserici. Mihai vodă mai cu multă dragoste şi iubire ce avea spre turcii laji, neguţători şi-i cinstiia peste măsură, cît pre unul dintr-înşii, numit Hasan îl făcusă acmu pe urmă şi vistiarnic, adecă l-au pus de au cheltuit visteriia 9 luni, dîndu-i lui răsurile visteriei. Acmu, cine nu-i ştiia firea acestui domnu,carele era neiubitor de oameni, era în mirare cum pe laji de-i iubeşte şi pe pămîntenii creştini îi făcea jărtvă lajilor, dîndu-i platnici de plătiia dobînde peste dobînde. iară pe urmă s-au cunoscut pricina dragostii lui că nu era pentru altă, ce ca să le mănînce banii, cum i-au şi mîncat şi acelui Hasan o samă de bani şi altora; şi den <283> visterie mai sus pomenită nemică n-au cîştigat că nu i-au plătit deplin cît cheltuise. Şi dacă n-au vrut să cheltuiască Hasan, luat-au Mihai vodă visteriia în sama lui şi cheltuia cu mîna Nacului logofăt de visterie. Şi nice avea cămară,nice visterie; şi slugeriia încă luasă în sama sa şimcîte oi riale avia, le tăia; şi le lua de la alţii cărora nu plătiia. Şi stolnicii lui cu jacul tîrgului ţinea chnea lui. Şi de la toţi boiarii au luat bani în datorie şi nu li-au plătit şi toată boairimea îl urîsă, cît să sfătuiasă să fugă cu toţii; şi cu bună samă, de nu s-ar fi mazilit, ar fi fzugit boiarii într-aciale dzile. Şi unde simţiia pe cineva cît are bani, îi arunca cîte o pricină ca să-i ia banii. În chip ca acesta s-au arătat Mihai vodă şi s-au purtat într-această domnie a triia. [101] Tot înt-acest an s-au tîplat un lucru la Moldova, care fiind lucru de mierat, n-am lipsit a nu-l scrie, ca să să afle în letopisăţ scris, celor următori. În dzua Paştilor, jidovii lăcuitori de Ocniţcani furat-au un copil ca de 5 ani şi l-au pus într-o pivniţă a lor; şi acolo strîngîndu-să toţi acei jidovi, cum singuri ei au mărturisit pe urmă cu gurile lor la divan, şi au adus o labie cu pă caldă şi au spălat pe copil, apoi i-au legat cu aţă mădulariul dimpregiur şi i-au cusut iarăş cu altă aţă şădzutul lui; apoi l-au pus gol într-o putină şi i-au storsu singele den toate vinele şi lau împunsu cu sula pen tot trupul lui şi i-au scos ochii cu sula; şi piiale den frunte încă i-au scos, cum s-au vădzut cînd l-au adus pe copil, cu poronca lui Mihai vodă, la svtăi Niclae, de l-au îngropat. Şi aşia i-au scursu tot singele den trupul copilului într-acia putină; şi în putină au fostu şi puţintea apă. Şi dacă au omorît copilul cu acia muncă, l-au scos şi l-au lepădat la cîmpu cu mînule altui jidov, cărui îi dedesă 3 ughi aur pentru osteniala lui. Şi l-au pus pe el într-o căruţă şi l-au dus la cîmpu de l-au lepădat învălindu-l într-o piiale de oae. iară singele l-au împărţit puindu-l pe în barelce şi l-au trimis la hahamul <283v> de Cracău şi la hahamul de Dubăsari şi o barilcă au îngropat-o într-acia pivniţă, dzicînd că iaste vişinat. Iară părinţii copilului avînd numai pe acel copil , îmbla căutîndu-l pe în tîrgu, den simbăta cia mare întru care perisă copilul, îmblînd pe la toate casăle, prepuind să nu fie mas la vro casă, sau să nu-l fie furat vreun turcu, să-l ducă la Tighinia, pe obiceiul lor ce au, de fură oameni şi-i vînd. Şi întrebînd pe unul şi pe altul de împregiuraşi şi neaflîndu-l nicedecum îş pierdusă nădejdea cum să-l mai găsască. Iară în lunea Paştilor, viind nişte oameni de pe la sate, la tîrgu, au aflat pe copil la cîmpu, lepădat aproape de drumul cel mare; şi luîndu-l, l-au adus la Oneţcani şi l-au arătat şi cum l-au vădzut oamenii, l-au cunoscut. Aşia şi părinţii lui, luînd veste, au alergat, de l-au vădzut şi au început a plînge moartea lui cea nevinovată. Şi îndată, vornicul de Uniţcani, tatăl copilului, au dat ştire Lupului sărdariul, carele fiind aproape au mărsu de l-au vădzut. Iară sătenii şi preutul de acolo, împreună şi cu sărdariul, au prepus şi au cunoscut că iaste numai fapta jidovilor. Şi îndată au prinsu pe cei mai de frunte jidovi, cu muiarile lor şi i-au închis făcînd ştire de toată povestea la domnie. iară a doa dzi, începînd sărdariul a-i bate şi a-i întreba [102] – şi întăi pe cela ce l-au lepădat la cîmu şi pe muiarea acelui cu casa, unde să lucrasă acestu lucru şi pe ceilalţi, bătîndu-i. Dar nice unul într-acia ună dată n-au vrut să spue. Iară de la o vreme au spus, întăi cela ce lepădase copilul, dzicînd că această faptă au făcut-o 2 den jidovi, în casa Leibii jidovul; şi pe urmă i-au dat lui 3 ughi ca să-l lepede. Şi pe aceşti 4 jidovi i-au trimis sărdariul den poronca domnului cu menzil şi cu muiarili lor la Iaş. Iară dacă au vinit la Iaş, i-au închis şi noaptea cîte pe unul, deosăbit, i-au întrabat domnul şi 3 dintre dînşii, nesăliţi, au spus dreptu, iară Leiba, cel cu casa, tot au tăgăduit. Şi a doa dzi diminiaţa făcut-au divan şi au chemat pe toţi jidovii de Iaş şi turci şi pe toţi <284> boiarii, cu mare cu mic şi i-au întrebat aiave. Şi de la divan încăş tot acei 3 au spus pe amănuntul toată povestea, cum au cursu, arătînd şi cuţitele, sulele cu carele împunsiasă pe copil şi ispărvisă acea faptă a lor, cum dzicea ei, den poronca hahamului de Cracău. Şi de ce triabă le iaste, singuri au spus: că la naşterea copiilor lor le ungu ochii copiilor cu acel singe şi mai ungu şi pragurili uşilor şi-l pun în adzime ce fac ei la sărbătorile Paştilor şi-l au în chip de osfinţenie acel singe, însă acel Leiba tot tăgăduind. Dzis-au apoi domnul cătră toţi jidovii: – Vedeţi şi audziţi ce mărturisăscu ceia ce făcusă acia faptă? Iară jidovii au răspunsu cum au făcut ei să-ş ia plata. Atunce Mihai vodă nu i-au omorît cum li să cădia lor, ce, ca să ia bani de la dînşii i-au pus la închisoare; şi den poronca lui Panaite vel armaş, un divan mare de scînduri au făcut ţîngă şcoala jidovască şi au pus pe acei 4 jidovi mai sus pomeniţi goli, pe divanul acela, puind şi o albie cu apă caldă. Şi aducînd pe un copil mic acelui Leibă mai sus scris, fiindu şi a lui copil de 5 ani, gol în albie şi poroncea tătîne-său să-l spele. Şi dacă l-au spălat, adus-au sulele şi le da în mîna Leibii, sălindu-l să-l giunghe pe copilul său. Iară el nevrînd să-l giunghe, îl bătia cu bice înfricoşîndu-l cu moarte. iară el striga pe baş-bulucbaş, pe Gheorghie de pe divan şi-i şoptiia la urchi. Şi Gheorghie buulubaşe mergea la Panaite armaşul de-i spunia iarăş cu şoptă, cele ce-i dzicea jidovul, care siamne arăta giuruitele cîte pungi de bani giuruia jidovii. Şi pe siamne, nepriimind soma, airăş de [103] iznoavă aducia sulele şi le da la mîna Leibii, aceiaş sălinţă făcîndu-i cu bătae grozavă, ca să giunghe copilul. Iară el nevrînd, iarăş chema pe baş-bulubaş şi-i şoptiia la urechi şi baş-bulubaş arăta armaşului. Şi această şoptă au purtat-o mai toată dzua. Iară tîtgul era strînsu la privală. Şi dacă au plinit cu giuruinţă soma cîtă ceria domnul, aproapi de sară i-au scos de acolo şi i-au închis ca să dia banii. Dar pănă <284v> a găsi ei acei bani, au trecut multe dzile, pănă au sosit şi jidovul, au trimis jidovilor de Iaş la Ţarigrad, de au dat veste lui rafail jidovul bazanghain-başe a vizirului; şi de aice s-au cunoscut că lucrul era cu adevărat şi ei fiind vinovaţi, au alergat la dînsul, ca să-i agiutorească de la Poartă. Şi au adus ferman scriind la Mihai vodă, poroncindu-i ca sîă sloboad pe jidovi şi atunce i-au lăsat făr de bani, numai cît au dat lui Panaite armaşului şi doftorului Carage şi postelnicului celui mare Iordache şi s-au întorsu la casăle lor. Nu s-au lăsat cu atîta jidovii, ce dzicia că li s-au luat multe lucruri den casăle lor. Pentru care lucru trimis-au acel bazanghian-başe pe Sară Mehmet aga, vizir agasi, cu ferman şi li-au scos pagubile lor de la sărdariul şi de la alţii ce arăta el că li-au luat. Şi această silinţă a lui rafail nu era pentru altă, fără decît că Mihai vodă n-au priimit rugămintea lui, cînd îi scrisiase mai nainte, foarte rugîndu-să ca să sloboad pe jidovi şi să să facă a nu vedea, pentrz voia lui. Ce el au făcut împotrivă şi au scris la Poartă pîrînd pe niamul jidovescu, ca să-i păgubască de bani. Căci cu 11 ani mai nainte, în dzilelelui Ali paşia viziriului, făcusă jidovii de Ţarigrad un lucru ca acesa cu un copil turcu şi viziriul au fostu spăndzurat 3 jidovi. Şi atuncea giuruisă jidovii şi adeverisă viziriului să aibă a da împărăţii 100 de pungi de bani, cînd i-a mai ibi jidovii în faptă ca aceasta, în toată stăpînirea împărăţii. Acestea i-au sosit lui Mihai vodă de li-au păţit iarăş pentru lăcomiia că s-au aflat cu inema mai herbinte spre lăcomiia banilor ceau mijlocit ca să poată lua de la jidovi decît spre dreptate nefăţarnică ce i să cădea să facă şi dragoste asupra legii şi lui Dumnedzău şi pentru căci nu socotiia mai nainte sfîrşitul lucului de care să apuca. Dreptu aceia, după puţină vreme, i-au sosit şi maziliia lui. [104] Domniia lui Grigorie Ghicăi vodă Acestu domnu, vrednic de vecinică pomenire, au vinit cu domniia ţărăi Moldovii la anul de la zidirea lumii 7235 şi domniia lui; precum au luat-o şi cum au domnit mai nainte, pre largu vom arăta la istoriia lui, arătînd întăi curgere niamului său, moşii, strămoşii săi cine au fostu. De pe tată să trage den Gheorghe Ghica vodă carele i-au fostu strămoş şi au fostu domnu întăi Ţărăi Moldovii, apoi şi în Ţara Romîniască, la dzilele lui sultan Mehmet, împăratul turcescu, la anul de la zidirea lumii 7165. ce, precum au domnit aice în Moldova Ghica vodă Bătrînul şi ce întîmplări au avut, scrie pre alrgu istoriia lui înapoi, la rîndul său. Iară domniia ce-au domnit în Ţara Romînească Ghica vodă şi pe urmă fiiu-său, Grigorie vodă, cu doaă domnii, încă nu li-am trecut a nu le scrie, ce după cum am aflat istoriile lui scrisă la letopisăţile Ţărăi Romîneşti pre largu, s-au scris şi aicia. Că la anul 7168, după trei ani ce-au domnit Ghica vodă Bătrînul în Ţara Moldovii, înţălegînd împărăţiia de răsipa Ţărăi Romîneşti ce să risipisă den hainiia şi nebuniile Mihnii vodă ce fusiase la acia vreme domnu în Ţara Romîniască, au făcut domnu Ţărăi Romîneşti pe Ghica vodă, mutîndu-l de aicia, den Moldova, ca pe un om bătrîn, pentru aşedzarea acei ţări. Şi au poroncit împărăţiia lui Calga soltan, ce era la acea vreme, calga să ia pe Ghica vodă, să-l ducă să-l aşiadză la scaunul Ţărăi Munteneşti. Şi după războiul şi izbînda ce-au făcut Ghica vodă cu tătarîi, de au bătut pe Costantin vodă, luîndu soltanul pe Ghica vodă den poronca împărăţiei, la-u dus în Ţara Munteniască şi acolo, fără de nice un războiu cu Mihnia vodă l-au aşedzat la scaon. Fugind den Tîrgovişte, Mihnia vodă şi simţindu-să în faptele sale ciale mai multu decît păgîneşti, s-au dus pe furiş la Racoţi, în Ardial, unde şi sufletul curund ş-au borît în prăpăştile iadului ş-au perit pomenirea lui cu sunet. Aşia spun, că l-au otrăvit Racoţi. <285v> Gheorghie Ghica vodă mergînd în scaunul Ţărăi Romîneşti, aşia scrie letopisăţul Ţărăi Munteneşti, precum pe toţi îi chema cu blîndeţă să vie pe la casăle lor şi tuturor s-au arătat cu bine, nevoindu-se ca să îndreptedză ţara den fărămătura ce o fărmase oştile turceşti şi tătărăşti, pentru nebuniile muntianilor. Şi fiind vremea haraciului să să dea la împărăţie, au făcut rînduială să să strîngă. Dar Constantin vodă iară [105] n-au lăsat în pace ţara să să odihniască, ce iară i-au făcut nevoe; că vădzînd pe Racoţi că l-au bătut turcii şi s-au dat înapoi rănit, la Oradie, şi de acolo l-au dus mortu la Patacu, cetatea lui. Neavînd încotro faci, cu cîte oşti avea strînse cu bani, au vinit iară în Ţara Romîniască de au gonit pe Ghia vodă la Giurgiov, vrînd să fie domnu. Înţălegînd dar împărăţiia, au trimis turci şi tătari cu Ghica vodă şi l-au gonit şi de acolo şi s-au dus în Ţara Căzăcească, că în Ţara Ungurească nu avia loc. S-au scris înapoi mai pre largu pentru dînsul, în cîte s-au ispitit el şi la ce au rămas. Deci, mergîndu Ghica vodă iară la scaon şi fiind aceste tulburări de Costantin vodă şi ţara stricată, cum aţ audzit, n-au putut să strîngă haraciul, ca să-l trimiţă la vreme, la bairam, după obiceiu. Şi s-au mîniiat împăratul şi l-au mazilit, fiind şi om ătrîn şi au dat domniia fiiu-său, lui Grigorie vodă. Pre aceia vreme fiind multe răzmiriţă, s-au făcut foamete mare îm Ţara Romîniască; şi, pentru că să mîniiasă Dumnedzău pe muntiani de atîtea nebunii şi morţi ce făcusă, au trimis şi ciumă, de muriia foarte rău. Pe vremia ce luasă Cara Mustafa paşa pe ghica vodă cu mazilie den Bucureşti, Şerban logofătul, ficiorul lui Costantin postelnicul Cantacozino, mai viclian fiind decît alţi fraţi, au gătit un cal foarte frumos pe şi l-au dus de l-au dăruit paşii despre dînsul şi l-au rugat să-i fie slugă şi să-l aibă în gîndul lui neuitat. Şi cu drag priimind paşia, i s-au făgăduit că va ţinia minte şi adevărat au fostu, că cu vreme îndelungată i-au făcut multu bine, <286> precum mai nainte arată, pănă şi la domnie l-au rădicat. Într-aceste vremi, Ali paşia şi cu alţi turci şi cu tătari au mărsu la Oradiia de au bătut-o 40 de dzile şi au luat. Tot nemeşugul Ardialului s-au dus la Ali paşia cu Apafi Mihai de l-au pus craiu Ardialului, îmbrăcîndu-l cu caftan şi dîndu-i stiag de domnie, după obiceiu, s-au întorsu la Ardial, la scaun. Aicia vom să arătăm pentru domniia întăi a lui Grigorie vodă în Ţara Romîniască, la anul de la zidirea lumii 7169 Viind Grigorie vodă domnu în Ţara Romîniască în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîtea răutăţi ce-i vinisă asupră den nebuniile mintianilor şi den rea chivernisala domnilor. Costantin vodă [106] o purtasp rău, Mihnea vodă şi mai rău. Ce să miera ce să facă: haraciul împărătescu va să dea, au datoriia va să plătiască? Ce-i era toate împiotivă! Ce într-aceste, după nuor vine şi săninul; după multă foamete şi ciumă şi alte rătăţi ce era, au dat Dumnedzău pace şi bişug în toate şi sănătate, că s-au făcut grîul şi mălaiul, vinul şi alte bucate cu care-ş rădică săracii nevoile. Şi aşia, pe încet, cîrmuia norodul bine şi era giudecătoriu dreptu şi milostiv şi gingaş întru tote lucrurile lui şi nemăreţu.Întru acesti vremi, Chimini Ianăş den Ţara Unguriască de Sus, strîngînd oştile stăpînului său Raciţi, cele răsipite şi rămasă fără stăpîn, luînd agiutoriu şi de la niamţu, cu vorbă ca aceasta, de va putia supune Ardialul să să închine niamţilor şi s-au pornit spre Ardial. Apafi Mihai craiul cu ardelenii aceasta audzind, au trimis la turci de li-au dat de ştire şi au cerşut agiutoriu lui Chimini Ianăş şi i-au dat pe Cuciuc Mehmet paşia cu cîtăva samă de turci; şi au poroncit şi lui Grigorie vodă să trimiţă agiutoriu ş-au <286v> trimis oaste cu Odivoianul. Aşijdirea den Moldova încă au trimis oaste. Deci, fiind la Săghişoară turcii şi ungurii, Chimini Ianăş au vinit la un sat ce era aproape de cetate ş-au conăcit acolea cu oastea lui. Şi era cuvinte între dînşii, a doa dzi să să lovască oştile. dar turcii prinzind veste den iscoadele ce avia în tabăra lui Chimini Ianăş, cum şedea fără grijă, n-au aşteptat a doa dzi, ce într-aceiaş dzi i-au lovit fără veste, în vremea prîndzului, şedzînd Chimini Ianăş la masă şi fiind oştile risipite pe la ortace. Şi îndată ce vădzură pe turci împresurîndu-i, apucă Chimini Ianăş de încălecă şi grăbindu-l nu avia încotro mai face, ce dede peste un hălăşteu îngheţat să triacă şi lunecînd calul, au cădzut cu dînsul gios. Turcii încă îl împresurară şi-l tîiară. Aşijdirea şi pe oşti, încă le tăiară şi le împrăştiiară în toate părţile. Deci dacă au trecut 2 ani a domnii lui Grigorie vodă, făcut-au împăratul sultan Mehmet gătire mare de oaste şi au trimis pe Chiupruliul viziriul cu oşti multe turceşti şi tătărăşti asupra Ţărăi Ungureşti de Sus, ca să o supue, neavînd stăpîn pe nimene, dn vreme că Racoţi craiul, cae o stăpîniia, perisă. Chimini Ianăs carele în urma lui vrea să o urmeadză, încă au dat sfîrşit, cum aţ audzit. Ş-au poroncit la Grigorie vodă den Ţara Romînească şi Dabijii vodă den Ţara Moldovii, de au mărsu şi ei cu oştile lor pănă în Ardial, împreună cu tătarîi. Pe Apafi craiul încă l-au [107]chemat viziriul la oaste şi s-au împreunat cu turcii.Atunce cetatea Uivarul o au luat, Gangoţul şi alte multe locuri au luat în anul acela şi s-au întorsu cu paci toţi, la ţarăle lor. Acolo, în oastea lui Grigorie vodă, cum dzic unii, s-au făcut nişte amestecături. adecă Şerban logofătul, ficiorul lui Costantin postelnicul Cantacozino şi cu oarecari den fraţii lui ce era acolo şi cu Mareş Creţulescul să fie îmblat între căpitani şi între slujitori, îndemnîndu-i să margă să pîrască pe Grigorie vodă la viziriul, de făcătoriu de rău, de hain şi altele şi pe urmă să ceară domnu la viziriul <287> pr şerban logofătul. care den om în om purtîndu-să vorba, au agiunsu şi pănă la domnu. Deci audzind domnul, să păziia în taină pănă ş-au luat dzua bună de la viziriul, să vie în ţară. Ce dar pucegînd şi apropiindu-să de ţară, la un loc conăcind pentru odihnă, au poroncit lui Gheorghiţă moldovanul ce era vătah de aprodzi, să aducă pe acei boiari carii îmblasă să facă vicleşug. Şi aducîndu-i înaintea lui, i-au mustrat pentru că ce fac aşia, de au vrut să-l vicleniască şi să-l pîrască la viziriul? Ce rău li-au făcut? Au nu i-au boiarit cu mari boiarii şi i-a miluit cu mile mari? Care anume, le spunea. Iară Mareş fiind mai cuvîntăreţu şi mai îndrăzneţ, au răspunsu că:Nu sîntem vinovaţi cu nemică. Grigorie vodă au scos dovadnicii de faţă, căpitanii cu care vorbisă ei, întru carii era şi Alexandru, feciorul Ghiormii banul. Şi începură a mărturisi cum că ei li-au dzis să margă să pîrască la viziriul şi să pue pe Şerban logofătul domnu. Iar Mareş au răspunsu: –Doamne, acestu Alexandru, în dzilele Mihnii vodă fiind postelnic mare, pe gura lui multă boerime s-au omorît, nefiind vinovaţi cu nemică. Acmu iară s-au apucat de aceia. Ce de-l vei asculta măriia ta, fă cu noi ce vii vrea. Şi va da samă înaintea lui dumnedzău,iară noi nu sîntem vinovaţi. Şi dentr-acel ceas, i-au dat Grigorie vodă în sama vătavului deaprodzi şi cu alţi slujitori de i-au tot în pază păn la scaon. Lîngă aceste şi den ţară vinisă pîră de la Stroe vornicul şi de la Dumitraşco vistiernicul Cantacozino, carii au fostu lăsaţi căimăcami purtători de griji, pîrînd pe Costantin postelnicul Cantacozino că îmblă pe marginea turcească oamenii lui hulind numele domnului de rău şi da hain; şi pe pe oamenii ţărăi îi sminteşte de nu-i lasă să-ş dea dajdile împărăteşti şi cum că [108] să laudă că el au popit pe Grigorie vodă şi iară el îl va despopi; ca aceste , multe. Deci aceste doaă picini, una den tabără şi alta den ţară, înţălegîndus-să, aţîţară pe Grigorie vodă cu mare mînie asupra casăi lui Costantin postelnicul. Şi, după ce au întrat în ţară, înţălegînd Costantin postelnicul <287v> de vinirea domnului şi de opriala ficiorilor, l-au priimit de s-au împreunat, dar i-au arătat un chip foarte posomorît şi vorbind can alăturea cu cale. I-au ponosluit pentru ficiorii lui că sînt răi şi vicleni, arătîndu-i vicleşugurile ce-au vrut să facă, ispitindu-s să rădice pe Şerban fiiu-său domnu. Ca aceste audind Costantin postelnicul, tăgăduia că nu va fi aceia, ce va fi pîră mincinoasă, să nu le criază măriia sa. Elei cu atîta au eşit afară Costantin postelnicul. Iară Grigorie vodă mergînd la scaun, pe cialalţi i-au slobodzit, iară pe Şerban logofătul l-au tăiat la nas puţintel de o parte, pentru căci să numisă să fie domnu. Iară pe tată-său Costantin postelnicul au trimis un căpitan cu dărăbanţi şi l-au luat noapte şi l-au dus la mănăstirea Zniagovului. Acolo nu l-au zăbovit ce au poroncit de la-u cuminecat şi l-au omorît; şi cu voia domnului luîndu-l giupîneasă şi ficiorii lui, l-au rădicat de acolo şi l-au dus la Mărgineni de l-au îngropat. Cînd au fostu la al doile an după aceasta, iarăş au vinit poroncă lui Grigorie vodă, domnul Ţărăi Romîneşti, şi Dabijii vodă, domnul Moldovii, ca să margă la oaste iară, spre Buda. Şi au puces de s-au dus după poroncă. Şi mergînd la Seidi Husein, paşia de la Buda, împreună cu paşia au mărsu la Leva cetate de o au bătut, dar nemică nu putia să-i strîce, fiind şi tătar acolo, un sultan. Iară viziriul Chiupriuliul era la altă cetate ce-i dzic Singohardu. Deci acolo viniră o samă de oşti nemţăşti cu ghenărariul Montecuculi, iară la Leva, unde era Husăin paşia cu domnii şi cu o samă de tătari, venit-au alte oşti cu ghenărariul Jujuza. Şi cum dzic, într-o dzi să să fie bătut amîndoaă războaele, la care au biruit creştinii pe turci şi s-au întorsu înapoi după ce fură turcii biruiţi precum aţ audzit. Temîndu-să viziriul de împăratul să nu paţă vrun rău, au stătut la mijloc Panaiotachie, care era dragoman împărătescu pe acia vreme, ş-au făcut pace între amîndoi împăraţii <288> în 20 de ani. În războiul ce făcură la Leva cu nemţii, vrînd Grigorie vodă să-ş arete vitejiia şi năvălind [109] asupra niamţilor dencătro era oştile lui, măcar că pre o roată de niamţi o au stricat de tot, iară birunţa tot au fostu a nimţilor. Şi boiari mulţi au perit şi slujitori de ceilalţi, că să întîmplasă şi o tină în fuga lor şi pe mai mulţi în tina aceia îi împuşca niamţii. Deci săvîrţindu-să aşia războiul, domnii amîndoi, de frica viziriului, n-au cutedzat să margă la dînsul, căci îi bătuseră niamţii, ce au vinit cineş la ţara lui. Şi iaste obiceiu la turci, fără ferman să nu să ducă necăiuri. Capichiahaia lui îi scrie să margă viziriul, că pe urmă va fi rău. Însă Dabijea vodă avînd capichihae pe Chiriţe Dracon Rusăt, carele au agiunsu şi domnu mai pe urmă, numindu-l Antonie vodă şi scriindu-i să margă, apucîndu-să pe capul lui că ce rău îi va vini, să fie pe sufletul lui. Aşia audzind Dabije vodă, s-au dus la viziriul, can mustrîndu-l oarece. Apoi iarăş i-au dat domnie şi au vint la Moldova. Iară Grigorie vodă nicecum n-au cutedzat a merge, pentru că era boiarii vicliani şi unii carii era fugiţi la Ruşciuc şi cei de lîngă dînsul ce-l spăriia că vor să vie să-l ia şi să-l ducă să-i tae şi alte rele minciuni de acestea purtînd multe multe. deci s-au rădicat Grigorie vodă şi s-au dus în Ţara Nemţască, de au şedzut acolo cîtăva vreme. După ce au pribegit Grigorie vodă, boiarii ţărăi carii era pre acele vremi s-au strînsu cu toţii şi s-au dus la Ţarigrad să-ş ceară domnu. Deci pe cale mergînd, socotisă de le va da îndemîna să pue domnu pe Dumitraşco Bozăianul de la Căpăţăneşti. Dar acolo agiungînd, au găsit pe Radul vodă, feciorul lui Leon vodă, orînduit de le turci să-l facă domnu. Vădzind boiarii aşia, n-au mai cutezat să dzică e altul, temîndu-să că nu vor putea isprăvi şi va mai rău pe urmă şi s-au lipit lîngă Radul vodă, căci şi el trăgia pe boiari cu cuvinte blînde,să nu facă vreo tulburare; şi aşia s-au aşedzat între dînşii şi au dat turcii domniia Radului vodă. Deci, după 4 ani ce-au domnit Radul vodă şi după alţi trei ani ce-au mai domnit Antoie vodă, ce-au vinit pe urma Radului vodă, tot acolo la Ţara Munteniască, la care domnii multe amestecături au făcut Postelniceştii şi asupra domnilor şi cu alţi boiari învrăjbindu-să, vinit-au poroncă de la împărăţie să margă Antonie vodă, domnul Ţări Romîneşti, la Poartă, la altreilea an, la sărutarea poalii împăratului, după cum făcusă turci obiceiu. La Ţarigrad, încă sosise Grigorie vodă den pribegiia lui, de la Veneţie, ertîndu-l împărăţiia pre mijlocul lui Panaotache terdzimanul. aceste audzind domnul şi boiarii, măcar că mergea la Poartă, [110] că nu avea cum face într-altu chip, iară era îngrijiţi. ce trimasără mai nainte pe Costantin stolnicul Cantacozino şi pe Gheorghie vornicul să cerce porţile, să vadză ce vor afla. iară domnul şi boiarii să gătiră de purceasără. Şi au lăsat caimacani la scaon pe Creţulescul, iară pe banul Gherghe, fiind boiariu bătrîn, n-au vrut să-l facă caimacam, nice l-au socotit întru ceva, de care lucru foarte s-au scîrbit, unde nu-i dederă nice o cinste. Deci, dentru boairii cei obidiţi, Niagoe Săcuianul cu nasul tăiat şi alţii au fugit de acolo, den Ţara Romînească, şi s-au dus la Poartă şi lipindu-să lîngă Panaioatachie pîrăia tare pe Postelniceşti, că fac multe nedreptăţi între boiari şi între săraci şi altele, de vreme că nasul lui Niagoe Săcuianul îl tăiasă Antonie vodă tot pren pîrăle Postelniceştilor; şi alţii mulţi boiari multe strîmbătăţi au avut despre dînşii. Deci, după ce-au agiunsu Antonie vodă la Dunăre, i-au tîmpinat Costantin stolnicul, întorcîndu-să de la Ţarigrad. Şi întrebîndu-l ce-au priceput la Poartă, el au dzis: – Rău! că nu le va fi pre voe ce-au priceput la Poartă, el au dzis: – Rău! că nu le va fi pre voe ce-au gîndit. Şi-au spus de grigorie vodă toată poviste. Iară Şerban spătariul, frate-său, au dzis că va fee pod de pungi de la saraiul muntenescu pănă la viziriul şi tot îi va fi pre voe (Au dzis Costantin stolnicul: – Mergiţi dar şi veţi vedea acolo) <289> La Dunăre, au socotit să nu lasă în părere de rău pe Gherghe Bălianul, ce nu-l pusesă caimacam şi de acolo i-au scris o carte Antonie vodă rînduindu-l şi pe dînsul să fie purtător de grijă împreună cu Radul logofătul Creţulescul, în ce vor fi treile ţării. şi mergînd Antonie vodă cu boiarii la Odriiu, acolo agiungînd, cerca Mareş banul şi Şerban spătariul cu ai lor să pue pe Gheorghie vornicul domnu şi să lipsască antonie vodă, dzicînd că aiste bătrîn, slab şi trebue să fie mai tare, să poată sluji împăraţii, la oaste, că făcea turcii gătire de oaste cătră liaşi. Viziriul audzind, au dzis: – Dacă le trebue om mai tare, le voi da eu domnu cu mînă de hieru. Înţălegînd boiarii aceasta, să lăsară de socotiala cia dentăi şi ceria iar pre Antonie vodă. Şi le făgăduiră turcii în faţă să fie şi li-au dzis [111] să să gătiadză în cutare dzi să vie să îmbrace caftan. După altă parte, trimisă viziriul la Grigorie vodă de-l adusă de la Ţarigrad şi ei nu ştiia nemică. Dacă s-au apropiiat Grigorie vodă de Odriiu şi aflîndu turcii, au trimis de au chemat pe Antonie vodă să margă cu toţi boiarii, să-l îmbrace cu căftan. Şi au mărsu toţi. Iară Şerban spătariul fiind conăcit la Caragacu, s-au făcut că-i iaste rău şi dzăcea lîngă foc. Şi au trimis el pe Ghinea comisul să vadză, ce vor să facă la Poartă? Deci întreba: –Iaste Mareş banul? Au răspunsu el singur: – Eu sîntu. – Ia-l! Şi-l luară. – Care iaste Gheorghie vornicul? Dzisă: – Eu sîntu. Îl luară şi pe dînsul. – Carele iaste Şerban? Dzisără că nu iaste. – Carele iaste Mihai postelnicul? Fiind de faţă, iară l-au luat. – Carele iaste cutare, cutare? Pe rînd îi luară pe toţi şi rămasă domnul Antonie vodă singur, cu ciialalţi boiari. Şi dzisără domnului: – Împăratul ti-au mazilit. Şi întorcîndu-să cătră ciialalţi boiari ce nu era de oarda Postelniceştilor: Ivaşco stolnicul, Hrizea vistiarnicul, radul tirbei şi alţii carii era acolo, li-au dzis: – Voaă v-au dat împăratul domnu pe Grigorie vodă. Păsaţi la dînsul. Deci eşind boiarii de acolo, încălecară şi-i eşiră înainte <289v > lîngă Odriiu, că era aproape şi vinirăcu dînsul în Odriiu. Iară Şerban spătariul, fiind el tot mai viclian decît alţii, au scăpat, măcar că au trimis să-l prindză, dar n-au putut, că îndată ce audzi Ghinea comisul cînd întreba pe rînd la viziriul, i-au dat ştire şi au fugit încătro au putut scăpa. Grigorie vodă îndată au scris cărţi la banul Gherghe Bălianul să ştie că iaste domnu şi să prindză pe Radul logofătul Creţulescul şi pe fraţii lui Şerban spătariul, ce era la Bucureşti. Care viindu-i cărţile noaptea, au trimis de au strînsu iuzbaşii şi căpitanii de slujitori şi pe boiari carii să întîmplasă acolo: Radul Năsturel şi alţii. Şi strîngîdu-să au trimis pe Năsturel cu slujitori la Costantin stolnicul şi la Matei aga şi la Iordache, de au ocolit casăle şi i-au chemat la curte. Pe alţii i-au trimis la Creţulescul de i-au chemat la curte. carii întrebînd ce iaste, le spunia că poroncă dominască au vinit. Şi strîngîndu-să toţi la curte, unde era banul Gherghe [112] şi slujitori mulţi, lumînări aprinsă. Dacă viniră boiarii, şedzură. Atunce să sculă banul şi dzisă: – Boiari, fraţilor, sănătate de la măria sa Grigorie vodă, că l-au miluit Dumnedzăuşi împăratul cu domniia. Iată cart, şi o ceti: Mulţămiia şi ei lui Dumnedzău, însă acolia, între gloate fugi Iordache şi vru să fugă şi Matei aga, dar ei prinseră de veste şi-i întoarsără, dzicînd-le anul Gherghe: – Matei, căci faci copilăreştede nu şădzi. Dar domnul căci poronceşte să fiţi la oprială, că nu doar va să vă omaoră, ce numai păn va vini măriia sa. Deci bun iaste Dumnedzău, vă va erta. Alţi boiari, 24, ce era închişi de Creţulescul şi în obeezi pentru năpăştile ce le făcia că sîntu vicliani şi răi; ce îndată poroncind banul Gherghe li-au tăiat obedzile şi i-au slobodzit. Ce fieştecare îş ua oedzile şi le ducia înaintea Creţulescului, dzicîndu-i să şi le pue de gît şi le lepăda gios. Deci pe boiarii ce poroncisă Grigorie vodă să-i prindză banul Gherghe, au fostu în pază de slujitori pănă au vinit a doa poroncă de la Grigorie vodă, de i-au închisîn turnu. <290> Boiarii ţărăi, năcăjiţi, carii cum audziia, îndată încăleca şi să ducea la Grigorie vodă la Odriiu. Iară bietul Ilie armaşul înţălegînd mai nainte că va să-l închidă Creţulescul ca şi pe ciialalţi, au fugit cătră Ţara Unguriască să scape; ce întăiu i-au rins o slugă a lui şi aducîndu-l la Creţulescul, îndată au pus de i-au tăiat capul. Pe urmă, prindzindu în munte şi pe Ilie armaşul plăiaşii şi ducîndu-l păn la o crîşmă lîngă Bucureşti legat iată şi veste merge în toaţă ţara că iaste Grigorie vodă domnu, care audzind Ilie armaşul au înceut a-i sudui pe plăiaşi de l-au dezlegat şi i-au tăiat el pe dînşii şi li-au dat bătae pănă la moarte şi i-au dus legaţi păn la Bucureşti. Stroe vornicul, pe carele îl călugărisă Antonie vodă la mănăstire Zniagovului den pricina Postelniceştilor, puindu-i năpaste că el au fostu pricina morţii lui Costantin postelnicul, tatălui lor, cînd l-au omorît Grigorie vodă, el, încă mai nainte pănă a nu vini veste de Grigorie vodă, vădzind atîtea tulburări în Ţara Romîniască ce făcea Postelniceştii cu ai lor, cu un fel de meşteşug a trecut şi el în Ţara Unguriască, şi acolo, cum au audzit Grigorie vod, îndată s-au dus tocma la Odriiu la Grigorie vodă spuindu-şi toate patemele şi nevoile ce-au tras. Şi numai jalobele lui Stroe vornicul, ce şi de la alţii, de la toţi boiarii, cît să împlusă [113] urechile lui Grigorie vodă e jalobele pe Postelniceşti, mirîndu-să de nebuniile ce-au făcut. Cîteva pricini au fostu de au cădzut Postelniceştii în mîna lui Grigorie vodă: una că Grigorie vodă cîndu au scris la Chiupriliul viziriul de au cerut ertăciune, foarte rău i-au părut viziriului, precum că ei l-au înşălat de au fugit într-alte ţări, de supt mila împăratului; a doa, să învrăjbisă cu Panaiotachie dragomanul, căruia i să trece cuvîntul la viziriul; a triia, că amestecasă şi pe boiarii ţărăi cu multe feliuri de rele, cu batgiocură, dentru carii fugind la Poartă, jalobe mari făcia la turci pren mijlocul lui Panaiotachii, carele era vrăjmaş mare, că şi cînd era Antonie vodă la Udriiu mazilit, încă unii den căpitani şi <290v> den slujitori,îndemnaţi de Postelniceşti,îmbla pe uliţă strigînd şi suduind pe Panaiotachie de muiare, de copii. Ca acestea audzind Panaiotache, mai rău s-u măniiat. Acestea pricini au fostu de au cădzut Cantacozineşti în mînule lui Grigorie vodă. iară în ce de pe urmă şi mai devărat putem să dzicem că den păcatele lor i-au dat Dumnedzău pre mîna lui Grigorie vodă. În anul 7180, purcegînd Grigorie vodă de la Udriiu cu toţi boiarii, au vinit la Bucureşti martu 20, aducînd cu dînsul şi pe boiarii cei închişi de turci, pe carii i-au dat turcii în mîna lui Grigorie vodă băgaţi în obezi: Mareş banul, Radul Creţulescul logofătul, Gheorghie vornicul, Gheţea cluceriul, Mihai postelnicul, Stoian comisul, Vasilie căpitanul şi alţi căpitani. Şi după ce i-au adus, i-au închis în turnul după poarta domniască. Ce n-au trcut multă vreme şi pe acei 2 căpitani i-au tăiat copii şi el au fostu i îndemnat pe Grigorie vodă de i-au omorît. Iar pe Ggheorghie vornicul l-au trimis la ocnă şi pe Gheţea cluceriul. Şi mai era şi Stoica logofătul Liudescul acolo cu dînşii, în ocnă. Iară alţii în Bucureşti era închişi; şi în cîteva rînduri i-au scos la divan de-i giudeca şi-i pedepsiia de stricarea ţărăi şi cum că au făcut multe la turci, la 1000 de pungi. Şi le dzicea Grigorie vodă, că cînd s-au dus den ţară în Ţara Nemţască, numai 50 de pungi au lăsat ţara datoare, iară acmu găseşte 1000. Şi dăjdi au scos multe, spuindu-le anume. Şi le dzicea: ce-au făcut banii de n-au plătit datoriile? Ca acestea dzicîndu-le, airă îi băga la închisoare, porocind să plătiască de la casăle lor acea datorie ce-au făcut ei şi dentr-însa au şi dat, cu bătae pe talpe şi cu legături. [114] Ce dar în dzilele acestui domnu, măcar că era strein,dar numai aceşti boiari era întristaţi pentru închisoarea lor şi pentru căci le cerea acei ani, iar alţi boiari şi slujitri şi birnici, toţi era veseli de vinirea lui Grigorie vodă, că era om bun cu toţi <291> şi dăjdiile ţărăi uşare, cît avea toţi bucuria lăudînd pre Dumnedzău de dar ce li-au dat. Şerban Canatcozino spătariul, după ce-au scăpat de la Udriiu de nu l-au prinsu cu ciialalţi, au vinit aice la Moldova, la Duca vodă, care grigorie vodă înţălegînd, au trimis sol la Duca vodă de-l ceria. Iară Duca vodă au dat răspunsu că în Moldov, adevărat, au vinit, dară nu l-au priimit pentru vrajba; ce s-au dus den Moldova, nu să ştie încro să va fi dus. Dar n-au fostu aşia, ce-l ascunsesă la mănăstire, la Hangu. Ce pe urmă au înţăles Grigorie vodă că l-au ascunsu în ţara lui şi nu puţină părere de rău au avut pe Duca vodă. Viind dar vara, au făcut împărăţiia mar gătire de au mărsu în Ţara Leşască cu oaste, la Cameniţă şi au poroncit lui Grigorie vodă de au mărsu şi el cu oştile lui. Care strîngîndu-să den toate breslele, călăraşi, dărăbanţi, roşii, vistiernicei, spătărei, postenicei, stolnicei, vornicei, păhărnicei li-au făcut stiaguri şi li-au dat tutror suliţi văruite şi cu prapore, feliuri de feliuri, fieştecare după briasla lor. ş-aufăcut oaste frumoasă, atîta cît mergînd şi făcînd alai înaintea împăratului,s-au mierat şi împăratul şi toţi turcii de oaste frumoasă ce avea Grigorie vodă. Acolo şi împăratul şi toţi turcii de oaste frumoas ce avea Grigorie vodă. Acolo viind şi Duca vodă,domnul Moldovii, după cum îi poroncisă împăratul şi avînd Grigorie vodă pizmă pe dînsul pentru Şerban spătarul, căci nu i l-au dat, au îndemnat pe boiarii Moldovii de l-au pîrît la împăratul de om rău şi mîncătoriu şi spărgătoriu de ţară, măcar că şi moldovenii au fost supăraţi pe Duca vodă şi să îndemna singuri. Dar şi Grigorie vodă l-au agiutat pănă l-au surpat pe Duca vodă şi au vrut împăratul să-i tae capul. Dar nărocul lui au fostu că au avut 2 blane de hulpe de Moscu, foarte negre şi frumoasă, făcînd amîndoaă ca 40 de pungi de bani; ce-au dat una împăratului şi alta viziriului şi au scăpat de moarte, iară den domnie tot l-au scos ş-au pus domnu Moldovii pe Ştefan Petriciaico. Deci împăratul mergînd la Cmeniţă pe lesne o au ătut ş-au luat-o, că nice oaste într-însa n-au fostu multă, fără cît puţintei niamţi <291v> drăgani, [115] carii vădzînd putere mare turcescă şi temîndu-să şi de craiul lor, s-au dus ofiţiarii cu slujitorii lor în turnul unde era iarba de puşcă şi au dat ierbii foc, de s-au prăpădit cu toţii şi s-au spartu şi cetatea. Deci au întrat turcii cum au vrut ş-au băgat oaste şi alte orînduiale ce-au trebuit şi au dres bine pe unde să stricasă şi de acolo s-au întorsu împăratul înapo. iară cîţvapaşi şi cu domnul Grigorie vodă, cu hanul, cu tătarîi i-au trimis în Ţara Leşască de au arsu şi au prădat pe den sus de Liov. Deci viind toamna, răcindu-să vremea şi multe ploi răci fiind, nu i-au dat îndemîna să bată Liovul pănă îl vor lua, ce l-au lăsat şi s-au întorsu şi căci şi pe tătari, la un loc den sus de liov, îi găsisă o samă de oşti leşăşti şi foarte rău -au tăiat şi li-au luat toate plianurili şi caii lor, de viniia pedestri şi dezbrăcaţi ca vai de dînşii, flămîndzisă şi tabăra cia mare. Ce acestea toate rele tîmplîndu-să, li-au căutat a vini înapoi. Carii vinind pănă la Hotin, i-au împresurat şi iarna. Deci s-au dus fieştecine pe la locurile lor. Grigorie vodă încă au vinit în scaun pe la stăi Necolai şi i-au eşit înainte Gherghe banul, Stroe vornicul, Sturzea spătarul, fratele doamnii lui Grigorie vodă, fiind aceşti boiari caimacami. Cu mare bucurie au întrat în Bucureşti, numai atîta era can slab domnul, că să bolnăvisă la Hotin, de au dzăcut multă vreme în cetate, cît să speriasă că va muri. Îns dacă au vinit în scaon, s-au bucurat că au găsit pe doamnă-a vinită de la Veneţia. Că, după ci-au luat domniia la Udriiu, au trimis pe Sturdzea spătariul, cumnatu-său, de au adus pe doamnă-sa de la Vineţie şi fiind şi Grigorie vodă la oaste, au fostu sosit domna, căriia i-au eşit înanite multe giupîniase la Dunăre şi cu cinste au adus-o la Bucureşti. Doamna era îmbrăcată în haine frînceşti foarte frumoasă şi într-acela chip au fostu pănă au întrat în Bucureşti. Deci au lepădat hainele aciale şi au luat haine munteneşti. Ce dar, cum am dzis, găsind domnul pe doamnă-sa şi cuconii, s-au bucurat şi domniia aşia, <292> cu pace şi linişte. Iară Şerban spătarul, de unde era, la Hangu, temîndu-să de Ştefan vodă Petreciaico să nu-l dea înmînule lui Grigorie vodă, mazilindu-să Duca vodă, cum mai sus scrie, au trecut şi el în Ţara Unguriască, la Ghiorghiuv, la un Lazar Iştfan, boiariu mare a locului aceluia şi fiind priiaten cu cantacozineştii den Ţara Moldovii, verii lui Şerban spătar, [116] pren mijlocul lor, l-au ţinut la casa lui în bună socotialăpănă despre primăvară. Deci s-au dus la Betlian ianoş canţelariul ţărăi Ardialului şi au ceut voe să-l lasă să triacă în Ţara Turcească. Şi i-au dat voe şi s-au dus pen Haţeg, pe la Cavaran Săbeş, pe la Ruşova, de-aci la Udriiu, la Cara Mustafa paşia răchiap caimacamul, findu-i priiatin den-eput, den dziele Ghicăi vodă, cum s-au scris înapoi, că l-au fostu făcut desăvîrşit priiatin. la ale căruia picioare cădzînd, s-au rugat pentru fraţii lui ce era închişi la Grigorie vodă să facă mijloc ca acela, cum va şti, să-i scoaţă de acolo. Caimacamul a chemat pe Chioprliul viziriul de l-au ospătat şi l-au dăruit, duă obiciaiurile lor. Lîngă aceia l-au rugat să facă bine să-i sloboadză pe boiarii ce-i ţinia închişi Grigorie vodă, că le agiunge pediapsa cît au avut într-un an. Şi altele au dzis. Deci viziriul au făgăduit că va face. Caimacamul, încă viclian, ca să nu să zăbăvască lucrul să să afle cumva, îndată au chemat iazagiul şi au scris ferman la Grigorie vodă să-i dea pe boiari în mîna turcului, să nu facă într-altu chip şi au orînduit şi agă ca să margă. Şi cum s-au dus viziriul de la ospăţu, îndată au trimis caimacamul pe agă cu fermanul şi l-au învăţat să margă dreptu la domnu, la curte şi să lasă 2 slugi la uşia turnului unde era boiarii închişi, pentru ca să nu-i mute aiurile undeva. Şi aşia a făcut aga, precum l-au învăţat, mergînd dreptu la domnu şi lăsînd slgi la uşia turnului. Dînd fermanul la Grigorie vodă, n-au avut cum face înr-altu chip, ce i-au scos şi i-au adus înaintea lui Grigorie vodă de i-au dat în mîna turcului de i-au dus la Ţarigrad. Ce Mareş hanul n-au vrut să margă de voia lui, ce-au rămas în ţară, la <292v> casa lui. Şi Gheţia, socrul lui Şerban spătarul, fiind la ocnă, au poroncit de l-au slobozit şi s-au dus la Necopoe. Iară pe Gheorghie vornicul l-au de la ocnă şi l-au dus la Tismana, la închisoare. Acolo şedzînd cîtăva vreme sau pentru că i să rădicasă nume de domnu sau pentru alte pricini care Dumnedzău ştie, au trimis Grigorie vodă pe Iacăa căpi[tan] cu slujitori şi cu Preda armaşul al doile şi scoţindu-l den ănăstire, i-au tăiat capul. Aceste tîmplări ce fără nădejde i-au vinit lui Grigorie vodă, vădzindu-le, s-au turburat foarte. Însă viindu-i poroncă să margă la oaste, la Hotin, cu Husăin paşia Săidoglu pentru paza Cameniţii, să gătiia de oaste. Ce înr-aceste tîmplări, boiarii îi luasă turcul de-i dedesă la Ţarigrad, pîrîia tare pe domnul că va să să hainiască şi nu iaste într-altu chip. Deci turcii temîdu-să de o primejdie ca aceasta, au poroncit [117]domnului să-ş trimită doamna şi cuconii la Ţarigrad. Şi măcar că cu năcaz i-au trimis, întăi au purces domnul de s-au dus la oaste. după aceia şi domnul mergînd la Hotin, s-au împreunat cu paşia şi multă vreme au şedzut acolo. Întru aceia vreme, socotind că nu să va odihini de Postelniceşti fiind în Ţarigrad în toată vremea lîngă Poartă, au trimis jalobă de la ţară pentru dînşii, pe lîngă jalobă şi bani, cîţ au socotit că or trebui, şi s-au rugat viziriul să-igoniască de lîngă Poartă, să nu mai facă amestecături ţărăi. Deci viziriul jaloba şi banii, i-au făcut srguni pe Şerban spătarul, pe Radul Creţulescul, pe Costantin stolnicul, fratele lui Şerban spătar, la Critu. Iară la otin fiind oştile pănă despre toamnă, au vinit veste că vine Sobeţchi hatmanul cu multe oşti leşăşti. Turcii îngrijindu-să, au chemat paşi, ce era saraschiar, pe Grigorie vodă, ca să ceară sfat de la dînsul, ce va să facă. Măcar că bine l-au sfătuit, dar paşia n-au ascultat. I-au dzis Grigorie vodă să iasă înaintea lor să să bată în cîmpu. Deci de vor birui, bine; de nu, să vor da înapoi şi s-or împreuna cu hanul, cu tătarîi, că viniia <293> şi el, dar n-au agiunsu la vreme. Şi al doilea rînd, iară să vor mai bate. Paşiazicea să facă şanţuri să să îngroape şi de acolo să să bată. Grigorievodă dzicea că tucilor nu le iaste obieiu să să bată den şanţuri, fără numai nimaţilor, ce să iasă la cîmpu şi ce va vrea Dumnedzău. Paşia nicecum n-au vrut. era şi acel paşe hursuz, că şi la Leva, în Ţara Unguriască şi într-alte locuri unde au fostu trimis cu oşti, tot au pierdut războiul, ce n-au mai avut ce mai face nice Grigorie vodă, l-au lăsat de ş-au făcut şanţuri şi s-au îngropat, care pe urmă i-au fostu de peire oştii. Ştefan vodă Petreciaico den Moldova, fiindu la Hotin cu oastea lui, neputînd plini o poroncă a paşii şi mîniindu-să paşia dînsul, ca un slab de inimă şi avînd svetnici răi lîngăsine şi vădzînd ă vin oştile leşăşti, părîndu-i-să ca unui prostu de minte, că dacă vor liaşii pe turci piiare toată împărăţiia turcului – acestu gînd avînd, s-au sculat cu o samă de boiari şi au fugit la Iaşi. Iară Grigorie vodă au şedzut lîngă turci, numai fiind căit de aceia ce au făcut el la Leva cetate,în domniia întăi, de au dat războiu tare cu niamţii, cît au perit mulţi boiari şi multă oaste au pierdut, cum scrie înapoi. Socotind să nu să facă şi acmu aşia, s-au vorbit cu boiarii să trimiţă la liaşi pe ascunsu, să să aşiadză cu dînşii şi să-ş spue şi siamnele care vor avia în şanţuri, unde vor fi închişi cu [118] turcii, rugîndu-să să poronciască Sobeţchii, hatmanului oştii, ce va fi, spre acia parte să nu dea săi strîce oastia; şi au aşedzat cuvîntul să fie aşia. Şi au dzis domnul că, după ce va face scrisoare, va chema pe boiari de le va arăta. Dar, sau den uitare, sau den nebăgare de samă, făcînd carte, au trimis-o domnul boiarilor nu li-au mai arătat, socotind, poate fi că nu iaste mare lucru a arăta sau a nu arăta. Iară boairii înţălegînd că au trimis domnul cart şi lor nu li-au arătat-o ce scria într-însa, au luat, ca nişte oameni fără minte, lucru că iaste mare şi va să-i vicleniască domnul, să-i prindză ca şi e boiarii de la războiul Levii. Dar au greşit, ticăiţii, că cu sfaturile lor <293v> ş-au pierdut de urmă şi domniia şi casăle lor, precum să va arăta mai gios. Aceste gînduri de nemică avînd boiarii, l-au viclenit pe Grigorie vodă şi s-au sculat cu toţii den tabără şi pen Nistru au dat de au fugit la Iaşi, că era tabăra legată de cătră uscat de nu putea să iasă fiecine. Badea Bălăceanul fiind tîlhariu şi fiind la unsfat cu toi boiarii, încălecînd ciialalţi şi dîndu-i de ştire şi lui, el s-au lăsat de acel sfat şi s-au dus de au spus lui Grigorie vodă că fug boiarii. Şi îndată au poroncit slujitorilor să margă să-i împuşce. Dar n-au isprăvit nemică că au apucat de eşisăden tabără şi noaptea fiind, au scăpat. Aceasta întîmplare mai multu au întristat pe Grigorie vodă decît nebuniia săimenilor ce făcuse mai în trecute dzile. Iară acolia, la Hotin, carii, dent-a cui îndemnătură nu să poate şti, să rădicasă cu gîlceavă asupra domnului. Ce domnul, cu ceialaltă slujitorime a ţărăi, gătindu-să şi cu tunuri, au mărsu asupra lor. Ei vădzind oaste gata şi mai vîrtos temîndu-să de tunur, au lepdat armele şi i-au prinsu pe toţi. Ce pe cei mai răi, mai zorbale, i-au băgat în butuce ca la 80 de oameni şi cu cară i-au trimis de i-au băgat în ocnă. Iară pe ciialalţi i-au slobodzit iarăş pe la stiagurile lor, puindu-le alte căpetenii. Ce, cum am dzis, nu atîta au turburat pe domnu nebuniia acestor simiani cît au turburat a boiarilor nebuniede au fugit de la domnu-său la liaşi. Care turcii de s-ari fi protivit, ari fi dat ţara în robie pe faptele lor. Dar iarăş, domnul au chivernisit, măcar că domniia au pierdut, iară den oastea lui nice unul n-au perit, nice ţara nu s-au robit. Lîngă această fugă a boiarilor ce aţ audzit, liaşii încă să apropiiasă de turci. Turcii audzind, au întrat în şanţuri şi au băgat şi pre Grigorie vodă cu oastea lui; şi gătiră tunuri şi alte gătiri. Sobiaţchii viind cu oştile, [119] cu bune rînduiale, au început a să bate den tunuri, den puşci. Dar nu făcia turcii nemică, că era şi turci puţinişi liaşi mulţi. Carii văzind că într-altu chip nu va putea să-i răzbască, au orînduit husarii, carii sintu cu hiar îmbrăcaţi <294> şi după dînşii panţirii, carii sintu cu dzele; şi au dat năvală în şanţuri de-i giunghia pe turci, ca pe nişte mascuri. Vărsare multă de singe s-au făcut, cît carii scăpa den oaste, de Nistru nu scăpa, că să îneca. Iară carii scăpa den Nistru, de oştile de peste Nistru nu scăpa că era mulţi. Şi de ai noştri, amestecaţi cu leşii, den boiari şi Badea Bălăceanul contoş, de-i omorîi, mai nice unul n-au scăpat, fără numai paşia cu oarecîţva paşi, avînd cai buni, au scăpat în Cameniţă. Iară pe domnul cu oastea lui i-au prinsu liaşii şi i-au dus la Sobiaţchii hatmanul şi cu cinste l-au priimit, dzicînd să rămîe în protecţiia crailor. Dar el i-au răspunsu că nicecum nu va fi aceasta, de vreme că doamnă-sa şi cuconi sîntu în mîna turcului. Ce s-au rugat să facă bine să sloboad oştile să să ducă pe la casăle lor şi pe dînsulsă-l lasă să să ducă la viziriul, că de nu va miarge curund, pot să dzică că iaste hain de cătră împărăţie şi vor trimite tătari de vor robi ţara şi va fi un păcat prea mare. Ca acestea dzicînd, li-au dat voe, şi s-au dus Grigorie vodă la viziriul, unde era Baba. Pre carele vădzindu-l viziriul, i-au părut bine şi l-au întrebat: – Cum au fostu povestea, de s-au pierdut atîtea oşti? El au dzis că săraschiariul au greşit, n-au ascultat precum l-au învţat. Şi fiind nişte paşi scăpaţi den războiu acolia la viziriul, i-au scos mărturie că au audzit cum au dzis Grigorie vodă să nu închidză în şanţuri şi paşia n-au vrut. Viind de faţă, au mărturisit că de ari fi ascultat saraschiariul de Grigorie vodă, nu s-ar fi prăpădt atîta bunătate de oaste. Şi încredinţîndu-să viziriul într-aceasta, pe serascher l-au făcut surgun şi lui Grigorie vodă i-au dat domniia. Şi îndată ce miarsă la conac, trimisă de olac înţară, la cîimăcami, la Gheorghie banul Bălianul, la Stroe vornicul, la Hrizia vistiarnicul, să ştie că i-au dat domniia iarăş. N-au trecut multă vreme, veniră olace de la împăratul şi lîngă alte trebi ce vor fi avut, i-au dat ştire şi de aceasta, că au pus domnu împăratul <294v> Ţărăi Romîneşti pe Duca vodă. Au fostu faptele caimacamului [120] lui Cara Mustafa pentru Şerban spătariul şi pentru voia banilr ce-au luat de la Duca vodă, după ci-au audzit că au robit liaşii pe Grigorie vodă. Deci viziriul chemînd pe Grigorie vodă, i-au spus întîmplarea cum au fostu şi cum că n-are cum să facă într-altu chip, den vreme că iaste poronca împărătiască, iară el să margă la Ţarigrad să-ş vadză doamnă şi copiii şi curund îi va da domniia iarăş, precum ar fi fostu de ar fi trăit. Şi luîndu-ş dzua bună, s-au dus la Ţarigrad şi i-au făcut ferman să-i sloboadză pe doamna şi cuconii, că-i închisiasă. Iară în ţară, la boiarii caimacami, cum s-au dzis mai sus, că trimisiasă Grigorie vodă cartecă vine domnu,nu peste multă vreme, vini Costantin căpitanul, ficiorul Stoici Liudescul, cu crţi de la Duca vodă că vine domnu de la Poartă. Şiau scos tunurile de au dat pe obiceiu. Şi au vestit în ţară domnie noaă, a Ducăi vodă. Iar boiarii caimacami vădzind cărţi despre o parte, cărţi despre alta cu domnie noaă, neştiind adevărul, au pus neşte slujitori de au băgat pe Costantin căpitanul în hiară şi puindu-l într-o cuhne, cu 6 cai au purces cu boairii în sus, spre mănăstirea Argeşului. Acolea mai vindu-le adevărate veşto că tot Duca vodă vine domnu fără niceo îndoială, l-au slobodzit de închisoare şi din heră şi s-au dus la Bucureşti. Iară boiarii au trecut în Ţara Unguriască, la Sibiiu, anume aceştiia: Gherghe banul, Stroe vornicul, Ivaşco logofătu, Hriza vistiarnicul, Niagoe Săcuianul, Ilie armaşul, Pîrvul Fărcăşanul, hrisoscul vătav; şi mulţi boiari Mehedinţi au fugit în Hagu. <295> De aice să începe istoriia lui Grigorie vodă, donul Moldovii, a căruia titul şi mai înapoi am pomenit, la începutul istoriilor moşilor săi Aţi înţăles, dar, mai sus, cine au fostu moşii, strămoşii acestui Grigorie Ghca vodă, domnul Moldovii: iarăş domni vrednici au fostu, buni şi milostivi asupra tuturr, nemărui nice o strîmbătate făcînd, care Dumnedzău nu iubeşte. Fost-au împrotivă numai acelora ce li-au stătut împrotivă, cum aţ citit istoriia lor. Ce den vreme şi de alte treburi neplăcute lui Dumnedzău şi niamul lor să pricopsiaşte, îţ videa, dar, şi-ţ înţălege mai gios, ce-au răsărit mai pe urmă den niamul lui Ghicăi vodă. [121] Că Grigorie vodă, ficiorul lui Gheorghie Ghica vodă, au avut doamnă iarăş de bun niam, den Sturdzăşti, pe doamna Mariia, fată lui Matiiaş Sturdzii vistiarnicul, de aicea, den Moldova. Şi au avut Grigorie vodă doi ficiori, pe Matei vodă şi pe Ştefăniţă vodă. Deci Ştefăniţă vodă ficiori n-au avut. Iară den Matei vodă iaste acestu Grigorie vodă, domnul Moldovii, nepot lui Grigorie vodă, domnu Ţărăi Romîneşti şi strănepot lui Gheorghie Ghica vodă. Iară de pe mumă iaste nepot de fată lui Alexandru Exaporitul terdzimanul şi marele sol, căci îmă-sa doamna Roxana iaste fată lui Alexandru Exaporitul, sor cu Neculai vodă, domnul Ţărăi Romîneşti, carele şi în Moldova au fostu domnu în 2 rînduri, şi cu Ion vodă, carele iarăş au fostu domnu Ţărăi Romîneşti puţină vreme şi au murit în domnie. Acel Alexandru Exaporitul au fostu om mare şi vestit în Ţarigrad. Îtăi au fostu terdziman, iară apoi l-au făcut împărăţiia sol mare. Acesta au fostu mijloc păcii ce s-au aşedzat înre turci şi între niamţi la Carloviţă şi şi cu alte împărăţii, avîndu-l turcii la sfat şi la mare cinste. Şi după moartea lui matei vodă, tatăl lui Grigorie vodă, rămîindu grigorie vodă mic, cu frate-său Alexandru, <295v> carele acmu iaste terdziman, în purtarea de grijă moşu-său, lui Alexandru Exaporitul, au fost pănă s-au mai rădicat. Şi dacă au agiunsu Grigorie vodă la vîrstă, fiinddu om vrednic, după ce-au cădzut Ion vodă, unchiu-său, den terdzimănie făcîndu-l împărăţiia domnu Ţărăi Romîneşti, au făcu terdziman pe Grigorie vodă în locul unchiu-său, lui Ion vodă, ş-au slujit Porţii împărăteşti 11 ani, cu dreptate şi cu credinţă slujbă. şi aflînd stăpînii credinţa lui şi înţelegînd şi de niamul său cine iaste, cunoscînd şi vredniciia, l-au miluit cu domniia Ţărăi Moldovii, făcînd terdziman, în locul său, pe frate-său Alexandru terdziman. Iară aicea, în Moldova, domnind Mihai Racoviţă vodă, au trimis împărăţiia pe Ali aga, ficiorul lui Apti paşia, capigibaşia şi salahorul, cu maziliia lui Mihai vodă. Ce măcar că şi Mihai vodă nu puţină grijă avia de Grigorie vodă pentru domnie, de care grijă tot n-au scăpat, dară de maziliia sa nemică n-au ştiut nu numai Mihai vodă, aicia, ce nice în Ţara capichihaia lui, nice fiiu-său, Costanin vodă, ce să afla în Ţarigrad viziriul pe capigi-başia, cu care capigibaşia au trimis şi Grigorie [122] vodă pe Enache aga, ficiorul lui Costantin postelnicul. Şi cînd au fostu la săptămîna, iarăş vineri, septembrie 23, încă nu îmbrăcasă Grigorie vodă caftanul de domnie, au trimis viziriul de au rădicat pe ficiorul lui Mihai vodă şi pe capichihaia lui şi i-au pus la închisoare; şi a doa dzi, sîmbătă, septembrie 24 au îmbrăcat şi Grigorie vodă caftan de domnie de a viziriul. iar a triia dzi, duminecă, septembrie 25, au sosit şi capigi-başia aicia, la Iaş, cu Enache aga. Şi nice pe Enache aga nime nu l-au cunoscut,viind teptil, învălit turceşte, ca ciohodarii, pănă ce-au sosit la Iaş, de au decălecat la scara divanului; ş-au lepădat cealmaoa şi au întrat în divan cu capigi-başi de au dat fermanul cel de mazilie şi au adus cărţi de căimăcămie, făcînd <296> căimăcami pe Costatin Costache spătar şi pe Sandul Sturdzea banul, fiind sandul Sturdzea banul şi de niamul lui Grigorie vodă, al doile văr de pe doamna moşusău lui Grigorie vodă, domnul Ţărăi Romîneşti. Ce de la acesta vaţ putea cunoaşte cine au fostu şi acestu Grigorie vodă şi ce cinste avea de la stăpîni, care cîşitgasă cu slujba şi vredniciia sa, că, cînd l-au chemat la sărutarea poalii împăratului, i-au trimis la gazdă 40 cai den grajdul împărătescu cu toate podoabele şi cu bostangii împărăteşti pe lîngă cai şi foarte frumos alai i-au făcut. Care acestu obiceiu n-au fostu la alţi domni ca să-i vie atîţea cai împărăteşti. Cum şi mai pe urmă, cînd au mărsu de s-au luat dzua bună de la viziriul, l-au îmbrăcat cu blană de sobol, care numai paşii cei cu trei tuiuriiau blana aceiaşi atunce l-au adus cu alai. Aceste cinste i-au ados împărăţiia acestui domnu, care la alţi domni n-au fostu. Deci purcegînd Grigorie vodă den Ţarigrad,eşind iarăş cu frumos alaiul său, viind pănă la Mecin, acolo i-au scos înainte nazirul de Brăila dunalma, de au vinit Grigorie vodă pe apă pînă au eşit la malul Dunării de aceasta parte, la Gălaţi, supt saevantu ce era la malul Dunării împinsu ş-au şedzut supt saevantu cu schiamni-agasi Ismail aga, unde toţi boairii ţărăi, de la mare pănă la mic, [122]eşisă înainte de s-au împreunat cu Grigorie vodă. Şi a doa dzi, acolo în Gălaţi, au făcut divan ţărăişi după divan şi masă mare cu toţi boiarii. i viind la Iaş, la scaun, i-au eşit Enache aga înainte, la închinare, ls Şanta, cu multă slujitorime, făcînd un alaiu prea frumos. Iară supt Galata,la cîmpu, era saiavantul întinsu, unde eşisă căimăcamii şi cu o samă de boiari bătrîni ce nu putusă vini la [123] Gălaţi, de s-au închinat domnului. Şi întrînd în Iaş într-o dzi sîmbătă, dechemvrie 18 dzile, întăi au descălecat la beserică, l stăi Nicolae, unde îl aştepta mitropolitul Moldovii Ghiorghie, şi cu toţi episcopii şi preuţii îmbrăcaţi, episcopii <296v> în veşminte arhiereşti. şi dup închinare, au mărsu domnul la altoriu şi îngenunchind, i-au cetit mitropolitul molitva cea obicuită ce să ceteşte domnilor noi. după cetira molitvii i-au făcu mitropolitul şi oraţii de bucurie pentru venirea domnului. Şi de acolea încălecînd, au întrat în curte ş-au şădzut în divanul cel mare cu schemni-agasi Ismail aga, capigilar chihaias a viziriului, carele, după întoarcere lui de aicia, s-au făcut ceauş-başia. şi după cetirea fermanului împărătescu, mergînd toţi boiarii de au sărutat mîna domnului. Pe schemni-agasi l-au îmbrăcat cu blană de sobol şi pe divan-efendi ce-au cetit fermanul l-au îmbrăcat cu caftan şi au strigat ceauşii dova. Şi rădicîndu-să domnul, au mărsu în spătărie. Apoi şi pe caimacami şi pe Enache aga, după ci-au mărsu domnul în spătărie, acolia u şedzut de i-au îmbrăcat şi pe dînşii cu căftane pentru slujba lor. Şi după aceia, la săptămîna, a chemat şi pe boiari de i-au boerit, făcînd pe gavril Miclescul logofăt mare şi pe Darie Donici vornic mare de Ţara de Gios şi pe Costatin Rusăt vornic mare de Ţara de Sus şi pe Costantin Costache hatman şi pe Sandul turdze spătar mare şi pe Toader Pălade vistiarnic mare şi pe Iordache Costache stolnic mare. Iară cu domnul, den Ţarigrad, vinisă Costantin postelnicul cel mare şi Andronache Vlasto, cumnat domnului, carele ţine pe sora domnului, pe Marioara; den Ţarigrad îl făcusă comis mari, iară mai pe urmă la anul, l-au făcut păharnic mare. Şi alţi boiari: Mihălache vel sluger, Iordache vel armaş,ginirile lui costantin postelnicul, carele curundu l-au făcut sărdar. De aicia dar să edeţi bunătate nespusă a acestue domnu, ce mare dar de la Dumnedzău au cădzut pe Ţara Moldovii. ca o lumină au străluminat, plină de bucurie, precum dovedzile înainte sîntu însămnate! Acestu Grigorie vodă luînd domniia Ţărăi Moldovii, < 297> încă pănă a nu vini în scaon, aşia toţi boiarii şi slujitorii şi toată ţara s-au bucurat înţălegînd de înţălepciunea şi bunătatea ce are. Precum dacă au vinit şi vederată au fostu acia bucurie între toţi pămintianii, cum să dzice [124] un cuvîntu, că după furtună vădzum şi liman; adecă după cia multă nevoe şi supărare şi fără dreptate jacuri şi strîmbătăţi şi stricare ţărăi cu multe obiciae rele ce-i supărasă Mihai vodă, pe urmă, acestu domnu li-au fostu şi mîngăiare; că aflînd Grigorie vodă ţara foarte străcată cum şi boiarii întristaţi de multă şi mare datorie ce-i îndatorisă Mihai vodă cu împrumutele, făcîndu-le siclet de luasă bani de la turci cu datorie şi dedesă împrumut, şi den ţară Mihai vodă luasă şi banii boiarilor nu i-au dat să plătiască, pănă ce s-au mazilit. De care lucru de ari fi fostu un domnu slab Grigorie vodă, să nu-i poată apăra pe boiari de acei datornici, ce nevoe ar fi fostu, că nice cu toată casa lor, du tot ce ar fi avut nu s-ar fi plătit! Dar Grigorie vodă înţălegînd de acesta, au adus ferman împărătescu de au apărat pe boiari. Nime den datornici n-au putut să să atingă nice de unii. Şi ţara încă cu dreptatea sa au tocmito, că întăi acele obiciae rele, de care mai sus s-au dzis că li-au aflat aicia în ţară: prisăcărit, morărit, cărcimărit, ţigănărit şi altele ca acestea, în dzilele acestui domnu n-au suferit să fie. Cum şi desiatina de stupi, care obiceiu rău era aicia în ţată de întrecusă pe altele toate, că casăle boiareşti şi mănăstirile şi alte bresle de frunte den starea lor scădzusă şi rămăsiasă străngere dînd desiatina toţ aiminia cu ţăranii. Şi încă Mihai vodă le luasă şi îndoită desiatina, den care nu puţină stricare ţărăi au fostu. Acesta domnu iarăş nice aceasta n-au suferit, nice au socotit că va avea vro scădere, ce-au tocmit şi au pus la cale scădzind dentr-acestu obiceiu şi au aşedzat şi cu testamnetu la visterie pe boiarii cei mari şi mazili şi mănăstirile tate să dea <297v> pe 10 bucate un leu; cum şi pe alte bresle a curţii, tutror li-au făcut osăbire den ţărani. Ce nu puţină pomană i-au rămas şi aceasta. Alte dări ce socotiia pe ţară, pentru chivernisala ţărăi, încă să siliia în tot chipul ca să aibă toţi pămintianii o dreptate. Şi cu bună chivernisială chivernisind ţara cu dreptate ce avia, au adus şi ţara la starea sa. Boiarii încă lipsindu-să de grijea datoriilor ce-i îndatorisă Mihai vodă şi nice alte supărări avînd, să afla toţi în linişte, den vreme că împrumut sau alte năpaşti în dzilele acestui domnu nu să pomeniia. că gîndul şi firea lui era pornit tot spre bine, răvnind a face bunătăţi şi pomene, iară de rău nime nu ă plîngia, nemică lăcomie avînd, fără cît atîta să siliia să-ş poată chivernisi ţara, precum o şi chivernisiia cu bună [125] cumpănire avînd toţi o dreptate în dzilele lui; că n-au căutata să strîngă avere cu nedreptate, să facă multă agonisire, ce mai vîrtos s-au silit nume bun să-ş cîştige, precum au şi agonisir nemuritor nume a bun domnu ce-au fostu, ca să nu strîce numele părinţilor, a moşilor săi, ce-au crescut -au mai adaos, cît nu trecbue mai multu să scriem, că faptele îl arată. Acesta domnu, după ce-au vinit cu domniia, ce-au aflat rămăşiţă nelucrat şi neisprăvit de Mihai vodă la curţile domneşti, el au tocmit şi au isprăvit. Multe asă au făcut şi de iznoavă. Făcut-au şi toate odăile slujitorilor den giur împregiur şi au tocmit zidiul, fără ciale ce de iznoasvă au făcut. Acestu Grigorie vodă au făcut turnul cel naltu den poarta cia mare a curţilot domneşti, precum să vede; şi tocmisă într-însul şi ceasornic, cu clopot mare ce bătia de să audziia peste tot tîrgul, care nu puţină pomană era şi aceasta, în dzilele sale ş-au rămas pomană vecinică. Făcut-au şi casăle ciale frumoasă de la Gălata, carele îi era de răsuflare. Slugile lui ce vinisă den Ţarigrad era foarte înţălepte urmînd stăpînulu lor, plecaţi era tutror a milui; îi miluiia şi domnul, iară obraz ca acela nu le da să fie <298> cuiva împrotivă, cum am vădzut la mulţi domni slugile domneşti foarte sămeţi, neplecaţi nemărui, necinstitori. Altă curte a lui toată împodobită nu cu mîndrie mută, ce numai cu socotială, cît să cade cinstii domnului. Slujitorii săi cei de curte foarte căutaţi şi miluiţi, îmbrăcaţi, nu suferiia să-i vadă goli, den vreme că şi alaiurile frumoasă încă plăcute îi era. Cunoscuţi era slujitorii săi den haine şi denbărate, carele de ce stiag era, cum şi un stiag de vînători ce făcusă îi purta în portu ungurescu şi cu bărate niagre de pîslă. Mai făcusă şi altu stiag de roşii cu portu arnăţăscu şi cu bărate roşii de postav şi cu stiag de cătane. La primblări, la cîmpu, încă aes eşiia cu boiarii săi, zăbăvindu-să cu naiuri şi cu nagarale, cu săgetatul şi cu săneţul, bătînd la pravilă prea bine, întrecînd la aceste pe toţi boiarii, fiind foarte isteţu la toate lucrurile şi cu blîdeţă multă, nemăreţu; şi domnu tînăr fiind, dar întregu la minte şi cu toată socotiala şi, ce-i mai temeinic, la cuvîntu stătătoriu. În vinirea domnii lui nice limbă moldoveniască n-au ştiut, care lucru mai greu nu poate a fi, cînd nu ştie domnul limba ţărăi unde iaste. Dar iarăş de mierat lucru că pănă la 6 luni şi limba moldoveniască au învăţat, grăind asemenea la tot cuvîntul; ce poate că şi lima lătiniască, [126] frîncească ce le ştiia toate, l-au deşchis aşia curund la limba moldoveniască. Dar adevărul era tot mintea lui cia întriagă ce nu uita cuvîntul dacă-i audziia. La săraci milostiv, giudecătoriu bun şi tare la giudecată, adecă giudecata lui driaptă mergia, fără făţărie, fără voe veghiată, iară certările cu milă. În mierare era şi boiarilor săi, cum aşia curund limba moldoveniască învăţasă, cum şi tot rîndul obiciailor şi a giudecăţilor ţărăi şi să siliia şi să osteniia foarte multu cetind toate jalobele ţărăi tot singur, cum şi cărţile şi nemică şi nu să leneviia, nice rămînia <298v> una ca să nu fie toate la ştiinţa sa,în tot chipul cercînd şi nevoindu-să dreptate tuturor să afle mare grijă avînd pentru ţară şi pentru săraci să nu fie năpăstuiţi, să nu să afle în strîmbătăţi. Era un dar de la Dumnedzău asupra aceştii ţări. Debn boiarii săi ce vinisă den Ţarigrad avia om mai la credinţă şi la tot svatul pe Costantin ce-l făcusă întăi postelnic mare şi pe urmă, la al doile an, făcînd postelnic mare pe gineri-său Iamandi vel postelnic, iară pe Costantin postelnicul l-au făcut hatman, precum mai gios scrie, fiindu om adevărat de folos şi de triabă. Acestu ostantin postelnicul fusiasă postelnic mare şi la Mihai vosă avîndu-l iarăş lîngă sine, al său om fiind. Şi pentru oarecare pricini uitîndu-să Miai vodă la nişte cuvinte de nemică ale unora de a săi cenu era drept să li asculte sau să să protiviască, aşia l-au pierdut pre acestu om, de carele nu puţină căinţă, au avut, că de mare folos i-au fostu, şi pre urmă de mare stricăciune i-au rămas, cum singur ş-au cunoscut greşala; şi nemică n-au putut folosi, făcîndu-să Costantin postelniculcu toţi ai săi oameni lui Grigorie vodă. Den boiarii săi cei de ţară ce-i boerisă a vinirea domnii sali, întăi pe Sandul Sturdzea, den spătar mare l-au făcut vistiarnic mare. La anul al doile al domnii sale şi curund după dînsul şi pe Iordache Cantacozino, cumnat lui Mihai vodă, den ban mare l-au făcut pătar mari şi pe Macriiu l-au fcut ban mare şi pe Costache Razol stolnic mari. Şi după aceasta iarăş, cînd s-au plinit 2 ani a domniei lui, în dzua de stăi Vasilie, eşind în spătărie, mulţi boiari au mai boerit. Atunce au făcut pe Costantin Costachi hatmanul vornic mare de Ţara de Gios şi pe Costantin postelnicul [127] hatman şi pe Toader Pălade, nepotul lui Mihai vodă ce-l maziisă întăi den visternicie, l-au făcut apoi ban mare. Ce nice pe Macrii nu l-au lăsat în părere de rău, ce l-au făcut staroste la Cernăuţi, cum şi pe Gavril ce fusiasă păharnic mare l-au făcut starote la Putna. Mai pe urmă şi pe Ilie Catargiul ce fusiasălogofătu mare şi la Mihai vodă, l-au <127> făcut iarăş logofăt mare în locul Miclescului. Ce aceasta schimbare boiarilor nu era pentru vreo pricină, ci numai că pre toţi îi iubiia şi nu lăsa ca să rămîe în părere de rău nice unii. Boiarii încă iubind pre acestu domnu, toţi era la o credinţă cu dînsul, den vreme că precum cei cu boerii, aşia şi cei fără de boerii, de mila sa nu să scădea. Iară pentru îndămîna şi bine cum li-au fostu boiarilor la acestu domnu, de multe ori fiind voroava între boiari, singuri mărturisiia şi le era în mierare de domnu bu şi creştin ce le vnisă mulţămind lui Dumnedzău de dar ce li-au trimis, care ei nu cugetasă să-i întîmpine binele acesta. Şi ales rudele lui Mihai vodă, iarăş singuri ei mărturisind că nice la domnul ce-au avut de niamul lor n-au avut mila şi odiha cea-u avut la Grigorie vodă, neferindu-i Mihai vodă cu împrumutele şi cu alte greutăţi nice pe niamul lui cum şi pe alţii. Şi osăbit de alte rude a lui Mihai vodă, pe carii Grigorie vodă şi boiari mari îi făcusă, să te miri de Dumitraşco hatmanul, fratele lui Mihai vodă; fiind el nelipsit de nădejde cum să aibă vro milă la un domnu strein ca acesta, socotind că va fi în prepus pentru frate-său, dar Grigorie vodă după acele prepusuri n-au îmblat, ce tuturor s-au arătat cu bine, cercetîndu-i cu mila sa şi au rămas şi Dumitarşco hatmanul odihnit şi la mila domnului, cum şi tot niamul lui avîndu-i în cinste şi în dragoste. Şi încă mai multu este de mierat pentru gineri-său Iordache Costache stolnicul, careli la domniia lui Mihai vodă, fiindu-i ginere, nice o căuate n-au avut, dar Grigorie vodă l-au făcut stolnic are şi i-au dat şi căpităniia Codrului şi ţinutul Fălciiului tot în sama lui. Şipe altu ginere a lui Dumitraşco hatmanul, pe Ion Bogdan, l-au făcut medelnciar mare şi pe fiiu-ău, Radul, jitniciar mare. Şi pe toţi îi avia în cinste şi în trecere. Dar apoi ei, ce mulţumtă i-au dat lui Grigorie vodă, mainainte viţ înţălege! Ce cum li-au fostu mulţămita, aşia mai pe urmă Dumnedzău n-au suferit, ce i-au tîmpinat cu urgiia sa de ş-au luat osinda. [128]Cu megiiaşii de penpregiur bine să avea acestu domnu, cît la toţi avia nume bun. Era cît să nu-i poat nime a-i dzice că nu-i vrednic de domnie. Numai cu megieşiia ce-i şi cu nume rău tătarîlor nohai, en vreme ce cu megiiaşul rău de purureea eşti în gîlceavă cu dînsul şi ales precum are Moldova megiiaşii răi pe tătari. Poate să mai aibă altă ţară, căci firea şi feliul lor den-ceput aşia au fostu, jăcaşi şi apucător şi de pururea ei vor să poftescu zorbale şi nepaci, tot pentru să apuce şi să jăcuiască. Iară pacea îndelungată lor li-i sărăcie, precum la aceasta ne-or fi mărturie şi alte ţări, că puţine ţări ar fi rămas necălcate şi nejăcuite de dînşii. Să vedeţi dar şi în dzilele acestui domnu, lui Grigorie vodă, ce i-au ispitit ei să facă? Numai Dumnedzău li-au stătut împrotivă de nu lia-u agiutat! Că la anul al doile a domniei lui Grigorie vodă, la vlet 7236 octomvrie, fiind han Crîmului Maglin Ghirei han,s-au învrăjbit cu frate-său Adăl Gherei soltan, ce era calga. Şi îmblîndu acel soltan împrotivă cu hanul, au scris hanul la împărăţie şi au vinit capigi-başia de la împărăţiie cu mazilie lui Adăl Gherei soltan, să-l rădice să-l ducă la Îampolea, ca pe un neascultător. Iară Adăl Gherii soltan cunoscînd el că despre frate-său hanul i să trage mazilie, îndată au luat pizmă asupra hanului, cercînd mijlocir să-l tîmpine cu răutate. Şi de vreme că şi mărzacii Bugiagului nu-i iubiia pre acestu han, pentru căci fiind mai vlniviţi la alţi hani, iară acestu han i-au mai înfrînat; şi pe mulţi den mărzaci şi capete a Crîmului, ce protivnici şi neascultători, i-u şi tăiat. Cu care înfrînare ei deprinşi nu era. Sabiia altor hani într-înşii nu întrasă. Şi cia ripată giudecată a hanului care făcea asupra celor protivnic ei luînd-o chip de strîmbătate, avia pizmuire. Şi viind, dar, şi Adăl Ghiri soltan cu capigi-başia, trecut-au întăi pre la Voziia, ca să margă la Iampolea. Iară dacă au trecut Nistrul, îndată s-au strînsu mărzacii şi mai vîrtos Orumbe <300> teştii, la dînsul, sfătuindu-l să nu margă la Iampolea, ce să rămîe la dînşii, că ei or sta la un cuvîntu cu dînsul să pîrască pe hanul, să-l maziliască. Şi de n-a vrea împărăţiia să le dea hn pre voia lor, să să oştiască, să margă cu zorba asupra Crîmului, să-l scoată cu sila. Şi priimind şi soltanul, au făcut ardzu şi l-au dat la capigi-başia să-l ducă la [129] împărăţie. Şi luînd mărzacii pe Adel Ghirei han soltan den mînule capigi-başii, cu toţii au fostu la un cuvîntu, dînd răspunsu că nu le trebue acest han. Şi cîte au dzis capigi-başia soltanului să nu calce poronca împărătiacă, n-au ascultat; şi încălecînd tot Bugiagul, de la mare pănă la mic, s-au făcut haini şi protivnici împărăţii, rădicîndu-să asupra hanului. Atunce şi Dumitraşco hatmanul, fratele lui Mihai vodă, împreună cu gineri-său, cu Iordache stolnicul, aflîndu-să ei la acia vreme în gios, la culesul viilor şi înţălegînd de zorbaoa tătarîlor, îndată au fugit şi ei la tătari; şi lipindu-să pe lîngă Adăl Ghirii soltan, multeamestecături au făcut asupra lui Grigore vodă şi asupra ţărări, că făcîndu-să ei tot una cu tătarăi, au scos mijloc ca acela de la Adăl Ghirei soltan de au trimis un mărzac, anumi Husăin gazi, cu tătariaicia la iaş, la Grigorie vodă, ca să le dea giupînesăle şi toate bucatele şi altă ce li-ar fi rămas cu laude ca acelea despre Adel Gherei soltan, că de nu li-a de Grigorie vodă giupănesăle sau li-ar opri ceva, apoi să nu-ş bănuiască. La care şi Grigorie vodă vădzindu-i că sîntu protivnici împărăţii,giupînesăli boiarilor sau bucatele ce şi altă ce-au cerut Adăl Gherii,bani şi alte daruri, tot li-au dat,ca să-i îmblîzască pentru apărarea şi feriala ţărăi. Iară tătarîi, la această vreme oştindu-să, cum mai sus scrie, cu gînd ca acela să margă asupra Crîmului, socotind că a fi şi Crîmul una cu dînşii şi or mazili pe hanul poftindu-ş ei han de la împărăţie pe Caplan Ghirei han şi putînd isprăvi să le dea împărăţiia han pe voia lor, <300v> pren mijlocul lui Caplan Ghirei han, să poftiască şi domn Moldovii pe Mihai vodă şi să maziliască pe Grigorie vodă. Ce Dumnedzău nu li-au agiutat să-ş poată isprăvi gîndul lor, că trecînd ei Nistrul în ceia parte să margă asupra Crîmului, s-au împreunat cu Iaman săhăidac şi fără voia lor i-au luat şi au mersu pănă la Ternev, la malul Buhului, în preajma căzacilor botcalii, adică zaporojeni, cu nădejde ca aceia că or fi şi căzacii de Botcalie protiviţi lor şi una cu dînşii şi cupă ce va îngheţa Buhul să ia şi pe căzaci să triacă asupra Crîmului. ce nice căzacii de Botcalie lor nu li s-au protivit, dîndu răspunsu că ei au stăpîne hanul şi de poonca hanului ascultă. Dar încă pănă la 1000 de căzaci cu liafă tot fostu strînsu ei de pe margine, pe unde i-a găsit. Şi poate că ar fi trecut ei şi Buhul, numai s-au temut den urmă, căci hanul încă au chivernisit bine, că au trimis pe fiiu-său Tohtamiş Chirei soltan cu o samă de oaste sprintenă, aliasă, de au [130] vinit mai în grabă înainte şi au sosit la cetatea Voziei. Iară pe el-agasi, anumi Ali aga, şi cu altu ceplac Murtaza aga, l-au trimis să năzuiască la cîşla hăiniască. Şi au vinit el-agasi pe despre marea, pe la Cetatea Albă, ş-au răzbătut şi el pănă la cîşlă, cu gîndul acela că, vădzindu-l mărzacii pe dînsul ar părăsi pe Adel Gherei soltan şi s-or pleca măcar unii den mărzai la dînsul. Dar ce-au păţit şi el! Că Adăl Ghirei soltan, încă stînd el cu tătarîi la Ternev, pe malul Buhului, luînd veste precum Tohtamiş Chirei soltan, fiiul hanului au sosit la Vozîia, şi el-agasi să află la cîşlă, îndată s-au întorsu înapoi şi nice asupra lui Tohtamiş Chirii soltan n-au putut meerga, că fiind în cetate au cunoscut că n-au isprăvi nemică. Ce-au trimis Adel Gherei soltan nişte mărzaci cu tătari asupra lui el-agasi, la cîşlă, şi cu o samă de căzaci ce era de paza podurilor, la Nistru, au mărsu la cşlă şi cu războiu pe el-agasi şi pe ceplag <301> Murtaza aga şi pe toţi ai lor i-au prinsu şi i-au jăcuit de tot ce-au avut şi i-au dus la Adăl Ghirei soltan. Şi trecînd Adel Ghirei soltan Nistrul iarăş dencoace, stînd cu toată oastea pe alul Nistrului la sat, la Copanca, şi luîndu-ş nădejdea precum împărăţiia han pe voia lor nu le dă şi oeînduieşte oaste asupra lor, au aşădzat dar svatul şi au hotărît să dea ceamburîn toate părţi. Şi îdată au dat poroncă Adăl Ghirei solta să încalece tot tătarul, de la mare pănă a mic, şi în trei părţi săsă împartă. Unii să prade Chiliia, Smilul şi peste Dunăre olaturile turceşti, pănă la Udriiu. Alţii să prade Brăila, Ţara Romînească, alţii Moldova,şi încă den toate olaturile mai ales Moldova, fiindu-le mai la îndămînă. Apoi să să afle şi ei încărcaţi, gata să fugă cu totul. Ce Dumnedzău nu li-au agiutat, căci Tohatmiş Chirei soltan stînd la cetatea Voziei, odihnind, cerca mijlocire cum va putea dezliupi pe Iaman săhăidac de la nohai. Împărăţiia dar înţălegînd de hainlîcul lui Adăl Ghirei soltan şi a Bugiagului şi den vreme că au trimis la dînşii o dată şi de da-ori capigi-başia, dîndu-le a înţălege să să potoală de ce au început, că nemică n-or isprăvi şi să dea pe Adel Ghirii soltan în mînule capigi-başii; ei nicedecum nu s-au uitat şi tot de tot cerînd Caplan Ghirii han şi încă cu mari laude: că de nu li-au da han pe voia lor, or prădaşi or strîcă toate raialel împărăteşti, pe unde-or agiunge, cum să şi sfătuisă Au vinit dar poroncă de la împărăţie la Mustafa paşiade Hotin ca să să gătiască cu Grigorie vodă, dmnul Moldovii, să margă asupra tătarîlor, [131] viind şi a Grigorie vodă osăbit ferman de poroncă ca aceia, să fie gata să margă şi el împreună cu paşia de Hotin. Şi gătindu-să Grigorie vodă de oaste, au luat veste şi Adăl Ghirei soltan cum Grigorie vodă să gătiadză de oaste şi foarte rău s-au mîniiat şi au scris o carte la Grigorie vodă, să nu mai osteniască a merge asupra lui, ce <301v> să-l aştepte că va vini el singur de-i va fi oaspe, şi den vreme că tătarîi asupra Moldovii sîntu şi mai mari pizmaşi, cum şi începusă a prăda marginea despre Lăpuşna. Şi aflîndu-să acolo, lîngă Adăl Ghirei soltan, şi Dumitraşco hatmanul cu gineri-său Iordache stolnicul, ei încă neîncetat îndemna pe soltanul cu multă răutate asupra lui Grigorie vodă, giuruind şi 60 de pungi de bani, 50 soltanului şi 10 lui Iusuf Mărze, ce era mai cap între mărzaci Orunbeteştii, să vie să prindză pe Grigorie vdă. Atunce şi Grigorie vodă, socotind să nu să tîmple vro primejdie ţărăi, şi-au trimis doamna şi cuconii şi pre maică-sa la Hotin, cum şi boiarii jupănesăle,orînduind boiari cu doamnele pe Macriiu banul şi pe Luca vistiarnic, de li-au dus în casăle capichihaii. Şi au dat poroncă ţărăi de s-au bejănit lăcuitorii de Iaş, s-au închis pen mănăstiri, orînduindu-le slujitori pe la porţi. Şi aşedzîndu-ş Grigorie vodă toate trebile aicea, lăsînd şi caimacmi pe Ilie Catargiul logofătulşi pe Ştefan Rusăt vornicul, după poronca împărăţii, au purces cu aste în sus, spre Botăşiani, în tîmpinarea lui Mustafa paşia, să sfătuiască pe unde li-a fi mărsul, ca să fie mai bine. Au şădzut Grigorie vodă la Botăşiani vro 10 dzile; şi acolo viindu-i viaste cu călăraşi de Ţarigrad, de la frate-său terdzimanul, precum împărăţiia au schimbat saraschiarlîcul, lăsîndu pe Mustafa paşe să păzască Hotinul şi numai Colceag bei cu lipcanii să margă. Ş-au orînduit în locul lui pe Abdula paşia de Rumele, făcîndu-l saraschiar pe toate oştile Rumelii şi peste Dunăre şi peste oştile Moldavii şi a muntenilor. Înţălegînd dar Grigorie vodă, îndată s-au sculat de la bOtăşiani şi au vinit la Iaşi şi au descălecat la Balica, cu corturi. Şădzînd vro 10 dzili acoia, au sosit şi un agă împărătescu, anume Osman aga Ghedicliv, cu ferman să porniască pe Grigorie vodă cu oaste, să-l ducă în tîmpinarea lui Abdula paşia, unde erasă vie la Smail. Deci purcegînd Grigorie vodă cu multă şi frumoasă oaste în gios şi /302 mergînd pănă la Roşiiaci, în dzua de Bobotiadză au făcut Iordanul acolo, la Roşiiaci, unde şi masă mare au făcut cu toţi boiarii, în casăle lui Costantin Costache hatman. [132] Şi într-acea dzi i-au vinit lui Grigorie vodă şi iarlîc de la hanul şi buiurultă de la Abdula paşe saraschiariul, ca să margă în spatele tătarîlor, la codrul Chighiaciului şi acolo să aştete pănă i-a vini al doile poroncă. Iară Adl Ghirei soltan stînd oştit cu toată tătărîmea şi în sfatul cel de pradă ce mai sus scrie, cînd divan-efendi a lui Adăl Ghirei soltan sta cu condeiul a-mînă scriind cărţile ciale de poroncă ca să dea ceambur, iată şi Tohtamiş Chirei soltan şi cu Ali paşia păzitoruil Voziii, cu toată oasteace avia, noaptea, s-au aflat şi el la malul Nistrului, supt cetatea Tighinii şi Iaman săhăidac încă cu dînşii. Carii într-acea noapte s-au silit den cetatia Voziei de au fostu pănă în dzuă suptu Tighinea, unde iaste cale de 22 ceasuri. Atunci şi mărzacii Bugiagului vădzind pe Tohtamiş Chirii solan în spatele lor, de altă parte şi Grigorie vodă apropiiat, sosit la Prut, la Fălciiu, iarăş în spateli lor; de alte părţi în că luasă veste că de toate părţi vin toţi asupra lor, li-au vinit unora den mărzaci şi minte la cap, cunoscînd că va fi rău de dînşii şi au început a să trage unul cîte unul de să închina la Tohtamiş Chirei soltan, fiiul hanului. Şi aşia li s-au strîcat gioaca lor şi sfatul cel de pradă asupra ţărăi, ce făcusă. deci ă samă de mărzaci s-au închinat la soltanul, fiiul hanului, iară o samă încă tot să ţinea de Adăl Ghirei soltan. Isuf Mărzia, cel mai cap mărzacilor, şi Timir han Mărzia şi hapaci Mărzia şi cu alţi mărzaci, carii poate şi aciia s-ar fi închinat, numai s-au temut de hanul, că ş-or pune capetele, căci ei fusesă îndemnători şi sfătuitori la toată zorbaoa. şi stînd acei mărzai tit în Bugiag cu Adăl Ghirei soltan şi Adăl Ghirii încă vădzindu-să părăsit de unii şi socotind şi el greutatea oştii ce-i viniia asupră, au rămas şi el de nu să <302v> ştiia de ce s-a apuca! Ca să stea împrotivă, cunoştea că n-au isprăvi nimică; să să închine, să temea de viaţă şi sta încrimenit. Însă dacă au vădzut ei că hanul s-au apropiiat, Abdula paşia saraschiariul încă sosisă la Smail, oastea turcească den gios încă tot vinii de să strîngia la Smail, Neculai vodă cu aostia sa de la muntiani încă vinisă pănă la margine, la Măxineni, Colceag bei cu lipcanii de la Hotin în că să pogorîsă la Smail, s-au simţit şi Adăl Ghirei soltan în nebunie. cum şi alţii toţi mărzacii şi tătarîi cunoscîndu-şi faptele cele nebuneşti, au plecat toţi [133] capetele. Şi îndată au scris Adăl Ghirei soltan cărţi şi la hanul şi la Abdula paşia saraschiarul, arătîndu-să plecat şi să-i arete loc să margă unde a fi poronca. Şi alţi mărzaci încă au început a alerga la hanul de s închina, rugîndu-să să le iarte greşala. Iară Isuf Mărzia cu alţii cîţva mărzaci de oarda lui ce n-au vrut să să închine nice fiiul hanului, nice la hanul, au fugit în Ţara Leşască trecînd Nistrul pre Soroca, măcar că den poronca hanului ce poroncisă lui Grigorie vodă, pază era pre la toate vadurile Nistrului să nu scape nice mărzac, nice tătar, nice căzac den căzacii ce-au avut Adăl Ghirei soltan. Şi nice Isuf Mărzea cu alţi mărzaci n-ar fi scăpat, cum n-au scăpat căzacii carii sîntu mai cu greu a le sprijeni focul lor. Ce numai s-au înşălat Miron Donici, părcălabul de soroca, pre la Curecinţi. Şi ţinîndu-i Miron Donici calea pe la Curecinţi, au simţit Isuf Mărzia cam că-i ţin calea şi au şi dat în urma lui Miron, pe drumul Sorocii şi au trecut pe la Movilău. Şi măcar că au sărit ei sorocenii, să-i opriască, dar nemică n-au putut isprăvi, că fiind Nistrul îngheţat au dat năvală tătarîi pe ghiaţă şi au trecut, unde şi 2 oameni ai noştri s-au rănit de tătarî într-acia năvală. Căzacii lui Adăl Ghirii soltan, ei încă părăsind toţi pe Adăl Ghirei <303> şi vrînd să fugă, se-au făcut trei ciate de dînşii; ce pe o ceată cu 240 de oameni, ce-au luat asupra Dubăsarilor să triacă Nistrul, au dat pestedînşii Iordache, sărdariul lui grigorie vodă, şi boţindu-i la malul Nistrului cu un fel de meşteşug, li-au luat întăi armele şi apoi pe toţi i-au prinsu. Iară o ceată cu 120 de oameni, dînd peste dînşii vornicul Donici ce era rînduit de Grigorie vodă la acia margine a Orheiului, purtător de rijă marginii şi bejeniilor. Aflînd acia ceată de căzaci la sat la Lohăneşti, pe Ichiul, au sărit vornicul Donici cu cîţva oameni ţinutaşi şi cu războiu într-o dzi, toată dzua bătîndu-să. La care războiu mulţi de ai noştri s-au rănit, iară căzacii au şi perit şi nice aciia n-au scăpat, nici unul, că pe toţi i-au prinsu. Iară al treile ceată i-au prinsu ţinutaşii la tîrgu, la Orheiu. Ce den vreme că faptele lor, a căzacilo, ciale mai mult decît păgîneşti ce-au făcut ei la raialeli hanului, cîte răutăţi scîrnave toate, i-au [134] tîmpinat şi pe dînşii osînda: că şi acei ce i-au prinsu întăi sărdariul şi pe ciialalţi ce ia-u prinsu mai pe urmă vornicul Donici şi ţinutaşii, pre toţi în robie la Calga sultan şi la fiiul hanului i-au dat Grigorie vodă, iară caii lor şi armele au rămas a prindzătorilor. De aicia înainte să vedeţi în ce osîndă a lui dumnedzău şi tătarîi au cădzut: că Grigorie vodă, den poronca hanului şi lui paşia saraschiariul ce-i poroncisă să margă la Codru, în spatele tătarîlor, trecînd Prutul pre la Fălciiu, de unde pe Sandul Sturdzea vel visternic pentru oarecare trebi a ţărăi îl trimisese, de acolo de fălciiu, l-au întorsu la Iaş. Iară domnul cu alţi boiari şi cu toată oastia au purces la codru, avînd Grigorie vodă multă şi frumoasă oaste, den vreme că slujitorii săi, precum aţ înţăles înapoi, că au fostu foarte miluiţi. Ce cu slujitorii den curte şi cu dărăbanii ageşti şi cu vînătorii şi panţirîi <303v> ce să orînduisă cu liafă den ţară, era 3000 de oameni pedestrime, aşijderia şi călărimea; boiarinaşi, copii de casă ce le făcusă Grigorie vodă tuturor suliţă zugrăvite, cu prapore. Armaşii, aprodzii şi alte rufeturi, cineş cu stiagul său; Costantin Costachi hatmanul, cu toată slujitorimea ce era de stiagurile sale şi cu alţi slujitori den ţară cu liafă, ce să făcusă cu liafă; Lupul, sărdariul peste tot au fostu 7000 de oameni oastia lui Grigorie vodă, fără curtea gospod; şi oamenii boiarilor celor mari, ce era pe, lîngă boiari, avînd Gigorie vodă şi 12 puşce cu sacolşe. Deci den Prut pănă în Codru au mărsu oastea în tocmală, înainte mergînd Iordache sărdariul cu slujitorii săi; după sărdariul, Costantin Costache hatmanul; după hatmanul, Enache aga cu pedestrime şi cu puşcele; mai pre urmă, domnul Grigorie vodă cu curtea sa şi cu toţi boiarii, mazili. Aşia, cu orînduială au mărsu şi s-au suit de-asupra Codrului den Gios, la locul ce să chiamă ** şi au şădzut acolo doaă săptămîni, mîncînd pe tătari şi călcîndu-i foarte tare. Mîncatu-le-au fîneţăle şi gropile ciale cu pîne, cît ş-au putut oştenii agiunge, de n-au rămas. Şi dacă au sfîşit fînul acolo, s-au mişcat omnul cu oastea la capul Codrului den Sus, puindu-ş corturile; şi au şedzut şi acolo alte 2 săptămîni, tot aceia [135] călcătură făcînd tătarîlor, mîncîndu-le fînul şi ordzul cît putea agiunge slujitorii. La care nu puţină călcătură şi spaimă li-au dat, că întrînd aceia spaimă şi grijă mare înre tătari, s-au bejănit tătarîi şi fugiia de moldoveni, cum şi moldovenii fugisă de dînşii. Şi viniia tătarîi de să închina la Grigorie vodă, plîngînd şi rugîndu-să pentru fmeile şi copii lor, să poroncească oştianilor să nu-i îngrozască. iar cîţi tătari au stătut împrotivă de au rădicat arme asupra <304> oştenilor lui Grigorie vodă îi prindea şi-i certa. Că şi poroncă ca aceia încă au avut Grigorie vodă, carii s-or pune împrotivă să le stea împrotivă. Şi den voia lui Dumnedzău era şi o iarnă foarte caldă, ca o rimăvară. De zaharia încă era chivernisit Grigorie vodă: pită, carne la toţi de agiunsu,încă şi de prisosit. Toţi oşteneii era voioşi. Deci dacă au vădzut hanul şi Abdula paşia cum s-au plecat toţi şi n-au rămas altă zorba între tătari, au dat poroncă şi lui Grigorie vodă să să întoarcă la scaonul său. Ce pentru semnu de pomenit, făcut-au şi Grigorie vodă o movilă foarte mare acolo unde au şădzut cu tabăra, la locl ce să chiamă **, care astădzi să pomeneşte ,,Movila lui Grigorie vodă" şi s-a pomeni în veci. Ce după ce i-au vinit poronca de întorsu, întăi au pornit pe Enache aga cu pedestriea şi cu puşcele; apoi şi pe Iordache sărdriul, încăş îmbrăcîndu-l cu contăş cu blană, mulţumindu-i de slujbă, cum şi slujitorilor săi, l-au pornit la orheiu. Şi au rămas Grigorie vodă numai cu Costantin hatmanul şi cu curtea sa şi cu pace s-au întorsu la scaunul său, trecînd Prutul pe la Ghermăneşti; în 2 dzile au fostu la Iaş. Ce pentru ce multă căldură ce făcusă toată iarna, au arătat Dumnedzău şi aceasta, că într-acea dzi ce-au purces domnul de la Codru, ghenar 30, au fostu foarte frig toată dzua şi sara au mas la Ghermăneşti. Iară a doa dzi purcegînd den Ghermăneşti, dat-au o furtună cu ninsoare şi cu vîntu den sus foarte cumplită, de au bătut toată dzua pe oştiani tot în faţă, cît nu s-au ştiut cum au vint, unul cîte unul! Unii au sosit a doa dzi, alţii a triia dzi. Că aceia furtună era cît nu mai vădzusă acel rînd de oameni. Mulţi cai au crăpat şi oameni au perit, însă domnul [136] au luptat cu curtia sa de au întrat într-acia dzi în Iaş. Şi sosind la scaun, Grigorie odă aflînd-ş doamna şi cuconii şi pre maică-sa viniţi de la Hotin şi sănătoşi, s-au bucurat mulţămind lui dumnedău că l-au ferit şi pe dînsul şi ţara de primejdie şi <304v> sălbăticiia vrăjamşilor săi. Şi pe Costantin Costache hatmanul l-au îmbrăcat cu blană de sobol, mulţămindu-i de slujbă, cum şi tuturor căpitanilor şi slujitorilor, slobodzindu-i să margă pe la casăle sale; şi aşedzîndu-să la scaon, Grigorie vodă iarăş au luat cîrma cia bună a tocmi ţara den răsipa ce să răsipisă şi a o aşedza la starea ei. Şi cu pace domniia. Deci şi tătarîlor li-au vinit hanul de hac, că într-acia iarnă şi Abdul paşia şi hanul Calga soltan au ernat pe dînşii; şi de primăvară au vinit poroncă şi lui Abdula paşia de s-au întorsu la cetatea sa, la Niş. Iară hanul au şi vărat şi iarăş au ernat şi a doua iarnă tot pe tătari călcîndu-i foarte tare cu dăjdi grele şi cu fel de fel de călcări, cît ş-au luat ei osinda. Şi prada ce făcusă tătarîi Ţărăi Moldovii – care nu puţină pagubă s-au făcut, că numai a Moldovii pagubă au cuprinsu cîtăva somă pungă de bani – ş-au isprăvit Grigorie vodă de la Poartă ca să plătiască tătarîi toată paguba Moldovii, cum şi pagubele altor împregiuraşi raialii hăneşti şi a Bindiriului, puind împărăţiia plinitoriu pe hanul. i la vlet 7237 au scos hanul mare dajde pe tătari, de casă cîte ** şi de iapă, vacă cîte ** ca să pliniască paguba Moldovii şi altor raiale. ce măcar că şi Grigorie vodă nu puţină cheltuială au făcut, dar au scos lucrul la cap, că au plătit de la dînşii. Ş-au orînduit Grigorie voă pe Sandul Sturdzea vel vistier împreună cu Iordache sărdariul de au îmblat pen ţară şi au dat banii oamenilor pe pagubele lor. Care aceasta ispravă ce-au făcut Grigorie vodă, de au plătit tătarîi ce-au strîcat, iaste un lucru adevărat de minune şi de pomenit, den vreme că tătarîi jacuri ca acestea cîte şi de cîte ori au mai făcut Moldovii cu hainlîcuri şi cu alte pricini a or! şi nu numai în vreme de zorbalîc, ce şi în vreme de pace. ce-au apucat ei, ce-au jăcuit, prăpădit au fostu, nu să mai putea scaote nemică de la dînşii <305>, că aceşti tătari aşea au fostu asupra Moldovii, ca nişte lupi asupra unii [137] turme de oi. Ce peste aceastaei încă nu dedesă, că nice un domnu altul nu să află să hie isprăvit să-i facă pe tătari să mai întoarcă înapoi. Dar Grigorie vodă, îţ înţălege mai sus ce-au lucat cu dînşii şi ce folos au scos Moldovii, că nu să întoarcă tătarîibucate sau altu schimbu să ea moldovenilor, ce cu bani au plătit toate pagubele ce-au făcut. Şi aceste isprăvi nu le făcia Grigorie vodă cu lată tărie, ce numai cu vredniciia sa şi cu trecere ce avia la stăpîni. Şi după aceasta încă să mai vedeţi ce-au mai lucrat grigorie vodă u nohai, că osăit de alte multe strîmbătaţi ce avia Moldova despre nohai, care de la o sam de vreme încoace era foarte călcată de dînşii, purtîndu-i precum le era voia. Şi peste toate altele, încă şi o parte de loc de ţară den hotarul Moldovii o împresurară nohaii în sila lor de vro 30 ani, cum şi altă parte de loc era împresurată şi despre benderlei, carii nime dentr-alţii domni n-au putut să-l dezbată. Iară Grigorie vodă au scos hetişerifde la împărăţie şi cu mare luptă i-au agiutat şi Dumnedzău ş-au dezbătut şi locul acela şi l-au lipit la hotarul Moldovii şi l-au hotărît cu semne pe hotarul vechiu a lui Halil paşii. Şi cu mijlocirea hanului i-au şi mutat pe tătari dîndu-le loc de şădere mai gios de unde întrasă ei, cale de 2 ceasuri, în curmedziş şi 32 de ceasuri în lungu, den hotarul lui Halil paşia. Şi cu zapisul tătarîlor şi tare hoget ce-i făcus la mînă, lua dăjdi de la dînşii pe casăle lor şi pe bucatele lor, pe fîniaţăle lor, în toţi anii. Care nice această supunere a tătarîlor, alţi domni n-au putut a-i aduce la atîta cale, de care lucru, precum ai cetit înapoi. Că pentru aceasta nu iubiia tătari nohai pe Grigorie vodă. Şi la vreme de zorbalîc poftise şi domnu Moldovii pe Mihai vodă, că le păria acestu domnu greu şi tare sprejenitoriu şi răsplătitor strîmbătăţilor moldovenilor ce avusiasă despre tătari, sprejenindu-i şi <305v> scoţîndu-le dreptate. Că multu au răcorit Grigorie vodă şi au apărat şi au dat răsuflare Moldovii de strîmbătăţile tătarîlor! Ce după acia multă nebunie a tătarîlor nohai şi duă marea călcătură ce i-au călcat hanul şi i-au globit şi i-au plinit toată stricăciunea ce făcusă, cum înapoi am scris, mai pe urmă, de nevoe făcîndu-să ei şi [138] înţălepţi, arătînd singuri nebuniia lor de faţă şi făcînd mare plecare, ertîndu-le şi împărăţiia greşala, făcut-au şi acestu zapis la mîna împărăţiei, într-acestu chip scriind, cum arată mai gios tîlcuit de pe limba turcească. ,,Pricina acestui zapis iaste că noi, de cîteva ori fiind vinovaţi pentru faptele noastre ciale trecute ce-am făcut împrotiva legii şi împrotiva împăratului, milostivitu-s-au împărăţiia după mare mila sa ce cuprinde peste toată lumea, de ni-au ertat greşialele ş-au trimis în ceastă dată ca să ne aşedze pe prea luminatul Menglin Ghirii, hanul de Crîm şi pre măriia sa cinstitul vizirul Abdula paşia, stăpînitorul de Rumele. Carii prin mijlocirea oştii de Crîm ni-au chemat faţă înaintea svatului celui de cinste a giudecăţii ce s-au strînsu în cetatea Chiliei, adecă pe toţi mărzacii noştri şi pre cei mai aleşi şi pre cei mai bătrîni şi oameni de triabă dennărodul nostru. Şi ni-am făgăduit de acmu nainte să tăiem toată corespondenţiia şi priiateşugul cu acei ce-au fugit în Ţara Leşască, anume Isuf Măria şi Temur han şi Hapaci, cu fraţii lor carii s-au dus cu dînşii; şi să nu-i mai priimim să fie trăitori între noi. Şi de ne vom mai rocoşi, să avem a da cătră împărăţiia cia mare gloabă 1000 de pungi de bani. Aşijdirea carii dentre noi vor fi lăcuitori în Ţara Moldovii, să apucă să ţie toate aciale făgăduinţă cîte am făcut pentru trebile acestia, toate cu bună voia noastră li-am făcut. Şi am dat cuvîntul nostru înaintea boiarilor şi capeteniilor oştii de Crîm să le ţinem cum să cade. Şi cu pofta noastră am poftit zapisul acesta. Cum s-au scris în tabla giudeţului, aşia să trimiţă şi la împărăţiia cia mare, ca să să afle în visteriia cea împărătiască, ca să arătăm credinţa cea mare ce avem cătră împărăţie şi vrerea noastră cia temiainică de ţinut această făgduire. Iară altu zapis să rămîe în mîna mării sale hanului de crîm. Dreptu aceia am făcut 2 zapisă care cuprind şi arată tot această poveste şi li-am pecetluit cu pecetia noastră. Şi s-au scris la mijlocul luminii lui Şaaban, vălet 1140, iară de la Hs. 1728, martu 15. Aicea vinim iarăş la rîndul pentru Dumitraşco hatmanul, la ce s-au vinit mai pe urmă. După ce-au vădzut el că nu să poate mistui în Bugiag, temîndu-să că va încăpea pe mîna lui Grigorie vodă, de care de ce s-au temut tot n-au [139] scăpat; că trecînd şi el Dunărea cu Adăl ghirii soltan, au mărsu pănă la Babadag, avînd lîgă sine pe un turcu anume Murtaza, neguţitoriu, de aicia den Moldova, de-l purta acolo. L-au dus în gazd la un frate a lui, Ahmet, omul cassp başii, carele fiindu-i cunoscut l-au ţinut acsunsu cîteva dzile, apoi l-au trimis cu nişte gealipi a lui să margă la Ţarigrad, nădzuind la frate-său, Mihai vodă. Şi mergînd pănă la Cuciuc Chioi, satul carele iaste aproape de ţarigrad, au scris un răvaş la frate-său şi l-au trimis cu o slugă a sa şi cu Murtaza turcul, să-l ducă la frate-său, la Arnăut Chioiu. Mihai vodă dacă au înţăles nu cum să priimască pe frate-său, ce nice pe slugă să-l vadză, nici răvaş să cetiască n-au priimit, temîndu-să că de l-a priimi şi oblicindu-l împărăţiia, să nu i să vădiască şi faptele lui şi agiunsurile ce-au avut cu tătarîi, că nu în puţin prepus au fostu. Vădzind dar Dumitraşco hatmanul că nice acolo nu să poate amistui, l-au luat iaă acei gealepi împreună cu Murtaza trcul <306v> sat ce să chiamă Caralar, în olatul Sălistrii, ducîndu-l în gazdă la un turcu. Poroncă împărătiască încă era în toate olaturile de peste Dunăre, oriunde s-ari afla, acei boiari să nu să amistuiască că-ş haini împăraţii, ce să-i prindză şi să-i dea în mîna lui Grigorie vodă. De aceia frică singur turcul acela. gazda lui Dumitraşco hatmanul, au vinit de au spus lui Grigorie vodă. Şi îndată au trimis Grigorie vodă pe uşiariul al doile, împreună cu căpitanul de lipcani şi cu turcul ce vinisă de au spus şi de acolo, de Ţara Turcească, l-au luat şi l-au adus în hiară, la Iaş. Aicea, dar, să vedeţi şi să înţălegiţi fieştecare înţălepciune şi bunătate acestui domnu,cît au fostu de bun şi milostiv! Aţi înţăles mai sus şi hainlîcul lui Dumitraşco hatmanul încă şi împrotiva împărăţii cu alţi haini soţie au fostu. Cîtă răutate au îndemnat şi au vrut să facă lui Grigorie vodă, că nu numai pricina domnii, ce iviaţa au vrut să-i pere! Care de ar fi fostu domn grabnic sau cu giudecată driaptă să giudece, ce ar fi lucratcu dînsul, că nice ari fi poftit cu ochii să-l vadză şi fără moarte n-ar fi rămas! Dar Grigorie vodă, ca un milostiv şi adevărat creştin, înapoi am scris ce fire de om era, că nu să-i gătiadză vro răutate, ce încă şi cît l-au ţinut puţină vreme la poprială, au fostu cercetat cu milă, nelipsindu-i nice de mîncat nice altă nemică. Şi doamna lui Grigorie vodă aşijdirea la o fire cu domnu-său de milostivă,necontenit îl cerceta şi-l grijiia şi la [140] ce de pe urmă l-au şi ertat, cerîndu-i numai cheltuială ce-au dat lui Adăl Ghirei soltan pren faptele lui. Şi încă nice a patra parte nicidin cheltuială n-au luat şi l-au slobodzit, dîndu-l în chizăşiia boiarilor niamului său, dzicîndu-i să să feriască de lucruri împrotivă ca acestea altuia să nu facă. Şi încă l-au şi îmbrăcat cu un rînd de haine ş-au mărsu în casa lui, la Fereşti. Ce Dumnedzău, cela ce aiste cumpănă <307> driaptă şi vede toate strîmbătăţile, au arătata, că Dumitraşco hatmanul au rămas cu viaţă de la Grigorie vodă, iară dreptul giudeţului lui Dumnedzău giudecînd dreptu, n-au ertat păcatul, ce l-au tîmpinat în curundă vreme, de i-au scurtat dzilel şi tot ş-au murit cu moarte bună. Iară un Luul drăguţescul, carile era ficior de boiar pemintian de aicia, de ţară, rudă cu Iordache stolnicul şi atunce, în vreme de zorbalîc şi el, fără de nice o pricină, au făcut pribegie împreună cu Iordache stolnicul, la tătari. Şi au fostu la toate amestecăturile tot la un loc cu dînşii. Şi încă cînd au trimis Adăl Ghirii soltan acel mărzac cu tătari de au lut giupănesăle şi bucatele boiarilor, ce mai înapoi sau scris, împreună cu mărzacul au vinit şi acestu Lupul Drăguţăscul bumbaşir, şi el despre partea boiarilor, sălbăticindu-să atunce în nebunie, ca cînd n-ar fi fostu pemintian de aicia. Şi atunce l-au răbdat Grigorie vodă, lăsîndu-l să alerge în nebuniia sa. Iară pe urmă, încăpînd şi el la mîna lui Grigorie vodă, iarăş acolo prinzindu-l unde au prinsu şi pe hatanul, cum şi pe Murtaza turcul, de carele mai înapoi s-au scris, că el au fostu povaţă lui Dumitraşco hatmanul în toate drumurili pe unde au îmblat, l-au prinsu şi pe dînsul Grigorie vodă. Deci pe Lupul Drăguţăscul, cu giudecata a tot divanul, l-au spîndzurat. Şi într-acia dzi s-au tîmplat moarte şi atmanului Dumitraşco, la care şi întru-aceasta s-au arătat dreptu giudeţul lui Dumnedzău. Iară şi Murtaza turcul, ce-au petrecut va pomeni şi el cît va fi viuşi va fi veghere a multora. Că după divan ce i-au făcut şi lui, domnul Grigorie vodă cu divan-efendi al său, Mustafa efendi, şi cu toţi neguţitorii turcii den Iaş, datu-i-au nişte bătăi la talpe, foare cumplite. Şi după multă pediapsă l-au şi surgunit cu ferman împărătescu. Iordache stolnicul dacă s-au simţit şi el în nebunie ş-au vădzut <307v> că au greşit şi numai are loc de amistui nice o parte, s-au lipit pe [141] lîngă un soltan ce să făcusă calga în locul lui Adăl Ghirii soltan; şi cu calga soltan s-au dus la Crîm, unde-i sosiia lui destulă pediapsă. Şi acolo, precum s-au înţeles de dînsul la ce stare să afla, dar pănă la cia de pe urmă iarăş unul Dumnedzău ştie ce l-a mai întîmpina şi pe dînsul, dreptu fiind giudeţul lui Dumnedzău. Acesta domnu, în dzilele sale, al doile an a domniei sali, pren mijlocul lui Hrisanthu, patriiarhul de Ierusalim, aflîndu-să aicia la Moldova, au aşedzat domnul şcoale de învăţătura cărţii, în oraş în Iaş, cu cheltuiala sa: şcoală eliniască, grecească, moldoveniască, cu dascăli învăţaţi. La care şcoale nu numai cei săraci, ce nu ave cu ce plăti învăţătura, ce şi feciorii boiarilor celor mari şi a mici, a tuturor, de obşte, au eşit învăţaţi şi încă şi dentr-alte ţări copii săraci năzuisă aicia la învăţătură. Dintru care nu puţină pomană i-au rămas, de vreme că mai multă lipsă de învăţătură, cum era aicia la Moldova, poate să mai fie la altă ţară. Şi alte multe bune ca acestea şi mai multu decît acestea au rămas făcute de acestu domnu. În dzilele acestui domnu, la anul 7237, fost-au şi boală de friguri foarte multă aicia în Moldova, în toată ţara, care lucru va fi neuitat de s-a pomeni, că nu unul sau doi oameni dintr-o casă să fie bolnavi, ce pe toţ cîţi era într-o casă îi orînduia acia boală şi în prostime şi în oamenii cei mari, pănă şi în casa domnului au întrat acia boală, doamnele şi cuconii; den care boală unui cocon mai mic, ce era anume Alexandru beizadea şi moarte i s-au tîmplat. Şi l-au îngropat la Sveti Nicolae cu multă cinste şi slavă. Pentru a căruia moarte au mîngăiat svîntul Dumnedzău pe domnul dăruindu-i altu beizadea carele s-au născut în dzua lui stăi Grigorie, numindu-l iar pe numele /308 acestui svîntu, Grigorie vodă. Pre carele, cu darul lui Dumnedzău şi pren ruga svîntului, poftim ca să trăiască cu procpsală creştinească. Şi pe toţi cine au avut în casă, i-au orînduit boala şi încă mai ales pe domnul l-au supărat acia boală foarte multu, că alţii afară den mulţi ce şi muriia, după multă supărare şi întoarcere ce-i întorcia boala, să-ş mîntuia. Iară domnul nicidecum nu să putia mîntui că de cu vară s-au bolnăvit şi l-au îndelungat şi păn la luna lui martu, cîte 2-3 dzile, o săptămînă şi doaă îl părăsiia şi iar îl supăra cît şi domnul să spăriiasă. Dar şi alţii toţi [142] şi mare şi mic era în păriare de rău pentru domnul. Numai la cele ce să pogoară de la Dumnedzău îi cu neputinţă la oameni; nu poate nime să folosască iarăş numai unul Dumnedzău, care iaste a toate ţiitoriu. Însă după ce-au dat la primăvară, la luna lui mai, s-au rădicat Grigorie vodă de aicea, den Iaş, cu doamna, cu totă curtea şi au eşit la mănăstre la Bîrnova. Acolo aflînd aier bun, apă bună au şădzut 2 săptămîni. Şi de acolia, de la bÎrnova, ş-au aflat sănătate şi au rămas mîntuit de acia boală şi s-au întorsu sănătos la Iaş şi nice că au mai avut supărare de acia boală de friguri. Vădzind dar şi Grigorie vodă acolo, la mănăstire, casăle stricate, toate penpegiur răsipiteşi pustii şi den vreme că acolo ş-au aflat sănătate, s-au apucat cu cheltuiala sa ş-au făcut nişte casă minunate şi au făcut şi un rîmnic mare zidit cu piatră penpregiur şi diasupra rîmnicului cerdac, precum să viade. Ce precum au fostu vara cumplită cu boale multe şi cu săcită, la anul 7236, că săcasă apele şi izvoarăle cît pre puţine locuri rămăsiasă izvoare cu apă, aşia şi iarna, în anul ce s-au prăvălit 7237 au fostu o iarnă foarte gria, cu omeţi mari. De care iarnă multe dobitoace a pămintianilor au perit şi au murit, fiind iarnă înşelătoare, că denceput s-au arătat o fi iarnă bună, iară pe urmă au cădzut foarte gria. Şi den omiaţii aceştii iarni, de primăvară, nu numai văile <308v>ce mai sus am pomenit că săcasă de secită, ce şi alte văi toate şi ciale ce nu le mai apucasă nime cu apă, au rămas pline şi sătule de apă. Şi vărsături mari au fostu apelor celor curătoare. Şi pe lăcuitorii cei trăitori pe lîngă ape i-au scos apa de pen casă şi au eşit la dialuri. Fost-au şi peste vară într-acestu an ploi foarte multe şi bişug în toate, care tmpu într-alte vremi vechi di-au mai fostu ca acesta; că încă nemică scădere n-au fostu, numai în pînile mari, de multe ploi, au rămas cu scădere. Dentr-acest an multe pomene au rămas făcute de Grigorie vodă, că întăi mănăstirea stăi Arhangheli, izvorul cel nescădzut de vecinică pomană, într-acestu an făcută de Grigorie vodă, precum să vede şi pricina rădicării ei precum au cursu, airăş pe largu s-au scris. mai nainte vriame, acolia la acel loc, era o besericuţă mică den piiatră făcută de un Balica, hatmanul a lui Gheorghie Ghicăi vodă: puţină piiatră grămădită; şi de cum fusiasă, încă acmu să stricasă şi nemică de dînsă nu era. Iară acestu [143] domnu încă de cînd au fostu descălecat cu tabăra oştii şi în corturi în medianul mănăstirii, la vremea zorbalîcului tătarilor, care înapoi s-au scris, c-au şădzut acolea 2 săptîămîni. De atuncia au rîvnit plăcîndu-i şi locul ş-au pus gîndul său să facă această mănăstire şi să o rădice în statul altor mari mănăstiri. Şi cînd au purces cu oastia în gios de acolia de la mănăstire, după făgăduinţă, au plătit şi un sărindar. Şi aice să vedeţi minune! Că cîd s-au plinit ciale 40 de dzile a sărindarului, iată într-acia dzi au întrat în Iaş, întorsu înapoi şi domnul. Şi cu aceasta s-au mai întărit Grigorie vodă şi agiutîndu-i şi Dumnedzău, într-acest an ş-au plinit cheltuiala sa şi cu plată deplin la toţi lucrătorii, au făcut-o den temelie, de nou zidită. Ş-au zidit-o cu zid de piatră pen <309v> pregiur şi au făcut şi turnu de clopotniţă peste poartă şi casă domneşti înontru ş-au zugrăvit-o pe den-lontru şi au înzăstrat-o cu toate ce să cad. Ş-au rămas mănăstirea de să numeşte din nou ,,Mănăstirea lui Grigorie vodă", precum să vede. Iară den gios de mănăstire, supt median, despre răsăritul soarelui, făcusă acestu domnu o rădină foarte frumoasă şi în grădină case domneşti pe furma casălor celor de la Ţarigrad, că aşia şi meşteri de aciia au adus. Şi alăturea cu casăli, havuzuri şi chioşcuri şi cerdacuri şi alte lucruri; şi apa îmbla den havuz în havuz pe piatră şi o scotea în toată grădina, care era cu fel de fel de flori. Care lucruri ca acestea nice de un domnu n-au rămas făcute! Că cine oate deplin a scrie frămăsitatea casălor şi altor lucruri? Ce numai dzicem că precum au numit-o acia grădină de i-au dzis ,,Frumoasa" cu dreptate au numit-o, că-i adevărat şi s-or pomeni. La casăle acestea ades eşiia acestu domnu în răsuflare şi la bucate acolo şi mesă mari de pururea făcia cu boiarii săi şi nu numai cu boiarii cei în boerii, ce şi cu toată boerimea, şi mazili, de la mare pănă la mic. care domnie şi petrecerea lui cu cinste, putem dzice că altu n-au mai avutu, precum dovadă sintu letopisăţăle. Acestu domnu tot într-acestu an au descălecat şi tîrguşorul de suptu Gălata şi i-au făcut orînduiale cu mari mile domneşti, aşădzind ca să să facă şi iarmaroace acolia. Acestu Grigorie vodă au adus şi apa de la hazna, [144] cu mare cheltuială, tot într-acestu an şi cu meşteri dentr-altă ţară. Şi-au aşedzat-o denaintea porţii curţilor domneşti, slobozindu-să apa pe trei ţiavi, cu şuruburi, lucru ce nu să ai făcusă de laţi domni şi mare pomană i-au rămas, den vreme că acestu oraş era lipsit de apă dulce pururea. Într-acestu an i-au vinit lui Grigorie vodă şi căftan de înnoire domniei de la împărăţie. Şi au trimis Grigorie vodă pe <309> vfiiu-său Scarlat beizadea cu toţi boiarii şi cu tot alaiul înaintea căftanului, supt Gălata, aducînd acel căftan den Ţarigrad Iamandi postelnicul cel mare. Deci întrînd în divan, fiind toţi boiarii adunaţi, au stătut domnul în picioare pănă s-au citit fermanul împărătescu şi au îmbrăcat căftanul. Şi întăi divan-efendi au cetit fermanul împăratului, apoi şi Sandul Sturdzea vel vistier au cetit tîlcuirea fermanului scos pe moldovenie de Alexandru biv vel slugeriu, întru înţălegere tuturor. Ş-au îmbrăcat domnul cu căftane, întăi pe divan-efendi ce-au cetit fermanul, apoi şi pe postelnicul cel are ce adusesă caftanul şi pe vistianicul cel mare ce-au cetit tîlcuire fermanului. Şi mergînd toţi boiarii de-a rîndul, au sărutat poala domnului. Iară fermanul împăratului într-acestu chip scriia la Grigorie vodă: ,,Alesule dentre domnii creştineşti, domnul Ţărăi Moldovii, Grigorie vodă, îţ facem ştire cu acestu prea înălţat şi împărătescu sămnu al nostru că fiind tu slugă credincioasă a împărăţii noatre, cu dreptate şi cu silinţă ai slujit în curtea noastră cia slăvită, pururea stătătoare. Şi pănă astădzi la toate trebile ce ai fostu orînduit de cătră împărăţiia noastră să slujăşti, adevărat am cunoscut că aislujit cu dreptate şi cu inimă curătă. De care în tot chipul avem cătră tine acia adevărată şi neîndită încredinţare cum că şi de acmu înainte tot într-acesta chip vei sluji împărăţii noastre, la toate slujbele, după plăcere şi cuviinţa firii noastre cei nalte împărăteşti. Dreptu aceia, dentru a noastră deosăbită îndurare şi den bună vrere, ni-am milostivit cătră tine şi ţ-am înnoit domniia Moldovii cu întăritură în anul acesta 1141, în 26 de dzile a luminii lui Şaaban. Şi pentru ca să te înştiinţăm de aceasta, iată că am trimis şi acestu ferman <310> al nostru împărătescu, care dacă-ţ va sosi, pornci, cum ţ-am înnoit şi ţ-au întărit domniia Moldovii, iarăş să fii domnu şi otcîrmuitoriu cum ai fostu. [145] Şi, precum nădăjduiaşte inima noastră cia curată,să aibi a stăpîni şi a cîrmui Ţara Moldovii cu frumoasă tocmală, alcătuind şi chivernisindu toate trebile Ţărăi Moldovii şi sprijenind raiaoa noastră, aşîjiderea şi alalte tote ce ţi s-au dat în amă a le aşădza şi a le civernisi, să ii silitoriu şi nevoitoriu în chip ca acesta, ca să fie raiaoa Moldoviii odihnită în dzilele împărăţii noastre cei iubitoare de dreptate. Şi să dormi pe aşternutul cel de odihnă fără grijă. Aşia să ştii şi să credzi sămnului nostru celui împărătescu". Aceasta iaste cartea viziriului ce scrie iarăş osăbi la Grigorie vodă ,,Alesule între domnii creştineşti şi slăvitule între domnitorii cei ce cred în Isus, domnu Moldovii Grigorie vodă, a căruia svîrşit să să încheie cu fericire! Cercetînd cu bună-cuvîntare, îţ facem ştire că fiind tu den moşii şi strămoţii tăi, veche şi credincioasă slugă a putiarnicii împărăţii; şi osăbit de slujbei ce ai slujit la trebile împărăteşti, cu credinţă şi cu oserdie, precum vederat s-au arătat şi s-au cunoscut; şi de acmu nainte nădăjduind în tot chipul de cătră tine slujbă lăudată după plăceerea noastră – iată, den mila şi îndurarea cia mare a putiarnicului împărat stăpînul nostru şi den cia desăvîrşit cunoştinţă a împărăţii sale, iarăş ţi s-au înnoit domniia Ţărăi Moldovii cu întăritură, den anul 1141, den 26 de dzile a luminii lui Şaaban. Şi după fermanul cel naltu împărătesu ce ţi-au trimis ca să te înştiinţădzi, scrisu-şi-s-au şi această carte a noastră şi ţi s-au trimis. Pentru aceia, dar, de pre firea cia istiaţă şi driaptă cunoscînd noi vredniciia ta, cu carea ai sluit, <310v> fiind tîlcuitoriu divanului împărătescu la toate trebile, aşijderea înţălegînd că şi acmu, la domniia Ţărăi Moldovii, te porţi înţălepţeşte şi cu bună socotială. Şi toate faptele tale cele bune cunoscînd, aşijderea aşia nădăjduim că şi de acmu nainte cu aceiaş credinţă şi dreptate te vii nevoi a sluji după cum place noaă. Şi osăbit de această, tu eşti ciriacul nostru cel ales. Şi aşia să ştii că noi la toate trebile tale îţi vom învoi. Deci pentru isprăvile tale nice un fel de grijă să nu porţi, numai în ce chip ai cîrmulit pănă acmu trebile ţărăi, aşia şi de acmu nainte să te nevoeşti şi cu înţălepciune la toate trebile pămîntului, alcătuind toate ale ţărăi şi sprijenind raiaoa împărătiască [146] şi chivernisind toate trebile ce ţi s-au dat în samă cu bună tocamlă şi cum să cade, nevoindu-te cătră iasprăvirea şi aşedzarea lor. Într-acestu chip să te porţi şi să nupărăseşti a ne înştiinţa de toate cele ce vii socoti trebuitoare şi rednice de înştiinţare. Şi cu aceasta fie mîntuire cătră toţi ciia ce să pliaca darului lui Dumnedzău". Pentru logodan lui Scarlat beizade, fiiul cel mai mare a lui Grigorie vodă Tot înr-acestu an, la luna lui iuni, într-o dzi de miercuri, s-au rădicat Grigorie vodă şi cu o samă de boiari mari ce să tîmplasă şi cu toată curtea sa ş-au mărsu la Deliani, satul lui Iordache Cantacozino vel spătar. De care călătorie nime n-au ştiut de ce şi pentru ce au mărsu domnul acolo; şi în grijă şi în mierareau rămas şi Iordache spătar. Iară cînd au fostu a cincea dzi, duminecă diminiaţa, după eşirea den besiarică, iată au mărsu Grigorie vodă la gazda lui Iordache spătariul, unde iarăş den curţile ciale mari, la o mică căşcioară, afară din ograda curţilor. Şi după cahvea au poftit Grigorie vodă pe spătariul Iordachi să aducă o cucoană a sa, mică, ce avea ca de 9 ani, să o vadă; şi întăi au stătut spătarul Iordache pricină să nu o aducă, arătînd <311> că nu-i obceiu ş-au rămas îngrijet, neştiind ce va să să lucriadză. e lei, după poronca domnului, au adus pe cucoană. Şi mergînd de au sărutat mîna domnului, i-au dat Grigorie vodă şi inel de logodnă cu fiiu-său Scarlat beizade. Şi acolea fiind de faţă şi chir Nechifor mitrolopitulSidis, cu ai lui blagosloenie s-au făcut schimbări de logodnă. Acestu mitropolit mai nainte vreme era dascal la Grigorie vodă şi acestu domnu l-au făcut mitropolit, măcar că eparhiia lui, Sidis, iaste pustie, de demultu, numai fiind om foarte înţăleptu şi adevărat svîntu, îl avia lîngă sine. Vădzind dar Iordache spătariul ciale ce s-au tîmplat atunce, au ştiut şi s-au încredinţat şi e şi s-au schimbat grijea lui în bucurie. şi acestu lucru în mierare au fostu şi altoer boiari, tuturor, dacă au vădzut, den vreme că nime altul n-au ştiut acia taină, fără numai hatmanul Costantin, el au ştiut mai denainte. De aicia înainte, cît au mai şedzut acolo, miasă [147] cu tabulhanali şi veselii şi giocuri nu numai în rîndul de boerime, ce în toată slujitorimea şi în prostime şi în casă şi pe afar, cît să cădea la o logodnă domniască. Şi de acolia, de la Deleni, au mărsu Grigorie vodă de au vădzut şi tîrgul Hîrlăul şi au întrat şi în dziditura casălor domneşti. Şi de acolia au mărsu şi pănă la Cotnari. acolo şi masă cu toţi boiarii au făcut şi tot cu acestu fel de veselie au vinit cu pace la scaunul său. Deci după Simpiatriu, strîngînd Grigorie vodă la Frumoasa boiarii şi cei cu boiarii şi cei fără boerii, toată mazilimea de la mare pînă la mic, împreună cu giupănesăle lor, acoia s-au arătat tuturor logodna ce s-au făcut şi giocuri, cu fel de fel de muzică cu fişicuri dacă au înnoptat i lumînări aprinse şi pe uscat şi pe apă, pen havudzur;care <311v> lucru niceodată aicia în Moldova nu s-au făcut. Acestu domnu au avut 4 cuconi şi o cucoană. Cel mai mare, acestu mai sus scris, Scarlat voevod şi Mateiu voevod şi Ghiorghie voevod şi Grigorie voevod şi domniţa Zmăragda. Aicia s-au scris şi entru întoarcerea doamnii Roxandii den Moldova la Ţarigrad, maica lui Grigorie vodă Doamna Roxanda viind aicia cu fii-său, cînd au luat domniia, au şădzut aicia pănă în al treilea an. Apoi vădzind atîtea boale ce să tîmplasă într-aceşti ani aicia la Moldva, cum şi ea să bolnăvisă, s-au tras să margă la Ţarigrad să să schimbe dentr-acest aer de pe aicia. ce mcar că şi Grigorie vodă prea mult au mijlocit să o poată opri ca să rămîe aicia, dar n-au putut. Şi încă au luat doamna Roxanda cu sine şi pe fiică-sa, domniţa Marioara păhărniceasa, sora domnului. Şi cu multă părere de rău au fostu şi fiiu-său şi tuturor boiarilor celor mari şi mici, de mergere e, eşind de aicia den tîrgu iuni 11. Şi au petrecut-o Grigorie vodă cu doamnă-sa şi cu tot alaiul, şi boiari mari şi giupîniasăle, pănă la Şanţa. Acolo, după bucate, ş-au luat şi dzua bună toţi,de la mare pănă la mic,iară mai urmă domnul cu doamna. La care dzua bună nu puţină plîngere au fostu spre îmbe părţile. Şi cu cinste au dus-o pănă la Ţarigrad. [148] Într-acest an şi 2 beizadele inglez, carii purcesiasă de 4 ani, de la casăle lor, de la Englitera şi îmblînd den în ţară numai cu primblarea ca să vadză ţărăle şi obiceele ţărîlor, au vinit şi pe aicia pe la Grigorie vodă şi Grigorie vodă i-au priimit cu cinste şi li-au gătit masă la grăina Frumoasa ş-au orînduit pe postelnicul cel mare al său şi cu alţi boiari de triabă pe lîngă dînşii de i-au grijit şi i-au cinstit precum să cade.Şi-au trecut de aicia în Ţara Şeşască, dîdu-le lor şi ai şi oameni de i-au petrecut. Tot într-acest an la avgust s-au tîmplat <312> şi trecerea a 2 paşi viziri pe aicia pen ţară: întăi Cara Mustafa paşia de Aac, fiind orînduit de la împărăţie să margă la cetatea Hotinului, şi pe Mustafa paşia de Hotin orînduit să margă la altă cetate, la Egribos. Venit-au întăi Cara Mustafa paşia pe de ceia parte de Prut, iară agărlîcul lui cu fiiu-său şi haremul i-au vinit pe de ceastă parte de Prut, den Gălaţi păn în Hotin. Deci şi Grigorie vodă cu boiarii cei mari cu toată curtea au eşit înaintea lui cara Mustafa paşia, la Zăgărancea şi acolia s-au împreunat cu paşia. Şi măcar că acestu paşe fiind om groaznic şi straşnic, dară pe Grigorie vodă l-au priimit cu dragoste şi cu blîndeţă şi i-au dat mai multă cinste de cum am vădzut împreunările altor domni cu viziri a aceştie. Şi cînd ş-au luat dzua bună, pe domnul l-au îmbrăcat cu feregea cu blană şi pe boiari cu caftani; şi au dăruit lui Grigorie vodă un cal prea frumos împodobit cu toate podoabele. Deci după sosirea lui cara Mustafa paşii la Hotin, Musafa paşia încă au purces de acolo şi au vinit pe aici,pen Iaş. Şi i-au eşit Grigorie vodă înainte, la Şorogari, aşeptîndu-l cu saevantu. Şi acolia descălecînd paşia suptu saevantu, s-au împreunat şi boiarii de-a rîndul. Acestu paşe era petrecut cu bătrîneţăle; 2 dzile au şădzut în Iaş şi cînd ş-au luat Grigorie vodă dzua bună şi boiarii, pe domnul l-au îmbrăcat iarăş cu feregia cu blană şi pe divan-efendi şipe o samă de boeri i-au îmbrăcat cu cherechiale ş-au dăruit şi un cal domnului împodobit. Acestui Grigorie vodă, precum aţ cetit înapoi, de cinste ce i-au adaos împărăţiia, aşia şi aceşti paşi mari i-au sat cinste mai multă decît ltor domni; şi cu toţi oamenii împărăteşti să avea în bun prieteşug şi îndragoste, era iubit tuturor. Şi nice lăcuitorilor ţărăi cu pagubă nu li-au fostu de trecirea acestor paşi, că şi chiriile lor şi conacele lor tot cu bani au plătit Grigorie vodă. [149] Într-acestu an şi mengli Ghirei hanul poftindu-să de au mersu <312v> la Poartă, mare cinste i-au făcut împăratul, care nice un han n-au avut atîta cinste ce-au avut acestu han. Şi întorcîndu-să de la Poartă, aşedzînd toate trebile au purces la Crîm la luna lui septevrie. Pentru supunerea tătarîlor nohai despre Grigorie vodă, la cîtă cale şi supunere i-au mai adus pănă la anul 7238, încă nu am trecut a nu scrie; întăi, pentru toate gîlcevile şi davalele tătarîlor cu cîte să acolisiia ei de moldoveni, unii cerînd robi, alţii cai, boi şi altele nenumărate de tot feliul e davă năpăşti, de care pururea era învăluiţi moldovenii, că davalele lor nu avea sfîrşit niceodată şi era supărată marginea şi ţara despre dînşii. Încă acmu, la purcesul hanului, strîngîndu-să ei cu toţii, mărzacii şi capetele, înaintea hanului, au stătut cu toţii la un cuvîntu poftind numai să să facă slim, arătînd ei aicia voe de la hanul, să să facă slim, cu aceasta să-ş poată răsplătire pentru călcările ce li s-au făcut lor în vremea oştirii. Ce să vedeţi, dar, cum i-au întîmpinat şi Grigorie vodă, că trimiţind boiari vichili de au stătut u nohaii la divanul hanului, prin mijlocirea hanului, avîndu-să Grigorie vodă în bun prieteşug cu hanul, cum şi cu alţii toţi a curţii lui, i-au oborît tare pe tătari, c-au isprăvit hoget ca acesta pentru davalele, oricîte ar fi avut tătarîi a cere la moldoveni, sau şi moldovenii la tătari, de cînd megieşăscu ei cu moldovenii şi pănă acmu, sp fie toate tăiate, nemică să nu aibă a mai cere, nice tătarîi la moldoveni, cum şi moldovenii la tătari. Ş-au rămas ţara în bună odihnă şi în mare răsuflare despre nohai. Şi osăbitde acesta, i-au chivernisit Grigorie vodă pe nohai de i-au făcut şi zapis mărzacii şi căpetenile, cu mare legătură într-acestu chip: numai pre unde le vod arăta vichilii domnului de pe margine, <313> aecă sărdariul şi alţi căpitani părcălabi loc de păşune dobitoacelor în locul Moldovii atîta să păşască bucatele lor pe pămîntul Moldovii cu ştiinţă şi cu voe, iară mai mult să nu să întindză. Şi ei să plătiască hacul pămîntului, cît li s-au orînduit. Şi pănă la atîta rămăsiasă de călcaţi şi de largu viţ înţăliageen tîlcuirea hogetului şi zapisului care s-au scris şi aicia, deplin, pecum scriu ciale turceşti. Giudecata şi aşdzămînturile cu tătarîi acestea sîntu. [150] Suretul hogetului ce să chiamă ibra, făcut cu măriia sa Mengli Ghirii han, la purcesul mării sale de la Bugiag la Crîm, vlet 7238 septembrie 6 ,,Pricina aceştii scrisori adevărate aceasta iaste. Adecă la anul acesta 1141, măriia sa prea înălţatul şi milostivul stăpîn Mengli Ghirii han, fiiul mrii sle lui hagi Selem Chirii, han însuş, măriia sa viind în părţile Bugeagului pentru ce să află lăcuitori pelocul Moldovii şi pe alte olaturi aproape; şi cu nevoinţa mării sale orînduindu-să den locul Moldovii numai 32 de ceasuri de-a lungul şi 2 ceasuri de-a curmedziş pentru aşădzămîntul şi lăcuinţa lor, a nohailor, vichilii despre amîndoaă părţile măsurînd şi hotărînd acestu loc; aşijderea şi pentru cîtă supărări şi stricăciune s-au făcut lăcuitorilor Moldovii în vremile răscoalii, aşădzîndu şi alcătuindu măriia sa toate trebile cu a sa bună şi înţăliaptă tocmală, după hatişeriful <313v> împărătescu aşedzîdu-le măriia sa cu legături, precum însămniadză în hoget ce s-au scris, venit-au înaintea mării sale şi înaintea giudecăţii vichilii moldoveneşti şi au arătat jalobă, dzicînd că fiind noi raia cu haraciu împărăţii la vremile cînd au vinit într-acestepărţi catanile, nohaii tătari ni-au robit copii şi fămeile şi pre mulţi i-au vîndut într-alte părţi de loc. Aşijderea şi alte robii şi prădzi au făcut în pămîntul nostru a Moldovii, şi, de îndelungată vreme pănă acmu, nohaii n-au părăsit niceodată a ne supăra cu fel de fel de prădzi şi de supărări şi pe mulţi den noi, den moldoveni, fără de vină şi de pricină au omorît şi au rănit. Pentru care aceste dosedzi şi supărări după fermanurile împărăteşti, ce ni s-au dat nouaă mai denainte şi acmu poftiam dreptate şi ne rugăm ca să nu fim păgubaşi de cîte ne jăluim. Ce după cum scriu fermanurile împărăteşti, ne rugăm să avem dreptate”. Într-acesta chip arătîndu-şi jaloba moldovenii, nohaii încă au răspunsu cu jalobă plîngîndu-să de strîmbătate despre moldoveni dzicînd: ,,precum că de multă şi îndelungată vreme şi pănă astădzi lăcuitorii Moldovii multă stricăciune ni-au făcut în bucate şi în dobitoacele noastre şi cu destule furtişaguri moldovenii viind în olaturile noastre, ni-au jăcuit, furînd [151] şi smomindu-ne robii şi bucatele noastre. Şi cu de acestu feliu de supărări pănă acmu am fostu tot dosiţişi supăraţi de moldoveni. De care şi noi cerem de la moldoveni toate ce ni-au luat făţîs sau furiş, adecă robi, roabe, bucate şi alte ca de aceste strîmbătăţi, ce-am avut de la moldoveni denceput şi pănă în dzua de astădzi. Într-acesta chipu arătînd şi nohaii strîmbătatea, socotitu-s-au că a să îndrepta i a să aşădza pîra aceasta despre îmbe părţili, multe cuvinte şi price gîleavă s-ari face şi a să curma pîra despre îmbe părţili cunoscîndu-să a fi un lucru greu, măriia s a Mengli Ghirii hanul însuş au socotit despre îmbe părţili denceput şi pănă în sfîrşit <314> cîte gîlcevi şi strîmbătăţi s-au făcut şi despre o parte şi despre alta, înre toate să rămîe împăcăciune. Şi făcîndu-să ibra şi aşădzămîntu între îmbe părţile să să părăsască şi moldovenii şi nohaii de toată priea şi pîra şi gîlceava ce au între dînşii şi într-acesta chip să să curme toate cuvintele. Măriia sa hanul cu a sa naltă minte şi socotială socotind a fi un lucru cu caii şi cu cuviinţă precum că, adevărat, aşia iaste. Şi lăcuitorii ţărăi de îmbe părţile înaintea mării sale hanului s-au înoit şi au trimis să facă sulfu şi ibra, părăsindu-să de toate gîlcevile ce-au avut între dînşii şi lăsindu-să de a mai cere unii de la alţii pagube sau stricăciuni ce-or hi avut şi pănă în dzua de astădzi. Deci, dpă socotiala mării sale hanului, nohaii şi ciia ce să află lăcuitori şi cei de penpregiur toţi mărzacii şi tătarîi, cu mic cu mare, părăsindu-să de toată dovada şi pricea ce au cu moldovenii şi după socotiala legii şi a giudecăţii, prin mijlocirea vichililor niamului nohăescu, anume Aslam Mărzia den niamul lui Oraolu şi Capsolat Mărzia den niamul Mamaiolu şi ismail Mărzia den niamul lui Ormiehmetolu. Aşijdirea şi espre partea domnului Moldovii Grigorie vodă: Scărlat Zade; şi desprea partea a toată boierimea şi lăcuitorii Ţărăi Moldovii, fiind vicili den boiarii domnului Moldovii: Enache logofătul şi Alexandri postelnic înaintea giudecăţii, lăsatu-s-au şi s-au părăsit de toată dovaoa şi pricia ce au cu nohaii, denceput şi pănă acmu. Deci vichilii despre îmbe părţili într-acesta chip învoindu-să, au făcut unii cătră alţii ibra şi sulfu şi cu bună învoială şi poftă, s-au învoit şi s-au împăcat după pofta lor. S-au scris acestu hoget la mijlocul luminii lui Săfer, la anul 1142. Marturii: Sefer cazi Mărze Şihrel calga martur, Mehmet Mărzia martur, saluş Mărze, Mansirolu martur, Adăl beiu Caigat martur, Murtaza [152] aga, Şaubhan Cazi martur, <314v> Cazi beiu martur, Huabdala Cazi aga, Husăin aga martur, Fetula efendi martur, Mustafa efendi martur şi toţi alţii den divanul mării sale hanului marturi". Suretul zapisului tătarîlor nohai ce-au dat la mîna mării sale lui vodă, lt. 7238 septembrie 6 < şi strîmtoare, agiuns-am cu rugăminte la divanul mării sale hanului, stăpînului nostru, rugînd şi curcerindu-ne ca să ne isprăvască puţină ve numai dobitoace şi păstorii noştri [153] să să poată păşuna pe une părţi de loc a Moldovii, de pre care ni-am rădicat. Fiind acele părţi de loc, de această dată, nelăcuite de raiaoa Moldovii şi deşerte aflîndu-să acele părţi de loc, ni-am rugat ca să avem voe a ne păşuna dobitoacele noastre o ssamă de vreme. Deci măriia sa domnul Moldovii milostivindu-să asupra noastră, trimi-s-au cătră măriia sa domnul Moldovii cinste iarlîcul mării sale; şi despre partea noastră a nohailor pe Capsolat Mărzia anume şi pe Cantimir Mărzia şi pe Iş Mărzia şi pe soltan Mambet Mărzia, împreună cu omul mării sali, cu poftă pentru această ispravă. Carii împreunîndu-să cu măriia sa şi arătînd pofta şi rugămintia noastră, răspunsuli-au măriia sa cum că acele locur iaste să să aşiadză şi să lăcuiască raiaoa Moldovii. Într-acesta chip arătîndu-le măriia sa domnul Moldovii. Mărzacii acei de mai sus pomeniţi, vechilii noştri, răspunzîndu într-acesta chip s-au apucat: den vreme că aciale părţi de loc pre care poftim noi să ne păşunăm dobitoacele, să află deşiarte de această dată de lăcuitori, pre aciali părţi de loc poftim să ni să dea de păşunat o samă de vreme. Iară în părţile ce-aor fi trebuitoare pentru lăcuitorii Moldovii să nu ne atingem, ce numai să păşunăm în părţile unde ne vor arăta ispravnicii şi zapcii marginilor Moldovii; iară peste voia lor să nu avem a călca aiurile. Şi despre care ni-ar arăta ei că sîntu de trebuinţa lăcuitorilor Moldovii, îndată, fără nice o întîrdziere, să avem a ne rădica dobitoacelor, şi osăbit de aceasta, apucîndu-ne noi pe bucatele noastre. Măriia sa plecînd cătră pofta şi porunca mării sale hanuui şi sfătuindu-să la aceasta şi cu ai săi boiari a Moldovii, într-acesta chip au dat răspunsu, dzicînd: precum pentru păşunea dobitoacelor de om <315v> de om cumva păşi noi peste legăturile şi aşădzămîntul ce să însămniadză mai gios, nice un ceaas să nu le lasă dobitoacele pe locurile Moldovii să le păşunăm. Aşijdirea şi dobitoacele noastre să aibă a să păşuna numai pe aciali părţi de loc care ni-ari arăta dumnealui sărdariul şi dumnealui căpitanul de Codru. Şi afară de cuvîntul acelor boiari a mării sale nice un pas să nu păşim, nice să facem cîtă de puţină supărare cuiva, nice să cutedzăm a face pe pămîntul Moldovii lăcaş au sălaş pentru păstorii noştri, [154] ce numai să aibă a-ş purta păstorii noştri după obiceiul lor, cîte o oba în car. Iară den oba afară, pe locurile acelea să nu fim volnici a bate par sau ţăruş, fără de cît vitele noastre fiind la ernatic şi find trebuinţă pentru viţăii noştri să stea supt acoperămîntu. Numai pentru viţăii noştri să avem voe den-ceputul ernii pănă în sfsîrşit a ne urdzi pe locurile unde ni-or arăta zapcii mării sale cîte o colibă ce să chiamă tătăriaşe ,,aran". Noi singuri să avem a le urdzi la începutul ernii şi iar noi singuri să avem a le strîca la sfîrşitul iernii. Iară de nu li-am strîca precum ne apucăm, oamenii mării sale să aibă voe a da foc şi a ne rădica cu totul. Aşijdirea şi den stăpînii dobitoacelor, carii or avea dobitoace le ernatu sau la văratic mărzaci fiind sau caratătari, fiind trebuinţă să-ş vadză dobitoacele or acolo unde să păşuniadză, aşia, cu ştiinţa lor, să aibă voe a merge, airă fără voe şi cuvîntul acelor boiari nime den noi să nu aibă voe a călca pe părţili Moldovii. Iară de s-ar afla cineva den nohai cu pricina dobitoacelor să vie pe locurile Moldovii, ori păstorii noştri cu vrun chip de s-ar ispiti a faci <316> cît de puţin val sau cîtă ppuţină stricăciune fînaţălor odăilor dobitoacelor, pînilor sau sămănăturilor, unul ca acela să aibă a să prinde şi legat a să trimite la Iaşi şi acolo să i să dea certare precum să cade. Şi pe locurile unde s-ar păşuna vitele noastre oricînd ni-ar arăta şi ni-ar dzice boiarii ce s-au dzis mai sus, cum că părţile acelia sintu trebuitoare pentru ăcuitorii Moldovii, îndată să avem a ne rădica dobitoacele de acolo fără de nice o întîrdiere şi price. Iar pentru alămul îndoit, apucîndu-ne noi ca să dăm mării sale domnului Moldovii, măriia sa n-au priimit a ne lua alî îndoit. Şi ni-au arătat că gîndul mării sale nu iaste să ia de la noi alîm îndoit, nice să lăcomeşte a lua de la noi bani îndoiţi pentru păşunatul dobitoacelor noastre, ce numai pre cît însămniadză în hoget atîta priimeşte şi măriia sa să ia de la noi. Pentru care şi noi ni-am apucat ca să dăm deplin precum însămnaidză în hoget, toate deplin, fără de nici o pricină şi preget. Şi afară den hotarul acesta la nemică să nu păşim nice cîtu-i o palmă de loc; nice pren dobitoacele noastre să nu avem a supune [155] şi a tăinui dobitoacele raialii sau a neguţitorilor. Şi dentr-aceste legături, den oate ce s-au pomenit mai sus, de om păşi cît de puţin şi de n-am păzi aceste legături toate, să aibă voe măriia sa a ne scoate toate dobitoaceli afară de pe locul Moldovii. Deci într-acesta chip ca cela ce ne iaste noaă în folos, după bună şi înaltă socotiala mării sale hanului, vechilii noştri viind, cu răspunsu înaintea mării sale hanului, înaintea divanului mării sale, noi toţi am priimit această legătură şi acestu răspunsu ce ni s-au dat espre partea mării sale domnului Moldovii. Şi toate li-am priimit noi cu toţi mărzacii şi bătrînii nohailor şi ni-am apucat că de om păşi cît de puţin afar den hotarul acestui zapis, măriia sa domnul Moldovii să aibă a ne goni dobitoacele pe hotarul cel de 2 ceasuri. Într-acesta chip ni-am legat cu toţii, cu acestu temisuc al nostru carele, pentru ca să fie tare şi /155 încredinţat, cu ştiinţa şi cu pofta noastră a tutror, s-au scris şi s-au alcătuit şi s-au dat la mîna mării sale domnului Moldovii, lui Grigorie vodă, la mijlocul luminii lui Sefer, în anul 1142. Şitac bei, Docuz Olu, Nevrut Mărzia, Mamai olu, Imchiter mărze, Can Mărze Olu, Ismail Mărzia, Aslan Olu, Hagi bei Mărzia, Cazi Olu, Isuf bei Or, Mehmet Olu, Batăr Mărzia, Chel Mahmet Olu, Aslan mărzia, Azamet Olu, Hagi bei Mărze, bei MărzeOlu, Gian Mărze, Ali Olu Aicea am scris pentru cei nemulţămitori şi lacomi cum îi tîmpină Dumnedzău şi păcatul lor Era un boiariu de ţară, anume Dumitru macrii banul, carele foarte era socotit şi destul miluit de Grigorie vodă, că, precum aţ cetit înapoi, că întăi îl făcusă ban mare, iară mai pe urmă, schimbîndu-l den bănie,l-au făcut staroste la Cernăuţi. Şi-l avea Grigorie vodă în cinste şi în treere ca pe fieştecare den boiari. Dar el ce mulţămită au dat lui Grigorie vodă, că nu i-au sosit,nice s-au îndestulat de cîtă bogăţie avia, fiind mai bogat decît alţi boiari? Ce încă s-au sculat şi den slujba văcăritului, de la Cernăuţi, ce-i dedesă Grigorie vodă în sama lui. Au făcut vicleşug şi-au furat o samă de bani [156] den văcărit şi dentr-alte den toate ce i să dedesă în samă. S-au aflat viclian. Acestu fel de mulţămită au dat acestu boiariu lui Grigorie vodă pentru cia multă milă ce-i miluisă! Ce Dumnedzău cel dreptu ce nu prii <317> meşte strîmbătate, n-au suferit, ce l-au tîmpinat: că au aflat Grigorie vodă vicleşugul lui şi au trimis pe vătavul său de copii şi l-au adus pe banul Macriiu în heară şi în urgie, de acolo, de la Cernăuţi şi l-au pus la înhisoare. Însă fiind acestaş donu milostiv, cum aţ cetit înapoi de bunătatea lui, altă pediapsă nu i-au dat, precum i să cădea, ca unui viclian, făr cît 5 pungi de bani au luat de la dînsul, gloabă la visterie şi paguba ţinutului ce făcusă. Şi iarăş l-au slobodzit, lipsit den cinstea ce avusiasă. Şi au făcut staroste în locul lui Macrii pre radul Racoviţă jitnicer, feciorul lui Dumitraşco hatmanul. Tot într-acestu an făcut-au Grigorie vodă şi această pomană: era un obiceiu rău aice în ţară: pogonăritul de vii, scornit de alţi domni vechi mai denainte. Pentru care, den pricina acestui obiceiu, multe vii a mănăstirilor şi altor pemintiani să pustiisă. Acestu domnu Grigorie vodă socotindu-l obiceiu rău, den bună voia sa, neîndemnat de boiari, ce den singură socotiala sa, socotind că nu-i dreptu să dea oamenii şi pogonărit şi vedrit, ce-au rădicat pogonăritul şi au poroncit să nu mai fie. Şi au rămas răsuflare şi oamenilor şi domnului vecinică omenie şi plată dela Dumnedzău.