[133] Videniia unii pravoslavnice fămei foarte de folos
     
     În anul al treilea de împărăţiia lui sultan Ahmet, în anul al patrulea al patriierşiei lui chir Rafail, de la zidirea lumii 7115, luna lui avgust 6, în cetatea Ţarigradului, s-au făcut înfricoşată minune şi vreadnică a să scrie spre folosul celor ce vor citi. Înlăuntrul Ţarigradului, în noria sfîntului Roman, easte o besearică întru numele sfîntului Nicolaie, ce să chiiamă Topcapi în limba turcească. Întru acea norie era un om temătoriu de Dumnezeu, anume Hristea şi era plugariu, care avea fămeaie iubitoare de Dumnezeu, anume Sofiana, fată unui preot oarecare dintr-un sat de lîngă Ţarigrad, anume Avidon, carele o învăţase carte, dintru carea să umpluse de bunătăţi şi de frica lui Dumnezeu, că din rădăcină bună, bună odraslă creaşte. Deci acest preot, tatăl ei, deaca s-au făcut ea de vîrstă şi fără de voia ei o au împreunat cu cel mai sus zis, Hristea, fiind şi el dintru acelaş sat, din Avidon, care, precum am zis, era plugariu.
     Deci acest preot, tatăl Sofianii, au mai născut şi altă fată şi o au măritat şi pre aceaea într-alt sat aproape, iară peste puţină vreame, peste un an, s-au săvîrşit acel preot şi preoteasa lui de s-au dus la Dumnezeu şi au rămas moşiile, casele şi alte toate ale lor pe mîna Sofianii, care unele le-au dat la săraci, altele spre slobozirea robilor, ca o bună roabă a lui Dumnezeu şi sfătuia şi pre bărbatul ei Hristea spre bunătăţi. Şi să întîmplase Sofianii a fi stearpă, n-au avut nici fecior, nici fată. Deci ş-au dăruit casa ei de o au sfinţit întru cîntare lui Dumnezeu, o au [134] făcut besearică, întru numele a trei sfinţi mari: Vasilie cel Mare, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlatoust, pentru că să arătase ei acei trei sfinţi şi i-au zis să facă aceasta, precum vom arăta mai pre urmă pe largu.
     Deci ea au strîns agonisita părinţilor şi au venit cu Hristea, bărbatul ei, în Ţarigrad şi lăcuia într-o casă cu chirie. Deci precum am zis, bărbatul ei trăia cu hrana pămîntului, iar ea în toată vreamea să grijiia de înfrumseţarea sufletului, dorind de bunătăţile de veaci, de împărăţiia ceriului şi în toată vreamea alerga la sfînta besearică, în toate praznicele şi duminecile, precum să cuvine creştinilor celor temători de Dumnezeu şi ducea daruri şi milostenie da după putearea lor şi cu frica lui Dumnezeu vieţuia. 
     Vrînd dară bunul Dumnezeu să le arate lor plata bunătăţilor şi încă şi altora multora să adevereaze, celor nepocăiţi, cărora le pare că nu va fi judecată şi zic: „Cine au venit de acolo să spuie de aceastea?” sau „Cine le-au văzut aceastea? Să ne bucurăm pre această lume pînă sîntem vii!” şi nu gîndesc că mulţi au fost întru delungarea minţii şi în videnie duş de îngeri în raiu şi au văzut bunătăţile ceale gătite de Dumnezeu drepţilor şi muncile ce sînt gătite păcătoşilor şi iarăş din porunca lui Dumnezeu li s-au întors sufletele în trupuri şi toţ au spus ce au văzut, ca şi această Sofiană.
     Această fămeaie Sofiana i s-au întîmplat a boli foarte greu pînă în 20 de zile, de nu ş-au rădicat capul de pe căpătîiu şi i-au slăbit toate închiieturile şi s-au apropiiat de moarte. Deci în zioa 3 a lui avgust cătră seară, apuind soarele, au cercat a să răzima puţintel şi să şază pe pat, răzimată de nişte muieri ce era acolo. Şi vorbind puţintel cu eale, îndată ş-au [135] tinsu mîinile la ceriu şi au sughiţat ca cum ar fi murit şi i s-au răpit sufletul şi mintea la videniile ceale dumnezăieşti şi au murit. Iar muierile ce era acolo, văzînd acea moarte, degrabă au început a o plînge, cum au obiceaiu la oameni morţi, iar vecinele, auzind, îndată au alergat de au umplut casa şi mult plînsu s-au făcut într-acea mahala. 
     Însă bărbatul ei avea dureare mai multă decît toţi, gătindu-să de îngroparea ei. Şi au trimis pre un om să chiiame pe sora ei din satul ce era şi gătiia ce era de treaba îngropării. Deci o au dezbrăcat să o scalde şi au văzut puţintel didesuptul ţiţii de-a stînga bătîndu-i-să inima şi puţintel caldă. Deci o au lăsat aşa pînă va veni şi soru-sa. Şi au fost aşa 3 zile şi 3 nopţi ca pre o moartă. 
     Iar în zioa 6 a lui avgust, la al doilea ceas din zi, cînd făcea preotul noriei litorghie, au sosit şi sora Sofianii şi, cum au untrat în casă, s-au apropiiat de trup, o au văzut neîntocmită de moarte, precum v-am zis, că i se bătea inima. Ea îndată, precum vrea fi nebună, ş-au despletit părul şi să zgîrîia cu unghile şi să ucidea cu pumnii în cap şi în piept şi răcniia ca un leu şi ca de o nedireptate împuta lui Dumnezeu, cît de glasul ei s-au strînsu mulţi bărbaţi şi muieri. Iar ea ş-au umplut pumnii de apă reace şi au stropit pe obrazu moartei. Deci ce adaogere au făcut răceala apii, o au simţit cea fără suflet, Sofiana, şi i s-au întărit mădulările spre viiaţă. 
     Deci de multe ori zicînd soru-sa Ana, că aşa îi era numele: „Iată că soru-mea nu au fost moartă”, iar ea îndată s-au întorsu şi au şăzut pe pat şi făcînd cu mîna, au potolit gîlceava şi glasul muierilor şi ş-au deşchis ochii şi au căutat spre soru-sa, cu vedeare de fiiară sălbatică ca un leu, şi au zis cătră dînsa: „O, muiare blestemată, plină de leane şi fără nici [136] o nădeajde, mai bine ar fi fost să nu fii fost din sămînţa tătîni-mieu şi a mîni-mea şi niciodată să nu fii venit aici, că mai multă nevoie şi moarte mi-ai făcut, decît viiaţa aceştii vremi trecătoare şi cu dureri, că glasurile tale m-au surpat dintru acel luminat raiu, întru care petrec toţi drepţii şi văd slava lui Dumnezeu. Ţi să mai cădea ţie, ticăloasă, să te fii bucurat văzîndu-mă moartă şi să fii mulţămit lui Dumnezeu, decît acum căci mă vezi vie, că de aş fi lăcuit într-acel raiu ce mi-l arătase, m-aş fi rugat şi pentru tine să te învrednicească să vii şi tu acolo şi ne-am fi veselit cu toţi sfinţii”. 
     Aceastea grăind Sofiana cătră soru-sa, iar cei ce s-au întîmplat acolo, auzind s-au mirat şi au început toţ a să ruga să le spuie ce au văzut în raiu, care sînt adevărate şi nu mincinoase, precum socotescu cei lenevoş, ca şi videniile sfinţilor cei di demult. 
     Dumnezeiescul Pavel au fost răpit pînă la al treilea ceriu în raiu şi au auzit graiuri nespuse. Cei 7 coconi din Efes şi un cocon de 7 ani în zilele lui Teodosie- Împărat s-au răpit spre cer şi au auzit pre îngeri cîntînd întreit sfîntă cîntare. 
     Şi Cozma călugărul din mănăstirea Singarului au pătimit ca şi Sofiana, şi, viindu-ş în fire, au spus înfricoşatele minuni ce au văzut şi au auzit. 
     Şi în zilele marelui Costandin întru acestaş chip au văzut un om nepocăit pre Domnul în chipul lui Costandin-Împărat poruncind să-i taie capul, apoi s-au iertat pentru rugăciunile Preacistii. 
     Aşijdirea şi o doamnă înlăuntrul Ţarigradului, anume Ana, carea au bolit pînă au amorţit şi s-au părut că au murit, al căriia bărbat era la un sat, după care au trimis de l-au chiemat. [137]
     
     
     Deci aşteptîndu-l toată zioa, cătră apusul soarelui ş-au întinsu mîinile şi au zis: „Mărire ţie, preasfîntă Născătoare de Dumnezeu”. Şi sculîndu-să, au sărutat pe mumă-sa şi pre surori-ş şi pre rudenii, iar ei au început a o întreba ce au pătimit, iar ea nu putea să grăiască cu ei. Iară dimineaţa au chiemat pre un duhovnic, bărbat îmbunătăţit, care, viind cu multe rugăciuni, o au plecat să vorbească, iar ea ş-au deşchis gura şi au zis: „Nu poci, sfinte duhovnice, să-ţ spuiu cu amăruntul preaslăvitele minuni ce am văzut, numai aceasta îţ spuiu, că au venit 2 îngeri, Mihail şi Gavriil, şi luundu-mă m-au suit spre înălţimea ceriului. Acolo am văzut mulţime de îngeri fără de număr, carii striga cu glas mare: «Sfînt, sfînt, sfînt, Domnul Savaot, plin e ceriul şi pămîntul de slava lui». Iar îngerul ce mă ţinea mi-au zis: «Pleacă-te jos de te închină!» Deci acolo unde m-am închinat am auzit glas înfricoşat zicînd: «Luaţi-o şi o duceţ didesupt în iad!» Şi după cuvînt m-au luat îngeri înfricoşaţ şi m-au dus la loc întunecat şi înfricoşat şi m-au lăsat acolo şi pre dinşii nu i-am mai văzut. Iar într-acel loc era multă mulţime de la carii să auziia plîngere şi vaiet. Deci şi eu, ticăloasa, m-am amestecat cu aceia şi plîngeam, iar mai pre urmă am zis şi aceasta: «Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi şi mă izbăveaşte de acest loc întunecat, ca să mă pocăiescu din toată inima mea». Iar păcătoşii ce era acolo zicea cătră mine: «Pentru ce ai venit şi tu aici, au nu ai auzit sfintele învăţături în besearici şi sfînta Evanghelie?» Iară preste cîteva ceasuri, iar au venit acei 2 îngeri şi mi-au zis: «Scoală-te de aici, că Preasfînta Stăpînă ţ-au dăruit viiaţă pînă la o vreame, ci te du de te pocăiaşte şi te împacă cu fratele bărbatului tău, că peste 2 luni iar vom veni să te luom, luare desăvîrşită, numai să faci fapte bune, să te spăseşti». Cu aceaste cuvinte m-am aflat vie în patul mieu”. [138]
     
      
     Aceasta dară Sofiana, întrebîndu-o, au zis cătră dînşii: „O, fraţilor şi priiatinilor, îngăduiţ puţintel pînă îm voiu veni în fire. Cîte voiu chipzui cu mintea mea, vrînd Dumnezeu, voiu spune, numai să-m aduceţ întîi bărbat cu chip sfînt, duhovnic îmbunătăţit, şi aceluia în taină toate îi voiu spune. Şi de-m va porunci acela, veţ şti şi voi toate aceastea. 
     Deci au fost chiemat preacuviosul şi cuvîntăreţul duhovnic ieromonah chir Ierotei, ce i-au zis Cucuzel, om chiprian, proigumen mănăstirii patrierşăşti, ce-i zic Stavronichitas, din Sfîntul Munte al Atonului, om temătoriu de Dumnezeu, care atuncea să întîmplase în Ţarigrad, pentru trebile mănăstirii, care, cu porunca patriarhului, ce-au auzit de la dinsa au scris. Deci au mersu acest duhovnic la Sofiana şi au început a o întreba ce au pătimit şi ce au văzut în videniia ei.
     Atuncea au început a-i spune: „Eu, sfinte părinte duhovnice, cum vream să mă întorcu să şăzu pre patul mieu pentru mîngîiare, eram sprijinită de nişte muieri, am văzut un tinăr, în chipul famenilor împăratului. Şi chipul feaţii lui dintr-altă strălucire de lumină şi unsu cu mir şi lumina ca soarele şi haina lui cea didesupt roşie, iar cea deasupra de sarasir alb, cu de toate florile ţăsută, din carea ieşiia lumină ca fulgerul. Şi în mîna lui ţinea o năstrapă de aur, plină de apă reace, şi mi-au zis: «Sofiano, ştiu că pentru boală ai multă seate, ci bea dintru această apă a vieţii şi te vei sănătoşi în veaci!» Iară eu îndată, auzind cuvintele lui, sălta sufletul mieu şi nimic nu mai grijiiam de această lume, numai ci priviiam la dinsul. 
     Deci tinzîndu-mi năstrapa, eu cu bucurie mi-am întinsu mîna să o iau. Deci nu ştiu cum am fost răpită dintru această viiaţă şi din trup 3 zile şi 3 nopţi şi s-au dus sufletul mieu cu [139] dînsul şi ne vedeam suindu la ceriu. Deci deaca am trecut crugurile, întru care fac planitele schimbare, care zic unii a fi ceriuri 7, întunearec, negură şi ceaţă multă easte şi prin mijloc văzduh închiegat, iară mai sus de aceastea am ajunsu la un loc oarecare, luminat şi frumos şi plin de mireazmă şi de bucurie nespusă. Într-acel loc sta 2 porţi înalte şi minunate. Una era de aur curat, împodobită cu pietre scumpe şi cu mărgăritar, a căriia vedeare minte de om nu poate să o spuie. Iară poarta de-a stînga, de largă ca şi cea dintîi, şi era de aramă şi de fier, cu cărbuni arzători. Şi împrejurul porţilor era mulţime de oameni mari întrarmaţi şi înfricoşaţi de păziia. Iar eu de frică am amurţit, iar îngerul mi-au zis: «Ce cauţi la porţi şi te miri aşa? Aceastea sînt porţile de vecie, cea de aur a împărăţiei ceriului, iar cea de fier a muncilor».
     Deci am lăsat porţile şi ne-am suit mai sus de acealea şi am ajunsu la un loc mai luminat întru care sta mulţime de voinici luminaţ în veşminte albe, a cărora stare nu era a tuturor într-un chip, că unii era atît de sus, cît numai glasul li să auziia, alţii mai jos, alţii unde stam şi noi. Acolo m-au pus jos şi pre mine sfîntul înger ce mă purta şi mi-au zis: 
     «Sofiano, pleacă-te aici şi te închină.» Deci eu m-am închinat cu multă frică, iar cui m-am închinat nu am văzut. Şi iar mi-au zis îngerul: «Stăi aici şi socoteaşte înfricoşatele munci.» Şi îndată, cu cuvîntul acesta, am văzut scaun de foc luminat, aseamene scaunului împărătescu şi patrierşescu, iar din josul scaunului sta o mînă de om şi ţinea cumpănă, iar împrejurul scaunului sta mulţime multă de îngeri, iar alţi îngeri să suia de veniia pre acea cale pe unde ne suisem şi noi. [140]
     
     
     Şi aducea multe suflete de bărbaţi, de muieri şi de copii şi cum le aducea, le zicea: «Închinaţi-vă!» Şi să închina ca şi mine şi sta înaintea acelui scaun, iar mai presus de acel scaun şădea Domnitoriul Hristos, în mijloc de nor luminat, în chip de foc şi în mijloc de nor numai ci să vedea Domnitoriul, arzînd ca focul, cu îmbrăcăminte de ţăsături roşii şi de multa strălucire nu am putut să văzu sfînta lui faţă. Şi îngerii carii era cu Domnitoriul şi cei ce era mai jos şi cei din prejurul nostru, cu glasuri neîncetate, cîntînd zicea: «Sfînt, sfînt, sfînt, Domnul Savaot, plin e ceriul şi pămîntul de slava Lui». Alţii zicea: «Sfînt, sfînt, sfînt Domnul care au fost şi easte şi s-au arătat ca un om». Alţii: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pre pămînt pace, întru oameni bunăvoire». Alţii: «Aliluia 3 (št) », alţii, «Amin 3 (št) ». Şi niciodată nu conteniia slavosloviia. 
     Iar de-a dreapta parte a Domnitoriului vedeam pe Preacurata Fecioară, iar de-a stînga pe sfîntul Ioan Botezătoriul, precum zugrăvescu zugravii. Iară cînd vrea să facă îngerii sfîrşit slavosloviei, atunce toţ îş pleca capetele, de să închina Stăpînului, iar Stăpînul îş rădica preacuratele sale mîini de-i blagosloviia. Şi din deagetele mîinii dreapte cura pietri scumpe de mult preţ şi mărgăritar, ca nişte pîrao, de mergea în jos pre pămînt, iar din deagetele mîinii stîngi cura văpaie de foc ca fulgerul şi pogorîia şi aceaea la pămînt. 
     Iar eu văzînd aceasta m-am spăimîntat şi de frică tremuram ca o trestie şi vream să întreb pre îngerul ce mă purta ce va să fie aceasta, iar el mai nainte de întrebare mi-au zis: «Vezi, Sofiano, mărgăritariul şi pietrile scumpe ce cură din [141] mîinile Stăpînului? Easte mila cea nespusă a lui Dumnezeu, ce are cătră voi, neamul creştinescu, şi trimite dar de blagoslovenie în casele bunilor creştini, carii drept să ispoveduiescu duhovnicilor săi de greşalele lor şi să depărtează de poftele dievoleşti, îi blagosloveaşte pre dinşii şi această blagosloveniie iau de la stăpînul Hristos, iar după moarte vor moşteni fericirea această de aici, slăvindu-l pre dinsul, împreună cu îngerii, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veacii veacilor. Iar focul ce ai văzut că iase din mîna stîngă easte mîniia şi urgiia şi groaza ce trimite Dumnezeu în casele păcătoşilor, celor ce nu să pocăiescu şi a nemilostivilor, le arde trupurile şi sufletele şi le strică casele şi-i piiarde de pe faţa pămîntului, iar după moarte îi trimite în focul de veaci, să să muncească cumplit». 
     Iare de partea stîngă a scaunului şi a cumpenii să vedea o prăpastie mare, din carea ieşiia putoare cu fum de piiatră pucioasă şi să auziia ţipete mari de norod mult, plîngînd şi strigînd, unii vai, alţii amar, în care prăpastie pogorîia foc, din amerinţarea mîinii Domnului. Iară sufletele ce aducea îngerii, deaca să închina, le punea la întrebare şi deşchidea cărţile, şi cerca ceale făcute de ei şi punea faptele ceale bune în partea dreaptă a cumpenii, iar ceale reale de-a stînga, iar multe suflete şi fără de întrebare li să vedea faptele lor, că era scrise pe hainele lor, bunătăţile drepţilor şi răutăţile nedrepţilor. Şi cîte suflete să arăta dreapte, arăta Stăpînul cu mîna dreaptă şi le ducea îngerii la raiu, trecîndu-i prin poarta cea de aur, unde era Avraam şi toţi sfinţii, iară sufletele păcătoase le arăta cu mîna stîngă şi îndată luundu-le îngerii le arunca întru acea prăpastie împuţită şi mergea în jos văietîndu-să. Deci îngerii de sufletele ceale spăsite să bucura, iar de ceale osîndite să întrista. [142]
     Şi am văzut că au adus un suflet şi deaca s-au închinat au stătut la întrebare şi au mai trecut păcatele decît bunătăţile. Deci vrînd Stăpînul să amerinţe cu stînga să-l arunce în prăpastie, degrabi s-au arătat Stăpîna şi cinstitul Mergător-înainte şi s-au rugat pentru dinsul Domnitoriului, iar rugîndu-să au venit alţi îngeri de au adus milosteniile, liturghiile, tămîia şi lumînările, untdelemnul şi blidul cu coliva, împodobit cum easte obiceaiul morţilor de să face pentru dinşii. Deci au suit şi rugăciunile preotului, care făcuse pentru acel suflet la sfîntul jirtăfnic şi cu glas mare să propoveduia milosteniile ce făcuse părinţii lui pentru dinsul, încă şi glasurile săracilor cărora didease milosteniia să auziia zicînd: «Dumnezeu să-l iarte şi să-l miluiască.» Şi îndată s-au auzit glas de la Domnitoriul ca un tunet înfricoşat: «Pentru rugăciunile maicii meale şi ale botezătoriului mieu şi pentru rugăciunile preoţilor miei de pe pămînt ce să roagă mie şi a fraţilor miei, săracilor, îi dau lui milă». Şi au vrut să amerinţe cu mîna cea dreaptă să-l ducă în raiu. Iară îndatăş s-au auzit plîngerea părinţilor şi glasul cîntăreţilor şi a zicătorilor şi hulă cătră Dumnezeu, precum fac oamenii ce nu să cade, că de o parte aduc preot, să să roage pentru suflet, de altă parte pun cîntăreţi şi zicători şi pentru aceea pleacă pre Dumnezeu spre mînie şi să leapădă de înviiarea morţilor ce va să fie. Deci deaca au auzit aceastea Domnitoriul Hristos, foarte s-au mîniiat pe acel suflet zicînd: «Deaca nu s-au ajunsu ei cu preoţii miei pre pămînt şi cu ruga besearicii, pentru cîntece şi glasuri să sfădescu cu mine, luaţi-l şi-l aruncaţi în matca focului nestins.» Şi îndată l-au aruncat îngerii întru acea prăpastie. [143]
     
     După aceasta am văzut vorbă multă şi iată au venit îngerii şi au adus un suflet cu cîntări şi cu cădiri, cu făclii şi cu multe străluciri de lumini, cu cinste nespusă şi cu multă îndrăznire şi bucurie. Şi suflete multe au ieşit întru întimpinarea lui. Şi acel fericit suflet avea haină curată şi luminată, albă, strălucind, întru care haină nu era nici o spurcăciune sau vreun semnu de păcat, cum avea alte suflete, care haină mi să părea a fi darul sfîntului botez, că l-au păzit drept, nespurcat, pentru aceaea străluciia aşa, însă nu am înţeles din ce cin au fost. Deci viind, s-au închinat ca şi cealealalte suflete şi toţ îngerii au strigat cu glas mare: «Mulţămimu-ţ, Stăpîne atotputearnice, iubitoriule de oameni, că am văzut suflet drept, curat, nespurcat cu nici un păcat.» Şi iar s-au auzit de la Hristos glas de tunet zicînd: «Luaţi pre acesta şi-l odihniţi cu sfinţii.» 
     Şi m-au arătat cu mîna lui cea dreaptă şi pre mine şi au zis: «Duceţ şi pre Sofiana aceasta să vază lăcaşăle drepţilor miei şi căci o cearcă lumea să fie vie, întoarceţ sufletul ei în trup, ca să să spăsească şi alţii mulţi pentru bunătăţile ei şi va mai cîştiga şi mai multe bunătăţi. Şi cînd va ieşi din trup la cea mai de apoi, după trei ani, să va învrednici a mai multă cinste decît va vedea acum.» Şi dimpreună cu cuvîntul m-au luat îngerul şi mergeam după acel suflet drept şi viind ne-am împreunat şi cu alte suflete spăsite, înaintea porţii raiului. Şi aciiaş căutînd, iată Împărăteasa Stăpîna, după chipul unde sta de-a direapta Domnitoriului, au venit cu lumină şi cu slavă nespusă şi avea cu dinsa pre un bărbat cu podoabă sfîntă şi, cum mi să pare, era Sfîntul Apostolu Petru şi avea chiiaie în mîna lui, cu care au deşchis minunata aceaea poartă. [144]
     
     Şi întîi au untrat Născătoarea de Dumnezeu, după aceaea îngerii cu acel suflet drept şi cu cealealalte, după aceaea am untrat şi eu şi mergeam cu degrab pre urma acelor sfinţi şi am văzut lumină nespusă şi bună mireazmă şi bucurie şi dulceaţă avea acel loc, cît mă miram şi mă bucuram şi căutam jos, pre pămînt, să văz în ce fealiu era. Şi nicidecum nu să asămăna cu pămîntul pe care umblăm noi, ci era ca nişte bumbac albu, şi ca un sarasir cu multe flori ţăsut, precum vrea avea pe deasupra pietri scumpe şi mărgăritar. Şi era copaci mari, înalţi, plini de flori şi de roadă frumoasă şi de mireazme nespuse şi supt pomii aceia era aşternuturi cu flori de aur şi pe aşternuturi era bărbaţi şi muieri şi prunci. Şi pintr-înşii am cunoscut pre mulţi din satul nostru, din Avidon, şi cîţ au murit de aici din norie mai nainte vreame. Am văzut şi pe tată-mieu, popa Ioan, şi pe mumă-mea, Anastasia, am văzut şi pe o soru-m ce murise mai din nainte, însă să mă apropiiu acolo să vorbescu, nu am ajunsu. Şi lăcaşele tuturor nu era într-un chip, ci în multe fealiuri, după fapta fieştecăruia. 
     Deci mergînd cu multă grabă mai nainte, am văzut sfinţii carii era la loc mai înalt şi mai luminat. Şi era toţ îmbrăcaţ în veşminte albe şi în lumină nespusă şi fieştecare dintr-înşii străluciia mai mult decît soarele şi eu gîndiiam: «Oare cine sînt aceia?» Iar Doamna Născătoarea de Dumnezeu, întorcîndu-să, mi-au zis: «O, Sofiano, oare vezi sfinţii unde stau?» Iar eu auzind, îndată m-am închinat şi iarăş mi-au zis: «Mergi tare să ajungi să vezi şi pe dreptul Avraam, că nu-l vei putea vedea cum pofteşti tu». Deci alergînd eu, mi să vedea locul mult şi lungu şi uitîndu-mă di departe l-am văzut pre acela şăzînd în jăţ de aur şi haina lui albă şi părul capului lui mai albu decît zăpada şi împrejurul lui mulţime de suflete, în mare bucurie şi veselie. [145]
     
     Deci vrînd eu să mă apropiiu, mi-au făcut cu mîna lui să mergu cătră dinsul. Deci luînd eu şi mai multă îndrăzneală, alergam să ajung la dinsul şi îndată am auzit după mine acel fără de tocmeală şi sălbatec glas al soru-mea, ce striga că soru-mea nu au murit. Şi cu apa cea reace ce m-au stropit, îndată mi-am venit în fire şi cum vream fi pre o ghiiaţă degeroasă şi îndată cîte puţintel trupul mieu au început a să încălzi şi a înviia şi m-am învrednicit iarăş aceştii vieţi, iar de acel dorit raiu m-am lipsit eu, ticăloasa. Însă te rog, părinte sfinte, să te rogi lui Dumnezeu să mă învrednicească şi pre mine şi pre toţ creştinii întru acel raiu ce am văzut”.
     Zis-au duhovnicul cătră dinsa: „Dar mai văzut-ai altă taină dumnezeiască sau feaţe de harapi suindu-te la ceriu, cum au văzut alţii mulţi, carii au văzut videnie ca şi tine?” Răspuns-au Sofiana: „Nu am văzut alt nimic fără aceastea ce-ţi spui sfinţiii tale”. Zis-au duhovnicul: „Dară cunoscut-ai vreun lucru bun să fii făcut în viiaţa ta? Să-m spui şi să nu ascunzi de mine”. Zis-au Sofiana: „Ce bine să fiu făcut eu, o muiare păcătoasă, care nu am alt fără păcatele meale? Dară una îţ voiu spune, nu pentru lauda bunătăţilor meale, pentru că toţi o ştiu aceasta. Acum easte al treilea an de cînd eram în casa părinţilor miei în sat, în Avidon, iar într-o zi, la amiiazăzi, şăzînd în casa mea şi torcînd, am auzit un vînt mare, cu nor de ploaie, cît să cutremura casa. Iar după cutremur am văzut de faţă că au întrat fără întrebare 3 sfinţi bărbaţi luminaţi, împodobiţ cu podoabe arhiereşti, ca patriarşii. Şi era feaţele lor preaslăvite, ca de înger, carii după zugrăvitul icoanelor gîndiiam a fi trei sfinţi, Vasilie cel Mare, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlatoust. [146]
     
     Iar eu de-abiia m-am sculat de unde şădeam de m-am închinat lor şi m-am însemnat cu semnul crucii şi mare frică şi spaimă turbura inima mea, însă mi-au răspunsu zicînd: «Nu te teame, Sofiano, nici te mira, că noi sîntem Vasilie cel Mare, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlatoust şi poftim de astăz înainte casa aceasta să o sfinţeşti lui Dumnezeu, sfîntă besearică întru numele nostru. Şi vei avea multă plată de la Dumnezeu şi noi vom fi rugători pentru spăseniia ta.» 
     Iar eu, îndrăznind, am zis cătră dinşii: «Stăpînii miei, sfinţilor, casa aceasta să fie vreadnică laudii lui Dumnezeu şi voao lăcaş şi aceasta e un zimnic mic şi cel grajdiu boilor ce trag la plug, cu carii ne hrănim, că sîntem oameni săraci şi trăim cu lucrul mîinilor noastre. Şi casa o au dat zeastre bărbatului mieu şi nu putem chieltui să o înfrumseţăm cum porunciţi şi nu ştiu vrea-va şi bărbatul mieu, iar mai ales întru aceaste vremi nu easte lesni a lua voie de la împărăţie a face acest lucru». 
     Zis-au sfinţii: «Nu-ţ fie grijă căci easte casa gunoioasă şi neîmpodobită sau vă easte frică de împărăţie, numai aceasta grijiţ să o sfinţiţ precum poruncim. Iar noi toate aceastea pre lesni le vom întocmi şi lăcaş noao va fi, că şi mai nainte a noastră au fost şi ne place într-însa a lăcui. Iar de nu vei purta grija să faci cum îţ poruncim, vom ruga pre Dumnezeu şi-ţ va tăia viiaţa, ca a unii neascultătoare”. 
     Deaca au zis aceastea, au perit din ochii miei şi în multă vreame abiia mi-am venit în fire. Şi au venit Hristea, bărbatul mieu, şi i-am spus toate cîte mi-au zis sfinţii. Iară după 3 zile, de cu sară, după rugăciunea noastră, ne-am culcat în pat să dormim şi cum ne-am culcat iarăş au venit sfinţii, cu cutremur [147] ca şi mai nainte, şi mi-au zis cu glas mare: «Sofiano, pentru ce n-ai făcut ceaea ce ţ-am poruncit, au doară îţ easte voia să iai de la noi moarte năprasnică?» Iar eu, îmboldind pe bărbatul mieu în coaste, i-am zis: «Oare auzi ce zic sfinţii, ce ţ-am spus mai nainte?» Iar el au răspunsu cătră dinşii: «Stăpînii miei, sfinţilor, toate cîte aţ zis cătră muiarea mea mi le-au spus, ci sînt sărac şi nu voiu putea să isprăvescu ce aţ poruncit şi ne teamem şi de împărăţie. Iar de poftiţi să o facem besearică, de astăzi fie a voastră, şi cum vă easte voia, aşa să faceţ!» Iară sfinţii au zis: «Dimineaţă mergi în pleavniţă şi acolo vei afla sfîntul preastol de marmură şi vasele oltariului şi crucea. Atuncea vei creade cuvintele noastre, că easte a noastră casa aceasta. Să mergi la împăratul Ahmet şi ceare slobozie spre înnoirea besearicii şi noi îl vom pleca de-ţ va da voie de o vei înnoi». 
     Acestea zicînd s-au dus, iară bărbatul mieu s-au sculat şi au mulţămit lui Dumnezeu şi sfinţilor 3 arhierei şi toată noaptea am stătut la rugăciune cătră Dumnezeu şi cătră sfinţi ca să ne îndeamne şi pre noi şi pre toţ creştinii din satul nostru spre acest lucru. Iară deaca s-au făcut zio, au spus bărbatul mieu tuturor bătrînilor şi fruntaşilor satului toate pre amăruntul. Iar acei iubitori de Dumnezeu au luat cine sapă, cine hîrleţ şi au mersu în pleavniţă şi cum au început a săpa puţintel, îndată s-au arătat sfîntul preastol de marmură albă ca zăpada şi alte vase şi crucea. Atuncea, deaca au văzut toţi că easte voia lui Dumnezeu şi a sfinţilor, îndată au curăţit locul. Deci au mersu cîţva oameni cu bărbatul mieu la divanul împărătescu de au cerşut voie să înnoiască besearica şi îndată, cu voia lui Dumnezeu şi cu ajutoriul sfinţilor, au ieşit poruncă împărătească să facă besearica. [148]
     
     
     Atuncea au luat îndrăznire şi au curăţit mai bine şi au pomestit cu cărămidă şi am podit deasupra şi am vîndut o vie şi o livade şi alte lucruri, de am cheltuit la înfrumseţatul besearicii şi o am înnoit, am făcut şi sfinte icoane, am cumpărat şi sfinte cărţi şi alte podoabe ce au tribuit şi toate le-am tocmit cu ruga acestor 3 sfinţi. 
     Luat-am blagosloveniia şi de la preasfinţitul patriarh chir Matei, care, trimiţind pe episcopul Mitrofan, o au sfinţit, întru numele sfinţilor 3 arhierei, precum ei au poruncit. Şi iată, cu darul lui Hristos, să slujaşte într-însa sfînta litorghie întru mărirea lui Dumnezeu şi lauda acelor 3 sfinţi. Şi de atuncea am ieşit din satul nostru şi lăcuim aici în Ţarigrad, cum vezi. 
     Însă te rog, părinte, să pleci pre bărbatul mieu să-m dea slobozie să mă călugărescu, să-m plîngu întru aceşti 3 ani păcatele, cît voiu trăi pre pămînt, că, precum mi-au zis Domnitoriul, peste 3 ani iarăş voi să moriu, şi, de vreame ce pînă acum nu am făcut nici un bine, încai de acum ajutîndu-mi Dumnezeu, cu ruga sfinţiii tale, să nu fiu muncită”. 
     Iar duhovnicul, deaca au auzit aceasta de la ea, au zis bărbatului ei: „Auzit-ai, omule, ce lucru înfricoşat spune muiarea ta, ce au descoperit ei iubitoriul de oameni, Dumnezeu? Deci acum să roagă să-i dai ei voie să să ducă la o mănăstire de călugăriţe să să pocăiască şi să să roage lui Dumnezeu şi pentru dinsa, şi pentru tine, că, precum spune, peste 3 ani iar va să moară desăvîrşit. Deci te rog şi eu să-i dai voie să să călugărească, că de acum nu mai easte de tine”. [149]
     
     Deci bărbatul ei, Hristea, au socotit ce i-au zis duhovnicul şi au adeverit ceale din gura Sofianii şi au mulţămit lui Dumnezeu şi dintr-acel ceas cu totul s-au părăsit de împreunarea trupească şi petrecea în curăţenie. Şi au zis aceasta cătră duhovnic: „Sfinte duhovnice, după ce au auzit muiarea mea că după 3 ani iar va să moară, după ce vor treace 2 ani, voi mearge cu ea la Ierusalim, să ne închinăm sfintelor locuri şi atunci întîi eu voi lua sfîntul chip călugărescu, apoi şi ea, amîndoi într-o mănăstire”. 
     Cum au şi fost, că după 2 ani ş-au vîndut tot ce au avut şi au ajunsu la Ierusalim, cu o corabie indienească, şi s-au închinat sfintelor locuri şi au spus sfîntului patriarh cum li s-au întîmplat şi s-au pricestuit. Şi Sofiana s-au călugărit precum poftise, şi i-au pus nume Sofroniia. Şi au petrecut în tăceare cu blagosloveniia sfîntului patriarh, chir Sofronie, iar peste puţină vreame, deaca s-au plinit 3 ani, s-au bolnăvit puţintel şi s-au dus cătră Domnul de care doriia, să moştenească acel loc al raiului care îl văzuse mai nainte. Iar cinstitul ei trup l-au îngropat cu cinste în grobniţa celor streini. 
     Iar bărbatul ei s-au dus la munţii Sinaii pentru închinăciune şi acolo s-au călugărit şi i-au pus numele Hariton şi s-au nevoit, de veseliia pre toţ călugării cu fapta cea plăcută lui Dumnezeu. Şi s-au petrecut şi el în bună smerenie şi posluşanie, în răpaosul de veaci. [150]