[151] Viiaţa şi muceniia ce i s-au întîmplat sfîntului mucenic Anastasie, de tatăl lui chir Daniil, în cetatea Telvinul
     
     Patrida mucenicului Anastasie şi a lui Daniil easte Telvinul. Şi fiind mucenicul în lume la patrida lui, pentru căci era tînăr şi frumos la faţă şi mai frumos întru faptele bune, au zavistuit vicleanul diiavol, povăţuind pre nişte turci fără dă leage, carii, găsindu-l, să nevoia a-l sili şi a spurca pre tînărul, preavicleanii. Şi neputînd să săvîrşască pofta lor, după cum i-au povăţuit pre dînşii urîtoriul de bine, diiavolul, au pîrît pre tînărul la tatăl lui Daniil, carele era domnu locului, cum că va să să facă turc. Şi o adeveriia aceasta cu jurămînt preavicleanii. Şi poruncind acela, au adus pre Anastasie. Şi silindu-să tiranul cu momeale să-l întoarcă la spurcata lui leage şi văzînd pre tînărul întărit şi neclătit, au poruncit şi l-au pus la munci şi pre urmă în temniţă, iar mucenicul cu bărbătesc suflet răbda. 
     Deci Daniil, într-o zi, au luat voie de la tată-său, tiranul, şi au mers în temniţă. Şi întrînd înlăuntru, veade patru tineri îmbrăcaţi în haine albe împrejurul mucenicului şi ţinea o cunună ce străluciia ca soarele deasupra capului mucenicului. Şi văzînd cel ce acum să numeaşte Daniil acest fealiu de minune preaslăvită, arzîndu-să la ceale din lăuntru, s-au făcut ochii lui doao izvoară de lacrămi şi curgea [152] ca nişte rîuri. Iar mucenicul au zis: „Ce ai, domnule, de te întristezi?” Atuncea au zis tînărul mucenicului: „Mă întristez, căci nu pociu să iau şi eu acest dar carele l-ai luat tu”. Iar mucenicul au zis tînărului: „Dă slavă lui Dumnezeu şi aceasta ce o doreşti o vei cîştiga în puţină vreame”. Şi aşa au mers tînărul la casa lui, iar mucenicul, săvîrşind calea muceniei, au luat creştinii trupul lui şi l-au îngropat întru o mănăstire ce easte aproape de acea politie. 
     Iar tînărul, avînd acest fealiu de dorire, ca să să învrednicească sfîntului botez, să afla în mare scîrbă. Şi văzîndu-l pre dînsul tatăl său, tiranul, l-au întrebat de pricina scîrbei lui, iar tînărul, puind pricini, nu i-au arătat adevărul, însă au cerut voie să meargă în primblare pînă la acea mănăstire, doar va lua puţin uşurare de scîrba ce i s-au întîmplat. 
     Şi dîndu-i voie şi cîteva slugi, au mers la mănăstire, unde era trupul mucenicului îngropat. Şi lăsînd pre slugi afară de mănăstire cu caii, el au întrat înlăuntru, în curtea din naintea mănăstirei. Şi văzîndu-l pre dînsul călugării, l-au priimit ca pre fiiul voievodului locului. Şi l-au chiemat să priimească să între în sărăceasca casa lor. Şi tînărul au poruncit de i-au adus pre egumenul mănăstirii, căruia poruncindu-i, i-au deşchis besearica. 
     Şi întrînd în besearică dimpreună cu egumenul, cerea să-i arate mormîntul mucenicului. Şi apropiindu-să de mormînt, au plecat genunchiile şi plîngea foarte şi curgea din ochii lui mulţime de lacrămi. Şi minunîndu-să, egumenul au întrebat pre tînărul zicînd: „Văz, Domnul mieu, că foarte iubiiai pre Anastasie”. Şi tînărul nu i-au dat pentru [153] aceasta nici un răspuns, însă i-au zis să-i arate icoana stăpînului Hristos şi, apropiindu-să de icoană, au făcut semnul cinstitei cruci şi trei metanii pînă la pămînt şi au sărutat sfînta icoană. Şi iarăşi au cerut să-i arate şi sfînta icoană a Maicii lui Dumnezeu şi, făcînd iarăşi trei metanii şi semnul cinstitei cruci, au sărutat icoana Născătoarei de Dumnezeu. Şi văzînd egumenul aceasta, au rămas înspăimîntat şi au zis tînărului: „Ce easte aceasta care faci, Domnul mieu, că, deaca va auzi tatăl tău, ne va arde mănăstirea şi noao ne va face rău”. Iar tînărul au zis egumenului: „Nu ajunge aceasta, ci voiu ca să-m dai şi sfîntul botez”. Iar egumenul, văzînd socotinţa cea întemeiată ce avea tînărul ca să ia această mare taină, au închis uşile besearicii şi au botezat pre tînărul şi l-au numit Daniil şi au luat tînărul ceea ce doriia. Deci ieşind din bisearică, au întrat în chiliia egumenului şi au pus masă şi s-au ospătat şi s-au veselit dimpreună cu ceialalţi călugări.
     După aceea, plecînd de la mănăstire, au mers nou luminat la casa lui veselindu-se şi au slăvit pre Dumnezeu. Şi în noaptea viitoare i s-au arătat mucenicul în somn şi i-au zis: „În noaptea viitoare, pă vreame cînd doarme tatăl tău şi ceialalţi, te vei pogorî în curte şi vei afla poarta cea mare deşchisă. Şi, ieşind afară puţin din poartă, vei afla un om îmbrăcat în rasă. Deci urmează după dînsul şi te va îndrepta ce vei face”. Şi după ce au venit noaptea, după cum s-au învăţat de la mucenicul, au aflat poarta deşchisă şi mergînd puţină cale, veade pre un om în chip călugăresc. Şi [154] au zis Daniil celui ce i s-au arătat: „Cine eşti tu, cel ce te arăţi?”. Iar cela ce s-au arătat au zis: „Eu sînt acela pre carele tu cauţi, ci urmează după mine”.
     Iar Daniil, urmînd aceluia, au întrat în mănăstire de obşte şi, tunzînd pre Daniil şi îmbrăcîndu-l în rasă, au luat chipul călugăresc. Şi stînd puţine zile în mănăstirea cea de obşte, au mers la Chirchira şi, petrecînd acolo întru o mănăstire de obşte opt ani, s-au despărţit şi au mers la Ţarigrad, bine sporind întru Domnul.
     De la anul 1763, de cînd s-au întîmplat vedeaniia aceasta în Ţarigrad. 
     
      

   



1