[279] FLOAREA DARURILOR. CARTE FRUMOASĂ
   ŞI DE FOLOS FIEŞTECĂRUIA
   CREŞTIN, CARELE VA VREA SĂ SE
   ÎMPODOBEASCĂ PRE
   SINE CU BUNĂTĂŢI
   
   De pre grecie scoase pre rumînie.
   În zîlele prealuminatului domn
   IOAN CONSTANDIN BĂSARABĂ-VOEVOD.
   Cu blagosloveniia preasfinţitului mitropolitului
   KYR THEODOSIE.
   Cu îndemnarea şi cu cheltuiala dumnealui
   CONSTANDIN PAHARNICUL SARACHIN SIN
   GHEORGHIE DOHTORUL CRITEANUL.
   Şi s-au typărit în sfînta mănăstire în Sneagov.
   Vî leato 7250 M[ese]ţî iul.
   De smeritul iermonah Antim Ivireanul.
   
   
   PENTRU BUCURIIA, cap 3
   
   Bucuriia, carea iaste săvîrşirea dragostei, după cum grăiaşte Prisian, iaste odihnă şi mulţămire sufletului, pentru ca să se bucure pentru oarecarea pohtă, precum să cade.[280]
   Isus au zis: viaţa omului iaste bucurii inemii. Iară cel ce se bucură mult şi în lucrurile carele nu să cuvin nu iaste bucurie, ce iaste păcat.
   
   PĂCATUL ÎNTRISTĂRII, cap 4
   
   Întristarea care iaste păcatul împrotiva bucuriei, precum au zis şi Macrovie, iaste în trei lucruri.Întîiu iaste cînd omul să scîrbeşte pentru vreun lucru mai mult decît să cade. Şi aceasta să chiamă întristare curată.
   A dooa iaste cînd omul nici face, nici zice, nici socoteşte vreun lucru, ce stă ca un mort. Şi aceia îi zic lenea şi iaste foarte mare păcat.
   A treia iaste că pentru vreun păcat răsipeşte omul multe. Şi acesta iaste păcatul inemii rele şi iaste în mii de pricini, precum zice Ipocrat. Şi iaste ramură a nebuniei. Şi din tristare vine păcatul deznădăjduirei, carea iaste cel mai mare păcat în lume, precum zice prorocul.
   Şi poţi să asemeni întristarea pre corbu, pentru căci cînd vede puii lui că să nascu albi, să scîrbeşte atîta, cît fuge şi-i lasă, că nu crede că sînt ai lui, pentru căce nu sînt negri ca şi el şi nu-i plac pînă nu fac pene nege. Şi într-aceasta vieţuiescu, cu rooa ceriului.
   Însă să întristează cînd îs piiarde puii mai mult decît toată altă pasăre.
   Hristos au zis: „Mai bună iaste moartea  decît viaţa cea scîrbită”.
   Platon au zis: „Nicicum nu da scîrbă în sufletul tău, ce o scoate cît poţi, pentru că mulţi au murit de scîrbă şi nu iaste nici un folos de aceasta”.
   Încă precum ispitescu argintul şi aurul în foc, aşa să ispitescu şi oamenii în năpăşti.
   Platon au zis: „Omului înţelept nu i să cade a să scîrbi de nici un lucru”.
   Socrat au zis: „Cel ce nu să scîrbeşte de lucrurile cele pierdute, inema lui să odihneşte şi mintea i să luminează”.
   Pitagor au zis: „Scîrbit iaste cel ce iaste învăţat ca să aibă şi acum n-are. Din inema rea vine în sărăcie şi cade în deznădăjduire.”
   Sfîntul Bernard au zis: „Mai curînd să mă fie luat moartea din viaţă decît să las să mă dobîndească inema rea.”
   Şi tu, carele zaci în mormîntul lenii, ascultă să vezi ce face: îngreuiază trupul, spurcă sufletul, întunecează mintea, [281] naşte curviia, hrăneşte nesăturarea din mulţimea cugetului carele are, soleşte supărarea şi samăna războiu.
   Solomon au zis: „Nu iubi somnul, ca să nu te biruiască sărăciia”.
   Seneca au zis: „Inema rea a omului iaste moarte şi mormînt vieţii lui”.
   Sfîntul Bernard au zis: „Nu.lăsa să te dobîndească lenea şi, deaca nu poţi să te aperi, nu o arăta la oameni, că omul înţelept nu stă niciodinioară deşărt”.
   Casiodor au zis: „Cel ce crede în noroc să leapădă de Dumnezău şi cade în deznădăjduire”.
   Pentru scîrba, spun de Alexandru [Macedon], cum deaca au murit, 1-au băgat boiarii lui într-o raclă de argint poliit; şi cîndu 1-aducea să-1 îngroape, mulţi filosofi mergea după dinsul si aşa începură a plînge pentru dinsul.
   Iulica au zis: „Acesta iaste acela carele stăpîniia Răsăritul si Apusul, iară acum în doi paşi de pămînt să poartă?”
   Barbarig au zis: „Alexandru sta şi nimeni nu cuteza ca să-i vorovească, iară acum pre doi paşi iaste purtat”.
   Delfin au zis: „Oricarele vedea pre Alexandru avea frică de dinsul, iară acum cîţi îl văd nimic nu să tem”.
   Altimon au zis: „Alexandru stăpîniia lumea şi tot norodul, iară acum iaste pre urma tuturor”.
   Persamos au zis: „Nici un lucru nu putea să stea înaintea lui Alexandru, iară el nu putu sta înaintea morţii”.
   Ardig au zis: „O, preaputernice, cum ai căzut aşa?”
   Drosiian au zis: „O, moarte amară! o, moarte cu durere? o, moarte nemastică! o, moarte grabnică! Cum avuseşi atîta îndrăzneală de stătuşi împrotivă aceluia căruia toată lumea nu i-au putut sta împrotivă?”
   Venic au zis: „O, minte întunecată! o, judecată pogorîtă! o, nălţime pierdută! o, liubov gonit! o, bucurie scîrbită! o, îndrăzneală fugită! o, bună rudă pustiită! Ce va să mai facă dară lumea de vreme ce au murit Alexandru-împărat?”
   Pentru ce dară şi noi nu ne aducem aminte să plîngem? Şi îndată începură toţi de plînsără şi făcură cea mai mare jale, carea n-au mai fost în lume.
   
   PENTRU ÎNŢELEPŢ1E, cap 13
   
   Înţelepţiia, precum au zis Tulie, are trei părţi: aducerea-aminte a lucrurilor celor trecute, mintea ca să aleagă adevărul din minciună, şi binele din rău, şi vederea înainte, [282] adecă să vază mai nainte în lucrurile lui. Aceste 3 lucruri să cunosc cu alte dooa chipuri: cu sfătuirea  şi cu urmarea sfătuirei.
   Şi poţi ca să asemeni darul înţelepţiei pre furnică, carea iaste nevoitoare vara, pentru ca să afle aceia cu carea trăiaşte iarna. Şi aducîndu-şi aminte de vremea care au trecut, strînge vara ca să aibă iarna, că vara află orice-i trebuiaşte şi vede înainte spre vremea cea viitoare şi despică prin mijloc tot feliul de hrană, pentru ca să nu să strice iarna şi aceasta o face cu o înţelepţie a sfatului celui firescu.
   Solomon au zis: „Mai bună iaste înţelepţiia decît toate bogăţiile lumii”.
   Iisus Sirah au zis: „Vinul şi pîinea veseleşte inema omului, iar peste toate înţelepţiia”.
   Încă au zis: „Sluga cea înţeleaptă slujaşte slobod”
   Încă: „La tinereţele tale învaţă înţelepţie pînă la bătrîneţe”.
   Încă: „Toată învăţătura şi înţelepţiia vine de la Dumnezău”.
   David au zis: „Începătura înţelepţiei iaste frica lui Dumnnezău”.
   Seneca au zis: „Eu de aş avea un picior în groapă, încă-m trebuieşte să învăţ”.
   Artie au zis: „Lumea aceasta şi ceialaltă o piiarde cel ce n-are înţelepţie. Iară cel ce cunoaşte bine cum că iaste înţelept, niciodinioară nu va putea să flămînzească sau să ajungă în sărăcie.”
   Seneca au zis: „Înţelepţiia alege în inemă, iară nu în cărţi”.
   Aristotel au zis: „Înţeleptul ţine arma pentru toată împoncişarea”.
   Încă: „Nebun iaste oricarele crede că norocul îi dă tot binele şi răul, iară nu mintia”.
   Alexandru au zis: „Noaptea s-au făcut pentru ca să socotească omul ce va face zîoa”.
   Aristotel au zis: „Lucrurile celea trecute dau învăţătură şi minte”.
   Încă: „Mai bine iaste ca să se împrotivească neştine la început decît la sfîrşit”.
   Decret au zis: „Cel ce are început rău nu poate ca să aibă sfîrşit bun”.
   Solomon au zis: „Întru toate lucrurile te sfătuiaşte, şi apoi să nu te mai căieşti”.
   Pitagora au zis: „Nu iaste mai mare sfătuire decît aceia carea dau la corabie cînd pate nevoie”. [283]
   Încă trei (sic!) lucruri sînt  împrotiva sfatului: [graba], mîniiarea şi scumpetea. 
   Încă: „Sfatul cel grabnic are căinţă”.
   Încă: „Începătura iaste urîcioasă, iar face pre om înţeleptu”.
   Sedekie au zis: „Cînd vei să ceri sfat de la altul, vezi întîi cum petrăce acela”.
   Şi iarăş: „Cugetele să îngroapă acolo unde nu iaste sfat, iară acolo unde sînt sfaturi, să întăreşte inema omului”.
   Alexandru au zis: „Toate lucrurile să întărescu de la sfat”.
   Aristotel au zis: „Din nevoinţă să naşte învăţătura, şi din ţinere curăţiia”.
   Încă: „La lucrurile cele sfătuite, să întîmplă omul de iaste grabnic, iară la sfătuire zăbavnic”.
   Theofrast au zis: „Nici un lucru bun nu poate ca să ţie multă vreme, fără nevoinţă”.
   Sistos au zis: „Apa carea cură nu aduce otravă”.
   Platon au zis: „Învăţătura fără ispită şi fără iscusinţă puţin plăteşte”.
   Pentru darul înţelepţiei spun la istoriile Rîmului că au încălecat într-o zi împăratul şi află într-o luncă pre un filosof singur; şi trimise să-l chiame, iară el nu-i răspunse. Iară împăratul, văzînd aşa, să duse însuş de-l întrebă ce face acolo singur? Şi îndată răspunse filosoful, zicînd:
   – Eu învăţu pre oameni înţelepţie.
   Iară împăratul zise:
   –Învaţă-mă şi pre  mine ceva.
   Şi luînd filosoful un condeiu, scrise aceasta: „În fieştecare lucru ce vei să faci, socoteşte cele ce vor să vie”. Şi luo împăratul scrisoarea aceasta şi, întorcîndu-se în Rîm, o lipi în poarta polăţii lui. Şi stînd multă vreme, s-au întîmplat oarecarii omeni mari din cetatea aceiă de socotiră ca să omoare pre împăratul. Şi făgăduiră bani mulţi unui bărbiiariu, ca să taie capul împăratului acolea, unde-l spală; şi i-au făgăduit că-l vor scăpa. Şi, într-o zi, mergînd bărbiiariul să-1 spele, cu gînd ca să-1 omoare, precum l-au rînduit, văzu pre poarta polăţii acea scrisoare carea zicea: „Orice vei. vrea să faci socoteşte întîi aceia carea poate ca să-ţi vie”. Şi îndată, cu totul să temu, părîndu-i că împăratul au făcut de o au pus, pentru că au aflat aceia carea au rînduit să facă. Şi într-acel ceas, alergînd, intră la împăratul de-ş ceru iertăciune şi-i mărturisi de toate. Iară împăratul, neştiind nimica de acest lucru, deaca auzi aşa, trimise pentru toţi boiarii carii au fost în sfatul morţii lui, şi porunci ca să-i omoare; şi iertă moartea [284] bărbiiariului. Şi atunce trimise la filosof de-l aduseră; şi de-acii nu-l mai lăsă să mai iasă de la dinsul; şi-i făcu cinste mare, pentru că el îi dedese acea scriptură.
   
   PĂCATUL NEBUNIEI, cap 14
   
   Nebuniia iaste păcat împrotivă înţelepţiei.
   Platon au zis că sînt multe feliuri de nebuni: întîi sînt nebuni în toată vremea, precum sînt aceia carii la arătare sînt nebuni; şi sînt alţi oarecarii nebuni în oarecarele vremi şi într-acele vremi sînt şi aceia ca şi cei dintîi; alţii iarăş, măcar că pricep, iară să înlunează. Şi aceştea să chiamă lunateci. Sînt şi alţi nebuni din oţărîre, ca şi aceia cărora le lipseşte mintea şi acestea sînt mii de feliuri. Sînt nebuni carii au putină minte, şi aceştea sînt de patru feliuri: întîi, ca să nu socotească în lucrurile lui, ce să facă aşa,precum le vine de la inemă, fără socotinţă. A doao, ca să nu vază înainte într-aceia, carea poate să facă. A treia, ca să fie foarte grabnec, şi să nu pohtească vreun sfat în faptele lui. A patra, iaste ca să lase aceia ce trebuiaşte pentru lene, să nu o înceapă.
   
   Şi poţi să asemeni nebuniia pre boul cel sălbatec, carele după firea lui urăşte şi vrăjmăşaşte pururea tot lucrul roşu. Şi cînd vor vînătorii să-l prinză, să îmbracă cu haine roşii şi merg unde iaste boul, şi îndată boul, de pohtă mare ce are ca să-i vatăme, nimic nu socoteşte, ci aleargă asupra acelora. Iară vînătorii fugu, şi să ascundu după un copaciu, carele l-au împodobit cu roşii; iar boul, părîndu-i că va lovi pre vînători, loveşte cu cornul atîta de tare în copaciu, cît să înfige, şi nu poate să-l mai scoată şi vin vînătorii de-l Ucig”.
   Solomon au zis: „Nu vorbi niciodinioară cu nebunul, pentru că nu-i vor plăcea nicicum cuvintele tale, deaca nu vei zice aceia care-i place lui”. 
   Încă: „Atîta iaste ca să vorbească neştine cu nebunul cît şi cu unul carele doarme”.
   Încăş: „Cînd umblă nebunul pre cale, i să pare cum cîţi vede sînt toţi nebuni ca şi dînsul”.
   Încă: „Nebunul să cunoaşte pre rîs, că-i sare glasul lui iară cel înţălept rîde smerit”.
   Încă: „Mai bine să te întimpini cu un leu şi cu un ursu cînd le iau puii, decît cu nebunul cînd iaste mîniosu”.
   Pentru nebuniia, spun la istoriile Rîmului că într-o zî au încălicat Aristotele cu Alexandru la Machedonie. Şi voinicii [285] lui, carii era pedestri, mergea zicînd pre cale: „Daţi-vă în laturi denaintea împăratului". Iară un nebun sădea desu-pra unii pietri, carea era în mijlocul drumului şi nu vrea să se dea în laturi din cale; iară o slugă a împăratului veni ca să-1 împingă de pre piatră. Şi îndată zise Aristotel acei slugi, cunoscînd că acela ce sădea pre piatră era nebun, zise:
   – Nu clăti piatră de pre piatră, pentru căci nebunul cu adevărat nu iaste om.
   
   PENTRU ÎNTĂRIRE, cap 25
   
   Întărirea iaste precum au zis sfîntul Avgustin: „Iar întărirea iaste cea curată, ca să nu voiască să schimbe socoteala lui. Şi iarăşi nu trebuie să fie atîta deşt rînsu ca să nu cază în păcatul strîngerii.” Iară sfîntul Andronic au zis: „Strînsu iaste acela carele nu va să-si schimbe socoteala lui, nici într-un chip al lumii”.
   Şi poţi ca să asemeni darul întărirei pre o pasăre, căriia îi zic finix, carea trăiaşte 300 şi 15 ani; şi, deaca vede că au îmbătrînit şi au slăbit, adună nişte lemnisoare mirositoare şi-şi zideşte cuibu, si întră într-însul şi stă denaintea soarelui şi-şi bate atîta într-aripile lui, cît face foc din arderea soarelui şi din baterea aripilor lui. Iară acea pasăre iaste atîta de întărită, cît niciodată nu să clăteşte, ce mai vîrtos să lasă de arde, pentru că ştie din fire că va să întinerească. Şi, plinindu-să 9 zile, să naşte dintr-acea materie a trupului lui un viiarme şi creşte pre-ncet, pre-ncet, şi atunce face aripi şi să face pasăre. Şi nu mai iaste în lume altul fără numai unul.
   Sfîntul Isidor au zis: „Nu lăuda începutul omului, ci sfîrşitul”.
   Sfîntul Grigorie au zis: „Mulţi aleargă la meidan, iară cel ce întrece cîştigă rămasul”.Pentru darul întărirei, spun la istoriile elinilor ca Licurg au făcut lege, carele s-au arătat foarte strînsu la norod; şi el vrînd ca să urmeza acei legi (pentru căce era foarte direaptă) zise norodului: „Eu voi să mergu afară la slujba meaşi mi-e voia să vă juraţi cum că veţi păzi această lege pînă voi veni: că prin mijlocul aceştiia voi să vorovescu cu Dumnezăul nostru, carele mi-o au dat, şi atunce o voi schimba după voia voastră”. Iară norodul cît auzi aceasta, toţi să jurară că o vor păzi.[286]
   Atunce Licurg să duse şi nu să mai întoarsă, pentru ca să nu spargă legea. Şi deaca să apropie el de moarte, porunci ca să-i arză trupul lui şi să-i arunce cenuşa în mare, pentru ca să nu crează norodul că vor fi dezlegaţi de jurămîntul lor, deaca-i vor aduce oasele în sat. Şi aşa făcură.
   
   PĂCATUL NEÎNTĂRIREI, cap 26
   
   Neîntărirea iaste păcatul împrotiva darului întărirei, precum au zis Prisian: „Iaste ca să nu aibi nici o aşăzare întru tine”.
   Şi  poţi să asemeni neîntărirea pre rîndurea, carea paşte zburînd, cînd icea, cînd colea.
   Pentru neîntărirea au zis Salustie: „Neîntărirea iaste semnul  nebuniei”.
   Platon au zis: „Cel ce iaste neîntărit toate în norocul lui le lasă”.
   Solomon au zis: „Omul prost crede tot cuvîntul, iară cel înţălept caută în sufletul lui”.
   Vernic au zis: „Cel ce să chiverniseşte rău ades să se sfătuiască”.
   Pentru păcatul neîntărirei spun la otcinic, că au fost un tîlhariu, carele făcuse toate răutăţile lumii; şi merse ca să le ispoveduiască la un sihastru sfînt. Şi deacă ajunsă să-i dea poruncă, tîlhariul au zis: că nu iaste cu putinţă ca să facă nici o poruncă, pentru căce nu poate să postească, nici altăcevaş să facă. Şi îndată-i zise sihastrul:
   – Încai, fă acest mai puţin, ce cruce vei afla, îngenunche înainte-i şi te închină ei!
   Şi tîlhariul primi să facă aceasta. Şi sihastrul îi iertă lui păcatele. Iară deaca purcesă tîlhariul de la sihastru, oarecarii vrăjmaşi îl întimpinară pre el;  şi plecă ca să fugă, şi fugind, află o cruce. Şi-şi aduse aminte de porunca bătrînului. Şi aşa, într-acel ceas îngenunche înaintea crucii. Şi într-aceasta ajunseră vrăjmaşii lui, şi-l junghiară pre el. Şi deaca văzu sihastrul sufletul lui că-l ducea doi îngeri la ceriu pentru un lucru atîta de puţin, puse şi el în inema lui, ca să ispitească din dulceţile lumii, pentru căce îi păru foarte uşor, pentru un lucru atîta de puţin, să dobîndească raiul. Şi lăsă pustiia, ca să meargă în lume. Şi îndată diavolul puse o cursă în drum şi-l prinse de un picior; şi căzu de muri. Şi diavolul luă sufletul lui în muncă, pentru că el nu să întărisă pre socoteala cea bună.