Colecția LINGVISTICĂ LINGUA Reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea prin orice mijloace și sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic sau audio, punerea la dispoziția publică, inclusiv prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informațiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum și alte fapte similare săvârșite fără permisiunea scrisă a deținătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislației cu privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsesc penal și/sau civil în conformitate cu legile în vigoare. IRINA VLĂDESCU TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ - ÎNTRE TRADIȚIE SI INFLUENTE CULTURALE 9 9 9 CU UN CUVÂNT-ÎNAINTE DE GH. CHIVU editura universitâ.ții din bucurești 2020 Referenți: Prof. univ. dr. Cristian MOROIANU Universitatea din București Conf. univ. dr. habil. Adrian CHIRCU Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca CS. I Emanuela TIMOTIN Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan - Al. Rosetti” © editura universității din bucurești Șos. Panduri nr. 90-92, 050663 București - ROMÂNIA Tel.+40 213054674 ’ E-mail: editura.unibuc@gmail.com www.editura-unibuc.ro Librăria EUB Bd. Regina Elisabeta nr. 4-12, 030018 București - ROMÂNIA Tel. +40 213053703 Tipografie Bd. luliu Maniu, Nr. 1-3, 061071, București - România Tel. 0799.210.566 Redactor: Irina Hrițcu Tehnoredactor: Cătălin Mihai Toată răspunderea de Copyright foto revine autorului. Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României VLĂDESCU, IRINA Terminologia botanică romanească : între tradiție și influențe culturale / Irina Vlădescu ; cu un cuv.-înainte de Gh. Chivu. - București : Editura Universității din București, 2020 Conține bibliografie. - Index ISBN 978-606-16-1195-9 I. Chivu, Gheorghe (pref.) 811.135.1 Declic această carte familiei mele și domnului profesor Gh. Chivu. CUVÂNT-ÎNAINTE Numele de plante românești, inventar deosebit de bogat de denumiri moștenite din latină, păstrate din substrat sau împrumutate de la populațiile cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului, dar și neologisme preluate cu scop cultural sau științific din limbi mai vechi sau mai noi de cultură, au format, de regulă, obiectul de studiu al botaniștilor și mai rar al specialiștilor preocupați de limba noastră de cultură. Lingviștii s-au arătat interesați de obicei de numele de plante cuprinse în anumite scrieri, manuscrise sau tipărite, de regulă texte importante pentru istoria lexicului românesc, dar nu au elaborat o sinteză, în care să facă distincție și totodată să stabilească o serie de necesare corelații între fitonimele populare și termenii științifici corespunzători (cu toate că Dicționarul etnobotanic. elaborat în urmă cu mai bine de o jumătate de secol sub coordonarea lui Alexandru Borza, oferea materialul necesar pentru o asemenea abordare). Cercetătorii specializați în studierea istoriei și evoluției limbii noastre sau cei atenți doar la aspectul contemporan al românei nu au încercat să afle nici dacă așa-numitele metafore întrebuințate în terminologia botanică populară sunt moșteniri culturale, continuări ale unei realități lingvistice pre- sau neromânești, creații interne, respectiv calcuri. Răspunsul fie și parțial la aceste multiple probleme de cercetare ar fi permis stabilirea cu argumente a relației dintre continuitate și inovare, dintre modele străvechi și modele culturale recente, respectiv dintre modelul terminologic popular și modelul științific de denominare, specific terminologiei botanice moderne. Elaborarea unei lucrări de cercetare documentară originală, pe baza căreia să fie încercată o sinteză asupra unui aspect științific important - relația dintre tradiție și modelele culturale în terminologia botanică românească - este, fără îndoială, o întreprindere ce presupune efort și maturitate de interpretare. Efort pentru parcurgerea unui mare număr de surse, ilustrative pentru domenii diverse ale scrisului vechi românesc, dificil de abordat și cu un material deloc ușor de interpretat, în condițiile absenței, în cele mai multe cazuri, a unor ediții științifice moderne. Maturitate pentru înțelegerea adecvată, bine circumstanțiată a locului și rolului numelor de plante în cadrul acestor surse diverse, traduceri sau lucrări originale, scrieri religioase sau laice, și pentru stabilirea unor corelații corecte, absolut necesare, atât în plan sincronic (între scrieri alcătuite în aceeași epocă), cât și în plan diacronic (între surse succesive în timp, respectiv între acestea și originalele, respectiv modelele lor.) Irina Vlădescu s-a încumetat să abordeze un astfel de subiect și a excerptat, după cum aflăm din părțile introductive ale cărții ce vede acum lumina tiparului, mai multe izvoare, deopotrivă traduceri religioase și scrieri laice, alcătuite de la mijlocul secolului al XVII-lea, când româna își câștigă tot mai mult dreptul de utilizare culturală, elevată, până în primele decenii ale secolului al XlX-lea, când, practic, începe o nouă perioadă, considerată modernă, din istoria românei literare. Traducerilor religioase păstrate din primul secol de IRINA VLĂDESCU cultură scrisă în limba română, de multe ori fragmentare sau ilustrând o singură carte biblică, le-a fost preferată transpunerea românească integrală a „cărții cărților”, realizată în a doua jumătate a veacului al XVII-lea și revizuită substanțial un secol mai târziu. Iar limita superioară a perioadei cercetate a fost stabilită în deceniile imediat ulterioare anului 1800, când Lexiconul de la Buda. primul nostru dicționar normativ, explicativ și etimologic tipărit, a cărui importanță pentru istoria scrisului literar românesc este bine cunoscută, atestă acceptarea și utilizarea în spațiul nostru cultural, sub certe influențe iluministe, a terminologiei botanice moderne. (Denumirile științifice ale plantelor, preluate explicit din nomenclatura propusă de Cari von Linne, devin pentru prima dată în lexicografa românească substitute eficiente ale vechilor echivalente sinonimice sau ale încercărilor timide și nu totdeauna exacte de definire.) Prima categorie de scrieri avute în vedere, anume traducerile religioase, este reprezentată de versiunile Bibliei, tipărite la București, în 1688, și la Blaj, în 1795, celor două importante surse fiindu-le alăturate două versiuni manuscrise și una tipărită, deja celebre, ale Vechiului, respectiv ale Noului Testament, utilizate pentru stabilirea formei finale a tipăriturii din 1688 (versiunea Nicolae Milescu, ilustrată de ms. rom. 45 de la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca, versiunea Daniil Panoneanul, păstrată în ms. rom. 4389 de la Biblioteca Academiei din București, și Noul Testament, tipărit în 1648, la Bălgrad). Din cea de a doua categorie de izvoare, formată din traduceri, adaptări și scrieri originale laice, fac parte texte cu conținut și destinație diversă, în care sunt consemnate mai puține sau mai numeroase nume de plante: scrieri astrologice (două gromovnice și o rujdeniță), o lucrare cu finalitate medicală (traducerea Alegerilor lui Ippocrat). cea mai veche carte de bucate cunoscută (numită de traducător Carte întru carea se scriu mâncările), două lucrări de promovare, respectiv de popularizare a științei {Gramatica de la învățătura fizicii, traducerea lui Amfilohie Hotiniul, și învățătura firească spre surparea superstiției norodului, adaptarea datorată lui Gheorghe Șincai) și mai multe scrieri de tip lexicografic, manuscrise sau tipărite (în ordine cronologică: Lexiconul slavo-românesc al lui Mardarie Cozianul, Dictionarium Valachico-Latinum. primul dicționar original cu baza limba română, numit încă, urmare a prestigiului descoperitorului textului, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Anonymus Caransebesiensis. Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, celebrul dicționar latin-român adaptat după un lexicon latin-maghiar de către Teodor Corbea, prima listă originală de nume de plante, numită prin tradiție Fragmentul de la Bistrița. Nomina Vegetabilium. inventarul terminologic plurilingv tipărit de Jozsef Benkd, Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae, alcătuit de Gheorghe Șincai, Dicționariul românesc, latinesc și unguresc atribuit lui loan Bobb și, cum menționam anterior, primul nostru dicționar modern, numit, după locul de apariție, Lexiconul de la Budâ). Aceste surse, diverse și deloc ușor de investigat, au fost cercetate nu doar pentru a stabili existența, încă din veacul al XVII-lea, a unui inventar lexical specific botanicii, ci și pentru a identifica rolul conferit numelor de plante (diferit în scrierile religioase, față de textele laice, în primele traduceri și adaptări față de scrierile originale sau față de prelucrările ce aparțin epocii iluministe) și, pe cât posibil, pentru a intui modul în care s-a 8 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ făcut trecerea de la nomenclatorul botanic tradițional, ilustrat prin nume aparținând de regulă lexicului comun, la terminologia botanică specializată, în urma unui proces de adaptare și apoi de utilizare eficientă a denumirilor științifice, instituite în plan european de Cari von Linne. Interesante și bine argumentate, analizele întreprinse și constatările formulate de Irina Vlădescu merită evaluate cu atenție. (Am în vedere faptul că este pentru prima dată când se face o descriere istorică a unui câmp lexical de acest tip. Mă refer însă și la constatarea adecvării culturale ilustrate prin denumirile botanice acceptate în cadrul traducerilor textului biblic.) Iar această evaluare poate fi făcută eficient nu doar prin urmărirea demonstrației întreprinse, ci și prin verificarea sau chiar prin refacerea acestui demers cu ajutorul extrem de utilului index terminologic publicat în anexa volumului. Deopotrivă sursă de material și oglindă a unei cercetări dificile, dusă bine la capăt, acest index cuprinde, în ordine alfabetică, toate numele de plante excerptate și analizate: nume extrase din ediții științifice, dar cel mai adesea din texte a căror grafie a trebuit interpretată, cu un efort ușor de imaginat nu doar pentru un începător în cercetarea științifică; nume de plante ordonate, în urma acestei interpretări, în intrări a căror componență ilustrează nu doar diferența dintre traduceri și scrieri originale, ci, prin ordonare cronologică, și trecerea de la denumirea populară la denumirea științifică, modernă. Iar numele latinești cu care sunt corelate, încă din secolul al XVII-lea, multe dintre numele de plante românești permit diferențierea, prin tratare în articole distincte, a omonimelor terminologice. Cercetarea acestui index poate avea, deci, rol constatator, dar există în cadrul acestei secțiuni a volumului posibile puncte de plecare pentru cercetări viitoare, prin care să fie detectate deopotrivă evoluții în maniera de traducere a unor tipuri de text și schimbări ale atitudinii autorilor/traducătorilor/revizorilor față de un material lingvistic impresionant și încă insuficient cercetat. Nu sunt de ignorat nici sugestiile pe care cartea acum tipărită le oferă în sine celor ce vor să studieze din punct de vedere filologic relațiile existente între unele dintre textele ilustrative pentru mișcarea culturală și științifică din epoca iluministă. Dificultățile cercetării ilustrate de cartea redactată de Irina Vlădescu, depășite de regulă cu succes, au fost numeroase. Le reamintim la finalul acestor puține rânduri de prezentare: parcurgerea unor surse dificil de abordat, în condițiile în care nu toate izvoarele folosite beneficiază de ediții științifice moderne; obligația asumată de a stabili originea, tipul și funcția formelor excerptate și de a face o corectă evaluare a inventarului terminologic stabilit prin raportare permanentă atât la istoria limbii române, cât și la evoluția, sub influențe moderne, a românei literare. Studiul intitulat Terminologia botanică românească - între tradiție și influențe culturale merită, pentru toate acestea, să fie parcurs cu atenție, beneficiul științific al demersului urmând să compenseze pe deplin efortul depus. GH. CHIVU 9 Sigle și abrevieri ANON. CAR. = Dictionarium Valachico-Latinum. Primul dicționar al limbii române, ed. Gh. Chivu, București, Editura Academiei, 2008. BENK.0 = Jozsef Benkd, Nomina Vegetabilium, în Ion Coteanu, Prima listă a numelor românești de plante, București, Institutul de Linguistică Română, 1942. Biblia 1688 = BIBLIA 1688, în seria Monumenta Linguae Dacoromanorum, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 1991-2015. Biblia 1795 = Samuil Micu, Biblia de la Blaj, 1795, ed. jubiliară de loan Chindriș și Eugen Pavel, Roma, Tipografia Vaticana, 2000. BOBB = loan Bobb, Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, Cluj, Tipografia Colegiului Reformat, 1822-1823. Carte de bucate = Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca brâncovenească, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997. CORBEA = Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, Teodor Corbea, ediție de Alin-Mihai Gherman, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2001. Fragm. Bistrița = Magdalena Georgescu, Cea mai veche listă cu nume românești de plante, în Limba română, XXX, 1981, nr. 1, p. 13-21. GRAM. 1796 = Amfilohie Hotiniul, Gramatica de la învățătura fizicii (1796), redactor responsabil L. S. Dergaciova, prefața de A. I. Babii si St. Lupan, glosar de St. Lupan, note de A. I. Babii, Chișinău, Editura Știința, 1990. Gromovnic 1636 = Al. Mareș, Crestomația limbii române vechi, voi. I (1521-1639), București, Editura Academiei Române, 1994, p. 202-206. Gromovnic 1639 = Nicolae Drăganu, Cea mai veche carte rakoczyană. Gromovnicul, Anuarul Institutului de Istorie Națională, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1922, p. 175-183. LEX. BUDA = Lexiconul de la Buda, 1825, Maria Aldea (coord.), ediție electronică, Cluj-Napoca, 2013. MARDARIE = Grigore Crețu, Mardarie Cozianul - Lexicon slavo-romănesc și tâlcuirea numelor din 1649, Bucuresci, Edițiunea Academiei Române, 1900. Ms. 45 = Versiunea revizuită a Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în Biblia 1688, seria Monumenta Linguae Dacoromanorum, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 1991- 2015. Ms. 4389 = Prelucrare a Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu de către Daniil Panoneanul, în Biblia 1688, seria Monumenta Linguae IRINA VLĂDESCU Dacoromanorum. Iași, Editura Universității Al. L Cuza. 1991 2015. Rujdenița = Nicolae Cartojan, Cel mai vechi zodiac românesc'. Rujdeniț popei Ion Românul (1620). în Dacoromania. V, 1927-1928, f 584-601. SEPT. = Septuaginta. ediție de Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceann Monica Broșteanu, Dan Slușanschi, Iași, Editura Polirom, 2004. ȘINCAI 1804 = Gh. Șincai, învățătură firească spre surparea superstiție norodului (1804-1808), ediție de David Prodan, București, Editur; Științifică, 1964. ȘINCAI 1808 = Al. Borza, Primul dicționar de științe naturale românesc Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae de Gh. Șincai în Dacoromania. N. 1929, p. 553-562. vers. mod. = Versiunea modernă a textului biblic, în Biblia 1688. seri< Monumenta Linguae Dacoromanorum. Iași, Editura Universități Al. I. Cuza. 1991-2015. 12 INTRODUCERE Terminologia botanică - un subiect puțin studiat Terminologia botanică românească, domeniu științific bine structurat și organizat, s-a format relativ târziu, spre deosebire de alte domenii, fiind rezultatul unui amplu și anevoios parcurs de afirmare și recunoaștere la nivelul limbii standard. Parte a lexicului științific românesc, terminologia botanică a reprezentat o arie de interes pentru intelectuali și cercetători încă din secolul al XVIII-lea, odată cu elaborarea primelor scrieri cu specific strict botanic, listele de plante. In ciuda consemnării numelor de plante în texte cu specific divers, laic sau religios, și a prezenței timpurii în scrieri din limba română, chiar de la începutul secolului al XVII-lea, domeniul botanic a fost privat de studierea cuvenită, chiar dacă el ilustrează caracteristici semnificative ale limbii în diferite perioade din dezvoltarea acesteia. Cercetările care s-au făcut asupra domeniului botanic de-a lungul timpului au fost fragmentare, fiecare autor ocupându-se, din punct de vedere lingvistic, doar de o anumită arie a domeniului, fără a întreprinde o analiză sincronică și diacronică de ansamblu și fără să ilustreze importanța numelor de plante în limbă. Lucrările ce vizează numele de plante, alcătuite ca și în alte domenii ale științei românești, ulterior mijlocului secolului al XlX-lea, ilustrează câte o caracteristică a botanicii românești, din punct de vedere lingvistic. Dintre cei mai cunoscuți autori care au studiat și au publicat lucrări ce vizau domeniul botanic, îi menționăm, pentru secolul al XlX-lea, pe D. Brîndză (Limba botanică a țăranului român. 1882) și pe T. Cipariu (Vocabiilariu de numele planteloru transilvane, romanescu, latinescu - după sistema lui Linne, nemțescu și ungurescu. 1847). In secolul următor, studiul domeniului botanic revine în atenția cercetătorilor și acum apar mai multe scrieri semnificative. Predominante sunt listele de plante și dicționarele de termeni botanici, studiul teoretic al numelor de plante fiind lăsat pe plan secund, în ciuda importanței lui în limba română. Dintre cele mai relevante scrieri pentru secolul al XX-lea în acest domeniu, amintim: Botanica populară. Note critice. Ștefan Orășanu, 1900; Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane și științifice, lucrare alcătuită de Zach. C. Panțu în 1906; O schițare din Istoria Botanicei, începutul, mersul și progresele sale în general și la noi în parte. Dim. Grecescu, 1909; Câteva cazuri de etimologie populară la nume de plante. Vasile Bogrea, 1920-1921; Nume de plante. Giorge Pascu, 1920-1940; Cei dintâi culegători ai numelor românești de plante. Emil Pop, 1930; Corelația dintre flora României și popond român. O sinteză etno- botanică. Al. Borza, 1943; Un aspect al derivării regresive: formarea numelor de arbori și arbuști fructiferi în limba română. Th. Hristea, 1969; Enciclopedie de etnobotanică IRINA VLĂDESCU românească, Vaier Butură, 1979; Despre autenticitatea denumirilor dacice de plante din lucrările lui Dioscorides și Pseudo-Apuleius, Constantin Drăgulescu, 1987 ș.a. Cea mai importantă lucrare ce trebuie menționată aici este Dicționar etnobotanic - cuprinzând denumirile populare românești și în alte limbi ale plantelor din România, lucrare alcătuită în 1968 de Al. Borza. în dicționar sunt consemnate mai bine de 11000 de nume românești de plante, notate alături de corespondentele lor din alte limbi (bulgară, engleză, germană, maghiară, rusă ș.a.), dar și de numele științifice latinești preluate din clasificările lui Linne sau ale altor botaniști (de exemplu, Auguste Denis Fougeroux de Bondaroy, Philip Miller, James Dorin ș.a.). Astfel, dicționarul lui Al. Borza devine cea mai amplă lucrare din secolul al XX-lea în care a fost tratat exclusiv domeniul botanic. Unul dintre cele mai complexe studii, intitulat Nume românești de plante, îi aparține lui Dumitru Bejan. Apărut în 1991, acest studiu este o cercetare a numelor de plante, în special din perspectivă sincronică, autorul analizând denumirile, prin raportare la originea lor, la modul de formare, dar cercetând și rațiunile care au stat la baza numirii unor plante. în secolul al XXI-lea, domeniul botanic revine în atenția cercetătorilor, în general, și a lingviștilor, în special. Deși studiile nu sunt foarte numeroase, mai mulți autori contribuie la analiza numelor de plante din mai multe perspective: etimologică, fonetică, dialectală, normativă ș.a., evidențiind caracteristici ale domeniului botanic atât pe plan sincronic, cât și diacronic. Dintre cele mai relevante lucrări pentru secolul al XXI-lea, amintim, în ordine cronologică, următoarele: Enciclopedia plantelor; plante din flora României, Constantin Pârvu, 2002; Dicționar explicativ al fitonimelor românești, Constantin Drăgulescu, 2010; Modele naive și modele savante în reprezentarea lingvistică a realității: denumirile de plante, loan Milică, 2010; Imaginarul creștin în denumirile populare românești de plante, loan Milică, 2013; Nume de plante în texte vechi românești, Gh. Chivu, 2013; Prima listă de plante și începuturile terminologiei botanice românești, Gh. Chivu, 2014 ș.a. Așadar, deși numele românești de plante au fost consemnate încă de timpuriu în texte laice sau religioase alcătuite în limba română, fie acestea traduceri sau texte originale, studierea acestui domeniu nu a fost în niciun fel epuizată, mai ales din perspectivă diacronică. Textele românești vechi și premoderne - o sursă oricând utilă. Corpus și critica izvoarelor Numele românești de plante sunt prezente în scrieri religioase și în scrieri laice, traduceri, adaptări ale unor modele culturale străine sau texte originale, încă de la începutul secolului al XVII-lea. Consemnarea lor în astfel de scrieri, făcută din rațiuni diverse, ilustrează bogăția și diversitatea domeniului botanic. Textele românești vechi și premoderne evidențiază instanțe ale utilizării numelor de plante în limba română, precum și rolul pe care aceste nume îl îndeplineau în diferite contexte. 14 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Astfel, în secolul al XVII-lea, dar și în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, numele de plante apar în texte cu un vădit caracter practic {Rujdenița, gromovnice, texte medicale, cărți de bucate, lucrări lexicografice), dar și în scrieri religioase {Biblia de la București). Am selectat aceste texte, deoarece le-am considerat relevante pentru cercetarea noastră din următoarele motive: ilustrează bogăția și diversitatea vocabularului botanic, precum și rolul numelor de plante în scrieri cu caracter divers; sunt mărturia unei adaptări culturale în situațiile în care aceasta a fost permisă și posibilă; evidențiază etapele de constituire a terminologiei botanice, prin schimbarea în timp a rolului pe care numele de plante îl au în limbă; permit alcătuirea unui inventar lexical care va putea fi considerat baza terminologiei botanice românești, odată cu specializarea terminologică a numelor de plante. în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, numele de plante apar sporadic, atât în textele laice, cât și în textele religioase, adeseori sub influența textelor care au servit drept model în traduceri. * Dintre textele religioase alcătuite în perioada amintită, am selectat ca relevant pentru subiectul cercetării noastre textul Bibliei de la București , rezultat din punerea împreună, după modificări minore, a manuscrisului românesc 45 de la Biblioteca Academiei din Cluj (versiune a Vechiului Testament, datorată lui Nicolae Milescu) și a unei prelucrări a Noului Testament, apărut la Bălgrad, în 1648. Biblia de la București este prima traducere integrală a Bibliei în limba română și a fost tipărită, cum bine se știe, în 1688. Dintre sursele utilizate pentru obținerea versiunii românești, menționăm Septuaginta (1687), Biblia poliglotă (1653-1657), Vechiul Testament (1661-1668) și Noul Testament de la Bălgrad (1648). Importanța Bibliei de la București în limba română și în cultura română este de necontestat. în primul rând, tipăritura bucureșteană este un text alcătuit în limba română, fapt ce marchează distanțarea de modelele slave, predominante în epocă. Pe de altă parte, acceptarea unei scrieri în limba română de către o putere precum Biserica ilustrează afirmarea limbii române nu doar ca limbă de cultură, ci și ca limbă de cult. Nu în ultimul rând, importanța acestui text religios în stabilirea unui inventar de elemente lexicale botanice este susținută de rațiunile care au dictat selecția numelor de plante, consemnate fie sub influența textelor originare, fie pentru adaptarea la nivelul cultural al poporului român și la posibilitățile sale de înțelegere. Analiza numelor de plante din Biblia de la București în comparație cu denumirile excerptate din ms. rom. 45 BAR Cluj și din ms. rom. BAR 4389, cele două versiuni manuscrise ale Vechiului Testament, utilizate pentru stabilirea formei Bibliei tipărite în 1688, va evidenția rațiunile lingvistice sau culturale care au determinat selectarea unor elemente lexicale diferite pentru echivalarea aceleiași unități lexicale originare. Totodată, este importantă și raportarea traducătorilor la textul religios, dar și măsura în care aceștia au respectat litera și spiritul textului-sursă. BIBLIA 1688, m seria Mommenta Lingiiae Dacoromanorum, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 1991-2015. 15 IRINA VLĂDESCU Numele de plante consemnate în scrierile religioase amintite, unele aflate la prima atestare în limba română, sunt mărturia originalității și inițiativei de care au dat dovadă traducătorii, în lipsa unor lucrări de specialitate care să le înlesnească eforturile de traducere. * Scrierile laice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, deși puțin numeroase din cauza predominanței textelor bisericești, contribuie la dezvoltarea limbii române și la afirmarea acesteia ca limbă de cultură, fiind caracterizate de un vădit caracter practic, fapt ce le apropie de cunoașterea și de experiența poporului român. Dintre acestea, am selectat texte precum Rujdenița, gromovnice, texte de prevestire, Alegerile lui Ippocrat\ text medical, și Carte întru care să scriu mâncările^, cea mai veche carte de bucate cunoscută. Consemnarea numelor de plante în aceste scrieri marchează începutul alcătuirii unui vocabular botanic scris. Caracterul lor practic ilustrează rolul pe care numele de plante îl aveau în limbă la acea vreme: de a face parte din explicarea unor fenomene necunoscute (durata vieții, aflarea viitorului, a norocului ș.a.), de a fi mijloc de tratare pentru diverse stări de boală sau de a face parte din sfaturi utile pentru un trai mai bun (cum este cazul cărților de bucate), răspunzând astfel unor nevoi practice și imediate ale poporului român. Preluarea unor nume de plante din limba vorbită este cea mai importantă caracteristică a acestor scrieri. Astfel, multe dintre numele de plante consemnate aici sunt uzuale, fiind selectate adesea pentru ca textul să fie mai ușor înțeles de cititorul căruia i se adresau. Rujdenița este cel mai vechi fragment de zodiac românesc păstrat până astăzi și poate fi găsit pe foile 137-141 din miscelaneul numit Codex Neagoeanus. Alcătuirea acestei scrieri a fost filologic stabilită în jurul anului 1620, iar fragmentul care s-a păstrat cuprinde doar sfaturile și prognosticele pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie. Din structura acestei scrieri, în care sunt prezentate caracteristici fizice și morale ale oamenilor și aspecte referitoare la viitor (stări de boală, noroc, numărul de copii ș.a.), relevante pentru cercetarea noastră sunt fragmentele în care sunt descrise mijloacele de tratament pentru diverse boli. Aici sunt consemnate nume de plante, unele aflându-se poate chiar la prima lor atestare în limba română. Scrieri populare de prevestire, gromovnicele ilustrează modalitățile prin care oamenii își pot afla viitorul, prin interpretarea unor fenomene naturale (de exemplu, tunetul, fulgerul, trăsnetul sau cutremurul). Cel mai vechi gromovnic care s-a păstrat datează din anul 1636² ³ ⁴ ⁵. întâmplările prezise în acest text au un caracter general, fără să vizeze o ² Nicolae Cartojan, Cel mai vechi zodiac românesc: Rujdenița popei Ion Românul (1620), în Dac or o mania, V, 1927-1928, p. 584—601. ³ Paul Cemovodeanu, N. Vătămanu, Alegerile lui Ippocrat - prima traducere în românește a „Aforismelor” lui Hipocrate, în Trecut și viitor în medicina, București, Editura Medicală, 1981, p. 111-182. ⁴ Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca brâncovenească, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997. ⁵ Al. Mareș, Crestomația limbii române vechi, voL I (1521-1639), București, Editura Academiei Române, 1994, p. 202-206’ 16 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ anumită categorie de oameni sau să precizeze un moment anume când fenomenele anticipate vor avea loc. Un alt gromovnic, Gromovnic al lui Iraclie împărat⁶. alcătuit în anul 1639, conține prevestiri pentru fiecare zodie în funcție de apariția tunetelor și a cutremurelor. întâmplările prezise sunt sumbre, asociate adeseori morții. Atât textul Rujdeniței, cât și cele ale gromovnicelor sunt relevante în cercetarea noastră, deoarece ele ilustrează primele consemnări ale unor nume de plante, rolul pe care acestea îl aveau într-o scriere cu un evident caracter practic, dar și rolul lor în limbă. Totodată, caracterul acestor scrieri a determinat preluarea unor elemente lexicale din limba vorbită, astfel încât prevestirile să fie înțelese de popor. Așadar, numele de plante sunt de obicei preluate din uz, ele făcând deci parte din vocabularul vorbitorului de limbă română din acea vreme. * Cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea și deceniile de început ale secolului următor marchează distanțarea de modelele culturale slave și apropierea de modelele culturale occidentale. Textele alcătuite în această perioadă sunt caracterizate de utilizarea unor împrumuturi, a unor calcuri lingvistice, dar și a unor creații interne, fapte semnificative pentru evoluția limbii române ca limbă de cultură. Acum apar și primele lucrări lexicografice semnificative care, în ciuda apropierii de un model cultural străin, consemnează fapte de limbă selectate după atenta observare a uzului. Afirmarea și dezvoltarea terminologiei botanice propriu-zise se realizează prin notarea a numeroase nume de plante în lucrări cu specific strict botanic (listele de plante), în lucrări similare scrierilor științifice, dar și în lucrări lexicografice de tip modern precum Lexiconul de la Buda, tipăritură de o amploare și o importanță fără precedent în limba română, care a contribuit la afirmarea terminologiei botanice prin consemnarea denumirilor științifice latinești preluate din clasificările botanistului Cari von Linne, prin încadrarea numelor de plante în clase și prin normarea tipului de numire botanică, devenit mijloc de identificare, recunoscut ca oficial în cadrul limbii standard. Am selectat, din această perioadă, două texte laice: Carte întru care să scriu mâncările și Alegerile lui Ippocrat. Culegerea de rețete intitulată Carte întru care să scriu mâncările, tradusă foarte probabil din italiană, este cea mai veche scriere de acest fel care s-a păstrat până astăzi, fiind alcătuită în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Majoritatea rețetelor cuprinse în această scriere sunt traduceri, deoarece abundă în neologisme din italiană, neogreacă și turcă, adaptate la specificul și cerințele limbii române sau păstrate ca atare din limba de origine. Cele 293 de rețete consemnate aici abundă în nume de plante, unele dintre acestea aflate la prima atestare în limbă. Astfel, cartea de bucate este o sursă importantă de nume de ⁶ Nicolae Drăganu, Cea mai veche carte rakoczyană. Gromovnicul, Anuarul Institutului de Istorie Națională, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1922, p. 175-183. 17 IRINA VLĂDESCU plante, inventar lexical care permite stabilirea principalelor etape în formarea terminologiei botanice românești. în aceeași măsură, elementele lexicale botanice de tip neologic permit evaluarea nivelului de dezvoltare a limbii române literare. Pe de altă parte, textul medical cunoscut sub numele Alegerile lui Ippocrat. o traducere din neogreacă, a fost alcătuit ca manual pentru școlile în care erau pregătiți medici. Utilizarea acestuia în întreg spațiul românesc a impus adaptarea limbajului medical al epocii la posibilitățile de înțelegere ale utilizatorului român. Deși numele de plante nu sunt numeroase în această scriere, ele evidențiază diversitatea acestui domeniu, prin utilizarea acelorași denumiri botanice în diverse contexte. Astfel, atât culegerea de rețete culinare Carte întru care să scriu mâncările, cât și textul medical Alegerile lui Ippocrat ilustrează instanțe ale utilizării numelor de plante în lucrări ce aveau caracter practic, fiind adaptate din punct de vedere lexical și cultural la limba română, la nivelul de cultură, dar și la experiența și cunoașterea cititorului român. Spre deosebire de textele laice și religioase din secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, lucrările lexicografice din această perioadă depășesc limitele imitării unui model cultural străin prin consemnarea a numeroase nume de plante, culese prin atenta observare a uzului. Elementele lexicale botanice, notate doar sporadic în textele religioase și laice, dobândesc astfel un nou statut, prin înregistrarea lor în lexicoane. Numărul numelor de plante este mai mult decât semnificativ în raport cu alte clase lexicale, marcând astfel interesul autorilor și pentru acest domeniu. Dintre lexicoanele considerate relevante pentru cercetarea noastră, am optat pentru Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor (1649), Dictionarium Valachico-Latinum^ (1650) și Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione (1700). Lucrarea Lexicon slavo-romănesc și tâlcuirea numelor a fost alcătuită de călugărul Mardarie Cozianul pentru a servi drept instrument în traducerea textelor bisericești. Deși a fost instrument pentru facilitarea înțelegerii și apoi a traducerii scrierilor religioase, lexiconul lui Mardarie Cozianul a contribuit la dezvoltarea limbii române în ansamblu, prin consemnarea echivalentelor românești alături de structurile și expresiile în slavonă, dar și prin notarea unor fapte de limbă care nu se regăseau în cadrul scrierilor religioase (cum este cazul anumitor nume de plante), fapt ce ilustrează conștientizarea lipsei unor instrumente descriptive sau normative, în care să fie notate elementele lexicale românești. înregistrarea elementelor lexicale în limba română marchează și în acest caz afirmarea limbii ca limbă de cult, dar și ca limbă de cultură. Una dintre cele mai importante lucrări lexicografice din perioada veche, Dictionarium Valachico-Latinum. este primul lexicon care oferă întâietate elementelor lexicale din limba română. Astfel, limbii române i se acordă recunoașterea ca limbă de cultură. Totodată, bogăția și diversitatea elementelor lexicale consemnate aici atestă gradul ⁷ Grigore Creții, Mardarie Cozianul - Lexicon slavo-romănesc și tâlcuirea numelor din 1649. Bucuresci, Edițiunea Academiei Române, 1900. ⁸ Gh. Chivu, Dictionarium Valachico-Latinum. Primul dicționar al limbii române. București, Editura Academiei, 2008. ⁹ Teodor Corbea, Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione. ediție de Alin-Mihai Gherman, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2001. 18 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ de dezvoltare a limbii și contribuie la stabilirea caracteristicilor acesteia în epocă. Alcătuirea lexiconului s-a datorat unui intelectual din Caransebeș, iar perioada în care a fost elaborat a fost stabilită în jurul anului 1650. Deși modelul acestei scrieri a fost un lexicon redactat într-o limbă străină, autorul aduce contribuții originale prin notarea unor fapte de limbă, culese în urma atentei observări a uzului. Numele de plante consemnate aici, numeroase și diverse, semnificative pentru conturarea vocabularului botanic românesc, au fost selectate din limba vorbită. Notarea denumirilor latinești echivalente marchează deschiderea către culturile occidentale, dar și o încercare de normare a elementelor românești. O altă lucrare lexicografică de o amploare fără precedent este Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, alcătuită de Teodor Corbea, în jurul anului 1700. Modelul acestei scrieri este un lexicon latin-maghiar, dar Teodor Corbea consemnează termeni românești corespondenți intrărilor în latină, inexistenți în textul-sursă, creează numeroase elemente lexicale pentru a da echivalente similare formelor-titlu latinești și notează numeroase definiții de tip enciclopedic. Numele de plante notate de Teodor Corbea în dicționarul său, foarte numeroase, ilustrează diversitatea domeniului botanic și contribuie la îmbogățirea inventarului de elemente lexicale preluate din limba vorbită. Lipsa unor lucrări științifice care să consemneze terminologia botanică la acea vreme crește importanța numelor de plante înregistrate în aceste lexicoane pentru studierea trecerii de la elementele botanice populare către denumirile de tip științific. Relevanța acestor scrieri pentru cercetarea de față este dată de elementele lexicale botanice pe care autorii le-au consemnat, de rolul pe care acestea l-au avut în limbă (ilustrau mărci ale tradiției, prin preluarea din limba vorbită) și de posibilitatea de apreciere a nivelului de dezvoltare a limbii, prin notarea unor neologisme și a unor creații lingvistice reale sau posibile. * Procesul de constituire a terminologiei botanice românești este cel mai bine ilustrat de diferența stabilită între rolul pe care numele de plante l-au avut în textele vechi și rolul pe care aceleași nume l-au avut în textele din perioada premodernă. Schimbarea de perspectivă și de atitudine, respectiv de funcție a constat în trecerea de la preluarea numelor de plante din uz și folosirea lor ca instrumente în traduceri, la recunoașterea unui statut oficial pentru denumirile botanice, odată cu finalizarea procesului de specializare terminologică, prin încadrarea plantelor în categorii bine organizate și prin echivalarea numelor românești cu denumirile științifice latinești corespunzătoare, preluate din clasificările botanistului Cari von Linne. Scrierile de popularizare a științelor au avut un rol important în formarea terminologiilor științifice românești. Deși limbajul adoptat în primele scrieri de acest tip a fost unul simplu, procesul de selecție a celor mai potriviți termeni a susținut deopotrivă dezvoltarea limbii române literare și conturarea unor domenii științifice specializate în cadrul culturii române. 19 IRINA VLĂDESCU Dezvoltarea și afirmarea terminologiei botanice românești sunt evidențiate de consemnarea numelor de plante în liste cu nume românești de plante, în scrieri științifice de popularizare {Gramatica de la învățătura fizicii °, 1796; învățătură fiirească spre surparea superstiției norodului^. 1804-1808), dar și în importante lucrări lexicografice de la începutul secolului al XX-lea {Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturaeⁿ. alcătuit de Gh. Șincai între 1808 și 1810; Dictionariu rumanesc, lateinesc și unguresc^. tipărit de loan Bobb în 1822-1823; Lexiconul de la Buda^. alcătuit de reprezentanții de seamă ai Școlii Ardelene și tipărit în 1825). Prima listă cu nume românești de plante, întocmită în jurul anului 1700 de către un anume călugăr Serafim, la o mănăstire din Bistrița, este prima lucrare cu specific strict botanic păstrată până astăzi. Numele de plante apar aici consemnate lângă echivalentele lor în slavă, autorul înregistrând și sinonime (uneori nu cele mai adecvate) pentru aceeași structură străină. Această scriere, fiind prima în care autorul își dovedește interesul strict pentru domeniul botanic, marchează începuturile conturării firave a unei terminologii botanice în limba română. Cea de-a doua listă cu nume românești de plante, Nomina Vegetabilium. îi aparține lui Jozsef Benko și a fost tipărită în 1783. Lucrarea lui Benkd inovează prin consemnarea primelor încercări de clasificare a numelor de plante (grupate în 24 de clase), dar și prin echivalarea numelor românești cu structurile corespondente în maghiară și, în special, cu denumirile științifice latinești. Dintre textele care au contribuit la dezvoltarea științelor, menționăm scrierile de popularizare a științelor, alcătuite cu scopul de a educa poporul și de a explica, pe înțelesul omului simplu, diverse fenomene naturale ce primeau, uneori, explicații supranaturale. Aici, numele de plante au statut de termeni, fiind utilizate cu scop științific. Se face adesea apel la termeni culți și neologici, fapt care a permis sau doar a ilustrat îmbogățirea limbii române. Două dintre cele mai importante scrieri de popularizare a științei sunt Gramatica de la învățătura fizicii, manual alcătuit prin traducere de Amfilohie Hotiniul în 1796, și învățătură firească spre surparea superștiției norodului, scrierea originală a lui Gh. Șincai, elaborată între 1804 și 1808. Limbajul științific utilizat în aceste scrieri este adaptat la nivelul cultural al destinatarilor potențiali, iar prezența numelor de plante conferă denumirilor botanice statutul de elemente lexicale științifice, chiar dacă acestea au fost nu o dată preluate din limba vorbită. * ¹⁰ Amfilohie Hotiniul, Gramatica de la învățătura fizicii (1796), redactor responsabil L. S. Dergaciova, prefața de A. I. Babii si St. Lupan, glosar de St. Lupan, note de A. I. Babii, Chișinău, Editura Știința, 1990. ¹¹ Gh. Șincai, învățătură firească spre surparea superstiției norodului (1804—1808), ediție de David Prodan, București, Editura Științifică, 1964. ¹² Al. Borza, Primul dicționar de științe naturale românesc. „Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae” de Gh. Șincai, în Dacoromania, V, 1929, p. 553-562. ¹³ loan Bobb, Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, Cluj, Tipografia Colegiului Reformat, 1822-1823. ¹⁴ Lexiconul de la Buda (1825), Maria Aldea (coord.), ediție electronică, Cluj-Napoca, 2013. 20 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Lucrările lexicografice de la începutul secolului al XlX-lea, în special Lexiconul de la Buda, sunt ilustrative pentru finalizarea procesului de specializare terminologică a numelor de plante. în primul dicționar de științe naturale românesc, Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae (1808-1810), Gh. Șincai consemnează termeni din regnul vegetal, mineral, dar și din cel animal. Complexitatea acestui manuscris dedicat domeniilor științifice amintite, dar și notarea denumirilor în latină, maghiară și germană alături de cele românești încadrează lucrarea lui Șincai în categoria textelor definitorii în conturarea și dezvoltarea terminologiei botanice. Cea mai importantă lucrare lexicografică din primele decenii ale secolului al XlX-lea este Lexiconul de la Buda. Alcătuit prin eforturile colective ale reprezentanților de seamă ai Școlii Ardelene, Lexiconul de la Buda inovează prin explicațiile consemnate, prin indicațiile etimologice și corespondentele în alte limbi, dar și prin faptul că impune elementele lexicale notate aici ca normă. în etapa de trecere a limbii române literare de Ia stadiul vechi la cel modern, Lexiconul de la Buda marchează formarea terminologiei botanice românești prin utilizarea datelor rezultate din clasificarea numelor de plante, dar și prin preluarea denumirilor științifice latinești din clasificările botanistului Cari von Linne, aducând astfel cultura română la nivelul culturilor occidentale. Influențele culturale ilustrate de acest model străin s-au concretizat în constituirea terminologiei botanice ca domeniu științific independent. * Parcursul consemnării și utilizării numelor de plante, de la elemente aparținând lexicului comun, utile în traduceri, la elemente științifice, specifice terminologiei botanice, a fost unul complex și de durată. Cercetarea textelor românești vechi și premoderne contribuie la alcătuirea unui inventar de nume de plante și, prin analiză comparativă, ilustrează principalele caracteristici ale transferului numelor de plante din sfera popularului în sfera științificului, transfer posibil prin procesul de specializare terminologică. Scopul consemnării numelor de plante în texte cu specific divers, traduceri sau originale, rolul pe care aceste nume l-au avut în limbă la un moment dat, dar și apropierea treptată de un model cultural și științific occidental ilustrat, în domeniul botanicii, de Linne au fost determinante în formarea terminologiei botanice românești. Etapele unei investigații necesare. De la inventar lexical la sistem terminologic Terminologia botanică românească a trecut printr-un proces firesc de constituire, de dezvoltare și apoi de afirmare de-a lungul secolelor. Analiza diacronică a sistemului botanic românesc a impus stabilirea etapelor prin care numele de plante s-au transformat din simple elemente lexicale în termeni științifici din domeniul botanicii. 21 IRINA VLÂDESCU Baza terminologiei botanice românești o constituie vocabularul uzual, de regulă moștenit, ce a fost supus unei treptate specializări terminologice, prin schimbarea rolului pe care numele de plante l-au îndeplinit în diverse scrieri, dar și prin asocierea acestor denumiri cu elemente lexicale științifice latinești, devenind astfel termeni, recunoscuți la nivelul limbii române literare. Principalele caracteristici ale sistemului terminologic botanic pot fi stabilite și apoi ilustrate numai prin identificarea parcursului avut de elementele lexicale botanice în limbă, de la primele consemnări ale acestora, în secolul al XVII-lea, până la constituirea terminologiei botanice propriu-zise, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului următor. Astfel, pentru a studia terminologia botanică românească, este necesar să reconstituim etapele formării acesteia, dar și să ilustrăm caracteristicile care au influențat transferul elementelor lexicale botanice din lexicul comun în lexicul specializat. Inventarul lexical alcătuit în urma excerptării numelor de plante din scrieri cu un caracter divers, laice sau religioase, alcătuite în secolele al XVII-lea - al XlX-lea, a evidențiat bogăția și diversitatea acestui domeniu lexical în limbă. în aceeași măsură, scrierile cercetate au dezvăluit rolul pe care aceste elemente lexicale l-au avut în diferite etape ale scrisului românesc, dar și principalii factori care au contribuit la specializarea lor terminologică. Așadar, baza sistemului terminologic botanic este constituită din elemente lexicale care au trecut printr-un proces complex de specializare, datorat schimbării rolului avut în limbă și recunoașterii lor ca elemente specializate, odată cu echivalarea cu denumirile științifice latinești și încadrarea plantelor în clase, organizate științific. Astfel, elementele cu specific botanic consemnate în scrierile laice de tipul Rujdeniței, gromovnicelor, textelor medicale sau cărților de bucate au contribuit la ilustrarea bazei lexicale a viitoarei terminologii botanice, aparținând însă lexicului comun. Inventarul de elemente lexicale botanice din textele religioase {Biblia de la București, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389) evidențiază diversitatea numelor de plante, dar, mai ales, arată că acestea au fost consemnate în traduceri sub influența surselor, uneori traducătorii adaptând versiunea românească, inclusiv în plan terminologic, la nivelul cultural al cititorului român. Pe de altă parte, lucrările lexicografice din secolul al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea susțin afirmarea domeniului botanic în cadrul scrisului nostru literar. Interesul timpuriu pentru consemnarea numelor de plante este marcat de aceste lucrări lexicografice. De exemplu, lucrarea lui Mardarie Cozianul, Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor, deși a fost alcătuită ca instrument pentru traducerea textelor religioase, consemnează un număr de plante ce nu se regăsesc în scrierile bisericești, fapt ce relevă interesul autorului pentru acest domeniu. în aceeași măsură, cele două lexicoane intitulate Dictionarium Valachico-Latinum și Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione notează un număr semnificativ de nume de plante, recunoscându-le același statut ca elementelor lexicale uzuale din limbă. Astfel, denumirile notate aici ilustrează fapte de limbă autentice, identificate la momentul respectiv 22 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ în uz. încercările de echivalare, adesea reușite, cu denumirile latinești corespondente oferă indicii prețioase atât în planul general al limbii, cât și în planul terminologiilor de specialitate. Rolul, dar și statutul elementelor lexicale botanice se modifică odată cu utilizarea lor în lucrări de tip științific. Alcătuirea primelor liste cu nume românești de plante, în care sunt consemnate și denumirile științifice latinești corespunzătoare, marchează incipient transferul elementelor lexicale botanice din lexicul comun în lexicul specializat. începutul secolului al XlX-lea continuă procesul de specializare terminologică prin consemnarea numelor de plante în lucrări cu un vădit caracter științific, unde au fost utilizate pentru a explica diverse fenomene științifice, greu de înțeles la acea vreme. Cea mai importantă lucrare lexicografică de la începutul secolului al XlX-lea, Lexiconul de la Buda. marchează o etapă importantă din procesul de formare a terminologiei botanice românești și de afirmare a elementelor lexicale botanice ca termeni, în special prin utilizarea denumirilor științifice latinești echivalente preluate din clasificările botanistului suedez Cari von Linne. Astfel, inventarierea elementelor lexicale cu specific botanic este esențială în stabilirea originilor și parcursului terminologiei botanice românești, deoarece se poate stabili în felul acesta evoluția rolului acordat numelor de plante în limbă, de la primele consemnări, ca elemente lexicale uzuale, la utilizarea specializată, ca termeni botanici. Obiective și limite ale cercetării în cercetarea de față, ne-am propus astfel să ilustrăm principalele etape ale formării terminologiei botanice românești și să evidențiem principalii factori care au determinat transferul elementelor lexicale botanice din lexicul comun în lexicul specializat. Am stabilit pentru aceasta un inventar de nume de plante extrase din texte românești vechi și premoderne, laice și religioase, evaluând rolul îndeplinit de aceste denumiri în cele două tipuri de scrieri. în aceeași măsură, prin selecția pe care am realizat-o, am vrut să ilustrăm diversitatea contextelor în care au fost consemnate numele românești de plante, în texte anterioare mijlocului secolului al XlX-lea. Identificarea denumirilor de plante în limba vorbită ne-a sugerat apartenența lor la lexicul comun. Pe de altă parte, apariția unor nume de plante prin preluarea unor modele străine ne-a indicat, în primele traduceri, influența unor modele culturale, iar în textele deja specializate (manuale, lexicoane), transferul numelor de plante în terminologia științifică, prin încadrarea plantelor în clase și prin echivalarea numelor acestora cu denumirile științifice latinești corespunzătoare. Prin analiza modului în care sunt consemnate numele de plante în cea mai amplă lucrare lexicografică de la începutul secolului al XlX-lea, Lexiconul de la Buda. am stabilit apoi importanța organizării științifice a unui text și rolul preluării unor modele științifice străine (reprezentate de clasificările botanistului Cari von Linne) în procesul de specializare terminologică a elementelor lexicale botanice. 23 IRINA VLĂDESCU Putem afirma că niciun domeniu nu a fost studiat în întregime astfel încât să se epuizeze elementele de noutate și să nu fie nevoie de o cercetare continuă. Domeniul terminologiei botanice românești nu este o excepție. Numărul foarte mare de nume de plante face aproape imposibilă inventarierea și analizarea tuturor. în cercetarea de față, încercare de stabilire cât mai exactă a diferențelor între denumirile populare și denumirile culte, ne-am propus să trasăm modele de gândire asupra unor fenomene relevante în formarea și utilizarea unui domeniu lexical special al limbii române. Astfel, am determinat care au fost motivele pentru care poporul român a decis să creeze propriile denumiri pentru plante cunoscute și folosite și de ce nu a păstrat întotdeauna numele moștenit, un nume provenit din denumirea latinească, transformată ulterior în termen științific, adoptând un nume ce provine din alte limbi romanice sau din limbi ale popoarelor cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului. Desigur, pentru cercetarea de față nu am putut parcurge toate textele vechi românești, selectând doar sursele importante sau sursele în care am știut că pot fi găsite nume de plante. De asemenea, din motive lesne de înțeles, nu am putut confrunta totdeauna versiunea românească a unei scrieri traduse cu originalul, adesea necunoscut, pentru a stabili existența unor eventuale modele culturale sau lingvistice pentru unele nume sau sintagme terminologice specifice astăzi botanicii. 24 CAPITOLUL I TERMINOLOGIA BOTANICĂ ÎNTRE STUDIUL SINCRONIC ȘI EVALUAREA DIACRONICĂ Sincronie și diacronie în studiul terminologiilor Procesul de constituire a terminologiilor, implicând interesul ridicat al specialiștilor pentru un anumit domeniu, a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, respectiv la începutul secolului al XlX-lea. Dezvoltarea marcată a științelor în secolul imediat următor (secolul al XX-lea) a condus la o evoluție rapidă a ariilor terminologice, în special în domeniul tehnicii și științelor, și la un interes crescând pentru studierea terminologiilor de specialitate. Etapele stabilite în dezvoltarea terminologiei moderne (înțeleasă ca disciplină științifică) au fost încadrate de regulă în secolul al XX-lea. Astfel, au fost identificate patru etape: originile terminologiei (1930-1960), organizarea terminologiei (1960-1975), perioada de avânt (afirmată prin dezvoltarea domeniului informatic și microinformatic, în perioada 1975-1985) și perioada de maximă dezvoltare (după 1985).¹ Terminologia modernă s-a dezvoltat, așa cum era firesc, pe bazele încercărilor de conturare a terminologiilor științifice propuse încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea. Astfel, în ceea ce privește domeniul botanic, specializarea terminologică a denumirilor de plante și afirmarea acestora ca termeni științifici moderni se concretizează odată cu apariția primelor lucrări științifice cu specific botanic (listele de plante), dar și cu încadrarea numelor de plante în lucrări normative bazate de regulă pe principiile și utilizând în primul rând denumirile științifice latinești propuse de botanistul Cari von Linne. Dintre cele mai importante școli de terminologie din lume, menționăm: Școala terminologică din Viena (reprezentant al acesteia fiind chiar fondatorul terminologiei moderne, Eugen Wiister), Școala terminologică din Rusia (ilustrată în primul rând de Dmitrij Lotte), Școala terminologică franceză și Școala terminologică din Quebec. Fondatorul terminologiei moderne, Eugen Wiister, reprezentant al Școlii de terminologie de la Viena, a prezentat în cadrul tezei sale de doctorat, Internationale Sprachnormung in der Technik besonders in der Elektrotechnik, din 1931, fundamentele teoretice ale terminologiei: „importanța organizării datelor terminologice, principiile de funcționare a termenilor, dar și metodele de prelucrare a acestora”* ². Acesta considera Vezi Doina Butiurca, Lingvistică și terminologie. Hermeneutica metaforei în limbajele de specialitate, Iași, Institutul European, 2015, p. 40. ² Apud Doina Butiurca, Lingvistică și terminologie..., p. 40. IRINA VLĂDESCU terminologia un instrument, iar un cuvânt dobândea caracterul de termen doar în măsura în care era monoreferențial și univoc. Interesul pentru terminologie a debutat în Rusia în anul 1935, în momentul în care a fost tradusă teza de doctorat a lui Eugen Wiister. Spre deosebire de principiile terminologilor din Viena, cele ale Școlii rusești motivează calitatea unui termen doar prin încadrarea acestuia într-un context adecvat. Astfel, termenul nu își pierde această calitate dacă este utilizat într-un context adecvat chiar și în limba comună. Spre deosebire de sistemul terminologic bazat pe concepte, dezvoltat de Școala de terminologie din Viena, terminologia rusească pune accentul pe denominări, obiectul de studiu fiind limbajul.³ Reprezentanții Școlii franceze de terminologie au impus utilizarea termenilor de origine franceză, criticând folosirea împrumuturilor, care sunt acceptate doar pentru a exprima conceptele pentru care nu există denumiri în limba franceză. în ceea ce privește terminologia românească, constituită ca știință independentă tot în secolul al XX-lea, considerațiile privind apariția terminologiilor de specialitate sunt formulate în cadrul unor studii de istorie a limbii literare. Se consideră, în astfel de studii, că începuturile firave ale științelor românești se conturează înainte de schimbările revoluționare în planul gândirii propuse de cărturarii Școlii Ardelene. Numeroase texte (gramatici și lexicoane românești, scrieri religioase, traduceri în domeniul astrologiei, al geografiei sau filosofici) elaborate până la mijlocul secolului al XVIII-lea sunt mărturia faptului că, fără să existe un limbaj întru totul specializat și adaptându-se nivelului de dezvoltare a culturii noastre scrise, științele încep să se dezvolte. Modelul științific a fost „preluat și însușit mai întâi prin reproduceri fidele (traduceri), iar apoi prin imitație”⁴, prin crearea unor texte asemănătoare, dar cu exemplificări și analogii cu realitățile autohtone. Terminologiile românești de specialitate s-au caracterizat în decursul timpului atât prin utilizarea unui vocabular format din termeni populari și culți (cum este cazul terminologiei geografice și matematice), cât și prin utilizarea împrumuturilor, structuri calchiate și neologisme (în cazul terminologiei lingvistice și medicale).⁵ Deși se consideră că știința românească autentică s-a constituit în secolul al XlX-lea, fiind stabilite două etape cu caracteristici distincte (perioada cuprinsă între 1780 și 1860 fiind considerată etapa de asimilare a științei propriu-zise și de formare a spiritului științific, iar perioada cuprinsă între 1860 și 1870 fiind considerată perioada de creație științifică românească⁶), texte alcătuite sau traduse la începutul secolului al XVII-lea sunt dovada faptului că o terminologie științifică (rudimentară) exista încă din acea perioadă. Astfel, se restabilesc următoarele etape în procesul de formare a terminologiei românești, subordonată limbii române literare: perioada veche (1532-1640), perioada premodernă ³ Doina Butiurca, Lingvistică și terminologie..., p. 41-42. ⁴ Gh. Chivu, Limba română de la primele texte până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, București, Editura Univers Enciclopedic, 2000, p. 7. * Ibidem, p. 135. ⁶ N. A. Ursu, Formarea terminologiei științifice românești, București, Editura Științifică, 1962, p. 9. 26 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ (1640-1780), perioada modernă (1780-1860) și secolul al XX-lea, perioadă de dezvoltare a terminologiei științifice actuale.⁷ A doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea marchează „îmbogățirea și perfecționarea terminologiilor de specialitate”⁸, prin numeroasele tipărituri și traduceri apărute atunci și prin dezvoltarea diverselor domenii științifice (agricultură, economie, medicină, geografie ș.a.). Vocabularul limbii române din această perioadă este caracterizat de existența a numeroase împrumuturi, calcuri lingvistice și elemente lexicale cu etimologie multiplă: termenii științifici românești sunt, în mare parte, neologisme (împrumuturi din alte limbi sau creații noi românești). Evoluția terminologiei s-a putut observa în procesul de înlocuire a structurilor învechite cu structurile moderne. Astăzi, o pondere importantă în terminologiile românești o dețin neologismele, acest domeniu al lexicului literar fiind într-o continuă schimbare, datorată evoluției culturii și științei. Terminologia românească este studiată astăzi sub trei aspecte: cercetarea lingvistică (se urmărește „analiza paradigmatică și sincronică a termenilor și a sensurilor acestora”); traducerea specializată (care are în vedere echivalarea structurilor din alte limbi cu cele din limba română); normarea și normalizarea terminologiei.⁹ Cercetări de terminologie vizează de asemenea analiza relației dintre lexicul comun și cel specializat, analiza termenilor în texte și contexte, din punct de vedere sintagmatic și paradigmatic, dar și analiza termenilor din perspectivă normativă, descriptivă și filologico-istorică.¹⁰ ¹¹ Relația dintre lexicul comun și lexicul specializat (terminologiile) se bazează pe transferul de elemente în ambele sensuri: dinspre lexicul comun către cel specializat, prin atribuirea de noi sensuri unor cuvinte general cunoscute (de exemplu, cuvântul mouse „șoarece” a preluat un sens nou în domeniul informatic, el fiind un dispozitiv periferic prin care se dau comenzi unui calculator; bășica porcului, denumire alcătuită din două cuvinte aparținând lexicului comun, a preluat un sens nou în domeniul botanicii, făcând referire la o ciupercă, Calvatia gigantea), dar și în sens invers, dinspre lexicul specializat către lexicul comun, producându-se astfel „o aproximare conceptual-semantică sau o determinologizare”¹¹. Această determinologizare este un proces ce are loc în urma utilizării termenilor specializați în alte contexte decât cele științifice sau în texte de largă circulație din diverse domenii (publicitate și mass media, educație). Totodată, utilizarea termenilor științifici în alte contexte decât cele strict științifice poate conduce la extinderea lexicului specializat.¹² * ⁷ Doina Butiurca, Lingvistică și terminologie..., p. 40. ⁸ Gh. Chivu, Limba română de la primele texte..., p. 123-124. ⁹ Doina Butiurca, Lingvistică și terminologie..., p. 49. ¹⁰ Ibidem, p. 49-50. ¹¹ Angela Bidu-Vrănceanu (coord.), Terminologie și terminologii, Editura Universității din București, 2010, p. 11. ¹² Ibidem, p. 12. 27 IRINA VLĂDESCU Noțiunea de terminologie desemnează „disciplina care se ocupă de comunicarea specializată (reprezentarea și transmiterea cunoștințelor), realizată fără echivoc într-un anumit domeniu științific, tehnic, profesional”¹³. Potrivit Dicționarului general de științe ale limbii, unul dintre sensurile noțiunii terminologie face referire la „un ansamblu de termeni sau cuvinte specializate aparținând unui sociolect, care se caracterizează prin univocitate și non-ambiguitate”¹⁴. Pornind de la definiția terminologiei, putem constata că există două concepte diferite: terminologie (noțiune universală, care se ocupă de comunicarea specializată) și terminologii (vocabulare specializate specifice fiecărui domeniu științific: informatic, medical, botanic ș.a.). în cadrul fiecărei terminologii, au fost delimitate două sfere de interes: una specifică specialiștilor (drept care acest tip de terminologie a fost numită terminologia „internă”, care asigură o comunicare precisă și univocă) și una specifică nespecialiștilor, vorbitorilor comuni (terminologia „externă”, care are ca scop descrierea termenilor similar cuvintelor din lexicul comun, facându-i accesibili nespecialiștilor, dar și „interpretarea și utilizarea adecvată a sensului specializat de către vorbitorii obișnuiți”).¹⁵ Terminologia externă, accesibilă vorbitorilor obișnuiți, se identifică în texte de largă circulație, care „au un grad de specializare inferior, mergând până la vulgarizare”¹⁶. De la această premisă, putem formula o întrebare ce ne ajută să determinăm în ce măsură apariția, „accidentală” sau nu, a unor denumiri din domeniul botanicii în diferite texte din limba română veche (laice sau religioase; prognostice, scrieri medicale, cărți de bucate, lexicoane ș.a.) ține de formarea unei terminologii externe în cadrul terminologiei botanice românești. De asemenea, se mai poate formula o ipoteză referitoare la includerea denumirilor populare de plante în cadrul unei terminologii externe și a denumirilor botanice culte în cadrul unei terminologii interne (destinată, în primul rând, specialiștilor). Putem afirma că terminologia botanică românească are, ca toate terminologiile, componente de terminologie internă și de terminologie externă. Fără îndoială, denumirile științifice latinești se încadrează în terminologia internă, destinată specialiștilor. Pe de altă parte, denumirile românești de plante nu îndeplinesc întotdeauna condițiile care le-ar putea conferi statutul de termeni: să fie monoconceptuale, monoreferențiale și monosemantice. încălcarea uneia dintre aceste condiții ar putea fi argumentul pentru ca un nume de plantă să fie considerat un simplu cuvânt. Din punct de vedere sincronic, studiul terminologiilor vizează inventarierea termenilor dintr-un anumit domeniu științific, tehnic, profesional, într-o perioadă de timp stabilită, utilizați pentru a realiza o comunicare specializată, dar și identificarea rolului pe care aceștia l-au îndeplinit în scrierile în care au fost consemnați. Pe de altă parte, din punct de vedere diacronic, studiul terminologiilor urmărește stabilirea procesului de specializare terminologică a elementelor lexicale, prin transferul ¹³ Angela Bidu-Vrănceanu (coord.), Terminologie și terminologii, p. 13. ¹⁴ Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călărașii, Liliana lonescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan, Dicționar general de științe. Științe ale limbii, Editura Științifică, București, 1997, p. 506. ¹⁵ Angela Bidu-Vrănceanu (coord.), Terminologie și terminologii, p. 13-15. ¹⁶ Ibidem, p. 17. 28 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ unor cuvinte din lexicul comun în lexicul specializat, posibil datorită schimbării rolului acestora în limbă, respectiv în contextele în care sunt utilizate, dar și influențelor exercitate de modele științifice străine, determinante în organizarea lor într-un câmp lexical specific unui anumit domeniu științific. Astfel, analiza din perspectivă sincronică permite ilustrarea etapelor de constituire a terminologiilor, prin stabilirea unui inventar lexical excerptat din diverse scrieri, prin evidențierea caracteristicilor și rolului elementelor lexicale în limbă la un moment dat, dar și prin preluarea unor modele științifice străine, care să contribuie la recunoașterea unora dintre lexeme ca termeni științifici. Analiza diacronică a terminologiei botanice românești va permite stabilirea etapelor în formarea acesteia, dar și relevarea rolului numelor de plante în limbă, prin transferul lor din uz în scrieri cu un evident caracter științific și prin asocierea acestora cu denumirile științifice latinești corespunzătoare, adoptate la nivel internațional. Specificul contextelor în care au fost consemnate numele de plante, dar și originea diferită a denumirilor marchează bogăția și diversitatea domeniului botanic. Astfel, în complexul proces de constituire a terminologiei botanice românești, numele de plante preluate din limba vorbită, utilizate mai întâi în scrieri cu un evident caracter practic, au fost, mai apoi, utilizate în lucrări cu specific științific. Cuvânt și termen în evoluția culturii Fiecare țară, fiecare popor și fiecare limbă se află într-o continuă dezvoltare încă din momentul constituirii lor. Dezvoltarea se realizează pe plan economic, politic, geografic, cultural, lingvistic ș.a. Limba unui popor este supusă unui proces de îmbogățire, schimbare și dezvoltare continuă, fiind deseori influențată de alte limbi cu care vine în contact. După cum am afirmat anterior, terminologia științifică românească își are începuturile, potrivit istoricilor limbii noastre literare, în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea. Desigur, nu există încă în această perioadă domenii terminologice bine definite, ci mărci primare ale unor terminologii. Câteva dintre textele ce susțin această ipoteză cu referire directă la domeniul botanicii sunt Rujdenița (1620), gromovnicele (1636 și 1639), Cartea întru care să scriu mâncările. Alegerile lui Ippocrat, prima listă cu nume românești de plante, aparținând ieromonahului Serafim, alcătuită în jurul anului 1700, dar și primele lucrări lexicografice ce au susținut afirmarea limbii române ca limbă de cultură, Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor, Dictionarium Valachico-Latinum și Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, texte alcătuite în veacul al XVII-lea. Deși caracterul științific al acestor texte nu este explicit, identificăm aici numeroase cuvinte ce, mai târziu, s-au integrat în diverse domenii științifice: termeni medicali, termeni gastronomici, termeni astrologiei ș.a. Distincția între termen și cuvânt, stabilită abia în secolul al XX-lea, nu era făcută în secolele de început ale limbii noastre literare. Majoritatea termenilor consemnați în scrierile vremii erau folosiți și în limba comună, în comunicarea de zi cu zi. Totuși, 29 IRINA VLĂDESCU caracterul de termen al unor denumiri de plante este cert, deoarece aceste denumiri respectă caracteristicile de monoreferențialitate și univocitate. Cuvântul, unitate de bază a vocabularului, reprezintă forma lingvistică ce desemnează un concept, el fiind definit ca „orice fragment care are autonomie față de un enunț, prezintă o distribuție proprie, poate fi substituit cu o unitate similară și este permutabil”¹⁷. Spre deosebire de cuvânt, termenul reprezintă „forma (lingvistică sau nelingvistică) care desemnează un concept determinat, impus printr-o definiție la nivelul unui domeniu dat, el fiind o unitate cognitivă (a cunoașterii din orice tip de terminologie), cu un conținut stabil”¹⁸. Termenii sunt semne rezultate în urma raportului dintre o denumire (semnificantul - cuvântul) și o noțiune (semnificatul - conținut noțional, conceptual).¹⁹ ²⁰ Astfel, orice termen poate fi un cuvânt, dar nu orice cuvânt poate fi termen. Pentru a deveni termen, un cuvânt trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fie precis, univoc, monoreferențial și • • • • • • r- 20 ’ ’ ’ să aparțină unui sistem științific. In sens invers, un termen își poate pierde această calitate și poate deveni cuvânt, când are o circulație curentă, iar sensul lui nu mai este cel științific, ci dobândește un sens nou, uzual. Termenii nu sunt foarte diferiți de cuvinte, ei fiind doar cuvinte supuse anumitor restricții. Termenii se caracterizează prin „monosemantism, stabilit la nivelul unui domeniu, în timp ce cuvântul este virtual polisemantic”²¹. Termenii care depășesc granițele comunicării specializate atrag, „în forme și grade diferite, o aproximare conceptual- semantică sau o determinologizare”²². Determinologizarea se produce atunci când un termen este folosit în texte de largă circulație, iar când, în afară de sensul specializat (denotativ), termenul mai are și un alt sens (conotativ), „apropierea lui de cuvânt este maximă”.²³ Termenii pot fi exprimați prin semne lingvistice sau extralingvistice (cifre, litere, simboluri, formule ș.a.). Cei exprimați prin semne lingvistice „se clasifică în unități simple sau complexe (grupuri de cuvinte, sintagme, expresii)”²⁴. în cadrul domeniului pe care îl cercetăm, domeniul botanic, ne interesează și semnele reprezentate de numele latinești ale plantelor, iar Angela Bidu-Vrănceanu încadrează aceste nume în sfera extralingvisticului. Aceste semne au caracter convențional, recunoscut la nivel internațional și, adeseori, sunt greu de înțeles sau de interpretat de către nespecialiști. în cazul termenilor care sunt exprimați prin mai multe cuvinte, există niște criterii pe care îmbinarea astfel rezultată trebuie să le respecte: „să fie unități lingvistice integrabile în enunțuri, să aibă caracter stabil, semnificatul unui termen trebuie să se definească în raport cu ansamblul de semnificați aparținând aceluiași domeniu, iar în planul discursului ¹⁷ Angela Bidu-Vrănceanu, Limba româna contemporana. Lexicul, București, Editura Humanitas, 2005, p. 16. ¹⁸ Idem, Terminologie și terminologii, p. 20. ¹⁹ Idem, Lexic comun, lexic specializat, Editura Universității din București, 2000, p. 40 (ediție electronică). ²⁰ Idem, Terminologie și terminologii, p. 19. ²¹ Ibidem, p. 23. ²² Ibidem, p. 11. ²³ Ibidem, p. 23. ²⁴ Ibidem, p. 21-22. 30 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ științific, termenul trebuie să fie clar identificat în contexte (lingvistice și extralingvistice)”²⁵. Evoluția culturii române, proces complex și de lungă durată, s-a datorat trecerii de la tradiția orală la cultura scrisă, mai întâi prin traduceri și imitări fidele ale unor texte străine și, apoi, prin adaptarea acestor traduceri la cultura română, adăugând apoi traducerilor și adaptărilor contribuțiile originale ale autorilor români. Astfel, dacă primele texte alcătuite în limba română urmau un model străin fără a interveni asupra conținutului acestuia (mai ales în cazul textelor religioase, unde litera și spiritul textului trebuiau respectate cu rigurozitate), începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, învățații și-au demonstrat originalitatea și independența intelectuală prin consemnarea unor fapte de limbă autentice, culese în urma observării atente a uzului. Cuvântul, element aparținând lexicului comun, reprezintă baza limbii și, totodată, a culturii. Schimbarea rolului pe care cuvintele îl aveau în texte, unde erau la început utilizate ca instrumente utile pentru traducere sau, fiind preluate din limba vorbită, erau utilizate pentru a explica diverse fenomene pe înțelesul poporului, a condus la schimbarea statutului cuvintelor în limbă. Astfel, înregistrarea cuvintelor în scrieri cu caracter științific, asocierea lor cu denumiri corespondente din alte limbi și echivalarea cu denumirile științifice latinești oficiale au marcat transferul lor din lexicul comun în lexicul științific, devenind în acest mod termeni. Influențele exercitate de modelele culturale și științifice străine au determinat transformarea elementelor lexicale uzuale în termeni, contribuind astfel la dezvoltarea culturii române. în aceeași măsură, organizarea elementelor lexicale în clase, cum este situația numelor de plante, a fost un alt factor care a contribuit la crearea terminologiei științifice românești. Astfel, deși cele mai multe elemente lexicale consemnate în textele românești vechi și premoderne au fost preluate din limba vorbită în diferite perioade din istoria limbii noastre literare, rolul pe care l-au avut în aceste scrieri a decis adesea calitatea lor de cuvinte sau de termeni. Scrierile cu caracter practic, alcătuite pe înțelesul oamenilor simpli, au notat cuvinte preluate din uz, care să fie accesibile cunoașterii și posibilităților de înțelegere ale cititorului. Pe de altă parte, lucrările științifice consemnează și termeni care, deși sunt preluați uneori din limba vorbită, alteori din textele traduse, aparțin unei arii culturale bine determinate, fiind asociați cu elemente științifice străine. Conceptul și variația terminologică. Sinonimie, omonimie sau asocieri întâmplătoare Anterior menționată, caracteristica principală a cuvintelor devenite termeni este reprezentarea unui concept. Conceptul se definește ca „o reprezentare mentală, un produs al ²⁵ Angela Bidu-Vrănceanu, Lexic comun, lexic specializat, p. 40. 31 IRINA VLĂDESCU generalizării obiectelor, el fiind un ansamblu de trăsături unitare care definesc un obiect desemnat printr-un termen”²⁶. Un termen nu poate exista fără conceptul pe care îl denumește, la fel cum un concept nu poate exista fără să fie denumit de un termen. Astfel, între cele două, concept și termen, se creează o relație strânsă de interdependență. Conceptele, ca reprezentări mentale, sunt unice în sistemele organizate în interiorul minții umane. în terminologia internă, una dintre condițiile esențiale pentru formarea unui termen este monoreferențialitatea, adică asocierea cu un singur concept. în terminologia românească, în general, și în terminologia botanică românească, în special, s-a dezvoltat un fenomen numit variație terminologică. Acest fenomen este definit ca „decalajul între o formă lexicalizată și uzajul său”²⁷. Variația terminologică este cea care conduce la două fenomene importante, ce produc adeseori confuzii în terminologia botanică. Primul fenomen este cel al sinonimiei (variație denominativă) și are loc atunci când un singur concept este definit de mai mulți termeni. Pe de altă parte, un alt fenomen este cel al omonimiei (variație conceptuală), fenomen ce se produce atunci când mai multe concepte sunt definite de un singur termen. Aceste fenomene sunt frecvente mai ales în terminologia botanică populară. Cercetătoarea Judit Freixa precizează posibilele cauze ale variației denominative, cauze ce au fost identificate și de cercetătorii care au studiat terminologia botanică românească. Dintre acestea, menționăm: cauze dialectale (denumirile unor plante diferă în funcție de originea celor care le-au creat), cauze funcționale (legate de diverse registre de comunicare), cauze discursive (referitoare la valorile stilistice și expresive urmărite), cauze interlingvistice (datorate contactului dintre limbi) și cauze cognitive (privind diversele conceptualizări și motivații).²⁸ Variația terminologică se întâlnește la nivelul terminologiei externe, a nespecialiștilor. Pentru terminologia internă, aceste variații nu sunt posibile, cel puțin în cazul terminologiei botanice, unde unui singur concept îi corespunde o singură denumire științifică latinească. Identificarea sinonimiei și omonimiei în terminologia botanică românească, mai ales în cea populară, este un proces ce poate crea confuzii uneori. Sinonimia este un fenomen des întâlnit în terminologia botanică românească și se datorează utilizării mai multor elemente lexicale diferite pentru a denumi aceeași realitate extralingvistică. Realizarea sinonimiei se bazează pe două principii: fie numele plantei a fost moștenit sau împrumutat, iar poporul a creat și o altă denumire, diferită de aceasta, considerând-o mai apropiată de realitatea extralingvistică desemnată sau mai sugestivă, aceste denumiri devenind sinonime (de exemplu, boz - soc mic. dictam - frăsinel, porumb ²⁶ Doina Butiurca, Lingvistică și terminologie..., p. 51. ²⁷ Frank Neveu, Un aspect de l’apport des corpus ă la terminologie linguistique: l’alignement, în Blampain, Thoiron, Van Campenhoudt, p. 383, apud Andreea-Victoria Grigore, Variația terminologică în terminologia meteorologiei, 2005, p. 210, http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V1699/pdf. ²⁸www.researchgate.net/publication/233589486_Causes_of_denominative_variation_in_terminology_A_typology_ proposal 32 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ - păpușoi ș.a.), fie poporul a atribuit mai multe denumiri, parțial asemănătoare, aceleiași plante, bazându-se pe diversele trăsături ale plantei: formă, culoare, gust, miros, întrebuințare (de exemplu, busuiocul cerbilor - busuiocul fetelor, mărăcinele-coțăfanei - mărăcinele-cioarăi. mărgăritar - clopoțel - floare domnească - suflețel. scabioasă - râioasă ș.a.). Pe de altă parte, omonimia ridică numeroase probleme în stabilirea exactă a unor nume de plante. De exemplu, același element lexical poate fi utilizat pentru a denumi mai multe plante. De obicei, omonimele s-au format atunci când un element lexical din cadrul domeniului botanic sau din afara acestuia s-a specializat semantic, preluând un nou sens. Astfel, există cazuri când seria omonimică denumește plante și cazuri când un element al seriei denumește o plantă, iar celălalt denumește o realitate extralingvistică independentă de domeniul botanic: aiișor. „o plantă, Asphodillus Ramosus Linn.” - aiișor. „o altă plantă, adecă aiu-de-pădure. Lilium martagon Linn.”; baraboiu. „o plantă, Charophillum bulbosum Linn.” - baraboiu „un lucru puțin, nebăgat în seamă”; crăiță, „una dintre cărțile cele de joc, regina” - crăiță, „o floare, Tagetes erecta Linn.”²⁹ ș.a. Există cazuri în care denumirile omonime sunt, de fapt, denumiri bazate pe asocieri întâmplătoare. De exemplu, ciuboțica-cucului (lat. Primula officinalis) are ca denumire populară talpa gâștei. denumire datorată unei caracteristici observabile a plantei: frunza are striații asemănătoare tălpii de gâscă. Totodată, îmbinarea lexicală talpa gâștei numește și planta Leonorus cardiaca, ce are trăsături observabile similare cu prima plantă descrisă. Asocierile întâmplătoare se bazează de obicei pe trăsăturile observabile ale plantelor sau pe utilizarea, respectiv utilitatea lor. Unele dintre aceste situații conduc adesea la sinonimii sau la omonimii. îmbinări lexicale libere și sintagme terminologice Prin conceptul de îmbinare lexicală liberă se înțelege „o asociere de două sau mai multe cuvinte, în care fiecare element își păstrează autonomia semantică”³⁰. In studiul terminologiilor, îmbinările lexicale libere se concretizează în sintagme terminologice ale căror elemente componente nu contribuie la dezvoltarea unui sens nou ci, mai degrabă, evidențiază o caracteristică a realității extralingvistice desemnate. în domeniul botanic, se pot formula mai multe condiții ca un grup de cuvinte să fie considerat o îmbinare lexicală liberă, respectiv o sintagmă terminologică. în primul rând, cel puțin unul dintre elementele lexicale componente trebuie să aparțină domeniului botanic, prin realitatea extralingvistică pe care o denumește. Pe de altă parte, grupul de cuvinte nu trebuie să fie rezultatul unui calc lingvistic sau al unui împrumut. în aceeași măsură, fiecare element al grupului trebuie să își păstreze sensul inițial. Odată cu notarea acestor asocieri lexicale libere în scrieri științifice, dar și cu echivalarea cu denumiri corespondente în alte limbi sau cu denumirile științifice latinești ²⁹ Exemplele au fost preluate din Lexiconul de la Buda. 1825, ediție electronică. ³⁰ Florica Dimitrescu, Locuțiunile verbale în limba română. Editura Academiei Române, București, 1958, p. 30. 33 IRINA VLĂDESCU corespunzătoare, cele în structura cărora există cel puțin un element lexical botanic și care răspund condițiilor enunțate anterior se concretizează în sintagme terminologice. Cuvintele compuse permit, prin alăturarea elementelor componente, crearea unui nou sens. Elementele lexicale din structura compuselor își abandonează sensurile inițiale și nu pot fi înlocuite cu un sinonim fără să determine în acest mod pierderea sensului unitar, nou creat. Spre deosebire de cuvintele compuse, sintagmele terminologice permit substituirea unuia dintre membrii grupului cu o unitate lexicală sinonimică. Faptul că toți membrii sintagmei își păstrează sensul originar face posibilă această înlocuire. Câteva exemple de sintagme terminologice din domeniul botanic sunt: cireșe roșii, fie sălbatic, laur sălbatic, măr coadeș, măr dulce, măr rutilat, nap roșu, pară iernatecă, pară mușcătariță, plop sălbatic ș.a. Elementele componente ale acestor sintagme își păstrează sensurile originare, nu contribuie la exprimarea unui sens nou, iar caracterul de sintagmă este dat de notarea și utilizarea lor în texte științifice. Astfel, sintagmele terminologice reprezintă îmbinări lexicale libere care au fost supuse unui proces de specializare terminologică, prin recunoașterea ca termeni, utilizați în scrieri cu un evident caracter științific. Metafora terminologică între traducere, adaptare culturală și evoluție internă în nomenclatura botanică, s-au propus două moduri de numire a plantelor: un mod descriptiv (în care numele este dat în funcție de trăsăturile observabile ale plantei) și un mod metaforic (în care cuvintele folosite primesc alte sensuri decât cele uzuale în lexicul comun). Tiparul denominativ descriptiv se bazează pe exprimarea directă a unei caracteristici a plantei, iar cel metaforic face referire la aceeași caracteristică, dar într-un mod indirect, bazându-se adesea pe caracterul creativ al vorbitorilor.³¹ Metafora științifică se manifestă, în terminologie, prin metafora specializată (caracteristică fiecărui domeniu), ce implică, la rândul său, alte tipuri de metafore: metafora conceptuală (ce se realizează la nivelul gândirii) și metafora terminologică (ce se realizează la nivel denominativ, al realizării lingvistice).³² Realizarea metaforei specializate are în vedere transferul de domeniu și direcția în care se face transferul (dinspre lexicul comun înspre lexicul specializat sau între diverse domenii ale lexicului specializat).³³ Stabilirea raportului de diferențiere dintre cuvintele compuse și metafore se realizează la nivel lexical. Astfel, cuvintele compuse „păstrează numele ambelor obiecte, obiectul care a fost asemănat (planta) și obiectul cu care s-a făcut asemănarea”³⁴, de obicei un termen care denumește o realitate extralingvistică independentă de domeniul botanic, iar ³¹ loan Milică, Trăsături, tipuri și funcții ale metaforei în discursul științific, extras din Lumi discursive. Studii de lingvistică aplicată, Iași, Editura Junimea, 2013, p. 4. ³² Doina Butiurca, Lingvistică și terminologie..., p. 67. ³³ Idem, Rolul lingvisticii și al modelului cultural în terminologie, Târgu-Mureș, Universitatea „Petru Maior”, 2017, p. 51. ³⁴ Dumitru Bejan, Nume românești de plante, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1991, p. 133. 34 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ metaforele fac abstracție de termenul botanic, păstrând doar numele obiectului cu care s-a făcut comparația, existând, prin excepție, și cazuri în care numele plantei cu care s-a făcut asemănarea se păstrează. Metaforele polilexicale de identificare constau în asocierea a doi termeni, care nu aparțin domeniului în care au fost transferați prin analogie dublă (prin urmare, cu alte sensuri decât cele din domeniul-țintă) și care au o etimologie diferită.³⁵ Câteva exemple care ilustrează această situație sunt din domeniul botanic: asudii-calului, castana-calului, cornul boului, cucul-sălbatec, ochiul-șerpelui, pita-porcului, punga-babii, rădăcina- șerpilor, rușinea fetelor, spinul dracului, umbra iepurelui ș.a. Metaforele terminologice pot fi reprezentate uneori de structuri lexicale realizate prin traducere, în care elementele din limba de origine sunt transferate în limba română, fără nicio adaptare la specificul și cerințele acesteia, de structuri care au fost adaptate cultural, la nivelul cultural și la posibilitățile de înțelegere ale poporului român, dar și de structuri interne, create de popor, după criterii bine stabilite. în ceea ce privește metaforele ce se regăsesc în mai multe limbi, s-a constatat că „nu există o echivalență perfectă între metafora din limba-sursă și cea din limba-țintă, deoarece termenii care le formează pot fi diferiți sub aspect conceptual și sub aspectul capacității de a dezvolta sensuri specializate, prin analogie”³⁶. Așadar, folosirea unor structuri sinonimice în traducere nu este suficientă, ci trebuie avută în vedere redarea sensului dintr-o limbă A într-o limbă B (prin echivalare semantică). Există, în terminologia botanică românească, și metafore terminologice care au fost adaptate la nivelul cultural al vorbitorului român. Un exemplu este structura metaforică umblătoare după zi sau soare, consemnată pentru a denumi planta floarea soarelui, în lucrarea Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione. Pentru a adapta denumirea astfel încât să fie înțeleasă de omul simplu, Teodor Corbea a creat această structură metaforică pentru a defini termenul inițial, reprezentat de latinescul Helianthus annuus. însă cea mai semnificativă categorie de metafore terminologice din domeniul botanic cuprinde metaforele create de poporul român. Denumirile incluse aici relevă creativitatea și ingeniozitatea poporului, care a reușit să creeze nume apropiate de înțelegerea sa, pentru a desemna realitățile extralingvistice botanice. Printre cele mai importante elemente utilizate în procesul de numire a plantelor se identifică atât trăsăturile observabile ale plantei (forma, culoarea, mărimea, mirosul), cât și cele intrinseci (gustul, proprietățile). Viorica Velecico afirmă că multe dintre metaforele specifice terminologiei noastre botanice se datorează diversității regionale. Pentru exemplificare, autoarea alege câteva dintre denumirile notate de Lazăr Șăineanu: Convallaria majalis are denumirea suflețele în Transilvania, lăcrămioare în Moldova, mărgăritari sau mărgăritărele în Muntenia și cerceluși în Dobrogea.³⁷ Doina Butiurca, Rolul lingvisticii..., p. 69. ³⁶ Idem, Lingvistică și terminologie..., p. 99. ³⁷ Apud Viorica Velecico, Lazăr Șăineami și Eugenia Coșeriu despre metafora vegetală, în Limba Romănă, XXVII, 2017, nr. l,p.93. 35 IRINA VLADESCU De la Eugenia Coșeriu, autoarea extrage următoarele metafore existente în terminologia botanică, create pe baza unor modele, provenite din greacă sau latină: barbă de ied. gr. tragopogon. lat. barba hirci'. limbă de bou. gr. boyglosson. lat. lingua bovis; coada de cal. gr. hlppoyris. lat. cauda caballi. Eugeniu Coșeriu menționează că grecii făceau analogii cu elemente cunoscute din natură: „asociau mușcata cu cocorul (gr. gerânion < geranos „cocor”), piciorul-cocoșului cu broasca (gr. batrăchion < bâtrachos „broască”, lat. ranunculus) și nu-mă-uita cu urechi de șoarece (gr. myosotis. lat. muris auriculd)^. Autorul afirmă că multe dintre aceste denumiri sunt simple traduceri sau calcuri lingvistice după denumirile latinești, iar în unele cazuri se poate vorbi de exprimări prin analogie.³⁸ ³⁹ Spre deosebire de terminologia medicală, unde cel puțin un termen al constructului metaforic are sens denotativ (adică face referire la o parte a corpului, la un organ), în terminologia botanică, toți termenii au sens conotativ (prin analogie cu elementele reale). Putem stabili astfel că, în cazul terminologiei botanice, metaforele sunt determinate de alăturarea mai multor termeni între care există o relație logică, dar în care toți termenii sunt folosiți cu alt sens decât în mod obișnuit, sens rezultat în urma unor analogii bazate pe asocierea cu trăsăturile observabile ale plantelor. în nomenclatura botanică există, pentru denumirile ce au în componență un termen generic {buruiană, iarbă ș.a.), un aspect ce le apropie de denumirile științifice: termenul generic desemnează genul, iar determinativele acționează ca seme variabile și desemnează speciile. De exemplu, termenul buruiană arată genul plantelor, iar determinativele de brâncă, păroasă, de sat arată speciile (conform unor trăsături observabile, în acest caz).⁴⁰ Dumitru Bejan afirma că „dintre toate procedeele de denumire a plantelor în limba română, metafora e cea mai răspândită, mai ales în denumirile populare”⁴¹. Unele dintre cele mai întâlnite metafore sunt animat pentru inanimat și inanimat pentru inanimat, unde animatul este o parte a corpului, un animal, o pasăre, o persoană ș.a., iar inanimatul este planta sau o parte a plantei. Se menționează faptul că numele animatului joacă un rol de morfem identificator al clasei, iar numele inanimatului (sau al celui de-al doilea element, al determinativului) joacă rol de variabilă specifică în opoziție cu alte denumiri asemănătoare. De exemplu, limba boului și limba mielului', termenul limba arată o clasă, iar boului și mielului sunt determinativele pentru specie, alese în funcție de trăsăturile observabile ale plantelor {limba boului - plantă cu frunza lungă și lată la bază; limba mielului - plantă cu frunza mică).⁴² Principalele trăsături ale modelului popular de numire a plantelor, responsabil pentru constructele metaforice, sunt: dimensiunea empirică (numirea plantelor după trăsături observabile), variabilitatea denominativă (aceeași plantă are denumiri diferite în funcție de ³⁸ Apud Viorica Velecico, Lazăr Șăineami..., p. 94. ³⁹ Ibidem. ⁴⁰ loan Milică, Modele naive și modele savante în reprezentarea lingvistică a realității: denumirile de plante, în Limba Română, XX, Chișinău, 2010, nr. 11-12, p. 80. ⁴¹ Dumitru Bejan, op. cit., p. 38. ⁴² Ibidem, p. 41. 36 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ regiunea în care se regăsește; denumiri diatopice), imprecizia denominativă (aceeași denumire pentru mai multe plante sau mai multe denumiri pentru aceeași plantă), specializarea denominativă (crearea de nume cu sufixe diminutivale diferite: albăstrică - Aster tripolium', albăstrioară - Consolida regalism albăstriță - Centaurea cyanus), denominația vagă (utilizarea termenilor generici - buruiană, iarbă, floare ș.a. - pentru a desemna genul și a determinativelor individualizante pentru a desemna specia) și specificitatea culturală (unele denumiri au la bază practici și comportamente umane specifice unei anumite culturi).⁴³ ⁴⁴ ⁴⁵ Caracteristicile specializării denominative sunt des întâlnite în cazul formării numelor de plante cu sufixe specializate. De exemplu, pornind de la numele unor boli al căror leac sunt, unele nume de plante s-au format prin derivare progresivă, cu ajutorul unor sufixe specializate: bolăndariță, brâncariță, negelariță.^ In viziunea lui Cari von Linne, descrierea sistematică reprezenta fundamentul cercetării științifice: „Prima treaptă a înțelepciunii este să ne cunoaștem pe noi înșine, apoi obiectele pe care putem să le diferențiem între ele și să le cunoaștem, bazându-ne pe așezarea lor într-o clasificare și pe denumirea lor corespunzătoare; astfel, clasificarea pe care o facem și denumirea pe care le-o dăm vor forma temeliile științei noastre. [...] Cel care studiază natura (naturalistul) este cel ce distinge corect părțile ce alcătuiesc natura și pe care le descrie și le numește corect după numărul și forma lor, după așezarea și proporțiile dintre părți . Precizia denominativă constă în exprimarea clară a proprietăților conceptelor sau lucrurilor. Linne nu tolera denumirile hibride (numirea genului printr-o structură compusă cu termeni grecești și latinești), denumirile paronomastice (cu sonorități asemănătoare), denumirile ce nu proveneau din greacă sau latină, cele preluate după nume de sfinți (cu excepția zeităților) și după numele unor oameni celebri (cu excepția poeților, a membrilor familiei regale sau botaniștilor).⁴⁶ Pentru denumirea speciei, Linne recomanda evitarea „trăsăturilor înșelătoare” (trăsăturile observabile ale plantelor): dimensiuni, loc de creștere, culoare, miros, gust, utilizare.⁴⁷ Există, în terminologia botanică, anumite cazuri în care un termen din lexicul științific a trecut în lexicul comun? De exemplu, termenul beladonă (pătruns pe cale cultă, din denumirea științifică Atropa belladona și popularizată în locul denumirii învechite mătrăgună') a trecut în limba comună (populară) sau doar în limbajul științific românesc? Dacă avem în vedere celălalt sens al termenului, de medicament, atunci putem vorbi de o migrare dinspre limbajul științific către lexicul comun. In cazul nomenclaturii botanice, există mai multe dificultăți în ceea ce privește corespondența dintre denumirea științifică, denumirea populară și realitatea extralingvistică. ⁴³ loan Milică, Modele naive și modele savante..., p. 79-81. ⁴⁴ Ibidem. ⁴⁵ Kâlmân Vâczy, Aurel Ardelean, Katalin Bartok, Cari Linne (1707-1778). Viață, operă, destăinuiri, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 1999, p. 89, a/wdloan Milică, Modele naive și modele savante..., p. 81. ⁴⁶ Ibidem, p. 83. ⁴⁷ Ibidem. 37 IRINA VLĂDESCU Certă este doar corespondența dintre denumirea științifică și realitatea extralingvistică, deoarece unei plante îi corespunde o singură denumire științifică. în ceea ce privește suprapunerea dintre denumirea științifică a plantelor și denumirile populare, aceasta este adesea imperfectă, deoarece există mai multe denumiri populare pentru aceeași denumire științifică (în funcție de zona în care se găsește sau în care este folosită, în funcție de caracteristicile ei, de utilizare ș.a.) sau aceeași denumire populară pentru mai multe denumiri științifice (rezultată în urma similitudinii dintre trăsăturile plantelor). Fiecare denumire a plantelor aparține unui nivel al limbii, iar denumirile create în limba română sunt adesea bazate pe descrierea unei caracteristici a plantelor. De exemplu, denumirii științifice Allium sativum (denumire științifică păstrată din latină) îi corespund două denumiri în limba română: usturoi, nume creat în limba română din cauza gustului arzător al plantei, și ai. denumire moștenită, păstrată regional.⁴⁸ Astfel, metaforele terminologice sunt caracterizate de următoarele trăsături: au fost adoptate în urma influențelor unui model cultural străin, prin traducere, păstrând forma elementelor lexicale constituente ca în limba de origine, fără a le adapta din punct de vedere lexical la cerințele și specificul limbii sau din punct de vedere cultural la cunoașterea și experiența poporului român; au fost rezultatul unor adaptări culturale ale unor structuri străine, adaptări menite să răspundă nivelului de înțelegere caracteristic poporului român; au fost create de poporul român, din elemente și prin procedee specifice limbii române, dovedindu-se astfel creativitatea și ingeniozitatea oamenilor simpli și intelectualilor. Variație liberă și specializare terminologică Elementele lexicale cu specific botanic aflate în variație liberă în limba română sunt reprezentate atât de variantele fonetice ale unor unități lingvistice, cât și de variantele regionale sau de seriile sinonimice. Acestea pot fi utilizate în diverse contexte fără a presupune schimbări de ordin semantic. Conceptul de variație liberă presupune exprimarea aceleiași realități extralingvistice prin utilizarea mai multor forme sau variante, fie ele de ordin fonetic, regional sau dialectal. Pentru a fi antrenate în fenomenul de variație liberă, două elemente lexicale trebuie să aibă un factor comun: să aibă același sens și să facă trimitere la același referent. Vocabularul botanic românesc include numeroase cazuri de variație liberă a unor denumiri de plante. Astfel, numele popâlnic și pochivnic sunt variante libere ale denumirii popilnic. utilizate la nivel regional. Totuși, dacă substituirea elementului literar popilnic s-ar face cu una dintre variantele lui fonetice, sensul s-ar păstra. Așadar, putem afirma că formele popilnic. popâlnic și pochivnic se află în variație liberă. în aceeași măsură acționează fenomenul de variație liberă și asupra regionalismelor sau asupra sinonimelor. Pentru a exemplifica prima situație, menționăm următoarele denumiri: cartof - barabulă - picioică. porumb - cucuruz - păpușoi. Acestea se află în ⁴⁸ Oana Zamfirescu, Nomenclatura botanică populară - între lexic structurat și lexic nestructurat, Diacronia 5, A70 (1-11), 23 martie 2017, p. 7. 38 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ variație liberă, deoarece elementele fiecărei serii desemnează aceeași realitate extralingvistică, și se pot substitui în același context, fără a implica schimbări semantice. Seriile sinonimice antrenează, la rândul lor, forme aflate în variație liberă: brânca ursului - laba ursului, mărgăritar - suflețel - clopoțel, mușețel - romoniță. punga-popii - straița- popii ș.a. Utilizarea lor în limba vorbită și, apoi, consemnarea lor în texte cu un vădit caracter practic, adaptate la nivelul cultural al poporului, au permis circulația acestor denumiri în variație liberă. Odată cu ridicarea nivelului cultural și cu dezvoltarea limbii, traducătorii, revizorii și autorii de texte au selectat cele mai potrivite forme care să fie, în același timp, accesibile cititorilor, dar să și respecte standardele culturale înalte. Prin procesul de specializare terminologică, variantele libere ale denumirilor românești de plante au fost supuse unei selecții și, astfel, numai variantele literare au dobândit caracterul de termeni, prin includerea lor în scrieri științifice. în mod evident, unele dintre aceste variante literare au continuat să circule în variație liberă, fiind acceptate în continuare în limbă (cum este situația a numeroase sinonime). Lexicul științific, terminologiile de specialitate și lexicul general al limbii Lexicul științific grupează toate elementele lexicale utilizate în diverse texte și contexte științifice, elemente ce dobândesc, astfel, calitatea de termeni, fiind caracterizate de „univocitate, precizie și monoreferențialitate”⁴⁹, condiții îndeplinite în grad diferit în cadrul terminologiilor științifice. Respectarea deplină sau parțială a acestor condiții determină stabilirea caracterului de termeni al unor elemente lexicale. în cadrul lexicului științific, se identifică termeni generali, utilizați la nivelul tuturor terminologiilor, dar și termeni specifici, unici pentru fiecare terminologie. Spre deosebire de lexicul comun, care cuprinde totalitatea elementelor lexicale utilizate în comunicarea obișnuită, elemente ce au caracter de cuvinte, lexicul științific sau specializat este folosit în comunicarea de tip științific (incluzând aici comunicarea din toate domeniile științelor formale, sociale, politice, naturale ș.a.). Stabilirea caracterului de cuvânt sau termen al elementelor lexicale din limbă se realizează atât pe baza unei analize semantice, cât și prin stabilirea distribuției și utilizării acestor lexeme în diverse contexte. Granița dintre lexicul științific și lexicul comun nu poate fi întotdeauna precis stabilită, deoarece există situații în care cuvintele devin termeni, în urma procesului de specializare terminologică, sau în care termenii sunt integrați în lexicul comun, abandonându-se caracterul de elemente specializate, prin consemnarea în texte de popularizare la nivel extins sau prin utilizarea în contexte uzuale, de comunicare, între vorbitorii obișnuiți. Pe de o parte, limba comună este caracterizată de existența unui lexic comun, cunoscut și accesibil vorbitorilor, pe care aceștia îl utilizează în comunicarea obișnuită. Pe de altă parte, terminologiile de specialitate se conturează în cadrul unor limbaje științifice, ⁴⁹ Angela Bidu-Vrănceanu (coord.), Terminologie și terminologii, p. 20. 39 IRINA VLĂDESCU de specialitate, care se concretizează în mai multe subdomenii, pentru fiecare subdomeniu existând un lexic specific. Astfel, terminologia botanică, asemenea tuturor terminologiilor, are în componență un lexic specific ei. Termenii sunt deci fie cuvinte preluate din lexicul comun care, ca rezultat al procesului de specializare semantică și terminologică, au dobândit semnificații aparte, fie sunt împrumuturi sau calcuri lingvistice de tip științific, care au fost transferate din limba de origine în limba română, fără să fi fost supuse modificărilor de ordin semantic, păstrându-și în acest mod sensul științific originar. Așadar, delimitarea lexicului comun de lexicul specializat nu este una tranșantă, deoarece relațiile care se stabilesc între aceste două categorii de cuvinte permit transferul unităților lingvistice, ca urmare a modificărilor semantice suferite. Aceste relații „indică o dinamică a raportului dintre terminologizare și lexicalizare”⁵⁰. Dacă transferul elementelor lexicale este posibil între lexicul comun și cel specializat, având o direcție biunivocă și fiind supus anumitor restricții, există, de asemenea, și posibilitatea unui transfer de termeni între diverse domenii științifice, prin procesul de metaforizare. Astfel, termeni dintr-o anumită terminologie (de exemplu, cea medicală) pot fi transferați într-o terminologie diferită (de exemplu, cea informatică) prin metaforizare. Transferul termenilor dintr-un lexic specializat în altul poate conduce la fenomenul polisemiei, iar contextul în care au fost consemnați devine foarte important în stabilirea sensului. Cercetările au arătat că lexicul științific cuprinde, în ansamblul său, elemente lexicale preluate din lexicul general al limbii, elemente care au trecut, așa cum am menționat, printr-un proces complex de specializare semantică și terminologică. în aceeași măsură, s-a evidențiat faptul că „prin limbile naturale se exprimă cunoștințe asupra obiectelor lumii trăite, specifice fiecărui domeniu științific”⁵¹, ilustrându-se astfel raportul de interdependență dintre lexicul comun și lexicul științific. Ponderea elementelor lexicale din lexicul general al limbii variază în funcție de domeniul științific în care se face transferul (mai mică în domeniul științelor exacte, mai mare în domeniul științelor naturii și al științelor filologice). Indiferent de situație, este evident rolul pe care elementele lexicale aparținând lexicului general îl au în exprimarea conținuturilor, fie ele de factură științifică sau de alt tip. Așadar, lexicul științific, bază a terminologiilor de specialitate, se manifestă ca un domeniu aflat în relație de biunivocitate cu lexicul general al limbii, prin transferul de elemente lexicale de la o terminologie de specialitate către lexicul comun și invers, dar și prin utilizarea unui număr semnificativ de unități lingvistice preluate din lexicul comun în vederea exprimării conținuturilor științifice. ⁵⁰ Angela Bidu-Vrănceanu (coord.), Terminologie și terminologii, p. 25. ⁵¹ Idem, Lexic comun, lexic specializat, p. 42. 40 CAPITOLUL AL II-LEA TEXTELE ROMANEȘTI VECHI ȘI PREMODERNE SI VOCABULARUL BOTANIC 9 Texte românești vechi utile pentru cercetare. Traduceri, prelucrări, scrieri originale Textele românești vechi, fie ele traduceri, prelucrări sau scrieri originale, au contribuit la afirmarea limbii române ca limbă de cultură. înlocuirea limbii slavone din scrierile religioase a reprezentat primul pas în propagarea culturii prin elementul comun tuturor românilor: limba română. înaintarea prudentă în acest proces de recunoaștere națională a limbii noastre s-a făcut prin renunțarea la „forma surselor străine, majoritar slavone, dar adesea și latinești sau maghiare”¹, în majoritatea textelor, religioase sau laice, caracteristice perioadei vechi de afirmare a limbii române. Terminologia botanică românească propriu-zisă începe să se contureze firav, prin lucrări specifice domeniului botanic, abia în secolul al XVIII-lea, afirmație susținută de apariția, în această perioadă, a două liste de plante: una reprezentată de așa-numitul Fragment de la Bistrița¹ și cea de-a doua intitulată Nomina Vegetabiliurn . Terminologia botanică are un început târziu, spre deosebire de alte domenii, dar textele românești vechi, atât cele religioase, cât și cele laice, deși nu aveau destinație și conținut apropiate de domeniul botanic, contribuie la stabilirea unui inventar de nume de plante atestate pe teritoriul românesc în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, inventar important pentru stabilirea nivelului de cultură, dar și a gradului de afirmare a limbii române în domenii diverse. în primul rând, traducătorii textelor bisericești erau nevoiți să respecte litera scrierilor religioase originare pentru a nu interveni în modificarea sensului, deoarece textul religios era considerat sfânt. în textele religioase analizate în cadrul acestei cercetări am identificat, după cum vom vedea în capitolul următor, atât nume de plante ce aveau echivalente corecte în traducerile românești (în raport cu textul inițial), cât și nume ale căror echivalări nu au respectat în totalitate sensul din scrierea originară, ci au fost adaptate din rațiuni lexicale și, cel mai adesea, din rațiuni culturale. Stabilirea rolului pe care l-au avut traducătorii în consemnarea fitonimelor în textele religioase, dar și motivele ¹ ² ³ ¹ Gh. Chivu, Scrisul religios, componentă definitorie a culturii vechi românești, în Dacoromania, serie nouă, XVII, 2012, nr. I, p. 57. ² Moses Gaster, Chrestomatie română, I, Leipzig- București, 1891, p. 355-357. Lista a fost studiată și publicată de Magdalena Georgescu în Limba Română, XXX, 1981, nr. 1, p. 13-21. ³ Jozsef Benkd, Nomina Vegetabilium, text studiat și editat de Ion Coteanu, Prima listă a numelor românești de plante, București, Institutul de Linguistică Română, 1942. IRINA VLĂDESCU pentru care ei au optat pentru o denumire în detrimentul alteia reprezintă teme pe care le vom aborda în capitolul următor. în al doilea rând, textele laice din secolul al XVII-lea reprezintă o sursă de nume de plante, deoarece ele răspund unor nevoi imediate ale poporului român: menținerea sănătății și tratarea bolilor (texte medicale), activități gospodărești (cartea de bucate), dar și aflarea unor evenimente viitoare (texte astrologice). Astfel, în multe dintre aceste texte, identificăm nume de plante, deoarece românii utilizau plantele în gospodărie. Aceste scrieri sunt dovada trecerii de la caracterul popular al numelor de plante (ele fiind utilizate în limba română, dar fără o atestare scrisă) la caracterul lor cult (prin notarea lor și răspândirea în spațiul românesc). Dacă în textele religioase sau în textele laice de tipul prognosticelor, scrierilor medicale și cărților de bucate, numele de plante apar sporadic, în lucrările lexicografice din secolul al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea, fitonimelor li se acordă același statut ca tuturor elementelor lexicale din limba română. Dintre aceste lucrări, amintim, pentru început, Lexiconul slavo-românesc și tâlcuirea numelor din 1649, aparținând călugărului Mardarie Cozianul. Referitor la numele de plante notate aici, considerăm că un argument în favoarea utilizării acestei lucrări nu doar ca instrument în traducerea textelor religioase este că sunt consemnate și alte nume de plante (nu foarte numeroase), în afara celor existente în scrierile bisericești. Astfel, atât interesul traducătorului pentru depășirea contextului religios și pentru dezvoltarea limbii române este evident, cât și atenția lui pentru elementele lexicale aflate în uz. Alte două texte cu caracter științific, în care numele de plante sunt la fel de importante ca restul elementelor din limbă, sunt Dictionarium Valachico-Latinum și Dictiones Latinae cum Valachica interpretationae. Acestea „pun în evidență atenția acordată de unii dintre intelectualii vremii realităților lingvistice locale, ilustrând deopotrivă bogăția și varietatea denumirilor botanice populare și stabilind, totodată, într-o manieră aproape științifică, echivalența unora dintre acestea cu denumirile latinești corespunzătoare”⁴. Astfel, caracterul cultural este accentuat, iar numele de plante își revendică locul în cadrul elementelor culte. Scrieri religioase într-o epocă în care scrisul religios era dominant (secolele al XVI-lea și al XVII-lea), iar scrierile laice erau puține, textele bisericești își aduc contribuția la afirmarea culturii românești, într-o manieră fără precedent. Accesibilizarea scrierilor religioase, prin traducerea lor în limba română, a constituit un pas important în dezvoltarea limbii române ca limbă de cultură. Primele traduceri ale textelor bisericești le-au transformat pe acestea din simple instrumente utilizate și înțelese, probabil, doar de oamenii ce slujeau bisericii, în adevărate pârghii de ⁴ Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești, în „Name and Naming” Proceedings of the Second International Conference of Onomastics. Onomastics in Contemporary Public Space, Cluj, 2013, p. 1001-1002. 42 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ răspândire a cunoașterii prin intermediul limbii române. Așadar, traducerea textelor religioase vine dintr-o nevoie culturală, practică și imediată, de a înlesni atât citirea acestui tip de scrieri, cât, mai ales, de a atrage poporul român către biserică, fapt ce nu se întâmpla dacă oamenii nu înțelegeau ceea ce se predica. Astfel, cultura română iese din „învelișul limbii slavone, limbă străină pentru poporul român, sub care se adăpostea, fiindu-i îngrădit dreptul la afirmare și răspândire”⁵. Apogeul „impunerii limbii române ca limbă de cult și, implicit, ca limbă de cultură, a fost atins la momentul tipăririi la București a primei Biblii românești”⁶, moment ce a evidențiat „rolul Bisericii în unificarea neamului prin cultivarea limbii”⁷. Care este rolul numelor de plante din textele religioase și care sunt motivele pentru care traducătorii au optat pentru un nume în defavoarea altuia? Răspunsurile la aceste întrebări pot conduce la stabilirea importanței fitonimelor din scrierile bisericești, într-o epocă în care nu existau dicționare de specialitate pentru a înlesni traducerile. Traducerea și echivalarea numelor de plante din Biblie sunt procedee ce au evidențiat atât respectarea formei surselor originare, cât și adaptarea lexicală, dar și culturală, a unor elemente, pentru a veni în sprijinul înțelegerii acestui text de către vorbitorii de limba română. Astfel, denumirile de plante sunt importante pentru stabilirea motivelor acestei adaptări culturale și pentru argumentarea faptului că, deși unele erau pentru prima dată consemnate într-un text, fitonimele erau prezente în vocabularul poporului român. Selectarea unor denumiri de plante în locul altora, ce se regăseau, după cum vom vedea, în textele-sursă, conduce la stabilirea nivelului de dezvoltare culturală de la acea vreme, dar și la justificarea procedeului prin care un traducător își alegea termenii, de obicei bazându-se pe uz. Astfel, dacă termenul era cunoscut de poporul român și era utilizat în diverse contexte specifice, atunci traducătorul întrebuința respectivul termen, deoarece știa că va fi înțeles. Totuși, în traducerile textelor religioase, există și cazuri în care nu s-a mai recurs la adaptare culturală, fie pentru că nu exista un termen care să desemneze realitatea extralingvistică prezentată în textul-sursă, fie pentru că traducătorii au folosit anumite neologisme, sperând că se vor impune și se vor păstra în limbă. Din păcate, utilizarea acestor împrumuturi nu a avut efectul dorit, deoarece nu s-au adaptat limbii române și au contribuit doar la îngreunarea înțelegerii textului. Adaptarea culturală a numelor de plante din textele religioase face parte din încercarea de „echilibrare a raportului dintre forma și conținutul textului bisericesc, după o perioadă în care forma sursei a fost, invariabil, respectată”⁸. Biblia de la București Bibliia adică Dumnezeiasca Scriptură ale cei vechi și ale cei noao lege toate, care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înțelegerea limbii rumănești cu porunca ⁵ Diomid Strungarii, începuturile lexicografici române, Romanoslavica, XIII, 1966, p. 145. ⁶ Gh. Chivu, Scrisul religios..., p. 58. ⁷ Ibidem. ⁸ Ibidem, p. 60. 43 IRINA VLĂDESCU preabunului creștin și luminatului domn loan Șărban Cantacozino Basarabă voievodă, cunoscută ca Biblia de la București (1688), reprezintă prima versiune integrală a acestui text în limba română. Traducerea părților ei componente și apoi revizia pentru tipar s-au bazat pe texte ca Septuaginta (1687), Biblia poliglotă (1653-1657), Vechiul Testament (1661-1668, versiunea românească atribuită lui Nicolae Milescu Spătarul) și Noul Testament de la Bălgrad (1648). Alte două texte utilizate ca surse pentru stabilirea formei Bibliei de la București au fost Evanghelia (1682) și Apostolul (1683)⁹, ambele tipărite de mitropolitul Teodosie, sub patronajul lui Șerban Cantacuzino. Cei responsabili de revizia tipăriturii au fost frații Radu și Șerban Greceanu (numiți „oameni ai locului”¹⁰ ¹¹ de domnitor), sprijiniți de Constantin Cantacuzino, fratele domnitorului Șerban Cantacuzino. Se menționează încă din predoslovia lui Șerban Cantacuzino că, pe lângă izvorul grecesc, Septuaginta, traducătorii au „luat lumină și din alte izvoade vechi”¹¹. Tipărirea Bibliei de la București, în anul 1688, a fost considerată apogeul afirmării limbii române ca limbă de cultură, deoarece „apariția primei ediții integrale a Bibliei în limba română încununa, printr-o operă menită să înfrunte timpul, strădaniile câtorva generații de cărturari pentru afirmarea limbii române, având semnificația unui act de demnitate națională”¹². Deși perioada în care s-a alcătuit traducerea Vechiului Testament a fost stabilită între 1662 și 1668, se pare că lucrul la versiunea românească atribuită lui Nicolae Milescu începuse încă din 1661, „de pe vremea când <învățatul moldovean> se afla la Constantinopol ca reprezentant diplomatic al Țării Românești”¹³ ¹⁴. Există două atestări importante ale faptului că Nicolae Milescu este traducătorul acestei versiuni a Vechiului Testament', prima este consemnată de autorii manuscrisului românesc 4389 din Biblioteca Academiei, iar cea de-a doua, de către autorii manuscrisului românesc 45 din Biblioteca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române. Atestările sunt prezente în prefața fiecărui manuscris: a. ms. rom. 45. Deși aici nu se specifică în mod exact, toate ipotezele îl arată pe Nicolae Milescu, spătarul Moldovei, ca fiind autorul traducerii originare: „Pentru aceea, prea iubite cititoriule, am pus nevoința aceasta (vrînd Dumnezău pren porănca stăpînului), de o am scosu-o pre limba rumănească den izvodul lui Necolae cartea aceasta ce să chiamă Biblia, adică , și-i zic Testament pre limba leteniască, iară biblie să înțelege elinește cartei ⁹ Paul Miron, O nouă ediție a Bibliei lui Șerban, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta Hnguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004, p. 5. ¹⁰ Predoslovia lui Șerban Cantacuzino în Biblia de la București (1688), seria Monumenta Hnguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004, p. 139. ¹¹ Ibidem. ¹² Viorel Barbu, Cuvânt înainte, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta Hnguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004, p. 1. ¹³ Alexandru Andriescu, Locul Bibliei de la București în istoria culturii, literaturii și limbii române literare, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta Hnguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. L Cuza, 2004, p. 7. ¹⁴ Cuvînt înnainte cătră cititori, ms. rom. 45, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta Hnguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004, p. 157. 44 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ b. ms. rom. 4389: „nevoitu-ne-am a prepune această sfîntă și de Dumnezeu suflată cartea carea se cheamă Biblia, adică toată cartea legii vechi și cu toți prorocii, pre limba rumănească carea pînă acum într-această limbă a noastră rumănească nu foarte se-au aflat prepusă, fără numai un izvod scris cu mîna, pre care l-au fost prepus Nicolae, spătariul moldovean, dascăl și învățat în limba elinească, care l-au izvodit de pre izvodul elinesc ce s-au fost tipărit în Frangofort”¹⁵. Astfel, aflăm din cele două manuscrise că ambele s-au bazat, mai mult sau mai puțin, pe manuscrisul Vechiului Testament alcătuit de Nicolae Milescu. Din analiza comparativă a Bibliei de la București cu cele două manuscrise, constatăm că traducerea biblică muntenească este similară cu cea din ms. rom. 45. Noul Testament de la Bălgrad (Alba lulia, 1648) reprezintă prima traducere integrală a acestui text biblic și îi este atribuită mitropolitului Simion Ștefan din Ardeal. Pentru traducerea Noului Testament „s-au folosit, în afară de originalul elin, modele slavone și latinești”¹⁶, dar scrierea în greacă a reprezentat, se afirmă, baza traducerii. Scopul principal al traducerii Noului Testament în limba română a fost, ca în cazul tuturor traducerilor, facilitarea înțelegerii lor de către poporul român. Textul a fost revizuit înainte de utilizarea sa ca sursă pentru traducerea Bibliei de la București. Analiza numelor de plante din Biblia de la București, în raport cu cele înregistrate în ms. rom. 45 și în ms. rom. BAR 4389, va conduce la identificarea rațiunilor lingvistice sau culturale care au determinat opțiunile diferite ale traducătorilor și revizorilor de text. Intr-un moment când limba română se consolida într-un proces de recunoaștere și afirmare culturală, alegerea echivalentelor românești în traduceri poate evidenția aspecte de adaptare la specificul limbii române, dar și la nivelul de cultură caracteristic poporului român la acea vreme. Așadar, opțiunile diferite de traducere pot fi rezultatul unei interpretări diferite a textelor originare (gradul de fidelitate față de text), al unei adaptări lingvistice sau al unei adaptări culturale. Adaptarea lingvistică se face, de obicei, prin notarea unei forme lexicale mai cunoscute de poporul român, fie ea și neologică. Adaptarea culturală, pe de altă parte, are în vedere caracteristici ce țin de cultura poporului, iar aici includem adaptarea obiceiurilor religioase, găsirea unor echivalente pentru plante necunoscute de vorbitorii de limba română sau pentru care nu existau denumiri românești, dar și utilizarea celor mai potriviți termeni pentru a facilita înțelegerea textului religios, având în vedere păstrarea sensului inițial. Analiza celor două manuscrise ale Vechiului Testament, dar și a Bibliei de la București poate stabili caracteristicile lingvistice ale numelor de plante consemnate aici: de la trăsături etimologice (nume moștenite sau împrumutate) până la înregistrarea unor forme adaptate limbii române, forme ce adesea nu s-au păstrat în limbă. Ms. rom. 45 Una dintre sursele Bibliei de la București, așa cum o știm astăzi, a fost ms. rom. 45 de la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca, o versiune revizuită a Vechiului Testament b Cuvînt înainte cătră cetitor, ms. rom. BAR. 4389, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004, p. 163. ¹⁶ Paul Miron, op. cit., p. 5. 45 IRINA VLÂDESCU tradus de Nicolae Milescu, spătar al Moldovei, în timpul domniei Iui Grigore Ghica. Există mai multe ipoteze în legătură cu prezența manuscrisului originar în Moldova, dar numai cea în care Milescu i l-ar fi dat lui Dosoftei, față de care era foarte apropiat, pare plauzibilă. Primul revizor al traducerii lui Nicolae Milescu nu este cunoscut, la fel cum nu este cunoscută nici data la care a fost revizuit textul cunoscut nouă astăzi. Aflăm doar că un anume Dumitru din Câmpulung a copiat textul pentru Teodosie, mitropolitul Țării Românești, cândva înainte de anul 1683. însă „copia comandată de mitropolitul Teodosie și executată de Dumitru din Câmpulung nu era destinată tiparului, fapt dovedit de scrierea îngrijită, ornamentală, care probează scopuri străine imprimării”¹⁷. Aceasta este versiunea textului care a fost utilizată pentru pregătirea formei Bibliei de la București dată la tipar. Izvoarele folosite pentru traducerea lui Milescu au fost Septuaginta (Frankfurt, 1597), ediția slavonă a Bibliei de la Ostrog (1581), ediția latină a Bibliei de la Anvers (1583) și ediția ebraico-latină de la Geneva (1618): „au avut și izvodul slovenescu și letenește și au avut și alt izvod letnescu, ce au scos de curînd den limba jidovască, adică den izvod jidovăscu, așa scrie el la predosloviia lui”¹⁸. Revizorii traducerii lui Nicolae Milescu menționează, în Cuvânt înainte către cititori, că au utilizat, pe lângă izvoarele folosite de traducător, alte izvoare grecești „pren care izvoade fost-au unul carele au fost tipărit la Englitera, ci acesta nu să potriviia cu cel de la Frangofort, pentru căci pren bogate locuri adăogea și pren bogate locuri lipsiia, nu veniia cu cestalalt”¹⁹, dar și versiuni slavone ale textului biblic. Lipsa traducerii originare a lui Nicolae Milescu face imposibilă compararea celor două texte în vederea stabilirii diferențelor și adaptărilor apărute în urma revizuirii manuscrisului. Totuși, utilizarea Septuagintei ca sursă principală a textului biblic reprezintă elementul comun al celor două scrieri. Fiind una dintre sursele traducerii Bibliei de la București, ms. rom. 45 poate confirma sau infirma stabilitatea unor elemente lexicale (în cazul acesta, nume de plante) și poate releva rațiuni lingvistice și culturale, motivând opțiunile de traducere, dat fiind faptul că acest manuscris este o versiune a traducerii textului biblic alcătuită de un învățat moldovean, iar revizorii Bibliei de la București erau munteni. Astfel, alegerea unui element lexical în detrimentul altuia poate fi o consecință a uzului regional sau, dimpotrivă, general al unui nume de plantă. Ms. rom. BAR 4389 Cel de-al doilea manuscris, ms. rom. BAR 4389, descoperit în anul 1915, pare a fi tot o prelucrare a versiunii datorate lui Milescu, cuprinzând traducerea Vechiului Testament, iar autorul lui se presupune că a fost Daniil Andrean Panoneanul, monah din Țara Românească. Acesta, spre deosebire de Nicolae Milescu, „urmează o linie mai conservatoare, reluând vechea legătură cu tradiția slavonă”²⁰. ¹⁷ Alexandru Andriescu, op. cit., p. 18. ¹⁸ Cuvînt înnainte cătră cititori, ms. rom. 45, op. cit., p. 157. ¹⁹ Ibidem, p. 159. ²⁰ Alexandru Andriescu, op. cit., p. 14. 46 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Sursele acestui manuscris sunt precizate clar în partea introductivă a textului: „Drept aceea, alăturînd izvodul slovenesc carele au fost tipărit în Rusiia cea mică, în cetatea Ostrovului, și izvodul lătinesc, care au fost tipărit în cetatea Antverpiei, și acel izvod rumânesc, de care se spuse mai sus, așa de pre dînsele cu multă socotință am prepus. Iar totuș mai mult ne-am ținut de izvodul slovenesc și de cei care au umblat mai aproape de dînsul”²¹ (textele menționate fiind Biblia de la Ostrog, 1581, Biblia ad vetustissima exemplaria castigata de la Anvers, 1565, și traducerea lui Milescu). în plus față de acestea, autorul menționează și „un izvod elinesc”, din care lipsesc anumite cărți, cum ar fi cartea a treia a Ezdrei, dar pe care el a tradus-o folosind textele din latină și slavonă. Pe de altă parte, cartea a treia a Macabeilor lipsea din sursa latinească, așa că traducătorul a întrebuințat textele în slavonă și greacă pentru a completa textul religios.²² Utilizarea textului din slavonă ca sursă principală în traducerea Bibliei este un punct de reper pentru identificarea și justificarea opțiunilor lexicale pe care le-a făcut autorul acestui manuscris. Ms. rom. BAR 4389, alături de celelalte traduceri ale textului biblic, contribuie la stabilirea unei continuități în actul traducerii, prin identificarea numelor de plante ce sunt consemnate în toate versiunile traducerii (mai ales dacă, așa cum este cazul ms. rom. BAR 4389, traducerea s-a făcut din alte surse). Pe de altă parte, traducerile și echivalările diferite ale fitonimelor sunt cele care prezintă interes, deoarece aici sunt relevate rațiunile lingvistice sau culturale în urma cărora un traducător a optat pentru o denumire în defavoarea alteia. Studierea opțiunilor lexicale făcute de traducători, revizori sau copiști în stabilirea formei textelor noastre vechi conduce la identificarea și clarificarea rațiunilor lingvistice și culturale avute în vedere pentru dezvoltarea și rafinarea limbii române literare, respectiv pentru stabilirea normelor devenite apoi generale pe întreg teritoriul țării. Analiza numelor de plante identificate în Biblia de la București contribuie apoi la stabilirea existenței unei continuități lexicale, dar și la motivarea diferențelor existente între diversele versiuni ale textului biblic. Principala cauză care influențează folosirea unor termeni în detrimentul altora este textul originar a cărui traducere s-a efectuat. Traducerea textelor religioase a fost influențată, fapt bine cunoscut, de mai multe elemente: sursele folosite (texte originale, traduceri intermediare sau prelucrări), perioada în care s-a efectuat o traducere (cu accent pe tradiția religioasă existentă la momentul respectiv, pe caracteristicile politice și sociale ale momentului, dar și pe trăsăturile culturale și pe scopul traducerii), dar și traducătorii (nivelul de educație și cultură al acestora fiind important), respectiv atitudinea lor față de text. După cum am precizat anterior, numele de plante în scrierile religioase, texte ce nu aveau caracter botanic, sunt relevante pentru determinarea nivelului de dezvoltare a limbii române. Privați de existența unor lucrări de specialitate, dicționare, care să le înlesnească traducerea și echivalarea numelor de plante, traducătorii și revizorii textelor bisericești din secolul al XVII-lea au dat dovadă de originalitate și inițiativă în consemnarea, poate chiar la o primă atestare într-un text tipărit, a elementelor ce vor aparține, mai târziu, unei clare “ Cuvînt înainte cătrâ cetitor, ms. rom. BAR 4389, op. cit., p. 165. ²² Ibidem. 47 IRINA VLĂDESCU terminologii botanice. Putem vorbi, așadar, despre o tendință conservatoare cu raportare la tradiție sau despre manifestarea unui spirit inovativ, implicând adaptarea unor neologisme sau chiar utilizarea, pentru prima dată în limbă, a unor elemente lexicale din limba greacă, având scopul de a desemna realități extralingvistice pentru care nu existau în limba română termeni corespunzători. Pentru o acuratețe cât mai mare a analizei, vom compara datele excerptate din Biblia de la București, ms. rom. 45 și ms. rom. BAR 4389, cu textele în greacă și latină din Biblia poliglotă, cu Biblia de la 1795 a lui Samuil Micu, cu versiunea modernă a Bibliei și, pentru un control suplimentar, cu o traducere recentă a Septuagintei. Septuaginta reprezintă versiunea în limba greacă a Vechiului Testament, fiind considerată cea mai apropiată de originalul ebraic. în cercetarea noastră, am utilizat ediția din 2004 a textului, realizată de Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu și Dan Slușanschi. Pentru majoritatea denumirilor de plante analizate, am notat și corespondentul din franceză preluat din Biblia poliglotă, pentru a observa importanța influențelor venite din spațiul occidental. Texte laice Secolul al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea sunt marcate de o literatură predominant religioasă. în ciuda acestui fapt, în puțin numeroasele texte laice de felul prognosticelor, scrierilor medicale și cărților de bucate, putem identifica mărci ale unui stil științific rudimentar, fără a vorbi, desigur, de o literatură științifică propriu-zisă. Astfel, aceste texte sunt relevante pentru limba română, deoarece ele sunt printre primele atestări scrise în care sunt consemnate elemente lexicale ce, mai târziu, se vor specializa și se vor organiza în domenii științifice. în plus, consemnarea, deși sporadică, a numelor de plante în acest tip de texte reprezintă momentul de început pentru alcătuirea unui vocabular botanic scris. Deși plantele sunt folosite din timpuri imemoriale de către oameni, iar denumirile lor erau cunoscute și utilizate de ei, primele dovezi ale prezenței acestor nume în lexicul limbii române sunt cele consemnate în scrieri de felul celor anterior menționate. în această etapă din procesul de afirmare a limbii române (secolele al XVII-lea și al XVIII-lea), textele laice au un evident caracter practic. Dacă scrierile religioase au fost traduse în limba română pentru a atrage poporul către biserică, scrierile laice au răspuns altor nevoi din viața oamenilor: nevoia sau dorința de a afla viitorul (durata vieții, norocul, stările de boală ș.a.), de a găsi leacuri pentru diverse afecțiuni, de a crește calitatea vieții, prin utilizarea, de exemplu, a unor noi rețete culinare ș.a. Valoarea acestor texte este de necontestat, deoarece, răspunzând unor nevoi practice și imediate, ele înregistrează fapte de limbă cunoscute, pentru a face conținutul mai lesne de înțeles. Așadar, elementele lexicale utilizate în aceste scrieri, fie ele moștenite sau împrumutate, sunt, de obicei, cele din uz. Alcătuirea unor texte cu caracter original sau traducerea, respectiv prelucrarea altor scrieri (foarte des, din limba slavonă) asigură trecerea de la caracterul oral și popular al limbii române la caracterul ei cult. Afirmarea limbii române ca limbă de cultură a fost susținută și de existența unor asemenea scrieri. 48 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Dintre cele mai relevante texte laice pentru subiectul tratat, le menționăm pe cele utilizate pentru aflarea viitorului (gromovnice), textele ce prezintă trăsăturile fizice și morale ale oamenilor, dar și aspecte legate de viitorul lor (Rujdenița), cărțile de bucate (Carte întru care să scriu mâncările), dar și textele medicale, în care plantele erau utilizate ca mijloc de tratare a unor afecțiuni (Alegerile lui Ippocrat)^ Rujdenița Rujdenița, numită și Rojdanicul sau Zodiacul, cuprinde o copie a celui mai vechi zodiac românesc, care s-a păstrat în Codex Neagoeanus. Textul ajuns până la noi i-a fost atribuit popii loan Românul, fiind o traducere după o scriere în limba slavonă: „Dumnezeului nostru slavă și putere, în multe veacuri și în vecii de veci amin. Dumnezeu să ierte pe cel ce s-a trudit, pe tânărul popă loan Românul”²³ ²⁴. Se pare că manuscrisul a fost alcătuit la Sânpetru, județul Brașov, în jurul anului 1620. Rujdenița se găsește pe foile 137-141 ale Codexului și, în structura ei, autorul urmează calendarul bizantin, anul începând cu luna septembrie.²⁵ Fragmentul de text care s-a păstrat până astăzi cuprinde lunile septembrie (Răpciuni), octombrie (Brumariu), noiembrie (Brumari mari) și decembrie (Indrele). Restul textului s-a pierdut. Acest fragment de text include precizarea unor trăsături de caracter ale oamenilor în funcție de luna în care s-au născut, menționând și aspecte legate de viitor. în organizarea textului, caracteristicile sunt consemnate în două paragrafe, unul pentru bărbați și celălalt pentru femei, în descrierea corespunzătoare fiecărei luni. Se menționează trăsăturile morale și fizice ale oamenilor, aspecte pozitive și negative ale vieții lor în viitor (aspecte cu privire la noroc, numărul copiilor, alimentele pe care nu trebuie să le consume în luna în care s-au născut, anii în care vor fi bolnavi sau vor avea necazuri, durata vieții ș.a.), dar și leacurile pe care trebuie să le prepare, atunci când vor avea probleme de sănătate. Următorul exemplu prezintă un leac descris în prezicerile pentru cei născuți în luna septembrie: „3 grăunțe de dafin și ulei de lemnu și tămâie albă să le mestece și să va sănătoși”²⁶ (pentru băieți) și „floare de trandafir și rădăcină de bujor și tămâie albă; să le mestece, să să ungă și să va vindeca”²⁷ (pentru fete). Valoarea acestui text pentru cultura română, în general, și pentru limba română, în special, poate fi susținută cu numeroase argumente. în primul rând, este primul text de acest fel păstrat în limba română. în al doilea rând, sunt consemnate atât credințe populare, cât și elemente cu un vizibil caracter științific (cum este cazul leacurilor). în plus, scrierea este relevantă și pentru terminologia botanică, datorită numelor de plante notate, probabil, pentru prima dată. ²³ Gh. Chivu, Limba română de la primele texte..., p. 67. ²⁴ Rujdenița (1620); ediție de Nicolae Cartojan, Cel mai vechi zodiac românesc: Rujdenița popei Ion Românul (1620), în Dacoromania, V, 1927-1928, p. 584—601. ²⁵ Nicolae Cartojan, Cel mai vechi zodiac românesc. Rujdenița popei Ion Românul (1620), p. 585. ²⁶ Ibidem, p. 592. ²⁷ Ibidem, p. 594. 49 IRINA VLĂDESCU Gromovnice Scrieri populare de prevestire, gromovnicele fac parte din așa-numita literatură astrologică. Spre deosebire de alte texte, cum ar fi Rujdenița popii loan Românul sau alte zodiace, care descriau viitorul doar bazându-se pe ziua sau luna în care un om se năștea, gromovnicele apelează la diverse fenomene naturale, cum ar fi tunetul și fulgerul, și la momentul în care se produc (zodia corespunzătoare lunii în care aceste fenomene au loc), pentru a face preziceri în legătură cu soarta oamenilor. Aceste texte de prevestire au fost alcătuite, încă de pe timpul vechilor egipteni și asirieni, cu scopul de a răspunde unor curiozități pe care le aveau oamenii simpli: „țăranii necărturari de pretutindeni, dar și oamenii cu puțină carte, mai ales meseriașii și negustorii, ar vrea să-și găsească oarecare asigurare la începutul întreprinderilor lor”²⁸. Cel mai vechi gromovnic păstrat include prevestirea unor întâmplări din viața oamenilor obișnuiți sau a conducătorilor, dar și aspecte legate de foamete, trai și moarte. El a fost alcătuit după un model slavon de un anume popa Stanciu, din Sărata Oltului, județul Sibiu, în anul 1636. Textul s-a păstrat aproape în întregime, singurul fragment care lipsește fiind cel referitor la cei născuți în zodia Peștilor.²⁹ Fenomenele naturale puse în legătură cu diverse evenimente din viața oamenilor sunt tunetul, fulgerul, trăsnetul și cutremurul. Principalele preziceri sunt generale, cu privire la schimbarea domnitorilor, pribegie, foamete, fauna râurilor, dar ele vizează și individul, prin notarea unor aspecte legate de sănătate. Totuși, întâmplările viitoare au un caracter general. Nu lipsesc elementele supranaturale: „și vor mânca vârcolacii luna de 3 ori în an”³⁰. Elementele lexicale aparținând vocabularului botanic sunt reprezentate de nume generice (lemne, poame) sau specifice (grâu). Acestea contribuie și ele la stabilirea începuturilor notațiilor privind domeniul botanic. Un alt gromovnic, din 1639, a fost identificat de Nicolae Drăganu în conținutul celei mai vechi cărți tipărite din porunca principelui Gheorghe Râkoczy I. Rezultat al unei analize comparative, Nicolae Drăganu afirmă că textul intitulat Gromovnic al lui Iraclie împărat, descoperit într-un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea, este o copie a gromovnicului din 1639.³¹ Partea introductivă a Gromovnicului lui Iraclie împărat conține repartizarea zilelor fiecărei luni la cele 13 zodii consemnate. De exemplu, pentru luna iunie se notează următoarea structură a zodiilor: 1, 2 rac; 3, 4 lev; 5, 6 fată; 7, 8 cumpănă; 9, 10, 11 scorpie; 12, 13 vânăt or iu; 14, 15, 16 corn de capră; 17, 18 udeală; 19, 20, 21 peaște; 22, 23 berbeace; 24, 25 vițel; 26, 27 gemăn; 28, 29, 30, 31 rac.³² Pentru fiecare zodie sunt consemnate lucrurile ce se vor întâmpla, dacă va tuna și dacă va fi un cutremur: „Berbeace. De va tuna în numărul berbecelui despre răsărit, va fi robie și tăiare multă, fierile pământului vor fi sătule și spre stricare vor fi, războaie, rane și ²⁸ Nicolae Drăganu, op. cit., p. 175. ²⁹ AL Mareș, op. cit., p. 202. ³⁰ Ibidem, p. 204. ³¹ Nicolae Drăganu, op. cit., p. 178. ³² Ibidem, p. 253. 50 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ pagubă va fi, pâine pre alocarea. Poamele vor fi scumpe, sămănătura cea târzie nu va peri. în prunci tineri va fi perire, celor ce îmblă pre apă necare. Iară să va fi cutremur, între domni va fi schimbare, și va fi foamete, întru ei războaie, greutate și nevoie între oameni va fi, și mari bărbați vor peri. Iară poame vor fi multe. Iară de va fi noaptea fulger și trăsnet, iară așa va fi. Iară să va fi cutremur noaptea, nevoie între oameni va fi. Și boiarii nu se vor pleca domnului său și vor fugi de la el, mult rău cugetând spre domnu-seu, vor înceape a se bate, și în voinicii lui nu va fi tocmire. Și un împărat despre apus va muri. Și vor fi ploi multe și roadă în mălaie și întru alte rodure. Iară în țara Eghiptului va fi foamete.”³³ ³⁴. Așa cum se poate observa din fragmentul reprodus aici, majoritatea prezicerilor sunt sumbre, fenomenele meteorologice fiind, de multe ori, asociate foametei sau mortii. Caracterul general al prezicerilor conduce, de obicei, la imposibilitatea de a raporta o anumită prezicere la o zonă geografică precisă. Totuși, în exemplul menționat, se precizează, pe lângă aspectele generale, că în țara Egiptului (deci, un loc concret) va fi foamete. Limbajul folosit este unul simplu, dominat de termeni populari, deoarece textul se raporta la nivelul cultural al cititorului de la acea vreme. Terminologia botanică notată în aceste scrieri este într-un fel rudimentară: grâne, grâu, legumi, (poamele de pre) leamne, poame, struguri ș.a. * începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea, textele laice încep să se detașeze de modelele specifice culturii slavone, în timp ce textele bisericești își păstrează i 34 ’ ’ caracterul conservator. Deceniile de început și de mijloc ale secolului al XVIII-lea sunt marcate de o dezvoltare intensivă a culturii și limbii române. Textele, distanțate de modelele slave, abundă în împrumuturi (mai ales neologice), în calcuri, dar și în elemente lexicale create în limba română pentru a favoriza înțelegerea acestor scrieri, raportându-se la cultura cititorului obișnuit, cultură aflată într-un continuu progres. Diversele domenii încep să își contureze granițele și să prindă formă prin alcătuirea unor scrieri specifice: apar primele lucrări lexicografice propriu-zise, primele texte cu caracter științific (geografic, medical ș.a.), dar și scrieri cu un vădit caracter practic, care au pus cu certitudine baza unor terminologii, cum ar fi cea gastronomică. în astfel de texte, identificăm originalitatea unora dintre autorii și traducătorii români, care, în ciuda faptului că majoritatea textelor erau prelucrări după surse străine, reușesc să aducă o contribuție proprie, prin consemnarea unor explicații suplimentare, prin notarea unor sinonime pentru elementele lexicale mai puțin cunoscute, prin utilizarea unor termeni populari, de obicei pentru înlesnirea înțelegerii textului, dar și a unor termeni neologici. Dintre scrierile laice al căror model nu a fost un text în limba slavonă, am selectat culegerea de rețete culinare numită Carte întru care să scriu mâncările și tratatul de medicină Alegerile lui Ippocrat. ³³ Nicolae Drăganu, op. cit., p. 177. ³⁴ Gh. Chivu, Limba română de la primele texte..., p. 78. 51 IRINA VLĂDESCU Carte întru care să scriu mâncările Manuscrisul Cărții de bucate (ms. rom. BAR 1120), cu titlul integral Carte întru care să scriu mâncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și de dulce, dupre orânduiala lor. a fost considerat a ține, cultural, de epoca brâncovenească.³⁵ Perioada în care acest manuscris a fost alcătuit, cu alfabet chirilic, a fost stabilită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.³⁶ Este cea mai veche scriere de acest fel care s-a păstrat până astăzi. Mărturie pentru atestarea aproximativă a textului ar sta o însemnare „ce se înscrie între celelalte din manuscris, două din 1749 și una din 1766”³⁷, însemnare pe care o notăm aici: „Această carte de bucate au fost a vornecului lordache Popescul, scoasă după o carte a spătăresii Stancăi, și acum au rămas a jupânesii Saftei bănesii. Și-am scris eu, Sandul, sluga dumnelor”³⁸. Totuși, menționarea posibililor posesori ai Cărții de bucate nu indică, în mod cert, data la care a fost alcătuit manuscrisul, ci oferă doar informații despre „existența unui original, posibil românesc sau chiar italian, al acestuia”³⁹, aparținând spătăresei Stanca, original a cărui alcătuire sau „traducere s-a realizat, probabil, în jurul anului 1700”⁴⁰. Scrierea reprezintă o culegere de rețete culinare, majoritatea fiind traduceri, deoarece abundă în neologisme din italiană, dar și în cuvinte neogrecești sau turcești abia intrate în limbă: ..bamie. cașcaval, cărmâz. cheftea (alături de sinonimul perișoare. ceea ce arată că împrumutul era recent), fistic, halmațuchi. iahnie. năhut. papară, trandafiri ș.a.”⁴¹. Uneori, se păstrează netraduse unele elemente lexicale, majoritatea provenite din limba italiană. Rețetele nu au același autor, deoarece nu există un tipar precis, care să fie respectat: unele indică exact cantitatea de ingrediente și pașii necesari preparării, în timp ce altele menționează doar cu aproximație aceste lucruri.⁴² ⁴³ Cartea de bucate conține 293 de rețete. Dintre acestea, menționăm: 64 pentru pește, 20 pentru legume de post, 65 pentru carne, 26 pentru ouă, 6 pentru mâncăruri de post sau de dulce cu fructe, 11 pentru sosuri, 12 pentru salate, 7 pentru prepararea cârnaților și păstrarea cărnii, 11 pentru vin, 6 pentru votcă, 15 pentru dulcețuri și 2 pentru apa de trandafiri. La final, apare un fel de apendice, învățătura de a face cerneală de scris, bună, cu 3 rețete, 10 sfaturi pentru lustruirea metalului și a armelor, dar si 3 rețete pentru prepararea prafului de - 43 pușca. ³⁵ Ioana Constantinescu, op. cit. ³⁶ Pentru mai multe detalii despre datarea manuscrisului, vezi Gh. Chivu, Cartea de bucate, un manuscris singular în scrisul vechi românesc, în Gabriel Ștrempel la 80 de ani, Satu-Mare, 2006, p. 123-136. ³⁷ Matei Cazacu, Studiu introductiv, în Ioana Constantinescu, op. cit., p. 40. ³⁸ Ioana Constantinescu, op. cit., p. 84. ³⁹ Gh. Chivu, Cartea de bucate, un manuscris singular în scrisul vechi românesc, p. 125. ⁴⁰ Ibidem, p. 128. ⁴¹ Matei Cazacu, op. cit., p. 61. ⁴² Ioana Constantinescu, op. cit., p. 83. ⁴³ Ibidem, p. 87-89. 52 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Unele dintre denumirile de plante notate în conținutul acestui manuscris s-au păstrat (de exemplu, agreș, alună, anason, bob, capere, castană, chimen, dafin, gutui, in, izmă, morcov, rozmarin ș.a.), în timp ce altele, împrumuturi din limba italiană, au dispărut, nefiind adaptate la specificul și cerințele limbii române (calamo aromatica, carlina, galanga, ginepro, pimpinela ș.a.). Acest manuscris are o valoare incontestabilă, atât din punct de vedere lingvistic, cât și cultural, deoarece aici regăsim mărci ale unor puternice influențe occidentale. în primul rând, alcătuirea unei cărți de bucate care să conțină mai multe rețete este o practică occidentală, ce datează, se crede, din secolul al XV-lea.⁴⁴ în al doilea rând, vocabularul diverselor rețete (cu specific occidental sau, mai rar, oriental) permite, prin utilizarea numeroaselor neologisme, stabilirea nivelului de dezvoltare a limbii române. Nu în ultimul rând, sunt relevate aspecte culturale cu privire la influențele Occidentului și Orientului asupra modului de viață al românilor (mai ales al boierilor și domnilor), incluzând practicile gastronomice, ce presupuneau „importul condimentelor, fructelor exotice și articolelor alimentare de lux”⁴⁵. Apariția numelor de plante în scrierile cu specific gastronomic este mai probabilă decât în cazul altor tipuri de scrieri, cum ar fi cele religioase sau medicale, unde numele de plante apar doar întâmplător. în prepararea alimentelor, plantele au fost folosite încă din timpuri străvechi, o parte dintre ele putând fi consumate individual (cum este cazul legumelor și fructelor). Astfel, existența unor texte cu caracter practic de felul cărților de bucate marchează progresul culturii române: oamenii treceau de la o tradiție orală, unde totul se desfășura pe baza învățăturilor transmise de la generație la generație, la o tradiție scrisă, în care utilizau îndreptare pentru desfășurarea treburilor gospodărești. Progresul în cultură este evident și prin urmarea modelelor occidentale în prepararea bucatelor, în obiceiurile din timpul meselor domnești, dar și în acceptarea unor tendințe moderne. Alegerile lui Ippocrat Apărute în urma unor necesități didactice, corelate cu nevoi practice imediate (inclusiv pentru practicarea medicinei în „bolnițele” vremii)⁴⁶, primele scrieri cu caracter medical au constituit adevărate îndreptare atât pentru specialiști, cât și pentru cei mai puțin inițiați în domeniul medicinei. Interesul pentru domeniul medical, manifestat atât de doctori, cât și de cei care voiau să câștige bani de pe urma practicilor medicale, a culminat cu „înființarea, la 14 decembrie 1704, a primului spital din București și cu inițierea unor cursuri de medicină, la Academia Domnească de la Sf. Sava”⁴⁷. Aforismele lui Hipocrate au reprezentat o astfel de scriere, ce răspundea unor nevoi concomitent didactice și practice, deoarece erau relativ ușor de memorat și nu foarte dificil ⁴⁴ Ioana Constantinescu, op. cit., p. 86. ⁴⁵ Ibidem, p. 87. ⁴⁶ Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat, Considerații asupra vocabularului unui vechi text medical, în Lexic comun. Lexic specializat, Analele Universității Dunărea de Jos din Galați, fascicula XXIV, III, 2010, nr. 1, p. 29. ⁴⁷ Paul Cemovodeanu, N. Vătămanu, op. cit., p. 115. 53 IRINA VLĂDESCU de aplicat. Textul este „o scriere cu largă circulație în epoca medievală nu numai în spațiul european, care a fost transpusă în limba română din neogreacă”⁴⁸. Cuprinzând peste 400 de maxime, această scriere a fost considerată „esența medicinei, textul canonic al studiilor medicale, datorită utilizării ei atât în teorie (discuții științifice), cât și în practică”⁴⁹. La începutul secolului al XlX-lea, încă se mai păstrau 140 de manuscrise în greacă, 70 în arabă și 40 în ebraică ale celebrului text atribuit lui Hippocrate.⁵⁰ Traducerea din elina clasică în greaca vorbită (datorată învățatului grec Marcu Porphyropulos Cipriotul, directorul Academiei Domnești de la Sf. Sava) și din greaca modernă în limba română a fost posibilă datorită nivelului înalt al culturii grecești pe teritoriul Țărilor Române (din timpul lui Constantin Brâncoveanu).⁵¹ ⁵² Cea mai veche copie românească a scrierii medicale, datând din deceniile de mijloc ale secolului al XVIII-lea, se găsește în „miscelaneul ieșean care conservă prima versiune a Ceasornicului domnilor, traducerea făcută de Nicolae Costin după Horologium principum, al lui Antonio de Guevara’c². Copia cea mai recentă, care se păstrează în ms. rom. BAR 1840 (alături de un alt text, Adunare de câteva doftorii mai îndemânatice, ce conține aproximativ 200 de remedii pentru diferite afecțiuni și leacuri pentru mușcături de insecte sau animale și pentru otrăviri cu diverse plante: ciuperci, iarba lui Tatin, măselariță), a fost alcătuită în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea.⁵³ Apărut înaintea primului tratat românesc de medicină, Meșteșugul doftoriei (începutul secolului al XlX-lea, după unele afirmații relativ recente), „Alegerile lui Ippocrat reprezintă primul text medical cult scris în limba română”⁵⁴. Spre deosebire de textul inițial, împărțit în 7 cărți, traducerea românească o conține și pe a opta, numită Alegeri adaose sau Tăiarea a opta.⁵⁵ Lipsa unor texte medicale anterioare care să consemneze terminologia medicală a epocii face ca termenii utilizați „să aibă relevanță pentru stabilirea modalităților de transformare a unei terminologii de factură populară în una științifică, precum și pentru evaluarea influenței exercitate de limbile de cultură ale vremii asupra unei variante funcționale a vechii române literare aflate, după 1700, în plin proces de individualizare și specializare”⁵⁶. Astfel, termenii populari sau culți folosiți în text pot arăta gradul de dezvoltare a terminologiei medicale la acea vreme. Termenii populari care au fost acceptați în limbajul medical al vremii suplineau termenii științifici inexistenți în limba română la acea vreme, iar termenii culți arătau gradul de influență a limbilor de cultură ale epocii. ⁴⁸ Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat..., p. 29. ⁴⁹ Paul Cemovodeanu, N. Vătămanu, op. cit., p. 112. ⁵⁰ Ibidem. ⁵¹ Ibidem, p. 114-116. ⁵² Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat..., p. 29. ⁵³ Paul Cemovodeanu, N. Vătămanu, op. cit., p. 132. ⁵⁴ Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat..., p. 29. ⁵⁵ Paul Cemovodeanu, N. Vătămanu, op. cit., p. 125. ⁵⁶ Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat..., 30. 54 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Textul Alegerile lui Ippocrat cuprinde descrierea mai multor boli și indicarea consecințelor acestora, alături de recomandări privind remediile potrivite (curățare, spălare, afiimare cu miresme, odihnă sau mișcare). întâlnim, consemnate în text, denumiri culte (împrumuturi neologice, calcuri lingvistice sau creații de tip savant: carchin „cancer”; cataroiu „apoplexie”; cercul capului „diafragmă; dietă, alternativ cu structura cumpănire a hrănii și a pazei sănătății', dinți câinești „canini”; doftorii curățitoare „purgative”; doftorii întăritoare „fortifiante”; elevor „spânz, iarba lui Tatin”; ishiada „boală a șoldului”; măduha spinării', nodătura spinării „coloana vertebrală”; vase „intestine”; vene ș.a.) și denumiri populare (aprinderi „febră”; ardere „cauterizare”; curățire „dezinfectare”; durere', frântură „fractură”; friguri „malarie”; încurcarea mațelor „ocluzie intestinală”; limbrici', tăiere „operare prin incizie” ș.a.).⁵⁷ ⁵⁸ ⁵⁹ Adesea, termenii populari suplineau termenii științifici, atunci când în limba română nu existau elemente lexicale care să denumească realități extralingvistice specifice domeniului medical savant. Singura denumire de plante (frecvent însă utilizată) din Alegerile lui Ippocrat este elevor (iarba lui Tatin) și este consemnată în Tăiarea a patra (cartea a IV-a), Alegerile 13-16™ Fiind primul text medical cult scris în limba română de care avem știință, Alegerile lui Ippocrat consemnează un vocabular aflat încă în proces de formare, iar o dovadă a lipsei unei stabilități în ceea ce privește lexicul medical specializat de la acea vreme constă în „utilizarea a numeroase serii de sinonime: ardere - arsură - fierbințeală, cercul capului - cingătoarea capului, dietă - pravilă de cumpănirea hranei, scuipare de sânge - vărsare de - „ 59 sânge . Numele de plante consemnate în primele texte ce cuprindeau o terminologie medicală (Alegerile lui Ippocrat) sau o terminologie gastronomică (Carte întru care să scriu mâncările) vor intra mai târziu în terminologia botanică: agrișe, anason. busuioc, caise, capere. dafin, gutuie, hamei, izmă, lămâie, migdală, morcovi, mure ș.a. * Lexicografia, parte din lingvistica românească veche, este recunoscută prin preocupările constante pentru înregistrarea și normarea vocabularului limbii române, dar și pentru conservarea și ilustrarea caracteristicilor culturale și lingvistice dintr-o anumită epocă. Lexicografia românească veche s-a dezvoltat, cum era firesc, atât pentru a veni în sprijinul impunerii limbii române ca limbă de cultură, cât și pentru a aduce cultura română mai aproape de culturile occidentale. Lipsa unor dicționare care să ateste, să înregistreze și să contribuie la răspândirea elementelor lexicale pe întreg teritoriul țării a fost resimțită de toți cei care au contribuit, într-un mod sau altul, la conturarea primelor lucrări lexicografice. >⁷ Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat, p. 30-31. ⁵⁸ Paul Cemovodeanu, N. Vătămanu, op. cit., p. 153. ⁵⁹ Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat..., p. 31. 55 IRINA VLĂDESCU Lucrările lexicografice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au adus o contribuție de o valoare incontestabilă în domeniul lingvisticii prin înregistrarea unor fapte de limbă specifice fiecărei perioade din dezvoltarea limbii române literare. Consemnarea numelor de plante în acest tip de scrieri este relevantă pentru stabilirea importanței și rolului pe care acestea le aveau în limba și în cultura română, dar și pentru aprecierea nivelului de dezvoltare a limbii, prin ponderea de neologisme și de elemente lexicale nou create. Vocabularul botanic, puțin dezvoltat la începutul secolului al XVII-lea, după cum indică prezența sporadică a numelor de plante în scrieri religioase sau laice de felul prognosticelor, textelor medicale sau cărților de bucate, cunoaște un progres remarcabil odată cu apariția, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, a lucrărilor lexicografice. în cuprinsul acestor lucrări, ponderea numelor de plante este mai mult decât semnificativă, în raport cu importanța lor în uz. Analiza numelor de plante din perspectivă sincronică, dar și diacronică va stabili caracterul dinamic și rolul influențelor culturale străine asupra lexicului botanic românesc din această epocă. Dintre scrierile lexicografice vechi considerate relevante pentru cercetare, am selectat Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor (aparținând călugărului Mardarie Cozianul), Dictionarium Valachico-Latinum (lucrare alcătuită de un intelectual anonim din Caransebeș), Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione (dicționar aparținând lui Teodor Corbea) și Cea mai veche listă cu nume românești de plante (atribuită ieromonahului Serafim, de la o mănăstire din Bistrița). Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor Principalul rol al lexicografei slavo-române din secolul al XVII-lea a fost de a servi drept instrument slujitorilor bisericii, dar și „traducătorilor care, conform dogmelor religioase, erau obligați să respecte întocmai sensul textului original, considerat sfânt”⁶⁰. începuturile lexicografei românești se identifică în lucrarea intitulată Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor a lui Mardarie Cozianul, manuscris terminat în 1649. Autorul, călugăr la Mănăstirea Cozia, înregistrează în lucrarea sa termeni și structuri în slavă alături de care consemnează corespondentul sau traducerea în română (cu caractere chirilice). Lexiconul conține 4574 de cuvinte și expresii în slavonă și are ca model Lexiconul slavo-rusesc și tâlcuirea numelor scris de Pamvo Berînda și tipărit în 1627⁶¹. Primele lexicoane în limba română au avut rolul de a consemna faptele de limbă și de a facilita, prin redarea unor echivalente în limba română, lectura textelor, în special în vederea înțelegerii lucrărilor cu caracter religios. Totuși, nici Mardarie Cozianul, nici alți autori de lexicoane nu s-au limitat la înregistrarea exclusivă a termenilor bisericești. Pe lângă aceștia, regăsim cuvinte din limba comună, dar și termeni specifici diverselor domenii, cum ar fi nume de meserii, nume de locuri sau nume de plante. ⁶⁰ Mircea Seche, Schiță de istorie a lexicografici române de la origini până la 1880, voi. I, Editura Științifică, București, 1966, p. 7. ⁶¹ Ibidem, p. 8. 56 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Lexiconul lui Mardarie Cozianul a venit în sprijinul traducătorilor de texte religioase, el fiind un instrument practic și pentru înlesnirea înțelegerii textelor scrise în slavonă. Rolul practic imediat pe care l-a îndeplinit acest tip de glosare a fost dublat de utilitatea lor pentru a determina dezvoltarea, afirmarea și recunoașterea limbii române ca limbă de cultură.⁶² ⁶³ * ⁶⁵ ⁶⁶ In Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor. Mardarie Cozianul consemnează pentru fiecare cuvânt sau expresie din slavă un corespondent în limba română, iar în unele cazuri oferă explicații suplimentare pentru termenul slavon, redate printr-o expresie sau prin mai multe echivalente: । IBCTiKk: 0W.0HTS» CM0MS. ».ᵣSₛSᵣₗₗₗₗiₛₒₐᵣₑₕₗᵢ a CTXIlĂpH A⁶ 2. ’ A6MHK (de curmalii). 64 ₌ jiₙicₓₛₐₗₗ dₑ iₑₘₙ curmal) A C T Ai T MU A⁶' AĂ : ₙ , f a $ . J 65 3. cdS aatm. ejetoAflâ, = cel de sus dat sau răscumpărat sau în locul altuia scumpărat Alcătuirea acestui lexicon de către un călugăr dovedește faptul că exista o preocupare generală în ceea ce privește normarea și folosirea limbii române ca limbă de cultură (dat fiind faptul că, în biserică, limba oficială era slavona). înregistrând un număr de aproximativ 60 de nume de plante, Mardarie Cozianul are o însemnată contribuție și la conturarea firavă a terminologiei botanice românești. între acestea, regăsim nume generice (floare, iarbă, lemn. pai), dar și nume specifice (bradu. chedru. curmal, fag. finic. linte, măceș, măslinii, migdal, mur. năut. orez, paltin, pinul, plop, porumb, smochin, șofranu. trandafir, usturoi)^ Numele de plante existente în lucrarea lui Mardarie Cozianul sunt dovada faptului că, deși destinat înțelegerii și traducerii textelor religioase, elaborarea Lexiconului a fost rezultatul conștientizării unei nevoi de ilustrare scrisă a faptelor de limbă română. în exemplele prezentate anterior, se poate observa că unele denumiri de plante sunt specifice literaturii religioase (plante ca măslinul, migdalul sau smochinul nu cresc pe teritoriul românesc, aceste denumiri fiind cel mai des întâlnite în textele bisericești). Totuși, Mardarie Cozianul înregistrează în Lexiconul său denumiri cunoscute poporului român (ceapă, orez, pătrunjel sau usturoi), fapt ce semnifică lărgirea orizontului de utilizare a acestei lucrări dincolo de traducerea textelor religioase. în cazul în care, în lucrarea lui ⁶² Mircea Seche, op. cit., p. 181. ⁶³ Grigore Creții, op. cit., p. 123. M Ibidem. y. 125. ⁶⁵ Ibidem. p. 103. ⁶⁶ A se vedea Grigore Creții, op. cit.. Indicele cuvintelor românești. 57 IRINA VLĂDESCU Mardarie, erau notate doar elemente lexicale întâlnite în scrierile bisericești, se putea constata că aceasta folosea doar drept instrument pentru traducerea unor astfel de texte. Prezența unor termeni din alte domenii, cum este cel botanic, susține dezvoltarea limbii române. Având ca model Lexiconul slavo-rusesc și tâlcuirea numelor al lui Pamvo Berînda, nu putem afirma că lucrarea lui Mardarie Cozianul este originală, dar putem susține faptul că echivalentele românești, traducerile oferite pentru cuvintele scrise în slavă, dar și adaosurile și explicațiile suplimentare consemnate au reprezentat o contribuție originală a călugărului oltean. Cea mai veche listă cu nume românești de plante Cea mai veche listă cu nume românești de plante a fost studiată și publicată de Magdalena Georgescu în 1981. Textul, publicat inițial, fragmentar, de Moses Gaster⁶⁷, reprezintă prima listă originală de plante cunoscută, lista fiind întocmită în jurul anului 1700. Magdalena Georgescu precizează că „pe baza însemnărilor existente, se poate afirma cu certitudine că manuscrisul a fost executat de ieromonahul Serafim, la o mănăstire din Bistrița (Pis ruk Serafimova - scris de mâna lui Serafim)”⁶⁸. Dintre cele 90 de nume de plante consemnate în lucrare, menționăm: anin, brad, ceapă, crin de apă, frasin, gutui, linte, merișor, mesteacăn, mușețel, napi, ochiul boului, paltin, păr, pătlagină, prun, prun sălbatec, ridiche, sfeclă, trandafir, ulm, usturoi, varză ș.a. Analiza comparativă dintre lista de plante a ieromonahului Serafim și lexiconul lui Mardarie Cozianul relevă faptul că cele două lucrări au în comun un număr foarte restrâns de nume de plante: brad, ceapă, chedru, dud, fag, gutâi, linte, măceș, mărar, mărariu, muștar, muștariu, năhut, nucă, paltin, păducel, pătrânjeiu, pătrenjel, șofran, trandafir, usturoi, varză. Astfel, este îndoielnică afirmația conform căreia lexiconul lui Mardarie Cozianul este sursă pentru lista de plante menționată. Un document de o importanță incontestabilă pentru terminologia botanică românească, Cea mai veche listă cu nume românești de plante reprezintă o lucrare de pionierat în acest domeniu. Mai veche decât lista de plante întocmită de Jozsef Benko, se poate spune că această lucrare este punctul de plecare în formarea terminologiei botanice românești. Dictionarium Valachico-Latinum Dictionarium Valachico-Latinum este „primul lexicon original cu baza limba română alcătuit, pe la 1650, de către un intelectual bănățean ce trăia în zona Caransebeșului”.⁶⁹ Lucrarea a fost publicată prima dată de către Grigore Crețu în revista Tinerimea română, în anul 1898 și, mai recent, de către Gh. Chivu, în anul 2008. ⁶⁷ Moses Gaster, op. cit., p. 355-357. ⁶S Magdalena Georgescu, Cea mai veche listă cu nume românești de plante, în Limba Română, XXX, 1981, nr. 1, p. 19. ⁶⁹ Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești, p. 1002-1003. 58 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Importanța incontestabilă a acestei lucrări este dată de mai multe argumente. în primul rând, acest dicționar este cel dintâi în care limbii române i se acordă recunoașterea ca limbă de cultură (fiind primul în structura căruia sunt înregistrate ca intrări elementele lexicale din limba română și, pe plan secund, cele în limba latină). în al doilea rând, diversitatea lexicală prezentă în dicționar susține atât stabilirea unor caracteristici generale ale limbii din secolul al XVII-lea (prin analiza elementelor lexicale arhaice, a toponimelor, a unor nume de plante), cât și evidențierea unor aspecte specifice ale acesteia (cu ajutorul elementelor lexicale regionale se poate schița o imagine asupra limbii atât din punct de vedere local, cât și temporal). Modelul acestui lexicon pare a fi fost „un lexicon unguresc din care autorul anonim a selectat intrările pe care le-a considerat a fi adecvate culturii noastre, plasând [...] formele latinești pe locul secund și înlocuind glosa maghiară cu echivalentul sau echivalentele existente în limba română”⁷⁰. Un alt argument în favoarea apropierii lexiconului de un model unguresc îl constituie faptul că există anumite caracteristici de redactare și unele elemente lexicale (de exemplu, nume de fructe și de pomi fructiferi) ce reprezintă particularități asemănătoare cu cele existente în Lexicon Latino-Graeco-Hungaricum al lui Albert Molnâr.⁷¹ Deși apărut în aproximativ aceeași perioadă cu Lexiconul lui Mardarie Cozianul (care a avut drept model o lucrare slavo-rusească), Dictionarium Valachico- Latinum are, după cum atestă argumentele prezentate, caracter original, în ciuda urmării unui model unguresc. O explicație pentru utilizarea de către Mardarie Cozianul a limbii slave vechi este că lucrarea lui reprezintă un instrument pentru traducerea și înțelegerea textelor religioase care, în secolul al XVII-lea, erau redactate în slavonă. Apropierea lexiconului aparținând intelectualului din Caransebeș de un model maghiar și, indirect, de un model lexicografic latinesc reprezintă un element specific de unicitate și o inovație privind scrierile din secolul al XVII-lea, dar și un prim argument ce susține începutul unei distanțări între limba slavă veche și limba română. întâietatea termenilor românești și trecerea pe un plan secund a termenilor latinești dovedește apoi începutul afirmării limbii române ca limbă de cultură. Dintre numele de plante consemnate în lucrarea intelectualului anonim din Caransebeș, menționăm: agreș, ai, buciniș, bujor, carpen, ceapă, cicoare, cireș, crin, cuniișor, curpăn, fag, finic, frăgar, grâu, izmă, lemnul-Domnului, linte, madzere, măr, mărăcin, mei, nuc, orz, ovăz, păsulă, prun, romăniță, sâmtdziene, secară, trăndafir, ulm ș.a.⁷² Potrivit denumirii lui, Dictionarium Valachico-Latinum ar fi trebuit să conțină atât elemente lexicale din limba română, cât și echivalentele acestora în limba latină. Totuși, în manuscris, există înregistrate inclusiv nume de plante care nu au un echivalent în latină. Absența corespondentelor latinești poate fi explicată prin faptul că unele nume au fost împrumutate din slavă, maghiară sau alte limbi și pentru ele nu există echivalente în latină sau unele nume au fost creații populare care s-au păstrat regional. Totodată, este posibil ca acești termeni să fi fost consemnați de autorul bănățean, fără a fi preluați din sursa utilizată ⁷⁰ Gh. Chivu, Dictionarium Valachico-Latinum..p. 31. ⁷¹ Ibidem. ⁷² Idem, Nume de plante în vechi texte românești, p. 1003-1010. 59 IRINA VLĂDESCU ca model. Câteva dintre aceste denumiri sunt bujor, carpen, călină, cireașă oltonă, gorun, iarba-măției, leurdă, măr nevestesc, nalbă, ochiul-boului, sânger, ștevie, vănățeaJ^ Ilustrată prin termeni arhaici, termeni regionali, nume de plante ș.a., diversitatea lexicală cuprinsă în Dictionarium Valachico-Latinum atestă varietatea limbii române, specificul ei într-o anumită zonă (zona Banatului) și interesul autorului acestui dicționar pentru afirmarea limbii române ca limbă de cultură. Denumirile botanice consemnate aici au, după cum am văzut, o pondere semnificativă, iar acest lucru relevă importanța numelor de plante, dar și existența, fie și în limba vorbită, a unei terminologii botanice propriu-zise. Dictionarium Valachico-Latinum este o lucrare originală ce a ieșit din tiparele și specificul scrierilor din secolul al XVII-lea prin utilizarea limbii române ca limbă de bază și prin distanțarea de modelele slave. Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione este o lucrare lexicografică de mare întindere, alcătuită de Teodor Corbea, în jurul anului 1700. In această lucrare se identifică „cel mai amplu inventar lexical al limbii române găsit în vreo lucrare lexicografică românească redactată până la sfârșitul secolului al XIX-lea”⁷⁴. Modelul de la care a pornit Teodor Corbea în elaborarea dicționarului său a fost stabilit ca fiind Dicționarul latin-maghiar al lui Albert Molnâr, dar părerile diferă în privința ediției utilizate. în lucrarea Schiță de istorie a lexicografiei române, Mircea Seche reia afirmația lui N. Drăganu, care susținea că dicționarul lui Teodor Corbea este „o traducere cuvânt cu cuvânt a ediției a patra a Dicționarului latin-maghiar al lui Albert Szenci Molnâr, fapt argumentat de Gobl Lâszlo, lingvist maghiar”.⁷⁵ Totuși, în defavoarea acestei afirmații, Alin-Mihai Gherman susține că Teodor Corbea „a lucrat pe prima sau pe cea de-a doua ediție a lui Molnâr”⁷⁶, deoarece cea de-a patra ediție a dicționarului a apărut în 1708. Indiferent de modelul utilizat, Teodor Corbea aduce o contribuție originală mai mult decât semnificativă prin înregistrarea corespondentelor românești pentru termenii din limba latină, prin crearea unor termeni pornind de la etimonul latinesc, dar și prin înregistrarea unor „definiții de tip enciclopedic: magnes, -etis piiatră magnes, care atrage de la sine hierul', mithridatum, g. n. o doftorie oarecare împotriva otrăvirei', nebularium g. n. zidire de țarină supt care, în vreame de ploaie, pîinea cea secerată o poartă""¹¹. Surprinzător este numărul foarte mare de neologisme, reprezentate de împrumuturile din limba latină {academic, academie, amberă, arsenic, astronom, balsam, centaur, chiefal, ⁷³ Gh. Chivu, Nume de plante în vechi texte românești, p. 1007-1010. ⁷⁴ Alin-Mihai Gherman, Teodor Corbea, Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2001, p. IX. ⁷⁵ N. Drăganu, Recensii. Gobl Lâszlo, A magyar szotârirodalom hatâsa az olâhra, în Dacoromania, VII, 1931— 1933, p. 264, apudMircea Seche, op. cit., p. 10. ⁷⁶ Alin-Mihai Gherman, op. cit., p. IX. ⁷⁷ Ibidem, p. XVII. 60 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ comedie, comicus ș.a.⁷⁸), dar și adaptarea fonetică a termenilor străini astfel încât ei să se integreze în limba română, atunci când nu existau termeni pentru exprimarea diverselor realități⁷⁹. Folosirea limbii latine ca limbă de bază în elaborarea acestui dicționar (dar și a altor lexicoane) reprezintă un argument pentru deschiderea față de cultura occidentală.⁸⁰ Dintre termenii înregistrați de Teodor Corbea în lucrarea sa, aproape 400 sunt nume românești de plante: alun, barba-caprei, barba-popei, brad, brustur amar, brustur dulce, brustur lat, bumbac, căstan, ceapă, cer, chiedru, chiparos, coadă-de-bou, crin, curechi, fag, fân grecesc, finic, floarea soarelui, garoafă albă, grâu, gutui, hagimă, iaderă, lăcrămioară, lăptucă, limba-boului, limba-câinelui, mazăre, măceș, măr pădureț, măslin, merișor, mesteacăn, mur, nuc, ovăs, păr, piiarsec, plop, rujă, salcie, săcară, soc, sorb, spin, trandafir, ulm, viorea, viță de vie ș.a.⁸¹ înregistrarea unor forme lexicale diverse din multiple domenii (inclusiv cel botanic) de către Teodor Corbea argumentează interesul acestuia pentru afirmarea limbii române ca limbă de cultură, iar găsirea unor echivalente potrivite pentru termenii latinești sau crearea unor termeni pornind de la etimonul latinesc, atunci când nu au fost găsite elemente lexicale în limbă care să fie echivalente pentru denumirile latinești, reprezintă contribuții originale la dezvoltarea și îmbogățirea limbii române. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei Textele de popularizare a științei din secolele al XVII-lea - al XlX-lea au adus o contribuție de o valoare incontestabilă la culturalizarea maselor, fiind caracterizate de o dezvoltare permanentă a limbii, influențată de factori politici, economici, sociali și culturali. Științele sunt bazele dezvoltării unei culturi. Indiferent de domeniul din care fac parte (științele sociale, naturale sau formale), științele susțin progresul unei națiuni. Popularizarea științelor s-a bazat pe principii simple, apărute în urma observării lacunelor culturale pe care le avea poporul român. Reprezentanții mișcării sociale și culturale numite Școala Ardeleană au revoluționat gândirea românească prin adaptarea ideilor iluministe la realitățile autohtone, iar popularizarea științelor s-a făcut din considerente raționale: adresându-se oamenilor de rând mai mult decât intelectualilor, învățații din Ardeal au considerat scoaterea din ignoranță a maselor o datorie morală. Principiile care au influențat popularizarea textelor de știință apar în legătură cu caracteristicile culturale ale vremii: folosirea unui limbaj simplu, adecvat, care să poată fi înțeles de tot poporul; lipsa denumirilor științifice corespunzătoare realităților românești pentru a nu crea dificultăți în înțelegerea textelor; explicarea amănunțită, cu cele mai simple ⁷⁸ Alin-Mihai Gherman, op. cit., p. XX. ⁷⁹ Ibidem, p. XVII. ⁸⁰ Ibidem, p. VIL ⁸¹ Gh. Chivu, Nume de plante..., p. 1004, 1010-1012. 61 IRINA VLĂDESCU formulări, a unor concepte noi, necunoscute sau mai puțin cunoscute; înlesnirea cunoașterii unor aspecte din domenii de interes (agricultură și industrie) pentru a veni în sprijinul dezvoltării acestora (de exemplu, prin diversele lucrări despre prăsirea pomilor, cultivarea „poamelor de pământ”, îngrijirea stupilor ș.a.); înlăturarea unor credințe nefondate (superstiții) prin explicarea rațională a unor fenomene naturale. Popularizarea științelor a avut deci ca scop înlăturarea neștiinței și deschiderea unor noi orizonturi în educarea și culturalizarea poporului. Accesul la cultură putea fi cel mai ușor obținut prin folosirea limbii române ca limbă oficială, fapt ce a venit în sprijinul dezvoltării limbii române prin apropierea de limba latină (în Transilvania erau folosite maghiara și germana atât în școli, cât și în administrație sau chiar în unele scrieri literare, iar în Muntenia și Moldova au fost utilizate slavona, greaca și franceza)⁸². Școala Ardeleană a susținut culturalizarea și luminarea maselor. Conștienți fiind de lipsurile culturale ale poporului, cărturarii ardeleni și-au dedicat efortul scoaterii din neștiință a acestuia. Ritmul alert al procesului de culturalizare și educare a maselor s-a datorat unei înțelegeri profunde a nivelului de ignoranță manifestată de unele categorii sociale și a necesității îmbunătățirii rapide a situației. Unul dintre reprezentanții de seamă ai Școlii Ardelene, Samuil Micu, își îndeamnă cititorii să împărtășească ceea ce citesc cu alții: „Deci, tu, o, cuvântătoriule române, primește această puțintică, dară cu multă osteneală și priveghiare adunată istorie a neamului tău și, de poți, au tu te nevoiaște, au de nu poți, încai îndeamnă și ajută pe alții, carii pot, ca mai pre lung și mai pre larg lucrurile și întâmplările neamului românesc [...] să le scrie și la tot neamul cunoscute să le facă”⁸³. în ceea ce privește lucrările în care era susținută originea latină a limbii române și cele ce înlesneau învățarea retoricii, gramaticii sau filosofici, învățații ardeleni (și nu numai) doreau să argumenteze importanța folosirii limbii române ca limbă literară națională: dacă textele sunt redactate în română, într-un limbaj simplu, adecvat posibilităților de înțelegere, atunci ele vor fi accesibile poporului, de la omul simplu până la intelectuali, dascăli și preoți. înființarea școlilor pentru educarea tinerilor și culturalizarea maselor a contribuit la explorarea unor noi oportunități de răspândire a învățăturii și de micșorare a distanței dintre poporul român, privat de anumite drepturi (la educație, la cultură, la libertate), și popoarele din vestul continentului, aflate într-un progres cultural, intelectual, social și politic evident. Privarea de anumite drepturi și libertăți a contribuit la menținerea maselor într-o stare de ignoranță intelectuală și socială. Conștienți fiind de această înapoiere culturală, cărturarii ardeleni au reușit, prin încercările lor mai mult sau mai puțin apreciate, să lumineze românii și să pună în mișcare mecanismele noii epoci a iluminismului. Dintre textele considerate relevante pentru conturarea progresului și marcarea dezvoltării terminologiei științifice românești, am selectat, oprindu-ne la domeniul științelor naturii, în general, și al numelor de plante, în special, următoarele lucrări: Nomina ⁸² Romul Munteanu, Contribuția Școlii Ardelene la culturalizarea maselor, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1962, p. 3-4. ⁸³ Samuil Micu, Istoria, lucrurile și întâmplările Românilor, în Bibliografia românească veche, tomul II, 1717— 1808, București, ediția Academiei Române, 1910, p. 480, apud Romul Munteanu, op. cit., p. 5. 62 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Vegetabilium (Jozsef Benko, 1783), Gramatica de la învățătura fizicii (Amfilohie Hotiniul, 1796), învățătură firească spre surparea superstiției norodului (Gh. Șincai, 1804-1808), Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae (Gh. Șincai, 1808-1810), Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc (loan Bobb, 1822-1823) și Lexicon românesc, latinesc, unguresc, nemțesc, cunoscut ca Lexiconul de la Buda (1825). Nomina Vegetabilium Listele de plante alcătuite în Ardeal, în cursul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XlX-lea, reprezintă un capitol de lexicografic important, deoarece acestea sunt cele mai vechi încercări de clasificare a numelor (științifice și populare) de plante făcute de medici și botaniști în spațiul românesc. Scopul practic al acestor liste, înregistrarea unor denumiri botanice uzuale, corelate cu denumirea științifică latinească, stabilită de Cari von Linne, era îndeplinit prin faptul că ele cuprind nume de plante scrise în limbile importante folosite în Ardeal, româna, maghiara și germana.⁸⁴ ⁸⁵ ⁸⁶ Nomina Vegetabilium este o listă de plante publicată de Jozsef Benko, în 1783. Ea conține peste 600 de nume de plante culese din diverse provincii românești. Jozsef Benko este considerat întemeietorul cercetării istorice științifice în Ardeal de către biograful său, contele Miko. Deși în zona în care a locuit el românii erau foarte puțini la număr, Benko a avut diverși colaboratori, pe care îi prezintă în introducerea lucrării sale: Molnâr Adany, un medic din Brașov, care a lucrat și în București, Mauks Tobias, un farmacist din Cluj, Weisskircher, Langendorf și Birk, farmaciști brașoveni. Molnâr Adany a notat denumiri muntenești și moldovenești de plante pe care locuitorii din Ardeal nu le-au utilizat niciodată: chitră, curmale, mărgăritar, micșunele, orez, popușoi. selină, urez*⁵ Este de remarcat faptul că termenii culeși provin din teritorii diferite. Conținutul lucrării a fost comunicat în 1781 și a fost tipărit în 1783, fiind consemnate aici, grupate în clasele stabilite de Linne, denumiri al căror fonetism indică reproducerea unor forme auzite, acest lucru dovedind că Benko și colaboratorii săi nu știau foarte bine românește. Câteva dintre exemplele ce susțin această teorie sunt: csimser „cimișir”, jărbe bojerilor „iarba boierilor”, Dintye Drâkuluj „dintele dracului”, morii lupuluj „mărul lupului”, puine băbe „pâinea babei” ș.a. Pentru unele dintre variantele dialectale s-au putut găsi echivalente în limba română, dar pentru altele interpretarea a fost imposibilă. Exemple de nume de plante pentru care s-a găsit un echivalent corespunzător sunt kukurbetze, kurkubetze = cucurbețea, ctircubețea. pedlâd’sine, platad’sine = pătlagină, platagină; uszturoj, usztunoj, âj = usturoi, ustunoi, ai ș.a. In cazul anumitor nume de plante este indicată și provincia unde se foloseau: kukurutz avea denumirea de porumb „in Transalpinis” și popusoj „in Moldavis”. în jurul Hațegului, cucuta (Conium maculatum) se numea buciniș, iar tulpina ei uscată se numea cucută*⁶ ⁸⁴ Ion Coteanu, Prima listă a numelor românești de plante, București, Institutul de Linguistică Română, 1942, p. 5. ⁸⁵ Emil Pop, Cei dintâi culegători ai numelor românești de plante, extras din revista Țara Bârsei, II, nr. 2, Brașov, Tipografia Unirea, 1930, p. 166-170. ⁸⁶ Ibidem, p. 171-173. 63 IRINA VLĂDESCU Numeroși termeni consemnați reflectă o vădită influență din partea limbii germane sau maghiare: „aurikel (germ. Aurikel) „urechea ursului”, csormoly (ung. csormolya) „ciormoiag, sor-cu-frate”, diptăm (germ. Diptam) „frăsinel”, ingber (germ. Ingwer) „ghimber, cardon”, lopo (ung. lopo, lopotok) „tigvă”.”⁸⁷ Gramatica de la învățătura fizicii Gramatica de la învățătura fizicii a lui Amfilohie Hotiniul este prima lucrare de tip didactic scrisă în limba română în care sunt consemnate împreună elemente din terminologia botanică, zoologică și geologică. Dacă până la 1796 identificăm, în listele de plante, începutul terminologiei botanice, Amfilohie Hotiniul tratează în lucrarea sa toate cele trei regnuri (animal, vegetal și mineral), conform tradiției manualelor de la acea vreme. Ultima parte a lucrării este destinată prezentării științelor naturale: Pentru gheologhie adică pentru globul pământului, pentru pietri, metali, minerali, pentru ape, mări, râuri, izvoară, sădiri, copaci, viețuiri divini, pentru om, dobitoace, pășiri, pești, târâtoare, gândaci, ghioci, culbeci și alte. Elementele lexicale ce formează terminologia geologică sunt reprezentate de împrumuturi ce numesc substanțe chimice, minerale și roci (agata, alavastru, bismut, minerali, onice, smerald, topazio ș.a.), alături de care apar, de asemenea, denumiri din lexicul comun (aramă, argint, cositorită, fier ș.a.) și calcuri lingvistice (aprinzătoare „inflamabil”, curgătoriu „fluid”, vârtos „dur”).⁸⁸ Terminologia zoologică este caracterizată de împrumuturi (bambuini, capibara, nimfa ș.a.), termeni din lexicul comun (arici, aspidă, broaște, cămila, inorog, leu, pelican ș.a.) și calcuri lingvistice (mâncător de carne „carnivor” ș.a.).⁸⁹ Terminologia botanică se remarcă și ea prin utilizarea a numeroși termeni comuni (buruieni, copaci, fasole, flori, poame, ramuri, sădire „plantă”), dar neologismele (emvrion, fitongrafie „botanică”) și calcurile lexicale (cămeșa „membrană”, fir „fibră”) sunt rare.⁹⁰ învățătură firească spre surparea superstiției norodului Una dintre cele mai importante cărți de popularizare a științei, învățătură firească spre surparea superștiției norodului, a fost întocmită de directorul școlilor unite din Transilvania, Gheorghe Șincai. Această lucrare reprezintă o traducere după manualul lui Johann Heinrich Helmuth, Volks Naturlehre. Fiind mai mult decât o simplă traducere, textul a fost adaptat și completat cu exemple din viața poporului român. Din cauza neștiinței de carte, unii oameni își duceau existența bazându-se pe niște presupuneri adesea iraționale. ⁸⁷ Ion Coteanu, op. cit., p. 11. ⁸⁸ Liliana Soare, Din începuturile terminologiei științifice românești, voi. I, Pitești, Editura Paralela 45, 2013, p. 117-120. ⁸⁹ Ibidem. ⁹⁰ Ibidem. 64 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Explicarea fenomenelor naturii, care au fost greșit interpretate în popor, a avut rolul de a înlătura obscurantismul și de a-i scoate pe oamenii de rând din ignoranța în care se aflau, Șincai utilizând mereu exemple din viața de zi cu zi. Șincai se ocupă doar de acele fenomene naturale care au creat confuzii în mintea oamenilor și cărora aceștia nu le-au știut cauza științifică. Fenomenele explicate sunt însoțite de cauzele care le produc, dar și de interpretarea greșită pe care le-au atribuit-o superstițioșii. Câteva dintre argumentele formulate de Șincai pentru a susține importanța cunoașterii științelor naturale sunt legate de „dezvoltarea unei agriculturi raționale și rentabile, o mai bună îngrijire a animalelor și pomilor, întreținerea sănătății, igiena locuinței, tratarea bolilor cu medicamente indicate, apelul la sfatul doctorului, dispariția fricii și teroarei care au invadat sufletele oamenilor ignoranți”.⁹¹ Limbajul științific al modelului este adaptat în această lucrare, Șincai folosind elemente lexicale uzuale pentru a înlesni înțelegerea ideilor transmise. Astfel, anumiți termeni sau sintagme lexicale specializate sunt înlocuite cu elemente din lexicul comun: despărțicios „divizibil”, lenevie sau trândăvire „inerție”, trup „corp” ș.a.⁹² * Dintre denumirile de plante, generice sau specifice, notate de Șincai în conținutul lucrării sale, menționăm: alun, arbitri, cânepă, fasole, flori, frunze, grâu, iarbă, pai, soc ș.a. Lupta pe care toți cărturarii ardeleni au dus-o în epoca iluminismului a avut ca scop eliberarea din neștiință a poporului și cultivarea lui. Pentru această eliberare, poporul avea nevoie de explicații științifice, de lămurirea unor fenomene neînțelese sau greșit interpretate din lipsă de cunoștințe sau ca rod al bogatei imaginații a oamenilor. De aceea, explicațiile pentru înlăturarea superstițiilor și credințelor greșite sunt necesare: „Dară aceaia nu este adevărat că totdeauna moare cineva din casa aceaia pre care cântă buha.f „Cum că crocodilul plânge ca pruncii ca se înșeale pre oameni, se-i prindă și se-i mînce și cum că veverița icneumon zisă, când doarme crocodilul cu gura deschisă de bagă într-însul și-i roade foalele, este numai poveste bătrână”^. Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae Deși s-a păstrat în manuscris, vocabularul elaborat de Gh. Șincai este, conform afirmației lui AL Borza, „primul dicționar de științe naturale românesc”⁹⁴. Scris între 1808 și 1810, vocabularul are două părți. Partea întâi, reprezentată de vocabularul latino-româno- maghiaro-german, se întinde pe primele 15 pagini ale manuscrisului, iar cea de-a doua parte, vocabularul româno-latino-maghiaro-german, se continuă pe paginile 17-31.⁹⁵ Se pot identifica, în lucrarea lui Gh. Șincai, termeni ce fac referire la una dintre următoarele trei categorii: regnul animal (păstrăv, țestoasă, urs, veveriță, viperă ș.a.), ⁹¹ Romul Munteanu, op. cit., p. 141. " N. A. Ursu, op. cit. Gh. Șincai, Istoria naturei sau a firei, apud Sidonia Puiu, Istoria naturei sau a firei de Gheorghe Șincai - cel dintâi manual de istorie naturală în limba română, în Anuarul Librăria, III, Lucrările simpozionului național „ Gheorghe Șincai-sub semnul istoriei”, Târgu-Mureș, Biblioteca Județeană Mureș, p. 224. Al. Borza, Primul dicționar de științe naturale românesc..., p. 553. d Ibidem. 65 IRINA VLĂDESCU regnul vegetal (limba cerbului, paltin, pelin, sânziene de pădure, trestie ș.a.) și regnul mineral (antimoniu, argilă, cobalt, piatră acră „alaun” ș.a.)⁹⁶. Potrivit afirmației lui Al. Borza, sursa numelor de plante din vocabularul lui Gh. Șincai este lucrarea lui P. Sigerus⁹⁷. Această afirmație este susținută de un argument indubitabil: aproape toate denumirile de plante, cu puține excepții, identificate în lista lui Sigerus, se găsesc și în manuscrisul lui Șincai. O sursă pentru elementele lexicale aparținând celorlalte două categorii (animale și minerale) a fost identificată în Istoria naturei sau a firei, lucrare scrisă de Gh. Șincai după Helmuth.⁹⁸ Termenii consemnați în vocabularul lui Șincai au fost copiați de Al. Borza, iar cei din limba latină și corespondentul lor în limba română au fost publicați, de același autor, în lucrarea „Primul dicționar de științe naturale românesc: Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae de Gh. Șincai” din 1929. Lista denumirilor este ordonată alfabetic. Din cele aproximativ 200 de nume plante, menționăm: afin, bob, carpen, cătușnică, coada calului, coada vacii, frasin, grâu, izmă, Uliu vânăt „stânjenel”, linte, mazăre, mălin negru, meare și peare de pământ, merișor, mesteacăn, mușețel, ovăz, paltin, plumâne albe „nuferi”, secară, soc, zmeur ș.a.⁹⁹ Dovedind o bună cunoaștere a limbii latine, Gh. Șincai reușește, de cele mai multe ori, să noteze denumirile latinești corecte și elementele lexicale corespunzătoare din limba română. Interesul pentru studiul terminologiei botanice și cunoștințele din acest domeniu se remarcă și prin consemnarea, în cazul anumitor denumiri latinești, a numeroase corespondente în română (sinonime): belladonă „beladonă” sau iarba codrului, limba boului sau miruță, popâlnic sau potivnic, romoniță „romaniță” sau mușețel ș.a. Cunoștințele lui Șincai au o valoare incontestabilă pentru îmbogățirea terminologiei științifice existente la începutul secolului al XlX-lea. Terminologia botanică românească, firav conturată în secolul al XVIII-lea, se dezvoltă în secolul următor prin înregistrarea a tot mai numeroase nume de plante în lucrări științifice autentice. Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc Acest dicționar în două tomuri a fost publicat de către loan Bobb la Cluj (în 1822 și 1823), fiind, după cum afirmă Mircea Seche, „prima lucrare lexicografică tipărită, de mari proporții, care are la bază 3 izvoare lexicografice maghiare: dicționarele lui Fr. Pâriz Pâpai (1708), Albert Molnâr și J. Mârton”¹⁰⁰. loan Bobb argumentează, în Cuvânt înnainte, motivul pentru care a elaborat dicționarul: „Acest Lexicon am voit a-1 așeza pentru scolasticii carii se nevoiesc a se pricopsi în limba lătinească și ungurească cu litere latinești, fiindcă acele le învață în școale, ⁹⁶ Al. Borza, Primul dicționar de științe naturale românesc..p. 556-562. ⁹⁷ „Verzeichniss der in Siebenbiirgen wildwachsenden Pflanzen”, în Siebenburgische Quartalschrift, II, 1791, anexă la fascicula 3. ⁹S Al. Borza, Primul dicționar de științe naturale românesc..., p. 554. ⁹⁹ A se vedea Al. Borza,’ 1929: 556-562. ¹⁰⁰ Mircea Seche, op. cit., p. 28-29. 66 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ cu care și rumânii mai de mult au treit, până ce au luat literele chirilinești, și sunt mai lesne de cetit si învătat. Dintru acesta mult se pot ajuta scolasticii, că s-au pus si sinonime , . .• „101 latinești... Lucrarea conține aproximativ 11.000 de cuvinte scrise cu alfabet latin, iar „forma lor este, în general, latinizantă, etimologizantă”¹⁰¹ ¹⁰². Pe lângă echivalările în latină și maghiară ale termenilor românești, în dicționar se notează și explicații sau sinonime pentru unele cuvinte mai puțin utilizate sau necunoscute vorbitorilor de limbă română. Dintre acestea, menționăm nume ale locuitorilor dintr-o anumită regiune (bithinieni), nume ale unor personaje mitice (Circe, muiere de mult ce era cu dracii), termeni din latină care au fost consemnați fără modificări în română (dysphonia, greutate în vorbă; dyspnoic, cu greu răsuflătoriu), dar și termeni puțin cunoscuți, cel puțin astăzi (blăccăire, mult vorbire nemica; cercat, luat bine sama; chorag, meșter de joc; choragium, gătire spre joc la comedie ș.a.). La sfârșitul celui de-al doilea tom apare o listă a „unor cuvinte streine, ce au intrat în limba românească”¹⁰³. înregistrarea, la sfârșitul dicționarului, a acestor cuvinte ce nu au origine latină stă ca argument pentru orientarea latinistă a autorului. Fiecare dintre aceste cuvinte străine este urmat de o explicație, de o scurtă definiție sau de un sinonim: bazaconie, nedreptate; becisnic, om de rând; blagoslovenie, binecuvântare; ceaslov, carte de rugăciuni; goană, fugărire ș.a. Printre cei 11000 de termeni consemnați în această lucrare, am identificat aproximativ 480 de nume de plante, dar și aproape 100 de compuse cu nume de plante: acați, agriș, ai, alac, alun, arin, barba caprei, brad, brad pedestru, brad rășinos, brânca ursului, brustur, caprifoi, carpen, ceapă, cedru, cedru ce crește în Tziprus, cimbru, cireș, cireș sălbatic, cireș vișin, coada boului, crin, crustaveți, cucuruz, fag, fasole, frasin, gențiană, ghimberiu, ghinda, grâu, iarba balaurului, iarba degetului, iarba ficatului, linte, mac, măr cotei, pelin, pepene, plop, salcă, spin, trandafir, trifoi, trifoiul calului, ulm, urechea boului, violă, vișin, volbură, zămos ș.a.¹⁰⁴ Există, în dicționar, multe plante pentru care nu a fost găsit un corespondent românesc care să reflecte exact realitatea exprimată de termenul latinesc. Pentru acestea, autorul a optat, după cum vom vedea în exemplele următoare, fie pentru descrierea unei caracteristici a plantei, fie pentru păstrarea numelui latinesc (nume care, uneori, nu a fost adaptat și nu s-a păstrat în limbă): iarba cătușnică, Herba catti; iarba ce crește în lacuri, Alga, -gae; iarba ce crește pe perete în sus, Helxine, -nes; iarba ce crește pe piatră, Astericum, -ci; iarba ce doctorește toate bolile, Panaces, -cis, iarbă arzătoare, Flammula, -lae; iarbă aspră, Gramen asperum, iarbă cănească, Heliocacabus, -bi ș.a. Dintre denumirile de plante din limba latină care au fost preluate ca atare și în română ¹⁰¹ loan Bobb, Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, 1822, apuci Coman Lupii, Lexicografa românească în procesul de occidentalizare latino-romanică a limbii române modern (1780-1860), București, Editura Logos, 1999, p. 97. ¹⁰² Mircea Seche, op. cit., p. 29. ¹⁰³ loan Bobb, op. cit., p. 556. ¹⁰⁴ Pentru mai mulți termeni din aceste categorii, vezi loan Bobb, Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, voi. I-II, 1822-1823. 67 IRINA VLĂDESCU (unele dintre ele fiind urmate de scurte explicații), menționăm: amigdal, barathium, batis, betonica („iarbă”), betula („mesteacăn”), bistoria („iarbă”), bria, casia, centum capita („o sută de capete”), matricare, melampod, melilot și altele. Dicționarul lui loan Bobb surprinde prin faptul că, deși nu este o lucrare cu specific botanic, cuprinde un număr semnificativ de nume de plante. Lexiconul de la Buda Școala Ardeleană, mișcare culturală și politică din Transilvania, ce a promovat și susținut reforme politice, sociale și culturale extrem de importante, a contribuit la modernizarea limbii române prin înlocuirea scrierii chirilice cu alfabetul latin și prin îmbogățirea programatică a lexicului literar cu neologisme latinești și romanice, eliminând din limbă multe cuvinte de alte origini.¹⁰⁵ Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea reprezintă astfel epoca în care limba română literară trece de la stadiul vechi la cel modern: „cultivarea limbii a fost obiectul unei preocupări generale și, totodată, principalul mijloc de luptă pentru afirmare națională.”¹⁰⁶ Cultura națională a început să prindă contururi noi datorită influențelor culturale apusene. Particularitățile vocabularului limbii române literare de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XlX-lea sunt marcate de existența a numeroase calcuri lingvistice și elemente lexicale cu etimologie multiplă: termenii științifici românești moderni sunt, în mare parte, neologisme (împrumuturi din alte limbi sau creații noi românești după tipare neologice). Limba română se îmbogățește cu termeni de origine latină preluați direct sau, indirect, din rusă, germană sau neogreacă. După 1830, influența neogreacă cedează locul celei franceze (cuvintele de origine neogreacă sunt folosite alături de cuvintele din limba franceză până către 1850).¹⁰⁷ O lucrare de o noutate și importanță fără precedent, elaborată în această perioadă de intelectualii transilvăneni, bază a lexicografei românești moderne, este Lexiconul de la Buda (1825). Acesta este „primul dicționar de tip explicativ, normativ și etimologic, cu rol important în promovarea și normarea românei literare moderne în etapele sale de început”¹⁰⁸. Organizarea lui se distinge de celelalte lucrări de acest fel prin dubla redare a termenilor, în alfabet latin și, pe plan secund, cu rol ortoepic, în caractere chirilice, și prin înlocuirea definițiilor cu sinonime sau cu structuri echivalente în latină, maghiară și germană. Lexiconul de la Buda înregistrează aproximativ 1000 de nume de plante. Planul general al definirii numelor de plante se bazează pe următoarea structură: denumirea românească, informații gramaticale referitoare la gen și forma de plural, cuvântul ¹⁰⁵ Dumitru Draica, Școala Ardeleană și lupta pentru unificarea limbii și instituirea ortografiei românești, în Limba Română, XXIV, 2014, nr. 2, p. 173-174. ¹⁰⁶ N. A. Ursu, op. cit., p. 7-9. ¹⁰⁷ Ibidem, p. 114—115. ¹⁰⁸ Gh. Chivu, Prima listă de plante și începuturile terminologiei românești, - în Gh. Chivu, Oana Uță Bărbulescu, Ion Coteanu - In memoriam, Editura Universității din București, 2014, p. 98. 68 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ consemnat cu caractere chirilice, încadrarea denumirii într-o clasă morfologică (în cazul acesta, categoria substantivului), denumirea științifică a plantei și sinonime sau structuri echivalente în maghiară și germană. Fiind o lucrare de tip normativ, Lexiconul de la Buda inovează prin notarea numelor științifice ale plantelor (pornind de la numele consemnate de botanistul Cari von Linne) și prin echivalarea acestor nume cu termeni din maghiară și germană. Există mai multe tipuri de definiții. în primul rând, întâlnim definiții ale unor nume de plante care au un singur sens, în cadrul cărora numelui de plantă îi urmează o specificare succintă a clasei pe care o reprezintă: acaț „un lemn”, aișor „o plantă”, alior „o plantă”. în al doilea rând, există definiții care nu prezintă o precizare clară a sensului în limba română, ci enumeră mai multe sensuri ale denumirii în latină, maghiară și germană. De exemplu, denumirea ai de pădure este urmată de trei sensuri: 1. chelidonium majus „rostopască”; 2. asphodelus luteus „ai de pădure” și 3. lilium martagon „specie de crin”. Nu în ultimul rând, există definiții pentru unele nume polisemantice. De exemplu, „agriși m. plur, subst: <> ribes grossularia Linn'. koszmete, pdszmete, tsipke szolld; die Stachelbeere. <> „strugure necopt, aguridă”: uva acerba, immatura: egres, eretlen szollo; unreife Weinbeeren”. Deși uneori numele savantului Linne nu este menționat alături de numele științific al plantei, majoritatea denumirilor științifice consemnate în Lexiconul de la Buda sunt preluate din clasificările botanistului suedez. Adoptarea nomenclaturii binare a lui Linne într-o lucrare românească indică progresul făcut în domeniul terminologiei științifice. Astfel, Linne ocupă un loc esențial în modernizarea și dezvoltarea științelor, numirile lui fiind adoptate și de autorii români pentru aducerea botanicii românești la același nivel de modernitate cu botanica occidentală. Elementul de noutate în ceea ce privește înregistrarea termenilor (definirea plantelor se face prin raportare la denumirile științifice preluate, explicit, din clasificările botanistului suedez Cari von Linne) dovedește apropierea culturală de Occident și trecerea culturii române de la tradiție la inovație și modernitate. Totodată, încadrarea plantelor într-o clasă (un lemn, o plantă, o iarba), plasată în locul definițiilor, este o inovație în cultura română. Astfel, definițiile ce urmează modelul științific amintit aduc Lexiconul de la Buda la arelasi nivel cu textele științifice occidentale. începuturile terminologiilor științifice în scrisul românesc și locul numelor de plante Terminologia științifică românească a înregistrat un progres remarcabil încă de la începutul secolului al XVIII-lea. încercările firave de conturare a unei terminologii înainte de acest moment s-au redus la folosirea denumirilor și structurilor denominative din limba comună (mai ales din limbajul popular). Utilizarea calcurilor lingvistice s-a redus pe măsură ce nivelul cultural al poporului român creștea. Treptat, locul textelor de popularizare și al celor cu un vădit caracter didactic a fost luat de lucrări științifice autentice (traduceri bazate pe texte din latină, neogreacă, limbi romanice occidentale, dar și texte originale). 69 IRINA VLĂDESCU Secolele al XVIII-lea și al XlX-lea sunt caracterizate de o puternică influență culturală occidentală. Modelele latinești, maghiare sau germane stau la baza elaborării multora dintre textele științifice redactate în această perioadă. Principalele cauze care au afectat uneori calitatea anumitor lucrări destinate culturalizării maselor au fost timpul limitat de elaborare și presiunea creată de distanța culturală existentă între limba română a vremii și limbile în care erau redactate textele utilizate ca sursă sau model. Textele prezentate au fost selectate în vederea identificării începutului firav, încă nu suficient conturat, al terminologiei științifice din secolul al XVII-lea și pentru stabilirea progresului științelor (cu diferențele între domeniile științifice) în secolele care au urmat. Terminologia științifică românească s-a construit pe un tipar ușor de intuit: de la folosirea unor termeni vechi, populari sau preluați din lexicul comun, nespecializat, autorii textelor au trecut, încetul cu încetul, la utilizarea unor neologisme mai mult sau mai puțin adaptate structurii limbii române (termeni împrumutați din maghiară, germană, latină ș.a.; elemente lexicale create pe teritoriul românesc; calcuri lingvistice obținute prin traducerea structurilor lexicale din alte limbi; perifiraze). Textele de popularizare a științei aveau ca principal scop educarea poporului și scoaterea lui din ignoranță. Limbajul științific de care se facea uz în aceste cărți trebuia să fie adecvat, din punct de vedere cultural, destinatarilor pentru care erau elaborate textele. Astfel, crearea unui limbaj științific pe înțelesul poporului a reprezentat una dintre provocările redactării acestor lucrări. Textele de la începutul secolului al XVII-lea (Rujdenița, gromovnicele) sunt caracterizate de consemnarea termenilor moșteniți din latină sau împrumutați din alte limbi (de obicei, limba slavă sau neogreacă). De la jumătatea secolului următor, se înregistrează o diversitate de termeni în limbajul științific (termeni populari, împrumuturi neologice, calcuri sau traduceri ale unor structuri științifice). Ultima etapă de consolidare a științelor naturale este marcată de apariția Lexiconului de la Buda. Această lucrare inovează prin adoptarea unui vocabular de tip neologic (fiind susținut de preluarea denumirilor științifice ale plantelor din clasificările botanistului Cari von Linne) în defavoarea calcurilor lingvistice. Deși au fost stabilite două etape în dezvoltarea propriu-zisă a științelor românești (anterior sfârșitului de secol XVIII și după 1780), textele de la începutul secolului al XVII-lea sunt dovada faptului că terminologie științifică (rudimentară) exista încă din acea perioadă (ne referim aici la terminologia botanică, la cea medicală și la terminologia fenomenelor naturii). A doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea marchează „procesul de îmbogățire și perfecționare a terminologiilor de specialitate”¹⁰⁹. Vocabularul limbii române din această perioadă este caracterizat de existența a numeroase împrumuturi, calcuri lingvistice și elemente lexicale cu etimologie multiplă: termenii științifici românești moderni sunt, în mare parte, neologisme (împrumuturi din alte limbi sau creații noi românești). ¹⁰⁹ N. A. Ursu, op. cit., p. 9. 70 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Vocabularul botanic, așa cum am arătat prin scrierile prezentate, este relevant în procesul de dezvoltare și afirmare a limbii române încă de la primele scrieri. Fie că este vorba de scrieri religioase sau laice, elementele lexicale botanice sunt consemnate, inițial sporadic, atât în texte populare, de felul zodiacelor și gromovnicelor, cât și în lucrări de specialitate, de felul lexicoanelor. Analiza diacronică a numelor de plante relevă procesul de dezvoltare a culturii române în acest domeniu, prin adoptarea unor modele occidentale. Trecerea de la tradiție la inovație și modernitate nu s-a realizat brusc (nici nu era posibil), ci prin înlocuirea treptată a termenilor uzuali cu cei noi, științifici. Textele au fost redactate în conformitate cu nivelul cultural al poporului. Astfel, pe măsură ce nivelul de cultură creștea, autorii introduceau denumiri științifice în locul celor tradiționale, învechite. Un model important pentru ridicarea culturii științifice românești a fost botanistul Cari von Linne, prin lucrările pe care le-a elaborat. Autorii Lexiconului de la Buda. intelectuali ai secolului al XlX-lea, au reușit să pună cultura română pe același nivel cu cel al civilizațiilor occidentale prin raportarea la denumirile științifice atribuite de Linne, denumiri ce erau și sunt recunoscute la nivel internațional. * Afirmarea limbii române ca limbă de cult și de cultură a început în secolul al XVII-lea, odată cu traducerea primelor texte religioase. Traducerea Bibliei de la București (1688) a reprezentat momentul în care limba română depășea pragul de inferioritate în raport cu slavona, limba oficială utilizată atunci în biserici. Scopul traducerilor a fost de a înlesni înțelegerea textelor de către popor, spre a-1 atrage către biserică. Prezența numelor de plante în scrierile religioase este sporadică, dar foarte relevantă pentru identificarea motivelor și rațiunilor lingvistice și culturale ale traducătorilor în alegerea unui nume de plantă pentru traducerea sau echivalarea unui termen din textul originar. Adaptarea culturală a fitonimelor reprezintă o caracteristică datorată atât influențelor culturale străine (în special occidentale), cât și trecerii de la tradiție (folosirea unor termeni populari) la inovație (înlocuirea denumirilor populare cu termeni științifici, neologici). Scrierile laice de la începutul secolului al XVII-lea marchează importanța denumirilor de plante într-o limbă aflată în plină dezvoltare, în care formarea unor terminologii științifice este într-o stare incipientă. Astfel, prezența unor asemenea nume în aceste scrieri dovedește rolul pe care plantele îl aveau în viața oamenilor: în preziceri, rețete culinare și diverse leacuri. Influențele culturale pot fi identificate și aici, prin analiza elementelor lexicale precizate. Atât textele religioase, cât și textele laice din perioada veche (secolele al XVII-lea și al XVIII-lea) au avut un rol important în dezvoltarea limbii române (a scrisului literar românesc) și în afirmarea ei ca limbă de cultură. Deși apariția numelor de plante în textele religioase este condiționată de textele-sursă, analiza lor contribuie la stabilirea nivelului cultural al intelectualilor și ne oferă indicii importante despre influențele care se manifestau pe teritoriul românesc, dar și despre gradul de deschidere spre noutate. 71 IRINA VLĂDESCU Sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea sunt caracterizate de o puternică influență culturală occidentală. Modelele latinești, maghiare sau germane stau la baza elaborării multora dintre textele lexicografice specifice acestei perioade. Tot acum apare și primul dicționar original ale cărui intrări sunt scrise în limba română, Dictionarium Valachico-Latinum. Selectarea limbii române ca limbă de bază în cadrul unui dicționar reprezintă un indiciu pentru impunerea românei ca limbă de cultură, iar identificarea faptelor de limbă consemnate în aceste lucrări conduce la stabilirea unui lucru puțin surprinzător: numele de plante au o pondere mai mult decât semnificativă. Odată cu dezvoltarea propriu-zisă a științelor la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea, influențele culturale occidentale sunt evidente în terminologia botanică atât prin preluarea, de către aceasta din urmă, a denumirilor științifice din taxonomia botanistului suedez Cari von Linne, cât și prin alcătuirea primelor clasificări științifice (cu indicarea claselor în cadrul definițiilor consemnate). Astfel, se realizează trecerea de la tradiție la inovație, prin consemnarea acestor denumiri, pentru prima dată, în Lexiconul de la Buda. 72 CAPITOLUL AL III-LEA NUME DE PLANTE ÎN TEXTE ROMÂNEȘTI VECHI 9 Nume de plante în scrierile religioase Biserica a fost întotdeauna o instituție fundamentală în organizarea unei societăți, care și-a exercitat influența nu numai în domeniul religios, ci și în alte domenii, cum ar fi cel economic, politic, social ș.a. Autoritatea liderilor bisericii, cei care girau majoritatea traducerilor cu conținut religios, era de necontestat încă din cele mai vechi timpuri. Analiza și critica traducerilor de texte religioase erau de neconceput, textul religios fiind considerat sfânt. Copiștii (de obicei, călugări) și traducătorii urmau să efectueze o reproducere, dar și o traducere fidelă a originalului, deoarece, pentru ei, fiecare cuvânt dintr-un text bisericesc era, după cum se știe, obligatoriu de respectat. Odată cu dezvoltarea științelor, cu rafinarea manierei de traducere, dar și odată cu formarea intelectualilor capabili să aibă acces la diverse limbi, traducerile au început să fie revizuite tot mai frecvent. Astfel, traducerea anumitor cuvinte (printre care erau adesea și nume de plante), a anumitor fraze și chiar capitole a început să fie modificată, în urma constatării unor neconcordanțe cu sursele.¹ De exemplu, existau multe interpretări greșite ale unor nume de plante, plante care nu existau în Ținutul Sfânt când s-au petrecut întâmplările consemnate în Biblie, dar care apăreau în traducerea textelor religioase. O astfel de neconcordanță s-a produs fie din cauza necunoașterii originii și răspândirii geografice a anumitor plante, fie din dorința de a adapta denumirile plantelor pentru a corespunde unor realități cunoscute de cei cărora li se adresau textele religioase. Totuși, ultimul argument se construiește în defavoarea textului biblic, deoarece înlocuirea unor denumiri cu altele poate conduce la alterarea sensului sursei. Scopul scrierii cărților Bibliei nu a fost, așa cum este evident, de natură botanică. Scriitorii nu erau nici botaniști, nici nu se ocupau de istoria naturală: „pentru scriitorii Scripturii, aspectele botanice erau plasate pe plan secundar și erau situate în umbra caracteristicilor morale, teologice și istorice, ce aveau o importanță mult mai mare”* ². Biblia, cea mai importantă scriere religioasă, a fost copiată, în special de către călugări, începând cu secolul al II-lea după Hristos. Copierea ei s-a făcut cu mare credință, fiecare cuvânt fiind respectat și considerat sfânt. Până în anul 1952, ea a fost tradusă în 1118 limbi și dialecte, potrivit statisticii efectuate de Societatea Biblică Americană.³ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, Plants of the Bible - Historical Sketch, Chronica Botanica Company, Waltham, Massachusetts, 1952, p. 1. “ Ibidem, p. 7. ³ Ibidem, p. 8. IRINA VLĂDESCU Traducerile pierd sau adaugă cuvinte, termeni, sensuri, în special cele care nu au fost făcute după original, deoarece este imposibilă suprapunerea perfectă a termenilor dintr-o limbă în alta. Dacă o traducere este realizată pe baza unei alte traduceri, nu pe baza textului originar, diferențele de sens devin și mai evidente. Unul dintre motivele apelului la o traducere deja alcătuită era indisponibilitatea sau inaccesibilitatea textelor originare pentru toți traducătorii.⁴ Unul dintre motivele care a dus la traducerea eronată a unor cuvinte din textele sfinte a fost acela că traducătorii (în special cei care nu aveau o legătură directă cu Biserica, adică nu erau preoți, călugări, care să respecte cu strictețe litera și sensul textului) au încercat să identifice plantele din Biblie cu plantele existente în diversele regiuni în care s-au efectuat traducerile. Astfel, s-a presupus că plantele din Biblie erau aceleași cu cele care creșteau în Franța, Germania ș.a., din cauza unei similitudini a numelor, dar nimeni nu s-a gândit că, în plus față de faptul că flora se află într-o continuă schimbare, unele argumente de ordin istoric și științific făceau imposibilă o identitate între anumite plante. Un alt argument, care împiedică o suprapunere exactă a tuturor denumirilor de plante din textele originare și din cele traduse, constă în faptul că anumite plante existau doar în ținutul Palestinei de la acea vreme și au avut denumiri în alte limbi doar din momentul când au fost răspândite în alte ținuturi. Așa cum am precizat anterior, este posibil ca unele plante din ținuturile biblice să nu mai existe acum, dar este la fel de posibil și ca plante ce nu existau atunci să crească în prezent în acele zone. Câteva exemple de plante întâlnite astăzi, care s-au adaptat foarte bine la sol și climat, sunt consemnate de Harold Moldenke, în lucrarea Plantele din Biblie'. 1. chumbo „fruct de cactus”, Opnntia flcns-indica L. („the American prickly pear cactus”, originar din Mexic, găsit în Palestina după descoperirea Americii); 2. dud alb, Morus alba L. („the white mulberry”, originar din China de Nord; comerțul cu China nu exista în zilele biblice, iar planta nu putea fi aceeași cu cea din Biblie); 3. opopanax, Vachellia farnesiana L. („opopanax”, plantă de origine americană); 4. salcâm, Robinia pseudo-acacia L. („the American locust”, copac originar din America de Nord, introdus în Europa, Asia și Africa în secolul al XVII-lea).⁵ La patru ani de la publicarea lucrării Species plantarum (1753), Cari von Linne publică o altă lucrare despre istoria naturală din Ținutul Sfânt și din Scripturi, fiind prima de acest fel, în care a fost studiată flora existentă aici, în mod direct. Scrisă inițial în suedeză (fier Palaestinnm: eller resa til Heliga Landet, fârrâttad ifrjan 1749 til 1752, med beskrifmngar, ron, anmarkningar, ofver de mârkvărdigaste naturalier, pa Hennes Kongl. Maj.ts befallning \ lucrarea a fost tradusă rapid în engleză, iar titlul ei este Voyages and Travels in the Levant in the Years 1749, 50, 51, 52: Containing Observations in Natural History, Physics, Agricidture, and Commerce: Particularly in the Holy Land and the Natural History of the Scriptures¹ (Călătorii în Levant în anii 1749, 50, 51, 52: conținând observații de istorie naturală, fizică, agricultură și comerț: în special în Ținutul Sfânt și ⁴ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit., p. 7-8. ⁵ Ibidem, p. 5. ⁶ Ibidem, p. 264. ⁷ Ibidem, p. 2. 74 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ legate de istoria naturală din Scripturi). însă aceasta nu a fost alcătuită de Linne, ci de un discipol al acestuia, Frederick Hasselquist. Contrariat de incertitudinea cu care erau tratate diverse aspecte (în special cel legat de numele de plante), Hasselquist decide să studieze în mod direct Palestina, un ținut mai puțin cercetat chiar decât cele mai îndepărtate colțuri ale Indiei. Astfel, în timpul expediției sale, care a durat 2 ani, el reușește să colecteze informații despre istoria naturală, fizică, agricultură și comerț.⁸ Un alt naturalist ce a continuat munca lui Hasselquist a fost Pehr Forskâl. Având o soartă similară cu cea a lui Hasselquist (era măcinat deja de multe boli, când a plecat în expediție în Egipt), Forskâl a reușit să ofere lumii o imagine de ansamblu asupra florei și faunei din Egipt, Arabia Saudită și ținuturile din jurul Mării Roșii. Studiile i-au fost publicate după moarte de Carsten Niebuhr, un explorator german, participant la expediția regală organizată de către danezi în Arabia Saudită, Egipt și Siria (1761-1767). Aceste studii s-au constituit în două volume: primul de 167 de pagini despre mamiferele, păsările, peștii, insectele, amfibienii și viermii din regiunile studiate, și al doilea de 377 de pagini, în care erau descrise plantele identificate aici.⁹ ¹⁰ ¹¹ Asemenea cercetări au condus la crearea unui inventar de nume de plante ce corespundea realităților extralingvistice din ținuturile biblice. Importanța lui în identificarea corectă a plantelor existente în Palestina, în vremea consemnării întâmplărilor biblice, este de necontestat. Astfel, neconcordanțele între termenii utilizați și plantele denumite pot fi evitate prin consultarea inventarului de nume din Ținutul sfânt. * Traducerea numelor de plante din textele religioase, în special din Biblie, trebuia să fie realizată în raport cu aspectele prezentate anterior. Fitonimele utilizate în traduceri aveau relevanță doar dacă desemnau realități extralingvistice prezente în ținuturile biblice în vremea consemnării lor. Astfel, echivalarea eronată a unor nume de plante din rațiuni lexicale sau culturale putea conduce la neconcordanțe între denumirile consemnate și plantele identificate în zonă, în timpurile biblice. în cercetarea pe care o întreprindem, am considerat semnificativ un paragraf din prima carte a Bibliei, Geneza'. „Și zise Dumnezău: Răsară pământul buruiană de iarbă sămănătoare, sămânță după feliu-ș și după asămănare-ș și lemn roditoriu făcând roadă, căruia sămânța lui într-însul după feliu-ș pre pământ. Și fu așa.”™ Biblia de la București (1688) reprezintă, după cum am menționat în capitolul anterior¹¹, prima versiune integrală a acestui text în limba română. Traducerea părților ei componente și apoi revizia pentru tipar s-au bazat pe texte ca Septuaginta, Biblia poliglotă, ⁸ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit., p. 2. ⁹ Ibidem, p. 3. ¹⁰ Biblia de la București (1688), în seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004 (autori: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, loan Caproșu, Elsa Liider, Paul Miron, Mircea Roșian, Marietta Ujică), p. 166. ¹¹ Vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic, p. 43^45. 75 IRINA VLĂDESCU Vechiul Testament, versiunea românească atribuită lui Nicolae Milescu Spătarul, Noul Testament de la Bălgrad, Evanghelia și Apostolul)² Numele de plante din Biblia de la București reprezintă elemente importante în cunoașterea terminologiei botanice românești. Unele dintre ele sunt nume generice care desemnează tipuri de plante, multe sunt denumiri de arbori sau de plante cunoscute vorbitorilor de limbă română, iar altele sunt plante care nu cresc pe teritoriul românesc. Pentru acestea din urmă, traducătorii și revizorii textului biblic au oscilat între înregistrarea numelor existente în sursele utilizate, nume consemnate cu forme împrumutate (unele dintre aceste forme s-au păstrat, iar altele au dispărut, din cauza neadaptării la cerințele limbii), și notarea unor echivalente din limba română (termeni moșteniți sau împrumutați), fără ca între termenul-sursă și echivalentul notat să fie totdeauna o corespondență reală.¹² ¹³ Astfel, identitatea unor secvențe de text nu se rezumă, în această perspectivă, doar la găsirea unui cuvânt cu exact același sens ca în limba-sursă, ci reprezintă rezultatul opțiunii traducătorului de a păstra unul sau mai mulți termeni cu relevanță teologică, fiind adesea un rezultat al „urmării fidele a literei, care conduce la sacrificarea nemiloasă a spiritului, a conținutului pe care textul de tradus îl exprimă și pe care textul constituit prin traducere dorea să-1 exprime”¹⁴. în aceeași măsură, mesajul religios putea fi alterat ca o consecință a opțiunii traducătorilor de a adapta anumiți termeni prin calc lingvistic și de a folosi unele împrumuturi, respectiv cuvinte moștenite. * Pentru o acuratețe cât mai mare a analizei denumirilor de plante cuprinse în textul biblic românesc, vom compara, după cum am precizat, datele excerptate din Biblia de la București cu Manuscrisul 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române, conținând versiunea „Milescu revizuită”, din secolul al XVII-lea, a Vechiului Testament, cu manuscrisul românesc BAR 4389, conținând versiunea „Daniil Panoneanul”, tot din secolul al XVII-lea, cu Biblia de la 1795 a lui Samuil Micu, cu versiunea modernă românească a Cărții cărților și, pentru un control suplimentar, cu o traducere recentă a Septuagintei, dar și cu denumirile de plante din Biblia Vulgata și din Biblia poliglotă (pentru denumirile din limba latină și limba greacă). Prin analiza inventarului de nume de plante din Biblia de la București și prin compararea acestuia cu inventarele de termeni din textele-sursă, dar și din alte texte similare, vom încerca să încadrăm denumirile de plante în trei categorii: denumiri echivalate corect (traducerea exactă a denumirii din textul originar prin găsirea unui echivalent cu același sens sau prin păstrarea denumirii existente în textul-sursă), denumiri împrumutate (păstrarea unor denumiri din greacă sau slavonă, fără a le supune unor ¹² Septuaginta, Veneția, 1687; Biblia Sacra Polyglotta, Londra, 1653—1657; Nicolae Milescu, Vechiul Testament, 1662-1668 (BAR Cluj, ms. rom. 45); Simion Ștefan, Noul Testament de la Bălgrad, Alba lulia, 1648, ed. Alba lulia, 1988. ¹³ Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești, p. 1000-1015. ¹⁴ Alexandru Gafton, De la traducere la norma literară. Contribuția traducerii textului biblic la constituirea vechii norme literare, Iași, Editura Universității „Alexandru loan Cuza”, 2012, p. 23. 76 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ modificări impuse de adaptarea la sistemul limbii române) și denumiri similare (înlocuirea denumirii originare cu un sinonim corect sau cu un echivalent selectat din rațiuni culturale). Toate cele trei tipuri de nume prezentate anterior au contribuit la dezvoltarea limbii române literare. Multe dintre ele sunt cuvinte cunoscute de vorbitorul român (moștenite sau împrumutate), iar altele reprezentau de regulă împrumuturi neologice la vremea aceea, împrumuturi care se dovedeau a fi, nu o dată, adevărate inovații (dintre care unele s-au păstrat, iar altele au dispărut ca urmare a neadaptării la limbă și la uz). Continuitatea lexicală poate fi demonstrată prin folosirea aceluiași termen pentru a desemna aceeași realitate (aceeași plantă) în toate lucrările menționate anterior. Fitonimele identificate în textele religioase analizate sunt, de obicei, simple, alcătuite dintr-un singur cuvânt. Există nume generice de plante care arată o astfel de continuitate, dar și nume specifice. Dintre denumirile generice, care oferă echivalente perfecte de sens pentru termenii din textele-sursă, menționăm¹⁵: 1. ghimpi {Pildele lui Solomon 26:9); 2. iarbă {Regi III 18:5); 3. legume {Regi 11121:2); 4. paie {Regi III 4:28); 5. rug {Iov 31:40); 6. spini {Iov 31:40). O mare parte din denumirile specifice sunt împrumuturi. împrumuturile reflectă nevoia unui popor de a îmbogăți vocabularul limbii sale, mai ales că nu existau alți termeni în limba română care să desemneze unele realități din textul-sursă. Categoria denumirilor care se suprapun perfect, care presupun redarea unui echivalent cu același sens în limba-țintă în toate variantele textului religios, poate susține ideea continuității. Pe de altă parte, denumirile ce ilustrează situațiile în care în unele dintre versiunile textului religios a fost folosită o denumire, iar în alte versiuni a fost folosită altă denumire, dar și denumirile specifice împrumutate (din contextele în care, în lipsa unui echivalent românesc, s-a împrumutat termenul grecesc) conduc, adesea, la neconcordanțe și la crearea unei discontinuități. * în categoria denumirilor specifice care sunt echivalate corespunzător între limba- sursă și limba-țintă, includem următorii termeni: 1. aloe {Cântarea Cântărilor 4:14), cu forma aloi în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. 4389 și aloe în versiunea modernă; 2. bob {Regi II 17:28); 3. brad {Geneza 21:15); 4. ceapă {Numeri 11:5); 5. chedru {Regi III 4:33); ¹⁵ Am notat aici doar prima ocurență a termenilor echivalați corespunzător în traducerile românești. 77 IRINA VLĂDESCU 6. chimen (Isaia 28:25); 7. chiparos (Regi III 6:22); 8. ciulini (Geneza 3:18); 9. coriandru (Exodul 16:14); 10. crin (Regi III 7:18); 11. curcubețea (Regi IV 4:39); 12. dud (RegilII 10:27); 13. finic (Exodul 15:27); 14. grâu (Exodul 9:32); 15. iederă (Macabei II6:7); 16. in (Exodul 9:31); 17. isop (Exodul 12:22); 18. izmă (Evanghelia după Matei 23:23), cu forma mentă doar în Evanghelia după Luca 11:42, versiunea modernă; 19. linte (Regi II 17:28); 20. măr (Cântarea Cântărilor 2:3); 21. mărar (Evanghelia după Matei 23:23); 22. măslin (Judecători 9:8); 23. migdal (Ecleziast 12:5); 24. muștar (Evanghelia după Matei 13:31); 25. nard (Cântarea cântărilor 4:13); 26. neghină (Evanghelia după Matei 13:25); 27. nuc (Cântarea cântărilor 6:10); 28. orz (Exodul 9:31); 29. ovăz (Exodul 9:32); 30. paltin (Geneza 30:37); 31. pelin (Apocalipsa lui loan 8:11); 32. pepene (Numeri 11:5); 33. peri (Cronici 114:14); 34. pin (Regi III 5:10); 35. plop (Isaia 41:19); 36. praz (Numeri 11:5); 37. răchită (Levitic 23:40); 38. rodiu (Regi 114:2); 39. rogoz (Iov 40:16); 40. roșcove (Evanghelia după Luca 15:16); 41. rută (Evanghelia după Luca 11:42); 42. salcie (Isaia 44:4); 43. sfeclă (Isaia 51:20) - în ms. rom. BAR 4389, acest termen este înlocuit de forma varză, dar este menționat, într-o notă marginală, că „în izvodul grecesc, denumirea era sfeclă^; * ¹⁶ Eugen Munteanu (coord.), Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a XlII-a: Isaias, Iași, Editura Universității „Alexandru loan Cuza”, 2014, p. 189. 78 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ 44. smochin {Regi III 4:25); 45. stejar {Regi III 13:14); 46. șofran {Pildele lui Solomon 7:17); 47. tigvă {lona 4:7); 48. trandafir {înțelepciunea lui Solomon 2:8); 49. trestie {Regi III 14:15); 50. troscot {Isaia 9:18); 51. țelină {Osee 10:4); 52. urzică {Iov 31:40); 53. usturoi {Numeri 11:5) în Biblia 1688. ms. rom. BAR 4389, varianta modernă - ai în ms. rom. 45, Biblia 1795. Termenul ai, moștenit din limba latină, a fost înlocuit cu usturoi, cuvânt folosit, probabil, din cauza faptului că denumirea ai era învechită și regională, iar termenul usturoi era mai cunoscut poporului, fiind creat în limba română. Biblia poliglotă consemnează denumirea aulx (forma de plural a lui aii „usturoi”, în limba franceză) și denumirea âllia (forma de plural a lui allium „usturoi”, în limba latină); 54. vie {Regi III 4:25). Aceste denumiri, generice și specifice, care au fost echivalate în mod corespunzător în toate traducerile românești ale textului religios, pot fi încadrate în următoarele categorii: 1. nume de plante moștenite¹⁷: ai (lat. allium). ceapă (lat. caepa). grâu (lat. granum). iarbă (lat. herba). iederă (lat. hedera). in (lat. lînum). linte (lat. lens. -ntis). măr (lat. melus). orz (lat. hordeum). pai (lat. palea). paltin (lat. platanus). păr (lat. pirus). pepene (lat. pepo. *pepinis). pin (lat. pinus). plop (lat. poplus). rug (lat. rubus). rută (lat. ruta), salcie (lat. salix. -icis). spin (lat. spinus). urzică (lat. urdica). vie (lat. vinea); 2. nume de plante împrumutate: a. din bulgară: pelin (bg. pelin), praz (bg. praz), răchită (bg. rakita). tigvă (bg. tikva); b. din latină: aloe (lat. aloe); c. din maghiară: muștar (magh. mustâr); d. din neogreacă: chimen (ngr. Kvpivo), chiparos (ngr. KOTiapfcci), coriandru (ngr. KOĂiavSpou), nard (ngr. vdpSog), terebint (ngr. T8p£piv0og), trandafir (ngr. TpiavTâ(puĂĂo); e. din slavă sau vechea slavă: bob (sl. bobii), chedru (vsl. kedru). crin (sl. krinu). finic (vsl. finikii). isop (sl. isopii). mentă (sl. menta), migdal (sl. migdalii), ovăz (sl. ovesii). rogoz (sl. rogozii). sfeclă (sl. sveklii). șofran (sl. safranu). trestie (sl. trist!), troscot (sl. troskotu); 3. nume de plante create în limba română (prin derivare): măslin (< măslină, sl. măslină), nuc (< nucă, lat. nux, -cis). rodiu (< rodie, ngr. po8i), roșcove (< roșcov, bg. rozkov). smochin (< smochină, sl. smokinja); 4. nume de plante cu etimologie necunoscută: izmă, neghină. ¹⁷ Originea denumirilor a fost preluată din Dicționarul limbii române, voi. I-XIX, București, Editura Academiei Române, 2010. 79 IRINA VLĂDESCU * Opțiunile diferite de traducere în diversele variante ale textului religios conduc, adesea, la redarea unor sinonimii sau echivalente greșite sau mai puțin reușite, din dorința de a traduce textul pe înțelesul cititorului român sau din cauza interpretării greșite a textului originar. Dintre numele de plante incluse în această categorie, menționăm: 1. crastaveți, Cucumis sativiis L.¹⁸ (Numere 11:5 din Biblia 1688, ms. rom. 45, Septuagintâ) - castraveți (versiunea modernă). Acest termen a fost înlocuit de zmochine în ms. rom. BAR 4389. Pornind de la denumirile din textele originare (Biblia Vulgata, lat. cucumeres', Biblia poliglotă, lat. cucumeres, fr. concombres), putem afirma că echivalarea corectă în limba română a fost cu termenul castraveți. Acesta este un caz de paronimie terminologică, fenomen explicat de Vasile Arvinte ca fiind rezultatul „unei confuzii făcute de traducătorul versiunii slavone între doi termeni grecești: (o) aiKvoq, -ov (Cucumis sativus) și uvkov, -ov (smochină)^⁹. Folosind o sursă slavonă, Daniil Panoneanul a tradus sl. smokvy „smochină”, dar nu a comparat traducerea slavonă cu textul originar pentru a vedea dacă există neconcordanțe. în acest caz, utilizarea unor surse diferite pentru traducerea în limba română și lipsa unei atente suprapuneri cu textul originar au fost motivele pentru care un termen apare numai într-o singură versiune a traducerii. Același termen a fost tradus prin castraveți în Isaia 1:8 (Biblia 1688, versiunea modernă), dar a fost înlocuit de pepeni în ms. rom. 45 și de pomet în ms. rom. BAR 4389. Denumirile consemnate în acest caz în Biblia poliglotă sunt lat. cucumerărio „câmp pentru castraveți” și fr. concombres. Dacă substituirea termenului castraveți cu pepeni se poate pune pe seama apartenenței plantelor la același gen, Cucumis, înlocuirea cu termenul pomet este, probabil, nejustificată. 2. dud (Isaia 9:10 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389) - sicomor (Isaia 9:10, versiunea modernă). Aceasta este singura excepție în care denumirea dud nu este folosită în toate traducerile în limba română. Se pare că denumirea originară este sicomor, această plantă făcând parte din aceeași familie cu dudul, dar având fructele asemănătoare smochinului. în Biblia poliglotă, structurile înregistrate sunt lat. sycomoros și fr. sycomores (în cartea Regi III 10:27, în toate traducerile românești, s-a utilizat lexemul dud pentru echivalarea acestora). înclinăm să credem că denumirea inițială a fost sicomor și, în sprijinul acestei afirmații, putem aduce ca argument faptul că „planta dud este originară din China, iar comerțul cu China în timpurile biblice nu exista”²⁰. Astfel, din dorința de apropiere a textului de realitățile cunoscute de poporul român, traducătorii au folosit un termen cunoscut, datorită faptului că dudul crește pe teritoriul țării noastre. 3. lemne neputrede (Biblia 1688, Biblia 1795, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389) - lemn care nu putrezește (Septuagintâ) - salcâm (versiunea modernă). Echivalarea cea ¹⁸ Denumirile sunt preluate din Cari von Linne, Species Plantarum, Stockholm, 1753. ¹⁹ Vasile Arvinte, „Studiu lingvistic asupra cărții a patra (Numeri!) din Biblia de la București (1688), în comparație cu Ms. rom. 45 și cu Ms. rom. 4389”, în seria Monumenta Hnguae Dacoromanorum. Biblia 1688, voi. IV, Iași, Editura Universității Alexandru loan Cuza, 1994, p. 41—42. ²⁰ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit., p. 5. 80 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ mai corectă și mai apropiată de original este dată de sintagmele lemne neputrede și lemn care mi putrezește. In favoarea acestei afirmații se pot aduce numeroase argumente. în primul rând, în Biblia poliglotă, apar formele ligna setim (pentru limba latină) și des bois de setim (pentru limba franceză), iar în Biblia în limba engleză, întâlnim consemnate două structuri: shittah tree și shittim wood (forme ce apar, în limba engleză, doar cu referire la Biblie). Copacul shittah este o specie din genul Acacia. Fiind folosit la construirea tabernacului, se presupune că acest copac este Acacia tortilis (Vachellia tortilis L.) sau Acacia seyal (Vachellia seyal L.), deoarece doar din aceste două specii care cresc în deșertul Arabiei se poate confecționa cherestea. Ambele specii sunt originare din Africa.²¹ Denumirea grecească pentru această plantă este £6ăod acrr|7iTOi) și înseamnă „lemn care nu putrezește”.²² Astfel, în Biblia de la București, echivalarea a fost corect făcută printr-o perifrază (sensul termenului a fost exprimat printr-un grup de cuvinte, deoarece acesta nu avea un corespondent în limba română). Dat fiind faptul că traducerea Bibliei de la București a avut la bază ms. rom. 45, care este o traducere din greacă realizată de Nicolae Milescu, se explică folosirea acestui substitut. Realitatea extralingvistică la care face referire acest termen nu exista pe teritoriul țării noastre și, din acest motiv, nu era înregistrată în limba română nicio denumire care să o exprime. Astfel, din dorința de a respecta sensul textului religios și din cauza faptului că în limba română nu exista un termen echivalent, traducătorii au optat pentru exprimarea printr-o perifrază a sensului plantei. Versiunea modernă a textului religios nu respectă în totalitate sensul termenului, înregistrând ca echivalent cuvântul salcâm (Robinia pseudo- acacia L.), din rațiuni de adaptare culturală (salcâmul fiind un copac cunoscut de poporul român și întâlnit pe teritoriul românesc). Totuși, această echivalare este eronată, deoarece un cunoscător al originii plantelor va sesiza imediat faptul că era imposibil ca salcâmul să fi fost întâlnit în deșertul Arabiei în zilele biblice, deoarece salcâmul a fost adus în Palestina abia la sfârșitul secolului al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea²³. Salcâmul este un copac originar din America de Nord și nu era posibil să fie întâlnit pe teritoriul Palestinei înainte de descoperirea Americii. 4. mandragora, Mandragora officinarum L. (Geneza 30:14 în Biblia 1688, Septuagintâ) - mătrăgună, Atropa belladonna L. (Geneza 30:14 în Biblia 1795, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, versiunea modernă). Termenul mandragora are la bază gr. pavbpayopag. Se pare că și termenul mătrăgună este un cuvânt provenit tot din forma grecească. în Biblia Vulgata, termenul utilizat este mandragoras, iar în Biblia poliglotă, regăsim lat. mandrăgoras și fr. mandragores. Putem susține că termenul originar a fost mandragora, înlocuirea lui cu mătrăgună facându-se din rațiuni lexicale (cel de-al doilea termen, mai vechi, fiind deja utilizat în limba română) și culturale (cel de-al doilea termen era deja popular), dar a fost o echivalare eronată, pentru că cele două denumiri desemnează realități diferite. Dorind să ofere un referent cunoscut de cei cărora le era destinat textul Bibliei, autorii au preferat să substituie doi termeni, chiar dacă ei nu erau sinonimi. ²¹ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit.,p. 24. Ibidem, p. 25. ²³ Ibidem, p. 26. 81 IRINA VLĂDESCU Totuși, traducătorii Bibliei de la București nu au preluat denumirea din ms. rom. 45, ci pe cea din textul originar, dovedind astfel interesul pentru păstrarea sensului. Acest lucru este și o dovadă a faptului că ei utilizau pentru comparație, în scopul unei redări fidele a textului religios, varianta inițială a acestuia. 5. mur, Rubus fruticosus L. (Macabei I 6:34 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, Biblia 1795) - dud (Septuaginta, versiunea modernă). în Biblia poliglotă, am identificat denumirile mure („dud” sau „mur”) pentru limba franceză și mori (pentru limba latină). în cazul acestei ocurențe, denumirea grecească este popcov, care se referă atât la mur, cât și la dud. Pentru cea de-a doua traducere, în Luca 17:6, sunt utilizate tot denumirile mur (Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, Biblia 1795) și dud (versiunea modernă). în Biblia poliglotă, am identificat ărbori moro (lat.) și mîirier (fr.). Considerăm că denumirea originară făcea referire la mur, plantă răspândită în Ținutul sfânt, deoarece, așa cum am menționat anterior, dudul nu exista în timpurile biblice, în acele teritorii. 6. neghină, Agrostemma githago L. (Isaia 28:25 în Biblia 1688) - neghiniță (Isaia 28:25 în ms. rom. 45) - grânișor (Isaia 28:25 în ms. rom. BAR 4389) - negrușcă (Isaia 28:25 în versiunea modernă) - mac (Isaia 28:25 în Biblia 1795). în Biblia poliglotă, sunt înregistrate fr. la nigelle „negrilică, chimen negru” și lat. gith, o variantă a lat. git „chimen negru”. Versiunea în greacă a textului biblic notează forma peXavQtov „nigella”, o plantă din același gen ca negrilică. Putem afirma că termenul originar este „chimen negru”. Vom încerca să stabilim motivele probabile pentru care traducătorii au optat pentru folosirea denumirilor menționate anterior. în primul rând, ms. rom. 45 consemnează forma eronată neghiniță, care nu se potrivește contextului în care este folosită, iar această eroare se poate datora interpretării greșite a textului originar. Deoarece traducerea Bibliei de la București este bazată pe ms. rom. 45, este posibil ca traducătorii să fi preluat termenul, fără a compara traducerea cu denumirea originară și fără a analiza contextul în care a fost utilizată: „...atunci va sămăna neghină au chimen, și iarăși va sămăna grâu și orz și mălaiu și hricică în hotarăle tale?”²⁴ ²⁵. Potrivit contextului în care a fost folosită această denumire, putem constata faptul că este vorba despre plante utile, nu despre plante dăunătoare, cum este neghina. Ms. rom. BAR 4389 consemnează forma grânișor, formă ce nu este atestată de niciun dicționar. O notă marginală în manuscris echivalează acest termen cu forma schinduf⁵ „cimbrișor”. Notarea formei grânișor poate fi explicată prin caracteristicile comune ale celor două plante (grânișor și chimen negru): ambele sunt folosite drept condimente. Singura versiune în care a fost consemnat un echivalent total pentru denumirea originară este versiunea modernă, în care traducătorii au întrebuințat forma negrușcă „chimen negru”. 7. nuc, Juglans regia L. (Geneza 30:37 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, Septuaginta, Biblia 1795). Un alt exemplu de neconcordanță care poate fi justificată tot prin încercarea de adaptare culturală a textului este folosirea termenului nuc în aproape toate versiunile analizate, excepție făcând versiunea modernă, în care acest termen a fost ²⁴ Eugen Munteanu (coord.), Momimenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a XlII-a: Isaias, Iași, Editura Universității AL I. Cuza, 2014, p. 78. ²⁵ Ibidem, p. 184. 82 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ înlocuit cu migdal. înclinăm să credem că termenul originar a fost migdal, dar, dată fiind aria de răspândire a migdalului (el nu era prezent pe teritoriul românesc), traducătorii au folosit, probabil, termenul nuc pentru a ancora textul în realitatea cunoscută de poporul român. O altă ipoteză ce susține înlocuirea celor doi termeni este legată de caracteristicile asemănătoare ale migdalelor cu nucile: ambele au o coajă tare și miez. Pentru a susține ideea că termenul migdal este cel originar, reproducem aici denumirile plantelor preluate din Biblia Vulgata (lat. amigdalinas) și Biblia poliglotă (lat. amygdâlinas. fr. amandier). Denumirea științifică a migdalului este Amygdalus communis. Așa cum am menționat anterior, denumirea nuc a fost tradusă corespunzător doar în Cântarea cântărilor, capitolul 6, versetul 10, în toate cele patru versiuni analizate ale textului (Biblia 1688. ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389 și versiunea modernă). Pentru acest context, denumirile consemnate în Biblia poliglotă sunt lat. (in hortum) nucum și fr. (le jardin des) noyers. 8. paporă, Typha L. (Iov 8:11 în Biblia 1688. ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389). Versiunea modernă înregistrează termenul papirus, un împrumut din vgr. 7tâ7U)poo. Denumirea din Biblia Vulgata este scirpus. plantă erbacee acvatică din clasa Cyperaceae. asemănătoare cu rogozul. Aceeași denumire apare și în versiunea latină a Bibliei poliglote. Versiunea franceză înregistrează termenul jonc „papură”. Toate fitonimele menționate se referă la plante erbacee acvatice asemănătoare. Este posibil ca planta la care a fost făcută referința în textul originar să fi fost papirusul, deoarece acesta este cunoscut mai ales în Delta Nilului și în Africa. Totuși, din dorința de adaptare la nivelul de cultură existent pe teritoriul românesc și pentru a nu altera sensul textului religios, traducătorii au folosit preponderent denumirea paporă. această plantă fiind înrudită cu papirusul. La fel ca în cazul multor denumiri de plante din Biblie, certitudinea că textul face referire la o anumită plantă se bazează pe interpretarea faptelor cunoscute: de unde este originară o plantă, dacă se găsea sau nu în teritoriile biblice, dacă era posibil comerțul cu țările din care erau native anumite plante pentru ca acestea să fie importate ș.a. 9. păducel (Psalmi 57:9 în Biblia 1688. ms. rom. 45) - ramna (ms. rom. BAR 4389) - ramurul (Biblia 1795'. într-o notă se menționează „adică păduceC¹⁶) - rug (Septuagintâ) - gr. pdpvov „rămnon” - lat. rhamnum (Biblia poliglotă) - fr. le buisson „tufiș” (Biblia poliglotă). Acest termen este omis din versiunea modernă. După cum se poate observa din exemplele oferite, singurele denumiri apropiate de forma grecească sunt ramna și lat. rhamnum. Se pare că această plantă face parte din genul Rhamnus?¹ într-o notă marginală, în ms. rom. BAR 4389, se menționează: „ramna aceasta iaste un copaci foarte ghimpos, și face roadă ca prunele, și sînt roșii și rătunde, iar frunza lui iaste mai mare decît de prun. Zic unii să fie păducelul, ce nu va fi, că și cununa carea o au pus ovreii în capul lui Hristos, în vremea muncii, zic să fie fost de ramnă”²⁶ ²⁷ ²⁸. ²⁶ Samuil Micii, 1795, Biblia de la Blaj. Ediție jubiliară de loan Chindriș și Eugen Pavel, Roma, Tipografia Vaticana, 2000. ²⁷ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit., p. 202. ²⁸ Alexandru Andriescu și Paul Miron (coord.). Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a Xl-a: Liber Psalmorum, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2003, p. 365. 83 IRINA VLĂDESCU Considerăm că denumirea păducel, folosită inițial în ms. rom. 45 și apoi preluată în Biblia 1688, a fost aleasă din rațiuni culturale. Deoarece în limba română nu exista un termen care să desemneze respectiva plantă, traducătorii au ales o plantă asemănătoare și au folosit numele acesteia, nume ce era cunoscut de vorbitorii de limbă română. Termenul din ms. rom. BAR 4389 a fost păstrat din dorința de a nu schimba sensul textului, fiind, așa cum am menționat anterior, împrumutat din gr. papvov, dar nu s-a păstrat, din cauza neadaptării la limba română. 10. stâlpări {Macabei I 13:51 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, Biblia 1795) - ramuri de palmier {Macabei 113:51 în versiunea modernă, Septuaginta) - gr. pawov „palmier” {Macabei I 13:51 în Biblia poliglotă) - lat. ramis palmărum {Macabei 113:51 în Biblia poliglotă) - fr. des branches de palmier {Macabei 113:51 în Biblia poliglotă). Traducătorii au substituit structura ramuri de palmier din rațiuni lexicale și culturale. Ei au optat pentru un termen generic, stâlpare, care înseamnă „ramură verde”, termen ce s-a specializat în context religios și care a preluat sensul de „ramură înfrunzită de salcie, care se împarte ortodocșilor la biserică, în Duminica Floriilor”²⁹. Astfel, traducătorii au ales un termen cunoscut vorbitorilor de limba română, înlesnind înțelegerea textului. Când a intrat în Ierusalim, lisus a fost primit cu ramuri de palmier. Deoarece palmierul nu se găsește în toate țările unde se sărbătorește Duminica Floriilor, popoarele au înlocuit ramurile de palmier cu cele de salcie sau de măslin. Astfel, există două argumente în favoarea înlocuirii structurii ramuri de palmier cu termenul stâlpări. în primul rând, termenul palmier este un împrumut din limba franceză și nu putea fi consemnat într-un text de la acea vreme (putea fi înlocuit, în cel mai bun caz, cu termenul finic, ce apare în textul despre intrarea lui lisus în Ierusalim, din Evanghelia după loan 12:13 - stâlpări de finic). în al doilea rând, obiceiul de a marca și de a sărbători intrarea lui lisus în Ierusalim a condus la înlocuirea ramurilor de palmier cu cele de salcie, tot din cauza faptului că palmierul nu crește în toate zonele unde este sărbătorit acest eveniment. Substituirea celor două denumiri s-a făcut, așadar, din considerente lexicale și culturale. 11. trestie mirositoare, Acorus calamus L. {Exodul 30:23 în Biblia 1688, ms. rom. 45, Biblia 1795, Septuaginta), cu varianta trestie cu mireasmă plăcută {Exodul 30:23 în versiunea modernă). Această denumire este înlocuită de forma spichinar în ms. rom. BAR 4389. în Biblia poliglotă, denumirea acestei plante este trestie', câlami (în limba latină, forma de plural a lui calamus „trestie”). în primul rând, consemnarea denumirii populare trestie mirositoare s-a făcut din rațiuni culturale, deoarece denumirea plantei Acorus calamus este obligeană. Astfel, din dorința de a înlesni lectura și de a oferi cititorilor o raportare la realități cunoscute, mai apropiate de universul lor de înțelegere, traducătorii au optat pentru această substituire. în al doilea rând, echivalarea cu forma spichinar nu poate fi justificată, deoarece, într-o notă marginală, scrisă cu cerneală roșie în manuscris, se află consemnat sensul acestui ²⁹ Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a Il-a revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009. 84 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ cuvânt: mir sfânt³{\ Ipoteza că era, probabil, o variantă a termenului spichinat „levănțică” nu se susține, datorită faptului că sensul este marcat marginal, în manuscris. * Cazurile de modificare a termenilor traduși prin înregistrarea unor echivalente ce prezintă similitudini de sens cu termenii originari sunt des întâlnite în diversele versiuni ale textelor religioase. Printre motivele care stau la baza acestor schimbări se numără, în primul rând, opțiunea fiecărui traducător, dorința de adaptare culturală a unor nume de plante, evidențierea caracteristicilor și imaginii textuale prin alegerea unui echivalent apropiat ca sens de termenul originar, fără a contribui la alterarea sensului enunțului sau a structurii în care a fost operată modificarea. Câteva exemple ilustrative pentru acest fenomen sunt următoarele: 1. aloe. Deși denumirea este constantă în toate traducerile românești ale textului religios, identificarea plantei la care aceasta face referire s-a dovedit a fi destul de dificilă. Denumirea aloe a fost utilizată în text pentru echivalarea termenului ebraic {ahâlim\ deși ea nu se referă la aceeași specie de aloe menționată în Biblie. Poporul român cunoaște planta Aloe vera L., iar textul biblic (în Evanghelia Ini loari) face referire la Aloe succotrina^ Lam.³⁰ ³¹ ³², plantă specifică teritoriului Africii. S-a susținut că era vorba de două plante diferite, una menționată în Vechiul Testament și cealaltă, pe care am precizat-o anterior, în Evanghelia lui loan. Se presupune că primul tip de aloe era fie Aquilaria agallocha Lam., fie Santalum album L.³³, deoarece ambele plante sunt foarte parfumate, iar în textul religios, planta aloe este menționată în relație cu alte plante frumos mirositoare: „Nard și șofran, trestie și scorțișoară, cu toate leamnele Livanului, smirnă și aloi, cu toate mirosurile ceale de frunte”³⁴. Evanghelia lui loan amintește de o altă plantă, Aloe succotrina, pe care vechii egipteni o foloseau în procesul de îmbălsămare și pe care Nicodim o aduce pentru a-i unge trupul lui lisus: „Și au venit și Nicodim, aducând amestecătură de smirnă și aloi, ca la o sută de litre”³⁵. în limba română, nu există un termen echivalent pentru niciuna dintre cele două plante, deoarece ele nu cresc pe teritoriul țării noastre și, probabil din acest motiv, traducătorii au optat pentru utilizarea denumirii generice aloe. Echivalarea, deși nu în totalitate corectă, deoarece este vorba de specii diferite, a fost făcută din rațiuni culturale și din dorința de a oferi cititorilor raportarea la o realitate deja cunoscută. ³⁰ Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, loan Caproșu, Corneliu Dimitriu, Elsa Liider, Paul Miron, Mircea Roșian, Marietta Ujică, Biblia de la București (1688), Partea a ll-a: Exodul, în seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 1991, p. 205. ³¹ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit.,^. 35. ³² Jean-Baptiste Lamarck, naturalist francez. ³³ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit., p. 35. ³⁴ Eugen Munteanu (coord.), Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a XH-a: Proverbia, Ecclesiastes, Canticum Canticorum, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2015, p. 121. ³:¹ Idem, Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a XXIII-a: Novum Testamentum I: Evangelia, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2015, p. 331. 85 IRINA VLĂDESCU 2. brad (Geneza 21:15 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. 4389, Biblia 1795) - copac (Geneza 21:15 în versiunea modernă) - rămuriș (Geneza 21:15 în Septuagintâ), lat. unam arborum (Geneza 21:15 în Biblia Vulgata și Biblia Poliglotă), fr. un des arbres (Geneza 21:15 în Biblia poliglotă). Potrivit celor două texte din latină și franceză, denumirea inițială înregistrată a fost arbure. Unul dintre motivele pentru care traducătorii au optat pentru înlocuirea acestui termen cu brad a fost, probabil, dorința de restrângere a ariei de referință, dat fiind faptul că bradul este un arbore cunoscut de poporul român. Este posibil ca aceștia să fi considerat termenul arbure prea general și au dorit să noteze un nume de plantă pe care să îl lege de o realitate concretă. în Septuagintâ, traducătorii continuă tradiția, folosind tot un termen general: rămurișul reprezintă totalitatea ramurilor unui copac. O altă justificare pentru consemnarea termenului brad este dată de utilizările acestei plante în practicile funerare, la români. Contextul în care este notată denumirea (alungarea lui Agar, slujnica Sarei, împreună cu fiul ei, de către Avram, dar și rătăcirea lor prin deșert, tară apă) permite stabilirea unei legături cu aceste practici: „Și să sfârși apa den foaie și lepădă copilul supt un brad. / Și, mergând, au șezut în preajma lui, departe ca o proșcă de arcu pentru că zise: Nu voiu vedea moartea copilului mieii. Și șezu împotrivă dedeparte; și strângând copilul, plânse.”³⁶. 3. copaciul ghindii (Isaia 2:13 în Biblia 1688) - copaciul ghindei (Isaia 2:13 în ms. rom. 45) - stăjariul ghindei (Isaia 2:13 în ms. rom. BAR 4389) - stejar (versiunea modernă). Utilizarea, în Biblia 1688, ms. rom. 45 și ms. rom. BAR 4389, a unor perifraze pentru a desemna aceeași realitate extralingvistică nu afectează sensul textului religios, deoarece termenii au fost aleși corect. 4. curcubețele sălbatice (Regi IV 4:39 în Biblia 1688, ms rom. 45, Biblia 1795) - tărtăcuțe sălbatice (ms. rom. BAR 4389) - tărtăcuțe (versiunea modernă) - dovleac sălbatic (Septuagintâ) - lat. colocynthidas agri (Biblia poliglotă) - fr. des coloquintes sauvages (Biblia poliglotă). în versiunea în limba greacă a textului religios, am identificat gr. TOĂimriv dypîa, denumire ce se referă, probabil, la o specie de dovleac sălbatic³⁷. Utilizarea diverselor denumiri menționate a fost opțiunea traducătorilor, care, deși au ales diferit, nu au modificat sensul textului, deoarece termenii sunt sinonimici. 5. finic (Ecleziast 24:15, Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, Biblia 1795) - palmier (versiunea modernă) - lat. palma (Biblia poliglotă, Ecleziast 24:18) - fr. un palmier (Bibliapoliglotă, Ecleziast 24:18). Versiunea în greacă a textului biblic consemnează forma (poîvt^ „fenix”, care se referă la curmalii din genul Phoenix. Potrivit unora dintre formele identificate, cel mai probabil este ca termenul inițial să fi fost finic și pot fi plauzibile trei motive pentru care traducătorii textelor vechi au optat pentru această denumire. în primul rând, denumirea palmier are o arie de referință prea mare, iar prin ea nu se poate identifica exact realitatea desemnată. în acest caz, traducătorii puteau opta pentru restrângerea sensului exprimat de termen. în al doilea rând, traducerile bazate pe versiunile textului în greacă și în ³⁶ Biblia de la București (1688), în seria Monumenta Hnguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004, p. 218. ³⁷ Harold N. Moldenke, Alma L. Moldenke, op. cit., p. 78. 86 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ slavonă au echivalat, în mod corect, termenul finic. respectând forma originară. în al treilea rând, denumirea românească palmier este împrumutată din limba franceză, iar existența ei în limba română era imposibilă la acea vreme. 6. legumi (Regi III 21:2 în Biblia 1688 și Biblia 1795) - ierburi (Regi III 21:2 în ms. rom. 45 și ms. rom. BAR 4389) - legume (Regi III 21:2 în Septuaginta și versiunea modernă). Denumirile consemnate în Biblia poliglotă sunt gr. Ăa%dvcov „ierburi, legume, plante de grădină”³⁸, lat. hortum oleum „grădină de legume, verdețuri” și fr. un jardin potager „o grădină de zarzavat”. Opțiunea traducătorilor de a alege un termen în detrimentul altuia nu a afectat sensul textului religios, deoarece denumirea originară era una generică, ce se referea la plante cultivate în grădină. 7. mărăcini și ciulini (Geneza 3:18 în Biblia 1688. Septuaginta) - spini și ciulini (Geneza 3:18 în ms. rom. 45, versiunea modernă) - spini și pălămidă (Geneza 3:18 în Biblia 1795)'. lat. spinas et tribulos (Biblia Vulgata)', lat. spinas et tribulos. fr. des epines et des chardons (Biblia poliglotă). Denumirile mărăcine și spin sunt sinonime parțiale, mărăcinele fiind o plantă acoperită cu spini sau chiar spinul de pe aceste plante. în ceea ce privește termenii pălămidă și ciulin, deși aceste două plante fac parte din specii diferite, ele au caracteristici foarte asemănătoare, fiind „plante erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care cresc pe locuri necultivate”³⁹. Din acest motiv, sensul enunțului nu a fost modificat, chiar dacă traducătorii au avut alte opțiuni de traducere. Un alt context în care structurile spini și ciulini și spini și pălămidă au fost alese în traduceri diferite este în Epistola lui Pavel către evrei 6:8. Aici, forma spini și ciulini apare în Biblia 1688 și forma spini și pălămidă apare în Biblia 1795 și versiunea modernă. Pentru termenii ciulini și pălămidă. denumirile din Biblia poliglotă sunt gr. TptPoĂoog „plantă cu țepi, ciulini”, lat. tribulos și fr. des ronces. Așa cum am menționat anterior, substituirea unei denumiri cu cealaltă nu a modificat sensul textului religios, deoarece cele două plante pe care le desemnează au caracteristici similare. 8. molidv (Ezechiel 31:8 în Biblia 1688 și ms. rom. BAR 4389) - pini (Ezechiel 31:8 în Biblia 1795 și versiunea modernă) - fistici (Ezechiel 31:8 în ms. rom. 45). Denumirea în limba greacă, îifweg, nu trimite la o realitate extralingvistică exactă, ea putând însemna pin. brad sau o altă specie de conifere. De aceea, opțiunea pentru primii doi termeni (molidv și pini) nu a condus la modificarea sensului textului religios. Nu am reușit să identificăm rațiunile pentru care a fost utilizată forma fistici în ms. rom. 45. 9. paltin (Geneza 30:37 în Biblia 1688. ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, Biblia 1795. versiunea modernă) - platan (Septuaginta) - lat. platanis (Biblia Vulgata și Biblia poliglotă) - fr. platane (Biblia poliglota)', paltin (Ecleziast 24:16 în Biblia 1688. ms. rom. 45, Biblia 1795) - odraslă (Ecleziast 24:16 în ms. rom. BAR 4389) - platan (Ecleziast 24:16 în versiunea modernă). înlocuirea termenului moștenit (paltin, lat. platanus) cu cel neologic (platan, din lat. platanus. d. vgr. TiĂdiavog) se datorează opțiunii diferite a traducătorilor, opțiune făcută, probabil, din dorința de a păstra sensul originar. Deși termenul originar făcea referire la platan, utilizarea acestei denumiri era imposibilă la vremea traducerii ³² F. Vigouroux, La Sainte Bible Polyglotte. Ancien Testament. Tome I, Le Pentateuque. A. Roger et F. Chemoviz, Libraires-Editeurs, Paris, 1900, p. 157. 93 IRINA VLĂDESCU * Din clasa denumirilor împrumutate tot din neogreacă, dar care s-au păstrat până astăzi în limba română, fac parte următoarele: 1. chimen, Cănim carvi L. (Isaia 28:25 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, versiunea modernă), cu varianta chimin (Isaia 28:25 în Biblia 1795). Termenul este împrumutat din ngr. Kvpivo. Se poate constata că denumirea înregistrată în Biblia 1795 este mai apropiată de cuvântul originar. 2. chiparos, Cupressus sempervirens L. (Regi III 6:22 în Biblia 1688, Biblia 1795, versiunea modernă), cu varianta chiparis (Regi III 6:22 în ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389). Cuvântul chiparos este rezultatul unei adaptări a ngr. KU7iapfccn. 3. coriandru, Coriandrum sativiim L. (Exodul 16:14 în Septuaginta, versiunea modernă), cu variantele coliandreș (Exodul 16:14 în Biblia 1688), coliandrăș (Exodul 16:14 în ms. rom. 45), coliandru (Exodul 16:14 în Biblia 1795). Termenul coriandru a fost împrumutat din ngr. KOĂiavSpou. Denumirea din versiunea în greacă a textului biblic este Kopiov. 4. nard, Nardostachys jatamansi L. (Cântarea Cântărilor 4:13 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, versiunea modernă, Biblia 1795, Septuaginta). Denumirea a fost împrumutată din ngr. vdpbog. 5. rodiu, derivat regresiv din rodie, Punica granatum L. (Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, versiunea modernă, Biblia 1795), împrumutat din ngr. p65t. 6. terebint, Pistacia terebinthus L., denumire împrumutată din ngr. TepeptvOoț. Denumirile consemnate în textul religios sunt terevinthu (Geneza 43:11 în Biblia 1688, ms. rom. 45), terevint (Geneza 43:11 în Biblia 1795) și terebint (Geneza 43:11 în Septuaginta). Ele sunt înlocuite de stacti în ms. rom. BAR 4389 și de fisticuri în versiunea modernă. în Biblia poliglotă, am identificat gr. TcpâptvOov „terevinthon”, lat. terebinthi și fr. terebinthe. Contextul în care sunt consemnate aceste denumiri presupune o înșiruire de produse din plante: „...luați den roadele pământului întru vasele voastre și pogorâți omului daruri de rășină, și de miere, și tămâie, și zmirnă aleasă, și terevinthu și nuci”⁵³. Considerăm că textul originar, așa cum putem observa din citatul anterior, făcea referire la terebint sau la terebentină, o rășină extrasă din terebint. Totuși, întrebuințarea denumirii terebentină era imposibilă la acea vreme, deoarece ea este un împrumut neologic din limba franceză. Astfel, din rațiuni culturale și din dorința de a nu modifica sensul textului religios, traducătorii au optat pentru menționarea plantei, nu a produsului obținut din plantă, prin păstrarea denumirii din limba greacă. Denumirea din versiunea modernă, fisticuri, se poate explica prin faptul că terebintul este numit și stejarul fistic. Astfel, traducătorii versiunii moderne au ales un termen mai cunoscut și mai apropiat de ținuturile biblice. în ms. rom. BAR 4389, am identificat termenul stacti ca echivalent pentru terebint. Traducătorii au folosit, probabil, acest termen datorită faptului că stacti este tot o rășină (ca ⁵³ Biblia de la București (1688), în seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, Editura Universității Al. I. Cuza, 2004, p. 294. 94 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ terebentina) și, pentru a respecta sensul contextului în care se găsește, au optat pentru consemnarea lui. în Ecleziast 24:19 și Isaia 6:13, am identificat termenii terevinth {Biblia 1688, ms. rom. 45) și terebint (versiunea modernă), care au fost înlocuiți, în ms. rom. BAR 4389, cu denumirea stăjariu. Denumirile din Ecleziast 24:22 în Biblia poliglotă sunt gr. TepâpivOog „tereminthos”, lat. terebinthus și fr. terebinthe, iar cele din Isaia 6:13 sunt gr. T£p8ptv0og „terevinthos”, lat. terebinthus și fr. terebinthe. în Hsus Nâvi 24:26, forma stejar apare, de această dată, în versiunea modernă, în timp ce, în celelalte versiuni ale textului, am identificat forma terevinth. în Biblia poliglotă, am identificat, pentru această ocurență, gr. T8ppiv9ov „terminthon”, lat. quercum și fr. le chene. Utilizarea, în paralel, a formelor terebint și stejar poate fi explicată, probabil, prin incertitudinea creată de termenul originar, deoarece, după cum am putut observa din exemplele din greacă, există mai multe forme asemănătoare ale denumirii, dar și de realitatea extralingvistică la care aceasta face referire. O altă explicație pentru aceste substituiri poate fi că terebintul mai este numit și stejarul fistic și, probabil din rațiuni culturale, deoarece terebintul era mai puțin cunoscut pe teritoriul românesc, traducătorii au optat pentru un termen mai accesibil universului de cunoaștere al poporului român, deși echivalarea nu a fost, probabil, cea corectă. 7. trandafir, Roșa L. {înțelepciunea lui Solomon 2:8 în Biblia 1688, ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389, versiunea modernă, Biblia 1795, Septuaginta). Termenul are la bază ngr. TpiavTdcpnÂÂo. Faptul că denumirea apare în toate versiunile textului religios analizat dovedește o continuitate lexicală, fapt ce a contribuit la păstrarea împrumutului în limba română. Există, totuși, o excepție în una dintre ocurențele acestui termen. în Ecleziast 24:15, ms. rom. BAR 4389, termenul trandafiri este înlocuit de rodii, fapt explicat, probabil, prin traducerea greșită din greacă în slavonă și preluarea termenului în traducerea ms. rom. BAR 4389. Totuși, aici există o notă marginală în care este consemnat termenul trandafiri, probabil ca rezultat al comparării cu textul originar. Biblia poliglotă consemnează, în acest caz, formele des rosiers (limba franceză) și rosae (limba latină), iar în textul grecesc am identificat forma q65od „trandafir”. în celelalte traduceri ale textului religios, utilizarea denumirii trandafiri este constantă. * Exemplele menționate anterior relevă faptul că, în procesul traducerii, autorii și revizorii Bibliei au utilizat trei metode: traducerea unor cuvinte prin echivalarea lor cu termeni moșteniți din limba latină, traducerea prin echivalarea cu termeni împrumutați în limba română din slavă, latină ș.a., dar și termeni a căror formă a apărut prin împrumut din greacă (în lipsa unor echivalente care să exprime aceeași realitate în limba română). Termenii împrumutați au contribuit la dezvoltarea limbii române literare, datorită nivelului ridicat de cultură de care au dat dovadă traducătorii, și circulației textelor biblice, arătând totodată nevoia de îmbogățire a limbii. 95 IRINA VLĂDESCU După cum s-a putut observa, în traducerea Bibliei în limba română, în diverse variante ale textului s-a optat pentru înlocuirea anumitor termeni din rațiuni culturale, traducătorii fiind nevoiți, acolo unde a fost posibil, să ofere cititorilor o variantă apropiată de sfera lor de cunoaștere. Au existat și cazuri în care nu am identificat cauza înlocuirii unui termen cu altul. Motivul pentru care s-a apelat la împrumuturi (adesea neadaptate la normele limbii) a fost reprezentat de dorința de respectare a sursei, în condițiile inexistenței unui cuvânt moștenit în limba română, care să aibă același sens cu termenii grecești corespunzători. Textele religioase au avut un rol important în dezvoltarea limbii române (a scrisului literar românesc) și în afirmarea ei ca limbă de cultură. Numele de plante identificate în aceste texte pot fi dovada faptului că, din îndepărtate timpuri, începea să se contureze o terminologie botanică (mulți dintre termeni erau neologisme sau împrumuturi de tip neologic mai vechi). Deși apariția numelor de plante în textele religioase este condiționată de textele- sursă, analiza lor contribuie la stabilirea nivelului cultural al poporului (mai ales al intelectualilor) din acea epocă și ne oferă indicii importante despre influențele culturale care se manifestau pe teritoriul românesc, dar și despre gradul de deschidere spre noutate. Nume de plante în scrierile laice. Prognostice, scrieri medicale, cărți de bucate Scrierile laice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, traduceri cu destinație specială, au susținut afirmarea limbii române ca limbă de cultură. Deși existente într-un număr mai restrâns decât textele bisericești, scrierile laice au contribuit la procesul de dezvoltare a culturii române, prin trecerea de la caracterul oral, specific tradiției, la caracterul scris, cult, specific inovației. Textele laice au apărut, așa cum am menționat anterior⁵⁴, din nevoi practice și imediate ale poporului român, cu privire la activitățile desfășurate în viața de fiecare zi. Fie că prezentau oportunități de aflare a viitorului, cu preziceri în care oamenii aveau încredere pentru desfășurarea activităților viitoare, fie leacuri pentru diverse afecțiuni sau sugestii pentru îmbunătățirea traiului (cum sunt rețetele culinare), aceste texte inovează prin consemnarea, uneori pentru prima dată, a unor elemente lexicale ce, mai târziu, se vor specializa și vor face parte din domenii științifice distincte, cum ar fi cel medical, meteorologic, gastronomic ș.a. Numele de plante consemnate în scrierile laice din perioada veche, deși sporadice, sunt mărci ale utilizării, în limba română, a acestor elemente lexicale nu cu scop strict științific (înscris în domeniul botanic), ci cu alte scopuri, legate de aflarea viitorului, de tratamente tradiționale sau de rețete culinare. Astfel, aceste denumiri aflate în uz în limba română, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, înainte de apariția primelor lucrări cu caracter științific autentic, sunt încadrate în sfera tradiției. ⁵⁴ Pentru mai multe informații, vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Texte laice, p. 49. 96 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Apogeul dezvoltării terminologiei botanice, dar și mărcile evidente ale influențelor culturale exercitate de modele străine sunt caracterizate, după cum am menționat anterior⁵⁵, de înregistrarea denumirilor științifice de plante preluate din taxonomia botanistului suedez Cari von Linne, în Lexiconul de la Buda. dar și de organizarea primelor clasificări românești ale plantelor în aceeași lucrare. Alcătuirea unui inventar de nume de plante din textele laice vechi este necesară pentru efectuarea unei analize ce va conduce la identificarea influențelor culturale străine ce au contribuit la dezvoltarea limbii române, dar și la stabilirea gradului de deschidere a culturii române către inovație și modernitate. Deși scrierile laice românești din perioada veche nu aveau un caracter botanic evident la acea vreme, am urmărit să selectăm texte relevante pentru terminologia cercetată. Astfel, analiza se va desfășură asupra numelor de plante din texte precum Rujdenița. Gromovnicele (texte necesare pentru aflarea viitorului), cărți de bucate (Carte întru care să scriu mâncările) și texte medicale (Alegerile lui Ippocrat). Rujdenița Rujdenița este o copie a celui mai vechi zodiac românesc cunoscut, alcătuită în jurul anului 1620.⁵⁶ Cele patru fragmente care s-au păstrat includ lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie. Trei dintre ele au aceeași structură: două paragrafe, unul pentru prezentarea viitorului băieților și celălalt pentru prezentarea viitorului fetelor. Pentru cel de-al patrulea fragment, s-a păstrat doar paragraful destinat băieților.⁵⁷ Primele trăsături prezentate la începutul fiecărui fragment sunt cele fizice și morale. Apoi, sunt relatate aspecte legate de noroc (mai ales în treburile gospodărești), de boală (care sunt momentele în care oamenii vor suferi de diverse afecțiuni), dar și leacuri pentru aceste boli. Precizia cu care se fac anumite afirmații conferă textului un caracter riguros. De exemplu, în luna septembrie, în paragraful destinat prezentării viitorului băieților, se menționează cu certitudine că în primul an de viață, dar și când va avea 2, 15 sau 32 de ani, băiatul va fi bolnav: „1,2, 15, 32 let el va boli și v-ave primejdi, ci nu va muri”⁵⁸. în fragmentul păstrat din Rujdenița. am identificat cinci denumiri de plante: 1. un termen generic: copaci (alb. kopaq)'. 2. patru termeni specifici, consemnați în descrierea leacurilor: bujor (sl. bozur). crin (sl. krinu). dafin (lat. daphinus), trandafir (din ngr. TpiavToapuĂĂo).⁵⁹ Reproducem, în continuare, contextele în care sunt consemnate aceste denumiri: Vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe, p. 64-75. ⁵⁶ Pentru mai multe detalii, vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Texte laice. Rujdenița. p. 50. ⁵⁷ Nicolae Cartojan, op. cit., p. 591-601. ⁵⁸ Ibidem. p. 592. ⁵⁹ Toate denumirile sunt preluate din Nicolae Cartojan, op. cit., p. 591-601. 97 IRINA VLĂDESCU > „în luna lu Brumariu, de va naște ficiorul [...] să nu se suie în copaci, că va cade.”⁶⁰ > „Luna Răpciuni: 3 grăunțe de dafin și ulei de lemn și tămâie albă să le mestece și să va sănătoși.”⁶¹; „Floare de trandafir și rădăcină de bujor și tămâie albă; să le mestece, să să ungă și să va vindeca.”⁶² > „în luna lu Brumariu - De să va războli, leac: rădăcină de crin și tămâie albă și uleiu de lemn; să le piseze, să să ungă, că să va vindeca.”⁶³ > „în luna lui Brumari mari - De să va războli, leac: 3 grăunțe de dafin și unt de lemn să le mestece și să să afume că să va vindeca.”⁶⁴ Numele de plante au fost consemnate, în acest fragment din Rujdenița. în descrierea unor leacuri, a unor tratamente tradiționale, fiind întrebuințate, deci, cu scop practic. Importanța numelor de plante notate într-un text de felul Rujdeniței este cu atât mai mare, cu cât această scriere nu avea caracter botanic. Astfel, deși apărute sporadic în conținutul lucrării, fitonimele consemnate aici sugerează, încă de la început, o atentă observație a limbii vorbite la acea vreme. Gromovnice Gromovnicele sunt scrieri în care soarta omului este prezisă în raport cu zodia, luna în care s-a născut (fiecare lună fiind împărțită în 13 zodii) și desfășurarea unor fenomene naturale precum tunetul, fulgerul, trăsnetul sau cutremurul. Deși prezicerile erau generale, unii oameni își trăiau viața fiind influențați de acest tip de texte.⁶⁵ Prezența numelor de plante în aceste texte, deși este rară, contribuie la alcătuirea unui inventar, dar și la stabilirea caracterului popular sau cult al fitonimelor din epoca veche. Consemnarea unor nume de plante moștenite sau împrumutate, aflate în uz, este relevantă pentru evidențierea caracteristicilor limbii vorbite într-o anumită perioadă din dezvoltarea sa. * Cea mai veche scriere de acest fel datează din 1636.⁶⁶ Izvorât din nevoi practice și imediate ale poporului român, acest text ilustrează principalele caracteristici ale viitorului oamenilor în funcție de zodia în care s-au născut, dar și în funcție de anumite fenomene naturale: tunet, fulger, cutremur. ⁶⁰ Nicolae Cartojan, op. cit., p. 595. ⁶¹ Ibidem, p. 592-594. ⁶² Ibidem. ⁶³ Ibidem, p. 596-597. ⁶⁴ Ibidem, p. 598-599. ⁶⁵ Pentru mai multe informații privind caracteristicile gromovnicelor, vezi Capitolul al H-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Texte laice. Gromovnice, p. 51-52. ⁶⁶ Al. Mareș (coord.), op. cit.,^. 202. 98 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Elementele lexicale ce au caracter botanic sunt, fără îndoială, preluate din limba vorbită a vremii, chiar dacă sunt cerute de corespondența cu textul-sursă. Astfel, denumirile din uz sunt consemnate pentru a alcătui textul în așa fel încât vorbitorul de limba română să îl înțeleagă. Numele de plante din Gromovnic. deși nu foarte numeroase, relevă importanța uzului în alcătuirea unor astfel de texte. Aceste nume sunt: bucate „roade”, grâu, lemne, mană, poame. Reproducem, în continuare, contextele în care sunt consemnate aceste denumiri: > „Și toate lemnele rod mult face-vor și oamenii de munte sănătoș fi-vor.”⁶⁷ > „Și iarnă grea, geroasă fi-va și mană multă fi-va și într-o vară, la un loc, 4 războaie fi-vor. Bucate multe să arată.”⁶⁸ > „Și grâu, miere și poame fi-vor destule și multe semne fi-vor.”⁶⁹ Astfel, contribuind la dezvoltarea limbii române ca limbă de cultură, textele de felul Gromovnicelor ilustrează, prin scopul lor practic, principalele trăsături ale limbii vorbite, în general, și ale unui vocabular botanic încă nedefinit, în special. * Textul Gromovnic al lui Iraclie împărat, descoperit într-un manuscris din secolul al XVIII-lea, este, după cum afirmă Nicolae Drăganu⁷⁰, o copie a unui gromovnic mai vechi, din 1639, consemnat în cea mai veche carte tipărită din ordinul principelui Râkoczy I. Textul din urmă, identificat tot de Nicolae Drăganu, se găsește editat integral în lucrarea Cea mai veche carte rakoczyană. Astfel, beneficiind de conținutul integral al Gromovnicului lui Iraclie împărat, am realizat analiza numelor de plante consemnate aici (conținutul textului fiind identic, așa cum am precizat anterior, cu cel al gromovnicului din 1639). Scopul acestei lucrări este, ca și în cazul Rujdeniței. unul practic, izvorât din nevoi imediate ale poporului român (dorința de cunoaștere a viitorului). Fitonimele notate aici sunt, astfel, mărci ale tradiției (în domeniul botanic), fiind utilizate în mod curent în limba vorbită, în perioada veche. Elementele lexicale aparținând vocabularului botanic pot fi încadrate în două categorii: 1. nume generice: (poamele depre) leamne. legumi, poame'. 2. nume specifice: grâu, grâne. (roadă în) mălaie „porumb” sau „mei”, struguri. Pentru exemplificarea unora dintre contextele în care au fost notate aceste denumiri, reproducem următoarele: > „De va tuna în numărul berbeacelui despre răsărit, [...] războaie, rane și pagubă va fi, pâine pre alocurea. Poamele vor fi scumpe. /[...] Și un împărat despre apus va muri. Și vor fi ploi multe și roadă în mălaie.”⁷¹ ⁶⁷ AL Mareș (coord.), op. cit., p. 203. ⁶⁸ Ibidem. p. 204. ⁶⁹ Ibidem. p. 205. ⁷⁰ Nicolae Drăganu, op. cit., p. 178. ⁷¹ Ibidem. p. 180. 99 IRINA VLĂDESCU > „De va tuna în numărul geamănului, [...] va fi mare iarna și grâu va fi mult.”⁷² Numele generice de plante, dar și numele specifice consemnate în acest text contribuie la alcătuirea unui vocabular botanic scris. Așa cum se poate observa în exemplele menționate anterior, cei mai mulți termeni sunt moșteniți și au caracter general. Prin apariția în lucrări cu scop practic și prin faptul că sunt preluate din limba vorbită a vremii, denumirile de plante menționate ilustrează mărci ale tradiției în ansamblul elementelor lexicale (cu specific botanic) din limba română, evidențiind caracteristicile limbii române de la începutul secolului al XVII-lea. Carte întru care să scriu mâncările Cea mai veche scriere cu caracter gastronomic, care s-a păstrat până astăzi, este lucrarea Carte întru care să scriu mâncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și de dulce, dupre orânduiala lor, manuscris alcătuit, probabil, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.⁷³ Culegere de rețete culinare, manuscrisul este dovada certă a unor influențe culturale occidentale, deoarece acest tip de scriere era specific Occidentului, încă din secolul al XV-lea.⁷⁴ Scopul practic al acestei scrieri reprezintă un argument pentru selectarea elementelor lexicale aflate în uz, deoarece textele trebuiau înțelese de vorbitorii de limba română (în cazul acestor texte, de către bucătari). Astfel, multe dintre numele de plante consemnate aici țin de tradiție, fiind preluate din limba vorbită a vremii. Notarea neologismelor (majoritatea din italiană) este o consecință a utilizării unor surse italienești de către traducătorii sau autorii rețetelor.⁷⁵ Păstrarea lor în texte este motivată, probabil, din cauza lipsei unor denumiri echivalente în limba română pentru realitățile extralingvistice desemnate de acestea. Așa cum am menționat în prezentarea manuscrisului, scopul acestuia a fost unul de natură practică, servind ca îndreptar pentru bucătarii ce se ocupau de pregătirea meselor de la curtea domnitorului. In cele 293 de rețete consemnate în lucrarea Carte întru care să scriu mâncările, inclusiv în sfaturile pentru prepararea vinului, dar și în cele pentru curățarea armelor, am identificat, cu aproximație, 100 de nume de plante și de produse din plante (aici ne referim la cele care au o legătură directă cu plantele, cum ar fi fructele sau diversele condimente: chimen, nucșoară, piper, scorțișoară ș.a.). Putem încadra numele de plante în următoarele categorii: a. nume generice: bureți, erburi mirositoare, frunzișoară, iarbă', b. nume specifice: ⁷² Nicolae Drăganu, op. cit., p. 181. ⁷³ Vezi Capitolul al Il-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Texte laice. Carte întru care să scriu mâncările, p. 53-55. ⁷⁴ Ibidem. Gh. Chivu, Cartea de bucate, un manuscris singular în scrisul vechi românesc, în Gabriel Ștrempel la 80 de ani, Satu-Mare, 2006, p. 133. 100 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ 1. arbuști: agreș, soc; 2. cereale: bob, orez, orz; 3. flori: garoafe, trandafir; 4. fructe: alună, caisă, castană, chitră, cireașă, fistichiuri, lămâe, meare crețești, migdale, mure, năramză, nucă, peare, piarseci, prune, rodie, stafide, struguri, vișine, zarzăre, zmieură; 5. ierburi utilizate în salate sau diverse preparate: anghelină, anghenarie, boranză, cicoare, hațmațuchi „hasmațuchi”, hămeiu, iarbă grasă, lăptuci, limba boului, măcriș, mătăcină; 6. legume: andidie, ceapă, hrean, mazăre, molotru, morcov, napi călugărești, năhut, patlageane, sfeclă, spanac, sparanghel, tigve; 7. plante întrebuințate drept condimente: anason, busiioc, capere, chimen, cimbru, coliandru, cucunari, cuișoare, dafin, ierburi mirositoare, izmă,jaleș, leuștean, maghiran, muștar, nucșoară, pătrânjăi, pimpinela „anason”, piper, rozmarin, sărpunel, scorțișoară, șofran, usturoi; 8. plante utilizate pentru aromarea vinului: anghelină, calamo aromatico „obligeană”, cardamomo „cardamom”, cubebe „piper de Cubebe”, galanga „ghimbir- siamez”, ginepro „ienupăr”, lăuruscă, pelin, udagaci „odagaci, săpunariță”⁷⁶ ⁷⁷; 9. plante utilizate pentru aromarea votcii: mărgăritărel; 10. plante utilizate pentru colorarea băuturilor (votcă): carlina, crămăzu „cârmâz”, micșineale „micșunele”, sandal „santal”; 11. pomi fructiferi: gutui fi Denumirile amintite sunt, așa cum am menționat anterior, fie preluate din limba vorbită (denumiri moștenite din latină, împrumutate din limbile cu care româna a intrat în contact sau create în interiorul limbii române), fie intrate ca neologisme, din sursele utilizate în traducere. Dintre numele de plante moștenite din limba latină, menționăm: ceapă (lat. caepa), cicoare (lat. *cichoria), cireașă (lat. ceresia), iarbă (lat. herba), in (lat. lînum), lăptucă (lat. lactuca), lăuruscă (lat. labrusca), nap (lat. napus), orz (lat. hordeum) ș.a. O altă clasă este reprezentată de numele de plante împrumutate din limbile cu care româna a intrat în contact. Câteva exemple de astfel de nume sunt: a. din bulgară: mătăcină (bg. maticina), morcov (bg. morkov), orez (bg. oriz), pelin (bg. pelin), tigvă (bg. tikva); b. din maghiară: agreș „agriș” (magh. egres), muștar (magh. mustâr); c. din neogreacă sau mediogreacă: aguridă (mgr. ayoopiSa), andidie „andivă” (ngr. aviiSi), anghenarie „anghinare” (ngr. ayKtvdpa), chimen (ngr. Kuptvo), chitră (ngr. Kiipa), coliandru „coriandru” (ngr. KOĂîavbpon); d. din slavă sau vechea slavă: bob (sl. bobii), hămeiu (sl. chiimeli), hrean (vsl. hrenii); ⁷⁶ Pentru numele de plante împrumutate din limba italiană, vezi Gh. Chivu, Cartea de bucate, un manuscris singular în scrisul vechi românesc, în Gabriel Ștrempel la 80 de ani, Satu-Mare, 2006, p. 129-132. ⁷⁷ Ioana Constantinescu, op. cit., p. 101-173. 101 IRINA VLĂDESCU e. din turcă: anason (tc. anason), crămăzu „cârmâz” (tc. kirmiz), fistichiuri „fistic” (tc. fistik). Din categoria elementelor lexicale create în limbă, menționăm: anghelină, cuișoare, frunzișoară, lemn câinesc, mărgăritărel, nucșoară, scorțișoară, usturoi ș.a. Fitonimele intrate ca neologisme în limba română, din sursele utilizate de traducător (unele rețete fiind, probabil, traduse din limba italiană), sunt: calamo aromatico - calamoromatico (it. calamo aromatico „obligeană”), capere (it. cappero), cardamomo (it. cardamomo „cardamom”), carlina (it. carlina „ciurul zânelor”), galanga (it. galanga „galangal mare”), ghenuperi - genepro - ginepro (it. ginepro „ienupăr”), pimpinela (it. pimpinella „anason”). Scopul practic al culegerii de rețete, evident prin caracterul textelor, este principalul factor ce a influențat consemnarea unor nume de plante existente în limba vorbită a vremii (secolul al XVIII-lea), deoarece aceste nume trebuiau înțelese de cei care le utilizau (bucătarii). Așadar, elementele lexicale cu specific botanic, identificate în lucrarea Carte întru care să scriu mâncările, sunt de regulă reprezentative pentru tradiție, fiind preluate din uz. Prezența unor neologisme neadaptate la specificul limbii române se justifică prin sursele utilizate în traducerea acestor texte, sursele, în acest caz, fiind în limba italiană. Consemnarea neologismelor fără adaptări se poate explica prin lipsa unor echivalente românești, la acea vreme, pentru plantele desemnate. Consemnarea numelor de plante în cartea de bucate nu se datorează unei preocupări în domeniul botanic, deoarece autorii nu erau interesați de plante în special, ci de rolul și de utilizarea acestora în prepararea mâncărurilor, această scriere fiind destinată celor care se ocupau de gastronomie. Astfel, lucrarea se înscrie în categoria textelor alcătuite din nevoi practice ale poporului român, iar prezența numelor de plante aici este relevantă pentru alcătuirea unui inventar de fitonime preluate din uz, din limba vorbită în secolul al XVIII-lea, acest inventar fiind esențial în conturarea progresului înregistrat în trecerea numelor de plante de la tradiție la inovație, prin urmarea unor modele culturale străine. Alegerile lui Ippocrat Cea mai veche copie păstrată a Alegerilor lui Ippocrat datează din deceniile de mijloc ale secolului al XVIII-lea.⁷⁸ Importanța acestei scrieri pentru terminologia medicală, în special, și pentru limba română, în general, este dată de caracterul ei cult, fiind „primul text medical cult scris în limba română”⁷⁹. Ca prim text medical cult păstrat⁸⁰, scrierea intitulată Alegerile lui Ippocrat este importantă prin caracterul ei practic, relevat de indicațiile medicale și tratamentele propuse. Adaptarea culturală a unor termeni cu origini străine prin echivalarea lor cu denumiri ⁷⁸ Vezi Capitolul al H-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Texte laice. Alegerile lui Ippocrat, p. 55-57. ⁷⁹ Gh. Chivu, Alegerile lui Ippocrat..., p. 29. ⁸⁰ Ibidem. 102 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ românești, aflate în uz, este o caracteristică a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Această echivalare s-a făcut și în acest caz pentru a înlesni înțelegerea textului de către vorbitorii de limba română. Singura denumire de plantă din Alegerile lui Ippocrat este, așa cum am menționat în capitolul anterior, elevor {iarba lui Tatin). Ea este consemnată în Tăiarea a patra (cartea a IV-a), Alegerile 13-16\ „De să va bea elevorul, adică iarba lui Tatin, trebuie să ne umezim mai nainte de bere trupurile cu mai multă hrană și odihnă la aceia cari cu anevoe să curățesc pe sus.” (Alegerea 13)^ Băută în scopuri curative, se menționează că iarba lui Tatin poate fi și dăunătoare celor sănătoși: „Iarba lui Tatin iaste primejdioasă celor ce sunt sănătoși la trup, fiindcă pricinuiește tremurare” (Alegerea 16)*² Se pare că planta iarba lui Tatin (numită și foaia lui Tatin. iarba lui Tat. iarba lui Tate. iarba lui Taten. iarba lui Tătic, iarba lui Tatie. iarba lutatinulu^ ș.a.) a fost cunoscută inițial sub denumirea de lutatină. provenită, probabil, din lat. lutatus, -a, -um „murdar de noroi, negru”, denumire datorată caracteristicilor observabile ale plantei: rădăcina neagră era cea care se utiliza în diverse tratamente. De aici, derivă alte denumiri ale plantei: buruiană, iarbă sau rădăcină neagră. Giorge Pascu propune și compararea cu lat. luteus „acoperit de noroi”. El afirmă că, „izolat, forma lutatină a fost simțită ca fiind lu(i) tat sau lu(i) tatin(ă). adică iarba lui Tat - iarba lui Tatiri*^. Acest fenomen a fost interpretat drept un caz de etimologie populară. Forma neologică lutatină a fost adaptată, probabil, la specificul limbii române, în general, și la specificul terminologiei botanice, în special. Așadar, s-a ajuns la o specializare a termenului, prin adăugarea denumirii generice „iarbă” și, mai apoi, prin analogie cu alte elemente lexicale caracteristice domeniului botanic (de exemplu, iarba-lui-Hristofor. iarba- lui-Sf.-Ion. barba-lui-Aron ș.a.), planta a fost numită iarba lui Tatin. Astfel, numele generic iarbă include planta într-o clasă, iar adăugarea determinantului „lui Tatin” preia modele deja existente în limbă. Argumentele prezentate anterior pot susține faptul că denumirea iarba lui Tatin este o creație internă, rezultată în urma adaptării unui neologism la specificul limbii române prin utilizarea unor modele lexicale existente. Dacă denumirea iarba lui Tatin este o creație românească, asocierea acesteia cu termenul elevor ridică numeroase probleme. In primul rând, forma elevor nu este consemnată în niciun dicționar românesc, ci doar forma elebor. Aceasta denumește o altă plantă, diferită de iarba lui Tatin (Symphytum officinale L.), plantă ce poartă și denumirea de spânz. Considerând faptul că traducerea Alegerilor lui Ippocrat a fost făcută din greacă, iar denumirea elebor își are originea în greaca veche, gr. 8ĂĂ£0opog, putem afirma că, probabil, termenul originar a fost elebor și a fost preluat ca atare din greacă, reușind să se ⁸¹ Pentru mai multe exemple, vezi Capitolul al Il-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Texte laice. Alegerile lui Ippocrat, p. 57. ⁸² Paul Cemovodeanu, N. Vătămanu, op. cit.,^. 153. ⁸³ AL Borza, Dicționar etnobotanic, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968, p. 166. ⁸⁴ Giorge Pascu, Nume de plante - II. Etimologii populare. Iarba lui Tatin, Revista critică, an 3, nr. 4 (octombrie- decembrie), 1929, p. 263. 103 IRINA VLĂDESCU adapteze la limba română. Caracteristicile similare ale celor două plante, care au întrebuințări curative, au condus la substituirea lor, iar structura iarba lui Tatin a fost utilizată, deoarece era o creație „transparentă” în cadrul limbii române. Astfel, termenul elevor a fost explicat prin denumirea iarba lui Tatin pentru a fi integrat în limbă și pentru a fi înțeles de vorbitorul român, chiar dacă această asociere era rezultatul unei erori. In Lexiconul de la Buda (1825) sunt consemnate formele tatină, lutatină și iarba-lui- Tatin, dar denumirea elebor lipsește. Este posibil ca termenul elebor să fi apărut în această traducere doar datorită faptului că era realizată după limba greacă și să fi reintrat în limbă abia după prima jumătate a secolului al XlX-lea, datorită influenței limbii franceze. Prezența denumirii elevor „elebor” în textul Alegerile lui Ippocrat poate fi justificată prin influența pe care a avut-o limba greacă (traducerea a păstrat termenul originar în absența unei denumiri uzuale în limba română). Explicarea ei, prin structura iarba lui Tatin, se poate datora caracteristicilor comune ale celor două plante, ca rezultat al unei încercări de adaptare culturală, planta din urmă fiind cunoscută foarte probabil de poporul român. * Preluate din limba vorbită sau intrate, ca neologisme, din sursele utilizate de către traducători, fitonimele notate în scrierile prezentate anterior sunt relevante pentru stabilirea statutului inițial al elementelor lexicale botanice în ansamblul limbii române, dar și a rolului acestora în viața poporului român. Scopul practic al acestor lucrări este principalul argument în susținerea ipotezei conform căreia numele de plante notate aici sunt, în primul rând, mărci ale tradiției. Destinate întrebuințării curente, textele de felul prognosticelor, scrierilor medicale sau cărților de bucate aveau o finalitate practică imediată, fiind alcătuite în urma identificării unor nevoi concrete. Diversitatea etimologică a numelor de plante se datorează contactului dintre limba română și limbile străine din care au fost împrumutate numeroase elemente lexicale. Astfel, am identificat, în scrierile prezentate, împrumuturi din slavă, maghiară, neogreacă și turcă, dar și împrumuturi neologice din limba italiană (în cazul culegerii de rețete, unde împrumuturile erau justificate de textul-sursă), care nu s-au păstrat întotdeauna, din cauza neadaptării la specificul limbii române și absenței din uz a plantelor numite. Indiferent de originea lor (nume moștenite sau împrumutate), denumirile de plante din scrierile laice amintite sunt relevante tocmai prin caracteristicile pe care le au: ele sunt elemente lexicale din limba (scrisă sau vorbită) utilizată, în mod curent, în perioada veche și, fără să fie consemnate în lucrări cu caracter științific, își aduc contribuția la desfășurarea procesului de dezvoltare a limbii, prin trecerea de la tradiție la inovație, urmare a influențelor culturale străine. 104 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Lexicoane Progresul de la tradiție (nume de plante aflate în uz, consemnate sau doar transmise prin viu grai) la inovație (acceptarea și utilizarea unor modele culturale străine, notarea numelor românești alături de echivalentele lor din alte limbi, deci o notare cu caracter științific, diferită de uz) se realizează odată cu apariția primelor lucrări lexicografice. Lexicografia românească veche a contribuit la afirmarea limbii române ca limbă de cultură, primele lucrări lexicografice fiind reprezentative pentru acest subdomeniu al lingvisticii românești. Consemnarea, pentru prima dată în istoria limbii, a unor elemente lexicale și organizarea lor riguroasă au demonstrat dezvoltarea limbii române și au permis ilustrarea caracteristicilor culturale și lingvistice din perioada veche (secolele al XVII-lea - al XVIII-lea). Importanța lucrărilor lexicografice vechi pentru vocabularul botanic este dată de faptul că elementelor lexicale cu denotat botanic li se recunoștea egalitatea în raport cu celelalte elemente din limbă, procentul lor în aceste lucrări fiind semnificativ. Totodată, consemnarea numelor de plante alături de corespondentul lor în limba latină sau în alte limbi a condus la realizarea unui progres în domeniul științific, prin trecerea de la tradiție (termeni aflați în uz) la inovație (urmarea unor modele culturale străine), caracterizată de numeroasele influențe moderne reflectate în termenii consemnați (neologisme, calcuri lingvistice ș.a.). Autorii lucrărilor lexicografice nu erau interesați numai de adaptarea culturală a unor elemente lexicale, ci ei urmăreau și consemnarea riguroasă a unor fapte de limbă. Scopul acestor lucrări era de a înregistra elementele lexicale prezente în limba română. Diferența dintre lucrările lexicografice și lucrările cu scop practic de felul prognosticelor, scrierilor medicale sau cărților de bucate este că, în acestea din urmă, numele de plante apăreau sporadic și erau adaptate din punct de vedere cultural la posibilitățile de înțelegere ale vorbitorului de limbă română, în vreme ce lucrările lexicografice relevă importanța vocabularului botanic într-o perioadă în care acesta nu era considerat esențial în traduceri sau chiar în limba vorbită. Notarea numelor latinești ale plantelor în unele dintre aceste lexicoane, cu un secol înainte de consemnarea lor în Lexiconul de la Buda. este o dovadă incipientă a deschiderii către cunoașterea științifică. Consemnarea numelor de plante alături de corespondentele lor în alte limbi, cum ar fi slava, maghiara sau latina, este esențială în evidențierea progresului înregistrat de aceste denumiri, prin trecerea de la popular la științific, de la tradiție la inovație. Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor Principalul scop al lexicoanelor din secolul al XVII-lea a fost, așa cum am menționat, de a servi drept instrumente pentru traducerea scrierilor religioase. Mai mult decât un instrument practic utilizat pentru a facilita înțelegerea textelor religioase, Lexiconul lui Mardarie consemnează și elemente lexicale diferite de cele întâlnite în traducerile scrierilor bisericești. 105 IRINA VLĂDESCU Lexiconul consemnează 4574 de cuvinte și expresii în slavonă, dar și echivalentele acestora în limba română, uneori însoțite de explicații suplimentare. Cele aproximativ 60 de nume de plante consemnate în lucrarea Lexicon slavo- romănesc și tâlcuirea numelor pot fi încadrate în următoarele categorii: a. nume generice: bureate „burete”, floare, frunză, iarbă, mărăcine, pai. poamă, spin, stâlpare'. b. nume specifice: 1. nume de arbori: brad, chedru. curmal, dud.fag.finic.frăgar „dud”, gutâi „gutui”, măslin, migdal, paltin, pin. plop, smochin'. 2. nume de arbuști: măceș, mur. păducel. vie'. 3. nume de cereale: grâu. orez'. 4. nume de flori: mărgăritar, nard, ruje „trandafir”, trandafir. 5. nume de fructe: aguridă, figă „smochină”, ghindă, nucă.pară, smochină, strugur. 6. nume de legume: ceapă, linte, năut. pătrenjel „pătrunjel”, sveclă „sfeclă”, varză'. 7. nume de plante sau de produse din plante întrebuințate drept condimente: busioc „busuioc”, izmă, mărar, muștar, scorțișoară, șofran'. 8. nume de plante dăunătoare: neghină, polomida „pălămidă”; 9. nume de plante textile: bumbac. Denumirile amintite sunt denumiri moștenite din latină, create în interiorul limbii române, împrumutate din limbile cu care româna a intrat în contact sau intrate ca neologisme din sursa utilizată în traducere. Cele mai numeroase nume de plante sunt moștenite din limba latină: bureate „burete” (lat. *boletis. -em). ceapă (lat. caepd). fag (lat. fagus). floare (lat. flos, -ris). frunză (iat.frondia). grâu (lat. granum). iarbă (lat. herba). linte (lat. lens, -ntis). mărăcine (lat. marrucind). mur (lat. morus). nucă (lat. nux, -cis). pai (lat. palea). paltin (lat. platanus). pară (lat. pira). păducel (lat. *peducellus). pin (lat. pinus). plop (lat. poplus). poamă (lat. poma). spin (lat. spinus). varza (lat. virdia „verdețuri”), vie (lat. vined). Ca împrumuturi din neogreacă și mediogreacă, menționăm: aguridă (mgr. ayonptSa), mărgăritar (mgr. papyapiTdpi), nard (ngr. vapbog), trandafir (ngr. TpiavTCKpoĂĂo). împrumuturile din slavă sau din vechea slavă sunt reprezentate de: chedru (vsl. kedrii). finic (vsl. finiku). migdal (sL migdalii), sveclă (sl. sveklii). Un împrumut neologic din slavă, care nu s-a păstrat până astăzi, este figa „smochină”. Dintre creațiile interne, amintim: curmal (derivat regresiv din curmală, ngr. xouppag), frăgar (frag + suf. -ar), măslin (derivat regresiv din măslină, sl. măslină). scorțișoară (scoarță + suf. -ișoară). smochin (derivat regresiv din smochină, sl. smokinja). Având ca scop principal facilitarea înțelegerii scrierilor religioase de către slujitorii bisericii, lucrarea Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor a lui Mardarie Cozianul este o dovadă certă a începuturilor afirmării limbii române ca limbă de cult și, implicit, ca limbă de cultură. 106 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Numele de plante notate în lucrarea călugărului Mardarie Cozianul sunt elemente lexicale preluate din limba vorbită sau intrate, ca împrumuturi neologice, din sursa utilizată (în acest caz, lucrarea Lexicon slavo-rusesc și tâlcuirea numelor a lui Pamvo Berînda). Unele dintre denumirile din slavă au fost echivalate cu denumiri moștenite sau împrumutate în limba română sau cu unele creații interne. Fiind prima lucrare de tip lexicografic păstrată și cunoscută, Lexiconul lui Mardarie reprezintă prima încercare de organizare riguroasă a termenilor și structurilor din limba română, fiind primul instrument realizat în vederea traducerii unor scrieri religioase. Cea mai veche listă cu nume românești de plante Cea mai veche listă cu nume românești de plante a fost inițial publicată de Moses Gaster sub numele Fragmentul de la Bistrița, fiind prima listă originală de plante, cunoscută și păstrată până astăzi, alcătuită de un călugăr aflat la o mănăstire din Bistrița.⁸⁵ Această scriere este esențială pentru cercetarea noastră, deoarece ea este prima scriere cunoscută în care sunt consemnate numai nume de plante, fapt ce dovedește interesul autorului pentru acest domeniu al vocabularului românesc. Astfel, având în vedere perioada aproximativă în care a fost alcătuită lista, în jurul anului 1700, putem afirma că preocupările pentru identificarea și notarea numelor de plante au fost prezente în spațiul românesc încă din îndepărtate timpuri. Ieromonahul Serafim, autorul acestei liste de plante, notează, alături de termenii și structurile lexicale din slavonă, echivalentele românești. Am identificat, în cuprinsul lucrării, și serii sinonimice pentru aceleași elemente lexicale din slavonă, ai căror termeni nu reflectă întotdeauna aceeași realitate extralingvistică: crestețel. podbeal și brustur, pătlagină, sporiș și troscot', poleai. voieșniță și izmă broștească. Vom încadra cele 90 de nume de plante din Cea mai veche listă cu nume românești de plante în următoarele categorii: a. nume generice: pădure, pădure deasă, soc „suc” sau măduhă de lemn'. b. nume specifice: 1. nume de arbori: anin, brad cu rășină, buc „fag bătrân”, castani, chedru. fag. frasen. jugaștrii, mesteacăn, nuci, paltini, plop sălbatec, salciia. sorbii, ștejar. tei. ulm'. 2. nume de arbuști: corn, măceș, măslin sălbatec „răchițică”, merișor. păducel. salbă moale, sânger, vită albă'. 3. nume de ciuperci: mitărci „minătarcă”; 4. nume de ierburi și plante medicinale: boziu. brustur, crestețel. cucută, iarbă grasă, iarbă mare, iarbă rumeneală „iarba șarpelui”, izmă broștească. mușățel. nalbă, nalbă mare, pătlagină, pelin, piciorul gâștii. podbeal. poleai, scaiu rumânesc. sporiș. sterigoaie. talpa gâștii. troscot, urzici, vâsc den copaci, voieșniță'. 5. nume de flori: crin de apă. floare de aur. ochiul boului, trandafir. ⁸⁵ Vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei. Cea mai veche listă cu nume românești de plante, p. 60-61. 107 IRINA VLĂDESCU 6. nume de legume: bob, ceapă, linte, mazăre, napi, năhut, pătrânjeiu, rădiche, sfecle, usturoiu, varză’, 7. nume de plante acvatice: paporă, șovar, țeperig „pipirig”; 8. nume de plante întâlnite în culturi: iarbă înghimpoasă, pălămidă, susai’, 9. nume de plante sau produse din plante utilizate drept condimente: mărariu, muștariu, nucșoară, șofran’, 10. nume de pomi fructiferi și de fructe: gutăiu, (lemnul') mărului, păr, peare, piiarsec, prun', c. nume de plante consemnate printr-o definiție: iarbă înghimpoasă în chipul pălămidei, mătura sau iarba din care se fac mături, prun sălbatec sau porumb ce face porumbe mari „mălin”. Din punct de vedere etimologic, numele de plante consemnate în Cea mai veche listă cu nume românești de plante sunt fie moștenite din limba latină, fie împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii. Cele mai multe nume de plante sunt moștenite din limba latină: ceapă (lat. caepa), corn (lat. cornus), cucută (lat. * cucuta = cicuta), fag (lat. fagus), frasen (lat. fraxinus), jugastru (lat. *jugaster), linte (lat. lens, -ntis), mesteacăn (lat. mastichinus), nalbă (lat. malva), nap (lat. napus), paltin (lat. paltanus), paporă (lat. ^papura), păducel (lat. *peducellus), pădure (lat. padule), păr (lat. pirus), pătlagină (lat. plantago, -ginis), peare (lat. pira), piiarsec (lat. persicus), plop (lat. poplus), prun (lat. primus), rădiche (lat. radicula), salciia (lat. salix, -icis), sorbu (lat. sorbus), ulm (lat. ulmus), urzică (lat. urdica = urticd), varză (lat. virdia „verdețuri”), vâsc (lat. vis cum), viță (lat. vitea). Dintre numele de plante împrumutate, menționăm: 1. împrumuturi din bulgară: pălămidă (bg. palamida), pelin (bg. pelin), podbeal (bg. podbel), voieșniță (bg. vonestnica)’, 2. împrumuturi din maghiară: muștar (magh. mustâr)’, 3. împrumuturi din slavă sau vechea slavă: bob (sl. bobii), buc (vsl. bukii), chedru (vsL kedrii), crin (sl. krinii), sfecle (sl. sveklii), troscot (sl. troskotu). Numele de plante create în limba română sunt numeroase, fiind o dovadă certă a inventivității lexicale a poporului român: crestețel „crestățel” (crestat + suf. -el), iarbă de munte, iarbă grasă, iarbă mare, iarbă rumeneală, izmă broștească, merișor (măr + suf. -ișor), mușățel (mușat „frumos” + suf. -el), nucșoară (nuc + suf. -șoară), ochiul boului, piciorul gâștii, sânger, talpa gâștii, țeperig „pipirig”, usturoiu (ustura + suf. -oi) ș.a. Magdalena Georgescu afirma că, „pe baza atestărilor din DA și DLR, aproape toți termenii consemnați cunoșteau o largă circulație în provinciile locuite de români”⁸⁶. Totuși, există și elemente lexicale regionale specifice Transilvaniei și zonei de nord a spațiului românesc: buc (Transilvania și Moldova), mitarcă (Transilvania), poleai ș.a. Autorul acestei liste consemnează 21 de nume de plante ce nu vor apărea în următoarea lista cunoscută și păstrată până astăzi, întocmită de Jozsef Benko: brad cu rășină, buc, chedru, crestețel, crin de apă (este notată, în Nomina Vegetabilium, doar ⁸⁶ Magdalena Georgescu, op. cit., p. 20. 108 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ denumirea crin), dud, floare de aur, iarbă înghimpoasă, iarbă rumeneală, măslin sălbatec, mătură, mitarcă, năhut, ochiul boului, piciorul gâștii (apare, în lucrarea lui Benkd, doar structura talpa gâștii), poleai, rădiche, șovar, țeperig, viță albă (doar termenul viță este consemnat în Nomina Vegetabilium), voieșniță. Prima listă de plante cunoscută și păstrată până astăzi prezintă o importanță de necontestat în stabilirea etapelor creării unei terminologii botanice în spațiul românesc, deoarece ea este prima lucrare originală cu nume de plante, vechimea ei marcând preocupările timpurii legate de culegerea și notarea numelor de plante, iar faptul că este întru-totul o lucrare despre nume de plante relevă interesul autorului pentru această arie al limbii. Deși sunt preluate tot din limba vorbită a vremii, numele de plante consemnate aici trec din sfera tradiției în cea a inovației, prin prezența lor într-un text ce are, fie și incipient, caracter științific. Prezența denumirilor botanice nu mai este sporadică, așa cum am văzut în textele laice din secolul al XVII-lea, iar scopul lor depășește satisfacerea unor nevoi de natură practică imediată, evidențiind deschiderea spre o cunoaștere științifică a domeniului botanic. Dictionarium Valachico-Latinum Dictionarium Valachico-Latinum este „prima lucrare lexicografică originală cu baza limba română”⁸⁷. Unicitatea acestei scrieri în epocă este argumentată de acordarea statutului de limbă de cultură limbii române, într-o lucrare cu caracter lexicografic, datorită opțiunii pentru consemnarea intrărilor în dicționar în limba română și trecerea denumirilor latinești pe plan secund. în ciuda urmării unui model străin, lucrarea Lexicon Latino-Graeco-Hungaricum a lui Albert Molnâr, Dictionarium Valachico-Latinum este original prin selectarea și înlocuirea gloselor maghiare cu echivalente românești, dar și prin notarea ulterioară a corespondentelor latinești. Apropierea de un model maghiar și, indirect, de un model latinesc, este o inovație într-o epocă în care majoritatea traducerilor și scrierilor se realizau după modele slave. Ceea ce surprinde în lucrarea intelectualului din Caransebeș este că, în lipsa unor vocabulare botanice cunoscute astăzi, cele mai multe nume de plante sunt notate alături de echivalentele lor latinești, unele dintre ele fiind, mai târziu, adoptate de botanistul suedez Cari von Linne în clasificările lui. Este de reținut că aceste nume apar cu aproape un secol înainte de publicarea lucrării Species Plantarum a lui Linne. Câteva exemple de nume de plante ale căror echivalente latinești au fost, parțial sau în întregime, propuse de Linne în clasificările sale sunt⁸⁸: a. bosioc „busuioc”. Basilicum - Ocimum basilicum L.; b. fag. Fagus - Fagus sylvatica L.; c. fig. Ficus, arbor - Ficus carica L.; d. frăgar alb. Morus alba - Morus alba L.; ⁸⁷ Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești, p. 1002-1003. ⁸⁸ Numele de plante din Dictionarium Valachico-Latinum sunt preluate din Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești..., p. 1007-1010. 109 IRINA VLĂDESCU e. frăgar negru. Morus mgra - Morus mgra L.; f. știr roșu. Blitum rubrum - Blitum rubrum L.; g. trandafir. Roșa - Roșa L. ș.a. Din totalul de 5325 de termeni înregistrați în lexicon, 253 sunt nume de plante. Urmând tiparul folosit în analiza textelor menționate anterior, fitonimele din Dictionarium Valachico-Latinum se încadrează în următoarele categorii⁸⁹: a. nume generice: burian „buruiană”, ceret „pădure de ceri”, codru, copaci, dodranc „fân des”, fân. floare, floricea, grăunț, iarbă, legume, livadă, mărăcin, pajiște, pădure, pășune, pom. pomet. pomșor. răsad, rug. sădiș. săditură. sălcet. scai'. b: nume specifice: 1. nume de arbori: brad, carpen, cer (cu varianta ceruleț). dzadă. fag. frapsine. giugastru. gorun, goruniel. salcă. salce. tei. teiuș. tisă, țiproș. ulm'. 2. nume de arbuști: agreș. alun, bărbirită. călină, coacădză. corn, curpăn. iederă, lemnul-câinelui. lemniil-Domnului. mur. pipar. piper, răchită, răchitiș. răsură „măceș”, ruj. sânger, scădarcă „un soi de viță de vie”, siucă „un soi de viță de vie”, soc. vinie. viță'. 3. nume de ierburi și plante medicinale: afiom. aniș. bosioc. boziu. brusture, buciniș. cicoare, cinci-degete. cimbru, cuniișor. fodorminta-calului. fodormintă. fragă, hrean, iarba-fierelor. iarba-mâției. iarba-spurcilor. iarba-Sventei Măriei, iarba-șerpelui. iarbă creață, izmă, jalie. jalie sălbatică, laptele-cânielui. leurdă. limba-boului. lobodă, lobodă sălbatecă, mac. marva nișă, măcriș. mădzăriică. măieran. mărariu. mătlică. mătrăgună, mohor, nalbă, neghină, pelin, pelin negru, peperig. rogoz, romon. romoniță. rută. scai, solover. strefoi „trifoi”, șofran. șofrănică. ștevie. știr, știr alb. știr roșu, tarconi. tormac „hrean”, trestie, turbolie „hațmațuchi”, țârțăriță „măzăriche”, urdzică. urdzică crăiască, urdzică moartă, volbură'. 4. nume de flori: brândușă, bujor, crin, gălbenioară. ghionghivirag „lăcrămioară”, lăcrămioară, sâmtdziene. trăndafir. vânătea (?), violă, viorea'. 5. nume de legume și cereale: ai. aiuș. alacor. bob. bostan, ceapă, ceponi. crăstavete. crâmpicea. cucurbită. cucurița. curechiu. dzămos „(varietate de) pepene galben”, fasol.fasui. grâu, hârgani „(soi de) pepene verde”, lăptucă, leuștean. lentie. linte, lubeniță. madzere. mei. nap. orez. orz. ovăz, parânc „dughie sau mei”, păninc „varietate de mei”, păsulă. pepene, piparcă. rapiță. rădiche. sălată. secară, spănachi. tenchel „soi de grâu”, ticvă. tiucă. țeclă. țeclă albă, țeclă roșie, usturoni. veardză'. 6. nume de pomi fructiferi și fructe: cireașă lipicioasă, cireașă neagră, cireașă oltonă. cireașă pârgaviță. cireș, frăgar. frăgar alb. frăgar negru, fig. finic. măr. măr bunăbrut. măr câniesc. măr coadeș. măr curcubetariț. măr de Svânt Pietru. măr dulce, măr flocos. măr gușat, măr iernatec. măr mușcătariț. măr nevestesc. măr oardzăn. măr pestriț, măr rutilat „măr rotund”, măr sălcin. măr văratec. măr vărgat, nuc. micșor, pară, pară cănească, pară coadeșă. pară cortină, pară crăiască, pară de Svântă Mărie, pară foiască. pară gușată, pară iernatecă. pară mușcătariță. pară pădureată. pară popească, pară știră. pară ursească, piersec. piersecă. piersecă lipicioasă, prun, prună, strugure, vișin, vișină. ⁸⁹ Clasificarea numelor de plante din Dictionarium Valachico-Latinum este preluată din Gh. Chivu, Nume de plante în „Dictionarium Valachico-Latinum \ în Limba română: controverse, delimitări, noi ipoteze. Actele celui de-al 9- lea Colocviu al Catedrei de Limba Română, I, Secțiunea Istoria limbii române și filologie, 2010, p. 334-335. 110 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Din punct de vedere etimologic, numele de plante consemnate în această lucrare sunt moștenite din limba latină, împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii. Cele mai multe nume de plante sunt moștenite din limba latină: ai (lat. allium), ceapă (lat. caepd), cicoare (lat. *cichoria), cireș (lat. *ceresius = cerasus), curechiu (lat. coliclus = cauliculus), fragă (lat. fraga\ grâu (lat. granum), iederă (lat. hedera), lăptucă (lat. lactuca), linte (lat. lens, -ntis), măr (lat. melus), mei (lat. milium), mur (lat. morus), nalbă (lat. malva), nap (lat. napus), orz (lat. hordeum), păr (lat. pirus), piersic (lat. persicus), prun (lat. primus), rădiche (lat. radicula), secară (lat. secate), soc (lat. sabiicus), urzică (lat. urdica = urtica), viță (lat. vitea), volbură (lat. *volvula = volvere) ș.a. Ca împrumuturi din slavă sau vechea slavă, menționăm: bob (sl. bobii), hrean (vsl. hrenu), lobodă (sl. loboda), ovăz (sl. ovesu), rogoz (sl. rogozu), ștevie (sl. stavije), trestie (sl. triști) ș.a. Din limba maghiară, uneori intrate ca neologisme datorită utilizării unei surse maghiare, am identificat următoarele denumiri: agreș (magh. egres), fodormintă (magh. fodormenta), ghionghivirag „lăcrămioară” (magh. gyongyvirăg), iarba-mâței (probabil din magh. macska fii), laptele-câinelui (probabil după magh. farkaskutyatej), mohor (magh. mohar), tormac „hrean” (magh. tormăk) ș.a. Din neogreacă, menționăm următoarele denumiri: afiom „afion” (ngr. acpiovt), cimbru (ngr. Sbpppog), spanac (ngr. cmavaxi) ș.a. Din limba bulgară, am identificat următoarele denumiri de plante: călină (bg. kalină), mac (bg. mak), pelin (fig. pelin), răchită (bg. rakita) ș.a. Numele de plante și numele de fructe create în limba română sunt numeroase, uneori fiind o dovadă certă a inventivității lexicale a poporului român: aiuș „arpagic” (ai + suf. - uș), bărbiriță, cinci-degete (denumire adaptată după lat. qiiinquefolium „cinci frunze”), dzămos „pepene galben” (în Moldova), fasui, frăgar (frag + suf. -ar), iarba-fiarelor, iarbă-creață „mentă”, lemnul-câinelui, lemnul-Domnului, păsulă „fasole”, sânger (< sângera), șofrănică, țârțăriță. Tot aici, menționăm compusele cu lexemul măr (măr coadeș, măr curcubetariț, măr de Svânt Pietru, măr dulce, măr flocos, măr gușat, măr iernatec, măr mușcătariț ș.a.), dar și compusele cu lexemul cireașă (cireașă neagră, cireașă oltonă, cireașă părgaviță ș.a.) sau cu lexemul pară (pară crăiască, pară de Svântă Mărie, pară foiască, pară gușată, pară iernatecă, pară mușcătariță, pară pădureață, pară popească, pară știră, pară ursească ș.a.). Există, în lexicon, nume de plante care nu au corespondent latinesc notat în coloana alăturată. Acestea sunt, probabil, denumiri regionale din zona Caransebeșului, unde se presupune a fi fost alcătuit lexiconul, nume populare ale plantelor, termeni împrumutați din sârbă sau maghiară (pentru care nu se cunoștea un echivalent latinesc) sau termeni consemnați doar de autorul bănățean, fără a fi preluați din sursa utilizată. Pe de altă parte, există și nume împrumutate (din slavă sau neogreacă, de exemplu) pentru care autorul a găsit un echivalent în limba latină. Astfel, nu numai elementele lexicale moștenite sunt însoțite de traducerea în latină, ci și unii dintre termenii împrumutați din alte limbi. Numărul ridicat de elemente lexicale regionale, semnificativ mai ales în privința numelor de pomi fructiferi, indică atât o cunoaștere aprofundată a diversității botanice din zonă de către autorul lexiconului, cât și o dovadă a interesului acestuia pentru numele de plante. 111 IRINA VLĂDESCU Consemnarea acestor elemente lexicale specifice domeniului botanic, un domeniu căruia, la data alcătuirii acestui lexicon, nu i se acorda importanța cuvenită, nici în scris, nici în limba vorbită, ilustrează bogăția denumirilor botanice, mai ales din zona Caransebeșului. Astfel, fiind atent la elementele din uz, dar selectând și elementele specifice culturii, intelectualul din Caransebeș reușește să ilustreze caracteristicile domeniului botanic, în special, și ale limbii române, în general, de la mijlocul secolului al XVII-lea. în Dictionarium Valachico-Latinum, tradiția se manifestă prin consemnarea elementelor lexicale cu specific botanic în urma unei atente observări a limbii vorbite.⁹⁰ Astfel, autorul a notat, în lexiconul său, creații populare, nu o dată regionale, caracteristice atât zonei Caransebeșului, cât și altor zone din țară (de exemplu, zona Moldovei). Echivalarea numelor românești de plante cu denumirile latinești reprezintă o încercare timpurie de înregistrare științifică a acestora, cu aproape un secol înainte de primele clasificări oficiale, alcătuite de Cari von Linne. Astfel, putem afirma că lucrarea Dictionarium Valachico-Latinum, primul lexicon cu baza limba română, ilustrează și manifestări ale influențelor culturale străine, diferite de cele slavone, prin consemnarea corespondentelor în limba latină. Lexiconul anonimului bănățean îmbină mărci ale tradiției cu mărci ale inovației, prin consemnarea elementelor lexicale din limba vorbită a vremii, alături de echivalentele lor latinești, înlesnind astfel înțelegerea limbii române pentru cunoscătorii de limba latină. Preluarea unui model străin s-a concretizat într-o notare riguroasă, de tip științific, a numelor de plante. Astfel, pe lângă adaptarea culturală pentru care a optat autorul, prin selectarea formelor specifice limbii și culturii române din dicționarul originar, se remarcă și influențele culturale, care și-au adus contribuția la dezvoltarea vocabularului științific, prin consemnarea formelor latinești. Unele dintre acestea din urmă vor apărea, după cum am precizat, și în clasificările botanistului Cari von Linne. Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione Lexiconul alcătuit de Teodor Corbea în jurul anului 1700, numit Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, este cea mai amplă lucrare lexicografică din secolul al XVIII-lea.⁹¹ Modelul utilizat de autor este Dictionarium Latino-Hungaricum al lui Albert Molnâr. Deși a urmat un model unguresc, lucrarea are un caracter original prin selectarea elementelor lexicale românești pentru echivalarea intrărilor în limba latină, prin adaptarea acestor elemente din punct de vedere lingvistic și cultural la specificul limbii și culturii române, dar și prin consemnarea unor creații interne originale sau a unor definiții de tip enciclopedic. într-o manieră lexicografică similară celei din Dictionarium Valachico-Latinum, Teodor Corbea era preocupat de înregistrarea unor fapte de limbă, pornind, în special, de la ⁹⁰ Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești..., p. 1005. ⁹¹ Pentru mai multe detalii despre acest text, vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Texte laice. Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, p. 63-64. 112 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ elementele lexicale aflate în uz. Astfel, limba vorbită din Transilvania a avut un rol major în selectarea structurilor pe care autorul le-a consemnat în lexiconul său. Totodată, Teodor Corbea a adaptat, din punct de vedere fonetic, anumite elemente lexicale, astfel încât acestea să corespundă specificului limbii române. Astfel, echivalarea intrărilor latinești s-a făcut atât din rațiuni lingvistice (pentru a fi înțelese de cei care utilizau lexiconul), cât și din rațiuni culturale (fiind selectați termeni ce prezentau relevanță culturală). Aceste aspecte sunt relevante pentru evidențierea tradiției în consemnarea numelor de plante, într-o lucrare de amploarea și importanța celei descrise aici. Numărul de nume de plante din Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione este semnificativ: din aproximativ 38000 de intrări, aproape 400 sunt nume de plante.⁹² Aceste denumiri pot fi incluse în următoarele categorii⁹³: a. nume generice: alunet, aluniș, burean mărunt, copaci, copăcel, fân, legumă, legumăfără miros, pom, pomșor, scai sălbatec, spin, tufă mărăcinoasă, zmochiniș', b. nume specifice: 1. nume de arbori: - un termen sau o structură lexicală: arțari, brad, brad sălbatec, carpăn, căstan, chiedru, chiparos, fag, frasăn, măslin, măslin sălbatec, mesteacăn, nuc, plop, salcie, sorb, stejari, ulm', - o definiție: chiedru care să face în ostrovul Chiprului, lemn crescători în Indiia și Araviia, lemn de la Indiia a căruia roada iaste în furma inimiei, lemn sandal roditori la Indiia, măr pădureț sau în Indiia roditoare în chipul cerașălor poamă sălbatecă, zmochin sălbatec de la Eghipet', 2. nume de arbuști: alun, liliac sălbatec „dafin sălbatic”, liliiac „dafin”, măceș, merișor, mirtus, mur, soc, viță de vie, viță de vie albă', 3. nume de cereale: floarea fringhiei „amarant”, grâu, ovăz, porâmb sălbatec, săcară; 4. nume de flori: crin, crin narțisus, floarea rodiului, floarea soarelui „umblătoare după zi sau soare”, garoafă albă, iarba narțisus, lăcrămioară, rujă, trandafir, trandafir prost, viorea', 5. nume de ierburi sălbatice, medicinale și textile: barba-caprei, barba-popei, bozii, brustur amar, brustur dulce, brustur lat, brustur mărăcionos, bumbac, cașul-popei, căinepă, câinepă sălbatecă, ceapa-șarpelui, ceapă sălbatecă, coada-boului, coada-calului, coadă de vulpe, crinul-broaștei, cucul-sălbatec, fân grecesc, hagimă „arpagic”, iaderă, iarba albinei, iarba-bălaiirului, iarba coadei-șoarecelui, iarba coarnelor boilor, iarba crucei, iarba-ciicului, iarba-gușei, iarba-hiiarălor, iarba lui Sveti loan, iarba-măței, iarba nebunatecă, iarba păduchelui, iarba-purecelui, iarba răndurealei, iarba stealei, iarba ureachiei, iarbă cu cinci deagete sau cu cinci foi, iarbă de ceară, iarbă de limbă de bou sălbatec, iarbă malvă „nalbă”, iarbă psilion „Psyllium”, iarbă scorpio, iarbă sfărămitoare de pietri, in, isop, isop de grădină, izmă creață, izmă neagră creață, laptele-câinelui, lemnid-liii-Diimnezău, limba-boidui, limba-câinelui, limba-cerbului, limba-mielului, ⁹² Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești..., p. 1003. ⁹³ Clasificarea a fost preluată din Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești, p. 1004-1005. 113 IRINA VLĂDESCU mărăcinele-câinelui. mărăcinele-cioarăi. molotru porcesc, mușățăl. nalbă, ochiul-boului. otrava pământului, papură. păhărelul-lui-Dumnezău. pelin, piciorul-cioarăi. piciorul- găinei. pir. pita-lui-Sveti-Ioan. rădăcina-mâței. salvie. strugiiriil-câinelui. șovar. talpa- ursului. trestie, trifoi, troscot, unghiia-ursului. urzâcă. urzăcă sălbatecă, vâsc. 6. nume de legume și ierburi: bob. bob turcesc, ceapă, crastavete de câmp, cucurbătă. curechi. gimbir. hirean de fânațe. hirean de grădină „cardamom”, lăptucă, linte sălbatecă, lobodă, luben de pământ, lubeniță. mazăre, mazăre sălbatecă, mazăre turcească, mărari. meghieran. molotru. morcov, nap. nap mare rătund. nap roșu sau galbăn. pătrânjăl. postârnac. postârnăcel. rădichie. rujmărin. sălată. șofran. șofran sălbatec, tarhon. tigvă de pământ, țealină. varză, varză de pădure'. 7. nume de pomi fructiferi și fructe: alună, cerașă sălbatecă, cerăș. finic. fragi, gutui, măr. măr pădureț, migdal, migdal {lemnul migdalei), păr. peare pădureațe. piiarsec. piiarsecă pleșuvă, piiarseci duranții, rodie, smochină păsătoasă. strugur. In lipsa unor termeni sau structuri românești, care să desemneze aceleași realități extralingvistice ca denumirile latinești, autorul apelează la definiții sau explicații ce nu sunt întotdeauna caracterizate de precizie: acesis „pă lângă râu crescătoare galbănă floare, care are miros vârtos”, acinus „iarbă de pădure, vasilic”, acorna, vel acarna „iarbă mărăcinoasă”, agrisis „o iarbă bună, dulce, cu care tot omul și vita au trăit în Eghipef’, albespina „o înțăpoasă, mărăcinoasă iarbă”, alcibium „bună iarbă împotriva mușcărei de șarpe”, alcibudicum „iarbă roșie în chipul limbii de bou”, aloe „foarte o amară iarbă”, alypon „iarbă-roșie”, androsaces „iarbă amărăcioasă, care să face în Siriia”, anthalium „mărișor rătund din Eghipet”, anthropomorphon „o iarbă ce iaste în chipul omului”, aparine „iarbă lipicioasă”, argemone „iarbă aseamine ghindei sălbatece”, ascelepias, -adis „o iarbă cu ramuri lungi și cu multe rădăcini”, asplenum „iarbă micșurătoare de plumâni”, asyla „iarbă lecuitoare de vite”, bethonica „iarbă de rană”, bruta „lemn roditori în țara de cătră răsărit”, brya „o iarbă din care fac mături curățătoare de haine”, buphonum „iarbă omorâtoare de vite”, callitriche „iarbă care să chiiamă iarbă de păr de fată săracă”, cammaeron „o iarbă foarte veninată”, cardamomum „iarbă care are un miros foarte mare”, centauria „iarbă gonitoare de friguri, iarbă încetătoare de sânge”, ceratia „iarbă ca aceaea care are numai o foaie”, chamaelaea „o iarbă cu frunza de măslin”, chenomychon „iarbă îngrozâtoare de gânște”, concordialis „iarbă aseamine macului de pădure”, condurdon „o iarbă cu floarea roșie”, costum „iarbă cine mirosâtoare crescătoare în Araviia”, cynocephalea „iarbă de cap de câine”, daucus „o iarbă dulce”, dendrocissos „iarbă care să suie pă lemn în sus”, lepidum „iarbă lungă cu frunzele de dafin”, ophiugenium „iarbă care corbii o mănâncă împotriva otrăvei șarpelui”, rheon „iarbă aravienească”, sagepenum „o frunză de tufă pre care o chiiamă în pătică serafimum”.⁹⁴ Așadar, putem vorbi, în acest lexicon, despre o primă încercare de organizare a numelor botanice prin notarea unui termen românesc generic (cum este cazul exemplelor aegolethros „o iarbă”, ageraton „o iarbă”, agrostis „o iarbă, iarbă de pajiște, gunoi”, ajuga „o iarbă”, anonis „o iarbă” ș.a.; androsaemon „neamul ierbiei lui Sveti loan”, adică toate ⁹⁴ Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești..., p. 1010-1015. 114 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ speciile din genul Hypericum. aquifolia „neamul ștejarului, fealiul gârnițului”, boahion „neam de iarbă”, carytis „neamul ierbii laptelui-câinelui” sau citrus „pom alămâi scump roditori în Mauritaniia) după numele latinesc al plantei sau doar despre o explicație, uneori incertă, consemnată în lipsa unui corespondent românesc relevant? Un răspuns afirmativ pentru prima ipoteză ar însemna dovada unei încercări timpurii de clasificare științifică, fenomen ce va apărea, un secol mai târziu, și în Lexiconul de la Buda. Echivalarea denumirilor latinești sau a denumirilor maghiare preluate din modelul utilizat a condus, adesea, la consemnarea unor denumiri create de autor sau a unor definiții ce substituiau termenul echivalent, pentru a indica sensul originar. Sunt consemnate și denumiri de plante pentru care autorul înregistrează și o expresie echivalentă ungurească, uneori din cauza lipsei unei structuri în limba română: aron „o iarbă care să chiiamă piciorul-ițălului și aceasta o număsc ungurii și încă și barba-lui-Dumnezău”, astericum „iarbă care o număsc ungurii iarbă sfărâmătoare de pietri, mărăcinul-pisicei”, cotyledon „iarbă care ungurii îi zâc iarba-buricului”, mandragora „o iarbă căriia îi zâc și iarbă aducătoare de somn”. Numele de plante notate în lexiconul lui Teodor Corbea sunt, așa cum s-a observat în exemplele anterior menționate, în mare parte preluate din limba vorbită a vremii. Pentru denumirile din limba latină ce nu aveau un echivalent în limba română, autorul a apelat la creații interne, la calcuri lingvistice sau la definiții, care să ilustreze sensul originar al numelor de plante și care să desemneze realități extralingvistice mai puțin cunoscute, fiind dovezi certe ale unei adaptări lingvistice și culturale. Lucrarea Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione îmbină, similar cu Dictionarium Valachico-Latinum. mărci ale tradiției cu mărci ale inovației. Selectarea elementelor lexicale din uz și adaptarea lingvistică și culturală a termenilor românești aleși pentru echivalarea denumirilor latinești reprezintă mărci ale tradiției, ilustrând caracteristicile limbii vorbite la începutul secolului al XVIII-lea și încercările de adaptare lingvistică și culturală a denumirilor consemnate. Pe de altă parte, inovația este marcată prin consemnarea intrărilor în dicționar în limba latină, acestea fiind o dovadă a deschiderii față de cultura occidentală, dar și a gradului de manifestare a influențelor culturale străine, diferite de influențele slavone, predominante în acea perioadă. Spre deosebire de Lexiconul lui Mardarie Cozianul, utilizat ca instrument pentru traducerea și înțelegerea textelor religioase, Dictionarium Valachico-Latinum și Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione inovează prin caracterul lor științific. Deși au urmat niște modele străine, ele sunt originale prin deschiderea către cultura occidentală și prin consemnarea unor fapte de limbă, contribuind la ilustrarea caracteristicilor limbii în diverse etape din dezvoltarea ei. * Textele religioase vechi au contribuit la afirmarea limbii române ca limbă de cultură, prin traducerile efectuate din slavonă. Cea mai importantă traducere religioasă, ce a marcat o nouă epocă în dezvoltarea limbii române, a fost Biblia de la București, din 1688. Prezența 115 IRINA VLĂDESCU numelor de plante în scrierile bisericești, deși sporadică, a ilustrat numeroasele adaptări lingvistice și culturale pe care le-au realizat traducătorii, astfel încât textele să fie înțelese de vorbitorii de limba română, cărora le erau destinate. Aceste adaptări, la nivel lexical și cultural, s-au realizat, cu certitudine, având în vedere atât respectarea sursei, cât și limba vorbită, uzul, iar traducătorii și revizorii textelor bisericești au optat pentru cele mai relevante elemente lexicale. Având un scop similar, scrierile laice de felul prognosticelor, textelor medicale sau cărților de bucate aveau un caracter practic și, din acest motiv, ele erau alcătuite pe înțelesul vorbitorilor de limba română. Numele de plante consemnate în astfel de texte sunt legate în mod direct de activitățile zilnice ale oamenilor. Așadar, ele sunt preluate din uz și sunt esențiale în ilustrarea dezvoltării vocabularului botanic, în istoria limbii române. Ilustrând și trăsăturile elementelor lexicale cu specific botanic, primele lucrări lexicografice de la jumătatea secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea consemnează fapte de limbă (vorbită, în special), dar atestă și adaptarea lexicală și culturală a unor termeni împrumutați sau apariția unor creații interne, menite să suplinească lipsa unor denumiri autohtone pentru desemnarea anumitor realități extralingvistice. Dacă lexiconul lui Mardarie Cozianul reprezenta un instrument pentru traducerea textelor bisericești, iar apariția numelor de plante aici era condiționată de identificarea lor în textul originar, ce i-a servit ca model călugărului, cele două lexicoane apărute ulterior, Dictionarium Valachico-Latinum și Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione. inovează, în primul rând, prin situarea limbii române alături de limba latină, dar și prin acordarea statutului de limbă de cultură celei dintâi. Dictionarium Valachico-Latinum este original prin consemnarea intrărilor în dicționar în limba română, iar lexiconul lui Teodor Corbea inovează prin găsirea unor echivalări, adaptate lexical și cultural, pentru denumirile din limba latină. Cei doi autori au acordat o atenție specială limbii vorbite din acea perioadă și au consemnat, pe lângă forme aflate în uz la nivelul întregului teritoriu românesc, numeroase forme regionale, din limba utilizată la nivel local. Notarea formelor latinești indică o îndepărtare de influențele culturale slavone, specifice perioadei vechi, dar și o deschidere față de culturile occidentale. Totodată, încercările de notare și de definire aproape științifică a numelor de plante (prin indicarea denumirii latinești sau prin încadrarea lor într-o clasă) ilustrează o preocupare timpurie în domeniul botanic, un domeniu care nu era încă bine definit. Astfel, textele analizate anterior, atât cele religioase, cât și cele laice, alcătuite în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, au contribuit la procesul de dezvoltare a limbii române și la afirmarea acesteia ca limbă de cultură, punând în evidență, prin caracterul lor practic, trăsăturile numelor de plante de la începutul consemnării lor. Adaptarea lingvistică și culturală a acestor denumiri s-a realizat având în vedere prezența lor în uz, în limba vorbită de la acea vreme. 116 CAPITOLUL AL IV-LEA NUME DE PLANTE ÎN SCRIERILE ILUMINISTE Liste de plante Primele liste de plante, apărute în spațiul românesc, sunt reprezentative pentru stabilirea etapelor de început ale dezvoltării unui domeniu semnificativ al științelor, domeniul botanic. Aceste liste, alcătuite dintr-un interes cert pentru plante, sunt primele încercări de organizare științifică a numelor de plante. Astfel, pentru ilustrarea procesului de constituire a terminologiei botanice românești, am ales să prezentăm caracteristicile celei mai vechi liste de plante¹, dar și pe cele ale listei întocmite de Jozsef Benko, datorită caracterului științific al clasificărilor, acestea urmând tiparul clasificărilor botanistului suedez Cari von Linne. Spre deosebire de scrierile de felul prognosticelor, textelor medicale sau cărților de bucate, în care numele de plante apăreau doar sporadic, iar scopul acestor scrieri era de a influența desfășurarea optimă a traiului, prin împlinirea unor nevoi practice și imediate ale poporului român, primele liste de plante, caracteristice domeniului botanic, reprezintă încercări de grupare a numelor de plante, al căror scop era, prin adoptarea unor modele străine, de a aduce terminologia botanică românească mai aproape de terminologiile botanice străine, prin notarea științifică a numelor de plante. Existența primelor liste cu nume românești de plante evidențiază atât importanța vocabularului botanic românesc, puțin studiat până la acea vreme, cât și necesitatea unor consemnări ale unor elemente lexicale, locale sau răspândite în întreg spațiul românesc, elemente identificate în limba vorbită, dar care, acum, fac parte dintr-o terminologie științifică propriu-zisă. Astfel, rolul lor nu mai este de a răspunde unor nevoi practice din viața curentă a oamenilor (tratamente, rețete, aflarea viitorului), ci de a evidenția trăsăturile unui domeniu științific al limbii, domeniul botanic. Structurile lexicale consemnate în aceste liste de plante sunt preluate tot din limba vorbită a vremii, fie direct de către autorii acestor liste, fie indirect, prin intermediul colaboratorilor (cum este cazul lui Jozsef Benko), dar, așa cum am menționat, rolul lor în limbă se schimbă. Așadar, se face trecerea de la tradiție la inovație, prin schimbarea motivului consemnării numelor de plante în diverse scrieri românești, autorii fiind direct interesați de notarea acestor denumiri. * Vezi Capitolul al III-lea. Nume de plante în texte românești vechi. Lexicoane. Cea mai veche listă cu nume românești de plante, p. 120-123. IRINA VLĂDESCU Nomina Vegetabilium Una dintre cele mai vechi încercări de clasificare științifică a numelor de plante se oglindește, în spațiul românesc, în lucrarea Nomina Vegetabilium. a lui Jozsef Benko. Cele peste 600 de nume de plante din limba română sunt notate alături de echivalentele lor în latină și maghiară.² Notarea denumirilor științifice în limba latină reflectă, în această listă, pentru prima dată într-o lucrare cu specific strict botanic, influența modelelor străine, reprezentate de clasificările alcătuite de botanistul Cari von Linne. Astfel, lista de plante alcătuită de Benko inovează prin originalitate, prin notarea științifică a numelor de plante, realizată sub influența unui model cultural străin, dar și prin consemnarea echivalentelor în maghiară și, mai ales, în română. Organizarea riguroasă, în clase de plante, s-a realizat tot sub influența clasificărilor lui Linne. Pornind de la aceste argumente, putem afirma că lucrarea lui Jozsef Benko este prima, în istoria limbii române, care, sub influența unui model cultural străin, contribuie la organizarea științifică a numelor de plante și la dezvoltarea vocabularului botanic românesc de natură științifică. Prin includerea unor denumiri considerate populare la acea vreme în clasificările alcătuite de autor, putem afirma că s-a realizat tranziția de la popular la cult, de la uzual la științific, de la tradiție la inovație, prin asimilarea terminologiei populare în cea științifică, odată cu alcătuirea primelor lucrări ce aveau în mod evident caracter științific. Interesul autorului pentru numele de plante este explicit, iar scopul alcătuirii acestei liste este atât unul de natură practică (denumirile fiind notate în maghiară și română, limbi vorbite în Transilvania, este posibilă traducerea dintr-o limbă în alta), cât și unul de natură științifică, scrierea fiind una de pionierat în răspândirea cunoașterii științifice cu specific botanic. Unele nume latinești de plante au mai multe corespondente în limba română, probabil în funcție de zona în care erau utilizate sau de varianta fonetică acceptată local: Salvia ofricinalis - sâlis. "sălye. 'selje'. Veronica beccabunga - bobovnik. bribomnikș.&. Din cauza grafiei maghiare, unele dintre elementele lexicale din limba română sunt neclare. Alte denumiri sunt preluate ca atare din germană, fără a fi adaptate specificului limbii române. Un defect al acestei lucrări este, așa cum am menționat în capitolul al II-lea, culegerea numelor de plante din auzite, dar și lipsa unei bune cunoașteri a limbii române, care au condus, adesea, la consemnarea unor elemente lexicale pentru care identificarea corespondentului românesc a fost deocamdată imposibilă. Cele peste 600 de nume de plante consemnate în lucrarea Nomina Vegetabilium. organizate în 24 de clase, pot fi încadrate în următoarele categorii: a. nume generice: flori frumoase (structură utilizată în lipsa unei denumiri românești pentru o specie de margarete, Bellis perennis hortensis}. b. nume specifice: 1. nume de arbori: acaț. arin (cu varianta anin), brad, carpen, castan, castanul calului („castan sălbatic”), curmal, fag. fistic, frag de lemn alb („dud alb”), frag de lemn “ Vezi Capitolul al H-lea. Textele românești vechi șl premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei. Nomina Vegetabilium, p. 66-67. 118 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ negru („dud negru”), frasin, jugaștrii, lemn pucios („scoruș de munte”), mesteacăn, molid, nuc, paltin, răchită, roșcov, salcie, sinap („ienupăr”), smochin, sorb, sorb de pădure (cu sinonimul sorb sălbatic), stejar, tei, tisă, ulm', 2. nume de arbuști: afin, agriș, agriș roșu, alun, călin, cimișir, coacăz, coacăz roșu, corn, curpen, dărmoz, grozamă mare, grozamă mică, iasomie, iederă, lemn câinesc „crușin”, măceș, mălin (cu sinonimul mălin alb), mălin negru, mălin roșu, mur (cu sinonimul rug), năpraznic cu flori albe („luminoasă”), păducel (cu sinonimul mărăcine), porumbar (cu sinonimul spin), sânger, scumpie, scumpine „scumpie, liliac”, soc, tamarisc, vită de vie, zmeur, 3. nume de cereale: alac, cucuruz („in Transalpinis”, cu sinonimele porumb, „in Moldavis”, și popușoi), grâu de primăvară, grâu de toamnă, hrișcă, mei (cu variantele mălai și mălai mărunt), orez, orz, ovăz, secară', 4. nume de ciuperci și licheni: bășina calului, burete acru, burete de câmp, burete de soc, burete de zadă, burete domnesc, burete dulce, burete galben, burete vânăt, buretele cerbilor, ciuciuleț, mană, minătarcă ursească, mușchi de lemne („licheni”, cu sinonimul mușchi de pe copaci)', 5. nume de flori: aișor „ghiocel”, barba împăratului, belșiță, brândușă, bujor roșu, carpenă, cinci-coate („căldărușă”), clocoțel, cocoșei „măseaua ciutei”, cocoșei de câmp, crin (cu sinonimul lilie albă), ferfen mare, ferfen mic („crăiță”), floare broștească, floare de mazăre, floare de stea („arșinic”), floarea Paștelui, foaie de jioară (cu sinonimul popâlnic iepuresc), garoafa, ghiocel, lilie galbină „stânjenel de baltă”, lilie roșie, lilie vânătă „stânjenel”, mac, mac alb, mac negru, mac roșu, mărgăritar (cu sinonimele clopoțel, floare domnească și suflețel), micșunea („toporaș, violetă”), mușcată, oloisă, parpian, părășin, plumână sau plumână albă, plumănă galbenă, romaniță, rută, tilișcă, toporaș, trandafir alb, trandafir galben, trandafir roșu (cu sinonimul rujă roșie), tulipan „lalea”, zambilă', 6. nume de ierburi și plante medicinale: aflon, agliț („ciuboțica-cucului”), ai de pădure (cu sinonimul aișor), ai sălbatic, alior, alior de pădure, angelică, barba caprei, betonică (alături de sinonimul frunza tăieturii), bobovnic (cu varianta bribornic), boranză („limba mielului”), boz (cu sinonimul soc mic), brânca ursului (cu sinonimul laba ursului), brăncuță, brie (cu sinonimul slăbănog), brilioancă, brusture (cu sinonimul scai), brusture dulce, buruiana viermelui, buruiană de bubă rea (talpa gâștii), buruiană de friguri, busuioc (cu sinonimul mălăcină), busuioc de câmp, busuiocul fetelor (cu sinonimul busuiocul cerbilor), caprifoi (cu sinonimul cașie), carvană, cătușnică, cârligățele („răculeț”), ceapa ciorii, cerențel, cicoare, cicoare de iarnă „odolean”, cimbrișor (cu sinonimul cimbru sălbatic), coada calului (cu sinonimul barba sasului), coada cocoșului, coada șoricelului, coada vacii (cu sinonimele captalan de cel galben, lipan și lumânare), creasta cocoșului, crestățea, crețișoară (cu sinonimul plașcă), cucurbețea, cucută (cu sinonimul buciniș), dintele dracului, dobronică („dumbravnic”), dumbăț,fân grecesc, ferece („vetricea”),ferice albă („aglică”),ferigă, ferucuță, fiere de pământ (cu sinonimul potroacă), floarea soarelui de grădină, frăsinel, frunza voinicului, frunze de cinci-degete, gălbinare, gentiană, hamei, iarba boierilor („ricin”), iarbă de curcă (alături de sinonimul fumul pământului), iarbă de lingoare, iarbă grasă („norocel”), iarbă grasă de grădină, iarbă lutatie („iarba lui Tatin”), 119 IRINA VLĂDESCU iarbă mare, iarbă neagră (cu sinonimul urzică neagră), in sălbatic, isop, izmă Maicii Precista. izmă creață, izmă de câmp, izmă sălbatică, laptele câinelui, laur (cu sinonimele bolundarită și maslad). lăsnicior. lemnul lui Dumnezeu, limba boului (cu sinonimul miruță). limba câinelui (cu sinonimul atrățel). limba cerbului (cu sinonimul limba vecinei), lipan (cu sinonimul căptălan). macul ciorii, măcreți („rodul pământului”), măcriș păsăresc (cu sinonimul măcriș cu trifoi), mărul lupului (cu sinonimul buruiană de remf). măselariță. mătăcină, mătrăgună (cu sinonimele floarea codrului, iarba codrului, nadragula). mei păsăresc, merișor. morcov de câmp („~ sălbatic”, cu sinonimul rușinea fetelor), mugur de gorun, mugur de mesteacăn, mugur de plop, mușcata dracului (cu sinonimul ruien „ruin”), mușețel (cu sinonimul romoniță). nalbă, nalbă albă, nalbă mare de grădină, nalbă mică, odolean (valerianăf omag, pălămidă. păpădie (cu sinonimul floarea-sorultii). pătlagină (cu sinonimul minciună), pătrunjel de câmp (cu sinonimul pimpinelă). pâinea babei (cu sinonimul turcea), pelin, pelin negru (cu sinonimul pelin sterp), perișor, plămânărică (alături de sinonimul cuscrișor). podbal. popilnic. poroinic. rapiță. rapiță neagră, răcovină. revent, rogoz, rostopască. rotunjoară (cu sinonimul silnica), rujulițe („gălbenele”), salbă moale, salvie. salvie de câmp, saschiu. sălăștioară (cu sinonimul asudul calului), sănișoară. sărpunel („săpunariță”), sânziene, sânziene de pădure, scai, scai vânăt, scaiul Sfintei Marii, scânteiuțe. sclipeț („coada racului”, cu sinonimul tormentil). scrântitoare („cinci-degete), silur. slăbănog, spata dracului, spânz. spetează tărcată („obligeană”, cu sinonimul calmuz). spin, spinul dracului („scaiul dracului”), splinuță. sporiș. steregoaie. sulfină. sunătoare, susai, șerlai. șofran sălbatic, șovârv. ștevie. trifoi de lac. troscot (cu variantele troscoțel și troscovă. dar și alături de sinonimul porcin), tulichină. turiță. turiță mare, unguraș (cu sinonimul iarbă focoasă), urzică mare, urzică mică (cu sinonimul urzică creață), urzică moartă, ustoroi de lac. usturoiul ursului, vâsc („de stejar”), ventrilică. verigar. veronică. vinețele („albăstrele”), viorea, volbură mare, volbură mică, zârnă'. 7. nume de legume: andivă, ardei, baraboi. blabornic. bob. castravete, ceapă, fasole, fasole oloagă, hașmă. hrean, lăptucă (alături de sinonimul salată), lemn dulce (cu sinonimul rădăcină dulce), linte, lubeniță (cu sinonimul bostan), lubeniță buburoasă. mazăre, măzăriche. molotru. morcov, nap (cu sinonimul tiuș). nap rotund, păstârnac. pătrunjel, picioică („topinambur”), picioici („cartofi”), praz, scorțonera. sfeclă, spanac, sparanghel, tigvă, țelină. usturoi (cu varianta ustunoi și sinonimul învechit ai), varză (cu sinonimul curechi)'. 8. nume de plante dăunătoare: ciulin (cu sinonimele nucă de lac și castane de lac), muma pădurii, neghină, pir. torței (cu varianta întorțel)'. 9. nume de plante diverse: papură, știr, știr mic. tabac (cu sinonimul tutun), tabac turcesc'. 10. nume de plante întrebuințate drept condimente: aromate de tot felul („ienibahar”), chimen de câmp, chimen negru, cimbru, coriandru. crușățea. cuișoare. frunzișoară („nucșoară”), ghimbir. ghimbir galben „turmeric”, hasmațuchi (cu sinonimul turbolie). leuștean. maghiran, măcriș. măcrișor („măcriș mărunt”), mărar, muștar, muștar alb. nucșoară, piper, rozmarin, șofran. tarhon'. 120 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ 11. nume de plante furajere: floare niprală galbenă, obsigă, trifoi de luncă alb, trifoi de luncă roșu; 12. nume de plante textile: bumbac, bumbac de câmp, cânepă, in; 13. nume de pomi fructiferi, fructe și plante care fac fructe: chitră, cireș (identificare eronată, fiind vorba despre „vișin”, Primus cerasus), frag (cu sinonimul buruiană de fragi), gutui, măr, migdal, năramze, păr, pepene galben, pepene grecesc, pere, piersic, prun. Numeroși termeni consemnați reflectă, după cum am menționat anterior, o vădită influență din partea limbii germane sau maghiare. Aceștia au fost utilizați, probabil, din lipsa unor echivalente corespunzătoare în limba română, dar, din cauza neadaptării la specificul limbii române, mulți nu s-au păstrat: aurikel (germ. Aurikel „urechea ursului”), boroszlăn (magh. boroszlân „laurul Daphne”), bu'ser (magh. buzer „roibă”), csormoly (magh. csormolya „ciormoiag, sor-cu-frate”), damarhindi (germ. Dammar + hindi, „tamarin”), diptăm (germ. Diptam „frăsinel”), foraszto (magh. foraszto „trandafir de stâncă), ingber (germ. Ingwer „ghimber”), lavendel (germ. Lavendel „lavandă”), lopo (magh. lopo, lopotok „tigvă”), liirber („dafin, laur”), maszlăg (magh. maszlâg „ciumăfaie”), roszmarin (germ. Rosmariri), szaszszafrâs (magh. szasszafrâsz „dafin american”) ș.a.³ Din punct de vedere etimologic, numele de plante consemnate în lucrarea Nomina Vegetabilium sunt fie moștenite din limba latină, fie împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii. Dintre numele de plante moștenite din latină, amintim: ai (lat. allium), carpen (lat. carpinus), cicoare (lat. *cichoria), fag (lat. fagus), ferigă (lat. filix, -icis), frasin (lat. fraxinus), grâu (lat. granum), iederă (lat. hedera), in (lat. llniim), laur (lat. laurus), măr (lat. melus), mei (lat. milium), mesteacăn (lat. mastichinus), mur (lat. morus), orz (lat. hordeum), papură (lat. ^papura), păr (lat. pirus), pătlagină (lat. plantago, -ginis), pepene (lat. pepo, *pepinis), piersic (lat. persicus), plop (lat. poplus), prun (lat. primus), rug (lat. rubiis), rută (lat. ruta), salcie (lat. salix, -icis), secară (lat. secale), soc (lat. sabucus), sorb (lat. sorbus), vâsc (lat. viscum). Din categoria elementelor lexicale împrumutate, menționăm următoarele exemple: 1. împrumuturi din germană: maghiran (germ. Mageran), rozmarin (germ. Rosmarin), sarlâj „șerlai” (germ. Scharlei); 2. împrumuturi din latină: betonică (lat. betonica), pătrunjel (lat. petroselinum), salvie (lat. salvia), tamarisc (lat. tamarix, -icis), veronică (lat. veronica). 3. împrumuturi din maghiară: agriș (magh. egres), baraboi (magh. baraboly), ghimbir (magh. gyomber), hașmă (magh. hagyma „ceapă”), muștar (magh. mustâr), păstârnac (magh. paszternâk), saschiu (magh. szâszfu); 4. împrumuturi din slavă sau vechea slavă: bobovnic (sl. bobovnik), bribornic (sl. bobovnik), crin (sl. krinu), hamei (sl. chumeli), hrean (vsl. hrenii), isop (sl. isopii), molotru (sl. molotrî), omag (sl. omega), ovăz (sl. ovesu), rogoz (sl. rogozu), ștevie (sl. stavije), troscot (sl. troskotu); ³ Ion Coteanu, op. cit., p. 11. 121 IRINA VLĂDESCU 5. împrumuturi din ucraineană: hrișcă (ucr. hrecka). odolean (ucr. odoljan). rostopască (ucr. rostopast '). Dintre elementele lexicale create în limba română, menționăm: ardei, brânca ursului, cătușnică. cârligățele. ceapa ciorii, cimbrișor, ciuciuleț. clopoțel, creasta cocoșului, crețișoară. cuscrișor. floare de stea, floare domnească, floarea Paștelui. frăsinel. gălbioară, lăsnicior. lemn câinesc, măselariță. merișor. perișor, plămânărică. porumbar, rotunjoară, salbă moale, sânger, slăbănog, spetează tărcată, suflețel. toporaș ș.a. Din cauza unei vădite influențe maghiare în scrierea unor termeni, nu am putut să identificăm, în limba română, denumiri ca belbor (lat. Trollius europaeus „bulbuc de munte”), doszt (lat. Origanum vulgare „sovârf’), gregetsul (lat. Geranium pratense „săgețică”), jejetz mere (lat. Anemone pulsatilla „dedițel”), krejelits (lat. Orobanche major), lubitz (lat. Myagrum perfoliatum). notote (lat. Lycopodium selago). szărtse (lat. Smilax Sarsaparilla). szăszo (lat. Vinca minor „saschiu”), szintets (lat. Sideritis hirsută). tsuna (lat. Lathyrus tuberosus) ș.a. Prin lucrarea sa, Benko a deschis cercetarea științifică în domeniul științelor botanice, reușind să pună în evidență diversitatea numelor românești de plante. Deși nu era un bun cunoscător al limbii române, el a consemnat majoritatea denumirilor într-un mod relativ riguros, cu forme apropiate de pronunția românească. Astfel, multe nume de plante au fost identificate cu ușurință, iar asocierea acestora cu realitățile extralingvistice pe care le desemnau a fost realizată. Influența vădită a modelului reprezentat de clasificările lui Linne, prin preluarea clasificării și a denumirilor științifice latinești, a contribuit la apropierea culturii românești de culturile occidentale. Echivalentele din limba română notate pentru denumirile din latină, majoritatea având, din cauza utilizării numai în limba vorbită, un caracter popular, au devenit nume științifice. Astfel, se realizează progresul de la un vocabular considerat popular la unul de tip cult. Lucrări de popularizare a științei într-un context social și istoric în care poporul român era considerat, în Transilvania, drept națiune tolerată, iar religia ortodoxă era eliminată din cadrul confesiunilor oficiale, reprezentanții Școlii Ardelene au demarat un proces de afirmare atât a națiunii române, cât și a limbii române ca limbă de cultură, proces ce avea ca principal scop ridicarea culturală a poporului român și demonstrarea drepturilor sale culturale și politice. Astfel, prin numeroase scrieri menite să susțină culturalizarea maselor, intelectualii, ce făceau parte din mișcarea iluministă, au contribuit la răspândirea cunoașterii științifice a lumii, susținând progresul și dezvoltarea culturală atât în Transilvania, cât și în celelalte provincii românești aflate dincolo de Carpați. Schimbările revoluționare propuse de cărturarii Școlii Ardelene vizau schimbarea în bine a traiului populației românești. Anularea caracterului de națiune „tolerată” se putea face doar prin culturalizarea maselor. Din acest motiv, multe scrieri din perioada iluministă, ce se adresau poporului, au fost alcătuite pentru a elimina o serie de lacune culturale, 122 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ predominante în rândul maselor. Limbajul utilizat a fost accesibil, cu elemente lexicale preluate din limba vorbită, pentru a înlesni înțelegerea. Neologismele, adesea preluate din sursele utilizate pentru traduceri, sau calcurile lingvistice utilizate au fost însoțite de explicații suplimentare sau de definiții, astfel încât forma lingvistică a textelor să contribuie la transmiterea corectă a mesajului. Dezvoltarea culturii române scrise s-a realizat atât prin traduceri, prelucrări sau adaptări ale unor surse străine, cât și prin scrieri originale. în majoritatea situațiilor, adaptările unor surse străine s-au făcut prin prezentarea unor exemple ce erau mai apropiate de cunoașterea și experiența poporului român. Transmiterea cunoștințelor științifice se realiza acum ca un manifest, pe cale culturală. Astfel, evitând o manifestare violentă, marcată de conflict, reprezentanții Școlii Ardelene au schimbat cursul istoriei prin utilizarea unor arme puternice: educarea și culturalizarea maselor. Scrierile iluministe, prin finalitatea pe care și-o propuneau, de a ridica poporul din bezna în care era cufundat, sunt caracterizate, așa cum am menționat anterior, de utilizarea unor elemente lexicale din limba vorbită, deoarece forma textelor de popularizare trebuia raportată la nivelul cultural al poporului român din acea perioadă, selectarea și, în primul rând, lexicul vizând ridicarea acestui nivel. Adresate maselor, aceste texte abordau diverse domenii de interes: agricultură, industrie, îndepărtarea unor credințe nefondate (superstiții) sub influența cărora numeroși oameni își trăiau viața și își desfășurau activitățile zilnice ș.a. Totodată, impunerea limbii române ca limbă oficială s-a realizat prin numeroasele scrieri tipărite și răspândite prin eforturile reprezentanților Școlii Ardelene, care au susținut cu înfocare descendența limbii române din limba latină și a poporului român din daco- români. Aceste argumente au fost menite să dovedească vechimea poporului român atât în Transilvania, cât și în Muntenia sau Moldova, urmărind, prin acest fapt, să i se recunoască națiunii române aceleași drepturi ca celorlalte națiuni transcarpatice. Dintre textele de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și de la începutul secolului al XlX-lea, care sunt relevante pentru domeniul botanic, am selectat, în vederea evidențierii procesului de formare a terminologiei științifice românești, în general, și a terminologiei botanice, în special: Gramatica de la învățătura fizicii (Amfilohie Hotiniul, 1796), învățătură firească spre surparea superstiției norodului (Gh. Șincai, 1804—1808), Vocabiilarium pertinens ad tria Regnum Naturae, aparținând lui Gh. Șincai (elaborat între anii 1808-1810), Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc (loan Bobb, 1822-1823) și Lexiconul de la Buda (1825), lucrări pe care le vom prezenta din punctul de vedere al terminologiei botanice în subcapitolul ce urmează. Gramatica de la învățătura fizicii Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea marchează o dezvoltare fără precedent în rândul științelor, în general, și al științelor naturii, în special. 123 IRINA VLĂDESCU Scrierea Gramatica de la învățătura fizicii a lui Amfilohie Hotiniul s-a păstrat în două copii manuscrise, una păstrată la Biblioteca Academiei Române din București, cealaltă la Biblioteca Academiei din Kiev. Aceasta din urmă a văzut lumina tiparului în 1990, la Chișinău. Titlul ei complet este Gramatica de la învățătura fiizicii, scoasă de pre limba italienească pre limba moldovenească, întru care să cuprinde tot ceea ce omul voiește a ști și a învăța în cer și pre pământ din lucrurile cele mai cunoscute și mai trebuincioase. Anul 1796, april 10? Având ca model, potrivit chiar titlului reprodus anterior, un text din limba italiană, Gramatica de la învățătura fizicii nu este o lucrare originală în sensul modern al cuvântului, dar textul, utilizat ca manual, și-a adus contribuția la dezvoltarea științelor și la afirmarea limbii române ca limbă de cultură. în partea de final a lucrării Gramatica de la învățătura fizicii. Amfilohie Hotiniul tratează nu doar domeniul botanic, ci, alături de acesta, el prezintă și caracteristici ale regnului animal și ale regnului mineral, fiind prima scriere în limba română în care cele trei domenii ale științelor naturale sunt prezentate integrat. Acest ultim capitol al textului este numit Pentru fitongrafie, pentru viețuitoare, pentru viețuiri și pentru a lor facire din sămănțe, pentru rădăcini, pentru odrasle și pentru turchină, ramuri, frunze, flori, poame și altele și pentru răsuflările copacilor și altele.⁵ Principalul scop al acestui capitol a fost de a explica anumite fenomene naturale (de exemplu, procesul de creștere a plantelor), fenomene ce nu erau întotdeauna înțelese de oamenii simpli. Terminologia botanică utilizată în această scriere este caracterizată de preluarea a numeroase elemente lexicale din limba vorbită. Termenii considerați mai puțin apropiați de universul de cunoaștere caracteristic poporului român au fost explicați prin analogii, prin sinonime sau chiar prin definiții: cuvântul fitongrafie să zice ..scrisoare copacilor ori a sădirilor” și de toatefeliurile de viețuitoare ori viețuiri. Motivul este lesne de înțeles: fiind un text destinat maselor, lexicul trebuia să fie unul accesibil, pentru a asigura transmiterea corectă și facilă a mesajului. Descrierea fenomenelor naturale se realizează într-un mod științific, dar, după cum am menționat anterior, cu termeni din limba vorbită, adesea populari. în text apar și unități lexicale generice, ce au adesea un caracter popular, făcând referire la părțile plantelor: carne au miez, coaja au cămeșa, coaja ori piele, cuiul, fire ori stâlpușori. flori, frunze, găoace, grăunț, muguri, păharul au cupa, poame, ramuri, rădăcini, rod. sămânțe. scama sau cămeșa, scoarță, simburi. turchină . Numele de plante consemnate în Gramatica de la învățătura fizicii pot fi incluse în următoarele categorii: ⁴ Liliana Soare, op. cit., p. 35. ⁵ Vezi Capitolul al Il-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei. Gramatica de la învățătura fizicii, p. 68. ⁶ Amfilohie Hotiniul, Gramatica de la învățătura fizicii (1796), apud Liliana Soare, op. cit., p. 129. ⁷ Numele de plante au fost preluate din Liliana Soare, op. cit., p. 129-133, excepție făcând denumirile grăunț, nuc, răchită și ulm, care au fost preluate din Amfilohie Hotiniul, Gramatica de la învățătura fizicii (1796), ediție de L. S. Dergaciova, p. 170-172. 124 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ a. nume generice: bureți, buruieni, copaci, lemn, mucegaiuri, sădiri', b. nume specifice: 1. nume de arbori: nuc, răchită, ulm; 1. nume de ciuperci și mușchi: bureți de carte, bureți de iască, mușchiurile de copaci; 2. nume de fructe: alune, căpșuni, cireși, fragi, mere, nuci, pere, perje, piersici, prune, zarzari; 3. nume de legume: fasole, harbuji. Deși numărul lor nu este mare, numele de plante din textul lui Amfilohie Hotiniul sunt semnificative pentru terminologia botanică românească, deoarece ele apar într-un text științific, ce avea ca scop transmiterea cunoștințelor și educarea utilizatorului. Consemnând aceste nume într-un capitol dedicat exclusiv domeniului botanic, autorul, direct interesat de ele, reușește să le adapteze la nivelul cultural al destinatarului potențial. Deși lexicul utilizat este predominant popular, anumiți termeni s-au specializat și au fost asimilați în terminologia științifică. Includerea numelor de plante în lucrări ce aveau ca scop propagarea cunoașterii științifice și educarea poporului contribuie la amplul proces de formare a terminologiei botanice, în spațiul românesc. Dacă lista de plante alcătuită de Benko era caracterizată de o rigoare științifică fără precedent, autorul fiind strict interesat de consemnarea numelor de plante, textul Gramatica de la învățătura fizicii continuă tradiția textelor laice din secolul al XVII-lea, ce aveau ca scop împlinirea unor nevoi culturale, dar cu o schimbare de perspectivă: fenomenele neînțelese primesc explicații raționale, iar scopul principal este de a transmite cunoștințe științifice. Lucrarea Gramatica de la învățătura fizicii inovează prin specificul științific, dar și prin adaptarea unui model străin la cerințele și nevoile limbii române. învățătură firească spre surparea superștiției norodului Reprezentanții iluminismului românesc au simțit ca necesară dezvoltarea programatică a culturii românești. Formată, așa cum am menționat anterior, mai întâi prin traduceri și adaptări ale unor modele străine, ea s-a dezvoltat prin alcătuirea unor texte originale. Gh. Șincai, unul dintre reprezentanții de seamă ai Școlii Ardelene, a răspândit ideile gândirii iluministe și a reușit, prin eforturile sale politice și culturale, să contribuie la afirmarea limbii române ca limbă de cultură și la recunoașterea poporului român ca națiune cu aceleași drepturi ca celelalte națiuni prezente în provinciile românești transcarpatice. Una dintre scrierile marcante pentru popularizarea cunoașterii raționale, de la începutul secolului al XlX-lea, alcătuită de Gh. Șincai, este învățătură firească spre surparea superștiției norodului, fiind „prima lucrare de proporții din literatura și cultura românească prin care cunoștințele științifice sunt aplecate în mod direct pentru înlăturarea superstițiilor, căutându-se explicația cauzală, firească a acestora”⁸. ⁸ Gh. Șincai, învățătura fireasca spre surparea superștiției norodului (1804-1808); ediție de David Prodan, București, Editura Științifică, 1964, p. 47. 125 IRINA VLADESCU Modelul lui Șincai a fost manualul lui Helmuth, Volks Naturlehre. iar titlul lucrării este traducerea titlului ediției a doua a lucrării, Volksnaturlehre zur Dămpfung des Aberglaubens? Perioada aproximativă în care a fost alcătuit textul a fost stabilită între anii 1804 și 1808. Urmărind aceeași finalitate ca majoritatea scrierilor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XlX-lea, de a contribui la popularizarea științelor și la culturalizarea maselor, lucrarea iui Șincai a fost mai mult decât o traducere a originalului german, autorul adaptând conținutul, făcând întotdeauna analogii cu situații familiare oamenilor simpli, apropiate de experiența acestora. Astfel, Șincai a înlocuit exemplele din viața poporului german cu cele din experiența poporului român. Așadar, principalul scop al scrierii lui Șincai a fost de a contribui la „răspândirea cunoștințelor științifice de la acea vreme, în rândul maselor, pentru combaterea prejudecăților și superstițiilor”⁹ ¹⁰ ¹¹ ¹². Cunoașterea științifică a fost adaptată, noțiunile fiind explicate prin termeni din limba vorbită la începutul secolului al XlX-lea, termeni accesibili vorbitorilor de limba română, realizându-se o modelare a limbajului științific. Deși lucrarea nu este originală în sensul modern al cuvântului, autorul contribuie la dezvoltarea unei gândiri științifice tocmai prin acest proces de selecție a informațiilor relevante pentru cultura românească și prin exemplele prezentate: „îndepărtarea de model este evidentă în pasajele în care învățăturile fizicii sunt aplecate sau întrebuințate împotriva superstițiilor, Șincai îndepărtând toate relatările lui Helmuth, care nu prezentau interes și nu erau legate în nici un fel de viața, obiceiurile și superstițiile cu circulație în Transilvania”¹¹. Prin exemplele prezentate din viața țăranului român, Șincai dovedește o bună cunoaștere a acesteia, dar și a obiceiurilor, a credințelor și a condițiilor aspre în care era obligat să își ducă traiul. Conștient fiind de înapoierea intelectuală în care era ținut omul simplu, prin limitarea accesului la cultură, Gh. Șincai reușește să contribuie la umplerea unor lacune culturale. Față de manualul lui Helmuth, care cuprindea 15 capitole, lucrarea învățătură firească spre surparea superstiției norodului este alcătuită din 12 capitole, Șincai integrând ultimele 3 capitole, despre minerale, plante și animale, într-o altă scriere a sa, Istoria naturei sau a fir ei, rămasă și aceasta în manuscris. Astfel, în conținutul textului putem identifica proprietățile corpurilor, legile fizice care acționează asupra corpurilor, dar și explicații științifice ale unor fenomene mai puțin înțelese, a căror interpretare presupunea, nu de puține ori, argumente din sfera supranaturalului, finalizându-se prin ivirea unor superstiții, a unor credințe nefondate. Capitolul de început, numit Despre învățătura firească în comun, include explicarea unor termeni științifici, astfel încât aceștia să fie accesibili pentru cititori, neologismele fiind evitate, când era posibil: „Prin cuvântul fire se înțeleg toate trupurile câte se află în lume; și învățătura care vorbește despre proprietățile, puterile și lucrările trupurilor se numește învățătură firească^². ⁹ Vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei. învățătură firească spre surparea superstiției norodului, p. 68-69. ¹⁰ Gh. Șincai, învățătura firească..., p. 15. ¹¹ Ibidem, p. 42. ¹² Ibidem, p. 35-36. 126 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Fiecare capitol conține o Aplecare asupra superstițioșilor, care prezintă felul în care necunoscătorii interpretează proprietățile anumitor lucruri sau diversele fenomene naturale, dar care menționează și argumentele raționale pentru îndepărtarea acestor superstiții. Șincai relatează aici diverse superstiții întâlnite în zona Transilvaniei, cum ar fi aruncarea cu ciurul, ghicitul cu ajutorul unei chei și al Bibliei sau cu ajutorul unei nuiele ș.a. Vom încadra termenii caracteristici domeniului botanic din lucrarea lui Șincai în următoarele categorii: a. termeni generici: arburi, bucate „semințe”, dumbrăvi, fân, flori, frunze, iarbă, ierburi mirositoare, lemn, notrețe, nuia, pai, pădure, poame, pomi, ram, spin, suhinari „lemne groase”; b. termeni specifici: alun, cânepă, fasole, grâu, nalbă mare, napi, soc, stăjearifl Condiționată de caracterul practic al lucrării și de scopul ei, selectarea termenilor s-a realizat din limba vorbită a vremii. în această scriere, autorul nu a fost direct interesat de notarea termenilor botanici, ci, mai degrabă, de utilizarea lor pentru a explica diverse fenomene naturale: „Adevărat este că vântoasele cele mari răpesc cu sine de pre pământ grâu, fân, cânepă și altele pe care le și poartă oarecâtva în aer; ci nebunie ar fi a judeca că toate acelea în aer au crescut.”¹³ ¹⁴; „Fiindcă superștițiozii [...] cred că napii, carii se seamănă pe lună veche, cu mult mai buni se fac”¹⁵. Alcătuită din nevoia de a combate superstițiile oamenilor simpli, ale țăranilor, lucrarea învățătură firească spre surparea superștiției norodului a avut drept scop luminarea maselor, prin anularea unor credințe nefondate, cu ajutorul unor explicații științifice, raționale, reflectând eforturile învățaților iluminiști de creare a terminologiei științifice. Vocabularium pertinens aci tria Regnurn Naturae Primul dicționar de științe românesc, cunoscut și păstrat până astăzi, este Vocabularium pertinens ad tria Regnurn Naturae, al lui Gh. Șincai. Alcătuit în patru limbi, latină, română, maghiară și germană, în vocabular sunt consemnați termeni din botanică, zoologie, dar și din regnul mineral.¹⁶ Importanța acestui vocabular pentru terminologia botanică românească este de necontestat. Similar listei de plante alcătuită de Benko, textul lui Șincai consemnează denumirile științifice latinești ale plantelor, dar și echivalentele lor în maghiară și germană, fapt ce marchează și susține, încă o dată, deschiderea către culturile occidentale și apropierea de acestea. Un argument pentru motivarea faptului că cele două lucrări sunt similare este că Șincai a preluat numele de plante din lucrarea numită Verzeichniss der in Siebenbiirgen wildwachsenden Pflanzen, aparținând lui P. Sigerus, iar acesta din urmă le-a ¹³ Gh. Șincai, învățătură firească..., p. 35-36. ¹⁴ Ibidem, 152. b Ibidem, p. 183-184. ¹⁶ Vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei. Vocabularium pertinens ad tria Regnurn Naturae, p. 70-71. 127 IRINA VLĂDESCU preluat din lista lui Benko¹⁷. Cu toate acestea, Șincai își aduce contribuția originală prin notarea unor nume de plante ce nu se găseau la Sigerus, iar textul discutat dovedește preocuparea și interesul pentru studierea domeniului botanic, contribuind la dezvoltarea unui vocabular științific. Din totalul de 418 termeni, 200 sunt nume de plante, ponderea lor fiind mai mult decât semnificativă. Vom încadra aceste nume în următoarele categorii¹⁸: 1. nume de arbori: carpin „carpen”, frasin, jugaștrii, laur (sau dafin), mesteacăn, paltin, salcă „salcie”, șniapăn „jneapăn, ienupăr”, tisă'. 2. nume de arbuști: acriș roșu „agriș ~”, afin. alun, drâmoz „dârmoz”, lemnul cânele câinesc”, mangrovă roșie, mălin „lemn-câinesc”, mălin negru, păducel. rug „măceș”, soc. sporiș. zmeur. 3. nume de cereale: grâu, hrișcă, mălaiu mărunt „mei”, orz. ovăs. secară, urez'. 4. nume de flori: agliț (sau dediței). clopoței, floricea mult țiitoare „bănuței”,foaie de jioară vioară”, Uliu galbin. Uliu vânăt „stânjenel”, plumâne albe „nuferi”, popilnic. rezedă. saștiu „vinca”, skelci „bulbuc de baltă”, tigridă. toporuș „toporaș”, vioară'. 5. nume de fructe: fragi'. 6. nume de legume: bob. cartifiol „conopidă”, curechiu. curechiu cu căpățână. hirean „hrean”, lăptucă amară, linte, mazere. meare și peare de pământ, molatru. morcov, păstărnac. picioucă „picioică”, poame de pământ, seler „țelină”, sveclă „sfeclă”, șpargă „sparanghel”; 7. nume de plante dăunătoare: neghină, pir. 8. nume de plante diverse: bolândariță. floarea soarelui. întorțel. lichen, licoperdul tuberos (sau bureatele cerbilor), puciognă. tremellă „fungi”, trestie'. 9. nume de plante medicinale: atrațel (sau limba câinelui), belladonă (sau iarba codrului), boz. brândușe, brie, brustur, buruienuțe albe (sau silur). busuioc de câmp, cătușnică. cânepă de apă. cicoare, ciulină. coada calului (sau tincraut). coada șoricelului, coada vacii, cretișor. cucută, cuscrișor. dictam (sau frăsinel). dințură. fanchiu „iederă”, fierea pământului, filice „ferigă”,frunza voinicului (sau rapința). fumul pământului, galegă „ciumărea”, ghimberiu nemțesc „rodul pământului”, hemeiu „hamei”, iarba lui Taten. iarbă de lungoare. iarbă de nigei. iarbă în frunza teiului „vindecea”, iarbă mare, in sălbatec „linariță”, izmă (sau mintă de munte), limba boului (sau miruța). limba cerbului, limba oei. dimineață (sau briliancă). mama pădurei. măcriș. măcriș trifoios. mărul lupului, măsălariu „măselariță”, meiu păsăresc, merișor. milot „sulfină galbenă”, mintă (sau izmă), mohor, mușețel (sau romoni(ă'). nalbă mare, nalbă sălbatecă, năpraznic. odolan „odolean”, omiac „omag”, parietariă (sau iarbă de părete), pelin, podbeal. poleiu. potroacă „țintaură”, rostopastă „rostopască”, rotungioară (sau selnică). rubia „roiba”, rută „spinarea lupului”, sănicior. sânziene de pădure, scabiă „mușcata-dracului”, scânteuță „scânteiuță”, seratulă „șerpet”, solovărv „drobușor”, soponel. sorbitoare „sorbestrea”, speriban tărcat „obligeană”, spiuțea dracului (de fapt, denumirea latinească se referea la scai vânăt), steage. strigoaie „steregoaie”, suflețele. sunătoare, susaiu. șale de câmp („jale ~), tulpțină ¹⁷ AI. Borza, Primul dicționar de științe naturale românesc, p. 554. ¹⁸ Numele de plante au fost preluate din Al. Borza, Primul dicționar de științe naturale românesc, p. 556-561. 128 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ „tulichină”, turiță mare, tută „turtă”, unsuroasă „unguraș”, urzică moartă, urzică neagră, urzicuță, vâsc, verigariu, vindrilică „ventrilică”, vinețeale „albăstrele”; 10. nume de plante utilizate drept condimente: cartam (saușofran), chimin „chimen”. Lexicul utilizat de Șincai este preluat din limba vorbită a vremii. Consemnarea, într-o lucrare științifică, a numelor de plante uzuale, fie că acestea erau sau nu populare, le conferă caracterul de nume științifice, deoarece sunt notate ca echivalente românești pentru denumirile științifice latinești. Astfel, terminologia științifică asimilează terminologia populară. Terminologia botanică românească începea în această epocă un amplu proces de dezvoltare, trecând de la o bază aparent populară la una devenită științifică. Notarea numelor de plante românești alături de numele științifice latinești, de echivalentele maghiare și de cele germane marchează o dezvoltare a domeniului botanic, în special, și a limbii române, în general. Deși în această lucrare influențele culturale s-au manifestat indirect, prezența denumirilor științifice latinești marchează apropierea de un model cultural străin, reprezentat de clasificările botanistului Cari von Linne. Completarea vocabularului cu nume de animale preluate, după cum afirma Al. Borza, din lucrarea Istoria naturei sau a firei, alcătuită de Șincai după manualul lui Helmuth, Volks Naturlehre, susține apropierea de culturile occidentale și evidențiază rolul influențelor culturale în dezvoltarea științelor naturii. * Dacă textele laice din secolul al XVII-lea, de felul prognosticelor sau scrierilor medicale, izvorâte din nevoile practice și imediate ale poporului român, explicau fenomenele neînțelese prin asocieri, adesea fabuloase, scrierile iluministe, având și acestea un caracter practic, își propun culturalizarea maselor prin explicarea, pe plan științific, a lumii înconjurătoare, pentru a înlătura superstițiile, care întunecau mințile țăranilor. Științele naturale cunosc, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea, o dezvoltare fără precedent. Vocabularul textelor alcătuite în această perioadă este preluat din limba vorbită și este completat constant, atunci când nu existau în limba română cuvinte care să desemneze realitățile extralingvistice menționate, de termeni neologici sau calcuri lingvistice. în acest context, începuturile terminologiei științifice românești sunt caracterizate astfel de consemnarea, în paralel, a neologismelor și a împrumuturilor culte cu termenii populari, preluați din limba vorbită a vremii. Lexicoane începutul secolului al XlX-lea este marcat de o dezvoltare fără precedent a lexicografei românești, susținută de apariția a două lucrări lexicografice monumentale, Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc (1822-1823), al lui loan Bobb, și Lexiconul de 129 IRINA VLĂDESCU la Buda (1825), „primul dicționar explicativ, normativ și etimologic”¹⁹ al limbii române, alcătuit prin eforturile colective și de durată ale cărturarilor Școlii Ardelene. Terminologia botanică românească propriu-zisă, aflată acum într-un evident proces de constituire și dezvoltare, își definește statutul de terminologie științifică odată cu notarea, alături de echivalentele românești, a denumirilor științifice latinești oficiale, preluate din clasificările botanistului Cari von Linne și marcate în mod explicit de abrevierea Linn., inclusă de redactori în Lexiconul de la Buda. Dicționarul rumanesc, lateinesc si unguresc Apărut în anii 1822 și 1823, în două volume, Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc este prima lucrare de mare întindere în care numele românești de plante apar alături de nume latinești (acestea reprezintă uneori doar corespondentul latinesc, nu un nume științific) și de echivalentele lor maghiare.²⁰ Principalul scop al acestei lucrări este evidențiat chiar de autor, la începutul tipăriturii: utilizarea alfabetului latin pentru consemnarea tuturor elementelor lexicale, în locul alfabetului chirilic. Prin înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin se susține originea latină a limbii române, dar și descendența romană a poporului român. Afirmarea limbii române ca limbă de cultură se realizează, încă o dată, prin alegerea acesteia ca limbă de bază a dicționarului, deoarece termenii românești sunt primii consemnați în această lucrare. Cei aproximativ 11000 de termeni notați ca forme-titlu sunt însoțiți de echivalentele latinești și de cele maghiare, dar și de sinonime sau explicații detaliate pentru lexemele considerate necunoscute sau inaccesibile poporului român. Adoptând modelul clasificărilor anterioare, vom încadra cele peste 600 de nume de plante excerptate din Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc în următoarele categorii: a. nume generice: fruct, iarbă, ierburi rele, legumă, musci „mușchi”, paie, paiu verde, poame, pom, pom aducătoriu de poame fructifer”, pom aducătoriu de poame cu coage uscată, ram, rug, silhă „pădure”, spic, spin, spin stufos', b. nume specifice: 1. nume de arbori: acați, arcear „arțar”, arin, arțiariu „arțar”, betula (mesteacăn), brad, brad rășinos, brad sălbatec, carpen, castan, cedru, cedru ce crește în Tziprus, cer, cyprus „chiparos”, eban „eben, abanos”, fag, frasin, iuniper, masthicesc (lemn) „arbore de mastic”, oliv, paltin, pin, plop, răchită, salcă „salcie”, salcă fără fruct, sorb „scoruș”, tamarinth, (silhă de) tei, terebint, thisa, ulm ș.a.; 2. nume de arbuști: agriș, alun, ambrosia, arborel ca rugii „oleandru”, bux, caprifoi, cereș sălbatic, cimbru, citru „lămâi”, dafin, dafin sălbatic, fie, fie necopt, fie rău, fie sălbatic, fie uscat, iarba ca rosinarinu „ulex”, laur, laur sălbatic, lemn myrica, lemnul lui Avram „mielărea”, myrt lemn de Arabia mirositoriu, myrt sălbatec, oliv sălbatec, olivei sălbatec, piperiu de grădină „arborele Iudei”, rosmarin (lemn), smochin, spin alb „verigar”, spinii afinului, tamarisc, vie', ¹⁹ Gh. Chivu, Prima listă de plante..., p. 98. ²⁰ Vezi Capitolul al II-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei. Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, p. 71-72. 130 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ 3. nume de cereale sau plante de nutreț: alac, cucuruz, floare amarant, grâu, grâu curat, grâu mestecat, (pisat de) hrișcă, irișcă „dughie”, mălai mărunt „mei”, milic „mei”, ordiu „orz”, oriz, ovăs, secară', 4. nume de ciuperci, licheni și mușchi: bășina calului, burete, burete amar, hribă, iasca de cer, iască, musci depe lemn', 5. nume de flori și plante ornamentale: capii cânelui, capii monachului, chriantemon „crizantemă”, coada boului, crin, crin broștesc sălbatic”, curechiu de mare, floare vânătă, floarea broaștelor, floarea camilului, floarea clopotului, floarea cucului, floarea grâului, floarea nucului, floarea pintenului, floarea poeților, floarea Sângeorgiului, hyatint „zambilă”, iarba soarelui (lat. Heliotropium), iarba șarpelui (lat. Draciinculus vulgaris), iarbă în forma banului „gălbioară”, laptele paserii „bălușcă”, lavendulă „lavandă”, lemonium, lilium „crin”, lilium de apă, lilium galben de apă, lilium vânăt, melampod (un fel de margaretă), narcis, narcissus sălbatec „narcisă galbenă”, ochiul boului, papici „anemone”, părul fetei mișele, părul Venerii „părul Maicii Domnului”, piciorul găinii „piciorul cocoșului”, râioasă, roșă, roșă albă, roșă cu o sută de frundie, roșă de câmp, roșă de rug, roșă de spin, roșă galbină, roșă roșie, roșă sălbatecă, scabioasă, scarlat, secfiu, stachis, trandafir, urtică de mare, verbenă, violă, violă de câmp, violă de toamnă, violă galbenă, violă negrie, violă roșie, violă roșie neagră', 6. nume de ierburi și plante medicinale: absinthiu de mare „pelin ~”, absinthiu negru „pelin ~”, absinthiu pelin, acriș „măcriș”, acriș păsăresc „măcriș ~”, acrișu calului, ai sălbatec „salata-câinelui”, ai turcesc, aloe, angelică, aniș „anason”, anonis „osul iepurelui”, balsam „cimbrișor”, balsamină, barba capruhii, betonica, bosioc „busuioc”, boz, brad pedestru, brânca ursului, bria, brustur, brustur amar, brustur lat, caprifoi, cariophil „cuișoare”, casia, cânepă, cânepă de câmp, ceapă ciorască, ceapă de mare, ceapă de mare ciorască, ceapă mănuntă sălbatică, centauria mare „albăstrea”, centauria potroaca „țintaură”, centeinodia porcina „troscot”, centum capita (o sută de capete) „scai vânăt”, cicoare, cimbru, cinci foi, coada boului, coada calului, coada șoricelului, coriandru, cucurbete de pământ „mutătoare”, cucurbete de thină, cucută, cumin negru, cumin porcesc, cumin sălbatic, cuminu calului, dictamus „oregano cretan”, fasole turcească „sarsaparilla”, galbinele „gălbenele”, gențiană, hemei, holbură „volbura”, hysop „isop”, iarba albinelor, iarba arteiceoca „anghinare”, iarba balaurului, iarba bolunditoare „măselariță”, iarba bubii „vindecea”, iarba ca cornii capri „schinduf’, iarba cătușnică, iarba coifului, iarba crucii „sunătoare”, iarba cu cinci foi „ginseng american”, iarba cucului, iarba degetului „cinci-degete”, iarba epurelui „susai”, iarba ficatului, iarba flerului, iarba filiculă ce vindecă bubele nasului (probabil o specie de ferigă), iarba fumului „fumariță”, iarba găinii „răcovina”, iarba gâștii, iarba inimii „roiniță”, iarba întăritoare „tătăneasă”, iarba întăritoare a vinelor „balsamină”, iarba lăptoasă „amăreală”, iarba lânoasă focoasă „siminoc”, iarba lipitoare „turiță”, iarba mare, iarba minunată, iarba rândunicii „rostopască”, iarba sasului „sănișoară”, iarba Sfântului loan, iarbă de cale „pătlagină”, iarbă de curățit dinăuntru „spânz”, iarbă de săpunit „săpunariță”, iarbă împotriva bubei rele, iarbă împotriva purecilor, iarbă strănutătoare „spânz”, iarbă stricătoare „cruciuliță”, iarbă veninată „omag”, iederă, in sălbatic „linariță”, isop, laptele 131 IRINA VLĂDESCU câinelui, lemnu Domnului, lemnuș, limba boului, limba cânelui, limba cerbului, limba mielului, limba șarpelui, linte broștească „lintiță”, lupei, lupin, mac, mac alb, mandragora, marubie „unguraș”, matricare „mușețel”, măcriș, măcriș de câmp, măcriș de grădină, măcriș păsăresc, măcriș sălbatec, măcrișul calului, măierean „măghiran”, mărariu cănesc, mărul lupului, mătăcină, melilot „sulfină galbenă”, menta catii „cătușnică”, mielissa, mintă, mintă de apă, mintă lungă în frunze, mintă sălbatică, musci de apă care vindecă vasele rupte „algă”, mușcarea diavolului, nalbă, nalbă albă, nalbă mică, nap lupesc, nard, nard sălbatic, odos, ovăs sălbatec, paris „dalac”, pelin, petrinsei sălbatici, piciorul gâștei, piciorul vițelului, pir, porcin „iarbă grasă”, potbal „podbeal”, rapiție „rapiță”, rădăcină amirositoare „iarbă mare”, rumoniție „romoniță”, rută, rută sălbatică, sale „salvie”, sale sălbatică, scai, scai afinesc, scai alb, scai amar, scai muced, scai spinos, sena (iarba de laxa), smirnă de grădină „tămâiță”, spichinard, spin de Italia „ghimpe”, spinii tălpii ursului, sunătoare, susai, șerpii „cimbrișor”, șofran sălbatec, șofran sălbatic „șofrănel”, tabac, talpa ursului, trifoi, trifoiul calului, troscot, tusilag „podbeal”, țâța mielului, urechea boului, urechea șoarecelui, urtica „urzică”, urticuție „urzicuță”, valeriană, varga de aur „splinuța” ș.a.; 7. nume de legume: ai, asparag sperge „sparanghel”, barba caprei, bob (fasole), bob crește în apă la Egypt „colocazie”, buceraș (cornul boului) „schinduf”, ceapă, crustaveți, crustaveți verzi, cucurbetă, curech „varză”,fasole, linte, linte sălbatică, lobodă, mazăre sălbatică, nap, nap galben, nap galben de câmp „morcov”, nap păsăresc „păstârnac”, nap roșu, paprica, piere de pământ „topinambur”, piparcă, radeită „ridiche”, sparga „sparanghel”, spinat „spanac”, svetlă „sfeclă”, umbra iepurelui „sparanghel”, verdie „varză”, verdie roșie „varză 8. nume de plante acvatice: cyperus „papirus”, papirig, paporă, paporă de Egypt, paporă de Ispania, paporă mică, pepeirg „țipirig”; 9. nume de plante utilizate drept condimente sau în alimentație: arteiceoca „cardon”, chimin „chimion”, cinamom „scorțișoară”, cumin, cumin de grădină „fenicul”, endeivie albă „andivă ~”, ghimberiu, leuștean, majoranna „măghiran”, mărariu, mușteriu „muștar”, mușteriu alb „rucola”, myristeica, nucă arăbească, nucșoară, papură mirositoare „iarbă de limon”, petrinsei, piperiu, rădăcină amară „galangal mare”, rosmarin, scorțișoară aromathicească, sinapru de grădină „muștar”, șofran, șofran de grădină, tarcon „tarhon”, turbue „hasmațuchi”; 10. nume de plante dăunătoare: coada vulpii, costrei, mușteriu sălbatec „muștar ~”, sinaprir, 11. nume de plante textile: bombac, in', 12. nume de pomi fructiferi, plante care fac fructe și fructe: afine, alămâe „lămâie”, alună, alună pistacă „fistic”, amigdal „migdal”, amigdale, castane, cereș, cereș sălbatec „cireș pitic”, cereșe, cireș, cireș amar, cireș vișin, cireșe, cireșe bășicate, cireșe de munte „afine”, cireșe dure, cireșe negre, cireșe roșii, cireșe vișine, cotei „gutui”, finic, fragi, ghindă, ghindă de cer, ghindă de fag, lobeniția, mandule, măr, măr dulce, măr granat „rodiu”, măr granat dulce „rodie”, măr sălbatec, melon, mure, nuc, nuca cypriisului „con”, nucă, nucă de lemn brad „con”, nucă de lemn palma, nucă italiecescă, oliva „măslină”, 132 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ palma (finic) „curmal”, pepene, pepine verde, persec, persecă, persecă fără peri, piară, pier „păr”, piere cu coada lungă, piere mari, piere mari roșii, piere sălbatece, pom auranti „naramz”, pom de citru „lămâi”, pom granat „rodiu”, prun, prună, prună bistriță, strugur, sycomor (pom ce face mure sau fragi) „sicomor”, țiția capri (un soi de struguri), vișin, vișină, zămos. Nu este unică situația în care, în lipsa unui termen românesc, autorul optează pentru explicarea numelui latinesc sau pentru utilizarea unor structuri lexicale, dar acestea sunt uneori incerte: arbore de oleu, arbore făcători de ghindă „castan sălbatic”, arbore pe care se suie vițiia vii, bipinella cu frunze în două ramuri, bob porcesc, bob turcesc, brad care are patru vine, brad făcătoriu de semințe, cedru arbore curgătorul de rășină „molid”, centeigran (cu o sută de semințe), cuișoare albe, cumin de mare, cyprus de câmp, cyprus de grădină, cyprus sălbatec, floare galbenă de apă, iarba aiului miros, iarba asterion, iarba ca frunza bobului, iarba ca frunza cerului, iarba ca nasul grui, iarba ce crește în lacuri „alge”, iarba ce crește pe perete în sus „lacrimi de înger”, iarba ce crește pe piatră, iarba ce crește pe stană de piatră „sumac”, iarba ce dă miros de citron, iarba ce doctorește toate bolile, iarba ce se întinde „smilax”, iarba chamelion, iarba chamemelon, iarba cu care albesc lâna, iarba cu multe crestături, iarba cu multe vine, iarba gani, iarba limbii, iarba lingurii, iarba lungă de lac, iarba lunii, iarba Magdalenei, iarba păduchilor, iarba pălăriei, iarba peretelui, iarba porcului, iarba prefoiată, iarba prunelor, iarba purecelui, iarba rășinii, iarba splinei, iarba și iarna verde, iarba șopârlei, iarbă arzătoare, iarbă aspră, iarbă cănească, iarbă de apă, iarbă de crescut părul, iarbă de doctorit ficatul, iarbă de Italia de dezumflat, iarbă de vindecat durerea ochilor, iarbă de zugrăvit, iarbă galbenă, iarbă împotriva moliilor, iarbă împotriva mușcării șarpelui și a aspidei, iarbă împotriva veninului, iarbă în forma stresului, iarbă mirostitoare (ce crește în Arabia), iarbă omorâtoare de vite, iarbă puturoasă cu trei foi, iarbă sădită în oală, iarbă spinoasă, iarbă stricătoare de piatră, iarbă șerpească, iarbă toată vara și iarna verde, iarbă vânătă, iarbă vărtoasă, iarbă vâscoasă, iarbă verde, iarbă vindecătoare, iarbă vindecătoare de negei, iederă ce se lățește pe pământ, lemn ce face balsam, lemn ce face bombac, lemn fără fruct în forma olivului, lemn negru de India, lemn tare ce face gumi, lemnul Sfântului loan, lemnul vertelii, lilium broștesc, mană (fruct), mană (lemn), măr cotei, nap rotund, nap sălbatec, nucă-prun, pom cotei, pom de Africa, prun sălbatec, prună albă, prună galbenă, prună mare grasă, prună minunată cese coace târziu, prună roșie, prună sălbatecă, radeită sălbatecă „ridiche ~”, rădăcină dulce, roșă de Ericon, sesana (seminție de iarbă), sile iarba, spin alb, spinii cânelui, spinii șoarecelui, verdie sălbatecă „varza sălbatică”, viție de Egypt. Există și nume preluate din latină, în lipsa unor termeni românești, dintre care unele s-au adaptat la specificul limbii române și s-au păstrat în limbă, iar altele au dispărut: batis „iarbă sărată”, bistoria, chamecist, chamopistis, charatias (laptele câinelui), hyatint, hysop, iarba asarum „popilnic”, iarba convolvulus „volbură”, iarba Hellebor, iarba hisop, latyris „buruiană de venin”, stachys, staphidă (lat. Delphinium staphisagria). Adesea, se realizează încadrarea numelor într-o clasă: acați, arbore', angelica, iarba rădăcina', arțiariu, lemn', balsamină, iarbă ce moaie vinele', betonica, iarba', brânca ursului, iarba', carpen, lemn', cer, arbore', citru, lemn', coada boului, floare', costrei, iarba', cotei, 133 IRINA VLĂDESCU lemn', lemnu, mesteacăn', rosmarin, lemn', sorb, lemn', tamarisc, lemn', thisa, lemn', țiția capri, strugur ș.a. * Lucrarea Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc este, așa cum am menționat anterior, primul dicționar de mare întindere în care este consemnat un număr important de nume de plante. Deschiderea către culturile occidentale, dar și influențele vizibile ale acestora asupra vocabularului limbii române și asupra scrierilor românești sunt marcate de alcătuirea dicționarului în română, latină și maghiară. Notarea denumirilor latinești, deși nu a fost preluată din clasificările reputatului botanist Cari von Linne, a respectat un tipar riguros, cele mai multe dintre aceste denumiri reflectând cunoștințele aprofundate ale autorului, atât de limbă latină, cât și în materie de terminologie botanică. Prin ponderea semnificativă a numelor de plante în dicționarul lui loan Bobb, se realizează o consolidare a vocabularului botanic românesc. Cei mai mulți termeni, considerați la un moment dat populari, au fost asimilați de o terminologie științifică aflată în continuă formare. Astfel, elementele lexicale din limba vorbită au trecut printr-o perioadă de tranziție, de la popular la cult, de la uzual la științific, datorită recunoașterii lor ca echivalente pentru denumiri din altă limbă (fie ea latină sau maghiară). Lexiconul de la Buda Eforturile reprezentanților Școlii Ardelene și lupta lor continuă pentru dezvoltarea științelor, dar și pentru educarea și culturalizarea poporului român s-au concretizat în numeroase scrieri. Intre acestea, cea mai importantă din toate punctele de vedere este Lexiconul de la Buda, primul dicționar de tip normativ al limbii române, în care elementele lexicale românești apar alături de echivalentele lor latinești, nemțești și maghiare, fiind adesea însoțite de explicații sau de mențiuni privind etimologia lor. Pentru termenii românești ce desemnează mai multe realități extralingvistice sunt consemnate echivalentele în latină, germană și maghiară, pentru fiecare dintre sensuri.²¹ Diversitatea lexicală a limbii române poate fi constatată cu ușurință și în cazul terminologiei botanice, prin analiza celor aproximativ 1000 de nume de plante consemnate în acest lexicon. Preluând același model de clasificare abordat și în prezentările anterioare, vom încadra numele de plante din Lexiconul de la Buda în următoarele categorii: a. nume generice: arbore, arminden „crengi verzi”, berc „pădurice”, brădet, burete, buruiană, buruienuță, copaciu, copăcel, cucuniziște, dumbravă, iarbă, ierbuță, făget, floare, floricea, floricică, frunzișoară, frunzuță, goroniște, grâne sau grânețe, hănsu, jip ²¹ Vezi Capitolul al H-lea. Textele românești vechi și premoderne și vocabularul botanic. Textele iluministe. Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei. Lexiconul de la Buda, p. 73-74. 134 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ „copac tânăr”, lăstariu {adecă mlădiță de vie), legumă, legume, lemn, mătăuz „mănunchi de busuioc”, nucet, otavă, pajiște, păhuiu „copac înalt”, păiș, păstaie, pepeniște, plantă, poamă, pom, pomet, prunet, ram, răsad, rănsă „mâțișor”, roadă, rod, sălcet, sălhă „pădure deasă”, sămânță, smicea, smidă „desiș de arbori sau arbuști”, spic, spin, stâlpare, târș, tenchiște, tufariu, tufă, verdețuri', b. nume specifice: 1. nume de arbori: acaț, archit {brădișor) „ienupăr”, arin, arțeariu {jugaștrii) „arțar”, brad, brad-alb, brad-roșu „molid”, brădișor „ienupăr”, cacaou, cafea „arbore de cafea”, castan, castan-sălbatic, cetină „ienupăr”, chedru, chiparos sau țiparos, dafin, fag, frasin, goron sau gorun, jugaștrii, larice „zadă”, lemn-de-oleu {măslin), liorbăr, liurbăr, liurben „laur”, măslin, mesteacăn, molid {silhă, brad-alb), molidf „zadă”, nuc, paltin, pin, plop, plop-alb, plop-negru, răchită, răchită-albă, răchită-roșie, roșcovă „roșcov”, scoruș de grădină, scoruș de pădure, sorb de grădină, sorb de pădure, stăgeariu, stăjeariu, șneap „ienupăr”, teiu, tisă, țipruș „chiparos”, ulm', 2. nume de arbuști: agriși, agriși-roșii, alun, boroșlan, grozamă mare, grozamă mică, iorgovan „liliac”, lemn-galbin {macriș-de-spin), leurușcă, măceș, mălin, mălin-negru, mălin-roșu {adecă scumpie, liliac), măr-pădureț, măslin-sălbatec, melin, mirt, mur, păducel, puspan „gard viu”, rug, rug de grădină, rug de mure, rug sălbatec, sasafras, sânger, scrinte, scumpie, smeurariu, soc, tamarișcă, verigariir, 3. nume de cereale și plante furajere: alacu, cucuruz, grâu {grân), grâu de primăveară, grâu de toamnă, grâu gol {tuns), hărană, hirișcă, hriscasă {urezu), mălaiu, măzăriche, măzăroiu, meiu, mohor, oriz, orz, ovăs, parinc „mei”, păpușoiu, porumb, rișcașă, săcară, tătarcă „hrișcă”, tenchiu, urez', 4. nume de ciuperci, licheni și mușchi: beșina-calului, burete-acru, burete- crăiesc, burete-de-câmp, burete de goron, burete-de-soc, burete-de-zadă, burete-domnesc, burete-dulce, burete-galben, burete-iute, burete-pestrav, burete-vânăt, buretele-calului, buretele-cerbilor, ciupercă „ciupercă de bălegar”, crăiță, iască, hribă, lăptucă, mannă „mană”, minătarcă, minotarcă, mitarcă, mușchiu, miișchiu-de-copaciu, mușchiu de plumăni, păstrăv, pita-vacii, pitoancă, plumână, pufaiu, rișcov, sponghie sau șponghie', 5. nume de flori și plante ornamentale: aiișor, aiu-de-pădure „crin de pădure”, auriculă „urechea ursului”, barba-împăratului, bălbor „bulbuc de munte”, belșiță, blabornic, boglariu „piciorul cocoșului”, bostan-buburos, brândușă, brebene, bujor, calce „bulbuc de baltă”, carofîl, carpenă „sor-cu-frate”, ceapa-cioarii, ceapă-ciorască, clocoțel, clopoțel, cocoșei de câmp, cocoșei de grădină, crăiță, crin, crin-alb, crin-roșu, crin-vânăt, cucurbetă-răioasă {buburoasă), duminecea, ferfăn, ferfăn-mic, floare-broștească, floare- de-mazăre „sângele voinicului”, floare-de-narțis, floare-de-stea „arșinic”, fioare-de-vioală {adecă vioală-galbenă), floare-frumoasă „părăluță”, floare-niprală-galbină, flori-domnești, flori-mărunțele {adecă vioaia), forostău, garofil, ghiocel, hiora, iațint „zambilă”, lavandulă, lilie {crin), lilie-albă, lilie-galbină, lilie-roșie, lilie-vânătă, lușcă, mălăoiu, măzăroiu, miazănoapte, mixoneală {vioră), nalbă-mare-de-grădină, narțis, neghinea, ochiul-bouliii, ochiul-șerpelui, oloisă, părul-fetii, pejmă, pinten „nemțișor de câmp”, pita- porcului, plumână „nufăr”, plumână-albă, plumână-galbină, porăniciu, rănunchiu, 135 IRINA VLĂDESCU rărunchiu, roman „margaretă”, rujă „trandafir”, rujă, rujă-albă, rujă-galbină, rujă- sălbatică, sacfiu, sambilă, sănziană, sânziană-de-pădure, scânteuță-galbină, scânteuță- roșie, stângen, stăngen galbin, stângen vânăt, suflețea, șpichinat „levănțică”, tețen „condurul doamnei”, toporașu, trandafir, trandafir alb, trandafir galbin, trandafir roșu, tulipan „lalea”, vioală-galbină, vioară, viora, viorea', 6. nume de fructe: afină, aghistină „castană”, alămâie, alună, amigdală, cacaderie „măceașă”, cacao, cafea, castană-sălbatică sau castana-calului, căpșună, căstană {ghistină), cirasă, cirasă-moacră, cirasă-păserească, cirasă-petroasă, coacăză albă {adecă agriși), coacăză roșie {adecă strugurei), cucuruz-de-brad, fragă, fragă de pământ, fragă de pom „mură”, frunză-de-fragi, ghindă, gutie „gutuie”, lămâie, lebeniță „lubeniță”, lubenită, măciașă, mălină, măr, măslină, migdală, mișculă „scorușă”, moacră {adecă cireașă), mură, năramță, năranză, nucă, nucă de cele mari, micuță, pară, peară, peară {alună-de-pământ) „arahidă”, pepene, persecă, pomiță, prună, rășiție, rodie, scorușă de grădină, scorușă de pădure, smeură, smochină, strugure, strugurei roșii, strugurei negri, țitră sau țitroamă, vișină', 7. nume de ierburi și plante medicinale: aiișor, aiu de pădure, aiu-de-pădure „rostopască”, aiii-iirsului „leurdă”, alior, alior-de-pădure, aloe, amărea „armurariu”, anghelică, anglicel „ciuboțica cucului”, arățel {limba-cânelui), asudu-calului, asudu- capului, asunătoare, baraboiu, barba-caprei, barba-lui-Aron {mărceț, picioru-vițelului) „rodu-pământului”, barba-sasului {coada-calului, coada-iepei, iarbă-de-cosâtoriu, păru- porcului), betonică, bobornic, boranță {arățel) „limba mielului”, boz, boziu, brânca- ursului, breiu, bribornic, brie, brilioancă {herman, hirundineriu-luminos), broazbă, brozbă „rapiță”, bruncruț {bubolnic), bruncruț de grădină, brustur, brustur-dulce, buciniș {cucută), buciniș-de-apă, buruiana-de-in „linariță”, buruiana-vermelui, buruiană-de-bubă-rea, buruiană-de-fragi, buruiană-defriguri, buruiană-de-reamf „mărul lupului”, buruienuță- albă-mică „silur”, busioc „busuioc”, busuioc-de-cămp, busuioc-mănunt, busuioc-roșii, busuiocul-cerbilor, calapăr „calomfir”, calce-mică {scânteuță-galbină), calmii „obligeană”, caprafoiu „caprifoi”, cardu „schinel”, cardu-Sântă-Măriei, cașu-popii {cășuții-popei, nalbă mică), căptălană-galbină, cătușnică, cătușnică {unguraș), cânepă, cervană, chimin-negru, cicoare de iarnă {gușa-porumbului), cicoare de veară, cimbrișor, cimbru de cel bun {adecă isop), cimbru sălbatic {adică șărpunel), cimșer „cimișir”, ciulin „varga ciobanului”, ciumăfaie, coada-boului, coada-calului, coada-cocoșului, coada-șoricelului, coada-vacei, corcodan „fumariță”, creasta-cocoșului, crestățea {adecă tâlhăre, susaiu-de-pădiire), crețișor, cruzățea, cucurbețea „mutătoare”, cucută-de-apă, cupa-vacei {volbură-mare), dădățăl „dedițel”, dintele-dracului, diptan, dobrovnică, dost „sovârf’, dumbravnic, fănugrec, ferea-pământului, ferece „vetrice”, ferece-albă „crețușcă”, ferecuță „feriguță”, feregă, ferice, fierii-pământului, floară-paserilor ^^itfi'^floară-soarelui-de-câmp, floare- de-ochi „silur”, foaie-de-vioară „crucea-voinicului”, frunză-de-cinci-degete, frunză-de- tăietură {betonică), gălbinare „șerpef’, ghimberiu, ghimberiu-galbin, granat, gulce, halap sau ialap sau jalapă, hărniai {brilioancă), hemeiu, hirundineriu {brilioancă, hernian- luminos), iaderă, iarba-boilor „ricin”, iarba-codrului {mătrăgună), iarba-fearelor, iarba- lui-Tatin, iarba-șerpelui, iarba-tăieturei {betonică), iarba-tăieturii, iarba-vântului 136 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ (cătușnică), iarbă-creață „mentă”, iarbă-de-cositoriu (coada-calului), iarbă-de-friguri (buruiană-de-friguri), iarbă-de-lângoare, iarbă-de-urechi, iarbă-flocoasă (cătușnică), iarbă-grasă „norocel”, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, iarbă-neagră (urzică-neagră), iarbă-puturoasă, iarbă-roșie (biiruiana-vermelui), iasmin „iasomie”, isop, izma-broaștei, izma-Maicii-Preceste (cala păr), izmă (mintă), izmă (tămâiță), izmă-creată, izmă-de-câmp, izmă-sălbatică, jale (salbie) „salvie”, jaie, jale-de-câmp, jele „salvie”, laba sau picioru- gănștii, laore (ciumăfaie), laptele-cânelui, laptele-lupului, lemn-cânesc, lemn-dulce (rădăcină-dulce), lemn-piperat, lemn-pucios „scoruș de munte”, lemnul-cânelui, lemnul- Domnului, lemnul-lui-Dumnezeu, leurdă, limba-boului, limba-cânelui, limba-cerbului, limba-oii (plătagină, plăntagine, minciună), limba-vacii, limba-vecină, limbricariță, lipan, lipean (coada-boului), loșnișor „lăsnicior”, luminărea, luminea, luminos (herundineriu), lup, lutatină (iarba lutatină'), mac, mac-iepuresc, mac-sălbatic, măcriș, macriș-căiesc, macriș-de- apă, macriș-de-grădină, macriș-iepuresc, macriș-lat, macriș-păsăresc, macriș-trifoios, macrișor, macrișul-calului, magheran, mălăcină (busuioc), mărăcine „păducel”, mărul- lupuhii, măsălariță, măslag, mătăcină, mătrăgună, mătrice, matricea „spilcuță”, mătură, meiu-păsăresc, merișoară, merișor, mielărea, minciună (adecă plătagină), mintă (izmă- oarbă, creață), mintă-broștească, mintă-creață, mintă-de-câmp, mintă-sălbatică, miruță, momordică, momortică, morcov-de-câmp, mușcat-de-dracul, mușcățel, mușețel, nalbă, nalbă-albă, nalbă-mare, nalbă-mică sau măruntă, nap, nădrăgulă, năpaste, năpraznic, nebunariță, nintă, nototă, odolan, omac, omeac, omeag, omiiac, omiiag, orbalț, otrățel, pălămidă, păpădie, părangină, părpian, părul-porcuini, peară pădureață, pelin, pelin-alb, pelin-mic, pelin-negru, perișor, petrinjel-de-câmp, piciorul caprii, piciorul vițelului, pimpineală, plașcă, plătagine-de-apă, plesnitoare, plumânare, Poala-Sântă-Măriei, podbeal, pohitnic, polaiu, polomidă, popilnic, popivnic, popivnic-iepuresc, porcin „troscot”, porumbar, potroacă, pristinior, punga-babii, punga-popii, pur, pur (aiu cu foii late), pur de câmp sau săbatic, pur de grădină, racamete, racovină, ravent, răbarbură, răcoină, rădăcina-ciumii, rădăcina-șerpilor, rădăcină-dulce, rătungioară, rânf, rebarbură, remf, roibă, romoniță, rostopaste „rostopască”, roșioară „gălbenele”, rugiuliță, rușinea-fetelor, rută, salbă-moale, salbie „salvie”, sarce, sălășitoare, sălățea, sănicioară „sănișoară”, săponariță, săponariu, săponel, scaiu-binecuvântat, scaiu-mărunt, scaiu-vânăt, scăete (scaiu), scăete („varga ciobanului”), sclipeț, scrintitoare „coada racului”, slăbănog, slobonov, soc-mic, solovârc, solovârv, spata-dracului, spânz, spetează-tărcată „obligeană”, spine-măgăresc „ciulin”, spinele-dracuhii, splinuță, sporiș, steghie sau șteghie „ștevie”, steregoaie, straița-popii, sudoarea-calului, sudoarea-capului, sunătoare, sufulf, sulcină „sulfină”, susaiu, șerlaiu „iarba Sfântului loan”, știr mic, știr roșu, șugărel, tamarind, tatină, tămâiță de câmp, tămâiță de grădină, tătăișă, telișcă, tormentil, trifoiu, trifoiu-alb, trifoiu-de-lac, trifoiu-mare, trifoiu- roșu, troscot, tulipin, turcoi, turiță, turiță-mare, turtea, țentaurea, urda-vacii, urzică, urzică- crăiască, urzică-mare, urzică-mică, urzică-moartă, urzică-neagră, valerian, vasilic, vâsc, ventrilică, veronică, vindecea, vinețea, voeștniță, volbură, volbură-mare, volbură-mică, zârnă', 8. nume de legume și plante comestibile: aiu, aiu-de-grădină, aiu-sălbatic, alună- de-pământ (piciocă, crumpiră, baraboiu, țărmăr) „cartof’, andivie „andivă”, ardeiu, bob, 137 IRINA VLĂDESCU bostan, bostănaș, cartifiol „conopidă”, călărabă „varză”, cepuță, cicere „năut”, crastavete, cucurbetă, cucurbețea, cucuruz (mălaiu, păpușoiu, porumb), curechiu „varză”, endivie „andivă”, fasole, fasole de par, fasole oloagă, gulie, hagimă (ceapă măruntă, ceapă tufoasă), hărean sau herean, iepurel (spargă, spărangăl) „sparanghel”, lăptucă (adecă sălată), lăptuci, linte, lobodă „lobodă sălbatică”, lobodă de grădină, lompău (titvă), hibă (adecă cucurbetă, bostan, dovlete), mazere, mere-de-pământ, morcov (murcoiu, muroc), nap, nap-mare, nap-rotund „rapiță”, nap-turcesc, paprică, păstărnac, păstârnac, păsulă, petrinjel, picioică, piciorcă, piparcă, pore, rădiche, rădiche-de-lună, sălată, sălină „țelină”, scorzoneră, sfeclă, sfeclă albă, sfeclă roșie, șpinat, șpinață „spanac”, tidvă, tiuș, trăgulă, țeler, ustunoiu, usturoiu, varză’, 9. nume de plante acvatice sau care cresc lângă o sursă de apă: bătea „papură”, bucsău (papură, spetează), castan-de-lac (ciulină, nucă-de-lac), lâna-broaștei, lână- broștească, papură, pipirig „țipirig”, spetează, rogoz, trestie', 10. nume de plante dăunătoare: costreiu, întorțel, Iubiți mama-pădurii, muștariu- de-câmp, neghină, odos „ovăz sălbatic”, osăgă, oschigă „secărea”, pir, puciognă, puturoasă, rapiță-de-câmp, rezedă, torței, zizanie', 11. nume de plante textile: bumbac, bumbac de câmp, bumbac de grădină, in', 12. nume de plante și produse din plante utilizate drept condimente sau în alimentație: aniș (molotru sau chimin-dulce) „anason”, aromat „cuișoare”, badian, chimin (molotru), chimin-de-câmp „chimen”, chimin-de-grădină „anason”, chimin-dulce „anason”, cimbru de grădină, coriandru, cuișoare, floară-soarelui-de-grădină, frunză de nucșoară, gariofil (cuiișoare), leoștean, leuștean, leușteand, muștariu-alb, muștariu-negru, nucă-de- mare, nucșoară, piperiu, rapiță-neagră, rosmarin, scorțișoară, șofran, șofrănel, stafidă, tar con „tarhon”, turbure „hasmațuchi” ș.a.; 13. nume de plante și produse din plante utilizate în diverse scopuri: tăbac, tăbac- rotund sau turcescu, tutuniță', 14. nume de pomi fructiferi și plante care fac fructe: amigdal (pom de mandulă), chitru, cireș, gutiiu, măr, mocni „cireș care face cireșe pietroase”, născală, nespilă „moșmon”, păr, persec, pitlinjan, potlonjan „rodiu”, pom de năramză, prun, smochinii, smochinii sălbatic, vișin. * Marcantă pentru terminologia botanică și pentru procesul continuu de afirmare a acestui domeniu este adoptarea și consemnarea explicită a denumirilor științifice latinești din clasificările botanistului Cari von Linne. Este momentul în care influențele culturale occidentale sunt cele mai evidente, după un lung parcurs în formarea terminologiei botanice românești cu caracter științific. Astfel, se realizează trecerea evidentă de la tradiție la inovație, prin asimilarea elementelor lexicale din limba vorbită în lucrări științifice, prin urmarea unor modele străine și prin deschiderea către culturile occidentale. O altă trăsătură inovatoare în domeniul științelor naturii este modelul de definire a numelor de plante, existând situații în care, alături de numele plantei, este menționată clasa 138 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ din care face parte aceasta: de exemplu, o buruiană, o buruiană veninată, o floare, o iarbă, o lăptucă, o odraslă „o mlădiță”, o plantă, un burete, un lemn ș.a. * Scrierile iluministe din secolele al XVIII-lea - al XlX-lea au susținut afirmarea limbii române ca limbă de cultură și au contribuit la procesul de culturalizare a poporului român, prin răspândirea cunoașterii științifice. Reprezentanții Școlii Ardelene au reușit, prin eforturi individuale sau colective, să susțină amplul proces de formare a culturii române moderne, mai întâi prin traduceri și adaptări ale unor texte străine și, apoi, prin alcătuirea unor texte originale. Dezvoltarea științelor a fost dublată de transmiterea cunoștințelor științifice în rândul maselor. Scrierile de popularizare a științelor au deschis astfel noi perspective în dezvoltarea terminologiilor de specialitate. Științele naturii, în general, și domeniul botanic, în special, se dezvoltă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, prin alcătuirea a numeroase scrieri prin care se transmiteau informații științifice, explicate pe înțelesul maselor. începuturile terminologiei botanice propriu-zise se identifică, în acest context, în primele liste cu nume românești de plante. Lucrări de pionierat în domeniul botanic, aceste liste surprind nu doar bogăția și varietatea lexicală a terminologiei botanice românești, ci și organizarea unor clase de plante. Lista lui Benko oglindește, în conținutul său, mărci ale influențelor culturale occidentale, prin consemnarea denumirilor științifice latinești similare cu cele propuse de botanistul Cari von Linne. Astfel, primele liste cu nume românești de plante marchează etapa de început în procesul de formare a terminologiei științifice botanice, realizând tranziția de Ia consemnarea numelor de plante sub influența modelelor străine utilizate în traduceri, la notarea lor în lucrări originale. Două dintre cele mai importante scrieri alcătuite în epoca iluminismului românesc sunt Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, al lui loan Bobb, și Lexiconul de la Buda. Prima scriere inovează prin consemnarea sistematică a unui număr semnificativ de plante, pentru care și definițiile sunt restructurate. Lexiconul de la Buda se remarcă nu doar prin numărul mare de nume de plante (aproximativ 1000), prin încadrarea acestora în clase (marcate în definirea generică), ci și prin mărcile integral științifice reprezentate de numele latinești preluate din clasificările botanistului Cari von Linne, marcate în mod explicit prin abrevierea Linn.. 139 CAPITOLUL AL V-LEA ÎNCEPUTURILE TERMINOLOGIEI BOTANICE ROMÂNEȘTI - DE LA TRADUCERE, LA ADAPTARE CULTURALĂ ȘI SPECIALIZARE Primele scrieri românești și nevoia de adaptare culturală prin vocabular Secolele al XVII-lea - al XlX-lea reprezintă perioada în care limba română trece printr-un amplu proces de afirmare și dezvoltare, iar cultura română, în ansamblu, se dezvoltă prin măsurile adoptate de cărturari, dar, mai ales, prin eforturile depuse de reprezentanții iluminismului românesc, la cumpăna veacurilor al XVIII-lea și al XlX-lea. în primele secole de existență, scrisul românesc este marcat de existența a numeroase traduceri și, apoi, de adaptări ale unor surse străine, dar și de o serie de lucrări cu un vădit caracter original. Astfel, primele scrieri în limba română au fost traduceri și adaptări ale unor izvoare din afara teritoriului românesc. Selectarea elementelor lexicale românești pentru stabilirea formei acestor texte a fost mai mult sau mai puțin riguroasă, în funcție de caracterul religios sau laic al textelor. Traducerea textelor religioase s-a realizat în conformitate cu normele impuse de tradiția bisericească: în selectarea echivalentelor românești, s-a avut în vedere conservarea literei textului originar, considerată sfântă. Astfel, traducătorii, copiștii și revizorii scrierilor religioase au respectat litera și, prin literă, s-au conformat spiritului acestora. în analiza textelor religioase, desfășurată în cercetarea de față, având ca element central Biblia de la București, din 1688, dar și sursele utilizate pentru stabilirea formei acesteia, au fost vizibile trei direcții de selectare a elementelor lexicale cu specific botanic. în primul rând, marcând o continuitate în diversele traduceri ale textului, am identificat denumiri consemnate în toate versiunile românești, respectându-se, astfel, litera scrierii, prin păstrarea sensului și formei inițiale. Dintre acestea, menționăm: aloe. bob. brad, ceapă, chimen. chiparos, finic. grâu. in. isop. izmă, paltin, pelin, salcie, smochin, trandafir, usturoi ș.a. în al doilea rând, din cauza lipsei unor echivalente românești pentru anumite structuri din textul originar, traducătorii au optat pentru notarea elementelor din limba greacă, dar acestea nu s-au adaptat întotdeauna la specificul și cerințele limbii române, dispărând din limbă. Câteva exemple reprezentative pentru această categorie sunt: agnu. archieth. arioth. aspalăth.pefc. shin. stirac ș.a. Nu în ultimul rând, traducătorii au optat, în unele situații, pentru adecvarea unor nume de plante la cunoașterea cititorului român și la nivelul său de înțelegere. Astfel, fără a interveni în sensul textului religios, traducătorii au selectat elemente lexicale mai apropiate IRINA VLĂDESCU de realitățile extralingvistice cunoscute de români și apropiate de nivelul cultural al acestora. Dintre denumirile de plante substituite din rațiuni culturale, menționăm: sicomor - dud, mandragora - mătrăgună, migdal - nuc ș.a. Apariția numelor de plante în scrierile religioase, deși sporadică, a contribuit astfel atât la stabilirea unui inventar cu denumiri prezente în vocabularul limbii, în secolul al XVII-lea, cât, mai ales, la identificarea rațiunilor lexicale și culturale pentru care au fost adaptate sau substituite unele dintre aceste denumiri. Dintre motivele adaptării, amintim specificul limbii române, nivelul cultural al poporului român, dar și existența unor elemente lexicale românești mai apropiate de universul de cunoaștere al vorbitorului de limbă română. Primele scrieri românești de tip laic au răspuns unor nevoi practice ale poporului român, cum ar fi cunoașterea și explicarea unor fenomene neînțelese, nevoia de a afla viitorul, nevoia de a găsi cauze pentru orice întâmplare sau leacuri pentru diferite boli, dar și nevoia de a face traiul zilnic mai eficient și mai bun. Analiza textelor laice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, de felul Rujdenitei, gromovnicelor, scrierilor medicale sau cărților de bucate, a relevat faptul că, fiind destinate poporului, ele sunt alcătuite într-un limbaj simplu, cu elemente lexicale preluate din limba vorbită. Neologismele, în situațiile în care apar, sunt utilizate sub influența modelului cultural preluat sau din cauza lipsei unor echivalente adecvate în limba română. Numele de plante consemnate în aceste scrieri fac parte din vocabularul botanic, ilustrând caracteristicile, bogăția și varietatea limbii române din perioada veche. Dat fiind scopul acestor texte, traducătorii selectau echivalentele românești cele mai potrivite, ei fiind interesați de accesibilizarea scrierii, nu de numele de plante în mod special, acestea din urmă fiind doar mijloace pentru atingerea unui scop practic. Adaptarea lexicală și culturală a textelor laice a fost realizată cu ușurință, deoarece traducerea acestor texte nu era supusă acelorași rigori ca traducerea textelor religioase. O lucrare cu un specific diferit, ce se încadrează în categoria textelor laice, deși a fost alcătuită pentru a servi drept instrument în traducerea și înțelegerea textelor religioase, este Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor, aparținând călugărului Mardarie Cozianul. Influențat de model, autorul a selectat termeni pentru echivalarea structurilor din slavă, inclusiv pentru traducerea numelor de plante, fără să fi fost în mod direct preocupat de domeniul botanic. Ca rezultat al analizei numelor de plante din acest lexicon, s-a putut observa că elementele lexicale selectate au fost preluate de regulă din limba vorbită. Cele mai puțin cunoscute au fost dublate de termeni accesibili, fiind adaptate nivelului cultural al poporului român. Utilizarea, în conținutul aceleiași lucrări, a structurilor slave și a celor românești marchează recunoașterea importanței limbii române într-o epocă în care singura limbă acceptată în biserici era slavona. Astfel, ilustrarea scrisă a faptelor de limbă română în acest lexicon a contribuit la afirmarea limbii române ca limbă de cultură. Apariția denumirilor de plante în textele laice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea se datorează, de cele mai multe ori, influenței textelor originare, sursele traducerilor având, după cum am precizat anterior, un rol major în selectarea anumitor unități lexicale. 142 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Secolul al XVIII-lea marchează o dezvoltare fără precedent a limbii române literare. Scrierile laice din această perioadă, de felul textelor medicale sau cărților de bucate, prelucrări ale unor surse străine, au contribuit la afirmarea limbii române ca limbă de cultură și la îmbogățirea lexicului cu numeroase neologisme, calcuri lingvistice, dar și elemente lexicale create în limbă, în lipsa unor echivalente adecvate pentru traducere, împrumuturile neologice și calcurile lingvistice, fiind puțin sau deloc cunoscute, au fost explicate sau dublate de termeni populari, multe elemente specifice terminologiei botanice fiind astfel adaptate la experiența și înțelegerea vorbitorilor de limba română. Elementele lexicale netraduse, păstrate ca atare din limba textului originar (cum este cazul multor termeni păstrați din italiană în lucrarea Carte întru care să scriu mâncările), nu au reușit întotdeauna să se integreze în structura limbii și au dispărut. Totuși, există și termeni care s-au adaptat și care au intrat ulterior în lexicul limbii române. Popular și cult în forma traducerilor românești vechi Textele românești vechi, baza dezvoltării limbii române și a scrisului românesc, reprezintă primele încercări de eliberare de sub autoritatea limbii slavone, predominantă mai ales în cazul textelor religioase, și de formare a unei culturi naționale. Traducerea textelor religioase, realizată într-un mod riguros, a avut ca scop atragerea poporului român către biserică, iar traducerea Bibliei a adus contribuții majore la dezvoltarea limbii române, dar și la recunoașterea acesteia ca limbă oficială în spațiul bisericesc. Destinate înțelegerii de către cunoscătorii de limbă română, traducerile religioase au fost alcătuite cu un limbaj care a respectat forma și sensul textelor originare. Adaptarea anumitor elemente lexicale a fost făcută doar când a fost posibil. Anterioare traducerii Bibliei de la București, lucrare de o inestimabilă importanță pentru afirmarea limbii române ca limbă de cult, textele laice din secolul al XVII-lea au fost alcătuite pentru a satisface nevoia de cunoaștere a poporului. Scrierile laice din secolul al XVIII-lea continuă tradiția celor din secolul precedent, prin caracterul lor practic și prin scopul lor, acela de a răspunde unor nevoi specifice ale poporului român. Textele din această perioadă selectate în vederea cercetării, Carte întru care să scriu mâncările și Alegerile lui Ippocrat, reflectă schimbări atât în plan cultural, cât și în structura limbii: de la credințe nefondate și dirijarea vieții bazată pe elemente supranaturale, la activități practice din viața de fiecare zi, pe de o parte, și, pe de altă parte, de la elemente lexicale simple, la adoptarea unor neologisme, a unor forme străine sau a unor calcuri lingvistice pentru a desemna realități extralingvistice necunoscute sau mai puțin cunoscute. Textele din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea sunt caracterizate de ocurența, în aceeași scriere, a elementelor populare și a celor culte. Am încadrat în categoria numelor culte toate „numele științifice, numele moștenite sau împrumutate, numele rezultate din denumirea științifică a plantelor și numele standardizate ale plantelor”¹, iar în categoria Dumitru Bejan, op. cit., p. 37. 143 IRINA VLĂDESCU numelor populare, numele „create pe teritoriul limbii române, de popor, din materialul existent în limbă și prin procedee specifice acesteia”². Deși criteriile par clare, există situații în care o denumire populară, preexistentă sau creată în limba română, devine cultă, fiind uneori singura cunoscută pentru desemnarea unei anumite realități extralingvistice (de exemplu, gălbioară pentru Lysimachia nummularia. urechea-babei pentru Sarcoscypha coccinea ș.a.). Influențată de textele originare, dar și de nevoia de adaptare culturală, selectarea elementelor lexicale botanice s-a realizat, în majoritatea situațiilor, din limba vorbită. Termenii neologici au fost utilizați atunci când contextul permitea acest lucru sau atunci când limba română nu dispunea de termeni echivalenți. Traducătorii textelor religioase au avut în vedere atât păstrarea sensului scrierilor originare, cât și adaptarea culturală prin elementele lexicale utilizate, în scopul accesibilizării scrierii către popor. Termenii din vocabularul botanic, selectați pentru traducerea Bibliei, au fost adesea preluați din limba vorbită a vremii (ai. ceapă, grâu, iarbă, iederă, in. legumă, linte, măr. nuc. pin. salcie ș.a.), dar unii au intrat ca neologisme, sub influența textelor-sursă (aloe. bob. chimen. chiparos, coriandru. isop, mandragora, mătrăgună, muștar, ovăz, pelin, praz, rodiu, sfeclă, smochin, șofran. terebint. tigvă ș.a.). Dintr-o altă categorie cu denumiri culte, împrumutate din neogreacă și utilizate în traducerea Bibliei, dar care nu s-au păstrat, menționăm: agnu. archieth. arioth. aspalâth. mirsin. pefc. shin. stirac ș.a. Printre motivele pentru care aceste denumiri nu s-au păstrat în limbă, am identificat lipsa unei adaptări din punct de vedere fonetic Ia specificul limbii române, dar și prezența unor elemente lexicale mai apropiate de cunoașterea și experiența poporului român (de exemplu, opțiunea pentru denumirea mirt în defavoarea termenului mirsin). Numele de plante consemnate în textele laice din secolul al XVII-lea (Rujdenița. gromovnicele) au, conform criteriilor alcătuite de Dumitru Bejan, un caracter cult, fiind reprezentate de împrumuturi (bujor, crin, dafin, trandafir - Rujdenița) sau de elemente moștenite din limba latină (grâu, grăne. leamne. legumi, poame - Gromovnic al lui Iraclie împărat). în secolul al XVIII-lea, scrierile laice sunt caracterizate de un limbaj în care neologismele, calcurile lingvistice și creațiile la nivelul limbii sunt utilizate alături de cuvintele moștenite și de cele împrumutate în secolul precedent, marcând astfel o dezvoltare semnificativă la nivelul limbii, dar și din punct de vedere cultural. Scopul practic al scrierilor din această perioadă, scrieri precum Carte întru care să scriu mâncările și Alegerile lui Ippocrat. a impus ca elementele lexicale utilizate să fie selectate din uz, iar în cazul în care echivalentele românești lipseau, opțiunea s-a făcut pentru neologisme (de exemplu, din limba italiană, cum este cazul culegerii de rețete culinare). Influența textelor originare este marcată, în culegerea de rețete, de numeroși termeni și structuri lexicale din limba italiană, care nu s-au integrat întotdeauna în limba română: calamo aromatica, capere. cardamomo. carlina. galanga. ginepro. pimpinela. ² Dumitrii Bejan, op. cit., p. 37. 144 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ O altă scriere importantă pentru afirmarea limbii române este Lexicon slavo- românesc și tâlcuirea numelor. Caracterul practic al acestei lucrări a influențat selectarea celor mai potrivite echivalente pentru structurile din slavă, Mardarie Cozianul ținând cont, în mod cert, și de modelul urmat. Astfel, denumirile botanice erau nume moștenite {ceapă, fag, grâu, linte, mur, nucă, paltin, spin, vie ș.a.) și nume împrumutate {chedru, finic, mărgăritar, migdal, nard, smochin, trandafir ș.a.). Creațiile populare nu sunt foarte numeroase: frăgar „dud” (în Transilvania), scorțișoară. în mod cert, atât denumirile culte, cât și cele populare înregistrate au fost preluate din limba vorbită a vremii (excepție făcând neologismele preluate în traduceri din textele originare), dar opțiunea pentru numele culte s-a făcut, așadar, ținând cont de caracterul acestor lucrări, destinate întregului popor. împrumuturile culte utilizate în traducerile textelor religioase sau laice marchează nevoia de îmbogățire a limbii române, dar și deschiderea către alte culturi. Modele culturale și specializare terminologică începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, traducătorii și autorii de texte românești au contribuit la progresul culturii române, prin apropierea de Occident, marcată de utilizarea unor surse maghiare, nemțești, italienești și, în mod mijlocit, latinești. Dictionarium Valachico-Latinum, primul dicționar cu baza limba română, și Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione reprezintă două lucrări de o importanță și valoare fără precedent, care marchează distanțarea de modelele slave și deschiderea către modele culturale occidentale, aducând o contribuție semnificativă la recunoașterea limbii române ca limbă de cultură. Dictionarium Valachico-Latinum este o lucrare ce a inovat atât prin selectarea limbii române ca limbă de bază a dicționarului, cât și prin varietatea și bogăția elementelor lexicale consemnate. Autorul anonim a selectat intrările din dicționarul originar pe care le-a considerat relevante pentru cultura poporului român și le-a completat cu numeroase alte denumiri preluate din limba vorbită a vremii, denumiri cunoscute și utilizate de vorbitorii de limbă română. Glosele maghiare au fost înlocuite cu cele românești, iar denumirile latinești au fost trecute pe plan secund. Bogăția și diversitatea vocabularului botanic sunt reflectate de consemnarea denumirilor moștenite {ai, ceapă, cicoare, grâu, iederă, lăptucă, prun, secară, soc, urzică ș.a.), a denumirilor împrumutate {agreș, bob, boziu, fodormintă, laptele-câinelui, lobodă, trestie ș.a.), dar și a numeroaselor creații interne {aiuș, bărbiriță, frăgar, lemnul-Domnului, sânger ș.a.). Anonimul din Caransebeș reușește, prin consemnarea atentă și riguroasă a faptelor de limbă, să ilustreze caracteristici culturale și de limbaj în secolul al XVII-lea. Notarea echivalentelor latinești alături de cuvintele românești ilustrează deschiderea către culturile occidentale și îndepărtarea de modelele slave. Unele dintre aceste denumiri latinești vor fi consemnate, mai târziu, și de botanistul suedez Cari von Linne, fapt ce marchează o încercare timpurie de specializare terminologică. Totodată, schimbarea sensului unor 145 IRINA VLĂDESCU cuvinte din lexicul comun și trecerea lor în vocabularul botanic va conduce, ulterior, la specializarea acestora și la crearea unor mărci ale terminologiei botanice propriu-zise. O altă lucrare lexicografică de o amploare fără precedent este Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione, a lui Teodor Corbea. Acest dicționar inovează prin alegerea unui model cultural maghiar și, indirect, a unui model latinesc, prin numărul de unități lexicale consemnate (aproximativ 38000), prin selectarea celor mai potrivite echivalente românești din limba vorbită sau chiar create de autor, dar și prin adaptarea la nivelul cultural al poporului român, prin explicarea termenilor necunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Elementele lexicale ce aparțin vocabularului botanic provin din surse diverse, fiind moștenite (ceapă, fag, linte, mesteacăn, nap, plop, urzâcă ș.a.), împrumutate (bob, crin, garoafa, hrean, lobodă, lubeniță, morcov, pelin, rujă, trandafir, troscot ș.a.) și create în limba română (lăcrămioară, lemnul-lui-Dumnezeu, mărăcinele-cioarăi, păhărelul-lui- Dumnezău, strugurul-câinelui, viorea ș.a.). Consemnarea faptelor de limbă a fost un fenomen ce a luat amploare începând cu jumătatea secolului al XVII-lea. îndepărtarea de modelele slave, predominante în scrierile și traducerile românești, marchează deschiderea culturii române către alte culturi, într-un proces de dezvoltare fără precedent. O abordare diferită față de cea a lexicoanelor din secolul al XVII-lea și de la începutul secolului al XVIII-lea, în care numele de plante apăreau ca fapte de limbă într-un context mai amplu, se identifică în prima listă cu nume românești de plante, care ilustrează interesul strict al autorului pentru acest domeniu al vocabularului. Ieromonahul Serafim deschide noi perspective în cunoașterea domeniului botanic, domeniu care nu-i interesa în mod special, până la momentul acela, nici pe traducători, nici pe autorii de texte românești, iar scrierea lui marchează începuturile firave ale constituirii unui vocabular botanic de sine stătător, consemnând denumiri care, mai târziu, vor face parte dintr-o terminologie botanică propriu-zisă. Scrierile din perioada iluministă au avut ca principal scop popularizarea științelor și ridicarea nivelului de cultură al poporului. Cărturarii Școlii Ardelene, reprezentanți de seamă ai iluminismului românesc, au reușit, prin eforturi constante și neobosite, să susțină răspândirea cunoașterii științifice. Textele iluministe erau alcătuite într-un limbaj științific simplu, adaptat la capacitatea de înțelegere a vorbitorului de limbă română. Identificăm, în scrieri ca Gramatica de la învățătura fizicii, învățătură firească spre surparea superstiției norodului sau Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae, influențe ale unor modele culturale străine, italienești sau nemțești, ilustrând apropierea de Occident. Deși urmează modele culturale străine, textele de popularizare a științei selectează elemente lexicale adecvate, prin consemnarea unor exemple din experiența curentă a vorbitorilor, dar și prin realizarea unor analogii cu realități cunoscute acestora. Vocabularul utilizat este adesea, după cum am afirmat anterior, preluat din limba vorbită a vremii. Neologismele, intrate sub influența modelelor urmate, sunt explicate prin termeni accesibili și cunoscuți. Termenii științifici propriu-ziși sunt evitați pentru a nu îngreuna înțelegerea textelor, dar caracterul științific și apartenența anumitor elemente la 146 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ domenii științifice sunt evidente. Astfel, prin enunțarea acestor domenii științifice specifice (zoologie, fitongrafie „botanică”, mineralogie, fizică ș.a.), scrierile iluministe alcătuite în vederea culturalizării poporului includ unele dintre primele încercări de specializare terminologică. Terminologia botanică notată acum, deși nu este reprezentată de un număr mare de termeni, este relevantă tocmai prin includerea în texte cu un vădit caracter științific. Elementele lexicale, preluate adesea din vorbirea populară, se specializează în domeniul botanic (de exemplu, legat de părțile plantelor - carne au miez, coaja au cămeșa, coaja ori piele, cuiul, fire ori stâlpușori, paharul au cupa³ ș.a.), păstrând un caracter accesibil pentru cei cărora le erau destinate. Reprezentant de seamă al iluminismului românesc, Gh. Șincai a alcătuit textul învățătură firească spre surparea superstiției norodului, având ca model o lucrare nemțească, Volks Naturlehre, a lui Johann Heinrich Helmuth. Scopul acestui text a fost de a explica fenomenele neînțelese și de a combate superstițiile. Șincai a preluat din manualul lui Helmuth numai elementele pe care le-a considerat adecvate culturii române, iar exemplele oferite în sursă pentru poporul german au fost înlocuite de exemple din viața țăranului român (superstiții din Transilvania, în special). El modelează limbajul științific, utilizând termeni și structuri lexicale familiare vorbitorilor de limbă română, astfel încât textul să fie înțeles și să își atingă scopul. Un alt text alcătuit de Gh. Șincai este Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae, modelat după manualul lui Helmuth, Volks Naturlehre, și folosind, indirect, după unele ipoteze, lista de plante a lui Benko. Al. Borza a afirmat că scrierea lui Șincai a fost primul dicționar de științe românesc (în patru limbi, latină, română, maghiară și germană), în care au fost consemnați termeni din botanică, zoologie și mineralogie. Structurarea vocabularului pe domenii științifice și notarea denumirilor latinești ale plantelor ilustrează specializarea terminologică. Iar dovezile certe ale acestei specializări sunt oferite, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de lista de plante tipărită de Benko și confirmate de influența manifestă a specializării terminologice asupra modului de definire a plantelor în cadrul Lexiconului de la Buda. Elementele botanice incluse în acest lexicon depășesc sfera unui vocabular uzual, reflectând existența indiscutabilă a unui proces de specializare terminologică. Principalele argumente care susțin această afirmație sunt: includerea numelor de plante în clase (o buruiană, o iarbă, o plantă, un burete, un lemn ș.a.) și preluarea, în majoritatea consemnărilor, a denumirilor științifice latinești din clasificările botanistului Cari von Linne (marcate explicit prin sigla Linnj. Pentru exemplificarea acestor denumiri, menționăm: acaț, Robinia pseudoacacia Linn.; aișor, Lilium martagon Linn.; alior, Euphorbia esula Linn.; aloe, Aloe perfoliatum Linn.; amigdal, Amygdalus communis, andivie, Cichorium endivia Linn.; aniș, Anisum vulgare Linn.; ardeiu, Capsicum annuum Linn.; auriculă, Primula auricula Linn.; barba-împăratului, Viola tricolor hortensis Linn.; barba-sasului, Equisetum arvense Linn.; betonică, Betonica ojfiicinalis Linn.; boranță, Borago offiicinalis ³ Denumirile au fost preluate din Liliana Soare, op. cit., p. 129-133. 147 IRINA VLĂDESCU Linn.; boz, Sambucus ebulus Linn.; brădișor. luniperus communis Linn.; brebene, Anemone sylvestris Linn. ș.a. Lucrări de specialitate și tipare denominative moderne Vocabularul botanic românesc este prezent deci atât în scrieri religioase, cât și în scrieri laice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Consemnarea numelor de plante în textele bisericești este într-un fel întâmplătoare, acestea fiind utilizate doar sub influența textului originar. Adaptările la cultura românească au fost realizate doar atunci când acest lucru era necesar și posibil. Scrierile laice din secolul al XVII-lea consemnau la rândul lor nume de plante doar pentru îndeplinirea unor scopuri practice, cum ar fi explicarea unor mijloace de tratament, îmbunătățirea traiului sau aflarea viitorului, fiind influențate, în mod cert, de sursele utilizate. începuturile creării unei terminologii botanice se oglindesc în prima listă cu nume românești de plante, alcătuită de ieromonahul Serafim, de la o mănăstire din Bistrița, dovadă pentru preocupările timpurii legate de culegerea și notarea acestor denumiri. Progresul și interesul tot mai mare, de tip științific, pentru domeniul botanic sunt ilustrate în prima lucrare științifică tipărită, cuprinzând exclusiv nume de plante din română, maghiară și latină, lucrare numită Nomina Vegetabilium, a lui Benko. Atenția acordată elementelor lexicale botanice din limba vorbită, elemente culese în mod direct sau indirect, prin colaboratorii autorului, organizarea acestor nume de plante în clase (24 de clase), dar și consemnarea denumirilor științifice latinești după modelul Linne plasează lucrarea lui Benko la baza terminologiei botanice românești propriu-zise. Notarea, în conținutul aceleiași lucrări, a denumirilor românești de plante alături de echivalentele științifice latinești ilustrează dezvoltarea domeniului botanic, în special, și deschiderea culturii române către alte culturi, în general. Nomina Vegetabilium este o scriere de pionierat în istoria terminologiei botanice românești în care, anterior Lexiconului de la Buda, numele de plante trec printr-un proces de specializarea terminologică, sub influența unor modele culturale occidentale. Astfel, denumirile consemnate aici dobândesc un caracter științific, terminologic, prin includerea în clase, dar și prin identificarea timpurie cu denumirile științifice latinești. Acestea din urmă sunt notate după tiparul binomial (gen și specie) propus de Linne, dar, deși majoritatea denumirilor sunt identice cu cele ale botanistului suedez, ele nu sunt marcate în mod explicit printr-o siglă (Linn. sau L.), cum s-a întâmplat în Lexiconul de la Buda. Câteva exemple de astfel de nume sunt: busuioc (Ocimum basilicum), călin (Viburnum opulus\ coriandru (Coriandrum sativum), ghiocel (Galanthus nivalis), maghiran (Origamim majorana), mătăcină (Melissa officinalis), rută „virnanț” {Ruta graveolens), soc (Sambucus nigra\ suflețel „lăcrămioară” (Convallaria majalis), usturoiul ursului (Allium ursinum) ș.a. Caracterul riguros al clasificărilor și notările numelor științifice de plante au condus la asimilarea terminologiei botanice populare în terminologia științifică, marcându-se astfel tranziția de la tradiție la inovație. 148 CAPITOLUL AL VLLEA TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ - ASPECTE PRIVIND COMPONENȚA ȘI CARACTERISTICILE GENERALE ÎN EPOCA ÎNCEPUTURILOR Originea termenilor: cuvinte moștenite; împrumuturi; calcuri; creații interne prin derivare, compunere, conversiune Scrierile din secolele al XVII-lea - al XlX-lea sunt caracterizate atât de preluarea elementelor lexicale din limba vorbită a vremii, cât și de utilizarea unor neologisme, intrate în limbă sub influența modelelor utilizate în traduceri. Baza vechii terminologii botanice românești este reprezentată, potrivit atestărilor existente în aceste scrieri, de elemente lexicale moștenite din limba latină, elemente ce se găsesc, în mare parte, și în alte limbi romanice. Prin conservarea formei și a sensului, aceste nume de plante ilustrează continuitatea în limbă, fiind puțin numeroase cazurile în care anumite lexeme au trecut printr-un proces de specializare semantică (dacă acest proces a avut totuși loc, sensul dobândit a fost tot de natură botanică). Termenii moșteniți au o pondere mai mult decât semnificativă, fiind reprezentați atât de elemente lexicale generice, cât și de elemente lexicale specifice. Dintre aceștia, menționăm: a. termeni generici: arbure - arbore (lat. arbor), bureți (lat. *boletis. -em). codru (lat. ^quodriim), floare (lat. flos. -ris). frunză Qat frondia). iarbă (lat. herba). lemn (lat. lignum). mărăcine (lat. marrucina). notrețe (lat. nutricium), nuia (lat. novella). pai (lat. palea). pădure (lat. padule). poame (lat. poma). pom (lat. pomus). pomet (lat. pometum). ram (lat. ramus). rug (lat. rubus). spic (lat. spicum). spin (lat. spinus). tufa (lat. tufa), varză (lat. virdia) ș.a. b. termeni specifici: ai (lat. allium). alună (lat. *abellona). anin - arin (lat. *alninus, de la alnus). carpen - carpăn - carpin (lat. carpinus). ceapă (lat. caepa). cer (lat. cerrus). cicoare (lat. *cichoria). cireașă (lat. ceresia). cireș - cerăș (lat. ^ceresius = cerasus). corn (lat. cornus). cucurbătă „curcubetă” (lat. cucurbita). cucută (lat. ^cucuta), curechi - curechiu (lat. coliclus = cauliculus). dafin (lat. daphinus. gr. 8dcpvr|), dzadă (lat. pop. daeda = taeda). fag (lat. fagus). ferigă - filice - ferece (lat. filix, -icis). fig - fie (lat. ficus), fragă (lat. fraga), frapsine - frasân - frasen - frasin (lat. fraxinus). gențiană (lat. gentiana). giugastru - jugastru (lat. *jugaster). grâu (lat. granum). iască (lat. esca). iederă (lat. hedera). in (lat. Imum). lăptucă (lat. lactuca), lăuruscă - leurușcă (lat. labrusca). linte (lat. lens. -ntis). măr (lat. melus). mei (lat. milium). mur (lat. morus), mură (lat. morum). IRINA VLĂDESCU mușchiu (lat. miisculus < muscus). nalbă (lat. malva). nap (lat. napus). nucă (lat. nux, - cis). nucet (lat. nucetum), orz (lat. hordeum). paltin (lat. platanus). paporă - papură (lat. ^papura). pară - peare - pere (lat. pira). parânc - parinc „părâng” (lat. panicum). păducel (lat. *peducellus). păr (lat. pirus). pătlagină (lat. plantago, -ginis). pepene (lat. pepo. *pepinis). piarsecă - piersecă - piersici (lat. persica). piersec - piiarsec - piersic - persec (lat. persicus). pin (lat. pinus). plop (lat. poplus). prun (lat. primus). prună (lat. pruna), rădiche - rădichie (lat. radicula). roibă (lat. robia), rută (lat. ruta), salcă - salcie - salciia (lat. salix. -icis). secară (lat. secale). soc (lat. sabucus). sorb (lat. sorbus). sulcină „sulfină” (lat. *sulfma). sunătoare (lat. herba sanatoria). tei (lat. tilid). strefoi - trifoi (lat. trifolium). sulfină (lat. *sulfina). ulm (lat. iilmus). urzică - urzâcă (lat. urtica). Nasc (lat. viscum). vie (lat. vinea). vioară (lat. viola), viță (lat. vitea), volbură - holbură (lat. *volvula'. volvere). Bogăția terminologiei botanice este ilustrată și prin prezența a numeroase împrumuturi, intrate în limbă fie ca urmare a contactului direct între poporul român și alte popoare, fie ca rezultat al influențelor manifestate de limba textelor utilizate în traduceri sau de cultura traducătorilor. împrumuturile s-au făcut direct din limbile cu care româna a intrat în contact și, uneori, indirect, prin intermediul altor limbi (cum este cazul împrumuturilor din limba latină, făcute uneori prin filieră franceză, întrucât unele dintre scrierile de popularizare științifică au avut original franțuzesc). Preluarea unor cuvinte din limba în care au fost alcătuite anumite texte, în lipsa unor echivalente românești sau din dorința de a respecta litera textului original, fără a adapta sursa la specificul și cerințele limbii române, s-a dovedit a fi ineficientă în procesul de îmbogățire a limbii, deoarece sunt numeroase situațiile în care elementele lexicale nu s-au păstrat (este situația unor termeni din greacă, consemnați în Biblia de la București, sau a denumirilor cu etimon italienesc notate în culegerea de rețete din secolul al XVIII-lea, care au fost utilizate fără să fie adaptate la regulile fonetice și de structură ale limbii române sau la nivelul de cunoaștere al poporului român). Principalele limbi din care limba română a împrumutat nume de plante, mai ales prin intermediul textelor originare utilizate în traduceri sau al celor ce au servit drept model în alcătuirea unor scrieri românești interesante pentru terminologia botanică, menționăm, în ordine alfabetică, bulgara, germana, italiană, latina, maghiara, neogreacă, slava și turca (secolele al XVII-lea și al XVIII-lea). Elementele lexicale împrumutate sunt destul de numeroase în vocabularul botanic. Dintre acestea, menționăm următoarele împrumuturi cunoscute și astăzi în limba română: a. din bulgară: burian - buruiană (bg. burjanu). călină (bg. kalina). cucuruz (cf. bg. kukuruz). gorun (cf. bg. gorun), gulie (bg. gulija). lăstariu (bg. lastar). mac (bg. mak). mătăcină (bg. maticina). morcov (bg. morkov). orez - oriz - urez (bg. oriz). păpădie (bg. popadija). pelin (bg. pelin), pir (bg. pir), podbeal - podbal (bg. podbel). polomida - pălămidă (bg. palamida). praz (bg. praz), rapiță (bg. rapica). răchită (bg. rakita). răsad (bg. razsad). roșcov (bg. rozkov). vișină (bg. visnja). zarzără (bg. zarzala) ș.a.; 150 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ b. din germană: badian (germ. Badian), lilie (germ. Lilie), maghiran (germ. Mageran), rezedă (germ. Reseda), rozmarin (germ. Rosmarin), șerlai (germ. Scharlei) ș.a.; c. din italiană: capere (it. cappero), cardamomo „cardamom” (it. cardamomo) ș.a.; d. din latină: aloe (lat. aloe), betonică (lat. betonica), cedru (lat. cedrus), cyprus „cipru” (lat. cypro), eban „eben” (lat. ebenus), fruct (lat fructus), larice (lat. larix, -ricis), mirtus - mirt (lat. myrtus), pătrenjel - pătrânjel - pătrânjeiu - pătrunjel (lat. petroselinum), plântă (lat. planta), salvie (lat. salvia), tamarisc (lat. tamarix, -icis), tamarișcă „tamariscă” (lat. tamarix, -icis), valeriană (lat. valeriana), verbenă „verbină” (lat. verbena), veronică (lat. veronica) ș.a.; e. din maghiară: acaț - acați (magh. akâc), agreș - agriș (magh. egres), alac (cf. magh. alakor), aniș (magh. ănisz), atrățel - arățel (probabil din magh. atracel), baraboi (magh. baraboly), berc (magh. berek), boglariu (magh. boglâr), boroșlan (magh. borostyăn), cartifiol „carfiol” (magh. karfiol), călărabă (magh. kalarăb), gimbir - ghimbir „ghimber” (magh. gydmber), hagimă „arpagic” - hașmă (magh. hagyma), jale - jalie „salvie” (magh. zsâlya), jaleș (magh. zsâlya), măslag (magh. maszlăg), mohor (magh. mohar), mușcată (magh. mnskăta), muștar - muștariu (magh. mustăr), odos - ovăs sălbatec (magh. vadosz), orbalț (magh. orbânc), pejmă (magh. pezsma), picioică - picioucă (magh. pitydka), postârnac - păstârnac (magh. paszternăk), saschiu (magh. szâszfiî), spichinard - șpichinat „spichinat” (magh. spikinârd), tormac „hrean” (magh. tormăk), țeclă (cf. magh. cekla) ș.a.; f. din neogreacă sau mediogreacă: afiom - afion (ngr. aqnovi), aguridă (mgr. ayonpiSa), andidie - andivă (ngr. aviidi), anghenarie (ngr. ayKivâpa), casia (ngr. Kaoia), chimen - chimin (ngr. kujiivo), chiparos (ngr. KTMapiooi), chitră (ngr. Krcpa), chitru (ngr. Kvcpo), cimbru (ngr. 6upPpog), coriandru (ngr. KoĂiavSpon), dârmoz - drâmoz (ngr. SpipncocDi)), fasol - fasole (mgr. (paooĂt), garoafe (ngr. yapocpaĂon), iasomie - iasmin (ngr. ytacyonpi), iațint „iacint” (ngr. uaxtvOog), lămâe - lămâie (ngr. Ăspovt), mărgăritar (mgr. papyapmxpt), nard (ngr. vapSoț), piper - piperiu (ngr. Tiuiăpi), rodie (ngr. p68t), salată (ngr. oaĂaia), sambilă „zambilă” (ngr. spanac (ngr. o7ravaKi), sparanghel (ngr. O7iapayyi), stafidă (ngr. oioKpiSa), terebint (ngr. lEpePivOoț), trandafir (ngr. TpiavTâcpuĂĂon), zizanie (ngr. ^avia) ș.a.; g. din slavă sau vechea slavă: aromat „cuișoare” (sl. aromata), bob (sl. bobii), bobovnic (sl. bobovnik), buc „fag bătrân” (vsl. bukâ), bujor (sl. bozar), cetină (sl. cetina), chedru - chiedru (vsl. kedrii), crin (sl. krinâ), dumbravă (vsl. donbrava), dumbravnic (vsl. donbravnic), finic (vsl. finiku), hămeiu - hamei - hemeiu (sl. chumeli), hrean - hirean (vsl. hrenii), isop - hysop (sl. isopii), lobodă (sl. loboda), lubeniță (vsl. *lubenica), mană (sl. mana), mandragora (sl. maniidragora), mentă (sl. menta), migdal (sl. migdalii), mintă (sl. menta), molotru - molatru (sl. molotri), omag - omiac (sl. omega), ovăz (sl. ovesii), pajiște (sl. pasiste), rogoz (sl. rogozu), sfeclă - sveclă (sl. sveklu), smochină (sl. smokinja), șofran (sl. safraniî), ștevie - steghie (sl. stavije), tisă - thisa (sl. tisa), trestie (sl. triști), troscot (sl. troskotu), zârnă (cf. vsl. zruno) ș.a.; h. din turcă: anason (tc. anason), bostan (tc. bostan), cafea (tc. kahve), cimișir (tc. simsir), crămăzu „cârmâz” (tc. kirmiz), dud (tc. dat), fistic - fistichiuri (tc. fistik), năhut 151 IRINA VLĂDESCU (tc. nohut), revent (tc. ravent), tarconi - tarhon - tarcon (tc. tarhun), udagaci „odagaci” (tc. ddagaci) ș.a. O altă clasă de împrumuturi este reprezentată, în cadrul terminologiei botanice, de termenii neologici care nu s-au păstrat întotdeauna în limbă: a. din greacă: agnu, archieth, arioth, aspalăth, pefc, shin, stirac; b. din italiană: calamoromatico (it. calamo aromatico), carlina (it. carlina), galanga (it. galanga), ginepro (it. ginepro), pimpinela (it. pimpinella)', c. din latină, cu reluarea (parțială a) numelui latinesc al plantei desemnate: anonis „osul iepurelui” (lat. Ononis spinosa), auriculă „urechea ursului” (lat. Primula auricula), betula „mesteacăn” (lat. Betula pendula), bux „cimișir” (lat. Buxus sempervirens), cariophil „cuișoare” (lat. Eugenia caryophyllus), chriantemon (lat. Chrysanthemum), cinamom (lat. Cinnamomum venim), citru (lat. Citrus aiirantium), cyperus (lat. Cyperus papyrus), diptam - dictamus - diptan (lat. Dictammus albuș), galegă (lat. Galega officinalis), lavendula - lavandula (lat. Lavandula angustifolia), lemn myrica (lat. Myrica), lilium (lat. Lilium), marubie „unguraș” (lat. Marrubium vulgare), matricare „mușețel” (lat. Matricaria recutita), melilot (lat. Melilotus), melon (lat. Cucumis melo), mielissa „mătăcină” (lat. Melissa officinalis), myristeica „nucșoară” (lat. Myristica fragrans), ordin (lat. Hordeum vulgare), paris (lat. Paris quadrifolia), seratulă (lat. Serratula tinctoria), stachis (lat. Stachys), tusilag „podbeal” (lat. Tussilago farfara)’, d. din maghiară: fodormintă, fodormenta < fodor „încrețitură” + menta „mentă”; ghionghivirag „lăcrămioară”, magh. gydngyvirâg < gydngy „mărgăritar” + virăg „floare”. între numele de plante prezente în corpusul excerptat din scrieri reprezentative, din punctul de vedere al terminologiei botanice, pentru secolele al XVII-lea - al XlX-lea, am identificat 18 posibile calcuri lingvistice, prin schimbarea elementelor lexicale ale unor structuri străine (în cazul acestor nume de plante, elemente lexicale latinești, dar și denumiri existente în limba maghiară sau în limba greacă). în cazul compuselor comparabile cu o denumire latinească, este greu de spus dacă îmbinarea este recentă sau dacă ne aflăm în fața unei denumiri vechi populare. Calcurile lingvistice identificate sunt următoarele: 1. aiu-ursului, corespunzând lat. Allium ursinum', 2. cinci foi, calc parțial după lat. Panax quinquefoliunr, 3. coada-calului - coada-iepei, după lat. Equisetum < lat. equus „cal” + lat. saeta „păr tare al unui animal”; 4. coadă de vulpe - coada vulpii, după lat. ăldpeciiros < gr. dXcoTisKoopog „coada vulpii”; 5. fân grecesc - fânu grec, după lat. foenum graecunr, 6. floarea soarelui, după lat. Helianthus annutis < gr. rjĂiog „soare” + gr. âvOog „floare”; 7. iarba-mâței, probabil după magh. macska fii < macska „pisică” + fu „iarbă”; 8. iarba șarpelui, calc parțial după lat. Echium vulgare, lat. echium < gr. E%icov < „viperă”; 9. iarbă lipicioasă - iarba lipitoare, lat. aparine < gr. dnapivri „lipicios, agățător”; 152 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ 10. laptele-lupului, probabil după magh. farkaskutyatej < farkas „lup” + kutyatej „lapte”; 11. limba boului, după lat. buglossa, buglossus < gr. PouyĂooooov < gr. Pobg „bou” + gr. yĂcoooov „limbă”; 12. limba-câinelui, după lat. cynogldssus < gr. kucdv „câine” + gr. yĂcoooov „limbă”; 13. limba șarpelui, după lat. Ophioglossum reticidatum < gr. ocptg „șarpe” + gr. yĂcoooov „limbă”; 14. mie-foaie, iarbă, lat. Achillea millefolium < lat. millefolium „o mie de foi, frunze”; 15. părul Venerii, calc după lat. Adiantum capillus-veneris < lat. capillus „păr” + lat. veneris „lui Venus”; 16. scaiul Sfintei Marii - cardu-Sântă-Măriei, calc parțial după lat. Carduus mariamis < lat. carduus „spin” + lat. mariamis-, 17. urechea șoarecelui, după lat. Aurictila muris < lat. aiiricula „ureche” + lat. mus „șoarece”; 18. varga de aur, calc parțial după lat. Solidago virga-aurea < lat. virga „vargă” + lat. aurea „de aur”. * Numele de plante create în interiorul românei, din elemente existente în limbă și cu mijloace specifice acesteia, sunt foarte numeroase. Indiferent de modul de formare, prin derivare, compunere sau conversiune, creațiile interne au contribuit la dezvoltarea vocabularului botanic românesc. Ponderea cea mai mare o au numele compuse, care atestă inventivitatea de care a dat dovadă poporul român în desemnarea anumitor realități extralingvistice. In cazul acestora, de cele mai multe ori, numirea plantelor a fost făcută având în vedere o caracteristică a acestora (forma, culoarea, mirosul, modul de întrebuințare ș.a.). Formarea numelor de plante prin procedeul derivării a avut la bază cuvinte existente în limbă. în corpusul analizat, am identificat două tipuri de derivare: derivarea cu sufixe și derivarea regresivă (numele plantei s-a format prin derivare din numele fructului). Cel de-al treilea mijloc de numire a plantelor este conversiunea. Situațiile de numire a unei plante cu un termen rezultat prin conversiune nu sunt foarte numeroase. Specializarea semantică prin care au trecut acești termeni a făcut posibilă utilizarea lor în domeniul botanic. Din categoria elementelor lexicale create în limbă, menționăm: a. derivate cu sufixe: aișor „ghiocel” < ai + suf. -șor, aiuș „arpagic” < ai + suf. -uș\ alunet < alun + suf. -et\ aluniș < alun + suf. -iș\ ardei < arde + suf. -ei. 153 IRINA VLĂDESCU bâtea < bâtă + suf. -ea; bolundariță „bolândariță” < bolând + suf. -ariță; bostănaș < bostan + suf. -aș; brădet < brad + suf. -et; brădișor < brad + suf. -ișor; brâncuță < brâncă + suf. -uță; buruienuță < buruiană + suf. -uță; cătușnică < cătușă + suf. -nică; cârligățele < cârligat + suf. -ele; cepuță < ceapă + suf. -uță; ceret < cer + suf. -et; cimbrișor < cimbru + suf. -ișor; clopoțel < clopot + suf. -el; cocoșei < cocoș + suf. -ez; copăcel < copac + suf. -el; crăiță < crai + suf. -iță; crestățea < crestat + suf. -ea; crestețel „crestățel” < crestat + suf. -el; crușățea - cruzățea < crușit + suf. -ea; cucuruziște < cucuruz + suf. -iște; cuișoare < cui + suf. -ișoare; curcubețea - cucurbețea < curcubetă + suf. -ea; cuscrișor < cuscru + suf. -ișor; dădățăl „dedițel” < dediță + suf. -el; dințură < dinți + suf. -ură; duminecea < duminică + suf. -ea; făget < fag + suf. -et; ferecuță „feriguță” < ferigă + suf. -uță; floricea < floare + suf. -icea; floricică < floare + suf. -icică; frăgar < frag + suf. -ar; frăsinel < frasin + suf. -el; frunzișoară < frunză + suf. -ișoară; frunzuță < frunză + suf. -uță; galbinele < gălbenea < galben + suf. -ea; gălbioare < galben + suf. -are; goroniște „goruniște” < gorun + suf. -iște; ierbuță < iarbă + suf. -uță; lăcrămioară < lacrimă + suf. -ioară; lemnuș < lemn + suf. -uș; limbricariță < limbric + suf. -ariță; măcrișor < măcriș + suf. -or; 154 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ mădzăriică - măzăriche < mazăre + suf. -ică', mărgăritărel < mărgăritar + suf. -el*, măselariță < măsea + suf. -ariță', merișor < măr + suf. -ișor, mușățăl - mușățel - mușețel < mușat (reg. „frumos”) + suf. -el', nebunariță < nebună + suf. -ariță', nucșoară < nuc + suf. -șoară', nucșor < nuc + suf. -șor, nucuță < nucă + suf. -uță', păiș < pai + suf. -iș', pepeniște < pepene + suf. -iște', perișor < păr + suf. -ișor, plămânărică < plămân + suf. -ărică', pomșor < pom + suf. -șor, popușoi - păpușoi < păpușă + suf. -oi', porumbar < porumbă + suf. -ar, postârnăcel „păstârnăcel” < păstârnac + suf. -el', prunet < prun + suf. -et roșioară < roșu + suf. -ioară', rotunjoară - rotungioară < rotund + suf. -ioară', scânteuță < scânteie + suf. -uță', scorțișoară < scoarță + suf. -ișoară', scrântitoare < scrânti + suf. -toare', soponel - săponel „săpunel” < săpun + suf. -el', spetează < spată + suf. -ează', splinuță < splină + suf. -uță', suflețea < suflet + suf. -ea', suflețel < suflet + suf. -el', șofrănel < șofran + suf. -el', șofrănică < șofran + suf. -ică', șugărel < șugar + suf. -el', tătarcă < tătar + suf. -că', tâlhăre „tâlhărea” < tâlhar + suf. -ea', toporaș - toporuș < topor + suf. -aș - -uș; torței < tort + suf. -el', troscoțel < troscot + suf. -el', unguraș < ungur + suf. -aș', unsuroasă „unguraș” < unsoare + suf. -oasă', urzicuță < urzică + suf. -uță', usturoi < ustura + suf. -oi', verdețuri < verdeață < verde + suf. -eață', verigar < verigă + suf. -ar, 155 IRINA VLĂDESCU vinețele - vinețea < vânăt + suf. -ea', viorea < vioară + suf. -ea ș.a.; b. termeni obținuți prin derivare regresivă: alun < alună (lat. *abellona), călin < călină (bg. kalina), coacăz < coacăză (cf. alb. kokeze), curmal < curmală (ngr. xonppâg), mălin < mălină (bg. mălină), măslin < măslină (sl. măslină), nuc < nucă (lat. nux, -cis), rodiu < rodie (ngr. p65t), smochin < smochină (sl. smokinja), vișin < vișină (bg. visnja), zarzari (zarzăr) < zarzără (bg. zarzala), zmeur < zmeură (et. nec.) ș.a.; c. termeni obținuți prin compunere. Selectăm, din inventarul de nume de plante obținut, câteva exemple: 1. compuse cu barbă', barba-caprei, barba caprului, barba împăratului, barba-lui- Aron, barba-popei, barba sasului ș.a.; 2. compuse cu burete: burete acru, burete-crăiesc, burete de câmp, burete de goron, burete de soc, burete de zadă, burete domnesc, burete dulce, burete galben, burete-iute, burete-pestrav, burete vânăt, buretele-calului, buretele cerbilor, bureți de carte, bureți de iască ș.a.; 3. compuse cu busuioc: busuioc de câmp, busuioc-mănunt, busuioc-roșu, busuiocul cerbilor, busuiocul fetelor ș.a.; 4. compuse cu ceapă: ceapa ciorii, ceapa-șarpelui, ceapă ciorască, ceapă de mare, ceapă de mare ciorască, ceapă măruntă, ceapă sălbatecă, ceapă tufoasă ș.a.; 5. compuse cu cerașă, cir as ă, cireașă sau cireș: cerașă sălbatecă, cirasă-moacră, cirasă-păserească, cirasă-petroasă, cireașă lipicioasă, cireașă neagră, cireș amar, cireș sălbatic, cireșe de munte, cireșe dure ș.a.; 6. compuse cu coada sau coadă: coada-boului, coada-calului, coada cocoșului, coada șoricelului, coada vacii, coadă-de-bou ș.a.; 8. compuse cu floare: floară-paser Hor, floară-soarelui de câmp, floară-soarelui de grădină, floare broștească, floare-de-ochi, floare de stea, floare domnească, floare- frumoasă, floare-niprală galbină, floare vânătă, floarea broaștelor, floarea clopotului, floarea codrului, floarea cucului, floarea grâului, floarea Paștelui, floarea pintenului, floarea poeților, floarea Sângeorgiuhii,flori-domnești,flori mărunțele ș.a.; 9. compuse cu iarba sau iarbă: iarba albinei, iarba-bălaurului, iarba boierilor, iarba-boilor, iarba bubii, iarba-buricului, iarba coarnelor boilor, iarba codrului, iarba coifului, iarba crucei, iarba-cucului, iarba degetului, iarba epurelui, iarba-fiarelor, iarba fierului, iarba fumului, iarba găinii, iarba gâștii, iarba-gușei, iarba-hiiarălor, iarba inimii, iarba întăritoare, iarba lăptoasă, iarba lânoasă focoasă, iarba lui Sveti loan, iarba lui Taten, iarba lui Tatin, iarba lutatină, iarba mierei, iarba nebunatecă, iarba păduchelui, iarba purecelui, iarba rândunicii, iarba rândurealei, iarba sasului, iarba Sfântului loan, iarba soarelui, iarba stealei, iarba-șerpelui, iarba-tăieturii, iarba ureachiei, iarba vântului, iarbă-creață „mentă”, iarbă-de-cositoriu, iarbă de curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-de- lăngoare, iarbă de lingoare, iarbă de lungoare, iarbă de nigei, iarbă de rană, iarbă-de- urechi, iarbă focoasă, iarbă grasă, iarbă grasă de grădină, iarbă lânoasă, iarbă lutatie, iarbă mare, iarbă neagră, iarbă-puturoasă, iarbă-roșie, iarbă rumeneală „iarba șarpelui”, iarbă-spornică, iarbă strănutătoare, iarbă stricătoare, iarbă veninată ș.a.; 156 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ 10. compuse cu lemn'. lemn câinesc, lemn-de-oleu. lemn dulce, lemn-galbin. lemn- piperat. lemn pucios. lemnul-câinelui. lemnul cânele. lemnul-Domnului. lemnul-lui- Dumnezeu ș.a.; 11. compuse cu limbă', limba-cerbului. limba-mieluliii. limba-oii. limba-vacii. limba- vecină. limba vecinei ș.a.; 12. compuse cu măr, măr bunăbrut. măr câniesc. măr cotei, măr de Svânt Pietru. măr domnesc, măr flocos. măr granat. măr gușat, măr nevestesc. măr pădureț, măr sălbatec, mărul lupului ș.a.; 13. compuse cu mărăcine', mărăcin alb. mărăcinele-câinelui. mărăcinele-cioarăi. mărăcinele-coțăfănei. mărăcinele-măgariului. mărăcinul-pisicei ș.a.; 14. compuse cu pară', pară cănească, pară corună. pară crăiască, pară de Svântă Mărie, pară foiască. pară gușată, pară pădureață. pară popească, pară ursească ș.a.; 15. compuse cu picior, talpă sau brâncă', brânca ursului, picioru-gânștii. piciorul- caprii. piciorul-cioarăi. piciorul-găinei. piciorul gâștii. piciorul vițelului, talpa gâștii. talpa-ursului ș.a.; 16. compuse cu unghie', unghiia-măgariului. unghiia-ursului ș.a.; 17. compuse cu ureche', urechea boului ș.a.; 18. compuse diverse: absinthiu de mare „pelin absinthiu negru, acriș roșu, acrișu calului „măcrișul agreș roș. agreș vearde. agriș roșu, agriși-roșii. ai de pădure, ai sălbatic, aiu-de-grădină. alior-de-pădure. alună-de-pământ. arbore de oleu. asudu-calului. asudii-capului. bășina calului, bob porcesc, bob turcesc, bostan-buburos. bumbac-de- cămp. bumbac-de-grădină. brad-alb. brad-roșu. bruncruț de grădină, buciniș-de-apă. calce-mică. capii cânelui, capii monachului. castan-de-lac. castan-sălbatic. castana- calului. castană-sălbatică. castane de lac. castanul calului, cașul-popei. căptălană-galbină. cășuții-popei. câinepa broaștei, cânepă de apă. chimen de câmp, chimen negru, chimin-de- câmp. chimin-de-grădină. chimin-dulce. cicoare de iarnă, cicoare de veară. cimbru-de- grădină. cimbru sălbatic, cinci-coate. cinci-degete. coacăz roșu, coacăză-albă. coacăză- roșie. cocoșei de câmp, cocoșei de grădină, cornul boului, creasta cocoșului, crin-alb. crin broștesc. crin de apă. crin-roșu. crin-vânăt. crinul-broaștei. cucul-sălbatec. cucurbetă- buburoasă. cucurbetă-râioasă. ciicuruz-de-brad. cucută-de-apă. cumin de grădină, elimin negru, cumin porcesc, cumin sălbatic, cuminu calului, cupa-vacei. curechiu cu căpătână. curechiu de mare, dafin sălbatic, dintele dracului, fasole de par. fasole oloagă, fasole turcească, ferece-albă. ferfan-mic. ferfen mare, ferfen mic. fiere de pământ, fierea pământului, fieru-pămăntului. frunza voinicului, fumul pământului, ghimbir galben, grâu de primăvară, grâu de toamnă, grâu gol. grozamă mare, grozamă mică, giișa-poriimbului. in sălbatic, izma-broaștei. izmă Maicii Precista. izmă broștească. izmă-creață. izmă-de- câmp. izmă-oarbă. izmă-sălbatică. jale-de-câmp. laptele paserii, lăptucă amară, lâna- broaștei. lână-broștească. lilie-albă. lilie galbină. lilie roșie, lilie vânătă. Uliu galbin. Uliu vânăt, lilium de apă. lilium galben de apă. lilium vânăt, linte broștească. linte sălbatecă, lobodă de grădină, lubeniță buburoasă. mac-iepuresc. mac-sălbatic. macriș-căiesc. macriș- de-apă. macriș-de-grădină. macriș-iepuresc. macriș-lat. macrișul-calului. macul ciorii, mama pădurei. mama-pădurii. mazăre sălbatecă, mazăre turcească, măcriș păsăresc. 157 IRINA VLĂDESCU măcriș sălbatec, măcriș trifoios. mălaiu mărunt, mălin alb. mălin negru, mălin roșu, mărariu cănesc, măslin sălbatec, meare și peare de pământ, mei păsăresc, minătarcă ursească, mintă-broștească. mintă-creață. mintă de apă. mintă-de-câmp. mintă de munte, mintă-sălbatică. morcov de câmp, muma pădurii, mușcarea diavolului, mușcat-de-dracul. mușcata dracului, mușchi de copac, muștar alb. muștariu-de-câmp. miiștariu-negru. mușteriu sălbatec, nalbă albă, nalbă mare, nalbă mare de grădină, nalbă mică, nalbă sălbatecă, nap lupesc, nap-mare. nap păsăresc, nap rotund, nap-turcesc. nucă de lac. nucă- de-lac. nucă-de-mare. ochiul-boului. ochiul-șerpelui. oliv sălbatec, paporă mică, papură mirositoare. păhărelul-lui-Dumnezău. părul fetei mișele, părul-fetii. pătrunjel de câmp, pâinea babei, pelin-alb. pelin-mic. pelin negru, pepene galben, pepene grecesc, piper de grădină. pita-lui-Sveti-Ioan. pita-porcului. pita-vacii. plătagine-de-apă. plop-alb. plop- negru. plumână albă, plumână galbenă. poala-Sântă-Măriei. poame de pământ, pom cotei, popivnic-iepuresc. punga-babii. rapiță-de-câmp. rapiță neagră, rapiță-neagră. răchită- albă. răchită-roșie. rădăcina-mâței. rădăcina-șerpilor. rădăcină amară, rădăcină dulce, rădiche-de-lună. roșă sălbatecă, rug de mure, rujă-albă. rujă-galbină. rujă-sălbatică. rușinea fetelor, rută sălbatică, salbă moale, salvie de câmp, sânziene de pădure, scai alb. scai amar, scai muced, scai vânăt, scaiu-binecuvăntat. scaiu-mărunt. scânteuță-galbină. scânteuță-roșie. scoruș de grădină, scoruș-de-pădure. scorușă-de-grădină. scorușă de pădure, sinapru de grădină, smirnă de grădină, soc-mic. sorb de grădină, sorb de pădure, sorb sălbatic, spata dracului, spetează tărcată, spin alb. spine-măgăresc. spinii tălpii ursului, sudoarea-calului. siidoarea-capului. susaiii-de-pădure. șale de câmp, șale sălbatică „salvie ~”, șofran de grădină, șofran sălbatic, știr mic. știr roșu, tabac turcesc, tăbac-rotund sau turcescu. tămâiță de câmp, tămâiță de grădină, trifoi de lac. trifoi de luncă alb. trifoi de luncă roșu, trifoiu-alb. trifoiu-de-lac. trifoiu-mare. trifoiu-roșu. trifoiul calului, turiță mare, țâța mielului, umbra iepurelui, urda-vacii. urtică de mare, urzică- crăiască. urzică mare, urzică mică, urzică moartă, urzică neagră, ustoroi de lac. usturoiul ursului, violă de câmp, violă de toamnă, violă galbenă, viță albă, viță de vie. viță de vie albă, volbură mare, volbură mică ș.a.; d. termeni obținuți prin conversiune: dzămos „varietate de pepene galben”, luminos, năpraznic. porcin „iarbă grasă”, puturoasă, râioasă. roșioară. rotunjoară, scabioasă. slăbănog, sorbitoare „sorbestrea”, unsuroasă „unguraș”, zămos ș.a. * Indiferent de proveniența lor, anumiți termeni și-au păstrat sensul originar, desemnând aceleași realități extralingvistice de-a lungul timpului, atât în limba din care au provenit, cât și în limba română, care i-a moștenit sau i-a împrumutat. Astfel, acești termeni ilustrează continuitatea, ca formă și ca sens, a vocabularului botanic moștenit sau împrumutat: ai. alună, anason. arin, bujor, busuioc, carpen, călină, ceapă, cer. cicoare, cimișir, cireașă, cireș, corn, cucurbătă „curcubetă”, cucută, curechi. dafin, dud. dzadă.fag. ferigă, fig. fistic, fragă, frasin, gențiană. ghindă, iederă, in. laur, lăptucă, lăstariu. lăuruscă. linte, lipan, lubeniță. mac. mătăcină, măr. mei. mirt, morcov, mur. mură, nalbă. 158 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ nap. năut, nucă, nucet, obsigă, orez, orz, paltin, papură, pară, parănc „parâng”, pătlagină, pătrunjel, păr, pepene, piersic, piersică, pin, plop, prun, prună, rădiche, revent, salcie, secară, soc, sorb, tamarisc, tei, trifoi, ulm, urzică, văsc, verbenă „verbină”, vie, viță ș.a. O clasă aparte de nume de plante este reprezentată de elementele lexicale moștenite, împrumutate sau create în limbă, care s-au specializat semantic, fiind integrate în vocabularul botanic românesc: 1. elemente moștenite: grâu, lat. granum'. la origine, lexemul denumea orice grăunte (bob) de cereală; sensul său s-a restrâns, iar acum denumește un tip anume de cereale;¹ iască, lat. esca'. în latină, lexemul denumea orice fel de mâncare pregătit pentru a fi servit la masă sau un medicament; astăzi, el denumește niște ciuperci care cresc pe copaci, utilizate în trecut ca medicament; notrețe „nutreț”, lat. nutricium'. la origine, lexemul latinesc este un adjectiv care însemna „care hrănește”; în limba română, sensul de hrană a fost păstrat, dar elementul lexical este utilizat ca substantiv pentru a denumi „plantele recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore”; nuia, lat. novella'. la origine, lexemul novella desemna un lăstar, adică „o ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase”; în română, acest element lexical a păstrat parțial acest sens: „vergea lungă, flexibilă și subțire, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac”; porumb, lat. palumbus'. la origine, lexemul desemna pasărea cunoscută astăzi sub numele de porumbel', acesta s-a specializat și a dobândit sensul curent datorită asemănării dintre știuletele de porumb și pasărea desemnată de termenul originar; spin, lat. spinus'. la origine, denumirea latinească era dată plantei numită astăzi porumbar, limba română păstrează astăzi doar sensul generic al lexemului, acela de „organ în formă de țeapă, care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele sau pe fructele anumitor plante”; tufa, lat. tufa', la origine, lexemul denumea decorațiunea („creasta”) de pe coifurile soldaților romani; denumirea a fost preluată probabil din cauza aspectului similar dintre aceasta și plantele desemnate; varză, lat. viridia < viridis „verde”: probabil s-a realizat o restrângere a sensului, de la verdețuri, toate legumele care sunt verzi, la lexemul varză', 2. elemente împrumutate: bostan, tc. bostan', inițial, termenul desemna o grădină pentru cultivat legume; în Moldova, acest sens a fost păstrat, termenul fiind considerat astăzi un arhaism, iar regional, în Moldova și Transilvania, a avut loc o specializare semantică, devenind un sinonim pentru dovleac sau pepene verde',² cetină, sl. cetina', la origine, lexemul numea un ac sau un spin; limba română a păstrat și acest sens, dar, prin analogie cu frunzele sub formă de ace ale coniferelor, unitatea lexicală s-a specializat și a ajuns să denumească în special ramuri sau crengi de brad; Definițiile au fost preluate din Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a Il-a, 2009. “ Ibidem. 159 IRINA VLĂDESCU crămăzu „cârmâz”, tc. kirmiz\ la origine, termenul denumește o substanță roșie extrasă din gogoșile unui gândac ce trăiește pe o specie de stejar, Qiiercus coccifera} în limba română, denumirea cârmâz a fost utilizată chiar pentru acest gândac, iar prin analogie cu substanța obținută inițial, termenul a fost utilizat pentru a denumi planta Phytolacca decandra, din ale cărei fructe se obține o substanță similară; cucuruz, cf. bg. kukuruz'. sensul originar se referea la fructul conic al coniferelor; probabil din cauza asemănării dintre conurile diverselor conifere și știuletele de porumb, numele și sensul au fost transferate de la o unitate extralingvistică la cealaltă. Astfel, sensul denumirii cucuruz s-a schimbat, fiind cunoscut astăzi mai ales sensul de porumb} mărgăritar, mgr. papyapiTapi: la origine, termenul denumea perla din interiorul unei scoici; în limba română a fost păstrat și acest sens, dar elementul lexical a fost utilizat și pentru a denumi planta Convallaria majalis, probabil datorită asemănării dintre florile acestei plante și realitatea extralingvistică denumită de termenul originar; orbalț, magh. orbânc. la origine, termenul numea o boală care se manifestă prin apariția unei infecții la nivel cutanat, sub forma unor pete roșii; limba română a preluat și acest sens, dar a specializat termenul și în domeniul botanic, unde numește planta Actaea spicata, probabil prin analogie cu efectele negative ale acesteia, deoarece, fiind o plantă veninoasă, provoacă iritații ale pielii; pejmă, magh. pezsmcr. termenul originar denumește moscul, un mamifer asemănător căprioarei; în limba română s-a păstrat forma, dar termenul s-a specializat în domeniul botanic, denumind plante cu miros de mosc (Amberboa moschata și Amberboa odorata), probabil prin analogie cu sensul inițial; salată, ngr. oa^aia: la origine, acest element lexical denumea un fel de mâncare făcut, de obicei, din legume crude; limba română a păstrat, pe de o parte, atât forma, cât și sensul cuvântului originar, dar, pe de altă parte, s-a realizat o restrângere a sensului, fiind considerat a fi un sinonim parțial al denumirii lăptucă} zarzără, bg. zarzalcr. la origine, termenul denumește caisa; denumirea s-a păstrat regional cu acest sens, iar diferențierea semantică s-a realizat odată cu atribuirea acestui nume unei alte specii de pom fructifer (zarzărul), ce face fructe asemănătoare caiselor. In Moldova și Muntenia, s-a păstrat denumirea zarzăr} zârnă, vsl. zruno\ sensul originar al acestui lexem a fost de boabă sau grăunte; termenul s-a specializat semantic pentru a denumi planta Solanum nigrum probabil datorită fructelor numeroase sub formă de boabe pe care le are această plantă. 3. elemente lexicale create în limbă: a. termeni botanici care au dobândit un nou sens odată cu adăugarea unui sufix: aișor „ghiocel” < ai + suf. (î)șor ± ai „usturoi”; aiuș „arpagic” < ai + suf. -uș ai „usturoi”; cimbrișor „tămâiță” < cimbru + suf. -ișor cimbru; curcubețea „împărăteasă” < curcubetă + suf. -ea ± curcubetă; frăsinel < frasin + suf. -el (lat. Dictamnus albuș) / frasin (lat. Fraxinus excelsior L.); măzăriche < mazăre + suf. -ică (lat. Vicia sativa L.) mazăre (lat. Pisum sativum L.); 160 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ merișor < măr + suf. -ișor (lat. Vaccinăm vitis idaea L.) măr (lat. Malus domesticei), nucșor < nuc + suf. -șor (lat. Myristica fragrans) / nuc (lat. Juglcins regia L.); perișor < păr + suf. -ișor (lat. Elymus asper) păr (Pyrus communis)', scorțișoară < scoarță + suf. -ișoară scoarță; șofrănel < șofran + suf. -el (lat. Carthamus tinctorius) șofran (lat. Crocus sativus L.) ș.a. b. termeni din afara domeniului botanic care, prin preluarea unui sufix, s-au specializat din punct de vedere semantic în acest domeniu, dobândind un alt sens, diferit de cel inițial: ardei < arde + suf. -ei (gustul ardeiat, arzător al plantei); bâtea < bâtă + suf. -ea „papură” (tulpinile și inflorescențele acestei plante seamănă cu niște bâte); bolundariță „bolândariță” < bolând „nebun” + suf. -ariță (utilizată ca medicament cu un efect halucinogen); brâncuță < brâncă + suf. -uță (asemănarea frunzelor cu laba unui animal); clopoțel < clopot + suf. -el (florile acestei plante sunt similare clopoțeilor); crestățea < crestat + suf. -ea (aspectul crestat al frunzelor); crețișoară - crețișor < creț + suf. -ișoară (aspectul creț, ondulat al frunzelor); cuișoare < cili + suf. -ișoare (acești muguri uscați au forma unor cuie); galbinele < gălbenea < galben + suf. -ea (culoarea galbenă a florilor); lăcrămioară < lacrimă + suf. -ioară (forma florilor); limbricariță < limbric + suf. -ariță (împotriva limbricilor); măselariță < măsea + suf. -ariță (împotriva durerilor de măsele); nebunariță < nebună + suf. -ariță (proprietăți narcotice); păpușoi < păpușă + suf. -oi (forma știuletelui și mătasea porumbului îl fac să fie similar unei păpuși); plămânărică < plămân + suf. -ărică (utilizată în afecțiuni ale plămânilor); rotunjoară - rotungioară < rotund + suf. -ioară (forma rotundă a frunzelor); săpunariță < săpun + suf. -ariță (utilizare pentru proprietățile de curățare); scânteuță < scânteie + suf. -uță (forma florilor); splinuță < splină + suf. -uță (tratarea afecțiunilor gastrointestinale); toporaș - toporuș < topor + suf. -aș (probabil după forma florilor); usturoi < ustura + suf. -oi (gust usturat); vinețele < vinețea < vânât + suf. -ea (culoarea albastră a florilor) ș.a. Specializarea semantică a unor elemente lexicale s-a datorat uneori caracteristicilor similare dintre realitățile extralingvistice denumite inițial și plantele denumite ulterior: aspectul, mirosul, utilizarea ș.a. Uneori, numele moștenite sau împrumutate au intrat în limbă cu sensul inițial, dar și-au schimbat sensul în evoluția limbii. De exemplu, termenul porumb a avut inițial sensul de porumbel în limba română, la fel ca în limba latină, dar, prin asocierea dintre forma păsării cu știuletele plantei, termenul este mai degrabă cunoscut ca denumind planta. Pentru numirea păsării, limba română a adoptat o nouă denumire, porumbel, care să diferențieze cele două realități extralingvistice. 161 IRINA VLĂDESCU * Denumirile moștenite, împrumutate sau create de popor ilustrează bogăția lexicului botanic românesc, dar și originalitatea și inventivitatea poporului român care, aflat în situația de a nu dispune de nume pentru a exprima unele realități extralingvistice cu care venea în contact, a creat nume de plante, ghidându-se după diverse criterii (aspect, formă, culoare, mărime, gust ș.a.). In procesul de numire a plantelor, o categorie aparte de termeni botanici o constituie metaforele. Metafora constă în transferul unei denumiri de la o realitate lingvistică la alta, una aparținând în mod obligatoriu domeniului botanic (și anume planta pentru care se creează o denumire), pornind de la o caracteristică similară.³ Spre deosebire de metaforă, denumirile compuse de plante sunt cele care au în structura lor un nume de plantă și un determinant care să exprime o caracteristică observabilă a plantei, în opoziție cu alte plante din aceeași specie. Pe de altă parte, metaforele sunt reprezentate, în primul rând, de denumirile care au în structura lor un nume de plantă și un determinant care exprimă nu o caracteristică observabilă a plantei sau, în cazul cuvintelor derivate, un sufix care, prin alăturarea la cuvântul de bază, exprimă o trăsătură a aceleiași plante, ci caracteristici diverse din punct de vedere semantic, analogia facându-se astfel între două elemente ale domeniului botanic. în exemplele aișor, burete domnesc și ceapa ciorii, se pot identifica numele plantelor cu care se face asocierea, ai, burete și ceapă, dar sufixul și determinanții nu ilustrează caracteristici observabile ale plantelor, ci trăsături din sfere semantice diverse (uneori abstracte în raport cu realitatea desemnată), deoarece în denumirea aișor, realitatea extralingvistică desemnată nu este planta ai, în denumirea burete domnesc, planta la care se face referire nu aparține domnitorilor, iar în denumirea ceapa ciorii, planta nu are nicio legătură cu determinantul cioară, ci acesta o diferențiază față de o plantă mai cunoscută, ceapa, denumind o nouă specie. în aceeași măsură, în această categorie pot fi incluse și denumirile rezultate în urma analogiei dintre trăsăturile unei plante și o realitate extralingvistică independentă de domeniul botanic (de exemplu, barba caprei sau barba împăratului trimit la trăsături similare între aspectul realității extralingvistice denumite inițial și aspectul diverselor părți ale plantei). Dintre metaforele simple, alcătuite dintr-un singur termen, menționăm: aișor „ghiocel”, aiuș „arpagic”, brădișor (^ brad mic), cimbrișor (^ cimbru mic, mărunt), curcubețea (^ curcubetă), frăsinel (# frasin mic), măzăriche (^ mazăre), merișor (^ măr), perișor (^ păr), șofrănel (/ șofran), troscotel (f troscot) ș.a. Din categoria denumirilor metaforice rezultate în urma evidențierii caracteristicilor similare dintre două plante, una cunoscută și una necunoscută, pentru care se creează noua denumire cu ajutorul unui determinant din sfere semantice diverse, amintim: burete-crăiesc, burete domnesc, buretele-calului, buretele cerbilor, busuiocul cerbilor, busuiocul fetelor, ceapa-ciorii, ceapa-șarpelui, cirasă-păserească, floare de stea, floare domnească, floarea ³ Dumitrii Bejan, op. cit., p. 38. 162 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ clopotului, floarea Pastelul, iarba crucei, iarba-fiarelor, iarba-șerpelui, iarba vântului, lemn câinesc, lemnul-Domnului, lemnul-lui-Dumnezeu, macul ciorii, mărăcinele-câinelui, mărăcinele-coțăfănei, mărăcinele-măgariului, mărăcinele-pisicei ș.a. Am exclus din această categorie denumirile compuse în a căror structură se identifică un nume generic alături de care este notat un determinant ce ilustrează o caracteristică observabilă a plantei (formă, aspect, miros, gust, culoare, întrebuințare), considerându-le doar compuse, nu metafore: buruiana viermelui, buruiană-de-bubă-rea, buruiană de friguri, iarba păduchelui, iarba-tăieturii, iarbă de lungoare, iarbă de nigei, iarbă de rană, iarbă-puturoasă, lemn dulce, lemn-galbin, mărăcin alb ș.a. Metaforele compuse, în care denumirea plantei preia denumirea realității extralingvistice din afara domeniului botanic, prin asocierea unor caracteristici similare ale acestora, sunt foarte numeroase: barba-caprei, barba-împăratiilui, barba-popei, brânca ursului, castana calului, coada-boului, coada cocoșului, coada șoricelului, coada vacii, cornul boului, creasta cocoșului, fierea pământului, fumul pământului, gușa-porumbului, lăna-broaștei, limba-cerbidui, limba-mielului, limba-oii, limba-vacii, limba vecinei, piciorul-caprii, piciorul-cioarăi, piciorul-găinei, piciorul gâștii, piciorul vițelului, siidoarea-calului, sudoarea-capului, talpa gâștii, talpa-ursului, unghiia-măgariului, unghiia-ursului, urechea boului ș.a. Există, de asemenea, și metafore bazate pe asocieri dificil de explicat: cupa-vacei, dintele dracului, laptele paserii, mușcata dracului, păhărelul-lui-Dumnezău, pâinea babei, pita-porcului, pita-vacii, poala-Sântă-Măriei, umbra iepurelui ș.a. * Diversitatea vocabularului botanic românesc este atestată prin caracterul variat al numelor de plante: unele sunt moștenite, unele împrumutate din limbi cu care româna a intrat în contact sau ca urmare a influențelor exercitate de modelele străine utilizate în alcătuirea unor scrieri românești, iar altele sunt create în interiorul limbii române. Elementele lexicale moștenite și cele împrumutate au o pondere semnificativă în terminologia botanică românească. însă, raportându-ne la numărul numelor compuse, putem remarca faptul că cel mai utilizat procedeu în atribuirea de nume unor plante a fost compunerea. Bazându-se pe caracteristicile observabile ale plantelor, pe modul de întrebuințare sau pe rolul pe care acestea îl îndeplineau, au fost create nume de plante adecvate pentru realitățile extralingvistice desemnate. Același procedeu se pare că era utilizat în crearea numelor de plante și de către alte popoare în timpuri mai îndepărtate. Calcurile lingvistice menționate arată că unele denumiri au fost atribuite în urma observării unei caracteristici a plantelor: lat. Panax quinquefolium „cinci foi” (plantă cu cinci frunze), lat. Helianthus annuus „floarea soarelui” (plantă ce se întoarce după soare), lat. Equisetum arvense „coada calului” (iarbă lungă și aspră ca o coadă de cal), magh. macska fii „iarba-mâței” (o iarbă care este pe placul pisicilor) ș.a. 163 IRINA VLĂDESCU Astfel, se poate remarca bogăția limbii române, în general, și a terminologiei botanice, în special. Numele românești de plante reflectă atât contribuția limbii latine și a altor limbi la crearea terminologiei botanice, cât, mai ales, contribuția vorbitorilor de limba română la îmbogățirea acestui domeniu, prin numeroasele creații autentice. Se observă, de asemenea, trecerea de la o terminologie populară, moștenită, îmbogățită deopotrivă prin modificări interne și prin împrumuturi, către o terminologie de tip științific, în care denumirilor tradiționale, cu utilizare generală, li se adaugă împrumuturi neologice și calcuri savante. Sintagmele terminologice: inventar; structuri moștenite sau creații interne (prin specializare) Numele românești de plante sunt ilustrate nu doar prin elemente lexicale moștenite, prin împrumuturi și prin creații interne, ci și prin numeroase sintagme terminologice, cu relevanță pentru domeniul botanic. Spre deosebire de cuvintele compuse propriu-zise, ale căror elemente componente contribuie la atribuirea unui sens nou unei structuri lexicale, prin alăturarea lor, iar înlocuirea unuia dintre acestea cu un sinonim parțial sau total nu este posibilă fără pierderea sensului dobândit, sintagmele terminologice sunt structuri care nu ilustrează un sens nou, ci, mai degrabă, evidențiază o caracteristică a realității desemnate. In corpusul de nume de plante analizat, am identificat mai multe tipuri de sintagme terminologice: sintagme alcătuite din termeni moșteniți din latină; sintagme în structura cărora cel puțin un termen este moștenit, iar celălalt este împrumutat sau are o origine incertă; sintagme care conțin cel puțin un termen creat în limba română și sintagme formate numai din elemente lexicale împrumutate. Sintagmele terminologice alcătuite din termeni moșteniți din limba latină nu sunt foarte numeroase: cireșe roșii, fie rău, fie sălbatic, floarea nucului, iască de cer, ierburi rele, laur sălbatic, măr dulce, măr rutilat, mirt sălbatic, mușchi de lemne, nap mare rătund, nap roșu sau galbăn, paiu verde, plop sălbatec, pom aducătoriu de poame, rug sălbatec ș.a. Dintre sintagmele terminologice în structura cărora se identifică cel puțin un termen creat în limba română, menționăm: a. sintagme cu iarbă', iarbă amărăcioasă, iarbă aravienească, iarbă dulce, iarbă înghimpoasă, iarbă mărăcinoasă, iarbă veninată, ierburi mirositoare ș.a.; b. sintagme cu măr\ măr coadeș, măr curcubetariț „de forma curcubetei”, măr iernatic, măr mușcătariț ,~ tămâios”, măr văr atee, măr vărgat, meare crețești ș.a.; c. sintagme cu pară', pară coadeșă, pară iernatecă, pară mușcătariță ș.a.; d. sintagme diverse: brad rășinos, cireșe bășicate, fie necopt, frag de lemn alb, frag de lemn negru, frăgar alb, frăgar negru, ghimberiu nemțesc, napi călugărești, nucă arăbească, pară piersecă lipicioasă, scai afinesc, scorțișoară aromathicească ș.a. în corpusul analizat, am identificat și sintagme terminologice în structura cărora cel puțin unul dintre termeni este moștenit, iar celălalt termen este împrumutat sau are o origine incertă: 164 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ ai turcesc, brad sălbatic, brustur amar, brustur lat, brustur mărăcionos, bujor roșu, câinepă sălbatecă, cireașă oltonă ,~ altoită”, cireașă pârgaviță, cnistaveți verzi, endeivie albă, mac alb, mac negru, mac roșu, măr oardzăn timpuriu, văratic”, măr pestriț, măr sălcin, măslin sălbatec, nard sălbatic, pară știră ,~ acră”, piiarsecă pleșuvă, porâmb sălbatec, pur de câmp sau sălbatic, pur de grădină, roșă albă, roșă de câmp, roșă de rug, roșă de spin, roșă galbină, roșă roșie, rug de grădină, sfeclă albă, sfeclă roșie, smochin sălbatic, trandafir alb, trandafir galben, trandafir roșu, violă negrie, violă roșie, violă roșie neagră. Sintagmele terminologice ce au în structură termeni împrumutați din alte limbi sunt puțin numeroase: isop de grădină, smochină păsătoasă moale”, trandafir prost. * Terminologia botanică românească este complexă din punctul de vedere al originii termenilor care o alcătuiesc. Elementele de bază ale vocabularului botanic sunt moștenite din limba latină, dar, încă din secolul al XVII-lea, în scrierile românești sunt consemnate elemente lexicale împrumutate, la început din slavă și neogreacă (sub influența textelor utilizate în traduceri, care erau alcătuite în aceste limbi) și, mai târziu, din maghiară, turcă, bulgară, italiană și, frecvent, din latină. Relații formale și semantice: sinonimie, omonimie și hiperonimie Vocabularul botanic românesc atestă, ca orice alt domeniu al lexicului limbii, manifestări ale unor relații formale și semantice, ca rezultat al bogăției și diversității elementelor sale componente. Una dintre cele mai importante relații care se stabilește la nivelul terminologiei botanice românești este sinonimia. Dintre seriile sinonimice identificate în scrierile din secolele al XVII-lea - al XlX-lea, menționăm câteva dintr-o listă ce poate fi oricând completată: agliț - dediței; ai de pădure - aișor, alacor - crâmpicea - grâu - tenchel; amigdale - mandule; belladonă - iarba codrului', betonică - frunza tăieturii', boz - soc mic; brânca ursului - laba ursului; brustur dulce - rădăcina-ciumii; brustur-lat - lăpuș; buruiană de bubă rea - talpa gâștii; buruiană de friguri - punga-popii - straița-popii; biiruienuțe albe - silur; busuioc - mălăcină; busuiocul fetelor - busuiocul cerbilor; caprifoi - cașie; cartam - șofran; cașul-popei - cășutii-popei - nalbă mică; câinepă-sălbatică - inul-broaștei; chimin-dulce - aniș - molotru; cimbrișor - cimbru sălbatic; coada calului - barba sasului - țincraut; crin - lilie albă; cucurbită - bostan - lubeniță - tigvă; cucuruz - păpușoi - porumb; curechiu - varză; dictam - frăsinel; fig - smochin; foaie de jioară - popâlnic iepuresc; frunza voinicului - rapința; iarba-hiiarălor - iarba spornică; iarba vântului - cătușnică - iarba-mâției; iuniper - șneapăn; izmă - mintă de munte; izmă creață - mentă; laur - dafin; lemnu Domnului - lemnuș; licoperdul tuberos - bureatele cerbilor; limba boului - miruță; 165 IRINA VLĂDESCU lumineață - briliancă; măcriș păsăresc - macrișor; mărăcinele-coțăfănei - mărăcinele- cioarăi; mărgăritar- clopoțel - floare domnească - suflețel; mur - rug; mușețel - romoniță; nucă-de-mare- nucă arăbească - nucșoară; odos - ovăz sălbatic; păducel - mărăcine; pătrânjel - iarba labei-ursului; piciorul-găinei - floarea-caprei; porumbar - spin; postârnac - morcov; rotungioară - selnică; salată - lăptucă; scabioasă - râioasă; spin - măceș; tabac turcesc - tăbac-rotund sau turcescu - tutuniță; trandafir - rujă; trifoiu- mare - sulfină; violă - viorea ș.a. Seriile sinonimice sunt, după cum se observă, foarte numeroase. Ele se datorează împrumuturilor din diverse limbi, dar și creării unor denumiri care se alătură numelor moștenite sau împrumutate. * Un alt aspect interesant al numelor de plante este legat de relațiile de omonimie în care sunt antrenate unele dintre acestea. Seriile omonimice au apărut în urma specializării semantice a unor nume din domeniul botanic sau din afara acestuia, termeni ce au preluat un sens nou, formând astfel omonime cu denumiri anterior existente în limbă. Numele de plante care se angajează într-o pereche omonimică sunt destul de numeroase. Pentru exemplificarea acestei situații, am preluat majoritatea seriilor omonimice consemnate în Lexiconul de la Buda. unde numele științific al plantelor permite o interpretare riguroasă a omonimiei. Dintre acestea, menționăm: 1. aiișor, „o plantă, Asphodillus Ramosus Linn.” - aiișor, „o altă plantă, adecă aiu- de-pădure. Lilium martagon Linn.”; 2. aiu-de-pădure, Lilium martagon Linn. - aiu-de-pădure, Chelidonium majus - aiu-de-pădure, Asphodelus luteus; 3. brânca ursului, iarba, Brancia, -ciae- brânca ursului, Branca ursina; 4. cătușnică, Nepeta cataria Linn. - cătușnică „unguraș, Marrubium vulgare Linn.”; 5. ciulin, Dipsacus follonum Linn. - ciulin „scaiu, Carduus”; 6. creasta-cocoșului, lat. crista galii - creasta-cocoșului „numele unor plante, Rhinatus, crista galii și Leonorus cardiaca Linn.”; 7. cucurbețea, „adecă un bostan inie” - cucurbețea, „altă plantă, Bryonia alba Linn.”; 8. cucută, „adecă buciniș. Conium maculatum Linn.” - cucută, „adecă brânca- ursului. o plantă, Heracleum spondylium Linn.”; 9. iarba-șarpelui, Serpentaria - iarba-șarpelui, cardu-Sântă-Mariei; 10. izmă, „mintă, Menta” - izmă, „tămâiță, Chenopodium botrys”; 11. lăptucă, „adecă burete-dulce. Agarius lactifluus Linn.” - lăptucă, „adecă sălată. Lactuca sativa Linn.”; 12. măzăroiu, „adecă măzăriche” - măzăroiu, „adecă floare de mazere, Lathyrus odoratus Linn.”; 13. merișor, „diminutivul lui măr” - merișor, „o plantă, Pyrola rotundifolia Linn.”; 14. polomidă, „pălămidă, Serratula arvensis Linn.” - polomidă, „volbură, Convidvulus”. 166 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ * Ultima relație semantică ce se stabilește în structura vocabularului botanic românesc este hiperonimia. în vocabularul botanic analizat, hiperonimele, fiind termeni generali, se identifică în încercările de clasificare a numelor de plante, prezente în definițiile acestora. Din nevoia de a clarifica anumite concepte necunoscute sau mai puțin cunoscute, autorii scrierilor lexicografice au apelat la folosirea unui hiperonim pentru a încadra numele de plante în clase și pentru a specifica natura lor. O astfel de clasificare, prin utilizarea unui hiperonim, este prezentă în Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione. în Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, dar mai ales în Lexiconul de la Buda. Pentru a ilustra aceste situații, vom menționa câteva exemple: 1. hiperonimul //oare: barba-împăratiilui (o floare)', belbus (o floare foarte sălbatecă și rea)', belșită (o floare)', meghieran (floare)', năpraznic (o floare)', pinten (o floare)', rănunchiu (o floare)', silur (o floare)', slăbănog (o floare)', stângen (o floare)', suflețea (o floare)', toporașu (o floare) ș.a.; 2. hiperonimul iarbă', barba-sasului (iarbă); boz (iarbă); coadă-de-bou (o iarbă iaste); costreiu (o iarbă); iarba-caprei (iarbă); iepurel (o iarbă); piciorul-cioarăi (iarbă) ș.a.; 3. hiperonimul legumă', cartifiol (o legumă); turbure (o legumă) ș.a.; 4. hiperonimul lemn sau pom'. acaț (un lemn); chitru (un pom); jugaștrii (un lemn); liliiac (lemnul); măslin (lemnul); măslin sălbatec (lemnul), mur (lemnul), nuc (lemnul), păducel (un lemn); piiarsec (lemn); salbă-moale (un lemn); sasafras (un lemn); sânger (un lemn); șneap (un lemn); tisă (un lemn); verigariu (un lemn) ș.a.; 5. hiperonimul plantă', aiișor (o plantă); alior (o plantă); aloe (o plantă); amărea (o plantă); anghelică (o plantă); anglicel (o plantă); arățel (o plantă); asudii-capului (o plantă); asunătoare (o plantă); barba-caprei (o plantă); barba-lui-Aron (o plantă); brie (o plantă); brilioancă (o plantă); bruncruț (o plantă); calce (o plantă); calmu (o plantă); cardu (oplantă); carpenă (oplantă); coada-calului (oplantă) ș.a. Modificări de inventar: regionalisme, arhaisme Influența manifestată de limbile de cultură ale popoarelor vecine asupra limbii române a marcat transferul unor termeni dintr-o limbă în cealaltă, dar și gradul de impunere a acestor elemente. Astfel, anumiți termeni împrumutați au fost utilizați în toate teritoriile unde era vorbită limba română. Alții au fost păstrați doar regional, în zonele mai apropiate de cele în care era vorbită limba din care au fost împrumutați. Astfel, gradul de influență a depins, într-o anumită măsură, de apropierea teritorială. în inventarul de nume de plante realizat, am identificat două tipuri de regionalisme: regionalisme lexicale și regionalisme fonetice. Cele mai multe regionalisme lexicale sunt reprezentate de împrumuturi și au fost păstrate, în general, doar în regiunile proxime celor în care era utilizată limba de origine 167 IRINA VLĂDESCU (maghiară, bulgară, slavă ș.a.). Pentru ilustrarea acestei situații, menționăm: acaț „salcâm” (Transilvania), aghistină „castană” (Transilvania), atrățel „limba-câinelui” (Transilvania), baraboi (Transilvania, Moldova, Bucovina), boroșlan „liliac” (Transilvania), buc „fag bătrân” (Moldova și Transilvania), cartifiol „conopidă” (Transilvania), călărabă „nap” (Transilvania), crumpiră „cartof’ (Oltenia și Ardeal), cucuruz (Transilvania, Banat), hagimă sau hașmă „arpagic” (zone din Transilvania și Moldova), lilie „crin” (Moldova și Transilvania), lubă (Transilvania), mocni „cireș care face cireșe pietroase” (Transilvania), părpian (Transilvania), pitoancă „minătarcă” (Transilvania), pom de mandulă (Transilvania), siifulf (Transilvania), șpinat „spanac” (Transilvania), tormac „hrean” (Banat) ș.a. Există și nume moștenite de plante care au fost păstrate regional: ai (Transilvania și Moldova), curechi (Moldova, Bucovina, Transilvania și Maramureș). Spre deosebire de regionalismele lexicale, regionalismele fonetice sunt create în interiorul limbii prin modificări de ordin fonetic ale unor termeni moșteniți, împrumutați sau ale unor structuri interne. Astfel, acești termeni se găsesc, pe de o parte, în forma literară și, pe de altă parte, într-o formă alterată fonetic, utilizată numai în anumite regiuni. Unele dintre aceste elemente regionale s-au păstrat până astăzi. Dintre numele de plante care ilustrează această categorie, amintim: anin „arin” (Muntenia și Banat), cucurbătă „curcubătă” (Maramureș), dzadă „zadă” (dialectul macedoromân), fasui „fasole” (Oltenia), frapsine „frasin” (Banat), mitarcă (Transilvania), năranză (Muntenia), pătrânjel „pătrunjel” (Transilvania), peară „pară” (Transilvania), plumână (Moldova și Transilvania), postârnac „păstârnac” (Transilvania și Moldova), rădiche „ridiche” (Moldova), salcă sau sarce „salcie” (Transilvania), sulcină „sulfină” (Moldova), sveclă „sfeclă” (Moldova), veardză „varză” (dialectul aromân) ș.a. * Termenii botanici învechiți, care nu mai sunt utilizați în limba română astăzi, nu sunt foarte numeroși. Acest fapt poate sugera că vocabularul botanic românesc este unul stabil, în care elementele lexicale sunt utilizate și rar sunt înlocuite de elemente neologice. Dintre arhaismele identificate în inventarul realizat, amintim: andidie. aromat „cuișoare”, bostan „livadă” (Moldova), casia „scorțișoară”, chedru. ciicuruziște. eban „abanos”, ferece, fig „smochin”, finic. momordică. năranză. sălhă „pădure deasă”, steage. titră „lămâie”. Unii dintre acești termeni erau neologici la momentul alcătuirii lucrărilor în care au fost consemnați (de exemplu, termenul finic în lucrarea Dictionarium Valachico-Latinum). * Formarea terminologiei botanice românești a constituit un proces de lungă durată, începând cu secolul al XVII-lea, când primele elemente lexicale cu specific botanic au apărut în scrieri românești, mai întâi în traduceri și adaptări ale unor modele străine și, apoi, în lucrări în care autorii români au adus contribuții originale, participând la dezvoltarea limbii române și la afirmarea acesteia ca limbă de cultură. 168 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Diversitatea și bogăția materialului lexical botanic rezultă din metodele variate prin care acesta a fost format: de la elemente moștenite, la împrumuturi și creații interne. Reprezentând baza vocabularului botanic românesc, termenii moșteniți din latină și-au păstrat forma și sensul, marcând astfel stabilitatea limbii. împrumuturile au fost făcute din surse și din limbi diverse, prin traducerea unor texte sau prin contactul direct cu alte popoare. însă, cea mai semnificativă pondere o au creațiile interne, care nu doar o dată ilustrează inventivitatea poporului român. Compusele care denumesc plante au adesea la bază o caracteristică a acestora. Utilizând trăsăturile și proprietățile plantelor, vorbitorul de limbă română a găsit cele mai potrivite nume pentru a desemna realitățile extralingvistice specifice domeniului botanic. 169 CONCLUZII Terminologiile, indispensabile pentru practicarea și pentru cunoașterea oricărei activități umane, îi interesează atât pe specialiștii din diversele domenii, cât și pe lingviști sau pe traducători. Cu toate acestea, studierea științifică a terminologiilor, indiferent de domeniile pe care le ilustrează acestea (matematică, geografie, fizică, botanică, medicină, filosofic ș.a.), constituie o dezvoltare relativ recentă a investigațiilor lingvistice. Terminologia botanică românească, complexă și extrem de cuprinzătoare, având o foarte bogată componentă populară, dar și o parte constitutivă utilizată doar de către specialiști, necesită un studiu aprofundat, cercetările de până acum, descriptive și, într-un fel, cumulative, fiind insuficiente pentru stabilirea unei istorii a domeniului sau pentru identificarea direcțiilor în care au evoluat unele fenomene de limbă specifice. Domeniu vast de cercetare, încă foarte puțin studiat, terminologia botanică reprezintă o autentică provocare lingvistică. Cercetătorii, de regulă botaniști, au reușit, prin încercări nu o dată repetate, să întocmească liste aproape exhaustive ale numelor de plante sau să înregistreze astfel de nume în lexicoane sau dicționare de uz general, descriptive și normative totodată. Puțin numeroasele lucrări dedicate terminologiei botanice sugerează, în acest cadru, parcursul, istoria constituirii terminologiei botanice românești, procesul de apariție și de fixare a denumirilor actuale, în cele două registre, popular și științific, dar cercetarea acestei terminologii implică, după cum am văzut, foarte multe dificultăți. Interesul vădit pentru terminologia botanică își are justificarea în dorința de a descoperi procesul de constituire a științelor naturii, în general, și a botanicii românești, în special, cu scopul nedeclarat de a analiza modul cum poporul român și-a însușit sau a creat nume de plante. Cercetările în domeniu efectuate până acum au adus o contribuție importantă la cunoașterea (cantitativă) a terminologiei noastre botanice, dar nu au clarificat totdeauna modul de numire a unei plante sau proveniența acestei numiri: sunt oare numele de plante create de popor sau numele au fost preluate din scrieri culte, adesea prin intermediul instrucției școlare, de la învățați, prin mijlocirea traducerilor sau de la popoarele vecine, cu care a intrat în contact în decursul timpului? O altă întrebare care se ridică este legată de stabilirea caracterului cult al unor nume, de caracterul metaforic sau doar denominativ al altora și de opoziția, respectiv corelația ce se creează astfel între denumirile botanice culte și cele populare. Putem spune că numele de plante însușite prin cultură sunt în totalitate denumiri împrumutate sau calchiate după termeni sau sintagme preluate din alte limbi, iar termenii populari sunt creați în totalitate de către popor? S-a produs prin cultură o oficializare a vechilor termeni sau aceștia din urmă au devenit simple variante lexicale? Răspunzând integral sau doar parțial la aceste întrebări, am încercat să clarificăm, prin lucrarea pe care am elaborat-o, procesul de formare a terminologiei botanice românești și structura acesteia. IRINA VLĂDESCU Vocabularul botanic românesc a cunoscut un amplu proces de dezvoltare și de specializare terminologică. Consemnarea numelor de plante în scrieri diverse, chiar din epoca de început a scrisului în limba română, a permis stabilirea etapelor de formare a acestui vocabular, precum și reconstituirea traseului pe care îl ilustrează numele de plante existente în limbă, de la primele atestări până la afirmarea terminologiei specifice domeniul botanic. Clarificarea aspectelor legate de încadrarea numelor de plante în registrul cult sau în registrul popular a reprezentat principalul scop al cercetării noastre. în parcursul ales, am urmărit înregistrările numelor de plante în cele mai vechi texte literare oficiale, traducerile religioase, în lexicoanele importante, dar și în manuscrise originale, unele consacrate special consemnării denumirilor de plante. Am constituit și apoi am analizat inventare de termeni pentru a stabili ce rol a avut influența cultă, dar și care a fost contribuția în domeniu a vorbitorului obișnuit de limbă română. în studiul nostru am urmărit deci să parcurgem traseul pe care l-a avut terminologia botanică românească de la traduceri din veacul al XVII-lea până la texte din secolul al XlX-lea, când se constituie terminologia botanică modernă în cadrul limbii române literare, deci de la tradiție, cu baze populare, dar și intermediate de modelul cult, până la influențele culturale moderne, aduse inițial de către iluminism. Considerăm, în această analiză, că ceea ce ține de tradiție se referă la numele de plante moștenite sau create de vorbitorul neinstruit de limbă română prin diverse mijloace, iar ceea ce este datorat unor influențe culturale a apărut prin împrumut neologic, prin preluare mediată de cultură (făcută prin instrucție sau prin traduceri), inclusiv prin calc, în care termeni moșteniți au fost recuperați în cadrul unor structuri create prin imitație (structuri traduse și adaptate la normele limbii române din diferite epoci). începutul scrisului românesc, reprezentat de traduceri, de adaptări ale unor texte străine, dar și de imitații fidele ale unor modele culturale, în special slavone, a limitat ilustrarea bogăției limbii române. Domeniul botanic nu este o excepție: numele de plante au fost notate, de cele mai multe ori, sub influența textelor utilizate în traduceri, dar și după rigorile impuse de surse (cum este cazul scrierilor religioase, unde spiritul și litera textului trebuiau respectate cu strictețe). Există totuși și cazuri în care traducătorii sau revizorii textelor au optat pentru selectarea unor denumiri cunoscute poporului român, susținând astfel un proces de adaptare culturală. Astfel, adaptarea culturală a numelor de plante s-a realizat atunci când a fost posibil, atât în scrierile religioase, cât și în cele laice, prin selectarea celor mai potrivite elemente lexicale, în raport cu nivelul cultural al poporului, cu posibilitățile sale de înțelegere, dar și cu experiența sa. Cultura română s-a dezvoltat odată cu alcătuirea primelor scrieri ce aveau un caracter original. Deși nu erau în totalitate creații proprii, textele încadrate aici consemnau întotdeauna contribuțiile originale ale autorilor (termeni românești preluați din diverse zone ale țării, care se utilizau doar pe teritorii românești, analogii cu realitățile extralingvistice autohtone, fapte de limbă neînregistrate până atunci). în alcătuirea lucrărilor lexicografice, dar și a scrierilor științifice se oglindește cel mai bine nivelul de dezvoltare culturală și lingvistică românească. Prezența numelor de plante este atestată în scrieri cu specific diferit, începând, așa cum am menționat, din primele secole ale scrisului nostru literar. 172 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Un prim factor care a determinat utilizarea numelor de plante în anumite lucrări a fost reprezentat de condiționarea impusă de traduceri. Astfel, în scrierile religioase ne-am oprit, datorită întinderii și diversității tiparelor stilistice, la Biblia de la București, corelând forma tipărită în 1688 cu ms. rom. 45, ms. rom. BAR 4389 și Noul Testament de la Bâlgrad, a căror traducere impunea respectarea cu strictețe a textului originar. Denumirile botanice au avut rolul de a servi drept instrumente pentru realizarea versiunii românești, prin echivalarea termenilor din textele originare cu lexeme uzuale în română, adaptând uneori forma textelor-sursă la nivelul cultural al cititorului român, pentru a-i înlesni înțelegerea mesajului. în textele laice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea {Rujdenița, gromovnicele, cărțile de bucate sau textele medicale), a căror traducere nu impunea o reproducere fidelă a surselor, notarea numelor de plante a fost mai puțin influențată de izvoarele care au servit drept model. Denumirile botanice au fost aici mai frecvent preluate din limba vorbită a vremii și au avut rolul de a contribui la realizarea unor scopuri practice, care vizau buna desfășurare a vieții românilor: prezentarea unor mijloace de tratament, întocmirea unor rețete culinare, dar și aflarea viitorului. O situație aparte este ilustrată de numele de plante prezente în Lexiconul slavo- românesc și tâlcuirea numelor, aparținând lui Mardarie Cozianul, instrument creat pentru a facilita traducerea textelor bisericești. Seria denumirilor specifice scrisului religios slavon a fost completată cu nume de plante care nu apar în textele religioase, marcând astfel interesul timpuriu manifestat pentru acest domeniu. Așadar, în textele religioase din secolul al XVII-lea, dar și în texte laice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, care aveau un caracter practic, utilizate ca mijloace pentru îndeplinirea unor scopuri diverse, din afara domeniului botanic, prezența numelor de plante a fost condiționată în primul rând de sursele și de modelele culturale avute în vedere în alcătuirea versiunilor românești. Astfel, inventarul de nume de plante a fost îmbogățit în special sub presiunea izvoarelor. Adaptarea denumirilor botanice străine a fost o opțiune pentru traducători atunci când limba română nu dispunea de elemente lexicale pentru denumirea realităților descrise în textele originare. Parcursul identificării numelor de plante continuă în lucrările lexicografice de la jumătatea secolului al XVII-lea {Dictionarium Valachico-Latinum) și de la începutul secolului al XVIII-lea {Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione), care probează bogăția vocabularului botanic românesc, prin consemnarea unor elemente lexicale neînregistrate anterior, validând interesul crescând pentru notarea unor fapte de limbă vorbită. Elementele de inovație pe care le aduc aceste două lucrări sunt reprezentate de îndepărtarea de modele slave, predominante în epocă, și apropierea de modele latinești, fapt ce marchează deschiderea către culturile occidentale, dar și de accentul pus pe notarea realităților lingvistice din diverse domenii, ca elemente de sine stătătoare, fără a fi influențate major de exigențele unui model cultural străin. Diversitatea scrierilor în care sunt consemnate nume de plante se oglindește și în textele științifice de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea. 173 IRINA VLĂDESCU Scrieri precum Gramatica de la învățătura fizicii sau învățătură firească spre surparea supeștiției norodului au contribuit la răspândirea cunoașterii științifice în rândul maselor, prin explicarea unor fenomene neînțelese și prin prezentarea unor concepte științifice într-un cadru organizat. Numele de plante notate aici, preluate în majoritatea situațiilor din limba vorbită a vremii, trec printr-un proces de specializare terminologică, prin statutul lor: erau utilizate în contexte științifice, pentru răspândirea cunoașterii de tip științific. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, una dintre cele mai importante lucrări care au contribuit la formarea terminologiei botanice românești a fost Nomina Vegetabilium. alcătuită de Jozsef Benko. Deși cu aproape un secol înainte de publicarea acestei lucrări, un călugăr de la o mănăstire din Bistrița alcătuise prima listă cu nume românești de plante {Fragmentul de la Bistrița), lista lui Benko are o importanță mai mare prin notarea denumirilor științifice latinești ale plantelor și prin organizarea numelor în categorii, acțiuni fără precedent în istoria vocabularului botanic românesc, fapt ce a reprezentat și momentul de constituire a terminologiei botanice propriu-zise. Seria scrierilor relevante pentru ilustrarea procesului de constituire a terminologiei botanice românești, alcătuite în secolele al XVII-lea - al XlX-lea, se continuă cu cea mai importantă lucrare de la începutul secolului al XlX-lea, Lexiconul de la Buda, o scriere fără precedent în istoria limbii române prin amploarea sa, prin maniera de a prezenta faptele de limbă (însoțite de indicații etimologice, de explicații și de expresii echivalente în maghiară, germană și latină), dar și prin rolul pe care l-a avut în afirmarea terminologiei botanice românești ca domeniu de sine stătător, ilustrat în normarea denumirilor de plante, încadrarea lor în clase și definirea elementelor lexicale botanice prin intermediul denumirilor latinești preluate din clasificările botanistului Cari von Linne, aducând astfel cultura română la același nivel cu cel al culturilor occidentale. Astfel, se evidențiază interesul special pentru denumirile botanice, amplificat în perioada iluminismului românesc de nevoia de culturalizare și educare științifică. Modelul modern, reprezentat de clasificările științifice propuse de botanistul suedez Cari von Linne, impune o schimbare a atitudinii față de numele de plante, dar și apariția terminologiilor științifice. Analiza termenilor excerptați din lucrările considerate relevante pentru cercetarea noastră a avut în vedere stabilirea etimologiei, motivarea apariției numelor (create de popor sau însușite prin cultură), analiza unor clase de nume în funcție de anumite criterii (tipurile de plante: arbori, pomi fructiferi, plante de leac și altele; proveniența numelor: popular sau cult, împrumut, moștenit sau calc, nume științific preluat din clasificarea botanistului Cari von Linne sau nume științific fără specificarea sursei). Originea diferită a numelor de plante și consemnarea lor în scrieri cu specific diferit (scrieri religioase sau laice, de largă circulație sau științifice) au fost ilustrate în reconstituirea transferului firesc al elementelor botanice din lexicul comun în sfera terminologiei botanice. Așadar, definitoriu în analiza numelor de plante notate în scrierile selectate este rolul pe care l-a avut cultura sud-est europeană sau, din secolul al XVIII-lea, cultura occidentală în crearea terminologiei botanice românești (raportat, în acest ultim caz, la lucrările botanistului Cari von Linne), dar și contribuția pe care au avut-o învățații iluminiști, grupați 174 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ în Școala Ardeleană, în îmbogățirea, în modernizarea terminologiei botanice, dar și în generalizarea acesteia (prin includerea unora dintre termenii științifici botanici în Lexiconul de la Buda'). Procesul de constituire a terminologiei botanice românești, desfășurat de-a lungul secolelor al XVII-lea - al XlX-lea, a ilustrat, pe de o parte, diversitatea lexicală specifică acestui domeniu (reprezentată de numele moștenite, împrumutate, obținute prin calc lingvistic sau create de popor, cu elemente existente în limbă și prin mijloace proprii acesteia) și, pe de altă parte, transferul elementelor lexicale cu specific botanic din limba vorbită în scrieri științifice sau normative, unde le-a fost recunoscut statutul de termeni și au fost acceptați ca parte a vocabularului românesc literar, tocmai prin consemnarea lor în asemenea texte, alături de denumirile științifice corespunzătoare. Astfel, a fost realizată trecerea de la tradiție la inovație, de la consemnarea numelor de plante uzuale, la notarea și la organizarea de tip științific, după modele culturale occidentale. 175 BIBLIOGRAFIE Izvoare ^Biblia de la București (1688). 1991-2015. In seria Monumenta Linguae Dacoromanorum, Iași: Editura Universității Al. I. Cuza. * Dictionarium Valachico-Latinum. Primul dicționar al limbii române. 2008. Ed. Gh. Chivu, București: Editura Academiei. * Lexiconul de la Buda (1825). 2013. Ediție electronică realizată de Maria Aldea (coord.), Daniel- Corneliu Leucuța, Lilla Marta Vremir, Vasilica Eugenia Cristea, Adrian Aurel Podani, Cluj- Napoca. * Ms. rom. 4389. Prelucrare a Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu de către Daniil Panoneanul, în Biblia 1688, seria Monumenta Linguae Dacoromanorum, Iași: Editura Universității Al. I. Cuza, 1991-2015. * Ms. rom. 45. Versiunea revizuită a Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în Biblia 1688, seria Monumenta Linguae Dacoromanorum, Iași: Editura Universității Al. I. Cuza, 1991-2015. * Septuaginta. 2004. Ediție de Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Dan Slușanschi, Iași: Editura Polirom. *Versiunea modernă a textului biblic, în Biblia 1688, seria Monumenta Linguae Dacoromanorum, Iași: Editura Universității^/. I. Cuza, 1991-2015. Benko, Jozsef. 1873. Nomina Vegetabilium, în Ion Coteanu, Prima listă a numelor românești de plante, București: Institutul de Linguistică Română, 1942. Bobb, loan. 1822-1823. Dictionariu rumanesc, lateinesc si unguresc, Cluj, Tipografia Colegiului Reformat. Borza, Al. 1929. Primul dicționar de științe naturale românesc. Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae de Gh. Șincai, în Dacoromania, V, p. 553-562. Cartojan, Nicolae. 1927-1928. Cel mai vechi zodiac românesc: Rujdenița popeilon Românul (1620), în Dacoromania, V, p. 584-601. Constantinescu, Ioana. 1997. O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca brâncovenească, București: Editura Fundației Culturale Române. Corbea, Teodor. Dictiones Latinae cum Valachica interpretatione. 2001. Ediție de Alin-Mihai Gherman, Cluj-Napoca: Editura Clusium. Crețu, Grigore. 1900. Mardarie Cozianul - Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor din 1649, Bucuresci: Edițiunea Academiei Române. Drăganu, Nicolae. 1922. Cea mai veche carte rakoczyană. Gromovnicul, Anuarul Institutului de Istorie Națională, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, p. 175-183. Georgescu, Magdalena. 1981. Cea mai veche listă cu nume românești de plante, în Limba română, XXX (l),p. 13-21. Hotiniul, Amfilohie. 1796. Gramatica de la învățătura fizicii, redactor responsabil L. S. Dergaciova, prefața de A. I. Babii si St. Lupan, glosar de St. Lupan, note de A. I. Babii, Chișinău: Editura Știința, 1990. Mareș, Al. (coord.) 1994. Crestomația limbii române vechi, voi. I (1521-1639), București, Editura Academiei Române, p. 202-206. IRINA VLĂDESCU Micu, Samuil. 1795. Biblia de la Blaj, ed. jubiliară de loan Chindriș și Eugen Pavel, Roma: Tipografia Vaticana, 2000. Șincai, Gh. 1804-1808. învățătură firească spre surparea superștiției norodului, ediție de Da vid Prodan, București: Editura Științifică, 1964. Cărți/volume *Dicționanil explicativ al limbii române. 2009. Ediția a Il-a revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic. * Dicționarul limbii române. 2010. Voi. I - 19, București: Editura Academiei Române. * Micul dicționar academic. 2010. Ediția a Il-a, București: Editura Univers Enciclopedic. Andriescu, Al., Paul Miron (coord.). 2003. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea aXI-a: Liber Psalmonim. Iași: Editura Universității Al. L Cuza. Andriescu, AL, Vasile Arvinte, loan Caproșu, Corneliu Dimitriu, Elsa Liider, Paul Miron, Mircea Roșian, Marietta Ujică. 1991. Biblia de la București (1688), Partea a Il-a: Exodul, în seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Iași: Editura Universității Al. I. Cuza. Andriescu, AL, Vasile Arvinte, loan Caproșu, Eugenia Dima, Elsa Liider, Paul Miron, Petru Zugun. 1995. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a V-a: Deuteronom. Iași: Editura Universității Al. L Cuza. Andriescu, AL, Vasile Arvinte, loan Caproșu, Elsa Liider, Paul Miron, Mircea Roșian, Marietta Ujică. 2004. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea I: Geneza, Iași: Editura Universității Al. I. C\xza. Bejan, Dumitru. 1991. Nume românești de plante, Cluj-Napoca: Editura Dacia. Bidu-Vrănceanu, Angela (coord.). 2010. Terminologie și terminologii, Editura Universității din București. Bidu-Vrănceanu, Angela, Cristina Călărașu, Liliana lonescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan. 1997. Dicționar general de științe. Științe ale limbii, București: Editura Științifică. Bidu-Vrănceanu, Angela. 2000. Lexic comun, lexic specializat, Editura Universității din București (variantă electronică). Bidu-Vrănceanu, Angela. 2005. Limba română contemporană. Lexicul, București: Editura Humanitas. Borza, AL 1968. Dicționar etnobotanic - cuprinzând denumirile populare românești și în alte limbi ale plantelor din România, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România. Butiurca, Doina. 2015. Lingvistică și terminologie. Hermeneutica metaforei în limbajele de specialitate, Iași: Institutul European. Butiurca, Doina. 2017. Rolul lingvisticii și al modelului cultural în terminologie, Târgu-Mureș: Universitatea „Petru Maior”. Chivu, Gh. 2000. Limba română de la primele texte până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, București: Editura Univers Enciclopedic. Chivu, Gh. 2008. Dictionarium Valachico-Latinum. Primul dicționar al limbii române, București: Editura Academiei. Constantinescu, Ioana. 1997. O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca brâncovenească, București: Editura Fundației Culturale Române. Coteanu, Ion. 1942. Prima listă a numelor românești de plante, București: Institutul de Linguistică Română. Dimitrescu, Florica. 1958. Locuțiunile verbale în limba română, București: Editura Academiei Române. 178 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Dimitrescu, Florica. 1995. Dinamica lexicului românesc, Cluj-Napoca: Editura Clusium Logos. Gafton, Alexandru. 2012. De la traducere la norma literară. Contribuția traducerii textului biblic la constituirea vechii norme literare, Iași: Editura Universității „Alexandru loan Cuza”. Gaster, Moses. 1891. Chrestomatie română, I, Leipzig-București. Gorovei, Artur, M. Lupescu. 1915. Botanica Poporului Român, Fălticeni: Tipografia Josef Bendit. Lupu, Coman. 1999. Lexicografia românească în procesul de occidentalizare latino-romanică a limbii române modern (1780 - 1860), București: Editura Logos. Macrea, Dimitrie, Emil Petrovici (coord.), 1955-1957. Dicționarul limbii române literare contemporane, I—IV, București: Editura Academiei Republicii Populare Române. Mareș, Al. (coord.). 1994. Crestomația limbii române vechi, voi. I (1521—1639), București: Editura Academiei Române. Moldenke, Harold, Alma Moldenke. 1952. Plants of the Bible - Historical Sketch, Waltham, Massachusetts: Chronica Botanica Company. Munteanu, Eugen (coord.). 2014. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a XlII-a: Isaias, Iași: Editura Universității,Alexandru loan Cuza”. Munteanu, Eugen (coord.). 2014. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a XJV-a: Ieremias, Lamentationes Ieremiae. Iași: Editura Universității^/. I. Cuza. Munteanu, Eugen (coord.). 2014. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a VUI-a: Regum III. RegumIV. Iași: Editura Universității Al. I. Cuza. Munteanu, Eugen (coord.). 2015. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea aXII-a: Proverbia, Ecclesiastes, Canticum Canticorum. Iași: Editura Universității Al. I Cuza. Munteanu, Eugen (coord.). 2015. Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Partea a XXIII- a: Novum Testamentum I: Evangelia. Iași: Editura Universității Al. I. Cuza. Munteanu, R. 1962. Contribuția Școlii Ardelene la culturalizarea maselor, Editura de Stat Didactică și Pedagogică. Seche, Mircea. 1966. Schiță de istorie a lexicografiei române de la origini până la 1880, voi. I, București: Editura Științifică. Soare, Liliana. 2013. Din începuturile terminologiei științifice românești, voi. I, Pitești: Editura Paralela 45. Ursii, N. A. 1962. Formarea terminologiei științifice românești, București: Editura Științifică. Vigouroux, F. 1900. La Sainte Bible Polyglotte, Ancien Testament, Tome I, Le Pentateuque, A. Roger et F. Chemoviz, Paris: Libraires-Editeurs. Studii/articole Andriescu, Al. 2004. Locul Bibliei de la București în istoria culturii, literaturii și limbii române literare, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași: Editura Universității Al. I. Cuza, p. 7-45. Arvinte, Vasile. 1994. „Studiu lingvistic asupra cărții a patra (Numerii) din Biblia de la București (1688), în comparație cu Ms. rom. 45 și cu Ms. rom. 4389”, în seria Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, voi. IV, Editura Universității Alexandru loan Cuza, Iași, 1994, p. 41^2. Barbu, VioreL 2004. Cuvânt înainte, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, p. 1. Borza, Al. 1929. Primul dicționar de științe naturale românesc. „Vocabularium pertinens ad tria Regnum Naturae” de Gh. Șincai, în Dacoromania, V, p. 553-562. 179 IRINA VLĂDESCU Cartojan, Nicolae. 1927-1928. Cel mai vechi zodiac românesc: Rujdenița popei Ion Românul (1620), în Dacoromania, V, p. 584—601. Cazacu, Matei. 1997. Studiu introductiv, în Ioana Constantinescu, op. cit., p. 40. Cemovodeanu, Paul, N. Vătămanu. 1981. Alegerile lui Ippocrat - prima traducere în românește a „Aforismelor” lui Hipocrate, în Trecut și viitor în medicină, București: Editura Medicală, 1981, p. 111-182. Chivu, Gh. 2006. Cartea de bucate, un manuscris singular în scrisul vechi românesc, în Gabriel Ștrempel la 80 de ani, Satu-Mare, p. 123-136. Chivu, Gh. 2010. Alegerile lui Ippocrat, Considerații asupra vocabularului unui vechi text medical, în Lexic comun. Lexic specializat, Analele Universității Dunărea de Jos din Galați, fascicula XXIV, III, nr. 1, p. 29-34. Chivu, Gh. 2012. Scrisul religios, componentă definitorie a culturii vechi românești, în Dacoromania, serie nouă, XVII, nr. 1, p. 54-67. Chivu, Gh. 2013. Nume de plante în texte vechi românești, în „Name and Naming” Proceedings of the Second International Conference of Onomastics. Onomastics in Contemporary Public Space, Cluj-Napoca, p. 1000-1015. Chivu, Gh. 2014. Prima listă de plante și începuturile terminologiei românești, - în Chivu, Gh., Oana Uță Bărbulescu, Ion Coteanu-In memoriam, Editura Universității din București, p. 95-100. Draica, Dumitru. 2014. Școala Ardeleană și lupta pentru unificarea limbii și instituirea ortografiei românești, în Limba Română, XXIV, nr. 2, p. 168-175. Drăganu, Nicolae. 1922. Cea mai veche carte rakoczyană. Gromovnicul, Anuarul Institutului de Istorie Națională, Cluj, Institutul de Arte Grafice ,Ardealul”, p. 175-183. Drăganu, Nicolae. 1931-1933. Recensii. Gobl Lâszlo, A magyar szotârirodalom hatâsa az olâhra, în Dacoromania, VII, p. 264—266. Georgescu, Magdalena. 1981. Cea mai veche listă cu nume românești de plante, în Limba Română, XXX, nr. l,p. 13-21. Micu, Samuil. 1910. Istoria, lucrurile și întâmplările Românilor, în Bibliografia românească veche, tomul II 1717-1808, ediția Academiei Române, București, p. 480, apud Romul Munteanu, Contribuția Școlii Ardelene la culturalizarea maselor, p. 5. Milică, loan. 2010. Modele naive și modele savante în reprezentarea lingvistică a realității: denumirile de plante, în Limba Română (Chișinău), XX, Nr. 11-12, Chișinău, p. 77-87. Milică, loan. 2013. Trăsături, tipuri și funcții ale metaforei în discursul științific, extras din Lumi discursive. Studii de lingvistică aplicată, Iași: Editura Junimea, p. 253-274. Miron, Paul. 2004. O nouă ediție a Bibliei lui Șerban, în Biblia de la București (1688), seria Monumenta linguae Dacoromanorum, Partea I: Geneza, Iași, (autori: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, loan Caproșu, Elsa Liider, Paul Miron, Mircea Roșian, Marietta Ujică), p. 5. Neveu, Frank. Un aspect de Tapport des corpus ă la terminologie linguistique: Talignement, în Blampain, Thoiron, Van Campenhoudt, p. 383, apud Andreea-Victoria Grigore, Variația terminologică în terminologia meteorologiei, 2005, p. 210, http://www.diacronia.ro/ ro/indexing/details/V 1699/pdf. Panțu, Zach. C. 1902. Vocabular botanic cuprinzând numirile științifice și populare ale plantelor, extras din Buletinul Erbariului Institutului Botanic din București, Anul I, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva. Pascu, Giorge. 1929. Nume de plante - II Etimologii populare. Iarba lui Tatin, Revista critică, An 3, Nr. 4 (octombrie-decembrie), p. 261-264. Pop, Emil. 1930. Cei dintâi culegători ai numelor românești de plante, extras din revista Țara Bârsei, II, nr. 2, Brașov: Tipografia Unirea, p. 164—174. 180 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Puiu, Sidonia. 2004. Istoria naturei sau a firei de Gheorghe Șincai - cel dintâi manual de istorie naturala în limba română, în Anuarul Librăria, III, Lucrările simpozionului național „Gheorghe Șincai - sub semnul istoriei’', Târgu-Mureș: Biblioteca Județeană Mureș, p. 218-231. Strungaru, Diomid. 1966. începuturile lexicografiei române, Romanoslavica, XIII, p. 141-158. Văczy, Kâlmân, Aurel Ardelean, Katalin Bartok, Cari Linne (1707-1778). Viață, operă, destăinuiri, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 1999, p. 89, apud loan Milică, Modele naive și modele savante în reprezentarea lingvistică a realității: denumirile de plante, în Limba Română, XX, Chișinău, 2010, Nr. 11-12, p. 81. Velecico, Viorica. 2017. Lazăr Șăineanu și Eugeniu Coșeriu despre metafora vegetală, în Limba Română, XXVII, Nr. 1, p. 91-95. Zamfirescu, Oana. 2017. Nomenclatura botanică populară - între lexic structurat și lexic nestnicturat, Diacronia 5, A70 (1-11), 23 martie, p. l-l 1. Resurse electronice biblehub.com/greek/3001 .htm researchgate.net/publication/233589486_Causes_of_denominative_variation_in_terminoIogy_A_typol ogyjproposal 181 ANEXĂ Nume de plante în scrieri românești vechi Inventarul tuturor numelor de plante întâlnite în sursele parcurse încearcă să ilustreze deopotrivă bogăția denumirilor botanice cunoscute autorilor și traducătorilor vechilor noastre texte, răspândirea acestora în spațiul românesc și, în același timp, să ofere argumente pentru înțelegerea modului de trecere de la tiparul denominativ de tip popular la cel cult, devenit treptat științific. Exemplele, extrase din tipărituri și din ediții de facturi diferite (realizate prin transcrierea interpretativă a textelor sau reproducând fidel forme scrise sau tipărite cu alfabet latin în maniere ortografice diferite: de tip maghiar sau specifice scrisului etimologizant) sunt grupate în intrări ce ilustrează în principiu aceeași variantă lexicală (făcând, de regulă, abstracție de variantele fonetice cu caracter dialectal, dar păstrând formele justificate prin etimonul direct). Am constituit intrări diferite din formele al căror echivalent latinesc indică existența unor omonimii terminologice. Formează de asemenea intrări separate sintagmele terminologice, echivalate firesc prin nume latinești distincte. Aceste forme-titlu, utile pentru organizarea unui material divers și complex ca grafie, ca formă fonetică și ca modalitate de notare (în lista tipărită de Benko sunt consemnate numeroase rostiri neromânești), sunt ilustrate de exemple ordonate, în principiu, cronologic. A absinthiu de mare. Seriphium, -ii (BOBB) absinthiu negru. Artemisia, -siae (BOBB) absinthiu pelin. Absynthium, -thii (BOBB) acati, arbore. Acatius, -catii (BOBB) acaț, un lemn. Robinia pseudoacacia Linn. (LEX. BUDA); ăkătz. Robinia pseudo acatia (BENKO) acriș, măcriș. Acetosa, sae (BOBB) acriș păsăresc. Acetosella, -lae (BOBB) acriș roșu. Berberis vulgaris (ȘINCAI 1808) acrișu calului. Hyppolapatum, -pati (BOBB) afin. Vaccinium myrtilus (ȘINCAI 1808) [afină] a’fene. Vaccinam myrtillus (BENKO) afină. Bacca myrtilli (LEX. BUDA); afine. Myrtillus, -Ui (BOBB) ăfinis, fructus. Vaccinum myrtillus (BENKO) IRINA VLĂDESCU afîom Herba soporifera (ANON. CAR.); affion. Opium (BENKO) aghistină (LEX. BUDA) [aglici] aglits. Primula veris (BENKO); agliț. Primula veris (ȘINCAI 1808) agnu {Preoția 23:40 - Biblia 1688, Ms. 45, Biblia 1795} agreș. Omphex (ANON. CAR.); agreș (Carte de bucate) agreș roș (Carte de bucate); agriș ros. Berberis vulgaris (BENKO) agreș vearde (Carte de bucate) agriș. Agrestia, -te (BOBB) agriș. Grossularia, -riae (BOBB); agriși. Ribes grossularia Linn. (LEX. BUDA); agriș. Ribes grossularia (BENKO) agriși roșii. Ribes rubrum Linn. (LEX. BUDA) aguridă. Uva acerba, immatura (LEX. BUDA) ai {Numeri 11:5 - Ms. 45, Biblia 1795}', ăj. Allium sativum (BENKO); ai. Allium, -ii (BOBB); aiu. Allium sativum (LEX. BUDA) ai sălbatec. Lapsana, -nae (BOBB) ai turcesc. Ulpicum, -ci (BOBB); aiu turcesc. Allium ulpicum (LEX. BUDA) aiișor. Portum agreste (LEX. BUDA) aiișor, o plantă. Asphodillus ramosus Linn. (LEX. BUDA); ăisor. Asphodelus ramosus (BENKO) aiișor, altă plantă, adecă aiu de pădure. Lilium martagon Linn. (LEX. BUDA) aiu de grădină. Allium sativum (LEX. BUDA) aiu de pădure. Asphodelus luteus (LEX. BUDA) aiu de pădure. Chelidonium maius (LEX. BUDA) aiu de pădure. Lilium martagon Linn. (LEX. BUDA); ăj de pădure. Lilium martagon (BENKO); aiu sălbatic. Allium scorodoprasum Linn. (LEX. BUDA); ăj szelbatyik. Allium scorodoprasum (BENKO) aiu ursului. Allium ursinum (LEX. BUDA); aisor. Lilium martagon (BENKO); aiuș. Alliaria (ANON. CAR.) aiuș. Allium sylvestre (ANON. CAR.) alac {Isaia 28:25 - vers, mod.) alac. Alica, -cae (BOBB) alacor. Spelta (ANON. CAR.) alacu. Triticum monoco[c]cum Linn. (LEX. BUDA); alăk. Triticum monococcum (BENKO) alămâe. Lemona, -nae (BOBB) alămâie. Citrus limon Linn. (LEX. BUDA) alior. Euphorbia esula (BENKO); alior, o plantă. Euphorbia esula Linn. (LEX. BUDA) Numele de plante din Dictionarium Valachico-Latinum sunt preluate din Gh. Chivu, Nume de plante în texte vechi românești, în „Name and Naming" Proceedings of the Second International Conference of Onomastics. Onomastics in Contemporary Public Space, Cluj-Napoca, 2013, p. 1007-1010. Linia de pauză marchează lipsa echivalentului latinesc în manuscris. 184 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ alior de pădure sau sălbatic. Euphorbia sylvatica Linn. (LEX. BUDA); ălior de pădure. Euphorbia silvatica (BENKO) alior sălbatic. Euphorbia sylvatica Linn. (LEX. BUDA) aloe (Cântarea Cântărilor 4:14 - vers, mod.); aloi (Cântarea Cântărilor 4:14 - Biblia 1688, Ms. 45, Ms. 4389) aloe, lemn. Tarum, -ri (BOBB) aloe, o plantă. Aloeperfoliatum Linn. (LEX. BUDA) alun (ȘINCAI 1804) alun. Coryllus avellana (BENKO) alun. Avelanus, -ni (BOBB) alun. Corylus (CORBEA; LEX. BUDA); alun. Corilus (ȘINCAI 1808); alun. Corylus, -li (BOBB) alună. Avellana (CORBEA); alună (Carte de bucate); alună. Avei ana, -nae (BOBB); alună. Nux avellana (LEX. BUDA) alună pistacă. Pistaceum, -ei (BOBB) alună de pământ, adecă piciocă, crumpiră, baraboiu, țărmăr. Solanum tuberosum Linn. (LEX. BUDA) alunet. Alnetum (CORBEA) aluniș. Coryletum (CORBEA) amărea, o plantă. Carduus Mariae (LEX. BUDA) ambrosia. Ambrosius, -sia (BOBB) amigdal. Amigdalus, -dali (BOBB); amigdal, pom de mandulă. Amygdalus communis Linn. (LEX. BUDA) amigdală, migdală, mandulă. Amygdala, amygdalum (LEX. BUDA) anason (Carte de bucate) andidie (Carte de bucate) andivie. Cichorium endivia Linn. (LEX. BUDA) anghelică, earbă rădăcină. Angelica, -licae (BOBB); anghelică, o plantă, Angelica sylvestris Linn. (LEX. BUDA); angelike. Angelica silvestris (BENKO) anghelină (Carte de bucate) anghenarie (Carte de bucate) anglicel, o plantă. Primula veris Linn. (LEX. BUDA) anin (Fragm. Bistrița)', anin. Betula alnus (BENKO) aniș. Anicetum, -ceti (BOBB) aniș. Anisum (ANON. CAR.); aniș. Anisum, -nisi (BOBB); aniș. Anisum (LEX. BUDA) aniș, molotru sau chimin-dulce. Anisum vulgare Linn. (LEX. BUDA) anonis. Ononis, -idiș (BOBB) arățel. Borago officinalis Linn. (LEX. BUDA) arățel, plantă, limba-cânelui. Cynoglossum officinale Linn. (LEX. BUDA) arbore. Arbos, arbor (LEX. BUDA); arburi (ȘINCAI 1804) arbore de oleu. Phaulia, -liae (BOBB) arbore făcători de ghindă. Esculus, -li (BOBB) 185 IRINA VLĂDESCU archefthu (Regi III 6:30 - Ms. 45) archieth (Regi III 6:30 - Biblia 1688) archit, brădișor. luniperus communis Linn. (LEX. BUDA) ardeiu, piparcă. Capsicum annuum Linn. (LEX. BUDA); ardey. Capsicum annuum (BENKO) aresiet (Regi III 6:30 - Biblia 1795). arin. Betula alnus (BENKO); arin. Alnus, -ni (BOBB); arin. Betula alnus Linn. (LEX. BUDA) ariot (Regi III 4:39 - Biblia 1795)', arioth (Regi III 4:39 - Biblia 1688, Ms. 45, SEPT.) aromat, cuișoare. Caryophyllus communis Linn. (LEX. BUDA) aromate de tot fele. Myrtus pimenta (BENKO) arteiceoca, earba. Cardus sativus (BOBB) arțari. Acer (CORBEA); arțiariu, lemn. Acer, -eris (BOBB) arțeariu, jugastru. Acer campestre Linn. (LEX. BUDA) asfalatul înmiresmat (înțelepciunea lui Hsus, fiiul lui Sirah 24:17 - vers, mod.) aspalat (Biblia 1795 - înțelepciunea lui Sirah 24:17)', aspalăth (înțelepciunea lui Hsus, fiiul lui Sirah 24:17 - Biblia 1688, Ms. 45) asparag, sperge. Asparagus, -gi (BOBB) asudu-capului, sudoarea-capului, o plantă. Ononis spinosa et mitis Linn. (LEX. BUDA); â szudu kâkuluj (!). Ononis spinosa mitis (BENKO) asunătoare, o plantă, sunătoare, sănitoare. Hypericum perforatum Linn. (LEX. BUDA) asmătuchiu. Scandix cerefolium Linn. (LEX. BUDA); aszmaczuki. Scandix cerefolim (BENKO) [atrățel] atratzel. Cynoglossum officinale (BENKO); atrațel. Cynoglossum officinale (ȘINCAI 1808) auriculă, o plantă. Primula auricula Linn. (LEX. BUDA); aurikel. Primula auricula (BENKO) B badian, o plantă. Anisum stellatum Linn. (LEX. BUDA) balsam. Thimus, -mi (BOBB) balsamină, earba ce moaie vinele. Balsamina, -nae (BOBB) baraboiu. Solanum tuberosum Linn. (LEX. BUDA) baraboiu, o plantă. Charophillum bulbosum Linn. (LEX. BUDA); bărăboj. Chaerophyllum bidbosum (BENKO) barba caprei. Barbula, -lae (BOBB) barba caprei, iarbă. Come (CORBEA) barba caprei, o plantă. Spiraea ulmaria Linn. (LEX. BUDA); bărbe căpri. Spiraea ulmaria (BENKO) barba caprului. Tragopogon, -nis (BOBB) barba împăratului, o floare. Viola tricolor hortensis Linn. (LEX. BUDA); barba imperatuluj. Viola tricolor hortensis (BENKO) 186 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ barba lui Aron, o plantă, mărceț, picioru vițelului. Anim maculatum Linn. (LEX. BUDA) barba-popei. Gerontopogon (CORBEA) barba sasului, o iarbă, adecă coada-calului, coada-iepei, păru-porcului, iarbă-de- cosâtoriu. Equisetum arvense Linn. (LEX. BUDA); barbă szăszuluj. Equisetum arvense (BENKO) bălbor, o plantă. Trollius europaeus Linn. (LEX. BUDA); belbor. Trollius europaeus (BENKO) bănuți sau bănuței, o plantă. Buxus semper virens Linn. (LEX. BUDA) bărbiriță. - (ANON. CAR.) bâtea. Typha Linn. (LEX. BUDA) belladonă. Atropa belladonna (ȘINCAI 1808) belșiță, o floare. Ca[n]na indica Linn. (LEX. BUDA); belsitze. Cana indica (BENKO) berc, o pădurițe. Sylvula (LEX. BUDA) berc, un tufariu. Fruticetnm (LEX. BUDA) beșina calului, un burete. Lycoperdon bovista (LEX. BUDA); besina kăluluj. Lycoperdon bovista (BENKO) beșina calului. Fungus orbicularis, crepitus htppi, fungus ovatns (BOBB) betonica, earba. Betonica. -cae (BOBB) betonica, earbă. Veronica. -cae (BOBB) betonică, o plantă. Betonica officinalis Linn. (LEX. BUDA); betonikă. Betonica officinalis (BENKO) betula, lemnu, mesteacăn. Betula. -lae (BOBB) bibinella. Teucrion. -ii (BOBB) bipinella cu frunze în două ramuri. Bipinella. -lae (BOBB) bistoria, earba. Bistoria. -riae (BOBB) blabornic, o plantă. Cypripedium Linn. (LEX. BUDA); blăbornik. Cypripedium calceolus marianns (BENKO) bob (Regi II17:28; Fragm. Bistrița; Carte de bucate); bob. Faba (ANON. CAR., CORBEA); bob, fasole. Faba. -bae (BOBB) bob. Vicia faba (BENKO, ȘINCAI 1808); bob. Vicia faba Linn. (LEX. BUDA) bob ce crește în apă la Egypt. Colocasia. -siae (BOBB) bob porcesc. Altercum. -ci (BOBB) bob turcesc. Phaseolus (CORBEA) bob turcesc. Anacacabea. -eae (BOBB) bobornic, o buruiană. Veronica beccabunga Linn. (LEX. BUDA) bobovnik. Veronica beccabunga (BENKO) boglariu, o floare, altmintre ră[n|unchiu. Raniinculus Linn. (LEX. BUDA) [bolundariță] bolundoritze. Datura stramonium (BENKO); bolândariță. Datura stramonium (ȘINCAI 1808) bombăk. Gossypium herbaceum (BENKO); bombac. Gosipium. -sipii (BOBB) bombăk de kimp. Eryophorum polystachion (BENKO) 187 IRINA VLĂDESCU boranză (Carte de bucate); borânze. Borango officinalis (BENKO); boranță, o plantă, arățel. Borago officinalis Linn. (LEX. BUDA) boroșlan. Syringa vulgaris Linn. (LEX. BUDA); boroszlăn. Syringa vulgaris (BENKO) bosioc. Basilicum (ANON. CAR.) bosioc. Ocimum, ocimi (BOBB) bosziok de kimp. Prunella vulgaris (BENKO) bostan. Cucurbita (ANON. CAR.); bosztan. Cucurbita pepo (BENKO); bostan, cucurbetă. Cucurbita (LEX. BUDA) bostan buburos. Cucurbitiila verrucosa (LEX. BUDA) bostănaș (LEX. BUDA) boz, soc. Ebulus, -li (BOBB); boz. Sambucus ebulus Linn. (LEX. BUDA); boz, boziu, boszu. Sambucus ebulus (BENKO); boz. Sambucus ebulus (ȘINCAI 1808) boziu. Ebulus (ANON. CAR.); boziu (Fragm. Bistrița} boziu. Sambucus ebulus Linn. (LEX. BUDA) bozu. Chamaeactae (CORBEA) brad (MARDARIE, Geneza 21:15 - Biblia 1688, Ms. 45, Ms. 4389, Biblia 1795) brad. Pinus abies (ANON. CAR., BENKO, LEX. BUDA); brad. Abies, -etis; Pinus, -ni (BOBB) brad alb. Pinus picea Linn. (LEX. BUDA) brad alb. Pinus sylvestris (LEX. BUDA) brad alb. Abies candida (LEX. BUDA) brad care are patru vine. Quadrifluviarium, -rii (BOBB) brad cu rășină (Fragm. Bistrița) brad facătoriu de semințe. Pinifer, -ri (BOBB) brad pedestru. Ajuga, -gae (BOBB) brad rășinos. Sapium, -pii (BOBB) brad roșu. Larix (LEX. BUDA) brad sălbatec. Pinaster (CORBEA); brad sălbatec. Pinaster, -trii (BOBB) brădet. Pinetum, Sylva pinea (LEX. BUDA) brădișor. luniperus communis Linn. (LEX. BUDA) brânca ursului, earba. Brancia, -ciae (BOBB) brânca ursului, o buruiană. Heracleum sphondylium Linn. (LEX. BUDA); brena urszuluj. Heracleum sphondylium (BENKO) [brânca ursului] brenkâ urszuluj. Lycopodium clavatum (BENKO) [brânduș] brendus. Colchicum autumnale (BENKO) brândușă. Viola (ANON. CAR.) brândușă. Colchicum autumnale Linn. (LEX. BUDA); brândușe. Colchium autumnale (ȘINCAI 1808) brebene, o plantă. Anemone sylvestris Linn. (LEX. BUDA) breiu, brie, o plantă. Mercurialis annua Linn. (LEX. BUDA) bria. Bria, -riae (BOBB) brie. Mercurialis (ȘINCAI 1808) 188 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ bribomnik. Veronica beccabunga (BENKO) brie. Mercurialis annua (BENKO); brie, o plantă. Mercurialis annua Linn. (LEX. BUDA) briliancă. Asclepias vincetoxicum (ȘINCAI 1808); brilioancă, o plantă, herman, hirundineriu-luminos. Asclepias vincetoxicum Linn. (LEX. BUDA); brylianka. Asclepias vincetoxicum (BENKO) broștean, o plantă, v. boroșlan (LEX. BUDA) brozbă sau broazbă, nap, gulce. Brassica napus Linn. (LEX. BUDA) bruncruț, o plantă, bubolnic. Syssimbrium. Nasturcium aquaticum (LEX. BUDA); brunkrutzu. Sisymbrium nasturtiuma aquaticum (BENKO) bruncruț de grădină. Lepidium hortense (LEX. BUDA) brustur (Fragm. Bistrița} brustur. Arctium lappa vel Bardana (ȘINCAI 1808); brustur. Lappa. -pae (BOBB); brustur. Arctium lappa Linn. (LEX. BUDA); briîsztur. Arectium Iapa (bardanna) (BENKO) brustur amar. Alaphatus (CORBEA); brustur amar. Lapathum. -thi (BOBB) brustur dulce. Bechion (CORBEA) brustur dulce. Tussilago petasites Linn. (LEX. BUDA); brusztur dulcse. Tussilago petasites (BENKO) brustur lat. Bulapathum (CORBEA); brustur lat. Bulapathum. -thi (BOBB) brustur mărăcionos. Dipseacon (CORBEA) brusture. Folium caulis (ANON. CAR.) bubolnic. Syssimbrium. Nasturcium aquaticum (LEX. BUDA) buc „fag bătrân” (Fragm. Bistrița) bucate „roade” (Gromovnic 1636)'. bucate „semințe” (ȘINCAI 1804) buceraș, cornul boului. Buceras. -atis (BOBB) bucingiș. Conium maculatum vel Cicuta (ȘINCAI 1808) buciniș. Cicuta (ANON. CAR.) buciniș, cucută. Conium maculatum Linn. (LEX. BUDA); butsinyis. Conium maculatum (BENKO) buciniș de apă. Cicuta virosa Linn. (LEX. BUDA) bucsău, papură, spetează. Typha latifolia Linn. (LEX. BUDA) bujor (Rujdenița)'. bujor. - (ANON. CAR.) [bujor] bu’ser. Rubia tinctorum (BENKO) [bujor] busor. Orchis mascula (BENKO) [bujor roș] busor ros. Poenia officinalis (BENKO) bumbac (MARDARIE); bumbac. Bambacium (CORBEA) bumbac de câmp. Eriophorum polystachion Linn. (LEX. BUDA) bumbac de grădină. Gossypium herbaceum Linn. (LEX. BUDA) burean mărunt. Eupatorium (CORBEA) bureate ((MARDARIE) bureatele cerbilor. Lycoperdon tuberossum (ȘINCAI 1808) burete. Buletus. -ti'. Fungus. -gi (BOBB); burete. Boletus (LEX. BUDA) 189 IRINA VLĂDESCU burete acru. Agaricus piperatus Linn. (LEX. BUDA); burete acre. Agaricus piperatus (BENKO) burete amar. Fungus lacteus (BOBB) burete crăiesc. Agaricus equestris Linn. (LEX. BUDA) burete de goron. Agaricus quercimis Linn. (LEX. BUDA) burete de câmp. Agaricus campestris Linn. (LEX. BUDA); burete de kimp. Agaricus campestris (BENKO) burete de soc, Tremella auricula ludae Linn. (LEX. BUDA); burete de szok. Tremella aurictila judae (BENKO) burete de zadă. Agaricus Linn. (LEX. BUDA); burete de zâde. Agaricus (BENKO) burete domnest. Agaricus equestris (BENKO); burete domnesc, v. burete crăiesc (LEX. BUDA) burete dulce, lăptucă. Agaricus lactifluus Linn. (LEX. BUDA); burete dulcse. Agaricus lactifluus (BENKO) burete galben. Agaricus cantharellus vel deliciosus Linn. (LEX. BUDA); burete galbine. Agaricus cantarellus (BENKO) burete iute v. burete acru (LEX. BUDA) burete pestrav. Boletus arborarius (LEX. BUDA) burete vânăt. Agaricus violaceus Linn. (LEX. BUDA); burete vunete. Agaricus violaceus (BENKO) buretele calului. Agaricus fimetarius Linn. (LEX. BUDA) buretele cerbilor. Lycoperdon cervinum Linn. (LEX. BUDA); burete cserbilor. Lycoperdon cervinum (BENKO) bureți (Carte de bucate; GRAM. 1796) bureți de carte (GRAM. 1796) bureți de iască (GRAM. 1796) burian. - (ANON. CAR.) burjăn kă jinu. Anthirrhium linaria (BENKO) buruiana de in. Antirrhinum linaria Linn. (LEX. BUDA) buruiana vermelui. Thlaspi arvense Linn. (LEX. BUDA); burjăne jermeluj. Thlaspi arvense (BENKO) buruiană, orice plantă. Planta (LEX. BUDA); buruiană, orice plantă care nu se mâncă. Herba inutilis (LEX. BUDA); buruieni (GRAM. 1796) buruiană de bubă rea. Chenopodium hybridum Linn. (LEX. BUDA); burjăne de buba re. Chenopodium hybridum (BENKO) buruiană de fragi. Fragaria vesca Linn. (LEX. BUDA); burjăne de frăd’se. Fragaria vesca (BENKO) buruiană de friguri, punga popei. Thlaspi bursapastoris Linn. (LEX. BUDA); burjăne de frigur. Thlaspi bursa pastoris (BENKO) buruiană de reamf. Aristolochia clematitis (LEX. BUDA); burjăne de rimpff. Aristolochia clematitis (BENKO) 190 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ buruienuță albă, mică. Euphrasia officinalis Linn. (LEX. BUDA); buruienuțe albe. Euphrasia officinalis (ȘINCAI 1808); burunutze albe mike. Euphrasia officinalis (BENKO) busioc (MARDARIE); busiioe (Carte de bucate) busioc. Ocymum basilicum (LEX. BUDA) buszujok. Mentha pulegium (BENKO) buszujok. Ocimnm basilicum (BENKO) busuioc de câmp. Prunella vulgaris (ȘINCAI 1808); busuioc de câmp. Prunella vulgaris Linn. (LEX. BUDA) busuioc mănunt. Ocimum minimum Linn. (LEX. BUDA) busuioc roșu, v. busuioc de câmp (LEX. BUDA) busuiocul cerbilor. Mentha pulegium Linn. (LEX. BUDA) [busuiocul cerbului] biszsziokul cserbuluj. Menthapulegium (BENKO) buszujokul fecelor. Menthapulegium (BENKO) bux, earba și iarna verde. Buxiis, -xi (BOBB) C cacaderie, fruptu sau poama rugului. Bacca velfructus rosae caninae (LEX. BUDA) cacao, o poamă sau un frupt mic de India asemenea mandulei. Cacao, fructus Indicus (LEX. BUDA); cacaou, pom de America care face cacao. Cacao arbor Americana (LEX. BUDA) cafea, arbore de cafea. Coffea arbor Linn. (LEX. BUDA); cafea, o semânță de un arbore ce crește în Arabia și în India. Caffaeum, Faba arabica, Faba coffea Linn. (LEX. BUDA); kâffe. Coffea arabica (BENKO) caisă (Carte de bucate) calamo aromatico (Carte de bucate) calapăr. Tanacetum balsamita Linn. (LEX. BUDA) calce, o plantă. Caltha palustris Linn. (LEX. BUDA) calce mică, scânteuță galbină. Ranunculusficaria, Chelidonium minus Linn. (LEX. BUDA) calmese. Acorus calmus (ȘINCAI 1808) calmu, o plântă. Calamus acorus vel calamus odoratus Linn. (LEX. BUDA) calmuș. Acorus calamus vel odoratus Linn. (LEX. BUDA); kălmusz. Calamus acorus (BENKO) camecist. Chamecistus, -ti (BOBB) camopistis. Chamaepitya, -tys (BOBB) capere (Carte de bucate) caprafoiu. Caprifolium (LEX. BUDA) caprafoiu. Lonicera xylosteum Linn. (LEX. BUDA); kâprâfoj. Lonicera xylosteum (BENKO) caprifoi. Vitex evonimus (BOBB) [captalan] kăptalan. Tataria hungarica (BENKO) [captalan de cea galbin<ă>] kaptalan de cse gălbin. Verbascum thapus (BENKO) 191 IRINA VLĂDESCU [captalan mare] kăptalan de cse măre. Tussilago petasites (BENKO) capu cânelui. Cynocephalia. -liae (BOBB) capu monachului. Caput monachi (BOBB) caratias, laptele câinelui. Charatias. -tiae (BOBB) cardamomo (Carte de bucate) cardu, o plantă. Centaurea benedicta vel carduus benedictus Linn. (LEX. BUDA) [cardu Maicăi Preceste] cărdo Măjkej Precseszte. Carduus Marianus (BENKO) cardu Sântă-Măriei, o plantă. Carduus marianus (LEX. BUDA) [cardu sântu] cărdo szânto. Centaurea benedicta (Carduus benedictus) (BENKO) cariophil. Cariophilum, -li (BOBB) carlina (Carte de bucate) carofil. Diantus caryophilus (LEX. BUDA) carpen. - (ANON. CAR.); carpăn. Ornus (CORBEA); cărpin. Carpinus betulus (BENKO); carpin. Carpinus (ȘINCAI 1808); carpen, lemn, Ornus. -ni; Carpinus. -ni (BOBB) carpenă, o plantă, într-alt tip, miază noapte. Melampyrum nemorosum Linn. (LEX. BUDA); kerpenă. Melampyrum nemorosum (BENKO) cartam. Carthamus tinctorius (ȘINCAI 1808) cartifiol, o legumă. Brassica oleracea. botrytis Linn. (LEX. BUDA) casie (Exodul 30:24 - Ms. 4389, vers, mod.); casia. Cassia. -siae (BOBB); kăsie. Lonicera caprifolium (BENKO) castan. Castanea arbor (BOBB); căstan. Castanea (CORBEA); castan, un pom. Fagus castanea Linn. (LEX. BUDA); kăsztâne. Fagus castanea (BENKO); castani (Fragm. Bistrița) castan sălbatic. Aesculus Linn. (LEX. BUDA) castana calului. Hypocastanea (LEX. BUDA); kăsztâne kăluluj. Aesculus hippocastanum (BENKO) castană (Carte de bucate); castane. Castanea. -eae (BOBB); căstană, ghistină. Castanea vel nux castanea (LEX. BUDA) castană de lac, ciulină, nucă de lac. Trappa natans Linn. (LEX. BUDA); căsztăne de lăk. Trapa natans (BENKO) castană sălbatică sau castana calului. Hypocastanea (LEX. BUDA) castraveți (Numeri 11:5 - vers, mod.); crastaveți (Numere 11:5 - Biblia 1688. Ms. 45, SEPT.) cașul popei. Malache (CORBEA); cașu popii, o plantă, cășuții popei, nalbă mică. Malva sylvestris vel rotundifolia Linn. (LEX. BUDA) călărabă. Brassica oleracea Linn. (LEX. BUDA) [călin] kalin, kelin. Viburnum opulus (BENKO) călină. - (ANON. CAR.) căpșună. Fragum arvense maius (LEX. BUDA) căpșuni (GRAM. 1796) căptălană galbină. Verbascum thapsus Linn. (LEX. BUDA) [cășuți] kesutz. Malva rotundifolia (BENKO) 192 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ cășuții popei, nalbă mică. Malva sylvestris vel rotundifolia Linn. (LEX. BUDA) cătușnică, o plantă. Nepeta cataria Linn. (LEX. BUDA); cătușnică. Nepeta cataria (ȘINCAI 1808); ketusnitze. Nepeta cataria (BENKO) cătușnică, o plantă, unguraș. Marrubium vulgare Linn. (LEX. BUDA) câinepă sălbatecă. Linaria (CORBEA) cânepă (ȘINCAI 1804); cânepă. Cannabis, -bis (BOBB); kinepa. Cannabis sativa (BENKO); cânepă. Cannabis sativa Linn. (LEX. BUDA); câinepă. Cannabis (CORBEA) cânepă de apă. Eiipatorinm cannabium (ȘINCAI 1808) cânepă de câmp. Cannabis silvestris (BOBB) cârligățiia. Polygonum bistorta Linn. (LEX. BUDA); kerligetze, kirligetze. Polygonum pistorta (BENKO) [cârmâz] crămăzu (Carte de bucate) ceapa cioarei sau ceapă ciorească. Hyacinthus comosus Linn. (LEX. BUDA); csăpă csori. Hyacintns comosus (BENKO) ceapa șarpelui. Comosandalus (CORBEA) ceapă (Fragm. Bistrița, MARDARIE, Numeri 11:5\ ceapă. Caepe (ANON. CAR.); ceapă. Cepa (CORBEA); csăpă. Allium cepa (BENKO); ceapă. Caepa, -pea (BOBB) ceapă ciorască. Hyacintns, -ti (BOBB) ceapă de mare. Squilla, -ae (BOBB); ceapă de mare, ciorască. Scilla, -lae (BOBB) ceapă mănuntă, sălbatică. Bulbine, -nes (BOBB) ceapă măruntă, ceapă tufoasă. Allium ascalonicum Linn. (LEX. BUDA) ceapă sălbatecă. Anthericum (CORBEA) ceapă tufoasă. Allium ascalonicum Linn. (LEX. BUDA) cedru (Regi III 4:33 - vers, mod.); cedru. Cedri, -idiș (BOBB); cedru, v. chedru. Cedrus, -ri (BOBB) cedru ce crește în Tziprus. Cedrelate, -tes (BOBB) cedru, forma arbore curgătoriu de rășină. Picea,- eae (BOBB) centauria mare. Polyhydion, -ii (BOBB) centauria potroacă. Centauria,- riae (BOBB) centeigran, cu o sută de semințe. Centigranum, -ni (BOBB) centeinodia porcina. Centinodia, -diae (BOBB) centum capita, o sută de capete. Centum capita, -turn (BOBB) ceponi. Caepe mas (ANON. CAR.) cepuță. Caepula (LEX. BUDA) cer. Quercus (ANON. CAR., CORBEA) cer. Caryon, -onis (BOBB) cer, arbore. Cerrus, -ri (BOBB) cerașă sălbatecă. Chamaecerassus (CORBEA) cereș. Cerasus, -si (BOBB); cerăș. Cerasus (CORBEA) cereș sălbatec. Chamaecerasus, -si (BOBB) cereșe. Cerasa, -orum (BOBB) 193 IRINA VLĂDESCU ceret. Quercetum (ANON. CAR.) ceruleț. Idem (ANON. CAR.) cervană, o plântă. Lycopus europaeus Linn. (LEX. BUDA); csarvăne. Lycopus europaeus (BENKO) cetină. luniperus communis Linn. (LEX. BUDA) chedru (MARDARIE; Regi III 4:33 - Biblia 1688, Ms. 45; Fragm. Bistrița)', chiedru (Regi III 4:33 - Ms. 4389); chedru sau țedru. Cedrus (LEX. BUDA); chiedru. Cedrus (CORBEA) chiedru, care să face în ostrovul Chiprului. Cedrelate (CORBEA) [chim de câmp] tyim de kimp. Carum carvi (BENKO) chimen (Isaia 28:25 - Biblia 1688, Ms. 45, Ms. 4389, vers, mod., Carte de bucate); chimin (Isaia 28:25 - Biblia 1795) chimin. Cuminum, -ni (BOBB); chimin, molotru. Anethum foeniculum Linn. (LEX. BUDA); chimin. Carvum (ȘINCAI 1808) chimin de câmp. Carum [carvi] Linn. (LEX. BUDA) chimin de grădină. Faenicuhim, -li (BOBB) chimin de grădină, anis. Anisum (LEX. BUDA) chimin dulce. Anisum vulgare Linn. (LEX. BUDA) chimin negru. Nigella sativa Linn. (LEX. BUDA); kimen negru. Nigella sativa (BENKO) chiparis (Regi III 6:22 - Ms. 45, Ms. 4389) chiparos (Regi III 6:22 - Biblia 1688, Biblia 1795, vers, mod.) chiparos. Cupressus (CORBEA); chiparos sau țiparos. Cypressus vel cupressus (LEX. BUDA) [chiperus] cyperus (piperus, peperig aromateicesc). Cyperus, -ri (BOBB) [chiprus] cyprus. Cupressus, -si (BOBB) [chiprus de câmp] cyprus de câmp. Ajuga, -gae (BOBB) [chiprus de grădină] cyprus de grădină. Cyparissus, -si (BOBB) [chiprus sălbatec] cyprus sălbatec. Tamarinthus, tamarinthi (BOBB) chitră (Carte de bucate); kitrâ. Citrus medica (BENKO) chitru, un pom. Citrus medica (LEX. BUDA) cicere. Cicer arietinum Linn. (LEX. BUDA); csicsere. Cicer arietinum (BENKO) cicoare (Carte de bucate); cicoare. Cyanus (ANON. CAR.); cicoare. Chicorium (ȘINCAI 1808); cicoare. Cicoria, -riae (BOBB) cicoare de iarnă, adecă gușa-porumbului. Valeriana vel locusta olitoria Linn. (LEX. BUDA); csikorie de jârne. Valeriana locusta elitoria (BENKO) cicoare de veară. Cichorium intibus Linn. (LEX. BUDA) cicorie. Cicoria, -riae (BOBB); csikorie, cikorie, tyikorje. Cichorium intybus (BENKO) cimbir (Carte de bucate); cimbiriu (Carte de bucate) cimbrișor. Thymus vulgaris Linn. (LEX. BUDA) cimbru (Carte de bucate); cimbru. Pulegium (ANON. CAR.); cimbru. Tymbra, -rae (BOBB) cimbru de cel bun, adecă isop. Hyssopus (LEX. BUDA) 194 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ cimbru de grădină. Satureia hortensis Linn. (LEX. BUDA); csimbru. Satureja hortens (BENKO) cimbru sălbatic, adecă șărpunel. Thymus serpyllum Linn. (LEX. BUDA); csimbru szelbătyik. Thymas serpyllum (BENKO) cimișir {Isaia 41:19 - vers, mod.) cimșer, bănuței, vâsc. Buxus semper virens Linn. (LEX. BUDA); csimser. Buxus sempervirens (BENKO) cinamom. Cinnamomum, -mi (BOBB) [cinci coate] tsints kotye. Aquilegia vulgaris (BENKO) cinci degete. Pentaphylum. Quinquefolium (ANON. CAR.) cinci foi. Qvinqvefolium, -ii (BOBB) [ciormoi] csormoly. Melampyrum arvense (BENKO) cirasă sau cerasă. Cerasum (LEX. BUDA) cirasă moacră. Cerasum duracinum (LEX. BUDA) cirasă păserească. Cerasum avium (LEX. BUDA) cirasă petroasă. Cornocerasum (LEX. BUDA) cireașă (Carte de bucate) [cireașă] csirese. Primus cerasus (BENKO) cireașă lipicioasă. - (ANON. CAR.) cireașă neagră. - (ANON. CAR.) cireașă oltonă. - (ANON. CAR.) cireașă pârgaviță. - (ANON. CAR.) cireș. Caerasus (ANON. CAR.); cireș. Cerasus, -si (BOBB; LEX. BUDA); cireși (GRAM. 1796) cireș amar. Caerasus (BOBB) cireș vișin. Cerasus macedoniana (BOBB) cireșe. Cerasa, -orum (BOBB) cireșe bășicate. Cerasa juliana (BOBB) cireșe de munte. Mirtillus, -li (BOBB) cireșe dure. Cerasa duracina (BOBB) cireșe negre. Actia, vel Actiana (BOBB) cireșe roșii. Cerasa ceciliana (BOBB) cireșe vișine. Cerasa Aponiana', Cerasa Macedonica (BOBB) citru, lemn. Citrus, -tri (BOBB) [ciuciuleț] csucsuletz. Phalus esculentus (BENKO) ciulin. Dipsacus follonum Linn. (LEX. BUDA) ciulin, scaiu. Carduus (LEX. BUDA) ciulină, nucă-de-lac. Trappa natans Linn. (LEX. BUDA); ciulină. Tripa natans (ȘINCAI 1808); csuline. Trapa natans (BENKO) ciulini (Geneza 3:18 - Biblia 1688, Ms. 45, vers, mod., SEPT.) ciumăfaie, o buruiană. Datura stramonium Linn. (LEX. BUDA) ciupercă. Agaricus campestris Linn. (LEX. BUDA) 195 IRINA VLĂDESCU clocoțel, o floare. Lilium convallium Linn. (LEX. BUDA); klokotzel. Convallaria majalis (Lilium convalium) (BENKO) [clocuță| klokutza. Clematis integrifolia (BENKO) clopoței. Aquilegia vulgaris (ȘINCAI 1808) clopoțel, o floare. Campanula (LEX. BUDA) coacădză. - (ANON. CAR.); kokazi. Ribes rubrum (BENKO) coacăză albă, adecă agriși. Ribes grossularia Linn. (LEX. BUDA) coacăză roșie, adecă strugurei. Ribes rubrum Linn. (LEX. BUDA); kokeze roșie. Ribes rubrum (BENKO) coada boului. Verbascum (CORBEA); coada boului, floare. Verbascum. -ci (BOBB); coada-boului, o plantă, Verbascum thapsus Linn. (LEX. BUDA) coada calului, iarba. Eqiiiferum. -ri (BOBB); kodâ kăluluj. Equisetum arvense (BENKO); coada calului. Equisetum (ȘINCAI 1808); coada calului, o plantă. Equisetum arvense Linn. (LEX. BUDA) coada cocoșului. Convallaria polygonatum Linn. (LEX. BUDA); kodâ kokosuluj. Convallariapolygonatum (BENKO) [coada racului] kodâ răkuluj. Convallariapolygonatum (BENKO) coada șoaricelului. Millefolium. -ii (BOBB); kodâ szoretsuluj. Achilea millefolium (BENKO); coada șoricelului. Achillea millefolium (ȘINCAI 1808); coada șoaricelui. Achillea milefolium Linn. (LEX. BUDA) [coada vacii] kodâ văcsi. Verbascum thapus (BENKO); coada vacii. Varascum thapsus vel Verbascum (ȘINCAI 1808); coada vacei, v. coada-boului (LEX. BUDA) coadă de vulpe. Allopeursus (CORBEA); coada vulpi. Alopecuriis. -ri (BOBB) [cocoșei] kokesej. Erythronium dens caniș (BENKO) cocoșei de câmp, o floare. Adonis aestivalis Linn. (LEX. BUDA); kokosej de kimp. Adonis aestivalis (BENKO) cocoșei de grădină, o floare. Erythronium, dens caniș Linn. (LEX. BUDA) codru. - (ANON. CAR.) colacu babii. Chameleon. -onis (BOBB) coliandrăș (Exodul 16:14 - Ms. 45); coliandreș (Exodul 16:14 - Biblia 1688}. coliandru (Exodul 16:14 - Biblia 1795} coliandru (Carte de bucate) copac (Geneza 21:15 - vers, mod.); copaci (Rujdenița. GRAM. 1796) copaci. Arbor (ANON. CAR., CORBEA); copaciu. Arbor, arbos (LEX. BUDA) copăcel. Arbuscula (LEX. BUDA, CORBEA) corcodan, o plantă. Fumaria officinalis Linn. (LEX. BUDA) coriandru (Exodul 16:14 - vers, mod.); coriiandru (Exodul 16:14 - Ms. 4389) coriandru. Coriandrum. -dri (BOBB); coriandru. Coriandrum sativum Linn. (LEX. BUDA); koriănder. Coriandrum sativum (BENKO) corn (Fragm. Bistrița) corn. Cornus (ANON. CAR.); corn. Cornus mas (BENKO) cornul boului. Buceras. -atis (BOBB) costrei, earba. Cestrum. -tri (BOBB) 196 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ costreiu, o iarbă. Aegilops (LEX. BUDA) cotei, lemn. Cotoneus. -ei (BOBB) crastavete. Cucumis (LEX. BUDA) crastavete de câmp. Cucumis (CORBEA) crăiță, o floare. Tagetes erecta Linn. (LEX. BUDA); crăiță, v. burete-domnesc (LEX. BUDA) [crălici] krejelits. Orobanche major (BENKO) crăstăvete. Cucumer (ANON. CAR.); krăsztăvetz. Cucumis sativus (BENKO) crâmpicea. Triticum (ANON. CAR.) creasta cocoșului. Leonurus cardiaca Linn. (LEX. BUDA); creasta cocoșului. Cardiaca (ȘINCAI 1808); crăsztă kokosuluj. Leonorus cardiaca (BENKO) creasta cocoșului. Rhinatus. crista galii (LEX. BUDA) [crențeș] krentses. Geum urbanum {Carophyllata) (BENKO) crestățea, o plantă, adecă tâlhăre, susaiu-de-pădure. Pernanthes muralis Linn. (LEX. BUDA); kresztetza. Prenanthes muralis (BENKO) crestețel {Fragm. Bistrița) crețișor, o plantă. Alchemilla vulgaris Linn. (LEX. BUDA); crețișor. Alchimilla (ȘINCAI 1808); kretzisor. Alcemilla vulgaris (BENKO) criantemon. Chriantemon. -ni (BOBB) crin {Regi III 7:18)'. crin {Rujdenița) crin. Lilium (ANON. CAR.); crin. Lilium (CORBEA); crin. Lilium. Ui (BOBB) crin. Roșaflava (ANON. CAR.) crin (lilie). Crinon (LEX. BUDA) [crin] krin. Lilium candidum (BENKO) crin alb. Lilium candidum Linn. (LEX. BUDA) crin broștesc. Hemerocalis. -lis (BOBB) crin de apă {Fragm. Bistrița) crin narțisus. Narcissus (CORBEA) crin roșu. Lilium bulbiferum Linn. (LEX. BUDA) crin vânăt. Iris Linn. (LEX. BUDA) crinul broaștei. Crinon (CORBEA) crumpenă sau crumpiră, țermăr, v. alună-de-pământ (LEX. BUDA) crumpiră. Solanum tuberosum Linn. (LEX. BUDA); crumpenă sau crumpiră, țermăr, v. alună-de-pământ (LEX. BUDA) crustaveți. Cucumis. -is (BOBB) crustaveți verzi. Crudi cucumeres (BOBB) cruzățea, o plantă. Erysimum barbarea Linn. (LEX. BUDA); kriîzetze. Erysimum barbarea (BENKO) cubebe (Carte de bucate) cucunari (Carte de bucate) cucurbătă. Cucurbita (CORBEA); cucurbetă. Cucurbita. -tae (BOBB); cucurbetă, adecă bostan. Cucurbita (LEX. BUDA); cucurbită. Cucurbetă (ANON. CAR.) 197 IRINA VLĂDESCU cucurbetă, adecă titvă. Cucurbita lagenaria Linn. (LEX. BUDA) cucurbetă râioasă (buburoasă). Cucurbita verucosa (LEX. BUDA) cucurbete. Concurbita (BOBB) cucurbete de pământ. Brionia, -niae (BOBB) cucurbete de thină. Colocynthis, -idiș (BOBB) cucurbețea, adecă un bostan mic. Ciicurbitula (LEX. BUDA) cucurbețea, altă plantă. Bryonia alba Linn. (LEX. BUDA); kukurbetze, kurkubetze. Bryonia alba (BENKO) cucurița. Turcicum Triticum (ANON. CAR.) cucuruz. Melica, -cae (BOBB) cucuruz, mălaiu, păpușoiu, porumb. Zea mayis Linn. (LEX. BUDA); kukurutz; Transalpinis. Zea mays (BENKO) cucută (Fragm. Bistrița) cucută. Cicuta, -tae (BOBB) cucută, adecă brânca-ursului, o plantă. Heracleum spondylium Linn. (LEX. BUDA) cucută, adecă buciniș. Conium maculatum Linn. (LEX. BUDA); cucută. Conium maculatum vel Cicuta (ȘINCAI 1808); kukuta. Conium maculatum (BENKO) cucută de apă. Cicuta virosa Linn. (LEX. BUDA) cuișoare (Carte de bucate) cuișoare. Cariophillus communis Linn. (LEX. BUDA) [cuișoare] kuisore. Caryophyllus aromaticus (BENKO) cuișoare albe. Leucoion, -ni (BOBB) cumin (cymin). Cumințim, -ni (BOBB) cumin, chimin de grădină. Faeniculum, -li (BOBB) cumin de mare. Baticula, -lae (BOBB) cumin negru. Melantium, -tii (BOBB) cumin porcesc. Peucedanum, -ni (BOBB) cumin sălbatic. Cacalia, cacaliae (BOBB) cuminu calului. Hypomaratrum, -tri (BOBB) cuniișor. Caryophillon (ANON. CAR.) cupa vacei, o plantă, volbură mare. Convolvulus sepium Linn. (LEX. BUDA) curcubețea (Regi IV 4:39) curcubețele sălbatice (Regi IV4:39 - Biblia 1688, ms rom. 45, Biblia 1795) curechi. Crambe (CORBEA); curech. Crambe, -bes (BOBB) curechiu. Caulis (ANON. CAR.) curechiu. Brassica oleracea Linn. (LEX. BUDA); curechiu. Brassica (ȘINCAI 1808); kurety. Brassica oleracea (BENKO) curechiu cu căpățână. Brassica capitata (ȘINCAI 1808) curechiu de mare. Soldanella, -lae (BOBB) curmal (MARDARIE) [curmale] kurmăle. Dactylus (fructus Palmae) (BENKO) curpăn. Vepres (ANON. CAR.); kurpen. Clematis vitalba (BENKO) 198 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ [cuscrișor] kutzkriso. Pulmonaria officinalis (BENKO); cuscrișor. Pulmonaria officinalis (ȘINCAI 1808) D dafin (Carte de bucate; Rujdenița) dafin. Dafinoides, -dae (BOBB) dafin. Laurus. -ri (BOBB); dafin, laure. Laiirus nobilis Linn. (LEX. BUDA); dafin. Laiirus (ȘINCAI 1808) dafin sălbatic. Tinus, -ni (BOBB) damarhindi. Tamarindus indica (BENKO) dădățel, o floare. Anemone pulsatil[l]a Linn. (LEX. BUDA) [dărămoz] deremoksz. Viburnum lantana (BENKO) dediței. Primula veris (ȘINCAI 1808) dictamus. Dictamus. -mi (BOBB); dictam. Dictamnus albuș (ȘINCAI 1808) din neamul răchitei {Fragm. Bistrița) dintele dracului, o plantă. Bidens tripartita Linn. (LEX. BUDA); dintye drăkuluj. Bidens tripartita (BENKO) dințură. Centauria Iuțea vel Gentiana rubra (ȘINCAI 1808) diptan, o plantă. Dictam[n]us albuș Linn. (LEX. BUDA); diptăm. Dictamus albuș (BENKO) dobrovnică, o plantă. Melit[t]is melisophyllum Linn. (LEX. BUDA); dobronike. Melittis melisophilum (BENKO) dodranc. Foenum crassum (ANON. CAR.) dost, o plantă. Origanum vulgare Linn. (LEX. BUDA); doszt. Origanum vulgare (BENKO) dovlete. Cucurbita (LEX. BUDA) dracon. Dracunculus. li (BOBB) [drămoz] dremosz, deremoksz. Viburnum lantana (BENKO); drâmoz. Viburnum (ȘINCAI 1808) [drimoc] drimok, dremosz, deremoksz. Viburnum lantana (BENKO) dud {Regi III 10:27) dud (MARDARIE); dud din care să hrănesc gândacii care fac mătasa {Fragm. Bistrița) [dumbeț] dumbetz. Teucrium chamoedrys (BENKO) dumbravnic, o plantă. Melit[t]is melisphyllum vel melis[s]ophyllum Linn. (LEX. BUDA) duminecea. Lysimachia num[m]ularia Linn. (LEX. BUDA); duminitze. Lysimachia numidaria (BENKO) dzadă. - (ANON. CAR.) dzămos. Pepo (ANON. CAR.) [dzârnă] dzirna, szirna, zerne. Solanum nigrum (BENKO) E eban, lemn de India. Ebanus. -ni (BOBB) elevor {Alegerile lui Ippocrat) 199 IRINA VLĂDESCU endidi. Cichorium endivia (BENKO) endivie. Endivia. Endivia salata (LEX. BUDA) endeivie albă. Seris. -ris (BOBB) F fag (Ezechiel 20:15. Fragm. Bistrița. MARDARIE) fag. Fagus (ANON. CAR.); fag. Phagus (CORBEA); fag. Fagus. fagi (BOBB); fag. Fagus (LEX. BUDA) fag. Fagus silvatica (BENKO) fanchiu. Hedera (ȘINCAI 1808) fasol. Fabafasulorum (ANON. CAR.) fasole (GRAM. 1796, ȘINCAI 1804) fasole. Faba. -bae (BOBB) fasole. Phaseolus. -li (BOBB); fasole. Phaseolus. Faseolus (LEX. BUDA) [fasole cu haraci] fuszule ku kerăts. Phaseolus vulgaris (BENKO) fasole oloagă. Phaseolus nanus Linn. (LEX. BUDA); faszule olage. Phaseolus nanus (BENKO) fasole turcească. Smilax. -cis (BOBB) fasole de par. Phaseolus vulgaris Linn. (LEX. BUDA) făsui. Phaseolus (ANON. CAR.) fân (ȘINCAI 1804) fân. Foenum (ANON. CAR., CORBEA) fân grecesc. Carphos (CORBEA) fânu grec, o odraslă. Trigonella foenum graecum Linn. (LEX. BUDA); fenu grek. Trigonella foenum graecum (BENKO) ferea pământului, o plantă, potroacă. Gentiana centaurium minus Linn. (LEX. BUDA) ferece, o plantă. Tanacetum vulgare Linn. (LEX. BUDA); feretse. Tanacetum vulgare (BENKO) ferece albă, o plantă. Spiraea filipendula Linn. (LEX. BUDA); feritse albe. Spiraea filipendula (BENKO) ferecuță, o plantă. Polypodium vulgare Linn. (LEX. BUDA); ferukutze. Polypodium vulgare (BENKO) feregă, o plantă. Polypodium filix mas et femina Linn. (LEX. BUDA); ferege. Polypodium filix mas et femina (BENKO) ferfăn, o plantă. Tagetes erecta Linn. (LEX. BUDA) [ferfan mare] ferfen măre. Tagetes erecta (BENKO) ferfăn mic. Tagetespatula Linn. (LEX. BUDA); ferfen mik. Tagetespatula (BENKO) ferice, o plantă. Pteris aquilina Linn. (LEX. BUDA); ferege, ferige. Pteris aquilina (BENKO) fie. Ficus, -ci (BOBB) fie, sub care au supt Romulus și Remus. Ruminalis ficus (BOBB) fie necopt. Grossuliis. -li (BOBB) 200 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ fie rău. Marisca, -cae (BOBB) fie sălbatic. Caprificus, -ci (BOBB) fie uscat. Carica, -cae (BOBB) fiere de pamunt. Gentiana centaurium (minus) (BENKO) fiere pamuntuluj. Gentiana cruciata (BENKO) fierea pământului. Gentiana amarella (ȘINCAI 1808) fieru pământului, o plantă. Gentiana cruciata Linn. (LEX. BUDA) fig. Ficus, arbor (ANON. CAR.) figa (MARDARIE) filice. Filix (ȘINCAI 1808) filimină. Calendula officinalis Linn. (LEX. BUDA) finic (Exodul 15:27, MARDARIE) finic. Palma, arbor (ANON. CAR.); finic. gr. Palma, -mae (BOBB) finic. Phoenix, -cis (CORBEA) finics (MARDARIE) [fisticar] fîsikăr. Pistacia vera (BENKO) fistichiuri (Carte de bucate) fistici (Ezechiel 31:8 - Ms. 45) floare amarant. Amarantus, -ti (BOBB) floare broștească, o plantă. Ranunculus acris Linn. (LEX. BUDA); flore brostâszke. Ranunculus acris (BENKO) floare de aur (Fragm. Bistrița) floare de mazăre. Lathyrus odoratus Linn. (LEX. BUDA); flore de mâzer. Lathyrus odoratus (BENKO) floare de narțis. Narcissus poeticus Linn. (LEX. BUDA) floare de ochi. Euphrasia officinalis Linn. (LEX. BUDA) floare de stea. Lychnis chalcedonica Linn. (LEX. BUDA); flore de szte. Lychnis chalcedonica (BENKO) floare de vioală, adecă vioală galbenă. Cheiranthus cheiri Linn. (LEX. BUDA); flore de viole. Cheirantus cheiri (BENKO) floare frumoasă. Bellis perennis hortensis Linn. (LEX. BUDA); flore fromosze. Bellis perennis hortensis (BENKO) floare galbenă de apă. Acessis, -sis (BOBB) floare lilium. Lilium, -ii (BOBB) floare lilium galben de apă. Acorum, -ri (BOBB) floare niprală galbină. Lupinus luteus Linn. (LEX. BUDA); flore niprăle gălbine. Lupimis Intens (BENKO) floare seefiu. Anthemis, anthemidis (BOBB) floare vânătă. Cyanus, -ni (BOBB) floarea alunului. Fulus, -li (BOBB) floarea broaștelor. Ranunculus, -li (BOBB) floarea camilului. Leuchanthemis, -themidis (BOBB) 201 IRINA VLĂDESCU floarea clopotului. Aquilegia. -ae (BOBB) [floarea codrului] flore kodruluj. Atropa belladonna (BENKO) floarea cucului. Lilium convallium (BOBB) floarea fringhiei. Amaranthus (CORBEA) floarea grâului. Pseudo melanthium. -ii (BOBB) floarea nucului, sau a alunului. Fulus, -li (BOBB) floarea paserilor. Anemone nemorosa Linn. (LEX. BUDA) [floarea Pastelor] flore Pastelor. Anemone nemorosa (BENKO) floarea pintenului. Mesanthium. -ii (BOBB) floarea poeților. Flos poetarum (BOBB) floarea rodiului. Balaustium (CORBEA) floarea Sângeorgiului. Verbasculum, -li (BOBB) floarea soarelui. Helliotrophium (CORBEA); floarea soarelui. Helianthus annutis vel Heliotropium (ȘINCAI 1808) [floarea soarelui] flore szoreluj. Tragopogon pratense (BENKO) [floarea soarelui] flore szoruluj. Leontondon taraxum (BENKO) florea soarelui de câmp. Tragopogon pratense Linn. (LEX. BUDA) florea soarelui de gradină. Helianthus annutis Linn. (LEX. BUDA); flore szoreluj de gredine. Helianthus annutis (BENKO) flori (ȘINCAI 1804) flori de fân. Semen foeni (LEX. BUDA) [flori domnești] fluor domnest. Convallaria majalis (Lilium convalium) (BENKO) flori domnești, v. carofil (LEX. BUDA); flor domnest. Dianthus caryophyllus (BENKO) flori mărunțele, adecă vioală. Viola (LEX. BUDA) floricea. Flosculus (ANON. CAR.); floricea sau floricică. Flosculus (LEX. BUDA) floricea mult țiitoare. Belisperennis (ȘINCAI 1808) floricică. Flosculus (LEX. BUDA) foaie de vioară. Anemone hepatica nobilis Linn. (LEX. BUDA); foaie de jioară. Anemone hepatica (ȘINCAI 1808); foaje de juâre. Anemone hepatica (nobilis) (BENKO) fodorminta calului. Calamintha (ANON. CAR.) fodormintă. Mentha (ANON. CAR.) [foi de fragi] foj de frăd’se. Fragaria vesca (BENKO) forostău. Cistus helianthemum Linn. (LEX. BUDA) fragă. Fragtim (ANON. CAR.) [fragă] frage, frăd’se. Fragaria vesca (BENKO) fragă de pământ. Fragum (LEX. BUDA) fragă de pom. Morum (LEX. BUDA) [frage] frăd’se. Fragaria vesca (BENKO); fragi. Fragaria vesca (ȘINCAI 1808) fragi. Fraga (CORBEA); fragi (GRAM. 1796); fragi. Fraga, -orum (BOBB) [fragi de lemn alb] frăd’s de lemn alb. Morus alba (BENKO) [fragi de lemn negru] frăd’s de lemn nyegru. Morus nigra (BENKO) frantzinella. Dictamus albuș (BENKO) 202 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ frapsine. Fraximis (ANON. CAR.) frasân. Fraximis (CORBEA) frasen {Fragm. Bistrița) frasin. Fraximis, -ni (BOBB); frasin. Fraximis excelsior Linn. (LEX. BUDA); frasin. Fraximis (ȘINCAI 1808); fraszin, fraszen. Fraximis excelsior (BENKO) frăgar (MARDARIE) frăgar. Morus (ANON. CAR.) frăgar alb. Morus alba (ANON. CAR.) frăgar negru. Morus nigra (ANON. CAR.) frăgariu. Fragus, -gi (BOBB) frănținel. Dictamnus albuș (ȘINCAI 1808) fruct. Fructus, -tus (BOBB) [frunza tăieturii] frunsza tejturi. Betonica officinalis (BENKO) frunză vojnikuluj. Erysimum officinale (BENKO); frunza voinicului. Erysimum officinale (ȘINCAI 1808) frunză (MARDARIE) frunză de cinci degete, o plantă. Potentilla reptans Linn. (LEX. BUDA); frunsze de tsints desitye. Potentilla reptans (BENKO) frunză de fragi. Fragaria (LEX. BUDA) frunză de nucșoară. Macis Linn. (LEX. BUDA) frunză de tăietură, v. betonică (LEX. BUDA) frunze (ȘINCAI 1804) frunzea sau tufa afinelor. [Vaccinium] myrtillus Linn. (LEX. BUDA) frunzișoară (Carte de bucate) [frunzișoare] fronzesore. Macis (BENKO) frunzuță. Foliolum (LEX. BUDA) [fumu pământului] fumu pamuntuluj. Fumaria officinalis (BENKO); fumul pământului. Fumaria officinalis (ȘINCAI 1808) G galanga (Carte de bucate) galegă. Galega (ȘINCAI 1808) gariofil, cuiișoare. Cariophillus communis Linn. (LEX. BUDA) garoafă albă. Leucoion (CORBEA) garoafe (Carte de bucate) gărofel aromat. Caryophyllus aromaticus (BENKO) gârofil. Dianthus caryophyllus (BENKO) garofd v. carofil (LEX. BUDA) [gălbenare] gâlbenăre. Seratula tinctoria (BENKO) gălbenioară. Caltha. Calendula (ANON. CAR.) gălbinare, o plantă. Serratula tinctoria Linn. (LEX. BUDA) genepro (Carte de bucate) 203 IRINA VLĂDESCU gențiană. Gentiana, -nae (BOBB); djentziăn. Gentiana Iuțea (BENKO) ghenuperi (Carte de bucate) ghimberiu. Zinziber, -ri (BOBB); ghimberiu. Anemone zingiber (LEX. BUDA) ghimberiu galbin. Curcuma longa Linn. (LEX. BUDA); gymber galbin. Curcuma longa (BENKO) ghimberiu nemțesc. Arum maculatum (ȘINCAI 1808) [ghimbir] gyimbir, ingber. Amomum: zingiber (BENKO) ghimpi (Pildele lui Solomon 26:9) ghinda. Glans, -dis (BOBB) ghindă (MARDARIE) ghindă de cer. Caryon, -onis (BOBB) ghindă de fag. Juglans, -dis (BOBB) ghinde. Glans, -dis (LEX. BUDA) ghiocel, o floare. Galanthus nivalis Linn. (LEX. BUDA); giotsel, gyiotsej. Galanthus nivalis (BENKO) ghionghivirag. Lilium convalium (ANON. CAR.) ghistină. Castanea vel nux castanea (LEX. BUDA) gimbir. Gingiber (CORBEA) ginepro (Carte de bucate) [giugast] dsugrăszt. Acer campestre (BENKO) giugastru. - (ANON. CAR.) goron sau gorun. Quercus (LEX. BUDA) gorun. - (ANON. CAR.) goruniel. - (ANON. CAR.) granat, o flore, mătrice. Matricariaparthenium Linn. (LEX. BUDA) grăunț(ul). Granum (ANON. CAR.) grâne (Gromovnic 1639) grânișor (Isaia 28:25 - Ms. 4389) grâu (Exodul 9:32, Gromovnic 1636, Gromovnic 1639, MARDARIE, ȘINCAI 1804) grâu. Triticum (ANON. CAR., CORBEA, ȘINCAI 1808, LEX. BUDA) grâu. Granum tritici (BOBB) grâu curat. Ador, -oris (BOBB) grâu de primăveară. Triticum aestivum (LEX. BUDA); griî de primevâre. Triticum aestivum (BENKO) grâu de toamnă. Triticum hibernum (LEX. BUDA); griî de tomne. Triticum hybernum (BENKO) grâu gol, tuns. Triticum aestivum, spica mutica (LEX. BUDA) grâu mestecat. Triticum mixtum (BOBB) [gregețul] gregetsul. Geranium pratense (BENKO) grișcă (Isaia 28:25 - Ms. 45) griu. Triticum (ANON. CAR.) 204 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ grozamă mare. Cytisus nigricans Linn. (LEX. BUDA); groszâme măre. Cytisus nigricans (BENKO) grozamă mică. Genista sagittalis Linn. (LEX. BUDA); groszâme mik. Genista sagittalis (BENKO) gulce. Brassica napus Linn. (LEX. BUDA) gușa porumbului, o lăptucă. Valeriana locusta olitoria Linn. (LEX. BUDA) gutâi (MARDARIE) gutâiu (Fragm. Bistrița) gutie. Cydonium, malum cydonium (LEX. BUDA) gutiiu. Malus cydonia (LEX. BUDA) gutui (Carte de bucate); guttuj. Pyrus cydonia (BENKO) gutui. Struthiomela (CORBEA) H hagimă. Ascalonia (CORBEA) hagimă, ceapă măruntă, ceapă tufoasă. Allium ascalonicum Linn. (LEX. BUDA); hăgy’sma. Allium ascalonicum (BENKO) hagime. Allium pornim Linn. (LEX. BUDA) hagime turcești. Schoenoprasum (LEX. BUDA) halap sau ialap sau ialapă, o rădicină ce se aduce din India. Convolvulus ialapa Linn. (LEX. BUDA) harbuji (GRAM. 1796) hațmațuchi (Carte de bucate) hămeiu (Carte de bucate) hărană sau hrană, săcară care încă este o spițe de grâne și de bucate. Secale (LEX. BUDA); herâne. Secale cereale (BENKO) hărean sau herean. Cochlearia armoracea Linn. (LEX. BUDA) hărniai, o plantă, v. brilioancă, hirumdineart (LEX. BUDA) hârgani. Cucurbita (ANON. CAR.) hemei, lupei. Lupiihis (BOBB) hemeiu. Humuhis lupulus Linn. (LEX. BUDA); hemeiu. Humuhis lupulus (ȘINCAI 1808); himej. Humuhis lupulus (BENKO) herman, hirundineriu luminos. Asclepias vincetoxicum Linn. (LEX. BUDA) hiațint. Hyacinthus, -thi (BOBB) hiora, v. vioră (LEX. BUDA) hireăn. Cochlearia armoracea (BENKO); hirean. Cochleana armoracia vel Nasturtium (ȘINCAI 1808) hirean de fânațe. Cardamon (CORBEA) hirean de grădină. Cardamon (CORBEA) hiribă v. minătarcă (LEX. BUDA) hirișcă. Polygonum fagopyrum (LEX. BUDA); hiritska. Polygonum fagopyrum (BENKO) hirundiner. Asclepias vincetoxicum (BENKO) 205 IRINA VLĂDESCU hirundineriu, o plantă, brilioancă, hernian luminos. Asclepias vincetoxicum, hirundinaria (LEX. BUDA) hirundineriu luminos. Asclepias vincetoxicum Linn. (LEX. BUDA) hisop. Hysopus, -pi (BOBB) holbură. Volvula, -lae (BOBB) holbure măre. Convulvus sepium (BENKO) holbure mike. Convulvus arvensis (BENKO) hrean (Carte de bucate); hrean. Nasturcium (ANON. CAR.) hribă, burete. Fungus, buletus (BOBB) hricică {Isaia 28:25 - Biblia 1688, Ms. 4389) hriscasă v. urezu (LEX. BUDA) hrișcă. Polygonum fagopyrum (ȘINCAI 1808) hurez sau urez. Oryza (LEX. BUDA) I iaderă. Hedera (CORBEA) iaderă, o plantă. Hedera helix Linn. (LEX. BUDA) ialap sau jalapă, o rădicină ce se aduce din India. Convolvulus ialapa Linn. (LEX. BUDA) iarba albinei. Meliphilon (CORBEA) iarba albinelor. Melissa, -sae (BOBB) iarba arteiceoca. Cinara, -rae', Cactus, -ti (BOBB) iarba asarum. Asarum, -ri (BOBB) iarba asterion. Asterion, -onis (BOBB) iarba bălaurului. Dracontium (CORBEA); iarba balaurului. Dracontium, -ii (BOBB) [iarba boierilor] jârbe bojerilor. Ricinus communis (BENKO) iarba boilor. Ricinus communis Linn. (LEX. BUDA) iarba bolunditoare. Hyoschyamus, Hyoschiamum (BOBB) iarba bubii. Betonica, -cae (BOBB) iarba ca cornu capri. Faenum graecum (BOBB) iarba ca frunza bobului. Fabarium, -rii (BOBB) iarba ca frunza cerului. Quercula, -lae (BOBB) iarba ca nasul grui. Gruniaria, -riae (BOBB) iarba ca rosinarinu. Ulex, -cis (BOBB) iarba ca ulceoru. Laver, -ris (BOBB) iarba cătușnică. Herba catti (BOBB) iarba ce crește în lacuri, heinariu. Alga, -gae (BOBB) iarba ce crește pe perete în sus. Helxine, -nes (BOBB) iarba ce crește pe piatră. Astericum, -ci (BOBB) iarba ce crește pe stană de piatră, scumpie. Rhuscoriaria (BOBB) iarba ce dă miros de citron. Citronella, Mellisophilum, -li (BOBB) iarba ce doctorește toate bolile. Panaces, -cis (BOBB) iarba ce se întinde. Smilax, -cis (BOBB) 206 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ iarba chamelion, colacu babii. Chameleon, -onis (BOBB) iarba chamemelon. Chamemelon, -nis (BOBB) iarba coadei șoarecelui. Millefolia (CORBEA) iarba coarnelor boilor. Buceres (CORBEA) iarba codrului, mătrăgună. Atropa belladonna Linn. (LEX. BUDA); iarba codrului. Atropa belladonna (ȘINCAI 1808); jărbe kodruluj. Atropa belladonna (BENKO) iarba coifului. Napellus ceruleus (BOBB) iarba convolvulus. Convolvulus, -li (BOBB) iarba costrei. Castum, -ti (BOBB) iarba crucei. Senecio, -onis (CORBEA); iarba crucii. Cruciata, -tae (BOBB) iarba crucii. Polygala, -lae (BOBB) iarba cu care albesc lâna. Strutium, -tii (BOBB) iarba cu cinci foi. Quinquefolium, -ii (BOBB) iarba cu multe crestături. Multicaulis, -lis (BOBB) iarba cu multe vine. Polyneuron, -uri (BOBB) iarba cucului. Serpyllum (CORBEA) iarba cucului. Zigis, -idiș (BOBB) iarba degetului. Digitalis, -lis (BOBB) iarba fearelor. Buphonum, Buphtalmum cynozolon (LEX. BUDA) iarba ficatului. Hepatica, -cae (BOBB) iarba fierelor. - (ANON. CAR.) iarba fierului. Sagmen, -nis (BOBB) iarba filiculă, ce vindecă bubele nasului. Polypodium, -ii (BOBB) iarba fumului. Capnos, -apni (BOBB) iarba gani. Consiligo, -inis (BOBB) iarba găinii. Alsine, -nes (BOBB) iarba gânștei. Anserina, -nae (BOBB) iarba gușei. Strumea (CORBEA) iarba hiiarălor. Sagmen (CORBEA) iarba iepurelui. Sanchus, -chi (BOBB) iarba inimii. Cordica, -cae (BOBB) iarba întăritoare. Major consolida (BOBB) iarba întăritoare a vinelor. Balsamina, -nae (BOBB) iarba lăptoasă. Tithimalus, -li (BOBB) iarba lăptoasă, iarba crucii. Polygala, -lae (BOBB) iarba lânoasă, flocoasă. Gnaphalium, -Ui (BOBB) iarba limbii. Uvularia, -riae (BOBB) iarba lingurii. Britannica, -cae (BOBB) iarba lipitoare. Aparine, -nae (BOBB) iarba lui Sveti loan. Carcinethron (CORBEA) [iarba lui Tatăl] jărbe luj tatei. Symphytum officinale (BENKO) [iarba lui Tatie] jărbe lu tâtje Symphytum officinale (BENKO) 207 IRINA VLĂDESCU iarba lui Tatin (Alegerile lui Ippocrat)', iarba lui Taten. Symphitum officinale vel Consolida major (ȘINCAI 1808); iarba lui Tatin. Symphytum officinale Linn. (LEX. BUDA) iarba lungă de lac. Lepidium, -dii (BOBB) iarba lunii. Lunaria, -riae (BOBB) iarba Magdalenei. Saliunca, -cae (BOBB) iarba mâței. Anarchinon (CORBEA) iarba mâției. - (ANON. CAR.) iarba minunată. Palma Christi (BOBB) iarba narțisus. Narcissus (CORBEA) iarba nebunatecă. Hyosciamus (CORBEA) iarba păduchelui. Staphias (CORBEA) iarba păduchilor. Staphisagria, phisagriae (BOBB) iarba pălăriei. Petasites, -tae (BOBB) iarba peretelui. Perdieium, -ii (BOBB) iarba porcului. Cyclaminus, -ni (BOBB) iarba prefoiată. Perfoliata, -tae (BOBB) iarba prunelor. Prunella, -lae (BOBB) iarba purecelui. Cunila (CORBEA) iarba purecelui. Psyllium, -Hi (BOBB) iarba rășinii. Origanum, -ni (BOBB) iarba rândunicii. Chenidonia, -niae (BOBB) iarba rândurealei. Chelidonium (CORBEA) iarba sasului. Sanicula, -lae (BOBB) iarba Sfântului loan. Hypericum, -ci (BOBB) iarba soarelui. Heliotropium, -ii (BOBB) iarba splinei. Asplenium, -ii (BOBB) iarba spurcilor. - (ANON. CAR.) iarba stealei. Bubonium (CORBEA) iarba Sventei Măriei. Melissa Apiastrum (ANON. CAR.) iarba șarpelui. Dracunculus, -li (BOBB) iarba șerpelui. Colubrina (ANON. CAR.) iarba șerpelui, v. cardu Sântă-Mariei (LEX. BUDA) iarba șopârlei. Purella, -lae (BOBB) iarba tăieturii, adecă betonică. Betonica ojficinalis Linn. (LEX. BUDA) iarba ureachiei. Supervivum (CORBEA) iarba vântului, v. cătușnică (LEX. BUDA) iarbă (Carte de bucate, MARDARIE, Regi III 18:5, ȘINCAI 1804) iarbă. Herba, -bae (ANON. CAR., BOBB, LEX. BUDA) iarbă arzătoare. Flammula, -lae (BOBB) iarbă aspră. Gramen asperum (BOBB) iarbă cănească. Heliocacabus, -bi (BOBB) iarbă creață. Mentha (ANON. CAR.) 208 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ iarbă creață. Menta sativa, crispa, verticillata (LEX. BUDA) iarbă cu cinci deagete sau cu cinci foi. Chamaezelon (CORBEA) iarbă de apă. Gnaphalice, -Hi (BOBB) iarbă de cale. Plantago, -inis (BOBB) iarbă de ceară. Cerinthe (CORBEA) iarbă de cositoriu, v. coada calului (LEX. BUDA) iarbă de crescut părul. Colitrica, -cae (BOBB) iarbă de curățit dinăuntru. Hellaborum, -ri (BOBB) iarbă de curcă. Fumaria officinalis Linn. (LEX. BUDA); jârbe de kurke. Fumaria officinalis (BENKO) iarbă de doctorit ficatul. Ageratum, -ti (BOBB) iarbă de friguri. Gentiana centaurium minus Linn. (LEX. BUDA); iarbă de friguri, v. buruiană de friguri (LEX. BUDA) iarbă de Italia, de dezumflat. Reseda, -dae (BOBB) iarbă de lângoare. Erysimum alliaria Linn. (LEX. BUDA); iarbă de lungoare. Alliaria (ȘINCAI 1808); jârbe de lingore. Erysimum alliaria (BENKO) iarbă de limbă de bou sălbatec. Anchusa (CORBEA) iarbă de nigei. Euphorbia heleoscopia vel Esula (ȘINCAI 1808) iarbă de săpunit. Saponaria, -riae (BOBB) iarbă de urechi. Sedum maius Linn. (LEX. BUDA) iarbă de vindecat durerea ochilor. Ocularia, -riae (BOBB) iarbă de zugrăvit. Gloatum, -ti (BOBB) iarbă flocoasă. Marrubium vulgare Linn. (LEX. BUDA); jarbe flokoăsze. Marrubium vulgare (BENKO); iarbă flocoasă, v. cătușnică (LEX. BUDA); iarbă galbenă. Pantadaetylus, -li (BOBB) iarbă grasă (Carte de bucate, Fragm. Bistrița) iarbă grasă. Sedum telephium Linn. (LEX. BUDA); jârbe grâsze. Sedum telephium (BENKO) iarbă grasă de grădină. Portulaca oleracea Linn. (LEX. BUDA); jârbe grâsze de gredine. Portulaca oleracea (BENKO) iarbă împotriva bubei rele. Flamula, -lae (BOBB) iarbă împotriva moliilor. Blattaria, -riae (BOBB) iarbă împotriva mușcării șarpelui și a aspidei. Polyponides, -dis (BOBB) iarbă împotriva purecilor. Coniza, -nizae (BOBB) iarbă împotriva veninului. Molis, -o (BOBB) iarbă în forma banului. Niimularia, -riae (BOBB) iarbă în forma siresului. Serrata, -tae (BOBB) iarbă în frunza teiului. Betonica officinalis (ȘINCAI 1808) iarbă înghimpoasă {Fragm. Bistrița) iarbă înghimpoasă în chipul pălămidei {Fragm. Bistrița) iarbă malvă. Malva (CORBEA) iarbă mare {Fragm. Bistrița) iarbă mare. Solamim, -ni (BOBB) 209 IRINA VLĂDESCU iarbă mare. Inula helenium Linn. (LEX. BUDA); iarbă mare. Inula Helenum (ȘINCAI 1808); jărbe măre. Inula helenium (BENKO) iarbă mirositoare, ce crește în Arabia. Cottum. -ti (BOBB) iarbă neagră, urzică-neagră. Scrophularia nodosa Linn. (LEX. BUDA); jărbe nyăgre. Scrophularia nodosa (BENKO) iarbă nicoțiană, în frunză. Nicotiana tabacum Linn. (LEX. BUDA) iarbă omorâtoare de vite. Buphonum. -ni (BOBB) iarbă psilion. Psyllion (CORBEA) iarbă puturoasă. Anagiris. -ris (BOBB) iarbă puturoasă. Coriandrum testiculatum Linn. (LEX. BUDA); jărbe putorosze. Coriandrum testiculatum (BENKO) iarbă puturoasă cu trei foi. Acopus. -pi (BOBB) iarbă roșie, v. buruiana vermelui (LEX. BUDA) iarbă rumeneală (Fragm. Bistrița) iarbă sădită în oală. Ulceolaris. -ris (BOBB) iarbă scorpio. Scorpiurus (CORBEA) iarbă sfărâmitoare de pietri. Astericum (CORBEA) iarbă spinoasă. Stebe. -bes (BOBB) iarbă strănutătoare. Helleborus. -ri (BOBB) iarbă stricătoare. Senecio. -onis (BOBB) iarbă stricătoare de piatră. Saxifraga. -gae (BOBB) iarbă șerpească. Colubrina. -nae (BOBB) iarbă toată vara și iarna verde. Zeophtalmus. -mi (BOBB) iarbă vânătă. Veneta. -tae (BOBB) iarbă vârtoasă. Virtuosa. -sae (BOBB) iarbă vâscoasă. Viscosa. -sae (BOBB) iarbă veninată. Aconitum. -ti (BOBB) iarbă verde. Viridis. -dis (BOBB) iarbă vindecătoare. Salubris. -bris (BOBB) iarbă vindecătoare de negei. Verrucaria. -riae (BOBB) iasca de cer. Agaricum. -arici (BOBB) iască. Fomes. -itis (BOBB) iască ce de pre copaciu. Boletus igniarius Linn. (LEX. BUDA) iasmin. lasminum officinale Linn. (LEX. BUDA); jeszmin. lasminum officinale (BENKO) iațint. Hyacinthus (LEX. BUDA) iederă (Macabei II 6:7) iederă. Hedera (ANON. CAR.); iederă. Hedera. -rae (BOBB) [iederă] jedere, jegyere. Hedera helix (BENKO) iederă ce se lățește pe pământ. Chamedophne. nes (BOBB) iederă ce se suie în sus. Hedera. -rae (BOBB) iederă înaltă Iară fruct. Hedera. -rae (BOBB) [ieieți mare “dediței mari”] jejetz mere. Anemonepulsatilla (BENKO) 210 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ ienupăr (Regi III 6:30 - vers, mod., SEPT.) iepurel, o iarbă, spargă, spărangăl. Asparagus officinalis Linn. (LEX. BUDA) ierburi amare (Exodul 12:8 - vers, mod., SEPT.; Numeri 9:11 - Biblia 1795, SEPT.) ierburi mirositoare (Carte de bucate); ierburi mirositoare (ȘINCAI 1804) ierbuță. Herbula (LEX. BUDA) in (Carte de bucate, Exodul 9:31) in. Linum, -ni (CORBEA, BOBB, LEX. BUDA) [in] jin. Linum usitatissimum (BENKO) in sălbatec. Antirrhinum linaria Linn. (LEX. BUDA); in sălbatic. Linaria, -riae (BOBB); in sălbatec. Antirrhinum Linaria (ȘINCAI 1808); jin szelbătyik. Anthirrhium linaria (BENKO) ingber. Amomum: zingiber (BENKO) iorgovan, scrinte, scumpie, melin. Orgonosa vel syringa vulgaris (LEX. BUDA) ireos (Exodul 30:24 - Biblia 1688) iris (Exodul 30:24 - Ms. 45) irișcă. Panicum, -ci (BOBB) isop (Exodul 12:22)', issop (Exodul 12:22 - Ms. 4389) isop. Hyssopum (CORBEA); isop. Hysopus (LEX. BUDA) isop, iszszop. Hyssopus officinalis (BENKO) isop de grădină. Satyrcia (CORBEA) iuniper, șneapăn. Juniperus, -ri (BOBB) izmă broaștei sau izmă broștească. Menta aquatica (LEX. BUDA) izmă Măjkej Precseszte. Tanacetum balsamita (BENKO); izmă Maicii Preceste, v. calapăr (LEX. BUDA) izmă (MARDARIE, Evanghelia după Matei 23:23, Carte de bucate) izmă. Sapor (ANON. CAR.) izmă. Mentha (ȘINCAI 1808) izmă, mintă. Menta (LEX. BUDA) izmă, mintă de munte. Milissa chalamintha (ȘINCAI 1808) izmă, timâiță. Chenopodium botrys (LEX. BUDA); izme. Chenopodium botrys (BENKO) izmă broștească (Fragm. Bistrița) izmă broștească. Menta aquatica (LEX. BUDA) izmă creață. Hedyosmos (CORBEA); izmă creață. Menta sativa, crispa, verticillata (LEX. BUDA) izmă krătză. Mentha sativa (Crispa verticillata) (BENKO) izmă de câmp. Menta sylvestris (LEX. BUDA); izmă de kimp. Mentha silvestris (BENKO) izmă neagră creață. Sisymbrium (CORBEA) izmă oarbă, creață. Mentha (LEX. BUDA) izmă sălbatică. Calamintha menthastrum (LEX. BUDA); izmă szelbătike. Melissa calamintha (BENKO) 211 IRINA VLĂDESCU î întorțel, o plantă. Cuscuta europea Linn. (LEX. BUDA); întorțel. Cuscuta europaea (ȘINCAI 1808); entorszel. Cuscuta europaea (BENKO) J jaie. Salvia officinalis Linn. (LEX. BUDA) jalapă, o rădicină ce se aduce din India. Convolvulus ialapa Linn. (LEX. BUDA) jale, jele, jaie. Salvia officinalis Linn. (LEX. BUDA); jale, salbie. Salvia officinalis Linn. (LEX. BUDA) jale de câmp. Salviapratensis Linn. (LEX. BUDA) jaleș (Carte de bucate) jalie. Salvia (ANON. CAR.) jalie sălbatică. Ambrosia (ANON. CAR.) jele, jaie. Salvia officinalis Linn. (LEX. BUDA) jugastru {Fragm. Bistrița) jugastru, un lemn. Acer campestre Linn. (LEX. BUDA); jugastru. Acer campestre (ȘINCAI 1808); ’sugâsztru, dsugrăszt. Acer campestre (BENKO) L laba sau picioru-gânștii, o plantă. Chenopodium (LEX. BUDA) laba urszuluj. Heracleum sphondylium (BENKO) lăor, laure. Datura stramonium (BENKO) laptele câinelui. Clema (CORBEA) laptele câinelui. Charatias, -tiae (BOBB) laptele cânelui, laptele lupului. Euphorbia helioscopia Linn. (LEX. BUDA); lapte kineluj. Euphorbia helioscopia (BENKO) laptele cânielui. Esula (ANON. CAR.); laptele cânelui. Esula, -lae (BOBB) laptele lupului. Euphorbia helioscopia Linn. (LEX. BUDA) laptele paserii. Ornithogola, -lae (BOBB) larice. Larix (LEX. BUDA) latyris. Latyris, -idiș (BOBB) laur. Laurus, -ri (BOBB); laur. Laurus (ȘINCAI 1808) laur sălbatic, dafin. Dafinoides, -dae (BOBB) laure. Datura stramonium (BENKO) laure. Laurus nobilis Linn. (LEX. BUDA) lavandulă, lavendulă. Lavendula spica, Spica nardi, Spica angustifolia (LEX. BUDA) lavendel. Lavandula spica angustifolia (BENKO) lavendulă. Lavendula, -lae (BOBB); lavendulă. Lavendula spica, Spica nardi, Spica angustifolia (LEX. BUDA) lăcrămioară. Lilium convalium (ANON. CAR.) lăcrămioară. Lachrymula (CORBEA) lămâie (Carte de bucate) lămâie, v. alămâie (LEX. BUDA) 212 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ lăptucă. Lactuca (ANON. CAR., CORBEA) lăptucă, adecă burete dulce. Agarius lactifluus Linn. (LEX. BUDA) lăptucă, adecă sălată. Lactuca sativa Linn. (LEX. BUDA); laptecse. Lactuca sativa (BENKO) lăptucă amară. Lactuca scariola (ȘINCAI 1808) lăptuci (Carte de bucate) lăuruscă (Carte de bucate) lâna broaștei, lână broștească. Conferva (LEX. BUDA) lână broștească. Conferva (LEX. BUDA) leamne (Gromovnic 1639) lebeniță. Citrullus (LEX. BUDA) legumă. Legumen (ANON. CAR., CORBEA, BOBB) legumă, adecă orice verdeață de grădină, precum curechiul, napii, rădichile. Olus, -eris (LEX. BUDA) legumă, cele cu păstăi, precum fasolea, mazerefa]. Legumen (LEX. BUDA) legumă tară miros. Blitum (CORBEA) legume (Regi III 21:2), legumi (Gromovnic 1639) lemn (GRAM. 1796, ȘINCAI 1804); lemne (Gromovnic 1636) lemn câinesc (Carte de bucate) lemn cănesc, tulipin. Daphne mezereum Linn. (LEX. BUDA); lemn kineszc. Daphne mezereum (BENKO) [lemn cănesc] lemn kineszk. Rhamnus frangula (BENKO) lemn ce face balsam. Xilobalsamum, -mi (BOBB) lemn ce face bombac. Xilon, -nis (BOBB) lemn crescători în Indiia și Araviia. Bdellium (CORBEA) lemn de la Indiia, a căruia roada iaste în furma inimiei. Anacordium (CORBEA) lemn de oleu, v. măslin (LEX. BUDA) lemn de palma, finic. Sandalides, -dum (BOBB) lemn dulce, rădăcină dulce. Glycyrrhiza glabra Linn. (LEX. BUDA); lemn dulcse. Glycyrrhiza glabra (BENKO) lemn Iară fruct în forma olivului. Alaternus, -ni (BOBB) lemn galbin, măcriș de spin. Berberis vulgaris Linn. (LEX. BUDA) lemn myrica. Mirica, -cae (BOBB) lemn negru de India. Bdellium, -ii (BOBB) lemn piperat. Laiirus sassafras Linn. (LEX. BUDA) lemn pucios. Sorbus aucuparia Linn. (LEX. BUDA); lemn putsosz. Sorbus aucuparia (BENKO) lemn sandal roditori la Indiia. Santalum (CORBEA) lemn tare, ce face gumi. Euphorbia, -iae (BOBB) lemn uscat sau tăiat. Lignum (LEX. BUDA) lemn verde, adecă arbore. Arbos, arbor (LEX. BUDA) lemnul cânielui. - (ANON. CAR.) 213 IRINA VLĂDESCU lemnul cânelui. Rhamnus frangida Linn. (LEX. BUDA); lemnul cânele. Frangula (ȘINCAI 1808) lemnul Domnului. Abrotonum (ANON. CAR.); lemnu Domnului. Abrotonum, -ni (BOBB); lemnul Domnului, lemnul lui Dumnezeu. Artemisia abrotanum Linn. (LEX. BUDA) lemnul lui Avram. Vitex, -cis (BOBB) lemnul lui Dumnezău. Abrotonum (CORBEA) lemnul lui Dumnezeu. Artemisia abrotanum Linn. (LEX. BUDA); lemnu luj Domnu zeu. Artemisia abrotanum (BENKO) lemnul Sfântului loan. Ribes, -etis (BOBB) lemnul vertelii. Antenna, -nae (BOBB) lemnuș. Abrotonum, -ni (BOBB) lemona. Lemona, -nae (BOBB) lemonium. Lemonium, -ii (BOBB) lentie. Lentes (ANON. CAR.) [leoștean] leostiăn. Ligusticum levisticum (BENKO); leoștean, v. leuștean (LEX. BUDA) leucacantha, spin alb. Leucacantha, -ae (BOBB) leucoion, cuișoare albe. Leucoion, -ni (BOBB) leurdă. - (ANON. CAR.) leurdă. Allium montanum (LEX. BUDA) leurușcă. Labrusca, labruscum (LEX. BUDA) leuștean (Carte de bucate); leuștean. Levisticum (ANON. CAR.); leuștean. Ligusticum, -ci (BOBB) leușteand, leuștean. Ligustrum levisticum (LEX. BUDA) lichen. Lichen (ȘINCAI 1808) licoperdul tuberos. Lycoperdon tuberossum (ȘINCAI 1808) liliac v. iorgovan (LEX. BUDA) liliac sălbatec. Daphnoides (CORBEA) lilie, crin. Lilium (LEX. BUDA) lilie albă. Lilium candidum Linn. (LEX. BUDA); lilie albe. Lilium candidum (BENKO) lilie galbină, stângen galbin. Iris pseudacorus Linn. (LEX. BUDA); liliu galbin. Pseudoacorus (ȘINCAI 1808); lilie galbin. Iris pseudoacorus (BENKO) lilie roșie. Lilium bulbiferum Linn. (LEX. BUDA); lilie rose. Lilium bulbiferum (BENKO) lilie vânătă, stângen vânăt. Iris germanica (LEX. BUDA); liliu vânăt. Iris germanica (ȘINCAI 1808); lilie vunet. Iris germanica (BENKO) liliiac. Daphnis (CORBEA) lilium. Lilium, -ii (BOBB) lilium broștesc. Lilium agreste (BOBB) lilium de apă. Spatula, -lae (BOBB) lilium de câmp. Spatula, -lae (BOBB) lilium vânăt. Raphanitis, -dis (BOBB) limba boului (Carte de bucate) limba boului. Anchusa, -sae (BOBB) 214 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ limba boului. Buglossum (ANON. CAR.) limba boului. Borrago (CORBEA) limba boului, o plantă. Anchusa officinalis Linn. (LEX. BUDA); limba boului Anchusa officinalis vel Buglossa (ȘINCAI 1808); linbă bouluj. Anchusa officinalis (BENKO) limba câinelui. Cynoglossa (CORBEA) limba cânelui, o plantă. Cynoglossum officinale Linn. (LEX. BUDA); limba câinelui. Cynoglossum officinale (ȘINCAI 1808); linbă kinyeluj. Cynoglossum officinale (BENKO) limba cânelui. Cynoglossus. -ssi (BOBB) limba cerbului. Asplenium. -nii (BOBB) limba cerbului. Phylitis (CORBEA) limba cerbului. Asplenium scolopendrium Linn. (LEX. BUDA); limba cerbului. Asplenium scolopendrium (ȘINCAI 1808); linbă cerbuluj. Asplenium scolopendrium (BENKO) limba mielului. Armoglossum (CORBEA) limba mielului. Arnoglossum. -si (BOBB) limba oaiei, plăntagine, minciună. Plantago maior Linn. (LEX. BUDA) limba oei. Plantago minor (ȘINCAI 1808) limba șarpelui. Lingulaca. -cae (BOBB) limba vacii, limbă vecină v. limba cerbului (LEX. BUDA); linbă veschi. Asplenium scolopendrum (BENKO) [limbă vecină] linbă vecsene. Asplenium scolopendrum (BENKO); limbă vecină v. limba cerbului (LEX. BUDA); limbricariță, o sămânță în protiva limbricilor. Semen cinae vel zinae. Semen tineae (LEX. BUDA) linte (MARDARIE, Regi II17:28, Fragm. Bistrița.) linte. Ervum lens (BENKO, ȘINCAI 1808) linte. Lens. -tis (ANON. CAR., BOBB, LEX. BUDA) linte, mazăre sălbatică. Orobus. -bi (BOBB) linte broștească. Lens palustris (BOBB) linte sălbatecă. Aphaca (CORBEA); linte sălbatică. Aphaca. -cae (BOBB) liorbăr, v. liurbăr (LEX. BUDA) lipăn. Verbascum thapus (BENKO) lipan, lipean, o plantă, v. coada-boului (LEX. BUDA) lippăn. Tataria hungarica (BENKO) liurbăr. Laurus nobilis Linn. (LEX. BUDA) liurben, liurbăr. Laurus nobilis Linn. (LEX. BUDA) livadă. Pratum. Pomarium (ANON. CAR.) [lobă] lopo. Cucurbita langenaria (BENKO) lobeniția. Melo. -onis (BOBB) lobodă. Atriplex (ANON. CAR.) lobodă. Chrysolachanon (CORBEA) lobodă. Chenopodium viride (BENKO) 215 IRINA VLĂDESCU lobodă. Atriplex, -cis (BOBB) lobodă. Chenopodium atriplex, artiplexum (LEX. BUDA) lobodă de grădină. Atriplex hortensis (LEX. BUDA) lobodă sălbatecă. Atriplex sylvestris (ANON. CAR.) lompău sau trăgulă, titvă. Sipho vinarius (LEX. BUDA) loșnișor, o plantă. Solanum dulcamara Linn. (LEX. BUDA); losnisor. Solanum dulcamara ’ (BENKO) lubă, adecă cucurbetă, bostan, dovlete. Cucurbita (LEX. BUDA) luben de pământ. Apronia (CORBEA) lubeniță. Melo (ANON. CAR.) lubeniță. Cucurbita (CORBEA) [lubeniță] lubenitze. Cucurbita pepo (BENKO) lubeniță. Citrullus (LEX. BUDA) lubenitze buburosze. Cucurbita verrucosa (BENKO) lubiț, o plantă. Myagrum perfoliatum Linn. (LEX. BUDA); lubitz. Myagrum perfoliatum (BENKO) luminare. Verbascum thapus (BENKO) luminărea, o plantă. Verbascum thapsus Linn. (LEX. BUDA) luminea sau luminărea, căptălană-galbină. Verbascum thapsus Linn. (LEX. BUDA) lumineață. Asclepias vincetoxicum (ȘINCAI 1808) luminos, o plantă, v. herundineriu (LEX. BUDA) luminotz. Asclepias vincetoxicum (BENKO) lup, o plantă. Rhinantus crista-galli Linn. (LEX. BUDA); lup. Rhinanthus crista galii (BENKO) lupei. Lupulus (BOBB) lupin. Lupinus (BOBB) liirber. Laiirus nobilis (BENKO) lușcă, o plantă. Ornithogalum narbonense Linn. (LEX. BUDA); luska. Ornithogalum narbonense (BENKO) lutatină sau iarba lui Tatin. Symphytum officinale Linn. (LEX. BUDA) M mac (Isaia 28:25 - Biblia 1795) mac. Papaver, -ris (ANON. CAR., BOBB) mac. Papaver somniferum Linn. (LEX. BUDA); măk. Papaver somniferum (BENKO) măk alb. Papaver semine albo (BENKO) mac alb. Papaver album (BOBB) mac iepuresc, mac sălbatic. Papaver rhoeas Linn. (LEX. BUDA) măk nyegru. Papaver semine nigro (BENKO) măk ros. Papaver rhoeas (BENKO) mac sălbatic. Papaver rhoeas Linn. (LEX. BUDA) măcriș. Rumex acetosa (ȘINCAI 1808, LEX. BUDA); makris. Rumex acetosa (BENKO) 216 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ macriș căiesc, steghe, steve. Rumex acutus Linn. (LEX. BUDA) makris ku trifoj. Oxalis acetosella (BENKO) macriș de apă. Rumex aquatius (LEX. BUDA) macriș de grădină. Acetosella rotundifolia Linn. (LEX. BUDA) macriș de spin, lemn galbin. Berberis vulgaris Linn. (LEX. BUDA) macriș iepuresc. Oxalis acetosella Linn. (LEX. BUDA) macriș lat, v. macriș de grădină (LEX. BUDA) macriș păsăresc, v. macrișor (LEX. BUDA) macriș trifoios v. macriș iepuresc (LEX. BUDA) macrișor. Acetosella (LEX. BUDA); makrisor. Rumex acetosella (BENKO) makrisor de pâszere. Oxalis acetosella (BENKO) macrișul calului, v. macriș căiesc (LEX. BUDA) [macu ciorii] mâku csari. Hibiscus trionum (BENKO) madzere. Pisum (ANON. CAR.) magheran (Carte de bucate); maghiran (Carte de bucate) [maghioran] magyorân. Origamim major ana (BENKO) majoranna. Amaracus, -ci (BOBB) malăj. Panicum miliaceum (BENKO) malăj mărunt. Panicum miliaceum (BENKO) mălin. Primus padus (BENKO) mălin alb, fructus. Prunus padus (BENKO) mălin nyegru. Ligustrum vulgare (BENKO) mălin roșu. Syringa vulgaris (BENKO) mama pădurii, o plantă. Lathraea squamaria Linn. (LEX. BUDA); mama pădurei. Latraea squammaria (ȘINCAI 1808) mană (Gromovnic 1636) mană (mannă). Manna (BENKO, LEX. BUDA) mană, fruct. Morum Idaeum (BOBB) mană, lemn. Rubus Idaeus (BOBB) mandragora (Geneza 30:14 - Biblia 1688, SEPT.) mandragora. Mandragora, -rae (BOBB) mandula. Amigdala, -orum (BOBB); mandulă. Amygdala, amygdalum (LEX. BUDA); pom de mandulă. Amygdalus communis Linn. (LEX. BUDA) marăr. Anethum graveolens (BENKO) marăr kineluj. Anthemis cotula foetida (BENKO) mară. Pomum (ANON. CAR.) mărgăritar. Convallaria majalis (Lilium convalium) (BENKO) marubie. Marubium, -bii (BOBB) marva rușă. Malva hortensis (ANON. CAR.) măslin. Oliva, Olea europaea Linn. (LEX. BUDA) măslin sălbatic. Oleaster eleagnus (LEX. BUDA) măslină. Olea, oliva (LEX. BUDA) 217 IRINA VLĂDESCU măslină. Olea. oliva (LEX. BUDA) mastic {Susanna 53 - vers. mod.). masthicesc, lemn. Lentiscus. -ci (BOBB) matricare. Matricaria. -riae (BOBB) mazăre {Fragm. Bistrița) mazăre. Pisum (CORBEA); mazere. Pisum. pisa, -orum (LEX. BUDA) mazăre sălbatecă. Cicercula (CORBEA) mazăre sălbatică. Orobus. -bi (BOBB) mazăre turcească. Phaseolus (CORBEA) mazăre verde (Carte de bucate) mazere. Pisum sativum (BENKO, ȘINCAI 1808) mazuri. Pisa (ANON. CAR.) măceș (MARDARIE, Fragm. Bistrița)', măceși {Parimiile lui Solomon 22:5 - Ms. 4389) măceș. Spinus (CORBEA) măceș. Roșa canina Linn. (LEX. BUDA); matses, fructus. Roșa canina (BENKO) măceș. Frutex rosae caninae. rubiis (LEX. BUDA) măciașă, bacca vel fructus. Rasce caninae (LEX. BUDA); matszăsze. Roșa canina (BENKO) măcriș (Carte de bucate) măcriș. Acetosa (ANON. CAR.) măcriș, acriș. Acetosa. -sae (BOBB) măcriș de câmp. Acetosa campestris (BOBB) măcriș de grădină. Acetosa hortensis (BOBB) măcriș păsăresc. Lapathum acutum (BOBB) măcriș sălbatec. Acetosa silvestris (BOBB) măcriș trifoios. Acetosella (ȘINCAI 1808) măcrișul calului. Lapatum acutum (BOBB) mădzăriică. Cicer sylvestre (ANON. CAR.) măgheran. Origanum maiorana Linn. (LEX. BUDA) măieran. Amaracus. Maiora (ANON. CAR.) măierean. Majoranna. nae (BOBB) mălai mănunt. Milium. -Ui (BOBB) mălaie {Gromovnic 1639) mălaiu, păpușoiu, porumb. Zea mayis Linn. (LEX. BUDA) mălaiu mărunt. Panicum miliaceum (ȘINCAI 1808) mălăcină, v. busuioc (LEX. BUDA); malatsina. Ocimum basilicum (BENKO) mălăoiu, o plantă, adecă forostău. Cistus helianthemum Linn. (LEX. BUDA) mălin. Lygustrum (ȘINCAI 1808) mălin alb. Primus padus Linn. (LEX. BUDA) mălin negru. Ligustrum vulgare Linn. (LEX. BUDA) mălin roșu, adecă scumpie, liliac v. iorgovan (LEX. BUDA) mălină. Pruni padifructus (LEX. BUDA) 218 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ măr (Cântarea Cântărilor 2:3, Fragm. Bistrița) măr. Malus, -li (BOBB); măr, pomul. Malus (LEX. BUDA) măr. Pomus. Pomum (ANON. CAR.); măr. Pomus (CORBEA); măr, rodul. Malum, pomttm (LEX. BUDA) măr bunăbrut. Malum spaniceum (ANON. CAR.) măr câniesc. - (ANON. CAR.) măr coadeș. - (ANON. CAR.) măr cotei. Struthiomale (BOBB) măr cucurbetariț. - (ANON. CAR.) măr de Svânt Pietru. Malum praecox (ANON. CAR.) măr dulce. Merimelum, -eli (BOBB) măr dulce. Pomum dulce (ANON. CAR.) măr flocos. Malum muscosum (ANON. CAR.) măr granat dulce. Epyrinus, -na (BOBB) măr granat, pom granat. Pomagranat (BOBB) măr gușat. - (ANON. CAR.) măr iernatec. Malum seroticum (ANON. CAR.) măr mușcătariț. Malum apianum. Muscatellum (ANON. CAR.) măr nevestesc. - (ANON. CAR.) măr oardzăn. - (ANON. CAR.) măr pădureț. Comarus (CORBEA) măr pădureț. Malum sylvestre vel sylvaticum (LEX. BUDA) măr pădureț sau în Indiia roditoare în chipul cerașălor poamă sălbatecă. Arbutum (CORBEA) măr pestriț. - (ANON. CAR.) măr rutilat. Malum orbiculatum (ANON. CAR.) măr sălbatec. Pomum silvestre (BOBB) măr sălcin. - (ANON. CAR.) măr văratec. Pomum aestivale (ANON. CAR.) măr vărgat. Malum variegatum (ANON. CAR.) mărar (MARDARIE, Evanghelia după Matei 23:23); mărariu (Fragm. Bistrița) mărari. Anethum (CORBEA); mărariu. Anethum (ANON. CAR.) mărariu. Maratrum, -tri (BOBB) mărariu cănesc. Cotula foetida (BOBB) mărăcin. Spina (ANON. CAR.) mărăcin alb. Rhaumnus (CORBEA) mărăcine (MARDARIE); mărăcini (Geneza 3:18 - Biblia 1688, SEPT.) mărăcine, mărăciune. Crataegus oxyacantha Linn. (LEX. BUDA); maratsine. Crataegus oxiachantha (BENKO) mărăcinele câinelui. Cynacante (CORBEA) mărăcinele cioarăi. Cynosbaton (CORBEA) 219 IRINA VLĂDESCU mărceț, picioru vițelului. Anim maculatum Linn. (LEX. BUDA); mârtsetz. Anim maculatum et vulgare non maculatum (BENKO) mărgăritar (MARDARIE) mărgăritărel (Carte de bucate) mărul lupului. Aristholochia, -chiae (BOBB); mărul lupului, o plantă. Aristolochia clematilis Linn. (LEX. BUDA); mărul lupului. Aristolochia longa (ȘINCAI 1808) [măsălar] maszalăr. Hyoscyamus niger (BENKO); măsălariu. Hiosciamus niger (ȘINCAI 1808) măsălariță, o buruiană veninată. Hyoscyamus niger Linn. (LEX. BUDA) [măslag] maszlăg. Datura stramonium (BENKO); măslag, v. ciumăfaie (LEX. BUDA) măslin (Judecători 9:8, MARDARIE) măslin. Olea (CORBEA) măslin sălbatec (Fragm. Bistrița) măslin sălbatec. Oleaster, -tri (CORBEA) mătăcină (Carte de bucate) mătăcină. Melissa, -sae (BOBB) mătăcină sau mătăcine. Melissa officinalis Linn. (LEX. BUDA); matatsina. Melissa officinalis (BENKO) mătăcine moldovenească. Dracocephalum moldavica (LEX. BUDA) mătăcine turcească. Melissa turcica (LEX. BUDA) mătlică. Artemisia tenuifolia (ANON. CAR.) mătrăgună (Geneza 30:14-Biblia 1795, Ms. 45, Ms. 4389, vers, mod.) mătrăgună. Mandragora (ANON. CAR.) mătrăgună, o iarbă. Atropa belladona Linn. (LEX. BUDA); matragona. Atropa belladonna (BENKO) mătricea, o iarbă. Matricaria parthenium Linn. (LEX. BUDA) metritse. Matricaria parthenium (BENKO) mătura sau iarba din care se fac mături (Fragm. Bistrița)', mătură, o buruiană din carea facem mături. Scoparia (LEX. BUDA) măzăriche. Vicia nigra Linn. (LEX. BUDA); mazeritye. Vicia nigra (BENKO) [măzăriche] mazeritye. Convallaria majalis (Lilium convalium) (BENKO) măzăroiu, adecă floare de mazere. Lathyrus odoratus Linn. (LEX. BUDA) măzăroiu, adecă măzăriche (LEX. BUDA) meare crețești (Carte de bucate) meare și peare de pământ. Solanum tuberosum (ȘINCAI 1808) meghieran. Asparagus (CORBEA) mei. Millium (ANON. CAR.) mej. Panicum miliaceum (BENKO) meiu păsăresc. Lithospermum officinale Linn. (LEX. BUDA); meiu păsăresc. Lithospermum officinale (ȘINCAI 1808); mej paszszereszk. Lithospermum officinale (BENKO) melampod. Melampodium, -ii (BOBB) 220 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ melilot. Melilotus. -ti (BOBB) melin. Orgonosa vel syringa vulgaris (LEX. BUDA) melin, boroșlan. Syringa vulgaris Linn. (LEX. BUDA) melin negru. Ligustrum vulgare Linn. (LEX. BUDA) melin roșu, v. iorgovan (LEX. BUDA) melon. Melon, -onis (BOBB) menta catti. Nepeta. -tae (BOBB) menta Marii. Menta Mariae (BOBB) mentă (Evanghelia după Luca 11:42 - vers, mod.) mere (GRAM. 1796) mere de pământ. Helianthus tuberosus Linn. (LEX. BUDA) merișoară. Bacca seu fructus myrtilli rubri (LEX. BUDA) merișor (Fragm. Bistriță) merișor. Erithales (CORBEA) merișor, o plantă. Pyrola rotundifolia Linn. (LEX. BUDA); merișor. Pyrolla rotundifolia (ȘINCAI 1808); maerisor. Pyrola rotundifolia (BENKO) mesteacăn (Fragm. Bistrița) mesteacăn. Betula (CORBEA); mesteacăn. Betula. -lae (BOBB) mesteacăn. Betula alba Linn. (LEX. BUDA); mesteacăn. Betula alba (ȘINCAI 1808); mesztăken. Betula alba (BENKO) meură. Mora sylvestra (ANON. CAR.) miază-noapte. Melampyrum nemorosum Linn. (LEX. BUDA); miazănoapte, o plantă, v. carpenă (LEX. BUDA) micșineale (Carte de bucate) mie foaie, iarbă, coada șoricelului. Millefolium. -Ui (BOBB) mielărea, o plantă. Agnus castus (LEX. BUDA) mielissa, mătăcină. Melissa. -sae (BOBB) migdal (MARDARIE, Ecleziast 12:5) migdal. Amygdalus (CORBEA) migdal, lemnul migdalei. Amygdala (CORBEA) migdal v. amigdală, amigdal (LEX. BUDA) migdală. Amygdala. amygdalum (LEX. BUDA) migdale (Carte de bucate) migdale. Amygdalus communis (BENKO) milic, mălai mănunt. Milium. -Ui (BOBB) milot. Melilotus (ȘINCAI 1808) minătarcă (LEX. BUDA) [minătarcă ursască] minetărke urszâszke. Boletus bovinus (BENKO) minciună, o plantă, adecă plătagină, limba oaiei. Plantago maior Linn. (LEX. BUDA); mintsune, Plantago major (BENKO) mintă. Menta, -tae (BOBB); mintă. Menta (LEX. BUDA); mintă. Mentha (ȘINCAI 1808) mintă, izmă oarbă, creață. Mentha (LEX. BUDA) 221 IRINA VLĂDESCU mintă broștească. Menta aquatica (LEX. BUDA) mintă creață. Menta sativa, crispa, verticillata Linn. (LEX. BUDA) mintă de apă. Mentha aquatica (ȘINCAI 1808) mintă de câmp. Menta sylvestris (LEX. BUDA) mintă lungă în frunze. Sisymbrium, sisymbrii (BOBB) mintă sălbatică. Mentastrum, -tri; Calamintha, -thae (BOBB); mintă sălbatică. Calamintha menthastrum (LEX. BUDA) [miristeică] myristeica, nucșoară. Myristica, -cae (BOBB) mirsin {Isaia 41:19 - Biblia 1688, Ms. 45, Ms. 4389) mirt {Isaia 41:19 - vers, mod.) mirt, un pom, Myrtus (LEX. BUDA) myrt, lemn de Arabia mirositoriu. Myrtus, -ti (BOBB) myrt sălbatec. Oxymirsine, -myrsines (BOBB) mirtus. Myrtus (CORBEA) miruță, o plantă. Anchusa officinalis Linn. (LEX. BUDA); miruță. Anchusa officinalis vel Buglossa (ȘINCAI 1808); mirutza. Anchusa officinalis (BENKO) mitarcă, adecă burete, Boletus, Fungus (LEX. BUDA) mitărci {Fragm. Bistrița) mixoneală, vioară. Viola odorata, martia Linn. (LEX. BUDA); mixsonelle. Viola odorata {martia) (BENKO) moacră, adecă cireașă. Cerasum duracinum (LEX. BUDA) mocru. Cerasus proferens cerasa duracina (LEX. BUDA) moer. Pyrus malus (BENKO) mohor. Herba in millio crescens (ANON. CAR.) mohor. Holcus sorgum (ȘINCAI 1808) mohor. Panicum germanicum (ȘINCAI 1808) molatru. Anethum foeniculum (ȘINCAI 1808) molid. Pinus silvestris (BENKO) molid, silhă, brad-alb. Pinus sylvestris, Abies candida (LEX. BUDA) molidf. Pinus larix (LEX. BUDA) molidv {Ezechiel 31:8 - Biblia 1688 și Ms. 4389; Isaia 41:19 - Ms. 4389) molotru (Carte de bucate) molotru. Cumințim (CORBEA) molotru. Anethum foeniculum (BENKO); molotru. Anethum foeniculum Linn. (LEX. BUDA) molotru sau chimin dulce. Anisum vulgare Linn. (LEX. BUDA) molotru porcesc. Agroiophyllon (CORBEA) momordică, momortică. Momordica balsamina Linn. (LEX. BUDA) morcov (Carte de bucate) morcov. Napus (CORBEA) morcov, murcoiu, muroc. Daucus sativus Linn. (LEX. BUDA); morcov. Dauca carotta (ȘINCAI 1808); morcov, morkur, murkoj. Daucus {sativus) carota (BENKO) 222 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ morcov de câmp, rușinea fetelor. Daucus sylvestris Linn. (LEX. BUDA); morkur de kimss. Daucus silvestris (BENKO) moskatel. Geranium odoratissimum (BENKO) mucegaiuri (GRAM. 1796) mugur de goron. Oculus quercus (BENKO) mugur de mesztăken. Oculus betulae (BENKO) mugur de plop. Oculus populi (BENKO) mumă păduri. Lathraea squamaria (BENKO) munte. - (ANON. CAR.) mur (MARDARIE, Macabei 16:34 - Biblia 1688, Ms. 45, Ms. 4389, Biblia 1795) mur. Morus (ANON. CAR.) mur. Sycaminea (CORBEA) mur. Rubus caesius velfruticosus Linn. (LEX. BUDA) mură. Morum (ANON. CAR.) mură. Mora vel morum rubi (LEX. BUDA) murcoiu, muroc. Daucus sativus Linn. (LEX. BUDA); morkur, murkoj. Daucus (sativus) carota (BENKO) mure. Morum, -ori (BOBB) mure. Rubus caesius (BENKO) mure, pom. Morus, -ri (BOBB) mure, pom. Sicamorus, -ri (BOBB) mure roșii (Carte de bucate) muroc. Daucus sativus Linn. (LEX. BUDA) murt. Anim maculatum (ȘINCAI 1808) [muru lupului] moriî lupuluj. Aristolochia clematitis (BENKO) musci. Muscus, -ci (BOBB) musci de apă, care vindecă vasele rupte. Conferva,fervae (BOBB) musci de pe lemn. Brigon, -nis (BOBB) [must de lemne] muszt de lemne. Lichen pulmonarius (BENKO) [must de pe copaci] muszt de pe kopăts. Lichenpulmonarius (BENKO) mușățel {Fragm. Bistrița) mușcarea diavolului. Morsus diaboli (BOBB) mușcat de dracul, o plantă. Scabiosa succisa Linn. (LEX. BUDA); muskăt de drăk. Scabiosa succisa (BENKO) mușcățel. Geranium odoratissimum Linn. (LEX. BUDA) mușchiu. Muscus (LEX. BUDA) mușchiu de copaciu. Lichen pulmonarius Linn. (LEX. BUDA) mușchiurile de copaci (GRAM. 1796) mușețel, romoniță. Matricaria chamomilla Linn. (LEX. BUDA); mușețel. Chamomilla (ȘINCAI 1808); musetzel. Matricaria chamomilla (BENKO) muștar (MARDARIE, Evanghelia după Matei 13:31, Carte de bucate) [muștar] muștar. Sinapis arvensis (BENKO) 223 IRINA VLĂDESCU [muștar alb] muștar alb. Sinapis alba (BENKO) muștariu {Fragm. Bistrița) mușteriu. Sinapi (BOBB) mușteriu alb. Eruca, -cae (BOBB) mușteriu sălbatec. Thalapsi (BOBB) N nadragula. Atropa belladonna (BENKO) nalbă {Fragm. Bistrița) nalbă. - (ANON. CAR.) nalbă. Aicea (CORBEA) nalbă. Malva, -vae (BOBB, LEX. BUDA) nalbă albă. Athea, -eae (BOBB) nalbă albă. Althaea officinalis Linn. (LEX. BUDA); nalbe albe. Althea officinalis (BENKO) nalbă mare {Fragm. Bistrița, ȘINCAI 1804) nalbă mare. Althaea officinalis Linn. (LEX. BUDA); nalbă mare. Althaea (ȘINCAI 1808); nalbe măre. Althea officinalis (BENKO) nalbă mare de grădină. Aicea roșea Linn. (LEX. BUDA); nalbe măre de gredine. Aicea roșea (BENKO) nalbă măruntă, cășuții popii. Malva sylvestris, rotundifolia Linn. (LEX. BUDA) nalbă mică. Malva pumilla (BOBB) nalbă mică sau măruntă, cășuții popii. Malva sylvestris, rotundifolia Linn. (LEX. BUDA); nalbe mike. Malva rotundifolia (BENKO) nalbă sălbatecă. Malva silvestris (ȘINCAI 1808) nap. Rapa (ANON. CAR., CORBEA) nap. Napus, -pi (BOBB); nap. Napus (LEX. BUDA) nap. Brassica napus (BENKO); nap, gulce. Brassica napus Linn. (LEX. BUDA) nap galben, roșu. Sicara, -rae (BOBB) nap galben de câmp. Daucus, -ci (BOBB) nap lupesc. Aconitum, -ti (BOBB) nap mare, rătund. Bunias (CORBEA); nap mare, v. gutie (LEX. BUDA) nap păsăresc. Pastinaca, -cae (BOBB) nap roșu. Napus ruber (BOBB) nap roșu sau galbăn. Staphylinus (CORBEA) nap rătund. Brassica rapa Linn. (LEX. BUDA); nap retund. Brassica rapa (BENKO); nap rotund. Congylis, -idiș (BOBB) nap sălbatec. Rapulus, -li (BOBB) nap turcesc v. mere de pământ (LEX. BUDA) napi {Fragm. Bistrița, ȘINCAI 1804); napi (LEX. BUDA) napi călugărești (Carte de bucate) [narance] nărăncze. Citrus aurantium (BENKO) narcis. Narcissus, -ssi (BOBB) 224 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ narcissus sălbatec. Pseudonarcissus, pseudonarcissi (BOBB) nard (Cântarea cântărilor 4:13} nard. Nardus, -di (BOBB) nard sălbatic. Nardus silvestris (BOBB) nardos (MARDARIE) narțis. Narcissus poeticus Linn. (LEX. BUDA) nădrăgulă, mătrăgună (LEX. BUDA) năhut (MARDARIE, Fragm. Bistrița, Carte de bucate) năpraznic, o floare albă. Clematis erecta Linn. (LEX. BUDA); năpraznic. Clematis erecta vel Hammula Jovis (ȘINCAI 1808); napratznik, ku flore albe. Clematis recta (BENKO) năramză (Carte de bucate) năranză, năramță. Pomum aurantium (LEX. BUDA) născală, v. nespilă (LEX. BUDA) năut (MARDARIE) nebunariță, o plantă. Hyoscyamus niger Linn. (LEX. BUDA) neghină (Evanghelia după Matei 13:25, MARDARIE) neghină. Zizania. Lolium (ANON. CAR.) neghină. Agrostem[m]a githago Linn. (LEX. BUDA); neghină. Agrostema gythago (ȘINCAI 1808); negyine. Agrostemma githago (BENKO) neghinea, carofil, sacfîu. Dianthus cariophilus Linn. (LEX. BUDA) neghiniță (Isaia 28:25 - Ms. 45) negrușcă (Isaia 28:25 - vers, mod.) nespilă, un pom. Mespillus germanica Linn. (LEX. BUDA) nintă, v. mintă (LEX. BUDA) nototă, o odreaslă. Selago (LEX. BUDA) [nototă] notote. Lycopodium selago (BENKO) notrețe (ȘINCAI 1804) nuc (Cântarea cântărilor 6:10, GRAM. 1796) nuc. Nux, -cis (ANON. CAR., CORBEA, BOBB, LEX. BUDA) [nuc] nuk. Juglans regia (BENKO) nuca cyprusului. Galbulus, -li (BOBB) nucă (MARDARIE, Carte de bucate) nucă. Nux, -cis (ANON. CAR., BOBB) nucă, un rod. Nux (LEX. BUDA) nucă arăbească. Miristica, -cae (BOBB) nucă de cele mari. Nux iuglans (LEX. BUDA) nucă de cele mari sau tălienească. Iuglans (LEX. BUDA) nucă de lac. Trapa natans Linn. (LEX. BUDA); mîka de lâk. Trapa natans (BENKO) nucă de lemn brad. Sapinea nux (BOBB) nucă de lemn palma. Nicolaus, -ai (BOBB) nucă de mare, v. nucșoară (LEX. BUDA) 225 IRINA VLĂDESCU nucă italiecească. Juglans. -dis (BOBB) nucă prun. Niiciprunum. -ni (BOBB) nucă tălienească. luglans (LEX. BUDA) nucet. Nucetum (LEX. BUDA) nuci {Fragm. Bistrița. GRAM. 1796) nucșoară {Fragm. Bistrița. Carte de bucate) nucșoară. Nux moschata. myristica (LEX. BUDA); nuksore. Nux moschata (BENKO) nucșoară, nucă arăbească. Miristica. -cae (BOBB) nucșor, -ă. Nucula (ANON. CAR.) nuia (ȘINCAI 1804) O o sută de capete. Centum capita. -turn (BOBB) oarze {Regi III 4:28 - Biblia 1688. Ms. 45) ochiul boului {Fragm. Bistrița) ochiul boului. - (ANON. CAR.) ochiul boului. Buphthalmus (CORBEA) ochiul boului, o plantă. Campanula persicifolia Linn. (LEX. BUDA); otya bouluj. Campanula persicifolia (BENKO) ochiul șerpelui, o plantă. Myosotis scorpioides Linn. (LEX. BUDA) odolan, o plantă, valerian. Valeriana officinalis Linn. (LEX. BUDA); odolan. Valeriana (ȘINCAI 1808); odolan. Valeriana officinalis (BENKO) odos. Avena fatua Linn. (LEX. BUDA) odos, ovăs sălbatec. Aegilopa. -pis (BOBB) oliv. Oliva, -vae (BOBB) oliv sălbatec. Oleaster. -tri (BOBB) oliva. Oliva, -vae (BOBB) olivei sălbatec. Oleastellus. -li (BOBB) oloisă, o plantă. Sedum album Linn. (LEX. BUDA); olose, olojse. Sedum album (BENKO) omac, omeac, omeag, omiac, omiag. Aconitum napellus Linn. (LEX. BUDA); omiac. Aconitum Napellus (ȘINCAI 1808); omeag, omăk. Aconitum napelus (BENKO) ordz {Exodul 9:31. Ms. 45) orez (MARDARIE, Carte de bucate) orez. Oriza (ANON. CAR.) orez, urez. Oryza sativa (BENKO) oriz. Oriza. -zae (BOBB); oriz. Oryza (LEX. BUDA) orz (Carte de bucate, Exodul 9:31) orz. Hordeum (ANON. CAR., ȘINCAI 1808); orz. Hordeum vel ordeum (LEX. BUDA); orz. Hordeum vulgare et distichon (BENKO) oschigă, osâgă. Bromus secalinus (LEX. BUDA); oszige. Bromus secalinus (BENKO) otrava pământului. Lepton (CORBEA) otrățel, o plantă, boranță. Borago officinalis Linn. (LEX. BUDA) 226 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ ovăs (Exodul 9:32 - Ms. 45, Ms. 4389, vers, mod.) ovăs. Avena, -nae (CORBEA, BOBB, LEX. BUDA); ovăs. Avena (ȘINCAI 1808) [ovăs] owesz. Avena sativa (BENKO) ovăs sălbatec. Aegilopa, -pis (BOBB) ovăz (Exodul 9:32 - Biblia 1688) ovăz. Avena (ANON. CAR.) P pai (MARDARIE, ȘINCAI 1804); paie (Regi 1114:28) paie. Palea, -leae (BOBB) paiu verde. Stipula viridis (BOBB) pajiște. Gramen (ANON. CAR.) palma, finic. Palma, -mae (BOBB) palmier (Ecleziast 24:15 - vers, mod.) paltein. Platanus, -ani (BOBB) paltin (MARDARIE, Geneza 30:37) paltin seu păltyin. Acer pseudo-platanus (BENKO); paltin. Acer pseudoplatanus (ȘINCAI 1808); paltin, platin. Acerpseudoplatanus Linn. (LEX. BUDA) paltini (Fragm. Bistrița) papici. Anemones, -nes (BOBB) papirig. Juncus, -ci (BOBB) papirus (Iov 8:11 - vers, mod.) paporă (Fragm. Bistrița, Iov 8:11 - Biblia 1688, Ms. 45, Ms. 4389) paporă. Mariscum, -ci (BOBB) paporă, peperig. Scirpus, -pi (BOBB) paporă de Egypt. Biblos, -li (BOBB) paporă de Ispania. Spartum, -ti (BOBB) paporă mică. Tegicula, -lae (BOBB) paprica. Piperitis, piperidis (BOBB); paprică, ardeiu vel piparcă (LEX. BUDA) papură. Scripus (CORBEA) papură. Typha (LEX. BUDA) papură, bucsău. Typha, luncus (LEX. BUDA) papură, spetează. Typha latifolia Linn. (LEX. BUDA); păpure. Typha latifolia (BENKO) papură mirositoare. Squinantum, -ti (BOBB) papyr. Papyrus, -ri (BOBB) pară (MARDARIE); peare (Carte de bucate, Fragm. Bistrița) pară. Pirum (ANON. CAR.) pară, o poamă v. peară (LEX. BUDA) pară cănească. - (ANON. CAR.) pară coadeșă. - (ANON. CAR.) pară corună. - (ANON. CAR.) pară crăiască. - (ANON. CAR.) 227 IRINA VLĂDESCU pară de Svântă Mărie. - (ANON. CAR.) pară foiască. - (ANON. CAR.) pară gușată. - (ANON. CAR.) pară iernatecă. - (ANON. CAR.) pară mușcătariță. Pirum Apianum (ANON. CAR.) pară pădureață. Pirum silvestre (ANON. CAR.) pară popească. - (ANON. CAR.) pară știră. - (ANON. CAR.) pară ursească. - (ANON. CAR.) parânc. Milium (ANON. CAR.) parietariă sau iarbă de părete. Parietaria (ȘINCAI 1808) parinc. Panicum miliaceum Linn. (LEX. BUDA) paris. Paris, -aris (BOBB) paris, adecă măr. Malum vinosum (LEX. BUDA) parpiăn. Gnaphalium dioicum (BENKO) patlageane (Carte de bucate) păducel {Fragm. Bistrița. MARDARIE, Psalmi 57:9 - Biblia 1688. Ms. 45) păducel, un lemn, mărăcine. Crataegus oxiacantha Linn. (LEX. BUDA); păducel. Crataegus (ȘINCAI 1808); padutsel. Crataegus oxiachantha (BENKO) pădure (ANON. CAR., ȘINCAI 1804) păhărelul lui Dumnezău. Helxine (CORBEA) pălămidă {Fragm. Bistrița. Geneza 3:18 - Biblia 1795) pălămidă. Serratula arvensis Linn. (LEX. BUDA) păninc. Panicum (ANON. CAR.) păpădie {Exodul 12:8 - Biblia 1688) păpădie, plantă. Leontodon taraxacum Linn. (LEX. BUDA); păpădie, flos hujus. Leontondon taraxum (BENKO) păpuriș {înțelepciunea lui Solomon 3:7 - vers, mod.) păpușoiu, porumb. Zea mayis Linn. (LEX. BUDA); păpușoiu, cucuruz (LEX. BUDA) păr {Fragm. Bistrița) păr. Pyrus (CORBEA); păr, un pom. Pirus (LEX. BUDA) păr pădureț. Pirus sylvestris (LEX. BUDA) părangină, o iarbă mirositoare. Anthoxanthum nemorosum Linn. (LEX. BUDA) părășin, o plantă. Briza media Linn. (LEX. BUDA); para’sin. Briza media (BENKO) părpian, o plantă. Gnaphalium dioicum Linn. (LEX. BUDA) părul fetei mișele. Adiantum. -ti (BOBB) părul fetii, o plantă. Adiantum. capillus Veneris (LEX. BUDA) părul porcului, o plantă v. coada-calului (LEX. BUDA) părul Veneri. Capillus Veneris (BOBB) păstărnac, păstărnap. Pastinaca sativa Linn. (LEX. BUDA); păstărnac. Pastinaca sativa (ȘINCAI 1808); pasztarnăk. Pastinaca sativa (BENKO) păstărnap. Pastinaca sativa Linn. (LEX. BUDA) 228 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ păstrăv, un burete. Clathrus midus Linn. (LEX. BUDA) păsulă. Phaseolus (ANON. CAR.) păsulă, v. fasole (LEX. BUDA) pășune. Pascua (ANON. CAR.) pătlagină {Fragm. Bistrița) [pătlagină] pedlâd’sine, pelăd’sine, platad’sine. Plantago major (BENKO) pătrânjăi (Carte de bucate); pătrânjeiu {Fragm. Bistrița) pătrânjăl. Oleastrum (CORBEA) pătrenjel (MARDARIE) pătrunjei. Petroselimim (ANON. CAR.) [pâinea babei] puine babe. Carlina acaulis (BENKO) peară. Pirum (LEX. BUDA); piară. Pirum, piri (BOBB) peară de pământ. Lathyrus tuberosus Linn. (LEX. BUDA); v. alună de pământ (LEX. BUDA) peară pădureață. Pirum sylvaticum (LEX. BUDA) pefc {Regi III 5:8 - Biblia 1688) pejmă, o plantă. Centaurea moschata Linn. (LEX. BUDA) [pelegină] pelăd’sine, platad’sine. Plantago major (BENKO) pelin {Apocalipsa lui loan 8:11, Fragm. Bistrița, Carte de bucate) pelin. Absynthium, -thii (ANON. CAR., CORBEA, LEX. BUDA) pelin. Artemisia absinthium (BENKO, ȘINCAI 1808) pelin, absinthiu iarbă amară. Absinthium (BOBB) pelin alb. Artemisia absinthium Linn. (LEX. BUDA) pelin de Csemik. Artemisiapontica {Absinthium romanum) (BENKO) pelin mic. Artemisia pontica Linn. (LEX. BUDA) pelin negru. Artemisia (ANON. CAR.) pelin negru. Artemisia vulgaris Linn. (LEX. BUDA); pelin nyegru. Artemisia vulgaris (BENKO) pelin stirp. Artemisia vulgaris (BENKO) pepen, pepene. Pepo, Melo (LEX. BUDA) pepen, pepin. Cucumis melo (BENKO) pepene {Numeri 11:5) pepene. Pepo (ANON. CAR.); pepene. Pepo, -onis (BOBB) pepene. Pepo, Melo (LEX. BUDA) pepen grecseszk. Cucurbita citrulus (BENKO) peperig. - (ANON. CAR.) peperig. Scirpus, -pi (BOBB) peperig aromateicesc. Cyperus, -ri (BOBB) pepin. Cucumis melo (BENKO) pepine verde, lobeniția. Melo, -onis (BOBB) pere (GRAM. 1796) ’ pere, piăre. Pyrus communis (BENKO) peri {Cronici 114:14) 229 IRINA VLĂDESCU perișor. Pyrola rotundifolia Linn. (LEX. BUDA) perje (GRAM. 1796) persec. Persicus, -ci (BOBB) persec. Arbor persica (LEX. BUDA) persec. Persica (LEX. BUDA) persec. Malus amygdalus (LEX. BUDA) persecă. Persica, -cae (BOBB) persecă. Persicum, malum (LEX. BUDA) persecă. Pomum persicum (LEX. BUDA) persecă fără peri. Armeniacum, -niaci (BOBB) perszik, perszeg. Amygdalus persica (BENKO) petrensel, petresely. Apiumpetroselinum (BENKO) petresely. Apium petroselinum (BENKO) petreselj de kimp. Pimpinella saxifraga (BENKO) petrinjel. Petroselinum (LEX. BUDA) petrinjel de câmp. Pimpinella saxifraga Linn. (LEX. BUDA) petrinsei. Petroselinum, -ni (BOBB) petrinsei sălbatec. Daucus, -ci (BOBB) pevc (Regi III 5:8 - Ms. 45, Ms. 4389) piarseci (Carte de bucate) piciocă. Solanum tuberosum Linn. (LEX. BUDA); pityots. Solanum tuberosum (BENKO) picioică v. mere-de-pământ (LEX. BUDA) piciorcă v. mere-de-pământ (LEX. BUDA) picioru gânștii, o plantă. Chenopodium (LEX. BUDA) piciorul caprii, o plantă. Aegapodion (LEX. BUDA) piciorul cioarăi. Coronopus (CORBEA) piciorul găinei. Polyanthemum (CORBEA) piciorul găinii. Ranunculus, -li (BOBB) piciorul gâștei. Chinopus, -pi (BOBB) piciorul gâștii (Fragm. Bistrița) piciorul vițelului. Anim, -mi (BOBB); picioru vițelului. Arum maculatum Linn. (LEX. BUDA); piciorul vițelului, o plantă, v. mărceț sau barba-lui-Aron (LEX. BUDA) picioucă. Helianthus tuberosus (ȘINCAI 1808) pier. Pirus, -ri (BOBB) piere cu coada lungă. Pira dolabellaria (BOBB) piere de pământ. Apios, -pii (BOBB) piere mari. Vacania, -iorum (BOBB) piere mari, roșii. Pira favonia (BOBB) piere sălbatece. Acras, acradis (BOBB) piersec. Persicus (ANON. CAR.) piersecă. Persicum (ANON. CAR.) piersecă lipicioasă. Persicum duracinum (ANON. CAR.) 230 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ piersici (GRAM. 1796) piiarsec (Fragm. Bistrița) piiarsec. Persica (CORBEA) piiarsecă pleșuvă. Armeniacum (CORBEA) piiarseci duranții. Duracina persica (CORBEA) pimpinea, pimpineală, o plantă, altm[intre] petrinjel de câmp. Pimpinella saxifraga Linn. (LEX. BUDA) pimpineală, o plantă, altm[intre] petrinjel-de-câmp. Pimpinella saxifraga Linn. (LEX. BUDA); pimpinelle. Pimpinella saxifraga (BENKO) pimpinela (Carte de bucate) pin (MARDARIE, Regi III 5:10) pinten, o floare. Delphinium consolida, [consolida] regalis Linn. (LEX. BUDA) pipar. Arborpiperis (ANON. CAR.) piparcă. - (ANON. CAR.); piparcă. Capsicum annuum Linn. (LEX. BUDA) piparcă, paprica. Piperitis. piperidis (BOBB) piper (Carte de bucate) piper. Piper (ANON. CAR.) piper, typer. Piper nigrum (BENKO) piper alb (Carte de bucate) piper lung (Carte de bucate) piperiu. Piper, -eris (BOBB; LEX. BUDA) piperiu de grădină. Siliquastrum. -tri (BOBB) piperiu turcesc v. piparcă (LEX. BUDA) piperus, peperig aromateicesc. Cyperus. -ri (BOBB) pipirig. Scirpus. Iiincus (LEX. BUDA) pir. Amorgine (CORBEA) pir. Ononis. -nonis (BOBB) pir, un feliu de iarbă. Triticum repens (LEX. BUDA); pir. Triticum repens (ȘINCAI 1808); pir, ptyir. Triticum repens (BENKO) piresor. Pyrola secunda (BENKO) pisat de hrișcă. Tragum. -gi (BOBB) pita lui Sveti loan. Polypodium (CORBEA) pita porcului. Cyclamen (LEX. BUDA) pita vacii, un burete, v. minătarcă (LEX. BUDA) plașcă, o plantă, crețișor. Alchemilla vulgaris Linn. (LEX. BUDA); plăske. Alcemilla vulgaris (BENKO) platan (Geneza 30:37 - SEPT.) platin. A cer pseudoplatanus Linn. (LEX. BUDA) plătagină, limba oaiei. Plantago maior Linn. (LEX. BUDA); platad’sine. Plantago major (BENKO) plătagine de apă. Alismaplantago (LEX. BUDA) plânte (ȘINCAI 1804) 231 IRINA VLĂDESCU plop (Isaia 41:19} plop (MARDARIE) plop. Poples, -plitis (CORBEA) plop. Populus alba, tremula, nigra (BENKO) plop. Populus, -li (BOBB; LEX. BUDA) plop alb. Populus alba Linn. (LEX. BUDA) plop negru. Populus nigra Linn. (LEX. BUDA) plop sălbatec (Fragm. Bistrița) plumânare. Pulmonaria officinalis Linn. (LEX. BUDA) plumână, o plantă. Nymphaea (LEX. BUDA); plumine. Nymphaea alba (BENKO) plumână albă. Nymphaea alba Linn. (LEX. BUDA); plumâne albe. Nymphaea alba (ȘINCAI 1808); plumine seu plumune albe. Nymphaea alba (BENKO) plumână galbină. Nymphaea Iuțea Linn. (LEX. BUDA); plumine gălbine. Nymphaea Iuțea (BENKO) plumunarer. Pulmonaria officinalis (BENKO) poala Sântă Măriei, o plantă, mătrice. Matricariaparthenium Linn. (LEX. BUDA) poamă (MARDARIE) poame (Gromovnic 1636, Gromovnic 1639, ȘINCAI 1804) poame. Poma, -orum (BOBB) poame de pământ. Tuber (ȘINCAI 1808) podbăl, potbăl. Tussilago farfara (BENKO) podbeal (Fragm. Bistrița) podbeal, podbeală. Tussilago farfara Linn. (LEX. BUDA); podbeal. Tussilago farfara (ȘINCAI 1808) podbeală. Tussilago farfara Linn. (LEX. BUDA) poer, fructus. Pyrus communis (BENKO) pohitnic, v. popivnic (LEX. BUDA) polaiu, o plantă. Teucrium polium Linn. (LEX. BUDA); polaj. Teucrium polium (BENKO) poleai (Fragm. Bistrița) poleiu. Menthapulegium (ȘINCAI 1808) polomida (MARDARIE) polomidă, pălămidă. Serratula arvensis Linn. (LEX. BUDA) polomidă, volbură. Convolvulus (LEX. BUDA) polomnide. Convulvus arvensis (BENKO) polomnyide. Serratula arvensis (BENKO) pom. Arbor (CORBEA) pom. Pomus. Arbor (ANON. CAR.) pom. Pomus, -mi (BOBB) pom. Arbor fructifera (LEX. BUDA) pom aducătoriu de poame. Arborpomifera (BOBB) pom auranti. Pomum aurantium (BOBB) pom cotei. Pomum cotonicum (BOBB) 232 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ pom de Africa. Celtis, -tis (BOBB) pom de citru. Pomum citri (BOBB) pom de năramză. Malus aurantia Linn. (LEX. BUDA) pom de năramză. Citrus aurantium Linn. (LEX. BUDA) pom granat. Pomagranat (BOBB) pomet. Pomarium (ANON. CAR.) pomi (ȘINCAI 1804) pomșor. Arbuscula (ANON. CAR., CORBEA) popilnic, v. popivnic (LEX. BUDA) [popilnic iepuresc] popilnik leporeszk. Anemone hepatica (nobilis) (BENKO) popilnik, popilnyik, popivnik. Asarum europaeum (BENKO); popilnic. potivnic. Asarum europaeum (ȘINCAI 1808) popivnic, o plantă. Asarum europaeum Linn. (LEX. BUDA); popivnik. Asarum europaeum (BENKO) popivnic iepuresc. Anemone hepatica nobilis Linn. (LEX. BUDA) popusoj. Zea mays (BENKO) porăniciu, o plantă. Orchis mascula Linn. (LEX. BUDA); porânits. Orchis mascula (BENKO) porâmb sălbatec. Palmes, -is (CORBEA) porcin. Polygonum aviculare Linn. (LEX. BUDA) porcin. Portulaca, -cae (BOBB) porcin, o plantă. Polygonum aviculare Linn. (LEX. BUDA); portsin. Polygonum aviculare (BENKO) pore, spețe de ceapă sau hagime. Allium pornim Linn. (LEX. BUDA); pore. Allium pornim (BENKO) porumb (MARDARIE) porumb. Zea mayis Linn. (LEX. BUDA) porumb. Moldavis. Zea mays (BENKO) porumb, cucuruz, mălaiu, păpușoiu. Zea mayis Linn. (LEX. BUDA) porumb, ce face porumbe mari (Fragm. Bistrița) porumbel. Primus spinosa (LEX. BUDA) porumbele. Primus spinosa (BENKO) postârnac. Napus (CORBEA) postârnăcel. Napunculiis (CORBEA) potbal. Persolata, -tae (BOBB) potlonjan, v. pitlinjan (LEX. BUDA) potroacă, putroacă, o iarbă sau plantă care se face in iulie, cu flori tufoase roșii; ferea- pământului, țentaurea, iarbă de friguri. Gentiana centaurium minus Linn. (LEX. BUDA); potroacă. Centaurium minus (ȘINCAI 1808); potroka. Gentiana centaurium (minus) (BENKO) praz (Numeri 11:5) pristinior, o plantă. Glec[h]oma hederacea Linn. (LEX. BUDA) 233 IRINA VLĂDESCU prun (Fragm. Bistrița) prun. Prunus. -ni (ANON. CAR., BOBB, LEX. BUDA) prun. Primus domestica (BENKO) prun sălbatec. Primus silvestris (BOBB) prun sălbatec sau porumb ce face porumbe mari (Fragm. Bistrița) prună. Prunum, -ni (ANON. CAR., BOBB, LEX. BUDA) prună albă. Prunum album (BOBB) prună bistriță. Prunum damascenum (BOBB) prună galbenă. Prunum hordearium (BOBB) prună mare, grasă. Pruna asinina (BOBB) prună roșie. Prunum iberinum (BOBB) prună sălbatecă. Prunum agreste (BOBB) prune (Carte de bucate, GRAM. 1796) puciognă, puturoasă. Coriandrum testiculatum Linn. (LEX. BUDA); puciognă. Coriandrum testiculatum (ȘINCAI 1808) pufaiu, un feliu de burete, altmint[re] beșina-calului. Lycoperdon bovista Linn. (LEX. BUDA) punga babii, o plantă, tătăișă. Carlina acaulis Linn. (LEX. BUDA) punga popii, o plantă. Thlaspi bursa-pastoris Linn. (LEX. BUDA) pur, aiu cu foii late (LEX. BUDA) pur, o iarbă sau plantă, luminea sau luminărea, căptălană-galbină. Verbascum thapsus Linn. (LEX. BUDA) pur de câmp sau sălbatic, aiișor. Portum agreste (LEX. BUDA) pur de grădină. Portum capitatum (LEX. BUDA) puspand, puspan. Buxus sempervirens Linn. (LEX. BUDA) puturoasă. Coriandrum testiculatum Linn. (LEX. BUDA); putorăsza. Coriandrum testiculatum (BENKO) [puțoacă] putzoke. Helianthus tuberosus (BENKO) R racamete v. căptălană galbină (LEX. BUDA) racovină, rocoină, o plantă. Alsine media Linn. (LEX. BUDA); rakovina. Alsine media (BENKO) radeită. Rafanus, -ni (BOBB) radeită sălbatecă. Armon, -nis (BOBB) ram (ȘINCAI 1804) ram. Ramus, -ami (BOBB) ramna (Psalmi 57:9 - Ms. 4389) ramuri de palmier (Macabei 113:51 - vers, mod., SEPT.) ramurul (Psalmi 57:9 - Biblia 1795) rapiță. Sinapi (ANON. CAR.) rapiță. Rapistrum, sinapis (LEX. BUDA) 234 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ [rapiță] râptyitza. Sinapis nigra (BENKO) [rapiță] rapitze. Erysimum officinale (BENKO); rapința. Erysimum officinale (ȘINCAI 1808) rapiță de câmp. Sinapis arvensis Linn. (LEX. BUDA) rapiță neagră. Sinapis nigra Linn. (LEX. BUDA); rapitze nyâgre. Sinapis nigra (BENKO) rapiție. Rapistrurn. -tri (BOBB) ravent. Rhabarbarum. -rheum (LEX. BUDA) ravent, revent. Rheum undulatiim (BENKO) răbarbură, ravent. Rhabarbarum. -rheum (LEX. BUDA) răchită (Levitic 23:40. GRAM. 1796) răchită. Siler. -ris (ANON. CAR., BOBB) [răchită] reketye. Salixpurpurea'. Salix cinerea (BENKO) răchită albă. Salix viminalis Linn. (LEX. BUDA) răchită roșie. Salixpurpurea Linn. (LEX. BUDA) răchitiș. - (ANON. CAR.) răcoină, racovină, rocoină, o plantă. Alsine media Linn. (LEX. BUDA); răcorină. Alsina (ȘINCAI 1808) rădăcina ciumii, brustur dulce. Tussilago petasites Linn. (LEX. BUDA) rădăcina mâței. Agrionardum (CORBEA) rădăcina șerpilor, cârligățiia. Polygonum bistorta Linn. (LEX. BUDA) rădăcină amară. Galanga. -gae (BOBB) rădăcină amirositoare. Helenium. -nii (BOBB) rădăcină dulce. Adepsus. -psi (BOBB) rădăcină dulce. Glycyrrhiza glabra Linn. (LEX. BUDA); raditsin dulcse. Glycyrrhiza glabra (BENKO) rădiche {Fragm. Bistrița) rădiche. Raphanus (ANON. CAR., CORBEA, LEX. BUDA) rădiche de lună. Raphanus menstruus (LEX. BUDA) rămf, rânf, v. mărul lupului (LEX. BUDA) [rănunche] rânunke. Ranunculus asiaticus (BENKO) ră[n]unchiu. Ranunculus Linn. (LEX. BUDA) rănunchiu, rărunchiu, o floare. Ranunculus (LEX. BUDA) răsad. Planta (ANON. CAR.) răsură. Roșa campestris (ANON. CAR.) rășitie, coacăză-albă. Ribes grossularia Linn. (LEX. BUDA) rătungioară, sâlnică, o plantă. Glechoma hederacea Linn. (LEX. BUDA) [rătunjoară] retunsore. Glecoma hederacea (BENKO) râioasă. Scabiosa. -sae (BOBB) resedă, rezedă. Reseda Iuțeala Linn. (LEX. BUDA) resintyne. Ribes rubriim (BENKO) revent. Rheum undulatiim (BENKO) rezedă. Reseda Iuțeala Linn. (LEX. BUDA) 235 IRINA VLĂDESCU rezedă. Reseda tinctoria (ȘINCAI 1808) rișcașă, hurez, urez. Oriza (LEX. BUDA) rișcov. Agaricus canthorellus vel deliciosus (LEX. BUDA) rocoină, o plantă. Alsine media Linn. (LEX. BUDA) rodei (Exodul 28:29 - Biblia 1688) rodie (Carte de bucate) rodie. Grannatum (CORBEA, LEX. BUDA) rodiu (Regi 114:2) rogoz (Iov 40:16) rogoz. Carectum (ANON. CAR.) rogoz. Carexpseudocypenis Linn. (LEX. BUDA); rogoz. Carexpseudo-cyperus (BENKO) roibă, o plantă. Rubia tinctorum Linn. (LEX. BUDA) roidie (Exodul 28:29 - Ms. 45) roman, o plantă. Ch[r]ysanthemum [leucanthemum] Linn. (LEX. BUDA); roman. Chrysanthemum vel Belis major (ȘINCAI 1808); român. Chrysanthemum leuchantemum (BENKO) romon. - (ANON. CAR.) romoniță. - (ANON. CAR.) romoniță, o plantă. Matricaria chamomilla Linn. (LEX. BUDA); romoniță. Chamomilla (ȘINCAI 1808); romonitze, rumonytza. Matricaria chamomilla (BENKO) roșă. Roșa, -sae (BOBB) roșă albă. Roșa albens, -tis (BOBB) roșă cu o sută de frundie. Centifolia, -liae (BOBB) roșă de câmp. Petillus, -Ui (BOBB) roșă de Ericon. Amonum, -mi (BOBB) roșă de rug. Cynoabaton, -ontis (BOBB) roșă de spin. Spineolus, -oii (BOBB) roșă galbină. Galendula, -ulae (BOBB) roșă roșie. Roșa purpurea (BOBB) roșă sălbatecă. Roșa sylvestris (BOBB) rosmarin. Rosmarinus, -ni (BOBB) rosmarin, lemn. Rosmaris, -ritidis (BOBB) rosmarin, rozmarin (LEX. BUDA) roszmarin. Rosmarinus officinalis (BENKO) rostopast. Neurostopastos (BOBB) rostopaste, o plantă. Chelidonium maius Linn. (LEX. BUDA); rostopastă. Chelidonium majus (ȘINCAI 1808); rosztopăszte. Chelidonium majus (BENKO) roșcovă. Ceratonia siliqua Linn. (LEX. BUDA); roskove. Ceratonia siliqua (BENKO) roșcove (Evanghelia după Luca 15:16) roșioară, ruj uliță, filimină. Calendula officinalis Linn. (LEX. BUDA) rotungioară. Hedera (ȘINCAI 1808) rotunsore, retunsore. Glecoma hederacea (BENKO) 236 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ rozmarin (Carte de bucate); rozmarin (LEX. BUDA) rubia. Rubia tinctoria (ȘINCAI 1808) ruj uliță, filimină. Calendula officinalis Linn. (LEX. BUDA); ru’sulitze. Calendula officinalis (BENKO) rug {Iov 31:40) rug. Roșa canina (ȘINCAI 1808) rug. Rubus, -bi (BOBB) rug. Rubus silvestris (ANON. CAR.) rug, ruds. Rubus caesius (BENKO) rug de grădină. Frutex rosae (LEX. BUDA) rug sălbatec, măceș. Frutex rosae caninae, rubus (LEX. BUDA) ruj. Rubus hortensis (ANON. CAR.) rujă. Roșa (ANON. CAR., LEX. BUDA) rujă. Rhodon (CORBEA) rujă albă. Roșa candida (ANON. CAR.) rujă galbenă. - (ANON. CAR.) [rujă roșă] ruse rose. Roșa centifolia (BENKO) rujă roșie. Roșa rubra (ANON. CAR.) ruje (MARDARIE) ruje. Roșa (LEX. BUDA) rujen. Scabiosa succisa (BENKO) rujmărin. Rosmarinum (CORBEA) [rumoniță] rumonytza. Matricaria chamomilla (BENKO) rumoniție. Chamaemelon, -li (BOBB) rușinea fetelor, o plantă, morcov de câmp. Daucus sylvestris Linn. (LEX. BUDA); rușina fetyelor. Daucus silvestris (BENKO) rută {Evanghelia după Luca 11:42) rută. Ruta, -tae (ANON. CAR., BOBB) rută. Ruta muraria (ȘINCAI 1808) rută, o plantă. Ruta graveolens Linn. (LEX. BUDA); ruta, ruthe. Ruta graveolens (BENKO) rută sălbatică. Chamasepystya, tya (BOBB) S sacfiu. Dianthus cariophilus Linn. (LEX. BUDA) salate. Lactuca sativa (BENKO) salbă moale {Fragm. Bistrița) salbă moale, un lemn. Euonymus europ[a]eus Linn. (LEX. BUDA); szâlbe moale. Evonymus europaeus (BENKO) salbie. Salvia officinalis Linn. (LEX. BUDA) salbie de câmp. Salviapratensis (LEX. BUDA) salcă. Salix, -cis (ANON. CAR., BOBB) 237 IRINA VLĂDESCU salcă, salce, salcie. Salix (LEX. BUDA); salcă. Salix (ȘINCAI 1808) salcă fără fruct. Salixfrugiperda (BOBB) salcâm (Exodul 25:5 - vers, mod.) salce. Salix (ANON. CAR., LEX. BUDA); szâlcse. Salix (BENKO) salcea (Isaia 44:4 - Biblia 1688, Ms. 4389) salcia (Isaia 44:4 - vers, mod.); salciia (Isaia 44:4 - Ms. 45, Fragm. Bistriță) salcie. Salix, cis (CORBEA, LEX. BUDA) sale, earba. Salvia, -viae (BOBB) sale sălbatică. Ambrosia, -siae (BOBB) sale sălbatecă cu căpățână. Stachis, -chis (BOBB) salvie. Salvia (CORBEA) salvie, salbie, șalie, jale, jele, jaie. Salvia officinalis Linn. (LEX. BUDA) sambilă, o plantă. Hyacintus orientalis Linn. (LEX. BUDA); szambilla. Hyacintus orientalis (BENKO) sandal galben (Carte de bucate) sandal roșu (Carte de bucate) sarce, o plantă. Smilax sarsaparilla Linn. (LEX. BUDA); szărtse. Smilax sarsaparilla (BENKO) sasafras, un lemn. Laiirum sassafras Linn. (LEX. BUDA); szaszszafrâs. Laurus sassafras (BENKO) [sasău] szâszo Vinca minor (BENKO) [sastiu] szâsztyiu. Vinca minor (BENKO) saștiu. Vincapervinca (ȘINCAI 1808) săcară. Siligo, -inis (CORBEA) săcară. Secale (LEX. BUDA); [săcară] szecăre; in districtu Hâtszeg. Secale cereale (BENKO) săcară, care încă este o spițe de grâne și de bucate. Secale (LEX. BUDA) sădiri (GRAM. 1796) sădiș. Plantatio (ANON. CAR.) săditură. Plantatio (ANON. CAR.) sălată (Exodul 12:8, Carte de bucate, Biblia 1795) sălată. Lactuca (CORBEA) sălată. Lactuca. Sallata (ANON. CAR.) [sălășătoare] selesetore. Ononis spinosa mitis (BENKO) sălățea, v. calce-mică (LEX. BUDA) sălcet. Salicetum (ANON. CAR.) sălină, țeler. Apium graveolens Linn. (LEX. BUDA); szelina. Apium graveolens (BENKO) sănicioară, o plantă. Sanicula europaea Linn. (LEX. BUDA); sănicior. Sanicula europaea (ȘINCAI 1808) [sănicior] szaniszor. Sanicula europaea (BENKO) sănitoare. Hypericum perforatum Linn. (LEX. BUDA); szanitore. Hypericum perforatum (BENKO) 238 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ săponariu. Opifex saponis (LEX. BUDA) săponel, o plantă. Saponaria officinalis Linn. (LEX. BUDA) sărpun, o plantă. Serpyllum, Serpullum Linn. (LEX. BUDA) sărpun, o plantă. Thymus serpyllum Linn. (LEX. BUDA); szerpun. Thymas serpyllum (BENKO) sărpunel (Carte de bucate) [sărpunel] szorponell. Saponaria officinalis (BENKO) sărpunel, sărpun, o plantă. Serpyllum, Serpullum Linn. (LEX. BUDA) sărpunel, sărpun, o plantă. Thymus serpyllum Linn. (LEX. BUDA) sâlnică, o plantă. Glechoma hederacea Linn. (LEX. BUDA); selnike. Glecoma hederacea (BENKO) sâmtdziene. Gallinicum (ANON. CAR.) sânger (ANON. CAR., Fragm. Bistrița) sânger, un lemn. Cornus sanguinea Linn. (LEX. BUDA); szindszer. Cornus sanguinea (BENKO) sânziană, sunzuiană, o plantă cu flori galbene care înfloarește cătră sfârșitul lui iunie. Galium venim Linn. (LEX. BUDA); szinsziene, szimszene. Gallium venim (BENKO) sânziană de pădure. Asperula adorata Linn. (LEX. BUDA); sânziene de pădure. Asperula odorata vel marysilva (ȘINCAI 1808); szinsziene de pădure. Asperula odorata (BENKO) scabiă. Scabiosa arvensis (ȘINCAI 1808) scabioasă, râioasă. Scabiosa, -sae (BOBB) scai. Carduus (ANON. CAR.); scai. Carduus, -dui (BOBB); scaiu. Carduus (LEX. BUDA) scai afînesc. Carduus, -ui (BOBB) scai alb. Carduus mariae (BOBB) scai amar. Carduus benedictus (BOBB) scai muced, spinos. Polyaconthos, -thi (BOBB) scai sălbatec. Agriacantha (CORBEA) scai spinos. Polyaconthos, -thi (BOBB) [scaiu] szkăju. Arectium Iapa (bardanna) (BENKO) scaiu. Dipsacus fullonum Linn. (LEX. BUDA); szkăj. Dipsacus fullonum (BENKO) scaiu binecuvântat. Cardus benedictus (LEX. BUDA) scaiu mărunt v. turiță (LEX. BUDA) scaiu rumânesc (Fragm. Bistrița) scaiu vânăt. Eryngium planum Linn. (LEX. BUDA); szkăj vunet. Eryngium planum (BENKO) scalcie v. calce (LEX. BUDA) scarlat. Horminum, -ni (BOBB) scădarcă. - (ANON. CAR.) scăiete, scaiu. Carduus (LEX. BUDA) scăiete, scaiu. Dipsacusfullonum Linn. (LEX. BUDA) [scălci] szkeltsi. Caltha palustris (BENKO) 239 IRINA VLĂDESCU [scălci mici] szkletsi mits. Ranuncuhis ficaria (chelidonium minus) (BENKO) [scânteuță] skinteutze. Anagallis arvensis (BENKO); scânteuță. Anagalis (ȘINCAI 1808) scânteuță galbină. Ranuncuhisficaria vel Chelidonium minus Linn. (LEX. BUDA) scânteuță roșie. Anagallis arvensis Linn. (LEX. BUDA) sclipeț, o iarbă, tormentil. Tormentilla erecta Linn. (LEX. BUDA); sklipetz. Tormentilla erecta (BENKO) scoarță dulce (Exodul 30:23 - Ms. 45) scorțișoară (MARDARIE, Exodul 30:23 - Biblia 1688, Ms. 4389, vers, mod., Carte de bucate) scorțișoară. Cinnamum, Cinnamomum vel cortex cinnamomi (LEX. BUDA) scorțișoară. Cinnamomum vel cortex cinnamomi (LEX. BUDA) scorțișoară aromathicească. Xilocinamomum, -mi (BOBB) scoruș de grădină, sorb. Sorbus domestica Linn. (LEX. BUDA) scoruș de pădure, sorb sălbatic. Crataegus torminalis Linn. (LEX. BUDA) scorușă de grădină. Sorbum (LEX. BUDA) scorușă de pădure. Bacca crataegi torminalis (LEX. BUDA) [scorzonelă] skorzonella. Scorzonera hispanica (BENKO) scorzoneră, o plantă. Scorzonera hispanica Linn. (LEX. BUDA) scrinte, scumpie, iorgovan, melin, boroșlan. Syringa vulgaris Linn. (LEX. BUDA) scrintitoare, o iarbă. Potentilla anserina Linn. (LEX. BUDA); szkrintitore. Potentilla anserina (BENKO) [scumpie] szkumpie. Rhus cotinus (BENKO) scumpie, melin. Orgonosa vel syringa vulgaris (LEX. BUDA) scumpie, iorgovan, melin, boroșlan. Syringa vulgaris Linn. (LEX. BUDA); szkumpine. Syringa vulgaris (BENKO) secară. Secale, -lis (BOBB); secară. Secale (ȘINCAI 1808) secară. Siligo (ANON. CAR.) secărea de grădină, v. aniș (LEX. BUDA) secărea, v. chimin (LEX. BUDA) secfiu, v. garofil (LEX. BUDA) seler. Apium graveolens (ȘINCAI 1808) selnică. Hedera (ȘINCAI 1808) seminție de pin. Semen pini (BOBB) sena, iarba de laxa. Sena, -nae (BOBB) seratulă. Serratula tinctoria (ȘINCAI 1808) sesana, seminție de earbă. Sesana, -norum (BOBB) sfeclă (Isaia 51:20, Carte de bucate) [sfeclă] szfekle. Beta vulgaris (BENKO) sfeclă albă. Beta alba (LEX. BUDA) sfeclă roșie. Beta rubra vel Beta vulgaris (LEX. BUDA) sfecle (Fragm. Bistrița) sfecle roșii (Carte de bucate) 240 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ shin {Susanna 53 - Biblia 1688, Ms. 45, Biblia 1795) sicomor {Isaia 9:10- vers, mod.) sicomor, pom ce face mure sau fragi. Sycomorus, -ri (BOBB) sile, earba. Sile, -lis (BOBB) silhă, pădure. Silva, -vae (BOBB) silhă, brad-alb. Pinus sylvestris, Abies candida (LEX. BUDA) silhă de tei. Tilietum, -ti (BOBB) silur, o floare. Euphrasia officinalis Linn. (LEX. BUDA); silur. Euphrasia officinalis (ȘINCAI 1808); szilur. Euphrasia officinalis (BENKO) [simbricior] szimbritsor. Thymas serpyllum (BENKO) sinapru de grădină. Sinapi (BOBB) sinapru sălbatec. Thalssipi (BOBB) [sinteci] szintets. Sideritis hirsuta (BENKO) siucă. Uva nigra (ANON. CAR.) skelci. Calthapalustris (ȘINCAI 1808) slăbănog, o floare. Impatiens, noii tangere Linn. (LEX. BUDA); szlabanog. Impatiens: Noii me tangere (BENKO) slobonov, o plantă, adecă brie. Mercurialis annua Linn. (LEX. BUDA); szlobonov. Mercurialis annua (BENKO) smeur. Rubus Idaeus (ȘINCAI 1808) smeură. Bacca (fructus) Rubi idaei (LEX. BUDA) smidă. Radius fulminis (LEX. BUDA) smirnă de grădină. Botris, -tris (BOBB) smiu. Rubus idoeus (BENKO) smochin (MARDARIE, Regi III 4:25) smochin, fie. Ficus (BOBB) smochină (MARDARIE) smochină. Ficus (LEX. BUDA) [smochină] szmokine. Ficus carica (BENKO) smochină păsătoasă. Cenchramides (CORBEA) smochinu. Ficus, invulgataficulnea (LEX. BUDA) smochinu sălbatic. Caprificus (LEX. BUDA) soc (Carte de bucate, ȘINCAI 1804) soc. Sambucus (ANON. CAR., CORBEA); soc. Sambucus, Sabiicus (LEX. BUDA) [soc] szok. Sambucus nigra (BENKO); soc. Sambucus nigra (ȘINCAI 1808) soc. Ebulus, -li (BOBB) soc mic, adecă boziu. Sambucus ebulus Linn. (LEX. BUDA); szokmik. Sambucus ebulus (BENKO) solovârc, solovârv, sovavârv, o plantă. Origanum vulgare Linn. (LEX. BUDA) solovârv. Isatis tinctoria (ȘINCAI 1808) solovârv, sovavârv, o plantă. Origanum vulgare Linn. (LEX. BUDA); solovârv. Origanum vulgare (ȘINCAI 1808); szolovero, szolavor, szovurk. Origanum vulgare (BENKO) 241 IRINA VLĂDESCU solover. Rubia. Erythrodamum (ANON. CAR.) soponel. Saponaria (ȘINCAI 1808) sorb. Sorbus (CORBEA) sorb, lemn. Sorbus. -bi (BOBB) sorb. Sorbus domestica Linn. (LEX. BUDA); szorb. Sorbus domestica (BENKO) [sorb de pădure] szorb de pădure. Crataegus terminalis (BENKO) sorb sălbatic. Crataegus torminalis Linn. (LEX. BUDA); szorb szelbătik. Crataegus terminalis (BENKO) sorbitoare. Sanguisorba (ȘINCAI 1808) sorbu {Fragm. Bistrița) sovavârv, o plantă. Origanum vulgare Linn. (LEX. BUDA) sparăngel, sparge. Asparagus officinalis (BENKO) sparanghel (Carte de bucate) sparga. Asparagus. -gi (BOBB) spargă, spărangăl. Asparagus officinalis Linn. (LEX. BUDA); sparge. Asparagus officinalis (BENKO) [spata dracului] szpătă drăkuluj. Polypodium filix mas et femina (BENKO) spata dracului, o plantă, adecă ferice. Pteris aquilina Linn. (LEX. BUDA) spănachi. Spanachium (ANON. CAR.) spănaci (Carte de bucate) spărangăl. Asparagus officinalis Linn. (LEX. BUDA) spân, spânz, o plantă. Helleborus viridis Linn. (LEX. BUDA) spânz, o plantă. Helleborus viridis Linn. (LEX. BUDA) speriban tărcat. Acorus calmus (ȘINCAI 1808) spetează. Typha latifolia Linn. (LEX. BUDA) spetează, adecă papură, bucsău. Typha. luncus (LEX. BUDA) spetează tărcată, adecă calmus. Acorus calamus vel odoratus Linn. (LEX. BUDA) [spetează tărcată] spetihatze tarkâte. Calamus acorus (BENKO) spic. Spica. -cae (BOBB) spichinar {Exodul 30:23 - Ms. 4389) spichinard. Spichinardi (BOBB) spin (MARDARIE, ȘINCAI 1804) spin. Spinus (CORBEA) spin. Spina. -nae (BOBB) [spin] szpin, szkin. Carduus nutans (BENKO) spin, adecă porumbel. Primus spinosa Linn. (LEX. BUDA); szpin. Primus spinosa (BENKO) spin, de orice lemn sau plantă. Spina (LEX. BUDA) spin alb. Rhamnus. -ni (BOBB) spin alb. Leucacantha. -ae (BOBB) spin de Italia. Ruscus. -ci (BOBB) spin stufos. Vepres. -tis (BOBB) 242 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ spinat. Spinachia, -chiae (BOBB) [spinațe] spinătze. Spinacia oier acea (BENKO) spine măgăresc. Carduus nutans Linn. (LEX. BUDA) spinele dracului. Eryngium campestre Linn. (LEX. BUDA); szpine drâkuluj. Eryngium campestre (BENKO) spini {Iov 31:40} spinu afinului. Paliurus, -ri (BOBB) spinu cânelui. Cynachanta, -thae (BOBB) spinu șoarecelui. Acaron. -onis (BOBB) spinu tălpii ursului. Acanthus, -thi (BOBB) splinuță, o plantă. Solidago virga aurea Linn. (LEX. BUDA); splinutze. Solidago virga aurea (BENKO) spiuțea dracului. Eryngium (ȘINCAI 1808) sporiș {Fragm. Bistrița} sporiș, o plantă. Verbena officinalis Linn. (LEX. BUDA); sporiș. Verbena officinalis (ȘINCAI 1808); szporis. Verbena officinalis (BENKO) [spun] szpun, szpunez. Helleborus viridis (BENKO) [spuneț] szpunez. Helleborus viridis (BENKO) stachys. Sttachys, -chys (BOBB) stafide (Carte de bucate) staphidă. Astaphis, -idiș (BOBB) stăjar {Regi III 13:14 - Ms. 45, Ms. 4389) stăjeari (ȘINCAI 1804) stăjeariu, stejeariu, stăgeariu. Quercus (LEX. BUDA) stâlpare (MARDARIE) stâlpări {Macabei 113:51 - Biblia 1688, Ms. 45, Ms. 4389, Biblia 1795} stângen, stângin, o floare, adecă lilie (LEX. BUDA) stângen vânăt. Iris germanica (LEX. BUDA) stânjen vânăt. Gladiolus (ANON. CAR.) steage. Laphatium acutium (ȘINCAI 1808) steble {înțelepciunea lui Solomon 3:7 - Ms. 4389) steghe, steve. Rumex acutus Linn. (LEX. BUDA) steghie, șteghie, steje, steve. Rumex acutus Linn. (LEX. BUDA) stejar {Regi III 13:14 - vers, mod.) [stejar] ste’săr, ste’ser. Quercus robur (BENKO) steregoaie, o plantă. Veratrum album Linn. (LEX. BUDA); szteregoje. Veratrum album (BENKO) steregoaie, o plantă. Helleborus albuș Linn. (LEX. BUDA); strigoaie. Varastrum vel Heleborus albuș (ȘINCAI 1808); szteregoje. Helleborus albuș (BENKO) sterigoaie {Fragm. Bistrița} steve. Rumex acutus Linn. (LEX. BUDA) stirac {Geneza 30:37 - Biblia 1688} 243 IRINA VLĂDESCU stirascu (Geneza 30:37 - Ms. 45) strefoi. Trifolium (ANON. CAR.) [strigoaie] sztrigoe. Veratrum album (BENKO) [strigoaie] sztrigoe. Helleborus albuș (BENKO) strugur (MARDARIE) strugur. Racemus (CORBEA) strugur. Uva, -ae (BOBB) strugur necopt, aguridă. Uva acerba, immatura (LEX. BUDA) strugure. Botrus (ANON. CAR.) strugurei. Ribes rubrum Linn. (LEX. BUDA) strugurei negrii. Ribes nigrum (LEX. BUDA) strugurei roșii. Ribes rubrum Linn. (LEX. BUDA) struguri (Gromovnic 1639, Carte de bucate) strugurul câinelui. Strychnon (CORBEA) sturac (Geneza 30:37 - Ms. 4389) styrax (Geneza 30:37 - SEPT.) sudoarea capului, o plantă. Ononis spinosa et mitis Linn. (LEX. BUDA) [suflețea] szufletze. Lilium convalium (BENKO) suflețea, o floare, v. clocoțel (LEX. BUDA); sufletele. Convallaria majalis vel Lilium convallium (ȘINCAI 1808); szufletze. Convallaria majalis (BENKO) sufulf, o plantă, adecă sulcină, trifoiu-mare. Melilotus officinalis Linn. (LEX. BUDA) sulcină, trifoiu-mare. Melilotus officinalis Linn. (LEX. BUDA); szultsine. Trifolium meliotus officinalis (BENKO) sulunari „lemne groase” (ȘINCAI 1804) sunătoare. Hypericum, -ci (BOBB) sunătoare, sănitoare. Hypericum perforatum Linn. (LEX. BUDA); sunătoare. Hipericum perforatum (ȘINCAI 1808); szunatore. Hypericum perforatum (BENKO) sunzuiană, o plantă cu flori galbene care înfloarește cătră sfârșitul lui iunie. Galium venim Linn. (LEX. BUDA) susai (Exodul 12:8 - Ms. 45, Ms. 4389, Fragm. Bistriță) susai. Sonchus, -chi (BOBB) susaiu. Sonchus oleraceus Linn. (LEX. BUDA); susaiu. Sonchus oleraceus (ȘINCAI 1808); szoszăj. Sonchus oleraceus (BENKO) susaiu de pădure, adecă tâlhărea, crestățea. Prenanthes muralis Linn. (LEX. BUDA) [suvulf| szuvulf. Trifolium meliotus officinalis (BENKO) sveclă (MARDARIE) svetla. Beta, -tae (BOBB); sveclă. Beta (ȘINCAI 1808) Ș șale de câmp. Salvia campestris (ȘINCAI 1808) șalie, jale, jele, jaie. Salvia officinalis Linn. (LEX. BUDA); ’selje, sălis, ’sălye. Salvia officinalis (BENKO) 244 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ [șalie de câmp] selje de kimp. Salvia pratensis (BENKO) sărpunel. Thymus serpyllum Linn. (LEX. BUDA) șerlaiu, o iarbă. Salvia sclarea Linn. (LEX. BUDA); sarlâj. Salvia sclarea (BENKO) șerpii. Serpillum, -li (BOBB) șneap, un lemn, adecă brădișor. luniperus communis Linn. (LEX. BUDA); synap. Juniperus communis (BENKO) șneapăn. Juniperus, -ri (BOBB); șniapăn. luniperus (ȘINCAI 1808) șofran (MARDARIE, Pildele lui Solomon 7:17, Fragm. Bistrița, Carte de bucate) șofran. Carthamus tinctorius (ȘINCAI 1808) șofran. Crocum (CORBEA) șofran. Crocus, -ci (ANON. CAR., BOBB, LEX. BUDA) [șofran] sofrân. Crocus sativus (BENKO) șofran de grădină. Chartamus, -mi (BOBB) șofran sălbatec. Anthericum (CORBEA) șofran sălbatec. Enicus, -ci (BOBB) [șofran sălbatic] sofrân szelbatik. Carthamus tinctorius (BENKO) șofran sălbatic. Alphodelus, -li (BOBB) șofrănel. Carthamus tinctorius Linn. (LEX. BUDA) șofrănică. Asphodelus (ANON. CAR.) șovar {Fragm. Bistriță) șovar. Carex (CORBEA) șpargă. Asparagus (ȘINCAI 1808) șpărangăl. Asparagus officinalis Linn. (LEX. BUDA) șpinat. Spinacia oleracea Linn. (LEX. BUDA) șpinață, șpinat. Spinacia oleracea Linn. (LEX. BUDA) șteghie, steje, steve. Rumex acutus Linn. (LEX. BUDA); stegje, stedse. Rumex acutus (BENKO) ștejar {Fragm. Bistriță) ștejari. Aesculus (CORBEA) ștevie. - (ANON. CAR.) [ștevie] styevie, steje, stegje, stedse. Rumex acutus (BENKO) știr. Blitum (ANON. CAR.) [știr] știr. Amaranthus sanguineus (BENKO) știr alb. Blitum album (ANON. CAR.) știr mic. Amarant[h]us blitum Linn. (LEX. BUDA); știr mik. Amaranthus blitum (BENKO) știr roșu. Blitum rubrum (ANON. CAR.) știr roșu. Amarant[h]us sanguineus Linn. (LEX. BUDA); șugărel, o plantă, v. polaiu (LEX. BUDA) T tabac. Tabaca, -cae’, Herba nicotiana (BOBB) talpa gâștii {Fragm. Bistriță) 245 IRINA VLĂDESCU talpa ursului. Achanta. -thae (BOBB) talpa ursului. Acanthus (CORBEA) tamarind. Tamarindus indica (LEX. BUDA) tamarinth. Tamarinthus. -i (BOBB) tamarisc (Ieremia 17:6 - vers, mod.) [tamarisc] tamariszk. Tamarix germanica (BENKO) tamarisc, lemn. Tamarix. -cis (BOBB) tamarișcă. Tam[a]rix vel tamariscus Linn. (LEX. BUDA) tarcon. Artemisia dracunculiis Linn. (LEX. BUDA); tarkeny. Artemisia dracunculus (BENKO) tarcon, dracon. Dracunculus. li (BOBB) tarconi. Pyrethrum (ANON. CAR.) tar hon. Pyretrum (CORBEA) tatină, altmintr[e] lutatină sau iarba-lui-Tatin. Symphytum officinale Linn. (LEX. BUDA) tăbac, iarbă nicoțiană, în frunză. Nicotiana tabacum Linn. (LEX. BUDA); tobăk. Nicotiana tabacum (BENKO) [tăbac de rătund] tobăk de rotund. Nycotiana rustica (BENKO) tăbac rătund sau turcesc, tutuniță. Nicotiana rustica Linn. (LEX. BUDA) tăbac turcesc. Nicotiana rustica Linn. (LEX. BUDA); tobăk turcseszk. Nycotiana rustica (BENKO) tămâioară, tămâiță de câmp, o plantă. Teucrium chamaepytis Linn. (LEX. BUDA) tămâioară, tămâiță de grădină, o plantă. Chenopodium ambrosioides Linn. (LEX. BUDA) tămâiță de câmp, o plantă. Teucrium chamaepytis Linn. (LEX. BUDA); temuitze de kimp. Teucrium chamoepitys (BENKO) tămâiță de grădină, o plantă. Chenopodium ambrosioides Linn. (LEX. BUDA) tărtăcuțe (Regi IV4:39 - vers, mod.) tărtăcuțe sălbatice (Regi IV4:39 - Ms. 4389) tătarcă. Polygonum fagopyrum Linn. (LEX. BUDA) tătăișă, o plantă, unii o numesc și punga babei. Carlina acaulis Linn. (LEX. BUDA) tâlhăre, susaiu de pădure. Pernanthes muralis Linn. (LEX. BUDA) tei (Fragm. Bistrița) tei. Tilia (ANON. CAR.) [tei] tyei, thij. Tilia europaea (BENKO) teiu, un arbor. Tilia (LEX. BUDA) teiuș. Tilietum (ANON. CAR.) telișcă, tilișcă. Circaea lutetiana Linn. (LEX. BUDA); teliske. Circaea lutetiana (BENKO) tenchel. Spelta (ANON. CAR.) tenchiu, v. cucuruz (LEX. BUDA) terebint (Geneza 43:11 - SEPT.) terebint. Terebynthus. -thi (BOBB) terevint (Geneza 43:11 - Biblia 1795) terevinthu (Geneza 43:11 - Biblia 1688. Ms. 45) 246 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ tețen, o plantă. Tropaeolum (LEX. BUDA) ticvă. Cucurbita (ANON. CAR.) tidvă, titvă. Cucurbita lagenaria Linn. (LEX. BUDA) tigridă. Tigris (ȘINCAI 1808) tigva. Cucurbita langenaria (BENKO) tigvă {lona 4:7) tigvă de pământ. Ampeloleuca (CORBEA) tigve (Carte de bucate) tilișcă. Circaea lutetiana Linn. (LEX. BUDA) timâiță. Chenopodium botrys (LEX. BUDA) tini. Cicinus, -na (BOBB) tisă {Isaia 41:19 - Biblia 1688, Ms. 45, Biblia 1795) [tisă] thisa, lemn. Taxus, -xi (BOBB); tisă. Taxus (ȘINCAI 1808) tisă, un lemn. Taxus baccata Linn. (LEX. BUDA); tisze. Taxus baccata (BENKO) tisă. Thamariscus (ANON. CAR.) titvă. Sipho vinarius (LEX. BUDA) [titvă] teitva, cucurbete. Concurbita (BOBB) tiucă. Cucurbita (ANON. CAR.) [tiuș] tyus. Brassica napus (BENKO) toporașu, o floare. Delphinium consolida Linn. (LEX. BUDA); toporuș. Delphinium Consolida vel Calcitrappa (ȘINCAI 1808); toparas. Delphinium Consolida (BENKO) tormac. Nasturcium (ANON. CAR.) tormentil. Tormentilla erecta Linn. (LEX. BUDA); tormentil. Tormentilla erecta (BENKO) [torței] tortzel. Cuscuta europaea (BENKO) trandafir {Rujdenița, MARDARIE, înțelepciunea lui Solomon 2:8, Fragm. Bistrița, Carte de bucate) trandafir. Rhodon (CORBEA) trandafir. Roșa, -sae (BOBB) trandafir, lemnul. Frutex rosae (LEX. BUDA) trandafir, floare, adecă ruje. Roșa (LEX. BUDA) trandafir alb. Roșa alba (BENKO, LEX. BUDA) trandafir galbin. Roșa eglanteria (BENKO, LEX. BUDA) trandafir prost. Cynorrhodon (CORBEA) trandafir roșu. Roșa centifolia (LEX. BUDA); trandafir ros. Roșa centifolia (BENKO) trăgulă, titvă. Sipho vinarius (LEX. BUDA) trăndafîr. Roșa (ANON. CAR.) tremellă. Tremella (ȘINCAI 1808) trestie (MARDARIE, Regi III 14:15) trestie. Arundo (ȘINCAI 1808) trestie. Arundo, -dinis (ANON. CAR., CORBEA) [trestie] tresztie. Arundo phragmitis (BENKO) trestie. Arundo, canna (LEX. BUDA) 247 IRINA VLĂDESCU trestie mirositoare (Exodul 30:23 -Biblia 1688, Ms. 45, Biblia 1795, SEPT.) trifoi. Trifolium, -ii (CORBEA, BOBB) [trifoi de luncă alb] trifoj de lunke albe. Trifolium repens (BENKO) [trifoi de luncă roșu] trifoj de lunke roșu. Trifolium pratense (BENKO) trifoiu. Trifolium (LEX. BUDA) trifoiu alb. Trifolium repens Linn. (LEX. BUDA) trifoiu de lac. Menyanthes trifoliata Linn. (LEX. BUDA); trifoj de lâk. Menyanthes trifoliata (BENKO) trifoiu mare. Melilotus officinalis Linn. (LEX. BUDA) trifoiu roșu. Trifolium pratense Linn. (LEX. BUDA) trifoiul calului. Trifolium pratense (BOBB) troscot (Isaia 9:18, Fragm. Bistrița) troscot. Polygonum (CORBEA) troscot, earba. Gramen (BOBB) troscot, adecă porcin. Polygonum aviculare Linn. (LEX. BUDA); troszkot, troszkotzel, troszkove. Polygonum aviculare (BENKO) troscoțel sau troscot, adecă iarbă grasă de grădină. Portulaca oleracea Linn. (LEX. BUDA) troscoțel sau troscot, adecă porcin. Polygonum aviculare Linn. (LEX. BUDA); troszkotzel, troszkove. Polygonum aviculare (BENKO) [troscovă] troszkove. Polygonum aviculare (BENKO) tufa mărăcinoasă. Dumus (CORBEA) tulipan. Tulipa (LEX. BUDA) tulipăn. Tulipa gesneriana (BENKO) tulipin, tuliptyen. Daphne mezereum (BENKO) [tulipten] tuliptyen. Daphne mezereum (BENKO) tulpin, adecă lemn-cânesc. Daphne mezereum Linn. (LEX. BUDA) tulpțină. Daphne mesereum (ȘINCAI 1808) turbalye. Scandix cerefolim (BENKO) turbolie. Gingidium (ANON. CAR.) turbue. Cerofolium, -ii (BOBB) turbue de câmp. Myrthis, -dis (BOBB) turbure, o legumă, altmintr[e] asmățuchiu. Scandix cerefolium Linn. (LEX. BUDA) [turiche „turte”] tutjche. Carlina acaulis (BENKO) turiță, o buruiană scăioasă. Galium aparine Linn. (LEX. BUDA); turitza. Gallium aparine (BENKO) turiță mare. Agrimonia eupatoria Linn. (LEX. BUDA); turiță mare. Agrimonia eupatoria (ȘINCAI 1808); turitze măre. Agrimonia eupatoria (BENKO) tusilag. Tussilago, -nis (BOBB) tută. Carlina acaulis (ȘINCAI 1808) tutun. Nicotiana tabacum (BENKO) tutuniță. Nicotiana rustica Linn. (LEX. BUDA) 248 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ T țărmăr. Solanum tuberosum Linn. (LEX. BUDA) țârțăriță. Cicer (ANON. CAR.) [țâța capri] țiția capri, strugur. Bumestus, -ti (BOBB) țâța mielului. Sedum minus (BOBB) țealină. Arvum (CORBEA) țeclă. Beta (ANON. CAR.) țeclă albă. Beta alba (ANON. CAR.) țeclă roșie. Beta rubra (ANON. CAR.) țedru. Cednts (LEX. BUDA) țeler. Apium graveolens Linn. (LEX. BUDA) țelină {Osee 10:4) țentaurea, iarbă de friguri. Gentiana centaurium minus Linn. (LEX. BUDA) țeperig {Fragm. Bistrița) țincraut. Equisetum (ȘINCAI 1808) țiparos. Cypressus vel cupressus (LEX. BUDA) țiproș. Cyparissus (ANON. CAR.) țipruș, v. chiparos. (LEX. BUDA) țitră sau țitroamă. Citreus (LEX. BUDA) țitroamă. Citreus (LEX. BUDA) [țună] tsuna. Lathyrus tuberosus (BENKO) U udagaci (Carte de bucate) ulm {Fragm. Bistrița, GRAM. 1796) ulm. Ulmus, -mi (ANON. CAR., CORBEA, BOBB, LEX. BUDA) ulm. Ulmus campestris (BENKO) umbra iepurelui. Asparagus, -gi (BOBB) unghiia ursului. Paederos (CORBEA) unguraș, o plantă, altmintr[e] cătușnică, iarbă-flocoasă. Marrubium vulgare Linn. (LEX. BUDA); ungurăs. Marrubium vulgare (BENKO) unsuroasă. Marubium (ȘINCAI 1808) urda vacii, o plantă. Lepidium (LEX. BUDA) urdzică. Urtica (ANON. CAR.) urdzică crăiască. - (ANON. CAR.) urdzică moartă. Urtica minor (ANON. CAR.) urechea boului. Intubus, -bum (BOBB) urechea șoarecelui. Auricula muris (BOBB) urez. Oryza sativa (BENKO); urez. Oriza (ȘINCAI 1808) urezu (LEX. BUDA) 249 IRINA VLĂDESCU urtica. Urtica, -cae (BOBB) urtică de mare. Acalyphe, -phae (BOBB) urticuție. Urticula, -lae (BOBB) urzâcă. Urtica (CORBEA) urzâcă sălbatecă. Cania (CORBEA) urzică (Iov 31:40) urzică. Urtica (LEX. BUDA) urzică crăiască, urzică mică. Urtica minor (LEX. BUDA) urzică mare. Urtica dioica Linn. (LEX. BUDA); urzike măre. Urtica dioica (BENKO) urzică mare. Urens maxima Linn. (LEX. BUDA); urzike măre. Urens maxima (BENKO) urzică mică. Urtica minor (LEX. BUDA); urzike mik. Urtica urens (minor) (BENKO) urzică moartă. Lamium album Linn. (LEX. BUDA); urzică moartă. Lamium album vel Galeopsis vel Urtica mortua (ȘINCAI 1808); urzike moărte. Laminum album (BENKO) urzică neagră, adecă o plantă neagră. Scrophularia nodosa Linn. (LEX. BUDA); urzică neagră. Scrophularia nodosa (ȘINCAI 1808); urszike nyăgre. Scrophularia nodosa (BENKO) urzici (Fragm. Bistrița) [urzici crăiești] urzits krejets. Urtica urens (minor) (BENKO) urzicuță. Urtica urens (ȘINCAI 1808) [ustunoi] usztunoj. Allium sativum (BENKO) usturoi (MARDARIE, Numeri 11:5 - Biblia 1688, Ms. 4389, vers, mod., Fragm. Bistrița, Carte de bucate) [usturoi] uszturoj, usztunoj. Allium sativum (BENKO) usztoroj de lâk. Teucrium scordium (BENKO) uszturoj urszuluj. Allium ursinum (BENKO) usturoiu, ustunoiu, adecă de lac, de pădure, al ursului, sălbatic, v. aiu cum speciebus (LEX. BUDA) usturoni. Alium. Morsicans (ANON. CAR.) V valerian, o plantă. Valeriana officinalis Linn. (LEX. BUDA); văleriăn. Valeriana officinalis (BENKO) varga de aur. Virga aurea (BOBB) varză (MARDARIE, Isaia 51:20 - în Ms. 4389, Fragm. Bistrița) varză. Crambe (CORBEA) varză, adecă curechiu. Brassica oleracea (capitata) Linn. (LEX. BUDA); vărze. Brassica oier acea (BENKO) varză de pădure. Scandix (CORBEA) vasilic, o plantă. Basilicus (LEX. BUDA) vânățea. - (ANON. CAR.) [vânățele] venetzele. Centaurea cyanus (BENKO); viinetzele. Centaurea cyanus (BENKO) 250 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ vâsc. Ixion (CORBEA) [vâsc] veszk. Viscum album (BENKO) vâsc. Viscus (ȘINCAI 1808) vâsc, o plantă. Loranthus europaetis Linn.(LEX. BUDA); voeszk, veszk. Loranthus europaeus (BENKO) vâsc den copaci (Fragm. Bistrița} veardză. Olus (ANON. CAR.) vearză. Brassica viridi (LEX. BUDA) vearze (MARDARIE) ventrilică, o plantă. Veronica officinalis Linn. (LEX. BUDA); ventrilika. Veronica officinalis (BENKO) verbenă. Verbena, -nae (BOBB) verdeață de grădină, precum curechiul, napii, rădichile. Olus, -eris (LEX. BUDA) verigăr. Rhamnus catharticus (BENKO); verigariu. Rhamnus catharticus (ȘINCAI 1808) verigariu, un lemn. Rhamnus cathartica Linn. (LEX. BUDA) veronică, o plantă. Veronica officinalis Linn. (LEX. BUDA); veronike. Veronica officinalis (BENKO) verze. Brassica, -cae (BOBB) verze roșii. Brassica levis (BOBB) verze sălbatecă. Scandix, -cis (BOBB) vie (MARDARIE, Regi III 4:25} vie. Vinea, -eae (BOBB); vinie. Vinea (ANON. CAR.) vindecea, o plantă. Betonica officinalis Linn. (LEX. BUDA) vindrilică. Veronica (ȘINCAI 1808) vinețea, o plantă. Centaurea cyanus Linn. (LEX. BUDA) vinețeale. Centauria cyanus (ȘINCAI 1808) vioală. Viola (LEX. BUDA) vioală galbenă. Cheiranthus cheiri Linn. (LEX. BUDA) vioară, viorea, o floricea de primăvară. Viola odorata, martia Linn. (LEX. BUDA); vioară. Viola (ȘINCAI 1808) violă. Viola, -lae (ANON. CAR., BOBB) viol<ă>. Cheirantus cheiri (BENKO) [violă] viole. Viola odorata (martia} (BENKO) violă de câmp. Vacinium, ii (BOBB) violă de toamnă. Calathiana, nae (BOBB) violă galbenă. Caltha, -ae (BOBB) violă negrie. Vacinia nigra (BOBB) violă roșie. Purpurea, -eae (BOBB) violă roșie neagră. Purpurea nigra (BOBB) viorea. Viola (ANON. CAR.) viorea. Vaccinium (CORBEA) viorea, o floricea de primăvară. Viola odorata, martia Linn. (LEX. BUDA) 251 IRINA VLĂDESCU [virgiță] virczid’sa. Polypodium vulgare (BENKO) vișin (Noul Testament II - 18:12) vișin. Merasus (ANON. CAR.) vișin. Caerasus austere, acida (BOBB) vișin. Cerasus [c]aproniana Linn. (LEX. BUDA) vișin, cireș amar. Caerasus (BOBB) vișină. Merasum (ANON. CAR.) vișină. Cerasum acidum (apronianum) (LEX. BUDA) vișină, vișine. Caerasum acidum, acre, austerum (BOBB) vișine (Carte de bucate) viță (MARDARIE) viță. Palmes. Vitis (ANON. CAR.); viță. Vitis, Palmes (LEX. BUDA) [viță] vitze. Hedera helix (BENKO) viță albă (Fragm. Bistrița) viță de vie. Vitis, -itis (CORBEA) [viță de vie] jitze de jie. Hedera helix (BENKO) viță de vie albă. Ophyostaphylos (CORBEA) viție de Egypt. Echolas, -adis (BOBB) voieșniță (Fragm. Bistrița) voieștniță, adecă mintă (izmă) de câmp. Mentha sylvestris (LEX. BUDA) volbură. Convolvulus (ANON. CAR.) volbură. Volvula, -lae (BOBB) volbură, o buruiană. Convolvulcus (LEX. BUDA) volbură mare, o plantă. Convolvulus sepium Linn. (LEX. BUDA) volbură mică, o plantă. Convolvulus arvensis Linn. (LEX. BUDA) Z zarzare verzi (Carte de bucate) zarzari (GRAM. 1796) zămos. Jusculentus, -ta (BOBB) zârnă, o plantă. Solanum nigrum Linn. (LEX. BUDA); szirna, zerne. Solanum nigrum (BENKO) [zârnă] zirne. Rhinanthus crista galii (BENKO) zilezitore. Ononis spinosa mitis (BENKO) zizanie, adecă neghină. Agrostem[m]a githago Linn. (LEX. BUDA) zmieură (Carte de bucate) [zmieură] znyeure. Rubus idoeus (BENKO) zmochin sălbatec de la Eghipet. Caprificus (CORBEA) zmochiniș. Ficetum (CORBEA) 252 INDICE DE AUTORI¹ Aldea, Maria 11, 20, 177 Andrean Panoneanul, Daniil 46 Andriescu, Al. 44, 46, 75, 83, 85, 88, 178- 180 Ardelean, Aurel 37, 181 Arvinte, Vasile 75, 80, 85, 88, 178-180 Babii, A. I. 11,20, 177 Barbu, Viorel 44, 179 Bartok, Katalin 37, 181 Bădiliță, Cristian 12, 48, 177 Băltăceanu, Francisca 12, 48, 177 Bejan, Dumitru 14, 34, 36, 143-144, 162, 178 Benko, Jozsef 11, 20, 41, 58, 63, 108-109, 117-1 18, 122, 125, 127-128, 139, 147-148, 174, 177, 183-207, 209- 252 Berînda, Pamvo 56, 58, 107 Bidu-Vrănceanu, Angela 27-28, 30-31, 39- 40, 178 Blampain, Daniel 32, 180 Bobb, loan 11, 20, 63, 66-68, 123, 129, 134, 139, 177, 183-252 Bogrea, Vasile 13 Borza, Al. 12-14, 20, 65-66, 103, 128-129, 147,177-179 Brâncoveanu, Constantin 54 Brîndză, D. 13 Broșteanu, Monica 12, 48, 177 Butiurca, Doina 25-27, 32, 34-35, 178 Butură, Vaier 14 Cantacuzino, Constantin 44 Cantacuzino, Șerban 44 Caproșu, loan 75, 85, 88, 178, 180 Cartojan, Nicolae 12, 16, 49, 97-98, 177, 180 Cazacii, Matei 52, 180 Călărașu, Cristina 28, 178 Cernovodeanu, Paul 16, 53-55, 103, 180 Chernoviz, F. 93, 179 Chindriș, loan 11, 83, 178 Chivu, Gh. 11, 14, 18, 26-27, 41-43, 49, 51-55, 58-61, 68, 76, 100-102, 109- 110, 112-114, 130, 177-178, 180, 184 Cipariu, T. 13 Constantinescu, Ioana 11, 16, 52-53, 101, 177-178, 180 Corbea, Teodor 11, 18-19, 35, 56, 60-61, 1 12-113, 1 15-116, 146, 177, 185- 189, 192-194, 196-198, 200-216, 218-233, 235-239, 241-242, 244- 252 Costin, Nicolae 54 Coșeriu, Eugeniu 36 Coteanu, Ion 11,41, 63-64, 121, 177-178 Cozianul, Mardarie 18, 22, 42, 56-59, 106- 107, 115-116, 142, 145, 173 Crețu, Grigore 11,18, 57-58, 177 Cristea, Vasilica Eugenia 177 Dergaciova, L. S. 11, 20, 124, 177 Dima, Eugenia 88, 178 Dimitrescu, Florica 33, 88, 178-179 Dimitriu, Comeliu 85, 88, 178 Donn, James 14 Draica, Dumitru 68, 180 Drăganu, Nicolae 11, 17, 50-51, 60, 99-100, 177, 180 Drăgulescu, Constantin 14 Dumitru (~ din Câmpulung) 46 Forskâl, Pehr 75 Fougeroux de Bondaroy, Auguste Denis 14 'Am grupat în acest indice numele autorilor citați în volum, dar și numele incluse în abrevierile bibliografice, notele de subsol, anexă și bibliografie. Freixa, Judit 32 Gafton, Alexandru 76, 179 Gaster, Moses 41, 58, 107, 179 Georgescu, Magdalena 11, 41, 58, 108, 177, 180 Gherman, Alin-Mihai 11, 18, 60—61, 177 Gorovei, Arturl79 Greceanu, Radu 44 Greceanu, Șerban 44 Grecescu, Dim. 13 Grigore, Andreea-Victoria 32, 180 Guevara, Antonio de ~ 54 Hasselquist, Frederick 75 Helmuth, Johann Heinrich 64, 66, 126, 129, 147 Hippocrate vezi Ippocrat Hotiniul, Amfilohie 11, 20, 63-64, 123-125, 177 Hristea, Th. 13 lonescu-Ruxăndoiu, Liliana 28, 178 Ippocrat 54 Lamarck, Jean-Baptiste 85 Lâszlo, Gobl 60 Leucuța, Daniel-Comeliu 177 Linne,’Cari von ~ 13-14, 17, 19, 21, 23, 26, 37, 63, 69-72, 74-75, 80, 92, 97, 109, 112, 117-118, 122, 129-130, 134, 138-139, 145, 147-148, 174 Lotte, Dmitrij 25 Liider, Elsa 75, 85, 88, 178, 180 Lupan, St. 11,20, 177 Lupescu, M. 179 Lupu, Coman 67, 179 Macrea, Dimitrie 88-89, 179 Mancaș, Mihaela 28, 178 Mareș,AL 11, 16, 50, 98-99, 177, 179 Marschall von Bieberstein, Friedrich August 91 Mârton, J. 66 Micu, Samuil 11, 48, 62, 76, 83, 178, 180 Milescu, Nicolae 11,15, 44-47, 76, 81, 177 Milică, loan 14, 34, 36-37, 180-181 Miller, Philip 14 Miron, Paul 44-45, 75, 83, 85, 88, 178, 180 Moldenke, Alma L. 73-75, 80-81, 83, 85- 86,91-93, 179 Moldenke, Harold N. 73-75, 80-81, 83, 85- 86,91-93, 179 Molnâr, Adany 63 Molnâr, Albert Szenci 59-60, 66, 109, 112 Munteanu, Eugen 78, 82, 85, 88-89, 91, 179 Munteanu, R. 62, 65, 180 Neveu, Frank 32, 180 Niebuhr, Carsten 75 Orășanu, Ștefan 13 Pană Dindelegan, Gabriela 28, 178 Panțu, Zach. C. 13, 180 Pâriz Pâpai, Fr. 66 Pascu, Giorge 13, 103, 180 Pavel, Eugen 11, 83, 178 Pârvu, Constantin 14 Petrovici, Emil 88-89, 179 Podaru, Adrian Aurel 177 Pop, Emil 13, 63, 180 Porphyropulos, Marcu 54 Prodan, David 12, 20, 125, 178 Puiu, Sidonia 65, 180 Roger, A. 93, 179 Românul, loan 49-50 Roșian, Mircea 75, 85, 88, 178, 180 Sandul 52 Seche, Mircea 56-57, 60, 66-67, 179 Serafim, ieromonahul 20, 29, 56, 58, 107, 146, 148 Sigerus, P. 66, 127-128 Slușanschi, Dan 12,48, 177 Soare, Liliana 64, 124, 147, 179 Stanciu, popa 50 Strungarii, Diomid 43, 181 Șăineanu, Lazăr 35 Șincai, Gh. 12, 20-21, 63-66, 123, 125-129, 147, 178 Ștefan, Simion 45, 76 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Teodosie, mitropolitul 44, 46 Thoiron, Philippe 32, 180 Ujică, Marietta 75, 85, 88, 178, 180 Ursu, N. A. 26, 65, 68, 70, 179 Uță Bărbulescu, Oana 68, 180 Vâczy, Kâlmăn 37, 181 Van Campenhoudt, Marc 32, 180 Vătămanu, N. 16,53-55, 103, 180 Velecico, Viorica 35-36, 181 Vigouroux, F. 93, 179 Vremir, Lilla Marta 177 Wuster, Eugen 25-26 Zamfirescu, Oana 38, 181 Zugun, Petru 88, 178 255 INDICE DE CUVINTE¹ ALBANEZĂ EBRAICĂ kokeze 156 (ahâlim) 85 kopaq 97 (libneh) 93 BULGARĂ ENGLEZĂ burjami 150 mouse 27 gorun 150 shittah 81 gulija 150 shittah tree 81 kalina 111, 150, 156 shittim wood 81 kiikuruz 150, 160 lastar 150 FRANCEZĂ mak 111, 150 mălină 156 absinthe (d~) 89 maticina 101, 150 aii 79 morkov 101, 150 amandier 83 oriz 101, 150 amertume (l 89 palamida 108, 150 arbres (un des 86 pelin V), 101, 108, 111, 150 aulx 79 pir 150 baume aromatique 92 podbel 108, 150 bois doliv ier 91 popadija 150 bois de sapin (Ies 92 praz 79, 150 bois de setim (des ~) 81 rakita 79, 111, 150 branches de palmier (des ~) 84 rapica 150 branches vertes de peuplier (des ~) 93 razsad 150 buisson (le ~) 83 rozkov 79, 150 chene (le ~) 95 tikva 79, 101 coloquintes sauvages (des ~) 86 visnja 150, 156 concombres 80 vonestnica 108 epines (des 89 zarzala 150, 156, 160 epines et des chardons (des 87 ¹ în listele care urmează, formate prin înscrierea exemplelor citate în volum și a acelora grupate în anexa lucrării, sunt ordonate cuvinte (simple sau compuse), sintagme terminologice, dar și grafii, ilustrative pentru modul de scriere a unora dintre numele de plante cercetate. Numele latinești, notate în textele studiate sub forme ortografice nu totdeauna identice, au fost înregistrate în indice sub varianta considerată corectă de lucrările de referință utilizate. TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ fenilles de myrte (des ~) 92 dtTuapivri 152 genievre 91 apwbO 91 herbes des champs 91 apKsoOiva 91 jar din des noyers (le-) 83 apKsoOivcov 91 jardin potager (un -) 87 ayivOiov 89 jonc 83 Paicov 84 laitues sauvages 88 pdioq 89 mandragores 81 paion 89 mitre 82 bâtrachos 36 murier 82 batrâchion 36 nigelle (la ~) 82 boyglosson 36 palmier (un -) 86 PooyĂcoooov 153 pin (le ~) 92 Poog 153 platane 87 gerânion 36 ronces (des -) 87, 89 geranos 36 roseaux (de ~) 90 yĂcoooov 153 rosiers (des -) 95 8â(pvr| 149 sap in 90 8ĂĂ8popog 103 saules (des ~) 89 8/iq 152 styrax 93 E^icov 152 sycomores 80 hippoyris 36 tamaris (le ~) 92 qXioq 152 terebinthe 94-95 KaĂâpri 90 Kopiov 94 GERMANĂ kocov 153 Xayâvcov 87 Aurikel 64, 121 pavSpayopag 81 Badian 151 psĂavOiov 82 Dammar 121 popcov 82 Diptam 64, 121 myosotis 36 hindi 121 ^6Ăoo acyr|7iT00 81 Ingwer 64, 121 d(ptg 153 Lavendel 121 7iâ7ivpoo 83 Lilie 151 7i8OKag 93 Mageran 121, 151 7180KT| 92 Reseda 151 7UTO8g 87 Rosmarin 121, 151 7iĂâiavoq 87 Scharlei 121, 151 pâpvov 83-84 Stachelbeere (die -) 69 rhodon 237, 247 unreife Weinbeeren 69 q68oo 95 aiKOog, -oo 80 GREACĂ aiopaKivi|v 93 OOKOV, -00 80 ayvoo 90 oytvoc; 93 dypiopopiKr| 92 T8psPiv0ov 94 dXoD7T8Koupog 152 T8p8PivOog 95 avOog 152 ispspivOoq 95 257 IRINA VLĂDESCU T8p|ltv0ov 95 Acopos, -pi 210 wĂi)7i:r|v âypia 86 acorna 114 tragopogon 36 Acorum, -ri 201 ipipo^ong 87 Acorus calamus 84, 191, 242 (poîvi^ 86 Acorus odoratus 191, 242 Aer as, acradis 230 ITALIANĂ Actaea spicata 160 Actia 195 calamo aromatico 102, 152 Actiana 195 cappero 102, 151 Adepsus, -psi 235 cardamomo 102, 151 Adiantum, -ti 228 carlina 102, 152 Adiantum capillus-veneris 153, 228 galanga 102, 152 Adonis aestivalis 196 ginepro 102, 152 Ador, -oris 204 larice 135, 151 Aegopodium 230 pimpinella 102, 152 Aegilopa, -pae 226-227 Aegilops 197 LATINĂ cegolethros 114 Aesculus, -li 192, 245 *abellona 149, 156 Aesculus hippocastamim 192 Abies, -etis 188 Agaricum, -arici 210 Abies candida 188, 222, 241 Agaricus 190 Abrotonum, -ni2\A Agaricus campestris 190, 195 Absinthium, -thii 229 Agaricus cantharellus 190, 236 Absinthium romanum 229 Agaricus deliciosus 190, 236 Acacia seyal 81 Agaricus equestris 190 Acacia tortilis 81 Agaricus fimetarius 190 Acalypha, -phae 250 Agaricus lactifluus 166, 190,213 Acanthus, -thi 243, 246 Agaricus piper atus 190 acar na 114 Agaricus quercinus 190 Acron, -onis 243 Agaricus violaceus 190 Acatius, -catii 183 ager aton, -ti 114 Acer, -eris 186 Ageratum 209 Acer campestre 186, 204, 212 Agnus castus 221 A cer pseudoplatanus 227, 231 Agrestis, -te 184 Acesis, -sis 114 Agriacantha 239 Acetosa, -sae 183, 218 Agrimonia eupatoria 248 Acetosa campestris 218 Agrionardum 235 Acetosa hortensis 218 agrisis 114 Acetosa silvestris 218 Agroiophyllon 222 Acetosella, -lae 183, 217-218 Agrostemma githago 82, 225, 252 Acetosella rotundifolia 217 agrostis 114 Achanta, -thae 246 Ajuga, -gae 114, 188, 194 Achillea millefolium 153, 196 Alaphatus 189 acinus 114 Alaternus, -ni 213 Aconitum, -ti 210, 224 albispina 114 Aconitum napellus 226 Aicea 224 258 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Aicea roșea 224 Alchemilla 197 Alchemilla vulgaris 197, 231 alcibium 114 alcibudicum 114 Alga, -gae 67, 206 Alhagi camelorum 92 Alica, -cae 184 Alismaplantago 231 Alliaria 184, 209 Allium, -z7 79, 111, 121, 149, 184 Allium ascalonicum 193, 205 Allium cepa 193 Allium montanum 214 Allium. Morsicans 250 Alliumpornim 205, 233 Allium sativum 38, 184, 250 Allium scorodoprasum 184 Allium sylvestre 184 Allium ulpicum 184 Allium ursimim 148, 152, 184,250 Allopeursus 196 Alnetum 185 *alninus 149 Alnus, -ni 149, 186 aloe 79, 114, 151 Aloe perfoliatum 147, 185 Aloe succotrina 85 Aloe vera 85 ălopecîiros 152 Alopecurus, -ri 196 Alphodelus, -li 245 Al șina 235 Alsine, -nes 207 Alsine media 234-236 Altercum, -ci 187 Althaea, -eae 224 Althaea officinalis 22A alypon, -pi 114 Amar acuș, -ci 217-218 Amaranthus 202 Amaranthus blitum 245 Amaranthus sanguineus 245 Amarantus, -ti2Q\ amaritudinem 89 Amberboa moschata 160 Amberboa odorata 160 Ambrosia, -siae 212, 238 Ambrosius, -sia 185 Amigdala, -ae 217 amigdal in as 83 Amomum zingiber 204, 211 Amorgine 231 Ampeloleuce 247 Amygdala, amygdalum 185, 217, 221 amygdâlinas 83 Amygdalus, -dali 221 Amygdalus communis 83, 147, 185, 217, 221 A mygdaltis persica 230 Anacacabea, -eae 187 Anacardium 213 Anagallis 240 Anagallis arvensis 240 Anagyris, -ris 210 Anarchinon 208 Anchusa, -sae 209, 214 Anchusa officinalis 215, 222 androsaces 114 androscemon 114 Anemone, -nes 227 Anemone hepatica 202 Anemone hepatica (nobilis) 202, 233 Anemone nemorosa 202 Anemone pulsatilla 122, 199, 210 Anemone sylvestris 148, 188 Anemone zingiber 204 Anethum 219 Anethum foeniculum 194, 222 Anethum graveolens 217 Angelica, -licae 185 A ngel ic a syl vestris 18 5 Anicetum, -ceti 185 Anisum, -nisi 185, 194 Anisum stellatum 186 Anisum vulgare 147, 185, 194, 222 anonis 114 Anserina, -nae 207 Antenna, -nae 214 anthalium, -Ui 114 Anthemis, anthemidis 201 Anthemis cotula foetida 217 Anthericum 193, 245 Anthoxanthum nemorosum 228 anthropomorphon 114 259 IRINA VLĂDESCU Antirrhinum linaria 190, 211 Aparine, -nes 114, 152, 207 Aphaca, -cae 215 Apiastrum, -tri 208 Apios, -pii 230 Apium graveolens 238, 240, 249 Apium petroselimim 230 Apronia, -niae 216 aquifolia 115 Aquilaria agallocha 85 Aquilegia 202 A qu ilegia vulgaris 195-196 Arbor, arboris 109, 149, 185, 196, 201, 213, 232 Arbor fructifera 232 Arbor persica 230 Arbor piperis 231 Arbor pomifera 232 ârbori moro 82 Arbos, arboris 185, 196, 213 Arbuscula, -lae 196, 233 Arbutum, -ti 2\9 arceiitina 91 Arctiumlappa 189 argemone 114 Aristholochia, -chiae 220 Aristolochia clematitis 190, 220, 223 Aristolochia longa 220 Aristolochia serpentaria 166 Armeniacum, -niaci 230-231 Armon, -nis 234 Arnoglossum, -5/215 aron, ari 115 artemisia, -siae 183, 220, 229 Artemisia abrotanum 214 Artemisia absinthium 89, 229 Artemisia dracunculus 246 Artemisiapontica 229 Artemisia temiifolia 220 Artemisia vulgaris 229 Anim 230 Anim maculaturii 187, 204, 220, 223, 230 Anim maculatum et vulgare non maculatum 220 arundineto 90 Arundo, -dinis 247 Arundo phragmites 247 Arvuni, arvi 249 Asarum, -ri 206 Asarum europaeum 233 Ascalonia 205 asclepias, -adis 114 Asclepias vincetoxicum 189, 205-206, 216 Asclepias vincetoxicum, hinindinaria 206 Aspalathus 92 Asparagus, -gi 186, 220, 242, 245, 249 Asparagus officinalis 211, 242, 245 Asperula odorata 239 Asphodelus 245 Asphodelus Intens 69, 166, 184 Asphodelus ramosus 33, 166, 184 Asplenium, -nii 208, 215 Asplenium nita-muraria 231 Asplenium scolopendrium 215 asplemim, -ni 114 Astaphis, -idiș 243 Aster tripolium 37 Astericum, -ci 67, 115, 206, 210 Asterion, -rii 206 asyla, -lae 114 Atriplex, -icis 215-216 Atriplex hortensis 216 Atriplex sylvestris 216 Atriplexum, atriplexi 216 Atropa belladona 37, 81, 187, 202, 207, 220, 224 aurea 153 auricul a 36, 153 Auricula muris 153, 249 Avellana, -nae 185 Avelanus, -ni 185 Avena, -nae 227 Aven a fatua 226 Avena sativa 227 Bacca, -cae 191, 218, 221 Bacca crataegi torminalis 240 Bacca fructus) Rubi idaei 241 Bacca myrtilli 183 Balaustium, -tii 202 Balsamina, -nae 186, 207 bâlsamum aromatizans 92 Bambacium 189 barba hirci 36 260 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Barbuta, -lae 186 Bardana 189, 239 Basilicum, -ci 109, 188 Basilicus 250 Baticula, -lae 198 Bdellium, -ii 213 Bechion, -ii 189 Belis major 236 Belis perermis 202 Bellis perennis hortensis 118, 201 Berberis vulgaris 183-184, 213, 217 Beta, -tae 244, 249 Beta alba 240, 249 Beta rubra 240, 249 Beta vulgaris 240 Betonica, -cae 121, 151, 187, 206 Betonica officinalis 147, 187, 203, 208-209, 251 Betula, -lae 187, 221 Betula alba 221 Betula alnus 185-186 Betula pendula 152 Biblos, -li 227 Bidens tripartita 199 Bipinella, -lae 187 Bistoria, -riae 187 Blattaria, -riae 209 Blitum, -ti 213, 245 Blitum album 245 Blitum rubrum 110, 245 boahion 115 *boletis, -em 106, 149 Boletus, -ti 189, 222 Boletus arborarius 190 Boletus bovinus 221 Boletus igniarius 210 Borago officinalis 147, 185, 188,226 Borrago 215 Botrus, -tri 244 Branca ursina 166 Brancia, -ciae 166, 188 Brassica, -cae 198, 251 Brassica capitata 198 Brassica levis 251 Brassica napus 189, 205, 224, 247 Brassica oleracea 192, 198,250 Brassica oleracea, botrytis 192 Brassica oleracea (capitata) 250 Brassica rapa 224 Brassica viridis 251 Bria, -riae 188 Brigon, -nis 223 Britannica, -cae 207 Briza media 228 Bromus secalinus 226 bruta 114 brya, -ae 114 Bryonia, -niae 198 Bryoniaalba 166, 198 Bubonium, -nii 208 Buceras, -atis 189, 196, 207 buglossa, buglossiis 153, 215, 222 Bulapathum, -thi 189 Bulbine, -nes 193 Bumestus, -ti 249 Bunias 224 Buphonum, -ni 114, 207, 210 Buphtalmum cynozolon 207 Buphthalmus, -mi 226 Buxus, -xi 191 Buxus sempervirens 152, 187, 195, 234 Cac alia, cacaliae 198 Cacao arbor Americana 191 Cacao, fructus Indicus 191 Cactus, -ti 206 Caepa, -eaTf 101, 106, 108, 111, 149, 193 Caepe, -pis 193 Caepe mas 193 Caepula 193 Caerasum acidum, acre, austerum 252 Caerasus, -si 195, 252 Caerasus austere, acida 252 Caffaeum 191 Calamintha, -thae 202, 222 Calamintha menthastrum 211, 222 calamus, -mi 84 Calamus odoratus 191 Calathiana, nae 251 Calcitrapa 247 Calendula officinalis 201, 203, 236-237 callitriche 114 Caltha. Calendula 203 Caltha, -ae 251 261 IRINA VLĂDESCU Caltha palustris 191, 239, 241 Calvatia gigantea 27 cammaeron 114 Campanula 196 Campanula persicifolia 226 Cania, -ae 250 Canna, -ae 247 Canna indica 187 Cannabis, -bis 193 Cannabis sativa 193 Cannabis sylvestris 193 capillus 153 Capillus Veneris 228 Capnos, -apni 207 Caprificus, -ci 201, 241, 252 Caprifolium 191 Capsicum annuum 147, 186, 231 Caput monachi 192 Carcinethron 207 cardamomum 114 Cardamon 205 Cardiaca 197 Carduus, -ui 153, 166, 195, 239 Carduus benedictus 192, 239 Carduus sativus 186 Carduus Mariae 185, 239 Carduus Marianus 153, 192 Carduus nutans 242-243 Carectum, -ti 236 Carex 245 Carex pseudocyperus 236 Carica, -cae 201 Cariophilum, -li 192 Carlina acaulis 229, 234, 246, 248 Carphos, -phi 200 Carpinus, -ni 121, 149, 192 Carpinus betulus 192 Carthamus, -mi 245 Carthamus tinctorius 161, 192, 245 Carum carvi 94, 194 Caryon, -onis 193, 204 Caryophillon 198 Caryophyllus aromaticus 198, 203 Caryophyllus communis 186, 198, 203 carytis 115 Cassia, -siae 192 Castanea, -eae 192, 204 Castanea arbor 192 Castum, -ti 207 cauda caballi 36 cauliculus, -li 111, 149 Caulis 198 Cedrelate, -tes 193-194 Cedrus, -ri 151, 193-194 Celtis, -tis 233 Cenchramides 241 Centaurea benedicta 192 Centaurea cyamis 37, 250-251 Centaurea Iuțea 199 Centaurea moschata 229 Centauria, - riae 114, 193 Centaurium minus 233 Centifolia, -liae 236 Centigranum, -ni 193 Centinodia, -diae 193 Centum capita, -turn 193, 226 Cepa 193 Cerasa Aponiana 195 Cerasa ceciliana 195 Cerasa duracina 195 Cerasajuliana 195 Cerasa Macedonica 195 Cerasum acidum (apronianum) 252 Cerasum duracimim 195, 222 Cerasus, -si 111, 150, 193, 195 Cerasus avium 195 Cerasus caproniana 252 Cerasus macedoniana 195 Cerasus proferens 222 Ceratonia siliqua 236 ceratium, -tii 114 ceresia 101, 149 *ceresius 111, 149 Cerinthe 209 Cerofolium, -ii 248 Cerrus, -ri 149, 193 Cestrum, -tri 196 Chaerophyllum bulbosum 186 Chamaeactae 188 Chamaecerasus, -si 193 Chamaedaphne, nes 210 chamaelaea 114 Chamaemelon, -li 231 Chamaepitys, -tys 191 262 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Chamaezelon, -zeii 209 Chamasepystya, -tyae 237 Chamecistus, -ti 191 Chameleon, -onis 196, 207 Chamomilla 223, 236 Charatias, -tiae 192,212 Cheiranthus cheiri 201,251 Chelidonia, -niae 208 Chelidonium 208 Chelidonium majus 69, 166, 184, 236 Chelidonium minus 191, 240 chenomychon 114 Chenopodium 212, 216, 230 Chenopodium ambrosioides 246 Chenopodium botrys 166, 211, 247 Chenopodium hybridum 190 Chenopodium viride 215 Chinopus, -pi 230 Chrysanthemum 152, 236 Chrysanthemum leucanthemum 236 Chrysolachanon 215 Cicer 249 Cicer arietinum 194 Cicer sylvestre 218 Cicer cui a, -lae 218 *cichoria 101, 111, 121, 149 Cichorium 194 Cichorium endivia 147, 185, 200 Cichorium intybus 194 Cicinus, -na 247 Cicuta, -tae 108, 189, 198 Cicutavirosa 189, 198 Cinnamomum, -mi 195, 240 Cinnamomum venim 114 Cinnamum, -mi 240 Circaea lutetiana 246-247 Cistus helianthemum 202, 218 Citreus 249 Citronella 206 Citrullus 213, 216 Citrus, -tri 115, 195 Citrus aurantium 152, 224, 233 Citrus limon 184 Citrus medica 194 Clathrus nudus 229 Clema, clematis 212 Clematis erecta 225 Clematis integrifolia 196 Clematis rect a 225 Clematis vitalba 198 Cochlearia armoracia 205 Coffea arabica 191 Coffea arbor 191 Colchicum autumnale 188 Colitrica, -cae 209 Colocasia, -siae 187 colocynthidas agri 86 Colocynthis, -idiș 198 Colubrina, -nae 208, 210 Comarus 219 Come 186 Comosandalus 193 concordialis 114 condur don 114 Conferva, -fervae 213, 223 Congylis, -idiș 224 Conium maculatum 63, 166, 189, 198 Consiligo, -inis 207 Consolida major 208 Consolida regalis 37 Convallaria majalis 35, 148, 160, 196, 202, 217, 220, 244 Convallaria polygonatum 196 Convolvulus, -li 207, 232, 252 Convolvulus arvensis 252 Convolvulus ialapa 205-206, 212 Convolvulus sepium 198, 252 Conyza, -nizae 209 Cordica, -cae 207 Coriandrum, -dri 196 Coriandrum sativum 94, 148, 196 Coriandrum testiculatum 210, 234 Cornocerasum 195 Cormis, -ni 108, 149, 196 Cornus mas 196 Cornus sanguinea 239 Coronopus 230 Cortex cinnamomi 240 Coryletum, -ti 185 Corylus, -li 185 Corylus avellana 185 costum, -ti 114 Cotoneus, -ei 197 Cottum, -ti 210 263 IRINA VLĂDESCU Cotuîa foetida 219 cotyledon 115 Crambe, -bes 198, 250 Crataegus 228 Crataegus oxyacantha 219, 228 Crataegus torminalis 240, 242 crepitus luppi 187 Crinon, -ni 197 crista galii 166 Crocus, -ci 245 Crocus sativus 161, 245 Cruciata, -tae 207 Crudi cucumeres 197 CucumerW, 197 cucumerârium, -rii 80 Cucumis, -is 80, 197 Cucumis melo 152, 229 Cucumis sativus 80, 197 Cucurbita, -tae 149, 188, 197-199, 205, 216, 247 Cucurbita citrullus 229 Cucurbita lagenaria 198, 215, 247 Cucurbita pepo 188,216 Cucurbita verrucosa 198, 216 Cucurbitula, -lae 198 Cucurbitula verrucosa 188 * cucuta 108, 149 Cuminum, -ni 194, 198, 222 Cunila, -lae 208 Cupressus, -si 194, 249 Cupressus sempervirens 94 Curcuma longa 204 Cuscuta europaea 212, 247 Cyanus, -ni 194, 201 Cyclamen 231 Cyclaminus, -ni 208 Cydonium, malum cydonium 205 Cynachanta, -thae 243 Cynara, -rae 206 Cynoabaton, -ontis 236 Cynocephalea, -leae 114 Cynocephalia, -liae 192 Cynoglossa 215 Cynoglossum officinale 185-186, 215 Cynoglossus, -ssi 215 Cynorrhodon 247 Cynosbaton 219 Cyparissus, -si 194, 249 Cyperaceae 83 Cyperus, -ri 194, 229, 231 Cyperus papyrus 152 Cypressus, -si 194, 249 Cypripedium 187 Cypripedium calceolus marianus 187 cypros, -ri 151 Cytisus nigricans 205 Dactylus, -li (fructus Palmae) 198 daphimis 97, 149 Daphne mezereum 213, 248 Daphnis 214 Daphnoides 214 Datura stramonium 187, 195, 212, 220 Daucus, -ci 114, 224, 230 Daiicus carota 222 Daucus carota sativus 222-223 Daucus sylvestris 223, 237 Delphinium consolida 231, 247 Delphinium staphisagria 133, 208 Dendrosicyos 114 Dianthus caryophylhis 192, 202-203, 225, 237 Dictamnus albuș 152, 160, 199, 202-203 Dictamus, -mi 199 Digitalis, -lis 207 Dipsacusfullonum 166, 195, 239 Dipseacon 189 Dracocephalum moldavica 220 Dracontium, -ii 206 Dracunculus, -li 199, 208, 246 Dracunculus vulgaris 131 Dumus, -mi 248 Duracina persica 231 Ebenus, -ni 151 Ebulus, -li 188, 241 E chitim 152 Echilim vulgare 152 Echolas, -adis 252 Elaeagnus 217 Elymus asper 161 Endivia, -viae 200 Enicus, -ci 245 Epyrinus, -na 219 264 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Equiferus, -ri 196 Equisetum 152, 196, 249 Equisetum arvense 147, 163, 187, 196 equus 152 Eriophorum polystachion 189 Erithales 221 Eruca, -cae 224 Ervum lens 215 Eryngium 243 Eryngium campestre 243 Eryngium planum 239 Erysimum alliaria 209 Erysimum barbarea 197 Erysimum officinale 203, 235 Erythrodamum 242 Erythronium dens-canis 196 esc a, -cae 149, 159 Eugenia caryophyllus 152 Euonymus europaeus 237 Eupatorium 189 Eupatorium cannabinum 193 Euphorbia 213 Euphorbia esula 147, 184 Euphorbia helioscopia 209, 212 Euphorbia sylvatica 185 Euphrasia officinalis 191, 201, 241 Faba, -bae 187, 200 Faba arabica 191 Faba coffea 191 Faba fasulorum 200 Fabarius, -rii 206 Faeniculum, -li 194, 198 Faemim graecum 206 Fagus, fagi 106, 108-109, 121, 149, 200 Fagus castanea 192 Fagus sylvatica 109, 200 Faseolus, -li 200 Ficetum, -ti 252 Ficus, -ci 149, 200, 241 Ficus arbor 109, 201 Ficus carica 109, 241 Ficus Ruminalis 200 Filix, -icis 121, 149, 201 Flammula, -lae 67, 208-209 flos, -ris 106, 149 FI os poet anim 202 Flosculus, -li 202 Foenum, -ni 200 Foemim crassum 199 Foenum graecum 152 Foliolum 203 Folium caulis 189 Fomes, -itis 210 Fragaria 203 Fragaria vesca 190, 202 Fragum, -gi 111, 149, 202 Fragum arvense maius 192 Fr anglii a 214 Fraxinus, -ni 108, 121, 149, 203 Fraxinus excelsior 160, 203 frondes myrti 92 frondia 106, 149 Fructus, -tus 151, 203 Fructus myrtilli rubri 221 Fructus rosae caninae 191,218 Frutex rosae 237, 247 Frutex rosae caninae, rubus 218, 237 Fruticetum, -ti 187 Fulus, -//201-202 Fumaria officinalis 196, 203, 209 Fungus, -gi 189, 206, 222 Fungus lacteus 190 Fungus orbicularis 187 fungus ovatus 187 Galanga 235 Galanthus nivalis 148, 204 Galbulus, -li 225 Galega 203 Galega officinalis 152 Galendula, -ulae 236 Galeopsis 250 Galium apar ine 248 Galium venim 239, 244 Gallinicum 239 Genista s agit tal is 205 Gentiana, -nae 149, 204 Gentiana amarella 201 Gentiana centaurium (minus) 200-201, 209, 233,249 Gentiana cruciata 201 Gentiana Iuțea 204 Gentiana rubra 199 265 IRINA VLĂDESCU Geranium odoratissimum 223 Geranium pratense 122, 204 Gerontopogon 187 Geum urbamim 197 Gingiber, -ris 204 Gingidium 248 gith 82 Gladiolus 243 Glans, -dis 204 Glechoma hederacea 233, 235-236, 239 Gloatum, -ti 209 Glycyrrhiza glabra 213, 235 Gnaphalice, -Iii 209 Gnaphalium, -Ui 207 Gnaphalium dioicum 228 Gossypium, -sypii 187 Gossypium herbaceum 187, 189 Gramen, -nis 227, 248 Gramen asperum 67, 208 Granatum, -ti 236 Gramim, -ni 79, 106, 111, 121, 149, 159, 204 Gramim tritici 204 Grossularia 184 Grossulus, -li 200 Gruniaria, -riae 206 Hammula Jovis 225 Hedera, -rae 200, 206, 210, 236, 240 Hedera helix 206, 210, 252 Hedyosmos 211 Helenium, -nii 235 Helianthus annuus 35, 152, 163,202 Helianthus tuberosus 221,230, 234 Heliocacabus, -bi 67, 208 Heliotropium, -ii 131, 202, 208 Helleborus, -ri2\Q Helleborus albuș 243-244 Helleborus viridis 242-243 Helxine, -nes 67, 206, 228 Hemerocallis, -lis 197 Hepatica, -cae 207 Heracleum sphondylium 166, 188, 198,212 Herba, -bae 79, 101, 106, 149, 208 Herba cafti 67, 206 Herba in millio crescens 222 Herba inutilis 190 Herba nicotiana 245 *herba sanatoria 150 Herba soporifera 184 herbas agrestes 91 Herbula, -lae 211 Hibiscus trionum 217 Hippomarathrum, -tri 198 Holcus sorghum 222 Hordeum 79, 101, 111, 121, 150,226 Hordeum vulgare 152 Hordeum vulgare et distichon 226 Horm intim, -ni 239 hor turn oleum 87 Humuhis lupulus 205 Hyacinthus, -thi 193, 205, 210 Hyacinthus comosus 193 Hyacinthus orientalis 238 Hyoscyamus, -mi 208 Hyoscyamus niger 220, 225 Hypericum, -ci 115, 208, 244 Hypericum perforatum 186, 238, 244 Hypocastanea 192 hyppolapatum, -pati 183 Hyssopus, -pi 194, 206, 211 Hyssopus officinalis 211 lasminum officinale 210 Impatiens noli-tangere 241 Impatiens noii me tangere 241 in hortum nuciim 83 Intubus, -bi 249 Inula helenium 210 Iris 197 Iris germanica 214, 243 Iris pseudacorus 214 Isatis tinctoria 241 luglans, -ndis 225-226 Iiincus, -ci 227, 231, 242 luniperus, -ri 245 luniperus communis 148, 186, 188, 194, 245 Ixion 251 *jugaster 108, 149 Juglans, -dis 204, 226 Juglans regia 82, 161, 225 Junciis, -ci 227 Juniperus, -ri 211, 245 266 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Juniperus communis 245 Juniperus excelsa 91 Jusciilentiis, -ta 252 Labrusca, -cae 101, 149, 214 Lachrymula 212 Lactuca 101, 111, 149,213, 238 Lactuca sativa 166, 213, 237 Lactuca scariola 213 lactiicis agrestibus 88 Laminum album 250 Lapathum, -thi 189 Lapathum acutum 218 Lappa, -pae 189 Lapsana, -nae 184 Larix, -ricis 151, 188, 212 Lathraea squamaria 217, 223 Lathyrus odoratus 166, 201, 220 Lathyrus tuberosus 122, 229, 249 Latyris, -idiș 212 Laiirus, -ri 121, 199, 212 Laiirus nobilis 199, 212, 215 Laiirus sassafras 213, 238 Lavandula angustifolia 152, 212 Lavendula, -lae 212 Laver, -ris 206 Legumen, -minis 213 Lemona, -nae 184, 214 Lemonium, -zz’214 Lens, -tis 79, 106, 108, 111, 149, 214-215 Lens palustris 215 Lentiscus, -ci 218 Leontodon taraxacum 202, 228 Leonurus cardiaca 33, 166, 197 Lepidium, -dii 208, 249 Lepidium hortense 189 lepidum 114 Lepton 226 Leucacantha, -ae 214, 242 Leuchanthemis, -themidis 201 Leucoion, -i 198, 203, 214 Levisticum 214 Lichen, -nis 214 Lichen pulmonarius 223 ligna setim 81 lignis abiegnis 92 lignis oliv anim 91 Lignum, -ni 149, 213 Ligusticum levisticum 214 Ligusticum, -ci2\A Ligustrum levisticum 214 Ligustrum vulgare 217-218, 221 Lilium, -ii 152, 197, 201, 214 Lilium agreste 214 Lilium bulbiferum 197, 214 Lilium candidum 197,214 Lilium convallium 196, 202, 204, 212, 217, 220, 244 Lilium martagon 33, 69, 147, 166, 184 Linaria, -riae 193, 211 lin glia bovis 36 Lingulaca, -cae 215 Linum, -ni 211 Linum usitatissimum 211 Lithospermum officinale 220 Lolium, -Ui 225 Lonicera caprifolium 192 Lonicera xylosteum 191 Loranthus europaeus 251 Lunar ia 208 Lupinus 216 Lupimis lutens 201 Lupulus, -li 205, 216 lutatus, -a, -um 103 luteus, -a, -um 103 Lychnis chalcedonica 201 Lycoperdon bovista 187, 234 Lycoperdon cervinum 190 Lycoperdon tuberosum 189, 214 Lycopodium clavatum 188 Lycopodium selago 122, 225 Lycopus europaeus 194 Lygustrum 218 Lysimachia mimmularia 144, 199 Macis 203 magnes, -etis 60 Majoranna, nae 218 Malache 192 Malum (pomum) 219 Malum apiamim 219 Malum muscosum 219 Malum orb iculatum 219 Malum praecox 219 267 IRINA VLĂDESCU Malum seroticum 219 Malum spanieeum 219 Maltim sylvaticum 219 Malum sylvestre 219 Malum variegatum 219 Malum vinosum 228 Malus, -li 219 Malus amygdalus 230 Malus aurantia 233 Malus cydonia 205 Malus domestica 161 Malva, -vae 108, 111, 150, 209, 224 Malva hortensis 217 Malva pusilla 224 Malva rotundifolia 192-193, 224 Malva silvestris 192-193, 224 Mandragora officinarum 81 Mandragoras, -rae 81, 115 Manna, -nae 217 Maratrum, -tri 219 Marianus 153 Marisca, -cae 201 Marrubium, -bii 217, 249 Marrubium vulgare 152, 166, 193, 209, 249 marrucina 106, 149 Marysilva 239 mastichinus, -a, -um 108, 121 Matricaria, -riae 218 Matricaria chamomilla 223, 236-237 Matricaria parthenium 204, 220, 232 Matricaria recutita 152 Melampodium, -ii 220 Melampyrum arvense 195 Melampyrum nemorosum 192, 221 Melantium, -tii 198 Melica, -cae 198 Melilotus 152, 221 Melilotus officinalis 244, 248 Meliphilon 206 Melissa, -sae 206, 208, 220-221 Melissa calamintha 211 Melissa officinalis 148, 152, 220 Melissa turcica 220 Melittis melissophyllum 199 Melo, -onis 215-216, 221, 229 melusl9, 111, 121, 149 Menta, -tae 166,211,221 Menta Mariae 211 Mentastrum, -tri 222 Mentha 202, 208,211,221 Mentha aquatica 211, 222 Mentha pulegium 191, 232 Mentha sativa 209, 211, 222 Mentha sylvestris 211, 222, 252 Menyanthes trifoliata 248 Merasum 252 Merasus 252 Mercurialis 188 Mercurialis annua 188-189, 241 Merimelum, -eli 219 Mesanthium, -ii 202 Mespillus germanica 225 Milium, -Iii 111, 121, 149, 218, 220-221, 228 Millefolium, -ii 153, 196, 207, 221 Mirica, -cae 213 mithridatum 60 Molis, -o 209 Momordica balsamina 222 Mora 223 Mor a sylvestre 221 Morsus diaboli 223 Morum Idaeum 217 Morum, -ori 149, 202, 223 Morum rubi 223 Morus, -ri 106, 111, 121, 149, 203, 223 Morus alba 74, 109, 202-203 Morus nigra 110, 202-203 Multicaulis, -lis 207 mus, -ris 153 Muscatellum 219 musculiis, -li 150 Muscus, -ci 150, 223 Myagrum perfoliatum 122, 216 Myosotis scorpioides 226 Myrica, -cae 92, 152 Myristica, -cae 222 Myristica fragrans 152, 161 Myrthis, -dis 248 Myrtillus, -Ui 183 Myrtus, -ti 92, 151, 222 Myrtus pimenta 186 Napellus ceruleus 207 268 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Napunculiis 233 Napus, -pi 101, 108, 111, 150, 222, 224, 233 Napus ruber 224 Narcissus, -ssi 197, 208, 224 Narcissus poeticus 201, 225 Nardostachys jatamansi 94 Nardus, -di 225 Nardus silvestris 225 Nasturcium 189, 206, 247 Nasturtium 205 nebularium 60 Nepeta, -tae 221 Nepeta cataria 166, 193 Neurostopastos 236 Nicolaus, -ai 225 Nicotiana rustica 246, 248 Nicotiana tabacum 210, 246, 248 Nigella sativa 194 novella, -lae 149, 159 Nucetum, -ti 150, 226 Nuciprunum, -ni 226 Nucula 226 Nummularis, -ris 209 nutricium 149, 159 Nux, -cis 79, 106, 150, 156, 225 Nux avellana 185 Nux castanea 192, 204 Nux juglans 225 Nux moschata 226 Nux moschata (myristica) 226 Nymphaea, -eae 232 Nymphaea alba 232 Nymphaea Iuțea 232 Ocimum, -mi 188 Ocimum basilicum 109, 148, 191,218 Ocimum minimum 191 Ocularia, -riae 209 Oculus betulae 223 Oculus populi 223 Oculus quercus 223 Olea, -eae 217-218, 220 Ol ea europaea 217 Oleastellus, -li 226 Oleaster, -tri 217, 220, 226, 229 Oliva, -vae 217-218, 226 Olus, -eris 213, 251 Omphex 184 Ononis, -idiș 185, 231 Ononis spinosa 152 Ononis spinosa var mitis 186, 238, 244, 252 Ophioglossum reticulatum 153 ophiugenium 114 Ophyostaphylos 252 Opifex saponis 239 Opium, -ii 184 Opuntia ficus-indica 74 Orchis mascula 189, 233 Ordeum, -ei 226 Orgonosa 211,221, 240 Origanum, -ni 208 Origanum majorana 148, 217-218 Origanum vulgare 122, 199, 241-242 Ornithogalum narbonense 216 Ornithogola, -lae 212 Ornus, -ni 192 Orobanche major 122, 197 Orobus, -bi 215, 218 Oryza, -zae 206, 226, 236, 249 Oryza sativa 226, 249 Oxalis acetosella 217 Oxymirsine, -nes 222 padule 108, 149 Paederos, -otis 249 Paeonia officinalis 189 Palea, -leae 79, 106, 149, 227 Paliurus, -ri 243 Palma, -mae 86, 201, 227 Palma, arbor 201 Palma Christi 208 Palmes, -itis 233, 252 palumbus, -bi 159 Panax, -cis 67, 206 Panax quinquefoliiis 152, 163 Panicum, -ci 150, 211, 228 Panicum germanicum 222 Panicum miliaceum 217-218, 220, 228 Pantadaetylus, -li 209 Papaver, -ris 216 Papaver album 216 Papaver rhoeas 216 Papaver semine albo 216 Papaver semine nigro 216 269 IRINA VLĂDESCU Papaver somniferum 216 * papura 108, 121, 150 Papyrus, -ri 227 Parietaria 228 Paris, -aris 228 Paris quadrifolia 152 Pascuns, -a, -um 229 Pastinaca, -cae 224 Pastinaca sativa 228 Pavonia rosa-campestris 235 *peducellus 106, 108, 150 Pentaphyllum 195 Pepo, -onis 199, 229 Pepo, ^pepinis 79, 121, 150 Perdieium, -ii 208 Perfoliata, -tae 208 Persica, -cae 150, 230-231 Persicum, -ci 230 Persicum, malum 230 Persicum duracinum 230 Persicus, -ci 108, 111, 121, 150, 230 Per salata, -tae 233 Petasites 208 Petillus, -Ui 236 Petroselinum, -ni 121, 151, 229-230 Peucedanum, -ni 198 Phallus esculentus 195 Phaseolus, -li 187, 200, 218, 229 Phaseolus nanus 200 Phaseolus vulgaris 200 Phaulia, -liae 185 Phoenix, -cis 86, 201 Phyllitis 215 Phytolacca decandra 160 Picea,- eae 193 Pimpinella saxifraga 230-231 Pinaster, -tri 188 Pinetum, -ti 188 Pinifer, -ri 188 Pinus, -ni 19, 92, 106, 150, 188 Pinus abies 188 Pinus larix 222 Pinus picea 188 Pinus sylvestris 188, 222, 241 Piper, -ris 231 Piper nigrum 231 Piperitis, -ridis 227, 231 pira 106, 108, 150 Pira dolabellaria 230 Pira favonia 230 Pirum, piri 227, 229 Pirum apianum 228 Pirum silvestre 228 Pirum sylvaticum 229 Pirus, -ri 79, 108, 111, 121, 150,228,230 Pirus sylvestris 228 Pistaceum, -ei 185 Pistacia terebinthus 94 Pistacia vera 201 Pisum, -isi 217-218 Pisum sativum 160, 218 Planta, -tae 151, 190, 235 Plantago, -ginis 108, 121, 150, 209 Plantago major 215, 221, 229, 231 Plantago minor 215 Plantatio, -tionis 238 Platamis, -ani 79, 87, 106, 150, 227 Polyaconthos, -thi 239 Polyanthemum 230 Polygala, -lae 207 Polygonum 248 Polygonum aviculare 233, 248 Polygonum bistorta 193, 235 Polygonum fagopyrum 205-206, 246 Polyhydion, -ii 193 Polyneuron, -uri 207 Polypodium, -ii 207, 231 Polypodium filix-mas et femina 200, 242 Polypodium vulgare 200, 252 Polyponides, -dis 209 Pomarium, -rii 215, 233 pometum, -ti 149 Pomum, -mZ 217, 219 Pomum aestivale 219 Pomum aurantium 225, 232 Pomum citri 233 Pomum cotonicum 232 Pomum dulce 219 Pomum persicum 230 Pomum silvestre 219 Pomus, -mi 149, 219, 232 Poples, -plitis 232 Populus, -li 232 Populus alba 232 270 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Populus nigra 232 Populus tremula 232 Portulaca, -cae 233 Portulaca oleracea 209, 248 Portum agreste 184, 234 Portum capitatum 234 Potentilla anserina 240 Potentilla reptans 203 Pratum, -ti 215 Prenanthes muralis 197, 244 Primul a auricul a 147, 152, 186 Primula officinalis 33 Primulaveris 184-185, 199 Pruna asinina 234 Prunella 208 Prunella vulgaris 188, 191 Pruni padi 218 Prunum, -ni 234 Prunum agreste 234 Prunum album 234 Prunum damascenum 234 Prunum hordearium 234 Prunum iberinum 234 Primus, -ni 108, 111, 121, 150, 234 Primus cerasus 121, 195 Primus domestica 234 Primus padus 217-218 Primus spinosa 233, 242 Primus sylvestris 234 Pseudo melanthium, -ii 202 Pseudoacorus 214 Pseudonarcissus 225 Psyllion, -/zz 210 Psyllium, -Ui 113, 208 Pteris aquilina 200, 242 Pulegium, -gii 194 Pulmonaria officinalis 199, 232 Punica granatum 94 Purella, -lae 208 Purpurea, -eae 251 Purpurea nigra 251 Pyrethrum 246 Pyrola rotundifolia 166, 221, 230 Pyrola secunda 231 Pyrus 228 Pyrus communis 161, 229, 232 Pyrus cydonia 205 Pyrus malus 222 Quadrifluviariiim, -rii 188 Quercetum, -ti 194 Quercula, -lae 206 Quercus, -us 193, 204, 243 Quercus coccifera 160 Quercus robur 243 Quinquefoliiim, -ii 111, 195, 207 *quodrum 149 Racemus, -mi 244 radicula, -lae 108, 111, 150 Radius fulminis 241 ramis palmârum 84 Ramus, -ami 149, 234 Ranunculus, -li 36, 187, 201, 230, 235 Ranunculus acris 201 Ranunculus asiaticus 235 Ranunculus ficaria 191, 240 Rapa, -pae 224 Raphanitis, -dis 214 Raphanus 235 Raphanus menstruus 235 Rapistrum, -tri 234—235 Rapulum, -li 224 Rasce caninae 218 Reseda, -dae 209 Reseda luteola 235 Reseda tinctoria 236 Rhammis, -ni 83, 242 Rhammis cathartica 251 Rhammis catharticus 251 Rhammis frangula 213-214 rheon 114 Rheum rhabarbarum 235 Rheum undulatiim 235 Rhinanthus crista-galli 166, 197, 216, 252 Rhus cotinus 240 Rhus coriaria 206 Ribes, -is 214 Ribes grossularia 69, 184, 196, 235 Ribes nigrum 244 Ribes rubrum 184, 196, 235, 244 Ricinus communis 206 robia 150 Robinia pseudoacacia 74, 81, 147, 183 271 IRINA VLÂDESCU Roșa, -sae 95, 110, 236-237, 247 Roșa alba 236, 247 Roșa candida 237 Roșa canina 218, 237 Roșa centifolia 237, 247 Roșa eglanteria 247 Roșa flava 197 Roșa purpurea 236 Roșa rubra 237 Roșa sylvestris 236 Rosmarinus, -ni 236-237 Rosmarinus officinalis 236 Rosmaris, -ritidis 236 Rubia 242 Rubia tinctorum 189, 236-237 Rubus, -bi 79, 121, 149,218,237 Rubus caesius 223, 237 Rubus fruticosus 82, 223 Rubus hortensis 237 Rubus idaeus 217, 241, 252 Rubus silvestris 237 Rumex acetosa 216 Rumex acetosella 217 Rumex acutus 217, 243, 245 Rumex aquatius 217 Ruscus, -ci 242 Ruta, -tae 79, 121, 150, 237 Ruta graveolens 148, 237 sabucus, -ci 111, 121, 150, 241 saeta, - tae 152 sagepenum 114 Sagmen, -nis 207 Salicetum, -ti 238 Saliunca, -cae 208 Salix, -icis 79, 108, 121, 150, 237-238 Salix cinerea 235 Salix frugiperda 238 Salix purpurea 235 Salix viminalis 235 Salubris, -bris 210 Salvia, -viae 121, 151, 212, 238 Salvia campestris 244 Salvia officinalis 118, 212, 237-238, 244 Salviapratensis 212, 237, 245 Salvia sclarea 245 Sambuctis 241 Sambucus ebulus 148, 188, 241 Sambucus nigra 148, 241 Sandalis, -idiș 213 Sanguisorba 242 Sanicula 208 Sanicula europaea 238 Santalum 213 Santalum album 85 Sapinea nux 225 Sapium 188 Saponaria 209, 242 Saponaria officinalis 239 Sapor, -ris 211 Sarcoscypha coccinea 144 Satureja hortensis 195 Satyrcia 211 Saxifraga 210 Scabiosa 235, 239 Scabiosa arvensis 239 Scabiosa succisa 223, 237 Scandix, -cis 250-251 Scandix cerefolium 186, 248 Schoenoprasum 205 Scilla, -lae 193 Scirpus, -pi 83, 227, 229, 231 Scoparia 220 Scorpiurus 210 Scorzonera hispanica 240 Scrophularia nodosa 210, 250 Secale, -lis 111, 121, 150, 205, 238, 240 Secale cereale 205, 238 Sedum album 226 Sedum majus 209 Sedum minus 249 Sedum telephium 209 Selago 225 Semen cinae 215 Semen foeni 202 Semen pini 240 Sempervivum 208 Sena, -nae 240 Senecio, -onis 207, 210 seriphium, -ii 183 Seris, -idiș 200 Serpyllum, -li 207, 239, 245 Serrata, -tae 209 Serratula arvensis 166, 228, 232 272 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Serratula tinctoria 152, 203, 240 Sesana, -norum 240 Sicamorus, -ri 223 Sicar a, -rae 224 Sideritis hirsuta 122, 241 Sile, -lis 241 Siler, -ris 235 Siligo, -inis 238, 240 Siliquastrum, -tri 231 Silva, -vae 241 Sinapis 224, 234, 241 Sinapis alba 224 Sinapis arvensis 223, 235 Sinapis nigra 235 Sipho vinarius 216, 247 Sisymbrium, -brii 211, 222 Sisymbrium nastiirtium-acpiaticiim 189 Smilax, -cis 133, 200, 206 Smilax sarsaparilla 122, 238 Solanum, -ni 209 Solanum dulcamara 216 Solanum nigrum 160, 199, 252 Solanum tuberosum 185-186, 197, 220, 230, 249 Soldanella 198 Solidago virga-aurea 153, 243 Sonchus, -chi 244 Sonchus oleraceus 244 Sorbus, -bi 108, 121, 150, 242 Sorbus aucuparia 213 Sorbus domestica 240, 242 Spanachium 242 Spartum, -ti 227 Spatula, -lae 214 Spica, -cae 242 Spica nardi 212 Spichinardi 242 spicum 149 Spina, -nae 89, 219, 242 Spinachia, -chiae 243 Spinacia oleracea 243, 245 spinas 87 Spineolus, -oii 236 Spinus, -ni 79, 106, 149, 159,218,242 Spiraea filipendula 200 Spiraea ulmaria 186 Squilla, -ae 193 Squinantum, -ti 227 Stachys 152, 243 Staphias 208 Staphylinus 224 Stebe, -bes 210 Stipula viridis 227 Strumea, -eae 207 Struthiomela, -lorum 205, 219 Strutium, -tii 207 Strychnos 244 Styrax officinalis 93 * sulfină 150 Sycaminus, -ni 223 Sycomorus, -ri 80, 223, 241 Sylvapinea 188 Sylvula, -lae 187 Symphytum officinale 103, 207-208, 216, 246 Syringa vulgaris 188,211,217,221, 240 Tabacum, -ci 245 taeda, -dae 149 Tagetes erecta 33, 197, 200 Tagetes patula 200 Tamarindus indica 199, 246 Tamarinthus, -i 194, 246 Tamariscus 246 Tamarix, -cis 121, 151,246 Tamarix germanica 246 Tanacetum balsamita 191,211 Tanacetum vulgare 200 Taraxacum officinale 88 Tarum, -ri 185 Tataria hungarica 191,215 Taxus, -xi 247 Taxus baccata 247 Tegicula, -lae 227 Terebinthus, -thi 95 Teucrion, -ii 187 Teucrium chamaedrys 199 Teucrium chamaepitys 246 Teucrium polium 232 Teucrium scor diurn 250 Thlaspi 224, 241 Thlaspi arvense 190 Thlaspi bursa pastoris 190, 234 Thymbra, -rae 194 273 IRINA VLĂDESCU Thymus, -mi 186 Ulpicum, -ci 184 Thymus serpyllum 195, 239, 241, 245 un am ar bortim 86 Thymus vulgaris 194 *urdica79, 108, 111 Tigris, -is 247 Urtica, -cae 108, 111, 150, 249-250 Tilia 150, 246 Urtica dioica 250 Tilia europaea 246 Urtica minor 249-250 Tilietum, -ti 241, 246 Urtica mortua 250 Timiș, -ni 199 Urtica urens 250 Tithimalus 207 Urtica urens maxima 250 Tormentilla erecta 240, 247 Urticula, -lae 250 Tragopogon 186 Uva, -ae 244 Tragopogon pratensis 202 Uva acerba immatura 69, 184, 244 Tragum, -gi 231 Uva nigra 241 Trapa natans 192, 195, 225 Uvularia 207 Tremella 247 Vacania, -iorum 230 Tremella aur icul a-judae 190 Vaccinia nigra 251 tribuhis, -li 87 Vaccinium 251 Trifolium, -ii 150, 244, 248 Vaccinium myrtillus 183, 203 Trifolium melilotus-officinalis 244 Vaccinium vitis-idaea 161 Trifolium pratense 248 Vachellia farnesiana 74 Trifolium repens 248 Vachellia seyal 81 Trigonella foenum-graecum 200 Vachellia tortilis 81 Triticum, -ci 197, 204 Vaier ian a 151, 194 Triticum aestivum 204 Valeriana locusta olitoria 194, 205 Triticum hybernum 204 Valeriana officinalis 226, 250 Triticum mixtum 204 Veneta, -tae 210 Triticum monococcum 184 Venus, Veneris 153 Triticum repens 231 Vepres, -pris 198, 242 Triticum spelta 184, 246 Veratrum album 243-244 Triticum spica mutica 204 Verbasculum 202 Triticum turcicum 198 Verbascum, -ci 196 Trollius europaeus 122, 187 Verbascum thapsus 191-192, 196, 215-216, Tropaeolum 247 234 Tuber, -ris 232 Verbena 151, 251 tufa, -fae 149, 159 Verbena officinalis 243 Tulipa 248 Veronica 121, 151, 187,251 Tulipa gesneriana 248 Veronica beccabunga 118, 187, 189 Tussilago, -nis 248 Veronica officinalis 251 Tussilago farfara 152, 232 Verrucaria 210 Tussilagopetasites 189, 192, 235 Viburnum 199 Typha 83, 187, 227, 242 Viburnum lantana 199 Typha latifolia 189, 227, 242 Viburnum opiilus 148, 192 Ulceolaris, -ris 210 Vicia faba 187 Ulex, -icis 206 Vicia sativa 160 Ulmus, -mi 108, 150, 249 Vicia sativa nigra 220 Ulmus campestris 249 Vinca minor 122, 238 274 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ Vinca pervinca 238 farkas 153 Vinea, -eae 2% 106, 150,251 farkaskutyatej 111, 153 Viola, -lae 150, 188, 202, 251 fodor 152 Viola martia 222, 251 fodormenta 111, 152 Viola odorata 222, 251 foraszto 121 Viola tricolor hortensis 147, 186 fii 152 virga, -gae 153 gyomber 121, 151 Virga aurea 250 gyongy 152 virgas popiileas virides 93 gyongyvirâg 111, 152 Viridis, -dis 159, 210 hagyma 121, 151 Virtuosa, -sae 210 kalarâb 151 Viscosa, -sae 210 karfiol 151 Viscum, -ci 108, 121, 150, 251 koszmete 69 Viscum album 251 kutyatej 153 vitea, -eae 108, 111, 150 lopo, lopotdkbA, 121 Vitex, -cis 213 macska 152 Vitex agnus-castus 90 macska fii 111, 152, 163 Vitex evonimus 191 maszlăg 121, 151 Vitis, -itis 252 menta 152 volvere 111, 150 mohar 111, 151 *volvula 111, 150, 206, 252 muskăta 151 mustăria 101, 108, 121, 151 Xilobalsamum, -mi 213 orbânc 151, 160 Xilocinamomum, -mi 240 paszternâk 121, 151 Xylon, -H2\3 pezsma 151, 160 pitydka 151 Zeamays 198,218, 228, 233 poszmete 69 Zeophtalmus, -mi 210 spikinârd 151 Zigis, -idiș 207 szasszafrâsz 121 Zizania, -niorum 225 szâszfii 121, 151 tormâk 111, 151 MAGHIARĂ tsipke szdllo 69 vadosz 151 akâc 151 virâg 152 alakor 151 zsâlya 151 ânisz 151 atracel 151 MEDIOGREACĂ baraboly 121, 151 berek 151 ayouptâa 101, 106, 151 boglăr 151 papyapmxpi 106, 151, 160 borostyăn 151 (paooXt 151 boroszlân 121 buzer 121 NEOGREACĂ cekla 151 csormolya 64, 121 ayKtvapa 101, 151 egres 69, 101, 111, 121, 151 aviiSt 101, 151 eretlen szdllo 69 aqnovi 111, 151 275 IRINA VLĂDESCU yapocpaĂoi) 151 yiaooDpi 151 SpiJWQCKOD 151 8i5pPpog 111, 151 ^âvux 151 151 Kacria 151 Knpa 101, 151 KlTpO 151 KOĂiavSpou 79, 94, 101, 151 xonppaq 106, 156 icupivo 79, 94, 101, 151 KDTuapicxH 79, 94, 151 Ăepovi 151 pupuivri 92 vapSog 79, 94, 106, 151 7Wl8pt 151 p68t 79, 94, 151, 156 naXaia 151, 160 OTtavaKt 111, 151 cnrapayyt 151 oiacpiSa 151 TEpgpivOog 79, 94, 151 TptavTacpuĂĂo 79, 95, 97, 106, 151 iptavTacpDĂĂOD 151 DâxtvOog 151 PALEOSLAVĂ bukii 108, 151 donbrava 151 donbravnic 151 finikii79, 106, 151 hrenu 101, 111, 121, 151 kedru79, 106, 108, 151 *lubenica 151 ROMÂNĂ absinthiu de mare 131, 157, 183 absinthiu negru 131, 157, 183 absinthiupelin 131, 183, 229 academic 60 academie 60 acati 183 acat 69, 118, 135, 147, 151, 167-168, 183 acati 67, 130, 133, 151 acriș 131, 183 acriș păsăresc 131, 183 acriș roșu 128, 157, 183 acrișu calului 131, 157, 183 afiene 183 affion 184 afin 66, 119, 128, 183 afină 136, 183 afine 132, 183 âfinis 183 afiom 110-111, 151, 184 afion 119, 151 agata 64 aghistină 136, 168 aglits 184 aglit 119, 128, 165, 184 agmi9Q, 141, 144, 152, 184 agreș 53, 59, 101, 110-1 11, 145, 151, 184 agreș roș 157, 184 agreș vearde 157, 184 âgris 184 agriș ros 184 agriș 67, 119, 121, 130, 151, 184 agriș roșu 119, 157 agrișe 55 agriși 69, 135-136, 184, 196 agriși-roșii 135, 157, 184 aguridă 69, 101, 106, 151, 184, 244 ai 38, 59, 63, 67, 79, 110-111, 120-121, 132, 144-145, 149, 153, 158, 160, 168, 184 ai de pădure 69, 119, 157, 165 ai sălbatec 131, 184 ai sălbatic 119, 157 ai turcesc 131, 165, 184 aiișorTA, 135-136, 166-167, 184, 234 aisor 184 ăisor 184 aișor 69, 119, 147, 153, 160, 162, 165 aiu 137, 184, 250 aiu cu foii late 137, 234 aiu-de-grădină 137, 157, 184 aiu-de-pădure 33, 135-136, 166, 184 aiu-sălbatic 137, 184 aiu turcesc 184 aiu-ursului 136, 152, 184 aiuș 110-111, 145, 153, 160, 162, 184 276 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ ăj 63, 184 ăj de pădure 184 ăj szelbatyik 184 ăkâtz 183 alac&l, 119, 131, 151, 184 alacor 110, 165, 184 alacu 135, 184 alâk 184 alavastru 64 alămâe 132, 184 albăstrică 37 albăstrioară 37 albăstriță 37 alior 69, 119, 136, 147, 167, 184 ălior de pădure 185 alior de pădure 1 19, 136, 157, 185 alior sălbatic 185 aloe 77, 79, 85, 136, 141, 144, 147, 151, 167, 185 aloe 185 aloi 77, 85, 185 alun 61, 65, 67, 110, 113, 119, 127-128, 130, 135, 153, 156, 185 alună 53, 101, 114, 132, 136, 149, 156, 158, 185 alună de pământ 136-137, 157, 185, 197, 229 alună pistacă 132, 185 alune 125 alunet 113, 153, 185 aluniș 113, 153, 185 amărăciune 88-89 amărea 136, 167, 185 amberă 60 ambrosia 130, 185 amigdal 68, 132, 138, 147, 185, 221 amigdală 136, 185, 221 amigdale 132, 165 anason 53,55, 101-102, 151, 158, 185 andidie 101, 151, 168, 185 andivă 120, 151 andivie 137, 147, 185 angelica 133 angelică 119, 131 angelike 185 anghelică 136, 167, 185 anghelină 101-102, 185 anghenarie 101, 151, 185 anglicel 136, 167, 185 anin 5%, 107, 118, 149, 168, 185 ânin 185 anis 194 aniș 1 10, 131, 138, 147, 151, 165, 185,240 anonis 131, 152, 185 antimoniu 66 aprinderi 55 aprinzătoare 64 aramă 64 arățel 136, 151, 167, 185, 188 arbore 134, 149, 185,213 arbore de cafea 191 arbore de oleu 133, 157, 185 arbore făcători de ghindă 133, 185 arbore pe care se suie vitiia vii 133 arbor el ca rugii 130 arbure 86, 149 arbitri 65, 127, 185 arcear 130 archefthu 91, 186 archet 91 archeth 91 archieth 91, 141, 144, 152, 186 archit 135, 186 arde 153, 161 ardei 120, 122, 153,161 ardeiu 137, 147, 186, 227 ardere 55 ardey 186 aresiet9\, 186 argilă 66 argint 64 arici 64 arin 67, 118, 130, 135, 149, 158, 186 ărin 186 ariot 91, 186 arioth 91, 141, 144, 152, 186 arminden 134 aromat 138, 151, 168, 186 âromâte de tot fele 186 aromate de tot felul 120 arsenic 60 arsură 55 arteiceoca 132, 186 arțari 113, 186 277 IRINA VLĂDESCU arțeariu 135, 186 arțiariu 130, 133, 186 asfalatul înmiresmat 91, 186 asmățuchiu 186, 248 aspalat9\, 186 aspalâth9\, 141, 144, 152, 186 aspalâthul mirositurilor 91 asparag sperge 132 aspidă 64 astronom 60 asudu-cahilui 35, 136, 157 asudu-capiilui 136, 157, 167, 186 asudul calului 120 asunătoare 136, 167, 186 aszmaczuki 186 â szudu kăkuluj 186 atratzel 186 atrațel 128, 186 atrățel 120, 151, 168 auriculă 135, 147, 152, 186 aurikel 64, 121, 186 badian 138, 151, 186 balsam 60,91-92, 131, 186 balsamină 131, 133, 186 balsamul unsorilor 91 bambuini 64 bamie 52 baraboi 120-121, 151, 168 baraboiu33, 136-137, 185-186 bărăboj 186 barabulă 38 barathium 68 barba caprei 61, 67, 113, 119, 132, 136, 156, 162-163, 167, 186 barba caprului 131, 156, 186 barba imperatuluj 186 barba împăratului 119, 135, 147, 156, 162- 163, 167, 186 barba-lui-Aron 103, 136, 156, 167, 187, 230 barba-lui-Dumnezeu 115 barba-popei 61, 1 13, 156, 163, 187 barba sasului 119, 136, 147, 156, 165, 167, 187 barbă szăszuluj 187 barbă de ied 36 bârbe câpri 186 batis 68, 133 bazaconie 67 bălbor 135, 187 bănuței 187, 195 bănuți 187 bărbiriță 110-111, 145, 187 bășica porcului 27 bășina calului 119, 131, 157 bâtă 154, 161 bâtea 138, 154, 161, 187 becisnic 67 beladonă 37 belbor 122, 187 belbus 167 belladonă 66, 128, 165, 187 belsitze 187 belșiță 1 19, 135, 167, 187 berc 134, 151, 187 beșina kâluluj 187 beșina calului 135, 187, 234 betonica6%, 131, 133, 187 betonică 119, 121, 136-137, 147, 151, 165, 187, 203,208 betonîkâ 187 betula 6%, 130, 152, 187 bibinella 187 binecuvântare 67 bipinella cu frunze în două ramuri 133, 187 bismut 64 bistoria 68, 133, 187 biszsziokul cserbuluj 191 bithinieni 67 blabornic 120, 135, 187 blâbornik 187 blagoslovenie 67 blăccăire 67 bob 53, 66, 77, 79, 101, 108, 110-111, 114, 120, 128, 132, 137, 141, 144-146, 151, 187 bob ce crește în apă la Egypt 132, 187 bob porcesc 133, 157, 187 bob turcesc 1 14, 133, 157, 187 bobornic 136, 187 bobovnic 119, 121, 151 bobovnik 118, 187 boglariu 135, 151, 187 bolând 154, 161 278 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ bolândariță 37, 128, 187 bolundariță 120, 154, 161 bolundoritze 187 bombac 132, 187 bombâk 187 bombâk de kimp 187 borantă 136, 147, 188,226 boranză 101, 119, 188 borânze 188 boroszlân 121, 188 boroșlan 135, 151, 168, 188-189,221,240 bosioc 109-110, 131, 188 bostan 110, 120, 138, 151, 154, 159, 165, 168, 188, 197,216 bostan-buburos 135, 157, 188 bostan mic 166, 198 bostănaș 138, 154, 188 boszidk de kimp 188 bosztan 188 boszu 188 boz 32, 119, 128, 131, 136, 148, 165, 167, 188 boziu 107, 110, 136, 145, 188, 241 bozii 113, 188 brad 58, 61, 67, 77, 86, 106, 110, 113, 118, 130, 135, 141, 154, 188 brad-alb 135, 157, 188,222, 241 brad care are patru vine 133, 188 brad cu rășină 107-108, 188 brad făcător iu de semințe 133, 188 brad pedestru 67, 131, 188 brad rășinos 6f 130, 164, 188 brad-roșu 135, 157, 188 brad sălbatec 113, 130, 165, 188 bradu 57 brădet 134, 154, 188 brădișor 135, 148, 154, 162, 186, 188, 245 brânca ursului 39, 67, 119, 122, 131, 133, 136, 157, 163, 165-166, 188, 198 brâncariță 37 brâncă (de 36, 154, 161 brâncuță 119, 154, 161 brândușă 110, 119, 135, 188 brândușe 128, 188 brebene 135, 148, 188 breiu 136, 188 brendus 188 brena urszuluj 188 brenkă iirszuluj 188 bria 68, 131, 188 bribomnik 118, 189 bribornic 119, 121, 136 brie 119, 128, 136, 167, 188-189,241 briliancă 128, 166, 189 brilioancă 119, 136-137, 167, 189, 205-206 broasca 36 broaște 64 broazbă 136, 189 broștean 189 brozbă 136, 189 bruncruț 136, 167, 189 bruncruț de grădină 136, 157, 189 briinkrutzu 189 brustur 67, 107, 128, 131, 136, 189 brustur amar 61, 113, 131, 165, 189 brustur dulce , 113, 136, 165, 189, 235 brustur lat 61, 113, 131, 165, 189 brustur mărăcionos 113, 165, 189 brusture 110, 119, 189 brusture dulce 119 briisztur 189 brusztur dulcse 189 brylianka 189 bubolnic 136, 189 buc 107-108, 151, 168, 189 bucate 99, 127, 189, 205, 238 buceraș 132, 189 bucingiș 189 buciniș 59, 63, 110, 119, 136, 166, 189, 198 buciniș-de-apă 136, 157, 189 bucsău 138, 189, 227, 242 bujor 59-60, 97-98, 110, 135, 144, 151, 158, 189 bujor roșu 119, 165 bumbac 6\, 106, 113, 121, 138, 189 bumbac de câmp 121, 138, 157, 189 bumbac de grădină 138, 157, 189 burean mărunt 113, 189 bureate 106, 189 bureatele cerbilor 128, 165, 189 burete 131, 134, 189, 206, 222 burete acre 190 burete acru 119, 135, 156, 190 burete amar 131, 190 279 IRINA VLĂDESCU burete-crăiesc 135, 156, 162, 190 burete cserbilor 190 burete de câmp 119, 135, 156, 190 burete de goron 135, 156 burete de kimp 190 burete de soc 1 19, 135, 156, 190 burete de szok 190 burete de zadă 119, 135, 156, 190 burete de zâde 190 burete domnesc 119, 135, 156, 162, 190, 197 burete domnest 190 burete dulce 119, 135, 156, 166, 190,213 burete dulcse 190 burete galben 119, 135, 156, 190 burete galbine 190 burete-iute 135, 156, 190 burete-pestrav 135, 156, 190 burete vânăt 119, 135, 156, 190 burete vunete 190 buretele-calului 135, 156, 162, 190 buretele cerbilor 119, 135, 156, 162, 190 bureți 100, 125, 149, 190 bureți de carte 125, 156, 190 bureți de iască 125, 156, 190 burian 110, 150, 190 burjân kâ jinu 190 burjăne de buba re 190 burjâne de /râd’se 190 burjăne de frigur 190 buruiana-de-in 136, 190 burjâne de rimpff 190 burjâne jermeluj 190 buruiana vermelui 136, 190, 210 buruiana viermelui 119, 163 buruiană 36-37, 134, 150, 154 buruiană de bubă rea 119, 136, 163, 165, 190 buruiană de fragi 121, 136, 190 buruiană de friguri 119, 136, 163, 165, 190, 209 buruian ă-de-reamf 136, 190 buruiană de remf\W buruiană neagră 103 buruieni 64, 125, 190 buruieni sălbatice 91 biiruienuță 134, 154 buruienuță-albă-mică 136, 191 buruienute albe 128, 165, 191 burumitze âlbe mike 191 bu’ser 189 busiioc 101, 191 busioc 136, 191 biis'ioc 106, 191 busor 189 busor ros 189 busuioc 55, 119, 137, 148, 158, 165,218 busuioc de câmp 119, 128, 136, 156, 191 busuioc-mănunt 136, 156, 191 busuioc-roșu 136, 156, 191 busuiocul cerbilor 33, 119, 136, 156, 162, 165,191 busuiocul fetelor 33, 119, 156, 162, 165 buszujok 191 buszujdk 191 biiszujokul fecelor 191 butsinyis 189 bux 130, 152, 191 c ac ader ie 136, 191 cacao 136, 191 cacaou 135, 191 cafea 135-136, 151, 191 caisă 101, 191 caise 55 calamo aromatico 53, 101-102, 144, 191 calamoromatico 102, 152 calapăr 136-137, 191,211 calce 135, 167, 191,239 calce-mică 136, 157, 191,238 calmese 191 calmii 136, 167, 191 calmuș 191, 242 calmuz 120 camecist 191 camopistis 191 capere 53,55, 101-102, 144, 151, 191 capibara 64 caprafoiu 136, 191 caprifoiGl, 119, 130-131, 165, 191 captalan de cel galben 119 capii cânelui 131, 157, 192 capii monachului 131, 157, 192 caratias 192 car chin 55 280 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ cardamomo 101-102, 144, 151 cârdo Măjkej Precseszte 192 cârdo szânto 192 cardu 136, 167, 192 cardu Sântă-Mariei 166, 208 car du-Sântă-Măriei 136, 153, 192 cariophil 131, 152, 192 carlina 53, 101-102, 144, 152, 192 carne au miez 124, 147 carofil 135, 192, 202-203, 225 carpăn 113, 149, 192 carpen 59-60, 66-67, 110, 118, 121, 130, 133, 149, 158, 192 carpenă 119, 135, 167, 192, 221 carpin 128, 149, 192 cărpin 192 cartam 129, 165, 192 cartifiol 128, 138, 151, 167-168, 192 cartofi carvană 119 casiaG^ 131, 151, 168, 192 casie 192 castan 118, 130, 135, 192 castan-de-lac 138, 157 castan-sălbatic 135, 157, 192 castana calului 35, 136, 157, 163, 192 castană 53, 101, 192 castană de lac 192 castană-sălbatică 136, 157, 192 castane 132, 192 castane de lac 120, 157 castani 107, 192 castanul calului 118, 157 castravete 120 castraveți 80, 192 căsztăne de lâk 192 cașcaval 52 cașie 119, 165 cașu-popii 136, 192 cașul-popei 113, 157, 165, 192 cataroiu 55 călărabă 138, 151, 168, 192 călin 119, 148, 156 călină 6$, 110-111, 150, 156, 158, 192 cămeșa 64, 124, 147 cămila 64 căpșună 136, 192 căpșuni 125, 192 căptălan 120 căptălană-galbină 136, 157, 192, 216, 234 căstan 61, 113, 192 căstană 136, 192 cășuții-popei 136, 157, 165, 192-193 cășuții popii 224 cătușă 154 cătușnică 66, 119, 122, 128, 136, 154, 165- 166, 193, 208-209, 249 câinepa broaștei 157 câinepă 113, 193 câinepă sălbatecă 113, 165, 193 cânepă 65, 121, 127, 131, 136, 193 cânepă de apă 128, 157, 193 cânepă de câmp 131, 193 cârligat 154 cârligățele 119, 122, 154 cârligățiia 193, 235 cârmâz 52 ceapa cioarei 135, 193 ceapa ciorii 119, 122, 156, 162 ceapa-șarpelui 113, 156, 162, 193 ceapă 57-59, 61, 67, 77, 79, 101, 106, 108, 110-111, 114, 120, 132, 141, 144- 146, 149, 154, 158, 193,233 ceapă ciorască 131, 135, 156, 193 ceapă dorească 193 ceapă de mare 131, 156, 193 ceapă de mare ciorască 131, 156 ceapă mănuntă sălbatică 131, 193 ceapă măruntă 138, 156, 193,205 ceapă sălbatecă 113, 156, 193 ceapă tufoasă 138, 156, 193,205 cedru 67, 130, 151, 193 cedru arbore curgătoriu de rășină 133, 193 cedru ce crește în Tziprus 67, 130, 193 cel de sus dat sau răscumpărat sau în locul altuia scumpărat 57 centaur 60 centauria mare 131, 193 centauria potroaca 131, 193 centeigran (cu o sută de semințe) 133, 193 centeinodia porcina 131, 193 centum capita 68, 131, 193 ceponi 110, 193 cepuță 138, 154, 193 281 IRINA VLĂDESCU cer6\, 110, 130, 133, 149, 154, 158, 193 cerasă 195 cerașă sălbatecă 114, 156, 193 cerăș 114, 149, 193 cercat 67 cerceluși 35 cercul capului 55 cerențel 119 cereș 132, 193 cereș sălbatec 132, 193 cereș sălbatic 130 cereșe 132, 193 ceret 110, 154, 194 ceruleț 110, 194 cervană 136, 194 cetină 135, 151, 159, 194 chamecist 133 chamopistis 133 charatias 133 chedru 57-58, 77, 79, 106-108, 135, 145, 151, 168, 193-194 chef tea 52 chiedru6\, 113, 151, 194 chiedru care să face în ostrovul Chiprului 113, 194 chiefal 60 chimen 53, 78-79, 94, 100-101, 142, 144, 151, 194 chimen de câmp 120, 157 chimen negru 120, 157 chimin 94, 129, 132, 138, 151, 194, 240 chimin-de-câmp 138, 157, 194 chimin de grădină 138, 157, 194, 198 chimin dulce 138, 157, 165, 185, 194, 222 chimin-negru 136, 194 chiparis 94, 194 chiparos 61, 78-79, 94, 113, 135, 141, 144, 151, 194, 249 chitră63, 101, 121, 151, 194 chitru 138, 151, 167, 194 chorag 67 c hor agili m 67 chriantemon 131, 152 chumbo 74 cicere 138, 194 cicoare 59, 101, 110-111, 119, 121, 128, 131, 145, 149, 158, 194 cicoare de iarnă 119, 136, 157, 194 cicoare de veară 136, 157, 194 cicorie 194 cikorie 194 cimbir 194 cimbiriu 194 cimbrișor 119, 122, 136, 154, 160, 162, 165, 194 cimbru 67, 101, 110-111, 120, 130-131, 151, 154, 160, 194 cimbru de cel bun 136, 194 cimbru de grădină 138, 157, 195 cimbru sălbatic 119, 136, 157, 165, 195 cimișir 119, 151, 158, 195 cimșer 136, 195 cinamom 132, 152, 195 cinci foi 131, 152, 195 cinci-coate 119, 157 cinci-degete 110-111, 157, 195 cingătoarea capului 55 cirasă 136, 195 cirasă moacră 136, 156, 195 cirasă păserească 136, 156, 162, 195 cirasă petroasă 136, 156, 195 Circe 67 cireașă 136, 222 cireașă 101, 149, 158, 195 cireașă lipicioasă 110, 195 cireașă neagră 111, 195 cireașă oltonă 60, 110-111, 195 cireașă părgaviță 111, 195 cireș 59, 110-1’11, 121, 132, 138, 149, 158, 195 cireș amar 132, 156, 195, 252 cireș sălbatic 67, 156 cireș vișin 67, 132, 195 cireșe 132, 195 cireșe bășicate 132, 164, 195 cireșe de munte 132, 156, 195 cireșe dure 132, 156, 195 cireșe negre 132, 195 cireșe roșii 34, 132, 164, 195 cireșe vișine 132, 195 cireși 125, 195 citru 130, 133, 152, 195 ciuboțica-cucului 33 ciuciuleț 119, 122 282 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ ciulin 120, 136, 166, 195 ciulină 128, 138, 192, 195 ciulini 78, 87, 195 ciumăfaie 136-137, 195, 220 ciupercă 135, 195 ciuperci 54 clocoțel 119, 135, 196, 244 clopot 154, 161 clopoței 128, 196 clopoțel 33, 39, 119, 122, 135, 154, 161, 166, 196 coacădză 110, 196 coacăz 119, 156 coacăz roșu 119, 157 coacăză 156 coacăză albă 136, 157, 196, 235 coacăză roșie 136, 157, 196 coada boului 67, 113, 131, 133, 136-137, 156, 163, 196,215 coada calului 66, 113, 119, 128, 131, 136, 152, 156, 165, 167, 187, 196, 209, 228 coada cocoșului 119, 136, 156, 163, 196 coada de cal 36 coada-iepei 136, 152, 187 coada șoaricelui 196 coada șoaricelului 196 coada șoricelului 119, 128, 131, 136, 156, 163, 196, 221 coada-vacei 136, 196 coada vacii 66, 119, 128, 156, 163, 196 coada vulpi 196 coada vulpii 132, 152 coadă-de-bou 61, 156, 167 coadă de vulpe 113, 152, 196 coaja au cămeșa 124, 147 coaja ori piele 124, 147 cobalt 66 cocorul 36 cocoș 154 cocoșei 119, 154 cocoșei de câmp 119, 135, 157, 196 cocoșei de grădină 135, 157, 196 codru 110, 149, 196 colacii babii 196, 207 coliandrăș 94, 196 coliandreș 94, 196 coliandru 94, 101, 196 comedie 61, 67 comicus 67 copac 86, 154, 196 copaci M, 97-98, 110, 113, 125, 196 copaciu 134, 196 copaciul ghindei 86 copaciul ghindii 86 copăcel 113, 134, 154, 196 cor codan 136, 196 coriandru 78-79, 94, 120, 131, 138, 144, 148, 151, 196 coriiandru 196 corn 107-108, 110, 119, 149, 158, 196 cornul boului 35, 132, 157, 163, 189, 196 cositoriul 64 costrei 132-133, 196 costreiu 138, 167, 197 cotei 132-133, 197 crai 154 crastavete 138, 197 crastavete de câmp 114, 197 crastaveți 80, 192 crâsztă kokosuluj 197 crăiță 33, 135, 154, 197 crămăzu 101-102, 151, 160, 193 crăstavete 110 crâmpicea 110, 165, 197 creasta cocoșului 119, 122, 136, 157, 163, 166, 197 crestat 108, 154, 161 crestățea 119, 136, 154, 161, 197, 244 crestețel 107-108, 154, 197 creț 161 cretișoară 119, 122, 161 crețișor 128, 136, 161, 197, 231 criantemon 197 crin 59, 61, 67, 78-79, 97-98, 108-110, 113, 119, 121, 131, 135, 144, 146, 151, 165, 197,214 crin-alb 135, 157, 197 crinbroștesc 131, 157, 197 crin de apă 58, 107-108, 157, 197 crin narțisus 113, 197 crin-roșu 135, 157, 197 crin-vânăt 135, 157, 197 crinul-broaștei 113, 157, 197 283 IRINA VLĂDESCU crumpenă 197 crumpiră 137, 168, 185, 197 crustaveți 67, 132, 197 crustaveți verzi 132, 165, 197 crușățea 120, 154 crușit 154 cruzățea 136, 154, 197 csâpă 193 csăpă csori 193 csarvâne 194 csicsere 194 csikorie 194 csikorie de jărne 194 csimbru 195 csimbru szelbâtyik 195 csimser63, 195 csirese 195 csormoly 64, 121, 195 csucsuletz 195 csuline 195 cu greu răsuflătoriu 67 cubebe 101, 197 cucul-sălbatec 35, 113, 157 cucunari 101, 197 cucurbătă 114, 149, 158, 168, 197 cucurbetă 132, 138, 188, 197-198,216 cucurbetă buburoasă 135, 157, 198 cucurbetă-râioasă 135, 157, 198 cucurbete 198, 247 cucurbete de pământ 131, 198 cucurbete de thină 131, 198 cucurbețea 63, 119, 154, 166 cucurbită 110, 165, 197 cucurița 110, 198 cucuruz 38, 67, 119, 131, 135, 138, 150, 154, 160, 165, 168, 198, 228, 233, 246 cucuruz-de-brad 136, 157 cucuruziște 134, 154, 168 cucuta 63 cucută 63, 107-108, 119, 128, 131, 136, 149, 158, 166, 189, 198 cucută-de-apă 136, 157, 198 cui 154, 161 cuiișoare 138, 203 cuișoare 101-102, 120, 138, 154, 161, 186, 198 cuișoare albe 133, 198,214 cuiul 124, 147 cumin 132, 198 cumin de grădină 132, 157 cumin de mare 133, 198 cumin negru 131, 157, 198 cumin porcesc 131, 157, 198 cumin sălbatic 131, 157, 198 cuminu calului 131, 157, 198 cuniișor 59, 110, 198 cupa 124, 147 cupa-vacei 136, 157, 163, 198 curățire 55 curcubetă 154, 160, 162 curcubețea 63, 78, 154, 160, 162, 198 curcubețele sălbatice 86, 198 curech 132, 198 curechi 61, 114, 120, 149, 158, 168, 198, 213,251 curechiu 110-111, 128, 138, 149, 165, 198, 250 curechiu cu căpățână 128, 157, 198 curechiu de mare 131, 157, 198 curgătoriu 64 curmal 57, 106, 118, 156, 198 curmală 106, 156 curmale 63 curpăn 59, 110, 198 curpen 119 cuscrișor 120, 122, 128, 154, 199 cuscru 154 cymin 198 cyperus 132, 152, 194 cyprus 130, 151, 194 cyprus de câmp 133, 194 cyprus de grădină 133, 194 cyprus sălbatec 133, 194 dafin 53, 55, 97-98, 101, 128, 130, 135, 144, 149, 158, 165, 199,212 dafin sălbatic 130, 157, 199 damarhindi 121, 199 dădățăl 136, 154 dârmoz 119, 151 dediță 154 dediței 128, 165, 199 deremoksz 199 284 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ despărțicios 65 elebor 103-104 dictam 32, 128, 165, 199 elevor55, 103-104, 199 dictamus 131, 152, 199 emvrion 64 dietă 55 endeivie albă 132, 165, 200 dintele dracului 119, 136, 157, 163, 199 endidi 200 dintye drăkuluj 63, 199 endivie 138, 200 dinți 154 entorszel 212 dinți câinești 55 erburi mirositoare 100 dințură 128, 154, 199 fag 57-59, 61, 67, 106-110, 113, 118, 121, diptâm 64, 121, 199 130, 135, 145-146, 149, 154, 158, diptan 136, 152, 199 200 djentziăn 204 făg 200 dobronică 119 fanchiu 128, 200 dobrdnike 199 fasol 110, 151,200 dobrovnică 136, 199 fasole 64---65, 67, 120, 125, 127, 132, 138, dodranc 110, 199 151, 187, 200,213,229 doftorii curățitoare 55 fasole de par 138, 157 doftorii întăritoare 55 fasole oloagă 120, 138, 157, 200 dost 136, 199 fasole turcească 131, 157, 200 doszt 122, 199 faszule olage 200 dovleac 159 făget 134, 154 dovleac sălbatic 86 făsui 110-111, 168, 200 dovlete 138, 199,216 fân 110, 1 13, 127, 200 dracon 199, 246 fân grecesc 61, 113, 119, 152, 200 drâmoz 128, 151, 199 fânu grec 152, 200 dremosz 199 fânugrec 136 drimok 199 femi grek 200 dsugrăszt 204, 212 ferea-pământului 136, 200, 233 dud 5%, 78, 80, 82, 106, 109, 142, 151, 158, ferece 119, 136, 149, 168, 200 199 ferece-albă 136, 157, 200 dud alb 74 ferecuță 136, 154, 200 dumbăț 119 feregă 136, 200 dumbetz 199 ferege 200 dumbravă 134, 151 feretse 200 dumbravnic 136, 151, 199 ferfăn 135, 200 dumbrăvi 127 ferfăn-mic 135, 157, 200 duminecea 135, 154, 199 ferfen mare 119, 157 duminică 154 ferfen măre 200 duminitze 199 ferfen mic 119, 157 durere 55, 89 ferfen mik 200 dysphonia 67 ferice 136, 200, 242 dyspnoic 67 ferice albă 119 dzadă 110, 149, 158, 168 ferigă 119, 121, 149, 154, 158 dzămos 110-111, 158, 199 ferige 200 dzirna 199 ferit se âlbe 200 eban 130, 151, 168, 199 ferucuță 119 285 IRINA VLĂDESCU ferukutze 200 fie 130, 149, 200, 241 fie necopt 130, 164, 200 fie rău 130, 164, 201 fie sălbatic 34, 130, 164,201 fie uscat 130, 201 fier 64 fierbințeală 55 fiere de pamunt 201 fiere de pământ 157 fiere pamuntuluj 201 fierea pământului 157, 163,201 fieru-pământului 136, 157, 201 fig 109-110, 149, 158, 165, 168,201 figa 106, 201 figă 106 filice 128, 149, 201 filimină 201,236-237 finic 57, 59, 61, 78-79, 84, 86-87, 106, 110, 114, 132-133, 141, 145, 151, 168, 201,213,227 finics 201 fir 64 fire 124, 126, 147 fisikâr 201 fistic 52, 118, 151, 158 fistichiuri 101-102, 151, 201 fistici 87, 201 fîsticuri 94 fitongrafie 64, 124, 147 fioară-paserilor 136, 156 floară-soarelui de câmp 136, 156 floară-soarelui de grădină 138, 156 floareW, 57, 106, 110, 134, 149, 154 floare amarant 131, 201 floare broștească 119, 135, 156, 201 floare de aur 107, 109, 201 floare de mazăre 119, 135, 201 floare de mazere 166, 220 floare-de-narțis 135, 201 floare-de-ochi 136, 156, 201 floare de stea 119, 122, 135, 156, 162, 201 floare-de-vioală 135, 201 floare domnească 33, 119, 122, 156, 162, 166 floare-frumoasă 135, 156, 201 floare galbenă de apă 133, 201 floare lilium 201 floare lilium galben de apă 201 floare niprală galbenă 121 floare-niprală galbină 135, 156, 201 floare seefiu 201 floare vânătă 131, 156, 201 floarea alunului 201-202 floarea broaștelor 131, 156, 201 floarea camilului 131, 201 floarea-caprei 166 floarea clopotului 131, 156, 162-163,202 floarea codrului 120, 156 floarea cucului 131, 156, 202 floareafringhiei 113, 202 floarea grâului 131, 156, 202 floarea nucului 131, 164, 202 floarea paserilor 202 floarea Paștelui 119, 122, 156, 163 floarea pintenului 131, 156, 202 floarea poeților 131, 156, 202 floarea rodiului 113, 202 floarea Sângeorgiului 131, 156, 202 floarea soarelui 35, 61, 113, 128, 152, 202 floarea soarelui de grădină 119 floarea-sorului 120 fior domnest 202 flore brostâszke 201 flore de mâzer 201 flore de szte 201 flore de viole 201 flore fromosze 201 flore kodruluj 202 flore niprâle gâlbine 201 flâre Pastelor 202 flore szoreluj 202 flore szoreluj de gredine 202 flore szoruluj 202 florea soarelui de câmp 202 florea soarelui de gradină 202 flori 64-65, 124, 127, 202 flori de fân 202 flori-domnești 135, 156, 202 flori frumoase 118 flori mărunțele 135, 156,202 floricea 116, 134, 154, 202 floricea mult țiitoare 128, 202 floricică 134, 154, 202 286 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ fluor domnest 202 foaia lui Tatin 103 foaie de jioară 119, 128, 165, 202 foaie-de-vioară 136, 202 foaje de juâre 202 fodorminta-calului 110, 202 fodormintă 110-111, 145, 152, 202 foj de frâd’se 202 foraszto 121 forostău 135, 202, 218 frăd’s de lemn alb 202 frâd’s de lemn nyegru 202 frâd’se 202 frag 106, 111, 121, 154 frag de lemn alb 118, 164 frag de lemn negru 118-119, 164 fragă 110-111, 136, 149, 158,202 fragă de pământ 136, 202 fragă de pom 136, 202 frâge 202 fragi 114, 125, 128, 132, 202 frantzinella 202 frapsine 110, 149, 168, 203 frasân 113, 149, 203 frasen 107-108, 149, 203 frasin 58, 66-67, 119, 121, 128, 130, 135, 149, 154, 158, 160, 203 fraszen 203 fraszin 203 frăgar 59, 106, 110-111, 145, 154,203 frăgar alb 109-110, 164, 203 frăgar negru 110, 164, 203 frăgariu 203 frănținel 203 frăsinel 32, 119, 122, 128, 154, 160, 162, 165 frântură 55 friguri 55 fronzesore 203 fruct 130, 151,203 frunsza tejturi 203 frunsze de tsints desitye 203 frunza tăieturii 119, 165 frunza voinicului 119, 128, 157, 165, 203 frunză vojnikuluj 203 frunză 106, 149, 154, 203 frunză-de-cinci-degete 136, 203 frunză-de-fragi 136, 203 frunză de nucșoară 138, 203 frunză-de-tăietură 136, 203 frunze 65, 124, 127, 203 frunze de cinci-degete 119 frunzea sau tufa afinelor 203 frunzișoară 100, 102, 120, 134, 154, 203 frunzuță 134, 154, 203 fugărire 67 fumu pamuntuluj 203 fumul pământului 119, 128, 157, 163, 203 fuszule ku kerâts 200 galanga 53, 101-102, 144, 152, 203 galben 154, 161 gâlbenâre 203 galbinele 131, 154, 161 galegă 128, 152, 203 gariofil 138, 203 garoafă 119, 146 garoafă albă 61, 113, 203 garoafe 101, 151, 203 gârofel âromât 203 garofil 135, 203, 240 gărofil 203 gălbenea 154, 161 gălbenioară 110, 203 gălbinare 119, 136, 154, 203 gălbioară 122, 144 găoace 124 genepro 102, 203 gențiană67, 119, 131, 149, 158, 204 ghemiperi 102, 204 ghimberiu 67, 128, 132, 136, 204 ghimberiu-galbin 136, 204 ghimberiu nemțesc 164, 204 ghimbir 120-121, 151 ghimbir galben 120, 157 ghimpi 77, 204 ghinda 67, 204 ghindă 106, 132, 136, 158,204 ghindă de cer 132, 204 ghindă de fag 132, 204 ghinde 204 ghiocel 119, 135, 148, 204 ghionghivirag 110-111, 152, 204 ghistină 136, 192, 204 287 IRINA VLĂDESCU gimbir 114, 151, 204 ginepro 53, 101-102, 144, 152, 204 giotsel 204 giugastru 110, 149, 204 goană 61 goron 135, 204 goroniște 134, 154 gorun 60, 110, 135, 150, 154, 204 goruniel 110, 204 gr anat 136, 204 grăunț 110, 124, 204 grân 135 grâne 51, 99, 134, 144, 205, 238 grânețe 134 grânișor 82, 204 grâu 50-51, 59, 61, 65-67, 78-79, 99-100, 106, 110-111, 113, 121, 127-128, 131, 135, 141, 144-145, 149, 159, 165,204 grâu curat 131, 204 grâu de primăvară 119, 157 grâu deprimăveară 135, 204 grâu de toamnă 119, 135, 157, 204 grâu gol 135, 157, 204 grâu mestecat 131, 204 gregetsul 122, 204 greutate în vorbă 67 grișcă 204 griu 204 groszăme măre 205 groszâme mik 205 grozamă mare 119, 135, 157, 205 grozamă mică 1 19, 135, 157, 205 gru de primevâre 205 griî de tomne 204 gulce 136, 189, 205, 224 gulie 138, 205 gușa-porumbului 136, 157, 163, 194, 205 gutâi 58, 106, 205 gutâiu 108, 205 gutie 136, 205, 224 gutiiu 138, 205 guttuj 205 gutui 53, 58, 61, 101, 114, 121,205 gutuie 55 gyimbir 204 gyiotsej 204 gymber gâlbin 204 hagimă6\, 113, 138, 151, 168, 205 hagime 205, 233 hagime turcești 205 hâgy ’sma 205 halap 136, 205 halmațuchi 52 hameÎ55, 119, 121, 151 harbuji 125, 205 hasmațuchi 120 temd’120, 121, 151, 168 hațmațuchi 101, 205 hămeiu 101, 151, 205 hărană 135, 205 hărean 138, 205 hărniai 136, 205 hânsu 134 hărgani 110, 205 hemei 131, 205 hemeiu 128, 136, 151, 205 herâne 205 herean 138, 205 herman 136, 189, 205 hernian-luminos 136, 206 herundineriu 137,216 hiațint 205 himej 205 hiora 135 hiora 205 hirean 128, 151, 205 hireân 205 hirean de fânațe 114, 205 hirean de grădină 114, 205 hirișcă 135, 205 hiritska 205 hirumdineart 205 hirundiner 205 hirundineriu 136, 206 hiriindineriu-luminos 136, 189, 205-206 hisop 206 holbură 131, 150, 206 holbure mâre 206 holbure mike 206 hrană 205 hrean 101, 110-111, 120-121, 146, 151, 206 288 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ hribă 131, 135,206 hricică 206 hriscasă 135, 206 hrișcă 119, 122, 128, 206 hurez 206, 236 hyatint 131, 133 hysop 131, 133, 151 iaderă6\, 113, 136, 206 iahnie 52 ialap 136, 205-206 iarba aiului miros 133 iarba albinei 113, 156, 206 iarba albinelor 131, 206 iarba arteiceoca 131, 206 iarba asarum 133, 206 iarba asterion 133, 206 iarba balaurului 67, 131, 206 iarba-bălaiirului 113, 156, 206 iarba boierilor 119, 156 iarba boilor 136, 156, 206 iarba bolunditoare 131, 206 iarba bubii 131, 156, 206 iarba buricului 156 iarba ca cornii capri 131, 206 iarba ca frunza bobului 133, 206 iarba ca frunza cerului 133, 206 iarba ca nasul grui 133, 206 iarba ca rosinarinu 130, 206 iarba ca ulceoru 206 iarba-caprei 167 iarba cătușnică 67, 131, 206 iarba ce crește în lacuri 67, 133, 206 iarba ce crește pe perete în sus 67, 133, 206 iarba ce crește pe piatră 67, 133, 206 iarba ce crește pe stană de piatră 133, 206 iarba ce dă miros de citron 133, 206 iarba ce doctorește toate bolile 67, 133, 206 iarba ce se întinde 133, 206 iarba chamelion 133, 207 iarba chamemelon 133, 207 iarba coadei-șoarecelui 133, 207 iarba coarnelor boilor 113, 156, 207 iarba codrului 66, 120, 128, 136, 156, 165, 207 iarba coifului 131, 156, 207 iarba convolvulus 133, 207 iarba costrei 207 iarba crucei 113, 156, 163, 207 iarba crucii 131, 207 iarba cu care albesc lâna 133, 207 iarba cu cinci foi 131, 207 iarba cu multe crestături 133, 207 iarba cu multe vine 133, 207 iarba cucului 113, 131, 156, 207 iarba de laxa 132, 240 iarba degetului 67, 131, 156, 207 iarba epurelui 131, 156 iarba fearelor 136, 207 iarba-fiarelor 111, 156, 163 iarba ficatului 67, 131, 207 iarba-fierelor 110, 207 iarba fierului 131, 156, 207 iarba filiculă ce vindecă bubele nasului 131, 207 iarba fumului 131, 156,207 iarba gani 133, 207 iarba găinii 131, 156, 207 iarba gânștei 207 iarba gâștii 131, 156 iarba-gușei 113, 156, 207 iarba Hellebor 133 iarba-hiiarălor 113, 156, 165,207 iarba hisop 133 iarba iepurelui 207 iarba inimii 131, 156, 207 iarba întăritoare 131, 156, 207 iarba întăritoare a vinelor 131, 207 iarba labei-iirsului 166 iarba lăptoasă 131, 156, 207 iarba lânoasă flocoasă 131, 156, 207 iarba limbii 133, 207 iarba lingurii 133, 207 iarba lipitoare 131, 152,207 iarba-lui-Hristofor 103 iarba-lui-Sf-Ion 103 iarba lui Sveti loan 113, 156, 207 iarba lui Tat 103 iarba lui Tate 103 iarba lui Taten 103, 128, 156, 208 iarba lui Tătic 103 iarba lui Tatie 103 iarba lui Tatin 54-55, 103-104, 136, 156, 208,216, 246 289 IRINA VLĂDESCU iarba lungă de lac 133, 208 iarba lunii 133, 208 iarba lutatină 137, 156 iarba lutatinuliii 103 iarba Magdalenei 133, 208 iarba mare 131 iarba-mâței 111, 113, 152, 208 iarba-mâției 60, 110, 165, 208 iarba mierei 156 iarba minunată 131, 208 iarba narțisus 113, 208 iarba nebunatecă 113, 156, 208 iarba păduchelui 1 13, 156, 163, 208 iarba păduchilor 133, 208 iarba pălăriei 133, 208 iarba peretelui 133, 208 iarba porcului 133, 208 iarba prefoiată 133, 208 iarba prunelor 133, 208 iarba purecelui 113, 133, 156, 208 iarba rășinii 133, 208 iarba rândunicii 131, 156, 208 iarba rândurealei 113, 156, 208 iarba sasului 131, 156, 208 iarba Sfântului loan 131, 156, 208 iarba soarelui 131, 156,208 iarba splinei 133, 208 iarba spornică 165 iarba-spurcilor 110, 208 iarba stealei 113, 156, 208 iarba-Sventei Măriei 110, 208 iarba șarpelui 131, 152, 166, 208 iarba șerpelui 110, 136, 156, 163,208 iarba și iarna verde 133 iarba șopârlei 133, 208 iarba-tăieturei 136 iarba tăieturii 136, 156, 163, 208 iarba ureachiei 113, 156, 208 iarba vântului 136, 156, 163, 165,208 iarbă 36-37, 57, 65, 77, 79, 100-101, 106, 110, 127, 130, 134, 144, 149, 154, 208 iarbă amărăcioasă 164 iarbă aravienească 164 iarbă arzătoare 67, 133, 208 iarbă aspră 67, 133, 208 iarbă cănească 67, 133, 208 iarbă creață 110-111, 137, 156, 208-209 iarbă cu cinci deagete sau cu cinci foi 113, 209 iarbă de apă 133, 209 iarbă de cale 131, 209 iarbă de ceară 113, 209 iarbă-de-cosâtoriu 136, 187 iarbă-de-cositoriu 137, 156, 209 iarbă de crescut părul 133, 209 iarbă de curățit dinăuntru 131, 209 iarbă de curcă 119, 156, 209 iarbă de doctoritficatul 133, 209 iarbă de friguri 137, 156, 209, 233, 249 iarbă de Italia, de dezumflat 133, 209 iarbă-de-lângoare 137, 156, 209 iarbă de limbă de bou sălbatec 113, 209 iarbă de lingoare 119, 156 iarbă de lungoare 156, 163, 209 iarbă de munte 108 iarbă de nigei 128, 156, 163,209 iarbă de părete 128, 228 iarbă de rană 156, 163 iarbă de săpunit 131, 209 iarbă-de-urechi 137, 156, 209 iarbă de vindecat durerea ochilor 133, 209 iarbă de zugrăvit 133, 209 iarbă dulce 164 iarbă focoasă 120, 137, 156, 209, 249 iarbă galbenă 133, 209 iarbă grasă 101, 107-108, 119, 137, 156, 209 iarbă grasă de grădină 119, 137, 156, 209, 248 iarbă împotriva bubei rele 131, 209 iarbă împotriva moliilor 133, 209 iarbă împotriva mușcării șarpelui și a aspidei 133, 209 iarbă împotriva purecilor 131, 209 iarbă împotriva veninului 133, 209 iarbă în forma banului 131, 209 iarbă în forma stresului 133, 209 iarbă în frunza teiului 128, 209 iarbă înghimpoasă 108-109, 164, 209 iarbă înghimpoasă în chipul pălămidei 108, 209 iarbă lânoasă 156 iarbă lipicioasă 152 290 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ iarbă lutatie 119, 156 iarbă malvă 113, 209 iarbă mare 107-108, 119, 128, 137, 156, 209-210 iarbă mărăcinoasă 164 iarbă mirositoare, ce crește în Ar abia 133, 210 iarbă neagră 103, 119, 137, 156,210 iarbă nicoțiană 210, 246 iarbă omorât oare de vite 133, 210 iarbă p sil ion 113, 210 iarbă puturoasă 137, 156, 163,210 iarbă puturoasă cu trei foi 133, 210 iarbă-roșie 137, 156,210 iarbă rumeneală 107-109, 156,210 iarbă sădită în oală 133, 210 iarbă scorpia 113,210 iarbă sfărâmitoare de pietri 113,210 iarbă spinoasă 133,210 iarbă-spornică 156 iarbă strănutătoare 131, 156, 210 iarbă stricătoare 131, 156, 210 iarbă stricătoare de piatră 133, 210 iarbă șerpească 133,210 iarbă toată vara și iarna verde 133, 210 iarbă vânătă 133, 210 iarbă vârtoasă 133, 210 iarbă vâscoasă 133,210 iarbă veninată 131, 156, 164, 210 iarbă verde 133, 210 iarbă vindecătoare 133, 210 iarbă vindecătoare de negei 133, 210 iască 131, 135, 149, 159,210 iască ce de pre copaciu 210 iască de cer 164 iasmin 137, 151,210 iasomie 119, 151 iatint 135, 151,210 iederă 78-79, 110-111, 119, 121, 131, 144- 145, 149, 158,210 iederă ce se lățește pe pământ 133,210 iederă ce se suie în sus 210 iederă înaltă fără fruct 210 ienupăr 91,211 iepurel 138, 167,211 ierburi 87, 91 ierburi amare 88, 211 ierburi mirositoare 101, 127, 164,211 ierburi rele 130, 164 ierbuță 134, 154,211 in 53, 78-79, 101, 1 13, 121, 132, 138, 141, 144, 149, 158,211 in sălbatec 128, 211 in sălbatic 120, 131, 157, 211 ingberM, 121,204,211 inorog 64 imil-broaștei 165 iorgovan 135, 211, 214, 218, 221, 240 ireos 211 iris 211 irișcă 131,211 ishiada 55 isop 78-79, 113, 120-121, 131, 136-137, 141, 144, 151, 194,211 isop 211 isop de grădină 113, 165, 211 issop 211 iszszop 211 iuniper 130, 165, 211 izma-broaștei 137, 157, 211 izmă de kimp 211 izmă krâtzâ 211 izma-Maicii-Preceste 137, 211 izmă Maicii Precista 120, 157 izmă Mâjkej Precseszte 211 izmă szelbâtike 211 izmă 53, 55, 59, 66, 78-79, 101, 106, 110, 128, 137, 141, 165-166, 211 izmă broștească 107-108, 157, 211 izmă creață 113, 120, 137, 157, 165,211 izmă de câmp 120, 137, 157,211,252 izmă neagră creață 113, 211 izmă-oarbă 137, 157 izmă oarbă, creață 211, 221 izmă sălbatică 120, 137, 157, 211 izme 211 încurcarea mațelor 55 întortel 120, 128, 138, 212 jaie 137,212, 238, 244 jalapă 136, 205-206, 212 jale 137, 151,212, 238,244 jale-de-câmp 137, 157, 212 291 IRINA VLĂDESCU jaleș 101, 151,212 jalie 110, 151,212 jalie sălbatică 110, 212 jârbe bojerilor 63, 206 jărbe de kurke 209 jârbe de lingore 209 jarbe flokoâsze 209 jârbe grâsze 209 jărbe grâsze de gredine 209 jârbe kodruluj 207 jârbe luj tâtel 207 jârbe lu tâtje 207 jârbe măre 210 jârbe nyâgre 210 jârbe putorosze 210 jedere 210 jegyere 210 jejetz mere 122, 210 jele 137,212, 238, 244 jeszmin 210 jin 211 jin szelbâtyik 211 jip 134 jitze de jie 252 jugastru 107-108, 119, 128, 186,212 kâffe 191 kalin 192 kâlmusz 191 kâprâfoj 191 kâptalan 191 kaptalan de cse gâlbin 191 kâptalan de cse măre 192 kâsie 192 kăsztâne 192 kăsztâne kâluluj 192 kelin 192 kerligetze 193 kerpenâ 192 kesutz 192 ketusnitze 193 kimen negru 194 kinepa 193 kirligetze 193 kitrâ 194 klokotzel 196 135, 149, 167, klokutza 196 kodâ kâluluj 196 kodâ kokosuluj 196 kodâ râkuluj 196 kodâ szoretsuluj 196 kodâ văcsi 196 kokazi 196 kokesej 196 kokeze roșie 196 kokosej de kimp 196 koriânder 196 krâsztâvetz 197 krejelits 122, 197 krentses 197 kresztetza 197 kretzisor 197 krin 197 kriizetze 197 kuisore 198 kukurbetze 63, 198 kukurutz 63, 198 kukuta 198 kurety 198 kurkubetze 63, 198 kurmâle 198 kurpen 198 kutzkriso 199 laba gânștii 137, 212 laba ursului 39, 119, 165 lâba iirszuluj 212 lacrimă 154, 161 lâor 212 laore 137 lapte kineluj 212 laptecse 213 laptele câinelui 111, 113, 120, 131-133, 145, 192,212 laptele cânelui 137, 212 laptele-cânielui 110, 212 laptele-lupului 137, 153, 212 laptele paserii 131, 157, 163, 212 larice 135, 151,212 latyris 133, 212 laur 120-121, 128, 130, 158, 165,212 laur sălbatic 34, 130, 164, 212 laure 199, 212 292 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ lavandula 152 lavandulă 135, 212 lavendel 121,212 lavendulă 131,212 lăcrămioară 61, 110, 113, 146, 154, 161, 212 lăcrămioare 35 lămâe 101, 151 lămâie 55, 136, 151, 212 lăptucă 61, 101, 110-111, 114, 120, 135, 138, 145, 149, 158, 160, 166, 190, 213 lăptucă amară 128, 157,213 lăptucii, 101, 138, 213 lăpuș 165 lăsnicior 120, 122 lăstariu 135, 150, 158 lăuruscă 101, 149, 158,213 lâna-broaștei 138, 157, 163, 213 lână-broștească 138, 157,213 leamne 144, 213 lebeniță 136, 213 legumă 113, 130, 135, 144,213 legumă fără miros 113,213 legume 77, 87, 110, 135, 213 legumi 51, 87, 99, 144,213 lemn 57, 125, 127, 135, 149, 154,213 lemn care nu putrezește 80-81 lemn câinesc 102, 119, 122, 157, 163,213 lemn-cânesc 137, 213, 248 lemn ce face balsam 133, 213 lemn ce face bombac 133,213 lemn crescători în Indiia și Araviia 113,213 lemn de la Indiia a căruia roada iaste în furma inimiei 113, 213 lemn-de-oleu 135, 157, 213 lemn de palma 213 lemn dulce 120, 137, 157, 163,213 lemn diilcse 213 lemn fără fruct în forma olivului 133, 213 lemn galbin 135, 157, 163, 213, 217 lemn kineszc 213 lemn kineszk 213 lemn myrica 130, 152,213 lemn negru de India 133,213 lemn-piperat 137, 157, 213 lemnpucios 119, 137, 157,213 lemn putsosz 213 lemn sandal roditori la Indiia 113,213 lemn tare ce face gumi 133,213 lemn uscat sau tăiat 213 lemn verde 213 lemne 50, 99, 213 lemne neputrede 80-81 lemnu Domnului 132, 165,214 lemnu luj Domnii zeu 214 lemnul-câinelui 110-111, 157 lemnul cânele 128, 157, 214 lemnul-cânelui 137, 214 lemnul cânielui 213 lemnul Domnului 59, 110-111, 137, 145, 157, 163,214 lemnul lui Avram 130, 214 lemnul-liii-Diimnezăii 113, 214 lemnul lui Dumnezeu 120, 137, 146, 157, 163,214 lemnul mărului 108 lemnul migdalei 114, 221 lemnul Sfântului loan 133, 214 lemnul vertelii 133, 214 lemnuș 132, 154, 165,214 lemona 214 lemonium 131, 214 lenevie 65 lentie 110, 214 leostiăn 214 leoștean 138, 214 leu 64 leucacantha 214 leucoion 214 leurdăG^ 110, 137, 214 leurușcă 135, 149, 214 leuștean 101, 110, 120, 132, 138,214 leușteand 138, 214 lichen 128, 214 licoperdul tuberos 128, 165, 214 liliac 135,214,218 liliac sălbatec 113, 214 lilie 135, 151, 168, 197,214, 243 lilie albă 119, 135, 157, 165,214 lilie âlbe 214 lilie gâlb in 214 lilie galbină 119, 135, 157, 214 lilie rose 214 293 IRINA VLĂDESCU lilie roșie 119, 135, 157,214 lilie vânătă 119, 135, 157, 214 lilie vunet 214 liliiac 113, 167, 214 Uliu galbin 128, 157,214 liliu vânăt 66, 128, 157,214 lilium 131, 152, 214 lilium broștesc 133, 214 lilium de apă 131, 157, 214 lilium de câmp 214 lilium galben de apă 131, 157 lilium vânăt 131, 157, 214 limba boului 36, 61, 66, 101, 110, 113, 120, 128, 132, 137, 153, 165,214-215 limba câinelui 61, 1 13, 120, 128, 153,215 limba cânelui 132, 136-137, 185,215 limba cerbului 66, 113, 120, 128, 132, 137, 157, 163,215 limba mielului 36, 113, 132, 157, 163,215 limba oaiei 215,221,231 limba oei 128, 215 limba-oii 137, 157, 163 limba șarpelui 132, 153, 215 limba-vacii 137, 157, 163,215 limba-vecină 137, 157 limba vecinei 120, 157, 163 limbă de bou 36 limbă vecină 215 limbric 154, 161 limbricariță 137, 154, 161,215 limbrici 55 linbâ bouluj 215 linbâ cerbuluj 215 linbâ kinyeluj 215 linbâ vecsene 215 linbâ veschi 215 linte 57-59, 66-67, 78-79, 106, 108, 110- 111, 120, 128, 132, 138, 144-146, 149, 158,215 linte broștească 132, 157, 215 linte sălbatecă 114, 157, 215 linte sălbatică 132, 215 liorbăr 135, 215 lipan 119-120, 137, 158,215 lipân 215 lipcan 137, 215 lippân 215 liurbăr 135, 215 liurben 135, 215 livadă 110, 215 lobenitia 132, 215, 229 lobodă 215 lobodă 110-111, 114, 132, 138, 145-146, 151,215-216 lobodă de grădină 138, 157, 216 lobodă sălbatecă 110, 216 lompău 138, 216 lopo 64, 121,215 losnisor 216 loșnișor 137, 216 hibă 138, 168,216 luben de pământ 114, 216 lubenitze 216 lubenitze buburosze 216 lubeniță 110, 114, 120, 136, 146, 151, 158, 165,216 lubeniță buburoasă 120, 157 lubitz\22,2\6 Iubit 138,216 lumânare 119 luminâre 216 luminărea 137, 216, 234 luminea 137, 216, 234 lumineață 128, 166, 216 luminos 137, 158, 216 luminotz 216 lup 137,216 liip 216 lupei 132, 205,216 lupin 132, 216 liîrber 121, 216 luska 216 lușcă 135, 216 lutatină 103-104, 137, 216, 246 mac 67, 82, 110-111, 119, 132, 137, 150, 158,216 mac alb 119, 132, 165,216 mac-iepuresc 137, 157,216 mac negru 119, 165 mac roșu 119, 165 mac sălbatic 137, 157, 216 macriș 137, 216 macriș-căiesc 137, 157,217 294 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ macriș-de-apă 137, 157,217 macriș-de-grădină 137, 157,217 măcriș de spin 135,213,217 macriș-iepuresc 137, 157,217 macriș-lat 137, 157,217 macriș-păsăresc 137,217 macriș-trifoios 137, 217 macrișor 137, 166, 217 macrișul-caluliii 137, 157, 217 macul ciorii 120, 157, 163 madzere 59, 110, 217 maerisor 221 magheran 137, 217 maghiran 101, 120-121, 148, 151,217 magyorăn 217 majoranna 132, 217 mâk 216 mâk âlb 216 mâk nyegru 216 mâk ros 216 makris 216 makris ku trifoj 217 makrisor 217 makrisor de pâszere 217 mâku csari 217 malâj 217 malâj mărunt 217 malatsina 218 mălin 217 mălin alb 217 mâlin nyegru 217 mâlin roșu 217 mamapădurei 128, 157, 217 mama-pădurii 138, 157,217 mană 99, 119, 151,217 mană (fruct) 133, 217 mană (lemn) 133, 217 mandragora 81, 132, 142, 144, 151, 217 mandula 217 mandulă 185, 217 mandule 132, 165 mangrovă roșie 128 mannă 135, 217 marâr 217 marăr kineluj 217 maratsine 219 mară 217 margaretă 131 mărgăritar 217 mărtsetz 220 marubie 132, 152, 217 marva nișă 110, 217 maslad 120 măslin 213, 217 măslin sălbatic 217 măslină 217-218 masthicesc (lemn) 130,218 mastic 93, 218 maszalâr 220 maszlăg 121, 220 matatșina 220 matragona 220 mătrăgună 207 matricare 68, 132, 152, 218 matses 218 matszâsze 218 mazăre 6\, 66, 101, 108, 114, 120, 155, 160, 162,218 mazăre sălbatecă 114, 157, 218 mazăre sălbatică 132,215,218 mazăre turcească 114, 157, 218 mazăre verde 218 mazere 128, 138, 213, 218 mazeritye 220 mazuri 218 măceș 57-58, 61, 89, 106-107, 113, 119, 135, 166,218, 237 măceși 218 măciașă 136, 218 măcreți 120 măcriș 101, 110, 120, 128, 132, 154, 183, 218 măcriș cu trifoi 120 măcriș de câmp 132, 218 măcriș de grădină 132, 218 măcriș păsăresc 120, 132, 157, 166,218 măcriș sălbatec 132, 158, 218 măcriș trifoios 128, 158, 218 măcrișor 120, 154 măcrișul calului 132, 218 măduha spinării 55 măduhădelemn 107 mădzăriică 110, 155, 218 măgheran 218 295 IRINA VLÂDESCU măieran 110,218 măierean 132, 218 mălai 119 mălai mănunt 218, 221 mălai mărunt 119, 131 mălaie 99, 218 mălaiu 135, 138, 198,218, 233 mălaiu mărunt 128, 158, 218 mălăcină 119, 137, 165, 218 mălăoiu 135, 218 mălin 119, 128, 135,218 mălin alb 1 19, 156, 158,218 mălin negru 66, 119, 128, 135, 158, 218 mălin roșu 119, 135, 158, 218 mălină 136, 156, 218 măr 59, 78-79, 108, 110-111, 114, 121, 132, 136, 138, 144, 149, 155, 158, 161-162, 166,219, 228 măr bunăbrut 110, 157, 219 măr câniesc 110, 157, 219 măr coadeș 34, 110-111, 164, 219 măr cotei 67, 133, 157,219 măr curcubetariț 110-111, 164, 219 măr de Svânt Pietru 110-111, 157,219 măr domnesc 157 măr dulce 110-111, 132, 164,219 mărflocos 110-111, 157,219 măr granat 132, 157, 219 măr granat dulce 132,219 măr gușat 110-111, 157, 219 măr iernatec 110-111, 164, 219 măr mușcătariț 110-111, 164, 219 măr nevestesc 60, 110, 157,219 măr oardzăn 110, 165, 219 măr pădureț 61, 114, 135, 157,219 măr pădureț sau în Indiia roditoare în chipul cerașălor poamă sălbatecă 113,219 măr pestriț 110, 165, 219 măr rutilat 34, 110, 164, 219 măr sălbatec 132, 157,219 măr săi cin 110, 165,219 măr văratec 110, 164, 219 măr vărgat 110, 164, 219 mărar 5%, 78, 106, 120,219 măr ari 114 mărariu 58, 108, 110, 132, 219 mărariu cănesc 132, 158, 219 mărăcin 59, 110,219 mărăcin alb 157, 163,219 mărăcine 87, 106, 119, 137, 149, 166, 219, 228 mărăcinele-câinelui 114, 157, 163, 219 mărăcinele-cioarăi 33, 114, 146, 157, 166, 219 mărăcinele-coțăfânei33, 157, 163, 166 mărăcinele-măgariului 157, 163 mărăcini 87, 89, 219 mărăcinul-pisicei 157, 163 mărăciune 219 mărceț 136, 187, 220, 230 mărgăritar 33, 39, 63, 106, 119, 145, 151, 155, 160, 166, 220 mărgăritari 35 mărgăritărel 101-102, 155, 220 mărgăritărele 35 mărul lupului 120, 128, 132, 137, 157, 220, 235 măsălarită 137, 220 măsălariu 128, 220 măsea 155, 161 măselariță 54, 120, 122, 155, 161 măslag 137, 151, 220 măslin 61, 78-79, 91, 106, 113, 135, 156, 167, 220 măslin sălbatec 107, 109, 113, 135, 158, 165, 167, 220 măslinăI9, 106, 136, 156 măslinii 57 mătăcină 101, 120, 132, 137, 148, 150, 158, 220-221 mătăcine 220 mătăcine moldovenească 220 mătăcine turcească 220 mătăuz 135 mătlică 110, 220 mătrăgună 37, 81, 110, 120, 136-137, 142, 144, 220, 225 mătrice 137, 204, 232 mătricea 137, 220 mătură 108-109, 137, 220 măzăriche 120, 135, 155, 160, 162, 166, 220 măzăroiu 135, 166, 220 mâncător de carne 64 296 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ meare crețești 101, 164, 220 meare de pământ 66, 128, 158, 220 meghieran 114, 167, 220 mei 59, 110-111, 119, 121, 149, 158, 220 mei păsăresc 120, 158 meiu 135 meiu păsăresc 128, 137, 220 mej 220 mej paszszereszk 220 melampod 68, 131, 220 melilote^ 132, 152, 221 melin 135,211,221,240 mei in negru 221 melin roșu 221 melon 132, 152, 221 menta catii 132, 221 menta Marii 221 mentă 78-79, 151, 165, 221 mere 125, 221 mere de pământ 138, 221, 224, 230 merișoară 137, 221 merișor 58, 61, 66, 107-108, 113, 120, 122, 128, 137, 155, 161-162, 166, 221 mesteacăn 58, 61, 66, 107-108, 113, 119, 121, 128, 130, 134-135, 146, 187, 221 mesztâken 221 meșter de joc 61 metritse 220 meură 221 miazănoapte 135, 221 micșineale 101, 221 micșunea 119 micșunele 63 mielărea 137, 221 mielissa 132, 152, 221 migdal 57, 78-79, 83, 106, 114, 121, 142, 145, 151,221 migdală 55, 136, 185,221 migdale 101, 221 migdâle 221 milic 131, 221 milot 128, 221 minătarcâ 205 minătarcă 135, 221, 231 minătarcă ursească 119, 158 minciună 120, 137, 215, 221 minerali 64 minetârke urszâszke 221 mino țarcă 135 mintă 128, 132, 137, 151,211,221,225, 252 mintă-broștească 137, 158, 222 mintă creață 137, 158, 222 mintă de apă 132, 158, 222 mintă-de-câmp 137, 158,222 mintă de munte 128, 158, 165, 211 mintă lungă în frunze 132, 222 mintă sălbatică 132, 137, 158,222 mintsiine 221 mir sfânt 85 mirsin 92, 144, 222 mirsin sălbatec 92 mirt 92, 135, 144, 151, 158, 222 mirt sălbatic 164 mirtus 113, 151, 222 mirutza 222 miruță66, 120, 128, 137, 165,222 mișculă 136 mitarcă 108-109, 135, 168, 222 mitărci 107, 222 mixoneală 135, 222 mixsonelle 222 mlădiță de vie 135 moacră 136, 222 mocni 138, 168, 222 moer 222 mohor 110-111, 128, 135, 151,222 molatru 128, 151, 222 molid \\9, 135,222 molid 222 molidf\35, 222 molidv 87, 90, 92-93, 222 molotru 101, 114, 120-121, 138, 151, 165, 185, 194, 222 molotru porcesc 114, 222 momordică 137, 168, 222 momortică 137, 222 morcov 53, 101, 114, 120, 128, 138, 146, 150, 158, 166, 222 morcov de câmp 120, 137, 158, 223,237 morcovi 55 morkur 222-223 morkur de kimss 223 morii lupuliij 223 297 IRINA VLĂDESCU moskatel 223 mucegaiuri 125, 223 mugur de goron 223 mugur de gorun 120 mugur de mesteacăn 120 mugur de mesztăken 223 mugur de plop 120, 223 muguri 124 mult vorbire nemica 67 mumă păduri 223 muma pădurii 120, 158 munte 223 mur 57, 61, 82, 106, 110-111, 113, 119, 121, 135, 145, 149, 158, 166-167, 223 mură 136, 149, 158, 223 murcoiu 138, 222-223 mure 55, 101, 132, 223 mure roșii 223 murkoj 222-223 muroc 138, 222-223 murt 223 musci 130, 223 musci de apă care vindecă vasele rupte 132, 223 musci depe lemn 131, 223 musetzel 223 muskât de drâk 223 muștar 223 muștar ălb 224 muszt de lemne 223 muszt de pe kopăts 223 mușat 108, 155 mușățăl 114, 155 mușățel 107-108, 155, 223 mușcarea diavolului 132, 158, 223 mușcat-de-dracul 137, 158, 223 mușcata 36 mușcata dracului 120, 158, 163 mușcată 119, 151 mușcățel 137, 223 mușchi de copac 158 mușchi de lemne 119, 164 mușchi de pe copaci 119 mușchiu 135, 150, 223 mușchiu-de-copaciii 135, 223 mușchiu de plumâni 135 mușchiurile de copaci 125, 223 mușețel 39, 58, 66, 120, 128, 137, 155, 166, 223 muștar 58, 78-79, 101, 106, 108, 120-121, 144, 151,223 muștar alb 120, 158 muștariu 58, 108, 151, 224 muștariu-alb 138, 158 muștariii-de-câmp 138 muștariu-negrii 138, 158 mușteriu 132, 224 mușteriu alb 132, 224 mușteriu sălbatec 132, 158,224 myristeica 132, 152, 222 myrt lemn de Arabia mirositoriu 130, 222 myrt sălbatec 130, 222 nadragula 120, 224 nalbă 60, 107-108, 110-111, 114, 120, 132, 137, 150, 158,224 nalbă albă 120, 132, 137, 158,224 nalbămare 107, 127-128, 137, 158,224 nalbă mare de grădină 120, 135, 158, 224 nalbă măruntă 137, 224 nalbă mică 120, 132, 136-137, 158, 165, 192-193, 224 nalbă sălbatecă 128, 158,224 nalbe ălbe 224 nalbe măre 224 nalbe măre de gredine 224 nalbe mike 224 nap 101, 108, 110-111, 114, 120, 132, 137- 138, 146, 150, 159, 189, 224 nap 224 nap galbăn 114, 164, 224 nap galben 132, 224 nap galben de câmp 132, 224 nap lupesc 132, 158, 224 nap-mare 138, 158, 224 nap mare rătund 114, 164, 224 nap păsăresc 132, 158, 224 nap rătund 224 năp retund 224 nap-rotund 120, 133, 138, 158 nap roșu 34, 114, 132, 164, 224 nap sălbatec 133, 224 nap-turcesc 138, 158, 224 298 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ napi 5%, 108, 127,213,224, 251 napi călugărești 101, 164, 224 napratznik, ku flore albe 225 nârâncze 224 narcis 131, 224 narcissus sălbatec 131, 225 nard 78-79, 94, 106, 132, 145, 151, 225 nard sălbatic 132, 165,225 nardos 225 narțis 135, 225 nădrăgulă 137, 225 năhut 52, 58, 101, 108-109, 151,225 năpaste 137 năpraznic 128, 137, 158, 167, 225 năpraznic cu flori albe 119 năramtă 136, 225 năramză 101, 225 năramze 121 năranză 136, 168, 225 născală 138, 225 năutSf 106, 159, 225 nebunariță 137, 155, 161, 225 nebună 155, 161 necazuri 88-89 nedreptate 67 negelariță 37 neghină TZ-Tf 82, 106, 110, 120, 128, 138, 225,252 neghinea 135, 225 neghiniță 82, 225 negrușcă 82, 225 negyine 225 nespilă 138, 225 nevoi 88-89 nimfa 64 nintă 137, 225 nodătura spinării 55 nototă 137, 225 notdte 122 notrețe 127, 149, 159, 225 nuc 59, 61, 78-79, 82-83, 108, 110, 113, 119, 125, 132, 135, 142, 144, 155- 156, 161, 167, 225 nuca cyprusuliii 132, 225 nucă 58, 79, 101, 106, 132, 136, 145, 150, 155-156, 159, 225-226 nucă arăbească 132, 164, 166, 225 nucă de cele mari 136, 225 nucă de lac 120, 138, 158, 192, 195,225 nucă de lemn brad 132, 225 nucă de lemn palma 132, 225 nucă-de-mare 138, 158, 166, 225 nucă italiecescă 132, 226 nucă-prun 133, 226 nucă tălienească 226 nucet 135, 150, 159, 226 nuci 107, 125, 226 nucșoară 100-102, 108, 120, 132, 138, 155, 166, 222, 225-226 micșor 110, 155, 161,226 micuță 136, 155 nuia 127, 149, 159, 226 mik 225 niika de lăk 225 nuksore 226 nu-mă-uita 36 o sută de capete 131, 193, 226 oarze 226 obligeană 84 obsigă 121, 159 ochiul boului 58, 60, 107-109, 114, 131, 135, 158, 226 ochiul-șerpelui35, 135, 158, 226 odolan 128, 137, 226 odolăn 226 odolean 120, 122 odos 132, 138, 151, 166,226 odraslă 87-88 oliv 130, 226 oliv sălbatec 130, 226 oliva 132, 226 olivei sălbatec 130, 158, 226 oloisă 119, 135, 226 olojse 226 olose 226 om de rând 67 omac 137, 226 omag 120-121, 151 omâk 226 omeac 137, 226 omeag 137, 226 omeag 226 omiac 128, 151, 226 299 IRINA VLĂDESCU omiiac 137 omiiag 137 onice 64 opopanax 74 orbalt 137, 151, 160 ordiu 131, 152 ordz 226 orez 57, 63, 101, 106, 110, 119, 150, 159, 226 orez 226 oriz 131, 135, 150, 226 orz 59, 78-79, 101, 110-111, 119, 121, 128, 135, 150, 159, 226 orz 226 osâgă 138, 226 oschigă 138, 226 oszige 226 otavă 135 otrava pământului 114, 226 otrățel 137, 226 otya bduluj 226 ov^61, 128, 131, 135,227 ovăs sălbatec 132, 151, 226-227 ovdz59, 66, 78-79, 110-111, 113, 119, 121, 144, 151,227 ovăz sălbatic 166 owesz 227 padutsel 228 pai 57, 65, 79, 106, 127, 149, 155, 227 paie 77, 130, 227 paiu verde 130, 164, 227 pajiște 110, 135, 151,227 palma 133, 227 palmier 84, 86-87, 227 paltein 227 paltin 57-58, 66, 78-79, 87-88, 106, 108, 119, 128, 130, 135, 141, 145, 150, 159, 227 pâltin 227 paltini 107, 227 păltyin 227 păpădie, flos hujus 228 papară 52 papici 131, 227 papirig 132, 227 papirus 83, 227 paporă $3, 108, 132, 150, 227 paporă de Egypt 132, 227 paporă de Ispania 132, 227 paporă mică 132, 158, 227 paprica 132, 227, 231 paprică 138, 227 papură 120-121, 132, 138, 150, 159, 189, 227, 242 papură mirositoare 158, 227 pâpure 227 papyr 227 para "sin 228 pară 106, 110, 136, 150, 159, 227 pară cănească 110, 157, 227 pară coadeșă 110, 164, 227 pară corună 110, 157, 227 pară crăiască 110-111, 157, 227 pară de Svântă Mărie 110-111, 157, 228 pară foiască 110-111, 157, 228 pară gușată 110-111, 157, 228 pară iernatecă 34, 110-111, 164, 228 pară mușcătariță 34, 110-111, 164, 228 pară pădureață 110-111, 157, 228 pară pier secă lipicioasă 164 pară popească 110-111, 157, 228 pară știră 110-111, 165, 228 pară ursească 110-111, 157, 228 parânc 110, 150, 159, 228 parietariă 128, 228 parinc 135, 150, 228 paris 132, 152, 228 pariș 228 parpian 119 parpiân 228 pasztarnâk 228 patlageane 101, 228 păducelS^ 83-84, 106-108, 119, 128, 135, 150, 166-167, 228 pădure 107-108, 110, 127, 149, 228, 241 pădure deasă 107 păharul 124, 147 păhăreluldui-Dumnezău 114, 146, 158, 163, 228 păhuiu 135 păiș 135, 155 păîămidă 87, 108, 120, 137, 150, 228, 232 păninc 110, 228 300 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ păpădiei, 120, 137, 150, 228 păpuriș 90, 228 păpușă 155, 161 păpușoi 33, 38, 155, 161, 165 păpușoiu 135, 138, 198, 218, 228, 233 păr 58, 61,79, 108, 111, 114, 121, 138, 150, 155, 159, 161-162, 228 păr pădureț 228 părangină 137, 228 părășin 119, 228 păroasă 36 părpian 137, 168, 228 păru-porcului 136, 187 părul fetei mișele 131, 158, 228 părul-fetii 135, 158, 228 părul-porcului 137, 228 părul Veneri 228 părul Venerii 131, 153 păstaie 135 păstărnac 128, 138, 228 păstărnap 228 păstărnac 120-121, 138, 151, 155 păstrăv 65, 135 păsulă 59, 110-111, 138, 229 pășune 110, 229 pătlagină 58, 63, 107-108, 120-121, 150, 159, 229 pătrânjăi 101, 229 pătrânjăl 114, 229 pătrânjeiu 58, 108, 151,229 pătrânjel 151, 166, 168 pătrenjel 58, 106, 151, 229 pătrunjei 229 pătrunjel 57, 120-121, 151, 159 pătrunjel de câmp 120, 158 pâinea babei 120, 158, 163 peară 136, 168,227, 229 peară de pământ 229 peară pădureață 137, 229 peare 101, 108, 150, 227 peare de pământ 66, 128, 158, 220 peare pădureațe 114 pedlâd’sine 63, 229 pefcVl, 141, 144, 152, 229 pejmă 135, 151, 160, 229 pelâd’sine 229 pelican 64 pelin 66-67, 78-79, 88-89, 101, 107-108, 110-111, 114, 120, 128, 132, 137, 141, 144, 146, 150, 229 pelin-alb 137, 158, 229 pelin de Csemik 229 pelin-mic 137, 158, 229 pelin negru 110, 120, 137, 158, 229 pelin nyegru 229 pelin sterp 120 pelin stirp 229 pepeirg 132 pepen 229 pepen grecseszk 229 pepene 61, 78-79, 110, 121, 133, 136, 150, 155, 159, 229 pepene galben 121, 158 pepene grecesc 121, 158 pepene verde 159 pepeni 80 pepeniște 135, 155 peperig 110, 227, 229 peperig aromateicesc 194, 229, 231 pepin 229 pepine verde 133, 229 pere 121, 125, 150,229 pere 229 peri 78, 229 perișoare 52 perișor 120, 122, 137, 155, 161-162, 230 perje 125, 230 persec 133, 138, 150, 230 persecă 133, 136, 230 persecă fără peri 133, 230 perszeg 230 perszik 230 petrensel 230 petreselj de kimp 230 petresely 230 petrinjel 138, 230 petrinjel-de-câmp 137, 230-231 petrinsei 132 petrinsei sălbatici 132 petrinsei 230 petrinsei sălbatec 230 pevc 91-93, 230 piară 133, 229 piâre 229 301 IRINA VLĂDESCU piarsecă 150 piarseci 101, 230 piatră acră 66 piciocă 137, 185, 230 picioică^, 120, 138, 151,230 picioici 120 piciorcă 138, 230 picioru-gânștii 137, 157, 212, 230 piciorii-vițelului 187, 220, 230 piciorul caprii 137, 157, 163, 230 piciorul-cioarăi 114, 157, 163, 167, 230 piciorul-cocoșului 36 piciorul-găinei 114, 157, 163, 166, 230 piciorul găinii 131, 230 piciorul gâștei 132, 230 piciorul gâștii 107-109, 157, 163, 230 piciorul vițelului 132, 136-137, 157, 163, 230 picioucă 128, 151,230 pier 133, 230 piere cu coada lungă 133, 230 piere de pământ 132, 230 piere mari 133, 230 piere mari roșii 133, 230 piere sălbatece 133,230 pier sec 110, 150 piersecă 110, 150 piersecă lipicioasă 110 piersic 111, 121, 150, 159 piersică 159 piersici 125, 150, 231 piiarsec 108, 114, 150, 167, 231 piiarsecă pleșuvă 114, 165, 231 piiarseci duranții 114, 231 pimpinea 231 pimpineală 137, 231 pimpinela53, 101-102, 144, 152, 231 pimpinelă 120 pimpinelle 231 pin 78-79, 92-93, 106, 130, 135, 144, 150, 159,231 pini 87 pinten 135, 167, 231 pinul 57 pipar 110, 231 piparcă 110, 132, 138, 186, 227, 231 piper 100-101, 110, 120, 151,231 piper 23 1 piper alb 231 piper de grădină 158 piper lung 231 piperiu 132, 138, 151, 231 piperiu de grădină 130, 231 piperiu turcesc 231 piperus 194, 231 pipirig 138, 231 pir 114, 120, 128, 132, 138, 150,231 pir 231 piresor 231 pisat de hrișcă 231 pita-lui-Sveti-Ioan 114, 158, 231 pita-porcuini 35, 135, 158, 163, 231 pita-vacii 135, 158, 163,231 pitlinjan 138, 233 pitoancă 135, 168 pityots 230 plantă 135 plăske 231 plașcă 1 19, 137, 231 platad’sine 63, 229, 231 platagină 63 platan 87-88, 231 platin 227, 231 plămân 155, 161 plămânărică 120, 122, 155, 161 plăntagine 137, 215 plătagină 137, 221, 231 plătagine-de-apă 137, 158,231 plântă 151 plânte 231 plesnit oare 137 plop 57, 61, 67, 78-79, 93, 106, 108, 113, 121, 130, 135, 146, 150, 159, 232 plop-alb 135, 158, 232 plop-negru 135, 158, 232 plop sălbatec 107, 164, 232 plop sălbatic 34 plumânare 137, 232 plumână 1 19, 135, 168,232 plumână albă 119, 135, 158, 232 plumână galbenă 119, 158 plumână-galbină 135, 232 plumâne albe 66, 128, 232 plumine 232 302 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ plumine gâlbine 232 plumunarer 232 plumune âlbe 232 poala-Sântă-Măriei 137, 158, 163, 232 poamă 106, 135, 232 poame 50-51, 64, 99, 124, 127, 130, 144, 149, 232 poame de pământ 128, 158, 232 poamele de pre leamne 51, 99 pochivnic 38 podbal 120, 150 podbâl 232 podbeal 107-108, 128, 137, 150, 232 podbeală 232 poer 232 pohitnic 137, 232 polaiu 137, 232, 245 polaj 232 poleai 107-109, 232 poleiu 128, 232 polomidă 106, 150, 232 polomidă 137, 166, 232 polomnide 232 polomnyide 232 pom 110, 113, 130, 135, 149, 155,232 pom aducătoriu de poame 130, 164, 232 pom aducătoriu de poame cu coage uscată 130 pom auranti 133, 232 pom ce face mure sau fragi 133, 241 pom cotei 133, 158, 232 pom de Africa 133, 233 pom de citru 133, 233 pom de mandulă 138, 168, 185, 217 pom de năramză 138, 233 pom gr anat 133, 219, 233 pomeți, 110, 135, 149, 233 pomi 127, 233 pomiță 136 pomșor 110, 113, 155, 233 popâlnic 38, 66 popâlnic iepuresc 119, 165 popilnic3^ 120, 128, 137, 233 popilnik 233 popilnik leporeszk 233 popilnyik 233 popivnic 137, 232-233 popivnic-iepuresc 137, 158, 233 popivnik 233 popusoj 63, 233 popușoi63, 119, 155 porânits 233 porăniciu 135, 233 porâmb sălbatec 113, 165, 233 porcin 120, 132, 137, 158, 233, 248 pore 138,233 pâre 233 poroinic 120 port sin 233 porumb 32, 38, 57, 63, 119, 135, 138, 159, 161, 165, 198,218, 228, 233 porumb, ce face porumbe mari 108, 233- 234 porumbar 119, 122, 137, 155, 159, 166 porumbă 155 porumbel 159, 161, 233, 242 porumbele 233 postârnac 114, 151, 166, 168,233 postârnăcel 114, 155, 233 potbal 132, 233 potbâl 232 potivnic 66, 233 potlonjan 138, 233 potroacă 119, 128, 137, 200, 233 potroka 233 praz 78-79, 120, 144, 150, 233 pristinior 137, 233 prun 58-59, 108, 110-111, 121, 133, 138, 145, 150, 155, 159, 234 prim 234 prun sălbatec 58, 108, 133, 234 prună 1 10, 133, 136, 150, 159,234 prună albă 133, 234 prună bistriță 133, 234 prună galbenă 133, 234 prună mare grasă 133, 234 prună minunată ce se coace târziu 133 prună roșie 133, 234 prună sălbatecă 133, 234 prune 101, 125,234 prunet 135, 155 ptylr 23 1 puciognă 128, 138, 234 ptifaiu 135, 234 303 IRINA VLĂDESCU puine bâbe 63, 229 răcovină 120 punga babei 246 rădăcina-ciumii 137, 165,235 punga-babii35, 137, 158,234 rădăcina-mâței 114, 158, 235 punga popei 190 rădăcina-șerpilor35, 137, 158,235 punga-popii39, 137, 165,234 rădăcină amară 132, 158, 235 pur 137, 234 rădăcină amirositoare 132, 235 pur de câmp 137, 165, 234 rădăcină dulce 120, 133, 137, 158, 213, 235 pur de grădină 137, 165, 234 rădăcină neagră 103 pur săbatic 137, 165, 234 rădăcini 124 puspan 135, 234 rădiche 108-111, 138, 150, 159, 168, 235 puspand 234 rădiche-de-lună 138, 158, 235 putorăsza 234 rădichie 114, 150 putroacă 233 rămfiys puturoasă 138, 158, 234 rămuriș 86 putzoke 234 rănunchiu 135, 167, 235 rărunchiu 136, 235 racamete 137, 234 răsad 1 10, 135, 150, 235 racovină 137, 234-235 răsăritul soarelui 57 radeită 132, 234 răsură 110, 235 radeită sălbatecă 133, 234 rășiție 136 raditsin didcse 235 rătungioară 137, 235 rakovina 234 râioasă^, 131, 158, 166, 235, 239 ram 127, 130, 135, 149, 234 rânf 137, 235 ramna 83, 234 rânsă 135 ramuri 64, 124 rebarbură 137 ramuri de palmier 84, 234 reketye 235 ramurul 83, 234 remf\yi rânunke 235 resedă 235 rapința 128, 165, 235 resintyne 235 rapitze 235 retunsore 235-236 răpitze nyăgre 235 revent 120, 152, 159, 235 rapiță 110, 120, 150, 234 rezedă 128, 138, 151,235-236 rapiță-de-câmp 138, 158,235 ridiche 58 rapiță neagră 120, 138, 158,235 rișcașă 135, 236 rapiție 132, 235 rișcov 135, 236 râptyitza 235 roadă 135 ravent 137, 235 roadă în mălaie 99 ră[n]unchiu 187, 235 rocoină 234-236 răbarbură 137, 235 rod 124, 135 răchită 78-79, 110-111, 119, 125, 130, 135, rodei 236 150,235 rodie 19, 94, 101, 114, 136, 151, 156, 236 răchită-albă 135, 158, 235 rodii 95 răchită-roșie 135, 158, 235 rodiu 78-79, 94, 144, 156, 236 răchitiș 110, 235 rogoz 78-79, 110-111, 120-121, 138, 151, răchiți 89 236 răcoină 137, 235 roibă 137, 150, 236 răcorină 235 roidie 236 304 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ roman 136, 236 român 236 românită 119 romăniță 59 romon 110, 236 romonitze 236 romoniță 39, 66, 110, 120, 128, 137, 166, 223,236 roșă 131, 236 roșă albă 131, 165, 236 roșă cu o sută de frundie 131, 236 roșă de câmp 131, 165,236 roșă de Ericon 133, 236 roșă de rug 131, 165, 236 roșă de spin 131, 165, 236 roșă galbină 131, 165, 236 roșă roșie 131, 165, 236 roșă sălbatecă 131, 158,236 roskove 236 rosmarin 132, 138, 236 rosmarin (lemn) 130, 134, 236 rostopască 120, 122 rostopast 236 rostopastă 128, 236 rostopaste 137, 236 rdszmarin 121, 236 rosztopâszte 236 roșcov 79, 119, 150 roșcovă 135, 236 roșcove 78-79, 236 roșioară 137, 155, 158, 236 roșu 155 rotund 155, 161 rotungioară 128, 155, 161, 166, 236 rotunjoară 120, 122, 155, 158, 161 rotunsore 236 rozmarin 53, 101, 120-121, 151,236-237 rubia 128, 237 ruds 237 rugii, 79, 83, 89, 110, 119, 121, 128, 130, 135, 149, 166, 237 rug 237 rug de grădină 135, 165,237 rug de mure 135, 158 rug sălbatec 135, 164, 237 rugiuliță 137 ruien 120 ruj 110, 237 rujă6\, 113, 136, 146, 166, 237 rujă albă 136, 158, 237 rujă galbenă 237 rujă-galbină 136, 158 rujă roșie 119, 237 rujă-sălbatică 136, 158 ruje 106, 237, 247 rujen 237 ruj măr in 114, 237 ruj uliță 236-237 ruj ulițe 120 rumoniție 132, 237 rumonytza 236-231 ruse rose 237 rușina fetyelor 237 ru ’sulitze 237 rușinea fetelor 35, 120, 137, 158, 223,237 ruta 237 rută 78-79, 110, 119, 121, 128, 132, 137, 148, 150, 237 rută sălbatică 132, 158,237 ruthe 237 sacfiu 136, 225, 237 salată 120, 151, 160, 166 salăte 237 salbă moale 107, 120, 122, 137, 158, 167, 237 salbie 137,212, 237-238 salb ie de câmp 237 salcă 67, 110, 128, 130, 150, 168,237-238 salcă fără fruct 130, 238 salcâm 74, 80—81, 238 salce 110, 238 sal cea 238 salcia 238 salcie 61, 78-79, 113, 119, 121, 141, 144, 150, 159, 238 salciia 107-108, 150, 238 sale 132, 238 sale sălbatecă cu căpățână 238 sale sălbatică 132, 238 sâlis 118, 244 salvie 114, 120-121, 151,238 salvie de câmp 120, 158 ’sâlye 118, 244 305 IRINA VLĂDESCU sambilă 136, 151,238 sandal 101 sandal galben 238 sandal roșu 238 sar ce 137’, 168, 238 sarlâj 121, 245 sasafras 135, 167, 238 saschiu 120-121, 151 saștiu 128, 238 sat (de fi 36 ^cara61, 113, 135,205,238 sădire 64 sădiri 125, 238 sădiș 110, 238 săditură 110, 238 sălatăW, 110, 114, 138, 166,213, 238 sălășitoare 137 sălăștioară 120 sălățea 137, 238 sălcet 1 10, 135,238 sălcii 89 sălhă 135, 168 sălină 138, 238 sămânță 135 sămânțe 124 sănieioară 137, 238 sănicior 128, 238 sănișoară 120 sănitoare 186, 238, 244 săponariță 137 săponariu 137, 239 săponel 137, 155, 239 sărpun 239 sărpunel 101, 120, 239 sâlnică 235, 239 sâmtdziene 59, 110, 239 sânger 60, 107-108, 110-111, 119, 122, 135, 145, 167, 239 sângera 111 sânziană 136, 239 sânziană-de-pădure 136, 239 sânziene 120 sânziene de pădure 66, 120, 128, 158, 239 scabiă 128, 239 scabioasă33, 131, 158, 166,239 scai 110, 119-120, 132, 239 scai afinesc 132, 164, 239 scai alb 132, 158, 239 scai amar 132, 158, 239 scai muced 132, 158, 239 scai sălbatec 113, 239 scai spinos 132, 239 scai vânăt 120, 158 scaiu 137, 166, 195,239 scaiu-binecuvântat 137, 158,239 scaiu-mărunt 137, 158, 239 scaiu rumânesc 107, 239 scaiu-vânăt 137, 239 scaiul Sfintei Marii 120, 153 scalde 239 scama 124 scarlat 131, 239 scădarcă 110, 239 scăete 137 scăiete 239 scânteie 155, 161 scânteiuțe 120 scânteuță 128, 155, 161,240 scânteuță galbină 136, 158, 191, 240 scânteuță-roșie 136, 158, 240 schindufSZ sclipeț 120, 137, 240 scoarță 106, 124, 155, 161 scoarță dulce 240 scorțișoară 100-102, 106, 138, 145, 155, 161, 164, 240 scorțișoară aromathicească 132, 240 scorțonera 120 scoruș de grădină 135, 158, 240 scoruș de pădure 135, 158, 240 scorușă de grădină 136, 158, 240 scorușă de pădure 136, 158, 240 scorzoneră 138, 240 scrânti 155 scrântitoare 120, 155 scrinte 135, 211, 240 scrintitoare 137, 240 scuip are de sânge 55 scumpie 119, 135, 206, 211, 218, 240 scumpine 119 secară 59, 66, 110-111, 119, 121, 128, 131, 145, 150, 159, 240 secărea 240 secărea de grădină 240 306 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ secfiu 131, 240 seler 128, 240 selesetore 238 selinâ 63 ’selje 118, 244 selje de kimp 245 selnică 128, 166, 240 selnike 239 seminție de pin 240 sena 132, 240 seratulă 128, 152, 240 sesana 133, 240 sfeclă 58, 78-79, 101, 120, 138, 144, 151, 240 sfeclă albă 138, 165, 240 sfeclă roșie 138, 165, 240 sfecle 108, 240 sfecle roșii 240 shin9\ 141, 144, 152, 241 sicomor 80, 142, 241 sile 133, 241 silhă 130, 135,222, 241 silhă de tei 130, 241 silnica 120 silur 120, 128, 165, 167, 241 simburi 124 sinap 119 sinapru 132 sinapru de grădină 132, 158,241 sinapru sălbatec 241 silică 110, 241 skelci 128, 241 skinteutze 240 sklipetz 240 skorzonella 240 slăbănog 119-120, 122, 137, 158, 167, 241 slobonov 137, 241 smerald 64 smeur 241 smeurariu 135 smeură 136, 241 smicea 135 smidă 135, 241 smirnă de grădină 132, 158, 241 smiu 241 smochin 57, 79, 106, 119, 130, 141, 144- 145, 156, 165,241 smochin sălbatic 165 smochină 79, 106, 136, 151, 156, 241 smochinăpăsătoasă 114, 165, 241 smochinii 138, 241 smochinii sălbatic 138, 241 soc 61, 65-66, 101, 110-111, 113, 119, 121, 127-128, 135, 145, 148, 150, 159, 188,241 soc de lemn 107 socmicyf 119, 137, 158, 165,241 sofrăn 245 sofrân szelbatik 245 solovârc 137, 241 solovârv 128, 137, 241 solover 110, 242 soponel 128, 155, 242 sorb 61, 113, 119, 121, 130, 134, 150, 159, 240, 242 sorb de grădină 135, 158 sorb de pădure 119, 135, 158 sorb sălbatic 119, 158, 240, 242 sorbitoare 128, 158, 242 sorbii 107-108, 242 sovavârv 241 -242 spanac 101, 111, 120, 151 sparângel 242 sparanghel 101, 120, 151, 242 sparga 132, 242 spargă 138, 211, 242 spârge 242 spata dracului 120, 137, 158,242 spată 155 spănachi 110, 242 spănaci242 spărangăl 138, 211, 242 spân 242 spânz 120, 137, 242 speriban tărcat 128, 242 spetează 138, 155, 189, 227, 242 spetează tărcată 120, 122, 137, 158, 242 spetihatze tarkăte 242 spic 130, 135, 149, 242 spichinar 84, 242 spichinard 132, 151, 242 spichinat 84 spin 61, 67, 79, 87, 106, 113, 119-120, 127, 130, 135, 145, 149, 159, 166, 242 307 IRINA VLĂDESCU spin alb 130, 133, 158,214, 242 steghe 217, 243 spin de Italia 132, 242 steghie 137, 151,243 spin stufos 130, 242 stegje 245 spinat 132, 243 stejar 79, 86, 95, 119, 243, 245 spinâtze 243 steje 243, 245 spine măgăresc 137, 158, 243 stejeariu 243 spinele-dracului 137, 243 steregoaie 120, 137, 243 spini 11, 89, 243 sterigoaie 107, 243 spini și ciulini 87 ste ’sâr 243 spini și pălămidă 87 ste "ser 243 spinii afinului 130, 243 steve217, 243,245 spinu cânelui 133, 243 știr 245 spinii șoarecelui 133, 243 știr mik 245 spinu tălpii ursului 132, 158, 243 stirac9\ 141, 144, 152, 243 spinul dracului 35, 120 stirascu 93, 244 spiuțea dracului 128, 243 st ir ax 93 splină 155, 161 straița-popii 39, 137, 165 splinutze 243 strefoi 110, 150, 244 splinuță 120, 137, 155, 161,243 strigoaie 128, 243 sponghie 135 strugur 106, 114, 133, 244 sporiș 107, 120, 128, 137, 243 strugur necopt 244 stachis 131, 238 strugure 110, 136, 244 stachys 133, 243 strugurei 136, 196, 244 stacti 94 strugurei negri 136, 244 stafidă 138, 151 strugurei roșii 136, 244 stafide 101, 243 struguri 51,99, 101, 244 staphidă 133, 243 strugiiriil-câineliii 114, 146, 244 stăgeariu 135, 243 sturac 93, 244 stăjar 243 styevie 245 stăjariu 95 styrax 93, 244 stăjarini ghindei 86 sudoarea-calului 137, 158, 163 stăjeari 127, 243 siidoarea-capului 137, 158, 163, 186, 244 stăjeariu 135, 243 suflet 155 stâlpare 84, 106, 135, 243 suflețea 136, 155, 167, 244 stâlpări 84, 243 suflețelM, 39, 119, 122, 148, 155, 166 stâlpări de curmal 57 suflețele 35, 128, 244 stâlpări de finic 84 sufuifm, 168, 244 stâlpări de finicx 57 "sugăsztru 212 stălpușori 124, 247 sulcină 137, 150, 168, 244 stângen 136, 167, 243 sulfină 120, 150, 166 stângen galbin 136,214 sulunari 127, 244 stângen vânăt 136, 214, 243 sunătoare 120, 128, 132, 137, 150, 186,244 stângin 243 sunzuiană 239, 244 stânjen vânăt 243 susai 88, 108, 120, 132, 244 steage 128, 168, 243 susaiu 128, 137, 244 steble 90, 243 susaiu de pădure 136, 158, 197, 244, 246 stedse 245 sveclă 106, 128, 151, 168, 244 308 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ svetla 244 szpătâ drăkuluj 242 svetlă 132 szpin 242 sycomor 133 szpine drăkuluj 243 synap 245 szporis 243 szâlbe moale 237 szpun 243 szâlcse 238 szpunez 243 szambilla 238 szteregoje 243 szaniszor 238 sztrigoe 244 szanitore 238 szufletze 244 szârtse 122, 238 szultsine 244 szâszo 122 szunatore 244 szaszszafrâs 121,238 SZllVlllfl^ szâsztyiu 238 szecâre 238 șale de câmp 128, 158, 244 szelina 238 șale sălbatică 158 szerpun 239 șalie 238, 244 szfekle 240 șărpunel 136, 195, 245 szilur 241 șerlai 120, 151 szimbritsor 241 șerlaiu 137, 245 szimszene 239 șerpii 132, 245 szindszer 239 șneap 135, 167, 245 szinsziene 239 șneapăn 165, 211, 245 szinsziene de pădure 239 șniapăn 128, 245 szintets 122, 241 șofran 5%, 79, 101, 106, 108, 110, 114, 120, szirna 199, 252 129, 132, 138, 144, 151, 155, 161- szkâj 239 162, 165, 245 szkâj vunet 239 șofran de grădină 132, 158, 245 szkâjii 239 șofran sălbatec 114, 132, 245 szkeltsi 239 șofran sălbatic 120, 132, 158,245 szkin 242 șofranu 57 szkletsi mits 240 șofrănel 138, 155, 161-162, 245 szkrintitore 240 șofrănică 110-111, 155, 245 szkumpie 240 șovar 108-109, 114, 245 szkumpine 240 șovârv 120 szlabanog 241 șpargă 128, 245 szlobonov 241 șpărangăl 245 szmokine 241 șpichinat 136, 151 szok 241 șpinat 138, 168, 245 szokmik 241 șpinață 138, 245 szolavor 241 șponghie 135 szolovero 241 șteghie 137, 243, 245 szorb 242 ștejar 107, 245 szorb de pădure 242 ștejari 113, 245 szorb szelbătik 242 ștevie 60, 110-111, 120-121, 151,245 szorponeii 239 știr 110, 120, 245 szoszăj 244 știr alb 110, 245 szoviirk 241 știr mic 120, 137, 158, 245 309 IRINA VLĂDESCU știr roșu 110, 137, 158, 245 tenchiște 135 șugar 155 tenchiu 135, 246 șugărel 137, 155, 245 terebentină 94 terebinth 19, 94-95, 130, 144, 151, 246 tabac 120, 132, 245 terevint 94, 246 tabac turcesc 120, 158, 166 terevinth 95 talpa gâștei 33 terevinthu 94, 246 talpa gâștii 107-109, 119, 157, 163, 165, tețen 136, 247 245 thij 246 talpa ursului 114, 132, 157, 163, 246 thisa 130, 134, 151,247 tamarind 137, 246 ticvă 110, 247 tamarinth 130, 246 tidvă 138, 247 tamarisc 92, 119, 121, 130, 134, 151, 159, tigridă 128, 247 246 tigvă 79, 101, 120, 144, 165,247 tamariszk 246 tigvă de pământ 114, 247 tamarișcă 135, 151, 246 tigve 101, 247 tarcorc 132, 138, 152, 246 tilișcă 119, 246-247 tarconi 110, 152, 246 timâiță 211, 247 tarhon 114, 120, 152, 246 tini 247 tarkeny 246 tisă9Q, 110, 119, 128, 135, 151, 167,247 tatină 104, 137, 246 tisze 247 tăbac 138, 246 titvă 138, 198, 216, 247 tăbac-rotund 138, 158, 166, 246 tiucă 110, 247 tăbac turcesc 246 tiuș 120, 138 tăbac turcescu 138, 158, 166,246 tobâk 246 tăiere 55 tobâk de rotund 246 tămâioară 246 tobâk turcseszk 246 tămâiță 137, 166 toparas 247 tămâiță de câmp 137, 158, 246 topazio 64 tămâiță de grădină 137, 158, 246 topor 155, 161 tărtăcuțe 86, 246 toporaș 119, 122, 155, 161 tărtăcuțe sălbatice 86, 246 toporașu 136, 167, 247 tătar 155 toponîș 128, 155, 161, 247 tătarcă 135, 155, 246 tormac 110-111, 151, 168, 247 tătăișă 137, 234, 246 tormentil 120, 137, 240, 247 tâlhar 155 tort 155 tâlhăre 136, 155, 197, 246 tortzel 247 tâlhărea 244 torței 120, 138, 155 târș 135 trandafir 57-58, 61, 67, 79, 95, 97-98, 101, teiAtfl, 110, 119, 150, 159, 246 106-107, 110, 113, 131, 136, 141, teitva 247 144-146, 151, 166, 247 teiu 135, 246 trandafir alb 119, 136, 165,247 teiuș 110, 246 trandafir galben 119, 165 teliske 246 trandafir galbin 136, 247 telișcă 137, 246 trandafir prost 113, 165, 247 temuitze de kimp 246 trandafir ros 247 tenchel 110, 165, 246 trandafir roșu 119, 136, 165, 247 310 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ trandafiri 52, 95 trăgulă 138, 216, 247 trandafir 59, 110, 247 trândăvire 65 tremellă 128, 247 trestie 66, 79, 90, 110-111, 114, 128, 138, 145, 151,247 trestie cu mireasmă plăcută 84 trestie mirositoare 84, 248 tresztie 247 trifoi 67, 114, 132, 150, 159, 248 trifoi de lac 120, 158 trifoi de luncă alb 121, 158 trifoi de luncă roșu 121, 158 trifoiu 137, 248 trifoiu-alb 137, 158, 248 trifoiu-de-lac 137, 158, 248 trifoiu-mare 137, 158, 166, 244, 248 trifoiu-roșu 137, 158,248 trifoiul calului 67, 132, 158, 248 trifoj de lăk 248 trifoj de lunke âlbe 248 trifoj de lunke roșu 248 troscot 79, 107-108, 114, 120-121, 132, 137, 146, 151, 155, 162, 248 troscoțel 120, 155, 162, 248 troscovă 120 troszkot 248 troszkotzel 248 troszkove 248 trup 65 tsintskotye 195 tsuna 122 tsuna 249 tufariu 135, 187 tufă 135, 149, 159 tufă mărăcinoasă 113, 248 tulichină 120 tulipan 119, 136, 248 tulipăn 248 tulipin 137, 213, 248 tuliptyen 248 tulptină 128, 248 turbalye 248 turbolie 110, 120, 248 turbue 132, 248 turbue de câmp 248 turbure 138, 167,248 turcea 120 turchină 124 turcoi 137 tiiritza 248 turitze măre 248 turiță 120, 137, 239, 248 turițămare 120, 129, 137, 158, 248 turtea 137 tusilag 132, 152, 248 tută 129, 248 tutjche 248 tutun 120, 248 tutuniță 138, 166, 246, 248 tyei 246 tyikorje 194 tyim de kimp 194 typer 231 tyus 247 țărmăr 137, 185, 249 târțăriță 110-111, 249 țâța mielului 132, 158, 249 țealină 114, 249 țeclă 110, 151,249 țeclă albă 110, 249 țeclă roșie 110, 249 țedru 194, 249 țeler 138, 238, 249 țelină 79, 120, 249 țentaurea 137, 233, 249 țeperig 108-109, 249 țermăr 197 țestoasă 65 țincraut 128, 165, 249 țiparos 135, 194, 249 țiproș 110, 249 țipruș 135, 249 țitră 136, 168, 249 țitroamă 136, 249 țițiacapri 133-134, 249 udagaci 101, 152, 249 ulm 58-59, 61, 67, 107-108, 110, 113, 119, 125, 130, 135, 150, 159, 249 umblătoare după zi sau soare 35 umbra iepurelui 35, 132, 158, 163, 249 311 IRINA VLĂDESCU unghiia-măgariului 157, 163 unghiia-ursiilui 114, 157, 163, 249 ungur 155 ungurâs 249 unguraș 120, 136, 155, 193,249 unsoare 155 unsuroasă 129, 155, 158,249 urda-vacii 137, 158, 249 urdzică 110, 249 urdzică crăiască 110, 249 urdzică moartă 110, 249 urechea-babei 144 urechea boului 67, 132, 157, 163,249 urechea șoarecelui 132, 153, 249 urechi de șoarece 36 urez 63, 128, 135, 150, 206, 236, 249 urez 226, 249 urezu 135, 206, 249 urs 65 urszike nyăgre 250 urtica 132, 250 urtică de mare 131, 158, 250 urticuție 132, 250 urzâcă 114, 146, 150, 250 urzâcă sălbatecă 114, 250 urzică 79, 108, 1 1 1, 137, 145, 150, 155, 159, 250 urzică-crăiască 137, 158, 250 urzică creată 120 urzică mare 120, 137, 158, 250 urzică mică 120, 137, 158,250 urzică moartă 120, 129, 137, 158, 250 urzică neagră 120, 129, 137, 158, 210, 250 urzici 107, 250 urzicuță 129, 155, 250 urzike măre 250 urzike mik 250 urzike moărte 250 urzits krejets 250 ustoroi de lac 120, 158 ustunoi 63, 120 ustunoiii 138, 250 ustura 108, 155, 161 usturoi 38, 57-58, 63, 79, 101-102, 120, 141, 155, 161,250 usturoiu 108, 138,250 usturoiul ursului 120, 148, 158 usturoni 110, 250 usztoroj de lăk 250 usztunoj 63, 250 uszturoj 250 uszturdj urszuluj 250 valerian 137, 226, 250 vâleriân 250 valeriană 120, 132, 151 varga de aur 132, 153, 250 varză 58, 78, 106, 108, 114, 120, 138, 149, 159, 165, 250 varză de pădure 114, 250 vărze 250 vase 55 vasilic 137, 250 vărsare de sânge 55 vânățea 60, 110, 250 vânăt 156, 161 vârtos 64 vâsc 108, 114, 120-121, 129, 137, 150, 159, 195,251 vâsc den copaci 107, 251 veardză 110, 168, 251 vearză 251 vearze 251 vene 55 venetzele 250 ventrilică 120, 137, 251 ventrilika 251 verbenă 131, 151, 159,251 verde 155 verdeață 155 verdeață de grădină 213,251 verdețuri 135, 155, 159 verdie 132 verdie roșie 132 verdie sălbatecă 133 verigar 120, 155 verigâr 251 verigariu 129, 135, 167, 251 verigă 155 veronică 120-121, 137, 151,251 veronike 251 verze 251 verze roșii 251 verze sălbatecă 251 312 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ veszk 251 veveriță 65 vie!9, 106, 130, 145, 150, 159,251 vindecea 137, 251 vindrilică 129, 251 vinețea 137, 156, 161, 251 vinețeale 129, 251 vinețele 120, 156, 161 vinie 110, 251 vioală 135, 202, 251 vioală galbenă 135, 201, 251 vioală-galbină 136 vioară 128, 136, 150, 156, 222, 251 viol<ă> 251 violă 61, 110, 131, 166, 251 violă de câmp 131, 158, 251 violă de toamnă 131, 158, 251 violă galbenă 131, 158,251 violă negrie 131, 165, 251 violă roșie 131, 165,251 violă roșie neagră 131, 165,251 viole 251 viora 136 vioră 205 vioră 135 viorea 6\, 110, 113, 120, 136, 146, 156, 166, 251 viperă 65 virczid'sa 252 vișin 61, 1 10, 133, 138, 156, 252 vișină 110, 133, 136, 150, 156, 252 vișine 101, 252 vitze 252 viță 108-111, 150, 159, 252 viță albă 107, 109, 158,252 viță de vie 61, 113, 119, 158, 252 viță de vie albă 1 13, 158, 252 viție de Egypt 133, 252 voeszk 251 voeștniță 137 voieșniță 107-109, 252 volbură 61, 110-111, 137, 150, 232, 252 volbură mare 120, 136-137, 158, 198, 252 volbură mică 120, 137, 158, 252 viinetzele 250 zambilă 119 zarzare verzi 252 zarzari 125, 156, 252 zarzăr 156, 160 zarzără 150, 156, 160 zarzăre 101 zămos 61, 133, 158, 252 zârnă 120, 137, 151, 160, 252 zerne 199, 252 zii ezit ore 252 zirne 252 zizanie 138, 151, 252 zmeur 66, 119, 128, 156 zmeură 156 zmieură 101, 252 zmochin sălbatec de la Eghipet 113, 252 zmochine 80 zmochiniș 113, 252 znyeure 252 SLAVĂ aromată 151 bobovnik 121, 151 bobă!9, 101, 108, 111, 151 bozur91, 151 cetina 151, 159 chămeliWX, 121, 151 isopu 121, 151 krinul9, 97, 108, 121, 151 loboda 111, 151 mana 151 manudragora 151 măslină 79, 106, 156 menta 79, 151 migdală 19, 106, 151 molotri 121, 151 omegă 121, 151 ovesă!9, 111, 121, 151 pasiste 151 rogoză!9, 111, 121, 151 safrană 79, 151 smokinja!9, 106, 151, 156 smokvy 80 stavije 111, 121, 151 sveklă!9, 106, 108, 151 tisa 151 trist!19, 111, 151 313 IRINA VLĂDESCU troskotu!9, 108, 121, 151 nohut 152 zruno 151, 160 odagaci 152 ravent 152 TURCĂ simsir 151 tarhun 152 anason 102, 151 bostan 151, 159 UCRAINEANĂ dut 151 fistik 102, 151 hrecka 122 kahve 151 odoljan 122 kirmiz 102, 151, 160 rostopast' 122 314 CUPRINS Sigle și abrevieri ................................................................. 11 INTRODUCERE ....................................................................... 13 Terminologia botanică - un subiect puțin studiat ................................ 13 Textele românești vechi și premoderne - o sursă oricând utilă ................... 14 Corpus și critica izvoarelor..................................................... 14 Etapele unei investigații necesare. De la inventar lexical la sistem terminologic. 21 Obiective și limite ale cercetării............................................... 23 Capitolul I........................................................................ 25 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ÎNTRE STUDIUL SINCRONIC ȘI EVALUAREA DIACRONICĂ ..................................................’..................... 25 Sincronie și diacronie în studiul terminologiilor................................ 25 Cuvânt și termen în evoluția culturii ........................................... 29 Conceptul și variația terminologică.............................................. 31 Sinonimie, omonimie sau asocieri întâmplătoare ................................... 31 îmbinări lexicale libere și sintagme terminologice .............................. 33 Metafora terminologică între traducere, adaptare culturală și evoluție internă .. 34 Variație liberă și specializare terminologică.................................... 38 Lexicul științific, terminologiile de specialitate și lexicul general al limbii . 39 Capitolul al II-lea ............................................................... 41 TEXTELE ROMÂNEȘTI VECHI ȘI PREMODERNE ȘI VOCABULARUL BOTANIC .............’............................................................. 41 Texte românești vechi utile pentru cercetare .................................... 41 Traduceri, prelucrări, scrieri originale......................................... 41 Scrieri religioase ............................................................ 42 Texte laice.................................................................... 48 IRINA VLĂDESCU Textele iluministe......................................................... 61 Lucrări de specialitate și scrieri de popularizare a științei.............. 61 începuturile terminologiilor științifice în scrisul românesc .............. 69 și locul numelor de plante................................................. 69 Capitolul al IILlea.......................................................... 73 NUME DE PLANTE ÎN TEXTE ROMÂNEȘTI VECHI ..................................... 73 Nume de plante în scrierile religioase .................................... 73 Nume de plante în scrierile laice.......................................... 96 Prognostice, scrieri medicale, cărți de bucate............................. 96 Lexicoane ................................................................ 105 Capitolul al IV-lea ........................................................ 117 NUME DE PLANTE ÎN SCRIERILE ILUMINISTE ..................................... 117 Liste de plante........................................................... 117 Lucrări de popularizare a științei ....................................... 122 Lexicoane ................................................................ 129 Capitolul al V-lea.......................................................... 141 ÎNCEPUTURILE TERMINOLOGIEI BOTANICE ROMÂNEȘTI - DE LA TRADUCERE, LA ADAPTARE CULTURALĂ ȘI SPECIALIZARE............................ 141 Primele scrieri românești și nevoia de adaptare culturală prin vocabular . 141 Popular și cult în forma traducerilor românești vechi .................... 143 Modele culturale și specializare terminologică............................ 145 Lucrări de specialitate și tipare denominative moderne ................... 148 Capitolul al Vl-lea ........................................................ 149 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ - ASPECTE PRIVIND COMPONENȚA ȘI CARACTERISTICILE GENERALE ÎN EPOCA ÎNCEPUTURILOR............................................................... 149 Originea termenilor: cuvinte moștenite; împrumuturi; calcuri; creații interne prin derivare, compunere, conversiune.......................................... 149 Sintagmele terminologice: ................................................ 164 316 TERMINOLOGIA BOTANICĂ ROMÂNEASCĂ inventar; structuri moștenite sau creații interne (prin specializare) ....... 164 Relații formale și semantice: ............................................... 165 sinonimie, omonimie și hiperonimie........................................... 165 Modificări de inventar: regionalisme, arhaisme .............................. 167 CONCLUZII...................................................................... 171 Bibliografie................................................................... 177 Indice de autori .............................................................. 253 Indice de cuvinte.............................................................. 256 317