RADU TEMPEA ISTORIA SFINTEI BESERECIA ŞCHEILOR BRAŞOVULUI Ediţia a Il-a îngrijire, anexe, prefaţă şi glosar de OCTAVIAN ŞCHIAU şi LIVIA BOT Tipărită cu binecuvântarea IPS Bartolomeu Anania Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului I Mii ura Krnaşirira, Cluj Nap.u a, 2010 Colecţia RESTAURAŢIO Nn 5 colecţie coordonată de Pn Prof. Univ. Dn loan Cbirtlă Tehnoredactare: Nicolae-Dragoş Kerekes Coperta: Constantin Belei Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României TEMPEA, RADU Istoria sfintei besereci a Şcheilor Braşovului / Radu Tempea. - Ed. n 2-a, rev.. - Cluj-Napoca: Renaşterea, 2010 ISBN 978-973-1714-81-3 281.95(498 Braşov) © Editura RENAŞTEREA Piaţa Avram Iancu, nr. 18 400117 Cluj-Napoca tel. 0264-599649 cdiuira_rcnasterea@yahoo.com www.rcnastcrca-cluj.ro ISBN 978 973 1714-81-3 OWHSSftS*} PREFAŢĂ La sfârşitul secolului al XVII-lea şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea formele pe care le ia dezvoltarea culturii româneşti în Transilvania se îmbogăţesc. Se lărgeşte învăţământul, activitatea tipografică se intensifică iar literatura începe să cunoască o diversificare tot mai mare prin crearea unor lucrări în versuri, prin tipărirea unor cărţi didactice alături de cele religioase, prin scrierea unei literaturi cronicăreşti. Istoriografia în limba română este reprezentată, pentru prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de opera unui învăţat protopop al bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, Radu Tempea, intitulată Istoria sfintei bese-reci a Şcheilor Braşovului. Deşi destul de săracă din punct de vedere cantitativ, are un conţinut valoros prin capacitatea de selecţionare a evenimentelor, prin filtrarea lor prin prisma mentalităţii pe care o reprezintă. în felul acesta expunerea devine mai personală şi mai colorată, mai vie; valoarea documentară rămîne, totuşi, calitatea ei cea mai de preţ. Scrierea istoriei în limba română la începutul secolului al XVIII-lea în Transilvania este de dată destul de recentă şi nu se poate sprijini pe o tradiţie solidă, aşa cum se petrec lucrurile în Moldova şi Ţara Românească în acest timp. în celelalte două ţări româneşti este epoca de înflorire a scrisului istoric medieval, cu adevărate monumente ale istoriografiei româneşti, opere care au însă în urma lor o experienţă istoriografică bogată şi îndelungată, în Transilvania, datorită condiţiilor deosebit de vitrege în care s-a dezvoltat cultura românească, nu se poate vorbi de o tradiţie istoriografică românească la data la care Radu Tempea îşi înserează cronica. El a avut la înde-mînă o singură cronică în limba română, prima de acest fel în Transilvania, aceea a protopopului Vasilie de la biserica din Şchei, pe care a utilizat-o cu foarte puţine omisiuni în propria sa lucrare. Pare să nu fi avut la îndemână uite cronici româneşti, dar caracterul istoriei sale, de cronică restrânsă, limitată la curtea bisericii, vădeşte cunoaşterea cronicilor săseşti. în timp ce vechea cronică a bisericii era mai mult un mănunchi de scurte însemnări, adeseori seci, făcute în mod stereotip pe ani1, scrierea lui Radu Tempea reprezintă un slmliu mai avansat al relatării evenimentelor. Predecesorul său era preocupai, înainle de orice, să noteze frânturi din tre- V. textul acoNlci cronici în Anvxv, p. i|yj ifiH. 6 Octavian Şchiau, Livia Bor cutul bisericii Sfântul Nicolae; pentru Radu Tempea a scrie înseamnă să-ţi pleci urechea la evenimentele contemporane şi să le tălmăceşti sensul2. Din biografia lui Radu Tempea nu se cunosc prea multe amănunte. Majoritatea ştirilor provin din cronica sa şi doar câteva pot fi extrase din alte documente. Cunoaştem despre el mai multe detalii legate de funcţia sa, de preocupările sale în calitate de preot, apoi protopop, întotdeauna fervent apărător al drepturilor românilor braşoveni. Face parte dintr-o familie care va deveni renumită prin numeroasele generaţii de preoţi învăţaţi pe care le-a dat, dar mai cu seamă datorită a doi reprezentanţi ai ei: Radu Tempea II, cronicarul şi Radu Tempea V, autorul Gramaticii româneşti de la 1797. După afirmaţia cronicii cum că în anul 1688 a fost adus la biserică, în locul protopopului Siicu, de curând decedat, „popa Radul, sin Radu Tempea ^de la Făgăraş, căci era om de oraş, nepot de sor protopopului Staicu”3, s-ar putea deduce că familia Tempea vine din Făgăraş. Din alte documente reiese câ bunicul cronicarului a fost negustor, deci că s-ar trage dintr-o familie de negustori.. I s-a fixat şi o descendenţă boierească, mult mai puţin plauzibilă, iar conform unor date de pe la 1780 „Tămpeştii” sunt olteni şi munteni şi nu sunt neam vechi; după altă însemnare, din 1866, părinţii protopopului „Tempeanu” au venit din Ţara Românească. împăcând părerile, Candid Muşlea, în lucrarea sa biografică asupra familiei Tempea, socoteşte că Tempeştii au trecut cândva din Oltenia sau Muntenia în Ardeal şi s-au aşezat în Făgăraş, de unde apoi primul preot Radu Tempea a venit în Şchei, în 16884. Despre tatăl lui Radu Tempea nu mai aflăm în continuare decât ştirea că moare în 1713 în calitate de preot mai mic5. în acest an, fiul primului preot Tempea din Şchei, viitorul cronicar, era dascăl la biserică împreună cu Todor, fiul popii Florea. „Pentru ca să fie linişte şi pace, spune cronica, să socotiră şi dieconiră pe amândoi; şi ţinea besereca şi oraşul şi de treaba dăscăliei”6. Anul naşterii lui Radu Tempea nu ne este cunoscut. Probabil s-a născut în anul 1691, dacă o anchetă făcută la 1736 de magistratul Braşovului în legătură cu vizita, suspectată de autorităţi, a episcopului de Cruşedol, constată că w I. I’ervain, Radu Tempea, în Istoria literaturii române, I, Buc, Editura Academiei, 1964, p. 676—677. :l Kndu Tempea, Istoria sfintei besereci a Şcheilor Braşovului, ediţia de faţă, p. 62. •* Peni ru toate aceste informaţii vezi Candid C. Muşlea, O dinastie de preoţi şi protopopi Radu Tempea. ifose generaţii de preoţi şi protopopi din aceeaşi familie. Braşov, 1939, p. 10-12. h E inexact ceea ce spune N. Iorga în Istoria literaturii româneşti, III, Partea I(Generalităţi, Şcoala ardeleană), ed. II, Buc, 1933, p. 161, că autorul cronicii, Radu Tempea II, ar fi fost coleg de preoţie al tatălui său încă din 1723. " Kndu Tcmpcn, ed. (h' fa{ă, p. 74. Tempea avea la această dată 45 de ani7. învăţătura şi-a cîştigat-o, foarte probabil, pe lingă biserica Şcheilor, aşa cum s-a întîmplat cu majoritatea preoţilor de aici. Texte incluse sau comentate în cronică presupun cunoaşterea limbii slavone şi latine de către autorul ei, deci o pregătire de profilul învăţămîntului practicat atunci în şcolile româneşti existente pe lîngă biserici şi mănăstiri. în 1716, din cauza morţii preotului Cîrstea, „oraşul” alege pe diaconul Radu preot. în februarie al acestui an Tempea se duce la Bucureşti, iar în 16 ale lunii este preoţit acolo de Antim Ivireanul, mitropolitul de atunci al Ţării Româneşti. Popa Radu Tempea n-a fost un om prea bogat: o anchetă făcută la 1733 cu privire la averea preoţilor din oraş şi din Ţara Bîrsei arată că popa Radu avea doar o vacă şi cincizeci de oi, pe lîngă o familie grea, deci era mult mai sărac decît protopopul Florea, de pildă, care avea patru cai, patru sute de oi, stupi, sau decît popa Statie Grid, care avea zece cai, o vacă, boi şi două sute cincizeci de oi. E posibil ca, după ce a fost făcut protopop, să-i fi mers mai bine dar nu pare a fi preocupat de probleme de avere. Nu se amestecă nici în gîlcevile care au loc între preoţi imediat după instalarea sa, dar povestirea lor în cronică o face cu multă participare şi interes, mai ales că e vorba de un popă .jurat uniei”, Jipa, care urmăreşte ocuparea scaunului protopopial. în anii 1718—1720 se abate şi asupra braşovenilor o cumplită molimă de ciumă, dar preotul Radu nu slujeşte ciumaţii; s-ar putea să se fi refugiat ca alţii. Începînd cu anii în care se petrece unirea unei părţi a românilor cu biserica apuseană, lupta preoţilor braşoveni, ca reprezentanţi ai românilor ortodocşi din ţinutul lor şi ai negustorilor ortodocşi de alte neamuri, continuă an de an şi preotul Radu Tempea creşte în această atmosferă integrîn-du-se firesc acestor stăruinţevAşa îl găsim în 1723, cu ocazia sosirii în ţinutul Făgăraşului şi al Bîrsei a episcopului unit Ioan Patachi, iscodind împreună cu protopopul Florea şi cu doi gocimani „cu ce socoteală este venirea vlădichii”. Şi pentru că episcopul unit promite că nu le va da pace „pînă la moarte”8 şcheienii trimit jalbă la curtea împăratului printr-un negustor cu care Radu Tempea şi protopopul Florea ţin legătura prin scrisori în problemele pe care le avea acesta de rezolvat pentru ei la Viena9. Urmărind să slăbească relaţiile românilor transilvăneni cu Ţara Românească, autorităţile habsburgice procedează cu tact la trecerea bisericii din Şchei la eparhia Râmnicului, care se afla în „ţara împăratului”, iar a acesteia la mitropolia Belgradului sârbesc, de curând luat de nemţi de la ’C. Muşlea, O dinastie..., />■ 14 " Rudu Tempea, ed. p. Hij ijn. uSterie Stinglie, Documente /uie/lotuv la treculul românilor din Şchei (tyoo-tyHy), I, Draiyov, it)oi, documentele 8 Octavian Şchiau, Livia Bar turci. Suspicioşi, şcheienii trimit la 1729 pe Radu Tempea la Râmnic să vadă întâi cum stau lucrurile pe acolo, dacă sunt tot pe „aşezământul cel vechi al legii greceşti”.10 Cronica oferă în aceşti ani (1732—1733) o ştire privitoare la şubrezenia sănătăţii popii Radu Tempea. într-o scrisoare a episcopului Râmnicului către preoţii din Şchei se spune că „popa Radul este de-a pururea mai tot bolnav şi neputincios”11. Participarea activă a lui Radu Tempea la toate acţiunile românilor braşoveni, atitudinea lui „semeaţă”, cum a fost calificată de conducătorii saşi ai oraşului, continuarea consecventă a scrierii cronicii, sunt dovezi ale râvnei autorului ei. Figura cronicarului, de apărător al aspiraţiilor românilor braşoveni, se conturează cu prilejul venirii la Braşov, într-o problemă oficială, a episcopului de Cruşedol, bănuit de autorităţi că ar fi venit şi pentru alte înţelegeri {tainice şi planuri potrivnice urzite cu românii braşoveni. Printre cei care f erau suspectaţi de către patricienii saşi ai cetăţii ca răufăcători, duşmani, figurează în capul listei lor, făcute pentru a o folosi la nevoie, şi popa Radu Tempea1*. Episcopul venit la Braşov şi deosebit de bine primit de români, găzduit la Radu Tempea, hotărăşte cu orăşenii, fără de preoţi, să facă protopop pe Radu Tempea în locul lui Florea, care era foarte bătrân şi „văzând popa Radu cum să iartă de protopopie şi-l poftesc toţi, au socotit cu ajuto-riul lui Dumnezău să poarte acea grije, măcar slab de virtute era”13. De aici pornesc însă intrigile popii Todor, fiul protopopului înlocuit, pentru a lua el protopopia, recurgând la insinuări făcute autorităţilor săseşti în legătură cu vizita episcopului ortodox. Adăugându-se la acestea mânia „mare” pe care o avea sfatul pe popa Radu „pentru nişte răspunsuri la cererea uşură-rei greutăţilor oraşului”14, are loc o anchetă în legătură cu vizita episcopului, în urma căreia Radu Tempea e scos din protopopie. Sosind iar poruncă de lu Râmnic ca popa Radu să ia protopopia, acesta încearcă să se înţeleagă cu colegul său, spunându-i că n-ar vrea să-şi plece capul „la poalele saşilor”, că ar dori deci o rezolvare intimă a propriilor litigii. Popa Todor îl pârăşte însă degrabă şi Radu Tempea e anchetat. Răspunsurile lui sunt aspre şi demne: „zisese că trebile care să cuvin vlădicăi nu e bucuros să le supuie la sfat”, iar lu apostrofarea ce i se face: „Să cade să fiţi ascultători de noi, că şedeţi pe moşia noastră, să nu fiţi rebelie”, popa Radu răspunde: „Da locul caselor şi grădinilor noastre când au venit moşii, strămoşii aici, oare vândut-aţi au dăruit-aţi?”'5. Nu-i pasă de plângerile în scris cu care e ameninţat că se vor KikIu Tempea, ed. de faţă, p. 101. " Ibidetn, p. 116; cf. şi p. 124. (JC. Muşleu, O dinastie..., p. 23-26. 1:1 KikIu Tempea, ed. de faţă, p. 132. '■'Ibideni, p. 133. Ibidem, p. 137-13B. Prqfaţă 9 Clădirea vechii şcoli din Şcheii Braşovului, azi muzeu OCI’AVIAN ŞCHIAU, LlVIA B()T I‘rtfa(ă li face împotriva lui şi după răspunsurile-i categorice mai şi loveşte cu toiagul în podini înaintea membrilor sfatului. Rămâne arestat apoi în tinda sfatului trei luni, până în octombrie 1736, după unele ştiri împreună cu fiul său, Radu Tempea III, pe atunci de 16-17 ani. Cronicarul însuşi, însă, nu aminteşte de acest lucru16. Eliberat, graţie intervenţiilor ce se fac pentru el din partea sârbilor de la Carlovitz, îşi reia funcţia de protopop fără a avea însă linişte pînă nu scrie o cerere de iertare către judele cetăţii. în următorii şase ani ai vieţii sale, Radu Tempea îşi vede de protopopie. Nu s-a prea mişcat de la biserică, aşa cum alţi preoţi, dascăli sau epitropi erau mereu pe drumuri, mai ales în Ţara Românească, dar şi în Moldova, pentru a menţine relaţiile şi sprijinul de totdeauna pe care le aveau acolo. Radu Tempea avea şi sănătatea şubredă şi e de presupus că aceasta a fost principala cauză pentru care a stat mai mult pe lângă biserică. O poruncă în formă de circulară, trimisă tuturor preoţilor din Ţara Bârsei în 1741, subliniază atenţia şi grija cronicarului, în calitate de protopop, pentru slăbiciunile de care suferea biserica românească mai ales la sate din pricina sărăciei şi a neglijenţei preoţilor neînvăţaţi, dezinteresaţi, săraci şi ei aproape ca ţăranii. Anul 1742 aduce încetarea din viaţă a lui Radu Tempea, cronicarul şi cu aceasta şi întreruperea însemnărilor lui în cronică. în timp ce a scris-o, găsind răgaz şi dragoste pentru îndeletnicirile cărturăreşti, cronica fiind o primă şi puternică dovadă, Radu Tempea a mai copiat, cu scrisul său îngrijit şi frumos, mai multe cărţi. Una dintre acestea, Tâlcul evangheliilor, se păstrează tot în Biblioteca arhivă a bisericii Sfântul Nicolae din Braşov. Textul, la a cărui transcriere a colaborat şi Nicolae ierei din Bucureşti, e precedat de o „predoslovie către cititori”17, care a fost redactată cu certitudine numai de Radu Tempea. Adresându-se cititorului, cărturarul braşovean îşi mărturiseşte încă o dată grija deosebită pentru săltarea culturală a neamului său: .Acestea toate de vreme ce spre folosul tău s-au făcut, o iubitoriule de osteneală cititor, cu deadinsul cercetându-le, cu multă lumină de învăţătură te vei lumina şi cu mari daruri duhovniceşti te vei îmbogăţi, de vei citi cu înţelegere cele scrise în cartea aceasta”18. Litera elegantă a acestui manuscris, ca şi aceea a Istoriei de altfel, evidenţiază calităţile de caligraf ale învăţatului preot, aplicaţia sa deosebită pentru copierea textelor. Şi din aceste considerente celelalte atestări făcute nu trebuie neglijate19. '"C. Muşlea, O dinastie..., p. 4^1. l;V. textul integral al ncesleiii în Anexe, p. 156-1,1*8, Radu Tempea, <’H lvIlnrion Ciobanu, Î11 Documente pentru lltnN! 9/ istorie, lom. II, Sibiu, 1897, p. 577, îi atribuie mamiHcriaul fnnfi(flturii creştineşti, eu *e uliu la parohul din Predeal-Hran. Prolenorul Ion Colan, ilireelorul Ilihliotoell arhive illn Şrliel, cflrula 11 mlueom mullumirile noimiro pon- Od’AVIAN ŞcilIAU, Livia Hor 12 Radu Tempea este, începând mai ales cu anii 1720-1723, unul dintre personajele principale ale cronicii sale, dar, cu toate că numele său apare des în naraţiune, faptele relatate au o semnificaţie mult mai adâncă şi nu se opresc la simpla informaţie asupra persoanei sale. Cunoaştem aspecte din viaţa sa doar din evenimente şi fapte care sunt în strânsă legătură cu biserica şi cu viaţa comunităţii româneşti din Şchei. Istoria sfintei besereci a Şcheilor Braşovului a fost alcătuită de Radu Tempea de-a lungul mai multor ani. însemnările cronicii se opresc în anul morţii autorului, 1742. Anul în care a început să-şi scrie cronica s-a presupus de către unii cercetători a fi 1716, deducţia făcându-se probabil după faptul că în acest an este hirotonit diaconul Radu Tempea, devenind preot şi că după acest an însemnările cronicii devin mai ample şi mai bogate în amănunte20. Majoritatea cercetătorilor care s-au ocupat de cronică trec însă peste această problemă, părerea că a început s-o scrie înjurai anului 1716 menţinându-se ca plauzibilă. Dintr-o posibilitate de datare a părţii în versuri a cronicii, care pare a fi scrisă în 1727, rezultă că Radu Tempea va fi început să-şi scrie cronica mai degrabă după 1716 decât înainte de acest an, partea în versuri fiind aproape de începutul cronicii. Istoria cuprinde o perioadă lungă în paginile sale: anii începând cu 1484 şi terminînd cu 1742. E cert că pentru perioada 1484-1659 Radu Tempea a folosit vechea cronică a protopopului Vasilie, care se afla în biserică, transcriind-o aproape în întregime. Pentru anii pe care i-a trăit el însuşi i-au servit propriile constatări şi cronica oglindeşte în această parte a ei calitatea de martor a autorului prin notarea aproape regulată a anilor, prin conţinutul şi forma expunerii. Pentru intervalul de timp dintre anul la care se opreşte cronica popii Vasilie şi anii pe care-i trăieşte autorul însuşi trebuie să presupunem anumite izvoare. Partea aceasta din cronică se şi prezintă, de altfel, cu mari distanţe între anii notaţi, dovadă că autorului îi lipseau informaţii detaliate. Atâtea câte a avut vor fi fost culese din documentele ce se găseau în număr mare în arhiva bisericii: hrisoave, izvoade, pomelnice21. Astfel de izvoare, Iru tyutorul dat în realizarea acestei ediţii, a găsit un alt manuscris al lui Radu Tempea la mănăstirea Suzana. La indicaţiile domniei-sale (cf. în acest sens şi I. Colan, O identificare ţjreşită. Nu cronicarul Radu Tempea II, ci altcineva, în Mitropolia Ardealului, an. III, nr. 11—.12,1958, p. 901—903) am renunţat la reproducerea portretului pe care atât I. Lupaş cât şi Candid C. Muşlea îl considerau al lui Radu Tempea. I. Crăciun, Cronicile româneşti ale Transilvaniei şi Banatului Consideraţii preliminare, în Anuarul Institutului de istorie din Cluj, I-II, 1958-1959, p. 132-133; I. Crăciun şi A. Ilieş, Repertoriul manuscriselor de cronici interne. Sec. XV-XVIII. Privind istoria României, Bucureşti, 1963, p. 381; C. Muşlea, O dinastie..., p. 15; V. şi indicaţia bibliografică de pe coperta exterioară a originalului (Biblioteca-arhivă a bisericii Sfântul Nicolae din Şchei). 1,1 V. şi Sicrie Stinghe, Documente...; Candid C. Muşlea, Biserica sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, I (1x92—1742), Braşov, 1943. Prqfaţă 13 folosite în mod sigur de Radu Tempea, unele transcrise chiar în corpul cronicii, sunt însă suficiente ca să explice o expunere care, chiar dacă face salturi mari de la o dată la alta, conţine multe amănunte ce se presupun auzite sau citite de către autor. Un rol însemnat, mai ales pentru anii de la sfârşitul secolului al XVII-lea, îl va fi avut transmiterea întîmplărilor chiar pe cale orală în cercul preoţilor mai bătrâni care le-au trăit sau le-au fost martori. Nu trebuie uitat că preoţii bisericii din Şchei erau oameni învăţaţi, unii cu preocupări concrete, tradiţionale de altfel, pentru viaţa cărţilor sau a şcolii, agitaţi de truda de a menţine în bună stare aşezările bisericii, de a obţine drepturi în numele negustorilor români, pe care nu o dată îi reprezentau. Numeroasele intrigi dintre preoţi au rămas de bună seamă şi ele înscrise în memoria celor care le-au trăit sau au fost martori la ele şi nu încape îndoială că schimbări, evenimente petrecute în jurul bisericii, sau chiar de interes mai larg, au fost însemnate pe marginea cărţilor de slujbă22. Cunoscând cronica popii Vasilie, preoţii care s-au perindat după el vor fi notat şi ei pe marginea cărţilor unele fapte. De altfel însăşi cronica lui Radu Tempea conţine pe primele două foi libere unele însemnări ulterioare autorului. Apoi, tatăl cronicarului, primul preot Radu Tempea, a trăit el însuşi anii de fierbere ai unirii cu Roma şi a luat parte la acţiunile braşovenilor. Presupunând ca izvoare cele amintite mai sus, devin explicabile şi detaliile din însemnările pentru anii mai îndepărtaţi de viaţa cronicarului. Originalul cronicii lui Radu Tempea se găseşte la Biblioteca arhivă-is-torică a bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, înregistrat cu cota: 39His. Manuscrisul, în chirilice, se prezintă sub forma unui volum in 8° şi e, în general, bine păstrat. îi lipsesc 11 file în interior, filele 13,14,15,16,17,18, 19,20,21,80,81, (cf. numerotarea autorului 79,80). La sfârşit are urme de file rupte. Numărul 53 e omis la numerotarea filelor de către autor. Filele manuscrisului corespund formatului în 8°, cu excepţia a şapte file care au format diferit şi par astfel a fi anexate. Cinci dintre acestea sunt însă numerotate de autor în ordinea numerotării filelor obişnuite: 30, 31, 38 pe recto al filei, 39 pe verso al filei 38 şi 64. Alte trei file de acest fel sunt nenumerotate de autor. Una dintre acestea este anexată chiar înaintea textului propriu-zis şi reproduce un hrisov de scutinţă de la 1720 al lui Nicolae Alexandru voievod. Celelalte două sunt aşezate în urma filei 57: prima conţine răspunsul logofătului Manolache Lambrino din Ţara Românească la o scrisoare a şcheienilor, iar cealaltă este o hotărâre a gocimanilor şi juraţilor cu privire la îndatoririle preoţilor. Părerea că ar fi anexe se susţine şi prin Lectorul univ. I. Roman, clin ilruynv, nur a-a ocupai tn mod miaţinut cu descifrureu însem-nflrilor de pe munuacriHolc ce ac pAal rea/,A Iu llllilloleea-ni'hlvA din Şchei, ne-a Nomnalat uuinomuNC înacmnArl de aecNl Ici. ti aducem uiulţumliilc uuuhIio. M Octavian Şchiau, Livia Bcxr conţinutul acestor file, acela de hrisoave, scrisori, acte şi prin lipsa formulei introductive, care leagă de obicei în cronică anumite acte oficiale. Se pare că şi autorul le-a simţit ca fiind anexe, aşezându-le în text fără a le lega de relatarea evenimentelor majore, dar totuşi părându-i-se demne de reţinut. De menţionat că, cu excepţia primei file dintre acestea, le-a dispus astfel încât să nu afecteze cronologia istoriei sale. Două dintre ele conţin şi câte o scurtă însemnare de cronică, dar dintre cele două însemnări mărunte numai una aparţine lui Radu Tempea. E posibil să fi fost făcute şi după depăşirea anilor respectivi, profitându-se de locul rămas liber. Radu Tempea a numerotat 100 de file în cronica sa. De fapt ea conţine 102 file, plus hrisovul plasat înaintea textului Istoriei. înaintea textului manuscrisului se mai află alte două foi libere, pe care s-au făcut mai târziu însemnări de către altcineva. Pe prima pagină sunt două însemnări din anii 1761, respectiv 1799, pe pagina a doua se află iscălitura lui Radu Tempea iar pe a patra sunt concentrate câteva date cu privire la zidirea bisericii, luate chiar din cronică. Manuscrisul are o grafie îngrijită, uşor lizibilă. Titlul este scris cu roşu ţi până la un loc şi anii şi unele iniţiale la început de alineat. Deasupra paginilor are titlul capitolelor, uneori în formulări uşor deosebite. Câteva pagini, cu spaţii lăsate libere sau chiar pagini întregi goale, dau impresia unei intenţii de completare ulterioară din partea autorului. Semnalarea de către Nicolae Iorga a existenţei unui al doilea manuscris al cronicii, deosebit de acela păstrat în biserică, aparţinând lui Andrei Bârseanu şi dăruit apoi lui N. Iorga însuşi, ar isca nedumeriri la o foarte superficială înregistrare a ei23. Având însă în vedere faptul că în acelaşi loc se semnalează existenţa a două traduceri germane ale cronicii şi că mai departe se afirmă inexistenţa unor însemnări de cronică înaintea lui Radu Tempea la biserica din Şchei24, se poate deduce că acel manuscris despre care pomeneşte N. Iorga este de fapt manuscrisul vechii cronici, aceea a popii Vasilie, azi considerat pierdut, dar existent încă în 1874 în arhiva bisericii25. Numai cronica protopopului Vasilie există în traducere germană26 şi N. Iorga, inexact informat, o ia drept cronica lui Radu Tempea. Originalul şi singurul exemplar al cronicii lui Radu Tempea este cel păstrat azi în Biblioteca arhi-vă-istorică a bisericii Sfântul Nicolae din Braşov. "!IN. Iorga, Istoria literaturii româneşti, III, p. 163, nota 2. Ihkiem, p. 160. *» I. Crăciun; Cronicile româneşti..., p. 129; I. Crăciun şi A. Ilieş, Repertoriul manuscriselor..., p. 269. m tn urma cercetărilor întreprinse în arhivele braşovene am constatat că în momentul de faţă ho mai păstrează un singur manuscris în limba germană al cronicii protopopului Vasilie (aşa atimilul manuscris Albrich), în Arhiva Bisericii Negre. Despre soarta celorlalte manuscrise, menţionate (le I. Crăciun, nu se ştie nimic. Prqfată 15 Manuscrisul oferă la un moment dat şi posibilitatea de datare a unui fragment al său, şi anume a părţii scrise în versuri şi intitulate: Aici vom arăta şi alte ale luiAtanasie stihuri. Următoarea secvenţă din text: „Săvai că-ntr-această dată, Braşovul s-a pus în ceartă încă şi pînă acum n-are Cu Rîmul împreunare”27. conţine, în dreptul penultimului vers, pe margine, anul 1727. Mai înainte, vorbind despre moartea lui Atanasie, notează tot marginal că aceasta s-a petrecut în 1713. Rezultă din cele de mai sus că în momentul în care Radu Tempea transcria în cronică versurile, se afla în anul 1727. Deşi cronica continuă cu hrisoave din 1701 şi apoi relatează fapte din 1713 şi anii următori, se vede că Radu Tempea a aşezat versurile despre Atanasie la locul în care făcea istoria vlădiciei lui şi trata evenimentul unirii. Această parte în versuri a cronicii mai conţine o problemă interesantă. Faptul că unele versuri din cronica rimată din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cunoscută sub titlul Plângerea sfintei mănăstiri a Silvaşului sunt identice sau aproape identice cu versuri din cronica lui Radu Tempea28 sugerează cunoaşterea lor de către autorul cronicii rimate, rămas anonim, din manuscrisul lui Radu Tempea. Având în vedere şi constatarea că două din mănăstirile din Haţeg au fost distruse din ordinul generalului Buccov şi că la cea de a treia, la Silvaş, trăiau pe la 1772 doar doi călugări greco-catolici, care nu s-ar putea crede că ar fi scris asemenea stihuri contra unirii, părerea de până acum a cercetătorilor că Plângerea a fost scrisă la Prislop nu se mai poate susţine29. Versurile, luate foarte probabil din cronica lui Radu Tempea, permit ipoteza scrierii cronicii rimate tot în Şcheii Braşovului, probabil de un călugăr ortodox refugiat aici de la Prislop. Titlul pe care Radu Tempea îl dă versurilor din cronica sa creează impresia că au mai existat şi alte versuri la adresa lui Atanasie care probabil circulau în lumea ortodoxă transilvăneană, scrise de clerici neuniţi din Braşov, în felul acesta, expresia „alte stihuri” din titlu devine mai clară: aceste stihuri sunt altele pe lângă unele existente. Manuscrisul conţine câteva însemnări, de foarte mică întindere, scrise de altă mână, în mod cert de cineva care a trăit în preajma cronicarului. Ultimele două însemnări, scrise după moartea lui Radu Tempea, s-a presupus că ar aparţine lui Radu Duma, diacul, care ar fi continuat chiar această U7Radu Tempea, ed. de Jaţâ, p. (><>, uH Reproducem în Anexe, p. 17fH7(>, un Intuinciil din l’llnţjere pentru ilustrarea acestei ipoteze. uyl. I’ervuin, Radu Duma şl In Intarla literaturi! ram,, I, p. 16 Octavian Şchiau, Livia B(rr cronică, dar al cărui text s-ar fi pierdut; parţial doar, acest text se păstrează încorporat în Cronica anonimă a Braşovului pentru trecutul românilor din Şefiei30; o altă opinie le atribuie fiului cronicarului, Radu Tempea III, dascăl din 1740 şi preot din 1742 la aceeaşi biserică, argumentând că autorul nostru e numit „taica părintele protopop Radu Tempea”31. Mai plauzibilă pare a fi prima ipoteză deoarece se bazează pe identificarea scrisului lui Radu Duma, prin compararea cu alte manuscrise lăsate de el, şi fiindcă vârsta şi funcţia cronicarului îndreptăţesc apelativul „taica” din partea oricărui cleric mai tânăr al bisericii. Istoria lui Radu Tempea a cunoscut o singură ediţie, în anul 1899, aceea a lui Sterie Stinghe: Istoria Besericei Şcheilor Braşovului (Manuscript de la Radu Tâmpe). Publicată cu cheltuiala bisericei Sf. Nicolae din Braşov (Şcheiu) de Sterie Stinghe, Braşov, Tipografia Ciurcu et comp., 1899, 219 pag. + 7 + VI. Ediţia cuprinde în afară de textul Istoriei şi o serie de hrisoave, inscripţii ale bisericii şi un cuvânt înainte intitulat: în loc de prefaţă, extrem de expeditiv şi fără aprecieri referitoare la cronică. De altfel, Sterie Stinghe a scos ediţia în calitate de filolog şi n-a fost preocupat decât de transcrierea textului. în privinţa muncii filologice depuse şi raportat la cerinţele şi metodele vremii sale, Sterie Stinghe a lucrat conştiincios la transcrierea textului. El a dat o transcriere, în mare măsură fotografică, dar, stabilind reguli generale de redare a unui semn întotdeauna cu aceeaşi literă echivalentă, deformează uneori limba textului, neţinând seama de valoarea multiplă a unor semne chirilice. Conform actualelor metode de transcriere (deşi un sistem unitar încă nu există), un astfel de text, mai cu seamă dacă nu are o destinaţie pur lingvistică, presupune o transcriere interpretativă32. Din acest punct de vedere, ediţia Stinghe este uşor depăşită. Ea mai are cîteva "’S. Puşcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche, ed. II, Sibiu, 1930, p. 190; I. Crăciun, Cronicile româneşti..., p. 134; I. Crăciun şi A. Ilieş, Repertoriul manuscriselor..., p. 402. " N. Iorga, Istoria literaturii..., p. 162; Muşlea, O dinastie..., p. 16. :|!* Damian P. Bogdan, Din paleografia slavo-romănă şi Emil Vîrtosu, Din paleografia chirilică românească, ambele în Documente privind istoria României. Introducere, voi. I, Buc, 1958; N. A. Ursu, Problema interpretării grafiei chirilice româneşti din jurul anului 1800, în Limba română, IX, 1960, nr. 3, p. 33—46; Viorica Pamfil, în legătură cu editarea textelor chirilice, în Cercetări de lingvistică, IV, 1—2, ian. dec. 1959, p. 201—209; *** Principii de transcriere a textelor româneşti. Secolele al XVI-lea—al XVIII-lea, în Limba română, 6, XI (1962), p. 653—660; N. A. Ursu, Contribuţia Academiei Române în domeniul editării critice a textelor vechi româneşti, în Limba română, 5, XV (1966), p. 531—547; Romulus Todoran, Observaţii asupra grafiei chirilice a unui manuscris românesc din Transilvania de la începutul secolului al XVIII-lea, în Studii şi cercetări lingvistice,- XI (1960), nr. 3, p. 755—760; Diomid Strunguru, Cu privire la transcrierea textelor chirilice, în Limba română 2, XIII (1964), p. 145—161; Km ii Vîrtosu, Suprascrierea slovelor chirilice, Î11 Limba română, 2, XIII (1964), p. 120—148. Prefaţă 17 carenţe şi la punerea în pagină a textului, la marcarea alineatelor şi orientarea semnelor de punctuaţie, dispuse uneori atât de defavorabil, încât textul devine greu inteligibil. De asemenea, în probleme de tehnică a editării, i se poate reproşa lipsa traducerii textelor latine, scoaterea nemotivată din textul cronicii a hrisovului în limba slavonă de pe filele 57 şi 58 şi trecerea lui la apendice într-o transcriere cu caractere slavone, diferită de original, corectată. Tipărirea cu litere de caracter diferit este uneori arbitrară. Există şi cuvinte omise din greşeală, iar traducerea textelor slavone pretinde şi ea mici corecturi. Desigur că ediţia suferă azi şi prin ortografia mai greoaie şi uneori inconsecventă din vremea ei. Dacă la toate acestea mai adăugăm şi raritatea acestei ediţii, reeditarea Istoriei lui Radu Tempea a devenit de mult o necesitate. Asupra Istoriei lui Radu Tempea se opresc, pe un spaţiu foarte restrâns, Nicolae Iorga şi Sextil Puşcariu în istoriile lor literare; I. Lupaş, într-un studiu asupra cronicarilor şi istoricilor din Transilvania şi Candid C. Muşlea, în cele două lucrări ale sale, deşi nu-şi propun discutarea detaliată a Istoriei, fac multe raportări la ea; tangenţial o amintesc şi alţi cercetători, discutând probleme înrudite cu cronica, sau folosnidu-se de mărunte date informative, luate, de cele mai multe ori, din I. Lupaş, dar mai ales din C. Muşlea33. Nicolae Iorga pleacă de la ideea că la biserica din Şchei nu s-au făcut înaintea lui Radu Tempea însemnări analistice şi că autorul n-a găsit nimic care să-i fi servit ca model, conchizând că adevărata cronică începe o dată cu unirea. Până la 1700, cronica, după N. Iorga, cuprinde ştiri sporadice din tradiţie sau descifrate de pe odoare sau pomelnice34. Cum s-a mai afirmat, N. Iorga nu cunoaşte cronica protopopului Vasilie. într-adevăr, anii unirii sunt bogat reprezentaţi în cronică şi poate mai mult cei ce urmează acestui eveniment, dar şi sursele de informare erau bogate, fiind vorba de un act ce priveşte atât de mult pe români, iar mai apoi de propria experienţă a cronicarului. Dar cu toate acestea însemnările păstrează şi în partea a doua trăsăturile caracteristice primei părţi; vechea cronică reprodusă la început este modelul tratării evenimentelor pe ani. N. Iorga împarte cronica în două părţi fără o motivare convingătoare: partea întâi până la unire şi partea a doua după acest eveniment, pentru ca apoi să semnaleze jalbele în versuri „atît de interesante ca manifestare scrisă a nemulţămirii unora dintre români cu tîrgul de lege făcut în 1699...” "Nicolae Iorga, Istoria literaturii române.... p. 160—163; Sextil Puşcariu, Istoria lit. rom..., p. 189—190; I. Lupaş, Cronicari şi istorici români din Transilvania, ed. II, Craiovn, 1941, p. X—XVII; Canditl Muşlon, O dinastic..., p, 12—42; Candid C. Muşlea, Biserica Sfintul Nicolae..., :MN. Iorga, Istoria lit. rom..., p. lin 1 ™ Ibidem, p. 162. IH Octavian Şui iau, Livia litri’ Apreciază valoarea documenturfl deosebită a unor ştiri din cronică cu privire la relaţiile cu eparhia Râmnicului, încheind cu: „Apoi Radu-şi povesteşte propriile daravere pînă către sfîrşit”, fără a mai tălmăci semnificaţia acestor „daravere”, dincolo de persoana protopopului Radu36. Afirmaţia lui N. Iorga, ocazionată tot de referirile la cronica lui Radu Tempea, că în Ardeal există o istoriografie care „samănă cu cea din Principate, care purcede de la aceasta”, se întemeiază pe un paralelism formal: „Şi aici avem o cronică în proză, scrisă naiv şi fără un plan definit, o culegere de note. Şi aici avem o cronică în versuri cu nuanţa de plîngere, de tînguire”37. Sextil Puşcariu subliniază accentele condamnatoare ale cronicarului la adresa uniţilor, consideră interesante şi notele biografice de interes restrâns ale cronicii, nu numai ca documente ale împotrivirii faţă de unire, dar şi ca amănunte ce aruncă lumină asupra relaţiilor românilor cu stăpânirea. Această observaţie, foarte valoroasă de altfel, ar putea fi îmbogăţită şi aprofundată38. I. Lupaş menţionează cu privire la cronică locul ei de piesă de „tranziţie de la istoriografia simplă, narativă, la cea pragmatică documentată”39. Relatarea mai amplă a evenimentelor de către Radu Tempea, cu o anumită selectare a lor, cu unele amănunte, depăşeşte într-adevăr prima cronică românească din Transilvania, dar rămâne, cu toate acestea, o piesă a istoriografiei cu caracter de cronică. Pare curios faptul că deşi I. Lupaş publică, în aceeaşi lucrare, şi textul Plîngerii mînăstirii Silvaşului, nu face nici o legătură între aceasta şi versurile existente în cronica lui Radu Tempea40. Din lucrarea biografică asupra familiei Tempea, a lui Candid Muşlea, se reţine cu privire la cronică încercarea de a descifra motivele care l-ar fi putut determina pe Radu Tempea să o scrie. Dintre acestea C. Muşlea subliniază în primul rând: tradiţia de însemnare a evenimentelor existentă pe lîngă biserică, puterea schimbărilor aduse de unirea cu Roma şi lupta continuă a românilor braşoveni împotriva ei, incidentele mai mari sau mai mici dintre preoţi. Acestea şi altele, de mai mică importanţă, au constituit, într-adevăr condiţii obiective pentru scrierea Istoriei. Cealaltă lucrare a lui C. Muşlea, Biserica Sfintul Nicolae din Şcheii Braşovului, utilizează frecvent cronica lui Radu Tempea pentru descifrarea istoricului atât de bogat al acestui lăcaş de cultură şi pentru evidenţierea activităţii desfăşurate, cu atâta zel, de slujitorii săi41. ,r' Ihidcm, p. 163. '■'> N. Iorga, Istoria Ut. rom..., p. 160. :,HS. Puşcuriu, Istoria lit. rom..., p. 190. :IU I. Lupaş, Cronicari şi istorici..., p. XIII. *• Ibidem. p. XV-XVII. ■" V. lucrările lui C. Muşlea eitaleînainte. Prefaţă 19 în istoria literară actuală, cel care a readus în atenţia cercetătorilor lucrarea lui Radu Tempea a fost Ioachim Crăciun într-o prezentare biobibliografică a cronicilor româneşti din Transilvania42, reluată după câţiva ani într-un volum mai cuprinzător43. Profesorul universitar Iosif Pervain a atras atenţia (pe un spaţiu exagerat de restrâns, obligat de spaţiul tipografic şi de natura colaborării) asupra calităţilor documentare şi literare ale Istoriei braşovene44. Istoria lui Radu Tempea cuprinde evenimentele legate de trecutul bisericii din Şchei pentru o perioadă ce depăşeşte 250 de ani. Partea de început, până la anul 1659, este o reproducere puţin concentrată a vechii cronici a protopopului Vasilie de la aceeaşi biserică, o înşirare pe ani, într-o cronologie pedantă, uneori cu mari intervale, a preoţilor care au urmat la slujirea bisericii. Printre aceste notaţii, apar însă şi însemnări în care se pot recunoaşte evenimente de o mare importanţă sau documente ale relaţiilor şcheienilor cu Ţările române. Braşovul reprezenta încă de la sfârşitul secolului al XV-lea o piaţă comună pentru cele trei ţări, fiind un adevărat furnizor de produse ale civilizaţiei materiale orăşeneşti. Locuitorii oraşelor din Principate cunoşteau Braşovul şi colaborau cu negustorii şi meseriaşii de aici. Un rol apreciabil în aceste legături îl jucau aşa numiţii „bulgari”45, în realitate românii din Şcheii Braşovului, în rândul cărora a existat o categorie de oameni bogaţi cu legături permanente cu Ţara Românească şi Moldova. Cronica lui Radu Tempea ne sugerează chiar imaginea socială a comunităţii româneşti de aici, când spune că „...socotiră cei mai aleşi ca să dobîndească pe mitropolitul patron bun...,”46, sau „Chiemat-au sfatul pe preoţi şi pe orăşanii cei •*“ I. Crăciun, Cronicile româneşti..., p. 132—133. I. Crăciun şi A. Ilieş, Repertoriul manuscriselor..., p. 381. 111. Pervain, Radu Tempea..., loc. dt. în legătură cu originea românilor din Şchei discuţiile purtate sunt numeroase, dar în lipsa unor documente precise deocamdată nu s-au tras concluzii definitive. Un lucru ni se pare totuşi clar: ei nu pot fi urmaşii în exclusivitate ai unei colonii bulgăreşti, stabilită aici la 1392, atâta timp cât pe teritoriul ţării noastre există şi alte localităţi în care Şcheii sunt prezenţi în număr foarte mare. Aceste aşezări sunt împrăştiate în întregul spaţiu românesc (se găsesc şi în Moldova şi în vestul Transilvaniei, unde populaţiile slave din sud au putut să se stabilească mai greu) şi credem că reprezintă vechi nuclee slave, pe care românii din jur le-au numit „şchei”, adică slavi, a căror românizare a fost mai lentă, datorită, mai ales, izolării lor. Unui astfel de nucleu de mult românizat presupunem că i s-a alăturat, către sfârşitul veacului al XlV-lea, o populaţie bulgărească nu prea numeroasă, care a fost repede asimilată de masa românească din Şcheii Braşovului. între bulgarii veniţi mulţi erau meseriaşi care au fost angajaţi pentru diferite lucrări din cetatea Braşovului, în felul acesta ei s-au putut impune în viaţa economică şi socială a Şchcllnr, devenind oameni înstăriţi, iar prin tradiţie s-a reţinut momentul venirii lor la Braşov. De aceea, credem, Istoria lui Radu Tempea noteuză, în primele pagini ale el (care reproduc de l’apl vechea istorie a popii Vasilie) şi anul de la venirea bulgarilor. Radu Tempea, ctl. defaţtl, p. 131, 20 Octavian ŞcniAii, Li vi a Bor mai aleşi, vro cincizeci, şasezeci de oameni...”47, vorbind apoi şi de o pătură de mijloc, căreia îi zice „mijlocul” şi, în fine, despre marea masă pe care o constituie „prostimea”. Conform mentalităţii cronicarului, pătura bogată era constituită din oameni „aleşi”, „cei mai de cinste” şi desigur din această pătură făceau parte şi preoţii bisericii din Şchei. în stabilirea şi menţinerea legăturilor cu Ţara Românească şi Moldova, cărturarii români din Şchei au avut un rol deosebit de important. Legăturile între Ţările române se fac uşor prin comunitatea românească braşoveană, şi, începând mai ales cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, circulaţia feţelor bisericeşti ortodoxe devine tot mai intensă. Vizitele episcopale, sau mai modeste, muntene sau moldovene, demonstrează că biserica din Şchei nu stătea izolată în faţa propagandei religioase ci se bizuia pe sprijinul bisericii din Principate, care îmbrăca în anumite împrejurări şi aspecte politice. în cadrul mutiplelor legături dintre cetatea Braşovului şi Ţările române în secolul al XVI-lea şi cu constanţă şi mai departe, cartierul românesc al Şcheilor îşi are importanţa sa, ca un centru bogat, protejat de Ţara Românească şi Moldova, ca o comunitate ortodoxă interesată în legăturile comerciale, diplomatice şi religioase dintre cele trei ţări româneşti48. Preoţii şi anumiţi orăşeni din Şchei erau oameni cu carte, trimişi de multe ori de sfatul cetăţii ca soli în alte părţi ale Transilvaniei sau la domnitorii români. Chiar la începutul cronicii aflăm că popa Bratu a fost cerut de răşinăreni. Cei care-1 solicită vin cu „...cărţi de la domnii din Sibii la domnii sfatului din Braşov şi au poftit să le dea un preot de aici”49, ceea ce dovedeşte că saşii sibieni aveau nevoie de un cunoscător al mai multor limbi, deci de un om învăţat, date fiind numeroasele lor relaţii cu domnii români. Popa Iane era „protopop şi la cetate scriitori”50, popa Dobre e şi el „logofăt la cetate” şi sol în Ţara Românească şi Moldova, ca şi popa Toma care „s-au dus în Ţara Muntenească de s-au călugărit”51 şi în mod sigur şi alţii52. Din cronică aflăm că popa Miha era om cu învăţătură multă, studiase în Ţara Sârbească şi „l-au trimis în Ţara Muntenească de l-au preoţit”53, iar câţiva ani mai târziu „cinstitul sfat” îl trimite „cu solie în Ţara Muntenească la măria sa Io Şerban voievod; şi l-au adus pre măria sa pre credinţă aici la cetatea Braşovului; şi l-au priimit cu mare cinste şi au făcut măria sa bună legătură ' ’ Ibidem, p. 133. •i" Vezi şi P. P. Panaitescu, începuturile scrisului în limba română, în Studii şi materiale de istorie medie, IV, 1960, p. 150—185; de asemenea începuturile şi biruinţa scrisului în limba română, Bucureşti, 1965. «Radu Tempea, ed. de faţă, p. 47. ""Ibidem, p. 48. Ibidem. m V. pcnlm «censla şi C. Muşlea, Biserica Sf. Nicolae..., p. 64—65. 11:1 Radu Tempea, ed. deJ'aţă, p. 48. Prtfaţâ 21 Inscripţia de In inlmren In curlmi hUcrlcll şl a şcolii din Şcheii Braşovului Interior din muzeul amenajat în clădirea primei şcoli româneşti Prqfafă şi pace aici la Braşov cu domnii cetăţii”54. Cronica oferă dovezi (au fost amintite doar câteva) despre existenţa în secolul al XVI-lea în Şchei a unor preoţi învăţaţi, folosiţi de cetate în relaţiile cu domnii români. Este semnalat, de asemenea, ajutorul lui Neagoe Basarab pe lângă sfatul oraşului pentru ridicarea bisericii de piatră, la 1495, în locul celei de lemn. Cronica greşeşte însă, dând prea mare crezare pomelnicelor, în fruntea cărora probabil se găsea Neagoe. în realitate el a domnit abia din 1512 şi a sprijinit desăvârşirea acestei lucrări, după ce în 1495 o ajutase domnul de atunci al Ţării Româneşti, Vlad Călugărul, odinioară chiar pribeag prin Braşov55. Ne aşteptam să găsim în cronică ştiri despre activitatea de tipograf a lui Coresi. Notiţa rămâne însă foarte lacunară, tipărirea şi câştigul multor cărţi sunt semnalate ca un eveniment deosebit, lauda revenindu-le, pe bună dreptate, preoţilor de atunci ai bisericii: „în zilele bunului creştin Herjel Lucaci, judeţul cetăţii Braşovului şi ale acestor preoţi, multe cărţi s-au tipărit şi pre limba rumânească şi pre limba slovenească... Şi multe cărţi au cîşti-gat aceşti preoţi beserecei”56. Pentru anii 1583 şi 1591 se subliniază ajutorul material dat bisericii de domnii Moldovei, Petru Cercel şi Aron Vodă, îndemnaţi de preoţii din Şchei. Cel dintâi „au ridicat tinda beserecei de piatră cu voia sfatului; şi au înfrumşeţat oltariul şi besereca cea vechie cu toate chipurile sfinţilor şi cu podoabe, în anul 1583” iar „de ce n-au isprăvit Pătru vodă, Aaron vodă au isprăvit şi au zugrăvit şi au mai înălţat şi turnul în anul 1595”57. într-un scurt pasaj întâlnim notarea „sculării” lui Mihai Viteazul, fără o înţelegere deosebită pentru acţiunea domnului muntean: „...s-au sculat Mihai vodă din Ţara Muntenească de au trecut muntele şi au aprins satele. Atunci au mers domnul Ţerviş, judeţul din Braşov, cu protopopul Miha şi au făcut pace şi legătură cu Mihai vodă să nu strice ţinutul”58. De altfel, evenimentul e departe de anii când trăieşte popa Vasilie, iar Radu Tempea n-a comentat nici el însemnările găsite în cronica veche. în afară de faptul că reflectă legăturile strânse cu Ţările române pe diferite planuri şi calitatea de centru cultural de tradiţie al Şcheilor Braşovului, în cronica popii Vasilie, în reproducerea şi prelucrarea lui Radu Tempea, în ciuda notaţiei adeseori lacunare sau seci, se citeşte şi situaţia dependentă a românilor braşoveni de conducătorii saşi ai cetăţii, semnalând, adeseori cu indignare, amestecul sfatului braşovean în treburile bisericii. Atmosfera, Mlbidem, p. 49. n"C. Muşlea, Biserica SJhilnl Nicolac..., p. r,H. n" Radu Tempea, cel. dcfafd, p. 4H. mlbidein, p. 49. nH Ibidem. «4 OCTAVIAN ŞciIlAU, LlVIA BOT uneori de gâlceavă, dintre preoţi, se datoreşte imixtiunii judelui sau a colaboratorilor săi în activitatea bisericii, cum a fost cazul preotului Vîlcu sau al altora de mai târziu, impuşi de sfat ca protopopi. însemnările continuă până către anul 1700 cu notarea schimbării preoţilor, dascălilor, diaconilor, gocimanilor sau cu semnalarea certurilor dintre preoţi. Neînţelegerile se ivesc, nu o dată, între preoţi şi orăşeni, fie pentru că slujitorii bisericii nu-şi îndeplinesc datoriile, fie pentru că fac cheltuieli prea mari. Este semnificativ legământul făcut la un moment dat de goci-mani şi juraţi, prin care stabilesc aspre pedepse pentru preoţii care nu-şi vor face datoria: „...văzând noi multe care s-au făcut şi să fac şi acum în zilele noastre. Deci, văzând noi aceste lucruri necuvioase şi temându-ne de vătămarea sufletelor noastre, aşa ne-am legat şi ne-am aşezat...”59, dar tot atât de semnificativ e şi faptul că autoritatea preoţilor i-a intimidat într-atâta pe membrii soborului încât „...aflând preoţii, s-au sfiit şi n-au apucat să o iscălească, ce au rămas întru nimic”60. Cronica lui Radu Tempea ilustrează pentru anii dinaintea lui 1700 aceleaşi strânse legături cu Ţările române. Aşa, de pildă, Văsii Neamţul ...s-au ridicat... cu toată casa lui şi s-au dus în Ţara Românească, poftin- du-1 şi chiemîndu-1 măria-sa Şerban vodă ca să-i slujască casei”61. Preoţii şcheieni se duc pe mai departe să se hirotonească în Ţara Românească, se mută sau se călugăresc la mănăstirile de acolo. Aşa au procedat şi Vîlcu şi Vasilachi care, refuzaţi fiind de „părintele Ghenadie, la Bălgrad, să să preoţească”, merg „în Ţara Muntenească, la părintele mitropolitul Ştefan. Deci văzându-i şi sfinţia sa că nu-s destoinici, n-au vrut să-i preoţească. Deci văzând ei aceasta sculatu-s-au şi s-au dus la părintele Serafim, episcopul Buzăului, şi i-au preoţit”62. Altă dată protopopul Văsii „era dus în Ţara Muntenească pentru trebile oraşului cu ştirea măriei sale... Ţaco Davăd şi cu ştirea a tot cinstitului sfat, în zilele măriei sale lui Grigorie Ghica voievod”63 iar lui Ion dascălul şi gocimanul murindu-i şi „fămeia a doua... s-au lăsat de gocimănie şi, mergând în Ţara Rumânească, s-au călugărit”64. Popa Oprea merge până la Moscova ajungându-1 „...oarece grije pentru chizăşie şi de mare nevoie i-au căutat a merge la Mosc, la stoliţă. Şi, înţelegând împăratul Moscului de pravoslavia creştinătăţii ce se află într-acest loc, dat-au oarece milostenie sfintei besereci prin mâna popei Oprei a să aduce”65. w Radu Tempea, ed. de faţă, p. 111. M Ibidem, p. 112. '"Ibidem, p. 58. Radu Tempea, ed. de faţă, p. 52. f,:l Ibidem, p. 55. Ibidem, p. 59. "n Ibidem, p, <59. Prefaţă Prezentarea evenimentului unirii unei părţi a românilor cu biserica Romei aduce cu sine participarea intensă a autorului la cele scrise, dezaprobarea părăsirii religiei pravoslavnice, simţind-o, evident, ca pe o fisură făcută unităţii românilor. Radu Tempea povesteşte indignat manevrele episcopului Atanasie Anghel împotriva şcheienilor, pârându-i în Ţara Românească că s-ar fi unit. Delegaţia braşoveană, plecată pentru dezvinovăţire, are însă cunoştinţe influente, cum sunt boierii Cantacuzineşti; ea trece mai întâi pe la stolnicul Constantin Cantacuzino, căruia îi arată situaţia reală iar acesta dă o serie de sfaturi „ca un prea învăţat şi filosof ce era”66 şi se înfăţişează apoi domnului dezminţind „mestecăturile” făcute împotriva lor de acel „necu-vios vlădică Atanasie”. împotrivirea deputaţilor trimişi de braşoveni şi făgărăşeni la sinodul de la Alba Iulia, consacrat unirii cu biserica catolică, deşi este notată scurt, evocă o serioasă înfruntare chiar în incinta bisericii: ,Atuncea braşovenii cu Ţara Bîrsei şi făgărăşenii, cu toţii s-au lepădat că nu le vor ţinea (condiţiile unirii n.n.); iară ei, împingîndu-i de spate, i-au scos din mînăstire;”67. împotrivirea lor este cu atât mai perseverentă cu cât se bucură de sprijinul şi interesul patriarhului Constantinopolului, după cum o dovedesc şi scrisorile transcrise în cronică68. Unirea va constitui de aici înainte un adevărat laitmotiv al Istoriei, datorită acţiunii insistente de a atrage pe toţi românii la catolicism şi datorită consecventei împotriviri a braşovenilor. în imediata apropiere a tratării anilor unirii, Tempea aşează un paragraf mai dezvoltat intitulat semnificativ Plîngerea oilor în mijlocul lupilor şi o bucată în versuri, de defăimare a primului episcop unit Atanasie, „om mojic”, „prea lesni de-amăgit”, „neam de jos, om de soi prost”. Cronicarul condamnă în cuvinte aspre şi ironice pe Atanasie, amăgit de „popii rîmle-neşti” cu titluri, la fel ca şi ceilalţi preoţi uniţi, amăgiţi şi ei cu pierderea iobă-giei şi cu privilegii, promisiuni nerealizate. Episcopului i s-a pus îndată paznic un teolog neamţ, încât nici nu s-a mai putut căi de fapta sa necugetată. Românii n-au câştigat din unire nici un folos material, ci „trag chinuri şi ţipă în cleşte”, iar cei care s-au împotrivit au păţit „cazne” ori au fugit peste munţi, în Ţara Românească. în versuri destul de vioaie, pe alocuri cu epitete usturătoare, e exprimată ideea că unirea a fost o înşelătorie pentru români: ,Aşijderea pre ai lui popi, Pre nişte ponivoşi, şi orbi, I-au amăgit cu nădejde "‘Ibidem, p. 62. “'Rmlu Tempea, ml. (/e/opl, p. (>;i fi.|, "" p. ftp-72. 26 OCTAVIAN ŞCHIAU, LlVlA BOT Că iobăgia ş-or pierde, Şi cum feciorii lor şi ei Vor fi nemişi, amar de ei. Că toate cîte lor le-au zis, Au fost batjocură şi rîs...”69. Stihuitorul observă controlul iezuiţilor asupra episcopului unit, prin teologul de la curtea acestuia, tratându-1 pe acesta cu vorbe deloc reveren-ţioase: „Dară Frenţ, chiar ca dracul, Ţinea tot asupră-i arcul Şi nici puţină încetare Nu-i da a nu-i sta în spinare”.70 Neştiinţa este, gândeşte cronicarul, una din cauzele care au dus la „plecarea” către „unie” a românilor: „şi fiind preoţii Ţării Bîrsei într-această vreme proşti şi neînvăţaţi de ajuns, le căuta să zică cum zicea el (popa Jipa, n. n.); că deşi zicea vreunii carii cunoştea momelele lui cîte ceva, el dată îi sărea asupra şi cu cuvinte grele îi probrăzia, atîta cît nici unui ţigan nu-i cu cale a grăi cuvintele ce grăia el preoţilor. Apoi, deşi mai era cineva şi vrea zice ceva, îi căuta să tacă înaintea lui, că precum zisem, îi făcea de mascara”71. Agitaţiile şi grijile provocate de vizita de propagandă a lui loan Patachi, episcopul unit şi de refuzul pomenirii lui în biserică, evocă situaţia bisericii din Şchei unde se rezolvau, uneori cu gălăgie şi chiar cu îmbrânceli72, toate păsurile şi necazurile ce ţineau de asuprirea naţională şi religioasă a orăşenilor, toate conflictele între preoţi. în astfel de prilejuri sărăcimea, „prostimea”, cum o numeşte limba veche, este atrasă, prin ademenire, când de partea unora, când de partea altora. Vizita, în aceleaşi scopuri, a episcopului Inochentie Micu Clain, nu se soldează cu ceartă, ca aceea a lui Patachi, dar cronica nu arată nici o înţelegere pentru activitatea lui curajoasă. Cuvintele spuse de episcopul unit, care a luptat atât de dârz pentru drepturile românilor transilvăneni indiferent de religie, la plecarea din Braşov, reproduse de cronicar, par a fi un sfat de liniştire la adresa sumeţiei braşovenilor ortodocşi, un sfat ce-i îndemna spre mai multă chibzuială în comportarea lor faţă de autorităţile cărora le sunt supuşi: „Pentru mine să nu aibă nime vreo bănuială, că n-am venit să supăr pe nime cu nimic, numai să zic să nu mai huliţi, precum am auzit în trecutele zile de popa Todor, că ştiţi că sînteţi supt biruinţa acelora şi cău-tîndu-vă în judecată nu veţi umbla bine”73. '“‘Ibidem, p. 67. Kntlu Tempea, ed. de faţă, p. 68. " Ibidem, p. 76. '"C. Miiflcn, O dinastie..., p. 34—35. M Unchi Tampon, ed. deJdţă, p. V24. Prefaţă 27 Episcopul venit din Blaj se referea probabil şi la numeroasele conflicte ale românilor braşoveni cu conducătorii saşilor, determinate de situaţia lor de supuşi, impuşi la o serie de interdicţii şi impozite. Bineînţeles, negustorilor români, în plină dezvoltare şi cu puternice legături în Ţările române, nu le conveneau aceste condiţii. Pe de altă parte intereselor lor economice vine să li se opună mereu situaţia de „toleraţi” din punct de vedere civic, realitate ce transpare şi din cuvintele adresate lui Radu Tempea, cu ocazia anchetării lui, de către conducerea cetăţii: „Să cade să fiţi ascultători de noi, că şedeţi pe moşia noastră, să nu fiţi rebelie”74. Independenţa naţională trăieşte în conştiinţa oamenilor de atunci strâns legată de aceea religioasă şi apărându-şi religia, preoţii bisericii îşi apărau şi interesele economice, făcând ei înşişi parte din pătura înstărită de negustori, unii foarte bogaţi, ai Şcheilor. Anchetarea lui Radu Tempea, pentru vorbele suflate de popa Todor saşilor, că nu e bucuros ca aceştia să se amestece în treburile românilor şi să-şi plece lor capul, descrisă în cronică cu rezonanţa evenimentului trăit de el însuşi, este deosebit de semnificativă. Cronicarul afirmă că saşii, înţelegând prin aceştia pe conducătorii cetăţii, erau de fapt mai de mult foarte supăraţi pe el pentru „nişte răspunsuri la cererea uşurărei greutăţilor oraşului”75. La acuza lor că românii stau pe moşie străină, le răspunde că moşii şi strămoşii au plătit grădinile. De altfel şi alte documente ale vremii spun acelaşi lucru: „Aşijderea de avem cîte o livadă, o cumpărăm în toţi anii la cetate. Iară adevărata iconomie a noastră este în pământ străin, vite, vii, munţi, livezi, stupi, rîmătorii proci”76. Radu Tempea face următoarea remarcă: „...fraţii sînt trimişi în sus pentru celelalte năcazuri”77, deci sunt pe drumuri pentru a interveni în legătură cu libertăţile spre care aspirau, iar delegaţia şcheienilor, plecată la mitropolitul sârbesc, a lăsat acolo o scrisoare şi a spus şi prin viu grai „...cum ne-am ţinut cu mare nevoie de nu ne-am unit şi de alte necazuri ce tragem lăcuitorii de aici. Şi prea sfinţia sa de starea noastră în pravoslavie foarte s-au bucurat, iară de traiul cel strîmt cum trăim cu saşii s-au mirat”78. Conducătorii sfatului, exponenţi ai clasei înstărite, se apărau spunând că românii au pretenţii neîntemeiate, că sunt neastâmpăraţi şi că ei au multe de îndurat din pricina lor. Cu ocazia venirii în vizită a episcopului de Cruşedol, românii sunt din nou suspectaţi că pun ceva la cale pentru a-şi câştiga noi libertăţi iar în fruntea listei se găsea Radu Tempea, urmat de Statie Grid, care, ce e drept, era mereu pe drumuri, ba la Râmnic, ba la Cantacuzineşti, ba la Iaşi sau la Belgrad, la Sibiu, la Viena n Ibidem, p. 137. '"Ibidem, p. 133. "\3lcrie Srmgliu, Documente.., V. Ilrnynv, Kjoft, p. 71, " Kntlii Tempea, ed. de falii. p. 13H. m Ibidem, p. iu<). 2H Octavian Şchiau, Livia Bot şi chiar la Moscova79. După cercetările întreprinse în legătură cu vizita episcopului de Cruşedol, pentru care intrigantul popă Todor „i-au adăpat din tainele noastre”80, saşii se plâng că românii, după ce aproape un an fuseseră liniştiţi, s-au adunat iar şi au făcut apel la Curte. Radu Tempea nu dă amănunte în legătură cu acea anchetă şi se referă mai mult la aspectele ce-1 privesc direct. Susceptibilitatea conducătorilor cetăţii e sugerată însă şi de o scurtă notaţie, al doilea punct al hotărârii sfatului oraşului după anchetă: „Săbor sau adunare de zece sau doaozeci de oameni să nu să mai strîngă”81. Cronicarului îi pare ceva firesc că aveau taine ale lor, din care popa Todor i-a adăpat pe cei din sfat. Cei ce trădează interesele comunităţii româneşti braşovene sunt întotdeauna dezaprobaţi. Popa Todor, concurentul la pro-topopie al cronicarului, vedea însă altfel situaţia. El „...s-au unit cu sfatul şi au îndărătnicit pe mulţi din prostime, ca să să supuie sfatului, să nu mai umble făcînd gîlcevi şi căutînd lucrul milei din decretul împărătesc, ce să să lase, că nu vor birui cu sfatul, zicîndu-le şi aceasta că popii ceialalţi şi goci-manii şi juraţii sărăcesc besereca cu chieltuialele acelea şi pe urmă tot nu vor isprăvi nimic, că sfatul are puterea tare şi nu vor putea birui, în tot chipul vrînd să zăticnească de-a mai căuta mila împăratului”82. Desigur că situaţia avea şi această faţă dar popa Radu Tempea era dintre aceia care nu se lăsau şi care mai aveau încredere în „mila împăratului”...! Conţinând date de interes restrâns în majoritatea lor, cronica lui Radu Tempea oferă totuşi printr-o serie de însemnări mărunte posibilitatea de reconstituire, chiar şi în unele detalii, a atmosferei istorice a vremii în care a trăit. Paginile în care Radu Tempea dezaprobă cu atâta tărie încercările de atragere a românilor braşoveni la catolicism sau în care-şi istoriseşte propriile conflicte, fie cu sfatul cetăţii, fie cu colegi de-ai lui, alternează cu informaţii mărunte, de mai puţină importanţă în aparenţă, dar care conferă acestei lucrări calitatea de cronică veritabilă. Include o serie de documente, mai ales scrisori, care vin să susţină afirmaţiile cărturarului braşovean. Se reproduce o scrisoare a patriarhului Callinic, cuprinzând aspre ameninţări şi blesteme la adresa celor care s-ar lua după Atanasie, „sau mai vîrtos a zice Satanasie” şi un izvod care fixează un regulament al servirii serviciului divin de către preoţi. Apoi cronica sare la anul 1710, când o altă mână notează o minune şi continuă cu însemnările lui Radu Tempea, care precizează că după unire preoţii Ţării Bîrsei şi Făgăraşului se hirotonesc în Ţara Românească şi nu în Transilvania. Se iveşte apoi iar un făcător de zavistie, Jipa, care, înţeles cu uniţii, încearcă să ia prin intrigi protopopia bisericii. /UC. Muşlea, Biserica Sfintiil Nicolae..., p. 189. "" Kadu Tempea, ed. de faţă, p. 133. 1,1 Ibident. "" Kadu Tempea, ed. de faţă, p. 134. Prqfaţă «9 Pentru anul 1718 este relatată pe larg foametea şi ciuma bântuind şi ţinuturile braşovene. Se transcrie apoi un jurământ de credinţă pentru legea ortodoxă al preoţilor şi al credincioşilor români ortodocşi din Ţara Bârsei şi al grecilor din compania comercială, făcut în 1723 şi un izvod al popii Statie, care, cu ocazia hirotonirii sale, face un puternic legământ că nu va călca legea pravoslavnică, procedeu de curând instituit în biserică. Cronicarul se întoarce apoi la necazurile ce le-a făcut Jipa oraşului, începând un nou capitol, transcriind şi scrisorile acestuia pline de intrigi şi viclenii, apoi o cerere de iertare. în capitolul următor se întrevăd diplomaticele stăruinţe ale autorităţilor imperiale de a slăbi contactul strâns al braşovenilor cu Ţara Românească, trecându-le până la urmă biserica în eparhia Râmnicului, acum sub administraţie austriacă. Din nou sunt transcrise mai multe scrisori datând din 1731, hrisovul lui Gheorghe Ştefan pentru milostenia ce o avea de primit biserica de la domnul Moldovei şi scrisoarea de răspuns a lui Manolachi, logofăt din Ţara Românescă, conţinând învoieli tot de natură economică; ambele relevă legăturile neîntrerupte cu Ţările române. Hrisovul lui Gheorghe Ştefan este înnoit apoi de Grigore Ghica, reprodus şi acesta în continuare. Tradiţia vie de sporire a cărţilor, de la biserica din Şchei, transpare într-o însemnare a cronicii din 1731 despre alcătuirea unei tiparniţe de către dascălul Petcu Şoanul, care tipăreşte primul calendar românesc. Acţiunea lui este consemnată ca fiind un eveniment deosebit. Cronica precizează că Şoanul a tipărit acest calendar după un „izvod” al popii Statie Grid; aşadar preoţii deţineau şi astfel de manuscrise, cu „gîcituri”, pe care însă biserica nu le accepta. Două copii ale scrisorilor episcopului Râmnicului pentru mai bună aşezare a treburilor bisericii sunt urmate de detalii ample cu privire la „gîlce-vile” ce s-au făcut de popa Todor. După vizita episcopului Inochentie Micu Clain, şcheienii se plâng domnilor Moldovei şi Munteniei care intervin pe lângă generalul Valis; acesta porunceşte vlădicii „să-şi păzească uniţii” iar braşovenilor să le dea bună pace. Aflând în 1735 că mitropolitul sârbesc a obţinut de la împărat anumite privilegii pentru neamul său de lege ortodoxă, preoţii braşoveni se grăbesc să se intereseze printr-o delegaţie trimisă la Râmnic. Se aleg doar cu câteva obişnuite scrisori, pline de sfaturi şi promisiuni de purtare de grijă. Istoria se termină cu reproducerea unor porunci trimise de protopopul Radu Tempea în vederea înlăturării unor neajunsuri ce persistau în special în bisericile de la sate. Urmează scurte însemnări care notează la 1740 şi pe fiul cronicarului, dascălul Radu, devenit diacon, apoi două informaţii, făcute de altă mână, prima notând moartea lui „taica protopop Radu Tempea", iar a doua aşezarea lui Kuslnlie Grid în locul celui pristăvit. 30 OCTAVIAN ŞCIIIAU, LlVIA BOT Din poruncile pe cure le trimite protopopul Radu Tempea preoţilor Ţării Bârsei se vede că ţăranii, trudiţi desigur de munca istovitoare, nu se osteneau prea mult pentru cele sfinte, odată ce nici cruce nu ştiau să-şi facă toţi, ca să nu mai vorbim de cunoaşterea unor rugăciuni. Aşa cum rezultă din aceeaşi circulară, sau din alte notaţii ale cronicii, comportarea multor preoţi şi pregătirea lor teologică lăsau mult de dorit. Aşa, de exemplu, se porunceşte: „Cele şapte taini să învăţaţi, să nu vă paie glumă, că va fi cercare de acestea i proci. Aşijderea şi-alte năravuri grele, precum cei ce au nărav rău de înjură orice fel de înjurătură, să căutaţi să-i învăţaţi şi foarte să-i certaţi să să părăsească, ca să nu-şi răpuie sufletele”83. Pe alocuri Radu Tempea se întâlneşte cu spiritul la fel de caustic al lui Antim Ivireanul din Didahii. O scrisoare asemănătoare a episcopului de Râmnic sugerează mizeria satelor, cu biserici sărace şi cu preoţii aproape confundaţi cu marea masă de iobagi. Episcopul porunceşte bunăoară: „Şi sfîntul potir să nu fie spart ca să curgă sfîntul sînge, nici să fie de lemn sau de lut...”, „Sfîntul discos sau sfînta lingură să nu fie de lemn”, „Sfîntul burete să nu fie soios”, „Sfînta copie să fie de her fără plăsele, iară să nu fie cuţit”, „Sfînta precestanie de peste an să vază să fie sfărîmată şi uscată frumos, iară să nu fie agneţul întreg sau muced; şi să să ţie în sfîntul oltari (iară nu acasă)” etc. Mai încolo se cere ca biserica să fie îngrădită „cu bolovani, sau stobor, sau cu gard, să nu intre vite”. Preotul şi diaconul „pentru cinstea darului şi preoţiei lui să-şi facă haine de postav şi să poarte cizme, iar să nu fie slobod să poarte haine albe şi opinci, ca să să osebească cinstea portului preoţesc de oamenii cei proşti, pentru ca să nu să micşoreze cinstea darului preoţesc cu portul ţărănesc” iar slujba să o facă „pe deplin”84. Atmosfera de misticism se potriveşte mentalităţii cronicarului. Sunt însemnate ca evenimente deosebite diferite „minuni”, sau interpretează în felul în care-i convine anumite pretinse „semne”. Aşa, spre exemplu, în ziua sinodului de la Alba Iulia, cu ocazia unirii, „Cînd au fost cătră sară, dat-au Dumnezău acela vînt, cît au risipit coperişurile de la toate grajdurile mînăstirei, de au rămas şute. Aceasta au arătat văduvia mînăstirei, iară cu sunetul surlelor şi al trîmbiţelor şi al tobelor au arătat cuvîntul lui David (Psalm 9,7), care zice: Perit-au pomenirea lor cu sunet şi Dumnezău petrece în veci.”85. întregul cuprins, uneori de interes foarte restrâns, alteori de interes mai larg şi cu semnificaţii evidente, a fost tratat în fugă sau total neglijat de istoricii literaturii vechi, cu toate că la o analiză mai atentă i se pot găsi autentice valori documentare, lingvistice şi pe alocuri chiar literare. H;l Radu Tempea, ed. de faţă, p. 148. Radu Tempea, ed. deJdţâ, p. 117—119. Ibidem, p. (>4. Ţinând seama de adevărurile istoriei transilvănene din vremea respectivă, Istoria lui Radu Tempea este un document valoros. însemnările de fapte şi atitudinea cronicarului faţă de ele pot ajuta la reconstituirea atmosferei vremii sub diferite aspecte. Acţiunile românilor braşoveni sau reacţiile lor la propaganda unirii şi la dependenţa de conducerea săsească a cetăţii sunt determinate de aspiraţiile clasei înstărite a românilor din Şchei, aspiraţii care se identifică până la un anumit punct cu acelea ale întregii mase româneşti ortodoxe. Cronica poate servi şi ca instrument de cercetare a conştiinţei românilor din acea vreme, în special a păturii care se ridica pe plan economic. Continuarea vechii tradiţii culturale a Şcheilor Braşovului, existenţa aici a multor preoţi şi orăşeni învăţaţi, dovedesc aspiraţiile acestor pături orăşeneşti spre cultură. Legăturile atât de strânse şi de complexe cu celelalte două ţări române, pe care cronica le sugerează mai mult decât le dă în amănunt, sunt văzute de autor ca lucruri fireşti şi de totdeauna. Preocuparea lui Radu Tempea, exclusivă, pentru viaţa comunităţii româneşti din Şchei, dă cronicii oarecare iz de patriotism local, explicabil pentru scopul scrierii sale. Cititorul de azi al acestei istorii rămâne cu o impresie generală de mărginire a mentalităţii oamenilor, dar agitaţia şcheienilor pentru drepturi şi libertăţi face să se simtă ritmul susţinut al ridicării unei pături româneşti tot mai conştiente. Se presimt transformări care vor duce în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, şi mai cu seamă spre sfârşitul lui, la importante fenomene de dezvoltare a culturii şi civilizaţiei româneşti din Transilvania. A vorbi despre arta literară a cronicii lui Radu Tempea înseamnă a sublinia calităţile lui de narator, a evidenţia posibilităţile variate de redare, între care dialogul şi convertirile lui „indirecte” au un rol deosebit, a dovedi că această istorie constituie o pagină din literatura veche. Compararea ei cu singurul model pe care l-a avut şi l-a reprodus cu mici modificări, cu cronica popii Vasilie, arată că, deşi continuă exemplul predecesorului său, urmărind evenimentele cronologic, Tempea scrie deja altfel istoria, cu participarea sa subiectivă, cu o bună doză de pasiune chiar şi în pasajele care nu angajează direct propria-i persoană. De altfel, chiar şi hrisoavele, izvoadele, scrisorile, copiate şi aşezate de Radu Tempea în cronică, se caracterizează în multe locuri prin forţa şi vigoarea expresiei, primite din folosirea limbii vii, ca material turnat în expresia literară deosebit de îngrijită. în general, cronica se prezintă sub forma unei naraţiuni domoale, uneori monotone, înviorată pe alocuri de construcţii sau expresii populare, care fac notaţia mai plastică, sau chiar de pasaje ce beneficiază de aspecte speciale ale stilului. Descrierea unei minimi, într-o însemniire a cronicii, este făcută prin comparaţii simple, de factură populară. I.a Icoana la care s-a petrecut minu- 3* OCTAVIAN ŞcillAII, LlVIA BOT nea „...s-au ivit o lăcrămă ca o linte, tocma în coada luminii ochiului stîng, iară a doua zi... au ieşit ca un izvoraş foarte luminat pre obrazul sfîntului chip şi au izvorît pînă în ziua sfintei învieri, cătinel; şi pînă a doua zi, în lunea Paştilor, foarte frumos, de au ajuns pînă pă braţele sfîntului chip ... în vremea chindiei miercuri, au început din celălalt ochi dirept de au izvorît aşijderea; şi unde au încetat izvorul era tocma ca un nastur; şi izvorul era tocma ca untu de lemn curat; iară sfinta icoană era aprinsă ca un bojor şi pe obraz ieşise mulţi năsturaşi ca untul de lemn”86.Când cronicarul se opreşte pentru relatarea mai detaliată a unui eveniment, povestirea capătă aspectul unui tablou de epocă. Spre exemplu, relatarea înscăunării episcopului unit la sinodul de la Bălgrad: „în vreme ce au ieşit vlădica pre poarta mitropoliei, mergând în cetate să-şi ia domnia, mergea înainte mult nărod de preoţi, câte patru, câte patru, şi vlădica cu leagănul după ei şi, ducând înaintea lui praporul, au căzut din suliţă jos. Aceasta arăta că s-au dus de la el bla-goslovenia şi au rămas în boierie. Iară după ce s-au ridicat noceagoş, i s-au închinat steagul ţării şi s-au unit cu alţii, în glas de surle şi de trâmbiţe şi de tobe; şi, ieşind din cetate, au venit la mitropolie; acolo au arătat ponctu-rile de mai sus scrise, care vor să le ţie. Atuncea braşovenii cu Ţara Bârsei şi făgărăşanii, cu toţii s-au lepădat că nu le vor ţinea; iară ei, împingîndu-i de spate, i-au scos din mînăstire”87 O scenă de gâlceavă din biserică are trăsături pronunţat dramatice: .Atuncea popa Todor, luînd cu sine mulţi oameni, au mers la beserecă şi s-au îmbrăcat de liturghie şi au început a proscotidi; şi într-aceea au venit şi protopopul cu ceialalţi preoţi şi cu gocimanii şi cu juraţii, zicînd popei lui Todor: — Ce poate fi aceasta de nu asculţi să fii îngăduitori să nu pomeneşti pe mitropolitul Ugrovlahiei, ce pe rîmniceanul, că noi de nu vom pomeni pe rîmniceanul pînă-1 vom şti că stă în pravoslavie, vlădica al uniţilor numai-decît va pune mîna pe noi şi aşa mai curînd ne vom surpa la unie. Atunci popa Todor, ieşind de la proscomidie cu copia în mînă, răstin-du-să şi zicînd că: — Nu tăceţi să isprăvim sfinta liturghie şi atunci vom vorbi! Ceştealalţi zicea: — Să nu pomeneşti de mitropolitul Ugrovlahiei! Milostiva-sa zicea că: — Nu voi pomeni pe rîmniceanul! Şi aşa, netocmindu-să şi mare gîlceavă făcîndu-se, au poruncit popa Todor unora din prostime să scoată afară pe unii din orăşani carii mai stau cu cuvîntul. Şi aşa au ieşit protopopul şi alalţi preoţi şi gocimanii şi juraţii şi alţi cîţiva oameni dinainte”88. Mf* Radu Tempea, ed. de faţă, p. 73. H'lbidem, p. 63-64. MHRadu Tumpcm, ed. deJ'a{ă, p. 121-122. Prqfaţă 33 Nucleul unei povestiri cu tâlc îl găsim şi în relatări ca aceasta: „Aflîndu-să vro şase, şapte ţigani la poartă, daţi la papistaşi, unii din negrija protopopului Florei, alţii de alte năcazuri, venit-au unul de acela şi au cerut voie de la protopopul Florea să-i boteze un copil, zicînd că: — De m-am făcut eu papistaş de ce m-am făcut, muma copilului nu e papistăşită şi mi-e voia să să boteze aici. Şi făr de ştirea celorlalţi preoţi Ga carii venise şi nu vrusese să-l boteze) au dat protopopul Florea răvăşel de l-au botezat popa Petcu, de care lucru aflînd paterii multă gîlceavă au făcut tuturor, pîn s-au ales că este botezat cu răvaş protopopesc. Şi aşa popa Petcu au scăpat şi au rămas gîlceavă pe protopopul Florea. Şi neavînd cum face, au făcut pace cu ei de le-au dat un păhar de argint poleit de pol cofă şi bani de s-au făcut la florini 44, ca să nu să mai amestece popii rumâneşti a sluji papistaşilor.”89 Dialogul întăreşte autenticitatea faptelor povestite şi potenţează tensiunea întîmplărilor. Aşa, de pildă, generalul cetăţii le ordonă preoţilor: „Popii rumâneşti din Braşov să nu mai pomenească pe nice un vlădică din carii sînt în Ţara Turcului, fără numai pe împăratul nostru să-l pomenească, nici să mai asculte de ei, nici de afurisania lor... şi cetind porunca au întrebat: vor să asculte de acea poruncă au nu? Deci cele ce au priceput au răspuns: — Şi cum să poată fi să nu ascultăm noi de arhiereii legii noastre, nici să-i pomenim? Zicîndu-i şi aceasta: — Dară, paterii, carii sînt în ţările de supt ascultarea turcului, au nu ascultă de papa, nici îl pomenesc? Şi altele multe, la care ajungîndu-1 cu vorba, răspundea că: — La mine nu şti!90 Şi preoţii iară că : — Şi noi nu ştim. Şi iară au răspuns că: — Pe luminatul împărat l-am pomenit totdeauna şi-l vom pomeni, iară de arhiereii legii noastre ca să nu ascultăm, nici să-i pomenim, nici de afurisania lor a nu ne teme, nici cum nu vom putea. încă şi altele multe s-au deşpotoluit ca la doao ceasuri.”91 Atunci când cronicarul însuşi este martorul celor narate, dialogul este punctat de gesturi, de tonul vocii, astfel încât portretul lui se conturează pe deplin. Dârzenia, firea semeaţă şi mândră a protopopului, se dezvăluie mai ales cu ocazia anchetării sale de către gospodarii municipalităţii, după ce Rudu Tempeu, ed. de fa(d, p. 134-137. g"Kxpresia a fost înregistram fidel (ndlclt grciyillt), prohahil cu intenţii ironice, de Radu Tu ni pun. (n. ed.) gl Uadu Tempen, ed. dej'. ** Ibidem, p. 57- 36 Octavian Şciiiau, Livia Bar lele şi cu laudele lui într-un chip şi într-altul mult au mijlocit în cîţiva ani ce au ţinut protopopia...”97. Despre popa Oprea notează că era „om tînăr şi cu fire bună”, iar diaconul Gheorghi era „om deliu şi prea beţiv”. Pagini de observaţie documentară realizează Radu Tempea cu prilejul prezentării foametei şi ciumei care au bântuit ţinutul Braşovului în 1718: „într-această vară au fost multă secetă, cît primăvara era grîul cu doi florini găleata, iar deaca au văzut oamenii că nu e ploaie să să poată face bucatele de primăvară, pînă la iulie s-au suit găleata de gnu la trei florini, iar la septemvrie s-au suit la cinci florini; iar de la septemvrie, de cînd şi cetatea s-au închis, s-au vîndut găleata cu şase florini şi bani 60, şi mălaiul tot ca grîul. într-această vreme... sărăcimea mînca turtă de in de la pioa de ulei”. Imaginea se completează în rânduri de notaţii de proces verbal: „Iară în Şchiai s-au început ciuma într-acesta chip: avgust 3 au murit în Ciocrac Mihai, zet şahanului Radului, care nu s-au ivit, socotind cine l-au scăldat că sînt nişte gîlci alte, din care tocma la septemvrie 11 au murit tot într-acea casă o fămeie streină; şi simţind puţin, n-au cutezat vecinii să untre, pînă ce au dat de ştire şi au trimis domnii bărbieri să vază de e ciumată au ba...”98. Seceta şi ciuma au lăsat urme dureroase: „Şi prin postul cel mare începu foametea a să întări şi pe după Paşti, că era găleata de grîu florini opt, malaiu tot aşa, turta de ulei bani zece; şi în postul cel mare mînca oamenii sînge de vită cu tărîţe şi mînca rînsă; şi atît să făcuse oamenii negri ca tăciunii şi mie-una ca pisicii”99. Dezastrul era atât de mare încât „să întărise omorul, cît să spârease oamenii că nu va mai rămînea nimini”100. Există în aceste însemnări ceva specific notaţiei jurnalistice caracteristice însemnărilor lui Radu Tempea şi în alte pasaje ale istoriei. Se simte desigur în fraza lui Radu Tempea şi influenţa stilului cărţilor bisericeşti mai ales atunci când deplânge rătăcirea uniţilor: „Ajutaţi-ne a plînge pentru fraţii noştri, carii au rătăcit din pravoslavie, mai mulţi de o mie de preoţi bogaţi şi din mireni, orbi trăgînd pre orbi, toţi într-o zi căzură într-o groapă. în ce chip curva să împodobeşte împotriva ibovnicilor săi, aşa şi Atanasie, îmbrăcîndu-să în toate odăjdiile arhiereşti şi preoţii în feloane, să uniră cu papistaşii, călcînd hotarăle sfintelor săboară. închiseră ochii să nu vază scripturile, urechile lor plecară spre surle şi trîmbiţe şi lunecară în becisnicia cea cu dobe”101. Aceeaşi influenţă se constată şi în versurile incluse în cronică. Cu stângăcii inerente, dar nu fără o anumită forţă a expresiei, versul se realizează prin mIbidem, p. 76. ,,H Kndu Tempea, ed. de faţă, p. 77-78. w Ibidem, p. 83. '""Ibidem. "" Ibidem, p. 63. /Vq/a (â 37 mijloace simple. Astfel, Atunasie e „ticăitul”, „pierdutu”, iar popii uniţi sunt nişte „ponivoşi şi orbi”, papa fiind personificat în „cucă rîmlenească”: „Iară cuca rîmlenească în veci să să potolească, Ca să nu ajungem noi Să ne-mbătăm de-al ei hămei”102 Desigur că prozaismul versurilor nu este salvat de cele câteva comparaţii dar, luate în ansamblu, îşi au fără îndoială importanţa lor ca un moment de prozodie veche românească. însăşi încercarea de exprimare rimată a ideilor şi faptelor, pentru această vreme, reprezintă un element ce trebuie reţinut în contextul cultural al epocii. Semnalarea câtorva dintre fragmentele mai izbutite ale cronicii, sugerând efortul vizibil al lui Radu Tempea pentru evadarea din monotonia relatării evenimentelor în stilul cronicăresc, efort ce conferă textului pe alocuri culoare şi plasticitate, ne îndreptăţeşte să acordăm acestei cronici un loc mai important în istoria literaturii române vechi. Locul ei este în apropierea imediată a marilor cronici româneşti, mai ales prin forma deosebit de îngrijită a exprimării. Un argument puternic al valorii cronicii este limba ei. Satisfacţia lăsată azi de lectura textului este dată de valoarea documentară a limbii (ca moment în istoria limbii literare) şi de puterea ei expresivă actualizată. în acelaşi timp, cronica lui Radu Tempea poate sta ca mărturie a unităţii limbii române vechi. Istoria lui Radu Tempea este o sursă de fapte şi întâmplări care ne pun în contact cu societatea românească activă a Braşovului, cu aspiraţiile ei, văzute prin prisma unui reprezentant al clerului ortodox, aspiraţii şi acţiuni care conţin germenii realităţilor de mai târziu ale dezvoltării societăţii româneşti din Transilvania. Ea este un exemplu pentru cronicarii braşoveni ce au urmat şi este mai cu seamă o dovadă a continuităţii culturii româneşti transilvane. Istoriile culturii şi literaturii româneşti au lăsat un gol pentru această perioadă, făcând un salt la mişcarea de răsunet a Şcolii ardelene. OCTAVIAN ŞCHIAU LIVIA BOT Kndu Tompim, <*(/. p. (H). NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI Transcrierea textului cu litere latine s-a făcut după sistemul de redare interpretativă, respectîndu-se particularităţi ale limbii textului şi conform normelor ortografice curente. Interpretarea unor semne cu valori multiple s-a făcut în felul următor: 0 a fost redat ca e sau ie în funcţie de valoarea pe care o are şi s-a transcris conform normelor ortografice actuale:ic^t= care, botfiii = boierie, tm = taie, tcif>z = muntenească, otTetvtAi= osteneală, npgo'Ptc 1= preoteasă, r«pit= carea (pentru că apar formele articulate ale acestui pronume: carele, carii), tgT4T>t= cetatea, Aiywtt= aţinea, AvkA't, ai^ac = acelea, acele, atţAv&ere ■ într-aceste, beokţeKi= beserecă (şi pentru că apare şi befM(ji>tx= Filşteh (mai ales că se scrie şi fM(pex). Conform scrierii actuale a limbii literare, nu s-a ţinut seama de posibilitatea unei pronunţii mai deschise a lui e în Transilvania şi în consecinţă nici nu s-a marcat o astfel de pronunţie. a fost redat prin ia, ie sau chiar ea: rieArtf*Ai=chieltuială, ieAincii/= fiu-său, obHiAn= = obiceaiu, <> şit ticăloşaşte în anul 7140. Iară după ducerea popei lui Stan de aici, rămas-au protopopul Costandin sîngur; deci au luat pre popa Mihail de l-au ţinut lingă sine. într-această vreme s-au pristăvit popa Manuil din Zămeşti; deci au poftit satul pe popa Mihail de aici şi l-au îngăduit de au mers acolo. După aceea s-au preoţit popa Dimitrie de au fost lîngă protopopul Costandin; şi puţin trăindu-i preoteasa, au murit. Ce n-au trecut vreme multă şi s-au iertat de preoţie şi s-au însurat; şi au dobîndit un cocon; deci au murit mirean. în urma lui a luat protopopul Costandin lîngă sine pe frate-său, popa Vasilie; şi au fost cu sine pînă la moartea sa. Şi foarte au purtat sfinţia-sa grija beserecei de cuvîntul lui Dumnezău, că şi pre mulţi creştini i-au îndemnat de au îmfrumşeţat 4 r. besereca şi au deres cru/cile pre turn. 1628 (7137), iară din venirea bolgarilor 237. S-au pristăvit şi protopopul Costandin, noiemvrie 22 şi au trecut în viaţa ceialaltă unde însuşi Hristos ştie. Trăit-au într-această lume ani 42; şi preot au fost ani 23. într-această vreme au rămas protopop Vasilie, în locul fră-ţîni-său. Venit-au popa Mihail de la Zămeşti de au fost lîngă milosti-va-sa, ghenarie 3, şi au preoţit al doilea rînd în sfînta beserecă ani 4 şi 5 luni. 1633 (7141), iară din venirea bolgarilor 241, iunie 9 zile. în zioa de sfînta Troiţă s-au pristăvit popa Mihail; şi au preoţit aici şi în Zămeşti cu totul ani 24; şi s-au îngropat cu cinste. în urma milostivei-sale au fost preot mic popa Pavel, feciorul lui Vasilie diacul; şi s-au pristăvit şi s-au îngropat în tinda beserecei, în groapa părinţilor lui. După aceea s-au preoţit popa Gheorghi, feciorul unui creştin de aici, al Vîlcului Răchinei, nepotul popei lui Stan, care-1 scoaseră de 4 v. aici. /* Iară cînd au fost anul de la Hristos 1659, de la Adam 7167 fevru-arie 25, s-au pristăvit protopopul Vasilie, fratele părintelui Costandin, fiul popei Mihai; şi s-au îngropat în sfînta beserecă cu cinste. Popa Gheorghi au rămas preot după aceea, care era nepot popei lui Stan, care-1 scoaseră de aici. Ce puţină vreme au trăit şi s-au pristăvit, martie 10, într-acel an. 1659. Sculatu-s-au creştinii de aici şi au adus din Zămeşti pre popa Smadul la această sfîntă beserecă, cu voia cinstitului sfat şi cu voia sătenilor de acolo, de fu protopop. Şi tot într-acel an s-au sculat * Aici sc încheie reluarea cronicii popii Vasilie, vechea istorie a bisericii Şeheilor, azi pierduţii. Vezi textul păstrat în limba germană, la Anexe, p. i.V) U>H. (n, ed.) Istoria Sfintei Hesmwi a ŞtMIor Hrn^wiilui Ion, feciorul Florei Corbei, să să facă popă, făr voia orăşanilor şi făr a părintelui protopopul Smadul. Şi au mers în Ţara Rumânească şi au venit nepreoţit; deci au mers la Belgrad şi tot au venit nepreoţit. Iară văzînd orăşanii că nu va putea fi sfînta beserecă far de preoţi, ca să nu să ştirbească slujba sfintei besereci, căzut-au oraşul, cu mic, cu mare, la Văsii dascălul, sin Stanciul Hoban, care era dascal la sfînta beserecă şi i-au zis să să preoţească şi cu multă rugăminte l-au plecat; şi i-au purtat oraşul grija de i-au isprăvit de toate trebile pe la domni. Deci gătindu-să Văsii dascălul să meargă la preoţie, / trimis-au 5 r, oraşul şi pe Ion, sin Florei Corbea gocimanul, însă cu multă rugăminte l-au luat Văsii dascălul lîngă dînsul. Şi au mers amîndoi şi s-au preoţit la părintele Sava, mitropolitul din Belgrad, şi pentru rugămin-tele oraşului au preoţit şi pe Ion, sin Florei gocimanului, împreună cu Văsii dascălul. 1659 (7167), mai 17. Şi au venit amîndoi preoţi în sfînta beserecă a Şcheilor Braşovului. Şi într-această vreme mai înmulţindu-să creştinii aici în Şcheii Braşovului şi fiind popa Radu, sin Băilă, de aici din Şchei, preot la sate în multă vreme, într-acea lipsă a oraşului de preoţi, s-au prile-jit şi molitva-sa aici; şi, fiind cei trei preoţi aici, nu-1 îngăduia, însă protopopul Smadul şi cu popa Ion, iară popa Văsii şi cu o samă de oameni de oraş merseră la măria-sa judeţul Herman Mihai; şi măria-sa le-au făcut aşezămînt să fie patru preoţi să păzească sfînta beserecă şi oraşul. Anul 1659, iar de la Adam 7167. într-această vreme fiind omor de ciumă aici în Braşov, pristăvitu-s-au protopopul Smadul; şi l-au îngropat în tinda beserecei cea mare înaintea uşei clopotniţei, cu cinste. Şi tot pre acea vreme au murit şi preoteasa popei lui Ion, sin Florei gocimanului; deci au rămas la această sfîntă beserecă trei preoţi: popa Văsii Hoban şi popa Radu Băilă şi popa Ioan Corbea. Tot într-acest an ce scrie mai sus /, 1659 (7167), au rămas popa 5 v. Văsii protopop cu voia domnilor, anume: Mihai Herman, velic judeţ şi Mihai Golcimid, star sud şi cu voia a tot cinstitul sfat al Braşovului, şi cu voia a tot oraşul. După aceea s-au sculat Vîlcul, sin popei Gheorghi, care era nepot popei lui Stan, care l-au scos de aici, şi au umblat la cinstitul sfat să-i facă deres ca să să preoţească aicea. Deci văzînd Vasilachi, sin protopopului Vasilie, că umblă Vîlcul să să preoţească, fiind el mai mare şi mai de bună rudă, sculnlu-s-im şi el să să preoţească. Deci au îngăduit cinstitul sfat şi au mers ninîiuloi In părintele Ghenadie, la Belgrad, Nă să preoţească. Deci vă/.îndu i Nl'luţin nii că sînt tineri şi neînvăţaţi, Kadii TlCMI'KA r>a datu-le-au multă certare şi n-au vrut să-i preoţească, ce au venit acasă nepreoţiţi. După aceea au mers iar amîndoi în Ţara Muntenească, la părintele mitropolitul Ştefan. Deci văzîndu-i şi sfinţia-sa că nu-s destoinici, n-au vrut să-i preoţească. Deci văzînd ei aceasta sculatu-s-au şi s-au dus la părintele Serafim, episcopul Buzăului, şi i-au preoţit. Şi au venit, 1668 (7176), amîndoi preoţi în sfînta beserecă, octomvrie 23. După aceea popa Ion Corbea, fiind văduv şi tînăr, s-au iertat de preoţie şi s-au însurat. Deci au rămas iar patru preoţi şi anume: protopopul Văsii Hoban şi popa Radu Băilă şi popa Vasilachi, sin proto-6 r. popului Vasilie, şi popa Vîlcu, / sin popei Gheorghi. Preoţit-au popa Radu Băilă într-această sfîntă beserecă 7 ani şi cîteva săptămîni şi multă scîrbă au petrecut de la nepriatini. Precum au spus unii, cu vrăjituri şi cu alte nepovestite lucruri sau să zic otrăvi, l-au fost scos din minte de n-au fost ştiind cînd ce să cade a sluji, pînă ce ş-au făcut obşteasca datorie. 1669 (7177). S-au pristăvit popa Radu Băilă în dumineca Tomei; şi fiind siriman, neavînd prilej să dea adetul sfintei besereci pentru groapă, sculatu-s-au popa Vîlcul şi cu popa Văsilachi şi Pătru Mareea cu doi sau trei oameni şi n-au îngăduit să-l îngroape în sfînta beserecă, ce l-au îngropat în curtea beserecei. Mai preoţit-au popa Vasilachi încă un an şi jumătate; şi au preoţit cu totul ani 8 şi luni 9. 1671 (7179) septemvrie 8. S-au pristăvit popa Văsilachi şi l-au îngropat în sfînta beserecă cu cinste. Deci, rămîind protopopul Văsii şi cu popa Vîlcul, ziseră orăşanii că le-ar mai trebui încă doi preoţi în locul celor pristăviţi; şi vorovindu-să aceşti doi preoţi ziseră că vor ţinea oraşul cum l-au ţinut şi mai nainte vreme doi preoţi. într-această vreme s-au sculat popa Staicu, sin Stoicăi Staicul de aici, fiind preoţia sat la Turchiş, şi cu cîţiva orăşani de-ai lui şi au mers 6 v. la măria-sa judul Ţaco Davăd ca să-l îngăduiască să fie / preot aici la sfînta beserecă. Deci înţelegînd protopopul Văsii şi cu popa Vîlcul merseră şi ei la măria-sa judeţul şi nu-1 îngăduiră şi multă gîlceavă să făcu între preoţi şi între orăşani. După aceea să sculă popa Vîlcul şi călcă jurămîntul şi legătura ce avusese cu protopopul Văsii; şi, luînd mită de la popa Staicu, au mers amîndoi la măria-sa judeţul şi cu cîţiva orăşani şi l-au îngăduit de au încăput popa Staicu preot la sfînta beserecă, făr de voia protopopului Văsii, în anul cel mai sus semnat. Văzînd aceasta protopopul Văsii cum popa Vîlcul l-au viclenit şi s-au făcut mai mare decît sfinţia-sa, fiind pe acele vremi popa Oprea, sin Roman de aici din Şchei, preot la Satul-lung şi acest popă Oprea era nepot de sor preotesei popei lui Văsii protopopul, sculatu-s-au protopopul Văsii şi au luat pre popa Oprea lîugă sine şi au mers la Istoria Sfintei llesmel a Ifvheilor Hraşomilui Prima pnginfi din mimiiNcrimil Istoriei Ini Ktulu Tniiipaa, ruprin/.îiul titlul gi subtitlul Radu Tkmpua Fila 11 r, din manuscrisul Istoriei lui Radu Tampon Istoria Sfintei Hescivvl a Ifehvtlor Hni^twiilnl măria-sa judeţul Ţaco Davăd şi cu mulţi orăşani de cinste. Deci văzînd măria-sa pe popa Oprea om tînăr şi cu fire bună, îngăduit-au măria-sa pre voia părintelui protopopului şi pre voia oraşului şi au încăput popa Oprea preot la această beserecă în zilele măriei-sale judeţului Ţaco Davăd, 1671 (7179), dechemvrie 23. Deci înmulţindu-să preoţii şi fiind iară patru preoţi la această sfîntă beserecă, anume: protopopul Văsii şi popa Vîlcul şi popa Staicu şi popa Oprea /. Deci, fiind popa Vîlcul om can trufaş şi slab de minte, 1673 (7181), sculatu-s-au asupra protopopului Văsii cu multă gîlceavă şi cu pîră, ca să să ridice el protopop. Şi neputînd încăpea, fiind într-acea vreme săbor mare în Bălgrad, protopopul Văsii era dus în Ţara Muntenească pentru trebile oraşului cu ştirea măriei-sale judeţului Ţaco Davăd şi cu ştirea a tot cinstitului sfat, în zilele măriei-sale lui Grigorie Ghica voievod, pre acele vremi s-au sculat popa Vîlcul de au mers la săbor în Belgrad cu multă pîră şi vînzare asupra protopopului Văsii, zicînd că adecă au fugit în Ţara Muntenească şi cum că nu ascultă de părintele vlădica Sava şi de săbor. Deci crezînd vlădica şi săborul cuvintele lui cele deşarte, făcut-au carte de la craiul [...] şi a sfinţiei sale vlădi-căi Savei şi a săborului, ca să fie protopop aicea la sfînta beserecă. Deci viind aici, prilejitu-au de au venit şi protopopul Văsii din Ţara Muntenească şi, înţelegînd de acele lucruri, mers-au la măria-sa judeţul Ţaco Davăd de i-au spus; şi măria-sa i-au zis să meargă să-şi păzească scaunul său. Deci, fiind gîlceavă între dînşii, avut-au întrebare şi înaintea cinstitului sfat; deci şi cinstitul sfat au dat poruncă ca aceea protopopului Văsii să meargă să-şi păzească scaunul şi sfînta beserecă, ca şi mai-nainte; şi cărţile de protopopie ce adusese popa Vîlcul i le-au luat şi i-au dat multă certare zicîndu-i să să lase mai mic./ După aceea tot umblînd popa Vîlcul cu scrisori la vlădica, scîrbi-tu-s-au părintele vlădica pre protopopul Văsii şi au scris cărţi cu rău la* măria-sa craiul asupra protopopului Văsii. Deci, văzînd măria-sa judeţul Ţaco Davăd şi cu tot cinstitul sfat meşterşugurile popei Vîlcului, chiematu-l-au înainte dimpreună cu toţi preoţii sfintei besereci şi multe cuvinte grozave de certare i-au zis, cît şi de aicea au vrut cinstitul sfat să-l scoaţă; şi l-au pus şi la închisoare în multă vreme. Iar protopopului Văsii i-au dat poruncă să meargă să-şi păzească sfînta beserecă. După aceea le-au făcut cinstitul sfat pace şi au dat porîncă popei Vîlcului să meargă cu oameni buni la protopopul Văsii să-şi ceie Iertăciune. Deci au căzut cu oameni buni la sfînta beserecă înaintea protopopului Văsii şi s-au rugai să-l ierte şi l-au iertat. Radii Tkmpiia 56 Tîmplîndu-să într-aceea vreme de au venit părintele vlădica Sava în sat în Vlădeni de au sfinţit sfînta beserecă ce s-au făcut acolo, porun-cit-au să meargă protopopul Văsii şi cu popa Vîlcul acolo. Deci au mers protopopul la măria-sa Ţiimîn Deadrij, judeţul, şi au cerut învăţătură: merge-va au ba? Deci măria-sa i-au zis să meargă; şi au trimis şi pre popa Oprea cu dînşii, să vază de va fi acolo vreo gîlceavă între dînşii. Văzînd părintele vlădica cum au umblat popa Vîlcul cu poveşti 8 r. deşarte / şi cum protopopul Văsii este om dirept, deci au avut protopopul cinste şi socotinţă şi, întorcîndu-să vlădica înapoi, dat-au poruncă popei Vîlcului să fie mai mic şi protopopul Văsii să fie mai mare, cum au fost. 1675 (7183). Chiemat-au vlădica pe protopopul Văsii în Belgrad la săbor. Deci protopopul au mers că ştia că-i sînt lucrurile aşezate toate. Iară popa Vîlcul, ştiind pre protopopul acolo, sculatu-s-au de au trimis carte cu multă pîră şi poveşti deşarte la vlădica şi la săbor, care carte au încăput în mîna protopopului, ce i-o a luat vlădica cu sila. Şi, după ce i-o a luat, mult val au făcut protopopului împreună cu săborul. Deci viind protopopul Văsii acasă, trimis-au vlădica cărţi după dînsul la măria-sa judeţul Ţaco Davăd şi la cinstitul sfat şi la orăşani să nu priimească pre popa Văsii să fie protopop, ce să fie popa Vîlcul protopop, pînă va veni vlădica aicea în Braşov. Atuncea măria-sa judeţul Ţaco Davăd, velic, şi Simon Deadrih, judeţul cel bătrîn, şi cu tot cinstitul sfat, deaca cetiră cărţile, pricepură meşteşugurile popei Vîlcului şi dederă poruncă protopopului Văsii să-şi păzească scaunul şi protopopia ca şi mai-nainte vreme. 1675 (7184). într-acelaşi an au venit şi părintele vlădica Sava aici în Braşov cu mare scîrbă asupra protopopului Văsii; şi multe au 8 v. umblat amestecînd ca să-l scoaţă din protopopie / şi să puie pe popa Vîlcu. Deci s-au strîns orăşanii toţi, mici şi mari, şi au mers înaintea măriei- sale judeţului Ţaco Davăd, velic judeţ, şi a măriei-sale Simon Deadrih şi a tot cinstitul sfat şi nicicum n-au îngăduit pe altul să fie protopop, far pe popa Văsii Hoban, care era şi mai-nainte; aşişderea şi cinstiţii domni ai sfatului n-au îngăduit ca să fie pe voia părintelui vlădicăi. Văzînd părintele vlădica Sava aceasta, să duse de aici scârbit; şi iară rămase părintele Văsii protopop la această sfintă beserecă cu voia a tot cinstitului sfat şi cu voia a tot oraşul. După ce au murit protopopul Văsii Hoban, fiind gocimanii bese-recei Pătru Mareea şi Văsii Neamţu, strînsu-s-au săbor preoţii împreună cu tot oraşul. Preoţi era popa Vîlcu, popa Staicu, popa Oprea şi aduseră şi pe popa Văsii, sin Comşa Răuţ din Tohan. Deci popa Vîlcul, sin popei Gheorghi, fiind mai bătrîn decît coin In Iţi preoţi, după rîn- Istoria Sfintei llemvel a Şchellor Mraşavulul 57 duiala de mai-nainte sâ socotiră şi aşezară ca să fie popa Vîlcul protopop, mai mult socotind orăşanii că să va potoli gîlceava din bese-recă şi dintre preoţi. Iară vrăjmaşul, cel ce pururea îi este slujba a învrăjbi şi a strica tocmelele cele bune, întrat-au în gîndul protopopului Vîlcu / cu lucruri ca acelea, care lucruri şi fapte şi neaşezări ale 9 r. acestui protopop Vîlcu toate pre rînd nu le putem scrie, destul este cît am zis, că cei înţelepţi pot pricepe; că acest protopop Vîlcu începu a să mai întări pre obiceiele ce era învăţat întru nebunie şi de la mic pînă la mare nu mai putea trăi cu dînsul, de care lucruri proaste ale lui s-au supărat tot oraşul* şi să ispitia toţi în tot chipul, şi cu blîn-deţe, şi cu rugăciune să-l potolească. Iară el săracul le ţinea toate ca o nimic. Deci, văzînd preoţii ceialalţi şi gocimanii împreună cu tot oraşul netocmirea lui, strînsu-s-au cu toţii, şi mic, şi mare, şi bogat, şi sărac, s-au ridicat asupra lui cu deadinsul zicîndu-i sau să să lase de năravurile lui, sau să fie lipsit şi de protopopie şi de preoţie dintr-acest oraş. Iară el ticălosul nădăjduia întru beţie, care nimic nu i-au folosit. Deci, văzînd orăşanii că nimic folosesc, mers-au cu dînsul la judecată la cel ce era atuncea judeţ, Draut Gheorghi, în multe rînduri şi nu putea isprăvi ceva. (De care putem zice să fie fost acest judeţ ajuns de protopopul Vîlcul cu daruri). Iară Ion dascălul, (care şi preot şi gociman au fost), fiind fost dus în Ţara Rumânească şi viind iarăşi aici, merseră la judecată cu protopopul Vîlcu iarăşi la acel mai sus zis judeţ; şi, văzînd că nimic isprăvesc, / pus-au direptate şi au scos jude- 9 v. cata de la judeţul la cinstitul sfat, la cei ce să tîmplase judecători; şi aşa rămase protopopul Vîlcul de mare ruşine înaintea sfatului, că-i ieşi judecata să fie lipsit dintr-acest loc şi de protopopie şi de preoţie. Iară el nici aşa s-au lăsat, ce-şi lungi judecata la măria-sa crai, fiind pe acea vreme crai Apafi Mihai. Deci sfatul nu-1 îngădui să meargă la crai, ce-i ziseră să meargă înaintea vlădicăi şi a săborului celui mare rumânesc al Ţării Ardealului. Şi alese sfatul şi oraşul pe Ion dascălul Corbea să meargă să să întrebe cu el; şi mergînd la săbor au dus toate faptele lui scrise cu mari mărturii, deci alese şi săborul cum au ales şi sfatul. Iară el nici aşa nu să aşeză, ce să jălui la măria-sa crai, zicînd cft numai cu îndemnarea lui Ion dascălul au fost lucru de l-au scos, arătîndu-şi faptele lui cele rele a fi bune. Atunci măria-sa crai au trimis dieci aici în Braşov şi au jurat tot oraşul şi dintr-acelea dovedind craiului că graiurile lui sînt deşarte, l-au lipsit de tot. Şi s-au pristă-vit leat 1682, noiemvrie 30. * tn mnmweriN „In tot oi'iujiil". (n. wl.) După ce scoaseră pe protopopul Vîlcul de aici, socotiră cu voia a tot oraşul şi puseră pe popa Staicu protopop şi aduseră preot pe popa 10 r. Siicu, sin protopopului Văsii Hoban din Turchiş. / Şi, luînd pildă de la mînăstirea Belgradului, rînduiră să fie la această sfîntă beserecă patru preoţi juraţi şi doi gocimani juraţi şi zece oameni bătrîni tocmiţi la fire, cu frica lui Dumnezău, iară juraţi. Să fie gocimanii de a purta grija beserecei şi preoţii cu cei zece de a lua sama gocimanilor, aşijderea şi preoţii să-şi dea sama înaintea gocimanilor şi a celor zece juraţi de ce le va fi intrat în mînă de ale beserecei. Puseră şi diacon pe Cîrstea, sin protopopului Staicu, şi aşezară aşa, cum murind gocima-nul, să puie unul din cei zece şi în locul lui să aleagă alt orăşan tocmit la fire. Murind preot, să puie din feciorii de orăşani de cei vechi de loc; şi gîlcevile preoţilor şi ale ţercovnicilor şi ale juraţilor şi ale dascălilor asupra săborului să fie. Şi să legară cu mare şi groaznică afu-risanie. După ce făcură acest obiceai, să făcuse aşezare bună sfintei besereci şi n-avea gâlceavă nici de o parte, ce era preoţii numai de a învăţa şi de a îndemna pe creştini cătră spăsenie sufletească. într-această vreme fiind gocimani la această beserecă Pătru Mareea şi Văsii Neamţu şi fiind toate ale sfintei besereci pe seama 10 v. acestor doi gocimani, luîndu-le / în samă de la cei mai-nainte de dîn- şii gocimani, încă pînă trăia protopopul Văsii Hoban, pînă nu murise gocimanul Comşa Răuţ, s-au adunat preoţii şi cu orăşanii şi au fost numărat oarece milostenie de bani ce s-au fost strîns din ceputul beserecei, de la acei creştini de Dumnezău pomeniţi, ale cărora nume s-au scris la pomelnicul beserecei. între acei bani au fost şi nişte galbeni de aur. După aceea, murind gocimanul Comşa Răuţ şi fiind în locul lui Văsii Neamţu, trecînd doi sau trei ani, s-au ridicat Văsii Neamţu cu toată casa lui şi s-au dus în Ţara Rumânească, poftindu-1 şi chie-mîndu-1 măria sa Şerban vodă ca să-i slujască casei. într-aceea rămase gociman singur Pătru Mareea şi era unii din orăşani ştiind ce are sfînta beserecă, precum era Ion dascălul, care şi preot fusese, şi alţii, că încă nu să aşezase să fie şi zece juraţi lîngă gocimani; deci făcură iarăşi socoteală sfintei besereci. Socotind toate pe rînd ajunseră şi la bani; şi numărînd banii căutară şi galbenii şi nu-i găsiră nicăiri; şi între-bînd de galbeni începură a să goni de la cesta la cela; şi nimic folosind rămaseră asupra lui Pătru Mareea să-i plătească şi i-au plătit. Şi rînduiră pe Ion dascălul Corbea să fie gociman în locul lui Văsii 11 r. Neamţu./ într-această vreme au murit şi gocimanul Pătru Mareea şi puseră în locul lui pe Comşa Inaşul. Iară după cîtăva vreme, dueîndu-să Ion dascălul şi gocimanul în Ţara Rumânească pentru trebile sale, dat-au o samă din odoară pe sama protopopului Staicu, despărţindu-le într-o ladă şi într-alta; pus-au într-o ladă şi mai mică o samă de arginturi împreună cu catastiful şi cu alte scrisori vechi ale sfintei besereci şi hrisoave şi rămaseră pe mina protopopului Staicu. Şi, trecînd cîtăva vreme, au venit Ion dascălul şi gocimanul din Ţară şi, întrebînd ce socoteală făcutu-s-au au nu şi nefiind făcută, s-au făcut, ceind pe rînd toate; şi le aduseră; iară lada ce zicem că au fost cu catastiful nu să află, fiind perită, de care lucru multă socoteală s-au făcut împreună şi mare jale şi preoţilor şi juraţilor şi la tot oraşul pentru acea pagubă. Deci, socotindu-să cum, au ales cu sufletele lor preoţii şi gocimanii şi Juraţii ca să plătească acea pagubă protopopul Staicu; şi au plătit. într-aceea vreme, murind lui Ion dascălul şi gocimanul şi fămeia a doaua, ieşit-au înaintea preoţilor şi ajuraţilor de ş-au dat sama precum să cade şi s-au lăsat de gocimănie şi, mergînd în Ţara / Rumânească, 11 v. s-au călugărit. Şi au pus gociman pe Stoica Postăvariul. 1685, septemvrie 29. S-au pristăvit şi popa Văsii Răuţ. [...] S-au pristăvit şi gocimanul Comşa Inaşul şi puseră pe Ion Buburuzea. într-această vreme au ajuns pe popa Oprea oarece grije pentru 0 chizăşie şi de mare nevoie i-au căutat a merge la Mosc, la stoliţă. Şi, înţelegînd împăratul Moscului de pravoslavia creştinătăţii ce să află într-acest loc, dat-au oarece milostenie sfintei besereci prin mîna popei Oprei a să aduce. Deci fiind popa Oprea la acea cale, războli-tu-s -au protopopul Staicu şi au murit. într-aceasta sosind şi popa Oprea, 1691, fost-au rînduit să fie protopop; şi rînduiră pe diaconul Cîrstea preot şi pe frate-său Tudor, diacon. Acest diacon, puţin trăind, au murit la Bucureşti. într-această vreme nefiind vlădică în Ardeal, ftleseră săborul pe Teofil; şi viind pe la Braşov, luat-au cu sine pe protopopul Oprea şi pe popa Siicu şi au mers în Ţara Rumânească, după obiceai, de s-au hirotonit. Iară protopopul Oprea, mai-nainte de hirotonia vlădicăi bolnăvindu-să, au venit acasă şi au murit, 1692, avgust 5, rămîind acea milostenie ce dedese împăratul Moscului / nedată 12 r. ■fintei besereci. 1692, octomvrie. Viind vlădica Teofil pe aici au rînduit împreună cu tot oraşul pe popa Siicu să fie protopop şi au preoţit pe dascălul Florea, sin Todoran Băra. într-acest an, iunie 8, s-au mai înălţat şi cei 9 stîlpi care ţin tinda cea mică şi turnul*. / 12 v. * Pilele de la 13-21 lipsesc din înmiiiMcrlH, (11. ml.) ISTORIA VLĂDICĂIATANASIE* Numai ce au făcut părintele vlădica Teodosie o carte cu mare 11 înfricoşată afurisanie ca şi de preoţie să fie oprit, care s-au cetit Intr-auzul tuturor, în mijlocul beserecei, asupra celor trei preoţi, Anume: protopopul Siicu i popa Văsii i popa Florea, (alegând după Cuvintele celor ce pîrîse pe popa Cîrstea, nenumit în acea legătură), de care lucru ei neştiindu-să vinovaţi şi amestecaţi la unirea acelui nevlădică, cu dragoste o au priimit. După aceea, făcîndu-să mare iftbor aici în Braşov şi întrebînd ispravnicii sfintei besereci, cei mai IUS zişi, ca să mărturisească tot omul cine ce ştie de preoţi şi neaflîn-du -să cineva să mărturisească pentru dînşii măcar cu un cuvânt cum Cfi sînt uniţi, atuncea gocimanii cu tot oraşul, văzînd cum preoţii nu •înt vinovaţi în dogmele acelui nevlădică, s-au sculat şi au făcut carte la părintele vlădica Teodosie şi la măria-sa vodă şi la acei doi boieri de mai sus zişi, cu mare rugăciune, făcîndu-le ştire de toate întâmplările şi rugîndu-să să ierte pe preoţi să fie la cinstea lor şi la slujba C6 au fost mai-nainte. Tîmplîndu-să şi acele sfinte şi dumnezăieşti zile a săptămînii cei mari, a sfintelor chinuri a domnului Hristos, trimisu-s-au aceste seniori prin unul din orăşani, anume Avram, zet răposatului Ion Buburuzea Care şi gociman aici au fost. Atuncea văzînd părintele Teodosie şi măria-sa vodă şi alalţi cinstiţi boieri scrisorile orăşanilor şi a tot săbo-rul şi cunoscînd adevărul, cum n-au fost preoţii mestecaţi la unire, / 22 l-au milostivit părintele vlădica Teodosie şi cu măria-sa vodă de i-au iertat şi le-au trimis blagoslovenie într-acesta chip: să fie iertaţi şi slobozi la toată slujba preoţească, ca să să poată griji creştinii de sfînta cuminecătură într-acele sfinte zile; iară cît va trece sfînta şi luminata li a învierei, ei iară să fie opriţi de a mai sluji cele preoţeşti, pînă vor merge de faţă înaintea părintelui vlădicăi Teodosie şi a măriei-sale lui vodă, să-şi dea seama. Deci, trecînd sfînta zi a învierei, cînd au fost luni după dumineca Tomei, sculatu-s-au protopopul Văsii Moban şi popa Văsii Grid şi popa începutul istoriei vlădicăi Alannslc lipseşte; titlul ante ni nostru, dar identic cu indicaţia autorului deasupra unor Iile. (n. ml,) 62 Radu Tbmpka Florea, împreună cu jupan Stoica gocimanul şi, în locul gocimanului Gheorghii, au fost Pătru, sin popei Pătru, şi alţi juraţi ai sfintei case: Radu Şoanu, Dumitru Brăilă, Dan Căzan. Şi au mers cu toţii înaintea părintelui vlădicăi Teodosie, mărturisind de faţă de toate întîmplă-rile. Bucuratu-s-au părintele Teodosie de preoţi văzînd dreptatea lor, dîndu-le blagoslovenie şi multe învăţături sufleteşti. Atunci s-au tîm-plat de n-au fost măria-sa vodă la scaun, că au fost mers pînă la Potlogi. Iară cînd au fost aprilie 24, au venit şi măria-sa vodă la scaun. Deci mai-nainte au mers preoţii cu orăşanii la dumnealui stolnicul Costandin Cantacuzino şi la dumnealui spătarul Mihai Cantacuzino, arătînd şi către dumnealor tot adevărul şi toate întîmplările, de care dumnealor foarte cu cuvinte de întărire şi de folos sufletesc le-au arătat, adu-cîndu-le aminte în multe chipuri cum au fost şi mai-nainte răzvrătiri 22 v. între limbile cele / tirane; şi mai multe învăţături aducîndu-le, mai vîrtos dumnealui stolnicul, ca un prea învăţat şi filosof ce era. După aceea cerca vreme să intre şi la măria-sa vodă. Cînd au fost duminecă dimineaţa, aprilie 30, au întrat şi la măria-sa vodă, spuind măriei sale de toate întîmplările şi mestecătu-rile ce au fost scornit de acel necuvios vlădică Atanasie, de care lucru văzînd măria-sa vodă cum că scrisorile ce au fost trimis ai streini de mai sus zişi numai pentru pizma au făcut acea vînzare necuvioasă şi far ştirea orăşanilor. Deci învăţîndu-i şi măria-sa vodă de ajuns şi întă-rîndu-i cu cuvintele, ş-au luat ziua bună de la măria-sa şi, luînd blagoslovenie de la părintele Teodosie şi carte, s-au întors la Braşov. Anul 7208, ot Hristos 1688, al bolgarilor 308, octomvrie. S-au pristăvit protopopul Siicu şi rămase în locul milostivei sale popa Vasilie Grid protopop. Deci aduseră în locul celui pristăvit pe popa Radul, sin Radu Tempea de la Făgăraş, căci era om de oraş, nepot de sor protopopului Staicu. Acesta fusese mai nainte la această sfîntă beserecă dascal ani patru şi diacon iar ani patru. Deci s-au fost preoţit şi au fost preot în Săcele cu popa Petcu un an şi la Făgăraş an unu i palenu. Deci prin voia orăşanilor şi a preoţilor au venit aici. Deaca au venit vlădica Atanasie la scaun în Belgrad, vlădicit-au 23 r. în pravoslavie vro 3 ani şi mai bine, şi / aceia can mestecat, precum aţi auzit. Iar la 1701, martie 18, s-au dus vlădica Atanasie la Beci, întru împărăţia lui Ignatie Leopold, şi mergînd la cardinalul, adecă la ispravnicul papei, acolo cu voia lui au lăpădat şi au călcat pravoslavnica lege grecească, întru care botezat şi hirotonit fusese cu jurămînt. Deci întîi l-au hirotonit diacon, apoi pater, apoi vlădică papistaş, care de el să să ţie şi de cine-1 va pomeni; şi aşa au venit în Belgrad. Istoria Sfintei Beserect a Şohtiter Braşovului 63 ANUL 1701, IUNIE 4, ÎN SÎMBĂTA RUSALIILOR. PLÎNGEREA OILOR DIN MIJLOCUL LUPILOR Veniţi toţi fiii beserecei răsăritului, preaosfinţit patriarş, sfinţiile voastre părinţi arhiepiscopi şi călugări şi cei întru Hristos toată ceata catolicească. Ajutaţi-ne a plînge pentru fraţii noştri, carii au rătăcit din pravoslavie, mai mulţi de o mie de preoţi bogaţi şi din mireni, orbi tr&gînd pre orbi, toţi într-o zi căzură într-o groapă. în ce chip curva să împodobeşte împotriva ibovnicilor săi, aşa şi Atanasie, îmbrăcîndu-să în toate odăjdiile arhiereşti şi preoţii în feloane, să uniră cu papistaşii, călcînd / hotarăle sfintelor săboară. închiseră ochii să nu vază scripturile, urechile lor plecară spre surle fi trîmbiţe şi lunecară în becisnicia cea cu dobe. Zice Ieremia: Vai lumii de zminteală, că nu poate fi să nu vie zminteală, iară mai vai prin care vine zminteala (Apocalipsa 13, .stih 11 i 12). Vrînd lumina a ift amesteca cu întunerecul, să făcu tot întunerec; sarea s-au împuţit, păstorii s-au făcut lupi, preoţii au călcat legea, rănitu-s-au păstorii cu neînţelegerea şi s-au risipit turma; începutu-s-au între noi rumperea credinţei, arătară-să fiii perirei, venit-au la noi sfirşitul, sculatu-s-au â doaua hiară cu doauă coarne ca de miel şi le ridică asupra răsăritului să rampă dafinul şi să facă război cu sfinţii şi să dea semne şi boierii cărora să vor închina ei. Zice Zaharia, 2, stih 6,7: Oh! oh! fugiţi de la pămîntul crivăţului, la Sion scăpaţi. Iată cu voia lui Dumnezău au rămas preoţii de la Braşov şi de la Făgăraş, împreună cu beserecile din ţinutul Bîrsei, din fetele Sionului, Care nu ş-au stricat logodna de cătră mirele său Hristos şi grecii din Ardeal şi unii din rumâni. ARĂTAREA ŞI SEMNUL CE S-AU FĂCUT IN BELGRAD în vreme ce au ieşit vlădica pre poarta mitropoliei, mergînd în Cetate să-şi ia domnia, mergea înainte mult nărod de preoţi, cîte patra, CÎte patra, şi vlădica cu leagînul după ei şi, ducînd înaintea lui praporul, au căzut din suliţă jos. Aceasta arăta că s-au dus de la el blagoslo-Venia / şi au rămas în boierie. Iară după ce s-au ridicat noceagoş, i s-au închinat steagul ţării şi s-au unit cu alţii, în glas de surle şi de trîmbiţe şl de tobe; şi, ieşind din cetate, au venit la mitropolie; acolo au arătat poncturile de mai sus scrise*, care vor să le ţie. Atuncea braşovenii cu Ţara Bîrsei şi făgărăşanii, cu toţii s-au lepădat că nu le vor ţinea; iară •i, împingîndu-i de spate, i-au scos din mînăstire; deci au priimit şi •Probabil, pe filele 13-21, enro llp«w. (n. ud,) 23 v. 24 r. 04 Radu Ticmpua 24 v. 25 r. aceasta. Cînd au fost cătră sară, dat-au Dumnezău acela vînt, cît au risipit coperişele de la toate grajdurile mînăstirei, de au rămas şute. Aceasta au arătat văduvia mînăstirei, iară cu sunetul surlelor şi al trîm-biţelor şi al tobelor au arătat cuvîntul lui David (Psalm 9,7), care zice: Perit-au pomenirea lor cu sunet şi Dumnezău petrece în veci. într-aceste întîmplări s-au fost făcut jalbă şi la curtea împărătească, proteşteluind că nu vor ţinea la vlădica, nici vor asculta, precum să va cunoaşte dintr-această parie a diplomei ce avem latineşte, făcută atunci: Noi, carii sîntem păzitori cărţilor şi celor scrise în cărţi care să află la besereca Belgradului, care este în Ţara Ardealului, dăm ştire tuturor, cui să cade a şti, cu această carte a noastră, precum noi am luat scrisoarea a marelui împărat al Romei şi craiul domnului domnului Leopold, din mila lui Dumnezău ales împărat al romanilor, în toată vremea avgust Ţărei Nemţeşti şi Ungureşti şi Bohemiei crai i proci / pre partea cinstiţilor preoţi, adecă: popa Vasilie, popa Cîrstea şi popa Florea, Stoica Postăvariul, Gheorghi Vătaf, gocimanii ai rumânilor, cari să ţin de legea grecească, şezînd lîngă cetatea Braşovului, care să chiamă Bolgarseg, popa Stan din Făgăraş, popa Aldulea din Zărneşti, popa Ion din Tohan, popa Staicu din Rîjnov, popii din ţinutul Bîrsei şi cei din ţinutul Făgăraşului, lîngă aceştia Ştefan Şafrangiu, Sava Policianu, Zota al Lucăi, grecii fiind în compania grecilor în Braşov, şi Ladislaus din Făgăraş şi alţii, carii să ţin de legea grecească, în locul tuturor au venit aceştia, aducînd o carte albă, dinafară pecetluită cu pecete direaptă a Ardealului, roşie fiind, carea cu cinste, cum s-au căzut, şi cu plecăciune o am luat, în care era scrise aceste cuvinte: Noi, Leopold, din mila lui Dumnezău ales împărat al romanilor, în toată vremea avgustu Ţărei Nemţeşti şi Ungureşti şi Bohemiei crai i proci. Credincioşilor noştri şi cinstiţilor purtători de grije şi păzitori tuturor cărţilor şi celor din cărţi, carii să află la besereca eparhiei Belgradului, carii vor vedea această carte, mila noastră cea împărătească şi crăiască cu voi. S-au spus la măria noastră numele cinstiţilor preoţi: popa Vasilie, popa Cîrstea, popa Florea, Stoica Postăvariul şi Gheorghi Vătaful, / gocimanii rumânilor, care să ţin de legea grecească, şezînd lîngă Braşov, unde să zice Bolgaria; lîngă dînşii popa Stan din Făgăraş, popa Pătru şi popa Aldulea din Zărneşti, popa Ion din Tohan, popa Staicu din Rîjnov, Ştefan Şafrangiu, Sava Policeanu, Zota al Lucăi, neguţătorii greci din compania grecilor din Braşov şi Ladislaus din Făgăraş, care mi fost cu numele tuturor celor şezători în ţinutul Ţărei Bîrsei şi In IWgttrnş, ori Istoria Sfintei Beservel a Şt'hellor llriifoiniliil <*!> popi ori alţii, carii ţin de legea grecească şi cum că au ei nişte cărţi în care arată cum că s-au pus împotrivă, cum că ei nu vor ţinea de puncturile vlădicăi al rumânilor, care să chiamă Atanasie, nici vor sta la acelea ce au legat el; care cărţi, precum zic ei, să să fie aflînd supt pază la besereca Belgradului din Ţara Ardealului, precum este obiceiul şi este cu cuviinţă. Pentru aceea voauă vă poruncim foarte tare, cum veţi lua această carte a noastră, îndată să căutaţi acolo unde e locul de ţineţi cărţile şi să le scoateţi să să citească; şi să scrieţi parie, să o daţi cu pecetea mînăstirei la mîna acestor oameni ce scrie mai sus, numai să căutaţi să nu fie vreo înşelăciune la aceasta; iară într-alt chip să nu faceţi. Dată în cetatea Belgradului, anul 1701, iunie 29. Care poruncă împărătească, cu adîncă ascultare, precum ni să cade, am nevoit să o plinim; şi am căutat toate scrisorile şi protocoalele eparhiei noastre. Deci pe / urmă am găsit nişte cărţi împărăteşti 25 v. şi crăieşti de milă, în care mai ales am aflat scriind cum că s-au pus împotriva celor mai sus zise, care carte a împăratului este scrisă latineşte într-acesta chip: Noi, Leopold, din mila lui Dumnezău ales împărat al romanilor, în toată vremea avgust Ţărei Nemţeşti şi Ungureşti şi Bohemiei crai i proci. Cu aceasta dăm întru pomenire şi facem ştire tuturor, precum cinstiţii preoţi popa Vasilie, popa Cîrstea, popa Florea, Stoica Postăvariul şi Gheorghi Vătafu, gocimanii, carii ţin legea românească, şezînd lîngă cetatea Braşovului, unde-i zic Bolgaria şi popa Stan din Făgăraş, popa Pătru şi popa Aldulea din Zămeşti, popa Ion din Tohan, popa Staicu din Rîjnov, adecă popii ce s-au spus că sînt din ţinutul Ţărei Bîrsei şi din Făgăraş şi Ştefan Şafrangiu, Sava Policeanu, Zota al Lucăi, neguţătorii greci din compania grecilor din Braşov şi Ladislaus din Făgăraş, şezători fiind în ţinuturile ce s-au zis, cu toţi ceialalţi oameni şi popi carii ţin de legea grecească, carii şed lîngă Braşov sau lîngă Făgăraş, sau cei ce ţin de compania grecilor, în numele şi în locul tuturor, de faţă ni s-au spus înaintea noastră, pro- teşteluind într-acesta chip: precum ei cu toţii au văzut şi au cunoscut din sfînta diploma noastră, făcută / cu milă crăiască, 26 r. precum făgăduim că nu vom măria noastră pre cineva, care sînt supt ascultarea noastră în Ţara Ardealului, în lucrul legii a turbura, s-au [...]; ce încă mai tare cineşi în voia sufletului lui să să ţie; care milă a noastră ei cu mare plecăciune şi cu bucurie o au priimit şi o au Nărulal. ' Iară dăjdiile ce să vor dudui, care Hcştecămia să vor pune după putinţa lor, Ic vor da şi le vor plăll şi toate slujbele ţării 66 Radu Tkmpka 26 v. 27 r. ca cu un umere, ca şi pînă acum aşa şi de acum înainte vor purta. Iară puncturilor, care lor de vlădica Atanasie s-au pus înainte, nu să vor lipsi nici vor ţinea de ele nici într-un chip; şi cu papistaşii cei din Ardeal, precum au făcut vlădica al lor, niciodată să vor zice uniţi. încă şi puncturilor şi legăturilor şi uni-rei care au făcut rumânii ce să ţinea de legea grecească cu bese-reca papistăşască, ei să pun împotrivă şi în legea cea vechie grecească, precum s-au ţinut în beserecile Răsăritului, nu numai că vor ţinea tare, ce încă pînă vor fi, cum au ţinut şi părinţii lor, într-acel chip şi ei vor sta şi nici cum să vor lăsa. Iară pe popii, carii, puncturile cele date de vlădica Atanasie, cel mai sus zis, au voit a le priimi şi cu legea papistăşască s-au unit, pre unii ca aceia nu-i vor ţinea păstori şi învăţători sufletelor lor şi nu vor asculta de ei de nici unele. Apoi şi pe nemişii Raţ Ştefan din Chişfalve şi pe Mihael Pui de acolo, cum să fie ei / ispravnici beserecei rumâneşti care ţine de legea grecească, nu-i vor ţinea nici îi vor asculta; că ei acea isprăvnicie făr voia şi ştiinţa lor o au luat. Afară dintr-acestea, au fost adus ei nişte donaţii date de la măria-noastră, precum ei împotriva tuturor puncturilor care-s scrise mai sus au proteşteluit înaintea tuturor sfetnicilor împărăteşti, precum ei de vlădicia vlădicăi ce scrie mai sus şi de preoţii carii s-au unit cu papistaşii, adică de slujba şi de învăţătura lor, nu să vor ţinea, nici vor asculta şi de isprăv-nicia lui Raţ Iştfan şi a lui Mihael Pui încă nu vor asculta; şi s-au lepădat de dînşii de tot. Carii s-au şi întărit cu adevărată cartea noastră şi s-au pecetluit cu pecetea cea de judecată cu ceară roşie. Dată în cetatea noastră Belgradu, iunie 27, anul 1701. La sfîrşitul cărţii aceştia din dereapta era scrise aceste cuvinte: Cetită şi întărită şi afară dată prin itelimeşter Şaroşi Ianoş, al sfintei măriri împărăteşti în Ardeal, mai mare logofăt. Era într-acel loc, unde să cade, această carte pecetluită cu pecetea împărătească. Şi noi acum aşa acele cărţi ce au poftit şi aici s-au găsit cu care ei au proteşteluit, le dăm făr lipsă, făr adăogere, cum şi mai înainte am zis dintr-o slovă pînă într-altă, întregi supt pecetea mînăstirei noastre. Socotind sufleteşte şi adevărat să le dăm, precum să cade, după dreptate şi după / obiceaiul legii ţării. Dată în luna iulie 7, anul 1701. Şi cetindu-să au fost deopotrivă cu acele cărţi de taină, înaintea celor scrişi mai sus. Această carte este latineşte mai pe larg încă, cu pecetea mînăstirei Belgradului; şi stă la beserecă în Şcheii Braşovului. Intorfa Sfintei Hiwm'i a Şvlwllov llrufovulu/ arAta-vomşialte ALE LUI ATANASIE STIHURI Simţit-au şi Ardealul mare, De la papa turburare, La anul peste o mie Şapte sute, oh, urgie. Şi unul cînd purta cîrma A vlădiciei şi turma O îndirepta ticăitu, Atanasie pierdutu, Pentru că el fiind fost Neam de jos, om de soi prost, Popii rîmleneşti au găsit Om prea lesni de-amăgit. Unui om mojic în lume I-au dat tituluş de mărime Şi deaca va muri i-au spus, C-a hi cu Hristos în ceri sus, / Numai el să priimească, Credinţa papistăşască Şi să crează cum că este Papa fără de poveste Cap văzut chiar peste toate Cîte sînt supt ceruri, gloate. Aşijderea pre ai lui popi, Pre nişte ponivoşi şi orbi, I-au amăgit cu nădejde Că iobăgia ş-or pierde Şi cum feciorii lor şi ei Vor fi nemişi, amar de ei. Că toate cîte lor le-au zis Au fost batjocură şi rîs, Că acea cinste le-au făcut Numai pînă ce au avut A să lipsi de Răsărit Cu blestăm, cu jurămînt. Iară apoi a lor cinste, Cu care voi să spui cuvinte, Căce vlădicăi îndată I-au pus un cacoslov vartă, Nime cu dînsul să n-aibă A vorovi de vro Imihă, / Kaiiu Tkmpua 28 v. De nu va fi Frenţ* să vază Ce lucru au de aşază, Care cît au fost săracul Vlădica viu, ştii, ca dracul. Acesta dintr-a lui casă N-au lipsit de a lui pază. Că pururea el, săracul, Vlădica asupra-şi arcul Văzîndu-1, punea cugetare Să facă cumva scăpare La munteni, să să căiască De legea papistăşască. Dară Frenţ, chiar ca dracul, Ţinea tot asupră-i arcul Şi nici puţină încetare Nu-i da a nu-i sta în spinare. Prost însă din ceastă lume Au trecut, cu mare greime**, Covîrşit de mari năcazuri Şi obosit de marazuri, Acest vlădică săracul, Ce-i umpluse papa sacul De tituluşuri înalte, Găunoase şi deşarte. / La moartea sa cu greu bocet Striga pre Hristos şi cu răcnet Şi fraţii lui n-avea voie Să-i ştie de-a lui nevoie, Că de Frenţ avea pază, Pre ai săi el să nu vază, La sfîrşit ca să le spuie Să fugă de a lor rîie. Supt acest vlădic Ardealul L-au împresurat amarul, De au făcut rumânii unire Cu Rîmul spre a lor peire. Că nu numai sufleteşte Trag chinuri şi ţipă în cleşte, Ce şi trupeşte, dobîndă N-au cîştigat cît o ghindă. Săvai că-ntr-această dată, Braşovul s-au pus în ceartă, * Acest Frenţ era logofătul lui Atanasie, neamţ de neam; pe acesta după Atanasie vrea unii să-l puie vlădică şi-i zicea că e teolog (n. a., marginală). ** 1^ anul 1713 avgust (Nota marginală a autorului, în chvplul vrrNului respectiv). Istoria Sfintei Hesemi a ycfwllor Hradovulul 60 încă şi pînă acum* n-are Cu Rîmul împreunare. Mulţi însă din mireni, cazne Au păţit atunci şi rane, Carii s-au ridicat cu price, Legea să nu li să strice. / în Sibii nărod mulţime Purta obezi cu greime, Alţii de goană şi de frică Au fugit fără nimică La munteni căutînd răpaos Vieţei lor şi adaos. Hristoase adevărate, Cerescule împărate, Pre Andihrist din mîndrie Surpă-1 cu a ta tărie, Şi să nu-i dai lui putere A putea plini ce cere. Tu pentru noi din nălţime Te-ai născut om deplin pre lume, Cu tatăl şi cu duhul sfînt Eşti de o fiinţă cuvînt. Pre tine noi te ştim frunte Şi cap lumii prea de cinste. Ţie cu prea plecăciune, îţi facem închinăciune; Iară cuca rîmlenească în veci să să potopească, Ca să nu ajungem noi Să ne-mbătăm de-al ei hămei. / Copie: Callinic, cu mila lui Dumnezău arhiepiscop Ţarigradului şi a toată lumea patriarh. Cinstiţilor clirici şi alţi smeriţilor preoţi din Ţara Ardealului, cinstiţilor boieri şi neguţători şi alţi blagosloviţi creştini, carii vă aflaţi întru acea parte de loc şi după pravoslavie sînteţi supuşi prea sfintei săbornieeştii şi apostoleştii beserecei noastre a Răsăritului, întru Domnul iubiţilor fii umereniei noastre, dar fie voauă tuturor şi pace, şi milă de la Dumnezău atotţiitoriul şi Domnul nostru Isus Hristos, iară de la noi milostivă şi bla-goslovenie şi iertăciune. De vreme dară ce ne-mi arătat noauă prin scrisorile sale preasfmţitul mitropolit al Ugrovlnhioi, preacinstitul şi exarhul * 1727. (Nota autorului, pe margine, în dreptul verNiilui ce conţine cuvAntul „Mcum”.) 29 n 29 v. Radu Tempea laturilor, întru duhul sfînt iubitul nostru frate şi întocmai slujitori, chir Teodosie, cum că mai în trecuta vreme au hirotonit întru acea nemernicie episcop pre oarecarele anume Atanasie, ce s-au ales şi s-au psifisit de acolo de clirosul şi preoţia de acolo ca să păstorească duhovniceşte şi să socotească arhie-reşte pre creştinii care să află acolo ai beserecei Răsăritului, după cea din ceput obicină. Carele Atanasie încă mai nainte, pînă a nu lua hirotonia arhierescului cin, să arăta cu mare făţă-rie cum că crede şi ţine drept dogmele beserecei Răsăritului, iară după ce au luat hirotonia au arătat altă fire împrotivnică, ce avea el ascunsă în inima lui, scriind la preasfinţitul mitropolit al Ugrovlahiei şi zicînd multe streine şi făr de cale beserecei Răsăritului şi împotriva pravoslavnicei noastre credinţe şi lepădînd desăvirşit îmbrăcămintea cea cu chip de oaie, ară-tatu-s-au aieve lup mîncători de sînge în mijlocul oilor lui Hristos. Şi să sileşte a junghia şi a pierde turma aceea şi de tot a o surpa în rîpe şi în adîncări; şi să nevoieşte în tot chipul cu rele deprinderi a scoate pre creştini din cea de moşie a lor bla-gocestivă dogmă şi a-i întoarce spre streine şi poznate închinăciuni beserecei Răsăritului, carele noi, ca nişte împrotiv-nice ce sînt beserecei noastre, le lepădăm şi pîn la moarte le gonim, ca nişte împrotivnice şi de suflet vătămătoare şi perză-toare, ce n-au nice o asămănare şi împreunare cu noi, păzind noi curată şi lămurită pravoslavia noastră şi ţiind cu adevărat şi întemeiat curata şi lămurită credinţă, ceea care Domnul nostru Isus Hristos ne-au dat şi sfinţii şi dumnezăieştii apostoli ne-au învăţat şi cei preacuvioşi sfinţi părinţi ai sfintelor şi a toată lumea soboară au întărit şi n-am schimbat nici odinioară, nici am scăzut, nici am adaos, nici măcar o cirtă din cele curate dogme ale credinţei noastre, nici priimim vreuna mai noauă, că cele mai noauă sînt eresuri şi rele socotele ale unuia şi ale altuia, şi în sfînta besereca noastră loc n-au înoi-turile, ce precum zice domnul nostru Isus Hristos: Oile mele, glasul mieu ascultă, iară după cel strein nu urmează, aşa şi noi ca cum adevărat sîntem oi ale Hristosului nostru şi pre dînsul numai cunoscînd păstori noao şi cap şi începători şi săvîrşi-tori beserecei noastre şi nu pre altcineva, om de lume, numai glasul lui ascultăm, la dînsul sîngur urmăm şi o singură credinţă avem nedespărţită vechie şi noao, că unul este Hristos ieri şi astăzi, însuşi este şi în veci; şi una singură este credinţa sa, nici vechindu-să, nici despărţindu-să, ce pururea crescînd şi întinerind cu dumnezăiescul său dar; iară afară de noi, cîţi alţii iubesc şi poftesc mai noao, aibă-le ei-şi. Acestea scriindu-ne preasfinţitul mitropolit al Ugrovlahiei, că au cunoscut din scrisorile acelui Atanasie cum că mulţi alţii Istoria Sfintei Besereol a Şohtilor Braşovului 7i din pravoslavnici au dat tn ştire sfinţiei sale de ale vicleşugului acestui Atanasie deprinderi şi cum că turbură pre creştini şi să sileşte a-i întoarce spre dogme streine, judecat-am şi am aflat, nici într-un chip a fi, fără numai a-1 goni din turma lui Hristos pre mîncătoriul de sînge acela, lup cu praştia duhului sfînt. Derept aceea scriem şi adevărăm săbomiceste, împreună cu cei ce de faţă s-au aflat preasfinţi arhierei şi preacinstiţi întru duhul sfînt iubiţii noştri fraţi şi dimpreună slujitori, / ca acel rău gînditori şi amăgitori rău Atanasie, sau mai vîr-tos a zice Satanasie, caterisit să fie şi dezgolit de toată arhiereasca slujbă şi orînduială şi scăpat şi scos din arhierescul cin şi lipsit de dumnezeiescul dar, neavînd nice o voie de a să îmbrăca cu arhiereasca podoabă şi arhierească slujbă a săvîrşi, ca un caterisit şi far de preoţie; şi unul din cei proşti cunoscîn-du-să şi de cătră toţi lepădat şi gonit. Iară carii ar cuteza a să îmbrăca cu dînsul, au a sluji împreună, au ca pre un arhiereu a-1 cinsti, au mîna a-i săruta, sau blagoslovenie şi sfinţenie de la dînsul a priimi, sau venit besericesc a-i da lui, însă preoţi de vor fi, opriţi să fie de toată slujba preoţiei, ca nişte părtaşi celui nepărtatec şi nebăgători de seamă de oprire; şi afurisiţi să fie de la Dumnezău, ca nişte vinovaţi celui desăvîrşit cateres; iară mirenii, de vor fi tineri sau bătrîni, cîţi neascultînd de besere-ceasca poruncă, împreună următori să vor arăta ajutori vicleanului acestuia, afurisiţi să fie de la Dumnezău şi blăstămaţi şi neiertaţi şi după moarte nedezlegaţi şi cartea lor cu Iuda şi pro-copseală să nu vază; şi afară de besereca lui Hristos, neprii-mindu-să în beserecă, sau sfinţindu-să, întru grea legătură şi afurisanie să fie; pînă ce să vor lepăda de vicleanul acesta într-alt chip să nu fie. Leat 1701, avgust 5. Al Iracliei Neofit, al Kizicului Gavriil, al Comidiei Partenie, al Halchidonului Gavriil, al Iconiei Antim, al Evriposului Callinic, al Derconului Nicodim, al Priconisului Mitrofan, al Agatopoleos Roman. Teodosie, mitropolitul Ugrovlahiei. La care preot va veni această carte, să o cetească la beserecă, să auză tot săborul, iară cine nu o va ceti, ce va sta împotrivă, să fie afurisit. / După ce văzură cum să amestecă lucrurile. Izvod. De rînduiala slujbei, precum să va sluji la sfînta beserecă a Şcheilor Braşovului, ce este hramul sfîntului Nicolae, făcătoriul de minuni, dupre cum n-uu socotit şi s-au aşezat cu mţjlocul săborului, precum semnează tn Jos, anume: fiind protopop Văsii Hoban i popii Vflsll Orkl I popa Cîrstea, sin proto- 30 r. 30 v. 72 Radu Tempea 31 n popului Staicu, i popa Florea, sin Todoran al Bărăi, i gocima-nul Stoica Postăvariul i Gheorghi Vătaful, gocimanul, i Davăd Corbea, ciauşul spătăresc din Ugrovlahia, Dumitru Brăilă i Dumitru Nona i Necula Răuţ i Radul Şoanu i Florea Sasul i Văsii Ghispod. Aceasta încă vom să ştiţi de ce s-au rînduit cu izvod. Temîndu-ne să nu ne supere alte obiceaiuri străine la sfînta bese-recă, s-au rînduit acatistele, adecă al prea sfintei Născătoarei de Dumnezău şi al sfîntului Nicolae, să ne fie de pază şi de ajutori şi aşa am tocmit şi am aşezat să fie tocmite şi aşezate în veci, începîndu-să din anul 7208, martie, 22: 1. Polunoştniţa să să cetească în toate zilele. 2. Catismele să să cetească în toate zilele într-auz. 3. Canoanele să să cînte în toate duminecile şi la toate praznicele. 4. De miruit să miruiască la toate zilele ce va scrie tipicul. 5. în toate vinerile să să facă acatistul Precestei. 6. în toate miercurile să să facă acatistul sfîntului Nicolae. 7. în toate zilele să să facă paraclisul Precestei, îndată după ce sfîrşeşte vecernia şi zice tropariul, să nu dea otpustul, ce să înceapă: Gospodi uslysi molitvu moiu*; şi aşa după sfârşitul paraclisului să dea otpusul; şi începînd la paraclis să tragă clopotul cel mai mic, să ştie nărodul de paraclis. 8. Cînd va merge preotul să pricestuiască, ducînd sfintele taini cu frică, să fie cu petrafirul în grumaz şi sfeşnicul cu luminare aprinsă şi înaintea sfeşnicului un copil cu un clopoţel mic trăgîndu-1; şi aşa fieştecare creştin, după cum îl va ajunge firea să stea cu smerenie, pînă ce va trece preotul cu sfintele taini. 9. Alte slujbe cîte sînt rînduite şi tocmite de sfinţii părinţi să nu lipsască. 10. în toate duminecile să să citească tîlcul Evangheliei de acea zi sau alte cazanii ce va socoti preotul. 11. în toate zilele să să cetească patima sfîntului, să fie de cunoştinţa nărodului. 12. La hram să să scoată icoana sfîntului Nicolae din oltari. 13. în toate duminecile şi la praznice să să tragă clopotul cel mare la Axion. Iscălind toţi cei mai sus numiţi, s-au pus în vistiari. / Acestea iscălindu-să, s-au pus în sicriu. * Doamne, auzi rugăciunea mea (sl.). Istoria Sfintei Besereci a Şcheilor Braşovului 73 Anul* 1710, aprilie 7, făcutu-s-au minune dumnezăiască peste fire în vinerea cea mare lîngă sfintele Paşti, la** icoana domnului nostru Isus Hristos cea mare, de la dveriile cele mari. De acea vineri sara s-au ivit o lacrămă ca o linte, tocma în coada luminii ochiului stîng, iară a doua zi, în sîmbăta cea mare, au ieşit ca un izvoraş foarte luminat pre obrazul sfîntului chip şi au izvorît pînă în ziua sfintei învieri, cătinel; şi pînă a doua zi, în lunea Paştilor, foarte frumos, de au ajuns pînă pă braţele sfîntului chip şi pînă în miercurea Paştilor au stătut tot într-un chip. Iară cînd fu la prepolovlenia praznicului, în vremea chindiei, miercuri, au început din celălalt ochi dirept de au izvorît aşijderea; şi unde au încetat izvorul era tocma ca un nastur; şi izvorul era tocma ca untul de lemn curat; iară sfînta icoană era aprinsă ca un bojor şi pe obraz ieşise mulţi năsturaşi ca untul de lemn. / * Pe pagina 31 v. textul e scris de altă mină. (n. ed.) ** în manuscris „că”, (n. ed.) 31 v. După aceasta au domnit vlădica Atanasie în vlădicie. Pă la anul 1713, avgust 8, au murit. Rămas-au după aceea Ardealul făr de vlădică mai bine de cinci ani. Şi tot socotind pe cine vor alege, n-au mai putut să aleagă. Unii zicea şi vrea să puie vlădică pe un Frenţ, neamţ de neam, care fusese logofăt la Atanasie, fiind învăţat puţin şi rumîneşte. Alţii zicea, şi mai pe urmă tot aleseră, pe un pater, Poatochi Ianoş, fiind atunci pater în Făgăraş, fiind fost el de neam rumân, din sat din Patac, despre Ţara Ungurească de sus, zicînd el că va lăsa cele papistăşeşti şi să va întoarce la toate obiceiele beserecei greceşti. Şi luînd de chieltuială s-au dus la Beci şi la Roma, umblînd vreme de vro cinci ani păn-au venit. Într-atîta vreme ce au fost popii făr de vlădică, n-au putut avea atîta greutate cîtă au avut de cele şapte luni ale lui Atanasie, care l-au zăbovit părintele Teodosie pîn l-au vlădicit. După vremea ce s-au unit Atanasie cu popii Ardealului şi au rămas Ţara Bîrsei şi Făgăraşul neunit, cîţi preoţi au tribuit nu s-au mai preoţit la Atanasie, ce s-au preoţit tot în Ţara Muntenească, numai da şi lui Atanasie cîte ceva cinste şi dăjdile, iar de alte au fost în pace. Anul 1713, ghenarie 26. S-au pristăvit popa Radu Tempea, fiind preot mai mic; deci rînduiră orăşanii pe diaconul Ion, sin popei Pătru Cărăuşu, să fie preot; şi s-au preoţit la Bucureşti. Acesta fusese 32 r. câţiva ani dascal aici / şi doi ani diacon. într-această vreme, de cînd să dieconise popa Ion, era dăscăli la această sfîntă beserecă Todor, sin popei Florea şi Radu, sin popei Radu Tempea. Pentru ca să fie linişte şi pace, să socotiră şi dieconiră pe amîndoi; şi ţinea beserecă şi oraşul şi de treaba dăscăliei. Anul 1716, fevruarie 6. S-au pristăvit popa Cîrstea, sin protopopului Staicu. Şi în locul milostivei sale alese oraşul pe diaconul Radu să fie preot. Şi s-au preoţit în Bucureşti într-acest an, fevruarie 19, în dumineca pravoslavnică, de vlădica Antim. într-această zi, aici în Braşov, au schimbat orăşanii pe gocimanii: pă Stoica Postăvariu şi pe Dumitru Brăilă Albeţ şi au aşezat în locul dumnealor alţii, anume Pătru Vătaf şi Petcu Şetrari. Anul 1717, ghenarie 6. Sara, la zece ceasuri, s-au pristăvit şi protopopul Vasilie Grid; şi în locul milostivei sale s-au preoţit diaco- Istoria Sfintei Besereci a Şcheilor Braşovului 75 nul Todor. Atuncea, după rînduială, au aşezat orăşanii împreună cu domnii ca să fie popa Florea protopop, după rînduiala cea din bătrîni, căci era mai bătrîn, să fie protopop Ţărei Bîrsei, precum şi alţi protopopi. Ce însă n-au putut ţinea Ţara Bîrsei de protopopie, fără numai aici în Braşov, pînă la anul 1724, mai unu, căci după pristăvirea protopopului Vasilie Grid s-au sculat Jipa, sin ego, fiind el de mai-nainte jurat uniei, era şi ispravnic eparhiei / Aromsechiului, în lucrul proto- 32 v. popiei pus de vlădica Atanasie. Deci, aşezîndu-să popa Florea să fie protopop, înţelegînd Jipa de aceasta şi vrînd el să meargă la scaun la Belgrad, zicea că va să dea samă pentru nişte trebi care au fost în sama tătâni-său (că şi mai-na-inte, după ce să unise vlădica Atanasie, tot pe el îl trimitea tată-său, nu vrea să trimiţă preoţi cînd avea nescai trebi, doară că să temea să nu să înşale vreunul întru unie, sau ca el să dobîndească acolo ceva vază şi cunoştinţă, să facă ceea ce au şi apucatu-să a face). De această mergere a lui ştiind protopopul Florea şi orăşanii (şi neaducîndu-şi aminte de zavistia ce purta el în inima lui) i-au zis să spuie acolo la scaun cum s-au tîmplat lucrurile şi cum s-au aşezat de oraş şi de domni, ca să fie popa Florea protopop şi făr de zăbavă va trimite şi protopopul Florea cinstea ce li să cade. Iară el vicleanul avusese nădejde să-l rînduiască orăşanii să fie popă în locul tătîni-său şi să ia şi protopopia. Fiind el un mirean ciocoi şi oraşului şi beserecei nimic slujise, nici îl poftea cineva, mai vîrtos pentru unie, că tot să ştia, dară nu să ivise pre ales. Deci, mergînd el la notareşul şi la pater teolog Gheorghi Regai, că acela era ispravnic săborului şi alţi protopopi mari, cu carii să ştia şi să cunoştea de mai-nainte, şi spuind la aceia multe minciuni şi pîri şi zicînd că sasii s-au sculat de au pus / protopop şi 33 r. n-au dat ştire săborului şi alte cuvinte deşarte, deci aceia (nefiind vlădica venit, că era la papa) i-au dat carte ca să fie protopop şi aici în Braşov şi în toată Ţara Bîrsei. Atunci mergînd şi protopopul Florea pînă la notareşul protopopul Ionaşcu Monea, în Vineţie, în Ţara Oltului, ca să-i dea ştire de lucrurile acestea, fiind şi el ispravnic în locul vlădicăi, (că mai vîrtos el cu popii Ţării Oltului alesese pe acest pater Poatochi Ianoş să fie vlădică), deci notareşul îi spuse cum că au făgăduit Jipei. După aceea socotindu-să şi el că făr de cale lucru ar fi, fiind Jipa un mirean ciocoi, să fie protopop la un oraş ca acesta, deci au venit aici în Braşov. Atuncea veni şi Jipa de la Belgrad cu ispravă de protopopie; şi făcîn-du-să mare zarvă şi multă gîlceavă, zicînd tot oraşul că lor Jipa să fie protopop nu le trebuie, nici îl vor priimi, deci să socoti notareşul cum va îmblînzi nărodul, că foarte striga toţi asupră-i pentru lucrul acesta 76 Radu Tempea şi zise să fie popa Florea protopop în Braşov numai, şi la sate să nu să amestece, iară Jipa să fie protopop la sate, şi în Braşov să n-aibă a porunci. Deci fiind ai noştri can slabi de socoteală, (nu stătură împro-tivă tare precum au stătut împrotiva strîmbătăţii în vremea cînd să sculase popa Vîlcul să fie protopop peste protopopul Văsii Hoban, cum arată la listul 7, 8, 9, care adusese cărţi de la vlădica Sava şi de la crai pentru să fie protopop şi tot n-au putut nici cu acelea), îngă- 33 v. duiră să fie lucrul aşa şi nu ştia că acel Jipă ca un viclean, ca să / tragă şi Ţara Bîrsei la unire, l-au pus pe el protopop, precum s-au fost şi prins el acolo la săbor cu jurămînt că el va face pe toţi de să vor uni, numai să-i dea protopopia lui; la care lucru cu minciunile lui şi cu momelele şi cu laudele lui într-un chip şi într-altul mult au mijlocit în cîţiva ani ce au ţinut el protopopia, cît numai Dumnezău nu i-au lăsat, că-i plecase mai pe toţi, că-i luase frica din vorbele lui cele cu mari laude; şi fiind preoţii Ţării Bîrsei într-această vreme proşti şi neînvăţaţi de ajuns, le căuta să zică cum zicea el; că deşi zicea vreunii carii cunoştea momelele lui cîte ceva, el dată îi sărea asupră şi cu cuvinte grele îi probrăzea, atîta cît nici unui ţigan nu-i cu cale a grăi cuvinte ce grăia el preoţilor. Apoi, deşi mai era cineva şi vrea zice ceva, îi căuta să tacă înaintea lui, că precum zisem, îi făcea de mascara. Izvesno da budet i sea, jako i ierei ize sut vo strana Bersi neproz-volisa sovsem serdcem da budet protopopa ize ot nas Bolgari izbranu, nize protivu Zipi stasa nize resa tokmo slovo jedino. Jako i ot nas vo prot izbranu egda prisel est vovesi so ini prezde protopopi togda so 34 r, zlimi slovesi javise ko sim jerejem jakoze mi ot nich slisachom*. / Şi într-acestea au rămas lucru şi au ţinut protopopul Florea protopopia în Braşov numai, şi Jipa au ţinut pe la sate, pînă au venit vlădica Poatochi Ianoş, care să zice vlădica Ioan, şi după aceea încă vro şapte, opt luni, pînă după ce am trimis pe jupan Criştof la Beci; şi atunci de acolo au venit vlădicăi poruncă ca să nu să mai atingă de cei neuniţi cu nice o poruncă. Şi atunci au lipsit şi Jipa de isprăvni- 34 v. cia protopopiei Ţărei Bîrsei, cum arată la listul 43. / Anul Domnului 1718. Fiind în cetatea Braşovului judeţ măria-sa Gheorghius Draut şi în Şchiai fiind protopop popa Florea Băran şi popa Ion, sin popei Pătru Cărăuşu, şi popa Radul, sin popei Radul Tempea, şi popa Todor, sin protopopului Florei, era şi gocimani la sfînta bese- * Să fie cunoscut şi acestea că şi preoţii care se află în Ţara Bîrsei n-au permis cu toată inima ca să fie protopop acela care de noi, bulgarii, a fost ales, nici n-au stat împotriva lui Jipa, nici n-au zis nici un singur cuvînt. La fel şi de noi alesul ca protopop, cînd a venit cu toţi alţii dinainte protopopi, atunci cu cuvinte rele au apărut către aceşti preoţi, aşa cum noi am auzit de la ei (sl.). Istoria Sfintei Besereci a Şcheilor Braşovului 77 recă a Şchiailor Pătru Vătaf şi Petcu Şetrariu, luna iulie 25, s-au început a muri de ciumă în Braşov, şi într-acesta chip s-au tîmplat că murind în Săcui, înlăuntru, în vro doauă, trei sate de ciumă, fost-au mers un sas din cetate măsari la scînduri într-acolo şi viind acasă, numaidecât au murit. Deci nesimţindu-să de acea boală, mers-au rudele şi l-au grijit de s-au îngropat cum le era obiceaiu; şi dintr-acela s-au umplut rudele şi au început a muri unul astăzi, altul mîine şi deşi cunoştea ce boală e, ei tot o acoperea şi să tăgăduia, pînă ce au ciumat şi o sască a cantorului în curtea beserecei sasilor. Acela, îndată cum au priceput, au dat veste şi trimiţînd domnii, l-au închis să nu iasă; aşijderea deci unde s-au mai preceput i-au închis, pîn la septemvrie 1. Deci, îngrijindu-să domnii, s-au sfătuit să iasă din cetate şi tot aţîţîndu-să păn la septemvrie 27, au ieşit; şi septemvrie 28, duminecă, s-au închis cetatea. Deşchisu-s-au şi luni, septemvrie 29, de au mai ieşit cine au vrut ca un ceas, doauă. Dintr-această zi s-au oprit şi de-a merge sasii la beserecă şi de a trage clopotele după obiceai, numai ce bătea de trei ori în clopotul cel mare, de cîte trei ori în zi. / Iară moarte prea mare n-au fost, numai doi-trei de zi şi cinci-şase şi unu, pînă nu s-au ostoit, au murit, [...]. Aceste au fost în cetate, iar de îngropat nu s-au îngropat la beserecă, din ceas ce s-au priceput, ce i-au dus cioclii din jos despre Blumîna într-o başte şi acolo i-au îngropat. Iară porţile tot s-au deşchis, dară nu ieşia, nici intra nimini, numai ce scotea sacii cu bucate şi-i punea înaintea porţii şi să da îndărăt; şi aşa mergea morarii de lua bucatele şi le măcina; şi cînd le ducea aşijderea făcea, că nemţii sta cu puşcile asupra unora şi altora să nu să amestece; ce vorovea de departe cine ce avea cu cineva, şi de două sau trei ori în săptămînă să deşchidea. într-această vară au fost multă secetă, cît primăvara era griul cu doi florini găleata, iar deaca au văzut oamenii că nu e ploaie să să poată face bucatele de primăvară, pînă la iulie s-au suit găleata de grîu la trei florini, iar la septemvrie s-au suit la cinci florini; iar de la septemvrie, de cînd şi cetatea s-au închis, s-au vîndut găleata cu şase florini şi bani 60, şi mălaiul tot ca griul. într-această vreme de la noiem-vrie păn la [...] sărăcimea mînca turtă de in de la pioa de ulei; turta la ghenarie 8 s-au dat cu opt bani şi unii avea şi cîte puţin mălai de mesteca, iar alţii goală o mînca. Iară în Şchiai s-au început ciuma într-acesta chip: avgust 3 au murit în Ciocrac Mihai, zet şahanului Radului, care nu s-au ivit, socotind cine l-au scăldat că sînt nişte gîlci alte, din care tocma la septemvrie 11 au murit tot într-acea casă o fămeie streină; şi simţind puţin, n-au cutezat vecinii să untre, pînă ce au dat de ştire şi / au trimis dom- 35 r. 35 v. 78 Radii Tkmimia nii bărbieri să vază de e ciumată au ba, care cum în urmă s-au spus, să fie luat oarece bani, să zică că nu e de ciumă; şi aşa au zis. Deci, auzind vecinii aşa, au intrat şi o au grţjit şi s-au îngropat cum să cade, cu preoţi, doi slujind. Deci dintr-aceea iar s-au umplut vro cîţiva, ce n-au prea murit într-acea parte de oraş, făr vro cincisprăzece de toţi pîn la ghenarie, la fevruarie 1, 8l. Iar septemvrie 1718 au murit pe Tocile vro trei, patru, carii temîndu-să, i-au îngropat acolo pe unde au putut noaptea pe ascuns; şi-ntr-aceea s-au întins colea, colea, de tot au murit unul de zi, aorea doi, trei, aorea cinci, şase, pîn la ghenarie 1 pîn la şapte, opt de zi, pin postul Crăciunului s-au suit cu puţintei de pe Cacova, ce au murit şi acolo; pînă la ghenarie 1, de toţi au murit [...], dară au murit copiii mai mulţi, că cei mari mai mulţi s-au întors. Iară cînd au fost septemvrie 16, dat-au de la sfat poruncă, cum tot omul să auză şi să ştie că le-au dat voie tuturor să meargă, cine încă-trăo va putea pînă nu să închide vremea, că începuse şi în Braşovechi a muri şi în Blumîna. Pîn s-au ostoit vor fi murit şasăsprăzece mii în tot Braşovul. Deci au poruncit aici la Şchiei cum să caute să puie oameni ciocli, carii, unde s-ar simţi că au murit, să meargă numai ei să-l îngroape în curtea sau în grădina unde va muri; iar alt nimini să nu să afle din rude acolo, ci unde vrea muri îi oprea să nu iasă din casă sau din curte cei rămaşi. Numai această poruncă nu o prea ţinea, ce tot ieşea, dar noaptea mai cu samă să ducea cei ce putea unde avea treabă. Deci, tînjind oamenii căci nu lasă să-i îngroape la beserecă la locurile lor, le-au zis să afle o grădină în care să-i îngroape. Şi pîn la noiemvrie 10, tot pe unde au putut i-au îngropat. Apoi, de multă supărare şi rugă-36 r. minte au îngăduit domnii de au închis locul de la Slon în sus spre / Ciocrac şi acolo să îngropa, zicînd că nici domnii nu pot îngădui să să îngroape la locurile lor şi pentru nemţi, că zicea că de vor scoate vrun om din groapă mort de ciumă şi peste trei, patru ani, dintr-acelaîncă să vor ciuma şi alţii. PENTRU PREOT DE CIUMAŢI Multe cuvinte şi gîlcevi făcîndu-să şi de aceasta asupra preoţilor, căci nu-i slujesc nici merg să-i cuminece, (măcară că de cum s-au simţit în vro trei săptămâni toţi s-au pricestuit) mers-au la domni şi întrebînd ce vor face, că ce ştiu ei vremea cît va ţinea şi măcar că sînt cuminecaţi, tot le trebuie preot să fie cînd va trebui şi să-i slujască la Istoria Sfintoi ihwrwi a (/tMIor Hrai/nuuluf 79 începutul capitolului l’lînfjerca oilor în mijlocul lupilor (fila 23 v.) 8o RaduTkmpea Prima parte a capitolului versificat din Istoria lui Radu Tempea (fila 27 v.) Istoria Sfintei Bessreoi a Şchethr Braşovului 81 Fila 35 r. din munuHcrluul Istoriei lui Radu Tempea Kauu Tumpica Documentul prin care românii din Şcheii Braşovului se Icnfţă că nu vor părăsi niciodată credinţa ortodoxă (fila ;ţ8 r.) Istoria Sfintei llrsem'i a Ifvhtiibr HnifOUiilul «3 moarte şi ceind pe unul din preoţi, zis-au domnii că de vor vrea vreunul de voie bună să slujască, să nu să amestece cu alalţi preoţi nici cu alţi oameni sănătoşi, ce să şază deosebi şi să fie de acea slujbă. Această vorbă auzind preoţii, nu putură, nici vrură să fie aşa osebit de alţi preoţi şi de alţi oameni, că vrea sluji toate preoţii toţi; ce nu-i îngăduiră domnii pe toţi şi văzînd şi domnii că oamenii cer preot şi pe preoţii ce să află a-i sili să slujască nu pot, zis-au că vor căuta pe altul; şi atunci ziseră preoţii că alt preot de aieri nu vor aduce, ce să îngăduiască domnii să facă pe unul din dăscălii ce să afla preot. Şi îngăduiră şi domnii; şi îndesîndu-să care va fi, să lăsară orăşanii de ei şi aduseră pe popa Petcu, sin popei Petcu ot Turchiş, şi au fost de treaba ciumaţilor. Şi murea în postul Crăciunului cînd şi cînd cîte doi, trei şi să rîn-duise* cu porunca sfatului patru ciocli de aici din Şchei de la octom-vrie 1,1718, carii lua de lună şapte florini unul. Şi într-acea/stă ciumă 36 v. s-au chieltuit de la sfînta beserecă mai mult de florini o mie cu cioclii, că deaca s-au mai înglotat moartea, s-au mai pus şi alţi doi şi cu seîn-duri şi cuie şi săpi ce au tribuit şi cu o sumă de bucate ce s-au împărţit săracilor pe ascuns, neştiind ei. Iar dinaintea Crăciunului s-au început pe Tocile omor foarte tare, cîte zece, cincisprăzece pe zi, pînă după Bobotează. Apoi s-au mai potolit, de murea cinci, şase de zi, pînă cătră Paşti. Şi prin postul cel mare începu şi foametea a să întări şi pe după Paşti, că era găleata de grîu florini opt, mălaiu tot aşa, turta de ulei bani zece; şi în postul cel mare mînca creştinii sînge de vită cu tărîţe şi mînca rînsă; şi atît să făcuse oamenii negri ca tăciunii şi mieuna ca pisicii. 1719, aprilie 25. După Paşti iar s-au întărit ciuma de murea de zi zece, cincisprăzece pîn la Rusalii. Iar în postul Simpietriului s-au încins a muri cîte douăzecişicinci, treizeci şi mai bine de zi; atunci şi în cetate şi în Blumîna şi în Braşovechi să întărise omorul, cît să spă-rease oamenii că nu va mai rămînea nimini. într-acest an s-au făcut bucatele bune şi s-au ieftinit de au venit la trei florini după secere; numai oamenii murea pe la cîmp, la fînuri şi la secere şi pin munţi. într-această ciumă au murit şi popa Ion Cărăuş, 1719, iunie 18; şi mai în urmă au murit şi Staicu dascălul, zet ego, sin diaconului Tudor. După aceea, de la iulie 25, pe la agust, s-au mai încetat moartea, că cine şi ciuma să întorcea şi pîn la septemvrie 10 s-au ostoit ciuma Mn manuscris „rîiuluiio". (11. rol.) 84 Radu Tempea de aici. Şi la Crăciun s-au deşchis beserecile şi s-au deşchis şi drumu-37 r. rile / şi au început oamenii cei fugiţi a să aduna. Şi cei morţi de această ciumă din Şchei s-au găsit, care s-au ştiut, trei mii, iar în cetate şi în Blumîna şi în Braşovechi patrusprăzece mii. într-acest an au murit de ciumă în toate satele Ţărei Bîrsei şi în toată Ţara Muntenească şi în Moldova şi mai în toată Evropa. La începutul aceştii ciume, foarte curând să umplea oamenii unii de alţii, pîn cînd au început a să ostoi; iar deaca au început a să ostoi, nu să umplea ca întîi. într-această ciumă poruncise domnii de osebise case în care strîngea pe cei betegi, de-i ducea acolo cu sila dărăbanţii, în cetate, în Braşovechi, în Blumîna, în Şchei. Şi deaca s-au ostoit ciuma au umblat cioclii prin toate casele de au scos paturi, straie, perini şi alte borfe în care zăcuse ciumaţii şi le strîngea la un loc şi le ardea. Pisa azu mnogo gresnyi rabu moego vludiiki Hristu erei Radul, synîi erei Radul Tempea ot sviataia crukovu ot Skei Brasovskumu*. După aceasta, la anul 1721, iunie 25, s-au pristăvit şi preotul Petcu, care au slujit ciumaţii. Şi în locul lui au rămas popa Statie, sin protopopului Vasilie Grid, septemvrie 15, care protopop Vasilie Grid s-au fost pristăvit la 1717, ghenarie 5; şi în locul sfinţiei sale s-au preoţit popa Teodor, sin protopopului Florei, precum arată la listul [...] 37 v. 1722, fevruarie 11. S-au făcut diacon Gheorghi, / sin protopopului Florei, can fără voia orăşanilor, mai în silă, la Bucureşti**. Noi, cei ce sîntem fii adevăraţi ai sfintei săbomiceştii şi apostoleştii besereci ai Răsăritului, carii ne aflăm şezători în Şchei, lîngă cinstita cetate a Braşovului, unde-i zic Bolgaria şi cu alţi preoţi împreună cu gocimanii orăşani, bătrâni şi tineri, de la mic pînă la mare; şi noi alalţi preoţi şi alţi oameni rumâni, carii lăcuim în satele Ţărei Bîrsei, care să ţin la Braşov; şi noi neguţătorii greci din compania grecilor din Braşov, carii mai jos anume ne vom iscăli. Noi cu toţii am văzut şi am cunoscut din sfînta diplomă a prealuminatului împărat Leopold, din mila lui Dumnezău ales împărat al Romei, al Ţării Nemţeşti şi Ungureşti şi al cehilor crai, iproci, precum s-au milostivit înălţia sa de au dat volnicie rumânilor, carii să ţin de legea grecească în Ţara Ardealului, * Scris-am eu, mult păcătosul, robul stăpînului meu Hristos, popa Radul, fiul popei Radul Tempea, care mă aflu la biserica din Şcheii Braşovului, (sl.). ** Cele două izvoade care urmează sunt anexate aici fără nici o formulă de introducere în text. Cronologic, aici ar fi trebuit inserat şi hrisovul de scutinţtt de la 1720 al lui Nicolae Alexandru voievod, domnul Moldovei, aşezat în mummciiH înaintea textului cronicii. Noi l-am reprodus în Anexe, p. 153-155. (n. «1.) Istoria Sfintei Besereci a Şchtilor Braşovului 8fi sau să să unească cu una din cele patru legi ce sînt primite în Ardeal, sau să rămîie în legea lor, care au avut şi să trăiască cu acele rînduiele şi privileghii, cu care pînă acum au trăit în pace, dîndu-şi numai dăjdile, care fieştecăruia după putere li să vor pune. Care milă împărătească şi crăiască, cu adîncă plecăciune, precum ni să şi cade, o am priimit şi o am priitat, la care spre noi milă, precum şi la alte tocmele şi rînduiele ce s-au dat de prealuminatul împăratul Leopoldul, au iscălit ţării şi iubitoriul de Hristos Caroli, alesul împărat al Romei, Ţării Nemţeşti şi Ungureşti şi al cehilor crai, iproci, iproci. Care vol-nicie cunoscîndu-o noi, cest rînd de oameni, cari pînă acuma nu ne-am unit nici cu una din cele patru legi ce sînt priimite în Ardeal, nefiind siliţi de nimini, numai din dumnezăiască rîvnă, de nou ne-am strîns şi ne-am adunat cu toţii în sfînta şi dumnezăiască besereca noastră, încredinţîndu-ne şi întărindu-ne pre temeiul credinţei noastre cei adevărate, ale dumnezăieştii şi apostoleştii besereci greceşti a Răsăritului, precum ne-am învăţat şi am luat de la sfinţii şi dumnezăieştii apostoli şi de la purtătorii de Dumnezău părinţi, care au întocmit şi au aşezat la cele sfinte şapte săboară, aşa precum ţine sfînta besereca Răsăritului pînă astăzi şi precum au ţinut părinţii noştri şi noi pînă astăzi, întru cestaşi chip şi de acum înainte să ţinem şi să credem, fără de scădere şi fără de adăogare, fiind plecaţi şi priimitori blagosloveniei şi dumnezăescului dar a preasfin-ţiţilor patriarşi ai Răsăritului şi dumnezăieşti blagoslovenii a preasfinţitului mitropolitului al Ugrovlahiei, de unde blago-slovenie şi dar de preoţie am luat şi vom să luom noi şi besereca noastră, întru care ne-am născut prin sfîntul botez, întru care trăim, întru care ne luminăm, prin care credem şi nădăjduim iertare de păcate şi viaţa de veci să dobîndim. Şi oricine ne-ar întreba, cu glas mare mărturisim că noi sîntem fii adevăraţi ai sfintei săbomiceştii şi apostoleştii besereci greceşti a Răsăritului şi pre acea credinţă vom să stăm neclătiţi în veci. De care sfîntă credinţă nici sabie, nici focul, nici închisoarea, nici sărăcia, nici nevoia, nici foamea, nici goana, nici moartea să nu ne poată despărţi. întru această credinţă cu tot sufletul nostru, cu o gură şi cu o inimă ne legăm toţi cu înfricoşat jură-mînt înaintea lui Dumnezău, dereptul judecători, zicînd: Aşa să ne ajute Dumnezău, tatăl, fiul, duhul sfînt, un Dumnezău adevărat, maica sfînta Precesta şi sfinţii apostoli şi toţi purtătorii de Dumnezău părinţi sfinţi, carii au fost la cele a toată lumea şapte săboară şi cele sfinte patru posturi, precum noi pînă la ceasul morţii noastre vom ţinea cu direptate toate dogmele legii pravoslavnice greceşt i, care crede şi ţine maica noastră besereca Răsăritului. Şl nici de voie nici de nevoie nu ne vom uni 86 KaihiTkmhka 38 n cu nici una din cele patru legi ce sînt priimite în Ardeal, nici ne vom muta într-alte dogme, ce singură legea grecească, carea pînă acum am ţinut, vom ţinea şi de acuma (cum am zis fără de adaogere şi fără de scădere), şi după cum am cunoscut că avem volnicie de la prealuminaţii şi preamilostivii împăraţi, şi pentru ca să nu cădem supt afurisaniile sfinţilor părinţi. Iară carele din noi, ce am voit de ne-am legat la acestea, va îndrăzni a-şi călca făgăduinţa aceasta şi jurămîntul, care noi nesiliţi de nimini am făcut, unul ca acela să fie afurisit şi blestemat de domnul Hristos şi de maica sfîntă Precestă şi de treisu-teoptsprăzece părinţi sfinţi, carii au fost în Nichea la întîiul săbor, aşijderea şi de alte sfinte săboare şi de toţi sfinţii lui Dumnezău. Partea lui să fie cu spurcatul Iuda şi cu afurisitul Arie, să-l înghiţă pămîntul de viu ca pre Satan / şi Aviron, să-l ajungă cutremurul lui Cain şi bubele lui Ghiezi; să fie casa pustie şi muierea lui văduvă şi feciorii lui săraci; lacrămile cele de folos să nu să şteargă de pre faţa lui în veci şi faţa lui Dumnezău să nu o vază, ce să moştenescă focul nestins în veci. încă şi de la împreunarea bese-recei noastre să fie scos şi să meargă să să afle cu acei ce ş-ar alege a să uni. încă şi cine ar şti pre unul ca acela, care după făgăduinţa aceasta s-ar muta din dogmele noastre şi l-ar tăgădui, şi acela să fie supt tot blestemul ce scrie mai sus. Şi, pentru mai adevărata credinţă, întărim cartea aceasta cu peceţile şi cu iscăliturile noastre, ca să să crează în tot locul şi ori la ce judecată. Leat 1723 Şi sînt iscăliţi toţi preoţii şi creştinii din Braşov şi din toată Ţara Bîrsei şi grecii din companie. IZVODUL ZAPISULUIPOPEI LUI STATIE Precum să să ştie că întîmplîndu-să pristăvire preotului Petcu şi lipsind sfintei besereci şi oraşului preot, s-au adunat dumnealor orăşanii cu preoţii la un loc şi socotind şi cercînd vremea acestui lucru, cu voia lui Dumnezău şi a dumnealor, m-au poftit pe mine să fiu preot în locul preotului celui pris-tăvit. Şi avînd eu pe ff ate-mieu Jipa dezlipit de legea noastră a Răsăritului, pentru aceea socotind sfinţia lor preoţii şi toţi orăşanii ca nu cumva, unindu-mă cu alţii, să fac vreo pagubă sfintei case sau orăşanilor vro pacoste sau zăduf, chiematu-m-au cinstitul săbor înainte şi mi le-au dat toate înainte cîte mai jos să vor scrie anume, întrebîndu-mă putea-le-voi ţinea, ca să fie şi de mine bine şi ca să slujesc cu direptate lui Dumnezău şi creştinilor. Istoria Sfintei Btmrwi a ^cheilor Braşovului H7 Eu m-am făgăduit cu toată inima şi cu tot sufletul mieu cum că mă voi ţinea de toate cele ce place lui Dumnezău şi voi sluji creştinilor cu direptate; şi cu jurămînt pe sfîntul prestol şi pe sfinta evanghelie, mă jur înaintea înfricoşatului Dumnezău cum că aceste ponturi ce scrie mai jos, care de dumnealor mi s-au dat înainte, le voi ţinea, adecă: 1. Întîi: cu inimă curată şi cu tot sufletul să slujesc lui Dumnezău, în legea pravoslavnică grecească a Răsăritului, întru care şi preoţie am luat, iară într-altă lege sau dogme streine nici cum să nu mă înstreinez, ori în ce lucru cît de mic, care nu-1 priimeşte besereca Răsăritului. 2. A doaua: de frate-mieu Jipa cu totul să fiu lipsit, la nici un lucru sau amestecătură să nu mă amestec cu el, nici vorbă sau taină a preoţilor sau a orăşanilor sau a sfintei case să nu-i spui lui, nici în judecăţi sau la nescai scrisori sau iscălituri să nu dau în mîna lui, însă de dînsul sau de alţi uniţi cu totul să mă depărtez şi să mă păzesc ca de foc, ştiindu-1 că este de tot strein de legea şi de besereca noastră. 3. Să fiu ascultători de preoţii cei mai bătrîni şi să slujesc întru toate la sfinta beserecă şi la oraş, după cum este obiceaiul sfintei besereci şi al oraşului acestuia; şi la sfat, ca preotul ce e mai mic şi să fiu mai mic şi plecat sfinţiilor-sale preoţilor; şi obiceaiul şi şi învăţătura sfinţiilor sale să învăţ şi să păzesc. 4. De s-ar tîmpla a fi aici moarte de ciumă, eu să fiu preot pe treaba ciumaţilor, fiind eu preot mai mic, ca să nu să facă alte mai multe gîlcevi. Iară trăind ei şi fiind alt preot după mine mai mic, la această rînduială va fi preotul acela. 5. Şi de alte lucruri proaste să mă feresc: de beţie, de sumeţie; numai să fiu preot smerit şi blînd, purtîndu-mă cum place lui Dumnezău şi oamenilor; sfinta beserecă să păzesc, de la slujba sfintei besereci să nu lipsesc, să nu fiu pregetători, ce să fiu slujitori cu blândeţe şi cu direptate ori spre fieştece creştin cît de prost; şi din obştea sfinţiilor-sale preoţilor să nu lipsesc şi taina sfinţiilor-sale afară să nu o dau. La acestea mă leg eu cu tot sufletul şi pentru mai mare credinţă pus-am şi chiezaş pe dumnealui naşul Dumitru Nan şi pe dumnealui unchiul Sava Mareea, rugîndu-mă dumnealor şi fagăduindu-mă cum că voi ţinea cele bune şi care plac lui Dumnezău. Iară de m-aş întoarce la alte lucruri slabe de nimic şi de aş călca aceste legături, care m-am legat de bună voia mea, la mîna sfinţiilor-sale preoţilor şi a gocimanilor şi ajuraţilor şi a tot oraşul, sau do m-aş uni cu frate-mieu Jipa ori la ce lucru, sau do m-nş mula tnlr-ultă unire streină, care nu priimeşte beserocn KAnAi IIului, do lot să fiu lipsit de la sfinta 88 KaiiiiTkmi'ka beserecă şi de toată slujba oraşului şi să n-aib credinţă la nici o judecată. Scris-am cu mîna mea şi m-am iscălit mai jos cu mina mea ca să să crează in tot locul; şi o am dat cinstitului săbor să fie în pază în vistieria sfintei besereci. Anul 1721, septemvrie 25 38 v*. Eu, popa Statie, sin protopopului Vasilie Grid /* Anul 1723. Fiind în Braşov preoţi protopopul Florea Baran şi popa Radu, sin popei Radu Tempea şi popa Todor, sin protopopului Florea şi popa Statie, sin protopopului Vasilie Grid, iunie 20, au venit în Ardeal şi vlădica Ioan Potochi, umblînd vreme de vro cinci ani în Beci, în Roma şi la Zagrab, unde s-au şi vlădicit de nişte arhierei uniţi. Şi umblînd din loc în loc pîn la avgust 6, au intrat în Făgăraş cu mare pofală. însă avgust 5, fiind fost venit el pînă în Sîmbăta de Jos, acolo au chiemat pe făgărăşanii şi, grăindu-le multe cuvinte cu blândeţe, i-au mgat să-i iasă înainte preoţii îmbrăcaţi de marginea oraşului, să-l ducă cu cinste pînă la beserecă, iară ei nu vor avea de dînsul nici o bîntuială, ce vor avea bună pace. însă era umblînd cu multe cuvinte, acoperind lucrul uniei, notareşul protopop Ionaşcu din Vineţie. Cînd au fost avgust 6, în ziua de Preobrajenie, să aflară toţi protopopii Ardealului în Făgăraş; poruncise şi căpitanul din Făgăraş ca tot omul să iasă înaintea vlădicăi, iar care nu va ieşi va fi birşag cu florini doisprezece. Deci, pînă a ieşi preoţii şi oamenii, sosi şi vlădica în tîrgul Făgăraşului. Şi, aşteptând acolo, merseră din Făgăraş îmbrăcaţi cu evanghelia şi cu crucea; şi acolo în mijlocul tîrgului să apucară protopopii de îmbrăcară pe vlădica în toate odăjdiile arhiereşti şi-i puseră mitra în cap şi-i dederă în mînă cîrja cea de argint şi şezu pe un scaun. 39 r. Atunci se sculă un pater teolog, Gheorghie Regai, şi începu a-i face / oraţie latineşte, cu multe cuvinte de laudă. Deci, grăind şi vlădica puţine cuvinte întru întoarcerea laudei lui, să sui în henteu singur şi viind pînă înaintea beserecei iară îi puseră scaun şi şezu. Atunci să puse şi notareşul protopopul Ionaşcu din Vineţie în pragul pridvorului beserecei şi începu a-i face oraţie rumâneşte, cu multe laude. Deci, sfîrşind, începu iarăşi vlădica a face oarece cuvînt de mulţămită şi de învăţătură după ritul lui cel papistăşesc; şi deaca isprăvi, intrară în beserecă. Şi acolo şezînd nu în strană, ce pe un scaun, începu a-i face laude de bună venirea un pater prepojit, ungureşte. Şi acesta isprăvind, începu popa Toma liturghia, fiind gata. * I.a fila 38 autorul a numerotat 38 pe recto al filei şi 39 po verso, deci In continuare paginaţia filelor nu corespunde cu cea a autorului, (n. od.) Istoria Sfintei Ihsereet a ŞiMIor llraşouului Hg Deci, după ce isprăvi liturghia, scoase vlădica donaţiile lui de la papa şi de la cei ce-1 vlădicise şi începu a citi donaţia ce avea de la papa, în care multe lucruri a trebilor lor arăta şi zicea cum noi, Inochientie, sluga slugilor lui Hristos, cu voia şi cu ştirea fiului nostru, luminatului împărat Carolus, am rînduit pe besereca Făgăraşului să fie mitropolie Ţării Ardealului şi mumă tuturor besericilor din Ardeal celor unite. Atunci răspunse şi vlădica şi zise să ştie toţi cum măria-sa, (că aşa i să zicea), nu e venit să fie vlădică ereticilor, nici shizmaticilor (adecă noao celor neuniţi). Atunci protopopii uniţi, părîndu-le bine, răspunseră că ei priimesc acelea toate şi le sărută; iară făgărăşanii, văzînd cum s-au înşelat de i-au ieşit înainte / şi l-au priimit în beserecă, nu ştia ce vor răspunde, ce tăcură; şi aşa să duse vlădica la gazdă şi chiemînd protopopii acolo, i-au ospătat. Mai nainte de venirea vlădicăi în Făgăraş, înţelegînd şi noi braşovenii, cu voia tuturor (afar de Tănasi Zaraf), am trimis pe protopopul Florea împreună cu popa Radu Tempea şi cu gocimanii Pătru, Radu Pădure şi Radu Duma, cu multe daruri, ca să vază şi să înţeleagă cu ce socoteală este venirea vlădicii. Şi văzînd toate precum au fost şi auzind, socotitu-s-au şi au dat inştanţie vlădicăi pentru aceste doauă trebi: 1. Să ne dea pace în lucrurile legii precum am avut la vlădica Atanasie, deaca s-au unit pîn acum. 2. Să lase protopopia Ţărei Bîrsei preotului celui mai bătrîn, care va fi în Şcheii Braşovului (că o luase Jipa cu înşelăciune de la săbor deaca au murit tată-său, nefiind vlădică în ţară şi o ţinea cum arată listul [...]). Iară alte porunci den cele de afară ascultăm şi să-i dăm şi dăjdile, precum şi lui Atanasie. Atunci vlădica stînd oarece la gînd, n-au răspuns alt, fără numai zise: „Să mergeţi acasă şi să fiţi pe pace că iată sînt bolnav, precum mă vedeţi, iară deaca mă voi îmbărbăta, voi veni şi eu pînă acolo şi voi vedea preoţii şi oamenii cum să află; şi precum va fi mai bine vom aşeza toate, numai să pomeniţi pe luminatul împărat, căci ne-au scos din robia turcilor şi să pomeniţi şi pe mine”. / Atunci răspunse protopopul Florea că am pomenit pe luminatul împărat şi pînă acum şi vom pomeni şi de acum. Iară gocimanul Pătru încă zise că: „Vom pomeni măria-ta, pomeni”. Iară preoţii văzînd aceasta tăcură pînă a veni aici la Braşov. Şi viind la Braşov, fiind a doaua zi duminecă (şi preoţii fiind în oraş după slujbele creştinilor, că mulţi să pricestuia, fiind sfîntul post), să strînseră juraţii la gocimanul Petru făr de nice un preot i spuindu-le cum au fost lucrurile, să sfătuiră bătrînii toţi ca să-l pomenească pe vlădică în beserecă; şi, fiind vremea sfintei liturghii, spuseră şi protopopului cum au ales ei; deci, socotindu-să pro- 39 V, 40 r. 90 Radii Tkmi'KA topopul şi cu alţii ce nu era din juraţi, ziseră că: „Va fi rău de-1 vom pomeni”, ce numai să nu pomenească pe nimini la acea sfîntă liturghie pînă vor socoti ce vor face. Viind vremea la Vo pervih pomeni gospodi*, nu pomeni pe nici un arhiereu. Aceasta auzind, popa Todor strigă tare, facînd mare gîl-ceavă cum de nu pomenesc pe arhiereii pravoslavnici, ca şi pînă acum, „au doară cei ce au fost înaintea vlădicăi v-aţi unit şi veţi să pomeniţi pe cei streini de besereca răsăritului?” şi altele multe zicînd. într-aceea s-au adunat cu toţii şi socotiră că de vor pomeni pe vlădica în beserecă, ne vom surpa la unie, fiind şi alţii din orăşani, 40 v. afară din cei ce făcuseră sfatul acela. / Atunci au şezut protopopul împreună cu cei ce fusese în Făgăraş şi scriseră carte la vlădica, cum că nu să priimesc dogmele măriei sale de nime, nici să va pomeni în besereca noastră vlădică unit, ţiind noi de legea cea vechie grecească, şi cum că într-alte porunci vom fi ascultători, iară în lucrul legii sau a-1 pomeni nici cum. Atunci vlădica s-au umplut de otrava mîniei, neştiind ce va face. După aceea, trecând puţină vreme, am mai trimis doi orăşani ca să vază ce va mai zice, da-ne-va pace în lege cum ne-au dat vlădica Atanasie? Atunci au răspuns că de i-am umplea o casă cu galbeni, pace nu ne va da pînă la moarte, că aşa este jurat papei. Deci, văzînd şi aceasta, trimis-am la măria-sa gubematul Corniş Jigmon, jeluind ce vom face. Iară măria-sa ne-au răspuns, zicînd că trebuie să mergem la vlădica şi să ne rugăm, că tot ne va da pace. Deci, văzînd şi aceasta, trimis-am şi la măria-sa ghineralul grof de la Kenihzeh şi măria-sa acelaşi răspuns ne-au dat. Deci, neştiind noi ce vom face, strînsu-s-au preoţii împreună cu orăşanii, vro cincizeci de oameni, spuind tuturor cum umblă lucrurile. Şi atunci socotiră cu toţii că într-alt chip nu vor putea sta, ce să cercăm curtea împărătească. Aceasta voind toţi, (afară de Tănasi Zaraf şi de Dumitru Ţarălungă şi de Manole 41 r. Drăgan, că era ceşti doi bolnavi, fiind şi aceştea juraţi) / socotiră ceia- lalţi şi pentru chieltuială ca să să dea din vistieria beserecei şi să să caute de lucrul acesta. Atuncea mult stătură la socoteală, pe cine ar trimite la treaba aceasta. Şi nu să află cineva din orăşanii noştri om să ştie limbile ce trebuia pe acolo şi să ştie locul şi rînduiala curteni-rei domnilor. Cînd au fost mai apoi, aleseră pe un neguţători strein, anume Criştof Voicu de la Murăşvaşarhei, care să însurase şi să aşezase aici; luase pre o nepoată de fată a Florei Sasului, cel ce fusese jurat sfintei besereci. Deci acesta, avînd trebile neguţătoriei sale, nu vrea să meargă, iar mai în urmă, prin multe rugăciuni ale preoţilor şi ale orăşanilor, abia s-au plecat să meargă. Şi jurîndu-le pre sfinta * întîi pomenesc pe domnul, (sl.). Istoria Sfintei Ileseiwl a f/ehtllor Hrafotiului evanghelie în sfintul oltari, precum va căuta cu toată osîrdia de lucrurile legii şi nu va zminti ceva şi precum că şi chieltuiala ce i să dă va chieltui cu direptate şi vicleşug nu va face. Deci prin socoteala tuturor i s-au făgăduit şi simbrie lei o sută (măcar că în urmă, viind din Beci şi jeluind că multă pagubă au avut casa lui, zăbovind acolo vreme de un an şi jumătate, i s-au mai dat încă lei doauă sute). Anul 1724, fevruarie 21. Luînd de chieltuială, au purces la cale. Deci mergînd în Beci şi dînd inştanţie cu jalbă la curtea împărătească, la domnii ce trebuia, îndată au trimis curtea împărătească vlădicăi poruncă ca să nu să atingă de cei neuniţi nici cu o poruncă, de vreme ce nu vom să ne unim, / ce el să-şi păzească şi să poruncească uniţi- 41 lor. Atunci spuind şi de besereca Făgăraşului, cum după o săptămînă deaca au venit au luat chieile beserecei şi au pus la vartă pe preotul Toma şi pe gocimanul de acolo pentru nişte odoară ale beserecei, care pînă nu i le-au dat şi acele nu i-au slobozit şi cum că acea beserecă n-au fost unită, ce o au luat în silă, făr de direptate. Aceste lucruri înţelegînd, domnii curţii i-au zis să aştepte pînă cînd să va face conferenţie şi atunci să vor da acele lucruri înainte şi vom vedea ce vom face. Deci, viind vremea pe la iunie, s-au făcut şi conferenţie (adecă divan mare). Atunci lucrul acesta nu s-au putut da înainte, ce iară i-au zis domnii să mai aştepte căci cătră toamnă iar să va face conferenţie şi atunci îi vor isprăvi. Şi toamna conferenţie nu s-au făcut, nid cătră Crăciun, nici cătră Paşti. Tot l-au ţinut cu cuvinte, zicînd că-i vor isprăvi şi besereca li-o vor toarce. Cînd au fost iar la iunie 1725, s-au făcut conferenţie şi s-au dat şi acest lucru al beserecei înainte; şi cunoscînd domnii cum este lucru, vrea să li-o întoarcă, cunoscînd că li s-au luat făr de direptate, nefiind fost unită. Atunci un nemiş, anume Kasoni, din Ţara Ardealului, fiind acolo, ca un procator au stătut pentru vlădica şi au proteşteluit pentru beserecă, zicînd că nu e zidită cu ştirea împăratului în pământul împăratului, iar de e zidită cu ştirea împăratului, să aducă acele diplome în care să arate cum Costandin vodă, cînd au zidit acea beserecă /, au avut voie împărătească şi atunci 42 să şi-o ţie ei precum şi mai-nainte; şi nu că era zidită făr de ştirea împărătească, ce numai ca să mai lungească lucru. Şi neaflînd Criştof de unde lua acele, fiind Costandin vodă perit, cine ştia de unde să le caute? Deci au socotit şi au pus de au căutat la cămara împărătească copia acelor diplome, cu multă chieltuială; şi, neştiind anul întru care s-au început lucrul beserecei, nu le-au putut afla. într-aceea stînd lucru, au venit jupan Criştof la Braşov, rămîind judecata luată în sus*. * Anul 7205 s-iui nilul că h mii începui zidireu beserecei în Făgăraş. (Nota marginală a autorului) (1697 -11. ghenarie 15. Văzînd popa Teodor că cu sila domnilor maghistratului nu poate să-şi ia cinstea care au pierdut, în doao, trei rînduri s-au dus la Ugrovlahia, la părintele mitropolitul şi la boierii cei mari şi la măria-sa Costandin vodă; spus-au ce au ştiut, ce nimic nu i-au putut folosi. într-aceasta, neavînd cum mai face, au scris în doauă rînduri carte de rugăminte la protopopul şi alţi preoţi şi la goci-mani şi la tot oraşul şi a doaua însuşi ceind voie de la protopopul, o au cetit. Deaci au început oamenii a grăi între sine: „ce vom face şi cum vom aşeza acest lucru”; şi într-acea duminecă nu s-au putut aşeza. Fevruarie 18, Nedelia bludnago şina**. Deacii, văzînd şi aceasta, au început prin tîrg, au început a lua pe unul, pe altul cu vorba, cu rugăciuni, prinzîndu-să că cele ce au făcut nu va mai face; şi aceasta nu i-au ajuns, ce au început a umbla noaptea prin case, la cei de frunte şi la cei de mijloc, aşijderea rugîndu-să. Cînd au fost în dumineca brînzei, sara, după isprăvirea slujbei, s-au sculat nărodul asupra preoţilor şi a gocimanilor şi juraţilor cu mare rugăciune, cum să nu între în post neiertat; şi aşa văzînd a mulţimei cerere, i s-au făgăduit iertă- * Eu mult păcătosul (sl.). ** „Dumineca fiului rătăcitor” (sl.). Istoria Sfintei Besereci a Şcheilor Braşovului 145 dune şi să fie priimit în slujba şi treapta preoţiei, care au fost adecă al doilea după protopop, prinzîndu-să şi făgăduindu-să că pînă va trăi nu să va ridica protopop, nici în viaţa protopopului Radu. (Nici de l-ar chiema Dumnezău mai-nainte). / La acea cu multe legături tari şi jurămînt prinzîndu-să, au dat scrisoare la săbor şi s-au pus în vis-tiari, care scrisoare are copie şi aici, listul 93. Şi dîndu-să cărţi de rugăminte la arhierei sîrbeşti, că de acolo era caterisit, adecă oprit de preoţie, rugîndu-să cu toţi să-l ierte, s-au dus la părintele Nicolae, mitropolitul Temişvarului şi, fiind preasfinţia sa la Arad, la lazaret, că vrea să meargă la Beci cînd au ajuns popa Todor acolo, cu doauă zile au fost ieşit din lazaret şi s-au întors deşert, într-acel an, la iunie, iar auzind că au venit vlădica Nicolae, au cerut iar cărţi de la săbor şi i s-au dat după forma dintîi şi s-au dus şi l-au priimit bucuros, numai căci i-au dat poruncă să aştepte pînă va mai veni aici un răspuns şi să să întoarcă, că vrea să adevereze de este de tot iertat şi priimit, căci scrisorile cu care au mers întîi popa Teodor zicea că le-au trimis cu poştea după vlădica Nicolae, dar nu i-au fost mers şi pînă a-i trimite de aici cum că cu adevărat de toţi e priimit şi iertat, au pus nişte deşarte cuvinte înainte, zicînd că ar avea treabă pîn la Varodin; şi aşa s-au dus la Carloveţ la părintele Arsenie, patriarhul / Epecului, scriindu-şi singur carte cu numele preoţilor şi gocimanilor şi altor orăşani de cererea iertării. Prea fericitul patriarh l-au crezut şi i-au dat slobozenie şi iertăciune de oprirea preoţiei şi l-au blagoslovit ca să fie în rîn-dul preoţiei ca şi mai-nainte; şi au venit şi cetindu-să cartea s-au slobozit să slujască. Acestea înţelegînd vlădica Nicolae cum l-au minţit, au trimis altă carte să fie îndoit oprit, pînă va merge să stea înaintea săborului şi au rămas pînă aproape de Crăciun. Deci văzînd că într-alt chip nu să poate, iar au cerut cărţi de la preoţi i gocimani şi juraţi i proci. Şi i s-au dat cu rugăminte să să mai ierte şi acum, iscălind şi peceţile puind ca doaozeci, treizeci de oameni şi, a treia zi de Crăciun plecînd, s-au dus la vlădica Nicolae şi mult pedepsindu-1 de cele ce-1 ciufuluise, l-au iertat să fie precum prea fericitul patriarh l-au fost iertat. 1740, fevruarie 16, sîmbăta brînzei, au venit, şi duminecă cetin-du-i-să cartea, s-au îngăduit să slujască ca şi mai-nainte. Numai nu ştim ţinea-va făgăduinţa care au dat. / 1740, martie 28. Fiind gătite din anul trecut, s-au aşezat şi s-au pus tîmplele noauă în besereca Şcheilor, făcute cu chieltuiala unor creştini, iară mai mult cu a chir Tomei Gheorghi Moldoveanul, ginerele răposatului dumnealui gocimanului Petcu Şetrariu, la care cu sfeatnicele cele mari doao, la lucrul lemnului s-au chieltuit florini 316 şi cu zugrăvitul cu aur peste tot, florini 914. Zugrăvitu-s-au în anul 96 r. 96 v. 97 r. 146 Radu Tempea trecut besereca cea mare toată, că făcuse şi podul mai-nainte, cu chel-97 v. tuiala dumnealui chir Enachi Stama, cum arată această pisanie*. / Anul 1740, noemvrie 1. După ce s-au lăsat dascălul Pătru de dăscălie, căci îi murise fămeia, s-au rînduit dascal Radu, sin protopopului Radu Tempea, cu alegerea preoţilor şi a gocimanilor şi a altor orăşani. Noiemvrie 30. Ceind şi pe dascălul Necula Cîmpulungeanul să să ducă să să facă preot, să fie la Cîmpina, s-au socotit preoţii şi cu gocimanii şi cu alţi orăşani să nu-1 lipsească de aici, căci slujise dăscălia bine de vro şapte ani. Şi l-au trimis la Bucureşti şi s-au făcut diacon şi să ţie şi dăscălia. Şi i s-au făgăduit de la preoţi scrisul prescurilor, cum au avut şi alţi diaconi şi la Paşti să-i dea nume de florini 12 şi orăşanii de la beserecă pe an florini 30, cum au dat şi popei Ion Cărăuş şi popei Radu şi popei Teodor cînd au fost diaconi, care altor 99 r. diaconi n-au [...]**. 1741, ghenarie 6. La sfântul săbor al osfeşteniei cei mari după rugăciunea ce să cade, scoţînd şi sfintele icoane la rîu, cînd au fost să să întoarcă, sfînta icoană a Domnului Hristos şi a Precestei şi a sfântului Nicolae, tot plecîndu-să au venit, pînă s-au pus în sfînta beserecă la locul lor. Fevruarie 15. în dumineca pravoslavnică întîi în post, făcîn-du-să obicinuită litie, iar aşijderea s-au plecat, tot nărodul văzînd şi 99 v. cutremurîndu-să. / 1741, fevruarie 8. / PORUNCA CARE S-A TRIMIS ÎN ŢARA BÎRSEI Copia Milostivelor voastre preoţilor şi altor pravoslavnici creştini, carii vă aflaţi lăcuitori în Ţara Bîrsei, împreună cu toate păzite de Dumnezău familiile milostivelor voastre şi ale dumneavoastră, ca unor fraţi şi fii ai pravoslavnicei beserecei Răsăritului, tuturor pace, sănătate şi spăsenie sufletească de la milostivul Dumnezău rugăm şi poftim. Alta, vă facem înştiinţare ca să daţi şi milostivele voastre ştire tuturor pravoslavnicilor creştini de obşte, precum, după porunca Domnului Hristos şi după învăţătura sfinţilor apostoli şi după aşezămîntul sfinţilor părinţi, carii au întocmit şi au întărit sfînta pravilă, vă poruncim şi noi: * Fila 98 (cf. numerotarea autorului 97) e nescrisă, (n. ed.) ** Fila ruptă. (n. ed.) Istoria Sfintei Besereci a Şcheilor Braşovului 147 1. Tot creştinul, cu mic cu mare, în toate duminecile să să afle la sfînta beserecă de trei ori în zi, mai ales şi cu deadin-sul în sfîntul post. 2. Din sfîntul post tot creştinul, cu fămei, cu copii, cu slugi, cu slujnici, pîn la copilul de 10 ani, nici unul să nu rămîie neispovedit şi necuminecat, încă şi copiii de la doi, trei ani să-i aducă să-i cuminecaţi. 3. Care creştin la beserecă nu vine şi va rămânea neispovedit şi necuminecat, nici sfînta anaforă la Paşti să nu le daţi ce să-i scrieţi anume să ni-i daţi înainte. 4. Sfînta anaforă la sfintele Paşti cu vin să nu le mai daţi precum s-au făcut rînduială şi aici la noi şi în Ţara Rumânească, că s-au oprit cu tărie, ce numai cum să dă anafora; că ştiţi porunca sfintei pravile că în nădejdea Paştilor, care nu e alt dar făr anafora, să lasă mai mulţi de nu să ispovedeşte, nici să cuminecă, (poate la vreo nevoie de moarte). / 5. Preoţii în circiume să nu între, nici airi să să îmbete, nici în beserecă să să afle beţi, 6. Preoţii să aibă grije în toate duminecile a tot anul şi la sărbători sfînta liturghie şi cazanie să nu lipsească. Şi de acum înainte, în toate duminecile sfîntului post să tocaţi mai devreme şi să spuneţi mai-nainte să vie toţi creştinii şi sara, ca şi dimineaţa şi la sfînta liturghie. Şi să le spuneţi cîte o cazanie de la Mărgărit după vecernie, sau din „Poucenie”, de cele de peste an, care veţi socoti că trebuiesc spre îndreptare, măcar cît de scurte, de nu popa, dascălul. 7. Tatăl nostru, crezul, zece porunci, încă să le spuneţi totdeauna şi cum să-şi facă sfînta cruce, bine, drept să ştie toţi; că neştiind, cînd va fi întrebare, să vor pedepsi şi ei şi milostivele voastre, de nu veţi învăţa. 8. Şi pentru nunte să le spuneţi, să ştie, să n-aibă mai mult nădejde că să vor cununa după amiaz sau noaptea, că preoţii de acea slujbă la acea vreme sînt opriţi, că fiind taină sfîntă, una din cele şapte, trebuie să să cunune dimineaţa după sfînta liturghie, nemîncaţi, nebeuţi. Iar care preot va îndrăzni a face această nebunie va fi lipsit de preoţie. 9. Alta, să daţi în ştire celor ce vor veni la căsătorie să înveţe să ştie „Tatăl nostru”, „Credeul” şi „Poruncile” şi să-şi facă sfînta cruce, bine, drept, căci care nu va şti, nu veţi fi slobozi să-i logodiţi, nici să-i cununaţi pînă nu vor învăţa să ştie bine şi pînă nu vor făgădui că vor păzi şi celelalte porunci ale legii şi cum că nici o duminecă de la beserecă nu vor lipsi şi cum că nici un post nu-i vor trece neispovediţi şi necuminecaţi cît vor trăi. Şi pînă nu să vor ispovedi să nu îndrăznească a cununa pe nime că veţi cădea supt canon beserecesc /. 100 r. 100 v. 148 Radu Tempea 101 r. io. Cele şapte taini să învăţaţi, să nu vă paie glumă, că va fi cercare de acestea i proci. Aşijderea şi de alte năravuri rele, precum cei ce au nărav rău de înjură orce fel de înjurături, să căutaţi să-i învăţaţi şi foarte să-i certaţi să să părăsească, ca să nu-şi răpuie sufletele. Şi aşa ascultând şi păzind acele direpte porunci şi învăţături, care şi mai nainte le-aţi avut, să vă spăşiţi toţi; pentru care şi acum de nou, avînd noi poruncă tare de la preafericitul patriarh şi de la alţi pravoslavnici arhierei cu mare tărie să să ţie legea şi pravila, ca nu cumva, nepăzind şi neascultînd cineva poruncile sfintei besereci, să cază supt blestemul sfinţilor părinţi. Aceaste acum şi mila marelui Dumnezău să vă fie de întărire i pază. OSEBIT PREOŢILOR Iar milostivele voastre şi de altă învăţături folositoare spre spăsenia creştinilor, care ştiţi că sînteţi datori să nu vă leniţi, ce în toată vremea şi în tot locul şi în tot ceasul să învăţaţi, să dojeniţi pe fii, pe fraţi creştini, însă cu blîndeţe, ca să nu să rătăcească şi căzînd la pocăinţă, pe toţi să priimiţi, canonind cu socotinţă după puterea lor. Şi nici unul să nu rămîie necuminecat, măcar fie în ce greşală ar fi, numai să tăgăduiască părăsire şi întoarcere. . Şi această foaie să o cetiţi în postul mare de trei ori şi al Crăciunului de trei ori şi în cele doao cîte o dată, şi în tot anul aceasta să faceţi şi să o puneţi bine, că va fi cercare şi cine nu o va avea în grije să va canoni, că s-au dat această poruncă la toate beserecile. L. S. Protopop Radu Tempea Şi din preot în preot la beserecă să rămîie, să să afle. / 1741, mai 31. S-au pristăvit popa Petcu Şoan puţin bolind. Anul acela, iunie 7, s-au rînduit diaconul Necula să fie preot şi Radu dascălul, sin protopopului Radu, să fie diacon; şi la iulie 9, la Bucureşti, s-au hirotonit preot diaconul Necula şi au venit. 1742, ghenarie 4, la şase ceasuri după amiaz. S-au pristăvit şi preotul Teodor şi s-au îngropat în ziua Botezului cu mare cinste şi cu mulţi preoţi. 1742, ghenarie 24. S-au rînduit să să facă preot Radu, sin protopopului Radu, în locul celui pristăvit; şi s-au hirotonit în Ţara Sîrbească la prea fericitul patriarh Arsenie, martie 22; şi au venit la sîmbăta lui Lazar. Istoria Sfintei Besereci a Şcheilor Braşovului 149 1742*, mai 14, la unsprăzece şi jumătate ceasuri din zi. S-au pristăvit taica părintele protopop Radu Tempea şi s-au îngropat în 16 zile. 1742, mai 23. Strîngîndu-să orăşanii şi făcînd sobor, au aşezat pă părintele Eustatie Gridovici protopop în locul celui pristăvit; şi s-au hirotonit la Carloveţ de fericitul patriarh [...]/ 101 V. * De aici pînă la sfîrşit e alt scris. (n. ed.) ANEXE IZVOD. PARIA* Milostiju boziu Io Nicolae Alexandru voevod i gospodî nu vsei zemli Ugrovlchskoe davat gospodstvo mi siju poveleniju gospodstva mi.** Tuturor şcheilor de la Braşov, ca să fie volnici cu această carte a domniei mele de să aibă aici în ţara domniei mele a ţinere oile lor cîte vor avea şi să le pască de toamna pînă primăvara la Sfîntu Gheorghie, cînd şi le duc ei la munte în Ţara Ungurească, ori pe moşie domnească, ori boierească, ori călugărească, ori megieşască; şi să n-aibă nici o opreală de nimenea, numai şi ei să aibă a-şi păzire vitele, să nu strice nescai pîini sau livezi, sau alte bucate ale cuiva; şi pentru adetul moşiei unde-şi vor băga oile în baltă, să aibă a să tocmi cu stăpînul moşiilor, după cum le va fi obiciaiul; şi cînd i-ar lovi vreme grea de iarnă primejdioasă, să aibă a-şi băgare oile în baltă ori pe a cui moşie s-ar întîmpla şi să n-aibă nice o opreală de niminea, numai să aibă a-şi dare oieritul domnesc după obiciaiul lor, de oaie cîte bani io şi de numărătoarea oilor, de turmă po bani io. Iară de alte de toate să fie în pace şi ciobanii carii vor avea pe la oile lor, fiind oameni streini din ţara lor, încă să fie în pace de vel seamă şi de toate dăjdile şi orînduielele ori cîte vor ieşi peste an de la vistieria domniei mele în ţară, de nici unele nici un val şi nici o bîntuială să n-aibă, după cum scrie şi hrisovul răposatului Antonie vodă şi hrisovul răposatului Costandin vodă Brîncoveanul şi hrisovul răposatului fratelui nostru Ion vodă, care le-am văzut domnia mea la mînile şcheilor. Aşijderea şi pentru vitele lor de oi şi de berbeci, care vor fi ale lor bucate de casă, cînd vor vrea să şi le ducă la casele lor în Ţara Ungurească, de acelea să nu dea vamă. Şi care dintr-aceşti şchei ar ţinea stîni vara pe munţii carii cumpără de pre la boieri, de vor face tot caşcaval iar nu brînză, acel caşcaval de-1 vor vinde în tîrg în Cîmpina, au la Văleni, sau măcar în ce tîrg, să-şi dea vama; iară făcînd tot brînză şi vor vrea să o ducă la casele lor în Ţara Ungurească, de aceea să nu dea vamă. Şi pentru turmele de oi ale lor, cînd vin primăvara de la cîmp şi trec la munte, să aibă a da vameşilor cîte un miel de turmă şi să-şi ia răvaş de seamă, să-şi treacă oile cu pace şi pe cîţi cai vor avea la turmă, să aibă a dare de cal * Hrisov de scutiriţă, de la 1720, prins înaintea textului cronicii, nepaginat. Copie. (n. ed.) ** Cu mila lui Dumnezeu, Io Nicolae Alexandru voievod şi domn a toată ţara Ugrovlahiei, dă domnia mea această poruncă a domniei mele (sl.). 154 Izvod. Paria po bani 2, iară de s-ar tîmpla vrunora dintr-aceştia a le fi oile şchioape sau betege, au vor fi apele mari de nu le vor putea trece în sus şi le vor tunde aicea în ţară la Breaza au la Comarnic, sau măcar oriunde s-ar întimpla, acea lînă de vor vrea să o ducă la casele lor în Ţara Ungurească, să dea vamă de povara de cal bani 40, după obiceai. Iară pentru pieile oilor ce le vor muri de iarnă aici în ţară, vrînd să-şi ducă la casele lor în Ţara Ungurească, de acelea să nu dea vamă, însă care vor fi din bucatele lor, iară nu de la alţii luate ca să facă meşteşug, să nu dea vamă. Şi pentru şcheii carii ţin stîni în muntele Buceciului şi în muntele lui Leaotă, în hotarul Dîmboviţei şi-şi vor pogorî bucatele lor de le vor vinde, de acele bucate cum să vor tocmi cu neguţătorii; de vor da vamă cei ce cumpără, şcheii să aibă pace, iară de nu vor da vamă cei ce cumpără, atunci să dea vama şcheii. Şi în ce judeţ să vor vinde acele bucate, la tîrgul acela ce va fi într-acel judeţ, să dea vama. Numai şcheii să poarte grija să facă ştire vameşilor, ca să ştie de la cine vor lua vamă. Şi pentru buţile cu vin care-şi duc de la viile lor de aici din ţară la Cîmpina şi din Cîmpina pun vinul prin burie de-1 duc în Ţara Ungurească, să aibă a dare vamă de calul împovărat cu vin, cîte bani 10, iară de bute să nu dea nimic. Iară de nu vor fi vinurile din viile lor, ce vor fi luate de la alţii, să aibă a-şi dare vama după obicei. Şi pentru vitele lor de boi şi de vaci ce au în Ţara Ungurească şi şi le aduc de le pasc pre pămîntul ţării şi iar le duc înapoi, acelea încă să aibă pace de ierbărit. Aşijderea şi pentru şcheii, carii cară peşte cu carul de la baltă au de prin tîrguri şi-l duc în Ţara Ungurească, să aibă a dare vamă de carul cu peşte 70 şi de calul împovărat cu peşte cîte bani 7, iară mai mult nu. Şi de fumărit încă să aibă pace, după cum au avut ei obiceai şi cărţi de la răposatul Şerban vodă şi de la alţi răposaţi domni, iară mai mult val sau bîntuială, afară din obiceaiurile ce s-au zis mai sus, să nu aibă. Aşijderea şi pre urma domniei mele pre care va alege domnul Dumnezău a fi domn şi stăpînitori ţării aceştia încă îl poftim şi-l rugăm, întru numele Domnului şi mîntuitoriului nostru Isus Hristos ce este întru troiţă slăvit, ca să întărească cartea aceasta şi să o întărească pre tocmelele şi aşezămîntu-rile ce s-au zis mai sus, ca şi ale domniei sale mile şi derese încă să fie bine cinstite şi în samă ţinute; şi domnul Dumnezeu să-l ţie şi să-l păzească întru a sa domnie cu lină pace şi fericită viaţă. Şi am întărit cartea aceasta cu tot sfatul cinstiţilor şi credincioşilor boierilor celor mari ai divanului domniei mele, pan [...], velic ban i pan Radul Popescul, velic vornecu i pan Iordachie Creţulescu, velic logofăt i pan Dumitrachi Ramadan, velic spatar i pan Grigorie, velic vistiari i pan Manolachie, velic cluci i pan Ianachi Stama, velic postelnic i pan Neculae Izvod. Paria 155 Ruset, velic păharnic i pan Matei Creţulescu, velic stolnic i pan Costandin Băleanul, velic comis i pan [...], velic slugeri i pan Barbu Merişanul, velic pitari şi ispravnic, Costandin Văcărescul, velic logofăt. Şi s-au scris cartea aceasta în anul al doilea din domnia a doaua, aici în oraşul scaunului domniei mele în Bucureşti, de Anghelachi, logofeţel ot Tîrgovişte, meseţa noemvrie 15, leat 7228. Io Nicolae Voievod Iordachie Creţulescu, velic logofăt proctoh Costandin Văcărescul velic logofăt proctoh PREDOSLOVIE CĂTRĂ CITITORI* Cititoriul cel blagocestiv şi iubitori de osteneală la citania scripturilor întru Domnul să să bucure şi să să înţelepţească. Tot lucrul cel de folos, blagocestivule cititori, ca să fie bine priimit sau obicinuit a să lăuda, de vreme ce firea omenească măcară că şi pohtitoare este la cele de folos, iară căci pe jos să tîraşte şi la cele de jos este plecată prin dragostea celor pămînteşti, pentru aceia a vedea celea ce sînt de folos şi a le privi nu poate, şi de multe ori şi lucrul cel de laudă pentru răutatea cea sămănată întrînsa prin păcat de şarpele cel de mult a-1 priimi voieşte, cătră aceasta de vreme ce cele bune să dobîndese cu anevoie, întru care toate faptele cele bune trebuieşte să să puie, precum filosofii cei creştineşti adeve-rează, decît alte, cu mult mai vîrtos împărăţia ceriului care cu anevoie este şi nevoitorii o apucă pre ea şi la dînsa a merge calea strimtă este şi cărarea cu năcazuri, pentru aceea zic că cu mult mai vîrtos este cu anevoie şi grea. în ce chip dară să va mîntui cineva, adecă va dobîndi împărăţia ceriului, nefiind botezat în numele tatălui şi al fiului şi al sfântului duh, după cuvîntul Domnului şi cum să va boteza nefiind credincios şi cum va crede nefiind învăţat şi cum va învăţa neavînd dumnezeiasca scriptură şi cum să va lipi cu osârdie de citania dumnezeieştilor cuvinte, neştiind lauda acestora? Pentru aceasta cu adevărat în tipografii cărţi de învăţătură şi îndem-nătoare spre credinţă şi spre fapte bune să dau. Pentru aceasta în predoslovii să laudă şi să pune înainte marele lor folos pentru îndemnarea cătră osîr-duitoarea citanie. Pentru aceasta şi cu mare strădanie pentru mai lesne înţelegerea să îndireptează şi cu mare şi bună tocmeală să aşază, dintre care şi această carte, plină de darul lui Dumnezău, ca mai curînd să o priimeşti şi mai cu dragoste să o cinsteşti şi să o citeşti, o cititoriule, această laudă întrînsa priimeşte. Şi întîi cine ar fi făcătorii acestora cărţi, să ştii, căci că la evanghelii au fost singuri evangheliştii Mateiu, Marcu, Luca Isaii, (avînd sfântul Ioan şi apocalipsul său mai pre urmă pus). Iară tîlcuitoriul acestora au fost la evanghelii sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei, iară la apocalipsis au fost tîlcuitori sfântul Andrei, arhiepiscopul Chesariei de la Capadochia şi * Scrisă de Radu Tempea la Tilcul Evangheliilor, copiat de Radu Tempea „până la coaie 113”. (n.ed.) Predoslovie cătră cititori 157 alţi purtători de Dumnezău părinţi. Pentru aceea cuvios lucru au fost socotit sfinţia sa Zaharia Copetenskii, preacuviosul arhimandrit al sfintei lavre Pecersca, de le-au scos de pe elinie pre limba slovenească după cum au fost tîlcuite de acei sfinţi bărbaţi şi întru cel de obşte folos l-au dat în tipar, care mai pre urmă şi preaosfinţitul arhipăstoriul nostru, Chir Teodosie, mitropolitul Ugrovlahiei, văzînd că ar fi de mare folos de s-ar scoate pre limba rumânească, ca să să împărtăşească şi neamul nostru cel rumânesc acestor lumini ce le-au descoperit dintru acele adînci taini dumnezăieşti acei sfinţi bărbaţi, poruncit-au sfinţiei sale părintelui Damaschin, episcopul Buzăului, de l-au scos de pre slovenescul dialect, precum au fost aşezat de pre cel grecesc, pre limba noastră cea rumânească, precum să vede, aşezînd mai pre urmă şi catalog pentru mai lesne aflarea lucrurilor dintrînsa, împodobit precum să vede în cel slovenesc şi cu cuvînt de învăţătură al sfântului Efrem la preobrajenie, de aceasta cum că fiul lui Dumnezău Isus Hristos este Dumnezău adevărat şi om adevărat. Aşijderea şi cu cazania dumneză-iescului Zlatoust de puterea cea dată de Hristos prin duhul sfînt întocma tuturor apostolilor; şi l-au închinat celui ce să numeşte pre sine şi este alfa şi omega, lui Hristos Dumnezăului nostru, căruia ne rugăm ca celui ce este singur întru adevericiune făr’ de greşeală, să ierte întunecările întunecatei noastre minţi şi îndrăzneala că ne-am tins la un lucru ca acesta ce este mai presus de noi. Pentru care dumnezăiesc lucru şi noi smeriţii preoţi de la sfînta bese-recă din Şchiaii Braşovului, avînd multă şi mare dorire dumnezăiască ca să putem dobîndi o lumină ca aceasta, deci întru pribegia boierilor, cînd au luat cătanele pe Nicolae voievod din scaun din Bucureşti, am aflat şi noi oarece vreme de prilej că am găsit tîlcul acesta adus de un boier, călugăr monah, Dosotei, de la sfînta mînăstire a părintelui Antim, care au fost mitropolit după părintele Teodosie din Bucureşti. Deci prin mijlocirea părintelui Climent, care au fost arhiepiscop la Oldrii (fiind şi sfinţia sa pribeag atuncea aici în Braşov), ni s-au dat de am scris eu, erei Radul Tempea, pînă la coaie 113 şi milostiva sa preotul Ioan Cărăuşu au scris coaie 13 la apocalipsis. Deci întîmplîndu-să a să duce pribeagii de aici de la Braşov, răma-su-ne-a lipsă coaie 101 de nu plinisem, pentru care lipsă mai multă întristare aveam. Deci iarăşi părintele Climent Oldrianul, văzînd dorirea noastră spre lucrul acesta, deaca s-au întors iarăşi în Bucureşti, pus-au cu a sfinţiei sale cheltuială de ni s-au scris pe unde aveam lipsă (adecă coaie 101) şi ni le-au trimis de am plinit închinîndu-le sfintei aceştia besereci şi am pus şi eu cel mai sus numit cele scrise de mine şi le-am adunat la un loc şi am plinit cartea precum să vede şi le-am dăruit şi eu sfintei aceştia besereci a Şchiailor Braşovului întru vecinica pomenire a noastră şi a părinţilor noştri 158 Predoslovie cătră cititori în zilele milostivei sale protopopului Flore Băran i popa Radul, şină popei Radul Tempea i popa Teodor, şină protopopului Florei i popa Statie, şină protopopului Vasilie Grid şi a gocimanilor Petru Vătaf şi Petcu Şetrari, în anul 7230 (1721), noiemvrie 25. Acestea toate de vreme ce spre folosul tău s-au făcut, o iubitoriule de osteneală cititori, cu deadinsul cercetîndu-le, cu multă lumină de învăţătură te vei lumina şi cu mari daruri duhovniceşti te vei îmbogăţi, de vei ceti cu înţelegere cele scrise în cartea aceasta, că scris este în cartea aceasta de zice: fericit este cel ce citeşte şi cel ce ascultă cuvintele proorociei aceştia şi păzeşte cele ce sînt scrise în cartea aceasta, că vremea este aproape. Pentru aceasta priimeşte această carte cu dragoste şi o cuprinde cu osîrdie şi o pro-citeşte cu înţelegere şi ia aminte cu deadinsul cele ce sînt scrise întrînsa şi pre sfinţii bărbaţi purtătorii de Dumnezău părinţii noştri Teofilact arhiepiscopul Bulgariei şi Andrei arhiepiscopul Chesariei de la Cappadochia, carii la acestea s-au ostenit cu înaltă lucrare de laudă cu cinste şi te spăşeşte în Domnul şi pentru noi te roagă. Al blagocestiei voastre pohtitor de vecinicele bunătăţi erei Radul, şină erei Radul Tempea ot staraia ţîrcov ot Şchei Braşov* La anul 1721 * Preotul Radul, fiu al preotului Radul Tempea de la vechea biserică din Şcheii Braşovului, (sl.) Cronică de Popa Vasilie Text şi traducere i6o CHRONIK VON POPE VASSILIE (1392-1633) Protopopul Vasilie Anno mundi 6900, anno Christi 1392 sind die Bulgaren an die-sen Ort (id est bei Cronstadt) kommen Zu der Zeit, als das Pfaffentum allhier in diese heilige Kirche ist eingefiihrt worden, wie es eigentlich zugegangen ist, vom Popa Petru, den (!) Alten, an bis auf den Pfaffen Popa Costandin, und wie viei Miihe und Arbeit es gekostet hat, bis diese Sach ist fortgesetzet worden, dass die Religion ist ungăndert verblieben und von einem Geschlecht auf das andre ist kommen, ist der Lauf der Jahre gewe-sen a domino nostro Jesu Christo 1484, ab Adamo 6992, ab adventu Bulgarorum 92. Zu den Zeiten, als die Bulgaren oberhalb Cronstadt noch keine gemauerte Kirche aufgebauet, sondern eine von Holz nur gemachte Kirche gehabt, ist ein Pfaff gewesen namens Popa Petru, welcher auch Pfaff ist verblieben bis in seinem Tod, und ist in die Kirche in die Bulgarei begraben worden. Aber noch bei Leben dieses Pope Petru sein die Reschinarii von einem Dorf, bei des Hermanni Stadt gelegen (welche Cibinium genennet wird), her auf das Rathaus in Cronen (so wir Brassovia heissen) kommen und von Herm Cibiniensibus damals Briefe einem Ehrsamen Rat der Koniglichen Cronstadt mitgebracht und darneben von unsern Weisen Herrn begehret, dass ihnen von hieher solite ein Pfaff gegeben werden, worauf sie den Herm Cibiniensibus zu Gefallen* ihnen den Popa Braţul, des Popa Petru, des Alten Sohn, haben folgen lassen, welchen die Reschinarii auch in ihr Dorf Reschinar hingefiihret und bis in Tod zum Pfaffen behalten. Nachdem aber die-ser Popa Braţul sich dahin begeben hatte, und der Popa Petra allhier gestorben war, nach etlichen Jahren, als auch der Popa Alde noch daselbst war, hat er in seinem Alter seinen Sohn Petru, welcher die-sen Namen nach dem alten Popa Petru gefuhret, zum Pfaffen gemacht, und seind also daselbst mit einander Pfaffen gewesen. Im Jahr Christi aber 1495, ab Adamo 7003, ad adventu Bulgarorum 103 iiberfiel diese an diesem Ort wohnende Christen eine recht heil-same Begierde, dass sie hingingen und mit grosser Ehrerbietung im Namen wie auch mit Vorbitt des Negoe Rekomie Bassaraba Waiwod aus der Wallachei einen Ehrsamen Rat ersuchten und in tiefster Demut anhielten, bis ihnen die Kirche von Stein aufzubauen vergiins- * în manuscris: zugefallen Chronik / Cronică CRONICĂ DE POPA VASILIE* (1392-1633) 161 în anul de la zidirea lumii 6900, de la Hristos 1392 au venit bulgarii în acest loc (adică la Braşov). Pe timpul cînd s-a început preoţia în această sfintă biserică, aşa cum s-a petrecut de la popa Petru cel bătrîn şi pînă la popa Costandin, şi cîtă osteneală şi muncă a cerut continuarea acestui lucru, astfel ca religia să rămînă neschimbată şi să treacă de la o generaţie la alta — scurgerea anilor s-a făcut de la Domnul nostru Isus Hristos 1484, de la Adam 6992, de la venirea bulgarilor 92. Pe timpul cînd locuitorii Şcheilor nu ridicaseră încă o biserică zidită din sus de Braşov, pe cînd aveau doar o biserică de lemn, a fost un preot cu numele de popa Petru, care a rămas preot pînă la moarte şi care a fost îngropat în biserică, în Şchei. încă în vremea vieţii acestui popă Petru au venit răşinărenii, dintr-un sat aşezat lîngă oraşul Herman (care se numeşte Sibiu), la sfatul din oraşul Coroanei (pe care noi îl numim Braşov) şi au adus cărţi de la domnii din Sibiu, cinstitului sfat crăiesc al Braşovului, şi pe lîngă aceasta au cerut de la domnii noştri înţelepţi să le dea un preot de aici; şi pentru a fi pe placul domnilor din Sibiu au lăsat pe feciorul popii Petru cel bătrîn, popa Braţul, pe care răşinărenii l-au şi dus în satul lor, Răşinari, şi l-au ţinut acolo preot pînă la moarte. După ce a plecat acest popa Braţul acolo şi după ce a murit aici, la cîţiva ani, popa Petru, pe cînd popa Aldea era încă aici, acesta la bătrîneţe a făcut preot pe fiul său Petru, care purta acest nume după al popii Petru cel bătrîn, şi au preoţit apoi aici împreună ca preoţi. însă în anul de la Hristos 1495, de la Adam 7003, de la venirea bulgarilor 103, creştinii care au locuit în acest loc au fost cuprinşi de o dorinţă sfintă, încît s-au dus cu mare cinste şi în numele şi cu rugămintea lui Neagoe Rekomie Basarab voievod din Ţara Românească şi au cerut cinstitului sfat, cu adîncă plecăciune, pînă le-a fost îngăduit să zidească biserica de piatră, care zidire s-a făcut cu ajutorul lui Neagoe voievod, dar au venit cu ajutoare şi bătrînii şi toţi creştinii * Cronica în versiune germană a protopopului Vasilie păstrată în Arhivele Bisericii Negre din Braşov. 162 Protopopul Vasilie tiget wurde; welches Baues Ausfuhrung mit Hiilfe des Negoe Wajda geschehen ist, worneben denn die Altvăter und allhiesige Christen in der Bulgarei, reiche und arme, grosse und kleine, zugesteuert haben, bis der heilige Altar, der Chram (!) zusammt dem alten Glocken-Turn ist ausgefertiget worden. Zu der Zeit haben die hier wohnende Christen abermal an den Ehrsamen Senat allerdemiitigst supplicieret und begehret, in die Hermannstadt zu schreiben, dass ihnen ihr Popa Braţul zuwiederkeh-ren solite zugelassen werden, welches aber (weder) das Dorf, noch der Hermannstădter Rat vergonnet hat, sondern haben seinen Sohn, den Petru, herbracht. Hernach in Jahr Christi 1515, ab Adamo 7023, sab adventu Bulgarorum 123, die 24. Octobris ist der Popa Braţul Todes verblichen und begraben worden. Von der Zeit aber, dass der Popa Petru bei diese von Stein auf-gebaute neue Kirche ist gebracht worden, ist er auchderselben bis in seinen Tod vorgestanden, allhier gestorben und ins Vorhaus dieser Kirche ehrlicher Weis begraben worden. In wăhrender Zeit, dass er Pfaff hier gewesen, ist die Schlacht geschehen beim Schloss von Erde zu Marienburg im Jahr Christi 1528, ab Adamo 7037. Damals ist auch Rathaus oder Trompeter-Tum renoveret oder ver-neuert worden, und als man geschrieben Anno Christi 1541, Anno Adami 7049, Anno adventus Bulgarorum 149 ist er Todes verblichen. An seine Stelle ist getreten sein Sohn Popa Thoma, und dieweil dieser keine mănnlichen Erben gehabt, so hat er seiner Schwester Sohn einen beneben sich genommen. Weil er gelehrt gewesen, hat er Selben bei sich gehalten, und sind also mit einander der Kirchen vorgestanden. Der Popa Thoma aber, nachdem ihm im Alter seine Pfaffin gestorben, ist er in die Wallachei ins Kloster Renkeschow gezogen und ein Caluger worden und hat auch daselbst sein Leben beschlos-sen Anno Christi 1572, Anno Adami 7080 die 21. Novembris, Anno adventus Bulgarorum 180. Seine Stelle hat betreten der Popa Dobre, nach dem Popa Thoma aber nicht lang gelebt, sondern eben in dem Jahr die 13. Decembris gestorben. (Der Popa Thoma und Popa Dobre sind mit einander Pfaffen gewesen 25 Jahr, der Popa Dobre, ein Vater des Popa Michai, ist ohne den Popa Thoma allhier Pope gewesen 6 Jahr und in Monat Decembrie, wie vor erwăhnet, sein Leben geendiget). Diesem succedierten in der Kirchen zu Pfaffen der Pope Vassilie und der Pope Voikul. Der Pope Vassilie endigte aber sein Leben auch gar bald. So ward in seine Stelle der Popa Voikul der oberste Pfaff, welchem an die Seite gebracht wurde der Pope Jane. Chronik / Cronică 163 din Şchei, bogaţi şi săraci, mici şi mari, pînă cînd s-a terminat sfîntul altar şi hramul, împreună cu clopotniţa cea veche. în vremea aceasta creştinii care locuiau aici au cerut de mai multe ori cinstitutului sfat şi au poftit să scrie la Sibiu pentru ca să lase pe popa Braţul să se întoarcă la ei, dar acest lucru nu s-a putut împlini, căci nu s-a învoit nici satul, nici sfatul Sibiului, ci au adus de acolo pe fiul său, pe Petru. După aceea în anul de la Hristos 1515, de la Adam 7023, de la venirea bulgarilor 123, la 24 octombrie, a murit popa Braţul şi a fost îngropat. Iar de cînd a fost adus popa Petru la biserica cea nouă, zidită din piatră, a şi rămas aici pînă la moarte, unde a şi fost îngropat cu mare cinste în tinda bisericii. în vremea cînd era el aici preot s-a petrecut bătălia de la cetatea de pămînt a Feldioarei, în anul de la Hristos 1528, de la Adam 7037. Pe atunci s-a fost înnoit şi turnul sfatului sau al trompetiştilor de aici; cînd s-a scris anul de la Hristos 1541, de la Adam 7049, de la venirea bulgarilor 149, a murit (popa Petru). în locul său a urmat fiul său, popa Toma, şi fiindcă acesta nu a avut moştenitori băieţi şi-a luat pe lîngă sine pe fiul surorii sale. Pentru că a fost învăţat l-a ţinut la sine şi aşa au cîrmuit amîndoi biserica. Dar popa Toma, după ce la bătrîneţe i-a murit preoteasa, a plecat în Ţara Românească la mănăstirea Rîncaciov şi s-a făcut călugăr şi şi-a încheiat viaţa acolo, în anul de la Hristos 1572, de la Adam 7080, la 21 noiembrie, de la venirea bulgarilor anul 180. în locul său a intrat popa Dobre, care nu a trăit mult după popa Toma, şi a murit în acelaşi an, la 13 decembrie (popa Toma şi popa Dobre au preoţit împreună 25 de ani, iar popa Dobre, tatăl popii Mihai, a preoţit aici, fără popa Toma, 6 ani, pentru că, aşa cum am amintit mai sus, a murit în decembrie). Acestuia i-au urmat popa Vasilie şi popa Voicul. Dar popa Vasilie a murit şi el de timpuriu. Aşa a ajuns în locul lui popa Voicul preot mare, iar alături i-a fost adus popa Iane. 164 Protopopul Vasilie Zu der Zeit ist auch der Pope Micha aus Servien-Land von sei-nem Studieren ankommen, ist aber zu keinem Kirchen-Amt gelangen konnen, massen er auch selber nicht willig gewesen, einiges Unwesen in der Kirchen oder zwischen den Leuten anzurichten, sondern hat der Zeit von Gott erwartet. Um welchen aber damals die Bălger von Rosenau kommen und von einem Ehrsamen Senat und den hiesigen Pfaffen selbigen ihnen folgen zu lassen begehret. Worauf er in die Wallachei* ist hingeschicket und allda ordinieret worden, als man geschrieben Anno Christi 1576, ab Adamo 7084, adventu Bulgarorum 184; und hemacher ist er gen Rosenau gefiihret und allda Pfaff gewesen 1 Jahr etliche Wochen. Da denn zu der Zeit der Popa Voikul die 26. Januarii, Anno Christi 1578, Anno Adami 7086, Bulgarorum adventus 186 gestorben ist und mit Ehren unter die Mauer, so das Vorhaus vom gewolbten Gewolbchen unterscheidet, in die Kirchen begraben worden, seine Beine herausnom men (!)**, (N. B. Zu der Zeit regierte in Wallachia der Michne Waida, in Transsilvania Bâthori Cristopf, Judex Coronensis Petrus Hirscher), so ist also der Pope Iane blieben und oberster Pope worden wie auch Stadt-Logufeth, und der Popa Micha ist nebens ihm Pope gewesen zur Zeit des aufrichtigen Christens Lucae Hirschers, Judicis Coronensis. Item bei Lebzeiten dieser Pfaffen sind auch viele Biicher in Wallachischer und Servischer Sprach gedruckt worden, als man geschrieben Anno Christi 1580, Anno Adami 7088, adventus Bulgarorum 188. Ja, diese Hirten haben sich auch viei um die Herde und die Kirche bemuhet, indem sie den Petre Wajda Dimitrie Csertsel, so ein Sohn des Petrasko Vaida in Vallachia ist, dahin bewogen, dass er mit allen Bildern der Heiligen ausstaffieret im Jahr Christi 1583, Anno Adami 7092. Bis auf diese Zeit ist die Kirche, da sie aufgemau-ert ist worden, 89 Jahr, adventus Bulgarorum 192 Jahr. Selbe haben auch der Kirchen viei Biicher zugebracht. Und hiemit ist der Popa Iane auch gestorben und Anno Christi 1591, Anno Adami 7099 ehr-licher Weise begraben worden. In dessen Stelle ist des Popa Dobre sein Sohn, der Popa Micha oberster Pfaff verblieben und der Popa Bahle Unter-Pfaff, welcher aber hernach, dieweil ihm das Weib gestorben, und er zur andren Ehe geschritten, das Pfaffentum hat quittieren miissen. So ist anstatt sei-ner zum Unter-Pfaffen genommen worden der Popa Neogoszlaw aus der Walachei, aus dem Mark Flots, welchem der Pope Micha neben * în manuscris: Wallache (n. ed.) ** Ultimele trei cuvinte ilizibile, se pare că lipseşte ceva în text. (n. ed.) Chronik/ Cronică 165 în timpul acesta s-a întors din Ţara Sîrbească de la învăţătură popa Miha, dar n-a putut ocupa nici o slujbă bisericească, poate că nici el nu era învoit să facă vreo gîlceavă în biserică ori între oameni, ci a aşteptat vremea potrivită de la Dumnezeu. Au venit apoi pîrga-rii din Rîşnov şi l-au cerut de la cinstitul sfat să-l numească preot la ei. După aceea a fost trimis în Ţara Românească şi hirotonit acolo, cînd s-au scris anii de la Hristos 1576, de la Adam 7084, de la venirea bulgarilor 184; şi apoi a fost adus la Rîşnov unde a preoţit un an şi cîteva săptămîni. Pentru că în această vreme, la 26 ianuarie, în anul de la Hristos 1578, de la Adam 7086, de la venirea bulgarilor 186, a murit popa Voicul şi a fost îngropat cu cinste sub zidul care desparte tinda de boltă, în biserică, picioarele i-au fost luate* (N. B. în timpul acesta în Ţara Românească domnea Mihnea voievod, în Transilvania Bathori Christoph iar judele oraşului era Petru Hirscher), aşa a rămas popa Iane preot mare, precum şi logofăt al oraşului, şi popa Miha a fost preot pe lîngă el, în timpul cinstitutului creştin Luca Hirschel, judele Braşovului. în timpul vieţii acestor preoţi s-au tipărit şi multe cărţi în limba românească şi sîrbească, în anul de la Hristos 1580, de la Adam 7088, de la venirea bulgarilor 188. Dar aceşti păstori s-au ostenit mult şi pentru turmă şi biserică, pentru că l-au înduplecat pe Petru vodă Dimitrie Cercel, un fiu al lui Petraşcu vodă din Ţara Românească, să împodobească altarul, în anul de la Hristos 1583, de la Adam 7092. Pînă în această vreme s-au împlinit 89 de ani de la zidirea bisericii şi 192 de ani de la venirea bulgarilor. Ei au adus pentru biserică şi multe cărţi. Şi astfel în anul de la Hristos 1591, de la Adam 7099, s-a pristăvit şi a fost îngropat cu cinste şi popa Iane. în locul său a rămas preot mai mare fiul popii Dobre, popa Miha, şi popa Balea preot mic, care însă după aceea pentru că i-a murit nevasta şi s-a însurat a doua oară a trebuit să părăsească preoţia. Aşa a fost adus în locul său, ca popă mic, popa Negoslav din Ţara Românească, din tîrgul Floci, pe care l-a ales lîngă sine popa Miha. în vreme ce acest popă Miha era preot mare, voievodul moldovean Aron a făcut danii bisericii şi ceea ce n-a terminat Petru voievod a împlinit cu desăvîr- * Ultimele trei cuvinte ilizibile, se pare că lipseşte ceva în text (n. ed.). i66 Protopopul Vasilie sich erwăhlet hatte. In wăhrender Zeit, dass dieser Pope Micha obers-ter Pfaff gewesen, hat der Moldavische Wajda der Kirchen Zusteur getan, und was der Petru Waida nicht zum Ende gebracht, hat dieser Aaron Waida vollends ausgefertiget von Gemălden, wie auch den Turn in etwas erhohen lassen im Jahr Christi 1595, Adami 7103, adventus Bulgarorum 203, die 24. Septembris. Hernacher als der Lauf der Jahr-Zeitungen gewesen Anno Christi 1599» Adami 7106, adventus Bulgarorum 206, hat sich Michael Waida aus der Walachei aufgemacht, ist iiber die Gebirge kommen und die Dorfer angeziindet, so hat sich damals der Weise Herr Richter Herr Cyrillus Greissing zusammt dem Popa Micha hinausgegeben, den Michay Waida befriediget und einen solchen Vertrag mit ihm getrof-fen, dass er Burtzlăndischen Distruct nicht verderben solite. Als man aber gezăhlet Anno Christi 1604, Adami 7112, hat ein Ehrbar Croner Rat den Pope Micha legationsweis bei den Sorbân Waida in die Wallachei expediert, welcher auf Treu und sichem Glauben in die Konigliche Stadt Brassovia mit grossen Ehren ist eingeholet wor-den. Und nachdem dieser Sorbân Wajda allhier mit den Rats-Herren eine (!) starke Biindnis gemacht, ist er abermal mit einem ehrilichen Abschied und grosser Freude auf seinen Stuhl in die Tervesch zuriick gekehret. Anno Christi 1605, Adami 7113, adventus Bulgarorum 213, die 25. Julii, fur den Sonnen Aufgang ist der Pope Micha, des Pope Dobre Sohn, mit Tod abgegangen, zur himmlischen Ruhe gelanget und in die Kirche Ehrilicher Weis begraben worden. Nach ihm verblieb der Pope Negoszlaw Pfaff und wollte den Pope Costandin, weilen er sich sehr jung, nâmlich 18-jăhrig zum Pfaffen hatte machen lassen, nicht annehmen, sondern wollte ihn aus der Kirche ausstossen. In dem aber Anno Christi 1606, Adami 7114 ein Ehrsamer Senat zusammt dem Wallachischen Bischof Teocktiszd von Belgrad und dem Mitropolitul Luca aus der Tervisch dieses aus der Wallachei biirtigen Pfaffens Unrat und Stolz erfahren und betrach-tet, haben sie ihn via iuris aus der Kirchen verstosen und dahin heis-sen ziehen, da er herkommen. Ist also hernacher loco Popae Michae verblieben sein Sohn, der Popa Costandin, und ohnerachtet er jung gewesen, wusste er ihm den noch die Sorge auf die Kirche angelegen sein lassen. Zu de Zeit, weil niemand anders war, nahm er neben sich den Pope Sztan. Haben aber nicht lang mit einander friedlich gelebt, denn der Pope Sztan hat sich aufgeworfen und der erste sein wollen, ja sich auch andre Hăndel gemengt. Welche Zwietracht und Uneinigkeit sobald Chronik / Cronică 167 şire Aron voievod în zugrăveli, precum şi pentru că a mai înălţat turnul încîtva, în anul de la Hristos 1595, de la Adam 7103, de la venirea bulgarilor 203, la 24 septembrie. După aceea, cînd era curgerea anilor de la Hristos 1599, de la Adam 7106, de la venirea bulgarilor 206, s-a ridicat din Ţara Românească Mihai vodă, a venit peste munţi, a aprins satele; atunci înţeleptul domn judecător Cyrillus Greissing, împreună cu popa Miha, au ieşit întru întîmpinarea sa şi l-au mulţumit pe Mihai vodă şi au încheiat cu el o învoială spre a nu strica satele din Ţara Bîrsei. Iar cînd se numărau anii de la Hristos 1604, de la Adam 7112, cinstitul sfat al Braşovului a trimis pe popa Miha în solie la Şerban vodă în Ţara Românească, care a fost întîmpinat cu credinţă sigură şi cu mare cinste în oraşul crăiesc Braşov. Şi după ce acest Şerban vodă a făcut aici o puternică legătură cu domnii sfatului s-a întors, după o cinstită despărţire şi mare bucurie, la scaunul său din Tîrgovişte. în anul de la Hristos 1605, de la Adam 7113, de la venirea bulgarilor 213, la 25 iulie, înainte de răsăritul soarelui, a murit popa Miha, fiul popii Dobre, a ajuns la odihna cerească şi a fost îngropat cu cinste în biserică. După el a rămas popa Negoslav preot şi nu a vrut să-l ia pe popa Costandin, pentru că era prea tînăr, 18 ani, ci a vrut să-l izgonească din biserică. Dar cînd au aflat, în anul de la Hristos 1606, de la Adam 7114, cinstitul sfat împreună cu vlădica românesc Teoctist din Belgrad şi cu mitropolitul Luca din Tîrgovişte, necuviinţa şi trufia acestui preot, venit din Ţara Românească, i-au poruncit să plece din biserică de unde a venit. Aşa a rămas apoi, în locul popii Miha, fiul său popa Costandin, care deşi tînăr a ştiut purta treburile bisericii; în timpul acela, pentru că nu era altcineva, şi-a luat lîngă sine pe popa Stan. N-au trăit însă multă vreme în pace unul cu altul deoarece popa Stan s-a trufit şi a vrut să fie el primul, ba chiar s-a încurcat şi în alte pricini. Aflînd neînţelegerea şi vrajba aceasta domnii din sfatul Braşovului l-au scos din slujba bisericii. Carele s-a dus imediat la Făgăraş, ca popă într-un 168 Protopopul Vasilie die Herrn Senatores Coronenses erfahren, haben sie ihn aus der Kirchen Verstossen. Welcher sind alsdenn nach Fogarasch begeben und allda auf einem Dorf Pope worden, sein Leben also beschlossen, dass ihn Gott gestrafet, denn er neben seinem Sohn Vassilie in einer Scheuer verbrennet ist. Auf solche Weise hat dieser Ehrgeizige und Unfriedfertige Anno Adami 7140 sein Ende genommen. Als nun der Proto-Pope Costandin allein geblieben, hat er neben sich zum Pfaffen genommen den Pope Michaille. Wie aber (der) Zernester Manoille mit Tod abgehet, so lâsset ein Ehrbar Rat auf Begehren der Gemein den Pope Micaille gen Zern folgen. Hier aber hat sich zum Pfaffen machen lassen der Pope Dimitrie und also des Pope Constandins Adjunctus worden. Nicht lang aber dass Pope Dimitrie seine Preotasze stirbet, so verlăsset er das Pfaffentum und schreitet zur andem Ehe, bekommt einen Erben und stirbt hemach im ungeistlichen Stande. In dessen Stelle nimmt der Pope Costandin neben sich seinen Bruder, den Pope Vassilie, und ist mit ihm bis in Tod Pfaff verblie-ben. Also fleissig hat dieser gute Pope auf die Kirche gesorget, dass er mit seinen Reden viele Christen bewogen zu weiterer Ausmundierung der Kirchen, und dass man die Kreuze auf dem Turn hat machen lassen. Er ist geboren Anno Christi 1587, Anno Adami 7095, mense Novembri, hat in dieser Welt gelebet 42 Jahr, ist Pfaff gewesen 23 Jahr, diese Welt gesegnet Anno Christi 1628, Anno Adami 7137, die 22. Novembris und ist hiniiber ins himmlische Leben, davon Christus weisgesaget*. In dem Jahr bin ich, Pope Vassilie, anstatt meines Bruders (Herr, gedenk sein!) verblieben, und ist neben mich kommen bei die Kirche die 3. Januarii der Pope Mieheille, welcher ist zum andernmal bei dieser Kirche Pfaff worden, und hat gelebt 4 Jahr und 5 Monat, bis er endlich sein Leben geendet die 9. Junii, am Tag Trinitatis Anno Christi 1633, Anno Adami 7141. Ist in aliem Pfaff gewesen 24 Jahr und ist in die Kirche ehrlich begraben worden. In seine Stelle ist Klein-Pope worden der Pope Pavel, ein Sohn des Vassilie Diakuls, und ist gestorben und ins Vorhaus der Kirchen in seiner Elter Grabe geleget worden. Nach diesem aber ist Pfaff der Pope George, ein Sohn eines hie-sigen Christens Vlekul Rekney und ein Enkel des Popa Sztans, welcher man von hier verwiesen hatte Anno Adami 7140. * în manuscris: weis gelanget. (n. ed.) Chronik / Cronică sat, unde şi-a sfîrşit viaţa, din pedeapsa lui Dumnezeu, arzînd alături de fiul său Vasilie într-o şură. Astfel s-a sfîrşit acest poftitor de mărire şi neîmpăcat în anul de la Adam 7140. Cînd a rămas protopopul Costandin singur şi-a luat ca preot pe lîngă sine pe popa Mihail. Cum însă popa Manoil din Zărneşti a sfîrşit prin moarte, la îndemnul obştei a trimis cinstitul sfat pe popa Mihail la Zărneşti. Iar aici s-a făcut preot popa Dimitrie şi a ajuns ajutorul popii Costandin. Nu mult după aceea, murindu-i popii Dimitrie preoteasa el a părăsit preoţia şi a încheiat o altă căsătorie, a avut un moştenitor şi a murit apoi ca răspopit. în locul acestuia popa Costandin a luat lîngă sine pe fratele său, pe popa Vasilie, şi a preoţit împreună cu el pînă la moarte. Deci acest popă vrednic s-a îngrijit cu strădanie de biserică, încît prin cuvîntul lui a înduplecat pe mulţi creştini să termine biserica şi să aşeze şi crucile pe turn. El s-a născut în anul 1587 de la Hristos, de la Adam 7095, în luna noiembrie, a trăit în lumea aceasta 42 de ani, a fost preot 23 de ani şi a trecut în viaţa de dincolo, precum ne vesteşte Hristos, în 1628 de la Hristos, de la Adam 7137, la 22 noiembrie. în acest an am venit eu, popa Vasilie, în locul fratelui meu (Dumnezeu să-l pomenească) şi alături de mine a urmat la 3 ianuarie popa Mihail, care a mai fost odată preot la această biserică şi a trăit 4 ani şi 5 luni pînă la sfârşitul vieţii, la 9 iunie, de ziua Sfintei Treimi, anul de la Hristos 1633, de la Adam 7141. A fost cu totul preot 24 de ani şi a fost îngropat cu cinste în biserică. în locul său s-a făcut preot mic popa Pavel, un fiu al lui Vasilie diacul, şi a murit şi a fost îngropat în tinda bisericii în groapa părinţilor lui. După aceasta s-a făcut preot popa George, fiul unui creştin de aici, Vîlcu Răcnei şi nepotul popii Stan, pe care l-au alungat de aici în anul de la Adam 7140. 170 Protopopul Vasilie iiiil mm f,v IlfilpMll —■ ■ *'J*r Jt»**** ** ■■■ ■ s *$1' v ,' .....i **/ i#'C2£ţ ZmmtmpS . «ş*►**•* «? «^«***4*. fetf*' .. '. ..t^jjffc» ‘ ^%4<ţ mm măGutwm* * mBm mm Tf . ** ✓ *• jr'^F**ir* 'V^iNPiw*yii ' «p" * -Traiiriiff ffljjir i ..im wm " '=>;^p' ;■ „jp... ^'**318? ^y»>J#: ^wwrw Wp ^^'P'Wwtw »?. - *.w*w-. s^w* vi'/'lJf ^ ; ' '■' '% î^\iT£#îiC§l Prima pagină din Predoslovia către cititori, scrisă de Radu Tempea la Tilcul evangheliilor, copiat de Radu Tempea „pînă la coaie 113” Chronik / Cronică 171 Ultima pagină a predosloviei, cuprinzînd şi semnătura lui Radu Tempea 172 Protopopul Vasilie iljfe* '-'f -şs '' , > f ' X * ATvfy"/ s,,Kp; Uv-}:r--\'^^v 1&f* £./ rG7.-j ■* a*s*#*■&* ^JU, *? . fStA®» «IţyAni' «w»4 Jt£hZL^... f- '^fVrS^Su ™ -iSfcjr £ 44^ ■** '* «*r . . . te0£*^ t4& +t 9te"^'#ţşt. *iMî* ' ţ ! 6w*y& **»srf. ^ f^™ ^ ^ ^ r *? , ' ** 4* ' J> ; • . -*- >*^- -*• , ş^Ja¥J . *. A5T «*M IPf ^^4111 *m$4 ./.mtuâ^^Hm. .« * . £*+*^ f* ^/î r#* ' *4* Wţ-m£i*i&^^ jwiwiijR. Ww^ie-J^î^. J£*^ -S*m«m0fă4ţ 'IMH4«^«MMţ.lMW^'>Âir« . ;. ,; J*fr,%w ^ « 4 .l1 # AMtf/:. »- î*u yJji ^ / * iftr Prima pagină din Cronica în versiune germană a protopopului Vasilie, păstrată î Arhivele Bisericii Negre din Braşov wm rffirfVi niiif ^‘^y«JPwTPW 4Pţs*8& hBH*^ Chronik / Cronică 173 Ultima pagină din Cronica în versiune germană a protopopului Vasilie, păstrată în Arhivele Bisericii Negre din Braşov PLÎNGEREA SFINTEI MĂNĂSTIRI A SILVAŞULUI DIN EPARHIIA HAŢĂGULUI DIN PRISLOP (fragment)* Şi atunci, Ardealul, cîtu-i de mare, Au simţit de la papa mare turburare: La anul şapte sute şi unul preste o mie, Pierzare cumplită şi urgie Atunci Athanasie mitropolia şi biserica îndrepta Şi a norodului creştinesc grijă purta. Atunci popii latineşti om pre a lor voie au găsit Pre acest arhereu, prea lesne de amăgit, Sfătuindu-1 patru dogme să priimească Din credinţa lor cea latinească, Că cu acestea (zice) legea nu să strică, Nici credinţa cea bună să rădică. Să le crează bine, aşa l-au învăţat şi i-au spus, Că va fi cu Hristos în ceriu sus, Fiindcă la papa iaste aceia A ceriului cheia; El deschide la toţi şi le face intrare, Că preste toate iaste mai mare, Şi aşa foarte s-au amăgit, Ponturile papii au priimit. Nu ştiu din ce au căzut — din prostie sau din mîndrie — La atîta cumplită ticăloşie Că fiind om muritoriu în lume Şi-au căutat titlul de mărime Acestui vlădică, deaca s-au unit, săracu, I-au umplut papa sacu De tituluşuri înalte, Mincinoase şi deşarte: * Din Cronici şi povestiri româneşti versificate (sec. XVII-XVIII). Studiu şi ediţie critică de Dan Simonescu, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1967, p. 77-78. 176 Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului din Eparhia Haţegului din Prislop Popilor şi norodului le-au dat nădejde, Precum că iobăgiia să va piiarde Şi vor fi nemişii ei! Acest dar mare le-au făgăduit, Cu care i-au şi amăgit Pînă s-au lepădat de Răsărit Cu blestem şi cu jurămînt. GLOSAR A acatist s.n. — rugăciune, slujbă acmu adv. — acum adet s.n. — dare, impozit adîncare s./. — prăpastie, adîncime aghent s.m. — agent agneţ s.n. — bucată scoasă de preot din prescură, în timpul oficierii liturghiei, pentru a o aşeza pe disc, simbolizînd jertfirea lui Hristos airi adv. — altundeva, intr-alt loc ajuns v. part. — mituit amestecătură s./. — legătură, relaţie; intrigă anaforă s.f. — bucată de prescură împărţită la sfîrşitul liturghiei antimis s.n. — pînză destinată acoperirii altarului aorea adv. — cîteodată, din cînd în cînd areşti s.n. sing. — arest aspri s.m. pl. — monedă veche de argint de origine turcească aşezămînt s.n. — înţelegere, învoială, legătură de pace; locuinţă, loc unde se aşează cineva au conj. — sau, ori aţîţa vb. refl. — a tărăgăna avgust adj. — august, epitet pentru membrii familiilor domnitoare B baltă s.f. — întindere de apă provenită din inundaţii; loc pentru iernat oile ban s.m. — rang boieresc, titlu de dregător delegat cu administrarea unor judeţe başte s.f. — ridicătură de pămînt care proteja o fortificaţie bărbier s.m. — subchirurg, bărbier care avea şi îndeletnicirea de subchirurg becisnicie s.f. — nemernicie, ticăloşie bedreniţă s.f. — vesmînt bisericesc în patru colţuri cu icoana învierii birău s.m. — primar birşag s.n. — pedeapsă, amendă în bani biruinţă, supt----sub stăpînire biţcîn s.n. —taler cu picior purtat de epitrop în biserică, în care credincioşii pun bani bîntuială s.f. — neplăcere, supărare, vătămare blagocestie s.f. — evlavie, pietate blagocestiv adj. — evlavios, pios blagoslovenie s.f. — binecuvântare bogoiavlenie s.f. — arătare boltă s.f. — prăvălie borfe sf.pl. — boarfe bucate s.f. pl. — grîne, cereale, recolte burie s.n. pl. — butoiaşe bute s.f. — butoi C cacoslov s.m. — ucenic în ale preoţiei, tînăr teolog cale, fără de-----pe nedrept canon s.n. — cîntare sau zicere spre lauda sfîntului zilei; pedeapsă pentru călcarea datoriilor preoţeşti canoni vb. — a pedepsi cap s.n. — capitol carte s.f. — scrisoare; act scris, dovadă, document carte de soroc — ultimatum catastif, catastih s.n. — condică, registru catedră s.f. — conducere episcopală cateres, carte de — destituire, carte de oprire de la preoţie caterisit adj. — oprit de la preoţie, destituit catisme s.n. pl. — catehisme catoliţi adj. pl. — catolicizaţi căci că conj. — fiindcă cădea vb. — a ajunge la... cămăraşi s.m. pl. — slujbaşi la odăile domnitorului ; intendenţi i8o cămară s.f. — visterie, fisc cătinel adj. — încetinel, lin, domol ce conj. — ci ceasuri s.n. pl. — rugăciuni din ceaslov pentru anumite ceasuri ale zilei căuta vb. — a privi; a fi nevoit să... căutare s.f. — inspecţie ceaşnic s.m. — paharnic ceaslov s.n. — carte de rugăciuni cuprinzând rugăciuni pentru diferite ceasuri din zi ceauş (spătăresc) s.m. — comandant al lefegiilor spătăreşti ceput s.n. — început cerca vb. — a iscodi, a căuta, a se interesa cercare s.f. — încercare, probă, cercetare certare s.f. — mustrare cestă s.f. — una din bucăţile pe care le taie din prescură preotul la proscomi-die; parte cestaşi pr. — acelaşi cfardiari s.m. sing. — egumen chizăşie s.f. — garanţie chiezaş s.m. — persoană care îşi ia răspunderea pentru cineva sau ceva chindie s.f. — după amiază între două şi cinci cin s.n. — tagmă cirtă s.f. — ceva foarte mic, neînsemnat, dram, iotă ciudă s.f. — minune, miracol ciufului vb. — a lua în bătaie de joc, a batjocori clirici s.m. pl. — clerici cliros, clir s.n. — cler comis s.m. — rang boieresc, boierul de divan care avea în sarcină grajdurile domneşti comision s.n. — comisie; sfat conferenţie s.f. — sesiune, conferinţă conformului vb. — a confirma confuzie s.f. — ceartă, intrigă conteni vb. — a ameninţa copie s.f. — cuţit cu două tăişuri, întrebuinţat la biserică la tăiatul prescurii coronă s.f. — coroană crai-birău s.m. — primar crăiesc credinţă s.f. — garanţie, chezăşie cruţşag s.n. — înşelătorie D dajde s.f. — dare, bir, impozit Istoria Sfintei beserici a Şcheilor Braşovului dată adv. — îndată dărăbanţ s.m. — dorobanţ, soldat din infanterie deaca conj. — dacă, de, după ce, cînd decretum s.n. — diplomă, decret dejghinat adj. — dezbinat, rupt de religia ortodoxă deliberatum s.n. — hotărîre, lege deliu adj. — înfipt, obraznic derege vb. — a repara deres s.n. — act, document, învoire, privilegiu despre prep. — de la, dinspre deşpotolui vb. refl. — a se disputa, a se clarifica diac s.m. — psalt, cîntăreţ la biserică; scriitor de cancelarie director s.m. — conducător discos s.n. — taler de aur sau argint pe care se pune agneţul. dni — zile (si.) dogmate s.f. pl. — dogme dux s.m. — duce duce, ducat s.m. — monedă veche ducere s.f. — plecare dverii s.f. pl. — uşi ale tîmplei bisericii E ego — a lui (sl.) epatrafir, epetrafir s.n. — patrafir, fîşie lungă purtată la gît peste stihar epitrop s.m. — curator, administrator al bisericii eres s.n. — rătăcire, păcat exarh s.m. — titlu purtat de mitropolitul primat F făţărie s.f — făţărnicie, prefăcătorie felelui vb. — a răspunde feloane s.n. pl. — veşminte preoţeşti de slujbă florinţi, florini s.m. pl. — fiorini, monede austriece fumărit s.n. — dare, impozit pe fiecare casă locuită funogiu s.m. — primar de sat G ghiliş s.n. — adunare, dietă Glosar 181 gîlci s.n. — inflamare a ganglionilor de la gît gloabă s.f. — amendă globi vb. — a amenda gociman s.m. — epitrop al bisericii gorştină s.f. — dare pentru păşunatul pe munte pentru oi gubernat s.n. — guvernator gubernium s.n. — guvern H harest s.n. — arest hatman s.m. — comandantul oştirii hăsnui vb. — a folosi henteu s.n. — rădvan, caleaşcă hirotoni vb. — a învesti ca preot hram s.n. — patronul bisericii, serbarea patronului bisericii I i — şi (sl.) iconom s.m. — econom, îngrijitorul veniturilor bisericii iereu, erei s.m. — preot iermoni s.m. sing. — ieromonah, călugăr ierta vb. — a scuti iertăciune s.f. — scutire, îngăduială iliricesc adj. — sîrbesc informaţion s.n. — informaţie instrument s.n. — uneltire instanţie, inştanţie s.f. — cerere, plîn-gere; instanţă judecătorească ipopsifios — cel care candidează la scaunul de episcop i proci — şi altele (sl.) ispiti vb. refl. — a-şi da silinţa, a se încerca; a cerceta, a întreba, a se interesa ispravă s.f. — autorizaţie, numire, decret, confirmare oficială ispravnic s.m. — adminisrator, epitrop; cîrmuitor, guvernator isprăvi vb. — a obţine, a izbuti, a pune la cale itelimeşter s.m. — judecător iurizdecţie s.f. — jurisdicţie izbrăni vb. refl. — a se rezolva, a se răfui iznoavă, de------din nou izvod s.n. — document, însemnare î împerechere s.f. — neînţelegere, ceartă înglota vb. — a concentra învăţătură s.f. — sfat, îndrumare J jelui vb. — a pretinde, a reclama, a învinui jeţ s.n. — scaun înalt cu spetează şi braţe jirtvă s.f. — jertfa judeţ s.m. — primar; judecată jupan, jupîn s.m. — titlu de politeţe dat boierilor jurat s.m. — consilier L lazaret s.n. — spital leat, leato — an (sl.) left s.n. — giuvaer, medalion legat adj. — obligat prin jurămînt, blestemat legătură s.f. — jurămînt, obligaţie, angajament, tratat lege s.f. — religie limbi s.f. — pl. — popoare lipsi vb. refl. — a se scoate lipsire s.f. — destituire list s.n. — filă, listă litie s.f. — slujbă religioasă cu procesiune, în care se cere belşug logofăt s.m. — întîiul boier de divan logofeţel s.m. — secretar într-o cancelarie M mal — mic (sl.) malavecernie s.f. — vecernie mică, slujbă religioasă mică care se face spre seară marazuri s.n. pl. — mofturi, nazuri, necazuri, supărări mascara s.f. — batjocură mădulari s.m. sing. — membru măsari s.m. sing. — tîmplar medelnicer s.m. — demnitar avînd în sarcină masa domnitorului megieşesc adj. — ceea ce ţine de ţăranul liber memorial s.n. — memoriu meseţa — lună (sl.) mestecătură s.f. — intrigă meşteşug, meşterşug s.n. — uneltire; speculă, şiretlic 182 Istoria Sfintei beserici a Şcheilor Braşovului mijlocul s.n. — pătura de mijloc a orăşenilor mitră s.f. — acoperămînt de cap de formă conică purtat de arhierei molitvenic s.n. — carte de rugăciuni moşie s.f. — ţară, pămînt N namestnic s.m. — locţiitor, urmaş nestătător adj. — nestatornic naţion s.n. — naţiune, neam năpaste s.f. — nenorocire, calomnie, învinuire nedreaptă năstăvi vb. — a îndemna, a sfătui neaşezare s.f. — fapt necugetat, neast-împăr nemiş adj. — nobil nepărtatec adj. — neatent, care nu ia parte nescai, adj. neh. — nişte nescar — oarecare nesîlnic adj. — nesilit nevoi vb. refl. — a se trudi, a-şi da silinţa nimurui pr. neg. — nimănui nociagoş — titlu de politeţe: domnia-sa norie s.f. — localitatea sau partea din localitate păstorită de un preot nujdă s.f. — pricină, necesitate O obezi s.f. pl. — greutăţi, nevoi obicină s.f. — obicei obraze s.f. pl. — persoane obroc s.n. — tain în natură ocriv s.n. — impozit destinat protopopului oierit s.n. — dare pentru păşunatul oilor oltari s.n. sing. — altar omor s.n. — mortalitate; epidemie oraţie s.f. — discurs, toast organe s.n. pl. — uneltiri osfeştanie s.f. — sfinţire osîrdie s.f. — zel, rîvnă, străduinţă ostoi vb. refl. — a se domoli, a se linişti, a se potoli ot — de la (sl.) otărît vb. part. — hotărît otpust s.n. — sfîrşitul slujbei P palenu — întreg (sl.) pan s.m. — domn, titlu dat boierilor mari papistaş adj., s.m. — catolic paraclis s.n. — slujbă religioasă închinată Maicii Domnului sau altui sfînt; locul din biserică unde se oficiază paraclisul parie s.f. — copie paşuş s.n. — învoire scrisă patent s.n. — certificat pater s.m. — preot catolic paharnic s.m. — boier de divan însărcinat cu viile şi pivniţele domneşti pentru să — pentru ca să peijecuţio s.f. — persecuţie petrece vb. — a îndura (ceva) pisanie s.f. — inscripţie votivă de fundare a unei biserici pitari s.m. sing. — boier însărcinat cu aprovizionarea curţii cu pîine pîini s.f. pl. — lanuri, ogoare pîrgari s.m. sing. — membru al sfatului administrativ al oraşului, consilier comunal pleca vb. — a convinge (pe cineva), a determina (la ceva) pleca vb. refl. — a se învoi pobrăzui vb. — a certa; a ruşina poclon s.n. — plocon, impozit, bir podgratie s.f. — cimitir podgridie s.f. — cimitir pofală s.f. — pompă, fast poftori vb. — a repeta, a sfătui pol — jumătate (sl.) politie s.f. — stat polunoştniţă s.f. — slujbă bisericească făcută după miezul nopţii, înainte de utrenie ponivos adj. — miop, prost, nătîng poncturi s.n. pl. — puncte pont s.n. — punct, articol postelnic s.m. — mare boier, mareşal al curţii potopi vb. — a pustii, a nimici potronic s.m. — monedă de zece bani, veche monedă de argint care valora şase aspri poucenie s.f. — învăţătură poznat adj. — ciudat, năzdrăvan prapor s.n. — steag bisericesc pravoslavie s.f. — ortodoxism Glosar 183 precepe vb. — a pricepe precepe vb. refl. — a se descoperi, a se observa, a afla (ceva despre o chestiune) precestanie s.f. — împărtăşanie, cuminecare pregetători s.m. sg. — şovăitor preobrajenie s.f. — schimbare la faţă prepojit adj. — suspus prepolovlenie s.f. — jumătate prepune vb. — a presupune, a bănui prescură s.f. — pîinişoară pentru cuminecătură şi anaforă prestol s.n. — masa din mijlocul altarului pe care se pune crucea şi evanghelia price s.f. — discuţie aprinsă, ceartă pricepere, cu-----conştient, premeditat prici vb. — a se certa pricină s.f. — motiv, vină, ceartă, litigiu pricestui vb. — a da cuiva împărtăşanie, a împărtăşi priita vb. — a urma priiminţă s.f. — bunăvoinţă prileji vb. refl. — a se întîmpla (să fie), a fi prinos s.n. — dar oferit divinităţii, ofrandă prinsoare s.f. — închisoare prinde vb. refl. — a se lega cu jurămînt pristăvi vb. refl. — a muri probrăzi, pobrăzi vb. — a certa, a ocărî, a mustra aspru procator s.m. — avocat, apărător prociti vb. — a reciti, a repeta proclet adj. — blestemat, afurisit propovednic s.m. — propovăduitor proscotidi, proscomidi vb. — a pregăti împărtăşania, a sfinţi pîinea şi vinul pentru împărtăşanie proscomidie s.f. — locul în altar unde se pregăteşte cuminecătura prost adj. — sărac prostime s.f. — sărăcime, pătură săracă proteştelui vb. — a protesta, a face contestaţie protivnicie s.f — împotrivire, duşmănie protoprezviter s.m. — protopop psifisi vb. — a înălţa în grad, a fi ales într-un grad superior publicălui vb. — a publica, a aduce la cunoştinţă R rasţian s.m. — locuitor al unui oraş din Serbia răvaş s.n. — învoire scrisă, act, scrisoare răzbuna vb. refl. — a se împrăştia răzvrătiri s.f. pl. — războaie războli vb. refl. — a se îmbolnăvi recomendălui vb. — a recomanda rezidenţie s.f. — reşedinţă rînsă s.f. — muguri de copaci, de arbori rugăciune s.f. — rugăminte S sacristie s.f. — încăpere în care se păstrează obiectele de cult săbor, sobor s.n. — adunare de preoţi săruta vb. — a saluta scaun s.n. — reşedinţă, sediu, capitală scîrbă s.f. — supărare scîrbi vb. refl. — a se supăra scriitori s.m. sing. — funcţionar de cancelarie scrisoare s.f. — document scris, act scula vb. refl. — a se ridica împotriva cuiva; a începe, a pomi la acţiune sculă s.f. — giuvaer sfeti — sfîntul (sl.) shizmatic adj., s.m. — credincios despărţit de biserica mamă, păstrînd însă dogmele ei de căpetenie sicriu s.n. — scrin, ladă sin, şină — fiu (sl.) siriman s.m. — sărac slobozie s.f. — libertate slobozenie s.f. — învoire, permisiune sluger s.m. — dregător care aproviziona curtea domnească soedinenie s.f. — legătură, unire sor s.f. — soră soroci vb. — a decide spăsenie s.f. — iertare, izbăvire spăşi vb. refl. — a se salva, a se izbăvi spătar s.m. — comandant suprem al oştirii, şef al armatei spiţă s.m. — rang, neam ales star sud — jude bătrîn (sl.) stobor s.n. — împrejmuire de uluci stoliţă s.f. — capitală, reşedinţă stolnic s.m. — dregător însărcinat cu masa domnească 184 Istoria Sfintei beserici a Şcheilor Braşovului sumeţie s.f. — mîndrie, fală, trufie suplicaţion, suplicat, şuplicat s.n. — cerere scrisă, pentru a cere o favoare surpa vb. — a distruge, a nimici sveştenit adj. — sfinţit Ş şahan s.m. — căldărar ştirbi vb. — a vătăma, a încălca şut adj. — descoperit T talanturi s.n. pi. — haruri, daruri preoţeşti taler s.n. — monedă de argint austriacă teplotă s.f. — apa de cuminecătură ticăit adj. — vrednic de plîns, într-o stare jalnică, ticălos, mizerabil tindă s.f. — pronaos tinde vb. refl. — a se întinde tipic s.n. — normele cu privire la săvîrşirea serviciului divin tiran adj. — duşmănos tituluş s.n. — titlu, rang tîmpla vb. refl. — a se întîmpla tîmplă s.f. — catapeteasmă tîrnosi vb. — a sfinţi o biserică toarce vb. refl. — a se întoarce toarce, întoarce vb. — a întoarce, a reda, restitui tocmit adj. — aşezat, potrivit triod s.n. — carte cu rugăciunile din postul mare tropar s.n. — cîntec bisericesc de laudă T ţară, de-----de baştină, de loc Ţară, în-----în Ţara Românească ţine vb. (biserica) — a sluji ţercovnic s.m. — ţîrcovnic, cîntăreţ, dascăl de biserică U ug s.m. — ughiu, galben unguresc, monedă ungurească de aur umerenie s.f. — smerenie, cumpătare uniat adj. — unit unie s.f. — unire (cu Roma) untra vb. — a intra urâciune s.f. — ură uric s.n. — act de privilegiu uspenie s.f. — adormirea (Maicii Domnului) utrenie s.f. — slujbă de dimineaţă V val s.n. — încercare grea, cumpănă, tur-burare vartă s.f. — casă de pază, arest, strajă, pază văleat, vleat — anul (s.l.) vecernie s.f. — slujbă de seară vel seamă — orice, din orice privinţă velic, vel — mare (sl.) vdenie s.f. — denie, slujbă religioasă de seară în săptămîna patimilor vericare pr. — oricare viclean s.m. — trădător vicleni vb. — a trăda, a înşela vidimului vb. — a controla, a vedea vijgălui vb. — a chestiona, a ancheta vistiamic s.m. — mare boier, dregător care avea în sarcină vistieria statului volnicie s.f. — libertate; privilegiu vornic, vornec s.m. — mare demnitar al curţii domneşti care avea în sarcină justiţia vreme, a cerca-----a căuta ocazie Z zapus, zapis s.n. — act, document zavistie s.f. — invidie, pîră, intrigă, discordie zăduf s.n. — supărare, necaz zăticni vb. — a împiedeca, a stînjeni, a tulbura zet — ginere (sl.) zlot s.m. — monedă de argint, cu valoare variabilă zminti vb. — a greşi, a strica zveazdă s.f. — steaua cu care e ornat capacul care acopere discul de anaforă LISTA ILUSTRAŢIILOR Biserica Sfîntul Nicolae din Şcheii Braşovului, a cărei istorie este prezentată de Radu Tempea 9 Clădirea vechii şcoli din Şcheii Braşovului, azi muzeu io Inscripţia de la intrarea în curtea bisericii şi a şcolii din Şcheii Braşovului 21 Interior din muzeul amenajat în clădirea primei şcoli româneşti 22 Prima filă din manuscrisul Istoriei lui Radu Tempea, cuprinzînd titlul şi subtilul 53 Fila 11 r din manuscrisul Istoriei lui Radu Tempea 54 începutul capitolului Plîngerea oilor în mijlocul lupilor (fila 23 v.) 79 Prima parte a capitolului versificat din Istoria lui Radu Tempea (fila 27 v.) 80 Fila 35 r. din manuscrisul Istoriei lui Radu Tempea 81 Documentul prin care românii din Şcheii Braşovului se leagă că nu vor părăsi niciodată credinţa ortodoxă (fila 38 r.) 82 Fila 42 v. din manuscrisul Istoriei lui Radu Tempea, cuprinzînd şi o notă marginală a autorului 107 începutul capitolului (fila 47 r): Aici vom semna în ce chip s-au supus eparhia aceasta a Ţârei Bîrsei la episcopia Rîmnicului... 107 Cel de al doilea document în limba latină reprodus de Radu Tempea în Istoria sa 108 Fila 59 r. din manuscrisul Istoriei lui Radu Tempea 108 însemnarea (fila 61 r.) în care se vorbeşte despre activitatea tipografică a lui Petcu Şoanul 109 Fila 66 r. cuprinzînd începutul capitolului: Istoria pentru gîlcevile ce s-au făcut de popa Todor 109 Fila 77 r. din manuscrisul Istoriei lui Radu Tempea 110 Fila 94 v. cuprinzînd o parte din Obligaţia popei lui Todor 135 Ultima filă (101 v.) din manuscrisul Istoriei lui Radu Tempea, cu însemnări făcute de altă mînă 136 Prima pagină din Predoslovia către cititori, scrisă de Radu Tempea la Tîlcul evangheliilor, copiat de Radu Tempea şi Nicolae Ierei 170 Ultima pagină a predosloviei, cuprinzînd şi semnătura lui Radu Tempea 171 Prima pagină din Cronica în versiune germană a protopopului Vasilie, păstrată în Arhivele Bisericii Negre din Braşov 172 Ultima pagină din Cronica în versiune germană a protopopului Vasilie, păstrată în Arhivele Bisericii Negre din Braşov 173 Cuprins Octavian Şchiau, Livia Bot, Prefaţa......................................5 Octavian Şchiau, Livia Bot, Notă asupra ediţiei.........................41 Radu Tempea, Istoria Sfintei Besereci a Şcheilor Braşovlui..............43 Anexe..................................................................151 Izvod. Paria....................................................153 Predoslovie către cititori......................................156 Chronik von pope Vassilie (1392-1633)...........................159 Cronică de popa Vasilie (1392-1633).............................159 Glosar.................................................................177 Lista ilustraţiilor.................................................. 185 \ » 10MANE 'V 7 Z. / J w ^ J Radu Tempea Istoria sfintei besereci a Şcheilor Braşovului