VĂRSATUL CEL SPUZOS (p. 259) Acest vărsat ce-i zice şi roşior, şi purur (scarlatin) urmează drept împotriva vremii celui mic, adică vara pe căldurile cele mai mari şi mai uscate, şi să întinde şi până în toamnă şi să apropie de vremea vărsatului celui mic, ca şi acesta de cel mare, ce urmează spre primăvară, cu care să împreună în unile timpuri şi să îngreuiază petrecirea lor, fără de alte epidemii de boale rele şi grele, iar, singur şi bun fiind de fel, primejduieşte viaţa mai mult decât celelalte doao: că cu toate că-l petrece tot omul numai o dată pe toată seama vieţii lui, dar nu alege vârsta tinereţilor, ci, mai vârtos, starea sănătăţii cea mai cu vârtute şi cea mai bună, care, cu cât va fi mai plecată spe bătrâneţe, cu atât mai mare este primejdia şi trebuieşte să fie paza şi căutarea lui mai cu seamă. Vărsatul acesta să însemuieşte cu fiori şi cu (p. 260) cutremur de frig mare, ce să preface şi să topeşte într-o aprinzeală de trup cu o nesuferită căldură şi ardere, cu o nesăţioasă sete şi cu durere de toate mădulările trupului, dar mai vârtos de cap şi de gât, cu sfârşitură din lingurea, cu greaţă sau cu vărsătură şi cu sitiveală şi răguşală şi cu o uscăciune şi umflătură şi aprinzeală de gât şi mai vârtos în capul gâtlejului; aceasta este călăuzul cel mai greşit al acestui vărsat, încât stă într-o cumpănă ieşirea lui în piele cu scăderea şi ascunderea cu adăogarea pătimii gâtului. Acest vărsat începe a să ivi de la a patra sau a cincea zi a boalii şi a ieşi în loscobăi de pete roşii, de tot felul de mărime, cu o simţire arzătoare ca de o spuzeală şi mai întâi în obraz, pă gât, pă piept, pă mâini şi apoi şi mai în urmă şi pe părtenia cea din jos a trupului, care să întind şi să împreun ca de o spuzeală stacojie şi albeşte locul apăsăturii degetului şi cu râdicarea lui iarăş să roşaşte, şi (p. 261) nu dă nici acesta în copt şi să jupoaie şi să tărâţează pielea cu uscăciunea lor, ce să urmează peste alte patru, cinci zile după ieşirea lui, cu o deosebită şi nesuferită mâncărime de trup ca şi la vărsatul cel mic. Furia căldurii şi a aprinzelii trupului scade şi să alină cu ieşirea petelor din zi în zi şi să aşază şi să potoleşte de tot cu jupuirea şi tărâţarea lor, dar mai vârtos cu risipirea şi potolirea umflăturii şi a durerii gâtului. Pentru care trebuieşte a să priveghea şi a să întâmpina mai în pripă supărările gâtului decât la celelalte doao vărsaturi, fiindcă 88 pricinuieşte fără de zăbavă gangrena gâtlejului, ce-i zice coraca şi e moarte fără leac. Mijloacile cele mai destoinice de alinarea furii şi a primejdii acestuia sânt tot acelea care s-au arătat la vărsatul cel mare şi cel mic, a să păzi întocmai şi întru toate, cu bună şi desăvârşită pază şi fereală de toată putoarea şi duhoarea rea şi grea, de toată mâncarea şi băutura aprinzătoare şi întărâtătoare, de răceală, de spaimă şi de necaz şi de (p. 262) toată turburarea cugetului, păzind pe tot cursul vărsatului postul cel limpede şi curat, cu ciorbă de orez, de fidea, de griş, de apricaş şi cu horşaf de prune, de smochine, de stafide, de vişine şi de caise, fierte cu apă şi cu pământ după pohtă şi ferindu-să de carne, de peşte, de raci, de icre, de vin, de rachiu, de acrime şi de sărătură, fiind acestea în tot chipul de primejdia bolnavului. Leacurile cele mai destoinice şi mai cuviincioase de alinarea furii vărsatului şi de bună petrecerea lui sânt tot acelea care s-au arătat la vărsatul cel mare şi cel mic: după curăţenia stomahului de patru, cinci mâini în ziua cea dintâi, să se urmeze mereu băutura ceaiurilor calde de floare de soc şi de muşăţel, spre îndemnarea aburelii trupului, care să îndeamnă mai vârtos, şi cu luarea prafului celui roşu antispazmatică, precum s-au arătat la vărsatul cel mic, cu bună şi desăvârşită fereală, de încuietură a mistuielii şi de urdinare, care vor întâmpinate în pripă şi fără de zăbavă, cu mijloacile care s-au arătat la vărsatul cel (p. 263) mic, cum şi umflătura şi durerea gâtului, cu punerea lipitorilor pe dinafara gâtului. Întâmplându-să şi la acest vărsat să rămâie pătimaşii, după petrecerea lui, buhavi la faţă şi umflaţi la trup şi mai vârtos la boaşe, să ia prafurile acestea din jos arătate. Ia floare de pucioasă, candel alb, din amândoao câte doao dramuri. Revent bun, prăfuit, un dram. Acestea, amestecându-să bine, să se împarţă în 12 deopotrivă părţi în hârtioare, din care să se dea, de la vârsta de cinci şi până la zece ani, câte patru pă zi, la trei ceasuri câte unul, iar, de la vârsta de zece ani în sus, câte şase, la doao ceasuri câte unul, cu ceai de jaleş până la cea de săvârşită dăsumflare şi întremare a bolnavului. 89 BOALA LÂNGORII O boală ce să iveşte cu fiori de frig amestecate cu căldură şi vine cu aprinzeală de trup, cu greaţă, cu sete, cu ameţeală şi cu durere (p. 264) de cap, de mâini şi de picere şi să adaogă căldura neprecurmat din zi în zi şi mai vârtos din seară în seară, cu cădere la somn greu şi cu uimeală de minte şi de vorbă aiurea este şi să numeşte lângoare. După curăţirea pântecelui ce este a să face cu şerbetul de curăţenie, mai întâi din toate, cât mai în pripă şi mai fără de zăbavă, să ia aceste prafuri. Ia praf de ţeperig alb un dram, să se împarţă în doaosprezece deopotrivă hârtioare şi să se dea bolnavului, cu ceai de floare de soc şi de muşăţel; de la vârsta de 15 ani în jos, numai câte doao pe zi, unul dimineaţa şi altul seara, până să vor isprăvi, în care toată această vreme să se ţie bolnavul acoperit spre îndemnarea năduşălii şi ferit de toată altă mâncare şi băutură, afară dintr-o ciorbă de orez ori fidea sau un horşaf de post, având având spre potolirea setii lui băutură apă de orz, ce să face întru acest chip. Ia un pumn de orz spălat bine şi, fiebându-l într-o oală cu patru ocă apă până va scădea (p. 265) de jumătate şi va crăpa orzul, să se strecoare zeama într-o cârpă şi, răcorindu-să, să fie spre băutură în loc de apă. Iar când cu acestea nu să va îndrepta bolnavul, atunci îndată să i să dea acest din jos arătat leac. Ia apă de orz una litră, pune-o într-o ulcică să fiarbă şi amestică într-însa rădăcină de şarpe de Verghinia pisată trei dramuri şi, dând în cinci, şase clocote, să se ia de la foc şi, răcorindu-să, să se strecoare pântr-o cârpă şi să se dea bolnavului de la vârsta de zece ani în jos, la doao ceasuri câte o lingură de masă, iar de la vârsta de zece şi până la doaozeci de ani, la doao ceasuri câte o jumătate de feligean şi de la 20 de ani în sus câte un feligean plin, cu care acest leac este a să ţinea bolnavul până la cea desăvârşita lui întremare. Iar când împotrivă nu să va slăbi şi nu va scădea boala cu supărările ei, nici cu luarea acestui leac, până la a şaptea, mult până la a noaua zi a boalii, atunci să se mai adaoge puterea leacului şi cu picături adică spirt de canfor, (p. 266) picându-să la toată luarea mai sus arătatului leac, câte doao, trei picături la toată lingura: câte patru, 90 cinci picături la jumătatea de feligean şi câte zece picături la feligeanul cel plin, urmându-să aceasta până la a doaosprezecea zi, când dă sau boala sau bolnavul îndărăt, în care toată aceasta vreme este a să face în odaia bolnavului abur de oţet necontenit de doao ori pe toată ziua, diminaţa şi seara, atât pentru înlesnirea întremării bolnavului, cât şi pentru fereala lipelii boalii celor sănătoşi, lăcuitori cu dânsul. În toată această vreme a lângorii, să se îngrijască de a ieşi bolnavul pe toată ziua sau şi la doao zile o dată la scaun cât de puţin, cu punerea săpunelului sau cu a glistirului şi a nu să premeni şi a să pune şervete încălzite, iarna, la spate şi la piept şi a să schimba acestea pă toată ziua de doao, trei ori până la întremarea lui şi apoi să se premenească de toate hainile şi aşternutul lui; că cu cât este curăţenia hainilor în toată boala bolnavului de folos, cu atât am găsit schimbarea premenelilor bolnavilor de (p. 267) lângoare mai în toată vremea a fi de sminteală înaintea întremărilor. Mare şi minunată este lucrarea firii şi a puterii vieţii omului în toată boala lui, dar mai vârtos şi mai cu seamă într- această, căci când să socoteşte a fi bolnavul aşezat pe moarte, atuncea să şi întoarce şi să întremează în sănătate numai cu o ciorbă de zeamă de pui de găină, care apoi mai la urmă şi cu încetul să mai poate adăoga hrana cu carnea puiului, după adăogarea puterilor lui şi cu un pahar de doao, trei feligene de vin înjumătăţit cu apă. Asemenea este a să feri necazul şi osteneala până la cea desăvârşită întremarea lui. BOALA FRIGURILOR O boală ce să începe cu întinzături şi căscături, cu fiori sau cu tremur de frig şi apoi să preface într-o aprinzeală a căldurii trupului, cu sete şi cu durere de cap şi scade şi să potoleşte cu năduşala a tot trupul, de tot şi întru toate este şi să numeşte frigură: şi sânt friguri de primăvară, cea din toate zilele şi cea de a treia zi, iar cea de toamna este cea de (p. 268) a patra zi, ce este şi mai greu de vindecat şi trebuieşte să se mai delungească şi luarea lucrurilor ei. Frigura să înfrânge lesne şi să vindecă mai degrab când va fi singură, neînsoţită cu alte boale delungate, precum este boala limbricilor, întăritura şi umflătura pântecelui şi altele, numai cu postul cel limpede şi curat de apă, ferit de peşte, de raci şi de icre, cum şi cu băutura ceaiurilor calde de floare de soc sau de muşăţel, asupra sau în 91 vremea cutremurului sau a fiorilor de frig, iar asupra şi în vremea aprinzelii, cu ceaiuri reci sau cu apă limpede de băut. Leacurile frigurilor de obşte sânt aceste din jos însemnate prafuri, care trebuieşte să se ia după deşărtarea şi oareşcare curăţire a pântecelui, ce este a să urma mai întâi din toate cu şerbetul sau cu prafurile cele arătate de curăţenie după vremea anului, iar la copii cei mici cu luarea cea de cinci, şase dramuri de sirop de mană sau de revent, până vor ieşi într-o zi, doao de câte doao-trei ori, însă în vremea şi în ziua (p. 269) răpaosului de friguri, şi apoi să se dea acestea. Ia praf de ţeperig alb jumătate de dram. Zahar de lămâie. Praf de silitră. Praf de cârmâz bun (cocţionela) câte un dram. Acestea amestecându-să bine, să se împarţă în doaosprezece deopotrivă hârtioare şi să se ia numai în vremea şi în ziua răpausului frigurii, de la vârsta de 20 de ani în sus, câte patru pe zi la trei ceasuri, câte unul într-o jumătate de feligean de apă, iar de la zece şi până la vârsta de 20 de ani numai câte trei într-o zi, la patru ceasuri, câte unul într-o jumătate de feligean de apă, iar de la vârsta de zece ani în jos, să se dea numai câte doao, unul diminaţa şi altul seara, cu apă; iar sugătorilor să se dea numai câte unul pe zi, jumătate dimineaţa şi jumătate seara, într-o linguriţă de zeamă de rod de zahar, amestecată cu ţâţă. Iar, când cu isprăvenia acestor prafuri, nu să vor tăia frigurile de tot, atunci, după acestea, să se ia aceste din jos arătate. Ia (p. 270) sare de chină, doaosprezece grăunţe. Zahar de unt de lămâie, un dram. Acestea, frecându-să într-o piuliţă de piatră sau de sticlă până să vor prăfui şi să vor amesteca bine, să se împarţă în 10 deopotrivă hârtioare şi să se dea în vremea şi în ziua răpausului frigurii, unui sugător copil, până în trei într-o zi, la doao ceasuri câte jumătate, cu ţâţă sau cu apă înaintea venirii frigurii, iar copiilor mai mari, până la vârsta de zece ani, câte cinci-şase într-o zi, la doao ceasuri câte unul, cu apă. Şi de la zece până la 20 de ani, să se ia până în opt într-o zi, iar de la 20 în sus, poate să se ia şi câte 12 într-o zi la ceas câte unul şi să va tăia frigura, păzindu-să bolnavul şi în urma lăsării zece, cincisprezece zile, de 92 răceală şi de lăcomia mâncării sau a lucrării trupului de a nu-l întoarce. BOALA URDINĂRII O ieşire la scaun deasă, ce trece peste patru, cinci mâini într-o zi şi ţine zile mai multe, (p. 271) de va fi fără de căldură, este şi să numeşte urdinare, adică diarie. Iar de va fi mai deasă ieşirea, cu dureri de scremete şi cu muc sângeros şi cu aprinzeala căldurii trupului şi cu sete, atunci este acea urdinare complită, adică însoţită cu lângoare şi este cu primejdia vieţii şi să numeşte disenderie şi trebuieşte căutată după aceasta şi cu leacuri de lângoare. Urdinarea cea lină, adică diaria, să pricinuieşte din multe, mai vârtos din răceală şi din stricarea stomahului, adică din lăcomie şi plecate şi dintr-o pornire firească a trânjilor, iar la copii să întâmplă aceasta mai des şi urmează înaintea ieşirii şi a schimbării dinţilor şi a măselilor, la care, de nu va trece peste doao, trei mâini într-o zi, atunci este mai vârtos de folos de uşurinţa supărărilor pântecelui şi a nevoilor lor, decât de sminteală şi nu trebuieşte tăiată, ci păzită cu fereală de răceală şi de mâncări multe şi grele de mistuit şi mai vârtos de legumi, de verdeţuri şi de pometuri, ce sânt (p. 272) fireşte slobozitoare, cum şi de ţâţă stricată şi însărcinată; iar, îndesindu-să peste trei mâini într-o zi şi delungându-să urdinarea cu învederată slăbiciune de trup, atunci, ţiindu-să pătimaşul numai pe un fel, doao de bucate uşoare şi lesne de mistuit, de va fi fără de căldură, de carne, iar de va fi cu căldură, de post, să se facă aceste picături de revent. Ia apă de izmă, patru feligene, pune-le într-un ibricel la foc şi, începând să fiarbă, să se amestece într-însul trei dramuri praf de revent bun şi o linguriţă mică de dulceaţă, de cenuşă curată şi, dând în cinci, şase clocote, să se ia de la foc şi, răcorindu-să, să se strecoare zeama pântr-o pânză şi să se puie într-o sticluliţă spre întrebuinţare. Din care aceasta să se dea copiilor sugători îndulcită cu puţintel zahar, câte doao, trei linguriţe în trei, patru rânduri pe toată ziua de la vârsta de cinci şi până la zece ani, să se dea câte o lingură de masă în trei, patru rânduri pe toată ziua, iar de la vârsta de zece şi până la (p. 273) doaozeci, să se dea la trei, patru ceasuri câte o jumătate de feligean şi de aci în sus să se dea toată dohtoria la trei, patru ceasuri câte un feligean, făcându-să şi luându-să doao, trei zile mereu. 93 Iar când cu luarea acestor picături şi cu bună fereală nu să va potoli şi nu să va tăia urdinarea, în doao, mult în trei zile, ci va ţinea mereu cu îndesite ieşiri şi cu adăogare de slăbiciune şi de supărări, atunci să se dea sugătorilor tiriacul, din seară în seară şi din dimineaţă în dimineaţă, cât un bob de mazăre, topit într-o linguriţă de ţâţă; celor vârstnici, îndoit şi celor mai mari, întreit, cu apă de izmă, cum şi cafeaua cea de mei prăjită şi râşnită să se dea după orânduiala picăturilor de revent şi, tăindu-să băutura apii, să se facă şi să se dea spre băutură în loc de apă această fiertură. Ia rădăcină de iarba lui tate, cinci dramuri. Coajă de portocală, doao dramuri. Acestea, tăindu-să mărunţel, să se fiarbă într-o oală (p. 274) cu una ocă de apă şi, scăzând de jumătate, să se streoare zeama spre întrebuinţarea de băut, până să va potoli urdinarea cu toate supărările ei. BOALA LIMBRICILOR Boala limbricilor este o patimă rea şi grea, când va prididi vârsta copilărească, să începe cu lăcomia mâncării şi cu slăbiciune de trup, cu răsărituri din somn şi cu mâncărime şi frecătură de nas şi să dă apoi în epilipsie. Pentru aceasta trebuieşte să privegheze tot părintele cu milă pe copii în toată vremea lor şi îndată vor vedea la dânşii semne de limbrici cu lăcomie şi cu slăbiciune şi uscăciune de trup, să le dea acest leac spre a-i scoate şi a-i curăţi din pântecele lor. Ia praf de sămânţă de santonic. Praf de rădăcină de valeriană. Praf de rădăcină de revent bun. Praf de coajă de gheofreia, din toate câte un dram. Etiops mineral, jumătate de dram. Acestea (p. 275) toate, prăfuite fiind proaspete dintr-acea zi, să se amestece bine într-o piuliţă de piatră şi să se puie sirop de dude, cât va trebui spre a să face magiun şi să se păstreze într-un borcănaş spre întrebuinţare. Acest magiun de limbrici să dă numai o dată pe zi, dimineaţa pe nemâncate, după care să nu să mănânce, nici să se bea nimic până la prânz şi în vremea scăderii luminii lunii, într-acestaş chip: de la vârsta de doi şi până la cinci ani, să dea numai o linguriţă de dulceaţă, 94 amestecat şi topit într-un feligean, doao de lapte dulce; de la vârsta de cinci ani şi până la zece, să se dea doao linguriţe deodată; de la zece până la cincisprezece, trei şi de la cincisprezece în sus, câte patru linguriţe, până să va isprăvi magiunul şi scăderea luminii lunii; după aceasta, să se întrebuinţeze mazărea şi usturoiul, untul şi uleiul spre mâncare, ce sânt împotriva limbricilor de tot felul. BOALA SFRENŢII (p. 276) Obşteasca îngrijire şi orânduială a preputernicului şi mult milostivului Dumnezeu ce ţine şi otcârmuieşte lumea cu toate făpturile ei, spre stăvire de viaţă şi spre ocrotire de stricăciunea lor, să adeverează şi să arată învederat, mai mult şi mai cu seamă în făptura chipului omenesc, căriia, precum i-au strejuit orânduiala hrănii şi a mâncării, cu boalile ce să pricinuiesc şi curg din lăcomie şi din plecate, ca frigura şi lângoarea şi vărsătura şi urdinarea de deşărtarea prisosului, asemenea i-au strejuit şi orânduiala împreunării fămeieşti cu boala sfrenţii şi a frânturii, a cărora nepăzită vremea şi măsura orânduielii, dărapănă şi stinge pe om din viaţa lui, cu toate că i s-au slobozit spre mângâiere şi leacuri de mântuirea lor, spre întoarcerea şi îndreptarea lui din moarte, dar durerile cele cumplite ale lor nu să pot alina şi tăia în pripă şi desăvârşit îndestul şi sânt de învederată scurtarea vieţii! (p. 277) Peste aceasta, boala curviei dărapănă neamul omenesc mai mult şi mai rău decât ciuma, fiindcă ciuma înfricoşază cu moartea ei în pripă, de care să şi teme şi fuge tot omul. Şi când este mai aprinsă şi mai împărţită într-un norod, ea atunci scade şi să slăbeşte lipeala şi moartea ei şi să sfârşaşte şi piere în urmă, cu aprinderea milii celor rămaşi, ce este îngrăditoare de umilinţă şi roditoare; iar boala curviei mâgliseşte cu dulceaţa împreunării şi îndrăzneşte, învitează şi trage pe tot omul la patima ei cea delungată şi zmăcinătoare de oase şi, când este mai aprinsă şi mai împărţită într-un norod, ea atunci sluteşte şi stârpeşte făptura şi scurge şi sfârşaşte pe pătimaşii ei, în chipurile durerilor de moarte şi vânează şi dărapănă neamul din matca naşterii şi a creşterii lui. Pentru aceasta este şi cea mai mare mirare, cum şi pentru ce nu să strejuieşte curvia şi nu să aduce la urma ei îndestul? În care aceasta razimă şi stă tot temeiul întemeitorilor de creşterea şi de mărimea unui 95 neam, (p. 278) că cu slobozirea ei să zădărniceşte şi să batjocorează toată iscusinţa vredniciei şi toată învăţătura şi procopseala destoiniciei omeneşti, cum şi pentru ce nu să poate înfrâna de obşte urmarea curviei cu cuviincioasele ei straşnice pedepse spre întâmpinarea răutăţii şi a dărăpănării aceştii boale? Când pătimeşte toată căsătoria, gloata tinerilor şi a bătrânilor şi să târaşte prostimea după urma lor, aşternută fiind de această otrăvitoare boală pe toate gunoaiele uliţilor şi a zidirilor bisericilor, de să tânguieşte şi să trudeşte în chinurile durerilor şi în framătul lepădăturilor lor, cu suspinuri de moarte! O, înfricoşată, grozavă şi ticăloasă stare a neamului! Să priveşte şi de inimile cele mai simţitoare, fără de milă şi fără de grai de leac! După toată împreunarea, este spălarea mădularelor cu apă caldă şi cu pişat, cât mai în pripă şi mai în grab de curăţenia îngălăciunii cel mai întâi şi cel mai mare mijloc de fereala şi ocrotirea sfrenţii şi a frânturii (p. 279) şi mai vârtos când să vor unge mădularile împreunătoare cu untdelemn, înaintea împreunării, şi apoi să vor şi spăla bine îndată după împreunare cu apă şi cu săpun; fie chipurile împreunătoare oricât de curate şi fără de bănuială, este spălarea de mult şi de mare folos şi de învederată scăpare. După o împreunare spurcată cu această boală din partea unuia, bărbătească sau femeiască, să iveşte îndată sau mai târziu spurcăciunea sfrenţii sau a frânturii: sfrenţia să arată până a doua sau a treia zi pă o părtenie a mădularului împreunător, într-o bubuliţă rătundă şi zgârcioasă, adâncă tare împrejur, cât o linte de mare, cu săgetoase dureri şi cu aprinzătoare pohtă de împreunare, care coace în vârf numai cât un grăunţ de mei şi apoi sau creşte şi să măreşte şi să deşchide şi mănâncă împrejur şi în jos spre fundul ei sau, ce e mai rău, să închide şi să vindecă în faţă şi să trage otrava ei în sângile trupului şi răsare apoi mai la urmă în gât, când atunci este tot trupul otrăvit de dânsa; pentru aceasta dar îndată ce (p. 280) să vor ivi după o împreunare şi să vor arăta acest fel de bubuliţe pă o părtenie a mădularului, să se arză cât mai aprinsă şi mai în grab cu piatra iadului, luând însă o bucăţică înfăşurată la un căpătâi cu o hârtioară, spre a nu să arde şi degetile, să se ţie lipită în mijlocul bubuliţii cu oareşcare apăsare până să va simţi usturimea cea mai nesuferită, ca să se arză bine până în fundul ei, apoi să se ia şi să se puie niţică scamă de cârpă 96 uscată pa arsătură, spre a nu să atinge acea arzătură pe piele sănătoasă; aceasta este a să urma la oricâte bubuliţe să vor afla şi după ce să va coji şi va ieşi coaja cea arsă până a doua sau a treia zi. Iarăşi să se înnoiască arzătura până în trei, patru rânduri, arzându-să şi cojindu-să până afund, cu asemenea răbdare de usturime, până să va topi şi să va pierde toată întăritura împrejurul lui şi mai vârtos a fundului ei de tot şi apoi să se lase a să vindeca, premenindu-să bubile pe toată ziua de doao ori cu alifie roşie de piaţentic spoită pe puţintică scamă de cârpă, în care toată (p. 281) această vreme trebuieşte a să feri pătimaşul foarte de băutura vinului şi a rachiului, cum şi de acrime şi de sărătură şi mai vârtos din toate de împreunare până la cea desăvârşită vindecare a lor. Iar când împotrivă nu să vor putea vindeca în vreme de doao, trei săptămâni, numai cu acest pe dinafară leac, atunci trebuieşte şi mai vârtos partea femeiască, la care nu să pot vedea şi arde bubuliţile din teaca mădularului ei şi este mai anevoie şi mai cu greu de vindecat, să se facă şi să se ia această răţete de hapuri de la spiţărie. Ia mercur solubile Haneman: zece grăunţe. Chermes mineral. Praf de frunze de dighital purpurea, din amândoao câte o jumătate de dram. Praf de clei amoniac. Praf de reşină cvaiac. Din amândoao câte doao dramuri. Extract de pelin cât va trebui, spre a să face hapuri de câte patru grăunţe unul şi, presărându-le cu praf de rădăcină dulce, să se dea într- o cutie. (p. 282) Dintr-aceste hapuri să se ia de oamenii cei de vârstă mai întâi trei zile mereu, câte doao dimineaţa şi doao seara înaintea cinii, apoi să se ia alte trei zile, câte trei dimineaţa şi trei seara; după aceasta, să se ia a şaptea zi câte patru, a opta zi câte cinci şi a noua zi câte şase dimineaţa şi şase seara, până să vor isprăvi şi să vor vindeca bubile, cu bună fereală de frig şi cu pază care s-au zis mai sus. Acest mijloc şi leac este pentru vindecarea sfrenţii cei noao, când să ia întâi din începutul, şi coprinde mădularul, numai o parte a trupului, îndestul. Iar pentru sfrenţia cea veche luată mai de multă vreme şi necăutată în pripă cu acest mijloc şi leac din începutul ei, ce-i 97 zice prostimea, parte bărbătească, că este din ele, iar cea femeiască căi este dat şi să înţelege otrava frenţii cea întrată în tot sângele şi împrăştiată în tot trupul şi năpădită în oase, în gât sau în nas sau în alte părtenii ale lui, de să trudesc pătimaşii necontenit cu dăulătoare dureri de noaptea şi cu zgârcioase bube şi mâncăcioase răni, şi (p. 283) cu alte multe rele şi grele nevoi. Trebuieşte aceia toţi să ia aceste hapuri în mai multe rânduri şi mai delungat, până în trei, patru cutii, cu orânduiala care s-au zis şi cu mai scumpă pază şi cu mai ferită vieţuire; alegându-să, mai întâi din toate, vremea cea călduroasă a verii şi a primăverii, ca să se poată ţinea şi după isprăvenia dohtorilor încă doao, trei săptămâni feriţi de răceală îndestul şi pe mâncare şi fiertură de verdeţuri dulci, înjumătăţite cu carne de miel sau de păsări şi mai vârtos cu sfecle, cu morcovi şi sparanghel şi să vor mântui şi mai de ispravă. Dar în toată acea vreme a luării hapurilor, trebuieşte să se privigheze pătimaşii de-a pururea şi să bage de seamă dorul gurilor, care, îndată ce să va ivi cu umflătură şi durere de gingii, să înceapă a scădea luarea hapurilor, precum s-au fost adăogit, pe toată ziua câte doao, ca în vreme de şase zile să le taie de tot; fiindcă însemnează acel dor de gură ajungerea dohtoriilor, că este îndestul; iar gura să o spele mereu (p. 284) cu lapte dulce cald, în cinci, şase rânduri din care poate să şi bea pătimaşii o jumătate de ocă pă toată ziua şi, fiind încuiat de ieşirea la scaun, să ia din prafurile de curăţenie cele de toamnă sau, împotrivă, având urdinare, să ia leacul de urdinare până va trece dorul gurii de tot. Iar de nu să va fi tăiat supărările boalei de tot, atunci trebuieşte să înceapă iarăş a lua hapurile, după orânduiala începutului lor, până la cea desăvârşită vindecarea lor, de tot şi întru toate. După toate acestea, trebuieşte să facă pătimaşii îndată după isprăvenia dohtoriilor şi câte zece, cincisprezece băi calde de pucioasă, în zilele cele mai frumoase şi mai limpede de nor şi de vânt, de ape izvorâtoare, precum este izvorul de apă de băi, cel de la Bovoci şi de la Sfinţeşti, din judeţul Săcuienilor, plasa Tohanilor, cum şi cel de la Călimăneşti din plaiul Cozii de mult şi de mare folos, din care să se şi bea până în cincizeci de dramuri dimineaţa şi după prânz să se facă baia pe toată ziua, deprinzându-să cu încetul a şădea până într-un ceas într-însa, (p. 285) având căldură suferitoare şi potrivită după 98 starea zilii, în cele răcoroase mai căldicică şi în cele prea călduroase mai răcorită, pentru a cărora bunătăţi, lăcuitoare de boala aceasta, cum şi de râia, de lepră, de pă gingii şi de revumaticale înrădăcinate şi de boale vechi şi uscate s-ar putea face o asemenea carte ca aceasta şi sânt vrednice de a să îngriji stăpânirea cu tot de-adinsul de dânsele, fiind de mântuirea pătimaşilor şi de cea mai întâi podoabă a pământului şi a neamului. BOALA FRÂNTURII Frântura şi sfrenţia sânt roadele desfrânătoarei şi dărăpănătoarei curvii, de fel deosebite, dar amândoao foarte împărţitoare şi lipitoare cu atingerea bobilor şi a puroaielor lor, mai vârtos de mădularul împreunător, încât întrece lipeala ciumii, fiindcă mulţi din cei amestecaţi cu ciumaţi nu să zmreduiesc, din cei zmreduiţi nu să bolnăvesc şi din cei bolnavi nu mor toţi; dar cei ce să împreună cu pătimaşii aceştii boale a curviei şi să ating de (p. 286) bubuliţile şi de puroaiele lor, să împărtăşesc îndată şi să bolnăvesc şi pătimesc toţi de dânsa. Frântura să iveşte la partea bărbătească peste trei, patru zile, iar la partea femeiască peste trei, patru săptămâni, după o împreunare otrăvită de această boală, în care această vreme poate să otrăvească o fămeie un sat de oameni, fără a cunoaşte asupra ei vreo patimă. Să arată mai întâi cu o gâdilătură şi cu o mâncărime a ţevii şi a tecii mădularului, aprinzătoare de pohta împreunării, care să preface apoi peste câteva zile într-o usturime arzătoare şi nesuferitoare, mai vârtos la slobozirea udului, cu o scurgere de o coptură groasă, albă, gabenă şi cu o umflătură şi durere atârnătoare de greutate a mădularului, pentru care, spălându-să mădularul pe toată ziua de doao ori cu zemurile glistirurilor celor arătate, partea femeiască, iar partea bărbătească cu apă caldă, de curgerea puroaielor şi a copturii lui şi ferindu-să de băutura vinului şi a rachiului şi de mâncări acre şi sărate şi (p. 287) mai vârtos din toate de împreunare, să se facă şi să se ia aceste prafuri. PRAFURI DE FRÂNTURĂ Ia praf de ochi de rac, prăfuiţi foarte subţire ca nisaşteaua. Praf de revent bun. Praf de silitră albă. Praf de zahar alb, din toate câte şase dramuri. 99 Acestea toate amestecându-să bine, să se împartă în doaozeci şi patru deopotrivă hârtioare şi să se ia pe toată ziua câte doao, unul dimineaţa pe nemâncate şi altul seara, înaintea cinii, amestecându-să tot praful în 50 de dramuri de lapte de migdale sau de sămânţă de cânepă ce să face într-acest chip. Ia migdale dulci sau sămânţă de cânepă, zece dramuri. Pisându-le într-o piuliţă curată până să va face ca alifia şi apoi le topeşte şi le turbură într-o litră de apă şi strecoară laptele pântr-o cârpă spre trebuinţa ce s-au zis. (p. 288) După aceste 24 de prafuri ce să isprăvesc în doaosprezece zile, să se bea alte opt zile mereu salep de sămânţă de in pisată, câte o ceaşcă, doao, dimineaţa şi o ceaşcă doao seara, cald, fierbându-să însă doao, trei linguriţe de sămânţă de in pisată într-un ibricel cu patru, cinci ceşte de apă, până să va îngroşa zeama şi, scăzând, să se strecoare celelalte pântr-o cârpă şi, îndulcindu-să cu zahar, să se bea odată şi să va tăia scurgerea şi usturimea cu toată supărarea lor; iar când, împotrivă, nu să va tăia scurgerea, după toată luarea acestor arătate leacuri, să se ia şi aceste picături, câte doaozeci dimineaţa şi doaozeci seara, într-un feligean de apă. Iar, după trei zile, să se îndoiască luarea picăturilor câte 40 dimineaţa şi 40 seara, cu doao ceasuri înaintea cinii, până să va osteia scursura de tot, turburându-să însă picăturile bine, la toată luarea lor. Ia balsam de copae. Esenţie de gvaiac. Esenţie de gumi chino. Esenţie de chihlibar, din toate câte patru (p. 289) dramuri şi pune- le într-o sticlişoară spre trebuinţa care s-au zis. Întâmplându-să această boală a frânturii, să fie însoţită cu niscai bubuliţe pe mădular sau cu niscai umflături de boaşă sau în stinghii, atunci să se caute bubuliţile precum s-au arătat la sfrenţie, iar umflăturile să se oblojască cu frunză de nalbă sau de pătrunjel sau cu sămânţă de in pisată şi fiartă cu lapte dulce, până să va risipi sau va sparge umflătura şi, spărgând, să se premenească pe toată ziua de doao ori cu alifie de terpentin pusă pe scamă de cârpă şi cu blastor de diafilon până să va vindeca. [...] 100 LEAC DE ORICE SUPĂRARE DE BOALĂ ASCUNSĂ ÎN TRUP (p. 291) Ia picături de revent amari de la spiţărie, zece dramuri, balsam vite Ofman, un dram. Acestea, amestecându-să într-o sticluţă, ia pe toată ziua de doao ori, câte 60 de picături într-o lingură de apă. Pentru copii pe (p. 292) jumătate, până la îndreptarea sănătăţii. PRAFURI DE SCORBUT Scorbutul este o boală boierească, să pricinuieşte din vieţuire şăzută şi neumblată şi din sărături multe; stă într-o topire a sângelui cu pete roşii şi vinete pe trup sau cu dureri săgetoase pân oase, dar mai vârtos cu durere de gură şi cu sângerăgură de gingii, din care să clătesc, să ruginesc şi cad dinţii şi măselile lesne. Ia piatră de vin (cremotartaron) prăfuit foarte subţire ca nisaşteaua, şapte dramuri. Magnisie albă, trei dramuri. Acestea, amestecându-să bine, să se împarţă în doaozeci deopotrivă hârtioare şi să se ia câte doao pe zi cu-n feligean de apă, unul dimineaţa pe nemâncate şi altul seara, înaintea cinii, pentru vârsta bărbătească, iar, pentru vârsta de zece, cincisprezece ani, pe jumătate, doaozeci de zile mereu, cu bună şi desăvârşită fereală de tot felul de sărătură şi cu urmare de plimbare de trup, cu umbletul pe jos (p. 293) pe toată ziua ca la un ceas, şi să va izbăvi. LEAC DE COLICĂ Ia unt de riţin de la spiţărie, zece dramuri. Acest unt să se ia de la vârsta de zece ani în jos, numai câte o linguriţă de dulceaţă, la tot ceasul; de la vârsta de zece şi până la vârsta de doaozeci de ani, câte doao şi trei linguriţe la tot ceasul, până să va tăia colica, cu urdinare de doao, trei rânduri, iar de la vârsta de doaozeci de ani în sus, poate să se ia aceste zece dramuri în doao, trei rânduri tot la ceas, câte o lingură de masă plină şi să va ostoia durerea. După aceasta, să se facă şi să se ia îndată, a doao zi, şi această băutură de colică: Ia floare de muşăţel, cinci dramuri, praf de revent bun şi silitră, din amândoao câte doao dramuri. Să se opărească acestea toate cu o litră de apă fiartă în clocote şi, astupându-să ulcica la gură, să stea doao, trei ceasuri la căldură de spuză, apoi să se strecoare zeama (p. 294) pântr-o cârpă, cu stoarcerea burienilor şi, îndulcindu-să cu puţintel 101 zahar, să se bea, de la vârsta de zece ani în jos, câte o lingură de masă, la toate trei ceasuri, iar de la vârsta de zece ani în sus, câte un feligean, până să va isprăvi. La care această vreme să se ferească pătimaşul de răceală, de mâncare şi băutură rece şi aprinzătoare, ţiindu-să pe o ciorbă de orez cu apă sau cu pui şi pe băutură de apă, până să va mântui de tot. Dar durerile de colică sânt de multe feluri şi trebuiesc întâmpinate după deosebirea pricinilor lor, pentru care nu să poate da aci îndestulată desluşire. Peste aceasta, să şi aseamănă durerea colicii cu junghiul, careva deosebită şi cunoscută una de alta din început. Durerea de colică să slăbeşte şi scade şi coprinde pântecile şi mai vârtos lingureaua, iar junghiul coprinde tot trupul şi ţine mereu şi cu aprinzeală, precum s-au arătat la junghi.