// Pentru zoografie adică vorbire au scrisoare pentru jivini,
pentru trupul omenesc şi pentru a sali părţi vârtoase au tari şi
moi, în scurt tâlcuire pentru fire dobitoacilor, a paserilor, a peştilor şi pentru gândaci şi pentru cele târâtoare, pentru ghioci, scoici şi altele. Pentru sănătate, pentru bolnăvire, pentru
bătrâneţe, pentru somn şi visuri, pentru foame, pentru sete şi
moarte
(p. 175) Acest cuvânt zoografie să tâlcuieşte o scrisoare pentru fire şi pentru apropierile zidirilor veţuitoare, care de noi să cheamă jivini au dobitoace, că să cuprind în şepti feliuri de cunoscătorii firii. 1. Neamul omenesc. 2. Celi cu patru picioare. 3. Paserile. // 4. Peştii. 5. Gândacii. 6. Celi ce să târăsc, şerpii, vermii şi alt. 7. Ghiocii, scoicile şi alt.
Noi vom săvârşi în puţine cuvinte pentru fieştecare de acest feliu, a lua sama întâmplările celi mai de obşte în viaţa jivinilor, făcând despărţire.
1. În antropografie, adică pentru trupul omenesc.
2. Zoografie, adică pentru trupul dobitoacilor.
3. Ornitografie, adică pentru fire paserilor.
4. Ihtiografie - pentru fire peştilor.
5. Entomografie - pentru fire gândacilor.
6. Erpetografie. Pentru a târâtoarelor.
7. Zoofitografie. Pentru fire ghiocilor, scoicilor şi alti jivini cu coafe.
Întru ce dintâi împărţire să cuprinde antropografie, adică o scrisoare de toate părţile, care cuprind tru//pul omenesc, care sânt de doauă feliuri: vârtoase şi moi. Celi vârtoase sânt: 1. oasile. 2. zgârciurile. 3. legăturile. 4. musculii. 5. întinsorile. 6. membranile şi nervile. 7. arteriile. 8. vinile. 9. vasile ţevilor de deosebite feliuri, că organile cele mai tocmite a vieţii sânt făcute de acesti feliuri.
Acesti organe tocmite a vieţii sânt: criierii, plămânile, inima, pântecele, maiurile, splina, carne, şelile, glandurile şi celi din lăuntru. Apoi organile simţitoare, adică ochii, nasul, limba şi urechile. Celi
39
moi părţi a trupurilor omeneşti sânt: hilos, sângile, ştiupitu, fierea, laptile, apa, sperma, mustu de carne, urina, flegma, zăru şi lacrămile.
(p. 176) Un os este o legătură de viţă ori fire vârtoase, strânse într- un loc, // din pricina de alti viţişoare mici, care le unesc şi le strâng. Acesti viţişoare au fire din început a fi poroase au bortite şi moi şi cu uşor se aleg. Este arătare că oasele sânt hrănite de la parte zeroasă a sângelui. După măsură, care acesti pori s-a împlut de o suptstare de a lor însuşi fire, crescând şi întărindu-se, vin statornice şi apărate, apoi, când porii sânt împluţi de această suptstare, oasele agiung la a lor măsură de grosime au de mărime, de tărie şi de învârtoşere. Şi oasile sânt de multi feliuri: bortite şi pline de măduhă, şi altile sânt vârtoase şi priveditoare, unile sânt mici şi altile mari, unile sânt rătunde, unile sânt late, altile drepte, altile sânt întoarse au găvănate şi unde aceste se unesc, fac multe feliuri de închieturi.
// Folosul oaselor şi trupul omenesc [este că] fac aceea ca şi lemnele într-o zidire, că slujesc de a da la toată machina putere, tărie, frumuseţa şi chipul.
Numărul oaselor în trupul omenesc sint 245. Dar alţii le mai suie până la 249, adică în criieri - 14 şi în rămăşiţa capului şi a grumazului - 46, în trup - 67, în braţă şi în mâni - 62, în picioare - 60.
Un os, când se cearcă cu lucrare chimicească, aduce multi spirite de sare zburătoare. Că sânt foarte subţiri şi mult petrecătoare: puţină pucioasă foarte împuţită, puţină flegmă şi multă adunare de pământ.
Un zgârciu lat este un trup netid şi vârtos, dar mai moale decât un os. Nu are găvănare ori deşchideri împlute cu măduhă şi nu esti acoperit ca osul cu vreo membrană, // ca să-l facă simţitoriu.
Zgârciurile au o încleştare şi o râdicare firească, că le face de însuşi a-şi lua a lor aşezământ.
Sint puse mai dintâi la aceli membri care trebuiesc de o clătire dulce şi uşoară, cumu-s urechile, nasul, gâtlejul şi alt.
Altile sânt care copăr toate capetile de oase şi sint unite într-un loc, pentru uşurinţa clătirii.
Obiceiul lor esti ales pentru ca să facă la osebita făptură, de vre oarecare părţi, cumu-i de urechi, de nas şi alt. şi pentru ca să uşureze clătire oasilor în închieturi.
40
(p. 177) Legăturile prind numile său de la vorba „legare” şi este un trup vârtos alb, mai moale decât un zgârciu şi mai tare decât o membrană. Legăturile nu au dişertare, pentru ca să ţie măduhă, nici măcar vreo simţire. A lor începătoriu obiceiu esti de a lega şi a ţine oasile întru a lor aşezământ, pentru ca să nu lungească în vreo întâmplare asupritoare.
Un muscul esti o legătură de viţă cărnoasă şi vânjoasă, de la care toate aceli ce stau întru acelaşi loc sânt atocmate între sine şi toate învălite întru a lor osebite membrane. Firile au viţile celi cărnoase fac trupul musculului, care să chiamă pântece au vintricel, şi viţile celi vânjoase cuprind marginile şi capetele şi sânt de multe feliuri. Unele sânt lungi şi rătunde, unile sânt late şi întoarse, unile sânt largi, a căror viţişoare sânt puse în linei răsuflătoare. Sânt iarşile largi, carele au viţile drepte, unile au viţile depărtate, dar, de unde să încep, vin făcându-se ca vergile şi să săvârşesc subţiri, unile sânt îndoite şi făcute de o întinsoare // întinsă de la un cap până la altul, într-un rând de fire de la o parte şi de la alta. [...]
O întinsoare esti o parte făcută de viţe nervoase, îndestulată de suptstare cărnoasă şi esti cuperită de o (p. 178) membrană de obşte la toate musculile şi fac ceea care noi chemăm capul şi coada, de unde purced toate musculile, de vin la oase, în multi părţi de-a trupurilor. Numărul viţilor de la întinsoare esti într-un chip cu cel de la muscule, apoi că acele viţe // întinse, acele trupurele celi albe şi vârtoase, că noi le numim nervi.
Membranile sânt oarecare mrejişoare, făcute de multe neamuri de viţe împletite, care slujesc a acoperi şi a învăli vreo parte de trup. Eli sânt râdicătoare şi de o simţire supţire. Despărţirile nenumărate şi întoarse, adesile râdicări de vine cu vine şi de arterie cu arterie fac o cusutură supţire, de o supţire mrejuţă, care copere toată partea de altă membrană. Membranele sânt de multi feliuri. Membrană să chiamă şi pielea din afară, care copere tot trupul, meningile criierilor, pleura peptului, pericardio, care învăleşte inima, periostio, care acopere oasele şi cămeşa ori învălitoarea vasilor, cum sânt a stomahului, de la beşică, de la vine, de la arterie, de la coapse, de la poame şi alt. care sânt de diosebite feliuri.
41
// Nervile sânt lungi şi mici legături de ţevi, subţiri şi gingaşe, ori de nişte viţe bortite învălite în membranele crierilor, de unde îşi trag a lor început. Şi să socoteşte cu multă asemănare adivărului că nervile să fie organe mijlocitoare de toate simţirile, pentru ce ies de la criieri multe părechi de nervi, carele merg săvârşind în fieştecare organ de a simţirilor, cumu-i ochi, în urechi, în nas şi în limbă. Întru acelaş feliu, nervile, care să ivesc din măduha spinării, să împraştie şi să întind în toate locurile pe faţa trupului, că-l fac preste tot simţitoriu. Şi iarşile să gândeşte că aceea se tâmplă, mijlocind pornire de o curgire foarte subţire şi nevăzută, chemate „spiritele dobitociei”, care din toate // părţile trupului dobitocului merg a să obşti la spirit au duh a căruia scaun sânt criierii.
Arteriile sânt oarecare tubureli au ţevi carele purceg de la inimă şi poartă sângile în toate părţile trupului.
Arteriile apoi sint făcute de trii membrane, ce întâi care este cu vasă de sânge şi de nervi, că slujesc la hrana membranilor de la arterie.
La al doile este musculoase, a cărie viţe sint prinpregiur ori mai vârtos răsuflătoare şi sint puse şi făcute (p. 179) osebite. Acesti rânduri sânt mai multe ori mai puţini în număr, după cum vor fi arteriile, mai mult ori mai puţin groase. La a trie ori ce mai din lăuntru, carele cuprinde sângele, este o membrană subţire şi tare, că să privede. Să despărţesc arteriile // în multi ramuri şi mai pre urmă vin aşe de subţiri cât nu să pot vede cu ochii. Arteriile sânt pricinuitoare de multi clătiri, care le simţim în trup, sângele fiind izgonit de la parte stângă, de la inimă în arterie ce mare, cu întoarsă lovituri, o strânge de toate părţile şi pricinuieşte o lăţime mai mare, care vine de la clătire sângelui şi de la moara râdicătoare a arteriei, care împinge asupra lui şi, într-acest feliu, iese o lăţime şi o încunjurare şi o întâmpinare întărită şi neschimbată a membranilor arteriei. Care noi aceea chemăm pulsu, adică vâna, ce să bate neîncetat.
Vinile altă nu sânt fără decât o tragire de la sfârşitul arteriilor părului şi sint alese ca să poarte sângele la inimă şi, pentru aceasta înturnare, merg unindu-se ţevile lor. După măsura ce să apropie la // inimă şi mai pre urmă fac trii turchini mari, numite vâna deşartă, vâna suitoare şi vâna-poartă. Şi acesti vine nu fac nicio clătire au batire,
42
pentru ce sângile este purtat în vine numai pentru ca să treacă dintr- ace vână într-alta mai largă şi încă pentru strângere sângelui însuşi.
Celi de pre urmă membri sânt oarecare vase de ţevişoare ori duceri mici, împrăştiete prin toate părţile trupului, unile ţin apa şi să numesc vase de apă, altile cuprind udeala lăptoasă şi să numesc vine de lapte, altile mai pre urmă poartă alti musturi şi umori trupeşti în locurile lor hotărâte.
Criierii, toată suptstarea lor să despărţeşte în două părţi, una care cuprinde toată partea dinlăuntru scafii capului şi vine numită criier // şi alta cuprinde parte ce mai de jos a capului dinapoi şi să cheamă cerbice. În criieri ori în partea ce dintâi a criierului să socotesc doauă feliuri de suptstări, una dinlăuntru şi alta din afară. La suptstare din afară esti mult glănduroasă şi de floare cenuşie. Aceasta parte priimeşte ramurile părului de la vine şi de la arterii, care să împărtăşesc criierilor şi trimit de la a sali glandule mici şi rătunde un număr nesăvârşit de viţişoare, carele, unindu-se într-un loc, fac la suptstare măduhos. De la parte din lăuntru a criierilor şi de la (p. 180) cerbice, ce iese de la scafa capului, să fac nervile şi măduha spinării.
Obiceiul criierilor esti de a osebi sângele care să strânge întru aceştie, la partea cea mai subţire şi mai curată, care să cheamă spiritele // dobitociei. Cu mijlocirea glandurilor, care să află la parte din afară, aceste spirite, ieşind, să priimesc în viţile suptstării măduhoase, care, fiind purtate de la nervile ce sânt făcute de acesti viţe în toate părţile trupului, aduc putere simţirii.
La suptstare plămânilor esti făcută de un număr nesăvârşit de lobe au lojbe de chip şi de mărimi osebite, a cărora feţe de-asupra sânt atâta de tocmite, unile lângă altile, că nu lasă loc fără decât între vârvurile de asupra foarte mici. Acele micuşoare lobe sin[t] făcute ca nişte struguri micuşori asupra laturilor de la ramurile grumazilor şi fieştecare dintre aceste cuprinde în membrana sa un număr nesăvârşit de beşicuţi rătunde, care lasă vre oarecare locuri mici între o somă de micuşoare membrane, asemene celora // ce unesc într-un loc lobile şi vârfurile de la ramurile grumazului, pun gura în adâncime de acesti beşicuţe, carele sint făcute cu încredinţare de la a lor membrane. Dar vasile celi mici de sânge nu fac altă decât a să întinde asupra de aceleşi beşicuţe ca o mrejişoară şi fac adesiori mari ridicări.
43
Obiceiul plămânilor este cel mai mare organ a răsuflării, aera fiind ieşită din mijlocire a însuşi greutăţii sale, care, îndată când răsuflarea să face, ea să bagă în adâncime plămânilor şi, împlând beşicuţile şi lărgindu-le, vine a strânge celi mici globuşoare de sânge înlăuntrul vaselor, carele sânt vărsate pe de-asupra membranelor. Aceasta strânsoare esti mult mai mare atunce când aera să împinge de la plămâni prin apăsare au strângere însuşi a globuşoarelor celi roşii de sânge, // carele, prin încetarea clătirii lor, s-au fost făcut foarte mari şi pentru că, neputând umbla, vin stricate şi desfăcute în zeri şi cu aceea rămânând însuşi hrănite.
Dascalul Cael51 gândeşte că într-aceasta mijlocire întră aera întru aceeaşi şi să mestică cu sângele. Dascalul Haine52 zice că de la acelaşi început vin făcute globuşoarele trăgătoare a sângelui. Dar aceea care face a mă minuna, că Etmuleru53, carele numără 14 obiceiuri diosebite a plomânilor, n-au făcut cuvânt pentru spiritul vieţuitor al (p. 181) aerii, că cu adivărat se mestică în plomâne cu sângele şi să împarte în tot trupul, de să face început veţii dobitocului. Apoi că să ştie bine că dobitoacile nu pot să trăiască în aera, carele s-au dizbrăcat de acest spirit şi nici măcar Deram54 n-au vorbit pentru aceea în vreun feliu.
// Inima. Zice Boerav55 că urechile sali sânt adivărate muscule şi cu aceste face lucrare prin toate viţişoarele una după alta şi, scurtându-le, împuţinează lungimea inimii şi cresc lungimea şi apoi aceste strâng adâncimea vintricelilor, lărgind meşteşugul întinsorii de la arterie şi săvârşindu-se vârfurerile de la trupurile vinilor, ţine ceea ce întru aceste să cuprinde şi împing sângele, ce s-au cuprins în inimă, în gurile lărgite de la arterie, pentru ca să se împrejoare la tot trupul.
Folosul cel mai dintâi al inimii în trupul omenesc este că acest muscul minunat are doao clătiri, una să chiamă scurtare, alta să chiamă alegire ori osebire. Scurtare să face atunce când viţişoarele să trag şi să strâng la adâncimea inimii. Iar alegire să face atunce când
51 Nicolas Louis de Lacaille, astronom francez (1713-1762).
52 Neidentificat.
53 Michael Etmuller, medic german (1646-1732).
54 William Derham (1657-1735), cleic şi filozof englez.
55 G. Boerav (1668-1738), medic, chimist şi botanist olandez; a introdus noţiunile de stamină şi pistil.
44
acest muscul au stătut de-a lucra şi atunce aceli viţişoare să întorc întru a lor stare şi întru a lor chipuri fireşti. Iar deşertările vin mai mari şi mai largi când la vâna dişarte aduce la inimă sânge de rămas şi plin de hilo, care, cu acesta iarşile amestecându-se, îl face a întra în urechiuţa dereaptă a inimii, de unde să poartă în vintricelul drept. Şi de acolo el esti împins, mijlocind la suptstare, în arterie plămânilor, carele îl duce şi-l împarte în toate părţile plămânilor, în care sângele, cu mijlocirea răsuflării, fiind gătit şi mestecat şi împlut de spiritul veţuitoriu şi de începuturi hrănitoare a aerii, vine apoi purtat prin vâna plămânilor în urechiuţa din stânga şi de la aceasta în vintricelul cel stâng a inimii. Că esti atunce întru a sa alegire ori osebire şi mai pre urmă în apropiere ori scurtare de acest vintricel, sângele de iznoavă prefăcându-se, vine // împins în arterie ce mare numită aorta, care îl împarte în toate părţile trupului şi inima, întru acel feliu, esti la pricina meşteşugului de la împrejurare şi întoarcire sângelui prin vintricel.
Stomahul esti făcut cu patru îmbrăcăminte au cămeşi. Ce dintăi şi ce mai dinlăuntru este o membrană mare musculoasă, preste tot încreţită şi sămănată de un mare număr de glandule, care ş-au câştigat nume de cămeşe cu (p. 182) glandule. Ce de al doilea este mai subţire şi mai curată, şi, fiind plină de nerve, este de o simţire curată. Al triilea esti făcută de viţişoare drepti şi întoarse într-un feliu, că cu mijlocire de îndoituri mestecate, fac marginile stomahului trase spre partea din mijloc. Al patrule este îndoire de obşte şi din afară de tot stomahul şi esti ţinere de peritoneo, adică membrana ce ţine // celi din lăuntru.
Obiceiul stomahului este că slujeşte pentru mistuire, adică a disface şi a despărţi bucatile în părticeli foarte mici. Pentru ca să poată apoi acea udeală ce va ieşi a trece în vasile de lapte şi să se împrejoare într- un loc cu adunare de sânge.
Celi începătoare meşteşuguri, care slujesc la această lucrare, sânt ştiupitu şi musturile care dospesc în stomah şi care de la glandurile ce s-au zis de noi puţin mai înainte să osebesc udelile care noi bem şi mai pre urmă vine pornire ce neîncetată de la îndoiturile musculilor stomahului, pentru care Picarniu56 au arătat că toată puterea ce are această lucrare esti atocma cu 29272 de ochi de greutate, adică 2927
56 Probabil Jean Picard (1620-1682), cleric şi astronom francez.
45
de vedre au pe acole. Deci nu trebuie a să minuna de este adunare de o putere aşe mare să fie // vrednică de a primi şi a preface aşe în puţină vreme bucatile celi mai vârtoase, încă şi oasile, într-o suptstare de udeală să chiamă hirus.
Suptstarea maiurilor să pare a fi făcută de micuşoare glanduri de un chip lungăreţ. Din pricina unii membrane, care este prinsă într-un loc în multe legături, care stau spânzurate ca nişte struguri la ramurile vasilor, adică de la vâna poartă şi de la vâna dişartă, de unde fieştecare glanduri apucă un ram şi lojbile ori lobile, ce sânt într-un loc, unile cu altile agiunse prin mijlocirea de vre oarecare membrane foarte subţiri, carele umplu celi din lăuntru, ce sânt făcute de la suptstare cărnoasă a maiurilor.
Obiceiul acestora este de a purta cum vâna poartă sângele plin de fiere la maiuri pentru ca să fie // osebită această fiere de la singe prin mijlocirea de la aceleaşi glandule. Şi purtând la vâna deşartă, poartă la inimă acel sânge, care rămâne de la osebire. Iar fierea osebită într-acel fel de la sânge vine într-o parte adusă prin oarecare micuşoare vase în beşica de la fiere, într-un vas numit ţevie fierii. Această ţevie întru acelaşi loc se uneşte cu grumazul beşicii de la fiere în vreo oarecare dipărtare şi face cu aceasta o ţeve de obşte.
(p. 183) Chipul şi firea splinii este suptstare cuprinsă între două membrane şi este făcută de nesăvârşire de alti membrane, carele fac oarecare cămăruţe mici, de o mărime şi de chip osebite, care au obştire unile cu altele şi sânt tot umplute de sânge.
Obiceiul splinii este paza de la fiere întru care ea pune sângele de la arterie, prin obiceiul maiurilor.
La suptstarea şelilor sânt // iarşile două mari glandule, de o suptstare cărnoasă, care sânt făcute de o mulţime de glandule mici, făcute de la îndoire, învălite de mici ramuri de capetile de la a lor arterii şi de a lor vine, că fac un feliu de mreji şi din fieştecare glandură mică iesi o ţevie lungă şi subţire şi acesti ţevi, apropiindu-se la dişertul şelilor, să unesc în legături mici şi închipuiesc la suptstare dinlăuntru, de fieştecare parte de-a şelilor.
Obiceiul lor este de a osebi urina din sânge prin arteriile mulgătoare, care duc sângele la partea cea zeroasă şi sărată, de la care vin strecurate prin celi micuşoare glandule a şelilor. Şi apoi acest
46
sânge, osebindu-se prin vinele mulgătoare, urina într-acel feliu să pogoară în beşică, într-al său drum.
Ceşti de acum dascali au adus în două feliuri toate glandurile trupurilor, // adică în glanduri gloaboase au rătunde şi în glanduri înstrugurate. O glandură rătundă este un trup mic unit şi învălit într-o pele subţire, că nu lasă să între altă fără decât o arterie. Aşe sânt glandurile criierilor şi a buzilor şi celi de la rărunchi. O glandură înstrugurată este făcută de multe glandule mici globoase, carele toate sânt unite într-un loc şi învălite într-o cămeşe ori membrană, de la care multi feliuri de ţevişoare, unindu-se într-un loc, fac o ţevie mare deşartă. Aşe sânt ţiţele, şelile şi toată carne şi alt.
A lor obiceiu de aceste glanduri este de a osebi umorii sângelui, după cum glandurile criierilor, că fac osebire spiritelor dobitoaceşti. Celi de la gură sânt de a osebi ştiupitul, celi de la ţiţe - laptile. Celi de la şeli // urina, celi de la maiură - fierea, de la rărunchi - sperma naşterii şi celi de la pieli - materia cea necunoscută de la răsuflare şi sudoare ce iesi pin pori. Numărul de acesti mici glandule de la a noastră pele esti minunat, apoi că să socoteşte că un grăunţ de năsip poate să cuprindă şi să acopere măcar 125000. Numărându-se numai (p. 184) 2000 de acesti grăunţe pentru ca să să acopere lărgime de un deget cfădrat şi socotindu-se că faţă de tot trupul unui om de mijloc să fie de 14 picioare cfădrate, or fi de-asupra de pele sa 324000000000 de pori într-acesti micuşoare glandule ori o ţevişoară nevăzută, prin care neîncetat răsuflă şi curăţeşte materiile celi puturoase, mai mult decât printr-alti locuri, după cum zice Santorio57 întru a sali aforizme, că cearcă multi alti de acesti lucruri cu greu a să numi.
Organile simţirii în osebire sânt // patru, adică ochii pentru vedere, urechile pentru auz, nasul pentru miros, limba pentru gust şi este încă apoi şi o simţire de obşte pentru toată părţile trupului, adică pipăire.
Făptura şi obiceiul ochiului este un lucru mai minunat decât alte lucruri a firii făcute. Ochiul are multi feliuri de îmbrăcăminte: musculi, vasi şi trii feliuri de umori, că toate slujesc pentru vedere. Cel dintâi umore este numit apoasă, fiind asemine ca apa, dar este de o fire spiritoasă. Pentru ce, oricât de mare, nu o îngheaţă. Al doile se numşte umore steclit şi esti priveditori şi mai vârtos puţin decât altile. Chipul
57 Santorio Santorii (Sanctorius) (1561-1636), fiziolog şi fizician italian.
47
său să asemenează ca o steclă întoarsă de-amândouă părţile, pe deasupra feţii ca o linte. Dinapoie acesteia este umore albicios, că esti asemeni cu albuşul oului şi este în somă mai mult // decât de celelalte doauă, este mai statornică decât umore apos, dar mai puţin decât cel steclos. Acesta este care face la ochi chipul său rătund. Dinapoie de acest umore, în fundul ochiului, să găseşte o membrană subţire şi gingaşe, numită popreală, asupra căreia sânt întinse viţişoarele de la măduha nervilor de la urechi, care vin de la criier. Razile luminii ce ies din toate părţile lucrului şi cad asupra de un umore apos al ochiului, care le poartă la umore steclit, şi acest umore, care să asemănează unii linte de amândoauă părţile îndoită, care stă tot într-un chip depărtat de la popreală, din pricina de la umore steclos, că le osebeşte, strânge acesti raze şi le uneşte asupra poprelii prin soare, carele fac acesti raze asupra poprelii ce este obştită la scaunul de obşte a simţirilor în criieri, arată la spirit chipul lucrului şi într-acest chip / se face vedere cu mijlocirea ochilor.
Chipul simţirii cu ureche de a auzi. Ştiţi că v-am spus că sunetile vin de la trupurile sunătoare la urechi cu (p. 185) mijlocirea aerii la partea din afară de-a urechilor. Esti o închipuire ca aceea, că din pricina de a sali înălţări şi di a sali adâncimi, unindu-se sunetele în urechi ca într-o leică, merg la drumul o cale auzitoare printr-însa, care, mergând şi ajungând a lovi o subţirică membrană priveditoare şi de un chip rătund cam lungăreţ, aşezată într-un chip puţin plecat dinaintea drumului de la urechi. Dinapoia acestii membrane au pieli este o mare dişertare la care, cu această membrană au piele fiind acoperită, se numeşte timpanu ori doba urechii, pentru ce să aseamănă cu o dobă. Şi întru această dişertare sânt patru oase mici, care, din pricina chipului lor, să chiamă (rău ilăi) os prinpre//giur ori os cercuit. În dobă sânt încă multi alti deşerturi cumu-i urma, încurcare de drum, culbeciu. Aceste dişerturi din lăuntru sânt tot pline de aer, unde vine că sunetele date în aera din afară vin a lovi asupra membranii dobii, scuturând aceli patru osucioare, carele pun iarşile în clătire din lăuntru aera. Aceasta aera face împingere asupra celor gingaşe ramuri a nervului auzitoriu, care fac cel dintăi loc asupra strâmbăturilor, a drumurilor încurcate şi a culbeciului şi, cu aceasta mijlocire, toate frângerile şi feliurile şi obiceiurile aerii din afară să fac pricepute şi, după urmare,
48
toate celi diosebite sunete sânt auzite şi sânt purtate la suflet, mijlocind obştire de aceste nervi cu criierii.
Simţire mirosului să face din pricina nasului, care e dispărţit în două părţi, numite nări. La partea de asupra a nărilor este de os şi pe din afară de zgârciu. // La partea cea mai de-asupra de această dişertare este o membrană ori piele groasă şi glănduroasă şi, de asupra de unde vine nervul mirositoriu, se dispărţeşte şi se întinde asupra membranii de la oasele spumoase a nasului şi asupra de alti adâncimi a nărilor, prin care mijlocire râdicare ceţii mirosului întră în nări, făcând a lor aşezământ asupra viţilor nervoase, la care, prin mijlocirea obştirii ce au cu criierii, poartă la suflet simţire de toate feliurile de mirosuri.
Simţire gustului, carele să face cu limba. Limba este coperită de două membrane. Cea de asupra este deasă şi groasă, de multe înălţări coperită, mai ales la dobitoace. Ce din lăuntru este subţire şi dulce şi de asupra aceştie să văd multi bubuşlue, că se asemenează glandurilor. Acesti bubuşlue au ţiţişoare sânt // făcute din capetile (p. 186) nervilor de la limbă şi, trecând printr-însele membrana din afară, primesc strângerea pricinuită într-aceste, de la felul trupurilor. Şi gustul este părtaş la suflet cu mijlocirea lor şi aceli numite bubuşlue sânt organul mijlocit al gustului.
Pentru simţire de obşte. La aceasta îi de trebuinţă că să dau o cunoştinţă şi mai cu înţelegere. Ştiţi că de la criieri şi de la măduha spinării multi părechi de nervi ies, carele să împart în toate părţile trupului şi, după urmare, nu să poate face strânsoare în vreun loc de-a trupului ori în faţa sa cea pe de- asupra ori dinlăuntrul lui ca să nu lovească întru aceeaşi dată sfârşitul ori de vreo oarecare parte de a nervului. Şi după urmare să nu fie îndată purtată la criieri cu mijlocire spiritilor dobitoceşti. // Şi, cu acest feliu, sufletul îşi aduce de toate lucrurile şi de toate clătirile, că acum vine vreme de-a arăta şi pentru părţile celi moi au curgătoare a trupului.
Părţile celi moi a trupului întâi esti hilos, care este o suptstare udoasă, asemine laptelui, în carile se prefac bucatile, după ce s-au primit şi s-au mistuit în stomah. După cum v-am arătat, şi trecând hilu de la locul de la stânga a stomahului în cel dintâi numit duodeno, adică 12 degite, şi apoi întru al doile, numit ajun, să mestecă cu fiere
49
şi cu mustu pancreaticu, adică „de toată carnea”, cu mijlocire de care acesta însuşi hilu este o gătire, mai mare la parte ce mai groasă şi, subţiindu-să, vine apoi priimit în locurile cel mai dintăi a vinilor de lapte, care să deşchid întru aceste măruntăi şi de acole // se duce în glandurile chişcăi, carele, învârtoşându-se, vin apoi puse într-un al doile feliu de vine şi apoi mutate într-un loc de pază a hilului, unde, lângă aceste împlându-se îndestul de apa cuprinsă în vasile celi de aice, de prinpregiur, şi împărţite în vinile celi purtate în sus, printr-o ţevie întoarsă şi să dişartă în vâna închisorii din stânga, unde, amestecându-se cu sângele, vinile îl duc la inimă şi să pogoară în vintricelul cel drept de la aceeaşi şi iarşile întorcându-se prin plomâni trece în vintricelul din stânga şi de la acesta în toate părţile trupului. Aceasta este iconomie jivinii ori orânduiala de obşte cum i se înnoieşte sângele şi i să veciniceşte viaţa.
Sângele apoi, fiind o udeală trebuincioasă vieţii, care purcedi de la inimă, ca de la al său izvor, şi îmblă (p. 187) prinpregiur neîncetat prin // tot trupul, prin ţevile arteriilor şi a vinilor. Când să caută cu microscopeo, parcă că-i făcut de micuşoare globureli roşii, că înoată într-o apă subţire şi priveditoare. Şi fieştecare globuşor pare ca să fie făcut de alti şesi globureli mai mici, care, dizlipindu-se, să pare că ar ave la fire zerului, a căror văpseli sânt osebite. Zicea Boerav că la clătire de la încungiurare sângelui ar trebui să se dea la a sa amestecare şi la a sa curgere şi căldură şi la a sa floare roşie.
Clătirea sângelui în trupul omenesc este multă. Că fieştecare vintricel de-a inimii cuprinde împregiurul de o unghie de sânge şi batirea inimii să face 4000 de ori într-un ceas şi în trecire de fieştecare ceas, trecând la inimă - 4000 de unghii de sânge, adică mai mult decât 75 de ocă de unghii şi 1/3 de sânge, că vine a merge de repejune aproape de 30 de palme într-un minut, că merge în aorta, iar într-alti vine îmblă mai încet.
Soma de sânge cât ar fi în trupul omului până acum nu s-au aflat în adevăr. Dar zic dascalii că de la 4 ocă până în 6 ocă să găseşte. Dascalul Cael socoteşte că tot trupul să fie făcut mai de doauă ori a tria parte de moine, din care sângele face cea mai mare parte.
50
Chimicii în sânge găsesc să fie multă adunare de sare zburătoare, puţină flegmă şi pucioasă, puţin pământ şi puţină ori mai nimică de sare statornică. El să disface în sare, iar în înăcrime să încheagă.
Moinile vin toate osebite din pricina de diosebite glandule, puse în multe părţi de-a trupului.
// Ştiupitu este osebit de la glandurile îmflate dinapoia urechilor şi de la glandurile măselilor de la gură.
Fierea este osebită de la maiuri.
Laptile esti curăţit şi despărţit de la sânge şi de la glandurile ţiţilor.
Apa este o frământare, care se împarte în multi părţi de-a trupului, prin mijlocire de mici glandule rătunde.
La sperma vine din sânge osebit prin rărunchi şi prin multe încunjurări şi multe întorsături de a arteriei spermatice.
Pancreas ori toată carne e osebeşte iarşile un must ori o udeală limpede, că slujeşte a stâmpăra şi a subţie hilu.
(p. 188) Urina vine osebită de la şeli şi cuprinde într-însa sare zburătoare şi spirit, puţină pucioasă un//suroase, flegmă şi pământ. Când urina dospeşte, lămureşte o materie luminoasă, chemată fosforos. Că esti uneori vârtoasă, uneori moale.
Flegma esti o materie plină de mucegaiuri şi este osebită de la glandurile gurii, a nasului şi altele.
Zerul este partea cea apoasă a sângelui, care din sânge nu să desparte, până când este în trup, dar vine despărţit atunce când sângele s-au închegat din pricina răcelii.
Umore apos a ochilor să osebeşte de la sânge şi de la arterie în vasile însuşi a ochilor.
Umore de cristal şi steclos sânt fără de asemănare, numite într-acel feliu, pentru ce că stă într-un număr nesăvârşit de micuşoare vase pline de curgeri, carele să împrejoară, şi, pentru că să privedi printr- însele, nu s-au dat nume de cristal.
// Pentru peri şi unghii în ce chip să fac. Perii să văd cu microscopeo. Zice dascalul Cael că fieştecare dintru aceştie au o rădăcină rătundă şi bubuşluioasă, mult adânc înfipte în piele, care trag a lor hrană de la umorii care îl împrejoară şi fieştecare păr esti făcut de alţi cinci au şesi, învăliţi într-o ţevişoară ori într-o învălire obştită. Aceştie cresc într-acel feliu ca şi unghiile. Că fieştecare parte care este
51
mai aproape de rădăcină împinge înainte pre cea care şedi de asupra. Dar aceasta creştire nu să face din mijlocire de vreo oarecare udeli, care să aibă de a să împrejura prin lungul părului, pe din lăuntru, după cum esti în sădiri. A lor văpseli osebite să trag de la schimbare feliurilor şi de la subţierea umorilor de unde sânt făcuţi. Părul slujeşte de podoabă şi de aco//peremânt trupurilor. Să cearcă de mulţi cu bune microscopii, dar nu pot ca să găsească în peri altă fără decât că sint dişerţi ca nişte lungi ţevişoare.
Unghiile sânt de la aceeaşi fire ca unghiile jivinilor şi altă nu sânt fără decât oarecare capete de tăbliţe lunguşoare ce să fac din lapte, în vârful degitilor. Care să usucă şi să întăresc, prinzându-se unile de altile.
Pentru naştire. Ceşti de acum noi înţelegători asupra firii, cu agiutoriul de microscopiile lor, au descoperit că nu numai oamenii, dar încă şi toate jivinile sânt cu adivărat fieştecare după însuşi chipul său, care li să (p. 189) cuvine cu toati a sali membri închipuite deplin în sperma jivinii bărbătească, mai înainte de naştere. Dar // într-un feliu mai necunoscut să dă o minune a vede un număr nespus de mici zidiri, ce înoată în apa de toate jivinile bărbăteşti. Acesti jivini sânt aşe de mici, că trebuiesc măcar 3000000000 pentru ca să se atocmeze cu grăunţ de năsip, al căruia diametrul să nu fie mai mult decât una dintr- o sută de părţi dintr-o unghie. Apoi, ce mică jivină, de va ave buna norocire să agiungă la pântece pintre ţevile şuvăite asupra unui feliu de ou, întru care să hrăneşte pe câtăva vreme, până începe a să arăta plăcinta ca un mic nuoraş asupra unii părţi de la învălitura oului din afară şi atunce, arătându-se parte din dos a spinării în emvrion, şi să îngroaşe pe cât esti arătată. Şi după câtăva vreme să arată apoi criierii şi cerbicea ca nişte doauă beşicuţi mici. Şi după aceea încep a să alege // ochii, care îi ies din cap, şi atunce, cu alegire, să face batire inimii. Rămăşiţile trupului sânt părţile celi di pre urmă a să dezlipi. Cât s-au zis pănă acum iaste simţirea dascalului Cael. Iar alţii mulţi socotesc că odrasla să fie în oul fimeiesc, care, amestecându-se şi prefăcându-se cu sperma bărbăţească, să îndestulează şi să dizlupesc. Că încât pentru om arătare a fi de ajuns.