DEZMIERDARE POETICEASCA
1828
ÎN BĂJENIE
DESCRIEREA NĂTUREI PRIN PRUMBLAREA UNEI INIMI SI SUFLET BOLILOR, DREPT MÎNGÎIERE
L 9Sr Cinstitului și onoratului domn laitnant
Teodor de Stanislav din Hațegul Ardealului.
Cu cea cuviincioasă plecăciune,
Iată, patronul mieu, după făgăduiala-mi, adus la săvîrșire, rodul trudei mele prin petrecere de vreme asupra călătoriei mele de băjenie, de la Craiova cea din Valahia Mică pînă la Vîrșețul din Bănat, în curs de trei luni de zile, carele s-au numit DEZMIERDARE POETICEASCĂ! Și carele, închinîndu-se bunătății voastre din partea-mi, să cere de a L 9SV se face de . către a voastră bună voire acel cuviincios mijloc. . .// după făgăduială-vă, cu a se împărtăși și altor simțitori slaveano-romani! Că îndulcindu-și simțirile sufletești cu acea de prin versuri coprindere de idee omenească și luînd pricină cu a judeca și a se dezmeteci de fer- mecul zădărniciei aceștii lumi, și viind la simțirea cea cuviincioasă omenirii, cu a înțelege și a cunoaște, că numai aceie bucurie este cea mai temeinică și mai îndulcitoare, de a se mulțămi omul, trăind într-a- ceastă lume, cînd lucrînd toți deopotrivă și fiteșcine după proporția puterei sale, spre folosul comunătăței, întru carele va afla și însuși acela fericirea sa ! (După cum zice și vrednicul de toată lauda al țărei române patriot și nobil boier, cu adevărat, veneratul dumnealui D.Constantin D. Golescu, în descrierea celui de trei ani moralnic al său voia- jin, în carea citind am întîmpinat acel înțelepțesc și osfințitcuvînt ce zice la f. 228 și 229, între celelalte vrednice de luare aminte: „Unirea, f. 99r zic, cea spre fericirea obștei, căci după // aceasta vin toate fericirile, iar făr’ de aceasta nici un bine în lume nu se întemeiază; și căci în obșteasca fericire va găsi fieșcare și pe a sa, iar în parte numai străduin- du-ne, avem destule pilde: că ne-am perdut slava, starea și cinstea, ajungînd în hula lumiicare osfințit cuvînt și ca un balsam de viață ar fi vrednic de a se însemna cu slove aurite pă la toate pragurile porților și ale ușilor boierești dasupră și mai vîrtos pă la pervazurile oglinzilor dumnialor, că uitîndu-se într-însele a-și vedea podoaba caia- fetului îndată să-și vază și dătorințile dumnialor, cele ce trebuie mai întîi decît toate a le împlini!. . .) Iar celelalte toate ale iubirei de sineși, că sînt zădarnice, deșerte și pricinuitoare de zăvistii, de prigoniri, de viață neodihnită, întristată, amărîtă și foarte jalnică și ticăită, mai vîrtos și făr’ de vreme precurmată!. . . Să și înțeleagă că noi amîndoi f. 99r nu vom țț închipui decît, eu men ca o albină truditoare, care adunînd
229
după floricelele năturei esenție de miere, am adus-o la matca cea împă- rățitoare, iară voi, ca o însăși aceie matcă, ați îngrijit de a o pune la bună orînduială spre roire și hrană folositoare ! Pentru care crez că nu ne va desfăima nimenea, afară numai de se va găsi cinevași (spre nenorocire) de a nu-i plăcea mirosul acestii firești rnieri, dedat fiind la mirosul decohtului de saparilă. . . !
Așadară, plin de nădejde bună, cu de a vedea săvîrșirea fâga' dueilei voastre, nu-mi rîmîne decît a mai zice poeticește:
1.
Toate trec, toate se duc, Toate per ca-ntr-un minut,
2.
Numai cugetul cel bun
Spre folosul de comun
3.
Rîmîne în veci ivit Ș-apururea proslăvit! //
1828.
f. ioor 1828 octomvrie 31. în Vîrșeț din Bănat
Subpusul Nobleței Voastre
și
Credinciosul amic
și
slugă
Gheorghie Hagi Toma Peșacov sau Pedestrășescul
t. 1OOV DEZMIERDARE POETICEASCĂ
PRIN PRUMBLARE DE O INIMĂ ȘI UN SUFLET BOLITOR . . , începutu-s-au la 1828 maie întîia în Purceni din județul Gorjiului al Valahiei celei Mici
*
1 O, inimă dărîmată,
O, suflet mult pătimaș, Pentru ce adînci suspinuri Nencetat din sine-ți lași?
2
Pentru ce cu întristare
De apururea bolești?
Pentru ce de dezmierdare
Și tu nu te-mpărtășești ?
230
1. 101r
3
Cum această întristare Tainică t-au stăpînit?
Și cum suferi de te roade Prin dor neîncontenit ?
4
lat-acest de desfătare Singuratec loc frumos, Unde toți cu dezmierdare Viețuiesc trai mîngîios: //
5
Pretutindenea persoane Veselitoare privind, Spre a scîrbei răsipire Durerile izgonind,
6
Pretutindeni izvorește Darul firei cel slăvit, Aducînd o dezmierdare Unui suflet mult mîhnit.
*
7
Dar tu, ticălos mieu suflet, Or unde nădăjduiești?
în ce loc, în care parte, Aștepți să te veselești?
*
8
Așa, dragilor prieteni, Pururea mă sîrguiesc Ca focul inimei miele, Potolind, să-l răcoresc !
9
Așa pururea în luptă Aflîndu-mă, voi a da Inimei vro ușurare, Orund-oi veni ș-oi sta.
*
10
însă unde dezmierdare La un suflet bolitor?
Unde patimilor sale Leac să-și afle, ș-ajutor?
*
11
Pururea de dimineață Mă uit ziorile sosind, Cu podoabă strălucită Ziuă veselă vestind. //
231
f. 101v
f. 102r
12
13
14
15
16
17
18
19
20
2 1
Luminează tot văzduhul, Norii se porfiruiesc Ș-albăstreala cea boltită Poleită o privesc.
Argintează picul rouăi, Boabe de mărgăritar Se văd toate-nchipuite Cînd se fac pă frunze mari.
Păsări cu glasuri frumoase Spre armonie chemînd, Pre Febul să-1 priimească Cu dezmierdare cîntînd,
Cu osîrdie și ele
Tăcerea de noapte las’, Subpuindu-să firește La dumnezăiescul glas.
Și de dulce-a lor cîntare Locurile răsunînd, Se fermecă orice suflet Cu simțire ascultînd.
Și săltînd de bucurie Uită fiteșce necaz, Veselit cu mîngîiere Cînd privind cu mare haz
Cum acel-ieșind afară Aripile își întind, Revenitele de rouă Pre vro rîmurea fiind.
Ca să se-mputernicească Carii s-au fost moloșit, Din odihna cea de noapte De la carea au ieșit! //
Să bucură, căce noaptea ’Ntunecoasă nu mai văd, Ci slobode la lumină Răsfirate toate săd )
Așteptînd să întîlnească P-al luminei dătător Și deobște să slăvească P-înțeleptul ziditor !
232
f. 102v
*
22 însă d-unde mîngîiere La un suflet pătimaș? Und-o inimă mult tristă Vesel să-și afle lăcaș?
*
2 3 Atunci plin vezi și Febul Începînd a se ivi, De munți vîrfuri înverzite Cu raze a le lovi.
24 Toată firea prenoiește Cu căldură încălzind, în căruțul său de aur Pîn văzduh în sus suind.
25 îmbrăcat tot în lumină Și cu raze-mpodobit îndreptează toată firea Ca un domn deosebit.
26 Hățuind ocîrmuiește Pre caii săi cei de foc Și pre cer călătorește Cu un minunat mijloc.//
27 înviind zidirea toată, Ceriul, golul, luminînd, Singur cu razele sale în sus ceața rădicînd.
28 Toată suflarea pornește Veselă a mulțămi Ziditoriului a toate Și de a se veseli.
*
29 Dar tu, inimă trudită, Und-aștepți că să găsești Loc mai bun de desfătare Și tu să te veselești?
*
30 Aici razele de soare Nicidecum nu dogoresc, Boare supțire răsuflă De zefiri ce răcoresc.
233
f. 1031
3 1 Și asupra totdeaună Micșorează cea de zi Cu a frunzelor mișcare Și nu las’ a încălzi.
32 Sufletelor dau răcoare, Dezmierdare hărăzesc Și d-atotputernicia Cu mirare să uimesc.
*
3 3 Ci und-o inimă arsă De un foc nepotolit Puțin să se răcorească Și să scape de bolit? //
*
34 Pretutindenea se vede Lucruri cari hărăzesc Dezmierdare, fericire Sufletului omenesc.
35 Aici dialuri vezi frumoase, Cu verdeață și cu flori, Colo văi împodobite Cu lunci, cu pomi roditori.
36 Unii dînd spre înflorire, Alți acum îmbobocind, Alții iarăși spre rodire Mîzgile sale gătind.
3 7 Pretutindenea mirosuri Feliurimi simți, te slăvești, Văi, vîlcele cu pîraie Cu drag mare vezi, privești.
38 Ici dumbrăvi, păduri frumoase, Braji apururea-nverziți Firește crescuți pîn ele, Unde rari, unde-ndesiți.
3 9 Ici auz cîntări frumoase De muzicii cei firești Cu carii s-închipuiește Cîntările îngerești.
40 Toți cu mulțămită mare Pă ziditoriul slăvesc, Trăind vesel ici pă lume Pururea se veselesc. //
234
f. 103v 4 1
Dar tu, inimă mîhnită, Pentru ce nu te deștepți? Unde loc de dezmierdare Mai bun și frumos aștepți?
42
♦
Aici păsări vezi frumoase, Foarte vesel circăind, Puii lor cei făr’ de arepi Cu bucurie hrănind.
43
Cu jocuri prin rîmurele Se-ntîmpină, se lovesc, Sar în sus, în jos și cîntă, Jur împrejur ocolesc.
44
Și cînd iarăși se așază, Cîte una, într-un loc, Arepile își răsfiră Cu al botului mijloc,
45
Penele își netezește, Le-ndreptează după plac, Apoi zboară, fuge tare Și se-ntoarce iar cu drag.
46
Alte iar împreunate Cîntă foarte îndulcit, Alte joacă pîntre frunze, Alt-ascultă mîlcomit.
47
Frumoșea privighitoare
Ici învață puii săi
Ca să cînte foarte dulce
Prin cîmpi, dealuri și prin văi. //
f. 104r 4 8
Acilea vezi feliuri fluturi, Feliurit popestrițați, Cu fel de fel de văpsele Firește încondeiați,
49
Carii zboară, se înalță, Fac ocoluri pîntre flori Mai vîrtos cînd îi gonește Vreun vrăjmaș dintr-ai lor...
235
t iov
50 Aici roiuri de albine Zborînd dulce zbîrnîiesc, Spre rodirea amvrosiei Cei prea dulce se gătesc,
5 1 Flori frumos mirositoare Caută cu mare dor, Să găsească că s-adune Mierea cea spre hrana lor.
52 Toate, vezi, trudind aleargă, Toate vesel zbîrnîiesc Și pă trîntorii cei leneși îi ucid și-i izgonesc.
53 Tauri grași pă d-altă parte Privești mîndru ei umblînd Ș-împrejur, mugind, se uită, Vaci, mînzate căutînd.
54 în dumbrăvi și lunci frumoase Cu dorință naintesc, Unde muști supărătoare Nefiind, se odihnesc. //
55 Pă subt umbră răcuroasă De frumoși și deși copaci își găsesc soțietatea De mînzate și de vaci,
56 Unde rouă și verdeață Se păzește, stă în veac, Spre a lor pășune dulce Dup-al lor firescu-și plac.
5 7 Cînd iar pleacă, se preumblă Ca și mirii-ncununați, Ducînd crengi p-ale lor coarne, De vaci cîrd înconjurați.
58 Și cu drag amor și libov Umblînd, calcă prea măreț, Arătîndu-se spre ele Hrabori, ageri și isteți!
59 Osfințita libertate Gust-a firei toți cu drag, Suspin, chinuri nu mai cearcă, Griji zădărnicești nu trag.
236
60
*
Ah, dar unde mîngîiere La un suflet mult mîhnit? Unde să se veselească Un suflet adînc rănit?
6 1
*
Mai încolo alte dealuri
Prea frumoase vezi, privești, Cu vii, pomi și cu verdeață De departe le zărești. //
t 105r 62
Te aduce la uimire De mirare-nțelenind, La făptură, la nătură Și la ziditor gîndind.
63
Aici, fragetă și crudă Iarbă crește minunat, Acolo lăstar de viță Peste punți s-a-ncurpănat!
64
între ele vezi pometuri Feliurimi cum înfloresc, Unii trece, alți începe, Alti si rodul si-1 ivesc.
t > ,
65
Pietricele răsipite Pretutindeni vezi cu drag, Ce din fundul sferii noastre Răvărsîndu-să se trag.
66
Aici rîpi vezi dezghinate, Colea nalte vezi movili, Mai-nainte-nchipuite De veacul lui Israil.
67
Munți pietroși vezi, cu zăpadă în veac stînd acoperiți, Răzmînd norii să nu cază Pre pămînt nesuferiți.
68
Vezi și munții de al doilea Cu pămînt amestecați, Cu păduri de braji, făgeturi Ș-alte feliuri încărcați. //
237
f. 105* 59
P-une locuri și cîmpie Vezi întinsă, înverzind, Cu simțiri de bucurie Tot sufletul împlinind.
*
70
Dar de unde mîngîiere La un suflet întristat Ce otrăvi amare foarte în tot veacul au gustat?
*
7 1
L-altă parte locuri goale De rușetic, vezi, pămînt, Surpături și maluri nalte întinse ca un vejmînt.
72
întri cu tot în uimire La dînsele cînd privești, Cînd prefacerile lumii Mai adînc le socotești;
73
Mai vîrtos cînd vezi prin maluri Multe caturi de pămînt, Feliuri, feliuri osebite, Rîmîi mut, făr’ de cuvînt!
74
Pă lîngă acestea toate 0 vedere aruncînd
Pre văi, pre cîmp și pre dealuri La vrun loc frumos șezînd,
75
Vezi pre cîmpuri roditoare Animale feliurimi,
Cu cele ce-n viața noastră Ne hrănim și ne slujim. //
f. 106* 76
Acestea, încîrdoșite, La pășune toate merg, Suie vesele, coboară, Sare, joacă și alerg !
77
Văd a plantelor mulțime Și al ierbii biușag Și încep a lor pășune Din toate cu mare drag.
78
Vaci frumoase vezi, sătule, Cu mari ugeri împliniți,
238
Mugind cheamă vițelușii Ai lor, cei înflămînziți.
79
L-altă parte vezi de iepe Frumoșele erghelii, Și cu mînjii după ele Sărind, făcînd jocuri mii.
80
Unii rod lăstari de plante, Alții dulce țîță sug, Alți odihnesc prin culcare, Alți aleargă, sar și fug.
8 1
Armăsari măreți și mîndri Pururea le străjuiesc, Dintr-un loc într-alt aleargă. Jur împrejur ocolesc!
82
Iezi acolo vezi și capre Cum pășune căutînd, Țapi cu barbe mari și dese Măreț, mîndru naintînd. //
f. 1@6T 83
Iezi mici cu nestîmpărare Plantele dezfrunzăresc, Alții sar în sus și joacă, Alți spre țîță năvălesc.
84
Alții iarăși sus pă pietre Suie, umblă bărfăind, Iară alții pă subt umbre îi vezi dulce odihnind.
85
De olături, pă cîmpie, Vezi berbeci, cu oi, cu miei. Cum pășunea lor cea dulce Cu dorință cată ei.
86
Cîmpul tot se-mpodobește, De veselii împlinesc Inimile tuturoră
Cînd aceste le privesc.
87
*
Numai sufletu-mi nu simte Osfințitul acel har, Cercînd patimi făr' de număr Cu suspin și cu amar.
239
i. 107r
88
Mai departe vezi și rîuri, Ape limpede, cristal, Curgînd cu ocoluri multe Udă al lor prund și mal,
89
Adăpînd cu umezeală Iarba fragetă și flori Ce pă prunduri stau sădite După însăși firea lor. //
90
Pă dasupră d-al lor maluri Vezi copaci umbroși de flori Și de frunză deasă, verde, înălțați pînă la nori.
9
1 Acolo simțirea toată D-al urechilor organ Se subpune l-ascultare Zgomotului neprestan
92
Ce de rîuri șuruială Și de zefir vînt frumos Cu d-albine zbîrnîială îl pricinuiesc deios.
93
Ici ciobani pr-aceste maluri Turme de oi multe pasc, Avînd tîrle pentru paza Mieilor, cînd ele nasc.
94
D-a oilor bleuială
Acolo răsună tot, Cînd a soarelui căldură * A suferi nu mai pot.
95
Și aleargă cu premură, La umbră se odihnesc, Rumegînd frumos din gură Mîncarea ș-o mistuiesc.
96
Atunci toate-nfățoșează Darul firei cel deplin, Odihnind cu o tăcere Și cu vesel duh și lin. //
în text, după cuvîntul „căldură", urmează: „(arsură)".
240
f. 107v
9 7 De balta cea puturoasă Cumplitei zadarnicii Depărtate, și subpuse Fireștii stătornicii,
98 Toate una lingă alta Slobode se odihnesc, De zăvistii, de mîndrie Ele nu se stăpînesc.
9 9 Potolite la răcoare Dulce somn prin ochii-și trag, Sînt în lumea mulțămite, Trăind vesel și cu drag.
100 Dar de unde liniștire La un suflet turburat Ce în veac se pârjolește De un foc nestîmpărat?
10 1 D-acolia altă dulceață, Alt teater mîngîios, Alt-a ochilor priveală Al năturii dar frumos.
102 De departe văi frumoase Cu dumbrăvi, ogrăzi, grădini Vezi, și nu poți să te saturi Privind toate cu duh lin. //
f. 108r
10 3 Vezi, pîn ele, ici bîrnașe, Acolea de gard coșeri, împrejur pometuri multe De cireși, de meri, de peri.
104 Șaduri feluri altuite încărcate tot cu rod, Spr-a omului hrană dulce Și a lui dorit ogod.
105 Acolea scoboară iarăși Cel prea semplu sfînt cioban Turma sa de oi mulțime, Cu prăsili de peste an.
241
106
Vezi berbecii înainte Cu mîndrie umblă, merg, Oile iar după dînșii, între carii miei alerg.
107
Toate într-o glăsuire Strigă, zbiară, bleuiesc, Să-și găsească rătăcitul Mielușel adînc doresc.
108
Mieii iar, pă d-altă parte, Se răspund ș-ei bleuind Și alerg ca să-și găsească Maicile lor, tot sărind.
109
Se găsesc și se miroasă, Se cunosc, se veselesc Și spre țîță ca să sugă Cu dorință năvălesc. //
f. 108v HO
într-acestea, ciobănașii Cei mai mici, copilăroși, Sar, alerg cu grăbăciune, Veseli toti si bucuroși.
111
Mieii dau să-i despărțească, Să-i împingă îndărît, Ca să mulgă amvrosiia, Nectarul cel hotărît,
1 12
Hrană dulce-a omenirii, Hrană sfîntă pre pămînt, Cea din fire rînduită, Laptele cel bun și sfînt.
113
Atunci luptă vezi ciudată între miei ș-între ciobani: Acei cînd se-nfurișează Ș-alerg, sug ca hoțomani,
1 14
Acești dau că să-i împingă, Acei iarăși îndrăznesc, Pîmprejur, pîntre picioare, Trec, la tîtă năvălesc.
1 15
Pă d-o parte îi abate, Ei pă d-alta sar, alerg, Bleuind cu îndrăzneală Orbește să sugă merg.
242
i. 109r
f. 109v
116 Alții iarăși într-atîtă Pă maicile lor doresc, // Pîn-încît și de ciomagul Ciobănesc nu se feresc.
117 După ce dar încetează Ciobănașii p-ea de muls Cu gălețile umplute Și se trag, se dau în sus,
118 Și dîn staulă pre dînșii Ca să sugă îi slobod, Dup-a lor obicinuință Și frumos ogod și mod.
119 Atunci altă dezmierdare, Alt teater mai formos, Altă priveliște dulce Ochiului cel curios.
120 Vezi acum pă mieii slobozi Pă maicile lor cătînd Și găsindu-le îndată îi vezi dulce toți sugînd.
12 1 Unii sug stînd în picioare, Alții iar îngenuncheați, Iară alții dîndărătul Maicelor lor aplecați.
122 Lapte sorb cu-ndestulare Cît ciobanii li-au lăsat, Căci aici nu-1 mulg aceia Pîn-în sînge apăsat. //
123
Maicile cu drag îi linge,
Le dau lapte lor de sug, Stau și ei lipiți de țîță, De la ele nu mai fug.
12 4 Și ele cu bucurie îi mîngîie, îi iubesc, Încît toate pă d-alături Zici că rîd, se veselesc.
125 însă unde-i mîngîiere La un suflet bolitor?
243
Und-o inimă rănită
Leac să-și afle, ș-ajutor?
126
*
Dup-aceasta, iată altă Priveală peste puțin, Cînd pe seară vezi cu cîrdu Vacile acas’ că vin.
127
Cu osîrdie prea mare, Cu glas dulce, umilit, Vițelușii săi și-i cheamă, Le vestesc că au venit.
128
Ca să vie să le sugă Laptele ce li-au adus Din căldură părintească Și din libov, dor nespus.
129
Atunci deci din colibioare Vezi sătencile ieșind, //
f. U0r
Sau găleată, sau cofiță, Sau ulcea în mîini țînînd.
130
Cu săltări de bucurie Spre vacile lor alerg, Vezi țîțele cum li-i spală, Cum le moaie, cum le șterg.
13 1
Și mulgînd cu cumpătare Lapte cît pe seama lor, Las’ și pentru vițelușii Ce-1 pohtesc cu mare dor.
132
Ci de loc priveală altă, Alt petrec veselitor, Alt-înfățoșare dulce Te face mai simțitor.
133
Pă d-o parte vezi vițeii Cum alerg cu mare drag, Cu codițele-mbinate Jînduiți la țîță trag.
134
Suge lacom cu dulceață Lapte dulce, hrănitor, Dînd cu botul că să-i vie Hrana țîței mai cu spor.
244
135
Pă de alta vezi iubiții Copilași cei de țărani Cum alerg încoci ș-încolo împrejur ca chițurani. //
f. 110v 136
Unu strigă, altu plînge, Alt se roagă mîngîios, Altu cere c-omilință, Cu glas jalnic și milos:
137
Dă-mi și mie, măiculiță, Dă-mi puțintel lăptișor! Altu iarăși: Ba dă-mi mie, Că mi-e foame d-oi să mor!
138
Maica lor ca să-i împece, Le răspunde: Mai răbdați, Pîn-oi fierbe lăptișorul Si vă voi da să mîncati.
* y
139
Și ei sar de bucurie, Joc, alerg și dănțuiesc, împrejurul ei se ține, După ea toți năvălesc.
140
Apoi vezi cît-o bătrînă, De-abă merge tremurînd Să-și găsească p-a sa vacă Pîntre alte căutînd.
14 1
0 găsește și o mulge, Călători d-a-și ospăta, Pentru a ei pomenire, Ceea ce-o va căpăta.
142
Colea iarăși vezi pre alta Pă a sa de corn țiind, //
f. lllr
Iară alta că să-și prinză Pre a sa, o vezi gonind.
143
Una cere găletușă, Alta mulge lapte gros, Alta ține vițelușul Mitutelul, gras, formos.
144
P-alta auzi lăudîndu-și Laptele cel mult și bun, Laolaltă să mînînce Cheamă și alți de s-adun.
245
145
D-acolea cu tot lipsește Zăvistnicul ochi urît, Aspida otrăvitoare, Vidul cel posomorit.
146
Acolea nu stăpînește Decît libov omenesc, 0 dragoste, o frăție, Semplu trai prietenesc.
147
Lux acolo nu cuibează, Umilit trai toți trăiesc, Acolo beau cînd li-e voie, Mîncă cînd înflămînzesc.
148
Oul, laptele și cașul Este dulce hrana lor. Gustă toți al sănătății Osfințitul dulce-odor. //
f. Ulv 149
Față vesele-n vecie, Albă, rumenă, cu haz Vezi apururea la dînșii, Nătural 1-al lor obraz,
150
Încît ochii după dînșii Nu poți a ți-i depărta, Nici inima, cît de tristă, Veselă d-a nu sălta.
15 1
Mulțămiți sînt pe puține, în bîrnașe lăcuiesc, Viețuiesc cu semplitate, La înalte nu gîndesc.
152
Acolo zadarnicia, Al fericirei vrăjmaș, Le lipsește, nu o știe, La ei nu are lăcaș.
153
Toți petrec în veselie, Cu trai dulce, fericit, Cum s-ar cădea omenirei Cu toate de săvîrșit.
154
*
Dar tu, inimă-mi amară, Cum de nu te veselești?
246
Cum de nu simți mîngîiere La aceste cînd privești?
*
155
De departe, pre cît ochiul Poate a vedea întins, //
f. 112r
Vede cîmp frumos și verde Cu semănături încins,
156
Cu fel de fel de rodire Pretutindeni încărcat, Cu livezi, ogrăzi și țărini Frumoșel popestrițat.
157
Aici vezi semănătură De grîu dulce, hrănitor, // Cu spicuri îngălbenite Aurit strălucitor.
158
Acolea ovăz, săcară, Vălurindu-se de vînt, Cînd se-nalță, se-ndreptează, Cînd se pleacă la pămînt,
159
Spic de spic dă se lovește De al vîntului suflat Ș-într-o parte și în alta S-încovie minunat.
160
Curuzi pă de altă parte Stau cu spicuri înălțați, Cu frunzele verzi, lungi, late, Cu rodire încărcați.
161
Cînd zeoasa dară maică, Al rodirilor izvor, Cu viețuitoare raze
Vede rod cu mare dor, //
f. 112v 162
Copt frumos, întins pre cîmpuri, Ca cu aur poleit, Strălucind, lucind departe, Cu spor mult împodobit,
163
Pă hraborii lucrătorii Cheamă de a secera, Pentru truda lor cea mare Acum d-a se bucura.
247
164
Atunci vezi cîmpia toată împlinită de plugari, Secerînd ale lor țărini, Veseli toți, cu mici, cu mari.
165
Toți s-întrec care din care Mai mult poate secera Și znopi mai mulți poate face, Că pre alții d-ai mustra.
166
Fiteșicare își arată Ai săi znopi ce i-au lucrat, Unde și-ale lor iubite Fată stau la secerat.
167
Spre dragoste și mai multă Le îndeamnă, le pornesc, Cununi de laude multe Cu drag le împletecesc.
168
Hărnicia se cinstește Acolo, și lucrul mult, Pre cel leneș defăimează, Nici îi vorbesc, nici ascult. //
f. U3r 169
Celui bun dau întîiere, Harnicului și cinstit, Iar nu celui nalt de nume Și de bunătăți lipsit.
170
Toți dar cu o sîrguință Vremea-n muncă și-o petrec, Rîndu-și cine mai nainte A-l fărși cu drag s-întrec.
171
Ca să ia cu bucurie
De frumoase chită flori
De la cea mai frumoșică între iubitele lor,
172
Ce o ține într-adins Pre cel harnic a-l cinsti, Drept odor de biruință Că-ntre alți a se vesti.
173
L-altă parte vezi pre alții Grîul, orzul treierînd,
248
Iară alții isprăvindu-1, De loc îi vezi vînturînd.
174
Unii-1 cară de acolo, Mai departe-1 grămădesc, Alți în jitnițe gătite Iscusit îl chipzuiesc.
175
Apoi, cînd pornește Febul A coborî spre apus Că în valurile mărei
A se scălda într-ascuns, /I
f. U3V 176
Și o parte, dintr-a noastră De-abi a mai razăra, Iar dintr-altă, într-a Tetii Casă mare a întră,
177
Unde să se odihnească în noaptea ce va sosi, Pînă cînd lumină altă De zi va agonisi,
178
Atunci fiteșicin-aleargă Mai degrab de a hrăpi Pă a sa iubită dulce Și spr-acasă a pripi.
179
Strînși de mînă la brățetă, Amîndoi încununați Cu cununi de flori făcute, Merg cu toți împreunați.
180
Cîntînd vesel merg pă cale, Glumesc, joacă, dănțuiesc, Tot cu cete rînduri, rînduri La casele lor sosesc.
18 1
Atunci dar, dipinjuite, La al tutulor obraz Semne vezi de bucurie, Ce o n-au luxojii azi.
182
Toți aceia libertatea Cea firească o cinstesc, 0 viață fericită Petrecînd se veselesc. //
249
f. 114r
f. 114v
183 Dar tu, suflete mîhnite, De ce nu te veselești? Pînă cînd de întristare Cumplit să te stăpînești?
♦
184 Toamnă, altă iar priveală, Alt teater veselit, Alt har, altă îndulcire Unui suflet mult mîhnit.
185 Suindu-te sus pă dealuri Ale viilor de rost, Vezi țărani cu mic, cu mare Și unchiașul cel mai prost
186 Cum culeg cu dezmierdare Dulce al viilor rod, Fiind dealurile pline De mulțime de norod.
187 Acolo, boieri, cocoane, De tot feliul orășeni, între frunze, între vițe, Amestecați cu săteni,
188 îi vezi ieșiți dîn orașe Aerul de a-și schimba, A-și petrece puțin vremea Cu de a se mai plimba. //
189 Cu mîni albe, delicate, Struguri cei mai buni aleg, într-ună cu lucrătorii Umblă și ei de culeg.
190 Feciorițe d-altă parte, Multe strînse la cules, Cu feciorii laolaltă Culeg struguri pă ales.
191 Unu 1-altu mîini întinde, Strugurele cel mai bun Gustîndu-1, îl împărtișează Și celorlalți de comun.
250
192
Porumbițe albe-n pene Se văd toate cum că zbor, Tot cu albe îmbrăcate Alergînd cu mare dor
193
De la viță pîn' la viță Toată via ocolesc, Strugurele cel mai dulce Cercetează de-1 găsesc.
194
Una-1 mîncă, alta-1 gustă, Alta-l țîpă la pămînt, Alta iarăși îl păstrează Ascunzîndu-1 sub vejmînt,
195
Ca iubitului său dulce Să-1 închine drept odor, Drept prezent de mărturie Prea slăvitului amor. //
f. U5r 196
Se glumesc cu libertate, Rîd, vorbesc, se veselesc, Cu culegătorii sempli între ei se fericesc.
197
L-altă parte măritate Cu osîrdie culeg, Nevestele tinerele Struguri fel de fel aleg.
198
Toate într-o glăsuire, Cu fecioare și feciori, Cîntă dulce, vachicește. Pentru libov și amor.
199
Frumoase cununi de struguri Și de frunze-mpletecesc, Celor vrednici mai cu seamă Feciori tineri le cinstesc.
200
Și ei cu o bucurie De la inimă se trag, Uită truda cea prea multă, Poartă sarcina cu drag.
20 1
Sar, alerg cu dezmierdare, Cîntă, joacă, dănțuiesc, Linurile într-o clipă De struguri le împlinesc.
251
f. 115v
f. U6r
202 De unde și călcătorii Mai cu grabă sînt siliți A călca în lin mai tare Văzîndu-se prididiți.
203 Așa și toți lucrătorii Ceialalți, cu toți de rînd Sînt siliți a da mai tare Și să lucre mai curînd. //
204 Cărora acea pricină, Cel dintîi îndemnător Spr-a lucra cu bucurie E putere de amor. . .
205 (O, amoriule prea sfinte, Tu ești singur pre pămînt Ce îndulcești omenirea Pîn' la cel mai trist mormînt!
206 Sigur tu c[u]-a ta putere Toată lumea îndreptezi Și se fac urîte toate Ori de unde tu-ncetezi!. . .)
207 Acum vezi cum se prescurge Mustul cel dulce din lin în cetîrne, în hîrdaie, Cu tot darul pă deplin.
208 Unii-1 poartă, alții-1 toarnă Pîn acoave și pîn buți Și gustînd din cel mai sarbăd Veseli vezi pre cei mai mulți.
209 Carele fierbînd se face Nectarul cel îndulcit, // Vinul cel ce veselește Și pre cel nenorocit.
210 Bătrînețelor putere Cel ce dă, și ajutor, Ș-al inimei cei scîrbite Dulcele veselitor.
211 Care însuși răsipește Mîhniri, grijuri sufletești Și de loc tămăduiește Ostenielile trupești.
252
212
Bătrîni, tineri, veseli joacă, Cîntă toți și dănțuiesc, Prăznuind, slăvind pre Vachul De comun se veselesc.
213
Ci de unde mîngîiere La un suflet bolitor? Sau o inimă rănită Leac să-și afle, ș-ajutor?
214
Mai vîrtos se tirănește La acestea cînd, privind, Se mîhnește, se topește, Mai adînci dureri simțind.
215
Ci, o, inim-amărîtă, Cum de nu te-ndestulezi Cu acestea pîn-acumă Ce-ai văzut și ce le vezi? //
f. 116v 216
Cum? Și nu sînt îndestule Puțin a te veseli Ș-întristarea ta cea multă Oareșicît a potoli?
217
Atîtă priveală dulce, Atît văd veselitor Și prumblare drăgăstoasă Cu ocol mîngîitor
218
Nu sînt, nu pot fi la stare Puțin a te mîngîia
Și mîhnirea-ți cea prea multă
Ori cum a o mai muia ?. ..
219
— Ba, răspunde, nu-i putință Toate cîte istorești Să-mi aducă mîngîiere Ș-în zădar te ostenești!
220
Toate sînt ca o nălucă, Toate fug și toate trec, Toate vis, nimic, țărînă, Toate pier, rămîn în sec.
253
221
Bogăție, blagă multă, Cinste, slavă, tot nimic ! Toate sînt zădărnicie, Prav, deșărtăciuni se zic. //
f. 117r
222
Mai vîrtos acestea toate Cele ce-am văzut și zici Zădăresc a mea viecită întristare și aici.
223
Căci acestea împreună Și cu toate-nvederat Cum că lumea e deșartă 0 arată acurat.
224
Și deșteaptă orice suflet, Fie cît de adormit, Să gîndească la-nceputul Lumii și 1-al ei sfîrșit,
225
La a omului trufie Și nimicătatea lui, La făptura, la nătura Și la ziditoriul lui.
226
Unde sînt acelea toate Neamuri dintru început?
Toate, toate în țărînă Și-n nimic s-au prefăcut!
227
Dumnezeii dîn vechime, Elinești și romanești, Sînt dovadă-ndestulată Deșertăciunii lumești. //
f. 117v
228
Zeu Saturnul, zeea Re[e]a, Zeu lupiter și Mercur, Zeea Gera, zeu Apolon Și cu cei de pinprejur,
229
Zeea Venera, Diiana Și Pan, zeul păstoresc, Și Minerva cea slăvită, Darul cel mai scump ceresc,
230
Secera, pre toți, a morții în țărînă i-au făcut, Pulbere și prav, cenușă, Și-n nimic i-au prefăcut.
254
f. 118r
f. 118v
231 împărați slăviți, puternici, Tirani silnici, 'nfricoșați, Toți de moartea cea cumplită în pămînt sînt înfundați.
232 „O, zădarnică, deșartă Lume, lăcaș omenesc, Punte putredă de treacă, Birt și han zădărnicesc !“
233 Solomon așa pre tine Cu dreptate te-au numit, După cîte ici pă lume Feliurimi au pătimit. //
234 Așa ș-alt din înțelepții După cîte au cercat, Cu suspin adînc și mare Traghicește au strigat: „Zădărnicie zădărniciilor! Toate sînt zadarnice. .. Lumea e un cort. . .
Viiața o treacă. ..
Am venit, am văzut, am ieșit > Toate rîs, toate praf și toate Nimic..
235 Apoi cum gîndești să-mi fie Mîngîiere pre pămînt Cînd în veacul de vecie Văz pămîntul tot mormînt,
326 Unde tot se miștuiește, Se preface în nimic, Orice pre pămînt se naște De la mare pîn' la mic,
237 Sau rămîne iar aceea
Ori din ce s-au întrupat, Orice fel de elementuri întru sine au purtat, //
238 Cînd odată se desparte De spirtul viețuitor Care însuși e simțire Ș-al viieții dătător?
255
239
într-acest chip al meu suflet, Doriților miei amici, Se răspunde și gîndește Pînă ce e-n lume-aici.
240
Așa între diferite
Ale lumii de acum Daruri firei cînd se află Nu le simte nicidecum,
241
Ci apururea bolește, în tot veacul stă mîhnit, Făr" de mică mîngîiere, Într-adînc fiind rănit.
242
Ci ori vrea-va cea dorită Vreodată a vedea Bucuria năucită După cum i s-ar cădea?
243
Vrea-va oare să-și întinză Ideile cinevași
Pîn’ la acea fericire
A cerescului lăcaș? //
f. 119r 244
De ce n-ar fi prin putință?
Este, dar ! Adevărat!
Cînd năzuind cu credință La cerescul împărat!
245
Și cum ar fi cu putință Acel suflet simțitor.
Ce idei înalte face Ca singur cuvîntător,
246
Să rămîie în peire, Să rămîie un nimic Cînd se simte și-nțelege Cum că nu e lucru mic,
247
Ci e chiar atît de mare Ce pătrunde totul tot, Și d-a-i sta cu-mprotivire Nici stihiile nu pot?
248
Se înalță cu mărire Și la cele mai de sus
256
Le judecă, le-nțelege Mai făr' de nici un prepus.
249 Apoi cum așa simțire Iscusită pre pămînt Să-și aibă a sa ființă Numai pînă la mormînt? //
f. 119'
250 Ah, cu neputință este în ființ-a nu mai fi Acest odor c[ul-osfințîre Și a nu se prenoi!
251 Atunci acea vecinicie, Traiul cel prea fericit îi vor da o bucurie Ce să nu aibă sfîrsit.
252 Iar acuma într-aceasta, Viiața cea de aici, Ah, vremelnica și seacă Și oricum vei vrea să zici,
253 E cu tot peste putință, Nici se afîă vrun mijloc Să-ndulcesc-amărăciunea Sufletului meu deloc,
254 Care arde din vechime într-un foc nepotolit, Privind traiul omenirii Ticăit și prea cumplit!
255 Cărui viață nu-i poci zice, Ci pedeapsă cea mai grea Pentr-un suflet care simte Ast-a lumii starea rea. .. //
f. 1207
256 Pînă cînd mila cerească De sus bine va voi Providența cea zeiască Ființa a-mi prenoi,
257 Pîn-atunce însă poate Doară vrun cuvînt în scris, Vorbă vro prietenească, De muze muzeu deschis,
257
258 O dragoste, o dreptate,
Ah, un libov omenesc,
O unire, o frăție,
Și un trai filozofesc,
259 Ca să facă al mieu suflet
Puțin a se veseli
Și focul inimei miele
Oareșicum a-1 potoli!
260 Cu această mîngîiere
Să mă poci îndupleca
D-a zice: trăiesc în lume
Din ea pînă voi pleca.
Sfîrșitu-s-au în luna lui octomvrie 31, 1828, în Vîrșeț din
B.A.R., Ms. 1279, f. 97-120.