alt. puma lui dimachi
Poronca amoriului: S-ardă în para focului. Și văd bine că m-am ars, Dar nici poci, nici voi s-o las. Cînd m-oi dispărți di-amor Sînt hotărît ca să mor. Mistuit di-a lui izbîndă Praf în vînturi să mă vîndă, Să mă ducă a lor răpiri Lîngă a me dumnezăiri Ca acum de nu vroiești Să sîmtă ce mă topești. Țărna me să miargă încai Intr-aceli ptrți de rai S-aibă-n veci mustrări în cuget Cum c-au chinuit un suflet ( i-o iubit-o în lumi foarti Ș-o slăvești după moarti.
Ms. 2189, f. 47 v.
PUMA LUI NECULAI DIMACHI
ASUPRA VISTIERESII ANICA ROSET
Pi a stării lumii valuri cu cîrma mințîi înot;
Cătînd să zăresc limanul, din priimejdii să mă scot, Alerg cu pînzăle întinsă pe luciul cel de foc, Pe marea ace aprinsă a viclianului noroc.
Sîlnecul văz, cu furtună, ci-mi nălucești pămînt, Și fulgerile împreună arată mari mormînt.
N ici meșteșugii m-agiută, și pusula o slăbit.
Ace politică multă viiața mi-au otrăvit
177
Și starea aciastă înaltă așa au fost la mormînt, Ca o corăbii spartă ci-au fost giucată de vînt. Nici un folos, dar căință, nu pot di-acum să aștept, Că[-n] ciasul ci-am dat credință cuțîtu mi-am pus în piept. Nenorocirea mi-i mari, atunce am făcut un pas, 0 groaznică lunecări, de pei acum într-un cias.
0, ceriule, în ce bini cum ochii mei s-au dischiș, Sau cini trăie ca mini, dar oare nu sînt în viș? Ah, visul lacrămi nu varsă, rana o sîmt în piept Și inima că mi-i arsă di-un foc cu totul nedrept. Videțî-mă că-ș perdută, nenorocirea îmi jăliți, Că cine am fost îș știută, și ce-am agiuns mă priviți. Videțî-i a slavii cunună ci-am pus atunce în cap, Cu moartea acum mă împreun, și nu-i nădejdi să scap. Aș faci o hotărîri să mă întorc înapoi, Dar vîntul cu-mpotriviri-i, dau iarăși piste nevoi, //
1. 52v Nainte tunerec mari, înapoi vîntul vîrtez, Cu totul spre perzare furtunile cat prilez. Și-așa, cu cîrma lăsată, stihiilor mă jărtfăsc, în stînca ace înaltă agiung și mă pră“pă'desc. Dar voi strîga în piiri, într-acel cias cu amar. Răsplătiri, răsplătiri și voi be acest pahar.
Ms. 2189, f. 52 r.-52 v.
ACT, TOT A LUI DHIACSL PENTRU UNA CE AV$ PREPUS CĂ LAU DIPĂRTAT.
1803, GHENAR 15
Ai hotărît să mă arzi, acest foc îmi pari dulce. Tu mi-ai zîs ca să trăiesc, iar tu la mormînt mi-i duce Și-oi muri pre mulțămit, fluturașului urmînd.
Căci văd bini că mă ard, dar voiesc să mor arzînd. M-am născut și-ți fiu supus, rob fiind mă fericesc, Orice-i zîci eu urmez, zî-mi să mor, să mă jărtfăsc, Căci și viu și mort fiind țîe numai mă închin Și mă mîngîi cînd gîndesc pentru cini cu suspin. Ochii tăi ce m-au adus acest fel să mă robăsc, Fără milă să întorc acum di-mi posomorăsc Și gurița ce-într-o vremi cu dulciață îmi vorbe. Nicidecum nu să deschidi, măcar a mă mîngîie. Inima, care-mi era dăruită păr’ la moar ti, Giurămînturi și paroli într-un cias li-au uitat toati.
178
Ah, acest foc ce m-au ars tu în suflet l-ai aprins Și viiața nu-mi mai lasă, nici arzînd, nici fie stins. Ce nădejdi îmi mai rămîni, cum mai pot eu să trăiesc, După ce te văd schimbată, și să nu mă chinuiesc. // Fericirea mi-e să mor, ca să scap din chinuiri, Dar și tu ai să aștepți a ceriului răsplătiri.
B.A.R., Ms, 2189, f, 52 v.-53 r.
ALT TOT DIMACHI, CD ACROSTIHIDĂ PATRU PE OPT
La razăle fețîi tale a privi cine îndrăznești, Slăbind vederile săli, cu lacrimi să pedepsăști. Un soare orice videri fiind într-a sa nălțari Să-ntuneci ari puteri cu-a razălor răvărsari. Cari dar omenirea privești și nu suspină Lumina ce în uniri să pari a fi mai lină Soari cari supuni pe toți la așa priviri Și nicidecum nu apuni a focului străluciri, Aprindi omul îndată cari vrîndu să s-ănine în lacrămi de foc înoată, sîlit fiind să suspine. Nime, în scurt, nu poati să scapi di-a ta robiri, Că a săli simțiri toati perduti sînt în uimiri. Daruri și frumușăță date-ti sînt di o potrivă Și duhul cel cu blîndeță îți zîci: fii milostivă! Răspunde-mi dar, inimioară, cu-a ochilor aruncări, Di-această cumplită pară de ești chip de scăpări. Arată-mi a me viiață fără de întîrzieri Și-mi hotărăști de față spre bini sau spre dureri. Ah, că diacum răbdări la mini nu să mai poati, Că mă aflu-ntr-așa stare undi cei milă ori moarti'
B.A.R^ Ms. 2189, f. 53 r.
ALT TOT DIMACHI, FĂCUT DIN PORONCA UNIIA ASUPRA EI, ÎN PATRU PE NO. 8 //
Am perdut nădejdea toată, nu mai am chip de scăpări Cînd inima me înoată în valuri de întristări.
Nouri și furtuni cumpliti asupră-mi văd că să pliacă,
179
Adîncuri nemărginite viiața me îmi îniacă. Limanul cel de scăpări încă nu să mai zărești, înot cît pot în răbdări, iar inima me îmi slăbești. Adîncul nenorocirii inima me dobîndești. Puterea slăbind, a firii, pieri, mi să vestejăști. N-au rămas chip pentru mine nicidecum prin mijlociri Că să află vreun bine într-a me viiețuiri.
Ah, dar ce zîc de scăpări, a trăi di-acum să poat i, Cînd amoriul arătari mi-au făcut, spunîndu-mi toati? Păr-acum nădăjduită eram cu o mîngîieri, Că voi fi iarăși unită, și uitam a me dureri, însă după ce-mi arată o cumplită hotărîri Ci-au făcut-o deodată pentru-a noastră despărțiri, N-au rămas chip de viiață într-acel cias cu dureri. Ah, îmi văd moartea de față fără pic de-ntîrzieri! Acest fel de răsplătire + ... + însă mor cu mulțămiri într-a me statorni cii.
B.A.R., Ms. 2189, f. 53 r. — 53 v.
f. 53v
f. 54r
TOT DIMACHI, ALTILE ÎN 16.
DIN PORONCĂ. DECHEMVrRIE] 22
Cît îmi pari mari zîua cari petrec fără tine, Nici o frumușăță-a firii nu mă mîngîie pe mine Și verdiața ce mai vie samănă sălbătăcită Cînd într-însa nu-nflorești fața ta ce strălucită. Și cînd zîua petrec toată, ah, lipsit di-a ta priviri, // Cercetez urmile tali într-o diznădăjduiri! Cari dacă nu le află, vărsînd lacrămi nincetate, Plîng al meu ticălos suflet ce atunce își ceri moarti. Dar cînd glasul tău s-audi, ah, cît inima să bați, Cît mîngîie-a ta videri simțirile tulburati!
Cînd deșchizi gura, diodată deschizi ceriurile toati, Și cînd mîna ta m-atingi mă sîmțăsc tremurînd foarti.
Ms. 2189, f. 53 V.-54 r.
[PENTRU CE STRĂLUCEȘTI, LUNĂ?]
Pentru ce strălucești, lună ? N-auzi frunzăle cum sună
180
i.
Și cu-a vîntului suflări Răspund la a me întristări? Ce slobozi a tale rază Piste unul ce oftiază Și-au urît așa viiață Cînd amoriul său din brață S-au răpit cu hotărîri Și jălești di spărțîri ? Pentru ce a ta lumină Ce să vedi pe cer lină Cu o dulci răvărsari Faci o asămănari La a razălor clipiri Cu-a mării învăluiri Și străbați printre frunză Piste unul ce s-ascunză Vre așa nenorociri într-acest tropos piiri. Obosît di-a lumii valuri Au ales aceste maluri Ce să văd posomoriți Și de lumini dispărțîti.
Eu sînt singur muritoriul Cari ș-au perdut amoriul Și o să-mi de fericiri A muri în chinuiri.
Lună, văd a ta lumină Cătră alții a fi lină Și cu așa răvărsari Dînd o mari voiosari, Dar la mini ce străbați Cu clipiri mai înfccati Și în loc de mîngîieri înmulțăști-a me dureri. Focul tău ce strălucești Luminînd lumii firești Nici un suflet nu-întristiază Încît să-1 vezi că oftiază. // Dar a dispărțîrii pară Decît moartea îi mai amară, Că nevoi numai, și chinuri, Ahturi, lacrimi și suspinuri Ari ca o mîngîieri La cumplita sa dureri. Luna lumea luminiază Dar inima me oftiază ?i în tot ciasul ca o moarti ntr-a ei lacrămi înoată
181
Și petreci fără milă Toată viața sa în silă. Ah, dar văd și piste tini Un cumplit nour că vin i! Au și firea ta-i să fii Tot în nestatornicii, Au zidirea toată ești în oftări și să trudestif?] Deci în lumi nu-i alt bini Decît cînd amoriul vini, Că ace menuntă îndată Cumpănești viiața toată.
Ms. 2189, f. 54 r.-54 r.
ALT TOT DIMACHI. VORBI A SUFLETULUI CU INIMA PE NO. 8 ÎN CINCI STIHURI
SUFLETUL
Inimă, ce întristări
Ti-au cuprins așa diodată Și cu-atîta înfocări, Ca cînd n-ai ave scăpări, Ci-a să vii moartea îndată ?
INIMA
Sîmpt un foc ci să aprindi întru sîne-mi, suflețăli, Și cît puțîn să întindi Încît văd că mă cuprindi Și-mi pricinuiește jăli
Lucru cari niciodată încă n-am avut cercări Și aud den lumea toată Că-i o pară înfocată Cu durere foarti mari.
SUFLETUL
Așa ești, inimioară. Patima nemilostivă, Și aciasta esti-o pară Decît toate mai amară, Cînd să întîmplă împotrivă.
182
INIMA
D ar cînd focul să aprindi în tre doi cu-o cumpăniri, Ori cu cît mai mult să întindi Și împreună îi cuprindi, Nu li-aduce-atunci mîhniri.
SUFLETUL
Mai ales acea dulciață Cu deplină încredințări O sîmțăști că-ți dă viiață, Cînd într-a iubitii brață Ti răpești cu înfocări.
INIMA
Sufleti, dar despărțiri Vreodată nu să poati Ca să aibă-a lor uniri // La a vieții șăvîrșiri Atunci cînd să fîrșăsc toati?
SUFLETUL
Inimioară, biruiești A amoriului cunună, Căci pe doi cînd îi unești Totodată îi primești Și moimîntul împreună. Numai fă o hotărîri Cu așa statornicii: Să primești orice jărtfiri Și s-arăți a ta iubiri întru nevinovății.
B.A.R., Ms, 2189, f. 54 v.-55 r.
1. 55*
ALT TOT DIMACHI.
CU ACROSTIHIDĂ PE 8 ÎN 2
Lumini două, străluciti, Stelilor închipuiti, Unind cu posomorîri Genile într-o clipiri,
183
Cu o mari înfocări îmi fac mie săgetari. Sînt supus aceste toate Să le rabd pănă la moarte. Aș voi însă să știi Că ea-mi dă sfîrșitul mii. Nouri doi ce văd în zări Piste-un cer cu însăninari, Dînd lumini fulgerătoari Cu săgeți omorîtoari, Robăsc inimile toati Supt a lor clipiri plecati. O, stăpîna vieții meii, Di-al meu suflet fie-ți jăli ! Ah, că tu l-ai rănit foarti Și în tot ciasul roagă moart i!
Ms. 2189, f. 55 r.
f. 55' ALTILE URMĂTOARI ACESTORA, PE 8 ÎN 3.
TOT DE DIMACHI
Ah, ce fulger ceresc oari Cu săgeți otrăvitoari Mi-au rănit inima foarti? Ce cias plin de chinuiri M-au adus fără simțiri în suspinul cel di moarti ?
Văd un soari în răpiri Cu o grabnică porniri Spre apus avînd [plecări] * Văd lumina vieții meii După-atîtea osteneli Alergînd în dipărtări.
* Îm text: porniri.
Ce săgiată făr de vesti într-un cias moartea-mi vesteșt i C-o răniri-așa duioasă
Căci di-abie să-ntoarci-o dată Și în ochii mei înoată C-o priviri mîngîioasă.
184
f. 55v
Ah, lumina me ce dulce Răpind inima să duce Și mă lasă în nesîmțîri! Plînsuri, vaite și chinuri, Lacrămi, ahturi și suspinuri // Nu-mi fac nici o folosiri.
Ceriule, a ta săgiată
Mai sloboadi încă o dată Cu o pară mai cumplită. Că nu pot să fac răbdări La această întîmplari Cînd inima mi-i rănită.
Vreu să mor fără zăbavă, Ca să vază ce otravă A ei lipsă îmi aduce, La a doua sa veniri Să vestiască-a me piiri De o moarti așa dulce.
Ms.2189, f.55r. — 55v.
L55r ALEILE CE SÎNT STIHURI DI PI MARGINE LUÎND CÎTE PATRU NUMERI. TOT DIMACHI
Ochii cari au puteri Asupra inimii meii Mă înviiază c-o clipiri Plină de milostiviri. Tot aceia, cînd s-arată Cu mînie înfocată Mă omoară fără milă Și mă învii iar în silă, însuși ei mă fac a credi Că, cînd sufletul să perdi, însămniază o schimbări La a focului său stări. Cu săgiata ce cumplită Avînd inima rănită, Ce amară, ah, dulciață Este amoriul în viiată! 9
Ms. 2189, f. 55 v.
185
ALT, CU ACROSTIHIDĂ, TOT DE DIMACHI
I.
La ceasul acel di moarti Ci-au hotărît a me soarti, Undi-au mai rămas puteri Să sufăr așa dureri?
Căci din fulger ce foc varsă Inima me au fost arsă, Sîngură văpăii dată Văzîndu-să deodată.
Ah, cît ace dispărțîri Au rănit a me sîmțîri! Nădejdea inimii meii S-au schimbat în plînsuri greii. Dureri încumpliti foarti în tot ciasul vestesc moarti. Răvarsă, dar, inimioară, Cătră acel ce ardi în pară Așteptînd așa piiri, Rază de milostiviri.
Ah, vino, oh, suflețăli, Să vezi lacrămile meii!
Ms. 2189, f. 55 v.
i.
ALT, DE PARAPONIRI, TOT DE DIMACHI
Viiața me la moarti mergi, Nu ești cine s-alergi
Să-mi ia săgiata din piept, Că vrăjmașul dă năvală
Vrînd să mă piarză în clipală //
l.
Nu am ce să mai aștept!
Lumea toată să întniară De o inimă de fhiară Cum. nu s-au mai îmblînzît. Trii ani sîngile să-mi soarbă Cu nesăturari oarbă Undi s-au mai âuzît ?
186
Și pc urmă să mă lasă Cu o rană așa duioasă Ca să întru în pămînt. Pieptule, ochi și tu suflet, Răni, focuri, amar cuget, Slobozîți plîngiri în vînt
Și priviți a voastră viiața într-a vrăjmașului brață Cum s-au răpit într-un cias, Socotiți acest păhar Cîtu-i de greu și amar Și vă jăluiți cu glas!
Ah, noroc plin de urgii, Ce munci greii îmi dai mii La nimic făr-a-ți greșî, Osîndindu-mă a plîngi Focul fără să-mi poți stîngi Pără suflet mi-a ieșî!
Că mi-i moarte și cuvînt Rugind ceriu și pămînt Ca să înciapă a răsplăti, însă mila mi-au apus Și dreptatea s-au ascuns Și să cădi a muri
Că și focul să înmiară Cum mai poate ieșî pară Dintr-un piept di grozăvii. Dar de vremi ci-o să mor într-acest fel de amor Amîndoi perim să știi.
Ms. 2189, f. 55 v.
f. 56r
ALT, TOT DE DIMACHI
Lună, lună, te văz lină Și înfocată cu lumină, Răvarsă a tali rază O dulciață de viiață. Pisămni nu porți sîmțîri
187
La așa ninorociri
De privești făr' de-ndurari A lacrămilor vărsări Și privești cu o răpiri Zalnica me tînguiri.
Iar un fluturi văz că zboară Bătînd dintr-o aripioară Cu aripile cernite.
Ah, iar sămni încumplite !
Fluturi, și tu vestești Partea vieții omenești Arătîndu-te cernit Arată-mi ce mi-ai hotărît! Ah, moartea de mi-ar veni, Din suflet o aș priimi! Căci aș cunoaști-un hotar La acest păhar amar Și sfîrșitul mi l-aș ști Pără cînd m-oi chinui.
Ms. 2189, f. 56 y.
l 56v ALT, TOT DIMACHI.
ALTĂ TRAGUDII PRE NOSTIMĂ
Di abie o lună dulce Cu lucefiri de lumină Au strălucit într-o noapti Cu o fețișoară lină.
S-au arătat, s-au ivit Răvărsînd pară în lumi Și s-au ascuns iar îndată Rănind inimi o mulțîmi.
Au fost așa răsărire O ascunsă desfătoari, Iar ducirea sa di-aice O viderată întristări.
Dar di era s-apui
Ci-au răsărit cu lumină? N-ave gînd oare să arză Lumea ce i să închină!
188
Dar apoi cum [de] să poati Supt fața cea mai slăvită Frumușața să ascundă Inima sa mai cumplită!
Ba nu s-au ascuns de altă Decît numai ca să vie Mai dulce și mai frumoasă — Ah, mii iubită să-mi fii!
Iar de cumva lasă lumea
Cu gînd cum să nu mai vii, 0 de opștii întristări Spuneți-i că va să fii
Și [să] știi că ci-i viiață Făr de dînsa mi să pari Asămine cu a nopții — Noaptea nopții sfîrșit n-ari.
Ms.2189, f.56v.
f. 56T
TOT DIMACHI.
0 ADUNARI A TRII CUCOANI
— Ia vezi, zău, ce minunat Fustanlîc mi-am cumpărat Și în credință că nu-i scump Patru lei cotul și-un tult. Mai ales pi verisî, Fără-a mai puni vade.
Di poftești și dum[nea]ta Sîngură eu ți-oi lua.
— Elei, soro, de voiești Să mă mai îndatorești Cu-așa facire de bini Cumpără-mi și pentru mini! — Pre bini, acum voi zîce ... * de mi-a mai aduce Și ți-oi faci-atunci de știri De-i veni la tîrguiri.
♦ Punctele de sus
pensie sînt marcate în text.
189
— Ia tăceți, acum agiungă. Ci atîta vorbă lungă! Vino-ncoaci, tu, nevastă, Să privim noi la feriastă, Că s-aude duruind, O butcă hodorogind.
— Mări, las-o la nevoia, Triacă cini cui î-i voia. — Ei, dichis, mari minuni, Cu căzuta plecăciuni // Nu vezi, fa, că să închină Și tot una dă din mînă? — Arză-1 focul, cotcodeț, Că-i un bou de n-ari preț ! Iaca și-altul di pi lazul Și îi tocmai Grigori Razul.
— Zău, îți zîc, că nu te cred, Oi să merg și eu să-1 văd.
— Drept să-ți spui, acest bărbat Vrednicu-i di lăudat, îl vezi, badio, că la toati îi mai mult de cît să poati. — Lasă-1 la bată-1 pustia, Că-mi umplură mișălia, Că nu știi ci-o mai făcut Ghietului Lapti-Bătut!
— Oh, dar, soro, cum de crezi Așa lucru păr" nu vezi? îș minciuni aceste toati, Niciodată nu să poati.
— Ia lăsați, nu vă sfădiți Și vă întoarceți de priviți Să videți doi într-o butcă; Ca cînd dracul îi apucă, Așa strîgă și vorbăsc, Ori pisămni să sfădesc.
— Ei, îl știu, îi Costandin, Nătărăul cel diplin, împreună cu lordachi, Gogomanul lui Dimachi. — Adivăr că-i gogoman, Nu plătești nici un ban, Că-i cu totul chiulhaniu, Nu-i ca Razu, paraliu.
Dar măcar și Costandin
190
Nu-i mai gios, că-i bolîndău, Pre bini s-o potrivit, Ca cînd dracul i-o unit.
B.A.B., Ms. 2189, f. 56 v.-57 v.
f .57- ALT, TOT DIMACHI
Cine ari piept să poarti Focul și dureri di moar ti Și să fii odihnit, Suferind cu mulțămită Așa patimă cumplită Fără-a s-arăta mâhnit?
Numai eu într-aiastă stare Rabd, oftez cu întristare Și arzîndu mă topăsc, Socotind drept datorii A muri cu bucurii Pentru ceia ce iubăsc.
Măcar că au și dreptati De a meii urmări toati Lumea a să minuna, Cum am moarte de plăceri Și mă vaitu cu tăceri Plîngînd făr-a lăcrăma.
B.A.B., Ms. 2189, f. 57r.
a .57- ALT, TOT DIMACHI
Arifte den lemn de fag, Bună coadă de băltag, Crangă lungă, cioturoasă, // Chistritură urduroasă, Și tu, țîgan fără țară, Ieșit din lumi afară, Nicăiure nici di-o triabă, Rade-ți lindina din barbă !
B.A.M, Ms.2189, f.57r.-57v.
191
W ALTE STIHURI TOT ASUPRA BANULUI
COSTANDIN CANTA CE-I ZÎC SI CĂBUJAN SI CAVALER CUCOS, FĂCUTI DE SÎNGUR NECULAI DIMACHI*, făcîndu-l Feleșcan asupra, căci se unisă cu f. 59v niște raz ași și răzășii ave // giudecată cu
* La i. 57v. —59r. se află Comedie banului Costandin Canta, ce-i zic Căbujan și Cavaler Cu coș, scenetă „alcătuită de Costachi Conachi, de Neculai Dimachi și de Dimitrachi Beldiman".
maică-sa. Și acel Feleșcan era un țigan a vist. Dinu și altă triabă n-ave decît toată zîua făce cuțit ase din șindilă. Și cînd merge vist. Dinu la umblătoare îl striga: — Feleșcan ! — Aud, cucoane 1 — Vin' de mă șterge la cur ! Șl așa țiganul îl șterge la cur. Și vrînd să-l ocărașcă, îl face Feleșcan pe banul Costandin
Feleșcani, n-ai simțiri Să gîndești la omeniri, Să te înțălegi ci-ai făcut, C-ai călcat datorii sfinte Rădicînd mini pîngărinte Asupra cui ti-au născut.
Lacomule, socotești Că păcatul te gonești De acum cît îi trăi Și că-i lumii la mirări Di-ndărătnica urmări Ci-ai făcut fără a gîndi.
A ludii lăcomii Celui fără omenii Negreșit ti-au îndemnat. Teme-te de răsplătiri, Să nu mori în osîndiri Ca și dînsul spînzurat.
Ce simțiri omeniască Poati să te socotiască Cum că nu ești izminit, Cînd cugetul nu te bați La așa sălbatici fapti Ce nu s-au mai pomenit.
192
Și din multa vărvării Âflînd chip de viclenii Cu răzășii te unești, încît făr' di-ntîrzieri Din moșii și din averi Pi părinții tăi gonești.
Firea tremură, să miară Di-o așa groaznică fhiară Și pustiiul cu un glas Strîgă cum că vărvării într-a sa sălbăticii
Di acum n-au mai rămas.
Ms. 2189, f. 59 r. - 59 v.