STIHURI ALCĂTUITE DE RĂPOSAT\UL~ POSTELNIC ALECUL BELDIMAN
ASUPRA LUMEI
Ce lumi mult vicliană, ce lumi fără cap ! Ah, ci urmări urîte ! în mintea me nu încap. Oriei mișcări vei faci, oricum te vei purta, Vai mie, niciodată pi cît te vei arăta ! De te-i purta cu cinste, ferit de difăimări, îți zic că ești nitrebnic, nu ești di adunări. De ti-i uni cu dînsa, hulind pi cini vezi, Dușmanul omenirei te fac că ești să crezi. Di vrei să urmezi legii, pravili să păzăști, Cu degitul te-arată, fățarnic zic [că] ești. Și dimprotivă iarăși, ceva di-ai lunicat, îți zic: nelegiuitul, mai credi că-i păcat.
Di vrei să trăiești bine, purtînd, mîncînd și bînd, îți zic: distrămător, atîta ari în gînd.
Și iar iconomii a faci di-ai voit, îți zic: un scump și scîrnav, vrednic de tînguit. în adunări di-i mergi, amar cum ai întrat, Di cari difăimări poți a mai fi scăpat? L De mergi cu îndrăznială și nu pre mult supus, Viclian căutător îndată ti-au pripus.
Vezi îngîmfatul, zice, cum caută de sus, Cum atîrnă brîul, căpițe n-au supus, Cum își rădică șlicul, cum clatină din cap, La una ci-1 privești credi c-a fi pi plac ? Dacă ti-arăți mai smerit, plecat și rușinos, Ferit di sumețîi și oarișci fricos, îi auzi zimbind îndată, cu mic spasmos din ochi. Di n-ar viia săracul, zic, că ar căde în gropi. Creștiri di țară, di ci vă mirați toți, Iată zăbavă bună lahiiazul să-l scoți.
Di ai întrat în vorbi și ti-ai împotrivit Și după a lor plăceri cu ei n-ai vorovit. Sarcina adunării cu toții te număsc, Răspuns măcar să-ți dei nu ti învrednicesc.
H4
f. 34T
Cu inimă curată di vrei să vorovești, Să li arăți firești aceia ci gîndești, îi vezi îndată în gînduri, îi vezi clătind din cap, Vezi molie, vezi vulpe, vezi sula di bumbac. Cele ci-ai zis îndată toate li-au prifăcut, Noimă îți scot îndat ci gîndesc [sic /I nu ți-au trecut. De mergi într-a lor ape, oricît i-ai măgulit, Cu toate că li placi, dar nu scapi nihulit. // Puțîn iasti la minte, săracul, zic cu toții, Ziua di-i zici-o noapti, să-1 faci a credi poți. Dacă prieteșugul și stare bună ai, Pe Dumnezău scoboară și toți sfinții din rai, Cu niști giurămînturi încît te îngrozăști.
Cum dracu nu vei credi, cum să nu te-amărăști ? Și aciasta țîne numai la mînă pără ti-au pus Și îndată îi perzi cu totul, prietini ei mai mult nu-s. De ai ninorociri și ești mai scăpătat, îi fericiri mari dacă ti-au ascultat.
Cu o gură mai străină auzind nu-i răspuns Să vii la altă vremi îndată ti-au supus. Vai și amar di acela ci ceri agiutor, încît i să cuvini să fii răbdător, Alteori să audă cîte de suferit Di-a fi acest sărac apoi îi de perit! Căci di-i începi numai dureri ca să spui, Caută în altă parti, cini s-asculti nu-i. Cu greu ispravă îi faci de nu-i fi necinstit, Să-i gîdili dobolița ai cap pre iscusit.
Să-1 auzi, să-i porți vorbi, cît poți să-1 măgulești, Mantaua fericirii ades s-o priminești Și după a lor plăceri așă să ti prifaci, Căci chip altul nu iaste cu ei să te împaci. I! Privești cum nacazul a omului cinstit. De poate el să facă ceia ci-am povestit. Unde-i viacul acela pi cari toți dore, în cari omenirea așa nu pătime?
Iubirea ce de oamini acum ci s-au făcut? Fapta ce bună unde-i, cum di s-au prifăcut? Unde-i prieteșugul, darul acel ceresc Pi cari cu văpaie sufletile doresc?
Toți ti-au lipsît îndată, cu toate au apus. Vai mie, răutății li vezi că s-au supus ! Ea s-au lățît atîta. . . cît nu să dă mai sus Și omenirea gemi, oftiază într-ascuns.
Om dacă vrei să cauți, să fii cu ochi deștepți, Căci rari sînt di la cari dragoste s-aștepți. Cei mai mulți sînt zavisnici, răi și înșălători, Pîrăsc, vicleni și scarnavi și scornici vînzători.
115
Au obrazuri în față, di-a pururea îi privești, Di nu-i pătrunzi cu ochii, îndată ti-amățești. Nu știu, ieșit din casă, din ochi nu l-ai pierdut, Și cu neomeniri îndată ti-au vîndut Și zici ci n-aude, spuni ci n-ai visat, Te meri cu cari cuget sufletul l-au lăsat. Cuib ești a răutății!.. . Din tini izvorăsc. .. Cei liniștiți la suflet cu toții ti urăsc. // Deși iertăciuni toate după ci cunosc toți Cu cîtă înșălăciuni legați a-i țîne tu poli. Ah, fericitu-i omul cari ti-au biruit!
Din cursa ce vicliană scăpînd, s-au mîntuit, Și stînd tras di o parti cu totul liniștit întru o mulțămiri ce nu-i de povestit Viiața îi ticnești, sufletul lui ferit Di-a tali vicleșuguri, să află răcorit. Dar eu număsc și laud oștian disăvîrșit Pi-acela ci slujăști lumei pără în sfîrșit Și să arată vrednic, cu cinste pitrecînd, Ferit di răutate și celor bune urmînd.
Ms, 3592, /. 33r.-35r.
PENTRU OM
Privind în oglinda lumei cu un ochi pătrunzător, Vrednic di mai multă jăli găsăsc pi cel muritor, în cursul vieții săli trii vîrste îi hotărăsc.
Din trii, una nu știu pi cari să slăvăsc sau să urase. Nu știu cari-i ace vîrstă întru cari-i odihnit, în cari nu-i în năcazuri și să zic că i-au ticnit. La ce dintîi a sa vîrstă, îndată ci s-au născut, Vai mie, nimica află dicît țîpete, aht mult! b De acole în nesîmțiri și în boali necruțat, Pără cînd agiungi vremea să-1 pui la învățat. Aici să află întri lanțuri, în dureri și în necaz. Menunt nu-i dă răsuflări, cias nu află di răgaz. Hăscuit, bătut de dascal și di părinți ocărit, în față văzîndu-1 giudici cum petreci di urît. Lanțul caută a-1 rumpe, giugul vra a-1 scutura. Ah, di ar pute să scapi, îi pare că ar zbura !. . . Dar chip nu-i, că-i prins în clești, vrînd și nevrînd st plecat, Aștiaptă cu nerăbdari cînd să va vide scăpat. Di aici scăpînd, îndată în a doua vîrstă îl vezi.
116
Oari cum a să înciapă? Mai în liniști îl crezi? Va pitreci în odihnă? Va rămîne mulțămit? Nicidecum, căci ră boală îl aștiaptă niclintit. Cel dintâi iasti amoriul, va întră niapărat, Și ce mai gre mai pi urmă, după ci s-au însurat, îi amar, amar di dînsul, minte, trupul zbuciumat, Aliargă niștiind undi, di îngrijiri dărîmat. O poftă ci saț nu ari ciarcă a îndistula, Să muncești ca un dușman, liman nu mai poate afla. Ocărit în multi rînduri, altă dată și bătut, Celi ci au făcut însuși să miară cum au putut. // Defăimat în adunări, într-acei cinstiți smerit, Pururea îi în grijîri a nu fi discoperit.
Apoi viiață-i aciasta!... Ba-i muncă neapărat. Să-1 aducim mai la bini, să-1 videm și însurat Și să-i dăm una di modă, frumoasă, pi al său plac, Că celilalti mai rari-s decît iarba ce de liac.
Aice să-1 vezi, săracul, aice vai și amar, Cias, minut di răsuflări nu poate ave măcar ! De aici lanți di năcazuri să încep și sfîrșit nu-i. Truda lui cini o vedi, durerea să spui cui? Ari, n-ari, nu-1 întriabă, aciasta-i spuni curat Moda că va să pazască o ceri neapărat.
Ș-apoi după aceste, cîte mai sînt încă di răbdat! La un cinstit și filbtim mai amarnic nu s-au dat! în truda aciasta di moarte, în giugul acest cumplit Și a doua vîrstă îndată o vezi că s-au împlinit. A trie cum o începe, îndată ci au mișcat, Săracul îl vezi că înoată ca un pești pi uscat. Oriei faci spor nu ari, simțîrili îl părăsesc, Puterili nu-1 ascultă, durerili îi prisosăsc. în adunări dacă mergi, mai întîi nu-i ascultat, Privești că fug di dînsul, să vedi mai dipărtat, // Mu tuf îl număsc cu toții și îl rîd discoperit. Atîta i-i mîngîieri, că-i aproapi di mormînt. Apoi giudecînd viiața, di-au aflat omul vrun har, O mînă de fericiri n-au putut sîmți măcar. Iată dar că cu trusteli vîrste îi nenorocit, Lanțuri sînt toate de dureri și la cel mai fericit.
Ms. 3592, f. 35r.-36v.
f. 36'
PENTRU DUȘMANUL OMINIREI
Surpătoriul ominirei, dușmanul cel neîmpăcat Cari pi strămoșul nostru din Edem l-au aruncat, Diavolul și vrăjmașul acel pricinuitor
117
Di osînda cari ciarcă ticălosul muritor, Nu s-au mulțămit cu cîte dinceput au săvîrșit, Ci, pentru mai mari fală, au hotărît în sfîrșit Cu noi ca să lăcuiască aici pi pămînt sus, Unde, să nu mai rămîi îndoială, s-au pripus Că s-a proslăvi mai tari, va fi și mai lăudat, Și cu mai mari lesniri va da război neîncetat. Au hotărît să să însoare, să-și iei luiși agiutor, Din vrednica sumețîe să vază moștinitor. Pi Răutate soțîe luîndu-o, s-au cununat, însoțire potrivită, vrednică de minunat. //
{ 37c Din rodul dragostei săli șapti feti au născut, Spre osînda ominiască pre bine li-au și crescut. Ce dintîi era Mîndria, delicată cît s-au dat, Spre a fi mai norocită pe aciasta au măritat După împărați și prințipi, după domni și curtizani, După boieri și miniștri la care-s averi de bani. A doua era Scumpetea, fiind fără di noroc Intri săraci și călugări au putut să-și afli loc. A trie fiind Prostimea, îndată ci s-au născut Că va fi [nenorocită di pi chip s-au cunoscut; Pi aceia au măritat-o după plugari, lucrători, Și din ce mai de gios stări, după ciobani și păstori. Zavistia îi a patra, pre lesne s-au măritat Cu neguțitori și meșteri, sărac, bogat n-au căutat. A cince îi Fițăria, aciasta au zăbovit, C-au făcut multi alegiri pără cînd s-au potri[vit]; Cu bisăricescul cliros în sfîrșit s-au învoit; Alegirea ei așa iaste, nu știu de s-au potrivit. A șasă-i înșălăciunea, istiață și cu duh mult, Di a sa bună voință a să mărita n-au vrut; între fimei să trăiască, să aibă a ei lăcaș, Ca în cursa ei cu lesniri să-i vadă pi toți trași. //
f 37* Să vinim la ce mai mică, cîte șapti am arătat; Aciasta era Curvia, dar frumoasă cum s-au dat, Cu haz și plecată foarte cătră toți s-au arătat; N-au vroit să-și ie soție, au fugit di măritat, în opștie să trăiască di la sîniși au voit, Ca cu lesnire s-o afle cel ci va fi nevoit. Amar mie, lumea toată diavolul au împănat! în cari mai întîi cursă să nu te vezi aninat? Ori încotro ti-i întoarci di odrasla lui ti-ncurci, N-au rămas loc di scăpări, chip nu ești ca să fugi. Prin fimei toată lucrarea s-au sîlit di-au potrivit. Vai mie, aici multe aș ave di vorovit. Dar o străină ca aciasta a o călca mă sfiesc! Partea-i delicată foarte, să pui condei nu îndrăznesc.
118
Mai bini să-mi cei iertări și, ceva di-am lunicat, Cu smerenii adîncă plecînd capul meu să tac.
B.A.R., Ms. 3592, f. 36v.-37v.
tf. 38r
PRIETINII CEI DE APROAPI A OMULUI, CI CĂLĂTORESC ÎNTR-ACIASTÂ VIAȚĂ
Trii prietini să adună și trii ei să însoțesc Și în călătoria mării a întră să sumițăsc. Cel dintîi iaste Amoriul, și cu însoțirea doi, Și a trie Prieteșugul, cel mai adînc dintre noi. Cîte trii într-o suflări, cîte trii tot într-un gînd, Cu o nerăbdari mari vor purcedire curînd. Să ațîță în ei rîvna, vasul să afle să silesc Și un drum cu fericire c-or pitreci să fălesc. Vasul cel dorit îl află după pofta lor gătit, Cîrmaciul numai lipsăști a fi gata spre pornit. Cîti trii vor să ia cîrma, cu toți la ea năvălesc. — Să stați, li zici Amoriul, de cîrmaci eu mă fălesc. Cei doi îi zic: — Cum să poate cîrma a-ți încredința? O prime]duință mare presti noi vei ațîța.
Un copil tînăr, zburdalnic, cum va pute cîrmui? — Lăsați, li zici Amoriul, lăsați, că nu vă veți căi. [îi] încredințază cîrma, încep a călători.
Valuri, stînci, furtuni pre greii, fără a să mai feri, II Spre amiazăzî la urmă caicul său l-au împins, Unde a soarilui văpăi di-abe nu i-au aprins.
Sîmțăsc focul, văd văpaie, cunosc cum că vor peri, Pi Amor să țîi cîrma mai mult nu-1 pot suferi, însoțirea, ci-i în mijloc, începe a cîrmui.
Din primejdia ce mari vrînd pi toți a mîntui. Dimpotrivă îndriaptă vasul spre miazănoapti în sus, Vrînd din ardirea văpăii ca să iasă din pripus.
Văd îndată toți răcoare, încep a să vesăli. — Na cîrma, zic între dînșii, ci poate a să făli! Dar cu cît în sus sporește, gerul îi mai simțitor, Frigul începu și: — Mor, strigă Amoriul, că mor! Nu vă îndurați di mine? Gol fiind, mă prăpădesc! Ci păcat mă prigonești, așa eu să mă sfîrșăsc? Și așa Prieteșugul, cel adînc și-adivărat, Văzînd starea lui ce proastă di el nu s-au îndurat, îl suflă, îl dizmorțăști, îl țîni și mai păstrat,
119
Ie cîrma, îndriaptă vasul spre un loc mai stîmpărat Și acolo toți dimpreună pitrecînd păr-în sfîrșit în adîncă mulțămiri, ce toate li-au covîrșit.
B.A.R., Ms. 3592, f. 38r.-38v.
[TRANDAFIRUL, CE FOLOS CĂ DIN FLORI ÎI CEL MAI FRUMOS]
f. 39r Trandafirul, ce folos că din flori îi cel mai frumos,
Dacă-i di spini încungiurat și pre greu di apucat? N-am sînțît altă dureri ca minuntul di acum.
O, suspin uri, și voi, valuri, să vă prifac nu știu cum ! Nu-i putință să întind ca să arăt jălea me, N-am la cini, nu-i nici una ca să plîng pentru ea. Mi-au perit di-acum lumina și nădejdea s-au ascuns, Ca să alerg n-am la cini, căci stiaua me au apus, însumi lăcrămind să sîmpt veninul cel cu dureri, Că credința me ce multă au topit zilili meii. Vestejitu-mi-s-au vecul, mîngîierea me s-au stîns, Nici dreptate nu mai poate ochii mei să ste de plîns. 0, norocule cumplit, cum la mini întinsăși pasul Și di veci să sîmpt suspinul adusăși acum și ciasul! Amărîtule întuneric, într-a tali brață sînt, Covîrșăști-mi și viiața, ca să mor, să nu mai sîmpt! Căci nădejde nu mai iaste, nici vroință nu mai iaste, A mai vroi vrun temei că vro credincioasă iaste. Am cercat a meii ciasuri cu jărtvire de un an Și am văzut că numai lacrămi norocul mi-au dat să am. Ci-mi rămîni de acum? O statornicie sacă, Sorții mei la tine-n mînă țîn sfîrșitul ca să-mi facă. // f. 3ov Văd a meii mîngîieri că li-ai dat să li privăsc
Cîte zile mai sînt viu numai să li osîndesc
Și să plîng vărsînd suspinuri, ci cumplite li-am avut, Căci îmi dă inima me, că acum eu ti-am pierdut. Undi di dureri cuprins, de tirănia ta, Să-ți zic încet pi-ascuns: C. . . nu mă uita !
B.A.R., Ms. 3592, f. 39r.-39v.
f. 43v [ZIUA ÎN CARI A TA FAȚĂ]
Ziua în cari a ta față Ochii mei nu o zăresc, Zi nu-mi iasti de viiață, De-abie îmi pari că trăiesc.
120
f. 44r
Toată a firei frumusăță O nimica mi să pari, Jocuri, vorbili glumeță Pentru mini-s în zădar.
Ce mai veselă priviri, Ce mai frumoasă primblări, Unde nu-i a ta iviri Pentru mini-s de întristări.
Di te văd, di te întîlnesc Și-apoi di te prăpădesc, Toate-ndată li sfîrșăsc, Oriei văz nu mai sîmțăsc.
Zbor cu gîndul pi-a ta urmă, Umblu ca un amețit, Suspinul pieptul meu curmă Și rămîi ca un uimit.
Mă trezăsc, îmi viu în fire, Di-a me stări mă îngrozăsc, Vreu să-mi înfrînez sîmțîrea Dar ci poci să folosăsc? // îndată ci-mi vin-în minte A ta libovă icoană, Foc di fulger îmi aprinde, Dischizînd cumplită rană.
Sufletul să bate în mine Și-odată să înaripiază, S-aruncă în sîn ia tini Și-acolo să încuibiază.
Di-acolo apoi î-1 scoate Făr-a-1 rumpe bucățăli Iaste vreun chip să poată? Vai, zic, de zilili meii!
Undi însă aciasta mergi, Cum ari să să sfîrșască, Mintea me nu înțălegi, Nici poate s-o hotărască.
Văd atît că rana crești; Undi iasti vindicari?
Doftorul ci-mi trebuiești Poate să-mi agiuti oari?
121
♦ Urinai om] fra^gment de șase versuri făcea parte, probabil, din două (sau chiar trei strofe, din cart s-an omis și s-au încurcat la copiere mai multe versuri.
Ah, iubită, cunosc bini, Văd singur eă-s încurcat, Focul cari ardi în mini Fără să știu s-au ațîțat! //
f. 44v
0 sîngură a ta videri Pentru mini au fost di-agiuns, A ochilor tăi puteri Păr-în suflet m-au pătruns.
Di pi loc a me sîmțîri Cu o rază di nădejdi S-au dat ție spre jărtvire Nigîndind la vro primejdi.
Di pi loc n-au fost putință Să răciască a ta iubiri, Di-ai giura în veci credință Era tot a me doriri.
Furtuni greii năvălesc, Viforul ti dipărtiază, Ai mei ochi ti prăpădesc, Chip n-au fost să ti mai vază.
Lăcrămez, mă tînguiesc, Drum n-am nici di o parte, Valurile ti răpăsc — 0, minunturi fiorate ’
Cu porniri nimiloasă * Urzind altă hotărîri, Sufletul înghiață în mini Sîngili mi să răcești //
f. 45r
Nu mai sîmpt di sînt cu viață, Tremur, leșin mă lovești.
Cum și ci fel m-am trezit Firea nu știu ci-au lucrat; Di-atunci lumea s-au sfîrșit, îmi pare că s-au cufundat.
Nu știu dar ci oi să fac, Aș voi să țîn răbdări, Să-nchid gura și să tac; Dar durerea rabdă oare?
122
Nencetat ea mă pătrunde, Strig, suspin într-ascuns, Cei milă, nimi n-aude, Vai, zic, ci zili-ain agiuns!
0, ceriule, o, iubită, Undi voi ceri dreptate?
Starea me iasti cumplită, S-o ascund nu să mai poate.
Soarta știu ci hotărăști, Mă închin la [al ei pravili, Firea iarăși să unești Cu a soartăi oriei stăvili.
A răci a ta iubiri îmi iasti cu niputință. //
f. 45"
Nu mă înșală a me simțiri, Nu știu da-mi vin de credință. Ah!
B.A.R., Ms.3592, f.43v.-45v.
[HAÎNĂ EȘTI LA TOATE]
f. 45*
Haină ești la toate La cîte ti-am rugat, îmi zici că nu se poate, Mă mier ci ți-am stricat.
Ah, răpui cu astă firi, Fără milostiviri,
Vieți ominești!
Izvor ești, plin de har, Dar ai și acest dar,
Faci haz să pedepsești!
Suspinurili meii Și desîli oftări Vrei să li ai pre eli Ca niști disfătări. //
f. 46f
Ah, te bucuri dușmănești De cel ci te iubești.
Văzîndu-1 întristat,
123
A cărie întristări
Vra să ti-aducă în stări
Să plîngi neîncetat!
Căci oricari rîvnești Asupra altui cu amar Păcatul îl gonești A-i fi rîvna în zădar.
Ah, ie-ți sama dar, vezi bine Că nu ți să cuvini
Cumplit să pedepsăști! Pi unul ci ni-arată Dragoste în faptă,
Pi-acela să-1 iubești!
Patimă ci-odată
Iaste ce dator
Di ni duci îndată
La giug di ni omori, 1/
f. 46v
Ah, ari săgeți multe, Mari și mai mărunte,
Pi toți di oriei stări Lovești și răzbești, La inimă rănești,
Toate otrăvitoare !
Eu auzem aciasta Di mai di mult, Dar nici socotem, Nici vrem ca să ascult.
Ah, eu acum, ticăitul Și rău ninorocitul
Cercai și cunoscui Că din celi răii Patimi și mai greii
Iaste ce dintîi!
B.A.R., Ms.3592, f.45v.-46v.
124
[RĂDICĂ-MI, DOAMNI, VIIAȚA, CĂ NU POT SĂ MAI TRĂIESC]
Rădică-mi, Doamni, viiața, că nu pot să mai trăiesc Să-mi privase ninorocirea întru cari viețuiesc!
Nenorocirea nu-i mari, cunosc că am făcut un pas, O groaznică lunecări, di pei acum într-un cias. M-am legat în niști lanțuri fără a mai socoti Di voi pute a li scoate atunce cînd voi voi. Eram tînăr făr' știință, di amor habar n-avem, Nu știam că îi puternic, armili nu-i cunoștem. Socotem drept o nimica pi copilul acel gol Carile văz că supuni pi acel mai vitiaz om. Acum îns-îl cunosc și simțăsc a lui săgeți Și vai di acela cari s-a socoti îndrăzneț A gîndi măcar că poate lui să nu fie plecat! însuși Zevs va socoti-o faptă di mari păcat.
B.A.R., Ms. 3592, f.47r.
[TU, IHO, CEIA CI TULBURI ȘI-MI CUNOȘTI AL MIEU NĂCAZ
f. J7r Tu, Iho, ceia ci tulburi și-mi cunoști al mieu năcaz, Stă ceva, mai fă răbdări și-mi mai dă puțin răgaz Și duioasa me strigări fă să auză ai mii părinți, Spuni-li că-i iubesc foarte, spuni-li că-mi sînt doriți!
Și de vei afla vrodată ace pustii oftînd
Și pre fiiul meu cel dulci cu suspinuri căutînd //
f. 47V într-a tinereții floare întru alt loc dipărtat, Spuni că, perzînd răbdarea, au mers, moartea și-au răbdat.
B.AAR, Ms. 3592, f.47r.-47v.
[ÎNTRISTĂCIUNEA CÎNȚIl
întristăciunea cînți
Ce cu umilință
A naștirei meii întru chinuri greii
Mult m-am pedepsit
125
Mă rog îmi dizliagă ei Nodul ci ti liagă Te milostivești
Căci m-am săvîrșit.
Iubiți părinte Mult întreg la minte, Maică milostivă Și mult grijulivă,
Ci mă pedepsăști De vremi ci-atîrnă Dintr-a voastră mînă, Dar a me doriri Dulci fericiri
Să nu mă osîndești. //
f. 48r
Oprit de-acum iaste A vă da di vesti Cîtă am doriri Pentru voi iubiri
Ci m-am făcut dar
Durere cumplită
Tu ești pironită
Nu-i pentru mine în lumi vrun bini
Și ci-aștept în zădar.
B.A.R., JUs. 3592, f.47v.-^8r.
[CÎND NOAPTEA CE-NTUNECOASĂ]
f. 48r
Cînd noaptea ce-ntunecoasă Aii ei umbri răvarsă Atunci alerg amărît, Nu-n lăcașuri fericite, Ci în păduri rătăcite, Încît mă mir ci-am pătit.
Niști țîpete duioasă, Ce-n tot locul să răvarsă, Pi Iho l-au obosît Strîgînd: Inimi sîmțîtoari, Alergați cu grabă mari, Alergați că m-am sfîrșit! //
126
Acest loc de întristare într-o vecinică uitări A-1 părăsi vă siliți Și a me ninorociri Cu un pas și cu uniri V-adunați ca să jăliți!
Ms. 3592, f. 48r. — 48v.
[ACUM, CÎND AM PIERDUT TOATE]
t. w Acum, cînd am pierdut toate
Și nădejdea îmi lipsăști, Viiața-mi ești spre ocară Iar moartea mă îndatoresti,
Auzîm pi doi libovnici Ci nu conține a zici: Dicît unul fericit, Doi a pătimi mai dulci.
Răsăritul și apusul, Miazăzi și miazănoapti, //
f. A planitilor tot cursul
Și stihiile cu toate,
Ei să tot împrotivască La acest duh de amor, N-ar pute să mă opriască Cînd eu pentru tini mor.
Tu ești raza viețîi meii Și pre tini te slăvesc, Vezi, nu mi-au rămas puteri, Amar că eu mă sfîrșăsc.
Pentru tine jărtvesc toate Și în veci cu bucurie Rob credincios cu dreptate Ca să slăvăsc numai țîi.
Inima me, ticăloasa, îmi strigă că nu mai poate A trăi în dispărțiri Ș-a răbda dureri di moarte.
127
Au zburat dintr-al meu piept, Cu totul țîe țî s-au dat, Nu am ca să mai aștept Dicît ah[tj neîncetat!
B.A.R., Ms. 3592, f.49r.-49v.
f. 51r
ELENCO
Ești lăsată di la firi
Să porți schiptrul fericirii Una întri muritoari, Lenbronul slavii tali
Cu lanțuri biruitoari
Legînd soartea tuturor. Eolon, ah, cu dulciață
Tot văzduhul aliniază în adîncă liniștire, Năzuind ca să zăriască
A ta^față îngeriască îmi vestești nimurire. Cu cununi biruitoare împregiurul feții tale
Eros iasti zugrăvit, 0 nespusă bucurii
Dînd celor ci cătră tine
A lor inimi s-au jărtvit.
B.A.R., Ms. 3592, f. 5 Ir.
f. 51'
[AH, NOROC, ȘI TU, AMOR]
Ah, noroc, și tu, amor, A lumei stăpînitori, Cît sînteți di prăfăcuți, Cît sînteți di înșălători, Ochii mei v-au cunoscut!
Ieri eram cuprins de voi, Ieri eram cel mai iubit, Astăzi străin lepădat Și cu totul urgisit, Nimernic nicunoscut.
128
La împărați coroni cad, Stăpîniri să prăpădesc, Mărili flote înghit, Bogății să răsîpăsc
Ca un fum de vînt bătut.
Omule, ci plîngi, alergi După niști năluciri, Cetești și vezi curat, Schimbătoarili mor firi
Di cînd lumea s-au zidit!
B.A.R., Ms. 3592, f. 51v.
[MÎHNĂCIUNE PENTRU MINI NOROCUL AU HOTĂRÎT]
f 52r Mîhnăciune pentru mini norocul au hotărît
Și a trăi fără tini văd bini că sînt perit.
Că te iubesc piste fire martur pui pe Dumnezău, Dar di nu mă crezi, stăpînă, mă giur și pe sînul tău ! Eu mă giur că te iubesc, dar la tini n-am crezări, Ahtul cu cari trăiesc înțăleg că sfîrșit n-are.
B.A.R., Ms. 3592, f.52r.
f. 52r
[PIEPTULE PLIN DE DURERI]
Pieptule plin de dureri, Cari oftezi leșinat, Unde-s a tali dureri Ci-ți agiuta la oftat?
Și tu, trup pi cari port Nesimțitor ca un mort, Undi-ți iasti-a ta simțiri, Sămnul cel de viețuiri?
B.A.R., 21 s, 3592, f.52r.
12»
f. 82’
ALT STIH A LUI ALECU BELDIMAN. GÎNDUL CU DURERI
Am pcrdut sufletul meu și încă tot mai trăiesc, Lacrămile sînt destuii la acest fulger ceresc. (Paraschiva) * acum este în sînul unui mormînt. // f. 83r Să poati, Doamne, să fiu fără dînsa pe pămînt?
* Numele este scris între paranteze, putinei fi înlocuit cu altul, după nevoie.
** în text: „Gîndurile lor../'
Ceriule nemilostive, a ta pravilă îi cumplită, Fără voia me mă țîni într-o viiață așa urîtă. Pentru ce să nu fiu volnic să m-arăt cu cunoștință La iubirea Paraschivii, ce cu rîvnă și credință?
Pentru ce să mai trăiesc în dișărturile lumii?
Au pisămni ca să fiu priveliștii mîhnăciunii.. . Mîngîierea vieții meii, (Paraschiva) * strălucită, Cum di mi-ai lăsat în suflet o săgiată așa cumplită? Cîtă bucurii îmi da iubirea ta ce curată ! îndoit oftez acum, știindu-te dipărtată.
Doamne, Doamne, acum vide-ți cumpănirea ta ce driaptă, Ce mă țîni pe mini viu, cînd pe dînsa o văd moartă. Gîndurilor ** amărîte, dorirea ce mă omoară, îndoiți, dacă să poati, arzătoarea voastră pară, Faceți acest agiutoriu doririi inimii meii!
De la voi [eu] nu cer altă decît așa mîngîieri, Ca cu un cias înainte să fac traiului schimbare, Să mai văd pe (Paraschiva) * în viața ce viitoare.
2189, f.82v.-83r.
f. 83r DIZNĂDĂJDUIRE. ALT STIH
Vifor și furtuni greii împotriva vieții meii Văd diodată rădicati, Și nu știu loc de scăpări, Liman de alinari
Este cu totul departe.
Valuri multe, nincetati, Mă năpădesc tulburati Și mă poartă în rătăcire.
130
Nu zăresc acum pămîntul, Nici mai poci cunoaște vîntul, Am rămas fără sîmțîri,
Așteptînd în tot menuntul
Ca să-mi văd deschis mormîntul Undi să-mi fac îngropări.
Norocul mă izgonești, Ceriu văd că-mi răsplătești Cu urgia ce mai mari.
Văd deodată în răpire Singura me fericire Ce cerem la Dumfnejzău, // $3V Puiul carile slăvăsc
Văd acum că îl pornesc Și n-a să mai fii-al meu.
Ms. 2189, f.83r. — 83v.
f. 83v
ALT STIH. DISPĂRȚÎRE
în tot cursul vețîi meii Am cercetat ce dureri îi mai gre și mai cu pară. Inima cu hotărîri îmi faci mărturisiri: Dispărțîrea îi mai amară.
Căci tot feliu de dureri
Poate afla mîngîieri Sau vrun chip de alinari, Iar dorul și dispărțîre Ce nu suferi rănire Arde focul cel mai tare.
Doftorii nu priimești,
Doftorii nu să ispitești, Nici aduci folosiri, Ce mai mult o zădărăști, Sufletul di-mi chinuiești;
Necunoscînd pătimiri,
131
Epohondrie o număsc, Supărări, mitrică o socotăsc, Dispărțîrea nu prepun. în zădar mă consultesc, Patima îmi prelungesc Cu minciunile ce-mi spun.
Prietenii și rudeli toati, Stați în laturi, nu să poati Să-mi dați chip de agiutor! La suspinurile meii, Chipul cel de mîngîieri în ciasul cînd oi să mor,
Lăsațî-mă un cias, două, Să mă tînguiesc și vouă Ceia ce Dum[nejzău știe: Nemilostiv amor, Mă faci acum să mor, Lăsațî-mi moartea să-mi vie.
Ms. 2189, f. 83v.