THE LOAN TRANSLATION IN ROMANIAN
(WITH SPECIAL REFERENCE TO ARTISTIC WRITINGS OF THE 19TH CENTURY)
LE CALQUE LINGUISTIQUE EN ROUMAIN
(AVEC REFERENCE AUX TEXTES LITTERAIRES DU XIXC SIECLE)
MARIA STANCIU-ISTRATE
CALCUL LINGVISTIC ÎN LIMBA ROMÂNĂ
(CU SPECIALĂ REFERIRE LA SCRIERI BELETRISTICE DIN SECOLUL AL XIX-LEA)
’ V
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2006
Copyright © 2006, Editura Academiei Române.
Toate drepturile sunt rezervate Editurii Academiei Române.
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România Tel.: 4021-318 81 46; 4021-318 81 06 Fax: 4021-318 24 44 E-mail: edacad@ear.ro Internet: http: // www.ear.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
STANCIU-ISTRATE, MARIA
Calcul lingvistic în limba română / Maria Stanciu-Istrate. -Bucureşti: Editura Academiei Române, 2006
ISBN (10)973-27-1419-0 ; ISBN (13)978-973-27-1419-5
811.135.1
Redactor: ALEXANDRA ARDELEA Tehnoredactor: SOFIA MORAR Coperta: MARIANA ŞERBĂNESCU
Bun de tipar: 23.11.2006. Format: 16/70 * 100. Coli tipar: 23,25.
CZ pentru biblioteci mari: 459-541 CZ pentru biblioteci mici: 459
ARGUMENT
Volumul de faţă constituie rezultatul unor investigaţii întreprinse în decursul mai multor ani de cercetare. Absenţa unor lucrări din care să reiasă rolul avut de calcul lingvistic în constituirea şi desăvârşirea variantei celei mai îngrijite a limbii române a fost principalul motiv al alegerii acestui subiect.
Lucrarea are, deopotrivă, un caracter teoretic şi unul descriptiv-analitic. Abordarea aspectelor teoretice ale acestui mijloc mixt de îmbogăţire a limbii ne-a fost mult facilitată de numeroasele contribuţii semnate de domnul prof. univ. dr. Theodor Hristea. Rezultatele studiilor sale au constituit puncte de plecare şi de referinţă pentru cercetarea noastră. Totodată, Domnia Sa a avut amabilitatea de a fi acceptat să ne îndrume paşii în rezolvarea multora dintre problemele spinoase de care ne-am izbit pe parcursul elaborării lucrării, fapt pentru care ţinem să-i mulţumim şi pe această cale.
Recunoştinţa noastră se îndreaptă şi către referenţii ştiinţifici ai lucrării, doamna prof. univ. dr. Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române, şi domnul prof. univ. dr. Gheorghe Chivu, care au citit manuscrisul şi ne-au făcut o serie de observaţii preţioase pe marginea lui. Lucrarea a beneficiat, de asemenea, de sugestiile formulate de doamna prof. univ. dr. Domniţa Tomescu şi doamna prof. univ. dr. Mariana Neţ.
Tuturor le mulţumim călduros pentru că au avut bunăvoinţa să parcurgă paginile de faţă şi să contribuie substanţial la îmbunătăţirea formei şi a conţinutului lor prin observaţii utile şi competente, de care am ţinut seama în redactarea variantei finale a cărţii.
5
CUVÂNT-ÎNAINTE
Cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, Charles Bally atrăgea atenţia asupra importanţei pe care calcul lingvistic o are în limbă. Lingvistul elveţian era convins că viitoarele dicţionare etimologice nu vor mai putea fi concepute în absenţa studierii filiaţiei semantice a conţinutului cuvintelor şi, totodată, a cuvintelor introduse prin traducere.
Pentru lingviştii care s-au arătat atraşi de studierea sa, calcul lingvistic s-a dovedit a fi o adevărată piatră de încercare. Faptul că nu s-a ajuns întotdeauna la rezultate concordante dovedeşte că este vorba despre un fenomen complex, uneori greu de identificat sau de interpretat.
Lucrarea de faţă nu are ca principal scop stabilirea tipurilor de calc, întrucât un asemenea demers a fost deja întreprins, iar lingvistica românească beneficiază astăzi de o studiere şi de o clasificare riguroasă a fenomenului.
O cercetare de tipul celei pe care ne-am propus să o efectuăm aici nu a fost întreprinsă în lingvistica românească. Calcul lingvistic a fost abordat mai ales, dacă nu chiar exclusiv, Ia nivel teoretic. Lipsesc însă studiile privitoare la influenţa pe care acest procedeu a avut-o în constituirea şi desăvârşirea celui mai îngrijit aspect al limbii naţionale. Acest fapt l-a determinat pe Ştefan Munteanu să afirme în ultima ediţie a Istoriei limbii române literare: „Studiul sistematic al calcurilor în limba română literară rămâne încă o sarcină esenţială a lingvisticii noastre” (Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 267). Aşadar, obiectul lucrării de faţă îl reprezintă cercetarea rolului avut de acest procedeu în îmbogăţirea limbii literare la nivelul şi prin intermediul uneia dintre variantele ei funcţionale, anume stilul beletristic. Totodată, lucrarea îşi propune să evidenţieze măsura în care unii scriitori reprezentativi pentru cultura noastră au apelat Ia calc ori au promovat în operele lor forme apărute prin calchiere.
întrucât acest procedeu îşi sporeşte frecvenţa în secolul al XlX-lea, atenţia noastră s-a oprit, îndeosebi, asupra scrierilor literare din această perioadă. Nu au fost neglijate însă textele din secolul următor, intenţia noastră fiind şi aceea de a vedea în ce măsură calcul continuă să fie o cale prin care limba se îmbogăţeşte. în acelaşi timp, am considerat că a trece sub tăcere condiţiile sau împrejurările care au condus la apariţia primelor calcuri în limba română ar însemna să ignorăm momente importante din evoluţia limbii la nivel lexical, frazeologic ori gramatical şi să neglijăm, totodată, istoria unui fenomen, utilă întotdeauna în obţinerea unor explicaţii corecte asupra evoluţiei faptelor de limbă. Aceste motive ne-au determinat să ne oprim, fie şi în treacăt, la momentul în care încep să se producă primele imitaţii în limba română.
7
în strângerea materialului ne-am oprit atenţia nu numai asupra calcurilor insolite, neînregistrate în dicţionare ori mai puţin cunoscute, deşi mai ales acestea ar putea stârni interesul specialiştilor în materie de lexicologie şi lexicografie, ci şi asupra acelor fapte de limbă, apărute prin calchiere, întâlnite în limba română contemporană şi, prin aceasta, foarte cunoscute. Ne referim, mai precis, la acele calcuri care continuă să circule şi astăzi, făcând parte deci din vocabularul curent, şi care nu sunt arhaice ori livreşti. Includerea lor în lucrare are drept scop evidenţierea viabilităţii rezultatelor la care se ajunge în limbă prin calchiere.
Lucrarea cuprinde patru părţi, fiecare dintre acestea având mai multe secţiuni, o bibliografie selectivă, precum şi o listă a scrierilor beletristice din care a fost extras materialul lingvistic, supus analizei.
Indicele de la sfârşitul lucrării grupează cuvintele sau grupurile sintactice stabile (expresive şi neexpresive) rezultate din traducerea unor frazeologisme străine, discutate pe parcursul lucrării, cu scopul de a facilita corelarea informaţiilor şi accesul la un material faptic extrem de bogat. Cele aproximativ 1900 de articole româneşti reprezintă, aşadar, atât calcuri, cu diverse variante, cât şi simple traduceri ale unor termeni străini cu formă internă, ori împrumuturi, împreună cu care formele calchiate alcătuiesc dublete sinonimice. Tot aici au fost consemnate şi cuvintele sau unităţile frazeologice străine calchiate şi/sau împrumutate ori traduse.
Textele din care a fost excerptat materialul aparţin unor poeţi, prozatori, istorici sau critici literari, precum şi unor autori a căror importanţă în planul culturii româneşti eSte recunoscută. Calcurile întâlnite în scrisul acestora au fost prezentate în context, de fiecare dată menţionându-se între paranteze rotunde autorul, opera şi pagina la care a fost întâlnit citatul. în stabilirea modelului care a generat apariţia calcului, model indicat de noi în continuarea fiecărei forme considerate a fi fost calchiate, ne-am bazat pe principalele lucrări lexicografice româneşti sau pe acelea care aparţin limbilor din care provin termenii imitaţi, precum şi pe unele lucrări de specialitate consacrate calcului lingvistic în special, formării cuvintelor ori etimologiei, în general. Ori de câte ori a fost nevoie, aceste lucrări au fost menţionate în aparatul critic din subsolul paginii. Situaţiile în care pentru acelaşi calc au fost oferite soluţii diferite în lucrările amintite au fost, de asemenea, menţionate. Când nu am avut certitudinea absolută privitoare la originea modelului ne-am servit de menţiunea cf. = „confer”. La fel am procedat şi atunci când, pentru acelaşi calc, ar putea fi invocat şi alt model, mai ales dacă acesta aparţine unei limbi sub a cărei influenţă româna se afla în perioada respectivă. Astfel, pe primul loc a fost trecut modelul care poate fi considerat cel mai plauzibil, urmat, dacă este cazul, de celelalte. Precizăm, de asemenea, că prin menţiunea „românizare” am înţeles un anumit tip de calchiere, astfel încât, în ultimă instanţă, nu există nicio deosebire între formele calchiate, urmate de prepoziţia după + modelul care a stat la baza formaţiei discutate, şi acelea despre care am precizat că reprezintă „românizări” ale unor etimoane străine, produse ca urmare a presiunii exercitate de termeni existenţi în limbă, moşteniţi din latină.
Cercetarea noastră nu este şi nici nu şi-a propus să fie exhaustivă. De altfel, un asemenea scop ar fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil de atins în limitele unei
8
asemenea lucrări. Ceea ce ne propunem este să oferim o imagine asupra difuzării inovaţiilor lingvistice prin calc, întâlnite, cu preponderenţă, în texte beletristice din secolul al XlX-lea, cu rădăcini în limba veche şi cu urmări în secolul al XX-lea.
*
Alegerea izvoarelor din care am extras materialul lingvistic ilustrativ nu a fost întâmplătoare. Este ştiut faptul că limbajul literaturii artistice este foarte eterogen, dat fiind că în cadrul Iui pot fi întâlnite elemente din toate celelalte stiluri funcţionale ale limbii. Ocupându-ne de analiza limbajului scriitorilor români reprezentativi sau cunoscuţi, putem observa rolul avut de aceştia în producerea sau în promovarea cuvintelor ori a construcţiilor apărute prin imitaţie. Nu în ultimul rând, cercetarea calcurilor prezente în limba scriitorilor oferă o imagine asupra difuzării calcurilor, întrucât în limba literaturii beletristice pătrund mai ales calcuri deja sau aproape acceptate de uzul limbii.
9
INTRODUCERE
De timpuriu s-a observat că, la nivel lingvistic, între foarte multe limbi europene există asemănări, care nu pot fi puse numai pe seama genealogiei comune. Mai mult decât atât, în evoluţia acestor limbi se observă o tendinţă de apropiere, şi nu de diferenţiere, cum ar fi de aşteptat. Explicaţia este simplă: influenţa limbii greceşti, în primul rând, iar, mai apoi, influenţa latinei se întind peste timp, dând naştere unei mentalităţi europene comune, cum a numit-o Charles Bally1. Anterior, în 1874, F. Miklosich observa că popoarele din toată Europa au o cultură comună, fiind unite într-o aşa-numită modalitate de exprimare europeană. Acestui fenomen i s-a spus „neo-europeism”2. Un alt lingvist, Kr. Sandfeld Jensen, îşi explica asemănările constatate mai ales în variantele literare ale limbilor europene nu numai prin originea comună a majorităţii acestora, ci mai ales prin influenţele multiple exercitate între idiomurile respective. In cadrul acestor influenţe un rol decisiv a fost jucat de calcul lingvistic3.
Acest fenomen constituie rezultatul unei interferenţe lingvistice, produse fie ca urmare a contactului direct dintre vorbitori ai unor idiomuri diferite, fie indirect, prin intermediul unor scrieri redactate într-o altă limbă decât cea maternă.
1 Vezi Charles Bally, Trăite de stilistique frangaise, troisieme edition, voi. I, Geneva - Paris, 1951, p. 23, unde se întâlneşte următoarea afirmaţie: „La cause de ces rapprochements n’est pas difficile â trouver; elle reside dans Ies echanges multiples qui se produisent de peuple â peuple, dans le monde materiei et dans le domaine de la pensee. Ces echanges se font depuis preş de trente siecles; la commodite des Communications Ies a multiplies â Fepoque moderne. II s’agit Ia d’une veritable mentalite commune, elaboree par le Grece et par Rome, murie par la civilisation de l’Europe occidentale, puis largement repandue dans le temps modemes sur tous le pays que Ies Occidentaux ont penetres et se sont assimiles. Appelons ce fonds commun, faute de mieux, la mentalite europeenne
- 2 F. Miklosich, Vergleichende Grammatik der slavischen Sprachen, Wien, 1874, IV, p. 740, apud N. Molnâr, The Calques of Greek Origin in the Most Ancient Old Slavic Gospel Texts, în „Studia slavica”, Academiae Sciantiarum Hungaricae, tom. X, Budapesta, 1964, p. 123.
Vezi Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur Ies calques linguistiques, în „Festschrift V. Thomsen”, Leipzig, 1912, p. 166 ş.u., unde se afirmă: „On a souvent releve le fait curieux que Ies langues europeennes surtout sous leurs formes littdraires, pretent une empreinte d’unite provenant, non seulement de la communaute d’origine de la plupart d’entre elles, mais aussi des influences multiples qu’elles ont exercees Ies unes sur Ies autres. Dans ces influences il faut accorder une large part aux emprunts de traduction, aux expressions calqu6es sur une langue etrangâre, et le but principal des rappropchements que nous allons faire est de contribuer un peu â la mise en lumi&re de ce que Bally appe!6 a si bien la «mentalite europdenne»”.
11
I. CONCEPTUL DE CALC LINGVISTIC
1.	CALCUL LINGVISTIC. DEFINIŢIE, CARACTERISTICI, PROBLEME DE TERMINOLOGIE
Calcul lingvistic este un mijloc de inovaţie lingvistică, aflat la graniţa dintre mijlocele interne şi cele externe de îmbogăţire ori nuanţare a limbii. Denumirea fenomenului este generică, termenul calc putând acoperi fapte de natură diferită, ce aparţin fie lexicului, fie frazeologiei, fie structurii gramaticale a limbii. Tocmai de aceea în studiile de specialitate consacrate acestei forme de împrumut se înregistrează o diversitate terminologică, rezultată din dorinţa resimţită de specialişti de a evidenţia cât mai exact natura formei apărute prin copierea sau imitarea unui model străin. Ceea ce distinge în primul rând acest fenomen de celelalte mijloace de îmbogăţire şi diversificare a limbii este faptul că el presupune de fiecare dată întrepătrunderea a două sisteme lingvistice. în acest sens J. Vendryes afirmă: „II y a autres emprunts qui supposent une penetration intime de deux systemes linguistiques. Ce sont Ies faits de calques”4.
Ceva mai devreme, spre sfârşitul secolului al XlX-lea, Louis Duvau5 folosea pentru acelaşi fenomen şi sintagma l’hybridation du langage, „hibridizarea limbajului”, tocmai pentru a surprinde caracterul eterogen a ceea ce rezultă în urma calchierii.
Ca procedeu extern de îmbogăţire a limbii, calcul presupune imitarea sau copierea unui model străin, ceea ce justifică denumirea pe care fenomenul a primit-o. în limba română termenul calc are o etimologie multiplă: fr. calque şi it. calco. Atât în franceză, cât şi în italiană, numele respectiv a fost întrebuinţat iniţial în domeniul artelor grafice cu sensul de „reproducere a unei schiţe sau a unui desen” realizată cu ajutorul hârtiei de calc. Ulterior, cuvântul şi-a lărgit sfera semantică, ajungând să fie întrebuinţat şi în alte domenii, printre care şi acela al lingvisticii, cu sensul de „copie, imitaţie, traducere”, reuşind astfel să redea, aşa cum remarca
R.	A. Budagov, „principiul corespondenţelor de structură”6. Din franceză vine şi substantivul decalc (< fr. decalque), folosit iniţial în lingvistica românească pentru a denumi acelaşi fenomen7.
Cel care a folosit pentru prima oară în lingvistica generală denumirea calc {calque), dând totodată şi o definiţie fenomenului, a fost, pe cât se pare, Louis Duvau8.
4	J. Vendryes, Le Langage, Paris, 1921, p. 341.
5	Louis Duvau, Expressions hybrides, în „Memoires de la Societe de Linguistique de Paris”, 8, 1892, p. 191.
6	R. A. Budagov, Introducere în ştiinţa limbii. Traducere şi note de G. Mihăilă, Bucureşti, 1961, p. 139.
7	Vezi Sextil Puşcariu, Limba română, I (Privire generală), Bucureşti, 1940, cap. Traduceri şi decalcuri, p. 378.
8	Vezi, mai jos, p. 15.
12
înaintea sa, G. I. Ascoli9, autorul unui studiu dedicat morfologiei şi lexicologiei latinei suprasilvane, reuşea să surprindă exact caracteristicile fenomenului prin sintagma materia romana e spirito tedesco, folosită pentru a caracteriza modul de formare a unor cuvinte alcătuite din morfeme latineşti, combinate însă potrivit „spiritului” german. în acest sens, cu privire la etimologia cuvântului surmanar, autorul amintit spune: „ognuno nondimeno crederea facilmente che surmanar, ânziche ricalcare [s.n., M. S.I.] il lat. se-ducere, si foggi sopra i ted. ver-leiten verjuren”10 11. De observat, totodată, şi verbul folosit pentru denumirea acţiunii.
Cât priveşte alte limbi, se poate observa, de pildă, că în rusă întâlnim o denumire asemănătoare: KanbKa, în vreme ce, pentru aceeaşi noţiune, engleza foloseşte sintagmele: loan translation şi translation loan word, coexistente, ce-i drept, cu numele calque. în germană diversele tipuri de imitaţie sunt denumite în funcţie de nivelul la care se produce interferenţa: Lehnubersetzung, Lehnprăgung, Lehnbildung, Lehnschdpfung, Ubersetzungsentlehnung, Ubersetzungslehnwort sau Abklatschu, iar în lingvistica finlandeză, unii cercetători întrebuinţează termenul typomes, prescurtare de la phraseotypomes12.
Care dintre aceste denumiri este cea mai potrivită? Termenul calc are dezavantajul că nu poate indica decât global fenomenul, lipsindu-i precizia pe care o au termenii din lingvistica germană. Pe de altă parte însă el este scurt şi poate fi folosit ca denumire generică pentru orice tip de imitaţie, alăturarea anumitor determinanţi fiind în măsură să indice nivelul la care se produce copia13 14.
Ca procedeu intern de îmbogăţire a vocabularului, calcul presupune alăturarea unor elemente formative indigene. Astfel, dacă în compusul bunăstare recunoaştem în cele două elemente constitutive adj. bună şi subst. stare, modelul care a stat la baza acestei formaţii nu poate fi unul românesc, întrucât sintaxa limbii române presupune postpunerea şi nu antepunerea adjectivului faţă de substantiv. în acest caz, ca şi în alte situaţii similare, trebuie să acceptăm existenţa unui prototip străin, şi anume a germ. Wohlstandu. Compusul românesc a luat naştere prin traducerea fiecărui cuvânt în parte: germ. Wohl a fost redat prin rom. bună, iar
9	Vezi Graziado Isaia Ascoli, Saggio di morfologia e lessicologia soprasilvana, cap. Materia romana e spirito tedesco, în „Arch. Glott. Ital.”, 7, 1880/83, p. 556-562.
10	Ibidem, p. 560.
11	Pentru aceste denumiri, vezi: Charles Bally, Linguistique generale et linguistique frangaise, Beme, 1950, p. 304, n° 499; cf. J Marouzeau, Lexique de la terminologie linguistique, Paris, 1951, p. 41-42; B. Migliorini, Calco e irradiazione sinonimica, în Boletin del Instituto Caro y Cuervo, Bogota, 4, 1948, p. 14—15; George Thomas, The Calque - An International Trend in the Lexical Development of the Literary Languages of Eighteenth-Century Europe, în „Germano-Slavica. A Canadian Journal of Germanic and Slavic coparatives Studies”, 1975, nr. 6, p. 21-41; Eugen Munteanu, Studii de lexicologie biblică, Iaşi, 1995, p. 155.
12	O. J. Tallgren-Tuulio, Locution fîgurees calquees et non calquees. Essai de classification pour une serie de langues litteraires, în „Memoires de la Soci&e neo-philologique de Helsingfors”, IX (1932), p. 283.
13	în acest sens, George Thomas spune despre denumirea calc că aceasta „can be modified by an adjective or prefix to designate various types of the phenomenon, e.g. half- (or semi-) calque, near-calque, syntactical calque, phraseological calque (cf. G. Lehsnyntax, Lehnwendung)” (op. cit., p. 22).
14	Vezi DA, s.v. bun, DEX2, s.v. bunăstare.
13
Stand prin corespondentul românesc stare. Astfel, putem spune că rom. bunăstare este un calc lingvistic, apărut prin traducerea fidelă a germ. Wohlstand, traducere care a ţinut cont de forma internă a compusului.
Faptul că orice calc lingvistic, indiferent de natura sa, presupune coexistenţa unei structuri străine şi a unor elemente lingvistice proprii limbii în care se produce imitaţia, îndreptăţeşte afirmaţia potrivit căreia fenomenul discutat se situează la intersecţia dintre mijloacele interne şi externe de îmbogăţire a limbii.
Importanţa pe care calcul o are în evoluţia unei limbi a atras atenţia lingviştilor care, în studiile pe care le-au consacrat acestui subiect, s-au străduit să surprindă esenţa fenomenului şi să-l clasifice în funcţie de aspectele particulare pe care formele apărute prin calchiere le reflectă15. Rezultatele la care s-a ajuns au fost de foarte multe ori contradictorii, ceea ce dovedeşte complexitatea fenomenului, a cărui importanţă a fost recunoscută chiar şi de către unii cercetători care nu au fost preocupaţi în mod direct de studierea sa. Elocventă în acest sens este afirmaţia lui Charles Bally: „On ne comprend pas encore l’extension et l’importance de cette forme de l’imitation, qu’on surprend dans Ies replis Ies plus caches de la langue, mais plus tard il apparaîtra que l’emprunt n’est qu’une variete d’une tendance generale, que sa diffusion est bien moins grande que celle du calque, et peut-etre prendra-t-on alors de plus haut la question du «Fremdwort». Le calque est appele â donner une nouvelle impulsion aux etudes lexicologiques; dans 50 ans on ne concevra plus de dictionnaire etymologique qui ne tiendra pas compte: 1) de la filiation semantique des sens, 2) de l’etude systematique des mots introduits par traduction”16.
15	Dintre cercetările consacrate fenomenului amintim pentru început: Kr. Sandfeld Jensen. Notes sur Ies calques linguistiques, în „Festschrift V. Thomsen”, Leipzig, 1912, p. 166 ş.u.; A. Debrunner, Griechische Bedeutungslehnworter im Latein, în «Festschrift F. C. Andreas», Lepizig, 1916, p. 16-32; Theodor Capidan, Calques linguistiques, în „Dacoromania”, I, 1920-1921, p. 331-336; Mirko Deanovic, Osservazioni sulle origini dei calchi linguistici, în Archivum Romanicum, XVII, 1934, p. 129-142; Al. Graur, Sur quelques types de calques, BL 4, 1936, p. 193-194; W. Betz, Die Lehnbildungen and der abendlăndische Sparachenausgleich, în «Beitrăge zur Geischichte der deutschen Sprache und Literatur», 67, 1945, p. 275-302; Bruno M'iglorini, Calco e irradiazione sinonimica, în Boletin del Instituto Caroy Cuervo, Bogota, 4, 1948, p. 14-28; H. Gneuss, Lehnbildungen und Lehnbedeutungen im Altenglischen, Berlin, 1955; Eugen Seidel, Elemente sintactice slave în limba română, Bucureşti, 1958, p. 125-140 (Cap. Teoria calcului lingvistic), Rizescu, Contribuţii; N. Molnâr, The Calques of Greek Origin in the Most Ancient Slavic Gospel Texts, în „Studia slavica”, Tom. X, Budapesta, 1964, p. 99-146; K. Schumann, Zur Typologie und Gliederung der Lehnprâgungen, în „Zeitschrifi fur slavische Philologie”, 32, 1965, p. 61-90; Theodor Hristea, Calcul lingvistic în Hristea, PE, p. 143-202; Boris Unbegaun, Le calque dans Ies langues slaves litteraires, în „Revue des Etudes slaves”, XII, 1932, p. 19-48; Roberto Gusmani, Per una tipologia del calco linguitico, Parte I, „Incontri linguistici”, 1, 1974, p. 21-50, Parte II, „Incontri linguistici”, 3/j, 1976-1977, p. 7-18; idem, Saggi sulTinterferenza linguistica, voi. II, Florenţa 1983, p. 3-76; Theodor Hristea, Calcul lingvistic ca procedeu de îmbogăţire a vocabularului, în Hristea, Sinteze, p, 100-121; Alexei Palii, Calchierea ca aspect al interferenţei limbilor (contacte moldo-ruse), Chişinău, 1991; Theodor Hristea, Types de calques en roumain, în „Balkan-Archiv”, Bând 11, Sudosteuropa-Schriften Bând 14, coord. Maria Iliescu şi Sanda Şora, Rumânisch: Typologie, Klassifikation, Sprachcharakteristik, Akten des Internationalen Kolloquiums der Sudosteuropa-Gesellschaft und des Instituts fur Romanische Philologie der Universităt Munchen, Tutzing, 30.03.-2.04.1993, Herausgegeben im Auftrag der Sudosteuropa-Gesellschaft, Munchen, 1996, p. 219-231; idem, Tipuri de calc în limba română, în LL, nr. 3-4, 1997, p. 10-29 etc.
16	Charles Bally, Trăite de stylistique franqaise, I, p. 51.
14
II. OPINII ASUPRA CALCULUI LINGVISTIC
1.	CALCUL ÎN LINGVISTICA GENERALĂ
Prima diferenţiere cunoscută de noi în interiorul categoriei calcului este cea făcută de Louis Duvau. Chiar dacă intenţia autorului nu a fost aceea de a oferi o clasificare a rezultatelor la care s-a ajuns prin amestecul dintre limbi (hybridation du langage în terminologia folosită de el), din prezentarea făcută rezultă două categorii distincte, privitoare la sensul, respectiv la forma cuvântului. Deşi nu foloseşte denumirea calc semantic, întâlnită ulterior la alţi autori pentru fapte de limbă similare, descrierea făcută de Louis Duvau surprinde foarte bine esenţa fenomenului: „Parmi Ies phenomenes de ce genre, le plus interessant est sans aucun doute l’emploi d’un mot d’une langue â partir d’une certaine epoque, ou dans une certaine region, dans un sens qui n’est point le sien, mais qui appartenait â un mot en pârtie synonyme de celui-ci dans une autre langue: quand deux groupes linguistiques differents entrent en contact, ces phenomenes se produisent immediatement en grand nombre”17. Cu privire la al doilea aspect al fenomenului, autorul consemnează: „Un autre phenomene d’hybridation est la creation dans une langue d’un mot nouveau, derive ou compose â l’aide d’elements existant deja dans cette langue, et ne se distinguant en rien par l’aspect exterieur des mots plus anciens, mais qui, en fait, n’est que le calque [s.n., M. S.I.] d’un mot existant dans la langue maternelle de celui qui s’essaye â un parler nouveau”18. Aceste calcuri sunt numite de autor calques d’expressions19. Chiar dacă denumirea suportă critici severe din cauza caracterului ambiguu, ea putând fi aplicată, la fel de bine, atât cuvintelor, cât şi expresiilor, meritul lingvistului francez este incontestabil acela de a fi constatat că rezultatele interferenţei limbilor pot să se producă atât în planul expresiei, cât şi în acela al conţinutului. Dacă astăzi este dezavuată opunerea calcului semantic celui lexical, cele două tipuri referindu-se, în fapt, la cuvânt şi constituind astfel o singură categorie, la momentul în care Duvau făcea diferenţierea respectivă, aceasta nu putea fi decât bine-venită.
Aceleaşi tipuri de calc sunt identificate în lingvistica germană de M. Singer20, care, pentru calcul semantic foloseşte numele Bedeutungsentlehnungen, în vreme ce pentru celălalt tip propune denumirea Bildungslenwdrter.
Referindu-se la rezultatele cercetărilor ştiinţifice consacrate calcului, Kr. Sandfeld Jensen nota două decenii mai târziu: „malgre l’importance de la matiere, on est encore bien loin de l’avoir examinee â fond”21. El constata că
17	Louis Duvau, op. cit., p. 191.
18	Ibidem, p. 191-192.
19	Ibidem, p. 192.
70 Vezi M. Singer, Betrăge zur vergleichenden Bedeutungslehre, în „Zeitschrift ftir deutsche Wortforschung” 3, 1902, p. 220-237, 4, p. 125-132.
21 Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur Ies calques linguistiques, p. 166.
15
cercetările în domeniu se refereau mai ales la exemple şi mai puţin la metodă22. Acest fapt l-a determinat să abordeze nu numai practic problema calcului, ci şi teoretic. în opinia sa, calcurile lingvistice pot fi împărţite în trei categorii: împrumutul semantic, care constă în aceea că „le sens d’un mot s’elargit d’apres Ies significations du mot correspondant d’une autre langue”23. Printre exemple se numără pol. şi ceh. zamek care, pe lângă „lacăt, broască”, capătă înţelesul de „castel” ca urmare a influenţei germ. Schloss, folosit în ambele accepţii. A doua categorie este formată de cuvintele în cadrul cărora „la traduction sert â la formation de mots nouveaux, p. ex. decouvrit > all. entdecken, reveler > all. entschleiren. Cette categorie comprend des mots composes ou derives”24. (în funcţie de modul de transpunere a derivatului sau a compusului străin sunt distinse mai multe categorii, asupra cărora vom reveni25.) în sfârşit, al treilea tip de calc este acela în care „on traduit des toumures de phrase et de locutions”26. Dintre exemplele citate amintim expresia fr. faire la cour, care, calchiată în germană, a dat den Hof machen. în concluzie, se poate spune că în 1912, c&nd Sandfeld Jensen îşi publica articolul, se putea vorbi despre trei tipuri de calc, numite în terminologia actuală calc semantic, calc lexical de structură morfematică şi calc frazeologic.
în lingvistica americană, o clasificare diferită am întâlnit la Einar Haugen27. Punctul de plecare în cercetarea pe care autorul amintit o întreprinde îl reprezintă o afirmaţie a lui Herman Paul, potrivit căreia toate împrumuturile pe care o limbă le face din alta presupun un grad minim de bilingvism28. Haugen vorbeşte despre mai multe tipuri de împrumuturi, printre care se numără şi calcurile. Terminologia şi clasificarea oferită de autor dă însă loc la interpretări, aşa cum se va vedea mai jos. Deşi consideră denumirea de împrumut nepotrivită, dat fiind faptul că fenomenul se produce fără consimţământul limbii din care se preiau elemente lingvistice, iar limba care împrumută nu restituie ce a luat, Haugen o acceptă, angajându-se să-i precizeze cât mai bine semnificaţia. înainte de a da o definiţie fenomenului, încearcă să surprindă etapele pe care vorbitorii bilingvi le parcurg în acest sens. Potrivit interpretării sale, fenomenul se desfăşoară astfel: 1. Atunci când trebuie să facă faţă unor situaţii lingvistice noi, orice vorbitor încearcă să reproducă tipare lingvistice învăţate anterior. 2. Printre noile structuri pe care le-ar fi putut învăţa se află şi unele care aparţin altei limbi decât celei materne; acestea ar putea fi, la rândul lor, reproduse de vorbitorul respectiv. 3. Dacă vorbitorul bilingv reproduce noi tipare lingvistice într-un alt context decât cel în care şi le-a însuşit, se poate spune că le-a „împrumutat” dintr-o limbă şi le-a introdus în alta.
22	Pentru limba germană este amintit studiul lui M. Singer, citat de noi mai sus, iar pentru limbile balcanice acela semnat de M. Papahagi în „Jahresbericht des Inst. f. rumăn. Spr.” zu Leipzig, p. 113 ş.u.
23	Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur Ies calques linguistiques, p. 167.
24	Ibidem, p. 168.
25	Vezi, mai jos, p. 72.
26	Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur Ies calques linguistiques, p. 172.
27	Vezi Einar Haugen, The Analysis of linguistic Borrowing, în „Language”, voi. 26, 1950, p. 210-231.
2® Vezi Herman Paul, Prinzipien der Sprachgeschichte, cap. 22, Halle, 1886.
16
în urma acestor constatări, Haugen consideră că împrumutul este încercarea de reproducere într-o limbă a unor modele întâlnite în alta („the attempted reproduction in one language of patterns previously found in another”29). El observă totodată că definiţia nu surprinde motivul pentru care vorbitorul recurge la împrumut şi nici nu arată dacă acesta este conştient de ceea ce face.
Pentru că împrumutul a fost definit ca un proces care implică o reproducere, orice încercare de a-i analiza desfăşurarea implică o comparaţie a tiparului cu imitaţia sa. Haugen numeşte tiparul original the model şi recunoaşte că împrumutul poate fi mai mult sau mai puţin asemănător cu acesta. Sunt distinse mai multe situaţii: împrumutul este pentru un vorbitor nativ considerabil diferit de model, ceea ce înseamnă că ne aflăm în faţa unei situaţii de învăţare parţială, datorate interferenţei altor factori, nenumite încă; dacă împrumutul este destul de asemănător cu modelul, astfel încât vorbitorul nativ l-ar putea accepta ca fiind al lui, se poate vorbi despre un import al modelului într-o altă limbă, soldat cu o inovaţie; dacă vorbitorul reproduce modelul într-un mod inadecvat, atunci în mod normal el a substituit un tipar asemănător cu altul din propria limbă.
Haugen observă că împrumutul a fost descris ca proces, nu ca stare. Cu toate acestea, notează el, cei mai mulţi dintre termenii cu care este denumit descriu mai degrabă rezultatele decât procesul în sine. Clasificarea tiparelor împrumutate implică termeni ca: loanword, hybrid, loan transîation sau semantic loan, denumiri care nu sunt în mod organic legate de procesul împrumutului în sine. Acestea sunt numai etichete pe care diferiţi autori le-au aplicat rezultatelor observate la împrumuturi („They are merely tags wich various writers have applied the observed results of borrowing”30).
Lingvistul american discută aceste categorii pe rând:
1.	Loanword (= „împrumut”) este, după opinia sa, termenul cel mai vag al grupului pentru că poate fi folosit pentru denumirea oricărei categorii ale acestuia. El este limitat însă în mod obişnuit la situaţiile în care vorbitorii preiau dintr-o limbă atât sensul, cât şi învelişul sonor al unui cuvânt. Exemplul ales de autor este al AmE31 shivaree, luat din fr. charivari, în care vorbitorii au preluat nu numai sensul, dar şi învelişul fonematic, cu o substituţie mai mare sau mai mică a fonemelor native.
2.	Hybrid (= „hibrid”) - termen folosit pentru a denumi împrumuturile (loanwords) în care numai o parte a învelişului sonor a fost importată, cealaltă fiind substituită cu o porţiune indigenă; ex. PaG a adoptat AmE plum pie în forma [blaUmopal], în care morfemul [pal] a fost importat, în vreme ce nativul [blaUmă] l-a substituit pe plum. în acest caz vorbitorul a analizat compusul în elementele lui constitutive. Dacă în primul caz era vorba despre o substituţie fonematică, aici este vorba şi despre o substituţie morfematică parţială.
29	Einar Haugen, op. cit., p. 212.
30	lbidem, p. 213.
31	Aici şi în continuare am lăsat neschimbate abrevierile folosite de Einar Haugen, care le explică astfel: AmE = American English; PaG = Pennsylvania German, AmPort = American Portuguesse. Vezi op. cit., p. 210, nota 3.
3.	Loan translation, numit în fr. calque\ exemplele alese de autor sunt preluate de la Kr. Sandfeld Jensen32: fr. presqu ’île, germ. Halbinsel, modelate după lat. pceninsula, sau germ. Wolkenkratzer, fr. gratte-ciel, sp. rascacielos, apărute după modelul engl. skyscraper. Pe bună dreptate autorul se întreabă dacă aceste situaţii nu sunt cumva doar o extindere a procesului observat la hibrizi, nedeosebindu-se de aceştia decât prin aceea că, în loc să substituie doar o jumătate din cuvânt, vorbitorul l-a înlocuit în întregime. A fost împrumutat un tipar particular, anume combinaţia a două elemente ale unui termen compus, cu un nou sens, care nu rezultă din simpla alăturare a celor două părţi. Se poate remarca însă că, în mod greşit, situaţia este limitată la compuse, fiind excluse derivatele. Totodată, există şi exemple în care substituţia nu vizează exact o jumătate din cuvânt.
4.	Semantic loan = „împrumutul semantic” - este considerat a fi strâns legat de calc. Haugen dă ca exemplu AmPort. humoroso, folosit cu sensul AmE humorous „spiritual”, deşi în portugheză înseamnă numai „capricios”. Nu se importă deci elemente de structură formală, ci numai de sens, iar substituţia învelişului fonematic este completă. Haugen observă că a numi acest fenomen împrumut semantic înseamnă a ignora faptul că toate celelalte tipuri de împrumut descrise sunt, la rândul lor, şi semantice, numai că, adaugă el, în acest caz, noul sens este singura dovadă vizibilă a împrumutului. Totodată, constată că substituţia morfematică este completă33. Această adăugire ni se pare nu numai inutilă, ci şi generatoare de confuzii, întrucât nu este vorba de o înlocuire a morfemelor străine cu elementele indigene corespunzătoare, ci de o corespondenţă stabilită de vorbitori între două cuvinte care seamănă din punctul de vedere al aspectului sonor.
în funcţie de relaţia existentă între substituţia morfematică şi cea fonematică, Haugen ajunge la următoarele grupe de împrumut:
1.	Loanword - categorie care presupune import de morfeme, fără substituţie; orice import fonematic poate fi clasificat în raport cu gradul de substituţie fonematică: zero, parţială sau completă („any morphemic importation can be further classified according to the degree of its phonemic substitutions: none, parţial, or complete”);
2.	Loanblend - împrumutul mixt - grupă care implică în egală măsură substituţie morfematică şi împrumut, ceea ce necesită un anumit nivel de analiză a modelului imitat de către vorbitor; sunt incluşi aici numai hibrizii care implică identificarea unui model străin;
3.	Loanshift - substituţie morfematică fără împrumut. Aici intră ceea ce se denumeşte în mod obişnuit prin loan translations, nume păstrat de autor, şi prin semantic loan. Termenul shift „schimbare” este, în opinia sa, inspirat, pentru că faptele de limbă pe care le denumeşte apar, în limba care împrumută, numai ca schimbări funcţionale ale morfemelor native. Se ignoră, totuşi, faptul că, pe lângă schimbarea morfemelor străine cu cele indigene, este vorba şi despre împrumut,
“ Kr. Sandfeld Jensen, Die Sprachwissenschaft, Leipzig and Berlin, 1915, p. 69, apud Einar Haugen, op. cit., p. 214.
33 Einar Haugen, op. cit., p. 214.
18
care de această dată nu presupune materialul lingvistic, ci „spiritul” după care morfemele străine se combină, altfel spus „forma internă”.
Despre loan translations Haugen spune că au jucat un rol important în dezvoltarea mukor limbi. Printre exemple se numără gr. sympătheia, reprodus prin importare în engleză (sympathy) şi prin substituţie morfematică în latină (,compassio), în germană (Mitleid), în daneză (Medlidenhed) şi în rusă \co6oJieotcnoeaHue). Haugen precizează că substituţia morfematică se poate extinde la fraze întregi, fără a arăta însă în ce condiţii: „We may caii these SYNTACTIC SUBSTITUTIONS [s.a.], and include such expressions as ArnPort. responder para tras ’to talk back’ ”34.
*
Este surprinzătoare, în această clasificare, separarea hibrizilor de calcuri, deşi anterior autorul observase legătura dintre cele două clase, atunci când vedea în calcuri o prelungire a categoriei hibrizilor. Clasificarea oferită de lingvistul american este utilă în măsura în care oferă o imagine asupra modului în care se realizează împrumutul lingvistic în general, rezultatele la care ajunge el reprezentând mai degrabă puncte de plecare pentru cercetări ulterioare. Dacă, în ceea ce priveşte felul în care se concretizează împrumutul în funcţie de model, ar putea fi acceptată o clasificare în trei categorii de bază, nu la fel stau lucrurile atunci când punctul de referinţă îl constituie calcul. Nu se poate trece cu vederea faptul că şi hibrizii reprezintă, în fapt, calcuri lingvistice rămase la jumătatea drumului, în care traducerea sau substituţia morfematică s-a produs parţial, dar modelul, tiparul sau forma internă a fost împrumutată integral. Iar privitor la denumirile folosite de Haugen, import şi substituţie, se poate constata că acestea nu reprezintă altceva decât ceea ce majoritatea lingviştilor au numit împrumut, respectiv traducere.
*
Pentru limba rusă N. M. Shanski35 vorbeşte despre trei tipuri de calc, dintre care două afectează fondul lexical: KCuibKU cJioeoo6pa306amejibHbie şi KOJibKU ceMaHmunecKue, iar celălalt fondul frazeologic: (jjpa3eojioemecKue Kcuibm. Aceeaşi clasificare, cu unele diferenţe terminologice, a fost operată de L. Gâldi36: KasibKU ceMaHmmecKue, KOJibKU e coâcmeenuoM CMhicne cjioea, (ppa3eojioemecKite KCuibKU.
Demnă de a fi luată în consideraţie este contribuţia lui Kurt Schumann37 la teoria calcului lingvistic. în acord cu terminologia propusă de W. Betz38, pentru * *
34 Haugen, op. cit., p. 220.
* N. M. Shanski, Jlexcunecxiie u (jjpcueaioemecKue xajibKu 6 pyccKOM fttbixe, în „PyccKHH h3mk b lUKOJie”, nr. 3, 1955, p. 28-35.
L. Gâldi, Cnoea poMancKoeo npoucxoycdenun 6pyccxoM H3bixe, IV, în MedtcdyHapodubiu CT>e3d cnacucrnoe, Moscova, 1955, p. 66-76.
Vezi Kurt Schumann, Die grieschichen Lehnbildungen und Lehnbedeutungen im Altbulgarischen, Berlin-Wiesbaden, 1958.
Vezi W. Betz, Der Einflufi des Lateinischen auf den cilthochdeutschen Sprachschatz, Der Abrogans, Heildelberg, 1936; idem, Deutsch and Lateinsch. Die Lehnbildungen der altochdeutschen Benediktinregel, Bonn, 1949.
19
care toate împrumuturile. nonfonetice sunt denumite Lehnprăgungen, Shuman propune următoarea clasificare:
1.	Lehniibersetzung: traducerea unui cuvânt străin, element cu element, fie compus (ex. germ. Um-stand, după lat. circum-stantia), fie derivat (ex. got. bok-areisy după gr. ypappar-EVţ);
2.	Lehniibertragung: traducerea mai liberă a unui cuvânt, analog doar parţial cu originalul (ex. germ. Vaterland, după lat. patria, germ. Halbinsel, după lat. pceninsuld)\
3.	Lehnbedeutung: însuşirea unui sens nou pe baza unei analogii cu modelul străin (ex. fr. a//e, engl. wing, germ. Fliigel, rus. Kpbino sunt folosite şi cu sensul „aripă a unei armate”, ca urmare a influenţei exercitate de lat. ala, care are două sensuri: 1. „aripă”; 2. „aripă a unei armate”);
4.	Lehnwertdung: presupune împrumutarea unor expresii pe baza analogiei cu locuţiuni străine (ex. v. bg. wkCTBHe tbophth, după gr. nopelav nomv\ germ. den Hof machen, după fv.faire la cour)\
5.	Lehnsystem: este vorba, pe de o parte, de preluarea unei funcţii sintactice străine (ex. v.bg. Aipe în propoziţie interogativă = gr. ev. B'knpAuiAAUie h aipe HkTo BHAHT'k = gr. 87rr|pG)Ta autov, ei Ti p^ercei) şi, pe de altă parte, de reconstruirea tiparului unor locuţiuni străine sau construcţii străine (ex. v.bg. aath A^fw* CBOHR H3BABA6NH8, după gr. Sovvai rrjv y/vxvrjv avrov Ăvrpov39.
Pentru termenii hibrizi, Betz foloseşte denumirea Teillehnworter, clasă pe care nu o include în categoria calcului (.Lehnprăgungen), ci a împrumutului (Lehnwdrter). De pildă v.sb. Boro-cTHrk, după gr. xeO’OTvyrjc;. La fel procedează şi Schumann, care separă acest tip de neologisme de Lehnprăgungen şi neagă existenţa calcului, fiind de părere că este vorba despre noi cuvinte create cu ajutorul unor elemente lexicale străine. O categorie aparte o reprezintă la Schumann Lehngliedzusatz, care presupune contaminarea între o traducere analogă (Analogiesetzung) şi un calc (.Lehniibersetzung). Este vorba de exemple ca v.bg. AOBporoB’tMN'k, după gr. evXaPrjq. Spre deosebire de Betz, care include în clasa Lehnbildungen calcurile denumite Lehniibersetzungen, Lehnubertragungen şi Lehnschopfungen, Schumann consideră că în această clasă trebuie să intre şi ceea ce el a numit Lehngliedzusatz. Totodată, absenţa din studiul său a informaţiilor privitoare la Lehnwendungen şi Lehnsyntax se explică prin faptul că obiectul cercetării sale îl constituie cuvântul luat izolat.
*
Atât terminologia germană, cât şi cea engleză, privitoare la aspectele pe care le îmbracă imitaţia la nivelul limbii, au avantajul preciziei. Denumirile sunt însă prea lungi şi greu de pronunţat pentru un străin. Aşa se explică faptul că în lingvistica generală a fost preferată denumirea generică de calque, mult mai sugestivă decât Lehniibersetzung sau loan translation, care caracterizează numai
39	Kurt Shumann, op. cit., p. 1-2.
20
anumite aspecte ale fenomenului. Astfel, termenul internaţional calque poate trimite la oricare dintre aspectele pe care imitaţiile lingvistice le pot avea, în vreme ce denumirile celelalte nu se pot referi decât la copiile apărute la nivelul lexicului în formarea derivatelor sau a compuselor.
Cât priveşte cuvintele hibride, denumite de Betz Theillenwdrter, iar de Haugen loanblends, suntem de părere că acestea sunt strâns legate de calcuri, dat fiind faptul că în formarea lor se împrumută modul de organizare a morfemelor unui cuvânt străin. în lingvistica rusă aceste forme au fost denumite nonyKcuibKa40. A denumi asemenea termeni hibrizi, pentru a desemna faptul că în alcătuirea lor intră elemente formative ce aparţin unor limbi diferite, înseamnă a reduce caracteristica de amestec, pe care calcul o presupune, doar la acest aspect.
2.	CALCUL LINGVISTIC ÎN LUCRĂRILE CERCETĂTORILOR ROMÂNI
Una dintre primele lucrări româneşti în care se fac referi la calc este Introducere în lingvistică, ediţia a doua41, unde calcul este discutat în capitolul intitulat Schimbări de vocabular, semnat de Angela Vasiliu. Autoarea citată afirmă că „pe lângă împrumutul direct, poate exista şi o formă mascată, indirectă de împrumut. în cazul împrumutului indirect se copiază numai modul de organizare a cuvântului în limba de origine. Acest procedeu de copiere a modului de organizare a unui cuvânt din altă limbă se numeşte calc”42. Fără a se preciza criteriul care stă la baza clasificării formelor acestui tip de împrumut, se afirmă că există trei tipuri de calc: cel lexical, semicalcul şi calcul semantic. în interiorul categoriei calcului lexical se vorbeşte despre existenţa calcurilor savante, fără a se menţiona condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un calc pentru a putea fi considerat savant. Tot aici sunt incluse şi calcurile care presupun copierea unor „expresii întregi”, fapt care încalcă definiţia dată anterior, potrivit căreia procedeul constă în „traducerea elementelor componente ale unui cuvânt”, nu ale unei expresii. Nu pot fi deci încadrate în aceeaşi categorie calcuri ca nu-mă-uita, apărut după modelul germ. Vergifimeinnicht, şi muncă în acord, expresie al cărei model îl constituie rus. aKopdncm paâoma. Cele două exemple aparţin unor tipuri diferite de calc.
Dacă diferenţa dintre calcul lexical şi semicalc constă, potrivit celor consemnate în ediţia citată, în modul de traducere - integrală, în primul caz, şi parţială, în cel de-al doilea, - a elementelor constitutive ale cuvântului străin, este de neînţeles includerea unui exemplu ca autostradă, format după germ. Autobahn, în rândul calcurilor lexicale. Dat fiind faptul că prima parte a cuvântului, auto-, a fost împrumutată şi numai cea de-a doua tradusă: Bahn = stradă, compusul respectiv este, potrivit clasificării propuse, rezultatul unui semicalc.
40	L. A. Bulahovski, Beedenue e fauKOSHamie, Moscova, 1953, p. 124-127.
41	Lucrarea, elaborată de un colectiv sub conducerea lui Al. Graur, a apărut la Bucureşti, în
1955.
42	Op. cit., p. 134-135.
21
Asemenea erori de interpretare dovedeau că fenomenul calchierii este insidios şi uneori greu de recunoscut sau de clasificat. O lucrare consacrată exclusiv studierii calcului şi rolului acestuia în îmbogăţirea limbii se impunea cu necesitate şi a apărut, în 1955, sub semnătura lui Ion Rizescu43.
Lingvistul român îşi propune, în această monografie, să elucideze mai multe aspecte privitoare la calc. Pe lângă clasificarea fenomenului, autorul intenţionează să stabilească graniţele care există între calc, traducerea propriu-zisă şi împrumut, în scopul înlăturării confuziilor care există între acestea; să afle dacă expresiile figurate pot fi copiate, sau să vadă în ce măsură acest tip de împrumut afectează lexicul românesc.
în ceea ce priveşte tipurile de calc identificate, Ion Rizescu afirmă că „în general, calcurile se pot împărţi în: lexicale şi gramaticale. Primele se referă la cuvinte, celelalte la diferite procedee gramaticale”44. în rândul calcurilor lexicale se face o distincţie între calcurile semantice şi cele care „se manifestă prin traducerea elementelor componente purtătoare de sens ale unui cuvânt”, acestea putând fi totale sau parţiale45.
Pentru cel de-al doilea subtip autorul respinge denumirea de calque-traduction, propusă de S. Ullmann46, considerând că aceasta ar putea da naştere la confuzii. Dat fiind faptul că în teoria calcului lingvistic un loc aparte îl constituie problema privitoare la raportul dintre calc şi traducere, categorii care de multe ori se confundă între ele, temerea autorului este justificată. El nu propune însă o denumire mai adecvată, lăsând rezolvarea în seama viitorilor cercetători preocupaţy de acest aspect. Dintre exemplele de calcuri semantice citate de autor, amintim substantivul carte, care în română a avut iniţial sensul de „scrisoare”. Sub influenţa cuvântului vechi slav knhta, carte a căpătat şi sensul de „operă literară scrisă”, întrucât „în v. sl. avea ambele înţelesuri de ’ carte5 şi de 'scrisoare5 ”47 48. în rându) calcurilor lexicale, numite ulterior în studiile de specialitate calcuri de structură, se distinge între calcurile totale (cincisutist, calc după rus. mmuconmuK) şi cele în care se traduce numai o parte a cuvântulu{ {surprinde traduce numai cea de-a doua parte a fi*, surprendre, prima fiind împrumutată). Astfel de construcţii „în care o parte se împrumută, iar alta se ia din resursele interne ale limbii, le numim semicalcuri sau semiîmprumutur'C*%.
în rândul calcurilor lexicale sunt introduse şi expresiile care au la bază un model străin. Astfel, casă de naşteri, colţul roşu reprezintă, în opinia sa, calcuri lexicale după rus. podwibHbiu doM, respectiv KpacHbiuyeoji. Argumentul autorului îl constituie faptul că aceste expresii contribuie la îmbogăţirea vocabularului, asemenea calcurilor semantice sau a celor în care se traduc elementele componente In realitate însă asemenea calcuri, numite mai târziu de către alţi autori calcuri
4? Vezi Rizescu, Contribuţii.
44	Ibidem, p. 6.
45	Ibidem, p. 8.
46	Precis de semantique franţaise, Berna, 1952, p. 205.
47	Rizescu, Contribuţii, p. 7.
48	Ibidem, p. 11.
22
frazeologice, contribuie la îmbogăţirea frazeologiei româneşti, disciplină de sine stătătoare, dar care la un moment dat a fost considerată de unii cercetători ca fiind o ramură subordonată fie lexicologiei, fie sintaxei.
Identificarea calcului frazeologic cu cel lexical, pe de o parte, şi cu cel sintactic, pe de altă parte, se întâlneşte şi la G. Mihăilă49, într-un articol apărut cu doi ani înaintea lucrării lui Ion Rizescu, amintită mai sus. Astfel, cunoscutul slavist introducea în categoria calcului lexical şi exemple ca uzina automată şi grafic orar, la baza cărora stau modelele ruseşti 3aeod aemoMam, respectiv nacoebiu epa<puK, care constituie, în realitate, calcuri frazeologice. Acest fapt pare şi mai surprinzător, dacă ţinem seama că despre categoria calcului frazeologic se vorbeşte câteva rânduri mai jos: „mult mai răspândite sunt aşa-numitele calcuri sintactice (frazeologice), traduceri ale unor combinaţii de cuvinte existente în limba rusă5’50, în această categorie sunt incluse exemple ca: educaţia marxist-leninistă, după rus. MapKCucmKO-JiemincKoe eocnumauue, întrecere socialistă, după rus. cotţuanucmmecKoe copeeuaeanue, gazeta de perete, după rus. cmema3ema.
O concepţie mult mai unitară asupra calcului lexical se întâlneşte la N. A. Ursu51, care, referindu-se strict la această varietate a procedeului, distinge în interiorul ei trei subtipuri: calcul lingvistic integral, calcul parţial sau semicalcul şi calcul semantic52. Meritul clasificării oferite de N. A. Ursu constă în primul rând în faptul că nu opune, ca alţi lingvişti, calcul semantic celui lexical. în ceea ce priveşte terminologia folosită, oferă o altă denumire semicalcului, şi anume aceea de calc parţial. Din păcate exemplele specifice fiecărei clase în parte nu sunt întotdeauna bine alese, aşa încât uneori, alături de calcuri autentice, sunt enumerate şi traduceri.
Ion Ştefan53 limitează denumirea de calc lexical numai la calcurile formate prin compunere sau derivare, argumentând, neconvingător totuşi, că numai acestea contribuie efectiv la îmbogăţirea lexicului cu noi cuvinte, în vreme ce calcul semantic sporeşte sensurile unui cuvânt existent deja în limbă54. Despre calcul gramatical acelaşi autor spune că poate fi morfologic sau sintactic55.
într-un capitol special, intitulat Teoria calcului lingvistic, în care se ocupă în special de calcul sintactic, E. Seidel56 vorbeşte in treacăt despre existenţa calcurilor fonetice şi fonologice. întrucât nu explică în ce ar consta acestea şi nici nu oferă vreun exemplu, este greu de presupus ce fapt de limbă l-a condus pe autor la concluzia că o anumită formă ar fi rezultatul unui calc fonetic, respectiv fonologie.
49	Vezi G. Mihăilă, Observaţii asupra influenţei ruse în vocabularul limbii române contemporane, în LR, III, 1954, nr. l,p. 27-35.
50	Ibidem, p. 31.
51	N. A Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, Bucureşti, 1962, p. 117-119.
52	Ibidem, p. 118.
53	Calcul lingvistic, în LR, 4, XII, 1963, p. 335-346.
54	Ibidem, p. 336.
55	Ibidem, p. 338.
56	Elemente sintactice slave în limba română. Bucureşti, 1958, p. 125.
23
Theodor Hristea este lingvistul român cu cele mai multe contribuţii teoretice la studierea calcului lingvistic57. în numeroasele studii consacrate problemelor calcului, autorul şi-a propus şi a reuşit întotdeauna cu succes să elucideze confuziile existente nu numai în clasificarea procedeului, ci şi în cazul fiecărui tip de calc în parte.
încă din primul studiu, intitulat Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), Domnia Sa prezintă aspecte inedite şi edificatoare în acelaşi timp pentru tipologia calcului. Sunt identificate aici patru tipuri fundamentale de calc lingvistic: 1. calcul lexical, despre care se precizează că poate fi de sens sau de structură,; 2. calcul frazeologic, cu diverse subdiviziuni; 3. calcul lexico-frazeologic; 4. calcul gramatical, la rândul lui, de două feluri: morfologic şi sintactic58. Astfel, pentru prima oară este intuită existenţa unui tip combinat de calc, plasat, în clasificarea reputatului lingvist român, la punctul trei. Totodată, exemplele prezentate pentru fiecare tip de imitaţie sunt cât se poate de transparente, aşa încât definiţiile pot fi uşor înţelese.
Aspectele teoretice examinate în articolul apărut în 1965 sunt reluate de Theodor Hristea şi dezbătute pe larg într-o lucrare fundamentală pentru cercetarea etimologică, apărută trei ani mai târziu, în care sunt analizate, aşa cum o anunţă titlul, mai multe probleme ridicate de cercetarea originii cuvintelor59. Un loc important în această lucrare este consacrat, prin urmare, calcului lingvistic60. După ce face o sinteză critică a principalelor lucrări consacrate acestui procedeu mixt de îmbogăţire a vocabularului, lingvistul român oferă propria clasificare, însoţită de comentarii adecvate şi exemple edificatoare.
Despre calcul semantic, Theodor Hristea precizează că „spre deosebire de împrumutul propriu-zis, [...] constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent deja într-o limbă, după modelul corespondentului său dintr-o altă limbă, care este
57	Vezi: Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române .actuale (calcuri lingvistice), în „Romanoslavica”, XII (1965), p. 315-326; Le calque de structure dans la langue roumaine, în RRL, tom XII, 1967, nr. 4, p. 279-289; Tipuri de calc lingvistic, în SCL, 18, nr. 5, 1967, p. 507-527; Calcul lingvistic, în Hristea, PE, p. 143-202; Un calc lexical de structură:
floarea-soarelui, în SCL, 24, nr. 5, 1973 (Omagiu lui Iorgu Iordan la a 85-a aniversare), p. 565-567; Calcul internaţional, în SCL, XXVI, nr. 5, 1975, p. 499-504; Romanian Vocabulary and Etymology, în voi. colectiv Current Trends in Romanian Linguistics, Bucureşti, 1978, p. 203-254; Calcul lingvistic ca procedeu de îmbogăţire a vocabularului, în Hristea, Sinteze, p. 100-121; Probleme de cultivare şi de studiere a limbii române contemporane, Bucureşti, 1994, p. 87-94; Contribution â l 'etude de l 'influence frangaise sur le roumain, în Analele Universităţii Bucureşti (Limba şi literatura română), XLIV (1995), p. 7-23; Criterii de diferenţiere a formaţiilor interne de împrumuturi, AUB, 1973, nr. 1, p. 148; Types de calques en roumain, în „Balkan-Archiv”, Bând 11, Sudosteuropa-Schriften Bând 14, coord. Maria Iiiescu şi Sanda Şora, Rumănisch: Typologie, Klassiflkation, Sprachcharakîeristik, Akten des Intemationalen Kolloquiums der Sudosteuropa-Gesellschaft und des Instituts fur Romanische Philologie der Universitat Munchen, Tutzing, 30.03.-2.04.1993, Herausgegeben im Auftrag der Sudosteuropa-Gesellschaft, Munchen, 1996, p. 219-231; Tipuri de calc în limba română, în LL, nr. 3-4, 1997, p. 10-29.
58	Vezi idem, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice)9 p. 316.
59	Vezi Hristea, PE.
60	Ibidem, capitolul Calcul lingvistic, p. 145-202.
24
întotdeauna un cuvânt polisemantic”61. Calcurile semantice din limba română sunt împărţite în două categorii, „după vechimea în limbă a cuvântului care şi-a îmbogăţit conţinutul semantic prin calc”62. în prima categorie, alcătuită din cuvinte vechi, îmbogăţite cu sensuri neologice prin calchiere, sunt incluse exemple ca mişcare, folosit cu sensul „acţiune sau curent care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activităţi de interes general, al unei idei sau al unei concepţii”, ca urmare a calchierii ff. mouvement şi rus. deiotcenue63 64. Cealaltă categorie, alcătuită din neologisme îmbogăţite semantic prin calc, cuprinde exemple ca fruct, folosit şi cu sensul figurat „produs sau rezultat al unei munci, activităţi, experienţe etc.” sub influenţa fr. fruitM.
Despre noul tip de calc identificat, lexicologul român consemnează: „înţelegem prin calc lexico-frazeologic un calc combinat: frazeologic, pentru că este copiată, prin traducere literală, structura unei întregi unităţi frazeologice, şi lexical, întrucât e împrumutată, totodată, şi structura unuia dintre elementele' constituente ale unităţii frazeologice respective. Aceasta duce nu numai la apariţia unei noi îmbinări frazeologice în limba care a fost influenţată, ci şi la crearea unui cuvânt nou (simplu sau compus), care intră în structura acelei unităţi frazeologice”65. Un exemplu de asemenea calc îl constituie frazeologismul stihie mic-burgheză, copie fidelă a rus. Meni<o6ypoicya3HaR cmuxm66 67.
Prin cercetările lui Theodor Hristea, problemele teoretice ridicate de tipologia calcului lingvistic erau lămurite.
Ca urmare, o concepţie mai unitară, privitoare la calc, se constată în ediţia a treia a Introducerii în lingvistica’7, apărută la patru ani după Probleme de etimologie. Angela Vasiliu aduce aici unele îmbunătăţiri clasificării din ediţia a doua, în sensul că nu mai opune calcul lexical semicalcului, pe de o parte, şi calcului semantic, pe de altă parte. Este însă surprinzător faptul că, deşi, aşa cum am constatat mai sus, cercetările avansaseră în domeniul calcului, îmbogăţind clasificările anterioare cu noi tipuri, rezultatele acestora nu se regăsesc în ediţia de faţă, cu toate că, la capitolul dedicat bibliografiei, este menţionată lucrarea lui Theodor Hristea. Se aminteşte astfel numai despre calcul lexical ca despre o categorie de sine stătătoare ce îmbracă două aspecte: calcul semantic şi calcul de structură. în interiorul calcului de structură se distinge între existenţa unui calc total, în care sunt traduse toate elementele componente ale cuvântului, şi altul parţial, care presupune traducerea incompletă a cuvântului străin, partea netradusă fiind împrumutată. Fiecare categorie este ilustrată prin exemple şi dacă în cazul calcului de structură total nu s-ar fi strecurat un exemplu din cea de-a doua categorie (este vorba despre autocritică, copiat după modelul rus. caMOKpumma, presupus a sta şi la baza germ Selbstkritik; atât în română, cât şi în germană, partea
61	Hristea, PE, p. 152.
62	Ibidem, p. 154.
63	Ibidem, p. 154-155.
64	Ibidem, p. 158.
Ibidem, p. 185.
66	Ibidem.
67	Introducere în lingvistică, ediţia a Ill-a revizuită şi adăugită, Bucureşti, 1972.
25
a doua a compusului rămâne neschimbată, ceea ce înseamnă că ne aflăm în prezenţa unui calc de structură parţial), clasificării nu i s-ar fi putut reproşa decât faptul că se rezumă numai la o parte dintre calcurile specifice limbii române. In încheiere se afirmă că „se calchiază şi expresii sau locuţiuni”68, fără a se preciza însă în care categorie intră asemenea calcuri. Este vorba despre expresii ca: a se ţine la curent, după fr. se tenir au courant\ a induce în eroare, după ff. induire en erreur\ măiestrie artistică, după rus. xydootcecmeenHoe Macmepcmeo; muncă de răspundere, după rus. omeemcmeenHax paâoma.
Erorile şi confuziile care au continuat să se înregistreze în domeniu l-au determinat pe Theodor Hristea ca, în ediţia a treia a Sintezelor de limba română, unde a semnat şi în calitate de coordonator, să includă un capitol special, dedicat Raportului dintre calc, traducere şi împrumutul lexicat'9. Spre deosebire de predecesorii săi, el reuşeşte şi de această dată să elucideze problema nu numai în teorie, ci şi în cercetarea aplicată, susţinută de un număr bogat de exemple70.
în cea mai recentă contribuţie a sa, Tipuri de calc în limba română, acelaşi autor completează clasificarea propusă în lucrările anterioare cu două tipuri mixte de calc, face unele precizări referitore la caracteristicile fenomenului, corectând totodată unele interpretări eronate, întâlnite în dicţionare sau în lucrările de specialitate. în preambul, Domnia Sa face următoarea constatare: „Cu destulă siguranţă, se poate afirma că nici în lingvistica generală calcul nu a fost studiat pe măsura importanţei pe care o prezintă. Clasificările care îmi sânt cunoscute şi asupra cărora m-am oprit în lucrările anterioare mi se par susceptibile de multe obiecţii, întrucât nu se întemeiază pe un material de fapte suficient de bogat şi de variat, care să provină nu numai din diverse idiomuri, dar şi din diversele compartimente ale aceleiaşi limbi. Unele lucrări fundamentale de lingvistică generală ignorează totalmente calcul, iar altele abia îl menţionează, îl reduc numai la vocabular sau îl tratează mult prea sumar chiar atunci când sânt consacrate contactului dintre limbi. Există, desigur, şi autori care, deşi n-au tratat problema calcului sistematic sau în detaliu, au recunoscut, totuşi, bogăţia, complexitatea şi, în general, marea importanţă a acestui fenomen lingvistic”71.
în funcţie de acele compartimente ale limbii care se îmbogăţesc prin calc şi, în acelaşi timp, de ceea ce se copiază, autorul citat consideră că se poate vorbi, în primul rând, despre trei tipuri fundamentale de imitaţie: calcul lexical, calcul gramatical şi calcul frazeologic. Theodor Hristea observă că acestea „se pot combina între ele dând naştere la alte trei tipuri, care ar trebui numite: calc l exico-gramatic al, calc lexico-frazeologic şi calc frazeologico-gramatical (fiecare dintre ele cu subdiviziuni)”72. Semnalarea acestor tipuri mixte sau
68	Ibidem, p. 137.
69 Vezi Theodor Hristea, Raportul dintre calc, traducere şi împrumutul lexical, în Hristea, Sinteze, p. 103-106.
70	Pentru detalii vezi, mai jos, Calcul, traducerea şi împrumutul.
71	Vezi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. ICt-l 1.
72	Ibidem, p. 12. Vezi şi idem, Contribution ă l’etude de Vinfluence framşaise sur le roumain (calques linguistiques), în AUB, XLIV (1995), p. 9, unde autorul invocă, de asemenea, existenţa a şase tipuri fundamentale de calc.
26
combinate73 reprezintă, cum am precizat mai sus, o noutate nu numai pentru lingvistica românească, ci şi pentru lingvistica generală. O perspectivă diferită de a predecesorilor săi o are Theodor Hristea şi în privinţa diverselor subdiviziuni care pot apărea în interiorul fiecărui tip de calc în parte. în aceste sens, de pildă, cu privire la calcul lexical, în care se imită forma internă a unui derivat sau compus străin, numit de autor calc lexical de structură morfematică, se observă că rezultatul calchierii poate fi mai mult sau mai puţin fidel modelului. în funcţie de acest aspect calcurile respective pot fi perfecte sau imperfecte. Aceeaşi distincţie poate apărea şi în interiorul categoriei calcului frazeologic.
*
Există o diversitate terminologică în felul în care fiecare limbă în parte denumeşte calcul lingvistic. Diferenţele rezultă, pe de o parte, din faptul că acest procedeu lingvistic acţionează în mai multe compartimente ale limbii şi, pe de altă parte, din aceea că unele forme calchiate, chiar dacă se situează la acelaşi nivel al limbii, pot să aibă caracteristici diferite. Calcul a fost denumit şi în funcţie de aceste diferenţe. Ilustrativă, în acest sens, este terminologia folosită în lingvistica germană cu privire la diferitele aspecte pe care le poate avea calcul produs la nivelul structurii morfematice a cuvântului.
O parte dintre erorile înregistrate în lingvistica românească izvorăsc din lipsa unor criterii de clasificare a calcului. Astfel, interpretarea calcului semantic şi a calcului lexical ca fiind două tipuri distincte de imitaţie ignoră compartimentul lingvistic în care aceasta se produce. Este greşită, de asemenea, opunerea calcului parţial, numit de unii lingvişti semicalc, calcului lexical, dat fiind faptul că o categorie nu o exclude pe cealaltă. Mai precis, se poate vorbi, în acelaşi timp, de calc lexical şi de calc parţial pentru aceeaşi formă apărută prin imitaţie. Există, desigur, o diferenţă între cele două aspecte şi aceasta este dată de perspectiva de analiză sau, mai precis, de criteriul de clasificare.
Cu excepţia lucrărilor semnate de Theodor Hristea, cercetările de până acum dovedesc faptul că autorii lor nu pornesc de la criterii unitare şi ferme în clasificarea calcului, fapt care a condus, de multe ori, la confuzii şi la erori. Statutul incert al frazeologiei, disciplină considerată de unii cercetători la un moment dat ca fiind subordonată sintaxei sau lexicologiei, a condus la interpretarea calcurilor frazeologice drept calcuri sintactice ori lexicale. întrucât topica este o problemă care vizează în general sintaxa, unele calcuri care pun probleme în această privinţă au fost în mod greşit considerate ca fiind sintactice.
73 în legătură cu aceste tipuri de calc, vezi mai jos, p. 125 ş.u.
27
PARTEA I
RELAŢIA DINTRE CALC ŞI FENOMENE LINGVISTICE SIMILARE
I.	CALCUL, TRADUCEREA ŞI ÎMPRUMUTUL
L Calc, traducere, împrumut - caracteristici comune ♦ 2. Raportul dintre calc şi traducere ♦2.1. Raportul dintre calcul lexical de structură morfematică şi traducere
♦	2.2. Raportul dintre calcul lexical de structură semantică şi traducere ♦ 3. Raportul dintre calc şi împrumut ♦3.1. Raportul dintre calcul lexical de structură morfematică şi împrumut ♦ 3.2. Raportul dintre calcul lexical de structură semantică şi împrumut
II.	CALCUL LINGVISTIC ŞI ECHIVALĂRILE SEMANTICE
III.	CAUZELE PRODUCERII CALCULUI
1. Desemnarea unui obiect sau a unui concept nou ♦ 2. Bilingvismul ♦ 3. Respectul faţă de tradiţie ♦ 4. Dorinţa de popularizare a noilor noţiuni ♦ 5. Purismul
♦	6. încercarea deliberată de îmbogăţire a limbii literare prin modele străine
♦	7. Preferinţa limbii pentru mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului
I.	CALCUL, TRADUCEREA ŞI ÎMPRUMUTUL
1.	CALC, TRADUCERE, ÎMPRUMUT -CARACTERISTICI COMUNE
în orice lucrare ştiinţifică al cărei obiect de cercetare îl constituie calcul lingvistic se afirmă că, în producerea acestui fenomen, intervin împrumutul şi traducerea. în acest sens, Boris Unbegaun1 observă că un calc reprezintă în acelaşi timp un împrumut şi o traducere. Cât priveşte diferenţa dintre calc şi împrumut, autorul menţionat spune că prin împrumut lingvistic se preia învelişul sonor sau forma externă şi sensul unui cuvânt dintr-o limbă în alta, în vreme ce prin calc se adoptă modalitatea de expresie a unui cuvânt, altfel spus forma internă (germ. die innere Sprachform). El oferă ca exemplu trei cuvinte ce aparţin unor limbi diferite: fr. impression, germ. Eindruck, rus. enenamneHue. Atât termenul german, cât şi cel rusesc sunt calchiate după derivatul francez. Sensul celor trei cuvinte este acelaşi, în vreme ce forma externă diferă (cf. situaţia împrumutului germ. Bajonett din fr. băionnette, unde există atât identitate formală, cât şi semantică între cele două cuvinte). Totodată, observă lingvistul rus, există un element comun între cele trei cuvinte şi noţiunea pe care ele o exprimă: este vorba despre forma internă sau modul de organizare a elementelor constitutive ale cuvintelor2. Concluzia lui Unbegaun este aceea că un calc reprezintă un împrumut de formă internă.
Caracterul comun pe care calcul şi împrumutul îl au a fost subliniat şi de Charles Bally, la care se întâlneşte următoarea afirmaţie: „C’est une erreur que de faire une distinction rigoureuse entre l’emprunt et le calque; ils different dans leur forme exterieure, mais tres peu par leur origine et leurs caracteres fondamentaux; ils ont une seule et meme raison d’etre et une egale influence dans la formation du vocabulaire”3.
La rândul său, Vittore Pisani este de părere că „în categoria împrumuturilor intră şi calcurile, care sunt împrumuturi de conţinut, de limbă internă; mai exact acele cuvinte şi construcţii care sunt, desigur, formate din material indigen, dar după o concepţie şi, în plus, după o structură de import”4.
Legătura intrinsecă dintre calc, traducere şi împrumut este exprimată chiar prin numele pe care unii specialişti l-au dat fenomenului. Astfel, Kr. Sandfeld, Charles Bally sau Louis Deroy l-au numit împrumut prin traducere5, în vreme ce
S.	Ullmann preferă denumirea calques-traduction6. Tocmai pentru a indica legătura
1	Boris Unbegaun, Le calque dans Ies langues slaves litteraires, în „Revue des Etudes slaves”, XII, 1932, p. 19-48.
2	Ibidem, p. 19,
Charles Bally, Trăite de stilistique frangaise, I, p. 50.
Vittore Pisani, L ’etimologia. Storia - Questioni - Metodo, Paideia - Brescia, 1967, p. 76.
Kr. Sandfeld, Linguistique balcanique, Paris, 1930, p. 33, Charles Bally, Linguistique generale et linguistique frangaise, Berna, 1950, p. 304, Louis Deroy, L ’emprunt linguistique, Paris, 1956, p. 216.
S. Ullmann, Precis de semantique frangaise, Berna, 1952, p. 205.
31
dintre calc şi traducere, lingviştii germani folosesc denumirea Lehnubersetzung, redată în limba engleză prin loan translation ori translation loan worcf.
Se poate spune astfel că un calc lingvistic presupune în acelaşi timp o traducere şi un împrumut. Dat fiind faptul că împrumuturile, pe de o parte, şi traducerile, pe de altă parte, reprezintă, la rândul lor, fapte de limbă cu trăsături bine definite şi pentru că, în anumite circumstanţe, acestea pot intra în sfera de incidenţă a calcului lingvistic, o discuţie privitoare la trăsăturile pe care aceste fenomene lingvistice le au în comun se impune cu necesitate. Totodată, cercetarea aspectelor prin care ele se diferenţiază ni se pare indispensabilă într-o lucrare care îşi propune studierea la nivel teoretic a acestei forme de împrumut. Cu acest prilej vor fi prezentate şi erorile care pot să apară ca urmare a confundării calcului cu fenomenele lingvistice amintite.
2.	RAPORTUL DINTRE CALC ŞI TRADUCERE
în lingvistica românească, o primă cercetare care îşi propune stabilirea unor graniţe între calc, traducere şi împrumut îi aparţine lui I. Rizescu. Autorul dedică acestei probleme un capitol aparte, intitulat Raportul dintre calc şi traducerea propriu-zisă; raportul dintre calc şi împrumut7 8. Pentru început, I. Rizescu constată că „orice calc poate fi socotit drept o traducere, fără de care nici nu poate fi conceput. în schimb nu orice traducere este un calc. Traducând cuvântul rus. nenoeeK prin «om» ori fr. paix prin «pace», vocabularul limbii noastre nu se îmbogăţeşte cu noi sensuri la cuvintele mai sus arătate, nici cu noi cuvinte. în schimb, verbul a prelucra, deşi exista şi mai înainte în limbă, nu avea sensul de «a analiza», de «a trage concluzii dintr-o anumită teză», sensul acesta primindu-1 sub influenţa rus. nepepadomamb”9.
în continuare autorul citat insistă asupra diferenţei dintre traducere şi calc plecând de la raportul care se stabileşte între rezultatele acestora şi noţiunea exprimată. Dacă traducerea se face prin termeni care exprimă noţiuni existente în limbă, nu poate fi vorba despre calc. în schimb, o noţiune nouă poate fi reprodusă prin împrumut sau calc, ceea ce, continuând raţionamentul autorului, ar exclude posibilitatea de a mai vorbi despre traducere. A fost însă omis un amănunt foarte important, şi anume acela că nu numai traducerile care presupun echivalarea unor termeni străini cu unii indigeni nu intră în categoria calcurilor, ci nici acelea care, deşi introduc noţiuni noi, pentru care limba nu are corespondente, nu pot fi considerate calcuri pentru că nu îndeplinesc o condiţie fundamentală.
Un pas înainte în elucidarea raportului dintre calc, traducere şi împrumut a făcut I. Ştefan: „... calcul este o imitaţie. El este pe de o parte o traducere, dar în acelaşi timp şi un împrumut. Este o traducere, întrucât recurge la mijloace de
7 Vezi George Thomas, The Calque - An International Trend in the Lexical Development of the Literary Languages of Eighteenth-Century Europe, p. 22.
•8 Rizescu, Contribuţii, p. 19—23.
9 Ibidem, p. 19.
32
expresie existente în limbă, dar şi un împrumut, pentru că adoptă în folosirea acestora procedeele limbii străine”10. Distincţia dintre cele trei fenomene devine şi mai clară atunci când autorul observă că uneori sensul unui cuvânt poate fi redat în altă limbă atât prin împrumut, cât şi prin calc sau traducere. Astfel, fr. collaborer a fost atât împrumutat: colabora, cât şi tradus: a lucra împreună, şi calchiat: conlucra11.
însă cele mai complete precizări privitoare la acest aspect se întâlnesc la Theodor Hristea. Domnia Sa a exprimat un punct de vedere diferit de al altor cercetători, dar foarte bine susţinut şi argumentat, astfel încât delimitarea calcului de traducere este cât se poate de clară12. Pe lângă unele afirmaţii care vin să le întărească pe cele ale predecesorilor săi, autorul propune o interpretare diferită a unor fapte de limbă care, în opinia sa, nu pot fi considerate calcuri lingvistice autentice, cum au apreciat anumiţi cercetători. El afirmă că „orice calc de structură (fie el lexical sau frazeologic) este, în acelaşi timp, şi o traducere sui-generis, însă nu orice traducere reprezintă un calc. După opinia noastră - adaugă autorul citat -calcul autentic presupune o identitate sau cvasiidentitate de structură între model şi copie. Aceasta înseamnă că, dacă modelul imitat este un cuvânt compus sau derivat, ceea ce rezultă prin calchiere trebuie să fie tot un compus sau derivat, nu o îmbinare de cuvinte (liberă sau stabilă). Redarea, în româneşte, a germ. Jahreszeit «timp al anului» prin anotimp este, desigur, nu numai o traducere, ci şi un calc lexical de structură, deşi topica elementelor constitutive ale compusului apare inversată în limba noastră (germ. Jahres e genitivul lui Jahr = «an», iar Zeit = «timp»). Fie el şi imperfect, din cauza topicii modificate, calcul anotimp trebuie opus traducerii autentice şi exclusive {timp al anului), aşa cum acesta apărea, măcar şi sporadic, în secolul trecut”13.
Considerând că perifraze ca stare împrejur „circumstanţă” sau umblător în somn „somnambul” nu sunt calcuri, ci doar simple traduceri, prima a lat. circumstantia, iar a doua a fr. somnabule, Theodor Hristea deschide o nouă perspectivă în interpretarea faptelor lingvistice de acest gen. Aşa cum vom observa în continuare, alţi lingvişti, români sau străini, sunt de părere că, în situaţii similare, în care un compus străin a fost redat printr-o grupare de cuvinte, rezultatul îl constituie tot un calc lingvistic.
Un asemenea punct de vedere se întâlneşte la N. A. Ursu, care, în lucrarea sa, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti14, în capitolul intitulat Calcuri şi semicalcuri, include în categoria calcului lexical integral15 şi exemple ca: asemenea lăturat pentru echilateral, sau asemenea piciorat pentru isoscel. în aceste cazuri este vorba însă numai despre traducerea prin perifraze a termenilor străini ce stau la
10 Ion Ştefan, Calcul lingvistic, p. 336.
n Ibidem, p. 335-336.
12	Vezi Theodor Hristea, Raportul dintre calc, traducere şi împrumutul lexical, în Hristea, Sinteze, p. 103-106.
13	Ibidem, p. 104-105.
14	Lucrarea a apărut la Bucureşti, în anul 1962.
15	Pentru aceeaşi noţiune în unele lucrări apare denumirea calc total (vezi Hristea, PE, p. 159, precum şi celelalte lucrări ale sale despre calc).
33
baza împrumuturilor16 17 care au înlocuit, ulterior, grupurile de cuvinte respective: fr. equilateral, lat. aequelateralis11, respectiv fr. isoscele, lat. isoscelus18. în concluzie, asemenea lăturat şi asemenea piciorat nu pot fi considerate calcuri lexicale de structură morfematică, asemenea lui caldomesor, folosit iniţial pentru termometru, sau greomesor pentru barometru.
Deşi îşi propune să delimiteze calcurile de simplele traduceri, Ion Rizescu interpretează traducerea compuselor ruseşti prin combinaţii de două-trei cuvinte ca fiind rezultatul unui calc, aşa cum rezultă din următoarea afirmaţie: „Calcurile după cuvintele compuse din limba rusă, apar în limba română în expresii de câte două-trei cuvinte: rus. cmema3ema, rom. gazeta de perete, rus. utmypMoeuţuna, rom. munca în asalt”19.
Traducerea unor compuse ruseşti prin „combinaţii de două sau mai multe cuvinte” este pusă de G. Mihăilă pe seama „caracterului mai analitic al limbii române”20, fapt adevărat, de altfel, cu precizarea însă că în asemenea situaţii nu este vorba despre calcuri lexicale. Astfel, din precizările pe care autorul le face în continuare nu reiese cu claritate dacă acesta face o distincţie între reflexele pe care rus. napmuuhocmb le-a avut în română, şi anume spirit de partid, respectiv partinitate. Dacă cea de-a doua dintre soluţii reprezintă un calc lexical de structură autentic, prima constituie numai o traducere a derivatului rusesc. Aceeaşi interpretare este valabilă şi pentru înalt conţinut de idei, care traduce rus. ebicoKOudeunocmb. Absenţa unei corespondenţe de structură între termenul rusesc şi îmbinarea românească ne împiedică să vorbim despre calc.
Interpretări asemănătoare întâlnim şi la Sextil Puşcariu, care, scriind despre influenţa germană, citează, pe lângă unele calcuri autentice ca: agrăi (în Bucovina avorbi), după anreden\ abzice după absagen; amăsurat, după gemăss; anteluptător (în loc de protagonist), după germ. Vorkămpfer”, şi unele perifraze, considerate a fi tot calcuri, ca scurt de vedere „miop”, după germanul kurzsichtig; aprindere de plămâni „pneumonie”, după germanul Lungenentzimdung\ drum de ţară „şosea”, după germ. Landstrasse; ghete tăiate „pantofi”, bluză tăiată „bluză decoltată”, după germ. ausgeschnitten21.
într-un studiu dedicat lexicului folosit de Dinicu Golescu în jurnalul său de călătorie, Aurel Nicolescu22 23 consideră că învăţătura credinţei şi lucrarea pământului sunt calcuri lingvistice, primul pentru teologie, cel de-al doilea pentru agricultură12,.
16	Pentru interpretarea acestor exemple ca simple traduceri, vezi şi Hristea, PE, p. 149.
17	DEX2, s.v. echilateral.
18	DEX2, s.v. isoscel
19	Rizescu, Contribuţii, p. 40.
20	G. Mihăilă, Observaţii asupra influenţei ruse în vocabularul limbii române contemporane, înLR, III, 1954, nr. l,p. 32.
21 Sextil Puşcariu, Limba română, I (Privire generală), p. 411. în legătură cu aceste exemple, vezi şi Hristea, PE, p. 149, unde autorul spune că în categoria calcurilor nu intră decât verbele derivate cu prefix, celelalte fapte de limbă citate de Puşcariu încadrându-se în categoria traducerilor.
22	Observaţii asupra neologismelor din ,, însemnare a călătoriei mele ” a lui Dinicu Golescu, în CILRL, voi. al Il-lea, Bucureşti, 1958, p. 5-53.
23	Ibidem, p. 20.
34
în realitate acestea reprezintă un gen aparte de traduceri ale compuselor neologice amintite, care au fost şi împrumutate în limba română. Nici redarea germ. Polytechnikum de către acelaşi Dinicu Golescu prin şcoală de învăţătura meşteşugurilor sau şcoala a multora meşteşuguri, ori a germ. Naturalienkabinett prin cabinet firesc (Golescu, î, 27, 116, 138) nu reprezintă calcuri lexicale, aşa cum se consideră într-o lucrare de istorie a limbii române literare24, ci acelaşi tip special de traducere amintit.
Confuzii asemănătoare se înregistrează şi la unii cercetători din lingvistica generală. Lingvistul italian Roberto Gusmani25 consideră că în situaţiile în care nu există identitate de structură între model şi copie, se poate vorbi despre calcuri de structură imperfecte. în acest sens, el afirmă că atât rus. otcejie3HOH doposa, cât şi it. ferrovia sunt calcuri de structură după germ. Eisenbahn, chiar dacă reflexul rusesc al modelului îl reprezintă o îmbinare de cuvinte formată din adjectiv + substantiv, iar cel italian un compus26. „De altfel, spune Roberto Gusmani în continuare, sârbo-croata reproduce germ. Eilzug, fie prin brzovoz, fie prin brzi voz (cf. şi slov. brzovlak şi brzi vlak) şi este evident că între cele două produse ale interferenţei nu este altă diferenţă decât aceea de fidelitate în reproducerea structurii modelului, mai mare în cazul compusului, mai mică în celălalt caz: în esenţă procesul este identic”27. O situaţie contrară, în care un grup de cuvinte a fost transpus în altă limbă printr-un compus, îi întăreşte autorului convingerea că cele două fenomene trebuie interpretate la fel. El constată că la baza germ. Meerbusen, cuvânt compus, stă sintagma lat. sinus maritimus. La fel s-a întâmplat şi în cazul germ. Quecksilber, ce imită modelul oferit de lat. argentum vivum. Faptul că germana redă aceste unităţi frazeologice prin cuvinte compuse se explică, spune Roberto Gusmani, prin preferinţa pe care această limbă o are pentru compunere28.
într-o contribuţie anterioară29, acelaşi cercetător spunea despre calcul ferrovia că acesta poate fi considerat un rezultat neobişnuit pentru limba italiană. în opinia sa, unele structuri indigene pot influenţa ori condiţiona forma calcului. Aşa s-a întâmplat cu engl. flatfoot care, calchiat, a dat piedipiatti, cu inversarea ordinii cuvintelor din compus, fapt datorat tipului italian de compuse testadura, pettirosso30. Aceasta înseamnă, spune R. Gusmani, că şi în cazul calcului, ca şi în acela al împrumutului, sistemul lingvistic în care se produce inovaţia nu rămâne străin în procesul de interferenţă şi copia va fi influenţată de tendinţele existente în limba care imită. Astfel, aşa cum există împrumuturi brute şi împrumuturi asimilate
24	Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii române literare, voi. I, De la origini până la începutul secolului al XlX-lea, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Bucureşti, 1971, p. 560-561.
25	Vezi Aspetti semantici dell ’interferenza, articol apărut în „Atti del Convegno della Societâ Italiana di glottologia”, Perugia, 24- 25 aprilie 1977. Texte adunate de R. Ajello, extras, p. 11-25.
26	Ibidem, p. 23.
27	Ibidem.
28	De o altă părere este Theodor Hristea care, într-o lucrare anterioară celei deja semnalate de noi aici, afirmă: „Când un compus este transpus într-o altă limbă printr-o perifrază sau viceversa avem de-a face pur şi simplu cu o traducere” (Hristea, PE, p. 148).
29	R. Gusmani, Per una tipologia del calco linguistico, I, p. 21-50.
30	Ibidem, p. 39.
35
sau adaptate, la fel vor exista, pe lângă calcuri fidele, şi reproduceri mai libere faţă de model. Când structura copiei diferă de aceea a modelului, trebuie să vorbim despre calc imperfect1.
Şi în Aspetti semantici dell’interferenza se aduce în discuţie situaţia calcurilor perfecte, care presupun o identitate de structură între model şi replică, şi a celor imperfecte, categorie în interiorul căreia, adaugă R. Gusmani, se poate distinge între diferite subspecii31 32. Autorul italian precizează că „nu intenţionează să subestimeze diferenţele incontestabile între calcul la compuse, calcul la cuvintele derivate şi calcul sintematic33, ci numai să sublinieze că aceste diferenţe nu pot fi considerate distinctive într-o clasificare ce, de cealaltă parte a aspectului exterior, se inspiră din motivarea fenomenelor şi a mecanismelor acestora”34.
O clasificare a calcurilor în perfecte şi imperfecte se întâlneşte şi în lingvistica românească, la Theodor Hristea, însă criteriile după care lingvistul român face această diferenţiere sunt diferite de acelea ale cercetătorului italian. „Diferenţa dintre model şi copie este, adeseori, atât de evidentă, încât ne putem întreba dacă nu e vorba despre simple traduceri”35. Astfel, prin calcuri imperfecte, Theodor Hristea denumeşte acele copii la care apar diferenţe de topică (ex. război-fulger, după germ. Blitzkrieg), sau de gen (ex. anotimp, după Jahreszeit, citat şi explicat mai sus), în niciun caz de structură, situaţie în care este vorba despre simple traduceri. „Spre deosebire de calcurile lexicale imperfecte - adaugă autorul mai jos - cele perfecte presupun o dublă identitate de ordin structural între model şi copie (mai precis: acelaşi număr de elemente constituente şi aceeaşi ordine sau distribuţie”36 37.
Şi lise Lehiste consideră că traducerea unui compus printr-o sintagmă reprezintă un calc lingvistic, aşa cum rezultă din gruparea în aceeaşi clasă a germ. Eindruck, format după lat. impressio, a fr. presqu ’île, apărut după lat. paeninsula, precum şi a rus. demcKuu cad, perifrază al cărei model se află în compusul germ. Kindergarten31'.
*
Dacă un calc lingvistic autentic presupune identitate de structură între model şi copie înseamnă că este greşită încadrarea în această categorie a acelor fapte de limbă care nu sunt aidoma modelului. Ne raliem astfel punctului de vedere exprimat de Theodor Hristea, considerând că are dreptate atunci când afirmă că
31	Ibidem.
32	Roberto Gusmani, Aspetti semantici dell' interferează, p. 24.
33	Termenul sintem, de la care acest tip de calc îşi ia numele, a fost creat de A. Martinet prin opoziţie cu acela de sintagmă, diferenţa dintre ele constând în aceea că sintagmele sunt combinaţii de cuvinte cu caracter mai puţin unitar decât sintemele. Deşi nu o afirmă în mod explicit, R. Gusmani denumeşte prin sinteme combinaţiile de cuvinte care redau compuse străine şi care se caracterizează prin unitate semantică. Vezi Gusmani, Aspetti semantici dell’interferenza, 24.
34	Ibidem.
35	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 15.
36	Ibidem.
37	lise Lehiste, Lectures on language contact, Londra, 1988, p. 20.
36
sintagme ca picior plat, stare împrejur sau curgere de sânge, care traduc, în ordine, germ. Plattjufi, lat. circumstantia şi, respectiv, lat. haemorrhagia, fr. hemorragie nu pot fi încadrate în sfera calcului lexical, întrucât ceea ce a rezultat nu reprezintă un cuvânt, ci o grupare de cuvinte38. Mai precis se poate accepta o oarecare diferenţă de structură între calc şi modelul care l-a generat, cu condiţia ca, dacă este vorba despre calc lexical, ceea ce rezultă prin imitaţie să reprezinte tot un cuvânt, fie el chiar şi aproximativ redat, nu mai multe.
Roberto Gusmani oferă o soluţie numai în aparenţă. Interpretarea periffazelor ce transpun cuvinte străine în altă limbă drept calcuri sintematice ar rezolva cel mult o problemă de terminologie. Subordonarea acestor calcuri categoriei calcului lexical structural ar presupune lărgirea noţiunii specifice acestuia din urmă, astfel încât acesta să includă şi unităţi calchiate mai complexe decât cuvântul derivat sau compus, ceea ce e greu de acceptat. Prin însăşi denumirea sa, calcul lexical presupune apariţia unui cuvânt, nu a mai multe.
Chiar dacă nu se poate nega faptul că se ajunge la combinaţii de doi sau mai mulţi termeni în urma unei interferenţe lingvistice, când vorbitorul unei limbi B încearcă să redea, prin elemente specifice propriului idiom, o noţiune specifică unui compus din limba A, rezultatul obţinut nu poate fi considerat un calc lingvistic, ci o simplă traducere. Eventualele diferenţe în privinţa procedeelor de formare a cuvintelor, specifice celor două limbi, pot constitui o piedică în privinţa redării cu fidelitate a modelului. Acest fapt a fost observat de către Theodor Hristea care spune că unele compuse străine nu au putut fi calchiate pentru că „structura mai analitică a limbii noastre nu permitea calchierea şi deci formarea (din material lingvistic românesc) a unor compuse care să reproducă structura modelelor străine”39.
2.1.	RAPORTUL DINTRE CALCUL LEXICAL DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ ŞI TRADUCERE
După cum se ştie, acest tip de calc este specific cuvintelor derivate şi compuse, deci acelora care au o formă internă clară, care poate fi uşor copiată.
Să luăm situaţia unor derivate în a căror structură intră prefixul re- + cuvânt-bază cu etimologie îndepărtată latinească. în această categorie intră verbe ca: a se reculege < re- + culege, după fr. recueillir, recurge < re- + curge, după fr. recourir, înregistrate în scrieri din secolul al XlX-lea.
Fr. recueillir provine din lat. recolligere, derivat de la colligere şi moştenit în română în forma culege, în vreme ce ff. recourir < re- + courir, fr. courir < lat. cotare, păstrat şi în română în forma cure, modificată în curge prin analogie cu merge.
Faptul că sensul acestor derivate nu decurge din cuvântul-bază exclude formarea lor în interiorul limbii române şi ne determină să le considerăm calcuri, dat fiind faptul că acest fenomen lingvistic presupune nu numai identitate de structură, ci şi identitate semantică între model şi copie.
38	Vezi Hristea, Sinteze, p. 105.
39	Ibidem.
Astfel, reculege primeşte în DEX2 următoarea definiţie: „a-şi veni în fire, a-şi recâştiga calmul, liniştea (după o spaimă, o emoţie etc.), a se regăsi. *A se concentra, a medita profund, a se adânci într-o meditaţie”. Sensurile derivatului nu provin din cuvântul-bază. Ele trebuie căutate în franceză. în LEXIS40 recueillir e definit astfel: (1671) 1. „Se replier sur soi-meme, se concentrer sur ses pensees, ses sentiments”: „II baissa Ies yeux et sembla se recueillir” (Grasq). - 2. (1688) „Se livrer â pieuses meditations”: J’ai tâche de fixer mon atention, de me recueillir comme pour un examen de conscience (Bemanos)”. Ceea ce trebuie însă precizat în mod imperativ este faptul că fir. recueillir, cu sensul dat mai sus, este înregistrat în dicţionarul amintit sub numărul 2, înaintea sa aflându-se o unitate lexicală omonimă din care s-a desprins şi a cărei origine se află în lat. recolligere. Prima atestare a lui recueillirj datează, potrivit celor consemnate în LEXIS, de la 1080, când cuvântul avea sensurile; 1. „Rassembler en cueillant, en collectant, en ramasant. 2. Reunir ce qui est disperse”. Iată deci că trecerea de la polisemie la omonimie s-a făcut în franceză unde, în sincronie, avem a face cu două unităţi lexicale distincte41. Româna a calchiat termenul după ce verigile semantice au fost rupte. Numai aşa se explică de ce între neologismul reculege şi mai vechiul culege nu există nicio relaţie de sens, deşi cel de-al doilea termen este inclus în primul.
Oarecum la fel stau lucrurile şi cu recurge, cu deosebirea că, dacă în exemplul anterior era vorba despre un derivat a cărui etimologie îndepărtată se afla în latină, în acest caz derivarea s-a produs în franceză. Astfel, pentru recourir2 , LEXIS face trimitere la recourir;, iar pentru acesta la courir. Şi în acest caz este vorba despre două omonime, sensul lui recourir7 fiind strâns legat de cel al lui courir, unde este înregistrat cu sensul „revenir en courant”, aşa cum apare la Sevigne: „Corbinelli a ete ici deux jours; il est recouru pour voir le grand maître”42. Pentru recourir2 găsim aceeaşi definiţie pe care DEX2 ne-o dă pentru recurge: „a apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor”43. Devine astfel clar că româna a calchiat cel de-al doilea termen al perechii omonime din franceză, ceea ce explică diferenţa semantică dintre curge „a alerga” şi recurge.
în aceste situaţii nu există nicio îndoială că este vorba despre calcuri lingvistice, în care modelul străin a fost descompus în elementele sale constituente, iar acestea au fost traduse parţial în româneşte. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul lui rememora sau renova, care nu reprezintă calcuri, ci simple împrumuturi lexicale a căror origine se află în fr. rememorer, lat. rememorare, respectiv fr. renover, situaţii în care s-a adoptat atât forma, cât şi sensul termenilor străini. Pe de altă parte, o îmbinare de cuvinte ca a se trage îndărăt redă fidel conţinutul semantic propriu fr. retirer. Diferenţa de structură ne împiedică să vorbim însă despre calc, astfel încât a se trage îndărăt reprezintă o simplă traducere a
40	LEXIS, s.v. recueillir.
41	Cf. LAROUSSE, unde sensurile diferite nu se explică prin omonimie, ci prin polisemie, al doilea sens, care ne interesează de altfel în discuţia de faţă, fiind derivat.
42	LEXIS, s.v. courir.
43	DEX2, s.v. recurge.
38
termenului franţuzesc: „Turcii atunci se traseră îndărăt şi se închiseră în Giurgiu şi în Rusciuc” (Bălcescu, S, 70). Să se compare această sintagmă cu retrage, copie fidelă a verbului francez.
La Dinicu Golescu apare sintagma iubitor de omenire, care traduce, fără a calchia, fr. philanthrope, în care au fost identificate elementele greceşti philos „iubitor” şi anthropos „om”: „om de neam saxon, învăţat blajin şi foarte iubitor de omenire” (Golescu, î, 121). Semnalăm şi glosarea de către autor a lui aftocrator prin „din sineş împărat” (Golescu, î, 22), perifrază ce redă întocmai sensul cuvântului respectiv, fără a constitui însă un calc lexical.
Lat. circumcisio a fost tradus în română prin tăiere împrejur: „cu o făţarnică milă, mângâie temerile fraţilor săi şi faţă cu dânşii dete porunci pentru ceremonia tăierii lor împrejur” (Bălcescu, S, 151).
Traduceri ale unor compuse germane întâlnim la Al. Odobescu. Astfel, anotimp, calc de structură după germ. Jahreszeit, este redat de către autorul amintit prin perifrază timp al anului: „Haydn, la vârsta de 68 de ani, puse capăt sutimilor sale de compoziţiuni muzicale prin oratoriul numit Cele patru timpuri ale anului -die Jahreszeiten” (Odobescu, P, 120). Liberul vânător traduce germ. Freischutz: freischutz, sau Liberul vânător e titlul cap-d’operei teatrale a lui Weber” (Odobescu, P, 125), iar stilul perucilor este o perifrază pentru compusul Zopfen-stil: „stil pe care l-au denumit, în ţările occidentale, cu porecla comică de stilul perucilor - Zopfen-stil, şi care la noi s-ar zice: «de când cu nemţii cu coadă»” (Odobescu, P, 120). Redarea it. capi d 'opera prin capete de operă reprezintă tot o traducere, în care pl. it. capo este redat prin pl. rom. capete: „se deprinsese straşnic a despuia fără ruşine capetele de operă ale lumii” (Odobescu, P, 93). Ulterior, pentru acelaşi sens gramatical se va folosi forma capodopere, în care compusul va primi marca de plural la sfârşit, aşa cum se întâmplă în cazul compuselor româneşti caracterizate prin unitate morfologică. De altfel, o formă intermediară între capete de operă şi capodopere apare chiar la Odobescu în aceeaşi operă literară: capei 'operele (Odobescu, P, 127)44. Remarcăm aici lipsa vocalei de legătură o.
Tot o traducere după un compus german este şi scurt la statură „scund, îndesat”, perifrază folosită de N. Filimon pentru a reda germ. Kurzstămmig: „un june de 22 de ani, scurt la statură’’ (Filimon, C, 15).
Faptul că modelele străine menţionate mai sus reprezintă cuvinte compuse are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte reflexul pe care acestea l-au putut avea în română. Cu privire la acest aspect, Al. Graur a observat că limbile care au cuvinte compuse „permit formarea uşoară a calcurilor... şi prin aceasta evită împrumutarea de material fonetic străin. Limbile care au cuvinte compuse împrumută mai puţine cuvinte străine, ele preferă să traducă elementele componente, folosindu-se astfel de substanţa proprie”45. Aşadar, faptul că româna nu dezvoltă într-o mare măsură acest mijloc de îmbogăţire a vocabularului este una
44	Potrivit DA, pluralul cap d'opere este atestat pentru prima dată la Ion Ghica (DA, s.v. capodoperă).
45	Al. Graur, încercarea asupra fondului principal lexical al limbii române, Bucureşti, 1954,
p. 154.
39
dintre cauzele pentru care unele compuse străine nu au putut fi transpuse în română prin cuvinte de acelaşi tip, soluţia la care limba a recurs de cele mai multe ori fiind împrumutul sau traducerea prin perifraze.
Multe îmbinări lexicale, corespunzătoare unor compuse străine, lasă impresia că sunt româneşti, că au apărut spontan, altfel spus că reprezintă grupuri sintactice stabile sau rezultatul unor tropi, datoraţi imaginaţiei creatoare a scriitorilor. Limba care a generat apariţia lor devine şi mai greu de presupus sau de recunoscut atunci când în interiorul sintagmelor se interpun alte cuvinte.
O asemenea construcţie este vărsare de sânge, întâlnită în textele româneşti vechi încă din veacul al XVI-lea şi care continuă să apară în textele din secolul al XlX-lea. La baza ei se află compusul slavon Kp'kBonpcAHTHK. Sensul de „crimă, omor” pe care îl exprimă vărsare de sânge nu se poate explica în absenţa modelului slavon amintit. Desigur că nu întâmplător alte limbi folosesc denumiri asemănătoare pentru sensul amintit. Engleza se foloseşte de termenul bloodshed, germana de Blutvergiefien, iar italiana de spargimento di sartgue. Termenul grecesc corespunzător este aipatoKvkiopa, care, în ultimă instanţă, se află, probabil, la baza apariţiei tuturor celorlalte denumiri prezentate, printre acestea numărându-se şi termenul slavon. în ceea ce priveşte româna, vărsare de sânge se explică prin, sau şi prin intermediar slavon. Prezenţa acestei perifraze în cea mai veche versiune a Vieţii sfântului Vasile cel Nou se explică, indubitabil, printr-o influenţă slavonă, întrucât textul respectiv reprezintă o traducere a unui original slavon46. Reproducem în continuare contextul în care sintagma respectivă apare: „Cu ce să spurcară oamenii din veac? Cu slujirea idolilor şi cu vrăji, cu farmece şi cu otrăvire, cu mestecare de sânge, cu ucideri şi cu vărsare de sânge” (f. 120v).
Două secole mai târziu, îmbinarea lexicală în discuţie apare, în aceeaşi formă sau cu unele modificări, la unii scriitori: „Purta o sabie turcească, fecioară de orice vărsare de sânge” (Kogălniceanu, O I, 97); „era de părere să facă o revoluţiune, prin care să silească pe Domnul Tudor a le da garanţii solide pentru încetarea vărsării de sânge pe viitor” (Filimon, C, 200). La Asachi am înregistrat varianta fără prepoziţie: vărsarea sângelui: „ni va scuti de vărsarea săngeluF (Asachi, O I, 599), în vreme ce Heliade se foloseşte de varianta vărsătură de sânge: „supărarea însă a tuturor este pentru ce să scamote domnia cu tirtipuri, cu turburări şi vărsături de sânge” (Heliade, O III, 306).
în ceea ce priveşte locuţiunea verbală a(-şi) vărsa sânge(le) „a ucide”, respectiv „a muri, a se sacrifica”, suntem de părere că aceasta a apărut prin derivare regresivă de la expresia vărsare de sânge: „De ce voiţi a vărsa sânge nevinovat?” (Asachi, OI, 528); „ai putea vărsa sângele unui tiran” (Asachi, O I, 599); „poate că ar fi vărsat chiar sânge nevinovat, dacă nu intervenea Păturică” (Filimon, C, 201); „bateţi-vă, vărsaţi-vă sângele, ardeţi satele şi capitalele” (Heliade, O III, 311).
46	în legătură cu acest text, vezi Viaţa sfântului Vasile cel Nou şi vămile văzduhului, în Cele mai vechi cărţi populare în limba română, voi. IX, studiu filologic, studiu lingvistic, ediţie şi glosar de Maria Stanciu-Istrate, Bucureşti, 2004. Ediţia reproduce cea mai veche copie românească a acestui text, păstrată în ms. rom. 100, aflat la BAR, filiala Cluj-Napoca.
40
Traduceri similare vărsării de sânge apar frecvent în limba veche. în Viaţa sfântului Vasile cel Nou, text amintit mai sus, am mai întâlnit: făcătoriu de viaţă -sl. ^KMBOTBopAipîH (f. 138v); iubitoriu de avuţie - sl. cpeepoAioBeiţk (f. 115v); iubitoare de oameni — sl. HeAOBtKOAioGÎe (f. 100v); luptătorii icoanelor — sl. HKONOBOpkiţu; mestecare de sânge „incest” - sl. Kp'kBOAvkweNMK (f. 120v); ogodirea pântecelui „îmbuibare” - sl. Mp-tfiocufroAUK; slujirea idolilor - sl. haoaocao\(*>k8nY8 (f. 120v); urătorii de oameni - sl. maob^bomchabhotniium (f. 60v).
Se poate constata că, în urma traducerii în română, elementele aflate în alcătuirea compuselor slavone au fost transpuse în altă ordine, astfel încât elementul determinant apare postpus. Există însă şi sintagme în care se respectă topica slavonă, fără a se putea însă vorbi despre calc: într-o fire - sl. 8ahnoc*ijjha (f. 138r).
2.2.	RAPORTUL DINTRE CALCUL LEXICAL DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ ŞI TRADUCERE
La Dinicu Golescu apare termenul scos „basorelief’ („toate acele scosuri lucrate în aur”; Golescu, î, 85). Cuvântul basorelief primeşte în DEX2 următoarea definiţie: „lucrare de sculptură cu figuri scoase (s.n., M.S.I.) în relief pe un fond cu care face corp comun”; < it. bassoreliefo, fr. basorelief într-un asemenea caz nu putem vorbi despre calc semantic întrucât cele două etimoane, italian şi francez, nu au decât un sens, acela bine cunoscut din sculptură, nu şi pe acela pe care forma de participiu a rom. a scoate îl are în mod obişnuit.
în aceeaşi situaţie se află scobit „sculptat”, atestat la acelaşi autor: „sânt şi 3 statue de marmură, scobite chiar de acel vestit Canova” (Golescu, î, 120). Şi în acest caz avem a face cu o simplă traducere, mai precis cu o echivalare semantică, întrucât fr. sculpter nu are şi sensul „a scobi”. Pentru aceeaşi noţiune Bolintineanu foloseşte termenul săpat: „El arată cupa... toţi s-au minunat./ Ea era săpată dintr-un matostaf ’ (Bolintineanu, L, 49).
Cuvântul căruţă apare la Dinicu Golescu pentru vagon: „au şi mişcat 4 împreunate căruţe şi încărcate cu bolovani de piatră” (Golescu, î, 57).
în unele situaţii de acelaşi fel, este greu de precizat dacă este vorba despre calcuri semantice sau numai despre echivalări de sens sau, altfel spus, despre traduceri propriu-zise. Este vorba, de asemenea, despre fapte de limbă specifice scrierilor din secolul al XlX-lea. într-o analiză pe care o face limbii poeziilor lui Iancu Văcărescu, G. Ivănescu47 se referă şi la calcurile lingvistice prin care înţelege „împrumutarea numai de sensuri şi unirea lor cu cuvinte deja existente în limbă Ele sunt mai puţine la autorul nostru şi nu s-au impus decât foarte rar. Ele au rezultat din lipsa de curaj a scriitorilor în ce priveşte împrumutul cuvintelor străine. Mai târziu limba a ajuns, în cazul lor, la unele neologisme”48. Chiar dacă
47	Vezi G. Ivănescu, Ortografia şi limba lui Iancu Văcărescu din „Poezii alese”, [Bucureşti], 1830, în CILRL, II, p. 55-74.
48	Ibidem, p. 69.
41
G. Ivănescu nu denumeşte în termeni expliciţi fenomenul lingvistic despre care vorbeşte, s-ar părea că este vorba despre calcul semantic. Autorul nu explică în niciun fel modalitatea prin care acest transfer semantic s-ar fi putut face. Analizând exemplele citate, am putut constata că numai o parte dintre ele se încadrează în sfera calcului, celelalte reprezentând traduceri sau echivalări cu termeni româneşti care fac parte din aceeaşi sferă semantică cu noţiunea denumită ulterior în română printr-un împrumut lexical. De remarcat este faptul că într-un singur caz este indicat modelul după care se consideră că s-ar fi efectuat calcul respectiv. Plecând de la afirmaţia surprinsă mai sus, potrivit căreia locul unităţilor lexicale considerate a fi calcuri a fost luat ulterior de neologisme şi dat fiind faptul că aceste neologisme sunt trecute în continuare ca explicaţii sau definiţii ale termenilor respectivi, le-am considerat pe acestea drept posibile modele.
Astfel, în textul lui Iancu Văcărescu se stabileşte o relaţie de corespondenţă între a-i lua seama şi a-l/a o observa („Zăresc, văd aşa copilă / Abia seama i-am luat, p. 1749 50). Desigur că această relaţie există, însă ea nu se datorează unui calc, ci unei echivalări semantice a unui cuvânt străin cu o unitate frazeologică autohtonă.
Nici îndumnezeit, explicat prin „divin”, nu e un calc semantic („Minutul îndumnezeit”, p. 35). Sensul cuvântului românesc nu se datorează împrumutului divin < fr. divin, lat. divinus, ci bazei de la care s-a format: Dumnezeu.
în aceeaşi categorie sunt trecute învederat „vădit” („Şi arăt învederat / Că sufletu-mi e-nfocat, p. 47); lucrare „efect, acţiune” („Pân-a nu fi cunoscută / Ce lucrare ele au, / Sumeţia-i e căzută”, p. 7); unirea „unitatea” („Vocea, mintea, vorba mea / N-au unirea ce avea”, p. 47); stare „putere”, „posibilitate” („Aş zbura d-aş avea stare / La maică la Dumnezeu”, p. 18; „Şi eu asemenea pă cât am stare / Jărtfăscu-ţi vecinie viaţa-mi întreagă”, p. 31); surpături „ruine” (,JSurpături sânt de o parte ? D-un oraş ce a domnit”, p. 8).
Dacă în toate aceste cazuri, trecute de G. Ivănescu în sfera calcului, este ignorat mecanismul care ar fi putut declanşa imitaţia, în ceea ce priveşte folosirea verbului a înţelege cu sensul „a auzi” autorul menţionează în paranteză: „desigur, calc lingvistic după fr.7 ’entend’,s0, aceasta după ce redă contextul: „înţeleg şoapte”, p. 7.
în concluzie, traducerile sau echivalările semantice au fost incluse nu în mod greşit, ci deliberat în sfera calcului lingvistic, datorită concepţiei mai largi pe care autorul amintit a avut-o în legătură cu imitaţiile semantice. De altfel, în definiţia citată de noi mai sus nu se pomeneşte nimic despre sensul pe care cuvântul românesc trebuie să-l aibă în comun cu termenul străin pentru a se putea efectua transferul semantic, fără de care nu putem vorbi despre acest tip de calc. în acest sens, Ion Ştefan afirmă: „Transmiterea dintr-o limbă în alta a unui sens se poate realiza şi prin unele echivalenţe stabilite de traducător, care pot duce la lărgirea conţinutului unui cuvânt”51. Autorul citat oferă ca exemplu cuvântul straşnic care
49	Trimiterile la numărul paginii aparţin autorului şi se referă la volumul de versuri din 1830.
50	Op. cit., p. 69.
51	Ion Ştefan, art. cit., p. 341.
42
apare în unele traduceri din secolul al XlX-lea şi cu sensul fr. auster, precizând că „în acest caz nu avem de-a face cu un calc”52.
Am insistat asupra exemplelor extrase din poeziile lui Iancu Văcărescu tocmai pentru a semnala o stare de fapt existentă la vremea respectivă şi remarcată, de altfel, de G. Ivănescu. Este vorba despre timiditatea de care dau dovadă scriitorii din această epocă în faţa împrumutului de cuvinte străine, pe care preferă să le echivaleze uneori cu termeni autohtoni, asemănători din punct de vedere semantic. Aceste echivalări semantice nu sunt altceva decât traduceri propriu-zise, aşa cum am constatat mai sus. Analizând limba traducerii Cugetărilor lui Oxenstiem făcută din franceză de un autor necunoscut, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Tudor Vianu remarcă sărăcia vocabularului românesc de la acea dată, lipsa unor termeni proprii, privitori la viaţa morală şi intelectuală53. Astfel, traducătorul nu are la îndemână un cuvânt care să corespundă exact fr. prudence şi atunci îl redă prin pricepere. Tot aşa, fr. raison va fi tradus prin socoteală, fr. imaginer prin a cugeta, iar fr. curiosite prin iscodire54. Echivalările semantice de acest gen reprezintă deci prima modalitate la care limba recurge pentru a reda termenii străini corespunzători. Următorul pas îl constituie calcul lingvistic, despre care L. Deroy spune că este o formă de împrumut, care are meritul de a nu răni sentimentul lingvistic al vorbitorilor55, dându-le impresia că, de fapt, cuvintele sunt autohtone. Dovada acestui fapt, spune autorul citat, o constituie faptul că unele cuvinte au fost mai întâi calchiate, iar numai după aceea şi împrumutate56 57.
Ceea ce trebuie subliniat încă o dată este faptul că între traducerile de tipul celor prezentate mai sus şi calcul lingvistic este o deosebire netă, care nu permite confundarea acestor două categorii. Erorile de interpretare care totuşi au apărut au fost favorizate de împrejurarea că orice calc presupune în mod necesar o traducere.
Reproducem în continuare alte echivalări semantice, întâlnite în scrierile din secolul al XlX-lea, justificate prin sărăcia vocabularului de la acea dată:
ieşit „rezultat” traduce fr. resultat „ce qui arrive, se produit â la suite d’un action”: „Ce eşituri51 minunate n-ar fi putut atunci avea această expediţie” (Bălcescu, S, 251-252); „Acest tractat îngiositor pentru el şi naţia sa, ieşit al trădării dinlăuntru şi dinafară, fatalitatea împregiurărilor puse pe Mihai în nevoie a-1 priimi” (Bălcescu, S, 168);
înaintare „progres” redă fr. progres, lat. progressus: „Veacul cere înaintare’’’ (Bolliac, O II, 16); cf. progresul, la acelaşi autor: „Este de observat că, cu progresul unei societăţi, cu progresul politic, cu progresul social, progresează totalmente şi literatura unei naţiuni” (Bolliac, O II, 55);
mişcător „impuls, imbold”; cf. fr. mobile, lat. mobilis: „O asemenea egalitate nu s-ar putea mănţine decât numai comprimând puterile individuale şi suprimând
52	Ibidem.
Tudor Vianu, Din problemele limbii literare române a secolului al XlX-lea, în LR, nr. 4, III, 1954, p. 45-58.
54	Ibidem, p. 46.
55	Louis Deroy, op. cit., p. 216.
56	Ibidem.
57	Cuvânt explicat de autor într-o notă de subsol.
43
cu totul mişcătorul progresului social” (Ghica, O I, 238); „Dorinţa de a se sui pe treptele sociale este o aspiraţiune naturală a omului, ea este mişcătorul cel mai puternic al progresului şi al civilizaţiunii” (Ghica, O I, 241);
nesimţitor „insensibil”; cf. fr. insensible, lat. insensibilis: „atât sântem de nesimţitori la gloria naţională” (Bălcescu, S, 183);
putinţe „mijloace de care dispune cineva”; cf. fr. possibilites: „In starea de izolare, trebuinţele covârşesc putinţele noastre, mijloacele noastre de producţiune” (Ghica, O 1,221);
simţire „sentiment” redă fr. sentiment, simţire de dragoste” (Bălcescu, S, 82); „Nenorocitul sfârşit al acestei povestiri, în care ea trăise ca-ntr-o desfăşurare aievea de întâmplări, în vârtejul cărora neîncercatele simţiri îi fuseseră târâte cu-atâta înfierbântare, vui greu în adâncul acestei vieţi atât de neştiutoare de patimile şi tulburările lumeşti” (Vlahuţă, S II, 18);
treabă „afacere” corespunde fr. affaire: „ministru al trebilor dinafară” (Ghica, O I, p. 298);
trebuinţe „mijloace necesare” traduce fr. necessites: „In starea de izolare, trebuinţele covârşesc putinţele noastre, mijloacele noastre de producţiune” (Ghica, OI, 221).
Există situaţii în care termenul străin, cu care se stabileşte echivalenţa, este indicat de autor în paranteză: ameţeală „confuzie” - fr. confusion („Mări această ştire peste măsură spaima şi ameţeala {confusion) în tabără” Bălcescu, S, 229); spărtură - fr. breche („se făcu o bună spărtură {breche) cu o crăpătură de patru braţuri de ziduri” Bălcescu, S, 244).
Am înregistrat însă şi exemple în care pe primul loc se află cuvântul împrumutat, explicat în paranteză prin termeni autohtoni: olfactic (de mirosire) < fr. olfactif „de n-ar fi vrut să facă din acest organ olfactic {de mirosire) însuşi centrul fiinţei noastre, oglinda inimei noastre, l-ar fi pus, fireşte, într-altă parte” (Heliade, O III, 84).
3,	RAPORTUL DINTRE CALC ŞI ÎMPRUMUT
în legătură cu raportul dintre calc şi împrumut, Ion Rizescu precizează: „orice caic se poate socoti drept împrumut, căci la baza lui stă fie cuvântul, fie expresia ori sensul cuvântului din altă limbă [...]. Desigur că nu orice împrumut este un calc. Cuvintele colhoz, hozrasciot, instructaj intrate de curând în limbă, sau izvor (foarte vechi) sunt împrumuturi, căci a fost adoptat termenul din altă limbă, adică transplantat aşa cum era, cu forma sa fonică şi sensul său (fără a-1 traduce cu mijloacele existente ale limbii române)”58.
Deosebirile dintre calc şi împrumut au fost subliniate şi de Roberto Gusmani, la care am întâlnit următoarea aserţiune: „II calco si differenzia dai piu appariscenti fenomeni di prestito in quanto abbraccia quei casi d’interferenţa in cui l’imitazione
58 Rizescu, Contribuţii, p. 21.
44
del modello alloglotto e limitata alia «innere Sprachform» e non ha di mira la riproduzione dell’aspetto esteriore: si trata, rispetto al prestito, di una copia meno fedele, di un processo mimetico in un certo senso piu raffinato, senza che per questo si possa parlare di una reale sidderenza di natura tra i due processi”59.
3.1.	RAPORTUL DINTRE CALCUL LEXICAL DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ ŞI ÎMPRUMUT
Dacă pentru a se produce un împrumut este suficientă identificarea, chiar numai aproximativă, a semnificantului, facându-se astfel abstracţie de caracterul motivat pe care termenul străin îl are în limba căreia îi aparţine, în producerea unui calc este nevoie ca modelul ori tiparul să aparţină unui cuvânt transparent, adică motivat din punct de vedere structural60. Ceea ce se împrumută însă în cazul calcului lexical de structură morfematică nu este învelişul exterior sau aspectul sonor, ca în cazul unui împrumut propriu-zis, „ci acel element imaterial pe care lingviştii îl numesc adeseori «formă internă»”61. Se poate spune, deci, că orice calc este un împrumut, însă nu orice împrumut reprezintă în acelaşi timp un calc lingvistic. Dacă în cazul împrumutului atât forma, cât şi conţinutul aparţin limbii donatoare, în ceea ce priveşte cuvintele apărute prin imitaţie există întotdeauna în structura lor ceva specific limbii care imită.
E. Seidel constată că „există două modalităţi de a prelua dintr-o limbă străină: împrumutul (preluarea de material dintr-o limbă străină) şi imitaţia (calcul)”62. Deosebirea dintre aceste modalităţi este aceea că în cazul celei dintâi nu este necesară cunoaşterea limbii din care s-a făcut împrumutul. în schimb, bilingvismul constituie condiţia principală „a preluării procedeelor dintr-o limbă străină sau a transpunerii acestora din limba maternă într-o limbă străină”63. Concluzia autorului este următoarea: „Calcul este, prin urmare, imitarea materialului şi a procedeelor care lipsesc în limba proprie. împrumutul înseamnă preluarea totală a materialului lingvistic; în calc limba străină oferă doar modelul care nu e preluat direct, ci numai imitat. în cazul împrumutului, materialul lingvistic rămâne în esenţă cel al limbii străine, se adaptează doar, în general, mai mult sau mai puţin la structura limbii care împrumută”64.
Redarea unui cuvânt sau a unei construcţii străine fie prin calc, fie prin împrumut poate fi influenţată de factorul sociocultural. în acest sens, Mirko Deanovic a observat că slavii meridionali fără instrucţie, veniţi în contact cu două limbi de mare prestigiu, greaca şi latina, şi-au îmbogăţit limba mai ales prin împrumuturi simple, pe când oamenii culţi, în special scriitorii, au preferat
59 Roberto Gusmani, Per una tipologia del calco linguistico, I, p. 23.
Vezi, în acest sens, Roberto Gusmani, Per una tipologia del calco linguistico, I, p. 26.
61 Louis Deroy, op. cit., p. 216.
E. Seidel, Elemente sintactice slave în limba română, Bucureşti, 1958, p. 132.
63	Ibidem, p. 133.
64	Ibidem, p. 134.
45
calchierea termenilor străini65. La fel consideră şi Roberto Gusmani, atunci când afirmă că, în ceea ce priveşte calcul, acesta presupune un grad de bilingvism mult mai avansat decât în cazul împrumutului, de unde şi caracterul său cult66.
în opinia lui L. Deroy bilingvismul nu este suficient pentru a explica faptul că împrumutului îi este preferată uneori subtilitatea ce caracterizează calcul. El spune că bilingvismul este numai condiţia. Calcurile se pot produce uneori din dorinţa de a evita cuvântul străin din cauza purismului sau naţionalismului67.
Se întâmplă ca acelaşi termen străin să fie redat în limba română fie prin calc, fie prin împrumut, fie prin ambele mijloace. Reflexele pe care calcul sau împrumutul le-au avut nu au fost însă întotdeauna viabile, astfel încât, în unele situaţii, în locul formei calchiate a fost preferată cea împrumutată sau, dimpotrivă, aceasta din urmă a cedat locul calcului. Alteori, ambele forme au rămas în limbă, alcătuind aşa-numitele dublete lexicale sinonimice68. Din categoria calcurilor neviabile, înlocuite de împrumuturi, fac parte exemple69 ca: preşedea - prezida (Heliade, O III, 485; Bălcescu, S, 182), prezidui (Asachi, O I, 480) (< lat. praesidere, fr. presider); propăşire - progres (Heliade, O III, 477; Bolintineanu, ME, 62; Vlahuţă, S, II, 108) (< lat. progresus, fr. progres); simţibil - sensibil (< lat. sensibilis şi fr. sensible); simţibilitate - sensibilitate (< lat. sensibilitas, fr. sensibilite); simţitiv - senzitiv (< fr. sensitif \ lat. sensitivus); simţual - senzual (< fr. sensuel, lat. sensualis) etc.
Din categoria împrumuturilor înlocuite de calcuri, fac parte exemple ca: aqueduc (Heliade, O III, 390) - apeduct (< lat. aquaeductus); asicura (Heliade, O III, 300) - asigura (< it. assicurare)70; manuscript (Alexandrescu, O, I, 3) -manuscris (< lat. manuscriptum; cf. şi fr. manuscrit, explicabil prin acelaşi etimon latin); novelă (Kogălniceanu, O I, 53) - noutate (< fr. nouvelle, it. novella)71, deplora (Bolliac, O II, 74) < fi*, deplorer - deplânge; devument (Bălcescu, S, 148) - devotament (< fr. devouement); dispoza (Bălcescu, S, 111) - dispune (< fr. disposer); langagiu (Heliade, O III, 180) - limbaj (< fr. langage)72; prezident (Heliade, O III, 496; Kogălniceanu, O I, 73; Bolintineanu, ME, 117; Filimon, C, 10; Ghica, O III, 438) - preşedinte (< lat. praesidens, -tis, germ. Prăsident, fr. president); resignaţiune, rezignaţie (Filimon, C, 49; Heliade, O III, 392) < fr. resignation, derivat de la resigner - a fost înlocuit definitiv de forma românizată resemnare, derivată de la resemna, sau modelată direct după modelul franţuzesc
65	Mirko DeanoviC, Osservazioni sulle origini dei calchi linguistici, în „Archivum Romanieum”, 18(1934), p. 131.
66	R. Gusmani, Per una tipologia del calco linguistico (Parte I), p. 26.
67	Louis Deroy. op. cit., p. 217.
68	Pentru mai multe exemple vezi, mai jos, p. 304 ş.u.
69	întrucât, mtr-o altă secţiune a lucrării, calcurile discutate aici vor fi reluate şi prezentate în contextele care apar, ne vom rezuma aici doar la a le menţiona. Nu la fel vom proceda însă cu formele împrumutate, pentru care vom specifica, în paranteză, scriitorul, opera şi pagina la care au fost înregistrate.
70 La apariţia calcului a contribuit şi modelul oferit de fr. assurer.
71 La apariţia calcului a contribuit şi modelul oferit de lat. novitas, -atis.
72	La apariţia calcului a contribuit şi modelul oferit de it. linguaggio, după cum o dovedeşte existenţa variantei lexicale limbagiu.
46
amintit, sub influenţa lui semn, moştenit din lat. signum, recunoscut în structura termenului francez; retirat „retras” (Bălcescu, S, 63) presupune existenţa unui verb a retira, împrumutat din fir. retirer - retrage; rezidenţie (Asachi, O I, 575) < it. residenza, fr. residence, germ. Rezidenz; circulă şi astăzi, uşor modificat, în forma rezidenţă, concurată puternic de reşedinţă', seansâ (Bolliac, O II, 8), seanţă (Bolliac, O II, 8; Bălcescu, S, 99; Bolintineanu, ME, 62) < fr. seance a fost învins de şedinţă', sumar in (Hei iade, O III, 383) < fr. sous-marin, redat ulterior prin calcul parţial submarin', viceprezident (Bălcescu, S, 65), un împrumut din fr. vice-president, înlocuit de vicepreşedinte etc.
Dublete sinonimice, alcătuite din calc şi împrumut sunt, de pildă: atârnare -dependenţă, atârnat - dependent, binecuvânta - blagoslovi, bunavestire - blagoveştenie, conlocui - coabita, conlucra - colabora, conlucrător - colaborator, consacra -consfinţi, înrâuri - influenţa, locţiitor - locotenent etc.73
3.2.	RAPORTUL DINTRE CALCUL LEXICAL DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ ŞI ÎMPRUMUT
Nu de puţine ori, calcul semantic a fost confundat fie cu împrumutul, fie cu traducerea. Dificultatea de a distinge între calc semantic şi împrumut intervine atunci când cele două unităţi lexicale sunt identice sau asemănătoare din punct de vedere formal. în acest sens, discutând cazul cuvântului brigadă „unitate de muncă”, I. Rizescu se întreba: „Este acesta un calc după rusă sau un împrumut?”74 Răspunsul dat de către autor este favorabil calcului, „deoarece cuvântul cu înţelesul mai vechi de «unitate militară» exista mai de mult în limba română (de altfel ambele limbi l-au împrumutat din franceză)”75 76. La fel s-a întâmplat şi cu fr. realiser, care datorează sensul „a înţelege” engl. to realise16. Cu privire la acest exemplu, Christian Nicolas consemnează: „pour illustrer ce procede en franţais meme, Ies linguistes citent, sans autre forme de proces, le verbe realiser, que son sens modeme de «se rendre compte de (que)» met en rapport avec son homologue anglais to realize, â qui, nous dit-on, il doit cette nouvelle acception, loin des virtualites offertes par sa propre etymologie”77. Faptul că un dicţionar ca LEXIS înregistrează două verbe omonime realiserj şi realiser2 demonstrează, pe de altă parte, că autorii săi consideră că în acest caz nu este vorba despre calc semantic (acesta ar fi condus la polisemie), ci despre împrumut lexical (rezultatul constituindu-1 apariţia unui cuvânt nou).
Despre statutul acestei unităţi lexicale vorbeşte şi Theodor Hristea, aducând în discuţie rom. realiza'. „Astfel, chiar pentru specialişti e greu de precizat dacă actuala folosire a lui realiza (cu sensul de «a-şi da bine seama, a reuşi să
73	Pentru mai multe exemple, vezi mai jos, p. 304 ş.u.
74	Rizescu, Contribuţii, p. 22.
75	Ibidem.
76	S. Ullmann, op. cit., p. 203.
77	Christian Nicolas, Le procede de calque semantique, în „Cahiers de lexicologie” voi. LXV 1994-U, p. 76.
47
înţeleagă») e rezultatul unui împrumut lexical sau al unui împrumut de sens (numit şi calc semantic). Precum se ştie, acesta din urmă duce, de obicei, la polisemie, însă limitele dintre această categorie semasiologică şi omonimie nu pot fi întotdeauna stabilite cu uşurinţă. Dacă admitem că realiza (cu sensul de mai sus) este exclusiv un produs al influenţei engleze (< to realize) şi că el constituie un omonim al mai vechiului realiza (< fr. realiser% atunci avem toate motivele să vorbim, în cazul acestui «anglicism», de un simplu împrumut lexical”78 79. Autorul înclină în final să dea câştig de cauză influenţei engleze, altfel spus să considere actuala folosire a lui realiza drept rezultatul unui împrumut, neexcluzând însă cu desăvârşire „o eventuală contribuţie a limbii franceze la apariţia noului sens pe care îl are rom. realiza”19.
Aşa cum s-a văzut mai sus, Einar Haugen şi, în acord cu el, alţi lingvişti, vorbesc, în situaţii de acest tip, despre împrumuturi prin analogie. Ei consideră că împrumutul semantic este facilitat de asemănarea formală.
Dacă în astfel de cazuri confuziile care ar putea să apară între calc şi împrumut sunt oarecum scuzabile, interpretarea lui debuşa drept calc după fr. deboucher, semnalată de către Theodor Hristea80 81, este de neînţeles. în acest caz nimic nu ne împiedică să acordăm verbului de origine franceză statutul de împrumut lexical, neexistând mv: un motiv de îndoială în acest sens. Acelaşi autor constată cu un alt prilej o greşeală în sens invers: interpretarea lui a juca „a cânta la un instrument” drept „împrumut omonimie” din fv.jouerS]. în acest caz este vorba despre un autentic împrumut de sens, deci despre calc semantic, aşa cum pe bună dreptate autorul a remarcat şi cu alt prilej82, şi nu despre un împrumut lexical. Faptul că cele două unităţi lexicale nu sunt identice din punct de vedere formal face de neînţeles raţionamentul pentru care s-a putut crede că este vorba despre un caz de omonimie.
Ţinând cont de specificul calcului semantic definit ca „un fenomen lingvistic care constă în preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin, pe care acesta le are în plus faţă de sensul comun al celor două cuvinte”83, devine clar că vorbim despre împrumut de sens, indiferent dacă cele două unităţi lexicale sunt identice formal, seamănă, sau sunt total diferite. De altfel, aşa cum am văzut, identitatea sau cvasiidentitatea formală devine uneori o piedică în interpretarea corectă a căii pe care a apărut sensul nou. Destul de numeroase sunt situaţiile în care cele două cuvinte care interacţionează sunt diferite din punctul de vedere al aspectului fonetic. Şi în acest caz însă este destul de greu de perceput influenţa străină exercitată asupra unei anumite unităţi lexicale şi aceasta întrucât vorbitorul neavizat poate crede că este vorba despre o evoluţie semantică firească a termenului respectiv84.
78	Hristea, Sinteze, p. 103.
79	Ibidem.
80	Ibidem, p. 104.
81	Idem, Calc, traducere şi împrumut lexical, în „România literară”, nr. 33 din 18 august 1977, p. 8.
82	Idem, Calcul internaţional, în SCL, nr. 5, 1975, p. 500.
83	Ion Ştefan, Calcul lingvistic, p. 342.
84	Louis Deroy, op. cit., p. 215.
48
Plecând de la observaţia că orice calc este în acelaşi timp o traducere şi un împrumut, am încercat să facem unele delimitări între aceste clase, de fiecare dată luând în consideraţie afirmaţiile cercetătorilor români sau străini, care s-au oprit, în timp, asupra subiectului. Am ajuns la concluzia că transpunerea unor compuse străine prin îmbinări lexicale alcătuite din doi sau mai mulţi termeni nu reprezintă calcuri, ci simple traduceri. Aşa cum au observat unii cercetători, rezultatul la care se ajunge în astfel de situaţii se datorează imposibilităţii limbii de a reda o unitate lexicală străină prin mijloace de formare identice cu cele ale idiomului imitat şi care nu-i sunt specifice.
II.	CALCUL LINGVISTIC ŞI ECHIVALĂRILE SEMANTICE
Studiile consacrate contactului dintre limbi au scos la iveală existenţa unor situaţii în care, pentru redarea unui cuvânt din limba A, limba B recurge la termeni indigeni sau creaţi special pentru această ocazie, dar care nu au nicio legătură formală sau semantică cu termenul străin. Asemenea cuvinte au fost denumite de W. Betz Lehnschdpjung65. Noţiunea este preluată de Weinreich şi redată prin loan creations, cu următoarea definiţie: „a term applied to new coinages wich are stimulated not by cultural innovations, but by the need to match designations available in a language in contact: e.g. Yiddish mitkind ’sibling’ (literally ’fellow child’) creted on the stimulus of English sibling, German Geschwister, and the equivalent terms much in vogue in present-day social Science”85 86. Această categorie de cuvinte lipseşte din clasificarea propusă de Kr. Sandfeld Jensen87, dar apare la
O.	Weise88, care o include în categoria calcului, denumind-o Ersatzlehnworter sau frei geschaffene Ersatzworter.
Pe o altă poziţie se situează Einar Haugen, care, într-o recenzie89 dedicată cărţii lui H. Gneuss90, afirmă că acest tip de neologisme, denumit de el induced creations, presupune numai existenţa unui „stimul” din partea limbii străine, şi nu un proces real de interferenţă lingvistică. De altfel, şi Weinreich a observat că unele exemple incluse în această categorie trimit în mod vag la presupusul arhetip.
85	W. Betz, Deutsch und Lateinisch\ die Lehnbiidungen der althochdeutschen Benediktinerregel, Bon, 1949, p. 27-28.
86	Uriel Weinreich, Languages in Contact. Findings and Problems, New York, 1953, p. 51.
Notes sur Ies calques linguistiques, p. 166 ş.u.
88	O. Weise, Unsere Muttersprache, Leipzig, 1912, p. 208.
89	Vezi „Language”, 32, 1956, p. 761-766.
90	Este vorba despre Lehnbiidungen und Lehnbedeutungen im Altenglischen, Berlin, 1955.
49
Astfel, cu privire la exemplul oferit de Betz (este vorba despre germ. Kraftwagen, creat pentru a reda pe Automobil), Weinreich observă că „the reference to the model form in another language is quite vague”91.
Problema este reluată de cercetătorul italian R. Gusmani, care analizează mai multe exemple, ca germ. Umwelt pentru fr. milieu, gr. raplag pentru lat. quaestor, it. comizio, oleodotto pentru engl. meeting, pipeline etc. Gusmani observă că lipsa unei corespondenţe de formă internă dintre termeni exclude din discuţie calcul structural (calco strutturale). Totodată, lipsa unui sens comun între membrii fiecărei perechi înainte de producerea interferenţei ne împiedică să vorbim despre calc semantic: „D’altro canto, se dai piano formale passiamo a quello del significato, dobbiamo concedere che la rispondenza tra modello e replica non discende dai rapporto instituibile tra le funzioni semantiche delle due parole anteriormente al fenomeno d’interferenza, come succedeva con gli autentici calchi semantici: il fatto che lapiaţ «tesoriere», per esempio, sia stato prescelto come equivalente di quaestor non e interpretabile come conseguenza dell’estensione di un significato giâ in partenza affine a quello del termine latino, ma e frutto di un accostamento approssimativo che prescinde da un’analisi della motivazione semantica del modello. Si potrâ tutf al piu dire che il parlante ha instituito un rapporto tra le funzioni dei due magistraţi, trovandovi cerţi punţi di contatto tali da legittimare un’equivalenza tra i relativi termini, che risulta cosi fondata parimariamente sul piano della realtâ extralinguistic a”92 [s.a.]. Asemenea exemple ar putea fi considerate, după părerea lui Gusmani, calcuri conceptuale {calchi concettuali), deşi autorul amintit se întreabă mai departe dacă se poate vorbi despre calc la acest nivel de interferenţă. Aceasta pentru că „sotto questa denominazione noi abbiamo in effeti raccolto dei particolari fenomeni d’interferenza 1 i n g u i s t i c a [s.a.], mentre nei casi in discussione l’interferenza e limitata al piano dei concetti, non investe cioe quello delle concrete forme d’espressione che - come s’e visto - sono del tuto autonome”93. Astfel încât i se pare mai potrivită denumirea interferenţă conceptuală {interferenza concettuale) xhe non e, di per se, fenomeno di natura linguistica, ma produce (al pari di tanti fattori d’ordine storico-culturale, come l’aauisizione di nuove tecniche, la diffusione di nuovi valori culturale) delle ripercusioni indirette anche sul piano della lingua, stimulandone la creativitâ e rinnovandola”94.
Considerăm, la rândul nostru, că în situaţii de acest gen nu se poate vorbi despre calcuri autentice, ci despre încercări de a reda cu mijloace lingvistice proprii concepte întâlnite în alte limbi, pentru care limba proprie nu are încă un corespondent. Este vorba, de fapt, despre traduceri aproximative prin termeni indigeni care au în structura semantică unele trăsături afine, fără a se putea stabili
91	Uriel Weinreich, op. cit., p. 51.
92	Roberto Gusmani, Per una tipologia del calco linguistico, Parte I, p. 45.
m Ibidem, p. 46.
94	Ibidem.
50
v
un sens comun, care să permită să se vorbească despre calc semantic”. Asemenea termeni ar putea fi incluşi într-o categorie denumită echivalări semantice. Că nu se poate vorbi despre calc în asemenea situaţii o dovedeşte şi faptul că, uneori, termenul străin este echivalat printr-o combinaţie de două sau chiar trei cuvinte indigene. De pildă, pentru a exprima ceea ce, în franceză, este denumit prin observation, autorii români din secolul al XlX-lea foloseau sintagma băgare de seamă: „felurimi de asemenea băgări de seamă’ (Heliade, O III, 114). Luător-aminte, prezent, în aceeaşi epocă, cu sensul „atent”, traduce, probabil, lat. attentus: „corectorul, sau şi redactorul «Curierului», bine ar fi să fie mai luăior-aminte la corectură” (Heliade, O III, 160). O echivalare similară o reprezintă şi creştere „educaţie”, folosit pentru a reda sensul fr. education: „da o bună creştere copiilor săi” (Ghica, O III, 453).
III.	CAUZELE PRODUCERII CALCULUI
Apariţia calcurilor într-o limbă este strâns legată de viaţa socială sau culturală a poporului care vorbeşte limba respectivă95 96. Printre cauzele care-i pot determina pe vorbitori să recurgă la calchiere se numără următoarele:
1.	DESEMNAREA
UNUI OBIECT SAU A UNUI CONCEPT NOU
S-a spus că limba recurge fie la calc, fie la împrumut atunci când se iveşte necesitatea denumirii unei noţiuni noi97. Ion Ştefan98 observă însă că, deşi uneori atât calcul, cât şi împrumutul vin să exprime noţiuni inexistente în limbă (spre exemplu calcul acrime „acid” a desemnat, în momentul apariţiei lui, o noţiune nouă), există şi situaţia în care consecinţele fenomenelor amintite aduc modalităţi noi de exprimare pentru noţiuni preexistente. Astfel, pentru noţiunea denumită de calcul ziar se folosea împrumutul gazetă, ceea ce nu a împiedicat apariţia calcului amintit, după modelul oferit de it. diario. Concluzia lui Ion Ştefan este că „modificările care se petrec în vocabular nu sunt determinate numai de ivirea unor sensuri noi, ci au cauze multiple”99.
95	Vezi, mai sus, p. 43 ş.u.
96	în legătură cu acest aspect, vezi şi Maria Staneiu-lstrate, Unele aspecte ale calcului în limba română, în Lucrările Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului: Suceava, 1999, Limbaje şi comunicare, voi. al IV-lea, Suceava, 2000, p. 110-118.
97	Vezi, în acest sens, Vittore Pisani, op. cit., p. 79.
98	Ion Ştefan, art. cit., p. 339.
99	Ibidem.
51
2.	BILINGVISMUL
100
Bilingvismul este aţâţ o cauză, cât şi o condiţie a producerii calcului. în opinia lui R. A. Budagov100 101 bilingvismul reprezintă un aspect special al interacţiunii limbilor, când omul, din diferite motive, ajunge să stăpânească, în egală măsură, două limbi. Aceste limbi, însuşite de către vorbitor încă din copilărie, trebuie să-i fie la fel de familiare, astfel încât devine dificil de stabilit care dintre cele două limbi este pentru el cea maternă. Modurile în care cele două limbi se pot influenţa sunt diverse, unul dintre aspectele la care se poate ajunge fiind calcul lingvistic.
Spre deosebire de Budagov, A. Sauvageot102 dă o accepţie mai flexibilă fenomenului de bilingvism. După părerea sa, acesta poate merge de la folosirea perfect echivalentă şi chiar indiferentă a celor două idiomuri distincte, până la folosirea rudimentară şi în acelaşi timp incorectă a uneia dintre cele două limbi. Mai mult decât atât, vorbitorul bilingv poate să nu cunoască în mod convenabil nici una dintre cele două limbi prin intermediul cărora se exprimă alternativ. Este cazul indivizilor cu o cultură intelectuală rudimentară. însă eventualele inovaţii pe care aceştia le-ar putea introduce în limba maternă nu pot avea decât un caracter ocazional, fără persepectiva de a se impune în limbă. Este importantă astfel distincţia între bilingvismul individual şi bilingvismul colectiv, iar în cadrul celui din urmă tip se poate vorbi despre bilingvismul maselor şi cel al oamenilor cultivaţi. în majoritatea cazurilor, bilingvismul colectiv presupune faptul că prima limbă, de care subiectul vorbitor se foloseşte ca fiind mijlocul cel mai sigur de exprimare, este cea maternă. A doua limbă este adesea însuşită la mult timp după prima, fiindu-i necesară vorbitorului fie în relaţiile cu o colectivitate ce ignoră prima limbă, fie pentru că pregătirea sa intelectuală i-o impune. Sauvageot prelungeşte noţiunea de bilingvism până la a îngloba în ea şi cazul în care subiectul vorbitor, utilizând din ce în ce mai puţin limba maternă, o înlocuieşte treptat cu cea auxiliară. Bilingve sunt, după părerea sa, şi colectivităţile care vorbesc un dialect, un grai sau chiar un alt idiom, dar care se folosesc, pentru nevoile vieţii
100	Dintre lucrările de referinţă consacrate acestui subiect, amintim: A. Sauvageot, Probleme de la structure interne (innere Sprachform) et du bilinguisme, în Raports du V"* Congres International des Linguistes, Bruxelles, 1939; E. Haugen, Problems of Bilingualism, în „Lingua”, II (1950), p. 271-290; Uriel Weinreich, Languages in Contact. Findings and Problems, New York, 1953, p. 71-82; idem, Reserch Frontiers in Bilingualism Studies, în „Actes du Huitieme Congres des Linguistes / Proceedings of the Eight International of Linguists”, Oslo, 1958, p. 786-797; B. A. Serebrennikov, O 63auModeucmeuu H3biKoe, în Bonpocbi H3biK03naHwi. Moscova, 1955, nr. 1; R. A. Budagov, op. cit., p. 461-462; E. Haugen, Language Contact, în „Actes du Huitieme Congres des Linguistes / Proceedings of the Eight International of Linguists”, p. 771-785; Charles A. Ferguson, Diglossia, în „Word”, voi. 15, nr. 2, 1959, p. 325-340; E. Vidos, Le bilinguisme et le mecanisme de l'emprunt, în „Revue de Linguistique Romane”, XXIV, 1960, nr. 93-94, p. 1—19; Keitth A. Goddard, Le bilinguisme et la diglossie. Leur importance pour Vetude des mots d’emprunt dans Ies langues romanes, în „XIV Congresso Intemazionale de Linguistica e Filologia Romanza”, Napoli, 1974, voi. II, p.401-406; Lambert-Felix Prudent, Diglossie et interlecte, în „Languages”, nr. 61, 1981, p. 13-37.
101	Op. cit., p. 461.
102	A. Sauvageot, op. cit., p. 20.
52
intelectuale, administrative sau oficiale, de altă limbă. Este cazul bretonilor care vorbesc franceza sau al bascilor vorbitori de franceză ori spaniolă. în sfârşit, de bilingvism ar ţine şi folosirea de către subiecţii vorbitori, cărora le sunt specifice limbi diferite, a unui limbaj comun alcătuit din elemente disparate, cel mai bun exemplu constituindu-1, spune el, „le Pidgin English”103.
Dacă primul dintre autorii citaţi restrânge foarte mult sfera fenomenului, cel de-a doilea este mult prea generos. Aşa cum a observat Ion Rizescu104, nu se poate vorbi despre bilingvism nici în cazul vorbitorilor unui dialect sau al unui grai, nici în situaţia în care a doua limbă însuşită reprezintă un limbaj comun, alcătuit din lexicul mai multor limbi. După părerea sa, fenomenul de bilingvism presupune cunoaşterea din copilărie a unei a doua limbi, graţie conlocuirii a două populaţii care vorbesc în acelaşi timp două limbi sau însuşirii limbii respective în anii de şcoală. Nuanţând puţin opinia lui Ion Rizescu, vom spune că bilingvismul presupune, după părerea noastră, cunoaşterea de către subiectul vorbitor a unei limbi străine în asemenea măsură încât să o poată folosi oricând drept mijloc sigur de exprimare.
în urma folosirii alternative a celor două limbi, se ajunge la situaţia în care vorbitorul bilingv introduce în limba maternă, conştient sau nu, mijloace sau modalităţi de exprimare specifice celeilate limbi. în rândul acestora B. A. Serebrennikov include şi formarea calcurilor lexicale şi a celor gramaticale105.
Fără a invoca bilingvismul drept cauză a fenomenului rezultat, J. Vendryes afirmă că există împrumuturi care presupun întrepătrunderea a două sisteme lingvistice106. Acestea sunt calcurile, care rezultă întotdeauna din suprapunerea a două forme ce corespund fiecare unei limbi diferite şi care se confundă în vorbire. Confuzia, adaugă el, poate să se refere la cuvinte sau la construcţii, însă cauza este întotdeauna aceeaşi.
E. Seidel este de părere că necesitatea de a prelua procedee lingvistice străine apare atunci când se constată că în cealaltă limbă există unele fenomene necunoscute în limba maternă107. Aceeaşi idee apare şi la A. Sauvageot108, care afirmă că bilingvul reconstruieşte în limba proprie formulele cu care este obişnuit în limba auxiliară. însă, adaugă el, acest lucru nu este posibil decât în măsura în care structura limbii i-o permite.
în ceea ce priveşte limba română, unul dintre efectele bilingvismului slavo-român îl constituie crearea unor forme reflexive la verbe care iniţial aveau regim tranzitiv. Al. Rosetti împarte verbele reflexive româneşti în două categorii. în prima dintre acestea include verbele reflexive împrumutate din slavă: dr. a se căi: v. sl. kaiath ca, a se griji: bg. rpHatACA, a se război: v. sl. pâ3E0i\'kTHca109. Cea de-a doua categorie cuprinde verbe reflexive calchiate după verbele slave: se cade:
103	Ibidern, p. 36.
104	Rizescu, Contribuţii, p. 28.
105	Vezi B. A. Serebrennikov, op. cit., p. 10.
106	Vezi J. Vendryes, Le Langage, Paris, 1921, p. 341.
107	E. Seidel, op. cit., p. 132.
108	Op. cit., p. 33.
109	Vezi Rosetti, ILR, p. 282.
53
bg. 1UA* ca, a se gândi: bg. a«Ymaav ca, a se jura: v. sl. kaIltm ca, a se ruga. v. sl.
110
AflOAHTH CA
Trecerea unor verbe româneşti la diateza reflexivă după model slav s-a putut face tocmai pentru că exista în limba noastră această categorie. Potrivit terminologiei propuse de Sauvageot, se poate spune că exemplele citate mai sus corespund unui bilingvism al maselor ceea ce explică de altfel generalizarea şi impunerea lor în limbă. Astăzi aceste forme par fireşti şi numai un specialist în istoria limbii române poate să recunoască în ele modelul străin care le-a generat. Păstrându-ne în acelaşi domeniu al diatezei reflexive, observăm că în primele traduceri româneşti păstrate din secolul al XVI-lea apar unele forme verbale nespecifice limbii vorbite şi care trădează, de asemenea, influenţa slavă. Este vorba despre verbe ca: a se domni (a se împărăţi), a se învăţa, a se posti, calchiate după verbele slave: biiuaphth ca, noovfHHTH ca, iiocthth ca110 111. Asemenea forme au un caracter cărturăresc, fiind rezultatul bilingvismului oamenilor cultivaţi. Cele mai multe dintre ele nu depăşesc graniţele operelor scrise în care apar.
3.	RESPECTUL FAŢĂ DE TRADIŢIE
Despre un bilingvism livresc se poate vorbi, aşadar, în căzut primelor traduceri româneşti din secolul al XVI-lea. Textele avute în faţă de traducătorii români sunt scrieri cu caracter religios faţă de care aceştia manifestă un respect adesea exacerbat, o grijă excesivă de a reda întocmai conţinutul pentru care limba română nu avea totdeauna termenii necesari. Respectul faţă de tradiţie conduce la apariţia unor traduceri literale, mecanice, cu termeni greoi, care de multe ori cunosc o singură atestare. Traducătorii au la dispoziţie două soluţii atunci când întâlnesc noţiuni inexistente în propria limbă: să preia ca atare termenul respectiv sau, în cazul în care acesta are formă internă, să-l calchieze ori să-l traducă. Multe dintre calcurile apărute în această perioadă au avut un caracter efemer. Fără-fund „abis, prăpastie”, ce redă v. sl. BesA^Ni» (DA, s.v. fără), a coexistat şi apoi a fost înlocuit de împrumutul beznă. Altele ca: fără-minte „prostie, nebunie”, apărut după v.sl. B£3CAfA\MK, (DA, s.v. fără), fără-omenire şi fără-de-omenie, calchiate după v.sl. B£3’kMA0B'kMHK (DA, s.v. fără), fără-rău, după v.sl. b63aobhk (DA, s.v. fără) au dispărut cu totul din limbă, în vreme ce calcul fărădelege, al cărui mode! este v.sl. BE3AK0HHK (DA, s.v. fărădelege) a coexistat cu împrumutul bezaconte, modificat atât formal (bazaconie), cât şi semantic, desemnând în prezent „faptă sau vorbă nesocotită; lucru bizar”112.
Calcuri asemănătoare se întâlnesc şi în traducerile din veacul al XVIl-lea. Unele dintre acestea nici nu sunt incluse în dicţionare, fapt care dovedeşte că uneori atestările se rezumă la un singur text. în acest sens, iată câteva exemple:
110	Ibidem.
' 111 Densusianu, HLR, II, p. 202.
1,2 Despre alte calcuri neviabile ale traducătorilor de cărţi religioase, vezi Halina Mirska, Unele probleme ale compunerii cuvintelor în limba română, în SMFC I, p. 165—168.
54
odihneală (< odihnă + -eală) „loc de repaus, loc de odihnă; adăpost”, după sl. noKOMijje (< noK$w „odihnă, repaus” + -mpe); în slavonă, sufixul -huitc forma substantive neutre care arată locul113. Sensul respectiv nu este atestat în DLR114. Prevânzăîoriu, cu sensul „trădător”, imită modelul oferit de sl.np-tAATeAk, definit în Lexiconul lui Miklosich prin „proditor”115. în aceeaşi categorie intră vămăşie „vamă”, format de la vameş + sufixul -ie, după sl. mhtapctbo116.
4.	DORINŢA DE POPULARIZARE A NOILOR NOŢIUNI
într-un alt moment din evoluţia limbii române, mai precis la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea, când începe procesul de formare a terminologiei ştiinţifice româneşti, calcul nu mai reprezintă o alternativă la împrumut, ci o preferinţă. în acest sens, N. A. Ursu constată că „pentru nivelul cultural scăzut pe care-1 aveau românii în jurul anului 1800, calcurile lingvistice constituiau, într-o anumită măsură, o necesitate. Dacă în locul lor traducătorii diferitelor scrieri cu conţinut ştiinţific ar fi folosit termenii străini corespunzători, nu s-ar fi mai atins scopul urmărit, de ei: popularizarea cunoştinţelor respective”117 118. Astfel, termeni ca: acrime, curgere, grăunţos, mumesc, soresc, stoarcere etc. erau mai uşor de înţeles de către cei care nu cunoşteau limba străină din care veneau: acid, curent, granulos, matern, solar, secreţiem.
5.	PURISMUL
După părerea lui N. A. Ursu majoritatea calcurilor ce apar în această perioadă nu au -otuşi drept cauză principală nevoia de popularizare a cunoştinţelor ştiinţifice, ci se datorează curentelor lingvistice din epocă. în legătură cu purismul latin, promovat de Samuil Micu şi Petru Maior, P. V. Haneş constata şi el: „a fost la noi un curent identic ca într-o vreme la greci şi germani. [...] Ceea ce s-a întâmplat la noi trebuie deci să aibă legătură cu ideile dominante ale timpului”119. In acest sens, N. A. Ursu observă că, după 1830, când începe împrumutul masiv din limba franceză, cele mai multe calcuri apar în scrierile latiniştilor. Foarte multe imitaţii produse acum vor fi treptat înlocuite de neologismele corespunzătoare, care de cele mai multe ori sunt cuvinte cu caracter internaţional.
113 Pândele Olteanu (coordonator), Slava veche şi slavona românească, Bucureşti, 1975, p. 73.
In legătură cu acest calc, vezi Maria Stanciu-Istrate, Cuvinte mai puţin cunoscute dintr-un vechi manuscris românesc, în LR, LII, 2003, nr. 5-6, p. 551.
115	Vezi Miklosich, Lexicon, s.v. np'tAdTCAk.
116	Pentru detalii, vezi Maria Stanciu-Istrate, art. cit., p. 552-553.
117	N. A. Ursu, op. cit., p. 117.
118	Ibidem.
119	Vezi Petre V. Haneş, Desvoltarea limbii literare române în prima jumătate a secolului al XlX-lea, Bucureşti, 1926, p. 62.
55
Calcurile de la începutul veacului al XlX-lea, ca şi cele din epoca anterioară, se datorează unui bilingvism livresc şi reprezintă un fenomen conştient. Despre o interferenţă conştientă la acest nivel se poate vorbi şi în cazul puriştilor, care preferau calcul împrumutului, ca mijloc de diversificare a lexicului. In acest sens se afirmă că, în privinţa îmbogăţirii vocabularului, calcul îndeplineşte anumite funcţii la care alte mijloace nu pot aspira. Cuvintele apărute prin calc au avantajul că par autohtone, deşi principiul care le guvernează, mai precis forma internă, este străin, în acest sens, George Thomas consemnează: „For the purist, during a period of literary naţionalism, it obviates the necessity of employing a transparently foreign word, since the foreign semantics are, to use a hackneyed mataphor, clothed in domestic garments”120 121.
6.	ÎNCERCAREA DELIBERATĂ DE ÎMBOGĂŢIRE A LIMBII LITERARE PRIN MODELE STRĂINE
L. Deroy constată că, în epoca modernă, în vreme ce anumite limbi ca franceza şi engleza împrumutau termeni savanţi din greacă şi latină sau îi creau din elemente greceşti şi latineşti, germana prefera să-i redea prin calchiere. Astfel, ceea ce în franceză este redat prin diametre, în engl. prin diameter, în germ. are forma Durchmesserm. Acelaşi autor observă că germana calchiază mai mult decât engleza, spaniola mai mult decât italiana, croata, slovena, ceha şi soraba - mai mult decât polona, rusa, sârba şi bulgara. Explicaţiile pe care autorul le găseşte pentru acest fapt se referă atât la tipul de limbă despre care am vorbit mai sus, cât şi la alte fenomene ca bilingvismul, ce poate să fie mai mult sau mai puţin răspândit, naţionalismul sau clasa socială care împrumută. Regulile generale, spune el, sunt greu de stabilit122.
Afirmaţii asemănătoare, privind limba română, întâlnim la N. A. Ursu: „crearea unui număr atât de mare de calcuri în jurul anului 1800 a fost determinată şi de exemplul limbilor străine care îşi exercitau atunci influenţa asupra limbii române: germana şi maghiara în Transilvania, neogreacă şi rusa în Muntenia şi Moldova. Aceste limbi, spre deosebire de română, au largi posibilităţi de îmbogăţire a vocabularului prin derivare şi compunere şi prin metoda calcului. Intelectualii români de atunci încearcă să imite limbile străine menţionate, fără să ştie sau să ţină seama de faptul că româna nu oferă aceleaşi posibilităţi de formare a cuvintelor. De aici aspectul greoi şi uneori comic al numeroaselor calcuri lingvistice folosite în această perioadă. Când se intensifică influenţa latină şi romanică asupra limbii române ele sunt înlocuite în mod progresiv cu neologisme din limbile respective”123.
120	George Thomas, op. cit., p. 23.
121	Louis Deroy, op. cit., p. 220.
122	Ibidem, p. 223.
122 N. A. Ursu, op. cit., p. 117-118.
56
Referindu-se la scriitorii din secolul al XlX-lea, Sextil Puşcariu este de părere că aceştia se caracterizează mai ales prin „spiritul tradiţionalist şi o sfială mare faţă de neologism”124. Dintre influenţele care se exercită acum asupra lexicului românesc, cea franceză este indiscutabil cea mai importantă. Şi aceasta pentru că, după cum afirmă tot S. Puşcariu, în perioada amintită „se citea mai mult franţuzeşte decât româneşte”125. O bună parte din calcurile apărute în secolul al XIX-lea; formate mai ales după franceză, se vor impune în limbă, fiind folosite şi astăzi. Astfel, din această epocă datează calcuri lexicale de structură morfematică126 de tipul: catifelat, după fr. veloute, deznodământ, după fr. denouement, încăpăţânat, după fr. entete, înfrunta, după fr. affronter, înlănţui, după fr. enchaîner, înlocui, după fr. remplacer, maltrata după fr. maltraiter, menţine, după fr. maintenir < lat. pop. *manutenire „a ţine cu mâna”, reînnoi după fr. renouveler, remuşcare după fr. remords (it. rimorso) etc.; cf. neatârnare şi neatârnat, învechite astăzi şi înlocuite de neologismele de origine franceză calchiate iniţial, independenţă şi independent, sau frăţietate, înlocuit de împrumutul neologic fraternitate, a cărui formă internă fusese şi ea mai întâi copiată. Calcurile şi traducerile făcute mai ales după cuvinte franţuzeşti aveau, faţă de împrumuturi, avantajul că păreau româneşti, deşi în realitate erau „imitaţii neologice”127. Nu toate calcurile apărute acum au fost acceptate în vorbirea curentă. Au fost respinse mai ales acelea care ameninţau „să falsifice spiritul limbii”128 şi, când spunem aceasta, ne referim în special la calcurile sintactice. Astfel, construirea verbului a locui cu un complement direct, aşa cum apare la unii scriitori din secolul trecut şi nu numai, influenţaţi de limba franceză, unde corespondentul său habiter are atât regim intranzitiv cât şi tranzitiv, nu s-a impus în limbă, fiind considerată incorectă129.
7.	PREFERINŢA LIMBII PENTRU MIJLOACELE INTERNE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI
Apariţia calcurilor poate fi determinată şi de felul în care o limbă concepe să-şi îmbogăţească ori să-şi diversifice modalităţile de exprimare. Preferinţa pentru derivare sau compunere, manifestată de un idiom, înlesneşte apariţia calcurilor lexicale de structură morfematică, acestea fiind preferate împrumutului. în acest sens, Theodor Hristea face următoarea afirmaţie: „în general însă, mijloacele interne au (în majoritatea limbilor) preponderenţă faţă de cele externe şi aceasta din cauză că împrumuturile comportă unele dezavantaje. De cele mai multe ori, noile
124	Sextil Puşcariu, op. cit., p. 374.
125	Ibidem, p. 375.
126	Exemplele care urmează sunt date în ordine alfabetică, fără a se ţine cont dacă este vorba despre un cuvânt simplu sau un compus. în legătură cu acestea, vezi Sextil Puşcariu, op. cit., p. 379, precum şi Hristea, PE, p. 170; idem, Tipuri de calc în limba română, p. 14.
127	Sextil Puşcariu, op. cit., p. 378.
128	Ibidem, p. 383-384.
129	Vezi Hristea, PE, p. 173-174.
57
cuvinte nu pot fi analizate de vorbitori în părţile lor componente şi atunci sânt mai greu de înţeles şi de reţinut. Prin «traducere» se creează însă cuvinte cu o structură analizabilă, din care cauză calcul este adeseori preferat împrumutului lexical (cf. anotimp pentru germ. Jahreszeit; supraom, pentru germ. Ubermensch, fr. surhomme etc.)”130.
*
Fiecare etapă din istoria limbii române reflectă aşadar anumite influenţe lingvistice. In funcţie de acestea, calcul poate constitui un fenomen care se produce conştient sau inconştient131. Astfel, în epoca bilingvismului româno-slav, calcurile apărute în limbajul comun au fost create inconştient, ca urmare a reproducerii în limba maternă a unor tipare slave. Aceste calcuri ţin de un bilingvism colectiv, iar vorbitorii care le produc nu au impresia că inovează. Mai aproape de zilele noastre, calcul a constituit un fenomen lingvistic conştient, o modalitate de îmbogăţire lexicală preferată de scriitori şi de publicişti, dat fiind faptul că termenii apăruţi prin imitaţie aveau marele avantaj că păreau româneşti.
58
130	Hristea, PE, p. 170.
131	Vezi, în acest sens, George Thomas, op. cit., p. 23.
PARTEA An-A
PROBLEME DE TAXONOMIE
I.	CLASIFICAREA CALCURILOR LINGVISTICE
1. Consideraţii generale ♦ 2. Criterii de clasificare a calcurilor ♦2.1. Criteriul lingvistic ♦ 2.2. Criteriul sociocultural ♦ 2.3. Criteriul etimologic
II.	TIPURI DE CALC STABILITE PE BAZA CRITERIULUI LINGVISTIC
I. Calcul lexical ♦ 1.1. Calcul lexical de structură morfematică. ♦ 1.1.1. Opinii privind clasificarea calcului lexical de structură morfematică ♦ 1.1.2. Tipuri de calc lexical de structură morfematică ♦ 1.1.2.1. Calcuri totale ♦ 1.1.2.2. Calcuri parţiale
♦	1.1.2.3. Calcuri perfecte ♦ 1.1.2.4. Calcuri imperfecte ♦ 1.1.2.5. Calcuri aproximative ♦ 1.1.2.6. Clase de unităţi lexicale obţinute prin imitaţie ♦ 1.2. Calcul lexical de structură semantică ♦ 1.2.1. Circumscrierea fenomenului ♦ 1.2.2. Opinii privind clasificarea calcului semantic ♦ 1.2.3. Definiţii ♦ 1.2.4. Probleme de terminologie ♦ 2. Calcul gramatical ♦2.1. Caracteristici generale ♦ 2.2. Confuzii înregistrate ♦ 2.3. Tipuri de calc gramatical ♦ 2.3.1. Calcul morfologic ♦ 2.3.2. Calcul sintactic ♦ 2.3.3. Calcul gramatical combinat ♦ 3. Calcul frazeologic ♦ 3.1. Precizări preliminare ♦ 3.2. Obiectul frazeologiei ♦3.3. Tipuri de unităţi frazeologice ♦ 3.4. Calcul frazeologic. Confuzii înregistrate, definiţie ♦3.5. Indicii pentru recunoaşterea unui calc frazeologic ♦ 3.6. Opinii privind clasificarea calcului frazeologic ♦3.7. Tipuri de calc frazeologic. Criterii de clasificare ♦3.7.1. Calcuri totale ♦ 3.7.2. Calcuri parţiale
♦	3.7.3. Calcuri frazeologice perfecte. ♦3.7.4. Calcuri frazeologice imperfecte
♦	3.7.4.1. Calcuri aproximative ♦3.7.5. Clase de unităţi frazeologice obţinute prin imitaţie ♦ 4. Tipuri mixte de calc ♦4.1. Calcul lexico-ffazeologic ♦4.1.1. Tipuri de calc lexico-ffazeologic ♦ 4.2. Calcul lexico-gramatical ♦ 4.3. Calcul frazeologico-gramatical ♦ 4.4. Calcul lexico-frazeologico-gramatical.
III.	TIPURI DE CALC STABILITE PE BAZA CRITERIULUI SOCIOCULTURAL 1. Calcuri populare, calcuri savante
IV.	TIPURI DE CALC STABILITE PE BAZA CRITERIULUI ETIMOLOGIC 1. Calcuri multiple ♦ 2. Calcuri internaţionale
I. CLASIFICAREA CALCURILOR LINGVISTICE
1.	CONSIDERAŢII GENERALE
Calcul este un fenomen lingvistic complex. O definiţie exactă trebuie să ţină seama de toate aspectele pe care acest mijloc de îmbogăţire ori de diversificare a limbii le îmbracă. Pe scurt, calcul ar putea fi definit ca reprezentând un mijloc mixt de îmbogăţire a limbii, care constă în transpunerea unui cuvânt cu formă internă clară, a unui sens, a unei unităţi frazeologice sau a unui procedeu gramatical străin dintr-o limbă A într-o limbă B, cu material lingvistic specific limbii B.
Problema definirii calcului nu este însă nici pe departe rezolvată, întrucât definiţia de mai sus nu a reuşit să surprindă decât o parte a caracteristicilor fenomenului. Ţinând seama de primul aspect surprins în definţie (transpunerea unui cuvânt cu formă internă clară într-o altă limbă), putem vorbi despre existenţa unui calc lexical, numit de unii cercetători calc de structură, calc morfematic sau calc lexical de structură morfematică, Acestei categorii îi aparţine, de exemplu, întreprinde, format după modelul oferit de fr. entreprendre, în care au fost identificate prefixul entre- şi verbul prendre, care, traduse prin elemente corespondente româneşti, au condus la apariţia unui nou cuvânt în limba română. Transpunerea unui sens din limba A în limba B este o caracteristică a acelui tip de calc cunoscut sub numele de calc semantic sau, mai exact, pentru a sublinia faptul că şi acest tip de calc ţine de cuvânt, calc lexical de structură semantică. Sensul „elită” pe care floare l-a dobândit se explică prin copierea structurii semantice a fr. fleur. Expresia a ţine cont de nu a apărut independent în interiorul limbii române, ci reprezintă o traducere fidelă a expresiei fr. tenir compte de... Acest tip de imitaţie vatră sub incidenţa calcului frazeologic. în sfârşit, transpunerea unui procedeu gramatical dintr-o limbă în alta reprezintă un calc gramatical. în concluzie, potrivit definiţiei de mai sus, avem trei tipuri de calc: lexical, gramatical şi frazeologic. Insă nu toate cuvintele sau construcţiile apărute în urma imitării unui model străin se integrează în această clasificare, inaptă să surprindă întreaga complexitate a fenomenului. De pildă, potrivit claselor de mai sus, menţine intră în categoria calcului lexical de structură morfematică, ceea ce este corect, dar insuficient. Traducerea nu s-a produs decât parţial în cazul lui menţine, ceea ce înseamnă că în cadrul acestei categorii de calc trebuie făcută o subclasificare. Aceeaşi subclasificare o suportă şi calcul frazeologic, întrucât şi aici traducerea poate fi totală sau parţială. Apoi, definiţia nu surprinde faptul că uneori, la apariţia unui nou cuvânt, pot să concureze mai multe limbi, caz în care vorbim despre un calc multiplu. Concluzia care se impune este aceea că într-o clasificare cât mai riguroasă a acestui fenomen trebuie să se ţină seama de toate aspectele pe care calcul le poate dobândi. O analiză detaliată a acestora poate scoate în evidenţă caracterisicile fenomenului. Acest lucru nu poate fi obţinut decât în urma stabilirii tuturor criteriilor după care calcul poate fi clasificat.
61
Totodată terminologia are un rol foarte important pentru înţelegerea şi identificarea cât mai exactă a rezultatelor la care se ajunge prin calchiere. Numele care se dă unui tip de calc trebuie să fie cât mai exact, pentru a se evita confuziile, în acest sens Cezar Apreotesei afirmă: „în literatura de specialitate domneşte o mare diversitate de păreri în privinţa sferelor şi a raporturilor dintre calc, împrumut şi traducere, a tipurilor de calc şi a clasificării lor, a terminologiei folosite cu aplicaţie la diferite exemple concrete. Ambiguitatea termenilor îngreunează clasificarea faptelor de limbă”1. Argumentele autorului amintit, privitoare la diversitatea terminologică în domeniu de până la acea dată, sunt pertinente.
Cu toate acestea, clasificarea propusă de acest autor poate provoca unele confuzii. Astfel, deşi se afirmă că „termenul de calc integral [...] ar putea fi folosit [...] numai când se fac diferite clasificări, în general dicotomice, după diferite criterii, de exemplu: calcuri integrale sau parţiale, savante sau populare, directe sau indirecte”2, calcul incomplet, despre care se precizează că mai este numit şi semicalc, semiîmprumut sau calc parţial, este enumerat în clasificare, alături de calcurile morfematice, calcurile semantice şi calcurile frazeologice (pe care autorul preferă să le numească sintagmatice3).
însă, un calc parţial poate fi în acelaşi timp şi morfematic, cel dintâi tip neopunându-se celui de-al doilea, ci reprezentând, în fapt, cum se va vedea mai jos, un subtip al acestuia.
O sinteză a clasificărilor propuse în cercetările de specialitate se întâlneşte la Cristina Călăraşu4. Autoarea afirmă: „caracterul eterogen al elementelor cuprinse în definiţie - ele însele generând subîmpărţiri multiple - face ca tipologia calcului să nu fie riguros circumscrisă; există o diversitate de criterii de clasificare şi o multitudine de termeni care sunt utilizaţi în lucrările diverşilor specialişti şi care, uneori, se suprapun”. în continuare sunt prezentate, cu exemple corecte, peste care însă vom trece, următoarele criterii de clasificare:
1.	copierea totală sau parţială a „formei interne” a modelului. „în acest caz -spune autoarea - calcul a mai fost numit calc de structură şi el poate fi: a) integral (sau total) [...]; b)parţial (sau semicalc)”5;
2.	„nivelul lingvistic la care se operează transpunerea modelului”6; din această perspectivă, calcul poate fi: a) semantic (lexical); b) gramatical (morfologic, sintactic sau morfosintactic);
3.	„extensia unităţilor lexicale antrenate în procesul de calchiere”7; a) calcul lexical presupune traducerea unui singur cuvânt; b) calcul frazeologic presupune transpunerea dintr-o limbă A într-o limbă B a unor sintagme stabile.
1	Cezar Apreotesei, Observaţii asupra tipurilor şi clasificării calcurilor lingvistice, în AUT, seria Ştiinţe filologice, IV, 1966, op. cit., p. 145.
2	Ibidem, p. 147.
3	Ibidem, p. 149.
4	DGS, p. 86-87, s.v. calc.
5	Ibidem, p. 87.
6	Ibidem.
7	Ibidem.
62
în final, se precizează că „pe baza materialului oferit de limba română s-au stabilit şase tipuri de calc”8, făcându-se trimitere la ultima şi totodată cea mai bogată clasificare de la acea dată propusă de Theodor Hristea (1995), dar nespecificându-se în ce măsură tipurile de calc prezentate se subordonează criteriilor enunţate.
Lipsesc însă, din această prezentare, alte tipuri cunoscute de calc, cum ar fi, de exemplu, calcurile perfecte şi calcurile imperfecte, calcurile cu un singur model, respectiv calcurile multiple etc., care presupun alte criterii de clasificare a fenomenului. Mai mult decât atât, aşa cum am observat mai sus, se poate vorbi despre calc total sau parţial şi în cazul calcului frazeologic. Totodată, în ceea ce priveşte primul criteriu prezentat, afirmaţia potrivit căreia copierea „formei interne” a modelului poate fi integrală sau nu, este inexactă, acest ultim aspect ţinând de traducere, care poate fi, într-adevăr, şi parţială. Copierea „formei interne” însă trebuie să fie integrală pentru a putea vorbi despre calc. Nu în ultimul rând, cel de-al doilea criteriu din clasificare, respectiv nivelul lingvistic, presupune, şi nu exclude, calcul lexical de structură morfematică.
O expunere a unor categorii de calc se întâlneşte şi în ELR, într-un articol semnat de Marius Sala9, care se opreşte la prezentarea a patru tipuri fundamentale: calcul lexical (semantic şi de structură), calcul gramatical, calcul frazeologic şi calcul lexico-frazeologic.
2.	CRITERII DE CLASIFICARE A CALCURILOR
O clasificare cât mai riguroasă a calcului lingvistic trebuie să ţină seama de toate aspectele sub care acesta se prezintă. Aceste aspecte sunt:
-	compartimentul lingvistic în care se produce calcul;
-	traducerea totală sau parţială a elementelor care intră în alcătuirea modelului;
-	gradul de fidelitate a copiei în raport cu modelul;
-	criteriul sociocultural;
-	criteriul etimologic.
Dintre acestea, indiscutabil, cel mai important în clasificarea calcului este criteriul lingvistic, clasele obţinute pe baza aplicării lui fiind apte să ofere o imagine exactă a punctului în care s-a produs interferenţa lingvistică. Celelalte criterii pot fi numite secundare, întrucât, aşa cum se va vedea în continuare, nu fac decât să se subordoneze criteriului lingvistic. Ele oferă o imagine a felului în care limba B reuşeşte să transpună, prin mijloace proprii, structuri morfematice, semantice sau gramaticale specifice limbii A. Astfel, potrivit acestor criterii, la clasificarea anterioară nu se vor adăuga noi tipuri de calc, ci se va vedea cum cele deja identificate se subordonează, de cele mai multe ori, în perechi dihotomice.
8	Ibidem.
9	Vezi ELR, s.v. calc.
63
2.1. CRITERIUL LINGVISTIC
Aplicarea criteriului lingvistic în stabilirea tipurilor de calc specifice unei limbi presupune identificarea acelui compartiment al limbii care este îmbogăţit sau influenţat prin acest procedeu. Aceasta înseamnă că, dacă imitaţia vizează forma internă a unui cuvânt sau a unei expresii ori priveşte un procedeu gramatical străin, calcul va fi, după caz, lexical, frazeologic sau gramatical. Aşa procedează Theodor Hristea, care, în clasificarea pe care o propune, afirmă că ţine seama atât de „compartimentele limbii care se îmbogăţesc prin acest procedeu cu total special, precum şi de ceea ce imită sau copiază o limbă după alte limbi”10.
Alţi cercetători ţin seama de alte aspecte atunci când interpretează natura unui calc. în acest sens, E. Seidel, discutând despre calcul fără (de) lege, afirmă: „criticii care s-au opus la tratarea expresiei fără (de) lege într-o lucrare de sintaxă (în realitate mai precis într-o lucrare despre influenţe sintactice) au invocat motivul că fără (de) lege aparţine lexicului limbii române şi nu-şi are deci locul într-o lucrare de sintaxă. Aceşti critici vor să definească, prin urmare calcul după partea gramaticii care e îmbogăţită prin calcul respectiv”11. Considerând că definirea formei respective drept calc sintactic „explică formarea cuvântului nou în limba română, în timp ce definirea drept calc lexical se reduce doar la descrierea faptelor”12, autorul ajunge la concluzia că trebuie „să clasificăm calcul după partea gramaticii care a fost imitată şi să nu acceptăm acea definiţie care îl categoriseşte luând drept criteriu domeniul gramaticii care e îmbogăţit prin calcul respectiv”13.
însă, chiar dacă am clasifica o formă apărută prin calc după acea parte a limbii în care s-a produs imitaţia, fără(de)lege nu ar intra în categoria calcului sintactic, ci a celui frazeologic14. Evoluţia frazeologismului obţinut prin calc spre compus îndreptăţeşte afirmaţia potrivit căreia, din punct de vedere sincronic, fărădelege reprezintă un calc lexical de structură morfematică.
Părerea lui Seidel este astfel inacceptabilă, întrucât, dacă am ţine seama numai de acea parte a gramaticii care este imitată, atunci sfera calcului sintactic ar fi mult extinsă şi ar îngloba forme calchiate care nu aparţin aceluiaşi tip. în acest sens (făcând abstracţie de confundarea calcului frazeologic cu cel sintactic), ar însemna că aparţin clasei calcului sintactic forme cu un statut diferit ca: a se ruga, verb care a devenit reflexiv sub influenţa sl. a\oahth ca; fără de lege, traducere literală a sl. b€3akohh6, devenit ulterior, prin sudarea elementelor componente, cuvânt compus; binecuvânta care transpune sl. eaapocaobmth. în realitate, numai primul exemplu intră în sfera calcului sintactic, celelalte două subordonându-se categoriei calcului lexical de structură morfematică. Faptul că în cazul lui binecuvânta determinantul precedă determinatul, cu o topică diferită deci de a românei, nu constituie un argument suficient pentru a-1 considera calc sintactic15.
10	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 12.
11	Op. cit., p. 135.
12	Ibidem.
13	Ibidem.
14	în legătură cu interpretarea calcurilor frazeologice drept sintactice, vezi mai jos, p. 101 ş.u.
15	Cf. Eugen Seidel, op. cit., p. 137.
64
S-a imitat în acest caz o modalitate de formare a unui cuvânt compus, iar ceea ce a rezultat a fost tot un compus. Binecuvânta este deci un calc lexical de structură morfematică.
Aceasta înseamnă că, în stabilirea naturii unui calc, trebuie să se facă un raport cât mai judicios între acea parte a sistemului lingvistic care se îmbogăţeşte sau care este influenţată, în speţă lexicul, structura gramaticală sau fondul frazeologic, şi modelul imitat. Astfel, atunci când un calc reflectă o topică străină, el nu trebuie considerat sintactic numai din această cauză. Mai important în acest caz este în ce categorie se încadrează modelul copiat: cuvânt compus sau unitate frazeologică. în funcţie de acest aspect, calcul va fi lexical de structură morfematică sau frazeologic. Topica se subordonează în acest caz criteriului privitor la gradul de fidelitate a copiei, în funcţie de care calcul poate fi perfect sau imperfect, criteriu care se subordonează celui lingvistic, în funcţie de care definim' calcul. Cu alte cuvinte, numai după ce am stabilit natura lingvistică a unui calc, vom putea vedea care sunt caracteristicile lui în funcţie de celelalte criterii.
în funcţie de compartimentele limbii în care se produce calcul, există mai multe tipuri de imitaţie, care suportă, la rândul lor, definiţii şi ierarhizări. însă, ţinând seama numai de nivelul lingvistic la care se produce imitaţia, cercetările au scos la iveală faptul că există trei tipuri fundamentale de calc:
1.	calcul lexical, care este, la rândul lui, de două feluri: de structură morfematică, atunci când rezultatul calchierii îl constituie apariţia unui cuvânt nou (ex. dezlănţui, format pe baza modelului oferit de fr. dechaîner), şi de structură semantică, atunci când un cuvânt existent în limbă capătă un sens nou sub influenţa unui termen străin, care este polisemantic, cei doi termeni între care se stabileşte legătura având cel puţin un sens comun (ex. sensul „conservator” cu care alb apare folosit de unii scriitori se explică prin calchierea sferei semantice a fr. blanc)\
2.	calcul gramatical (ex. a întreba a ajuns să fie folosit şi la diateza reflexivă ca urmare a influenţei exercitate de fr. se demander);
3.	calcul frazeologic (ex. farfurie zburătoare se explică prin traducerea fidelă a expresiei de origine engleză flying saucer).
Theodor Hristea a observat că unele calcuri pot fi încadrate în două dintre aceste categorii, ceea ce demonstrează că nivelurile lingvistice la care s-a produs imitaţia se interferează, dând naştere unor tipuri combinate de calc:
4.	calcul lexico-gramatical (ex. forma de participiu conţinut, devenită substantiv prin schimbarea valorii gramaticale ca urmare a calchierii fr. contenu);
5.	calcul lexico-Jrazeologic (ex. pat suprapus, după fr. Ut superpose)\
6.	calculfrazeologico-gramatical (ex. ape curgătoare, după fr. eaux courantes);
7.	Uneori, toate cele trei paliere lingvistice se cot combina, dând naştere unui triplu calc, pe care-1 vom numi lexico-frazeologico-gramatical (ex. a-şi da aere, după fr. se donner des airs)16.
Fiecare dintre aceste tipuri de calc poate fi clasificat, la rândul lui, în funcţie de trăsăturile pe care faptele de limbă astfel apărute le cumulează.
16	Ne-am rezumat, în această secţiune, doar la citarea exemplelor, fără a insista asupra detaliilor privind calchierea. Pentru amănunte, vezi infra, în secţiunile consacrate fiecărui tip de calc în parte.
Astfel, traducerea totală sau parţială a elementelor care intră în alcătuirea modelului sau gradul de fidelitate a copiei în raport cu modelul reprezintă două aspecte esenţiale ale acelor tipuri de calc care presupun imitarea formei interne a unui cuvânt sau a unei expresii străine. In funcţie de aceste subcriterii calcurile se pot împărţi, pe de o parte, în calcuri totale şi calcuri parţiale şi, pe de altă parte, în calcuri perfecte, calcuri imperfecte şi calcuri aproximative. Acesta înseamnă, de exemplu, că un calc lexical de structură morfematică poate fi, în acelaşi timp, total şi perfect, sau parţial şi perfect, sau total şi imperfect, ori parţial şi imperfect.
2.2.	CRITERIUL SOCIOCULTURAL
Un alt criteriu de subclasificare a tipurilor principale de calc îl constituie criteriul sociocultural Astfel, în funcţie de clasa socială căreia îi aparţin vorbitorii la care apar formele calchiate, se poate vorbi despre calcuri populare şi despre calcuri savante, livreşti ori cărturăreşti. Oricare dintre tipurile de calc stabilite potrivit criteriului lingvistic poate intra în una dintre aceste clase. în general însă, calcurile lexicale de structură morfematică reprezintă apanajul oamenilor cultivaţi, cu alte cuvinte intră în categoria calcurilor savante, în vreme ce în cealaltă categorie intră calcurile semantice şi cele frazeologice.
2.3.	CRITERIUL ETIMOLOGIC
în sfârşit, în strânsă legătură cu criteriul pe care-1 vom numi etimologic se află calcurile multiple, care presupun că tiparul în care s-a turnat material autohton provine din cel puţin două limbi străine, şi calcurile internaţionale. Acestea din urmă constau în imitarea aceluiaşi model de cel puţin trei dintre limbile europene, care constituie mijloace de comunicare internaţională şi aparţin unor familii lingvistice diferite.
H. TIPURI DE CALC
STABILITE PE BAZA CRITERIULUI LINGVISTIC
1.	CALCUL LEXICAL
întrucât se produce cu o frecvenţă considerabil sporită faţă de celelalte tipuri de imitaţie, calcul lexical este considerat a fi cel mai important. Numele său se explică prin faptul că procesul pe care îl presupune conduce la îmbogăţirea lexicului fie cu o nouă unitate lexicală, fie cu un sens nou, adăugat conţinutului semantic al unui cuvânt preexistent17. Aşadar, în funcţie de modificarea pe care o
17	Hristea, Sinteze, p. 106.
66
produce în vocabular, calcul lexical cunoaşte două aspecte: 1. imitaţie de formă internă sau de structură morfematică, ceea ce presupune apariţia unui cuvânt nou, alcătuit în totalitate sau măcar parţial din morfeme autohtone; 2. imitaţie de sens sau de structură semantică, în urma căreia nu apare un termen nou, ci unul existent deja în limbă îşi modifică sfera semantică datorită influenţei unui model străin cu care este parţial sinonim. Cele două aspecte acoperă cele două laturi ale cuvântului, forma şi sensul, astfel încât reunirea lor sub un tip principal de calc este firească. Aşa procedează Theodor Hristea, la care se întâlneşte următoarea afirmaţie: „în terminologia la care m-am fixat definitiv (combinând, uneori, denumiri care circulă în literatura de specialitate), calcul lexical este de două feluri, şi anume: calc de structură morfematică şi calc de structură semantică (numit, adeseori, şi împrumut semantic)”1*.
1.1.	CALCUL LEXICAL DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ
Dacă ţinem seama fie şi numai de faptul că este prezent în toate clasificările întâlnite, acest tip de calc se dovedeşte a fi cel mai uşor de recunoscut. Ceea ce se imită în cazul calcului lexical de structură morfematică este modul de organizare a unui cuvânt străin, transpus într-o altă limbă prin elemente formative proprii. Acest lucru nu este posibil decât în cazul cuvintelor derivate sau al compuselor, deci al cuvintelor care au „formă internă”. Prin „formă internă” (germ. innere Sprachform; rus. euympeHHHH (popMa) se înţelege modul de organizare a învelişului sonor, pentru a corespunde cât mai bine sensului exprimat de cuvânt18 19. Putem astfel defini calcul lexical de structură morfematică ca fiind acea formă de imitaţie prin care se împrumută modul d* "Vj*anizare a unui cuvânt străin, care, descompus în elementele componente. p\/t tradus în limba proprie, rezultatul constituindu-l o unitate lexicală noua, cu structură analizabilă. Cuvântul astfel apărut este format în totalitate sau cel puţin parţial din elemente specifice limbii care calchiază, iar sensul său este întotdeauna acelaşi cu al cuvântului străin copiat20. Astfel, cuvântul compus binefăcător, cu sensul „care are efect salutar”, a apărut după modelul fr. bienfaisant, -e, traducând fiecare element în parte: bien = bine.faisant = făcător. Acelaşi cuvânt are şi sensul „persoană care face bine altora”, specific compusului fr. bienfaiteur, -trice, pe care, de asemenea, îl calchiază. în ambele cazuri avem a face cu caiduri lexicale de structură morfematică, deoarece noile unităţi lexicale apărute imită un model străin şi au acelaşi sens ca în limba imitată. Rom. remuşcare imită modelul oferit de fr. remords şi primeşte în DEX2 următoarea definiţie: „mustrare de cuget; părere de rău; căinţă, regret”, care corespunde aceleia oferite de ROBERT pentru termenul francez: „sentiment douloureux, angoisse
18	Idem, Tipuri de calc în limba română, p. 14.
19	în legătură cu acest subiect, vezi R. Budagov, op. cit., p. 139, precum şi Al. Graur, Studii de lingvistică generală (variantă nouă), Bucureşti, 1960, p. 160 ş.u.
20	Vezi R.A. Budagov, op. cit., p. 139, care afirmă că „deşi calcul este în prunul rând un împrumut de structură, chiar în această structură acţionează reciproc elementele semantice şi cele formale”.
67
accompagnee de honte, que cause la conscience d’avoir mal agi; regret, repentir”. în situaţia de faţă noul termen apărut este format numai parţial din elemente autohtone, dat fiind faptul că prefixul re- a fost împrumutat.
întrucât calcul lexical de structură morfematică reprezintă, în ultimă instanţă, imitarea, copierea sau împrumutarea formei interne a unui cuvânt străin, el a mai fost numit calc de structură21, structural sau de formă internă. în schimb, Cezar Apreotesei propune denumirea calc morfematic, considerând-o mai potrivită decât celelalte22. De aceeaşi părere este şi Alexei Palii, semnatarul unei monografii relativ recente privitoare la calc23. Autorul citat respinge denumirile calchiere structurală, propusă de Theodor Hristea24, şi calchiere relaţională, avansată de S. Vaimberg25, care argumentează: „rolul relaţional în cazul de faţă îl joacă morfemele componente şi echivalentele lor din alte limbi”26. Palii critică aceste nume, spunând: „după părerea noastră, atât termenul calchiere structurală (s.a.), cât şi termenul calchiere relaţională exprimă noţiuni cu un volum mai mare decât fenomenul ce ne interesează. De fapt, orice tip de calchiere poate fi numit structural, fiindcă în fiecare caz se imită un anumit tip de structură a modelului (structura internă, structura semantică, structura gramaticală). în acelaşi timp orice calchiere poate fi numită relaţională, fiindcă de fiecare dată între componentele calcului şi ale modelului se stabilesc anumite relaţii. Prin urmare ambii termeni, propuşi de T. Hristea şi S. Vaimberg, caracterizează calchierea în general, dar nu tipul de calchiere ce ne interesează în cazul de faţă”27. Reproşul formulat de Palii ar putea părea justificat. însă, la o privire mai atentă, se poate observa că ceea ce înţelege lingvistul din Republica Moldova prin calchiere structurală reprezintă altceva decât accepţia pe care o dă acestui termen Theodor Hristea. Mai precis, în viziunea ultimului autor citat, calcul structural reprezintă o variantă, alături de calcul semantic, a calcului lexical, astfel încât titulatura completă a acestuia este calcul lexical structural Pe lângă acest tip fundamental de calc, sunt prezentate calcul gramatical, care, la rândul său, poate fi de două feluri: morfologic şi sintactic; calcul frazeologic şi calcul lexico-frazeologic. Aşadar, în 1967 Theodor
21	Pentru denumirea calc de structură, vezi Budagov, op. cit., p. 139. Acesteia li corespunde în originalul lucrării sintagma rus. cmpyKmypHbie KOJibxu (Beedeuue e nayxy o H3biKe, Moscova, 1958, p. 111). Aceeaşi denumire apare şi în primele contribuţii privitoare la teoria calcului lingvistic, semnate de Theodor Hristea. Vezi în acest sens articolul intitulat Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), în „Romanoslavica”, XII (1965), p. 317, precum şi Hristea, PE, p. 158.
22	Cezar Apreotesei, Observaţii asupra tipurilor şi clasificării calcurilor lingvistice, în AUT, seria Ştiinţe filologice, IV, 1966, p. 145-151.
23	Alexei Palii, Calchierea, ca aspect al interferenţei limbilor (contacte moldo-ruse), Chişinău,
1991.
24	Theodor Hristea, Tipuri de calc lingvistic, SCL, 1967, nr. 5, p. 507-527. în mod surprinzător, aceasta este singura lucrare cu care Theodor Hristea este înregistrat în bibliografia de la sfârşitul volumului semnat de Alexei Palii.
25	Vezi S. Vaimberg, Consideraţii asupra tipologiei calcului lingvistic, în AUB, (limbi slave), 1971, p. 91-100.
26	Ibidem, p. 92.
27	Alexei Palii, op. cit., p. 14.
68
Hristea aducea în discuţie existenţa a 4 tipuri fundamentale de calc, dintre care 3 sunt simple, iar unul este combinat, două dintre cele simple prezentând, fiecare, câte două subtipuri.
în ceea ce-1 priveşte pe Alexei Palii, el consideră că: „a doua cale de creare a mijloacelor de exprimare, care de asemenea este o modalitate de influenţă a unei limbi asupra alteia, este calchierea lexicală. în cadrul ei avem trei subtipuri: calchierea morfematică, calchierea frazeologică, calchierea semantică. Toate aceste trei subtipuri ale fenomenului au loc în compartimentul lexicului şi în toate trei cazuri unităţile lexicale străine se iau ca model pentru a crea mijloace noi de exprimare”28. Pentru Palii, aşadar, frazeologia se subordonează lexicologiei, orice unitate frazeologică nou apărută contribuind, potrivit accepţiei sale, la îmbogăţirea lexicului. Mai justificat ni se pare reproşul făcut denumirii propuse de S. Vaimberg care, în absenţa unei completări, se poate acorda, într-adevăr, oricărui tip de calc, dat fiind faptul că pentru fiecare dintre acestea se stabilesc relaţii între limba model şi limba care imită, diferenţa fiind dată de nivelul la care s-au produs aceste imitaţii.
Cea mai cuprinzătoare şi, în acelaşi timp, mai transparentă denumire pentru acest gen de calc ni se pare cea adoptată de Theodor Hristea în cea mai recentă contribuţie a sa în domeniu. Astfel, lingvistul român renunţă la denumirea calc de structură, folosită anterior, deoarece o găseşte „vagă şi prea generală”29. în schimbul ei autorul propune denumirea calc lexical de structură morfematică (adoptată de noi în titlul subcapitolului de faţă), precizând: „prin morfem înţeleg şi aici un termen general atât pentru rădăcină, cât şi pentru afixe (în care includ prefixele, sufixele şi desinenţele). Este de la sine înţeles că, în procesul calchierii, sunt traduse numai acele segmente de expresie dotate cu o semnificaţie (adică rădăcina şi afixele derivative)”30.
Printre alte denumiri care s-au dat tipului de calc în discuţie se numără calc-traducere, întâlnită la S. Ullmann31. Ceea ce se poate reproşa acestei denumiri este, pe de o parte, faptul că e oarecum pleonastică, orice calc fiind în acelaşi timp şi o traducere32, iar pe de altă parte că este mult prea generală, putându-se referi şi la alte tipuri de calc, cel frazeologic de pildă. N. M. Şanski propune sintagma cnoeoo6pa3oeamejibHan KcuibKa33, care, calchiată, ar conduce în română la apariţia denumirii calc de formare a cuvintelor, termen mai potrivit, dat fiind faptul că este mai precis decât cel dat de S. Ullmann, iar L. Galdi34 numeşte acest tip KajibKU e coăcmeeuHOM CMbicne cnoea, „calcuri în sensul propriu al cuvântului”. Un reflex al
28	Ibidem, p. 12.
29	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 14.
30	Ibidem.
31	Vezi S. Ullmann, Precis de semantique frangaise, Berna, 1952, p. 205.
In legătură cu acest aspect, vezi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 14.
N. M. Şanski, JleKCunecKue u (ppa3eonoeuHecKue kojiku, în „PyccKHH «3biK b iUKOJie”, nr. 3 (1955), p. 28-35. In franceză îi corespunde sintagma calques de formation de mots\ cf. S. Ullmann, op. cit., p. 205.
34	L. Galdi, Cnoea poMancKoeo npoucxootcdeuuH e pyccKOM H3biKe, IV, în MeotcdynapodHbiu cbe3d cnaeucmoe, Moscova, 1955, p. 66.
69
acestei ultime denumiri întâlnim în lingvistica românească la V. Vascenco35, care vorbeşte despre calcuri propriu-zise. Denumirea este însă vagă şi oarecum improprie, întrucât ar presupune că celelalte tipuri de calc s-ar încadra în această categorie în mod suplimentar, nefiind propriu-zis calcuri.
în lingvistica germană, S. Singer36 foloseşte denumirea Bildungslehnwdrter, în vreme ce W. Betz37, care are meritul de a fi introdus o terminologie aptă să surprindă cât mai exact diversele caracteristici ale fenomenului, propune termenul Lehnbildung. Alte denumiri pe care acest tip de calc le-a primit în lingvistica germană sunt: Lehniibersetzung,, Lehnprăgung, Lehnschdpfung, Ubersetzung-sentlehnung, Ubersetzungslehnwort sau Abklatsch38. Traducerea în engleză a primului dintre termenii citaţi a condus la apariţia denumirii loan translation, folosită de lingvistul Einar Haugen în clasificarea pe care o propune pentru împrumutul lingvistic.
După cum se poate observa, diversele denumiri care s-au dat până în prezent acestui tip de calc încearcă, fiecare în parte, să surprindă cât mai exact esenţa fenomenului. în ceea ce priveşte lingvistica românească, denumirea calc lexical de structură morfematică, propusă de Theodor Hristea, deşi nu are avantajul conciziei, pare a fi cea mai satisfăcătoare, dat fiind faptul că surprinde nivelul lingvistic la care se produce imitaţia şi indică, totodată, ce aspect al cuvântului se explică prin calc, respectiv forma sau învelişul sonor.
Condiţia esenţială producerii unui calc lexical de structură morfematică este ca arhetipul să reprezinte un cuvânt cu formă internă clară, astfel încât vorbitorul bilingv să-i poată identifica elementele componente, iar apoi să găsească în limba proprie morfemele care corespund acestora. în urma analizei şi a traducerii morfemelor străine, ceea ce presupune implicit atât identificarea sensului fiecăruia dintre acestea, cât şi a ceea ce rezultă din combinarea lor, el este capabil să dea naştere unui cuvânt nou, alcătuit din elemente vechi sau cel puţin anterioare momentului respectiv. Se poate spune, aşadar, că imitaţia acoperă atât structura, tiparul ori forma internă, cât şi sensul, fapt care iese şi mai clar în evidenţă atunci când sensul cuvântului calchiat se îndepărtează de acela al elementelor care intră în alcătuirea sa. în acest sens Kr. Sandfeld Jensen precizează: „pour beaucoup de mots composes ou derives le developpement soit plutot semantique”39. Afirmaţii asemănătoare face Roberto Gusmani: „in sostanza, il calco strutturale e anche un calco semantico, sebbene cio non appaia sempre con la stessa evidenza”40.
De pildă, rom. binecrescut imită modelul oferit de fr. bieneleve. Schematic, procesul calchierii ar putea fi reprezentat astfel:
35	V. Vascenco, Calcuri savante formate în limba română după modele ruseşti (secolele XVIII
şi XIX), în Culegere de studii, Bucureşti, 1962, p. 59-70.	f
36	Vezi Zeitschrift fur deutsche Wortforschung, 3, 1902, p. 220 şi 4, 1903, p. 125. Vezi, de asemenea, S. Singer, Aufsătze und Vortrăge, Tiibingen, 1912, p. 104.
37	W. Betz, Die Lehnbildungen und der abendlândische Sparachenausgleich, în „Beitrăge zur * Geischichte der deutschen Sprache und Literatur”, 67, 1945, p. 275-302.
38	Vezi, mai sus, la p. 13, nota 11.
39	Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur le calques linguistique, p. 168.
40	Roberto Gusmani, Per una tipologia del calco linguistico, I, p. 30.
70
1. fr. bien-eleve
bieneleve
i i
2.	„bine.” - „crescut”	^ ţ
3. rom. bine-crescut	—>	binecrescut
Din schema prezentată, rezultă că primul pas pe care vorbitorul bilingv îl face este să recunoască structura termenului străin, mai precis să identifice elementele componente ale acestuia, apoi să înţeleagă sensul lor şi, în sfârşit, să găsească în limba maternă morfeme corespondente, pe care să le combine în spiritul limbii din care a extras modelul şi să dea naştere unui element lingvistic nou.
*
Calcul, ca de altfel şi împrumutul, reprezintă unul dintre produsele influenţei pe care o limbă (de obicei superioară sau dominantă41 din punct de vedere cultural) o poate avea asupra altei limbi. Cele două mijloace de îmbogăţire sau diversificare lingvistică amintite pot acţiona mai ales în procesul traducerii. Aceasta poate presupune echivalarea termenului străin cu unul autohton, aşa cum se întâmplă atunci când fr. livre este transpus în română prin carte. în această situaţie nu se poate spune însă că franceza a influenţat în vreun fel limba noastră, existenţa termenului carte nefiind legată de cuvântul francez corespunzător. Atunci când limba nu dispune de un termen propriu pentru exprimarea obiectului sau a realităţii desemnate în textul supus traducerii, se recurge fie la împrumut, fie la calc. Rom. avion, de pildă, constituie un împrumut din fr. avion. O altă situaţie o prezintă înlănţui, care nu poate fi explicat în afara unei influenţe din afara limbii. Termenul în discuţie a apărut târziu - DA îl atestă în secolul al XlX-lea la C. Negruzzi -, nu este specific limbii populare, deci este cult, şi corespunde perfect, atât formal, cât şi semantic, modelului oferit de fr. enchaîner. în structura acestuia au fost identificate prefixul en- şi baza derivativă chaîne, traduse în rom. prin în- , respectiv lanţ, şi, prin ataşarea sufixului verbal -ui, apt a reproduce sufixul fr. -er, a fost creat derivatul parasintetic înlănţui. Asemenea cuvinte străine, transparente sau motivate la nivel structural, sunt, prin urmare, descompuse în elementele lor componente în procesul traducerii şi re-create în română prin respectarea şi împrumutarea tiparului străin. Deosebirea netă dintre exemplele citate este aceea că înlănţui nu poate fi discutat în afara unei traduceri.
1.1.1.	Opinii privind clasificarea calcului lexical de structură morfematică
Autorii primelor studii consacrate studierii calcului sunt mai puţin preocupaţi de stabilirea unor subgrupe de calc structural în funcţie de gradul de fidelitate a
41	în legătură cu acest aspect, vezi Leonard Bloomfield, Language, Londra, [1935], capitolul Intimate borrowing, p. 461 ş.u.
71
copiei, cât de necesitatea de a sublinia existenţa unei diferenţieri tipologice mai frapante, ca aceea dintre calcul structural şi calcul semantic. Rămâne totuşi de referinţă concisa şi, în acelaşi timp, complexa lucrare a lui Kr. Sandfeld Jensen42, în care, în interiorul calcului lexical, sunt surprinse diverse situaţii, în funcţie de gradul de autonomie a replicii faţă de model. Fără să folosească o terminologie aptă să denumească faptele prezentate, Kr. Sandfeld Jensen identifică patru tipuri distincte de calc structural, caracterizate astfel:
a)	Fiecare membru al compusului este fidel reprodus de un cuvânt corespunzător în altă limbă; ex. lat poeninsula > fr. presqu'île\ lat. misericordia > germ. Barmherzigkeit. Cu privire la aceste traduceri servile, M. Wundt43 este de părere că ele aparţin unei epoci vechi.
b)	Traducerea poate fi mai liberă; ex. lat pceninsula > germ. Halbinsel, dan. halva, si. poluostrov, fin. puolisaari, magh. felsziget; fr. dejeuner > engl. breakfast. Aici intră şi exemplele privitoare la traducerea compuselor prin derivate (ex. germ. Mittagmahl > slov. juzina, derivat de la jug) sau cele în care se face simţită influenţa etimologiei populare: „L’influence de l’etymologie populaire se fait sentir dans ellenor qui est, en magyar, la traduction de contrâleur (ellen 5contre’, or ’gardien’)”44.
c)	Traducerea mai puţin servilă a sufixelor din structura derivatelor; ex. lat. atramentum > sl. cernilo\ lat. materia > magh. anyag. Aici intră şi traducerea derivatelor prin compuse (ex. lat. purgatorium > germ. Fegefeuer, dan. skcersild) sau prin cuvinte simple (ex. lat. atramentum > v. engl. blcek, dan. blcek (Jnegru’);
d)	Traducerea pe jumătate a cuvintelor străine; ex. lat. trilix, bilix > v. germ. drilich, zwilich; v.sl. takozdere > aşijderea. Pentru limba română, Sandfeld observă că „beaucoup mots d’emprunt sont transformes de cette maniere, p. ex. zecimal < decimal, semnal < signal, repeţi < repeter etc.”45
Deşi este vulnerabilă în unele puncte, subclasificarea oferită de Sandfeld Jensen scoate la iveală diversele aspecte pe care calcul lexical de structură morfematică le poate avea în funcţie de felul în care se realizează traducerea. Chiar dacă unele exemple nu sunt întotdeauna bine alese, Sandfeld are meritul de a fi făcut primul pas în ierarhizarea acestui tip de calc. Lipseşte însă un criteriu ferm în departajările pe care autorul le face, astfel încât, în interiorul aceleiaşi paradigme, se pot întâlni fapte de limbă diferite. De pildă, autorul citat nu are în vederea opunerea exemplelor privitoare la situaţia în care, în urma interferenţei, replica prezintă o alterare a funcţiei semantice, celor care prezintă o modificare a structurii morfologice, astfel încât un compus este transpus printr-un derivat. Aşa se explică încadrarea în aceeaşi clasă a germ. Halbinsel, modelat după lat. pceninsula, şi a slov.juzina, creat pentru a reproduce germ. Mittagmahl. Nu putem fi de acord cu afirmaţia că v. engl. blcek şi dan. blcek reprezintă rezultatul»unui calc după lat.
42	Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur Ies calques linguistiques.
43	Apud Kr. Sandfeld Jensen, op. cit., p. 169.
44	Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur Ies calques linguistiques, p. 169.
45	Ibidem.
72
atramentum. Mai precis, suntem de părere că în cazul în care un derivat străin este redat într-o altă limbă printr-un cuvânt simplu, fără formă internă, nu este vorba despre calc, ci despre o echivalare semantică, stabilită între cele două unităţi lexicale. Unele critici le suportă şi ultima subclasă propusă de Sandfeld. Astfel, nu întotdeauna ceea ce rămâne netradus dintr-un cuvânt, în procesul calchierii, reprezintă o jumătate, lucru observat de lingviştii care s-au opus denumirii semicalc, propusă pentru acest subtip. In acest sens, ultimele exemple pe care autorul citat le dă pentru limba română demonstrează clar că ceea ce rămâne în afara traducerii nu reprezintă jumătate din cuvânt. In ceea ce priveşte verbul repeţi, acesta reprezintă mai degrabă o adaptare a termenului francez, decât un calc.
O altă clasificare a calcurilor imperfecte a oferit, în 1936, W. Betz46, primul cercetător care a propus şi o terminologie în acest sens. Potrivit clasificării făcute de el, în funcţie de gradul de îndepărtare a replicii faţă de model, se disting trei tipuri de calc structural:
1.	Lehnubersetzung, definit de acelaşi autor, mai târziu, prin „die genaue Glied-ftir-Glied Ubersetzung des Vorbildes”47 (= „traducerea exactă, morfem cu morfem, a modelului”);
2.	Lehnubetragung, în care părţile componente ale modelului sunt reproduse mai liber48;
3.	Lehnschopfung - creţii autohtone, dar care se explică printr-un impuls creator străin (ex. germ. Umwelt, stimulat de fr. milieu, sau germ. Kraftwagen pentru fr. automobil).
Ţinând seama de exemplele prezentate de Betz în studiul din 1936, rezultă că în a doua categorie sunt incluse situaţiile în care, la cuvântul calchiat, se constată o alterare a funcţiei semantice, o corespondenţă imperfectă de structură, sau o diferenţă atât de structură, cât şi de sens între model şi replică. în ceea ce priveşte clasa Lehnschopfung, încadrarea sa în categoria largă a calcului lingvistic a fost contestată, printre alţii, de Roberto Gusmani49.
Un alt lingvist german, Kurt Schumann50, vorbeşte, la rândul său, despre două tipuri de Lehnubersetzung, diferenţiate între ele de structura morfologică (derivate sau compuse). în acord cu teoria lui Betz, o categorie de sine stătătoare în clasificarea lui o reprezintă cuvintele imitate care se sprijină numai parţial pe un model străin, denumite Lehnubertragung (ex. germ. Vaterland, după lat. patria, germ. Halbinsel, după lat. pceninsula) şi aflate în clasificarea lui Sandfeld Jensen pe poziţia a doua.
46	W. Betz, Der Einfluss des Lateinischen auf den althochdeutschen Sprachschatz. î. Der Abrogans, Heildelberg, 1936. Vezi şi idem, Die Lehnbildungen und der abendlăndische Sprachen-ausgleich, în „Beitrăge zur Geschidite der deutschen Sprache und Literatur” 67, 1944, p. 275-302, precum şi idem, Deutsch und Lateinisch. Die Lehnbildungen der althochdeutschen Benediktinerregel, Bonn, 1949.
47	Idem, Die Lehnbildungen und der abendlăndische Sprachenausgleich, p. 296.
In 1936, pentru această categorie Betz propunea numele Lehnbildung, folosit ulterior pentru toate tipurile de calc structural.
Per una tipologia del calco linguistico, I, p. 45 ş.u.
50	Op. cit., p. 1.
73
O contribuţie care ar putea fî denumită modestă în ceea ce priveşte aspectul studiat aici au oferit lingviştii din şcoala americană. Einar Haugen51 52 nu vede în cuvintele hibride, alcătuite atât din material lingvistic indigen, cât şi împrumutat, şi numite Loanblends, o subcategorie a calcului în general, cu atât mai puţin a calcului lexical. Acest fapt este şi mai surprinzător dacă ţinem seama de faptul că, discutând despre calcuri, grupate sub denumirea de loan translations, el observă că, în fapt, acestea nu sunt decât o extindere a procesului observat la hibrizi, nedeosebindu-se de aceştia decât prin aceea că, în loc să substituie doar o jumătate din cuvânt, vorbitorul l-a înlocuit în întregime.
La rândul său, U. Weinreich, în capitolul dedicat mecanismelor interferenţei lexicale (Mechanism of Lexical Interference), subdivide calcul lingvistic, intitulat Loan translation, în trei categorii: Loan translation, Loan renditions, Loan creations, subscriind astfel tacit la clasificarea propusă de Betz.
Pentru lingvistica rusă, merită a fi amintită contribuţia din 1953 a lui L.A. Bulahovski , care denumeşte compusele în care o parte din cuvânt se împrumută, iar altă parte se traduce nonyKcuibKu, subliniind astfel legătura acestora cu fenomenul calchierii: „Hapaay c nojiHbiMH KanbKaMH, b B3biKax 3HaHHTejtbHO pexce BCTpeHaioTCx nojiyKajibKH k cjioxchmm cnoBaM (composita) S3bi«a-HCTOHHHKa. IlojiyKajibKH npeflCTaBJiaioT co6oh HanonoBHHy coxpaHeHne, HanojioBHHy nepeBoa HHO«3biHHbix cjiob Ha 3aHMCTByiomHH H3biK”53. Termenul a făcut carieră, fiind preluat şi în alte limbi, prin calchiere parţială, sau chiar prin ceea ce denumeşte termenul în sine: fr. semicalque, it. semicalco, rom. semicalc.
Nici N. Molnâr nu vede în cuvintele apărute prin imitaţie, dar care se îndepărtează într-un fel sau altul de model, exemple care ţin de aspecte ale calcului lexical de structură morfematică. După ce face o prezentare critică a clasificărilor calcului din lingvistica generală, autorul maghiar enumeră şase tipuri de calc despre care spune: „all these kinds of calcques should. be dealt with in the lexicology and stylistics as well”54. Calcul sintactic este lăsat la o parte şi, dacă facem abstracţie de calcul frazeologic, celelalte tipuri de imitaţie ţin de calcul lexical. Iată denumirile propuse de Molnâr: a) calque, pentru imitaţiile ce respectă structura modelului; b) hemicalque, pentru hibrizi, termen format pe baza rus. nojiyKCUibKa\ c) semantocalque, pentru calcul semantic; d) phraseocalque, pentru calcul frazeologic; e) pseudocalque, pentru „new creation” sau „Neuschopfung”; f) calquoide, pentru ceea ce Shumann numeşte Lehngliedusâtze.
Vincenzo Orioles a observat că în stabilirea distincţiei dintre calcurile perfecte şi calcurile imperfecte cercetătorii au acordat o importanţă deosebită corespondenţei de funcţie semantică între model şi copie. Deosebirea din planul semnificantului devine irelevantă, întrucât este determinată de imposibilitatea de a imita anumite structuri formale ale arhetipului: „[...] nella rispondenza di funzione semantica fra modello e replica la discriminante essenziale fra calco perfetto e
51	The Analysis of Linguistic Borrowing.
52	L. A. Bulahovski, Beedenue e H3UK03HaHue, Moscova, 1953, p. 121-123.
53	Ibidem, p. 123.
54	N. Molnâr, op. cit., p. 131.
74
imperfetto, venendo giudicate irrilevanti le divergenze sul piano del significante che siano determinate dalia difficolta o addirittura dalPimposibilitâ di imitare certe strutture formali dell’archetipo”55. Acelaşi autor constată că acest criteriu, latent în cercetările lui Sandfeld şi Betz, a fost accentuat de Schumann56: faptul că, pe de o parte, germana recurge frecvent la compunere şi, pe de altă parte, că alte limbi sunt relativ străine de acest procedeu şi preferă structurile de tip analitic justifică, în viziunea acestuia din urmă, încadrarea în categoria calcurilor structurale perfecte a următoarelor exemple: rus. napoecm Maiuuua < germ. Dampfmaschine\ germ. Staatsstreich < fir. coup d'etat57, punct de vedere care nu poate fi însă acceptat.
Criteriul semantic joacă un rol însemnat şi pentru S. Vaimberg58, care defineşte calcul lexical (= structural) ca reprezentând transpunerea dintr-o limbă în alta a unor elemente de semnificat (denumite «pleremateme» în acord cu terminologia glosematică) izolate în continuumul semantic al limbii-model, după modalităţi necunoscute în limba receptoare: „If we define calque as a transfer of the form of the content, it follows that what a language takes over from another is the detachment, out of mass of substance, of some segments of meaning (pleremetemes, in glossematic terms) in a way unknown to the receiving language. To make things clearer, calque is just what in common terms one would caii a semantic borrowing”59. în acord cu acest punct de vedere, pentru a vorbi de calc structural este nevoie de restituirea fidelă a structurii semantice a modelului, în timp ce în planul expresiei şi al constituenţilor (= unitate plerematemică) replica nu trebuie să fie în mod necesar corespunzătoare prin număr şi categorie gramaticală cu modelul, ci numai funcţional echivalentă.
Existenţa unor diferenţe între model şi copie, indiferent de nivelul la care acestea se înregistrează, exclude însă posibilitatea de a vorbi despre calc perfect. Astfel, Vincenzo Orioles consideră că sunt mai potrivite acele clasificări care, adoptând drept criteriu discriminatoriu corespondenţa formală, restrâng categoria calcului perfect la exemplele în care este reprodus fidel nu numai semnificatul, ci şi numărul şi articularea constituenţilor modelului. în aceste condiţii, ar putea fi vorba despre două situaţii: 1. limba care copiază dispune de structuri analoge expresive sau de reguli de combinare a morfemelor; 2. limba care copiază imită servil arhetipul împotriva tendinţelor care îi sunt tipice (idee preluată de la Gusmani, 1974, p. 38) sau dă loc unei relaţii, corecte la nivelul sistemului, dar care încalcă o normă preexistentă ori introduce una inovatoare. Orioles observă că interferenţele de primul tip sunt foarte numeroase în ceea ce priveşte limbile înrudite (ex. engl. railway > germ. Eisenbahn), în vreme ce calcurile de al doilea tip ar putea fi numite mecanice (meccanici) sau servile {servili), în viziunea sa, acestea sunt cele mai interesante, pentru că îmbogăţesc resursele expresive ale limbii imitatoare.
55	Vincenzo Orioles, Rassegna critica, în „Incontri linguistici”, nr. 4/2, 1978, p. 255-256.
56	Vezi K. Schumann, Lehnprăgungen, în „Zeitschrift fur slavische Philologie”, 32, 1965, p. 61-90, apud Vincenzo Orioles, op. cit., p. 256.
57	Vincenzo Orioles, op. cit., p. 256.
58	Vezi S. Vaimberg, About the Definition of Linguistic Calque, în RRL, XX/1, 1975, p. 63 ş.u.
59	Ibidem, p. 65.
75
Cât priveşte calcul imperfect Orioles este de părere că deosebirile dintre model şi copie sunt prea numeroase pentru a putea fi cuprinse într-o singură clasă. O clasificare a diferitelor aspecte sub care se înfăţişează calcul imperfect a întreprins H. Lauffer60, care identifică patru tipuri de transpunere aproximativă a modelului:
a)	defiziente Lehnubetragung - se produce atunci când un constituent al modelului, de ex. un prefix, este ignorat (ex. incarnatio: lîhhamhaftT);
b)	additive Lehnubetragung presupune redeterminarea modelului prin adăugarea unui element cu scopul de a reda transparenţă motivării semantice a modelului (ex. patria: Vaterland, duellunr. Zweikampf)\
c)	syntagmatische Lehnubetragung - denumeşte calcurile care modifică articularea modelului (ex. transpunerea unui compus printr-o structură analitică şi invers);
d)	varrierende Lehnubetragung - sunt incluse aici toate situaţiile de nepotrivire la nivel semantic (se face o diferenţiere în ceea ce priveşte morfemul care prezintă o inadvertenţă semantică: prefix, sufix, rădăcină).
O clasificare a calcurilor lexicale a oferit şi Roberto Gusmani61. Lingvistul italian descoperă mai multe deosebiri la calcurile numite de el calchi strutturale, însă rezultatele la care ajunge nu sunt sistematizate într-o clasificare riguroasă. Mai mult decât atât, aşa cum se va vedea, el răstoarnă anumite rezultate la care s-a ajuns în teoria calcului, nepropunând nimic în locul lăsat gol.
Categoriile de calc structural, asupra cărora cercetătorul italian se pronunţă categoric, sunt: calcurile structurale de compunere {calchi strutturali di composi-zione\ calcurile structurale de derivare {calchi strutturale di derivazione) şi calcurile structurale de derivare regresivă {calchi strutturali di retro-formazione). Despre acest din urmă tip spune că se produce ocazional. Printre exemple se numără lat. aspiratae, extras din a(d)spiratio în conformitate cu relaţia existentă între Saovrrjg şi Saoea.
Dacă până aici lucrurile sunt cât se poate de clare, în continuare lingvistul italian nu mai este la fel de categoric în afirmaţii. Se face precizarea că, pentru a se produce un calc autentic, vorbitorul trebuie nu numai să fie capabil să identifice structura modelului şi să perceapă motivaţia semantică a acestuia, ci şi să dispună în limba proprie de structuri apte să reproducă pe acelea ale modelului. El observă că uneori o limbă poate imita un model chiar acţionând împotriva tendinţelor ei tipice. Aşa procedează italiana atunci când reproduce germ. Eisenbahn prin compusul ferrovia, care poate fi considerat nefiresc pentru limba italiană62.
In continuare, Gusmani precizează: „Non diversamente da quello che succede per il prestito, anche nel calco dunque il sistema linguistico in cui si produce finnovazione non rimane estraneo al processo d’interferenza e si avrâ una
60	H. Lauffer, Der Lehnwortschatz der altochdeutschen und altsăchsischen Pradentiusglossen, Miinchen, 1973, apud Vincenzo Orioles, op. cit., p. 259.
61	Vezi Per una tipologia del calco linguistico, I şi II.
62	Per una tipologia del calco linguistico, I, p. 39.
76
maggiore o minore conformitâ della replica al modello in ragione inversamente proporzionale alia misura in cui la lingua imitante impone le sue abitudini e tendenze. Cosi come ci sone prestiti bruţi e prestiti adattati o assimilati, potremo contrapporre ai calchi fedeli [s.n., M.S.I] le riproduzioni piu libere in quanto conformi agii schemi della lingua in cui vengono create. Quando la struttura della replica - pur restando evidente il rapporto di dependenza - diverge da quella del relativo modello, sarâ dunque preferibile parlare di calco imperfetto (s.a.)”63 64. Fără a fi explicit, Gusmani stabileşte deja o dihotomie între ceea ce el denumeşte calcuri fidele şi calcurile imperfecte.
Sintetizând cele afirmate de Gusmani privitoare la calcurile imperfecte, rezultă că acestea sunt de trei feluri:
a)	calcul este un cuvânt compus, ale cărui elemente constitutive sunt redate într-o ordine diferită de cea a modelului, ex. it. piedipiatti, după engl. flatfoot;
b)	compusul străin este transpus în altă limbă printr-o structură analitică; ex. it. lavaggio del cervello, după engl. brainwashingM\
c)	compusul străin este transpus printr-un derivat; ex. slov. casnik - germ.
Zeitschrift (slov. cas ’timp’ transpune germ. Zeit\ cf. casopis, copie fidelă a modelului german, întâlnită, de asemenea, în slovenă şi în cehă sau sârbocroată); np'kBtNmk ’primul născut’ preia de la gr. npcuToioxog numai prima parte (np-kB-v= npcoxoq), în vreme ce sufixul se explică prin influenţa analogică a două derivate indigene, luate ca punct de referinţă datorită sensului: mladeriîci „copil” şi putenici „pui de pasăre”65.
în continuare el avansează ipoteza că ultima categorie enunţată s-ar putea izola de celelalte tipuri de calc imperfect, iar faptele de limbă care o caracterizează ar putea fi numite semicalcuri: „Un termine in grado di caratterizzare adeguatamente questa tipologia potrebbe essere quello di s e m i c a 1 c o, anche se questa designazione ha giâ fatto ricorso il Molnâr, attribuendole un diferente valore. Si obietterâ piuttosto che sarebbe piu semplice far rientrare anche questi casi nella categoria, giâ sopra isolata, dei calchi imperfetti, tuttavia ci sembra che una distinzione terminologica venga legittimata da un’oggettiva diversitâ di procedimento”66. în această clasă consideră că trebuie încadrate şi replicile care presupun apariţia unui cuvânt simplu, în vreme ce punctul de plecare în procesul calchierii îl reprezintă un derivat (ex. lat. atramentum, transpus în anglo-saxonă prin blcek).
O subdiviziune a semicalcurilor ar putea-o alcătui, spune cercetătorul italian, compusele pentru care modelul străin îl constituie un derivat. De exemplu în ser. sveuciliste „universitate”, prima parte sve redă fidel lat. univers(itas), în vreme ce al doilea termen, uciliste, care înseamnă „şcoală”, nu e în niciun fel sugerat de
63	Op. cit., p. 39.
64	în ceea ce priveşte etimologia acestui termen, vezi Merriam-Webster's Collegiate Dictionary s.v. brainwashing, unde se precizează că este vorba despre o traducere, atestată tn 1950, din chineză: xina~ o.
65	Roberto Gusmani, Per una tipologia del calco linguistico, I, p. 41—42.
66	Ibidem, p. 42.
77
model, însă corespunde intenţiei de a conferi motivaţie unui termen care altfel ar fi rămas neînţeles („risponde chiaramente al desiderio di dare sufficiente motivazione ad un termine destinato altrimenti a restare piutosto oscuro”67). Gusmani este de părere că şi germ. Vaterland, considerat de alţi lingvişti ca făcând parte din paradigma Lehnubertragung {calc imperfect) reprezintă tot un semicalc după lat. patria. Termenul Land, care se adaugă în afara modelului, contribuie, afirmă el, la redarea mai explicită a motivaţiei neologismului. Alte exemple din aceeaşi categorie: germ. Netzhaut „retină”, după lat. retina {Netz = „reţea”); germ. Zweikampf după lat. duellum. Aceste situaţii, în care copiile prezintă în plus faţă de model un element clarificator, constituie o clasă aparte de semicalcuri, care ar putea fi denumite calchi rideterminatv. „Come si vede possiamo legittimamente far rientrare nella categoria dei semicalchi un certo numero di quelli che piu specificamente potremmo des ignare come calchi rideterminati, che presentano cioe - rispetto al relativo archetipo - un «detail surajoute» capace di determinare meglio il valore”68. Tot aici pot fi încadrate unele exemple, denumite de Schumann Lehngliedzusatz: „cosi, per esempio, grechupadanije «peccato», che con padanije (~ padati «cădere») il ricalca palesemente il gr. irapămcopa, mentre l’aggiunta di grechu (il «peccato» concretamente inteso) ha con ogni verisimiglianza la funzione di chiarire fuso metaforico dell’astratto («caduta» —> «trasgressione»), che poteva anche non essere perspicuo)”69.
A accepta însă interpretarea structurilor analitice care transpun compuse străine drept calcuri, fie ele chiar şi imperfecte, ar însemna a lărgi într-un mod nepermis sfera calcului, care ar trebui rezervată situaţiilor în care unui cuvânt străin îi poate corespunde, prin imitaţie în altă limbă, tot un cuvânt, şi nu o îmbinare de unităţi lexicale. Chiar dacă imaginea evocată de model este reprodusă fidel, faptul că nu se împrumută şi structura acestuia încalcă o condiţie esenţială a calcului. Totodată, folosirea termenului semicalc, într-o altă accepţie decât cea deja consacrată, nu ni se pare potrivită. Astfel* se admite îndeobşte că un semicalc sau un calc parţial (denumire echivalentă şi preferată de unii lingvişti) presupune că o parte din noul cuvânt apărut prin imitaţie aparţine modelului, astfel încât noua unitate lexicală poate fi considerată Jumătate” calc, Jumătate” împrumut. Gusmani nu precizează însă din ce altă categorie fac parte exemplele sale, în afara celei a calcului, în care intră numai „pe jumătate”. Aşa încât, această diferenţiere făcută de el vine să complice o problemă şi aşa controversată70.
Cât priveşte calcurile imperfecte, pare desigur necesară distincţia între diversele niveluri de perfecţiune pe care le poate atinge o copie în raport cu modelul său.
*
In lingvistica românească, cele mai bune rezultate în evidenţierea aspectelor pe care le poate avea calcul lexical la nivelul structurii morfematice le-a obţinut
67	Ibidem, p. 43.
68	Ibidem, p. 44.
69	Ibidem, p. 44.
70	Vezi, mai jos, reproşurile făcute acestei denumiri de Theodor Hristea.
78
Theodor Hristea. încă dintr-o lucrare elaborată în 1965, autorul observă o primă dihotomie în interiorul calcului pe care în acel moment considera potrivit să-l numească de structură: „Calcurile de structură se pot clasifica [...] în totale şi parţiale. Când se împrumută exclusiv forma internă a unui cuvânt străin, iar complexul lui sonor este înlocuit cu unul indigen, calcul este total. Dacă, dimpotrivă, în procesul calchierii este tradusă numai o parte a cuvântului străin (de exemplu rădăcina sau un afix), iar cealaltă este împrumutată, calcul este parţial”71. Printre exemple se numără partinitate, socotit calc parţial după rus. napmuunocmb, şi legitate, calc total după rus. 3aKonoMepHocmb. în continuare, Theodor Hristea precizează: „socotim că termenul de semicalc (folosit de unii lingvişti) trebuie neapărat abadonat, pentru motivul că, de cele mai multe ori (dacă nu chiar întotdeauna), nu se calchiază exact jumătate din structura cuvântului”72.
Printre autorii români la care am întâlnit denumirea semicalc îl amintim pe Ion Rizescu. El este, de altfel, primul autor român care vorbeşte despre „construcţiile în care o parte se împrumută, iar alta se ia din resursele interne ale limbii”73, numind aceste formaţii semicalcuri sau semiîmprumuturi. Denumirea de semicalc o vom întâlni şi la alţi autori74 75. Dintre aceştia, N. A. Ursu, în lucrarea sa, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, are chiar un capitol intitulat Calcuri şi semicalcuri Precizăm totuşi că, pe lângă termenul semicalc, autorul foloseşte şi denumirea calc parţial Pentru aceeaşi noţiune, E. Seidel foloseşte numele de calc incomplet15, mult mai potrivit, întrucât, ca şi denumirea calc parţial, indică mai bine natura fenomenului.
Theodor Hristea constată însă că există şi un alt tip de diferenţă între model şi copie, ceea ce îl determină să opereze o altă clasificare: calcuri perfecte şi calcuri imperfecte. El precizează că „opoziţia total - parţial este de altă natură decât perfect - imperfect şi această distincţie trebuie corect înţeleasă. Spre deosebire de calcurile lexicale imperfecte, cele perfecte presupun o dublă identitate de ordin structural între model şi copie (mai precis: acelaşi număr de elemente constituente şi aceeaşi ordine sau distribuţie”)76.
O clasificare asemănătoare se întâlneşte şi la Alexei Palii, care argumentează: „din cauza deosebirilor dintre limba-model şi limba care imită sau din alte motive, calchierea nu întotdeuna reproduce exact toate caracteristicile modelului. De regulă, raportul semnificant: semnificat se redă cu precizie, iar forma internă şi
71	Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), p. 317.
72	Ibidem. Vezi, de asemenea, idem, Le calque de structure dans la langue roumaine, p. 282.
731. Rizescu, Contribuţii, p. 11.
74	N. A. Ursu, op. cit. p. 117-119; Halina Mirska, Unele probleme ale compunerii cuvintelor în limba română, în SMFC I, p. 168; Flora Şuteu, Prefixul în-/inîn SMFC II, p. 43; Despina Ursu, Glosare de neologisme din perioada 1830-1860, în LR, XIII, 1964, nr. 3, p. 255; idem, încadrarea morfologică a verbelor neologice în limba română din perioada 1760-1860, în LR XIV, 1965, 3, p. 378; Luiza şi Mircea Seche, Despre adaptarea neologismelor în limba română literară (unele consideraţii generale), în LR, XIV, 1965, nr. 6, p. 687; L. Farcaş, HeKomopbie HaâjîfodenuH uad KanbKCLMu e pyMbiHCKOM R3biKe, în Culegere de studii, Bucureşti, 1958, p. 10.
75	Eugen Seidel, op. cit., p. 128.
76	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 15.
79
părţile componente doar cu o anumită aproximaţie”77. Astfel, potrivit concepţiei sale, calchierea morfematică poate fi exactă ori aproximativă, pe de o parte, şi totală sau parţială, pe de altă parte.
în concluzie, există două aspecte esenţiale de care trebuie să se ţină seama în interpretarea naturii unui calc lexical de structură morfematică. Aceste aspecte se identifică cu două dintre citeriile secundare de clasificare a calcului, prezentate mai sus şi despre care va fi vorba în cele ce urmează.
1.1.2.	Tipuri de calc lexical de structură morfematică
în funcţie de traducerea totală sau parţială a elementelor care intră în alcătuirea modelului se poate vorbi despre calcuri totale sau integrale şi despre calcuri parţiale.
1.1.2.1.	Calcurile totale sau integrale presupun traducerea în întregime a modelului. întretăia, de exemplu, este un calc total după fr. entrecouper, format din prefixul entre-, tradus în româneşte prin între-, şi verbul couper, redat prin corespondentul său, tăia. La fel, supraveghea este un calc total, apărut după modelul fr. surveiller, prin traducerea prefixului sur- prin supra şi a lui veiller prin veghea, ca şi supraprinde, format după fr. surprendre.
1.1.2.2.	Calcurile parţiale. Atunci când numai o parte din formaţia calchiată aparţine limbii care imită, iar cealaltă idiomului imitat, este vorba despre calc parţial Cu alte cuvinte calcul de structură parţial este un tip special care îmbină traducerea cu împrumutul în structura aceleiaşi formaţii lexicale nou apărute. Este cazul calcului prejudecată, format după modelul fr. prejuge, în care numai cea de-a doua parte, juge, a fost tradusă, în vreme ce prefixul a fost împrumutat. Totodată, în cazul modelelor fir. surveiller şi surprendre, în legătură cu care am văzut că au furnizat calcuri totale, consemnăm şi situaţia în care acestea au fost reproduse parţial, primul prin varianta neliterară astăzi surveghea, celălalt prin surprinde, formă literară în limba română contemporană.
*
în funcţie de gradul de fidelitate a copiei în raport cu modelul calcurile pot fi perfecte sau imperfecte.
1.1.2.3.	Calcurile perfecte
Respectarea întocmai a structurii interne a modelului presupune apariţia unui calc perfect. Cu alte cuvinte, noua formaţie apărută va trebui să respecte integral coordonatele impuse de model: acelaşi număr de elemente, dispuse în aceeaşi ordine şi având acelaşi sens gramatical. De pildă, liber-schimbism şi liber-schimbist respectă întocmai modelele fr. libre-echangisme şi, respectiv, libre-echangiste.
77	Alexei Palii, op. cit., p. 16.
80
1.1.2.4.	Calcurile imperfecte
Atunci când rezultatul calcului îl reprezintă o unitate lexicală de acelaşi tip cu modelul, dar diferă faţă de acesta prin topică, gen, număr, caz, mod etc. avem a face cu un calc imperfect. Un exemplu interesant în acest sens îl reprezintă compusul bunăvoinţă, întâlnit şi în varianta binevoinfă. Se consideră că la baza rom. bunăvoinţă stau mai multe modele: lat. benevolentia, fr. bon-vouloir sau bienveillance, germ. Wohlwollen; nu este exclus din discuţie nici fr. bonne volonte. în aceste condiţii, calitatea de calc perfect sau imperfect a acestui compus este strâns legată de modelul luat în discuţie. Avem astfel un calc perfect, atunci când spunem că tiparul a fost oferit de fr. bon-vouloir sau bonne volonte, dar un calc imperfect, în cazul în care vorbim de copierea lat. benevolentia sau/şi a fr. bienveillance, ori a germ. Wohlwollen. Acestea din urmă au contribuit, desigur, la apariţia variantei binevoinţă, în cazul căreia ne aflăm însă în faţa unui calc perfect.
în categoria calcurilor imperfecte intră şi buna-cuviinţă, modelat după fr. bienseance. Ca şi în cazul de mai sus, fr. bien a fost tradus prin bună, nu prin bine, aşa cum ar fi presupus un calc perfect.
O diferenţă de caz întâlnim la compusul anotimp calchiat după germ. Jahreszeit. Substantivul an apare în română în cazul nominativ, situaţie care nu corespunde întocmai modelului, unde Jahres reprezintă forma de genitiv a lui Jahr = „an”. Zeit a fost echivalat, cum era şi firesc, prin timp. Un calc perfect l-ar fi reprezentat anului-timp. Româna a ales însă o altă soluţie, noul cuvânt apărut prezentând în plus faţă de model vocala de legătură o. în raport cu calcul lexical anotimp (Eftimiu, N, 130), sintagma timp al anului, întâlnită la Odobescu în forma de plural timpuri ale anului (Odobescu, P, 120), reprezintă o simplă traducere a compusului german amintit, în care topica a fost inversată78.
Schimbarea topicii în cazul unor compuse apărute prin imitaţie duce de asemenea la apariţia unor calcuri imperfecte. în această categorie intră redarea compusului germ. Vergifimeinnicht prin nu-mă-uita. Un calc perfect l-ar fi constituit *uita-mă-nu.
1.1.2.5.	Calcurile aproximative
Atunci când replica prezintă o altă structură în raport cu modelul, astfel încât un derivat este reprodus printr-un compus, ori, dimpotrivă, un compus este copiat printr-un derivat, suntem de părere că ne aflăm în prezenţa unui alt tip de calc imperfect, care ar putea fi numit calc aproximativ.
Această denumire apare la Andre Martinet79, într-o lucrare care nu are ca obiect clasificarea ori caracterizarea calcurilor, ci studierea interferenţelor produse la nivelul lexicului. Martinet consideră că exemple precum fr. gratte-ciel, apărut după engl. skyscraper, sau fr. canadian vivoir, după engl. living-room, reprezintă
78	în legătură cu acest calc, vezi şi Hristea, Sinteze, p. 105; idem, Tipuri de calc în limba română, p. 15.
79	Elements de linguistique generale, seconde edition, Paris, 1961, p. 173-176, sau varianta românească a acestei lucrări, Elemente de lingvistică generală. Traducere în limba română de Paul Miclău, Bucureşti, 1970, p. 218-221.
81
calcuri aproximative (calque approximatijf °, fără a explica în ce constau acestea, ceea ce înseamnă că autorul citat se referă atât la acele exemple în care nu există o corespondenţă de topică între elementele compusului, cât şi la acelea în care unui cuvânt simplu îi corespunde în limba imitată un compus, situaţie întâlnită şi în clasificarea propusă de Sandfeld Jensen80 81.
Se poate vorbi despre calc aproximativ atunci când:
a)	un compus este reprodus printr-un derivat
Nu este o situaţie frecventă în limba română şi puţinele exemple pe care le-am întâlnit reprezintă fapte lingvistice periferice, rezultate dintr-un experiment eşuat. Ne referim la unii termeni tehnici propuşi de Aron Pumnul, despre care Mihaela Mancaş spune că sunt formaţi „după sistemul intern al limbii, fie din teme existente, la care se adaugă de obicei sufixul -mănt, fie prin compunere cu elemente non-neologice existente în limbă”82. De fapt termenii în discuţie sunt creaţi prin analogie cu termeni străini, cei mai mulţi greceşti. Astfel, lat. etymologia (cf. ngr. ezvpoĂoyia) a fost redat prin derivatul vorbămănt, care se rezumă la traducerea celei de-a doua părţi a compusului, la care a fost adăugat sufixul -ămănt. La fel, scriemânt reproduce într-un mod aproximativ numai cea de-a doua parte a gr. opdoypacpia, lat. orthographia, redate şi prin compusul binescriinţă. In aceeaşi paradigmă se înscrie stelământ, creat pentru a corespunde lat. astronomia, de data aceasta cu prima parte tradusă. Mai aproape de zilele noastre, compusul rusesc 3aKonoMepuocmb a fost transpus în română prin derivatul legitate83.
b)	derivatul cuprinde afixe care nu se datorează modelului
Exemplele pe care le-am găsit conţin un prefix care nu apare în structura modelului:
încrucişător, după fr. croiseur. Dicţionarele româneşti nu înregistrează această variantă, ci numai calcul perfect crucişător, despre care se precizează că s-a format de la [înjcrucişa + -ător, după termenul francez amintit: Jncrucişătorul pornea în goana piraţilor greci care bântuiau acele mări” (Ghica, O III, 443);
împiciora (a se ~) „a se pune pe picioare, a-şi reveni după o boală”; cf. magh. lăbadni, lăbadozni, derivat din lăb „picior”84: „Astăzi, mulţămită ofiţerului celuia ce-i dă braţul, ea s-a mai împiciorat” (Bolintineanu, ME, 91);
însărcina s-a format, foarte probabil, după fr. charger (Camil Petrescu, ST, 12).
c)	derivatul ignoră un afix derivativ din structura modelului
lănţui, după fr. enchaîner: „evenimente care nu au raport direct cu ideea primă, dar la care ajunge printr-un şir de reminiscenţe lănţuite una de alta” (Ghica, O III, 405); formarea acestui verb după modelul fr. chaîner „a măsura cu lanţul”
80	Ibidem, p. 174.
81	Kr. Sandfeld Jensen, Notes sur Ies calques linguistiques, p. 169. „
82	Mihaela Mancaş, Istoria limbii române literare. Perioada modernă (secolul al XlX-lea), Bucureşti, 1974, p. 21.
83	Pentru acest exemplu, vezi Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), p. 317.
84	DA, s.v. împicioroga.
82
este exclusă, întrucât contravine principiului semantic. Cât priveşte verbul înlănţui, acesta este un calc perfect după derivatul francez amintit.
ţinută „întreţinută”, apărut după fr. entretenu, -e, participiul vb. entretenir, devenit în franceză adjectiv prin conversiune; româna a mers mai departe, astfel încât, din adjectiv, ţinută a devenit, prin elipsa termenului determinat femeie, substantiv: „Postelnicul George ar fi plecat lesne urechea la însânuitoarele consilii ale ţinutei sale” (Bolintineanu, ME, 258).
d)	un element al unui compus face parte din acelaşi domeniu sau sferă semantică, fără a fi însă perfect echivalent cu elementul corespunzător din structura modelului.
Astfel, dacă fr. gratte-ciel şi rus. nedocKped reuşesc să redea prin termeni echivalenţi compusul engl. skyscraper85 86, nu acelaşi lucru se poate spune despre rom. zgârie-nori. Acesta constituie un calc aproximativ, dat fiind faptul că engl. sky („cer”) îi este asociat un cuvânt din aceeaşi sferă semantică, dar nu identic. Nu excludem însă un posibil model german Wolkenkratzer, situaţie în care calcul ar fi perfect.
1.1.2.6.	Clase de unităţi lexicale obţinute prin imitaţie
Un alt criteriu de diferenţiere a calcurilor produse la nivelul structurii morfematice îl reprezintă tipul de unitate lexicală obţinută prin imitaţie, respectiv cuvânt derivat sau compus.
A.	în funcţie de tipul de derivare, se disting şi aici mai multe clase de calcuri:
a)	calcuri la derivate cu prefixe^
abstrage < abs- + trage, după fr. abstraire, lat. abstraho, -ere\ concreşte < con- + creşte, <%ipă lat. concrescere; dezgust < dez- + gust, după fr. degout, it. disgusto; dezgusta < dez- + gusta, după fr. degouter; dezminţi < dez- + minţi, după fr. dementir etc.
b)	calcuri la derivate cu sufixe
faţadă < faţă + -adă, după fr. faqade\ împărţibilitate < împărţibil + -itate, după fr. divisibilite\ mormăntal < mormânt + -al, după fr. tombal, semnal < semn + -al, după fr. signal, cf. şi it. segnale;focar <foc + -ar, după fr .foyer, ziar < zi + -ar, după it. diario; cf. şi it. giornale, fr. Journal, ziarist < ziar + -ist, după it. diarista, fr.journaliste etc.
c)	calcuri la derivate parasintetice
descreierat < des- + creier + -at, după fr. ecervele\ deznodământ < dez- + nod + -ământ, după fr. denouemenV, încântământ „încântare, bucurie” < în- + cânta + ământ, după fr. enchantement; încăpăţâna < în- + căpăţână + -a, după fr. s'enteter, împumna, neînregistrat în dicţionare, atestat la Heliade, care l-a creat din în- + pumn + -a, foarte probabil urmând modelul oferit de it. impugnare „a pune mâna (pe o armă), a apuca”; la acelaşi autor am întâlnit şi o formă participială a
85	în cazul francezei, calcul este imperfect, dat fiind faptul că topica elementelor compusului este schimbată, în vremea ce în rusă aceasta este respectată, prin urmare calcul este perfect.
86	Pentru atestări ale acestor calcuri în literatura beletristică, vezi mai jos. p. 142 ş.u.
83
acestui verb, folosită cu valoare adjectivală: împumnat „înarmat”; însănuitor, foarte probabil o românizare a fr. insinuant (după sân < lat. sinus); înţestământ < în-+ ţeastă + -mânt, după fr. entetement etc.
d)	calcuri la derivate regresive
Despre calchierea produsă la acest tip de derivate vorbeşte Theodor Hristea: „în mod excepţional, poate fi imitată chiar structura unor derivate regresive de tipul postverbalelor, de exemplu. Astfel, substantivul românesc cânt (care nu e atestat mai devreme de a doua jumătate a secolului al XlX-lea) este un postverbal din cânta, creat după modelul lui chant şi special pentru a traduce acest cuvânt franţuzesc moştenit din latină (cantus). Din limba care îi stă la bază, româna nu a conservat decât subst. cântec «chanson» (< lat. canticum) şi verbul cânta «chanter» (< lat. cantare)”%1. în aceeaşi categorie sunt incluse şi postverbalele culte crez şi simţ: „modelele străine după care s-au format nu pot fi decât latineşti şi mai ales franţuzeşti (credo şi sens)” 8.
Un alt calc apărut prin derivare regresivă este şi acuză, extras din acuza, după modelul oferit de germ. Klage, derivat regresiv de la klagerP; cf. şi it. accusa, cu exact acelaşi sens, situaţie în care ar fi vorba despre un simplu împrumut.
B.	Calcuri la cuvinte compuse
în funcţie de natura elementelor care intră în alcătuirea compusului, se pot obţine următoarele clase:
a)	compuse din cuvinte întregi
bun-gust, după fr. bon-gout; bunom, după fr. bonhomme; bun-simţ, după fr. bon-sens; fiuucidere, după lat. infanticidium, model care a generat şi apariţia lui pruncucidere; împrejur-stare, după lat. circumstantia; înainte-mergător, după lat. praecedens, fr. precedent etc.
b)	compuse alcătuite dintr-un afixoid + un cuvânt întreg
semicerc, după fr. demi-cercle; semizeu, după fr. demi-dieu; triunghi, după fr. triangle, lat. triangulus; triunghiular, după lat. triangularis90 etc.
c)	compuse parasintetice
bunomie < bun + om + -ie, după fr. bonhomie; mărinimie < mare + inimă + -ie, după lat. magnanimitas etc.
d)	compuse obţinute prin abreviere
O.Z.K = obiect zburător neidentificat imită modelul american U.F.O. = Unidentified Flying Object, al cărui reflex în franceză îl constituie OVNI = Objet volant non-identifie9X; 87 88 89 90 91
87	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 15.
88	Ibidem.
89	Vezi Sextil Puşcariu, op. cil., p. 411.
90	Cf. DEX2 unde se spune că este vorba despre un derivat de la triunghi, apărut după fr. triangle, şi abia după aceea se invocă modelul latin. în opinia noastră ar putea fi vorba despre un calc direct după lat. triangularis.
91	Vezi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 15.
84
AELS = Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, după engl. EFTA = European Free Trade Association92’,
OIZ = Organizaţia Internaţională a Ziariştilor, după fr. O/J = Organisation Internationale de Journalistes93;
OMS* = Organizaţia Mondială a Sănătăţii, după engl. WMO9* = World Health Organisation95 etc.
*
O categorie aparte de calcuri lexicale, o reprezintă adjectivele ori substantivele provenite din forme verbale prin schimbarea valorii gramaticale. Cel care a probat existenţa acestei clase de calcuri este Theodor Hristea: „Mult mai rar însă, pot fi calchiate şi unele adjective sau substantive care provin din forme verbale prin schimbarea valorii gramaticale”96. în situaţiile de acest tip, calcul lexical se combină cu calcul gramatical, aşa încât cuvintele astfel apărute constituie rezultatul unui calc combinat, numit lexico-gramatical. Gerunziul verbului suferi a devenit adjectiv - persoană suferindă - după modelul oferit de fr. souffrant, -e. Conţinut, la origine foma de participiu a verbului conţine, a ajuns să fie folosit ca substantiv, ca şi fr. contenu.
1.2.	CALCUL LEXICAL DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ
1.2.1.	Circumscrierea fenomenului
Al doilea subtip al calcului lexical este calcul semantic. Şi despre acesta s-a scris destul de mult în lucrările de specialitate, foarte mulţi cercetători considerându-1 o categorie aparte, nesubordonată calcului lexical. Această interpretare caracterizează mai ales lucrările din lingvistica generală, unde calcul semantic constituie un aspect de sine stătător al interferenţei limbilor. în clasificarea pe care Sandfeld Jensen o propune, fenomenul, numit împrumut de sens (emprunt semantique), apare citat pe prima poziţie cu următoarea definiţie: „le sens d’un mot s’elargit d’apres Ies significations du mot correspondant d’une autre langue”97.
Şi Boris Unbegaun vede în calcul semantic un tip aparte de imitaţie, despre care afirmă că, asemenea calcului frazeologic, are calitatea de a evita procedeele prin care se creează noi forme externe ale cuvintelor. în felul acesta adaptarea în limbă este uşurată, iar originea străină este simţită mai greu: „Ces deux especes de calques ont en commun le fait d’eviter tout procede qui tendrait â creer dans la langue une nouvelle forme externe du mot: leur aclimatation dans la langue se trouve facilitee par lâ meme, et leur origine allogene n’est plus sentie par personne”98.
92	Vezi Nicolae Felecan, Vocabularul limbii române, Cluj-Napoca, 2004, p. 248.
93	Ibidem.
94	Nu este exclus însă un împrumut din fr. O. M S. = Organisation Mondiale de la Sânte.
95	Vezi Nicolae Felecan, op. cit., p. 248.
96	Theodor Hristea, Tipuri de calc lingvistic, p. 518.
97	Kr. Sandfeld Jensen, op. cit., p. 167.
98	Boris Unbegaun, op. cit., p. 21.
Louis Deroy merge chiar mai departe şi, referindu-se la acest fenomen, pe care-1 numeşte împrumut de sens, consideră nu numai că se distinge de calcul lexical, care presupune apariţia unui cuvânt nou, dar şi că includerea împrumuturilor semantice în categoria calcului constituie o confuzie regretabilă". Acest gen de împrumut reprezintă, după părerea sa, influenţa cea mai puţin perceptibilă exercitată de o limbă asupra alteia, întrucât, neapărând o formă lingvistică nouă, cei neavizaţi au impresia că este vorba despre o evoluţie semantică a cuvântului pe care-1 modifică la acest nivel. Totodată, Louis Deroy consideră că împrumutul de sens nu afectează decât superficial sistemul lingvistic99 100.
R. A. Budagov101 acceptă existenţa calcului semantic pe care-1 diferenţiază însă de calcul lexical, considerându-1 o categorie aparte: „uneori se întâlnesc nu numai calcuri structurale, ci şi calcuri semantice, întrucât pot fi copiate atât structura, cât şi sensul cuvintelor”102. în ceea ce priveşte frecvenţa calcului semantic, el susţine, ca şi Deroy, că acesta „reprezintă un fenomen relativ rar şi aproape nestudiat”103 104.
Pentru Christian Nicolas acest tip de calc este cel mai frecvent. Acelaşi lingvist consideră că această formă de imitaţie se opune celorlalte două mari tipuri de interferenţă lexicală: împrumutul lexical şi calcul morfologic^. Devine astfel clar că cercetătorul francez ignoră criteriul lingvistic comun după care calcul produs la nivel semantic şi cel care copiază forma internă a unui derivat sau compus străin, numit de el calc morfologic, se reunesc, de fapt, într-un tip fundamental de imitaţie, care afectează cuvântul. Mai mult decât atât, el le reproşează lingviştilor că nu stabilesc graniţe distinctive între aceste două categorii de calc: „meme Ies meilleurs philologues traitaient le CS (= calque semantique) avec un brin de desinvolture. Ernout, par exemple, semblait, dans le chapitre, precisement intitule «Ies calques semantiques», qu’il consacre au phenomene dans ses Aspects du vocabulaire latinI05, ne pas etablir de distinction suffisamment nette entre CS et calque morphologique. Meillet et Marouzeau106 proposent du processus une description plus imagee que linguistique et sont â l’origine de Ia «canonisation» des exemples choisis comme illustration et repris pieusement par la communaute des latinistes: Ies couples sapientia / oocpia, ars / zexvrj, causa / am'a, locus / Tonoq, ratio et verbum / Ăoyog prennent leurs plumes la valeur exemplaire
99	L. Deroy, op. cit., p. 216.
100	Ibidem, p. 215.
101	Op. cit. p. 139.
102	Ibidem.
103	Ibidem.
104	Christian Nicolas, Le procede de calque semantique, în „Cahiers de lexicologie” voi. LXV 1994-II,d.80.
10* Vezi Coli. Etudes & Commentaires, Paris, Klinksieck, 1954, p. 86-91, apud Christian Nicolas, op. cit., p. 78, nota 16.
106	A. Meillet, Esquisse dune histoire de la langue latine, Paris, Klincksieck, 1966, p. 194-195; J. Marouzeau, Quelques aspects de la formation du latin litteraire, Paris, Klinksieck, 1949, p. 140-141, apud Christian Nicolas, op. cit., p. 78, nota 17.
86
(d’ailleurs justifiee) d’arbres sacres qui tendent, probablement, â masquer une foret”107. Totodată, autorul francez remarcă faptul că lingviştii citaţi au găsit termenul just pentru a caracteriza acest procedeu lingvistic pe care el îl apreciază a fi foarte complex. Astfel, Meillet propune denumirea emprunt de sens, traducere a germ. Bedeutungslehnwort, în vreme ce Marouzeau face un joc de cuvinte atunci când descrie calcul semantic drept o transfuzie de sens (transfusion de sens), oferind astfel „une image juste et frappante”108 a procedeului.
Argumentele pe care Christian Nicolas le invocă pentru a opune cele trei tipuri de interferenţă lexicală nu rezistă însă la un examen atent: „Comme l’emprunt lexical et le calque morphologique, il109 signale un certain degre de bilinguisme, comme l’emprunt lexical et le calque morphologique, il se trouve souvent implique dans un exercise de traduction, comme 1’emprunt lexical et le calque morphologique, il participe du vaste phenomene de la creation lexicale. II y a â chaque fois une transposition bilingue, mais la difference entre le trois categories tient â la nature de ce qui est transfere d’une langue â l’autre: signe complet, morphemes traduits ou semes. C’est principalement sur ces criteres objectifs que Ies linguistes operent des typologies”110. Se face astfel trimitere la lucrări semnate de E. Haugen, T. E. Hope, R. N. Werth, R. Gusmani sau J. Humbley111.
Se poate constata că C. Nicolas ţine seama numai de diferenţele existente între cele trei tipuri de interferenţă şi ignoră caracteristica esenţială comună a celor două tipuri de calc, care nu doar permite, ci impune gruparea lor într-un tip de imitaţie mai larg, privitor la cuvânt, în general.
1.2.2.	Opinii privind clasificarea calcului semantic
O clasificare detaliată a calcurilor semantice a oferit Einar Haugen112. în funcţie de gradul de distanţare faţă de termenul-sursă, respectiv import sau substituţie de morfeme, lingvistul american de origine norvegiană stabileşte trei clase de transferuri lingvistice113. în ultima dintre acestea, caracterizată prin substituţie totală de morfeme şi denumită loanshift, include, alături de calcul prin traducere (loan translation), împrumutul semantic (semantic loan). Loan translation este lăsat în plan secundar, o atenţie deosebită fiind acordată celeilalte
107	Christian Nicolas, op. cit., p. 78-79.
108	Ibidem, p. 79.
109	Este vorba despre calcul semantic.
110	Op. cit., p. 80.
111	în ordinea în care au fost citaţi autorii, este vorba despre următoarele lucrări: The Analysis of Linguistic Borrowing, în „Language”, 26, Baltimore, Waverly Press, 1950, p. 210-231; The analysis of Semantic Borrowing, „Essays presented to C. M. Girdlestone”, Newcastle, King’s College, 1960, p. 125-141; A Methodology for Reconstructing Patterns of Cross-Cultural Semantic Contact, în Proceedings of the 1 lth Intern. Congress of Linguistis, Bologne - Florence, 28/08 - 92/09 1972; Per una tipologia del calco linguistico, I & II, în „Incontri linguistici”, Universitâ degli studi di Trieste, Udine, 1, 1974, p. 21-50 şi 3, 1976, p. 7-18; Vers une typologie de Temprunt lexical, în „Cahiers de lexicologie”, 25, 1974, p. 46-70.
112	Einar Haugen, The Analysis of Linguistic Borrowing, p. 214 ş.u.
113	Vezi mai sus, la p. 18-19.
87
wtu.wgoiij. ostiei, riaugen spune că unele împrumuturi străine apar în limbă numai ca schimbări în folosirea cuvintelor native. El distinge două situaţii, în funcţie de gradul de asemănare între noul şi vechiul sens al cuvântului:
a)	Dacă noul înţeles nu are nimic în comun cu cel vechi, situaţia poate fi descrisă ca omonim de împrumut (loan homonym)U4. Exemplul ales de autor este cel al port.-am. grosseria „remarcă grosolană”, care a ajuns să fie folosit şi cu sensul de „băcănie” sub influenţa engl. grocery căruia îi este specific numai acest din urmă sens. Rezultatul constă în faptul că, datorită influenţei engleze, grosseria are două sensuri între care nu există nicio legătură de filiaţie, ceea ce presupune înregistrarea în dicţionar a două cuvinte distincte.
*
Considerăm însă că în asemenea situaţii nu este vorba despre calc semantic, dat fiind faptul că nu este respectată o condiţie esenţială a acestui tip de imitaţie, anume polisemia modelului şi, în acelaşi timp, existenţa unui sens comun între cei doi termeni care interacţionează. în cazul de faţă este vorba, mai degrabă, de o confuzie lexicală, despre care, de altfel, Haugen vorbeşte mai jos, oferind un alt exemplu. Un portughez, stabilit în America, putea să creadă că engl. grocery îi este propriu şi sensul cu care el îl folosea pe grosseria. în acest fel, cei doi termeni puteau ajunge să se alinieze şi la nivel semantic, pe lângă cel formal, la care semănau foarte mult.
b)	Atunci când există o anumită suprapunere între sensul vechi şi cel nou se poate vorbi despre sinonime de împrumut {loan synonyms), care constau în adăugarea unei nuanţe semantice la morfemul nativ. Acestea în schimb ar putea fi împărţite în deplasări semantice {semantic displacements), în care termenii nativi sunt atribuiţi unui fenomen cultural inedit, aproximativ asemănător cu ceva din vechea cultură, şi confuzii semantice {semantic confusions), în care deosebirile indigene sunt şterse datorită influenţei sinonimiei interlingvistice parţiale. O deplasare semantică se produce în cazul în care un portughez stabilit în America foloseşte cuvântul peso „valoare” (din sp.peso) cu sensul „dolar”. Acelaşi fenomen se petrece între port.-am. livraria „librărie” şi engl. library „bibliotecă”, atunci când termenul englez este tradus în limba portughezilor din America prin livraria, şi nu prin port. biblioteca. Procesul poate fi simbolizat în felul următor: dacă limba A are două cuvinte ai şi a2, peste care se suprapun unele sensuri ale unui cuvânt b în limba B, presiunea lui B asupra lui A conduce adeseori la confuzia lui ai şi a2\ dacă a} seamănă fonetic cu b, este posibil chiar ca b să-l înlocuiască total pe a2u*.
Se precizează că împrumuturile prin substituţie {loanshifts) se produc mai ales atunci când două cuvinte din două limbi diferite se aseamănă atât din punct de vedere fonetic, cât şi din punct de vedere semantic. Pentru aceşti termeni Haugen propune denumirea analogues. Pentru cuvintele care searpănă numai fonetic, foloseşte numele homophones, în vreme ce acelora care prezintă similaritate 114 115
114	Einar Haugen, The Analysis of Linguistic Borrowing, p. 219.
115	Idem, op. citp. 220.
88
semantică le spune homologues. „AII three kinds can become starting-points for a morphemic substitution”, spune Haugen116 117.
Pentru a înţelege mai bine categoriile stabilite de Einar Haugen, prezentăm în continuare o analiză a lor, întreprinsă de J. Humbley, într-o lucrare dedicată împrumutului lingvistic111.
Homologues. Humbley spune despre acestea că reprezintă „le cas de transferts semiques dans la situation ou Ies signifiants dans Ies deux langues ne presentent pas d’analogie. II suffit qu’un mot dans la langue source ait un seme en commun avec un mot de la langue 1; il est alors possible de transferer un autre seme du mot etranger au mot de la langue l”118 119. Exemplul oferit este al fr. epervier, care are în comun cu engl. hawk sensul „oiseau rapace”. în plus, termenul englezesc a început să fie folosit de americani, odată cu războiul din Vietnam, şi cu sensul „partisan de la guerre”. Urmarea este că termenul francez începe să fie folosit şi el cu sensul pe care termenul englezesc îl are în plus: „On peut dire que le deuxieme seme est emprunte lorsque le franţais amploie epervier dans un contexte ou le deuxieme seme serait valorise en anglais”"9. Humbley propune pentru acest proces următoarea schemă:
ANGLAIS SIGNIFIE
SIGNIFIANT
HAWK			EPERVIER
			
FRANţAIS
Humbley constată că anumiţi lingvişti, printre care T. E. Hope, observând că substituţia morfematică este completă, ca şi în cazul calcului, includ exemplele de acest tip în categoria calcului semantic: „certains linguistes reservent le terme calque semantique â ce cas bien precis, le classifiant ainsi avec le calques, ou lexies
116	Ibidem.
117	J. Humbley, Vers une typologie de l'emprunt linguistique, în „Cahiers de lexicologie”, XXV (1974) II, p. 46-70.
118	Idem, op. cit., p. 58.
119	Ibidem.
89
complexes, ou Ies morphemes montrent une substitution complete, mais dont l’agencement est motive par un modele etranger. En realite cette difference de terminologie s’explique par le fait que le linguiste considere le cas de deux points de vue complementaires. D’une part il represente une adaptation parfaite â la langue 1 comme Ies autres categories d’emprunt semantique, mais en comparaison avec le modele, la substitution de morphemes est complete, comme dans le cas de calques”120.
Analogie. Transferul semic poate fi declanşat de analogia formală: „lorsqu’un mot de la langue 2 ressemble â un mot de la langue 1 sur le plan formei, et possede en outre au moins un seine en commun, l’emprunt d’un deuxieme seine eventuel est favorise”121. în această situaţie se află fr. papier şi engl. paper, care au în comun semul „papyrus” şi, totodată, o formă asemănătoare. în plus, paper înseamnă şi „rapport”, sens care este împrumutat şi de termenul francez. Humbley spune că împrumutul a fost facilitat de asemănarea formală.
împrumut semantic prin analogie:
Humbley consideră că cele mai multe alunecări semantice se încadrează în această categorie, fiind facilitate de asemănarea existentă atât în plan formal, cât şi în cel semantic.
90
120	Ibidem, p. 59.
121	Ibidem.
Homophones. Este o categorie alcătuită din cuvinte care prezintă asemănări cu un cuvânt dat, din altă limbă, numai în ceea ce priveşte aspectul exterior: „le sens de la langue source peut alors etre donne â son homophone dans la langue l”'22. Dificultatea principală de acceptare a acestei categorii este dată, spune autorul, de analiza semică. în acest sens, se pune întrebarea: „pouvons-nous dire par exemple que le franţais controler du XDC* siecle, avant toute influence anglaise, n’avait rien en commun avec l’anglais to controV’122 123 124. Pentru interpretarea că cele două arii semantice nu coincid, Humbley propune următoarea schemă a împrumutului prin omofonie:
SIGNIFIE
SIGNIFIANT
Din exemplul citat, rezultă că fr. controler „verifier” este folosit şi cu sensul lui dominer datorită asemănării formale cu engl. to control. însă, din moment ce acestui din urmă termen nu-i este propriu decât sensul „dominer”, considerăm că nu este vorba despre acel împrumut de sens care se identifică cu calcul semantic, ci ne aflăm în prezenţa a ceea ce pedagogii antici au numit Ies faux amis'24. Este
122	Ibidem, p. 61.
123	Ibidem.
124	în legătură cu acest aspect, vezi P. Collart, Glossaire latin-grec inedit sur un papyrus d’Oxyrrhinchus, în Melanges Alfred Ernout, Klinksieck, 1940, p. 61—74, apud Christian Nicolas, Utraque lingua. Le calque semantique: domaine greco-latin, Edition Peeters, Louvain — Paris, 1996, p. 66.
91
vorba despre cuvinte din limbi diferite care seamănă unele cu altele, fără a avea acelaşi sens şi care pot să conducă la greşeli de traducere. C. Nicolas a observat că într-o comunitate bilingvă aceşti falşi amici sunt primii responsabili de interferenţă: „dans le cas d’une communaute bilingue, ils sont Ies premiers responsables d’interferences: synonymes d’emprunt quand le faux-ami est du meme registre (livraria / library), homonymes d’emprunt quand il est sans rapport avec son «homophone» (grosseria / grocery)"125.
Cât priveşte rezultatele împrumuturilor semantice prezentate, Humbley precizează: „Le resultat des trois types d’emprunt semantique est une polysemie creee par rapport â l’ancien signifiant. .Einar Haugen distingue en effet entre synonyme d’emprunt (lorsque le lien semantique entre l’emprunt et le mot existant dans la langue 1 est evident) et homonyme d’emprunt (dans le cas ou le lien semantique n’est pas evident)126.
Analiza făcută de Haugen a stârnit multe comentarii. în acest sens, Louis Deroy, referindu-se la categoriile loan homonym şi loan synonym, consemnează: „l’emprunt semantique resulte d’une equivalence reconnue entre deux mots appartenant â des langues distinctes, mais [...] cette equivalence peut etre etablie tantot d’apres le sens. Le premier cas, c’est celui, par exemple, de l’anglais hobby-horse et du fran9ais dada ’cheval de bois’. II implique un bilinguisme du locuteur ou du traducteur qui l’introduit. Le second cas, c’est celui de I’anglais to appoint ’designer, nommer’ et du franţais appointer ’donner un salaire fixe’. II implique aussi un certain bilinguisme,. mais imperfait, car le rapprochement est, en realite, une meprise. Mais si le processus differe sensiblement dans le deux cas, le resultat linguistique est le meme: un mot emprunte â l’autre un sens nouveau et le juxtapose â sa signification premiere comme s’il avait acquis par une evolution semantique interne”127.
T.	E. Hope păstrează schema propusă de Einar Haugen pentru împrumutul semantic, propunând totuşi unele modificări. în primul rând, Hope consideră, pe bună dreptate, că denumirea han polysemy descrie mai adecvat relaţia stabilită între sensul indigen şi cel împrumutat decât han synonymy. „I shall replaced as occasion demands the term loan-synonymy by loan polysemy wich in many situations evokes more accurately the relation between established (indigenous) and borrowed senses”128. în al doilea rând, din sfera mai largă a han synonymy desprinde cazul special al calcului semantic: „I shall detach from the comprehensive rubric of loan-synonymy the special case of semantic calque, i.e. where translation of forms occurs between source and borrowing languages during transfer of meaning (e.g. Fr. dada ’hobby-horse’ coming to mean 'special
125	Christian Nicolas, Utraque lingua. Le calque semantique: domaine greco-latin, p. 66.
126	J. Humbley, op. cit., p. 61-62.
127	Louis Deroy, op. cit., p. 201.
128	T. E. Hope, Lexical Borrowing in the Românce Languages. A criticai Study of Italianisms in French and Gallicisms in Italian from 1100 to 1900, voi. al Il-Iea, Oxford, 1971, p. 639.
92
occupation or preoccupation’ under the influence of English hobby or German Ente meaning Tying newspaper report’ under the influence of Fr. canard). The latter will be classed as a distinct third category of semantic loan”129.
Ceea ce deosebeşte sinonimele de împrumut de omonimele de împrumut, în afara criteriului formal, insuficient la acest nivel de analiză, este faptul că, la acestea din urmă, noul sens pare să nu aibă nicio legătură cu termenul la care apare, în vreme ce, la celelalte, se poate observa „a ’logical’, gradual extension of meaning”130. Astfel încât devine mai coerentă dihotomia loan homonymy / loan polysemy propusă de T. E. Hope: „If [...] our analysis of semantic borrowing is based upon a progression of increasing semantic affinity between established and borrowed significations (wich has the advantage of allowing us to shelve formal considerations entirely for the time being and confine discussion to the semantic level) the principie which may most usefully be invoked is clearly not that af synonymy, but that of polysemy”131.
*
Observaţiile lui Haugen sunt valabile mai ales în ceea ce priveşte cazurile de bilingvism specifice unor persoane stabilite într-o regiune în care limba maternă trece în plan secund. Pentru limba română, exemple de acest tip a oferit Cristina Micuşan132. Studiind limba unor periodice scrise în limba română, dar editate în S.U.A., autoarea citată a înregistrat modificări semantice în sfera unor cuvinte, produse sub influenţa unor termeni din engleza americană care se aseamănă foarte mult din punct de vedere formal cu cei româneşti. Astfel, actual este folosit în publicaţiile respective cu sensul „real, adevărat, veritabil”. Aceasta nu înseamnă o îmbogăţire a sferei semantice a termenului respectiv, după cum precizează şi Cristina Micuşan: „il ne s’agit pas d’un enrichissement du contenu semantique du lexeme mais de sa substitution par le contenu semantique du lexeme du modele”133. Este vorba, aşadar, despre o substituţie a conţinutului semantic al cuvântului, care, după cum observă autoarea citată, nu mai este folosit cu sensul din româna standard. Pentru noţiunea exprimată de actual românii din S.U.A. folosesc adjectivul prezent. Sintagma în societatea prezentă desemnează, de exemplu, la aceştia nu „societatea de faţă”, ci societatea actuală. Un alt exemplu este cel al adjectivului valabil, care, prin apropiere formală de engl. am. valuable, nu mai este folosit cu sensul care îi este specific în româna literară, ci cu acela de „preţios, care are valoare”, propriu termenului străin134.
Asemenea situaţii probabil că sunt mai mult sau mai puţin numeroase în vorbirea şi în scrisul românilor care trăiesc într-o ţară unde se vorbeşte un alt
129	Ibidem.
130	Uriel Weinreich, op. cit., p. 50. Vezi şi Christian Nicolas, Utraque lingua. Le calque semantique: domaine greco-latin, p. 66.
131	T. E. Hope, The Analysis of Semantic Borrowing, p. 131.
Cristina Micuşan Types d 'interferences lexicales dans un cas de bilinguisme romano-germanique, în Acte XII, voi. II, p. 1219-1225.
133	ibidem, p. 1224
134	Ibidem.
93
idiom. Pentru limba română în sine însă ele nu au nicio relevanţă, întrucât perspectiva ca asemenea inovaţii să se impună în România este aproape inexistentă.
*
în lingvistica românească, existenţa calcului semantic este unanim admisă. Concepţia pe care cercetătorii o au cu privire la statutul acestui tip de calc este diferită. Dacă în unele lucrări imitaţia produsă la nivelul sensului reprezintă, după cum am văzut135, un alt tip de interferenţă decât aceea produsă la nivelul formei interne a cuvântului, în alte cercetări cele două aspecte se reunesc într-un singur tip fundamental de calc. Aşa procedează, de pildă, I. Rizescu136, care include calcul semantic în aceeaşi categorie cu calcul lexical pe considerentul că ambele se referă la cuvinte.
Totodată, el afirmă că „din studiile consacrate până acum acestei probleme, privind fapte din limbi deosebite, rezultă că cele mai multe calcuri sunt cele care privesc îmbogăţirea sensurilor cuvântului”137 138. Cu privire la acest din urmă aspect, Theodor Hristea este de altă părere ,38. în urma unui examen statistic atent, autorul citat a ajuns la concluzia că numărul calcurilor lexicale de structură este mult mai mare decât al celor semantice: „Când o limbă derivă sau compune cuvinte cu uşurinţă, este de aşteptat ca ea să şi calchieze fără greutate forma internă a unor compuse sau derivate din alte limbi. Parcurgând atent şi integral Dicţionarul limbii române modeme şi (parţial) alte dicţionare, am constatat că numărul calcurilor de structură româneşti este incomparabil mai mare decât al celor semantice”139. Acelaşi lingvist observă că numărul calcurilor de structură morfematică este mai mare în acele limbi care dezvoltă mai mult procedeul compunerii. Aceste constatări îi permit cunoscutului lexicolog să contrazică afirmaţia lui Ion Rizescu, citată mai sus.
*
Referitor la încadrarea calcului semantic în categoria mai largă a calcului lexical, alături de calcul de structură, suntem de părere că, întrucât ambele tipuri menţionate se referă la cuvânt, primul reprezentând un împrumut de sens, iar cel de-al doilea un împrumut de formă internă, ambele fac parte din aceeaşi clasă, opunându-se astfel celorlalte varietăţi de calc. împrumutul de sens nu trebuie însă confundat cu împrumutul propriu-zis. Dacă cel de-al doilea vizează adoptarea atât a sensului cât şi a formei cuvântului străin, operaţia soldându-se cu apariţia unei formaţii lexicale noi în întregime, cel dintâi presupune existenţa în limba care calchiază a cuvântului la care se adaugă un sens nou, corespunzător termenului străin. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca cele două cuvinte, autohton şi străin, între care se stabileşte o relaţie de echivalenţă parţială, să aibă un sens comun, iar cel din urmă, a cărui structură semantică este copiată, să fie
135	în legătură cu acest aspect, vezi mai sus, p. 21, 23.
136	Rizescu, Contribuţii, p. 6.
137	Ibidem.
138	Theodor Hristea, Tipuri de calc lingvistic, în SCL, anul XVIII, nr. 5, 1967, p. 507-527.
139	Ibidem, p. 523-524.
94
polisemantic. în urma copierii sensului străin, termenul la care se produce calcul va deveni, la rândul lui, polisemantic.
1.2.3.	Definiţii
Pe baza acestor caracteristici esenţiale, calcul semantic poate fi definit ca „un fenomen lingvistic care constă în preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin, pe care acesta le are în plus faţă de sensul comun al celor două cuvinte”140.
Nu lipsite de interes ni se par definiţiile pe care calcul semantic le-a primit în lingvistica generală. Astfel, pentru J. Marouzeau, calcul semantic este „forme d’emprunt souvent meconnue, mais non neglijeable [...], aspect le plus delicat, et sans doute le plus efficace, de l’apparentement multiforme, poursuivi au cours des siecles, auquel le latin doit pour une bonne part sa richesse et sa fortune”141.
într-o lucrare ce are ca obiect evidenţierea unor aspecte ale vocabularului latin, A. Emout a dedicat un capitol special problemei calcului semantic, despre care consemnează: „Une autre forme de calque, plus ingenieuse et plus discrete, que la copie pure et simple, est Vemprunt semantique, procede qui consiste â transposer le sens d’un mot d’une langue donee dans un mot d’une autre langue qui lui ressemble par la formation, mais qui n’etait pas auparavant employe dans cette acception particuliere”142.
în sfârşit, Christian Nicolas susţine despre calcul semantic că: „il consiste â solidariser un concept nouveau dans la langue, non encore lexicalise, et une unite lexicale pre-existante sur le modele d’une combinaison concept-lexeme telle qu’on peut la voir deja realisee dans une langue etrangere. Le calque semantique est donc le procede par lequel un locuteur transpose sur une signe de la langue A une relation forme-sens jusque lâ inedite, en se fondant sur l’existence de cette meme relation â l’interieur d’une signe de la langue B”143. Acelaşi autor precizează în continuare: „le calque semantique [...] est une transposition bilingue qui fait passer, dans des circonstances determinees (traduction, recherche d’equivalences semantique...), d’un mot etranger â un mot autochtone, avec qui il se croise dans une ou plusieurs acceptions de base, une notion nouvelle, inedite â cette heure dans la langue emprunteuse”144.
1.2.4.	Probleme de terminologie
în denumirile care s-au dat imitaţiilor produse la nivel semantic se porneşte de la interpretarea acestui fenomen ca reprezentând fie un împrumut, fie un calc. în acord cu punctul de vedere avansat de Antoine Meillet, anumiţi autori consideră
140	Definiţia îi aparţine lui Ion Ştefan, Calcul lingvistic, p. 342.
141	J. Marouzeau, Quelques aspects de la formation du latin litteraire, 1949, p. 141.
142	A. Emout, Aspects du vocabulaire latin, Paris, Klincksieck, 1954, p. 86-87.
Christian Nicolas, Utraque lingua. Le calque semantique'. domaine greco-latin, p. 7.
144 Ibidem, p. 19.
95
calcul semantic ca reprezentând un împrumut de sens, în vreme ce alţii fac o distincţie netă între împrumut şi calc la acest nivel. Totodată, în lingvistica generală se înregistrează o diversitate terminologică cu privire la acelaşi fenomen de limbă, în germană se folosesc termenii: Bedeutungslehnwort, Lehnbedeutung, Bedeutung-sentlehnung, Lehniibersetzung, Lehnschdpfung, Abklatsch, în engleză: semantic loan, semantic borrowing, semantic calque, loan creation.
Lingvistul italian Roberto Gusmani este de părere că numele calc semantic {calco semantico) prezintă inconvenientul de a fi prea general, mai ales că există repercusiuni în planul semnificaţiei şi în alte tipuri de interferenţă, cum ar fi împrumutul şi calcurile structurale. Cu toate acestea termenul ar putea fi păstrat, spune el, precizând: „D’altro canto non ci sono particolari motivi per tenere separaţi i calchi de significato in senso stretto da altri fenomeni d’imitazione della funzione sintattica, della combinazione della unită linguistiche, di determinaţi usi metaforici, che al pari di quelli comportano un semplice mutamento nell’impiego di elementi giâ presenti nella lingua, sicche parrebbe piu convenienţe parlare di «calco di funzione semantica e sintattica»; la designazione consueta ha pero un indubbio vantaggio di brevitâ e potrâ essere mantenuta, una volta che si abbia il carattere convenzionale della stessa”145.
T. E. Hope este de părere că, din punct de vedere strict semantic, împrumutul semantic şi calcul semantic sunt echivalente, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să se facă o distincţie între ele: „Most do not distinguish between semantic calque and semantic loan in its wider aspects presumably because from a purely semantic standpoint the two are felt to be congruent”146.
Pentru lingvistica franceză, Christian Nicolas observă că există două tendinţe în denumirile care s-au dat fenomenului. Există astfel lingvişti la care apar următorii termeni: 1. împrumut, pentru împrumutul lexical; 2. calc, pentru calcul .de formă internă, numit de Nicolas calc morfologic; 3. fie împrumut de sens, fie calc semantic pentru calcul semantic. Alţi autori, spune Nicolas, propun o terminologie unificată, de tipul: 1. împrumut lexical (emprunt lexical)', 2. împrumut de formă internă {emprunt de la forme interne)', 3. împrumut de sens {emprunt de sens), sau:
1.	împrumut de semn (emprunt de signe); 2. împrumut al substanţei formei {emprunt de la substance de la forme)', 3. împrumut al substanţei conţinutului {emprunt de la substance du contenu), sau:	1. calc fonologie {calque
phonologique); 2. calc morfologic {calque morfologique); 3. calc semantic {calque semantique) (avec, qu’on soit adepte de 1 'emprunt ou du calque, des variantes nombreuses)”147 în ceea ce-1 priveşte, autorul citat se raliază acelora care folosesc termenii: 1. emprunt lexical', 2. calque morfologique', 3. calque semantique, „refusant, en l’occurrence, la dichotomie emprunt de sens (ou emprunt semantique) / calque semantique qui a parfois cours”148.
145	Roberto Gusmani, Per una tipologia del calco linguitico, Parte I, p. 25.
146	T. E. Hope, Lexical Borrowing in the Românce Languages, p. 643.
147	Ibidem, p. 80.
144 Ibidem.
96
Pentru T. E. Hope149 calcul semantic {semantic calque) şi împrumutul semantic {semantic loan) reprezintă categorii ale aşa-zisului semantic borrowing. Prin semantic borrowing Hope denumeşte procesul lingvistic, în vreme ce semantic loan şi semantic calque reprezintă rezultatele acestui proces. împrumutul semantic se află în relaţie fonetică cu modelul său, în vreme ce calcul semantic este însoţit de o traducere şi rămâne independent faţă de model în ceea ce priveşte aspectul exterior. Pe baza acestei distincţii şi urmând criteriile stabilite de Haugen, Hope stabileşte patru subtipuri:
1.	calc semantic fără legătură fonetică cu modelul; ex. engl. word „parole d’honneur” reprezintă un loan synonym, în măsura în care constituie acelaşi cuvânt ca şi word „parole”;
2.	împrumut semantic cu asemănare fonetică în raport cu modelul; fr. introduire folosit cu sensul „presenter”, ca urmare a apropierii de engl. introduce\
3.	calc semantic sau omonim de împrumut:; germ. Ente „canard” şi Ente „fausse nouvelle”, după fr. canard;
4.	împrumut semantic sau omonim de împrumut: grosseria „epicerie” (engl. grocery).
Cu privire la această distincţie făcută de Hope, între calcul semantic şi împrumutul de sens, C. Nicolas observă că ea nu a fost recunoscută ca fiind fundamentală de toţi lingviştii: „Cette distinction trop subtile qu’etablit T. E. Hope â la suite d’E. Haugen entre calque semantique et emprunt de sens, dans la mesure ou chez le philologue franţais il n’y a aucun critere de ressemblance phonetique qui serve de depart entre Ies deux categories, cette distinction, donc, n’est pas reconnue comme fondamentale par tous Ies linguistes”150.
Distincţia pertinentă, care s-ar putea face în interiorul calcului semantic ar fi aceea între calc semantic de polisemie, înţelegând prin aceasta că noul sens dobândit prin imitaţie conduce la polisemie, şi calc semantic de omonimie, când între sensurile termenului analizat nu există nicio legătură. Pentru prima situaţie, Gusmani adoptă denumirea calc semantic sinonim, în acord cu terminologia lui Hope.
*
In ceea ce priveşte limba română, cele mai multe calcuri produse la nivel semantic conduc la polisemie.
Sensul „înfăţişare, aspect exterior al unei persoane, expresie, alură, aparenţă”, cu care rom .aer începe să fie folosit în secolul al XlX-lea, se datorează fr. air2, definit în dicţionarele franceze prin „apparence generale habituelle â une personne, allure, fa9on, genre”151. în ceea ce priveşte sensul etimologic al termenului românesc de „amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei şi care este absolut necesar vietăţilor aerobe”, acesta este propriu în franceză Iui air}. Astfel, dacă în limba-model avem a face cu un caz de omonimie, în română este vorba, cel puţin deocamdată, de polisemie. Important este însă faptul că şi în
149	T. E. Hope, The Analysis of Semantic Borrowing, p. 131 ş.u.
150	Christian Nicolas, Utraque lingua. Le calque semantique: domaine greco-latin, p. 69-70.
151	ROBERT, s.v. air2.
91
franceză a fost iniţial vorba despre un singur cuvânt cu mai multe sensuri, ceea ce a făcut posibil calcul semantic în română.
Verbul a se afla s-a folosit într-o anumită perioadă şi cu sensul „a se simţi”, datorită influenţei exercitate de ff. se trouver, căruia îi sunt proprii sensurile „a se găsi, a se afla”, dar şi „a se simţi”.
A abate a dobândit sensul „a întrista, a deprima, a descuraja, a demoraliza”, după modelul oferit de fr. abattre. De remarcat că un dicţionar ca LEXIS înregistrează două cuvinte abattre, sensul nou, pe care noi l-am indicat pentru termenul românesc fiindu-i propriu lui abattrei, desprins din abattrei, în vreme ce ROBERT înregistrează un singur articol de dicţionar, cu mai multe sensuri. în ceea ce priveşte dicţionarele româneşti, o evoluţie poate fi observată şi aici. Dacă în DEX2, erau înregistrate două cuvinte abate, dintre care unul substantiv, celălalt verb, în MDA apar trei termeni identici, ultimii dintre ei fiind verbe. în ceea ce priveşte etimologia termenului cu sensul care ne interesează, este indicat ff. abattre, fără nicio altă precizare.
Cuvintele atârna, atârnat şi atămare au fost folosite într-o anumită perioadă şi cu un alt sens decât „a sta suspendat, a fi agăţat de ceva”, „suspendat de un punct fix” şi, respectiv, „acţiunea de a (se) atârna şi rezultul ei”. Astfel, termenii citaţi au căpătat în plus sensurile „a depinde de ceva/cineva”, „dependent, vasal” şi „dependenţă, supunere”. în ceea ce priveşte sensul verbului, DA spune că s-a dezvoltat „din ideea de «a rămâne agăţat de ceva»152, fără a exclude însă o influenţă străină, ce s-ar putea datora lat. de-pendere, germ. ab-hăngen. în ceea ce ne priveşte, suntem de părere că nu poate fi vorba despre o evoluţie semantică firească a termenilor respectivi, dat fiind faptul că sensurile noi nu s-au păstrat, iar pentru noţiunile respective au fost preferate neologismele a depinde, dependent, dependenţă, toate de origine franceză. Trebuie însă precizat faptul că influenţa semantică produsă asupra cuvintelor româneşti amintite nu aparţine francezei, ci latinei. Aceasta întrucât în franceză dependre nu înseamnă şi „a atârna de”, ci numai „a depinde de”153. Dacă observăm însă că ambele sensuri sunt specifice lat. dependere154, devine clar că modelul urmat de rom. atârna este cel latinesc. în ceea ce priveşte derivatele atămare şi atârnat, sensul lor se explică prin fr. dependance şi dependant, care au fost puse în legătură cu lat. dependere. Aceleaşi observaţii sunt valabile şi pentru a spânzura, care, în următorul context, are sensul „a depinde”: „A face să spânzure interesul tutulor de interesul unora, va să zică a stărui în barbarie” (Bălcescu, S, 120). Calcurile amintite au fost înlocuite de împrumuturile dependent, dependenţă: „servagiul (robia) este o urmare neapărată a clăcii; el stă în dependenţa absolută în care se află ţăranul sărac către stăpânul său” (Bălcescu, S, 101);
Bucătărie are în comun cu fr. cuisine sensul „cameră (sau clădire) în care se găteşte mâncarea”; sub influenţa termenului franţuzesc’ bucătărie a ajuns să
152	DA, s.v. atârna.
153	Vezi LEXIS, s.v. dependre.
154	Vezi Dicţionar latin-romăn, redactor responsabil Rodica Ocheşanu, Bucureşti, 1962, s.v. dependeo, -ere.
98
denumească şi „felul obişnuit de a pregăti alimentele într-o ţară, regiune etc.” Astfel, un restaurant cu bucătărie franţuzească sau chinezească va servi preparate specifice ţărilor respective.
Primblare era folosit la scriitori din secolul al XlX-lea şi cu sensul „loc amenajat într-un oraş pentru plimbare, parc”, explicabil prin ff. promenade.
*
Mai rare sunt situaţiile în care prin calc semantic se ajunge la omonimie de împrumut. Astfel, sensul „pahar de bere” pe care ţap l-a dobândit se explică prin germ. Bock. în urma acestei interferenţe s-a ajuns la două cuvinte româneşti ţap.
2.	CALCUL GRAMATICAL
2.1.	CARACTERISTICI GENERALE
Calcul gramatical presupune o inovaţie apărută prin imitaţie în sistemul gramatical al unei limbi, ca urmare a unei influenţe străine. Imitaţia se poate produce fie la nivel sintactic, fie la nivel morfologic, ceea ce face posibilă distincţia între calcul sintactic şi calcul morfologic. Astfel, calcul morfologic constă în schimbarea categoriei lexico-gramaticale a unui cuvânt sau a regimului unui verb, potrivit situaţiei existente într-o altă limbă. Mai precis, orice modificare a statului gramatical al unei părţi de vorbire, ca urmare a presiunii unei alte limbi, constituie o imitaţie de natură morfologică. La rândul său, calcul sintactic presupune o schimbare a posibilităţilor de combinare ale limbii la nivelul propoziţiei sau al frazei.
Pentru Ion Rizescu „calcul gramatical constă în împrumutarea unui procedeu gramatical, a unei construcţii gramaticale dintr-o limbă în alta”155. în această categorie este inclus verbul a se ruga, care a devenit reflexiv dinamic sub influenţa v. sl. iwoAHTH ca. Autorul observă că, „după cum în cazul calcurilor lexicale este necesar să existe un element comun (şi anume un sens) între calc şi modelul său, şi calcurile gramaticale cer o condiţie asemănătoare. Pentru a se putea calchia o anumită formă gramaticală în limba A după limba B, este necesar ca în cele două limbi să existe anumite elemente gramaticale comune”. în acest sens, calcul gramatical citat mai sus a fost posibil pentru că atât în română, cât şi în slava veche a existat diateza reflexivă156. Nelămuriri stârneşte însă partea a doua a definiţiei, privitoare la împrumutarea unei construcţii gramaticale dintr-o limbă în alta. Lipsa unor precizări cu privire Ia natura construcţiilor amintite poate conduce la concluzia că orice „construcţie” străină, care este transpusă în altă limbă, are la bază un calc gramatical, concluzie care nu poate fi acceptată.
155	Rizescu, Contribuţii, p. 13.
156	Cf. Hristea, PE, p. 172, unde se avansează ipoteza potrivit căreia formele reflexive de tipul celei citate ar fi putut să apară şi independent de modelul slav, potrivit principiului susţinut de Vendryes {Bulletin de la Societe de Linguistique de Paris, XLIV, 1948, p. 1 ş.u.) că necesităţi comune creează unelte şi forme gramaticale identice.
99
E. Seidel consideră că „un calc sintactic e [...] imitarea unui procedeu sintactic al unei alte limbi (de exemplu: rom. a ajuta construit cu dativul în loc de acuzativul din limba latină şi franceză)”157. Următoarea precizare, făcută de autor câteva rânduri mai jos, nu poate fi însă acceptată: „calcul sintactic nu trebuie să atingă întotdeauna structura propoziţiei158, ci se poate reduce la construcţia unei sintagme, a unei părţi de propoziţie”159. Acesta întrucât imitarea construcţiei unei sintagme ţine de calcul frazeologic, iar cea a unei părţi de propoziţie, în cazul în care acea parte este un cuvânt, simplu sau compus, ţine de calcul lexical. Astfel, nu putem fi de acord cu afirmaţia lui Seidel, potrivit căreia binecuvânta sau fărădelege reprezintă calcuri sintactice după slavonă.
Mult mai bine a fost surprins fenomenul de către Theodor Hristea, care precizează: „în general, se înţelege prin calc gramatical copierea sau împrumutarea, dintr-o limbă străină, a unui procedeu morfologic sau sintactic (de unde şi existenţa celor două tipuri de calc gramatical)”160.
Spre deosebire de calcul lexical, calcul gramatical este o formă de imitaţie care se produce mult mai rar, dată fiind rezistenţa mai mare a sistemului gramatical al unei limbi la presiunile din afară. Această părere este acceptată de majoritatea specialiştilor în domeniu. în acest sens, la Ion Rizescu se întâlneşte următoarea afirmaţie: „O altă regulă generală privitoare la calc este că în orice limbă calcurile gramaticale sunt în număr mai mic decât cele lexicale, tocmai ca o reflectare a stabilităţii şi a rezistenţei mai mari a structurii gramaticale decât a vocabularului, a faptului că vocabularul este mai puţin închegat decât structura gramaticală”161. Este contrazisă astfel afirmaţia lui A. Sauvageot, potrivit căruia calcurile gramaticale ar fi cele mai numeroase162.
Frecvenţa redusă a calcurilor gramaticale, în special a celor morfologice, reprezintă, în viziunea lui Alexei Palii, motivul pentru care majoritatea specialiştilor acordă importanţă calcurilor lexicale163. Mai mult decât atât, el afirmă că autorii ruşi citaţi în lucrarea sa ignoră existenţa calcului gramatical, acordând atenţie exclusivă calcului lexical164.
Theodor Hristea se raliază, la rândul său, celor care văd în calcul gramatical un fenomen rar, cu condiţia ca „printre calcurile sintactice să nu fie incluse şi cele frazeologice”165. Precizarea autorului are în vedere confuziile întâlnite în unele lucrări de specialitate, în care transpunerea unei unităţi frazeologice dintr-o limbă în alta este considerată a fi rezultatul unui calc sintactic.
157	E. Seidel, op. cit., p. 134.
158	în text, în loc de propoziţiei apare scris prepoziţiei, ceea ce considerăm că reprezintă o greşeală de dactilografiere.
159	E. Seidel, op. cit., p. 134.
160	Hristea, PE, p. 172.
161	Rizescu, Contribuţii, p. 39.
162	A. Sauvageot, op. cit., p. 28.
163	Precizăm că, potrivit clasificării oferite de autorul menţionat, calcul frazeologic reprezintă un subtip al celui lexical.
164	Alexei Palii, op. cit, p. 39.
165	Hristea, PE, p. 172.
100
2.2.	CONFUZII ÎNREGISTRATE
Unele calcuri produse la nivel lexical au fost considerate a fi imitaţii sintactice166. O asemenea interpretare se întâlneşte la E. Seidel, pentru care compusele fără(de)lege şi binecuvânta reprezintă rezultatul unui calc sintactic167. Cu privire la modul în care Seidel redă în scris compusul fărădelege, G. Mihăilă consemnează în recenzia dedicată cărţii: „Autorul scrie separat cuvântul fărădelege, calc morfologic (de structură a cuvântului), de provenienţă cărturărească, pentru a susţine natura lui «sintactică», ceea ce credem că e, totuşi, o extindere prea mare a noţiunii de «sintaxă»”168. Despre binecuvânta Seidel consemnează: „în limba română calcul slav {a binecuvânta) a contribuit la o schimbare a structurii în sensul că adverbul bine a putut primi uneori funcţia de prim membru al unor cuvinte compuse”169.
în felul acesta, noţiunea de calc sintactic este lărgită astfel încât să înglobeze şi modificările produse la nivelul formării cuvintelor şi al topicii, fapt care nu poate fi acceptat170. Considerăm că orice calc care presupune copierea modului de organizare a unui cuvânt este de natură lexicală. Procedând în acest fel, devine clar că, în clasificarea calcului, ţinem seama, cum am precizat mai sus, de acea parte a limbii care a fost influenţată prin calc.
Cât priveşte topica, aceasta a fost pusă în legătură cu categoria calcului gramatical şi de Ion Rizescu: „o problemă legată de calcul gramatical este şi «imitarea» ordinii cuvintelor”171. Afirmaţia imediat următoare este însă contradictorie: „de obicei, în cazul calchierii diferitelor expresii se păstrează şi topica din limba străină, dar aceasta numai în limitele permise de topica limbii care calchiază”172. Dacă imitaţia nu presupune în mod obligatoriu respectarea topicii străine, ceea ce se înţelege că ar fi reprezentat un calc gramatical, înseamnă că, de fapt, calcul presupune imitarea expresiilor şi este, prin urmare, frazeologic. Rizescu dă ca exemplu expresia fr. tuer le temps, ale cărei elemente au fost redate în aceeaşi ordine în rusă: y6umb epeMx, şi cu topică schimbată în germană: die Zeit totschlagen.
Confundarea calcului frazeologic cu imitaţia produsă la nivel sintactic, întâlnită la unii cercetători, se explică prin interpretarea frazeologiei ca o ramură a sintaxei şi nu ca o disciplină de sine stătătoare. în realitate calcurile frazeologice reprezintă un tip aparte, care nu poate fi inclus în cel sintactic. Calcul gramatical, căruia i se subordonează calcul sintactic, constă în imitarea unui procedeu morfologic sau sintactic străin. După cum vom vedea mai jos, calcul frazeologic pune alte probleme, care exclud posibilitatea identificării celor două categorii.
166	Vezi E. Seidel, Elemente sintactice slave în limba română, p. 135.
167	în legătură cu acest aspect, vezi supra, p. 64.
168	Vezi G. Mihăilă, recenzie la Eugen Seidel, op. cit., în SCL, tomul IX, nr. 4, 1958, p. 572,
nota 3.
169	E. Seidel, op. cit., p. 137.
170	Despre nepotrivirea interpretării acestor compuse drept calcuri sintactice, vezi şi Hristea, PE, p. 175.
171	Rizescu, Contribuţii, p. 15.
172	Ibidem.
101
Vorbind despre calcul sintactic, Cezar Apreotesei173 afirmă pe bună dreptate că acesta „trebuie să denumească doar traducerea acelor îmbinări de cuvinte care îmbogăţesc limba cu noi raporturi sintactice şi care vor fi analizate nu în cadrul lexicului, ci în domeniul sintaxei, fiind examinate sub raportul abstractizării din domeniul structurii gramaticale. La calcul sintagmatic174 noul este mai ales ce se exprimă, conţinutul noţiunii, la calcul sintactic noul este cum se exprimă raportul gramatical”175.
Nu putem fi de acord, aşadar, cu G. Mihăilă176, care stabileşte o relaţie de echivalenţă între calcurile sintactice şi calcurile frazeologice: „mult mai răspândite sunt aşa-numitele calcuri sintactice (frazeologice), traduceri ale unor combinaţii de cuvinte existente în limba rusă”177 178. în această categorie sunt incluse exemple ca: educaţia marxist-leninistă, după rus. MapKcucmKO-JienuncKoe eocnumauue, întrecere socialistă, după rus. cotţuanucmmecKoe copeenaeatiue, gazeta de perete, după rus. cmema3ema. Cu excepţia ultimului exemplu, celelalte reprezintă traduceri fidele ale modelului rusesc ce le-a stat la bază. Ele nu trebuie considerate însă calcuri sintactice, dat fiind faptul că în cazul lor nu s-a copiat un procedeu sintactic străin, ci s-a transpus o unitate frazeologică sau un grup sintactic stabil. Cât priveşte sintagma gazetă de perete, aceasta traduce, fără a reuşi să calchieze, cuvântul
•	• 178
rusesc amintit
Nici locuţiunea adjectivală de zi cu zi, reperabilă într-un enunţ de tipul practica de zi cu zi, nu reprezintă un calc gramatical după adjetivul rus. noecedneenuu, aşa cum susţin Ion Rizescu179 şi Alexei Palii1*0. Trecând peste aspectul imperfect al replicii româneşti a compusului rusesc, mult mai aproape de model fiind traducerea prin de fiecare zi, vom observa că ne aflăm în faţa unei simple traduceri a unui compus rusesc. Frecventa utilizare a sintagmei astfel rezultate încă de la pătrunderea în română, a antrenat transformarea sa într-un frazeologism sau grup sintactic stabil. Felul în care Alexei Palii argumentează calitatea de calc morfologic a expresiei este neconvingător: „în urma interacţiunii dintre limba moldovenească şi cea rusă expresia adverbială zi cu zi (a munci zi cu zi) a calchiat funcţiile echivalentului său rusesc, care se foloseşte atât cu valoare adverbială {noecedneeno), cât şi cu valoare adjectivală (noecedneenuu). Ca rezultat, expresia adverbială zi cu zi se foloseşte şi cu funcţie adjectivală (muncă de zi cu zi) (e vorba în fond de o conversie)”181. După cum se poate vedea, în rusă este vorba despre două cuvinte, noecedneeno şi noecedneenuu, nu despre unul singur.
173	Op. cit., p. 149.
174	Este denumirea pe care autorul o dă calcului frazeologic, considerând-o mai potrivită decât cea consacrată astăzi.
175	Cezar Apreotesei, op. cit., p. 149.
176	Vezi G. Mihăilă, Observaţii asupra influenţei ruse în vocabularul limbii române
contemporane, în LR, 1, HI, 1954, p. 27-35.	,
177	Ibidem, p. 31.
178	Aceeaşi interpretare greşită apare şi la Rizescu, Contribuţii, p. 15.
179	Rizescu, Contribuţii, p. 14.
180	Alexei Palii, op. cit., p. 42.
181	Ibidem.
102
Totodată, nici în ceea ce autorul citat numeşte limbă moldovenească nu este vorba despre o singură expresie, ci despre două: zi cu zi (mult mai potrivită ni se pare expresia zi de zi pentru desemnarea aceleiaşi realităţi), respectiv de zi cu zi.
Un gen de confuzie asemănător celui care presupune interpretarea expresiilor, apărute prin imitarea unor modele străine, drept calcuri sintactice am înregistrat la Ana Goldiş182. într-o lucrare dedicată elementelor de relaţie de origine franceză, autoarea menţionată susţine că locuţiunile conjuncţionale de origine franceză care au pătruns în limba română, prin traduceri, în secolul al XlX-lea sunt rezultatul unor calcuri sintactice: „L’analogie de la structure des locutions conjonctives nouvellement adoptees par la langue roumaine du XIX* siecle, prouve que le calque syntaxique (et en second lieu l’emprunt) a la plus grande importance. II s’agit de types de construction ou des elements existant deja en roumain, mais qui dans Ies combinaisons calquees traduisent le sens syntaxique de la langue d’origine, en donnant naissance â un calque pârtiei, ou l’imitation du modele est evidente”183. Autoarea nu precizează ce înţelege prin sens gramatical pentru a ne convinge că în situaţia invocată putem vorbi despre caic gramatical. în fapt, toate locuţiunile conjuncţionale citate de autoare sunt calcuri frazeologice autentice după modele franţuzeşti. Faptul că ele introduc un anumit tip de subordonată nu este un motiv suficient pentru a vorbi despre calc sintactic, dat fiind faptul că sistemul gramatical nu se modifică. Ceea ce rezultă este diversificarea modalităţii de exprimare a unor raporturi sintactice la nivelul frazei. Aceste modalităţi de exprimare, respectiv locuţiunile sau sintagmele stabile ori frazeologismele, sunt date de frazeologie. Calcurile produse la acest nivel vor fi, prin urmare, frazeologice.
Aceste confuzii între calcul sintactic şi calcul frazeologic îşi au originea în statutul insuficient de clar pentru unii lingvişti al frazeologiei. Ana Goldiş nu ignoră existenţa acestei ramuri a lingvisticii, aşa cum reiese din capitolul consacrat calcului frazeologic, într-o lucrare apărută cu doi ani mai târziu faţă de cea menţionată anterior184. Constatăm însă un viciu de interpretare în includerea, de pildă, a locuţiunii sub pretextul că (la baza căreia stă fr. sous (le) pretexte que, atât în categoria calcului frazeologic185, cât şi în a celui sintactic186, fără a se preciza că ar fi vorba despre un tip combinat de calc. Inserarea locţiunilor de acest tip în categoria imitaţiilor sintactice se justifică, în viziunea autoarei, prin faptul că ele introduc acelaşi tip de subordonate ca locuţiunile pe care le traduc din franceză. Se naşte însă întrebarea: ce diferenţă există, în privinţa modului de apariţie, între construcţii ca: a cădea de acord, la rigoare, în consecinţă, prin faptul că etc., şi exemple ca: admiţând că, pe măsură ce, sub rezerva că, din moment ce etc. După
182	Vezi Ana Goldiş, Elements de relation d’origine franţaise dans la syntaxe roumaine du XIX’ siecle, în Acte XII, voi. II, p. 933-939.
183	Ibidem, p. 934.
184	Vezi Ana Goldiş Poalelungi, L’influence du franţais sur le roumain (Vocabulaire et syntaxe), Paris, 1973, p. 234 ş.u.
185	Ibidem, p. 272.
186	Ibidem, p. 319-322. Vezi şi ibidem, p. 338, unde, potrivit clasificării oferite de autoare, exemplu men(ionat se încadrează în categoria calcului sintactic total.
103
părerea noastră nici una. Toate grupurile frazeologice citate au apărut prin copierea unor modele franceze şi, prin urmare, trebuie considerate calcuri frazeologice.
Este important de subliniat faptul că locuţiunile conjuncţionale care traduc locuţiuni franţuzeşti sau de o altă origine au îmbogăţit fondul frazeologic al limbii române. Cum s-au distribuit aceste noi unităţi frazeologice este o altă problemă. Faptul că o anumită locuţiune introduce un anumit tip de subordonată nu constituie o inovaţie sintactică decât dacă: 1. locuţiunea conjuncţională respectivă ar fi introdus până atunci o altă propoziţie şi, printr-o influenţă străină, a ajuns să îndeplinească o altă funcţie, ceea ce este imposibil, din moment ce nu a existat până atunci; şi 2. subordonata introdusă reprezintă o inovaţie pentru sintaxa românească, ceea ce nu este imposibil, dar nu a fost demonstrat. Or, discuţiile privitoare la interpretarea acestor construcţii stabile drept calcuri nu pleacă de la aceste premise, ci susţin faptul că ele reproduc locuţiuni străine cu elemente preexistente în limbă, „într-o combinaţie în care traduc sensul sintactic al limbii de origine”187.
Despre calc sintactic în cazul apariţiei unor locuţiuni vorbeşte şi Gheorghe Poalelungi188, însă dintr-o altă perspectivă. Astfel, în rândul „calcurilor sintactice evidente”189, autorul citat include locuţiunea adverbială de loc de departe, care „capătă regimul sintactic al unui circumstanţial de mod, după modelul fr. de loin. Fenomenul este destul de recent şi se întâlneşte frecvent în limba actuală: «Primul caz este de departe cel mai frecvent» = «Le premier cas est de loin le plus frequent»”190. Nu negăm caracterul recent al locuţiunii, un argument invocat de Gheorghe Poalelungi în favoarea acestei afirmaţii fiind faptul că nici acest exemplu, nici următoarele de pe listă nu sunt înregistrate în Gramatica Academieim sau în alte lucrări de specialitate. Nu ar fi fost însă de prisos să se insiste asupra faptului că, în acest caz, calcul gramatical constă nu în traducerea locuţiunii franţuzeşti, de departe preexistând influenţei acestei limbi, ci în conversiunea acesteia, devenită din locuţiune adverbială de loc, locuţiune de mod, conversiune produsă ca urmare a paralelei stabilite cu limba franceză.
Precizări suplimentare trebuie făcute şi în legătură cu locuţiunea adverbială departe de, Gheorghe Poalelungi afirmă că aceasta „creează o determinare obligatorie, în distribuţie cu un infinitiv precedat de prepoziţie, după un model francez {loin de). Constituentul adverb + prepoziţie + verb (la infinitiv) poate avea următoarele funcţii sintactice: complement circumstanţial opoziţional: «Departe de a constitui o explicaţie, aceasta este mai curând o motivare» (fr. «Loin de constituer une explication...»)”192 etc. Astfel, dacă autorul argumentează corect existenţa calcului sintactic, caracterizat prin combinarea locuţiunii cu un verb la
187
Ibidem, p. 315.
/
188 Vezi Gheorghe Poalelungi, Observaţii asupra unor raporturi lingvistice franco-române, în Acte XII, voi. II, p. 923-926. m Ibidem, p. 923.
190 Ibidem.
191	Vezi Gramatica limbii române, voi. I, ediţia a Il-a, Bucureşti, 1966, capitolul Locuţiuni adverbiale, p. 304 ş u.
192	Ibidem, p. 924.
104
infinitiv, pe baza modelului impus de franceză, el nu precizează nimic cu privire la constituirea prepoziţiei de şi a adverbului de loc departe într-un grup frazeologic, mai precis într-o locuţiune adverbială ca urmare a unui calc frazeologic după fr. loin de. Aceasta înseamnă că ne aflăm în prezenţa unui tip de calc combinat: frazeologic şi gramatical în acelaşi timp. In absenţa unui verb la infinitiv, combinaţia departe de îşi pierde statutul de locuţiune.
2.3.	TIPURI DE CALC GRAMATICAL
Calcul gramatical poate fi clasificat în funcţie de acea parte a gramaticii care este imitată. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre calc morfologic şi calc sintactic193 în situaţia, mai rară, în care aceste două subtipuri se combină rezultatul îl constituie un calc morfosintactic.
Dezavuăm clasificarea Anei Goldiş Poalelungi care face o deosebire între calc sintactic incomplet („calque sintaxique incomplet”) şi calc sintactic total („calque sintaxique total”). în viziunea autoarei amintite, calcul sintactic incomplet presupune faptul că elementele existente în interiorul structurii presupuse a fi rezultatul unui calc sintactic apar într-o topică diferită de cea a modelului. Exemplul citat este cel al locuţiunii dat fiind că, apărută ca urmare a reproducerii fr. etant donne quem. Asupra denumirii acestui tip de calc „â elements inverses”193 194 195 Ana Goldiş Poalelungi a revenit în lucrarea publicată doi ani mai târziu, când a înlocuit-o cu termenul calc parţial. Despre calcul sintactic total se precizează că „est amplement represente par toutes Ies autres locutions”196. însă, aşa cum am văzut mai sus, locuţiunile care apar ca urmare a traducerii dintr-o altă limbă, indiferent de specificul lor, nu reprezintă calcuri sintactice, ci calcuri frazeologice, în ceea ce priveşte distincţia operată, aceasta ţine de alte criterii, asupra cărora am avut prilejul să ne pronunţăm cu altă ocazie. De aceea, singura clasificare pertinentă ni se pare cea propusă de Theodor Hristea. Asupra tipurilor de calcuri gramaticale menţionate ne vom opri atenţia în rândurile următoare, încercând să trecem în revistă cele mai cunoscute fapte de limbă care le caracterizează.
2.3.1.	Calcul morfologic
Cel mai citat exemplu de calc morfologic îl reprezintă crearea unor forme reflexive la verbe care iniţial aveau regim tranzitiv. Este vorba despre verbe ca: se cade, după v.sl. iiaaa ca; a se gândi, după v.sl. a°y<vvam ca; a se jura după v.sl. kaItm ca; a se ruga, după v.sl. aaoahth ca197. Cu privire la diateza reflexivă, Al. Rosetti consemnează: „Verbul reflexiv din slavă corespunde în parte verbului mediu al unor limbi indo-europene, a cărui flexiune exprima participarea,
193	Vezi Hristea, PE, p. 172.
194	Vezi Ana Goldiş Poalelungi, op. cit., 1971, p. 937.
195	Ibidem.
196	Ibidem.
197	Rosetti, ILR, p. 282.
105
interesarea deosebită a subiectului la acţiunea îndeplinită de verb”198. Totodată, autorul menţionat afirmă că, deşi exista în latină diateza reflexivă cu pronumele în acuzativ sau dativ la verbele care exprimă o mişcare sau o stare, ca şi la verbele sentiendi şi declarandi, totuşi, dezvoltarea considerabilă pe care a cunoscut-o, ca şi întrebuinţarea ei la persoana I şi a Il-a singular se explică printr-un model slav: „în această privinţă, este caracteristică crearea unei forme reflexive a verbului a ruga: a se ruga, calchiată după sl. moliti s<f’199.
în schimb, J. Vendryes consideră că, în situaţia de faţă, nu ar trebui să se invoce o influenţă slavă, argumentând că necesităţi comune creează unelte gramaticale identice: „Independamment de toute parente, on observe, entre des langues tres diverses de temps et de lieux, certains traits communs, dont la ressemblance doit s’expliquer par des besoins semblables de l’esprit hummain”200 *. în acest fel, franceza a creat, alături de aigrir, croupir etc., pe s ’agrir, se croupir etc. însă, după cum observa Al. Rosetti, „o formă ca se prier nu e posibilă în limba franceză, iar a se ruga din română nu poate fi explicat independent de v. sl. moliti s%”20].
Influenţa slavă în diateza reflexivă a verbului românesc este unanim admisă în lucrările de specialitate202. Theodor Hristea, care acceptă faptul că „o influenţă slavă există însă, neîndoielnic asupra diatezei reflexive româneşti203, nu exclude posibilitatea ca unele forme reflexive să se fi creat independent de modele slave, potrivit principiului invocat de Vendryes.
Tot de un calc morfologic asemănător ţine şi folosirea verbului tranzitiv a întreba ca activ pronominal sub influenţa fr. se demander, s 'interroger. Theodor Hristea observă că „până în secolul al XlX-Iea, întreba se folosea numai ca verb tranzitiv {întreb pe cineva, întreb ceva etc.). Sub influenţa verbelor franţuzeşti se demander şi s ’interroger, astăzi putem spune şi în limba română: „Mî întreb ce va face el” (cf. fr. ^e me demande ce qu’il va faire)” 204.
Un calc morfologic care tinde să câştige din ce în ce mai mult teren în limba română contemporană, deşi normele exprimării corecte nu îl acceptă, este utilizarea verbului a vrea la diateza reflexivă, după modelul fr. se vouloir, şi el respins de lucrările normative ale limbii franceze. A se vrea a fost reperat în enunţuri de tipul: „artă care se vrea realistă”; „un buget care se vrea cât mai echilibrat” (cf. fr. „un budget qui se veut aussi equilibre que possiblle”)205. Theodor Hristea constată că
198	îbidem p. 281.
199	îbidem.
200 J. Vendryes, Une categorie verbale: le mode de participation du sujet, în BSL, XLIV,
1948, p. 1 ş.u.
201
Rosetti, ILR, p. 282.
202 Vezi W. Meyer-Liibke, Grammatik der Romanischen Sprachen, voi. II (Syntax), 1899, p. 405; Densusianu, HLR, I, p. 245; Ed. Bourciez, Elements de linguistique romane, ediţia a treia, Paris, 1930, p. 268; Al. Graur, Les verbes «reflechis» en roumain, în BL, VI, 1938, p. 47; Rizescu, Contribuţii, p. 13.
Hristea, PE, p. 172.
203
204	Vezi, în acest sens, Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 19.
205	Pentru aceste exemple, ca şi pentru altele, însoţite de trimiteri la lucrările în care apar, vezi Theodor Hristea, Contribution ă l ’etude de l ’influence franţaise sur le roumain (calques linguistiques), p. 14; idem, Tipuri de calc în limba română, p. 19—20.
106
„din presa cotidiană, unde se vrea este folosit de cel puţin trei sau patru decenii, acelaşi verb reflexiv a pătruns în limbajul unor istorici literari, ca şi al unor critici de artă, de teatru, de film etc.”206 Asemenea construcţii nu ar trebui să se folosească decât atunci când subiectul este nume de persoană (ex.: „el se vrea a fi un exponent al generaţiei sale”) sau nume de lucru personificat.
în sfârşit, în categoria calcului morfologic intră şi folosirea cuvintelor bătrâneţe şi tinereţe la plural, imitaţie despre care Kr. Sandfeld207 spune că s-a produs după un model slav şi balcanic: bg. ctaphhh şi a\aaahmh; gr. ră veiăra şi yepăpaza. Forma de plural bătrâneţi am întâlnit-o într-un text românesc de la 1676208 („se-m fie podprea bătrâneţilor meale şi den mângâiare”209), dar şi două secole mai târziu, la Odobescu („ele stau semănate în prelargul câmpiei, ca sentinele mute şi gârbovite supt ale lor bătrâneţi”; Odobescu, P, 26).
2.3.2.	Calcul sintactic
După cum afirmă Theodor Hristea, „mult mai frecvente şi mai numeroase decât calcurile morfologice sunt cele sintactice şi aceasta pentru că procedeele şi construcţiile sintactice se împrumută, în general, mai uşor decât faptele de morfologie”210. Printre exemplele citate de autor se numără construirea verbului a locui cu un complement direct, deci cu valoarea tranzitivă, după modelul oferit de fr. habiter. Cu privire la acest calc, Theodor Hristea observă că, ţinând cont de datele din DA (s.v. locui), fenomenul este atestat încă din veacul al XVII-lea, fiind întâlnit în unele traduceri, însă devine mai frecvent abia din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, când influenţa franceză asupra românei este mai puternică211. Astfel, folosit cu valoare tranzitivă, verbul a locui este înregistrat la Eminescu: „am putea trăi aievea şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui” (Eminescu, P II, 281) sau la Alecsandri: „El locuieşte un măreţ palat de vară”212. Cu acelaşi regim apare şi la unii scriitori din secolul următor: „îmi simt inima strânsă de gheare invizibile. O adevărată panică mă locuieştel (Acterian, J, 11); „Mă locuia însă teama că nu voi putea scrie niciodată ceva valabil” (Acterian, J, 36).
La începutul secolului al XlX-lea, se înregistrează folosirea din ce în ce mai frecventă a infinitivului, cu funcţie sintactică de obiect direct, în defavoarea construcţiilor cu verbul la conjunctiv213. Cu funcţia sintactica în discuţie, infinitivul
206 Theodor Hristea, Tipuri de calc In limba română, p. 19-20.
Kr. Sandfeld, Linguistique balcanique, Paris, 1930, p. 39.
208 Este vorba despre un manuscris românesc, înregistrat la BAR Bucureşti la cota 5318; pentru ediţia acestui text, vezi Alexie, omul lui Dumnezeu, studiu filologic, studiu lingvistic, ediţie şi glosar de Maria Stanciu-Istrate, în Cele mai vechi cărţi populare în limba română, volumul al V-lea, 2001, p. 11-106. Forma citată apare în ediţie la p. 90, iar în manuscris la fila 5V
zuy Cf
«ko AABîRA£Tfe noAnop'k cTApocTH Moew, în manuscrisul slavon 165, f. 154712-13, care prezintă o versiune foarte asemănătoare cu cea a textului românesc, reprezentând, foarte probabil, o copie intermediară după care s-a făcut traducerea.
210	Hristea, PE, p. 173.
211	Hristea, Sinteze, p. 101.
212	DA, s.v. locui.
213	Vezi, în acest sens, Ed. Bourciez, op. cit., p. 592.
107
se întâlneşte în limba textelor vechi, din secolul al XVI-lea, dar, odată cu trecerea timpului, fenomenul este în regres, astfel încât este treptat înlocuit cu modul conjunctiv214. Tendinţa întoarcerii la formele mai vechi, cu infinitiv, se înregistrează atât în traduceri, cât şi în scrieri originale specifice secolului al XlX-lea. Ana Goldiş Poalelungi constată două situaţii în imitarea modelelor franceze la acest nivel: ,,a) soit l’emploi d’un infinitif roumain â la place d’un subjonctif precede d’une preposition; b) soit Ies infinitifs roumains ajoutent tres ffequemment une preposition en copiant le modele franţais”215. în prima clasă sunt incluse exemple ca: „un copil se cuvine a fi supus” (GVP, p. 11; în loc de: să fie supus), după modelul fr. „un enfant doit etre bien obeisant”; „mi-e drag mai bine a muri pentru patrie (WCDA, p. 55; în loc de: să mor) - după fr. „J’aime mieux mourir pour ma patrie” etc.216. în cea de-a doua categorie intră exemple în care infinitivul este precedat de prepoziţiile de, pentru sau prin: „asta fu o ocazie naturală de a urma drumul în pas” (DGTL, p. 41; în loc de: ca să urmeze) - fr. „ce fut une occasion toute naturelle de continuer sa route au pas”; „pentru a construi triunghiul...” (OATG, p. 87; în loc de ca să construieşti) - fr. „pour construir le triangle.. .”217
Şi J. Herczeg vede în situaţiile de acest tip, în care infinitivul apare folosit în locul conjunctivului, urmarea unui model străin, care poate fi latin sau romanic. în acest scop, el face un studiu asupra lucrării lui Nicolae Bălcescu, Istoria românilor. Printre exemple se numără: „Mihai începu cu multă activitate a se găti de oaste”218.
în acelaşi timp, Ion Gheţie observă că „textele scrise după 1780 prezintă un număr sporit de infinitive plasate în locul conjunctivelor (mai ales pentru exprimarea complementului direct, dar şi în alte cazuri). în asemenea situaţii, modelul latin şi romanic trebuie invocat ori de câte ori scriitorii în cauză se dovedesc a împărtăşi ideile de reînnoire lingvistică şi culturală ale vremii: a putut a mă slăbi (Iancu Văcărescu), răpit fiind cu nespusă poftă de a cânta ceva; fui silit a mă înstrăina din ţara mea (I. Budai-Deleanu), nu trebuie a uita ceea ce ziserăm mai înainte (Heliade)”219.
Ion Rizescu este de o altă părere şi susţine că, în asemenea situaţii, „avem de a face cu construcţii arhaice şi nu cu calcuri”220, dar este evident că el face o confuzie între o caracteristică a limbii vechi, apărută sub influenţa slavonei, şi una a limbii literare moderne, datorată influenţei latino-romanice.
înlocuirea conjunctivului prin infinitiv însă nu s-a impus. în acest sens, Ana Goldiş Poalelungi consemnează: „la tendance de generaliser l’usage de P infinitif
214	Vezi Al. Rosetti, ILR, care pune acest fenomen pe seama influenţei limbilor balcanice: „Ceea ce este deci caracteristic este procedeul înlocuirii formelor de infinitiv cu cele de conjunctiv şi faptul că fenomenul apare într-un mănunchi de limbi ce pot fi grupate într-o «uniune lingvistică». Concordanţa fenomenului în fiecare din limbile «uniunii lingvistice» trebuie explicată prin influenţa unei limbi asupra alteia, şi nu numai prin considerentul că fenomenul apare în limbi vorbite în aceeaşi regiune” {op. cit., p. 237).
215	Ana Goldiş Poalelungi, op. cit., 1973, p. 358.
216	Exemplele şi siglele sunt reproduse ca atare din sursa citată. Vezi ibidem.
217	Ibidem, p. 359-361.
218	J. Herczeg, Syntaxe de Vinfinitif dans „L'Histoire des Roumains” de N. Bălcescu, în „Etudes slaves et roumaines”, voi. II, fasc. I, 1944, p. 106.
219	Gheţie, ILRL, p. 138.
220	Rizescu, Contribuţii, p. 14.
108
apres un autre verbe n’a pas reussi. Quoique ce type de construction ait circule frequemment, non seulement dans Ies traductions mais dans Ies ceuvres originales egalement, Ies normes grammaticales de la langue roumaine litteraire a finalement refuse Ies constructions de ce type”221.
în categoria calcurilor sintactice intră şi absenţa prepoziţiei pe, ca marcă a acuzativului, semnalată, de asemenea, în traducerile din prima jumătate a secolului al XlX-lea de Ana Goldiş Poalelungi. Autoarea vede în acest fapt o influenţă franceză. Pe de o parte, absenţa prepoziţiei amintite este însoţită de neanticiparea complementului direct printr-o formă atonă a pronumelui personal. Astfel, în loc de omul pe care-1 văd, apare construcţia omul ce văd. Pe de altă parte, se constată că pronumele relativ care este înlocuit de pronumele de acelaşi tip ce. Ana Goldiş Poalelungi consideră că fenomenul poate avea două explicaţii: fie este vorba despre o influenţă franceză, care presupune traducerea fr. qui şi a fr. que prin rom. ce, fie avem a face cu o întoarcere la un tip de construcţie frecvent întâlnit în limba textelor din secolul al XVI-lea. Este citată, în acest sens, afirmaţia lui Radu I. Paul, potrivit căruia, în primele texte literare din secolul al XVI-lea, care a fost înlocuit puţin câte puţin prin ce; care era folosit în secolul respectiv în mod excepţional cu valoare de pronume interogativ şi mai ales la plural sau în forma articulată carele. Mai târziu, forma respectivă a fost înlocuită prin ce, aceasta neavând însă forţa expresivă necesară222. Frecvenţa sporită a lui ce, în dauna lui care, în textele din secolul al XVI-lea, ca şi în cele din perioada următoare, este susţinută şi de C. Frâncu: „în toate textele literare din perioada cercetată, ce este mai frecvent decât care, fiind folosit atât la masculin, cât şi la feminin, atât pentru fiinţe, cât şi pentru lucruri”223.
Potrivit celor consemnate în Gramatica Academiei, „ca pronume relativ, ce intră în concurenţă cu care. Ce apare în limba scrisă, în special în poezie şi în stilul căutat”224, în vreme ce care este predominant în limba vorbită. Pe de altă parte, în limba română contemporană scrisă şi mai ales în limbajul oamenilor cultivaţi, se manifestă o tendinţă din ce în ce mai evidentă a înlocuirii lui care prin ce. Ana Goldiş Poalelungi consideră că acest fapt marchează fie tendinţa către preţiozitate, dorinţa de a evita ceea ce este popular, fie se explică printr-un calc după un model francez225. Concluzia la care autoarea ajunge este aceea că frecvenţa sporită a pronumelui relativ ce în detrimentul lui care se poate explica atât prin traducerile din franceză, cât şi printr-o evoluţie internă a limbii române, întărită de influenţa textelor traduse: „Ce n’a pas penetre par Ies textes traduits mais son emploi frequent prouve que le roumain est preţ â quitter Ies constructions anciennes pour celles qui viennent d’une autre langue romane”226.
221 Ana Goldiş Poalelungi, op. cit., 1973, p. 361.
2~2 Radu I. Paul, Flexiunea nominală internă în limba română, Bucureşti, 1932, p. 120, 123, apud Ana Goldiş Poalelungi, 1973, p. 363.
223	C. Frâncu, Morfologia, în ILRLEV, p. 129. Vezi şi ibidem, p. 331, unde se constată că fenomenul este caracteristic şi textelor literare specifice perioadei cuprinse între 1640 şi 1780. Vezi, de asemenea, Maria Iliescu, Concurenţa dintre pronumele care şi ce, în Studii de gramatică, 1,1956, p. 25—26.
224	GLR, voi. I, p. 166. Vezi şi ibidem, voi. II, p. 276, unde se afirmă: „în vorbire, ce nu se mai întrebuinţează decât în anumite construcţii fixate de mult: pe zi ce trece, săptămâna ce vine etc.”
225	Ana Goldiş Poalelungi, 1973, p. 363—364.
226	Ibidem, p. 364.
109
Un fenomen care poate fi pus, deopotrivă, pe seama influenţei franceze, sau a unei tendinţe întâlnite în română, de data aceasta în varianta ei populară, este acela în care pronumele relativ ce apare folosit în locul construcţiei pe care îl / o / îi / le. Ex.: „Ea era singura persoană pe lume ce am iubit” - „C’etait la seule personne au monde que j’eusse aimee”; „N-am niciun vrăjmaş, am prieteni ce iubesc” - „Je n’ait poin d’ennemis, j’ai des amis que j’aime”‘ ). Ana Goldiş Poalelungi afirmă că exemplele de acest tip sunt generale în traducerile din secolul al XlX-lea. în aceeaşi categorie se înscrie folosirea lui care în contexte de acelaşi tip: „Răsplătirea cea mai bună care ar putea cineva primi pentru lucrurile ce a făcut este de a le vedea cunoscute şi lăudate” - fr. „La recompense la plus agreable qu on puisse recevoir des choses que Eon fait, c’est de Ies voir connues”227 228.
Fenomenul discutat, prezent în limba textelor traduse, nu poate fi separat de influenţa modelelor franceze, invocate de autoarea citată. O altă situaţie o prezintă însă prezenţa sa în limbajul popular sau familiar, unde nu poate fi vorba despre o influenţă din afară, ci despre tendinţa către brevilocvenţă, fapt susţinut şi de Ana Goldiş Poalelungi.
în rândul calcurilor sintactice intră şi utilizarea dativului, în locul acuzativului cu prepoziţie după verbul a scăpa ca unnare a imitării unui model francez, după cum arată Theodor Hristea: „au reuşit să scape controluluf\ după fr. echapper au contrâle?29.
La început sub influenţă slavonă, iar mai apoi sub influenţă rusească, unele verbe apar determinate de complemente indirecte în dativ. Pentru limba veche ilustrative sunt verbe cum ar fi: a apăra, a conteni, a crede, a învinge, a judeca, a sledi, a urma etc.230 231 în epoca modernă unele dintre construcţiile de acest tip sunt întărite de modele ruseşti. Prin urmare, verbe ca: a ajuta, a crede, a preceda, a reuşi, a servi, a sluji23] apar construite cu dativul în loc de acuzativ. Astfel, modelele care au fost urmate sunt, în ordine, următoarele: noMoeamb, eepumb, npediuecmeoeamb, ydambcn, cnyotcumb, ultimul model rusesc influenţând, deopotrivă, regimul sintactic al sinonimelor româneşti servi şi sluji. Aşa s-a ajuns la contrucţii de tipul: „Comitetul pentru energia nucleară... ajută dezvoltării cercetărilor de fizică atomică”232 233; a sluji cauzei păcii, în loc de cauza păcii, construcţie în care Theodor Hristea vede o replică fidelă a rus. aiyotcumb aejiy Mupa,233; „Cwz să-/ cred eu? Unui şmecher, care ştie carte?”234; „Această operaţie /-a reuşit lui Vasile de minune”235 etc. Cu excepţia lui a crede, care pare totuşi nefiresc construit cu
227	Pentru aceste exemple, ca şi pentru altele, precum şi pentru atestări, vezi Ana Goldiş Poalelungi, op. cit., 1973, p. 365.
228	Ibidem.
229	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 19.
230	Vezi Densusianu, HLR, II, p. 396-397; Rosetti, ILR, p. 524; ILRLEV, p. 152, 352.
231	în legătură cu aceste exemple, vezi Rizescu, Contribuţii, p. 20-21; Hristea, PE, p. 174; Alexei Palii, op. cit., p. 44.
232	Rizescu, Contribuţii, p. 21.
233	Hristea, PE, 174.
234	Alexei Palii, op. cit., p. 44.
235	Ibidem, p. 45.
110
dativul, fiind preferate în continuare contrucţiile cu acuzativul, la celelalte verbe, prezenţa unui complement indirect în acest caz nu mai surprinde.
2.3.3.	Calcul gramatical combinat
în legătură cu specificul calcului a se ruga, Theodor Hristea opinează că este vorba despre un calc gramatical combinat, altfel spus morfologic şi sintactic în acelaşi timp, cu următoarea argumentaţie: „Mai complicată ni se pare situaţia verbului a se ruga [...], care se foloseşte ca reflexiv dinamic şi se construieşte, totodată, cu cazul dativ, în loc de acuzativ, sub influenţa v. sl. moahth ca. Acest exemplu (adeseori citat) a fost interpretat când ca un calc morfologic, când ca unul sintactic, iar uneori a fost considerat pur şi simplu calc gramatical, fără alte precizări. După cum se ştie, din latină am moştenit construcţii de felul a ruga pe Dumnezeu (deci verb Ia diateza activă + obiect direct). Datorită modelului slav amintit s-a ajuns la construcţia a se ruga lui Dumnezeu. Crearea unei forme reflexive alături de cea activă (singura explicabilă prin latină) nu poate fi decât un calc morfologic, dar schimbarea regimului acestui verb trebuie socotită un calc sintactic”236.
3.	CALCUL FRAZEOLOGIC237
3.1.	PRECIZĂRI PRELIMINARE
Frazeologia a fost de multe ori confundată fie cu sintaxa, fie cu lexicologia, nefiind unanim recunoscută drept o disciplină lingvistică autonomă. Acest fapt rezultă şi din definiţiile pe care termenul frazeologie le primeşte în dicţionare. în DEX2 de pildă, acesta cumulează două sensuri: 1. „fel propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele”. 2. fig. „vorbărie fără conţinut, care ascunde sărăcia de idei; vorbe goale şi umflate; pălăvrăgeală”. Nicio menţiune aşadar, despre sensul „disciplină lingvistică al cărei obiect de cercetare îl constituie unităţile frazeologice dintr-o limbă”, pe care acest termen îl înglobează în prezent. Acceptând acest sens, prin frazeologie trebuie, în consecinţă, să mai înţelegem şi „ansamblul sau totalitatea unităţilor frazeologice dintr-o limbă dată”238.
236	Hristea, PE, p. 174.
237	Termenul apare la lingvişti precum: B. Unbegaun, 1932; N. M. Şanski, Jlexcunecxiie u <ppa3eojio2uueci<ue KanbKU e pyccKO H3biKe, în «PyccKHH «3bik b uiKOJie», nr. 3 (1955), p. 28-35; L. Gâldi, Cnoea poMancKoeo npoucxoofcdemiR e pyccKOM H3bixe, IV, în MeotcdyHapodnbiu cbesâ cjiaeucmoe, Moscova, 1958; Louis Deroy, L'emprunt linguistique, p. 216-217. în lingvistica românească a fost înregistrat la L. Farcaş, HeKomopbie nadmodeniiH nad KajibKcmu e pyMbiucKOM R3bixe, în Culegere de studii, Bucureşti, 1958, p. 9-21, V. Vascenco, BocmoHHOCJioexHCxue 3auMcmeoGaHUR e pyMbiHCKOM R3biKe (aemopetpepam ducepmaiţuu), Leningrad, 1958, p. 5 ş.u., precum şi Calcuri savante formate în limba română după modele ruseşti (secolele al XVIII-lea - al XlX-lea), în Culegere de studii. Limbă - literatură - metodică, 1962, p. 65 ş.u.; .Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), în „Romanoslavica”, XII (1965), p. 316 (am menţionat aici numai prima lucrare a autorului în care termenul apare).
In legătură cu sensurile menţionate, vezi Hristea, Sinteze, p. 138, unde se menţionează că acestea ar trebui să fie inserate în viitoarele dicţionare româneşti.
111
3.2.	OBIECTUL FRAZEOLOGIEI239
S-a observat că, în comunicare, pe lângă grupuri de cuvinte libere, apărute spontan în reuniunea respectivă, există şi combinaţii cu un caracter stabil, anterioare momentului comunicării. în legătură cu acest aspect, Charles Bally precizează: „On peut donc dire que la combinaison des mots entre eux varie d’aspect dans Ies limites formees par deux cas extremes: 1) l’association se desagrege aussitot apres sa formation, et le mots qui la composaient recouvrent leur entiere liberte de se grouper autrement; 2) Ies mots, â force d’etre employes ensemble pour l’expression d’une meme idee, perdent toute autonomie, ne peuvent plus se separer et n’ont de sens que par leur reunion”240. Astfel, dacă în prima clasă este vorba despre cuvinte care îşi păstrează autonomia şi pot intra în alte combinaţii, păstrându-şi sensul, cealaltă categorie este rezervată cazurilor în care cuvintele îşi pierd autonomia semantică în interiorul grupului, sensul acestuia fiind dat de totalitatea elementelor componente. Totodată, autorul citat constată că între cele două extreme există unele cazuri intermediare, greu de clasificat: „On comprend qu’entre ces deux extremes il y a place pour une foule de cas intermediaires qui ne se laissent ni preciser ni classer”241 242 243 244.
în acest sens, dacă exemple cum ar fi carte interesantă, colţ întunecat, război îndelungat se încadrează în sfera grupurilor sintactice libere242 sau a îmbinărilor libere de cuvinte, alte combinaţii lexicale ca război rece, carte poştală ori colţul roşu reprezintă grupuri sintactice stabile243 sau îmbinări constante de cuvinte244. Acestea din urmă reprezintă obiectul de cercetare al frazeologiei. Ele au mai fost numite: sintagme stabile, unităţi sintagmatice, grupuri frazeologice, unităţi frazeologice. Termenul unitate frazeologică apare pentru prima oară la Charles Bally245 246, de unde îl preia V. V. Vinogradov, redându-1 în rusă prin sintagma <ppa3eojioemecKax edunuiţa. Cercetătorilor ruşi li se datorează denumirea <ppa3eojioeu3M, creată ulterior celei propuse de Bally şi preluată şi în alte limbi, printre care şi româna (frazeologism)2*6.
239	Vezi în acest sens V. V. Vinogradov, Ocnoenue nommusi pyccxou (ppcaeoĂoeuu mx num-eucmuHecKou ducqumuHbi, în Tpydbi foduneunou ceccuu MD/, Leningrad, 1946, p. 45 ş.u.; idem, 06 ocHOGHbix munax (ppa3eojioeimecKux edunuiţ e pyccxoM R3bixe, în voi. A. A. UlaxMamoe, Moscova, 1947, p. 339 ş.u., precum şi Charles Bally, Precis de stylistique frangaise, Geneva, 1905, cap. La phraseologie, şi idem, Trăite de stilistique frangaise, troisieme edition, voi. I, Geneva - Paris, 1951, p. 74 ş.u. Vezi, de asemenea, O. S. Ahmanova, OnepKit no oâuţeu upyccxou jiexcuKOJioeuu, Moscova, 1957, p. 166 ş.u.; A. I. Smimiţki, JleKCUKonoam anejiuucKOzo R3bim, Moscova, 1956, p. 203 ş.u; A Andrievska, Cours de lexicologie frangaise, Kiev, 1958, p. 86-114. în ceea ce priveşte lingvistica românească, amintim contribuţia lui Theodor Hristea din Sinteze de limba română (ediţia citată), intitulată Introducere în studiul frazeologieiy p. 134 ş.u
240	Charles Bally, Trăite de stylistique frangaise, voi. I, p. 67-68.
241	Ibidem, p. 68.
242	Pentru această denumire, vezi FCLR, I, p. 8.
243	Ibidem.
244	Hristea, Sinteze, p. 138.
245	Vezi Charles Bally, Precis de stylistique frangaise, ed. cit., capitolul La phraseologie.
246	Theodor Hristea (Sinteze, p. 138-139) constată că în lingvistica românească această denumire a fost evitată, aceeaşi soartă având-o, uneori, chiar termenii frazeologie şi unitate frazeologică (ibidem). în ceea ce-1 priveşte pe autorul citat, Domnia Sa afirmă că preferă numele unitate frazeologică şi frazeologism, între care nu face nici o deosebire. Pentru varierea exprimării, nu exclude însă nici ceilalţi termeni (ibidem), aşa cum vom proceda şi noi în continuare.
112
Prin urmare, frazeologia este disciplina care se ocupă cu studiul grupurilor de cuvinte care au un caracter stabil, există în limbă anterior momentului comunicării, sunt consacrate de uz şi sunt simţite ca unităţi distincte247. Totodată, acestea sunt echivalente reale sau potenţiale ale cuvintelor şi se deosebesc de grupurile sintactice libere care apar atunci când un vorbitor construieşte mesaje. în felul acesta, unităţile frazeologice se aseamănă cu unităţile lexicale, ceea ce şi justifică, de altfel, identificarea frazeologiei cu lexicologia. Cât priveşte confundarea frazeologiei cu sintaxa, aceasta se explică prin faptul că ultima disciplină menţionată studiază „regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziţie şi fraze”248.
Referindu-se la confuziile amintite, Theodor Hristea249 precizează că frazeologia „se leagă mai mult de lexicologie decât de sintaxa propriu-zisă, graţie obiectului şi metodelor de investigaţie ale acestei discipline lingvistice. De altfel, faptul însuşi că putem vorbi de originea unei unităţi frazeologice tot aşa cum vorbim de etimologia unui cuvânt (ca simplă unitate lexicală) este pentru noi un indiciu că frazeologia se apropie mai mult de lexicologie”250. Acelaşi autor consemnează, cu un alt prilej: „Aşa cum există în limbă unităţi fonetice, lexicale, morfemice şi sintactice, la fel există şi unităţi pe care le numim frazeologice şi pe care le putem grupa într-un alt compartiment decât al vocabularului şi mai ales al sintaxei. Admiţând că frazeologia (în sens de «totalitate a unităţilor frazeologice dintr-o limbă dată») constituie un compartiment lingvistic deosebit de vocabular şi mai ales de sintaxă, suntem nevoiţi să admitem şi legitimitatea unei discipline lingvistice relativ independente, care nu poate avea alt nume decât obiectul ei de investigaţie”251.
3.3.	TIPURI DE UNITĂŢI FRAZEOLOGICE252
în funcţie de raportul existent între sensul întregii expresii frazeologice şi sensurile elementelor care intră în alcătuirea acesteia, V. V. Vinogradov253 găseşte trei tipuri principale de expresii frazeologice: 1. expresii idiomatice {(ppmeoJioamecKue cpauţenuR = „contopiri frazeologice”); 2. unităţi frazeologice (<ppa3eojioeuHecKueK eduncmea); 3. îmbinări frazeologice {(fpcGeojioeunecKue coHemanufr).
247	Vezi Hristea, Sinteze, p. 139.
248	Vezi Gramatica limbii române, voi. II, p. 7.
249	Dintre studiile consacrate de Theodor Hristea frazeologiei, amintim: Contribuţii la studiul etimologic al frazeologiei româneşti, în LR, XXVI, 1977, nr. 6, p. 587-598; Introducere în studiul frazeologiei, în Hristea, Sinteze, p. 134-160; Frazeologia şi importanţa ei pentru studiul limbii române, în LL, nr. 1, 1984, p. 5-13; Din problemele etimologiei frazeologice româneşti, în LR, XXXVI, 1987, nr. 2, p. 123-135.
250	Theodor Hristea, Contribuţii la studiul etimologic al frazeologiei româneşti, p. 588.
251	Hristea, Sinteze, p. 140.
252	La studiile menţionate mai sus, privitoare la frazeologie, adăugăm, strâns legat de aspectul avut în vedere: R. A. Budagov, op. cit., p. 123 ş.u.; Florica Dimitrescu, Locuţiunile verbale în limba română, Bucureşti, 1958; Ioana Boroianu, Conceptul de unitate frazeologică', tipuri de unităţi frazeologice, I, în LL, 1974, nr. 1, p. 25-34; ibidem, II, 1974, nr. 2, p. 242-247; Li viu Groza, Despre locuţiuni şi expresii, în LL, voi. II, 1990, p. 139-145.
253	Op. cit, 1947, p. 339 ş.u..
113
R. A. Budagov254 255, restrânge aceâstă clasificare la două tipuri: expresii idiomatice sau frazeologice şi îmbinări frazeologice, reducând primele două tipuri din clasificarea lui Vinogradov la unul singur.
Charles Bally ignoră diferitele aspecte pe care le pot îmbrăca frazeolo-gismele, singura diferenţiere pe care o face fiind aceea dintre grupurile stabile de cuvinte şi cele libere.
în lingvistica românească se vorbeşte despre următoarele tipuri de frazeolo-gisme: a) locuţiuni şi expresiv, b) expresii idiomatice-, c) formule şi clişee internaţionale255. în continuare ne vom opri atenţia asupra fiecăreia dintre aceste categorii256.
a)	Cele două denumiri, respectiv locuţiune şi expresie, nu trebuie considerate sinonime. în opinia lui Theodor Hristea statutul expresiilor este „mult mai puţin clar decât al locuţiunilor. Făcând această afirmaţie, - precizează autorul citat -avem în vedere faptul că unii cercetători români şi străini nu sunt preocupaţi să le deosebească de locuţiuni, iar alţii le includ în acestea din urmă ori consideră că cei doi termeni (adică locuţiune şi expresie) sunt sinonimi. Din această cauză, ei apar întrebuinţaţi paralel sau chiar unul în locul celuilalt”257 .
Există însă şi cercetători care acordă o atenţie deosebită distincţiei dintre locuţiune şi expresie258. Florica Dimitrescu este de părere că „locţiunile sunt îmbinări de cuvinte cu caracter permanent, înzestrate cu o funcţie gramaticală unitară. Spre deosebire de ele, expresiile se caracterizează prin variabilitate, expresivitate şi noutate a ansamblului de cuvinte”259. în final, autoarea amintită ajunge la concluzia că „esenţiala distincţie, calitativă, dintre locuţiuni şi expresii, este că, pe când expresiile reprezintă exclusiv fapte de lexic, locuţiunile sunt şi fapte de gramatic ă”260. La rândul său, Theodor Hristea afirmă: „cu cât o îmbinare stabilă de cuvinte este mai expresivă (deci are o mai pronunţată încărcătură afectivă), cu atât suntem mai îndreptăţiţi s-o considerăm expresie. în ceea ce ne priveşte, nu avem nicio îndoială că: a spăla putina, a tăia frunze la
254	Op. cit., p. 126.
255	Hristea, Sinteze, p. 140 ş.u. Pentru ultimul tip de frazeologisme menţionat, vezi şi R. A. Budagov, op. cit., p. 131.
256	Prezentarea care urmează are în vedere cele mai importante tipuri de frazeologisme. Pentru alte aspecte ale grupurilor stabile de cuvinte, vezi Hristea, Sinteze, p. 145-147, unde, sub titlul alte unităţi frazeologice sunt prezentate perifrazele care au o frecvenţă superioară grupurilor libere de cuvinte (ex. luceafărul poeziei româneşti, bardul de la Mirceşti etc.) sau aşa-numitele locuţiuni de intensitate (ex. îngheţat bocnă, îndrăgostit lulea).
257	Hristea, Sinteze, p. 141. Printre autorii care nu deosebesc locuţiunile de expresii sunt amintiţi Ion Coteănu, Gramatica de bază a limbii române, Bucureşti, 1982, p. 99, şi Pierre Guiraud, Les locutions franşaise, Paris, 1966.
258	Vezi, în acest sens, Florica Dimitrescu, op. cit., p. 62-68; Liviu Groza, Locuţiuni şi expresii-, Ioana Boroianu, op. cit.; Hristea, Sinteze, p. 141-142. Vezi, de asemenea, articolul Elenei Slave, Locutions fîgurees et expressions, în Actele celui de-al Xll-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică, Bucureşti, 1971, p. 535-538, unde se face următoarea precizare: „Evidemment, les expressions contiennent des structures et des termes tres varies, trfes complexes, qui depassent l’organisation des locutions. Si nous les avons mentionnees, c’est uniquement pour les opposer aux locutions et pour suggerer les differences de comportement syntactique et scmantique des termes figurts, selon qu’ils font pârtie d’une categorie ou d’une autre” (p. 535).
259	Florica Dimitrescu, op. cit., p. 66.
260	Ibidem, p. 67-68.
114
câini, a-i lipsi (cuiva) o doagă, a-şi lua inima în dinţi, a face zile fripte (cuiva), a se face luntre şi punte, a face (pe cineva) cu ou şi cu oţet sau alte asemenea grupuri frazeologice (considerate «locuţiuni verbale») sunt, în realitate, cele mai autentice expresii româneşti. Când, însă, expresivitatea a dispărut complet (ori în cea mai mare măsură) şi grupul frazeologic a devenit «împietrit» sau cât mai bine sudat (ca în a băga de seamă, a-şi aduce aminte etc.), atunci putem vorbi de locuţiuni fără teama de a greşi. în zeci de cazuri «intermediare», nu are nicio importanţă dacă acestea sunt considerate expresii sau locuţiuni. Cu adevărat important este numai faptul că atât unele, cât şi celelalte sunt unităţi frazeologice sau frazeologisme”261.
în ceea ce priveşte elementele componente ale îmbinărilor frazeologice, acestea îşi păstrează independenţa semantică, ceea ce permite traducerea lor dintr-o limbă în alta262.
b)	Despre expresiile idiomatice, R. A. Budagov spune că reprezintă „îmbinări de cuvinte stabile, indestructibile, caracteristice pentru o limbă dată (spre deosebire de alte limbi)”263. Au mai fost numite şi idiotisme sau idiomatisme. Printre trăsăturile acestora, acelaşi autor enumeră: 1. indestructibilitatea; 2. imposibilitatea de a se deduce înţelesul întregului din suma sensurilor părţilor componente;
3.	înţelesul figurat al întregii expresii; 4. intraductibilitatea literală dintr-o limbă în alta264. în ceea ce priveşte prima trăsătură, indestructibilitatea, Budagov remarcă faptul că aceasta este o consecinţă a evoluţiei istorice a limbii, expresia idiomatică nefiind, la origine, indestructibilă.
Ceea ce au în comun cele două categorii prezentate până acum este faptul că frazeologismele care intră aici sunt echivalente reale sau potenţiale ale cuvintelor, însă, dacă în cazul locuţiunilor şi al expresiilor elementele componente îşi păstrează independenţa semantică, ceea ce face posibilă traducerea literală sau calchierea lor într-o altă limbă, în ceea ce priveşte idiomatismele, acest fapt este imposibil de realizat, întrucât sensul acestora nu este dat de înţelesul cuvintelor din care sunt alcătuite. Aceasta înseamnă că traducătorul unui text în care apar expresii idiomatice trebuie să fie un bun cunoscător al limbii respective, astfel încât, în urma identificării şi decodării corecte a acestora, să găsească, în limba în care traduce, expresiile echivalente265.
c)	Formulele şi clişee internaţionale sunt unităţi frazeologice apărute în diverse limbi de cultură şi civilizaţie şi răspândite în alte idiomuri prin traducere literală. Denumirea formules et cliches internationaux îi aparţine cercetătoarei
A.	Andrievska266 267. Aceste frazeologisme sunt denumite în engleză stereotyped convenţional expressions, iar în rusă xpunamue cjioea267. Fiecare dintre aceste nume se referă însă la diferite aspecte ale expresiilor respective, astfel încât nu s-ar putea spune că una dintre ele este mai potrivită decât celelalte268. Theodor Hristea
261	Hristea, Sinteze, p. 142.
262	Hristea, PE, p. 177.
263	R. A. Budagov, op. cit., p. 123-124.
264	Ibidem, p. 131.
265	Vezi R. A. Budagov, op. cit., p. 125 ş.u., precum şi Hristea, Sinteze, p. 143.
266	Vezi A. Andrievska, Cours de lexicologie franqaise, Kiev, 1958, p. 112.
267	R. A. Budagov, op. cit., p. 131.
268	Vezi Hristea, Sinteze, p. 144.
115
face o prezentare separată a „formulelor cu caracter convenţional şi internaţional” şi a „clişeelor internaţionale”. în prima clasă include exemple ca: artă pentru artă, răul secolului, turn de fildeş, mărul discordiei etc„ în vreme ce în a doua apar enumerate exemple ca: arca lui Noe, călcâiul lui Ahile, firul Ariadnei etc., fiecare dintre acestea având ca element comun un nume propriu269 270.
Pe lângă aceste categorii de unităţi frazeologice, unii cercetători enumeră şi proverbele, zicătorile, maximele sau citatele celebre210. Cu privire la acest aspect, Theodor Hristea consemnează: „«zicalele, proverbele, maximele, sentinţele» şi, în special, aşa-zisele «citate celebre» (care adeseori constituie fraze întregi) ar trebui excluse din sfera propriu-zisă a frazeologiei”271. Argumentul invocat de autor este faptul că „toate acestea nu sunt echivalente reale ori potenţiale ale cuvintelor, deci cum sunt ori ar trebui să fie toate unităţile frazeologice autentice. Referindu-ne, deocamdată, numai la proverbe, care formează obiectul de cerceţare al paremiologiei, se impune să reamintim că ele constituie, de fapt, unităţi frastice (ff. unites phrastiques), deci «fraze» complete, deşi foarte scurte sau lapidare”272.
3.4.	CALCUL FRAZEOLOGIC.
CONFUZII ÎNREGISTRATE, DEFINIŢIE
Calcul frazeologic reprezintă una dintre sursele de îmbogăţire a frazeologiei unei limbi, alături de împrumut.
Atât în lingvistica generală, cât şi în lingvistica românească, exemplele care ţin de calcul frazeologic sunt considerate de unii cercetători fie un rezultat al calcului lexical273, fie unul al calcului sintactic274, în funcţi.e de domeniul căruia se consideră că i se subordonează studiul combinaţiilor stabile de cuvinte, cu alte cuvinte lexicologiei ori sintaxei. Iorgu Iordan consideră frazeologia ca ţinând de stilistică: „Prin fenomene stilistice înţeleg ceea ce lingviştii mai vechi numeau frazeologie (în accepţia cea mai largă a terminului): combinaţii sintactice al căror sens este unitar şi diferă de al elementelor alcătuitoare luate unul câte unul sau legate altfel decât în formula respectivă. Multe din faptele discutate supt această
269	Hristea, Sinteze, p. 144.
270	Vezi, în acest sens, V.V. Vinogradov, op. cit., R. A. Budagov, op. cit. Vezi, de asemenea, lucrarea lui V. P. Soloviov, Calchierea frazeologismelor figurate în dicţionarele bilingve romanico-slavice. Problema dezbătută de autor este aceea a posibilităţii traducerii prin calchiere a proverbelor, zicătorilor sau a dictoanelor în dicţionarele bilingve, toate categoriile menţionate fiind considerate unităţi frazeologice figurate.
271	Hristea, Sinteze, p. 145.
272	Ibidem, p. 146. Un punct de vedere comun a exprimat şi Liviu Groza în articolul Locuţiuni şi expresii, p. 143: „Proverbul este o cu totul altă realitate lingvistică (studiată de altfel de o disciplină autonomă, paremiologia), se încadrează în alt tip de grup stabil de cuvinte, iar în cadrul enunţului nu poate echivala cu o singură parte de vorbire, având doar un rol semantic-expresiv”.
273	Cf. Rizescu, Contribuţii, p. 12-13.
274	Cf. I. Iordan, Influenţe ruseşti asupra limbii române, în .Analele Academiei Republicii Populare Române”, seria C, tomul I, memoriul 4. Comunicare prezentată în şedinţa din 29 iunie 1949, p. 66 ş.u.; G. Mihăilă, Observaţii asupra influenţei ruse în vocabularul limbii române contemporane, în LR, 1,111, 1954, p.31 ş.u.
116
rubrică ar putea figura tot atât de bine la «Sintaxă», după cum iarăşi o bună parte din cele analizate acolo şi-ar putea găsi locul aici. Căci între stilistică, oricum am concepe această noţiune, şi sintaxă este greu de tras un hotar propriu-zis. Amândouă se ocupă de sintagme, adică grupuri de cuvinte legate prin diverse raporturi gramaticale. Deosebirea cea mai importantă, care nu-i totdeauna uşor sesizabilă, constă în faptul că construcţiile sintactice sunt, de obicei, fixe şi lipsite de orice element subiectiv, pe când cele stilistice au un caracter mai mult ori mai puţin personal, sunt supuse modificărilor provocate de situaţia exterioară, de momentul psihologic etc. şi conţin adesea o nuanţă afectivă sau estetică”275.
Calcul frazeologic apare menţionat începând cu primele studii consacrate calcului lingvistic. Kr. Sandfeld Jensen afirmă, în acest sens, că „on se traduit des toumures de phrase et de locutions”276 277, fără a da un nume specific acestui tip de calc. Printre exemple se numără „l’expression slave pour ’marier’ r. vydavatî zamuz, p. wydawac za mqz se retrouve en roumain: a da după bărbat, en maghyar: ferjhez adni, en finnois: antaa miehelle-, de meme ’se marier’ (de la femme) r. vychoditx zamuz, p. pojsc za mqz, roum. a se duce după bărbat, magy. ferjhez menni, finn. menen miehelle"111. Acestea reprezintă îmbinări stabile de cuvinte, transpuse fidel dintr-o limbă în alta.
în rândul lucrărilor consacrate calcurilor frazeologice rămâne de referinţă studiul lui O. J. Tallgren-Tuulio278 279. Autorul citat constată că frazeologia europeană este plină de calcuri, care se adaugă creaţiilor autohtone. Cel mai vechi punct de iradiere al locuţiunilor calchiate este Grecia antică. Locuţiunilor figurate, care, prin traducere, migrează dintr-o limbă în alta, Tallgren-Tuulio le dă numele de phraseotypomes sau, mai pe scurt typomes, în vreme ce locuţiunilor figurate staţionare le spune phraseo-idiomes sau idiomes: „Les typomes sont Ies calques (etc’est par le deşir d’eviter l’amalgame du latin avec le grec que j’ai prefere phraseotypomes â «phraseocalque». Par phraseotypomes, en fin de compte, j’exprime la meme chose qu’on est habitue depuis longtemps â appeler des calques linguistiques, en allemand Ubersetzungsentlehnungen”219. Un loc intermediar în această clasificare îl ocupă locuţiunile figurate care, trecând de la o limbă la alta, sunt identice în ceea ce priveşte cele mai importante funcţii semantice, dar mai mult sau mai puţin diferite în privinţa detaliilor metaforei, puse în operă de aceste funcţii280.
Prin urmare calcul frazeologic constă în transpunerea literală a unei unităţi frazeologice în altă limbă. V. P. Soloviov dă următoarea definiţie: „prin calchiere frazeologică înţelegem de fapt o traducere literală sau semiliterală a expresiei
275	lorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor". Iaşi, 1943, p. 249.
276	Op. cit, p. 172.
277	Ibidem, p. 172-173.
278	O. J. Tallgren-Tuulio, Locutions fîgurees calquees et non calquees. Essai de clasifîcation pour une serie de langues litteraires, în „Memoires de la Societe neo-philologique de Helsingfors”, IX (1932), p. 279 ş.u.
279	Ibidem, p. 283.
280	Ibidem, p. 284.
117
Originale, în care se păstrează toţi componenţii, cât şi factura figurată a frazeologismului în cazul în care aceasta este prezentă”281.
După cum a reieşit din rândurile de mai sus, nu toate unităţile frazeologice pot fi calchiate. Mai precis, nu pot fi reproduse prin calchiere expresiile idiomatice sau idiotismele, dat fiind faptul că sensul lor este figurat, nefiind dat de înţelesul elementelor constitutive. In acest sens, I. Rizescu constată că expresii de tipul „rom. între patru ochi, fr. tete-ă-tete „cap lângă cap”, ceh. mezi ctyrma ocma „între patru ochi”, germ. unter vier Augen „între patru ochi”, engl .face to face „faţă lângă faţă”, rus. c zna3y nazna3 [...] nu sunt calcuri deoarece în cazul traducerii unei lucrări dintr-o limbă în alta, expresiile de mai sus nu se traduc cuvânt cu cuvânt, ci se redă numai conţinutul lor. In astfel de cazuri avem de-a face cu simple traduceri”282.
Nu pot fi deci calchiate acele unităţi frazeologice în interiorul cărora există o legătură semantică strânsă, ci numai acele combinaţii stabile de cuvinte în interiorul cărora elementele componente şi-au păstrat independenţa semantică şi pot fi deci traduse în altă limbă.
R. A. Budagov remarcă faptul că în calchierea unei expresii nu este suficientă respectarea structurii acesteia, ci trebuie să se aibă în vedere şi raporturile semantice. El ajunge Ia concluzia că „în special calcurile frazeologice, fiind în primul rând un tip de împrumut structural, se află în interacţiune cu sensul cuvintelor al căror aranjament îl copiază”283 284. Traducerea „ad litteram” a unei expresii idiomatice poate duce la naşterea unui alt idiotism, tocmai datorită caracterului nefiresc al rezultatului la care s-a ajuns. Aşa s-a întâmplat în cazul expresiei ruseşti oh (oua) ne e ceoeu mapejiice, care a rezultat din traducerea întocmai a expresiei ff. il n’est pas dans son assiette, ajungând să însemne „el (ea) nu este în apele sale”. în acest caz s-au încălcat raporturile semantice, dat fiind faptul că rus. mapema, nu înseamnă, pe. lângă „farfurie”, şi „dispoziţie, stare de spirit”, sens specific fr. assiette2*4.
însă, cel mai adesea, rezultatele la care se ajunge prin traducerea unui idiotism au un caracter accidental, fără perspectiva de a se impune în limbă. Asemenea construcţii se întâlnesc în unele opere literare, unde sunt folosite uneori în scopul caracterizării unor personaje sau cu alte intenţii stilistice. Elocvente în acest sens sunt expresiile tambour d’instruction, care traduce rom. tobă de carte, sau laver le baril, pentru rom. a spăla putina, ambele întâlnite în exprimarea Chiriţei, bine-cunoscutul personaj comic al lui V. Alecsandri.
Vorbind despre transpunerea „nefericită” a unor expresii idiomatice franţuzeşti, V. Alecsandri constata: „Limba întrebuinţată până acum de traducătorii dramelor franceze şi germane este o macaronadă ridicolă şi indigestă care displace auzului şi nimiceşte interesul pieselor, fie cât de bine giucate. Toate personajele
281
V. P. Soloviov, Calchierea frazeologismelor figurate slavice, în Acte XII, voi. I, p. 1076.
282	Rizescu, Contribuţii, p. 25.
283	R.A. Budagov, op. cit., p. 140.
284	Ibidem.
în dicţionarele bilingve romanicO'
118
vorbesc acelaşi jargon bursuflat: marchezul ca ciobotarul, prinţesa ca spălătoriţa, cardinalul ca vezeteul, împăratul ca bucătarul etc. şi, graţie ignoranţei traducătorilor, toţi rostesc fraze tâlcuite cuvânt de cuvânt pe acele din limbi străine: astfel auzi pe o tânără cochetă pariziană zicând că «a primit un pui de găină» (elle a requ un puiet), sau pe un student exclamând: «ce cheseal... ceea ce-mi cânţi tu nu-i decât o raţă» (<quelle blague!... ce que tu me chantes lă n’est quyun canard). Publicul rămâne cu gura căscată dinaintea unor asemine enormităţi şi pare a-şi pregăti buzele pentru şuerare, însă el se arată indulgent, prea indulgent, şi croitorii de fraze absurde se simt astfel încurageaţi a persista în secături literare” (Alecsandri, S, 8). Adevăratul sens al expresiilor franţuzeşti este indicat de autor în subsolul paginii: a primit un bileţel de dragoste, respectiv ce glumă!... ce-mi spui nu-i decât o minciună.
Neputând calchia asemenea expresii, traducătorul trebuie să găsească echivalenţele cele mai potrivite, întrucât o traducere fidelă nu poate avea decât rezultate ridicole şi efemere. Cu alte cuvinte reflexul pe care o expresie idiomatică străină trebuie să-l aibă în limba care traduce trebuie să-l constituie tot un idiotism285 286 287 288. Astfel, pentru expresia rom. a apuca pe Dumnezeu de picior, Dicţionarul frazeologic francez-român, romăn-francez dă ca echivalente franţuzeşti expresiile: etre aux anges, etre dans le ravissement, etre ravi au septieme2*6. La fel, pentru a deschide cuiva capul, în franceză se spune expliquer/faire comprendre une chose ă qqn.\ eclairer la caboche ă qqn. (pop), deboucher qqn}%1 Din acelaşi dicţionar rezultă că franceza nu are o expresie idiomatică pentru a reda ceea ce se exprimă în română prin a face picioare (despre obiecte), astfel încât, în eventualitatea unei traduceri, ea ar fi redată prin disparaîtrem, cu pierderea indiscutabilă a unor nuanţe expresive. Se înţelege de la sine că în toate aceste situaţii nu poate fi vorba despre calcuri, ci numai despre traduceri.
Dacă asemenea unităţi frazeologice nu pot fi calchiate fără riscuri, acele combinaţii stabile de cuvinte în interiorul cărora elementele componente şi-au păstrat independenţa semantică pot fi redate întocmai în altă limbă, reprezentând calcuri frazeologice autentice. în vreme ce în cazul calcului lexical de structură avem a face cu imitarea structurii unui cuvânt, în calcul frazeologic se copiază structura unui grup de cuvinte care are un sens comun şi care formează deci o unitate frazeologică.
In familia frazeologică289 a verbului a da intră o serie de expresii care s-au format după model francez:
a da câştig de cauză cuiva, după fr. donner gain de cause ă qqn\
285	Vezi Hristea, Sinteze, p. 143.
286	Elena Gorunescu, Dicţionar frazeologic francez-român, romăn-francez, p. 171.
287	Ibidem, p. 201.
288	ibidem, p. 212.
289	Despre familie frazeologică vorbeşte pentru prima oară Theodor Hristea. Vezi, în acest sens, articolul Contribuţii la studiul etimologic al frazeologiei româneşti, unde se precizează: „înţelesul pe care îl dăm noului concept este de «totalitate a unităţilor frazeologice (de provenienţă internă sau externă) care au în comun cel puţin un element component». în funcţie de complexitatea structurii ei, o unitate frazeologică poate să aparţină la două sau mai multe asemenea familii” (p. 593).
119
a da de gândit, după fir. donner ă penser;
a da de înţeles, după fr. donner ă entendre;
a da un semn de viaţă, după fr. donner signe de vie;
a da semne de oboseală, după fr. donner des signes de fatigue;
a se da în spectacol, după fr. se donner en spectacle;
a da viaţă, după fr. donner la vie;
dat fiind că, după fr. etant donne que etc.
în toate aceste situaţii avem a face cu expresii specifice unei exprimări îngrijite. Absenţa lor din limbajul popular indică faptul că ele nu s-au format în mod independent în limbă, ci pe baza unui model străin, specific limbii franceze.
Foarte multe dintre expresiile frazeologice din limba română contemporană se explică prin calcuri după franceză. Ana Goldiş Poalelungi este de părere că dintre toate tipurile de calc, cel frazeologic este cel mai important: „de toutes Ies variantes de calques, le plus important est le calque phraseologique”290. Totodată autoarea citată consideră calcurile frazeologice ca fiind cele mai frecvente. „Les aspects du calque sont varies. Tantot ils concement la formation des mots, tantot leur sens, tantot la syntaxe, tantot la phraseologie. II peut elargir le champ semantique d’un mot existant, il peut copier les elements formatifs d’un mot, mais dans la phraseologie sa frequence est plus grande. Elles constituent, d’une part, une sorce inepuisable de l’enrichissement du vocabulaire, d’autre parte, elles apportent plus pittoresque et de saveur au style”291.
Unele expresii sunt traduse greşit. în acest sens Al. Graur spune că, „în graba de a copia tot ce e apusean, se fac adesea greşeli grave de înţelegere şi de transpunere a unor expresii străine”292. Foarte multe exemple de acest tip se întâlnesc în limbajul cronicarilor sportivi. Unul dintre exemplele oferite de Al. Graur este expresia a duce trena, care, folosită cu privire la ciclistul care pedalează în frunte, reprezintă o traducere greşită a expresiei fr. mener le train „a conduce convoiul”. Greşeala constă în confundarea fr. train „convoi, tren” cu trame „coada unei rochii”293.
3.5. INDICII PENTRU RECUNOAŞTEREA UNUI CALC FRAZEOLOGIC
Nu întotdeauna se poate afirma cu certitudine că o anumită unitate frazeologică este rezultatul unui calc sau reprezintă o creaţie spontană, apărută prin poligeneză în mai multe limbi. Astfel, cu privire la sommeil «profană),, Tallgren-Tuulio comentează: „S’agit-il bien lâ d’un h e 1 1 e n i s m e devenu un paneuropeisme, comme je l’ai admis? Ou bien, cette belle idee de laprofandeur du sommeil serait-elle nee par ce qu’on pourrait appeler une polygenese,
290	Ana Goldiş Poalelungi, L 'influence du franţais sur le roumain (Vocabulaire et syntaxej, Paris, 1973, p. 217.
291	Ana Goldiş Poalelungi, op. cit., p. 217.
292	Al. Graur, Unele probleme ale vocabularelor profesionale, în LR, II, 1953, nr. 6, p. 26.
293	Ibidem.
120
c’est-â-dire, par une creation spontanee capable d’etre repetee, en Europe meme, autant de fois qu’il s’y est produit un centre de civilisation et de litterature. Pour Ies Iangues envisagees ici, Ies dates et le debit du courant semblent parler en faveur de la premiere de ces deux theses”294 . Faptul că expresia respectivă nu se întâlneşte în finlandeza populară, limbă neelenizată sau imperfect elenizată, îi întăreşte autorului menţionat convingerea că este vorba despre un elenism, altfel spus despre o expresie răspândită prin calc în mai multe limbi.
Reţinem din această discuţie că un criteriu demn de luat în consideraţie în stabilirea originii indigene sau străine a unui frazeologism este factorul stilistic: prezenţa unităţii frazeologice în varianta populară a limbii exclude interpretarea acesteia printr-o influenţă străină. Dimpotrivă, caracterul livresc al unui grup frazeologic este un indiciu serios în favoarea apariţiei acestuia prin imitarea unui model din afara limbii.
într-o lucrare dedicată Locuţiunilor verbale în limba română;295, Florica Dimitrescu aduce în discuţie alte criterii de identificare a originii străine a unei locuţiuni. Unul dintre acestea este acela al noţiunii exprimate296. Astfel, frazeolo-gismele susceptibile a fi traduse din alte limbi desemnează acţiuni sau stări necunoscute la noi înainte de pătrunderea lor în limbă. Potrivit acestui criteriu, locuţiuni ca: a avea la activul său - avoir ă son actif afi la ordinea zilei - etre ă l ’ordre du jour, a pune la punct - mettre au point sunt de origine străină.
Un alt criteriu îl reprezintă regimul gramatical al locuţiunilor, identic cu acela din limba luată ca model297 298: „Astfel, locuţiunile româneşti: afiîn măsură şi a avea aerul se construiesc cu infinitivul scurt, precedat de obicei de prepoziţia de, ca şi echivalentele lor franceze etre en mesure de [...], avoir Vair de”29S.
Prezenţa în interiorul locuţiunilor a unor termeni străini sau rar întrebuinţaţi în afara acestora, constituie un alt criteriu de identificare a originii străine. Printre exemple sunt citate: a fi într-o pasă rea - etre dans une mauvaise passe, a face naveta - faire la navette etc.299
Pe lângă aceste criterii de natură lexico-semantică, Florica Dimitrescu aduce în discuţie criteriul cronologic. Autoarea precizează că este important de ştiut când şi unde a apărut mai întâi locuţiunea studiată. Atestarea acesteia înainte de exercitarea influenţei franceze asupra românei exclude un calc după această limbă/ chiar dacă acolo se înregistrează o locuţiune similară. Aceasta nu înseamnă însă neapărat că locuţiunea discutată s-a născut pe teren românesc, cum consideră autoarea. Exemplul ales este al locuţiunii a băga în vină, atestată în 1648. Se observă că franceza înregistrează o locuţiune juridică aproape identică: faire entrer
294	O. J. Tallgren-Tuulio, op. cit., p. 285-286.
295	Florica Dimitrescu, Locuţiuni verbale în limba română, Bucureşti, 1958.
296	Ibidem, p. 170.
297	Florica Dimitrescu vorbeşte de fapt despre împrumut. Exemplele pe care le dă însă reprezintă calcuri. Este însă posibil ca autoarea citată să se refere la împrumutarea structurii, ca şi a regimului construcţiilor străine care stau la baza celor româneşti şi care sunt reproduse în continuarea fiecărui exemplu. Vezi op. cit., p. 171.
298	Ibidem.
299	Ibidem, p. 172.
121
«Jtţf».	^ J***»*'-. i |LI/JWU|.U ‘VVUJXMU11 un» ““1L'1* puj^uiuiu ^i, aaa uvwiuy» uinp,
prezenţa ei într-un stil funcţional caracterizat îndeobşte prin calcuri lingvistice ridică un semn de întrebare serios în interpretarea ei ca o creaţie originală a limbii române.
Prin urmare, criteriile după care se poate determina originea străină a unui frazeologism sunt: 1. absenţa acestuia din varianta populară a limbii; 2. prezenţa în structura unităţii frazeologice a unor elemente împrumutate din limba calchiată;
3.	regimul gramatical identic cu acela din limba imitată; 4. caracterul abstract al noţiunii exprimate; 5. data primei atestări în limbă.
3.6.	OPINII PRIVIND CLASIFICAREA CALCULUI FRAZEOLOGIC
O încercare de ierarhizare a diverselor aspecte pe care le poate avea calcul frazeologic am întâlnit la V. P. Soloviov: „deosebim două feluri de calchiere frazeologică: a) calchiere completă şi b) calchiere parţială. Calchierea completă redă fidel atât structura lexicosemantică a construcţiei, cât şi factura figurată a frazeologismului. De exemplu: expresia franceză ă cheval dorine on ne regarde point ă la dent (ă la bouche) se traduce: calul de dar nu se caută la dinţi, resp. ruseşte - dapenoMy kohio e 3y6bi ne CMompam. Calchierea parţială păstrează în linii generale imaginea care stă la baza frazeologismului figurat, dar admite substituirea unor componenţi ai expresiei date. în exemplul: capra sare masa, iada sare casa -quand la chevre saute au chou, le chevreau y saute itou s-a păstrat atât imaginea figurată, cât şi componenţii principali ai expresiei, cu excepţia componenţilor masă, casă, substituiţi în expresia franceză prin le chou”300. Proverbele citate sunt considerate de autor frazeologisme. Se precizează că ele „există sub formă de paralelisme sau calcuri naturale în câteva limbi”301. Trecând peste interpretarea greşită a proverbelor drept frazeologisme, despre care am vorbit mai sus, observăm că apare o nelămurire pe care V. P. Soloviov nu o rezolvă. Ne referim la faptul că nu se înţelege din exemplele citate care limbă calchiază. De altfel, scopul lucrării este de a da un răspuns la întrebările: „este admisibil sau nu procedeul calchierii expresiilor frazeologice şi care sunt cazurile unde poate fi aplicat acest procedeu?” (p. 1076).
Lingvistul polonez St. Skorupka302 vorbeşte despre două categorii de frazeologisme: convenţionale şi naturale. Frazeologisme convenţionale sunt considerate expresiile specifice unei anumite limbi, în vreme ce frazeologismele naturale reprezintă expresiile comune pentru un mare număr de limbi. Admiţând această clasificare, V. P. Soloviov ajunge la următoarea concluzie: „frazeologismele naturale se pretează, ca regulă, la calchierea completă, iar cele convenţionale pot fi calchiate parţial”303.
V. P. Soloviov, op. cit., p. 1076.
Ibidem.
Apud V. P. Soloviov; op. cit., p. 1078.
V.P. Soloviov, op. cit., p. 1078
122
în fapt, frazeologismele convenţionale sunt, potrivit definiţiei, expresiile idiomatice sau idiotismele. Din păcate, Soloviov nu oferă nici un exemplu pentru a ne convinge că acest tip de frazeologisme poate fi calchiat, fie şi numai parţial. Totodată, criteriile de departajare între calc total şi calc parţial nu ni se par suficient de riguroase, astfel încât identificarea acestora devine greu de făcut.
Mult mai clară şi în acelaşi timp mai pertinentă este clasificarea pe care o propune Theodor Hristea. Urmând criteriile stabilite pentru calcul lexical de structură morfematică, autorul menţionat vorbeşte despre calc frazeologic total, atunci când frazeologismul străin este tradus integral, şi calc frazeologic parţial, când în structura noului frazeologism există, pe lângă cuvinte autohtone, elemente împrumutate din limba imitată. Cum calcul frazeologic presupune, pe lângă traducere, împrumutarea structurii sau a tiparului unei expresii străine, apropierea sau, dimpotrivă, îndepărtarea replicii faţă de model pot conduce la apariţia altor categorii de calc frazeologic. Astfel, Theodor Hristea spune că avem calc frazeologic perfect atunci când modelul este reprodus foarte fidel şi calc frazeologic imperfect, când între noul frazeologism şi modelul care l-a generat apar diferenţe.
3.7.	TIPURI DE CALC FRAZEOLOGIC.
CRITERII DE CLASIFICARE
In funcţie de traducerea totală sau parţială a termenilor care intră în alcătuirea ffazeologismului calchiat, calcurile frazeologice pot fi totale sau parţiale.
3.7.1.	Calcurile totale presupun traducerea integrală a unităţii frazeologice luate ca model. Aşa s-a întâmplat în următoarele exemple: a avea dreptate, după fr. avoir raison; bolta cerului, după fr. la voute du ciel; câmp de bătaie, după fr. champ de bataille; cu niciun preţ, după fr. ă aucun prix-, cu orice preţ, după fr. ă tout prix.
3.7.2.	Calcurile parţiale conţin cel puţin un element care se explică prin împrumut, în vreme ce restul este tradus prin elemente autohtone: artele frumoase, după it. belle arti-, a atrage atenţia, după fr. attirer l’attention; a cădea în apatie, după fr. tomber dans l’apathie; a cădea de acord, după fr. tomber d’accordetc.
în funcţie de gradul de fidelitate a copiei, calcurile frazeologice pot fi perfecte, imperfecte sau aproximative.
3.7.3.	în categoria calcurilor frazeologice perfecte intră acele unităţi frazeologice în care categoriile gramaticale - gen, număr, caz, mod, articulare, topică - specifice elementelor componente ale frazeologismului străin, sunt reproduse fidel de noua unitate frazeologică, apărută prin calchiere. Vorbim, aşadar, despre calcuri perfecte, în cazul următoarelor frazeologisme: artele frumoase, după it. belle arti',
123
a atrage atenţia, după fr. attirer l *attention\ a avea dreptate, după fr. avo ir raison\ bolta cerului, după fr. la voîite du ciel; câmp de bătaie, după fr. champ de bataille\ cu orice preţ, după fr. ă toutprix.
3.7.4.	Calcurile frazologice imperfecte prezintă, în raport cu modelul pe care îl reproduc, anumite deosebiri.
Un calc imperfect îl constituie expresia a da semne de viaţă, în care substantivul semne contravine modelului francez donner signe de vie, ce ar fi presupus o formă de singular, şi nu de plural.
Tot o replică imperfectă a modelului, generată de nerespectarea numărului substantivului din structura modelului, avem şi în cazul frazeologismului a da cuiva palme, la baza căruia stă fr. donner une gifle ă qqn.
A da voie, după donner la permision, reprezintă un alt exemplu de calc imperfect, ce a rezultat din nerespectarea formei articulate hotărât a fr. la permision.
A juca cărţi, după fr. jouer aux cartes; în cazul de faţă, fr. aux, rezultat din combinarea unei prepoziţii cu un articol hotărât, a fost ignorat. Un calc perfect l-ar fi constituit expresia *a juca cu cărţile.
3.7.4.1.	Calcurile frazeologice aproximative prezintă, în raport cu modelul, diferenţe mai mari decât cele semnalate anterior. Aceste deosebiri pot viza anumiţi termeni din interiorul frazeologimelor, care nu sunt perfect echivalenţi cu cei din expresia calchiată {martor tăcut 304, după fr. temoin muet; mod de vieţuire, după fr. mode de vie).
în aceeaşi categorie intră, după opinia noastră, expresiile care conţin un cuvânt inexistent în structura modelului. în următoarele exemple, prepoziţiile din structura frazeologismelor româneşti nu se explică prin modelul care a stat la baza acestora: iubire de sine, după fr. amour-propre, it. amore proprio, redate şi prin dragoste de sine, Ministerul trebilor din afară. după it. Ministero degli affari esteri etc.
O altă categorie de calcuri aproximative o constituie acele expresii care au un element în minus faţă de model: anufi îndoială, cf. fr. ne faire aucun doute „a nu încape îndoială”, a nu suferi întârziere, cf. fr. ne souffrir aucun retard, centru atractiv, cf. fr. centre d’attraction, conştiinţă de sine, după fr. conscience de soi-mente etc.
3.7.5.	Clase de unităţi frazeologice obţinute prin imitaţie
Din punct de vedere morfologic, expresiile calchiate se clasifică astfel:
a)	structuri nominale: spirit de observaţie, după fr. esprit d’observation\ înalta societate, după fr. la haute societe, cf. şi engl. high society etc.
b)	structuri adjectivale: de bun-gust, după fr. de bon gout\ de gust prost, după fr. de mauvais gout; de bună credinţă, după fr. de bonne foi etc.
c)	structuri verbale: a avea dreptate, după fr. avoir raison, a rupe tăcerea, după fr. rompre le silence, a tăia nodul gordian, după Fr. couper le nceud gordien etc.
304	Aici, ca şi mai jos, am reprodus cu litere îngroşate elementele care prezintă deosebiri în raport cu modelul străin.
124
d) structuri adverbiale: cu orice preţ, după fr. ă tout prix; cu sânge-rece, după fr. de sang-froid; de bună voie, cf. fr. de bon gre; din punctul de vedere, după fr. du point de vue etc.
*
Ca şi în cazul calcului lexical de structură morfematică, criteriile prezentate în clasificarea calcului frazeologic sunt complementare unul în raport cu celelalte, şi nu disjunctive, astfel încât, acelaşi calc poate căpăta diferite aspecte, în funcţie de punctul de referinţă sau de criteriul avut în vedere.
4.	TIPURI MIXTE DE CALC
4.1.	CALCUL LEXICO-FRAZEOLOGIC
Faţă de tipurile simple de calc, cele combinate sunt rnai greu de recunoscut, in acelaşi tunp ele sunt şi mai puţin frecvente, fapt care explică şi numărul redus de exemple. Despre tipurile mixte de calc are meritul de a fi vorbit pentru prima oară Theodor Hristea. Astfel, într-un articol publicat în 1965, Domnia Sa aduce în discuţie existenţa unui concept nou: calcul lexico-frazeologic. Pentru a putea fi încadrată in această categorie, spune autorul, expresia luată în discuţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii. în primul rând ea trebuie să fie rezultatul unui calc.
de altă parte, unul dintre cuvintele care intră în alcătuirea ei trebuie să aibă formă internă, cu alte cuvinte să fie un compus sau un derivat305. în acelaşi timp acesta trebuie să fie, la rândul său, calchiat. Un exemplu elocvent, prezentat de Theodor Hristea, este frazeologismul a face anticameră, al cărei model îl reprezintă ir. faire antichambre. Avem astfel a face cu două tipuri de calc: frazeologic, pentru că a apărut o unitate frazeologică nouă, pornindu-se de la un model străin, şi lexical, întrucât în interiorul acesteia se distinge un cuvânt nou, anticameră, apărut prin imitarea formei interne a fr. antichambre. Deoarece anticameră se foloseşte astăzi numai în expresia amintită, se consideră că a apărut în română prin intermediul acesteia306.
în felul acesta limba se îmbogăţeşte cu un cuvânt nou şi, în acelaşi timp, cu o nouă unitate frazeologică. Calcul lexical, cu care cel frazeologic se combină, poate fi însă nu numai de structură, ci şi semantic. în acest caz un cuvânt preexistent în limbă şi pe care-1 întâlnim într-un frazeologism format după un model străin,* va primi un sens nou, sub influenţa unui termen străin a cărui sferă semantică o imită, având cu acesta cel puţin un sens comun.
De pildă, rom. curte se explică formal prin lat *curtis (= cohors, -tis). întâlnit în unele expresii formate prin calchierea unor modele franceze, el a dobândit însă şi alte sensuri, explicabile prin fr. cour, care are acelaşi etimon. Unul dintre aceste
305	Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), p. 323.
306	Idem, Tipuri de calc în limba română, p. 25.
125
sensuri se referă la „numele unei instanţe (superioare) judecătoreşti şi administrative”307. Cu acest sens, cuvântul apare în unităţile frazeologice: curte de apel, după fr. cour d’appel\ curtea cu juri, după fr. cour d’assises; curtea de casaţie după fr. cour de cassation; curtea de conturi, după fr. la cour de comptes. în toate aceste cazuri avem a face atât cu calcuri lexicale, respectiv semantice, deoarece curte s-a îmbogăţit cu un sens nou sub influenţa fr. cour, cât şi cu calcuri frazeologice, deoarece noile unităţi frazeologice au apărut prin traducerea unor frazeologisme străine.
Acelaşi cuvânt curte a primit şi sensul de „omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecţiune spre a-i câştiga favoarea, simpatia, dragostea”308, sens specific fr. cour din frazeologismul îv.faire la cour ă qqn, redat în română în forma a face curte cuiva. Dat fiind faptul că avem a face cu un sens nou, dobândit odată cu calchierea unei unităţi frazeologice, considerăm că ne aflăm în faţa unui calc lexico-rfrazeo logic.
4.1.1.	Tipuri de calc lexico-frazeologic
în ceea ce priveşte criteriile de clasificare a acestui tip de calc, acestea coincid cu cele menţionate la cele două tipuri de calc care intră în alcătuirea sa, astfel încât nu vom insista pe marginea acestui subiect.
Mai sugestivă ni se pare a fi clasificarea în funcţie de tipul de structură rezultată în urma calcului frazeologic şi, în acelaşi timp, specificul calcului lexical din interiorul expresiei.
Astfel, se poate vorbi despre calc lexical de structură morfematică la un element component al unei structuri verbale (a face întipărire, înlocuit ulterior cu a face impresie, după fr. faire impression), nominale (învăţământ secundar, după fr. enseignement secondaire) sau adverbiale (cu sânge-rece loc. adv., după modelul fr. de sang-froid).
De asemenea, calcul semantic poate apărea în interiorul unei expresii verbale (a-şi da aerul, după fr. se donner de Vair\ nominale (aripa dreaptă, aripa stângă, după fr. aile gauche, droite; rom. aripă capătă aici sensul „parte laterală a unei armate, flanc”, pe care fr. aile îl are în plus faţă de el) sau prepoziţionale (în cursul, după fr. au cours de / dans le cours'de / en cours de\ rom. curs este folosit aici cu sensul „durată de timp” sub influenţa fr. cours)309.
4.2.	CALCUL LEXICO-GRAMATICAL
Apărut pentru prima oară în clasificarea oferită de Theodor Hristea310, calcul lexico-gramatical este o formă de imitaţie care presupune atât o inovaţie lexicală,
307	Cf. DEX2, s.v. curte.
308	Ibidem.
309	Pentru contextele în care aceste expresii au fost înregistrate, vezi mai jos, în partea a treia a lucrării.
310	Hristea, Sinteze, p. 102.

cercetătorul român amintit, caracterizează imitaţii care „nu pot fi perfect încadrate în niciunul dintre tipurile fundamentale discutate anterior”3". Printre exemplele oferite de Theodor Hristea se află numeralele unsprezece şi cincisprezece, folosite în formă articulată (unsprezecele, respectiv cincisprezecele) şi, în consecinţă, cu valoare substantivală. Totodată, sensul pe care cele două cuvinte astfel apărute îl au corespunde fr. le onze şi, respectiv, fr. le quinze. Dicţionarele franţuzeşti ROBERT şi LEXIS definesc substantivul le onze, obţinut prin conversiunea numeralului onze, astfel: „equipe de onze joueurs, au football”, în vreme ce le quinze este definit prin „equipe de quinze joueurs, au rugby”. „Prin analogie cu modelul francez amintit, - precizează Theodor Hristea - reporterii şi cronicarii noştri sportivi au început să vorbească despre «unsprezecele românesc», adică «echipa de fotbal a ţării noastre» şi chiar despre «cincisprezecele României», al cărui model trebuie căutat în fr. le quinze. Prin conversiune, acesta a căpătat şi el sensul de «equipe de quinze joueurs, au rugby» (în ROBERT, s.v. quinze)”311 312. Schimbarea clasei morfologice a celor două unităţi lexicale amintite, ca urmare a modelului francez invocat, constituie un calc gramatical. Totodată, noul sens cu care acestea sunt folosite reprezintă un calc lexical, respectiv semantic. „Admiţând că prin conversiune sau schimbarea categoriei lexico-gramaticale se ajunge la omonimie, nu la polisemie (deci se creează noi cuvinte, nu noi sensuri lexicale, cum cred foarte mulţi cercetători), atunci denumirea de calc lexico-gramatical apare şi mai justificată”313, precizează Theodor Hristea.
Despre calchierea lexico-gramaticală vorbeşte şi Alexei Palii314, la care am întâlnit următoarea afirmaţie: „calchierea lexico-gramaticală constituie nu numai un exemplu de influenţă complexă a unei limbi asupra alteia, dar şi o confirmare elocventă a caracterului sistematic al linţbii: schimbarea într-un compartiment duce în mod inevitabil la schimbări în alte compartimente”315.
Calcul lexical este fie de natură morfematică, fie de natură semantică, în vreme ce conversiunea, care ne permite să vorbim în acelaşi timp despre calc gramatical, explică apariţia unui substantiv dintr-un participiu, dintr-o formă gerunzială, dintr-un adjectiv sau un pronume, a unui adjectiv dintr-un gerunziu sau, mai rar, dintr-un substantiv etc. Totodată, unele verbe îşi pot schimba regimul sau unele substantive singulare tantum pot apărea la plural, ca urmare a unui calc gramatical.
Astfel, sinucisă este o formă în care calcul gramatical se combină cu un calc lexical de structură morfematică Termenul nu apare înregistrat în DEX2 şi în DN3, în vreme ce în MDA este explicat prin sinucide, fără model străin. Provenienţa din verb este indubitabilă, dar credem că nu se poate explica în afara modelului fr. suicide, participiul verbului suicider. Faptul că sinucisă apare cu valoare de substantiv, prin conversiune, ca şi în franceză, ne determină să afirmăm că ne aflăm
311	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 23. Vezi şi idem, Sinteze, p. 102.
Idem, Tipuri de calc în limba română, p. 23.
313	Ibidem.
314	Vezi Alexei Palii, op. cit., p. 49-52.
315	Ibidem, p. 52.
127
în faţa unui dublu calc: lexical şi gramatical; „când noi ne-am transportat în localitate, sinucisa din strada Fidelităţii, d-ra Porţia Popescu, se-ntorsese de la spital” (Caragiale, O II, 45).
în lucrările de specialitate316 se atrage atenţia asupra transformării unor gerunzii în adjective, procedeu despre care Gramatica Academiei, spune că era „folosit mai ales de către scriitorii din secolul trecut”317. O atenţie deosebită acordă acestui subiect Valentina Hristea. Spicuim din concluziile la care ajunge autoarea citată: „1. Urmărind adjectivarea gerunziului românesc, din punct de vedere istoric, am constatat că fenomenul nu apare mai devreme de prima jumătate a secolului al XlX-lea. Deşi formele gerunziale acordate se întâlnesc (în proporţii diferite) la aproape toţi poeţii şi scriitorii paşoptişti şi postpaşoptişti, I. Heliade Rădulescu şi D. Bolintineanu sunt cei care le-au folosit primii şi cei care au împins procedeul până la manierism. Tot ei sunt cei care au exercitat şi o influenţă asupra lui M. Eminescu, în ale cărui creaţii din epoca tinereţii adjectivele gerunziale abundă.
2.	Apariţia în limba română a gerunziilor acordate trebuie explicată, în primul rând, ca un produs al influenţei franceze. Se poate spune că primele adjective de origine gerunzială sunt chiar un anumit tip de calcuri după participiile prezente din limba franceză care au şi valoare de adjectiv. [...]. 5. Comparativ cu secolul al XlX-lea, în limba română contemporană fenomenul de care ne-am ocupat e în regres. [...] 7. în stilul beletristic adjectivele gerunziale se întâlnesc mai des decât în cel publicistic, iar în poezie mai frecvent decât în proză. Frecvenţa mai mare a acestora în creaţia poetică se observă în special în secolul trecut, când adjectivele gerunziale erau preferate nu numai pentru unele calităţi de ordin stilistic, ci şi pentru că aduceau o notă inedită în tehnica poetică a vremii”318.
în această categorie intră exemple ca: adormind, -ă, după fr. dormant, -e\ arzând, -ă, după lat. ardens, fr. ardent, -e\ crescând, ă, după fr. croissant, -e\ lipsind, -ă, după fr. manquant, -e etc.319 320
Schimbarea clasei gramaticale a adverbului bine prin articularea cu articol hotărât - binele - s-a făcut sub influenţa gr. agathos, germ. das Gut320 şi reprezintă un calc gramatical. în acelaşi timp, cuvântul astfel apărut a căpătat un nou sens, specific modelului străin, şi anume „obiectul moralei ca ştiinţă”, fapt care reprezintă un calc lexical semantic.
4.3.	CALCUL FRAZEOLOGICO-GRAMATICAL
Potrivit celor consemnate de Theodor Hristea, punctul de plecare al acestui tip de calc „îl constituie o unitate sintagmatică străină sau chiar un întreg grup de
316	Vezi, în acest sens, H. Tiktin, Gramatica română, ediţia a IlI-a, Bucureşti, 1945, p. 169; N. Drăganu, Elemente de sintaxă a limbii române, Bucureşti, 1945, p. 70; lorgu Iordan, Limba română contemporană, Bucureşti, 1956, p. 421, 625-626; Matilda Caragiu, Sintaxa gerunziului românesc, în SG II, p. 86 ş.u,; Valentina Hristea, Adjectivarea gerunziului, în SMFC IV, p. 252-276.
317	GLR, voi. II, p. 117.
318	Valentina Hristea, op. cit., p. 275-276.
319	Pentru atestări, ca şi pentru alte exemple, vezi mai jos, în partea a treia a lucrării.
320	Cf. DEX2, s.v. bine.
128
ffazeologisme şi semifrazeologisme care au două caracteristici comune. Mai întâi, structura lor este aproape exclusiv de tipul substantiv + adjectiv. în al doilea rând, acelaşi substantiv se regăseşte ca element determinant în toate unităţile sintagmatice pe care le avem în vedere şi care constituie ceea ce am putea numi o paradigmă frazeologică”321 *. Exemplul citat de Theodor Hristea în sprijinul afirmaţiilor sale îl constituie un grup de unităţi frazeologice în alcătuirea cărora elementul comun îl constituie substantivul sare, aflat la plural, potrivit modelului oferit de ff. sels: fr. sels mineraux > rom. săruri minerale; fr. sels alcalins > rom. săruri alcaline; fr. sels acides > rom. săruri acide\ ff. sels biliaires > rom. săruri biliare; fr. sels naturels > rom. săruri naturale; ff. sels calciques > rom. săruri calcice\ fr. sels medicinaux > rom. săruri medicinale; fr. sels de potassium > rom. săruri de potasiu322 etc.
Apariţia în limba română a acestor unităţi frazeologice cu valoare substantivală, odată cu exercitarea influenţei franceze, l-a determinat pe autorul citat să acorde acestor combinaţii statutul de calcuri frazeologice. In acelaşi timp, observând că substantivul românesc nume de materie, sare, care în mod obişnuit are numai formă de singular, îşi schimbă statutul morfologic, ajungând să fie folosit în combinaţiile respective la plural, ca în modelul străin, autorul ajunge la concluzia că, în acelaşi timp, calcul este şi gramatical.
Fiind întru totul de acord cu observaţiile lui Theodor Hristea, avansăm ipoteza că, în situaţiile de faţă, am putea avea a face, totodată, şi cu un calc lexical semantic şi aceasta dacă ţinem seama de faptul că săruri prezintă, aşa cum remarcă şi lingvistul român, sensuri speciale în domeniul chimiei sau al biochimiei323.
în rândul calcurilor ffazeologico-gramaticale sunt incluse şi alte unităţi frazeologice în interiorul cărora apar substantive cu un plural puţin folosit înainte de secolul al XlX-lea. Este vorba despre apă, înregistrat la plural înainte de această dată numai în anumite expresii. Theodor Hristea observă că „pluralul acestui substantiv a devenit foarte frecvent, începând cu secolul trecut, din cauză că o serie de unităţi frazeologice în a căror structură intră eaux «ape» au fost calchiate în limba română”324. Printre exemplele consemnate se numără: fr. eaux miner ales > rom. ape minerale; fr. eaux thermales > rom. ape termale, eaux souterraines > rom. ape subterane; fr. eaux courantes > rom. ape curgătoare etc.325
4.4.	CALCUL LEXICO-FRAZEOLOGICO-GRAMATICAL
Chiar dacă nu foarte des, se poate întâmpla ca toate cele trei tipuri fundamentale de calc să se combine şi să ducă la apariţia unei inovaţii în trei compartimente lingvistice: în frazeologie, în lexic şi în sistemul gramatical. Faptele de limbă susceptibile de a se subordona acestei noi categorii de calc îndeplinesc
321	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 27.
n2 Ibidem.
323	Ibidem.
324	Ibidem, p. 27-28.
325	Ibidem, p. 28.
129
următoarele condiţii: 1. apariţia unei noi unităţi frazeologice; 2. în interiorul acesteia, unul dintre termeni apare cu un sens nou, dobândit în urma unui calc semantic, sau reprezintă el însuşi un calc lexical de structură morfematică;
3.	totodată, în interiorul ffazeologismului se produce şi un calc gramatical.
Traducerea ff. se donner des airs prin a-şi da aere, reprezintă, după părerea noastră, un triplu calc. Astfel, folosirea la plural a substantivului aer, care în afara acestei expresii nu cunoaşte decât forma de singular, este indubitabil un calc gramatical, respectiv morfologic după ff. airs. în acelaşi timp, apariţia m limbă a unei noi unităţi frazeologice, create după un tipar străin, constituie un calc frazeologic326 327 328. In sfârşit, în interiorul expresiei apare şi un calc lexical, respectiv semantic, care constă în copierea structurii semantice a fr. airni.
în privinţa atestărilor, DA înregistrează expresia la V. Alecsandri, unde aer apare însă în forma de singular: „Neamţul prin saloane, a să-şi deie aer” (Alecsandri, T. 127)32*. Aceasta înseamnă că, în acest caz, calcul este numai lexico-ffazeologic, nu şi gramatical. Dat fiind faptul că modelul se donner des airs, redat în română, în alte cazuri, nu numai prin a-şi da, ci şi prin a-şi lua aere329 330 331, nu a fost copiat în contextul citat într-o formă identică (rom. aer are formă de singular, şi nu de plural, ca ff. airs), calcul este în acelaşi timp imperfect.
Cu sensul de „aparenţă, înfăţişare”, aer apare şi în expresia a avea aerul, calchiată, de asemenea, după fr. avoir l’air de „paraître”: „Picioarele au aerul a danţa” (Hasdeu, I. C. 97)33 . Şi în acest caz ne aflăm în prezenţa unui calc lexico-ffazeologic.
Dacă acceptăm că sintagma datele problemei, care traduce fr. Ies donnees du probleme, are un caracter stabil şi, prin urmare, este rezultatul unui calc frazeologic, trebuie să fim de acord cu afirmaţia că, şi de această dată, avem un triplu calc, la cel deja menţionat adăugându-se calcul gramatical (conversiunea participiului dată în substantiv prin articulare, după fr. donee, part. vb. donner) şi calcul lexical (apariţia unui nou cuvânt: dată)m.
Expresia ape subterane constituie, la rândul ei, un triplu calc după fr. eaux souterraines. Calcul lexical vizează adjectivul subteran, apărut prin calchierea parţială a termenului franţuzesc corespunzător, cel gramatical constă în numărul plural al substantivului, iar cel frazeologic presupune apariţia expresiei înseşi.
*
în concluzie, în funcţie de nivelul lingvistic la care se produce imitaţia, în limba română există şapte tipuri de calc: lexical, gramatical, frazeologic, lexico-frazeologic, lexico-gramatical, frazeologico-gramatical şi lexico-frazeologico-gramatical. Aceste tipuri de calc pot fi numite principale sau fundamentale, dat
326	în legătură cu acest calc, vezi şi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 28.
327	în legătură cu acest calc semantic, vezi mai sus, p. 97-98.
328	Vezi DA, s.v. aer.
329	Ibidem.
330	Ibidem.
331	în legătură cu această sintagmă, vezi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 24, nota 27.
130
fiind faptul că fiecare dintre ele anunţă o schimbare, viabilă sau nu, produsă într-un anumit compartiment al limbii.
Fiecare dintre aceste tipuri de calc a putut fi clasificat în funcţie de mai multe criterii, care ţin, majoritatea, de caracteristicile surprinse la nivelul structurii morfematice a formaţiilor apărute prin calchiere. Astfel, la nivel formal, noua formaţie apărută prin calc poate să fie integral sau numai parţial românească, după cum poate să transpună fidel ori mai puţin fidel structura modelului. Prin urmare, acest criteriu se scindează în două subcategorii: una dintre acestea este dată de tipul de traducere a elementelor componente specifice modelului străin. Am numit acest criteriu traducerea totală sau parţială a elementelor componente ale modelului. El poate fi aplicat acelor calcuri care presupun imitarea „formei interne”, respectiv calcurilor lexicale de structură morfematică sau calcurilor frazeologice, precum şi acelor tipuri de calc cu care acestea se combină. Este vorba despre calcul lexico-frazeologic şi calcul frazeologico-gramatical. în funcţie de acest criteriu calcurile pot fi totale sau parţiale.
Al doilea aspect propriu acestui criteriu ţine de gradul de fidelitate a copiei în raport cu modelul, în funcţie de care calcurile pot fi perfecte, imperfecte sau aproximative, atunci când se constată o îndepărtare mai mare a copiei faţă de modelul său.
III. TIPURI DE CALC STABILITE PE BAZA CRITERIULUI SOCIOCULTURAL
1.	CALCURI POPULARE, CALCURI SAVANTE
Din punctul de vedere al categoriei sociale care generează apariţia cuvintelor sau a formelor imitate, se poate vorbi despre existenţa calcurilor populare şi a celor savante, numite şi livreşti sau cărturăreşti^2.
Pornind de la premisa că acest mijloc de îmbogăţire a vocabularului presupune întotdeauna bilingvismul, B. Unbegaun332 333 observă că, dacă acest fenomen e limitat la clasele cultivate ale societăţii, atunci calcurile rezultate vor avea un caracter savant. Acolo însă unde bilingvismul a pătruns în toate păturile sociale, calcurile pot avea o origine pur populară. în privinţa nivelului lingvistic la care se operează transpunerea modelului, B. Unbegaun constată că, de preferinţă, calcurile populare sunt fie frazeologice (slov. imeti smolo „a avea ghinion”, după germ. Pech haberi), fie semantice (slov. brati „a culege” capătă sensul „a citi”, după germ. lesen, căruia îi sunt proprii ambele sensuri).
332	în legătură cu acest aspect, vezi şi Maria Stanciu-Istrate, Calcuri populare şi calcuri savante în limba română, în LR, XLIX, 2000, nr. 1 (Omagiu profesorului Theodor Hristea la a 70-a aniversare), p. 139-145.
333	B. Unbegaun, Le calque dans Ies langues littiraires, p. 139 ş.u.
131
De cealaltă parte, calcurile savante, pe lângă categoriile specifice calcurilor populare, cuprind una în plus. Este vorba, spune B. Unbegaun, de acel tip de calc apărut prin copierea structurii derivatelor sau a compuselor, altfel spus de calcul lexical de structură morfematică. Ceea ce este important în privinţa acestui tip de calc, afirmă autorul, este, pe de o parte, că apare foarte rar în limba populară şi, pe de altă parte, că este specific cu precădere limbilor care preferă ca mijloace de îmbogăţire a vocabularului derivarea şi compunerea.
De aceeaşi părere cu B. Unbegaun este şi L. Deroy, care observă, la rândul său, caracterul mai mult sau mai puţin artificial al cuvintelor apărute prin calchiere. Din acest motiv, susţine autorul, un asemenea calc reprezintă apanajul oamenilor cultivaţi şi nu se produce decât excepţional în limba poporului334. Cu toate acestea, observă L. Deroy, cuvintele apărute pe această cale nu sunt condamnate la o frecvenţă limitată. Graţie traducerilor operelor literare străine ele sunt cunoscute de o masă mult mai mare de oameni şi, treptat, se „vulgarizează”335.
Spre deosebire de autorii citaţi anterior, I. Rizescu nu opune calcul popular celui savant în funcţie de subtipurile specifice fiecăruia, altfel spus de categoria lexico-gramaticală în care calcurile respective se încadrează. Departajarea sa are în vedere un alt factor şi anume cel funcţional. Astfel, în concepţia sa, „calcurile populare se referă la toate sferele de activitate umană. Ele sunt opera unui colectiv bilingv mai mare”336 337. Observând că foarte multe calcuri populare din română au apărut sub influenţa slavei vechi, aduce în discuţie situaţia cuvântului faţă, care a căpătat şi sensul de „persoană” sub influenţa v. sl. amuc „faţă, persoană”. în aceeaşi categorie a calcurilor populare sunt incluse, printre alte fapte de limbă regionale, unele forme lexicale specifice graiului românilor din Transilvania şi Bucovina, în care se simte influenţa limbii germane. „Astfel - spune autorul - se observă compunerea unor verbe cu prefixe, procedeu puţin răspândit în limba română şi care se face pe două căi: 1) fie prin refacere sau împrumuturi de cuvinte latine după modelul celor germane de tipul verhandeln + pertracta. 2) fie prin adăugarea unui prefix latin unui verb românesc: din lat. re- + rom. cere, după germ. erfordern = recere („a reclama”); a prourma („a continua”), din lat. pro + rom. urma, după germ. fortsetzen\ prep. germ. unter e calchiată în rom. între: după germ. unterlassen s-a format întrelăsa”™'.
Situaţia din urmă contrazice opinia lui B. Unbegaun şi a lui L. Deroy, potrivit cărora calcurile lexicale nu apar decât accidental în limbajul popular. Se naşte însă întrebarea dacă aceste calcuri regionale pot fi încadrate în categoria mai largă a calcului popular. Problema a fost deja elucidată în ceea ce priveşte conceptul de regionalism în general. în acest sens Theodor Hristea spune: „regionalismele nu trebuie confundate cu faptele lingvistice populare şi nici considerate o simplă categorie a acestora. Din punctul de vedere al răspândirii, elementele regionale se opun celor populare, care sunt generale sau aproape generale, fără a fi, în acelaşi
334	L. Deroy, op. cit., p. 217.
335	Ibidem.
336	Rizescu, Contribuţii, p. 29.
337	Ibidem.
132
timp, şi literare”338. Aceasta înseamnă că acele calcuri de tipul lui recere „a reclama” sau prourma „a continua” nu stau pe acelaşi plan cu faţă „persoană”. Dar este acest din urmă calc un calc popular? I. Rizescu spune că a apărut ca urmare a influenţei vechii slave. însă invocarea acestei înrâuriri nu este suficientă pentru a demonstra caracterul său popular. Ţinând cont de faptul că unitatea lexicală respectivă apare în prezent cu sensul calchiat numai în limbajul religios (cf. feţe bisericeşti) este mult mai posibil ca influenţa exercitată asupra cuvântului românesc să fi venit din direcţia slavonei. Altfel spus, influenţa a fost cărturărească, iar calcul respectiv este, prin urmare, la origine savant.
Cu privire la calcurile savante, I. Rizescu spune că „ele se referă mai cu seamă la cuvinte din domeniul administrativ politic, ştiinţific sau tehnic. Astfel, după lat. conscientia s-au format rom. conştiinţă, rus. coeecmb, germ. Gewissen; după lat. pronomen, rom. pronume, rus. MecmouMeHue. Calcurile savante pot fi rezultatul activităţii fie a unui singur om, fie a unui colectiv restrâns”339. Exemplele citate de autor susţin teoria lui B. Unbegaun, la care a subscris şi L. Deroy, în sensul că toate reprezintă calcuri la cuvinte cu formă internă. I. Rizescu fie nu a observat, fie a ignorat acest aspect prin care calcurile savante se disting de cele populare.
Prin obiecţiile pe care le-am formulat cu privire la calcurile populare în accepţia lui Rizescu a rămas neelucidată situaţia acestei categorii în limba română. Din cele prezentate mai sus a reieşit că asemenea calcuri se datorează bilingvismului popular sau caracteristic majorităţii populaţiei. Pentru limba română ilustrativ în acest sens este traiul în simbioză al românilor şi slavilor, care s-a soldat cu asimilarea celor din urmă de către cei dintâi. Din păcate nu dispunem de atestări scrise din această perioadă, fapt pentru care este greu de spus care calcuri se datorează unui bilingvism popular şi care dintre ele aparţin primilor noştri traducări din limba slavonă. S-ar putea invoca drept criteriu de selecţie în acest caz cîmpul lexical specific fiecărei forme calchiate. Dat fiind faptul că primele texte româneşti reprezintă traduceri din slavonă, cu caracter preponderent religios, toate calcurile care ţin de acest domeniu au avut, în acest caz, un caracter savant. De această părere este L. Şăineanu care, referindu-se la calcurile semantice din limba veche, consideră că ele se datorează unui factor cultural important şi anume influenţei religioase. Ele nu au un caracter colectiv, ci unul mai mult individual. Altfel spus, „nu poate fi vorba aici de o «prelungită bilinguitate a două neamuri întrunite», ci acea bilinguitate a existat - şi a trebuit necesar să existe - în capetele primilor noştri cărturari religioşi, de la care au purces acele nuanţări semasiologice”340. Faptul că sensurile dobândite prin calchiere au cunoscut o largă întrebuinţare, a condus, consideră autorul, la generalizarea lor şi la pătrunderea în tezaurul lexical al limbii. Dintre exemplele citate de L. Şăineanu amintim: dr. întuneric se îmbogăţeşte cu sensul „zece mii”, propriu v. sl. tlma (t^ma) „întuneric; număr infinit, mii, zece mii”341; pe lângă sensul propriu, limbă va însemna şi „naţiune,
338	Hristea, Sinteze, p. 129.
339	Rizescu, Contribuţii, p. 30.
L. Şăineanu, încercare asupra semasiologiei limbei române, Bucureşti, 1887, p. 70-71.
341 Ibidem, p. 81.
133
popor”, asemenea v.sl. ks’wik'w „glas, limbă, popor”342; dr. lume va însemna atât „lumină”, cât şi „lume”, după v.sl. cet-n,, care cumulează ambele sensuri343.
Al. Rosetti este mai puţin tranşant în privinţa caracterului colectiv sau individual pe care îl au unele calcuri semantice datorate bilingvismului româno-slav. Astfel, pe lângă unele exemple date şi de L. Şăineanu, citează altele ca: dr. parte, care primeşte, pe lângă sensul propriu, şi pe acela de „regiune, ţară”, sub influenţa bg. strana „parte, ţară, regiune”344; strâmb „încovoiat, întors”, dar şi „nejust, fals”, asemenea corespondentului său bg., s.-cr. kphb „încovoiat, vinovat, fals”345; dr. vită < lat. vita „viaţă”, care capătă sensul de „animal”, specific v.sl. skhhotw „viaţă; animal”346 347 * etc.
Este greu de stabilit care dintre aceşti termeni aparţin unui bilingvism popular şi care se datorează unui bilingvism cărturăresc, mai ales că, aşa cum am văzut mai sus, calcurile semantice sunt specifice ambelor situaţii. Dacă ţinem cont de criteriul viabilităţii sensurilor calchiate, situaţie care ar fi putut fi determinată de o întrebuinţare frecventă şi generală, observăm că liane, vită, strâmb şi parte, se întrebuinţează şi astăzi cu sensul calchiat, primele două pierzându-şi chiar sensul iniţial. Este posibil deci ca ele să se datoreze unui bilingvism colectiv.
Această concluzie ar putea fi întărită de constatarea că acele calcuri care cu siguranţă se datorează primilor traducători români au avut, majoritatea, un caracter efemer, unele dintre ele nedepăşind graniţele operelor în care au apărut. Este vorba de calcuri lexicale de structură ca fară-fund, fără-minte, fară-omenire, fără-de-omenie3V; îndelung-răbdătoriu, sânge-mestecătoriu, bărbat-ucigătoriu, de-viaţă-dătătoriu348 etc.
în ceea ce priveşte limba română, apariţia unor calcuri populare nu poate data decât din perioada bilingvismului româno-slav. Nu a existat în istoria poporului român o altă situaţie în care românii să se contopească cu o populaţie de o altă naţionalitate, exceptând situaţia românilor din Transilvania. Aceasta înseamnă că, la nivel popular, influenţele străine cu care româna a venit în contact au avut caracter individual, fără şanse de perpetuare. în acest sens, un calc semantic cum este struţ cu sensul „buchet de flori”, dobândit sub influenţa germ Strauss, este ignorat de majoritatea vorbitorilor de limbă română, cu excepţia unora din Transilvania şi Banat, unde este întâlnit349. El este deci un calc regional, şi nu unul popular.
în ceea ce priveşte calcurile savante, avântul pe care scrisul în limba română şi tiparul îl cunosc începând din secolul al XlX-lea mai ales, înlesneşte popularizarea formelor apărute prin imitaţie. Referindu-se la calcurile şi traducerile din această perioadă, S. Puşcariu observă că acestea aveau faţă de împrumuturi
542 Ibidem, p. 75.
343	Ibidem, p. 73.
344	Rosetti, ILR, p. 293.
345	Ibidem.
346	Ibidem.
347	Pentru modelele acestor calcuri, vezi, mai sus, p. 54.
34* Vezi Maria Stanciu-Istrate, Viaţa sfântului Vasile cel Nou şi vămile văzduhului, p. 83 ş.u.
349 Vezi Hristea, PE, p. 153.
134
avantajul că păreau româneşti, deşi în realitate erau „imitaţii neologice”350. Acest fapt justifică într-o oarecare măsură succesul pe care unele calcuri apărute atunci îl vor avea, rezistând în limbă şi fiind întrebuinţate şi astăzi. Ele se datorează unui bilingvism specific oamenilor de cultură care le-au impus prin folosirea lor în scrieri proprii, în traduceri sau în presă şi reprezintă, în consecinţă, calcuri savante.
Astfel, din perspectivă diacronică ni se pare pertinentă afirmaţia Cristinei Călăraşu, potrivit căreia „în istoria limbii române, perioadele productive în calcuri au coincis cu momentele importante ale reînnoirii vocabularului; de exemplu influenţa slavă, influenţa franceză”351. La acestea trebuie să adăugăm şi influenţa engleză care, cel puţin după 1989 îşi face din ce în ce mai mult simţită prezenţa şi, graţie mass-mediei, are toate şansele să devină cunoscută. Faptul că limba română beneficiază astăzi de un număr apreciabil de calcuri savante justifică afirmaţia lui
B.	Unbegaun care susţinea că asemenea calcuri constituie cimentul păturii superioare prin care limba literară se distinge de limba poporului352.
IV.	TIPURI DE CALC STABILITE PE BAZA CRITERIULUI ETIMOLOGIC
Criteriul etimologic nu aduce în discuţie noi tipuri de calc, ci indică o anumită ipostază în care forma calchiată se poate afla în funcţie de modelul care se află la baza ei. Cu privire la acest aspect, pot fi distinse două situaţii, care conduc la aspecte diferite ale calcului:
1.	în funcţie de tiparele care au condus la apariţia formei calchiate, există calcuri cu model unic şi calcuri multiple.
2.	Prezenţa aceluiaşi calc în mai multe limbi permite să se vorbească despre calcuri internaţionale, radiale sau poliglote.
1.	CALCURI MULTIPLE
în lingvistica românească, afirmaţii privitoare la calcurile multiple întâlnim la Ion Ştefan353. Autorul observă că, pe lângă compuse sau derivate care nu pot avea decât un singur model, există altele al căror tipar se întâlneşte în mai multe limbi. Pentru primul caz citează ca exemplu compusul scurt-circuit, format după modelul oferit de fr. court-circuit. în cea de-a doua categorie include termeni al căror model este incert. Astfel, ziar s-a putut forma după it. diario, dar şi după fr. Journal. Bunăvoinţă ar putea avea la bază nu numai lat. benevolentia, ci şi fr. bienveillance. Faptul că un compus ca binefacere este înregistrat şi în texte din secolul al XVI-lea
350	S. Puşcariu, op. cit., p. 378.
351	Vezi Cristina Călăraşu, în DGS, p. 87.
352	B. Unbegaun, op. cit., p. 22-23.
353	Ion Ştefan, op. cit., p. 344-346.
135
impune invocarea unei influenţe slave (sl. BAaroA'b'aHHK), deşi, afirmă Ion Ştefan, dicţionarele indică drept model lat. benefacio, -ere354.
în alte împrejurări, observă acelaşi autor, este vorba despre influenţa succesivă a mai multe limbi, ceea ce a condus la consolidarea anumitor tipuri de calc. Este vorba despre acele situaţii în care avem a face cu compuse în care prima parte rămâne constantă, iar a doua este variabilă. Ion Ştefan observă că „o constantă poate migra de la o limbă la alta, prin traducere, ajungându-se la echivalenţe care exprimă aceeaşi idee. De exemplu, lui blago- îi corespunde în latină bene, în franceză bien, în română bine (respectiv buna), în germană wohl; lui vse- îi corespunde în latină omni, în italiană onni, în franceză tout, în germană all, în română atot. Care din constantele străine a acţionat asupra românei? Credem că este firesc să considerăm că modelele străine au acţionat succesiv asupra calcurilor româneşti, consolidându-le existenţa. în asemenea cazuri avem de-a face cu calcuri multiple”355.
Problema calcurilor multiple nu este încă pe deplin clarificată. Nu putem afirma cu certitudine că anumite calcuri au apărut sub influenţa unui model anume şi nu a altuia. Dificultăţile sunt şi mai mari când modelele care pot fi invocate aparţin mai multor limbi cu care româna s-a aflat în contact la vremea respectivă. Aşa, de pildă, ziar poate să imite fie modelul italian amintit, fie pe cel francez, după cum cel care l-a format cunoştea italiana sau franceza, limbile respective influenţând româna în aceeaşi perioadă. In privinţa lui binefacere este clar că iniţial termenul a apărut sub influenţa slavonei. El putea fi creat însă în mod independent şi după un model latin.
în concluzie, în asemenea cazuri trebuie să acceptăm o origine multiplă a termenului nou format.
Pe de altă parte, modelul urmat în apariţia unui calc poate diferi de la o regiune la alta, în funcţie de influenţele exercitate în special asupra zonei respective. Astfel, dacă în Muntenia şi Moldova pot fi invocate modele franceze, latine, italiene sau ruseşti, la apariţia aceluiaşi calc putea contribui în Transilvania şi un model german sau / şi maghiar. De pildă, la baza lui conşcolar pot sta, deopotrivă, modelele oferite de lat. condiscipulus, lat. m. conscholaris şi constudens, germ. Mitschiiler, fr. condisciple, it. condiscepolc?56.
în legătură cu acest aspect, Elena Carabulea357 a observat, într-un studiu dedicat prefixelor inter- şi între-, că „unele derivate au corespondente în mai multe limbi modeme şi nu se poate delimita care formaţie străină a servit ca model derivatului românesc; s-ar putea să fi contribuit un singur model, dintr-o singură limbă, dar e tot atât de posibil ca la baza derivatului românesc să fi stat mai multe derivate străine sau niciunul”358 *. De pildă, pentru interzice este posibilă atât influenţa lat. interdico, -ere, cât şi a fr. interdire, respectiv a germ. untersagen59. Afirmaţia este valabilă şi pentru derivate în a căror structură intră alte prefixe decât cele analizate de autoarea menţionată.
354	Ibidem, p. 345.
355	Ibidem.
356	Vezi Doina David, Limbă şi cultură, Timişoara, 1980, p. 183.
357	Vezi Elena Carabulea, Prefixele inter-, între-, în SMFC III, Bucureşti, p. 27—39.
358	Elena Carabulea, op. cit., p. 36.
™ Ibidem.
136
important de precizat este îaptul că, in tond, cel care calchiazâ imită o singură limbă, care nu este însă în mod obligatoriu aceeaşi pentru toţi vorbitorii care cunosc mai multe limbi. Aceasta înseamnă că, dacă acelaşi termen este redat printr-un cuvânt cu formă internă în mai multe limbi, iar aceste limbi au influenţat româna în perioada în care termenul analizat a apărut, oricare dintre aceste idiomuri putea să ofere modelul care a generat inovaţia.
Următoarele calcuri pot fi explicate prin mai mult de un model, altfel spus sunt calcuri multiple:
aşa-numit, după germ. sogenannt, rus. man ua3bieaeMbiu\ atoîştiinţă, după lat. omniscientia, germ. Allwissenheit; binefăcător s. sau adj., apărut în limba veche după model slavon (EAaroA'fcTeAk), îşi întăreşte poziţia, fiind sprijinit, probabil, de modelul fr. bienfaisant\ bunăvoinţă apare în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi este considerat de obicei un calc după lat. benevolentia, fr. bon-vouloir sau bienveillance (cf. şi fr. bonne volonte), germ. Wohlwollen36°; consemn, după fr. consigne, it. consegna; consemna, după fr. consigner, it. consegnare; contopi (ase ~), după fr. confondre, germ. zusammenschmelzen\ convieţui, după lat. convivere, germ. zusammenleben.
Există şi termeni a căror apariţie se poate explica prin calc după o anumită limbă şi prin împrumut din alta, neexistând certitudinea că doar unul dintre aceste mijloace justifică apariţia lor. Este vorba despre exemple ca: anticameră, la a cărui apariţie putea contribui atât ff. antichambre, calchiat parţial, cât şi it. anticamera, intrat în limbă prin împrumut; clarobscur, după it. chiaroscuro sau împrumutat din ff. clair-obscur\ contravenient, după ff. contrevenant sau din germ. Kontravenient; introduce, după ff. introduire sau din lat. introducere; prim-ministru, după ff. premier-ministre sau luat din it. primo ministro\ satisface, după ff. satisfaire sau din lat. satisfacere.
Acelaşi termen putea să apară prin calc în perioade diferite de timp şi cu sensuri diferite. în sincronie calcul este multiplu, în diacronie însă nu se poate vorbi despre acest aspect. în această categorie intră prescrie „a transcrie”, apărut după sl. (ser.) npenHCATH; acelaşi termen se explică ulterior prin imitarea, mai precis românizarea fr. prescrire, de la care a luat sensul „a hotărî, a impune”. Oarecum asemănătoare este situaţia în care se află prelucra. Mai întâi a fost calchiat după germ. verarbeiten, cu sensul „a transforma”. Atunci când complementul cu care se construieşte indică oameni, prelucra are sensul „a căuta să convingă, să lămurească să facă ceva, să recunoască ceva”, ca urmare a modelului rus. nepepaăomamb.
Se poate vorbi şi despre o etimologie mixtă în cazul unor termeni care puteau să apară fie prin calc, fie ca urmare a unui model preexistent în limbă, explicabil printr-un calc anterior. Astfel, răuvoitor se putea forma prin analogie cu binevoitor, nefiind exclusă influenţa lat. maleuolens. La fel, rea-voinţă ar fi putut apărea după modelul intern, oferit de bunăvoinţă, sau după un model străin, ff. mauvaise volonte.
Şi unele calcuri frazeologice se explică prin influenţa mai multor limbi, fapt pentru care trebuie considerate calcuri multiple: înalta societate, după fr. la haute societe, cf. şi engl. high society\ luptă de clasă, după rus. Kjiaccoean 6opb6a\ cf. şi fr. lutte des classes. 360
360 Vezi DA, s.v. bun, Halina Mirska, op. cit., p. 168, Hristea, PE, p. 167, FCLR I, p. 86.
137
2. CALCURI INTERNAŢIONALE
O situaţie diferită ne întâmpină în cazul calcurilor internaţionale, radiate sau poliglote. De data aceasta nu este vorba despre contribuţia mai multor tipare la apariţia unei forme calchiate, ci acelaşi model este reprodus în mai multe limbi.
Despre calcul internaţional vorbeşte Theodor Hristea361. Domnia Sa porneşte de la premisa, acceptată de majoritatea cercetătorilor, că „un termen poate fi socotit internaţional dacă se foloseşte măcar în trei dintre cele mai importante limbi europene”362. Mai mult decât atât, aceste limbi trebuie să aparţină unor familii lingvistice diferite. Afirmaţia este valabilă şi pentru calcul internaţional, fie el lexical sau frazeologic. în ceea ce priveşte dificultăţile cu care cercetătorul se confruntă în cercetarea calcului internaţional, una dintre acestea poate fi stabilirea modelului iniţial care a fost copiat în mod direct sau indirect de cel puţin două limbi.
Dintre exemplele discutate de Theodor Hristea amintim germ. Ubermensch, creaţie a filosofului Friedrich Nietzsche, căruia în română îi corespunde supraom, în fr. surhomme, it. superuomo, sp. superhombre, engl. superman, rus. ceepxuejioeex, ceh. nadclovek, bulg. cepbx'tjioeetc etc.
Acelaşi tip de calc este numit de V. Vascenco calc radial, dat fiind faptul că „el se propagă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere”363. Autorul observă că denumirea de calc internaţional, apărută cu 20 de ani înaintea studiului său, nu s-a impus, situaţie care s-ar putea datora, spune el, „coloraturii sale politologice”364. în privinţa particularităţilor acestui tip de calc, autorul constată că „spre deosebire de etimologia multiplă, unde se porneşte din mai multe centre de iradiere spre o singură limbă [...], în cazul calcului lingvistic radial se porneşte în principiu dintr-un singur centru de iradiere spre mai multe limbi”365. Astfel, pomindu-se de la engl. cold war au apărut calcuri ca fr. guerre froide, spân. guerra fria, port. guerra Jria, rom. război rece, germ. kalter Krieg, rus. xo.'iodncm eouna, ucr. cholodna vijna, pol. zimna wojna, ceh. studena vălka, slovac, studenă vojna, sloven, hladna vojna, bg. cmydeua eouna etc.
Calcul lingvistic radial se opune calcului nonradial „care este unic, singular”. Este cazul calcului rom. untdelemn, format după modelul sl. ap^b-Lho macao. Dat fiind faptul că modelul respectiv nu a mai fost imitat şi în alte limbi, calcul respectiv este nonradial.
întrucât calcul radial are drept caracteristică esenţială faptul că se regăseşte în mai multe idiomuri, autorul consideră că el poate fi denumit şi calc poliglot.
Denumirea de calc internaţional pare însă cea mai potrivită, întrucât intră în aceeaşi serie cu termen internaţional. Mai mult decât atât, aşa-numita „coloratură politologică”, despre care vorbea V. Vascenco, nu mai împiedică, dacă a facut-o vreodată, instituirea acestei denumiri.
361 Theodor Hristea, Calcul internaţional, în SCL, XXVI, nr. 5, 1975, p. 499-504.
363	Ibidem, p. 500.
363	V. Vascenco, Calcul lingvistic radial, în Studii de lingvistică teoretică şi aplicată, Bucureşti, 1996, p. 57.
364	Ibidem, p. 59, nota 20.
365	Ibidem, p. 57.
138
PARTEA A III-A
CALCURI ÎNREGISTRATE ÎN SCRIERI BELETRISTICE
I.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE CRITERIUL LINGVISTIC
1. Precizări preliminare ♦ 2. Calcuri lexicale ♦2.1. Calcuri lexicale de structură morfematică ♦ 2.1.1. Calcuri la derivate cu prefixe ♦ 2.1.2. Calcuri la derivate cu sufixe ♦ 2.1.3. Calcuri la derivate parasintetice ♦ 2.1.4. Calcuri la derivate regresive
♦	2.1.5. Calcuri la substantive compuse ♦ 2.1.6. Calcuri la adjective compuse
♦	2.1.7. Calcuri la pronume compuse ♦ 2.1.8. Calcuri la verbe compuse ♦ 2.1.9. Calcuri la compuse parasintetice ♦ 2.1.10. Compuse calchiate, fără unitate morfologică sau sintactică ♦ 2.1.11. Traduceri ale unor compuse străine ♦ 2.2. Calcuri lexicale de structură semantică ♦ 3. Calcuri gramaticale ♦3.1. Calcuri morfologice ♦ 3.2. Calcuri sintactice ♦ 4. Calcuri frazeologice ♦ 4.1. Structuri nominale ♦ 4.2. Structuri adjectivale ♦ 4.3. Structuri verbale ♦ 4.4. Structuri adverbiale ♦ 4.5. Structuri prepoziţionale ♦ 4.6. Structuri interjecţionale ♦ 5. Calcuri lexico-frazeologice
♦	5.1. Calc frazeologic + calc lexical de structură morfematică ♦ 5.1.1. Structuri nominale ♦ 5.1.2. Structuri adjectivale ♦ 5.1.3. Structuri verbale ♦ 5.1.4. Structuri adverbiale ♦ 5.2. Calc frazeologic + calc lexical de structură semantică ♦ 5.2.1. Structuri nominale ♦ 5.2.2. Structuri verbale ♦ 5.3. Calc frazeologic + calc de structură morfematică + calc de structură semantică ♦ 5.3.1. Structuri verbale ♦ 6. Calcuri lexico-gramaticale ♦6.1. Calc lexical de structură morfematică + schimbarea valorii gramaticale ♦ 6.2. Calc lexical de structură semantică + schimbarea valorii gramaticale
♦	7. Calcuri frazeologico-gramaticale ♦ 8. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale.
II.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE TRADUCEREA TOTALĂ SAU PARŢIALĂ A ELEMENTELOR CARE INTRĂ ÎN ALCĂTUIREA MODELULUI
1. Calcuri lexicale de structură morfematică totale ♦ 1.1. Derivate cu prefixe ♦ 1.2. Derivate cu sufixe ♦ 1.3. Derivate parasintetice ♦ 1.4. Derivate regresive ♦ 1.5. Compuse
♦	1.6. Compuse parasintetice ♦ 2. Calcuri lexicale de structură morfematică parţiale
♦	2.1. Derivate cu prefix(e) împrumutat(e) şi cuvântul-bază calchiat ♦2.2. Derivate cu prefixul calchiat şi cuvântul-bază împrumutat ♦ 2.3. Derivate cu sufixul împrumutat şi cuvântul-bază tradus ♦ 2.4. Derivate parasintetice ♦ 2.5. Compuse din cuvinte întregi
♦	2.6. Compuse care conţin elemente de compunere împrumutate ♦ 3. Calcuri frazeologice totale ♦3.1. Structuri nominale ♦ 3.2. Structuri adjectivale ♦3.3. Structuri verbale
♦	3.4. Structuri adverbiale ♦ 3.5. Structuri prepoziţionale ♦ 3.6. Structuri interjecţionale
♦	4. Calcuri frazeologice parţiale ♦4.1. Structuri nominale ♦ 4.2. Structuri adjectivale
♦	4.3. Structuri verbale ♦ 4.4. Structuri adverbiale ♦ 5. Calcuri lexico-frazeologice totale ♦ 5.1. Structuri nominale ♦ 5.2. Structuri adjectivale ♦ 5.3. Structuri verbale
♦	5.4. Structuri adverbiale ♦ 6. Calcuri lexico-frazeologice parţiale ♦6.1. Structuri verbale
♦	6.2. Structuri nominale ♦ 7. Calcuri lexico-gramaticale totale ♦ 8. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale totale ♦ 9. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale parţiale.
III.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE GRADUL DE FIDELITATE A COPIEI FAŢĂ DE MODEL
1. Calcuri lexicale de structură morfematică perfecte ♦ 2. Calcuri lexicale de structură morfematică imperfecte ♦2.1. Calcuri lexicale de structură morfematică aproximative
♦ 3. Calcuri frazeologice perfecte ♦ 4. Calcuri frazeologice imperfecte ♦ 4.1. Calcuri frazeologice aproximative ♦ 5. Calcuri lexico-frazeologice perfecte ♦ 6. Calcuri lexico-frazeologice imperfecte ♦ 7. Calcuri lexico-gramaticale perfecte ♦ 8. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale perfecte ♦ 9. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale imperfecte.
IV.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE CRITERIUL ETIMOLOGIC
1. Calcuri lexicale de structură morfematică cu etimologie multiplă ♦ 2. Calcuri lexicale de structură semantică cu etimologie multiplă ♦ 3. Calcuri frazeologice cu etimologie multiplă ♦ 4. Modele calchiate în mai multe variante.
I. CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE CRITERIUL LINGVISTIC
1. PRECIZĂRI PRELIMINARE
Stilul beletristic este ilustrat de scrieri cu cea mai largă circulaţie, de unde rezultă influenţa net superioară a acestora, comparativ cu alte texte, în perioada de început a limbii române literare modeme.
în secolul al XlX-lea, mai ales, încep să se traducă intens texte literar-artistice, care aparţin, îndeosebi, limbilor latino-romanice. Numărul prea mare al unor scrieri provenind din literatura altor popoare l-a determinat pe Mihail Kogălniceanu să afirme, în numărul introductiv al „Daciei literare”, apărut în 1840, că traducerile nu fac literatura unui popor. Direcţiile programatice, fixate de marele prepaşoptist, sunt urmate de scriitorii epocii, astfel încât începe să se scrie şi la noi literatură originală. Mulţi dintre cei care o alcătuiesc sunt aceia care au dat haină românească unor opere străine. Astfel, era inevitabil ca unele creaţii lexicale, apărute prin imitarea unor modele străine, reperabile în textele traduse, să pătrundă şi în scrierile de autor. în felul acesta, calcurile care caracterizează limba textelor traduse pătrund şi în scrierile originale, unde se explică, mai ales, prin grija traducătorilor faţă de receptorul cu o cultură medie. Acesta trebuia să întâlnească în textul avut în faţă o limbă cu termeni transparenţi, pe care să-i poată uşor decoda. De aici rezultă o caracteristică esenţială a scrierilor care aparţin stilului beletristic, anume accesibilitatea. Prin urmare, calcurile apărute în aceste scrieri sunt mai ales acelea care fuseseră acceptate în limba epocii, având astfel o anumită notorietate.
O cercetare a limbii textelor din această perioadă este, în consecinţă, pe cât de utilă, pe atât de interesantă. Se poate urmări astfel evoluţia limbii române literare la nivel lexical, frazeologic sau gramatical. Tocmai de aceea textele pe care le-am ales pentru extragerea materialului lingvistic aparţin, în special, veacului al XDC-lea, epocă în care calcul cunoaşte o evoluţie ascendentă, urmând ca, spre sfârşitul acestei perioade şi pe parcursul secolului următor, procedeul să fie în regres, fără să dispară însă. Pentru a evidenţia acest fapt au fost parcurse şi scrieri beletristice din secolul al XX-lea.
Exemplele prezentate şi analizate în paginile următoare sunt însoţite de citate, pentru care, între paranteze rotunde, s-au menţionat: scriitorul, opera, pagina. Pentru a nu încărca excesiv expunerea, am considerat ca fiind suficientă consemnarea a două sau trei contexte pentru fiecare formă calchiată discutată. Pentru alte atestări ne-am rezumat la a da trimiterile necesare, fără citate.
Ordinea în care vor fi prezentate exemplele a fost impusă de tipul de calc căruia îi aparţine fiecare. Am acordat întâietate criteriului lingvistic de clasificare a calcului. Abia după enumerarea formaţiilor care ţin de ultimul tip de calc, stabilit potrivit acestui criteriu, vom trece la ordonarea tuturor formelor calchiate înregistrate, după celelalte criterii care, aşa cum s-a văzut mai sus, se subordonează criteriului lingvistic.
141
2. CALCURI LEXICALE
2.1.	CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ
2.1.1.	Calcuri la derivate cu prefixe1
prefixul a-
afacere, după fr. ajfaire\ „Fiecare, potrivit cu mijloacele, cu obârşia ori cu afacerile lui trece ca fulgerul pe pavajul grunzuros ori păşeşte grav” (Russo, P, 347); „afacerile în care nu aproba deloc pe guvern” (Vlahuţă, S II, 35); Afacerea ajunge la Constantinopol” (Ghica, O I, 117);
aparţine, după fr. appartenir: „Ei nu pot aparţinea cercurilor în care te mişti tu” (Eminescu, P II, 307); „se credeau umiliţi d-a aparţine unei naţionalităţi necunoscute în lumea europeană” (Ghica, O 1,122); vezi şi Acterian, J, 48;
apreţui „a aprecia”, după lat. appretiare, fr. apprecier: „d-ta eşti un om care apreţuieşti talentele” (Bolintineanu, ME, 170); „la Cernăuţi teatrul român este apreţuit” (Alecsandri, S, 151); „el apreţuise deja odată prin propria experienţă, caracterul nedecis şi egoistic al austriacilor” (Hasdeu, P, 213);
atrage, după fr. attirer: „farmecul codrului, care îl atrage pe român (Russo, P, 261); „este ceva care trebuie să te atragă” (Bolintineanu, ME, 192); „fu atras de sunetul cel nazal şi ascuţit al unei voci” (Filimon, C, 45); „ar atrage un oarecare interes de milă” (Odobescu, P, 159); „Subtilităţi metafizice îi atrăgeau” (Eminescu, P II, 283).
prefixul ab- (abs-)
absorbi, românizare a lat. absorbere, fr. absorber, după sorbi: „egoismul pasionat ia locul sentimentelor altruiste sau [...] le absoarbe în propria-i substanţă” (Ibrăileanu, A, 90);
abstrage, după fr. abstraire, lat. abstraho, -ere2: ,^4bstrăgănd de la dorinţa acestei reamintiri, fiecare-şi are dorinţa împlinită” (Eminescu, P II, 503); vezi şi Călinescu, Bl, 17;
abţine (a se ~), după lat. abstinere, fr. (s') abstenir3: „ea se abţinu” (Bolliac, O II, 72); „Iată de ce noi ne-am abţinut până acum şi ne vom abţine şi de aci înainte de a oferi lectorilor noştri itinerariul Domnitorului” (Hasdeu, P, 352);
1	Pentru detalii privind prefixele, ca şi pentru variantele sau omonimele acestora, indicate prin cifre ori de câte ori a fost cazul, vezi FCLR, II.
2	Cristina Gherman şi Finuţa Hasan precizează că este vorba despre un calc după franceză sau după latină (vezi FCLR, II, 44).
3	Cf. MDA, s.v. abţine, unde etimonul este considerat a fi fr. (s ’)abtenir, cuvânt inexistent în franceză. Alte surse lexicografice invocă exclusiv fie un împrumut din latină (DA), fie din franceză (DEX2); cf. DN3, s.v. abţine, unde se acceptă o etimologie multiplă. Ceea ce este comun tuturor acestor lucrări este faptul că termenul discutat este considerat a fi rezultatul unei adaptări a modelului invocat după rom. ţine.
142
prefixul ante- (anti-)
anticameră, cu varianta antecamera\ după ff. antichambre5: „Regele l-a făcut s-aştepte mai mult de o jumătate de oră în anticameră” (Caragiale, O II, 76); mesele erau servite în antecamera dormitorului Lenorei” (Papadat-Bengescu, D, 310); „«Amicii săi politici» veneau în anticamera sa” (Călinescu, Bl, 109); „Se pare că scările, beciurile, anticamerele şi podul acestei nepreţuite instituţii sânt pline de tot felul de invenţii geniale” (Eftimiu, N, 62); „se oprea în anticamere” (Cărtărescu, O, 16);
prefixul circum- (circon-)
circonscrie, după lat. circonscribere, fr. circonscrire: „în caz de a nu putea să conjure răul, să caute cel puţin a-1 atenua, a-1 circonscrie şi a-i scurta durata” (Ghica, OI, 302);
circumveciri5 „înconjurător”, după fr. circumvoisin, -e\ e posibil ca acest cuvânt să fi fost creat chiar de către Bălcescu, la care apare atestat şi care, pentru a fi înţeles, îi explică într-o notă de subsol sensul: „o bibliotecă istorică cuprinzătoare de autorii cei mai însemnaţi, vechi şi moderni, greci şi latini, precum şi de istoricii ţărilor circumvecine, unguri, poloni, nemţi şi turci etc.” (Bălcescu, S, 26);
prefixul con- (cont-)
combate, românizare a fr. combattre după bate: „în unire cu închinătoriul lui Mohamed să combat pe comunul nostru inimic” (Asachi O I, 593); „Combătu cu succes pe Matiaş Corvinul (Russo, P, 258); „combătu abuzurile amploiaţilor” (Filimon, C, 135); „Cu ce-1 combaţi?” (Eminescu, PII, 500); vezi şi Ghica, O I, 175;
comesean, conmesean după fr. commensal, -e, -aux: „marchizul Bianchi muri de apoplexie în mijlocul păharelor şi a conmesenilor săi” (Eminescu, P II, 344); „regăsi un comesean de altă dată al Hallipilor” (Papadat-Bengescu, FD, 24); „înveselise conmesenii ~ chiar şi pe Walter” (Papadat-Bengescu, D, 338); „Comesenii se întoarseră unii spre alţii” (Călinescu, Bl, 99); „aveam pentru unul dintre comeseni nu numai o admiraţie extraordinară, dar şi amintiri frumoase din vremea războiului” (Camil Petrescu, P P, 7);
compătimi, după ff. compatir: „părea că compătimesc cu mine” (Bolintineanu, ME, 116); derivate: compătimire: „compătimirea mea pentru dânşii” (Kogălniceanu, O I, 70); „simtiment de compătimire” (Bălcescu, S, 57); vezi şi Odobescu, O I, 82; compătimitor: „Patriotule, arată suflet compătimitori” (Asachi O I, 43);
complăngere, după fr. complainte: „voi să mă îmbăt de juneţea ta, [...] de complângerile tale” (Bolintineanu, ME, 261);
4	Varianta se justifică printr-o „corectare”, apărută ca urmare a analizei semantice a derivatului. în legătură cu acest aspect, vezi FCLR, II, 49.
5	DA şi MDA explică termenul exclusiv prin it. anticamera, situaţie în care nu se poate vorbi decât despre împrumut. în DEX2, după etimonul italian, este invocat şi fr. antichambre, cu menţiunea „cf.”, explicaţie întâlnită şi în FCLR, II, 49, unde însă influenţa fr. apare ca sigură. O dovadă că anticameră se explică şi prin franceză este existenţa variantei antişambră. După ce cuvântul a fost împrumutat sub această formă, s-a renunţat la antişambră în favoarea lui anticameră.
6	Cuvântul nu apare înregistrat în DA, DEX2, DN3, NDN.
143
complăcea (a se ~), după fr. complaire: „Dacă ţii mult la aplaude, fii mai mediocru, ca să-ţi putem complace” (Boliiac, O II, 26); vezi şi Eftimiu, N, 153; Cezar Petrescu, PG, 49; Călinescu, Bl, 11;
compune, românizare a lat. componere, fr. composer, după pune: El era compus de Bujor şi de doi boieri din cele mai întâie familii (Russo, P, 262); „Repertoriul lor se compunea din cele mai frumoase producţiuni dramatice” (Filimon, C, 132);
compunere < compune sau format după fr. composiiion: „compunerile lor, fiind efectul impresiilor improvizate, nu s-au putut păstra în scris” (Asachi O I, 4);
conchide, românizare a lat. concludere, it. concludere, după închide: „Să conchidem dar toţi câţi sântem bogaţi sau săraci” (Bălcescu, S, 114); „Şi-n definitiv, nici nu prea-mi place mie politica, cariera mea e literatura, conchidea el, răsucindu-şi mustaţa” (Vlahuţă, S II, 35); vezi şi Agârbiceanu, D, 236;
concreşte, după lat. concrescere: „ar fi concrescut organismele lor ca doi trunchi de copaci” (Eminescu, P II, 480);
concurge, românizare a lat. concurro, -ere, după curge', nu excludem nici influenţa fr. concourir şi a it. concorrere1, adaptate, de asemenea, după curge: „Un alt fapt concurge a proba geniul administrativ al lui Ioan-Vodă”;
confrate, după fr. confrere%: „contrar obiceiului confraţilor lui din alte ţări” (Russo, P, 347); „durerea de confrate, întâmpinul cruzimei / E misia prescrisă Creştinului-Poet” (Bolliac, O I, 83); „urmat de noul său confrate în ciocoism, sui mai întâi scara cea mare a casei” (Filimon, C,. 17); „Mă uitai la confraţii mei” (Heliade, O IU, 359); „mai prudent decât confratele său din Moldova” (Ghica, OI, 169); „tactica de castă a confraţilor săi” (Hasdeu, P, 336); vezi şi Caragiale, OII, 45;
confruntaţiune, românizare a fr. confrontation, după frunte: „mărturii contimpurane, adesea oculare, limpezite prin confruntaţiuni şi prin analize” (Hasdeu, P, 198);
conglăsuire < conglăsui, după germ. iibereinstimmen; cf. rus. coznocumt: „mai niciodată inima ei nu este în conglăsuire cu vroinţa părinţilor” (Kogălniceanu, O I, 54); „Dar propunerea pentru ponei se priimeşte în conglăsuire” (Negruzzi, P, 57); „Toate proiectele seamănă unele cu altele în principiuri şi toate sâmt într-o conglăsuire” (Russo, P, 146);
conlucra, după fr. collaborer: „sânt chemaţi a conlucra cătră înfiinţarea unei literaturi române” (Asachi O I, 4); „interesul, nevoia şi sila conlucrară la aceasta” (Bălcescu, S, 94); „publicul este chemat de măria-sa a conlucra cu ştiinţa şi opinia” (Russo, P, 192); „progres la care au conlucrat toţi oamenii” (Ghica, O III, 452);
conlucrare < conlucra sau direct după fr. collaboration: „cheamă la conlucrare pe toţi compatrioţii” (Russo, P, 192); 7 8
7	Vezi DA, DEX2, MDA şi DNj s.v. concurge. Dacă în DA şi DEX, se precizează că este vorba despre o adaptare a unui neologism împrumutat din latină după rom. curge, în MDA este trecut numai etimonul latinesc, fără vreo explicaţie suplimentară. în schimb, DN3 invocă adaptarea unui model francez şi italian.
8	Cf. DN} care, pe lângă modelul francez, indică şi o sursă italiană, respectiv it. confrate. Cum acesta reprezintă pentru italiana contemporană un arhaism, este greu de acceptat un model multiplu.
144
consânge, variantă a lui consângean9, după lat. consanguineus, -a, -um sau fr. consanguin10: „după codicele civil al lui Cuza se pot căsători şi consângie, ce biserica nu-i poate cununa” (Heliade, O III, 331);
consemn, după fr. consigne, it. consegna: „retrăgându-le de pe piaţă [...] într-un consemn tacit cu ceilalţi negustori” (Călinescu, Bl, 82);
consemna, după fr. consigner, it. consegnare11 12 *: „Mă voi mărgini a consemna, în liniamentele lor generale, unele din faptele sale cele mai importante” (Caragiale, O II, 112); vezi şi Eftimiu, N, 187;
consfinţi, după fr. consacrer: „al tău nume, nemurirei consfinţit” (Asachi O I, 13); vezi şi M. Caragiale, C, 68; cf. împrumutul consacra, întâlnit într-o poezie scrisă de Asachi 13 ani mai târziu: „Consacra bunul părinte a lui zile mai senine” (Asachi OI, 48);
consimţi, după fr. consentir: „nu voi să consimţ” (Bolintineanu, ME, 139); „putea să ne facă mult bine dacă ar stărui pe lângă Poartă să consimtă la cele patru punturi cerute de divanurile ad-hoc” (Ghica, OI, 304);
constrânge, fr. contraindre\ cf. lat. constringeren: „cu toţi sântem constrânşi a plânge soarta patriei” (Asachi O I, 597); „se revărsa ca un torent ce, constrâns în sânul stâncilor, află până la sfârşit o ieşire” (Bolintineanu, ME, 202); „Râul îi constrânge-, umbra ce s-a-ntins / îndoieşte spaima; focul lor s-a stins” (Bolintineanu, L, 68); „constrânseră guvernul, prin consulatul Rusiei şi Franţei, a mă da în judicată criminală” (Heliade, O III, 82); vezi şi Acterian, J, 49;
consuna, românizare a fr. consoner, după suna: „Se degajă o atmosferă de preţiozitate şi prostie care nu consună cu adevăratul meu caracter” (Acterian, J, 10);
conşcolar, după fr. condisciple, germ. Mitschiiler sau lat. condiscipulusu: „Mi-a fost conşcoler" (Bolintineanu, ME, 54); „poftit fiind la o vânătoare de amicul şi conşcolarul meu Faugeroux” (Ghica, OI, 210);
contopi (a se ~), după fr. confondre, germ. zusammenschmelzen: „fremăta toată de dorinţa de a-1 mângâia, de a-1 îmbrăţişa, de a se contopi cu fiinţa lui” (Agârbiceanu, D, 239); derivat: contopire: „avu senzaţia că au pornit alături, la un drum lung, cu un început de contopire” (Tudoran, F.R., 68);
contrage, românizare a lat. contrahere, după trage (continuatorul lat. trahere): „inima lui se contrase cu violenţă” (Eminescu, P II, 306);
conţine „a stăpâni, a domina”, după fr. contenir, lat. contenire: „ceruse o corabie de război ca să poată părăsi insula, nemaiputând să confie pe administraţii săi” (Ghica, OI, 303);
convieţui, după lat. convivere, germ. zusammenleben: „aproape concepu posibilitatea de a convieţui în câmpul arhitecturii împreună cu Ioanide” (Călinescu,
9	Vezi mai jos, derivatele parasintetice.
10	DA, s.v. consângean.
11	Vezi DN3, s.v. consemna; cf. DEX2, unde, la baza acestui calc, este considerat a sta exclusiv un model francez; cf. şi MDA unde se afirmă că este vorba despre un derivat specific românesc din con-+ semna.
12	DEX2, s.v. constrânge.
12 DA, s.v. conşcolar.
145
Bl, 111); derivate: convieţuire: „agravarea condiţiilor morale de convieţuire” (Lovinescu, M, 11);
convinge, românizare a lat. convincere, după învinge, continuatorul lat. vincere, identificat în structura derivatului: „în mai puţin de cinci ani vom avea ocazia să ne convingem, şi iată cuvintele principale” (Bălcescu, S, 123);
convorbi, după germ. unterreden, cf. şi lat. colloquorl4: „am început să convorbim despre vreme” (Caragiale, OII, 233);
convorbire < convorbi sau calchiat după germ. Unterredung: „cocoane bătrâne a cărora convorbire era plăcută” (Bolliac, O II, 65); „convorbirea noastră să curmă” (Bolintineanu, ME, 29); „Ea intră în convorbire” (Bolintineanu, ME, 133);
prefixul contra-
contraface, după fr. contrefaire: „să-şi poată da o socoteală despre personajul pre care-1 contraface” (Bolliac, O II, 69);
contrasemna, după fr. contresigner: „Doamna Gert primise deci o solicitare imperativă, care, fiind contrasemnată de Hilda, fusese aprobată” (Papadat-Bengescu, D, 341);
contrazice, după fr. contredire: „Vezi proclamaţiile în care guvemu se contrazice singur” (Bălcescu, S, 147); „Şi ceea ce-1 jena mai mult era că această lume contrazicea în curentul ei curentului aceluia pe care el şi-l pusese ca ţinta istoriei omeneşti” (Eminescu, PII, 537);
contrazicere, după ff. contradiction, lat. contradictio, sau derivat intern de la contrazice'. „Dar contrazicerea dintre cele două cuvinte din fraza ei scurtă rămâne totuşi” (Ibrăileanu, A, 47);
prefixul de-3 5
decădea, cf. fr. dechoir, it. decădere: „au decăzut şi au devenit târâtoare şi coruptive” (Bolliac, O II, 51); vezi şi Preda, I, 97; decădere < decădea: „ce cumplită decădereV (Holban, 0,11,180);
decurge, după fr. decouler: „totul decurgea ireproşabil” (Călinescu, Bl, 636); deda (a se ~), românizare a lat. dedere, după da: „Voiam să intru în chioşc (pavilion) spre a mă deda meditaţiilor mele” (Bolintineanu, ME, 16); „neexperienţa amatorilor ce se dedau la arta dramatică” (Alecsandri, S, 150);
deduce: termenul este explicat în DEX2 şi MDA prin împrumut din lat. deducere, cu deosebirea că, în ceea ce priveşte sensul („a deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul”), DEX2 îl compară cu fr. deduire; DN3 spune că e vorba despre împrumut din latină, adăugând, cu menţiunea „cf.”, etimonul francez, fără a invoca aspectul semantic. în ceea ce ne priveşte, considerăm că influenţa franceză nu poate fi contestată, astfel încât putem vorbi despre o românizare a fr. deduire, după rom. duce, care este, în acelaşi timp, un calc; „lesne deducem următoarele trei puncturi principale” (Hasdeu, P, 227);
dejuca, după fr. dejouer16: „oştire atât de dejucată în generoasele sale speranţe” (Heliade, O III, 317);
14	FCLR, II, 70.
15	Aici şi în continuare, indicele ataşat prefixului marchează omonimia. Vezi supra, nota 1.
16	Cf. DEX2, unde nu se indică un model străin.
146
demers, după fr. demarche: „Aim6e decisese că va face ea primele demersuri" (Papadat-Bengescu, D, 341); „Acela a făcut până acum, în mai multe rânduri, demersuri să fie mutat din oraş” (Agârbiceanu, D, 224); „Vă fac deci următoarea propunere: dumneavoastră îmi veţi comunica imediat rezultatul demersului dumneavoastră, ca să-l pot telefona” (Camil Petrescu, ST, 16);
denumi, după fr. denommer: „stil pe care l-au denumit, în ţările occidentale, cu porecla comică de stilul perucelor” (Odobescu, P, 120);
depieri, după it. deperire „a se istovi, a slăbi”: „Se observă că ea depierea pe fiece zi” (Bolintineanu, ME, 317);
deplânge, după fr. deplorer: „se desprinde, spre a-şi deplânge răstriştea, gingaşa lui Francesca” (Odobescu, P, 28); „Nu putem decât să deplângem moartea prematură a unui tânăr care, pe lângă un caracter solid şi demn de toată încrederea, mai avea un spirit fin de observaţie” (Eminescu, PII, 506);
depune, românizare a lat. deponere', cf. şi ff. deposer1 \ 1. „a lăsa un obiect din mână, punându-1 undeva”: „Şi în mâna mea depus-ai schiptrul şi a sa putere” (Asacfii O I, 43); „Caterina se duse să-şi - depuie lucrul în camera sa” (Bolintineanu, ME, 188); 2. „a (se) pune, a (se) aşeza”: ,J)epune tu speranţa în omul suspinând” (Bolliac, O I, 85); „Ţărâna-i se depune în urna veciniciei” (Bolliac, O I, 117); „a aşeza în mod delicat”: „Şi deodată cu vorba se apropie de bătrân şi depuse pe mâna lui un sărutat inocent” (Filimon, C, 22); ,^4m depus şi eu sărutarea mea pe acel crin” (Eminescu, P II, 381). 3. „a dărui”: „Astfel dar toaleta ei din toate zilele se compunea dintr-un şir de torture la care ea se supunea cu cea mai mare resignaţiune, numai ca să-şi conserve acea frumuseţe care făcea pe postelnicul să depuie la picioarele ei toate jafurile câte le storcea din biata ţară” (Filimon, C, 49); 4. „a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituţie bancară)” „fără să depuie niciun capital” (Heliade, O III, 397);
derâdere, după fr. derision: „Ionel Florinei, în derâderea numelui şi pronumelui gingaş diminutive, ajungea în înălţime cu creştetul în tavan” (Cezar Petrescu, PG, 62);
descrie, românizare a fr. decrire (< lat. describere, modificat după ecrirels), după rom. scrie: „asta ni descrie «Foaia sătească»” (Asachi O I, 560); „un pasaj de la Miron Costin care descrie răscoala norodului asupra grecilor” (Bălcescu, S, 37); „alte păcate mortale pe care ne oprim a le descrie” (Filimon, C, 8); „nu este în stare să descrie simţimentele noastre” (Bolintineanu, ME, 47); vezi şi Eminescu, PII, 300;
desemn „desen”, românizare a fr. dessin, derivat de la verbul dessiner (cu originea în lat. des ignare, it. disegnare'9), după semn, provenit din lat. signum 17 18 19
17	Cf. DEX2, unde verbul este explicat formal prin lat. deponere şi semantic prin fr. deposer. în opinia noastră nu poate fi vorba aici despre calc semantic, întrucât verbul francez nu are în comun cu rom. depune sensul moştenit de acesta din urmă din latină. Astfel, lat. deponere a fost mai întâi moştenit în română şi a devenit a dăpune (folosit şi astăzi în limba populară cu referire la o oaie sau la o vacă, despre care se spune că „stă să fete”; vezi CADE, s.v. depune (dăpune). Ulterior, acelaşi verb a fost şi împrumutat din latină şi poate chiar din franceză. Cei care l-au luat din această limbă i-au recunoscut originea latină şi i-au modificat forma în mod conştient, astfel ajungându-se la depune. Vezi şi cele spuse de Magdalena Popescu-Marin în FCLR, II, p. 83, care precizează că între termenul moştenit şi cel explicabil prin franceză (împrumutat, în viziunea autoarei) este o relaţie de omonimie.
18	ROBERT, s. v. decrire.
19	LEXIS, s.v. dessiner; cf. ROBERT, unde dessin este considerat un calc după it. disegno.
147
(de la care a fost derivat designare): „Caută încă; află desemnurf’ (Bolintineanu, ME, 150); „desemne de documente” (Bălcescu, S, 30); „Pe lângă tabelurile lui cu uleiu cari sânt în genere mici, el a făcut multe desemne” (Odobescu, P, 75, nota 2); „glumeţul său frate, i-a trimis un desemn reprezentând doi morcovi degeneraţi” (Ghica, OI, 198); vezi şi Eminescu, PII, 320; vezi şi Vlahuţă, S II, 172;
desemnai „a indica”, românizare a fr. designer, lat. designare, după semn: „Se înţeleg de minune, zise Tudorina vecinului său George, desemnând pe Şer şi pe domnişora Sereasca” (Bolintineanu, ME, 143); vezi şi Papadat-Bengescu, FD, 7;
desemnaj „a desena”, românizare a fr. dessiner (provenit, la rândul său, din lat. designare, it. disegnare20 21), în structura căruia a fost identificat lat. signum > rom. semn: „luă creionul şi desemnă pe părete o portocală” (Eminescu, P II, 322); „pânză pe care era desemnat Apollon” (Filimon, C, 149);
deţine, după fr. detenir: „grangurii politici şi rubedeniile lor deţineau câte trei-patru posturi” (Agârbiceanu, D, 209);
prefixul des- (dez-, de-i)
depreţia, românizare a fr. deprecier după preţ: „La vatra lucrătorului ostenit şi supărat, ambiţiosul caută a depreţia şi a înnegri pe acei cari s-au ridicat prin muncă şi prin talent” (Ghica, OI, 241);
descifra, după fr. dechiffrer: „fără să poată descifra măcar datele cele vechi” (Bolliac, O II, 58); „Era cu neputinţă ca Dinu să vorbească deschis, pe faţă, [...] despre ceea ce ea însăşi se îndoia că putuse descifra printre rândurile scrisorilor lui” (Agârbiceanu, D, 232);
descompme, după fr. decomposer: „figura sa se descompusese încât nu-1 mai cunoşteai” (Ghica, O I, 214); „pentru ca cineva să fi putut surprinde extrema maliţiozitate a unui asemenea limbaj, trebuia să-l descompună mai întâi” (Hasdeu, P, 345);
desconcerta, după fr. deconcerter: „Spectatorii sânt toţi vorbiţi, conjuraţi a desconcerta pe artist” (Heliade, O III, 447); „Joij (desconcentrat)” (Hasdeu, P, 155);
descreşte, după fir. decroître: Munţii Văraticului, din stânga, creşteau în măsura în care suiam dealul, ca să descrească din nou când scobora Târgu-Neamţului (Ibrăileanu, A, 95); derivate: descreştere: „Zilnic, Lenora urmărea descreşterea luminii” (Papadat-Bengescu, D, 301); descreşterea neliniştitoare a consumului chibriturilor” (Eftimiu, N, 39);
desperanţă, după fr. desespoir: „acele braţe rotunde, goale, fragede, lăsate în jos ca şi când ar fi denunţat desperanţa” (Eminescu, PII, 377);
despopula, după lat. depopulare, cf. fr. depeupler, it. depopolare21: „La 1670, Ţara Românească era mai despopulată” (Bălcescu, S, 102); „In adevăr, am grăit din cauza frigului şcoala despopulată complet” (Caragiale, OII, 69);
desputernicit < desputernici, apărut, probabil, pentru a traduce fr. destituer, lat. destituere: „susţinând guvernul desputernicit de atunci, nu susţineam persoana cuiva, ci guvernul în abstract” (Heliade, O III, 79); nu excludem posibilitatea ca adjectivul desputernicit să se fi format prin substituţie de prefix din împuternicit-,
20	LEXIS, s.v. dessiner.
21	Vezi DEX* MDA, s.v. depopula; cf. DN3 unde depopula este comparat numai cu etimonul italian.
destinde < des- + [înjtinde, după fr. detendre: „Nu se putea destinde în front mai mult de 12 000 oameni” (Bălcescu, S, 184); „Din cunună cade coama sa cea brună, / Râură pe sânu-i ca două aripiori / Ce un corb destinde iama pe ninsori” (Bolintineanu, L, 61); „Când soarele se pleacă spre apus, când murgul serii începe a se destinde treptat peste pustii” (Odobescu, P, 28); „întinse o mână, o aduse uşurel şi lung la gură, apoi o destinse repede” (Delavrancea, N, 175);
dezbarca, după fr. debarquer: „l-am obligat să dezbarce împreună cu mine” (Ghica, OI, 307);
dezbate\, după fr. debattre\. „Profesorii părăsesc clasele ca să dezbată chestiuni ministeriale” (Bolintineanu, ME, 136); „Asemenea cestiuni nu se dezbat cu puşca în mână” (Odobescu, P, 121);
dezbate2 (a se ~) „a se zbate”, după fr. debattre2 (se): „Zoe se dezbătea In braţele mele” (Bolintineanu, ME, 80);
dezgrada, după fr. degrader, lat. degradare: „Iată cum s-a dezgradat bietul oraş!” (Negruzzi, P, 54);
dezgust, după fr. degout, it. disgusto22 23: „dezgustul ce-ţi insuflă Mesalina” (Bolintineanu, ME, 92); „Alexandru esprimă un adevărat dezgust pentru greci din cauza intrigilor” (Ghica, OI, 183); „Sub genele-i albe i se mai mişcau ochii, înecaţi în liniştea dezgustului de toate” (Vlahuţă, S II, 13);
dezgusta (a se ~), după fr. se degouter: „Ele mă dezgustă ca tot ce este minciună” (Bolintineanu, ME, 167); vezi şi Eminescu, P II, 329; „Când te-ai dezgustat de filosofie, nu mai vrei să crezi în nimic” (Rebreanu, AE, 13); derivate: dezgustător: „meschină şi dezgustătoare paradă oficială” (Caragiale, O II, 14); „aceste suflete dezmăţate şi dezgustătoare” (Vlahuţă, SII, 339);
dezice, după fr. dedire: „va înţelege şi colega dumitale, şi familia ei, că te poţi dezice de promisiunea făcută” (Agârbiceanu, D, 195);
dezminţi, după fr. dementir: „Fiţi toţi joi în gară la-nălţimea patriotismului vostru, care nu s-a dezminţit niciodată” (Caragiale, O II, 14); derivate: dezminţire: „ca să dau o mică dezminţire acelor autori sau filozofi romanţiari, cari au zis că vânătorul nu poate ama” (Odobescu, P, 115); vezi şi Cezar Petrescu, PG, 132;
dezordin(e), după fr. desordre, it. disordine22: „discredit şi dezordin, aceste sânt deviza guvernului de astăzi” (Alecsandri, S, 136); „părul în dezordine” (Eminescu, P II, 373); „a rupt rândurile şi iese în dezordine” (Caragiale, OII, 17);
prefixul dis- (diz-, di-2)
despune, variantă a lui dispune, după fr. disposer, lat. disponere24: „Perspectiva se cuprinde întru a despune toate părţile întregului aşa, încât să nu vă întimpine lacune esenţiale” (Hasdeu, P, 198);
dispărea, românizare a fr. disparaître, după părea: „faceţi să dispară după fruntea lui acele încreţituri” (Filimon, C, 203); „Acele femei, pe jumătate goale, dispăreau.” (Delavrancea, N, 167); „defectul ce avea la vorbă dispărea când pronunţa ...” (Ghica, O I, 160); vezi şi Eminescu, PII, 315;
22	Pentru originea multiplă a modelului, vezi DN3, s.v. dezgust,
23	Vezi DN3, s.v. dezordine; cf. DEX2, unde este trecut numai modelul francez; cf. şi MDA care explică termenul prin dez- + ordine, fără vreun model străin.
24	Pentru redarea prefixului neologic dis- prin dubletul mai vechi des-, vezi FCLR, II, 92.
149
displăcea, după it. dispiacere\: „regret cele ce am zis şi care au putut să vă displacă’ (Bolintineanu, ME, 157); „în cazul când v-ar displăcea cronica ce v-am servit, vina nu este a mea” (Caragiale, O II, 308);
displăcere s. < displăcea, nefiind exclusă o românizare a it. dispiacerei s., după plăcere: „Dar când, în marea displăcere a mentorului meu, am început a protesta în contra numelui de grec, [...] Coletti mă asculta din ce în ce cu mai multă atenţiune” (Ghica, OI, 201); vezi şi Ibrăileanu, A, 76;
dispune, românizare a fr. disposer, lat. disponere, după pune: „pot dispune până la un milion de baionete” (Heliade, O III, 321); „Iată, amice, elementele nesuficiente de care poate să dispuie un autor pentru interpretarea operelor sale” (Alecsandri, S, 10); vezi şi Eminescu, P II, 337;
distrage, românizare a fr. distraire, după trage: „vom avea cărţi care să ne distragă' (Bolintineanu, ME, 115); „alte preocupaţiuni l-au distras de la dorinţa ce avea de a se ocupa de această chestiune” (Ghica, O III, 418);
prefixul ex-i
expune, românizare a lat. exponere, după verbul pune: „doamna Popescu-mi expune părerile ei sănătoase în privinţa educaţiei copiilor” (Caragiale, OII, 233);
prefixul in-2 (în-j)
inconştient, inconştient, românizare a fr. inconscient, în structura cuvântului francez (la baza acestuia se află lat. consciens, derivat al lui conscire) a fost identificat lat. scire, care, moştenit în română, a dat şti: „O cream inconştient, a adoram fără să vreau” (Delavrancea, N, 168); „funcţionarea sau deşteptarea lor inconştientă denotă o stare anormală a condiţiunilor vieţei” (Ghica, O III, 406); „Cum eram de părăsit, şi de singur, şi de neînţeles în lumea aceea rea - inconştient rea şi asupritoare - aveam nevoie de toată încrederea [...] în valoarea mea personală, ca să pot merge înaint6” (Vlahuţă, S II, 270); varianta inconştient se explică prin românizarea prefixului negativ in-, după prefixul în-], moştenit din latină25;
inconştienţă, românizare a fr. inconscience, după inconştient: „Ei bine, drăgălaşa mea, ţi-o spun deschis: eşti de o fermecătoare inconştienţă” (Acterian, J, 94);
indispune, românizare a fr. indisposer, după pune: „prezenţa copilului o indispunea” (Papadat-Bengescu, D, 360);
prefixul inter-
interpune, românizare a lat. interponere, fr. interposer după pune: „Aş putea spune: mulţumesc. Cu condiţia să nu se interpună ceva” (Acterian, J, 36); „prin sistemul comanditei, al asociaţiei sau al rudelor interpuse, Manigomian mai avea magazine la [...]” (Călinescu, Bl, 81); aceleaşi modele au fost calchiate şi în forma întrepune;
25	în privinţa vechimii, Marina Rădulescu (FCLR, II, 126) consideră că formaţiile în care apar variantele învechite ale acestui prefix, respectiv în_2 şi îrn-2, sunt de dată mai recentă decât cele care cuprind formele neologice ale prefixului. Autoarea menţionată ajunge la concluzia că „prefixul a fost împrumutat cu formele sale din limba contemporană, iar formaţiile cu în-2, îm-2 reprezintă adaptări etimologizante ulterioare” (ibidem).
150
interzice, după lat. interdico, -ere\ cf. fr. interdire, germ. untersagen26 27 28: „îi interziceam cu înverşunare aceste apucături” (Camil Petrescu, P P, 15);
prefixul intro- (întro-)
introduce, după fr. introduire-, cf. şi lat. introducere21-, „va compune bucăţi originale, în care va introduce moravurile şi tipurile locale” (Alecsandri, S, 11); „ca să introducă confuziunea spiritelor” (Filimon, C, 135); „obiceiul introdus la noi” (Maiorescu, C I, 145); „al cărei cult atât de stricăcios 1 -ai introdus la noi” (Eminescu, P II, 511); „Ei se introduceau ziua şi noaptea prin locuinţele oamenilor şi puneau mâna pe ce găseau” (Ghica, O I, 141); cf. varianta introduce, cu românizarea prefixului: „eram introdus ca călugăr în odaia răposatului coconu Tache, tatăl dumitale” (Ghica, O I, 130); „compatrioţii noştri de peste Carpaţi introduc pe toate zilele în limba română o denaturare a spiritului propriu naţional” (Maiorescu, C I, 83);
prefixele în-x (im-, n-), in-\
impune „a insufla respect”, românizare a ff. imposer, lat. imponere2i, după pune: „Oamenii au dreptul de a-şi impune unii altora decât un singur lucru, «Justiţia»” (Ghica, O I, 239); „Ea începu să râdă, căci văzu pe-un bătrân mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase pentru a impune trecătorilor” (Eminescu, P II, 324); impune este comparat în DN3 cu ff. imposer şi lat. imponere, adaptate după rom. pune-, DEX2 consideră că este vorba despre un împrumut din latină, a cărui formă a fost influenţată de pune şi cu sensuri după fr. imposer. Franceza putea să influenţeze însă şi din punct de vedere formal apariţia lui impune, astfel încât trebuie să acceptăm un model multiplu. Am întâlnit şi varianta impune, în care fenomenul românizării a afectat ătât rădăcina, cât şi prefixul: „favoriţii miniştrilor impunând încrederea în guvern cu reteveiul” (Ghica, O I, 194);
înamora (a se ~), după fr. 5 ’enamourer apare la Filimon construit frecvent cu prepoziţia cu: „El făcu cunoştinţă cu acea volubilă şi capriţioasă principesă prin mijlocul unei dame a ei de onoare, cu care se înamorase numai pentru împlinirea acestui scop” (Filimon, C, 19); „Acest june se înamorase cu o cucoană de cele mari” (Filimon, C, 35); Alţi scriitori construiesc verbul cu prepoziţia de: „Zic unii că acei ce se înamoară la prima vedere de o femeie nu sânt înamoraţi în adevăr” (Bolintineanu, ME, 160); „toate damele cele mari erau înamorate de dânsul” (Ghica, O I, 289); (Ibrăileanu, A, 58);
înamorat, după fr. enamoure, -e ori enamoure, -e, nefiind exclusă o provenienţă internă, din participiul verbului înamora: „întreabă munteanul înamorat cu aerul său imperial” (Bolliac, O II, 12); „o carte scrisă cu litere cabalistice, pe care înamoraţii, în vanitatea şi egoismul lor, cred că o citesc şi o înţeleg” (Filimon, C, 36); „umărul acelui tânăr femeişte-frumos, timid şi înamorat în sine” (Eminescu, P II, 327);
26	Vezi Elena Carabulea, Prefixele inter-, între-, în SMFC III, Bucureşti, 36.
27FCLR, II, 130.
28 Cf. DEX2, unde forma este explicată prin lat. imponere, refăcut după pune, iar sensurile prin fr. imposer; cf. şi FCLR, II, 141, unde se invocă numai modelul francez, fără alte precizări.
151
încadra, după fr. encadrer: „codana cu ochii de şoim pe care n-am văzut-o niciodată încadrată în versurile dumneavoastră” (Bolliac, O II, 14);
încânta, după fr. enchanter: „Şi astăzi încântă auzul nostru” (Asachi O I, 4); „Atunci, cu-ncredinţare, ştiu c-aş brodi-o bine: / E tânără, - încântă - schimbarea e în sine, - / Ce alt să fie, aş zice, decât Amor?” (Bolliac, O I, 99); „mă întrebă dacă ghirlandele vreodată m-au încântat” (Bolintineanu, ME, 16); „Tânărul calemgiu începu să treacă noaptea pe la ferestrele femeii ce-1 încântase” (Fiîimou, C, 36), vezi şi Eminescu, P II, 367; „Acasă îşi citeşte în fiecare zi poeziile mat sonore, articolele mai de curând şi se încântă de efectul ce au trebuit să facă asupra lumii’ (Vlahuţă, S, 37);
încântat, după ff. enchante, nefiind exclusă formarea în interiorul limbii de la încânta: Jncăntată de frumuseţea Iaşilor” (Kogălniceanu, OI, 78);
încasa, românizare a it. incassare: „Altora Marius le încasa banii pentru pariul de a doua zi în momentul când erau distraţi” (Eftimiu, N, 11); fără atest.;
încentraliza, cf. it. incentrare „a forma un centru, a se concentra”: „Sistema încentralizării ar pierde Austria” (Heliade, O III, 295);
înnăscut, -ă, după ff. inne, -e: „fiind poezia înnăscută în popor” (Asachi O I, 4); „distincţiunile ce vedem provin numai din deosebirea condiţiunilor înnăscute naturei omeneşti” (Ghica, OI, 238); vezi şi M. Caragiale, R, 27;
înscena, după it. înscenare, cf. germ. inscenieren: „atacul premeditat putuse fi înscenat” (Călinescu, Bl, 326);
înscrie (a se ~), după ff. s ‘inscrire, care se explică prin lat. inscribere; baza derivativi a acestuia (scriberej a fost moştenită în română şi a dat scrie: „Directorul mi-a dat bilet să te înscriu" (Delavrancea, N, 185); „El îşi înscrie numele pe foile candide şi parfumate” (Heliade, O III, 141);
însemn, românizare a ff. insigne, lat. insegna, după semn29: „Nu-şi schimba portul, nici nu-şi lepăda însemnele” (M. Caragiale, C, 70);
insufla, după fr. insuffler: „insuflă nemurire armonioaselor cuvinte” (Asachi O I, 26); „ai ştiut a insufla dragostea frăţească celor mai nobile fiinţi din patria noastră” (Alecsandri, S, 60); „aste locuri pe strămoşi îi insufla” (Alexandrescu, O., I, 14); cf. forma neromânizată insufla: „Simţirile ce insuflă şi primeşte un om pe pământ” (Alecsandri, S, 60);
mtipărire „impresie”, cf. lat. impressio, -onis, ff. impression: „Păturică făcu o mare mtipărire între auditori” (Filimon, C, 213); „plecă capul în jos, ca să ascunză întipărirea ce-i făcuse” (Filimon, C, 213); cf. şi împrumutul impresiune: „după ce se mai alinară dureroasele impresiuni ce lăsase în inima lui” (Filimon, C, 223);
prefixul între-
întredeschide, după fr. entrouvrir: „întredeschide uşa şi vezi” (Bolintineanu, ME, 257); „Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când” (Eminescu, PII, 370);
întreprinde, după fr. entreprendre: „de nu voi putea eu întreprinde şi termina această mare şi alegorică epopee, să o întreprinzi ei” (Heliade, O III, 217); „Nu voi întreprinde a descrie ffumuseţele doamnei D.” (Negruzzi, P, 28); „părăsi capitala **
** DEXj indica numai o sursă franceză, spre deosebire de DNj unde este trecut şi etimonul latin.
152
Moldaviei, unde întreprindea arta dramatică” (Filimon, C, 138); „întreprinsesem, pe cât ţiu minte, a căuta în cercul literelor şi al artelor, imagine vânătoreşti” (Odobescu, P, 79); „mijloacele noastre nu ne iartă a întreprinde călătorii” (Bălcescu, S, 43); vezi şi Eminescu, P II, 297; derivate: întreprindere: „acestora am încredinţat întreprinderea, pe atunci sumeaţă, a face o breşă în acea străinomanie” (Asachi OI, 480);
întrepune, după lat. interponere, fr. interposer: „puterea care se întrepune între acel care încearcă să nedreptăţească şi acel asupra căruia caută să se năpustească nedreptatea” (Ghica, O I, 223); DEX2 nu înregistrează termenul, în vreme ce MDA precizează că este vorba despre o variantă a lui interpune30, acesta fiind explicat prin împrumut din termenul latinesc amintit mai sus. Trebuie precizat că în ambele situaţii este vorba despre calchiere, totală în ceea ce priveşte verbul întrepune, şi parţială în celălalt caz;
întreru(m)pe, după fr. interrompre: „Propun [...] să cerce a întrerumpe calea ambasadei lui Ştefan” (Asachi O I, 594); „somnurile-mi întrerupte de studiul limbei tale antice” (Heliade, O III, 370); „poate că mi-aş fi păstrat pentru multă vreme plăcerea de a le gusta cu încetul, daca strofele ce întrerupea, [...] nu mi-ar fi râs cu toţi ochii lor” (Bolliac, O II, 21); „Voii a întrerumpe pe Mărioara” (Bolintineanu, ME, 16); „în loc de a-1 întrerupe din visările sale ambiţioase, să facem cunoscut lectorilor noştri pe postelnicul Andronache Tuzluc” (Filimon, C, 19); „Şi astfel am început o corespondenţă, deşi adesea întreruptă' (Ghica, OI, 126);
întresfâşiere < întresfâşia, cf. fr. entre-devorer sau fr. entretuer: „Ţara râdea, privind întresfăşierea foştilor săi apăsători” (Hasdeu, P, 206);
întretăia, după fr. entrecouper31: „Urâtul traiului Lenorei era întretăiat de mesele luate în comun cu internii sanatoriului” (Papadat-Bengescu, D, 300);
întreţesută, part. vb. întreţese, calchiat după fr. entretisser32 33 34: „e toată întreţesută cu iederă” (Eminescu, PII, 322);
întreţine, după fr. entretenir: „adorabila sa jumătate întreţine un comerciu adulteriu cu idolul Apollon” (Heliade, O III, 145); „Ce treabă mare... cel ce-o întreţine pe dânsa... un conte, mai ştiu eu!...” (Eminescu, P II, 386); vezi şi Cezar Petrescu, PG, 63;
întrevedea, după fr. entrevoir: „întrevidea în lume o altă fericire” (Bolintineanu, ME, 54); „Icoana dureroasă ce bardul întrevede" (Bolliac, OI, 101); „nu întrevăzură fundamentele istorice mai adânci” (Maiorescu, C 1, 147); „divinul Dante a întrevăzut graţioasa imagine a stolului de suflete duioase” (Odobescu, P, 28); vezi şi Cezar Petrescu, PG, 63;
întrevedere, după fr. entrevue: „o oră de întrevedere fusese destul” (Bolintineanu, ME, 136); vezi şi Eminescu, P II, 376;
întrevorbire < întrevorbi, după germ. unterreden3, redat şi prin convorbi, sau direct după germ. Unterredung: „Trei zile în urma acestei întrevorbiri, banu
30	Vezi mai sus, p. 150.
31	în MDA nu este considerat calc.
32	DEX; consideră că e un derivat românesc, independent de un model străin; cf. DA, unde se indică un model francez.
33	Cf. DLR, s.v. întrevorbi, unde sunt propuse ca modele germ. Unterredung (substantiv, cu sensul „convorbire, conversaţie”) sau fr. entretien.
34	Vezi Iorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a greşelilor, Bucureşti, 1947, p. 201.
153
C... se preîmbla prin grădina casei sale” (Filimon, C, 20), „Trecuse două luni de la întrevorbirea dintre principele Caragea şi banul C...” (Filimon, C, 30);
prefixul ne-
neaccesibil35, după fr. inaccessible, lat. inaccesibilis: „peşteră adâncă, neaccesibilă paşilor săi” (Ghica, O III, 15);
neadmisibil, după fr. inadmissible36: „Soluţiunea era neadmisibilă’ (Caragiale, 011,113);
neajuns adj. „insuficient”, după fr. insujfisant, it. insuficiente: „La simţirile-nălţate / Al meu glas e neajuns” (Iancu Văcărescu, P, 23)37;
neamic reprezintă, probabil, o adaptare a it. nemicus sau a lat. inimicus, în care prefixul in- a fost redat prin «e-; dacă termenul lat. e un derivat de la amicus înseamnă că avem un calc total şi perfect: „să atace pe neamicul comun” (Asachi O I, 594); „să-i gratifice cu titlurile obicinuite de instrumente ale neamicului şi ale străinului” (Ghica, O I, 224); de observat că termenul latinesc a fost şi împrumutat, fiind prezent la Asachi în două variante: enemic („enemic puternic”; Asachi, O I, 592); inimic, formă mult mai apropiată de etimon: „comunul nostru inimic” (Asachi O I, 593);
neatârnare, după fr. independance: „să ştie a preţui abnegaţia ce-i fac de neatârnarea mea” (Kogălniceanu, O I, 60); „una voieşte mărirea, fierea, neatârnarea naţiunei” (Bolintineanu, ME, 132); „Nu mai vrem unire noi cu ţara voastră: / Căci ea ne dărâmă neatârnarea noastră” (Bolintineanu, L, 53); vezi şi Bălcescu, S, 166; cf. împrumutul independenţă: „Capitalul nu mai poate asigura independenţa ţăranului” (Bălcescu, S, 101); „vor să răpească independinţa ţării” (Bolintineanu, ME, 133);
neatărnat, după fr. independant, -e: „idee neatârnată” (Kogălniceanu, O I, 51);
neavenit, după fr. non avenu38: „O dorea şi o socotea neavenită” (Papadat-Bengescu, D, 359);
necapabil, după fr. incapable: „Ochii săi erau uscaţi şi necapabili de-a plânge” (Eminescu, P II, 372);
necapacitate, după fr. incapacite: „acuză pe bietul bătrân de necapacitate” (Ghica, O I, 297);
necertitudine, după fr. incertitude: „se amăgea în necertitudinea întunericului” (Hasdeu, P, 346);
necompatibilă, după fr. incompatible: „o lăsau deplin pe sama subalternilor, ca necompatibilă cu rangul lor” (Eminescu, P II, 513); vezi şi Călinescu, Bl, 581;
necomplect, după fr. incomplet, -ete: „Ele sânt în multe priviri necomplecte, ca toate lucrările începătoare” (Asachi O I, 4);
neconfortabil, după fr. inconfortable39: „Capitala noastră nu era decât o imensă grămădire de case acoperite cu olane sau ţindrilă, pardosite cu cărămidă sau
35	Termen neînregistrat în DEX2, MDA.
36	Cf. DEX2 unde se consideră că derivatul a apărut independent de un model străin.
37	Vezi Rosetti, Cazacu, Onu, ILRL, 527.
38	Pentru acest model, vezi DN3 şi MDA; cf. DEX2, care dă ca model fr. avenu, fără a explica în vreun fel prezenţa prefixului negativ.
39	Cf DEX2, unde este considerat derivat independent.
154
pământ, urâte, nengrijite şi neconfortabili, aşezate pe o vastă mocirlă’5 (Caragiale, O II, 298);
neconştiinţă, după fr. inconscience: „momente de uitare, de neconştiinţă5 (Eminescu, P II, 348); acelaşi model a fost transpus şi prin inconştienţă,;
neconştiu, după it. inconscio, în care a fost recunoscută baza derivativă cu originea în lat. scio, -/re (moştenit în română în forma $ri): „Avea instinctul neconştiu a unui animal, care face tot ce-i de trebuinţă fără să ştie spre ce scop” (Eminescu, P II, 458); „li se părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconştii de plăcerile amorului, ca doi îngeri” (Eminescu, P II, 348);
neconştiut, posibilă românizare a fr. inconştient, redat mai târziu prin forma inconştient, rezultată dintr-o acţiune similară de românizare: „cu sufletul coprins de noapte îmi apropiai un scaun de cămin şi priveam neconştiut în flacăra lui albăstruie” (Eminescu, P II, 428); calcul este imperfect, întrucât nu există corespondenţă între sufixe;
necultură, după fr. inculture: „au trebuit să păşesc treptat în lucrarea mea, adică potrivit şi cu necultură limbei şi cu gustul neformat al publicului” (Alecsandri, S, 150);
nedelicateţe, după fr. indelicatesse: „Pierduse orice frână, orice conştiinţă a nedelicateţii” (Călinescu, Bl, 18);
nedescifrabil, după fr. indechiffrable: „Pe reversul acestor bilete ce circulează pe pământ sânt scrise lucruri nedescifrabile” (Eminescu, P II, 544);
nedescriptibil, după fr. indescriptible: „faţa lui se coloră de o bucurie nedescriptibilă” (Filimon, C, 18); „El privi pe Duduca cu o sete de amor nedescriptibilă” (Filimon, C, 60); vezi şi Eminescu, P II, 515;
nedispensabil, după fr. indispensable: „o să vă fie nedispensabil pentru a vă apăra d-arşiţa soarelui” (Caragiale, O II, 292);
neesplicabil!neexplicabil, după it. inesplicabile, lat. inexplicabilis, fr. inexplicable: „a prins a-mi vorbi cu mult foc de situaţiunea Greciei, de orbirea neesplicabilă a regelui Othon” (Ghica, O I, 303); „privirea ei întunecată de-o neexplicabilă mânie” (Vlahuţă, S II, 223); „Chiar ceea ce ea Aimee, căuta acolo devenea mai neexplicabiF (Papadat-Bengescu, D, 429);
neexperienţă, după fr. inexperience: „daţi ţara pe mâna neexperienţei şi desfrâului” (Heliade, O III, 151); „neexperienţă amatorilor ce se dedau la arta dramatică” (Alecsandri, S, 150);
neexpresiv, după fr. inexpressif „[...] ceva desăvârşit mediocru, incolor şi neexpresiv, un fel de domn cumsecade de 20 de ani [...]” (Camil Petrescu, P P, 6);
nefinire, cf. fr. infinite, lat. infinitas, -atis: „în ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acestor cercetători, în ce nefinire de timp clipa de bucurie” (Eminescu, P II, 281);
neiertabil, după fr. impardonnable: „Uitare vinovată şi neiertabilă’ (Negruzzi,
P, 220);
neinteligibil, după fr. inintelligible: „fraza ar fi devenit de tot neinteligibilă5 (Hasdeu, P,351);
155
nemaculat, după fr. immacule, lat. immaculatus: „ei - exemple de viaţă nemaculată’ (Heliade, O III, 196);
nematerial nu apare nici în DEX2, nici în MDA, probabil din cauza faptului că nu a fost des uzitat, fiindu-i preferat împrumutul imaterial, explicabil prin fr. immateriel, lat. immaterialis, modele care stau şi la baza calcului: „poruncile nemateriale ale vrajbei” (Papadat-Bengescu, FD, 19); cf. la aceeaşi autoare forma împrumutată: „Aceste simţăminte erau procese ale sufletului pe care îl cred imaterial (Papadat-Bengescu, FD, 19);
nemărginit, cf. lat. infmitus, fr. infini: „spaţiul este nemărginit (Eminescu, P II, 501);
nemensurabil, după it. immensurabile: „relevă slabe glicozurii, o dată o simplă umbră nemensurabilă şi altă dată nimic” (Călinescu, Bl, 637);
nemişcare „stare a ceea ce nu evoluează”, după fr. immobilite: „A face să spânzure interesul tutulor de interesul unora, va să zică a stărui în barbarie, va să zică a condamna o soţietate întreagă la nemişcare, la suferinţă, a se folosi de dânsa o minoritate egoistă” (Bălcescu, S, 120);
nemişcător, după fr. immobilier: „averi nemişcătoare” (Bălcescu, S, 114); „cumpără proprietăţi nemişcătoare pe toată ziua” (Bolintineanu, ME, 134);
nemoralitate, după fr. immoralite: „Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţF (Hasdeu, P, 204);
nenumărabile40, după it. inumerabile, cf. şi fr. inombrable: „pe dasupra capetelor bunilor cetăţeni, se-ncrucişează-n aer, în lung şi-n lat, dupe sistema engleză, şinele unui număr nenumărabile de căi ferate”;
neofensiv, după fr. inojfensif it. inojfensivo; nu e înregistrat în DEX2 ca articol de dicţionar, deşi inofensiv este glosat prin „neofensiv”, şi nici în MDA; „Nu este nimic în stare să aducă un moment măcar de excepţiune în viaţa voastră calmă şi neofensivă’ (Caragiale, O II, 293); „mie-mi pari un om neofenziv şi care se miră” (Eminescu, P II, 498);
neomenos, cf. fr. inhumain, lat. inhumanus: „să nu iscălim neomenosul înscris” (Odobescu, P, 199); „scene oribile, neomenoase şi bestiale” (Ghica, O I, 142);
neoportun, după fr. inopportun, lat. inopportunus: „de teamă că plânsul e neoportun, îl schimbase într-o criză de nervi” (Papadat-Bengescu, D, 309);
neprescriptibil, după fr. imprescriptible: „el este învestit cu dreptul neprescriptibil d-a trăi liber” (Bălcescu, S, 137);
neprevăzut, adj. şi s., după fr. imprevu, adj. şi s.: „acasă îi aşteptau averi frumoase, moşteniri prevăzute şi neprevăzute, care le înlesneau pînă la adânci bătrâneţe o viaţă fără grijă şi fără ambiţii” (Eftimiu, N, 8); „Ea îşi alege uneori locuri destul de neprevăzute” (Acterian, J, 98); „în modul acesta clasele se populează cu numeroşi elevi, dintre care unii încă ar mai avea şansa, datorită neprevăzutului dezvoltării ulterioare, să poată crea în artă” (Camil Petrescu, P P, 7);
40	Termenul nu apare în DEX2r în vreme ce în MDA am întâlnit forma nenumerabil, atestată în LM; în ceea ce priveşte etimologia, MDA compară termenul cu fr. inombrable, fără altă menţiune; cf. DN3 unde apare neologismul inumărabil, împrumutat din it. inumerabile.
156
neputincios, cf. fr. impossible: „Ceri lucruri neputincioase” (Bolintineanu, ME, 201);
nerealizabil, după fr. irrealisable: „Şi prima mea dorinţă şi poate şi ultima -nerealizabilă’ (Eminescu, P II, 306);
neregularitate, după fr. irregularite: „un cap cu plete de o sălbăticită neregularitate” (Eminescu, PII, 281);
nereparabil, după fr. irreparable, lat. irreparabilis: „se convinseră de nereparabila-i pierdere” (Heliade, O III, 384);
neresponsabil, după ff. irresponsable: „oameni neresponsabiir (Heliade, O III, 391);
nerevocabil, după fr. irrevocable, lat. irrevocabilis: „junghiurile în picioare şi podagra îmi chezăşuiesc pentru restul vieţei, cea mai nerevocabilă patentă de incapacitate în deprinderile sprintene şi obositoare ale vânătoriei” (Odobescu, P, 23);
nerezistibil, neînregistrat în DEX2, MDA, a apărut prin traducerea primei părţi a fr. irresistible şi, respectiv, a lat. irresistibilis: „V-o jur că am făcut-o numai dintr-o mişcare interioară instantanee şi nerezistibilă de sinceră admiraţiune” (Caragiale, O II, 294);
nesalubru, după lat. insaluber, fr. insalubre, it. insalubre: „Era din pricină că aveam o locuinţă nesalubră’ (Preda, I, 40);
nesens, cf. fr. non-sens: „un nesens absurd ce semăna cu gândirile unui idiot” (Eminescu, P II, 402);
nesimţitor, cf. fr. insensible: „Dumnezeu va mângâia pe cii ce nu rămân muţi şi nesimţitori la pătimirile fraţilor” (Asachi OI, 561); „şi apoi, spre răsplata tuturor acestor jertfe, o azvârliţi cu despreţ zicând: «atât e tot...», cruzi, nesimţitori, infami, nelegiuiţi!” (Negruzzi, P, 36); „Am trăit întunecat şi nesimţitor, ca un dobitoc” (Vlahuţă, S, 32);
nesomn, cf. fr. insomnie: „urzea în capu-i trudit de gânduri şi de nesomn programul unei mişcări serioase şi hotărâtoare, al cărei început era fixat pentru a doua zi” (Vlahuţă, S II, 97); potrivit DLR, termenul a fost înregistrat prima oară cu acest sens în dicţionarul lui Pontbriant41;
nesperat „care nu a fost sperat (dar s-a realizat)”; p.ext. „care întrece aşteptările”; după fr. inespere: „Istoria unui galbân, povestită în întunericul şi în tăcerea nopţii, era pentru mine o petrecere nesperată” (Alecsandri, O. P. 44)42 43;
nestabilitate, după fr. instabilite: „cauza nestabilităţii timpurilor” (Bolintineanu, ME, 123);
nestingibi?1, după fr. inestinguible: „acea veselie nestingibilă a fetelor tinere” (Eminescu, P II, 328);
nesuficient, după lat. insufficiens, -tis, it. insuficiente: „Iată, amice, elementele nesuficiente de care poate să dispuie un autor pentru interpretarea operelor sale” (Alecsandri, S, 10);
netimporal, după fr. atemporel: „Fără de aceasta, suma celor ce există într-adevăr s-ar putea privi peste tot, am şti ce este netimporaP’ (Eminescu, P II, 503);
41	Raoul de Pontbriant, Dicţionar romăno-frances, Bucureşti — Gottingen - Paris, 1862.
42	Vezi DLR, s.v. nesperat.
43	Termenul apare şi în DEX2, însă cu menţiunea „rar”.
157
rteumană, după fr. înhumam, -e, lat. inhumanus, -a: „o priveau cu o ardoare sălbatecă şi neumană’ (Eminescu, P II, 399);
neviolabil, după fr. inviolable, lat. inviolabilis: „Este un punct misterios, nepipăit, neviolabil. o ficţiune” (Hasdeu, P, 358);
neviolabiliîate, după fr. inviolabilite:	„Constituţiunea română admite
neviolabilitatea Capului Statului” (Hasdeu, P, 356);
prefixul ob- (0-2)
obţine, românizare a fr. obtenir44, lat. obţinere, după rom. continuatorul lat. tenere, recunoscut în structura celor două etimoane: „acordându-mi favoarea de a spera că voi obţine consimţământul mutual la adoraţiunea inimei mele” (Vlahuţă, S II, 333); „abia am putut-o oâfiae cu cincisprezece franci pe zi” (Ghica, O III, 409);
oţpws, participiul verbului opune, apărut prin românizarea lat. opponere, it. opponere, după	„Dar ţinem a aşeza aici un principiu cu totul opus aceluia al
junei foi literare: libertatea artii” (Bolliac, O II, 60);
prefixul par-j
parcurge, după fr. parcourir. „Planetele se mişcă parcurgând elipse în cari Soarele ocupa umil clin focari” (Ghica, O III, 23);
prefixul po-
p<>nc'jr; /	' negri, după v. sl. noHprkHATH45• „însătoşarea iubirei de avere
ţi-a ponegrii moralitatea şi cu greu este a ţi să spăla rugina lăcomiei” (Kogălniceanu, O I, 84);
prefixul pre-
preconceput este considerat în DEX2 derivat rom. din pre- + conceput, în vreme ce DN3 îl compară cu lat. praeconceptus, fr. precongu; este întâlnit mai ales în sintagma idee preconcepută, calchiată după fr. idee precongue, din care s-a desprins, «ajungând să fie folosit şi independent; dacă sintagma reprezintă rezultatul unui calc combinai, lexico-frazeologic, derivatul preconceput constituie un calc umplu ; 1 a puvis lexical: „Protestez în faţa unei astfel de întrebări, complet nm/itau nu r ;.i s ", strecura în spiritul onoratului juriu un portret preconceput al său” (Călmescii, Bl 314); în fr. există şi frazeologismul jugement precongu, care, copiat fiind, a dus la nariţia rom. raţionament/judecatăpreconceput(ă)\
precuvântare, după sl. nptA*c<\OBHK: „Nu i-au mai trebuit, zice el în precuvântare, niciun izvod al nimenui” (Bălcescu, S, 36);
predispune, după fr. predisposer: „loan Vestimie nici era predispus să fie vreun om mare” (Eminescu, P II, 505); vezi şi Ibrăileanu, A, 72;
predomni, după fr. predominer: „în aceşti oameni nechemaţi şi nealeşi predomneşte calculul” (Maiorescu, C I, 74);
44	Şi în franceză este vorba despre o adaptare după tenir a lat. obţinere; vezi, în acest sens, LEXIS şi ROBERT, s.v. obtenir.
45	Vezi şi FCLR, II, 187, unde nu este exclusă formarea acestui cuvânt independent de modelul slav indicat.
158
preface, după sl. np’kTBopHTH46: „Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface” (Asachi O I, 15); „Fetele se prefăcea în Madam A...” (Kogălniceanu, O 1, 55); „de îl are rău, să-l prefacă în bun” (Golescu, î, 1); „Amorul meu se prefăcu în compătimire” (Negruzzi, P, 35); „se prefăcu că n-a observat nimic” (Filimon, C, 37); „zâmbet de bunătate prefăcut şi amăgitor” (Odobescu, P, 72 ); vezi şi Eminescu, P II, 291; vezi şi Vlahuţă, S II, 589;
prefaţă, după fr. preface: „P-aci era să uităm introducţia sau prefaţă” (Heliade, 6 III, 148);
prejudeca, după fr. prejuger, lat. praejudicare: „Nu vreau să prejudec asupra întâmplărilor ce vor urma” (Călinescu, Bl, 593)47 48 49;
prejudecată, după fr. prejuge: „are totdauna a se lupta şi cu spiritul castelor nobile, şi cu prejudecăţile seculare ale ţării” (Bălcescu, S, 112); vezi şi Eftimiu, N, 16; Camil Petrescu, P P, 6;
prejudeţ, după lat. praejudicium: „a învinge prejudeţele de atunci” (Heliade, O III, 411); „pretenţiile sale nu se întindea ca ideile, prejudeţele, sentenţiile dumisale de filozofie” (Kogălniceanu, O I, 51); „Am găsit «egalitatea» turtită, sărmana, subt nămol de prejudeţe absurde” (Alecsandri, S, 3); „este întemeiată pe prejudeţele lumei” (Bolintineanu, ME, 115); „Stârpirea şi dezrădăcinarea prejudeţelor cere un timp îndelungat” (Ghica, O III, 19);
prelucra „transforma”, după germ. verarbeiten: „prelucrată fiind limba, va putea odineoare a să arăta vrednică de a ei strălucită spiţă cu acea italiană” (Asachi O I, 3); în secolul al XX-lea, termenul este folosit şi cu sensul „a analiza, a explica, a expune conţinutul în faţa unei adunări”; (complementul indică oameni) „a căuta să convingă, să lămurească să facă ceva, să recunoască ceva”, ca urmare a modelului rus. nepepadomamb.
premergător, după fr. precurseur 8: „Crize mari nu mai avusese, dar simţea adesea amorţeala care le era premergătoare” (Papadat-Bengescu, D, 380);
prenumăra „a se abona”, după germ. germ. prănumerieren „Cei ce se prenumără pe 10 exemplare vor priimi unul gratis” (Bălcescu, S, 28);
prescrie\ „a transcrie”, după sl. (ser.) npenwcATH: „Mergi de-ţi îndreptează hârtia, ticălosule, şi prescri-o bine” (Heliade, O III, 115); „Nu ieşea niciun calendar care să nu-1 aibă el întâi, nicio carte bisericească care să n-o cumpere, nicio traducţie care să nu puie să i-o prescrie” (Negruzzi, P, 2); „îndată ce voi găsi timp ca să prescriu manuscrisul meu” (Alecsandri, S, 167);
prescriei „a hotărî, a impune”, românizare a fr. prescrire49 (al cărui etimon este lat. praescribere, un derivat de la scribere): „E misia prescrisă Creştinului -Poet (Bolliac, O I, 83); „legileprescriu măsuri pentru securitatea fiecăruia” (Ghica, O III, 449);
46	Vezi CADE, s.v.; cf. şi FCLR, I, p. 197, unde se precizează că nu este exclus ca acest derivat să fi apărut independent de modelul slavon invocat.
47	Termenul este atestat în DLR în sec. al XlX-lea la Ţichindeal, F., 21/10 şi este considerat derivai românesc.
48	Vezi DEX2, s. premergător, cf. DN3 unde nu se indică un model străin.
49	Vezi şi FCLR, II, 197, unde se consideră că modelul îl reprezintă lat. praescribere, în paranteză fiind indicate şi fr. prescrire, germ. vorschreiben.
159
presimţi, după ff. pressentir: „Eu am presimţit că aşa va să fie” (Asachi O I, 527); „Căpitanul o presimţi (Heliade, O III, 383); „Veştile ce mai veniră de la Dunăre adăogară amarul inimei sale şi îi pricinuiră moartea pe care el o presimţi mai dinainte” (Bălcescu, S, 150); derivate: presimţire: „tresărea spăimântată de presimţiri sinistre” (Vlahuţă, S II, 87);
prestabilit, part. vb. prestabili, format după fr. preetablir: „nu-şi puteau esplica această armonie prestabiliă dintre gândirea lui proprie şi viaţa cetelor îngereşti” (Eminescu, P II, 305);
presupune, după fr. presupposer. „nu ştia ce să presupuie” (Heliade, O III, 272); „presupuind acum tainica lor înfrăţire” (Odobescu, P, 85); derivate: presupunere: „Şi se simţi mai uşurată sub farmecul acestor dulci presupuneri” (Vlahuţă, S II, 24);
preştiinţă, după ff. prescience: „Dumnezeu însă, în marea sa bunătate şi în nemărginita sa preştiinţă, a prevăzut ca însuşi din excesul răului să iasă binele” (Heliade, O III, 215);
pretinde, după ff. pretendre: „Unii au pretins că imitaţia ar fi toată puterea poeziei” (Bolliac, O II, 47); „a crede că un om însurat are drepturi în societate, la care un neînsurat fie oricât de cinstit, nu poate nicicum pretinde” (Negruzzi, P, 56); „moralitatea ce s-ar fi pretins de la nişte oameni cari luaseră armele în mâini” (Filimon, C, 205);
prevedea are mai multe sensuri, care nu se pot explica prin influenţa unei singure limbi50. în primul rând, este vorba despre un cuvânt moştenit din lat. praevidere, cu sensul „a vedea prin, a întrevedea”. Apoi, în limba veche, prevedea este înregistrat şi cu sensul „a deduce evoluţia evenimentelor viitoare, a presimţi, a întrezări”, datorat sl. nposplTu, care a fost calchiat. în sfârşit, se poate vorbi şi despre un model francez, prevoir51, graţie căruia rom. prevedea poate fi folosit şi cu sensul „a specifica, a prescrie (despre legi, regulamente); a indica, a menţiona”. Aceste explicaţii, prezente în DLR, lipsesc din DEX2, unde prevedea este explicat exclusiv ca un rezultat al influenţei franceze. Este adevărat că fr. prevoir putea să contribuie la întărirea folosirii rom. prevedea cu sensul „a întrezări, a presimţi”; „aprevăzut ca însuşi din excesul răului să iasă binele” (Heliade, O III, 215); ,prevăz că o să ajungem la discuţiuni violente” (Bolintineanu, ME, 136); „Ura cea mai neîmpăcată ce am asupra acestui ticălos îmi vine mai mult din prevedere ” (Filimon, C, 23); „Astfel trăia la culmea puterii şi a măririi familia răposatului Dracea armaşul, şi nu prevedea groapa ce sta căscată dinainte-i” (Odobescu, O I, 77). Unele atestări ale termenului datorat exclusiv francezei am întâlnit la Al. Odobescu: „La noi până acum nici legea nu prevede nimic” (Odobescu, P, 52);
prezice, după ff. predire\ „Să trăiască ţarca pe gard şi tot bune să ne prezică’’ (Asachi O I, 581); „făcură pe J. J. Rousseau a prezice că va ieşi un ce mare or straniu din insola aceasta” (Heliade, O III, 360); vezi şi Eminescu, PII, 305;
50	Cf. DEX2) unde prevedea este explicat exclusiv prin calc după fr. prevoir.
51	Vezi şi FCLR, II, 196-197.
160
prefixul pro-2
propăşire, după lat. progredior: „Moldovenii fac propăşirii straşnice” (Kogălniceanu, O I, 78); „n-am decât o credinţă sacră, pentru care sânt gata a mă jertfi, în orice moment... spiritul «dreptăţei» şi al «justiţiei»; şi propăşirea neamului omenesc” (Vlahuţă, S II, 106); cf. împrumutul progres: „neobositului Chimiţă i se pare a fi un talent rar, şi se crede cu adevărat un «factor important în progresul naţional», cum zice el” (Vlahuţă, S II, 108);
propune, după lat. proponere, fr. proposer: „Toţi se propun a ţi-1 cumpăra” (Caragiale, O II, 306);
proscris < proscrie, românizare a fr. proscrire, la rândul lui o adaptare, după ecrire, a lat. proscribere52 53, sau direct după fr. proscrit: „aceste simţimente sânt proscrisei (Bolintineanu, ME, 137);
provedere „grijă” < provedea, după fr. pourvoir53: „al cării coş, prin provederea slujnicii, era şi ardicat” (Heliade, O III, 109);
provorbă „proverb”, după lat. proverbium, fr. proverbe: „Că povorba zice: agiută-te, că Dumnezeu te va agiuta!” (Asachi O I, 602);
prefixul re-
reapărea, cf. fr. reapparaître: „trec pe scenă, încungiură fondalul şi reapar iarăşi?” (Eminescu, P II, 315);
rechema, cf. fr. reclamer: „celalt recheamă, cu mai mult instinct vânătoresc decât Rubens, priveliştea animată a periculoaselor vânători din pustiile prigorite ale Africei” (Odobescu, P, 206);
reculege (a se ~), după fr. se recueillir (DEX2, MDA), cf. lat. recolligere (DN3): „Nicăieri nu mă reculegeam mai bine ca în acea încăpere îngustă şi cam întuneacoasă” (M. Caragiale, R, 28); „Walter se reculesese lesne din momentul de uitare de sine” (Papadat-Bengescu, D, 298);
recunoaşte, după fr. reconnaître: „Ii recunosc preludul care d-atâtea ori / M-a legănat pe vise, mi-alintat durerea” (Bolliac, O I, 112); „Silită de împrejurări fatale, Ţara Românească trebui în urmă să se plece, să se recunoască supt protectoratul Turciei, iar niciodată a-i fi roabă” (Bălcescu, S, 69); „Zoe nu putu să-1 recunoască decât după vorbă” (Bolintineanu, ME, 184); „recunoscu într-însul pe Niculăiţă” (Filimon, C, 46); „va recunoşte şi pe vătafu Dinu Păturică, şi pe postelnicu Tuzluc, şi pe Costea Chioru cu toate progeniturile lor” (Ghica, O I, 159); vezi şi Cezar Petrescu, î, I, 190;
recurge, după fr. recourir: „am recurs la o barcă” (Ghica, O III, 407); vezi şi Eftimiu, N, 18;
reda, după fr. redonner: „iar după aceea fizionomia ciocoiului se lumină şi, cu liniştea ce-i redase încrederea în sine şi în dibăcia sa, el exclamă cu bucurie [...]” (Filimon, C, 43);
reduce este explicat în DEX2 prin împrumut din lat. reducere, fr. reduire, în vreme ce DN3 pune în faţa etimonului francez menţiunea „cf.”. Oricum, în situaţia
52	ROBERT, s.v. proscrire.
53	Vezi FCLR, II, 203; cf. DEX2, unde se invocă un împrumut din it. prowedere. De remarcat faptul că derivatul provedere nu apare în sursa lexicografică menţionată.
161
din urmă, pe lângă împrumut este vorba şi despre calc, mai precis românizare, produsă sub influenţa lui duce: ,jne-am redus pe noi şi ţara la o bogăţie aproape de sărăcie” (Bălcescu, S, 128); „va reduce numărul beşliilor la 850” (Ghica, O I, 182); Eminescu, PII, 315; vezi şi Agârbiceanu, D, 27;
refugit, cf. ff. refugie: „cazac din Ucraina refugit din 1831” (Ghica, OI, 210); cu excepţia MDA, dicţionarele nu înregistrează un verb refugi, al cărui participiu ar putea fi refugit. MDA spune că refugi este o variantă a lui refugia, iar DN3 înregistrează, la rândul său, varianta refugii, irelevantă însă aici. Dacă refugia este un simplu împrumut din franceză, refugi este un calc, partea a doua a derivatului francez fiind tradusă. în ceea ce-1 priveşte pe refugit, acesta putea fi format direct după modelul amintit, nefiind exclusă provenienţa sa din verbul refugi.
regăsi, după ff. retrouver: „Acei cari se regăseau, se îmbrăţişau, dădeau o lacrimă celor pierduţi pe câmpia de la Dudeşti” (Ghica, O I, 143); vezi şi Eftimiu, O XVI, 9;
reieşidupă ff. ressortir: „cele importante să reiasă în reliev pe primul plan” (Hasdeu, P, 198);
reieşh apare înregistrat la Caragiale cu un sens neobişnuit, indicat de autor într-o notă de subsol: „a reuşi”; atât forma, cât şi sensul se explică prin it. riuscire „a ieşi, a reuşi”, derivat de la uscire „a ieşi”; faptul că niciunul dintre dicţionarele româneşti nu înregistrează termenul ne face să credem că este vorba despre un calc accidental, apărut, probabil, doar la acest autor: „Doamnelor şi domnilor, vă jur că d-acum n-ainte nu voi mai face invocări; ar fi absurd, din parte-mi, să cerc un genere, în care văd bine că nu reies” (Caragiale, O II, 297); „E de prisos a vă mai spune că farsa reieşi de minune” (Caragiale, OII, 297);
reîntoarce, după ff. retourner. „A doua categorie erau cei sârguitori, cu venituri mai mari sau mai mici, de la părinţi şi de la stat, care îşi vedeau de carte şi se reîntorceau în ţară ingineri şi medici [...]” (Eftimiu, N, 9);
reînvia, cf. ff. revivre: „Nu reînvie oare atunci cu putere în sufletul nostru glasul celei care stă chiar atunci lângă noi” (Preda, 1,172);
remuşcare, după fr. remords: „oamenii le sânt ca o vie remuşcare înaintea ochilor” (Heliade, O III, 207); „N-am remuşcări” (Eminescu, P II, 489); „Fiinţa ei stătea în calea vieţii mele, întunecată, neîmblânzită şi prigonitoare, ca o crudă şi adâncă remuşcare” (Vlahuţă, S II, 30); vezi şi Agârbiceanu, D, 156;
renaşte, după ff. renaître: „Ş-amorţita mea virtute se renaşte din mormânt” (Asachi O I, 33); „Şi-n ele să renască ca într-o mare vie, / Cum spun că renasc vulturi în ape din Iordan” (Bolliac, O I, 95); „a văzut renăscând ca din cenuşe state nouă ca Grecia, ca Belgia, România, Serbia şi Bulgaria” (Ghica, OI, 111); „Sânt ei cei care renasc în strănepoţi” (Eminescu, PII, 294);
renume, după fr. renom: „pentru binele naţiei şi pentru renumele conlucătorilor” (Asachi O I, 480); „pentru principi strălucirea, pentru învăţaţi renumele” (Eminescu, PII, 329); vezi şi Eftimiu, N, 277;
renumit, după ff. renomme: „biografii scurte ale autorilor celor mai renumiţi"” (Maiorescu, C I, 120);
reproduce (a se ~), după ff. reproduire (se): „Iacă azi le reproduc în o nouă ediţie” (Asachi O I, 4); „a reproduce un ffagment dintr-o baladă naţională”
162
(Heliade, O III, 286); „Nimeni nu ne-a reprodus cu acurateţă instituţiile sociale, ideile, simtimentele” (Bălcescu, S, 23); „are o metodă cu totul originală de a se reproduce în lume” (Bolintineanu, ME, 19); „geniul sau talentul au ştiut [...] să reproducă şi să idealizeze instinctele” (Odobescu, P, 68); „a reproduce un fragment dintr-o baladă naţională” (Heliade, O III, 286); vezi şi Eminescu, PII, 423;
resemna (a se ~), după ff. resigner: ,Jvfă resemnez însuşi la puţina stimă ce vei avea” (Bolintineanu, ME, 310); vezi şi Camil Petrescu, ST, 35;
resemnare poate fi explicat prin derivare de la resemna, nefiind exclusă modelarea sa direct după fr. resignation: urmărea din prag, cu un surâs de resemnare, toată acea desfîşurare de forţe” (Eftimiu, N, 27);
resimţi, după fr. ressentir: „acel fior de mulţumire ce resimte cugetul şi inima” (Odobescu, P, 192); vezi şi Eftimiu, N, 66;
restabili < re-+ stabili, după fr. retablir; cf. şi lat. restabilire: „Am rămas la escadron, spre marele necaz al ordonanţei care se vedea restabilit la oraş” (Camil Petrescu, P P, 35);
restrânge (a se ~), după fr. (se) restreindre: „voiesc să restrângă pe bieţii păcătoşi de ciarlatani” (Heliade, O III, 330); „în partea a doua a operei şi-o restrâns puterile” (Bolliac, O II, 28); vezi şi M. Caragiale, R, 28; Eftimiu, N, 47;
reşedinţă, românizare a fr. residence, după şedea, continuatorul lat. sedeo, -ere: „Trecu încă o lună şi primii un pachet dintr-un mic oraş al Germaniei -reşedinţa unui rege-miniatură” (Eminescu, PII, 365); vezi şi Cezar Petrescu, I, I, 6;
retrage (a se ~), după ff. (se) retirer: „mă voi retrage asupra Silistrei” (Asachi O I, 593); „Cortina tribunalului se retrage” (Heliade, O III, 503); „însă ea părea că încă mai mult se retrăsese din lume” (Negruzzi, P, 35); „Costandin Cantacuzino, din locul său de retragere, adesea făcea domnului observaţii” (Bălcescu, S, 84); „Dar dac-ai şti cauza, ţi-ai retrage vorba îndată” (Bolintineanu, ME, 37); „Ea se retrase în camera sa” (Bolintineanu, ME, 163); ,jretrăgându-se în Carpaţi, ei îşi păstrară libertatea lor” (Bălcescu, S, 91); „Caragea se retrăsese în altă cameră” (Filimon, C, 27);
retrăi, cf. fr. revivre: alături de dumneata îmi simt tinereţea prezentă, mă retrăiesc pe mine însumi” (Eftimiu, N, 18);
reţine (a se ~), după ff. se retenir: „lacrimile mele să nu te reţie" (Asachi O I, 589); „omorau pe agalele cari voiau să-i reţie să nu treacă Dunărea” (Ghica, O I, 139); „la luna îmi da comptul şi-şi reţinea a zecea parte” (Heliade, O III, 398); „Aş fi vrut să-l întreb ce s-a întâmplat cu mine, la ce oră am venit acasă, dar m-am reţinut” (Eftimiu, N, 89); „a-şi aduce aminte”: „lângă uşă reţin mai ales un lighean mare de lut” (Holban, O, II, 190);
revedea, după fr. revoir: „Vlad: Să ni revedem! Osman: Revederea ferice să ni fie!” (Asachi O I, 594); „Cât mă voi mărita, ne vom revedea, însă fii înţelept atunci, că foarte puţin vom avea atunci a ne strâmtora” (Heliade, O III, 95); „vine să o revază acum” (Bolliac, O II, 9); „fericirea ce simţ să te revăd’’’ (Bolintineanu, ME, 79); „Ale noastre neci nu au, neci nu vor a revedea ceva în privinţa asta” (Eminescu, P II, 353); vezi şi Eftimiu, N, 15;
rezice, după ff. redire: „Iartă-mă, doamna mea, şi, îţi rezic, jăleşte-mă şi nu mă osândi” (Negruzzi, P, 36);
163
• prefixul sub- (su-, subt-, sus-)
subcomisie, după fr. sous-commission: „preşedintele subcomisie?' (Preda, 1,102); subconştient, după fr. subconscient. „avea un plan subconştient’ (Papadat-Bengescu, D, 366); „instincte pe care natura le-a lăsat să trăiască în subconştient” (Agârbiceanu, D, 87); „Atunci mi-am spus că fără îndoială subconştientul meu a constatat că nu mai eram atât de oribilă de îndată ce mă exteriorizasem în acest fel” (Acterian, J, 62); „tremura în subconştientul lui la ideea că aceştia vor fi neapărat stăpânii de mâine” (Călinescu, Bl, 293);
subînţeles, după fr. sous-entendu (DN3; cf. DEX2, care consideră termenul ca fiind apărut independent de un model străin): „îi fixa un salariu global anual în lire sterline şi alte procente, cu subînţelesul că trebuie să se deplaseze pe o rază mare în spaţiul extrem-oriental” (Călinescu, Bl, 154);
sublocotenent, după fr. sous-lieutenant: Sublocotenentul Stei ian Minea şi sublocotenentul Bogdan Cemegură nu mai au nici ei de ce să aştepte cu neastâmpăr sacul cu veşti” (Cezar Petrescu, î, II, 34);
submarin, după fr. sous-marin: „Aşa îl numeau, cu mica lor deşertăciune, clienţii înăcriţi ai cafenelelor din Constanţa, aşa precum guvizii dintre stâncile submarine compătimesc pe rechinul largului” (Eftimiu, N, 178);
subprefect, după fr. sous-prefet\ „Am scris o comedie, sau cum zic francezii, «une bluette», în care mi-a plăcut să arăt un subprefect ignorant” (Alecsandri, S, 137);
subscrie, după lat. subscribere, fr. souscrire: „căută un copist meşter şi-l puse de subscrise pe mitropolit” (Bălcescu, S, 71-72); „o lege care să vă oprească de a subscrie cele ce compuneţi” (Bolintineanu, ME, 26); „am fost unul din acei cari au subscris angajamentul” (Alecsandri, S, 137); „lucrătorii au subscris ei între ei o sumă de bani cu care să fi cumpărat stabilimentul (Ghica, O III, 420);
subsemna, după fr. soussigner: „apoi uricarul, adică scriba, îşi subsemna numele undeva în coadă” (Hasdeu, P, 200);
subteran, -â adj., s., după fr. souterrain: „o matcă a acestei vieţi subterane” (Cărtărescu, O, 13); „Acolo, în visele mele, încep subteranele” (Cărtărescu, O, 11); „Poate că pe sub coaja oraşului, ca a unei răni, existau într-adevăr subterane” (Cărtărescu, O, 13);
subtîmpărţi (a se ~), cf. fr. (se) subdiviser54: „Satele de consiliu se împart şi se subtîmpart (Heliade, O III, 390); „oameni copţi, carii se subtîmpărţesc în oameni cu capital, în lăieşi [...]” (Kogălniceanu, OI, 67);
subtliniat „însemnat” < subtlinia, format după fr. souligner: „Un român subtliniat îl urcă la cer prin critica sa” (Heliade, O III, 257);
subtscrie, după lat. subscribere, fr. souscrire: „nu voieşte a subtscrie” (Heliade, O III, 444);
supune, după lat. supponere: „legile lumei materiale la care este supus” (Bolintineanu, ME, 640; „îi dezbăraţi de viaţa leneşă a nu se supme la greutăţile unei cariere” (Heliade, O III, 51); ,jă mă supun în sfârşit şi eu preţioasei şi puţin urmatei poveţe a lui Oraţiu” (Odobescu, P, 180);
54	DEX2 nu indică un model străin.
164
surâde, după fr. sourire: „nu surâde niciodată decât cu amărăciune” (Heliade, O III, 141); ,^urâz de milă de câte ori îmi vorbeşti de dânsul” (Bolliac, O II, 24); ,fSurâd cu maliţie bărbaţii” (Bolintineanu, ME, 128); „îi zise surâzând’ (Filimon, C, 73); „despicau spaţiul ca nişte săgeţi de lumină şi, surâzând, mă atingeau” (Delavrancea, N, 167); „Aceasta nu-mi surâdea deloc” (Vlahuţă, S II, 35); vezi şi Eminescu, PII, 283; (Ghica, O III, 398);
surâs, după fr. sourire: ,jurâs amar” (Heliade, O III, 89); acel surâs ceresc a cărui strălucire a aprins în mine acea flacără binefăcătoare a amorului” (Vlahuţă, S II, 332); vezi şi Eftimiu, O XVI, 7;
suscrie, calc parţial după fr. souscrire, din care nu s-a tradus decât cea de-a doua parte, prima fiind împrumutată şi redată conform pronunţiei din franceză: „mă suscriu eu singur în cărţile ce tipăresc” (Heliade, O III, 241); „în fine, se suscrie poliţa” (Heliade, O III, 444); „ei era foarte slabi şi peste puţin se văzură siliţi a suscrie la legile cele mai aspre” (Bălcescu, S, 94); „le aduse o condică să-şi suscrie fiecare persoană numele” (Bolintineanu, ME, 226); cf. varianta literară subscrie, consemnată mai sus;
susemna, după fr. soussigner: „principele străin este respins de puterile ce au susemnat tractatul din Paris” (Heliade, O III, 304); „Trimite cineva un avocat cu procură spre a susemna în locul său” (idem, 314); cf. varianta literară subsemna, consemnată mai sus;
sustrage, după fr. soustraire: „Pentru a mă sustrage de la toate mulţămirile ce îmi sânt atât de neplăcute am făcut acel mic scandal” (Eminescu, P II, 464-465); vezi şi Papadat-Bengescu, D, 302; Călinescu, Bl, 80;
susţine, după fr. soutenir: „Ruşine pe naţiunea întreagă, care totdauna şi-a susţinut librarii săi adevăraţi...” (Heliade, O III, 403); „Chioşc susţinut de opt stâlpi” (Bălcescu, S, 172); „Dacă lumea trăieşte, dacă armonia se susţine eu sânt pricina” (Bolintineanu, ME, 65); „nu au cruţat nici intriga, nici clevetirea, pentru a ajunge sau pentru a se susţine la putere sau la favoare” (Ghica, O I, 122); susţinută de toate părţile cu ghizduri de lemn” (Filimon, C, 220); „să sus ţie pe acel bătrân poet” (Eminescu, P II, 375);
prefixul super-
superpune, după fr. superposer: ,juperpunea în două şi trei caturi diferitele litere ale unui cuvânt” (Filimon, C, 121);
prefixul supra-
supraadăugat < supraadăuga, după fr. surajouter: „Spatele, cât îl puteam vedea, purta triunghiurile omoplaţilor, încât ele păreau două plăci subţiri supraadăugate” (Cărtărescu, O, 26);
supraalimentaţie, după fr. suralimentation: „Se vede că supraalimentaţia, oricât de raţională, dădu peste cap balanţa organismului lui Conţescu” (Călinescu, Bl, 645);
supraevalua, după fr. surevaluer: „Te-am supraevaluat, Mouthy. Tu răsturnată pe volan n-ai putut să-l zăpăceşti atât cât a făcut-o domnişoara Coremati, stând ca o fetiţă cu mâinile pe genunchi” (Camil Petrescu, P P, 95);
165
suprafaţă, după ff. surface: „marea, a cărei suprafaţă era ruptă pe ici pe colea de câte-un colţ de stâncă ce ieşea de sub apă” (Eminescu, P II, 321); suprafaţa unui lan de grâu” (Ghica, O III, 415);
supraîncarcă, după fr. surcharger: „deficitul acelui principiu vital nou, care a operat la pubertate mai puternic în fata mică, dizgraţioasă, decât în cea frumoasă, supraîncărcând-o cu electricitate feminină (Ibrăileanu, A, 99);
supranatural, după fr. surnaturel: „ademenitor pentru că [era] supranatural’ (Eminescu, PII, 532);
supranume, după fr. surnom: „acum nu aştepta decât rangul de vtori-vistier drept plata ostenelilor sale şi supranumele de «bulucci-boier», pentru multele şiretlicuri şi încurcături ce făcea” (Filimon, C, 46); „Vru să-şi dea şi un supranume tot românesc” (Heliade, O III, 397);
supranumit < supranumi, după fr. surnommer, it. soprannominare: „Prinţ de Conde supranumit marele” (Cezar Petrescu, PG, 110); „Istrate Mavrodin, supranumit «omul cu trei peruci» (Efîtimiu, N, 173);
supraom, după germ. Ubermensch (creaţie a filozofului Nietzsche), fr. surhomme, it. superuomo: „Am venit să te umflăm din pat şi să te sărbătorim, lămuri supraomul cu catastiful aniversărilor în buzunar” (Cezar Petrescu, PG, 87);
supraomenesc, după ff. surhumain, it. soprumano: „Să fi avut, oare, puteri supraomeneşti” (Tudoran, F.R., 21); „încordare supraomenească’’ (Eftimiu, N, 148); cf. împrumutul suprauman',
suprapământesc, după fr. surterrestre: „îngeri de-o frumuseţe suprapămân-tească” (Eminescu, P II, 388);
supraprinde, după fr. surprendre: „acele divine ineme ce ştiam a le supraprinde şi a le cânta altădată” (Heliade, O III, 438);
suprapus < suprapune, după fr. superposer, cf. lat. superponere: „Gaittany trăia în sfere suprapuse” (Călinescu, Bl, 22);
supraumană, după ff. surhumain, -e: „furie supraumană’ (Eminescu, P II, 401); „fericire supraumană’ (Preda, I, 47);
supraveghea, după ff. surveiller. „Ascultă, Elviro, nu crezi că e necesar să supraveghezi pe Pica?” (Călinescu, Bl, 30); „în sfârşit, Mouthy s-a potolit puţin... Ghenovicescu o supraveghea însă” (Camil Petrescu, P P, 95);
supravieţui, după ff. survivre: „pe cei cari supravieţuiau după această barbară şi periculoasă operaţiune îi vindeau la turci pentru paza haremurilor” (Ghica, O I, 281); vezi şi M. Caragiale, C, 69; Cezar Petrescu, PG, 93;
supravieţuitor, după ff. survivant: „ultimii supravieţuitori ai unei rase osândite pieirii” (Cezar Petrescu, PG, 59);
prefixul sur- (,sir-)
sirnume, după fr. surnom: „lumea îi dete sirnumele ironic de «modestui răpitor»” (Bolintineanu, ME, 171);
surfaţă, după fr. surface: ,fiurfaţa lacului” (Bolintineanu, ME, 224); surprinde, românizare a fr. surprendre, după rom. prinde: „acele scene surprinse” (Bolliac, O II, 42); „Ei vor să mă surprinză’ (Bolintineanu, ME, 278); ,y4m surprins unele din cugetările care-1 preocupau în genere” (Eminescu, P II, 283); „Se întoarse şi-mi surprinse privirea” (Vlahuţă, SII, 34);
166
surveghea, după fr. surveiller: „să survegheze mişcările şi faptele lui Tudor” (Ghica, O I, 174); survegheare: „o administraţiune şi o survegheare, cu o contabilitate atât de complicată, mi se părea mie că echivala cu o imposibilitate” (Ghica, O III, 418);
prefixele trans-, tra, tre-
tradusă < traduce, după fr. traduire55: „tradusă din elineşte” (Filimon, C, 133);
transcrie, românizare a fr. transcrire, după scrie: 1. „a copia”: „citeam şi transcriam” (Eminescu, P II, 548); 2. (jur.) „a înscrie, a copia un act într-un registru public special”: „A scăpat nu ştiu cum, învoindu-se cu cea dintâi să transcrie divorţul” (Călinescu, Bl, 313);
transpărea, după fr. transparaître: „Prin hainele argintoase îi transpar membrele uşoare” (Eminescu, PII, 303); vezi şi Cărtărescu, O, 15;
transpune, după fr. transposer, cf. şi lat. transponere56: „transpuind pe spectatorul, prin arta scenarie, cu toate iluziile sale, în epoha evenimentului” (Asachi O I, 482); „semnul ce-i în stare a te transpune în adâncimile sufleteşti” (Eminescu, P II, 290); vezi şi Acterian, J, 93;
tresări, după fr. tressaillir: „Câte inimi nu tresar la suvenirea ta” (Bălcescu, S, 145); „Oh!, cum mi-a tresărit inima!” (Delavrancea, N, 177); „tu tresari de voluptate” (Bolintineanu, ME, 272); „Şi tresări, cătând sperios la mine” (Vlahuţă, SII, 27).
2.1.2.	Calcuri la derivate cu sufixe
sufixul -a
înainta, cf. fr. avancer: „sabia mea are două tăiuşuri, înaintindu-mă au retrăgându-mă” (Asachi OI, 591);
sufixul -adă
faţadă, după fr. fagade: „aceasta este tripla deviză ce va fi întinsă pe toate faţadele zidirii ce se proiectează, precum pe faţada infernului lui Dante [...]” (Hasdeu, P, 348); vezi şi Camil Petrescu, P P, 99;
sufixul-agiu
limbagiu, după it. linguaggio, fr. langage: „un limbagiu care îi era cunoscut” (Bolintineanu, ME, 133); „un limbagiu care îi era cunoscut” (Bolintineanu, ME, 133); „De unde-ai învăţat acest limbagiu, Ieronim” (Eminescu, P II, 341); limbagiu (Holban, O, II, 182);
sufixul-al
fundal, românizare a it. fondale, după fund: „Vântul îi flutura părul şi, cum silueta i se profila pe un fundal nelegat de pământ, ei i se păru că seamănă cu eroul din vis” (Tudoran, F.R., 30);
mormântal, -ă, după fr. tombal, -e: „începu a zice cu un glas sărbătoresc şi mormântaP' (Negruzzi, P, 186); „tăcere mormântală (Filimon, C, 178); „voce mormântală" (Filimon, C, 223);
55	Nu este exclus un împrumut din lat. traducere.
56	FCLR, II, 248.
167
pumnal, după it. pugnale, derivat de la pugno „pumn”: „pe urmă a scos un pumnal şi un revolver” (Caragiale, OII, 151); vezi şi Călinescu, Bl, 261; Rebreanu, AE, 26;
punctual, românizare a fr. ponctuel, după punct: „Sânt cea mai punctuală din toate, ajung cu un sfert de oră mai devreme” (Preda, I, 146);
semnal, după fr. signal, cf. it. segnale57: „Q zi atât de fericită în tot anul să o serbăm cu bucurie, ca semnal de dizrugenire, ogur de unire” (Asachi O I, 587); „Dispariţiunea şefului a fost semnalul desfacerii oştirei româneşti” (Ghica, O I, 177); „asta să fie un semnal pentru mine? (Eminescu, PII, 349);
senţual, după fr. sensuel, lat. sensualis: „incriminând amorul pe care îl numeşte senţuaT' (Bolintineanu, ME, 188);
simtimântal, după fr. sentimental. „- Este prea simtimăntal’’ (Bolintineanu, ME, 205);
sufixul -ar
focar, după îx. foyer: „elipse în cari Soarele ocupă unul din focarF (Ghica, O III, 23); vezi şi Călinescu, Bl, 637; Rebreanu, AE, 10;
semnatar, românizare a fr. signataire, după semna: „era tocmai dispus a întreba cine e semnataruT (Călinescu, Bl, 98);
unghiular, după lat. angularis, fr. angulaire: „După ce m-a primit, cu gesturi unghiulare şi cu o bucurie rece de matematician, deşi reală, Timotin m-a lăsat singur” (Ibrăileanu, A, 98);
ziar, DEX2 indică formarea acestui termen din zi + -ar, după it. diario, în vreme ce DLR şi MDA invocă un model multiplu, italian: giornale şi francez: journal. în situaţia din urmă calcul este imperfect, dat fiind faptul că modelele străine conţin sufixul -ale, respectiv -al: „Ce e nu mai puţin remarcabil, este indiferenţa şefului redacţiunii pentru articolii ce i se trimit de aiurea şi cari ocupă în ziar paginele a doua şi a treia” (Hasdeu, P, 328); „mă întâlnisem cu Armând Carrel, redactorul, capul ziarului «Le National»” (Ghica, O I, 210); vezi şi Călinescu, Bl, 137; Holban, O, II, 193;
ziarist, după it. diarista5i; cf. şi îx.joumaliste: „Pentru a fi ziarist sau, cum se zice, publicist, românul nu are zor de nimic, nici chiar de gramatică” (Hasdeu, P, 324); „Vei avea un frumos viitor ca ziarist român” (Caragiale, OII, 73);
sufixul -at
catifelat, după fr. veloute: „Mâinile ei albe şi catifelate” (Papadat-Bengescu, FD, 7); „Cuvântul său, când amintea o mâncare ori o băutură vrednice de pomenire, devenea onctuos ca un sos catifelat'’ (Cezar Petrescu, PG, 93); „voce clară, catifelată’ (Agârbiceanu, D, 55); „Fire de păianjen mă învăluiau, servindu-mi drept cel mai catifelat ascensor” (Eftimiu, N, 85); „Cu chenar de lemn negru, l-am fixat pe peretele din faţa patului pentru că roşul fraged şi catifelat al petalelor îmi limpezeşte privirea somnoroasă dimineaţa când mă scol” (Camil Petrescu, P P, 26); 57 *
57	Ipoteza unei influenţe italiene este avansată în DN3i s.v. semnal.
5* Model indicat în DEX2> s.v. ziarist; cf. DLR şi MDA, unde se consideră că la baza acestui calc se află fr.journaliste.
168
„ochii se deschideau catifelaţi (Holban, O, 11,181); „pielea ta e catifelată, dar să nu-ţi închipui că există o catifea atât de fină” (Tudoran, F.R., 43);
cruciat, după fr. croise: „numai în lumea din care venisem eu şi cu Maria cruciaţii de odinioară putuseră fi nişte adevăraţi războinici” (Preda, I, 282);
crucificat, substantiv rezultat prin schimbarea valorii gramaticale a participiului verbului a crucifica, format după fr. crucifier, sau calchiat direct după substantivul fr. crucifie < crucifier. „în nopţile de vară, însă, mă distram imaginându-mi câte un crucificat cu cunună de spini pe creştet” (Cărtărescu, O, 10);
domniat „domeniu”, românizare a it. dominato după domn: „E un rezbel de moarte între aceste două principe, şi până a-1 descrie cu istoria în mână, trecând prin toate epohele ambelor domniate, cată mai întâi a arăta ce a fost şi mai este boierul şi ce este ciocoiul” (Heliade, O III, 186); „să s-aducă până la 10 milioane de nemţi să colonize ambele domniate” (Heliade, O III, 311);
pătrat (patrat) derivat de la patru, după lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrad, în a căror structură a fost recunoscută rădăcina lat. quattuor\ continuat în română, quattor a dat patru: „aceste lucruri pătrate” (Filimon, C, 10); „se puteau „ desface şi întoarce astfel încât reprezentau un patrat îndoit” (Eminescu, P II, 512); vezi şi Camil Petrescu, P P, 98;
sufixul -ărie59
pânzărie „ţesătură”60, după fr. toilerie„i\ss\\ de toile”61: „Părea câmpia o pănzărie întinsă şi verde presărată cu buchete de flori felurite” (Eminescu, P II, 460); „în căldura arzătoare, ce acoperea c-o pănzărie diafană câmpiile de flori” (Eminescu, P II, 465);
visărie, cf. fr. reverie62 63: „Pierdut în visării fără fine, părea că fiecare floare şi fiecare stea e sor cu mine” (Eminescu, P II, 381); „plăcutele visării ale amorului” (Eminescu, P II, 402); cf. împrumutul reverie: „mă deşteptai din reveria mea” (Eminescu, P II, 360);
sufixul -ătate
seninătate, după fr. serenite; cf. şi lat. serenitas63: „Şi ştiţi pentru ce titlul imperatorului era seninătate” (Heliade, O III, 235); „va fi o viaţă de tinereţe, de amor, de seninătate” (Bolintineanu, ME, 311); „seninătatea adânc-albastră a cerului” (Eminescu, P II, 321); vezi şi M. Caragiale, C, 55; (Cezar Petrescu, PG, 86); vezi şi Eftimiu, N, 217; (Eftimiu, P, 34);
sufixul -ător
coborâtor, cf. fr. descendant: „<coborâtorii acestor romani îşi cred uşoară sarcina de a aşeza gintea română pe bazele civilizaţiunii” (Maiorescu, C I, 148);
59	Pentru acest sufix vezi Ion Coteanu, Narcisa Forăscu, Angela Bidu-Vrănceanu, Limba română contemporană. Vocabularul, ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti, 1985, 219.
60	CF. DEX2, unde se înregistrează numai sensul „cantitate mare de pânză”, impropriu pentru contextul citat aici.
61	LEXIS, s.v. toile.
62	în DLR nu este considerat calc, în vreme ce în DEX nu este înregistrat.
63	în legătură cu acest calc, vezi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 12, unde sunt respinse alte soluţii etimologice întâlnite în dicţionare.
169
crescător s. „educator”, după fr. educateur, -trice, derivat de la eduquer: „Crescătoarea lor, în devotismul ei, credea că ar face mare serviciu lui Dumnezeu ademenindu-şi nepoatele la viaţa monahală” (Bolintineanu, ME, 54);
curgător „curent”, cf. ff. courant: „anafora de 27 ale curgătoarei luni sept” (Filimon, C, 172);
începător, cf. fr. iniţial, -e, lat. initialis: „Ele sânt în multe priviri necomplecte, ca toate lucrările începătoare” (Asachi OI, 4);
tmdător „persoană care tunde”, după ff. tondeur, derivat de la tondre: „au suferit foarfecă cenzurei mai rău decât oaia foarfecă tundătoruluV (Heliade, O HI, 54);
sufixul -ătură
semnătură, după fr. signature64: „Ajunse la semnătură' (Eminescu, P II, 309);
sufixul -bil
amicabil, după ff. amiable65, nefiind exclus împrumutul din lat. amicabilis66: „mă-ntreabă numai, precum un dascal pe eleva lui, amicabil, însă destul de rece: «Adevărat vorbeşti?»” (Eminescu, PII, 335);
auzibil, după ff. audible, lat. audibilis: „Horcăitul respiraţiei se amesteca cu al motorului, dar uneori era auzibiV’ (Papadat-Bengescu, D, 467); nu apare în DA, în vreme ce MDA înregistrează numai dubletul audibil-,
domnibil „care poate fi dominat”, cf. it. dominabile: „şi noi, românii, să voim ca d-alăturea cu 5 milioane de români generoşi şi domnibili, să facem să s-aducă până la 10 milioane de nemţi” (Heliade, O III, 311);
simţibil, după ff. sensible: „Limbagiul acesta testimonează că simţibilul amor şi-au stabilit lucrătoria [...]” (Negruzzi, P, 145);
sufixul -eală
negreală „cerneală”, după sl. Hp-hNHAo: „îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat” (Negruzzi, P, 5);
sufixul -esc
călăresc adj. (înv.), cf. ff. cavalier, -ere, „desinvolte jusqu’â la grossierete; sans gene”: „n-are nicicum aer călăresc” (Negruzzi, P, 30);
ceresc, după fr. celeste: „am trebuinţă de iertarea ta, o, copilă cereascăr (Bolintineanu, ME, 79);
sufixul -eşte
călăreşte adv. „cu impertinenţă, cu aroganţă; (în mod) îndrăzneţ”, după fr. cavalierement, model indicat chiar de către Negruzzi, la care am întâlnit acest cuvânt, în paranteză: „Vara mea luă braţul bărbatului său, iar eu, facându-mi loc printre dame cam călăreşte (cavalierement), călcând pe bătăturile moşnegilor ...” (Negruzzi, P, 28).
64	Cf. DEX2 unde nu se indică un model străin pentru acest termen.
65	în franceză este vorba tot despre un calc apărut sub influenţa lat. amicabilis, derivat de la amicus (LEXIS, s.v. amiable).
66	DA consideră că este vorba despre un împrumut din latină care putea fi influenţat de germ. freundlich,freundschaftlich.
170
sufixul -ic
faptic, după germ. tatsăchlich (derivat de la Tatsache „fapt”), rus. (paKmunecKUu1: „Argumentele faptice sânt şi ele nenumărate” (Camil Petrescu, P P, 83);
sufixul -ie
cărturărie „librărie”67 68 *, după fr. librairie: „se puseră unii bunioară de a traduce vorba greacă biblion în Biblie, lrbru (livre franţ., ce se distinge din carte) şi cărturăriilor le ziseră librării” (Heliade, O III, 395);
juneţie, cf. fr. jeunesse: „am aruncat în foc fără milă o mulţime de schiţe, eboşuri ale unei fugoase imaginaţii de juneţie” (Bolliac, O II, 23);
orăşenie, cf. fr. bourgeoisie, un derivat de bourgeois69 „orăşean”, în structura ambelor derivate franţuzeşti recunoscându-se tema bourg „oraş”. Este posibil însă şi un model german Burgertum, dat fiind faptul că pentru un derivat din aceeaşi familie, orăşenesc, Bălcescu indică în paranteză germ. Biirger. De asemenea, nu este exclusă influenţa it. borghesia: „înălţarea fanarioţilor la putere avu cu totul caracterul orăşeniei în apusul Europei”70 71 (Bălcescu, S, 132); „într-adevăr, în această ochire istorică văzurăm că statul din «domnesc» sau absolut s-a făcut «boieresc» sau aristocratic, apoi «fanariot» sau orăşenesc (biirger)” (Bălcescu, S, 136);
preşedinţie, derivat de la preşedinte, independent sau după fr. presidence: „El a clădit palatul Ministerului de Externe, care se ridica la capul podului, acolo unde este Preşedinţia Consiliului de Miniştri” (Eftimiu, N, 55);
semnificaţie, românizare a fr. signification, lat. significatio, -onis: „făcu din mână un gest cu semnificaţia «v-am spus că Ioanide e plin de spirit” (Călinescu, Bl, 15);
sufixul -ier
uşier7l, după it. usciere, fr. huissier: „au părăsit meseria şi s-au făcut funcţionari, - uşieri pe la ministere” (Ghica, O III, 414); „şi-i spuse uşierului s-o poftească să între” (Agârbiceanu, D, 166);
sufixul -ieră
fructieră, după fr. fruitiere: „Chelnerul aduse două fructiere cu struguri de Constantinopol, piersici şi pere” (Cezar Petrescu, î, I, 4);
sufixul -ime
întăime, cf. fr. primaute: „cu dreptul este a nu li se refuza îngăduinţa în privirea întăimei cuprinse în astă culegere” (Asachi O I, 7); acelaşi model a generat apariţia lui întâietate^
67	O amplă discuţie privitoare la acest calc se întâlneşte la Hristea, PE, 192-194. Aici este semnalată şi existenţa germ. faktisch, despre care autorul spune că „la rigoare cuvântul românesc ar mai putea fi considerat şi o «românizare» a acestuia (sufixul german -isch a fost aproape întotdeauna redat în româneşte prin -/c” (p. 193). în acest sens, germ. illusorisch a devenit în română iluzorie.
68	Sens neatestat în DA.
*9 Vezi LEXIS, s.v. bourgeoisie.
70	Explicaţia acestui termen este oferită chiar de către Bălcescu într-o notă de subsol: „aici în sensul de burghezie".
71	Vezi TDRG, s.v. uşier.
171
viitorime „posteritate”, cf. rus. nomoMcmeo (< nomoM „apoi, pe urmă” + -cmeo\ definit în dicţionarul lui Ojegov72: „itotomkh, jikxzjh nocjieayiomHx noKOJieHHH” („descendenţi, oameni ai generaţiei următoare”); este un calc aproximativ în ceea ce priveşte echivalenţa dintre cele două rădăcini, românească şi rusească. în favoarea calcului73 şi împotriva formării independente în limbă pledează faptul că termenul nu este înregistrat mai devreme de secolul al XlX-lea, DLR oferind atestări numai din această perioadă. Totodată, acest termen efemer apare atestat într-o perioadă în care se producea influenţa rusă. Din punct de vedere formal, termenul românesc este mai apropiat de rus. dydyiqnocmb < 6ydyu{uu „viitor” + -ocmb, de care pare însă a se distanţa semantic, acesta din urmă fiind definit de Ojegov74 75 prin: „cocTOAHHe, nojioaceHHe Koro-nero-H. b fiyoymeM”; „să arăţi poeţilor din viitorime poteca cea bună” (Odobescu, P, 21);
sufixul -inţă
şedinţă, după fr. seance. în franceză seance este un derivat de la participiul prezent al verbului seoir şi anume seant. în ceea ce-1 priveşte pe seoir originea acestuia este în lat. şedere > rom. şedea15. „Şedinţele Divanului înalt” (Ghica, O III, 438);
sufixul -ism
creştinism, după fr. christianisme: „Creştinismul şi, în urmă, Revoluţiunea franceză de la 1789 au proclamat şi au realizat egalitatea drepturilor” (Ghica, O I, 236); „Istoria veche era pentru el o pregătire la creştinism” (Eminescu, P II, 537);
simţualism, după fr. sensualisme: „un simţualism ce nu are nici facultatea de a forma gustul” (Bolintineanu, ME, 279);
sufixul -ist
simţualist, după fr. sensualiste: „Către acestea românii sânt simţualiştF (Bolintineanu, ME, 279);
sufixul -istic
limbistic, după fr. linguistique76: „Nu poate exista o mai urâtă dihanie limbistică decât aceea ce resună în sala teatrului din noua Capitală” (Alecsandri, S, 151); „este de opinie că erorile limbistice criticate de noi sânt numai nişte «bagatele»” (Maiorescu, C I, 145); „această onoare şi demnitate personală [...] nu poate face [...] din limba lui Pumnul un adevăr limbistic (Maiorescu, C I, 140);
sufixul -işag
furtişag, după magh. tolvajsăg: „Dumnezeu să ne ferească de furtişag’ (Heliade, O III, 482);
72	S. I.*Ojegov, Cnoepb pyccKoao H3biKa, Moscova, 1989, s.v. nomoMcmeo.
73	Cf. DLR, s.v., unde, pentru originea acestui termen, se indică viitor + -ime, fără altă precizare, autorii considerându-1 astfel un derivat apărut independent de vreun model străin.
74	S. I. Ojegov, op. cit., s.v. 6ydyu\nocmb.
75	în legătutură cu acest cuvânt, vezi şi Puşcariu, LR, I, 401.
76	Cf. MDA, s.v. limbistic, unde nu se indică un model străin.
172
sufixul -itate
fieritate, după lat. feritas, -atis (derivat de la fera > rom. fiară): „cu toată fieritatea caracterului său, se înspăimântă” (Filimon, C, 215);
fierozitate, cf. fr. ferocite: „cu multă fierozitate alergară a reînnoi asaltul” (Bălcescu, S, 245);
preţiozitate, românizare a fr. preciosite, după rom. preţ: preţiozitate nepotrivită între doi iubiţi care nu s-au văzut de atâta vreme” (Holban, O, II, 24);
siguritate, cf. fr. securite, lat. securitas, -atis: „Dar a făgăduit cai pe păreţi, sănătate în vite, ploaie la soroace, siguritate în case şi pe drumuri” (Ghica, O I, 224); la baza termenului franţuzesc se află lat. securitas, un derivat de la securus „sigur”77. Mai mult decât atât, franceza are, la rândul său, un calc după lat. securitas. Este vorba despre suretels, derivat de la sur, care traduce lat. securus.
noutate „ştire”, românizare a lat. novitas, -atem, it. novită, fr. nouveaute19 79, după nou: „Sterilitatea unor noutăţi în adevăr importante împinge vrând-nevrând mai toate ziarele române [...] a se preocupa cu multă gravitate de călătoria Măriei-Sale” (Hasdeu, P, 351); cu acelaşi sens, noutate apare şi mai târziu, în secolul al XX-lea: „Dragul meu, e o noutate puţin cam veche. Ultima noutate e că examenele încep la 1 iunie” (Acterian, J, 95);
sufixul -iv
semnificativ e o românizare a fr. significatif it. significativo80 81: „se uitau semnificativ la el” (Eminescu, P II, 304); vezi şi Călinescu, Bl, 310;
sufixul -ment (-mânt)
aşăzămănt, după fr. etablissement: „Cunoscând deci cât este de însemnători un asemine aşăzămănt, doritorii de luminarea compatrioţilor [...] s-au întrunit cu mine spre a urzi un teatru naţional” (Asachi OI, 475);
liniament, românizare a fr. lineament, după linie: „Mă voi mărgini a consemna, în liniamentele lor generale, unele din faptele sale cele mai importante” (Caragiale, O II, 112);
semnalment, românizare a fr. signalement, după semnal: „Conţescu luă toate semnalmentele în carnet” (Călinescu, Bl, 101);
simtimânt, simtiment, simţământ, simţemănt, simţimânt, simţiment, după fr. sentiment: ,simtimânt ■ divin” (Bolintineanu, ME, 188); ,pimtimente delicate” (Bolintineanu, ME, 125); „Este scris ca să nu cunosc acest simţimânt’ (Bolintineanu, ME, 19); „un simţiment în inima lui este o poezie” (Bolintineanu, ME, 24); pimţimântul natal” (Maiorescu, C I, 74); „făcuse să dispară orice simţemănt de iubire” (Ghica, O I, 141); „nu putea să escite niciun simţământ în
77	Vezi, în acest sens, LEXIS, ROBERT s.v. securite.
78	Vezi ROBERT, s.v.
79	în legătură cu acest calc, vezi Ion Ştefan, art. cit., p. 344, precum şi N. A. Ursu, Despina Ursu, op. cit., p. 303. Cf. DEX2, s.v noutate, unde, pe lângă etimonul latinesc, este invocat şi fr. nouvelle.
80	Vezi Mioara Avram, Contribuţii la studierea derivării cu -iv, în SMFC IV, p. 92—93.
81	Vezi şi Ana Goldiş Poalelungi, Despre istoricul pătrunderii cuvântului «sentiment» şi a derivatelor sale în limba română, în LL, XXVI, 1970, p. 71-83.
173
mine” (Eminescu, P II, 393); „ce simţemănt ni rămâne pentru acest interval al ştergerei?” (Eminescu, P II, 498); simţământ (M. Caragiale, C, 59); vezi şi Călinescu, Bl, 320; Papadat-Bengescu, D, 347; simţimănt (M. Caragiale, R, 33);
sufixul -os
aburos, după fr. vaporeux, traducând pe vapeur prin abur, la care a fost adăugat sufixul -os, corespunzător fr. -eux; întâlnit la Odobescu: „Tânăra fecioară se arată cu conciul semănat cu diamanturi, cu aburosul zavon de filaliu”; sau la Alecsandri: „Torente curg în văiiz-aburoase”n\
plângeroasă, cf. fr. pleureur, -euse: „Vocea sa era frântă, plăngeroasă şi amorţită de durere” (Eminescu, P II, 371);
sufixul -re
domnire s-a format imitând fr. domination:. „Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam / Spre a cărora domnire de mult rugi noi înălţăm” (Asachi O I, 15); „Lasă gingaşei Vineri şi dulcelor ei dezmierdări, întreagă domnirea lumii” (Odobescu, P, 23); în structura derivatului francez a fost recunoscut verbul dominer, tradus prin domni, sufixul -re corespunzând fr. -tion.
semnalizare, după fr. signalisation, prin recunoaşterea rădăcinii lat. signnm > rom. semn, sau derivat intern de la semnaliza, românizare a fr. signaliser, cf. şi germ. signalisieren: „facându-i semnalizări disperate de la masa berărie!' (Cezar Petrescu, PG, 144);
sufixul -tor
dănţuitor, după fr. dansantes: „Soirees dansantes (Adunări dănţuitoareV (Kogălniceanu, O I, 34);
luminator, cf. rus. wuifOMunamop: „Poate ar fi fost gata să facă o nebunie, sâ fugă de acasă sau să se spânzure de luminator, dacă n-ar fi avut într-una presimţirea că trebuie să vină o izbăvire” (Tudoran, F.R., 51);
mijlocitor „persoană, guvern care mijloceşte o înţelegere între două părţi adverse; mediator” reprezintă, în opinia noastră, o traducere fidelă a lai. mediator. Atât DLR, cât şi DEX2 explică această unitate lexicală ca fiind un derivat de la mijloci + -tor, independentă de un model străin. In DEX2 i se atribuie sensul „persoană care mijloceşte; intermediar, samsar, misit”. Atestarea acestui termen cu înţelesul specific neologismului mediator se înregistrează, potrnr DLRr ia începutul secolului al XVIII-lea, ceea ce ne determină să presupunere ca.. h situaţi: de acest gen, mijlocitor reprezintă un calc după lat. mediator, a căni. rădăcină. medium, a fost tradusă prin mijloc: „Se hotărî dar a să deschide ur ongres pe Dunăre la Şistov. Prusia, Olanda şi Englitera, care povăţuiseră pacea ci intraseră mijlocitoare, trimiseră acolo fiecare câte un ministru” (Bălcescu, S, 68),
mişcător „emoţionant”, cf. fr. emouvant: „Toate dădeau clipelor aceiora c măreţie....mişcătoare” (Vlahuţă, R P, 23); „cuvinte mişcătoare” (M. Caragiale, C 46); „Supunerea Lenorei îi părea mişcătoare” (Papadat-Bengescu, D, 344); 82
82	Cf. DA, s.v. aburos.
174
simţitor, cf. fr. sensoriel, -elle: „Nu este aşa că Dumnezeu ştie să pedepsească bine, să izbească bine, că cunoaşte partea simţitoare a orce egoism, a orce urâtă patimă?” (Bălcescu, S, 128);
sufixul -ui
lănţuit < lănţui, după fr. enchaîner: „evenimente care nu au raport direct cu ideea primă, dar la care ajunge printr-un şir de reminiscenţe lănţuite una de alta” (Ghica, O III, 405);
sufixul -ură
trăsură „trăsătură, element caracteristic” < tras, part. vb. trage + -ură, după fr. trăit < lat. tradus < lat. trahere „a trage”: „acţiunea de a trage; element caracteristic al unei persoane sau al unui lucru”83 84: „Aflarăm acum în urmă despre o trăsură de caracter în adevăr român, care face onoare şi soldaţilor, şi [...]” (Heliade, O III, 325); „dar plastica nu era în stare încă să desemne nicio trăsură a lor” (Bolliac, O II, 44); vezi şi expresia a avea trăsături fine, regulate, delicate etc. după fr. avoir des traits fins, reguliers, delicats... trăsătură (M. Caragiale, C, 47).
*
Uneori calcul presupune românizarea rădăcinii, urmată de o adaptare sau un împrumut al părţii finale a cuvântului străin:
camerad, românizare a fr. camarade, împrumutat din sp. camarada, derivat de la camaraM „cameră”: „Cam înspre ziuă îmi veni somn şi mie şi mă trântii lângă unul din camerazii mei” (Eminescu, P II, 372); „mă simţeam fericit ca un rege asupra acelor camerazi horăinzi” (Eminescu, P II, 381); cf. împr. camarad: „Coriolan trebuia să ajungă în fruntea camarazilor lui” (Caragiale, O II, 103);
curtezană, românizare a fr. courtisane, după curte: „Avea sau nu legături cu vreo clientă sau vreo infirmieră? cu vreo curtezană sau vreo vânzătoare de tablouri?” (Papadat-Bengescu, D, 295);
fruntarie, românizare a ir. frontiere, după frunte: „Bătaia avu loc pe fruntaria celor două ţări” (Caragiale, O II, 291);
semnala, românizare a fr. signaler, după semn: „mi 1 -au semnalat într-un mod cu totul particular” (Odobescu, P, 180); „Un singur punct ne permitem încă să semnalăm” (Maiorescu, C I, 79); „Repedea îmflare a nărilor şi vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune” (Eminescu, PII, 354);
ştienţific, ştiinţific, românizare a ff. scientifique, lat. scientificus, după ştiinţă: „sacul său ştiinţific sta în cunoştinţa a câtorva principii” (Ghica, O III, 438); „teorie ştienţifică’ (Maiorescu, C I, 142).
2.1.3.	Calcuri la derivate parasintetice
afacerism, după fr. affairisme: ,.Afacerismul îşi cerea un cât mai larg loc sub soare” (Eftimiu, N, 268);
83	în LEXIS sunt înregistrate, pentru sensurile indicate de noi, două unităţi lexicale distincte.
84	LEXIS, s.v. camarade.
175
amăsurat „conform”, după germ. angemessen*5: „Şcolerul, la întrebarea aceasta a mea doară, musai să răspunză, neţăsare, amăsurat priceperii şi răţiunii sale” (Caragiale, OII, 20);
asigura (a se -), după fr. assurer: „patima lor trecută s-au vindecat şi despre viitoare s-au asigurat” (Asachi O I, 560); „nu se hazardă într-un rezbel până nu se asigură de aliaţi naturali” (Heliade, O III, 321); „spre recunoştinţa acestora tractatele încheiate asigurară drepturile ţării călcate de vreme îndelungată” (Bălcescu, S, 105); Derivate: asigurare: „Dar această asigurare în sănătatea ei îi da idei pline de tinereţe” (Bolintineanu, ME, 319); „asigurarea cinstei celor ce se ostenesc” (Heliade, O III, 38); asigurătoare: „din ce în ce iau măsure mai asigurătoare” (Heliade, O III, 300);
compeţitor, românizare a fr. competiteur, lat competitor, prin identificarea în structura derivatului a lat. petere, continuat în română în forma peţi: „câtă vreme îl purta cu vorba în privinţa căsătoriei, îl imobiliza în calitate de compeţitor al catedrei” (Călinescu, Bl,549);
concetăţean, după fr. concitoyen: „căile alese de unanimitatea concetăţenilor’'1 (Russo, P, 78); „râz ca să-ţi arăt cum şi de ce lucruri râd oamenii ce şi-au petrecut o viaţă de 25 de ani ostenind şi jărtfindu-şi toată odihna întru slujba concetăţenilor săi” (Heliade, O III, 37); „Iată Copoul, iată primblarea favorită a concetăţenilor noştri” (Kogălniceanu, O I, 92); „pentru ca dând de vorbă concetăţenilor săi asupra acestei nevinovate nebunii a lui, să-i oprească de a cârti despre dânsul alte lucruri mai rele” (Odobescu, P, 59); ,jărtfindu-şi toată odihna întru slujba concetăţenilor săi” (Heliade, O III, 37); „să joace o farsă concetăţenilor săi” (Caragiale, OII, 297);
confrunta, românizare a fr. confronter, după frunte: „apoi ar trebui confruntate cu cele de care vorbesc naturaliştii” (Odobescu, P, 198); vezi şi Papadat-Bengescu, D,298;
conlucrător, după fr. collaborateur: „pentru binele naţiei şi pentru renumele conlucătorilor” (Asachi O I, 480); „amicul şi conlucrătorul lui Rubens” (Odobescu,
P, 161);
consângeanS6, după lat. consanguineus sau fr. consanguin: „spiritul de inocenţă al lui Manigomian şi al consângenilor săi” (Călinescu, Bl, 165);
consimţământ, consimţimânt, după fr. consentement: „consimţământul mutual” (Vlahuţă, S II, 333); „Cu consimţimântul nostru este” (Bolintineanu, ME, 172); vezi şi Papadat-Bengescu, D, 347; Cezar Petrescu, PG, 159;
conştient, românizare a fr. conscient, după şti: „Iubire şi Dumnezeu, conştient sau inconştient, trebuie să alcătuiască suprema preocupare a sufletului omenesc” (Rebreanu, AE, 17);
conştiincios, românizare a fr. consciencieux, după şti: „Conştiincios şi cinstit în daravelile sale” (Ghica, O III, 438); vezi şi Ibrăileanu, A, 60;
conştiinţă, o românizare după şti a ff. conscience, lat. conscientia, în care a fost recunoscut lat. scire, continuat în română de şti: „Cuvântul este al domnului, 85 86
85	Vezi FCLR, II, 38.
86	Prima atestare datează din secolul al XlX-lea, la Hamangiu, C. C. 162 (DA, s.v. consăngean). Pentru varianta consănge a acestui calc, vezi, mai sus, p. 145.
176
sau al conştiinţei neamului întreg” (Russo, P, 74); „am observat cu conştiinţă clerul înalt şi pe cel proletar” (Filimon, C, 8); „noi nu putem zice în conştiinţă că până acum n-avem deloc istorie” (Bălcescu, S, 25); „nu vrui să mai dau nicio audiinţă conştiinţei mele” (Heliade, O III, 88); vezi şi Eminescu, PII, 465;
contimpuran, românizare a fr. contemporain, lat. contemporaneus, după forma de pl. a substantivului timp, care este moştenitorul lat. tempus, inclus în structura celor două etimoane: „puţine glorii contimpurane vor rămâne” (Russo, P, 61); „Relaţiile ce acest prinţ au avut cu alţi puternici suverani, ai săi contimpurani” (Asachi O I, 482); cf. şi varianta contimporan: „scrieri contimporane avem foarte puţine sau nicidecum” (Ghica, O I, 162); „Vrăjmăşia contimporanilor este singura şi cea mai strălucitoare aureolă a geniilor în viaţă” (Vlahuţă, S II, 38);
contravenient, după ff. contrevenant, cf. germ. Kontravenient: „Din mulţimea care se grămădea tăcută în jurul micului contravenient, un hamal îndrăzni să vorbească: ceru cu vorbe atingătoare, pline de adânca bunătate a românului sărac, să ia copilul acesta părăsit, să fie al lui” (Vlahuţă, S II, 322);
contrazicător, după fr. contradictoire: „Capii poporului, boierii, în numele libertăţii, princip contrazicător al autorităţii, încep atunci o luptă îndelungată împotriva domnilor” (Bălcescu, S, 131); „Pictorul ieşi zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate” (Eminescu, PII, 325);
desărcina, după fr. decharger: „veni din nou un ins de la raion şi mă desărcină din funcţia de secretar ca să-l numească în locul meu pe Dămăceanu” (Preda, I, 82-83);
descărnat < descărna, după fr. decharner. „scoase pe marginea patului picioarele descărnate şi păroase” (Cezar Petrescu, PG, 87);
descreierat, după fr. ecervele: „nu e popular rezbelul, şi numai descreieraţii pot să mai crează într-însul” (Heliade, O III, 323); „urletele cele false ale descreieraţilor” (Eminescu, P II, 382); „Agresorul descreierat este fratele persoanei ridicule” (Caragiale, O II, 48); vezi şi Papadat-Bengescu, FD, 24; Eftimiu, N, 91; descreierată {Camil Petrescu, P P, 90);
desemnator „desenator”, românizare a fr. dessinateur < dessiner: „când cu pinsula pictorului, când cu plumbul desemnatoruluF (Odobescu, P, 176);
despărţământ, după fr. departement: „Dormitorul, foarte mare, era despărţit în două printr-o cortină albastră de velur şi fiecare dormea într-un despărţământ’ (Călinescu, Bl, 614);
devotament, după fr. devouement: devotamentul acestui nou principe muntenesc era asigurat” (Hasdeu, P, 223); „Un june care a iubit pe o femeie cu credinţă şi devotament şi a fost răsplătit prin indiferenţă, ipocrizie şi trădare, acela pierde încrederea în femei” (Filimon, C, 54); vezi şi Eftimiu, N, 113;
dezlănţui (a se ~), după fr. dechaîner. „Spectacol nepreţuit, de confort, de risipă şi trai bun, care se va dezlănţui fără preget” (Cezar Petrescu, I, I, 5); „Necunoscuta nu bănuia nici pe departe ce catastrofa morală a dezlănţuit în cuminţenia omului mahmur de pe pat” (Cezar Petrescu, PG, 17); „prin temperamentul ei cred că poate dezlănţui pasiuni arzătoare” (Ibrăileanu, A, 99); „închipuirea, fermecată de priveliştea măreţiei, construia, deslănţuită, alte şi alte
177
cupole de aur” (Agârbiceanu, D, 226); „Ca să nu-1 audă, Zeus dezlănţui furtuna” (Eftimiu, P, 180);
dezmăsurat „nesfârşit, imens”, după it. smisurato: „Când vezi Etna, ţi se pare căminul unei faurării dezmăsurate ce colcăie în rărunchii pământului” (Heliade, O 111,381);
deznodământ, după fr. denouement: „să ne aducem aminte dacă nu totalitatea seratei, încai efectul deznodământului” (Hasdeu, P, 356); vezi şi Călinescu, Bl, 152;
dezvălui, după fr. devoiler: „Ana crezu că-i mai bine să nu dezvăluie nimic în afară de ceea ce-i spusese Dinei, că-1 cunoaşte de la mare” (Agârbiceanu, D, 230);
împiciora (a se ~), cf. magh. lâbadni, lâbadoznz87: „Astăzi, mulţămită ofiţerului celuia ce-i dă braţul, ea s-a mai împiciorat' (Bolintineanu, ME, 91);
împiciorongi „a se pune pe picioare, a-şi reveni după o boală” cf. magh. lâbadni, lâbadozni, derivat din lăb „picior”88 89: „Sosea slab şi uscat ca o mortăciune, un fel de mumie tărcată abia târându-şi pielea întinsă pe oase ca pe nişte beţe şi intra numaidecât în tratament. Sta până se împicioronged’ (Voiculescu, Z, 10);
împumnai9, după it. impugnare „a pune mâna (pe o armă), a apuca”: „înaintea cărora avem a împumna lancea şi a îndrepta tunul” (Heliade, O III, 321); împumnat „înarmat”: „Când se uită în jos, unde îşi întinsese braţul împumnat, văzu cordela legiunii d-onoare” (Heliade, O III, 384);
încântământ90 „încântare, bucurie”, după fr. enchantement: ,Jncântămăntul înfiorător al nopţilor o mie şi una îţi coprinde sufletul” (Heliade, O III, 376); „sorbind cu deliciu ceaiul şi aspirând cu încântământ opiul, ei îşi petrec inocent timpul” (Caragiale, O II, 293);
încântător, după fr. enchanteur, -eresse‘n: „Ici fu răpită de o frumuseţe încântătoare de zei şi de muritori” (Heliade, O III, 374); „Zilele mele trec ca nişte vise încântătoare” (Negruzzi, P, 57); „farmecul acestui loc încântător” (Bolintineanu, ME, 13); „Luna-aşa încântătoare n-am avut a ammira” (Alexandrescu, O., I, 13); „bolta cerului era de un albastru încântător ” (Filimon, C, 55); „o încântătoare simfonie vânătorească” (Odobescu, P, 121); vezi şi Vlahuţă, S II, 72;
încarna, românizare a fr. incarner, lat. incarnare'. „Ca şi cum un om ar putea atinge - chiar şi cu degetul cel mic - sfinţenia lui Iisus. Şi atunci, dacă nu-1 poţi atinge, cum poţi avea tupeul să-l încarnezi?” (Acterian, J, 95);
încăpăţâna, după fr. s’enteter91 92; „Ministrul se încăpăţânează' (Caragiale, O II, 39); vezi şi Rebreanu, AE, 14; Eftimiu, N, 11; încăpăţânată (Eftimiu, P, 177);
87	Vpzi, mai jos, şi varianta împiciorongi, explicabilă prin acelaşi model.
88	DA, s.v. împicioroga. Vezi, mai sus, şi varianta împiciora, explicabilă prin acelaşi model.
89	Neatestat în DA.
90	Neînregistrat în DA, DEX2, MDA.
91	Nu este exclusă formarea în limba română, independentă de modelul francez. Vezi DEX2, DA, s.v. încânta.
92	Ipoteza unui calc este avansată în DA, s.v.,: „pare a fi cuvânt literar, format după fr. s’enteter''; cf. DEX2, care nu indică un model străin. în schimb, în FCLR, II, 141, influenta franceză nu este pusă la îndoială.
178
încrengătură, după fir. embranchement: „încâlceala unor încrengături pâsloase de vorbe şi de gesturi” (Cărtărescu, O, 11);
încrucişător e un calc imperfect după fr. croiseur. Derivatul francez nu are în structura sa un prefix, ca termenul românesc. De altfel dicţionarele româneşti nici nu înregistrează această variantă, ci numai calcul perfect crucişător, despre care se precizează că s-a format de la [înjcrucişa + -ător, după termenul francez amintit: „încrucişătorul pornea în goana piraţilor greci care bântuiau acele mări” (Ghica, O III, 443);
înfrunta, după fr. affronter93: înfruntă, strigă, ba încă (după limba dumnealui) şi ocăraşte” (Heliade, O III, 114);
îngrăşământ, după fr. engraissemenf. „îngrăşăminte pentru culturi” (Preda, I,
8°);
înlănţui, după fr. enchaîner. „mult mai bine voi servi cauza fiind liber ca pasărea cerului, decât stând înlăţuit într-un birou” (Eftimiu, N, 46); „L-am sărutat pe ochi, i-am spus vorbe de mângâiere, mă înlănţuia tot mai strâns [...]” (Camil Petrescu, P P, 19); „Barba-Costa nu voia ca Prometeu să fi fost înlănţuit pe Caucaz, ci chiar pe Olimp” (Eftimiu, P, 178);
înnobila „a deveni mai distins, mai rafinat”, după fr. ennoblir: înnobilând mizera înfăţişare fizică şi vestimentară cu o metalică răceală” (Cezar Petrescu, PG, 38); sensul „a da unei persoane un titlu de nobleţe”, specific, de asemenea, acestui termen, se explică prin calchierea unui alt termen, anume fr. anoblir94;
înrâuri, cf. fr. influer, influencer, germ. beeinflussen: „Spre bine va înrâuri asupra limbei” (Asachi O I, 3); „Bucură-te, electricitate care înrâurezi fâră-de-legile amploiaţilor” (Kogălniceanu, O I, 82); „Aceste temeiuri înrâuriră mult asupra duhului lui Bathori” (Bălcescu, S, 251);
înrâurinţă, după fr. influence (< lat. influentia < influere)95: „adăugire a înrâurinfei zodiilor asupra vieţii omeneşti” (Eminescu, P II, 289); cf. împrumutul influinţă (Eminescu, P II, 511);
înrâurire se putea forma direct de la înrâuri, nefiind însă exclus un calc după fr. influence; către această posibilitate ne trimite calcul frazeologic a avea înrâurire, după fr. avoir une influence sur qqn., redat şi prin a avea o influenţă asupra cuiva, cu diferenţa că în primul caz este vorba despre un calc frazeologic total, iar în celălalt de calc parţial: „Ea urma sub înrâurirea spiritului de imitaţiune” (Bolintineanu, ME, 180); „Este cu neputinţă că o asemine împrejurare să nu aibă înrâurire asupra năravurilor” (Kogălniceanu, O I, 27);
însânuitor, românizare a fr. insinuant, după sân (< lat. sinus): „Postelnicul George ar fi plecat lesne urechea la însânuitoarele consilii ale ţinutei sale” (Bolintineanu, ME, 258);
însămânţa, după fr. ensemencer: „îl urmăreşte un singur gând: să participe, să se înfrupte şi el într-un chip oarecare din prosperitatea care se însămânţează la «Capşa»” (Eftimiu, N, 313);
93	Un alt reflex pe care fr. affronter l-a avut în română a fost afrunta, care constituie un calc parţial. Vezi, în acest sens, FCLR, II, 38, unde se afirmă despre acest derivat că este rezultatul unui semicalc.
94	Vezi DEX2, DN3, s.v. înnobila.
95	Vezi ROBERT, s.v. influence.
179
însărcina, după fr. charger: „După cum ştiţi, familiile Cantacuzino, Calimachi, Creţulescu au însărcinat şi ele pe unii dintre istoricii noştri cu asemenea cercetări în arhivele lor” (Camil Petrescu, ST, 12);
însărcinat, după fr. charge, nefiind exclusă o etimologie internă, din participiul verbului însărcina: „Directorul, care era însărcinat a gera afacerile prefecturii” (Caragiale, OII, 14); vezi şi Eftimiu, N, 69;
înstela?6, participiul verbului înstela, calchiat după fr. etoiler, sau format direct după fr. e toile: „mă întind seara pe terasă pe şezlong cu faţa în sus şi trăiesc clipe privind cerul înstelat” (Preda, I, 47);
întări „a afirma”, după lat. qffirmare (derivat de lafirmus „tare, solid”): „li să proclamă în tabără libertatea lor, întărind-o cu mare credinţă şi giurământ” (Bălcescu, S, 209);
intonare < intona, iar acesta format după ff. entonner: „fără pauze, fără intonări variate” (Alecsandri, S, 9); forma literară de astăzi, intona, se explică, foarte probabil, ca o reacţie la formele românizate cu in- > în-,
întreprinzători, după ff. entrepreneur: „caii de poşte ai întreprinzătorului de faţă, dl. Bar” (Bolintineanu, ME, 147); „în timpul lui Caragea veni pentru prima oară un întreprinzător de dioramă şi clădi un teatru de scânduri” (Filimon, C, 132); cf. împrumutul antreprenor:	Dar contractul cu antreprenorii [...] este făcut sub
regimul vechi” (Bolintineanu, ME, 147); „Puţin însă după aceea veni în Bucureşti un antreprenor de teatru moldovenesc” (Filimon, C, 132);
întreprinzători, după fr. entreprenant, -e, nefiind exclusă derivarea directă, de la întreprinde: „dar să ne închipuim că aceste ţări se fac deodată întreprinzătoare, bogate” (Bălcescu, S, 124); „E tot ce poate fi mai întreprinzător, mai universal şi mai fără frâu” (Vlahuţă, SII, 106);
întrerupător, după fr. interrupteur: 1. „persoană care o întrerupe pe alta”: „Mare elector, mare întrerupător în Cameră, dacă aceasta îţi spune ceva” (Cezar Petrescu, PG, 38); 2. „dispozitiv care serveşte la întreruperea sau la restabilirea unui circuit electric, hidraulic etc.”: întrerupătorul era după şifonier, şi când stingeam lumina odaia devenea un acvariu livid” (Cărtărescu, O, 10);
înţesta (a se ~), după fr. s’enteter: „Numai unul rămase îndărătnic şi se înţesta să ţie tot sistema veche” (Heliade, O III, 301); termenul nu este înregistrat în DA, unde apare în schimb infestat, explicat prin ţeastă + -at, după modelul lui încăpăţânat', potrivit atestărilor din DA, încăpăţâna ar fi mai vechi decât înţestat, primul dintre ele fiind consemnat la Slavici, celălalt la Ispirescu. însă prezenţa lui înţesta schimbă perspectiva de analiză, acest verb explicând mai bine apariţia lui înţestat. Mai mult decât atât, înregistrarea Iui înţesta la Heliade Rădulescu, într-o scriere anterioară celei semnate de Slavici, ar putea reprezenta un indiciu în favoarea explicării acestui verb ca urmare a imitării fr. s’enteter, în vreme ce încăpăţâna putea să apară după modelul cuvântului românesc, prin derivare sinonimică. Nu este exclusă însă o nouă calchiere a derivatului francez, mai ales că înţesta nu apare frecvent în scris, aşa explicându-se şi absenţa lui din DA. în 96
96	Atestat pentru prima oară la C. Negruzzi: „Luând călăuzire din cerul înstelat" (vezi DA, s.v. înstela).
180
concluzie, atât înfesta, cât şi încăpăţâna pot fi explicate ca apărând ca urmare a imitării unui model străin. Atestarea mai timpurie a lui infesta contrazice afirmaţia potrivit căreia acesta s-ar fi putut forma după modelul celuilalt.
înţestământ, după fr. entetement: „Nu m-au ascultat, dizgraţiaţii, m-au persecutat, şi a venit timpul cum să dea ţara de râpă prin înţestământul lor” (Heliade, O HI, 78);
învăţământ, după fr. enseignement: 1. (la pl.) „concluzie dedusă din practica vieţii sociale sau individuale; învăţătură, lecţie”: „aflând învăţăminte care-i stăteau sub ochi şi nu avusese ochi să le vadă” (Cezar Petrescu, PG, 92); 2. (la sg.) „totalitate a instituţiilor de instruire dintr-o ţară”: „Sânt tineri diplomaţi care aşteaptă cu anii să fie numiţi în vreun post, chiar şi în învăţământ'” (Agârbiceanu, D, 20); „Certificat de absolvire a claselor învăţământului urban” (Călinescu, Bl, 573);
năsăturabil, var. a lui nesăturabil, neînregistrată în dicţionare, a apărut, probabil, după modelul lat. insatiabilis, fr. insatiable: „chinul sărmanului chinez care este condamnat la intrarea «Pungei Publice» să-ncerce a sătura pe năsăturabilele monstru” (Caragiale, OII, 294);
neînsemnător, posibilă românizare a fr. insignifiant, după semn. „acesta zisă că frigurile era neînsemnătoare şi se făgădui a îndrepta pre pruncul domnesc în câteva zile” (Kogălniceanu, O I, 65); „După câteva vorbe neînsemnătoare Smărăndiţa începu cu stariţa o convorbire religioasă” (Bolintineanu, ME, 49); „Untul şi brânzeturile noastre, care ar face un obiect important de exportaţie, ne aduc un venit neînsemnător” (Ghica, O III, 413);
predomnitor, -toare după fr. predominant, -e: „fac principiul monarşic predomnitor, personifică statul într-înşii” (Bălcescu, S, 131); „O credem, fiindc-o cred şi alţii, pentru că e o normă predomnitoare” (Eminescu, PII, 500);
presimţământ, presimfimânt, presimţiment, românizări ale fr. pressentiment, după simţi: „silabisind în propriile lor inimi presimţământul catastrofei” (Hasdeu, P, 226); „Era poate un presimfimânt de dureri ce o aşteptau în viaţă?” (Bolintineanu, ME, 216); „presimţimentul meu era adevărat” (Bolintineanu, ME, 80); cf. presemtiment (Bolintineanu, ME, 217); cf. şi. presentiment (Preda, I, 264);
preşedinţă, după fr. presidence: „Onorurile balului le-a făcut comitetul damelor, sub preşedinţă tinerei doamne [...]” (Caragiale, O, 79);
prevăzător, după fr.prevoyant, -e: „guvernul actual se compune de bărbaţi maturi şi prevăzători” (Heliade, O III, 323); „Ciocoiul devine prevăzător ca un prezident” (Filimon, C, 10); „Doamna Chiajna, în prevăzătoarea-i îngrijire, cugetă a-şi căpăta reazimul unor mai puternici dintre acei greci” (Odobescu, O I, 95); „în toate ţările ce se bucură de legiuiri înţelepte şi prevăzătoare, pe cari şi le pune în lucrare o sistemă de administraţiune regulată ca ceasornicul, prin toate acele ţări, vine un moment al anului când d-odată vânătoarea se închide” (Odobescu, P, 51-52); „Nemţii sunt prevăzători, noi însă le vom dovedi că suntem mai isteţi decât dânşii” (Bălcescu, S, 66);
recunoscător, după fr. reconnaissant: „şi el e în tot dreptul de a nu fi recunoscător” (Heliade, O III, 108); „trebuie să fii recunoscător” (Heliade, O III, 37); „sus-însemnaţii, în parte, le vor fi recunoscător?’ (Bălcescu, S, 27); „mi-au rămas foarte recunoscătoare" (Bolintineanu, ME, 69); „iaşenii îi sânt prea puţin recunoscători” (Kogălniceanu, OI, 96);
recunoştinţă, după fr. reconnaissance: „Sugetul piesei sânt sentimentele de respect, [...], de recunoştinţă şi de amor” (Asachi O I, 481); „[plâng] de
181
recunoştinţă” (Bolintineanu, ME, 79); „Dar datoria istoriei este d-a le păstra şi d-a aduce suvenirei acestui vrednic patriot tributul recunoştinţei ce românii îi sunt datori” (Bălcescu, S, 59); „făcu să cază din ochii săi de şarpe două lacrime de acelea ce în aparinţă arată o inimă plină de recunoştinţă” (Filimon, C, 43); „primeşte tu această lacrimă de recunoştinţă” (Odobescu, P, 116): vezi şi Eminescu, P II, 467;
resimţemânt, după ff. ressentiment: „El n-a păstrat în inima lui nici resimţemântul, nici dorinţa de răzbunare” (Ghica, S, 324);
subpământeană cf. fr. souterrain; MDA şi DEX2 nu-1 consideră calc; termenul e atestat, potrivit MDA, la 1832, în vreme ce subteran apare pentru prima dată la Heliade, într-o traducere din 1834; coincidenţa semantică dintre cei doi termeni ne determină să considerăm că ambii sunt rezultatul unui calc, total, în ceea ce-1 priveşte pe subpământeană şi parţial, în cazul lui subteran. Iată o atestare a celui dintâi la Cezar Petrescu: „Deasupra lui, sub bârnele de stejar ale bordeiului subpămăntean, o gazorniţă ofticoasă afuma lemnul şi adunase un roi de musculiţe nocturne” (Cezar Petrescu, I, II, 7);
surâzător, după fr. souriant, -e (Bolintineanu, ME, 144).
2.1.4.	Calcuri la derivate regresive
înfrunt < înfrunta, după fr. affront, derivat regresiv de la affronter9,. „Era un înfrunt pe care iubirea mea de sine nu-1 putea mistui” (Negruzzi, P, 6); „nu puteam uita înfruntul ce-mi lacuse” (Negruzzi, P, 9); cf. împrumutul afront (Preda, I, 68).
2.1.5.	Calcuri la substantive compuse alcătuite din:
substantiv + substantiv
anotimp97 98, după germ. Jahreszeit: „De ce să răscolim mocirla care atâtea şi atâtea anotimpuri fusese heleşteul cu flori de nufăr?” (Eftimiu, N, 130);
aurfaur, după fr. orfevre: „Hainelor le fusese smuls petecul cu numele croitorului, iar ceasornicului tasul cu iscălitura aurfaurulur (M. Caragiale, R, 39);
fiuucidere, după lat. infanticidium, model care a generat şi apariţia lui pruncucidere: „Mărturisesc, domnul meu, că fiuuciderea este crima cea mai neagră din câte poate săvârşi omul” (Boliiac, O II, 22);
omucidere, după lat. homicidium: „în zilele când hotărâse omuciderea se adunau în ele toate cruntele moşteniri” (Eftimiu, N, 151);
oraş-lumină „Paris”, după fr. la Viile lumiere: „Cât despre ceilalţi băieţi săraci din Cartierul Latin, trăgeau pe dracu de coadă, cu îndârjire şi entuziasm, fericiţi că se aflau în oraşul-lumină” (Eftimiu, N, 275);
vagon-pat, după fr. wagon-lit: „te lungeşti pe canapeaua de catifea roşie sau în vagonul-pat, dormi ca acasă vreo nouă ceasuri [...]” (Ghica, O I, 245).
182
97	în legătură cu acest exemplu, vezi şi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 15.
98	Vezi şi Hristea, Sinteze, p. 104-105.
substantiv + adjectiv
argint-viu, după lat. argentum vivum. Primele atestări ale acestui termen aparţin, potrivit datelor din DA, secolului al XVII-lea". Mai târziu, cuvântul a fost pus în legătură cu formaţii corespunzătoare din alte limbi: it. argento vivo, fr. vif-argent sau argent-vif00\ „şi multe economii de acestea, ce ne aduc aminte veacul de aur în toată pulberea şi murdalâcul lui cel primitiv, amestecat şi cu argint-viu ” (Heliade, O III, 23); vezi şi M. Caragiale, R, 35;
mam’mare, după fr. grand-maman: „imam'mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai” (Caragiale, O II, 120);
stat-major, după fr. etat-major: „arhiva marelui stat-major” (Cezar Petrescu, î, II, 108).
adjectiv + substantiv
bună-credinţă, după fr. bonne foi: „oameni vrednici şi cu bună-credinţă” (Bălcescu, S, 75);
buna-cuviinţă, după ff. bienseancem: „deprins cu buna-cuviinţă şi eticheta cea mai delicată a curţilor” (Heliade, O III, 305); „nu ar ţine seama de buna-cuviinţă a saloanelor” (Odobescu, P, 198); „Atât pentru buna-cuviinţă” (Maiorescu, CI, 125);
bunăstare, după germ. Wohlstand: „De aceea toate clasele, înţelegând şi pe cele mai în bunăstare, cele mai bogate, era atunci sărace în comparaţie cu ceea ce sunt astăzi” (Bălcescu, S, 123); vezi şi Camil Petrescu, P P, 89; Acterian, J, 103;
bună-vestire a imitat în limba textelor vechi modelul .oferit de sl. GAaroBACTHK; atestarea acestui termen la Victor Eftimiu, într-un alt context decât cel religios, se explică prin considerente de ordin stilistic: „n-avea decât să supună comitetului această bunăvestire” (Eftimiu, N, 113);
bună-voie, cf. sl. EAAroBOAeNHK99 100 101 102 103; compusul bună-voie, este atestat la 1654 într-un act de vânzare-cumpărare, reprodus de N. Bălcescu în lucrarea sa Despre starea soţială a muncitorilor plugari în principatele române în deosebite timpuri: „ci au venit la jupan Radul, Cluceriul Buzăscul fiind atunci vel-spătar, ei de a lor bună-voie şi s-au vândut vecini” (Bălcescu, S, 96); în ceea ce priveşte termenii mai vechi bună-vreare şi bunăvoire, atestaţi în textele vechi religioase, modelul acestora l-a constituit, foarte probabil, acelaşi compus slavon.
bunăvoinţă apare în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi este considerat de obicei un calc după lat. benevolentia, fr. bon-vouloir sau bienveillance (cf. şi fr. bonne volonte), germ. Wohlwollenm\ prin aceleaşi modele se explică termenul sinonim binevoinţă: „cu toată bunăvoinţa ce am de a lăuda”
99	DA, s.v. argint.
100	FCLR, I, 85.
101	Vezi Halina Mirska, Unele probleme ale compunerii cuvintelor în limba română, în SMFC
I, 168.
W2 Vezi I.-A. Candrea, Psaltirea Scheiană, comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşte. Ediţiune critică, voi. II, Bucureşti, 1916, p. 515.
103	Vezi DA, s.v. bun; Halina Mirska, op. cit., p. 168; Hristea, PE, p. 167; FCLR I, p. 86.
183
(Kogălniceanu, O I, 49); „n-am făcut-o mişcaţi de vreo simţire de dragoste sau binevoinfă către dânşii” (Bălcescu, S, 82); „lăsând la o parte orce patimă, orce prejudiţie, de a ne uni cu toată bunăvoinţa" (Bălcescu, S, 107); „Critica lui era plină de dreaptă judecată şi de bunăvoinţă' (Ghica, OI, 158);
bun-gust, după fr. bon-gout: „prin reflecţiile lor de bun-gust, fine şi drepte, învia societatea” (Kogălniceanu, G I, 51); „Cu toată înlesnirea ce se pare că au unii cu pretenţii de bun-gust de a cârmui lumea [...]” (Heliade, O. III, 16);
bun-simfl0A, după fr. bon-sens: „Conversaţia sa, deşi nu vie şi grabnică, era plăcută, arătând în toate un bun-simţ firesc” (Kogălniceanu, OI, 105); „publicul cu bun-simţ a sfârşit prin a le crede pe amândouă” (Maiorescu, C I, 119); „om drept şi plin de bun-simţ" (Ghica, O I, 128); „lipsite şi de respect şi de ruşine şi de tot ce se cheamă bun-simţ” (Vlahuţă, S II, 336);
clarviziune, după fr. clairvoyance: „Şi aici fiecare om, luat la rând, ţi-ar putea spune atâtea despre iubire şi ură, despre adevăr şi minciună, despre curaj şi laşitate, despre orbire şi clarviziune [...]” (Preda, I, 273);
dreptunghi, după fr. rectangle, lat. rectangulus: „mese cari în starea lor normală reprezentează un dreptunghi' (Eminescu, PII, 512);
liber-schimbism, după fr. libre-echangisme: ,JLiber-schimbismul nu e de talia unei ţări agricole” (Caragiale, OII, 30);
mărinimă, după lat. magnanimitas, cu ignorarea sufixului lat. -itas: „Bucură-te, Duh ce însufleţezi mărinimă acelor tâlhari” (Kogălniceanu, OI, 85);
rea-credinţă, după fr. mauvaise foi'05', „sânteţi cu rea-credinţă şi încurcaţi lumea cu frazi şi declaraţiuni” (Heliade, O III, 508); „acuză pe bietul bătrân de necapacitate şi chiar rea-credinţă' (Ghica, OI, 297);
rea-voinţă, după modelul lui bunăvoinţă sau după fr. mauvaise volonte104 105 106: „repetau acele zgomote, unii din rea-voinţă' (Bolintineanu, ME, 165); „au să-i acuze de reavoinţă' (Ghica, O I, 224); „a bate pe inferior pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voinţă' (Caragiale, O II, 38);
scurtcircuit, după fr. court-circuit: „Gândul s-a descărcat câteva clipe lungi asupra mea asemeni unui curent în scurt circuit, dar nu s-a ars în mine nicio rezistenţă” (Preda, I, 61).
pronume + verb
sinucid, după fr. suicide: „A alunga pe săteni de pe moşii ar fi ca un sinucid moral, şi sinucidul nu este iertat de nicio lege” (Heliade, O III, 509).
verb + substantiv
zgârie-nori, după engl. skyscraper, cf. germ. Wolkenkratzer: „încercarea de a se introduce în canonica arhitecturii noastre sacre siluete de zgârie-nori, contururi
104	în FCLR, voi. 1, 87, se afirmă că acest compus apare în textele româneşti de la mijlocul secolului al XDC-lea, dându-se ca exemplu atestarea sa la Kogălniceanu.
105	Vezi FCLR, I, 87, unde se avansează şi ipoteza formării acestui compus independent de un model străin, însă în strânsă legătură cu existenta rom. burtă-credinţă.
106	FCLR, I, 77-78.
184
bizare de stil decadent [...] e de natură a atrage atenţia forurilor noastre competente (Călinescu, Bl, 463); „Nu se putea ca unchiul nostru să nu fi luat parte la congresele francmasonilor din New York, la ridicarea primilor zgârie-nori din Chicago” (Eftimiu, N, 233).
adverb + substantiv
binecuvântare, după sl. EAArocAOBeHMK: „binecuvântările oamenilor, venite până la mormântul meu” (Bolintineanu, ME, 295); este posibil să fie vorba şi despre un derivat intern, de la binecuvânta-, interpretarea acestui compus drept calc are în vedere existenţa dubletului blagoslovenie, explicabil prin împrumut;
binefacere, a imitat, în limba textelor din secolul al XVI-lea, modelul oferit de sl. BAAroACAHHe107, BAAroTBopeuHK, gr. evizoiia, poziţia sa fiind întărită, ulterior, de lat. beneficentia, fr. bienfaisancem: „binefacerile ştiinţei” (Heliade, O III, 358); „tu calci în picioare binefacerile lor” (Bolintineanu, ME, 256); „senatul şi poporul Romei se întreceau care de care să serbeze cu mai multă pompă binefacerile şi triumfurile gloriosului împărat” (Odobescu, P, 92); „mersul îi părea şi lui o binefacere, pentru că-1 încălzea” (Eminescu, P II, 404); vezi şi Agârbiceanu, D, 30;
împrejur-stare „împrejurare, circumstanţă”, frecvent întâlnit în limba scriitorilor din secolul al XlX-lea şi atestat anterior la Cantemir, s-a format după modelul lat. circumstcmtia. Cuvântul latinesc a fost de altfel şi împrumutat şi aşa este cunoscut astăzi. La scriitori ca B. P. Mumuleanu apare însă forma calchiată: „Oameni mari şi scăpătaţi / D-împrejur-stări scăpătaţi” (Mumuleanu, C, 107);
împreună-Iucrare „colaborare”, fr. collaboration sau independent de acesta, ca formă de infinitiv lung substantivată: „Ajutorul şi împreună-lucrarea dumitale” (Gorjan, HIV, 23);
înainte-cuvânt(are), după sl. np-fcAvcAOBHK: (Asachi 01,3); vezi şi Kogălniceanu, O
I, 82;
înainte-mergători „cel care pregăteşte venirea altuia, precursor”, după sl. nplAHTeMA, gr. npoâpopoq fr. precurseur. „ea va fi totdauna înainte mergătoare spre a le înnobila” (Bolliac, O II, 46); „Oamenii pe cari instituţiunile, împrejurările sau educaţiunea i-a pus în fruntea unei naţiuni sunt datori să fie înainte-mergătorii ei” (Ghica, O I, 125); „Zicea că ea este înainte-mergătoare a libertăţii” (Ghica, O I, 235); cf. şi traducerea mergător înainte, cu o topică românească: „este creatorul lor, mergătorul lor înainte” (Bolliac, OII, 50);
înainte-mergător2 „care se produce înainte”, după lat. praecedens, fr. precedent: „se repezi ca un erete înainte mergător” (Heliade, O III, 222); „expresiuni ce vădesc o societate în prada ignoranţei şi ameţelei înainte-mergătoare ale pieririi societăţii” (Bolliac, O II, 65);
jos-însemnat, după fr. soussigne, redat şi prin subsemnat109, care s-a impus în limbă: „nu poate aduce nicio vătămare nici persoanei jos-semnatului, nici scrierilor lui”
107	Vezi Ion Ştefan, Calcul lingvistic, p. 345.
108	r, a Z- r
DA, s.v. binefacere.
109	Pentru etimologia acestuia, vezi şi DEX2, unde este indicat (ca model calchiat) vb. fr. soussigner. în felul acesta este încălcat criteriul concordanţei clasei lexico-gramaticale, care trebuie să existe între cuvântul căruia i se stabileşte etimologia şi presupusul său etimon.
185
(Heliade, O III, 32); cf. sus-însemnat, apărut, probabil, prin analogie: ,JSus-însemnafii, având o colecţie de vreo zece leteopisiţe sau cronice [..(Bălcescu, S, 26);
subcomisar, după fr. sous-comissaire: „lucruri la priceperea cărora nu-1 ajungea capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar” (Eminescu, P II, 495); vezi şi Eftimiu, N, 220;
subsemnat după fr. soussigneno: subsemnatul sau mai bine [nejsubsemnatul a avut onoarea d-a spune” (Eminescu, P II, 543).
substantiv + prepoziţie + substantiv
cap-d-operă, după it. capo-d'opera, fr. chej-d’ceuvreu]: „capul-d-operă al lui Schiller” (Heliade, O III, 219); „în viitor capete-d-operă or să plouă” (Heliade, O III, 104); „un concert simfonic compus din toate cap-d’operele de muzică vânătorească” (Odobescu, P, 127); remarcăm că in penultimul exemplu se imită modul de redare a pluralului în it. capi d'opera, cao de overă (Papadat-Bengescu, FD, 28);
drum-de-fier, format după fr. chemin deferxn\ cf. şi engl. railway, apare atestat cu mai multe sensuri: 1. „cale ferată”: „Vistul au ieşit din ţara unde s-au aflat legile atracţiei [...] drumurile de fier [...] adecă patria engiezilor” (Kogălniceanu, O I, 28); „astfel mijloacele de comunicare publică, canalurile, drumurile de fier n-ar fi cu putinţă” (Bălcescu, S, 121); „ştim că drumurile de fier, şoselele [...] se fac şi se ţin cu cheltuieli mari” (Russo, P, 193); „călătorie pe drumul de fier Bucureşti şi Giurgiu” (Hasdeu, Pa, 350); „drumuri de fier, instituţiuni de credit [...] toate eu le-am născocit” (Ghica, O III, 411); 2. „tren”:„Am sosit aseară la Viena, după o călătorie de 37 ceasuri cu drumul de fier” (Alecsandri, S, 168); „Voiţi să răscumpăraţi drumurile de fier - zicea un senator - dar [...] unde o să găsiţi impiegaţi capabili să le puie în mişcare [...] ?” (Ghica, O I, 124); „nu e privelişte rrai plăcută, într-o călătorie cu drumul de fier, decât la fereastra din spatele trenului” (Caragiale, O II, 134); „La teatru, în tramvai, în dumul de fier l-aţi auzit desigur vorbind tare” (Vlahuţă, S II, 292); 3. ,joc de noroc”: ,Jucase toată noaptea, într-o casă particulară, la Amoteni, drum de fier şi se umpluse” (M. Caragiale, C, 55).
prepoziţie + prepoziţie + substantiv
fărădelege, după sl. e€33akonhk: „Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăţi şi pre câmpii, / [...]/ Săgeta a morţei înger mii de fulgere şi mii” (Asachi O I, 15); ,fărădelege a curţii Austriei” (Bălcescu, S, 163); „Guvernul se face că închide ochii asupra fărădelegilor noastre” (Alecsandri, S, 5); vezi şi Filimon, C, 302.
prepoziţie + tot + substantiv
atotştiinţă, după lat. omniscientia, germ. Allwissenheit113: „apela într-o vreme Georgei Galea la atotştiinţa de romancier psihologico-social al lui Emil Ciugolea” (Cezar Petrescu, PG, 96). 110 111 112 113
110	Ibidem.
111	FCLR, I, 101.
112	în franceză este vorba tot despre un calc, după engl. railway (ROBERT, LEXIS s.v. chemin de fer).
113	Vezi DA, s.v. a-tot-, unde se precizează că termenul apare în secolul al XlX-lea, la Barcianu.
186
Substantive în structura cărora intră elemente de compunere
autoapreciere, după engl. self-esteem:	Aşa e scrisul meu obişnuit. Tata,
săracul, n-are scrisoare chiar atât de frumoasă. — Asta sună a autoapreciere!” (Agârbiceanu, D, 168);
locotenent, după it. luogotenente, fr. lieutenant: „să facă vizită oficială locotenentului de domn” (Ghica, O 1, 116);
manuscris, caic parţial după lat. manuscriptum (cf. şi fr. manuscrit, explicabi1 prin acelaşi etimon latin), adaptat după scris: „manuscrise originale necunoscute până acum publicului” (Bălcescu, S, 26); „se înnebunesc după manuscrise autografe” (Heliade, O III, 88);
patrulater, românizare a lat. quadrilaterus, fr. quadrilatere, după patru: „Pomponescu scoase o bucată de bazaltpatrulateră” (Călinescu, Bl, 628);
semicerc „şir de fiinţe aşezate în formă de semicerc”, după fr. demi-cercle\ „Când îndrăzneţul ager, ce ochii vă-ntâlneşte, / îşi lasă semicercul şi vine, se lipeşte / La spate, aşteptând” (Bolliac, OI, 127);
semizeu, după fr. demi-dieu: „timpii fabuloşi ai semizeilor’'’ (Heliade, O III, 371); semizeii cântaţi de nemuritorul Omir” (Bălcescu, S, 195);
triunghi, după fr. triangle, lat. triangulus: „a cărora trup nu se poate ţinea decât în triunghi” (Kogălniceanu, O I, 55); „se aruncă cu furie asupra laturilor acestui triunghi” (Bălcescu, S, 191); „păsări călătoare străbat cu aripile-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fără de margine” (Eminescu, PII, 449); vezi şi Cărtărescu, 0,26.
Alte substantive compuse calchiate, alcătuite din:
adjectiv t- adjectiv
clarobscur, adjectiv, devenit substantiv prin schimbarea valorii gramaticale, s-a format după modelul oferit de it. chiaroscuro sau a fost împrumutat din fr. clair-obscuru: „Toate acele adâncimi şi reliefuri ale clarobscurului dispăruseră” (Papadat-Bengescu, FD, 30); cf. împrumutul chiaroscur, prezent la Negruzizi şi explicabil exclusiv prin italiană: „acel chiaroscur priincios ochiului” (Neguzzi, P, 211);
Nu-mă-uita este un compus de tip propoziţie115, calchiat după germ. Vergi(3meinnicht\ „Lăcrimioara vă zâmbeşte / Lâng-un trist nu-mă-uita” (Bolintineanu, ME, 18); „samănă cu o floare de mac într-un câmp de nu-mă-uita” (Kogălniceanu, O I, 37); vezi şi Eftimiu, N, 229; Cezar Petrescu, î, I, 13.
2.1.6.	Calcuri la adjective compuse din:
prepoziţie + substantiv sau adjectiv substantivizat + adjectiv
atotcuprinzător, după sl. BkceAp^atHTeAk: „Conştiinţa îşi pierdea treptat limpezimea atotcuprinzătoare, parcă s-ar ft scufundat într-un nour alburiu şi năbuşitor” (Rebreanu, AE, 24);
114
francez.
115
Pentru originea multiplă a termenului, vezi DN3; cf. DEX2, unde se indică doar modelul FCLR, I, p. 108.
187
atotputernic, după sl. BkceBAACTkiţk, şi întărit, ulterior prin modelul oferit de lat. omnipotens, fr. tout-puissant, germ. allmăchtigu6: „iar tu vei deveni ca mine, etern, atotştiutor şi, cu ajutorul cărţii, atotputernic” (Eminescu, P II, 299); „atotputernicul ministru Villara” (Ghica, O III, 432); vezi şi Rebreanu, AE, 25;
atotputinte, după lat. omnipotens: „se îndreptau către casa atotputintelui fanariot” (Filimon, C, 85);
atotstăpânitor, după sl. BccBAACTHTSAki „niciodată nu va scăpa de răutatea mişeilor atotstăpânitori, înfipţi în cine ştie colţ de vamă” (Eftimiu, P, 14);
atotştiutor, după lat. omnisciens: „îi vezi, nepricepuţi plagiatori ai atotştiutorului Pic dela Mirandola” (Odobescu, P, 129); „ea va fi atotştiutoare şi-ţi va spune ce să faci” (Eminescu, P II, 296).
adverb + adjectiv
aşa-numit, după germ. sogennant, rus. mau ua3bieaeMbiuni: „totul merge după principiul aşa-numitului «schimb de bune procedeuri»” (Caragiale, O II, 160); „Ceea ce surprindea pe Ioanide era insignifianţa completă a numelor aşa-numitei Mişcări” (Călinescu, Bl, 162);
aşa-zis, cf. fr. soi-disant: „fonduri aşa-zise culturale” (Călinescu, Bl, 322); „absurditatea acestei aşa-zise descoperiri” (Eftimiu, N, 68);
binecrescut, cf. fr. bien eleve; „macar că cetesc scrieri româneşti, sânt aşa de plăcute şi de binecrescute” (Kogălniceanu, O I, 53); „atunci ce diferinţă mai există între femeile binecrescute şi cele ce se dau pentru bani?” (Bolintineanu, ME, 195); vezi şi Agârbiceanu, D, 25; Călinescu, Bl, 586;
binefăcător s. sau adj., apărut în epoca anterioară după model slavon (EAdroA'tT6Ak), îşi întăreşte poziţia, fiind sprijinit, probabil, de fr. bienfaisant, în ceea ce •priveşte adjectivul, şi fr. bienfaiteur, it. benefattore în ceea ce priveşte substantivul; în sprijinul unui model italian pledează varianta benefăcător. „sânt trecuţi toţi acei benefăcători” (Asachi O I, 560); „Apere Dumnezei pe Domnitorul binefăcător” (Asachi O I, 561); „contractă un acord binefăcător capului şi înântrului meu” (Heliade, O III, 352); „slujiră de pavăză binefăcătoare ţărei” (Bălcescu, S, 67); „a aprins în mine acea flacără binefăcătoare a amorului” (Vlahuţă, S II, 332); „rezultate binefăcătoare” (Bolintineanu, ME, 132); „o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el” (Eminescu, P II, 342);
bineînţeles, după fr. bien entendu: „se mulţumeau a trage supuşilor lor, din vreme în vreme, câte-o falangă bună, având, bineînţeles, precauţiunea a aşterne postav roşu când tălpile erau viţă de boier cu caftan” (Ghica, OI, 115);
binepriimită, cf. fr. bien regue: „Bucură-te, cela ce mituirile le-ai sfinţit astăzi ca o jărtfă binepriimită'’ (Kogălniceanu, OI, 87);
binevenit, după fr. bienvenu: „Astfel de aş fi vorbit şi scris, aş fi fost ascultat şi binevenit în satumale politice” (Heliade, O III, 151); „acest artist modest, ale cărui versuri sânt binevenite” (idem, 131); „i-erau toate mijloacele binevenite, deşi nu dispunea de multe” (Eminescu, PII, 337); 116 7
188
116 Vezi Ion Ştefan, ari. cit., 346.
ii7FCLR, I, 178.
binevoitor, după fr. bienveillant, nefiind exclusă o derivare internă, de la binevoi', Finuţa Hasan avansează şi ipoteza formării acestui compus pe baza lui de-bine-voitor, caracteristic limbii vechi118, fără a preciza felul în care a apărut acesta din urmă; „reclamând însă mai întâi îngăduinţa cetitorului binevoitor” (Asachi O I, 6); consemnăm şi varianta bineviitor:„Cuv]osu\e părinte, vino şi nu-mi refuza şi astă dată al tău bine-viitor concurs” (Asachi O I, 601); „nu e mândru după cum se crede în genere, ci mai des om bun, binevoitor, dar, ce e drept, cam cu nasul sus” (Heliade, O III, 57); „Pas de nu asculta, dacă poţi, de poveştile amicale ale unui astfel de binevoitor” (Ghica, O I, 267);
clarvăzător, după fr. clairvoyanf. „Sânt atât de clarvăzătoare în prezent că mi-e frică” (Acterian, J, 83);
liber-schimbist, după fr. libre-echangiste: „Un guvernamental liber-schimbisf’ (Caragiale, O II, 29);
nou-născut adj. şi s., după fr. nouveau-ne: „Să se simtă proaspăt ca un prunc nou-născut” (Cezar Petrescu, PG, 7); „Aşa binecuvântă păstorul Kaurava pe noul născut, înfăţişându-1 soarelui ce-şi suliţa lumina răcoroasă în zarea răsăritului” (Rebreanu, AE, 24);
nou-venit adj. şi s., după fr. nouveau venu: „Exponentul partidului nou-venit 3a putere îi înşiră pe toţi” (Agârbiceanu, D, 11);
preaplin, după fr. trop-plein: „el simţea nevoia să-şi împărtăşească preaplinul care-1 apăsa, mărturisindu-se cuiva, indiferent cui” (Eftimiu, N, 184);
propriu-zis, după fr. proprement dit: „Sultana nu era propriu-zis o bolnavă” (Călinescu, Bl, 38);
rău-crescut, cf. fr. mal eduque sau fr. mal eleve: „Era bătrân, rău-crescut, fără spirit” (Bolintineanu, ME, 123); cf. împrumutul mal eleve: „Sfială de om mal eleve” (Hasdeu, P, 177); cf.prost-crescut, cu acelaşi sens şi format, foarte probabil, după aceleaşi modele;
răufăcător, după lat maleftcus119, fr. malfaiteur: „Acest om are facultatea excepţională de a deveni instrumânt răufăcător” (Bolintineanu, ME, 127); vezi şi Călinescu, Bl, 360;
răuvoitor, după lat. maleuolens sau format prin analogie cu binevoitor: Răuvoitorii românilor” (Hasdeu, P, 220); „informaţii tendenţioase, răuvoitoare pentru noi” (Eftimiu, N, 29);
sus-arătat, cf. fr. susmentionne: „Fireşte că ne merge rău, ca şi tipografului sus-arătat” (Heliade, O III, 302);
sus-numit, după fr. susnomme: „sus-numitul proprietar a ameninţat cu dare afară” (Caragiale, O II, 59);
sus-pomenit, cf. ff. susmentionne: „Noi, dar, scoţind dintei cei mai sus pomeniţi, din rămăşiţă vom lepăda şi pre provincialul evghenist [...]; vezi şi Kogălniceanu, OI, 70; * 115
"8FCLR, I, 180.
115 Vezi, pentru acest model, FCLR, I, p. 181, unde se precizează că termenul este atestat abia în primele decenii ale secolului al XlX-lea.
189
sus-pus cf. germ. hochgestelltl2°: „Au legături cu oameni sus-puşă (Agârbiceanu, D, 133); „onorificenţa fiind rezervată unor persoane sus-puse” (Călinescu, Bl, 394).
adjectiv + substantiv
bunom, după fr. bonhomme: „Blânde şi pacifice în timp de pace, fizionomia bunomă, ochii sinceri [...]” (Eminescu, P II, 420);
mărinim, după fr. magnanimc. Termenul nu apare înregistrat în DLk, ceea ce înseamnă că a reprezentat o apariţie efemeră. E posibil chiar să fi fost o creaţie a iui Bălcescu, la care îl întâlnim atestat: „şi supt inspiraţia simtimentefor ceior mai exaltate, s-a oprit la aceeaşi măsură, şi printr-un decret, într-adevăr mărinim, a declarat pe ţărani proprietari” (Bălcescu, S, 111).
adjectiv + adjectiv
dreptunghiular, după fr. rectangulaire: „Era o cameră mare, dreptunghiulară’ (Papadat-Bengescu, D, 300); „plicul dreptunghiular, alb, atât de aşteptat” (Camil Petrescu, P P, 84); „Nu există nicio uşă, e doar o deschizătură dreptunghiulară într-un perete” (Cărtărescu, O, 219).
Adjective în structura cărora intră elemente de compunere
triunghiular, după lat. triangularis, nefiind exclusă şi influenţa fr. trlangulaire. „era pe timpii aceia o piaţă triunghiulară din care îşi luau începutul trei uliţe” (Filimon, C, 64); „dar aceste lucruri pătrate nu pot să intre în capul şi-n inima cea triunghiulară şi îngustă a ciocoiului” (Filimon, C, 10); vezi şi Camil Petrescu, P P, 98; Rebreanu, AE, 54.
2.1.7.	Calcuri Ia pronume compuse
alt eu-însumi, după lat. alter ego: „într-însul mi se părea că găsisem un prieten de când lumea şi adesea, mai mult chiar, un alt eu-însumi” (M. Caragiale, C, 58).
2.1.8.	Calcuri la verbe compuse din:
Cuvinte întregi, existente independent în limbă
binecuvânta, după sl. raatocaobhth, gr. eoAoyen^21: binecuvântează, părinte” (Eminescu, PII, 323);
binemerita „a câştiga dreptul la recunoştinţa cuiva”, compus pe care Iorgu Iordan120 121 122 îl compară cu o construcţie fr. bien merite, în interiorul căreia, spune autorul amintit, bien apare ca simplu determinativ. în FCLR, voi. I, despre acelaşi compus se afirmă că reprezintă un calc după franceză, apărut în secolul al XIX-lea123,
120	FCLR, II, 178.
121	Vezi şi FCLR, I, 209, unde se constată că e vorba despre un compus vechi, ce datează din secolul al XVI-lea.
122	Iorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor", Iaşi, 1943, p. 230.
123	FCLR, I, 209.
190
fără a se preciza însă modelul. (în ROBERT este înregistrată construcţia fr. bien merite „Avoir droit â la reconnaissance”, exemplificată într-un context ca II a bien merite de la patrie): „Unul dintr-acei români care au binemeritat de la patrie a fost şi spătarul Ioan Cantacuzino” (Bălcescu, S, 59);
binevoi datează, ca şi binecuvânta, din secolul al XVI-lea, şi are ca model sl. GAArosoAHTH, redat în limba veche şi prin bine-vrea sau bine-învoinA\ poziţia acestui verb putea fi întărită ulterior prin modelul oferit de gr. evâoxeiv. „Au binevoit să-şi înmulţească abonaţii” (Heliade, O III, 254); „propuseră aceluiaşi domn ca să binevoicscă a hotărî” (Bălcescu, S, 103); „societatea la care te numeri mădular, de vei binevoi” (Bolliac, O II, 11);
brxzice, lat. benedico,-ere\ ,J5ine-zis să fie Zeul cc ni dă pre-aist pământ / Domnitori pîioi de credinţă, de virtute,-nţelepciune” (Asachi O I, 43); nu este înregistrai în DA; este sinonim perfect al lui binecuvânta, pe care îl suplineşte aici, probabil, din necesităţi prozodice; tot la Asachi am întâlnit şi derivatul binezicere: „Căngiurat de bine-ziceri şi de ruga cea fierbinte” (Asachi O I, 46);
înr:;’eynâ-!ucra, după fr. collaborer: „Să împreunăiucrez cu dânsul (Drăghici, T\, 2:>2):-'V
simtc.de, după fr. suicider: „O elegantă de !a Biserica Albă se sinucide de amor” {1Dpăhîceanu, O I, 77); „Fomânia nu piere sub loviturile streinilor; ea se y>,ucide” (Bolintineanu, ME, 293); „Să mă sinucid cu carbon” (Eminescu, P II, 387); „abţinerea este sinucidere” (Boiliac, O II, 72).
Verbe în structura cărora intră elemente de compunere
maltrata după fr. maltraiter: „maltratând pe reprezentanţii puterilor streine şi pe turci” i Bălcescu, S, 62);
mc-mine, după fr. maintenir: varianta manţine se explică prin păstrarea pronunţiei rfanţuzeşi:!..: „nu acea emancipaţie mijlocită, necompletă, dată de cristianism şi cavalerism şi manţinută cu dreptul de slăbiciune de la generozitatea omului” (Bolliac, O II, 52); „acea egalitate nu s-ar putea menţine” (Ghica, O I, 237); „Numirile lor nu se mănţin la un popor printr-o simplă platonică tradiţiune” (Hasdeu, P, 254); „dorinţa sa de a mănţinea pacea” (Ghica, O I, 174); „Puterile cele mari cred că au datoria de a menţine în viitor tot ce au cerut, tot ce au hrăpit” (Ghica, O III, 450);
satisface, după fr. satisfaire (DN3); cf. şi lat. satisfacere (DEX2): „cererile tuturor fură satisfăcute” (Heliade, O III, 446); „pentru a-şi putea explica ceea ce vedea şi a-şi satisface curiozitatea” (Ghica, O III, 15); „să se satisfacă cât mai urgent nevoile şcoalei” (Caragiale, O II, 67); vezi şi Eftimiu, N, 62.
2.1.9.	Calcuri la compuse parasintetice
atotputernicie, după lat. omnipotentia: „principiul atotputerniciei nasului” (Heliade, O III, 87); „capeţi chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu” (Eminescu, P II, 295); 124 125
124	FCLR, I, 209.	.
125	DA, s.v. împreună.
191
bunomie, după fr. bonhomie: „Vezi profunditatea acelui suflet teribil care zăcea sub masca bunomier (Eminescu, P II, 420);
mărinimie, după modelul lat. magnanimitas: „Cuvântat să fii de bine, Ghica, ce-n mărinimie / Urmezi a virtutei voace [...]” (Asachi O I, 45); „mărinimia a doi auguşti monarhi” (Kogălniceanu, O I, 103); „toţi se ilustrează cu atâta mărinimie unii pe alţii” (Maiorescu, C I, 119); „pe chipul acestuia domnea, într-ace! minut, senină mărinimie” (Odobescu, O I, 90—91);
mărinimos, după lat. magnanimus: „Bătrânule mărinimos, bătrâneţile tale să nu rămâie fără fii” (Asachi O I, 546); „fruntea ta cea posomorâtă, pe care se zugrăvea trufia ta cea mărinimoasă’ (Heliade, O III, 417); „mărinimosul domn” (Bălcescu, S, 193); „eşti atât de bun, atât de mărinimos” (Bolintineanu, ME, 110); „aceste mărinimoase aspiraţiuni ale românilor” (Filimon, C, 137); „mărinimosul Toader Zurgălău” (Eminescu, P II, 521);
unsunător adj. „la unison”, cf. germ. eintonig: „Prin armonie nespusă / De acord unsunător / Firea e-n mişcare pusă. / Orice ton răsun-Amor!” (Iancu Văcărescu, Poezii alese, 23)m.
2.1.10.	Compuse calchiate, fără unitate morfologică sau sintactică
Unele formaţii apărute prin calchiere dovedesc lipsă de unitate morfologică sau sintactică, astfel încât primul dintre membrii compusului primeşte, uneori, mărci flexionare sau articol, ori între componentele acestuia apar alte elemente lexicale126 127. La unele dintre aceste cuvinte poate fi surprinsă faza de trecere în categoria compuselor cu unitate morfologică128:
bun ton, după fr. bon ton: „Politeţa şi bunul ton, luate în cea adevărată a lor însemnare” (Heliade, O III, 436);
bung credinţă: „Lordul Strangford credea în buna credinţă a guvernului rusesc” (Ghica, OI, 182);
bună cuvântare, după sl. BAarocAOBeNMK: „te măguleşti cu falsele bune cuvântări a linguşitorilor” (Kogălniceanu, O I, 84);
bună stare: „sporirea bunei stări materiale a ţerii noastre” (Kogălniceanu, O
I, 101);
buna voinţă: „oamenii vicleni esploată buna-voinţă a generosului şi simplului sătean” (Heliade, O III, 360); „d-şa are buna voinţă a ne spune” (Maiorescu, C I, 125);
bun simţ: „Românii, în bunul lor simţ, fără a şti ce sânt sistemele, numeşte Păcală pe oricine face lucrurile pe dos” (Heliade, O III, 295); „li s-ar vedea sărăcia ideelor şi bunului simţ” (Bolliac, OII, 65);
nou venit: ,floul venit era un bătrân bine conservat” (Ghica, O I, 128); „găsi că noul-venit nu prezintă niciun interes” (Cezar Petrescu, PG, 153);
prim ministru, cf. fr. premier-ministre, it. primo ministro: „Odată, Cuza-Vodă călătorea cu primul său ministru, Mihalache Kogălniceanu” (Caragiale, O II, 38);
126	Apud Rosetti, Cazacu, Onu, ILRL, 527.
127	Vezi, în acest sens, Finuţa Hasan în FCLR, I, p. 9-10, 13-17.
128	Compusele pentru care nu se specifică modelul au fost deja prezentate în paginile de mai sus, unde au fost surprinse exemple pentru situaţiile în care acestea dovedeau că au unitate morfologică.
192
primul venit, cf. fr. le premier venu: „Aţi fi vrut să se expună curiozităţii trecătorilor, indiscreţiei primului venit?” (Eftimiu, N, 71);
sânge rece, după fr. sang-froid: „nu poci să mă uit cu un sânge aşa de rece” (Heliade, O III, 330); „Peste putinţă! zise greaca în sine, disperată de sângele rece al ciocoiului” (Filimon, C, 51).
2.1.11.	Traduceri ale unor compuse străine
O serie de îmbinări lexicale, alcătuite din substantiv + de + substantiv au apărut în texte româneşti încă din secolul al XVI-lea ca urmare a traducerii unor modele slavone. La rândul lor, termenii slavoni reprezintă calcuri după compuse greceşti. Poziţia unora dintre aceste îmbinări a fost întărită mai târziu, în secolul al XlX-lea, de modele latino-romanice, explicabile, şi ele, prin imitarea unor modele greceşti:
călcător de lege — sl. 3AKONonpitcT^nkHrk, 3AKONonpTbcT^nkNHKrk: „Iată, români, în ce stare ne-au adus nişte înşelători, călcători de legi şi de tractate” (Heliade, O III, 305); „Şef care povăţuieşti banda călcătorilor de lege” (Kogălniceanu, O I, 87); „să-i gratifice cu titlurile obicinuite de [...] călcători de legi” (Ghica, O I, 224);
facere de bine - v.sl. BAaroAtANHK; cf. lat. benefacere: „s-au pus sub tipar ist mic product, a căruia vânzare Institutul Albinei îl va prosfora pentru o facere de bine” (Asachi O I, 484); „el sporeşte adorul facerilor de bine ” (Asachi O I, 504); „Facerile de bine răsplătite cu nerecunoştinţă” (Heliade, O III, 433); „îţi mulţumesc şi de aceasta, arhon polcovnice, şi nu voi uita facerea de bine cât voi trăi” (Heliade, O III, 170); „trece zilele în faceri de bine” (Bolintineanu, ME, 310); „Aide-de, fa-mi această facere de bine şi nu te voi uita până la moarte” (Filimon, C, 88); alături de această îmbinare a circulat de timpuriu şi compusul binefacere, pe care l-am găsit atestat pentru prima oară la Cantemir: „viaţă făcătoare de binefaceri izvorâte din adevărata dragoste de frate” (Cantemir, D., 11-12). Pe aceeaşi pagină compusul este redat în trei cuvinte: de bine faceri: „Au acelea ale mării-tale cătră mine nenumărate de bine faceri nu vor mărturisi?” (Cantemir, D., 11). în legătură cu acest compus, Fulvia Ciobanu (FCLR, I, 61) consideră că reprezintă un calc după v.sl. BAaroA'tTH sau un derivat de la bineface, în vreme ce sintagma este explicată de aceeaşi autoare prin BAAroA't/XNHK. Sl. BAAroAtTM nu poate sta la baza apariţiei subtantivului, dat fiind faptul că este verb, aşa încât binefacere nu poate fi dedus decât din celălalt model. însă nu trebuie neglijată influenţa modelului lat. benefacere.
făcător de bine - v. sl. BAaroA’tTeAk, cf. fr. bienfaiteur, -trice\ „Prădat şi de religie, / De lege, de ruşine, / Despreţuit-am oamenii, / Pre făcători de bine” (Asachi O I, 41); „Toată destoinicia avea acest învăţător atât de făcător de bine rumânilor” (Heliade, O III, 348); „civilizaţia cea făcătoare de bine” (Kogălniceanu, O I, 45); „temerea că nu va putea servi aici pe făcătoarea sa de bine” (Bolintineanu, ME, 275); „casa făcătoriului meu de bine” (Filimon, C, 123); „stropesc cu noroi pe făcătorii lor de bine” (Ghica, O I, 159);
făcător de minuni - sl. MC^A^TEopeivk: „îşi poartă varga făcătoare de minuni de la coloană până la cutie şi înapoi” (Heliade, O III, 446); „moşul sau strămoşul
193
lui Iamandi venise în ţară de peste Dunăre cu moaştele făcătorului de minunii” (Ghica, O I, 289); „Maica-Precista, făcătoare de minuni, s-a milostivit şi şi-a întors, cu îndurare, faţa spre ea” (Vlahuţă, S II, 88);
făcător(iu) de rele cf. sl. saca^aatcai»; adv. v.sl. 3A© este redat în rom. prin adj. pl. rele; remarcăm totodată că acelaşi compus slav a fost redat încă din sec. al XVI-lea şi prin răufăcător, calc total şi perfect în acelaşi timp. Fulvia Ciobanu consideră că făcătoriu-de-rău reprezintă un compus129 130: „Bucură-te, mare făcătoriule de rele!” (Kogălniceanu, OI, 83); atestarea aceleiaşi sintagme la Heliade se explică şi prin it. maleficio, aşa cum rezultă din jocul de cuvinte din următorul citat: „Ce fel de Bonifaciu, atât de malicios! Oamenii, de frică, se tremură de a-1 numi Malifaciu, făcător de rele” (Heliade, O III, 363); nu excludem posibilitatea ca această îmbinare lexicală stabilă, apărută de timpuriu în scrisul românesc, să fi fost întărită ulterior prin influenţa exercitată de fr. malfaisant, lat. malefactor. „îl privesc ca pe un făcător de rele” (Bolintineanu, ME, 59);
iubire de argint - sl. cpeepoAioBMK: „împietrit de iubire de argint fiind” (Kogălniceanu, OI, 83);
iubire de sine, după fr. amour-propre: „Numele acestor nemuritori traducători ar aţâţa iubirea sine” (Heliade, O III, 53); „să nu atingi iubirea de sine a celor ce se află de faţă” (Heliade, O III, 437);
iubitor de omenire - fr. philanthrope: „Thirsie, om de neam saxon, învăţat, blajin şi foarte iubitor de omenire” (Golescu, î, 121).
Alte traduceri:
afară din fire - lat. extraordinarius: „Gustul cel bun nu este un ce afară din fire” (Heliade, O III, 435);
cabinet firesc - germ. Naturalienkabinett: „Cabinet firesc, unde au dobitoace, metaluri, împietriri” (Golescu, î, 116);
din sineş împărat „autocrator” apare la D. Golescu (Golescu, î, 22) într-o notă de subsol privitoare la aftocrator care s-ar putea explica prin rus. aemoKpam sau ngr. autokrâtor;
dinaintea potopului - fir. antediluvien: „nu se mai pomeni despre romantism ca şi de dobitoacele antediluviene (dinainteapotopului)” (Heliade, O III, 103);
guvernul prin sine însuşi - engl. self-government: „Baza societăţilor celor mai libere, a societăţii engleze şi americane, este guvernul prin sine însuşi, ceea ce ei numesc Self-government” (Ghica, O I, 230);
îndestularea pântecelui reprezintă, probabil, o altă modalitate de exprimare a sl. 4p-fcBoc*(TOAHK, redat şi prin ogodirea pântece lui1 i0: „se îngrijesc numai pentru îndestularea pântecelui” (Kogălniceanu, O I, 85);
jumătate sânge, după fr. demi-sang: „dezmierda prelung şi respectuos cei doi cai jumătate sânge, care, graţie unor îngrijiri deosebite, erau strălucitori ca un «satin laque»” (Papadat-Bengescu, FD, 8);
129	FCLR, 1,101
130	Vezi Maria Stanciu-Istrate, Viaţa sfântului Vasile cel Nou şi vămile văzduhului, p. 86. Cu prilejul studierii originalului slavon care a stat la baza traducerii textului românesc, am văzut că sintagmei româneşti în discuţie îi corespunde compusul precizat mai sus.
194
lucra împreună - ff. collaborer, lat. collaborare: „Din a Proniei chemare, ce pre om a pus aice / Să lucreze împreună cătră scopul ei cel sânt” (Asachi OI, 47);
lucrarea pământului - lat. agricultura: „s-au fost pus la cale ca să lipsească zilele de lucru din mijloc şi locuitorii să urmeze lucrarea pământului la stăpânii moşiei în măsură hotărâtă” (Bălcescu, S, 104);
mergător înainte - fr. precurseur: „este creatorul lor, mergătorul lor înainte” (Bolliac, O II, 50);
omorî pe sine (a se ~) - fr. suicider: „Să ştii că fiul tău întâmpinat hotărârea judecăţii, omorându-se pe sine” (Asachi OI, 540);
omorî singur (a se ~) - ff. suicider: „Ştiţi ce mi-a zis odată? că se omoară singur" (Bolintineanu, ME, 191);
prisos de valoare traduce compusul fr. plus-value: „acel prisos de valoare în veniturile voastre este averea noastră, este proprietatea noastră” (Bălcescu, S.a., 118);
sânge pur - fr. pur-sang: „Un cal de călărie, arab alb sau englez roib-auriu, sânge pur” (Caragiale, O II, 306);
schimbare la faţă - sl. npeoBpaateHHK: „Aşa trece prin toate metamorfozele sau transfiguratiunile sau schimbările la fată sau preobrăjeniile, cum vă place” (Heliade, 6 III, 128);
scurt la statură - germ. Kurzstămmig: „un june de 22 de ani, scurt la statură’ (Filimon, C, 15);
scurtă vedere „miopie” - germ. Kurzsichtigkeit: „în a lor scurtă vedere / Propăşirei neînvinse pun ei dese-mpotriviri” (Alexandrescu, O., I, 15);
simţ bun - ff. bonne sens: „nu pretindem inimă, dar nici chiar o rămăşiţă de simţ bun?” (Bălcescu, S, 116);
tăiere împrejur după lat. circumcisio: „faţă cu dânşii dete porunci pentru ceremonia tăierii lor împregiur" (Bălcescu, S.a., 151);
timpul anului, după germ. Jahreszeit: „Saint-Lambert, în poema sa didactică asupra Timpurilor-anului, a descris, în cântul al treilea, consacrat toamnei, vânătoarea” (Odobescu, P, 189); pentru aceeaşi noţiune a circulat şi vremea anului, înregistrat de N. A. Ursu şi Despina Ursu131 132 în traduceri după rusă, franceză, respectiv germană, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea; prin urmare, pe lângă modelul german amintit, nu este exclusă influenţa rus. epeMH zoda, care putea conduce la apariţia lui vremea anului, un calc frazeologic autentic din această perspectivă;
ton bun - fr. bon ton: „îi dă prestigiul tonului bun” (Bolintineanu, ME, 206); ucigaş de sine - fr. suicide: „Fiul meu ucigaş de sine\ Clevetire!” (Asachi O I, 540).
Pentru ceea ce se redă prin calcurile mărinimie, mărinimos, N. A. Ursu şi Despina Ursu consemnează perifrazele: mărime a sufletului, mărire a sufletului, mărime de suflet, mărimea inimii, respectiv mare la suflet122. Atestarea perifrazelor în traduceri din neogreacă, latină, ori franceză indică faptul că la baza lor se află
131	N. A. Ursu, Despina Ursu, Împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare (1760-1860), Iaşi, 2004, 147.
132	Op. cit., 150.
195
ngr. megalopsihia, lat. magnanimitas, fr. magnanimite. în ceea ce ne priveşte, am înregistrat şi varianta mărinim, care nu se poate explica, după cum am menţionat133 134, decât prin influenţă franceză (magnanime), limbă care explică, de altfel, şi împrumutul magnanim.
2.2.	CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ
abatere < abate „a demoraliza”, după fr. abattre: „căzuse într-o stare de melancolie şi de abatere sufletească” (Caragiale, O II, 41);
abătut „demoralizat”, după fr. abattu: „Ne-am întors abătuţi şi trişti” (Vlahuţă, S II, 198);
aer „aspect exterior al unei persoane, alură, aparenţă”, după fr. air: „îl măsoară se sus până jos cu un aer semnificativ” (Heliade, O III, 497); „Bărbatul salută pe amantul cocoanăi cu un aer protector” (Heliade, O III, 57); „cu un aer oţerit mi-i întreba” (Kogălniceanu, O I, 50); „n-are nicicum aer călăresc” (Negruzzi, P.a., 28); „stă lungit pe divan cu un aer stângaci” (Russo, P, 324); „obicinuitul său aer de înjosire” (Filimon, C, 100); „în fine, cedează şi, languros, melancolic, cu aerul unui om care-şi smulge din inimă un secret sfânt, arată la toată societatea fotografia unei ministrese” (Vlahuţă, S II, 147);
afla (a se ~) „a se simţi”, după fr. se trouver: „— Cum te afli? mă întrebă ea” (Bolintineanu, ME, 34); „Scrie-ne cum te mai afli” (Vlahuţă, S II, 88); „madam Ioanide trimise câteva rânduri arhitectului, rugându-1 să treacă pe acasă, deoarece Tudorel se afla cam bolnav” (Călinescu, Bl, 209);
alb „conservator”, după fr. blancm: „să rămâie o pată neştearsă şi indelebilă asupra acestui negru regim, pretins alb” (Caragiale, O II, 10); „Eu, domnilor, nu sunt nici roş, nici alb” (Vlahuţă, S II, 128);
* aplecare, pe lângă înţelesul bine cunoscut, a dobândit în plus, la scriitorii moderni, sensul de „înclinaţie, predispoziţie”, sub influenţa fr. inclination, penchant sau a germ Neigung135: „Vei să devii regele acestii societăţi? flatează aplecările ei” (Bolintineanu, ME, 256); „Se înţelege însă că mai ales acest din urmă neam se folosi de asemenea aplecări ale cotropitorilor săi” (Odobescu, P, 94); „părul creţ - aplecare către plăceri” (Heliade, O III, 59);
aşeza „a dispune, a stabili”, după fr. asseoir „a aşeza, a pune (să stea în echilibru; a întemeia, a institui; a stabili, a fixa”136: ,flşăzat-aţi şcoale-n ţară, mulţămire se cuvine” (Asachi O I, 19); „Tu spune-le că neamu-ţi nu ştie vicleşug, / Că-i este prunc comerciul, nu-s reguli aşezate / Dar este drept şi pacinic, şi fără răutate” (Bolliac, O I, 103); „Dar ţinem a aşeza aici un principiu cu totul opus aceluia al junei foi literare: libertatea artii” (Bolliac, O II, 60);
133	Vezi, supra, p. 190.
134	Pentru acest sens, vezi LEXIS, s.v. blanc, blanche2.
135	DA, s.v. aplecare.
136	în LEXIS sunt înregistrate două unităţi lexicale asseoir, şi asseoir2; cf. LAROUSSE, unde sensurile respective sunt grupate sub acelaşi articol de dicţionar.
196
atârna „a depinde de ceva/cineva”, după lat. dependere, germ. abhăngen: „-[...] desigur că dumneavoastră aţi fi cele care aţi regreta. - Atărnăl — De ce atârnă? - De cel care vorbeşte” (Agârbiceanu, D, 231);
atârnare „dependenţă”, după fr. dependance: „starea de atârnare şi supunere desăvârşită” (Bălcescu, S, 94);
atârnat „dependent, vasal”, după fr. dependant'. „Bucură-te, mană ce îndestulezi cu amărăciune pre cei atârnaţi de tine!” (Kogălniceanu, O I, 84); „Căci mai bine este supus lăudat, / Decât cu ruşine domn şi atârnat” (Bolintineanu, L, 53);
atingător adj. primeşte sensul „emoţionant”, probabil după fr. touchant, -e. Transferul semantic invocat aici nu poate fi discutat în absenţa aceluia produs la cuvântul de bază, a atinge, care, pe lângă sensul „a lua contact direct (dar superficial, uşor sau în treacăt) cu un lucru sau cu o suprafaţă”137, l-a dobândit şi pe acela de „a emoţiona, a mişca, a înduioşa”: „De aici pornesc atingătoare amintiri” (Russo, P, 348); „mai atingător şi mai interesant” (Filimon, C, 190); „stariţa, zâmbind de atingătoarea ei nevinovăţie, a sărutat-o” (Vlahuţă, S II, 17). Franceza mai cunoaşte o unitate lexicală omonimă, prepoziţia touchant, care are sensul „cu privire la, cât despre”. La fel se întâmplă şi în română. Atât în DA, cât şi în DEX2 este înregistrată însă o singură unitate lexicală atingător, adjectiv din punct de vedere morfologic, căreia îi este propriu şi sensul „care ţine de..., care se referă la...”, considerat a fi „des” în prima sursă lexicografică citată, şi „învechit” în cealaltă, fără alte precizări. In ceea ce ne priveşte, considerăm că sensul din urmă se datorează tot unui calc semantic, produs sub influenţa celui de-al doilea cuvânt, fr. touchant.
atinge (a se -)\ „a avea legătură cu”, după fr. se toucher. „Aceasta era starea rumânului întru aceea ce se atinge de inima şi de sufletul lui, când a venit Gheorghe Lazăr” (Heliade, O III, 343); „Ioanide observa grija infinită pe care o punea Erminia spre a da aspect delicat în special la ceea ce se atingea de mâncare şi de existenţa materială” (Călinescu, Bl, 137);
atinge2 „a mişca, a înduioşa”, după fr. toucher: „Amiciţia ce-mi arăţi mă atinge atât, că nu voi putea niciodată cu nimic să mă plătesc” (Bolintineanu, ME, 32);
birou „grup de persoane alese de o organizaţie sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările şi să asigure buna lor desfăşurare”, după rus. diopo: „Ca elev era printre cei şapte-opt care promiteau să se califice în cele mai bune condiţii, iar ca utemist în timpul alegerilor se făcu galben în banca lui când un ins de la raion îi strigă numele cu al meu şi cu al încă unuia să facem parte din birou” (Preda, I, 81);
cameră, cu sensul „parte componentă a organului legislativ în unele ţări”, se poate explica şi prin influenţa fr. Chambre. DA explică termenul prin împrumut din it. camera, în vreme ce DEX2 precizează că este un împrumut „din it. camera, (pentru unele sensuri şi) engl. camera, fr. camera. Sensul în discuţie este specific şi termenului italian, însă influenţa franceză nu poate fi ignorată: „şi apoi, având majoritatea în Cameră, să ajungeţi voi la minister, şi noi să rămânem pe dinafară” (Heliade, O III, 523);
137 DEX2, s.v. atinge.
197
cap „şef’, după fr. chef „cap; conducător”: „Capii poporului, boierii, în numele libertăţii, princip contrazicător al autorităţii, încep atunci o luptă îndelungată împotriva domnilor” (Bălcescu, S, 131); „mă întâlnisem cu Armând Carrel, redactorul, capul ziarului «Le National»” (Ghica, O I, 210);
carte a însemnat iniţial „hârtie”, potrivit etimonului latinesc charta. Sub influenţa v.sl. khhpa, căruia îi sunt specifice sensurile „hârtie; scriere, scrisoare, document”, termenul românesc a căpătat şi înţelesurile pe care acesta le are în plus. Ulterior, sensul originar s-a pierdut, păstrându-se numai în dialectele româneşti din sudul Dunării138 139. în secolul al XlX-lea, rom. carte a primit şi alte sensuri neologice sub influenţa fr. cartem, care a fost, de altfel, şi împrumutat sub forma cartă. Astfel, urmat de unele determinări introduse prin prepoziţia de, cuvântul respectiv a dobândit sensul „bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diverse întrebuinţări”: carte de alegător, carte poştală, carte de joc, carte de vizită. în toate aceste expresii, carte apare de fapt în locul lui cartă cu care a fost confundat. Nefiind niciun sens comun între rom. carte şi fr. carte, sensurile noi cu care cuvântul românesc apare nu se datorează deci unui calc semantic, ci unei confuzii, mai precis unei etimologii populare. Cu acest sens nou apare carte la B. P. Mumuleanu: „Şăd la cărţi, dau, păgubesc” (Mumuleanu, C, 85)l40;
cădere, infinitivul lung cu valoare substantivală de la vb. cădea „a-şi pierde puterea, a fi destituit”, după fr. tomber, cf. şi engl. to făli „to lose power, as a government”141 142: „Căderea guvernului îl izbi pe Ion Muja drept în moalele capului” (Agârbiceanu, D, 47); „a nu mai fi valabil”: „Versiunea cu argatul-complice cădea de la sine” (Eftimiu, N, 129);
cer „divinitate, providenţă”, cf. ff. ciel: „însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze/ Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze, / Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat” (Bolintineanu, L, 34). Cu acest sens, termenul este atestat în DA la Costache Conachi, într-o ediţie de versuri apărută în 1886, aşa încât, lipsa unor atestări mai timpurii, ar putea fi un indiciu în favoarea unei influenţe străine pentru acest sens.
cerc a dobândit, sub influenţa ff. cercle, şi, eventual, a germ. Zirkel'42, sensurile: 1. „grup de oameni legaţi între ei prin interese comune”: „mult timp au răsunat în cercul societăţilor” (Asachi O I, 481); „să zbor din aste maluri, s-ajung în cercul tău” (Bolliac, O I, 122); „O!, câtă mulţumire aveţi când vă priviţi / încongiurate-n cercuri de juni pe care-aprindeţi” (Bolliac, O I, 126); „Aceasta este opinia publică, de vreţi să o ştiţi, iar nu aceea ce se învârteşte în cercurile coteriilor” (Heliade, O III, 81); „cercurile literare” (Russo, P, 318); 2. „cuprins, sferă, întindere”: „Cercul restrâns al acestui articol nu ne iartă a enumera aici pe toţi sau măcar pe cei mai deosebiţi” (Bălcescu, S, 35); „cercul literelor şi al artelor” (Odobescu, P, 79); „Casa lui constituia acum un alt cerc de reuniune” (Călinescu
138	Vezi Ion Ştefan, art. cit., p. 343.
139	DA, s.v. carte; cf. DFX2, unde nu numai sensul, ci şi forma se explică prin franceză. în legătură cu noile sensuri ale lui carte vezi, mai ales, Hristea, PE, p. 242-247.
140	Apud CILRL, I, 20.
141	Webster, sv.fall.
142	Vezi Hristea, PE, p. 154.
198
B. I., 53). Cu privire la acest termen, Theodor Hristea precizează: „în ultimele decenii cerc a mai căpătat unele semnificaţii speciale sub influenţa rus. tcpyotcoK (cf. cerc de studiu, cerc de învăţământ politic, cerc studenţesc etc.)”143 144 145;
cunoştinţă „persoană pe care vorbitorul o cunoaşte”, după fr. connaissance „îmi vorbi de cunoştinţele lui, de casele bune în cari e veşnic invitat la masă” (Vlahuţă, S II, 35); vezi şi Ibrăileanu, A, 36;
curs e folosit cu următoarele sensuri, datorate ff. cours: 1. „timp, durată”: „să luăm exemplu de la englezi care mănâncă tot cursul anului struguri naţionali” (Ghica, O III, 412); 2. „acţiune, desfăşurare”: „cursul piesei nu dezvăleşte sfârşitul ei” (Russo, P, 8); 3. „lecţie, prelegere”: „Vremea se strică şi ameninţă să nu mai putem urma cursurile fără combustibil” (Caragiale, OII, 66);
curte apare înregistrat cu mai multe sensuri: 1. „instanţă judecătorească”, după ff. cour. „era un judecător integru; şi la curtea ce prezida el, generalul Năsturel Herescu şi Ştefan Golescu câştigaseră reputaţiunea meritată de judecători incoruptibili” (Ghica, O III, 438); 2. „omagiu respectuos şi măgulitor acordat unei persoane sus-puse sau unei femei spre a-i câştiga bunăvoinţa sau simpatia”, după fr. cour, germ. Ho/*4: „în sfârşit, într-una din zile supărat pe femei că nu-i priimesc curtea, repeta dictonul lui favorit: «Oare să mă însor, ori să nu mă însor?» [...]” (Negruzzi, P, 55);
deduce se explică, formal, prin lat. deducere, în vreme ce sensul „a trage o concluzie pe calea deducţiei, din două sau mai multe premise” se explică prin fr. deduire: ,?să deducă urmările necesare şi fireşti” (Russo, P, 322);
descoperire „invenţie”, cf. fr. decouverte: „Aceste descoperiri însemnate şi aproape sincronice, putem zice” (Ghica, O, III, 22);
dreaptă „conservator”, după fr. droit: „aceia sânt calificaţi cu numele de retrograzi, de antinaţionali, de dreaptă din cap până-n picioare” (Heliade, O III, 250);
drept s. dobândeşte sub influenţa ff. droitX4S următoarele sensuri: 1. „totalitatea regulilor şi normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un stat”: „învăţaţii Grimm şi Michelet s-au folosit mult de acest izvor istoric în scrierile lor asupra originei dreptului german şi francez” (Bălcescu, S, 33); 2. „prerogativă legal recunoscută unei persoane de a se bucura de anumite privilegii”', „niciodată nu va câştiga dreptul de împământenire” (Russo, P, 52); „vor recâştiga influinţa şi drepturile lor în societate” (Bolliac, O II, 48); „dobândind de la stăpânitori dreptul de scutire de dăjdii pentru satele lor” (Bălcescu, S, 95); „nu mai vru a se jertfi pentru o patrie unde nu i s-a lăsat drepturi (Bălcescu, S, 98);
duh reprezintă un împrumut din sl.	specific, iniţial, limbajului
religios146. Ulterior, pe lângă sensuri ca: „fiinţă supranaturală, imaterială; strigoi,
143	Ibidem.
144	Cf. DA, s.v. curte.
145	Vezi LEXIS, s.v. droit t la baza căruia stă lat. directum = „ceea ce este just”.
146	Vezi în acest sens G. Mihăilă, împrumuturi vechi sud-slave în limba română, Bucureşti, 1960, p. 146, unde, referindu-se la unele cuvinte specifice terminologiei bisericeşti, autorul spune: „[...] multe cuvinte din această grupă se întrebuinţează în limba comună (în graiuri şi limba literară) cu înţelesuri noi, uneori foarte îndepărtate de accepţiunea religioasă. Ele fac parte din fondul curent al limbii române literare şi numai analiza conţinutului lor iniţial ne dezvăluie originea religioasă; de ex.: sfânt, slavă, podoabă, odor,jertfa, duh şi chiar raf'.
199
stafie; spirit rău, drac; suflet, spirit (al unei fiinţe)”, acelaşi cuvânt a dobândit semnificaţii noi, sub influenţa fr. esprit: 1. „minte, inteligenţă, spirit”: „Are el ceva din ale tale? [...] din duhul tău atât de fin?” (Heliade, O III, 94-95); „începutul lui, ca şi tipografia şi mai toate biruinţele duhului cercetător a omului [...] este învălit în mare întunerec” (Kogălniceanu, O.I, 28); „Unii zic că vistul omoară puterile duhuluF (Kogălniceanu, O I, 28); „într-o epocă în care duhul ominesc se dizvăleşte” (Russo, P, 6); 2. „persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însuşirilor morale”: „Sânt nişte duhuri statornice şi drepte ce intră în cariera literară armaţi cu tot felul de scrieri’’ (Heliade, O III, 53); 3. „caracter, fire”: „Numai duhurile uşoare care caută slava adâncii gândiri au o asemene socotinţă” (Kogălniceanu, O I, 27); 4. „glumă, anecdotă, banc”: „Şi duhurile frumoase de societate, şi jucătorii de şarade în faptă, şi, mai ales, acei istorisitori de poveşti fantastice [...]” (Kogălniceanu, O I, 35); 5. înclinare, tendinţă, pornire”: „religia, interesul statului şi duhul înaintării noroadelor ne vor fi în ajutor” (Bolliac, O II, 20); ulterior, în locul lui duh a fost preferat împrumutul spirit;
floare „partea cea mai de seamă, cea mai aleasă, elita”, după ît.fleur. „Dar de voi mi-i ciudă, floarea ţărei şi care tare mi-i teamă că n-a să aducă niciun rod” (Kogălniceanu, O I, 99); „Altădată tu erai floarea tinerimei noastre” (Bolintineanu, ME, 77); „Dar Buzescu Preda vede cu durere/ Floarea României ce pe vale piere” (Bolintineanu, L, 31); „Se trece în robie, şi floarea tinereţii/ Sub bicele de scorpii aşti cruzi ce veştejesc” (Bolliac, O I, 130); „Ajungând în floarea juneţei, ea devenise un magnet care atrăgea spre sine [...]” (Filimon, C„ 34), „Plutarc ne spune că frumosul, răsfăţatul şi sburdalnicul Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăia într-o zi coada cea frumoasă a unui câine minunat” (Odobescu, P, 59);, floarea tinerimii, cu care formează «legiunea sacră»” (Ghica, O I, 172); după acelaşi model cuvântul a căpătat şi sensul de „ornament” specific termenului într-o sintagmă ca flori de stih;
foaie „ziar, revistă”, după fr. feuille: „în această foaie sânt trecuţi toţi acei benefăcători” (Asachi O I, 560); „încălicând pe versul său năbădăios, sau pe câte o mârţoagă de foaie publică” (Heliade, O III, 125-126); „numărul 8, tot din această foaie” (Russo, P, 68); „O foaie publică este duhul şi articulile redactorilor şi colaboratorilor ei” (Heliade, O., III, 32; „La Iaşi apare o foaie literară” (Bolliac, O II, 60); „le-aş da desigur povaţa ca să schimbe cât mai curând titlul foaiei lor” (Odobescu, P, 132);
fugi „a evita”, după fv.fuir: „cu cât alţii caută intrigi de amor, cu atâta eu le fug” (Kogălniceanu, O I, 69);
găsi (a se cf. fr. (se) trouver 1. „a socoti”: „Te găsesc prea aspră cu mama ta!” (Papadat-Bengescu, D, 344); 2. „a se simţi”: „Se găsea bine la Tana: avea gazdă şi libertate” (Papadat-Bengescu, D, 356); „Desigur, amorul propriu al d-lui Tiberiu Piscupescu s-a găsit jignit de această întâmplare” (Vlahuţă, S II, 125);
gust „capacitatea de a înţelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă)”, după fr. gout: „iubind a fi epigramatic, însă pururea cu gust şi cu măsură” (Kogălniceanu, O I, 96); Judecata şi gustul se vor isca în ziua aceea în care vom înţălege că literatura este pâinea zilnică a unui neam” (Russo, P, 113); „d. Odobescu
200
ar pune mult gust la aranjarea şi la ilustraţiunea acestei lucrări atât de importante” (Bolliac, O II, 57);
hrăni „a întreţine, a cultiva o idee, un sentiment”, după lat. nutrire „a hrăni; a întreţine anumite sentimente”, cf. it. nutrire „a hrăni; a nutri (o pasiune)”: „El hrănea de mult timp un amor foarte tare pentru juna Maria” (Filimon, C, 20); „dacă hrăneşti în inima ta dispreţ şi ură, dispreţ şi ură ţi se va da” (Bălcescu, S, 126);
ierta „a îngădui”, după fr. pardonner „a ierta, a scuza; a îngădui, a permite”.; „Cercul restrâns al acestui articol nu ne iartă a enumera aici pe toţi sau măcar pe cei mai deosebiţi” (Bălcescu, S, 35);
iubi „a-i plăcea să”, după fr. aimer. „Femeile măritate care iubesc a şugui cu holteii” (Kogălniceanu, O.I, 39); ,JVeiubind a avea a face cu evgheniştii” (Kogălniceanu, O I, 71); „iute la mânie şi iubind tare a mânca şi a bea bine” (Bălcescu, S, 55); „Eu în copilărie iubeam să mă opresc / Pe dealul mănăstirei, şi-n vale să privesc” (Alexandrescu, O., I, 7); „iubea mai mult a trăi în societatea amicilor săi decât în atmosfera curţei greceşti” (Ghica, O III, 431);	'jl
începător „primar”, după fr. primaire: „Rugai atunci pe Daniel Tomescul a sie muta la mine în Sfântul Sava şi a-mi ajuta în clasele începătoare” (Heliade, O III, 408);
încercarei „experienţă”, după fr. epreuve „încercare, probă; experienţă”: „ştiâ din încercare cât preţuieşte şi credinţa eunucilor” (Filimon, C, 41);
încercare2 „studiu de proporţii restrânse asupra unei teme filozofice, literare' sau ştiinţifice”, după fr. essai, care a fost şi împrumutat {eseu): „nu-i înlesniţi să-şî! tipărească încercările copilăreşti” (Heliade, O III, 51);
întorsătură „ruladă”, după fr. roulade „termen muzical; rostogolire, întoarcere”147: „ar putea asemăna cuvintele însemnate cu oarecare întorsăture urlate; nepotrivite cu noatele şi acompanemântul” (Russo, P, 107);	!' j
înţelege apare înregistrat cu alte sensuri decât cel etimologic, datorate, foarte' probabil, fr. entendre; în acest caz influenţa a fost efemeră, în limba română’ contemporană nereperându-se exemple în care a înţelege să fie folosit cu sensurile:
1. „a se referi la, a insinua”, cf. fr. entendre „vouloir dire, insinuer”: „să mărturisescu; cu inimă curată şi cu duh umilit că toate numele din aceste file sânt închipuite, că n-am înţeles pre nimene, că tot este obştesc şi nimica personal” (Kogălniceanu,, 0.1,49); 2. „a auzi”, după fr. entendre, atestat la Iancu Văcărescu: „înţeleg şoapte”148; ;;
juca: 1. „a dansa”, după sl. nrpdTH149; 2. „a cânta”, după fr.jouer: „Alexandru rugă pe Elena să joace la piano” (Bolintineanu, ME, 169); 3. „a interpreta un rol”,;, după fr. jouer, it. giocare: „d-la Bilani a arătat un frumuşel glas de contralto şi şi-a-jucat bine rola. D-l Berlendis nu poate juca rău” (Bolliac, O II, 29); „a dat-o afară de la teatru că n-a vrut să joace în piese comuniste” (Preda, I, 30-31);
lovitură „acţiune care frapează”, după fr. coup: „Tu nu eşti un tip să te mulţumeşti cu o sută de franci [...]. Lasă-mă o vreme, fa ce-ţi spun eu şi am să-ţi găsesc o combinaţie, să câştigi ceva... Până atunci nu trebuie să compromitem cu meschinării lovitura cea mare” (Eftimiu, N, 252);
147	Sensul neobişnuit al termenului este dezvăluit chiar de Russo, într-o notă din subsolul paginii.
148	Apud Rosetti, Cazacu, Onu, ILRL, 527.
149	Hristea, PE, p. 147.
20 iy-
mărie „termen de reverenţă folosit pentru a vorbi cu (sau despre) monarh”, după lat. maiestas, -atis: „majestatea latină fu tradusă în mărie, şi cu măria-ta se adresă tot românul cătră alesul naţiei” (Heliade, O III, 180);
măsură 1. (mai ales la pl.) „dispoziţie, decizie, hotărâre, prevedere”, după fr. mesure150: „e o noapte numai bună pentru fapte rele, pentru comploturi de romanţ, pentru mari măsuri de stat” (Russo, P, 222); „Orce măsură socială, ca să fie adevărat bună, cată să satisfacă din trei punturi de vedere diferite” (Bălcescu, S.a., 107); 2. „moderaţie” în loc. adv. cu ~, după fr. mesure151: „iubind a fi epigramatic, însă pururea cu gust şi cu măsură” (Kogălniceanu, OI, 96);
mijloc: 1. „intermediar”, după fr. moyen/ adj. „ce qui est moyen; ce qui permet de faire qqch.”: „ne-am bucurat văzând în dumneata mijlocul prin care să ne putem înţelege mai bine cu moldovenii” (Bolliac, O II, 10). 2. Folosit mai ales la plural, primeşte mai multe sensuri modeme sub influenţa ff. moyen2 „faşon, maniere”, aflat în relaţie de omonimie cu moyen 1 „qui se troiive entre deux choses”. De precizat că, în franceză, moyen2 provine din moyeni, iar acesta are la bază lat. medianus „care se află la mijloc”152: 1. „metodă, cale, procedeu”: „Fiecare, potrivit cu mijloacele, cu obârşia ori cu afacerile lui trece ca fulgerul pe pavajul grunzuros ori păşeşte grav” (Russo, P, 347); „Alexandru căuta timpul priincios ca să ceară o eplicaţie Elenei, dar nu era niciun mijloc ” (Bolintineanu, ME, 200); „a alerga din toate puterile noastre la singurul mijloc de scăpare pentru o ţară slabă şi născândă ca a noastră” (Bălcescu, S, 107); „îşi exercită acţiunea lor în contra altor societăţi şi altor state prin tot felul de mijloace” (Ghica, O III, 449); 2. „resurse pecuniare”: „face să fugă muşteriii de la dânsul şi, prin urmare, îi ardică mijloacele traiului, îi ia bucătura din gura lui şi a copiilor” (Heliade, O III, 49); „Nouă ne lipsesc mijloacele care le aveţi d-voastră” (Bolintineanu, ME, 27); „s-a dus cu propriile sale mijloace la Paris” (Bolliac, OII, 56);
mişca „emoţiona”, după fr. emouvoir: „Ştiam că vedenia trecutului, în care se cufunda cu patimă, era singurul lucru în stare să-1 mişte” (M. Caragiale, C, 70); termenul este atestat încă de la 1897, la Molnâr: „Treaba ritoricii iaste a afla şi a zice lucruri toate vreadnice ca să îndemne, ca să mişte şi să încredinţeze pre ascultătoriu” (Molnar, RET. 13/19)153;
mişcare „acţiune care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activităţi, idei etc”, după fr. mouvement: „n-a luat bărbăteşte iniţiativa unei mişcări mari a corporaţiei sale” (Caragiale, O II, 31); „urzea în capu-i trudit de gânduri şi de nesomn programul unei mişcări serioase şi hotărâtoare, al cărei început era fixat pentru a doua zi” (Vlahuţă, S II, 97);
pânză „tablou”, după fr. toile „pânză, ţesătură; tablou”: „îţi arată expoziţia artiştilor în viaţă şi se laudă cu numărul pânzelor spânzurate pe părete” (Maiorescu,
150	Pentru acest sens, vezi LEX1S, s.v. mesure3; vezi şi ROBERT, s.v., unde mesure e definit astfel: „maniere d’agir proportionnee â un but â atteindre; acte officiel visant â un effet”.
151	în LEXIS apar înregistrate două cuvinte mesure, sensul care ne interesează aici fiind specific lui mesure2. Cf. ROBERT, unde este vorba despre polisemie, nu de omonimie.
152	LEXIS, s.v. moyenh ROBERT, s.v. moyen;
153	Vezi DA, s.v. mişca.
202
C I, 148); „a reînnoit în pânzele pe care a zugrăvit vânătorile de lei şi de mistreţi din Algeria şi din Sahara” (Odobescu, P, 156);
pătură „categorie socială”, după fr. couche: „El este compus de mai multe pături ce apasă una pe alta ca stratificările unui munte” (Alecsandri, S, 3);
pleca (a se ~) „a înclina”, cf. fr. incliner ă: „Noi ne plecăm a crede” (Bălcescu, S, 164);
plecare „înclinaţie”, cf. fr. penchant: „Una din operaţiunile pentru care părea a avea o deosebită plecare [...] era de a porunci cazacilor să scoaţă nădragii bieţilor negustori” (Ghica, OI, 264);
primblare „loc amenajat într-un oraş pentru plimbare, parc”, după fr. promenade: „Iaşii, ca o capitalie, trebui şi ea să aibă o primblare pentru societatea aleasă a sa” (Kogălniceanu, O I, 91); „se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a plănta la Copou o primblare cu alee de copaci după pilda Câmpiilor Elisee şi a Praterului” (Kogălniceanu, O I, 92);
privi „a avea legătură cu”, după fr. regarder: „N-a pus nicio întrebare care să mă privească” (Holban, O, II, 28);
râde „a fi favorabil, a se prezenta sub un aspiect favorabil”, după fr. rire: „voi, câţi vă râde soarta! Gândiţi că-n aste zile / Stau sub pământuri, ocne, prin temniţi şi exile / Aţâţi nevinovaţi” (Bolliac, OI, 88);
rătăcire „neînţelegere; eroare” < rătăci „a se înşela, a greşi, a se abate de la adevăr”, după fr. s’egarer: „Cele mai multe rătăciri şi cele mai multe certe au provenit că încep a disputa oamenii pentru lucruri ce nu le cunosc încă bine, sau îşi fac o idee strâmbă de dânsele” (Heliade, O III, 62); „Această rătăcire totală a judecăţei este fenomenul cel mai însemnat în situaţiunea noastră intelectuală” (Maiorescu, C I, 148); rătăcită „greşită”: „Nouă această părere ni se pare rătăcită" (Bălcescu, S, 92);
roade (a se ~) „a se ciopli, a se şlefui; a se cizela, a se civiliza”, cf. germ. schleifen „a lustrui, a freca; a cizela, a educa”: „fiul meu [...] a ajuns la ilichie şi cu toate că m-am silit a-1 învăţa toate iuşchiuzarlâcurile şi marafeturile cu care trebuie să fie împodobit un adevărat calemgiu, dar nefiind de ajuns toate acestea, îl trămit la domnia-ta ca să se mai roadă, să poată ieşi şi el mâne-poimâne la obraze.” (Filimon, C, 17);
roşu „inspirat sau pătruns de idei progresiste ori revoluţionare” cf. fr. rouge: „Eu, domnilor, nu sunt nici roş, nici alb” (Vlahuţă, S II, 128);
scară „ierarhie”, după fr. echelle: „dar aceste virtuţi cetăţeneşti, de care face atâta pompă, nu sînt decât treptele scării pe care voieşte a se sui la putere” (Filimon, C, 12);
scoarţă, „înveliş exterior, aparenţă”, după fr. ecorce: „Deosebirea e numai de grade, încât gradul suprem ar fi omul în care spiritul se recunoaşte pe sine însuşi dincolo de scoarţa materială” (Rebreanu, AE, 16);
simţ 1. „sens, înţeles”, după lat. sensus: „Elescu încă nu înţelese bine simţul acestor vorbe” (Bolintineanu, ME, 148); „toate zisele mele le interpretezi într-un simţ cu totul contrariu” (Bolintineanu, ME, 161); ,fiimţul însă cel adevărat al cuvântului însemnează cal pitic de Arabia” (Filimon, C, 218); 2. „direcţie”, după fr. sens: „curioşii noştri se preumblară prin tabără în toate simţurile” (Bolintineanu, ME, 164);
203
slujbă „faptă care avantajează pe cineva, serviciu”, după fr. service: „Mare slujbă ar face literaturei noastre cel care ne-ar da un articol coprinzător” (Heiiade, O III, 53);
sluji (a se ~) „a oferi, a servi”, după fr. servir. „Pantazi porunci să se destupe şampania ce, după datina meselor noastre, se sluji în pahare mari” (M. Caragiale, C, 50);
spânzura „a depinde”, după lat. dependeo, -ere: „De la dânsa spânzură soarta bătăliei” (Bălcescu, S, 192);
spirit, după fr. esprit: 1. „inteligenţă”: „cu mai mult spirit decât mulţi carii se socotea mai înţelepţi decât dânsul” (Kogălniceanu, O I, 96); „A doua zi după sosirea lui, postelnicul îl chemă la dânsul ca să-i examineze spiritul şi inteligenţa” (Filimon, C, 38); 2.„minte, raţiune, intelect”: „Oh! Să-mi privesc ideea în ea cum se resfrânge, / Că spiritu-i o simte [...]” (Bolliac, O I, 100); 3. „mod, fel de a gândi”, după fr. esprit: „Aceasta începu a face impresie asupra spiritului sultanului” (Bălcescu, S, 157); „Nu are nici spirit, nici învăţătură” (Bolintineanu, ME, 14); 4. „idei, sentimente care orientează acţiunea unei colectivităţi”: „Dar trebuie să cunoaştem asemenea că în Rusia, împăratul, în orce proiect de reformă, are totdauna a se lupta şi cu spiritul castelor nobile” (Bălcescu, S, 112);
spunere „poveste, istorisire”, după rus. CKCoauue: „Copiez din albumul mei chiar spunerea doamnei B.” (Negruzzi, P, 32);
stângă „aripa radicală a unui partid”, după fr. gauche: „Când zicem stângă în zilele noastre [...] nu mai înţelegem un loc, ci o misie” (Heliade, O III, 249);
stinge „a achita, a lichida o datorie”, după fr. eteindre „a stinge; a anula, a lichida, a stinge o datorie”: „după mijloacele date creditului într-un timp hotărât, toate obligaţiile se găsesc stinse” (Russo, P, 197);
strâmb „făcut pentru a înşela”, după bg., s.-cr. kriv „încovoiat; vinovat, fals”: „Am văzut cârciumari amestecând vinul cu apă şi vânzând cu ocale cu două funduri, măcelari şi precupeţi vânzând cu cântare strâmbe şi m-am mâhnit, căci răul este foarte mare” (Filimon, C, 7); sensul „nedreptate” pe care îl are strâmbătate în contextul următor se explică prin calcul produs la cuvântul-bază strâmb: „străbunii noştri au fost blestămaţi de Domnul pentru strâmbătăţile lor” (Russo, P, 163);
strânsoare „colecţie”, după fr. collection: „strânsoare de mulţime şi felurimi de monede” (Golescu, î, 28);
trage, după fr. tirer: 1. „a multiplica” după fr. tirer: „Ce să vă mai spun cum îl cheamă! Un tip, tras în mai multe exemplare, care se află pretutindeni şi care va trăi în veci” (Vlahuţă, S II, 105); 2. „a lansa un proiectil cu ajutorul unei arme”, după fr. tirer: „Nu mă pricep, n-am tras niciodată cu revolverul” (Călinescu, Bl, 319);
treaptă „rang, poziţie, situaţie”, cf. fr. echelon „treaptă a unei scări; treaptă socială”: „Apoi, pe o treaptă mai modestă a societăţii [...] s-au ivit pictori cari au reprezentat serios vânătoarea cea mică” (Odobescu, P, 207); „noima Băcălia se poate înţălege orice trepte a soţietăţii” (Russo, P, 8);
trup „unitate militară”, după fr. corps: „să să împarţă armata în câteva trupurr (Bălcescu, S, 182); „Sigismund Bathori, împărţindu-şi oştile în nouă trupuri (Bălcescu, S, 211), cf. împrumutul corp: „în a treia linie venea un corp de 12 000 călăreţi lănceri” (Bălcescu, S, 211);
204
ţap „pahar în care se serveşte berea”, după germ. Bock: „continua să clătească drojdia de pe fundul ţapului de bere” (Cezar Petrescu, G., 146);
vărsa „a depune, a plăti”, după fr. verser: „să-mi vărsaţi a zecea parte din surplusul de încasări pe care îl veţi realiza” (Eftimiu, N, 41);
zâmbi „a favoriza, a-i fi favorabil”, după fr. sourire; „Fetiţe norocite ce soarta vă zâmbeşte'” (Bolliac, O I, 125).
3.	CALCURI GRAMATICALE
3.1.	CALCURI MORFOLOGICE
în poezia lui Iancu Văcărescu apar unele construcţii improprii, corespunzătoare perfectului compus al indicativului: „Lacrămi în zadar sânt curse” (Văcărescu, P.a., 3; „au curs”), „Un trup dumnezeesc / ... L-am, m-are-mbrăţişat” (Văcărescu, P.a., 37; „m-a îmbrăţişat”), „Nenorocirea-mi este stăpână; / Cuprins mă are ea cu primejdii (Văcărescu, P.a., 45; „m-a cuprins”)154. Este posibil ca în aceste situaţii să fie vorba despre un calc după italiană, dat fiind faptul că în această limbă perfectul compus se exprimă prin intermediul auxiliarelor avere, respectiv essere + participiul verbului de conjugat.
Tot un model italian a urmat Heliade Rădulescu în încercarea de a introduce articolul hotărât în poziţia proclitică, situaţie întâlnită în poezia Poetul murind: „Peste curând ca dânşii trăi-voi a viaţă”. O construcţie asemănătoare se mai întâlneşte la Eminescu, în poezia La Eliade: „plăcută-i a ghirlandă155.
Consemnăm şi apariţia verbului a naşte cu regim intranzitiv în următoarele contexte: „slobozenia dinafară este neatârnarea moşiei, în care naştem şi care ne hrăneşte” (Russo, P, 163); „Ea ştie că durerea-i mai mult înc-o să crească; / Atuncea va simţi / Ş-a soţului robie, ş-a fiilor ce-or naşte” (Bolliac, O I, 130); „Planta nu se teme de cei ce-o jignesc, / Ca de viermi ce-n sânu-i nasc ş-o veştejesc”(Bolintineanu, L, 56). în asemenea situaţii este vorba despre un calc după fr. naître, dat fiind faptul că pentru română este specifică folosirea acestui verb numai cu regim tranzitiv, ori re/lexiv. Acest calc a fost discutat şi de către Theodor Hristea. Autorul a observat că „Numai în limba veche a naşte apărea, foarte rar, cu valoare intranzitivă: «Piară zioa întru carea am născut». BIBLIA, 1688 (ap. TDRG, s.v.). Valoarea aceasta s-a pierdut, se pare, definitiv, iar prin secolele al XlX-lea şi al XX-lea a reapărut la unii scriitori influenţaţi de limba franceză”156.
a teme apare construit la Gh. Asachi fără pronume reflexiv, probabil sub influenţa fr. craindre, înregistrat însă de LEXIS cu regim tranzitiv: „Cruda noastră soartă / Ni-au fost giurat peire, / Dar nu temem de moarte” (Asachi O I, 554);
In schimb, verbul a da apare la diateza reflexivă, influenţat fiind de fr. se donner: „se înalţă, dându-se cu totul priveliştii ce aşteaptă să se destindă dinaintea
134 Apud Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, op. cit., 524-525.
155	Apud Ion Ştefan, art. cit., 338.
156	Hristea, PE, 173.
205
privirii sale” (Kogălniceanu, O I, 72); totodată este vorba şi despre calc semantic, verbul căpătând sensul „a se consacra, a se dedica”, potrivit modelului amintit.
Prin analogie sinonimică, verbul a dori apare folosit la diateza reflexivă, asemenea lui a se vrea, devenit reflexiv după modelul oferit de fr. se vouloir,57: „să nu se dorească ea acasă nici măcar de sărbători?!” (Agârbiceanu, D, 40).
Verbul întreba, devine, la rândul său, reflexiv ca urmare a imitării fr. se demander. „Acum, mă pot întreba dacă visez sau nu” (Eftimiu, P, 15); ,fAă întreb ce ar trebui să fac ca să ies din banal” (Acterian, J, 49).
Tot de un calc morfologic ţine şi folosirea substantivului apă la plural; în această formă, apă este înregistrat rar, numai în anumite expresii, cum este a face ape, folosită în legătură cu o ţesătură sau un material. După cum consemnează Theodor Hristea, „pluralul acestui substantiv a devenit foarte frecvent, începând cu secolul trecut157 158, din cauză că o serie de unităţi frazeologice franţuzeşti (în a căror structură intră eaux „ape”) au fost calchiate în limba română”159 160. Prin urmare, chiar dacă nu se poate spune că folosirea la plural a lui apă se datorează exclusiv influenţei fr. eaux, în mod cert ea a fost întărită de aceasta. Prezentăm, în acest sens, un citat extras dintr-o scriere a lui Victor Eftimiu: „eu am încercat toate apele făcătoare de minuni din ţară, şi nu m-am ales, după cura de rigoare, decât cu noi şi mai acute dureri, despre care specialiştii spuneau că sunt efectul băilor, reacţiunea care dovedeşte eficacitatea apelor consumate” (Eftimiu, N, 323).
3.2.	CALCURI SINTACTICE Construcţii cu prepoziţia de
Construirea verbului a se compune cu prepoziţia de îşi are originea în modelul oferit de fr. se composer de: „guvernul actual se compune de bărbaţi maturi şi prevăzători” (Heliade, O III, 323); „Banda aceasta se compunea de şase ţigani robi ai clucerului Alecu” (Ghica, O III, 402); „El este compus de mai multe pături ce apasă una pe alta ca stratificările unui munte” (Alecsandri, S, 3); „Cea mai frumoasă parte a vieţii se compune de simţirile ce insuflă îi primeşte un om pe pământ” (Alecsandri, S, 60); „populaţiunea cea cultă1 a ţărei se compunea în mare parte de funcţionari” (Ghica, O III, 410); „literatura noastră mai ales, a căria parte poetică nu se compunea până în anii din urmă decât de nişte balade tradiţionale, inspiraţii necultivate ale suferinţei [...]” (Alexandrescu, 0,1,4);
Verbul a (se) schimba apare construit cu prepoziţia de, imitând modelul oferit de fr. changer de'60: „Multe neamuri s-au schimbat de caracter, aşa englezii râd şi gioacă astăzi, pe când din contra voioşii franţuji de odinioară se fac serioşi...” (Russo, P, 134). Aceeaşi construcţie am consemnat-o în secolul al XX-lea, la Cezar
157	în legătură cu acest aspect, vezi Theodor Hristea. Tipuri de calc în limba română, p. 19.
158	Este vorba despre secolul al XlX-lea.
159	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 27—28.
160	în legătură cu aceasta vezi şi Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, ediţia a treia, Bucureşti, 2001, 272—273, unde se afirmă că prezenţa lui de tn astfel de construcţii „este inutilă, livrescă şi preţioasă datorată unei influenţe străine”.
206
Petrescu: „Păi vezi! schimbă de front, entuziasmat, Panait Bâzdrugovici. Ne-am speriat degeaba. Lu i-o fată deşteaptă. Ştie ea ce menu ne convine la o asemenea zi” (Cezar Petrescu, PG, 91). Cu privire la regimul acestui verb, Theodor Hristea consemnează: „când unii vorbitori români schimbă de adresă, de locuinţă, de direcţie şi mai ales de părere, ei se lasă influenţaţi de construcţiile franţuzeşti changer d’adresse, de logement, de direction şi, desigur, changer d’avis”161.
Construcţii cu prepoziţia la
Exprimarea complementului indirect în dativ printr-o construcţie analitică formată din prepoziţia la + substantiv în cazul acuzativ, întâlnită în unele scrieri din secolul al XlX-lea, se datorează modelului francez ă + substantiv. Astfel, Ia
C.	Bolliac162 163 întâlnim foarte multe forme de acest gen, mai ales în titlurile poeziilor: ,JLa muza mea” (Bolliac, O I, 83); „Sonet la ***” (Bolliac, O, I, 99), ,fa D. Ioan Văcărescti' (Bolliac, 0,1, 111). Aceeaşi construcţie apre înregistrată şi la Bolintineanu: La femeie (Bolintineanu, ME, 151), la Grigore Alexandrescu: „Trecutul. La Mănăstirea Dealul. Dedicat măriei sale prinţului nostru” (Alexandrescu, O, I, 7) sau la Eminescu: ,fa Bucovina” (Eminescu, 01,12); ,fa Heliade" (idem, 17); ,fa o artistă' (idem, 18);
Apariţia verbului a se adresa într-o construcţie analitică, cu prepoziţia la, constituie, foarte probabil, un calc după fr. adresser ă qqn.: „Toată această frumoasă chirielă de epitete se adresa la mine" (Negruzzi, P, 36); „dacă vei lua o femeie care nu va avea o cosiţă destul de bogată, poţi să te adresezi Ia mine, îţi voi da cât îi va trebui” (Bolintineanu, ME, 70); „Nu îndrăznea fiecine să se adreseze la rudele de aproape ale lui vodă” (Ghica, O III, 403). în mod obişnuit, complementul indirect cu care se construieşte verbul a se adresa se exprimă sintetic, cu cazul dativ. Astfel, spunem a se adresa cuiva, şi nu a se adresa la cineva. Pentru franceză astfel de construcţii sunt fireşti. Iată un exemplu extras din opera lui Moliere: „c’est ă vous [...] que ce discours s’adresse”m. Posibil ca verbul, explicabil prin împrumut din franceză, să fi fost luat şi cu regimul sintactic din franceză, abandonat ulterior.
O situaţie specială prezintă verbul a crede în următorul exemplu: „Pe mine însă inima nu mă lăsa a crede la atâta necredinţă'' (Negruzzi, P, 37). Este posibil ca în cazul de faţă autorul să redea fr. croire ă, traducând prepoziţia franceză prin la, sens specific acesteia în anumite situaţii, nu însă şi în cea de faţă, când ar fi trebuit să fie redată prin în. Totodată, verbul românesc a căpătat un regim intranzitiv, specific verbului francez cu prepoziţie.
Aceeaşi situaţie ne întâmpină în următorul exemplu: „slobod au fost şi mie, în toată călătoriia ce să coprinde întru această cărticică, să gândesc nu la casa, ci la Patria mea, la care cine nu gândeşte, nici face pentru dânsa orice bine, poate n-are nci casă” Golescu, î, 1); „Gândeam la tine, pentru că numai la tine gândesc" (Negruzzi, P, 12); „Puţini sânt care nu gândesc la bani” (Bolintineanu, ME, 138).
161	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 19.
162	Vezi şi Gh. Bulgăr, Particularităţi de limbă şi stil în opera lui C. Bolliac, în CILR, voi. I, p. 102.
163	Vezi ROBERT, s.v. adresser.
207
Este posibil ca modelul construirii verbului a gândi fără regim reflexiv, împreună cu prepoziţia la, să-l constituie fr. penser ă.
Construcţii cu prepoziţia compusă de la
A depinde reprezintă un împrumut cu etimologie multiplă: fr. dependre, lat. dependere. Construirea acestui verb cu prepoziţia compusă de la constituie un calc sintactic după franceză, unde dependre este construit cu de la (ex.: L'effet, la consequence depend de la cause]6 ): „reuşita campaniei depindea de la detaşamentul trimis la Vad de la Obluciţa” (Hasdeu, P a, 224).
*
în rândul calcurilor sintactice se înscrie şi construirea lui graţie cu un nume în dativ, după modelul oferit de fr. grăce ă. DA oferă o primă atestare la Titu Maiorescu, ceea ce înseamnă că procedeul nu este vechi. Mai mult decât atât, el nu este specific vorbirii populare; „Nici nu m-am lovit de pietre, nici nu am băut graţie d-lui Elescu” (Bolintineanu, ME, 166); „Graţie împrejurărilor şi stăruinţei oamenilor de bine, am putut a le vedea realizate una după alta (Ghica, O I, 125); „intră în cafenea Edmond Buzdrogovici, graţie amabilităţii căruia opera filantropică avusese concursul graţios al muzicei militare” (Caragiale, OII, 81);
Pe seama influenţei franceze trebuie pusă şi neanticiparea complementului direct, aşa cum apare în următorul enunţ: „Minette ridicase din umeri şi sfătuise pe Cora [...]”(Papadat-Bengescu, D, 330).
4.	CALCURI FRAZEOLOGICE
Unităţile frazeologice pe care le considerăm a fi apărut prin calchiere vor fi ordonate potrivit criteriului morfologic.
4.1.	STRUCTURI NOMINALE
aer comprimat, după fr. air comprime: „să-şi încarce iar pompa de aer comprimat şi să poată urni trenul din loc” (Caragiale, OII, 124);
anul graţiei, cf. fr. l’an de grâce: „Suntem în anul gratiei 3874” (Caragiale. 011,291);
arta salonului, după fr. / ’art du salon, model indicat chiar de autor: „au mai ales pretenţia a cunoaşte ’â fond’ arta salonului, ’l’art du salon', cum zic dumnealor” (Kogălniceanu, O I, 51);
artele frumoase, după it. belle artr, cf. şi fr. beaux-arts, la rândul lui un calc după expresia it.: „atunci şi artele frumoase vor recâştiga şi ele demnitatea lor” (Bolliac, O II, 51); „Lucru de remarcat e că curtezanul nostru, de când iubeşte, s-a hotărât să îmbrăţişeze artele frumoase” (Vlahuţă, S II, 333);
164 Vezi ROBERT, s.v. dependre.
208
avere nemişcătoare, după fr. fortune immobiliere: „mai poseda încă avere nemişcătoare" (Bălcescu, S, 114);
bărbat de gust, după fr. homme de gout: „«Pentru ce nu publici scrierile dumitale?» întrebai mai deunăzi pe un bărbat de spirit şi de gust care ţine ascunse în portofoliul său mai multe manuscripte de poezii” (Alexandrescu, O., I, 3);
bărbat de încredere, cf. fr. homme de confiance: „Oamenii ştiau că, de la unire, Ion Muja făcuse mereu politică liberală. Era un fel de bărbat de încredere pentru vreo zece sate din jur. El ţinea legătura cu conducerea de plasă a partidului” (Agârbiceanu, D, 10);
bărbat de spirit, după fr. homme d’esprit: „«Pentru ce nu publici scrierile dumitale?» întrebai mai deunăzi pe un bărbat de spirit şi de gust care ţine ascunse în portofoliul său mai multe manuscripte de poezii” (Alexandrescu, O., I, 3);
bărbat de stat, după fr. homme d'Etat: „nu e posibil rezbelul înaintea înţelepţilor bărbaţi de stat" (Heliade, O III, 323);
binele obştesc, după fr. le bien public: „un mijloc «de a petrece vremea fără de ajâcni binele obştesc»” (Kogălniceanu, OI, 17);
birou de aşteptare a apărut probabil prin analogie cu sală de aşteptare: „Şi biroul şefului de cabinet, şi biroul de aşteptare erau înţesate” (Camil Petrescu, P P, 107);
bolta cerească, după ff. la voute celeste: „scânteind ca stelele atârnate de bolta cerească” (Russo, P, 281); „se înălţa răpide pe bolta cerească' (Kogălniceanu, O I, 62);
bolta cerului, după fr. la voute du ciel: „bolta cerului era de un albastru încântător” (Filimon, C, 55);
bună dispoziţie, după fr. bonne humeur: „Aimee îi observase buna dispoziţie" (Papadat-Bengescu, D, 339); „E numai bună dispoziţie şi duh” (Agârbiceanu, D, 242);
bună venire, probabil prin analogie cu bun venit, format după fr. bienvenu, care stă la baza lui bine venit: „felicită pe ciocoi de bună venire” (Filimon, C, 83);
cale ferată, după ff. voie ferree: „dispune de-un bilet de liber parcurs pe toate căile ferate române” (Vlahuţă, S II, 292);
cameră de dormit, după fr. chambre ă coucher: „Fiecare se retrase în camera de dormit” (Bolintineanu, ME, 57);
cameră de mâncare, după ff. salle â manger: „Beizadeaua se îndreptă către camera de mâncare" (Filimon, C, 104);
călărimea uşoară, după it. cavalleria leggera: „Călărimea uşoară, care manevra la avanposturi, înaintă” (Bălcescu, S, 186);
câmp de bătaie, după fr. champ de bataille: „Când găseşte câte o săgeată de fier îngropată de timp cu osemintele celor morţi în câmpul de bătaie, nu ştie decât că e din vremea lui Han-Tatar” (Bălcescu, S, 134); „se întâmpinară pe acest câmp de bătaie” (Russo, P, 176); „Ştefan-vodă, Mihai-vodă şi alţi domni moldoveni şi români au boierit pe câmpul de bătaie pe mai mulţi opincari cu inima de boier” (Filimon, C, 127); „un popor care, prin eroismul său pe câmpul de bătaie, a ştiut să se ridice la înălţimea la care a ajuns [...]” (Ghica, O III, 412);
209
câmp de bătălie (bătălie), după it. campo di battaglia: „să-l învingem în câmpul bătăliir (Asachi O I, 593); „pământul întreg va fi un câmp de bătălie” (Heliade, O III, 440); „nimic mai de ambiţionat decât moartea cea glorioasă a câmpului de bătălie'” (Bolliac, O II, 49); „îşi preumblă privirea pe câmpul bătălie?' (Bălcescu, S, 192); forma bătălie, întâlnită la Heliade, indică în mod clar un model italian (DA: rom. bătălie < it. battaglia, probabil prin mijlocire neogreacă, şi românizat în privinţa accentului), ceea ce înseamnă că în acest caz avem calc parţial;
Câmpii Elisei, Câmpiile Elisee, după fr. Champs Elisees: „Aşa Parisul are Câmpii Elisei” (Kogălniceanu, O I, 91); „de la Câmpiile Elisee ale Parisului pân’la grădina Kiseleff’ (Kogălniceanu, O I, 92); „în sfârşit, e Tuileriile, Câmpiile Elisee, pădurea Bouloniei, bulevardele Iaşilor” (Russo, P, 336); „îmi părea că mă văd primblându-mă în Câmpii Elizei, într-o trăsură trasă de doi mândri lei” (Ghica, O I, 292); „Vă voi povesti despre o noapte petrecută într-o atmosferă cu totul deosebită în Parisul din 1910, într-un palat de pe celebrul bulevard al Câmpiilor Elizee” (Eftimiu, N, 260); în forma Câmpii Elisei este vorba despre un calc perfect, dat fiind faptul că în franceză champ este de genul masculin;
cântec de masă, după fr. chanson de table „cântec în care este celebrat vinul”: „începură lăutarii a cânta cele mai frumoase şi mai patetice cântice de masă’’ (Filimon, C, 105);
cântec de lume, cf. sl. mhjkk'wa ntcHw: „îl plimba cu dânsul noaptea în butcă dinainte, de-i cânta cântece de lume” (Ghica, OI, 155);
cap de listă, după fr. tete de liste: „Protectorul său, acela care-i obţinuse fetiţei bursa la liceu, era cap de listă şi avu un succes răsunător în ţara-ntreagă” (Agârbiceanu, D, 21);
cap de masă, după rus. cmon nauajibHUK: „Magistratul, profesorul sau capul de masă (stol nacealnicul)” (Heliade, O III, 57);
Capul Bunei Speranţe, după engl. Cape of Good Hope: „din fundul Şvediei până în insula Malta, şi chiar în Africa, până la Capul Bunei Speranţe” (Odobescu, P, 44);
casă de cruţare, cf. fr. maison de repos: „casele de cruţare care apără bătrâneţele de chinurile sărăciei” (Kogălniceanu, O I, 102);
casă de depuneri, cf. fr. caisse des depots: „avea îi vreo 12 mii de lei în bonuri la *asa de depuneri (Caragiale, O II, 46);
casă de economie, după it. cassa di risparmio: „Vezi armata asta, dorobanţi, pompieri, zicea el, eu i-am făcut [...] case de depozite, de economie, de asigurări, toate eu le-am născocit, eu le-am înfiinţat şi le-am organizat” (Ghica, O III, 411); astăzi în forma casă de economii, cu determinantul la plural, este un calc imperfect;
casă de întâlnire, după fr. maison de rendez-vous: „fusese Veniaminul cafenelei «Cazes» şi Cherubinul caselor de întâlnire” (M. Caragiale, C, 49);
casa liftului, după fr. cage de l’ascenseur: „La opt era şi casa liftului, şi se vorbea despre zgomotul ca de tunet al motorului, când pornea şi când se oprea” (Cărtărescu, O, 223);
centru atractiv, cf. fr. centre d’attraction: „e inutil să-ţi spun că a fost «le clou», centrul atractiv al oaspeţilor” (Eftimiu, N, 27);
210
centru de gravitate, după fr. centre de gravite: Goe îşi pierde un moment centrul de gravitate şi se reazimă în nas de clanţa uşii de la cupeu” (Caragiale, O
II,	122);
clasa conducătoare, după fr. classe dirigeante: „trece la un rechizitoriu al claselor conducătoare” (Cezar Petrescu, î, II, 133);
clasa de jos, cf. engl. lower class: „a da claselor de jos un trai mai bun” (Kogălniceanu, O I, 102); „Una din condiţiunile cele mai importante pentru libertatea unui popor este ca în clasa de jos să existe spiritul de conservaţiune şi în cele de sus să existe spiritul de inovaţiune şi de progres” (Ghica, O I, 222);
clasa de sus, cf. engl. upper class: „Una din condiţiunile cele mai importante pentru libertatea unui popor este ca în clasa de jos să existe spiritul de conservaţiune şi în cele de sus să existe sositul de inovaţiune şi de progres” (Ghica, O I, 222);
clasa inferioară, după engl. lower ciass: „Evoluţia şi primenirea claselor superioare prin elemente din clasele inferioare este necesară, dar ea trăbă făcută cu mare tact” (Agârbiceanu, D, 29); vezi, mai sus, varianta clasa de jos;
clasa mijlocie, după engl. middle class: „Să vedem ce-i cu fetele de ţărani şi cu cele din clasele mijlocii care urmează liceul şi universitatea” (Agârbiceanu, D, 29);
clasa superioară, după engl. upper class: „Evoluţia şi primenirea claselor superioare prin elemente din clasele inferioare este necesară, dar ea trăbă făcută cu mare tact” (Agârbiceanu, D, 29); vezi, mai sus, varianta clasa de sus;
codru virgin, după fr. foret vierge, transpus în română şi prin pădure virgină]6S: „sudoarea care se pierdea în barba stufoasă ca râurile în codrii virginF 156);
companie de siguranţie, cf. fr. compagnie d'assurance: „canalurile ce favorizează comunicaţia lucrurilor şi a ideilor, companiile de siguranţie şi de împrumut, bancele care înlesnesc comerţul ...” (Kogălniceanu, O I, 102); acelaşi model, cu al doilea termen la plural, a condus la apariţia frazeologismului companie de asigurări;
concurs de împrejurări, după fr. concours de circonstances: „Printr-un ciudat şi regretabil concurs de împrejurări, apărarea nu posedă nicio probă materială” (Eftimiu, N, 74);
consiliu de război, după fr. conseil de guerre: „Olimpie izbuteşte a convinge pe Tudor să meargă să asiste şi el la acel consiliu de război” (Ghica, O I, 176);
conştiinţă de sine, după fr. conscience de soi-meme: „Boieria, neavând conştiinţa de sine, pretenţiile ei fură din cele mai nebune” (Heliade, O III, 240);
conştiinţă obştească, după fr. conscience collective: „Cu o presimţire mai presus decât conştiinţa obştească de atuncea, părinţii moldoveni şi români umplură lumea cea mare de copiii lor spre a-i adăpa Ia izvoarele de învăţătură” (Russo, P, 132);
cornul abondinţei, după fr. corne d’abondance: „Cornul abondinţei, cuprindea mai puţine bunătăţi în comparaţie cu cele care se vedeau pe masa parvenitului” (Filimon, C, 179);
165 Vezi, în acest sens, Hristea, PE, 181.
211
corp de armie, după fr. corps d’armee: „închipuieşte-ţi spinarea Iată ca un şes a unui deal gol, [...] având [...] înainte-ţi redul în fund ca corp de armie, şi, ca aripi, viile domniei Regensburg” (Kogălniceanu, OI, 92);
corp de oaste, după fr. corps d’armee: „în războiul imperatorului meu să dai un corp de oaste şi împreună să vii în persoană a te închina înaintea imperatorului” (Asachi OI, 592);
corp străin, după fr. corps etranger: „Cazaciuc era acolo, sta pe prisă cu tatăl, iar mama vitregă cu fata vânturau pe-o cergă, fasole, întinsă în mijlocul bătăturii, una în picioare cu o baniţă în mână, cealaltă în genunchi alegând corpurile străine care tot mai scăpau la vânturat” (Preda, I, 110);
Curtea de casaţie, după fr. Cour de cassation: „Când era vorba d-a se înfiinţa Curtea de casaţie, mulţi din oamenii noştri politici se întrebau unde o să găsim douăzeci de legişti învăţaţi...” (Ghica, OI, 123);
cuvânt de onoare, după fr. parole d’honneur: „Rudele adunară mână de la mână suma necesară plăţii datoriilor lui Toto, în schimbul cuvântului său de onoare că nu va mai avea niciun fel de raporturi cu doamna Juana Lopez” (Efîtimiu, N, 302);
cuvânt de ordin(e), după fr. mot d’ordre: „ceea ce este adevărat pentru tot românul bun sânt cuvintele de ordin (Ies mots d’ordre) sacramentale ce cată a circula din gură în gură” (Bălcescu, S, 115); „intrarea în lagăr a oamenilor particolari nu era poprită nici ziua, nici noaptea, dacă ei cunoşteau cuvântul de ordin” (Filimon, C, 195);
cuvânt de spirit, după fr. mot d'esprit: „pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment” (Caragiale, OII, 82);
dinte de lapte, cf. fr. dent de lait: „abia i-aţi permis să se emancipeze că a şi început să-şi schimbe dinţii de lapte” (Cezar Petrescu, î, I, 9);
doamnă de onoare, după fr. dame d’honneur: „El începu să-şi agaţe victimele din Gara de Est sau de Lyon, agitând un buchet de trandafiri şi întrebând pe marii voiajori din ţară dacă în acelaşi tren nu venea din Bucureşti doamna de onoare de la palat, mătuşa domniei-sale” (Eftimiu, N, 303);
drept de viaţă şi de moarte, cf. ff. droit de vie ou de mort (Bălcescu, S, 167); drept divin, după fr. droit divin: „argumente pentru dreptul divin şi dreptul natural” (Eminescu, P II, 328);
drept natural, după fr. droit naturel: „argumente pentru dreptul divin şi dreptul naturaF (Eminescu, PII, 328);
drepturile omului, după fr. Ies droits de l’homme: „întemeiat pe vaga doctrină a drepturilor omului, detestabilul paşoptism interzice orice atingere a individului [...]” (Călinescu, Bl, 270);
duhul legii, după fr. / ’esprit de la lor, este vorba totodată şi despre un calc lexical, duh primind şi sensul pe care fr. esprit îl are în plus, anume acela de „intenţie”: „acel ce nu se ţine de duhul legiei se leapădă de slobozenie” (Russo, P, 162);
212
duş rece fig. „ceea ce distruge o speranţă, o iluzie; care trezeşte la realitate”, după fr. douche froide: „Gluma căzu duş rece peste pornirea lui Comşa” (Cezar Petrescu, î, I, 174);
facultate de drept, cf. fr.faculte de droit:	Şi pot urma acolo facultatea de
drept' (Agârbiceanu, D, 246);
fiinţa adevărului, cf. fr. etre de raisom „şi cât vei auzi că încep a croi câte una mai deochiată, tu să mă tragi de mânica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o după fiinţa adevărulut' (Odobescu, P, 62);
firul Ariadnei, cf. fr. fii d’Ariane: „Radu Comşa îşi spunea că n-are să mai nimerească niciodată, fără firul Ariadnei, drumul îndărăt, prin acel labirint” (Cezar Petrescu, î, I, 140);
foaie zburătoare, după fr. feuille volante: „Dar nu se ştie în ce mâni pot să pice aceste foi zburătoare” (Odobescu, P, 194);
frământare de conştiinţă, după fr. tiraillement de consciencem, redat şi prin mustrare de conştiinţă, expresie întâlnită încă din sec. al XlX-lea: „nu trebuie să piardă vremea cu frământări de conştiinţă’ (Efîtimiu, N, 176); „vagi mustrări de conştiinţă’ (Eftimiu, N, 198);
frumoasele arte, calc perfect după it. le belle arti: „Deşi până azi Piatra nu s-a prea deosebit în frumoasele arte, o zicătoare veche a ţinutului place străinilor” (Russo, P, 289);
grădină de vară, după îx.jardin d'ete: „o ştiam de la balurile mascate şi de la grădinile de vară’ (M. Caragiale, C, 57);
grădină publică, după fr. jardin publique: „boierimea a preferat grădinei publice, grădinii de la Socola, Copoul” (Russo, P, 334); „mă rătăceam în vro grădină publică” (Eminescu, PII, 389);
greutăţi materiale, cf. fr. difficultes materielles: „prietena ei va avea de întâmpinat mari greutăţi materiale - mai mari decât cele de până acum” (Agârbiceanu, D, 165);
guvern vremelnic, după fr. gouvemement provisoire: „hotărârea guvernului vremelnic” (Heliade, O III, 345); se ignoră forma internă a fr. gouvemement, rom. guvern < guverna < fr. gouverner,
înalta societate, după fr. la haute societe, cf. şi engl. high society: „comedie bizară pe care o numim înalta societate" (Bolliac, O II, 12); acelaşi model a fost reprodus şi prin societatea înaltă, modelul fiind astfel adaptat la sintaxa românească; „Dovadă că societatea înaltă a ţărei nu este impizmată contra teatrului naţional” (Bolliac, O II, 75);
încredere în sine, după fr. confiance en soi: „zicându-mi c-un zâmbet plin de încredere în sine” (Negruzzi, P, 5); „cu liniştea ce-i redase încrederea în sine şi în dibăcia sa” (Filimon, C, 43); „această glorioasă încredere în sine nu se mărgineşte la câteva exemple izolate” (Maiorescu, C I, 128); „Faptul că nu se mai deosebea prin nimic de celelalte fete o făcu să-şi piardă dintr-o dată încrederea în sine” (Agârbiceanu, D, 23);
166 Vezi DFR, s.v. conscience.
213
înger păzitor, cf. fr. ange gardien: „nu avui cum să mă împotrivesc acestui înger păzitor” (Bolintineanu, ME, 33);
instinct de apărare, după fr. instinct de defense: „Un instinct de apărare a sorii sale, cu toate că nu ştia bine ce înseamnă o profanare” (Holban, O, II, 47); „Gestul acesta, observat şi la alte femei, e semnul unei pudori excesive, datorite unei excesive feminităţi, care trimite mereu în conştiinţă ecoul ei puternic, dar, în acelaşi timp - şi în contra instinctului de apărare care-1 dictează - el solicită şi pune problema” (Ibrăileanu, A, 84);
istoria firească, după fr. histoire naturelle: „Şcoală pentru învăţătura fetelor, unde învaţă legea, socoteala, istoria firească, gheografia” (Golescu, I, 35).
iubire de sine, după fr. amour-propre, it. amore proprio, redate şi prin dragoste de sine (Bălcescu S, 166): „iubirea mea de sine ar suferi prea mult de aceasta” (Kogălniceanu, O I, 60); „fără a vătăma vro iubire de sine, încă nu avem, nici putem ave o literatură până mai târziu” (Russo, P, 3); „Este adevărat că titlul acesta este unul d— -'ele mai linguşitoare pentru iubirea de sine” (Heliade, O III, 16); „Era un înfrunt pe caic iubirea mea de sine nu-1 putea mistui” (Negruzzi, P, 6); „în căpăţina lor n-au 13 idei, de le-ai socoti de idei însuşi nevasta, copilul, rangul, pânticile, iubirea de sineşi şi puricele carele noaptea nu-i lasă în pat în pace” (Kogălniceanu, O I, 28); cf. împrumutul amor propriu: „pentru amorul meu propriu, n-aş vrea să fiu şi eu cuprins în dezlegarea problemei puse” (Russo, P, 282);
joc de cuvinte, după îx.jeu de mots: „îşi râdeau de nenorocirea bietei creaturi, făcând jocuri de cuvinte triviale şi neroade asupra numelui ei clasic” (Caragiale, O II, 44);
joc de lumini, după îx.jeu de lumiere: „Tinereţa - plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini şi umbre ale pădurilor, cu întârzieri şi binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâne” (Ibrăileanu, A, 47);
jocul cărţilor, jocul de cărţi, după fr. jeu de cartes: „Când e vorba de jocul cărţilor, zice că nu ştie, nu-i place fleculeţele alea de jocuri pe migăite” (Heliade, O III, 140); „Din toate relele acestea, jocul de cărţi fu acela care răspândi mai mult demoralizarea” (Filimon, C, 97); „Luă un joc de cărţi şi le meni, ca să vadă dac-a veni mâni” (Eminescu, P II, 336);
jucărie de vorbe, după îx.jeu de mots: „coconul Drăgan la astfel de jucării de vorbe e totdauna om al lui Dumnezeu” (Heliade, O III, 117);
judecător de instrucţie, după îx.juge d’instruction: „mă supraveghea continuu, ca un judecător de instrucţie care, fumând amabil cu cel bănuit, îl examinează atent” (Camil Petrescu, P P, 23);
judecătorii câmpului, după fr. juges de câmp, model indicat chiar de către scriitor în paranteză: „Iată, domnul P., unul din judecătorii câmpului (juges de camp)'n (Negruzzi, P, 29);
legile gravitaţiunii, după fr. Ies lois de la grasvitation: „căzând la loc, biruit de legile gravitaţiunir (Cezar Petrescu, PG, 110);
legitimă apărare, după fr. legitime defense: „este spirit de conservare şi de legitimă apărare, în contra vecinilor ce îi înconjoară (Ghica, O III, 451); „sântein în legitimă apărare” (Voiculescu, Z, 85);
214
libertate de spirit, după fr. liberte d’esprit: „De când nu mai pot avea nicio îndoială că «ştie» - şi ştie că eu ştiu că «ştie» - mi-am pierdut toată libertatea de spirit, pe care ea o are mai complectă decât înainte” (Ibrăileanu, A, 82);
licenţă în drept, după fr. licence en droit: „Unii, trimişi de familie sau de guvern, cu subsidii generoase, ca să-şi ia licenţa în drept, litere sau medicină, o luau sau n-o luau cu anii” (Eftimiu, N, 8);
limită de vârstă, după fr. limite d’âge: „Costăchel Andrieş, fost elev veteran în liceu până la limita de vârstă' (Cezar Petrescu, PG, 129);
linia întâi, după fr. premiere ligne: „Sigur că am aprobat, ce-aţi fi vrut, să-l ţin să-mi omoare şi alţi ostaşi, era un caz de demenţă dacă l-aş fi lăsat în libertate pe linia întâia, cine ştie ce ar fi făcut” (Preda, I, 132);
linie de fier, cf. fr. ligne de chemin de fer. „Alaltăseară, pornind de la gara ta, adormisem adânc, legănat de valorile ascuţite ale liniilor de fier Strussberg” (Ghica, O I, 127);
lovire de stat, după fr. coup d’Etat: „împăraţii, baronii, toate revoluţiunile [...] lovirile de stat, toţi şi toate au jurat şi jură în numele sacru al libertăţii” (Ghica, O I, 218); „guvernul a preferat a se ocupa cu loviri de stat' (Alecsandri, S, 151);
lovitură de stat, după fr. coup d’Etat: „Am văzut îndoite alegere a Iui Cuza-vodă, proclamarea Unirei Principatelor şi lovitura de stat" (Ghica, O I, 122); „ai făcut, după unii, o lovitură de stat" (Călinescu, Bl, 308);
lumea bună, după fr. le beau monde: „ea descifră cutezanţa obraznică pe care o putea avea un tânăr din aşa-numita lume bună faţă de ea” (Agârbiceanu, D, 83);
lumea materială, după fr. le monde materiei: „De altfel materia şi toată lumea materială există numai în funcţie de percepţia omenească” (Rebreanu, AE, 16); probabil prin analogie cu această expresie a apărut lumea spirituală: „Prin iubire numai se poate uni sufletul bărbatului-cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituală' (Rebreanu, AE, 17);
lungime de undă, după fr. longueur d’onde: „Durerea mea emite pe o lungime de undă unică şi nu se întâlneşte cu altele” (Preda, I, 274);
luptă de clasă, după rus. KJiaccoean 6opb6a\ cf. şi ff. lut te des classes: „Şi era încă tânăr, deci primejdios din punctul de vedere al luptei de clasă' (Preda, I, 133);
lupta pentru viaţă, după engl. struggle for life, redată şi prin lupta vieţii: „Pe lumea aceasta, unde domneşte lupta pentru viaţă (struggle for life), munca este cea dintâi condiţiune a bunului trai” (Ghica, O III, 451); „despre cei căzuţi în lupta vieţii, în goana după dolarii mincinoşi, nu mai pomenea nimeni nimic” (Eftimiu, N, 231);
mână de fier provine, probabil, din proverbul mână de fier în mănuşă de mătase, al cărui model se află în fr. une main de fer dans un gant de velours, definit în ROBERT prin „une autorite tres ferme sous une apparence de douceur”: „De trei ori respinsese invitaţia să primească postul de secretar general la Interne, unde era nevoie de o mână de fier" (Cezar Petrescu, î, I, 15);
martor tăcut, după fr. temoin muet: „într-o zi, Costică fu martor tăcut al stării mele foarte rele care continua să nu se amelioreze” (Preda, I, 209);
mijloace de producţiune, după fr. Ies moyens de production: „în starea de izolare, trebuinţele covârşesc putinţele noastre, mijloacele nostre de producţiune" (Ghica, O 1,221);
215
Ministerul de Război, după fr. Ministere de la Guerre: „S-a sesizat parchetul şi s-a reclamat Ministerul de Război' (Caragiale, OII, 48);
ministrul afacerilor străine, după fr. Ministre des Ajfaires Etrangeres: „declarând că nu mai voieşte să aibă a face cu dânsul şi că va părăsi Constantinopolul dacă nu se va numi alt ministru al afacerilor străine" (Ghica, 01,298);
Ministerul trebilor din afară, cf. it. Ministero degli Esteri: „Bătrânul Centra, din ministerul trebilor dinafară, încuraja şi proteja această acţiune” (Ghica, 01,212);
ministrul trebilor din afară, cf. it. ministro degli Esteri: „Se aprobă un virament de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară' (Caragiale, O II, 309);
mod de vieţuire, după fr. mode de vie: „contrarie cu totul modului de vieţuire a boierilor bătrâni” (Filimon, C, 97);
mulţumire de sine, după fr. contentement de soi: „Are pururea acea fericită, senină, perfectă mulţumire de sine" (Vlahuţă, S II, 108);
mustrare(a) (de) cuget(ului) cf. fr. fam. tiraillement de conscience161: „Răzbătut de târzie mustrare a cugetului" (Asachi O I, 515); - 1835; „mustrarea de cugit m-a săgitat amar” (Boliiac, O II, 23); „Dar mustrare de cuget pentru ce să am?” (Negruzzi, P, 23); „coprins fiind de mustrare de cuget pentru fărădelegea sa” (Bălcescu, S, 86); „fără cea mai mică mustrare de cuget" (Filimon, C, 29); „Mihnea singur simţea în sineşi nu mustrarea unui cuget de om, ci mulţumirea unei inimi de fiară sălbatică ce şi-a îndestulat patima uricioasă” (Odobescu, O I, 73); „Crezi ca-mi trece prin minte să-ţi cruţ mustrările de cuget" (Eminescu, P II, 489); vezi şi Bolintineanu, ME, 51; Aceeaşi unitate frazeologică a stat probabil Ia baza frazeologismului românesc mustrare de conştiinţă, frecvent întâlnit astăzi mai ales în forma de pl. mustrări de conştiinţă: „le pune în lucrare fără mustrare de conştiinţă' (Filimon, C, 10), „mustrarea de conştiinţă dispăru de la dânsul” (Filimon, C, 20);
odaia de culcare, după fr. chambre ă coucher: „Odaia de culcare a ministrului e despărţită printr-o uşe de a lui vodă” (Caragiale, O II, 39); vezi, mai sus, cameră de dormit. Acelaşi model a fost calchiat şi în forma cameră de culcare-, om cu duh, după fr. homme d’esprit: „Bărbaţii se socot diplomaţi, [...] pân’ şi oameni cu duh" (Kogălniceanu, O I, 51); „Aici am descoperit la un prieten al meu, om cu duh şi judecată, o scriere însemnată” (Alecsandri, S, 55);
om de bine, după fr. homme de bien: „Graţie împrejurărilor şi stăruinţei oamenilor de bine, am putut a le vedea realizate una după alta (Ghica, O I, 125);
om de inimă, după fr. homme de cceur: oamenii de spirit şi inimă caută să cugete ca noi” (Bolintineanu, ME, 135);
om de lume, după fr. homme du monde: „Gaittany om de lume, pentru că se bucură de un temperament egal şi mânuieşte câteva formule stereotipe ca nişte sigilii” (Călinescu, Bl, 93);
om de spirit, după fr. homme d'esprit: „oamenii de spirit şi inimă caută să cugete ca noi” (Bolintineanu, ME, 135); „un rus, om de spirit" (Russo, P, 330); „d-1 X... era un om de spirit, învăţat, plin de talent” (Ghica, O I, 164); 167
167 Ibidem.
216
om de stat, după fr. Homme d'Etat: „Oamenii de stat, istoricii, atât vechi cât şi noi, toţi se unesc a zice” (Bălcescu, S, 108); „Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat se deosebeşte de omul onest” (Filimon, C, 12); „Am cunoscut oameni ce doreau a fi mai frumoşi (câte femei), mai cuminţi (câţi oamenii de stat)” (Eminescu, P II, 502);
om de ştiinţă, după fr. homme de Science: „Se întruniră din nou în casa celebrului om de ştiinţă” (Eftimiu, N, 57);
ora //„moment favorabil”, după fr. l'heure H: „S-ar putea ca ora H să fie ora ... Hariton” (Camil Petrescu, ST, 16);
orănduială publică, după fr. ordre public: „să se închiză Alecu Russo, ca un răzvrătitor al orănduieleipublice din ţara sa” (Russo, P, 238);
ordin de bătaie „aranjare a unei trupe pe teren”, după fr. ordre de bataille: „se găsesc faţă-n faţă cu trupa lui Colocotroni aşezată în ordin de bătaie” (Ghica, O I, 177); „Studiind acum în quintesenţă întregul ordin de bătaie al armatei moldovene, lesne deducem [...]” (Hasdeu, Pa, 227);
ordin de zi, după fr. ordre du jour. „Citat în ordin de zi pe corp de armată... singur cu mitraliera... menţinut poziţia...” (Cezar Petrescu, î, II, 112);
ordinea de zi, după fr. Vordre du jour: „au trecut la ordinea zilei, ordine de zi pe care Istoria unei ţări [...] trebuie s-o înregistreze cu dezgust” (Caragiale, O II, 99);
organizaţie de partid, după rus. napmuunciH opeamoaiţux: „Lasă că ridicăm noi problema în altă parte (adică în organizaţia de partid)” (Preda, I, 92);
origine sănătoasă, după rus. 3dopoeoe npoucxootcdenue: „Dumnezeul mă-ti, tovarăşe inginer, cu originea ta sănătoasă şi cu ăia care te-au trecut la examene” (Preda, I, 136-137);
parolă d-ordine „lozincă”, după fr. mot d'ordre: „Cu parola d'ordine de principe străin înlăturăm pe toţi românii ce au calităţile, meritele şi mijloacele legali de a fi aleşi pentru tron” (Heliade, O III, 307); vezi mai sus cuvânt de ordine;
pădure virgină, după fr. foret vierge: „A tăiat păduri virgine” (Eftimiu, N, 180); vezi, supra, codru virgin;
părerea publică, după fr. l'opinion publique: „numele român în părerea publică înseamnă o batjocură” (Heliade, O III, 66); „Vă plângeţi neîncetat [...] că nu aveţi destulă greutate în părerea publică” (Bolliac, O II, 17); cf. împrumutul opinie publică: „De la un timp încoace a început şi la noi a răsuna în gura mai multora vorbe ca opinie publică (Heliade, O III, 63);
pian cu coadă, după fr. piano ă queue: „pianul cu coadă de un abanos strălucitor şi sufrageria de stejar vernisat solid” (Papadat-Bengescu, FD, 10);
piatră de mormânt, după fr.pierre tombale: „Portretul ei e la intrarea bisercii, pe peretele din (caută în gând) dreapta, deasupra pietrei de mormânt...” (Camil Petrescu, ST, 26);
piatră kilometrică, după fr. borne kilometrique: „e mai mult un moment, e o constatare de coborâre, ca o piatră kilometrică pe un drum” (Camil Petrescu, P P, 59);
politica din afară, cf. it. politica estera: în privinţa politicei din afară, neutralitate desăvârşită” (Caragiale, O II, 317);
prezenţă de spirit, după fr. presence d'esprit: „sasul, pierzându-şi prezenţa de spirit, scăpase felinarul şi cheia din mână” (Eminescu, PII, 418); vezi şi Preda, I, 214;
proces de conştiinţă, după fr. proces de conscience: „se afla însă la o anumită fază din evoluţia acelui proces de conştiinţă” (Papadat-Bengescu, D, 298);
217
profesiune de credinţă, după fr. profession de foi: „Piscupescu a luat cuvântul, şi pe când îşi făcea «profesiunea de credinţă», un glas din mulţime îl întrerupe” (Vlahuţă, S II, 129);
proiept de lege, după fr. projet de Iov. „să facă proiepte de legi” (Heliade, O III, 330;
punct de plecare, după fr. point de depart: „Politica este punctul de plecare chiar al particolarilor” (Bolintineanu, ME, 136); „mizeria persoanelor bine are alt punct de plecare decât a indivizilor de rând” (Călinescu, Bl, 84); „rezervele anticipate ce mi s-au adus şi mi-am adus m-au determinat să nu privesc redactarea primă ca o realizare, ci ca un punct de plecare al unei alte elaborări” (Lovinescu, M, 10);
punct de privire, după fr. point de vue: „In cursul vieţii, imaginea rămânând aceeaşi, a variat, totuşi, odată cu punctul de privire în care mă mutau anii. In copilărie, fata cu părul castaniu îmi era mamă. La douăzeci de ani, soră. Astăzi, o simt fiică» (Ibrăileanu, A, 34);
punct de sprijin, după fr. point d'appui: „cum spusese Arhimede, mi se pare, că răstoarnă globul, dacă îi dai o pârghie şi un punct de sprijin” (Preda, I, 92);
punct de vedere, după fr. point de vue: „cată să satisfacă din trei punturi de vedere diferite” (Bălcescu, S, 107); „astăzi, când se judecă şi se privesc lucrurile dintr-un alt punct de vedere” (Russo, P, 318); „privită din adevăratul ei punct de vedere” (Filimon, C, 204); „Din acest punct de vedere, înfiinţarea unei reviste («Convorbiri literare») cu o tendinţă critică mai pronunţată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mişcare literară” (Maiorescu, C I, 119); vezi, supra, punct de privire;
putere de convingere, după fr. pouvoir de persuasion: „Era o activistă cu putere de convingere, inimoasă şi plăcută la înfăţişare” (Preda, I, 96);
putere judecătorească, după fr. le pouvoir judiciaire: „unul care cumula în aceeaşi vreme, împotriva principiilor constituţionale, puterea judecătorească şi puterea executivă” (Cezar Petrescu, PG, 106);
puterea executivă, după fr. le pouvoir executif: „unul care cumula în aceeaşi vreme, împotriva principiilor constituţionale, puterea judecătorească şi puterea executivă” (Cezar Petrescu, PG, 106);
rău de mare, după fr. mal de mer: „Când am fost în străinătate cu vaporul, pe mare aproape lină, am constat cu ruşine că am rău de mare” (Călinescu, Bl, 345);
respect de sine, după fr. respect de soi: „ordine de zi pe care istoria unei unei ţări ce se mai bucură de cea din urmă doză de respect de sine, trebuie s-o înregistreze cu dezgust şi ruşine” (Caragiale, O II, 10);
sac ştiinţific „ansamblu de cunoştinţe”, cf. fr. bagage scientifique: „sacul său ştiinţific sta în cunoştinţa a câtorva principii” (Ghica, O III, 438);
sală de aşteptare, după fr. salle d’attente: „încăperea slujea şi ca sală de aşteptare pentru cei ce aveau treabă cu notarul” (Agârbiceanu, D, 8); „Când sosi Ioanide, din sala de aşteptare ieşea trântind uşa o accidentală clientă” (Călinescu, Bl, 57);
sală de mâncare, după fr. salle ă manger, „Vorbind astfel, ne duserăm în sala de mâncare” (Bolintineanu, ME, 75); „am intrat în sala de mâncare, unde am luat o supă de ierburi [...]” (Ghica, O III, 409); vezi, supra, cameră de mâncare-,
218
schimb de vederi, după fr. echange de vues: „un cuvânt mă temeam a nu pierde din luminosul lor schimb de vederi şi de cunoştinţe” (M. Caragiale, C, 55);
schimbare de aer < a schimba aerul, după fr. changer d’air: Schimbarea de aer îi făcu bine” (Eftimiu, N, 290);
şcoală elementară, după fr. ecole elementaire: „o stanoagă de podişcă din faţa şcolii elementare” (Preda, I, 153);
şcoală militară, după fr. ecole militaire: „elevii din şcoala militară îşi fac un ideal din locotenentul instructor şi-l imită în oraş cu orice prilej” (Camil Petrescu, P P, 60);
şcoală normală, după fr. ecole normale: „multe fete de ţărani ajunseseră la şcoala normală’ (Agârbiceanu, D, 15);
şcoala primară, după fr. ecole primaire: „în anul al patrulea de şcoala primară’ (Caragiale, O II, 192); „după ce terminase şcoala primară din sat, îl dăduseră părinţii la liceu” (Agârbiceanu, D, 12); „Treceai pe la poarta şcolii primare, de două ori pe zi, înfrigurat de emoţie” (Ibrăileanu, A, 54);
şcoala publică după fr. / ’ecole publique: „la şcoala publică se învăţa numai greceşte” (Negruzzi, P, 2);
scoarţa pământului, după fr. ecorce terrestre: „fiind singur rămas fără tovarăş pe scoarţa rece a pământului, nu va avea cu ce să-şi petreacă de urât decât cu un exametru profan sau cu un verset sacru” (Caragiale, OII, 333);
scoarţa terestră, după fr. ecorce terrestre: „te iubesc aşa de mult, încât te-aş urmări din loc în loc pe toată scoarţa pământuluT' (Hasdeu, Pa, 144); vezi şi scoarţa pământului’,
scrisoare de recomandaţie, după fr. lettre de recommandation: „Ghiţă a venit la Bucureşti cu o scrisoare de recomandaţie cătră ministrul [...]” (Caragiale, O II, 194);
şef de familie, după fr. chef de familie: „acest exemplar şef de familie îşi trădase partidul” (Eftimiu, N, 114); aceeaşi expresie fr. a condus la apariţia frazeologismului rom. cap de familie, un autentic calc lexico-frazeologic, calcul lexical fiind de structură semantică (cap „şef’, după fr. chef= „cap; conducător”);
semn de viaţă, după fr. signe de vie: „EI o scoase din apă, o înfăşură în mantaua lui, începu să-i frece mânele, pleoapele - nimic, niciun semn de viaţă’ (Eminescu, P II 350);
semnal de alarmă, după fr. signal d’alarme: „Cineva, nu se ştie din ce vagon, a tras semnalul de alarmă’ (Caragiale, OII, 124);
semnalul de plecare, după fr. le signal de depart: „un vapor mare din cele transatlantice ridicase semnalul de plecare” (Ghica, O III, 416);
sensul datoriei, după fr. le sens du devoir: „ignoranţa şi lipsa sensului datoriei” (Caragiale, O II, 39);
sexul slab, după fr. le sexe faible: „Dumnezeu ştie de ce ni se spune nouă, femeilor, sexul slab” (Agârbiceanu, D, 80); sexul tare, după fr. le sexe fort’,
sfat de război, după fr. conseil de guerre: „Adunând un sfat de război, el umblă a-şi ascunde gândul d-a fugi” (Bălcescu, S, 215-216);
219
sfat popular, după rus. uapodiibiu coeem: „I se auzea glasul pe drum, ba că are nu ştiu ce de aranjat pe la miliţie, ba pe la sfatul popular” (Preda, I, 106);
simţ moral, după fr. le sens moral: „Hahalere simpatice, descurcăreţi, fără un pronunţat simţ moral, nu se deosebeau întru nimic de ceilalţi români înstăriţi ai Cartierului Latin” (Eftimiu, N, 260);
simţ practic, după fr. sens pratique: „până şi Costăchel Andrieş se simţea în drept să se minuneze de atâta lipsă de simţ practic” (Cezar Petrescu, PG, 129); vezi şi Agârbiceanu, D, 69;
simţul realităţii, după fr. le sens de la realite: „După convingerea mea, e o fată cu mult simţ al realităţif’ (Agârbiceanu, D, 83); „personaj fără simţul realităţii’’’ (Camil Petrescu, ST, 8); expresia a avea simţul realităţii îşi are modelul tot în franceză: avoir le sens de la realite',
societate de binefacere, după fr. societe de bienfaisance: „Era chiar binevenit pentru sanatoriul Walter faptul de a da concurs unei bine cunoscute societăţi de binefacere” (Papadat-Bengescu, D, 347); în acelaşi timp este vorba şi despre un calc lexical de structură morfematică la termenul binefacere; cf. la Heliade Rădulescu societate făcătoare de bine, în care compusul francez este transpus în română printr-o sintagmă: „regulamenturi de societăţi făcătoare de bine” (Heliade, 0111,417);
spirit de contradicţie, după ff. esprit de contradiction: „Din spirit de contradicţie, n-a mai voit să se boteze deloc” (Călinescu, Bl, 237);
spirit de observare, după fr. esprit d ’observation Spiritul lui de observare, îndreptat pururea şi prea de timpuriu asupra celor ce se petreceau în lume, îl făcu să înţeleagă cât e de greu să răzbaţi şi să ajungi ceva între ai tăi” (Vlahuţă, S II, 51);
spirit de observaţie, după fr. esprit d’observation: „avea spirit fin de observaţie şi multă dreaptă judecată” (Eminescu, P II, 506); vezi infra, spirit de observare, spirit observator,
spirit de solidaritate a apărut, probabil, prin analogie cu sentiment de solidaritate, expresie tradusă după fr. sentiment de solidarite: „un generos şi lăudabil spirit de solidaritate” (Cezar Petrescu, PG, 172);
spirit întreprinzător, după fr. esprit entreprenant: „Şi în partidul liberai e apreciat pentru subtilitatea luciferică a inteligenţei lui, pentru spiritul său, întreprinzător, care găseşte soluţii neaşteptate” (Camil Petrescu, ST, 11);
spirit lucid, după fr. esprit lucide: „impresia pe care o poate da unui spirit lucid o feerie” (Papadat-Bengescu, D, 367);
spirit observator, cf. fr. esprit d’observation: „denotă spiritul observator al poporului” (Russo, P, 272);
stăpân pe sine, după fr. maître de soi: „Cam prea echilibrat, vorbind rar, dar nu fără o privire stăpână pe sine şi ades ironică” (Camil Petrescu, P P, 34); „făcând pe omul senin, stăpân pe sine, calm, i-am răspuns liniştită [...]” (Acterian, J, 95);
stăpânire de sine. după fr. maîtrise de soi: „fusese nevoit să-şi încordeze împotriva-le toată stăpânirea de sine” (M. Caragiale, C, 70); „După ce slujnica plecă îşi pierdu stăpânirea de sine” (Tudoran, F R, 72);
stare a lucrurilor / de lucruri „circumstanţă, situaţie, conjunctură”, după fr. etat de choses: „am hotărât a mă încredinţa cu ochii de starea lucrului(Asachi
220
O I, 502); „Legea care îl declară slobod nu schimbă nimic la această stare a lucrurilor” (Bălcescu, S, 101); „Dinu Păturică [...] prevăzuse cât de mari treburi putea să facă într-o asemenea stare de lucruri” (Filimon, C, 212); „nepăsarea celor ce se află la putere au produs o stare de lucruri foarte tristă de privit” (Alecsandri, S, 136);
stare civilă, după fr. etat civil: „Pufuleţ îşi schimbă starea civilă în Matusalem” (Cezar Petrescu, PG, 131);
stare de război, după fr. etat de guerre: „încetarea relaţiunilor diplomatice cu Poarta da drept Rusiei să se considere în stare de război cu Turcia” (Ghica, O I, 187);
stare sufletească / de suflet, după fr. etat d’âme: „Senzaţia de clasă nu-i o stare de suflet absolută” (Ibrăileanu, A, 33); „a avut naivitate să-şi publice stările sufleteşti” (Holban, O II, 36);
ştiinţe naturale, după fr. Ies Sciences naturelles; „Te văd un duşman feroce al ei, zise cu dispreţ profesoara de ştiinţe naturale” (Agârbiceanu, D, 29);
stoarcere de bani, după fr. extorsion d’argent: „Domnirea Iui nu fu decât un şir de tiranii şi stoarceri de bani” (Bălcescu, S, 179);
strat social, după fr. couche sociale, transpus în rom. şi prin pătură socială: „Pentru mine nu există strat social, clasă, tagmă cu prerogative” (Agârbiceanu, D, 31);
tăcere mortală / mormântală, cf. fr. silence de mort16*: „El repetă bătaia - iar un ecou surd şi adânc, apoi iar tăcere mortală’ (Eminescu, P II, 443); „Din moment ce ea îmi întâmpina scrisorile cu o tăcere mormântală, ce mai era de aflat?” (Preda, I, 176);
tărie de caracter, după fr. fermete de caracterem\ „Să ne aducem aminte de tăria lor de caracter” (Bălcescu, S, 144); „nu este o faptă de tărie de caracter a purta decoraţiunile străine” (Bolintineanu, ME, 134); „simplitatea şi viaţa cea aspră ce ne da tăria de caracter” (Filimon, C, 139);
tratat de pace, după fr. trăite de paix: „fu trimis de Dumitraşcu-Vv. Cantacuzino în două rânduri în Polonia pentru trataţii de pace” (Bălcescu, S, 50); „neguţând tratatul de pace cu Polonia” (Hasdeu, Pa, 213); „le-am încorporat fără tratate de pace” (Cezar Petrescu, PG, 94);
uitare de sine, după fr. oubli de soi: „Arareori frigurile îl biruiau şi îl smulgeau de tot din această fericită uitare de sine” (Vlahuţă, S II, 54); „în acel moment de uitare de sine nu apucase a refuza, ba chiar pronunţase cuvinte de angajament” (Papadat-Bengescu, FD, 297); „E o spontaneitate, uneori o uitare de sine în femeia asta, stăpână pe faptele ei până la calcul, care îmi dezarmează «psihologia» (Ibrăileanu, A, 65); vezi şi Preda, I, 56;
ultimul cuvânt, după fr. le dernier mot: „[...] Da ... Da ... şeful vrea să ştie dacă acesta este ultimul dumneavoastră cuvânt” (Camil Petrescu, ST, 18);
umbră de îndoială, după fr. ombre de doute: „Ultima umbră de îndoială şi de temere a d-rei Popescu fu risipită” (Caragiale, O II, 43); 168 169
168	ROBERT, s.v. silence.
169	ROBERT, s.v. fermete.
221
veacul cel de aur, după fr. le siecle d’or: „Veacul cel de aur al puterii boiereşti” (Hasdeu, Pa, 345);
viaţă de familie, după fr. la vie de familie: „Ţinea să fie un soţ corect, ţinea să aibă o viaţă de familie” (Papadat-Bengescu, D, 396);
viaţă materială, după fr. vie materielle: „Timpul şi spaţiul devin realităţi pentru părţile întregului. începe viaţa materială’ (Rebreanu, AE, 16);
viaţă politică, după ff. vie politique: „o apostrofa pe care un ministru o lansase cu succes vieţii politice de pe însăşi banca ministerială” (Camil Petrescu, P P, 60);
viaţă publică, după fr. vie publique: „Un început de cultură, în orice ram al ei s-ar întâmpla, trebuie să cuprindă întâi ceva ce nu a fost până atunci în viaţa publică a acelui popor” (Maiorescu, C I, 140); „în alte domenii ale vieţii publice se poate să aibă dreptate” (Agârbiceanu, D, 37);
viaţă socială, după fr. vie sociale: „grozăviile despre care vorbiţi sânt apariţii noi în viaţa socială românească?” (Agârbiceanu, D, 214); „Fără o largă suprafaţă de aderenţă în viaţa socială a faptelor [...]” (Lovinescu, M, 8);
vorbă de ordin, după ff. mot d'ordre: „oamenii aştia aveau o vorbă de ordin, şi felul acesta de vorbă era progres” (Heliade, O III, 103); vezi mai sus cuvânt de ordine',
vorbă de spirit, după fr. mot d’esprit: „vorbă de spirit care sfâşie şi batjocoreşte sânţenia amorului vostru” (Filimon, C, 54); „Niciodată nu lasă să-i scape ocazia de a-ţi spune o vorbă pe care şi-o credea de spirit” (Vlahuţă S. II, 37); „îi inventam aventuri, vorbe de spirit, gafe, după cum ziarul sau revista la care colaboram îi erau favorabile sau ostile” (Eftimiu, N, 83); vezi, supra, cuvânt de spirit.
4.2.	STRUCTURI ADJECTIVALE
de bun-gust, după fr. de bon gout: „tavanurile de o bogăţie rară şi de bun-gusă (Ghica, O III, 400);
de gust prost, după fr. de mauvais gout: „galanterii de gust prost” (Ghica, O 111,410);
de bună credinţă, după fr. de bonne foi: „dovedi, întemeiat pe istorici de bună-credinţă, romanitatea noastră” (Bălcescu, S, 52); „în această încredere nu ne poate slăbi opoziţia de bună şi rea-credinţă ce am întâmpinat [...]” (Maiorescu, CI, 141);
de bună-venire, cf. fr. de bienvenue: „într-o clipă, biserica a fost plină, şi preotul, punându-şi odăjdiile, a citit rugăciunile de bună-venire” (Ghica, OI, 307);
de primă necesitate, după fr. de premiere necessite: „îmbunătăţiri de primă necesitate’’’ (Filimon, C, 135);
de rea-credinţă, cf. fr. de mauvaise foi: „în această încredere nu ne poate slăbi opoziâia de bună şi rea-credinţă ce am întâmpinat [...]” (Maiorescu, C I, 141); de spirit, după ff. d’esprit: „anecdote de spirit” (Filimon, C, 106); în scris, cf. ff. par ecrit: „supt chezăşuirea în scris a domnului” (Bălcescu, S, 79); pe o scară mare, după ff. sur une grcmde echelle: „Cei mai mulţi dintr-înşii îndrăznesc a zice că au fost moldavi şi ungureni, căci au creat o limbă pe o scară aşa de mare, după cum se vede în [...]” (Heliade, O III, 53);
222
sigur de sine, după fr. sur de soi: „surâsul ei, răbdător sigur de sine dar păstrat pentru ea” (Preda, I, 142).
4.3.	STRUCTURI VERBALE
Următoarele structuri verbale vor fi ordonate în funcţie de verbul care intră în alcătuirea lor:
aduce
~ un concurs, cf. fr. apporter son appoint: „Nu ştiu dacă am creat teatrul naţional, dar ştiu că i-am adus un mare concurs şi că aş fi fericit de l-aş vedea prosperând” (Alecsandri, S, 151);
- la cunoştinţă, cf. fr. porter ă la connaissance: „i s-a adus la cunoştinţă cazul” (Caragiale, 6 II, 43);
~ satisfacţii, după fr. apporter des satisfactions: „am avut prilejul să mă introduc şi eu niţel într-o artă care probabil că-ţi aduce multe satisfacţii” (Agârbiceanu, D, 223);
arunca
~ o lumină, după fr. jeter une lumiere: „Răspunsul neapărat la aceste neapărate întrebări aruncă o lumină aşa de tristă asupra organului asociaţiunii transilvane” (Maiorescu, C I, 146);
- o privire, după fr. jeter/lancer un regard: ,jă aruncăm o privire asupra aşezării” (Russo, P, 321); „El îşi aruncă privirea pe unul din ziarele de seară” (Eminescu, P II, 506);
avea
~ a face cu, după fr. avoir affaire ă qqn„a avea a face cu evgheniştii” (Kogălniceanu, O I, 71); în limba română contemporană se înregistrează frecvent varianta a avea de-a face cu, foarte probabil apărută prin contaminaţia produsă între a avea a face cu cineva şi a avea de făcut ceva: „Avem de-a face cu o mafie a destrămării” (Călinescu, Bl, 214); „I se auzea glasul pe drum, ba că are nu ştiu ce de aranjat pe la miliţie, ba pe la sfatul popular, venea şi pe aici, om greu, avea de-a face cu preşedintele şi cu cine mai întâlnea pe acolo” (Preda, I, 106);
-	bunul simţ, după fr. avoir du bon sens: „<a avut bunul simţ de a conserva cea mai profundă tăcere” (Hasdeu, Pa, 351);
~ ceva /pe cineva pe conştiinţă, după fr. avoir qqnJ qqch sur la conscience: ,yAre pe conştiinţă vro patru cărţi tipărite: proză şi poezie” (Vlahuţă, S II, 37); „Dacă m-o răpi cineva, ai să mă ai pe conştiinţă’ (Cezar Petrescu, PG, 161);
-	conştiinţă de, după fr. avoir connaissance de: „îşi făceau cu sfinţenie datoria, fără să aibă conştiinţă de binele ce făceau ţării lor” (Ghica, O I, 152); e un calc imperfect, dat fiind faptul că fr. connaissance a fost impropriu redat prin conştiinţă, nu prin cunoştinţă:; cf. expresia a avea cunoştinţă de, apărută după acelaşi model;
~ cuvântul „a avea permisiunea de a vorbi”, după fr. avoir la parole: „Când prezidentul strigă: «D-l Petcu are cuvântul», o dată sări conu Dumitrachi şi, [...]” (Vlahuţă, S II, 194);
223
~ dreptate, după fr. avoir raisoir. ,^4i dreptate, dar, ia spune-mi, ce trebuie să fac?” (Filimon, C, 48);
~ dreptul, după fr. avoir le droit de + inf.: avea dreptul „a avea puterea să”: „Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi, / Pentru neatârnare, oameni şi pământuri” (Bolintineanu, L, 52); „Cererea lor fu priimită şi se hotărî ca Leurdeanu să se dea în judecată Obşteştii Adunări a ţării, care, după vechea noastră constituţie, avea drept să judece în pricini de vini mari” (Bălcescu, S, 87-88); „am crezut că am dreptul de-a despreţui amorul unui om ce mă iubeşte” (Eminescu, P II, 336);
~ în vedere, după fr. avoir en vue: „care scop şi noi 1 -am avut in vedere” (Asachi O I, 481); „Aşadar, având aceasta în vedere, cu onoare sunteţi invitaţi” (Caragiale, O II, 16); „îl avusesem totdeauna în vedere pe eminentul tânăr” (Caragiale, O II, 105);
~ încredere, după fr. avoir confiance: „Fiindcă aveţi aşa de puţină încredere în prinţipurile eterne, care sunt nişte dovezi divine, să venim la fapte” (Bălcescu, S, 126); „eu nu desper de viitorul României, deşi nu am încredere în generaţia actuală” (Alecsandri, S, 162); „totuşi, chehaia-beg nu avea încredere într-înşii” (Ghica, OI, 179);
~ o vocaţie, după fr. avoir la vocation: „Precum ştii, în tinereţea noastră n-aveam nicio vocaţie precisă’ (Efîtimiu, N, 23);
~ ocazia, cf. fr. avoir l ’occasion: „în mai puţin de cinci ani vom avea ocazia să ne convingem” (Bălcescu, S, 123);
~ ochiu asupra ceva „a supraveghea”, cf. it. avere d'occhio a, fr. avoir l’oeil (sur qqch.)\ „Aflându-se în Austria, austriacii având ochiu asupra Ţării Româneşti, le propuseră să intre în slujba lor” (Bălcescu, S, 61);
- pretenţie, după fr. avoir des pretentions: „Ş-apoi mai ai încă pretenţie să ne areţi ceva nou” (Kogălniceanu, O I, 44);
~ recurs la „a se adresa”, după fr. avoir recours ă qqn.: „Atunce ea avu recurs la câteva persoane influente” (Bolintineanu, ME, 90); „M-am mirat cum, într-o ţară unde vegetaţiunea era atât de bogată, aveau recurs Ia Paris, Ia Holanda şi la Şviţera, pentru obiecte de ale mâncărei atât de lesne de obţinut în pământul lor” (Ghica, O III, 409);
~ sentimentul că + vb. la indicativ, după fr. avoir le sentiment que + vb. Ia indicativ: ,tiveam sentimentul că iau parte la o nelegiuire misterioasă şi fatală, la un păcat mare, care «trebuie» să se întâmple” (Vlahuţă, S II, 278); ,Avea sentimentul că nu este singură în odaie” (Tudoran, F.R., 13);
~ trebuinţă, cf. fr. avoir besoin de, it. avere bisogno: ,Avem trebuinţă pentru odihna noastră a crede în virtutea omenească” (Heliade, O III, 437); „ştiţi ce mi-a vărsat în pahar? Vin de Borto, de Lăfaiet şi şampanie, ca şi când eu aş avea trebuinţă de doftorii şi burcuturi” (Kogălniceanu, O I, 98); „Românii au trebuinţă astăzi să se întemeieze în patriotism şi în curaj” (Bălcescu, S, 31); ,^im trebuinţă de singurătate” (Eminescu, P II, 330); ,^4vând trebuinţă de o jachetă, am intrat într-o prăvălie” (Ghica, O III, 409);
cădea
~ de acord, după fr. tomber d’accord: „sfârşeau totdeauna prin a cădea de acord" (Vlahuţă, S II, 35);
224
-	în apatie, cf. fr. tomber dans Vapathie: „apoi iar cădea într-un fel de apatie” (Filimon, C, 43);
-	în cursă, după fr. tomber dans un piege: „Cei dintâi căzură în cursă magistraţii” (Eftimiu, N, 117);
-	în descurajare, cf. fr. tomber dans Vabattement: „Când l-am întâlnit întâiaşi dată, eram căzut într-o descurajare aşa de mare [...]” (Ghica, O I, 295);
-	în întristare, după fr. tomber dans le malheur: „se prefăcu că cade într-o adâncă întristare” (Filimon, C, 143);
-	Ia picioarele cuiva, după fr. tomber aux pieds de qqn: „Şi atunci ia hotărârea pe care n-a înţeles-o nimeni, nici măcar cel care îi cădea la picioare şi îi declara că o iubeşte” (Preda, I, 56);
-	!a tristeţă, cf. fr. tomber dans le malheur: „Lipsind această ceremonie, Pomponescu cădea la tristeţă, se simţea neglijat” (Călinescu, Bl, 346); vezi, supra, a cădea în întristare;
-	pe gânduri, cf. fr. plonger dans ses pensees: „el însuşi căzu pe gânduri” (Bolintineanu, ME, 231);
cere
~ asentimentul cuiva, după fr. demander Vassentiment de qqn.: „N-au decât, dar să nu-mi ceară şi asentimentul meu şi dacă din pricina asta o să păţesc şi eu ca studenţii ăia şi or să mă dea afară din şcoală, sau să mă trântească la examen, mă duc înapoi pe şantier şi-i spun [...]” (Preda, I, 83);
-	avizul după fr. prendre Vavis de qqn™: „intendentul cerea avizuF (Papadat-Bengescu, D, 306);
- cuvântul, după fr. demander la parole: „Cer cuvântul în chestie personală: m-a lovit la fes” (Caragiale, O II, 310);
~~ în căsătorie, după fr. demander en mariage: „a avut neruşinarea de a cere pe fie-sa în căsătorie” (Filimon, C, 92);
-	o explicaţie, cf. fr. demander une explication: „asta nu s-a spus în bobot, cum ar crede criticul, şi cere o explicaţie care va sluji domnului D. G. pentru alte articule” (Russo, P, 6); „căuta timpul priincios ca să ceară o explicaţiune Elenei” (Bolintineanu, ME, 200);
~ pardon, după fr. demander pardon: „- Atunce îmi cer pardon’ (Bolintineanu, ME, 139); „scrise cu toată limpezimea de minte o scrisoare către mamiţa şi către frăţiorul ei, prin care le cerea pardon de durerea ce le-o cauzează” (Caragiale, O II, 42);
-	răzbunare, după fr. demander vengeance: „trânteşte-te de pământ şi cere răzbunare, că eu iar îţi dau palme” (Heliade, O III, 38);
~~ reparaţie, după fr. demander reparation: „Afacerea ajunge la Constantinopol, unde ministrul Greciei aleargă în toate părţile, cerând reparaţie de la Poartă” (Ghica, OI, 117);
-	satisfacţie, după fr. demander satisfaction: „mai ia o mie de lei pe lună în zadar, cere satisfacţie, [...] că eu iar îţi dau palme” (Heliade, O III, 38);
170 Vezi DFF.
225
~ scuze (a-şi)^ după fr. demander excuse: „e de prisos a-mi cere scuze de îndrăzneala ce iau” (Bolliac, O II, 10);
~ voie, cf. fr. demander la permission: „cerea voie a se întruduce la arhon polcovnicul” (Heliade, O III, 169);
da
~ a înţălege, după fr. donner ă entendre: „Ori dă a înţălege că dreptăţile politice şi ţivile erau a se întinde preste tot” (Russo, P, 153); acest calc perfect a fost înlocuit ulterior de a da de înţeles - calc imperfect după acelaşi model: „«Fii mai hotărât», zise ea atunci zâmbind iarăşi, dăndu-mi de înţeles că preocupări cum ar fi cea care m-a adus de pildă la ea, [...], sânt o piedică” (Preda, I, 158);
~ asalt, după fr. donner assaut ă: „Din vreme în vreme acele coterii se unesc sau se coalizează, dau asalt guvernului, căutând să răstoarne ministerul care se agăţa de putere” (Ghica, O III, 411);
-	compt, după fr. rendre compte: „moşia prospera din an în an, fără a fi dator proprietarul a da nimului compt nici despre veniturile ce lua, nici despre uzul lor” (Heliade, O III, 297);
-	crezământ, cf. fr. donner creance: „Noi însă deterăm mai mult crezămănt raportului lui Albert Kiraly” (Bălcescu, S, 171);
~ cuiva palme, cf. fr. donner une gifle ă qqn}1^: „eu iar îti dau palme” (Heliade, O III, 38);
~ cuvântul (a-şi după fr. donner sa parole: „nu mă condamnaţi până nu-mi voi da cuvăntur (Heliade, O III, 147);
-	cuvântul cuiva, după fr. accorder, passer la parole ă qqn.: „acum aştepta să i se dea cuvântul şi să-i demaşte” (Preda, I, 82);
~ demisia (a-şidupă fr. donner sa demission: „unii au fost depărtaţi, alţii şicanaţi şi paralizaţi astfel cum să-i aducă la nevoie spre a-şi.da demisia” (Heliade, O III, 271); „l-a asigurat Caragea câ-şi va da demisia după trei ani” (Ghica, O I, 140);
~ dovadă de, cf. fr. faire preuve de: „Tu-mi poţi da altă dovadă de iubire” (Bolintineanu, ME, 35); „dragostea şi credinţa despre care mi-ai dat dovadă” (Filimon, C, 60);
-	dreptate, după fr. donner raison ă qqn/. „Toată societatea aplaudă şi-mi dete dreptate” (Bolintineanu, ME, 61); „acest manuscript dă dreptate «României literare» (Russo, P, 105); „m-a trimis aici ca să ascult plângerile voastre şi să vă dau dreptate, dacă veţi avea” (Filimon, C, 81);
~ iertăciune, cf. fr. accorder son pardon ă qqn: „Dau iertăciune lui Gautier, căci nu cunoaşte Soveja” (Russo, P, 242);
~ în spectacol (a se după fr. se donner en spectacle: „cinci ani s-a dat în spectacol, plângând ca un cojgogea măgar” (Cezar Petrescu, PG/172);
~ încredere, după fr. donner confiance: „munca de fiece zi, cu rezultate pozitive, care-i dădea încredere în forţele ei” (Agârbiceanu, D, 176);
~ loc la, după fr. donner lieu â: „Piesa a fost reprezentată în Bucureşti sub titlul de «Rusaliile în satul lui Cremine» şi a dat loc la critici” (Alecsandri, S, 137);
171 Vezi DRF, s.v. palmă.
226
~~ lovitura decisivă, după fr. donner le coup decisif. „a sosit timpul să dea lovitura decisivă' (Filimon, C, 143);
-	măsura, cf. fr. donner la mesure\ „Tot acea influenţă dinafară a climei şi a hranei dete măsura şi gradul civilizaţiei” (Russo, P, 62);
~ o idee, cf. fr. suggerer une ideem: „vrând să ne deie o idee despre ignoranţa şarlatanilor greci” (Kogălniceanu, O I, 65); „îşi deschise comorile uimitoarelor sale frumuseţi, spre a ne da o idee perfectă de sublimitatea ei” (Filimon, C, 55);
-	ocaziune, cf. fr. donner, fournir Voccasion: „părea venită într-adins ca să dea ocaziune lui Păturică a arăta lumii duplicitatea şi laşitatea caracterului său” (Filimon, C, 182-183);
-	opinia (a-şi -), după fr. donner son opinion: „eu îmi dădui opinia fără nicio scrupulozitate” (Bolintineanu, ME, 62); „nu l-ar sili o dată pentru totdeauna a-şi da opinia sa asupra criticei de faţă” (Russo, P, 3);
-	ordin, după fr. donner un ordre: „atunci s-a dat ordine lui Silistra-Valesi [...] să trimită oştire” (Ghica, O I, 174);
-	parola de onoare, după fr. donner sa parole d’honneur: „am dat parola de onoare să nu-i spun numele” (Caragiale, O II, 73);
-	părerea (a-şi-), după fr. donner son avis sur qqch: „In alt capitol îmi voi da şi eu părerea sau opinia mea” (Heiiade, O III, 82);
-	prilej, ci. fournir Voccasion: „ai dat prilej celor de o aplicaţie cu tine a îndeplini ticăloşia soartei” (Kogălniceanu, O I, 85);
-	probă de, cf. fr.faire preuve de: „In loc de a da probe de mare capacitate în împrejurările grele în care au adus ţara, ei păn-acum au dat probe numai de o micşurare de simţiri” (Alecsandri, S, 162);
-	satisfacţiune, după fr. donner satisfaction: „- Mă insulţi, şi îmi vei da satisfacţiune” (Bolintineanu, ME, 155); „în convenţiunea încheiată s-a afo/-deplină satisfacţiune cererilor Rusiei” (Ghica, O I, 186);
-	semn(e) de viaţă, după fr. donner signe de vie: „Ridicarea lui Tudor fu deşteptarea naţiei: d-atunci începu a se forma partida naţională; d-atunci ţara începu a mai da semne de viaţă1' (Bălcescu, S, 144); „Mă uitam în faţa lui fără să ştiu ce să fac, nu mai da neci un semn de viaţă” (Eminescu, P II, 413); „Câtva timp nu-mi dădu niciun semn de viaţă (Eftimiu, N, 62);
~ semne de nerăbdare, după fr. donner des signes d'impatience: „Mini, în adevăr, începuse a da semne de nerăbdare” (Papadat-Bengescu, FD, 52);
~ semne de oboseală, după fr. donner des signes de fatigue: „Şedea ore întregi în picioare, fără a da semne de oboseală’ (Călinescu, Bl, 387);
~ telefon, cf. fr. donner un coup de telephone. „de nu avea îndată la dispoziţie un vehicul, dădea telefoane, trimitea servitorii [...]” (Călinescu, Bl, 85);
-	un aer „a da impresia de...” a apărut probabil prin analogie cu expresii ca: a avea aerul..., a lua un aer..., în care aer este folosit cu sensul „aparenţă, impresie falsă” obţinut prin calc semantic după fr. air: „părul pieptănat lipit pe spate şi totdeauna tuns cu grije, ca să le dea un aer sprinten” (Camil Petrescu, P P, 71);
172 Vezi DFF.
227
-	viaţa (a-şi~), după fr. dormer sa vie: „avu încă norocirea d-a-şi da viaţa pentru credinţa sa” (Bălcescu, S, 134);
~~ voie, cf. fr. donner la permission: „Cum ai dat voie a se tipări acel atac şi cum slobozi a se tipări cel din urmă într-un chip ce atacă nu scrierea unui om, ci persoana lui?” (Heliade, O III, 36); „Poarta le dete voie să intre în ţară” (Bălcescu, S, 61); „dumneata i-ai dat voie” (Heliade, O III, 35);
face
~ autocritica (a-şi după faire son autocritique: „să vă aud zicând: accept critica şi-mi fac autocritica/?” (Preda, I, 91);
-	act de prezenţă, după fr. faire acte de presence: „nu rămânea decât timpul de a face act de prezenţă” (Papadat-Bengescu, D, 367);
-	aluzie, după fr. faire allusion:, făcea aluzie la dânsul” (Filimon, C, 203);
~ apel la, după fr. faire appel ă: „ar mântui-o încă daca ei făcând un apel la dânsul l-ar fi interesat la pricina ţărei” (Bălcescu, S, 76);
~ atenţie după fr. faire attention: „datorie la care nu facem atenţie” (Bolliac)173; ’
-	carieră, după fr. faire carriere: „înainte de unire, nici noi, intelectualii, nu ne dădeam copilele la şcoală la oraş pentru a trăi mai bine, pentru a se ferici sau pentru a face carieră” (Agârbiceanu, D, 18);
~ complimente, după fr. faire de compliments ă qqn/. „îi făcu o mulţime de complimente” (Filimon, C, 85); „m-am crezut obligat a vă face complimente” (Alecsandri, S, 167);
~ cunoştinţa cuiva, după fr. faire la connaissance de qqn.: „Până a introduce pe cititori în mijlocul acestui cerc de desprivilegiaţi, ca să le facem cunoştinţa bărbaţilor şi femeilor de care era compus, să vorbim de moşia boierească” (Bolintineanu, ME, 123); „lată împrejurările ce m-a făcut şi pe mine să-i fac cunoştinţa” (Ghica, O III, 439);
~ cunoştinţă cu cineva, după fr. faire connaissance avec qqn/. „gălbănaşi englizeşti, cu care sameşul ţinutului cred că să va bucura a face cunoştinţă” (Asachi O I, 559); „iau un aer serios şi, adică, trist când se salută, fie şi într-un bal mascat, daca s-a întâmplat a face cunoştinţă la îngropăciunea cuiva” (Heliade, O III, 58); „Mânele sale încă nu făcuseră cunoştinţă cu mănuşele” (Kogălniceanu, O I, 97); ,făcu cunoştinţă cu doamna S” (Bolintineanu, ME, 82); „să poată face cunoştinţă cu zece popoare şi să călătorească totodată în Franţa, Germania şi în Orient” (Russo, P, 323); „El făcu cunoştinţă cu acea volubilă şi capriţioasă principesă” (Filimon, C, 19); „Acel Filip făcuse cunoştinţă cu un impiegat al Porţii” (Ghica, O I, 116); vezi şi Preda, I, 36;
~ curte, după fr. faire la cour ă qqn/. „însă să faci astfel ca în zece zile să te iubească... Caută de-i fă curte” (Bolintineanu, ME, 192); „Pe vremea aceea nu era lucru lesne de a fi galant şi nu fiecine îndrăznea a face curte” (Ghica, O I, 147);
173 în legătură cu acest calc, vezi Gh. Bulgăr, Particularităţi de limbă şi stil în opera lui C. Bolliac, în CILRL, I, 99
228
~~ educaţie, după fr. faire Veducation: „trebuie să-i fac educaţia” (Caragiale, O II, 233);
~fată, după fv. faire face: „Eşti cetăţeancă liberă, trebuie să-ţi exerciţi dreptul de a alege şi de a fi aleasă, mâine poimâine, cine ştie, te propun cetăţenii deputată, nu trebuie să ştii să faci faţă?” (Preda, I, 103);
-	furori, după fv. faire fureur. „La Cameră nu i s-a auzit guriţa. în baluri face furori” (Vlahuţă, S II, 150);
incursiune, după fv. faire une incursion dans un lieu: „Până pe la 1826, cârjaliii făceau incursiuni prin ţară şi veneau până la barierile Bucureştilor tăind şi pârjolind” (Ghica, O I, 113);
-	întrebare, după fv. faire une demande ă qqn.\ „Făcu Caterinii întrebări de natură ce un vechi amic încă nu cutează a face unei fete” (Bolintineanu, ME, 139);
~ naveta, după fv. faire la navette: „- Dar era Jean, care făcea mereu naveta între noi şi plaja mare” (Agârbiceanu, D, 112);
~ o idee de(spre) (a-şi~), după fr. se faire une idee de: „Unde să-l caut, pentru ca să-mi fac o idee esactă de geniul român” (Russo, P, 273); „abia ne vom putea face o idee despre trista stare în care se aflau uliţele Bucureştilor pe timpii aceia” (Filimon, C, 64); „Cele mai multe rătăciri şi cele mai multe certe au provenit că încep a disputa oamenii pentru lucruri ce nu le cunosc încă bine, sau îşi fac o idee strâmbă de dânsele” (Heliade, O III, 62); „Căci Chimiţă e ambiţios cum nimeni nu poate să-şi facă idee” (Vlahuţă, S II, 106);
~ o observare, după fv. faire une observation: ,yAm să-ti fac o observare... eşti prea ideal” (Bolintineanu, ME, 186);
~ o scenă, după fr. faire une scene: „Fata începu să-i facă nişte scene” (Caragiale, O II, 42);
~ o vizită, după fv. faire une visite: „să facă vizită oficială locotenentului de domn” (Ghica, O I, 116); vezi şi Preda, I, 50;
~ onoarea, după fv. faire ă qqn. Fhonneur de: jurnalistica română mi-a făcut onoarea a se ocupa de mine” (Alecsandri, S, 138);
-	plăcere, după fv. faire plaisir ă qqn: „Bineînţeles! Dacă îţi va face plăcere” (Agârbiceanu, D, 246);
~ sânge rău (a-şi ~j, după fr. se faire du mauvais sang: „Oricum, sânge rău n-aveam de ce-mi face” (M. Caragiale, R, 37); „Ce să ne facem săge rău cu ceea ce s-ar putea întâmpla?” (Călinescu, Bl, 466);
~ schi, după fv. faire du ski: „am încercat să fac schi” (Holban, O, II, 28);
~ semn, cf. fv. faire signe ă qqn.: „deschise ferestrele şi făcu cu batista un semn” (Filimon, C, 56); „Ascultaţi...! marea fantomă face semn... dă o poruncă...” (Alexandrescu, O., I, 10);
-	spirit(e), după fv. faire de Vesprit: „în restaurant erau o mulţime de cavaleri, probabil ai urbei, care făceau spirit, toţi, cu atâta emulaţie, de parcă ar fi concurat la un premiu” (Ibrăileanu, A, 75); „în jurul nostru nemţii râdeau în cascade, se înhionteau, cântau, făceau spirite, îşi consumau beţia” (Holban, O, II, 181);
~~ tristă figură „a face impresie proastă”, după fr. faire triste figure; „Nu cunoşteam pe nime, şi credeam că voi face tristă figură în societatea asta” (Bolintineanu, ME, 72);
229
~ un serviciu, după ff.faire un service: , făcea românilor câte un mic serviciu în lumea gazetărească şi teatrală, unde întreţinea relaţii favorabile” (Eftimiu, N, 14);
fi
~ cuiva egal, după ff. etre egal ă qqn.\ „Toate îmi sânt perfect egale... declară omul, desprins de la nimicniciile terestre” (Cezar Petrescu, PG, 158);
~ de părere, cf. fr. etre d’avis que: „erau de părere a se trage înapoi” (Bălcescu, S, 185);
~ în curent, după fr. etre au courant: „Poate că prinţesa proceda astfel faţă de o femeie ca s-o familiarizeze cu nenorocirea, sau pur şi simplu credea că madam Ioanide e în curent" (Călinescu, Bl, 354); astăzi este activă expresia afi la curent, apărută după acelaşi model;
~ în imposibilitatea de, după fr. etre dans Vimpossibilite de faire qqch: „Mai mult de jumătate de oră am conversat despre imposibilitatea în care sântem de a învăţa ceva” (Acterian, J, 97)
~ în primejdie, după fr. etre en danger (Bălcescu, S, 162);
~ în stare să, după ff. etre en etat de: „Accentu-i era-n stare un om să fericească” (Bolliac, O I p. 136); „numai proprietarii vor fi în stare a ne citi” (Bălcescu, S, 115); „Pătrurică ar fi fost în stare să dea contimporanilor să [...]” (Filimon, C, 40); „Mă face să fiu în stare de-a-mi jărtfi viaţa pentru tine” (Eminescu, P II, 333);
~ la capătul puterilor, după ff. etre ă bout de forces\ „în spital mi se întâmplase şi mie o dată să gândesc aşa şi fusese ceva nespus de chinuitor ceea ce trăisem, fiindcă eram la capătul puterilor ’ (Preda, 1, 228);
~ legat de, după fr. etre lie ă: „Dar poate că toate scăderile care o deziluzionaseră erau strâns legate de cele discutate în grupul acesta de tineri” (Agârbiceanu, D, 210);
~ mâna dreaptă a cuiva, cf. fr. etre le bras droit de qqn.: „domnia-ta, care eşti mâna cea dreaptă a măriei-sale” (Filimon, C, 94);
juca
~ cărţi, cf. fr .jouer aux cartes: „bărbaţii îşi petrec jucând cărţi,} (Heliade, O III, 13); „nişte prieteni de-ai lui jucau cărţi la o masă” (Eminescu, P II, 507);
~ un rol „a avea o influenţă”, după ir. jouer un role: „un personagiu foarte interesant, care are să joace un rol însemnat în această istorie” (Filimon, C, 64); „uşa s-a deschis iarăşi marelui logofăt Aristarche, care între Mencikof şi fostul vizir avea perspectiva să joace un rol politic însemnat” (Ghica, O I, 298);
lua
~ act de, după fr. prendre acte de qqch.: „Rog să se ia act de aceasta” (Caragiale, O II, 33); „I-am adus elogii, minţind, căci conştiinţa n-a putut lua act de nimic: Adela era prea aproape de mine” (Ibrăileanu, A, 94);
~ apărarea cuiva, după fr. prendre la defense de qqn.: „dumneata ai aflat-o aceasta de vină şi ai luat apărarea în loc de izbire” (Heliade, O III, 35); „totuşi îi luai apărarea, confirmând fără să-mi dau seama iertarea cu pricina” (Preda, I, 237);
230
~ atitudine, după fr. prendre une attitude: „să nu se zică mai pe urmă că n-a luat atitudine şi nici să creadă cei de faţă că bâţâia de frică auzindu-mă cum vorbesc” (Preda, I, 164);
-	avânt, cf. fr. prendre son essor: „Cu Lazăr, cu domnia lui Gheorghe Ghica, [...], şcoala românească şi-a luat avântul” (Ghica, O I, 260);
~ interes „a fi interesat”, după fr. prendre interet: „- Iată domnişoara Caterina... ia un mare interes a vorbi cu Elescu” (Bolintineanu, ME, 143);
~ în considerare, după fr. prendre en consideration: „se plâng şi nu li se ia în considerare plânsurile” (Bolintineanu, ME, 239);
-	în întreprindere, după fr. prendre ă Ventreprise: „Cine e dator şi nu poate plăti, care bancă se clatină, ce staţiune de nămol poate fi monopolizată, ce şosea poate fi luată în întreprindere” (Eftimiu, N, 196);
~ în serios, după fr. prendre au serieux: „Te-a atacat, e adevărat, dar cine-1 ia în serios?” (Călinescu, Bl, 466); „Dar văd că iau lucrurile în serios... Ştii că a început să-mi placă să scriu?...” (Camil Petrescu, P P, 90);
~ în tragic, după fr. prendre au tragique:	Dar ăsta a luat-o în tragic! căci
într-adevăr Ladima se autosugestionează într-un mod întristător” (Camil Petrescu, P P, 78);
~ întâlnire, după fr. prendre rendez-vous: „despărţindu-ne, spre dimineaţă, am luat întâlnire pentru seara următoare” (M. Caragiale, C, 61); „Dar n-are încă experienţă politică! corectase doamna Vidianu, luând întâlnire cu Minetta la Sport Club pe a doua zi” (Papadat-Bengescu, D, 319);
~ libertatea de..., după fr. prendre la liberte de...: „îl consiliem mai bine ca să rumpă cu cititul de la această virgulă ce ni luăm libertatea d-a aşeza mai groşcioară chiar aici” (Eminescu, P II, 453);
~ măsuri (a se ~), după fr. prendre des mesures: „.Măsurile care am luat cu Vlad [...] sânt puternice şi nimerite” (Asachi O I, 598); „eu sânt sigur că şi acum am slujit ţării, spre a se lua măsuri vrednice de guvernul nostru” (Heliade, O III, 38); „Afară de ţările ce arătarăm în particular, nu e loc în Europa unde să nu se fi luat măsuri mai mult sau mai puţin energice” (Bălcescu, S, 112); „ei, şireţii, au luat măsuri ca să nu lase nicio urmă despre nelegiuirile lor” (Filimon, C, 71); „şi-i făcuse să ia măsuri crude în contra propagandiştilor” (Ghica, O I, 169);
~ măsuri de prudenţă a apărut fie prin calchierea unei expresii rezultate prin contaminaţia frazeologică dintre expresiile franţuzeşti sinonime fr. prendre des mesures şi, respectiv, fr. prendre des precautions, fie prin analogie cu expresia a lua măsuri de precauţie114: „Bine, doamnă, am înţeles, mai ales în situaţia dumneavoastră trebuie să vă luaţi toate măsurile de prudenţă’ (Preda, I, 128);
~ o baie, după fr. prendre un bain: „bem răcoritoare, luăm băi, dejunuri â la fourchette, cafele, cognac, în socoteala lui Toma” (Caragiale, O II, 305);
-	obicei, cf. fr. prendre Vhabitude: „făcuse pe domni a lua obicei a petrece o parte din iarnă în acest oraş” (Bălcescu, S, 204); 174
174	în legătură cu această expresie, vezi infra, p. 245.
231
~ parte la, după fr. prendre part â: „luau şi ei parte la veselia obştească” (Filimon, C, 96); „Ipsilante spera să meargă la Hamburg, ca să se îmbarce să se ducă în Grecia, să ia parte la luptă” (Ghica, O I, 178); „Nu putem deci lua parte la dezbatere” 38);
-proporţiuni, după fr. prendre des proportions: „De aceea, d. medic a opinat că ar fi mai bine dacă s-ar închide şcoala, spre a nu lua proporţiuni mai mari” (Caragiale, O II, 69);
-	responsabilitatea (a-şi -), după fr. prendre la responsabilite: „îţi spuneam de responsabilitatea pe care şi-o ia” (Călinescu B. 1„ 308);
~~ un aer..., după fr. prendre un air...: „Apoi luând un aer voios, adaogă: Voi să te învăţ a minţi” (Bolintineanu, ME, 187); „înainte de a începe eu vorba, ia un aer doctoral şi începe o lungă disertaţiune politico-umanitară” (Ghica, O 1, 302);
- (o) hotărâre (a), după fr. prendre la decision: „îl sili a lua o hotărâre” (Bălcescu, S, 228); „El îşi luase hotărârea de a deveni om mare” (Filimon, C, 40); „fapta ta de astă-noapte, dragostea şi credinţa despre care mi-ai dat dovadă m-au făcut să-mi iau hotărârea” (Filimon, C, 60);
-	concediu „a-şi lua rămas bun”, după fr. prendre conge: „Câtă putere îi trebui asupră-i ca să ia concediu de la cei de faţă, să surâză [...], să găsească pentru fiecare două vorbe plăcute, să strângă mâna Elenii şi să plece!” (Bolintineanu, ME, 181);
-	cunoştinţă de..., după fr. prendre connaissance de qqch.: „Georgei Galea luă cunoştinţă de această decizie cu cea mai desăvârşită indiferenţă” (Cezar Petrescu, PG, 156); „Voi mai putea să mă prefac că pricep tot, dar că nu vreau să iau cunoştinţă de ceea ce am priceput?” (Agârbiceanu, D, 238);
-curaj, după fr. prendre courage: „dacă se declară incapabilă de a avea ortografie şi stil bun, atunci de unde a luat curajul de se mai prezenta pe arma publicităţii” (Maiorescu, C I, 146); „Roth, văzând că fug turcii dinaintea noastră, a luat curagiu, s-a întors, s-au pus şi ei pe goana turcilor” (Ghica, O I, 138);
-	cuvântul, după fr. prendre la parole: „Cine a luat cuvântuT’ (Caragiale, O II, 32); „într-o chestie mare voi lua cuvântuF (Vlahuţă, S II, 109); vezi şi Preda, I, 81;
pierde
-	capul, după fr. perdre la tete: „Trebuie să ştii că am pierdut capul de bucurie” (Bolintineanu, ME, 83);
-	curajul, după fr. perdre courage: „asta nu este un cuvânt ca să ne pierdem curajul şi să chemăm moartea” (Bolintineanu, ME, 63);
-	din vedere, după fr. perdre de vue: „Se adun basmalele, se fac un pachet mare, care se depune pe masă înaintea spectatorilor, fără a-1 pierde din vedere” (Heliade, O III, 447); „documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calofireşti” (Bălcescu, S, 180); „Să nu pierdem din vedere că acel ce ne-a dat viaţa nu ne era cu nimică dator” (Bolintineanu, ME, 63); „Lucrul important este acum ca această direcţie mai bună să se ferească [...] de necuviinţa de a pierde din vedere, obiectul şi de a discuta numai cu personalităţi” (Maiorescu, C I, 133); „Românii nu pot pierde din vedere că, ca naţiune şi ca stat, avem o misiune de îndeplinit” (Ghica, 0111,451);
232
~~ încrederea (în sine), după fr. perdre confiance (en soi): „Un june care a iubit pe o femeie cu credinţă şi devotament şi a fost răsplătit prin indiferenţă, ipocrizie şi trădare, acela pierde încrederea în femei” (Filimon, C, 54); „Soldaţii noştri, care au luptat, cu atâta inimă în ţările calde, sânt obosiţi, descurajaţi, răpuşi de viscole, de frig, de toate privaţiunile... Au pierdut încrederea. Marea armată!” (Eftimiu, O XVI, 9); „Ca orice om care a pierdut, întrucâtva, încrederea în sine, deveneam filozof’ (Eftimiu, N, 31);
-	minţile (a-şi -), cf. fr. perdre la raison: „Bunătatea ce arăţi către mine mă face să-mi pierd minţile” (Filimon, C, 121);
~ nădejdea, după fr. perdre espoir: „nu numai că vei pierde nădejdea de procopseala ta, la care mă gândesc de atâta vreme, dar te voi şi pedepsi fără milă” (Filimon, C, 42);
~ noţiunea timpului, după fr. perdre la notion du temps: „Uneori perdeau noţiunea timpului şi ajungeau la masă târziu” (Agârbiceanu, D, 228);
~ sufletul (a-şi ~~), după fr. perdre son ăme: „Şi ce va folosi omului de va câştiga avuţiile lumei acesteia şi îşi va pierde sufletul?” (Filimon, C, 203);
~ timpul (a-şi ~)9 cf. fr. perdre du/son temps: „oamenii ştiinţelor nu-şi putea pierde timpul cu cărţi din şcoala dezmăţată a Parisului” (Heliade, O III, 402); „- Ai văzut care este dama... este tânără, frumoasă... este ceva care trebuie să te atragă... nu pierde timpuF (Bolintineanu, ME, 192); „cineva poate să zică cu cuget împăcat că nu şi-a pierdut timpul în zadar” (Filimon, C, 40);
~ viaţa (a-şi ~)9 după fr. perdre la vie: „păcat că şi-a pierdut viaţa (Călinescu, Bl, 598);
-	vremea, după fr. perdre son temps: „Mihai, fără a pierde vremea, căută a se folosi de acest ne-nsemnat agiutor” (Bălcescu, S, 192); „Eu, fără să pierd vremea, chem pe Caravasili şi-i dau ordin să se ducă...” (Ghica, O I, 314);
prinde
-	gustul, după fr. prendre gout ă: ,^4m prins gustul lucrurilor serioase (Eftimiu, N, 297);
-	loc, cf. fr. prendre place „se placer” (LEXIS): „Iscălitul se socoteşte în numărul acelora care gândesc cum că critica nu ar prinde loc în epoha de astăzi” (Russo, P, 3);
pune
-	capăt, cf. fr. mettre fin ă qqch.: „Acestei stări de lucruri trebuia să-i pun capăt” (Eminescu, P II, 426);
-	în aplicare, după fr. mettre en application: „am avut ocaziunea de a pune îndată în aplicare învăţăturile şi poveţele ce se găsesc în cartea ta” (Odobescu, P, 58);
~ în evidenţă, după fr. mettre en evidence: „materialul prim pentru confecţionarea marelui roman, pus în evidenţă, cum se uvine, într-un laborator de creator ordonat şi metodic” (Cezar Petrescu, PG, 138W
~ în faţa faptului împlinit, după fr. meurt qqn. devant le fait accompli : „sora dumneavoastră poate să se mute şi să-i pună în faţa faptului împliniF (Preda, I, 3); 175
175	ROBERT, s.v. accompli.
233
~ în lucrare, după fr. mettre en ceuvre: „Aceste voiesc să le pui în lucrare” (Asachi O I, 596); „daca ştia bine a pune în lucrare proverbul acela” (Heliade, O III, 67); „legea a venit de le-a pus în lucrare şi în faptă” (Russo, P, 191); juneţi în lucrare toate resorturile intelectuale şi morale” (Bolliac, O II, 20); „Acum vom pleca spre a pune în lucrare planul meu” (Bolintineanu, ME, 179); „devine comunist fără ştirea lui şi începe a pune în lucrare această doctrină” (Filimon, C, 11); „legiuiri înţelepte şi prevăzătoare, pe cari şi le pune în lucrare o sistemă de administraţiune regulată ca ceasornicul” (Odobescu, P, 51);
~ în mişcare, după fr. mettre en mouvement: „Este timpul ca poezia să se ocupe să puie în mişcare toate resorturile sale” (Bolliac, O II, 51); „se întrebau unde o să găsim douăzeci de legişti învăţaţi şi ispitiţi cu cari să se poată pune în mişcare o asemene înaltă instituţiune” (Ghica, OI, 123);
~ în practică, după fr. mettre en pratique: „simţindu-se culpabilă în conştiinţa ei [...] de a fi imaginat numeroase sisteme de a-1 suprima, dar pe are nu încercase să le pune în practică, văduva Lotreanu găsi, totuşi forţa necesară de a-şi striga nevinovăţia” (Eftimiu, N, 120); „am să mă ocup de punerea în practică a acestui proiect” (Eftimiu, N, 61); vezi şi Preda, I, 84;
- în primejdie (a se ~), cf. fr. mettre en danger. „Acela care ar îndrăzni să arăte vro idee neatâmată se pune în primejdie de a vede pre gazdă că-i întoarce dosul” (Kogălniceanu, O I, 51);
~ în regulă (a se ~), după fr. se mettre en regie', „după ce se puseră în regulă, începură a suna mai întâi marşul zis al lui Napoleon şi alte piese muzicale de recreaţiune” (Filimon, C, 118);
~ la /în curent, după fr. mettre qqn. au courant: ,/Să te pună la curent: prinţesa de Meklenburg s-a logodit cu ducele de Hessa, sau poate el e prinţ şi ea ducesă” (Ibrăileanu, A, 59); „Aimee se slujea de numele ei, fără măcar s-o pună la curent, ştiind-o fricoasă” (Papadat-Bengescu, D, 308); „prietenul Comşa n-a simţit niciodată nevoie să mă pună în curent cu chestiunile lui intime” (Cezar Petrescu, î, II, 132);
~ la indice, după fr. mettre ă Vindex: „turcii erau puşi la indice ca barbari şi ca apărători cruzi ai creştinătăţii” (Ghica, O I, 166);
~ la punct, după fr. mettre au point: „nu şi-a putut încă pune la punct situaţia” (Papadat-Bengescu, D, 351); „Calificativul lui Aimee, «donatoare», pusese totul la punct (Papadat-Bengescu, D, 321); „După ce pun la punct treburile tatii, mă duc la Cairo” (Călinescu, Bl, 153); „într-o clipă mi-a părut rău de brutalitatea mea şi am căutat acum, după ce mi se părea că pusesem lucrurile la punct şi stabilisem o înţelegere tăcută între noi, că nu trebuie să mai vie altădată - să repar puţin din răul pe care-1 făcusem acestui trup cu nervii roşi de suferinţă” (Camil Petrescu, P P, 11);
~pe scenă, după fr. mettre sur scene', „vorbeşte-le de dânşii, cată vreun mijloc a îi pune pe scenă şi vei vedea că frunţele se însufleţesc” (Heliade, O III, 437);
~ punctul pe «i», după fr. mettre Ies points sur Ies «i»: „Şi ca să punem punctările pe «i», adăogim noi, acest sugrumător de ordinea plublică, [...] este disfaimosul numit Berlicoco” (Heliade, O III, 211);
234
rămâne
~ literă moartă, după fr. rester lettre morte: „a înaintat o adresă încă din anul trecut 15 decembrie cu No. 4599, către d. primar local, dar şi aceasta a rămas literă moartă” (Caragiale, O II, 68);
~ stăpân pe situaţie, cf. fr. rester maître de la situation: „Din ziua aceea ei rămaseră stăpâni pe situaţie” (Vlahuţă, S II, 95);
scăpa
~ din vedere, după fr. perdre de vue (frazeologism redat şi prin a pierde din vedere): „şi îl urmărea de aproape, fără să lase a-i scăpa din vedere niciuna din faptele sale” (Filimon, C, 69);
- ocazia, cf. fr. manquer Voccasion: „Poarta să căieşte că a scăpat ocazia să facă în ţară paşalâc” (Bălcescu, S, 84);
trage
~ băgarea de seamă, după fr. attirer Vattention: „această carte este foarte interesantă de vreme ce ţi se pare că numai ea e vrednică de a-ţi trage băgarea de seamăr (Heliade, O III, 97); acelaşi model francez a fost redat şi prin a trage luarea aminte: „Această scriere ce bate în moravurile şi în defectele societăţii noastre din Bucureşti, este menită a trage luareaminte a tuturor cetitorilor” (Alecsandri, S, 55);
- beneficiuri/ profit/folos, cf. fr. tirer avantage, parti, profit de...: „înţelegea cu cine are a face şi ce profit poate să tragă de la dânsa” (Filimon, C, 65); „aveţi drept să pretindeţi, a întrebuinţa pământurile voastre şi a trage beneficiurr (Bălcescu, S, 117); „lucrat-au ei mai puţin în folosul celorlalţi, fără plată, fără să tragă şi ei cel mai mic folos” (Bălcescu, S, 118); „înţelegea cu cine are a face şi ce profit poate să tragă de la dânsa” (Filimon, C, 65); „ceilalţi nu se apără decât ca să tragă foloase” (Ghica, O I, 225);
~ o concluzie, după fr. tirer une conclusion: „în acest caz, Panaite, hotărât că nu-i român! trase concluzia Maximilian Ştaic” (Cezar Petrescu, PG, 95); „Nu te grăbi niciodată să tragi concluzii din câteva aparenţe” (Agârbiceanu, D, 136);
~ la tutun, cf. fr. tirer sur sa cigarette: „trag la tutun, nu ca un tuc, ci ca patru” (Russo, P, 214);
trece
-	prin gând, cf. fr. passer par la tete: „Poate să-ţi treacă prin gând că doamna cutare a cutezat să zică cutare lucru?” (Heliade, O III, 11);
~~ în revistă, după fr. passer en revue: „după ce trece în revistă situaţia diferitelor state faţă cu războiul ce izbucnea, ajungând la Austria, îmi zice că această putere era elementul de cea mai mare importanţă” (Ghica, O I, 302);
-	sub / cu tăcere, după fr. passer qqch. sous silence: „- Numele lui? - Iartă a-1 trece sub tăcere” (Bolintineanu, ME, 291); „pomeneşte numai de Buhuş hatmanu, iar pe Miron îl trece sub tăcere” (Bălcescu, S, 51); „Mai sânt şi alte speţie de poeţi, despre care îmi vor împuta oamenii, poate, pentru ce i-am trecut sub tăcere”
235
(Heliade, O III, 147); „însă toate răspunsurile, după obiceiul introdus la noi, erau pline de personalităţi, aşa încât, din respect pentru publicitate, au trebuit să fie trecute sub tăcere” (Maiorescu, C I, 145); „Mai bine trec cu tăcerea sau îmi frâng pana decât să laud vitejiile şi virtuţile unui om care n-a fost decât o secătură” (Ghica, O I, 164); vezi şi Caragiale, O II, 51;
ţine
~~ în respect, după fr. tenir qqn. en respect: „obiect de artă pe care nu-1 puteai molesta şi care te ţinea în respect” (Papadat-Bengescu, D, 305);
~ o conferinţă, cf. germ. einen Vortrag hal ten 16 \ „frate-meu, cred că-i fi citi şi d-ta, s-a întors acum de la Paris şi vrea să ţie câteva conferinţe la Universitate” (Vlahuţă, S II, 123); „L-am rugat să ajungă la chestiunea care l-a adus la mine, fiindcă îmi închipuiam că n-a venit să-mi ţină o conferinţă’ (Cezar Petrescu, î, II, 133);
Alte structuri verbale:
a acorda încredere, cf. iv. faire confiance ă quelqu'un (fam.): „Noi nu putem a nu acorda poeziei poporane cel puţin tot atâta încredere ca şi monumentelor scrise” (Hasdeu, Pa, 338);
a apuca o hotărâre, după fr. prendre une decis ion: „nu ştiam ce hotărâre să apuc” (Bolintineanu, ME, 53);
a arde de nerăbdare, după fr. bruler d’impatience: Ardeam de nerăbdare să încep” (Eftimiu, N, 32);
a chema la ordine, după fr. rappeler ă Vordre: „Prezidentul trage clopotul şi cheamă la ordine” (Caragiale, O II, 310);
a conserva tăcerea, cf. fr. garder le silence: „a avut bunul simţ de a conserva cea mai profundă tăcere” (Hasdeu, Pa, 351); vezi, infra, a păstra, a păzi tăcerea;
a depune armele, după fr. deposer Ies armes: „O luasem numai cam repede şi mă vedeam în curând silit să depun armele” (M. Caragiale, C, 45);
a găsi de bun „a aprecia”, cf. fr. trouver bon: „Toţi ofiţerii găsiră de bună această părere” (Bălcescu, S, 202);
a gusta fericirea, după fr. gouter le bonheur: „eu nu cunoşteam ce fericire gustă acela care are o familie” (Bolintineanu, ME, 13);
a impune tăcere, după fr. imposer silence: „au putut pe trei zile impune tăcere pizmilor religioase” (Russo, P, 93);
a întrece măsura, după fr. combler la mesure: „de data asta întrecuse orice măsură” (M. Caragiale, R, 34);
lasă să se facă, lasă să se treacă, după fr. laissez faire, laissez passer: „Amândoi aceşti publicişti mari apără principiul libertăţii economice al lui Adam Smith: lasă să se facă, lasă să se treacă (laissez faire, laissez passer fi (Ghica, O I, 229);
a lega cunoştinţă, după fr. lier connaissance avec qqn.: „vorbea bulgăreşte ca apa şi legase cunoştinţe cu neguţători de peste Dunăre” (Ghica, O I, 277); 176
176	Vezi Theodor Hristea, Criterii de diferenţiere a formaţiilor interne de împrumuturi, AUB, 1973, nr. 1, 148.
236
a mişca până la lacrimi, după fr. toucher qqn. jusqu ’aux larmes: „El păşea grav, sprijinindu-se în băţul său de cireş, străbătea încet aleile, fumând, oprindu-se uneori dus pe gânduri. Dar cari puteau fi ele ca, năpădindu-1, să-1 mişte până la lacrimii” (M. Caragiale, C, 59);
a nu suferi întârziere, cf. fr. ne soujfrir aucun retard: „spiritul public se agită asupra atâtor şi atâtor cestiuni, toate «vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere»” (Caragiale, O II, 38);
a păstra tăcerea, după fr. garder le silence: „Ea poate păstra tăcerea (o femeie are dreptul să tacă asupra vieţii ei intime)” (Ibrăileanu, A, 45);
a păzi tăcerea, după fr. garder le silence „a păstra tăcerea”: „Tălmăciri, imitaţii, cercări, deşi vrednice de laudă, nu alcătuieşte o literatură, ş-ar fi păzit tăcere, dacă oareşcare socotinţi judecătoreşti ale d-lui D.G. [...] (Russo, P, 3);
a pericola viaţa (a-şi ~)9 cf. fr. risquer sa vie: „calomnia împreună cu dânşii pe acei bravi care îşi pericolau viaţa spre a da ţării drepturile ei cele vechi” (Filimon, C, 183);
a pescui în apă tulbure, după fr. pecher en eau trouble\ am înregistrat derivatul frazeologic pescuitor în apă tulbure: „trebuia să-l împingem noi de la spate să ia cuvântul şi să se apere de diverşi pescuitori în apă tulbure” (Preda, I, 129);
a-şi recuceri cunoştinţa reprezintă o variantă a expresiei mult mai des întâlnite a-şi recăpăta cunoştinţa, calchiată după fr. reprendre connaissance: „încătuşat complet în coaja materială, trebuie să-şi recucerească anevoie cunoştinţa de sine, să urmeze supus legile vieţii materiale” (Rebreanu, AE, 17);
a ridica dreptul la cuvânt cuiva, cf. rus. nuuiumb Koeo-uuâydb cnoea: „Tovarăşe preşedinte, să se ridice dreptul la cuvânt la ăştia care bat câmpii” (Preda, I, 92);
a ridica părul pe cap cuiva, cf. fr. fa ir e dresser Ies cheveux sur la tete (fig.): „Sânt glume fioroase, glume ce-ţi încheagă sângele, glume ce-ţi ridică părul pe cap” (Hasdeu, P, 342);
a ridica şedinţa, după fr. lever la seance: „[...] zise directoarea, ridicând şedinţă” (Agârbiceanu, D, 39); „Apoi ridică şedinţa tocmai când madam Farfara se întorcea din inspecţie” (Călinescu, Bl, 117); „Apoi, găsindu-se într-o surescitare nervoasă care l-ar fi împiedicat să continue interogatoriul, ridică şedinţa, urmând să afle pe alte căi un adevăr care de-altminteri sărea în ochi” (Eftimiu, N, 119);
a rupe relaţiunile, cf. fr. rompre Ies relations: „Grecuşorul, nemulţumit de o asemenea primire, [...] rupe relaţiunile cu guvernul Moldovei” (Ghica, O I, 117);
a rupe tăcerea, după fr. rompre le silence: „după o meditaţie oarecare, rupse tăcerea” (Heliade, O III, 271); „unul din ei rupse tăcerea” (Filimon, C, 218); 9yRup tăcerea, şi, timid: - Frate, e adevărat că or să scază lefurile” (Caragiale, O II, 141); vezi şi Preda, I, 5;
a salva aparenţele, după fr. sauver Ies apparences: „E drept că Minette era ea însăşi din cele mai compromise, printr-un fel de naivitate care o făcea să nu salveze aparenţele” (Papadat-Bengescu, D, 335);
a sări cuiva muştarul, cf. fr. la moutarde lui monte au nez\ „Ce e cu dumneata ds-ţi sare muştarul fără niciun rost, nu te uiţi la el că e mare şi într-o zi s-ar putea să-ţi dea un brânci aşa cum îl auzişi şi n-o să ai ce să-i mai faci?” (Preda, I, 66);
237
a schimba părerea „a se răzgândi”, cf. fi\ changer d’avis: „- Mă duceam la Bârlad; dar acum am schimbat părerea. Mă întorc la Iaşi” (Russo, P, 225);
a schimba vorba, cf. fr. changer de sujet: „Doamna Zamfira Popescu schimbă vorba, fără să se teamă de vreun sfârşit fatal” (Caragiale, O II, 41);
a se purta cu mănuşi cu cineva, după fr. prendre des gants avec qqn.: „până şi şeful se poartă cu ei cu mănuşi” (Preda, I, 97);
a simţi în siguranţă (a se după fr. se sentir en securite: „Părea că acolo s-ar fi simţit mai acasă, mai în siguranţă” (Agârbiceanu, D, 57);
a simţi trebuinţa, după fr. sentir, ressentir, eprouver le besoin de (qqch., faire qqch.), expresie redată şi prin a simţi nevoia, existentă şi astăzi în uz: „în sfârşit şi în Rusia, guvernul a simţit trebuinţa d-a merge înaintea acestei tendinţe sociale” (Bălcescu, S, 112);
a spune drept, cf. fr. dire vrai: „eu atât îi respectez - ba să-ţi spui drept atât mi-e teamă de dânşii, - încât niciodată n-am îndrăznit [...]” (Heliade, O III, 19);
a tăia nodul gordian, după fr. couper le noeud gordien: „Cuvântul lui se compunea din afirmaţii scurte şi răstite [...]. Sau din întrebări care tăiau nodul gordian” (Preda, I, 82);
a-şi ucide timpul, după fr. tuer le temps, transpusă în română şi prin a-şi omorî timpul. „Trebuie a ucide timpul, pentru ca să nu ne ucidă el pe noi” (Bolintineanu, ME, 70); „oameni care-şi ucid timpul fiindcă n-au ce face cu el” (Cezar Petrescu, PG, 135);
a veni în sine, cf. fr. revenir ă soi: „îşi vin curând în sine şi încep a se lupta cu tărie” (Bălcescu, S, 190);
a veni la fapte, după fr. venir ă (un sujet, une questionf11: „Fiindcă aveţi aşa de puţină încredere în prinţipurile eterne, care sunt nişte dovezi divine, să venim la fapte” (Bălcescu, S, 126);
4.4.	STRUCTURI ADVERBIALE
cu condiţiunea, după fr. ă condition: „nu se poate dobândi decât cu condiţiunea de a stabili între dânşii o solidaritate de interese” (Ghica, O III, 419);
cu orice preţ, după fr. ă tout prix: „plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice preţ” (Filimon, C, 10); „să potolească cu orice preţ revolta acelei provincii” (Ghica, O I, 185); „vanitatea de a arăta popoarelor străine cu orce preţ, chiar cu dispreţul adevărului, că le suntem egali în nivelul civilizaţiunii” (Maiorescu, C I, 148);
cu ştiinţă de cauze redă aproximativ expresia fr. en connaissance de cause: „tratată cu seriozitate şi cu ştiinţă de cauze, de către conştiinţiosul autor” (Odobescu, P, 20);
cuvânt de cuvânt, după fr. mot ă mot\ „toţi rostesc fraze tâlcuite cuvânt de cuvânt pe acele din limbi străine” (Alecsandri, S, 8); 177
177	Vezi ROBERT, 1996, s.v. venir, unde apare exemplul Venons aufait*.
238
de bună voie, de bunăvroinţă, cf. fr. de bon gre: „vino cu noi de bună voie, să nu te silim” (Asachi O I, 526); „De unde dar curge oprirea vânzărei cei de bunăvoie, şi în locul ei preţuri hotărâte şi păgubitoare?” Russo, P, 144); „Pe atuncea drumurile erau pline de călători de bunăvroinţă cu nădejdele deschise, inimele aprinse” (Russo, P, 134); „trebuia un om de bunăvoinţă să se sacrifice pentru ele” (Bolintineanu, ME, 31); „s-a vândut la Cochii vechi de bună voia mea” (Filimon, C, 166); „de bună voia lor trăieu esilaţi la vun sat spre a se iubi departe de zgomotul lumei”; „sarcina ce singură, de bunăvoie, şi-o luase asupra-i” (Vlahuţă, S II, 20);
de drept, după lat. de jure: „Această comisiune apoi să facă parte de drept, într-o societate istorică întinsă” (Boli iac, O II, 58);
din vreme în vreme, cf. engl. from time to time: ,JDin vreme în vreme acele coterii se unesc” (Ghica, O III, 411);
fără îndoială, cf. fr. sans doute: „Măi,/ara îndoială că preferi, cum se vede treaba, mai bine de d. Victor Hugo” (Heliade, O III, 104); „poate că fără îndoială ai protimisi să-ţi iei mai strălucitoare urmări” (Kogălniceanu, O I, 84); „aceea care a iscat cele mai multe patimi în ţară este fără îndoială chestia de a face pe ţăran proprietar” (Bălcescu, S, 107); „A fost fără îndoială un vânător inspirat” (Odobescu, P, 72); „-A critica este uşor; e greu a face mai bine. - Fără îndoiala’’’ (Maiorescu, C I, 119); ,fiară îndoială că această stăruinţă n-ar rămâne atât de stearpă şi de nefolositoare dacă deprinderea de cugeta s-ar fi putut introduce în obiceiurile amicului meu” (Vlahuţă, S II, 38);
fără ruşine, cf. fr. sans honte: „a despuia fără ruşine capetele de operă ale lumii” (Odobescu, P, 93);
în adevărata sa însemnare, cf. it. nel vero senso della parola: „Aristocraţia în sine, în adevărata sa însemnare, este sănătatea întăritoare...” (Heliade, O III, 230);
în consecinţă, după fr. en consequence: „Nu pleacă trenul fără măriile-voastre... s-a dat ordin în consecinţă” (Caragiale, OII, 16);
în conştiinţă de lucru, după. fr. en connaissance de cause: „Nimeni însă nu poate pronunţa acest titlu, în conştiinţă de lucru, daca nu va citi «Ciocoii vechi» de d. Filimon” (Bolliac, OII, 57);
în cunoştinţă de cauză, după fr. en connaissance de cause: „le vom putea învinge, ori ne vom putea feri din faţa lor, văzându-le şi fiind deci în cunoştinţă de cauză şi avertizaţi” (Preda, I, 276);
în fapt(ă), cf. fr. en effet: „deşi în public se arăta că se ocupă cu pregătirea şi adunarea oştilor şi a armelor spre a le trimite lui Ferhad, în faptă însă se silea cât putea de risipea toate pregătirile făcute” (Bălcescu, S, 157); „Nu spun că nu m-am purtat bine cu tine şi că n-am fost călăuzit de cele mai bune intenţii, dar în fapt am ezitat, fiindcă alţii erau contra ta” (Preda, I, 6);
în fine, cf. it. in fine: „în fine, face totul şi se pierde în prăpastia celor mai mari crime” (Filimon, C, 139);
în marş force redă parţial fr. ă marche forcee: „a merge d-aci înainte în marş force” (Bălcescu, S, 232);
239
în multe priviri, după fr. ă tous egards: „Prin această mică scriere imperfectă în multe priviri am vroit numai să arăt chipul şi drumul ce ar trebui a să lua spre a se scrie o istorie” (Bălcescu, S, 24);
în principiu, după fr. en principe: „deşi-1 susţinea în principiu, pe cât îi permiteau modestele lui puteri (Vlahuţă, S II, 35);
în sânul familiei, după fr. au sein de la familie: „mi-aş petrece o zi pe săptămână în sânul familiei” (Preda, I, 220);
în scris, după fr. par ecrit: „să i se dea z« scrâ ofertele ce-i făcuse” (Filimon, C, 138);
în sfârşit, după fi*. enfin\ cf. lat. in fine: Jn sfârşit, unele din dame hotăriră ca ...” (Kogălniceanu, O I, 55); „rămas bun în sfârşit acelor zâmbete femeieşti” (Russo, P, 291); „Iată-mă, în sfârşit, ajuns la ţinta dorinţelor mele” (Filimon, C, 43);
în toate privirile, după fr. ă tous Ies egards: „Această hotărâre este cea mai înţeleaptă în toate privirile, iar mai ales în privirea sănătăţii tale” (Alecsandri, S, 59);
în urmare, după fr. en consequence: „este numită a trage luareaminte a tuturor cetitorilor şi în urmare cred că nu poate figura mai bine aiure decât în «Bucovina»” (Alecsandri, S, 55);
încet câte încet, cf. engl. slowly by slowly: „Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele şi caftane, încet câte încet au părăsit lumea” (Russo, P, 39);
într-un cuvânt, cf. fr. en un mot, engl. in a word: „versurile îi sânt cam oloage, cam şchioape [...]: într-un cuvânt, idei ca acelea în nişte versuri ce seamănă a proză stricată” (Heliade, O III, 137); „patimile, voinţa şi, într-un cuvânt, tot ce constituie caracterul sunt atâtea cauze de inegalităţi” (Ghica, O I, 239);
la cea întâi vedere, după fr. ă premiere vue, redat şi prin la prima vedere: „oamenii carii, la cea întâi vedere, samănă a fi provinciali” (Kogălniceanu, O I, 68); „Experiinţa a dovedit de multe ori că un om a putut iubi o femeie la prima vedere, pentru calităţile morale” (Bolintineanu, ME, 161);
la ordinea zilei, după fr. ă Vordre du jour: „pasiunile politice erau la ordinea zilei” (Maiorescu, C I, 163); „Uite, a venit Zăuc-agâ, a cărui interpelare este la ordinea zilei” (Caragiale, O II, 310);
la un moment dat, după fr. ă un moment donne: „Fiindcă una e să ta iai după ce poate să zică cineva la un moment dat [...] şi alta e să vezi cu ochii tăi” (Preda, I, 16);
mai presus decât toate, după fr. par-dessus tout: „Iar mai presus decât toate, societatea amicală ce ţi se pregăteşte pentru un şir de luni întregi este cel mai sigur izvor de sănătate pentru tine” (Alecsandri, S, 60);
până la evidenţă, cf. fr. ă Vevidence: „parfumurile cu care era stropită şi mai presus de toate graţiosul aer ce avea în acea seară arătau până la evidentă necesitatea ce avea ea de a încânta şi ameţi pe fanariot mai mult decât totdauna” (Filimon, C, 143); „garanteazăpână la evidenţă prin ea însăşi” (Hasdeu, Pa, 362); „am esplicat până la evidenţă că în societăţile libere nu există altă diferinţă între oameni decât aceea a îndeletnicirilor” (Ghica, O I, 243);
până la un punct, după fr .jusqu'ă un certain point: „se poate zice până la un punct că nu există pân-acum popor destul de luminat” (Ghica, O III, 450);
pe sub mână, cf. it. sotto mano: „încuraja şi proteja această acţiune pe sub mână” (Ghica, O I, 212);
240
prin auz „din auzite”, cf. fr. par oui-dire: „Cei mari vorbea [despre] femei, vânat, amor, cai cărţi, o limbă ce nu cunoşteam decât prin auz'’ (Kogălniceanu, OI, 59);
prin mijlocirea, cf. fr. par le moyen de: „contele Bezborotko, prin mijlocirea generalului de Ribas, îl îndupleca să meargă în Rusia” (Bălcescu, S, 74);
sub cuvânt (că), cf. fr. sous pretexte que: „scoase pe sofragiu şi pe stolnic sub cuvânt de mâncătorie şi puse în locul lor pe alţii” (Filimon, C, 74); „Turcii cereau să li se remită Anapa sub cuvânt că ei posedau acest punct încă cu 20 de ani înainte [...]” (Ghica, OI, 186);
4.5.	STRUCTURI PREPOZIŢIONALE
din punctul de vedere, după fr. du point de vite: „Acest bine singur se poate critica din punctul de vedere al regulelor aşezate de pedanţi sau din punctul de vedere al îmbrăţişării ce află în public” (Bolliac, O II, 62); „Şi marele logofăt şi mitropolitul aveau dreptate... din punctul lor de vedere" (Hasdeu, Pa, 206), „vânătoarea, privită din punctul de vedere artistic al pasionaţilor ” (Odobescu, P, 184);
faţă cu, cf. fr. face â: ,JFaţă cu această direcţie a publicului român, noi nu putem crede că [...]” (Maiorescu, C I, 148); „trece în revistă situaţia diferitelor state faţă cu războiul ce izbucnea” (Ghica, OI, 302);
în cât priveşte, cf. fr. en ce qui concerne, redat şi prin în ceea ce priveştel78: „iar în cât priveşte libertatea socială [...] se cuvine a ţine seamă de respectul libertăţii celoralalţi” (Ghica, OI, 226);
în curs(ul) (de), după fr. en cours de sau dans le cours de: „Ce în curs de ani o mie a stătut în biruinţă” (Asachi O I, 13); - 1809; „De câte ori în cursul vieţei mele / P-acest cotun fortuna săgeta” (Asachi O I, 504); - 1835; „într-un curs de doi ani săvârşi atâtea fapte gigandioase” (Bolliac, O II, 8); „s-a tot împrospătat în cursul timpului, până în zilele lui Vodă Ştirbei” (Hasdeu, Pa, 342);
în privirea, după fr. ă l ’egard de: Această hotărâre este cea mai înţeleaptă în toate privirile, iar mai ales în privirea sănătăţii tale” (Alecsandri, S, 59);
în materie de, după fr. en matiere de: „De ce, în materie de vânătoare, să nu hotărâm marginile posibilului?” (Odobescu, P, 65); „Am citit şi am răscitit şi am văzut că în materie de drept constituţional, nimini n-a atins chestia” (Caragiale, OII, 311);
în puterea „în numele, în virtutea”, cf. fr. en vertu de: „în puterea prieteniei, iartă-mi aceste nazuri de lăcomie literară” (Odobescu, P, 54);
privitor la, cf. fr. concernant la: „dechiaraţiunile făcute în organul nostru de atâtea ori, privitoare la instituţiunea pompiarilor” (Caragiale, O II, 10).
4.6.	STRUCTURI INTERJECŢIONALE
a revedere, după fr. ă revoir: „Adio şi a revedere cu sănătate” (Alecsandri, S, 166); revedere - te sărut, V. A.” (Alecsandri, S, 169); cf. „Atunci ă revoirl” (Hasdeu, Pa, 160);
n* Vezi Hristea, PE, p. 179.
241
la revedere, după fr. au revoir: „Ne despărţeam, urându-ne la revedere” (Ghica, O III, 443);
*
Pe lângă asemenea frazeologisme mai există o categorie aparte, de natură metaforică, asupra cărora a atras atenţia cel dintâi Theodor Hristea. E vorba de îmbinări frazeologice de tipul:
încărcat de ani „bătrân”, format după modelul fr. charge d’annees: „într-o sală-ntinsă printre căpitani,/ Stă pe tronu-i Mircea, înărcat de ani” (Bolintineanu, L, 42);
în floarea vârstei, expresie la baza căreia a stat tot o unitate frazeologică franceză, â la fleur de l’âgem.
dimineaţa vieţii „tinereţe”, după fr. le matin de la vie: „fără exagerare, o frumuseţe rară, dar seamănă cu o floare ce în dimineaţa vieţii sale se înclină melancolică” (Bolintineanu, ME, 13).
5.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICE
Unităţile frazeologice prezentate în continuare vor fi clasificate în primul rând în funcţie de specificul fiecăreia (nominală, verbală etc.), iar apoi în funcţie de tipul de calc lexical produs în interiorul expresiei. Am considerat util să includem aici şi acele expresii care conţin derivate sau compuse întâlnite şi în afara frazeologismului respectiv. Raţiunea pentru care am procedat în acest fel este aceea că, în fapt, simultan cu traducerea expresiei, are loc şi traducerea fidelă a termenului cu formă internă, ceea ce reprezintă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un calc lexico-ffazeologic. Pentru a nu încărca excesiv expunerea, ne rezumăm la a sublinia unitatea lexicală calchiată, ca şi modelul care i-a stat la bază, de regulă fără alte menţiuni. De la acest principiu ne-am abătut, totuşi, atunci când am considerat că sunt absolut necesare anumite precizări.
5.1.	CALC FRAZEOLOGIC + CALC LEXICAL DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ
5.1.1.	Structuri nominale
cale ferată. după fr. voie ferree: „principalele linii de căi ferate” (Agârbiceanu, D, 56);
caz de conştiinţă, după fr. cas de conscience. „Aceştia erau căutătorii de probleme sufleteşti, de cazuri de conştiinţă’’ (Călinescu, Bl, 459); „am examinat în adâncime cazul său de conştiinţă’ (Eftimiu, N, 70); „A., văzând că mă podidesc lacrimile, a spus: «Hai să mergem. Văd că faci din asta caz de conştiinţă’ (Acterian, J, 20); 179
179	Vezi în acest sens Theodor Hristea, Contribution ă Vetude de l'influence franţaise sur le roumairt (calques linguistiques). p. 16.
242
conştiinţă încărcată, după fr. conscience chargee, „din delicateţa unei conştiinţe încărcate nu cuteza să se însoare” (Papadat-Bengescu, D, 295);
învăţământ primar, după fr. enseisnement primaire: „Sântem la nici două decenii după unire şi posturile în învăţământul primar, ca şi în cel secundar, sânt mai puţine decât candidaţii la ele” (Agârbiceanu, D, 27);
învăţământ secundar, după fr. enseisnement secondaire: „Şcoli româneşti de învăţământ secundar se deschisese în «Sfântu Sava» şi în «Trisfetitele»” (Ghica, O I, 112); „în alte domenii ale vieţii publice se poate să aibă dreptate. [...] Dar în învăţământul secundar pentru fete, nu ar trebui să se plângă” (Agârbiceanu, D, 37);
învăţământ superior, după fr. enseisnement superieur: „căuta să afle dacă e vreo mişcare în sensul modificării legii învăţământului superior” (Călinescu, Bl, 645);
lespede mormântală. după fr. pierre tombale: „scoţând un plaivaz de tâmplar începu a face socoteli pe marginea lespezii mormântale” (Călinescu, Bl, 117);
libertate de conştiinţă. după fr. liberte de conscience: „Instinctul funcţionează în ciuda libertăţii mele de conştiinţă” (Călinescu, Bl, 201);
metru pătrat, după fr. metre carre: „Ce să facă alţii mai tineri decât ei şi care nu-şi puteau plasa un metru pătrat de peisaj sau natură moartă?” (Eftimiu, N, 268);
om de afaceri, după fr. homme d’affaires: „voia să-mi ia piuitul de la început, cum se face între oameni de afaceri” (Eftimiu, N, 40);
pat suprapus, după fr. lit superpose: „adusese cam câte şase paturi suprapuse în fiecare odaie” (Preda, I, 79).
5.1.2.	Structuri adjectivale
plin de învăţăminte, cf. fr. riche d ’enseisnements
de prost-sust. după fr. de mauvais sout. „I se părea o comedie de prost-gust” (Călinescu, Bl, 367).
5.1.3.	Structuri verbale
atrase băgarea de seamă, după fr. attirer Vattention: „noi vom atrage băgarea de seamă a lectorilor noştri asupra stării morale...” (Filimon, C, 197); acelaşi model francez a fost reprodus în română şi prin a atrase atenţiunea: „Aceste sunete [...] atraseră atenţiunea ciocoiului” (Filimon, C, 55); „să atragă mai mult atenţiunea publică” (Filimon, C, 216). O variantă a acestor expresii o reprezintă a atrage luarea aminte, care însă nu mai poate fi considerată calc la Camil Petrescu, dat fiind faptul că expresia a atrage atenţia se încetăţenise în limbă încă din secolul trecut; locuţiunea substantivală luare aminte este folosită de autor din motive stilistice, pe când la scriitorii din epoca anterioară constituia o traducere a fr. attention: „Să atrag luarea-aminte a domnului, tot atât de reputat scriitor [...] era oarecum prea târziu, căci şi mâncase jumătate din farfurie” (Camil Petrescu, P P, 37);
243
bate în retragere, după fir. battre en retrăite: „Era limpede că nu mai putea bate în retragere pentru o sumă de bani, după ce fata lor primise invitaţia” (Agârbiceanu, D, 46);
despuia un scrutin, după fir. depouiller un scrutin: „am fost numit membru al unei subcomisii de supravegherea şi despuierea scrutinului, câteva sate mai încolo” (Preda, I, 101);
face întipărire „a impresiona”, după fr. faire impression: „La aceste vorbe, junele lăsă să iasă din pieptul său un suspin, care făcu multă întipărire boierului” (Filimon, C, 120), fr. impression < lat. impressio, derivat de la imprimere < premere „a apăsa, a presa”; rom. tipar „urmă, întipărire” < v. sl. THnapT*;
întreţine corespondenţă, după fr. entretenir correspondance avec qqn. \ „Ii plăcea să întreţină corespondenţa cu el” (Agârbiceanu, D, 204);
lua cunoştinţă. după fr.prendre connaissance de qqch: „Dacă din întâmplare cineva ar citi aceste pagini, n-aş vrea ca acel cineva să ia cunoştinţă de toate ascunzişurile, trapele şi secretele mele” (Acterian, J, 94);
trage învăţăminte« după fr. tirer des enseignements: „Ei, ce figuri am să le fac eu pe urmă o să audă şi alţii şi o să tragă învăţăminte” (Preda, I, 192); vorbi cu subînţeles. după fr. parler par sous-entendus.
5.1.4.	Structuri adverbiale
cu sănge-rece. după fr. de sang-froid: „Ciocoiul suferi această umilire cusânge-rece prefăcut” (Filimon, C, 209); „Dacă ne-ar fi iertat a fi în aceste momente cu sănge-rece [...] am afla că [...]” (Alecsandri, S, 159); „ţăranul român privea cu sâng-rece şi fără o umbră de invidie la curţile cele frumoase” (Hasdeu, Pa, 337); „- Ie, răspundea cu sănge-rece văcarul” (Eminescu, P II, 520);
fără precugetare. după fr. sans premeditation: „bătrânul fecior vorbise fără precugetare” (Papadat-Bengescu, D, 383);
în contratimp. după fr. ă contretemps: „îmbrăţişarea Emiliei e însă aproximativă, în contratimp, pierzând contactul” (Camil Petrescu, P P, 58); contratimp < contra-+ timp, după fr. contretemps; cf. DN3 unde termenul este comparat atât cu termenul fr., cât şi cu it. contrattempo. în italiană însă, sensul pe care acest cuvânt îl are este „întâmplare, obstacol (neprevăzut); piedică”, altul decât în română, unde, ca şi în franceză, se referă Ia un „moment nepotrivit”.
la un moment dat, după fr. ă un moment donne: „De remarcat imposibilitatea pe care o simte de a comunica şi comunia cu oamenii [...]. Asta până la un moment dat" (Acterian, J, 89).
5.2.	CALC FRAZEOLOGIC + CALC LEXICAL DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ
5.2.1.	Structuri nominale
aripa dreaptă, aripa stângă, după fr. aile gauche, droite; rom. aripă capătă sensul „parte laterală a unei armate, flanc”, pe care fr. aile îl are în plus: „1. Aripa
244
dreaptă — Cazacii — prin lac îi prin tunuri era tare în privinţa defensivă; 2. Aripa stângă — cavaleria - prin şes şi prin număr era tare în privinţa ofensivă” (Hasdeu, Pa, 227);
capul Statului, după fr. le chef de l ’Etat: „Capul Statului părăseşte ţara, nu se ştie pe cât timp” (Hasdeu, Pa, 351);
cerc vicios, după ff. cercle vicieux: „Dar nu faptul că mă aflam într-un cerc vicios - dacă nu plecam, nu se putea divorţa, dacă nu divorţam, nu-mi dădea spaţiul locativ casă - mă preocupa pe mine în momentul acela” (Preda, I, 241);
curtea de apel, după fr. la cour d’appel: „Sânteţi nepotul lui Mircea Galea, fostul preşedinte la Curtea de Apel!” (Cezar Petrescu, PG, 63); „El îi socotise întotdeauna pe aprozii de la tribunal şi pe cei de la Curtea de Apel ca făcând parte din însăşi instituţia Justiţiei” (Agârbiceanu, D, 163);
egalitate de drepturi, după fr. l’egalite des droitsm: „Cea dintâi condiţie a dezvoltării morale a unui stat, e existenţii lui politice, e libertatea poporului şi egalitatea de drepturi” (Bălcescu, S, 142);
lovitură de teatru, după fr. coup de theătre: „Ispravnicul vorbi. Lovitură de teatru. Taina se răspândi” (Eftimiu, N, 112);
lua măsuri de precauţiune, după ff. prendre des mesures. în franceză mai există expresia prendre de precaution, cu acelaşi sens. Nu am reperat însă o expresie fr. *prendre des mesures de precaution, care să explice rom. a lua măsuri de precauţiune. Prin urmare, cea mai bună explicaţie etimologică pentru această unitate frazeologică este contaminaţia frazeologică a celor două expresii franţuzeşti care s-au suprapus la un moment dat la un vorbitor român, cunoscător al limbii franceze. Deşi pleonastică, se pare că expresia astfel rezultată s-a fixat destul de bine, astfel încât este destul de frecvent folosită în româna contemporană în forma a lua măsuri de precauţie: „e bine să luăm nişte măsuri de precauţiune” (Agârbiceanu, D, 225);
mijloace de comunicare publică, după fr. movens de communication publique: „astfel o cere interesul nostru, astfel mijloacele de comunicare publică, canaturile, drumurile de fier (Bălcescu, S.a.„ 121); calcul semantic constă în faptul că mijloc, sub influenţa fr. moyen, desemnează „ceea ce serveşte pentru îndeplinirea unui anumit scop”;
mijloace materiale, după fr. movens materiels: „nu poţi trăi tot ce simţi înalt şi frumos dacă nu eşti avut, dacă nu ai din belşug mijloacele materiale” (Agârbiceanu, D, 72);
mijloc de existenţă, cf. fr. moven d’existence: „Era firesc ca acum, în ţara românească unii dintre băieţi să-şi câştige alt mijloc de trai” (Agârbiceanu, D, 22);
pătură socială, după fr. couche sociale: „N-au ajuns aici deocamdată decât primele valuri pornite, fără nici-o selecţie, din toate păturile sociale” (Agârbiceanu, D, 29);
pătură ţărănească, pătură conducătoare au apărut, probabil, prin analogie cu pătură socială: „Cum se explică atâtea salturi de-a-dreptul din pătura ţărănească în cea mai solidă pătură conducătoarei” (Agârbiceanu, D, 32); 180
180	Vezi ROBERT, 1996, s.v. egaiite.
245
trupul legilor sau trup de legi, după fr. corps de lois şi pe care îl găsim atestat la Săulescu: „Făcu a se alcătui un codic de legi, cunoscut astăzi supt nume de trupul legilor lui Iustin ian”181. Astfel, pentru că rom. trup şi fr. corps au în comun sensul de „trup, corp al unei fiinţe”, cuvântul francez din sintagma respectivă a fost redat prin trup, termenul românesc dobândind astfel şi sensul de „culegere, corpus, ansamblu”. Cuvântul trup apare folosit în secolul al XlX-lea şi cu un alt sens, explicabil de asemenea prin calc semantic. Astfel, frazeologismul trup de oaste/ostăşesc a apărut prin traducerea fr. corps d’armee. Aceeaşi identitate semantică parţială semnalată mai sus a dus Ia redarea lui corps prin trup, frazeologismul având sensul „unitate militară”. Cu acest înţeles apare la Bălcescu şi la Negruzzi: „Strigă haiducii, husarii şi tot trupul ostăşesc” (Negruzzi, P.a, 76); „Mihai-Vodă, cu un trup de oaste alcătuit de români, ardeleni şi cazaci, pripi de le ieşi înainte la hotarul Ţării Româneşti” (Bălcescu, S.a., 169). Acelaşi model francez apare la Bălcescu transpus şi prin trup de armie: „doborâse la pământ mai mult de 300 000 turci şi tătari, carii, în câteva rânduri şi în deosebite trupuri de armie, în zadar se ispitiseră a-1 stăvili” (Bălcescu, S, 256).
5.2.2.	Structuri verbale
avea aerul, după fr. avoir l ’air de: „trei inşi cari aveau aerul a fi într-o stare de ebrietate patentă” (Caragiale, O II, 48); „Tineri eleganţi, intram în cele mai vestite localuri de noapte, uitându-ne de sus la ceilalţi clienţi, având aerul de-a căuta pe cineva care ne-aşteaptă” (Efîtimiu, N, 261); „trebuie să ai aerul totdeauna sigur de tine” (Eftimiu, N, 15); „Femeia asta tânără şi curioasă de viaţă şi de stări sufleteşti mă scrutează necontenit, fără să aibă aeruT’ (Ibrăileanu, A, 50);
avea dreptul să, cf. fr. avoir le droit de: „Nu ştiu ce-o să se-întâmple, de pot să se mai vază; / Căci nu au niciun drept” (Bolliac, O I, 127); „avea drept să judece în pricini de vini mari” (Bălcescu, S.a., 88);
da aerul (a-şi ~), după fr. se donner de l ’air: „După ce Păturică făcu tot ce putu ca să-şi dea aer de om cinstit şi cu durere de inimă de averea stăpânului său, el se înfăţişă dinaintea lui şi-i dete socoteala de toate măsurile ce luase” (Filimon, C, 75); „Dar avem de discutat cu acei adversari, mai numeroşi decât s-ar crede, care în opinia lor intimă recunosc ca şi noi greşelele criticate, însă îşi dau aerul de a le susţinea din alte considerări” (Maiorescu, C I, 139); „Leonora, de nouăsprezece, brunetă, subţire, suferind de un uşor strabism, care-i dădea veşnic un aer de îngândurare [...]” (Ibrăileanu, A, 54).
face curte cuiva, după fr. faire la cour ă qqn.: „Un om plăcut este şi acela care face curte mamelor, spre a ave dritul de a face şi fetelor” (Kogălniceanu, O.I, 35).
pierde inima. cf. fr. perdre courase: „Mihai, fără a pierde inima din această neizbândă, îşi culege puterile şi din nou dă năvală asupra turcilor” (Bălcescu, S, 190); inimă este folosit cu sensul „curaj”, sub influenţa fr. cceur „cord; ardoare, curaj”.
181	Cf. DLR, s.v. trup.
246
5.3.	CALC FRAZEOLOGIC + CALC DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ + CALC DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ
5.3.1.	Structuri verbale
a extrase o rădăcină pătrată. după fr. extraire une racine carree\ „ştiam să extrag o rădăcină pătrată şi chiar să rezolv ecuaţii de gradul întâi” (Preda, I, 77). Calcul frazeologic constă în apariţia unei nou unităţi frazeologice ca urmare a imitării modelului francez indicat. în interiorul acestei expresii, extrage reprezintă un calc lexical de structură morfematică, în vreme ce rădăcină din frazeologismul rădăcină pătrată prezintă un sens nou, explicabil prin fr. racine. în sfârşit, pătrat a apărut ca urmare a unui calc lexical de structură morfematică182.
6.	CALCURI LEXICO-GRAMATICALE
Calcul lexical din interiorul acestui tip mixt de imitaţie poate fi atât de structură morfematică, cât şi de structură semantică. Celălalt tip de calc, cel gramatical, poate consta în conversiune, în schimbarea regimului unui verb sau în folosirea unui substantiv singulare tantum la numărul plural.
6.1.	CALC LEXICAL DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ + SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE
a)	participiu > substantiv
conţinut, după fr. contenu: „Iată conţinutul caietului” (Călinescu, Bl, 264); „Nu ştiam ce să răspund, nici n-am citit biletul, pentru că acum conţinutul lui mi-era indiferent” (Camil Petrescu, P P, 7);
cunoscută, după fr. connue, apare folosit cu valoare substantivală în următoarele contexte: „Ele vorbeau, râdeau, se plimbau cu cunoscutele lor, iar ea, Ana, nu avea nicio cunoscută" (Agârbiceanu, D, 23); „Dar cine credeţi că ar fi venit, dintre cunoscutele voastre, să vă spună cum trăieşte?” (Agârbiceanu, D, 214); în franceză, connue este adjectiv şi apare în contexte ca: homme connu. Este posibil ca transformarea adjectivului românesc în substantiv să fie rezultatul unei evoluţii interne.
înamorat poate fi interpretat drept formă de participiu a lui înamora183, fără a exclude posibilitatea formării sale după fr. enamoure, -e. Folosirea sa cu valoare substantivală se datorează în mod cert însă modelului francez: „o carte scrisă cu litere cabalistice, pe care înamoraţii, în vanitatea şi egoismul lor, cred că o citesc şi o înţeleg” (Filimon, C, 36);
întreţinut, -ă „persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăieşte în concubinaj) îi asigură mijloacele de existenţă” reprezintă un calc lexical de
182	în legătură cu modelele acestuia, vezi supra, p. 169.
183	Vezi DEX2, s.v. înamorat.
247
structură morfematică după fr. entretenu, -e, redat, prin calc aproximativ, şi în forma ţinută1*4; în acelaşi timp avem a face şi cu un calc gramatical, deoarece din punct de vedere morfologic este vorba despre un substantiv rezultat din schimbarea valorii gramaticale a participiului vb. întreţine (el însuşi un calc după fr. entretenir), apărut ca urmare a imitării formei fr. entretenue (part. vb. entretenir) folosit atât cu valoare adjectivală, cât şi substantivală: „o pepinieră din cele mai graţioase întreţinute erau să asiste la sărbătoare” (Bolintineanu, ME, 278); „Dacă întreţinuta vreunui boier cu trecere la curte şi bogat se oprea cu butca dinaintea prăvăliei sale, el ieşea [...]” (Filimon, C, 65);
scris, sub influenţa fr. ecrit < ecrire, era folosit în secolul al XlX-lea cu valoare substantivală, având sensul „reclamaţie, raport în care se află nedreptatea”: „Prin scrise fac supărări” (Mumuleanu, C, 120). Şi în acest caz ne aflăm atât în prezenţa unui calc lexical, care de data aceasta este semantic, cât şi a unuia gramatical, participiul scris devenind substantiv prin schimbarea categoriei lexico-gramaticale.
sinucisă, după ff. suicide, participiul verbului suicider: „când noi ne-am transportat în localitate, sinucisă din strada Fidelităţii, d-ra Porţia Popescu, se-ntorsese de la spital” (Caragiale, OII, 45);
ţinută, după fr. tenue: „Zâmbetul lui, melancolia lui, căutătura, tonul, ţinuta, mişcările” (Vlahuţă, S II, 110); vorba şi ţinuta Minettei” (Papadat-Bengescu, D, 319); „ţinuta sa impunătoare trezea respect” (Călinescu, Bl, 332);
Un calc lexico-gramatical avem şi în cazul lui trimis, folosit cu valoare substantivală şi cu sensul „emisar, curier, sol”, după fr. envoye, -e, part. vb. envoyer: „un trimes cu însărcinare de la paşa de Silistra să anunţă ca să vă vorbească” (Asachi O I, 591); „nişte trimişi din partea garnizoanei Târgoviştei (Bălcescu, S, 228); „Trămisul domnesc se închină până la pământ” (Filimon, C, 21); „Dar în sală se arată / De la curte un trimis" (Bolintineanu, L, 58); „Prin trimişii noştri te-am înştiinţat” (idem, 61); „acest trimis se închină şi ieşi” (Bolintineanu, ME, 116); „Trimisul turcesc sosi la Iaşi” (Hasdeu, Pa, 214); „Izbutise prin trimişii săi, Orlando şi Lusioti, să ridice 280 000 de lire [...]” (Ghica, O I, 185).
b)	verb la gerunziu > adjectiv
adormind, -ă, după fr. dormant, -e: „un fel de slăbiciune molatecă ce coprinsese toate mişcările ei ca adorminde, făceau ca ochii mei să se aprindă de-o dorinţă [...]” (Eminescu, PII, 380);
arzând, -ă, după lat. ardens, part. prez. al vb. ardere, fr. ardent, -e: „fruntea sa arzândcP (Bolintineanu, ME, 202); „o sărutare arzândă pe floare” (Eminescu, P II, 381); rom. ardent este explicat în DEX2 prin împrumut din fr. ardent, despre care se precizează în LEXIS că provine din part. prez. al lat. ardens), în vreme ce DN3 îl compară şi cu lat. ardens;
crescând, -ă, după fr. croissant, -e: „crescânda popularitate” (Filimon, C,
137);
dominând, -ă, după fr. dominant, -e: „Intenţia de a juca «Julius Caesar» revelă spiritul dominând în această organizaţie” (Călinescu, B I, 261); *
1M Vezi, supra, p. 83.
248
lipsind, -ă după fr. manquant, -e: „Prin bolţile ce reprezentau locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de flori proaspete” (Eminescu, P II, 476);
lucind, -ă, cf. fr. briliant, -e: „stelele lucinde ale cerului” (Odobescu, P, 55); murind, -ă, după fr. mourant, e: „se uită la cavalerii cei frumuşei cu ochi murinzi" (Kogălniceanu, O I, P. 39); „Nimic, răspunsă un glas murind” (Russo, P, 37); „— Tu n-ai auzit acea muzică divină, acel înger murind' (Eminescu, P II, 371);
născând, -ă, după fr. naissant, -e: „Istoria literaturii născânde a românilor” (Asachi, O. I, 6); „glorie abia născândă” (Heliade, O III, 144); „semne ale unui amor născând’ (Filimon, C, 123); „ţară slabă şi născândă ca a noastră” (Bălcescu, S, 107);
râzând, -ă, după fr. riant, -e „râzândă: „Mi se părea că le văd pe toate trecând pe dinainte-mi, frumoase, vesele, triste, plânse, răzânde" (Negruzzi, P, 43); „Ş-o copiliţă dulce, râzândă, graţioasă” (Bolintineanu, L, 89); „Caterina ieşi atunci din cameră, fragedă şi râzândă, ca florile ce răsăriseră în acea dimineaţă” (Bolintineanu, ME, 222); „Era mască râzândă şi comică a unui suflet plin de ură” (Eminescu, P II, 416);
sângerând, -ă, după fr. sanglant, -e: „ridica cu o mână sabia şi-şi arăta cealaltă, truncheată şi sângerândă” (Eminescu, PII, 444);
suferind, -ă, după fr. souffrant, -e: „fiinţe suferinde” (Asachi O I, 233); „astă sărmană garoafa se vede foarte suferindă’ (Negruzzi, P, 33); „să lucreze la fericirea claselor uitate, suferinde” (Bălcescu, S, 125); „Se sculă din pat; dar slabă, suferindă’ (Bolintineanu, ME, 312); „Acum o săptămână doamna N... era tristă şi suferindă’ (Alecsandri, S, 29); „umanitatea suferindă’ (Caragiale, O II, 79); „Plăpând, bolnăvicios de mic, suferind într-una de friguri şi de dureri de cap, stăm zile-ntregi la fereastră” (Vlahuţă, S II, 285);
tremurând, -ă, după fr. tremblant, -e: „mâni şi picioare tremurânde” (Heliade, O III, 353); „Şi tânăra fată se aruncă în tremurândele braţe a părinţilor” (Kogălniceanu, O I, P. 47); „La urmă, c-o mână tremurândă, apucă cordela verde” (Negruzzi, P, 45); „voce tremurândă’ (Bolintineanu, ME, 169); „îl dede lui Păturică cu mâna tremurândă’ Filimon, C, 60); „ţinându-mă în tremurândele lor braţe” (Eminescu, PII, 363);
zâmbind, -ă, după fr. souricmte: „faţă zâmbindă” (Hasdeu, Pa, 336).
Dintre formele calchiate citate, suferind a avut o evoluţie particulară faţă de celelalte, în sensul că a ajuns să fie folosit şi ca substantiv, probabil datorită unei întrebuinţări mai frecvente185 186. Destul de răspândită este şi folosirea lui crescând, -ă, ca şi a antonimului acestuia, descrescând, -ă, reperabile în sintagme de tipul ordine crescândă /descrescândă]i6. Eventuala folosire în limba română actuală a oricăruia dintre gerunziile citate ar conferi contextului în care ar apărea o incontestabilă notă livrescă sau arhaică.
După cum se poate vedea din contextele în care apar, toate aceste gerunzii se comportă ca nişte adjective, acordându-se în gen, număr şi caz cu substantivele pe
185	în legătură cu acest exemplu, vezi şi Iorgu Iordan, LRC, p. 421.
186	Vezi şi ibidem, p. 421-422.
249
care le determină. Aceeaşi situaţie este specifică şi pentru limba franceză, unde participiile prezente respective reprezintă adjective de origine verbală. în toate aceste cazuri ne aflăm, pe de o parte, în prezenţa unor calcuri lexicale, deoarece este vorba despre apariţia unor cuvinte noi, şi, pe de altă parte, a unor calcuri gramaticale, întrucât aceste cuvinte au apărut prin intermediul unui procedeu gramatical imitat după franceză.
Transformarea gerunziilor în adjective nu mai este un fenomen productiv în limba română contemporană, un argument în plus pentru a nu considera asemenea formaţii un fenomen firesc în evoluţia sistemului lingvistic românesc.
Consemnăm şi unele gerunzii care au devenit adjective, probabil sub presiunea analogică a celorlalte:
horăind: „mă simţeam fericit ca un rege asupra acelor camerazi horăinzi (Eminescu, P II, 381);
leşinând: „voi care pozaţi ca eroii leşinănzi a romancierilor” (Eminescu, P II,
360);
şoptinde: „Astăzi toată ziua erau împreună, retrase, şoptinde” (Bolintineanu, ME, 173);
tăcăndă: „Elena rămase tăcăndă” (Bolintineanu, ME, 237);
După acest model a fost creat, probabil, şi nemurind: „Dar prin versuri nemurinde a lui patimi încă-s vie” (Asachi O I, 49).
c)	verb la gerunziu > substantiv
Similar cu transformarea participiilor active franceze în adjective s-a produs transformarea în substantive. Dat fiind faptul că la acelaşi scriitor am înregistrat exemple de ambele tipuri, este posibil să fie vorba tot de influenţă franceză, nefiind însă exclusă o evoluţie internă de tipul: gerunziu > adjectiv > substantiv, în care doar prima transformare se explică prin franceză187.
dormind, -ă, după fr. dormant, -e adj. şi s.: „Zăresc o vânătă şi lucie ţeavă de puşcă ce părea a se-ndrepta înfspre] cei dorminzi (Eminescu, P II, 411);
fugind, -a, cf. fr. fuyant, -e: „Vuietul fuginzilor venea mai aproape” (Eminescu, P II, 414);
murind, -ă, după fr. mourant, -e188: „Ascultaţi însă măcar debutul confesiunii, măcar primele vorbe ale murindului păcătos, măcar suspinele întrerupte, cu care începe, în aşteptare ca ora supremă să-i smulgă din gâtlej oribila exclamaţiune: nu mai sunt!...” (Hasdeu, Pa, 347); „Afară era un timp posomorât şi gemător ca gândirile murinzilor” (Eminescu, P II, 363); „ochii murindei se deschiseră şi ea începu să cânte” (Eminescu, P II, 370); ,Jdurinda cânta, dar ce fel!” (Eminescu, P II, 371);
d)	adjectiv > substantiv
colectiv, cu sensul „grup de oameni” şi devenit substantiv, după rus. KOjienmue: „Asta nu înseamnă să neg importanţa colectivului (Preda, I, 157);
187	Vezi, în acest sens, Valentina Hristea, Adjectivarea gerunziului, în SMFC 1, p. 275, care consideră că „o dată folosite ca adjective, câteva gerunzii au evoluat transformându-se în substantive, prin simplă articulare” (p. 175).
1 8 Vezi şi Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 24.
250
e)	pronume > substantiv
eul, după fr. le moi, germ. das Ich: „Urez eului meu viitor să nu se plictisească ca eul meu prezent căci - mai ştii? - asta l-ar putea determina să citească aceste pagini şi atunci - nu mă-ndoiesc - ar fi de ce să moară de plictis” (Acterian, J, 63); „Senzaţie de vid în jurul meu şi în mine, în «eul» meu” (Acterian, J, 74);
f)	substantiv > adjectiv:
dreptunghe adj., după fr. rectangle, s. şi adj.: „Fereştile dreptunghe strălucesc în soare” (Eminescu, P II, 526);
g)	adverb > adjectiv
susă, cf. fr. haut adj. „înalt, superior”; adv. „sus: „fereastra susă a palatului era închisă” (Eminescu, P II, 360);.
6.2.	CALC LEXICAL DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ + SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE
a)	calc lexical de structură semantică + substantiv singulare tantum la numărul plural
aere, după fr. airs: „un fel de celebritate, pe care le o purta cu desfătare subt aere nepăsătoare” (Papadat-Bengescu, D, 294); „îl socotea infatuat, reclamagiu şi prezumţios sub aere de modestie” (Călinescu, Bl, 115); „Să cadă imprudentul de Toto cât preţuia orgoliul boieresc al celor ce le stricaseră viaţa cu aerele lor de regalitate ofuscată” (Eftimiu, N, 310); „Dar Adela e atât de pură, şi, cu toarte aerele ei de sfidare, e atât de bună!” (Ibrăileanu, A, 79); „Au aere de psiholog dezinteresat, îi detaliam calităţile” (Ibrăileanu, A, 73); ferele ei îi dezvăluiau calitatea sufletului, mai bine zis vulgaritatea” (Acterian, J, 26); „Te palpează, te sucesc, te răsucesc, te chestionează şi iar te chestionează şi toate astea cu aere importante” (Acterian, J, 70). Avem, aşadar, un calc gramatical, constând în pluralul unui substantiv singulare tantum în limba română, şi un calc lexical, respectiv semantic, care constă în sensul nou pe care termenul îl dobândeşte în această formă: „alură, aparenţă, înfăţişare”.
Menţiuni speciale trebuie făcute în legătură cu cadre, pe care DEX2 îl înregistrează sub acelaşi articol de dicţionar cu forma de singular cadru. în opinia noastră, în cazul de faţă este vorba despre două unităţi lexicale distincte: cadru/ „ramă în care se fixează o fotografie, un tablou; tablou, fotografie”, împrumutat din fr. cadre şi care iniţial a circulat în forma cadra, aceasta din urmă fiind astăzi o simplă variantă a celui dintâi; cadrui, formă de singular extrasă din pi. cadre ce reprezintă atât un calc semantic, cât şi unul gramatical, respectiv morfologic, după rus. Kadpw. Iorgu Iordan observă că o formă de plural cadre exista şi înainte de 23 August 1944 „mai ales, dacă nu exclusiv, în formule de felul cadrele armatei, cadrele magistraturii'^9, ceea ce-i permite să afirme că sensul „activ de bază al muncitorilor dintr-o organizaţie profesională sau de partid etc., în general, toţi cei 189
189	Iorgu Iordan, LRC, p. 107.
251
care creează într-un sector oarecare, având o anumită calificare” se datorează modelului rusesc. Observăm că semnificaţia pe care cadre o are în sintagmele -surprinse de Iorgu Iordan este specifică fr. cadre. în LEXIS sunt înregistrate trei unităţi lexicale omonime, prima dintre ele având ca sens principal pe acela dat de noi pentru cadru/, iar cea de-a treia înţelesul „membru al personalului care exercită funcţii de conducere sau de control într-o antrepriză sau într-o administraţie”, atestat la 1931, şi „ansamblu de ofiţeri şi subofiţeri care concură la comandamentul unei forţe militare şi care este activ sau în rezervă”, sens înregistrat în 1796190 191. Aceste două sensuri sunt specifice formei româneşti de plural cadre, despre care Iorgu Iordan spune că exista şi înainte de 1944. Româna a împrumutat deci din franceză două cuvinte cadru, şi nu unul singur, cel de-al doilea ajungând să fie întrebuinţat în română mai ales la plural. Cu alte cuvinte trecerea de la polisemie la omonimie s-a făcut, în ceea ce priveşte această unitate lexicală, în franceză.
Peste cea de-a doua semnificaţie a lui cadre, pl. lui cadru2, s-a suprapus cea datorată influenţei ruseşti. Faptul că între aceste sensuri există anumite verigi ne determină să vorbim despre calc semantic. Folosirea acestui termen la plural justifică afirmaţia că el reprezintă în acelaşi timp şi un calc morfologic, apariţia unui singular cadru fiind ulterioară, fapt constatat şi de Iordan: „Interesant este că s-a creat un singular cadru: ne trebuie un cadru bun la instituţia noastră”m. între cadru] şi cadru2, singular extras din cadre nu se percepe însă nicio relaţie semantică astfel încât separarea lor în lucrările lexicografice ar constitui nu numai un fapt firesc, ci chiar necesar.
Menţionăm că şi în limba rusă avem a face cu două unităţi lexicale distincte, aşa cum rezultă din dicţionarul lui Ojegov192, unde acestea apar înregistrate în articole separate, unul cu formă de singular şi altul cu formă de plural.
„Mă gândeam la spusele inginetului Dan cu privire la felul cum au trecut unele din cadrele noastre prin liceu şi universităţi” (Preda, I, 146).
b)	calc semantic + schimbarea regimului unor verbe
A fugi apare cu un sens nou: „a evita, a se sustrage” şi cu regim tranzitiv sub influenţa fr. fuir: „cu cât alţii caută intrigi de amor, cu atâta eu le fug” (Kogălniceanu, O I, 69); „un om ce despreţuieşte femeile, ce-i indiferent faţă cu ele, ce le fuge spre a se înamora în chipul lui propriu (Eminescu, P II, 470);
A tăcea apare folosit cu sensul „a ascunde, a tăinui”: „tăcui al mieu nume” (Asachi O I, 517); „Dar eu nu pot să vă tac asemenea bucurie” (Asachi O I, 553); „mierarea este cum a putut să-i agiungă d-sale numai trii luni pentru a tăce reviul «României literare»” (Russo, P, 108); „într-însul sta scris că eu, sub a mea răspundere, i-aş fi îndemnat a rosti unele pasagii, dar că ei, temându-se de urmări, le-ar fi tăcut (Russo, P, 219) - 1855; „de ce să tac pe poetul de provincie” (Heliade, O III, 147); „eu îl tac, dumneavoastră îl devinaţi” (Heliade, O III, 148). Totodată este vorba aici şi despre calc gramatical, respectiv morfologic, dat fiind
252
190	LEXIS, s.v. cadre3.
191	Iorgu Iordan, LRC, p. 107, nota 4.
192	S. I. Ojegov, C/ioepbpyccxoao R3biKa, Moscova, 1989, s.v. xadpi, xadp2.
faptul că verbul capătă regim tranzitiv sub influenţa verbului francez a cărui sferă semantică a copiat-o. Inovaţia se înregistrează, sporadic şi în secolul al XX-lea: „Oarecari nedumeriri pricinuite de confidenţe Hilda le tăcuse” (Papadat-Bengescu, D, 339); „Trec peste viaţa casnică a acuzatului, plină de neregularităţi pe care le tac din consideraţii pentru fiinţe cu totul nevinovate” (Călinescu, Bl, 322).
7.	CALCURI FRAZEOLOGICO-GRAMATICALE
Din această categorie am înregistrat un singur exemplu care să se explice exclusiv prin calc frazeologico-gramatical, ceea ce întăreşte afirmaţia lui Theodor Hristea că „acest tip de imitaţie este întâlnit mult mai rar decât tipurile anterioare”193:
ape curgătoare, după fr. eaux courantes: „Oriîncotro mă întorceam, câmpii roditoare, munţi înalţi acoperiţi cu păduri bogate în tot felul de soiuri de copaci, ape limpezi, curgătoare şi plutitoare, coborând de la munţi” (Ghica, O III, 407).
Expresia ape atmosferice a apărut, probabil, prin analogie cu ape subterane, (modelată după fr. eaux souterraines), sau cu altele asemănătoare, în care apă, elementul determinat, apare la plural: „pe de altă parte, subt apele atmosferice, auzul vieţii îi fusese învăluit şi pulsul ei slăbit” (Papadat-Bengescu, FD, 33).
8.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICO-GRAMATICALE
Expresia a-şi lua aere aristocratice ar fi putut apărea prin analogie cu a-şi da aere, nefiind exclusă totuşi influenţa expresiei franţuzeşti prendre de grands airs, definită în ROBERT prin „faire 1’important, le grand seigneur”: „Coriolan îşi aduse aminte că observase de mai multe ori la ea obiceiul acesta de a-şi lua aere aristocratice” (Vlahuţă, S II, 176); „Sânt interesante aerele aristocratice pe care şi le ia în micile staţiuni «balneare» şi «climaterice» toată lumea asta, şi mai cu seamă femeile” (Ibrăileanu, A, 33); în situaţia în care acceptăm, totuşi, o influenţă din afară, calcul este triplu: frazeologic, deoarece limba s-a îmbogăţit cu o expresie nouă; lexical, pentru că aer are un sens care nu se poate explica în afara influenţei fr. air; gramatical, mai precis morfologic, prin numărul plural al substantivului.
Şi însărcinat cu afaceri, apărut prin traspunerea fr. charge d’affaires, constituie un triplu calc. în 1845, când Bălcescu scria Postelnicu Costandin Cantacuzino, noţiunea respectivă era exprimată prin frazeologismul francez, pentru care autorul oferea traducerea într-o notă de subsol: „Prusia, Olanda şi Englitera, care povăţuiseră pacea şi intraseră mijlocitoare, trimiseră acolo fiecare câte un ministru (Charge d’ajfaires)n (Bălcescu, S, 68). Ulterior, la Ion Ghica, modelul respectiv este tradus prin însărcinat de afaceri, prepoziţiei cu fiindu-i preferată prepoziţia de: „Manolache Arghiropol, fost dragoman şi însărcinat de afaceri al
193	Theodor Hristea, Tipuri de calc în limba română, p. 27.
253
legaţiunei eline” (Ghica, O I, 297); „Aşa aşteptam să se apropie ziua de examen când eram mic, sau inspecţia însărcinatului de afaceri când eram detaşat” (Camil Petrescu, P P, 38). Calcul lexico-gramatical constă în conversiunea pe care o suferă însărcinat, sub influenţa fr. charge, în vreme ce calcul frazeologic constă în apariţia expresiei. Aşadar, însărcinat, participiul verbului însărcina, modelat după fr. charger, devine substantiv, prin schimbarea valorii gramaticale, asemenea modelului său, constituind, totodată, şi un calc lexical, întrucât presupune apariţia unui nou cuvânt; în acelaşi timp este vorba şi despre calc frazeologic, întrucât a apărut în limba română o nouă unitate frazeologică.
Expresia persoane bine a apărut, probabil, după fr. des gens bien: „mizeria persoanelor bine are alt punct de plecare decât a indivizilor de rând” (Călinescu, Bl, 84); calcul gramatical constă în schimbarea clasei lexico-gramaticale a adverbului bine, devenit adjectiv sub influenţa fr. bien; este vorba, totodată, de un calc lexical, termenul astfel apărut având sensul adj. fr. bien, definit în ROBERT prin „convenable, comme il faut, distingue, en parlant des gens”.
Prin mare ţinută este denumită „uniforma militarilor, uneori a elevilor din liceele militare, purtată la parade sau cu ocazia altor festivităţi”. Expresia are Ia bază fr. grande tenue: „l-am găsit îmbrăcat ca maior de roşiori în uniformă de mare ţinută” (Caragiale, O II, 233); schimbarea valorii gramaticale a formei de participiu a verbului a ţine, sensul nou, pe care substantivul astfel apărut îl capătă, precum şi expresia în sine constituie rezultatul unui triplu calc.
Termenului franţuzesc tenue îi este propriu şi sensul „maniere dont une personne est habillee; son aspect”, însuşit, de asemenea, prin calc, de rom. ţinută în expresii de tipul: ţinută elegantă, copie fidelă a fr. tenue elegante; ţinută lejeră, după fr. tenue legere.
In următoarele expresii, ţinută are sensul de „ansamblu de obiecte de vestimentaţie şi accesorii specifice unei activităţi sau ocupaţii; costum”, după fr. tenue: ţinută de voiaj - fr. tenue de voyage; ţinută sport - fr. tenue de sport; ţinută de seară - fr. tenue de soiree; ţinută militară - fr. tenue militaire. Aşadar considerăm că şi în aceste situaţii este vorba de calcuri triple după modelele franţuzeşti precizate.
n. CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE TRADUCEREA TOTALĂ SAU PARŢIALĂ A ELEMENTELOR CARE INTRĂ ÎN ALCĂTUIREA MODELULUI
Traducerea totală sau parţială a modelului presupune existenţa a două subtipuri de calc: calcurile totale şi calcurile parţiale. Acestea vor fi prezentate în rândurile următoare în funcţie de criteriul lingvistic şi acela al clasei lexicale sau frazeologice, obţinute prin calchiere.
254
1. CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ TOTALE
1.1.	DERIVATE CU PREFIXE
conglăsuire, conlucra, conmesean, contopi, convieţui, convorbi, descreşte, descrie, despune, destinde, dezbatei, dezbate2, dezgust, dezgusta, dezminţi, încânta, încântat, înnăscut, înscrie, însemn, insufla, întredeschide, întreprinde, întrepune, întreru(m)pe, întresfăşia, întretăia, întreţesută, întreţine, întrevedea, întrevedere, întrevorbire, introduce, neajuns, neamic, neatârnare, neatârnat, nemărginit, nemişcare, nemişcător, neomenos, neprevăzut, neputincios, nesimţitor, nesomn, precuvântare, prelucra, provedere, subînţeles, sublocotenent, subscrie, subsemna, subsemnat, subtîmpărţi, subtliniat, sub tser ie, supraadăuga, suprafaţă, supraîncarcă, supranume, supranumi, supraom, supraomenesc, suprapămăntesc, supraprinde, suprapune, supraveghea, supravieţui, supravieţuitor, surâzător.
Cele mai multe dintre cele 70 de calcuri înregistrate în lista de mai sus sunt derivate cu prefixele supra- (13), we- (12), zwfre (11), sau des- (dez-; 9).
1.2.	DERIVATE CU SUFIXE
aburos, aşăzământ, călăresc, călăreşte, cărturărie, catifelat, ceresc, coborâtor, crescător, cruciat, crucificat, curgător, dănţuitor, domnire, faptic, focar, fruntarie, furtişag, înainta, începător, întăime, întipărire, juneţie, lănţui, mişcător, negreală, noutate, pânzărie, plângeroasă, şedinţă, semnala, semnalizare, semnatar, semnătură, seninătate, simtimânt, simţământ, simţemânt, simţimânt, simţitor, trăsătură, trăsură, tundător, viitorime, visărie, ziar.
Au fost înregistrate 46 de derivate cu sufixe.
1.3.	DERIVATE PARASINTETICE
conlucrător, descărna, descreierat, despărţământ, dezlănţui, dezmăsurat, deznodământ, dezvălui, împiciorongi, împumna, încântământ, încântător, încăpăţâna, încarna, încrengătură, încrucişător, înfrunta, îngrăşământ, înlănţui, împiciora, înrâuri, înrâurinţă, înrâurire, însămânţa, însânuitor, însărcina, însărcinat, înstelat, întări, înţesta, înţestămănt, întreprinzător\, întreprinzător, întrerupător, învăţământ, neînsemnător, subpământean.
Au fost înregistrate 37 de derivate parasintetice.
1.4.	DERIVATE REGRESIVE
acuză, avânt, cânt, crez, înfrunt, simţ.
Au fost înregistrate 6 derivate regresive.
255
1.5.	COMPUSE
alt eu-însumi, anotimp, argint-viu, aşa-numit, aşa-zis, atotputernic, atotputinte, atotstăpânitor, atotştiinţă, atotştiitor, aurfaur, autoapreciere, automulţumire, binecrescut, binecuvânta, binecuvântare, binefăcător, binefacere, bineînţeles, binepriimită, binevenit, binevoi, binevoitor, binezice, bună-credinfă, bună-cuvântare, buna-cuviinţă, bunăstare, bună-vestire, bună-voie, bunăvoinţă, bun-gust, bunom, bun-simţ, dreptunghi, fărădelege, fluucidere, împrejur-stare, împreună-lucra, împreună-lucrare, împreună-lucrător, înainte-mergător, înainte-cuvânt, înainte-cuvăntare, înaintemergător, jos-însemnat, mam 'mare, mărinim, mărinimă, nou-născut, nou-venit, nu-mă-uita, omucidere, oraş-lumină, preaplin, primul-venit, propriu-zis, răucrescut, răufăcător, răuvoitor, rea-credinţă, rea-voinţă, sănge-rece, scurtcircuit, semicerc, semizeu, sinucid, sinucide, stat-major, subsemnat, sus-arătat, sus-numit, sus-pomenit, zgărie-nori.
Au fost înregistrate 74 de compuse, apărute prin calchiere totală.
1.6.	COMPUSE PARASINTETICE
atotputernicie, bunomie, dreptunghiular, liber-schimbism, liber-schimbist, mărinimie, mărinimos, unsunător.
Au fost înregistrate 8 compuse parasintetice.
*
Analizând listele formate din calcuri lexicale totale, am constatat că, pentru unele modele, se înregistrează mai mult de o replică. în derivatul consânge, variantă a lui consângean, apărut după lat. consanguineus sau fr. consanguin, este ignorat sufixul, astfel încât rezultatul calchierii îl constituie un derivat cu prefix, în vreme ce respectarea întocmai a structurii modelului a condus la apariţia unui derivat parasintetic. Se poate astfel spune că, pe lângă calc parţial, consânge reprezintă şi un az/c imperfect, mai precis aproximativ după modelele invocate. Pe lângă varianta literară ştiinţific, a cărei formă se explică prin apropierea fr. scientifique şi a lat. scientificus de ştiinţă, a circulat şi forma ştienţific, explicabilă prin influenţa grafiei celor două etimoane. Inconştient şi inconştient au reprezentat, la rândul lor, un dublu rezultat pentru fr. inconscient, varianta neliterară astăzi explicându-se nu numai prin românizarea rădăcinii, ca şi cealaltă, ci şi a prefixului. La fel se explică varianta introduce pentru introduce.
Neesplicabil şi neexplicabil se justifică prin originea multiplă a modelului. Astfel, neesplicabil trădează o influenţă din partea it. inesplicabile, în vreme ce varianta neexplicabil presupune traducerea parţială a lat. inexplicabilis şi a fr. inexplicable.
în privinţa unor derivate care cuprind sufixul -re am luat în calcul posibilitatea ca, la apariţia lor, să fi contribuit un model străin, francez sau/şi latinesc, în a căror structură intră sufixul -io/i, respectiv -/o, -ionis. Către aceasta concluzie ne trimite existenţa unor dublete de tipul domnire - dominaţie,
256
compunere - compoziţie, contrazicere - contradicţie, derâdere - deriziune, întipărire - impresiune etc.
înrâurire se putea forma de la înrâuri, nefiind însă exclus un calc după fr. influence, în care sufixul -ewce să fi fost redat prin rom. -re, cum s-a întâmplat în neatârnare, modelat după fr. independance.
2.	CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ PARŢIALE
Calcurile alcătuite dintr-o parte tradusă şi alta împrumutată reprezintă fie derivate cu prefixe, derivate cu sufixe sau derivate parasintetice, fie compuse. Ceea ce rămâne netradus poate constitui fie un afix derivativ, fie rădăcina, fie un element de compunere. în funcţie de aceste aspecte, vom ordona calcurile lexicale de structură morfematică prezentate mai sus:
2.1.	DERIVATE CU PREFIX(E) ÎMPRUMUTAT(E)
ŞI CUVÂNTUL-BAZĂ CALCHIAT
în prezentarea care urmează, au fost incluse şi cuvintele supraprefixate194, în care primul prefix ataşat la cuvântul-bază, a fost împrumutat, în vreme ce al doilea afix de acest gen a fost reprodus prin corespondentul lui românesc:
absorbi, abstrage, abţine, afacere, anticameră, aparţine, circonscrie, circumvecin, combate, comesean, compătimi, complăcea, complângere, compune, compunere, conchide, concreşte, concurge, confrate, confruntaţiune, consânge, conşcolar, consemn, consemna, consfinţi, consimţi, constrânge, consuna, contopi, conţine, contraface, contrage, contrasemna, contrazice, contrazicere, convieţui, convinge, decădea, decurge, deda, deduce, dejuca, demers, denumi, depieri, deplânge, depreţia, depune, derâdere, descompune, desemn, desemnai, desemna2, desperanţă, deţine, dezice, dezordin(e), dispărea, displăcea, dispune, distrage, expune, impune, inconştient, inconştienţă, indispune, interpune, interzice, introduce, neconştiu, neconştiut, neconştiinţă, obţine, parcurge, ponegri, preconceput, predispune, predomni, preface, prefaţă, prejudeca, prejudecată, prejudeţ, prenumăra, prescriei, prescrie2, preşedinţă, preşedinţie, presimţi, prestabilit, preştiinţă, presupune, pretinde, preţiozitate, prevedea, prezice, propăşire, propune, proscris, provorbă, reapărea, rechema, reculege, recunoaşte, recurge, reda, reduce, refugit, regăsi, reieşi\, reieşit reîntoarce, reînvia, remuşcare, renaşte, renume, renumit, reproduce, reşedinţă, resemna, resemnare, resimţi, restabili, restrânge, reţine, retrage, retrăi, revedea, rezice, sirnume, superpune, supune, surâde, surâs, surfaţă, surprinde, surveghea, survieţui, suscrie, susemna, susţine, sustrage, traduce, transcrie, transpărea, transpune, tresări.
194	în legătură cu acest aspect, vezi Ion Rizescu, Supraprefixarea sau cumulul de prefixe, în FCLR, II, p. 257-261.
257
*
La o analiză atentă a listei precedente, se observă că, în vreme ce prefixul rămâne netradus, baza derivativă este supusă, cel mai adesea, unei „românizări”. Nu întotdeauna însă calcul coincide cu românizarea. Pe lângă exemple ca: afacere, concurge, deda, desemna, prescrie etc., în care calcul se combină cu „românizarea”, există şi termeni calchiaţi în a căror structură intră rădăcini de o altă origine decât cea a morfemului corespunzător al modelului. Este vorba despre: circumvecin, conşcolar, consfinţi, contopi, convieţui, desărcina, ponegri, preface, premergător, prescriey, propăşire, regăsi, reieşiy, re muşc are, retrăi. Dintre acestea, două cuvinte au modele de o altă origine decât latino-romanică: ponegri, preface, în vreme ce trei dintre celelalte se explică, pe lângă un model latino-romanic, şi printr-unul germanic: conşcolar, contopi, convieţui. Numărul total al derivatelor parţiale cu prefixe este 146.
Derivatele în a căror structură intră prefixe identice cu cele din limba imitată, au fost incluse în categoria calcurilor parţiale, chiar dacă există în limba română cuvinte în care afixele respective sunt moştenite. Ne referim la prefixe ca: a-,
care au întărit poziţia în limbă a acestor afixe moştenite în structura unor termeni care continuă elemente latineşti, sau se află în componenţa unor împrumuturi latino-romanice.
Calcurile contopi, convieţui sunt parţiale, în ceea ce priveşte modelele oferite de franceză (<confondre), respectiv latină (convivere) şi totale, în privinţa modelelor oferite de germană (zusammenschmelzen, pentru primul calc, şi zusammenleben pentru al doilea).
Şi sirnume este un calc parţial, a cărui formă se explică prin încercarea celui care l-a creat de a reproduce pronunţia franceză.
Dintre cele 147 de calcuri, mai numerose sunt derivatele cu prefixele re- (28), con- (corn-; 26), pre- (18), de-3 (18) şi sub- (susus-; 11). Celelalte prefixe nu au mai mult de zece derivate.
Au fost luate în consideraţie şi derivatele supraprefixate, cu cel de-al doilea prefix împrumutat, ca: descompune, neconştiinţă, neconştiut, neconştiu.
2.2.	DERIVATE CU PREFIXUL CALCHIAT ŞI CUVÂNTUL-BAZĂ ÎMPRUMUTAT
descifra, despopula, dezbarca, dezgrada, înamora, înamorat, încasa, încen-traliza, înnobila, înscena, întona, neaccesibil, neadmisibil, necapabil, necapacitate, necertitudine, necompatibilă, necomplet, neconfortabil, necultură, nedescifrabil, nedescriptibil, nedispensabil, neesplicabil, neexplicabil, neexperienţă, neexpresiv, nefinire, neinteligibil, nemaculat, nematerial, nemensurabil, nemoralitate, nenumă-rabil, neofensiv, neoportun, neprescriptibil, nerealizabil, neregularitate, nereparabil, neresponsabil, nerevocabil, nerezistibil, nesalubru, nesens, nesperat, nestabilitate, nestingibil, nesuficient, netimporal, neumană, neviolabil, neviolabilitate, subcomisar, subcomisie, submarin, subprefect, subteran, supraalimentaţie, supranatural, supraumană.
258
Au fost înregistrate 61 de calcuri de acest tip. Atragem atenţia asupra derivatului nefinire, în care este vorba atât de traducerea prefixului, cât şi de echivalarea sufixelor fr. -ite şi lat. -itas, -itatis prin rom. -ire.
2.3.	DERIVATE CU SUFIXUL ÎMPRUMUTAT ŞI CUVÂNTUL-BAZĂ TRADUS
amicabil, auzibil, camerad, creştinism,, curtezană, domniat, domnibil, faţadă, fieritate, fierozitate, fructieră, fundal, limbagiu,, limbaj, limb ist ic, liniament, luminator, mijlocitor, mormânt al, orăşenie, pătrat, pumnal, punctual, neiertabil, semnal, semnalment, semnificativ, semnificaţie, senţual, siguritate, simtimăntal, simtiment, simţibil, simţiment, simţualism, simţualist, ştienţific, ştiinţific, unghiular, uşier, ziarist.
Calcurile parţiale, derivate cu sufixe, sunt mai puţin numeroase decât cele cu prefixe. Astfel, faţă de 142 de cuvinte derivate cu prefixe, reproduse parţial în limba română, numărul calcurilor care conţin un sufix împrumutat este 41. Cele mai numeroase derivate sunt cele cu sufixul -a/: şapte. La acestea se mai adaugă alte trei derivate supraprefixate cu sufixele -ment: semnalment, -ism: simţualism; şi -wf: simţualist; sufixul -6/7 apare în structura a patru derivate calchiate, -z7a/e este inclus în trei calcuri parţiale, iar -/sw apare în două calcuri.
2.4.	DERIVATE PARASINTETICE
afacerism, amăsurat, asigura, compeţitor, concetăţean, confrunta, consângean, conşcolar, consimţământ, consimţimânt, conştient, conştiincios, conştiinţă, contimpuran, contimporan, contravenient, contrazicător, desărcina, desemnator, devotament, nesăturabil, predomnitor, premergător, presimţiment, presimţămănt, prevăzător, recunoscător, recunoştinţă, resimţămănt.
Au fost înregistrate 29 de derivate parasintetice parţiale, cu prefix rămas netradus. Uneori este tradusă numai rădăcina, ambele afixe rămânând ca în limba de origine. Să se compare, de pildă, afacerism cu fr. affairisme, confruntaţiune cu fr. confrontation, conştient cu fr. conscient
2.5.	COMPUSE DIN CUVINTE ÎNTREGI
binemerita, bun ton, cap-d'operă, clarobscur, clarvăzător, clarviziune, drum-de-fier, prim-ministru, scurtcircuit, vagon-pat.
2.6.	COMPUSE CARE CONŢIN ELEMENTE DE COMPUNERE ÎMPRUMUTATE
locotenent, maltrata, manuscris, menţine, patrulater, satisface, triunghi, triunghiular.
Cel mai adesea, la cele opt exemple înregistrate, elementul de compunere se află plasat pe prima poziţie. Fac excepţie locotenent şi patrulater.
259
3.	CALCURI FRAZEOLOGICE TOTALE
3.1.	STRUCTURI NOMINALE
avere nemişcătoare, bărbat de gust, bărbat de încredere, binele obştesc, bolta cerească, bolta cerului, Ăwrcd dispoziţie, bună venire, bun venit, cameră de dormit, cameră de mâncare, câmp de bătaie, cântec de masă, cântece de lume, cap de masă, casa liftului, casa de cruţare, casa de întâlnire, călărimea uşoară, cadra virgin, conştiinţă de sine, conştiinţă obştească, dimineaţa vieţii, dinte de lapte, dre/tf de v/a/a *$7 de moarte, drepturile omului, duhul legii, fiinţa adevărului, firul Ariadnei, foaie zburătoare, frământări de conştiinţă, grădină de vară, instinct de apărare, iubire de sine, dragoste de sine, încredere în sine, înger păzitor, joc de cuvinte, joc de lumini, jucărie de vorbe, judecătorii câmpului, linia întâi, linie de fier, lumea bună, lupta pentru viaţă, lupta vieţii, luptă de clasă, mână de fier, martor tăcut, mulţumire de sine, mustrare(a) (de) cuget(ului), odaia de culcare, om cu duh, om de bine, om de inimă, om de lume, om de ştiinţă, origine sănătoasă, pădure virgină, piatră de mormânt, piatră mormântală, punct de plecare, punct de privire, punct de sprijin, punct de vedere, putere de convingere, putere judecătorească, rău de mare, sac ştiinţific, schimb de vederi, schimba aerul, scoarţa pământului, semn de viaţă, semnalul de plecare, sfat de război, sfat popular, stare a lucrurilor, stare de lucruri, stare de război, stare sufletească, stare de suflet, stăpân pe sine, stăpânire de sine, stoarcere de bani, trup de oaste, uitare de sine, ultimul cuvânt, umbră de îndoială, veacul cel de aur.
3.2.	STRUCTURI ADJECTIVALE
de bună credinţă, de bună-venire, de bun-gust, de gust prost, de rea-credinţă, în floarea vârstei, în scris, încărcat de ani, pe o scară mare, sigur de sine.
3.3.	STRUCTURI VERBALE
acorda încredere, aduce la cunoştinţă, aduce un concurs, apuca o hotărâre, arde de nerăbdare, arunca o lumină, arunca o privire, a-şi da cuvântul, a-şi da părerea, a-şi da viaţa, atrage băgarea de seamă, avea un ochi asupra ceva, avea a face cu, avea bunul simţ, avea ceva pe conştiinţă, avea conştiinţă de, avea cuvântul, avea dreptate, avea dreptul, avea în vedere, avea încredere, avea ochiu asupra ceva, avea pe cineva pe conştiinţă, avea trebuinţă de, cădea în cursă, cădea în descurajare, cădea în întristare, cădea la picioarele cuiva, cădea la tristeţă, cădea pe gânduri, cere cuvântul, cere în căsătorie, cere răzbunare, cere voie, conserva tăcerea, da (un) semn(e) de viaţă, a nu da niciun semn de viaţă, a da a înţălege, da asalt, da crezămănt, da cuiva palme, da cuvântul cuiva, da dovadă de, da dreptate, da iertăciune, da încredere, da loc la, da lovitura decisivă, da măsura, da prilej, da
260
semne de nerăbdare, da semne de oboseală, da un aer, dor voze, face cunoştinţa cuiva, face cunoştinţă cu cineva/ceva,	curte, face faţă, face întrebare, Jfoce o
observare, 7&rce plăcere, 7&ce sawge rău (a-şi ~~), face semn, 7*	părere, 7* zw
primejdie, 7/ în stare să, fi la capătul puterilor, 7? legat de, fi mâna dreaptă a cuiva, găsi de bun, gusta fericire, impune tăcere, întrece măsura, lasă să se facă, lasă să se treacă, lega cunoştinţă, lua (o) hotărăre(a), lua apărarea cuiva, lua avânt (a-şi -), lua cunoştinţă de, lua cuvântul, lua în întreprindere, lua întâlnire, lua măsuri (a se ~), lua măsuri de prudenţă, lua o baie, lua obicei, lua parte la, lua un aer, mişca până la lacrimi, păstra tăcerea, păzi tăcerea, pericola viaţa (a-şi ~), a pescui în apă tulbure, pierde capul, pierde curajul, pierde din vedere, pierde inima, pierde încrederea (în sine,) pierde minţile, pierde nădejdea, pierde sufletul (a-şi -), pierde timpul (a-şi ~), pierde viaţa (a-şi ~~), pierde vremea, prinde gustul, prinde loc, pune capăt, pune în faţa faptului împlinit, pune în lucrare, pune în mişcare, pune în primejdie (a se ~), pune la punct, pune punctul pe «i», a se purta cu mănuşi cu cineva, recuceri cunoştinţa (a-şi ~), a-şi recăpăta cunoştinţa, ridica dreptul la cuvânt cuiva, ridica şedinţa, a ridica părul pe cap cuiva, rupe tăcerea, a-i sări cuiva muştarul, scăpa din vedere, schimba părerea, schimba vorba, simţi în siguranţă (a se ~), simţi trebuinţa, a simţi nevoia, spune drept, a nu suferi întârziere, trage băgarea de seamă, trage la tutun, trăi ca în sânul lui Avram, trece prin gând, trece sub/cu tăcere, ţine o conferinţă, a se fine de cuvânt, ucide timpul, veni în sine, veni la fapte.
3.4.	STRUCTURI ADVERBIALE
cu orice preţ, cu ştiinţă de cauze, cuvânt de cuvânt, de bună voie, de bunăvroinţă, de drept, din vreme în vreme, fără îndoială, fără ruşine, în adevărata sa însemnare, în consecinţă, în conştiinţă de lucru, în cunoştinţă de cauză, în fapt(ă), în multe priviri, în scris, în toate privirile, în urmare, încet câte încet, în sfârşit, într-un cuvânt, la cea întâi vedere, la prima vedere, mai presus decât toate, până la un punct, pe sub mână, prin auz, prin mijlocirea, sub cuvânt (că).
3.5.	STRUCTURI PREPOZIŢIONALE
din punctul de vedere, faţă cu, în cât priveşte, în curs(ul) (de), în privirea, privitor la.
3.6.	STRUCTURI INTERJECŢIONALE a revedere, la revedere.
*
Existenţa mai multor frazeologisme pentru exprimarea aceleiaşi noţiuni are explicaţii diferite. Astfel, unele dintre frazeologisme provin din calchierea unor expresii sinonime. Este cazul structurilor nominale bolta cerească (după fr. la voute celeste) şi bolta cerului (după fr. la voute du cieî). O altă explicaţie o constituie oscilaţia în alegerea între cuvinte sinonime din interiorul limbii: pădure virgină / codru virgin (după fr. fâret vierge), punct de vedere / punct de privire
261
(după fr. point de vue), joc de cuvinte / jucărie de vorbe (după Ir. jeu de mots). Alteori, una dintre variante se explică printr-o traducere greşită. A păzi tăcerea a rezultat din traducerea improprie a fr. garder, din expresia garder le silence, care trebuia echivalat prin păstra în această combinaţie.
4.	CALCURI FRAZEOLOGICE PARŢIALE
4.1.	STRUCTURI NOMINALE
aer comprimat, anul graţiei, arta salonului, artele frumoase, bărbat de spirit, bărbat de stat, câmp de bătălie (bătălie), Câmpii Elisei, Câmpiile Elisee, cap de listă, Capul Bunei Speranţe, casa dc depuneri, casa dc economie, centru atractiv, centru de gravitate, clasa conducătoare, clasa de jos, clasa de sus, clasa inferioară, clasa mijlocie, clasa superioară, companie de siguranţie, concurs de împrejurări, consiliu de război, cornul abondinţei / îmbelşugării, corp de armie, corp de oaste, corp străin, Curtea de casaţie, cuvânt de onoare, cuvânt de ordin (e), parolă d-or dine, cuvânt de spirit, doamnă de onoare, stare civilă, dre/tf natural, da? rece, facultate de drept, frumoasele arte, grădină publică, greutăţi materiale, guvern vremelnic, înalta societate, istoria firească, jocul cărţilor, jocul de cărţi, judecător de instrucţie, legile gravitaţiunii, legitimă apărare, libertate de spirit, licenţă în drept, limită de vârstă, lovire de stat, lovitură de stat, lumea materială, lungime de undă, mijloace de producţiune, minister de război, ministerul trebilor din afară, ministrul afacerilor străine, ministrul trebilor din afară, mod de vieţuire, om de spirit, om de stat, ora H, orânduială publică, ordin de bătaie, ordin de zi, ordinea de zi, organizaţie de partid, părere publică, pian cu coadă, piatră kilometrică, prezenţă de spirit, proces de conştiinţă, profesiune de credinţă, proiept de lege, puterea executivă, respect de sine, sală de aşteptare, sală de mâncare, şcoală elementară, şcoală militară, şcoală normală, şcoala primară, şcoala publică, scoarţa terestră, scrisoare de recomandaţie, şef de familie, semnal de alarmă, sensul datoriei, sexul slab, sexul tare, simţ moral, simţ practic, simţul realităţii, societate de binefacere, societate făcătoare de bine, societatea înaltă, spirit de contradicţie, spirit de observaţie / observare, spirit întreprinzător, spirit lucid, spirit observator, ştiinţe naturale, strat social, tărie de caracter, tratat de pace, viaţă de familie, viaţă materială, viaţă politică, viaţă publică, viaţă socială, vorbă de spirit.
4.2.	STRUCTURI ADJECTIVALE de primă necesitate, de spirit.
4.3.	STRUCTURI VERBALE
aduce satisfacţii, a-şi da demisia, a-şi da opinia, a-şi face o idee de (spre), avea o vocaţie, avea ocazia, avea pretenţie, avea recurs la, avea sentimentul că,
262
cădea de acord, cădea în apatie, cere asentimentul cuiva, cere o explicaţie, cere pardon, cere reparaţie, cere satisfacţie, cere scwze (a-$/ ~/ chema la ordine, da compt, (ia în spectacol (a se ~), da o idee, <ia ocaziune, (ia ordin, (ia parola de onoare, rfa probă de, (ia satisfacţiune, da telefon, depune armele, /ace autocritica (a-şi ~/ /ace	incursiune, /ace aer (ie prezenţă, /ace aluzie, face atenţie, face
carieră, yace complimente, face educaţie, face furori, face naveta, face o scenă, face o vizită, face onoarea, face schi, face spirit(e), face tristă figură, face un serviciu, fi cuiva egal, fi în curent, fi în imposibilitatea dejuca cărţi, juca un rol, lua act de ceva, lua atitudine, lua concediu, lua curaj, lua interes, lua în considerare, lua în serios, lua libertatea de, lua proporţiuni, lua responsabilitatea (a-şi ~~), a o lua în tragic, pierde noţiunea timpului, pune în aplicare, pune în evidenţă, pune în gardă (a se ~), pune în practică, pune în regulă (a se ~~), pune la /în curent, pune la indice, pune pe scenă, rămâne literă moartă, rămâne stăpân pe situaţie, rupe relaţiunile, salva aparenţele, scăpa ocazia, a tăia nodul gordian, trage o concluzie, trage profit, trece în revistă, ţine în respect
4.4.	STRUCTURI ADVERBIALE
cu condiţiunea, în fine, în marş force, în materie de, în moment, în principiu, în sânul familiei, la ordinea zilei, la un moment dat, până la evidenţă.
5.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICE TOTALE
5.1.	STRUCTURI NOMINALE
cale ferată, conştiinţă încărcată, lespede mormântală, pat suprapus, aripa dreaptă, aripa stângă, trupul legilor, trup de legi, trup de oaste/ostăşesc.
5.2.	STRUCTURI ADJECTIVALE plin de învăţăminte, de prost-gust.
5.3.	STRUCTURI VERBALE
atrage atenţiunea, atrage băgarea de seamă, bate în retragere, a extrage o rădăcină pătrată, face întipărire, lua cunoştinţă, trage învăţăminte, vorbi cu subînţeles, avea aerul, avea dreptul să, da aerul (a-şi ~).
5.4.	STRUCTURI ADVERBIALE cu sânge-rece, fără precugetare, în contratimp.
263
6.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICE PARŢIALE
6.1.	STRUCTURI VERBALE despuia un scrutin, întreţine corespondenţă.
6.2.	STRUCTURI NOMINALE
caz de conştiinţă, învăţământ primar, învăţământ secundar, învăţământ superior, libertate de conştiinţă, metru pătrat, curtea de apel, lua măsuri de precauţiune, lovitură de teatru, mijloc de existenţă, mijloace materiale, pătură socială, capul Statului, cerc vicios, egalitate de drepturi, trup de armie, mijloace de comunicare publică, la un moment dat.
7.	CALCURI LEXICO-GRAMATICALE TOTALE
arzând, -ă, crescând, -ă, dormind, -ă, fugind, -ă, înamorat, întreţinut, lipsind, -ă, lucind, -ă, murind, -ă, născând, -ă, râzând, -ă, sângerând, -ă, sinucisă, suferind, -ă, tremurând, -ă, ţinută, zâmbind, -ă.
8.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICO-GRAMATICALE
TOTALE
a avea aerul, a-şi da aer, a-şi da aere, a-şi lua aere aristocratice, însărcinat cu afaceri, mare ţinută, persoane bine, ţinută de seară.
9.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICO-GRAMATICALE
PARŢIALE
datele problemei, ţinută elegantă, ţinută lejeră, ţinută de voiaj, ţinută sport, ţinută militară.
III.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE GRADUL DE FIDELITATE A COPIEI FAŢĂ DE MODEL
Sunt susceptibile a intra în această categorie acele tipuri de calc, stabilite potrivit criteriului lingvistic, în care este vorba despre o imitaţie care afectează modul de aranjare a morfemelor într-un derivat sau compus, ori a cuvintelor dintr-o
264
expresie frazeologică. Prin urmare, vorbim despre calcuri perfecte, imperfecte sau aproximative în ceea ce priveşte calcul lexical de structură morfematică ori calcul frazeologic, precum şi tipurile mixte de calc în alcătuirea cărora intră unul dintre calcurile menţionate.
1. CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ PERFECTE
absorbi, abstrage, abţine (a se -), aburos, afacere, afacerism, amăsurat, amic abil, anticameră, aparţine, argint-viu, aşa-numit, aşăzământ, aur faur, autoapreciere, automulţumire, auzibil, binecrescut, binecuvânta, binecuvântare, binefacere, binefăcător, bineînţeles, binemerita, binepriimită, binevenit, binevoi, binevoitor, binezice, bun ton, bună-credinţă, bună-cuvăntare, bunăstare, bună-vestire, bună-voie, bunăvoinţă, bun-gust, bunom, bunomie, bun-simţ, camerad, cap-d-operă, catifelat, călăresc (adj.), călăreşte (adv.), cărturărie, ceresc, circonscrie, circumvecin, clarobscur, clarvăzător, clarviziune, coborâtor, combate, comesean, compătimi, compeţitor, complăngere, complăcea (a se ~), compune, compunere, concetăţean, conchide, concreşte, concurge, confrate, confrunta, confruntaţiune, conglăsuire, conlucra, conlucrător, conmesean, consângean, consemn, consemna, consfinţi, consimţământ, consimţimânt, consimţi, constrânge, consuna, conşcolar, conştient, conştiincios, conştiinţă, contimporan, contopi (ase -), contraface, contrage, contrasemna, contravenient, contrazicător, contrazice, contrazicere, conţine, convieţui, convinge, convorbi, crescător (s.), creştinism, cruciat, crucificat, curgător, curtezană, dănţuitor, decădea, decurge, deda, deduce, dejuca, demers, denumi, depieri, deplânge, depreţia, depune, derâdere, desărcina, descărna, descifra, descompune, descreierat, descreşte, descrie, desemn, desemna], desemna2, desemnator, despărţământ, desperanţă, despopula, despune, destinde, deţine, devotament, dezbarca, dezbate], dezbate2 (a se-), dezgrada, dezgust, dezgusta (a se -), dezice, dezlănţui, dezmăsurat, dezminţi, deznodământ, dezordin(e), dezvălui, dispărea, displăcea, displăcere, dispune, distrage, domniat, domnibil, domnire, dreptunghi, dreptunghiular, drum-de-fier, expune, faptic, faţadă, fieritate, fierozitate, fiuucidere, focar, fructieră, fruntarie, fundal, furtişag, impune, inconştient, inconştient, inconştienţă, indispune, interpune, interzice, introduce, împrejur-stare, împreună-lucra, împreună-lucrare, împreună-lucrător, împumna, înainta, înainte-mergător, înainte-cuvântare, înaintemergător, înamora (a se -), înamorat, încânta, încântat, încântămănt, încântător, încarna, încasa, încăpăţâna (a se -), începător, încrengătură, înfrunt, înfrunta, îngrăşământ, înlănţui, înnăscut, înnobila, înrâuri, înrâurinţă, înrâurire, însânui, însănuitor, însămânţa, înscena, înscrie, însemn, insufla, întări, întipărire, intona, întredeschide, întreprinde, întreprinzătorl5 întreprinzători, întrepune, întreru(m)pe, întrerupător, întresfâşia, întretăia, întreţese, întreţine, întrevedea, întrevedere, întrevorbire, introduce, infesta (a se -), înţestământ, învăţământ, jos-însemnat, juneţie, liber-schimbism, liber-schimbist, limbagiu, limbaj, limbistic, liniament, locotenent, maltrata, manuscris, mărinim, mărinimie, mărinimos, menţine, mijlocitor, mormântal, -ă, neaccesibil, neadmisibil, neamic, neatârnare, neatârnat,
265
necapabil, ne capacitate, necertitudine, necompatibilă, necomplet, neconjortabil, neconştiinţă, neconştiu, necultură, nedescifrabil, nedescriptibil, nedispensabil, neesplicabil!neexplicabil, neexperienţă, neexpresiv, nefinire, negreală, neiertabil, ne inteligibil, neînsemnător, nemaculat, nematerial, nemărginit, nemensurabil, nemişcare, nemişcător, nemoralitate, nenumărabil, neofensiv, neomenos, neoportun, neprescriptibil, neprevăzut, neputincios, nerealizabil, neregularitate, nereparabil, neresponsabil, nerevocabil, nerezistibil, nesalubru, nesăturabil, nesens, nesimţitor, nesperat, nestabilitate, nestingibil, nesuficient, netimporal, neumană, neviolabil, neviolabilitate, nou-născut, noutate, nou-venit, obţine, omucidere, oraş-lumină, orăşenie, pânzărie, parcurge, patrulater, pătrat/patrat, plângeroasă, ponegri, preaplin, preconceput, precuvântare, predispune, predomni, predomnitor, -toare, preface, prefaţă, prejudeca, prejudecată, prejudeţ, prelucra, premergător, prenumăra, prescriej, prescrie2, presimţi, presimţimârtt, presimţiment, presimţămănt, prestabilit, presupune, preşedinţă, preştiinţă, pretinde, preţiozitate, prevăzător, prevedea, prezice, prim-ministru, primul-venit, propăşire, propriu-zis, propune, proscris, proscrie, provedere, provorbă, pumnal, punctual, răucrescut, răufăcător, răuvoitor, rea-credinţă, reapărea, rea-voinţă, rechema, reculege (a se -), recunoaşte, recunoscător, recunoştinţă, recurge, reda, reduce, refugit, regăsi, reieşi\, reieşi^, reîntoarce, reînvia, renaşte, renume, renumit, reproduce (ase-), resemna (a se-), resemnare, resimţămănt, resimţi, restabili, restrânge (ase -), reşedinţă, retrage (a se -), retrăi, reţine (a se -), revedea, rezice, sânge-rece, satisface, scurtcircuit, semicerc, semizeu, semnal, semnala, semnalizare, semnalment, semnatar, semnătură, semnificativ, semnificaţie, seninătate, senţual, siguritate, simtimânt, simţământ, simţemânt, simţibil, simţimănt, simtimântal, simtiment, simţiment, simţitor, simţualism, simţualist, sinucid, sinucide, sirnume, stat-major, subcomisar, subcomisie, subînţeles, sublocotenent, submarin, subpămăn-tean, subprefect, subscrie, subsemna, subsemnat, subteran, -ă, subtîmpărţi (a se -), subtliniat, subtscrie, superpune, supraadăuga, supraalimentaţie, suprafaţă, supranatural, supranume, supranumi, supraom, supraomenesc, suprapămăntesc, supraprinde, suprapune, supraumană, suprarveghea, supravieţui, supravieţuitor, supune, surâde, surâs, surâzător, surfaţă, surprinde, surveghea, survieţui, sus-arătat, suscrie, susemna, sus-numit, sus-pomenit, sustrage, susţine, şedinţă, ştienţific, ştiinţific, traduce, transcrie, transpărea, transpune, tresări, triunghi, triunghiular, îundător, unghiular, unsunător, uşier, vagon-pat, visărie, ziar195, ziarist.
2.	CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ
IMPERFECTE
întrucât fiecare calc imperfect necesită explicaţii, vom încerca să le prezentăm pe rând.
în această categorie intră elemente lexicale care se deosebesc de modelele pe baza cărora au apărut prin diverse aspecte gramaticale, ca: numărul, genul, cazul, articolul. Diferenţe pot fi şi între afixele derivative care intră în alcătuirea termenilor.
195	Avem calc perfect doar în ceea ce priveşte modelul oferit de it. diario.
266
Dacă admitem că la baza Iui neconştiut se află fr. inconscient, trebuie să admitem că rezultatul calchierii este imperfect, dat fiind faptul că sufixul fr. -ent a fost transpus în română printr-un afix cu aspect participial.
Un caz diferit avem în interiorul compusului anotimp, calchiat după germ. Jahreszeit. O copie fidelă a acestuia din urmă ar fi presupus ca substantivul an să aibă formă de genitiv.
In următoarele compuse, primul element îl constituie în limba română un adjectiv, în vreme ce în limba imitată elementul corespunzător este adverb: buna-cuviinţă - fr. bienseance, bunăvoinţă - fr. bienveillance.
In structura lui aşa-zis, format, probabil, după fr. soi-disant, intră o formă de participiu, în vreme ce în franceză este vorba despre un gerunziu.
De calcul imperfect ţine şi transpunerea elementelor modelului într-o topică diferită, cu condiţia ca rezultatul calchierii să-l constituie, bineînţeles, tot o unitate lexicală. Astfel, mam ’mare reprezintă un calc imperfect după fr. grand-maman, ca şi nu-mă-uita, după germ. Vergifmeinnicht.
2.1.	CALCURI LEXICALE
DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ APROXIMATIVE
Când diferenţele dintre model şi replică sunt mai mari, am considerat că avem a face cu calcuri aproximative. In fapt este vorba despre un anumit tip de calcuri imperfecte, în care deosebirea dintre cuvântul calchiat şi modelul care i-a generat constă în adăugarea sau, dimpotrivă, suprimarea unor afixe derivative.
a)	Se poate astfel întâmpla ca noul cuvânt să ignore partea finală a unui derivat străin, mai precis sufixul acestuia.
Consănge, de pildă, se deosebeşte de consăngean prin aceea că ignoră sufixul existent în structura lat. consanguineus, -a, -um. Astfel, dacă prima variantă reprezintă un derivat cu prefix, apărut prin imitaţie, cealaltă este un derivat parasintetic.
Nici neajuns nu transpune integral fr. insuffisant, it. insuficiente, ignorând sufixele -ant, respectiv -ente.
In aceeaşi clasă intră nesomn, dacă admitem că la baza sa se află modelul oferit de fr. insomnie.
în compusul mărinimă, apărut după lat. magnanimitas, sufixul lat. -itas a fost lăsat la o parte, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui mărinimie, compus parasintetic, ca şi modelul.
Mai vechiul înainte-cuvânt, care traduce sl. np'b^ocAOBUK, lasă la o parte sufixul mk, redat însă prin -re în varianta înainte-cuvântare.
Intăime redă aproximativ fr. primaute, diferenţa faţă de model fiind dată de sufix: -ime este sufix colectiv, în vreme ce fr. -ite este abstract.
b)	Se poate întâmpla să nu fie tradus prefixul, ca în cazul lui lănţui, apărut după fr. enchaîner. Faţă de acesta, înlănţui reprezintă un calc perfect. Dacă la apariţia lui mişcător „emoţionant” şi a lui luminator au contribuit modelele oferite
267
de fr. emouvant, respectiv rus. wiJUOMUuamop, atunci, şi în aceste situaţii este vorba despre reproducerea aproximativă a modelelor.
c)	Un alt aspect al calcului aproximativ îl constituie adăugarea unui element suplimentar în raport cu modelul. In această categorie intră alt eu-însumi, care transpune lat. alter ego. O serie de compuse, apărute în epoca veche, au în plus, faţă de termenii pe care îi reproduc, prepoziţia a, foarte probabil pentru că prezenţa acesteia răspunde unei structuri mai apropiate de specificul limbii române. Este vorba despre compuse alcătuite din a + tot + adjectiv sau substantiv, ca: atotcuprinzător - sl. BkceAp^wHTeAk, atotputernic - lat. omnipotens, atotputernicie - lat. omnipotentia, atotputinte - lat. omnipotens, atotştiinţă - lat. omniscientia, germ. Allwissenheit, atotştiitor - lat. omnisciens.
O serie de verbe apărute prin acest procedeu, cuprind în plus faţă de modelele lor, prefixul în-. Să se compare, astfel: împiciorongi (a se împiciora cu magh. lăbadni, lăbadozni; încrucişător cu fr. croiseur; însărcina cu fr. charger; însărcinat cu fr. charge; înstela cu fr. etoiler; înstelat cu fr. etoile. Prezenţa aceluiaşi prefix se înregistrează şi în supraîncărca, modelat după fr. surcharger.
Dacă admitem că la apariţia lui încentraliza, neînregistrat în dicţionare, a contribuit modelul oferit de it. incentrare, vom observa că elementul românesc are radicalul central, în vreme ce modelul este un derivat de la primitivul centro.
Trăsură „trăsătură, element caracteristic” < tras, part. vb. trage + -ură, după fr. trăit cuprinde un sufix inexistent în termenul franţuzesc. Varianta trăsătură, literară astăzi, a apărut, probabil, prin analogie cu derivatele de la participiile verbelor de conjugarea I, cum s-a întâmplat şi cu întorsură - întorsătură. DLR apreciază că ambele forme reprezintă derivate interne ale limbii. înclinăm să credem că este vorba despre imitaţii, dat fiind faptul că, pentru sensul amintit, aceeaşi sursă lexicografică nu oferă atesări mai vechi de secolul al XlX-lea. Astfel, trăsură este înregistrat cel mai devreme în 1829, în timp ce trăsătură apare abia la Eminescu.
Preşedinţie pare mai degrabă un derivat intern de la preşedinte, decât un calc după fr.presidence. înclinăm, totuşi, către această din urmă soluţie, din mai multe motive. în primul rând, pentru că toţi, sau aproape toţi termenii din această familie au apărut prin calc. Este vorba despre: preşedea - fr. presider, preşedinte -fv.president, preşedinţă - fr. presidence. în al doilea rând, existenţa variantei învechite preşedinţă, cu acelaşi sens, dovedeşte că, pentru noţiunea respectivă, s-a făcut apel la un model din afară. Apoi, existenţa variantei preşedenţie, atestată, de pildă, la Gala Galaction („Au întrebat de două ori de dumneavoastră de la preşedenţia consiliului, Galaction, O., A. I, 111196), credem că se poate explica şi prin influenţa grafiei asupra pronunţiei (-enc- rostit -enţ-), ceea ce constituie un alt argument în favoarea calcului. Variante explicabile în acelaşi fel se înregistrează şi pentru ceilalţi termeni: preşedente,preşedenţă.
d)	De calcul aproximativ ţine, în sfârşit, traducerea unui compus prin elemente din aceeaşi sferă semantică, fără a corespunde însă întocmai cu modelul. Aşa s-a întâmplat cu zgărie-nori, tradus după engl. skyscraper.
196	Vezi DLR, s.v. preşedinţie.
268
3.	CALCURI FRAZEOLOGICE PERFECTE
aduce la cunoştinţă, aduce satisfacţii, aer comprimat, anul graţiei, apuca o hotărâre, arJe	nerăbdare, arta salonului, artele frumoase, arunca o lumină,
arunca o privire, a-*?/ da cuvântul, a-^/ (ia demisia, a-£/ (ia opinia, a-^z (ia părerea, a-$/ da viaţa, a-^/^/âce a /(iee de (spre), atrage atenţiunea, avea a Tace cw, avea ceva pe conştiinţă, avea cuvântul, avea dreptate, avea dreptul, avea fw vedere, avea încredere, avea ocazia, avea ochiu asupra ceva, avea pe cineva pe conştiinţă, avea recurs la, avea sentimentul că, avea trebuinţă, avere nemişcătoare, bărbat de gust, bărbat de încredere, bărbat de spirit, bărbat de stat, binele obştesc, bolta cerească, bolta cerului, bună dispoziţie, cădea de acord, cădea în apatie, cădea la picioarele cuiva, călărimea uşoară, cale ferată, cameră de mâncare, câmp de bătaie, câmp de bătălie (bătălie), Câmpii Elisei, Câmpiile Elisee, cântec de masă, cântece de lume, cap de listă, cap de masă, Capul Bunei Speranţe, casă de cruţare, casă de depuneri, casă de economie, casa liftului, cere asentimentul cuiva, cere cuvântul, cere în căsătorie, cere o explicaţie, cere pardon, cere reparaţie, cere satisfacţie, cere scuze (a-şi ~), chema la ordine, clasa conducătoare, clasa inferioară, clasa mijlocie, clasa superioară, codru virgin, concurs de împrejurări, conserva tăcerea, consiliu de război, conştiinţă obştească, cornul abondinţe/îmbelşugării, corp de armie, corp de oaste, corp străin, cu condiţiunea, cu orice preţ, Curtea de casaţie, cuvânt de cuvânt, cuvânt de onoare, cuvânt de ordin(e), parolă d-ordine, cuvânt de spirit, da a înţălege, da asalt, da compt, da crezământ, da cuvântul cuiva, da dreptate, da în spectacol (a se fi, da încredere, da loc la, da lovitura decisivă, da măsura, da satisfacţiune, da semne de nerăbdare, da semne de oboseală, da un ordin, de bună voie, de bun-gust, de drept, de primă necesitate, de rea-credinţă, de spirit, depune armele, dimineaţa vieţii, din punctul de vedere, din vreme în vreme, dinte de lapte, doamnă de onoare, drept de viaţă şi de moarte, drept natural, drepturile omului, duhul legii, duş rece, face (o) incursiune, face act de prezenţă, face aluzie, face atenţie, face autocritica (a-şi fi, face carieră, face complimente, face cunoştinţa cuiva, face cunoştinţă, face faţă, face naveta, face o observare, face o onoare cuiva, face o scenă, face o vizită, face plăcere, face semn, face tristă figură, face un serviciu, facultate de drept, fără îndoială, fără ruşine, faţă cu, fi de părere, fi egal cuiva, fi în imposibilitatea de, a fi în primejdie, a fi în stare să, fi la capătul puterilor, fi legat de, fi mâna dreaptă a cuiva, fiinţa adevărului, firul Ariadnei, foaie zburătoare, frământări de conştiinţă, frumoasele arte, grădină de vară, grădină publică, greutăţi materiale, gusta fericirea, guvern vremelnic, impune tăcere, în adevărata sa însemnare, în cât priveşte, în consecinţă, în cunoştinţă de cauză, în curs(ul) (de), în fapt(ă), în fine, în floarea vârstei, în marş force, în materie de, în principiu, în privirea, în sânul familiei, în scris, în toate privirile, în urmare, înalta societate, încărcat de ani, încet câte încet, încredere în sine, înger păzitor, în sfârşit, instinct de apărare, întrece măsura, într-un cuvânt, istoria firească, joc de cuvinte, jocul de cărţi, juca un rol, judecător de instrucţie, judecătorii câmpului,
la revedere, la cea întâi vedere, la ordinea zilei, la prima vedere, /a im moment dat, lasă să se facă lasă să se treacă, lega cunoştinţă, legile gravitafiunii, legitimă apărare, libertate de spirit, licenţă în drept, limită de vârstă, lovire de stat, lovitură de stat, /wa ac/ de ceva, lua apărarea cuiva, lua avânt (a-şi —), lua concediu, lua cunoştinţă de, lua curaj, lua cuvântul, lua hotărârea, /wa m considerare, /«a în înfrcprindere, lua în serios, a a lua în tragic, lua interes, lua libertatea de, lua limbă, lua măsuri, lua o baie (a-şi ~), lua parte la, /wa proporţiuni, lua responsabilitatea (a-şi -), lua un aer, lumea buna, lumea materială, lungime de undă, luptă de clasă, mijloace de producţiune, ministru al afacerilor străine, mişca până la lacrimi, mulţumire de sine, mustrare de cuget, oda/a de culcare, om de bine, om de inimă, om de spirit, om de stat, om de ştiinţă, ara //, ordin de bătaie, organizaţie de partid, origine sănătoasă, pădure virgină, pdaa la evidenţă, părere publică, păstra tăcerea, pe cuvântul meu, pe a scara mare, pe mână, pericola viaţa (a-şi pescui în apă tulbure, pian cu coadă, piatră kilometrică, piatră mormăntală, pierde capul, pierde din vedere, pierde noţiunea timpului, pierde sufletul (a-şi ~)t pierde timpul (a-şi pierde viaţa (a-şi ~~)9 politica din afară, politica dinăuntru, prezenţă de spirit, prin auz, prin mijlocirea, prinde loc, privitor la, proces de conştiinţă, profesiune de credinţă, proiept de lege, punct de plecare, punct de privire, punct de sprijin, punct de vedere,	capăt, /7wwc în aplicare,
pune în evidenţă, pune în faţa faptului împlinit, pwwe m lucrare, pune în mişcare, pune în practică,	w primejdie (a se ~)9 pune în regulă (a se -f pune la
curent9 pune la indice, pune la punct, pawc /?e scenă, a se purta cu mănuşi cu cineva, putere de convingere, putere executivă, putere judecătorească, rămâne literă moartă, raw cfe marc, recăpăta cunoştinţa (a-şi ~~)9 recuceri cunoştinţa (a-şi respect de sine, a revedere, ridica părul pe cap cuiva, ridica şedinţa, rupe: relaţiunile, râpe tăcerea, sac ştiinţific, sa/â de aşteptare, sa/d de mâncare, sa/va aparenţele, scăpa din vedere, scăpa ocazia, schimb de vederi, schimba aerul, şcoală elementară, şcoală militară, şcoală normală, şcoala primară, şcoala publică, scoarţa terestră, scrisoare de recomandaţie, ^e/de familie, semn de viaţă, semnal de alarmă, semnalul de plecare, sensul datoriei, sext// s/afc, sexw/ /are, sfat de război, s/d/ popular, s/gwr de sme, s/m/ moral, simţ practic, s/m// w siguranţă (ase ~~)9 simţi trebuinţa, a s/m// nevoia, simţul realităţii, societate de binefacere, societatea înaltă, sp/r/7 de contradicţie, sp/r// de observaţie/observ are, spirit întreprinzător, sp/r/7 lucid, spune drept, stăpânire de sine, stare civilă, stare de lucruri, stare de război, stare de suflet, ştiinţe naturale, stoarcere de bani, strat social, sub cuvânt (că), a tăia nodul gordian, tărie de caracter, trage băgarea de seamă, /rage a concluzie, trage profit, trăi ca în sânul lui Avram, tratat de pace, trece în revistă, trece sub tăcere, trup de oaste, ţine în respect, ucide timpul, uitare de sine, ultimul cuvânt, umbră de îndoială, veacul de aur, veni în sine, v/a/a de familie, viaţă materială, viaţă politică, viaţă publică, viaţă socială, vorbă de spirit.
4.	CALCURI FRAZEOLOGICE IMPERFECTE
în continuare, expresiile calchiate vor fi clasificate în funcţie de tipul de abatere de la coordonatele morfologice impuse de model:
270
a; uirerenţe in articularea unor substantive '
a aduce un concurs, cf. fr. apporter son appoint;
a avea bunul simţ, după fr. avo ir de bon sens;
a avea o vocaţie, după fr. avoir la vocation;
a cădea în cursă, după fr. tomber dans un piege;
a cădea în descurajare, cf. fr. tomber dans Vabattement;
a cădea în întristare, după fr. tomber dans le malheur;
a cădea la tristeţă, cf. fr. tomber dans le malheur;
a cere voie, cf fr. demander la permission;
a da ocaziune, cf. fr. donner Voccasion;
a da prilej, cf. fournir Voccasion;
a da voie, cf. fr. donner la permision;
a face curte, după fr .faire la cour â qqn.;
a face educaţie, după îx.faire Veducation;
a face întrebare, după îx.faire une demande ă qqn.;
a face schi, după îx.faire du ski;
a face spirit, după îx.faire de Vesprit;
a lua atitudine, după fr. prendre une attitude;
a lua obicei, cf. fr. prendre Vhabitude;
a pierde curajul, după fr. perdre courage;
a pierde încrederea (în sine), după fr. perdre confiance (en soi);
a pierde nădejdea, după fr. perdre espoir;
a prinde gustul, după fr. prendre gout ă;
a rămâne stăpân pe situaţie, cf. fr. rester maître de la situation;
a se line de cuvânt, cf. fr. sa parole;
în moment, cf. engl. m a moment;
în puterea, cf. fr. ew vertu de.
b)	Diferenţe de număr
avea pretenţie, după fr. avoir des pretentions;
da cuiva palme, cf. fr. donner une gifle ă qqn. ;
da semne de viaţă, după fr. donner signe de vie;
face furori, după îx.faire fureur;
face spirite, după îx.faire de Vesprit;
joc de lumini, după îx.jeu de lumiere;
pierde minţile, cf. fr. perdre la raison;
pune în gardă (a se ~), după fr. se mettre sur ses gardes;
pune punctul pe «i», după fr. mettre Ies points sur Ies «i»;
veni la fapte, după fr. venir au fait.
c)	Diferenţe de categorie gramaticală cameră de dormit, după fr. chambre ă coucher;
197	Aici şi în continuare, caracterele îngroşate atrag atenţia asupra deosebirilor morfologice dintre model şi copie.
271
casă de întâlnire, după fr. maison de rendez-vous; a da de înţeles, după fr. donner ă entendre; lua întâlnire, după fr. prendre rendez-vous; piatră de mormânt, cf. fr. pierre tombale.
d)	Diferenţe de caz
jocul cărţilor, după fr. jeu de cartes, prepoziţia fr. de este confundată cu articolul genitival de;
lupta vieţii, după engl. struggle for life;
mustrarea cugetului cf. fr. fam. tiraillement de conscience;
om de lume, după fr. homme du monde;
ordin de zi, după fr. ordre du jour;
ordinea de zi, după fr. Vordre du jour;
Minister de Război, după fr. Ministere de la Guerre; scoarţa pământului, după fr. ecorce terrestre; stăpân pe sine, după fr. maître de soi; stare a lucrurilor după fr. etat de cltoses.
e)	Diferenţe de topică
de gust prost, după fr. de mauvais gout;
face sânge rău (a-şi ~), după fr. se faire du mauvais sang;
linia întâi, după fr. premiere ligne;
ţine o conferinţă, cf. germ. einen Vortrag halten.
f)	Greşeli de traducere
avea conştiinţă de, după fr. avoir connaissance de;
cu ştiinţă de cauze, redă aproximativ expr. fr. en connaissance de cause;
fi în curent, după fr. etre au courant;
în conştiinţă de lucru, după. fr. en connaisance de cause;
om cu duh, după fr. homme d’esprit;
păzi tăcerea, după fr. garder le silence;
pierde inima, după ff. perdre courage, corect transpusă prin a pierde curajul; pune în curent, după fr. mettre qqn au courant; trece cu tăcere după fr. passer qqch. sous silence.
4.1.	CALCURI FRAZEOLOGICE APROXIMATIVE
a) Expresii traduse prin cuvinte care fac parte din aceeaşi sferă semantică, fără a fi perfect echivalente
acorda încredere, cf. fr. faire conflance ă quelqu’un; cădea pe gânduri cf. fr. plonger dans ses pensees; companie de siguranţie, cf. fr. compagnie d’assurance;
272
da dovadă de, cf. fr. foire preuve de-, da o idee, cf. fr. suggirer une idee-, da probă de, cf. fr. foire preuve de; jucărie de vorbe, după ir.jeu de mots; martor tăcut, după fr. temoin muet, mod de vieţuire, după fr. mode de vie-, orănduiaiă publică, după fr. ordre public-, trage la tutun, cf fr. tirer sur sa cigarette-, trece prin gând, cf fr. passer par la tite.
b)	Expresii cate conţin un cuvânt inexistent în structura modelului a nu da niciun semn de viaţă, după ne pas donner signe de vie; clasa de jos, cf engl. lower class;
clasa de sus, cf engl. upper class; găsi de bun „a aprecia”, cf fr. trouver bon;
iubire de sine, după fr. amour-propre, it. amore proprio, redate şi prin dragoste de sine;
lua măsuri de precauţie, după fr. prendre des precautions + fr. prendre des mesures;
lua măsuri de prudenţă, după fr. prendre de mesures + fr. prendre des precautions;
mai presus decât toate, după fr. par-dessus tout,
Ministerul trebilor din afară, după it. Ministero degli ajfari esteri;
Ministerul trebilor dinlăuntru, după it. Ministero dell'interno; ministrul trebilor din afară după it. ministro degli Esteri; ridica dreptul la cuvânt cuiva, cf rus. jiutuumb Koao-uuâydb cjioea;
c)	Expresii care au un element în minus faţă de model a nu suferi întârziere, cf fr. ne souffrir aucun retard;
a-i sări cuiva muştarul, cf fr. la moutarde lui monte au nez;
centru atractiv, cf fr. centre d’attraction;
conştiinţă de sine, după fr. conscience de soi-mime;
da iertăciune, cf fr. accorder son pardon ă qqn.;
da parola de onoare, după fr. donner sa parole d'honneur;
da telefon, cf. fr. donner un coup de telephone;
juca cărţi, cf fr.jouer aux cartes;
linie de fier, cf. fr. ligne de chentin de fer,
până la un punct, după ît.jusqu ’ă un certain point;
pierde vremea, după fr. perdre son temps;
schimba părerea, cf. fr. changer d’avis;
schimba vorba, cf. fr. changer de sujet,
spirit observator, cf. fr. esprit d’observation;
stare sufletească, după fr. etat d’âme;
tăcere mortală / mormântală, cf. fr. silence de mort.
273
5.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICE PERFECTE
aripa dreaptă, aripa stângă, atrage atenţiunea, avea aerul, avea dreptul să, bate în retragere, cale ferată, capul Statului, caz de conştiinţă, cerc vicios, conştiinţă încărcată, cu sănge-rece, curtea de apel, da aerul (a-şi ~), de prost-gust, despuia un scrutin, egalitate de drepturi, a extrage o rădăcină pătrată, face întipărire, fără precugetare, în contratimp, întreţine corespondenţă, învăţământ primar, învăţământ secundar, învăţământ superior, la un moment dat, lespede mormântală, libertate de conştiinţă, lovitură de teatru, lua cunoştinţă, lua măsuri de precauţiune, metru pătrat, mijloace de comunicare publică, mijloace materiale, mijloc de existenţă, om de afaceri, pat suprapus, pătură socială, plin de învăţăminte, trage învăţăminte, trup de armie, trup de oaste/ostăşesc, trup de legi, vorbi cu subînţeles.
6.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICE IMPERFECTE
în expresia a face curte cuiva, după îx.faire la cour ă qqn., curte apare fără articol hotărât, cum ar fi presupus-o un calc perfect. în schimb, avem articulare hotărâtă în expresia pierde inima, deşi fr. courage din expresia fr. perdre courage este nearticulat.
Trupul legilor este o copie imperfectă a fr. corps de lois, calchiat însă şi perfect: corp de legi.
7.	CALCURI LEXICO-GRAMATICALE PERFECTE
adormind, -ă, arzând, -ă, crescând, -ă, dormind, -ă, fugind, -ă, înamorat, întreţinut, -ă, lipsind, -ă, lucind, -ă, murind, -ă, născând, -ă, râzând, -ă, sângerând, -ă, sinucisă, suferind, -ă, tremurând, -ă, ţinută, zâmbind, -ă.
8.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICO-GRAMATICALE
PERFECTE
a-şi da aere, a-şi lua aere aristocratice, datele problemei, însărcinat cu afaceri, mare ţinută, persoane bine, ţinută de seară, ţinută de voiaj, ţinută elegantă, ţinută lejeră, ţinută sport, ţinută militară.
9.	CALCURI LEXICO-FRAZEOLOGICO-GRAMATICALE
IMPERFECTE
Redarea fr. se donner des airs prin a-şi da aer reprezintă un calc imperfect, dat fiind faptul că modelul presupunea numărul plural la substantivul aer.
274
IV.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE CRITERIUL ETIMOLOGIC
Printre calcurile întâlnite în textele beletristice parcurse, unele pot fi justificate prin mai mult de un model, altfel spus sunt calcuri multiple. Lista de mai jos include şi acei termeni susceptibili a fi apărut prin influenţa mai multor modele, neexistând o certitudine absolută în acest sens:
1. CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ MORFEMATICĂ CU ETIMOLOGIE MULTIPLĂ
absorbi, românizare a lat. absorbere, fr. absorber; abstrage, cf. fr. abstraire, lat. abstraho, -ere; abţine (a se ~), după lat. abstinere, fr. (s ) abstenir; auzibil, după fr. audible, lat. audibilis; cap-d-operă, după it. capo-d 'opera, fr. chef-d’oeuvre; circonscrie, după lat. circonscribere, fr. circonscrire; competitor, românizare a fr. competiteur, lat competitor,; conchide, românizare a lat. concludere, it. concludere, după închide; concurge, românizare a lat. concurro, -ere, după curge; cf. fr. concourir, it. concorrere;
consănge, consângean, după lat. consanguineus, -a, -w/w sau fr. consanguin; constrânge, fr. contraindre; cf. lat. constringere; conţine, după fr. contenir, lat. contenire;
contrazicere, după fr. contradiction, lat. contradictio, sau derivat intern de la contrazice;
decădea, cf. fr. dechoir, it. decădere;
desemna, românizare a fr. designer, lat. designare, după semn; despopula, după lat. depopulare, cf. ff. depeupler, it. depopolare; dezgrada, după fr. degrader, lat. degradare; dezordin(e), după fr. desordre, it. disordine; dispune, românizare a fr. disposer, lat. disponere, după pune; dreptunghi, după fr. rectangle, lat. rectangulus; faptic, după germ. tatsăchlich, rus. (paKmunecKuit; impune, românizare a fr. imposer, lat. imponere, dupăpwwe; înaintemergător, după lat. praecedens, fr. precedent; încarna, românizare a fr. incarner, lat. incarnare; începător, cf. fr. iniţial, -e, lat. initialis; înnobila, după fr. anoblir, ennoblir;
275
înrâuri, cf. fr. influer, influencer, germ. beeinflussen;
înscena, după it. înscenare, cf. germ. inscenieren;
însemn, românizare a fr. insigne, lat. insegna, după semn;
interpune, românizare a lat. interponere, ff. interposer după verbul a pune;
întipărire „impresie”, cf. lat. impresio, -onis, fr. impression;
limbagiu, după it. linguaggio, fr. langage;
locotenent, după it. luogotenente, ff. lieutencmt;
manuscris, românizare a lat. manuscriptum; cf. fr. manuscrit, după scris; năsăturabil, var. a lui nesăturabil, după modelul lat. insatiabilis, ff. insatiable;
neaccesibil, după ff. inaccessible, lat. inaccesibilis; neajuns adj. „insuficient”, după fr. insuffisant, it. insuficiente; neamic, după it. nemicus sau/şi lat. inimicus;
neesplicabil/neexplicabil, după fr. inexplicable, lat. inexplicabilis, it. inespli-cabile;
nefinire, cf. fr. infinite, lat. infinitas, -atis;
nemaculat, după fr. immacule lat. immaculatus;
nemărginit, cf. lat. infinitus, fr. infimi;
nematerial, după fr. immateriel, lat. immaterialis;
nenumărabil, după it. inumerabile, cf. şi fr. inombrable;
neofensiv, după fr. inoffensif, it. inoffensivo;
neomenos, cf. fr. inhumain, lat. inhumanus;
neoportun, după fr. inopportun, lat. inopportunus;
nereparabil, după fr. irreparable, lat. irreparabilis;
nerevocabil, după fr. irrevocable, lat. irrevocabilis;
nerezistibil, fr. irresistible, lat. irresistibilis;
nesalubru, după lat. insaluber, fr. insalubre, it. insalubre;
nesuficient, după lat. insujficiens, -tis, it. insuficiente;
neumană, după fr. inhumain, -e, lat. inhumanus, -a;
noutate „ştire”, românizare a lat. novitas, -atem, it. novită, fr. nouveaute;
obţine, românizare a fr. obtenir, lat. obţinere, după rom. ţine;
orăşenie, cf. fr. bourgeoisie, it. borghesia, germ. Biirgertum;
pătrat (patrat), după lat. quadratus, it quadrato, germ. Quadrad;
patrulater, românizare a lat. quadrilaterus, fr. quadrilatere, după patru;
preconceput, după lat. praeconceptus, fr. preconqu;
prejudeca, după fr. prejuger, lat. praejudicare;
prevedea „a deduce evoluţia evenimentelor viitoare, a presimţi, a întrezări”, datorat sl. npo3ptTH; „a specifica, a prescrie (despre legi, regulamente); a indica, a menţiona” după fr. prevoir;
propune, după lat. proponere, fr. proposer;
proscrie, românizare a fr. proscrire, lat. proscribere, după scrie;
provorbă „proverb”, după \&X. proverbium, fr. proverbe;
răufăcător, după lat maleficus, fr. malfaiteur;
reculege (a se ~), după fr. se recueillir, cf. lat. recolligere;
276
restabili, după fr. retablir, cf. şi lat. restabilire; semnal, după fr. signal-, cf. şi it. segnale;
semnificaţie, românizare a fr. signification, lat. significatio, -onis, după semn; semnificativ, o românizare a fr. significatif, it. significativo, după semn; seninătate, după fr. serenite; cf. şi lat. serenitas; senfual, după fr. sensuel, lat. sensualis; siguritate, cf. fr. securite, lat. securitas, -atis;
ştienţific, ştiinţific, românizare a fr. scientifique, lat. scientificus, după ştiinţă;
subscrie, după lat. subscribere, fr. souscrire;
supranumi, după fr. surnommer, it. soprannominare;
supraom, după germ. Ubermensch, fr. surhomme, it. superuomo;
suprapune, după fr. superposer, cf. lat. superponere;
transpune, după fr. transposer, cf. şi şi lat. transponere;
triunghi, după fr. triangle, lat. triangulus;
triunghiular, după lat. triangularis, fir. triangulaire;
unghiular, după lat. angularis, fr. angulaire;
zgărie-nori, engl. skyscraper; cf. germ. Wolkenkratzer;
ziar, după it. diario; cf. şi it. giomale, fr. journal;
ziarist, după it. diarista; cf. fr.joumaliste.
2.	CALCURI LEXICALE DE STRUCTURĂ SEMANTICĂ CU ETIMOLOGIE MULTIPLĂ
aplecare „înclinaţie, predispoziţie”, după fr. inclination, penchant sau după germ. Neigung;
cădea „a-şi pierde puterea, a fi destituit”, după fr. tomber, cf. şi engl. to fall „to lose power, as a govemment”;
cerc 1. „grup de oameni legaţi între ei prin interese comune”: 2. „cuprins, sferă, întindere”, după fr. cercle, germ. Zirkel, rus. upyoKOK;
curte „omagiu respectuos şi măg",;f^’‘ acordat unei persoana sus-puse sau unei femei spre a-i câştiga bunăvoinţa sau simpatia”, după fr. cour, germ. Fof încălca „a nesocoţi, a nu respecta”, după fr. envahir, lat. invadere; juca 1. „a cânta”, după fr. jouer; 2. „a interpreta un rol”, după ir.jouer, it. giocare.
3.	CALCURI FRAZEOLOGICE CU ETIMOLOGIE MLLllPLĂ
Şi unele calcuri frazeologice se explică prin influenţa mai multor limbi, fapt pentru care trebuie considerate calcuri cu etimologie multiplă:
a se purta cu mănuşi cu cineva, după it. trattare una persona coi gianti, cf. şi fr. prendre des gants avec qqn.
277
artele frumoase, după it. belle arti; cf. şi fr. beaux-arts, Ia rândul lui un calc după expresia italiană;
avea ochiu asupra ceva „a supraveghea”, cf. it. avere d’occhio a, fr. avoir l’aeil (surqqch.);
în curs(ul) (de), după fr. en cours de sau fr. dans le cours de;
în sfârşit, după fr. enfin; cf. lat. in fine;
într-un cuvânt, cf. fr. en un mot, engl. in a word.
4.	MODELE CALCHIATE ÎN MAI MULTE VARIANTE
Pe lângă situaţia în care mai multe limbi pot contribui la apariţia unui calc frazeologic, o semnalăm şi pe aceea în care, de la acelaşi model se ajunge la mai multe frazeologisme sinonime. Una dintre expresii poate cuprinde un termen autohton, iar alta un împrumut: a atrage atenţiunea şi a atrage băgarea de seamă (cf. fr. attirer l ’attention), a da prilej -a da ocaziune (cf. fr. donner l ’occasion).
Altele cuprind, deopotrivă, cuvinte din fondul vechi al limbii, dar unul dintre ele tinde să se arhaizeze: a simţi trebuinţa, a simţi nevoia (cf. fr. sentir le besoin), sau să se diferenţieze stilistic: codru virgin - pădure virgină (cf. fr. foret vierge). în ceea ce priveşte dubletul a pierde din vedere şi a scăpa din vedere (cf. fr. perdre de vue), ultima expresie pare să piardă teren în favoarea celeilalte. Dintre replicile pe care expresia fr. point de vue le-a avut, în română, respectiv punct de privire şi punct de vedere, cea din urmă se foloseşte şi astăzi.
O concurenţă a existat şi între a-şi recuceri cunoştinţa şi a-şi recăpăta cunoştinţa (fr. reprendre connaissance), ultima dintre expresii fiind activă şi astăzi.
Unele frazeologisme care cuprind un calc semantic au dispărut tocmai pentru că inovaţia semantică respectivă nu a rezistat. Este cazul frazeologismului a pierde inima, în care ultimul termen apare folosit cu sensul de „curaj”; cf. expresia viabilă a pierde curajul.
Se poate întâmpla ca niciuna dintre variante să nu mai fie activă în limba română contemporană. Este cazul expresiilor a cădea în întristare şi a cădea la tristeţă, modelate, probabil, după fr. tomber dans le malheur.
Expresia fr. donner ă entendre a fost calchiată fidel în forma a da a înţelege. Acelaşi model a fost tradus şi prin a da de înţeles - calc imperfect, preferat însă celuilalt.
Şi pentru fr. coup d’Etat am întâlnit două variante: lovire de stat, prezentă la Ion Ghica şi V. Alecsandri, şi lovitură de stat, atestată, de asemenea, la Ghica şi, în secolul următor, la George Călinescu.
Uneori există chiar trei variante pentru acelaşi model străin: cuvânt de ordin(e), vorbă de ordin şi parolă d-ordine au apărut ca urmare a calchierii fr. mot d’ordre.
Pentru expresia fr. garder le silence am înregistrat, de asemenea, trei frazeologisme româneşti: a păstra / a păzi /, a conserva tăcerea, ca şi pentru fr. esprit d’observation: spirit de observaţie, spirit de observare, spirit observator. Dintre acestea din urmă, indiscutabil prima a ieşit învingătoare, celelalte nemaifiind folosite.
278
PARTEA A IV-A
CALCUL LINGVISTIC ÎN LIMBA ROMÂNĂ
I.	CALCUL LINGVISTIC ÎN SCRISUL ROMÂNESC 1. Epoca veche ♦ 2. Epoca modernă
II.	VIABILITATEA CALCURILOR
1. Concurenţa dintre calc, traducere şi împrumut ♦ 1.1. Cuvânt tradus - cuvânt împrumutat ♦ 1.2. Cuvânt calchiat - cuvânt împrumutat ♦ 2. Dublete şi triplete sinonimice alcătuite din calcuri şi împrumuturi ♦2.1. Calc - calc ♦ 2.2. Calc - împrumut ♦ 2.3. Calc - calc - împrumut
I. CALCUL LINGVISTIC ÎN SCRISUL ROMÂNESC
O clasificare a calcului în funcţie de modelele care l-au generat este strâns legată de etapele înregistrate în evoluţia ei de către limba română literară.
Problema periodizării istoriei românei literare este rezolvată diferit în literatura de specialitate1. în prezentarea pe care o vom face în continuare, privitoare la modelele urmate în calchiere, am subscris la periodizarea propusă de Ion Gheţie, care acceptă existenţa a două mari epoci în evoluţia limbii literare: epoca veche (1532-1780) şi epoca modernă (1780-1960), cu precizarea: „am renunţat să delimităm o perioadă de tranziţie între cele două faze ale românei literare, nu pentru că am nega existenţa unei astfel de perioade, ci pentru că sântem încredinţaţi că locul ei este mai degrabă în interiorul epocii modeme decât în al celei vechi”2. în cadrul fiecăreia dintre aceste epoci sunt surprinse mai multe etape.
1. EPOCA VECHE
Cu privire la caracteristicile limbii literare din perioada veche, mai precis în epoca aflată în intervalul 1532-1656, Ion Gheţie consemnează: „în embrion, deci, dar îmbrăcând unele structuri caracteristice, distingem elementele unui stil căruia putem să-i zicem oficial. El se opune, în ansamblu, modului cum este organizat discursul în celelalte sectoare ale literaturii şi căruia i s-ar putea spune neoficial. Amândouă se încadrează într-un stil (limbaj) cult care se opune stilului (limbajului) popular printr-o serie de trăsături, mai puţin numeroase decât astăzi, dar suficient de tranşante”3.
Gheorghe Chivu observă că despre o literatură laică se poate vorbi abia la sfârşitul veacului al XVI-lea, de când datează cele mai vechi copii ale traducerilor cărţilor populare Floarea darurilor şi Alexandria. La acestea se adaugă Cronograful tradus de Mihail Moxa în 1620, „care, prin felul de prezentare a evenimentelor, prin absenţa intenţiei de a le pune în relaţie pentru a le explica şi prin utilizarea mijloacelor artei literare, se dovedeşte a nu fi încă un text ştiinţific”4.
Chiar dacă textele din epoca veche nu aparţin integral stilului beletristic, ci conţin numai unele trăsături specifice discursului literar, cum ar fi descrierea sau portretul, ele nu pot fi ignorate într-o lucrare privitoare la calcul lingvistic, dat fiind faptul că influenţele exercitate asupra limbii române în această perioadă sunt altele decât cele care caracterizează epoca modernă.
1	Vezi, în acest sens, Rosetti, Cazacu, Onu, ILRL; Munteanu, Ţâra, ILRL; Gheţie, ILRL.
2	Gheţie, ILRL, p. 31.
3	Ibidem, p. 98.
4	Gheorghe Chivu, Stilul textelor beletristice, în ILRLEV, p. 242—243.
281
Astfel, primele calcuri româneşti apar odată cu primele traduceri ale unor originale slavone, care au, majoritatea, un pronunţat caracter religios5. Este vorba în primul rând de calcuri lexicale de structură morfematică, în urma cărora apar noi compuse în limba română. Cu privire la acest aspect, Alexandra Roman Moraru consemnează: „Este surprinzător numărul mare de compuse, având în vedere că limba română nu este prea bogată în formaţii de acest gen. Ele se explică prin calchierea (realizată prin alăturări dintre cele mai surprinzătoare, adesea contravenind spiritului limbii române) unor termeni slavoni, mai rar maghiari sau neogreceşti”6. Acum apar formaţii de tipul: argintu-tăietoriu, după sl. cpeepoKOBAHw, bună-mirosenie, după sl. 6AdroafxdHHK- Cât priveşte noţiunile exprimate, Ion Gheţie afirmă că termenii astfel apăruţi „servesc adeseori pentru exprimarea unor noţiuni abstracte: burătate-cinstitoriu (= pios; Codicele Voroneţeari), om-iubire (= umanitate; Coresi), bună-govire (= pietate; Coresi), mare-jrumuseţe (= magnificenţă; Psaltirea Scheiana) etc.”7
Către jumătatea veacului al XVII-lea, influenţa slavonă începe să slăbească, dat fiind nivelul cultural scăzut al românilor care, în marea lor majoritate, nu cunoşteau limba. în schimb, începe să se facă simţită influenţa culturii greceşti, care se amplifică în secolul următor8. în ceea ce priveşte literatura artistică, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, graţie lui Dimitrie Cantemir şi Dosoftei, apar primele scrieri beletristice notabile, al căror nivel nu va fi, din păcate, menţinut pe parcursul veacului al XVIII-lea. Abia către finele acestui secol şi la începutul veacului al XlX-lea încep să apară scrieri literare demne de luat în seamă, semnate de Ion Budai-Deleanu sau de poeţii Văcăreşti9.
Scrierile cu evidente trăsături literar-artistice, specifice epocii vechi, sunt cunoscute îndeosebi sub denumirea de cărţi populare. Vocabularul acestora nu diferă însă prea mult de acela al cărţilor religioase, multe dintre ele fiind vieţi de sfinţi sau legende biblice ori liturgice10. Calcurile înregistrate aici se explică fie prin model slavon, fie prin model grecesc, în funcţie de originalul care a generat traducerea. Uneori, modelul îndepărtat este grecesc, iar cel imediat este slavon.
5	Pentru calcul lingvistic în limba veche, vezi: Densusianu, HLR, II, p. 364-371; I.-A. Candrea, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşte, voi. II, 1916, p. 515-546; G. Mihăilă, Contribuţii la studiul calcului lingvistic (pe baza textelor bilingve slavo-române din sec. al XVI-lea), în SCL, XVIII, 1967, nr. 5, p. 529-539; Alexandru Gafton, Evoluţia limbii române prin traduceri biblice din secolul al XVI-lea, Iaşi, 2001, p. 259-295. Vezi, de asemenea, Maria Stanciu-Istrate, Calcul lingvistic şi îmbogăţirea limbii române literare, în „Conferinţele Academiei Române”, ciclul Limba Română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor, Bucureşti, 2006.
6	Alexandra Roman Moraru, Lexicul. Elementul cult, în ILRLEV, p. 206.
7	Gheţie, ILRL, p. 89.
8	Cu privire la aceste aspecte, vezi N. A. Ursu, Despina Ursu, op. cit., p. 7 ş.u.
9	Vezi Ioan Oprea, Rodica Nagy, Istoria limbii române literare. Epoca modernă, Suceava, 2002, p. 327.
10	Pentru prezentarea tematică şi bibliografică a acestora, vezi Nicolae Cartojan, Cărţile populare în literatura românească, voi. I, Epoca influenţei sud-slave, voi. al Il-lea, Epoca influenţei greceşti, Bucureşti, 1929, 1938. Vezi, de asemenea, cele 11 volume publicate de Sectorul de limbă literară şi filologie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, sub coordonarea lui Ion Gheţie şi Al. Mareş, în colecţia Cele mai vechi cărţi populare în literatura română. Volumele oferă ediţii ale celor mai vechi versiuni ale cărţilor populare respective, însoţite de ample studii filologice şi lingvistice.
282
Reproducem mai jos câteva calcuri după slavonă, reperate în texte din această perioadă: bărbat-ucigătoriu, după sl. m;r?k€oyghhivi; bună-mirosenie, după sl. GAdroBONNikitt; bună-vrere, după sl. GAdrosoAstuiK; cu-bărbat-zăcătoriu, după sl. Mttf’KeAOKNHK’k; de-oameni-iubire, după sl. MAOBiLKOAioGkCTBo; de-viaţă-dătătoriu, după sl. *KH3NwioAAT€Ak; duhul-sfânt-luptător iu, după sl. Xx*6*peiVk; dulce-miroseală, după sl. GAdrooYX^NHK; dulce-vestire, după GAAroB’kcTHK; fărălege, după g€3akohhk; fărălegU după g€3akonobath; înainte-curător, după np-bAHTeM*; /ege-dătător, după sl. 3AK0N0AAB6Lţk; lung-răbda, după sl. AA'kroTp’kn'tTH; nefăţarnic, după sl. N6AHLţ€M,kpkNkiH; om-iubire, după maob^lboaiogiik; pace-facătoriu9 după sl. MHpoTBopkUk; puţină-credinţă, după sl. MAAOstpk; sănge-mestecătoriu, sânge-mestecătoare după sl. Kp’kBOAV'fcckiţk, Kp'kBOMtcHLvt etc.11
Mirela Teodorescu a constatat că, în epoca veche, „cu totul rare sunt compusele formate în limba română fără urmarea unui model străin”12, care, de cele mai multe ori, este slavon.
In aceeaşi epocă se înregistrează şi calcuri după greacă sau după latină. Şi acestea, ca şi celelalte, au astăzi un pronunţat caracter arhaic. Multe exemple am întâlnit la Dimitrie Cantemir, unde se explică prin încercarea marelui savant de a încetăţeni o terminologie ştiinţifică. Cu privire la acest aspect, Al. Rosetti, B. Cazacu şi Liviu Onu consemnează: „deoarece principalele lucrări ale sale în limba română n-au intrat în circulaţie decât târziu, încercarea lui Cantemir de a stabili o terminologie ştiinţifică şi o frază savantă - în fond, artificial construită şi retorică - a rămas aproape fără răsunet”13. Aceiaşi autori mai explică eşecul inovaţiilor lui Cantemir astfel: „deşi profund cunoscător al limbii şi creaţiilor populare, dovadă numeroasele cuvinte luate din graiurile populare, precum şi unele pasaje ale scrierilor sale, Cantemir s-a lăsat totuşi prea mult influenţat de modele străine (în special latine şi turceşti) şi şi-a făurit o exprimare singulară, adesea artificială”14. Printre calcurile întâlnite la Cantemir, amintim15:
arătătoriu „demonstrativ”, după lat. demonstrativus: „alt siloghizm împotriva acestuia arătătoriu nici a să afla, nici în mintea altuia a să naşte ieste cu putinţă” (Cantemir, I, 47);
câinesc „cinic”, după ngr. xvvixoţ. „filosofiia ce-i dzic câinească’ (Cantemir, I, 72);
curăţitoriu, după lat. purgatorium: „Şi mai vârtos într-aceasta a lumii viiaţă ca într-un foc curăţitoriu (carele papistaşii în viaţa viitoare a fi îl socotesc şi cu numele purgatorium îl număsc, adecă curăţitoriu) a fi ne porunceşte” (Cantemir, D, 233);
11	Pentru aceste exemple vezi Mirela Teodorescu, Formarea cuvintelor, în ILRLEV, p. 223; Maria Stanciu-Istrate, Viaţa sfântului Vasile cel Nou şi vămile văzduhului, p. 83 ş.u; idem, Interferenţe româno-slave într-un manuscris românesc din prima jumătate a veacului al XVII-lea, în LR, LIV, 2005, nr. 1-4, p. 8-17. Pentru alte compuse din epoca veche, vezi, de asemenea, Halina Mirska, op. cit., p. 165-175.
12	Vezi Mirela Teodorescu, loc. cit.
13	Rosetti, Cazacu, Onu, ILRL, p. 392-394.
14	Ibidem, p. 394.
15	Pentru alte exemple, vezi Ştefan Giosu, Dimitrie Cantemir. Studiu lingvistic, Bucureşti, 1973, p. 180 ş.u.
283
fiinţă „esenţă” < fi + -infă, după lat. essentia < esse + -entia16: „nu etimologhiia numelui, ce fiinţa lucrului trebuie tâlcuită” (Cantemir, I, 67);
împregiurstare, format după lat. circumstantia, apare uneori alături de împrumutul ţircumstanţie: „Aşea, dară, toate ţircumstanţiile, adecă împregiurstările ale lumii sint” (Cantemir, D, 201); „toate mijloacele şi împregiurstările foarte cu mare osârdie să să păzască” (Cantemir, I, 369); cf. împrumutul ţircumstanţie: „Toate ţircumstanţiile lumii păcătosului pârâş<e> şi dovede vor fi” (Cantemir, 1,249);
îndreptătoriu „conducător”, după lat. rector < rectus „drept”17: „Pentru aceasta dară, Dumnădzău şi îndreptătoriul cel prea de sus” (Cantemir, D, 305);
neaşezare „dezordine” cf. ngr. avaficc. „amestecăturile şi neaşedzările vremii aceştiia” (Cantemir, D, 295);
neclătitor, nemutător „imuabil”, după ngr. atd vrjrog: „întru toate câte întru a ceriului trup stele să poartă, doaă numai neclătitoare şi nemutătoare a fi arată” (Cantemir, D, 7);
necunoştinţă „ignoranţă”, după ngr. dyvotcc. „Neştiinţa şi necunoştinţa a lucrurilor carile prelesne sint a să cunoaşte” (Cantemir, D, 297);
negăndire „nechibzuinţă” după ngr. aavAAoyiaiă, lat. incogitantia: „nesă-măluirea şi oamenilor negândirea a multe răutăţi pricină iaste” (Cantemir, D, 297);
nemoarte „nemurire”, după ngr. adctvaotcc. „Deşi înaintea oamenilor cazul au păţit, nedejdea lor de nemoarte plină iaste” (Cantemir, D, 221);
nemuritoriu, după ngr. adăvaroQ: „Iară sufletul - duh dumnădzăiesc, nemuritoriu şi pururea trăitoriu iaste” (Cantemir, D, 137);
nepărăsit „neîncetat”, după sl. HenptcTANH©: „fără svârşit chinuindu-să să va, nepărăsit, pedepsi” (Cantemir, D, 133); „nemăsurate vicleşuguri şi de cap primejdii, tu şi ai tăi asupră-i nepărăsit aducându-i” (Cantemir, I, 347); cf. împrumutul neprestano: „La spiţa cea mai de sus a bunătăţii neprestanno sileşte” (Cantemir, D, 369); „Pururea în răcnetile leilor, în mormăiturile urşilor, în şueretele bălaurilor şi a şerpilor neprestanno, ca să nu dzic nepărăsit, groaza şi frica cumplitelor jiganii [...] purtând” (Cantemir, D, 73);
nesămăluire „prostie, nechibzuinţă”, după ngr. avorjota, lat. inconsiderantia: ,/iesămăluirea şi oamenilor negândirea a multe răutăţi pricină iaste” (Cantemir, D, 297);
nestătător „nestatornic”, după ngr. aotadtjg. „precum trecătoare şi nestătătoare iaste a pricepe îşi trebuie” (Cantemir, D, 143);
singuratec „unic”, cf. ngr. o vota rog lat. unicus: „Singuratec numai, atotputernic, atâta cât ori fiece ari vrea, desăvârşit a face poate” (Cantemir, D, 305);
socotitoriu „raţional” cf. ngr. AoytKOQ < AoytKo „raţiune”: „nu iaste ruşine ca tu, om socotitoriu fiind , aceasta a priceape să nu poţi” (Cantemir, D, 227);
substare „substanţă”, după ngr. vnootaoi, lat. substantia: „înţelepciunea iaste substanţie, adecă postanovanie, adecă suptstare a tot lucrul cu cinste a face” (Cantemir, D, 315);
16	Ibidem, p. 180.
17	Petru Vaida, Calcul lingvistic, procedeu de creare a terminologiei filozofice la Dimitrie Cantemir, în LR, XV, nr. 1, 1966, p. 11.
284
suptpământ18 „subteran” cf. lat. subterraneus: „Fericită îi este viaţa când în întunericul suptpământului îmblă” (Cantemir, I, 116);
supt-pământ-fugire „subterfugiu”, după lat. subtergufium; „nici o pricină de price le va folosi, nici o şuvăire, nici o aciuare sau supt pământ fugire vor avea” (Cantemir, D, 331).
Calcuri se înregistrează şi la Dosoftei, împreună-ştiinţă, înainte-gândire, întâlnite în scrierile lui, fiind modelate după compuse greceşti18 19.
Pe lângă calcurile lexicale de structură morfematică, în limba română veche se produc şi calcuri de structură semantică: chin „patimă, pornire nestăpânită”, după sl. cTpacTk „patimă; chin, suferinţă fizică”; întuneric „zece mii”, după sl. tlma „întuneric; număr infinit, mii, zece mii”; lume „mundus”, după sl.	„lumină;
lume”; sămânţă, după sl. hoa-Uno „sămânţă; neam”; vită „animal”, după sl. wmbot’w „viaţă; animal” etc.
Alături de influenţele slavonă şi grecească dominante, pentru aceeaşi perioadă din evoluţia limbii noastre literare trebuie menţionată şi influenţa maghiară, chiar dacă imitaţiile produse după această limbă sunt mult mai puţin numeroase. De pildă, furtişag, întâlnit în această perioadă, dar şi mai târziu, s-a format după magh. tolvajsăg. Unăciune a apărut după magh. egyseg, iar doauă „îndoială, dubiu” imită, la rândul lui, magh. ketseg20.
In concluzie, calcurile apărute în epoca veche sunt generate mai ales de modele slavone, greceşti sau, mai rar, de modele specifice latinei savante ori maghiarei. Ele au avut, în general, un caracter efemer. Raţiunile producerii lor ţin, pe de o parte, de sărăcia limbii şi, pe de altă parte, de respectul manifestat de traducători faţă de textul pe care-1 transpuneau în propria limbă. Acest respect este impus de specificul scrierilor care sunt, în marea lor majoritate, religioase. Nu în ultimul rând, unele calcuri se explică şi prin „eforturile întâmpinate de traducători sau copişti”21.
2. EPOCA MODERNĂ
Indiscutabil însă, cele mai multe calcuri lingvistice cunoscute în scrisul românesc se produc în epoca modernă. începutul acesteia se caracterizează printr-o nevoie imperioasă de înnoire şi modernizare a vocabularului, datorită apariţiei unor noţiuni necunoscute până la acea dată în cadrul vieţii materiale şi spirituale. Prima sursă la îndemână la care se putea apela în scopul înnoirii lexicului a constituit-o neogreacă. După 1800 însă asistăm la o schimbare de orientare, datorită, în bună parte, ardelenilor. Astfel, Ion Gheţie observă: „Limbă romanică, româna trebuia să se îndrepte spre latină şi spre celelalte idiomuri romanice modeme. «Fiică» a latinei, ca şi franceza, spaniola şi italiana, ea avea un drept sacru la acea parte a moştenirii latine pe care, în urma vicisitudinilor istorice, o pierduse. Epoca
18	Vezi şi DLR, s.v. subpământ, unde cea mai veche atestare se înregistrează la Gorjan, Halima, text prelucrat stilistic, după o traducere din greacă de la 1783.
19	Gheţie, ILRL, p. 113.
20	Pentru aceste calcuri, vezi Ion Gheţie, Fragmentul Todorescu, ediţie critică, în Texte româneşti din secolul al XVI-lea, p. 279.
21	Alexandra Roman-Moraru, loc. cit., p. 206.
285
marchează, în acest sens, începutul unui proces conştient de relatinizare a limbii literare, care se va întinde de-a lungul întregului secol şi va da naştere, după 1840, Ia cunoscutele excese de ordin purist”22.
în această epocă, în care se poartă discuţii aprinse privitoare la utilitatea neologismelor, respectiv a mijloacelor cu ajutorul cărora limba putea să se diversifice, calcul apare ca o alternativă la împrumut. El răspunde unei necesităţi interne de îmbogăţire a limbii şi are meritul, aşa cum observa Deroy, de a nu răni sentimentul lingvistic al vorbitorilor23. Ponderea sa diferă de la o variantă stilistică la alta24 şi, în funcţie de acest aspect, de la o etapă la alta. Dacă în scrierile cu caracter ştiinţific numărul calcurilor, foarte mare la cumpăna veacurilor al XVIII-lea şi al XlX-lea, este în regres la jumătatea secolului al XlX-lea, în textele artistice procedeul ajunge la apogeu abia în jurul anului 1850. în acest sens, Ioan Oprea şi Rodica Nagy afirmă: „sub aspect tematic şi lingvistic, literatura şi literaţii au mers uneori cu circa o jumătate de secol în urma ideilor şi limbii ştiinţifice”25. Situaţia se poate explica prin aceea că este vorba despre perioada în care începe să se scrie literatură autentică sau se traduc, mai mult decât înainte, texte din această categorie. Aceiaşi autori observă că „adevărata literatură modernă a fost fundamentată prin activitatea scriitorilor de la jumătatea secolului al XlX-lea, când se produce o accentuată diversificare tematică şi lingvistică a operelor literare, precum şi o manifestare a creaţiei în diferite genuri şi specii literare. După o perioadă de prevalare a traducerilor din literatura europeană (îndeosebi din cea franceză) se trece tot mai intens la creaţia naţională, constatarea potrivit căreia «traducerile nu fac o literatură» fiind acceptată ca valabilă de marea majoritate a învăţaţilor români”26.
Aşadar, în jurul anului 1830, în Principatele Române începe procesul de relatinizare programatică şi intensă a culturii şi a limbii române, proces aflat în plină desfăşurare în deceniile al patrulea şi al cincilea ale secolului al XlX-lea şi care va dura până pe la 1870—188027. în consecinţă, limbile care oferă modele pentru calcuri sunt altele decât în epoca anterioară. Tiparele provin mai ales din latina savantă, franceză, italiană28, dar şi din germană ori rusă, iar mai târziu, în secolul al XX-lea, şi din engleză. însă, chiar dacă limbile se schimbă, aspectul
22	Ghe(ie, ILRL, p. 145.
23	Vezi L. Deroy, L ’emprunt linguistique, p. 216.
24	Dintre studiile consacrate limbii diverselor stiluri funcţionale, amintim: Tudor Vianu, Din problemele limbii literare române a secolului al XlX-lea, în LR III (1954), nr. 4, p. 45—58; CILRL, voi. I—III, Bucureşti, 1956-1962; N. A. Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, Bucureşti, 1962; Romulus "Podoran, Contribuţii la studiul terminologiei juridico-administrative româneşti din Transilvania de la începutul secolului al XlX-lea, în CILR, III, p. 103-136; Studii de istoria limbii române literare. Secolul al XlX-lea, voi. I—II, Bucureşti, 1969; Vasile Teodorescu, Despre construirea terminologiei sportive româneşti (secolul al XlX-lea), în Acte XII, voi. I, p. 1031-1036; Al. Andriescu, Limba presei româneşti în secolul al XlX-lea, Iaşi, 1979.
25	Ioan Oprea, Rodica Nagy, op. cit., p. 328.
26	Ibidem, p. 327.
27	Vezi Mihaela Mancaş, Istoria limbii române literare. Perioada modernă (Secolul al XlX-lea), Bucureşti, 1974, p. 5.
28	Pentru influenţa exercitată de limbile latino-romanice în epoca veche, vezi Gheorghe Chivu, Emanuela Buză, Alexandra Roman Moraru, Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1421-1760), Bucureşti, 1992.
286
calcurilor la începutul epocii modeme este, ca şi în perioada anterioară, greoi, artificial, motiv pentru care nici acestea nu rezistă prea mult în limbă. Formele explicabile prin imitaţie reprezintă un stadiu al prefacerilor prin care limba literară trebuia să treacă în drumul ei spre desăvârşire.
Franceza29 a exercitat una dintre cele mai importante influenţe modeme asupra lexicului românesc. „Graţie ei, în primul rând, - spune Theodor Hristea -româna s-a îmbogăţit cu câteva mii de cuvinte, modemizându-şi vocabularul în toate domeniile vieţii materiale şi spirituale”30.
Unul dintre primele texte beletristice româneşti, traduse după franceză, îl reprezintă Cei doi excessuri a ameri/31. Textul, apărut în cuprinsul unui calendar, tipărit în grafie chirilică de Paul Iorgovici, la Viena, în 179432, a fost editat de curând de Gheorghe Chivu într-o lucrare în care sunt prezentate şi o serie de particularităţi lexicale specifice scrierii33. Cu privire la textul editat, autorul amintit consemnează: „Ne aflăm cu certitudine în faţa unei noutăţi excepţionale în spaţiul literar românesc de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Traducătorul, influenţat de lecturile sale occidentale, a făcut astfel un experiment literar romantic într-o arie culturală dominată sever de clasicism. Iar acest experiment a fost destinat, foarte probabil, testării reacţiei cititorilor sau pregătirii gustului acestora, întrucât, departe de fi fost închisă între copertele unui manuscris păstrat într-o bibliotecă particulară, «istoriola» intitulată Cei doi excessuri a amerii a fost difuzată prin tipar, deci în exemplare numeroase şi în medii culturale diferite”34. în privinţa particularităţilor lexicale ale scrierii, Gheorghe Chivu constată că „noutatea vocabularului utilizat în această traducere beletristică şi modernitatea lui aproape ostentativă [...] sânt mai mult decât evidente. Neologisme şi calcuri (deopotrivă semantice, de structură sau frazeologice), pe care nu o dată cercetătorii limbii române literare le-au atestat abia după mijlocul secolului al XlX-lea, apar frecvent în tipăritura din 1794”35.
29 Pentru rolul jucat de limba franceză în îmbogăţirea limbii române prin calc, vezi: Sextil Puşcariu, Limba română, voi. I, p. 378 ş.u.; Ana Goldiş Poalelungi, L'influehce du frangais sur le roumain (Vocabulaire et syntaxe), Paris, 1973; Ana Goldiş, «Calque linguistique» dans le cadre du contact entre deux langues apparentees, le frangais et le roumain, în „Cahiers de lexicologie”, voi. XXVIII, 1976-1, p. 99-119; Liviu Groza, Arhaisme frazeologice de origine franceză, în LL, voi. III, 1982, p. 312-317; Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 262 ş.u.; Liviu Groza, Unităţi frazeologice de provenienţă romanică în limba română literară, în LL, voi. III, 1986, p. 292-296; Theodor Hristea, Contribution ă Vetude de Vinfluence frangaise sur le roumain (calques linguistiques), în AUB, XLIV (1995), p. 7-24.
30	Hristea, Sinteze, p. 59.
31	în legătură cu acest text, vezi Istoria literaturii române, II, Bucureşti, 1968, p. 104. Precizăm că este vorba despre acelaşi text pe care lucrarea Dicţionar cronologic. Literatura română, Bucureşti, 1974, îl înregistrează, din neatenţie, la p. 74, sub titlul Cei doi excessuri ai Americii.
32	Vezi N. A. Ursu, Un calendar istorico-popular publicat de Paul Iorgovici, în LR, XII, 1963, nr. 3, p. 283-291.
33	Vezi Gheorghe Chivu, «Cei doi excessuri a amerii» - o «istoriolă» romantică într-un calendar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în LL, XLVII, voi. I—II, 2002, p. 84-98, textul propriu-zis ocupând paginile 91-98 ale articolului. în legătură cu acelaşi text, vezi idem, Un experiment literar şi lingvistic la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Comunicările «Hyperion». Filologie, 11, volum coordonat de Dim. Păcurariu, Bucureşti, 2002, p. 149-158.
34	Idem, «Cei doi excessuri a amerii» - o «istoriolă» romantică într-un calendar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, p. 88.
35	Ibidem.
287
Printre calcurile înregistrate în text şi dispărute astăzi din limbă, unele fiind înlocuite de împrumuturi, de alte calcuri sau de alte variante, se numără şi următoarele, pentru care indicăm posibilele modele: bine-amată „iubită”, după fr. bien-aimee\ a cădea în bolnăvire, după fr. tomber malade\ clar-vedeaţă „clarvăzătoare”, după fr. clairvoyante; concheia, după fr. conclur e\ desnodemânt, după fr. denouement\ încântăreaţă, după fr. enchanteresse; judecământ, după fr. jugement, locul-ţineţ, după fr. lieutenant; mijlocritate, după fr. mediocrite\ naintej, după fr. avantage; nenoceaţă, după fr. innocente\ păzi „păstra”, după fr. garder; supprinde, după fr. surprendre 36 etc.
Apar însă în «istoriolă» şi calcuri care prezintă aceeaşi formă ca în limba română contemporană: combate, recunoaşte, reduce, resemnare, retrage.
La acestea s-au adăugat pe întreg parcursul veacului al XlX-lea o serie de alte calcuri care au îmbogăţit considerabil lexicul românesc „fără să lase asupra lui amprenta unei fizionomii străine specificului limbii noastre”36 37 38. Astfel, datorăm modelelor franţuzeşti cuvinte cum ar fi: clarviziune, după fr. clairvoyance, redat şi prin clarvedere™\ du-te-vino, după fr. va-et-vient; împăia, după fr. empailler\ a se împăuna, după fr. se pavaner39; îndurerat, după fr. endolori; f«/os/ (a se ~) după fr. abaisser (s'); înlocui, după fr. remplacer; însorit, după fr. ensoleille; însuşi, după fr. approprier; întreciocni, după fr. entrechoquer; întreţese, după fr. entretisser; scurt-circuit, după fir. court-circuit40.
Franceza a exercitat o influenţă considerabilă şi asupra frazeologiei româneşti. Foarte multe expresii au fost preluate ca atare din această limbă sau au fost calchiate. Şi la acest nivel se poate vorbi despre expresii viabile sau despre arhaisme41. Astfel, nu mai sunt active astăzi expresii ca: a da nuvele (< fr. donner des nouvelles), a se confunda în scuze (< fr. se confondre en excuses), a arunca fundamentele (< fr. jeter Ies fondements\ a arunca = a pune”), a arunca un ţipăt (< fx. jeter un cri, cf. it. gettare grida; a arunca = „a emite”) 42 etc.
Din categoria, mult mai bogată, a calcurilor viabile fac parte expresii ca: a cădea de acord (< fr. tomber d’accord), a da viaţă (< fr. donner la vie), a da de gândit (< fr. donner ă penser), a se da în spectacol (< fr. se donner en spectacle), a face să curgă multă cerneală (< îx.faire couler beaucopup d’encre), a face naveta (< fr. faire la navette), la nesfârşit (< fr. â l 'infini)43, materie cenuşie (< fr. matiere
36	Pentru unele citate, ca şi pentru alte exemple, vezi şi Gheorghe Chivu, «Cei doi excessuri a amerii» - o «istoriolă» romantică într-un calendar de la sfârşitul secolului al XJ'HI-lea, p 89. Vezi, de asemenea, N. A. Ursu, Despina Ursu, op. cit., p. 35-36.
37	Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 262.
38	Vezi Iorgu Iordan, Limba română contemporană, Bucureşti, 1956, p. 321.
39	Verbul francez este o contaminaţie între se paonner (< paon) şi pavane. Vezi ROBERT, s.v. pavaner.
40	Vezi Sextil Puşcariu, op. cit., p. 379; Iorgu Iordan, LRC, p. 321; Theodor Hristea, 1984, p. 115. Pentru alte exemple, vezi, în lucrarea de faţă, Viabilitatea calcurilor.
41	în legătură cu acest aspect, vezi Li viu Groza, Arhaisme frazeologice de origine franceză, în LL, voi. III, 1982, p. 312-317. Vezi, de asemenea, idem, Dinamica unităţilor frazeologice în limba română contemporană, Bucureşti, 2005.
42	Pentru aceste exemple, ca şi pentru altele, vezi Liviu Groza, Arhaisme frazeologice de origine franceză, p. 313-317.
43	Hristea, Sinteze, p. 116.
288
grisef a mişca pe cineva până la lacrimi (< fr. toucher qqn. jusqu’aux larmes), ordinea zilei (< fr. I 'ordre du jour), prezenţă de spirit (< fr. presence d ’esprit) etc.
Cât priveşte repartiţia teritorială a influenţei franceze, Ion Gheţie observă că a fost foarte puternică în Moldova şi Muntenia, dar nu a depăşit, în general, Carpaţii44.
Calcurile după latina savantă, produse în epoca modernă, aparţin unui alt registru stilistic decât cele apărute anterior, ceea ce explică şi numărul mai mare de exemple viabile faţă de perioada precedentă. Foarte mulţi termeni, explicabili pr i i sau şi prin latină, reprezintă, în fapt, românizări5 ale unor teme, rădăcini sau afixe latineşti, cărora li s-au aplicat anumite transformări fonetice, petrecute în trecerea de la latină la română. Succesul pe care termenii astfel obţinuţi l-au avut se explică prin faptul că aceştia intrau în acord cu tendinţele interne de dezvoltare a limbii. Aşa au apărut: conştiinţă, constrânge, conţine, contrage, convieţui, desemna. Alteori românizarea se aplică unor termeni franţuzeşti, în a căror rădăcină au fost recunoscute morfeme latineşti. Aşadar, în aceste situaţii este vorba tot despre o influenţă latinească, produsă indirect, prin intermediul francezei. în felul acesta se explică termeni de tipul: combate, dezbate; consimţământ, simţământ; conţine, deţine, menţine, obţine, susţine; curtezană; descrie, prescrie; dispărea; deprinde, surprinde; preşedinte, şedinţă, reşedinţă, vicepreşedinte; semnal, semnala, semnalment, semnaliza, semnificativ; tresălta; tresări etc. Este adevărat că nu toate „românizările” au rămas în limbă, uneori în locul lor fiind preferate împrumuturile. Astfel, din perechile de cuvinte care urmează, primul element, apărut prin „românizare”, a fost împins Ia periferia vocabularului de celălalt: apreţui -aprecia; desemn - desen; fericita - felicita; simţibil - sensibil; simţitiv - senzitiv; simţimântalism - sentimentalism etc.46
De multe ori, modelul latinesc a fost întărit de unul francez sau/şi italian: absorbi, românizare a lat. absorbere, fr. absorber, după sori/; abstrage, cf. fr. abstraire, lat. abstraho,	circumscrie, după lat. circonscribere, fr. circonscrire;
conchide, românizare a lat. concludere, it. concludere, după închide; concurge, românizare a lat. concurro, -ere, după curge; cf. fr. concourir, it. concorrere.
Un rol important în schimbarea aspectului limbii române literare l-a jucat influenţa italienească47. Epoca primelor contacte cu limba italiană datează mai de timpuriu, începând cu secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, însă de o influenţă directă din partea acestei limbi se poate vorbi mai ales în secolul al XlX-lea, când scriitori ca Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, Nicolae Filimon introduc în
44	Gheţie, 1LRL, p. 169.
45	Vezi Theodor Hristea, Probleme de etimologie în „Dicţionarul limbii române moderne”, în SCL, XI, 1960, nr. 2, p. 235-237; Hristea, PE, p. 210-211; Maria Staneiu-Istrate, Românizarea neologismelor şi calcul lingvistic, în LR, XLIX, 2000, nr. 3, p. 581-597.
46	Pentru mai multe exemple, vezi, mai jos, tabelul de la p. 298-303.
47	Despre curentul italienist din secolul al XlX-lea, vezi: Petre Haneş, Desvoltarea limbii literare române în prima jumătate a secolului al XlX-lea, Bucureşti, 1927, p. 112-129; Mihaela Mancaş, op. cit., p. 21-27; Marin Z. Mocanu, Periodizarea împrumuturilor italiene pătrunse în limba română, I, SCL, XXIX, 1978, nr. 6, p. 641-651, şi II, SCL, XXX, 1979, nr. 1, p. 23-30; Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 206-209; Hristea, Sinteze, p. 57-58; Mariana Stănciulescu Cuza, Italienism şi italienisme în perioada de formare a limbii române literare, Bucureşti, 1992, Gh. Chivu, Influenţa italiană în limba română veche, în SCL, XLV, 1994, nr. 1-2, p. 19-30.
289
operele lor cuvinte italieneşti sau forme modelate după acestea. De o preţuire deosebită s-a bucurat această limbă un secol mai târziu, la George Călinescu, în ale cărui scrieri se întâlnesc numeroase exemple de împrumuturi sau calcuri explicabile prin italiană. Unele dintre calcurile pentru care se poate invoca un model italian sunt, de fapt, de origine multiplă. Iată câteva exemple: consemn, după fr. consigne, it. consegna; consemna, după fr. consigner, it. consegnare; dezmăsurat „nesfârşit, imens”, după it. smisurato; împumna, după it. impugnare „a pune mâna (pe o armă), a apuca”; noutate „ştire”, românizare a lat. novitas, -atem, it. novită, fr. nouveaute; semnificativ, românizare a fr. significatifi it. significativo, după semn; supraomenesc, după fr. surhumain, it. soprumano.
Limba germană a oferit, la rândul ei, unele modele pentru calcuri, produse mai ales la românii culţi din Transilvania şi Banat. Sextil Puşcariu a observat că „în opoziţie cu Ţara veche, unde ceasul se întoarce, în Transilvania el se trage, fiindcă în nemţeşte se zice «die Uhr aufziehen», expresie uşor de înţeles dacă ne gândim la pendulele cu lanţuri, de care atârnau greutăţile, şi care trebuiau «trase» spre a li se pomi mecanismul”48. Alte expresii calchiate după germană sunt: a cerceta şcoala, după die Schule besuchen; a fi înţeles cu ceva, după mit etwas einverstanden sie49; a se pune în viaţă, după germ. ins Leben treten; a băga în socotinţă, după germ. in Rechnung, in Anschlag bringen50. Despre gazetarii la care apar, mai ales, asemenea expresii, Titu Maiorescu51 spunea că „fac greşeli neiertate în contra limbei române, introducând construcţiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân şi mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii”52.
Caracterul profund artificial al acestor construcţii şi faptul că puneau în pericol unitatea limbii române literare au condus la eliminarea lor treptată din limbă, produsă în primele decenii ale secolului al XX-lea, adică, după cum precizează Ion Gheţie, „aproximativ în aceeaşi perioadă când în Muntenia şi Moldova vor dispărea unele elemente franţuzeşti care nu s-au încetăţenit”53.
In ceea ce priveşte cuvintele, au fost copiate după germană abzice, după absagen, amăsurat „conform”, după gemăs, anteluptător „protagonist”, după Vorkămpfer, depica, după entfallen, desrădica, după entheben, prourma, după fortsetzen, prorupe „izbucni”, după ausbrechen, străpus „strămutat”, după verleght sau versetzt etc.54 „Asemenea exemple de germanisme - spunea Titu Maiorescu -credem că sunt de natură a deştepta în toţi cetitorii o dreaptă nelinişte asupra soartei finale a unei limbi astfel maltratate”55.
48	Sextil Puşcariu, op. cit., p. 410.
49	Ibidem, p. 410-411.
50	Vezi Gheţie, ILRL, p. 169.
51 Vezi Titu Maiorescu, Limba românească în jurnalele din Austria. 1868, în Critice, voi. I, Bucureşti, 1967, p. 83-116.
Ibidem, p. 83.
53	Gheţie, ILRL, p. 169.
54	Pentru aceste exemple, ca şi pentru altele, vezi Titu Maiorescu, op. cit., p. 84 ş.u.; Al. Graur, Sur quelques types de calques, în „Bulletin linguistique”, nr. 4, 1936, p. 193-194; Sextil Puşcariu, op. cit., p. 411; Doina David, Limbă şi cultură. (Româna literară între 1880 şi 1920. Cu privire specială la Transilvania şi Banat), Timişoara, 1980, p. 205 ş.u.
55	Titu Maiorescu, op. cit., p. 93.
290
Lipsa de afinitate dintre română şi germană explică şi caracterul nefiresc al altor termeni, cu aspect ridicol şi greoi în acelaşi timp, ca: degătlegău „cravată”, după Halsbinde, sau nasştergău „batistă”.
Chiar dacă nu sunt numeroşi, există totuşi unii termeni apăruţi prin calchierea unor modele germane, care au rezistat în limbă: anotimp, după Jahreszeit, convorbire, după unterredung, întrelăsa, după unterlassen, reoglindi, după widerspiegeln. In unele situaţii, la consolidarea poziţiei unui asemenea calc a contribuit şi un model dintr-o altă limbă. în această categorie intră, de pildă, contopi, explicabil atât prin germ. zusammenschmelzen, cât şi prin fi*. confondre\ convieţui a fost calchiat de unii vorbitori după germ. zusammenleben, iar de alţii după lat. convivere. Noţiunea exprimată de supraom a apărut, indiscutabil, mai întâi în germană: Ubermensch. După această limbă l-au calchiat franceza: surhomme, italiana: superuomo, engleza: superman. Româna putea să preia acest calc, devenit internaţional, de la oricare dintre idiomurile amintite. Pentru apariţia lui pătrat (patrat) derivat de la patru, trebuie să acceptăm, pe lângă modelele oferite de lat. quadratus, it. quadrato, şi un tipar germ. Quadrad.
De o influenţă a limbii ruse se poate vorbi încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de când datează o traducere a unei Istorii a ruşilor56. Asemenea traduceri au continuat pe tot parcursul acestui veac şi s-au intensificat în prima jumătate a secolului al XlX-lea. însă, în ceea ce priveşte calcul lingvistic, influenţa rusă modernă devine însemnată mai ales în secolul al XX-lea57, pentru care Theodor Hristea distinge două perioade: prima este cuprinsă între octombrie 1917 şi 23 august 194458. Cealaltă începe în 1944 şi se termină în decembrie 1989. Calcurile produse după rusă aparţin, mai ales, limbajului politic sau tehnic. Astfel, activ devine substantiv şi capătă sens politic sub influenţa rus. mmue; brigadă „grup sau colectiv de muncitori [...]”, după rus. 6pueada\ colectiv îşi schimbă categoria lexico-gramaticală, devenind substantiv, cu sensul „totalitatea oamenilor uniţi în vederea aceloraşi scopuri”, după rus. KoneKmue; colaborator ştiinţific imită modelul rus. naynHbiu compydnuK, iar colţul roşu traduce fidel rus. Kpacnuu yeon etc. în rândul calcurilor lexicale de structură morfematică se înscriu: cincisutist -
56	Vezi N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, II, Bucureşti, 1926, p. 143-144, unde se precizează că este vorba despre o traducere conservată în cinci manuscrise, unul dintre acestea având menţionat anul 1727.
57	Vezi, în acest sens, Iorgu Iordan, Influenţe ruseşti asupra limbii române, în „Analele Academiei Republicii Populare Române”, seria C, tomul I, memoriul 4. Comunicare prezentată în şedinţa din 29 iunie 1949, p. 55; G. Mihăilă, Observaţii asupra influenţei ruse în vocabularul limbii române contemporane, în LR, 1, III, 1954, p. 27-35; Iorgu Iordan, Limba română actuală, în LR, 4, 1954, p. 31—44; idem, Limba română contemporană, Bucureşti, 1956, p. 106-112; L. Farcaş, HeKomopbie HadjuodeHun nad KajibKOMu e pyMbiHCKOM H3biKe c pyccKoeo, în „Culegere de studii”, Bucureşti, 1958, p. 9-21; S. Vaimberg, Calcuri româneşti după adjectivele compuse din limba rusă, în „Culegere de studii”, Bucureşti, 1961, p. 64-72; Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), în „Romanoslavica”, XII (1965), p. 315-326.
58	Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), p. 315.
291
nHmucomnuK, sutamiist - cmombicHHHUK, codism - xeocmucM etc.59 Schimbările intervenite în viaţa politică a României după decembrie 1989 au făcut ca asemenea inovaţii produse sub influenţa modelelor ruseşti să treacă în vocabularul pasiv. Există însă şi calcuri care ar putea fi considerate încă viabile, ca: maestru al artei, după Macmep ucKyccmea, cultul personalităţii, după Kyjitm Jiunnocmu, casă de odihnă, după daw omdbixa, satelit artificial, după ucKyccmeeubiu cnymHUK60.
Mai ales din secolul al XX-lea se poate vorbi şi despre unele calcuri produse după engleză. Unele dintre acestea nu s-au impus, mai ales din cauza faptului că au rezultat din greşeli de traducere. Astfel, Cristina Micuşan61 a înregistrat în unele periodice româneşti editate în S.U.A. calcuri cum ar fi: a lua loc „a avea loc” < engl. am. to take place, a plăti respect „a-şi prezenta omagiile” < engl. am. to pay respect, a agrea la/cu, „a fi de acord cu” < engl. am. to agree to/with, a lua curs „a se derula” < engl. am. to take course62.
In rândul calcurilor viabile se numără: autocontrol, după seif control, autoapreciere, după engl. selfesteem; automulţumire, după fr. autosatisfaction, engl. selfsatisfaction\ Capul Bunei Speranţe, după engl. Cape of Good Hope\ clasa inferioară, după engl. lower class\ clasa mijlocie, după engl. middle class; clasa superioară, după engl. upper class.
Uneori compusele nu au putut fi calchiate, astfel încât au fost redate prin perifraze. Aşa s-a întâmplat cu engl. selfgovernment, transpus la Ghica prin sintagma guvernul prin sine însuşi (Ghica, OI, p. 230). Unele modele englezeşti au pătruns la noi indirect, prin franceză. De pildă drum-de-fier se explică prin fr. chemin de fer, iar acesta prin engl. railway63.
Frazeologismele explicabile prin modele englezeşti sunt mai puţin numeroase decât cele care imită modele franţuzeşti şi aparţin, îndeosebi, terminologiilor de specialitate64. Mai recent, au apărut carte verde, după green cârd (1969)65, care circulă şi ca împrumut; gaură neagră, după engl. black hole (1968); cutie neagră, după engl. black box (1945); creier electronic, după electronic brain; farfurie zburătoare, după flying saucer; numărătoare inversă, după count down; vorbitor nativ, după native speaker66. Prin Beretele verzi, calchiat după Green Beret (1962), sunt denumiţi membrii unei trupe speciale a armatei S.U.A. Este posibil ca şi undă verde să redea engl. green light (1937), în ambele limbi expresiile având acelaşi sens: „permisiunea de a trece la realizarea unei acţiuni”.
59	Vezi L. Farcaş, op. cit., p. 9 ş.u., G. Mihăilă, 1954, p. 27 ş.u.
60	Pentru aceste exemple, ca şi pentru multe altele, vezi Theodor Hristea, 1965; Hristea, PE, p. 181 ş.u. Vezi, de asemenea, G. Mihăilă, 1954, cu precizarea că acolo calcurile frazeologice sunt interpretate a fi sintactice; vezi şi Iorgu Iordan, 1956.
61	Vezi Cristina Micuşan Types d'interferences lexicales dans un cas de bilinguisme romano-germanique, în Acte XII, voi. II, p. 1219-1225.
62	Ibidem, p. 1223-1224.
63	Vezi ROBERT, s.v. chemin de fer.
64	Vezi Hristea, Sinteze, p. 152.
65	Aici, ca şi mai jos, am reprodus, între paranteze rotunde, atestările oferite de Merriam-Webster ’s Collegiate Dictionary.
66	Vezi Hristea, Sinteze, p. 152.
292
Destul de apropiate de zile noastre sunt şi cortină de fier, după iron curtain, sau desene animate, la a cărui apariţie a contribuit, alături de fr. dessins animes61, şi engl. animated cartoons, atestat în această limbă în 1915, dar desigur de o dată mai recentă în română.
II. VIABILITATEA CALCURILOR
1. CONCURENŢA DINTRE CALC, TRADUCERE ŞI ÎMPRUMUT
între calc şi traducere, pe de o parte, şi calc - împrumut, pe de altă parte, a existat o concurenţă, căreia calcul a reuşit, uneori, să-i facă faţă. Astfel, calcul a ieşit fie învingător, fie a rămas în limbă, alături de împrumut, ducând la apariţia unor dublete sinonimice, fie a fost împins la periferia vocabularului. La acest din urmă aspect a contribuit, îndeosebi, caracterul profund artificial al formei calchiate, situaţie specifică mai ales imitaţiilor produse la cuvintele compuse.
Gradul de viabilitate a calcurilor româneşti diferă de la o etapă la alta. Şansele de supravieţuire în timp a calcurilor din limba veche s-au dovedit a fi mult mai mici decât ale celor produse cu peste două secole mai târziu. Pentru limba textelor artistice, punctul culminant al producerii calcurilor îl reprezintă cea de-a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Este o perioadă caracterizată prin atitudinea antineologistă a scriitorilor, astfel încât calcul reprezintă mijlocul cel mai la îndemână de îmbogăţire lingvistică. Nu este de mirare astfel că acum se produc cele mai multe calcuri care au ca punct de plecare mai ales modele latino-romanice. Afinitatea dintre limbile înrudite constituie un factor favorizant în privinţa viabilităţii calcurilor. Se poate spune astfel că limba după care se calchiază are un rol foarte important în soarta pe care o va avea calcul.
Nu trebuie neglijat însă rolul pe care tiparul l-a avut în popularizarea calcurilor, Dacă textele vechi circulau mai ales în copii manuscrise, numai o parte dintre ele ajungând să fie tipărite, astfel încât multe inovaţii lexicale au rămas la o singură atestare, în etapa modernă, graţie multiplicării prin imprimare a scrierilor, fie ele traduceri, fie texte originale, cuvintele recent apărute se răspândesc şi au şansa nu numai să devină cunoscute, ci şi să se impună în limbă.
Scrierile de la începutul perioadei modeme a literaturii se caracterizează, mai ales, prin lărgiri sau extensii semantice ale unor termeni din fondul vechi al limbii, care, fără a avea un sens comun cu termenii străini ale căror noţiuni trebuie să le reproducă, prezintă unele apropieri. în acest fel, Dinicu Golescu foloseşte, de pildă, termenii căruţă, săpat, strânsoare pentru a reda sensul exprimat de vagon, sculptat, colecţie. La Iancu Văcărescu apare a lua seama cu sensul „a observa”, lucrare pentru „efect, acţiune”, unirea „unitatea” sau stare „putere”, „posibilitate”. Heliade 67
67	Frazeologismul francez se explică, la rândul lui, prin engleză, prima sa atestare datând din
1916.
293
foloseşte sintagma băgare de seamă pentru „atenţie”, ori compusul luător-aminte cu sensul „atent”. Multe asemenea traduceri sau echivalări semantice se întâlnesc, mai apoi, la Bălcescu: ieşit „rezultat”, simţire „sentiment”, spărtură „breşă”. Destul de frecvent, înaintare apare cu sensul „progres” la scriitorii din secolul al XlX-lea. La Ion Ghica putinţe redă sensul ff.. possibilites, iar creştere este folosit pentru ceea ce se exprimă în franceză prin education6i.
Continuă să apară, ca şi în epoca veche, traduceri prin perifraze ale unor compuse sau derivate mai greu sau imposibil de calchiat în română. Printre acestea se numără: afară din fire, aprindere la plămâni, a chema împreună, dinaintea potopului, din sineş împărat, făcător de bine, făcător de viaţă, învăţătura credinţei, a lucra împreună, mărime a sufletului, mare la suflet, sânge pur etc. Unele dintre acestea sunt dublate de calcuri: binefăcător, conlucra, mărinimie, mărinimos, pur-sănge. Nu întâmplător modelul care le-a generat este latino-romanic. Dacă în cazul ultimului compus citat diferenţa dintre calc şi traducere este dată de topică, adaptarea acesteia la limba română conducând la traducere, iar respectare presupunând calcul, situaţia celorlalte este diferită.
Menţiuni speciale trebuie făcute în legătură cu perifrazele alcătuite din adjective de origine verbală, urmate de prepoziţia de, iar apoi de un substantiv, un adjectiv sau un adverb. în această succesiune, ele reprezintă simple traduceri ale compuselor străine, foarte multe dintre ele provenind direct din slavonă şi indirect din greacă. Deplasarea prepoziţiei pe prima poziţie (de binefăcător, de răufăcător, de viaţă făcător etc.), cu respectarea topicii modelului, duce la calc. Din punctul de vedere al gradului de fidelitate a copiei faţă de model, este vorba despre calcuri imperfecte, apariţia prepoziţiei de nefiind cerută de model, ci de încercarea de adaptare la specificul sintaxei româneşti. Aceste forme apar în limba veche în alternanţă, în vreme ce, mai aproape de zilele noastre, prezenţa lui de în contextul amintit nu mai este simţită ca necesară. Poziţia compuselor de acest tip în limbă a fost întărită şi de modelele latino-romanice. Faptul că astăzi continuă să fie active calcuri ca: binefacere, binefăcător, răufăcător se explică prin suportul acordat şi de alte modele decât cel slavon. Un argument în favoarea rolului însemnat pe care modelele din limbi afine românei l-au avut în supravieţuirea calcurilor de acest tip îl constituie situaţia în care se află alte perifraze modelate după slavonă şi indirect după greacă, de tipul: făcătoare de minuni, iubire de argint, iubitoare de oameni, îndestularea/ogodirea pântecelui, luptătorii icoanelor, vărsare de sânge etc. Nefiind întărite de modele latino-romanice, unele dintre aceste traduceri au fost abandonate, în locul lor fiind preferate împrumuturile, care nu întotdeauna se explică prin etimonul care a generat apariţia perifrazei. Altele rămân prizonierele textelor de tip religios, în care de altfel au şi apărut: făcătoare de minuni, iubire de argint.
In ceea ce priveşte forme ca: binevoitor, binefacere, binefăcător considerăm că acestea se explică mai bine prin calc, decât prin derivare internă de la binevoi,
68 Pentru citate, vezi mai sus, p. 43-44, 51.
294
bineface69. Către această concluzie ne trimite, pe de o parte, existenţa perifrazelor apărute prin traducere, invocate mai sus, care reprezintă una dintre modalităţile de reproducere a compuselor străine, şi, pe de altă parte, faptul că verbele în discuţie sunt mai puţin frecvente decât derivatele.
1.1.	CUVÂNT TRADUS-CUVÂNT ÎMPRUMUTAT
Aşadar, termenii străini care exprimau o noţiune inexistentă în română au fost fie traduşi prin perifraze, fie calchiaţi, fie împrumutaţi. Pentru o mai bună evidenţiere a raportului dintre traducere şi împrumut la acest nivel de analiză, reproducem mai jos, în paralel, cele două soluţii găsite de traducători în reproducerea cuvintelor străine cu formă internă, adăugând, unde este cazul, şi rezultatul obţinut prin calchiere. Se va putea astfel mai lesne observa că, pentru transpunerea unor astfel de modele în limba română, de cele mai multe ori a fost preferat împrumutul. Faptele de limbă prezentate au fost întâlnite în textele beletristice parcurse de noi sau apar discutate în lucrări de specialitate consacrate calcului.
Traducere	Calc	împrumut	Model/Origine
l	2	3	4
afară din fire		extraordinar	lat. extraordinarius
aprindere de plămâni		. 7o pneumonie	germ. Lungenentziindung
asemenea lăturat		echilateral	fr. equilateral lat. aequelateralis,
asemenea piciorat		isoscel	fr. isocele, lat. isoscelus
caldomesor		termometru	fr. thermometre
capete de operă		capodopere	it. capi d 'opera
călcător de lege			Sl. 3AK0N0np'tcTAnktlV 3AK0N0np'fccT/RnkNHK'k
a chema împreună	conchema1 x	convoca	fr. convoquer, lat. convocare
cu ştiinţă	conştient		fr. conscient
dinaintea potopului		antediluvian	fr. antediluvien
din sineş împărat		aftocrator, autocrator	ngr. autokrător
facere de bine	de-bine-facere, binefacere		sl. BAAreAtANHK, lat. benefacere
făcător de bine	de-bine-făcător, binefăcător		sl.EAArc»AtT€Ak, sau/şi fr. bienfaiteur, -trice
făcătoare de minuni	de-minuni-făcătoare	ciudotvoreţă	Sl. HOVAOTBOpkgA
făcător (iu) de rele	de~rău-jăcător, răufăcător		Sl. 3A0A"tAAT€Ak, lat. malefactor, fr. malfaisant
69 în legătură cu acest aspect, Finuţa Hasan consemnează: ,,Binevoitor, frecvent la începutul secolului al XlX-lea [...] poate fi derivat de la verbul binevoi (cf. DA), dar poate fi creat pe baza lui de-bine-voitor, folosit în limba mai veche (ISBD 288), mai ales că existau şi alte paralele, ca viaţă-făcătoriu (CC2 199, DVS 17716) şi de-viaţă-făcătoriu (CC2 115). Pentru compunerea lui binevoitor (şi împotriva derivării lui) pledează şi bun-voitor, atestat de LB, paralelismul bine/bun fiind frecvent la compusele mai vechi” (FCLR, I, p. 180).
. 70 71 împrumutat din fr. pneumonie.
71	Pentru atestări, vezi MDA, s.v. conchema.
295
1	2	3	4
facătoriu de viaţă	de-viaţă-jacător		Sl. WtiBOTBOpriOJjYH
iubire de sine		amor propriu	fr. amour-propre
iubitor de oameni/ iubitor de omenire	de-oameni-iubitor/ de-oamenire-iubitor	filantrop	Sl. H€AOB'kKOAIOG€Mk, gr. philanthrâpos
învăţătura credinţei		teologie	lat. theologia. fr. theologie :
a lucra împreună	impreună-lucra, conlucra	colabora	lat. collabor:r'r\ tr. col laba ■<
lucrare împreună	împreună-lucrare, conlucrare	colaborare	fr. collaboration i
lucrător împreună	împreună-1 ucrător, conlucrător	colaborator	fr. collaboraieur !
lucrarea pământului		agricultură	lat. agricultura
a lupta împreuna	combate		fr. combattre
luptătorii icoanelor		iconoclaşti	sl. HKONOEOpkUH72
mare la suflet	mărinimos, mărinim	magnanim	fr. magnanim
mărime a sufletului, mărire a sufletului, mărime de suflet, mărimea inimii	mărinimie	megalopsihie magnanimitate	gr. megalopsihia, lat. magnanimilas fr. magnanimite
mergător înainte	înainte-alergător^ înainte-curător, înainte-mergător j premergător	precursor	Sl. np*tAHT€MA, gr. KpoSpopoc, fr. precursevr
mestecare de sânge		incest	sl. Kp'kBOM’km^NHH '
a se omorî pe sine / a se omorî singur	a se sinucide		fr. suicider j
prisos de valoare	plus-valoare		fr. plus-value 1
schimbare la faţă		preobrajenie	Sl. np€06pAKEMMK
scurt la statură		scund	germ. Kurzstămmig
scurt de vedere		miop	germ. Kurzsichtig
scurtă vedere		miopie	germ. KurzsichtigKeit |
simţ bun	bun simţ		fr. bon-sens
sânge pur	pursânge		fr. pur-sang
slujirea idolilor		idolatrie	sl. MAOAOCAOy>K€NYe
spirit de partid	partinitate		rus. napmuuHOcmb
stare împrejur	împrejur-stare	circumstanţă	lat. circumstantia
şcoală de învăţătura meşteşugurilor / şcoala a multora meşteşuguri		politehnică	germ. Polytechnikum
tăiere împrejur	împrej ur-tăiere	circumcizie	lat. circumcis io
timpul anului, timp al anului	anotimp		germ. Jahreszeii
ton bun		bonton	fr. bon ton
a se trage îndărăt	retrage (a se -)	retira (ase-)	fr. (se) retirer
ucigaş de sine	sinucigaş		fr. suicide
unul născut			Sl. eAMHOpOAN'klH
urătorii de oameni		mizantropi73	Sl. HAOB'fcKONENABMCTHHUH
72	Foarte probabil, calc după gr. bizanţ, eikonoklastes, care, în ultimă instanţă, stă şi la baza împrumutului iconoclast, intrat în română prin filieră franceză.
73	Este vorba despre împrumut din fr. misanthrope, explicabil, la rândul său, prin gr. misanthropos, care a generat şi apariţia calcului din slavonă.
296
în funcţie de modul în care au fost redaţi în română unii termeni străini, se disting mai multe situaţii:
1.	Unele derivate sau compuse străine nu au putut fi calchiate. Mai precis, acestea nu au putut fi transpuse prin unităţi lexicale similare, alcătuite din morfeme româneşti, astfel încât au fost traduse prin perifraze al căror loc a fost luat de împrumuturi. în această categorie intră exemple ca: afară din fire - extraordinar; a chema împreună — a convoca, urător de oameni - mizantrop. Existenţa împrumutului dovedeşte faptul că era nevoie de un termen pentru exprimarea noii noţiuni. El a fost preferat perifrazei datorită tendinţei către brevilocvenţă, existentă în limbă.
2.	Alte perifraze, rezultate din traducerea unor compuse imposibil de calchiat, au dispărut cu totul din limbă, noţiunea pe care o exprimau fiind desemnată prin împrumuturi diferite de termenii care au condus la apariţia perifrazelor respective: aprindere de plămâni - pneumonie; mestecare de sânge - incest; scurt de vedere -miop; scurtă vedere - miopie; slujirea idolilor - idolatrie.
3.	Există şi situaţia în care unele traduceri au fost concurate şi învinse de calcuri: cu ştiinţă - conştient; mare la suflet - mărinimos; mergător înainte -premergător etc.
4.	Destul de rar, se poate întâmpla ca un termen străin să poată fi transpus în română prin toate cele trei procedee: traducere, calc, împrumut: a lucra împreună -a conlucra (cu varianta împreună-lucra) - a colabora; mare la suflet - mărinimos (cu varianta mărinim) - magnanim; stare împrejur - împrejur-stare - circumstanţă.
îmbinările lexicale care se mai folosesc şi astăzi sunt: facere de bine, făcătoare de minuni, făcător de bine, făcător de rele, a lucra împreună, schimbare la faţă, spirit de partid. Unele dintre acestea sunt puternic concurate de calcuri. Este vorba despre: facere de bine, făcător de bine, făcător de rele, a lucra împreună şi spirit de partid, pentru penultima dintre ele înregistrându-se, alături de calcul conlucra, împrumutul colabora, incontestabil mai frecvent întâlnit. Concurenţa dintre făcătoare de minuni şi schimbare la faţă, pe de o parte, şi ciudotvoreţă şi preobrajenie, pe de altă parte, s-a sfârşit cu victoria celor dintâi. Cât priveşte calcul de-minuni-făcătoare, acesta a avut aceeaşi soartă cu a compuselqr calchiate în a căror structură apare pe primul loc prepoziţia de. Trebuie totuşi precizat că frecvenţa acestor perifraze este destul de redusă, ele fiind specifice limbajului religios.
în ceea ce priveşte calcurile consemnate, sunt simţite astăzi ca învechite cele care conţin pe prima poziţie adverbele împrejur şi împreună, ca şi cele în a căror componenţă intră prepoziţia de, aflată pe prima poziţie.
1.2.	CUVÂNT CALCHIAT-CUVÂNT ÎMPRUMUTAT
Există şi situaţia în care lupta se dă între calc şi împrumut sau chiar între calcuri ale aceluiaşi model ori cu modele diferite ca origine, dar identice din punctul de vedere al noţiunii exprimate.
297
CALC VIABIL	CALC NEVIABIL	ÎMPRUMUT	MODEL / ORIGINE
1	2	3	4
	aburos	vaporos	ff. vaporeux
	alt eu-însumi	alter ego	lat. alter ego
	amicabil	amiabil	fr. amiable
	apăsător	opresor	fr. oppresseur
	apreţui	aprecia	fr. apprecier
	arzând	ardent	lat. ardenSy fr. ardent
atotputernic	atotputinte	omnipotent	Sl. BkCBBAACTkLţk, lat. omnipotens, -tis fr. tout-puissant, germ. allmăchtig
atotputernicie		omnipotenţă	lat. omnipotentia
atotştiutor		omniscient	lat. omniscient
binecuvânta		blagoslovi	sl. blagosloviţi sau gr. £tft.OY£iv, lat. benedicere
binecuvântare	bună-cuvântare	blagoslovenie	Sl. 6AAr0CA0B€NHK
	bun ton	bonton	fr. bon ton
bunavestire		blagoveştenie	Sl. 6AArwfclJJ€NHK
bunăvoinţă	binevoinţă		lat. benevolentia, fr. bon-vouloir sau bienveillance (cf. şi fr. bonne volonte\ germ. Wohlwollen
	bunom	bonom (livr.)	ff. bonhomme
	bunomie	bonomie (livr.)	ff. bonhomie
	camerad	camarad	fr. camarade
	cap-d-operă	capodoperă	it. capo-d'opera; ff. chef-d’ceuvre
	călărime	cavalerie	cf. it. cavalleria
	cărturărie	librărie	ff. librairie
ceresc		celest	fr. celeste
circumscrie	circonscrie		lat. circonscribere, ff. circonscrire
	coborâtor	descendent	cf. ff. descendant
comesean	conmesean		fr. conmensal
	compeţitor	competitor	fr. competiteur, lat competitor
compunere		compoziţie	fr. composition
conchide		conclude (rar)	lat. concludere, it. concludere
concurge		concura	lat. concurro, -ere; cf. fr. concourir, it. concorrere
conlucra	împreună-lucra	colabora	fr. collaborer
conlucrare74	împreună-lucrare	colaborare	fr. collaboration
74	Inserarea acestui termen şi a celui imediat următor în tabel ia în consideraţie posibilitatea ca aceste derivate să fi apărut prin calc, nu prin etimologie internă. De altfel, faptul că astăzi conlucrare şi conlucrător sunt simţite ca învechite, în locul lor fiind folosite colaborare, colaborator, este un argument în favoarea interpretării apariţiei lor prin calc.
298
1	2	3	4
conlucrător (înv.)	împreună-lucrător	colaborator	fr. collaborateur
	consânge, consângean	consangvin	lat. consanguineus, -■a, -um sau fr. consanguin
consfinţi		consacra	fr. consacrer
consimţământ	consimţimânt	consentiment	fr. consentement
	conşcolar (rar)	condiscipol	fr. condisciple, germ. Mitschuler sau lat. condiscipulus
	contimporan, contimpuran	contemporan	fr. contemporain, lat. contemporaneus
contopi (a se ~), confunda (a se ~)			fr. confondre, germ. zusammenschmelzen
contrazicere		contradicţie	fr. contradiction, lat. contradictio
convorbire	întrevorbire		germ. unterredung
	contrazicător	contradictoriu	fr. contradictoire
	crescătoare	educatoare	fr. educateur, -trice
crucişător	încrucişător		fr. croiseur
	curgător	curent	cf. fr. courant
curtezană		curtizană	fr. courtisane
	cuvântologie	lexicologie	fr. lexicologie
	dănţuitor	dansant	fr. dansant
	dezbarca	debarca	fr. debarquer
deplânge		deplora	fr. deplorer
	depreţia	deprecia	fr. deprecier
derâdere		deriziune	fr. derision
	desconcerta	deconcerta	fr. deconcerter
	desemn	desen	fr. des sin
desemna		designa	fr. designer
	desemna	desena	fr. dessiner
	desemnator	desenator	fr. dessinateur
	despărţământ	departament	fr.. departement
depopula75	despopula		lat. depopulare, cf. fr. depeupler, it. depopolare
	desputernici	destitui	cf. fr. destituer, lat. destituere
	dezgrada	degrada	fr. de gr ader, lat. degradare
dispune	despune		fr. disposer, lat. disponere
	domniat	domeniu	it. dominat o
	domnire	dominaţie	fr. domination
dreptunghiular		rectangular	fr. rectangulaire
	fierozitate	ferocitate	cf. îr.ferocite
fărădelege		bazaconie	Sl. B63AK0NHK
	fruntarie	frontieră	îi. frontiere
	greomesor	barometru	fr. barometre76
75 Depopula este calc, dacă se admite influenţa fr. depeupler, it. depopolare, şi împrumut în ;eea ce priveşte influenţa lat. depopulare.
76	Vezi ROBERT, s.v. barometre, unde se precizează că este vorba despre un cuvânt format în :ngleză din elemente greceşti.
299
1	2	3	4
impune	impune		fr. imposer, lat. imponere
introduce	introduce		fr. introduire; cf. lat. introducere
inconştient	inconştient, neconştiut		fr. inconscient
încăpăţâna (a se ~~)	înţesta (a se ~)		fr. s ’enteter
	începător	iniţial	cf. fr. iniţial, lat. initialis
	înfrunt	afront	fr. ajfront
înlănţui	lănţui		fr. enchaîner
înrâuri		influenţa77	cf fr. influer, influencer, germ. beeinflussen
înrâurire78	înrâurinţă	influenţă, cu var. influinţă	fr. influence
	însânui (a se ~)	insinua (a se ~)	fr. s 'insinuer
	însânuitor	insinuant	fr. insinuant
însemn		insignă	fr. insigne, lat. insegna
	insufla	insufla	fr. inssufler
întâietate	întăime		fr. primaute
	întări	afirma	lat. affirmare
	întipărire	impresie	cf. lat. impressio, -onis, fr. impression
întreprinzător		antreprenor	fr. entrepreneur
limbaj	limbagiu		it. linguaggio, fr. langage
	limbistic	lingvistic	fr. linguistique
mărinimie	mărinimă	magnanimitate, megalopsihie	gr. megalopsihia, lat. magnanimitas, fr. magnanimite
mărinimos	mărinim	mag nani m	lat. magnanimus, fr. magnanime
menţine	manţine		fr. maintenir
	mijlocitor	mediator	lat. mediator
	nesăturabil, năsăturabil	insaţiabil	lat. insatiabilis, fr. insatiable
	neaccesibil	inaccesibil	fr. inaccessible, lat. inaccesibilis
neadmisibil		inadmisibil	fr. inadmissible
	neajuns	insuficient	fr. insuffisant, it. insuficiente
	neamic	enemic, inimic	it. nemicusy lat. inimicus
	neatârnare	independenţă	fr. independance
	neatârnat	independent	fr. independant
	necapabil	incapabil	fr. incapable
	necapacitate	incapacitate	fr. incapacite
	necertitudine	incertitudine	fr. incertitude
necompatibil (rar)		incompatibil	fr. incompatible
necomplet		incomplet	fr. incomplet
300
77	Explicabil prin împrumut din fr. influencer, pe când înrâuri este copiat după fr. influer.
78	Nu este exclusă şi o etimologie internă de la înrâuri.
1	2	3	4
neconfortabil		inconfortabil	fr. inconfortable
	neconştiinţă	inconştienţă	fr. inconscience
	necultură	incultură	fr. inculture
nedelicateţe		indelicateţe	fr. indelicatesse
nedescifrabil		indescifrabil	fr. indechiffrable
	nedescriptibil	indescriptibil	fr. indescriptible
	nedispensabil	indispensabil	fr. indispensable
	neesplicabil, neexplicabil	inexplicabil	fr. inexplicable, lat. inexplicabilis, it. inesplicabile
	neexperienţă	inexperienţă	fr. inexperience
	neexpresiv	inexpresiv	fr. inexpressif
	nefinire	infinitate	cf. fr. infinite, lat. infinit as, -atis
	negreală	cerneală	V.sl. Mep'kNHAO
	neiertabil	impardonabil	fr. impardonnable
neinteligibil		ininteligibil	fr. ininteligible
	neînsemnător	insignifiant	fr. insignifiant
	nemaculat	imaculat	fr. immacule, lat. immaculatus
	nematerial	imaterial	fr. immateriel, lat. immaterialis
nemărginit, nesfârşit, neţărmurit		infinit	cf lat. infinituSy fr. infimi
	nemişcător	imobiliar	fr. immobilier
	nemoralitate	imoralitate	fr. immoralite
	nenumârabil	inombrabil	it. inumerabile, cf. fr. inombrable
	neofensiv	inofensiv	fr. inoffensif it. inoffensivo
neomenos	neuman, -ă	inuman -ă	cf fr. inhumain, -e, lat. inhumanus, -a
ne oportun		inoportun	fr. inopportun, lat. inopportunus
	neprescriptibil	imprescriptibil	fr. imprescritible
	nerealizabil	irealizabil	fr. irrealisable
neregularitate		iregularitate	fr. irregularite
nereparabil		ireparabil	fr. irreparable, lat. irreparabilis
	neresponsabil	iresponsabil	fr. irresponsable
	nerevocabil	irevocabil	fr. irrevocable, lat. irrevocabilis
	nerezistibil	irezistibil	fr. irresistible, lat. irresistibilis
	nesens	nonsens	cf. fr. non-sens
nesomn		insomnie	cf. fr. insomnie
nestabilitate		instabilitate	fr. instabilite
nestingibil (rar)		inextingibil	fr. inestinguible
	nesuficient	insuficient	lat. insufficiens, -tis, it. insu ficiente
	netimporal	atemporal	fr. atemporel
301
1	2	3	4
	neviolabil	inviolabil	fr. inviolable, lat. inviolabilis
	neviolabilitate	inviolabilitate	fr. inviolabilite
noutate		novitate	lat. novitas, -atem, it. novită, fr. nouveaute
omucidere		homicid	\aX.homicidum, fr. homicide
	orăşenie	burghezie	fr. bourgeoisie, it. borghesia, germ. Biirgertum
patrulater		cadrilater	lat. quadrilaterus, fr. quadrilatere
	predomni	predomina	fr. predominer
	predomnitor	predominant	fr. predominant, -e
	prejudeţ	prejudiciu	lat. praejudicium
premergător	înainte-alergător, înainte-curător, înainte-mergător2	precursor	Sl. np'fcAHT€MA, gr. npoâpopos, fr. precurseur
presimţământ (rar)	presemtiment, presimtement, presimţimânt, presimţiment	presentiment	fr. pressentiment
preşedinte		prezident	lat. praesidens, -tis, germ. Prăsident, fr. president
preşedinţie	preşedinţă		fr. presidence
	propăşi	progresa	lat. progredior, fr. progresser
	provorbă	proverb	lat. proverbium, fr. proverbe
pruncucidere	fîuucidere	infanticid	lat. infanticidum
rechema		reclama	cf. fr. reclamer
	refuzi	refugia	fr. refugier
	refugit	refuziat	cf. fr. refugii
	reieşi2	reuşi	it. riuscire
resemna (a se ~)		resigna (a se	fr. resigner
reşedinţă		rezidenţă	fr. residence
retrage (a se		retira (a se ~)	fr. (se) retirer
semnal		signal	fr. signal; cf. it. signale
semnala		signala	fr. signaler
semnalment		signalment	fr. signalement
semnatar		signatar	fr. signataire
semnătură		signatură	fr. signature
semnificativ		significativ	fr. significatifi it. significativo
semnificaţie		significaţie	fr. signification, lat. significatio, -onis
	senţual	senzual	fr. sensuel, lat. sensualis
	siguritate	securitate	cf. fr. securite, lat. securitas, -atis
simţământ	simtimânt, simtiment, simţemânt, simţimânt, simţiment	sentiment	fr. sentiment
	simtimântal	sentimental	fr. sentimental
	simţibil	sensibil	fr. sensible
302
1	2	3	4
	simţitor	senzorial	fr. sensoriel
	simţualism	senzualism	fr. sensualisme
	simţualist	senzualist	fr. sensualiste
	simţualitate	senzualitate	fr. sensualite
	sinucid	suicid	fr. suicide
subscrie	suscrie, subtscrie		lat. subscribere, fr. souscrire
subsemna	susemna		fi*, soussigner
subsemnat	jos-însemnat		fr. soussigne
subîmpărţi	subtîmpărţi (a se ~)	subdiviza	cf. fir. (se) subdiviser
sublinia	subtlinia		fr. souligner
suprapune	superpune		fr. superposer, cf. lat. superponere
sus-arătat, susmenţionat, sus-pomenit			fr. sousmentionne
suprafaţă	surfaţă		fr. surface
supranume	sirnume		fr. surnome
surprinde	supraprinde		fr. surprendre
supraveghea	surveghea		fr. surveiller
supravieţui	survieţui		fr. survivre
ştiinţific	ştienţific		fr. scientifique
şedinţă		seanţă	fr. seance
unghiular		angular (livr.)	fr. angulaire
vagon-pat		wagon-lit	fr. wagon-lit
	visărie	reverie	fr. reverie
ziar		jurnal	it. diario\ cf. it. giornaley fr. Journal
ziarist		jurnalist	it. diarista\ cf. îxjournaliste
Se poate constata că şi în privinţa raportului dintre calc şi împrumut există mai multe situaţii în care termenii astfel apăruţi se pot afla:
A.	Acelaşi cuvânt străin a fost atât calchiat, cât şi împrumutat, din lupta dintre ele ieşind învingător împrumutul: aburos - vaporos, consângean, consânge - consangvin, însânui - insinua etc.
B.	Alteori s-a impus calcul, în defavoarea împrumutului: binecuvântare -blagoslovenie, deplânge - deplora, desemna - designa, şedinţă - seanţă etc.
C.	Ambele au rămas în limbă, alcătuind dublete sinonimice: atotputernic -omnipotent, bună-vestire - blagoveştenie, concurge - concura, dreptunghiular -rectangular, ziarist - jurnalist etc.79
D.	Aceeaşi noţiune a fost redată uneori prin calcuri concretizate în mai multe variante. Deosebirea dintre variante reflectă mai multe aspecte:
a) calcurile au la bază modele ce aparţin unor limbi diferite; de obicei, doar una dintre variante este literară: limbaj - limbagiu, bunăvoinţă - binevoinţă,
79	în legătură cu acest aspect, vezi Theodor Hristea, Dublete sinonimice realizate prin calc şi împrumut, în Hristea, Sinteze, p. 116-118. Vezi, de asemenea, lucrarea recent apărută la Editura Universităţii din Bucureşti, elaborată de Cristian Moroianu, Dublete şi triplete etimologice în limba română, Bucureşti, 2005, p. 241-243.
303
b)	calcurile provin din acelaşi model, redat mai mult sau mai puţin fidel: mărinimă - mărinimie;
c)	calcurile provin din acelaşi model, sunt cuvinte compuse, iar unul dintre elementele compusului este tradus prin sinonime: aşa-numit, aşa-zis; sus-arătat, sus-menţionat, sus-pomenit;
d)	calcurile provin din acelaşi model, sunt parţiale, iar partea împrumutată se explică prin imitarea cât mai fidelă a pronunţiei din limba de origine: manţine - menţine;
e)	traducerea totală sau parţială a modelului: subtscrie - suscrie, subsemna, susemna, suprapune - super pune, suprafaţă - surfaţă, supravieţui - survieţui.
f)	ambele variante reprezintă calcuri totale, dar numai una dintre ele este acceptată de limba literară: sublinia - subtlinia.
E.	în unele situaţii, acelaşi cuvânt poate constitui calc sau împrumut, în funcţie de etimonul care se consideră că stă la baza lui. De pildă introduce este calc, dacă se ia în considerare etimonul francez, şi împrumut, în ceea ce priveşte originea latinească. Nu se poate nega influenţa niciuneia dintre aceste limbi, ambele contribuind la apariţia şi impunerea termenului respectiv în limbă.
în privinţa calcurilor lexicale de structură morfematică, acelea care au rezistat reprezintă, în mare măsură, românizări ale unor modele latino-romanice80: conchide, consimţământ, desemna, inconştient, însemn, preşedinte, resemna, reşedinţă, semnal, semnalment, semnatar, semnătură, semnificativ, semnificaţie, simţământ, ştiinţă, ştiinţific etc.
Unele calcuri învechite apar în scrisul actual din raţiuni stilistice: fruntarii în loc de frontiere.
2. DUBLETE ŞI TRIPLETE SINONIMICE ALCĂTUITE DIN CALCURI ŞI ÎMPRUMUTURI
Dubletele privitoare la calc cunosc două aspecte. Pe de o parte este vorba despre dublete în care ambele cuvinte au apărut prin calc. Şi aici este vorba despre mai multe situaţii:
-	cele două cuvinte imită modele din limbi diferite: mărinimos - mărinim etc.;
-	cele două cuvinte imită modele din limbi diferite şi sunt sinonime: contopi
-	confunda,;
-	cele două cuvinte imită acelaşi model, total într-un caz şi parţial în celălalt caz: suprafaţă - surfaţă, supraveghea - surveghea,
-	cele două cuvinte imită acelaşi model, traducând diferit unele morfeme sau cuvinte din structura compusului: conlucra - împreună-lucra, pruncucidere
-	fiuucidere, încăpăţâna - înţesta, întâietate - întăime\
Pe baza acestor caracteristici, au fost identificate următoarele serii:
80	în legătură cu acest aspect, vezi şi Maria Stanciu-Istrate, Românizarea neologismelor şi calcul lingvistic, în LR, XLIX, 2000, nr. 3, p. 581-598.
304
2.1.	CALC - CALC
atotputernic - atotputinte binecuvântare - bunăcuvântare bunăvoinţă — binevoinţă conlucra — împreună-lucra conlucrare - împreună-lucrare conlucrător - împreună-lucrător contopi - confunda convorbire - întrevorbire crucişător - încrucişător depopula - despopula inconştient - neconştiut interpune - întrepune încăpăţâna - înţesta înlănţui - lănţui
De cele mai multe ori, unul dintre membrii perechilor de mai sus este astăzi neliterar. Uneori s-a impus calcul total {suprapune, supraveghea, supravieţui), alteori calcul parţial {conlucra, convorbire, interpune, surprinde). Există însă şi situaţia în care ambii termeni au rămas în limbă, datorită specializării semantice. Este cazul dubletelor: contopi - confunda, locotenent - locţiitor.
2.2.	CALC - ÎMPRUMUT
A doua categorie de dublete o constituie cele alcătuite dintr-un cuvânt calchiat şi altul împrumutat81, mult mai numeroase decât cele din prima categorie:
aburos - vaporos	conchide - conclude
alt eu-însumi - alter ego	concurge - concura
amicabil - amiabil	consângean — consangvin
apăsător - opresor	consemna - consigna
apreţui - aprecia	consfinţi — consacra
arzând - ardent	consimţământ - consentiment
atotputernicie - omnipotenţă	conşcolar - condiscipol
atotştiinţă - omniscienţă	contrazicător - contradictoriu
atotştiutor — omniscient	contrazicere - contradicţie
binecuvânta - blagoslovi	crescător - educator
bun ton - bonton	curgător - curent
bunavestire - blagoveştenie	cuvântologie - lexicologie
bunom - bonom	dănţuitor - dansant
bunomie - bonomie	depreţia - deprecia
călărime ~ cavalerie	derâdere ~ deriziune
cărturărie - librărie	desemn - desen
ceresc - celest	desemna - desena
coborâtor ~ descendent	desemnator — desenator
compeţitor - competitor	despărţământ - departament
întâietate - întăime mărinimie - mărinimă neconştiinţă — inconştienţă pruncucidere - fiuucidere subsemnat - jos-însemnat suprafaţă ~ surfaţă supranume - sirnume supraomenesc - suprauman suprapune - superpune supraveghea - surveghea supravieţui - survieţui surprinde - supraprinde
81	Vezi, supra, nota 79.
305
desputernici - destitui domnibil - dominabil domnire - dominaţie dreptunghiular - rectangular fărădelege - bazaconie fierozitate - ferocitate fruntarie — frontieră greomesor — barometru împrejur‘Stare - circumstanţă înainta - avansa
înainte-cuvânţ(are) - predoslovie înainte-mergător - precursor începător - iniţial înfrunt - afront înrâuri - influenţa însânui - insinua însânuitor - insinuant însemn - insignă întări - afirma întipărire - impresie întreprinzător - antreprenor limbisitic - lingvistic mijlocitor - mediator neaccesibil - inaccesibil neadmisibil - inadmisibil neajuns - insuficient neamic - inamic neatârnare - independenţă neatârnat - independent necapabil — incapabil necapacitate - incapacitate necerîitudine — incertitudine necompatibil — incompatibil necomplet ~ incomplet neconfortabil - inconfbrtabil necultură - incultură nedescifrabil - indescifrabil nedescriptibii - indescriptibil nedispensabil ~ indispensabil neexperienţă - inexperienţă neexplicabil - inexplicabil neexpresiv — inexpresiv nefinire - infinitate negreală - cerneală neiertabil - impardonabil neinteligibil - ininteligibil neînsemnător - insignifiant nemaculat- imaculat nematerial - imaterial nemijlocit - imediat nemişcare — imobilitate nemişcător - imobiliar nemoralitate — imoralitate nenumărabil - inombrabil
neofensiv — inofensiv neomenos — inuman neoportun - inoportun neprescriptibil - imprescriptibil neputincios - imposibil nerealizabil - irealizabil neregularitate - iregularitate nereparabil - ireparabil neresponsabil - iresponsabil nerevocabil - irevocabil nerezistibil - irezistibil nesalubru - insalubru nesăturabil - insaţiabil nesens - nonsens nesimţitor - insensibil nesomn - insomnie nestabilitate - instabilitate nestingibil - inextingibil nesuficient - insuficient netimporal - atemporal neumană - inumană neviolabil - inviolabil neviolabilitate - inviolabilitate noutate - novitate omucidere - homicid orăşenie - burghezie precuvântare - predoslovie predomni - predomina predomnitor - predominant prejudeţ - prejudiciu presimţământ - presentiment preşedinte - prezident preşedinţă - prezidenţă provorbă - proverb rechema - reclama refugi - refugia resemna - resigna resimţămănt - resentiment reşedinţă - rezidenţă retrage - retira semna - signa semnal - signal semnala - signala semnalment - signalment semnatar - signatar semnătură - signatură semnifica - significa semnificativ - significativ semnificaţie - significaţie senţualist - senzualist siguritate - securitate simtimântal - sentimental simţământ - sentiment simţibil - sensibil
306
simţitor - senzorial simţual - senzual simţualism - senzualism simţualitate - senzualitate sinucid - suicid stingător — extinctor subîmpărţi - subdiviza şedinţă - seanţă
triunghi - trianglu unghiular — angular vagon-pat - wagon-lit visârie — reverie vorbitor - parloar zecimal - decimal ziar - jurnal ziarist - jurnalist
Unele forme calchiate din lista de mai sus apar în una sau mai multe variante. Astfel, pe lângă variantele consimţământ, presimţământ82, simţământ, subîmpărţi, considerate literare în limba română contemporană, au circulat şi consimţimânt; presemtiment, presimtement, presimţimănt, presimţiment; simtimânt, simtiment, simţemânt, simţimânt; subtîmpărfi. Pentru ceea ce se exprimă astăzi prin senzual, senzualism au existat câte două variante de calc: simţual, senţual; senţualism, simţualism. Varianta neesplicabil, înregistrată pentru neexplicabil, reprezintă, foarte posibil, un reflex al etimonului italian, calchiat parţial.
La unii termeni se constată o specializare semantică. Să se compare, în acest sens, fărădelege - bazaconie, z/ar - jurnal
Menţiuni speciale trebuie făcute cu privire la termenii în a căror structură intră prefixul negativ we-. Foarte mulţi dintre aceştia nici nu figurează în dicţionare (ineadmisibil, necapabil, necapacitate, necertitudine, neconştiinţă, neconştiut„ ne cultură, nedescriptibil, nedispensabil, neexplicabil, neexperienţă, neexpresiv, nefinire, neiertabil, neînsemnător, nemaculat, nematerial, nenumărabil, neofensiv, neprescriptibil, nerealizabil, nesens, nesuficient, netimporal, neumană), în vreme ce alţii sunt consideraţi ca fiind formaţi în interiorul limbii române fără vreun model din afară. Astfel, DEX2 şi MDA consideră a fi derivate româneşti: necomplet, neconfortabil, nedelicateţe, nedescifrabil, neinteligibil, nemărginit, nemişcător, neomenos, neoportun, nereparabil, neresponsabil, nerevocabil, nerezistibil, nesomn, nestabilitate. In aceeaşi categorie include DEX2 cuvintele neadmisibil şi necompatibil Acestea nu sunt înregistrate în MDA, lucrare care inserează însă în plus faţă de DEX2 termenul nemoralitate. De asemenea, MDA cuprinde şi unitatea lexicală neviolabil, despre care nu mai dă ca sigură provenienţa internă, ci o compară cu fr. inviolable, lat. inviolabilis. Comparaţia cu un etimon francez se face în acest dicţionar şi pentru neviolabilitate (absent din DEX2), neregularitate şi nestingibil în schimb, DEX2 consideră că ultimii doi termeni au apărut prin calc după franceză.
Considerăm însă că toate derivatele menţionate mai sus se explică printr-un model străin83. De cele mai multe ori traducerea presupusă de calc se rezumă la transpunerea prefixului i«- prin «e-, baza derivativă fiind împrumutată. Astfel, originea franceză sau/şi latină a unor termeni de tipul: complet, confortabil delicateţe, descifrabil inteligibil oportun, reparabil responsabil revocabil rezistibil
82	înregistrat în DEX2 cu menţiunea „rar”.
83	Pentru includerea exemplelor de acest tip în categoria calcurilor vezi şi FCLR, II, p. 166—167. Vezi, de asemenea, Sergiu Drincu, Prefixele neologice in- în româna literară a secolului al XlX-lea, în LR, XLIX, 2000, nr. 2, p. 263.
307
stabilitate constituie un argument în favoarea interpretării derivatelor în care acestea intră ca elemente componente ca fiind calcuri parţiale după modelele amintite. Totodată, existenţa formaţiilor paralele, cu in-, respectiv ne-, constituie un alt indiciu că în asemenea situaţii nu putem vorbi despre derivare internă, ci despre calc. Asemenea dublete apar şi în celelalte stiluri funcţionale ale limbii84. Ulterior, limba literară a consacrat mai ales formele cu prefixul in-, multe dintre cele cu ne-, după cum am văzut mai sus, nefiind nici măcar amintite în dicţionare. Păstrarea ambilor termeni ai perechii se explică prin specializarea semantică survenită între variante. Sergiu Drincu este de părere că „variantele cu prefixul ne- sunt mai concrete sub raport semantic, în vreme ce derivatele cu prefixul neologic sunt mai abstracte”85.
2.3.	CALC - CALC - ÎMPRUMUT
Unele modele străine au dus la apariţia în limba română a unor triplete, alcătuite din două forme calchiate şi una împrumutată:
atotputernic - atotputinte - omnipotent binecuvântare - bunăcuvântare - blagoslovenie conlucra - împreună-lucra - colabora conlucrare - împreună-lucrare - colaborare conlucrător - împreună-lucrător - colaborator împrejur-stare - împrejurstanţie - circumstanţă înrâurire - înrâurinţă - influenţă locţiitor - locul-ţineţ - locotenent mărinim - mărinimos - magnanim mărinimă — mărinimie — magnanimitate preşedinţie - preşedinţă - prezidenţie pruncucidere - fliuucidere - infanticid premergător — înainte-mergător — precursor
Seria conlucra, conlucrare, conlucrător continuă să fie folosită alături de împrumuturile corespondente, cu precizarea că cele din urmă sunt mult mai frecvent folosite, în vreme ce primele au o uşoară nuanţă arhaică. Cât priveşte compusele care redau prefixul co(l-) prin adverbul împreună este indubitabil că acestea se situează în momentul actual la periferia vocabularului, alături de împrejur-stare, împrejur-stanţie. Aceasta întrucât circumstanţă a reuşit să se impună în limbă. Mărinim şi mărinimă sunt, din punctul de vedere al limbii actuale, arhaisme, în vreme ce folosirea lui magnanim, magnanimitate este livrescă. Dacă la această serie am adăuga şi grecismul megalopsihie, am putea vorbi despre un cvadruplet sinonimic. în această categorie se încadrează şi nemărginit, nesfârşit, neţărmurit, infinit.
Un cvintet sinonimic, alcătuit din patru calcuri şi un împrumut pentru exprimarea aceleiaşi noţiuni, avem în cazul seriei: înainte-alergător - înainte-curător - înainte-mergător—premergător - precursor.
308
84	Vezi şi N. A. Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, p. 122—123.
85	Sergiu Drincu, op. cit., p. 264.
CONSIDERAŢII FINALE
Calcul este un fenomen lingvistic complex, aflat la graniţa dintre mijloacele interne şi cele externe de îmbogăţire a limbii. In privinţa compartimentelor lingvistice în care se poate produce, influenţa sa este mai mare în vocabular şi în frazeologie, în vreme ce sintaxa şi morfologia sunt mai rezistente la inovaţiile de acest tip.
în funcţie de criteriul lingvistic, care presupune identificarea compartimentului limbii în care se produce imitaţia, în limba română se poate vorbi despre şapte tipuri fundamentale de calc: calcul lexical, calcul gramatical, calcul frazeologic, calcul lexico-frazeologic, calcul lexico-gramatical, calcul frazeolo-gico-gramatical şi calcul lexico-frazeologico-gramaticăl.
Aplicarea aceluiaşi criteriu în interiorul acestor clase permite unele subclasificări. Astfel, în funcţie de acea parte a cuvântului care suportă imitaţia, calcul lexical este de două feluri: de structură morfematică, atunci când, pe baza unui tipar străin, este construit un cuvânt nou, alcătuit, total sau parţial, din morfeme indigene, respectiv de structură semantică, dacă unui cuvânt românesc i se atribuie un sens nou, pe baza unei legături stabilite cu un termen străin polisemantic, cu care are un sens în comun.
Calcul gramatical se subdivide, la rândul lui, în două tipuri, în funcţie de acea parte a gramaticii în care se produce inovaţia. Calcurile gramaticale pot fi, aşadar, morfologice şi sintactice.
întrucât indică exact ramura lingvistică în care se produce o imitaţie, criteriul lingvistic poate fi considerat cel mai important în clasificarea calcului. Inovaţiile sau formele calchiate care se încadrează în tipurile de calc astfel stabilite pot diferi însă chiar atunci când este vorba despre acelaşi gen de imitaţie. La nivelul structurii morfematice, aceste diferenţe rezultă fie din felul în care limba alege să transpună elementele constitutive ale formaţiei străine supuse imitaţiei, fie din incapacitatea unui idiom de a imita modelul în coordonatele stabilite de limba de origine. Au rezultat astfel două subcriterii, pe care le-am numit, în funcţie de aspectul pe care îl reflectă fiecare, traducerea totală sau parţială a elementelor care intră în alcătuirea modelului şi gradul de fidelitate a copiei în raport cu modelul. în funcţie de primul subcriteriu, calcurile care presupun imitarea unei structuri morfematice, respectiv calcurile lexicale, frazeologice sau cele care rezultă din combinarea acestora, pot fi totale, atunci când elementele modelului sunt traduse în totalitate, şi parţiale, când o parte din cuvântul sau frazeologismul străin este împrumutată.
în funcţie de gradul de fidelitate a copiei faţă de model pot apărea calcuri perfecte, atunci când limba reuşeşte să transpună fidel structura modelului, sau calcuri imperfecte, dacă între model şi copie există unele diferenţe. Când aceste deosebiri sunt mai mari, se poate vorbi despre calcuri aproximative.
Aceste ultime criterii sunt, aşadar, secundare întrucât nu aduc în discuţie noi tipuri de calc, ci arată cum se realizează cele deja identificate pe baza criteriului lingvistic. De pildă un calc lexical de structură morfematică poate fi, în acelaşi
309
timp, perfect şi parţial (ex.: prevedea), perfect şi total (ex.: simţământ), imperfect şi total (ex.: anotimp), aproximativ şi total (ex.: însărcina).
Există şi alte aspecte de care trebuie să se ţină seama în clasificarea calcului lingvistic. în funcţie de criteriul pe care l-am numit sociocultural, calcurile identificate la nivel lingvistic pot fi populare sau savante. Calcurile populare sunt un produs al maselor de vorbitori şi apar, mai ales, în vorbirea comunităţilor bilingve. Calcurile savante reprezintă apanajul oamenilor cultivaţi şi se produc, în special, prin traduceri.
în sfârşit, în funcţie de originea modelului, tipurile principale de calc se împart în calcuri cu model unic, calcuri multiple şi calcuri internaţionale.
întrucât producerea unui calc presupune în mod necesar o traducere şi un împrumut, între aceste fenomene lingvistice s-au înregistrat unele confuzii. Orice calc reprezintă în acelaşi timp un împrumut (de sens şi de structură) şi o traducere, de unde diversele denumiri pe care fenomenul le-a primit în literatura de specialitate, dar nu orice împrumut sau traducere reprezintă un calc. Pentru a fi considerat calc, un împrumut trebuie să preia numai forma internă a unui cuvânt, procedeu gramatical sau frazeologism străin. Materialul lingvistic care „umple” această formă trebuie să fie românesc, în totalitate sau cel puţin parţial, iar sensul rezultat din alăturarea morfemelor trebuie să fie identic cu acela al modelului imitat. Totodată, pentru a fi considerată în acelaşi timp calc, o traducere trebuie să respecte modul de organizare a formaţiei străine: dacă aceasta este un derivat sau un compus, ceea ce rezultă în urma traducerii trebuie să fie tot o unitate lexicală, nu o îmbinare de cuvinte. în ceea ce priveşte calcul frazeologic, acesta trebuie să aibă, în urma traducerii, nu numai o formă internă identică cu aceea a modelului, ci şi acelaşi sens, altminteri nu se poate vorbi şi despre calc.
Dat fiind faptul că reprezintă o consecinţă directă a traducerii înţeleasă ca act de cultură, primele calcuri sunt atestate în limba română odată cu primele texte traduse în veacul al XVI-lea şi au la bază, mai ales, modele slavone. Acestea nu au trecut însă, de regulă, testul timpului şi reprezintă, din punctul de vedere al limbii române contemporane, arhaisme. Calcurile mai vechi, care au reuşit totuşi să străbată veacurile, sunt calcurile populare, apărute, probabil, încă din perioada bilingvismului româno-slav. Ne referim la calcuri semantice precum lume „mundus” sau vită „animal”. In schimb, cele mai multe calcuri livreşti, produse după slavonă, ca întuneric „zece mii”, limbă „popor”, au rămas ancorate în limba textelor în care au apărut în urma traducerii. în aceeaşi situaţie se află şi calcurile lexicale de structură morfematică, în legătură cu care studiile de specialitate au demonstrat că reprezintă apanajul oamenilor cultivaţi. Forme ca: argint-tăietoriu, de-viafă-dătătoriu, duhul-sfânt-luptător, întâlnite în limba textelor vechi, se află astăzi la periferia vocabularului.
Nu au rezistat nici calcurile produse ceva mai târziu, după modele greceşti sau latine. Ne referim la acei termeni creaţi în scopul constituirii unui limbaj de specialitate. Ilustrative, în acest sens, sunt calcurile întâlnite în limba scrierilor lui Dimitrie Cantemir (ex.: îndreptătoriu, neaşezare, nemutător, substare) sau, ceva mai târziu, în cadrul textelor nonbeletristice de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea, când începe să se contureze un stil ştiinţific modem
310
(ex.: grăunţos, mumesc, soresc, stoarcere). în momentul apariţiei lor, aceste calcuri au reprezentat o soluţie pentru numirea şi popularizarea unor noţiuni noi. Este adevărat că, deşi părea românesc, termenul va fi rămas pentru vorbitorii mai puţin instruiţi la fel de abscons ca un neologism, dat fiind faptul că sensul, specific modelului, era altul decât acela al morfemelor din care acesta era format. Exista însă avantajul că, măcar sub aspect fonetic, noul termen părea familiar, putând fi în felul acesta mai uşor de însuşit. Să se compare: aburos cu vaporos, muma smerită cu pia mater, pătrunzibil cu permeabil, greomesor cu barometru, piciorat cu pedunculat.
Problema acceptării şi impunerii unor asemenea inovaţii ţine nu numai de limbă în sine şi implicit de vorbitorii ei, în acest caz de specialiştii în al căror domeniu termenii puteau fi folosiţi, ci şi de modul în care aleg celelalte idiomuri să-şi construiască limbajele terminologice. Faptul că unele dintre aceste creaţii lingvistice nu au rezistat se explică, prin urmare, nu numai prin caracterul lor artificial, ci şi prin tendinţa de internaţionalizare a limbajului ştiinţific. Nu înseamnă însă că toate calcurile de acest gen au avut aceeaşi soartă. Termeni ca: dreptunghi, dreptunghiular, patrulater, pătrat, triunghi, triunghiular reprezintă calcuri viabile. Nu este exclus ca frecvenţa cu care acestea au fost folosite şi, mai •des, difuzarea lor prin şcoală, să explice menţinerea lor în limbă.
Spre deosebire de stilul ştiinţific, cel beletristic se caracterizează prin eterogenitate. Pot fi întâlniţi în scrierile literar-artistice termeni din oricare alt limbaj, datorită multitudinii subiectelor care pot fi abordate, originalităţii stilistice şi diversităţii personajelor reprezentate, care pot proveni din orice mediu social. Spre deosebire de limbajele terminologice, în care calcurile au apărut şi ca o consecinţă a sărăciei limbii, care nu avea termenii necesari pentru noţiunile necunoscute până atunci, calcurile întâlnite în limbajul litcrar-artistic reflectă, mai degrabă o imagine a evoluţiei limbii în general, decât a unui tip de discurs în special. Prezenţa lor în scrierile originale dovedeşte, într-o oarecare măsură, o victorie, fie şi temporară, câştigată în lupta cu termenii care exprimau aceeaşi noţiune. Pe de altă parte, dacă în traduceri formele calchiate se justifică şi prin servilismul traducătorului faţă de textul pe care-1 are în faţă, în scrierile de autor acestea pot să apară, în condiţiile în care nu există un termen pentru aceeaşi noţiune, si ca urmare a atitudinii ostile, manifestate de un autor, faţă de împrumuturi.
în acelaşi timp, romanele, nuvelele, piesele de teatru, adresându-se unui public cititor cu nivel mediu de cultură, sunt scrise într-un limbaj cât mai accesibil. Aceasta înseamnă că acele calcuri care pătrund aici sunt deja consacrate sau prezintă semne că ar putea ajunge în acest stadiu. Ele reflectă, desigur, tendinţele lingvistice ale unei epoci şi orice schimbare în acest sens are repercusiuni şi în privinţa viabilităţii calcurilor.
Numărul mare de traduceri literare din prima jumătate a secolului al XlX-lea a condus la cristalizarea unui limbaj artistic în care imitaţiile sunt destul de numeroase. Termenii româneşti privitori la afectul uman, la descrierea ambientului, la faptele de viaţă, la noţiuni abstracte, în general, erau prea puţini sau nu păreau destul de expresivi, aşa încât golurile au fost umplute fie prin calc, fie prin
311
împrumut, în funcţie de orientările din epocă sau de preferinţele stilistice ale autorilor.
Aşa se explică, într-o primă fază, o serie de echivalări semantice cu termeni din fondul vechi al limbii pentru formaţii lexicale întâlnite de scriitori în operele pe care le traduceau şi care au trecut şi în scrierile originale. Acestea par astăzi stângace sau chiar ridicole, ceea ce şi explică de ce au fost abandonate în timp. Alături de aceste echivalări semantice, apărute pentru termenii străini care nu aveau formă internă sau nu erau suficient de transparenţi sub acest aspect, apar calcuri lingvistice la cuvinte motivate din punct de vedere formal. Uneori, acelaşi termen a fost atât calchiat, cât şi împrumutat, ceea ce a condus la apariţia unor dublete sinonimice, alcătuite din calcuri şi împrumuturi. Cât priveşte dubletele formate numai din calcuri, ele au apărut ca urmare a faptului că acelaşi model putea fi calchiat diferit, de la un vorbitor bilingv la altul, în funcţie de preferinţa manifestată de aceştia faţă de sinonimele din limbă. (A se vedea, în acest sens cele două reflexe pe care fr. foret vierge le-a avut în română, respectiv codru virgin şi pădure virgină.) Alteori diferenţa este dată de acceptarea sau nu, în interiorul frazeologismului, a unui împrumut, alternativa fiind traducerea totală a elementelor unităţii frazeologice calchiate. De pildă, scoarţa pământului şi scoarţa terestră, calchiază, deopotrivă, fr. ecorce terrestre, o dată total şi a doua oară parţial în aceeaşi situaţie se află a atrage băgarea de seamă, expresie apărută pentru a exprima, în româneşte, ceea ce se redă în franceză prin attirer Vattenîion, cu evitarea împrumutului, produs însă în expresia a atrage atenţi(une)a.
Dublete frazeologice avem şi în cazul expresiilor şef de familie şi cap de familie, apărute prin calchierea fr. chef de familie. Ultima dintre acestea, de bună seamă mai frecvent întâlnită în limbă, reprezintă un calc mixt, lexico-frazeologic.
Problema viabilităţii calcurilor ţine însă şi de limba care oferă modelele. Traducerile din limba veche erau făcute după limbi cu care româna nu avea afinităţi ori legături genealogice. Orientarea spre romanitatea occidentală, înregistrată începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, a fost hotărâtoare pentru soarta pe care urmau să o aibă calcurile apărute după această dată. Pe de o parte, modelele latino-romanice au întărit poziţia unor calcuri apărute în epoca veche după model slavon. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că originea îndepărtată a unor tipare calchiate este grecească. Din greacă, aceste tipare au fost împrumutate în slavonă, în latină sau în limbile romanice, de unde au putut pătrunde, prin filieră, şi în română, în perioade diferite de timp. în această situaţie se află termeni ca binecuvânta, binefacere, binefăcător, înregistraţi încă din veacul al XVI-lea, când se explică prin model slavon, şi întăriţi în epoca modernă prin modele francez şi/sau latin.
Pe de altă parte, calcurile apărute în epoca modernă constituie mai ales „românizări” ale unor rădăcini sau teme latino-romanice sub influenţa unor cuvinte moştenite din latină, recunoscute în structura acestora. Se poate spune aşadar că limbile latino-romanice au oferit românei tipare care conţineau morfeme ce puteau fi uşor românizate, dat fiind faptul că răspundeau tendinţelor interne de dezvoltare a acesteia. Aşa se explică succesul repurtat de unele calcuri, care reprezintă astăzi
312
termeni indispensabili în limba română literară. Ne referim la exemple ca: descrie, înscrie; semnal, semnătură; şedinţă, preşedinte, vicepreşedinte etc.
Româna a reuşit astfel să recupereze atât prin calc, cât şi prin împrumut, ceea ce unele dintre limbile-surori, precum franceza sau italiana, au moştenit ori au împrumutat de la limba-mamă întrucât au păstrat în permanenţă legătura cu latinitatea. Preluarea unor tipare sau modele latineşti constituie, în consecinţă, un alt aspect al acţiunii de relatinizare a limbii române.
Uneori, succesul unui calc a depins de acceptarea în interiorul acestuia a unui morfem împrumutat. De pildă compusele în a căror structură au intrat, ca prime elemente, adverbele împreună şi înainte au fost concurate şi învinse în cele din urmă de unităţile lexicale sinonime, apărute tot prin imitaţie, dar care erau derivate cu prefixele con- şi, respectiv pre-.
Nu în ultimul rând, viabilitatea multor calcuri apărute în epoca modernă se explică prin şansa pe care acestea au avut-o de a fi făcute publice prin tipar şi, în cadrul textelor tipărite, în primul rând prin scrieri beletristice foarte frecvent citite.
Anumite calcuri polisemantice au pierdut, în timp, unele sensuri. De pildă a conţine era folosit de Ion Ghica şi cu sensul „a stăpâni, a domina”, arhaic astăzi.
Pe lângă o influenţă directă a calcului în configurarea aspectului limbii la diverse niveluri, se poate vorbi şi despre o înrâurire indirectă a acestui procedeu. Astfel, unele compuse româneşti, apărute prin calchiere, au putut servi ca model intern unor formaţii apărute după acelaşi tipar, nefiind, totuşi exclusă o influenţa externă. De pildă, un compus ca răuvoitor ar fi putut apărea prin analogie cu binevoitor, sau prin calchiere, după lat. maleuolens. La fel, rea-credinţă ori rea-voinţă puteau să se formeze prin analogie cu bunăcredinţă şi bunăvoinţă, nefiind exclusă calchierea lor după fr. mauvaise foi, respectiv fr. mauvaise volonte.
Şi unele expresii frazeologice se explică prin analogie cu altele calchiate. Birou de aşteptare a apărut, probabil, prin analogie cu sală de aşteptare, ca şi bună venire, creat după modelul calcului bun venit.
Mai rezistent la inflenţele modelelor străine a fost compartimentul gramatical al limbii. Puţine sunt inovaţiile de acest tip care au reuşit să se impună în limbă. Printre acestea se numără schimbarea regimului unor verbe, care au devenit reflexive ca urmare a unor modele slavone, în epoca veche (a se ruga, a se teme), şi latino-romanice, în epoca modernă (<a se întreba). Un oarecare succes l-au avut calcurile lexico-gramaticale prin care unele gerunzii sau unele participii au devenit adjective ori substantive ca urmare a unei influenţe străine.
*
Comparativ cu mijloacele interne de formare a cuvintelor sau cu împrumutul propriu-zis, contribuţia calcului la îmbogăţirea vocabularului, deşi nu este una majoră, nu poate fi neglijată în studiile de lingvistică. O cercetare privind rolul avut de acest prodeu de inovaţie lingvistică în configurarea stilurilor funcţionale oferă informaţii utile privind dinamica limbii. Studierea calcului în stilul beletristic ne-a permis să evidenţiem importanţa pe care au avut-o scrierile literar-artistice în difuzarea şi popularizarea formelor calchiate.
313
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
AHMANOVA, O. S., OnepKu no oduţeu u pyccKou JieKcuKonoeuu, Moscova, 1957.
ANDRIESCU, Al., Limba presei româneşti în secolul al XlX-lea, Iaşi, 1979.
ANDRIEVSKA, A., Cours de lexicologie frangaise, Kiev, 1958.
APREOTESEI, Cezar, Observaţii asupra tipurilor şi clasificării calcurilor lingvistice, în AUT, seria Ştiinţe filologice, IV, 1966, p. 145-151.
ASCOLI, Graziado Isaia, Saggio di morfologia e lessicologia soprasilvana, cap. Materia romana e spirito tedesco, în „Arch. Glott. Ital.”, 7, 1880/83, p. 556-562.
AVRAM, Mioara, Gramatica pentru toţi, ediţia a treia, Bucureşti, 2001, p. 272-273.
BALLY, Charles, Precis de stylistique frangaise, Geneva, 1905.
BALLY, Charles, Linguistique generale et linguistique frangaise, Beme, 1950.
BALLY, Charles, Trăite de stilistique frangaise. Troisiâme edition. Nouveau tirage, voi. I, Geneva-Paris, 1951.
BALÂZS, L., Câteva tipuri de calc, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Philologia. XXIII, 1978, nr. 1, p. 31-33.
BETZ, W., Der Einflufi des Lateinischen auf den althochdeutschen Sprachschatz, Der Abrogans, Heildelberg, 1936.
BETZ, W., Deutsch and Lateinsch. Die Lehnbildungen der althochdeutschen Benediktinerregei, Bonn, 1949.
BETZ, W., Die Lehnbildungen und der abendlăndische Sparachenausgleich, în „Beitrăge zur Geischichte der deutschen Sprache und Literatur”, 67, 1945, p. 275-302.
BLOOMFIELD, Leonard, Language, Londra, [1935], capitolul Intimate borrowing.
BOROIANU, Ioana, Conceptul de unitate frazeologică; tipuri de unităţi frazeologice, I—II, în LL, 1974, nr. 1, p. 25-34; nr. 2, p. 242-247.
BOURCIEZ, Ed., Elements de linguistique romane, ediţia a treia, Paris, 1930.
BUDAGOV, R., Introducere în ştiinţa limbii. Traducere şi note de G. Mihăilă, Bucureşti, 1961.
BULAHOVSKI, L. A., Beedenue e R3biK03Hanue, Moscova, 1953.
BULGĂR, Gh., Particularităţi de limbă şi stil în opera lui C. Bolliac, în CILR I, p. 89-111.
CANDREA, I.-A., Psaltirea Scheiană, comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşte. Ediţiune critică, voi. II, Bucureşti, 1916.
CAPIDAN, Theodor, Calques linguistiques, în „Dacoromania”, I, 1920-1921, p. 331-336.
CARABULEA, Elena, Prefixele inter-, între-, în SMFC, III, Bucureşti, p. 27-39.
CARAGIU, Matilda, Sintaxa gerunziului românesc, în SG, II, 1957, p. 86 ş.u.
CARTOJAN, Nicolae, Cărţile populare în literatura românească, voi. I, Epoca influenţei sud-slave, voi. al II-lea, Epoca influenţei greceşti, Bucureşti, 1929, 1938.
CHIVU, Gheorghe, Un dicţionar puţin cunoscut: Lexicon contpendiarium latino-valachicum, în SCL, XXXIX, 1988, nr. 6, p. 475.
CHIVU, Gheorghe, BUZĂ, Emanuela, ROMAN MORARU, Alexandra, ’Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1421-1760), Bucureşti, 1992.
CHIVU, Gh., Influenţa italiană în limba română veche, în SCL, XLV, 1994, nr. 1-2, p. 19-30.
CHIVU, Gheorghe, GEORGESCU, Magdalena, GHEŢIE, Ion, MORARU, Alexandra, SUCIU, Emil, VÎRBAN, Floarea, ZGRAON, Florentina, Contribuţii la istoria limbii române literare. Secolul al XVUI-lea (1688-1780). Coordonatori: Ion Gheţie şi Gheorghe Chivu, Cluj, 2000.
CHIVU, Gheorghe, «Cei doi excessuri a amerii» - o «istoriolă» romantică într-un calendar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în LL, XLVII, voi. I—II, 2002, p. 84-98.
315
CHIVU, Gheorghe, Un experiment literar şi lingvistic la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Comunicările «Hyperion». Filologie, 11, volum coordonat de Dim. Păcurariu, Bucureşti, 2002, p. 149-158.
CIOBANU Fulvia, Formaţii cărturăreşti în compunerea românească, în Omagiu lui Iorgu Iordan cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Bucureşti, 1958, p. 161—167.
CIOBANU Fulvia, HASAN, Finuţa, Formarea cuvintelor în limba română, voi. I, Compunerea, Bucureşti, 1970.
COLLART, P., Glossaire latin-grec inedit sur un papyrus d'Oxyrrhinchus, în Melanges Alfred Ernout, Klinksieck, 1940, p. 61-74.
COTEANU, Ion, FORĂSCU, Narcisa, BIDU-VRĂNCEANU, Angela, Limba română contemporană. Vocabularul, ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti, 1985.
COTEANU, Ion, Gramatica de bază a limbii române, Bucureşti, 1982.
DAVID, Doina, Limbă şi cultură (Româna literară între 1880 şi 1920. Cu privire specială la Transilvania şi Banat), Timişoara, 1980.
DE PONTBRIANT, Raoul, Dicţionar româno-frances, Bucureşti-Gottingen-Paris, 1862.
DEANOVlC, Mirko, Osservazioni sulle origini dei calchi linguistici, în „Archivum Romanicum”, XVII, 1934, p. 129-142.
DEBRUNNER, A., Griechische Bedeutungslehnwdrter im Latein, în «Festschrift F. C. Andreas», Lepizig, 1916, p. 16-32.
DEROY, Louis, L’emprunt linguistique, Paris, 1956.
DIMITRESCU, Florica, Locuţiunile verbale în limba română, Bucureşti, 1958.
DRÂGANU, N., Elemente de sintaxă a limbii române, Bucureşti, 1945.
DRINCU, SERGIU, Prefixele neologice in- în româna literară a secolului al XlX-lea, în LR, XLIX,
2000,	nr. 2, p. 261-264.
DUVAU, Louis, Expressions hybrides, în „Memoires de la Societe de Linguistique de Paris”, 8, 1892, p. 191 ş.u.
ERNOUT, A., Aspects du vocabulaire latin, Klincksieck, Paris, 1954.
FARCAŞ, L., HeKomopbie HadjuodeuuH uad KcuibKaMU e pyMbwcKOM H3bixe c pyccxoeo, în „Culegere de studii”, Bucureşti, 1958, p. 9-21.
FERGUSON, A. Charles, Diglossia, în „Word”, voi. 15, nr. 2, 1959, p. 325-340.
FRÂNCU, C., Morfologia, în ILRLEV, p. 113-146, 319-346.
FRÂNCU, C., Sintaxa frazei, în ILRLEV, p. 147-174, 347-376.
GAFTON, Alexandru, Evoluţia limbii române prin traduceri biblice din secolul al XVI-lea, Iaşi,
2001,	p. 259-295.
GALDI, L„ Cnoea poMaHCxoao npoucxootcdeHUR e pyccxoM H3bixe, IV, în MeDtcdynapodHbiu cbe3d cjiaeucmoe, Moscova, 1955, p. 66-76.
GIOSU, Ştefan, Dimitrie Cantemir. Studiu lingvistic, Bucureşti, 1973.
GNEUSS, H., Lehnbildungen und Lehnbedeutungen im Altenglischen, Berlin, 1955.
GODDARD, A. Keitth, Le bilinguisme et la diglossie. Leur importance pour l'etude des mots d’emprunt dans Ies langues romanes, în „XIV Congresso Intemazionale de Linguistica e Filologia Romanza”, Napoli, 1974, voi. II, p. 401-406.
GOLDIŞ, Ana, Elements de relation d'origine frangaise dans la syntaxe roumaine du XIX* siecle, în Acte XII, voi. al II-lea. p. 933-939.
GOLDIŞ POALELUNGI, Ana, Despre istoricul pătrunderii cuvântului „sentiment” şi a derivatelor sale în limba română, în LL, XXVI, 1970, p. 71-83.
GOLDIŞ POALELUNGI, Ana, L’infiuence du franqais sur le roumain (Vocabulaire et syntaxe), Paris, 1973.
GOLDIŞ, Ana, «Calque linguistique» dans le cadre du contact entre deux langues apparentees, le frangaise et le roumaine, în „Cahiers de lexicologie”, voi. XXVIII, 1976-1, p. 99-119.
* * Gramatica limbii române, voi. I, ediţia a Il-a, Bucureşti, 1966.
GRAUR, Al., Sur quellques types de calques, în BL, IV, 1936, p. 193-194.
GRAUR, AI., Les verbes «reflechis» en roumain, în BL, VI, 1938, p. 47.
GRAUR, Al., Unele probleme ale vocabularelor profesionale, în LR, II, 1953, nr. 6, p. 23—28.
GRAUR, Al., încercarea asupra fondului principal lexical al limbii române, Bucureşti, 1954.
316
GRAUR, Al., Studii de lingvistică generală (variantă nouă), Bucureşti, 1960.
GROZA, Liviu, Arhaisme frazeologice de origine franceză, în LL, voi. III, 1982, p. 312-317.
GROZA, Liviu, Unităţi frazeologice de provenienţă romanică în limba română literară, în LL, voi. III, 1986, p. 292-296.
GROZA, Liviu, Despre locuţiuni şi expresii, în LL, voi. II, 1990, p. 139-145.
GROZA, Liviu, Dinamica unităţilor frazeologice în limba română contemporană, Bucureşti, 2005.
GUIRAUD, Pierre, Les locutions frangaises, Paris, 1966.
GUSMANI, Roberto, Aspetti delprestito linguistico, Napoli, 1973.
GUSMANI, Roberto, Per una tipologia del calco linguistico, I & II, în „Incontri linguistici”, Universita degli studi di Trieste, Udine, 1, 1974, p. 21-50 şi 3/j, 1976-1977, p. 7-18.
GUSMANI, Roberto, Aspetti semantici delVinterferenza, în „Atti del Convegno della Societâ Italiana di glottologia”, Perugia, 24-25 aprilie 1977, p. 11-25.
GUSMANI, Roberto, Saggi sulFinterferenza linguistica, voi. II, Florenţa, 1983, p. 3-76.
HANEŞ, Petre, Desvoltarea limbii literare române în prima jumătate a secolului al XÎX-lea, Bucureşti, 1927.
HAUGEN, E., The Analysis of Linguistic Borrowing, în „Language”, 26, Baltimore, Waverly Press, 1950, p. 210-231.
HAUGEN, Einar, Problems of Bilingualism, în „Lingua”, II, 1950, p. 271-290.
HAUGEN, Einar, Language Contact, în „Actes du Huitieme Congres des Linguistes / Proceedings of the Eight International of Linguists”, Oslo, 1958, p. 771-785.
HERCZEG, J., Syntaxe de Tinfmitif dans L’Histoire des Roumains" de N. Bălcescu, în „Etudes slaves et roumaines”, voi. II, fasc. I, 1944, p. 106 ş.u.
HOPE, T. E., The analysis of Semantic Borrowing, „Essays presented to C. M. Girdlestone”, Newcastle, King’s College, 1960, p. 125-141.
HOPE, T E., Lexical Borrowing in the Românce Languages. A criticai Study of Italianisms in French and Gallicisms in Italian from 1100 to 1900, voi. al II-lea, Oxford, 1971.
HRISTEA, Theodor, Probleme de etimologie în Dicţionarul limbii române moderne”, în SCL, XI, 1960, nr. 2, p. 235-257.
HRISTEA, Theodor, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale (calcuri lingvistice), în „Romanoslavica”, XII (1965), p. 315-326.
HRISTEA, Theodor, Le calque de structure dans la langue roumaine, în RRL, tom. XII, 1967, nr. 4, p. 279-289.
HRISTEA, Theodor, Tipuri de calc lingvistic, în SCL, XVIII, 1967, nr. 5, p. 507-527.
HRISTEA, Theodor, Calcul lingvistic, în Hristea, PE, p. 143-202.
HRISTEA, Theodor, Un calc lexical de structură', floarea-soarelui, în SCL, 24, nr. 5, 1973, p. 565-567.
HRISTEA, Theodor, Criterii de diferenţiere a formaţiilor interne de împrumuturi, AUB, 1973, nr. 1, p. 143-155.
HRISTEA, Theodor, Calcul internaţional, în SCL, XXVI, nr. 5, 1975, p. 499- 504.
HRISTEA, Theodor, Contribuţii la studiul etimologic al frazeologiei româneşti moderne, în LR, XXVI, 1977, nr. 6, p. 587-598.
HRISTEA, Theodor, Calc, traducere şi împrumut lexical, în „România literară”, nr. 33 din 18 august 1977, p. 8.
HRISTEA, Theodor, Romanian Vocabulary and Etymology, în voi. colectiv Current Trends in Romanian Linguistics. Edited by Al. Rosetti and Sanda Golopenţia Eretescu. Bucureşti, 1978, p. 203-254.
HRISTEA, Theodor, Calcul lingvistic ca sursă a sinonimiei, în „România literară”, 13, nr. 32 din 7 august 1980, p. 9.
HRISTEA, Theodor, Calcul lingvistic ca procedeu de îmbogăţire a vocabularului, în Hristea, Sinteze, p. 100-121.
HRISTEA, Theodor, Introducere în studiul frazeologiei, în Hristea, Sinteze, p. 134-160.
HRISTEA, Theodor, Frazeologia şi importanţa ei pentru studiul limbii române, în LL, 1984, nr. 1, p. 5-13.
HRISTEA, Theodor, Calcul lingvistic şi cultivarea limbii române, în „România literară”, 17, nr. 11 din 15 martie 1984, p. 5.
317
HRISTEA, Theodor, Din problemele etimologiei frazeologice româneşti, în LR, 36, nr. 2, 1987, p. 123-135.
HRISTEA, Theodor, Probleme de cultivare şi de studiere a limbii române contemporane, Bucureşti, Academia Universitară „Athenaeum”, 1994, p. 87-94.
HRISTEA, Theodor, Contribution ă 1’etud.e de Tinfluence franqaise sur le roumain, în Analele Universităţii Bucureşti, seria Limba şi literatura română, XLIV, 1995, p. 7-22.
HRISTEA, Theodor, Types de calques en roumain, în „Balkan-Archiv”, Bând 11. Sudosteuropa-Schriften Bând 14, coord. Maria Iliescu şi Sanda Şora, Rumănisch: Typologie, Kiassifikation, Sprachcharakteristik, Akten des Intemationalen Kolloquiums der Sudosteuropa-Geselischaft und des Instituts fur Romanische Philologie der Universităt Munchen, Tutzmg, 30.03-2.04.1993, Herausgegeben im Auflrag der Sudosteuropa-Gesellschaft, Munchen, 1996, p. 219-231.
HRISTEA, Theodor, Tipuri de calc în limba română, în LL, 1997, nr. 3-4, p. 10-29.
HRISTEA, Valentina, Adjectivarea gerunziului, în SMFC, IV, p. 252-276.
HUMBLEY, J., Vers une typologie de Temprunt lexical, în „Cahiers de lexicologie”, 25, 1974, p. 46-70.
ILIESCU, Maria, Concurenţa dintre pronumele care şi ce, în SG I, p. 25-26.
* * * Introducere în lingvistică, ediţia a IlI-a revizuită şi adăugită, Bucureşti, 1972.
IORDAN, Iorgu, Influenţe ruseşti asupra limbii române, în „Analele Academiei Republicii Populare Române”, seria C, tomul I, memoriul 4. Comunicare prezentată în şedinţa din 29 iunie 1949, p. 51-172.
IORDAN, Iorgu, Limba română actuală, în LR, 4, 1954, p. 31—44.
IORDAN, Iorgu, Limba română actuală. O gramatică a greşelilor, Bucureşti, 1947.
IVĂNESCU, G., Ortografia şi limba lui Iancu Văcărescu din poezii alese”, [Bucureşti], 1830, în CILRL, II, p. 55-74.
LAUFFER, H., Der Lehnwortschatz der altochdeutschen und altsăchsischen Prudentiusglossen, Munchen, 1973.
LEHISTE, lise, Lectures on language contact, Londra, 1988.
MAIORESCU, Titu, Limba românească în jurnalele din Austria. 1868, în Maiorescu, C, I, p. 83-116.
MANCAŞ, Mihaela, Istoria limbii române literare. Perioada modernă (secolul al XlX-lea), Bucureşti, 1974.
MAROUZEAU, J., Lexique de la terminologie linguistique, Paris, 1951.
MAROUZEAU, J., Quelques aspects de la formation du latin litteraire, Paris, Klinksieck, 1949.
MARTINET, Andre, Elements de linguistique generale, seconde edition, Paris, 1961.
MEILLET, A., Esquisse dune histoire de la langue latine, Paris, Klincksieck, 1966.
MEYER-LUBKE, W., Grammatik der Romanischen Sprachen, voi. II (Syntax), 1899.
MICUŞAN, Cristina, Types d'interferences lexicales dans un cas de bilinguisme romano-germanique, în Acte XII, voi. II, p. 1219-1225.
MIGLORINI, Bruno, Calco e irradiazione sinonimica, în Boletin del Instituto Caro y Cuervo, Bogota, _ 4, 1948, p. 14-28.
MIHAILĂ, G., Observaţii asupra influenţei ruse în vocabularul limbii române contemporane, în LR, ^ III, 1954, nr. l,p. 27-35.
MIHAILĂ, G., împrumuturi vechi sud-slave în limba română, Bucureşti, 1960.
MIHĂILĂ, G., Contribuţii la studiul calcului lingvistic (pe baza textelor bilingve slavo-române am sec. al XVI-lea), în SCL, XVIII, 1967, nr. 5, p. 529-539.
MIRSKA, Halina, Unele probleme ale compunerii cuvintelor în limba română, în SMFC, I, p. 165-168.
MOCANU, Z. Marin, Periodizarea împrumuturilor italiene pătrunse în limba română, 1—II, în SCL, XXIX, 1978, nr. 6, p. 641-651; XXX, 1979, nr. 1, p. 23-30.
MOLNĂR, N., The Calques of Greek Origin in the Most Ancient Slavic Gospel Texts, în „Studia slavica”, tom. X, Budapesta, 1964, p. 99-146.
MOROIANU, Cristian, Dublete şi triplete etimologice în limba română, Bucureşti, 2005.
MUNTEANU, Eugen, Studii de lexicologie biblică, Iaşi, 1995.
NICOLAS, Christian, Le procede de calque semantique, în „Cahiers de lexicologie”, LXV, 1994-11, p. 75-101.
318
NICOLAS, Christian, Utraque lingua. Le calque semantique: domaine greco-latin, Edition Peeters, Louvain-Paris, 1996.
NICOLESCU, Aurel, Observaţii asupra neologismelor din Jnsemnare a călătoriei mele” a lui Dinicu Golescu, în CILR, II, p. 5-53.
OCHEŞANU, Rodica, Prefixul supra- în limba română, în Omagiu lui Iorgu Iordan cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Bucureşti, 1958, p. 639-644.
OJEGOV, S. I., Cjioeapb pyccKoeo *3biKa, Moscova, 1989.
OLTEANU, Pândele (coordonator), Slava veche şi slavona românească, Bucureşti, 1975.
OPREA, Ioan, NÂGY, Rodica, Istoria limbii române literare. Epoca modernă, Suceava, 2002.
ORIOLES, Vincenzo, Rassegna critica, în „Incontri linguistici”, nr. 412, 1978, p. 255-256.
PALII, Alexei, Calchierea ca aspect al interferenţei limbilor (contacte moldo-ruse), Chişinău, 1991.
PAUL, Herman, Prinzipien der Sprachgeschichte, Halle, 1886.
PAUL, Radu, Flexiunea nominală internă în limba română, Bucureşti, 1932.
PIS ANI, Vittore, L ’etimologia. Storia - Questioni - Metodo, Paideia - Brescia, 1967.
POALELUNGI, Gheorghe, Observaţii asupra unor raporturi lingvistice franco-române, în Acte XII, voi. II, p. 923-926.
PRUDENT, Lambert-Felix, Diglossie et interlecte, în „Languages”, nr. 61, 1981, p. 13-37.
PUŞCARIU, Sextil, Limba română, I (Privire generală), Bucureşti, 1940, cap. Influenţe culturale, p. 364-409.
RIZESCU, Ion, Contribuţii la studiul calcului lingvistic, Bucureşti, 1955.
RIZESCU, Ion, Supraprefixarea sau cumulul de prefixe, în FCLR, II, p. 257-261.
ROMAN MORARU, Alexandra, Lexicul. Elementul cult, în ILRLEV, p. 191-208.
SALA, Marius (coordonator), Enciclopedia limbii române, Bucureşti, 2001.
SANDFELD JENSEN, Kr., Notes sur Ies calques linguistiques, în „Festschrift V. Thomsen”, Leipzig, 1912, p. 166-173.
SANDFELD JENSEN, Kr. Die Sprachwissenschaft, Leipzig and Berlin, 1915.
SANDFELD, Kr., Linguistique balkanique, Paris, 1930.
5AUVAGEOT, A., Probleme de la structure interne (innere Sprachform) et du bilinguisme, în Raports du V”* Congres International des Linguistes, Bruxelles, 1939.
SCHUMANN, Kurt, Die grieschichen Lehnbildungen und Lehnbedeutungen im Altbulgarischen, Berlin-Wiesbaden, 1958.
SCHUMANN, Kurt, Zur Typologie und Gliederung der Lehnprâgungen, în «Zeitschrift fur slavische Philologie», 32, 1965, p. 61-90.
SECHE, Luiza şi Mircea Despre adaptarea neologismelor în limba română literară (unele consideraţii generale), în LR, XIV, 1965, nr. 6, p. 677-687.
SEIDEL, E., Elemente sintactice slave în limba română, Bucureşti, 1958, capitolul Teoria calcului lingvistic, p. 125 -140.
SEREBRENNIKOV, B. A., O e3auModeucmeuu A3biK06, în Bonpocbi H3biK03HauuH. Moscova, 1955, nr. 1, p. 10 ş.u.
SINGER, M., Betrăge zur vergleichenden Bedeutungslehre în „Zeitschrift fur deutsche Wortforschung” III, 1902, p. 220-237, IV, p. 125-132.
SINGER, S., Aufsătze und Vortrăge, Ttibingen, 1912.
SINGER, S., Zeitschrift fur deutsche Wortforschung, 3, 1902, p. 220 şi 4, 1903, p. 125.
SKOK, P., Decalques linguistiques, în „Archiv fur slavische Philologie”, voi. 37, 1918, p. 85-86.
SLAVE, Elena, Locutionsfîgurees et expressions, în Acte XII, voi. II, p. 535-538.
SMIRNIŢKI, A. I., JleKCUKonoeuH auzjiuucKoao n3bixa, Moscova, 1956.
SOLOVIOV, V. P., Calchierea frazeologismelor figurate în dicţionarele bilingve romanico-slavice, în Acte XII, voi. II, Bucureşti, 1970, p. 1076.
STANCIU-ISTRATE, Maria, Calcuri populare şi calcuri savante în limba română, în LR, XLIX, 2000, nr. 1, p. 139-145.
STANCIU-ISTRATE, Maria, Românizarea neologismelor şi calcul lingvistic, în LR, XLIX, 2000, nr. 3,p. 581-598.
STANCIU-ISTRATE, Maria, Unele aspecte ale calcului lingvistic în limba română, în Lucrările Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului: Suceava, 1999, Limbaje şi comunicare, voi. al IV-lea, Suceava, 2000, p. 110-118.
319
STANCIU-ISTRATE, Maria, Cuvinte mai puţin cunoscute dintr-un vechi manuscris românesc, în LR, LII, 2003, nr. 5-6, p. 547-554.
STANCIU-ISTRATE, Maria, Interferenţe româno-slave într-un manuscris românesc din prima jumătate a veacului al XVII-lea, în LR, LIV, 2005, nr. 1—4, p. 8—17.
STANCIU-ISTRATE, Maria, Calcul lingvistic şi îmbogăţirea limbii române literare, în „Conferinţele Academiei Române”, ciclul Limba Română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor, Bucureşti, 2006.
STĂNCIULESCU CUZA, Mariana, Italienism şi italienisme în perioada de formare a limbii române literare, Bucureşti, 1992.
* * . Studii de istoria limbii române literare. Secolul al XlX-lea, voi. I—II, Bucureşti, 1969. Redactori responsabili: Al. Rosetti şi B. Cazacu.
ŞANSKI, N. M., JleKcmecKue u (ppa3eoji02unecKue kojiku, în „PyccKHH jtcmk b uiKOJie”, nr. 3 (1955), p. 28-35.
ŞANSKII, N. M., Russian lexicology. Translated by B. S. Johnson. Oxford-London-Edinburgh-New York-Totonto-Sydney-Paris-Braunschweig, 1966.
ŞĂINEANU, Lazăr, încercare asupra semasiologiei limbei române. Studii istorice despre tranziţiunea sensurilor, Bucureşti, 1887.
ŞTEFAN, Ion, Calcul lingvistic, în LR, XII, 1963, nr. 4, p. 335-346.
TALLGREN-TUULIO, O. J., Locution figurees calquees et non calquees. Essai de clasification pour une serie de langues litteraires, în Memoires de la Societe neo-philologique de Heisingfors, IX (1932), p. 279-324.
TEODORESCU, Vasile, Despre construirea terminologiei sportive româneşti (secolul al XlX-lea), în Acte XII, voi. II, p. 1031-1036.
TEODORESCU, Mirela, Formarea cuvintelor, în ILRLEV, p. 209-227, 421-440.
THOMAS, George, The Calque - An International Trend in the Lexical Development of the Literary Languages of Eighteenth-Century Europe, în „Germano-Slavica. A Canadian jouma’ of Germanic and Slavic comparatives Studies”, 1975, nr. 6, p. 21-41.
TIKTIN, H., Gramatica română, ediţia a IlI-a, Bucureşti, 1945.
TODORAN, Romulus, Contribuţii la studiul terminologiei juridico-administrative româneşti din Transilvania de la începutul secolului al XlX-lea, în CILR, III, p. 103-136.
ULLMANN, S., Precis de semantique franqaise, Berna, 1952.
UNBEGAUN, Boris, Le calque dans Ies langues slaves litteraires, în „Revue des Etudes siaves”, XII. 1932, p. 19-48.
URSU, Despina, Glosare de neologisme din perioada 1830-1860, în LR, XIII, 1964, nr. 3, p. 250-260.
URSU, Despina, încadrarea morfologică a verbelor neologice în limba română din perioaaa 1760-1860, în LR XIV, 1965, 3, p. 371-379.
URSU, N. A., Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, Bucureşti, 1962.
URSU, N. A., Un calendar istorico-popularpublicat de Paul Iorgovici, în LR, XII, 1963, nr. 3, p. 283-291.
URSU, N. A., URSU, Despina, împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare (1760-1860), Iaşi, 2004.
VAIDA, Petru, Calcul lingvistic, procedeu de creare a terminologiei filozofice la Dimitrie Cantemir, în LR, XV, nr. 1, 1966, p. 3-12.
VAIMBERG, S. Calcuri româneşti după adjectivele compuse din limba rusă, în „Culegere de studii”, Bucureşti, 1961, p. 64-72.
VAIMBERG, S., About the Definition ofLinguistic Calque, în RRL, XX/1, 1975, p. 63-69.
VAIMBERG, S., Consideraţii asupra tipologiei calcului lingvistic, în AUB, (limbi slave), 1971, p. 91-100.
VASCENCO, V., Calcuri savante formate în limba română după modele ruseşti (secolele al XVIJI-lea - al XlX-lea), în Culegere de studii. Limbă - literatură - metodică, Bucureşti, 1962, p. 59-70.
VASCENCO, V., Calcul lingvistic radial, în Studii de lingvistică teoretică şi aplicată, Bucureşti, 1996, p. 57 ş.u.
VASCENCO, V., BocmoHHOcnoeRHCKue 3auMcmeoeaHUR e pyMbiuawM R3biKe (aemopecpepam ducep-maiţuu), Leningrad, 1958.
VENDRYES, J., Le Langage, Paris, 1921.
320
VENDRYES, J., Une categorie verbale: le mode de participation du sujet, în BSL, XLIV, 1948, p. 1 ş.u.
VIANU, Tudor, Din problemele limbii literare române a secolului al XlX-lea, în LR, III, 1954, nr. 4, p. 45-58.
VIDOS, E., Le bilinguisme et le mecanisme de Vemprunt, în „Revue de Linguistique Romane”, XXIV, 1960, nr. 93-94, p. 1-19.
VINOGRADOV, V. V.,OcHoenbie nouRmun pyccKou <f>pa3eojiozuu kok jiumeucmunecKOu ducifu-nnuHbi, în Tpydbi toâwieuHOu ceccuu Mry, Leningrad, 1946, p. 45 ş.u.
VINOGRADOV, V.V., 06 ocHoenbix munax <j>pa3eojioeunecKux edunuiţ epyccKOM nsbiKe, în voi. A. A. LUaxMamoe, Moscova, 1947.
WEINREICH, Uriel, Languages in Contact. Findings and Problems, New York, 1953.
WEINREICH, Uriel, Reserch Frontiers in Bilingualism Studies, în „Actes du Huitieme Congres des Linguistes / Proceedings of the Eight International of Linguists”, Oslo, 1958, p. 786-797.
321
SIGLE
Acterian, J
Alecsandri, P II, III
Alecsandri, S Alexandrescu, O, I Agârbiceanu, D
Asachi, O I Bălcescu, S Bolintineanu, L Bolintineanu, ME Bolliac, O I, II Camil Petrescu, P P Camil Petrescu, ST Cantemir, D Cantemir, I Caragiale, O II
Călinescu, Bl Cărtărescu, O Cezar Petrescu, î I—II Cezar Petrescu, PG Delavrancea, N Eftimiu, N Eftimiu, O XVI
Eminescu, P I, II Filimon, C Ghica, O I, III Golescu, î
Gorjan, H IV
Hasdeu, P a Heliade, O II, III Holban, O II Ibrăileanu, A Istrati, C Lovinescu, M M. Caragiale, C
A. Izvoare
Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit. 1932-1949, Bucureşti, 1991.
Vasile Alecsandri, Opere complete. Poesii, voi. II, Mărgăritărele, voi. III, Pasteluri şi legende, Bucureşti, 1875.
Vasile Alecsandri, Cele mai frumoase scrisori, Bucureşti, 1972.
Gr. Alexandrescu, Opere, I, Poezii, Bucureşti, 1972.
Ion Agârbiceanu, Domnişoara Ana, în Opere, voi. V, Bucureşti, 1985, p. 5-249.
Gheorghe Asachi, Opere, voi. I, Versuri şi teatru, Bucureşti, 1973.
N. Bălcescu, Scrieri alese, Bucureşti, 1955.
D. Bolintineanu, Legende istorice, Bucureşti, 1980.
Dimitrie Bolintineanu, Manoil - Elena, Bucureşti, 1971.
Cezar Bolliac, Opere, voi. I—II, Bucureşti, 1956.
Camil Petrescu, Patul lui Procust, Bucureşti, 1970.
Camil Petrescu, Suflete tari. Jocul ielelor, Bucureşti, 1987.
Dimitrie Cantemir, Divanul, Bucureşti, 1969.
Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Bucureşti, voi. I, 1965.
Ion Luca Caragiale, Opere, voi. II, Momente, schiţe, note critice, Bucureşti, 1960.
George Călinescu, Bietul loanide, Bucureşti, 1980.
Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă, Bucureşti, 1996.
Cezar Petrescu, întunecare, voi. I—II, Bucureşti, 1966.
Cezar Petrescu, La Paradis general. Miss România, Bucureşti, 1970. Barbu Delavrancea, Nuvele şi povestiri, Bucureşti, 1975.
Victor Eftimiu, Neguţătorul de idei. Nuvele şi povestiri, Bucureşti, 1971. Victor Eftimiu, Opere, 16, Romane. Pe umbrele zimbrului, Bucureşti, 1987.
Mihai Eminescu, Poezii. Proză literară, voi. I, II, Bucureşti, 1978.
N. Filimon, Ciocoii vechi şi noi, Bucureşti, 1984.
Ion Ghica, Opere, Bucureşti, voi. I, 1967, voi. III, [1973].
Constantin (Dinicu) Golescu, însemnare a călătoriei mele, făcută în anul 1824, 1825, 1826, Bucureşti, 1910.
Gherasim Gorjan, Halima sau povestiri mitologhiceşti arăbeşti, pline de băgări de seamă, şi de întâmplări foarte frumoase şi de mirare. [Bucureşti], tom. IV, 1838.
B. P. Hasdeu, Pagini alese, Bucureşti, 1953.
I. Heliade-Rădulescu, Opere, voi. II—III, Bucureşti, 1967, 1975.
Anton Holban, Opere, voi. II, Bucureşti, 1972.
Garabet Ibrăileanu, Privind viaţa. Adela. Amintiri, Bucureşti, 1987. Panait Istrati, Chir a Chiralina, Bucureşti, 1982.
Eugen Lovinescu, Memorii, Bucureşti, 1976.
Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche, în voi. Pajere. Remember. Craii de Curtea-Veche. Sub pecetea tainei, Bucureşti, 1988, p. 44-137.
323
M. Caragiale, R Maiorescu, D I-IV
Mumuleanu, C Negruzzi, P Odobescu, O I
Odobescu, P
Papadat-Bengescu, D
Papadat-Bengescu, FD
Preda, I Rebreanu, AE Russo, P Tudoran FR Vlahuţă, R P Vlahuţă, S II
Voiculescu, Z
Acte XII, voi. I, voi. II
AUT
BL
BSL
CADE
CILRL, I - III,
DA
Densusianu, HLR, II
DEX2
DFF
DGS
DIR
DFR
Mateiu Caragiale, Remember, în voi. Pajere. Remember. Craii de Curtea-Veche. Sub pecetea tainei, Bucureşti, 1988, p. 26-43.
Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, cu priviri asupra dezvoltării politice a României... Voi. I: (1866-1876); voi. II: (1876-1881); voi. III: (1881-1888), voi. IV: (1888-1895), Bucureşti, 1897, 1899, 1904.
B. P. Mumuleanu, Scrieri, Bucureşti, 1972.
Costache Negruzzi, Pagini alese, Bucureşti, 1982.
Alexandru Odobescu, Opere, voi. I, Scrieri din anii 1848-1860. Antume. Postume. Variante. Note. Anexe [Bucureşti], 1965.
Al. I. Odobescu, Mincinoasă carte de vânăt or ie. Pseudo-kynegetikos, Bucureşti, 1908.
Hortensia Papadat-Bengescu, Drumul ascuns, în voi. Fecioarele despletite. Concert din muzică de Bach. Drumul ascuns, Cluj-Napoca, 1986, p. 289-491.
Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite, în voi. Fecioarele despletite. Concert din muzică de Bach. Drumul ascuns, Cluj-Napoca, 1986, p. 5-132.
Marin Preda, Intrusul, Bucureşti, 1974.
Liviu Rebreanu, Adam şi Evat Iaşi, 1985.
Alecu Russo, Piatra teiului. Scrieri alese, Bucureşti, 1967.
Radu Tudoran, Fiul risipitor, Bucureşti, 1974.
A. Vlahuţă, România pitorească. Ed. VI, [Bucureşti], 1908.
A. Vlahuţă, Scrieri alese, voi. II, Nuvele, schiţe, povestiri, amintiri, cugetări, [Bucureşti], 1963.
Vasile Voiculescu, Zahei orbul, Cluj-Napoca, 1986.
B. Lucrări de referinţă
Actele celui de-al XlI-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică, Bucureşti, voi. I, 1970, voi. II, 1971.
„Analele Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe filologice, Timişoara, I, 1963 ş.u.
Bulletin linguistique. Public par A. Rosetti, Bucureşti - Paris - Copenhague, I-XVI (1933-1948).
Bulletin de la Societe de Linguistique de Paris, 1871 ş.u.
I.-Aurel Candrea, Gheorghe Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească”, Bucureşti, [1931],
Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XlX-lea, Bucureşti, voi. I, 1956; voi. II, 1958; voi. III, 1962.
Dicţionarul limbii române, tomul I (părţile I—III), II (părţile I—III), Bucureşti, 1913-1949.
Ovid Densusianu, Histoire de la langue roumaine. Tome II. Le seizieme siecle, Paris, 1938.
Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a Il-a, Bucureşti, 1996. Elena Gorunescu, Dicţionar frazelogic francez-român, român-francez, Bucureşti, 1993.
Dicţionar general de ştiinţe. Ştiinţe ale limbii. Redactori Angela Bidu Vrănceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ruxăndoiu, Mihaela Mancaş, Gabriela Pană Dindelegan, Bucureşti, 1997.
Mariana Stănciulescu-Cuza, Haritina Gherman, George Lăzărescu, Dicţionar italian-român. Dizionario italiano-romeno. Bucureşti, 1983. Iulia Giroveanu, Sanda Mihăiescu-Boroianu, Micaela Slăvescu, Dicţionar
324
DLR	francez-român, Bucureşti, 1992. Dicţionarul limbii române (DLR), serie nouă, VI-XIII, Bucureşti, 1965-2005.
DRF	Dictionnaire roumain-frangais. Direction Teodora Cristea, Alexandra Cuniţă, Viorel Vişan, Bucureşti - Paris, 1992.
dn3	Florin Marcu şi Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, ediţia a IlI-a, Bucureşti, 1978.
ELR FCLR I, II	Enciclopedia limbii române, coordonator Marius Sala, Bucureşti, 2001. Fulvia Ciobanu şi Finuţa Hasan, Formarea cuvintelor în limba română, voi. I, Compunerea, Bucureşti, 1970; Mioara Avram, Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Florica Ficşinescu, Cristina Gherman, Finuţa Hasan, Magdalena Popescu-Marin, Marina Rădulescu, I. Rizescu, Laura Vasiliu, voi. II, Prefixele, Bucureşti, 1978.
Gheţie, ILRL	Ion Gheţie, Istoria limbii române literare. Privire sintetică, Bucureşti, 1978.
Hristea, PE	Theodor Hristea, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Bucureşti, 1968.
Hristea, Sinteze	Theodor Hristea (coordonator), Sinteze de limba română, ediţia a treia,
ILRLEV	revăzută şi din nou îmbogăţită, Bucureşti, 1984. Gheorghe Chivu, Mariana Costinescu, Constantin Frâncu, Ion Gheţie, Alexandra Roman Moraru şi Mirela Teodorescu, Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), coordonator Ion Gheţie, Bucureşti, 1997.
lorgu Iordan, LRC	lorgu Iordan, Limba română contemporană, ediţia £ Il-a, Bucureşti, 1956.
LEXIS	Dictionnaire de la langue frangaise. Lexis. Direction de Jean Dubois, Paris, Librairie Larousse, 1994.
LM	A. T. Laurian şi I.C. Massim, Dicţionarul limbei romane, Bucureşti. Tomu I (A-H), 1871; tomul II (7-Z), 1876; Tom. III: Glossariu care cuprinde vorbele din limba română străine prin originea sau forma lor, cum şi cele de origine îndouiosă, 1871.
LR Maiorescu, C, I MDA Miklosich, Lexikon	„Limba română”, Bucureşti, I (1952), ş.u. Titu Maiorescu, Critice, voi. I, Bucureşti, 1967. Micul dicţionar academic (MDA), voi. I - IV, Bucureşti, 2001 - 2003. Fr. Miklosich, Lexicon Palaeslovenico-graeco-latinum. Emendatum auctum, Viena, 1862-1865.
Munteanu, Ţâra, ILRL,	Ştefan Munteanu, Vasile D. Ţâra, Istoria limbii române literare. Privire generală. Ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti, [1983].
NDN Rizescu, Contribuţii ROBERT	Florin Marcu, Noul dicţionar de neologisme, Bucureşti, 1997. Ion Rizescu, Contribuţii la studiul calcului lingvistic, Bucureşti, 1955. Le nouveau petit Robert. Dictionnaire alphabetique et analogique de la langue frangaise, Paris, Dictionnaires Ies Robert, 1995.
Rosetti, Cazacu, Onu, 1LRL Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii române literare, voi. I,
Rosetti, ILR	De la origini până la începutul secolului al XlX-lea, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Bucureşti, 1971. Al. Rosetti, Istoria limbii române. I, De la origini până la începutul secolului al XVIl-lea. Ediţie definitivă, Bucureşti, 1986.
SG I, II SCL SMFC, I-V	Studii de gramatică, voi. I, 1956, voi. II, 1957, [Bucureşti]. „Studii şi cercetări lingvistice”, Bucureşti, I (1950), ş.u. Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, voi. I 1959; voi. al II-lea 1961; voi. al III-lea 1962, voi al Vl-lea 1967;
TDRG Webster	voi. al V-lea 1969, [Bucureşti]. H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, Bucureşti, 1903-1925. Merriam-Webster's Comprehensive Dictionary of The English Language. Delux Encyclopedic Edition, Chicago, 1996.
325
ABREVIERI
adj. = adjectiv ceh. *= ceh(ă) cf. = confer cr. = croat(ă) dan. = danez(ă)
dr. = dacoromână, dacoromânesc
engl. = engleză, englezesc
engl. am. = engleză americană
fam. = familiar
fin. = finlandez(ă)
fr. = franceză, franţuzesc
germ. = german(ă)
got. = gotic(ă)
inf. = infinitiv
it. = italian(ă)
(neo)gr. =* (neo)greacă, (neo)grecesc
lat. = latină, latinesc
lat. med. = latină medievală
lat. pop. = latină populară
livr. = livresc
loc. adv. = locuţiune adverbială
magh. = maghiar(ă)
part. = participiu
part. prez. = participiu prezent
pol. = polonă, polonez
port. = portughez(ă)
pi. = plural
prep. = prepoziţie
rom. = română, românesc
rus. = rusă, rusesc
s. = substantiv
s.a. = sublinierea autorului
ser. = sârbo-croat(ă)
s.n. = sublinierea noastră
sl. = slavon(ă)
slov. = sloven(ă)
sp. = spaniol(ă)
ucr. = ucrainean(ă)
var. = variantă
v. bg. = vechi bulgăresc
v. engl. = vechi englezesc
326
INDICE DE AUTORI
Ahmanova, O. S. 112, 315 Andriescu, Al. 286, 315 Andrievska, A. 112, 115, 315 Apreotesei, C. 62, 68, 102 Ascoli, G. I. 13, ,315 Avram, Mioara 173, 207, 315, 325
Bally, Ch. 7, 13, 14,31, 112, 114 Betz, W. 14,19,20,21,49, 50, 73,74,75,, 315 Bidu-Vrănceanu, Angela 169, 316, 324 Bloomfield, L. 71,315 Boroianu, Ioana 113, 114, 315 Bourciez, Ed. 106, 107, 315 Budagov, R. 12, 52, 67, 68, 86, 113, 114, 115, 116, 118,315
Bulahovski, L. A. 21, 74, 315 Bulgăr, Gh. 207, 229,315 Buză, Emanuela 287
Candrea, I.-A. 183, 289, 315, 324 Capidan, Th. 14, 315 Carabulea, Elena 136, 151, 315, 325 Caragiu, Matilda 128, 315 Cartojan, N. 282, 315
Cazacu, B. 35, 154, 192, 201, 205, 281, 283, -	325
Chivu, Gh. 281, 287, 288, 290, 291, 315, 316, 325
Ciobanu, Fulvia 193, 194, 316, 325 Collart, P. 91,316 Coteanu, I. 114, 169,316
David, Doina 136, 291,316 DeanoviC, M. 14, 45,46,316 Debrunner, A. 14, 316 Densusianu, Ov. 54, 106, 110, 282, 324 Deroy, L. 31, 43, 45, 46, 48, 56, 86, 92, 111, 132, 133,286,316
Dimitrescu, Florica, 113, 114, 121, 316 Drăganu, N. 128,316 Drincu, S. 308, 316 Duvau, L. 12, 15,316 *
Emout, A. 86, 95, 316
Farcaş, L. 79, 111,291,292,316 Ferguson, A. Ch. 52, 316 Forăscu, Narcisa 59 Frâncu, C. 109, 316, 325
Gafton, Al. 282, 316 Gâldi, L. 19, 111,316 Gherman, Cristina 142, 325 Gheţie, I. 108, 281, 282, 285, 286, 289, 290, 291,325
Giosu, Şt. 283, 316 Gneuss, H. 14, 49,316 Goddard, A. K. 52,316
Goldiş Poalelungi, Ana, 103, 105, 108, 109, 110, 120, 173, 287,316
Graur, Al. 14, 21, 39, 67, 106, 120, 291, 316, 317
Groza, L. 113, 114, 116, 287, 288,317 Guiraud, P. 114,317
Gusmani, R. 14, 35, 36, 37, 44, 45, 46, 50, 70, 73, 75, 76, 77, 78, 87, 96, 97, 317
Haneş, P. 55, 289,317 Hasan, Finuţa 142,189, 192,295, 325 Haugen, E. 16, 17, 18, 19, 21, 48, 52, 70, 74, 87, 88, 89, 92, 93, 97, 317 Herczeg, J. 108, 317 Hope, T. E. 87, 89, 92, 93, 96, 97, 317 Hristea, Th. 14, 24, 34, 25, 26, 27, 33, 36, 37, 47, 48, 57, 58, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 78, 79, 81, 82, 84, 85, 94, 99, 100, 401, 105,	106,	107,	110,	111,	112,	113,
114, 115,	116,	119,	123,	126,	127,	128,
129, 130,	131,	132,	134,	137,	138,	169,
171, 182,	183,	198,	199,	202,	206,	207,
211, 237,	242,	243,	251,	254,	287,	288,
289, 290,	291,	292,	293,	304,	317,	318,
325
Hristea, Valentina 128, 251, 318 Humbley, J. 87,89,90,91,92,318
Iliescu, Maria 109, 318
* Nu au fost incluşi aici autorii textelor beletristice din care a fost extras materialul analizat.
327
Iordan, Iorgu, 116, 117, 128, 153, 190, 250, 252, 253, 288, 291, 292, 318, 325 Ivănescu, G. 41, 42, 43, 318
Lauffer, H. 76, 318 Lehiste, lise 36, 318
Maiorescu, T. 208, 290, 291, 318 Mancaş, Mihaela 82, 286, 289, 318, 324 Marouzeau, J. 86, 87, 95, 13, 287, 318 Martinet, A. 81, 36, 120, 173, 318 Meillet, A. 86, 87, 95,318 Meyer-LUbke, W. 106, 318 Micuşan, Cristina, 93, 292, 318 Miglorini, B. 14, 318
Mihăilă, G. 23, 34, 101, 102, 116, 200, 282, 292, 292,318 Miklosich, F. 11,55, 325 Mirska, Halina 54, 79, 137, 183, 283, 318 Mocanu, Z. M. 289,318 Molnâr, N. 11,77,202,318 Moroianu, C. 304, 318 Munteanu, E. 13, 319
Munteanu, Şt. 7, 281, 287, 288, 290, 319, 325
Nicolas, Ch. 47, 86, 87, 91, 92, 93, 95, 96, 97, 319
Nicolescu, A. 34, 319 Nâgy, Rodica 282, 286,319
Ojegov, S. I. 172,253,319 Olteanu, P. 55, 319
Onu, L. 35, 154, 192, 201, 205, 281, 283, 325 Oprea, I. 282, 286, 319 Orioles, V. 74, 75, 76,319
Palii, A. 14, 68, 69, 79, 80, 100, 102, 110, 127, 319
Paul, H. 16,319 Paul, R. 109,319 Pisani,V. 31,51,319 Poaleiungi, Gh. 104,319 De Pontbriant, R. 157 Popescu-Marin, Magdalena 147, 325 Prudent, L.-F. 52, 319
Puşcariu, S. 12, 34, 57, 84, 134, 172, 287, 288, 290, 291,319
Rădulescu, Marina 150, 325 Rizescu, I. 14, 22, 23, 32, 34, 44, 47, 53, 79, 94, 99, 100, 101, 102, 106, 110, 108, 116, 118, 132, 133, 257,319, 325
Roman Moraru, Alexandra 282, 287, 319, 325 Rosetti, Al. 35, 53, 105, 106, 108, 110, 134, 154, 192, 201, 205, 281, 282, 283, 325
Sala, M. 63,319
Sandfeld Jensen, Kr. 11, 14, 15, 16, 18, 31, 49, 70, 72, 73, 75, 82, 85, 107, 117, 319 Sauvageot, A. 52, 53, 54, 100, 319 Schumann, K. 14, 19, 20, 73, 75, 78, 319 Seche, Luiza 79, 319 Seche, M. 79,319
Seidel, E. 14, 23,45, 53,64, 79, 100, 101,319
Serebrennikov, B. A. 52, 53, 319
Singer, M. 15, 16,70,319
Slave, Elena 114, 319
Smirniţki, A. I. 112, 320
Soloviov, V. P. 116, 117, 118, 122, 123, 320
Stanciu-Istrate, Maria 40, 51, 55, 107, 131,
134,	194, 283, 289, 304, 320
Şanski, N. M. 69, 111,320 Şăineanu, L. 133, 134, 320 Ştefan, I. 23, 32, 33, 42, 48, 51, 95, 135, 136, 185, 188, 198, 205, 320
Tallgren-Tuulio, O. J. 13, 117, 120, 121, 320 Teodorescu, Mirela 283, 320, 325 Teodorescu, Vasile 286, 320 Thomas, G. 13, 32, 56, 58, 320 Tiktin, H. 128,320, 325 Todoran, R. 286, 320
Ţâra, D. V. 7, 281, 287, 288, 290, 319, 325
Ullmann, S. 22,31,47, 69, 320
Unbegaun, B. 14, 31, 85, 111, 131, 132, 133,
135,	320
Ursu, Despina 79, 173, 195, 282, 288, 320 Ursu, N. A. 23, 33, 55, 56, 79, 173, 195, 282, 286, 287, 288,308, 320
Vaida, P. 284, 320 Vaimberg, S. 68, 69, 75, 291, 320 Vascenco, V. 70, 111, 138, 320 Vasiliu, Angela 21, 25 Vendryes, J. 12, 53, 99, 138, 320 Vianu, T. 43,286,321 Vidos, E. 52, 321
Vinogradov, V. V. 112, 113, 114, 116, 321 Weinreich, U. 49, 50, 52, 74, 93, 321
328
INDICE DE CUVINTE
BULGARĂ
AIJJ6 20
rpHWACA 53
AATH AttfWK CBOtft H3BABA6NH6 20 AOBporoB'bHN'h 20
AttfMAMCA 54,105 KpHB 134, 204 maaahnh 107 nAAACA 54 CTApHNH 107
CTpANA
CTyaeHa Boima 138 CBptXHJlOBeK 138
LUkCTBH€ TBOpMTM 20
CEHĂ
mezi Ctyrma o£ma 118 nad£lovSk 138 studena vâlka 138 zamek 16
DANEZĂ
blaek 72
halvo 72
Medlidenhed 19 skaersild 72
ENGLEZĂ
animated cartoons 293 appoint 92
blaek box 292 blaek hole 292 blcek 72, 77 bloodshed 40 brainwashing 77 breakfast 72
Cape of Good Hope 210, 292 cold war 138 control 91 count down 292
diameter 56
EFTA 85
electronic brain 292
European Free Trade Association 85
face to face 118 fall 198, 277 flatfoot 35, 77 flying saucer 292
Green Beret 292 green cârd 292 green light 292 grocery 88, 92, 97
hawk 89
high society 124, 137, 213 hobby 93 hobby-horse 92 humorousl8
in a word 240, 278
Indicele de fată cuprinde atât calcuri, cât şi împrumuturi sau simple traduceri, discutate pe parcursul lucrării, precum şi modelele străine care au condus la apariţia lor. Unităţile frazeologice şi perifrazele rezultate din traducerea unor compuse sau derivate străine au fost ordonate In funcţie de primul termen care exprimă o noţiune.
329
introduce 97 iron curtain 293
library 88, 92
living-room 81
lower class 211, 273, 292
meeting 50 middle class 211, 292
native speaker 292
paper 90 pipeline 50 plum pie 17
railway 75, 186, 292 realise 147
self-control 292 self-esteem 187, 292 self-govemment 194, 292 self-satisfaction 292 sibling 49 sky 83
skyscraper 18, 81, 83, 184, 268, 277 slowly by slowly 240 struggle for life 215, 272 superman 138, 291 sympathy
from time to time 239 U.F.O. 84
Unidentified Flying Object 84 upper class 211, 273, 292
valuable 93
wing 20 WMO 85
World Health Organisation 85 word 97
FINLANDEZĂ
antaa miehelle 117 puolisaari 72 menen miehelle 117
FRANCEZĂ
(l’)an de grâce 208 (l’)art du salon 208 â aucun prix 123 abaisser (s’) 288 abattre 98, 196 abattu 196
absorber 142, 275, 289 abstenir (s’) 142, 275 abstraire 83, 142, 275,289 accorder: ~ son pardon â qqn. 226, 273; ~ la parole â qqn. 226 adresser â qqn. 207 affaire 44, 142 affairisme 175, 259 afffont 182, 300 affronter 57, 179, 182 aigrir(s’) 106
aile 20, 126, 244; - droite 126, 244;
~ gauche 126, 244 . aimer 201
air 97,	130,	196,	227,	253;
-	comprime 208. airs 130, 251 amiable 170, 298
amour-propre 124, 194, 214, 273, 296
ange gardien 214 angulaire 168, 277, 303 anoblir 179, 275 ant6diluvien 194, 295 antichambre 125, 137, 143 appartenir 142 appointer 92
apporter: ~ son appoint 223, 271;
-	des satisfactions 223. apprecier 142, 298 approprier 288
ardent, -e 128, 248 argent-vif 183 asseoir 196 assiette 118 assurer 46, 176 atemporel 157, 301 attirer 142; ~ l’attention 123, 124, 235, 243, 278,312. audible 170, 275 auster 43 avancer 167 avantage 288 avion 71
avoir: ~ â son actif 121; - affaire â qqn. 223; ~ Pair de 121, 130,
330
246; - besoin de 224; ~ du bon sens 223, 260, 271; ~ confiance 224; ~ connaissance de 223, 272; ~ le droit de 224, 246; ~ une influence sur qqn. 179; - Foccasion 224; - Fceil (sur qqch.) 224, 278; - la parole 223;	- des pretentions 224,
271; ~ raison 123, 124, 224; ~ recours â qqn. 224; - le sentiment que 224; - des traits fins, reguliers, delicats 175; ~ la vocation 224, 271; ~ en vue 224.
bagage scientifique 218 baionnette 30 bas-relief 40 battre en retrăite 244 le beau monde 215 beaux-arts 208, 278 bien 67, 71, 81, 136, 190, 254; (le) ~ public 209 bien-aimee 288 bien eleve 188 bien entendu 188 bienfaisance 185 bienfaisant, -e 67, 137, 188 bienfaiteur, -trice 67, 188, 193, 295 bien mărite 190, 191 bien reţue 188 bienseance 81, 183, 267 bienveillance 81, 135, 137, 183, 267, 298
bienveillant 189
bienvenu 188, 209
de bienvenue 222
blanc 65, 196
bonne foi 183
de bonne foi 124, 222
bon-gout84, 184
de bon gout 124, 222
de bon gre 125, 239
bonhomie 84, 192, 298
bonhomme 84, 190, 298
bonne humeur 209
bonne volonte 81, 137, 183, 298
bon-sens 84, 184, 296
bonton 192, 195,296,298
bon-vouloir 81, 137, 183,298
borne kilomătrique 217
bourgeois 171
bourgeoisie 171, 276, 302
brăche 44 briliant, -e 249
cadre 251, 252 cage de Fascenseur 210 caisse des depots 210 camarade 175, 298 canard 93, 97 carte 198
cas de conscience 242 cavalier, -ere 170 cavalierement 170 celeste 170, 298
centre d’attraction 124, 210, 273 centre de gravite 211 cercle 198, 277; ~ vicieux 245 chaîne 71 chaîner 82
chambre 197; ~ â coucher 209, 216, 271.
champ de bataille 123, 124, 209 Champs Elisees 210 changer 206; - d’adresse 207; ~ d’air 219; ~~ d’avis 207, 238, 273; - de direction 207; ~ de logement 207; ~ de sujet 238, 273. chanson de table 210 chant 84
charge 180, 254, 268; - d’affaires 253 ; ~ d’annees 242. charger 254, 268
chef 198; le ~ de FEtat 245; - de familie 219, 312. chef-d’oeuvre 186, 275, 298 chemin de fer 186, 292 â cheval donne on ne regarde point â la dent (â la bouche) 122 christianisme 172 ciel 198
circonscrire 143, 273, 289, 298 circumvoisin, -e 143 clair-obscur 187 clairvoyance 184, 288 clairvoyant, -e 189, 288 classe dirigeante 211 cceur 246
collaborateur 176, 296, 299 collaboration 144, 185, 296, 298 collaborer 33, 144, 191, 195, 296, 298
collection 204 combattre 143, 296 combler la mesure 236 commensal, -e, -aux 143
331
compagnie d’assurance 211, 272 compatir 143
comp£titeur 176, 275, 298 complainte 143 complaire 144
composer (de) (se ) 144, 206 composition 144, 298 en ce qui concerne 241 concernant la 241 concitoyen 176 conclure 288
concourir 144, 275, 289, 299 concours de circonstances 211 condisciple 136, 145, 299 â condition 238 confiance en soi 213 confondre 137, 145, 258, 291, 299;
se ~ en excuses 288. confrere 144 confrontation 144, 259 confronter 176 confusion 44 connaissance 199, 223 en connaisance de cause 239, 272 connue 247 consacrer 145, 299 consanguin 145, 176, 256, 275, 299 conscience 176, 213; ~ charge 243; ~ collective 211; - de soi-meme 124,211,273. consciencieux 176 conscient 176, 259, 295 conseil de guerre 211,219 consentement 176, 299 consentir 145 en consequence 239, 240 consigne 137, 145, 290 consigner 137, 145, 290 consoner 145 contemporain 177, 299 contenir 145, 275 contentement de soi 216 contenu 65, 85, 247 contradiction 146, 275, 299 contradictoire 177, 299 contraindre 145, 275 contredire 146 contrefaire 146 contresigner 146 â contretemps 244 contrevenant 137, 177 controler 91 corne d’abondance 211
corps 204, 246; - d’armee 212, 246; ~ 6tranger 212 ; ~ de lois 246, 274.
couche 203; ~~ sociale 221, 245. coup 201; ~ d’Etat 75, 215, 278; - de th^âtre 245.
couper 80; ~ le nceud gordien 124, 238.
cour 125, 199, 277; la — d’appel 126, 245; - d’assises 126; ~ de cassation 126, 212; Ia ~ de comptes 126. courage 274 courant 170, 299 courir 37, 38 cours 126, 199 au cours de 126 dans le cours de 126, 241, 278 en cours de 126, 241, 278 court-circuit 135, 184, 288 courtisane 175, 299 craindre 205 croire â 207 croise 169
croiseur 82, 179, 268, 299 croissant, -e 128, 248 croupir (se) 106 crucific 169 crucifier 169 cuisine 98 curiositd 43
dada 92
dame d’honneur 212 dansantes 174 debarquer 149, 299 debattre] 149 debattre2 (se) 149 deboucher 48,119 dechaîner65, 177 decharger 177 dechamer 177 dechiffrer 148 dechoir 146, 275 decomposer 148 deconcerter 148, 299 decouler 146 decouverte 199 decroître 148 dedire 149 deduire 146, 199 d£gout 83, 149 d6gouter (se) 83, 149 d^grader 149, 275, 299
332
ctejeuner 72 ctejouer \46
demander (se) 65,	106,	206;
-	l’assentiment de qqn. 225;
-	excuse 226; - une explication 225; - en mariage 225; - pardon 225; - la parole 225; - la permission 226, 271; -reparation 225; - satisfaction 225; - ven* geance 225.
demarche 147 dementir 83, 149 demi-cercle 84, 187 demi-dieu 84, 187 demi-sang 194 dSnommer 147 denouement 57, 83, 178, 288 dent de lait 212 departement 177, 299 dependance 98 dependant98, 197 ddpendre 98, 208 depeupler 148, 275, 299 deplorer 46
deposer 147; - ies armes 236. depouiller un scrutin 244 deprdcier 148, 299 ddrision 147, 299 le demier mot 221 descendant 169, 298 desespoir 148 designer 148, 275, 299 desordre 149, 275 dessin 147, 148, 177, 299 dessinateur 177, 299 dessiner 147, 148, 177, 299 dessins anim£s 293 destituer 148, 299 detendre 149 devoiler 178 devouement 46, 177 diametre 56
diffîcultes matdrielles 213
disparaître 119, 149
disposer 46, 149, 150, 275, 299
distraire 150
divin 42
divisibilite 83
dominant, -e 248
domination 174, 299, 312
dominer 91, 174
donee 130
Ies donnees du probleme 130
donner 130, 205; se — de Pair 126, 246; se ~ des airs 130, 274;
-	assaut â 226; - son avis sur qqch. 227; - confiance 226;
-	creance 226; - le coup decisif 227; - un coup de tetephone 227, 273; - sa d£mission 226;
-	â entendre 120, 226, 272, 278; ~ gain de cause â qqn. 119;
-	une gifle â qqn. 124, 226, 271;
-	lieu â 226; ~ la mesure 227; ~ des nouvelles 288; - Poccasion 227, 271, 278; ~ son opinion 227; ~ un ordre 227; — sa parole 226; ~ sa parole d’honneur 227, 273; - la permision 124, 228, 271; - â penser 120, 288;
-	raison â qqn. 226; - satisfaction
227;	- des signes de fatigue
120,	227;	- des signes
d’impatience 227; (ne pas) -signe de vie 120, 124, 227, 271, 273; se - en spectacle 120, 226, 288; ~ la vie 120, 288; ~ sa vie 228;
dormant, -e 128, 248, 250 douche froide 213 sans doute 240
droit 199; ■*** de vie ou de mort 212;
-divin 212;- naturel212.
Ies droits de Phomme 212
eaux 129, 206; - courantes 65, 129, 253; - minerales 129; -souter-raines 129, 130, 253; -thermales 129.
ăcervele 83, 177 6change de vues 219 echapper au controle 110 echelle 203 echelon 204
eclairer la caboche â qqn. 119 ecole elementaire 219; - militaire 219; - normale 219; - primaire 219; P - publique 219 ecorce 203; - terrestre 219, 272, 312 ecrire 147, 161 ecrit 248
par ^crit 222, 240 educateur, -trice 170, 299 £ducation 51, 294 eduquer170 Pegalite des droits 245
333
â l’dgard de 241 6garer (s’) 203 embranchement 179 6mouvant 174, 268 dmouvoir 202 empailler 288 6namoure, -e 151 enamourer (s’) 151 encadrer 152
enchaîner 57, 71, 82, 175, 179, 267, 300
enchante 152 enchantement 83, 178 enchanter 152
enchanteur, -eresse 178, 288 endolori 288 en effet 239 enfin 240, 271 engraissement 179 ennoblir 179, 275
enseignement 181; - primaire 243; -secondaire 126, 243; -supe-rieur 243. ensemencer 179 ensoleill£ 288 j’entend 42 entendre 201 entete 57
enteter (s’) 83, 178, 180 entetement 84 entonner 180 entre- 61, 80 entrechoquer 288 entrecouper 80, 153 entre-d^vorer 153 entreprenant, -e 180 entreprendre 61, 152 entrepreneur 180, 300 entretenir: - 153, 248; correspon-dance avec qqn. 244 entretenu, -e 248 entretien 153 entretisser 153, 288 entretuer 153 entrevoir 153 entrevue 153 entrouvrir 152 envahir 277 envoy£, -e 248 envoyer 248 epervier 89 epreuve 201 dprouver le besoin 239 equilatdral 34, 295
esprit 200, 204 ; - d’observation 124, 220, 273, 278; - de contradiction 220; - entreprenant 220; V - de la loi 212; — lucide 220 d’esprit 222 essai 201
etablissement 173 dtant donne que 105,120 dtat: — d’âme 221, 273; - de choses 220, 272; - civil 221; - de guerre 221. etat-major 183 eteindre 204 etoile 180 etoiler 180, 268
etre: - aux anges 119; - d’avis que 230; - â bout de forces 230; - le bras droit de qqn. 230; - au courant 230, 272; ~ en danger 230; ~ egal â qqn. 230; ~ en etat de 230; - dans l’impossibilite de faire qqch. 230; ~ lie â 230;
-	dans une mauvaise passe 121; en mesure de 121;- a Ford re
du jour 121; ~ ravi au septieme 119;- dans le ravissement 119. etre de raison 213 â l’evidence 240 expliquer une chose â qqn. 119 extorsion d’argent 221 extraire une racine carrâe 247
faţade 83, 167 face â 241 faculte de droit 213 faire: - acte de presence 228; ~ allusion 228; - antichambre 125; - appel â 228; - attention 228; ne - aucun doute 124;
-	camere 228; - son autocritique 228; - de compliments â qqn. 228; - comprendre une chose â qqn. 119; - confiance â qqn. 236, 272; - connaissance avec qqn. 228; - la connaissance de qqn. 228; - couler beaucopup d’encre 288; - une demande â qqn. 229, 271; ~ dresser Ies cheveux sur la tete 237;
-	l’education 229, 271; - entrer qqn. dans la faute 121-122; -de l’esprit 229, 271; - face 229; - fureur 229, 271; - â qqn. 1’honneurde 229;- impression 126, 244; se - une id6e de 229;
334
-	une incursion dans un lieu 229; se ~ du mauvais sang 229, 272; - la navette 121, 288; ~ une observation 229; ~ plaisir â qqn. 229; ~ preuve de 226, 227, 273; - une scene 229; ~ un service 230; ~ signe â qqn. 229;
-	du ski 229, 271;- triste figure 229; - une visite 229.
faisant 67
fermete de caractere 221 ferocite 173, 299 feuille 200; - volante 213. fii d’Ariane 213 fleur61, 200 â la fleur de Fâge 242 foret vierge 217, 312 fortune immobiliâre 209 foumir l’occasion 227, 271 foyer 83, 168 frontiere 175, 300 fruit 25 ffuitiâre 171 fuir 200, 252 fuyant, -e 250
garder 262, 288; ~ le silence 236, 237, 262, 272, 278. gauche 204 des gens bien 254 gout 200
gouter le bonheur 236 gouvemement provisoire 213 gouverner 213 grâce â 208 grande tenue 254 grand-maman 183, 267 gratte-ciel 18, 81, 83 guerre froide 138
habiter 57, 107 haut 251
la haute societ£ 124, 213 h^morragie 37 l’heure H 217 histoire naturelle 214 homme: - d’affaires 243; ~ de bien 216; - de cceur 216; - de confiance 209; - d’esprit 209, 216, 272; - d’Etat 209, 217;
-	de goQt 209; - du monde 216, 272; - de Science 217.
sans honte 240 huissier 171
id6c pr^conţue 158 imaginer 43 immaculS 276 immat^riel 156, 301 immobilier 156, 301 immobilit6 156 immoralite 156, 301 impardonnable 155, 301 imposer 151, 275, 300; ~ silence 236.
impossible 157
imprescriptible 156
impression 31, 152, 244, 276, 300
imprSvu 156
imprimer 244
inaccessible 154, 276, 300
inadmissible 154, 300
incapable 154, 300
incapacite 154, 300
incamer 178, 275
incertitude 154, 300
inclination 196, 277
inel iner â 203
incompatible 154, 300
incomplet, -ete 154, 300, 306
inconfortable 154, 301
inconscience 150, 155, 301
inconscient 150, 155, 256, 267, 300
inculture 150, 301
indechiffrable 150, 301
indelicatesse 150, 301
inddpendance 154, 257, 300
independant, -e 154, 300
indescriptible 155, 301
indispensable 155, 301
indisposer 150
induire en erreur 26
inestinguible 157, 301
inexp6rience 155, 301
inexplicable 155, 256, 276, 301
inexpressif 155, 301
âTinfini 288
infini 156, 276, 301
infinită 156, 276, 301
influence 179, 257, 300
influencer 179, 276, 300
influer 276, 300
inhumain, -e 156, 158, 276, 301
inintelligible 155
iniţial, -e 170, 275, 300
inn6, -e 152
innocente 288
inoffensif 156, 276, 301
inombrable 156, 276, 301
335
inopportun 156,276, 301 insalubre 157, 276 insatiable 181, 276, 300 inscrire(s’) 152 insensible 44, 157 insigne 152, 276, 300 insignifiant 155, 181, 301 insinuant 84, 179, 300 insomnie 157, 267, 301 instabilite 157, 301 instinct de defense 214 insuffisant 154, 267, 276, 300 insuffler 152 interdire 136, 151 interposer 150, 153, 276 interroger (s’) 106 interrompre 153 interrupteur 180 introduire 97, 137, 151,300 inviolabilite 158, 302 inviolable 158,302, 307 irrealisable 157, 301 irregularite 157, 301 irreparable 157, 276, 301 irresistible 157, 276, 301 irresponsable 157, 301 irrevocable 157, 276, 301 isoscele 34
jardin: ~ d’ete 213; ~ publique 213. jeter: ~ un cri 288 ; - Ies fondements 288; - une lumiere 223; - un regard 223.
jeu: - de cartes 214, 272; ~ de lumiere 214, 271; ~ de mots 214, 262, 273. jeunesse 171
jouer 48, 201, 277; ~ aux cartes 124, 230, 273; - un role 230. joumal 83, 135, 168, 277,303 joumaliste 83, 168, 277, 303 juge 80
juge d’instruction 214 juges de câmp 214 jugement 288; - preconţu 158.
laissez faire, laissez passer 236 lancer un regard 223 langage 46, 167, 276, 300 legitime defense 214 lettre de recommandation 219 lever la s^ance 237 libert6:	- de conscience 243 ;
~ d’esprit 215;
librairie 171, 298 libretechangisme 80 libre-echangiste 80, 189 licence en droit 215 lier connaissance avec qqn. 236 lieutenant 187, 276, 288 ligne de chemin de fer 215, 273 limite d’âge 215 lineament 173 linguistique 172, 300 lit superpose 65, 243 livre 71
loin de 104, 105 de loin 104
Ies lois de la gravitation 214 longueur d’onde 215 lutte des classes 137, 215
magnanime 190, 196,300 magnanimite 196, 296, 300 main de fer dans un gant de velours 216
maintenir 57, 196, 300
maison: - de rendez-vous 210, 272;
- de repos 210. maître de soi 220, 272 maîtrise de soi 220 mal de mer 218 mal eduque 189 mal eleve 189 malfaisant 194, 295 malfaiteur 189, 276 maltraiter 57, 191 manquant, -e 128, 249 manquer Foccasion 235 manuscrit 46, 187, 276 â marche foreze 239 marier (se) 117 en matiere de 241 matiere grise 288-289 le matin de la vie 242 mauvaise foi 184, 314 de mauvaise foi 222 mauvaise volonte 137, 184, 314 mediocrite 288 mener le train 120 mesure 202 metre carte 243
mettre: - en application 233; - qqn. au courant 234; ~ en danger 234; ~ en evidence 233; ~ qqn. devant le fait accompli 233; ~fin â qqch. 233; - sur ses gardes (se) 271 ; ~ â Findex
336
234; ~ en mouvement 234; ~ en oeuvre 234; ~ au point 121; ~ Ies points sur Ies «i» 234, 271; ~ en pratique 234; - en regie (se) 236; - sur scâne 234. milieu 50, 73
Ministere de la Guerre 216, 272 Ministre des Affaires Etrangeres 216 Misanthrope 296 mobile 43
mode de vie 124, 216, 273 le moi 251
â un moment donne 240, 244 le monde materiei 215 mot: ~ d’esprit 212, 222; - â mot 238; - d’ordre 212, 278. en un mot 240, 278 Ies moyens de production 215 mourant, -e 249, 250 la moutarde lui monte au nez 237, 273
de mauvais gout 124, 222, 243, 272 de mauvaise foi 222 mouvement 25
moyen 202, 245; ~ d’existence 245. moyens:	- de communication
publique 245; - materiels 245. par le moyen de 241
naissant, -e 249
naître 205
necessit^s 44
non avenu 154
non-sens 157, 301
nouveau venu 189
nouveau-ne 189
nouveaute 173, 276, 290, 302
nouvelle46, 173
O.M.S. 85
Objet volant non-identifie 84 obtenir 158, 276 OIJ 85 olfactif 44 ombre de doute 221 le onze 127 l’opinion publique 217 ordre de bataille 217 1’ordre du jour 121, 217, 240, 272, 289
â l’ordre du jour 240 ordre public 217, 273 orfevre 182
Organisation Internationale
de Joumalistes 85
Organisation Mondiale de la Sânte 85 oubli de soi 221 par ouî-dire 241 OVNI 84
paix 32 papier 90 parcourir 158 par-dessus tout 240, 273 pardonner 201
parler par sous-entendus 244 parole d’honneur 212 passer: - la parole â qqn. 226; ~ en revue 235; ~ par la tete 235, 273; ~ qqch. sous silence 235, 272.
pavaner (se) 288 pecher en eau trouble 237 penchant 196, 277
perdre: - son âme 233 ; - confiance (en soi) 233, 271; - courage 232, 246, 271, 272, 274; -espoir 233, 271; ~ la notion du temps 233; ~ la raison 233, 271; - du/son temps 233, 273; - la tete 232; - la vie 233; ~ de vue 232, 235, 278. philanthrope 39, 194 piano â queue 217 pierre tombale 217, 243, 272 pleureur, -euse 174 plonger dans ses pensees 225, 272 plus-value 195, 296 point: - d’appui 218; ~ de depart 218; ~ de vue 125, 218, 262, 278.
du point de vue 125, 241 jusqu’â un certain point 240, 273 ponctuel 168
porter â la connaissance 223 possibilites 44, 294 pur-sang 195, 296 pourvoir 161
pouvoir:	le ~ executif 218; le
~ judiciaire 218; ~ de persuasion 218.
precedent 84, 185, 275
preciosit^ 173
pr£conţu 158, 276
precurseur 159, 185, 195, 296, 302
pr6dire 160
prddisposer 158
predominant, -e 181, 302
'X'Xl
pr£dominer 158, 302 pr66tablir 160 preface 159 prejuge 80, 159 prdjuger 159, 276 sans prem£ditation 245 premier-ministre 137, 192 le premier venu 193 premiere ligne 215, 272 de premiere necessite 222 â premiere vue 240 prendre 61; ~ acte de qqch. 230; ~ un air 232; - une attitude 231, 271; ~~ l’avis de qqn. 225; ~ un bain 231; - conge 232; ~ connais-sance de qqch. 232, 344; ~ en consideration 231; ~ courage 232; ~ la dăcision 232; ~ une d&nsion 236 ; ~ la defense de qqn. 230; - â l’entreprise 231; ~ son essor 231; ~ des gants avec qqn. 238, 277; ~ gout â 233, 271; ~ de grands airs 253;
-	Thabitude 231, 271; ~ interet 231; ~ la liberte de 231; - des mesures 231, 245, 273; ~ la parole 232; ~ part â 232; - place 233; ~ des precautions 231, 245, 273; ~ des proportions 232;
-	rendez-vous 231, 272; ~ la responsabilite 232; ~ au serieux 231; ~ au tragique 231.
ptescience 160 prescrire 137, 159 ptesence d’esprit 217, 289 presidence 171, 181,268, 302 president 46, 268 presqu’île 18, 36, 72 pressentiment 181, 302 pressentir 160 presupposer 160 pretendre 160 sous pretexte que 242 prSvoir 160, 276 prevoyant, -e 181 primaire 201 primaute 171, 267, 300 en principe 240 proces de conscience 217 profession de foi 218 progres 43, 46 projet de loi 218 promenade 99, 203 proposer 161, 276
proprement dit 189 proscrire 161, 276 proscrit 161 proverbe 161, 276, 302 prudence 43 pur-sang 296
quadrilatere 187, 276, 302 que 109 qui 109 le quinze 127
raison 43
rappeler â Tordre 236
realiser 47, 48
reapparaître 161
reclamer 161, 302
reconnaissance 181
reconnaissant 181
reconnaître 161
recourir 37, 38, 161
rectangle 184, 251,275
rectangulaire 190, 299
recueillir (se) 37, 38, 161,276
redire 163
redonner 161
reduire 161
rtfugid 162, 302
regarder 203
rememorer 38
remords 57, 67, 162
remplacer 57, 288
renaître 162
rendre compte 226
renom 162
renomme 162
renouveler 57
renover 38
reprendre connaissance 237, 278 reproduire (se) 162 residence47, 163, 302 resignation 46 resigner 46, 163, 302 respect de soi 218 ressentiment 182 ressentir 163; - le besoin 239 ressortir 162
rester: - lettre morte 235; - maître de la situation 235, 271. restreindre (se) 163 r^sultat 43 r6tablir 163,277 retenir (se) 163
retirer (se) 38, 47, 163, 296, 302
338
retoumer 162 retrouver 162 reveler 16 revenir â soi 238 reverie 169, 303 revivre 162, 163 revoir 163 â revoir 241 au revoir 242 riant, -e 249
riche d’enseignemtents 243 rire 203
risquer sa vie 237
rompre: ~ Ies relations 237 ; - Ie silence 124, 237. rouge 203 roulade 201
salle: ~ d’attente 219; ~ â manger 210,219. sang-froid 193 de sang-froid 125, 126, 244 sanglant, -e 250 satisfaire 137, 191 sauver Ies apparences 238 Ies Sciences naturelles 221 scientifique 175 sculpter 41
sentir en s*curit* (se) 239 seance 47, 172 seant 172
securit* 173, 278, 302 au sein de la familie 240 sels 129; - acides 129; ~ alcalins 129; - biliaires 129; ~ calciques 129; - medicinaux 129; ~ mineraux 129; ~ naturels 129; - de potassium 129. sens 84, 204; le ~ du devoir 219; le -moral 220; - pratique 220 ; le ~ de la realite 220. sensibilit* 46 sensible 46, 170, 303 sensitif 46
sensoriel, -le, 175, 303 sensualisme 172, 303 sensualiste 172, 303 sensuel 46, 168, 278, 302 sentiment 44,	173, 302; - de
solidarite 221. sentimental 168, 302 sentir le besoin 239, 279 seoir 172 s*r*nit* 169, 277
service 204 servir 204
sexe: le ~ faible 219; le - fort 219. le siecle d’or 222
signal 72, 83,	168, 278, 302;
~ d’alarme 220; le ~ de d*part 219 signaler 175, 302 signalisation 174 signaliser 174 signalement 173, 302 signataire 168, 302 signature 170, 302 signe de vie 220 significatif 173, 278, 290, 302 signification 171, 278, 302 silence de mort 222, 274 societe de bienfaisance 220 soi-disant 188, 268 sommeil «profond» 120 somnabule 33 souffrant, -e 85, 250 ne souffrir aucun retard 124, 237, 273
souligner 164, 303 souriante 250 sourire 165, 205 sous-comissaire 186 sous-commission 164 souscrire 164, 165, 278, 303 sous-entendu 164 sous-lieutenant 164 sous-marin 164 sous-pr*fet 164 soussign* 185, 186, 303 soussigner 164, 165, 185, 303 soustraire 165 soutenir 165 souterrain 164, 182 subconscient 164 subdiviser (se) 164, 303 suggerer une idee 227, 274 suicide 184, 303 suicid* 127, 249, 296 suicider 127, 191, 195, 249 superposer 165, 166, 278, 303 sur- 80 sur 173 sur de soi 223 sur une grande *chelle 223 surajouter 165 suralimentation 165 surcharger 166, 269 suret* 173 sur*valuer 165
339
surface 166, 303
surhomme 58, 138, 166, 278, 291 surhumain, -e 166, 290 sumaturel 166 sumom 166, 303 sumommer 166, 278 surprendre 22, 80, 166, 288, 303 surterrestre 166 surveiller 80, 166, 167, 303 survivant 166 survivre 166, 303 susmentionne 189 susnomm6 189
temoin muet 124, 216, 274 tenir: - compte de 61; se ~ au courant 26;	~ sa parole
272; ~ qqn. en respect 237. tenue 249, 255; ~ 616gante 255; ~ teg&re 255; - militaire 255 ; ~ de soir£e 255; - de sport 255; ~ de voyage 255. tSte de liste 210 tete-â-tete 118
tiraillement de conscience 213, 216, 273
tirer 205; - avantage, parti, profit 236; ~ sur sa cigarette 236, 274; ~ une conclusion 236; ~ des enseignements 245. toile 169, 203 toilerie 169 tombal, -e 83, 167
tomber 198, 278; - dans l’abattement 225, 272; - d’accord 123, 225, 288; - dans l’apathie 123, 225; ~ malade 288; ~ dans le malheur 225, 226, 272, 279; ~ aux pieds de qqn. 225; ~ dans un pi&ge 225, 272. tondeur170 tondre 170 touchant, -e 197
toucher (se) 197; - qqn. jusqu’aux larmes 237, 289. â tous (Ies) egards 240 tout 136
âtoutprix 123, 124, 125, 238
tout-puissant 188, 298
traduire 167
train 120
trame 120
trăit 175, 269
trăite de paix 222
transcrire 167 transparaître 167 transposer 167, 278 tremblant, -e 250 tressaillir 167 triangle 84, 187, 278 triangulaire 190, 278 trop-plein 189 trouver (se) 98, 196, 201 trouver bon 237, 274 tuer le temps 101, 239
va-et-vient 288 vapeur 174 vaporeux 174, 298 veiller 80 velout£ 57, 168
venir: ~ â (un sujet, une question) 239; - au fait 272 verser 205 en vertu de 241, 271 vice-pr6sident 47
vie: (la) ~ de familie 222; ~ materielle 222; ~ politique 222; - publique 222; ~ sociale 222 vif-argent 183 (la) Viile Iumi&re 182 vivoir 81
voie ferree 210, 243 vouloir (se) 106, 206 voute: (la) - celeste 209, 261; (la) - du ciel 123, 124, 209, 261
wagon-lit 182, 303
GERMANĂ
abhăngen 98, 197 absagen 34, 290 all 136
allmăchtig 188, 298 Allwissenheit 137, 186 angemessen 176 anreden 186 ausbrechen 290 ausgeschnitten 34 Autobahn 21
Bahn 21 Bajonett 31 Barmherzigkeit 72 beeinflussen 179, 276, 321 Blitzkrieg 36 Blutvergiefien 40
340
Biirger 171
Biirgertum 171, 276, 302
Dampfmaschine 75 drilich 72 Durchmesser 56
Eilzug 35 Eindruck 31, 36 eintonig 192 Eisenbahn 76 entdecken 16 Ente 97 entfallen 290 entheben 290 Entschleiren 16 erfordem 132
Fegefeuer 72 Fliigel 20
fortsetzen 132, 290 Freischutz 39
gemăss 34, 290 Geschwister 49 Gewissen 133 das Gut 128
Halbinsel 18, 20, 72, 73 Halsbinde 291 hochgestellt 190 Hof 199, 277 den Hof machen 16, 20
das Ich 251 inscenieren 152, 276 ins Leben treten 290
Jahr 33, 81 Jahres 33, 81
Jahreszeit 33, 36, 39, 58, 81, 182, 195, 267, 291,296
kalter Krieg 138 Kindergarten 36 Klage 84 klagen 84
Kontravenient 137, 177 Kraftwagen 50, 73 kurzsichtig 34, 296 Kurzsichtigkeit 195, 296 Kurzstammig 39, 195, 296
Landstrasse 34 Lungenentziindung 34, 295
Meerbusen 35
mit etwas einverstanden sie 290 Mitleid 19
Mitschiiler 136, 145, 299 Mittagmahl 72
Naturalienkabinett 35, 194 Neigung 196, 277 Netz 78 Netzhaut 78
PlattfuB 37
Polytechnikum 35, 296 prănumerieren 159 Prăsident 46, 302
Quadrad 169, 276, 291 Quecksilber 35
in Rechnung, in Anschlag bringen 290
Rezidenz 47
schleifen 203 Schloss 16
die Schule besuchen 290 signalisieren 174 sogenannt137 Staatsstreich 75 Stand 14 Strauss 134
Tatsache 171 tatsăchlich 171, 275
ubereinstimmen 144 Ubermensch 58, 138, 166, 277, 291 Umstand 20 Umvvelt 50, 73 unter 132
unterlassen 132, 291 unterreden 146, 153 Unterredung 146, 153, 291, 299 untersagen 136, 151
Vaterland 20, 73, 76, 78 verarbeiten 137, 159 Vergipmeinnicht 137, 159 verhandeln 132 verleght 290 versetzt 291
341
unter vier Augen 118 Vorkămpfer 34, 290 vorschreiben 159 einen Vortrag halten 236, 272
widerspiegeln 291 Wohl 13
Wohlstand 13, 14, 183 Wohlwollen 81, 137, 183, 298 Wolkenkratzer 18, 83, 184, 277
Zeit 33, 77,81 die Zeit totschlagen 101 Zeitschrift 77 Zirkel 198, 277 Zopfen-stil 39
zusammenleben 137, 145, 258, 291 zusammenschmelzenl37, 145, 258, 291,299
Zweikampf 76, 78 zwilich 72
GREACĂ ŞI NEOGREACĂ
agathos 128 riyvota 284 aOavaoia 284 aOavaxoţ 284 ama 86 aKi'vT]TO<; 284 avocata 284 anthropos 30 aooAAoyioid 284 aora0ii<; 284 ăxaţia 284 autokrâtor 194, 295
ypappaxeuc; 20
6aea 76 Sacruxriq 76
8ouvai xrjv vj/oxurjv auxoo Auxpov 20 £{ 20
eikonoklastes 296 evTioua 185
xuvix6<; 283
XoyiKo 284 AoyiKO<; 284 Aoyoq 86
ovcotaxog 6p0oypa<pia 82
megalopsihie 196, 296, 300, 308 misanthropos 296
napd^xcopa 78 rcopeiav ttoigiv 20 7rpo5po|iO<; 185,296,302 7rpa)xo<; 77 7cpo)xoxoxo<; 77
ocxpia 86 sympâtheia 19
xot yepapocxa 107 xa veuxxa 107 zafiiaţ 50 xeoaxvyfjq 20 xexvn 86 xoTioq 86
philanthropos 296 philos 39
ITALIANĂ
accusa 84
amore proprio 124, 214, 273 anticamera 137, 143 argento vivo 183 assicurare 46
avere 205; ~ bisogno 224; - d’occhio a 278, 224.
bassoreliefo 41 battaglia 210
bel le arti 123, 208,213,278, benefattore 188 borghesia 171,276, 302
87trjp(bxa abxov, ei xi pAircei 20
exopoAoyia 82
edXjapfiq 20
eu6oxeivl91
ei)Aoyeivl90
uttootocoi 284
campo di battaglia 210 capi d’opera 39, 186 capo 39
capo-d’opera 186, 275, 298 cassa di risparmio 210 cavalleria leggera 209 centro 268
342
chiaroscuro 137, 187 comizio 50
concludere 144, 275, 289, 298 concorrere 289, 144, 275, 289, 298 condiscepolo 136 consegna 137, 145, 290 consegnare 137, 290 contrattempo 244
decădere 146, 275 deperire 147
depopolare 148, 275, 299 diario 51, 83, 135, 168, 266, 277, 303
diarista 83, 168, 277, 303 disegnare 147, 148 disgusto 83, 149 disordine 149, 275 dispiacere, 150 dispiacere2 150 dominabile 170 dominato 169, 299
essere 205
ferrovia 35, 76 in fine 239, 278 fondale 167
gettare grida 288 giocare 201, 277 giomale 83, 168, 277, 303
immensurabile 156 impugnare 83, 178, 290
incassare 152 incentrare 152,268 inconscio 155
inesplicabile 155, 256, 276, 301 inoffensivo 156, 276, 301 insalubre 157, 276 înscenare 152, 276 insuficiente 154, 267, 276, 301 inumerabile 156, 276, 301
lavaggio del cervello 77 linguaggio 46, 167, 276, 300 luogotenentel87, 276
maleficio 194
ministero: ~ degli (affari) esteri 124, 216, 273; - deU’intemo 273. ministro degli Esteri 273, 216
nemicus 154, 276, 300 novella 46
novitâ 173, 276, 290, 302
oleodotto 50 onni 136 opponere 158
pettirosso 35 piedipiatti 35, 77 politica estera217 primo ministro 137, 192 provvedere 161 pugnale 168 pugno 168
quadrato 169, 276, 291
residenza 47 rimorso 57 riuscire 162, 302
segnale 83, 168, 277 significativo 173,277,290,302 smisurato 178, 290 soprannominare 166, 277 soprumano 166, 290 sotto mano 240 spargimento di sangue 40 superuomo 138, 166, 277, 291
testadura 35
trattare una persona coi gianti 277
usciere 171 uscire 162
nel vero senso della parola 239
LATINĂ
a(d)spiratio 76 absorbere 142, 275, 289 abstinere 142, 275 abstraho, -ere 83, 142, 275, 289 aequelateralis 34, 295 affirmare 180, 300 agricultura 195, 296 alter ego 190, 268, 298 amicabilis 170 amicusl54, 170 angularis 168, 277 appretiare 142 aquaeductus 46
343
ardens 128, 248, 298 ardere 248
argentum vi vum 35, 183 ars 86
aspiratae 76 astronomia 82 atramentum 72, 73, 77 attentus 51
audibilis 170, 275
bene 136
benedico,-ere 191, 298 benefacio, -ere 135, 193,295 beneficentia 185 benevolentia 137,183,298 bilix 72
cantare 84 canticum 84 cantus 84 causa 86 charta 198
circonscribere 143, 275, 289, 298 circumcisio 39, 195, 296 circumstantia 33, 37, 84, 185, 284, 296
cohors, -tis 125 collaborare 195, 296 coliigere 37 colloquor 146 compassio 19 competitor 176, 275,298 componere 144 concludere 144, 275, 289, 298 concrescere 83, 144 concurro, -ere 144, 275, 289, 297 condiscipulus 136,145, 299 consanguineus, -a, -um 145, 176, 256, 267, 275 conscholaris 136 consciens 150 conscientia 133, 176 conscire 150 constringere 145, 275 constudens 136 contemporaneus 177, 299 contenire 145, 275 contradictio 146, 275, 299 contrahere 145 convincere 146 convivere 137, 145, 258, 291 credo 84 *curtis 125
dedere 146 deducere 146, 199 degradare 149, 275, 299 dependeo, -ere 98, 197, 204, 208 deponere 147 depopulare 148, 275, 299 designare 145, 148, 275 destituere 148, 299 disponere 149, 150, 275, 299 divinus 42 duellum 76, 78
etymologia 82 exponere 150 extraordinarius 194, 295
fera 173 feritas, -atis 173 firmus 180 haemorrhagia 37 homicidium 182
immaculatus 156, 276, 301 immaterialis 156, 276, 301 imponere 156, 276, 300 impresio, -onis 276, 300 imprimere 244 in fine 239, 278 inaccesibilis 154, 276, 300 incarnare 178, 275 incarnatio 76
inexplicabilis 155, 256, 276, 301 infanticidium 84, 182 infinitas, -atis 155, 276, 301 infinitus 156, 276, 301 influentia 179 influere 179
inhumanus, -a 156, 158, 276, 301 inimicus 154, 276, 300 initialis 170, 275, 300 inopportunus 156, 276 insaluber 157, 276 insatiabilis 181,276, 300 inscribere 152 insegna 152, 276, 300 insensibilis 44
insufficiens, -tis 157, 276, 301 interdico, -ere 136, 151 interponere 150, 153, 276 introducere 137, 151,300 invadere 277 inviolabilis 158, 302, 307 irreparabilis 157, 276, 301 irresistibilis 157, 276, 301
344
irrcvocabilis 157, 276, 301 isoscelus 34, 295
de jure 239
locus 86
magnanimitas 84, 184, 192, 196, 267, 296, 300 magnanimus 192, 300 maiestas, -atis 200 malefactor 194, 295 maleflcus 189, 276 maleuolens 137, 189, 313 manuscriptum 46, 187, 276 ♦manutenire 57 materia 72 medianus 202 mediator 174, 300 misericordia 72 mobilis 43
novitas, -atem 46, 173, 276, 290, 302 nutrire 201
obţinere 158, 276 omni 136
omnipotens 188, 268,298 omnipotentia 191, 268, 298 omnisciens 188, 268 omniscientia 137, 186, 268 opponere 158 orthographia 82
paeninsula 18,20, 72, 73 patria 20, 73, 76, 78 petere 176
praecedens 84, 185, 275 praeconceptus 158, 276 praejudicare 159, 276 praejudicium 159, 302 praescribere 159 praesidens, -tis 46, 302 praesidere 46 praevidere 160 premere 244 progredior 161, 302 progresus 46 pronomen 133 proponere 161, 276 proscribere 161, 276 proverbium 161, 276, 302 purgatorium 283
quadratus 169,276,291 quadrilaterus 187, 276, 302 quaestor 50 quattor 169
ratio 86
recolligere 37, 38, 161, 276 rectangulus 184, 275 reducere 161 rememorare 38 restabilire 163, 277 retina 78
sapientia 86 satisfacere 137, 191 scientificus 175, 256, 277 scio,-ire 155 scribere 152, 159 securitas, -atis 173, 277, 303 securus 173 şedere 172 seducere 13 sensibilis 46 sensibilitas 46 sensitivus 46
sensualis 46, 168, 277, 302 sensus 203 serenitas 169, 277 significatio, -onis 171, 277, 302 signum 47, 147, 148, 174 sinus 84, 179 sinus maritimus 35 subscribere 164, 277, 303 supponere
superponere 166, 277, 303 surmanar 13
tenere 158 tractus 175 trahere 145, 175 transponere 167, 277 triangularis 84, 190, 277 triangulus 84, 187, 277 trilix 72
univers(itas) 77
verbum 86 vincere 146 vita 134
MAGHIARĂ
anyag 72
345
ellen 72 ellenâr 72
f&sziget 72 ferjhez adni 117 ferjhez menni 117
lâb 82, 178 lâbadni 82, 178, 269 lâbadozni 82, 178, 269
or 72
tolvajsâg 172, 285
POLONEZĂ
pojSc za mqz 117
wydawac za mq2 117
zamek 16 zimnawojna 138
PORTUGHEZĂ
biblioteca 38
guerra fna 138 grosseria 88, 92, 97
humoroso 18
livraria 92; 88
peso 88
ROMANĂ
abate 98, 196 abătut 196
absorbi 142, 258, 266, 276, 289 abstrage 83, 142, 258, 266, 276, 289 abţine (a se ~) 142, 266, 276 aburos 174, 256, 266, 298, 303, 305, 311
abzice 34, 290 acid 55
acorda încredere 237, 261, 273 acrime 51, 55
actual 93 acuză 84, 256
în adevărata sa însemnare 239, 261, 269
adormind, -ă 128, 249, 275 adresa la (a se ~) 207 aduce: - un concurs 223, 261, 272; ~la cunoştinţă 223, 261, 270;
-	satisfacţii 223, 262, 270 AELS85
aer 97, 130, 196, 228, 254, 275;
-	comprimat 209, 263, 270 aere 252
afacere 142, 258, 259, 266
afară din fire 194, 294, 295, 297
afirma 300, 306
afla (a se-) 98, 196
afront 182, 306
aftocrator 39, 194, 295
agrăi 34
agrea la/cu 292
agricultură 34, 296
ajuta 100, 110
alb 65, 196
alt eu-însumi 190, 257, 269, 298, 305
alter ego 298, 305
amăsurtf 34, 176, 260, 266, 290
ameţeală 44
amiabil 298, 305
amscabil 170, 260, 266, 298, 305
angular 303, 307
anotimp 33, 36, 39, 58, 83, 182, 257, 268, 291,296,310 antei uptător 34, 290 anticameră 125, 137, 258, 266 antreprenor 180, 300, 306 arjul graţiei 209, 263, 279 aparţine 342, 252, 266, 253 apăra 319 apăsător 298, 305
ape: - atmosferice 254; - curgătoare 65, 129, 254; minerale 129; ~ subterane 129, 130; ~ termale 129
apeduct 46 aplecare 196, 278 aprecia 289, 298, 305 apreţui 289, 305
aprindere de plămâni 34, 295, 297 apuca: ~ pe Dumnezeu de picior 119;
-	o hotărâre 237, 261, 270. aqueduc 46
arătătoriu 283
arca lui Noe 116
arde de nerăbdare 237, 261, 270
ardent 305
argint-tăietoriu 310
argint-viu 183, 257, 266
346
aripa: ~ dreaptă 126, 245, 245;
~ stângă 126, 245, 246, 264, 275. arta salonului 209, 263, 270 artă pentru artă 116 artele frumoase 123, 209, 263, 270, 279
arunca: ~ fundamentele 289; - o lumină 223, 261, 270; - o privire 223, 261, 270; - un ţipăt 288.
arzând, -ă 128, 249, 265, 275, 298, 305
asemenea lăturat 33, 34, 295 asemenea piciorat 33, 34, 295 asicura 46
asigura (a se ~) 46, 176 aşa-numit 137, 188, 257, 304 aşa-zis 188, 257, 268, 304 aşăzământ 173, 256, 266 aşeza 196 atârna 98, 197 atârnare 47, 98, 197 atârnat 47, 98, 197 atemporal 301, 306 atingător 197 atinge] (ase~) 197 atinge2 197
atotcuprinzător 187, 269 atotputernic 188, 257, 269, 298, 303, 305, 308
atotputernicie 199, 257, 269, 305 atotputinte 188, 257, 298 atotstăpânitor 188, 257 atotştiinţă 137, 186, 257, 269, 305 atotştiutor 188, 298, 305 atrage 142; - atenţi(une)a 123, 124, 244, 264, 270, 275, 279, 312; -băgarea de seamă 244, 261, 264, 279, 312; — luarea aminte 244. aurfaur 182, 257, 266 autoapreciere 187, 257, 266, 292 autocontrol 292 autocrator 295 autocritică 25
automulţumire 257, 266, 292 autostradă 21 prin auz 241, 261, 270 auzibil 170, 260, 266, 276 avansa 306
avea: ~ la activul său 121, 224; ~ aerul 121, 130; ~ bunul simţ 223, 260, 271; ~ ceva / pe cineva pe conştiinţă 223, 260, 269; - conştiinţă de 223, 260, 269; ~ cunoştinţă de 223;
- cuvântul 223,	260,	269;
~ dreptate 123, 124, 224, 260, 269; - dreptul 224, 246, 260, 263, 269, 274; ~ (de-)a face cu 223; - o influenţă 179; -încredere 224, 260, 269, -ocazia 224, 262, 269; — ochiu asupra 224, 260, 269, 278; ~ pretenţie 224, 262, 271; - recurs la 224, 262, 269; - sentimentul că 224, 262, 269; — simţul realităţii 220; ~ trăsături fine, regultate, delicate 175; trebuinţă 224, 260, 269; - în vedere 224, 260, 269; - o vocaţie 224, 262, 271. avere nemişcătoare 209, 260, 269 avorbi 34
barometru 34, 299, 306, 311 basorelief 41
bate în retragere 244, 263, 274 bazaconie 54, 299, 306, 307 băga: ~ în socotinţă 290; ~ în vină 121.
băgare de seamă 51, 294
bărbat: - de gust 209, 260, 269; ~ de încredere 209, 260, 269; ~ de spirit 209, 262, 269; ~ de stat 209, 262, 269. bărbat-ucigătoriu 134, 283 bătrâneţi 107 Beretele verzi 292 bezaconie 54 beznă 54 bine 295 bine-amată 288
binecrescut 70, 71, 188, 256, 265 binecuvânta 47, 64, 65, 100, 101, 185, 190, 191, 256, 265, 298, 305,312
binecuvântare 185, 256, 265, 298, 303, 305, 308 bineface 295
binefacere 135, 136, 185, 193, 22C, 256, 265, 294, 295, 296,312 binefăcător 67, 137, 188, 256, 265, 294, 295, 296,313 bineînţeles 188, 256, 265 binele 128
binele obştesc 209, 260, 269 binemerita 190 binepriimită 188, 256, 265 binescriinţă 82
347
binevenit 188, 256, 265 binevoi 191, 295
binevoinţă 81, 183, 298, 303, 305 binevoitor 137, 189, 256, 265, 294, 295,313
binezice 191, 256, 265 birou 197; - de aşteptare 197, 314. blagoslovenie 185, 298, 303, 308 blagoslovi 47, 298, 305 blagoveştenie 47, 298, 303, 305 bluză tăiată 34
bolta: - cerească 209, 260, 261, 269;
- cerului 209, 260, 261, 269. bonom 298, 305 bonomie 298, 305 bonton 298, 305 brigadă 47, 292 bucătărie 98 bun 295
bun-gust 84, 184, 256,265 de bun-gust 124, 222,260, 269 bun-simţ 84, 184, 256, 265 bun simţ 192, 296 bun ton 192, 259, 265, 298, 305 bun-voitor 295 buna credinţă 192 buna-cuviinţă 81, 183, 256, 267 bunavestire 47, 298, 305 bunăvoinţă 192
bună-credinţă 183, 184, 222, 256, 265
de bună credinţă 124, 222, 260 bună cuvântare 192 bună dispoziţie 209, 260, 269 bunăstare 192
bunăstare 13, 14, 183, 256, 265 bună venire 209, 260, 314 de bună-venire 222, 260 bună-vestire 183, 256, 265, 304 bună-voie 183, 256, 265 de bună voie 125, 239, 261, 269 bunăvoinţă 81, 135, 137, 183, 184, 256, 265, 267, 298, 303, 305, 314
de bunăv(r)oinţă 239, 261 bună-vrere 283
bunom 84, 190, 256, 265, 298, 305 bunomie 84, 192, 256, 265, 298, 305 burghezie 302, 306
cabinet firesc cade (se -) 53, 105 cadră 251 cadre 251, 252
cadru, 251, 252 cadru2251, 252 câinesc 283 caldomesor 34, 295 cale ferată 209, 242, 263, 269, 274 camarad 175, 298 camerad 175, 259, 265, 298 cameră 197; - de culcare 216; - de dormit 209, 216, 260, 271; - de mâncare 209, 218, 260, 269. cap 198; - de familie 219, 312; - de listă 210, 262, 269; - de masă 210, 260, 269. cap-d’operele 39,186 cap-d-operă 186, 265, 275, 298 capete de operă 39, 295 capodoperă 39, 298 capodopere 39, 295 Capul Bunei Speranţe 210, 262, 269, 292
capul Statului 245, 264, 274 cartă 198
carte 22, 71, 198; - de alegător 198; - de joc 198; - poştală 112, 198; - verde 292; - de vizită 198.
casa liftului 210, 260, 269 casă: - de cruţare 210, 260, 269; - de depuneri 210, 262, 269; - de economie 210, 262, 269; - de întâlnire 210, 260, 272; - de naşteri 22; - de odihnă 292. catifelat 57,168,255, 265 cavalerie 298, 305 caz de conştiinţă 242, 264, 274 cădea 198, 277; - de acord 103, 123,
224,	263, 269, 288; - în apatie 123, 225, 263, 269; - în bolnăvire 288; - în cursă
225,	260,	271;	- în
descurajare 225, 260, 271; -în întristare 225, 260, 271, 278; - la picioarele cuiva 225, 260, 269; - la tristeţă 225, 260, 271, 278; - pe gânduri 225, 260, 272.
cădere 198 călăresc 170, 255, 265 călăreşte 170, 265 călărime 298, 305 călărimea uşoară 209, 260, 269 călcâiul lui Ahile 116 călcător de lege 193, 295 cărturărie 171, 255, 265, 298, 305
348
căruţă 41, 293
câmp: - de bătălie 210; — de bătaie 123, 124, 209, 260, 269; - de bătălie 210, 262, 269.
Câmpii Elisei 210, 262, 269 Câmpiile Elisee 210, 262, 269 cântec: de lume 210, 262, 269; - de masă 210, 262, 269. celest 298, 305
centru: - atractiv 124, 210, 262, 273;
-	de gravitate 211, 262 cer 198
cerc 198, 199, 277; - vicios 245, 264, 274
cerceta şcoala 290
cere: ~ asentimentul cuiva 225, 263, 269; ~ avizul 225; - cuvântul 225, 260, 269; - In căsătorie 225, 260, 269; - o explicaţie 225, 263, 269; - pardon 225, 263, 269; - răzbunare 225, 260;
-	reparaţie 225, 263, 269; ~ satisfacţie 225, 263, 269; a-şi ~ scuze 226, 263, 269; - voie 226, 260, 271
ceresc 170, 298, 305 cerneală 301, 306
chema: ~ împreună 294, 295, 297; -la ordine 236, 263, 269 chin 285
cincisprezece(le) 127 cincisutist 22, 291 circonscrie 143, 257, 265, 275,298 circumscrie 289, 298 circumstanţă 296,297, 306, 308 circumvecin 143, 257,258,265 ciudotvoreţă 295, 297 clarobscur 137, 187, 265 clarvăzător 189, 259, 265 clar-vedeaţă 288 clarvedere 288
clarviziune 184, 259, 265, 288 clasa: - conducătoare 211, 262, 269; ~ inferioară 211, 262, 269, 292;
-	de jos 211, 262, 273; -
mijlocie 211, 262, 269, 292; -de sus 211,	262,	273;	-
superioară 211, 262, 269, 292.
coabita 47
coborâtor 169, 255, 265, 298, 305 codism 292
codru virgin 211,217, 260, 261, 269, 278, 312
colabora 33, 47, 296, 297, 298, 308 colaborare 296, 298, 308 colaborator 47, 296, 298, 299, 308;
- ştiinţific 292. colectiv 250, 292 colţul roşu 22, 112, 292 combate 143, 257, 265, 288, 289, 296
co(n)mesean 143, 255, 257, 265, 298 companie: ~ de asigurări 211; - de siguranţie 211, 262, 272-compătimi 143, 257, 265 competitor 305
compeţitor 176, 259, 265, 275, 298, 305
complângere 143, 257, 265 complăcea (a se ~) 144, 265 compune (de) (a se ~) 144, 206 compunere 144, 257, 265, 298 concetăţean 176, 259, 265 concheia 288
conchide 144, 257, 265, 275, 289, 298, 304, 305 conclude 298, 305 concreşte 83, 144, 257, 265 concura 298, 303, 305 concurge 144, 257, 258, 265, 275, 289, 298, 303, 305 concurs de împrejurări 211, 262, 269 condiscipol 299, 305 cu condiţiunea 238, 263, 269 confrate 144, 257, 265 confrunta 176, 259, 265 confruntaţiune 144, 257, 259, 265 confunda în scuze (a se ~) 288 conglăsui 144 conglăsuire 144, 255, 265 conlocui 47
conlucra 33, 47, 144, 255, 265, 294, 296, 297, 298, 304, 308, 309 conlucrare 144, 296, 298, 305, 308, 309
conlucrător 47, 176, 255, 265, 296,
298,	299, 305, 308, 309 consangvin 299, 303, 305 consacra 47, 145, 299, 305 consânge 145, 256, 257, 267, 275,
299,	303
consângean 145, 176, 256, 259, 265, 267, 275, 299, 303, 305 în consecinţă 103, 239, 261, 269 consemn 137, 145, 257, 265, 290 consemna 137, 145, 257, 265, 290, 305
349
consentiment 299, 305 conserva tăcerea 236, 260, 269, 278 consfinţi 47, 145, 257, 258, 265, 299, 305
consigna 305
consiliu de război 211, 262, 269 consimţământ 176, 259, 265, 289, 299, 304, 305, 307 consimţi 145, 257, 265 consimţimânt 176, 259, 265, 299 constrânge 145, 257, 265, 275, 289 consuna 145, 257, 265 conşcolar 136, 145, 257, 258, 259, 265, 299, 305
conştient 176, 259, 265, 295, 297 conştiincios 176, 259, 265 conştiinţă 133, 176, 259, 265, 289; -încărcată 243, 263, 274; -obştească 211, 260, 269; ~ de sine 124,211,260, 273. în conştiinţă de lucru 239, 261, 272 contemporan 299, 303 conteni 110
contimporan 177, 259, 265, 299, 303 contimpuran 177, 259, 299, 303 contopi (a se ~) 137, 145, 255, 257, 258, 265, 291, 299, 305 contradictoriu 299, 305 contradicţie 305 contraface 146, 257, 265 contrage 145, 257, 265, 289 contrasemna 146, 257, 265 în contratimp 244, 263, 274 contravenient 137, 177, 259, 265 contrazicător 177, 259, 265, 299, 305 contrazice 146, 257, 265, 275 contrazicere 146, 257, 265, 275, 299, 305
conţine 85, 145, 257, 265, 275, 289, 313
conţinut 65, 85, 247 convieţui 137, 145, 255, 257, 258, 265, 289, 291 convinge 146, 257, 265 convoca 295, 297 convorbi 146, 153, 255, 265 convorbire 146,291, 299, 305 cornul abondinţei 211, 262, 269 corp: - de armie 212, 262, 269; - de legi 274; ~ de oaste 212, 262, 269;-străin 212,262,269. cortină de fier 293 crede 110, 207 creier electronic 292
crescând, -ă 128, 248, 249, 264, 274 crescător 170, 255, 265, 305 creştere 51, 294
creştinism 172, 259, 265 crez 84, 255 cruciat 169, 255, 265 crucificat 169, 255, 265 crucişător 82, 179,299, 305 cu-bărbat-zăcătoriu 2Ş3
cugeta 43
cultul personalităţii 292
cunoscută 247
cunoştinţă 199, 223
în cunoştinţă de cauză 239, 261, 269
curăţitoriu 283
curent 55, 299, 305
curgător 170, 255, 265, 299, 305
curgere 55
curgere de sânge 37
curs 126, 199
în curs(ul) (de) 126, 241, 261, 269, 278
curte 125, 126, 175, 199, 274, 277;
-	cu juri 126; - de apel 126, 245, 264, 274; - de casaţie 126, 212, 262, 269; - de conturi 126
curtezană 175, 259, 265, 289, 299 curtizană 299 cutie neagră 292
cuvânt: într-un - 240, 261, 269, 278;
-	de cuvânt 238, 261, 269; ~ de onoare 212, 262, 269; - de ordin(e) 212, 262, 269, 278; -de spirit 212, 222, 262, 269
sub cuvânt (că) 241, 261, 270 cuvântologie 299, 305
da (a se -) 119, 205, - un aer 227, 261; a-şi - aere 65, 130, 253, 264, 274; a-şi - aer(ul) 126, 263, 264, 274; - asalt 226, 260, 269; - după bărbat 117; - câştig de cauză cuiva 11$; ~ compt 226, 263, 269, - crezământ 226, 269; - cuiva palme 124, 226, 260; a-şi ~ cuvântul 226, 260;
-	cuvântul cuiva 226, 260, 269; a-şi - demisia 226, 262, 269;
-	dovadă de 226, 260; - dreptate 226, 260; - de gândit 120, 288;
-	o idee 227, 263; - iertăciune _ 226, 260; - încredere 226, 260,
269; - a înţălege 226, 260, 269; ~ a înţelege 278; - de înţeles
350
120, 226, 272; - loc la 226, 260, 269; - lovitura decisivă 227, 260, 269; - măsura 227, 260, 269; - nuvele 288; - ocaziune 227, 263, 271, 278; a-şi ~ opinia 227, 262, 269; ~ (un) ordin 227, 263, 269; - parola de onoare 227, 263; a-şi ~ da părerea 227, 260, 269; - prilej 227, 260, 271, 278?. - probă de 227, 263;
-	satisfacţiune 227, 263, 269; (a nu) ~ (nici) (un) semn(e) de viaţă 120, 124, 227, 260, 273;
-	semne de nerăbdare 227, 261,
,	269; — semne de oboseală 120,
227,	261, 269; a se - în spectacol 120, 226, 263, 269, 288; - telefon 227, 263, 227, 261; a-şi ^ viaţa 228, 260, 269;
-	viaţă 120, 288; - voie 124,
228,	261,271.
.dansant* 299, 305 fkt fiind că 105, 120
datele problemei 130, 264, 274
dănţuitor 174, 255, 265, 299, 305
debarca 299
de-bine-facere 295
de(~)bine(-)fâcător 294, 295
de-bine-voitor 295
decădea 146, 257, 265, 275
decimal 307
deconcerta 200
decurge 146, 257, 265
ceda (a se ~) 146,257,258, 265
deduce 146, 199, 257, 265
deşâîlegău 291
degrada 299
dejuca 146, 257, 265
demers 147, 257, 265
de-minuni-făcătoare 295
denumi 147, 257, 265
de-oameni-iubire 283 ;
de-oameni-iubitor 296
de-omenire-iubitor 296
departament 299, 305
departe de 104, 105
de departe 104
de drept 239, 261,262, 269
dependent 47, 98
dependenţă 47, 98
depica 290
depieri 147, 257, 265
depinde (de la) 98, 208
deplânge 46, 147, 257, 265, 299, 303
deplora 46, 299, 303
depopula 299, 305, 148 deprecia 299, 305 depreţia 148, 257, 265, 299, 305 deprinde 289
depune 247, 257, 265; ~ armele 236, 263, 269.
de(-)rău(-)făcător 294, 295 derâdere 147, 257, 265, 299, 305 deriziune 257, 299, 305 desărcina 177, 258, 259, 265 descărna 177, 255, 265 descendent 298, 305 deschide cuiva capul 119 descifra 148, 258, 265 descompune 148, 257, 258, 265 desconcerta 148, 299 descoperire 199 descrescând, -ă 249
descreierat 83, 177, 255, 265 descreşte Î48, 255, 265 descrie 147, 255, 265, 289 desemn 147, 257, 265, 289, 299, 305 desemna! 148, 257, 258, 265, 275, 289, 299, 303, 304, 305 desernna2 148,257,265,299 desemnator 177, 259, 265, 299, 305 desen 289, 299, 305 desena 299,305 desenator 299, 305 desene animate 293 designa 299, 303 desnodemânt 288
despărţământ 177, 255, 265, 299, 305
desperanţă 148, 257, 265 despopula 148, 258, 265, 275, 299, 305
despuia un scrutin 244, 264, 274 despune 149, 255, 265, 275, 299 desputemici 148, 299, 306 desrădica 290 destinde 149, 255, 265 destitui 306
deţine 148, 257, 265, 289 de-viaţă-dătătoriu 134, 283, 310 de-viaţă-fâcător(iu) 294, 295 devotament 46, 177, 259, 265 devument 46
dezbarca 149, 258, 265, 299 dezbatej 149, 255, 265, 289 dezbate2 (a se ~) 149, 255, 265 dezgrada 149, 258, 265, 275, 299 dezgust 83, 149, 255, 265 dezgusta (a se ~) 83, 149, 255, 265
351
dezice 149, 257, 265 dezlănţui (a se ~) 65, 177, 255, 265 dezmăsurat 178,255,265,290 dezminţi 83, 149, 255, 265 deznodământ 57, 83, 178, 255, 265 dezordin(e) 149, 257, 265, 275 dezvălui 178, 255, 265 dimineaţa vieţii 242, 260, 269 din sineş împărat 194, 294, 296 dinaintea potopului 194, 294, 295 dinte de lapte 212, 260,269 dispărea 149, 257, 265, 289 displăcea 150, 257, 265 displăcere 150, 265 dispoza 46
dispune 46, 149, 150, 257, 265, 275, 299
distrage 150, 257, 265 doamnă de onoare 212, 262, 269 doauă 285 domeniu 299 dominabil 306 dominaţie 256, 299, 306 dominând, -ă 248 domni (a se -) 54 domniat 169, 259, 265, 299 domnibil 170, 259,265, 306 domnire 174, 255, 256, 265, 300, 306
dori (a se -) 206 dormind, -ă 250, 264,274 dragoste de sine 124, 214,260, 273 dreaptă 199
drept 199; - divin 212; - drept natural 212; - de viaţă şi de moarte 212,260,269. dreptunghe 251
dreptunghi 184,256,265,275, 311 dreptunghiular 190, 256, 265, 299, 303, 306,311
drepturile omului 212, 260, 269 drom-de-fier 186,265,292 drum de ţară 34 duce după bărbat (a se -) 117 duh 199
duhul legii 212,260,269 duhul-sfănt-luptător(iu), 283, 310 dulce-miroseală 283 dulce-vestire 283 duş rece 213, 262,269 du-te-vino 288
echilateral 33, 295 educator 305
educaţia marxist-leninistă 23, 102 egalitate de drepturi 245, 264, 274 enemic 154, 301 eul 251
până la evidenţă 240, 263, 270 expune 150, 257, 265 extinctor 307
extrage o rădăcină pătrată 247, 263. 274
extraordinar 295, 297
face: - act de prezenţă 228, 263, 269; ~ aluzie 228,263,269; - anticameră 125; - ape! !a 228; - atenţie 228, 263, 269; a-şi - autocritica 228, 263, 269; - carieră 228, 263, 269; - complimente 228, 263, 269; - cunoştinţa cuiva
228,	261, 269; - cunoştinţă cu cineva 228, 261, 269; - să curgă multă cerneală 288; - curte cuiva 126, 228, 246, 274;
-	educaţie 229, 263, 271; - faţă
229,	261, 269; -furori 229, 263, 271; a-şi - o idee de(spre) 229, 262, 269; - impresie 126;
-	(o) incursiune 229, 263, 269,
-	întipărire 126, 244, 263, 274;
-	întrebare 229, 261, 271; -naveta 121, 229, 263, 269, 289; - o observare 229, 261, 269; - (o) onoare(a) 229, 263, 269; - o scenă 229, 263, 269; -picioare 119; - plăcere 229, 261, 269; a-şi - sânge rău 229, 261; - schi 229, 263, 271; - semn
229,	261, 269; - un serviciu
230,	263, 269; - spirite) 229, 263, 271; - tristă figură 229, 263,269; - o vizită 229,263,269.
facere de bine 193,295,297 facultate de drept 213, 262, 269 în fapt(ă) 239, 261,269 faptic 171,255, 265, 275 prin faptul că 103 farfurie zburătoare 65,292 faţadă 83, 167,259, 265 faţă 133
faţă cu 241,261,269 făcătoare de minuni 193, 294, 295, 297
fâcător(iu): - de bine 193, 294, 296, 297; - de rele 194, 295, 297; -de viaţă41, 294,296.
352
fără(de)lege 54, 64, 100, 101, 186, 256, 283, 299, 306, 307 f&ră-(de)-omeni(r)e 54, 134 fără-fund 54, 134 f&rălegi 283 fâră-minte 54, 134 fară-rău 54 felicita 289 fericita 289 ferocitate 300, 306 fi: ~ la capătul puterilor 230, 261, 269; ~ în curent 230, 263, 272; ~ la curent 230; ~ cuiva egal 230,	263,	269;	- în
imposibilitatea de 230, 263, 269; a nu ~ îndoială 124; ~ înţeles cu ceva 290; - legat de 230, 261, 269; - mâna dreaptă a cuiva 230, 261, 269; - în măsură 121; ~ la ordinea zilei 121; -într-o pasă rea 121; - de părere 230, 261, 269; ~ în primejdie 230, 261, 269; ~ în stare să 230, 261, 269. fieritate 173, 259, 265 fierozitate 173, 259, 265, 299 fiinţa adevărului 213, 260, 269 fiinţă 284
în fine 239, 263, 269 într-o fire 41
firul Ariadnei 116, 213, 260, 269 fiuucidere 84, 182, 256, 265, 302, 304, 308 floare 61, 200
în floarea vârstei 242, 260, 269 foaie 200; ~ zburătoare 213, 260, 269.
focar 83, 168, 255,265 fraternitate 57
frământare de conştiinţă 213 frăţietate 57 frontieră 299, 306 fruct 25
fructieră 171, 259, 265 frumoasele arte 213, 262, 269 fruntarie 299, 306 fugi 200, 252 fugind, -ă 250, 264, 274 fundal 167, 259, 265 furtişag 172, 255, 265, 285
gaură neagră 292 gazeta de perete 10, 23, 34, găsi (a se ~) 200; ~ de bun 236, 261, 273.
gândi (a se ~) 54, 105, 108 ghete tăiate 34 grafic orar 23 granulos 55 graţie 208
grădină: - de vară 213, 260, 269;
~ publică 213, 262, 269 grăunţos 55, 311 greomesor 34, 299, 306, 311 greutăţi materiale 213, 262, 269 gust 200
de gust prost 124, 222, 260, 272 de prost-gust 124, 243, 263, 274 gusta fericirea 236, 269 guvern vremelnic 213, 262, 269 guvernul prin sine însuşi 194, 292
homicid 302, 306 hrăni 201
iconoclast, -şti 296
ierta 201
ieşit 43, 294
imaculat 301, 306
imaterial 156, 301, 306
imediat 306
imobiliar 301, 306
imobilitate 306
imoralitate 306
impardonabil 306
imposibil 306
imprescriptibil 301, 306
impresi(un)e 152, 257, 300, 306
impune 151, 257, 265, 275, 300;
~ tăcere 236, 261,269. inaccesibil 300, 306 inadmisibil 300, 306 inamic 306 incapabil 300, 306 incapacitate 300, 306 incertitudine 300, 306 incompatibil 300, 306 incomplet 300, 306 inconfortabil 301, 306 inconştient 150, 155, 256, 257, 265, 300, 301,304, 305
inconştienţă 150, 155, 257, 265, 301, 305
incultură 301, 306 independent 57, 300, 306 independenţă 57, 154, 301, 306 indescifrabil 301, 306 indescriptibil 301, 306 indispensabil 301, 306
353
indispune 150, 257, 265 inexperienţă 301, 306 inexplicabil 301, 306 inexpresiv 301, 306 inextingibil 301, 306 infanticid 308 infinit 301, 308 infinitate 301,306 influenţa 47, 300, 306 influenţă 300, 308 inimic 154, 301 ininteligibil 301, 306 iniţial 300, 306 inofensiv 156, 301, 306 inombrabil 301, 306 inoportun 301, 306 insalubru 306 insaţiabil 300, 306 insensibil 306 insignă 300, 306 insignifiant 301, 306 insinua (a se ~) 300, 303, 306 insinuant 300, 306 insomnie 301, 306 instabilitate 301, 306 instinct de apărare 214, 260, 269 insuficient 300, 301, 306 insufla 152, 300
interpune 150, 153, 257, 265, 276, 305
interzice 136, 151, 257, 265 intona 180
introduce 137, 151, 256, 257, 265, 300, 304
inuman, -ă 301, 302, 306 inviolabil 302, 306 inviolabilitate 302, 306 irealizabil 301, 306 iregularitate 301, 306 ireparabil 301, 306 iresponsabil 301, 306 irevocabil 301, 306 irezistibil 301, 306 iscodire 43 isoscel 33, 295 istoria firească 214, 262, 269 iubi 201
iubire de argint 194, 294 iubire de sine 124, 194, 214, 260, 273, 296
iubito(a)r(e) oameni 41, 294, 296 iubitor de omenire 39, 194, 296 iubitoriu de avuţie 41
împăia 288
împărţibilitate 83
împăuna (a se ~) 288
împiciora (a se ~) 82, 178, 255, 268
împiciorongi 178, 255, 268
împregiurstare 284
împrejur 297
împrejur-stanţie 308
împrejur-stare 84, 185, 256, 265,
296,	297, 306, 308, 309 împreună 297, 308
împreună-lucra 191, 256, 265, 296,
297,	298, 304, 305, 308 împreună-lucrare 185, 256, 265, 296,
298,	305, 308
împreună-lucrător 256, 265, 296, 299 împreună-ştiinţă 285 împumna 83, 178, 255, 265, 290 împune 151, 300 înainta 167, 255, 265, 306 înaintare 43, 294 înainte-alergător 296, 302, 308 înainte-curător 283, 296, 302, 308 înainte-cuvânt(are) 185, 256, 265, 267, 306
înainte-gândire 285 înainte-mergător 84, 185, 256, 265, 296, 302, 306, 308 înalt conţinut de idei 34 înalta societate 124, 137, 213, 262, 269
înamora (a se ~) 151, 247, 258, 265 înamorat 151, 247, 258, 264, 265, 274
încadra 152
încarna 178, 255, 265, 275 încasa 152, 258, 265 încălca 277
încăpăţâna (a se ~) 83, 178, 180, 181, 255, 265, 300, 304 încăpăţânat 57, 180 încărcat de ani 242, 260, 269 încânta 152, 255, 265, 178 încântat 152, 255, 265 încântământ 83, 178, 255, 265 încântăreaţă 288 încântător 178, 255, 265 încentraliza 152, 268 începător 170, 201, 255, 265, 275, 300, 306 încercare 201
încet câte încet 240, 261, 269 înconştient 150, 256 încredere în sine 213, 260, 269
354
încrengătură 179, 255, 265 încrucişător 82, 179, 255, 268, 299,
305
îndelung-răbdătoriu 134 îndestularea pântecelui 194 fără îndoială 239, 261, 269 îndreptătoriu 284, 310 îndumnezeit 42 îndurerat 288
înfrunt 182, 255, 265, 300, 306 înfrunta 57, 179, 182, 255,265 înger păzitor 214, 260, 269 îngrăşământ 179, 255, 265 înjosi ( a se ~) 288
înlănţui 51, 71, 83, 179, 255, 265,
267, 300, 305 înlocui 57, 288 înnăscut, -ă 152, 255, 265 înnobila 179, 258, 265, 275 înrâuri 47, 276, 300, 306 înrâurinţă 179, 255, 265, 300, 308 înrâurire 179, 255, 257, 265, 300,
308
însămânţa 179, 255, 265 însărcina 82, 180, 254, 255, 268, 310 însărcinat 180, 254, 255, 268; - cu
afaceri 253, 264, 274 însânui 265, 300, 303, 306 însânuitor 84, 179, 255, 265, 300,
306
înscena 152, 258, 265, 276 înscrie (a se ~) 152, 255, 265 însemn 152, 255, 265, 276, 300, 304,
306
însorit 288 înstela 180 înstelat 180, 255, 268 însufla 152, 255, 265, 300 însuşi 288
întăime 171, 255, 267, 300, 304 întări 180, 255, 265, 300, 306 întâietate 171, 300, 304 întipărire 152, 255, 257, 265, 276,
300, 306
întona 180, 258, 265
întorsătură 201, 268
întreba (a se ~) 65, 106, 206, 314
întrece măsura 236, 261, 269
întrecere socialistă 23, 102
întreciocni 288
întredeschide 152, 255, 265
întrelăsa 132, 291
întreprinde 61, 152, 180, 255, 265
întreprinzător 180, 255, 265, 300, 306
întrepune 150, 153, 255, 265, 305 întreru(m)pe 153, 255, 265 întrerupător 180, 255, 265 întresfâşia 153, 255, 265 întretăia 80, 153,255, 265 întreţese 153, 265, 288 întreţine 153,	248,	255,	265;
- corespondenţă 244,264, 274 întreţinut, -ă 247, 264, 274 întrevedea 153, 255, 265 întrevedere 153, 255, 265 întrevorbi 153
întrevorbire 153, 255, 265, 299, 305 întuneric 133, 285, 310 înţelege 28, 42, 201 înţesta (a se ~) 180, 181, 255, 265, 300, 304
înţestământ 84, 181, 255, 265 învăţa (a se ~) 54
învăţământ 181, 255, 265; ~ primar 243, 264, 274; - secundar 126, 243, 264, 274; ~ superior 243, 264, 274.
învăţătura credinţei 34, 294, 296 învederat 42 învinge 110, 146
joc: ~~ul cărţilor 214, 262, 272; ~ul de cărţi 214, 262, 269; ~ de cuvinte 262; ~ de lumini 214, 260, 271. jos-însemnat 185, 256, 265, 303, 305 juca 277; ~ cărţi 124, 263, 273; ~ un rol 263, 269.
jucărie de vorbe 214, 260, 262, 273 judeca 110 judecământ 288
judecător de instrucţie 214, 262, 269
judecătorii câmpului 214, 260, 269
jumătate sânge 194
juneţie 171, 255, 265
jura (a se 54, 105
jurnal 303, 307
jurnalist 303, 303, 307
langagiu 46
lasă să se facă, lasă să se treacă 236, 261,270
lănţui 82, 175, 255, 267, 300, 305 lega cunoştinţă 236, 261, 270 lege-dătător 283
legile gravitaţiunii 214, 262, 270 legitate 79, 82
355
legitimă apărare 214, 262, 270 lespede mormântală 243, 263, 274 lexicologie 305
liber-schimbism 80, 184, 256, 265 liber-schimbist 189, 256, 265 libertate: ~ de conştiinţă 243, 264, 274; ~ de spirit 215, 262, 270. liberul vânător 39 librărie 298, 305 licenţă în drept 215, 262, 270 limbagiu 46, 167, 259, 265, 276, 300, 303
limbaj 46, 259, 265, 300, 303 limbă 133,310 limbisitic 306
limită de vârstă 215, 262, 270 lingvistic 306 linia întâi 215, 260, 272 liniament 173, 259, 265 linie de fier 215, 260, 273 lipsind, -ă 128, 249, 264, 274 locotenent 47, 187, 259, 265, 276, 305, 308
locţiitor 47, 305, 308
locui 57, 107
locul-ţineţ 288, 308
lovire de stat 215, 262, 270, 278,
lovitură 201; ~ de stat 215, 262, 270;
~ de teatru 245, 264, 274. lua: - act de 230, 263, 270; ~ un aer 232, 227, 261, 270; a-şi ~ aere 130; a-şi ~ aere aristocratice 253, 264, 274; ~ apărarea cuiva
230,	261, 270; - atitudine 231, 263, 271; a-şi ~ avânt 231, 261, 270; - o baie 231, 263, 270; ~ concediu 232, 263, 270; ~ în considerare 231, 263, 270; ~ cunoştinţă de 232, 244, 261, 263, 270, 274; - curaj 232; -curs 292; - cuvântul 232, 261, 270; - (o) hotărâre(a) 232, 261, 270; - interes 231, 263, 270; -întâlnire 231, 261, 272;~ în întreprindere 231, 261, 270; ~ libertatea de 231, 263, 270; -loc 292; a se - măsuri 231, 261, 270; - măsuri de precauţi(un)e
231,	245, 264, 273, 274; -măsuri de prudenţă 231, 261, 273; - obicei 231, 263, 271; -parte la 232, 261, 270; ~ proporţiuni 232, 263, 270; a-şi ~~ responsabilitatea 232, 263, 270; a(-i) ~ seama 42, 293; ~
în serios 231, 263, 270; ~ în tragic 231,263, 270. luător-aminte 51, 294 lucind, -ă 249, 264, 274 lucra împreună 33, 195, 294, 296,
297
lucrare 42, 294
lucrarea pământului 34, 195, 299 lume 134, 285, 310; - bună 215, 260, 270; - materială 215, 262, 270; -spirituală 215. luminator 174, 259, 267 lungime de undă 215, 262, 270 lung-răbda 283 lupta pentru viaţă 215, 260 luptă de clasă 137, 215, 260, 270 luptătorii icoanelor 41, 294, 296
maestru al artei 292 magnanim 296, 297, 300, 308 magnanimitate 296, 300, 308 mai presus decât toate 240, 261, 273 maltrata 57, 191,259, 265 mam’mare 183, 256, 267 manţine 191, 300, 304 manuscris 46, 187, 259, 265, 276 mare: - suflet 195, 294, 296, 297;
~ ţinută 254, 264, 274. în marş force 239, 263, 269 martor tăcut 124, 215, 260, 273 în materie de 241, 263, 269 materie cenuşie 288 matern 55
măiestrie artistică 26 mărie 202
mărime(a): ~ a sufletului 195, 294, 296; - de suflet 195, 296; - inimii 195, 296.
mărinim 190, 196, 256, 265, 296, 300, 305, 308
mărinimă 184, 256, 267, 304, 300, 305, 308
mărinimie 84, 192, 195, 256, 265, 267, 294, 296, 300, 304, 305, 308
mărinimos 192, 195, 256, 265, 294, 296, 297, 300, 305, 308 mărire a sufletului 195 mărul discordiei 116 măsură 202 pe măsură ce 103 pe sub mână 241, 262, 271 mână de fier 215, 260 mediator 174, 300, 306
356
megalopsihie 296, 300 menţine 57, 61, 191, 259, 265, 289, 300, 304
mergător înainte 185, 195, 296, 297 mestecare de sânge 41, 296, 297 metru pătrat 243, 264, 274 mijloace: — de comunicare publică 245, 264, 274; ~ de producţiune 215, 262, 270; ~ materiale 245, 264, 274.
mijloc 174, 202, 245; ~ de existenţă 245, 264, 274.
prin mijlocirea 241, 261, 270 mijlocitor 174, 259, 265, 300, 306 nijlocritate 288
ministerul: ~ de război 216; ~ trebilor din afară 124, 216, 262, 273; ~ trebilor dinlăun-tru 273. ministrul: - afacerilor străine 216, 262; - trebilor din afară 216, 262, 273. de mirosire 44
mişca 202; ~ până la lacrimi 237, 261,270, 289 mişcare 25, 202 mişcător 43, 174, 255, 267 mizantrop 296
mod de vieţuire 124, 216, 262, 273 din moment ce 103 h un moment dat 240, 244, 263, 264, 270, 274
mormântal, -ă 83, 167, 259, 265 m multe priviri 240, 261 mulţumire de sine 216, 260, 270 mumesc 55, 311
muncă: ~ în acord 21; ~ în asalt 34; ~ de răspundere 26. murind, -ă 249, 250, 264, 274 mustrare de conştiinţă 213, 216 mustrare(a) (de) cuget(ului) 216, 260, 270
naintej 288 nasştergău 291 naşte 205
năsăturabil 181, 276, 300 născând, -ă 249, 264, 274 neaccesibil 154, 258, 265, 276, 300,
306
neadmisibil 154, 258, 265, 300, 306,
307
neajuns 154, 255, 267, 276, 300, 306 neamic 154, 255, 265, 276, 300, 306 neaşezare 284, 310
neatârnare 57, 154, 255, 257, 265,
300,	306
neatâmat 57, 154, 255, 265, 300, 306 neavenit 154
necapabil 154, 258, 266, 300, 306, 307
necapacitate 154, 258, 266, 300, 306, 307
necertitudine	154,	258,	266,	300,
306, 307 neclătitor 284
necompatibil	154,	258,	266,	300,
306, 307
necomple(c)t	154,	258,	266,	300,
306, 307
neconfortabil	154,	258,	266,	301,
306, 307
neconştiinţă 155, 257, 258, 266, 301,
305,	307
neconştiu 155, 257, 258 neconştiut 155, 257, 258, 267, 300, 301,305, 307
necultură 155, 258, 266, 301, 306, 307
necunoştinţă 284 nedelicateţe 155, 301, 307 nedescifrabil 155, 258, 266, 301,
306,	307
nedescriptibil 155, 258, 266, 301,
306,	307
nedispensabil 155, 258, 266, 301, 306
neesplicabil 155, 256, 258, 266, 276, 301,307
neexperienţă 155, 258, 266, 301, 306 neexplicabil 155, 256, 258, 266, 276, 301,306
neexpresiv 155, 258, 266, 301, 306 nefăţamic 283
nefinire 155, 258, 259, 266, 276,
301,	306 negândire 284
negreală 170, 255, 266, 301, 306 neiertabil 155, 259, 266, 301, 306 neinteligibil 155, 258, 266, 301, 306 neînsemnător 181, 255, 266, 301, 306
nemaculat 156, 258, 266, 276, 301, 306
nematerial 156, 258, 266, 276, 301, 306
nemărginit 156, 255, 266, 276, 301,
307,	308
nemensurabil 156, 258, 266
357
nemijlocit 306
nemişcare 156, 255, 266, 306 nemişcător 156, 255, 266, 301, 306 nemoarte 284
nemoralitate 156, 258, 266, 301, 306, 307
nemuritoriu 284 nemutător 284, 310 nenoceaţă 288 nenumăratul 306
neofensiv 156, 258, 266, 276, 301, 306
neomenos 156, 255, 266, 276, 301, 306
neoportun 156, 258, 266, 276, 301, 306
nepărăsit 284
neprescriptibil 156, 258, 266, 301, 306
neprestano 284 neprevăzut 156, 255, 266 neputincios 157, 255, 266, 306 nerealizabil 157, 258, 266, 301, 306 neregularitate 157, 258, 266, 301, 306, 307
nereparabil 157, 258, 266, 301, 306 neresponsabil 157, 258, 266, 301, 306
nerevocabil 157, 258, 266, 276, 301, 306
nerezistibil 157, 258, 266, 276, 301,
306
nesalubru 157, 258, 266, 276, 306 nesămăluire 284 nesăturabil 306
nesens 157, 258, 266, 301, 306 nesfârşit 301, 308 la nesfârşit 288
nesimţitor 44, 157, 255, 266, 306 nesomn 157, 255, 267, 301, 306 nesperat 157, 258, 266 nestabilitate 157, 258, 266, 301, 306 nestătător 284
nestingibil 157, 258, 266, 301, 306,
307
nesuficient 157, 258, 266, 276, 301, 306
netimporal 157, 258, 266, 301, 306
neţărmurit 301, 308
neuman, -ă 158, 258, 266, 276, 301,
306
neviolabil 158, 258, 266, 302, 306,
307
neviolabilitate 158, 258, 266, 302, 306, 307
nonsens 301, 306 nou-născut 189, 256, 266 noutate 46, 173, 255, 266, 276, 290, 302, 306
nou-venit 192, 189, 256, 266 novelă 46 novitate 302, 306 numărătoare inversă 292 nu-mă-uita 21,81,187, 256, 267
O.Z.N. 84
observa (a-l/a o ~) 42 obţine 158, 257, 266, 276, 289 odaia de culcare 216, 260, 270 odihneală 55
ogodirea pântecelui 41, 194, 294 OIZ 85 olfactic 44
om: - de afaceri 243, 274; ~ de bine
216,	260, 270; - cu duh 216, 260, 272; - de inimă 216, 260, 270; - de lume 216, 260, 272; -de spirit 216, 262, 270, - de stat
217,	262, 270; ~ de ştiinţă 217, 260, 270.
om-iubire 282, 283 omnipotent 298, 303, 308 omnipotenţă 298, 305 omniscient 298, 305 omniscienţă 305
omorî: a se ~ pe sine 195, 296; a se ~ singur 195, 296; a-şi - timpul 238.
OMS 85
omucidere 182, 256, 266, 302, 306 opresor 298, 305 ora H 217, 262, 270 oraş-lumină 182, 256, 266 orăşenie 171,259, 266, 276, 302,
306
orânduială publică 217, 262, 273 ordin: - de bătaie 217, 262, 270; - de zi 217, 262, 270.
ordinea: - de zi 217, 262, 270; - zilei 289.
la ordinea zilei 121, 240, 263, 270 organizaţie de partid 217, 262, 270 origine sănătoasă 217, 260, 270
pace-fâcătoriu 283 parcurge 158, 257, 266 parloar 307
358
parolă d-ordine 212, 263, 270, 279 parte 134
partinitate 34, 79, 296 pat suprapus 65, 244, 264, 275 patrat 169, 267, 277, 291,311 patrulater 187, 260, 267, 277, 302, 311
pădure virgină 211, 218, 261, 262, 271,279,312
părere publică 218, 263, 271 păstra tăcerea 238, 262, 271, 279 pătrat 169, 244, 248, 260, 291, 311 pătură 203; ~ conducătoare 245; ~ socială 221, 245, 265, 275; -ţărănească 245
păzi 288; - tăcerea 237, 238, 262, 263, 273, 279 pânză 202
pânzărie 169, 255, 266 pericola viaţa (a-şi) 238, 262, 271 persoane bine 255, 265, 275 pertracta 132
pescui în apă tulbure 238, 261, 271 pian cu coadă 218, 263, 271 piatră: - kilometrică 218, 263, 271;
~ de mormânt 218, 261, 273. picior plat 37
pierde: - capul 233, 262, 271; -curajul 233, 262, 272, 273, 279; ~ inima 246, 261, 272, 274, 278; ~ încrederea (în sine) 233; a-şi ~ minţile 233; ~ nădejdea 234; ~ noţiunea timpului 234; a-şi ~ sufletul 234; a-şi ~ timpul 234; - din vedere 233; a-şi ~ viaţa 234; ~ vremea 234. plăti respect 292 plângeroasă 174, 255, 266 pleca (a se - ) 203 plecare 203
plin de învăţăminte 243, 263, 274 pneumonie 295, 297 ponegri 158 posti (a se ~) 54 preaplin 189, 256, 266 preceda 110
preconceput 158, 257, 266, 276 fără precugetare 244, 263, 274 precursor 296, 302, 306, 308 precuvântare 158, 255, 266, 306 predispune 158, 257, 266 predomina 302, 306 predominant 302, 306 predomni 306
predomnitor 181, 259, 266, 302, 306 predoslovie 306 preface 159, 257, 258, 266 prefaţă 159, 257, 266 prejudeca 80, 159, 257, 266, 276 prejudecată 80, 159, 257, 266, 276 prejudeţ 159, 257, 266, 302, 306 prejudiciu 302, 306 prelucra 32, 137, 159, 255, 266 premergător 159, 258, 259, 266, 296, 297, 302, 308 prenumăra 159, 257, 266 preobrajenie 296, 297 prescrie 258, 266, 289 presemtiment 181, 307 presimtement 302, 307 presentiment 181, 302, 306 presimţământ 181, 259, 266, 302, 306, 307
presimţi 160, 257, 266 presimţimânt 181, 266, 302, 307 presimţiment 181, 259, 266, 302 prestabilit 160, 257, 266 presupune 160, 257, 266 preşedea 46, 268
preşedinte 46, 171, 268, 289, 302, 304, 306,313
preşedinţă 181, 257, 266, 268, 302, 306, 308
preşedinţie 171, 257, 268, 302, 308 preştiinţă 160, 257, 266 sub pretextul că 103 pretinde 160, 257, 266 cu niciun preţ 123
cu orice preţ 123, 124, 125, 238, 261, 269
preţiozitate 173, 257, 266 prevăzători 81, 259, 266 prevânzătoriu 55 prevedea 160, 257, 266, 276, 310 prezent 93
prezenţă de spirit 217, 262, 270, 289 prezice 160, 257, 266 prezida 46
prezident 46, 302, 306
prezidenţă 306
prezidenţie 308
prezidui 46
pricepere 43
prim ministru 192
de primă necesitate 222, 262, 269
primblare 99, 203
primul venit 193
în principiu 240, 263, 269
359
prinde: - gustul 233, 261, 271; - loc 233, 261,270 prisos de valoare 195, 296 în cât priveşte 241, 261, 269 în ceea ce priveşte 241 privi 203
în privirea 241, 261, 269 privitor la 241, 261, 270 proces de conştiinţă 2î7, 262, 270 profesiune de credinţă 218, 262, 270 progres 43, 46, 161, 302 proiept de lege 218, 262, 270 pronume 133
propăşire 46, 161, 257, 258, 266 propriu-zis 189, 256, 266 propune 161, 257, 266, 276 prorupe 290 proscrie 161, 266, 276 proscris 161, 257, 266 prost-crescut 189 protagonist 34 prourma 133 pro vedere 161, 255, 266 proverb 306
provorbă 161, 257, 266, 276, 302, 306
pruncucidere 84, 182, 302, 304, 308 pumnal 168, 259, 266 punct: ~ de plecare 218, 260, 270; ~ de privire 218, 260, 261, 270, 278; ~ de sprijin 218, 260, 270;
-	de vedere 218, 260, 261, 270, 278.
până la un punct 240, 261, 273 din punctul de vedere 125, 241, 261, 269
punctual 168, 259, 266 pune: ~ în aplicare 233, 263, 270; ~ capăt 233, 261, 270; - la/în curent 234, 263, 270; - în evidenţă 233, 263, 270; ~ în faţa faptului împlinit 233, 261, 270;
-	la indice 234, 263, 270; - în lucrare 234, 261, 270; - în mişcare 234, 261, 270; - în practică 234, 263, 270; a se ~ în primejdie 234, 261, 270; - la punct 121, 234, 261, 270; ~ punctul pe i 234, 261, 271; a se
-	în regulă 234, 263, 270; - pe scenă 234, 263, 270; a se - în viaţă 290
pursânge 294, 296
purta cu mănuşi cu cineva (a se ~) 238, 260, 269, 277
putere: — de convingere 218, 260, 270; - executivă 218, 262; '-judecătorească 218,260,270. în puterea 241, 271 putinţe 44, 294 puţină-credinţă 283 rămâne literă moartă 234, 263,270 rămâne stăpân pe situaţi-. 23/j, 263. 27 i
rătăcire 303
rău de mare 218, 260, 270 rău-crescut 189
răufăcător 189, 194, 256, 266, 276, 294, 295
răul secolului 116 răuvoitor 137, 189, 256, 266, 313 război rece 112, 138 război-fulger 36 râde 203
râzând, -ă 249, 264, 27* rea-credinţă 184, 256, 266, 313 de rea-credinţă 222, 260, 269 realiza 47, 48 reapărea 161, 257, 266 rea-voinţă 137, 184, 256, 266, 313 recăpăta cunoştinţa (a-$i ~) 237, 26 i , 270, 278 recere 132
rechema 161, 257, 266, 302, 306 reclama 306
rectangular 299, 303, 306 recuceri cunoştinţa (a-şi -) 237, 261, 270, 278
reculege (a se ~) 37, 38, 161, 257, 266, 276
recunoaşte 161, 257, 266, 288 recunoscător 181, 259, 266 recunoştinţă 181, 259, 266 recurge 37, 38, 161,257, 266 reda 161, 257, 266 reduce 161, 257, 266, 288 refugi 162, 302, 306 refugia 162, 302, 306 refugiat 302 refugii 162
refugit 162, 257, 266, 302 regăsi 162, 257, 258, 266 reieşi, 162, 257, 258, 266 reieşi2 162, 257, 266, 302 reînnoi 57
reîntoarce 162, 257, 266 reînvia 162, 257, 266 rememora 38
remuşcare 57, 57, 162, 257, 266
360
renaşte 162, 257, 266 renova 38
renume 162, 257, 266 renumit 162, 257, 266 reoglindi 342
reproduce (a se ~) 162, 266 resemna (a se ~) 163, 266, 302, 306 resemnare 46, 163, 257, 266, 288 resentiment 306 resigna (a se ~) 302, 306 resignaţiune 46 resimţământ 259, 266, 306 resimţemânt 182 resimfi 163, 257, 266 respect de sine 218, 262, 270 restabili 163, 257, 266, 277 restrânge (a se ~) 163, 266 reşedinţă 47, 163, 257, 266, 289, 302, 304, 306
retira (a se -) 47, 296, 302, 306 retirat 47
retrage (a se ~) 163, 257, 266, 288, 296, 302, 306 retrăi 163, 257, 258, 266 reţine (a se ~) 163, 266 reuşi 110, 302 revedea 163, 257, 266 a revedere 242, 262, 270 la revedere 242, 261, 270 reverie 169, 303, 307 sub rezerva că 103 rezice 163, 257, 266 rezidenţă 47, 302, 306 rezignaţie 46
ridica: ~ dreptul la cuvânt cuiva 237,
261,	273; - părul pe cap cuiva 237, 260, 270; - şedinţa 237, 261,270.
la rigoare 103 roade (a se ~) 203 roşu 203
ruga (a se ~) 54, 64, 99, 105, 106, 111,314
rupe: ~ relaţiunile 237, 263, 270;
- tăcerea 124, 237, 261,270. fără ruşine 239, 261,269
sac ştiinţific 218, 260, 270 sală: - de aşteptare 209, 218, 262, 270, 314; - de mâncare 218,
262,	270.
salva aparenţele 237, 263, 270 satelit artificial 292 satisface 137, 191,259, 266
sămânţă 285 săpat 41, 293
sări cuiva muştarul 237, 260, 273 săruri: ~ acide 129; - alcaline 129; ~ biliare 129; - calcice 129; -medicinale 129; - minerale 129; ~ naturale 129; - de potasiu 129
sânge pur 195, 294, 296 sânge-mestecătoriu 134, 283 sângerând, -ă 249, 264, 274 sânge-rece 193, 256, 266 cu sânge-rece 126, 244, 263, 274 în sânul familiei 240, 263, 269 scară 203
pe o scară mare 223, 261, 271 scăpa 110; - ocazia 235, 263, 270; -din vedere 235, 261,270, 278. schimb de vederi 219, 260, 270 schimba: a se - de 206; - aerul 219, 260, 270; - părerea 238, 261, 273; - vorba 238, 261,273. schimbare la'faţă 195, 296, 297 scoarţa 203; - pământului 219, 260, 272, 312; - terestră 219, 262, 270,312. scobit 41 scos 41 scriemânt 82 scris 248
în scris 222, 240, 260, 261, 269 scrisoare de recomandaţie 219, 262, 270
sculptat 293
scurt: - de vedere 34, 296, 297; ~ la statură 39, 195, 296 . scurtă vedere 195, 206, 207 scurt-circuit 135, 259, 288 seansă 47
seanţă 47, 303,307 secreţie 55 securitate 302, 306 semicerc 84, 187, 256, 266 semizeu 84, 187, 256, 266 semn de viaţă 219, 260, 270 semna 306
semnal 72, 83, 168, 259, 266, 277, 289, 302, 304, 306; - de alarmă 219, 262, 270; ~ de plecare 219, 260, 270.
semnala 175, 255, 266, 289, 302, 306 semnaliza 174, 289 semnalizare 174, 255, 266 semnalment 173, 259, 266, 289, 302, 304, 306
361
semnatar 168, 255, 266, 302, 304, 306
semnătură 170, 255, 266, 302, 304, 306
semnifica 306
semnificativ 173, 259, 266, 277, 289, 290, 302, 304, 306
semnificaţie 171, 259, 266, 277, 302, 304, 306
seninătate 169, 255, 266, 277
sensibil 46,289, 302, 306
sensibilitate 46
sensul datoriei 219, 262, 270
sentiment 302, 306
sentimental 302, 306
sentimentalism 289
senţual 168, 259, 266, 277, 302, 307
senţualism 307
senţual ist 306
senzitiv 46, 289
senzorial 303, 307
senzual 46, 302, 307
senzualism 303, 307
senzualist 303, 306
senzualitate 303, 307
servi 110
sexul: - slab 219, 262, 270; ~ tare
219,	262, 270.
sfat: ~ popular 220, 260, 270; ~ de război 219, 260, 270. în sfârşit 240, 261, 269, 278 signa 306 signal 302, 306 signala 302, 306 signalment 302, 306 signatar 302, 306 signatură 302, 306 significa 306 significativ 302, 306 significaţie 302, 306 sigur de sine 223, 260, 270 siguritate 173, 259, 266, 277, 302, 306
simtimânt 173, 255, 266, 303, 307 simtimântal 168, 259, 266, 302, 306 simtiment 173, 259, 266, 302, 307 simţ 84; - bun 195, 296; -moral 220, 262, 270; - practic
220,	262, 270
simţământ 173, 255, 266, 302, 304, 306,310
simţemânt 173, 255, 266, 302, 307 simţi: a se - în siguranţă 238, 261, 270; ~ nevoia 238, 261, 270,
278; - trebuinţa 238, 261, 270, 278.
simţibil 46, 170, 259, 266, 289, 302, 306
simţibilitate 46
simţimânt 173, 255, 266, 302, 307 simţimântal 302 simţimântalism 289 simţiment 173, 259, 266, 303 simţire 44, 294 simţitiv 46, 289
simţitor 175, 255, 266, 303, 307 simţual 46, 307
simţualism 172, 259, 266, 303, 307 simţualist 172, 259, 266, 303 simţualitate 303, 307 simţul realităţii 220, 262, 270 singuratec 284
sinucid 184, 256, 266, 303, 307 sinucide (a se ~) 127, 191, 256, 266, 296
sinucigaş 296
sinucisă 127, 248, 264, 274 simume 166, 257, 258, 266, 303, 305 sledi 110 slujbă 204
sluji (a se —) 110, 204 slujirea idolilor 41, 2%, 297 societate: ~ de binefacere 220, 262, 270; - făcătoare de bine 220, 262.
socoteală 43 socotitoriu 284 solar 55 soresc 55, 311 spăla putina 114, 118 spărtură 44, 294 spânzura 98, 204
spirit 200, 204; - de contradicţie 220, 262, 270; - de observare 220, 262, 270, 278; - de observaţie 124, 220, 262, 270, 278; - de partid 34, 296, 297; - de solidaritate 220; ~ întreprinzător 220, 262, 270; - lucid 220, 262, 270; ~ observator 220, 262, 273, 278.
de spirit 222, 260, 269 spune drept 238, 261, 270 spunere 204
stare 42, 293; - civilă 221, 262, 270; ~ împrejur 33, 37, 296, 297; ~ a lucrurilor 220, 260, 272; ~ de lucruri 260, 270; - de război
362
221,	260, 270; - de suflet 221, 260, 270; - sufletească 221, 260, 273.
stat-major 183, 256, 266
stăpân pe sine 220, 260, 272
stăpânire de sine 220, 260, 272
stângă 204
stelământ 82
stihie mic-burgheză 25
stingător 307
stinge 204
stoarcere 55, 311
stoarcere de bani 221, 260, 270
straşnic 42
strat social 221,262, 270 străpus 290 strâmb 134, 204 strânsoare 204, 293 struţ 134
subcomisar 186, 258, 266 subcomisie 164, 258, 266 subconştient 164 subdiviza 307
sub(t)împărţi (a se ~) 164, 266, 303, 307
subînţeles 164, 255, 266 sub(t)linia 303, 304 sublocotenent 164, 255,266 su(b)marin 47, 164, 258, 266 subpământean 182, 255 subprefect 164, 258, 266 su(b)semna 164, 165, 255, 257, 266, 303, 304
subsemnat 185, 186, 255, 256, 266, 303, 305
substare 285, 310
subteran, -ă 130, 164, 182, 258, 266 su(b)(t)scrie 164, 165, 255, 266, 257, 277, 303, 304
suferi întârziere (a nu ~) 124, 237, 260, 273
suferind, -ă 85, 249, 264, 274 suicid 303, 307
superpune 165, 257, 266, 303, 304, 305
supprinde 288 supraadăuga 165, 255, 266 supraalimentaţie 165, 258, 266 supraevalua 165
suprafaţă 166, 255, 266, 303, 304, 305
supraîncărca 166, 255, 268 supranatural 166, 258, 266 supranume 166, 255, 266, 303, 305
supranumi 166, 255, 266, 277 supraom 58, 138, 166, 255, 266, 277, 291
supraomenesc 166, 255, 266, 290, 305
suprapământesc 166, 255 supraprinde 80, 166, 255, 266, 303, 305
suprapune 166, 255, 266, 277, 303, 304, 305
suprauman, -ă 166, 258, 266, 305 supraveghea 80, 166, 255, 266, 303,
304	305
supravieţui 166, 255, 266, 303, 304,
305
supravieţuitor 166, 255, 266
suptpământ 285
supt-pământ-ftigire 285
supune 164, 257, 266
surâde 165, 257, 266
surâs 165, 257, 266
surâzător 182, 255, 266
surfaţă 166, 257, 266, 303, 304, 305
surpături 42
surprinde 22, 80, 166, 257, 266, 289, 303, 305
surveghea 80, 167, 257, 266, 303, 305
survieţui 257, 266, 303, 304, 305 sus-arătat 189, 256, 266, 303, 304 susă 251
sus-numit 189, 256, 266 sus-pomenit 189, 256, 266, 303, 304 sus-pus 190 sustrage 165, 257, 266 susţine 165, 257, 266, 289 sutamiist 292
şcoală: ~ elementară 219, 262, 270; - de învăţătura meşteşugurilor 35, 296; ~ a multora meşteşuguri 35, 296; ~ militară 219, 262, 270; - normală 219, 262, 270; -primară 219, 262, 270; ~ publică 219, 262, 270. şedinţă 47, 172, 255, 266, 289, 303, 307,313
şef de familie 219, 262, 270, 312 ştienţific 175, 256, 259, 266, 277, 303
cu ştiinţă 295, 297 cu ştiinţă de cauze 238, 261, 272 ştiinţe naturale 221, 262, 270 ştiinţific 175, 256, 259, 266, 277, 303, 304
363
tăcea 252
tăcere: ~ mormântală 221, 273; ~~ mortală 221, 273.
tăia nodul gordian 124, 238, 263, 270 tăiere împrejur 39, 195, 296 tărie de caracter 221, 262, 270 teme (a se ~) 205, 314 teologie 34, 296 termometru 34, 295 timp(ul) (al) anului 33, 39, 81, 195, 296
tinereţe 107
în toate privirile 240, 261, 269 tobă de carte 118 ton bun 195, 296 traduce 167, 257, 266 trage 204; ~ băgarea de seamă 235, 261, 270; ~ beneficiuri 235; ~ ceasul 290; ~ o concluzie 235, 263, 270; - folos 235; a se ~ îndărăt 38, 296; ~ învăţăminte 244, 263, 274; ~ luarea aminte 235; ~ profit 235, 263, 270; ~ la tutun 235, 261,273. transcrie 167, 257, 266 transpărea 167, 257, 266 transpune 167, 257, 266, 277 tratat de pace 221, 262, 270 trăsătură 175, 255, 268 trăsură 175, 268 treabă 44 treaptă 204 trebuinţe 44
trece: ~ prin gând 235, 261, 273; ~ în revistă 235,	263,	270;
~ sub/cu tăcere 235, 261, 270, 272.
tremurând, -ă 249, 264, 274 tresălta 289
tresări 167, 257, 266, 289 trianglu 307 trimis 248
triunghi 84, 187, 259, 266, 277, 307, 311
triunghiular 84, 190, 259, 266, 277, 311
trup 204, 246; ~ de armie 246, 264, 274; ~ de legi 246, 263, 274; ~ legilor 246, 263, 274; ~ de oaste 246, 260, 263, 270, 274; -ostăşesc 246, 263, 274. tundător 170, 255, 266 turn de fildeş 116
ţap 99, 205
ţine: ~ o conferinţă 236, 261; ~ cont de 61; a se - la curent 26; a se ~ de cuvânt 260, 271; - în respect 236, 263, 270.
ţinută 83, 248, 254, 264, 274; -elegantă 254, 264, 274; ~~ lejeră 254, 264; ~ militară 254, 264. 274; - de seară 254, 264, 274; sport 254, 264, 274; - de voiaj 254, 264, 274. ţircumstanţie 284
ucide timpul (a-şi ~) 238, 261, 270
ucigaş de sine 195, 296
uitare de sine 221, 260, 270
ultimul cuvânt 221, 260, 270
umblător în somn 33
umbră de îndoială 221, 260. 270
unăciune 285
undă verde 292
unghiular 168, 259, 266, 277, 303. 307
unirea 42, 294 unsprezece(le) 127 unsunător 192, 256, 266 untdelemn 138 unul născut 297 urătorii de oameni 296 urma 110
în urmare 240, 261, 269 uşier 171,259, 266 uzina automată 23
vagon 41,284, 293
vagon-pat 182, 259, 266, 303, 307
valabil 93
vărsa 205; a-şi - sânge(le) 40 vărsare(a) (de) sânge(lui) 40, 294 vărsătură de sânge 40 veacul cel de aur 222, 260 la cea întâi vedere 240, 261, 270 veni: - la fapte 238, 261, 271; ~ în sine 238, 261,270. viaţă 205; - de familie 222, 262, 270; ~ materială 222, 262, 270; ~ politică 222, 262, 270; ~ publică 222, 262, 270; ~ socială 222, 262, 270. viaţă-făcătoriu 295 vicepreşedinte 47, 289, 313 viceprezident 47 viitorime 172, 255 visărie 169, 255, 266, 303, 307
364
vită 134, 285, 310
vorbă: ~ de ordin 212, 278; ~ de spirit 222, 262, 270. vorbământ 82
vorbi cu subînţeles 244, 263, 274 vorbitor 307; ~~ nativ 292. vrea (a se ~) 106, 107, 206 vremea anului 195 din vreme în vreme 239, 261, 269
wagon-lit 303, 307
zâmbi 205
zâmbind, -ă 249, 264, 274 zecimal 72. 307
zgârie-nori 83, 184, 256, 268, 277 zi cu zi 102 de zi cu zi 102, 103 ziar 83, 135. 136, 168, 255, 266, 277. 303, 307
ziarist 168, 259, 266, 277, 303, 307 RUSĂ
aBTOKpaT 194 aKopuHaa paGcrra 21
6y^ymH0CTt> 172 GynymHH 172 6iopo 197
sepHTb 110 BnenaTjteHHe 31 BpeMH roaa 195 vydavatî zamuz 117 BblCOKOHZieHHOCTb 34 vychoditl zamui 117
c nia3y Ha rjia3 118
aapeHOMy kohio b 3y6bi He CMOTpflT 122 ABHHceHHe 25 aeTCKHH can 36
acejie3Hafl aopora 35
3aBo^ aBTOMaT 23 3aKOHOMepHOCTb 79, 82 3^opoBoe npoHCxoaczjeHHe 217
HJlJlKDMHHaTOp 174, 268
Kaapw 251
KjiaccoBaa 6opb6a 137, 215 KpacHbifi yron 22, 292 KpyacoK 199, 277 Kpbuio 20
jiHiuHTb Koro-HH6y^b cnoBa 237, 273
MapKCHCTKO-JieHHHCKOe
BocnuTaHHe 23, 102 MejiK*o6yp>Kya3Ha5i cthxhh 25 MecTOHMeHHe 133
Hapo^HbiR coBeT 220 He6ocKpe6 83
oh (oHa) He b CBoeH Tapernce 118
napOBaa MarnuHa 75 napTHÎÎHa^ opraHH3aijH5i 217 napTHHHOCTb 34,79. 296 nepepaGoTarb 32, 137, 159 noBce^HeBHO 102 noBce^HeBHbiîî 102 noMOraTb 110 noTOM 172 nOTOMCTBO 172 npeztuiecTBOBaTb 110 ruiTHCOTHHK 22, 292
pOAHjlbHblH J\OM 22
CaMOKpHTHKa 25 CBepxnejiOBeK 138 CKa3aHHe 204
cjiya<HTb 110
coGoJieacHOBaHHe 19 coBecTb 133 cornocHTb 144
couHaiHCTHHecKoe copeBHaBaHHe
23, 102
CTeHra3eTa 23, 34, 102 ctoji HanajibHHK 210
Tax Ha3biBaeMbiîi 137, 188 Tapejixa 118
y6nTb BpeMfl 101 yaaTbca 110
4>aKTHHecKHfi 171, 275
xojio^Haa BOHHa 138 xy^OHcecTBeHHoe MacrrepcTBO 26
365
HacoBbifl rpa<)>HK 23 nejioBCK 32
uiTypMOBiUHHa 34
SÂRBĂ, SÂRBO-CROATĂ
Boro-CTwrw 20
brzi voz 35 brzovoz 35
kriv 134, 204
prepisati 137, 159
mladSnicî 77
sve 77
sveu£ili5te 77 utiliSte 77 vse- 136
SLAVĂ VECHE, SLAVONĂ
B63AK0NMK 54, 64, 283, 299 EB3AK0N0BATM 283 6€3A*Nk 54 663A06HK 54 B€30lfMHK 54 6€3‘kMA*B'fcm<K 54 6A*ro- 136
BAATOBOA6NHK 183, 283 6AArOBOAMTH 191 6AArOBONN*klK 283 6AArOBACTHK 183,283 6AArOB'kl|I€NHK 298 6AAroAtANMK 135, 185, 193, 295 6AAroAtT€Ak 137, 188, 193, 295 BAArOAtTH 193 6AAr*CA0B€HHK 185, 192, 298 BAArOCAOBHTM 64, 190, 298 BAAr*TBOp€NMK 185 BAArocyxANHK 282, 283
BC€BAACTHT€Ak 188 BkCBBAACTklţk 188, 298 BkC€AP’kWHT€Ak 1 87, 268 B'kLţApHTM CA 54
grfcchti 78 grâchâpadanije 78
AA'wroTp'kn’kTM 283 Ap’kB'kHOMACAO 138 AOlfMAM CA 54, 105 AWfX’fc 199 AX06op€u*k 283
BAMHOpOAN'klH 41, 297 €AHHOCAlpNA 41
MCHBtT'k 134, 285 MCHBOTBOpAlpVH 41, 296 tttH3NHn*AAT€Ak 283
3AK0H0AAB€Uk 283 3AK0N0nplcTAnkNMKli 193, 295 3A* 194
3A0A*kAAT€Ak 194, 295 ttrpATH 201
MAOAOCAOYMC6HI6 41, 296 HKONOBOpkMH 41, 296
KAGATHCA 53 KA^THCA 54, 105 KwwrA 22, 198 KOA’fcHQ 285 Kp'ksoM'kckUk 283 Kp’kBOMlcHU'b 283 kp,wbom4iu€nhk 41,296 KptBOnpOAHTHK 40
MAAOBtpk 283
MHpOTBOpklţk 283 MHpCK’klA n*kCNH 210 MHTApCTBO 55
m*ahth ca 54, 64, 99, 105, 106, 111 MMfaceAttKNHK'k 283
NBAHUeM'fcpkNklH 283 HenptcTAHNo 284
padanije 78 padati 78 riAA* ca 54, 105 noK0H(ji€ 55 poluostrov 72 nOCTHTH CA 54 riOMpUIATH 158 np€OBpA3K6NHK 195 fip€flMC4Tlf 137, 159 npoap’bTH 160, 276 np'kBti 77
366
np'kK’kNkiik 77 np’bAATCAk 55
np*kAHT€«iA 185, 283, 296, 302 np-kAocAOBHK 158, 267 np'kTBOpMTM 159 putSnlcî 77
pASEOA^TH €A 53
cB’iT’w 134, 285
Cp€Ep*AI06€l4k 41 Cp€SpOAIOBHK 194 CTpACTk 285
takoZdere 72 THnAp*w 244 TkAftA 285
*i€A»B,kKOAiosei4k 296 M6A»BilK0A10EY€ 41, 283 MA0B*kK0AI06kCTB0 283 HAOB’kKON6NABHCTHNI4H 41, 296
«as 77 «asnik 77 «asopis 77
jug 72 juZina 72
hladna vojna 138
Mp'kNHAO 170 'tp'fcBtoyroAHK 194, 41
A0T60p€U*k, -HI** 193, 295
K3’klK’k 134
SLOVENĂ
brzi vlak 35
brzovlak 35 SLOVACĂ
studenâ vojna 138
SPANIOLĂ
camara 175 camarada 175
guerra fria 138
peso 88
rascacielos 18
superhombre 138
UCRAINEANĂ
cholodna vijna 138
367
CUPRINS
Argument............................................................................. 5
Cuvânt-înainte....................................................................... 6
INTRODUCERE.......................................................................... 11
I.	Conceptul de calc lingvistic................................................. 12
1.	Calcul lingvistic. Definiţie, caracteristici, probleme de terminologie . 12
II.	Opinii asupra calcului lingvistic................................................ 15
1.	Calcul în lingvistica generală.............................................. 15
2.	Calcul lingvistic în lucrările cercetătorilor români......................... 21
Partea I
RELAŢIA DINTRE CALC ŞI FENOMENE LINGVISTICE SIMILARE
I.	CALCUL, TRADUCEREA ŞI ÎMPRUMUTUL............................................. 31
1. Calc, traducere, împrumut - caracteristici comune: p. 31 4 2. Raportul dintre calc şi traducere: p. 32 ♦ 3. Raportul dintre calc şi împrumut: p. 44
II.	CALCUL LINGVISTIC ŞI ECHIVALĂRILE SEMANTICE...................................... 49
III.	CAUZELE PRODUCERII CALCULUI..................................................... 51
1. Desemnarea unui obiect sau a unui concept nou: p. 51 ♦ 2. Bilingvismul: p. 52 ♦
3.	Respectul faţă de tradiţie: p. 54 ♦ 4. Dorinţa de popularizare a noilor noţiuni: p. 55 ♦ 5. Purismul: p. 55 ♦ 6. încercarea deliberată de îmbogăţire a limbii literare prin modele străine: p. 56 ♦ 7. Preferinţa limbii pentru mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului: p. 57
Partea a Il-a
PROBLEME DE TAXONOMIE
I.	CLASIFICAREA CALCURILOR LINGVISTICE.................................... 61
1. Consideraţii generale: p. 61 ♦ 2. Criterii de clasificare a calcurilor: p. 63
II.	TIPURI DE CALC STABILITE PE BAZA CRITERIULUI LINGVISTIC............... 66
1. Calcul lexical: p. 66 ♦ 2. Calcul gramatical: p. 99 ♦ 3. Calcul frazeologic: p. 111 ♦
4.	Tipuri mixte de calc: p. 125
III.	TIPURI DE CALC, STABILITE PE BAZA CRITERIULUI SOCIOCULTURAL..........	131
1. Calcuri populare, calcuri savante: p. 131
IV. TIPURI DE CALC STABILITE PE BAZA CRITERIULUI ETIMOLOGIC............... 135
1. Calcuri multiple: p. 135 ♦ 2. Calcuri internaţionale: p. 138
Partea a IlI-a
CALCURI ÎNREGISTRATE ÎN SCRIERI BELETRISTICE
I. CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE CRITERIUL LINGVISTIC....................... 141
1. Precizări preliminare: p. 141 ♦ 2. Calcuri lexicale: p. 142 ♦ 3. Calcuri gramaticale: p. 205 ♦ 4. Calcuri frazeologice: p. 208 ♦ 5. Calcuri lexico-frazeologice: p. 242 ♦ 6. Calcuri lexico-gramaticale: p. 247 ♦ 7. Calcuri frazeologico-gramaticale: p. 253 ♦
8. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale: p. 253
369
II.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE TRADUCEREA TOTALĂ SAU
PARŢIALĂ A ELEMENTELOR CARE INTRĂ ÎN ALCĂTUIREA MODELULUI.............
1. Calcuri lexicale de structură morfematică totale: p. 255 ♦ 2. Calcuri lexicale de structură morfematică parţiale: p. 257 4 3. Calcuri frazeologice totale: p. 260 ♦
4.	Calcuri frazeologice parţiale: p. 262 ♦ 5. Calcuri lexico-frazeologice totale: p. 263 ♦ 6. Calcuri lexico-frazeologice parţiale: p. 264 ♦ 7. Calcuri lexico-gramaticale totale: p. 264 ♦ 8. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale totale: p. 264 4 9. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale parţiale: p. 264
III.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE GRADUL DE FIDELITATE A COPIEI
FAŢÂ DE MODEL........................................................
1. Calcuri lexicale de structură morfematică perfecte: p. 265 4 2. Calcuri lexicale de structură morfematică imperfecte: p. 266 ♦ 3. Calcuri frazeologice perfecte: p. 269 4 4. Calcuri frazeologice imperfecte: p. 270 ♦ 5. Calcuri lexico-frazeologice perfecte: p. 274. ♦ 6. Calcuri lexico-frazeologice imperfecte: p. 274 ♦ 7. Calcuri lexico-gramaticale perfecte: p. 274 4 8. Calcuri lexico-frazeologico-gramaticale perfecte: p. 274 ♦ 9. Calcuri lexico-frazeologico-gramatieale imperfecte: p. 274
IV.	CALCURI CLASIFICATE ÎN FUNCŢIE DE CRITERIUL ETIMOLOGIC...............
1. Calcuri lexicale de structură morfematică cu etimologie multiplă: p. 275 ♦ 2. Calcuri lexicale de structură semantică cu etimologie multiplă: p. 277 4 3. Calcuri frazeologice cu etimologie multiplă: p. 277 4 4. Modele calchiate în mai multe variante: p. 278
Partea a IV-a
CALCUL LINGVISTIC ÎN LIMBA ROMÂNĂ
I.	CALCUL LINGVISTIC ÎN SCRISUL ROMÂNESC.................................
1. Epoca veche: p. 281 4 2. Epoca modernă: p. 285
II.	VIABILITATEA CALCURILOR..............................................
1. Concurenţa dintre calc, traducere şi împrumut: p. 293 4 2. Dublete şi triplete sinonimice alcătuite din calcuri şi împrumuturi: p. 304
CONSIDERAŢII FINALE......................................................
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ...................................................
SIGLE....................................................................
A.	Izvoare........................................................
B.	Lucrări de referinţă...........................................
ABREVIERI................................................................
INDICE DE AUTORI.........................................................
INDICE DE CUVINTE........................................................
î-fW
254
264
275
281
293
309
315
323
323
324
326
327
329
370
EDITAT CU SPRIJINUL
AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ