Prefaţă
li
5 *:
« gjAcearfa certe este o noua eafz'fte a celei publicate în 1997, ^L^Slditura Gredos din Madrid (Lenguas en contacto); ea
reia, cu multe adăugiri, o primă ediţie apărută la Univer-sidad Nacional Autonoma de Mexico, în 1988, sub titlul El problema de las lenguas en contacto. Ediţia românească am pregătit-o paralel cu ediţia de la Madrid, de care se deosebeşte, între altele, prin aducerea în discuţie a numeroase fapte româneşti pe care le-am considerat mai puţin interesante pentru cititorul spaniol. Din această cauză, la bibliografie, am adăugat şi multe titluri în plus la cele peste 1 300 ale ultimei ediţii spaniole.
Am crezut necesar să publicăm această carte şi în limba română. în primul rând, au intervenit motive sentimentale. Nu putem uita că embrionul cărţii de faţă a apărut pentru prima dată într-o revistă românească de lingvistică („Studii şi cercetări lingvistice"), în urmă cu peste două decenii. Nu putem ascunde nici faptul că lucrarea oglindeşte diversele frământări şi direcţii noi din lingvistica românească, evidenţiate în cursul ultimelor decenii ca urmare a dezvoltării, în România, a unei şcoli de lingvistică structurală.
Limbi în contact
6
7
Prefaţă
Aşa cum am arătat în ediţiile precedente, cartea de faţă este o sinteză a ideilor din lingvistica mondială actuală asupra uneia dintre problemele fundamentale ale lingvisticii: de ce şi cum se schimbă limba. Deşi, în lingvistica românească, s-a scris mult despre această chestiune, datorită faptului că româna a avut contacte cu numeroase limbi, nu există, până acum, o sinteză asupra contactului dintre limbi. Această sinteză este făcută dintr-o perspectivă care porneşte de la principiile fundamentale ale structuralismului saussurian (limba este o structură şi limba este un fapt social).
Astăzi, spre deosebire de trecut, caracterul romanic al limbii române în ansamblul ei este general acceptat. Părerile sunt împărţite când este vorba de raportul dintre elementele latineşti moştenite şi împrumuturi faţă de inovaţiile româneşti din diversele compatimente ale Urnii. De obicei, faptele care nu există în limbile romanice occidentale (de multe ori s-a ţinut seama numai de aspectul literar al acestora) au fost atribuite unor influenţe străine. Am căutat, de aceea, să supunem atenţiei toate faptele de structură din limba română atribuite contactului dintre limba noastră şi alte limbi, pentru a realiza un inventar al celor care pot fi reţinute ca mai mult sau mai puţin sigure, în urma analizei structuraliste diacronice. Ulterior, conform principiilor metodologice urmate de noi, am analizat care este poziţia elementelor împrumutate în structura limbii române. în sfârşit, deşi nu în ultimul rând, am adus în discuţie şi fapte lingvistice referitoare la aşa-numita „limbă moldovenească"arătând că cele câteva particularităţi ale acestei variante a limbii române nu sunt decât elemente periferice, insuficiente pentru a atribui variantei de peste Prut statutul de altă limbă romanică, distinctă de română.
contribuit la apariţia ei în bune condiţii. îi mulţumim, în primul rând, domnului Marcel Popa, directorul Editurii Enciclopedice, pentru faptul că a acceptat includerea volumului în programul de apariţii al prestigioasei edituri pe care o conduce, ca şi pentru îndemnurile, care, uneori, au luat caracterul unor somaţii, fără de care am fi întârziat predarea ■manuscrisului, considerat de noi mereu incomplet. Colegii Andrei Avram şi Andrei A. Avram au citit integral manuscrisul ediţiei spaniole, comunicându-ne sugestii preţioase. Primul a citit parţial şi versiunea românescă, la fel ca şi Mioara Avram. I. Dănăilă a citit o corectură a prezentei lucrări. Tuturor le mulţumim pentru prietenia manifestată şi faţă de manuscrisul acestei cărţi. Nu putem uita nici strădaniile colaboratorilor noştri de la Institutul de Lingvistică Jorgu Iordan" sau ale celor de la Editura Enciclopedică, ajutoare demne de laudă, la pregătirea textului pentru tipar. Eventualele erori aparţin numai autorului, care şi le asumă în întregime.
M.S.
La sfârşit, după ce am prevenit pe cititori cu privire la conţinutul cărţii, exprimăm mulţumirile noastre celor care au
0.
Introducere
0.1. Contactul dintre limbi există din cele mai vechi timpuri; diferitele colectivităţi umane au intrat în relaţie unele cu altele în diversele etape istorice, astfel că acest fenomen a jucat un rol important în evoluţia lingvistică (Malmberg, Lengua, p. 221; Rosenblat, Contactos, p. 109; Appel—Muysken, Lang. cont., p. 3). Este un fenomen care se regăseşte în toate regiunile globului, căci nicăieri nu s-a putut constata existenţa unei limbi complet izolate, fără contact cu limbile vecine1.
Interpenetrarea limbilor poate fi observată peste tot unde coexistă limbi diferite, pe acelaşi teritoriu sau pe teritorii învecinate (Petrovici, Interpenetration, p. 37), pentru că bilingvismul este un fenomen care atinge majoritatea populaţiei globului (Mackey, Biling. cont., p. 13; Iordan, Bilinguisme, p. 5; Adler, Colt. ind. biling., p. 99; Appel-Muysken, Lang. cont., p. 4). Contactul dintre limbi este mai
1 Vendryes, Languagc. p. 330: „L'ideal du developpement conţinu d'un pailer, a l'abri de touie influence exterieure, n'est presque jamais realise"; Jespersen, Languagc, p. 208: „nici o limbă nu este în întregime liberă ele cuvinte împrumutate, pentru că nici o naţiune nu este complet izolată".
1 imbi în contact 10
evident în regiunile de graniţă, manifestându-se fie între limbi, de obicei, diferite ca origine (Peninsula Balcanică), fie că este între limbi din aceeaşi familie (limbile romanice analizate de Borodina, Geogr. ling., p. 209-215; v. şi TRLP V). Chiar dacă rezultatul acestui contact este mai puternic (istroromâna din Peninsula Balcanică), nu se ajunge la limbi mixte.
Viziunea actuală pe care o au unii lingvişti de a considera unilingvismul ca regulă şi bi- sau plurilingvismul ca ceva excepţional nu este conformă cu realitatea (Wein-reich, Unilinguisme, p. 648). Aceasta se datoreşte mai multor cauze. în primul rând s-a considerat drept model situaţia din câteva ţări din Europa şi America care, timp de câteva secole, au avut ca scop învăţarea unei limbi perfect unitare, simbol şi instrument al existenţei naţionale. A intervenit apoi — arată Weinreich — faptul că lingvistica structurală, la începuturile ei, a insistat asupra sincroniei şi uniformităţii calitative a eşantioanelor de limbă pe care le lua ca obiect al studiului descriptiv. Dar nu trebuie uitat că, ţinând seama de alte continente, majoritatea vorbitorilor de pe glob cunosc şi folosesc mai mult de o limbă, după necesităţile de moment (Weinreich, Unilinguisme, p. 648; cf. Haggis, Trilinguisme, p. 37-50; Uribe Villegas, Multilinguismo).
La începutul preocupărilor pentru rezultatele contactului dintre limbi, care datează din secolele al XVlI-lea şi al XVIII-lea, s-a insistat, mai ales, asupra aspectului negativ, cuvintele străine fiind declarate „barbarisme", deci condamnate (F. Malherbe, J. Swift, G.W. Leibnitz). Primii comparatişti (în special J. Grimm şi R.K. Rask) au intuit faptul că limbile nu sunt izolate în evoluţia lor. Ei au fost oarecum obligaţi să remarce acest lucru fiindcă, creând metoda comparativ-istorică şi stabilind criteriile de înrudire a limbilor, au fost nevoiţi să elimine împrumutul de Ia o limbă la alta, pentru ca, pe baza elementelor moştenite, să stabilească criteriile de înrudire a limbilor (Lobiuc, Contacte, p. 11). în mod indirect, aceiaşi comparatişti (mai ales
j j Introducere
Rask) atrag atenţia asupra contactului dintre limbi prin afirmarea şi demonstrarea impenetrabilităţii unora dintre compartimentele limbii (ne referim, în primul rând, la 'morfologie). Ulterior, căutându-se să se descopere cauzele / şi legile schimbărilor din limbă şi, constatându-se că există o serie de fapte ce nu pot fi atribuite limbii de origine şi nici nu pot fi explicate prin puterea de inovaţie proprie fiecărei limbi, s-a acordat atenţie din ce în ce mai mult aşa-numitului amestec1 între limbi, rezultat al unor factori social-istorici concreţi. Dintre aceştia, cea mai mare importanţă a căpătat-o, de la început, amestecul etnic, cu urmările sale în planul limbii, cunoscut sub numele de substrat şi adstrat (Lobiuc, Contacte, p.  13). G.I. Ascoli (Lettere, p. 1-71) a fost primul care a acordat o mare importanţă j substratului, încercând să explice o serie de fenomene Ij fonetice caracteristice limbilor romanice prin acţiunea l; substratului. Pokorny (Substrattheorie, p. 69) şi alţii, ca de ex. Hirt, aplică teoria substratului şi la studiul dezvoltării indoeuropenei, ajungând să susţină că elementele de substrat nu numai că influenţează profund limba de strat, clar şi că pot să se amplifice cu timpul în aceasta clin urmă (v. mai jos şi părerea lui R. Menendez Pidal).
Pornind de la Ascoli şi Schuchardt, şcoala neolingvis-tică, reprezentată mai ales prin M. Bartoli, G. Bertoni şi G. Bonfante, a ridicat ideea amestecului dintre limbi la rang de principiu metodologic, apelându-se la ea pentru explicarea tuturor schimbărilor din limbă, ba chiar şi pentru formarea limbilor (cf. Bonfante, Discuţie; idem, Neoling. pos.; idem, Răspuns). Ei ajung să nege frontierele
1 Lobiuc, Contacte, p. 11; idem, Lmgv. gen., p. 127-139, cu o prezentare completă a constituirii teoriei contactelor lingvistice, precizează că ideea de „amestec al limbilor" (Mischsprache) apare pentru prima dată la J. Cli. Adelung, Mithridatcs oclcr allgemeinc Sprachwisscnscliaft, voi. 11, Berlin. 1809, p. 723, 769, 775 şi nu la H. Schuchardt. aşa cum se crede de obicei. Cf. şi Whitney. Mixture; Oksaar, Bilingiialism; idem. Sprachenverb; Overbeke. Iiitcrf. ling.; Tesch. Ling. Interferam; Payrato, Inlc.rf. ling., p. 47-50.
Limbi în contact
12
13
Introducere
dintre limbi şi să susţină că totul se împrumută, chiar şi gramatica (cf. Graur, Studii, p. 499). Şcoala sociologică franceză, în frunte cu A. Meillet şi ilustrată, printre alţii, de J. Vendryes, discută pe larg această problemă, insistând asupra factorului prestigiu. Şcoala lingvistică pragheză, preluând o serie de idei de la predecesorii ei (în primul rând B. de Courtenay), introduce ideea evoluţiei convergente, de apropiere structurală a limbilor aflate în contact^ Cea mai importantă idee ce apare în această epocă este aceea a afinităţilor fonologice a lui R. Jakobson {Affinites), în care se insistă asupra convergenţei tipologice şi nu asupra înrudirii genetice. Pornind de la astfel de idei, se formulează teoria uniunilor lingvistice, primul exemplu luat în discuţie fiind cel al limbilor balcanice, despre care se va vorbi mai târziu. în ultimele decenii, problema contactului dintre limbi a căpătat o dezvoltare tot mai mare mai ales graţie studiilor lui A. Martinet, E. Haugen şi U. Weinreich (cf. Belardi, Interferenza, p. 55-831)-
Haugen şi Weinreich, de-a lungul celor două opere ale lor deja clasice, ambele apărute în 1953 (Weinreich, Lang. cont., „Biblia" lucrărilor ulterioare care se vor ocupa de contactul între limbi; Haugen, Norxvegian), au deschis calea cercetărilor de sociolingvistică, domeniu foarte studiat în ultimii ani. Această direcţie constituie, poate, cea mai importantă contribuţie a ultimelor două decenii la cercetarea temei în discuţie'-. Metoda sociolingvistică aduce din nou
1 Payrato, Interf. ling., p. 48 pune în evidenţă influenţa exercitată asupra lui Weinreich de predecesorii săi, ca Saussure (Cours), Sapir (Languagc, cap. IX: How languagcs influencc each other), Bloomfield (Languagc), ca şi toate lucrările şcolii lingvistice de la Praga. mai ales Polivanov, Pcrception, p. 79-96. Payrato menţionează şi pe Sandfeld, Interferences, p. 143-153 şi pe Jakobson, Affinites.
2 Prezentăm căteva titluri din bogata bibliografie: Mackey—Orn-stein, Socioling. studia; Schlieben-Lange. Okz. Kat.; (Jrelaud. Standard-sprache; idem. Entstchung; idem. Kult. sprach.; idem, Lcistung; idem. Sprachkontakte; idem, Sprac.hvariation; Nelde. Uberlcgungen; idem, Sprachkonfliktforschung; idem, Langues cont. conflict; idem, Lang. contact vcrsus; idem, Lang. contact; Kolde, Sprachkontakte; Kremnitz. Sprachen Konflikt; idem, Nk'eaux sociaux; Hartweg, Sprachkontakt ElsajS; Egger,
îu discuţie problema „limbilor în contact" aşa cum a fost văzută de Martinet şi şcoala lui. Spre deosebire de structuralism, care acordă un rol important factorilor interni, metoda sociolingvistică pleacă de la faptul că limba este eterogenă şi variabilă şi că schimbările trebuie căutate chiar în această varietate (cf. Silva-Corvalân, Current issues, p. 162; Gimeno, Sustrato, p. 141-143). Principiul general al schimbării în concepţia sociolingvistică se află formulat la Weinreich—Labov—Herzog, Empirical, p. 188: „linguistic and social factors are closely interrelated in the development of language change. Explanations which are confined to one or the other aspect, no matter how well constructed, will fail to account for the rich body of regularities that can be observed in empirical studies of language behaviour".
Aceste decenii se mai caracterizează prin publicarea unor sinteze care au ca punct de plecare operele lui Weinreich şi Haugen: Deroy, Emprunt (un adevărat manual), Overbeke, Interf. ling. (în care este prezentă teoria informaţiei), Filipovic, Teorija (similară în multe privinţe cu
Siidtirol; Lee, Indigcnisms; Flores—Valifras, Năhuatl-Spanish; Lindenfeld, Yaqui. Analize de ansamblu asupra studiilor de sociolingvistică din domeniul spaniol la Lavandera, Sociolinguistics, p. 129-228. De asemenea cf. Gimeno, Dimcnsiones, p. 341-379. Acest tip de cercetări, interesante în majoritatea cazurilor, nu ne preocupă. Nu au prezentat interes pentru tema noastră nici cercetările de tipul codc-switching (v. Haugen, Bilingiialism. p. 40), concretizate în numeroase opere; şi aceasta. în general, din cauză că fenomenele apărute în vorbirea bilingvilor de tipul code-switching sunt fapte care aparţin vorbirii (parole) şi nu limbii (languc). O bibliografie comentată a lucrărilor din această categorie în Amastae, Contact, p. 810-820. Dintre lucrările recente: Hidalgo, Lang. cont., p. 113-222; Lawton", Codc-shifting, p. 257-265; Gardner-Cliloros, Code-switching, p. 99-115; Berruto—Burger, Sprachkontaktes, p. 367-380; Pfaff, Constraints, p. 291-318. Multe din aceste lucrări cuprind şi fapte interesante care pot să dezvăluie mecanismul fenomenului; dimpotrivă, finalitatea cărţii noastre (v. 0.2.) este aceea de a pune in evidenţă ceea ce a rămas în limbă. Prin urmare, nu ne-au preocupat nici problemele limbilor în contact apărute în dobândirea limbajului de către copiii bilingvi sau de către imigranţi (v. de pildă Taeschner. Non sempre. v. Liîdy—Py. Etre bilmgue).
Limbi în contact 14
lucrarea de faţă), Lehiste, Lang. contact (abordare de ansamblu), Payrato, Interf. ling. (analiză a fenomenului din diferite perspective: structuralistă, a gramaticii transforma-ţionale, a interferenţei şi a universaliilor lingvistice). Se remarcă cercetările elaborate în spiritul tradiţiei germane de la Betz, Deut. Lehnbildungen, până la sinteza lui Tesch, Ling. Interferenz (cf. Duckworth, Interferenz, p. 36-56; Carstensen, Systematik, p. 32-45; Hofler, Problem, p. 59-67; Bechert—Wildgen, Sprachkontaktforschung; Ivir—Kalogjera, Lang. cont.). Există, de asemenea, o serie de articole care, în ciuda dimensiunilor lor mici, prezintă observaţii importante: Baetens, Developement şi Hasselmo, Effects. Au mai fost publicate mai multe sinteze bibliografice comentate în seria Current Trends in Linguistics (v., de exemplu, Oksaar, Bilingualisvi), în TRLP (v. Hope, Inter language; ultimul volum, al cincilea, este dedicat limbilor în contact) sau în diferite volume din LRL (volumul VII a anunţat chiar mai multe secţiuni dedicate limbilor în contact în domeniul romanic). V. şi Beziers—Overbeke, Bilinguisme.
Evoluţia ideii de substrat în cazul limbilor romanice a fost determinată de faptul că, în decurs de un secol, cunoştinţele despre idiomurile romanice s-au înmulţit şi s-a constatat că fenomenele atribuite substratului se regăsesc şi în domenii în care nu poate fi vorba de o influenţă a substratului respectiv. Această constatare, ca şi altele asemănătoare, au făcut să apară unele rezerve cu privire la diversele explicaţii concrete în care substratul era invocat drept cauză a evoluţiilor fonetice; unele dintre aceste rezerve vin chiar din partea lui Viggo Brondal, partizan al teoriei substratului, care socoteşte ca o experienţă indispensabilă unui rezultat favorabil cunoaşterea solidă a sistemului pretinsei limbi de substrat (Brondal, Substrat, p. 75; Haugen, Problems, p. 27; Hubschmid, Rom. me'dit., p. 364: „il faut connaître â fond nou seulement tous Ies dialects roinans, mais aussi le basque et Ies langnes indo-europeennes anciennes") Aceste rezerve s-au amplificat pe măsură ce metodele de analiză a limbii au progresat până
r A ,r''-'
1 d Introducere
la diversele şcoli structuraliste. Ideea că o structură lingvistică poartă în ea însăşi o parte din cauzele care trebuie să contribuie la propria sa reînnoire (v. Martinet, Preface, p. IX-XII), era în evidentă contradicţie cu ideea de a pune în mod exclusiv pe seama substratului modul diferit de evoluţie al anumitor limbi.
Un pas înainte în reconsiderarea acţiunii substratului, în sensul diminuării importanţei acordate lui la începuturile disciplinei noastre, este făcut de Bertil Malmberg, * care declară că, adoptând clouă principii metodologice noi (principiul explicaţiei interne şi principiul explicaţiei generale, de preferat faţă de explicaţia particulară), o serie de fenomene fonetice evolutive ibero-romanice pot fi explicate fără nici o referire la substrat. Malmberg face deosebire între substrat, înţeles ca o interferenţă de sisteme care implică o modificare a categoriilor (gramaticale sau semantice), deci o schimbare a semnului în întregime, şi fenomenul de împrumut, care implică introducerea unui element nou (mai ales de conţinut) în sistemul existent, rămas în principiu intact. După el nu se poate vorbi de un veritabil substrat decât atunci când este vorba de o adevărată interferenţă lingvistică, adică de acţiunea structurii unei limbi asupra alteia, deci de o modificare ce atinge categoriile lingvistice şi relaţiile lor. Faptele de vocabular datorate populaţiilor autohtone reprezintă un fenomen banal care se poate produce fără consecinţe pentru sistemul limbii ce le încorporează (cu condiţia, bineînţeles, ca numărul termenilor noi să nu fie prea mare şi frecvenţa lor prea ridicată, pentru a zdruncina sistemul). Acest gen de contacte lingvistice nu diferă, în principiu de oricare altă influenţă a unei limbi asupra alteia (cf. Graur, Studii, , p. 40; Brondal, Substrat, p. 56-57). Malmberg restrânge şi condiţionează aplicarea noţiunii de substrat într-o măsură şi mai mare atunci când precizează că, pentru ca să se poată vorbi de o adevărată interferenţă, modificarea trebuie să se producă într-un sens pozitiv (părere netnipăr-tăşit.ă de Cassano, Empruni, p. 394). Cu alte cuvinte, simpla pierdere a unei categorii — a unei opoziţii fonologice, a
Limbi în contact
16
17
Introducere
unei categorii gramaticale sau a unei distincţii semantice — nu este suficientă pentru a dovedi o acţiune modificatoare a unei limbi asupra alteia, fiindcă simplificarea unui sistem sub forma pierderii unei opoziţii se poate explica uşor ca o consecinţă a slăbirii distincţiilor, fenomen frecvent la periferia unui domeniu lingvistic şi datorit slăbirii tradiţiei şi a normei lingvistice (Malmberg, Substrat, p. 258). Purczinsky, Rom. hist. phon., p. 86, îl califică drept exagerat pe Malmberg „whose structuralism is of a pure and autonomous kind".
între Ascoli şi Malmberg, un foarte mare număr de lingvişti au apărat sau au criticat ideea de substrat (Malmberg, Nouv. tend., p. 28-34, conţine o foarte clară sinteză a diverselor păreri exprimate cu privire la rolul substratului în schimbarea limbilor romanice. Cf. şi Baldinger—Rivaro-la, Ling. trad., p. 5-49). Astfel, dintre cei amintiţi până acum, au apărat ideea de substrat lingvişti ca H. Schuchardt, A. Meillet, J. Pokorny, G. Hirt, la care pot fi adăugaţi J. van Ginneken, R. Menendez Pidal (Orîgenes)[, V. Brondal, VI. Georgiev, G. Francescato (Sostrato) şi alţii. Lingvişti ca N.A. Nielsen (Substrats), F. Jungemann (Sustralo), cu o excelentă bibliografie2, J. Kurylowicz (Mutat, cons.),
1 R. Menendez Pidal (Problcmas, p. CIX) se exprimă clar „en la mayoria de los casos, ante un cambio lingvistico, deben examinarse primero las posibilidades de explicacion historica que se ofrezcan", criticănd explicaţiile lui A. Martinet şi R.L. Politzer date evoluţiei lat. //, un, rr. „Las explicaciones basadas en la estructuracion sistematica del idioma no debemos considerarlas como hipotesis de primera necesidad o de mayor verosimilitud" (Problcmas, p. CVIII). Pentru Menendez Pidal (Sustrato, p. 1-8) fenomenele de substrat lingvistic se manifestă prin „estado latente activo", care ar explica mai obiectiv aceste fapte decât dacă am porni de la o tendinţă ereditară. O poziţie teoretică similară cu cea a lui R. Menendez Pidal faţă de importanţa substratului în domeniul hispanic are Tovar, Ane. languagcs. Cf. şi Badia i Mărgărit Substrat, p. 13 care subliniază atitudinea contradictorie a lui Tovar (apără substratul în general şi neagă aplicarea lui în cazul catalanei. Cf. şi Badia i Mărgărit. Formacid. p. 108). Pentru substratul oscoum-bric. v. Baldinger, Formacwii. p. 104-124.
-Jungemann (Sustrato. p. 418) formulează condiţiile necesare pentru a atribui un fenomen substratului: a) existenţa anumitei trăsături
L. Maniet (Substrat), D. Wanner (Heuristics), O. Szemerenyi (Substratum), H. Weinrich (Phonol. Studien), H. Liîdtke (Strukt. Entxu.), R. A. Fowkes (Substratum) — ultimul plecând de la Delattre, German phon., p. 43-55 — au combătut-o, unii cu o violenţă deosebită (Fowkes declară că substratul este o veche fantomă care îi tulbură pe lingvişti permiţându-le nesfârşite speculaţii).
Rohlfs, într-o serie de cazuri („gorgia toscana^ v. Rohlfs, Vorlat. Einfliisse, p. 37-56) este însă net opus ideii influenţei substratului. Mai interesant este cazul consoanelor cacuminale din dialectele italieneşti meridionale şi din sardă pentru care, la început, Rohlfs (Entwicklung, p. 388-401) menţionează influenţa substratului dar, mai târziu, în cunoscuta gramatică istorică a limbii italiene (Rohlfs, Gram. I, p. 328), renunţă la explicaţia anterioară. O evoluţie asemănătoare cu a lui Rohlfs prezintă R.T. Politzer care, în recenzia publicată la Jungemann, Sustrato ^ (ediţia engleză), îl critică (v. „Word" VI 1950, p. 250-254). O excelentă sinteză a diverselor păreri emise, până în ur-mă cu câteva decenii, cu privire la acţiunea substratului dă y Lloycl, Action, p. 953-963, care arată cum sunt reprezen-0 tate cele două curente de gândire. După Lloyd, R. Jakobson (vezi mai jos 0.3.1.) este în aceeaşi categorie cu A. Martinet, U. Weinreich şi Fr. Jungemann, adică acceptă influenţa, dar cu anumite limite. Concluzia lui Lloyd este că „En derniere analyse, le probleme de l'evaluation cor-recte des facteurs structuraux et des facteurs de bilinguis-me est plus qu'une difference d'acentuation ou de gout personnel" (p. 961). Vezi şi Pellegrini, Substrata, p. 43-73, de asemenea o excelentă prezentare a faptelor atribuite
sau a unui subsistem în limba de substrat, prin intermediul cărora fenomenul în discuţie să poată fi conceput în relaţie directă sau indirectă cu principiile structurale; b) explicarea insuficientă a fenomenului pornind de la factori interni; c) preexistenta îndelungată a bilingvismului în comunitatea care prezintă respectiva trăsătură; d) izolarea sau ascensiunea comunităţii respective, în timpul perioadei de
bil
,ngv,s,n BEîdTO TfsrmmiLîîT bctmci
1SYENTAK CA&Ţ1
Limbi în contact
18
substratului limbilor romanice. Există unii care susţin o poziţie intermediară: Rohlfs, Substratforschung, p. 499-509; Gamillscheg, Substrat, p. 525-544.
Şi în domeniul hispanic întâlnim o situaţie identică, mai evidentă, în ultimul timp, în studierea spaniolei americane. Este cunoscută teoria lui R. Lenz aplicată la studiul spaniolei chiliene („el espanol de Chile (es decir, la pro-nunciacion del pueblo bajo) es, principalmente, espanol confsonidos âraucanos" Lenz, Chile, p. 249) şi reacţia energică a lui Aihado Alonso (Alonso, Examen şi Substratum). Au fost şi sunt numeroşi amatorii care au publicat chiar volume cu scopul de a sublinia influenţa substratului (Granda, Falsos guar., p. 187, nota 7, exemplifică cele spuse mai sus mai ales cu lucrări referitoare la spaniola mexicană şi influenţa exercitată de tiâhuatl). Cât priveşte diverşii lingvişti care au susţinut că schimbările din spaniola americană trebuie puse în legătură cu substratul, este interesantă observaţia aceluiaşi G. de Granda (Falsos guar., p. 191) care îi împarte în două categorii: unii care au o excelentă pregătire lingvistică, dar au o bază metodologică discutabilă (exemplul cel mai evident este cel al lui A. Rosenblat) şi alţii care au rezultate în general mediocre, ce privesc fenomenele studiate într-un cadru geografic redus, fără a avea perspectiva hispanică generală care să ţină seama de variantele diatopice şi diacronice. Cu atât mai puţin astfel de studii ţin seama de structura limbilor în contact (adesea se pun pe socoteala influenţei indigene fenomene care nici nu există în limbile respective), sau de factorii socio-culturali.
în timpul din urmă sunt tot mai numeroşi cei ce, pornind de la principiile metodologice formulate de (Malmberg, au dovedit că multe dintre faptele atribuite, jpână acum, substratului indigen pot fi explicate ca rezultatul unor evoluţii interne. Dintre ei se detaşează J. Lope 4^ncîî, care a analizat situaţia spaniolei mexicane în numeroase studii ce vor fi citate în diverse părţi ale lucrării noastre. Astfel, multe fapte fonetice, morfologice şi lexi-
19
Introducere
cale puse în legătură cu substratul nâhuatl sau maya se explică, folosind, cu mai multă consecvenţă1, principiile metodologice formulate de Malmberg, prin tendinţele interne ale structurii lingvistice spaniole. în acelaşi fel, procedează G. de Granda şi RV. Cassano (detalii în paginile care urmează). Nici unul dintre cei ce folosesc principiile formulate de Malmberg (nici Malmberg însuşi) nu exclud posibilitatea de a folosi conceptul teoretic de substrat considerat „muy util cuando es manejado con pru-dencia, discernimiento y, sobre todo, amplio dominio del contexto social y lingtîîstico del problema que se estudia" (Granda, Falsos guar., p. 186).
0 clarificare interesantă i se datorează lui Togeby, Desorg., p. 270, care îl critică pe Weinreich pentru faptul că nu a făcut distincţie între cele trei situaţii importante ale bilingvismului: substrat, superstrat şi adstrat. După opinia lui Togeby, substratul poate afecta orice parte a gramaticii, în timp ce superstratul şi adstratul influenţează doar vocabularul, derivarea şi topica. Autorul face o prezentare a influenţei superstratului în limbile romanice şi precizează că doar adstratul grec a avut o influenţă deosebită (p. 281). Rolul superstratului în evoluţia limbilor romanice este asemănător cu cel al substratului. Sunf cunoscute explicaţiile pe care Wartburg, Fragmentacion, le clă unor fenomene din nordul Italiei şi din estul Galiei, ba-zându-se pe influenţa superstratului germanic (cf, în ultima vreme, Pfister, Superstrat, p. 49-97, care consideră şi el că superstratul germanic a influenţat fragmentarea lingvistică a Galoromaniei şi a Iberoromaniei, precum şi împărţirea dialectală a Italiei). Martinet, Substrat, p. 32-38 (în realitate, recenzia asupra cărţii lui Wartburg, publicată în Word VII 1951, p. 73-76 pune în evidenţă omisiunile lui Wartburg şi propune soluţii care pornesc de la structura
1 Consecvenţa în aplicarea principiilor metodologice explică şi faptul că J. Lope Blauch a dovedii. în mod definitiv, că un fonetism spaniol mexican (r la sfârşit de cuvânt) atribuit de B. Malmberg influenţei "ăhuail mi trebuie pus pe seama subsiratului (Lope Blanch. -r finul).
Limbi în contact
20
21
Introducere
fonologică a respectivelor limbi romanice). O sinteză a influenţelor superstratului germanic în franceză, italiană şi retoromană o reprezintă excelentul articol al lui Blasco Ferrer, Rom. Germanica, al cărui subtitlu Spiritu germanico in boca latina"? (împrumutat de la G.I. Ascoli, AGI, VII, 1882, p. 559) sugerează tipurile de transformări atribuite superstratului germanic în franceză: păstrarea prelungită a declinării bicazuale (G. Hilty); tendinţa antepunerii adjectivului atributiv mai ales la numele de culori din franceza veche şi dialectală (G. Hilty, M. Wandruszka, K. Baldinger, F. Berschin/J. Felixberger/ H. Goebl); folosi-. rea obligatorie a pronumelui personal în flexiunea verbală în franceză (G. Hilty), în retoromană (F. Spiess, H. Kuen) şi în dialectele galoitalice (F. Spiess); topica SVO în vechea franceză şi în retoromană (G. Rohlfs); neutralizarea opoziţiei de aspect „perfectiv—imperfectiv" din vechea franceză (E. de Felice); folosirea pleonastică a lui sic în propoziţiile condiţionale din retoromană (H. Kuen). Altă sinteză critică a unor fenomene diverse apărute ca urmare a influenţei superstratului germanic o întâlnim la Rohlfs, Rom. LehniXbersetz. Pentru o perspectivă istorică asupra acestei probleme şi asupra numelor altor romanişti care au susţinut cu fervoare ideea superstratului (E. Gamillscheg, W. von Wartburg pentru a nu-i aminti decât pe cei din epoca „euforică" a superstratului germanic a anilor '30, cu Gamillscheg, Rom. Germ.) v. Schlemmer, Germ. Superstrat şi Kontzi, Substrate. Au existat chiar şi în română exagerări cu privire la rolul superstratului slav, echivalent superstratului germanic în privinţa limbilor .romanice occidentale. Aşa cum W. von Wartburg susţinea că influenţa germanică a dus la formarea limbilor romanice occidentale, tot aşa s-a susţinut (Densusianu, Histoire I, p. 237-287) şi că nu se poate vorbi de o limbă română autentică înainte de influenţa vechii slave. Petrovici, Phonemsystem, a opinat că din cauza influenţei superstratului slav, româna este o limbă cu un sistem fonologie ele tip slav şi cu o morfologie
latină (este comparată cu armeana analizată de Tesniere, Uelange, p. 83-93)'.
*
Am prezentat felul cum a evoluat ideea de contact între limbi şi cea de substrat în lingvistica romanică pentru că, în istoria lingvisticii, şi alte aspecte ale contactului între limbi au cunoscut aceleaşi doua direcţii principale: unii au exagerat rolul şi importanţa relaţiilor dintre limbi şi alţii le-au privit cu scepticism (ultimii sunt mai ales cei ce adoptă un punct de vedere structural, pentru care analiza diacronică înseamnă, în primul rând, analiza transformărilor suferite de relaţiile dintre unităţile structurale ale limbii. Cf. Malmberg, Substrat, p. 249). Rezultă deci că tema pe care am luat-o în discuţie este încă actuală în ciuda celor o sută de ani care au trecut de la formularea ei de către G.I. Ascoli.2
Afirmaţia noastră se bazează şi pe faptul că problema contactului dintre limbi a constituit una dintre temele cele mai frecvente la diversele congrese de specialitate. Nu este lipsit de interes faptul că, încă la primul congres internaţional al lingviştilor din 1928 de la Haga, N.S. Troubetz-koy a propus să se facă distincţie între familiile lingvistice (Sprachfamilien) şi uniunile lingvistice (Sprachbunde), acestea din urmă fiind formate din limbi heînrudite7 vorbite pe acelaşi teritoriu sau pe teritorii învecinate, şi care prezintă similitudine de structură gramaticală şi fonologică ce nu au putut fi dobândite decât prin împrumuturi reciproce (cf. Jakobson, Sprachbunde, p. 234-240 şi Havrânek,
' V. interesanta comparaţie făcută de Reinheimer Rîpeanu, Etern, slave, p. 187-199 şi Hiegemann, Germ. Elemente. Cf. şi Birnbaum, New approackes, p. 79-87.
- De fapt, vechimea ideii de substrat este mai mare. Kopitar atribuia. încă în 1829, particularităţile specifice ale limbii române limbii vorbite de populaţiile existente în teritoriile cucerite de romani. Philippide. Principii, p. 288-290. Cf. şi Kopitar. Schnften. p. 239. Idei asemănătoare în legătură cu româna anterioare lui Ascoli există la Miklosich. Stai: Eleni., p. 7 şi la Schuchardt. Vokalisnnis 111. p. 45.
Limbi în contact 22
Sprachmischung, p. 85-86). Aceste asemănări an fost numite, mai târziu, de R. Jakobson {Affinites) afinităţi lingvistice. Chestiuni referitoare la acelaşi fenomen al contactului între limbi au fost înscrise şi în tematica următoarelor congrese: ariile fonologice care cuprind mai multe limbi şi interferenţa lingvistică (al IV-lea congres de la Copenhaga, 1936), structura internă sub aspectul bilingvismului şi acţiunea substratului, adstratului şi superstratului (al V-lea congres de la Bruxelles, 1939), limitele influenţei sistemului morfologic al unei limbi asupra sistemului altei limbi (al Vl-lea congres de la Paris, 1949), interferenţa gramaticala sub influenţa altor limbi (al VH-lea congres de la Londra, 1952), limbi în contact (al VlII-lea congres de la Oslo, 1957 şi al IX-lea congres de la Cambridge, Massachusetts), interpenetrarea sistemelor lingvistice (al X-lea congres de la Bucureşti, 1967).
Observaţii similare se pot face şi cu privire la congresele internaţionale de lingvistică romanică. încă de la al IlI-lea congres (Roma, 1932) problema substratului a fost larg dezbătută. Ea a fost reluată împreună cu problema contactelor dintre limbi la congresele următoare, fiind prezentă fie sub forma unor rapoarte (al XlII-lea congres de la Quebec, 1971: Iordan, Bilinguisme), fie sub forma unor teme ale unor secţii (al XH-lea congres de la Bucureşti, 1968, al XlII-lea congres de la Quebec, 1971, al XIV-lea de la Napoli, 1974), ca şi la congresele de la Aix-en-Provence, 1980, Palma de Mallorca, 1983, Trier, 1986, Santiago de Compostela, 1989, Ziîiich, 1992 şi Pa-lermo, 1995, sau sub forma unor comunicări (la toate congresele). La congresul de la Napoli s-a organizat o interesantă masă rotundă cu tema: România mediteraneană şi Mediterana neromanică. La această masă rotundă au participat Hubschmid, Rom. meclit., p. 351-364, Pellegrini, Rapporţi, p. 365-387, Ineichen, Trad. arabe, p. 389-398 şi Muljacic, Lingue rom., p. 407-421 şi s-a vorbit de un nou substrat. Acelaşi lucru se poate afirma despre congresele ele slavistică şi, evident, în primul rând despre cele de balcanistică.
23 Introducere
Abordarea problemei contactului dintre limbi la congresele amintite este numai unul dintre semnele actualităţii ei permanente. La aceasta trebuie adăugat faptul că, în ultimele decenii, au apărut numeroase studii speciale consacrate diverselor mecanisme ale bilingvismului sau ale plurilingvismului care stau la baza contactului lingvistic, considerat de unii ca „le probleme fondamental de la linguistique" (Jakobson, Essais, p. 35; cf. Martinet, Preface, p. VIII-IX: „peut-etre meme le probleme central de toute la linguistique"; Bonfante, Discuţie, p. 505). Numeroase dintre aceste studii sunt menţionate în bibliografia lucrării noastre. Dintre ele se detaşează volumul devenit clasic încă din vremea când autorul lui trăia. Este vorba de Weinreich, Languages in contact. (New York, 1953); acelaşi autor a publicat un text abreviat (Weinreich, Unilinguisme) în Le langage (Paris, 1968), volum apărut sub conducerea lui A. Martinet în Enciclopedia Pleiadei. Cf. şi Haugen, Lang. cont., p. 771-785, idem, Biling., p. 505-591 şi Clyne, Perspectives; idem, Forschungsbericht; idem, Lang. cont.., p. 483-492 şi idem, Transference (ultimele nu se ocupă de un idiom romanic).
i. Actualitatea permanentă a temei, ca şi alte considerente ce vor fi expuse mai jos, ne-au determinat să reluăm problema dezvoltată magistral de U. Weinreich şi E. Haugen. Observaţia lui E. Petrovici făcută în raportul la al X-lea Congres Internaţional al Lingviştilor (Bucureşti, 1967) rămâne valabilă şi astăzi: „L'etat actuel des etudes de linguistique generale, caracterisees par l'elargissement et l'appro-fondissement de la conception structurale de la langue, Ies inateriaux nou vehement recueillis touchant le contact et l'interpenetration des langues —je pense en premier lieu a ceux provenant du Sud-Est et de l'Est de l'Europe1,
' „La peninsule des Balkans a ete de tom temps et est restee un Puzzle de langues. comme de races. de nationalites et de religions" (Vendryes. Langage. p. 308). O remarcă similară face şi Weinreich. l-niig. cont., p. 1 13: ,.One famous a rea of multiple language contact has
Limbi în contact
24
25
Introducere
moins connu ailleurs, — exigent un nouveau debat sur ce sujet, meme apres la parution d'ouvrages remarquables consacres â l'etude de l'interference linguistique comme ceux, entre autres, de Uriel Weinreich et de Einar Haugen" (Petrovici, Interpenetration, p. 38).
La remarca lui Petrovici adăugăm că actualitatea temei este valabilă şi pentru domeniul romanic în ansamblul lui, motiv pentru care în cercetarea noastră dăm o mare atenţie şi fenomenelor care au avut loc în domeniul romanic, fie că limba romanică este limbă donatoare, fie că este
been the Balkan peninsula. It has fascinated students of interference for decades; since Schuchardt [...], it has served as a storehouse examples for practically every type of interference. Special periodicals devoted to Balkanology have explored the problems of corainon linguistic and cultural features of the area, and nutnerous separate studies have been published on the subject". Cf. şi Polii, Bilinguismes, p. 349: „l'etonnante niosa'ique linguistique des republiques danu-biennes, et tout particulierement celui de Ia Roumauie, qui est un des pays qui ont resolu Ies problemes du bilinguisme avec le plus gene-reux et le plus harmonieux des realismes". Comunicarea lui Muljacic, Lingue rom., p. 407-412 dezvăluie varietatea contactelor din Peninsula Balcanică dintre limbile romanice şi slave (substrat romanic, contacte în curs, contacte culturale, contacte ale unor insule mici lingvistice cu limbi standard, influenţa slavă asupra limbilor romanice şi influenţa dialectelor slave asupra idiomurilor balcanice). O bogată bibliografie însoţeşte textul comunicării. Pentru exagerările produse în domeniul lingvisticii balcanice, v. Togeby, Desorg, p. 279: substratul trac (Miklosich. Schuchardt, Weigand), grec (Sandfeld) şi superstratul slav (Castei). Interesul studierii limbilor din sud-estul Europei constă şi în faptul că aici se pot urmări in stătu nascendi numeroase tipuri de fenomene Ivic, Balkanismcs. p. 227-235 şi Ivic, Răspuns, p. 324-325. Cf. Skok—Budimir, But, p. 1-28; Weigand, Vorwort, p. V-XV; Sandfeld— Skok, Langues, p. 465-481; Andriotis—Kurmulis, Apport; Georgiev, Etat; Asenova, Aperţu; Desnickaja, Intcrfcrences; Matecki, Ling. bale, p. 72-76; Seliscev, Langues bat/;., p. 38-57; Soita, Balkanling.; Banfi, Ling. bale; Birnbaum. New aprroaches; Pavlovic, Processus, p. 46-53; Ferro, Lat.; Winter, Areal ling. Schaller, Balkansprachcn, p. 49-59 susţine că acţiunea adstratului este mai importantă decât cea a substratului, lin caz interesant este cel al unei populaţii septilingve analizat de Kristol. Sprachkontaht, deşi este vorba de o anchetă sociolingvistică. Cf. şi Petyt. Romanici, p. 75-11.
lhnbă receptoare. Un loc aparte în acest domeniu romanic îl ocupă spaniola şi româna, idiomurile romanice care au intrat în contact cu cele mai multe limbi, spaniola, prin două variante (spaniola americană şi iudeospaniola).1 Ultimele cercetări asupra spaniolei clin Paraguay semnalează existenţa unei variante a spaniolei puternic influenţate de guarani' datorită unui bilingvism activ care duce la influenţarea reciprocă a celor două limbi, fapt mai rar întâlnit în proporţiile semnalate de Granda, Paraguay. Este însă prea mult să se vorbească de una „tercera lengua" (Meliâ, Hacia, p. 31-71), tipologic diferită de spaniolă şi de guarani normative (cf. şi Granda, Paraguay, p. 199-200) sau chiar de o „limbă mixtă".
Cercetările din ultimele decenii au scos în evidenţă un caz foarte interesant de limbi în contact, cel al spaniolei andine (Sierra ecuadoriană central-septentrională, Santiago del Estero) cu limba quechua. Această modalitate lingvistică s-a realizat, în sinteză, printr-un mecanism de shift sau substituire de limbi în care, de-a lungul unei faze de interlecto, marea masă a populaţiei din zonele andine a reuşit să folosească, fie în situaţie bilingvă, fie monolingvă codul de comunicare castilian (v. Granda, Acerca, p. 63). Lucrările mai recente au avut privilegiul de a se folosi de date care provin din cercetări care fac posibilă cunoaşterea unor variante dialectale ale limbii quechua necunoscute în trecut. Excelentul articol al lui Granda (Acerca, p. 47-68) reinterpretează un fapt fonetic din spaniola andină (realizarea [z/z]—[y] din opoziţia /II/ — lyl explicân-
1 „El inundo hispânico — la Peninsula Iberica, Hispanoamerica (incluyendo el suroeste norte-americano), Filipinas, los nucleos dispersos del judeo-espaiiol — constituye un vasto territorio para el estudio de los mas variados y complejos problemas del contacto de lenguas" (Rosenblat, Contactos. p. 109). în acelaşi timp. trebuie subliniat faptul că „el campo de estudio constituido por las âreas americanas de lengua espafiola es quizâ, clentro de la LingOistica Romanica, el que, con apreciable diferencia, es sometido mas frecuentemente a interpre-taciones y exegesis de todo tipo basadas en grandes generalizaciones y afirniaciones indiscriminadas" (Granda. Falsos guar.. p. 185).
Limbi în contact 26
chi-1 la fel ca şi Guitarte (Ensordecimiento, p. 160-161), Boyd-Bowman (Pron. Ec, p. 221-233), Nardi (Leng. cont., p. 141), ca pe un proces genetic axat pe transferul în spaniolă clin anumite zone bilingve americane, a unui proces de schimbare realizat, iniţial, în quechua. Sunt semnificative, în domeniu] morfosintactic, câteva monografii dedicate unor regiuni andine din Argentina (Nardi, Lenguas cont., p. 131-150; de mai mică relevanţă ştiinţifică Hasler, Morphcmcs, p. 235-242) şi din Bolivia (Gutierrez Marrone, Estudio, p. 58-93; Martin, Leng. cont., p. 289-292 şi Caso interf., p. 119-130). O poziţie specială o are spaniola din Statele Unite, care constituie obiectul multor studii publicate după 19801 dată până la care ajunge bibliografia primei noastre ediţii. Interesul acestei variante a spaniolei americane este pus în evidenţă în mai multe lucrări de Silva-Corvalân (Past; Current issues şi, mai ales, idem, Esp. E.U., incluzând toate o amplă bibliografie): constatarea unui proces evolutiv marcat de diferenţele între generaţii. Dacă prima generaţie transferă, în mod fundamental, lexic (cuvinte şi expresii fixe), a doua generaţie, după ce au fost reduse deja domeniile de folosire ale spaniolei — limba minoritară uefolositâ ca vehicul de şcolarizare —, dezvoltă o varietate în care se constată procese de simplificare şi pierdere (în sistemul verbal, în privinţa prepoziţiilor, a propoziţiilor complexe, a lexicului), un anumit grad de confuzie la marca de gen şi de număr, accelerarea răspândirii fenomenelor de schimb deja prezente în varianta tradiţională, incorporarea de împrumuturi şi calcuri din engleză. „Aceste schimburi treptate pot să ducă pe termen
' Citam câteva: Amastae—Elias-Olivares, Spanish U.S.; Barkin— Brand t—Orenstein-Garcia, Bilingiialism; El las—Oliva ies—Leone— Cisneros—Gutierrez. Spân. lang.; Otheguy—Ga reia—Fernandez, Transfering; Morales, Gram. contacto; Kleiu-Anclrew. Anglicismo; Pousadn—Poplack. Verb systcm; Silva-Corvalân. Subj. expres.; Wherritt— Gaicia. U.S. Spanish. Din cele anterioare lui 1980 reţinem: Bills. Southwest; Craddock. Lcx. anal.; Hernândez—Chavez—Cohen—Bcltramo. Chicanos; Turner. Bilingiialism.
27 Introducere
lung la dezvoltarea unei limbi fundamental deosebite de varietăţile originare" Esp. E.i'., p. 853. Interesul cercetărilor consacrate spaniolei din Statele Unite constă şi în faptul că Silva-Corvalân recurge la trei principii care provin din metodologia sociolingvisticii americane (însuşi faptul că este cercetată spaniola din Statele Unite în funcţie de generaţii este o dovadă a afirmaţiilor noastre). Aceste principii care, uneori, în altă formă, au fost invocate şi în cercetările (mai ales structuraliste) anterioare, sunt: de generalitate, de distanţă şi de transparenţă semantică (Silva-Corvalân, Esp. E.U., p. 852).
Româna prezintă interes fiindcă, până în prezent, o serie de particularităţi fonetice şi morfologice, inexistente ca atare în alte idiomuri romanice, au fost puse în legătură fie cu ..situaţia din albaneză (limbă continuatoare a idiomului (trac,,' care reprezintă în varianta lui traco-dacă substratul limbii române), fie cu situaţia din vechea slavă, care a jucat rolul superstratului germanic din limbile romanice occidentale. O serie de cercetări recente, care pornesc de la o comparare mai profundă a românei cu situaţia clin restul României, au dovedit că înrudirea structurală dintre română şi celelalte limbi romanice este mai mare decât Iasă să pară o analiză sumară, la prima vedere. Un interes deosebit prezintă istroromâna, dialect al românei, care s-a dezvoltat, timp de mai multe secole, într-un mediu croat, fără nici o legătură cu româna.
O situaţie interesantă prezintă contactul dintre o limbă semitică (malteza) şi o limbă romanică (italiana) căreia i-a consacrat un studiu amplu Fernande Krier, Le maltais au contact de. /' italien în care se regăsesc toate fenomenele importante existente între diversele limbi romanice şi limbile din familia indo-europeană. Astfel, numeroasele exemple pe care le vom folosi confirmă legile generale ale împrumuturilor lingvistice.
O poziţie specială o are şi Elveţia considerată „un laborator pentru studiul dinamic al limbilor în contact" (Liîdy—Py, Suisse. p. 87-92). I.iîdy—Py studiază mai ales
Limbi în contact
28
29
Introducere
dimensiunea „micro" a contactului lingvistic („dinamica contactelor lingvistice trăită cotidian"). Cf. Py, Bilinguisme, p. 147-161 şi Ludy—Py, Contacts. Contactul lingvistic din Elveţia prezintă interes şi pentru dimensiunea „macro" (Ebneter, Diasystem, p. 43-59).
în sfârşit, atragem atenţia asupra faptului că expunerea noastră prezintă, la fel ca cele ale lui U. Weinreich, diverse aspecte ale mecanismului contactului dintre limbi1, dar spre deosebire de lucrarea clasică amintită de mai multe ori până acum, nu insistăm asupra acestui aspect, ci ne preocupă poziţia ocupată de elementele împrumutate în ansamblul structurii limbilor respective2: în ce măsură elementele transferate sunt fapte de inventar sau afectează numai distribuţia, în ce măsură sunt fapte care aparţin unei norme lingvistice3 sau sunt caracteristice numai pentru variantele diatopice, diacronice sau diastratice şi în ce măsură elementele transferate sunt forme unice sau sunt în concurenţă cu alte forme mai vechi. Pentru noi valoarea socială* a faptelor rezultate din contactul dintre limbi are
1 Lloyd, Action, p. 954 precizează că opera lui Weinreich se concentrează asupra influenţei reciproce a limbilor vecine dar „il se borne â l'examen synchronique du contact linguistique avec quelques consi-derations de la possibilite de cette influence dans des cas historiques".
2 Nu am reţinut, pentru discuţia noastră, nici comentariile privind asimilarea împrumuturilor (mecanismul sincronic) de felul celor făcute de Poplack—Sankoff, Borrowing, p. 99-135.
! Cf. Lope Blanch, Lex. inel, p. 13 care găseşte numai 4 fapte fonetice şi morfologice (unul este de formarea cuvintelor) de origine nâhuatl în norma spaniolei din Ciudad de Mexico.
4 Această valoare^ socială a fost bine subliniată de B. Malmberg (Lengua, p. 221): „Si los fenomenos de interferencia se abren paso y llegan a convertirse en norma (hasta entonces no pertenecian a la lengua, sino que se consideraban rasgos individuales, quizâ motivados por un dominio imperfecto de esta), se debe a factores sociales y culturales, no a factores biol6gicos. Donde el „acento" extranjero es signo de la clasa baja, desaparece o queda relegado a las capas desheredades de la sociedad; por el contrario, donde ha sido aceptado dentro de la norma, pasa a ser un rasgo mas del sistema linguistico. Lo primero sucedi6 en el espanol influido por las lenguas indias de paises como Perii y Chile; lo ultimo es el caso de Mexico y Paraguay".
o mare importanţă. Ne interesează deci, mai ales, adoptarea unor fapte de împrumut de către norma limbii re-ceptoare şi mai puţin diversele greşeli sau lapsusuri care apar frecvent la vorbitorii bilingvi, dar care, de cele mai multe ori, nu lasă nici o urmă în particularităţile folosite de un grup social (cf. Haugen, Norms, p. 283-286). Cu alte cuvinte, spre deosebire de Weinreich, care studiază fenomenele de bilingvism şi de influenţă a unei limbi B asupra „vorbirii" {parole) din limba A (cf. Stieber, Lois, p. 108), insistând asupra bilingvului individual şi psihologiei bilingvismului (cf. Lobiuc, Contacte, p. 19), noi ne propunem să analizăm fejromeuele de transfer al unor caracterisdci ale unui sistem (a unei limbr) asupra unui al doilea sistem altei limbi. Astfel, de exemplu, Weinreich (Lang. cont., p. 14-18) analizând situaţia de contact dintre retoromană şi schwyzertutsch, dialect alemanic din Elveţia, se ocupă de fenomenele care apar în vorbirea retoromanilor sub influenţa limbii lor materne atunci când folosesc schwyzertutsch şi, invers, fenomenele de transfer din vorbirea schwyzertutsch, atunci când folosesc retoromana. Astfel de fenomene cum sunt confuzia dintre fonemele /k/ şi /k1'/, nerotunjirea lui /y, 6/ din vorbirea retoromanilor care folosesc schwyzertutsch şi, invers, fenomene ca desonorizarea seriei sonore de oclusive şi fricative din graiul vorbitorilor de schwyzertutsch care folosesc retoromana ilustrează mecanismul fenomenului de interferenţă la nivelul bilingvului; fenomenele de acest fel vor fi folosite de noi în măsura în care aducem exemplificări pentru ilustrarea mecanismului unor fenomene discutate de noi cu urmări în planul limbii receptoare. Nu analizăm contactele între norma 'Unui idiom şi variantele diatopice de felul celor prezentate de Clivio (Piedmont, p. 111-131), Heller (Synt. Einflusse) sau de Dumistrăcel (Influence, p. 421-427). Din aceleaşi motive nu ne interesează problema diglosiei1, în general, şi cea
1 Termenul diglosie introdus de Ferguson (Diglossia, p. 325-340) şi dezvoltat de Gumperz (Speech var., p. 976-988) şi Fishman (Socioling. t>ersp., p. 37-53) este folosit cu precădere de lingviştii americani şi mai
Limbi în contact 30
din domeniul romanic în special (pentru situaţia diglosiei din catalană, vezi excelentul articol al lui Liîdi, Sit. di-glossiques, p. 237-265), chiar dacă contactul între limbi are, uneori, în „spaţiul dialectal", un rol mai mare decât în relaţiile dintre limbile literare (Bouvier, Emprunts, p. 49-59; Trumper, ItaL, p. 295-326). Facem abstracţie, de asemenea, de fenomene care au loc în arii de tranziţie de tipul celor analizate de Bec, Interjerences, Veny, Interferencias, Tehnon, Microsistemi.
Tot spre deosebire de lucrarea citată a lui Weinreich nu ne propunem să prezentăm, pe larg, condiţiile extralingvistice şi factorii structurali care facilitează sau împiedică contactul dintre limbi. în afară de numeroasele şi interesantele observaţii din Weinreich, o sinteză a cercetărilor întreprinse până la data publicării cărţii sale, multe fapte cuprinde Mackey, Biling. cont. care conţine, în plus, elaborarea unor soluţii posibile pentru utilizarea unor metode comparative obiective şi pentru cuantificarea variabilelor care privesc individul, grupul (cf. şi Zlutenko, Movni kont., p. 6-20) sau limba.
Ca orice fenomen, contactul dintre limbi poate fi stimulat sau, dimpotrivă, frânat de o serie de factori. Ei au fost
puţin de europeni (Valdnian, Diglossia, p. 67-80). Martinet. Elcnicnts. (p. 148-149) declară „il y a tant de possibilites diverses de symbiose entre deux idiomes qifon peut preferer conservei' un terme comnie „bilinguisme" qui Ies couvre toutes, plutât que de tenter une classifi-cation sur la base d'un dichotoniie simpliste". Pentru diversele valori ale termenului „diglosie" v. Jardel, Usages, p. 25-38, iar pentru detalii referitoare la evoluţia conceptului de „diglosie", vezi Kremnitz, Gcsclsch. Mchrsfnachigkeit, p. 27-38. Diglossie/Polyglossic, p. 208-218. Di-glossics ncutresf. p. 29-36. în alte domenii, ca arabistica. termenul de diglosie (în accepţia lui Ferguson!) are o mare răspândire, atât la specialiştii americani, cât şi la cei europeni. Gumperz. la fel (ba chiar mai mult) ca Ferguson. extinde sfera de aplicare a conceptului de diglosie (v. Fishmau. W'ho sjtcnks. p. 67-88). Iordan Bilingiiismc. p. 9. numeşte digloMa ..bilingvism intern".
y j Introducere
analizaţi, aşa cum am arătat mai sus, în diverse lucrări1. Din prezentarea generală care urinează, lipsesc o serie de factori care explică transferul unor elemente în câte un compartiment al sistemului (fonologie, lexic), cu excepţia celor care pot fi invocaţi pentru mai multe compartimente. Distingem, între diverşii factori analizaţi, două categorii: unii extralingvistici şi alţii lingvistici, structurali.2
0.3.1. Se susţine, de obicei, că mai ales factorii extralingvistici determină, stimulează contactul între limbi, unii, printre care Thomason—Kaufman {Lang. cont.), se situează pe o poziţie excesiv categorică, afirmând că istoria sociolingvistică a vorbitorilor este principalul factor determinant în rezultatul lingvistic al contactului între limbi şi că factorii pur lingvistici sunt relevanţi, dar strict secundari (p. 35). în opinia acestor autori, utilizarea criteriilor lingvistice în explicarea schimbărilor determinate de contactul între limbi dă greş dacă se trece de la analiză, la previziuni (p. 34, 36). Contactul poate fi pe acelaşi teritoriu (considerat contact direct: amestec de populaţie, convieţuire de durată variată) sau pe teritorii diferite (considerat contact indirect: relaţii culturale, economice şi politice). Contactul direct a fost analizat în detaliu de U. Weinreich şi E. Haugen, care, plecând de la analiza descriptivă şi comparativă a elementelor formale din care modelul şi împrumutul fac parte integrantă, analizează împrumutul ca fenomen de interferenţă între limbi în contact şi din punctul de vedere al integrării împrumutului în structurile formale ale limbii receptoare (cf. Goddard, Tend. persp., p. 428). Vincenz, Aliem and, p. 283-292 se ocupă de
' Mackey. Biling. cont., p. 211 apreciază că totalul factorilor care intervin la contactul dintre limbi depăşeşte numărul de 100. Un tip special este cel prezentat de Ga reia Yebra. Traduccion. p. 577-586.
- Cf. Fashola. Stntct.. p. 296-312 o cercetare care se ocupă de raportul dintre factorii structurali şi cei nestructurali în interferenţa lingvistică limitată la fonetica unui grai englez din Workingtou. Cumber-laucl.
Limbi în contact
32
33
Introducere
problema limbii (germana) care serveşte de intermediar (între franceză şi poloneză). Spre deosebire de maxima veche după care, în contactele lingvistice, limba „donatoare" se comportă pasiv faţă de limba care „primeşte", care este activă, Vincenz atrage atenţia asupra faptului că şi limba care dă (germana) se comportă activ faţă ele poloneză care primeşte. Vildoinec, Multilingualism prezintă o bogată bibliografie a studiilor de bi- şi multilingvism. V. şi Haarmann, Multilingualismus, o cercetare mai recentă de acelaşi tip în care se discută şi problema limbilor în contact din perspectiva integrării lingvistice în regiunile de contact plurilingv. Contactul indirect, de obicei în limba scrisă, nu depinde de stadiul de bilingvism, ci de contexte bilingve efemere şi apare la indivizi cultivaţi. Acest tip de contact a fost analizat în diverse lucrări dintre care se detaşează: Meillet—Sauvageot, Biling. cultives, Capidan, Bi-linguisme; Vidos, Biling. emprunt; idem, Prestito şi Hope, Lex. Borrowing.
Distincţia dintre cele două tipuri de contact între limbi, cauzată de factori extralingvistici, asupra căreia a insistat T.E. Hope (Hope, Loamvords; Hope, Process; Hope, Inter-pretation) este foarte importantă fiindcă, în cazul contactului direct, care are ca urmare apariţia unui stadiu de bilingvism!, rezultatele contactului dintre limbi sunt de regulă mult mai importante decât în cel de-al doilea caz.-/ în cazul bilingvismului — după definiţia clasică a lui \ Weinreich „două sau mai multe limbi pot fi considerate în contact dacă sunt folosite alternativ de aceeaşi persoană" (Weinreich, Lang. cont., p. 1) — apar abateri de la normele ambelor limbi, fenomene numite interferenţe. Aceasta înseamnă că un bilingv care foloseşte două limbi, A şi B,
1 Pentru diversele tipuri de bilingvism, vezi Mackey. Biting. cont. Cf. şi Di Pietro. Bilingualism; idem, Univ. multiling. »
- In general, contactul direct presupune o cale populara. Este. de exemplu, cazul cuvintelor din argoul drogurilor: sp. tlilcr ■ eugl. dcalcr. sp. espid ■ engl. speed; sp. yonqui . eugl. junkie, juni;? Kiesler. Tipologici, p. 507.
introduce în vorbirea (parole) limbii A fapte ce aparţin limbii B. Cu timpul, astfel de fenoinele se fixează ca atare şi nu mai depind de stadiul de bilingvism. Fenomenele de interferenţă se referă la introducerea unor elemente străi-nefîn domeniile stroerior structurate ale limbii — fonologie, morfologie, sintaxă şi în jm,ejLe zone ale vocabularului; cajelaţiile de rudenie, culorile, vremea — şi implică o ^reorganizare a diverselor opoziţii distinctive mai vechi din sistemul respectiv. La nivelul întregii colectivităţi, prelungirea stării de bilingvism poate duce la părăsirea uneia dintre cele două limbi: în cazul substratului, se pierde limba populaţiilor autohtone, iar în cazul superstratului bilingvismul sfârşeşte prin dispariţia limbii „mai noi". în contactul indirect se ajunge la un contact superficial, între două limbi date (de obicei una este limbă de circulaţie universală) cu urmări asupra lexicului şi sintaxei^El atinge, în primul rând, anumite stiluri (ştiinţific, publicistic) ale limbii literare, neavând urmări asupra sistemului în ansamblu decât prin intermediul interferenţei dintre stiluri.
împreună cu distincţia contact direct—contact indirect este pusă, uneori, distincţia oral—scris, fără să se poată stabili, între cele două tipuri de distincţii un paralelism perfect. De obicei, contactul direct înseamnă contact oral, iar contactul indirect contact scris (în fiecare caz există şi un număr redus de situaţii contrare). Astfel, în contactul direct, poate exista şi contact pe cale scrisă şi invers, o serie de cuvinte pot intra pe cale orală în cazul unui contact indirect (de exemplu, cuvintele din limbile fără scriere ajunse în limbile europene). Se citează ca exemplu de influenţă manifestată exclusiv pe cale scrisă, cu urmări importante pentru structura altei limbi, cazul vechei slave (vechea bulgară) care a influenţat rusa inodificându-i mult aspectul (Stieber, Lois, p. 112). Chiar în acest sens, poate fi menţionata influenţa pe care a exercitat-o greaca asu-Pi'a latinei (cu privire la aceasta, v. Josepli, Eloquence, P- 98-99), franceza în Europa secolului al XVIII-lea şi engleza în epoca modernă (cf. Malmberg. Recenzie Sala,
Limbi în contact
34
35
Introducere
p. 82); la fel, ca exemplu de influenţă sintactică care îmbracă forma unor tendinţe generale mai degrabă decât ^ aceea a unor construcţii specifice, v. influenţa traducerilor Vulgatei şi a altor texte religioase din latină în finlandeză (făcute de Agricola, în perioada 1544-1552, care se laudă că a introdus în finlandeză o topică mai flexibilă (Joseph, Eloquence, p. 10); cf. şi cazul lui ladino, „limbă-calc", utilizată în traducerile biblice iudeospaniole după modelul ebraic (Sephiha, Langues calques, p. 59-68). După Appel—Muysken, Lang. contact, p. 158 şi p. 159-161, aceste influenţe se limitează, totuşi, exclusiv la fenomene superficiale. Un exemplu asemănător propune Muljadc, Lingue rom., p. 411-412, care demonstrează cum au influenţat marile limbi romanice standard limbile slave prin intermediul unor împrumuturi „culturale" care nu presupun existenţa unor populaţii bilingve. Asupra acestor tipuri de împrumuturi au atras atenţia Hope, Lex. Borrowing, şi Goddard, Loan-Words, p. 337-348.
Factorii extralingvistici pot conferi un statut identic sau diferit limbilor în contact. în această din urmă situaţie se consideră că, de obicei, una dintre cele două limbi în contact ocupă o poziţie dominantă, ceea ce contribuie la influenţa ei asupra celeilalte. Bilingvismul este guvernat de legea celui mai puternic (Iordan, Bilinguisme, p. 12), în sensul că, datorită factorilor extralingvistici (superioritate economică, culturală, politică sau, pur şi simplu, numerică), una dintre cele două limbi în contact se bucură de o poziţie privilegiată, se bucură de prestigiu (nota 29)'. S-a discutat mult despre termenii folosiţi în acest caz („limbă de prestigiu", „limbă superioară", „limbă dominantă") şi despre conţinutul lor. Pentru noi, statutul distinct al lim-
1 Asupra acestui prestigiu insistă şcoala sociologică franceză şi, mai ales, Vendryes. Cf. şi Jespersen. Language, p. 208-209: „împrumuturile reprezintă o superioritate. într-o formă sau alta, a culturii de origine". V. Joseph, Eloquence, p. 43-131; Appel—Muysken, Lang. cont., p. 20; Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 43-45; Moravcsik. Lang. cont., p. 109.
bilor este determinat de valoarea socială, adică, de capacitatea acestora de a putea fi utilizate ca mijloc de comunicare, în măsura în care o limbă poate fi utilizată în mai multe contexte şi, prin urmare, are o valoare socială mai importantă, aceasta se bucură de un statut „superior" celeilalte. Şi, viceversa, o limbă a cărei utilizare este limitată doar la mediul familial (istroromâna, iudeospaniola, friulana din România) are un statut „inferior" în comparaţie cu celelalte limbi utilizate de vorbitorul respectiv, în Elveţia, schwyzertutsch, dialect german, se află în „inferioritate" faţă de franceză, limbă cu funcţii multiple (Weinreich, Lang. cont., p. 78). Elizaincîn (Discriminacion, p. 194) subliniază că este necesar să se facă distincţia între ^coexistenţa limbilor literare de mare prestigiu (spaniola-engleza între Mexic şi Statele Unite, spaniola-portugheza între Uruguay şi Brazilia etc.) şi b) coexistenţa unei limbi literare de prestigiu cu o alta cu un statut inferior. Autorul descrie situaţia dintre Uruguay şi Brazilia. Totuşi, chiar dacă, în aceste cazuri, este relativ uşor de precizat statutul social al limbilor în discuţie, în alte cazuri nu este atât de uşor căci nu se poate opera cu criterii unitare şi absolute. Aşa, de pildă, se poate afirma că, pentru indigenul clin Sierra ecuadoriană, spaniola are o poziţie „superioară" (este limba oficială), însă această poziţie superioară este |anulată atunci când acelaşi individ foloseşte limba quecliua-Jn comunitatea lui indigenă (aşa se explică numărul ridicat ^de împrumuturi din quechua în spaniola vorbită de indigenii din Sierra). Sunt importante, din acest punct de vedere, consideraţiile pe care le face G. de Granda (Paraguay) asupra statutului limbilor în contact (spaniola şi guarani) în Paraguay; este vorba de limbi care se influenţează reciproc (interferenţe reciproce, bipolare între ambele coduri lingvistice). în cazul limbilor care se vorbesc U1 Spania „interferenţa este aproape în totalitate unidirecţională, adică, influenţa castilienei asupra celorlalte sisteme luigvistice este copleşitoare" (Blas Arroyo, Interf. ling., P- 284).
Limbi în contact
36
37
Introducere
Se cuvine să menţionăm că, spre deosebire de ceea ce se susţine în mod curent, acţiunea unei limbi asupra structurii alteia nu presupune o preponderenţă politică, socială sau culturală a populaţiei care vorbeşte prima limbă. Limba „dominantă" suferă, la rândul ei, influenţa limbii „dominate", astfel încât se poate vorbi de influenţe reciproce (cf. Zamora, Interf. rec, p. 132-138). Un caz tipic din acest punct de vedere este cel al influenţei limbilor europene în Africa, analizat în mai multe studii de W. Bal, care subliniază şi fenomenul opus, cel al împrumuturilor exotice primite de limbile romanice de la cele africane. O sinteză se poate întâlni la Bal, Afro-rom. şi Interf. Ling., p. 1 121-1 124. Jakobson {Affinites, p. 359-380) citează cazul polonezei, care în timpul secolelor al XV-Iea-al XVI-lea ocupă o poziţie puternică faţă de vecinii din est, dar structura fonologică a polonezei comune s-a adaptat la structura fonologică a bielorusei şi a ucrainienei. La acest exemplu, poate fi adăugată situaţia substratului limbilor romanice (substratul italic, ligur, retic, celtic, iberic, ilir şi traco-dac): latina, limbă dominantă, a fost influenţată de limbile respective (cf. şi Wexler, Cnrtography, p. 30-51). în domeniul vocabularului, lucrurile sunt mai evidente. Valkhoff (Mots, p. 9) vorbeşte de „împrumuturi din comoditate", cauzate de motive afective, şi „împrumuturi din necesitate", care se produc când limba receptoare nu are termeni echivalenţi cu cei din limba-bază. Primele pot proveni şi din limbi cu un statut inferior. V. 5. Vocabularul.
Există şi cazuri, mai rare, când limbile în contact au un statut identic. în această situaţie sunt două idiomuri clin regiunile de graniţă lingvistică cu acelaşi statut social (sunt folosite amândouă ca limbă de conversaţie zilnică şi sunt variante regionale ale unor limbi normate; nici unul dintre ele nu este folosit ca limbă de stat). Ca exemplu se pot aduce limbile vorbite în statele plurinaţionale, dar nefolosite în administraţie (cf. Zawadowski, Dialectes, p. 297-307).
Factorii extralingvistici care frânează, contactul dintre limbi sunt psihologici şi sociali (cf. Recatas, Bilinguisme;
Rubin, Bilinguismo; Alvar, Mtitudes, p. 1-43; Uribe Villegas, Resistencia). Se insistă, în unele dintre lucrările consacrate bilingvismului, asupra ataşamentului unei comunităţi lingvistice la limba tradiţională simţită ca simbol, aşa-numita /language loyalty din lingvistica americană (Weinreich, Lang. cont., p. 64-65, 69; Haugen, Bilingualism, 77 urm.; Fish-man, Lang. loyalty). Este cunoscută, din istoria a numeroase limbi, atitudinea .punstă de neacceptare sau eliminare a împrumuturilor străine. Un caz interesant este cel al limbii turce, care, recent, clin motive asemănătoare cu cele care frânează contactul dintre limbi, a eliminat masiv o serie de fapte împrumutate (Neineth, Mischprachen, 159-199).
0.3.2. Factorii lingvistici, structurali, sunt mai rar invocaţi ca stimuli sau ca elemente de frână în realizarea contactului dintre limbi; unii lingvişti, mai ales de la începuturile disciplinei noastre, nici nu îi amintesc.
Este meritul lui R. Jakobson {Affinites, 359) de a fi formulat la Al IV-lea Congres Internaţional al Lingviştilor teoria conform căreia o limbă acceptă elementele de structură străină numai atunci când acestea corespund proprii-lor-sale tendinţe de evoluţie, teorie reluată şi acceptată de Weinreich (Lang. cont., p. 25), care precizează că, în acest caz, contactul între limbi are rolul de declanşare sau accelerate a unor fenomene care evoluează independent. în schimb, Cassano este de părere contrară (Cassano, Teorias, p. 543-550; idem, Theories; idem, Emprunt). De asemenea, se susţine că două limbi înrudite genetic sau cu structuri foarte apropiate se influenţează reciproc mai puternic decât două limbi neînrudite genetic sau tipologic (Sandfeld, Interferences, p. 61; Mackey, Biling. cont., p. 218; Tho-mason—Kaufman, Lang. cont., p. 14-20, 65-76, 97-100). Cf. interesantul articol (Wexler, Str. lang. cont., p. 474-482) consacrat contactului dintre limbi din familii total diferite (indo-europene şi altaice) şi modul ele integrare a formelor verbale, teorie acceptată şi de Weinreich, Lang. cont., P- 07. Există însă şi cazuri extreme când, în urma contac-
Limbi în contact
38
39
Introducere
tului dintre limbi, un idiom îşi modifică o parte din structura lui (se citează cazul limbii ţiganilor din Armenia, care au structură gramaticală armeană şi vocabular ţigănesc (Finck, apud Deroy, Emprunt). Alte cazuri extreme: media lengua, cu 87% din vocabularul spaniol, gramatică quechua (Appel—Muysken, Lang. cont., p. 130-131, Muysken, Mezcla, p. 41-56) angloromani, lexic (parţial) ţigănesc, gramatică engleză (Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 103-104), ma'a (mbugu), 50% din vocabular (chiar cea mai mare parte a fondului principal de cuvinte) cuşit şi puţine trăsături gramaticale cuşite, restul vocabularului şi al gramaticii fiind aproape în totalitate bantu (Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 104, 223-228), dialectele greceşti din Asia Mică, puternic influenţate de turcă, unele dintre ele purtătoare de fenomene de tipul următor: armonia vocalică (în fonologie), modelele parţial aglutinante în morfologia nominală şi verbală şi pierderea genului gramatical (Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 93-94, 215-222). Cf. şi cazul dialectului „de frontieră" analizat de Rona, Dial. front.; Elizaincfn, Aspectos; idem, Emergence; idem, Dial. contacto; Hensey, Sociolingustics. Elizaincfn, Dial. contacto, p. 95-156, prezintă o analiză a va-riabilităţii din aceste graiuri de frontieră relaţionând trăsăturile observate cu polul portughez sau cu polul spaniol al continuum-ului în care se situează graiurile menţionate. Acelaşi autor analizează altă situaţie de frontieră (Spania-Portugalia). în schimb, iudeospaniola nu reprezintă un caz extrem, în ciuda faptului că unii autori (Weinreich, Jeivish lang., p. 403; Wexler, Jeivish interling.; idem, Heirs) o consideră „fusion language" în care elementul ebraic ocupă un loc important. Pentru critica teoriei lui Weinreich, v. Busse, Problematik. Deşi iudeospaniola a fost puternic influenţată de mai multe limbi (V. Bossong, Sprackmischung, p. 1-22), continuă să-şi păstreze esenţa structurii sale hispanice.
Contactul dintre limbi este şi în legătură cu inegala penetrabilitate a compartimentelor limbii, în sensul că.
deşi interferenţa lingvistică apare în toate compartimentele limbii, rezultatele ei nu sunt la fel de evidente. Se vorbeşte, de aceea, de o lege a inegalei penetrabilităţi a compartimentelor limbii (Graur, Studii, p. 264-275). Datorită acestui fapt, morfologia se schimbă mai greu sub influenţă străină (teză cunoscută încă de la neogramatici, vezi Meillet, Ling. hist. I, p. 84 şi acceptată de Weinreich, Lang. cont., p. 67 şi Haugen, Norwegian, p. 405-408. Cf. Appel—Muysken, Lang. cont., p. 12, care consideră că succesul interferenţei este în legătură cu ceea ce cei doi autori numesc coerenţă lingvistică şi, la polul opus, vocabularul se împrumută mai uşor. Ideea este mai nuanţată într-o serie de lucrări recente, unde se stabilesc trei nivele (lexic, gramatică, fonologie) cu grade diferite de manifestare a interferenţei lingvistice. Mackey, Interference, p. 200-201 jconsideră că interferenţa este maximă în lexic, medie în gramatică şi minimă în fonologie. La această concluzie el ajunge pornind de la faptul că stabilitatea unui sistem este în relaţie inversă cu complexitatea sa; cu alte cuvinte, cu cât este mai simplu sistemul, cu atât mai mare este stabilitatea lui. Rezistenţa sistemului fonologie este subliniată şi de Di Pietro în Alatis, Bilingualism, p. 44. Zamora, Interf. rec., p. 134-136, subliniază ideea că, în aprecierea rezultatului interferenţei lingvistice la cele trei nivele menţionate, trebuie să se ţină seama şi de faptul că una dintre limbile în contact este limbă maternă (L1) şi că cealaltă este limbă învăţată mai târziu (L-). „La interfeiencia de L1 en L2 es maxima a nivel fonologico y minima a nivel lexico. La interfeiencia en los distintos niveles de L1 se produce Piecisamente a la inversa que en los de L2: sera menor en lexico y mayor en fonologia". La aceeaşi concluzie ajunge Şi Garcla, Interf, p. 327-343 analizând rezultatele interfe-i'enţei dintre castiliană şi galiciană. în privinţa punctelor slabe ale sistemului, interferenţa poate contribui la un Ptoces de restructurare a aspectelor mai puţin organizate. Overbeke (Interf ling., p. 118) atrage atenţia asupra faptului că situaţiile de contact prelungit imprimă un caracter
Limbi în contact
40
41
Introducere
mai analitic respectivelor limbi. în aceeaşi ordine de idei, trebuie să amintim, ca un important factor structural, frecvenţa relativă a unui element în vorbire (Blas Arroyo, Interf. ling., p. 281). încă Weinreich observa că, cu cât mai mare este folosirea unui anumit morfem sau construcţie, la fel de mare va fi şi posibilitatea lor de transfer într-o altă limbă. Gomez Molina, Niveles, a arătat modul în care există o relaţie direct proporţională între randamentul funcţional al unui element lingvistic în vorbire şi extinderea interferenţei.
Un alt factor lingvistic care poate stimula o interferenţă oarecare poate fi căutat în p anumită organizare a sistemului, care poate avea o serie de puncte slabe. Fără a intra în detalii ce vor fi prezentate la fiecare compartiment în parte, ne mulţumim să semnalăm, de exemplu, că sistemul fonologie al unei limbi, neavând completă o serie, poate admite împrumutarea unor sunete şi fonologizarea lor ulterioară, dtipă cum şi vocabularul poate prezenta o defectivkafe relativă (Hope, Inter-pretation).
în ultima vreme, analiza constrângerilor lingvistice asupra contactului între limbi s-a concentrat la două tipuri: „universaliile implicaţionale" (v. de pildă, Moravcsik, Lang. cont., p. 95-122), constrângerile bazate pe consideraţii de naturaleţe, inspirate de cercetările de fonologie naturală, de teoria gramaticii universale, de aplicarea generalizată a noţiunilor marcat—neinarcat, etc. (pentru o discuţie critică şi convingătoare care dezvăluie limitele şi deficienţele serioase ale acestui tip de cercetare, v. Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 22-34).
Factorii lingvistici care frânează producerea şi răspândirea interferenţelor sunt şi ei evidenţi. Intervine, în primul rând, o anumită rezistenţă a limbii determinată de1 nevoia bilingvului de a fi înţeles de cei cărora li se adresează şi de a se conforma normelor limbii interlocutorilor săi, deci stabilitatea sistemelor ca cerinţă a iiiteligibilităţii
(cf. Weinreich, Lang. cont., p. 64-65; Elwert, Zweispr. indiv., p. 22-24).
Există, de asemenea, anumite limbi care dovedesc o mare dificultate de a împrumuta (mai ales elemente de vocabular); comunitatea lingvistică respectivă preferă să denumească lucrurile noi folosind un material lingvistic autohton. Astfel „universitate" se spune în islandeză hâskoli „şcoală înaltă", în finlandeză yliopisto „institut de învăţământ superior", în maghiară egyetem, derivat artificial de la egy „un", ca şi derivatul latin universitas de la numeralul mus. L. Hjelmslev (Langage, p. 91), de la care am luat exemplele arată că islandeza este binecunoscută pentru rezistenţa la împrumuturi de acest fel. E. Ohmann (Discuţie, p. 802-803) susţine că, în aceste cazuri, rezistenţa la împrumuturi se explică prin structuj^Hmbii: suedeza are numeroase calcuri după latină şi germană (korsfăsta după lat. crucifere, framskjuta după germ. vorschieben) fiindcă a păstrat verbe compuse de acest tip din. Nordica primitivă N (văldtaga).  Evident că o astfel de rezistenţă duce la folosirea vechilor cuvinte şi, implicit, la absenţa posibilităţii de a introduce prin noile cuvinte, elemente de inventar sau de distribuţie noi. Acelaşi L. Hjelmslev (Langage, p. 92-93), atrăgând atenţia asupra faptului că nu se pot stabili legi generale relative la direcţia în care merg împrumuturile (de la o populaţie cu o civilizaţie superioară, ,   la cele cu civilizaţie inferioară şi invers), precizează că fin-\ i landeza, care în timpurile istorice, s-a dovedit refractară la ■   introducerea de cuvinte străine, a împrumutat, în timpu-| . iile preistorice, un număr foarte important de cuvinte mai | ; ales din limbile germanice (o parte a acestor împrumuturi ' i sunt, în forma lor actuală, mai aproape de formele germa-I uice comune decât oricare altă limbă germanică actuală).1
1 Cf. Onistein, Socioling. contr., p. 320-321, unde limbile se împart 111 trei categorii, după densitatea împrumuturilor: albaneza şi papia-mento, care le acceptă uşor; ceha, islandeza şi ebraica care nu le ad-ln't. G. Deesy apud Tesch, Ling. Interferenz, p. 51 dă o clasificare asemănătoare: „introvertierte Sprachen": finlandeza, islandeza; „neutrale Sprachen": poloneza, olandeza; „Mischsprachen": engleza, albaneza.
Limbi în contact
42
43
Introducere
0.3.3. Raportul dintre factorii extralingvistici (politici, sociali, economici, culturali şi geografici) şi cei strict lingvistici (rolul sistemelor limbilor care acţionează una asupra! alteia) este adesea destul de complicat. Dăm mai jos, dupăl Stieber, Lois, 109, diverse exemple din istoria unor limbii europene în care situaţii mai mult sau mai puţin identicei au dat rezultate diferite.
în statul francez de după Clovis, preponderenţa poli-J tică şi socială era de partea francilor. Totuşi, în vechea! Galie, limba romanică a câştigat având de partea ei uni prestigiu cultural, în timp ce limba germanică a lăsat ur-l me slabe. în Bulgaria actuală, populaţia romanică, la invazia slavilor, era, din punct de vedere cultural, superioară invadatorilor, care aveau însă supremaţia politică şi] socială. Deci raporturi ca în Galia, dar rezultate diferite,! bulgara fiind o limbă slavă (elementele romanice au învinşi la nordul Dunării, unde româna este limbă romanică, lai fel ca franceza în Galia). în Anglia, preponderenţa an-j glo-saxonilor asupra celţilor nu era prea mare şi totuşi! germanizarea ţării a fost totală (urmele celtice sunt minime). După cucerirea Angliei de către normanzii ce vor-l beau franceza, în ciuda preponderenţei politice şi socialei şi a legăturilor strânse cu continentul, limba celor învinşii a sfârşit prin a învinge, cu toate că a împrumutat mulţii termeni din limba învingătorilor (franceza). Exemplele nej arată cât de imprevizibil este rezultatul social şt istoric în! fiecare caz în parte de limbi în contact.
0.3.4. în consideraţiile cu privire la contactul dintre limbii care urmează, nu am pornit de la adoptarea unui anumit] tip de cercetare, chiar dacă el este strălucit reprezentat,; aşa cum este cel urmat de U. Weinreich, A. Martinet saul B. Malmberg. Scopul analizei (vezi 0.2.) ne-a determinat săi folosim diversele tipuri de analiză diacronică. Am apelat] astfel, în acelaşi timp, la ideea interferenţei sistemelor datorită] contactelor între limbi, discutată şi ilustrată în lucrările IniI
U. Weinreich (ceea ce în terminologia tradiţională este cunoscut sub numele de substrat1, superstrat şi adstrat), la aceea de economie, aplicată magistral de A. Martinet, şi la aceea de simplificare a sistemelor şi slăbirea distincţiilor care apar, mai ales, la periferia unui domeniu lingvistic şi care sunt datorite slăbirii tradiţiei şi a normei lingvistice, caracteristică regiunilor periferice şi bilingve, idee dezvoltată în raportul lui B. Malmberg de la colocviul internaţional de civilizaţii, literaturi şi limbi romanice ţinut la Bucureşti în 1959 (Malmberg, Substrat). Contactul dintre limbi la periferia domeniului duce la slăbirea distincţiilor subtile diferite de la o limbă la alta şi consolidează, în acelaşi timp, opoziţiile de bază care sunt, aşa cum arată R. Jakobson, cele mai generale şi mai solid diferenţiate (Malmberg, Substrat, p. 251). Ideea de bază a lui Malmberg este că în multe cazuri, influenţa unei limbi asupra alteia nu trebuie înţeleasă ca o influenţă directă, ci ca una indirectă: învecinarea cu o limbă având o structură diferită poate contribui la dispariţia trăsăturii redundante (astfel explică el cunoscuta transformare a lui / în h din spaniolă: nu ca rezultat al substratului, ci ca o pierdere a caracterului redundand al lui /, caracterul labial, petrecută într-o regiune periferică în care norma lingvistică era slabă şi care se afla în vecinătatea bascei). în aceste cazuri, substratul nu trebuie privit ca ceva biologic, ci ca ceva ce poate fi determinat clin punct de vedere social. Altfel spus, obişnuinţele fonetice ale vechii populaţii s-au păstrat în cazurile când forma lingvistică influenţată a fost aprobată din punct de vedere social sau chiar a devenit normă (Malmberg, Dom. phon., p. 255).
1 Malmberg, Substrat, p. 250. nota 1, observă că, adesea, termenul de substrat are şi altă accepţiune decât cea dată aici de interferenţă de sisteme sau de obişnuinţe lingvistice, şi anume este folosit într-un sens Mai vag de situaţie etnică a perioadei preromane (Windisch). de administraţie eclesiastică din Evul Mediu (Morf) etc. dec; nu cu sensul
de
interferenţă în sensul propriu al termenului.
Limbi în contact
44
45
Introducere
0.4. Consideraţiile noastre au la bază principii metodologice care se subordonează la două idei fundamentale, car< derivă clin Saussure, Cours, şi anume:
a) limba este o structură
b) limba este un fapt social
0.4.1. Pornind de la ideea că limba este o structuri (cf. Hjelmslev, Răspuns, p. 315-316; Frei, Răspuns, p. 306J Haudricourt—Juilland, Essai, p. 2-6), putem observa c3 transformările suferite de această structură se pot datora modului cum este ea organizată. Se poate deci ca multe dintre transformările din limbă să-şi aibă cauzele în însăşi structura-ei (Martinet, Preface, p. IX)1. Cu alte cuviiitel concepeuulimba, aşa cum face Coseriu, ca „sistem în miş-j care" a care) dezvoltare şi Istorie sunt „una perfecta sisTei matizacion" (Coseriu, Sincronia, p. 154) şi care are implijl cată ideea de schimbare lingvistică: „La lengua cambia sili cesar, pero el cambio no la destruye y no la afecta en st „ser lengua", que se mantiene siempre intacto. Ello, sid embargo, no significa que el ser sistema seria indepen-j diente del cambio, sino todo lo contrario, porque el cam* bio de la lengua... no es „alteracion" o „deterioro", come se dice en terminologia naturalista, sino reconstruccionj renovacion del sistema y asegura su continuidad y su fuirj cionamiento" (Coseriu, Sincronia, p. 160). Ideea centrală şcolii lingvistice pragheze este de a concepe limba ca uni sistem în mişcare, niciodată perfect şi în care se manifestă deosebiri între componentele centrale şi periferice (Lei problemes du centre et de la peripherie du systeme de la languQ
1 Ideea este mai veche; ea nu aparţine lingvisticii structuralei Pentru a justifica afirmaţia amintim cele spuse de Sextil Puşcariu îii recenzia la primul număr al revistei „Balkan-Archiv" I (1925): „Da aceea cred că nu poate fi repetat destul de des postulatul — şi ma bucur că în privinţa aceasta mă găsesc de acord cu învăţaţi atăt dq eminenţi ca N. Jokl şi L. Spitzer ca, înainte de a căuta explicarea unul fenomen lingvistic în limbile vecine, să o căutăm în patrimoniul limbii însăşi" fv. DR IV (1924-1926). p. 1355).
este conţinutul volumului al IlI-lea din TLP, 1966). Polâk afirmă în legătură cu aceasta: „une structure linguistique n'est jamais chose faite, achevee. L'inachevement entraîne necessairement plus on moins d'asymetrie dans le cadre des caracteristiques structurelles. Et c'est cette asymetrie que rend possible nou seulement Ies variations individuel-les, de caractere stylistique dans la parole (au sens saussu-rien du înot), mais Ies variations du systeme meiue de'la langue d'epoque en epoque. Or, c'est lâ, precisement qui peut entrer en jeu l'action de structures etrangeres".
Este şi una dintre ideile de bază exprimate de A. Martinet care distinge între „lois" şi „faits marginaux" în introducerea la Martinet, Economie, p. 28-30. Fenomenele marginale se exclud din descrierea limbii şi, prin aceasta, aşa cum notează Malmberg, Recenzie Martinet, p. 301, autorul se conformează principiului simplităţii descriptive.
Dacă o limbă este considerată, după expresia deja clasică a lui Meillet, ca „un systeme ou tout se tient", este evident că împrumutul lingvistic, oricare ar fi nivelul căruia îi aparţine, trebuie să aibă o anumită influenţă asupra limbii care îl primeşte (cf. Quilis, Sort. esp., p. 85). Vom vedea (v. 1.0., 2.0., 3.0.) cum, prin intermediul cuvintelor împrumutate, pătrund în sistemul fonologie, morfologic sau derivativ elemente din alte limbi care, pentru a se transforma în elemente de sistem în limba receptoare, trebuie să fie interpretate din nou în cadrul acestui sistem, căci „orice îmbogăţire sau sărăcire a unui sistem antrenează în mod necesar o reorganizare a tuturor vechilor opoziţii distinctive ale sistemului. Dacă admitem posibilitatea ca un astfel de element să se adauge pur şi simplu sistemului care îl primeşte, fără consecinţe pentru acest sistem ea ar distruge însuşi conceptul de sistem" (Vogt, Systeme morph.).
Rezultă că preferăm să explicăm un fapt de evoluţie romanică, de exemplu, printr-o tendinţă atestată deja în latină sau în alte limbi romanice, mai degrabă decât să re-cni'gem la o influenţă externă. Aceste „tendinţe" evolutive
Limbi în contact
46
47
Introducere
proprii unei limbi se pot dezvolta cu mai multă forţă în regiunile periferice. Pentru simplificarea structurii în regiunile periferice ale unui domeniu lingvistic v. Trudgill, Dial. cont., Rozencvejg, Interference, Caudmont, Influencia, p. 209-218. Acesta este cazul românei, în comparaţie cu celelalte limbi romanice (Sala, Contributions, p. 20-21), ca şi al spaniolei americane, care este, aşa cum arată Lope Blanch (-r final, p. 83; idem, Paradigma, p. 153), „lengua bâsicamente coloquial, situada en la periferia y dejada practicamente en libertad, solo con una reecion culta en los centros virreinales". tn cazul substratului, adoptarea acestui punct de vedere implică preferinţa noastră de a ne baza pe fapte cunoscute, oferite de latină sau de limbile romanice, decât să ne aventurăm în necunoscut sau în ceea ce este puţin şi mai rău cunoscut. Este ilustrativă, din acest punct de vedere, afirmaţia lui B. Malmberg: „Los cambios foneticos que se encuadran en el sistema general de tendencias evolutivas y que, por ese misino hecho, se encuentran a menudo tambien en otras regiones del dominio linguîstico, bajo la misma forma o bajo una forma estructuralmente comparable, o durante otras epocas de la historia del misino idioina o familia de idiomas, son, en principio, efectos de las mismas tendencias generales. No serfa buen metodo buscar para ellos una explicacion de sustrato" (Malmberg, Trad. hisp., 118-119).
Mergând mai departe, se poate observa.că. în diversele structuri lingvistice, se manifestă tendinţe generale de evoluţie fonetică sau morfologică. în legătură cu aceasta Regamey (Discuţie, p. 129) afirmă: „Affinites structurales ne resultant ni de parente genetique ni de l'appartenance â un meme «Sprachbund» sont crees par la presence de certaines conditions amenant, dans Ies familles inde-pendentes, des structures analogues. Celles-ci se creent meme dans Ies systemes â structure differente, si ces conditions y apparaissent." (exemple la Halliday, Contribuţie, p. 127-129). în explicarea unor evoluţii fonetice sau morfologice,  preferăm  să  apelăm   la  aceste tendinţe
generale de evoluţie mai degrabă decât să dăm explicaţii speciale pentru fiecare caz în parte. Nu este însă exclus ca o anumită evoluţie internă să fi fost întărită în urma contactului între limbi, aşa cum afirmă Vachek (Determination, p. 49-57; Factors, p. 312 şi Fashola, Struct., p. 433-448).
Există o serie de fenomene lingvistice care pot fi considerate ca rezultat al contactului între limbi sau ca dezvoltare a unei tendinţe interne.1 Chiar dacă s-ar încerca să se arate, nu fără dificultăţi, care dintre cele două explicaţii este cea bună (cf. Dorian, Hierarchy), nu trebuie să se invoce fără discernământ influenţa unei a doua limbi în explicarea evoluţiei sistemelor lingvistice (cf. Robins, History, p. 58; Lyons, Introduction, pentru a indica doar manuale mai recente de lingvistică generală). Dificultatea de a atribui anumite fapte unei influenţe străine sau unei evoluţii proprii i-a determinat pe unii lingvişti să creeze ^termenul de convergenţă cu intenţia de a-1 diferenţia de cel , Vde interferenţă (Blas Arroyo, Interf ling., p. 277), termen care, totuşi," nu rezolvă problema. Această preferinţă nu exclude, după cum am mai arătat, ideea explicaţiei multiple. In ultimul timp se constată că există fenomene în al căror caz este greu să se decidă dacă sunt rezultatul unor interferenţe sau al unor schimbări interne ale limbii însăşi. Malkiel insistă, în diverse lucrări (Hierarchizing; Multi-cond.; Five Sourches), asupra ideii cauzalităţii multiple. Cf. Malkiel, Multiple, p. 1228: „favour either externai or internai factors,... either an explanation allowing for the intervention of speakers, at varying levels of concious-ness, in the events affecting their speech or the rival explanation operating with unguided clashes of blind forces".
1 Este foarte mare numărul acestor cazuri când este vorba de originea cuvintelor (un exemplu de cuvânt foarte comentat este sp. matar — Peeters. matar). Pentru diferite tipuri de cuvinte de această origine, v. Coteanu — Sala, Etimologia, p. 116-117, 125-128, 133-134, 140, 144, 148-149, 151; Reinheimer Rîpeanu, Derivat, p. 373-379, idem, Cuvinte, p. 1 10-114.
Limbi în contact
48
O idee asemănătoare apare la Togeby (Desorg., p. 277): „Le grand defaut de beaucoup d'etudes d'histoire linguistique est de vouloir expliquer l'evolution comme le re-sultat d'un facteur unique... La bonne methode consistera, au contraire, â envisager tous Ies facteurs possibles et â en evaluer l'importance respective".1
Cf. şi Lope Blanch, Infl. cont, p. 242-243, care oferă un exemplu interesant calificat drept „influenţă indirectă". „Situaţia specială în care se află două limbi în contact determină posibilitatea producerii unei slăbiri a normelor respective, slăbire care este cauza unui polimorfism lingvistic mai mult sau mai puţin intens, care permite apariţia unor forme lingvistice străine de sistemul originar sau favorizează dezvoltarea unor posibilităţi nerealizate până atunci".
0.4.2. Ideea că limba, prin vorbire, este un fapt social, subliniată de asemenea în Cursul lui F. de Saussure, este deosebit de importantă pentru discuţia noastră, fiindcă presupune că cercetarea limbii este făcută în funcţie de dezvoltarea socială a populaţiei care o vorbeşte. Cercetarea acestei dezvoltări duce, în mod necesar, la constatarea că interferenţele dintre limbi depind, nu de realităţi cuantificabile, în ceea ce priveşte numărul de vorbitori, ci de realităţi sociale, istorice şi culturale, care sunt foarte
1 Teoria cauzalităţii multiple a fost aplicată în mod concret la o serie de situaţii precise din domeniul hispanic (Dworkin, Role, p. 41-54) şi, fapt interesant, acceptată chiar de lingvişti pentru care factorii interni aveau prioritate. Este semnificativă din acest punct de vedere părerea lui J. Lope Blanch (En torno, p. 72): „La multiplicidad de posibilidades, la variedad de principios metodoldgicos y la diver-sidad de consideraciones te6ricas guarda cierta relaci6n — al linguîstico. Buscar explicacion unica para los casos de interfeiencia puede ser sumamente simplista y alejado de la realidad". Cf. Baldinger, Substrat. p. 98: „Le choix entre l'hypothese admettant l'iivfluence du substrat et celle qui uie cette influence devient particulierement epineux dans Ies cas oii Ies facteurs apartenant aux deux idiomes sont convergents et semblent permettre Ies deux hypotheses".
49
Introducere
variate şi complexe. Este ilustrativă din acest punct de vedere afirmaţia lui B. Malmberg (Esp. Nouv. Monde, p. 51): „S'il y a une difference nette entre la situation linguistique du Chili et celle du Perou, cette difference ne tient pas â des causes ethnologiques. Elle n'est pas une consequence de la situation raciale et linguistique des populations indiennes lors de la conquete espagnole mais s'explique uniquement par Ies conditions entierement differentes dans lesquelles la colonisation s'est deroulee dans Ies deux pays et par Ies differences de vie sociale, intellectuelle et administrative â l'epoque coloniale".
Zawadowski (Dialcctes, p. 289) afirmă că „il n'est un fait de la langue que s'il est social" şi atrage atenţia asupra necesităţii ele a face distincţie între fapte individuale (ocazionale) şi cele sociale (constante). Granda, Paraguay atrage atenţia în repetate rânduri asupra condiţiilor sociolingvistice ale fenomenelor examinate: nu toate fenomenele atribuite influenţei guarani sunt generale în spaniola para-guayană ci sunt răspândite diferit în stratificarea socială a populaţiei clin această ţară. Aceeaşi observaţie este valabilă şi pentru situaţia socială a spaniolei din regiunile andine. Ideea că spaniola paraguayană este un continuum delimitat de doi poli, cel care coincide cu norma cultă din regiunea Rlo de la Plata şi cel puternic influenţat de guarani (p. 178) are şi ea la bază existenţa unor straturi socio-econouice bine delimitate.
Caracterul social al limbii poate fi luat în discuţie şi într-un alt mod şi anume în sensul discutat de Togeby, Desorg., p. 279, care consideră că o influenţă externă se poate manifesta într-o stare de haos a unei societăţi: „Les facteurs exterieures ne peuvent rien creer par eux-memes, ils ne peuvent que donner la preferance â Pune de plusieurs possibilites dans un chaos".
0.4.3. Exemplele sunt grupate pe compartimentele cunoscute (fonologie, morfologie, sintaxă, formarea cuvintelor, lexic) (cf. şi Czochralski, Interferenz, p. 5-25). Datorită
Limbi în contact
50
naturii faptelor, unele fenomene pot fi încadrate în două compartimente diferite. Este, de exemplu, cazul numeralelor care, după mulţi, sunt fapte de vocabular, sau când este vorba de numeralele compuse (11-19, exprimarea zecilor) pot fi discutate la formarea cuvintelor. De asemenea, adverbul sau/şi interjecţia, de obicei încadrat la morfologie, poate fi fapt de vocabular sau, uneori, de sintaxă. Pentru a aprecia rezultatele contactului dintre limbi facem distincţie între faptele de inventar şi cele de distribuţie, primele fiind, evident, mai importante. Şi în acest caz, distincţia dintre cele două tipuri (inventar şi distribuţie) nu este totdeauna netă. De aceea, în anumite cazuri am şi precizat că am preferat să discutăm în secţiunea de inventar unele fapte ce pot Fi discutate la fel de bine şi la distribuţie.
Am reţinut, din numeroasele surse de informaţie avute la dispoziţie, exemplele romanice care am considerat că pot fi puse pe seama contactului dintre limbi (evident, nu le-am reţinut pe toate, din motive uşor de înţeles: o prezentare exhaustivă ar fi lungit în mod excesiv lucrarea fără să contribuie la o mai bună cunoaştere a problemelor luate în discuţie).1
Am prezentat, în lucrarea noastră, şi o serie de fenomene care nu sunt, după părerea noastră, fapte ce pot fi puse în legătură cu contactul dintre limbi. Din această categorie fac parte faptele despre care se spune (sau se spunea), în mod curent, că sunt datorate contactului dintre limbi (de exemplu, transformarea /- în h- în spaniolă,
1 Importanţa limbilor romanice în analizarea problemei ce reprezintă tema acestei cărţi este deosebită, fiindcă aşa cum s-a arătat de nenumărate ori, începând de la Blooinfield, Languagc, p. 300 (v. şi Leonard, Comp. gram., p. 23) familia limbilor romanice oferă cea mai bună ocazie de a face lingvistică comparată întrucât limba de bază. latina, este bine cunoscută. Multe explicaţii din istoria acestor limbi au fost corectate după ce a fost cunoscută situaţia din alte limbi surori sau din latină. Cazul românei este evident: în ultimii ani o serie de studii diacronice şi comparative au pus într-o lumină nouă fapte explicate in uecui exclusiv prin criteriul extern (substrat, superstrat).
51 Introducere
apariţia lui ă în română) şi, în al doilea rând, acele fapte care ar putea, aparent, să contrazică unele dintre principiile metodologice care stau la baza cercetării noastre. Atât pe unele, cât şi pe altele le scoatem în evidenţă printr-o tehnică de prezentare care constă în întocmirea unor paragrafe speciale.
0.4.4. Exemplele sunt mai ales din idiomuri sau variante dialectale romanice. Ele pot fi:
a) fenomene care au apărut ca rezultat al contactului dintre idiomuri romanice sau
b) fapte care au apărut ca rezultat al contactului între idiomuri romanice şi idiomuri neromanice; primele au putut influenţa asupra limbilor romanice sau au putut fi influenţate de ele. '
Atât unele cât şi altele au putut să se producă ca rezultat al unui contact la acelaşi nivel al limbii (standard sau dialectal). Au rezultat tipuri variate de contacte, în care 5 = standard, D = dialectal, R - romanic, NR - neromanic:
a-1) SR—SR. Idiomurile romanice cu o cultură bogată au influenţat celelalte idiomuri romanice, mai ales, în domeniul lexicului (Vidos, Prestito; Salvador, Lusismos; Cerdâ, Infl. lexica; Colon, Catalanismos; idem, Lexico; idem, Pres-tamos occ. cat.; Holtus, Catalanismos; Schmitt, Cat.), dar şi în sintaxă (Avram. Pârtie, sint.) şi fonetică (Tekavicic, Gramm. it-, I). Un caz interesant, deşi periferic, este al unei limbi, romanice puţin răspândită." (româna) care a dat francezei sau italienei cuvinte prin opere scrise în aceste limbi de unii români sau în care se vorbeşte despre români (Avram, Contacte, p. 253-259).
a-2) SR—DR. Nu ne interesează, clin motive prezentate la 0.2., cazurile de diglosie. Majoritatea acestora există în ţări (România, Franţa, Italia, Spania) în care limba oficială influenţează dialectele altor idiomuri romanice vorbite în ţările respective. Vezi Iltescu, Frioulan (român-friulan), Montoya i Abad, Interf. ling. (spaniol-catalan), Kabatek, Intcrferencias (spaniol-galician). Există şi cazuri în
Limbi în contact 52
care fenomenul are loc fără ca SR să fie idiomul oficial al ţării (Alvar, Portuguesisimos — dialectul andaluz; Barajas Salas, Prestamos; Lopez de Aberasturi Arregiu, Portuguesis-mos). Numeroase studii relative la influenţa italienei asupra dialectului istroromân (Flora, Italianismi; Dahmen— Kramer, Interferene). De obicei, este vorba de influenţe lexicale. Cartea Elementi stranieri nei dialetti italiani reuneşte diverse aspecte cu teme variate care tratează acest aspect al contactului lingvistic. Menţionăm câteva: Rossebastiano Bart, Infl. Piemonte; Pautasso Crota, Apporto francese; Spiess, Forestierismi; Zeii, Alemanismi; Massariello Merza-gora, Infl. spagnolo, Benincâ, Sint. ladina; Marcato, Francesi-simi; Gaspari, Elem. less. stran.; Graziuso, Angloamericanismi.
a-3) DR—SR. Exemple puţin numeroase, dacă eliminăm rezultatele fenomenului de diglosie. Uneori formele dialectale ale unui idiom romanic pot pătrunde în SR, care este limba oficială a ţării respective. Vezi Baldinger, Mots lyonnais; Gebhardt, Okz. Lehngut citează cuvintele dialectale occitane pătrunse în franceză; Trumper, Ital., p. 295-326; Meo Zilio, Lingue cont.
a-4) DR—DR. Sunt fenomene care apar, de obicei, în zona de graniţă lingvistică situată între două limbi romanice, unde are loc un contact direct. Este o situaţie tipică de bilingvism. Exemplul cel mai spectaculos este clialecto fronterizo vorbit în Uruguay, la frontiera sa cu Brazilia. A fost analizat, pentru prima dată, de Rona, Dial. front, şi apoi într-o serie de lucrări de Hensey, Sociolinguistics; Elizainci'n, Aspectos; idem, Emergence; idem, Dial. contacto. Situaţii similare la frontiera dintre Spania şi Portugalia i-a făcut pe unii să vorbească de dialecte „mixte". Rezultatul contactului este profund şi afectează sistemul fonologie.
Există, de asemenea, un alt tip în care un DR a fost importat. Meo Zilio, Meridionalismos; idem, Genovesismos; idem, Septentrionalismos analizează elementele dialectale italiene existente în spaniola din regiunea Rlo de la Plata.
b-1) SR—SNR. Există numeroase studii despre influenţa exercitată ele idiomurile romanice (mai ales de fran-
53 Introducere
ceză, italiană, spaniolă) asupra limbilor europene, africane sau amerindiene. Evident, majoritatea acestora sunt consacrate lexicului. Dintre contactele mai puţin studiate, semnalăm unele referitoare la influenţa italiană: Pellegrini, Ric. ling., Schmitt, Italien; Krier, Maltais; Avram, Imprurn. lex.; Kontzi, Sem. Strukturen. Cf. şi Echaide Itarte, Contacto vasco cast. Nu lipsesc nici cazurile de influenţe ale altor limbi; cele două exemple ce urmează se referă la influenţa spaniolă: morfologia guaranf (Granda, Prestamos morf.) sau fonologia cebuano (Quilis, Hispanismos). Sunt totuşi cazuri rare. Dintre alte lucrări, menţionăm Becker, Infl. esp. (engleza din Gibraltar). Cf. şi Lipski, Gibraltar.
Un capitol special s-ar putea dedica cazului României pierdute, adică cel al teritoriilor care au aparţinut, înainte, României şi în care întâlnim urme lexicale şi toponimice care circulă în idiomurile vorbite azi în teritoriile respective. Cf. şi Post, Rom. Entlehnungen.
b-2) SNR—SR. Trebuie menţionate aici cazurile de substrat sau de superstrat care pot afecta structura limbilor romanice. Din grupul de lucrări care se ocupă de alte influenţe mai recente (engleză, germană, arabă, olandeză, etc), amintim câteva, alese la întâmplare (numărul lor este foarte mare): Pellegrini, Arabismi, citat şi de Taglia-vini, Origini, care conţine o excelentă bibliografie a studiilor care analizează influenţele asupra limbilor romanice (vezi Origini, p. 339-348); Valkhoff, Mots; Becker, Sport-anglizismen. în ultimii ani a fost subliniată influenţa limbilor africane subsahariene aupra variantelor locale ale spaniolei sau francezei: Bal, Afrorom., p. 7-36; Granda, Interf. fon., p. 95-9, Gonzâlez Echegaray, Notas, p. 106-118. Greenberg—Berry, Socwling. research, p. 1-9 prezintă importanţa interferenţei subsahariene în limbile europene sau asupra variantelor standard sau substan-dard din teritoriile latino-americane (Sala—Munteanu— Neagu—Şandru-Olteanu, America I, p. 561-589, o sinteză; Fontanella de Weinberg, Esp. Caraibe, p. 198-199;
Limbi în contact
54
Megenney, Sub-Saharan infl., p. 143-155; Valdes Bernal, Lenguas afr., p. 81-110) SflK-
b-3) SRD—NR- Este vorba de idiomuri oficiale romanice care influenţează dialectele neromanice vorbite în respectivele ţări. Sunt cazuri când este greu să se stabilească o distincţie între această categorie şi b-5 (DR—DNR) multe cuvinte din limba standard aparţin şi dialectului. Există numeroase cercetări dedicate influenţei românei, asupra dialectelor maghiare, slave (bulgare, sârbe, ucrainene) sau germane (saşi şi şvabi), sau dedicate influenţei francezei sau a italianei asupra dialectelor germane din Alsacia sau din Belgia şi din nordul Italiei (vezi Bauen, Sprachgemischter). Este fenomenul pe care Pohl, Bilinguism.es îl numeşte bilingvism diagonal. Majoritatea acestor influenţe aparţin domeniului lexical.
b-4) SNR-DR. Situaţie similară cu cea prezentată la b-3, dar cu termeni inversaţi. Exemplul cel mai tipic, foarte comentat, este cel al influenţei germane asupra retoromanei (vezi Kuen, Einfluss; idem, Sprachkontakt; idem, Deutschen Lehmvorter; Dieckmann, Sprachkontakte; idem, Interferenzprobl.;   di   Luzio,   Maintien;   Plangg, Kontakt-semantik; Soler, Sprachgebraucht; Cavigelli, Germanisierung; Roberts, Lang. cont., p. 39-55; Decurtins, Deutsch. Sprach-gut, p. 112-137) sau asupra dialectelor italiene (Kramer, Deutsch unditul.; idem, Tedeschimi). Influenţa germană este semnalată şi în portugeza braziliană (Vandresen, Contatti; Barranow, Studien) şi în franceza alsaciană (Wolf—Fischer, Alsacianismos). Este interesantă influenţa arabă asupra dialectului sicilian (Sgroi, Inter ferenze). Sunt multe studiile care analizează influenţa engleză asupra francezei canadiene (Darbelnet, Francais contact; Mougeon—Beniak, Franc. Ontario), asupra spaniolei americane (Sala—Mun-teanu—Neagu—Şandru-Olteanu, America, I; Alvar, Ingln Rep. Dom., p. 241-254; Alvarado de Ricord, Eugl. Pan., p. 97-107) sau asupra francezei din Louisiana (Cassano, Louisiana).
30
Introducere
b-5) DR—DNR. Aceste contacte au loc în regiunile de confluenţă geografică a dialectelor italiene cu dialecte germane sau slave ori a graiurilor româneşti cu dialecte neromanice (maghiare, germane, slave) vorbite îij teritorii româneşti.' în aceste cazuri, contactul între dialecte are loc '-in condiţii de bilingvism, fapt care explică şi apariţia unor modificări ale structurii fonetice; influenţa nu se limitează exclusiv la domeniul lexicului. Vezi, de exemplu, Mârton, Influence. Pentru Belgia, v. Kruijsen, Contribution. Sunt interesante cercetările lui Denison asupra contactului între dialecte romanice şi dialectele neromanice din Friul care, uneori, pot să se refere chiar şi la cazuri de triglosie (Denison, Triglossie, p. 27-36). Denison (Pluril. context, p. 33-52, Constantes, p. 1103-1108, Sauns, p. 335-342) vorbeşte de dialecte de tip superior (DS) şi de tip inferior (DI). Această distincţie nu se bazează pe natura dialectelor, ci pe criterii sociale: amplitudinea unei influenţe depinde de mediul social preponderent în epoca respectivă. Dacă dialectele sunt egale există influenţe paralele reciproce.
b-6) DNR—DR. Un fenomen asemănător cu cel descris la b-5, dar cu termenii inversaţi. De exemplu, dialectele neromanice din România au influenţat mai ales în domeniul lexicului dialectele româneşti. Sunt ilustrative situaţiile de contact. între schwytzertutsch şi dialectele reto-romanice, unele dintre ele stau la baza comentariile lui Weinreich, Lang. cont. Cf. şi Krier, Zone frontiere, Flora, Dialetti.
b-7) DR—SNR. Exemplele aparţin mai ales lexicului. Bakos, Magyar prezintă cuvintele dialectale româneşti folosite în maghiara standard.
b-8) DNR—SR. în acest caz, exemplele aparţin, de asemenea, lexicului. Elementele descrise la b-6 pot pătrunde în idiomul standard, aşa cum s-a întâmplat, cu o serie de cuvinte săseşti identificate în româna standard. Cf. Graur, Mots tsigancs.
Limbi în contact
56
1.5.
Toate aceste categorii pot fi împărţite în subcategorii, în funcţie de statutul social al idiomurilor în contact (superior, inferior, egal).
O evaluare generală a acestor categorii ne permite să observăm că, în majoritatea cazurilor, rezultatul contactului se limitează la vocabular. Schimburile mai profunde au loc în condiţiile unui bilingvism asemănător cu cel descris de Malmberg, Recenzie Sala, p. 82-83. în alte cazuri (a-1, a-2) este vorba de un bilingvism cultural.
Am arătat că, adesea, este dificil să indicăm categoria la care aparţine un fenomen (b-3, b-5) din motivele expuse acolo. Dificultăţile cresc când pentru un anumit fenomen s-au propus explicaţii diferite. De exemplu, înlocuirea lui î în istroromână a fost explicată prin influenţa veneţienei (Mâneca, Venezia; Klepikova, Prefixul) şi ar aparţine deci Ia categoria a-4, dar poate fi şi o influenţă croată (Petrovici, Modele; Kovacec, Istr. act.), şi să fie inclusă, prin urmare categoriei b-6. Cf. Sala, Sibilantes cu o soluţie a-4 şi b-6.
Există şi alte cazuri de contact între idiomuri ca cel al unei limbi romanice (româna) integrată într-o uniune lingvistică (balcanică). Despre fenomenele care pot să se producă în acest caz şi care pot afecta deodată diverse idiomuri, vezi mai sus 0.2.
într-o situaţie asemănătoare, se găsesc fenomenele de contact care au dus la „lingua franca": Kahane, Lingua franca; Kahane — Tietze, Lingua franca; Granda, „Lingua franca" inedit.; Berruto, ALM; Martinet, Sabirs; Tabouret-Keller, Motivation.
în sfârşit există şi cazuri de contact „intercolonial" semnalat de Hollyman, Bal şi Granda.
Bibliografia consacrată contactului între idiomuri este imensă (în ultimii ani celebra Bibliographie linguistique... publice par le Conseil International de la Philosophie et des disciplincs humaines are o secţie specială „limbi în contact"); pe lângă multele lucrări dintre care unele conţin chiar în titlu precizarea „limbi în contact" există multe alte cărţi cu
57 Introducere
capitole dedicate diferitelor influenţe. Ne referim la istoria diverselor idiomuri romanice, domeniul nostru preferat, la manualele de lingvistică romanică, începând cu Meyer-Ltlbke, Einfuhrung şi continuând cu Bourciez, Elements; Tagliavini,  Origini;   Elcock,  Rom.  lang.;   Bec, Manuel; Iordan—Manoliu, Manual; Renzi, Introd. Pentru varietatea contactului între limbi în domeniul romanic, v. Hope, Inierlanguage,x Goebl, Problems şi recentul tom, al cincilea, din seria Trends in Românce linguistics and Philology: bi-lingualism and linguistic conflict in Românce, editat ele Rebeca Posner şi John N. Green, Berlin, 1993, cu articole interesante referitoare Ia tot domeniul romanic (Green, Repre-sentations şi Posner, Lang. conflict) sau la idiomuri romanice europene în contact reciproc (Monteagudo—Santamarina, Galic: Cast. Cf., recent, Posner, Lang. symbiosis, p. 1—18; Strubell i Trueta, Cat.: Cast.; Schlieben-Lange, Occit.: French, Posner—Rogers,   Bilingualism,   Thiers, Cors.; Rindler—Schjerve,  Sard.:  ital.;  Sala, Balkan Românce) sau idiomuri romanice din alte continente în contact (Bourhis—Lepicq, Quebecois; Hazael-Massieux—Robillard, Biling. creole-speaking;  Lipski—Schwegler, Creole Span.; Hensey,  Port.   J^ronterizo";   Stolz,  Aspects). Importanţă specială au volumele din LRL editate de G. Holtus— M. Metzeltin—Chr. Schmitt, unde sunt prezentate toate lucrările care analizează influenţele exercitate asupra idiomurilor romanice1. Deşi bibliografia de lucrări cu tema „limbi în contact" este foarte amplă, rămân în afara cercetării încă multe domenii. Un singur exemplu: Deroy, Emprunt, trece în revistă numai pentru franceză peste 200 de articole sau cărţi în care este vorba de diverse aspecte şi probleme specifice ale împrumuturilor făcute de franceză şi totuşi o problemă ca cea a împrumuturilor din occitană a rămas nestudiată profund până la Gebhardt, Okz. Lehngut (cf. şi Gebhardt, Occit.fr., p. 187-204).
1 Pentru întreg domeniul bilingvismului v. Oksaar. Bilingualism. Craddock. S/wms/^amândouă pentru idiomurile romanice.
Limbi în contact 58
Am adunat în bibliografia noastră, lucrări care se ocupă de contactele lingvistice din punctul de vedere al lingvisticii generale, sunt consacrate exclusiv temei contactului între idiomuri, prezintă fapte care li s-au părut unora a fi explicabile prin contactul lingvistic. între acestea din urmă, am făcut o selecţie în funcţie de natura şi importanţa faptelor, neluând în discuţie, în general, lucrări care prezintă, de exemplu, numai liste de cuvinte, fără nici un comentariu. Am reţinut lucrările care au o bibliografie amplă relativ la tema noastră. Este evident că, fiind vorba de o selecţie, a putut interveni şi un criteriu subiectiv, pentru care autorul cărţii se scuză chiar de la început.
1.
Fonetică şi fonologie
1.0. Consideraţii preliminare
Două limbi în contact, de cele mai multe ori, nu au acelaşi inventar de foneme şi variante. în aceste cazuri, fonemele sau sunetele care nu există decât într-unui din cele două sisteme sunt adaptate la sistemul limbii receptoare („Each apperceives the unknown sounds by means of the sounds of his own language" Haugen, Bilingualism, p. 44; cf. Haugen, Phonol. shift, p. 112-120). în general, în astfel de cazuri, fonemul nou este „dezarticulat" şi realizat printr-o secvenţă. Polivanov (Perception, p. 80) observă: „En entendant un mot inconnu etranger â nous tâchons d'y retrouver un complexe de nos representations phonolo-giques, de Ies decomposer en des phonemes propres â notre langue maternelle, et meme en conformite â nos lois de groupement de phonemes". Weinreich (Lang. cont., p. 16) citează exemplul fonemului /p'1/ din schwyzertutsch interpretat ca /p+h/ în retoromana din aceleaşi regiuni (vezi 0.2). Se citează, de asemenea, cazul rusei unde vorbitorii repartizează anterioritatea şi rotunjiKea lui /u/ din cuvintele de origine franceză pe două segmente succesive (j+u/. Alteori, fonemele inexistente nu sunt „dezarticulate".
Limbi in contact
60
ci sunt identificate cu unul dintre fonemele existente în sistemul limbii receptoare (de exemplu o, ii din franceză devin e, i sau o, u în limbile romanice: fr. burcau > rom. birou, sp. buro). Pentru îi din bască împrumutat, v. Lafon, Contact, p. 901-909.' Vezi Munske (French transference, p. 231-280) discută adaptarea vocalelor nazale franceze în limbile germanice; cf. şi Greive, Franz. Worter, p. 117-124. V şi Gossen (Adaptierung, p. 1-35) cu exemple interesante de adaptare a cuvintelor franceze în română şi italiană. O situaţie specială prezintă adaptarea fonetică a împrumuturilor latine în limbile romanice. Interesul acestor împri>* muturi constă în faptul semnalat de Reinheimer Rîpeanu, Emprunts p. 77: „le latin se trouve, vis-â-vis des langues romanes, dans un statut complexe: celui de langue mere, dont est issue la nouvelle structure au cours d'une evo-lution continue, par rintermediaire des generations succe-sives, celui de langue-depot, qui fournit d'innombrables solutions necessaires â renrichissement et au raffmement des moyens linguistiques, et celui de langue-miroir dans laquelle se refletent Ies formes et Ies sons manies par Ies idiomes romans et qui impose des retouches et des modifications". Pe lângă Reinheimer Rîpeanu, Emprunts, excelentă prezentare a adaptării fonetice a împrumuturilor latine în franceză, trebuie să menţionăm comentariile lui Reiner, Dubletten şi Gougenheim, Relatinisation, p. 6-18. Dumont—Mbodj, Wolof, p. 451 prezintă un sistem de corespondenţă prin care sunt înlocuite vocalele şi consoanele franceze inexistente în wolof, limbă africană: z, s, £ = s, v - w, vocalele nazale se transformă în vocale lungi. Este interesant de subliniat cum durata vocalică,
1 Cf. de asemenea Retman, Adaptation, p. 111-124; Polivanov. Perception. p. 79-96; Sapir. Language; Haugen. Analysis; Bloomfield. Languagc. p. 228-248; Treml. Wortakzent, p. 144-160; Lozano. Inter-cambio. p. 138; Trager. Ta os, p. 146; Menarini. Itato-Amer.; Filipovic, Transphoncm, p. 125-133; Khăly. Cont. Ungv.. p. 104-217; Moreux. Phonol. emprunts; Coetsen. Loan Phon.; Pandit. Phonic interf.; Szulc. Haupttypeu.
5] Fonetică şi fonologie
care este pertinentă în wolof, dar nu în franceză, ajunge să diferenţieze două împrumuturi (saku „papagal" < fr. jacquot şi saaku „sac" < fr. sac). Numeroase exemple de adaptare a unor sunete străine (spaniole) la sistemul limbii guarani' există la Morhiigo, Hispantsmos, p. 53-59 (c=s: salsicha > salsisa, viuchacho > musaso; f=p: Josefa > hosepa, alfiler > arapire ş.a.). Există multe studii în care, discu-tându-se tratamentul cuvintelor indigene pătrunse în spaniola americană, este prezentat aspectul complementar şi anume corespondenţele fonemelor indigene din spaniolă. Fenomenul a fost ilustrat de Weinreich, Lang. cont., p. 16 prin următorul caz interesant: fonemul aspirat /k'1/ din schwyzertutsch ar putea fi interpretat în retoromană ca /k+h/, dar, datorită unei distribuţii inegale (/kV este un fonem frecvent în schwyzertutsch, în timp ce /k/ este rar în retoromană), vorbitorul retoroman tinde să confunde /kh/ cu sunetul care îi este familiar, /k/ din retoromană şi schwyzertutsch, şi să pronunţe /k/ neaspirat acolo unde schwyzertutsch cere /k'1/.
Există cazuri când cuvintele străine se adaptează parţial la sistemul fonologie al limbii receptoare şi păstrează foneme din limba străină. Cuvintele care au astfel de foneme sunt simţite străine, ca un strat stilistic particular (Jakobson, Principes, p. 323). Se poate vorbi, în acest caz, nu de adaptarea, ci de adoptarea unor foneme sau sunete. Cu timpul, cuvintele care aveau o anumită distribuţie stilistică pot intra în vocabularul general şi limba se îmbogăţeşte astfel cu noi foneme, al căror caracter străin nu mai este simţit. Ilustrăm cele spuse mai sus cu situaţia lui o, ii, h din cuvintele franceze rostite ca atare ele o serie de vorbitori ai românei dintre cele două războaie mondiale. Al. Graur (Studii, p. 31; Fond. pr., p. 162-163) precizează că fonemele franceze respective n-au pătruns în română pentru că apăreau în cuvinte care au rămas în afara fondului principal lexical al românei (pentru noţiunea de fond principal lexical, vezi, 5.O.); sunt cuvinte care au căpătat chiar un pronunţai caracter de jargon şi acum sunt
Limbi în contact
62.
63
Fonetică şi fonologie
pronunţate din ce în ce mai rai.1 V. Ulivi, Elem. perif., p. 128-142. O modificare interesantă a sistemului fonologie prin intermediul vocabularului prezintă Garcia (Interf, p. 337) pentru dialectul galician chapurrao puternic influenţat de spaniolă: randamentul scăzut al opoziţiilor elc, qIo face ca aceste opoziţii să nu se păstreze clar mai ales la vorbitorii care sunt în contact cu cei ce vorbesc spaniola. Fenomenul se explică prin dispariţia cuvintelor galiciene care au aceste foneme ca urmare a împrumutării unor cuvinte spaniole.
Influenţarea unui sistem fonologie prin intermediul vocabularului este calea mediată prin care se modifică inventarul de foneme al unei limbi în urma contactului cu o altă limbă. Este meritul lui R. Jakobson (Affinites, p. 359) de a fi insistat şi asupra modificărilor realizate fără intermediul vocabularului : „Des emprunts de vocabulaire ne suffisent donc pas potir qu'une contagion phonologique ait lieu et ils n'en sont pas nou plus la condition indis-pensable. II n'y a pas par consequent de connexion ne-cessaire entre une affinite phonologique (ou gramaticale) et un fond lexical connnun". Cf. şi Martinet, Hauteville, p. 53-54.
Am tratat unele aspecte ale modului în cate în urma contactului între limbi, se poate ajunge la modificarea inventarului sau a distribuţiei fonemelor (sau a variantelor acestora). în toate aceste cazuri limbile care se află în contact rămân limbi bine definite. O situaţie specială o prezintă unele limbi ai căror vorbitori, după o perioadă de bilingvism, abandonează una din limbi în favoarea celeilalte. Este cazul amplu discutat al limbilor vechiului Imperiu Roman pe care vorbitorii lor le-au abandonat după
1 Fries—Pike, Coexist, phon.. p. 40 pun adaptarea sau adoptarea sunetelor împrumutate în legătură cu statutul de bilingv sau monolingv al vorbitorilor: bilingvul încearcă să reproducă sunetul împrumutat cu sunetele lui originare, pe când monolingvul încearcă să forţeze cuvintele împrumutate să se conformeze modelului fonetic s; fonologie local.
câteva generaţii în favoarea latinei. S-a susţinut, multă vreme, că populaţiile autohtone care au învăţat latina au introdus deprinderi articulatorii care s-au transmis ulterior limbilor romanice; este vorba de cunoscuta teorie a substratului („vorbitorii limbii aflate în poziţie socială inferioară, atunci când îşi schimbă modul de exprimare, poartă cu ei o structură fonică _greu ele şters'V^Garcia, Interf, p. 333). Dintre fenomenele cele mai importante atribuite substratului amintim doar câteva: nd > nn şi mb > mm, „goigia toscana", consoanele cacuminale din dialectele italiene meridionale şi din sardă pentru lat. -//- (italiană), u > u, a (în silabă deschisă) > e, vocalele nazale, frica-tivizarea consoanelor intervocalice (franceză),/- > h, nd > nn (spaniolă), a neacetentuat > ă (română). O prezentare generală a acestor fenomene o găsim la Pellegrini, Substrata, p. 47-73 şi o prezentare detaliată a tuturor explicaţiilor structuraliste, opuse explicaţiilor prin substrat la Purczinsky, Rom. hist. phon., p. 77-104. Trebuie să facem şi aici câteva observaţii interesante. Menendez Pidal, Ori-genes, p. 112 susţine, de exemplu, că o transformare fonetică care se datoreşte substratului se poate manifesta după mai multe secole pentru că „cei trei sute de ani semnalaţi ele Saussure drept un exemplu important de durată pentru propagarea unui schimb lingvistic, nu înseamnă mare lucru în multe cazuri". Explicaţiile bazate pe substrat au fost respinse încă înainte de structuralism. De exemplu, Meyer-Lubke, Einfiihrung, p. 239, respinge explicaţia pe baza substratului celtic a fricativizării lui d intervocalic în franceză. Mai interesant este faptul că A. Martinet, structuralist care eliminase multe din explicaţiile de bază ale substratului, consideră valabilă influenţa celtică în acest caz (Martinet, Economie, p. 11), ceea ce i-a atras critica lui B. Malmberg, mai consecvent în aplicarea principiilor structuraliste; acesta consideră ideea de a recurge la substratul celtic „si nou absurde, quelque peu risquee" (Malmberg, Recenzie Martinet, p. 305). Alături de A. Martinet şi B. Malmberg, explicaţiile interne cele mai
Limbi în contact
64
65
Fonetică şi fonologie
numeroase pentru evoluţia fonetismului romanic le întâlnim la Haudricourt—Juilland, Essai; Alarcos Llorach, Fonologia; Lausberg, Vok., p. 295-307; idem, Ling. rom. I; Ludtke, Strukt. Entw.; Weinrich, Phonol. Studien. Nu lipsesc nici adversarii declaraţi ai explicaţiilor structuraliste printre care se remarcă K. Togeby, Expl. phon., el însuşi un structuralist. Tocmai am arătat că însuşi Martinet acceptă anumite explicaţii pe baza substratului. în sfârşit o tendinţă distinctă în stabilirea cauzalităţii transformărilor fonetice aparţine lui Y. Malkiel.
Am vorbit mai sus (0.3.2.) despre factorii lingvistici care pot stimula contactul dintre limbi. Ideea „căsuţelor goale" din sistemul fonologie care ar facilita împrumutarea unor foneme din limbile vecine este o părere generalizată (Stieber, Lois, p. 117). în aceeaşi ordine de idei, trebuie amintită şi părerea formulată de R. Jakobson: „Les phonemes etrangers que la langue s'approprie le plus aise-ment sont ceux qui s'incorporent dans les correlations deja existantes" (Principes, p. 323). A se vedea, de asemenea,- observaţia lui Morris Swadesh (Pattern Impact) la Granda, Rasgos fonet., p. 84: „indivizii şi comunităţile bilingve tind să-şi lărgească sistemul total de sunete, atunci când folosesc, în mod frecvent, fiecare din sunetele pe care le posedă în funcţie de celălalt, întrucât nu percep, în mod conştient, diferenţele existente între ele" considerată, pe bună dreptate, de către Granda (loc. cit.) „doar parţial adevărată, întrucât în comunităţi bilingve apar sau pot apărea, simultan evoluţii care tind atât spre lărgirea cât şi spre.sărăcirea inventarelor lor fonetice existente".
Din cele spuse până acum, rezultă că, în urma contactului dintre limbi, sistemul fonologie al unei limbi poate suferi modificări. Ele pot fi de natură să îmbogăţească inventarul de unităţi (cazul prezentat până acum) sau să ducă la pierderea altora (vezi 1.1.1.3.1.). Nu ne ocupăm de modificările de tipul celor analizate de Zang Mier (Lex. Diff, p. 72-87) în care este vorba de substituirea, în catalană, a lui s printr-un c în cuvinte ca xocolate, xampany sub
influenţa formelor cu c din spaniolă. Acestea nu afectează inventarul, ci, doar parţial, distribuţia fonemelor în catalană.
Rezultatele contactului la nivelul fonologiei a fost apreciat în mod diferit de diverşi lingvişti. Pentru unii ca Gr. Nandriş (Phon. principiei, p. 34-49), Mackey (Interference, p. 200-201) şi Tesniere (Melange, p. 87), rezultatul acestor contacte este minim (aproape inexistent), în timp ce, pentru alţii, ca P. Ivic (Rassirenie, p. 3-9), mărirea numărului de foneme al unui sistem lingvistic nu poate rezulta prin evoluţia internă a sistemului fonologie, ci numai prin raportarea la factori extralingvistici (cf. şi Vogt, Lang. cont., p. 37). înainte de a termina aceste consideraţii preliminare, reţinem observaţia lui P. Cassano (Maya fonol., p. 110) : „segun nuestra experiencia, la interfeiencia lingtlfstica rara vez es un fenomeno sencillo, puesto que fuerzas y factores complejos vienen a complicarla" (cf. şi Wijk, Etude, p. 297-318; Pandit, Phonic. Interf, p. 355-406).
Se ştie că fonetismul unei limbi este caracterizat prin-tr-o anumită structură fonematică (fonologică) şi prin anumite obişnuinţe fonetice în sensul restrâns al termenului (obişnuinţe articulatorii sau combinatorii). Contactul cu o altă limbă poate să provoace o modificare numai a uneia din cele două caracteristici ale planului expresiei limbajului sau a ainândoi^lra. în cele ce urinează, distingem atât în analiza modificărilor de inventar, cât şi în analiza modificărilor de distribuţie, schimbări care afectează sistemul şi modificări care afectează normele de realizare a sistemului, deci variantele din planul fonetic. O clasificare asemănătoare din multe puncte de vedere la Payrato, Interf. ling., p. 82-86. Unele dintre fenomenele clasificării noastre apar în „îmbogăţirea fonetică" determinată de contactul lingvistic stabilit de Hagege—Haudricourt (Phonol. panchronique, p. 122-127). Hagege şi Haudricourt stabilesc patru categorii: dobândirea de foneme (cf. 1.1.1.1.), utilizarea unor noi alofone (cf. 1.1.2.1.1), folosirea unor tră-
Limbi în contact
66
saturi fonetice nefolosite anterior sau lărgirea folosirii lori (cf. 1.1.1.3.2.) şi extinderea distribuţiei paradigmatice dej Ia unul la mai multe foneme faţă de cea în vigoare în lim-î ba studiată care nu se află în situaţie de bilingvism} (cf. 1.2.1., 1.2.2.). V, de asemenea, Granda, Rasgos fonet.,\ p. 85-94.
1.1. Modificări de inventar
1.1.1. Inventarul de foneme
1.1.1.1. Apariţia de foneme
1.1.1.1.1. Fonologizarea unui sunet străin
Cele mai evidente cazuri de schimbare a inventarului de foneme sunt cele oferite de completarea sistemului fonologie prin împrumuturi lexicale conţinând un sunet inexistent în limba receptoare. Dăm câteva exemple pentru a ilustra cele spuse mai sus.
1.1.1.1.1.1. Este cunoscut cazul consoanei /h/ din română, care, la fel ca în alte limbi romanice, nu continuă sunetul corespunzător din latină (se ştie că [h] a dispărut de /    pe întreg teritoriul României: vezi Elise Richter, Beitrăge, I .   p. 33; Graur, Tend. act., p. 27). Spiranta posterioară [h] a pătruns în română o dată cu cuvintele din superstratul ; slav> : duh < v. sl. duxu, hrăni < v. sl. xraniti (Rosetti, Istoria, p. 345; Graur, Tend. act., p. 33)', la fel cum, în franceză, superstratul germanic a contribuit la apariţia lui /; (Wartburg, Evolution, p. 50; Meillet, Bilinguisme, p. 169; Nieder-mann, Interpenetration, p. 17). Se poate presupune că îm-. prumutarea lui [h] a avut loc în perioada de comunitate a dialectelor limbii române, deci înainte de secolul al X-lea, fiindcă există un număr de cuvinte slave care conţin sunetul [h] şi care sunt comune dacoromânei şi aromânei, cele două mari dialecte ale românei separate după secolul
67
Fonetică şi fonologii
Alţi cercetători consideră că h a fost împrumutat clin limba de substrat. Vezi Brăncuş. p. 471-477; Poghirc. Etern. aut., p. 26. Atăt Gr. Brăncuş, cât şi C. Poghirc nu vorbesc de fonemul Ihl.
al X-lea. Acest sunet s-a fonologizat datorită faptului că [h] putea să apară în aceleaşi poziţii în care apărea velara surdă [k] într-o serie de cuvinte ca duh—^duc, har—car. Mai târziu, poziţia lui Ihl a fost întărită prin împrumuturi din maghiară (hotar < magh. hatâr), turcă (hatâr < tc. hatir), neogreacă (zahăr < ngr. Cdxctpt) şi limbile slave moderne (haină < ser. haljina, horă < bg. horo). Româna ajunge să aibă în seria fonemelor consonantice posterioare'trei membri: IVJ, /g/, Ihl. - J] -       " "
Spre deosebire de velarele /k/, Igl, care s-au dovedit destul se stabile, Ihl a fost mai puţin stabil. Se constată că în vorbirea populară, mai ales în poziţie implozivă, h este înlocuit prin [fj, [v], [u], [k]: prah (< v. sl. praxu) devine praf (fonetism literar), prav, prau; ngr. uet6xv devine metoc sau Metof alături de metoh. Cea mai frecventă înlocuire este apariţia lui / pentru hl. Această oscilare în tratamentul lui h explică şi fenomene de evoluţie fonetică neaşteptată. S. Puşcariu, LR, II, p. 197, arată că sunetul străin h, o dată intrat în sistemul fonetic indigen, a fost întrebuinţat „prin exagerare" şi în cazuri în care nu era îndreptăţit din punct de vedere etimologic. El apare în loc de / sau v în cuvinte de origine latină (buhă < lat. bufo, reg. cuhunda, hulpe < cufunda, vulpe) sau în cuvinte împrumutate din alte limbi (hirtă, alături de firtă < germ. Viertel, hiler, alături de filer < < tc. filer etc). Se poate spune că Ihl are o poziţie periferică în sistemul consonanatic al limbii române fiindcă, adesea, el poate să dispară (pronunţările oţ, aide pentru hoţ, haide sunt frecvente) sau să apară, adesea în aceleaşi regiuni, la iniţiala vocalică a multor cuvinte: haripă, hăsta, hodaie. V. Ulivi, Remarques, p. 625-630 pentru situaţia lui h în graiurile dacoromâne. Cf. Graur, Tend., p. 48. Primul fenomen este cu atât mai interesant cu cât, uneori, el poate
1 Meillet. Ling. hist.. p. 46, discutând apariţia lui h pentru/, pe care o consideră ca un fel de lege generală lingvistică, susţine că apariţia lui / pentru h nu există („nulle part en effet on n'observe un changement spontane de h en /'). Exemplul românei arată că generalizarea lui Meillet nu se susţine.
Limbi în contact
atinge chiar perechi minimale fonologice (horă—oră). Este interesant de arătat că h a dispărut şi în cuvintele ger-, manice din franceză, cu excepţia unei regiuni din norcî^esi tul Franţei, unde h aspirat se menţine în cuvintele germanice hache, haineau, harnais datorită unei influenţe germanice mai puternice. V. Keller, Infl. germ., p. 813-828. Prin urmare, influenţa germanică s-a manifestat de două ori: la apariţia şi, apoi, la păstrarea lui h.
Poziţia periferică a lui Ihl din română este determinată şi de faptul că, spre deosebire ele Ikl, nu are corespondent sonor : Ikl ~ Igl pe când Ihl nu se opune unui /7/1 .
1.1.1.1.1.2. Tot datorită unor împrumuturi din limbile] cu care au intrat în contact, unele variante ale iudeospa-i niolei — Bosnia, Bucureşti, Bulgaria, Adrianopol (Crews.j Pron., p. 89; Subak, Judenspanischen, p. 157; Wagner, Ca-racteres, p. 73, nota 7; p. 78 nota 11; Mezan, Juifs, p. 148; Sala, Phonetique, p. 127) — au fonemul Iţi, africată den-vţală surdă, cu o distribuţie limitată la cuvintele de origine nespaniolă: ţar „groază" (< ebr. şa'ar) — Bucureşti, Bosnia, ţedakă „pomană" (< ebr. şadhăqah) — Bucureşti, Bosnia, ţa-dik „cucernic" (< ebr. şaddîk) — Bucureşti, tavă „ordin, testament" (< ebr. şaunvă]') — Bucureşti, mată „aziină" (< ebr. massah) — Bucureşti, Bulgaria, Adrianopol, xamet «pâine dospită" (< ebr. hameş) — Bucureşti, Bosnia, Miţraim „E- ! gipt" (< ebr. mişrayun), erei „ţară" (< ebr. 'eres) — Bucureşti, în celelalte variante iudeospaniole — Constantinopol,
69
Fonetică şi fonologie
1 în alte limbi, funcţionează ambele perechi. De exemplu, în rusa meridională, reprezentată prin graiurile din România ţxistă tara „pedeapsă" - gara „gară" şi holod „frig" - yolod „foame" (în aceste graiuri constituirea perechii Ikl ~ Igl se datorează contactului cu româna de unde au primit fonemul Igl; vechiul Igl slav a trecut la /y/ cu circa un mileniu mai devreme). O explicaţie asemănătoare dă Graur (Studii, p. 29) dispariţiei lui h din latină atunci când susţine că /; nu s-a păstrat în latină din cauză că nu avea pereche sonoră. Poziţie specială are şi fr. h împrumutat din limbile germanice (Togeby, Desorg.. p. 281). Poziţie slabă are şi Ixl împrumutat prin termenii luaţi de catalană din spaniolă: Cerdâ Masso, Apreciac. gen., p. 57-96; Marinei' Bigorra, Presta mo, p. 304-305 şi, pentru bască. Echenique Elizondo. Implic, dial., pp. i;6).
Salonic (Subak, Judenspan., p. 129; Subak, Saloniki, p. 7, 14; Lamouche, Salonique, p. 969-991; Crews, Recherches, p. 263) — lui [ţ] îi corespunde un [s].
Vechiul fonem Iţi clin spaniola medievală a dispărut din iudeospaniola, la fel ca în celelalte variante spaniole, o dată cu pierderea distincţiei dintre africata Iţi şi fricativa /sl, urmată în iudeospaniola, la fel ca în dialectul andalu-zian, şi de pierderea distincţiei existente între cei doi s, cel apico-alveolar, care continua vechiul /s/, şi cel predorsal, care continua vechea africată Iţi; iudeospaniola are numai Isl dental. Sunetul [ţ] din iudeospaniola a fost împrumutat o dată cu cuvintele de origine ebraică de felul lui ţar „groază", tavă „testament, ordin", maţă „azimă", ereţ „ţară". Din exemplele date rezultă că [ţ] apare în toate poziţiile: iniţială, vocalică şi chiar la finală de cuvânt.
în legătură cu originea acestui sunet, s-au emis două ipoteze: una, formulată de Cynthia Crews (Pron., p. 89, nota 12) şi acceptată de către noi în monografia consacrată foneticii şi fonologiei iudeospaniolei din Bucureşti (Sala, Phonetique, p. 90), după care fonetismul [ţ] ar iezi.' prezenta rezultatul influenţei idişjalui, şi alta formulată de noi în recenzia la studiul Cynthiei Crews (vezi SCL XII i (1963), 4, p. 444) conform căreia aceste fonetisme ar fi de ^ origine ebraică. Reluând recent chestiunea, am ajuns la concluzia că părerea formulată prima dată, în 1963, rămâne valabilă fiind sprijinită de următoarele fapte:
a) Dacă luăm în discuţie şi situaţia africatei /dz/, sonora corespunzătoare a lui Iţi, constatăm că Iţi există în graiurile care au în sistemul lor fonologie africata /dz/ şi, invers, că / > 5 în regiunile în care nu mai există nici /dz/: ondzi „11", dodzi „12", tredzi „13", dodzena „duzină", entdezar »a îngheţa", podzu „puţ", tcdzu „ţeapăn" există în Bosnia şi România, iar ondze, dodze, treze, dozena, entezar, pozo, tezo au fost notate la Constantinopol (Wagner, Beitrăge, § 29; Subak, Judenspan., p. 152, 161) şi la Karaferia (Wagner, Karaferia, p. 195). Constatarea de mai sus ne permite să considerăm că Iţi ebraic, din cuvinte pătrunse masiv în
Limbi în contact
iudeospaniola după ruperea legăturilor cu Spania, s-a păs- j trat în graiurile care aveau în sistemul lor fonologie afri-i cata sonoră corespunzătoare şi s-a redus la s în graiurile j care nu aveau pe /dz/.
b) La Bucureşti (probabil situaţia este identică şi în alte graiuri în care au fost notate ambele variante, [ţ] şi [s]),-distribuţia celor două variante poate constitui de aseme-: nea, un argument în favoarea ipotezei noastre: varianta cu ' ţ este mai frecventă în graiul bărbaţilor care au mai multe ] contacte, adică cu lhnba-calc (ladino),  unde influenţa ebraică este mai puternică, în timp ce, în graiul femeilor, circulă varianta [s].
c) în general, idişul, pe socoteala căruia se pune apariţia lui [ţ] din iudeospaniola, n-a influenţat prea mult iudeospaniola. în afară de câteva cuvinte (strof „amendă", strupăntel „jartieră", yârtsait „parastas de un an", primele două numai în Bulgaria şi Iugoslavia Wagner, Espigueo, p. 96, 101), nu există alte urme ale contactului dintre iudeospaniola şi idiş. Este ştiut, de altfel, că sefardiţii nu au avut legătură cu evreii de limbă idiş.
La fel ca în cazul lui /h/ din română, discutat mai sus, şi de această dată, sunetul [ţ] a devenit un fonem întrucât în iudeospaniola el apărea în poziţii identice cu cele ale altor foneme, creându-se perechi minimale de tipul ţar „frică" — dar „a da", ţar „frică" — mar „mare", (avă „testament, ordin" — vavă „bunic" (acesta, la rândul lui este împrumutat din neogreacă), matei „azimă" — masă „cleşte" (ultimul este un împrumut din turcă). Amintim şi perechea tavă „testament, ordin" — gavâ „orgoliu", în care ambii membri ai perechii sunt de origine ebraică. Pentru statutul fonologie al lui IxJ din iudeospaniola vezi Sala, Phonetique, p. 170. Poziţia lui Iţi în sistem este însă periferică; el are un randament fonologie minim, distribuţie limitată, frecvenţă relativ scăzută.
Atât în cazul fonemului Ihl din română, cât şi în cazul lui Iţi din iudeospaniola, fonologizarea s-a produs pe terenul românei, respectiv al iudeospaniolei. Precizarea este
70 H       71 Fonetică şi fonologie
importantă pentru a sublinia ideea că nu se împrumută l foneme, ci numai sunete care, ulterior, se fonologizează i sau nu, în funcţie de structura sistemului limbii receptoare. Deja Haudricourt—Juilland, Essai, p. 6, observau că ' unele schimbări, pentru a atinge sistemul, trebuie să treacă prin intermediul unei modificări complementare (există deci două faze, dintre care prima este strict fonetică). în legătură cu cele două foneme, Ihl românesc şi mai ales Iţi iudeospaniol, remarcăm că, în general, ele au o poziţie periferică în sistemul consonantic al celor două limbi; distri-,-buţie limitată, frecvenţă relativ scăzută şi instabilitate pronunţată sunt indiciile care ne permit să le considerăm foneme de la periferia sistemului.
1.1.1.1.1.3. Exemple similare cu cele prezentate mai sus ne oferă şi spaniola din America. J. M. Lope Blanch (Sustr. fon., p. 93-94) discută situaţia din spaniola din Ciudad de Mexico, unde, datorită contactului cu nâhuatl, a apărut fonemul Isl. în cazul acestui fonem, nu este vorba V[de păstrarea arhaizantă a fonemului medieval spaniol, ca I în iudeospaniola, transformat întotdeauna în Mexic, ca şi în spaniola standard, în Ixl. Isl din spaniola mexicană actuală apare numai în cuvintele de origine indigenă : xixi [sisi] „specie de săpun vegetal", Xola [sola] „numele unei străzi" etc. Lope Blanch precizează că acest fonem are o poziţie periferică din mai multe puncte de vedere. De remarcat astfel că s din limba nâhuatl a fost asimilat unor foneme din sistemul spaniol: el a suferit, în cele mai multe cazuri, acelaşi proces de velarizare ca vechiul s medieval spaniol (siotl > fote etc.) sau, în alte cazuri, şi-a deplasat punctul de articulare şi a ajuns să se confunde cu Isl (cem-poalsochitl > cempasuchil). în anumite cazuri, există ambele rezultate: kopal-sokotl > copaljocote şt copalsocote. Mai important este faptul că, de cele mai multe ori, [s] pare să funcţioneze ca o simplă variantă a lui Isl. Aceasta ar explica oscilarea în articularea unor indigenisme ca nixtamal, pronunţat [nistamăl] sau, mai frecvent, [nistamal]. în sfârşit, Isl mexican are un randament fonologie minim: are valoare
Limbi în contact
72
73
Fonetică şi fonologie
diferenţiatoare numai în două sau trei cuvinte care, pe deasupra, sunt şi foarte puţin uzuale : Xola „numele unei străzi" faţă ele sola şi chola „metisă, indiană", xixi „specie de. săpun vegetal" faţă de chichi „uger, ţâţă"1.
1.1.1.1.1.4. Exemple de acest fel, cu împrumutarea unui sunet care devine un fonem aflat la periferia sistemului fonologie, mai există în idiomurile de care ne ocupăm. Kovacec (Istr. act., p.78) analizează cazul fonemului Igl din istroromână, împrumutat clin graiurile croate învecinate (care, la rândul lor, l-au luat din italiană) sau direct din italiană ori din croata oficială. Dată fiind frecvenţa sa foarte scăzută (apare numai în câteva cuvinte ca gragevina „şantier, construcţie, clădire", gomă „ziar", caporal magor „sergent", general „general"), acest fonem este o unitate situată la periferia sistemului, ceea ce este dovedit şi de faptul că, în satele istroromâne în care s-a desfiinţat opoziţia dintre siflante şi şuierătoare, Igl nu-1 urmează pe Ici, adică nu se realizează ca /dz/ (pentru detalii privind apariţia opoziţiei amintite vezi mai jos 1.1.3.).
1.1.1.1.1.5. în zonele puternic influenţate de neogreacă ale aromânei seria fricativelor a fost îmbogăţită cu /6/, Ibl, 1^1, foneme cu randament funcţional scăzut (vezi Cara-giu-Marioţeanu, Românite, p. 110). Un caz invers (greaca este limba influenţată) este semnalat de Mirambel, Remar-ques, p. 30; sub influenţa limbii turce enclava greacă din Asia Mică a împrumutat africatele c, g, şi fricativa s.
1 Fricativa [i], împrumutată din nâhuatl, există şi în Guatemala, Honduras, Salvador (toponime) sau, luată din maya, în Mexic (Barrera Vâzquez, Mayismos, p. 9-35); [s] există şi în Argentina (Corvalân, Substratum, p. 85-94), în Ecuador (Toscano, Esp. Ec, p. 111-125), în Columbia (Pazos, Glosario), în Honduras (Cassano, Application, p. 467-470), în toate cazurile luată din quechua şi, în Chile, din arau-cană (Cassano, Study. p. 169-170), numai în două cazuri. Suârez, Jnctig. Arg., p. 71. subliniază faptul, neobservat până acum, că [s] se integrează cu uşurinţă în sistemul fonologie spaniol (cf. Cassano, Theoncs. p. 331-342) şi citează de asemenea cazul spaniolei din regiunea Rio de Plata care are .;■ datorită împrumuturilor din limbile europene, neindigene.
1.1.1.1.1.6. Un caz de împrumutare a unor foneme este oferit şi de graiul ceangău din Moldova, o enclavă /llingvisticăjjraghiară în teritoriuLromânesc, care are în sis-' temui său fonologie două foneme,/ă/ şi vocale mediane nerotunjite, pătrunse o dată cu împrumuturile româneşti. Mai interesant este faptul că vocala ă a ajuns să fie folosită şi în cuvintele originare, neîmprumutate din română. Astfel, vocala ă apare, de obicei, în locul vocalelor maghiare a, e, â, o, o ifelu: magh. falu „sat", kendgr: magh. kender „cânepă") (vezi Mârton, Vocalele, p. 16; idem, Bilingv., p. 549; idem, Influence, p. 245-254).
Un împrumut asemănător al unei vocale mediane, una nerotunjită de tip [o] şi două rotunjime [6] şi [ii], a fost făcut din turcă de graiurile greceşti din Asia Mică. Aceste graiuri, adevărate enclave lingvistice, au ajuns să aibă aspectul vocalismului turc. Vechiul sistem triunghiular cu 5 vocale li, e, a, o, u/ şi-a schimbat structura, devenind, dreptunghiular, cu 8 elemente, având, ca în turcă, două grade de deschidere şi patru clase de localizare (Mirambel, Remarques, p. 30; acest împrumut a fost comentat recent şi de Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 218):
o u
a
3
o u
Mai interesant este faptul că, prin împrumutarea acestor vocale (mai ales 3 şi ii), a început să se manifeste fenomenul de armonie vocalică specifică foneticii turceşti (dialectele din Capadochia şi Silii) (Mirambel, Remarques, p. 32, 37). Altă enclavă lingvistică greacă sub influenţa unor dialecte romanice (salentino) are fonemul /dd/, rezultat din lat. -//- în dialectul salentino. Noul fonem apare şi în cuvinte greceşti (v. Profili, Romanisation, p. 131-132). Un caz paralel este cel al limbii vechi greceşti, care a influenţat sistemul fonologie latin: datorită lui lyi apar, astfel, cuvinte ca pyra „rug" care se opune lui pira „pere" (Mariner Bigorra, Prestamo, p. 304-305)..
Limbi în contact
74
75
Fonetică şi fonologie
1.1.1.1.1.7. Spre deosebire de cazurile discutate până! acum, în care noul fonem apare numai în cuvinte împrumutate, există şi situaţii când, în urma unor transformări \ fonetice, se ajunge la un sunet care este identificat cu fonemul rezultat al unei influenţe străine. Ilustrăm afirmaţia de mai sus cu două exemple, unul din istroromână şi altul din iudeospaniola, în amândouă cazurile fonemele noi având poziţie periferică în sistem.
A. Kovacec, în excelenta sa monografie consacrată descrierii istroromânei actuale (Istr. act., p. 46, 76), stabileşte statutul fonologie al fonemului /t"/, preluat de istroromână din graiurile croate prin intermediul unui număr destul de mare de împrumuturi lexicale, [t"] din cuvintele împrumutate (cf. Puşcariu, St. istr., II, p. 119) apărea în poziţii identice cu ale altor foneme din cuvintele latineşti, cre-ându-se perechi cvasiminimale : (ti)sut" „o mie" — (ţe)sut, măt"e „pată" — mâţe „maţe", t"â „de aici" — că „aceasta, aceea". Mai interesant este faptul că [t."] este şi rezultatul acţiunii unui [i] sau a unui [i] asupra lui [t] în cuvintele mai vechi decât împrumuturile croate; cesf'i, nust"u, mânt"e < *cesti, *nu stiu, *mainte (Kovacec, op. cit., p. 78). în acest caz, sunetul rezultat în urma acţiunii palatalizatoare a lui [i] a fost identificat cu [t"] împrumutat din croată şi, în felul acesta, a-întărit poziţiajuj /t'7 în sistem.
într-o situaţie asemănătoare este fonemul h/J din iudeospaniola din Peninsula Balcanică, fricativa velarâ surdă, apropiată de jota spaniol. Sunetul [x] a fost împrumutat o dată cu termeni de origine arabă, ebraică sau turcă şi apare în toate poziţiile (iniţială, interioară şi finală): xaiâ „animal" (< ebr. hayyâ), xaragăn „leneş" (cuvânt arab, cf. Levy, Arab., p. 704; Wagner, Espigueo, p. 100), xan Jian" (< tc. han, cf. rom. han), xanSer ..hanger" (tc. hancer), bedaxaim „cimitir" (ebr. beth ha-hayyîm Crews, Pron., p. 90), alxat „duminecă" {<siv.ial.had, Wagner, Konst.antinopcl, p. 181), galăx „preot creştin" (< ebr. gcdah, Crews, Recherches, p. 192). [/] a căpătat statut de fonem, la fel ca ft"] din istroromână, apărând în poziţii identice cu ale altor foneme din cuvinte
«spaniole: fas „faţă" — xas „Doamne fereşte", grăia „cioară"
_grâxa „mazăre" (cuvânt de origine sârbocroată), lei —
yţei, interjecţie. Ulterior [/] a apărut şi ca rezultat al unei evoluţii pe care o găsim şi în alte variante spaniole. Este vorba de transformarea grupului de sunete fue- devenit Xue- în cuvinte ca xue> XueS°> Xuente> Xuerte' fenomen care nu este general în iudeospaniola; chiar dialectele care au xue~ pentru fue- păstrează şi fonetismul mai vechi, fue- (cf. situaţia fonemelor /s/, III din spaniola din regiunea Mar del Plata analizată de Cassano, French infl., p. 180-181).
1.1.1.1.1.8. Din expunerea de până acum, rezultă că sunetele împrumutate au o poziţie periferică în sistemul fonologie al limbilor receptoare. în alte cazuri, sunetele împrumutate nici nu funcţionează ca foneme autonome, ci sunt simple variante ale unor foneme existente în sistemul
; limbii receptoare. Acesta este, de exemplu, cazul africatei [ţ] din spaniola vorbită în Ciudad de Mexico. La fel ca [s], această africată nu are nici o legătură cu africata din spaniola medievală redusă la s. [ţ] apare numai în cuvinte indigene, dar, spre deosebire de [s], apare exclusiv (în afară de cuvântul quetzal), în toponimice sau antroponimice de origine indiană, în special tarasco: Pâtzcuaro etc. în apelative, [ţ] jarehispanic a evoluat la fel ca [ţ] medieval spaniol, devenind [s] (ţopilotl > sopilote) sau s-a confundat cu [c] {tlakiuâţin > tlacuache). J. Lope Blanch (Sustr. fon., p. 96-97), de la care am luat aceste detalii, precizează că, şi în toponimicele care păstrează oficial în ortografie pe ţ, în locul acestuia, se foloseşte s sau c: Sinsunsan (pentru Tzintzuntzan), Kiuinco (kointzio)1. Din punct de vedere fonologie, [ţ] funcţionează ca o variantă a lui Isl, cf. şi Cassano, Application, p. 467-470.
1.1.1.1.1.9. O situaţie asemănătoare cu cea din spaniola mexicană pare să fi existat şi în latină, unde [ţ] apăruse în
1 Se pare că spaniola mexicană clin Detroit are un fonem Iţi din cauza împrumuturilor din engleză (Tsuzaki. Engl. infl.).
Limbi în contact
76
77
unele exemple izolate (zappus „ţap", zinzala „ţânţar" etc.), care erau la origine împrumuturi din greacă sau din alte limbi cu care latina a intrat în contact (vezi Graur, Ts en> latin, p. 265-267; Graur, Tend., p. 28; Hubschmid, Worter, p. 364-448). Se pare că [ţ] era o variantă a lui Isl.
Trebuie să subliniem faptul că nu orice apariţie a unui fonem este rezultatul unui contact între limbi, sau, mai exact spus, rezultatul faptului că limba receptoare nu moştenise fonemul respectiv din limba din care se trăgea. Româna are două vocale de timbru neutru (ă,î), considerate tipice, şi care nu existau în latină. Apariţia lor a fost pusă, încă din secolul trecut, pe seama contactului lingvistic. La început s-a susţinut că ă este rezultatul influenţei substratului (Miklosich, Beitrăge. Vok. I, p. 9-15; Schuchardt, Vokalismus II, p. 50; Philippide, Orig. rom. II, p. 55-56; Sandfeld, Ling. balk., p.  125-126; Rosetti, Istoria, p. 245-246; idem, roum. ă, p. 69-70; idem, Ling. balk., p. 185; Nandris, Phonetique; Vasiliu, Fonologia, p. 59 etc). Graur (Tend. act., p. 29) dă o interpretare mai nuanţată: tendinţa românească de a închide vocalele neaccentuate ar putea urca până în latină, dar ar putea fi mai degrabă atribuită mediului balcanic. Cf. şi Brâncuş, Cercetări, p. 67-74: „în absenţa unor dovezi sigure este mai prudent să atribuim substratului doar tendinţele care au determinat apariţia lui ă în română şi albaneză" (p. 67). V. şi Brâncuş, Albano-Romanica, p. 291-296. Existenţa sunetului în traco-dacă nu poate fi dovedită. Chiar faptele recent relevate de C. Poghirc (Val. phon., p. 33-37; idem, Vocalele, p. 658-660), adică alternanţa ale în grafia unor nume proprii trace, nu sunt convingătoare. Mai puţin convingătoare este o informaţie ca următoarea: „nu este cu neputinţă ca limba tracă, principala limbă autohtonă care a fost înlocuită prin cea românească să fi fost plină de sunetele ă,î" (Philippide, Orig. rom. II, p. 55-56).
E. Petrovici (Phonemsystem, p. 12-13) consideră că seria completă a vocalelor centrale ă şi î este rezultatul influenţei slave. Dacă această influenţă n-ar fi existat, româna ar fi fost la fel ca albaneza şi alte limbi romanice occidentale, adică ar fi avut o singură vocală centrală. Al doilea argument invocat de Petrovici (Infl. slavă, p. 6-7;
Fonetică şi fonologie
idem, Phonemsystem, p. 12) este identitatea triunghiului ■• vocalic din română şi bulgară. AwamfCaractirc roman,' p. 217 a arătat, în legătură cu al doilea argument, că identitatea este rezultatul unei comparaţii între vechea bulgară şi româna modernă, căci Iii, aşa cum vom vedea mai jos, este recent în română.
Nu au lipsit nici explicaţiile care consideră vocalele ă, î ca produs al unei evoluţii interne (Densusianu, Histoirc I, p. 33, II, p. 17; Puşcariu, LR I, p. 267). V. şi critica lui Petrovici, Traits balk., p. 206 şi precizările lui Avram, Voyelles neutres, p. 25: „nous n'attribuons pas â la voyelle [o] la valeur cl'une prcuve de l'unite linguistique bal-kanique mais, une fois admise l'existence de cette unite, nous croyons que la voyelle en question doit .etre rangee parmi les traits coinmuns aux langues qui en font pârtie; il va sans dire qu'un trăit commun peut ne pas etre balka-niquc, si par ce dernier terme ou entend «du substrat» balkanique". Cercetările recente, care pornesc de la o cunoaştere aprofundată a situaţiei din celelalte limbi romanice (inclusiv a diferitelor sisteme vocalice cf. Malmberg, Phon. gen. rom., p. 333-335) au scos în evidenţă faptul că în silabă neaccentuată un număr de idiomuri romanice (portugheza, catalana, dialectele italieneşti meridionale, graiurile retoromane) au un sunet apropiat de ă din română. Andrei Avram (Paralleles, p. 1069-1070) a subliniat faptul că în portugheza literară (cf. falămos), portugheza din Capul Verde, dialectul napolitan, dialectul catalan din Mallorca vocala accentuată de tip [o] poate apărea şi sub accent, ca în română. Pornind de la aceste fapte, se poate considera că rom. â este rezultatul unei tendinţe de închidere a vocalei neaccentuate care s-a manifestat şi în alte limbi romanice (Avram, Paralleles. p. 1069-1070; Sala, Contributions, p. 59-61).
în legătură cu aceeaşi tendinţă de închidere a timbrelor vocalice a fost pusă şi apariţia lui î. Avram (Contribuţii, p. 46-58) a arătat că închiderea lui [ă] la [î] nu s-a realizat când vocala [ă] alterna cu [a], [c], [ca]: deci avem rău, dar rău care provine dintr-un v. droin. rău „râu", pentru că nu exista alternanţa cu vocalele menţionate. Cf. şi Rosetti, Mâl. ling., p. 154. Apariţia lui î nu trebuie explicată ca rezultat al influenţei ucraineiiei.
Limbi în contact
78
79
Fonetică şi fonologie
întărită ulterior de elemente turceşti (Rosetti, Linguistica, p. 161-163) sau ca influenţă slavă (Petrovici. Phonemsystem, p. 12).
Lucrurile sunt şi mai evidente când este vorba de valoarea fonematică a lui /ă/; este general admisă părerea ' că apariţia fonemului /ă7 este un fenomen românesc apărut atunci când forma articulată a substantivelor feminine (ex. casa), rezulatat al postpunerii articolului definit şi al fuziunii substantivului cu articolul, s-a putut opune lui casă, forma nearticulată. Deci /ă/ s-a opus lui /a/. V. Va-siliu, Fonologia, p. 58-59; Rosetti, Istoria, p. 381; cf. Graur, Mei. ling. I, p. 59-60.
Andrei Avram (Grafia, p. 55-58; idem, Paralîcle, p. 1071) are meritul de a fi demonstrat că deosebirea fonologică dintre /ă/ şi Iii este relativ recentă în dacoromână (posterioară secolului al XVI-lea) şi câ în multe graiuri aromâne, meglenoromâne şi istroromâne există o singură vocală de timbru neutru, [ă] s-a scindat în două foneme /ă/ şi Iii în condiţiile existenţei alternanţelor vocalice prezentate mai sus. De altfel randamentul funcţional al opoziţiei lâJ ~ IU este foarte scăzut (Avram. Graphie, p. 34; cf. Puşcariu, Etudes, p. 211). Ultima cercetare asupra dezvoltării istorice interne a fonemului Iii, la Petrucci, Hist. development, p. 167-176 cu o observaţie interesantă: distribuţia fonemului Iii, care apare frecvent şi în cuvinte moştenite, se deosebeşte mult faţă de ceea ce ne-am aştepta pentru un fonem împrumutat (care ar trebui să apară mai ales sau în mod exclusiv în împrumuturi).
1.1.1.1.2. Fonologizarea unor variante
Un caz asemănător clin punctul de vedere al procesului care a stat la baza Iui este oferit de fonologizarea unor variante datorită unor influenţe externe. Şi de această dată contactul dintre limbi nu a contribuit direct la producerea fenomenului, ci numai prin intermediul vocabularului. Mecanismul fenomenului presupune existenţa în limba receptoare a două sunete care sunt variante ale aceluiaşi fonem. Cf. Jakobson, Principes, care reluând o idee a lui Polivanov şi van Ginneken, subliniază faptul că
pentru a se produce o fonologizare existenţa variantelor extrafonologice, a alofonelor, este o condiţie indispensabilă. Un punct de vedete asemănător exprimă şi Martinet, Sound Change, p. 19 urm. care precizează că, în aceste cazuri, fonologizarea variantelor este facilitată de existenţa ^unor goluri, a unor căsuţe goale în sistemul fonologie primar, în care pot fi plasate foneme străine care aparţin unui sistem secundar. Prezenţa acestor două sunete se explică integral prin criterii fonologice interne, ca rezultat al contactului dintre limbi explicându-se numai apartenenţa lor la două foneme distincte1.
1.1.1.1.2.1. Este vorba, în primul rând, de fonemele Igl, Izl din română. Spre deosebire de alte limbi romanice, sistemul fonematic al limbii române are atât fonemul Igl (africată, palatală sonoră), cât şi fonemul Izl (fricativa pre-palatală sonoră). în inventarul fonematic al celorlalte limbi romanice există sau fonemul Igl (ca în italiană) sau fonemul Izl (ca în franceză), dar nu ambele. O situaţie similară cu cea din limbile romanice exista şi în româna veche dinaintea contactului cu slavii, adică exista un singur fonem care se realiza fie ca [g], fie ca [£]. Sunetele [g] şi [z] erau rezultatul evoluţiei din interiorul limbii latine, în perioada de trecere de Ia latină la română: [g] era africata care provenea din evoluţia lat. [j] + [o, u], [d] + [jo + ju], lg] + [('.- i], iar [z], fricativa rezultată din evoluţia ulterioară a sunetului [g] urmat de vocală labială (lat. loco > v. drom. goc > drom. joc; lat. deorsum > v. drom. gos > drom. jos; lat. gemo > drom. gem; lat. genna > drom. geană [ganj], Vasiliu
1 Există, evident, şi cazuri când fonologizarea unei variante poate să aibă loc fără contact extern. Meillet, Esquisse, p. 116, arată că, în j vocabularul latin, a apărut geminarea consoanelor ca fenomen expre-j siv. Consoanele geminate, care erau străine vocabularului intelectual al iudoeuropenei, reprezintă un fenomen obişnuit în interiorul cuvântului cu nuanţă afectivă. Prin astfel de cuvinte, consoanele geminate au fost fixate şi, când şi-au pierdut expresivitatea fiind neutralizate, consoanele geminate an fost păstrate ca foneme aparte. Alte exemple din domeniul slav şi baltic la Jakobson. Principes. p. 322-324.
Limbi în contact
8(
(Fonemele, p. 977-978) are meritul ele a fi arătat cum s-a produs fonologizarea celor două variante. în momentul când, datorită contactului cu slavii, în limba populaţiilor! romanizate din extremitatea orientală a României pătrundj o serie de cuvinte de origine slavă, sunetele [g]' şi [zj* capătă posibilitatea de a intra în contrast şi, astfel, alături de cuvinte de tipul geană [gana], se introduc cuvinte slave de tipul [zalbo], [zale] (cf. v. sl. zaliba, zalî]. în aceste condiţii, [g] şi [z] apar în aceeaşi poziţie (înainte de [a]), ceea ce ne permite să le considerăm ca aparţinând unor foneme diferite.
1.1.1.1.2.2. Un fenomen aproape identic s-a petrecut în iudeospaniola. Se ştie că în vechea spaniolă, aşa cum rezultă din descrierile lui A. Martinet (Economie, p. 300), E. Alarcos Llorach (Fonologia3, p. 256) şi B. Malmberg j (f > h, p. 460), [g] şi [z] erau variante ale aceluiaşi fonem j (Iii după Alarcos Llorach şi Malmberg, Igl după Martinet)! şi se găseau: prima, [g], la iniţială absolută sau în interio- j rul cuvântului după n şi r, a doua, [z], în poziţie inter-vocalică: [g]urar, ăn[g]el, dar mu[z]er. Aces-tă distribuţie se păstrează până astăzi în cuvintele spaniole existente în iudeospaniola. Fonologizarea celor două variante s-a produs în momentul în care, prin contactul cu populaţiile din Peninsula Balcanică, au pătruns, în iudeospaniola, cuvinte de origini diverse în care [g] şi [z] au avut posibilitatea să contrasteze. Alături de cuvinte de tipul [g]urar „ajura", au fost introduse cuvinte de tipul [zjurnăl, [zjambon; alături de mu[z]er „femeie", au pătruns cuvinte ca arpa[g]ik, a[g]idear „a avea milă". Astfel, [g] şi [z] apar în aceleaşi poziţii la început de cuvânt sau în poziţie intervocalică, şi capătă posibilitatea de a intra în contrast şi deci să se fonologizeze (vezi Sala, Fonemas, p. 521-523).
1.1.1.1.2.3. O situaţie similară prezintă şi italiana. Tekavcic, Gramm. it. I2, p. 155, arată că datorită împrumuturilor străine în care Ici, Igl pot apărea şi înaintea unui /a/, /o/, Iul nu numai înainte de fel, III, aşa cum apăreau în elementele latineşti. Graţie unor cuvinte de ori-
81 Fonetică şi fonologie
gine franceză de felul lui giallo „galben" (< v. fr. jalne /galne/ < lat. galbinus) sau greacă, de felul lui ciurma (< K&Xsoaua), Ici, Igl pot apărea înaintea tuturor vocalelor independent de context.
1.1.1.1.2.4. Două cazuri interesante de fonologizare a unei variante prezintă Quilis, Hispanismos, p. 21-39, 133. Fenomenul s-a produs în cebuano, idiom vorbit în Filipi-ne. înaintea contactului cu spaniola în cebuano exista un sistem vocalic format din trei elemente li, a, ui, Iii şi Iul având două variante [i, e] primul, respectiv [o, u] al doilea. Datorită numeroaselor împrumuturi din spaniolă, alofone-le menţionate s-au fonologizat, devenind foneme. Astăzi sistemul vocalic cebuano are cinci foneme vocalice li, e, a, o, u/; dintre acestea le, ol apar, mai ales, în împrumuturi, dar /o/ s-a consolidat ca fonem şi în numeroase cuvinte autohtone: manok „pui", hinoq „matura", kahoy „arbore" (Quilis, Hispanismos, p. 21-39; Infl. esp., p. 563-564).
Un caz mai complicat de fonologizare a unei variante este prezentat de Quilis, Hispanismos, p. 133; Infl. esp., p. 566. Este vorba de apariţia fonemului Ivi, în urma unui proces de fonologizare, sub influenţa împrumuturilor lexicale hispanice. Fonemul Idl avea, în cebuano, două alo-fone: una [d], la iniţială de cuvânt sau în interiorul cuvântului, precedată de o nazală, şi alta, similară lui [r], în interiorul cuvântului. Când [d] ocupa o poziţie neiniţială, prin adăugarea unui alt fonem, se realiza ca [r]. De aceea, în împrumuturile spaniole la început [-d-] > [-r-]: araro = = sp'.' arado, piraso = sp. pedazo. Astfel stând lucrurile, continuă Quilis, prezenţa fonemelor vibrante spaniole în multe cuvinte importante a făcut ca Idl autohton să se realizeze ca [r]. Acest [r] a fost folosit şi pentru pronunţarea lui Ivi spaniol (opoziţia între Ivi şi Ivi a dispărut). în acest fel, Ivi a devenit fonem în cebuano.
1.1.1.1.2.5. Situaţii similare se găsesc şi în alte limbi, unde importarea, în mari proporţii, a unui material lexical străin, incomplet integrat, dă loc la distribuţii fonematice noi (vezi 1.2) şi chiar la introducerea unor noi foneme.
Limbi în contact
85
83
Fonetică şi fonologie
Weinreich {Unilinguisme, p. 670) citează, în acest sens, ori ginea distincţiei fonologice din engleză între / şi v, s şi z,, şi g sau cazul cehei, unde g şi k au devenit foneme \x condiţii identice cu cele discutate de noi mai sus. Astfel! de exemplu, g şi v apar în engleză la început de cuvâiitj (just, jump, very, veal), deci într-o poziţie în care aceste foneme nu erau posibile în vechea engleză. Fenomenul se datoreşte împrumuturilor făcute de engleză din franceză (Stieber, Lois, p. 115). în cehă unde vechiul g trecuse la « încă în secolele al XH-lea-al XlII-lea s-a introdus g prin împrumuturile făcute din germană şi latină. Aceeaşi limbă a luat, în evul mediu, prin împrumuturi din germană şi latină pe / care nu exista în slava comună. Fenomenul a fost uşurat de existenţa unor variante poziţionale (Stieber,) Lois, p. 115, Vachek, Determination, p. 54 arată cum, m\ toate limbile slave, / a devenit fonem prin împrumuturi de < acest tip). Graur, Studii, p. 29 insistă asupra faptului că, în aceste cazuri sistemul era „şchiop"; prin introducerea lui/, se echilibrează sistemul. Pentru mecanismul fenomenului este interesant şi exemplul discutat de Weinreich (Lang. cont., p. 23). La contactul dintre retoromană şi schxeyzer- . tutsch, el constată următoarele: fonemul Izl din sistemul j retoroman este la fel de străin în schwyzertutsch ca fonemul i /IV. Dar, în sistemul schwyzertutsch, există un loc pentru Izl fiindcă are corespondentul surd Isl. în consecinţă, cel ce vorbeşte schwyzertutsch ca limbă primară nu are nevoie de ■■ nici o altă distincţie articulatorie, pentru a pronunţa sunetul retoroman. Tiparul fonemic este mai uşor de adus în redarea corectă a lui Izl, decât la cea a lui /IV, pentru a cărui trăsătură palatală schwyzertutsch nu are nici un model, în malteză, datorită împrumuturilor clin italiană, u capătă statut de fonem (în vocabularul semitic autohton unu era fonem). în împrumuturi, u apare în toate poziţiile (Krier, Maltais, p. 21-22).
1.1.1.2. Dispariţia de foneme
1.1.1.2.1. Am grupat, într-o categorie aparte, o serie de reduceri ale unor opoziţii fonologice care sunt, numai în
parte, rezultatul contactului dintre limbi. Este meritul lui B. Malmberg (Substrat, p. 251-252) de a fi formulat acest principiu, conform căruia folosirea paralelă a mai multor , sisteme, structuri, distincţii şi categorii diferite slăbeşte cu, /uşurinţă la subiectele vorbitoare sentimentul distincţii-I lor subtile, diferite de la o limbă la alta, consolidând, în I schimb, opoziţiile de bază, prezente în toate. Mecanismul ^ fenomenului este acelaşi ca la fenomenul de hipodiferen-ţiere descris mai jos (1.1.1.4.1.) — întrebuinţarea paralelă a mai multor sisteme — dar, spre deosebire de cazurile de reinterpretare a sistemului, care afectează serii de consoane, în acest caz avem a face cu dispariţia unei unităţi de inventar sau cu pierderea unei trăsături redundante. Contactul dintre limbi de data aceasta nu este factorul determinant, aşa cum este cazul reinterpretării sistemului. Cauza fenomenului stă în poziţia periferică a elementului respectiv în sistemul limbii analizate, sistem care se găseşte într-o regiune periferică în care slăbiciunea normei şi a tradiţiilor lingvistice sunt determinate de faptul că limba respectivă este limitrofă cu o altă limbă. în acest caz deci, nu dispar foneme sau trăsături stabile în sistem, aşa cum se întâmplă în situaţiile discutate la capitolul reinterpre-tarea sistemului. în cazurile de hipodiferenţiere discutate la capitolul consacrat reinterpretării sistemului, se ajunge, ca în final, să existe chiar o identitate între sistemele fonologice ale limbilor în contact (v. 1.1.1.4.1.5.)
1.1.1.2.2. Un astfel de exemplu este dispariţia lui Ini în iudeospaniola din Bucureşti şi în spaniola din Yucatân (Mexico). Am arătat, într-un articol (Sala, Fenomeno, p. 192-195), că depalatizarea lui n în idiomurile spaniole poate fi interpretată ca rezultatul unei tendinţe generale, care s-a manifestat şi în alte limbi romanice, unde /ti/, izolat în sistem din cauza dispariţiei celorlalte consoane din seria palatală, a fost eliminat în cele din urmă, pentru că, ' prin pierderea lui /', s-a pierdut corelaţia de palatalizare (1:1', n: ii), în explicaţia dată, Martinet {Phonologie, p. 136) subliniază faptul că randamentul funcţional al opoziţiei
Limbi în contact
84
tu ii era redus (apărea numai în anumite cuvinte: v. i Straka, Francais, p. 25-26): „en voie de disparition n don la frequence a d'abord ete auginentee, au XVII0 siecle di^ moins dans la pronunciation populaire, par le passage da nj â ii et qui a fini, apres diverses tendances articulatoires vers la fin du siecle dernier, par etre concurence cei derniers tenips, par son contre -ni". O situaţie asemănă-j toare cu cea a francezei prezintă.româna, care, a pierdut /IV şi, apoi, pe Ihl.
Merită a fi menţionat faptul că aromâna, megleno-i româna şi istroromâna, dialecte româneşti sud-dunărenej îl conservă atât pe /IV, ca şi pe Ihl (Capidan, Aromânii,, p. 339, 346; Capidan, Meglenoromânii, I, p. 134, 137-138; Kovacec, Istr. act., p. 50). Considerăm că toate cazurile cU transformare a lui n din iudeo-spaniolă şi din spaniola, americană pot fi puse în legătură cu o tendinţă spre de-palatalizare. O asemenea tendinţă s-a putut dezvolta, mai ales, în variantele spaniole în care, datorită yeîsmo-lui, Ihl a rămas izolat în sistem, la fel ca în franceză (atât iudeospaniola, cât şi spaniola din Yucatân l-au pierdut pe /IV). Trebuie subliniat că, în spaniolă, randamentul opoziţiei n:: ii a fost redus şi că Ihl nu apare niciodată în poziţie finală1.
Eliminarea totală a lui Ihl în iudeo-spaniola din Bucu-, reşti şi în spaniola din Yucatân poate fi pusă în legătură j cu faptul că, în respectivele zone, spaniola a intrai în contact cu alte limbi, cee« ce a putut conduce la o sărăcire ai sistemului fonologie. Trebuie precizat că amintita tendinţă j de sărăcire a sistemului fonologie s-ar fi putut combina, în i cazul nostru, cu slăbirea normei şi a tendinţelor lingvistice] proprii regiunilor bilingve, cate sunt periferice faţă de centrul conducător. în asemenea condiţii, după cum subli-
85
Fonetică si fonol
1 Alarcos Llorach. Fonologia3, p. 176; Malmberg, Str. phonet.. p. 168. Observaţiile lui Alarcos Llorach şi Malmberg'se bazează pe Aniaclo Alonso. Lcy fonologică. p. 292 care spune: „Correlaciones que funciona como siguificativas y diferenciales en la tensibn silâbica. cesan en la chstension donde o no existen materialmente o. si existen. deja de ser intencionales y pierden por eso su validez".
nia Malmberg (Substrat, p. 252), este posibil ca transformarea operată sub acţiunea combinată a celor două condiţii să se realizeze în mod radical.
1.1.1.2.3. O explicaţie asemănătoare, simplificare la periferie, a dat B. Malmberg cunoscutului fenomen de trecere a lui / la h (ulterior, h a dispărut) din spaniolă. Acest faimos fenomen a fost explicat, de marea majoritate a hispaniştilor, ca o influenţă a^substratului preroman (basc, iberic etc). Singura excepţie este, aşa cum remarcă şi "Malmberg, J. Orr care crede că este vorba de un fenomen romanic existent şi în alte regiuni. B. Malmberg (f > h, p. 461-463 şi Substrat, p. 254) observă, în primul rând, că /^era izolat în sistemul consonantic al spaniolei care conţinea, aşa cum rezultă din schema de mai jos, patru serii corelative complete: oclusive surde, oclusive sonore, spi-rante sonore, nazale, conţinând fiecare trei foneme, o la-bială, o dentală şi o palato-velară (am reţinut, la fel ca Malmberg numai seriile care interesează discuţia):
P b
f
d 6
7
Faţă de aceste serii corelative, exista o singură spirantă surdă /f/ (/-&/ şi Ixl au apărut cu câteva secole mai târziu). Aceasta însenina că factorul „localizare" (locul ele articulare) era redundant în cazul lui Iii, în timp ce era distinctiv în celelalte serii paralele; /f/ se diferenţia de celelalte foneme prin faptul că factorul reclondant (caracterul labial) putea să elispară şi / să devină h (spirantă surdă neutră). Acest h s-a păstrat, se ştie, până la sfârşitul evului mediu. In acest fel schema de mai sus devine
t
P
b — d — g [3 — 6 — y
h
Limbi în contact
86
87
Trecerea lui / la h a avut loc, aşa cum remarc^ B. Malmberg, într-o regiune periferică, limitrofă cu bascaj datorită slăbirii normei şi tradiţiilor lingvistice. „Si ca passage a eu lieu au contact du basque, ce n'est pas qu'il ait eu une influence directe du basque sur le roman. Grâce â la proximite d'une langue, de structure diffe-rente, au bilinguisme et â la distance des centres romans, la norme romane s'est afaiblie. Le trăit reclondant qu'etait la labialite du/a dispăru. Ce n'est pas un effet du hasard que cette perte ait eu lieu dans les regions isolees de la Vieille Castille, loin des chemins battus. Ce n'est qu'au fur et â mesure que la Castille repand son pouvoir — avec la Reconquete — et affermit son prestige que ce «vulga-risme» est accepte par la norme et se generalise dansj l'orthographe" (Malmberg, Substrat, p. 254). Opinia lui j Malmberg este considerată „un exemple des extremes" dej Lloyd, Action, p. 958, care trimite la documentaţia foarte bogată pentru epocile vechi, oferită de Menendez Pidal, Origenes, p. 208-233. Vezi Izzo, Pre-latin Lang., p. 227-253 şi Ciervide, Reinterpretacion, p. 147-151, analiză critică detaliată, dar fără soluţie. Cf., de asemenea, Naro, / > h, p. 435-437; Pensado Ruîz, Orden; Penny, Re-emergence, p. 463-482. Lloyd, From Latin, p. 212-223 este o excelentă sinteză.
1.1.1.2.4. în sfârşit, datorită contactului dintre limbi evoluţia unui fenomen poate fi şi oprită. în româna comună (Sala, Contributwns, p. 247-248) se neutraliza opoziţia /o/—Iul în silabă neaccentuată. în istroromână, prin introducerea a numeroase elemente lexicale slave care aveau şi în silabă neaccentuată un /o/ ca fonem diferit de Iul, s-a ajuns la încetarea acestei acţiuni de neutralizare. La părăsirea neutralizării între /o/ şi Iul în poziţie finală neaccentuată, a contribuit împrumutarea formantului croat adverbial şi de genul neutru -o (de ex. bur „bun", (cela) buru „bunul" — (că) biiro „bun (neutru), ceea ce este bun"). Vezi Kovacec, Istr. act., p. 77.
Fonetică şi fonologie
Trebuie să subliniem că nu orice dispariţie a unei opoziţii este rezultatul contactului dintre limbi, mai exact, . rezultatul faptului că una dintre limbi nu are în sistemul ei acelaşi tip de opoziţii. Un exemplu edificator este cel oferit de T. Navarro Tomâs (Puerto Rico, p. 95), care consideră că pierderea distincţiei de cantitate consonantică dintre r şi rr (în Puerto Rico, în locul lui rr, apare un r velar) este „efecto de la acomodaci6n del sonido castella-no al medio indigena y mestizo, bajo alguna influencia especial de la fonetica boricua". Aceeaşi explicaţie — influenţă neagră — o dă Alvarez Nazario. Afronegr., p. 198. Navarro Tomâs subliniază că indienii de limbă taîng nu aveau rr în sistemul lor indigen şi vorbeşte de „una influencia refleja mas que de un sustrato efectivo". B. Malmberg {Ling. iber., p. 100) interpretează însă, pe bună dreptate, apariţia lui rr velar, existent şi în alte regiuni, ca o alterare provocată din nevoia de a menţine o distincţie necesară, dificilă. Din aceleaşi motive, în multe regiuni, rr dublu a fost înlocuit prin r asilibat, fricativ.
O prezentare de ansamblu a pierderii distincţiei dintre hi şi Ini, existentă şi în iudeospaniola (Sala, Phonetique, p. 194-195), în spaniola americană şi în spaniola din Fili-pine o dă Granda, Desfonologizacion, p. 69-79. In locul explicaţiilor particulare ca rezultat al unor influenţe străine (Whinnom, Span. Philippine, p. 71 crede că e o influenţă a limbii tagalog), Granda propune o explicaţie unitară şi generală: reducerea sistemului.
La acest exemplu, se pot adăuga altele din fonetica istorică a spaniolei, pentru care s-au propus explicaţii prin factori externi şi care au şi o explicaţie internă de care trebuie să se ţină seama. Astfel, de exemplu, Martinet, Economic, p. 311-315, 316-325 explică două cazuri de pierdere a unor distincţii fonologice prin substratul basc. Este vorba de pierderea distincţiei dintre oclusiva sonoră şi spirantă sonoră Ihl—NI şi pierderea distincţiei dintre spirantă sonoră şi spirantă surdă Isl—Izl, Isl—Izl. Amândouă fenomenele au fost însă explicate de Malmberg, Substrat, p. 256-257, ca rezultatul unui fenomen ce implică o scădere considerabilă a mijloacelor de distingere a limbii, ca fenomene de pierdere la periferie. Confuzia 5—1. s—£ este de dată recentă pentru a fi dato-
f
Limbi în contact 88
rită bascei. Schimbarea s-a petrecut numai după colonizarea Americii, unde opoziţia a fost cunoscută în primele secole ale colonizării (există şi azi în iudeospaniola: baso— muzcr). Confuzia b—v a început încă din latină, arată Malmberg, dar n-a reuşit. Această confuzie apare ca o tendinţă şi în primele texte castiliene. Ea a rezistat până în momentul în care colonizarea spaniolă prin Re-conchista a făcut ca spaniola din nord — din regiuni unde ea era mai „populară", cu un sistem mai sărac — a ajuns să se întindă în noile regiuni cucerite. Ajunsă în regiunile colonizate, sistemul n-a mai putut rezista la tendinţele distrugătoare cu care se lupta de mai bine de un mileniu şi jumătate. Deci, spune Malmberg, nu este vorba, în acest caz, de o interferenţă, ci de o sărăcire la periferie.
Alt fenomen care a provocat multe discuţii provine din istoria limbii italiene, cunoscuta „gorgia toscana",, pronunţarea aspirată a oclusivelor surde intervocalice k, p, t (inclusiv în fonetică sintactică) sau între vocală şi semi-vocâlă sau lichidă. începând cu Merlo, Lazio, p. 84-92, o serie de lingvişti italieni (C. Battisti, G. Devoto, T. Bolelli) şi W. v. Wartburg au susţinut că fenomenul se datorează substratului etrusc, în timp ce alţii (Rohlfs, Vorlat. Ein-flîisse, p. 37-56; Hali, Note, p. 65-71) se declară împotriva acestei idei, arătând că fenomenul este mai recent. Weinrich, Phonol. Studicn, p. 105-143 şi G. Contini, Interp. strutt., p. 263-281 au dat o explicaţie structuralistă fenomenului în cauză.
1.1.1.3. Afinităţi fonologice
Am arătat, în introducere (0.1), că una dintre sursele de asemănare dintre limbi constă în existenţa afinităţilor lingvistice, care, obţinute prin împrumuturi reciproce, apar în acelaşi teritoriu sau în teritorii învecinate (cf. Havrânek, Volialsystem, p. 119-125). în legătură cu aceasta Jakobson (Affinites, p. 354) precizează „on connaît la ten-dance de tnaints faits phonologiques â faire tache d'huile sur la carte, et Fon a plus d'une fois fait remarquer que les langues contingues d'origine diverse offrent quantites
89 Fonetică şi fonologie
de ressemblances dans leur structure phonologique aussi bien que grammaticale"1. în celebrul său articol, Jakobson, op. cit., p. 361 arată cum o astfel de afinitate şi anume opoziţia sistematică a consoanelor muiate şi nemuiate scindează chiar familii de limbi-.
Un alt exemplu de afinitate fonologică care reuneşte limbi aparţinând unor familii diferite este cel dat de Sapir (Language, p. 192-206) reluat de R. Jakobson (Affinites, p. 363): pe un vast teritoriu între sudul Alaskăi şi California centrală, unde se vorbesc limbi din diverse familii, este caracteristică existenţa unei serii de consoane glotalizate. Recent, Lehiste (Polytonicity, p. 237-247) consideră că există o zonă de afinităţi care reuneşte limbi din familii diferite în aria baltică.
Reluând observaţia lui R. Jakobson, E. Petrovici a susţinut existenţa unei corelaţii de timbru palatal în limba română, conform căreia cuvinte ca tacă şi teacă se deosebesc prin opoziţia dintre consoană nepalatalizată/consoană palatalizată (Petrovici, Corel, timbru, p. 172-220; idem, Esquisse). O serie de cercetări ale unor lingvişti români şi străini, reunite de Rosetti, Rccherchcs (dintre cele ulterioa-
1 Cf. observaţiile lui Martinet, Affinitc, p. 121-124; Matthews, Discuţie, p. 7; Regamey, Contribuţie, p. 129; Nandriş, Discuţie, p. 448-450; Haudricourt—Juilland, Propagation. p. 82-92.
2 Astfel, printre limbile slave numai rusa. ucraineana.bielorusa, cea mai mare parte a dialectelor poloneze, şi graiurile bulgăreşti de est. aparţin ariei limbilor cu consoane muiate; dintre limbile romanice şi germanice nu fac parte, după Jakobson, decât graiurile româneşti şi' idişul vorbit în Bielorusia; printre limbile indo-ariene aparţin la această arie de consoane muiate numai graiurile ţiganilor ruşi şi polonezi; din familia fino-ugrică fac parte limbi ca mordvina, ceremisa, votiaca şi ziriana, graiurile orientale lapone, finlandeze şi estoniene, dialectele meridionale ale carelienei şi vepsa. Această afinitate cuprinde limbi turcice din fosta Uniune Sovietică şi Polonia, grupul samoed, cea mai mare parte a grupului mongol, dialectul (lungan din chineză, coreeana şi japoneza; la sudul ariei, se găsesc limbile caucaziene nordice, iar la vest. lituaniana şi. în parte, letona. Am prezentat aria continuă pe care se întinde această afinitate fonologică. In Europa, mai prezintă corelaţia de muiere irlandeza şi graiurile basce.
Limbi în contact 90
re acestei cărţi amintim sinteza lui Avram, Statutul fonol.) au arătat că teoria lui E. Petrovici, foarte atrăgătoare de altfel, nu se susţine. El consideră că la baza fenomenului din română stă influenţa slavă (Petrovici, Esquisse; idem, Phonemsystem), susţinând că limba română ar prezenta cazul interpătrnnderii unei fonologii slave cu o morfologie romanică (Petrovici, Phonol. slave). în acest fel. el
. pune româna alături de armeană, ca un caz limită, unde coexistă o morfologie şi o fonologie de origini diferite. Şi de această dată o serie de cercetări ulterioare dintre care se detaşează Avram, Caractere roman; idem, Valeur phonol.; Copceag, Funcţiunea morf; idem, Rasgos; Iliescu, Traits romans (cf. şi Vrabie, Paralleles, p. 151-154) au contestat această părere pornind de la existenţa unor fapte similare în alte limbi romanice, un rol important având valoarea morfologică a acestei opoziţii (în limbile slave ea nu are un rol similar cu cel din morfologia românească).
Implicaţiile teoriei corelaţiei de timbru în română (Petrovici, Corel. rot. stabileşte şi o corelaţie de timbru Ia-bialâ) sunt foarte mari în plan fonologie. Avram {Caractere roman. p. 220-221) arată că una dintre particularităţile considerate „originalitatea limbii române" de A. Rosetti (Place, p. 130; cf. şi Meyer-LQbke, Rum. u rom., p. 2; Einfuhrung, § 3; Puşcariu, LR I, § 94), diftongii [ea], [ga]
, dispare fiindcă aceşti diftongi sunt interpretaţi în cadrul ; opoziţiilor consonantice, diferenţele vocalice fiind impuse de context.
Cât priveşte originea celor doi diftongi [ea], [ga] se ştie că, din punct de vedere fonetic, ei sunt rezultatul evoluţiei lui c şi o accentuate sub influenţa vocalei din silaba următoare, cunoscuta diftongare condiţionată a lui c şi o accentuate (Iordan, Diftongarea este o prezentare amplă a fenomenului aici în discuţie). S-a arătat că ea < c, ga < g şi , că variantele ?, g, rezultat al fenomenului metafoniei, ; există şi în alte limbi romanice (Petrovici, Patrimoinc, p. 211-212). Pentru detalii ale paralelelor romanice ale acestui fenomen, v. Sala, Contributions, p. 195-201: „representent un trăit caracterisitque du roumain par rapport â d'autres langues romanes ... tmiquement par la regularite et la frequence de leur apparition" (p. 199). Nu este necesar deci să punem apariţia acestor diftongi pe
91 Fonetică şi fonologie
seama substratului (Georgiev, Trah. czik, p. 19-20; idem, Dak. Substrat, p. 482) sau a limbilor slave (Vaillant, Gram-maire, p. 114; Petrovici, Infl. slav, p. 32-35; idem, Phonemsystem, p. 32, 39; idem, Patrimoinc, p. 212-219; Rosetti, Slavo-romanica, p. 29-30; idem, Infl. slave, p. 47-48; cf. şi Uriţescu, Evol, p. 547-550).
1.1.1.4. Reinterpretarea sistemului
Am prezentat două tipuri de fenomene rezultate ale contactului dintre două limbi care duc la mărirea sau sărăcirea inventarului de foneme prin intermediul vocabularului. Un caz mai interesant este cel care afectează seriile corelative şi care reprezintă o influenţă neinediată a limbii de prestigiu mai mare asupra limbii receptoare. în cele din urmă, acest tip de influenţă este, de fapt, o modificare a sistemului prin interpretarea unităţilor unei limbi după modelul alteia, deci o influenţă nemediată a limbii de prestigiu asupra limbii vorbitoare: vorbitorii bilingvi identifică un fonem din sistemul secundar cu unul din sistemul primar şi, reproducându-1, îi aplică regulile fonetice ale limbii primare. Este modificarea analizată în lucrările lui U. Weinreich (vezi Phon. interf), o adevărată interferenţă de sisteme în sensul lui U. Weinreich şi B. Malmberg.
Aceste fenomene au loc în regiunile bilingve în care bilingvii au învăţat a doua limbă încă din copilărie şi ajung să folosească fără greutăţi două coduri lingvistice; ei pot percepe şi întrebuinţa, într-un mod corect, sunetele (fonemele) celei de a doua limbi, pe care le pronunţă în cuvintele pe care le transferă din a doua limbă în prima. Sunetele străine sunt adoptate cu o uşurinţă foarte mare de o comunitate bilingvă, aşa cum este cazul unei enclave lingvistice supuse acţiunii continue a unei limbi dominante (Petrovici, Interpenetration, p. 41). O situaţie specială de reinterpretare a sistemului fonologie prezintă dialectul frontenzo, idiom vorbit la frontiera care separă spaniola de portugheză în Brazilia şi Uruguay (v. Hensey, Frontenzo, p. 47-55).
Limbi în contact
92
93
Fonetică şi fonologie
între diversele tipuri de reinterpretări ale sistemului, distingem două categorii: unele, cele mai numeroase, sunt fenomene de hipodiferenţiere, celelalte sunt fenomene de hiperdiferenţiere (cf. Weinreich, Lang. cont., p. 18).
1.1.1.4.1. Fenomene de hipodiferenţiere
1.1.1.4.1.1. Fenomenele de hipodiferenţiere (under-differentiation) reprezintă, după Weinreich, Lang. cont., p. 18, o confuzie a două sunete dintr-un sistem secundar ale căror corespondente în sistemul primar nu se disting unul de altul. Ele corespund, în terminologia lui R. Jakobson {Principes, p. 319), fenomenului de defonologizare, iar la Polivanov fenomenului de divergenţă şi convergenţă.
Am ales, pentru a ilustra acest tip de modificare a inventarului de foneme, ca rezultat al contactului dintre limbi, sistemul fonologie al istroromânei. Este o regiune tipică de periferie, izolată atât din punctul de vedere geografic, cât şi din punctul de vedere al tradiţiei şi al normelor lingvistice (nu mai are nici o legătură cu domeniul dacoromân). Important de subliniat este şi faptul că toti istroromânii sunt bilingvi, ceea ce contribuie, în mod evident, la o lipsă de stabilitate, susceptibilă de a condiţiona o evoluţie (cf. Malmberg, Substrat, p. 250). Toate aceste caracteristici ale istroromânei permit ca noul sistem fonologie, apărut în urma reintepretării unităţilor istroromânei după modelul sârbocroat să devină o normă a unei grupări sociale, condiţie necesară pentru ca un astfel de fenomen să supravieţuiască. Altfel, adică fără motivele sociale arătate, diversele stări de limbă defectuoase, rezultate din iiiţej2^ejmjea unor unităţi de limbă după modeluTalteiă de felul celor discutate de U. Weinreich, clisjjar^_djuă cu indivizii sau cu generaţia care le-a folosit. Astfel, de exeim piu, un spaniol poate interpreta Idl şi Idl din engleză ca variante ale unui singur fonem şi aude în consecinţă, engl. day şi they ca omonime (cf. Malmberg, Substrat, p. 251), dar o astfel de interpretare nu afectează sistemul limbii spaniole decât în momentul în care astfel de interpretări
devin fapte de limbă sub influenţa unor factori sociali.' Pentru a sublinia importanţa statutului social al fenomenului de rearanjare fonologică cităm, după Jakobson (Affinites, p. 359), cazul lui J. Hus care, în urmă cu secole (secolul al XV-lea), reproşa compatrioţilor săi că pronunţă „tnore Teutonicorum" / obişnuit în loc de / dur. Astăzi, datorită extinderii cehei la populaţia germană din oraşele Boemiei, ceha urbană a fost influenţată de „coloritul" german care înseamnă printre altele, pierderea distincţiei dintre cei doi /. Ulterior, s-a ajuns la pierderea distincţiei dintre cele două foneme şi la sate.
1.1.1.4.1.2. E. Petrovici (Modele, p. 262-272; vezi şi Petrovici, Studii, p. 123-131) şi A. Kovacec, în monografia citată (Istr. act., p. 75-80), au analizat, în ultimul timp, felul cum a evoluat istroromâna şi cum s-a produs procesul de interpretare, de identificare a sistemelor fonologice sârbocroat şi istroromân. Petrovici (op. cit., p. 267; Studii, p. 127) arată că principalul fenomen care a schimbat în mod profund vechiul sistem istroromân a fost, fără îndoială, defonologizarea anumitor opoziţii absente în sârbocro-ată. Fenomenul de hipodiferenţiere constă deci în faptul că două sunete diii"sistemul secundar nu au corespondente în sistemul -primar şi-, din această cauză, se confundă. Istroromâna a pierdut opoziţia dintre consoanele nepala-talizate şi consoanele palatalizate1. deşi corelaţia palata-lizat~dur juca un rol important în morfologia substantivului (distingea singularul de pluralul unor substantive: lup—lup) şi în morfologia verbului (se diferenţia persoana întâi de cea de-a doua singular indicativ prezent a unor verbe: rup—rup). Ca urmare a pierderii opoziţiei menţionate, formele gramaticale care se distingeau prin această opoziţie devin omofone. Importanţa influenţei cioate este mare în acest caz, pentru că fenomenele de hipodiferen-
1 Coloratura palatală /' a fost interpretată fie ca semivocală (Avram. Rcmar/pics. p. 139). fie ca o realizare a fonemului vocalic l\l înainte de pauză (Vasiliu. Fonologia, p. 109).
1
Limbi în contact
94
ţiere sunt împiedicate să se producă când eficienţa funcţională a unei opoziţii este mare (cf. Weinreich, Lang. cont., p. 23). Fenomenul există şi în meglenoromână, dialect românesc sud-dunărean (Atanasov, Megl., p. 182, 213). Mai interesant este faptul că, atunci când, din cauza efectului acustic apropiat, fonemele palatalizate au putut fi identificate cu palatalele slave (croate), ele s-au păstrat în istroromână. A. Kovacec (Infl. croates, p. 61; Istr. act. p. 79) a arătat cum consoanele dentale palatalizate /IV, Ihl : l\l, Ini se păstrează numai pentru că ele existau în graiurile sârbocroate1.
1.1.1.4.1.3. Desfiinţarea corelaţiei nepalatalizat—palata-lizat din istroromână a avut urinări şi în planul vocalismu-lui, şi anume printr-un interesant proces de reorganizare a sistemului vocalic, analizat de A. Kovacec (Istr. act., p. 76), s-a ajuns la apariţia fonemului lei. într-un stadiu mai vechi al istroromânei, [ă] (după o consoană palatali-zată) era o alofonă a fonemului lei înaintea lui -a sau -ă. Un segment alcătuit dintr-o consoană palatalizată şi [ă] (ca variantă a lui /a/) ar fi putut fi interpretat de către croaţi, vorbitori ai unei limbi în care nu există astfel de corelaţii de consoane, ca o consoană urmată de diftongul [ia] sau [ea]. Dar dialectele croate evită diftongii, ceea ce a făcut ca, după desfiinţarea corelaţiei nepalatalizat—palatalizat — fenomen datorat tot influenţei dialectelor croate —, vocala [ă], care urma după consoana palatalizată, să fie interpretată monofonematic. Cum, din punct de vedere fonetic, ea era diferită atât de fonemul /a/, cât şi de lei şi cum, pe plan fonologie, ea se opunea atât lui /a/ (ste „stai" (imperativ) — stă „a sta") cât şi lui lei (viţe „viţea" — viţe „viţel"), [e] s-a dezvoltat ca un fonem aparte lei. Un astfel de fonem există ca atare în graiurile croate mai îndepărtate, ceea ce 1-a determinat pe A. Kovacec să presupună
95
Fonetică şi fonologie
că, în trecut, a existat şi în graiurile croate învecinate cu istroromâna.
1.1.1.4.1.4. Pierderea corelaţiei nepalatalizat—palatalizat şi apariţia fonemului lei sunt fenomene general răspândite în istroromână. Există şi alte cazuri de reinterpre-tări ale sistemului fonologie istroromân, care au însă o răspândire limitată. în această situaţie este defonologizarea opoziţiei siflantă-şuierătoare (Iţi : Ici, Izl : Izl, Isl : Isl) din sistemul istroromânei, care este mai consecventă numai într-unui clin satele istroromâne, Susnjevica. Şi în acest caz influenţa străină a avut consecinţe morfologice. Defonologizarea opoziţiei Isl : Isl din graiul din Susnjevica a dus la pierderea distincţiei dintre singular şi plural la adjective şi substantive de tipul gras—graşi1. De remarcat că acest sat se află aşezat chiar pe şoseaua care duce în regiunea Lubin, unde graiurile croate cavakiene au pierdut, de asemenea opoziţia siflantă—şuierătoare, sub influenţa dialectului veneţian2 (în regiunea Lubin populaţia bilingvă se serveşte, pe lângă croată, şi de italiana veneţiană). Situaţia prezentată este un interesant caz de influenţă romanică (dialectul veneţian) asupra unui idiom romanic (dialectul istroromân) prin intermediul unui idiom slav (dialectele croate)3. De remarcat că acest proces de hipodiferenţiere a afectat şi sistemele fonologice ale unor limbi europene şi asiatice învecinate (vezi, pentru discuţia fenomenului, Petrovici, Interpenetration, p. 43).
1.1.1.4.1.5. O răspândire limitată are şi pierderea distincţiei [ă] şi [a] în poziţie neaccentuatâ din istroromână (Kovacec, Istr. act., p. 77). Spre deosebire de celelalte idiomuri româneşti, în cele mai multe graiuri istroromâne la
1 Pentru detalii privind trăsăturile prin care Ini şi /IV se deosebesc de Iul şi /!/, vezi Petrovici. Modele, p. 267.
1 Vezi Puşcariu, St. istr. II, p. 76 şi urm. Detalii mai ample la Petrovici—Neiescu, Ilots, p. 353, 356-357; Petrovici, Modele, p. 266-267; Kovacec, Istr. net., p. 77-78. Vezi şi Sala, Sibilantes. p. 185-188.
2 Ivic. Dialchtc. p. 58. 191. 200, 255; Popovic, Gcschichtc. p. 560 şi urm.; Gusmani. Sibilanli, p. 69-81.
:s Klepikova. Prefixul, p. 69-81, p. 74, nota 2, crede că ar fi o influenţă directă veneţiană asupra istroromânei.
Limbi în contact
96
substantivele feminine, s-a neutralizat opoziţia de determinare -ă--a (pentru vacă—vaca istroromâna are vaca—
vaca). La aceasta a contribuit faptul că, în dialectele croate, nu există mecanismul schimbării lui [a] neaccentuat în [ă]. In alte graiuri istroromâne, sub presiunea sistemului morfologic, în scopul menţinerii unei diferenţieri gramaticale importante, [a] a fost înlocuit cu [e], element care apărea printre vocalele sub accent.
De remarcat că prin pierderea tuturor fonemelor consonantice care nu există în graiurile croate învecinate (1.1.1.3.1.2, 1.1.1.3.1.3, 1.1.1.3.1.4) şi prin împrumutarea oclusivei palatale /t'V în condiţiile arătate la 1.1.1.1.7, consonantismul istroromân are acelaşi inventar de foneme ca al graiurilor croate (Kovacec, Istr. act., p. 80). Petrovici (Interpenetration, p. 44-45) remarcă faptul că şi vocalismul istroromân este identic cu cel al graiurilor croate învecinate descris de Ivic (Osnovnye, p. 14; Ivic, Prilozi, p. 208). La o situaţie asemănătoare se ajunge şi în cazul sistemului fonologie al enclavei greceşti microasiatice prezentate la 1.1.1.1.6., care, sub influenţa limbii turce, a ajuns să aibă acelaşi sistem vocalic şi consonantic (sistem vocalic cu opt membri, sistem consonantic îmbogăţit prin împrumutarea africatelor c şi g şi a şuierătoarei s). Pentru Thomason— Kaufman, Lang. cont., p. 94, 218, apariţia lui y reprezintă împrumutul regulii morfosintactice clin turcă care transformă în fricativa şi sonorizează un k postvocalic în faţa unui sufix -i. Dacă greaca microasiatică n-ar păstra frica-tivele interdentale, absente clin turcă, între sistemul fonologie grec microasiatic şi cel turcesc ar fi identitate deplină (Petrovici, Interpenetration, p. 45-46).
1.1.1.4.1.6. Am prezentat câteva exemple de hipodiferenţiere fonologică înregistrate în istroromână, idiom care reprezintă o enclavă lingvistică în domeniul croat. Fenomene similare de simplificare a sistemului fonologie se petrec şi în regiunile limitrofe ale unor limbi înrudite sau nu. In spaniola americană, se poate menţiona cazul de neutralizare a fonemelor vocalice i/e, o/u în vorbirea in-
97
Fonetică şi fonologie
dienilor şi a metişilor clin regiunea muntoasă din Ecuador (dolsor = sp. dulzor, veda = sp. vida) produs sub influenţa limbii quechua (Lope Blanch, Leng. Esp., p. 143-144; cf. Cassano, Vowel, p. 280-297). Stieber, Lois, p. 115-116 citează câteva exemple semnificative. Astfel, maghiara a influenţat un grai slovac din Kalsa, dar nu prin introducerea unor elemente clin maghiară, ci prin eliminarea aproape a tuturor fonemelor şi variantelor cele mai importante care nu existau în maghiară. în loc de două serii de consoane, caracteristice pentru slovaca de est la care aparţine şi graiul din Kalsa şi anume, s, z, c, dz şi s, z, c (dz), la Kalsa există numai o serie s, z, c (dz), dură din punct de vedere fonetic. în loc de două spirante slovace: h (sonoră) şi ch (surdă), există numai una singură, spirantă slabă guturală, surdă. Exemple interesante dă acelaşi Stieber, Lois, p. 116 elin regiuni limitrofe ale unor limbi înrudite. Astfel, poloneza şi ucraineana nu au cantitate vocalică, dar ceha şi slovaca o au. De-a lungul graniţei ucraineano-slovace, polono-slovace, polono-cehe, există graiuri cehe şi slovace care au pierdut cantitatea vocalică, dar nu invers (graiuri ucrainiene care să capete cantitatea). La graniţa polono-cehă, există graiuri poloneze care pierd vocalele nazale, trăsătură caracteristică a limbii polone. Martinet, Fr. sans fard, p. 44, arată că influenţa occitanei asupra francezei poate schimba chiar sistemul fonologie al francezei standard prin pierderea opoziţiei dintre a anterior şi a posterior (patte—pate, tache—tâchc, lă—las). Cf. şi Martinet, Elements, p. 211.
1.1.1.4.1.7. Nu lipsesc cazurile de interferenţe între sistemele fonologice în care limba romanică a fost limba de prestigiu, limba sursă. Astfel, printr-un proces de hipodiferenţiere, unele graiuri sârbocroate care au avut două tipuri de c, clin care unul Ici, dur şi altul Ici moale, ajung să elimine africata dură în contact cu româna, care cunoaşte o singură africată. Fenomenul analizat de E. Petrovici (Infl. rom., p. 172-174; cf. şi Ivic, Balhanismes, p. 234) pentru graiuri sârbocroate din România, se regăseşte şi în
Limbi în rontact
98
99
Fonetică şi fonologie
graiul orăşenesc din Dubrovnik (Ragusa) (vezi Resetar, Dictlekt, p. 131), unde se poate presupune, de asemenea, influenţa unui grai romanic. Cf. Francescato (Friul. germ., p. 156 şi Friul. slavo, p. 160) pentru friulană. Alte exemple de acest fel la Vrabie, Obrazec, în care este analizată influenţa românească asupra unor idiomuri slave din România. De remarcat că, în toate cazurile, are loc suprimarea unei distincţii fonologice. Este interesantă obse? vaţia lui Jakobson (Affinites, p. 359): „la suppression d'une distinction phonologique est plus apte â s'imposer aux parlers qui la possedent qu'une distinction supplementaire â s'introduire la ou elle manque".
1.1.1.4.1.8. Multe cazuri de hipodiferenţiere fonologică au loc în cunoscutul dialect fronterizo între Uruguay şi Brazilia. Opoziţiile e/e, 0/9 au dispărut (se folosesc e pentru e, o pentru p şi invers). De asemenea, nu funcţionează opoziţiile consonantice s/z, s/z, biv (au rămas numai s, s, b). (Hensey, Sociolinguistics; Rona, Dial. front.) în spaniola populară din Bolivia, lei şi /o/ suferă modificări, deoarece vorbitorii de quechua şi aimara au un sistem vocalic care este constituit din trei unităţi Iii, Iul, Iul. în respectivul sistem, [e] şi [o] sunt alofone ale lui Iii şi Iul (de la Rocha, Apunt.es, p. 160-162). Cf. de asemenea, Rojas, Lenguaje, p. 85-89: acelaşi fenomen există şi în nord-vestul Argentinei. Baldinger, Substrat, p. 86-98 face o comparaţie interesantă între două texte peruane, unul din secolul al XVI-1 ea şi altul din secolul al XVIII-lea, în care apare acelaşi fenomen dar, cu explicaţii diferite: în timp ce, în primul text, fenomenul este interpretat ca fiind spaniol, în al doilea, care reprezintă vorbirea unui bilingv de origine quechua, este considerat ca o influenţă a limbii quechua.
1.1.1.4.1.9. Situaţii asemănănătoare există în franceza vorbită de imigranţii ibero-ainericani din Franţa în care dispare opoziţia între /a/ şi /a/ ; lexemele cine şi Aune sunt pronunţate la fel: [ana]. Fenomenul a fost favorizat, de asemenea, de faptul că cele două sunete se păstrează, numai în parte, ca foneme diferite în norma limbii franceze
(Kremnitz, Phe'n. contact, p. 27). Un fenomen important /este tendinţa de denazalizare completă a vocalelor nazale
I franceze (Kremnitz, loc. cit.). Tot în franceza imigranţilor dispar frecvent vocalele palatale rotunjite (arrondies), adică ly, ce, ce/ şi, în locul lor, apare fie [u], fie [e, e]: [une veve] = - fr. une veuve, [un jeval] = fr. un cheval (Kremnitz, Phen. contact, p. 28).
1.1.1.4.1.10. Alt tip de reinterpretare a unităţilor unui sistem fonologie datorită contactului dintre limbi este cel oferit de adaptarea sonantelor silabice r, m, n, la sistemul fonologie istroromân. Interesul deosebit al acestui caz constă, pe de o parte, în faptul că ne arată o anumită rezistenţă clin partea limbii receptoare (istroromâna) şi, pe de
0 "altă parte, în faptul că reprezintă un exemplu de aelaptare a unui fonem în care un ansamblu de trăsături (caracter vocalic şi consonantic) se manifestă simultan (sonantele silabice sunt astfel de sunete). Fenomenul aminteşte de ceea ce Weinreich (Lang. cont., p. 21) numeşte interferenţă dublă atunci când se referă la percepţia sunetelor străine: un vorbitor bilingv care încearcă să vorbească limba A redă sunetele limbii A prin referinţă la sistemul limbii B, care este primară pentru el; vorbitorul-ascultător de limbă A interpretează această vorbire defectuoasă prin referinţă la sistemul limbii A ca sistem primar. Spre deosebire de situaţiile discutate până acum, în cazul sonantelor silabice, istroromâna nu le-a adoptat ca fenomene autonome, ci, aşa cum arată E. Petrovici, Rezistenţa, p. 85-89, sonantele silabice au fost „dezarticulate" în secvenţele ă + r, ă + m, ă + n, cele două componenete ale ansamblului de trăsături care se manifestă simultan. în acest caz, istroromânii descompun Ivi silabic sârbocroat în /ă + r/, deci redau sunetele sârbocroate prin referinţă la sistemul lor, care este primar pentru ei; ascultătorul istroromân interpretează însă şi realitatea fonetică a limbii sale primare prin referire la sistemul sârbocroat în care el 1-a interpretat pe A7 ca /ă + 1/. Situaţia este asemănătoare şi cu cea descrisă de Weinreich (Vnilinguisme, p. 656) pentru vorbitorii de rusă,
Limbi in contact
100
: care împart, destul de des, anterioritatea şi rotunjirea lui lyl din franceză pe două segmente suCcesTve [fu]. Datorită
' acestui fapt, formele croate de felul Tui vrt „grădină" devin, în istroromână, vărtu, v"rtu (Petrovici, Rezistenţa, p. 85-86), care circulă alături de vrt. Faptele sunt mai complexe şi mai interesante pentru că, datorită „dezarticulării" amintite, se ajunge să fie schimbate chiar fonetisme normale istroromâne. Un frumos exemplu îl reprezintă cuvintele de origine latină care aveau un ră- < lat. ru) de felul *răde se < lat. ridet, *răpâ „piatră" < lat. ripa, analizate de E. Petrovici. în grupul ră, r era forte, caracterizat prin numeroase vibraţii ale vârfului limbii şi a cărui durată întrecea fără îndoială cu mult pe cea a vocalei. Din această cauză, vocala putea să dispară, fiind oarecum absorbită de vibraţiile puternice şi numeroase ale lui [r].
în peninsula Istria, pe lângă istroromânii bilingvi, trebuie să fi existat — aşa cum există şi astăzi — şi croaţi care vorbesc, ca a doua limbă, istroromâna. în graiul acestor croaţi, arată Petrovici, o secvenţă ca [ă] + [r], rezultată clin interpretarea istroromână a sârbocroatului [r], a fost adesea pronunţată chiar în cuvintele latine ca r silabic (graiurile croate nu au ă). Deci, pe lângă [kcirbur(e)] „cărbune" (< lat. carbo. -onem), [ănkărhâ] „încărca" (< lat. in-carricare) au apărut şi variantele [lîrbur], [ănkrkci] datorită sârbocroaţilor. Aceeaşi croaţi bilingvi au interpretat pe [ră] iniţial ca [r] în cuvinte ca ['^ăde se] „râde" (< lat. ridet), [*răpă] „piatră" (< lat. ripa) care au devenit [rdse se], [rpa]. Din motivele arătate mai sus (româna veche avea la iniţială un r forte pronunţat cu mai multe vibraţii ale vârfului limbii, deci mai lung decât un r obişnuit1; la pronunţarea lui durata vibraţiilor întrecea pe cea a vocalei), în vorbirea bilingvilor croaţi, grupul [r + ci] a fost uşor înlocuit cu [r] care a fost identificat de istroromânii bilingvi din nou ca
1 La fel ca spaniola. Pentru detalii privind distribuţia acestui r forte, vezi Sala Contributions. p. 76-81. 90-91.
101
Fonetică şi fonologie
[ă + r] şi se ajunge astfel la [arde se] în loc de rade se. Croata, limbă cu care istroromâna a intrat în contact, a servit ca un fel de catalizator în schimbarea lui [ră] cu [cir].
1.1.1.4.1.11. Un caz limită, de data aceasta datorită influenţei unei limbi romanice (spaniola din America), este cel oferit de J. Caudmont (Influencia, p. 209-218): un dialect indian din Columbia a pierdut toate fonemele care nu existau în sistemul fonologie spaniol, la fel ca dialectul istroromân.
Philipp (Transferi, p. 393) citează cazul alsacienilor din Blaesheim, care, când vorbesc franceza, păstrează sistemul fonologie alsacian. Fenomenul este interesant pentru mecanismul lui, nu pentru norma francezei.
1.1.1.4.2. Fenomene de hiperdiferenţiere
1.1.1.4.2.1. Hiperdiferenţierea fenomenelor (over-dif-ferentiation) analizată de Weinreich (Lang. cont. p. 18) constă în aplicarea distincţiilor fonologice din sistemul unei limbi- (considerat limbă primară) la sistemul alteia (considerat limbă secundară) acolo unde nu este cazul. Această diferenţiere nu afectează însă inventarul de foneme, ceea ce 1-a determinat pe Weinreich (Lang. cont., p. 19) să nu considere fenomenul ca rezultând unei interferenţe propriu zise.
1.1.1.4.2.2. Exemplele de hiperdiferenţiere fonologică sunt, în general, mai rare decât cele ele hipodiferenţiere. Weinreich (loc. cit.) dă cazul unei forme retoromane /'lada/ „larg" pronunţată de un vorbitor schwyzertutsch ca */'la:da/, cu o lungime fonematică inutilă. Tot el citează contactul dintre letonă şi germană descris de Mitzka (Doppels-prachtrăger): germanii baltici pronunţă clar şi îngrijit deoarece ei fac distincţie între consoanele palatale şi nepala-tale; cu alte cuvinte [k] şi [k'] clin germană sunt diferenţiate şi interpretate ca foneme deosebite, unul dorsal şi celălalt palatal, ca în letonă.
Limbi în contact
102
1.1.1.4.2.3. Un caz interesant de hiperdiferenţiere este cel din spaniola vorbită ele indienii de limbă quechua wanka unde au fost impuse distincţii fonologice existente în sistemul primar (quechua wanka) asupra sunetelor din sistemul secundar (spaniolă), care nu are această distincţie. Vorbitorii wanka percep contrastele acolo uncie vorbitorul nativ de spaniolă nu le percepe de obicei. Exemple numeroase dă Cer ron-Palomino, Vocales, p. 280—292, care arată cum, în unele cazuri, se crează perechi minimale între cuvintele quechua şi cele împrumutate: [tiu] „trunchi" ~ [i:lu] „fir", [kâna] „arde" - [kâ:na] „trestie".
1.1.1.4.2.4. Gai 'cia (Interf., p. 331) precizează că, sub influenţa galicienei, sistemul vocalic al dialectului chapurro (dialect galician al limbii spaniole) are, în poziţie tonică, vocale deschise şi închise cu valoare fonologică: tgro (de pescado) / tgro „taur", come (imperativ) / come (prezent). V. şi Cano Gonzâlez, Gallego cast., p. 380.
1.1.1.4.2.5. Fonemul IEI din sistemul fonologie castilian s-a dedublat, în anumite segmente sociologice ecuato-guineene ale limbii primare fang, în două foneme, /B/ şi IVI, de acord cu structura fonologică a codului primar, în care IEI şi IVI există ca două foneme distincte (Granda, Afro-rom., p. 87).
1.1.1.5. Păstrarea unor foneme
1.1.1.5.1. Mai există un aspect care poate fi luat în considerare când analizăm rezultatele contactului între limbi, dar care, spre deosebire de celelate discutate până în prezent, prezintă mai puţină certitudine, neputând fi aduse probe decisive în acest sens. Este vorba de faptul că, datorită contactului dintre limbi, se poate explica păstrarea unor foneme, variante sau chiar a unor serii în condiţiile în care, celelalte variante ale limbii receptoare se produc transformări.
1.1.1.5.2. B. Malmberg, Encore, p. 45-46, consideră că trăsăturile arhaice nu trebuie explicate prin factori externi, ci
103
Fonetică şi fonologie
prin criterii interne care ţin de situaţia socio-culturală a idiomului respectiv. Malmberg respinge explicarea păstrării oclusivelor p, t, k intervocalice în dialectele bearnez şi aragonez prin vecinătatea limbii basce, considerând | că simpla izolare a regiunilor respective este suficientă pentru explicarea situaţiei. Tot Malmberg (Paraguay, p. 441-443) respinge explicaţiile lui Amado Alonso referitoare la păstrarea Ueismoului şi a accentului în grupurile au, ai, oi, clin Paraguay prin influenţa limbii guarani. în primul caz, B. Malmberg explică păstrarea lui // prin faptul că, în Paraguay, spaniola este limbă oficială, a administraţiei şi învăţământului, a ziarelor şi a cărţilor, dar nu o limbă de conversaţie colocvială. Fiind rezervată vieţii oficiale, ea este o limbă mai conservatoare decât o limbă populară (şi yeismo este un fenomen popular). La fel explică Bertil Malmberg şi nedislocarea accentului în cuvinte de tipul baul, adică invocând caracterul cult al spaniolei din Paraguay. Boyd-Bowman (Pron. Ec, p. 225) crede că păstrarea lui // în spaniola din zonele bilingve ale Americii meridionale „aunque faltan pruebas concluyentes" poate fi pus în legătură cu // din quechua, araucană şi guarani. Cf. Cassano, Maya fonoi, p. 107; idem, Retention, p. 12-16; Doimi de Miranda, Esp. Arg., p. 396. Granda, III, p. 95-108, fără a elimina explicaţia internă, o nuanţează considerând că este vorba de un caz de cauzalitate multiplă ai cărei factori determinanţi sunt: caracterul marginal, periferic, al Paraguayului cle-a lungul unei mare părţi a dezvoltării sale istorice, puternica autoafirmare naţională a personalităţii paraguayene, opusă curentului „porte-nismo", simbolizată în mediul lingvistic prin respingerea fenomenului „yeismo" din Buenos Aires şi păstrarea distribuţiei l\J—lyl, şi, foarte probabil, provenienţa regională, în majoritate castilană şi bască, a conchistadorilor şi a primilor colonişti ai ţării. La aceşti factori fundamentali s-ar putea adăuga, în mod secundar, cel oferit de Malmberg referitor la caracterul „învăţat" sau „şcolar" al spaniolei paraguayene (op. cit., p. 108).
Limbi în contact
104
1.1.1.5.3. Recent, Contini (Tendances, p. 328) explică păstrarea articulaţiilor interdentale /8/, Idl clin graiul sard din Nughedu, care trebuie să fi fost frecvente în Sardinia înaintea cuceririi spaniole, prin influenţă spaniolă.
1.1.1.5.4. Aspectul complemetar, pentru care, de asemenea, nu se pot aduce probe decisive, constă în explicarea ca rezultat al contactului dintre limbi a unor fenomene care sunt, de fapt, şi rezultatul unor tendinţe interne de evoluţie. Cu alte cuvinte, este posibil ca un anumit fenomen să se producă drept urmare a întăririi unei tendinţe structurale romanice prin existenţa unei tendinţe identice în limbile cu care limba romanică receptoare a intrat în
/contact. Influenţele externe pot contribui deci la realiza-; rea deplină a unei tendinţe romanice. Deja R. Jakobson ; (Affinites, p. 356) a subliniat că influenţa unui sistem este posibilă cu condiţia ca influenţa în cauză să concorde cu structura limbii asupra căreia se exercită (cf. critica lui Cassano, Latency, p. 6-15). Malmberg (Substrat, p. 251; Opposition, p. 54-66) atrage şi el atenţia asupra faptului că opoziţiile de bază care există sunt întărite în urma contactului respectiv.
1.1.1.5.4.1. Un exemplu pentru a ilustra această idee ni se pare a fi pronunţarea alveolar-sibilantă a grupului tr în Paraguay, studiată de Malmberg (Paraguay, p. 445-446). Fenomenul este răspândit în diverse părţi ale Atnericii şi, de asemenea, şi în Spania (o analiză detaliată a răspândirii lui la Amado Alonso, Pronunciacion, p. 151-195). Amado Alonso a subliniat că este vorba de o dezvoltare fonetică normală şi că nu este necesar să fie explicată prin bască (în Navarra), quechua (Ecuador), engleză (Noul Mexic). Totuşi, Malmberg (loc. cit.) crede că, în Paraguay, fenomenul nu poate fi separat şi de situaţia clin guarani', deci tendinţa internă a găsit un sprijin într-un fapt extern, tendinţa pojpulară spaniolă a fost întărită pe baza articulatorie a idiomului autohton. Teza lui Malmberg a fost discutată critic recent de P. Cassano (Alveolarization, p. 22-26). O
105
Fonetică şi fonologie
astfel de explicaţie oferă Granda, Rasgos fon., p. 93-94 pentru realizarea paraguayană a vibrantei multiple spaniole [f] ca monovibrantă în poziţie iniţială, în mod sistematic, şi în poziţie intervocalică, în mod sporadic (în prezent). El consideră că fenomenul respectiv poate să fi fost propulsat mai întâi prin contactul cu limba guarani. Dar e posibil ca să fi constituit, de asemenea, una clin cauze spre a uşura această evoluţie a tendinţei, amplu răspândită în anumite zone hispanofone, a fenomenului de modificare a articulaţiei lui [f] spaniol iniţial sau intervocalic. Alvar (Yucatân, p. 186-187) înregistrează vocale lungi pentru spaniola yucateco. Din expunerea lui nu este clar dacă este vorba de o influenţă maya sau de un fenomen petrecut pe terenul spaniolei. Cassano, Maya fonol., p. 111 crede că maya a provocat sau a accelerat o tendinţă internă de dezvoltare hispanică.
1.1.1.5.4.2. Granda, Rasgos fon., p. 93 nuanţează astfel de soluţii pentru a explica o serie de transformări fonetice din spaniola paraguayană. Varianta [s] pentru [c] se datoreşte influenţei guarani' în această formă a spaniolei americane, căci apare în straturi socioeconomice care au limba guarani drept cod primar şi [de ce] nu apare [s] în spaniola din aria Corrientes şi Misiones, în a căror limbă guarani locală nu există astăzi fonemnul Isl, ci stadiul lui arhaic Ici, care coincide cu norma din spaniola generală.
1.1.2. Inventarul de variante 1.1.2.1. Apariţia de variante 1.1.2.1.1. împrumutarea unor variante
1.1.2.1.1.1. Nu puţine sunt cazurile când, datorită contactului dintre limbi, limba receptoare se îmbogăţeşte cu variante clin limba sursă, sistemul rămânând intact. Cu alte cuvinte asistăm la modificarea normelor ele realizare a sistemului (cf. Malmberg, Substrat, p. 251). Sunt cunoscute cazurile când un străin ajunge să stăpânească un nou sistem de expresie, dar păstrează atunci când realizează sistemul, obişnuinţele articulatorii proprii limbii materne
Limbi în contact
106
(exemplul clasic care se dă este cel al unui german care, vorbind franceza, aspiră oclusivele /p/—IxJ—Ikl şi pronunţă seria sonoră mai mult sau mai puţin asurzit). Malmberg (loc. cit) atrage atenţia asupra faptului că păstrarea trăsăturilor redundante cere o tradiţie mai puternică decât menţinerea opoziţiilor, a căror pierdere sau slăbire afectează economia sistemului şi, prin aceasta, resursele sale de expresie. După Malmberg, o slăbire a contactelor directe cu centrul conducător este suficientă pentru ca fenomenele redundante să se modifice în contact cu g limbă vecină şi cu o populaţie bilingvă.    >x' <■<   .       '   " .
1.1.2.1.1.2. Pentru iudeospaniola, se pot aduce exemple atât clin vocalism, cât şi din consonantism. în ce priveşte vocalismul, amintim cazul vocalei centrale de nuanţă anterioară între [e] şi [a] împrumutată din română şi notată de noi [e], care apare în poziţie nazală (mai ales în prefixele em-, en-): [ejmbarasar, [efmbutir „a îndopa gâştele", [ejnkaver „a încăpea". în unele cazuri, am notat, la Bucureşti, chiar o vocală centrală, mai închisă decât [a] şi mai deschisă decât rom. [î]: [âjmpisar „a începe", [âjnkargar „a încărca", [âjnkuntrar „a întâlni" (vezi Sala, Phonetique, p. 30, 96-97). Am explicat apariţia acestei variante pornind de la distribuţia ei limitată (la iniţială de cuvânt) ca o influenţă a românei: sefardiţii au interpretat, em-, en- ca un prefix şi de aceea l-au înlocuit prin prefixul românesc îm-, în-. Cât priveşte apariţia izolată la Bucureşti a lui [e] în două cuvinte de origine ebraică: yenozu „drăguţ, graţios" (< ebr. hen + sp. -oso), sejel „inteligenţă" (< ebr. sekel) vezi Sala, Phonetique, p. 30, ea s-ar putea datora unei influenţe din partea idişului.
1.1.2.1.1.3. Din domeniul consonantismului, reţinem două exemple, dintre care unul este rezultatul unei influenţe turceşti, iar altul pare a fi rezultatul unei influenţe sârbocroate. în legătură cu turca, poate fi pusă apariţia unui / velar [t] din iudeospaniola din Constatinopol (vezi Wagner, Espigueo, p. 17) care este o variantă a lui III, iar pe seama sârbocroatei ar putea fi pusă o particularitate a
107
Fonetică şi fonologie
iudeospaniolei din Bosnia, semnalată de K. Baruch (Bosnia, p. 137-138). Este vorba de înlocuirea prin palatale a oclusivelor [k], [g]: ri[k']u, fi[g]u, di[g]u, salpi[k']ar, furmi[g]a, frecventă mai ales în diminutivele -iku (-ico), -iha (-ica). Pronunţarea palatală, care este în variaţie liberă cu varianta neutră, se explică prin dezvoltarea iudeospaniolei într-un mediu slav caracterizat prin prezenţa unor consoane palatale.
1.1.2.1.1.4. Pentru spaniola din America, reţinem, în primul rând, articularea explozivă a lui t urmat de / (tl), atât în cuvintele din limba nâhuatl (ix-tle), cât şi în cuvintele hispanice (a-tle-ta în loc de at-le-ta), semnalată pentru Mexic de J. Lope Blanch (Sustr. fon., p. 97-98; Lex. ind., p. 12-13). Această variantă este condiţionată de fonemul dentoalveolar lateral africat surd /}/, frecvent în lexicul indigen în toate poziţiile: tlaco, Popocateptl etc. Lope Blanch atrage atenţia asupra faptului că articulaţia mexicană actuală [t + l] nu coincide cu cea indigenă pentru [l], ci este o adaptare a fonemului indigen la sistemul fonologie spaniol.1 '■!j ,
1.1.2.1.1.5. Persoanele cultivate din Yucatân, sub influenţa limbii maja, pronunţă consoanele orale urmate de o închidere a glotei (p\ t \ k \ eh) dz) prin identificarea cu aşa numitele „letras heridas" din maya: pak'er „a plăti", khiero „a iubi", t'anto (Lope Blanch, Cortes gloticos, p. 199-219; cf. Nykl, Notes, p. 215-217; Henrfquez Urena, Mejico, p. 340, Alvar, Yucatân, p. 177-178; Suârez, Yucatân, p. 49-52, 83; Rosenblat, Contactos, p. 118-119; Lope Blanch, Leng. esp., p. 144; Cassano, Latency, p. 6-15; Coupal—Plante, Oclu-sivas, p. 129-176). în aceeaşi regiune există şi varianta retroflexă a lui Iii (Lope Blanch, Infl. maya, p. 41-53).
1 Alte variante din portugheza sau spaniola americană prezintă Leoni, Appunti, p. 212-215 (relativ la influenţa italiană) şi Philipps, Influence. p. 201-212 (relativ la influenţa engleză : [v] în spaniola din Los Angeles). Pentru cazul contrar, influenţa spaniolă asupra englezei din Texas, vezi Sawyer, Aloofness. p. 270-281; Philipps, Influence, p. 201-212.
Limbi în contact
108
109
Fonetică şi fonologie
1.1.2.1.1.6. Exemple se pot aduce şi din istroronţână, unde, în unele graiuri, ca cel din Jeiăn, Igl se realizează ca o fricativa, la fel ca în graiurile croate clin nord-vestul Istriei, în timp ce se păstrează ca oclusivă velară sonoră în celelalte graiuri, la fel ca în graiurile croate învecinate (vezi Kovacec, Istr. act., p. 77)'.
1.1.2.1.1.7. Mai interesant este cazul lui [a] accentuat din istroromână, care a fost identificat cu [â] din graiurile croate unde [ă] a trecut la [ă]. După modelul croat, în istroromână a din silaba accentuată, unde accentul dinamic influenţează asupra duratei vocalei în sensul prelungirii ei, a fost labializat ca în silabele lungi din croată. Noua variantă [ă] a devenit realizarea principală a fonemului /a/ în poziţie accentuată (Kovacec, Istr. act., p. 75-76).
1.1.2.1.1.8. Granda (Estudios, p. 121) explică apariţia unei ocluziuni glotale pentru [k] în aria occidentală a Columbiei (Iscuande şi Guapi) prin influenţă africană. Explicaţia prin substratul african este conformă cu cerinţele generale, expuse ele B. Malmberg. Astfel, fenomenul apare nu numai în împrumuturi, deci în forme lexicale izolate (aşa cum este cazul iudeospaniolei, unde apare în cuvinte de origine ebraică), ci în toate cazurile când apare un [k] originar în poziţie explozivă. Apariţia acestui sunet nu înseamnă o simplificare a structurii fonetice (care, conform teoriei lui B. Malmberg, ar putea fi explicată prin tendinţe interne), ci introducerea unei variante total noi, inexistente în altă parte a spaniolei decât tot în regiuni ca Yucatân şi Filipine, unde prezenţa ei este explicată de Granda tot ca o influenţă străină (cf. Bowen, Hisp. leng., p. 949 la care consoanele glotale din Filipine sunt explicate prin influenţă indigenă). în sfârşit, Granda (His-toria, p. 213) invocă pentru explicaţie influenţa africană şi
1 Pronunţarea fricativa (ca [y] sau [h] a lui Igl) există în multe limbi cu o înrudire îndepărtată, ceea ce a determinat pe unii lingvişti să vorbească despre o propagare a unei anumite pronunţări (vezfdiscuţia la Petrovici, Interpenetration, p. 42).
condiţiile sociologice din aria occidentală a Columbiei: contactul între indieni şi negri a fost evitat sistematic în Columbia, adică nu se putea transfera o particularitate indigenă în limbajul negrilor.      r ,   '. ..Ât^ ■
1.1.2.1.1.9. în spaniola din Paraguay, există sunetul [îf împrumutat din guarani', care, din punct de vedere fonologie, este o vanantâ a lui Iul sau Iii clin castiliană. Sunetul [î] apare cu o intensitate descrescătoare în funcţie de straturile socioeconomice (Granda, Rasgos fon., p. 89).
1.1.2.1.1.10. în Santiago del Estero (nord-vestul Argentinei), timbrul lui Isl este puternic şuierător, ca în quechua, în timp ce, în restul aceleiaşi zone, s-a relaxat şi se manifestă ca o predorsoalveolară (Rojas, Cont. ling., p. 577). Aceeaşi Rojas precizează că în limba quechua din Santiago del Estero, ca urmare a influenţei spaniole, termenii opoziţiei [V] şi [ylj] ajung la [z] (< /IV) — [j] (< lyl), ca în spaniolă.
1.1.2.1.1.11. Apariţia, în spaniola din Paraguay, a unui [v] labiodental aproape în totalitatea cazurilor în care, în spaniola standard, are o realizare bilabială cu excepţia situaţiei în care este urinat de o vocală îabializată, coincide, în privinţa modului de articulare, cu sunetul omolog care există în limba guarani' locală. Granda (Fon. Paraguay, p. 121) consideră că acest fapt trebuie pus în legătură cu rezultatele influenţei limbii guarani asrtpra spaniolei din Paraguay.
1.1.2.1.1.12. Montes (Historia, p. 505) consideră că pronunţarea consoanelor oclusive surde ca aspirate într-o amplă zonă din centrul Columbiei (departamentele Cundina-niarca, Boyacâ şi Santancler), într-un teritoriu care coincide grosso modo cu zona de dominaţie a limbii prehispanice muisca, pare fără îndoială un indigenism fonetic.
1.1.2.1.1.13. în diverse variante ale limbilor romanice (spaniola din Guinea ecuatorială, Granda, Afro-rom., p. 93) şi în creolele romanice (palenquero: Friedman—Patino Rosselli, Palenque, p. 100-103, creola franceză din Haiti:
Limbi în contact
110
d'Ans, Creole fr. sau în creolele atlantice în general:/Li-nelli, Creole Phon., p. 88-91) apar, datorită influenţei limbilor africane (bantu şi kwa), variante cu articulare nazală în poziţie iniţială de cuvânt, înainte unei consoane omor-ganice. în spaniola din Guinea ecuatorială, vorbită de populaţia fang, nazalizarea în poziţie iniţială de silabă se produce prin două procedee: afereza vocalei iniţiale care precede grupul nazală + consoană (ngahar < enganar, ntcrrar <' enterrar) sau proteza nazalei înaintea unei consoane iniţiale (mbueno < bueno, ngato < gato) Granda, Afro-rom., p. 93.
1.1.2.1.1.14. Uneori, unele variante pot proveni fără intermediul împrumuturilor lexicale şi se pot răspândi peste frontierele lingvistice (Petrovici, Interpenetration, p. 41). Noile moduri de a pronunţa fonemele sunt transmise aproape la fel de uşor de la o limbă la alta ca şi în cadrul aceleaşi comunităţi. în acest caz, la fel ca şi în cazul afinităţilor fonologice (1.1.1.5), un mod comun de redare a fonemelor în ambele limbi nu depinde de un vocabular comun prea larg; el poate fi chiar aplicat în cuvinte care nu au nici o legătură între ele (Weinreich, Lang. cont., p. 24; cf. Jakobson, Affinites, p. 359). De cele mai multe ori, în aceste cazuri, rolul primordial îl joacă factorii culturali, nu cei de ordin lingvistic (intervine un fel de „modă" care trece de la o comunitate la alta, o anumită pronunţare prin imitare).
1.1.2.1.1.14.1. în anumite limbi din vestul Europei, s-ajl dezvoltat, paralel, cantitatea vocalică în silabă accentuată deschisă: orice vocală în silabă accentuată deschisă a fost pronunţată lung în toate cuvintele, moştenite sau împrumutate (Sommerfelt, Aspects, p. 81 şi urm., p. 91 şi urm.).
1.1.2.1.1.14.2. Tot în limbile din Europa occidentală, s-a răspândit pronunţarea „velară" sau „uvulară" a vechii vibrante apicale sau chiar dispariţia ei care a devenit o „modă" fără legătură cu cuvintele împrumutate (Hockett, Course, p. 414; Brondal, Substrat, p. 26-27). în unele limbi,
I
111
Fonetică şi fonologie
acelaşi fenomen, pronunţarea uvulară a lui r, a avut drept consecinţe apariţia unor vocale lungi opuse celor scurte (Stieber, Lois, p. 107).
Au fost puse în legătură cu o influenţă străină, anume influenţa-aztecă, şi slăbirea sau dispariţia vocalelor ne-acceutuate clin spaniola mexicană (Malmberg, Trad. hisp., p. 242; Malmberg, Syl. mcx., p. 88), mai ales, înainte de -s. S-a arătat însă că acelaşi fenomen apare şi în alte regiuni din continentul hispano-american, fără să existe un substrat aztec (Lope Blanch, Voc. caed., p. 72-73; Sustr. fon., p. 98-102). Fenomenul a fost înregistrat în Columbia, Ecuador, Costa Rica, Salvador, Bolivia, unde nu există substrat aztec. Pe de altă parte, Lope Blanch, Sustr. fon., p. 100-101 arată că azteca nu are un sistem vocalic slab (din contră are un sistem în care există opoziţie între vocalele lungi şi scurte).
în legătură cu substratul indigen a fost pusă şi trece--rea lui c aton final la i, înregistrată în Ecuador de Boyd-Bowman (Pron. Ec, p. 231) şi în Columbia (Florez, Pron. Bogota, p. 78). Dar fenomenul există şi în alte regiuni din America: Mexic (Avila, Tamazunchale, p. 77), Puerto Rico (Navarro Tomâs, Puerto Rico, p. 48, 50) şi în iudeospaniola (Wagner, Caracteres, p. 22). Navarro Tomâs îl explică prin influenţa galiciană şi asturiană, la fel cum procedează şi M. L. Wagner (Caracteres, p. 22).
Varianta tensionată a lui [-s] din spaniola yucatecă nu poate fi pusă pe socoteala influenţei nâhuatl, aşa cum au făcut Henrîquez Urena şi Amado Alonso, pentru că, aşa cum a precizat Lope Blanch, Sustr. fon., p. 102-106 o astfel de variantă există în Pertî şi Ecuador. Ea nu poate fi atribuită nici influenţei maya fiindcă aşa cum a subliniat Alvar, Yucatân, p. 188 o astfel de variantă nu există în maya (cf. Cassano, Mex. sp., p. 55-61).
De asemenea, nazalitatea combinatorie din spaniola paraguayană, atribuită de Malmberg (Esp. Nouv. Monde II, p. 16-17) şi de Granda (Fon. Paraguay, p. 114) limbii guarani, nu pare a fi rezultatul acestei influenţe (cf. Cassano, Voc. nas., p. 190-192; Matluck, Fon. fin., p. 336). f. Exemplele de acest fel ne arată cât de prudenţi tre-\ \   buie să fim atunci când atribuim contactului dintre limbi
1
Limbi în contact
112
apariţia unor variante fonetice. O explicaţie externă poate fi dată numai după ce se constată că varianta în discuţie nu există în altă parte a domeniului analizat. De asemenea este necesar să se cunoască bine structura sistemului limbii căreia i se atribuie influenţa respectivă.
1.1.2.1.2. Generalizarea unei variante
Contactul dintre limbi poate contribui la generalizarea unei variante a unui fonem, care, înainte de contactul dintre cele două limbi, apărea numai în anumite poziţii. Un exemplu care ilustrează foarte bine această observaţie a dat B. Malmberg în cunoscutul său studiu consacrat spaniolei din Paraguay (Paraguay, p. 439-449). Spaniola din Paraguay este singura variantă spaniolă în care fonemul . lyl- se realizează ca africată [dzj< nu numai în contextele date de T. Navarro Tomâs (Manual12, p. 119) pentru spa-i niola standard (în combinaţii cu consoanele n şi /: conyuge, ' el yerno = [kondzuye, sl dzerno] sau la iniţială, după pauză, când alternează cu [y], ci şi în poziţie intervocalică: [madzor], [kadzo], [ădza], [ledzendo] pentru mayor, kayo, haya, leyendo. Această pronunţare este răspândită la toate clasele sociale.
Apariţia africatei [dz] în spaniola din Paraguay nu trebuie explicată printr-o influenţă externă, fiindcă [dz] există atât în Peninsulă, cât şi în alte părţi din America. Ceea ce trebuie pus pe seama substratului indigen reprezentat de limba guarani este generalizarea africatei şi-în cazurile inexistente în celelalte variante spaniole. Malmberg (Paraguay, p. 444) arată că, în sistemul fonetic al spaniolei paraguayene, există un fonem prepalatal care se realizează de obicei ca o africată. Populaţia guarani care a învăţat spaniola a interpretat [y] ca [dz] şi această obişnuinţă a fost adoptată, după aceea, de toată populaţia metisă, devenită mai piuit sau mai puţin bilingvă (Malmberg, loc. cit.). Generalizarea sunetului guarani s-a putut realiza cu atât mai uşor cu cât „en la boca de los criollos paraguayos este sonido guarani les era ya familiar en ciertas posiciones
113
Fonetică şi fonologie
en su propio sistema fonetico". Explicaţia a fost contestată de Cassano, Substratum, p. 41-44; idem, Phonology, p. 106-112; idem, Substr. theory, p. 414-415.
1.1.2.2. Dispariţia unor variante
Apariţia unor noi variante contribuie la slăbirea poziţiei sau chiar la dispariţia unor variante mai vechi. Astfel de situaţii se pot presupune, deşi, în general, nu avem precizări care să ne permită să tragem concluzii ferme în această privinţă. Există însă situaţii când autorii atrag atenţia asupra dispariţiei unor variante. Stieber (Lois, p. 115, 117) dă două exemple de acest fel. în primul caz, este citat exemplul unui grai slovac de est care, în locul lui l velar, are un /, sub influenţa maghiarei (în acest grai opoziţia dintre l şi /' (velar şi palatal), caracteristică graiurilor slovace de est, devine o opoziţie între / şi /). într-o enclavă poloneză din Slovacia, dispare varianta vechiul r fricativ [r] pentru că slovaca are numai r dur.
Sub influenţa dialectului salentin, într-o enclavă greacă, dispare varianta y pentru k (Profili, Romanisation, p. 130-132). Invers, în dialectul sicilian, sub influenţă greacă, dispar unele variante (Caracausi, Lingue cont.)
Kremnitz (Phen. contact, p. 29) menţionează o serie de exemple din franceza imigranţilor iberoamericani (din Franţa) în care variantele unor foneme sunt substituite cu variantele existente în limba lor; [R] uviilar din norma franceză este substituit cu [r] apical, palatală /17 cu [Ij], velarizarea lui /I/ în franceza unor catalani, tendinţa de a menţine punctul de articulare catalan şi spaniol al frica-tivelor /sl şi /z/. în toate aceste cazuri este afectată doar norma, nu şi sistemul.
1.1.3. Modificări de prozodie
în general, cuvintele împrumutate se adaptează la sistemul accentuai al limbii receptoare (cf, de exemplu, Treml, Wortahzcut, p. 34-65). Pe lângă modificările de inventar
Limbi în contact
114
discutate până acum, în care a fost vorba de schimbarea inventarului de foneme sau de variante, pe seama aceluiaşi contact dintre limbi pot fi puse şi modificările care se referă la prozodie (accent, intonaţie).
1.1.3.1. Modificări ale tipului de accent
Este cunoscut exemplul dat de Weinreich {Unilinguisme, p. 658) pentru nord-vestul Iugoslaviei, unde limbile romanice, fără tonuri diferenţiatoare, au determinat, fără îndoială, suprimarea tonului distinctiv în anumite dialecte sârbocroate. Un fenomen asemănător a fost semnalat pentru unele graiuri sârbocroate din ţara noastră unde, sub influenţa românei, are loc un proces de lichidare a intonaţiei fonologice şi a cantităţii vocalice (Ivic, Balkanismes, p. 229).
Nu lipsesc modificările de accent mai puţin importante care nu afectează tipul de accentuare. Garci'a (Interf., p. 337) menţionează deplasări ale accentului la unele fo rme verbale în dialectul galicienei puternic influenţat de spaniolă (chapurrao), datorite acesteia din urmă (cantâba-mos, cantâbades persoanele I şi II plural ale imperfectului). Exemple similare întâlnim la Payrato, Interf ling., p. 85, rezultate ale contactului castiliano-catalan.
1.1.3.2. Modificări ale intonaţiei
1.1.3.2.1. Exemple de acest fel, fără să se fi ajuns la rezultate spectaculoase, se găsesc în spaniola din America. Cercetările influenţei limbilor precolumbiene asupra spaniolei americane par a fi mai numeroase, dar sunt încă în faza de început (Lope Blanch. Infl. ind., p. 34; Suârez, Indig. Arg., p. 74). Vidai de Battini (San Lms, p. 21-29) şi Malmberg (Argentine, p. 219-220) au atras atenţia asupra unei intonaţii specifice din regiunea Cordoba din Argentina. Această intonaţie particulară, care se pare că ocupă teritorii vaste în interiorul Argentinei, este binecunoscută în această ţară (Doimi de Miranda, Esp. Arg., p. 315; Sileoni de Biazzi, Penetracioii, p. 381-386). Este vorba de o
115
Fonetică şi fonologie
deplasare a accentului dinamic, care este strâns legată de o intonaţie muzicală foarte specială, cu caracter ascendent, semnalată şi de Navarro Tomâs (Fonologia, p. 137) şi caracterizată ca las „escalas repetidas, gradualmente ascenden-tes, de la entonacion argentina de Jujuy". Atât B. Vidai de Battini, cât şi B. Malmberg, consideră că această intonaţie este datorită substratului.
O intonaţie~specifică pare să caracterizeze şi spaniola chiliana: „Nuestra experiencia del espanol vulgar chileno nos lleva a compartir la opinion de Lenz, aclarando que el sustrato se manifiesta .principalmente en la entonacion" (Morfnigo, Programa, p. 140). Aceeaşi părere are şi Amado Alonso în comentariile care însoţesc cartea lui R. Lenz (A. Alonso, în Lenz, Chile, p. 289). Diverşi autori s-au referit — după cum semnalează Lope Blanch (Sustr. fon., p. 106, nota 35) — la intonaţia specifică a frazei din spaniola mexicană, pusă în legătură cu influenţa indigenă (Henriquez Urena, Mejico, p. XIV; B. Malmberg, Esp. Nouv. Monde, p. 70; Rosenblat, Buenas, p. 131; Buesa Oliver, Indoam. lex., p. 15). Lope Blanch este mult mai sceptic şi subliniază că este vorba de păreri impresioniste care nu se bazează pe o comparaţie riguroasă a spaniolei mexicane cu cea a limbii nâhuatl.
1.1.3.2.2. Navarro Tomâs (Puerto Rico, p. 113-114) a găsit o regiune în insula cercetată în care predomina un „acento de notas agudas y sincopadas", pe care îl pune în legătură cu populaţia de culoare din acea regiune. Megenney (Elem. subsah., p. 192-196) presupune o influenţă similară în Santo Domingo.
i
1.1.3.2.3. în franceza alsaciană s-a semnalat o intonaţie germană (Plhlipp, Alsace, p. 63-74)
1.1.3.2.4. Căreia (Interf, p. 331) constată că prima remarcă pentru cel ce ascultă spaniola folosită de vorbitorii de gali-ciană este curba melodică tipică galicienei.
Limbi în contact
116
117
Fonetică şi fonologie
1.1.3.2.5. Lehiste—Ivic {New Balk., p. 45-53) găsesc o intonaţie specifică blacanică pentru întrebările pozitive şi negative.
1.2. Modificări de distribuţie
Pentru a ne cla seama de toate aspectele rezultatului contactului dintre limbi nu este suficientă o simplă înşiruire a elementelor de inventar fonologie (cu apariţii şi dispariţii ale unor foneme sau variante), ci trebuie analizate şi modificările produse în tipurile de distribuţie a fonemelor. Chiar dacă două limbi în contact au acelaşi număr de foneme, modelele de distribuţie pot fi diferite. Weinreich (Uniliuguisme) citează cazul fonemelor /p, s, s, r/ din engleză şi franceză, cu observaţia că grupul iniţial /ps-/ este străin englezei şi /sr7 nu se întâlneşte în franceză. Aceeaşi observaţie se poate face şi cu privire la idiomurile pe care le analizăm şi, în primul rând, la română, spaniola americană şi iudeospaniola, unde contactul cu diverse limbi a făcut să se modifice distribuţia fonemelor sau a variantelor. Această modificare a distribuţiei poate să se refere la poziţia fonemelor în cuvânt sau la situaţia fonemelor în combinaţie cu alte foneme.
1.2.1. Apariţia de foneme în poziţii inexistente în cuvintele din vechiul fond
1.2.1.1. Numeroase exemple de acest fel ne oferă iudeospaniola, unde numărul mare de împrumuturi a întărit poziţia anumitor foneme prin apariţia lor în poziţii necunoscute cuvintelor spaniole (vezi Sala, Phonetique, p. 111-154):
Izl apare nu numai în poziţie interioară, aşa cum apărea în cuvintele din vechiul fond spaniol (kamiza „cămaşă", ermozo „frumos", azno „măgar", deznudar „a dezbrăca"), ci, în cuvintele împrumutate, şi la iniţială de cuvânt sau, la sfârşit de cuvânt, în finală absolută: zctyut „parastas", zarâ „grijă, teamă", zevidn „odinioară", zonă „prostituată", zirclilfs
!„zarzăr"; hukuruz „porumb", karpuz „pepene verde". Aceste împrumuturi sunt din ebraică (zayut, zarâ, zemân, zonă), ,f turcă (zirdilis, kukuruz, karpuz).
': Ivi apare nu numai la iniţială sau în poziţie interioară,
aşa cum apărea în cuvintele din vechiul fond spaniol (văka „vacă", vino „vin", lavâr „a spăla", palavra „cuvânt"), ci şi la
\ finală absolută ele cuvinte împrumutate clin ebraică: av „a
ÎlX-a lună din calendarul ebraic", erev „ajun", lulăv „frunză de palmier întrebuinţată la serviciul religios în ziua de su-kot", tisabedv „ziua a IX-a a lunii av, sărbătoare religioasă", i Ihl apare nu numai în poziţie iniţială, ca în cuvintele
din vechiul fond spaniol (boka „gură", boda „nuntă", blanko „alb", bueno „bun"), ci şi în poziţie intervocalică sau la sfârşit de cuvânt în cuvinte împrumutate, mai ales, din ebraică (sabat „sâmbătă", tisabeăv, tubisvăt „sărbătoare reli-
* gioasă numită şi las frutas") sau din turcă (kebâb „chebab", i         ystber „veste").
'; /îl apare şi la finală de silabă în cuvinte împrumutate
din ebraică (%anef „linguşitor", sifyă „servitoare", aftayă „speranţă"), elin turcă (kef „poftă, chef") şi română (kartof). Exemple de apariţie a altor consoane la finală absolută
I în împrumuturi: p (arap „arab", kasâp „măcelar", corâp
I „ciorap", dulap „dulap", sirop „sirop"), k (kaiik „barcă",
II kaimăk „smântână pe lapte", tufek „armă"), g (besogeg „din I greşeală", mckatreg „răuvoitor"), c (cipic „papuc", givec, iuvec I „ghiveci", iui „dificil") etc. Cele mai multe din aceste îm-I         prumuturi sunt elin turcă şi ebraică.
| Trebuie precizat că multe dintre cuvintele amintite
l (luate clin Sala, Phonetique, p. 43-70), nu au o răspândire
i prea mare atât clin punct de vedere geografic (turcismele
't sunt răspândite mai ales în Turcia), cât şi stilistic (unele
i aparţin numai ladino-ului, limba textelor religioase). O
situaţie asemănătoare există în spaniola din Los Angeles sub influenţă engleză (Phillips, Influence, p. 71-81).
1.2.1.2. Sunt numeroase exemplele ele acest fel prezentate
• de P. V. Cassano pentru spaniola americană.
1
Limbi în contact
118
1.2.1.2.1. în regiunea Kfo de la Plata, apar p, m şi n la sfârşit de cuvânt, în împrumuturi din franceză [sop] > [cop], [krem], [campaii] (Cassano, French infl., p. 180-182).
1.2.1.2.2. Prin intermediul împrumuturilor din engleză, p, t, k, b, f, m apar în poziţie finală (Cassano, Amer. Engl., p. 201-214).
1.2.1.2.3. Schimbări similare în distribuţia fonemelor se prezintă în cazul lui m, care apare în poziţie finală absolută (pikum) sau al lui ii, folosit la iniţială de cuvânt (iioca) (Cassano, Study, p. 170-171) prin influenţă arau-cană sau quechua (Cassano, Inca phonol., p. 459-483).
1.2.1.2.4. în alte ocazii, sub influenţă străină, se îmbogăţeşte distribuţia unei variante. Astfel, în împrumuturile din araucană, [rj] apare în poziţie iniţială şi intervocalică: [ipmkukacu], [kalfisorji] (Cassano, Study, p. 171). Este şi cazul lui [b] iniţial, care în spaniola din Paraguay este fri-cativ, sub influenţa limbii guarani (Malmberg, Esp. Nouv. Monde II, p. 20-21). Cassano {[b], p. 17) are altă părere. Variante împrumutate de spaniola din Guineea din limba fang la Granda, Afro-rom., p. 89-95. Granda {Interf fon., p. 95-114) este o sinteză a divereselor probleme ale interferenţei fonetice ale limbilor africane subsahariene din limbile europene.
1.2.1.2.5. Există şi cazul invers, când, sub influenţă spaniolă, în limbile indigene clin America apar o serie de foneme necunoscute din vechiul fond de cuvinte: în apache chiricahua l\l apare la iniţială de silabă (Hoijer, Change, p. 335-345), iar, în huave, apar /b,d,g,/ la iniţială de cuvânt (Diebold, Incip. bilingv., p. 97-112).
1.2.1.3. Semnalăm, pentru română, un fapt din domeniul vocalismului, şi anume că, prin împrumuturi, o serie de vocale apar în poziţiile în care dispăruseră în cuvintele
119
Fonetică şi fonologie
latineşti. Se ştie că româna a pierdut pe e, o accentuate urmate, în silaba următoare de ă, e; în urma unui proces de metafonie, e, 6, au devenit [ea], [ga], diftongii atât de caracteristici ai limbii române, după ce, înainte, fuseseră pronunţate [e], [g]: lat. ligat > rom. leagă, lat. mola > rom. moară. în primele împrumuturi slave, e şi o, care erau în acea perioadă a vechea slave, vocale deschise, au fost identificate cu e şi o latineşti şi au devenit [ea] şi [ga]: v. sl. lene > v. rom. leane • rom. lene, v. sl. kosa > rom. coasă. O dată cu împrumuturile_slave mai târzii şi cu neologismele, e şi o accentuate pot apărea înainte de ă, e: cofă, cobe, gleznă, sfeclă. Astfel e şi o apar în contexte noi (Sala, Contri-butions, p. 156-157).
1.2.1.4. Se citează şi cazul lui a neaccentuat care apare în română numai în împrumuturi mai recente (în cuvintele din vechiul fond a neaccentuat a devenit ă (lat. barbatus > > rom. bărbat), cu excepţia iniţialei de cuvânt şi a lui a final (lat. casa > rom. casă). O dată cu termeni de felul lui sacă „saca", calup împrumutate din turcă, a poate apărea şi în poziţie neaccentuată.
Evident nu orice abatere de la normă privind distribuţia diverselor foneme trebuie interpretată ca rezultat al contacului între limbi. Un exemplu ilustrativ este cel oferit de B. Malmberg (Estudios, p. 79-83, 99-126; Phon. gen. rom., p. 436) care explică articularea din Mexic a lui r imploziv ca o vibrantă multiplă, ca rezultat al influenţei substratului. Lope Blanch, -r final, p. 75-91, a adus argumente hotărâtoare împotriva lui B. Malmberg. Cercetarea lui Lope Blanch este un model de analiză în acest sens.
în primul rând, cercetările realizate în ultimul timp, în diversele zone clin Mexic nu arată vreo preferinţă pentru articulaţia vibrantei multiple -r imploziv. Această articulaţie apare ocazional şi alternează cu diverse alte variante, deci suntem în prezenţa unui evident caz de polimorfism de felul celui analizat de Alvar (Polimorfismo) şi de Lope Blanch (Rehilamiento).
1
Limbi în contact
120
în al doilea rând, r final dublu apare şi în alte dialecte spaniole vorbite în teritorii cu substrat foarte diferit de nâhuatl şi chiar în Peninsula Iberică. Concluzia lui Lope Blanch este logică „Si en la pronunciacion mexicana la realizacion de -r como vibrante multiple fuera, en efecto, mas frecuente que en otras regiones hispânicas, tal vez ello podn'a considerarse como simple desarrollo o inten-sificacion de un fenomeno fonetico hispânico, y no como efecto de Ia influencia del sustrato" (Lope Blanch, -r final, p. 83; Cassano, Substr. hyp., p. 1-2).
Nici asibilarea lui -r, care a fost strâns legată de Malmberg de asibilarea lui r-, nu poate fi reţinută ca argument pentru a proba originea aztecă a variantei multiple a lui ^      -r, pentru că asibilarea lui r este un fenomen care există şi în alte părţi ale continentului american. ;
Situaţia sociolingvistică din Mexic nu este comparabilă nici în parte cu cea din Paraguay. Limba nâhuatl nu a avut. în epoca colonială şi nici după aceea, prestigful.social şi cultural pe care I-a avut limba guarani' în Paraguay, în sfârşit, nici structura fonologică a limbii nâhuatl nu justifică o astfel de ipoteză pentru că nâhuatl nu are nici r şi nici r.
Situaţie similară prezintă oclusivele surde iniţiale înlocuite de oclusive sonore (k- şi g-) în limbile romanice. Fenomenul a fost explicat prin substratul mediteranean înrudit cu basca (Hubschmid, Rom. medit., p. 362-363), dar a primit şi o explicaţie internă convingătoare (Figge, Anlaulsonorisation).
1.2.2. Apariţia de foneme în combinaţii inexistente în cuvintele din vechiul fond
Contactul dintre limbi a putut face ca anumite combinaţii de foneme inexistente într-o limbă să pătrundă, prin elementele lexicale, în cealaltă limbă (inventarul de foneme rămâne, evident, acelaşi).
1.2.2.1. Câteva exemple din iudeospaniola le-am luat clin monografia noastră consacrată variantei din Bucureşti (vezi Sala, Phonetique, p. 41-81):
121
Fonetică şi fonologie
/sp/: mispayâ „familie", mispăt „judecată" ; /pk/: capkdn „om rău", tâpka „minge"; /ps7: sapscil „neglijent"; /db/: midbăr „deşert"; Izbi: yezbon „socoteală"; litl: aftay/i „speranţă", kefte „chiftea", yaftună „bătaie"; /tl/: bâtlan „leneş", catladeăr „a se certa".
Aceste grupuri consonanatice, la care se pot adăuga şi altele, care apar, mai ales, în cuvintele de origine ebraică şi turcă, au produs o modificare a structurii silabice a iudeospaniolei prin creşterea numărului de silabe închise. De precizat însă şi faptul că aceste grupuri consonantice apar în cuvinte care nu sunt răspândite în toate dialectele iudeospaniole şi nici în toate stilurile.
1.2.2.2. Spaniola din America prezintă situaţii similare datorită împrumuturilor din engleză care au combinaţii noi de foneme: ks, rd, rn, nk, rt în poziţie finală absolută; st, siu, în poziţie iniţială (Cassano, Amer. Engl, p. 201-214). Combinaţii noi de foneme (dm, dp, dl, hu) apar în aceeaşi variantă a spaniolei şi din cauza araucanei (Cassano, Study, p. 172).
1.2.2.3. Spaniola peninsulară prezintă numeroase cazuri de posibilităţi distribuţionale şi combinaţii de foneme care există numai în cuvintele împrumutate din latină, aşa numitele cultismos din spaniolă: apto, abdic ar, abside (Alarcos Llorach, Fonologia3, p. 184-189). Lapesa (Historia, p. 260-261, 270-271, 280-281, 390-391) prezintă evoluţia acestor grupuri în istoria spaniolei. Vezi şi Bustos Tovar, Contribucion, p. 82-86. Exemple recente ale vitalităţii cultis-înelor în textele mexicane la Claveri'a Nadal, Cultismos, p. 92-102.
1.2.2.4. Situaţii similare întâlnim şi în română, cu precizarea că, în aceasta din urmă limbă, grupurile consonantice împrumutate sunt bine reprezentate. Se ştie că româna a pierdut, la fel ca alte limbi romanice, grupurile latineşti [hl], [gl] devenite, la fel ca în italiană [h], [g]: lat.
Limbi în contact
122
clamare > rom. chema, lat. glanda > rom. ghindă. Aceste gru-I puri pătrund foarte timpuriu, încă în epoca românei comune, clin vechea slavă, fiind cunoscute astăzi în toate cele patru idiomuri româneşti (dacoromâna, aromâna, meglenoromâna, istroromâna), aşa cum dovedesc cuvinte ca cleşte < v. sl. klesta, clopot < v. sl. klopotu, glas < v. sl. glasu (vezi Sala, Contnbutions, p. 160). Ulterior, poziţia acestor grupuri a fost întărită prin împrumuturi făcute din alte limbi cu care româna a intrat în contact (claviatură, monoclu).
Pe lângă [kl] şi [gl], există şi alte grupuri consonantice inexistente în româna ulterioară influenţei slave. Şi de această dată se poate sublinia faptul că grupurile respective apar în cuvinte existente în toate cele patru idiomuri româneşti, ceea ce este o probă a vechimii lor: brazdă < y. sl. brazda, izvor < v. sl. izvoru. -A
1.2.2.5. Am arătat cu alt prilej (Sala, Contnbutions, p. 37), când ne-am ocupat de tendinţele structurale romanice manifestate în fonetica istorică a limbii române, că punem pe socoteala contactului dintre limbi o serie de fenomene care contravin idealului silabic de tipul PA/PA. Astfel, am considerat că transformarea lui [u] de la sfârşit de silabă într-o fricativa sau oclusivă [v], [f], [p] din aromână (alctvdu, caftu, preftu = drom. laud, caut, preot) poate fi pusă în legătură cu influenţa greacă.
1.2.2.6. In istoria limbii române, grupurile [go], [gu] au dispărut, transformându-se în [io], [iu]: jos < lat. deorsum, june < lat. juvene, în condiţiile păstrării surdei [cii], [cu]. Echilibrul dintre cele două africate a fost restabilit prin reintroducerea grupurilor respective prin împrumuturi din turcă (giol, magiun). Graur, Studii, p. 39.
1.2.2.7. în legătura cu latina, Mariner Bigorra (Prestamo, p. 305), se referă la o schimbare a distribuţiei lui h; ca rezultat al influenţei greceşti, fonemul h are o capacitate
123
Fonetică şi fonologie
combinatorie mult mai mare: în timp ce, în cuvintele autohtone, apărea numai la iniţială, înainte de vocală şi, în interior numai în poziţie intervocalică, în cuvintele greceşti, h putea apărea şi după şi înainte de consoană (chlamys, chronicus).
1.2.3. „îmbunătăţirea" frecvenţei unor foneme
în alte cazuri, în urma contactului dintre limbi, se realizează o creştere a frecvenţei anumitor foneme.
1.2.3.1. Astfel, în română, în urma transformărilor suferite de / şi // intervocalici latineşti, se păstrează / numai în cuvintele latineşti care aveau un //; în timp ce -/- devine r (lat. solem > rom. soare), 11 devine / (lat. uallem > rom. vale, lat. macellanus > rom. măcelar; excepţie face // urmat de un a neaccentuat care se transformă în [u]: lat. stella > rom. steaua). Pentru detalii, vezi Sala, Contributions, p. 50-51, 87-94. Numărul cazurilor cu geminata // devenită / este destul de mic, astfel că, o dată cu intrarea în română a unor cuvinte cu (de exemplu silă, fală, folos), distribuţia lui / intervocalic_se îmbunătăţeşte din nou (cf. Graur, Tend. act., p. 31).
1.2.3.2. într-un capitol consacrat tendinţelor structurale romanice din română din lucrarea noastră citată (vezi Sala, Contnbutions, p. 24) am discutat cazul istroromânei analizat de Petrovici (Hiatus, p. 379), unde frecvenţa ridicată a lui v în loc de wau (cuvet „cot" < cujktu < lat. cubitum) poate fi pusă în legătură cu rezultatul contactului dintre istroromână şi graiurile croate, adică dintre un idiom în care wau se opune lui v (istroromâna) şi altul (graiurile croate) în care nu se face distincţie între wau şi v. Sub influenţa graiurilor croate, v apare în locul lui wau. în acest caz, fenomenul a fost ajutat să se producă şi datorită faptului că o tendinţă similară romanică, de întărire a iniţialei silabice, s-a manifestat în cursul istoriei limbii
Limbi în contact
124
române (cf. lat. habutus > avut, lat. vidua > *văduuă > > văduvă).
1.2.3.3. Cazuri de „îmbunătăţire" a distribuţiei unor foneme de felul celui prezentat mai sus ne oferă şi iudeospaniola (v. Sala, Phonetique, p. 88-155) şi spaniola americană. Pentru creşterea frecvenţei fonemelor Iii şi Iul accentuate în poziţie finală se pot consulta lucrările lui Cassano (Inca phonol.; Study, p. 173; Amer. Engl; French infl., p. 177-178). Alte cazuri, ca apariţia lui Izl şi lyl în spaniola
paraguayană, la Cassano (Substratum, p. 41-44). , t ■' \
1.2.3.4. Malteza, datorită împrumuturilor din italiană, şi-a mărit frecvenţa de apariţie a unor foneme: "fpl, în toate poziţiile, şi Ivi, în poziţie iniţială şi intervocalică; în cuvintele din vechiul fond arab, Ipl apare numai în câteva cuvinte onomatopeice, iar Ivi, numai într-un cuvânt care corespunde fonemului arab /w7. Krier, Maltais, p. 17-18. Aceeaşi este situaţia şi pentru Ici şi Igl (Krier, Maltais, p. 18-19): împrumutarea în masă a cuvintelor italieneşti a făcut să crească frecvenţa acestor consoane şi, prin aceasta, randamentul funcţional al anumitor foneme indigene (mai ales c şi g). Interesul acestui exemplu constă în faptul că cele două sisteme fonologice sunt mult deosebite.
1.2.3.5. Există şi cazuri de întărire a unui tip de accentuare sub influenţă străină. Astfel accentuarea proparoxi-tonă a cuvintelor polisilabice romanice a fost întărită în aceste limbi (cu excepţia francezei, care 1-a modificat, trecându-1 pe ultima silabă) prin preluarea neologismelor latineşti şi greceşti: span. celebre, funebre, logica, sîmbolo; it. celebre, funebre; rom. literă. Niculescu, Fcn. rom.
1.2.4. Dispariţia unor foneme din anumite poziţii
Există şi cazul opus celor prezentate până acum. şi anume în urma contactului dintre două limbi, o serie de
125
Fonetică şi fonologie
foneme pot dispărea din anumite poziţii din limba receptoare.
1.2.4.1. Un interesant exemplu ne este oferit de istroromână, unde fonemul IV, care -include silaba, în afară de câteva cuvinte izolate, dispare exact ca în unele graiuri croate cakaviene. Istroromâna are că „cal" faţă de forma articulată ccilu şi pluralul căi', viţe „viţel" faţă de forma articulată viţelu şi pluralul viţel', la fel ca în graiurile cakaviene unde avem reka „(el) a spus" faţă de femininul relda „(ea) a spus", bi „(el) a fost" faţă de bila „(ea) a fost" (vezi Kovacec, Istr. act., p. 78).
1.2.4.2. Doimi de Miranda, în Cvitanovic—Fontanella de Weimberg, Simposio, p. 240, explică eliminarea lui Isl imploziv la sfârşit de cuvânt ca un fenomen cu cauze multiple: una dintre cele mai importante este, în mod normal, tendinţa romanică, existentă şi în spaniola pe arii întinse, spre aspirare şi pierderea lui -s la sfârşit de cuvânt; dar, în cazul particular al spaniolei din provincia Rosario, a contribuit interferenţa cu italiana şi dialectele ei.
1.2.4.3. Garci'a, Interf, p. 332, consideră ca reducerea grupurilor culte ct în /, cc în c, gn în n etc. din spaniola vorbită de galicieni se datoreşte rezultatului normal al acestor grupuri în galiciană, deşi, în alte părţi, formele reduse ale grupurilor consonatice ar putea fi considerate forme populare.
1.2.5. Modificarea distribuţiei relative a fonemelor
La cazurile discutate până acum, în care a fost vorba de modificarea distribuţiei unor foneme în diversele părţi ale cuvântului sau în diversele combinaţii de foneme, se poate adăuga situaţia când, în urma împrumutării unor foneme, se realizează o modificare a sistemului fonologie din punctul de vedere al distribuţiei fonemelor. J. Lope
Limbi în contact
126
127
Fonetică şi fonologie
Blanch (Lex. ind., p. 16, nota 17) atrage atenţia asupra faptului că fonemul /§/, caracteristic pentru cuvintele clin limba nâhuatl, a putut să ajungă să altereze substanţial sistemul fonologie castilian în ceea ce priveşte distribuţia relativă a fonemelor dentale şi palatele. Faţă de structurarea castililană
9
cea mexicană ar putea să fie astfel t
d<^ I y-
Este clar că această nouă restructurare hispanică depinde de caracterul dorsal, neapical, al lui /s/ mexican, ca şi de inexistenţa fonemului /0/, ambele împrejurări fiind, în întregime, străine de influenţa substratului (Lope Blanch, Lex. ind., p. 16, nota 17; Sustr. fon., p. 94-96).
1.2.6. O categorie interesantă de modificare de distribuire a fonemelor sub influenţa sistemului alogen este cea care produce anumite „devieri" de la norma sistemului receptor. Leoni (Appunti, p. 213) citează tratamentul lui o atonic în poziţie finală şi în interiorul cuvântului, în variantele italieneşti din Sâo Paulo, în care „un cuvânt portughez acţionează asupra altui cuvânt italian: «scuperto» (desco-berto) pentru «scoperto» (prezent indicativ al verbului portughez: descuberto)"; la Silveira Bueno (Infl. it., p. 243), influenţajtaliană apare mai evidentă: „O atonic nu trece luJuScUită la u, ceea ce este o caracteristică generală a portughezei clin sudul Braziliei, în contrast cu tipul -padăo din Portugalia sau din nordul Braziliei, unde trece în mod invariabil la u: voce, tropical, dedo, livro şi nu vuce, trupical, dedu, livru". Un fenomen asemănător a fost semnalat de dialectele ruseşti din România, în care, în afara fenomenu-
lui denumit, în dialectologia slavă, akanie (pronunţarea lui o în poziţie protonică ca a), aplicat la împrumuturile adaptate la sistemul rus dialectal, există, de asemenea, feno-menulukanie şi în cazul împrumuturilor din' română care conţineau un o protonic. Ivanov, împrum. lipov., p. 95-98 arată că trecerea lui o la u în cazul împrumuturilor româneşti din graiurile lipoveneşti se explică prin „apropierea" de sistemul românesc (prin pronunţarea nemodificată a lui o, s-ar fi creat modele fonetice aberante pentru sistemul acestor graiuri). Pronunţarea lui u, spre deosebire de a (dacă ar fi fost pronunţate potrivit normelor graiurilor), este mai aproape de o din punctul de vedere al locului de articulare şi al deschiderii, ca şi din punct de vedere acustic, ambele vocale fiind postpalatale rotunjite. în concluzie, Ivanov consideră că închiderea lui o (o > u) în cuvintele împrumutate din română reprezintă o tendinţă a vorbitorilor lipoveni de a apropia sistemul lor fonetic de sistemul românesc.
1.3. Consideraţii finale
Din exemplele prezentate, rezultă că cele mai multe modificări de inventar — la nivelul fonemelor sau al variantelor — sunt cele care apar în limbi puternic influenţate în lexic. O dată cu numeroasele cuvinte împrumutate, au pătruns noile sunete care s-au fonologizat (mai ales când sistemul fonologie al limbii receptoare permitea o astfel de transformare). Sunt mai rare cazurile de reinterpretare a sistemului fonologie; ele au loc_numai îti_ regiunile periferice, izolate, nesuborelonate vreunei norme lingvistice şi unde bilingvismul este trăsătura dominantă. în aceleaşi regiuni, are loc şi dispariţia unor foneme sau a unor opoziţii fonologice (la producerea acestor din urmă fenomene pot contribui, cel puţin în parte, şi unele tendinţe interne de evoluţie). într-o situaţie asemănătoare sunt şi cazurile de păstrare a unor elemente de inventar ca rezultat al
Limbi în contact
128
129
Fonetică şi fonologie
contactului dintre limbi. Cele mai numeroase cazuri de modificare a distribuţiei sunt cele care reprezintă apariţia unor foneme în poziţii sau combinaţii inexistente în cuvintele din vechiul fond.
Importantă de subliniat este poziţia periferică, deci slabă, a elementelor de inventar împrumutate: au o distribuţie limitată şi o frecvenţă relativ scăzută. în majoritatea cazurilor, nu sunt foneme care se integrează în corelaţiile existente şi care să ajungă prin aceasta să capete o poziţie stabilă (cf. Martinet, Economie, p. 78-80). Din acest punct de vedere, ni se pare importantă observaţia lui S. Mariner Bigorra: „Para que se de un cambio fonologico mas allâ de la distribucion, esto es, en el inventario, tal vez no basta con un corpus de prestamos lexicos, por nutrido que sea. Quizâs baga falta un autentico bilinguismo y hasta un grado de posesion tal que se pueda percibir en la practica de la lengua prestamista el rendimiento de la oposicion en que entra el fonema de que la prestataria carece" (Mariner Bigorra, Prestamo, p. 308).
Cât priveşte limba română, lista faptelor fonetice puse pe seama contactului dintre limbi cuprinde şi alte fenomene nemenţionate de noi în acest capitol. Au fost explicate ca rezultat al acţiunii substratului: apariţia lui ş, roţa-cismul lui n intervocalic latinesc bire (lat. bene > bire), trecerea grupurilor consonantice latineşti ct, cs la pt, ps (lat. noctem > noapte, lat. coxa > coapsă) şi a consoanelor labio-velare latineşti ku', gw la p, b (lat. aqua > apă, lat. lingua >
> limbă), transformarea lui / intervocalic în r (lat. solem >
> soare) şi a grupurilor -bl-, -br- în ul, ur (lat. stablum > staur, lat. c(r)ibrum > ciur), palatalizarea labialelor urmate de iot (piele > (p)h'elc etc), apariţia diftongului ie provenit din lat. e (lat. pectus > piept), căderea lat. b, v intervocalici (lat. caballus > cal). O enumerare a acestora la Densusianu, Histoire I, p. 33-34, Philippide, Orig. rom. II, p. 589-590, 596, 630, Poghirc, Influenţa, p. 320-324. Toate aceste
fenomene, fără îndoială vechi din epoca de „formare" a limbii române (face excepţie palatalizarea labialelor care este recentă), au corespondenţe în celelalte limbi romanice. De aceea pentru toate s-au dat explicaţii interne care pornesc de la structura fonetică transmisă de latină limbilor romanice. Acestea sunt reunite la Sala, Contnbutions.
Alte fenomene au fost puse în legătură cu influenţa slavă (în afara celor discutate în capitol) preiotarea lui e iniţial (iei, ieste) şi transformarea lui [u] şi [i] finali în sunete şoptite şi apoi dispariţia lor în cazul lui -u (lat. lupus > lupu > lup" > lup, lat. lupi > lup'). V. Petrovici, Corel, timbru, p. 154 (pentru -u). V. şi Raevskij, Contactele, p. 141 şi urm.; Vasiliu, Fonologia, p. 68; Niculescu, Etucles; Uri-ţescu, Sincronie, p. 164-171. Şi pentru astfel de foneme s-au propus şi explicaţii interne (V. Sala, Contributions, p. 43, 64-66).
Numărul fonemelor fonetice atribuite contactului lingvistic creşte dacă luăm în considerare şi fapte dialectale dacoromâneşti (am văzut cât de numeroase sunt ele în istroromână sau în diversele variante regionale ale spaniolei). O sinteză a lor la Pătruţ, Contribuţii, p. 63-72: palatalizarea dentalelor t şi d (în subdialectul crişean devin t", d": fraV'e, dint"e, în subdialectul bănăţean c, d: frace, vede) se datorează influenţei maghiare, respectiv sârbeşti, dispariţia lui g trecut la j (sânje) şi pronunţarea diftongului oa ca un o deschis (pgt"e „poate") din subdialectul crişean au fost puse pe seama influenţei maghiare, pronunţarea consoanelor s, z ca s, z din subdialectul maramureşean (sir „fir", zin „vin" în loc de formele palatalizate din alte graiuri sir, zin) explicată ca influenţă ucraineană. Pătruţ, Infl. magh., p. 213-217 şi Raporturi, p. 51-59, p. 51-59 explică aceste influenţe prin faptul că maghiarii, respectiv ucrainenii, care au învăţat româneşte au pronunţat sunetele româneşti, inexistente în limba lor, după regulile lor de pronunţare. Aceste pronunţări neromâneşti au fost adoptate ulterior de români.
Limbi în contact
130
Variante fonetice împrumutate are şi româna de peste PrUt: (1 velar) pentru /, h se pronunţă ca o fricativa larin-gală sonoră la fel ca în ucraineană. .
După analiza diverselor soluţii date pare să rezulte că, la nivelul normei românei actuale, singurul element Jb_-netic (devenit şi fonem pe terenul limbii române) sigur împrumutat este consoana h. La nivel dialectal, mai ales clacă luăm în discuţie şi variantele suddunărene, numărul fenomenelor atribuite contactului lingvistic este mai mare.
2.
Morfologie
2.0. Consideraţii preliminare
Fenomenul descris în consideraţiile preliminare ale capitolului de fonetică şi fonologie are loc şi în cazul morfologiei: două limbi în contact nu au acelaşi inventar de morfeme sau de forme morfologice. De cele mai multe ori, cuvintele împrumutate sunt adaptate la sistemul morfologic al limbii primitoare, capătă genul, desinenţele etc. ale acesteia. Pătruţ {încadrarea, p. 62-71) arată pe larg modul cum verbele româneşti de origine slavă s-au încadrat în structura morfologică a verbelor de origine ladnă. Asemănarea dintre complexul sonor care urma după tema împrumutată, care este totdeauna a prezentului, şi morfe-mele româneşti ale prezentului conjugării a IV-a, a fost factorul care a determinat, în primul rând, încadrarea verbelor în această categorie1. Foarte interesant este cazul
1 V. şi Kis, Încadrarea, pentru substantivele de origine maghiară din romană şi Marton, Adaptation. p. 589-602. Pentru alte domenii, v. Migliorini, Discontinuită, p. 39-52; Zamora, Morf. biling., p. 239-247; Warland, Genre, p. 53-86; Baetens, Genre, p. 141-159; Franolic, Integr, morph., p. 133-159; Haden—Joliat, Genre; Leoni, Appunti; p. 215; Greive. Franz. Worter.
Limbi în contact
132
133
Morfologic
de integrare a împrumuturilor franceze la structura morfologică şi sintactică ale limbii wolof (Dumont—Mbodj, Wolof, p. 452), total diferită de structura indo-europeană. Un caz particular îl reprezintă situaţia când, datorită ne-identificării unui tnorfem străin, în urma unei false analize, cuvântul împrumutat este adoptat la singular cu forma ele plural străină. Migliorini, Saggt, p. 5-8 citează o serie de exemple de cuvinte care, la origine, sunt forme de plural: it. magazino < ar. mahhâzin, pl. lui makzan, it. cherubino, serafino < lat. sav. cherubim, seraphnn < ebr. kerubîm, serafim, pl. de la kerub, sâreîf. Alte exemple la Gusmani, Saggt, p. 35-42.
Şi în cazul morfologiei, există însă situaţii în care cuvintele străine se adaptează parţial la sistemul limbii primitoare păstrând morfeme din limba străină. Numărul acestora este însă foarte redus din motive care vor fi expuse mai departe. Influenţarea unui sistem morfologic prin intermediul vocabularului, despre care am discutat până acum, este calea mediată prin care se modifică inventarul de morfeme în urma contactului cu o altă limbă.
Am vorbit mai sus (0.3.2.) despre factorii lingvistici care pot stimula contactul dintre limbi. După cum, în cazul fonologiei, „căsuţele goale" dintr-un sistem fonologie pot facilita împrumutarea unor foneme, tot aşa în cazul morfologiei, pot exista condiţii favorabile sub raport structural, cum ar fi asemănarea deja existentă de tipare sub forme relativ independente ale morfemelor. De asemenea, categorii obligatorii devin opţionale sau sunt abandonate fiind introduse tipare-copii după modelul dat de altă limbă, favorizat de relativa claritate a categoriilor-tnodel (Weinreich, Lang. cont., p. 44)'. Condiţia de bază pentru manifestarea influenţei sistemului morfologic este bilingvismul „car un systeme, en tant que systeme, ne petit agir sur un autre qu'â travers des sujets parlants qui niaiiient,
1 Cf. Sivers, Dist. gramm., p. 81-96. care discută cazul unei distincţii gramaticale păstrate datorită unui împrumut.
tant bien que mal les deux langues" (Vogt, Systeme morph., p. 45). Granda (Prestamos morf, p. 180-181) menţionează, pornind ele la analiza spaniolei din Paraguay în contact cu limba guarani, o serie de condiţii care constituie stimuli favorabili împrumuturilor morfologice: afectivitatea conţinutului semantic al morfemelor în discuţie; condiţia ele morfeme libere sau nelegate; simplitatea funcţiunilor deţinute ele formele împrumutate (conţinut semantic şi funcţional total univoc); expresia funcţiunilor gramaticale ju-_ tens marcate în limba clin care se împrumută şi mai puţin marcate în limba care împrumută (cf. „căsuţele goale").
în legătură cu aprecierea rezultatului contactului dintre limbi în domeniul morfologiei, s-au formulat concluzii diametral opuse: unii lingvişti, ca A. Meillet, L. Tesniere, E. Sapir, consideră că nu se poate vorbi de influenţe în cazul morfologiei, în timp ce alţii, ca H. Schuchardt, KT. Sandfeld, CE. Bazell, susţin contrariul.1 Meillet, Ling. hist., I, p. 82 declară „les systemes grammaticaux de deux langues sont... impenetrables l'un â autre" şi „la pronon-ciation et la grammaire forment des systemes fermes" (p. 84), iar Sapir, Linguistique, p. 55 afirmă mai puţin categoric: „Une telle action est incontestable, mais, pour autant, qu'on puisse le savoir, de portee reduite", la fel ca Malkiel (Cnteres, p. 76) „dans le systeme de la flexion — et c'est ce qui le distingue primordialement de celui de la derivation — on ne decouvre presqu'aucun vestige d'em-pi unt direct; par contre, on depiste des exemples isoles de calques et surtout d'actions solidaires". De cealaltă parte, Schuchardt (Brevier, p. 195) susţine că „nici măcar structuri strâns împletite cum sunt terminaţiile inflecţionale, nu sunt apărate împotriva invaziei materialului străin", iar Bazell (Răspuns, p. 32) afirmă: „nu există în principiu nici
1 Rosetti, Langve mixte, p. 73. foloseşte interpenetrarea a două morfologii drept criteriu pentru a face distincţie între langve mixte, care are elemente străine în morfologie, şi langue melangce, care are numai împrumuturi izolate. Cf. Belchiţă-Hartular, Amcrican-Rum., p. 459-460.
Limbi în contact
134
135
Morfologie
o limită a influenţei pe care un sistem morfologic o poate avea asupra altuia". Sandfeld, Interference, p. 59 are un punct de vedere asemănător: „il n'y a pas de domaine linguistique ou une influence etrangere ne puisse pas se faire sentir. On a surtout conteste la possibilite d'emprunts morphologiques mais ils existent aussi bien que ceux d'ordre phonetique ou syntaxique".
Faptul că savanţi cu renume de felul lui A. Meillet sau H. Schuchardt, ca să nu-i amintim decât pe cei mai importanţi, au exprimat opinii total opuse în această privinţă, are mai multe explicaţii. Credem că chestiunea interferenţelor gramaticale, una dintre cele mai dificile probleme ale lingvisticii generale, a fost interpretată diferit datorită faptului că nu s-au făcut referiri la aceleaşi fenomene. De aceea, considerăm prea tranşant calificativul „faîso" atribuit de Granda (Prestamos morf, p. 180) tezei lui Meillet, Tesniere, Sapir.
Cei ce consideră că morfologia nu este apărată împotriva invaziei materialului străin au în vedere situaţii speciale din regiunile bilingve în care se împrumută unele morfeme, dar fără să remarce poziţia periferică a elementelor respective şi nici faptul că, de cele mai multe ori, morfeinele împrumutate au un corespondent autohton în limba primitoare. Ei s-au referit la cazurile foarte rare de felul limbii aleute a eschimoşilor din insulele Mednyj, care a împrumutat din rusă desinenţele verbale, auxiliarele şi pronumele personale, fapt care a dus la modificarea structurii gramaticale (Menovscikov, Vopros, p. 100-106), sau de felul bine cunoscutului caz de trecere a unui idiom (armeana şi oseta) de la un tip morfologic indo-european, odinioară flexionar, la un tip morfologic aglutinant sub acţiunea mediului lingvistic caucazian din care fac parte limbi aglutinante ca georgiana, limbile turcice şi altele (Vogt, Substrat, p. 213-228; Hockett, Course, p. 415).'
1 Numeroasele exemple date de Kfepinsky (Răspuns, p. 317-324) se pot explica ca o evoluţie internă.
Cei ce neagă existenţa unor împrumuturi în domeniul morfologiei se referă la situaţiile normale din evoluţia limbilor, adică la faptul că cele mai multe dintre modificările care au loc în sistemul morfologic sunt datorite unor cauze interne şi se referă, aproape exclusiv, la perfecţionarea formelor gramaticale, la reorganizarea sistemului şi, mai puţin, la îmbogăţirea lui. Ei au în vedere şi poziţia periferică a elementelor împrumutate (cf. Sapir), considerân-du-le, de multe ori, ca nefiind fapte care să caracterizeze limba primitoare în ansamblul ei, ci numai unele variante ale ei, aflate în situaţii speciale. De asemenea, cei ce neagă împrumutul în cadrul morfologiei se referă la faptul că nu s-a constatat, în nici un caz, transferul unei întregi paradigme gramaticale (cf. Weinreich, Lang. cont., p. 44).
Datorită constatărilor de mai sus, în analiza care urmează am separat morfologia de sintaxă şi de formarea cuvintelor, deşi delimitarea absolută dintre sintaxă şi morfologie este dificilă (cf. Velten, Răspuns, p. 347). Weinreich, Lang. cont., p. 29 declară că analiza sa ocoleşte problemele spinoase ale unei distincţii absolute între morfeme (segmente de enunţuri, inclusiv trăsături prozodice care diferenţiază morfemele simple) şi relaţiile gramaticale, care includ topica, acordul şi modulările de accent şi de înălţime. El arată că această distincţie este importantă aici fiindcă funcţiile gramaticale îndeplinite într-o anumită limbă pot fi identificate de bilingvi cu relaţii dintr-o altă limbă, ca în cazul unui bilingv de rusă şi engleză care poate identifica legătura de crrdine loves şi Mary din John loves Mary cu morfemul -u din propoziţia rusească Ivan Mari-u Ijubit, care exprimă acuzativul. Pentru analiza noastră, în astfel de situaţii, interesează ce s-a întâmplat în limba primitoare, deci, în cazul în care s-ar introduce un morfem -u într-o variantă a englezei, am discuta fenomenul la morfologie, cu precizarea importantă că nu este vorba de o simplă adoptare a unui morfem, ci şi de o schimbare care afectează morfologia şi sintaxa.
Limbi în contact
136
137
Morfologie
O situaţie specială prezintă cazurile de dispariţie a limbii, în care se înregistrează schimbări considerabile în gramatica acesteia (Gal, Lang. shift; Silva-Corvalăn, Bilingualism, p. 587-609), aşa cum se va vedea mai jos în cazul istroromânei. Morales (Transfer, p. 79-92) atrage atenţia asupra unui fapt important: nu totdeauna modificările din idiomurile pe cale de dispariţie sunt rezultatul contactului dintre limbi; ele pot fi datorate unor evoluţii interne sau unor universalii ale limbajului.
2.1. Modificări de inventar
Spre deosebire de secţiunea consacrată fonologiei, în această secţiune distingem trei categorii de fapte: modificări care privesc atât planul conţinutului, cât şi pe cel al expresiei, modificări care se referă numai la planul conţinutului şi altele limitate la planul expresiei. Cf. Petrovici, Interpenetration, p. 46, care face distincţie între substanţa împrumutată, care nu afectează sistemul, şi împrumuturile care ating structura, care pot avea loc fără să fie în legătură cu împrumuturile de morfeme, de substanţă.
2.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei
Acest tip de modificări este evident cel mai slab reprezentat, din motivele expuse în consideraţiile generale cu privire la modul cum se schimbă structura morfologică. Pentru ca o astfel de schimbare să aibă loc, este necesară o adevărată interferenţă de sisteme, de felul celei presupuse de B. Malmberg şi discutată în introducerea expunerii noastre (vezi 0.1.). Este necesară o reinterpretare a elementelor sistemului, care poate avea loc mai ales în condiţiile unui bilingvism activ, în cazid unei comunităţi mici supuse unei presiuni din partea unei comunităţi mai mari, aşa cum există la istroromâni (Cf. şi Rozencvejg, Interference, p. 24) sau al spaniolilor şi vorbitorilor de guarani'
din Paraguay. Aşa se explică faptul că singurele exemple pe care le-am găsit sunt din aceste idiomuri (iudeospaniola sau spaniola americană nu ne oferă nici un astfel de caz).
2.1.1.1. Opoziţia de aspect verbal
2.1.1.1.1. Aspectul verbal în dialectele sud-dunărene
Datorită contactului cu -croata, istroromâna este singurul idiom romanic care are opoziţia de aspect. Pătruţ (Studii, p. 70-71) a demonstrat că nu se poate afirma că unele forme temporale daco-româneşti ar exprima ceva paralel cu aspectul verbal slav, aşa cum credeau P. Skok (Cliang. sem., p. 214) şi E. Seidel (Elem. sint., p. 49). Cf. şi Rosetti, Istoria, p. 306, o poziţie intermediară: „Dacă totuşi, în contact cu limbile slave, procedeul slav de perfectivare a verbelor a fost introdus şi în limba română..., el nu a devenit însă un instrument gramatical des întrebuinţat (folosirea procedeului, în traduceri de cărţi religioase din secolul al XVI-lea şi al XVII-lea, prin imitaţia în mod mecanic a construcţiei originalului slav, nu interesează deci limba română)", după ce, în prima ediţie a volumului al IlI-lea clin Istoria limbii române, publicată în 1940, susţinuse (p. 81) că procedeul de perfectivare a verbelor a fost introdus în toate dialectele româneşti. Nu ne referim la valorile aspectuale ale timpurilor verbale, care există în toate limbile romanice. Această opoziţie este exprimată, după modelul croat (care e al limbilor slave în general), cu niijloace morfologice specifice. Istroromâna are trei aspecte: iinperfectiv, perfectiv şi iterativ. Aspectul imperfectiv arată acţiunea verbală concepută în continuitatea ei, fără să se ţină seama de începutul sau sfârşitul ei, aspectul perfectiv o arată într-un moment al desfăşurării ei, iar aspectul iterativ prezintă o acţiune care se repetă. Această triplă opoziţie (imperfectiv—perfectiv—iterativ), deşi, teoretic, este posibilă, nu se realizează decât la puţine verbe (suie—posuze—suyavcij clema—nazovf—nazivu'i). în cele mai multe cazuri, opoziţia este formată numai din doi termeni (imperfectiv—perfectiv, perfectiv—iterativ şi, mai rar. im-
Limbi în contact
138
139
Morfologie
perfectiv—iterativ). Pentru alte detalii, vezi Kovacec, Istr. act., p. 123-130; v. şi Hurren, Aspect, p. 59-90.
Fenomenul există şi în meglenoromână, puternic influenţată de altă limbă slavă (macedoneana), dar „n'est pas dans la mesure ou l'istro-roumain fait usage de ce phe-nomene linguistique" (Atanasov, Megl., p. 208).
2.1.1.1.1.1. Opoziţia imperfectiv-perfectiv. în cea mai mare parte a cazurilor este marcată, la fel ca în croată, prin prefix verbal, la forma perfecţi vă şi prin absenţa lui la forma imperfectivă. Prefixele care marchează aspectul perfectiv sunt de origine slavă: do-, na-, o-, ob-, po-, pod-(pot-), pre-, pri-, pro-, raz-, s-(z-), za-. între diferitele situaţii distingem:
a) verbe imperfective moştenite clin latină cărora le corespund verbe perfective formate cu prefixele croate:
mânca „a mânca" — namâncâ (se) „a mânca pe săturateT suze „a suge" — posuze „a termina de supt" latră „a lătra" —\za,latrâ „a începe să latre";
b) verbe împrumutate din croată atât la perfectiv, cât şi la imperfectiv:
leti „a zbura" — doleti „a veni în zbor".
Mai rar, opoziţia perfectiv—imperfectiv se exprimă prin opoziţia tipurilor de conjugare: -i (la perfective) — ţi (la imperfective). în toate aceste cazuri, evident, ambii membri ai opoziţiei sunt cuvinte de origine croată:
strili „a împuşca" — strilft „a trage cu puşca".
c) Alături de cele două procedee morfologice de marcare a opoziţiei imperfectiv—perfectiv, există un al treilea, care constă în folosirea formelor supletive, deci o opoziţie în care formele imperfective sunt de origine latină, iar cele perfective (aproape totdeauna cu prefix) de origine croată:
torce „a toarce" — spredî „a termina de tors" bp „a bea" — popi „a termina de băut" ară „a ara" — zori „a termina de arat".
Acest procedeu este destul de frecvent şi a fost, se pare, preferat, la început, de istroromâni: în loc de a avea creaţii hibride formate dintr-un prefix croat şi un cuvânt latinesc, s-a preferat să fie împrumutat verbul cu forma sa de perfectiv (Puşcariu, St. istr. II, p. 252). în secţiunea consacrată lexicului vom arăta care au fost urmările acestui fapt.
O opoziţie imperfectiv—perfectiv este descrisă şi pentru meglenoromână (Atanasov, Megl., p. 208-209). Şi aici opoziţia poate fi exprimată, cel mai frecvent, printr-un prefix adăugat la forma perfectivă, Unele dintre aceste prefixe marchează '
— începutul acţiunii: (pru-, ză-, răz-): lăfiri „a vorbi" — zălăfiri „a începe a vorbi"
— terminarea acţiunii (prefixele du-, nă-, îz- etc): toărţiri „a toarce lâna" — dutoărţiri „a termina de tors"
sau pot aduce modificări de sens:
mâncări „a mânca" — nămăncari „a acuza (pe cineva)"
Uneori opoziţia se marchează prin infixe: -ăi- (imperfectiv) — -n- (perfectiv) — -căi- (imperfectiv) — -n-(imperfectiv):
scucăiiri „a sări" (durativ) — scucniri „a sări (o singură dată)"
lăpăiiri „a înfuleca" (durativ) — lăpniri „a înfuleca (o singură dată)".
De amintit că în subdialectul bănăţean există o serie de prefixe, împrumutate din sârbă (do-, pro-, ză-), care prin ataşarea la vechi teme româneşti, produc modificări de sens cu valoare aspectuală; a doajuns „a ajuns până la capăt", a produce „a duce din nou", a proafla „a afla din nou" etc. Pentru detalii, v. Pătruţ, Contribuţii, p. 68; I. Rizescu, do-, pro'-, ză-, p. 98-100, 199-200, 254-256; Clopoţel, Aspect, p. 125-126.
2.1.1.1.1.2. Opoziţia imperfectiv—iterativ. Forma imperfectivă a verbului se opune, totdeauna, celei iterative, ca termen „nemarcat" faţă de termenul „marcat". Caracterul iterativ este marcat prin infixele -av-, -iv-, care atrag
140
după sine ca semn al apartenenţei la conjugare: -av- pe -ţi, iar -iv- pe -ţi sau iii:
acaţâ — acaţavţi
bate — batavţi
icsi — iesivui
In meglenoromână, opoziţia imperfectiv—iterativ este exprimată, cel mai frecvent, prin prezenţa unui prefix sau a două prefixe la forma iterativă şi prin absenţa lui (lor) la forma imperfectivă (Atanasov, Megl., p. 209) mutriri „a privi" — zămutriri „a arunca priviri"
zăprimutrin ■— „a consulta pe cineva (medical)".
2.1.1.1.1.3. Opoziţia perfectiv—iterativ funcţionează numai la elementele croate şi este exprimată adesea prin opoziţia schemei de conjugare i—ui, ţi—ui, rar i—ţi:
obeci -obecui.
La fel ca în istroromână, şi în meglenoromână opoziţia perfectiv-iterativ nu este posibilă decât pentru verbele de origine macedoneană (Atanasov, Megl., p. 209):
şlăpniri „a da o palmă" — şlăpcăiiri „a da mai multe palme".
2.1.1.1.1.4. Vitalitatea opoziţiei de aspect. La capătul observaţiilor cu privire la aspectul verbal din istroromână, trebuie să remarcăm, împreună cu Kovacec (Istr. act., p. 124), de la care am hiat toate informaţiile referitoare la aspectul din istroromână, că procesul „aspectualizării" verbului istroromân nu este terminat, fiindcă, la unele verbe de origine latină, opoziţia imperfectiv—perfectiv nu este, totdeauna, clar exprimată morfologic şi depinde de contextul în care se află verbul şi faţă de care poate fi realizat fie ca perfectiv, fie ca imperfectiv (la verbele de origine croată aspectul verbal este, totdeauna, clar exprimat, din motive uşor de înţeles în situaţia unor bilingvi). Acest fapt a determinat-o pe Klepikova, Prefixul, p. 161 să susţină că procesul este numai într-o stare incipientă.
Situaţia din istroromână este cu atât mai interesantă, cu cât, în alte cazuri în care o limbă schiţează un sistem de
141 Morfologie
aspect sub influenţă slavă (cazul idişului), nu sunt folosite morfeme de origine slavă, ci morfeme „indigene" de origine germană. Weinreich, Unilinguisme, p. 663. Cf. şi cazul limbii osete, care imită modelul slav, redând verbele perfective cu ajutorul preverbelor (Abaev, Izoglossy, p. 54).
Cf. situaţia din (adino, iudeospaniola-calc, unde aspectul din ebraică este calchiat prin folosirea intensivului ebraic (abebrar reprezintă un factitiv Sephiha, Ladino, p. 173).
2.1.1.1.5. Aspectul verbal în spaniola paraguayană
Este meritul lui Granda (Calcos sint.., p. 255-257) de a fi arătat că spaniola paraguayană a dezvoltat o paradigmă cu un conţinut perfectiv care are, ca piesă fundamentală, forma invariabilă, todo, paralelă din punct de vedere funcţiona}, formei -pa clin guarani'; la fel ca în guarani, todo poate fi întărit cu morfemul ya (echivalent ca funcţie lui -ma din guarani) sau cu diminutivul -ito (procedeu paralel cu folosirea, în guarani', a lui -de, sufix intensificator): ya trabaje todo yd „am terminat de lucrat", la cmnida se enfrio todo „mâncarea s-a răcit acum", tu hi]o crecio todo ya „fiul tău a crescut deja".
2.1.1.2. Articolul în guarani
Un exemplu interesant din domeniul contactului dintre spaniolă şi o altă limbă este cel care explică apariţia categoriei articolului în guarani semnalat de Mon'nigo, Infl. eslr., p. 240; ibid, Impacto, p. 289; Tovâr, Esp. leng. indig., p. 252; Malmberg, Esp. Nouv. Monde.
Paradigma morfologică a articolului dezvoltată în guarani, deşi bazată pe sistemul spaniol, nu îl reproduce exact, ci, aşa cum arată~Granda, Interf morf, p. 380-381, îl adaptează simplificându-1 în concordanţă cu condiţiile gramaticale ale limbii guarani. Deoarece guarani nu face distincţie formală de gen (pentru feminin şi masculin se folosesc kuîia „femeie" şi Ivuimba 'e = mena „bărbat"), paradigma articolului spaniol s-a redus la opoziţia singular/plural. Astfel, în guarani clin Paraguay apare paradigma la
Limbi în contact
142
143
Morfologie
(singular masculin şi feminin) l-lo (plural masculin şi feminin), iar în guarani din Corrientes paradigma este ell-lo^
2.1.1.3. Morfeme folosite pentru diferenţieri semantice
O situaţie specială de modificare la nivelul conţinutului şi expresiei este cea prezentată de morfeme împrumutate, care sunt folosite, ulterior, pentru diferenţieri semantice, ca delimitări ale unor unităţi lexicale.
2.1.1.3.1. Desinenţa spaniolă de plural -s, a intrat în cebuano cu o serie de cuvinte cu forma de plural în -s, dar având valoare de singular (pluralul se formează la aceste substantive adăugând forma înainte: patatas „cartof 7?ng-a patatas „cartofi", peras „pară"/mga peras „pere"). Datorită faptului că, alături de formele de plural în -s, au intrat şi forme de singular, morfemul spaniol a fost folosit pentru marcarea unor deosebiri semantice: medya „juină-tate"/medyas „ciorapi", sopa „supă"/sopas „gogoaşă". Quilis, Hispanismos, p. 48; Infl. esp., p. 568.
2.1.1.3.2. Morfemele -o, -a pentru marcarea genului, împrumutate în cebuano din spaniolă, au fost folosite şi pentru marcarea unor deosebiri semantice: sekreto „a povesti secrete"/5e/ireta „agent secret", băngko „bancă (unitate ban-cară)"/bângka „canoe", olibo „măslin7oM>« „măslină" Quilis, Hispanismos, p. 49; Infl. esp., p. 568.
2.1.2. Modificări în planul conţinutului
Chestiunea pe care o tratăm în acest capitol al lucrării noastre constituie şi materia unui capitol din lucrarea clasică a lui U. Weinreich, Languages in Contact, p. 39-43 (§2.34. Funcţiile de copiere a morfemelor echivalente). Mecanismul fenomenului este prezentat astfel de Weinreich: „Vorbitorul bilingv identifică o categorie gramaticală sân un morfem al limbii A cu unul din limba B în funcţiile
gramaticale pe care le derivă din sistemul A" (p. 39). Cu alte cuvinte, în acest caz, avem a face cu un fenomen asemănător calcului lexical. _(v. 5.1.2.) sau cu cel descris în secţiunea consacrată formării cuvintelor, atunci când arătăm că un sufix vechi dintr-o limbă poate căpăta valori noi sub influenţa unei alte limbi (v. 4.1.2.) sau, în sfârşit, cu cel prezentat la capitolul de sintaxă, când discutăm valorile noi ale unor prepoziţii şi conjuncţii căpătate sub influenţă străină (v. 3.1.2.)
Stabilirea echivalenţei dintre morfemele sau categoriile gramaticale din cele două limbi are la bază, la fel ca în cazul lexicului, al formării cuvintelor şi al sintaxei, asemănarea lor formală sau o asemănare în funcţiile preexistente (cf. Weinreich, Lang. cont., p. 39). Cele mai rare se pare că sunt schimbările în planul conţinutului, care au la bază asemănarea formală; însuşi Weinreich nu citează decât două exemple, unul fiind cel citat după Sauvageot (Discuţie, p. 497-501): adjectivele deverbale maghiare în -andol-endo au căpătat funcţii gerunclivale prin identificarea, pe o bază formală, cu latinescul -andusl-endus.
Poate fi amintit aici şi cazul formaţiilor participiale româneşti în -ândl-ind (conferinţă, ţinândă, candelă murindă) din secolul trecut, analizat de Mioara Avram (Formaţii part.., p. 241-251). în româna din secolul al XlX-lea s-au introdus două modele livreşti de formaţii participiale: unul latinesc şi altul romanic (francez). A câştigat ultimul, pentru că nu contrazicea, semantic, tradiţia limbii populare şi a necesitat numai mici restricţii. Tipul latinesc n-a depăşit stadiul de tentativă eşuată de a constitui o categorie morfologică.
Nici exemplele de "modificări în planul conţinutului, , care să aibă, la bază, asemănarea de funcţie, nu sunt prea numeroase în domeniul romanic. Weinreich (Lang. cont., p. 39-43) citează îmuieroasfe-şi interesante exemple, dintre care reţinem câteva din cele care au devenit fapte de normă pentru ilustrarea fenomenului (de precizat că multe dintre exemplele discutate de Weinreich simt fapte de sin-
Limbi în contact
144
145
Morfologie
taxă şi de formare a cuvintelor; apariţia lor în acel capitol se explică prin aceea că Weinreich nu separă morfologia de sintaxă, vezi 2.0.)
în diferite lucrări recente, se insistă în explicarea unor fenomene din spaniola americană, ca rezultat al unui calc funcţional: preteritul perfect şi preteritul mai mult ca perfect al verbului spaniol au o serie de valori de perfect simplu şi de valori existente în quechua şi aimara: trecut referenţial, „delegatorio" sau narativ (Schumacher de Pena, Puno,.p. 553-558; Martin, Caso interf, p. 119-130). Alt fenomen asemănător este analizat de Fernândez Molina Lavaque, Calco, p. 59-64.
2.1.3. Modificări în planul expresiei
Modificările în planul expresiei înseamnă, pentru noi, împrumutarea unor morfeme sau a unor tipuri morfologice pentru care existau, înaintea împrumutului, alte modalităţi' de exprimare. Transferul de morfeme este, mai degrabă, un fapt rar, mai ales dacă se ţine seama de ob-servaţia'lui Weinreich (Lang. cont., p. 31) că ceea ce poate Fi considerat transfer de desinenţe nu este altceva decât o extindere analogică a unor forme străine. Mai important ni se pare, pentru analiza noastră, nu mecanismul fenomenului, ci sublinierea faptului că morfemele împrumutate au o poziţie' periferică în structura limbii receptoare (distribuţie limitată, de multe ori, numai la cuvintele împrumutate din aceeaşi limbă sau, în general, din limbi străine sau poziţie periferică îh structura morfologică etc). Cazurile de felul celor discutate de Al. Graur (Studii, p. 125-127) în care o limbă, împrumutând o trăsătură dintr-o limbă străină, o aplică mai larg, o extinde peste limitele de aplicare din limba de origine, sunt relativ puţin numeroase când este vorba de morfologie.
Evident că transferul de morfeme este mai frecvent în vorbirea curentă a bilingvilor, decât în ansamblul unei limbi (cf. Weinreich, Liuig~. cont./p. 33), dar aceste cazuri
nu ne interesează decât, cel mult, pentru a ilustra mecanismul fenomenului. Reamintim, din nou, că în expunerea noastră, ne propunem să insistăm asupra evaluării rezultatului contactului dintre limbi.
De asemenea, aşa cum remarcă şi Weinreich (Lang. cont., p. 31), în unele cazuri, ceea ce poate fi considerat transfer de morfeme foarte dependente (deci desinenţe) poate fi interpretat, după o analiză mai atentă, o extindere analogică a unei forme străine. El dă exemplul pluralului în -im din idiş: doktonm, care este, numai în ultimă instanţă şi nu direct, de origine ebraică; după Weinreich, el este, mai degrabă, o extindere analogică a formei de plural -im din perechile min—minim „fel", giber—gi-bojrim „om puternic".
Modificările din planul expresiei se datoresc faptului că, din diferite motive, anumite împrumuturi lexicale nu se integrează în sistem, ci păstrează modele flexionare din limba sursă în interiorul limbii receptoare. Weinreich (Uni-linguisme, p. 671) menţionează cazul germanei literare, care, într-o anumită epocă, avea obiceiul să aplice sistemul flexionar latinesc latinismelor întrebuinţate în germană (das Verbum, mit dem Verbo, unter den Verbis). în aceeaşi ordine de idei, el menţionează cazul rusei literare, unde un cuvânt de origine franceză paletot rămâne invariabil, în ciuda existenţei unor substantive ruseşti în -o care se declină. Amândouă cazurile sunt considerate de Weinreich ca fiind cazuri extreme, care se datoresc intervenţiei deliberate a gramaticilor normative în epoci în câte se acorda importanţă deosebită prestigiului cultural. La aceste exemple, poate fi adăugat cazul englezei, unde desinenţele de plural ale anumitor substantive împrumutate din latină şi greacă au păstrat, în ortografie, schema pluralelor latineşti şi greceşti: alumna—alumnae, dictum—dicta, stoma—stomata (v. Gleason, Inttoduction, p. 81).'
1 Cf. Migliorini. Discontinuită. p. 2-5 pentru pluralul italian în -i clin franceză.
Limbi în contact
146
147
Morfologie
2.1.3.1. Adoptarea unor morfeme sau tipuri morfologice străine
Cele mai numeroase cazuri de modificări din planul expresiei se referă la îmbogăţirea inventarului de morfeme.
2.1.3.1.1. Desinenţe nominale
2.1.3.1.1.1. S-a subliniat, de multă vreme (v. Wagner, Konstantinopel, p. 179), că, în iudeospaniola, se folosesc două desinenţe de origine ebraică .pentru formarea pluralului substantivelor: -im. (masculine) şi -ot (ferninine). Bunis, Plural, p. 41-67 face o excelentă analiză a pluralului în -im din iudeospaniola pe baza unor informaţii clin diverse scrieri (literare, periodice, opere rabinice) sau de la vorbitori nativi. De remarcat că aceste desinenţe apar numai în câteva cuvinte de origine ebraică {batlanim „leneşi", beemot „animale (termen injurios)", mezuzot „obiecte care se atârnă la porţile caselor şi care conţin o bucată de pergament cu un pasaj din Biblie"). Dintre cuvintele spaniole au pluralul în -im doar ladron „hoţ", care, alături de pluralul normal, ladrones, are şi un plural cu desinenţa ebi 'aică -un: ladronim; la acestea pot fi adăugate ermanim, aznim, ratonim, plurale de la ermano, azno şi raion. Desinenţele ebraice apar mai ales în textele scrise, în ladino, aspectul Jiterar al iudeospaniolei, puternic influenţat ele : ebraică.
Desinenţele ebraice circulă şi în idiş (vezi mai sus). Ele apar chiar şi în engleză (vezi Gleason, Introduction, p. 81). In cazul a două cuvinte, formele de plural, serafim şi heruvim, s-au răspândit în toate limbile fiind interpretate ca forme de singular. Cf. şi cazul lui hindus, zulus, cuvinte răspândite în foarte multe limbi, unde desinenţa de plural a fost considerată ca făcând parte din temă. V. şi Stieber, Lois, p. 121, Avram, Desinenţe, p. 320-321. Pentru detalii vezi 2.1.3.1.1.2.
2.1.3.1.1.2. în aromână, unde câteva substantive feminine de origine greacă păstrează desinenţa de plural grecească -ate (gr. -ara): -tramă „literă, slovă", fig. „învăţătură", damă, davmă „minune", streină „pogon" fac pluralul yramate, Qavmate, stremate (Capidan, Aromânii, p. 381). Cele mai multe dintre aceste cuvinte au, alături de pluralul grecesc, şi un plural în -e: yrame, Oavme. Capidan (loc. cit.) subliniază că, într-un singur caz (nimsorismă < *ninsoare), desinenţa grecească apare şi la un cuvânt de origine latină cu sufix grecesc.
2.1.3.1.1.3. Aromâna a împrumutat, din greacă, substantive cu tema în dentală de tipul cxuupaa, pl. duipdS&c,, Kadxc, pl. KCtcbeSec,, transformat în amiră „împărat", pl. ami-radzi, apoi a folosit ca desinenţă de plural pe -dzi şi în cuvinte greceşti care, în greacă, nu erau teme în dentală, de ex. yrambo (yaynrpoc., pl. vcxuBpoi) „mire", care a ajuns să aibă pluralul yrambadzi. Ulterior, această desinenţă s-a extins la substantivele de origine turcă cu accentul pe finală (băsmă, pl. băsmadzi; cafe, pl. cafedzi; tutungi, pl. tutun-gadzi) şi chiar la un substantiv de origine latină (dumnidză, pl. dumnidzazi) (Capidan, Aromânii, p. 375-376).
2.1.3.1.1.4. Desinenţa de plural -uri a fost împrumutată de limba ţigănească, dar această desinenţă se foloseşte nu numai la cuvintele care au -uri în română, ci şi la alte cuvinte româneşti (ministruri) şi la cuvinte de altă origine: vaskure (ucr. vaski), staketuri (germ. staketten). Deci limba ţigănească prezintă un interesant caz de dezvoltare diferită de cea clin limba de origine a desinenţei: -uri este simţit ca o desinenţă pentru cuvintele străine (nu apare în nici un cuvânt ţigănesc vechi). Desinenţa românească de plural -uri este una dintre desinenţele cel mai frecvent împrumutate, în afară de limba ţigănească, ea apare în germana dialectală din Austria, unde a ajuns prin intermediul sa-, şilor din Transilvania (Hramuri, Rămasuri); Graur, Dicţionar, p. 14 şi în bulgara dialectală, unde funcţionează ca sufix colectiv (v. 4.1.3.1.6.). Graur, Desinences, p. 240-241, care studiază problema dă exemple similare şi din alte
Limbi în contact
148
limbi. Cf. şi Graur (Langues, p. 8-19) pentru cazul interesant al unor cuvinte „lungite" cu desinenţe străine. Alte exemple la Gusmani, Saggi, p. 45-53. Cf. Migliorini, Saggi, p. 5: datorită pluralului în -s din limbile occidentale, italiana „ha finito col creare la tendenza a dare un plurale (grafico) in -s a tutte le parole d'aspetto straniero, e nou solo a quelle che ne avrebbero diritto nella lingua d'origine" nou solo sports, ma anche soviets e specimenos e travets".
2.1.3.1.1.5. Tot o desinenţă de plural este -Iar' din aromână, care apare izolat în forma păşalar', pluralul lui paşă „paşă" şi în numele de persoană Dadalar'. Originea acestei desinenţe în aromână nu este clară: poate veni direct din turcă (au existat astfel de plurale şi în dacoromâna din secolul al XVIII-lea: agalan, pl. lui agă, paşalan, pl. lui paşă) sau prin intermediul limbii albaneze (Drimba, Desinenţa, p. 222). Se ştie că albaneza are o desinenţă de plural (-Ilare) care apare numai la câteva cuvinte împrumutate din turcă: xoxhe „hogea", xoxhallare (< tc. hoca, hocolar) (Capidan, Bilinguisme, p. 86). Aceeaşi desinenţă de masculin plural apare rar şi în iudeospaniola: kardaslar (Bunis, Plural, p. 44). /
2.1.3.1.1.6. Tot aromâna are o altă desinenţă, -««'icare apare într-o serie de cuvinte de origine turcă, ca: gugan, pl. lui gugă „pitic", ridif an, pl. lui ridif „recrut", zărafaii, pl. lui zaraf „cămătar". Alături de formele cu desinenţa -an se folosesc, la unele din aceste cuvinte, şi formele de plural obişnuit (ridif, zar ah). Spre deosebire de desinenţa precedentă -Iar', desinenţa -cin se întrebuinţează şi la formarea pluralului unor cuvinte de altă origine decât turcească: apostolaii, pl. lui apostol, ortobocsaii, pl. Iui ortoâocs, serafiman, pl. lui serafim. Drimba, Desinenţa, p. 222-223.
2.1.3.1.1.7. Dintre celelalte cazuri de desinenţe de plural împrumutate, amintim pluralul în -s, -es din nâhuatl împrumutat din spaniolă (Suârez. Infl. esp.. p. 118).
149
Morfologie
2.1.3.1.1.8. Se citează cazul curios al adoptării desinenţei de plural -en din germană de către dialectul retoroman romanş (Elveţia) pentru a diferenţia pluralul (la vacchen) de singular (la vacca) după modelul lui cânta (< lat. cântat), canten (< lat. cantant). Jaberg, Discuţie, p. 65. Cf. situaţia galezei, unde -5, împrumutat din engleză, se foloseşte pentru a întări ideea de plural la un substantiv colectiv (Sommerfelt, Mei. gr amin., p. 8).
2.1.3.1.1.9. împrumutarea unor desinenţe cazuale este un fapt rar. Exemplul dat de Schuchardt, Brevier, p. 193 — împrumutarea desinenţei -ise clin armeană pentru instrumentalul din georgiană — este unul dintre puţinele ce-se aduc. Se citează şi exemplul desinenţei de instrumental singular feminin împrumutat clin poloneză de graiurile vecine slovace, cehe şi ucrainene (Stieber, Lois, p. 121).
în istroromână, au fost împrumutate desinenţele cazuale croate pentru acttzativ şi locativ şi, mai rar, pentru genitiv (Puşcariu, St. istr. II, p. 150; Kovacec, Istr. act., p. 104-105). Kovacec (loc. cit.; Infl. croate, p. 62-63) atrage atenţia asupra faptului că aceste morfeme cazuale apar numai sub o formă discontinuă, adică prepoziţie + substantiv (care trebuie să aibă forma unui anumit caz). Cu alte cuvinte, morfemele cazuale croate pătrunse în istroromână sunt obligatoriu anticipate de o prepoziţie croată: do, nacon, preco, Ia genitiv), na, po, za, pod (la acuzativ), na, po, u (la locativ). Aceste construcţii se întrebuinţează aproape în mod exclusiv cu cuvinte croate: na mălunu, na ruke (acuz.), na svitu, po svitu (locativ), fapt care 1-a determinat pe Kovacec (Istr. act., p. 105; Infl. croate, p. 62-63) să le considere drept clişee care nu aparţin sistemului gramatical istroromân. Ele sunt expresii adverbiale lexica-lizate. Expresiile cu genitivul, foarte rare, sunt, de fapt, „greşeli" determinate de faptul că subiectul vorbitor n-a putut face distincţie, la un moment dat, între cele două coduri (preco yrciniţe = prcste yrumţa). Un grad minim de gramaticalizare a morfemului croat avem în cazul câtorva cuvinte istroromâne precedate de prepoziţia croată za
1
Limbi în contact
150
151
Morfologie
„pentru": za merind-u, za ţir-u (alături de za veţer-u), za mul'âr-u (alături de forma rară za zen-u). De altfel, la Jeiăn, unde istroromânii sunt mai izolaţi, nu se folosesc expresiile za merindu, za mul'âru, ci numai expresiile vechi de merinde, de mul'dre (vezi Kovacec, Infl. croate, p. 63). Rezultă că desinenţele cazuale croate analizate ocupă o poziţie periferică în sistemul morfosintactic istroromân.
2.1.3.1.1.10. Spre deosebite de alte limbi romanice actuale1, româna are o formă cazuală specifică pentru vocativul feminin singular în -o (fato, Mano). Ea poate fi pusă în legătură cu vocativul în -o din vechea slavă (Rosetti, ■ Istoria, p. 303; Graur, Românite, p. 24-25). Pătruţ (Vocativ, p. 124-132) precizează că răspândirea geografică este limitată la două arii (una mare, compactă, care cuprinde sudul ţării şi alta, mai mică, în Maramureş) şi consideră că este v6rbâ~de un împrumut recent din bulgară în sudul ţării şi de un împrumut ucrainean în nordul ţării (româna a avut, până la împrumutarea acestui vocativ, o formă egală cu nominativul în -ă (< lat. -a) sau -e); este greu de acceptat părerea lui Leo Spitzer, Vocatives, p. 5-38, conform căreia vocativul în -o ar fi de origine latină. V. Bodzei, Infl. mod., p. 155-60 influenţa vocativului românesc asupra graiului ucrainean din Maramureş.
2.1.3.1.1.11. în spaniola paraguayană morfemul guarani' nde, pronume personal subiect de persoana a doua, se întrebuinţează cu valoarea exclusivă de vocativ: ide donde săli, nde ttpof, jay, Dio, mio, nde, Nena, traeine de vario!. (Granda, Prestamos morf, p. 173). y        (\   y.■' ^
2.1.3.1.1.12. Pentru marcarea genului, în cebuano, sub influenţa spaniolei, funcţionează sistemul de marcare prin morfeme -o, -a (pilipino, -a, doktor, doktora). Acest procedeu funcţionează alături de cel autohton, care exprimă sexul
1 Pentru situaţia din latina şi din limbile vechi romanice (v. fr., v. prov., v. sp.) vezi Bonnekamp, Vokativ. p. 13-25. care discută si situaţia vocativului românesc pornind de la Tucker, Roum. Vocal. V şi Togeby Rom. hist. morph., p. 113, Togeby, Desorg.. p. 281, care-1 consideră un element periferic al structurii declinării.
fiinţelor animate cu ajutorul lui lalachi „mascul", „om" ca morfem de masculin şi babay „femeie" ca morfem al femininului sau formele abreviate: laki, bayi: iring nga laki „motan", iring nga bayi „pisică".
2.1.3.1.1.13. Spre deosebire de celelalte dialecte româneşti, care exprimă genul neutru la adjective prin forma de masculin la singular şi de feminin la plural, istroromâna are, la adjective, pentru a marca opoziţia dintre neutru şi celelalte două genuri, un formant special de singular -o împrumutat din croată: bur, bura, buro. La situaţia de astăzi s-a ajuns printr-un proces destui de complicat, fiindcă istroromâna a avut, într-o fază veche, aceeaşi situaţie în privinţa genului ca toate celelalte dialecte româneşti. Petrovici (Neutre, p. 121) precizează că, clacă forma neutră în -o a adjectivului istroromân este datorită influenţei sârbocroate, trebuie subliniat faptul că modelul sârbocroat n-a fost imitat în întregime, căci noul neutru istroromân nu are plural.
Modelului sârbocroat: ■ dobar    dobra ■ dobro -
dobri     dobre dobra îi corespunde modelul istroromân:
bur     bur ce (bura) buro
buri    bure —
Situaţia clin istroromână este explicată de acelaşi E. Petrovici (Neutre, p. 122) prin absenţa, în istroromână, a substantivelor neutre de tip slav zlato, polje, pl. zlata, polja. Substantivele din această categorie, când au trecut clin slavă în română, au intrat în categoria femininelor în -ă şi -e. în timpul din urmă, istroromâna începe să împrumute substantive în -o care nu sunt integrate în sistem (nu pot primi, de exemplu, articol definit): cu aceste substantive se acordă forma neutră în -o a adjectivelor. Numărul substantivelor în -o este încă redus: în graiurile clin nord au fost notate trei (uebo, srebo, zlato), iar în sud unul (srebo).
Limbi în contact
152
Transformarea analizată mai sus este una din cele pe care Weinreich (Lang. cont.., p. 33) le numeşte transferarea morfemelor.
2.1.3.1.1.14. Un caz interesant de folosire a desinenţelor pentru cuvintele străine este cel analizat, pentru româna contemporană, de Mioara Avram (Desinenţe, p. 320-323). Destul de multe substantive masculine s-au fixat cu singularul în -s, care reprezintă forma originară de plural, dar urmează modelul de flexiune al substantivelor româneşti cu finală consonantică, formând pluralul în ceea ce se numeşte „pseudo -i final".
Această categorie cunoaşte în română trei tipuri de flexiune:
a) cel mai simplu este tipul la care -s din temă se menţine nealterat (papuas—pl. papuasi);       , /•'
b) al doilea tip este format de cuvinte ca ananas—ana-naşi, bambus—bambuşi la care se aplică alternanţa curentă în română s/ş (cf. gros—groşi). S-a ajuns la această alternanţă din cauză că Finala si (-s palatalizat) e neobişnuită în română;      /'      :i '
c) al treilea tip este reprezentat de extinderea alterării lui -s la tot pluralul (deci şi la feminin): incasă—incaşe.
Procesul nu s-a oprit aici. De la pluralul de tipul ananaşi, s-a refăcut un singular în -ş, introducându-se deci în tema lexicală modificarea morfonologică legată iniţial de plural. S-a ajuns astfel la forme ca şerpaş—şerpaşi (engl., fr. sherpa), papuas—papuasi (formele sub care s-a fixat în limba română actuală cuvântul respectiv).
Cea mai interesantă soluţie de adaptare morfologică a substantivelor împrumutate este apariţia unui plural masculin în -şi (cu femininul -se sau, mai des, -se) pentru flexiunea unor substantive cu singularul în altă finală decât -s sau -ş jleci constituirea unei desinenţe -şi (fem. -se, -se) — desprinse din tipurile b,-c discutate mai sus — care
se opun desinenţei zero de la singular: hipv—hipişi, maia_
moiaşi, zulu—zuluşi.
153
Morfologie
Exemplele analizate de Mioara Avram, împreună cu cele din limba ţigănească analizate de Al. Graur (vezi 2.1.3.1.1.4.) confirmă ideea că „există desinenţe care rămân rezervate pentru cuvinte de împrumut" susţinută de Graur, DesinenceS, p. 241.
2.1.3.1.2. Desinenţe verbale
2.1.3.1.2.0. Ca observaţie generală reţinem remarca lui Malkiel, Criteres, p. 41 care subliniază faptul că paradigma verbală spaniolă sau franceză „est libre d'iberismes, d'eus-karismes, de celtismes et meme d'hellenismes".
2.1.3.1.2.1. Exemplele sunt mai puţin numeroase decât pentru flexiunea nominală. Un exemplu clasic, amintit atât ele Weinreich (Lang. cont., p. 32), cât şi de Petrovici (Interpenetration, p. 46), este cel oferit de meglenoromână, în acest dialect, la o serie de verbe de conjugarea I (aflu, antru „intru", jungl'u etc), în afară de formele cu vechile desinenţe -u, -i (aflu, afli), la persoana I şi a Il-a singular se folosesc desinenţele -m şi -ş împrumutate clin slava macedoneană: aflum, antrum, jungl'um; afliş, antriş, jungl'iş. Formele cu desinenţa slavă sunt atât de frecvente, încât, după Capidan (Meglenoromânii, p. 159), sunt aproape singurele întrebuinţate în meglenoromână. Suntem în prezenţa unei influenţe datorite slavei macedonene explicată de Capidan (loc. cit.): în slava macedoneană, la persoana I a verbelor de conjugarea I s-a extins foarte mult desinenţa -am în detrimentul altor două (-a, -ja). Această generalizare a desinenţei -am a fost luată ca model şi de meglenoromâni, care sunt toţi bilingvi, şi s-a ajuns la forme ca aflum, antrum. La prima persoană, pe lângă formele menţionate în -um, circulă şi forme în -ăm, corespunzătoare lui -am clin slava macedoneană: aflăm, antrăm. în timp ce,, simpla adăugare a lui -m şi -ş nu a schimbat nimic esenţial din sistemul morfologic meglenoromân, întrucât aceste desinenţe sunt redundante, diferenţa dintre persoana I şi a 11-a fiind suficient marcată prin opoziţia -ul-i (Petrovici, Interpenetration, p. 46), adoptarea desinenţei -ăm a creat o
Limbi în contact
154
155
Morfologie
omonimie între pers. I singular şi plural, necunoscută prezentului indicativ. De precizat că această particularitate, citată în aproape toate lucrările de sinteză consacrate limbilor în contact, de la Weinreich {Lang. cont., p. 32) la Thomason—'Kaufman {Lang. cont., p. 98), este prezentă în ultima monografie consacrată meglenoromânei (Atanasov, Megl, p. 214), dar se precizează că are o răspândire limitată (numai în graiul din Lundiri şi Oşari) şi apărând mai ales la verbele care conţin grupul muta cum liquida.
2.1.3.1.2.2. Flexiunea verbală prezintă câteva cazuri în care s-au împrumutat, mai exact, s-au calchiat, modele morfologice. Astfel de modificări sunt, în realitate, fapte comune unor limbi din familii diferite ce formează, uneori, arii foarte întinse, reunite prin linii de izoglosă. Multe dintre aceste fapte au fost menţionate de Petrovici, Interpenetration, p. 47-49. De precizat că, până acum, s-a constatat fenomenul, dar nu s-a arătat de unde provine iniţial.
In limbile din sudid şi vestul Europei, există o arie în care s-a răspândit modelul romanic — sau poate grecesc — al perfectului compus de tip *factum habeo, model considerat ca „fenomen european" de Havrânek, Sprach-mischung, p. 90. Este un model care a început să pătrundă şi în limbile slave, în polabă şi macedoneană (Havrânek, Sprachmischung, p. 89; idem, Typ perfekta, p. 147-155; Golab, Isogrammatism, p. 415-435). Din franceză a intrat în bretonă (am euz) Weinreich, Lang. cont., p. 41. în aceeaşi arie, dar pe o întindere mai mică, este răspândit tipul *cassus est (cf. fr. il est tombe, it. e cacluto, germ. er is gefallen, dar sp. ha caido, rom. a căzut, engl. it has fallen). Petrovici, Interpenetration, p. 48.
Formarea viitorului perifrastic prezintă, aşa cum arată Petrovici, Interpenetration, p. 48, diverse arii în Europa. în sud-est, într-o arie formată de greacă, albaneza meridională, bulgară, sârbocroată şi română, viitorul este format cu ajutorul verbului „a vrea" (volo cântare). Cf. Banfi, Futuro, p. 147. Fenomenul există şi în limbile scandinave şi, dialectal, în franceză şi în italiana meridională. El a fost
1
explicat, de unii, pentru aria din sud-est, ca o influenţă greacă (Sandfeld, Ling. balk., p. 180-185). Tipul de viitor din sursilvană (ve)gnir a + infinitiv este după model german (Ebneter, Diasystem, p. 48-50). în domeniul romanic, este frecvent tipul habeo cântare (Sandfeld, Ling. balk., p. 185; Vaillant, Grammaire, p. 107). Limbile slave au imitat, în cele mai multe cazuri, tipul germanic (gotic, german) sau tipul greco-roman (Sauvageot, Probleme, p. 31; Vaillant, Grammaire, p. 105-109). în aria baltică, vechea prusiana şi estoniană au luat ca model tipul germanic (Sauvageot, Probleme, p. 31; Vaillant, Grammaire, p. 108).
Sistemul de tranzitivitate din nâhuatl actual are o construcţie care are la bază sp. estăr plus participiul pasiv (Canger, Cambio fund., p. 135).
\ S-a pus pe seama influenţei slave scurtarea formei infinitivului în română (cântare > cânta) care s-ar fi făcut sub influenţa formelor scurte de infinitiv (fără -ti) din slavă (Kfepinsky, Mluvnice, p. 157-179; Beneş, încrucişarea, p. 255-263; Rosetti, Istoria, p. 305; Gălăbov, Lang. cont., p. 24). Byck (Infinitif, p. 9-12) propune însă o explicaţie prin criterii interne ale limbii române: formele scurte ale infinitivului servesc la diferenţierea de forma lungă, devenită substantiv (cânta, verb — cântare, substantiv).
2.1.3.1.3. Morfeme relativ independente
2.1.3.1.3.1. Un aspect interesant care ilustrează împrumutul de morfeme relativ independente — adică nu de desinenţe — este cel al formantului separabil mai, utilizat în română pentru a forma comparativul. în dialectele ucrainene şi ruseşti (în special din România), precum şi în dialectul polonez din Bucovina, mai apare cu valoarea din română (Racoviţă, Notes, p. 239-240; Robciuc, Interferenţe, p. 1109-1113; idem, Raporturile, p. 53-57, ultimul cu precizări privind răspândirea în graiurile ucrainene; Arvinte, Bilingvism, p. 56-57). Acelaşi formant a pătruns şi în limba ţigănească din Bucovina, unde mai se foloseşte la superlativ, la fel ca şi în limba ţigănească din Serbia şi Ungaria.
Limbi în contact
156
157
Morfologie
A. Graur, care face aceste precizări, într-o notă la articolul lui Racoviţă (loc. cit.), subliniază că mai a ajuns până în limba ţigănească clin Ţara Galilor, în compusul manke „înainte", care provine clin mai angle. Folosjxea-luiwtfi ca superlativ sau antepus unor forme de coniparaxfv ne-declinabile în ucraineană i-a permis lui Racoviţă (Notes, p. 239-240) să tragă concluzia că folosirea comparativului analitic clin română se explică prin tendinţa vorbitorilor bilingvi de a utiliza un sistem gramatical mai clar şi mai expresiv.
2.1.3.1.3.2. în spaniola clin Paraguay, există morfeme de origine guarani' cu funcţie verbală chiar dacă, în nici o situaţie, nu este vorba de morfeme flexionare, ci, în totalitatea lor, de morfeme libere, cel puţin în folosirea lor castiliană (Granda, Prestamos morf, p. 171-178). Granda menţionează nouă astfel de particule: pa, postpusă verbului (uneori chiar şi substantivului) pentru a arăta caracterul interogativ al propoziţiei din care face parte denten-dite, pal, a veces co no puedo dormir pensando, en que caile pa lo que estoy, esa Isabel ile conoce pa?); piko (pio, mai popular), când propoziţia oferă o nuanţă de surprindere sau uimire (iya veni, pio?, icomo pico se llama?); ko, particulă care întăreşte o afirmaţie, judecată sau cerere (asî co e la vida, na Eudosia; el, co, siempre fue masiao inteligente); na, postpusă verbului la imperativ, se foloseşte pentru a atenua un ordin sau o cerere (abrochame na acei el vestido); ke (oke), pentru a întări un ordin (entre ke, patron, estd mal la porte); kuri pentru a arăta o acţiune realizată în trecut, dar în cadrul aceleiaşi zile (corni kuri con ellos = corni hoy con ellos); hina, care provine clin sufixul guarani -ina, cu elemente flexionare antepuse, exprimă aspectul continuativ (llueve hina en la Cordillera). V. şi Granda, Calcos sint., p. 257.
2.1.3.1.3.3. în unele graiuri greceşti clin sudul Italiei^ sub influenţa dialectelor italieneşti, superlativul absolut se formează prin redublarea epitetului (it. un borghese ptcolo picolo, gr. ter'masi atst'li atsi'li „fievre haine haine") Profili, Romanisation, p. 134-135.
2.1.3.1.3.4. în malteză, limbă semitică, pasivul este exprimat prin adăugarea unui prefix (t- sau in-) Ia verbul activ: 'kisser „il a casse" — 'tkisser „il est casse". Datorită italienei, pasivul poate fi exprimat şi prin „a veni" + part. trecut ir ra'gutn li 'gest mo'iv.iA „la raison qui a ete (it. ve-niva) clonnee" Krier, Maltais, p. 60.
2.1.3.1.4. Inventarul de numerale
împrumuturile de numerale sunt mai degrabă rare, dar nu sunt absente1. Faptul se explică prin aceea că numeralele sunt izolate din punct de vedere morfologic şi ele sunt tratate ca simple fapte lexicale (Malkiel, Diac. hyperchar., p. 202).
2.1.3.1.4.1. Dintre numeroasele cazuri de împrumut, reţinem câteva clin cartea noastră, scrisă în colaborare cu Ioana Vintilă Rădulescu şi intitulată Limbile lumii. Mică enciclopedie, Bucureşti, 1981. Astfel limbile din fam. Benue-Congo clin sudul Africii au împrumutat numerale pentru „doi", „cinci", „zece", „douăzeci" din substratul khoisan, reprezentat azi, mai ales, prin limbile boşimană şi hoten-totă; coreeana, japoneza şi limba miao, ultima din familia sino-tibetană, le-au împrumutat din chineză (miao a împrumutat numeralele pentru „unu", „sută", „mie"), limba maasai a împrumutat numeralele mai mari de „şase" clin limbile cuşitice (somaleză, galia), limbile kpelle şi maninka din vestul Africii au luat din berberă numeralele pentru „100"; ghiliak, limbă izolată paleosiberiană a luat numeralele pentru „100" şi „1000" clin manciuriană; din quechua au fost împrumutate numeralele pentru „trei" şi „cinci" de limbile care aparţin familiei pano-tacana, iar tupi-guarani a adoptat numeralele spaniole. în Europa, bulgara, macedoneana şi versiunea sârbă a sârbocroatei întrebuinţează
1 Sanclfelcl, Interferenees, p. 60; Stieber, Lois, p. 111; Deroy, Evi-pnmt, p. 68; Petrovici, Interpenetration. p. 48; Bartliolomew. Numcrales, p. 284; Resetar, Kolonien. col. 133; Greenberg. Num. syst., p. 288; Szenierenvi. Sxst. Nuni.; Haarmann. ,J3a.uc" vocab.. p. 13-16.
Limbi în contact
158
forma grecească hiliada „mie". în dialectele lusaciene se întrebuinţează taiusynt „mie" şi în unele dialecte lusaciene şi hundert „sută", amândouă din germană.
în aceeaşi ordine de idei, poate fi amintit şi termenul sută „sută" din română, împrumutat din slavă. în legătură cu împrumutarea acestuia din urmă Malkiel, Etym. int., p. 258-259 emite o ipoteză interesantă şi anume, pornind de la sensul colectiv al lui sută „grupă, grămadă, pachet de o sută", arată că acesta îi acordă lui sută statutul de nume comun şi îl eliberează din izolarea lui ca termen de împrumut special (numeral). Ca un detaliu amintim că Schmid (Zahhudrter, p. 197) consideră că sută a fost împrumutat pentru a evita ononimia cu cinci. în istroromână numeralele de la 8 în sus sunt împrumutate clin croată.
Din enumerarea celor câteva exemple de împrumutări de numerale, se poate remarca.faptul că cele mai multe sunt numeralele pentru „sută" şi „mie". Aceasta, corelată cu observaţiile lui Malkiel şi Stieber, ne permite să considerăm că, de cele mai multe ori, împrumutarea unor numerale reprezintă, de fapt, împrumuturi lexicale şi nu de natură morfologică. O părere similară Ia Togeby, Desorg., p. 281 care consideră numeralele româneşti de la 11 la 19 (v. 2.1.3.1.4.2.) ca un fapt între morfologie şi vocabular.
2.1.3.1.4.2. Alături de împrumutarea unor numerale simple, există cazuri de calchiere a unui sistem de formare a numeralelor. Astfel, pe o arie care cuprinde Europa centrală şi orientală, constituită din limbile slave, maghiară, română şi albaneză, numeralele de la 11 la 19 sunt formate după un model unic (Petrovici, Interpenetration, p. 48) greu de precizat. Astfel, în română, spre deosebire de celelalte limbi romanice, numeralele între 11 şi 19 se formează după tipul unus supra decern, ordinea în care se succed părţile componente fiind descendentă, de la unităţi la zeci: unsprezece, doisprezece... nouăsprezece, lit. „unul pe (peste) zece", „doi (pe) peste zece". Acelaşi procedeu există în albaneză (nje'mbe'dhjete, dymbedhjete) şi în vechea slavă (jedinu na desele, duva na desq.te; na „pe", „peste"). în
159
Morfologie
aromână, există acelaşi procedeu şi pentru numeralele între 20-30: unspreyiginţi „21". Formele din română au fost explicate, până nu demult prin influenţă slavă (Rosetti, Istoria, p. 304, Graur, Studii, p. 124; Coteanu, Morfologia, p. 156; Gălăbov, Lang. cont.., p. 26); în timpul din urmă (deşi explicaţia prin substrat a fost dată încă în secolul trecut de Miklosich, Slav. Elevi, şi Schuchardt, Klass.) se crede că fenomenul din română trebuie pus în legătură cu substratul românei, care a avut rolul de a fixa un anumit tip! de structură periferică, a cărei preferinţă începuse în latină (septem et decern, septem ac decern). Substratul a acţionat asupra opoziţiilor mai puţin stabile, pe care le-a întărit şi le-a refăcut în concordanţă cu tendinţele interne (Brâncuş, Originea, p. 507-510; Cercetări, p. 95-96). Ipoteza explicării prin substrat este susţinută şi de Philippide, Orig. rom. II, p. 600, Poghirc, Influenţa, p. 325 şi de Ivănescu, Istoria, p. 225. Bolocan, Observaţii, p. 131-135 arată că, între română şi slavă, există o mare deosebire de structură a paradigmei numeralului. El consideră că, în acest caz, avem a face numai cu calcuri lexicale şi nu cu calcuri sintactice. O situaţie similară prezintă procedeul numărătorii zecilor, de la 20 la 90, prin multiplicare: rom. douăzeci, treizeci (cf. alb. tridhjete, katredhjete; v. sl. duva deseti, trije deseti), care a fost explicat în acelaşi mod. Pentru ipoteza explicaţiei prin substrat a structurii numerarului românesc, Brâncuş (Cercetări, p. 96-97) invocă şi alte paralelisme cu albaneza: folosirea conjuncţiei şi pentru a face legătura între zeci şi unitate: douăzeci şi doi: alb. njezet e dy, unde alb. e înseamnă „şi". (Brâncuş arată că procedeul era folosit şi în latina vulgară, unde legătura dintre zeci şi unităţi, sau sute şi zeci se făcea nu numai prin juxtapunere, ci şi printr-o conjuncţie et, ac, atque); folosirea numeralelor sută şi mie cu un adjectiv cantitativ proclitic (o sută, o mie: alb. nje qint, nje miji) remarcată încă de Sandfeld, Ling. balk., p. 130, este deosebită de situaţia din limbile romanice apusene.
Limbi în contact
160
161
Morfologie
Problema rămâne deschisă, mai ales după precizările recente ale lui I. Fischer, Lat. dun., p. 105, care observă cum construcţii analoage cu cele din română, bulgară, albaneză se regăsesc în armeană şi limbile baltice. Din această stare de lucruri, se pot formula două ipoteze cu privire la originea construcţiei: a) ea va fi apărut independent în fiecare limbă, având ca punct de plecare sistemul crestării pe răboj (11 se notează tăind o crestătură ] deasupra primelor zece şi, cum păstoritul era una clin ocupaţiile primordiale ale populaţiei romanice din regiunile dunărene, e verosimil ca, de la aceasta, construcţia să se fi extins la populaţiile învecinate) sau b) construcţia din latina dunăreană va fi fost o transpunere a uneia similare clin substrat („nu există nici o dovadă materială, dar nu e, nici aceasta, lipsită de verosimil"). Dacă se admite ipoteza substratului, fenomenul trebuie datat în prima parte a perioadei romane, când exista bilingvism daco-latin („în acest caz, folosirea construcţiei ar trebui restrânsă la zonele rurale, deoarece centrele urbane, supuse influenţei şcolii, nu puteau ignora sistemul latin tradiţional de numărare"), în cazul când se admite ipoteza creaţiei independente, data apariţiei trebuie plasată după secolul al VH-lea, când sunt de presupus şi alte „ruralizări" ale idiomului romanic clin regiunile dunărene. Ipoteza slavă, „cea mai puţin convingătoare", ar situa naşterea construcţiei după secolul al IX-lea („o datare prea recentă nu poate fi reţinută, deoarece spre şi-a pierdut sensul «deasupra» păstrându-1 numai pe cel actual «către», tot de dată andcă, pe cât se pare"). în legătură cu valoare lui spre din construcţia numeralului românesc, recent, Gr. Brâncuş (Cercetări, p. 94) observă că, în aromână, spre (= arom. spră) s-a păstrat numai în componenţa acestui numeral (cf. Capidan, Aromânii, p. 402-403; Niculescu, Individualitatea, p. 116) şi nu există ca prepoziţie lexicală independentă. Aceasta ar dovedi că, în româna comună, de dinainte de influenţa slavă, spre se găsea deja în compunerea numeralului.
Dintre celelalte limbi romanice, franceza şi occitana au dezvoltat, alături de formele latineşti, un sistem vigesimal (de numărătoare clin 20 în 20), existent până astăzi în fr. quatre-vingt, quatre-vingt-dix (cf. şi soixante-dix). în vechea franceză apar şi treis-vinz „60", sis-vinz „120" quinze vinz „300" şi dix-huit-vinz „360". Procedeul a fost explicat ca produs al influenţei celtice. Alţi autori, ca Meyer-LQbke, REW3, p. 327, Rohlfs (Zăhlung, p. 126-131), cred că avem a face cu o influenţă normandă, pentru că acelaşi procedeu apare în graiurile din sudul Italiei şi din Sicilia. Această explicaţie a fost criticată de Togeby, Rom. hist. morph., p. 119, care arată că sistemul vigesimal nu este scandinav, ci danez şi nu mai este folosit din 1300. Este mai probabil însă să avem a face cu evoluţii independente, aşa cum cred Reichenkron (Vigesimalsystem, p. 164-184) şi Togeby (Rom. hist. morph., p. 119), dată fiind răspândirea sistemului de numărare vigesimal în multe familii lingvistice. V. şi Colon, Zwanzigersy stern, p. 127-133, care aduce în discuţie şi alte fapte romanice (occitane şi catalane) care nu par a avea legătură cu formele invocate pentru influenţa celtă.
Un model mai nou folosit în vorbirea celor denumiţi islefios din Louisiana este crearea numeralelor de tipul doceciento(s) „1200", treintacinco cient.o(s) „3500" după modelul englezesc. Lipsky, Islefios, p. 89, care discută fenomenul, precizează că formele calchiate după engleză alternează cu foi inele spaniole.
2.1.3.1.4.3. La exemplele amintite, care sunt toate numerale cardinale, trebuie adăugate cele câteva cazuri de numerale ordinale. în engleză a pătruns elementul romanic second în seria care este în rest în întregime germanică, în iudeospaniola primo „primul", terso „al treilea" sunt împrumutate clin italiană.
2.1.3.1.4.4. Numeralele fracţionare în malteză sunt împrumutate din it. terc, kuart, huit, cu excepţia lui „jumătate", păstrat clin arabă. Krier, Maltais, p. 115-116.
Limbi în contact
162
163
Morfologie
2.1.3.1.5. Inventarul de pronume
Pronumele nu se împrumută, în general, de la o limbă la alta. Stieber (Lois, p. 111) consideră că o astfel de constatare ar putea fi acceptată ca o „lege" lingvistică. El dă exemplul românei, care nu are nici-un-element străin în clasa pronumelui în condiţiile în care unii acceptă că româna ar avea, în morfologie, elemente de origine slavă (unele ca neutrul şi vocativul).
2.1.3.1.5.1. Se citează, totuşi, exemplul graiului aleut amintit în consideraţiile preliminare, care a împrumutat pronumele personale. Se aminteşte şi engl. they, împrumutat din scandinavă (Bonfante, Neoling. pos., p. 351), sau sp. misino, care a fost împrumutat de cebuano (Quilis, Hispanismos, p. 134). De remarcat că istroromâna, idiom amintit adeseori în această lucrare, nu are nici un element croat în paradigma pronumelui. în malteză, stess < it. stesso, invariabil, are valoare emfatică (Krier, Maltais, p. 96-97). Cf. unele exemple de împrumuturi la Haarmann (Jiasic" vocab., p. 23-27) mai ales din limba ţiganilor (pronume personale) şi din alte limbi neindoeuropene.
2.1.3.1.5.2. Granda (Prestamos morf, p. 173) menţionează, pentru spaniola paraguayană, ca un fenomen destul de frecvent, o formă de pronume personal de persoana a Il-a, cu valoare de vocativ (ch'amigo - che amigo, che patron, che Dîo^X'paralelă cu formele guarani' de tipul che ra a, che ra 'y.
2.1.3.1.5.3. Simplificarea sistemului pronumelui în franceză sub influenţa superstratului germanic a fost susţinută de Wartburg, Evolution, p. 66. După el, sistemul pronumelor demonstrative latineşti, care distingea trei persoane (hic—iste—iile), s-a menţinut în limbile ibero-ro-manice şi în Italia centro-meridională, dar a fost înlocuit prin un sistem de două persoane în franceză (v. fr. ast— cil, fr. celui-ci—celui-lă) datorită influenţei germanice. Explicaţia a fost contestată; recent Togeby, Rom. hist. morph., p. 125 explică fenomenul prin reorganizarea sistemului.
2.1.3.1.5.4. Blasco Ferrer (Recenzie Sala, p. 164) aminteşte pronumele sarde împrumutate mai ales din catalană: sard. camp. a ttui < cat. a tu, log. bosti, camp. fostei, fosietti < cat. voste, camp. sramattsei < sp., cat. su merced, sa merce.
2.1.3.1.6. Modificări morfologice ale unor cuvinte izolate
în istroromână, sub influenţa croată o serie de substantive îşi schimbă genul: sânze „sânge", masculin, cu variantă neutră în latină şi moştenit ca atare în cele mai multe limbi romanice, neutru în dacoromână, a devenit feminin în graiul din Jeiăn pentru că, în croată, corespondentul său este feminin. La fel ne „zăpadă" a aparţinut, cândva, genului feminin şi în istroromână, ca în dacoromână şi în celelalte limbi romanice. Trecerea lui la genul masculin este determinată atât de genul masculin al substantivului croat corespunzător (snig, sniy), cât şi de structura sa morfologică, care corespunde substantivelor de genul masculin în construirea formei determinate (ne—nţ-vu). Nţ are, astăzi, toate formele ca substantivele de genul masculin (nevului, nevurle). Există confuzii de gen în spaniola bilingvilor din provincia Misiones (Argentina) sub influenţa limbii guarani, care nu are distincţie gramaticală între masculin şi feminin (cele două genuri sunt foTdsite pentru fiinţe — opuse inanimatelor, care sunt neutre) (Sileoni de Biazzi, Penetracion, p. 381-386).
Schimbări de gen, numite de Sephiha, Ladino, p. 54-65 „calcuri de gen", sunt semnalate pentru iudeospaniola din traducerile liturgice după texte ebraice. De asemenea, există „calcuri de număr", mai puţin numeroase decât cele de gen: aguas, vidas, sangres sunt la plural, ca în textul ebraic (Sephiha, Ladino, p. 65).
2.1.3.2. Dispariţia unor elemente de inventar
Dispariţia unor elemente de inventar (distincţii obligatorii, forme morfologice) este un aspect complementar celui prezentat în capitolul precedent. El este asemănător cu ceea ce am discutat la fonologie (1.1.3.2.), atunci când
Limbi in contact
164
165
Morfologie
am arătat că o serie de opoziţii fonologice dintr-o limbă primară s-au defonologizat din cauză că nu existau în limba secundară (hipodiferenţierea fonologică) sau că un fonem poate să dispară în urma simplificării de la periferia sistemului, care are loc într-o regiune în care slăbiciunea normei şi a tradiţiilor lingvistice sunt determinate de contactul limbii respective cu o altă limbă. Şi în morfologie pot fi întâlnite astfel de cazuri.
Weinreich (Lang. cont-., p. 43) se ocupă, într-un scurt capitol, de astfel de fenomene şi dă două exemple de părăsire a unor distincţii obligatorii. în limba gurage (Etiopia, sud), limbă de tip semitic, genul adjectivelor nu mai este exprimat consecvent, sub influenţa limbii sidamo, limbă de tip cuşitic. Cu alte cuvinte, exprimarea categoriei a devenit mai puţin obligatorie ca rezultat al contactului dintre limbi. în germana folosită în Texas, se neglijează distincţia dintre dativ şi acuzativ în anumite construcţii, sub influenţa englezei.
Se pare că cele mai multe cazuri de acest fel sunt înregistrate în limbile comerciale ad-hoc, în pidginuri: în lingua franca (folosită în Mediterană, care are la bază elemente romanice, greceşti şi arabe), în chinook (pidgin dispărut în secolul al XlX-lea, care avea la bază limba cu acelaşi nume, clin fam. chinookan şi elemente clin limbile nootka, franceză, engleză şi salish) şi în russianorsk (care are la bază rusa şi norvegiana): categoriile gramaticale mai puţin clare sunt percepute imperfect şi sunt, de aceea, ignorate. Există şi cazuri când dispariţia unor forme morfologice a fost pusă de unii autori numai pe seama contactului dintre limbi (absenţa unei forme clin sistemul secundar ar fi, după aceştia, singura cauză care explică dispariţia respectivei forme). Aşa cum am precizat şi la fonologie, contactul dintre limbi nu este factorul determinant. Cauza fenomenului trebuie căutată în faptul că forma respectivă nu ocupă un Ioc important în sistemul unui idiom care se găseşte într-o poziţie periferică, în care slăbirea normei este determinată de faptul că idiomul res-
pectiv este în contact intens cu un alt idiom. Un exemplu recent este cel oferit de Kovacec, Infl. croates, p. 74, care consideră că dispariţia conjunctivului şi a perfectului simplu clin istroromână s-ar datora faptului că dialectul croat cakavian nu are forme cu funcţii asemănătoare. O astfel de afirmaţie ar putea fi acceptată numai în sensul celor spuse mai sus, pentru că fenomene similare se găsesc şi în alte limbi, unde ele pot fi explicate ca rezultat al unor simplificări interne ale structurii morfologice. în spaniola mexicană, se reduce modul conjunctiv (Lope Blanch, Estudios, p. 141-150; cf. Granda, Estudios, p. 95-177), iar perfectul simplu, în dacoromână, îşi restrânge sfera, ca de altfel, şi în alte limbi romanice.
Simplificarea categoriilor gramaticale este abordată în diverse lucrări semnate de Silva-Corvalân (Past., Current issues şi mai ales Esp. E.U., p. 843-845) care studiază sistemul verbal al spaniolei clin SUA. Se observă că, în condiţiile de „stres lingvistic", se simplifică unele categorii gramaticale. Acesta dă naştere la procese complexe care implică atât simplificări cât şi generalizări. Un examen al acestui proces arată că im există o influenţă directă a englezei asupra spaniolei standard. Este vorba de fenomene care au loc în anumite variante sociale ale spaniolei vorbite în SUA (Silva-Corvalân,' Esp. E.U., p. 843-844).
2.1.3.3. Reinterpretarea sistemului
Reinterpretarea sistemului înseamnă, pentru noi, reorganizarea unei anumite categorii, sub influenţa altei limbi, clar pe baza materialului existent. Cazurile de acest fel sunt foarte rare. Singurul exemplu pe care credem că îl putem da este al reorganizării sistemului articolului clin spaniola paraguayană.
Sub influenţa limbii guarani, care a împrumutat categoria articolului din spaniolă, aşa cum am văzut mai sus (2.1.1.2.), are loc o reinterpretare a sistemului, în sensul că se produce o reducere a sistemului castilian de articole cu 4 membri, bazat pe cele clouă opoziţii singular-plural şi
Limbi în contact
166
167
Morfologie
masculin-feminin. Se ajunge, astfel", ca spaniola din Paraguay să aibă o singură formă singular-plural, exprimată prin la.(sg. mase. şi fem.) şi lo (pl. mase. şi fem.). Cf. şi 2.1.1.2. Astfel explică Granda (Interf morf, p. 380-381) apariţia unor forme ca la şeilor mimstro „domnul/doamna ministru". Acest subsistem coexistă însă alături ele cel normativ al spaniolei.
2.1.3.4. întărirea unor forme sau categorii moştenite
Problema întăririi unor forme sau categorii moştenite de un idiom în urma contactului dintre limbi este, în general, greu de urmărit, pentru că nu se pot aduce probe hotărâtoare în acest sens. Chestiunea discutată aici este, în multe cazuri, mai ales în condiţiile în care există două forme paralele, o problemă ele distribuţie, fiindcă „întărirea" unei forme înseamnă creşterea frecvenţei în dauna celeilalte. Blasco Ferrer (Recenzie Sala, p. 165) citează unele exemple de acest fel în care este greu de precizat originea endogenă sau exogenă a unei unităţi (prezenţa obligatorie a pronumelui personal sau topica adjectivelor nume ele culori în galoromanică sunt fenomene ce se explică prin evoluţia autonomă sau se datoresc superstratului germanic?). Blasco Ferrer insistă asupra ideii că pentru alegerea unei explicaţii este necesară consultarea surselor medievale.
De aceea, multe din faptele care pot fi discutate am preferat să le prezentăm în secţiunea consacrată distribuţiei (2.2.1.). Dintre cele care ar putea fi discutate aici, prezentăm unul din istoria limbii române; trebuie să precizăm, de la început, că această explicaţie n-a întâlnit adeziunea tuturor specialiştilor. Se ştie că româna, spre deosebire de celelalte limbi romanice, se dovedeşte refractară faţă de tendinţa de reducere a flexiunii nominale, dusă mai departe de limbile romanice occidentale. Datorită acestui fapt, româna are, la substantivele feminine, o formă specială de genitiv-dativ singular, care, la declinarea I, este în -e, ca în latină: casă—casc, iar, la declinarea
a IlI-a, în -i (vulpe—vulpi). Această situaţie a fost explicată ca o simplă conservare a flexiunii latineşti (cf. Densusianu, Histoire, II, p. 166, Rosetti, Istoria, p. 138; Coteanu, Morfologia, p. 45-46, care aduce argumente în această privinţă). O serie de lingvişti (Fr. Miklosich, Al. Philippide, K. Togeby) explică formele respective ca fiind create pe teren românesc (nu intrăm în detalii). Interesează pentru discuţia noastră faptul că Al. Graur (Studii, p. 124-125; Tend. act., p. 74) crede că această păstrare se datoreşte influenţei limbilor slave (în special a bulgarei), în care flexiunea nominală era bogată. Mai interesant este însă că, astăzi, bulgara nu mai are flexiune nominală (ea a pier-elut-o sub influenţa limbii române). Situaţia oarecum nelogică (că sub influenţa bulgară, româna a păstrat o flexiune pe care bulgara a pierdut-o şi că, sub influenţa română, bulgara a pierdut o flexiune pe care româna a păstrat-o) a fost explicată de acelaşi autor, Al. Graur, prin faptul că o limbă poate împrumuta o trăsătură dintr-o limbă străină, o aplică mai larg, o extinde peste limitele de aplicare din limba de origine (Graur, Studii, p. 125). El citează, în această privinţă, cazul hiperurbanismelor (pentru fonetică) şi, pentru morfologie, cazul extinderii unor desinenţe şi la cuvinte unde ele nu se justifică etimologic. Precizarea făcută la începutul acestui capitol în legătură cu dificultatea de a aduce probe hotărâtoare pentru a dovedi întărirea unor forme morfologice sub influenţă străină ni se pare evidentă în acest caz. Păstrarea desinenţei de genitiv-dativ poate fi pusă în legătură cu păstrarea, de către română, şi a altor fapte morfologice (genul neutru, mai mult ca perfectul) care dovedesc că româna este cea mai conservatoare dintre limbile romanice.
într-o situaţie asemănătoare se găseşte şi vocativul masculinelor în -e. Pentru unii (Pătruţ, Vocativ, p. 124-132; Coteanu, Morfologia, p. 93-94) vocativul respectiv este continuatorul vocativului latinesc. Pentru alţii (Sandfeld, Ling. balk., p. 47; Graur, Studii, p. 124; idem, Tend. act., p. 161; idem, Românite, p. 24) el este un împrumut, iar, pentru
Limbi în contact
168
169
Morfologie
unii vocativul latinesc a fost întărit de vocativul slav (Rosetti, Istoria, p. 303). Togeby, Rom. hist. morph., p. 113 consideră că vocativul, în totalitatea lui, a fost întărit de superstratul slav. Şi în acest caz, ca şi în cel precedent, când a fost vorba de păstrarea genitiv-dativului feminin latinesc, referirea la celelalte limbi romanice nu este concludentă pentru că flexiunea românească s-a păstrat mai bine şi deci, în cadrul acestei conservări, s-a putut păstra şi vocativul masculin. La fel ca în cazul neutrului (vezi 2.2.1.2.), se putea ca, în occidentul romanic, vocativul să dispară fără urme, iar, în română, să nu aibă loc acelaşi proces. Fără a intra în detalii precizăm că vocativul masculin românesc a suferit transformări, în sensul reorganizării categoriilor de nume care primesc desinenţa -e. Dintre cele trei tipuri de vocativ stabilite de Coteanu, Morfologia, p. 94 numai unul (bărbate, cixmnate) continuă fără întrerupere modelul latinesc.
Alte exemple de acest fel, care reprezintă mai degrabă „îmbunătăţirea" frecvenţei unor tipuri morfologice, sunt prezentate în secţiunea consacrată distribuţiei (2.2.1.1.).
2.2. Modificări de distribuţie
în idiomurile luate de noi în discuţie, modificările de distribuţie cele mai bine reprezentate sunt cele în care se produce, de fapt, o „îmbunătăţire" a distribuţiei, a frecvenţei unuia sau altuia dintre tipurile morfologice.
2.2.1. „îmbunătăţirea" distribuţiei
2.2.1.1. Româna are un tip de flexiune care nu există în alte limbi romanice şi care a apărut în urma unui accident fonetic (tratamentul geminatei latineşti // înainte de a şi de e). Acest tip cuprinde substantive feminine al căror nominativ singular se termină în -a accentuat şi al căror genitiv-dativ şi plural se termină în -le: stea—stele, căţea—căţele, în legătură cu originea acestui tip de flexiune neregulată, au fost exprimate două păreri: unii autori
(O. Densusianu, I.-A. Candrea, Al. Graur, Al. Rosetti) cred că -//- situat în silabă posttonică ar fi dispărut înainte de a (deci lat. stella > stea), alţii (Al. Philippide, S. Puşcariu, N. Drăganu, M. Sala) susţin că -//- ar fi devenit u în aceleaşi condiţii (deci lat. stella > steaua). La plural, -11- s-a menţinut căci nu era urmat de a (lat. stellae > stele). Pornind de la forma etimologică steaua, care s-a păstrat în aromână, meglenoromână şi în graiul dacoromân din Ba-, nat, s-a refăcut, în dacoromână, un singular stea după modelul flexiunii prenumelor ea—ele, acea—acele (cf. şi mea—mele); pentru cei care consideră forma stea ca etimologică, steaua ar fi fost refăcut după forma steaua după modelul casă—casa (forma steaua ar proveni din stea + -a, articol definit, şi cu introducerea unui u pentru evitarea hiatului).
în noul tip de flexiune, s-au încadrat cuvintele aberante de felul substantivelor curea, sufruncea, zi în dacoromână, cur(e)auă, ziuă în aromână şi meglenoromână. Poziţia noului tip de flexiune în dacoromână a slăbit datorită dispariţiei unor unităţi din inventarul cuvintelor de origine latină. Noi singulare au fost create prin analogie cu pluralul, şi, la adjective, prin analogie cu masculinul: lat. olla, satulla sunt reprezentate prin oală, sătulă. Un substantiv ca piuă < lat. pilla n-are pluralul pile, ci pive (după modelul lat. medulla > rom. măduuă > măduvă, pl. măduve). La multe diminutive s-a refăcut un singular în -ică (mărgică, rândunică, surcică, ulcică), pluralul rămânând în -ele: mărgele, rânduitele, surcele, ulcele.
în urma influenţei turceşti, când dacoromâna a împrumutat numeroase cuvinte terminate în vocală accentuată, acest tip de flexiune, puţin productiv, a devenit productiv pentru că toate cuvintele turceşti terminate în vocală accentuată au fost încadrate în el şi au primit desinenţa de plural -le (cafea-cafele, sofa-sofale)]. Este meritul lui
1 De remarcat că, în albaneză, aceleaşi substantive păstrează desinenţa de plural din turcă, la care se adaugă desinenţa albaneză: hogca-lar-tc (Capidan. Bilinginsine. p. 86-87).
Limbi în contact
170
171
Morfologie
Al. Graur (Tenc. act., p. 60-62; Românite, p. 21) de a fi analizat acest proces, care a continuat prin încadrarea în acelaşi tip a cuvintelor greceşti (canapea, bezea) şi a cuvintelor franceze (sosea) având vocala accentuată.
în sprijinul acestei explicaţii, poate fi adusă situaţia din istroromână, unde tipul de flexiune apărut şi întărit în dacoromână este pe punctul de a dispărea. Am subliniat, de mai multe ori, că istroromâna este dialectul romanic cel mai puternic influenţat de idiomurile cu care a intrat în contact (croata şi dialectul veneţian). Din acest contact profund, a rezultat o situaţie de bilingvism şi trilingvism care a dus la eliminarea a numeroase cuvinte latine (din care unele aparţineau inventarului tipului morfologic aici în discuţie). Remarcăm astfel că, în istroromână, multe cuvinte de tipul stea-stele s-au pierdut. în ceea ce priveşte substantivele latineşti, istroromâna nu păstrează decât pe ste (drom. stea), viţe (drom. viţea < lat. vitella), ml'â (drom. mia < lat. agnella) (ea nu are diminutive de tipul dacoromân frumuşel—frumuşea, tinerel—tinerea). Mai important este faptul că tipul stea—stele nu este omogen: alături de formele ste—stele—stelele există o formă articulată stevu, care corespunde drom. steaua (a cărei origine este tot analogică). O formă masculină (cf. cât—câlu) a pătruns deci în flexiunea feminină. Plecând de la această formă, s-a creat o formă de plural (stevuri = drom. stele), care circulă alături de stele. Este evident că noile forme slăbesc poziţia vechilor forme. în sfârşit, spre deosebire de dacoromână, istroromâna nu are împrumuturi recente cum ar fi cuvintele de origine turcă (saca—sacale, ghiulea—ghiulele), greacă • (canapea) sau franceze (şosea) care am văzut mai sus că au întărit tipul respectiv din dacoromână. De exemplu, cafea a fost împrumutat din graiurile croate, care cunosc trei tipuri de flexiune: kafe — gen. tiafeta (după modelul declinării dijete — gen. dijeta); kafe — gen. kafela, rar, limitat, numai la graiurile în care -/ dispare în poziţie finală absolută (după modelul lui kabâ — gen. kăbla); sg. kafe la toate cazurile. Istroromâna a împrumutat primele două
H tipuri: kafe — forma articulată kafetu (în sud) şi kafe —
B forma articulată kafelu (în nord).
■ Toate fenomenele prezentate pe larg arată de ce tipul m stea—stele este slab în istroromână, unde este pe punctul
■ de a dispărea. Ele arată care ar fi fost direcţia de dez-
■ voltare a unui tip morfologic dacă n-ar fi fost întărit de S influenţe externe prin intermediul vocabularului.
S Un alt exemplu din flexiunea nominală, luat tot din
1 morfologia limbii române, este cel al adjectivelor in-
X variabile. Româna a păstrat clin latină un singur adjectiv
1 de acest fel, şi anume ferice „fericit" < lat. felix, în care ra-
•I porturile de gen şi de număr sunt neutralizate total. Clasa
f- respectivă a fost întărită prin cuvinte împrumutate din
i diverse limbi ca turca (ditai, sadea), limbi romanice (atroce,
| eficace, propice, gri, bleu, maro). Cf. Graur, Studii, p. 267.
(I Acum se împrumută din engleză: live, nonstop, sexy (Avram, Anglicismele, p. 18).
2.2.1.2. Una dintre principalele deosebiri existente între română şi restul limbilor romanice constă în faptul că,
> spre deosebire de acestea din urmă, care au eliminat vechiul neutru latinesc, româna are şi categoria neutrului.
| I Din punct de vedere formal, situaţia neutrului roraâ-
I ! nesc este următoarea: la singular, neutrele au aceeaşi desi-
I J nenţă ca masculinele, iar, la plural, aceeaşi desinenţă ca
- | femininele: scaun—scaune. în alţi termeni, pornind de la definirea unei categorii prin ceea ce se opune, nu prin
I ceea ce se confundă, se poate spune că neutrele se opun
) femininului prin singular şi masculinului prin plural. De
j remarcat că româna are şi o marcă de plural specială
| pentru neutru, care reproduce sufixul şi desinenţa de
I nominativ-acuzativ plural -ora, devenită în română -uri:
\ frigus, frigora > frig, friguri.
\ Din punctul de vedere al conţinutului, româna şi-a re-
, | organizat categoria neutrului, acordându-i rolul de a ex-
, | prima inanimatul, în opoziţie cu femininul şi masculinul,
1 | care exprimă animatul. Ca urmare a acestui fapt, foarte
Limbi în contact
172
173
Morfologie
multe substantive masculine şi feminine din latină, care denumeau obiecte inanimate, au devenit neutre în română. Astfel, substantivele masculine, primind o formă de plural în -uri sau -e, au devenit neutre (lat. riuus, riui > rom. râu, râuri; lat. digitus, digiti > rom. deget, degete). Mai greu s-au petrecut lucrurile cu substantivele feminine, fiindcă, pentru a Ie transforma în neutre, era necesar să se refacă un singular de formă masculină (lat. pălea > rom. pai, pl. paie n.). Cum aceste cazuri erau mai rare, multe feminine s-au păstrat până astăzi pentru a denumi obiecte inanimate. Italiana are un neutru, limitat la un număr, de substantive, cu un comportament morfologic identic cu cel al neutrelor româneşti (masculin la singular, feminin la plural). V. Bonfante, Neutro, p. 159 şi urm.; idem, Ancora, p. 287-292; Giurescu, Neutro, p. 433-435.
Păstrarea neutrului ca o categorie a genului în română a fost pusă în legătură cu contactul dintre română şi slavă. Morfemele de neutru românesc sunt de origine latină, pe socoteala slavei putând fi pusă numai nevoia de a păstra o categorie formală pentru a distinge numele de obiecte inanimate. Deci în cadrul neutrului românesc mijloacele formale sunt latineşti, clar conţinutul ar fi rezultatul întăririi unei categorii latineşti sub influenţă slavă. Cf. Graur, Neutre, p. 121-131; Românite, p. 25-26; Tend. act., p. 65-67. Togeby (Neutre, p. 121-131) explică păstrarea neutrului românesc prin substrat. O prezentare de ansamblu a neutrului românesc la Windisch, Neutrum.
Recent, I. Fischer, Neutru, p. 569-575 a demonstrat însă că părerea generală exprimată până acum cu privire la influenţa slavă în nevoia de a păstra o categorie a obiectelor inanimate trebuie abandonată, pentru că trăsăturile specifice neutrului românesc se regăsesc, în totalitatea lor, în latina târzie şi într-o foarte mare măsură în alte limbi romanice. Ele sunt următoarele:
a) numai la singular neutrele de declinarea II latină se confundă cu masculinul; nu e vorba deci de dispariţia neutrului şi nici de trecerea substantivelor neutre la masculin, ci de o redistribuire a trăsăturilor distinctive: la
plural, alături de vechea desinenţă -a, neutrele de declinarea II primesc o nouă marcă, -ora, mai clară şi deci mai stabilă; nu există de fapt plurale noi în -i, în latina târzie;
b) acordul substantivelor neutre la plural cu forma feminină a adjectivelor se regăseşte şi în latina târzie; nu este vorba de o confuzie cu femininul (căci substantivele păstrează flexiunea neschimbată), ci de un nou fel de a marca pluralul neutrelor, care împiedică confuzia cu singularul feminin de declinarea I;
c) în ceea ce priveşte conţinutul, „tendinţa spre motivare", deci regruparea inanimatelor în genul neutru, este de asemenea, atestată în latină.
în concluzie, arată I. Fischer, neutrul n-a dispărut în latină, ci a suferit o reorganizare, ale cărei rezultate s-au păstrat în română şi au fost lent abandonate de celelalte limbi romanice.
2.2.1.3. Spre deosebire de limbile romanice occidentale, care au dat prioritate conjugării I, verbele de conjugarea a IV-a nou formate, fiind destul de rare, româna a dezvoltat mult conjugarea a IV-a datorită, se pare, contactului cu slava, maghiara şi greaca. Această dezvoltare a atins în româna veche proporţii impresionante, jumătate clin numărul total al verbelor aparţinând conjugării a IV-a. Contactul cu limbile menţionate şi, în prinţul rând, cu slava (Pătruţ, Studii, p. 71) a făcut ca româna să împrumute o serie de verbe incluse în conjugarea a IV-a, să adopte sufixe productive din limbile menţionate şi să întărească sistemul derivării de la substantive, cu ajutorul sufixului de origine latină -i (vezi Iliescu, Productivite, p. 101). Un fenomen asemănător are loc în portugheza americană, unde cuvintele împrumutate din engleză au intrat în conjugarea I, Pap, Port.-Amer., p. 100.
2.2.1.4. Garcia (Interf, p. 333-334) citează diverse modificări morfologice din spaniola vorbită de galicieni, toate, schimbări de distribuţie (genul substantivelor, sistemul
Limbi în contact
174
175
Morfologie
pronumelui personal aton, sistemul verbal) şi modificări B ale galicienei sub influenţă spaniolă (p. 337). W
2.2.1.5. Numeroase împrumuturi lexicale din spaniolă fă- 1
cute de nâhuatl au modificat frecvenţa unei anumite clase I
morfologice. în nâhuatl substantivele sunt marcate în anu- 1
mite construcţii prin sufixul -tl, dar substantivele luate din § (
spaniolă s-au încadrat fără acest sufix, astfel că, o clasă 1
care era marginală, devine o clasă bogată. Suârez, Infl. li
esp., p. 119. 1 '
Nu trebuie însă considerat totdeauna ca rezultat al - 1 contactului între limbi faptul că în anumite idiomuri, o       I t formă este mai frecventă. Exemplul cel mai ilustrativ este * cel al formei reflexive în locul celei active care apare 1 la anumite verbe. Pentru spaniola mexicană, frecvenţa t. formei reflexive a fost explicată de Jimenez Moreno, * j Transculturacion, p. 40 prin substratul nâhuatl. Lope * § Blanch, Sustr. morf., p. 159-160 a arătat că această expli- I. caţie nu se justifică pentru că fenomenul se găseşte în tot continentul american (exemple numeroase există la Kany, Syntaxis, p. 189-192).
Corectarea lui Lope Blanch este sprijinită de situaţia din română, unde se ştie că există o serie de forme reflexive, cărora le corespund în celelalte limbi romanice, | forme active. Situaţia oarecum specială a românei i-a de-        . i terminat pe mulţi să pună fenomenul din română în le-        'i j gătură cu slava. Părerea aceasta este aproape generalizată        ' ' de la  Meyer-Liîbke, Gramm.   III;  Bourciez, Elements, | p. 268; Graur. Studii, p. 124; Rosetti, Istoria, p. 366-367. j Ivănescu, Istoria, p. 229-230 crede că româna a creat reflexive datorită bazei psihice tracice şi dacice. în aceeaşi ordine de idei pot fi amintite unele construcţii particulare | pronominale (reflexive) din Republica Moldova de felul | verbului a se râde care nu poate să fie pusă pe seama ,i. influenţei ruse recente din moment ce este cunoscută în ' multe alte regiuni între care şi Transilvania, fiind con- I siderate populare (Avram. Consideraţii, p. 259). Ea există j şi în istroromână (v. 1.1.1.4.1.10.) Pornind de la situaţia din spaniola americană şi din alte variante diacronice
spaniole, putem să credem, mai degrabă, împreună cu J. Vendryes, Categorie, p. 1 urm., că formele reflexive din română pot fi explicate fără a se face apel la slavă. Caracterul popular al unor forme reflexive din limbile romanice (cf. şi fr. s'aigrir, se croupir etc. pentru aigrir, croupir citate de Vendryes, loc. cit.) arată că este vorba de o tendinţă populară care se poate manifesta în diverse idiomuri romanice. Vrabie, Slavic Infl., p. 105-110 crede că explicaţia prin slavă este „a case of exageration".
în aceeaşi ordine de idei, nu trebuie atribuită substituirea formelor sintetice ale posesivului prin formele analitice corespunzătoare din spaniola paraguayană (miolmi— de mi, nuestro—de nosotros) pentru că, aşa cum a arătat Granda, Falsos guar., p. 200-202, aceste forme sunt răspândite în tot continentul american. Deci necunoaşterea situaţiei din domeniul spaniolei americane duce la greşeli de interpretare a rezultatului contactului dintre limbi.
2.2.2. Modificarea distribuţiei relative
2.2.2.1. în istroromână, s-a neutralizat opoziţia singular-plural la un mare număr de substantive masculine care se terminau în consoană la singular: lup, fecor. Pentru a evita omonimia creată, la Jeiăn, de pluralul acestor substantive, au început să fie folosite desinenţele substantivelor neutre -urc, -e (fenomenul a fost posibil fiindcă toate substantivele neutre au devenit la Jeiăn masculine — pluralul nu se mai acordă cu adjectivele de formă feminină — şi au păstrat desinenţa -ure, -e). Substantivele monosilabice au primit desinenţa -ure, iar cele polisilabice desinenţa -e: lup-lupure, yospodâr-yospodâre. Kovacec (Infl. croates, p. 64) crede că distribuţia desinenţelor -ure şi -e este datorită croatei, unde substantivele monosilabice au un „plural lung" (în -om-, -evi), iar cele polisilabice au un „plural scurt" (în -i): vuk „lup" — vuhovi, gospodar—gospodari. Croata a oferit, în acest caz, un model pe care istroromâna 1-a folosit în reorganizarea sistemului de morfeme existente.
Limbi în contact
176
2.2.2.2. Mai interesant este cazul sistemului numeralului clin istroromână descris de Kovacec, Infl. croates, p. 65-66; Isf.r. act,., p. 218-219. La unele expresii temporale, se întrebuinţează numeralele româneşti de la 1 la 4 (cu forme româneşti ale cuvintelor temporale), iar, de Ia 5 în sus, numeralele croate (cu forme croate de genitiv plural* ale cuvintelor pentru timp). Această regulă funcţionează pentru o bună parte a cuvintelor temporale: ân „an"/let, mîseţ „lună'/miseţi, minut/mimiţi, lildân, ura „ceas'Vwr şi altele. Deci se spune:
177
Morfologie
uri o
doi, do
trei
patru
pet
sest
sedăm
osâm
devet
deset
□
ân, zi
ân, zile etc.
let, dân etc.
La această situaţie, s-a ajuns prin imitarea modelului croat, care distingea trei situaţii: a) pentru numeralul 1, când urma forma de singular, b) pentru numeralele 2-4, când formele care însoţesc numeralul {teta, dana) sunt resturi fosilizate ale dualului şi c) pentru numeralele de la 5 în sus, la care se^j/olosesc formele de genitiv plural. Pentru cea de-a doua situaţie, istroromâna a căutat să exprime şi în sistemul său, prin mijloace formale, deosebirea corespunzătoare celei dintre plural şi dual din croată şi, astfel, cu numeralele 2, 3, 4, se întrebuinţează formele româneşti de plural ale substantivelor, iar cu numeralele de la 5 în sus, formele croate de genitiv plural. Mai interesant este însă faptul că, din cauză că aceste genitive erau simţite ca elemente împrumutate şi pentru a evita expresiile hibride pe plan sintagmatic, ele au atras după sine şi termenii croaţi pentru numere. O dată introduse în limbă.
numeralele din expresiile fixe temporale pet, sest..., sub influenţa formelor corespunzătoare din croată, pot să-şi extindă întrebuinţarea şi în alte situaţii şi să înlocuiască definitiv termenii româneşti cinci, şase (cf. pet kile, pet metri etc.) şi chiar să deschidă calea elementelor croate pentru începutul seriei (1-4), unde, încă, n-au pătruns elementele croate.
2.3. Consideraţii finale
Din exemplele prezentate, rezultă că marea majoritate a modificărilor de inventar în domeniul morfologiei, ca rezultat al contactului dintre limbi, sunt cele care afectează planul expresiei. Sunt rare cele care se referă la planul conţinutului şi al expresiei, ca şi cele care se referă la planul conţinutului. în ce priveşte modificările din planul expresiei, ele reprezintă, în marea majoritate, desinenţe nominale de plural, cu o poziţie periferică şi o distribuţie slabă în structura morfologică a diverselor limbi (fac excepţie idiomurile care sunt insule aloglotice, nesubordonate unei norme lingvistice, unde astfel de influenţe pot afecta şi desinenţele cazuale). Cazurile de dispariţie a unor distincţii sau tipuri morfologice sunt destul de rare şi se pot explica, cel puţin în parte, şi ca rezultat al unor tendinţe interne care au avut loc la periferie. Aceeaşi este şi situaţia fenomenelor discutate ca întăriri ale unor forme şi categorii morfologice pentru care nu se pot aduce argumente decisive în favoarea unei explicaţii prin contactul dintre limbi. Şi mai rare sunt situaţiile care să prezinte reinterpretarea sistemului morfologic. Cazurile cele mai numeroase de modificare a distribuţiei sunt cele care reprezintă o îmbunătăţire a frecvenţei tipurilor morfologice.1
1 Bal. Contacts, p. 11-39 subliniază numărul mic de fenomene de interferenţă morfosintactică, în timp ce Manessy—VVald. Francais Afrique, p. 25-47. insistă în caracterul individual şi contextul instabil al trăsăturilor gramaticale datorate contactului lingvistic.
Limbi în contact
178
179
Morfologie
Cât priveşte româna, trebuie sa spunem că lista faptelor morfologice care au fost explicate prin influenţe străine este mai mare decât inventarul prezentat de noi în capitolul de faţă. Cele mai multe dintre ele au fost interpretate, încă din secolul trecut, de către Miklosich (Slav. Elem.), H. Schuchardt (Vokalismus) şi B. P. Hasdeu (în diverse lucrări), ca rezultat al influenţei substratului: identificarea genitivului cu dativul, desinenţa -uri pentru neutre (!), pronumele personal o, adăugarea lui -a la pronumele demonstrativ, forma am de persoana 1 indicativ prezent singular a verbului a avea etc. O listă a lor la Densusianu, Histoire I, p. 33-34 şi la Philippide, Orig. rom. II, p. 589-590, 596, 630. Este interesantă precizarea lui Poghirc, Influenţa, p. 327, adept al teoriei substratului, care afirmă: „lipsa unor argumente concludente ne determină să nu le luăm aici în discuţie". Numărul acestora creşte când este vorba de influenţa slavă (un „model" care nu trebuie urmat este Seidel, Elem. sint.; în parte aceeaşi observaţie este valabilă şi pentru Kfepinsky, Infl. slave, p. 1-49 şi Gălăbov, Lang. cont.). Dintre faptele puse în legătură de alţi cercetători cu influenţa slavă, amintim pe cele date de Rosetti, Istoria, p. 307-308: viitorul anterior format cu a fi şi participiul trecut al verbului (voi fi adunai), fenomen recent, inexistent în aromână; condiţionalul trecut format din condiţionalul prezent a fi şi participiul trecut al verbului (aş fi făcut), fenomen recent; imperativul stai, cu -i, întrebuinţarea auxiliarului după verb (văzut-am).
De remarcat că nici una dintre influenţele mai recente asupra limbii române (ne referim la cele înregistrate în graiurile daco-române) nu s-a manifestat în morfologie decât sub forma unor cazuri particulare. Varianta românei folosite în Republica Moldova nu are decât cazuri particulare care au fost împrumutate din rusă sau ucraineană, limbi cu care aceasta a intrat în contact. Aceste cazuri se încadrează în sistemul gramatical românesc şi deci este greu .,să se decidă clacă o anumită construcţie este creată
acum independent de soluţia identică din trecut pe care întâmplător o repetă sau, dimpotrivă, reprezintă existenţa în continuare, poate cloar ca un spor de vitalitate, a acestei soluţii". (Avram, Consideraţii, p. 259). De altfel, Raevskij, Contactele, nu menţionează nici un fapt de structură, deşi vorbeşte de un contact „moldavo-rus". Singura excepţie o prezintă subdialectul bănăţean, în care se folosesc o serie de prefixe împrumutate din sârbă (do-, pro-, za-), care, produc modificări de sens cu valoare aspectuală.
în marea majoritate a faptelor de morfologie românească discutate în acest capitol, alături de explicaţia externă, există una sau chiar mai multe explicaţii interne, care pornesc de la cunoaşterea aprofundată a structurii latinei, a celorlalte limbi romanice sau chiar a românei (cf. explicaţia lui Byck, Imperatif, p. 60 pentru -i de la imperativul stăi; acest i funcţionează ca marcă a persoanei a Il-a în flexiunea verbală românească). Evident că nu toate explicaţiile interne sunt convingătoare (exemplul cel mai tipic este explicarea vocativului feminin în -o prin latină dat de Spitzer, Vocatives).
După analiza diverselor soluţii date, pare să rezulte că singurul element sigur împrumutat de structura morfologică a limbii române care să aparţină normei românei actuale, este vocativul în -o; el nu are însă o răspândire geografică generală. Este posibil ca şi construcţia numeralelor de la 11 la 19 să fie rezultatul întăririi unor construcţii latineşti sub influenţa substratului. Celelalte fapte sunt dialectale (mai ales în dialectele sud-dunărene). Am preferat să explicăm o serie de particularităţi morfologice (păstrarea flexiunii latineşti sau a neutrului) prin simple arhaisme şi nu prin influenţe străine.
3.
Sintaxă
3.0. Consideraţii preliminare
Sistemul construcţiilor sintactice este mai puţin stabil, cu norme mai puţin rigide decât cele ale sistemului fonologie şi morfologic. Aceasta se datoreşte făptuirii că, în cadrul sintaxei, organizarea comunicării depinde mai mult de dorinţa de a reflecta realitatea, comparativ cu morfologia, unde domină principiul arbitrariului. Această situaţie conduce la posibilitatea de a exprima realitatea, în moduri diferite, conform cu relaţiile reale sau posibile existente între obiecte. Din cele de mai sus, putem trage două concluzii importante pentru cercetarea rezultatelor contactului dintre limbi în domeniul sintaxei. în primul rând, sintaxa reprezintă, imediat, după lexic, potrivit părerii majorităţii autorilor, compartimentul cel mai deschis influenţelor altor limbi (v. Graur, Tend. act.., p. 292; Sandfeld, Interferences, p. 60: „les emprunts syntaxiques s'observent sur tous les points de la syntaxe"). După alţii (McCall Probes, Infl. germ., p. 491), împrumutul în sintaxă este relativ rar şi se produce numai acolo unde are loc un
Limbi în contact
182
contact intens între două limbi1. Stieber (Lois, p. 123) susţine că împrumuturile sintactice sunt posibile numai atunci când limbile în contact sunt înrudite. Cf. şi cele spuse de Weinreich (Lang. cont., p. 35): structura limbii receptoare este şi ea implicată. în acelaşi timp, dat fiind că procesul psihologic pe care se bazează relaţiile între noţiuni, domeniu al sintaxei, nu se deosebeşte, în mod esenţial, de la o colectivitate umană la alta, posibilităţile de coincidenţă întâmplătoare între faptele sintactice sunt mai mari decât în domeniul foneticii şi al morfologiei, şi, în consecinţă, concordanţele sintactice pot fi explicate mai uşor ca fiind rezultatul nu atât al contactului dintre limbi, cât al inovaţiilor paralele. Din acest motiv se impune o mai mare prudenţă la explicarea apariţiei unui fapt sintactic printr-o influenţă a altei limbi; acest lucru, cu atât mai mult cu cât deosebirea între faptele lingvistice bazate pe modele externe (calcurile) şi creaţiile interne este mai complicată în cadrul sintaxei decât în cel al lexicului, datorită faptului că este vorba de realizări cu material propriu (v. Avram, Pârtie, sint., p. 465). „Assez souvent il est difficile — ou meme impossible — de faire le depart net entre les emprunts syntaxiques et les developpements independants paralleles dans deux ou plusieurs langues" (Sandfeld, Interferences, p. 60)L>. Şi mai convins de existenţa unor paralelisme sintactice şi nu de împrumuturi sintactice este Iorgu Iordan (Paralleles, p. 123-124): „Le fait que des constructions sintaxiques ressemblantes se retrouvent dans
1 Diferite aspecte ale contactului între limbi reflectate în sintaxă la Bauen, Sprachgcintschtcr (influenţa italiană asupra germanei într-o localitate din Piemont), la Huber, Interferenz, p. 57-76 (influenţa cultă a latinei asupra germanei), la Lujân—Sankoff—Bordelois, Consist, univ.; Lozano, Synt. borroiving; Garcia, Bilingiiismo; Holmes—Vaughn, Germ. infl.; Perl, Creole nwrplwsyntax, idem, Spân. Verb; Skubic, Interf. sint.
- Sandfeld (loc. cit.) arată că există, aproape peste tot, întrebuinţarea curioasă a prepoziţiei „între" repetată, înaintea celui de-al doilea substantiv din două substantive legate prin „şi" (latină, greacă, ebraică, germană, română, slavă, sporadic. în scandinavă şi franceză).
183
Sintaxă
des langues si differentes comute genealogie et comme structure, ne doit pas etre interprete de la maniere de E. Cross, qui y voit un trăit caracteristique des langues indoeuropeennes..., tnais bien comme le produit de cer-taines conditions objectives, refletees dans la conscience des sujets parlants, conditions qui (les langues les plus diverses le prouvent) peuvent apparaître n'importe ou et n'importe quand, quels que soient les rappports, reels ou seulement supposes, d'un peuple avec un autre et d'une langue avec l'autre." (v. şi Trost, Balk. synt., p. 589-590).'
în acest fel se explică prudenţa unor cercetători care, atunci când este vorba despre sintaxă, preferă să discute, mai degrabă, de paralelisme, corespondenţe sau convergenţe decât de influenţe. Este cazul lui Coseriu (Problem, p. 264-280), care, analizând anumite fenomene sintactice ale limbilor romanice diferite de cele din latina clasică şi asemănătoare, în schimb, cu cele din greacă, se limitează să le caracterizeze ca paralele, desigur, nu întâmplătoare; autorul emite, în plus, ipoteza unei influenţe greceşd asupra latinei vulgare (cf. pentru morfologie Lafon, Discuţie, p. 507-508). Ipoteza unor dezvoltări sintactice paralele există şi în malteză, puternic influenţată de italiană (Krier, Maltais, p. 95).
S-a invocat, de asemenea, necesitatea traductibilităţii între limbi. Canger (Cambio fund., p. 137-142) explică, în acest fel, apariţia unei construcţii tranzitive în nâhuatl sub influenţa spaniolei: „Sistemul nu este singurul — şi nici cel mai hotărâtor — în manevrarea schimburilor între limbi... limbile se apropie de limbile învecinate, se răspândesc pe suprafaţă la cea mai mică traductibilitate între ele" (p. 141). Altfel nu s-ar explica cum s-a manifestat o influenţă importantă în sistemul tranzitivităţii verbelor, coloana vertebrală a limbii nâhuatl.
Problema influenţelor sintactice este cu atât mai greu de dovedit, cu cât avem a face cu limbi de substrat. însuşi
> Cf. Lopez Morales. Sociolingvistica, p. 165, care vorbeşte despre convergenţe în evoluţia limbilor.
Limbi în contact
184
185
Sintaxă
Hubschmid, Rom. medii., p. 362-363, susţinător al ideilor' „substratiste", declară că, deşi posibilă, influenţa limbilor! din substratul mediteranean prelatin este greu de dovedit, \ abstracţie făcând influenţa substratului grec din sudul' Italiei, pentru care trimite la Rohlfs, Griech. Sprachgeist. Cele mai evidente cazuri de modificări sintactice sub influenţă externă sunt, după Hubschmid (loc. cit.), cele din Peninsula Balcanică sau cele din regiunea Toulouse, unde ■ franceza regională s-a modificat sub influenţa dialectului languedocian.
3.1. Modificări de inventar
3.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei
Spre deosebire de fonologie şi morfologie, în sintaxă nu există cazuri în care să se împrumute tipuri de relaţii noi (acestea sunt, în general, aceleaşi în toate limbile). Schimbările sintactice afectează numai planul conţinutului şi cel al expresiei.
3.1.2. Modificări în planul conţinutului
3.1.2.0. în acest capitol, discutăm schimbările produse în structura semantică a unor prepoziţii şi a unor locuţiuni cotijuncţionale. Modificările de acest tip sunt calcuri în felul celor discutate la morfologie (2.1.2.), la formarea cuvintelor (4.1.2.) şi la lexic (5.1.2.). în toate cazurile, la baza modificărilor din sintaxă stă asemănarea de funcţii dintre prepoziţiile şi conjuncţiile limbii receptoare şi cele din alte limbi. Pentru alte detalii privind mecanismul fenomenului, vezi morfologia (2.1.2.).
3.1.2.1. Unul din exemplele cunoscute în istoria limbii române este cel al prepoziţiei spre, care are în română nu numai sensul de „asupra", „deasupra", existent în latină şi în alte limbi romanice, ci şi sensul „către", inexistent in
alte limbi romanice. Această caracteristică a limbii române a fost deja explicată, la sfârşitul secolului trecut, de W. Meyer-Lubke (Rum. spre, p. 495), prin influenţa mediului lingvistic înconjurător, slav sau autohton. Al. Niculescu (Individualitatea, p. 107-140) a reluat problema şi a arătat că este vorba de un calc după slavul na „pe", „deasupra", „pe deasupra" şi „spre", „la".
3.1.2.2. în situaţii semănătoare se află prepoziţii ca asupra, care a dobândit în româna modernă sensurile „despre", „referitor la" sub influenţa fr. sur (avoir la clef sur soi: rom. a avea cheia asupra sa) sau ca în, cu sensul de „ca", „în calitate de", sub influenţa fr. ^n (traiter en arni, se deguiser en serviteur: a trata în prieten (sau amic), a se deghiza în servitor). Ambele prepoziţii apar în vorbirea persoanelor instruite, în care abundă elementele de origine franceză (Iordan, Limba act., p. 383, 395). O răspândire mai mare are în română prepoziţia mulţumită „datorită" + dativ (mulţumită acestui lucru mă aflu aici), care are la bază fr. grâce a, împrumutat, de asemenea, sub forma graţie + dativ: graţie acestui lucru. Alte exemple la Poalelungi, Raporturi, p. 923-925.
3.2.2.3. Magh. akar „sau" a fost identificat cu echivalenţi slavi de felul ser. volja şi a ajuns să se creeze, după modelul sârbo-croat volja...volja, o construcţie ahar...altar (Simonyi, Synt.ax), care, la rândul ei, a fost împrumutată clin maghiară în unele graiuri româneşti din Ardeal (acar).
3.1.2.4. în variantele spaniolei americane, puternic influenţate de engleză, există cazuri frecvente de calcuri ale unor prepoziţii construite cu anumite verbe, după modelul construcţiei verbale corespunzătoare limbii engleze; enamorarse con „a se îndrăgosti de" în loc de enamorarse de (cf. engl. to fall in Iove with); pensar de „a se gândi la", în loc de pensar en (cf. engl. to think of) (Varela de Cuellar, Infl. engl, p. 21).
Limbi în contact 186
3.1.2.5. Pe de altă parte, şi în spaniola americană există calcuri ale câtorva prepoziţii după model francez, care sunt considerate, de obicei, galicisme sintactice: los proble-mas a resolver, le tras a cobrar pentru problemas par resolver, letras por cobrar „cambie de încasat" (Padron, Uso, p. 177; Haensch, Voc. econ., p. 140).
3.1.2.6. Un caz interesant de modificare a conţinutului unor prepoziţii în latină sub influenţa substratului este cel prezentat de Graur, Ab, ad, apud, p. 225-298. în latina din Galia, Al. Graur a constatat întrebuinţări ale prepoziţiilor care se abăteau de la normele latinei, dar concordau cu cele existente până astăzi în limbile celtice şi anume o confuzie totală între prepoziţiile care înseamnă „cu", „la" şi „de către". Urme ale acestei confuzii se găsesc azi în galoromanică, unde continuă să se confunde cele trei noţiuni (instrument-sociativ, locativ şi agent) spre deosebire de italiană, spaniolă şi portugheză, care întrebuinţează prepoziţiile cu valorile lor din latina clasică (unele confuzii care apar sunt recente şi sunt rezultatul influenţei francezei). Urme ale acestei confuzii se găsesc şi în engleză. Este vorba de fapte celtice; în latina învăţată de gali (franceză) şi în germanica învăţată de britani (engleză).
3.1.2.7. între locuţiunile conjuncţionale care au apărut ca rezultat al contactului între limbi, menţionăm locuţiunea românească pe măsură ce, care, pornind de la modelul francez ă mesurc que, are valoare temporală specifică de simultaneitate progresivă: el termină pe măsură ce i se pregăteşte substanţa. Această locuţiune se foloseşte mai ales în limbajul ştiinţific (Avram, Evoluţia, p. 61).
3.1.2.8. Datorită influenţei guarani, în spaniola paragtiaya-nă por capătă valoarea postpusul rehel-re, care se foloseşte pentru a exprima o acţiune fizică sau psihologică: el auto choco por un ârbol „el auto choco con un ârbol", no necesit o por vos „no necesito de ti" (Granda, Calc os sini., p. 265-266).
187 Sintaxă
3.1.2.9. Prepoziţia a din iudeospaniola textelor liturgice traduse din ebraică are diverse valori calchiate, dar frapează în mod special când ea exprimă apartenenţa: „am două cărţi" se traduce literal „la mine este două cărţi": gente ke a el diozes (Sephiha, Le ladino, p. 175).
3.1.3. Modificări în planul expresiei
Fenomenele mai numeroase de interferenţă în domeniul sintaxei sunt cele care reprezintă modificări în planul expresiei. Astfel sunt majoritatea fenomenelor datorate influenţei arabe prezentate de Galmes, Influencias, pe baza prozei medievale spaniole.
3.1.3.1. Apariţia elementelor sau regulilor sintactice""
3.1.3.1.1. Printre diferitele modificări în planul expresiei, ca rezultat al contactului între limbi, distingem două categorii: prima se referă la apariţia a noi elemente de relaţie (3.1.3.1.2.), cealaltă, la structuri sau construcţii sintactice noi (3.2.2.2.).
3.1.3.1.2. Domeniul elementelor de relaţie (prepoziţii şi conjuncţii) prin intermediul cărora se exprimă relaţii sintactice nu e, de obicei, afectat de împrumuturi directe. Prepoziţiile şi conjuncţiile constituie un fond stabil, moştenit din limbile de bază, unităţi care aparţin, în aceeaşi măsură, vocabularului fundamental şi structurii gramaticale. De fapt, acest domeniu, văzut din perspectiva unei penetrabilităţi inegale a componentelor limbii, se află aşezat lângă cel al.pronumelui (Avram, Prep. neoi, p. 239), al articolului şi al verbelor auxiliare (Weinreich, Lang. cont., p. 35}.""
Togeby (Rom. Iiist. morph., p. 151) subliniază că româna nu a împrumutat prepoziţii din slavă, în timp ce spaniola a împrumutat pe liasta din arabă. Nici meglenoromâna, dialect puternic influenţat de macedoneană, nu are nici o
Limbi în contact
188
prepoziţie împrumutată (Atanasov, Megl., p. 230-232). Cf. Haugen, Biling., p. 67; Deroy, Emprunt, p. 71-72.1
3.1.3.1.2.1. în inventarul de prepoziţii al limbii române, există câteva excepţii de la regula — acceptată fără rezerve de diverşi autori — după care acest inventar este format, în totalitatea lui, din elemente latine. Aceste excepţii pot fi grupate în două categorii: prima este constituită din elemente de origine slavă, cu circulaţie restrânsă numai Ia anumite utilizări ale românei vechi (bez, na, ot, po, za); a doua este formată dintr-o serie de prepoziţii neologice ce provin din limbile romanice sau din latină şi includ prepoziţii care funcţionează în limba contemporană: a indică distribuţia (trei saci a cinci kg fiecare); contra, per: dă 30 de lei per kilo; pro; supra folosit în limbajul matematicii la citirea fracţiilor zecimale ca 2/3; via (s-a adresat lui, via sora mea); a la, cu sensul de „în maniera", prezintă o situaţie mai complicată2. în legătură cu poziţia acestor prepoziţii neologice în structura românei, Mioara Avram (loc. cit.) observă folosirea lor limitată şi că sunt situate, în grade diferite, la periferia limbii comune (cu excepţia lui contra, admisă în vocabularul fundamental al românei alcătuit de Graur, Fond. pr., p. 164). Prepoziţii ca a, per, supra sau via caracterizează varietăţi funcţionale cum sunt limbajele tehnice sau ştiinţifice şi au, de aceea, o distribuţie limitată (cf. prepoziţia grecească cata din latină, transmisă limbilor romanice).
3.1.3.1.2.2. Alături de aceste exemple româneşti amintim cazul cehei care a împrumuta prepoziţia bez „fără" clin
1 Zimmermann (Prestamos, p. 249) observă: „Nu sunt afectate de această situaţie numai cuvântul împrumutat şi cel înlocuit, ci şi structurile la care se leagă acestea. împrumuturile de cuvinte funcţionale substituie nu numai cuvântul, ci şi structura cu care ele intră în concurenţă".
2 Pentru o prezentare detaliata a acestor prepoziţii neologice cu observaţii asupra etimologiei şi a situaţiilor în care apar, vezi Avram, Prep. ncol.. p. 239-251. Cf., de asemenea, Niedermann, Interpenetration. p. 15: germ. Eicr â 20 Pxappcn pro Stric/;, Lohn 150 Frcnikcn per Monat.
189
Sintaxă
polonă (Stieber, Lois, p. 111), cazul limbii nâhuatl care a împrumutat din spaniolă prepoziţia para cu valoare finală (Suârez, Infl. esp., p. 139-144), prepoziţii ca hasta, contra împrumutate de cebuano (Quilis, Hispanismos). Lanier (Str. layers, p. 32-85), Spicer (Ling. aspects, p. 412), Mo-rinigo (Hispanismos, p. 377), Bright—Thiel (Hispanismos, p. 448-457) prezintă împrumuturi din spaniolă de cuvinte funcţionale în limbile indigene americane (otonh, yaqui, guarani, nâhuatl). O bună sinteză la Zimmermann, Prestamos, p. 223-253.
3.1.3.1.2.3. împrumutul conjuncţiilor este un fapt rar. în română există cazul lui or, provenind din fr. or, folosit în vorbire de persoanele culte (Iordan, Limba act., p. 376). în aromână sunt generale ma, ama „dar", „dacă" şi ică „sau", împrumutate clin greacă (ama, ică) sau clin italiană (ma) (Caragiu-Marioţeanu, Compendiu, p. 256). în meglenoromână, există câteva conjuncţii luate din macedoneană (acu „clacă", ămi „şi", amă „dar"), două din turcă (em...em „şi", ia...ia „poate") şi una clin greacă (i...i „sau"), în istroromână se citează un exemplu de conjuncţie de origine italiană: perke „pentru că", puţin frecventă (Coteanu, Lang. mixtes, p. 138). De asemenea, un caz de împrumut de conjuncţii este cel oferit de limba nâhuatl, care a împrumutat clin spaniolă conjuncţia o „sau" (Suârez, Infl. esp., p. 138-139). Blasco Ferrer, Recenzie Sala, p. 165 menţionează sd. sigumente, singurul mod de a exprima ideea consecutivă, sau cat. ian aviat corn pentru ian bon punt. Dar este vorba de cazuri rare.
3.1.3.1.2.4. Merită menţionat faptul că elementele de relaţie, produs al unui împrumut, nu elimină, în general, prepoziţiile şi conjuncţiile vechi, ci funcţionează ca sinonime ale acestora din urmă. Cf. Zimmerman (Prestamos, p. 235): „los prestamos de palabras funcionales rarainente sustituyen un elemento indigena que desempenara la misma funcion". Astfel, în textele vechi româneşti apar prepoziţiile slave bez, ot sau conjuncţia slavă i, care se află în variaţie liberă cu prepoziţiile de origine latină fără, de şi
Limbi în contact
190
191
Sintaxă
cu conjuncţia şi, de asemenea de origine latină, şi au o distribuţie limitată la anumite formule folosite în stilul de cancelarie. O situaţie asemănătoare prezintă cea mai mare parte a prepoziţiilor croate împrumutate de istroromână, în sensul că acestea se folosesc în anumite expresii lexi-calizate: nacon „după" în nacon ane zile „după cinci zile" (Kovacec, Istr. act., p. 158).
3.1.3.1.2.5. în malteză, spre deosebire de arabă, care are, mai de grabă, tendinţa să folosescă coordonarea sau juxtapunerea în exprimarea unui enunţ complex, există tendinţa de folosire a subordonării. Aşa se explică numeroase conjuncţii de subordonare împrumutate din italiană tant li < it. tanto que, mentri < it. mentre) sau calcuri după italiană (a:l met, A: it. per cuando) Krier, Maltais, p. 103-104.
3.1.3.1.3. Structurile, construcţiile sintactice noi sunt, la rândul lor, de diverse feluri (cf. între alţii, Sauvageot, Probleme, p. 19-39).
3.1.3.1.3.1. O caracteristică sintactică prezentă în diverse perioade ale istoriei limbii române literare o reprezintă construcţia cu dativul în locul acuzativului complement direct, dar şi în locul construcţiilor prepoziţionale cu funcţii diverse (în special, complement indirect, instrumental sau de agent). Această trăsătură apare în textele traduse din secolul al XVI-lea şi a fost explicată prin influenţă slavă (Densusianu, Histoirc II, p. 397: apropiaţi-vă lui Dumnezeu pentru apropiaţi-vă de Dumnezeu) sau, prin influenţa maghiarei (Densusianu, op. cit.: a cruţa lui pentru a-l cruţa). Alte construcţii asemănătoare, mai recente, au fost explicate prin influenţă germană, romanică (mai ales franceză, dar şi italiană) sau latină (vezi Avram, Pârtie, sint. p. 461-463, şi Pană-Dindelegan, Regimul, p. 265-295). Astfel de calcuri sintactice, ce pot fi puse în legătură cu influenţa rusă, există şi în româna din Republica Moldova: construcţia cu dativul (în locul acuzativului) a verbului a împiedica, (construcţie existentă şi la Coresi, v. DA, s.v. 3"), construcţia cu prepoziţia în (în locul lui de) a verbului
a învinui (a învinui + întru apare la 1688 şi în Biblia de la Bucureşti), sau a verbului a se îndrăgosti (a se îndrăgosti în/întru cineva sau ceva), construcţie curentă în Republica Moldova, dar care apare şi în alte arii ale limbii române — există şi la T. Maiorescu — sub influenţa germ. sicii in jemandem verlieben). V. Avram, Contribuţii, p. 258.
3.1.3.1.3.2. Folosirea, în română, a nominativului în locul genitivului aplicat la numele de străzi (Strada Patria, Şoseaua Panduri pentru Strada Patriei, Şoseaua Pandurilor) a fost explicată ca o imitare a sistemului franţuzesc. Totuşi, româna a depăşit productivitatea procedeului din franceză, dat fiind că o construcţie de felul Bulevardul General Maglieru nu îşi are echivalentul în Rue du General Bizot, care foloseşte genitivul (Graur, Studii, p. 126-127). Recent, Mioara Avram (Fauteslinnovations communes, p. 341) arată că şi franceza actuală are construcţii de felul Boulevard General Jacques.
3.1.3.1.3.3. Absenţa dublei negaţii în română, adică folosirea unui verb pozitiv cu pronume şi adverbe negative ca nimeni, nimic, niciodată etc: nimeni să iasă flămând pentru nimeni să nu iasă flămând, a fost, de asemenea, înregistrată accidental în textele de până în a doua jumătate a secolului al XlX-lea şi a fost explicată prin influenţă slavă, pentru secolul al XVI-lea, latină, italiană sau germană, pentru secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Astfel de construcţii apar numai în texte ce aparţin persoanelor culte; şi în acest caz, aceste construcţii sunt mai puţin numeroase decât construcţiile cu dublă negaţie, cu care se află în variaţie liberă. Pentru această problemă, vezi Avram, Pârtie, sint,., p. 460-461. De remarcat însă existenţa unor construcţii similare în italiană (nessuno paria con m.e) şi spaniolă (nadie le dijo la verdad), cu suprimarea it. non, respectiv sp. no când verbul este precedat de un alt element negativ (pronume sau adverb).
3.1.3.1.3.4. în spaniola din Paraguay, în linii generale, schema propoziţiei negative este calchiată după limba
Limbi în contact
192
guarani'; formele întărite antepuse sunt compatibile cu paradigma negativă spaniolă no + verb (în guarani rula + + verb + i): nada no te dijo, nune a no vas a llegar, jamâs no te prometi eso (în spaniolă se elimină no clin schema negativă: nada te dijo). Granda, Calcos sint., p. 264.
Recent, Granda (Causacion, p. 50-51) nuanţează explicaţia de mai sus, arătând că trebuie să se ia în consideraţie o cauzalitate multiplă: cauza internă, a simplificării construcţiilor (în spaniola clin secolul al XVI-lea existau două construcţii: una cu no păstrat şi alta, inovatoare, cu no eliminat) şi cauza externă (influenţa limbii guarani'), ceea ce a făcut ca spaniola din Paraguay să nu adopte schema modernă (cu no eliminat după forma lexicală cu conţinut negativ), ci pe cealaltă (cu no păstrat), ce coincide cu ceea utilizată în epoca medievală. Această explicaţie constituie, în acelaşi timp, un interesant exemplu al felului în care o influenţă externă poate contribui la selectarea uneia dintre două variante sau al felului în care influenţa externă poate frâna evoluţia internă.
Alt caz de „reţinere", motivat de contactul dintre limbi, având caracteristici lingvistice arhaice în spaniola din Paraguay prezintă Granda, Retencion, p. 47-58 şi idem, Arc. lex., p. 55-83. Cf, de asemenea, Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 58-250.
3.1.3.1.3.5. în graiurile din nord-vestul Columbiei, într-un teritoriu în care abundă populaţia neagră, există obligativitatea întrebuinţării, în propoziţii cu sens negativ, a unei duble negaţii, iniţială şi finală. Fenomenul a fost explicat de Granda (Morfosint. criollo, p. 517-518) prin influenţa limbilor negro-africane.
3.1.3.1.3.6. în zona andină clin Ecuador este folosită, datorită influenţei quechua, perifrază verbală „dar + gerunziu", în special la forme imperative: dame haciendo tal cosa (= liazme „fă-mi") (Toscano, Ecuador, p. 284-285; Lope Blanch, Leng. esp., p. 144; idem, Falsa imagen, p. 329).
193
Sintaxă
3.1.3.1.3.7. Garda, Interf., p. 334-335 citează exemple curente, din spaniola aflată sub influenţa galicienei, ale unor prepoziţii ce urmează regulile din galiciană.
3.2.3.1.3.8. Eberenz, Perifrasi, p. 203-214, explică perifrază anar + gerunziu clin catalană ca un calc după spaniolă, care întăreşte un uz metaforic din formule tradiţionale, gerunziul modal cu verbul anar în sensul său primitiv. Este o construcţie rară în textele medievale.
3.1.3.1.3.9. Diferite calcuri sintactice datorate influenţei limbii guarani apar în spaniola din. Paraguay (Granda, Calcos sint., p. 262-264): dativul etic sau simpatetic este exprimat prin secvenţa de + pronume personal obiect formă accentuată, spre deosebire de paradigma normală castiliană în care se folosesc, în acest caz, numai formele atone ale pronumelui personal obiect (se muriâ de mi mi perrito „mi-a murit căţelul", la madre cuida a su hijo para que no se ahogue de ella „mama are grijă de copil ca să nu-i moară").
3.1.3.3.10. Krier, Maltais, p. 95-98 observă că malteza a împrumutat din italiană şi, mai ales, din siciliana, un procedeu special pentru a marca emfaza, insistenţa şi anume prin repetarea cuvintelor: daun il hi 'ta: n 'OUA 'OUA „aceşti pereţi înalţi, înalţi" = foarte înalţi, it tar'bi: iA 'meilet hemm kemm 'ra: sat „copilaşul îşi mişcă puţin (= abia) capul, 'issA 'issA „acum, acum" = „ca şi sigur" (sicii, ora ora). Krier, Maltais, p. 96. Mai interesant este faptul că dialectul sicilian a împrumutat, la rândul lui, clin arabă procedeul repetării cuvintelor pentru a marca o extindere în spaţiu sau timp: sicii, jiri muru muru „longer le mur" Krier, Maltais, p. 96-97.
Aceeaşi particularitate sintactică, la repetarea unor adverbe, este în spaniola clin Columbia rezultatul influenţei africane: yo no pude venir no; esta ya la apunte ya, Montes Historia, p. 508. De precizat că fenomenul are o distribuţie foarte limitată: o porţiune clin coasta pacifică, în mod special în departamentul Choco.
Limbi în contact
194
3.1.3.1.3.11. O situaţie specială prezintă spaniola clin Paraguay, în care, după cum demonstrează Granda (Calcos sint., p. 249-273), există o serie de paradigme sintactice care au ca model paradigme din limba guarani. Astfel, în spaniola clin Paraguay, apar indicatori de timp la sub^. stantivele care copiază schema tripartită din guarani: existenţa în trecut, dar nu şi în prezent, a unui obiect sau concept (sufixele -kue, -re), existenţa în viitor, dar nu şi în prezent (-ră), şi posibilitatea frustrată (-rangue). Spaniola din Paraguay a adoptat trei comportamente distincte: conţinutul semantic al lui -rangue se reflectă în spaniolă prin intermediul diferitelor perifraze nenormalizate,^ 1-a împrumutat pe -kue cu valoarea sa de origine (noviăkue „cea care a fost logodnică şi nu mai este în prezent") şi a calchiat valoarea semantică a lui -ră printr-o paradigmă sintactică care este alcătuită din prepoziţia para + substantivul respectiv (voy a comprar para mi vestido „o să o cumpăr pe aceea care va fi rochia mea. dar care încă nu e"). Este un „calc funcţional" (Granda, op. cit., p. 255).
într-o situaţie similară se află paradigma sintactică (obligatorie, în spaniola din Paraguay, la fel ca mai sus), căreia i se atribuie conţinutul semantic al morfemului -mi"1 clin guarani' ataşat verbului (atenuare, rugăminte, familiaritate, compătimire, politeţe etc). Spaniola din Paraguay foloseşte un poco ca element postpus verbului pe care doreşte să-1 nuanţeze: muchaclw, veni un poco quc te llama el patron („băiete, vino puţin că te cheamă patronul" — poruncă atenuată), prestame un poco esta revista („dă-mi puţin revista" — rugăminte), vie aplazaron en la prueba. No se que voy a hacer un poco („M-au trântit la examen. Nu ştiu ce să mă fac acum" —compătimire).
3.1.3.1.3.12. Un fenomen sintactic cu o răspândire interesantă în domeniul spaniol este marcarea explicită a pronumelui personal subiect. Fenomenul apare în varietăţi creole, spaniole (Bickerton—Escalante, Palenquero, p. 258; Friedmann—Patino Rosselli, Palenque, p. 155; Âlvarez Na-zario, Afr., p. 191 — Puerto Rico; Perl, Creole morphosyntax.
195
Sintaxă
p. 426-428 — Cuba), în varietăţi izolate ale spaniolei din Statele Unite (Lipski, Esp. vest., p. 17), Trinidad (Moodie, Trinidad, p. 185) şi în Filiphog (Lipski, Filipinas, p. 135) şi în spaniola din Guineea ecuatorială (Lipski, Span. Malabo, p. 23; Granda, Fenoni. sint.). Explicaţia fenomenului este diferită în funcţie de varianta spaniolei: în spaniola din Caraibe, este explicat prin dezambiguizarea cazurilor de omonimie verbală produsă prin eliziunea mărcii verbale de la persoana a Il-a (-s) şi prin imposibilitatea ce decurge de aici de diferenţiere între persoana a Il-a şi a IlI-a la-verb (Sabater, Mâs datos, p. 164), iar, în spaniola din Guineea ecuatorială, este explicat prin interferenţa limbilor africane din familia bantu, limbi care cer, în mod obligatoriu, un pronume subiect adecvat.
3.1.3.1.3.13. Coseriu, Tomo, p. 147, explică expresia de felul sp. tomo y m.e voy, existentă în diverse limbi romanice (română, italiană meridională, portugheză, sardă), prin faptul că toate categoriile aspectuale ale „viziunii" sunt, în limbile romanice, ele origine greacă, adică, este vorba de reproducerea, cu material romanic, a unui conţinut grecesc, deoarece latina, de fapt, nu cunoştea nimic analog. Materialul construcţiilor s-a schimbat faţă de cum era în greaca veche. Tendinţa romanică primară pare să fi fost următoarea: „dacă participiul era cel al auxiliarului, construcţia a devenit paratactică; clacă participiul era cel al verbului principal, construcţia s-a păstrat ca hipotactică... Oricum, limbile romanice occidentale au recurs la infinitiv (legat de auxiliar prin prepoziţionalul al). în schimb, greaca modernă şi dialectele italieneşti, cel mai intens influenţate de limba greacă, au generalizat parataxa; româna, deşi cunoaşte (sau a cunoscut) şi construcţiile de tip occidental, preferă, în prezent, parataxa, ceea ce, probabil, se datorează unei influenţe ulterioare a limbii greceşti moderne (cf. sp. voy y escribo ^clar estoy escribiendo, faţă de gr. mod Kciâom Kai YP0ccţ)U), rom. stau şi scriu)".
3.1.3.1.3.14. Folosirea sistematică, în spaniola vorbită în Paraguay (şi în toată zona guarani) a prepoziţiei en cu
Limbi în contact
196
verbele de direcţie (voy en Assuncwn, viajo en Cuacupe) nu se întâlneşte în nici o altă arie dialectală a spaniolei europene sau americane. Granda {Causacion, p. 47-50) explică fenomenul ca rezultat al interacţiunii a doi factori cauzali: tendinţa spaniolei din Paraguay spre izomorfismul structural în ceea ce priveşte expresia formală a relaţiilor speciale (spaniola a folosit, până în secolul al XVI-lea, structuri sintactice în care en se combina cu verbe de mişcare) şi presiunea exercitată de modelul bazat pe structura morfosintactică din limba guarani.
3.1.3.1.3.15. Exemple de noi reguli sintactice, explicate de unii prin influenţă străină şi contestate de alţii, există şi pentru limbi romanice importante, ca de exemplu franceza. Hunnius (Synt. Entlehnung, p. 64-81) este o excelentă sinteză pentru câteva dintre aceste fenomene din perspectiva celor care consideră că fenomenele respective nu trebuie atribuite, în totalitate, unei influenţe străine. El clă exemple ca:
a) folosirea pronumelui nedefinit on considerat de la Brunot (Histoire) ca rezultat al influenţei germ. num;
b) folosirea obligatorie a pronumelui personal în franceză pentru care Kuen (Rom. Aufsătze, p. 154-185) şi Hilty (Westfrănk. Superstrat, p. 507; Westf. Syntax, p. 424-426) apelează la influenţa germanică;
c) topica adjectivului atributiv (nume de culori) este atribuită, tradiţional, aceleiaşi influenţe (v. recent Ber-schin—Felixberger—Goebl, Franz. Sjrracligcscluchtc, p. 178).
în toate aceste cazuri, Hunnius aduce în discuţie situaţia din latină, clin alte limbi romanice (v. şi Blasco Ferrer, Rom. Germanica, p. 17-38 pentru ultimele două) şi apariţia fenomenului în fazele mai vechi ale limbii franceze (v. şi Grad, Contribution, p. 3: „Mais on se demande pourquoi ces influences se seraient manifestees si tard en francais dans 1'emploi rigoureux des pronoms sujets, car c'est un fait incontestable que, au cours de ses premiers siecles, l'ancien francais pouvait se passer des pronoms sujets dans bien des cas oii, plus tard, l'emploi devient obliga-
197
Sintaxă
i
toire aussi") pentru a sublinia posibilitatea unei evoluţii interne.,
O observaţie similară face Hunnius (op. cit., p. 67-70) cu privire la influenţa latină savantă asupra sintaxei franceze pornind de la un studiu al danezului Nykrog (Infl. latine, p. 89-114), subliniind că faptele respective aparţin la' style eleve du francais ecrit şi că apar, mai ales, în sintaxa frazei.
3.1.3.1.3.16. Cazurile cele mai frecvente se întâlnesc în domeniul cjjdiini-^uvijrtelor, unde schemele unei limbi sunt copiate cu ajutorul elementelor limbii dominante. Este unul din cazurile semnalate de Weinreich (Uni-linguisme, p. 658-658) pentru a ilustra interferenţele gramaticale. V. Weinreich, Lang cont., p. 38: „există numeroase cazuri de interferenţă în domeniul ordinii cuvintelor".
3.1.3.1.3.16.1. în româna veche au fost semnalate ca reprezentând particularităţi neromâneşti datorate modelelor latine, slave, greceşti sau turceşti, inversiunile şi dislocările artificiale ale formelor flexionare compuse sau ale grupurilor de cuvinte strâns legate: despărţirea auxiliarului de forma verbală cu care se combină (n-au mai înţelept decât tine fost faţă de n-a(u) fost mai înţelept decât tine, secolul al XVIII-lea); postpunerea pronumelui reflexiv faţă de verb (să nu bucure-mi-se în loc de să nu mi se bucure, secolul al XVI-lea) sau despărţirea acestui pronume de verbul respectiv (se în sac îmbrăcă pentru se îmbrăcă în sac). Mai multe amănunte la Avram, Pârtie, sint., p. 460. Moldovanu, Cantemir, p. 27 crede că, la Cantemir, astfel de inversiuni şi dislocări reprezintă o manieră stilistică.
3.1.3.1.3.16.2. Fenomene similare se întâlnesc înisuo-română, unde, clin cauza ordinii cuvintelor croate, apar numeroase inversiuni şi dislocări (Coteanu, Lang. mixtes, p. 134-138).
Structura propoziţiei cu verbul la timpuri compuse prezintă, uneori, subiectul aşezat între auxiliar şi participiul trecut sau infinitiv: ţe vei tu vre corespunde în daco-
Limbi în contact
198
română lui ceea ce tu vei vrea şi are ca model construcţia croată sta bi te hteo; obiectul direct sau indirect este pus între auxiliar şi participiul trecut sau infinitiv, de când au uo uţis corespunde în dacoromână lui de când au ucis-o; circumstanţialul apare între auxiliar şi participiul trecut sau infinitiv, l-a ka tremes corespunde în dacoromână lui l-a trimis acolo.
De asemenea, în construcţiile la diateza reflexivă, pot apărea, între pronumele reflexiv şi verb, toate elementele propoziţiei; un exemplu cu complement: cât se de pâre saturare corespunde în dacoromână lui atât cât să se sature de pâine.
3.1.3.1.3.16.3. O inversare a ordinii cuvintelor, determinată de română, a fost înregistrată în dialectele sârbe din România. Problema a fost studiată de Ivic (Ballianismes, p. 232-234). Sub influenţa românei, în aceste dialecte se schimbă poziţia cuvintelor atone, care devin proclitice şi nu enclitice: smo kazali „(noi) am spus". în aceleaşi dialecte se modifică ordinea cuvintelor şi în construcţii de tipul: ne
fsj radi în loc de ne radi se „nu se lucrează".
3.1.3.1.3.16.4. în regiunea andină din Ecuador se foloseşte o ordine a cuvintelor copiată după limba quechua, de felul: ique para hacer? în loc de ipara hacer que? (Toscano, Ecuador, p. 193-194)'. De asemenea, în Ecuador şi în provincia argentiniană Santiago del Estero, circulă construcţii ca, de exemplu, mula corral „ţarcul catârului" şi Cruz loma „coasta Crucii" (Lope Blanch, Leng. esp., p. 144). Invers, limba quechua din provinciile Catamarca şi La Rioja, ca şi cea din Santiago del Estero, aşază după nucleu atributul de tipul adjectival: ce ari sumah „bărbat frumos",
1 Alte exemple la Alencastre, Interaccion, p. 1031, luate din literatura scriitorilor costumbrişti din secolul al XX-lea (Jorge Icaza, Jose Măria Arguedas, Jesus Lara, Fausto Buigos, Mariano Latorre) şi la Miranda Esquerre, Peculiarid. sint.. p. 478-483, cu exemple clin limbajul copiilor.
199
Sintaxă
probabil sub influenţa spaniolei (Suârez, Indig. Arg., p. 70).
3.1.3.1.3.16.5. Germana vorbită în Austria, sub influenţa slovenei, are o ordine a cuvintelor mai liberă. Sub influenţă slovenă este schimbat locul negaţiei: nicht scheut er ■ sich ihn zu verleunden „lui nu îi e ruşine să calomnieze", după slav. ne se sramuje ga obrekovati (Vendryes, Langage, p. 328-329). Sub- influenţă germană, o limbă slavă (so-raba) are predicatul la sfârşitul propoziţiei subordonate (STieber, Lois, p. 122); în aceeaşi situaţie este estona (Sand-feld, Probi, interj., p. 60).
3.1.3.1.3.16.6. Dintre numeroasele exemple de schimbare a topicii sub influenţă străină amintim franceza din Friedrichsdorf, care a adoptat topica germană în aşezarea lui mais: elle est mais aussi belle „sie ist aber auch schon" (Sandfeld, Probi, inlerf., p. 60).
3.1.3.1.3.16.7. în domeniul topicii^ graiul ceangău are numeroase influenţe româneşti în topica subiectului şi a complementului circumstanţial, precum şi în propoziţiile în care se exprimă o datare. De exemplu: Măsodik szektem-briebe lesz 6t esztendiissz „va împlini doi ani la 2 septembrie", în loc de Szeptember mâsodikân lesz St cves. Mârton, Bilingv., p. 551-552.
3.1.3.1.3.16.8. Exemple numeroase din diverse limbi. Uneori, în cazul francezei, unde topica rezultată din influenţa exercitată de o altă limbă (predicat-subiect în propoziţiile interogative) este după model german (Meillet, Ling. hi'sl' II, p. 97), a ajuns să pătrundă şi în normă.
3.1.3.1.3.16.9. Sub influenţa englezei, în portugheza vorbită în America şi în unele variante ale spaniolei (ca de exemplu, cea din Puerto Rico) substantivele sunt îmbinate cu adjective într-o ordine diferită de cea normală în cele două limbi romanice: -Portugues Recreativo Club în loc de Club Recreative Portugues (Pap, Port. Amer., p. 85), sp. el pa-sado ano (Perez Sala, Interf. ling., p. 69). Alte construcţii
Limbi în contact
201
Sintaxă
din spaniola americană de tipul rai favorito libro în loc de mi libro favorito au fost explicate prin influenţa englezei.
3.1.3.1.3.16.10. în malteză, limbă semitică, sub influenţa italienei, poate fi schimbată ordinea cuvintelor: fii 'ahhar 'sittin 'sen A „în ultimii şaizeci de ani", în loc de fis sittim snă l ihra:ni:n înregistrat în dialectul arab tunisian. Krier, Maltais, p. 61.
3.1.3.1.3.16.11. O modificare spectaculoasă a ordinii cuvintelor prezintă ladino, limba traducerilor textelor liturgice iudeospaniole, unde, sub influenţa textului ebraic, tradus literal, se ajunge la construcţii care îngreunează înţelegerea textului. Problema a fost prezentată în diverse studii de H.V Sephiha {Ladino; Le Ladino; Problematique).
3.1.3.1.3.16.12. Poziţia adjectivului calificativ este schimbată deseori în spaniola din Paraguay sub influenţa limbii guaranf (Granda, Calcos sint., p. 267-268).
3.1.3.1.3.16.13. în dialectele greceşti clin sudul Italiei, sub influenţa italienei, epitetul apare după substantiv: i 'glossa 'grika „limba greacă" (Profili, Romanisation, p. 133-134). n- 1
3.1.3.1.3.16.14. jlohlfs (Geym: Inverswn, p. 241-244) crede că şi inversiunea unor adverbe {ainsi, aussi etc.) sau' a unor locuţiuni (ă peine, peut-etre, sans doute) clin franceza literară (peut-etre viendra-t-il, ainsi fercu-je) este, probabil, rezultatul unei influenţe germane care s-a manifestat şi asupra unor graiuri retoromane clin Graubiînden, puternic influenţate de germană.
Rohlfs (Rom. Lehnubersetz., p. 806) explică locul atributului adjectival din vechea franceză (la nene gent, neir chief aveit) prin influenţă germanică. Tot o inversiune, de data aceasta a subiectului, clin vechea franceză, a fost explicată de Wartburg (Evolutwn, p. 66) şi Gamillscheg (Hist. fr. Syntax, p. 546, 553) ca rezultatul influenţei germanice. Brunot—Bruneau, Precis, p. 486 precizează că în literatura secolelor al XH-lea-al XIIMea 30% din exemple
erau cu topica inversă. Se vorbeşte chiar de o „deger mani -zare" a vechii franceze.
V. şi Togeby (Desorg., p. 281): influenţa germanică se manifestă în vechea franceză, uncie verbul are o tendinţă marcată pentru al doilea loc în propoziţia principală.
3.1.3.1.3.17. Sub influenţa francezei şi englezei, gerunziul apare, în spaniolă, în construcţii în care nu era folosit înainte: envio un paquete conteniendo libros în loc de envio un paquete que contenta libros (pentru spaniola din Cuba, vezi Padron, Uso, p. 177). Fenomenul apare, împreună cu alte influenţe sintactice datorită englezei, în vorbirea aşa-numi-ţilor islefios din Louisiaua analizate de Lipski, Islefios, p. 86-92. Astfel de influenţe sintactice sunt foarte frecvente în vorbirea mexicanilor din SUA, numiţi chicanos. Construcţii de acest tip există şi în română: am trimis un pachet conţinând cărţi. Tot în română, la începutul secolului trecut, sub influenţă franceză, gerunziul atribut a căpătat forme variabile după gen şi număr (lebădă murindă). Un fenomen asemănător există şi în Republica Moldova, unde apar tipuri de construcţii cu pronume reflexiv aglutinat în forma articulată (zbătândusa inimă) şi cu complement direct (flori de rouă răcorinde obrazul). Apariţia lor este legată de necesitatea echivalării participiului activ clin rusă care a fost satisfăcut printr-o soluţie legată de un model francez, care rămăsese ca element pasiv (Avram, Consideraţii, p. 259). O extindere a folosirii gerunziului în dauna formelor personale ale verbului s-a produs în diverse contexte în spaniola clin Ecuador, sub influenţa limbii quechua, în propoziţii enunţiative sau exclamative: avergon-zados estando nosotros „ne este ruşine" (Toscano, Ecuador, p. 272-275).
3.1.3.1.3.18. Sub influenţa românei, în dialectele sârbeşti clin România s-a extins fenomenul dublei exprimări a complementului direct şi indirect, sub forma'accentuată şi neaccentuată a pronumelui personal aton: mene nu jako smesno „asta mi se pare o aiureală" (Ivic, Balkanismes, p. 233).
Limbi în contact
202
3.1.3.1.3.19. Un fenomen sintactic românesc asupra originii căruia s-au emis mai multe ipoteze îl reprezintă poziţia articolului hotărât, care, în română, spre deosebire de celelalte limbi romanice, apare postpus. Datorită faptului că fenomenul există şi în albaneză, apariţia sa în română a fost explicată prin substratul traco-dac (de la B. Kopitar până la A. Rosenstand-Hansen, Artikelsystemet, p. 116-167). Recent, acelaşi punct de vedere apare la un romanist ca Renzi, Article, p. 217-225 şi la balcanişti ca Schaller, Balkansprachen; Soita, Balkanling.; Banfi, Ling. bale. în general, fără argumente noi. Cf. şi Brâncuş, Cercetări, p. 98-100. Concordanţa parţială cu situaţia din bulgară i-a făcut pe unii specialişti (cf. Seidel, Elemente, p. 21-22; Gălăbov, Lang. cont.) să considere fenomenul amintit ca fiind de origine bulgară, deşi bulgara este singura limbă slavă cu articol şi, logic ar fi să se considere o influenţă inversă. în prezent, majoritatea lingviştilor consideră, totuşi, că acest fenomen din română poate fi explicat prin criterii interne (cf. între alţii, Philippide, Principii, p. 59-60, 301; Gi aur, Article, p. 475—480; idem, De nou-veau, p. 3-18; Puşcariu, LR I, p. 168; Rosetti, Istoria, p. 169; Coteanu, Morfologia, p. 96-100, acesta din urmă include o sinteză a diferitelor opinii).
3.1.3.1.3.20. Un aspect mai puţin cercetat, printre altele şi din cauză că nu există o descriere sistematică a tiparelor de intonaţie din diverse limbi, este cel descris de Weinreich (Lang. cont., p. 38-39) şi anume modificarea tiparelor de intonaţie din întrebări din engleza folosită de vorbitori a căror limbă modernă este idişul şi în idişul vorbit în America, sub influenţa englezei. Astfel, de exemplu, idişul are un tipar intonaţional care desemnează o întrebare de tipul da sau nu, la care se aşteaptă un răspuns negativ. Acest tipar constă dintr-o ridicare de ton pentru o întrebare normală de tipul menţionat care se transformă într-o coborâre, după ce a fost atins nivelul maxim. Weinreich citează exemplul lui du vilst smetene care poate fi
203
Sintaxă
ii
pronunţat şi cu un contur final „nu vrei smântână, nu-i aşa?" Acest contur special apare şi când vorbesc alte limbi: you 're going home, vrând să spună you aren i going home, are you?. Exemplul dat, reţinut numai pentru a arăta un tip de posibilă modificare sintactică în urma contactului dintre limbi, nu este o modificare la nivelul limbii (langue), ci la nivelul ^vorbirii (parole) unor indivizi ce folosesc o altă limbă.
Şi în analiza faptelor de sintaxă există numeroase cazuri când s-a abuzat de explicaţia prin influenţă străină. Câteva exemple vor fi edificatoare:
Usher (Cast. parag., p. 54-55) a explicat prin influenţa guarani ceea ce el numeşte „abuso de .posesivo" în expresii ca mc duele mi cabeza, te cortarc tu dedo susţinând că ar fi un calc după guarani, care înlocuieşte, prin forme pronominale, formele cu articol, inexistente în guarani. Granda, Falsos guar., p. 198-200 a dovedit că, în guarani vorbită, există articol şi că, pe de altă parte, astfel de forme apar în diverse variante diatopice şi diacronice ale spaniolei.
Un caz similar este cel al folosirii redundante a posesivelor din spaniola mexicană (construcţii pleonastice în care apar pronumele de interes şi posesivul corespunzător aceleiaşi persoane gramaticale sau construcţiile în care posesia se exprimă cu ajutorul adjectivului posesiv şi forma nominală respectivă: sv casa de Juan, su papă de tu cvfiado, ya mc canse mis rodillas). Suârez, Yucatân, p. 149-150 le-a explicat prin influenţă maya. Lope Blanch, Sustr. morf., p. 160-161 arată că această construcţie pleonastică este perfect hispanică putând fi întâlnită inclusiv în scrierile unor autori buni. Ea apare încă în latină (Plaut): ipsus sibi jaciam ut digitos pracrodat suos. Cf. Soto, Interjcrencia, p. 620-621, care susţine că posesivul dublu, folosit ca procedeu formalvemfatic\ procedeu inexistent în spaniolă, este din quechua, unde nu are valoare emfatică.
Cât priveşte româna, ar putea fi amintită aici poziţia articolului hotărât, discutată la 3.1.3.1.3.19., care, aşa cum rezultă din ultimele cercetări, poate fi explicată corect prin criterii interne.
Limbi în contact
204
3.1.3.2. Dispariţia unor reguli sintactice
3.1.3.2.1. Mecanismul acestui fenomen, ce constituie obiectul capitolului de faţă, este asemănător cu cel tratat la fonologie (1.1.3.2.) sau la morfologie (2.1.3.2.) şi constă în faptul că exprimarea anumitor particularităţi sintactice dintr-o limbă, care nu au corespondent în altă limbă, la început încetează de a mai fi obligatorie, iar, ultrerior, este părăsită. Fenomenele- din această categorie au fost puţin studiate. Weinreich (Lang. cont., p. 39) menţionează câteva exemple care aparţin unor domenii lingvistice puţin cunoscute; de exemplu, în rusa vorbită de estonieni sau de ciuvaşi nu există concordanţa de gen între subiect şi forma verbală de trecut. Nu luăm în consideraţie situaţiile înregistrate de Weinreich în vorbirea copiilor bilingvi clin Elveţia sau procesul de asimilare a altei limbi.
3.1.3.2.2. Dintre exemplele în care să fie implicată o limbă romanică, este interesant cel al influenţei italienei asupra slovenei citat de Vendryes, Langage, p. 318. Sub influenţa italienei, în slovenă nu se foloseşte acuzativul pentru complementul direct; în locul lui apare nominativul (it. dammi la mia vacca — slov. dajmi maja krava).
3.1.3.2.3. Omisiunea articolului hotărât în faţa adjectivului antepus unui nume propriu de persoană, ca în exemplul Pobrejuan no pudo ir în loc de el pobre Juan..., este explicat, în anumite variante ale spaniolei americane, ca o influenţă a englezescului Poor John...
Un fenomen similar de omisiune apare, sub influenţa limbii quechua, în spaniola vorbită de indigenii din Ecuador, care omit complementul direct sau indirect exprimat prin pronume: cogiendo mos de matar „îl vom prinde şi îl vom omorî", dame, dale, te dije pentru dâmclo, dăselo, me lo dio (Toscano, Ecuador, p. 202-203).
3.1.3.2.4. în spaniola clin Ecuador, sub influenţa limbii quechua, nu se respectă, totdeauna, normele limbii în ceea
205
Sintaxă
ce priveşte folosirea articolului în anumite expresii sau sintagme. Vorbitorul ecuadorian, chiar dacă percepe diferenţa ce există între estar en cama „a fi bolnav la pat" şi estar en la. cama „a sta în pat", foloseşte atât prima, cât şi a doua expresie pentru a indica că o persoană stă în pat din cauza bolii (Toscano, Ecuador, p. 151-153). Acest exemplu poate fi considerat un caz de hipodiferenţiere sintactică, de pierdere a unei opoziţii ca rezultat al influenţei unei limbi străine.
3.1.3.2.5. La verbele clin limba yaqui, marca de complement direct încorporat, marca de tranzitivitate, faţă de complement, şi marca de persoană au fost eliminate sub influenţa spaniolei; modelul fînepo? enci- v a-măk-ria-ne „eu-ţie-tu-asta-dau- tranzitiv" a fost înlocuit de rudimentarul ?mepo ?en-mâka „eu ţie/tu dau". în acest fel, o distincţie obligatorie a încetat de a mai fi respectată (Weinreich, Lang. cont., p. 43).
3.1.3.2.6. Un fenomen sintactic care apare în două variante ale spaniolei, în fiecare datorită contactului cu o altă limbă, este ojnisiunea .verbului copulativ ser. în spaniola paraguayană (în diverse variante) fenomenul este rezultatul influenţei limbii guarani, care nu are un cuvânt corespunzător lui ser spaniol (subiectul se juxtapune predicatului sau se intercalează particula ho): asî lo que tenes que hacer „asf tţslo que tenes que hacer", eso ke lo que no quiero hacer „eso es lo que no quiero hacer" (Granda, Calcos sint., p. 261). în ladino, limba traducerilor textelor sacre iudeo-spaniole, după modul ebraic, este eliminat, frecvent, verbul ser: buena la kocu, buena la palabra (Sephiha, Ladino, p. 76).
3.1.3.2.7. în catalana literară modernă, există oscilaţii în folosirea verbelor esser (< lat. esse) şi estar (< lat. stare), fapt atribuit influenţei spaniole (în catalană nu există o delimitare echivalentă între valorile celor două verbe ser şi
Limbi în contact 206
estar). Aramon i Seria, Notes, pp. 1-3. Astfel se anulează o distincţie funcţională catalană sub influenţă străina (Blasco Ferrer, Rom. Germanica, p. 9).
3.1.3.2.8. Seco, Cat. sint., p. 309-318, arată că un cata-lanism sintactic (absenţa articolului în faţa substantivului în construcţiile de felul la mayoria de + substantiv) pătrunde în spaniola standard, datorită folosirii spaniolei de vorbitori în aria catalană.
3.2. Modificări de distribuţie
3.2.0. Problemele de distribuţie în sintaxă sunt mult mai complicate şi, în general, nu au fost suficient studiate. Propunem, în continuare, două tipuri de fapte ce pot fi considerate ca aparţinând distribuţiei: frecvenţa şi distribuţia relativă.
3.2.1. Modificări de frecventă
3.2.1.1. Se poate observa, în primul rând, că, datorită împrumutului de prepoziţii sau conjuncţii sau îmbogăţirii semantice a unor elemente de relaţie ca urmare a contactului dintre limbi, scade frecvenţa anumitor prepoziţii sau conjuncţii vechi, sinonime, aflate în concurenţă cu noile
-  x unităţi de inventar prezentate. De exemplu, adoptarea lui ■   contra, care a pătruns chiar în vocabularul fundamental al românei, a contribuit la reducerea frecvenţei prepoziţiei împotriva, care a încetat de a mai fi folosită în anumite , contexte.
3.2.1.2. Un fenomen răspândit în toate limbile balcanice, frecvent în română şi prezent, de asemenea, în iucleo-spaniolă (Sandfeld, Ling. balk., p. 173 şi urm.; Sandfeld-Jensen, Infinitivs, p. 59-61; vezi şi Wartburg Fragmentaaân; Giese, Balkansyntax, p. 46-54; Rohlfs, Perdita, p. 733-744), presupus a fi un produs al influenţei greceşti, (nu lipseşte
207 Sintaxă
nici explicaţia prin substrat: Miklosich, Slav. Elem., Schuchardt, Klass.), îl constituie înlocuirea infinitivului de cafele- conjunctiv; astfel, infinitivul din sintagma quiero clormir este înlocuit, în română, prin conjunctiv: vreau să dorm. Totuşi, infinitivul nu a dispărut clin toate construcţiile; ne aflăm doar în faţa unei frecvenţe mărite a conjunctivului (Togeby, Desorg., p. 281; cf. Togeby, Rom. hist. morf., p. 149-150, explică, de asemenea, fenomenul prin reorganizarea structurii infinitivului românesc). La fel, în dacoromână, înlocuirea infinitivului de c^ţre conjunctiv nu este un fenomen general; graiurile din nord-vestul ţării Maramureş şi Crişana, preferă şi azi vechea construcţie cu infinitivul (Vulpe, Infinitiv, p. 123-155).»
Cu alte cuvinte, se poate spune că infinitivul şi conjunctivul se află în variaţie liberă. înlocuirea infinitivului de către conjunctiv în română este cu atât mai interesantă cu cât, din secolul al XlX-lea şi datorită influ£ntej_fran-ceze^Jrifuiidvul ajnceput să fie folosit în construcţii în care nu apărea înainte: spre a cânta în loc de ca să cânte.
Pe de altă parte, în unele dialecte iudeospaniole, în special în cele din Bitolia şi Skopje, infinitivul a fost, de asemenea, substituit de conjunctiv într-o serie de construcţii. Această problemă a fost analizată în amănunt de M.A. Gabinskij pe baza unor texte culese de M.A. Luria şi Cynthia Crews (Gabinskij, EtioL, p. 539-548; v. şi idem, Balkamsme). în continuare, prezentăm câteva exemple luate din textele lui Crews (Recherches) care au corespondenţe în diverse limbi balcanice: kali ke si la desi (p. 87) „ei trebuie să o lase", kali Iu komis (p. 88) „trebuie să mănânci", no pwedo ser ke salg'a'aki (p. 133) „nu pot să plec de aici". Cu toate acestea, înlocuirea infinitivului de către conjunctiv nu s-a generalizat în iudeospaniolă, deoarece con- , strucţiile cu infinitiv circulă alături de cele cu conjunctiv.
3.2.1.3. Sub influenţa linibii_engjeze^ conjunctivul nu apare în construcţii de tipul el hecho de que, molestarle a uno
Limbi în contact
208
que, când acestea fac parte dintr-un grup general în care matricea sau propoziţia principală constituie un comentariu referitor la subordonata sau complementul propoziţiei. Este rezultatul unei anchete efectuate de Guitart (Span. subjunctive, p. 59-67) în vorbirea bilingvilor din SUA.
3.2.1.4. Un interesant exemplu de modificare a frecvenţei datorate contactului dintre limbi se referă la poziţia adjectivului în română. Spre deosebire de celelalte limbi romanice, româna manifestă o preferinţă clară pentru adjectivul aşezat după substantiv (Graur, Place, p. 237). O cercetare dedicată acestei teme (Tănase, Locul, p. 25-104) a demonstrat că această preferinţă există încă din secolul al XVI-lea în primele texte româneşti, în anumite texte cu caracter popular, adjectivul aşezat după substantiv apare în 90% din cazuri, şi în româna vorbită în prezent postpunerea adjectivului constituie regula generală, iar ante-punerea este o excepţie. Totuşi, în limba scrisă şi, mai ales, în anumite stiluri, începând din secolul trecut, sub influenţa francezei şi a limbilor romanice în general, s-a dez-, voltat antepunerea adjectivului, care s-a extins la noi adjective în situaţii diverse. Referitor la aceasta, Popescu (Top., p. 170-178) a explicat cum acest proces de ante-punere a adjectivului s-a extins în paralel cu împrumuturile de adjective din franceză (într-un text din secolul al XlX-lea au fost înregistrate 80 adjective antepuse faţă de 110 postpuse). în prezent, acest procedeu se utilizează cu scopuri stilistice.
3.2.1.5. O situaţie asemănătoare, în ceea ce priveşte întărirea unui fenomen printr-o influenţă străină, corespunde poziţiei verbului în vorbirea populară din Bolivia, Peru şi Ecuador, în care verbul este aşezat la sfârşitul-, propoziţiei. Acest fenomen a fost explicat prin substratul quechua (Benvenutto Murrieta, Leng. per., p. 135), chiar dacă Kany (Smtaxis, p. 265) aminteşte că, şi în spaniola veche, verbul era frecvent aşezat la sfârşitul propoziţiei şi
209
Sintaxă
consideră, de aceea, acest fenomen ca fiind o „moştenire / spaniolă întărită, de influenţa substratului în ţările andine menţionate".
3.2.2. Modificări de distribuţie relativă
3.2.2.1. O trăsătură a românei faţă de celelalte limbi romanice o constituie existenţa unei conjuncţii coordonate adversativo-copulative: iar, de origine latină (< ea hora), dar a cărei valoare provine din mediul balcanic greco-slav în care s-a dezvoltat româna. Apariţia acestei conjuncţii a avut ca efect reorganizarea sistemului conjuncţiilor adversative din română, unde această relaţie cunoaşte trei grade de intensitate: J. iar; 2. dar, însă; 3y-ci. Este vorba, deci, de un proces de hiperdiferenţiere a unor opoziţii sintactice (Niculescu, Individualitatea, p. 100-106).
3.2.2.2. Spre deosebire de celelalte limbi romanice, unde que, che se întrebuinţează fără să se ţină seama de conţinutul propoziţiei, în română şi în alte limbi balcanice — face excepţie sârbocroata — se face distincţie între propoziţiile cu se^rs_fiiial ji cele cu sens completiv. Primele sunt introduse de conjuncţiile că, alb. te, ngr. vot, bg. da urmate, în toate limbile, de conjunctiv, pe când celelalte sunt introduse de conjuncţiile că, să, alb. qe (se), ngr. 7rwc, (7T0U,6ti), bg. ce (sto). Sandfeld (Ling. balk., p. 175-176) dă exemplele: rom. se fireface că plânge, alb. beri ge fie „se preface că doarme", gr. 6kcxue; 7tu)Q Kvvyâzx to 7tai8i „se preface că urmăreşte băiatul", bg. se prestoul ce um rel „se preface că e mort" — rom. bine ai făcut că ai venit, alb. mire i ke bere, qe i ke prere bishtin „bine ai făcut că i-ai lăsat coadă", bg. mnogo zgresil sco ne'i dodărzal „el a făcut mult rău că nu 1-a ţinut".
3.2.2.3. Un caz interesant este cel din graiul ceangăilor din Moldova, care reprezintă o enclavă lingvistică maghiară în teritoriu românesc. în acest grai se înregistrează un fenomen de hipodiferenţiere sintactică: sub influenţa rom.
Limbi în contact
210
după, care exprimă posterioritatea spaţială şi temporală, prepoziţia mogott, folosită pentru posterioritatea spaţială, s tinde să dispară şi să fie generalizată folosirea lui utân ce f avea valoare temporală az ajto utân „după uşă", în loc de az ajto mogott (Mărton, Bilingv., p. 550).
3.3. Consideraţii finale
Pornind de la cele spuse până aici referitor la împrumutul sintactic, putem conchide că diversele elemente ce formează obiectul împrumutului prezintă deosebiri între ele, atât în ceea ce priveşte abundenţa sau raritatea lor, cât şi în ceea ce priveşte poziţia pe care o ocupă în structura limbilor receptoare. Astfel, pe de o parte, modificări de /   inventar care să se refere la planul conţinutului şi al l formei nu există, iar modificările de inventar în planul j conţinutului sunt şi ele puţin numeroase. în schimb, există frecvente cazuri de generalizare în limbă a unui element de acest fel (rom. spre, mulţumită). Sunt foarte numeroase modificările în planul expresiei, deşi acestea prezintă, în g general, o stabilitate redusă (caracterizează o anumită pe- * rioadă clin istoria unei limbi), ocupă o poziţie periferică în structura unei limbi (adică au o distribuţie limitată la anumite stiluri şi variante teritoriale) şi cu o frecvenţă relativ redusă, datorită concurenţei lor cu alte elemente existente în limbă, înainte ele a se produce împrumutul în structura sintactică respectivă. O situaţie asemănătoare prezintă şi modificările de distribuţie: unele (poziţia adjectivului, reorganizarea sistemului construcţiilor adversative în română) s-au generalizat în limbă, în timp ce altele, cele mai numeroase, rămân doar ca fapte periferice.
în concluzie, la încheierea consideraţiilor noastre referitoare la rezultatele contactului dintre limbi din domeniul I sintaxei, constatăm că, în general, nici sub acest aspect nu i s-au produs modificări spectaculoase în structurile lim-,'' bilor romanice sub influenţa altor limbi. în majoritatea
211
Sintaxă
cazurilor, împrumuturile la nivelul structurii sintactice ocupă o poziţie periferică; cu alte cuvinte, prezintă o distribuţie limitată, fie la anumite stiluri, fie la anumite varietăţi geografice1.
Rezultă din cele prezentate, că, în ce priveşte româna, inventarul prepoziţiilor şi conjuncţiilor moştenite din latină nu s-a modificat prea mult în urina contactului lingvistic. Există schimbări semantice la unele prepoziţii şi conjuncţii, care au la bază asemănarea funcţională a prepoziţiilor şi conjuncţiilor din limbile cu care româna a intrat în contact (spre „către"; asupra ^^sj^^referitor la"; în „ca"). Dintre acestea, doar spre iste |n norma'românei. Prepoziţiile împrumutate au aparţinut fie limbii traducerilor din slavonă (bez, na, ot) şi au dispărut, fie sunt neologice, împrumutate începând clin secolul al XlX-lea (a, contra, per, super), fiind folosite şi azi, dar numai în anumite stiluri (excepţie contra admis în fondul principal lexical). Conjuncţile împrumutate sunt şi mai rare (or în limTTajul cult şi i, ţin de formule ale limbajului administrativ al românei vechi, azi dipărut). Mai numerose sunt locuţiunile prepoziţionale şi conjuncţionale împrumutate sau calchiate dintre care, cele de origine romanică (chit că, pe măsură ce etc.) au dus la relatinizarea limbii române.
Diverse construcţii sintactice vechi (dativul în loc de acuzativ complement direct), rezultate ale unor influenţe străine, au dispărut. Acelaşi lucru se observă în cazul anumitor construcţii cu o topică neromânească, înlocuite
1 Observaţia este valabilă şi pentru influenţa pe care o au limbile romanice asupra altor limbi. Cazul cel mai evident este al maltezei, limbă semitică puternic influenţată de italiană, în care „L'influence italienne se fait resseniii' au iliveau de la modalite nominale, de tour-nures verbales particuleres. de l'emploi de propositions, d'expressions figees. faits quis n'affectent pas Ies grandes regles de la syntaxe, vu leur pauvrete en information. En fait, il s'agrtcl'imitations îimTtees a des points isoles qui n'ont apporte qu'une modification legere a la structure generale de la langue" Krier. Malta/s. p. 105.
Limbi în contact
212 1
cu altele in care topica are un model romanic. Tot după un model romanic (francez), creşte frecvenţa infinitivului m favoarea conjunctivului (spre a cânta în Ioc de ca Wcânte' construcţie de tip balcanic). Rezultă că modificările sintaxei fraze! au contribuit toate la apropierea românei de celelalte limbi romanice.
4.
Formarea cuvintelor
I 4.0. Consideraţii preliminare
Problemele legate de formarea cuvintelor sunt discutate, de multe ori, la capitolul de morfologie sau la cel de vocabular. Cei ce le discută la morfologie asimilează sufixele şi prefixele cu morfemele flexionare sau gramaticale, | atât datorită asemănării formale cu acestea clin urmă (su-I fixele se ataşează la sfârşit, la fel ca desinenţele), cât şi faptului că, întocmai ca desinenţele, ele nu modifică sensul fundamental al cuvântului, ci îi dau numai o nuanţă s"eTnân£îcă nouă. Lingviştii care discută formarea cuvintelor la vocabular insistă asupra rezultatului procesului, nu asupra mijlocului folosit, adică sunt interesaţi de faptul că se îmbogăţeşte vocabularul cu ajutorul prefixelor şi sufixelor, în timpul clin urmă, chestiunile legate de formarea cuvintelor sunt discutate din ce în ce mai mult în capitole separate, aşa cum vom proceda şi noi. Prin caracteristicile prezentate, faptele de formare a cuvintelor se plasează între morfologie şi vocabular, în sensul că sistemul deriva-,'ţional este mai bine organizat decât cel al vocabularului, dar. în acelaşi timp, mai puţin închis decât sistemul morfologic (cf. Martinet, Elements, p. 137: „â voir dans les
Limbi în contact
214
affixes un type particulier de lexemes"). Cât priveşte compunerea, unele chestiuni referitoare la regulile de funcţionare ale acesteia pot fi discutate la sintaxă.
Mecanismul împrumutului este acelaşi în cazul prefixelor şi sufixelor: pornind de la împrumutarea a două cuvinte, dintre care unul este cuvântul bază şi celălalt un derivat, se poate detaşa şi în limba receptoare un prefix sau sufix care să fie ataşat ulterior la alte cuvinte. Are loc un proces asemănător cu cel care duce la detaşarea unor desinenţe împrumutate prin intermediul vocabularului. 1 Pentru a vorbi de afixe lexicale sau împrumutate este^ne-, cesar, în ambele cazuri, ca elementele respective să devină funcţionale în noua limbă, după ce au fost introduse prin segmentarea perechilor împrumutate, în care unul din membrii perechii are prefixul, sufixul sau desinenţa, iar celălalt nu îl are. Nu se împrumută, deci, sufixul sau prefixul, ci cuvinte care conţin afixul respectiv, devenit pro-.ductiv numai după ce cuvintele împrumutate au fost asi;_ nulafr rle limba receptoare (Graur, Studii, p. 268; Pătruţ, i Studii, p. 153-160; Niedermann, Interpenetration, p. 18; Stieber, Lois, p. 114, ultimul, cu exemple din limbi variate), împrumutarea unui afix fără ca să fi fost împrumutate şi cuvintele care să conţină afixul respectiv este un fg.pt izolat; cf. cazul prefixului er- din vechea prusiana analizat de Kiparsky, Prefixe e'tr., p. 501-504.
Am vorbit, mai sus (0.3.2.), despre factorii lingvistici care pot stimula contactul între limbi. După cum în cazul fonologiei sau al morfologiei există astfel de factori („căsuţele goale" dintr-un sistem fonologie şi asemănarea deja existentă de tipare sau forme relativ independente ale morfemelor), tot aşa în cazul formării cuvintelor se insistă asupra tipului de structură al celor două limbi în contact. Stieber, Lois, p. 114 subliniază faptul că este greu să se vorbească de împrumuturi privind formarea cuvintelor din chineză în rusă, fiindcă structura limbii chineze nu permite un astfel de fenomen. în unele exemple de îtn-
215
Formarea cuvintelor
prumutare a unor prefixe sau sufixe, se presupune influenţa unor afixe moştenite, omonime sau paronime.
în legătură cu aprecierea rezultatului contactului dintre limbi în domeniul formării cuvintelor, ni se pare interesantă caracterizarea generală pe care o dă Al. Graur, Studii, p. 269: „în general mijloacele de formare a cuvintelor se împrumută greu": Mai importantă ni se pare o) altă afirmaţie a aceluiaşi autor: „Multe dintre afixele intrate pe cale de împrumut de vocabular duc o viaţă efemeră şi sunt repede înlocuite. Printre afixele noastre [româneşti] de origine latină, puţine au devenit neproductive, majoritatea afixelor actuale neproductive fiind dintre cele intrate în limbă mai târziu. Se poate vorbi şi aici de un fond principal ca şi în vocabular" (idem, ibidem; vezi şi Popescn, Sufixe, p. 258-259). Ultima precizare este foarte importantă pentru aprecierea locului ocupat de afixele împrumutate (cf. Niedermann, Interpenetration, p. 17: sufixele se împrumută foarte uşor).
4.1. Modificări de inventar
4.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei
4.1.1.1. Situaţiile în care prefixele şi sufixele pătrunse în urma contactului dintre limbi să reprezinte o îmbogăţire a inventarului atât în planul conţinutului, cât şi al formei sunt, în general, mai greu de demonstrat; exemplele mai clare sunt de dată recentă, caracterizând variantele culte ale limbii. Este cazul sufixului neologic -ism din română" (carierism, eminescianism), sufix de origine latino-romanică, răspândit pe plan internaţional, pentru formarea unor abstracte care denumesc curente culturale, diverse sfere de activitate etc.
4.1.1.2. Se poate cita cazul prefixelor croate din istroromână sau al prefixelor sârbeşti din subdialectul bănă-
Limbi în contact
216
ţean, analizate în capitolul ele morfologie (v. 2.1.1.); clato-, rită acestor prefixe, istroromâna are opoziţie de aspect verbal (v. Kovacec, Istr. act., p. 124; Klepikova, Prefixul, p. 69-82).
4.1.2. Modificări în planul conţinutului
înţelegem prin modificări în planul conţinutului îmbogăţirea semantică a diverselor sufixe şi prefixe cu valori noi, în cazul nostru, datorite unor calcuri produse sub influenţa unor prefixe, respectiv sufixe din alte limbi (cf. Wexler, Slav. infi, p. 83-93; idem, Verbal preţ., p. 89-123).
4.1.2.1. Din domeniul spaniolei americane, poate fi amintit sufixul -eco, cu valoare de nume de popoare, care are la bază sufixul nâhuatl -ecatl, cu aceeaşi valoare. Această valoare a îmbogăţit sensul sufixului spaniol -eco. Nu este în schimb o îmbogăţire datorită substratului valoarea specializată pentru defecte. Părerea lui M. L. Wagner (Wagner, -eco, p. 105-114) a fost recent combătută de J. M. Lope Blanch (Lope Blanch, -eco, p. 165-172), care a arătat că această valoare a lui -eco există şi în Spania; în plus, frecvenţa şi vitalitatea lui -eco cu această întrebuinţare nu sunt aşa de mari cum presupunea Wagner. De altfel, nici unul dintre cuvintele clin lista lui M. L. Wagner formate cu -eco şi având această valoare nu are temă de origine nâhuatl (Suârez, Inclig. Arg., p. 88). Lope Blanch atrage atenţia şi asupra faptului că rezultatul normal din punct de vedere fonetic, în cazul unui împrumut din nâhuatl, ar fi fost -tic, nu -eco.
4.1.2.2. Mai puţin sigură este situaţia lui -in. din spaniola clin Guatemala, unde pare să capete, în plus, faţă de accepţiunile din spaniolă, şi pe cea ironică (bolina „beţie cu multe persoane", care provine clin maya bolo „beat") şi augmentativă (chacalîn „copil" şi „rac mare şi foarte roşu când se fierbe" din nâhuatl chacal „animal mic acvatic cu
217
Formarea cuvintelor
aspect de scorpion"). Ambele accepţiuni par a avea o origine indigenă. V. Scavnicky, Sufijos, p. 30-31.
Mai complicată este sittiaţia lui -ote, sufix peninsular, diminutiv şi augmentativ, care se întrebuinţează în noi derivate în America Centrală, cu valoare de augmentativ, clar nu depreciativă, ci afectivă: bravote, galanote, malote (toate în Guatemala). Această valoare a lui -ote se datoreş-te, în parte, numărului mare de cuvinte aztece terminate în -ote; acestea nu par, totuşi, să fi fost baza analogico-se-mantică pentru formarea de derivate noi (Scavnicky, Sufijos, p. 33-34).
4.1.2.3. în română, prefixul inter-, de origine neologică (cf. inter judeţean, interşcolar) dublează pe între- (dubletul lui vechi, moştenit din lat. inter- sau format pe teren românesc): întrajutorare, întrerupere, întreţine (Carabulea, inter-, p. 31-35).
4.1.3. Modificări în planul expresiei
Modificările clin acest domeniu sunt cele mai numeroase. De cele mai multe ori, limbile cu numeroase derivate moştenite, deci şi cu prefixe şi sufixe păstrate, împrumută cuvinte şi o dată cu ele îşi creează posibilitatea de a degaja noi afixe. împrumutarea noilor prefixe şi sufixe nu se petrece pe un loc gol. Un exemplu în acest sens este oferit chiar de română, o limbă cu numeroase sufixe moştenite din latină, pentru toate valorile, care a împrumutat totuşi ulterior multe sufixe.
4.1.3.1. împrumutarea unor elemente de formare
între modificările care sunt rezultatul împrumutului de-elemente de formare distingem categoria afixelor şi cea a elementelor de compunere.
4.1.3.1.1. în domeniul prefixelor amintim pentru română cazurile lui ne- %i in-, care sunt împrumut clin slavă,
Lhrbi în contact
218
respectiv neologism romanic. Acestea au aceeaşi valoare negativă: nedefinit—indefinit, necalculabil—incalculabil. Prefixul ne- circulă, alături de des- (< lat. dis-), cu precizarea că | derivatele cu des- au, mai ales, valoarea de scoatere dintr-o l i anumită stare: dezlegat, descălţat (faţă ele nelegat, neîncălţat). \-Prefixul in- se ataşează numai la baze neologice.
Dăm mai jos, urmând sinteza Mioarei Avram (Originea, p. 300-304), situaţia prefixelor împrumutate omână, principalele surse fiind, în ordine cronologică, slava, grea- «, ca şi limbile romanice.
Din vechea slavă şi din limbi slave moderne, au fost îm-prumutate 13 prefixe. Pentru unele dintre ele, şi anume *' — nu întâmplător, poate — pentru cele mai importante şi V-mai vechi: ne- (nebunie, nefericire), prea- (preaputernic), răs- _ * (răscoace, răzbate), se presupune şi influenţa unor prefixe latineşti omonime sau paronime. De exemplu, pentru ne-, există formaţii moştenite din latină nemică (> nimic) < lat.^ mica, la care se adaugă, poate, asemănarea cu adverbul de negaţie moştenit nu; pentru prea-, se face referire la valoarea intensivă a lat. per-, prae-, iar, pentru răs-, se presupune intervenţia lat. re- fie în sensul explicaţiei directe din compunerea lui cu ex-, fie prin falsa analiză a unor formaţii ca răspunde < lat? respondere. în limbile romanice occidentale, s-a petrecut un fenomen asemănător cu unele prefixe germanice grefate pe prefixe paronime, moştenite din latină. Astfel, fr. for- < v. germ. fir-, fer-, a fost modificat sub influenţa lui fors(-) < lat. foris. Tot aşa, fr. mc'(s)-, it. mis- pentru care unii cercetători admit un etimon unic, fie lat. minus (Meyer Lubke, Gram. II, 619, 684), fie fran-cicul *missi- (Dauzat—Dubois—Mitterand, Robert), clar alţii se referă la amândouă (Bourciez, Elements, p. 200).
Prefixele de origine greacă clin română au o situaţie specială, fiindcă nici unul dintre ele nu este împrumutat numai direct clin greacă, ci şi prin slavă, în cazul unor pre-fixe mai vechi ca anti-, arhi-, sau prin neologisme lati-no-romanice în toate cazurile (inclusiv al celor venite şi prin slavă). Cele împrumutate direct din greacă, în secolul
219
Formarea cuvintelor
al XVIII-lea sunt puţin importante sub raportul stabilităţii, în total, 18 prefixe.
Prefixele împrumutate, în epoca modernă, clin limbile romanice, ca franceza şi italiana, sau/şi clin latină sunt numite latino-romanice. Există 29 de prefixe cu această origine multiplă: ante-, contra-, extra-, juxta-, super- etc. în categoria mai mare a prefixelor latino-romanice intră, ca o subdiviziune cu specificul ei, grupul prefixelor împrumutate exclusiv din franceză (6).
Este clar că prefixele neologice de circulaţie internaţională — latino-romanice şi greceşti — întrec cu mult, din punct de vedere numeric, celelalte categorii, reprezentând 2/3 din totalul prefixelor limbii române. în perioada modernă, s-a produs, deci, o îmbogăţire extraordinară a inventarului de prefixe şi o înviorare generală a prefixării, inclusiv a celei cu prefixe vechi.
în special, prefixele latino-romanice au ajuns rapid la diverse grade de productivitate, ceea ce se explică prin compatibilitatea lor cu temele vechi, de aceeaşi origine latină, ca şi bazele modelelor neologice. Românizarea celor mai multe împrumuturi prefixate prin adaptarea sau calchierea cuvântului de bază a introdus, dintr-o dată, prefixele latino-romanice în sistemul derivativ. Aceasta a avut importante consecinţe pe plan lexical şi gramatical: pe plan lexical, prefixele latino-romanice au contribuit la întărirea poziţiei unor verbe moştenite, din vocabularul fundamental al limbii române, introducând serii de formaţii prefixale în familia unor verbe, ca duce, prinde, rupe, trage, ţine, zice, sau adăugând formaţii de acest fel în familia altora, ca bate, face, pune, iar, pe plan gramatical, prefixele latino-romanice au întărit poziţia conjugării a Il-a şi a IlI-a.
Varietatea surselor etimologice şi numărul mare de dublete fac ca limba română să aibă, azi, un inventar general, de prefixe mai bogat decât latina şi decât celelalte limbi îîomanice. Dezvoltarea prefixării în limba română de după 1800 este o componentă esenţială a procesului numit
Limbi în contact
220
jrelatinizarea, modernizarea limbii române (pentru alte cazuri de prefixe împrumutate, v. Meyerstein, Prefixes, p. 398-408; Wexler, Verbal Pref., p. 89-123; idem, Slav. Infl, p. 83-93).
4.1.3.1.2. Sufixele împrumutate de română au valori diverse: diminutive (-aş, de origine multiplă, -iţă, din slavă), augmentative (-an din slavă), nume de agent (-gin, dirilur-că), colective (-iş, -iste, din slavă). Pentru sufixe româneşti împrumutate de ucraineană (-uţ, -ic), v. Robciuc, Raporturile, p. 59-61. De remarcat prezenţa în română a unui sufix adjectival -esc, împrumutat din substratul traco-jdacic: românesc, bărbătesc (cf. şi Capidan, Suffixe, p. 130-136). în spaniolă, este clin substrat sufixul -urro. în limbile romanice occidentale, au fost împrumutate o serie de sufixe din limbile germanice (-ard, -ing) sau din idiomurile prero-manice (-a$«>, -enc, -attus, -ottus, -uttus), Tagliavini, Heritage, p. 1129-1134; Hasselrot, Etudes, p. 37-43. în timpul din urmă, a luat o mare răspândire, în română, sufixul -ist, neologism romanic folosit pentru nume de ocupaţii: afacerist, ceferist.
4.1.3.1.3. Dintre sufixele spaniole împrumutate de alte limbi, amintim: -ero, -ito împrumutate de nâhuatl (Suârez, Infl. esp., p. 118), -ada în cebuano: kahilo „portocală", kahilada „oranjadă" (Quilis, Hispanismos, p. 50); sufixele diminutivale -ito, -ilyo, împrumutate de cebuano, au ajuns să fie folosite pentru diferenţieri semantice (Quilis, Hispanismos, p. 50): bulsa „pungă" — bobita „pungă de hârtie", Iwsina „bucătărie (cameră)" — kosinîlya „aparat pentru gătit". Sufixe franceze împrumutate de wolof, limbă africană, la Dialo, Contact, p. 64.
4.1.3.1.4. Dintre împrumuturile din spaniola americană, menţionăm, după Lope Blanch (Leng. esp., p. 144), sufixul afectiv -y (viday, viditay „viaţa mea"), care provine din quechua, unde are valoare posesivă; este înregistrat în
221
Formarea cuvintelor
Arequipa (Perii) şi în nordvestul Argentinei. Aceeaşi valoare afectivă are -lya, la origine un diminutiv în quechua (vidala) şi folosit din Argentina până în Ecuador.
4.1.3.1.5. De remarcat faptul că există cazuri când anumite sufixe ajung să se răspândească în mai multe limbi. Ne referim la limbile balcanice, unde o serie de sufixe turceşti s-au răspândit în mai multe limbi. Dintre cele care se găsesc în această situaţie, amintim pe -luk şi -gi: bg. lovgî „vânător" (< Iov „vânătoare"), ser. govorgi „vorbăreţ" (< govor „vorbă"), alb. lekurexhi „vânzător de piele" (< lekure „piele"), rom. laptagiu „vânzător de lapte" (< lapte). Sandfeld, Ling. balk., p. 92; Skok, Restes, p. 593-594 (exemple din sârbo-croată); Spitzer, Sprachmischung, p. 123-124 (-gi).
4.1.3.1.6. Este interesant de semnalat cazul unor sufixe împrumutate care au depăşit limitele lor originare. Graur, Studii, p. 125-126 dă mai multe exemple de acest fel. Astfel, fr. -eur, -euse, folosit în franceză numai pentru a forma nume de agent derivate de la verbe (coiffeur „coafor" de la coiffer „a coafa"), a fost împrumutat de germană, care formează cu el şi derivate de la substantive: Panikbr „care seamănă panică" de la Panik, Balleteuse „baletistă" de la Ballet, derivate care nu s-ar putea forma în franceză. Cf. rus. fantazjor din fantazija, care sună curios pentru vorbr-torii romanici. în aceeaşi situaţie este sufixul romanic -ura, care se ataşează la teme de participiu trecut (cf. rom. încurcătură de la încurcat); în germană şi rusă acest sufix a depăşit limitele lui originare: germ. Kommandantur, rus. aspirantura de la participiul prezent.
O situaţie interesantă prezintă graiurile bulgăreşti de nord-vest, care au împrumutat o desinenţă românească de plural -uri (ure) (< lat. -ora), transformată însă într-un sufix colectiv (Georgiev, Zaemane, p. 199-201).
4.1.3.1.7. Un aspect special al modificărilor limitate la planul expresiei, în domeniul formării cuvintelor îl constituie
Limbi în contact 222 ■
afixele care reprezintă dublete etimologice, adică reluarea jf sub altă formă, în altă epocă şi pe altă cale, a unui afix *| existent în limbă. Româna oferă multe exemple de acest fel cu afixe moştenite din latină, alături de care s-au împrumutat în epoca modernă — fie din latină, fie din limbile romanice — afixe neologice cu aceeaşi origine, dar cu alte forme, nealterate de transformările-fonetice specifice fondului moştenit. Astfel, româna a moştenit prefixul latinesc ex- sub forma 5- (scădea), dar l-a şi împrumutat, mai târziu, sub forma originară (extrage); aceeaşi este situaţia dubletului prefixai stră-, moştenit (în străbun, străvechi), şi extra-, neologic (extrafin), sau a dubletului sufixai -mânt, moştenit (în acoperământ, încălţăminte pl.) şi -ment, neologic (în comandament).
Prefixele dublete se pot găsi şi în formaţii care constituie, în. ansamblul lor, dublete etimologice: a) cu formă identică: cele două omonime prepune (popular „a bănui" şiU neol. „a pune înainte") sau b) cu formă diferită a) în ce' priveşte numai prefixul: cuveni şi conveni, răpune şi repune, spune şi expune şi p) în ce priveşte atât prefixul, cât şi baza: împlânta şi implanta, purcede şi proceda. Unele dublete lexicale au acelaşi prefix, clar baze cu formă diferită: închina şi. înclina, inapt şi inept (Avram, Originea, p. 303).
Un fenomen asemănător discută Malkiel, Diac. Hyperchar., p. 231-232: vechile cuvinte franceze şi cuvintele moderne din aceeaşi limbă terminate în -ier (< lat. -arm), pătrunse în italiană, au ajuns să rivalizeze sufixele moştenite de aceasta (-ario, -aro, -aw): condott-iere, condott-iero.
4.1.3.1.8. La fel ca afixele, se împrumută şi diverse elemente de compunere tematică, pe care de altfel numeroşi lingvişti le clasează alături de afixe ca prefixoide, respectiv sufixoide. Un exemplu interesant este acela al elementului de compunere mini-, neologism internaţional, care a avut, -recent, o dezvoltare extraordinară, atât în română, cât şi în spaniolă, deşi aceste limbi sunt bogate în sufixe diminu-
223 Formarea cuvintelor
tivale prin care pot exprima sensul lui mini- (pentru română vezi Luiza Seche, mini-, p. 77-81 şi Dimitrescu, mini-, p. 137-141).
4.1.3.2. împrumutarea unor procedee de formare
între modificările care sunt rezultatul unui împrumut de procedee de formare distingem, pe de o parte, formaţiile regresive şi, pe de alta, împrumutul unor tipuri de compunere.
4.1.3.2.1. Un caz interesant este cel numit de Gusmani (Calco, p. 38) calc structural de retroformazione, adică formaţii regresive de tipul fr. elever, după modelul it. allievo de la allevarse.
4.1.3.2.2. Compusele calchiate în întregime sunt numeroase, în cazul românei, au apărut de la contactul cu vechea slavă şi continuă să apară şi în zilele noastre; binecuvânta: v. sl. blagosloviţi, care, la rândul lui, este un calc după gr. euXoyeTu (= eu „bine" + Xovefu „a zice"); unt de lemn: v. sl. dreveno maslo; bunăvoinţă: fr. bienveillance, lat. benevolentia; hârtie-monedă: fr. papier-monnaie, nou-născut: fr. nouveau-ne; semizeu: fr. demi-dieu; război-fulger: germ. Blitz-krieg; nu-mă-uita: germ. Vergi ssmeinnicht; zi-muncă: rus. trudoden; pilot-cosmonaut: rus. Ijotcik-lwsmonavt. Pentru aceste exemple şi altele similare vezi Hristea, Probi, etim., p. 167-169; Ciobanii—Hasan, Compunerea. Brâncuş (Compunere, p. 331-333) menţionează un tip popular de compuse format prin juxtapunerea unui substantiv şi a unui adjectiv calificativ (coate-goale) care există şi în albaneză. Pentru alte tipuri, ca de exemplu engl. milk and honney, v. Malkiel, Bin., p. 281-282. V. şi Zwanenburg, Compositwn, p. 483-495.
în română, pronumele şi adverbul nedefinite pot fi formate cu -va (< lat. volet), ca al doilea termen al compoziţiei (careva, cândva, câţiva, ceva, cumva, undeva). Fenomenul are corespondent în albaneză, unde al doilea ele-
Limbi în contact
224
inent al compunerii este An ^„ ,„ \ a
.   ,.    .       F       , .  e       persoana a IlI-a singular de
p. 299; Philippide, Orig. rom. LI, p. 625; Rosetti, Istoria, p. 2o2). Densusianu (for r - ,r .   • ooc\
1 ..... ^ • aL> Şi Ivănescu {Istoria, p. 226) atrag in discuţie şi f.ormPi~ /„ - j
s ' r mele (oarecum, oarecine, oarecand,
oarecum, varece) tor mate ^^^ „„„     ■ ,    u i    r   i .
, ,     . . , ,. x      cu oare- şi uare- (ambele din lat.
volei), ori (< lat. *volis), v r™>,       • , ,        ,• s
„  , TI         '     lom- veri (< lat. w/îs), pentru care
v. Ciobanu—Hasan, Co?»y>,,r,^        „„„ T „ •. *
,  , .,„   mPunerea, a. 200. Ivănescu (loc. cit.) animă că „probabil  în o.^k^i • i i
^ , , 1 ambele cazuri este vorba de un model traco-dac, deşi, .n...,0   , , ,
. . . =>pune el, procedeul compunerii dintr-un relativ şi verbul care înseamnă „a vrea" este general uman, răspândit ln foarte muke Umbl. De altfel) Lombarei (lermes indefinit ^ . • „
. .     v J       p. 204) a demonstrat existenţa
unui tip panroman de cnmnn„« i ■  •   j ~ .
,   , .    ,  .      , °mPunere a pronumelui şi adver-
bului relative alcătuit cu diferite forme ale verbului „a fi" şi „a vrea . Cf. şi Ferro, Aspecte> n_27 ^ consideră aceste compuse ca lalse hal^.,;,.       ~- .     i - i
. _,     .,     . .   ,      Da»canisme. Dialectal, în nord-vestul lransilvaniei, elementul „~    i- i    ■ j ,  .      .    „ .    '        Clltui ori- din pronumele şi adverbele nehotărâte a lost înlnr-nit                  -   / u
^locuit cu acar-, acar- (< ung. akar-: acarcine, acarcare „oricine, oricare" (cf. ung. acarki < altar- + + la „ane), acarcand (cf. Ung. akarrne]wr2mikor „când"). în Banat on- este înlocuit cu _gode
caregode „oricare ,cinegode „orient, undegode „oriunde" (cf. sb. kogode „oricine , Uogod(e) y p
magii., p. 21b).
De remarcat că, uneori r„ ^„
. ,   . u> 111 aceste traduceri, se înregis-
trează abateri lexico-sema.lt- „ f   _   , . i
, , . . . "antice faţă de un component al
modelului; rom. zgarie-nnn ci „ i /
6       i0n Şi germ. Wolkenkratzer nu au corespondent exact în eno-i   c-t»,../ r • i .
,   ,r , ugl- stiyskraper, fr. gratte-ciel, rus.
neboskreb, care înseamnă    7„ţ„- „ °
„,,. , ;    , «zgârie cer". Tot aşa, germ.
tialbinsel, rus. poluostrov   i,,,,^,,.     ,   . ,
.  ' 'jumătate de insulă  redau mat
puţin exact lat. peninsula  r-dir-u; .  .       r- i i - r
1 .    ,       calcinat, însă, fidel în fr. pm-<?m ue „aproape o insula    M^,^;,. . ri i i
■     , ■ 'Vlaitmet numeşte astfel de cal-
curi „calque approxnnatif" n;,,*-     •      r       ■      •     • i M 1 • distincţia o face si Weinreich
(Lang. cont., p. ol) între /o/r» i '
5 « . , ,      fm tr(mslat.ion „traducere împru-
mutata , in care modelul ps1(, , ,
este i eprodus exact, element cu
225
Formarea, cuvintelor
element, şi loan rendition, calcuri mai libere, redări de împrumuturi. Cf. şi Gusmani, Calco, p. 36, 42.
4.1.3.2.3. între compusele care reprezintă traducerea parţială a unui model străin, există un tip în care este calchiată numai prima parte a compusului (partea a doua a fost împrumutată sau păstrată ca atare în cazul în care cuvântul respectiv există în limbă ca unitate lexicală independentă): semifond: demifond, semifinală: fr. demi-finale. Alături de acestea, există altele, în care partea a doua a compusului este calchiată după modelul străin: astronavă: fr. astronef, cosmonavă: fr. cosmonef, rus. kosmokorabl', plus-valoare: fr. plusvalue. Pentru aceste exemple şi altele din română, vezi Hristea, Probi, etim., p. 168-169; Ciobanu— Hasan, Compunerea, p. 191. Pentru sârbocroată, v. Fra-nolic, Adaptation, p. 37).
4.1.3.2.4. Mai puţin numeroase sunt combinaţiile între un prefix şi un cuvânt datorate unui calc de structură. Distingem, după Hristea, Probi, etim., p. 165, mai multe tipuri în funcţie de amploarea calcului: formaţii în întregime calchiate (sublocotenent: fr. souslieutenant; suprasarcină: fr. surcharge; conglăsui: germ. iibereinstimmen; coraport: rus. sodoklad), formaţii cu prefixul împrumutat şi tema calchiată (compărea: fr. comparaître; alăpta: fr. allaiter; prejudecată: fr. prejuge) şi formaţii cu prefixul tradus şi tema împrumutată (suprasaturaţie: fr. sursaturation; coredactor: rus. soredaktor).
4.1.3.2.5. Tot rare sunt şi combinaţiile dintre un sufix şi un cuvânt, ca rezultat al unui calc de structură de felul celui precedent. Ele au fost mai frecvente în a doua jumătate a secolului trecut, în perioada de constituire a terminologiei moderne româneşti (vezi Hristea, Probi, etim., p. 163-165; Ursu, Formarea). Iată câteva exemple: şedinţă (format de la a şedea + -inţă după modelul fr. seance), uşier (după fr. huissier, it. usciere), crucişător (după fr. croiseur, cf.
Limbi în contact
226
germ. Kreuzer), distrugător (fr. destrucleur), codism (după rus. hvostizm < hvost „coadă"), tipicitate (tipic + -itate, după rus. tipianost).
4.1.3.2.6. Dintre diferitele procedee de compunere din română, apărute în urma contactului cu alte limbi, am reţinut compusele cu topica determinant + determinat, fie că este vorba de un adjectiv şi un substantiv, sau de două substantive între care, din punct de vedere sintactic, se poate înţelege un raport de subordonare atributivă de tip apozitiv, prepoziţional sau genitival, la unele nume proprii compuse, discutate pe larg într-un articol de Mioara Avram (Tip recent, p. 286-298). Aici avem a face cu o influenţă a unor denumiri internaţionale de coloratură engleză; în locul topicii tradiţionale determinat + determinant, în română, ca şi în alte limbi romanice, sunt tot mai frecvente compuse ca Nord hotel, Jumbo car. Apelativele de felul lui concertmaistru reprezintă formaţii paralele cu cea discutată mai sus, dar îşi au explicaţia lor în diverse influenţe străine anterioare influenţei engleze.
4.1.3.2.7. Pe lângă situaţiile în care se împrumută procedee sau elemente de compunere există altele în care apariţia unor compuse într-o limbă se datoreşte împrumutării unui cuvânt din altă limbă şi care este alăturat omologului său din limba receptoare.
Compusele ele tip tautologic sunt rezultatul unei juxtapuneri a două sinoTlîme, deci sunt constituite din suma a două cuvinte provenite din limbi diferite, în care primul îl. traduce pe al doilea, spre deosebire de cazul precedent, unde rezultatul este produsul unei contaminări. între diversele tipuri de compuse tautologice, V. Vinja (lncroci, p. 37) distinge şi expresii cu valoare afectivă.
4.1.3.2.7.1. Exemplele de apelative sunt cele mai numeroase şi nu numai în Dalmaţia. Dintre exemplele din croată apărute, în urma contactului cu idiomuri romanice, amintim, după V. Vinja, op. cit., p. 37: pânbor, cu vocala
227
Formarea cuvintelor
accentuată nazală, folosit pentru a denumi o anumită specie de pin (Pinus halepensis), este compus din veneţ. pin „pin sălbatic" şi croat, bor „pin". Gamburak indică o specie de rac şi provine din it. gamboro, gambaro + croat. rak. La aceste exemple se pot adăuga altele rezultate din contactul unor idiomuri romanice cu idiomuri neromanice (die lapostase „geantă" din fr. la poche şi germ. Tasche; filtrat „fir de fier" < it. filo şi germ. Draht, în dialectul din Livinal-longo Tagliavini, Livinallongo); it. amer. canabuldogga < it. cane + engl. bulldog (Weinreich, Unilinguisme, p. 666); cavalho-Pferd „cal" în germana din Brazilia (Willems, Alem. Brasil, p. 306); risiganti 'gigant" provine în dialectul din Comelico, din germ. Reisen + it. (gi)gante (Tagliavini, Co-melico, p. 159) sau chiar din contactul dintre două idiomuri romanice (sicii, caniperru < it. cane + sp. perro şi perrecanu, Gregorio, Siciliano, p. 527).
Compuse de acest fel există şi în română: aşijderea < ■ aşa + v. sL iakozde (Graur, Studii, p. 72), glăvăţână < căpă-ţână + bg. glava, cociorlă „căţel alb" < cotarlă + sl. kuce, istrorom. ml'ezgu < ml'ez + croat, mozga, istrorom. pozos < < zos + croat, pozdolu (Puşcariu, 5/. istr. II, p. 222-223), megl. zarnaţ < gărnaţ + bg. zărno, megl. şăprătcă „năpârcă, şarpe" < şarpi + alb. neperke (Capidan, Meglenoromânii I, p. 134, 110). Cf. şi substantivul românesc rotocol < roată + + ocol (Graur, Studii, p. 73).
De remarcat că, în unele cazuri, compusele de acest tip îşi restrâng sensul şi se specializează (pânbor înseamnă numai o anumită specie de pin, în timp ce pân şi bor denumesc pinul comun).
4.1.3.2.7.2. Există şi compuse tautologice al căror rezultat sunt adjective, adverbe, prepoziţii sau interjecţii care corespund, de obicei, unei intensificări a valorii afective a comunicării. Astfel, în insula Curzola, pentru a indica punctul de sosire, se foloseşte, în croată, prepoziţia do; într-o frază cu valoare afectivă, în care vorbitorul vrea să insiste asupra lungimii şi oboselii drumului făcut sau asupra inutilităţii acestuia, la prepoziţia do se va adăuga
Limbi în contact
228
229
Formarea, cuvintelor
prepoziţia străină fin, deci se va ajunge la dofin. Aceeaşi observaţie este valabilă pentru prepoziţia okolo, care este întărită de prepoziţia italiană tomo, ajungându-se la olwlo-torno (Vinja, Incroci, p. 42-43). Ca rezultat al unui proces identic au apărut: lipabela! „grozav, teribil" < croat, lipa + + it. bella şi barmoanku, baramenku „măcar" < croat. bar(em) + veneţ. amanco (Vinja, Incroci, p. 42).
într-o situaţie asemănătoare, ar putea fi, eventual, apariţia mai frecventă a diminutivelor în spaniola americană, care a fost pusă în legătură cu substratul indigen pentru Mexic (Dâvila Garibi, Infl. nâh., p. 91-94; Jimenez Moreno, Transculturacion, p. 40) şi pentru Peru (Soto, Inter-ferencia, p. 621; Alencastre, Interacciân, p. 1027-1028, ultimul susţinut şi de Rona în intervenţia sa la discuţii). Coincidenţa unei particularităţi a limbilor nâhuatl şi quechua cu o particularitate a limbii spaniole, manifestată de la latina vulgară, în diverse epoci ale acestui idiom şi în diverse graiuri populare din continentul american ar fi putut favoriza, în cel mai bun caz, manifestarea particularităţii interne a spaniolei (Lope Blanch, Sustr. morfi, p. 158-159). Cf. şi Amado Alonso: „lo abundancia del diminutivo es un rasgo de lo regional, del habla de las regiones en cuanto que se opone a la general. Y como esta oposicion es mayor en los campos que en las ciudades, es el diminutivo, sobre todo, un rasgo del habla rural" (Alonso, Diminutivo, p. 215).
4.1.3.2.8. în alte cazuri, sub o influenţă străină se poate slăbi poziţia unui întreg procedeu. O caracteristică a limbiiL nâhuatl era productivitatea derivării şi a compunerii, astfel» că, cea mai mare parte a lexicului, era analizabilă în elemente mai simple. în acest fel, de exemplu, cuvinte ca tlamachtike sau tlamachtiam, care înseamnă, amândouă, „învăţător", sunt derivate regulate de la tema verbală -tlarii achtia „a învăţa", dar cuvântul împrumutat maestro, înregistrat dialectal în nâhuatl, nu este analizabil, nu se leagă de nici un cuvânt existent în nâhuatl. Astfel, un
număr mare de împrumuturi face ca sistemul de derivare nâhuatl să devină inactiv. (Suârez, Infl. esp., p. 119).
4.2. Modificări de distribuţie
4.2.1. îmbogăţirea succesivă a inventarului de afixe, în urma contactelor între limbi, poate avea urmări asupra poziţiei în limbă a afixelor existente anterior. Pe de o parte, unele afixe îşi întăresc poziţia, prin creşterea frecvenţei (în urma adaosului de sensuri sau de posibilităţi combinatorii), în timp ce altele şi-o slăbesc; pe de alta, se constată reorganizarea grupelor de afixe sinonime prin specializări de natură formală, semantică sau stilistică.
4.2.2. Pentru întărirea unor afixe, se poate cita istoria interesantă a sufixului -ar, moştenit în română din latină şi întărit ulterior prin împrumutarea unui sufix slav omonim şi a unor neologisme romanice în care s-a identificat sufixul moştenit (v. Graur, Românite, p. 61). O situaţie similară există în slovenă, unde -ar (slav) a fost întărit sub influenţă germană (Godini, Nomi, p. 213-223).
Situaţie asemănătoare prezintă -al, sufix productiv în spaniola americană, având două valori semantice apropiate între ele: nume de plantaţii (banancd, ceibal, cocal, macul, ocotal) şi nume de colectivitate (bajial „loc jos în provinciile de litoral, care se inundă iarna", e.steral „teren mlăştinos"). Prechnore (-al, p. 140-144) subliniază că terminaţiile din nâhuatl -tl(a)n „abundenţă" şi -tlalli „pământ" ar fi putut întări uşor valorile cunoscute ale sufixului spaniol. Scavnicky (Sufijos, p. 88) crede că la întărirea sufixului spaniol a contribuit şi folosirea frecventă a cuvântului maya pokal „grădină, plantaţie".
4.2.3. în ce priveşte modificarea distribuţiei relative, este de la sine înţeles că întărirea unui afix dintr-o serie sinonimică are implicaţii asupra celorlalte. în română, răspândirea lui -ist (neologic) la numele de ocupaţii se face în
Limbi în contact
230 f
n
dauna altor sufixe mai vechi, în primul rând, în dauna lui -giu, de origine turcească (cf. tutungiu, zarzavagiu), care, în ultimul timp a evoluat spre o valoare peiorativă, nemai-fiind productiv pentru numele de ocupaţii (cf. Graur, Tend. act., p. 266, care se referă şi la cauzele extralingvistice ale acestei situaţii: căderea generală în desuetudine a elementelor turceşti). Acelaşi fenomen are loc şi în alte limbi balcanice, unde sufixele de origine turcă au o valoare depreciativă (Kazazis, Hellenocentrism, p. 1075-1076; Kazazis, Status, p. 87-116. Cf. şi Schmaus, Distnbutwn, p. 153-165).
4.3. Consideraţii finale
Numărul elementelor împrumutate în domeniul formării cuvintelor este destul de mare (după Malkiel, Criteres, p. 41, reprezintă 10% din afixe). Modificările mai frecvente sunt rezultatul împrumutării unor elemente de formare (prefixe, sufixe sau elemente de compunere) şi, mai nou, sunt împrumuturi ale unor tipuri de compunere (în general, compuse calchiate în întregime sau compuse care reprezintă traducerea parţială a unui model străin).
231
Formarea cuvintelor
numai 3 sunt vii şi, important de subliniat, pentru vitalitatea lor se presupune şi influenţa unor prefixe latineşti omonime sau paronime; prefixele do-, pro-, ză- sunt vii numai în subdialectul bănăţean). SistemuL-sufixelor este în esenţă moştenit din latină; datorită sufixelor împrumutate, toate având „sinonime" moştenite din latină (mai ales în cazul diminutivelor şi colectivelor), româna a devenit limba romanică cea mai bogată în sufixe. în unele cazuri (-ar), sufixele împrumutate au întărit poziţia sufixelor moştenite. De remarcat că nu există afixe împrumutate specifice pentru româna din Republica Moldova.. îh schimb, există în această variantă a românei unele calcuri copiate după rusă. în domeniul compunerii, după o perioadă de influenţă veche slavă, datorită originalelor care au stat la baza traducerilor textelor religioase, româna a dezvoltat o compunere care are la bază modele noi, mai ales romanice.
| De această dată, numărul faptelor care au fost explicate ! în română prin influenţe străine este mai mare. Româna . are numeroase afixe şi procedee de compunere de origine străină dovedind o mare capacitate de împrumut, nu numai în lexic, ci şi în cuvinte analizabile, deci şi în împrumutarea unor formanţi (Avram, Creativite, p. 24). Astfel, în cazul prefixelor, numărul celor împrumutate îl depăşeşte cu mult pe cel al prefixelor moştenite. Trebuie reamintit că cele mai multe dintre aceste prefixe sunt de origine latino-romanică, fapt ce a contribuit la procesul numit re-latinizare sau reromanizare a limbii române, început în secolul al XlX-lea (din cele 15 prefixe de origine slavă
5.
Vocabular
5.0. Consideraţii preliminare
Existenţa împrumuturilor este unanim recunoscută în cazul vocabularului. Astfel se explică de ce acest capitol prezintă exemple variate şi numeroase (v. Blasco Ferrer, Recenzie Sala, p. 165). Condiţia de bază a fenomenului de interferenţă în cazul vocabularului este constatarea vorbitorului că, pe lângă cele mai multe cazuri în care se pot stabili corespondenţe între cuvintele dintr-o limbă şi alta, există situaţii când unele cuvinte nu au corespondente adecvate în cealaltă limbă şi de aceea se caută să se umple „lacuna" lexicală respectivă (cf. Hjelmslev, Langage, p. 90; Weinreich, Unilinguisme, p. 665; Rey-Debove, Semiotique, p. 109-123). Această „lacună" poate fi la nivelul ansamblului lexicului (absenţa unor cuvinte) sau la nivelul cuvântului (absenţa unor sensuri). Această constatare explică de ce în general când se împrumută un cuvânt se împrumută cu unul dintre sensurile sale şi nu cu toate sensurile pe care acesta le are (cf. observaţia lui Pergnier, Emprunts, p. 114-117 care dă şi diverse categorii de fenomene rezultate al contactului dintre limbi la nivelul lexicului).
Limbi în contact
234
Am văzut, ,a fonologie şi morfologie, că fonemele (sunetele) şi morfemele din limba secundară sunt, de obicei, adaptate la sistemul limbii primare, receptoare. O situaţie similară credem că există şi în cadrul vocabularului dacă ţinem seama de distincţia făcută de Hjelmslev ! (Langage, p. 87) între mots d'emprunts şi mots etrangers. Primele sunt cuvintele împrumutate şi adâptatejă sistemul morfofonologic al limbii receptoare, în timp ce mots etrangers sunt cuvintele a căror formă are un aspect bizar şi diferit de restul vocabularului, de exemplu, o structură silabică neobişnuită (phtisie) sau (ceea ce joacă un rol mare, de exemplu, în germană) o accentuare specială (substantive în -ie şi -isimus). Caracteristica cuvintelor străine constă în faptul că nu urmează regulile structurii autohtone a limbii, ci pe cele ale structurii străine. Ele sunt, după expresia lui Hjelmslev „des minoritaires pour lesquels il existerait une legislation speciale" (p. 87). De fapt, prin aceste cuvinte străine, pătrund în limbă formele, variantele şi morfemele noi.1
Cele mai frecvente cazuri de interferenţă lexicală sunt rezultatul unui contact direct dintre două limbi. Aceasta l-a determinat pe Jaberg, unul dintre romaniştii care au dovedit un interes viu şi o înţelegere largă pentru problemele geografiei lingvistice, să remarce că apariţia cuvintelor împrumutate, pusă pe o hartă, ar arăta ca nişte arii dense în regiunile de contact (Jaberg, Sprach. Forsch., p. 55). împrumutul clin vocabular se poate însă face fără să fie necesară cunoaşterea limbii din care se împrumută (Vendryes, Langage, p. 317).
1 Asupra acestei distincţii au atras atenţia, printre alţii, şi Betz, Deut. Lehnbildungen; Gneus, Lchnbilduvgni; Weinreich, Lang. cont.; Haugen, Bilingualism. V. şi corespondentul catalan în Payrato, Interf. ling. şi retoroman în Plangg, Rătorom. Lehnubersetz. Terminologia referitoare la interferenţa lexicală şi semantică este foarte variată, la fel ca şi diferitele tipuri de clasificare. Oksaar, Bilingualism, p. 494 compară diversele formulări făcute de Betz ;,i Haugen.
235
Vocabular
Un caz interesant de transfer lexical intercolonial prezintă Hollyman, Intercolonial borrowings, p. 97-116; Bal, Cas, p. 101-112; Granda, Afrofom., p. 97-116: unele cuvinte de origine portugheză se întâlnesc în franceza din Africa occidentală şi centrală; altele, păstrate în franceza din Anule, au fost duse în teritoriile franceze din Oceanul Indian; există şi cuvinte portugheze de origine africană care sunt vii în Brazilia.
Uneori, împrumuturile formează arii lingvistice fără contact direct între limba sursă şi celelalte. în Peninsula Balcanică, există numeroase cuvinte, de obicei greceşti, care sunt generale, dar care s-au transmis de la o limbă receptoare la alta (Sandfeld, Ling. balk., p. 22-23). în aceeaşi situaţie sunt cuvintele de civilizaţie devenite internaţionale, care pot ajunge într-o limbă oarecare prin mai multe căi. Este motivul pentru care Al. Graur (Studii, p. 67-77) a dezvoltat ideea etimologiei multiple în română: acelaşi cuvânt a pătruns câteodată pe 3-4 căi (vezi pentru detalii 5.1.1.2.). într-o situaţie asemănătoare sunt unele cuvinte indigene din America, ajunse în Europa pe căi diferite (spaniolă, portugheză sau franceză).1
O categorie specială o prezintă „cuvintele călătoare" (germ. Wanderworter) care trec prin diverse limbi (Kiesler, Tipologia, p. 506, nota 7) şi care au toate etimologie indirectă. Există arabisme indirecte care ajung să fie în spaniolă împrumuturi din latină: algebra < lat. sav. algebra < ar. al-gabr, nuca < lat. sav. nucha < ar. nuhă. Multe exemple de acest fel se găsesc la Graur, Dicţionar.
Spre deosebire de fonologie, morfologie şi sintaxă, vocabularul este mai puţin structurat („Ies mots ne constituent un systeme" Tesniere, Melange, p. 86) şi, de aceea, este domeniul ideal pentru împrumuturi (Meillet, Ling.
1 Pentru aceste cuvinte indigene, ca şi pentru altele discutate în acest capitol, am ţinut seama de etimologia directă, singura care interesează în aprecierea rezultatului contactului între limbi. V. Cotea-nu—Sala, Etimologia, p. 87 şi Muljacic, Lessemi, p. 331-340, ultima lucrare cu o bogată bibliografie.
Limbi în contact
236
237
Vocabular
hist. I, p. 350; Pisani, Răspuns, p. 322). S-a arătat că vo- -1 cabularul este un sistem primar şi elementar, insuficient 1 de bine organizat, în timp ce toate celelalte sisteme sunt | secundare şi omogene (Coteanu, Sistemul, p. 33-47). Acest ; sistem are ca unitate de bază cuvântul. Analizate în toate legăturile lor, atât de ordin semantic (locuţiuni, unităţi frazeologice etc), cât şi de ordin morfologic (derivate, compunere), cuvintele apar ca mici organizări sistematice, al căror element coordonator este cuvântul-nucleu. Această particularitate a sistemului vocabularului permite o fluctuaţie continuă, unităţile lexicale au o poziţie avantajoasă în comparaţie cu unităţile fonologice sau morfologice, în sensul unei răspândiri mai uşoare la cel mai mic contact dintre două limbi.
Absenţa unei structuri de felul celei din fonologie sau morfologie nu este unicul fapt care explică de ce vocabularul este mai penetrabil la influenţele străine. Se ştie, încă de la Sapir (Linguistique, p. 53) că fenomenele de împrumut lexical merg împreună cu fenomenele de răspândire cultţuală.
Uşurinţa sau dificultatea cu care o cultură acceptă împrumuturi în vocabularul limbii ei poate indica relativul său conservatorism şi, de asemenea, forţa relativă a celor două culturi. O cultură foarte tradiţională şi excentrică poate refuza împrumuturile sau, dacă le acceptă, le su-pune la mari schimbări fonologice, semantice şi chiar sintactice, adaptându-le la structura lor gramaticală (Robles— Bruce, Transculturacion, p. 113).
Studiul cuvintelor arată sensul în care s-au manifestat influenţele culturale. Vocabularul englezei este ilustrativ din acest punct de vedere: straturile latin, francez medieval, latin savant şi grec din Renaştere, francez modern ' sunt numai principalele părţi constitutive ale lui. Absenţa | unor influenţe ca cea germană dă posibilitatea să se tragă | concluzii importante pentru istorie. Sapir arată că limbile .1 surse importante sunt relativ puţine (sanscrita, araba, X greaca, latina şi franceza; la acestea, pentru secolul nostru, £
se poate adăuga engleza; chineza a influenţat numai japoneza, coreeana, anamita). în contactul dintre două civilizaţii, primele elemente care se modifică sunt aspectele de suprafaţă, adică cuvintele, structura profundă a culturilor şi a limbilor se menţin timp îndelungat (Alleyne, Langues, p. 1082). Deosebit de interesant, din acest punct de vedere, este cazul maltezei, limbă semitică, foarte puternic influenţată de italiană în toate domeniile, evident, în mod deosebit, în lexic. Krier, Maltais, p. 140-116, arată că, în diversele câmpuri onomasiologice, unităţile de bază sunt semitice, în timp ce, pentru unităţile mai complexe, se folosesc termeni împrumutaţi: „vânt" e clin arabă — „vânt de sud-est" este sicilian; metalele simple sunt arabe, clar termenii pentru „staniu", „plumb", „oţel" sunt din italiană, termenul pentru „stradă" este arab, dar „trotuar", „colţul străzii" sunt din italiană etc. Observaţia este valabilă şi pentru numele de culori: „roşu", „negru", „alb" sunt semitice, clar „gri", „violet" sunt clin italiană. în cazul lui „albastru" există 2 termeni, cel împrumutat fiind mai frecvent decât termenul tradiţional.
La cele spuse până acum, trebuie făcute unele remarc^ cu privire la rolul factorilor lingvistici în realizarea împrumutului lexical. La fel ca în cazul fonologiei sau al morfologiei, structura lingvistică poate stimula interferenţa lexicală. Asupra acestui aspect al problemei a insistat în repetate rânduri Hope; el a arătat că există un număr de cuvinte care nu constituie un grup omogen şi care nu sunt susceptibile de a primi explicaţii de ordin istoric sau ono-masiologic. Sprijinindu-se mai mult pe analiza semantică, spre deosebire de Weinreich, Haugen şi Clyne, care se bazează pe datele formale, Hope distinge între o motivare extrinsecă (stimulare externă), în care include cuvintele care primesc explicaţii istorice sau onomasiologice, deci pe cele ce denumesc obiecte necunoscute, şi o motivare intrinsecă (stimulare internă), în care sunt incluse cuvintele împrumutate a căror adoptare răspunde la nevoia structurală a limbii (conceptul există dar semnul care 1-a
Limbi în contact
238
239
Vocabular
denumit a devenit defectuos — prin ambiguitate semantică sau pletoră). Despre alte detalii privind motivarea internă a împrumutului lexical vezi mai jos.
Un exemplu interesant pentru modul cum structura unei limbi poate favoriza o anumită influenţă este cel oferit de limba siameză, în care cuvintele sunt compuse din mai multe silabe, fapt ce a permis influenţa limbii sanscrite. Absenţa unei astfel de structuri din tibetană, vorbită în imediata vecinătate a Indiei, explică absenţa influenţei sanscrite (Stieber, Lois, p. 111). Chestiunea rezistenţei unei limbi la transferul lexical este însă, aşa cum precizează Weinreich (Lang. cont., p. 61), una dintre problemele nerezolvate (cf. şi Skalicka, Lehnwdrter, p. 408-412).
Am arătat care sunt factorii care favorizează interferenţa în domeniul lexicului (caracterul mai puţin sistematic al lexicului, strânsa legătură dintre cultură şi vocabular, rolul factorilor lingvistici). Din acestea, rezultă că nu există o „lege" după care se împrumută cuvinte noi. Este greu de spus de ce, în dialectele greceşti actuale, există termeni ca salrna, merza, zaba, motsilo, magula, karuta, fiindcă este greu de imaginat că vechii greci nu cunoşteau paiul, fileul de peşte, broasca, mlaştina, mormântul sau îngerul (Stieber, Lois, p. 111). Malkiel, Etym. Hist. Gramm., p. 79, subliniază, pe de altă parte, că „Nessuna parola solo per virtu della sua appartenenza ad una privilegiata categoria grammaticale o semantica e libera a priori del sos-petto di essere stata importata, quantunque i gradi di probabilitâ varino considerevolmente. Nou esistono lingue monolitiche e nessuna serie lessicale e impenetrabile alia pressione esterna". El citează câteva cazuri ca: rom. sută, luat din slavă, sp. facha din italiană, fr. poitrine care a cucerit domeniul occitan, ptg. ate, v. sp. fa(s)ta împrumutate din arabă. O excelentă sinteză a condiţiilor împrumutului există la Hjelmslev, Langage, p. 90-91. O reproducem în cele ce urmează: „Abstraction faite des cas, rencontres surtout dans les temps modernes, ou les conditions histo-riqiies exterieures se trouvent si bien eclaircies dans tous
les details que l'on arrive â contr6ler et â dater l'intro-duction meme de I'emprunt, il n'existe pas de criteres generaux autres qu'intrinsequement linguistiques pour la constatation des emprunts. En principe, il n'y a pas de limites â ce qui petit etre emprunte par une langue â une autre. Le plus souvent, naturellement, on emprunt un signe, parce qu'il suit la chose designee: une marchandise d'exportation porte avec elle son appellation; ainsi le latin uinum s'est repandu, comme înot d'emprunt dans presque tout le reste de l'Europe. Mais ce ne sont que des cas par-ticuliers. On n'emprunte pas seulement un mot parce que la chose qu'il designe n'a pas de designation autochtone. On emprunte par esprit d'imitation, et les emprunts sont ' soumis â tous les caprices de la mode. On emprunte parce que le mot etranger est plus disungue ou pluş joii ou plus amusant ou plus interessant, et seul Varbitraire decide — aucun calcul ne peut le prevoir — ce qui est trouve dis-tingue, joii, amusant et interessant.  Les populations bilingues peuvent naturellement aussi introduire des emprunts dans une langue tout bonnement parce qu'elles ont de la peine â faire le depart entre les systemes de signe des deux langues; on en a des exemples dans toutes les regions frontieres; mais cela est encore un cas particulier. On ne peut donc affirmer d'avance quoi que ce soit sur ce qui peut etre on ne peut pas etre emprunte... On ne peut donc predire ce qui peut devenir objet d'einprunt, on doit compter que tout peut le devenir. Et l'on ne peut pas nou plus savoir d'avance si une langue est susceptible d'em-prunter et, si oui, â quel degre. On ne peut pas non plus etablir des lois generales relatives â la direction dans laquelle vont les emprunts. Les emprunts peuvent etre faits par des populations de civilisation superieure â des populations de civilisation inferieure, ou vice-versa, par la langue des doiniiiateurs â celle des peuples subjugues ou vice-versa".
Haarman (JBasic" vocab., p. 1-37) discută o serie de împrumuturi din diferite limbi pentru denumirea unor no-
Limbi în contact
240
241
Vocabular
ţiuni importante care intră în prima sută de cuvinte care denumesc corpul omenesc, numerale, culori de bază, fenomene naturale. Goddard, Tencl. persp., p. 430 subliniază opoziţia fundamentală stabilită de Salverda de Grave, Mots, p. 145-153 care distinge între cauză şi ocazia momentului. Pentru el, cauza este lingvistică, în timp ce ocazia rezultă din contacte şi influenţe de ordin nelingvistic. Această opoziţie este formulată în termeni lingvistici astfel: „la cause de l'emprunt, comme tout acte de neologisme est le besoin continuei qu'eprouve l'ensemble de signes qui constitue le vocabulaire de la langue de tester toujours suffisant pour remplir ses fonctions significatives. L'occa-sion de l'emprunt, c'est le contact des langues, depenclant soit d'un etat de bilinguisme accompagne de diglossie, soit d'un contexte bilingue isole, soit d'un bilinguisme indivi-duel, qui, â un moment donne, offre le choix entre l'emprunt et un autre procede neologique".
Am discutat, până acum, situaţia mai mult sau mai puţin normală a rezultatelor în domeniul vocabularului, ca urmare a contactului dintre limbi. O situaţie specială prezintă Muysken (Halfway, p. 52-78) care discută cazul special al unei media lengua — o limbă folosită numai într-o comunitate rezultat al contactului dintre spaniolă şi quechua în regiunea muntoasă din Ecuador unde are loc un proces de relexificare sub influenţa spaniolei.
Pentru aspectele tehnice ale împrumutului lexical v. Mackensen, Traktat; Braun, Fremdwbrterdiskussion; Werner, Integration; Humbley, Typologie, p. 46-70. Pentru mecanismul interferenţei lexicale Weinreich (Lang. cont. § 2.4.) stabileşte o clasificare în funcţie de rezultatul interferenţei şi anume ţine seama de cuvinte simple şi cuvinte compuse. In cartea noastră, cuvintele compuse le-am discutat în capitolul de formarea cuvintelor (4.1.3.2.). Cât priveşte categoria cuvintelor „simple" de remarcat că Weinreich le identifică din punctul ele vedere al vorbitorilor bilingvi, care efectuează transferul. Aşa se explică apartenenţa la această categorie şi a unor cuvinte compuse în limba de
origine transferate în forme neanalizate. în această categorie intră chiar prepoziţii întregi (it. amer. azzoraiti < engl. that's all nght, vazzumara < engl. what's the matter (Menarini, Italo-Amer., p. 159), fr. acad. faire le didonce ă „a saluta" < < engl. how do you do (Poirier, Par Ier, p. 281), sp. (Chile) managua „marină" < engl. man-of-war (Oroz, Chile, p. 462, Kany, Sem., p. 159); (Col.) guasamara < engl. what is the matter (Tobon Betancourt, Coi); (Texas) esteche „camion" < , < engl. stage zvagon (Cerclâ—Cabaza—Farias, Voc. Texas); (Arg.) antucâ „pălărie" sau „parasol" < fr. en tout cas (Sala— Munteanu—Neagu—Şandru-Olteanu, America I, p. 433); sefole (Rep. Dom.) „specie de cremă de zahăr ars" < fr. des oeufs au lait (Rosario, Esp. Am., p. 91); port. amer. o fbdejulai < engl. Fourtli of July (Pap, Port. Am., p. 98); cat. (Men.) xaquens < engl. shake. hands (Ortell—Campos, Angli-cismes, p. 84); cat. trefi < fr. tres fin (Alcover—Moli). Alt tip numit „condensare lexico-semantică" este de asemenea interesant pentru cuvintele turceşti din română, iatac < turc. [yatakjodasi (yatak „pat", oda „cameră"), bidinea < turc. badana \fircasi] (badana „vai", firea) Suciu, Impr. turcă, p. 337-338.
în cele ce urmează prezentăm unele aspecte ale mecanismului de interferenţă în cazul vocabularului. Celălalt aspect al împrumutului lexical, integrarea fonologică şi morfologică a noului vocabular în limba receptoare, a fost analizat în capitolele precedente. Acordăm o atenţie deosebită şi analizei locului ocupat de cuvintele împrumutate în structura vocabularului limbii receptoare.
5.1. Modificări de inventar
5.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei
După poziţia pe care o au în structura lexicală a unei limbi, cuvintele împrumutate pot fi de două feluri: unele nu au întâmpinat nici o rezistenţă din partea cuvintelor
M
53
Limbi în contact
242
243
Vocabular
din vechiul fond şi altele au fost, cel puţin la început, în concurenţă cu termenii vechi. Cu timpul, şi acestea din urmă pot să înlăture pe foştii lor concurenţi şi să rămână singurele cuvinte pentru denumirea anumitor noţiuni.
5.1.1.1. Cuvinte împrumutate fără rezistenţa unor termeni vechi
'"  Cuvintele împrumutate care nu au întâmpinat rezistenţă din partea cuvintelor din vechiul fond sunt numeroase. J Ele apar în condiţiile unei îmbogăţiri lexicale determinate de extinderea teritorială sau stilistică a unei limbi, când, / datorită necesităţii de a exprima realităţi necunoscute I până atunci, limba apelează la limbile cu,.£ate..a Jntrat în I contact direct (în cazul unei extinderi geografice) sau la \ limbi de cultură (în cazul unei extinderi stilistice).
5.1.1.1.1. Cel mai bun exemplu pentru a ilustra împrumutarea unor cuvinte în condiţiile unei extinderi geografice este oferit de spaniola şi portugheza ajunse în continentul american. Datorită contactului cu limbile indigene din Lumea Nouă, spaniola şi portugheza vorbite în aceste regiuni s-au îmbogăţit cu un număr considerabil de cuvinte. Mulţi dintre aceşti termeni au trecut şi în varianta peninsulară. Aceeaşi observaţie se poate face despre engleza sau franceza americană.
într-un interesant capitol consacrat studiului comparativ al influenţei engleze în Franţa şi la Quebec Marechal (Contribution, p. 71-73) observă că există o preferinţă pentru calchierea şi influenţa semantică la Quebec şi pentru cuvântul englezesc intact şi cuvântul francizat în Europa francofonă. V şi Lagneux, Emprunts, p. 91-111.
5.1.1.1.2. Extinderea stilistică a unei limbi înseamnă, în cazul nostru, îmbogăţirea diverselor variante stilistice (stilul publicistic, stilul ştiinţific etc.) şi este în strânsă relaţie cu progresele realizate în domeniul tehnicii, ştiinţei şi culturii. Pentru exemplificare, ani ales terminologia ştiinţifică
românească, care prezintă, printre alte trăsături, faptul că multe dintre elementele ei constitutive au fost împrumutate pe căi diferite, de la o perioadă sau de la o regiune la alta (vezi Ursii, Formarea, p. 116-117): termenul arteră, sub această formă, nu poate avea la origine decât fr. artere, dar forma arteră este atestată în română abia la mijlocul secolului trecut, pe când noţiunea respectivă a pătruns încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin intermediu neogrecesc, sau, mai târziu, latinesc, italian, german sau rusesc, aşa cum dovedesc formele artirie şi arterie.__ împrumutul din franceză nu este integral, formăT franceză înlocuind formele artirie şi arterie. Pentru cuvinte de acest fel trebuie să admitem o etimologie multiplă, aşa cum a subliniat, în repetate rânduri, Al. Graur (Graur, Etim.-mult., p. 22-24; idem, Studii, p. 67-77; idem, Etim. rom., p. 11-18) care ne oferă cazul unui termen împrumutat a cărui situaţie o reproducem în continuare: rom. ofiţer nu poate proveni din fr. officier, ţ nu poate fi explicat prin ci, nici din it. Mfficiale, care nu poate explica evoluţia lui u-, -ci, -ale, nici din rus. oficer (o protonic se pronunţă a\ şi nici clux^pcA^oficer, care are accentul pe i. Singura limbă unde cuvântul are aceeaşi formă ca în română este bulgara (ofiţer), dar termenul a apărut într-o epocă în care nu împrumutam cuvinte din bulgară (Graur, Studii, p. 75).
Ideea de bază a etimologiei multiple porneşte de la constatarea că realitatea este mult mai complexă decât este prezentată în dicţionarele etimologice: un cuvânt nu are o origine atât de net delimitată, în istoria lui împletindu-se fapte numeroase care fac ca, pe lângă cuvântul luat ca bază pentru etimologie, în dezvoltarea unui cuvânt studiat, să mai intervină şi alte cuvinte, din aceeaşi limbă sau din alte limbi. Exemplul clasic care se citează este cel al rom. lampă care nu provine din vechiul grec Xau7rd<;, aceasta însemnând „torţă". Dacă ţinem seama de sensul cuvântului şi făcând istoria cuvântului în română, se constată că, pe măsură ce tehnica luminatului s-a dezvoltat, cuvântul lampă şi-a modificat înţelesul, de fiecare dată, sub influ-
Limbi în contact
244
245
Vocabular
enţa altei limbi străine. Cuvântul a venit, la început, sub forma lambă şi cu înţelesul ele „lampă ele ulei", elin greaca modernă. Mai târziu a apărut lampa cu petrol şi atunci cuvântul a venit din nou la noi, modificându-şi nu numai sensul, ci şi forma, folosindu-se mai mult lampă (lambă a rămas ca o formă rustică şi periferică), care a pătruns, în acelaşi timp, pe diverse căi, din rus. lampa, fr. lampe,germ. Lampe, magh. lampa. Pe urmă lampă a căpătat alte sensuri clin diverse limbi când au apărut lămpi electrice, lămpi de radio etc. Mocanii, Cuv. itai, p. 247-256 este o bună exemplificare pentru cuvintele italiene pătrunse prin intermediul diverselor limbi (cf. de asemenea Bogdan, Loan-words, p. 744; Derbyshire, Borrowing, p. 535-550).
La exemplele din română, în care a fost vorba ele o terminologie modernă, se pot adăuga altele clin cele mai variate domenii, înţelegând prin cultură şi aspectele culturii materiale. Din această perspectivă chiar cuvintele discutate la extinderea geografică (5.1.1.2.1.) pot fi amintite şi aici. Numărul cazurilor de acest fel este foarte mare (cf. Hoijer, Change, p. 335-345). Dăm, în continuare, câteva exemple luate de la Weinreich (Lang. cont., p. 56-57), pentru a arăta cât de variate sunt aceste situaţii şi pentru a sublinia ideea că studiul acestor inovaţii lexicale poate fi un ajutor în a putea dovedi ce anume a învăţat o comunitate de limbă de la alta (cf. Dillon, Ling. borrowing, p. 12-17). Poloneza şi ucraineana au preluat, clin română, mai ales denumiri din domeniul vieţii în regiunile de munte şi ele păşune1, popoarele clin regiunea Volgăi au învăţat arhitectura de la ruşi, retoromanii au aproape toate produsele civilizaţiei industriale clin germana vorbită în nordul provinciei, în timp ce vorbitorii de schwyzertiitsch au luat, de la retoromani, unele tehnici legate de viaţa casnică
1 La bibliografia clată de Weinreich. loc. cit., se pot adăuga o serie de studii ca: Macrea. Empnints; Vrabie. Einprunts; Scheludko, Rum. Elem.; Vincenz, Substmt. p. 144-153: Capidan, Elcmcnts. p. 199-214; Tietze, Prescnt; Bledy. Influenţa; Bakos, Empnnil. Bakos. Magyar este o excelentă sinteză a influenţei româneşti asupra lexicului maghiar.
şi agricolă precum şi unele practici specifice zonei de munte şi, d clată cu aceasta, şi cuvintele corespunzătoare, în aceeaşi ordine de idei, amintim cazul turcismelor din limbile balcanice analizat de Skok, Restes, p. 591-596. Importanţa lor pentru un grup mai mare de limbi, asemănătoare cu cea a arabilor clin Peninsula Iberică, ne determină să ne oprim puţin asupra lor, pentru a menţiona faptul că multe sfere onomasiologice (construcţia casei, felurile de mâncare orăşeneşti etc.) sunt foarte bogate în elemente turceşti. Explicaţia constă în faptul că toată terminologia vieţii urbane a fost, la origine, luată clin turcă şi era de tip oriental. Pentru spaniola americană se poate cita lexicul maritim analizat de Lope Blanch (Lexico, p. 47-56). Un caz interesant de interferenţă lingvistică cultă în domeniul vocabularului este cel prezentat de Coseriu (Sprach. Interferenz, p. 77-100) pe baza italienist melor din opera lui George Călinescu.
5.1.1.2. Cuvinte împrumutate care concurează termeni vechi
Cuvintele împrumutate pot apărea fără a înlocui, cel puţin la început, pe cele vechi; ele pot să funcţioneze ca sinonime ale unor cuvinte vechi, să fie deci variante libere ale acestora clin urmă. Exemple pentru perioada de început a spaniolei americane în care se concurau sinonime spaniole, antiliane şi mexicane se găsesc la Ontanon de Lope, Genesis, p. 276-283. în termenii lui^Manineţ, extinderea prin împrumuturi produce o bogăţie informaţională căci „plus Ies unites du. systeme sont nombreuses, plus chacune d'entre elles apporte cl niformations" (Martinet, Elements, § 6.10). Se poate, de asemenea, ca unul sau mai multe cuvinte împrumutate să caracterizeze anumite stiluri ale limbii, anumite terminologii sau chiar numai vorbirea unor anumite persoane (în acest din urmă caz, cuvântul nou este sinonim cu cuvântul vechi numai în anumite enunţuri, aşadar nu în limbă, ci la nivelul vorbirii] cf. J. Rey-Debove, Dafin, lexic, p. 85). Pe de altă părfeŢ în
Limbi în contact 246
marea majoritate a acestor situaţii, termenii noi nu sunt perfect sinonimi cu cei vechi; aplicându-se la un număr redus de obiecte, ei spun mai multe despre acele obiecte, deci conţin o cantitate de informaţie mai mare. Astfel, opoziţia vechi—nou devine o opoziţie în care termenul nou este marcat în raport cu termenul vechi, care .nu este marcat (cf. Coseriu, Semantique, p. 176, 184). Această opoziţie marcat—nemarcat este deosebit de importantă pentru explicarea procesului de înlocuire a unor cuvinte vechi de cuvintele noi, fostele lor sinonime. Cauzele care determină adoptarea unui termen nou, în condiţiile păstrării termenului vechi, sunt variate. în cele ce urmează prezentăm câteva dintre cele mai importante, grupate în cauze, externe şi interne.
Brâncuş, Voc. autohton, p. 161-162, arată că unele cuvinte româneşti împrumutate din substrat au căpătat sensuri specializate, în timp ce sinonimul latinesc avea sensul general (ai „usturoi" < lat. alium şi kurdă „usturoi sălbatic-" din substrat). Sala, Relations, p. 585-587 prezintă situaţii similare în care atrage în discuţie şi alţi termeni împrumutaţi din vechea slavă, care, la fel ca termenii de substrat, sunt termeni marcaţi, în opoziţie cu cei moşteniţi din latină, care nu sunt marcaţi. Observaţii similare cu privire la termenii din substratul iberic, care sunt marcaţi în opoziţie cu cei moşteniţi din latină la Sala, Consi-dcrations, p. 261-265.
La aceste exemple, adăugăm cazul împrumuturilor din franceză făcute de o limbă africană (wolof). Dumont— Mbodj, Wolof, p. 454-455 disting, întte diversele împrumuturi care denumesc concepte noi, două categorii: unele contribuie la dotarea limbii receptoare (wolof) cu o „tehnicitate" pe care n-o avea (fr. microbc > mikorob, trişor > ti-rasoor), în timp ce altele contribuie la îmbogăţirea lexicului wolof nu cu concepte noi, ci cu ceea ce Dumont, Emprunts, p. 121 numeşte „realisations nouvelles". Astfel, alături de cuvântul wolof toogukaay „scaun" s-au .adăugat cuvinte ca ban < fr. banc, siis < fr. chaise, fotey < fr. fauteille, toate îm-
247 Vocabular
prumutate, pentru a preciza câmpul lexical „scaun". Un exemplu asemănător, dar şi mai convingător, este cel al termenilor împrumutaţi din franceză care au dus la reorganizarea, prin precizări, a câmpului lexical al termenului ndaf din wolof. Acest termen se întrebuinţează pentru a denumi orice fel de recipient pentru lichide. Astăzi, datorită termenilor împrumutaţi din franceză, sunt folosite, pentru a desemna un anumit tip de conţinut (de tip ndab): pool (fr. poele), hot (fr. pot), super (fr. soupiere), kastuloor (fr. casserole), weer (fr. verre), bol (fr. bol), benwaar (fr. baignoire), asat (fr. assiette). Ceea ce este mai interesant este faptul că aceste împrumuturi sunt dublate, aproape totdeauna, de economie fiindcă nu se mai apelează la perifrază, care nu e totdeauna precisă.
5.1.1.2.1. Dintre cauzele externe care explică împrumutul este de amintit, în primul rând, nevoia de a denumi lucruri şi concepte noi pentru care sunt folosite, la început, o serie de cuvinte vechi cu accepţiuni noi. Cu timpul, aceste întrebuinţări „metaforice" sunt eliminate în favoarea cuvântului împrumutat. Sunt bine cunoscute cazurile cuvintelor spaniole de felul lui leon, lagarto, pavo folosite pentru a denumi noile realităţi ale faunei americane.
La înlocuirea unor cuvinte din vechiul fond prin cuvinte împrumutate, pot contribui şi cauze de natură religioasă. Un exemplu ilustrativ este cel prezentat de' iudeospaniola, care a eliminat, total sau parţial (numai în aspectul scris, ladino), vechile cuvinte spaniole. Iudeospaniola nu păstrează termenul domingo, adică pe dies dominicus, ci l-a înlocuit prin alxad, cuvânt de origine arabă care are sensul de „prima (zi)" (vezi Wagner, Jud.-Arab., p. 548-549). La fel, în iudeospaniola, sunt frecvente dez-mazalado, derivat de la mazal „destin", malsin „calomniator", lemufio „doliu", mamzer „bastard", cuvinte ebraice care au ajuns, în unele cazuri să fie unicele cuvinte pentru a denumi un anumit lucru. Mai numeroase sunt cuvintele ebraice în aspectul scris al iudeospaniolei, care a fost pu-
Limbi în contact
248
249
Vocabular
tenric influenţat de ebraică (xadzir „porc", garon „gâtlej" etc).
Cazuri interesante de înlocuire a unor cuvinte spaniole care se referă la creştinism din romanţele iudeospaniole ne oferă Armistead—Silverman (Chris. elem., p. 21-38). Cuvintele spaniole sunt înlocuite prin cuvinte ebraice sau balcanice (greceşti sau turceşti). Astfel, de exemplu, într-o variantă din estul Mediteranei a romanţei La misa de amor, sp. abad este înlocuit prin papas sau papaziku, care provin din ngr. pappas „preot", iar într-o variantă a romanţei La expulsion de los judios de Portugal: los gregos van a la klisa „grecii merg la biserică" (klisa < tc. kilise „biserică"). Exemple similare există şi în alte romanţe: misa major devine admiracion sau predicacwn (Misa de amor, Maroc), Noche de Navidad devine noches son de enamorar sau ...de alabar (Meli-sande insomne, estul Mediteranei). Pentru bibliografia „iu-daicizării" iudeospaniolei şi iudeoportughezei v. Sephiha („Christianismes") şi Wexler, De-Judaicization.
5.1.1.2.2. Cauzele interne care explică împrumutul pot fi multiple
5.1.1.2.2.1. O situaţie aparte este cazul împrumutării unor unităţi lexicale noi, din cauza unei modificări petrecute în structura morfologică a limbii receptoare. Am arătat, in partea consacrată morfologiei (2.1.1.1.), că istroromâna a adoptat categoria aspectului verbal după modelul croat. Am văzut că opoziţia imperfectiv—perfectiv poate fi exprimată în două feluri: cu ajutorul prefixului croat adăugat la verbul romanic sau prin forme supletive (formele imperfective sunt de origine latină, iar cele per-" fective, aproape totdeauna cu prefix, sunt de origine croată). Ultimul procedeu, împrumutarea verbului gata format, cu indicativul aspectului perfectiv, pare a fi preferat / din cauză că, astfel, sunt evitate creaţiile hibride, formate' dintr-un prefix croat şi un verb romanic. Se ajunge, astfel, la perechi de verbe de felul celor care urmează: •
ară „a ara" — zori (zeori, zaori)
be „a bea" — popi, napi(se)
cl'emâ „a chema" — nazovi /iterativ: nazivui
cuvintâ „a vorbi" — poyovori(se) /iterativ: razgovariii
mesurâ „a măsura" — zamiri etc.
Kovacec (Istr. act., p. 220) remarcă faptul că sistemul suportă greu astfel de opoziţii ale elementelor supletive, , care sunt de fapt opoziţii hibride. Sub presiunea numeroaselor opoziţii de aspect de tipul hitţi-hiti sau leti-doleti, opoziţiile hibride din primul cod (istroromâna) sunt reduse la normele celui de-al doilea cod (croata). Ca urmare, forma perfectivă croată atrage după sine în sistem şi forma croată, imperfectivă. Astfel, la persoanele în vârstă, perfectivului spredi i se opune imperfectivul torce de origine latină, în timp ce, la generaţiile mai tinere, este aproape generală opoziţia precli (imperfectiv) — spredi (perfectiv) şi se întâmplă <a unele persoane nici să nu cunoască verbul torce. Prin eliminarea verbelor imperfective de origine latină, se pierde, de multe ori cuvântul-nucleu în jurul căruia gravitau altele, afectate indirect de această pierdere (v. Kovacec, Notes lexic, p. 25-26).
5.1.1.2.2.2. împrumutarea unor cuvinte noi care au eliminat termenii vechi a fost pusă şi în legătură cu insuficienta „motivare" a cuvintelor clin fondul vechi. Neputinţa unui cuvânt de a produce o familie numeroasă de derivate, din care să se poată extrage un radical, ca purtător al ideii, prin care cuvântul să se păstreze în t memorie, ceea ce S. Puşcariu (LR I, p. 200) numea „sterilitatea" unui cuvânt, a fost invocată drept cauză a dispariţiei unui cuvânt înlocuit prin împrumut. Astfel, prin lipsa de derivate, explică S. Puşcariu dispariţia cu totul sau numai în anumite regiuni ale teritoriului românesc a unor cuvinte ca aceră (< lat. aquila), agest „aluviune" (< lat. agges-tum), austru (< lat. austrum), deşidcra (< lat. desiderare), lard (< lat. lardum) etc.
Se pare că, în condiţiile speciale ale unor limbi pe cale ele dispariţie, se ajunge la izolarea cuvântului prin pier-
Jy
Limbi în contact
250
251
Vocabular
derea treptată a derivatelor şi prin fenomenul pe care îl prezentăm în cele ce urmează. Situaţia din istroromână este din nou interesantă deoarece, aşa cum subliniază Kovacec (Istr. act., p. 227-229; Notes lexic, p. 36-39), majoritatea cuvintelor vechi sunt „nemotivate", fiindcă fie că s-au pierdut celelalte elemente cu care un anumit cuvânt forma o familie (sclre „sare", dar nu *sarcl), fie că, datorită evoluţiei fonetice şi semantice, formele înrudite s-au îndepărtat (fler — fl'âre; acest din urmă caz este mai rar). Astfel se ajunge ca „familiile" semantice ale cuvintelor istroromâne să fie constituite, adesea, dintre un cuvânt românesc şi mai multe croate (farecâ „a fereca" — pricuiî „a potcovi", covâc „fierar", potkivâc „idem", cov „idem"). Cuvintele croate sunt „motivate", cele mai multe chiar în istroromână, clar, mai ales, în lexicul croatei, fapt care pentru o situaţie de bilingvism, este important. Efortul de a menţine cuvintele din vechiul fond al istroromânei, de obicei, de origine latină, este economic numai dacă frecvenţa lor în limbă este ridicată; în caz contrar, ele sunt înlocuite prin sinonimele croate sau prin perifraze, ultimul procedeu nefiind, evident, dintre cele mai economice, în felul acesta, introducerea unor cuvinte croate reprezintă, de fapt, o importantă economie pentru bilingvi, deoarece, prin aceasta, se reduce deosebirea dintre cele două coduri întrebuinţate de vorbitorul bilingv (Kovacec, Istr. act.., p. 228). Pentru motivarea împrumuturilor din sabir, v. Tabouret-Keller, Motivation, p. 25-60.
5.1.1.2.2.3. în unele cazuri, în situaţia limbilor pe cale de dispariţie, eliminarea unui cuvânt din fondul vechi de către un cuvânt nou este facilitată de faptul că termenul vechi capătă, uneori, un sens mult mai îngust şi, de aceea, nu se poate întrebuinţa decât într-un număr limitat de combinaţii, în timp ce sinonimul său mai nou intră într-un număr teoretic nelimitat de combinaţii şi capătă un sens mult mai general. Exemple de acest fel pentru istroromână a dat A. Kovacec (Istr. act., p. 288), care subliniază că specializarea prea îngustă a unui cuvânt duce la
' eliminarea lui şi la înlocuirea cu un element cu sens mai general, mai ales când frecvenţa lui mică este invers proporţională cu cantitatea de informaţie pe care o conţine. Astfel, la Jeiăn verbul âncepâ „a începe" este limitat numai la întrebuinţarea cu un obiect direct, care este, aproape totdeauna, un element de consum în casă (a începe pâinea, ~ lemnele, ~ zahărul..-.), iar, cu sens general şi alături de verbe, se întrebuinţează posnî (posnît-a cîntâ); adjectivul verde înseamnă „verde" numai cu sensul de „crud, proaspăt", iar, când este vorba de culoare, se foloseşte corespondentul croat zele'n (adjectivul verde cu sensul de culoare verde s-a menţinut în numele unei plante care rămâne şi iarna verde: verdele spir); verbul scote se întrebuinţează numai cu sensul „a scoate din ceva (de ex. din apă, din foc) pentru a salva", în celelalte contexte apar poteyni, zvuei, spasi, toate clin croată. Interesant este cazul perechii grev—tezâc. Când a pătruns în istroromână tezâc, ambii membri ai perechii aveau atât sensul „greu", cât şi sensul „dificil". Este foarte probabil că, la început, tezâc a avut sensul „dificil", iar grev, pe acela de „greu". Această situaţie s-ar fi menţinut dacă tezâc n-ar fi fost legat, în conştiinţa vorbitorilor bilingvi, de cuvântul croat tezâc, care are ambele sensuri. Astfel, grev a rămas cu sensul de „greu", iar tezâc a primit ambele sensuri, „dificil" şi „greu", ca în croată. Dacă unul dintre aceşti termeni va fi eliminat, acela va fi, desigur, grev, care are un sens mai restrâns şi este mai puţin „motivat" (Kovacec, Istr. act., p. 229).
Fenomenul descris explică restrângerea considerabilă a diferitelor terminologii. Exemplul tipic este păstoritul la istroromâni, care a încetat să constituie ocupaţia celei mai mari părţi a populaţiei, datorită faptului că au fost descoperite alte surse de venituri (în primul rând munca sezonieră sau permanentă la oraş). Aceasta a făcut ca terminologia care-1 însoţea să înceteze de a mai fi general cunoscută, menţinându-se numai la persoanele pentru care păstoritul reprezintă un mod de existenţă economică, întrebuinţarea cuvintelor într-un cerc restrâns de oameni
Limbi în contact 252
duce la o restrângere a sensului cuvintelor, aşa cum a remarcat R. Meringer, idee reluată şi dezvoltată de A. Meillet (Ling. hist., I, p. 245). Aceşti termeni, economici în mediul păstoresc, datorită folosirii lor frecvente, în noile condiţii, nu mai au o largă întrebuinţare pentru limbă, astfel încât ei să se poată menţine ca termeni stabili (cf. Weinreich, Lang. cont., p. 57). Se constată, pe de altă parte, că întrebuinţarea redusă duce la nesiguranţă în folosirea formelor gramaticale ale unor astfel de cuvinte, ceea ce accelerează şi mai mult procesul de părăsire a lor. Kovacec (Istr. act., p. 208; Notes lexic, p. 6-10) citează exemplul verbului alege „a alege", care şi-a limitat sensul la „a separa, a despărţi oile sau mieii" (sensul există şi în dacoromână) şi care prezintă numeroase neregularităţi în paradigmă la toate persoanele care se ocupă de păstorit. Este clar că, în această situaţie, termenii istroromâni sunt înlocuiţi prin alţii, mai generali, croaţi, care sunt mai bine motivaţi. Unităţile lexicale mai regulate, înzestrate cu o mai mare vitalitate dintr-uii cod, înlocuiesc unităţile izolate, mai slabe din celălalt cod.
Un proces lexical asemănător putem presupune şi pentru alte domenii din istroromână (Kovacec, Notes lexic, p. 6-22). Un exemplu dintre cele mai interesante este terminologia legată de creşterea caprelor. întrucât aceasta nu mai este practicată, şi terminologia respectivă din vechiul fond a dispărut în întregime, din ea s-a păstrat numai termenul generic capra „capră". într-un mod identic trebuie să se fi petrecut lucrurile şi în iudeospaniolă, care nu mai păstrează din vechiul fond spaniol pentru unele domenii decât termenii generici: nu mai există nici un nume de peşte spaniol, ci numai termenul generic peskado; în afară de termenul generic fior şi de roza, care, în unele dialecte iudeospaniole, înseamnă şi „floare", toţi termenii, pentru a denumi florile sunt luaţi din turcă sau greacă. Un fenomen, în parte, asemănător îl prezintă cazul cuvintelor care îşi pierd sensul originar: sp. siniestro a căpătat în Evul Mediu sensul „stâng" clin cauza conotaţiilor date de
253 Vocabular
popor apariţiei anumitor păsări la dreapta drumului la începutul unei călătorii. Viciul astfel creat a fost ocupat de împrumutul basc ezquer, de unde provin formele ibe-ro-romanice actuale. Cf. şi fr. gauche (Quilis, Sort esp., p. 102-103). Cf. şi rom. stâng, termen împrumutat, probabil, tot din motive de tabu (de remarcat că româna nu are moştenit lat. sinister).
5.1.1.2.2.4. Un fenomen cu totul opus celui prezentat mai sus a fost semnalat de Jaberg (Discuţie, p. 65) şi de Bloch (Penetration, p. 95) şi reluat de Weinreich, Lang. cont., p. 60: în cazul vorbitorilor bilingvi, comparaţia dintre cele două limbi permite să se observe că unui cuvânt dintr-o limbă îi corespund în alta clouă cuvinte. Acel vorbitor va căuta să elimine insuficienta diferenţiere semantică. Ea poate să se prezinte sub forma unui cuvânt polisemantic, aşa cum este în cazurile discutate de Jaberg şi Bloch, sau poate să fie sub forma unui cuvânt mono-semantic căruia îi corespund două cuvinte în altă limbă (cazul discutat de Weinreich, Lang. cont., p. 60). Jaberg arată că, într-un dialect italian din Elveţia, clin cauză că termenul corona însemna „coroană" şi „cunună", s-a simţit nevoia unei diferenţieri după modelul germanei şi, astfel s-a împrumutat, clin această clin urmă limbă, termenul Kranz pentru „cunună". Acelaşi fenomen s-a petrecut în dialectul loren clin Vosgi, analizat de Bloch: termenul soze era considerat insuficient diferenţiat în comparaţie cu distincţia din franceză (songer şi rever) astfel că a fost împrumutat din franceză termenul rever. Cerdâ, Diglosia, p. 137-158, prezintă un interesant caz cu 90 de cuvinte catalane clin satul catalan Constanţi, care, nea vând corespondent direct în spaniolă, sunt abandonate în favoarea soluţiilor comune clin catalană şi spaniolă. Deci avem a face cu o remodelare de structuri semantice în catalană datorită absenţei unor replici puternice în spaniolă. Influenţa străină este responsabilă indirect de degradarea semantică a cuvintelor indigene. Fenomene de acest fel au ca rezultat şi modificarea distribuţiei cuvintelor. în ambele
Limbi în contact 254
cazuri avem a face cu cuvinte polisemantice. Exemplul discutat de Weinreich, Lang. cont., p. 90, luat clin domeniul slav, este interesant pentru că, la originea fenomenului, avem a face cu un cuvânt căruia îi corespund, în limba secundară, două cuvinte (în cazul precedent unui cuvânt cu două sensuri în limba primară îi corespundeau două cuvinte). Slavii aşezaţi în nordul Rusiei aveau un singur termen pentru „armăsar"; din cauză că finlandezii aveau doi termeni, slavii au împrumutat cuvântul varza pentru „armăsar foarte tânăr şi prost". Fenomenul este mai frecvent înregistrat în cazul limbilor pe cale de dispariţie, unde polisemia poate contribui la apariţia unor cuvinte noi, împrumutate din diverse limbi (am descris fenomenul în Sala, Polisemia, p. 47-64). -   în limbile pe cale de dispariţie, vorbite de un număr relativ redus de persoane, nu toate cuvintele sunt întrebuinţate în egală măsură de către toţi vorbitorii. Deosebirile variază de la o localitate la alta şi, chiar în interiorul unei localităţi, de la un vorbitor la altul. Multe cuvinte sunt vii, dar sunt cunoscute numai de generaţia vârstnică, tinerii necunoscându-le sau cunoscând foarte vag sensul lor; unele cuvinte circulă numai într-un anumit cerc de oameni care au aceeaşi ocupaţie sau la persoanele de acelaşi sex. în timpul anchetei făcute la sefardiţii din Bucureşti, unii dintre subiecţi îşi aminteau de unele cuvinte, necunoscând, pentru o parte din ele, adevăratul sens, ci numai domeniul în care se întrebuinţează (Sala, Dispariţia, p. 43-44). în aceste situaţii, deşi contextul situa-ţional al comunicării este cunoscut, astfel de cuvinte polisemantice sunt părăsite treptat şi, în locul lor, sunt folosite cuvintele din celălalt cod (croat, în cazul istroromânei, sau limba ţării- în care se vorbeşte iudeospaniola) pentru că prin întrebuinţarea cuvintelor din al doilea cod, se micşorează efortul mental (în loc de două unităţi dintre care subiectul bilingv trebuie să aleagă există numai una comună pentru ambele coduri). Prin reducerea a două unităţi care aparţin fiecare altui cod, la o singură unitate
255 (<y    " ^     -< Vocabular
pentru ambele coduri se realizează o economie importantă în mijloacele de exprimare ale subiectului bilingv şi, în acelaşi timp, se micşorează posibilitatea de a greşi la schimbarea codului (Kovacec, Istr. act., p. 205).
5.1.1.2.2.5. Există şi cazuri în care simpla noutate a unui termen provenit dintr-o limbă cu prestigiu pentru vorbitorul bilingv poate explica folosirea şi adoptarea cuvântului respectiv. Numai aşa s-ar putea explica de ce, în română, un cuvânt de origine latină oaspe, cu o familie numeroasă [ospăţ, ospăta, ospătar, ospătărie etc), şi care nu este omonim cu nici un alt cuvânt, a fost înlocuit, în Muntenia şi Moldova, prin turcescul musafir, în Banat, prin cuvântul dialectal german gost şi, în câteva localităţi din nordul Transilvaniei, prin maghiarul vindeg (Puşcariu, LR, I, p. 202; cf. observaţiile lui Petrovici, Atlas, p. 35).
Situaţii de felul celei de mai sus sunt mai frecvente în cazul unui bilingvism activ în care prestigiul mai mare al unuia dintre cele două coduri este o sursă permanentă de modificări. Este cunoscută situaţia imigranţilor din USA care împrumută multe cuvinte din engleză pentru a arăta stadiul avansat de aculturaţie (Weinreich, Lang. cont., p. 60). Adesea această situaţie de bilingvism duce la împrumutarea unor cuvinte inutile aşa cum este cazul împrumuturilor englezeşti clin irlandeză (Sjoestedt, Infl. angl., p. 97) şi din cebuano (Quilis, Hispanismos, p. 51; Infl. esp., p. 569). Dacă observăm că, în cazul istroromânei, bilingvismul activ este general (copiii de vârstă şcolară vorbesc curent istroromâna şi croata), că necesitatea de a folosi a cloua limbă este zilnică (în contact cu populaţia croată înconjurătoare şi, în situaţii excepţionale, chiar şi cu consătenii) şi că, în sfârşit, istroromâna nu dispune de instituţii (şcoală, biserică, presă) care să o folosească, ne putem uşor imagina cât de mare este prestigiul croatei. Fischer, coma, p. 393-398 discută împrumuturile cu nuanţe poetice din latină făcute clin greacă.
Un exemplu de înlocuire a unor cuvinte vechi prin cuvinte împrumutate clin astfel de motive este oferit de
Limbi în contact 256
unii termeni afectivi din istroromână. Kovacec (Istr. act., p. 222) arată că, în Jeiăn, pentru „Dumnezeu" se foloseşte cuvântul domnu, dar ca termen de adresare se întrebuinţează forma de vocativ a termenului croat (bâze). La fel, pentru „fiu" şi „fiică" istroromâna are cuvintele fii', fil'e, dar ca termen de adresare, ori de câte ori există o atitudine afectivă, se întrebuinţează termenii croaţi sinco şi hcerco (forme de vocativ), fiind consideraţi mai puternici, mai expresivi, Un interesant caz este semnalat de A. Kovacec din Jeiăn, unde a auzit o mamă tânără care spunea copilului dţ-m ruka „dă-mi mâna", folosind termenul slav ruka „mână" în locul vechiului cuvânt latinesc, deşi de fapt mână este termenul curent; la întrebarea anchetatorului dacă se foloseşte şi cuvântul latinesc, tânăra a precizat că huka se foloseşte numai vorbind despre copiii mici. Exemplele ar putea continua: cuvântul pentru „mort" este mort, dar într-o povestire vie este înlocuit prin echivalentul croat mârtav; pentru un om beat se foloseşte curent adjectivul bet, dar ca termen depreciativ se poate auzi, la subiecţii tineri, şi adjectivul piiân. Chiar dacă, în momentul pătrunderii lor în limbă, ele sunt folosite-mai ales pentru expresivitatea lor şi înlocuiesc cuvintele vechi numai în anumite contexte, astfel de sinonime pot deveni un concurent serios pentru cuvintele din vechiul fond, ajungând să le elimine pe acestea din urmă. Aşa s-au petrecut lucrurile, cu siguranţă, şi cu vechile cuvinte româneşti pentru „tată" şi „mamă" din istroromână, înlocuite complet prin formele croate de vocativ câie şi măie.
Deroy (Emprunt, p. 172-175), dă numeroase exemple de cuvinte împrumutate datorită admiraţiei pe care vorbitorii o au faţă de o altă limbă. Este cunoscută superioritatea culturală a Italiei în timpul Renaşterii, care a făcut ca numeroase cuvinte italieneşti să pătrundă în limbile europene. Evident că între poziţia socială a istroromânilor şi a celor care au împrumutat cuvintele italieneşti din timpul Renaşterii există deosebiri care pot explica tipurile de cuvinte împrumutate (uzuale, în cazul istroromânilor,
257 Vocabular
cuvinte de cultură, în al doilea caz; răspândite între toţi vorbitorii istroromânei, folosiţi numai în anumite grupuri etnice şi sociale în cazul italienei).
Un exemplu interesant de pătrundere a unui cuvânt străin în poezia tradiţională iudeospaniolă (amăn din turcă) este dat de Armistead—Silverman, Excl. turcas, p. 177-193.
5.1.1.2.2.6. în unele studii, s-a insistat asupra faptului că şi omonimia „dăunătoare" (Weinreich) poate fi sursă a dispariţiei cuvintelor şi că, printre procedeele terapeutice folosite pentru înlăturarea omonimiilor supărătoare, un loc de seamă îl ocupă împrumutarea unor cuvinte străine. Sunt cunoscute exemplele aduse de la Gillieron până astăzi de explicaţie prin omonimie pentru dispariţia unor cuvinte şi înlocuirea lor prin alte cuvinte din aceeaşi limbă sau, ceea ce ne interesează în cazul de faţă, prin cuvinte împrumutate. O. Bloch, unul dintre elevii lui Gillieron, succesor al maestrului la catedra de dialectologie galo-romanică de la Hautes-Etudes, în lucrarea pe care am mai citat-o (Penetration, p. 95), explică, printr-un conflict omonimie între termenii pentru „căruţă" (< lat. carrum) şi „carne" (< lat. carnem) clin dialectul loren vorbit în Vosgi, împrumutarea cuvintelor voiture şi viande din franceză. în română, au fost explicate numeroase împrumuturi prin acelaşi raţionament: evitarea omonimiei. Lat. aratrum (» atom. aratu) ar fi fost înlocuit prin plug, cuvânt de origine slavă, fiindcă devenise omonim cu arat, supinul şi participiul trecut de la a ara. Tot aşa s-a încercat să se explice împrumutarea rom. scump din slavă datorită omonimiei dintre carum „scump" şi carrum „car" (Capidan, Bilinguisme, p. 78; cf. critica lui Coseriu, Sem. rum., p. 185-186). Kiesler, Tipologia, p. 506, nota 7 citează după DCELC, s.v. retama, viento, cunoscutul conflict între v. sp. hunestra < \at..feuestra, v. sp. (h)iniest(r)a < lat. ginestra care a dus la eliminarea celor două omonime şi înlocuirea ■lor p.rirt derivatul, w?şi cuvântul ambireUima.-.      . : •.
Limbi în contact
Exemple de acest fel se găsesc în monografia lui A. Kovacec consacrată istroromânei. în Şuşneviţa, pentru „cer", s-a menţinut cuvântul ţer, cu sensul de „cer" şi „cerul gurii". Cuvântul corespunzător din Jeiăn, cer, înseamnă numai „cerul gurii", dar şi pentru acest sens se întrebuinţează tot mai des nebo, cuvântul croat. Kovacec crede că la înlocuirea lui cer prin nebo a contribuit omonimia cu persoana I singular şi persoana a IÎI-a plural prezent a verbului care „a cere", cer şi expresia c-er (formă în vorbirea allegro pentru ce-ver „ce vrei (vei)") pe de o parte, şi cer „cer; cerul gurii" pe de altă parte. Este foarte probabil că la producerea fenomenului a contribuit şi polisemia substantivului cer „cer", „palat"; pentru „cer" a fost luat cuvântul croat nebo (Kovacec, Istr. act., p. 217-218; Notes lexic, p. 22-23).
Coliziunea omonimică este, după acelaşi autor {op. cit., p. 218), cauza dispariţiei a trei cuvinte din istroromână: lume „lume", lume „lumină" şi lume „nume" şi a înlocuirii lor prin împrumuturi din croăTăŢiinde pentru cele trei noţiuni deosebite există indicatori deosebiţi. Lume cu sensul de „lumină" îl cunosc numai vorbitorii cei mai în vârstă din Jeiăn, însă termenii curenţi sunt svitlo şi svîtloba, astfel că, de fapt, azi mai există numai două omonime, lume „lume" şi lume „nume", care sunt folosite de toţi vorbitorii. Omonimia duce însă la înlocuirea lor cu cuvintele croate svit şi iime (înlocuirea cuvintelor vechi are loc chiar şi în expresii: în loc de pre lume, tota luma apar po svitu, tot svitu).
Aşa cum s-a arătat cu diferite ocazii, mai ales de ad-" versarii doctrinei lui Gillieron, explicaţia prin omonimie i   trebuie aplicată cu discernământ şi nu numai fiindcă în \   limbă continuă să existe numeroase omonime care mi sunt ' | înlocuite (critica adusă lui Gillieron).
1 5.1.1.2.2.7. Un factor intern asemănător în multe privinţe cu cel discutat anterior este unul asupra căruia a atras atenţia încă Vendryes (Langage, p. 231-233) şi asupra căruia a insistat şi Weinreich (Lang. cont.., p. 58-59). Este
259 Vocabular
vorba de faptul că termenii afectivi au tendinţa de a-şi pierde forţa expresivă. Weinreich (Lang. cont., p. 58) vorbeşte de zone onomasiologice de „joasă presiune", acolo unde există nevoie constantă de sinonime. în aceste zone, unul dintre izvoarele de cuvinte superioare în expresivitate sunt limbile străine şi de aceea sunt preferate unor cuvinte indigene. Fenomenul este mai frecvent în vorbirea bilingvilor care au Ia îndemâna lor elementele din limba secundară, dar el nu este absent din vorbirea monolingvilor. Iordan (Stilistica, p. 351-353) dă numeroase exemple de cuvinte străine în seriile sinonimice pentru diverse noţiuni mai bogate în astfel de serii: „beat", „a fura", „frumos". Sunt interesante exemplele date de Weinreich după Haugen: în ţara de origine, norvegienii folosesc termeni locali pentru a denumi inovaţiile agricole izolate, în timp cei ajunşi în America au împrumutat din engleză numeroase cuvinte din vocabularul agricol. Se poate cita aici şi aspectul opus, dorinţa de a produce efecte comice, pentru care v. Ohmann, Frage, p. 281-286.
5.1.1.2.2.8. Un factor intern asupra căruia a atras atenţia Weinreich (Lang. cont., p. 57) este frecvenţa scăzută a cuvintelor. El se aseamănă în multe privinţe cu cel discutat înainte (insuficienta „motivare" a cuvintelor) pentru că, în ambele cazuri, este vorba de poziţia slabă a unui termen într-o limbă dată. în situaţia prezentată de Weinreich, această „slăbiciune" rezultă din frecvenţa scăzută, în timp ce în cazul nostru este vorba de ^^sterilitatea cuvân-/ tului", atât în ce priveşte derivarea, cât şi în ceea ce priveşte încărcătura semantică. în ambele cazuri, cuvintele care fac parte din categoriile respective rezultă a fi mai puţin stabile, ceea ce, în ultimă instanţă, uşurează înlocuirea lor. Poate să intervină şi un alt factor analizat de Cerdâ Masso, Aprcciac. gen., p. 93: „el olvido y el empo-brecimiento semantico de teriniuos autdctonos son, pues, los principales motivos de penetracion castellana". Lucii, Instabilitot, p. 1-20 atrage atenţia asupra faptului că bilin-
LA
Limbi în contact 260
igvisrriul poate produce o anumită instabilitate a competenţei lexicale. •.• ţ Weinreich citează cazul rusei dialectale în care dei-numirile puţin frecvente şi instabile pentru unele părţi ale uneltelor, variind foarte mult de la o localitate la alta, sunt reprezentate, în zona de contact cu finlaiicleza^ prin împrumuturi de origine finlandeză, deşi nu a existat un împrumut cultural corespunzător. Deci,la originea împrumutului, stă fluctuaţia cuvintelor indigene ce desemnau „locul unde lama este fixată de mâner la o coasă". Observaţia lui Weinreich este foarte interesantă şi ea poate fi aplicată cu succes în interpretarea unor hărţi din atlasele lingvistice. ■Iii Atlasul lingvistic român, există numeroase situaţii similare cu cea prezentată de Weinreich: o serie de termeni „tehnici" clin diverse terminologii pentru care există o mare varietate de răspunsuri (de cele mai multe ori ele sunt creaţii ad-hoc) au în zonele de contact cu alte limbi (maghiara, sârba, ucraineana, bulgara) împrumuturi din limbile respective.
Dintre alte exemple din domeniul romanic, amintim două: unul citat de Bloch [Penetration, p. 80) din graiul din regiunea munţilor Vosgi unde instabilitatea reflectată în diversitatea expresiilor pentru „con de pin" a facilitat pătrunderea cuvântului dialectal francez pomme de sapm. Un exemplu de împrumut similar este dat de Weinreich pentru limba yaqui, în care numărul mai mare al asor ciaţiilor ramificate a împiedicat înlocuirea cuvântului de „mamă" cu un cuvânt spaniol, aşa cum s-a întâmplat în-cazul celorlalţi termeni de rudenie.
5.1.1.2.2.9. Majoritatea exemplelor prezentate mai sus {5:1.1.2,2.1.—5.1.1.2.2.8.) subliniază rolul cauzeloj; in terne în procesul de împrumutare a cuvintelor.
■ Toate acesie cauze interne stau. de cele mai multe ori, şi-la'baza împrumutului unor adverbe sair interjecţii; 6 categorie specială de cuvinte prezentate de cele mai multe ori îh secţiunea de morfologie.
261 Vocabular
Româna a fost considerată multă vreme ca fiind singura limbă romanică în care se foloseşte pentru afirmaţie un cuvânt (rom. da, provenit din bulgară) de origine străină (Niculescu, Individualitatea, p. 52). Cf. şi Mihăilă, Impr. vechi, p. 215. Recent, Stimm, ja, p. 171-174 a demonstrat că există a doua limbă romanică (retoromana) care are un împrumut din germ. ja pentru exprimarea aceleiaşi noţiuni: sursiiv. gie, surmiran. ea (gea). Aceleaşi cuvinte înseamnă şi „deja". De remarcat repartiţia geografică a lui da (mai ales în sudul domeniului dacoromânesc) şi concurenţa lui de către forme ca aşa (< lat. sic). în limba, literară da a pătruns din secolul al XlX-lea din aria graiului muntean (Niculescu, Individualitatea, p. 56).
Meglenoromâna are multe adverbe (mai ales de mod) împrumutate din macedoneană, greacă şi turcă (Atanasov, Megl., p. 227-229): băşcă (< tc. başka) „separat", culei (< tc. kolay) „uşor"), idvai (< maced. advaj) „abia", mâlista (< gr. udXtora) „da", „sigur".
Granda (Prestamos morf., p. 176-178, 191-196) menţionează numeroase adverbe de origine guarani în spaniola paraguayanâ: mante „numai", voi „imediat", mba'e „aproximativ", gua'rî „fals, aparent", he'e „da (afirmaţie)", e'a „oh (exclamaţie de surprindere sau bucurie)", angâ (expresie de teamă sau compasiune), neike „înainte". Din păcate, Granda nu face precizări cu privire la raportul dintre aceste adverbe şi unele sinonime spaniole (cf. he'e, e'a), chiar dacă, spre deosebire de alte lucrări, care prezintă numai inventare, in lucrările lui Granda se fac de obicei precizări cu privire la distribuţia diastratică a fenomenelor discutate (p. 197-198). Pentru interjecţii împrumutate v., de exemplu: Jaberg (Romanchc); Menarini (Italo-Amer., p. 159); Elwerţ (lnterjections, p. 1235-1245) şi Toscano (Interjecciones, p. 288-295).
Tot cauzele interne pot produce dispariţia unor cuvinte fără să intervină contactul dintre limbi. Y. Malkiel are meritul ele a fi scos în evidenţă modul cum o serie de cuvinte spaniole au dispărut în evul mediu sau în secolul
Limbi în contact
262
263
Vocabular
al XVI-lea. Malkiel insistă asupra faptului că existau în acelaşi timp diverse variante fonologice şi morfologice (adverbul luene „jos", descendenţii populari ai lat. fiducia: fiuza, fuzia, huzia) sau asupra faptului că spaniola a eliminat adjectivele monosilabice {fol, soez). Dworkin, Factores, p. 380-383 se ocupă de dispariţia în evul mediu a unor derivate formate cu -eza, -ura, -lumbre, -dad. Schmitt, Sem. Motivation, p. 71-95, comentează cauzele interne care au favorizat împrumutarea unor cuvinte englezeşti în franceză.
5.1.1.3. Am prezentat unele aspecte ale mecanismului, mai exact ale cauzelor care duc la îmbogăţirea vocabularului, fără a insista asupra poziţiei ocupate de elementele împrumutate în structura vocabularului limbii primitoare1.
1 Bibliografia lucrărilor care discută influenţele în lexic este enormă. Cităm câteva: Gamillscheg, Germ. Lehnw.; Goddard, Loan-iuord, p. 337-348; Hubschmid, Wortprobleme, p. 283-302; Jernej, Etern, it., p. 601-604; Mackenzie, Relations; tukasik, Pologne; Petkanov, Elem. rom., p. 1159-1176; Pousland, Etudc; Tappolet, Lehnwbrter; Trager, Taos, p. 144-160; Mormigo, Infl. lex., p. 213-220, idem, Infl. extr., p. 242-247; Salverda de Grave, Mots, p. 145-153; Belchfţă Hartular,, Verb, p. 135-151; Cifoletti, Prest. ital, p. 135-147; Peixoto da Fonseca, Voc. japon., p. 843-848; idem, Infl. port., p. 107-118; Rottenberg, Argot, p. 161-170; Mârton, Infl. rom., p. 331-339; Barrera Vâzquez, Mayismos, p. 9-35; Esenkova, Infl.fr., p. 128-142; Jernej, Interferenze, p. 49-55; Louis, Apports, p. 27-40; Muller, Fr. Einfliisse, p. 65-83; Boleo, Estudo, p. 355-398; Castillo Mathieu, Esclavos negros; Haar-înann, Lat. Einfluss; Noia Campos, Interf lexicas; Baldinger, Mots lyon-nais, p. 59-80; Filipovic, Engl. Elem.; Pellegrini, Contată, p. 761-778; Francescato, Elem. romanzi, p. 153-159; Rocchi. Lat. e rom.; Raevskij, Contactele, p. 146-282; Nezirovic, Elements, p. 440-448; Stimul, ja, p. 171-182; Knowkon, Port. thai, p. 1-12; Zamora, Amcrind. loanwords, p. 159-171; Payrat6, Lexico, p. 152-162; Lafont, Lexique, p. 18-23; Zamboni, Romanismi, p. 97-168; Granda, Lusismos, p. 347-373; Spence, Anglicisme, p. 323-334; Gougenheim. Rclatinisation, p. 413-423; Winkelmann, Lex. Aspekte; Cămara Borges, Infl. anglo-amer.; Guiraud, Mots; Kim, Port. Jap.; Perez Guerra, AJr.; Kiesler, Arabismos. p. 417-479; Lorenzo, Anglicismo, p. 261-274. Foarte bogată este cercetarea lui Robcinc, Raporturile. Vezi excelentele bibliografii: Goddard, Bibliografiile. Muljacic, Lingue rom., p. 407-421.
Asupra acestui aspect ne vom opri în cele ce urinează pentru că el este de fapt mai important pentru analiza rezultatului contactului dintre limbi aşa cum ne-am propus să o facem noi. Aprecierile care urinează sunt, pe de o parte, de ordin cantitativ, şi pe de altă parte, de ordin calitativ.
5.1.1.3.1. Aprecierile de ordin cantitativ se pot face cu uşurinţă. în orice limbă numărul cuvintelor împrumutate depăşeşte cu uşurinţă pe cel al cuvintelor moştenite. Câteva exemple din limbi europene citate clin Hjelmslev (Langage, p. 91) ni se par suficiente pentru afirmaţia noastră. în albaneză, se apreciază că nu există decât aproximativ JdQQ de cuvinte nemiprunuitate, restul a fost împrumutat din latină, limbile romanice, limbile slave, greacă şi turcă. Greaca, considerată ca una dintre cele mai pure limbi indo-europene şi care joacă un rol mai impor-
. tant decât oricare altă limbă în comparaţia indo-euro-peană, are şi ea un număr de cuvinte relativ redus ce poate~fi explicat pornind de la indo-europeană; deci se poate presupune, arată Hjelmslev, că majoritatea cuvintelor greceşti sunt împrumuturi făcute din alte limbi, cele mai multe probabil neeuropene. Pe lângă exemplele date de Hjelmslev, se poate cita cazul limbilor romanice despre care se spune că au păstrat relativ acelaşi număr de cuvinte (cea 2 000) din latină (nu intră în discuţie derivatele de^la aceste cuvinte). Restul de multe mii a fost împrumutat sau format pe teren romanic.
5.1.1.3.2. Cuvintele unei limbi nu sunt pe acelaşi plan: unele sunt foarte frecvent folosite, altele mai puţin, în funcţie de importanţa sensului sau sensurilor pe care îl au şi de rolul lor în limbă. Din acest punct de vedere, trebuie să observăm că valoarea unor lucrări care sunt simple liste de cuvinte împrumutate, este redusă. Cităm, doar ca exemplu Danon, Essai, care, chiar dacă este un bogat inventar al cuvintelor turceşti din iudeospaniola, nu are nici
44
Limbi în contact
264
265
Vocabular
un comentariu. Pornind de la această constatare, vocabularul a fost împărţit în vocabular activ (cuvinte folosite efectiv de vorbitori în tot momentul) şi vocabular pasiv (ansamblul cuvintelor cunoscute de un individ sau altul, dar nefolosit). Evident că limita între vocabularul activ şi pasiv diferă de la vorbitor la vorbitor. Astfel, un cuvânt dintr-o terminologie oarecare aparţine vocabularului activ al unui grup de vorbitori, dar face parte din vocabularul pasiv al celei mai mari părţi a vorbitorilor unei limbi. Când vorbim de contactul între limbi, trebuie să ţinem seama şi de cuvintele împrumutate care au dispărut în decursul timpului. Gebharclt, Occit.fr., p. 197 arată că, pe lângă cele 1612 occitanisme existente şi astăzi în franceza comună, există 873 occitanisme „moarte".
5.1.1.3.2.1. în ultima vreme, în analiza vocabularului s-a selectat pentru diverse limbi, câte un ansamblu de unităţi lexicale considerat a fi cel mai...reprezentatiy pentru limba respectivă, în sensul că el cuprinde cuvintele cele mai importante din acea limbă. El reflectă prin aceasta esenţa lexicului ei şi permite deci caracterizarea limbiLdin punct de vedere lexical, datorită faptului că oglindeşte trăsăturile cele mai generale ale vocabularului limbii analizate. Acest nucleu lexical permite, pe de o parte, obţinerea, în conformitate cu regulile de formare a cuvintelor în acea limbă, a ansamblului vocabularului şi, pe de altă parte, realizarea principalelor reguli de combinare şi de modificare corespunzătoare a cuvintelor din gramatica limbii respective. Existenţa obiectivă a unui astfel de nucleu lexical al fiecărei limbi este o realitate necontestată.
Pe plan teoretic, ideea sau, cel puţin, intuiţia existenţei unei ierarhii între cuvintele unei limbi, între care, fără a putea vorbi de limite tranşante, se poate distinge un nucleu esenţial ce se detaşează din masa vocabularului, nu este deloc nouă. Meillet vorbea de un „fond principal al vocabularului curent". Datează, de asemenea, de relativ multă vreme şi încercările de a detaşa, practic, din ansamblul cuvintelor unei limbi, im anumit număr de lexeme
considerate a fi cele mai importante. Unor astfel de vocabulare selective li s-au dat destinaţii şi denumiri diverse, iar metodele corespunzătoare după care au fost ele stabilite au fost, de asemenea diferite, criteriile de triere a ansamblului cuvintelor unei limbi variind de la o încercare la alta. Corespunzător scopurilor urmărite şi metodelor folosite, s-au obţinut liste de cuvinte sensibil diferite pentru una şi aceeaşi limbă în ce priveşte atât dimensiunile, cât şi componenţa.
Toate aceste încercări pot fi grupate în două mari categorii şi anume:
1) încercări urmărind un scop ştiinţific, şi anume de a reflecta cât mai obiectiv esenţa lexicului limbii a cărei caracterizare şi-o propun;
2) încercări subordonate unor scopuri practice, în general didactice, în special predării .limbii respective pentru străini. La rândul lor, aceste încercări diferă între ele după centrele de interes ale vorbitorilor cărora li se adresează.
Evident, prima categorie de încercări ne interesează în primul rând aici, deşi nu vom face cu totul abstracţie nici de rezultatele cercetărilor din prima categorie. Dacă, în principiu, încercările de acest fel ar trebui să conducă la liste aproape identice, în realitate, se constată că şi acestea, deşi conţin în parte elemente comune, sunt totuşi sensibil diferite pentru una şi aceeaşi limbă.
5.1.1.3.2.2. Dintre încercările care au urmărit un scop ştiinţific şi anume determinarea unui nucleu al lexicului
' care, împreună cu structura- gramaticală, să reprezinte esenţa limbii şi să-i confere individualitate, reţinem două tipuii pe care le ilustrăm cu exemple luate din lingvistica românească. Primul tip s-a concretizat, încă de acuni
\   peste treizeci de ani, în bine cunoscutele lucrări ale lui ' Al. Graur (Fond. pr., p. 16-30). Pe bâza anumitor criterii de ordin lingvistic, Al. Graur a alcătuit lista elementelor fondului principal lexical al limbii române, luând în consideraţie factorul timp şi căutând să descopere astfel o
Limbi în contact x     ' 266
constantă a lexicului românesc. Aceste criterii după care se poate aprecia importanţa fiecărui cuvânt sunt:
1) folosirea de către toţi vorbitorii a cuvântului în sensul lui fundamental;
2) vechimea cuvântului în limbă, deci stabilitatea lui;
3) capacitatea cuvântului de a exprima mai multe noţiuni concrete;
4) caracterul său de cuvânt-bază în formarea cuvintelor;
5) funcţia de component al unor expresii.
Pe baza acestor criterii de selecţie, Al. Graur a stabilit un inventar de 1419 de cuvinte.
Dintre acestea 964 formează prima categorie, elementele cele mafsigure. La a doua categorie aparţin 217 cuvinte, iar la cea de a treia, cele mai puţin sigure, 238.
5.1.1.3.2.3. A doua încercare, de data aceasta extinsă la ansamblul limbilor romanice, este cea realizată recent de un colecdv format din Mihaela Bîrlădeanu, Măria Iliescu, Liliana Macarie, Ioana Nichita, Mariana Ploae-Hanganu, Marius Sala, Măria Theban, Ioana Vintilă-Rădulescu, de la sectorul de limbi romanice de la Institutul de Lingvis-,. tică din Bucureşti. Este vorba de lucrarea Vocabularul repre-lt zentativ al limbilor romanice, coordonator Marius Sala, Bucureşti, 1988. Spre deosebire de fondul principal lexical, aşa cum a fost teoretizat şi ilustrat de Al. Graur, în stabilirea vocabularului reprezentativ, se au în vedere, în cadrul criteriilor de selecţie, frecvenţa şi capacitatea de derivare; în ceea ce priveşte criteriul bogăţiei semantice, în stabilirea vocabularului reprezentativ se ţine seama şi de sensurile figurate şi de cele tehnice. în schimb, fiind interesaţi, să obţină imaginea sincronică a vocabularului limbilor romanice, indiferent de vechimea cuvintelor, autorii ] lucrării n-au ţinut seama de acest din urmă criteriu. 1 Folosind deci cele trei criterii de selecţie (frecvenţă, putere de derivare, bogăţie semantică) s-au stabilit vocabulare reprezentative cu un număr de aproximativ 2 000-2 500 de lexeme, ce variază de la limbă la limbă.
267 Vocabular
Nu luăm în discuţie vocabularele subordonate unor scopuri practice de felul vocabularului fundamental sau fondului principal pentru că interesează într-o măsură mai mică o cercetare de felul celei întreprinse de noi care urmăreşte poziţia cuvintelor împrumutate în limbă, nu în vorbire.    ^.c'X'"' ' n'J-'
5.1.1.3.2.4. Un punct de vedere asemănător cu cel care a stat la baza lucrării de la sectorul de limbi romanice al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a apărut în ultimul timp, în analiza concretă a cuvintelor împrumutate dintr-o anumită limbă. Pentru a exemplifica acest tip de lucrări, ne referim la cercetarea indigenismelor din spaniola americană. Prima lucrare este una consacrată lexicului indigen din spaniola din Mexic. Ajunsă la a doua ediţie în 1979 această remarcabilă cercetare (El lexico indigena en el espanol de Mexico) se datoreşte lui J. Lope Blanch. Spre deosebire de lucrările similare dedicate lexicului indigen din spaniola americană, această lucrare îşi propune să facă o apreciere vajoncă a poziţiei ocupate de cuvintele împrumutate clin limbile indigene în ansamblul vocabularului spaniolei, să prezinte ceea ce autorul numeşte „la vitalidad jde los indigenismos". în acest scop, el foloseşte diverse criterii pentru a stabili dacă un cuvânt înregistrat în timpul anchetei făcute cu acest scop aparţine vocabularului activ sau pasiv, clacă este important sau nu pentru spaniola vorbită în capitala mexicană. Nu intrăm în detalii pentru că suntem convinşi că este foarte bine cunoscută excelenta lucrare a lui J. Lope Blanch.
5.1.1.3.2.5. A doua cercetare care porneşte de la observaţiile pertinente ale lui J. Lope Blanch a fost realizată la acelaşi sector de limbi romanice al Institutului de Lingvistică clin Bucureşti. Este vorba de Sala—Muntea-nu—Neagu—Şandru-Olteanu, Lex. ind. Spre deosebire de lucrarea lui J. Lope Blanch, în aceasta, autorii propun o modalitate de stabilire a locului ocupat de cuvintele indigene în ansamblul vocabularului spaniolei americane. Pentru a stabili vitalitatea indigenismelor din spaniola
Limbi în contact
268
269
Vocabular
americană, au fost analizate toate cuvintele indigene (cea 10 000) întâlnite în izvoarele bibliografice (32) din punctul de vedere a trei criterii de selecţie care, într-o anumită măsură, se întâlnesc şi în lucrarea lui Lope Blanch: răspândirea geografică, prQchrctiyitatea.şi bogăţia semantică.
Astfel, am inclus în inventarul nostru următoarele categorii de indigenisme: cuvinte care, după informaţiile aflate la îndemâna noastră, depăşesc geografic aria în care se vorbeşte sau s-a vorbit, în perioada cuceririi, limba indigenă din care provin; cuvinte care au cel puţin un derivat; şi cuvinte care astăzi prezintă cel puţin un sens nou, pe lângă sensul primar. Astfel s-a ajuns la un inventar de 986 de cuvinte.
Când se analizează acest inventar, se observă că nu toate cuvintele înregistrate răspund celor trei criterii de selecţie menţionate şi că, în cadrul fiecărui criteriu, cuvintele nu au aceeaşi poziţie de acord cu modul în care răspund criteriului în discuţie. De aceea, pentru a obţine o situaţie mai exactă a fiecărui cuvânt, am stabilit trei subcategorii, în ordinea importanţei lor, în cadrul fiecărui criteriu:
a) cuvinte răspândite în mai mult de patru ţări în afara ariei limbii indigene; cuvinte care au patru sau mai mult de patru derivate; cuvinte care au patru sau mai mult de patru sensuri în afara sensului primar;
b) cuvinte răspândite în două sau trei ţări în afara ariei limbii indigene; cuvinte care au două sau trei derivate; cuvinte care au două sau trei sensuri în afara sensului primar;
c) cuvinte răspândite într-o singură ţară în afara ariei limbii indigene; cuvinte care au un derivat; cuvinte care au un sens în afara sensului de bază.
Combinând modurile în care cuvintele din inventar răspund celor trei criterii de selecţie (răspândirea, productivitatea şi bogăţia semantică) şi subcategoriilor stabilite în cadrul fiecărui criteriu, am putut să ordonăm cuvintele
indigene analizate în clase diferite, în ordinea importanţei^ clin punctul de vedere al vitalităţii Iov.
I. Cuvinte care răspund tuturor criteriilor ele selecţie. Această clasă ocupă primul loc pe scara vitalităţii indige-nismelor, ceea ce ne-a determinat s-o■..numim „nucleul" elementului lexical indigen din spaniola americană şi să-i acordăm o mai mare atenţie în cadrul cercetării noastre. Această grupă include următoarele subgrupe:
i) Cuvintele care răspund, în cadrul fiecărui criteriu, primei subcategorii, a, constituie grupa de cuvinte cu .cea mai mare vitalitate în cadrul nucleului şi, prin urmare, în ansamblul lexicului hispanoamerican. Am considerat că indigenismele care îndeplinesc toate criteriile în cadrul subcategoriei a reprezintă un nucleu clin punctul de vedere al poziţiei lor în interiorul criteriului respectiv. De aceea, am denumit această primă categorie de indigenisnie „nucleul nucleului".
ii) Urmează cuvintele care răspund la două clin criterii în cadrul primei subcategorii a şi unui al treilea în cadrul subcategoriilor b şi c: aab şi ace.
iii) Cuvintele care răspund unuia din criterii în cadrul subcategoriei a şi celorlalte criterii în cadrul subcategoj riilor b) şi c): abc, abb, aac.
iv) Cuvintele care răspund celor trei criterii în cadrul subcategoriilor b) şi c): bbc, bec.
II. Cuvinte care răspund la două criterii de selecţie. Această clasă ocupă un loc inferior pe scara vitalităţii şi cuprinde următoarele categorii:
i) Cuvinte care răspund ambelor criterii în cadrul subcategoriei a: au.
ii) Cuvinte care răspund unui criteriu în cadrul subcategoriei a şi altuia în cadrul subcategoriilor b sau c: ab şi ac.
iii) Cuvinte cate răspund celor două criterii în cadrul subcategoriilor b şi c: bc.
III. în sfârşit, a treia clasă, ultima pe scara vitalităţii indigenismelor, cuprinde cuvintele elin inventar care răs-
Limbi în contact
270
271
Vocabular
pund unui singur criteriu de selecţie. Această clasă se împarte, la rândul ei, în următoarele categorii:
i) Cuvinte care răspund unui criteriu în cadrul subcategoriei a.
ii) Cuvinte care răspund unui criteriu în cadrul subcategoriei b sau c.
5.1.1.3.2.6. Am prezentat două tipuri de analiză a lexicului care îşi propun o apreciere cantitativă şi calitativă a rezultatului contactului dintre limbi.
în primul tip, această apreciere se referă la poziţia ocupată de elementele împrumutate alături de cuvintele moştenite sau de creaţiile interne într-un ansamblu care reprezintă o constantă a lexicului, esenţa limbii. în al doilea tip, această apreciere se referă la poziţia relativă a diverselor cuvinte împrumutate în raport cu altele de aceeaşi origine.
în cele ce urmează facem câteva consideraţii cu privire la aprecierea rezultatului contactului dintre limbi aşa cum apare în primul tip de analiză.
Felul cum se repartizează, pe limbile de origine, împrumuturile din fondul principal lexical al limbii române stabilit de Al. Graur poate fi cercetat pe baza a trei categorii (elementele cele mai sigure, cele mai importante care formează miezul fondului principal, cuvintele care fac parte din cercul mijlociu ca întindere şi elementele care fac parte din cercul maximal, cele mai puţin sigure) şi pe ansamblul fondului principal lexical.
Tabloul repartizării cuvintelor din prima categorie se prezintă astfel:
slavă	et. mult.	magh.	autoht.	turc.	gr-	fr.
152	25	18	9	6	11	1
%T9,9> —V_____—	2,59	1,87	0,94	0,62	1,14	0,10
Procentele au fost calculate la totalul de 964 de cuvinte cât reprezintă totalul cuvintelor clin această categorie.
Tabloul reprezentării cuvintelor din categoria a doua se prezintă astfel:
sl.      et. m.   magh. autoht.   turc.      gr.      fr. engl. 53       23        6        10        3 2 5 1
%   24,92   10,60    2,78     4,61     1,38     0,92     2,30 0,46
Procentele au fost calculate la totalul de 217 de cuvinte cât reprezintă totalul cuvintelor din această categorie.
Tabloul repartizării cuvintelor din categoria a treia se prezintă astfel:
sl. et. m. magh. autoht. turc. gr. fr. 60 35 8 5 4 5 6
% 25,21     14,71      3,36       2,10       1,68      2,10 2,52
Procentele au fost calculate la totalul de 238 de cuvinte cât reprezintă totalul cuvintelor din această categorie. Pe ansamblu, situaţia se prezintă astfel:
sl.     et. m.   magh. autoht.   turc.     gr.      fr. engl. 365      83       32       24       32       18       12 1 %   21,49    5,85    2,26     1,69    0,92     1,27    0,85 0,07
Procentele au fost calculate la totalul cuvintelor de 1419 cât reprezintă fondul principal lexical în totalitatea lui.
Numărul mare de cuvinte împrumutate care au ajuns să pătrundă în partea cea mai stabilă a vocabularului arată, o clată în plus, că vocabularul este compartimentul cel / mai vulnerabil în cadrul contactului dintre limbi. Grauri Studii, p. 269 precizează că fondul principal este mai pe-netrabil decât sintaxa.
Al doilea tip de lucrări, reprezentat de cercetarea lui Lope Blanch şi de El lexico indigena del espanol americano, se caracterizează prin aceea că se stabileşte o ierarhie între diversele cuvinte din aceeaşi clasă etimologică, (v. şi Lope Blanch, Indig. am., p. 117-160 şi Infl. nul, p. 33-46).
Limbi în contact
272
1
273
Vocabular
în lucrarea lui Lope Blanch, Lexico indigena en el espanol de Mexico, de acord cu răspunsurile unui număr de o sută de informatori aleşi cu grijă, reprezentanţi ai tuturor claselor socio-culturale din capitala mexicană, indigenis-mele sunt clasificate în şase categorii:
a) cuvinte general cunoscute; cunoaşterea cuvintelor într-o proporţie de 99-100% de căre informatori: 95 de cuvinte, care corespund unui număr de 74 de lexeme;
b) cuvinte aproape general cunoscute: cunoaşterea lor într-o proporţie de 85-98%: 60 de cuvinte şi 46 de lexeme noi; 1
c) cuvinte mediu cunoscute: cunoaşterea lor în proporţie de 50-85%: 62 cuvinte şi 47 de lexeme noi;
d) cuvinte puţin cunoscute: cunoaşterea lor în proporţie de 25-30%: 27 de cuvinte şi 18 de lexeme noi;
,e) cuvinte foarte puţin cunoscute: cunoaşterea în proporţie de 2-25%; 31 de cuvinte şi 31 de lexeme;
f) cuvinte practic necunoscute; cunoaşterea lor în proporţie de 0-1%: 30 de cuvinte şi 21 de lexeme.
Ocupându-se   de   vitalitatea   indigenismelor, Lope Blanch scoate în evidenţă cuvintele care aparţin limbii vorbite sau numai limbii culte sau amândorura, termeni cu o productivitate mai deosebită, cuvintele care au mai multe sensuri şi se întrebuinţează în proverbe şi, în sfârşit, termenii care au o extindere geografică deosebită în afara graniţelor Mexicului. Un loc aparte ocupă în analiza vitalităţii indigenismelor, de data aceasta clin perspectiva evoluţiei, faptul dacă ele sunt sau mi în concurenţă cu alte cuvinte sinonime. In urma acestei analize complexe, Lope Blanch ajunge la concluzia că „los indigenismos de uso general en espanol de Mexico ascienden, eh total, a la cantidad de 155 vocablos, correspondientes a 120 lexe-mâs; sumando a ellos las voces ele uso o conocimiento parcial, se llegaria a 244 vocables y 185 lexemas. Canti-dades no despreciables, por cierto, peio tampoco tan elevadas como para suponer que su desaparicion «produ-cirta un caos verdaderamente horrible» en el habla mexi-
cana, seghn crei'a D. Rubio" (Lope Blanch, Lex. ind., p. 49).
La cele spuse până acum, se poate adăuga faptul că Lope Blanch a analizat, pe baza unui corpus de 4 600 000 de cuvinte întâlnite în anchetă, incidenţa indigenismelor în lanţul vorbirii. Concluziile la care ajunge Lope Blanch sunt surprinzătoare; din cele 4 600 000 cuvinte numai 21 934 sunt indigenisme, ceea ce reprezintă 0,47% din corpusul lexical total. Dintre acestea, numai 3 380 sunt indigenisme comune şi reprezintă numai 0,07% clin totalul de cuvinte.
în lucrarea echipei de la Bucureşti, El lexico indigena del espanol americano. Apreciaciones sobre su vitalidad, am stabilit de asemenea o scară a vitalităţii indigenismelor. Am arătat mai sus că din numeroasele indigenisme (cea 10 000) întâlnite într-un număr limitat de lucrări (32), numai 986 de cuvinte au răspuns la cel puţin unul dintre criteriile de selecţie, deci âu fost reţinute ca având un oarecare grad de vitalitate.
Scara de vitalitate cuprinde 9 trepte organizate de noi în trei grupe:
— nucleul elementului indigen din spaniola americană cuprinde cuvintele care răspund la toate cele trei criterii (182 de cuvinte). Din cele 4 grupuri care constituie acest nucleu, deci primele 4.trepte ale scării vitalităţii, unul cu 54 ele unităţi reprezintă „nucleul nucleului". Celelalte trei grupuri conţin 53 de unităţi (aab, aac), 91 de unităţi (abb. abc, ace) şi 64 c'e unităţi (bbb, bbc, bec, cec). Din nucleul nucleului fac parte cuvintele care provin din următoarele limbi indigene (în ordinea importanţei, din punctul de vedere al numărului de cuvinte provenind din respectivele limbi care au pătruns în spaniola americană:
din quechua (20 de cuvinte): cancjia'. coneho. chala, 'citampa, ehancar. charquc, chino, choclo, gaucho, guaca, gua-naco, guascal mate, jmco, pompa, pofoto, pucho, qvincha, tapa, zapallo;
Limbi în contact
274
din arahuaco-caribe (16 cuvinte): aji, bătaia, cabuya, caciqiie, caimân, chicha, cholo, guayaba, jaiba, macana, maiz, nigua, pila, tabaco, tuna, yuca; ~~~~
din nâbuatl (15 cuvinte): achiote, aguacate, atol, cacaq^ camotc, cayote, cliocolate, hule, jicara, mccatc, petaca, petatc, tamal, tomaie, zopilote;
din airhara (1): coco;
din araucano (1): gvata;
din tupî-guarani (1): maraca.
— o a doua grupă este constituită de cuvintele care răspund la două criterii de selecţie (332 de cuvinte). Ea este formată din trei grupuri, deci din următoarele trei trepte ale scării vitalităţii, având 9 (aa), 114 (ab, ac) şi 209 de unităţi (bb, bc, cc).
— o a treia grupă este reprezentată din cuvintele care răspund la un singur criteriu de selecţie (392 de cuvinte). Această grupă are, la rândul ei, două grupuri, ceea ce constituie ultimele două trepte pe scara vitalităţii: 53 de unităţi (a la singurul criteriu) şi 339 {b sau c).
Evident că limitele acestor nouă grupuri sunt relative: corespund la informaţiile obţinute din cele 32 surse pe care le-am luat ca bază. Dovada este faptul că, aplicând aceleaşi criterii la un număr mai mare de lucrări, se ajunge la rezultate diferite, aşa cum remarcau cei patru autori la sfârşitul cărţii: „Estamos conscientes de que nuestra in-vestigacion es susceptible de enmiendas a medida que se complete la bibliografia existente y aparezcan nuevos tra-bajos acerca de este tema". Este ceea ce am realizat împreună cu cei trei colaboratori de la sectorul de limbi romanice al Institutului de Lingvistică din Bucureşti (Dan Munteanu, Valeria Neagu, Tudora Şandru-Olteanu) într-o lucrare de proporţii mai mari consacrată spaniolei americane (El espanol de America) al cărei prim volum (Lexico) a apărut la Bogota (1982).
Aplicând la 132 ele lucrări principiile de selecţie menţionate mai sus, răspândirea geografică, capacitatea de derivare şi bogăţia semantică, am obţinut rezultate care, fără să fie definitive, căci o analiză mai amănuntită-xare să
275 Vocabular
ţină seamă de un număr mai mare de lucrări şi care să ia în consideraţie şi distribuţia cuvintelor în fiecare ţară latino-americană ar modifica cu siguranţă unele date dar nu esenţa cercetării, aruncă noi IiimuiLasupra diverselor informaţii conţinute de studiile anterioare.        3 \jCJ ; )■ r:-
Din punctul de vedere al numărului total de termeni care alcătuiesc inventarul fiecărei influenţe străine am stabilit următoarea ierarhie: Elemente:
indigen..............................1432
englez..................................888
italian...................................364
francez................................351
african.................................136
portughez..............................94
german..................................16
Dacă ţinem cont de rezultatele obţinute prin aplicarea criteriilor combinate observăm că, din punct de vedere strict numeric, situaţia este diferită. După numărul de termeni care constituie „nucleul", influenţele limbilor în discuţie se prezintă astfel: Elemente:
indigen................................212
eji£lez_....................................53
italian.....................................45
francez..................................22
african...................................20
portughez..............................19
german....................................0
Subliniem faptul că „nucleul nucleului", alcătuit din j termeni care răspund la categoria a în ceea ce priveşte !, ^pate criteriile, este reprezentat numai din indigenisme. Celelalte surse de influenţă, cu puţmTe~e!îcepţîi, "îurăcTuc practic nici un element la „nucleul nucleului". Elementului englez îi aparţin trei cuvinte — chance, chcquear şi ponchar(se); elementului italian, două — băcan şi manyar;
La
Limbi în contact
276
277
Vocabular,
elementului african, şase — bembo, guarapo, malanga; nam gOy rumba şi sambumbia, iar elementului portughez, unul —* cachimbo. Nu contribuie cu elemente la „nucleul nucleului" nici elementul francez, nici elementul german- Sala, Vital., p. 429-434, compară aceste rezultate cu cele din studiile anterioare ale lui-Wagner, Amer. sp. şi Lapesa,Historia, pentru a corecta critică lui G. Anaya (Bulletin hispanique: LXXI (1979), p. 359-366). Vitalitatea împrumuturilor din portugheză a fost analizată de Walter, Vitalite.
5.1.1.3.2.7. Cele două tipuri de lucrări care prezintă poziţia cuvintelor împrumutate (fond principal lexical şi „vitalitatea" cuvintelor împrumutate) nu sunt singurele încercări de prezentare a locului ocupat de cuvintele împrumutate în structura unui lexic. Se mai pot aminti, în aceeaşi ordine de idei, o serie de alte aspecte dintre care unele au fost abordate de altfel şi în lucrarea lui Lope Blanch.
5.1.1.3.2.7.1. Au început să apară tot mai multe studii care au depăşit stadiul unor simple inventare aşa cum erau până nu demult studiile de lexic. Astfel într-o serie de studii se acordă atenţie frecvenţei: fie că este vorba de frecvenţă absolută (frecvenţa de" apariţie într-un corpus), fie că e vorba de frecvenţa relativ^(Treevenţa unor cuvinte împrumutate în .comparaţie cu "altele tot împrumutate). Menţionăm lucrările lui Lope Blanch (Anglicismos, p. 183-192; Angl. suroeste, p. 131-138), H. Lopez Morales (Indigenismos, p. 50-61; Tres calas, p. 72-87, Elem. afr., p. 69-70; Panorama, p. 215-231; idem, Mortal, lex., p. 179-198; Huyke, Indices, p. 145-163; Mon'nigo, Guara-nismos, p. 135-144. O poziţie specială este ocupată de studiile care analizează locul împumuturilor din norma spaniolei (vorbirea cultă) clin Madrid (Quilis, Arabismos, p. 127-137; idem, Helenismos, p. 297-309; idem, Galias-mos, p. 537-547), clin Ciudad de Mexico (Lope Blanch, Infl. ind., p. 33-46; idem, Lex. ind., p. 159-174) sau din Sau Juan (Lopez Morales, Angl. lex., p. 285-304; Angl. lexicos,  p.   125-144;  Vaquero de  Ramerez, Lex. ind.,
p. 159-174). Cf. de asemenea Leon Portilla, Nahuatlismas; p. 213-238; Valencia, Voces, p. 281-329 şi 315-374; Alba (Indigenismos, p. 69-100) şi G. MeorZilio—E. Rossi (Elem'. ital.). Quilis, Sort. esp., p. 103—104 observă că în volumul Hispanismos en tagalog (1972) există 40.00 de termeni dar nu se arată care este poziţia lor în diversele nivele ale tagalog. De aceea a făcut o anchetă cu ajutorul chestionarului proiecului PILEI (Madrid, 1971) şi a observat că numărul hispanismelor în vocabularul curent este de 20.4% r((tagalog) şi 20,5% (cebuano). Gebhardt, Occit. fr., p. 201 face o statistică pe baza dicţionarului Robert şi stabileşte că occitanismele din franceză ocupă locul al treilea (cu 675 cuvinte) după engleză şi italiană. Pentru anglicismele din franceză, v. Poirier, Anglicisme; Ţheoret, Emprunţ; Zanola, Emprunt; cuvintele amerindiene din franceză la Faribault, Emprunt.
5.1.1.3.2//.2. Interesante observaţii asupra unui anumit tip de împrumut lexical la G. Meo-Zilio care prezintă cuvinte de argou italian pătrunse în argoul din regiunea Rio de Plata (Meo-Zilio, Jergal ital., p. 78-87) sau în argoul brazilian (Meo-Zilio, Giria, p. 118-128). în diverse lucrări el prezintă influenţa italianei asupra lexicului hispanofon ţinând seama de varianta geografică italiană din care provin termenii hispanoamericani (Meo-Zilio, Genovismos, p. 49-65; Septentrionalismos, p. 66-68; Meridionalismos, p. 69-78). Cf şi Haensch, Prestamo, p. 115-130 împrumuturile în argou se fac pe cale orală.
5.1.1.3.2.7.3. în unele studii analiza se concentrează asupra anumitor arii onomasiologice, în special a diversităţii şi concentrării împrumuturilor din cadrul lor (Mitu, împrum. serie, p. 12-18) foloseşte conceptul „împrumutului fi \&\ serie" pentru împrumuturile dintr-un domeniu onoma-siologic; în aceste condiţii, apariţia anumitor împrumuturi în domenii onomasiologice mai închise are valoare diferită ; comparativ cu împrumutul de cuvinte aparţinând domeniilor onomasiologice îmbogăţite de împrumuturi în mod frecvent (cf. Lopez Morales, Lex. textil, p. 23-49; Huyke
Limbi în contact
278
279
Vocabidar
Freirfa, Anglicismos, p. 117-139; Granda, Valoracion, p. 453-483; Francescato, Elem. romanii, p. 153-159; Kiddle, Relig. Hisp.; "Azurmendi — Olarte, Modelo biling., p. 795—810). Contreras, Extranj. alimentacion, p. 159-174 prezintă un inventar al cuvintelor străine, inclusiv inclige-nisme, în terminologia alimentaţiei din Chile, iar Raba-nales, Terminos, p. 549-564 şi Bentivoglio, Cuerpo humano, p. 293-298 discută cuvintele împrumutate dintr-o arie onomasiologică mai închisă, aceea a corpului omenesc în vorbirea cultivată din Santiago de Chile, respectiv Caracas.
între domeniile mult cercetate în ultimul timp, trebuie menţionată terminologia maritimă din Mediterana. S-au publicat mai multe volume din Bolletino del' Atlante Lin-guistico Mediterraneo cu numeroase contribuţii interesante, în Actas del V Congreso internacional de estudios linguisticos del Mediterraneo organizat de Mantiei Alvar la Malaga (1983) apar astfel de contribuţii. Impresionantă prin amploarea ei este Kahane—Tietze, Lingua franca, analizată critic de Vidos, Prestito, p. 311-343.
Miettinen, Mundart. Fortleben, analizează amănunţit un număr limitat de termeni germanici din limbile romanice din domeniul armelor, îmbrăcămintei şi comerţului. Rein-heimer Rîpeanu—Sălişteanu, Unelte, p. 103-114 cercetează împrumuturile făcute de română din vechea slavă pen-J tru uneltele agricole (dintr-o perspectivă romanică). Sala ^ (Vocabulario, p. 910-916) este o analiză onomasiologică a vocabularului iudeospaniolei în care sunt discutate diversele împrumuturi clar în care insistă şi asupra domeniilor în care împrumuturile nu sunt prezente. Astfel, de exemplu, termenii care se referă la casă, cu excepţia termenului generic kaza şi de câteva cuvinte (pared, puerta, ventana), păstraţi din spaniolă, sunt împrumuturi din turcă sau din limbile balcanice: odă „cameră", soba, tavan, perde „perdea" etc. Obiectele clin casă, cu excepţia lui kucara, plato, iave, meza, de origine spaniolă, sunt denumite prin cuvinte de origine turcă (tengere „farfurie", kapak „capac", kibrft şi parlali „chibrit", kuti „cutie", legea „lighean", masei „cleşte",
satir „satâr", topus „satâr") sau greacă (piron „furculiţă"). Acelaşi lucru se constată la numele de mâncăruri, îmbrăcăminte, bijuterii.
O categorie aparte o prezintă numele de culori de origine germanică care au pătruns în limbile romanice de timpuriu şi s-au răspândit adesea foarte mult în domeniu romanic (germanic blank, blăo, brun, gris). De multe ori, la originea împrumuturilor, a stat comerţul de stofe şi terminologia referitoare la cai (vezi Kristol, Couleur; Gia-calone Ramat, Colori germ., p. 107-211; Kuen, Lad. Farb-wbrter, p. 51-63). Pentru complexa situaţia a numelor de culori în limbile romanice vezi recenta analiză a Măriei Grossmann, Colori. Semnalăm cazul românei care a păstrat din latină toate numele de bază (alb, negru, roşu, galben, verde, albastru) sau derivate de nume latineşti (argintiu, auriu, brumăriu, cenuşiu, fumuriu, plumburiu), împrumuturile fiind recente, mai ales din franceză (bej, brun, maro, blond, mov, violet, kaki); superstratul slav este foarte slab reprezentat (sur), în opoziţie cu superstratul germanic din limbile romanice occindentale.
5.1.1.3.2.7.4. în schimb, sunt mai puţin frecvente studiile în care se analizează pe de o parte în ce măsură împrumuturile se află în concurenţă sau nu cu alte sinonime (altfel spus studierea concurenţei lexicale între doi, trei sau mai mulţi termeni v. Sala, Distrib. sin.; Neagu, Anglicismos); pe de altă parte, se are în vedere nivelul limbii în care se folosesc împrumuturile (cf. de exemplu, Ryan, Italians, p. 488-519; Villata, Montreal, p. 257-284; Sala, Vocabulario, p. 910-916; idem, Polimorfismo, p. 583-591 şi mai ales Lope Blanch, Lex. ind., p. 52-56')- Cercetările recente pun în evindenţă tipurile de relaţii existente între
1 Pentru valoarea peiorativa a împrumuturilor vezi, de exemplu, Cifoletti, Germanismi, p. 153-165 şi Schwarzwald, Fusion, p. 141. Interesante din punct de vedere metodologic sunt lucrările lui Cartier, Comprehension, p. 252-257 şi idem, Connansance, p. 55-84, care analizează cuvintele englezeşti împrumutate clin franceză.
Limbi în contact 280
sinonimele romanice şi cele germane din Tirol şi Carintia; sinonimul german zuppe „supă" are un sens pozitiv în opoziţie cu fikakouttra, fivcize „brânză" — tfiutfi (frioul. aut, zuz), kuleur < lat. colorem, în timp ce fgrwe < germ. Farbe este folosit la cumpărături (Hornung, Synonyma, p. 123). Alte exemple la Meid—Heller, Ital. Interf., Plangg, Sprach. Interf; Ferrero, Problematiche, p. 83-87; Greive, Franz. Worter, p. 121-122. Există observaţii interesante asupra distribuţiei sinonimelor de diverse origini pentru noţiunea „timp" în latina dolomitică la Kuen, SprachliontalU, p. 142-143. Cf. de asemenea, Bellmann, Sprachkontakt, p. 9-18.
5.1.1.3.2.7.5. în sfârşit, pentru a arăta „puterea" unui împrumut se ia ca argument numai răspândirea geografică. Argumentul a fost folosit în corelaţie cu alte două (puterea de derivare şi bogăţia semantică) în studiile care şi-au propus să prezinte „vitalitatea" cuvintelor împrumutate. Simpla răspândire geografică a fost folosită, de exemplu, de Wagner, Amer. Sp., pentru a arăta poziţia ocupată de elementele indigene în ansamblul vocabularului spaniolei americane. Vrabie, Emprunts,, p. 798 aduce ca argument, pentru poziţia unor cuvinte româneşti intrate în ucraineană, aria de răspândire a acestora (de exemplu, cuvântul românesc anei apare în 80 de localităţi din atlasul lingvistic ucrainean al lui J. Q. Dzendzelivskyj). Cf. observaţiile interesante ale lui J. Lope Blanch referitoare la autonomia lingvistică din zona maya a Mexicului (Lex. maya, p. 59-132). O variantă a răspândirii geografice este apariţia împrumuturilor îţi limbajul cult, hi norma spaniolei din marile oraşe ale Americii hispanice saii din Madrid (Qttilis, Galicismos, p. 537-547; Ardhismos, p. 127-135; Helenismos, p. 297-309; Lara, Anglicistnes, p. 571-601).
5.1.1.3.2.7.6. O direcţie de cercetare interesantă promovează R. A. Verdonk (Verdonk, Flandes şi Guerras) care analizează cuvintele franceze pătrunse în spaniola din Flandra. El se ocupă de un corpus de texte omogene (texte politice şi militare) de autori (nu traduceri) dintr-o
281 Vocabular
anumită perioadă (1567-1648), pe care îl analizează în profunzime, ţinând seama de trei tipuri de spaniolă folosită de flamanzi, de spaniolii din Flandra şi de spaniolii din Spania. O astfel de distincţie între diversele niveie/. sociogeografice de limbă este necesară şi pentru alte arii periferice ale Imperiului în timpul Siglo de Oro: America, Filipine, Italia şi Portugalia (Verdonk, Guerras, p. 124). între cuvintele de origine franceză care apar în texte scrise de spaniok>din Flandra (1567-1648) şi care apar şi în autori spanioli din Peninsulă sunt: avenida, burguesia, flanco, paquete, recruta-recluta, viv(e)res.
5.1.2. Modificări în planul conţinutului
Discutăm în acest capitol schimbările produse în structura semantică a cuvintelor. Cele mai numeroase sunt datorate fenomenului numit, de obicei, calc_semantic (cf. precizările lui Gusmani, Calco, p. 25, Saggi. I, p. 93-99, II, p. 3-70 şi MacNamara, Biling. thought), care au loc fiindcă două cuvinte clin limbi diferite au în comun cel puţin un sens (cf. Martinet, Economie, p. 174: „la combinaison de deux signes existants sur un modele etranger"). Mai puţin numeroase sunt cazurile când structura semantică a unui cuvânt se modifică datorită asemănănării formale dintre două cuvinte. Calcurile structurale sau de structură care implică împrumutarea unui model sunt discutate la 5.1.3.
5.1.2.1. Mecanismul calcului semantic este binecunoscut: un bilingv care vorbeşte atât limba sursă, cât şi limba receptoare identifică cuvintele din cele două limbi, clar constată că anumitor cuvinte clin limba sursă nu le corespund, decât parţial, unele cuvinte clin limba receptoare. El constată, deci, o „lacună" lexicală pe care caută să o umple făcând să „corespundă" semnificatul clin limba sursă unui semnificat din limba receptoare. Chestiunea a fost mult dezbătută de cei care s-au ocupat de limbile în contact (vezi Weinreich, .Lung, cont., p. 48:; ,UiiiLinguisme, p, 665, 667; Vendryes, Language. ...p.,317-319); unii lingvişti i-au
Limbi în contact
282
283
Vocabular
consacrat studii speciale sau capitole întinse din lucrările de lexicologie. O teorie completă şi unitară asupra fenomenului nu există încă. S-ar putea spune chiar că puţine sunt problemele de lingvistică în care să existe atât de multe contradicţii. Ele cresc dacă de gândim şi la faptul că, în unele cazuri, ceea ce se credea a fi rezultatul unui calc semantic poate fi tot aşa de bine, la fel ca în cazul sintaxei, şi rezultatul unor dezvoltări semantice paralele (asupra acestui ultim aspect vezi mai jos observaţiile Iui Coşe-riu şi Lope Blanch, cf. şi Werth, Metodology, p. 1081-1091). Hristea {Probi, etim., p. 145-202) are o foarte bună sinteză a chestiunii cu aplicaţii numeroase la limba română, cf. şi Hristea, Calque, p. 279-288; Hope, Seni. borrowing, p. 125-141. Bună şi expunerea lui Gusmani, Calco, p. 22, care dă bibliografie selectivă a principalelor lucrări consacrate calcului. Dintre cele mai folosite de noi amintim Migliorini, Calco, p. 11-12; Deroy, Emprunt; Haugen, Ana-lysis; Hope, Lex. borrowing; Weinreich, Lang. cont. La acestea de adăugat lucrările mai vechi ale lui Sandfeld Jensen, Calques; Deanovic, Calchi, p. 219; Unbegaun, Calque, p. 29-48; dintre cele mai noi, Betz, Lehnbildungen; Betz, Lehnworter; Werth, Methodology; Schuman, Typologie; Vaim-berg, Calque; Maliţa—Vaimberg, Calque, p. 226. Vezi şi Hernândez, Consideraciones, p. 91—101; Vincenz, Dispa-rition, p. 89; Widlak, Remarques; Youssi, Syntematique; Wijk, Calco, p. 91-94, Bejan, Calcuri, p. 506-511; Vallejo Ar-roniz, Prestamo seni.; Ştefan, Calc. sem.
Intre diversele calcuri semantice, distingem trei tipuri, în funcţie de raportul care mai există între sensul nou şi cel vechi. Am adoptat acest tip de clasificare pentru a putea urmări mai bine efectele calcului lingvistic la nivelul limbii.1
1 Dintre celelalte clasificări amintim clasificarea lui Haugen (Nonccgian, p. 467 urm.) care are la bază distincţia făcută de Hope între homophonous loanshift cxtcnsions (sensul calchiat este foarte diferit de cel existent, pentru că este vorba de o asemănare formală între cele două cuvinte leik „joc" şi Jac"), liomologous loanshift cxtcnsions (calcul are
5.1.2.1.1. Cele mai numeroase cazuri sunt cele în care sensul nou coexistă cu cel vechi. Româna jaeprezintă multe exemple: broască „închizătoarea la uşă": vbg. zabka „balama" < laba „broască" (din română a fost transmis graiului maghiar ceangău din Moldova unde bika înseamnă „broască" şi „închizătoare" — Mârton, Bilingv., p. 545); iapă „dispozitiv pentru a trage plugul": bg. kobila „iapă" şi „dispozitiv pentru a trage plugul (Rosetti, Istoria, p. 318), ochi are sensul de „faţă" în expresia mă spăl pe ochi:(ngy. 7tXuvw Ta ucxTia (Graur, Notes, p. 71). Multe calcuri există în variantele regionale: struţ „buchet de flori" (Banat) are la / bază germ^Şjrauss „buchet de flori" şi „struţ" (Graur, Studii, p. 71), singur „dumneata" în unele părţi din nordul ţării este un calc după magh. maga, care înseamnă şi „însuşi" , „singur" şi „dumneavoastră" (Graur, Etim. rom., p. 139), foaie „ziai% revistă" învechit mai ales în Transilvania corespunde germ. Blatt „foaie, ziar, revistă" (Hristea, Probi, etim., p. 153), arom. voiu „sunt dator, datorez cuiva ceva": alb. du(a), ngr. OeXXoo „vreau; sunt dator" (Capidan, Calques, p. 336), istrorom. avzi „ a auzi", la fel ca şi croatul cuti înseamnă şi „a simţi" (după modelul it. sentire), istrorom. ântrebâ, ca şi croat, pitati (după it. domandare) înseamnă „a întreba" şi „a cere", „a ruga" (Kovacec, Istr. act., p. 225). în româna din Republica Moldova există calcuri după rusă: a simţi „a-şi da seama" (după rus. cuvstvovat), a se atârna „a se angaja" (v. Dîrul, Cazuri; Be-rejan, Aspecte; Turculeţ, Basarabia, p. 110) Există şi calcuri în care modelul l-.a constituit limba română: pia£ră_„grindină", evoluţia semantică existentă şi în alte limbi romanice (ptg. pedra, pedrisco, cat. pedrascada, it. clial. sassate < lat. saxum, lapite < lat. lapis), stă la baza unor evoluţii ale termenilor care înseamnă „piatră" şi „grindină" din maghiară (koeso) şi slovacă (kameniec). Vrabie, Metafora, p. 101-102.
la bază un sens comun: horn „bob" înseamnă şi „porumb") şi synonymous loanshift cxtcnsions (interferenţa se bazează pe corespondenţa parţială semantică). Alte clasificări ale fenomenului lui Payrato, Interf. ling., p. .88-90.
Limbi în contact 284
Un caz interesant prezintă Plangg, ■ Kontaktsematltik: elementele retoromane îşi prelungesc uneori existenţa prin etimologie populară sau atracţia elementelor lingvistice din codul mai puternic (germana). Nu lipsesc calcurile semantice nici în limbile creole sub influenţa limbilor ne-gro-africane (Maurer, Influence, p. 771-780): man „mână" şi „braţ", pi'a „picior" şi „pulpă".
Alteori, sensul nou a fost luat după modelul unor limbi de circulaţie cerc „grup de persoane legate prin idei sau interese comune" (cf. fr. cercle, germ. Zierkel), nucleu „parte a atomului" (cf. fr. noyau, germ. Kern, eugl. nucleus). Alte exemple la Hristea, Probi, etim., p. 154-156, unde sunt discutate şi exemple de calcuri semantice datorite limbii ^ruş^, a căror prezentare detaliată se găseşte la Iordan, Limba cont., p. 106-112): activ (de partid), brigadă (cadre politice), elibera „a desărcina", lector „om care citeşte lecţia, conferinţa", normă „-cantitate de muncă fixată pentru o anumită cantitate de timp" etc.
Exemple similare se găsesc şi în domeniul hispanic. în cazul iudeospaniolei, calcurile semantice se datoresc contactului acestui idiom cu limbile balcanice (atunci când este vorba de aspectul vorbit) şi cu ebraica (în cazul limbii scrise). Primele au fost analizate într-un sugestiv articol al lui M. L. Wagner (Calcos, p. 269-281)din care luăm câteva exemple: oră „ceas(ornic)" corespunde tc. saat „idem" (cf. rom. ceas „oră; ceasornic", nofiiizika „nevăstuicâ" corespunde tc. gelincik, diminutiv al'lui gelin „nevastă" (cf. rom. nevăstuicâ, bg., alb.), go/«„gută, apoplexie" la fel ca în turcă, bulgară şi română unde clamlă, darhbla are amândouă sensurile. Exemplele din iudeospaniola care se găsesc şi în alte limbi balcanice ne arată că există situaţii când unele calcuri semantice cuprind arii ihai întinse. Numeroase exemple pentru limbile balcanice se-găsesc lâ Sandfeld, Ling. balk., p. 33-43, 69-70, 85-8.8, 92-93: rom. ucide, bg. ubiyam, alb. vras înseamnă^ după gr. crxQTpvtp, „a ucide" şi „a. bate tare"; i-qi«.,./!o<:,.alb. .v6'tul..şi..gv,.,jtf>TO<; înseamnă „loc" şi „pământ", după tc. jer; rom. leu, bg. lev înseamnă „leu"\
285 Vocabular
ir şi „monedă naţională"; ca Jn Xg^iaiflii/^, Venclryes (Language, p. 229) vorbeşte de calcuri prin imitare înţelegând ^sensurile care apar în mai multe limbi de asemenea ueîn-rudite. Este cunoscut cazul fr. belette, germ. Schontierle, dan. hjonne, biet. kaerell, basc. andereder pentru care în limbile balcanice se folosesc termeni de la „nevastă". Numeroase exemple de calcuri care au la bază ebraica există şi în textele religioase de la sfârşitul secolului al XlX-lea (Gaspar Remiro, Vocablos; cf. şi Sephiha, Langues calques, p. 59-68; Kontzi, Calcos, p. 315-336). Armistead—Silver-man, Otro calco, p. 133-138 (calc din arabă).
în cazul spaniolei din America, cele mai multe calcuri semantice se datoresc englezei, francezei, portughezei, italienei şi limbilor indigene. O prezentare de ansamblu a ' acestora se găseşte la Kany (Semantica, p. 145-152). Influ-\ enţa engleză s-a extins în numeroase zone şi pare să aibă un rol mai mare decât cel avut în franceză în secolul trecut. Influenţa portugheză este mai evidentă în regiunea -f Rio de la Plata şi se datorează portughezei braziliene. în /aceeaşi regiune, se face simţită şi influenţa italiană. Iată ""câteva exemple de calcuri după engleză: aguace.ro sau chupasco, care înseamnă ambele „aversă, ploaie torenţială", se foloseşte în Mexic cu sensul de „ploaie de cadouri" (efigl. shower of gifts), bafio „baie" eufemism pentru „closet" după eugl. bath; oir „a auzi" înseamnă „a afla veşti despre, a şti despre" după engl. to hear from. Cf. şi Montes, Calcos, p. 430-441: evidenaas „probe, date". '
în toate exemplele prezentate până acum, a fost vorba de apariţia unui singur sens nou în urina contactului dintre limbi. în graiul ceangău de tip maghiar din Moldova există cazuri când, la acelaşi cuvânt, se calchiază mai multe sensuri după un cuvânt românesc. Astfel, magh. csinăl „a face" care are în graiul ceangău, sensurile „a face fructe", ,,a face copil", „a face închisoare",; >;a face ceva", care nu sunt înregistrate în alte variante regionale maghiare şi care sunt toate calchiate după rom. a face. Alteori, ca în cazul lui bir „a purta, a duce", sensul se lărgeşte în aşa
■ţr
Limbi în contact 286
măsură, încât el poate, sub influenţa rom. putea, să fie întrebuinţat ca verb ajutător modal, funcţie îndeplinită în maghiară de sufixul verbal -hat, -het : nem mehetek „nu mă pot duce" (Martdn, Semant. p. 921). Gusmani (Calco, p. 10) atrage atenţia asupra faptului că şi un cuvânt împrumutat capătă cu timpul şi alte valori decât cele iniţiale: it. canape „divan" şi „tartină" după fr. canape, it. treno „tragere" şi „convoi feroviar" după fr. train. Vezi mai departe (5.1.2.3.) şi cazul rom. carte are şi înţelesul „carte de vizită", „carte de joc", „carte de alegător".
5.1.2.1.2. Există şi cazuri când sensul primar al cuvântului ' se pierde total sau slăbeşte în importanţă, sensul nou fiind 'cel mai cunoscut şi mai răspândit. Aceste cazuri sunt mai puţin frecvente. Dintre exerpplele oferite de limba română amintim: rom. i^ă,animal (< lat. otW „viaţă"): v. sl. zivotu „viaţă, animal" (Rosetti, Istoria, p. 319), drom. lume, care a însemnat, la început, numai „lumină" (< lat. lumen) după modelul v. sl. svetu „lumină; lume" a căpătat sensul de „lume, totalitatea fiinţelor şi lucrurilor create, univers"; sensul primar nu se mai păstrează decât în expresia regională lumea ochilor „lumina ochilor, pupila". Acelaşi calc există şi în magh. vilăg „lumină" şi „lume", după slavă. Mai interesante sunt cazurile, când în urma unui calc semantic, pot dispărea cuvinte, aşa cum s-a întâmplat în istroromână: betâr „bătrân" după modelul croat star înseamnă „bătrân" şi „vechi" (vechi s-a pierdut cu totul), pemint „pământ" şi „regiune, ţară" ca şi croat, zemlija (ţară s-a pierdut). (Kovacec, Istr. act., p. 225). Fattoria „fabrică" din italiana americană, sens luat din engl. factory, nu mai are sensul de „fermă" pentru care se foloseşte farma. (Wein-dreich, Lang. cont., p. 49). It. perucca nu se mai întrebuinţează cu sensul primitiv de „moţ", ci numai cu cel influenţat de fr. perruque (Hope, Lex. borrow., p. 64). Am numit acest tip calc Ijomofonic (Sala, Estudios, p. 56), termen adoptat şi de Vincenz, Dispantion, p. 90, opus termenului de calc-traclucere.
287 Vocabular
5.1.2.1.3. Româna prezintă şi unele cazuri de pierdere a sensului nou rezultat dintr-un calc semantic. în textele vechi româneşti, există multe cuvinte cu sensuri calchiate după vechea slavă care astăzi nu se mai folosesc în limba curentă: faţă „persoană" (cf. feţe bisericeşti): v. sl. obrazu „formă, figură, persoană", întunerec „zece inii": v. sl. ăma, turna „întuneric; număr infinit; zece inii", lemn „arbore, lemn": v. sl. drevo „arbore, lemn" (Şăineanu, Semasiol., p. 73-83).
5.1.2.2. Uneori în cazul limbilor înrudite genetic sau cultural, se întâmplă ca un cuvânt important să se asemene cu un cuvânt cu ac_eeaşi origine îhdepărtatlţ) care există în limba receptoare, dar cu alt sens (cf. Riegler, Sprach-mischung, p. 218-221). în astfel de situaţii datorită ase-[ mănării formale dintre cele două cuvinte, cuvântul vechi ' capătă accepţiunea cuvântului important. Exemplul cel f . mai spectacular e-ste cel al engl. engine „locomotivă", care a făcut ca în portugheza din America, port. engenho „talent" să însemne „locomotivă" (Weinreich, Unilinguisme, p. 667). Numeroase îmbogăţiri semantice există sub influenţa englezei în franceza canadiană (introduir „faire entrer", dar şi „presenter" sub influenţa englezei introduce „presenter") şi în spaniola din America (applicacion „aplicaţie" înseamnă, sub influenţa engl. application, şi „cerere", ambicion „ambiţie" înseamnă şi „aspiraţie" sub influenţa engl. ambition, realizar „a-şi da seama" sub influenţa engl. to r'r* realize, vezi Kany, Semantica, p. 145-148; Alvarez Nazario, j Nueva York, p. 77; Silva-Corvalân, Esp. E.U., p. 835); Widlak, Infl. angl., p. 853-860; soportar „a susţine, a menţiona" după modelul engl. to support, colectar „a colecţiona" după engl. to collect (Silva-Corvalân, Esp. E.U., p. 835). în spaniola din America, există şi îmbogăţiri semantice sub influenţa francezei (acordar „a cădea de acord" înseamnă în Rîo de la Plata, Chile şi Perii şi „a acorda" sub influenţa fr. accorder, discernir „a discerne" are în Argentina, Chile şi Columbia şi sensul de „a decerna" sub influenţa fr.
Limbi în contact
288
289
Vocabular
decerner (Kany, Semantica, p. 148-149). Sub influenţa ita: lienei, avem exemple ca; discreto „mediocru" (Argentina, Chile, Mexico, Panama, Perii), datorită it. discreto (în spaniolă cuvântul are sensul „persoană discretă"), sentir „a simţi" se foloseşte cu sensul „a auzi" după modelul it. sentire (Meo Zilio, It. gen., p. 68-119). O evoluţie identică, sub influenţă italiană, are şi verbul sentir din iudeospaniolă (Crews, Recherches, p. 205-206, nota 344).
Numeroase exemple de calcuri din italiana vorbită la Montreal, care reprezintă o enclavă lingvistică în domeniul francez şi englez, dă Villata, Montreal, p. 279-280. Iată câteva: acconto este întrebuinţat mai ales cu valoarea semantică a engl, account deci „cont" pentru care italiana standard are conto; camera „aparat de fotografiat" (cf. engl. camera introdus şi în franceza canadiană) este aproape singurul sens al lui camera. în aceeaşi situaţie sunt cuvinte ca parenti, questione, praticare, realizzare, timbro ş.a.
Cât priveşte româna, amintim exemple ca: arie „locul unde se treieră cerealele", care a început să însemne „suprafaţa de răspândire a unui fenomen", prin influenţa corespondentului francez aire; carte are, după modelul francezului carte, şi sensul de „carte de vizită", „carte de joc", „carte poştală", „carte de alegător" (Graur, Fond. pr., p. 113). Acelaşi Gusmani (Calco, p. 10) face o interesantă observaţie în legătură cu fenomenele ce au loc la întâlnirea a două limbi înrudite care datorită înrudirii genetice, prezintă corespondenţe în domeniul lexical. în această situaţie, factorul formal poate intra în joc şi favorizează calcul. De exemplu, în germană Itontrollieren şi prufen sunt sinonime parţiale. Influenţa engl. to control s-a manifestat asupra lui Itontrollieren care a căpătat şi sensul de „a conduce (o ţară)".
Kovacec, Calque, p. 1127-1131 dovedeşte cum, datorită unui calc lexical după croată, s-a produs o anumită schimbare gramaticală în categoria cantitativelor în istroromână, o Un tip de schimbare foarte interesant a apărut în contactul .dintre populaţia romanizată (italiană) şi:cea.croată
din Dubrovnik (v. Muljacic, Transferenza, p. 163-166). Este vorba de un tip de transfer în două faze, numit de Muljacic (op. cit., p. 166) mixtum compositum. în prima fază, sub influenţa croată, se produce un calc semantic (croat. izgoror „pronunţare" şi „scuză" face ca it. pronunzio „pronunţare" să aibă sensul de „scuză"). în a doua fază, croata împrumută it. pronunzia „scuză" (cf. prbnuncije) care era rezultatul unui calc sub influenţa croată. Pentru alte calcuri cf. Muljacic, Etim. mult., p. 189-194. Numeroase exemple de acest fel apar la bilingvi, care au tendinţa de a face ca două cuvinte din cele două limbi, referitoare la aceeaşi noţiune, să se deosebească cât mai puţin între ele. Această tendinţă de nivelare a structurii echivalente a două limbi este evidentă în cazul iudeospaniolei, fiindcă ea este un idiom care a intrat în contact cu limbi înrudite sub aspect genetic (franceza, româna, italiana). Uneori, în iudeospaniolă se ajunge ca, cel puţin la unele persoane, sensul originar al termenului iudeospaniol să fie înlocuit cu sensul luat din franceză sau din română. Astfel, prin română se explică evoluţii ca: amostrar „a arăta" (sp. mos-trar) are şi sensul de „a mustra"; boi „statură" înseamnă „culoare, vopsea" sub influenţa rom. boi „a vopsi"; longi „departe" are, datorită rom. lung, şi sensul de „lung". Prin franceză se explică: kala „casă de bani" (sp. caja) ajunge să însemne „ascunde", ca şi cum ar fi vorba de un verb Itasar (cf. Iu ke stas kasandu?), evident sub influenţa fr. cacher; kriar „a crea" are şi sensul „a striga" după fr. crier; rida „şal" are şi sensul de „cortină" după fr. rideau (v. Sala, Polisemia, p. 59-60).
Trebuie subliniat din nou faptul că nu orice caz în care avem identitate de evoluţie semantică ce ar putea fi atribuită unui calc semantic este într-adevăr un transfer semantic. Pentru domeniul ibero-romanic este meritul lui E. Coşeriu că, într-un bine cunoscut articol, a arătat cum 1 o serie de evoluţii semantice atribuite influenţei arabe i sunt de fapt dezvoltări semantice existente şi în alte părţi I ale domeniului romanic (Coseriu, Arabismos). Astfel, sp. anochcc.cr „llegar o estar en un paraje, situacion o condi-
Limbi în contact 290
cion detenninados al amanecer (o al anochecer)", ojo de agua „mananrial que surge en un llano", casa „habitacion de una casa" sunt evoluţii semantice care nu există numai în domeniul ibero-romanic, ci apar şi în alte limbi romanice: franceză, occitană şi, mai ales, în română unde toate cele trei dezvoltări semantice sunt foarte bine reprezentate (a însera şi a înopta, ochi de apă, casă; italiana nu este bine reprezentată). Cf. recent observaţiile critice la Winet, Arabismos. Lope Blanch (Sustr. morf., p. 162-164) atrage atenţia asupra faptului că multe dintre cuvintele sau expresiile de felul lui tapar la boca „sobornar", pararse „ponerse de pie" puse în legătură cu nâhuatl au fost dovedite ca existente şi în Spania şi în alte regiuni ale conti-i* nentului american. Se impune, şi în acest caz, cunoaşterea I şi a altor variante diatopice sau diacronice ale limbilor 1 . studiate1.
Coseriu, Balkanismen, p. 37-43, a arătat că numeroase sensuri considerate de Candrea calcuri în română după albaneză sau alte limbi balcanice pot fi rezultatul unei evoluţii interne. Acelaşi Coseriu, Estudios, p. 184-202 explică multe evoluţii din română drept evoluţii romanice — puse înainte în legătură cu influenţa slavă sau balca-.  nică (a împlini x ani, a pierde „ a ruina, a distruge"). Cu-\i   noaşterea situaţiei din limbile romanice occidentale (şi nu ,   în ultimul rând din dialectele acestora) ca şi a situaţiei din \\ latină permite evitarea atribuirii greşite a unor influenţe ^x ''externe evoluţiei normale. V. şi Coteanu—Sala, Etim., p. 109-111. Pellegrini. Convcrgcnzc. p. 509-529, se ocupă \    de  unii  termeni  friulani,  slavi  şi  germani  pe baza !    ALSEF I şi se întreabă clacă sunt convergenţe genetice s       sau calcuri, deşi înclină spre explicaţia prin calcuri.
Este însă mai puţin recomandabil să se apeleze, în aceste cazuri (mai ales când este vorba de creaţii meta-forice), la ideea poligenezei metaforei pentru că aşa cum arată Coseriu (Arabismos, p. 17-19): „poligepesis significa solo «creacion» analoga en varias zonas inţeclependientes y ello no supone de ningun modo que en todas y cada una
1 Cf. şi Maliţa—Vainiberg (Ccdque, p. 701-702) unde se analizează o serie de paralelisme semantice româno-slave considerate până acum calcuri în română după modelul slav.
291 Vocabular
de las lenguas, en que se encuentra una imagen, haya surgido esta independientemente: no excluye los prestamos o calcos mutuos en una ârea determinada. No solo en la lingOlstica, sino en general en la historia de la cultura, el recurrir a la poligenesis con respecto un hecho cultural (una «tradicion») cualquiera significa solo afirmai' la pluralidad (independencia) de las âreas en que se da tal hecho (lo cual nos permite dejar de considerai' cierat âreas), pero no resuelve el problema historico para una ârea en particular...En otras palabras, „poligenesis" no significa «no-historia», sino «poli-historia»: arias histo-rias autonomas".
Pues bien, un problema etimol6gico es precisamente un problema historico y por lo tanto el recurrir a la poligenesis, lejos de ser, como tan a menudo se piensa, un modo de resolverlo, es solo un modo de plantearlo: no constituye explicacion historica, sino mera operacion previa de separacion de âreas; simplemente se divide un problema a primera vista unico en varios problemas historicos independientes (o provisonalmente indepen-dientes), que luego se plantearân en particular para cada una de las âreas que se hayan deslindado".
O apreciere a locului ocupat de sensurile noi ale unor cuvinte sub influenţa unei alte limbi de felul celor discutate în capitolul precedent (5.1.1) nu s-a făcut până în prezent. S-a arătat numai că prin împrumutarea unor astfeLde sensuri, s-a întărit poziţia cuvintelor vechi (Graur, Fond. pr.ŢpT rrPîT2)r Fenomenul apare în toate limbile şi în toate variantele acestora cu intensitate diferită, evident cele mai numeroase cazuri apărând în enclavele lingvistice ( de felul istroromânei sau a graiului maghiar ceangău din Moldova, pentru a cita numai două exemple.
5.1.3. Modificări în planul expresiei
Cele mai numeroase şi mai interesante modificări de acest fel sunt cele în care cuvântul împrumutat intră în componenţa unor formaţii hibride. între diferitele formaţii lexicale hibride în care unul dintre elemente este îm-
Limbi în contact
292
293
Vocabular
prumutat se pot distinge diverse tipuri a căror analiză o face Vinja (Incroci, p. 31-44).
5.1.3.1. Există contaminări în care fuziunea dintre cele clouă elemente este completă, ambele participând numai cu o parte a lor la crearea unui nou cuvânt. Fenomenele de acest fel au loc mai ales în ariile de puternic contact dintre două sau mai multe limbi, fie că este vorba de un contact de tip orizontal (sincronic, contactele actuale dintre italieni şi croaţi sau sloveni în Istria occidentală), fie că este vorba de contacte de tip vertical (diacronic, supra-j, punerea dialectului veneţian peste ruinele cîaîmatei clis-^ părute sau a limbii croate peste veneţiană în unele oraşe din Dalmaţia) Vinja, Incroci, p. 34. Iată câteva exemple de tip romanic-slav: tipul la(certa) x (gu)scerica = lascerica „Hitzpustel an der Zunge", croat, soliţi se + it. sollazzarsc -= salacati se „scherzare", it. dun(que) + croat, (cla)kle = = dunkle, clonkle (Vinja, Incroci, p. 34-35). O încrucişare voită au realizat latiniştii noştri, care au recurs la acest procedeu când au transformat pe război (< v. sl. razboj) în răzbel, prin încrucişare cu lat. bellum (Graur, Studii, p. 73).
5.1.3.2. Există alte cazuri în care fuziunea celor două elemente este completă, ambele elemente participă în întregime. Exemplu clasic de tautologie toponimică estej Linguaglossa, localitate siciliana numită iniţial Glossa de populaţia greacă şi ulterior de romani Lingua (în ambele cazuri numele a fost dat foarte probabil fiindcă locul semăna cu o limbă de animal cf. limbă de pământ). Dintre exemplele clin Dalmaţia cităm: Val Draga, Fiume Reca, Torrentc Patocco, Lago Iesero existente în Istria, care amintesc de faptele româneşti ca Valea Dolinei, Pârâul Dragova, Lacul Iezerului discutate de Iordan (Tautologii, p. 45-53); (cf. şi Homoi bdean, Tautologii, p. 69-74). Mai interesant este cazul de suprapunere în care un termen dalmat, adică neolatin, nu a mai fost înţeles de italieni, ca, de exemplu,
în toponimicul Porto Porcel, unde porto, cuvântul nou, apare lângă cuvântul vechi dalmat porcel, cu acelaşi sens.
Chestiunea tautologiilor toponimice a fost mult discutată în lingvistica romanică începând cu lucrările de sinteză a lui Felice (Procesi) şi Migliorini (Toponimi, p. 214-218) şr terminând cu lucrările de detaliu consacrate unui singur toponimic (Bertoldi, Substrat, p. 152).
5.2. Modificări de distribuţie
Transferul unor cuvinte de felul celor discutate mai sus are în general consecinţe asupra unor cuvinte clin vocabularul limbii primitoare. Cu excepţia cuvintelor concrete (cf. 5.1.1.2.) care nu au întâmpinat rezistenţă de felul lui telegramă, deci a cuvintelor care au un conţinut nou, transferul sau reproducerea cuvintelor străine afectează în diferite feluri distribuţia vocabularului existent (cf. Weinreich, Lang. cont., p. 54).
5.2.1. Apariţia unor cuvinte în combinaţii noi
Datorită unui calc lingvistic, de structură sau structural (Gusmani, Calco, p. 25; Mihăilă, Calc, p. 529), cuvintele vechi pot apărea în combinaţii noi. Gusmani (Calco, p. 37) distinge între calcuri structurale de compunere şi calcuri structurale de derivare şi cazuri în care în cuvintele compuse se modifică numai topica membrilor sintagmei.
5.2.1.1. între combinaţiile de cuvinte cu alte cuvinte distingem două tipuri: cel mai adesea compusele formate prin calchiere traduc integral modelul străin; mai rare sunt cazurile când cuvântul compus este rezultatul traducerii parţiale a unui model străin.
Numeroase exemple de acest fel există în spaniola din America, mai ales sub influenţă engleză: abanico electrico „ventilator": engl. electric fan, manzana de Adăn „mărul lui
Limbi în contact 294
Aclam" (sp. nuez) de Adân): engl. Adam's a-pplej perros ca-lientes „cremvurşti": engl. hat_dogs_ (Florez, Temas, p. 291, Rosenblat, Buenas I, p. 22, III, p. 49, IV, p. 144; Kany, Semantica, p. 147), de tiempo completo : engl. full time (Lope Blanch, Anglicismos, p. 136, p. 136), diablos azules: engl. blue devils; elefanto blanco „ceva costisitor la întreţinere şi fără utilitate": engl. white elephant; entrega inmediata „poştă rapidă": engl. special delivery (Florez, Temas, p. 270); mâquina de contestar „repondeur": engl. answering machine; mâquina lavadora „maşină de spălat": engl. washing machine (Silva Corvalăn, Esp. E.U., p. 835). Exemple de compuse calchiate după italiană se găsesc mai ales în regiunea Rfo de la Plata: cabellos de ângel „fidea foarte fină" (Argentina, Columbia, Cuba, Paraguay, Puerto Rico): it. cappelli cl'an-gelo; cafe largo „cafea slabă": it. caffe lungo (Rosenblat, Buenas IV, p. 108), cafe corto „cafea tare" Argentina (Meo Zilio, It. gen., p. 13), Venezuela (Rosenblat, Buenas IV, p. 108): it. caffe ristretto; hacer las zapatillas „a lichida": it. fare le scarpe (Meo Zilio — Rossi, Elem. it., p. 112); venir grande „ a face pe marele": it. venire grande (Meo Zilio, It. gen., p. 48). Există şi exemple de expresii calchiate după franceză: andar gris „a fi beat": fr. se griser (Kany, Euphemisms, p. 75), chiste verde „glumă plicantă": fr. langue verte (Rosenblat, Buenas II, p. 73), hierro de planchar „fier de călcat": fr. fer a repasser (Rosenblat, Buenas I, p. 180). Forma rnarchandises seches (Read, Louisiana) din franceza din Louisiana care reproduce engl. dry goocls sau estar di-reito clin portugheza vorbită în U.S.A. care reproduce engl. to be right (Weinreich, Lang cont., p. 51); piazo'e papei, piazo' e terra din spaniola din Louisiana reproduce engl. piece of paper, piece of land (Lipski, Islenos, p. 87); esp. fuga de cere-bros: engl. brain drain (Haensch, Voc. econ., p. 139); correr para rnayor: engl. running for major (Haugen, Norvegian II, p. 460).
în româna din Republica Moldova apar multe exemple de acest fel (calchiate după limba rusă): a achiziţiona o grupă „a angaja ~", a-şi aranja munca „a organiza", a face
295 Vocabular
concluzii „a trage concluzii", a se găti legi „a se pregăti", a primi o lege „a vota" (Dîrul, Structuri; Turculeţ, Basarabia, p. 110).
La acestea se poate adăuga şi exemplul interesant citat de Weinreich (Lang. cont., p. 51): escalier de feu se spune în franceza canadiană pentru „escalier de sauvetage" din franceza standard. Interesul exemplului constă în faptul că feu apare în locul termenului incendie, la fel ca în engleză, deci în acest calc sunt implicaţi doi componenţi ai compusului. Alte exemple la Franolic, Adaptation, p. 33-43, Profili, Romanisation, p. 134-137 şi Kramer, Nachbarsprachen.
Există o serie de cazuri în care se pare că modelul l-a constituit româna pentru limbile învecinate ca în situaţia rom. fluierul piciorului „tibia", metaforă moştenită şi de limbile romanice occidentale, răspândită în Peninsula Balcanică: bg. nunşar sau nunşarlia, alb. hula e ke'mbes, tc. kaval kemigi Vrabie (Metafora, p. 97-100). Foarte multe calcuri după română apar în graiul ceangău.
5.2.1.2. Datorită contactului dintre limbi, cuvintele pot apărea în combinaţii frazeologice noi, în urma unui calc frazeologic, care face să fie copiată structura unui grup de cuvinte cu 'un conţinut unic (vezi Hristea, Probi, etim., p. 176-178). în română există numeroase combinaţii frazeologice datorate unor calcuri: unele au la bază îmbinări de cuvinte răspândite în mai multe limbi balcanice, altele îmbinări de cuvinte clin limbile de mai mare circulaţie.
5.2.1.2.1. Pentru a exemplifica prima categorie cităm câteva exemple după Rosetti, Istoria, p. 276-278: cu sufletul la gură: alb. me shpirt nde goje: bg. zabi mi de dusata; nu-l taie capul: alb. nuli i shqyn Itoka (shqyj): ngr. 5ev tou xo<t>TEi (to uucxXXo tou x^dXi): bg- ne mu sece glavata; te mănâncă spinarea: alb. te ha kurruzi: ngr. tov Tptoyei r\ pdxi tou: bg. sărbi te gcîrbăt; a scoate sufletul (cuiva): alb. m'a nxore shpir-tin: ngr. nou BydCei Tf\v yvxy: bg. izvacli mi dusata. Exemple
Limbi în contact 296
similare se găsesc la Sandfeld (Ling. balk. şi la Papahagi, Parallele, p. 113-197). Tagliavini (Paralleli, p. 3-11), este interesant prin faptul că semnalează, pentru maghiară, multe exemple caracteristice pentru „uniunea lingvistică balcanică": femeie însărcinată: magh. terkes asszny; a se crăpa de ziuă: magh. hasad a hajnal; o ştiu ca apa: magh. ugy tudom, mint a vîzfolyas. Multe combinaţii frazeologice care îşi găsesc corespondenţa în limbile balcanice apar şi în iudeospaniola: komer lena „a mânca bătaie": tc. agâc yemek, ngr. edpaye £uXo, bg. yade dervo, alb. hangren skop; tener entraba de puerta „a fi bine educat": arom. poartă bună, alb. der i mir (Wagner, Calcos, p. 276-277). în iudeospaniola beber tutun „a bea tutun" = „a fuma" are la bază turc. tutun icmek (Sephiha, Problematique, p. 164). Numeroase calcuri de acest fel din ladino care au la bază ebraica se găsesc la Sephiha, Langues calques, p. 59-68; Ladino; Le ladino. Este cunoscut cazul sard. kenăpura, mod. kenăbura „vineri" < < coena pura, traducere a gr. Seurvov xauachov, denumire adoptată de evrei pentru a indica ajunul (vigilia) sâmbetei. Evreii veniţi clin Africa de Nord au introdus termenul în Sardinia şi a fost folosit ulterior şi de sarzii creştini (Wagner, Sarda, p. 32-33).
5.2.1.2.2. Dintre cuvintele neologice care apar în combinaţii noi româneşti amintim câteva după Hristea (Probi, etim.., p. 178-184): a cădea de acord: fr. tomber d'accord; a ţine cont: fr. tenir compte; lună de miere: fr. tune de miel; examen de stat: rus. gosudarstvennyj ekzamen; casă de odihnă : rus. dom. otdyxa; activist obştesc : rus. obscestvennyj dejatel'. Exemple similare de calcuri frazeologice aduce pentru greacă Contossopoulos (Infl. fr.) şi pentru sârbocroată Franolic (Adaptation, p. 33-43).
5.2.1.3. Am prezentat câteva cazuri care au dus la apariţia unor noi combinaţii de cuvinte datorită contactului dintre limbi. Sub influenţa unor limbi, se pot întări şi o serie de combinaţii moştenite care au devenit neproductive la un
297 Vocabular
moment dat. Procedeul a fost foarte rar folosit în română, care păstrează din latină numai un cuvânt format astfel: primăvară. Acest compus, devenit semianalizabil din cauză că lat. primus nu s-a păstrat în română decât până în secolul al XVI-lea, a rămas mult timp izolat în sistemul de compunere a substantivului românesc. Datorită apariţiei în secolul al XlX-lea a numeralului prim, împrumutat clin lat. primus, it. primo şi a unor formaţii calchiate după franceză şi italiană în care prim traduce fr. premier şi it. primo, se ajunge la compuse analizabile de felul lui prim-ministru, prim-ajutor, prim-solist, prim-secretar (vezi Ciobanu—Hasan, Compunerea, p. 92-93), care au întărit poziţia tipului primăvară.
5.2.2. Modificarea frecventei
»
5.2.2.1. Am văzut mai sus (5.1.1.2) că, adesea, cuvintele împrumutate pot funcţiona ca sinonime ale unor cuvinte din vechiul fond. Termenul împrumutat desemnează noţiunile speciale, caracteristice unei terminologii oarecare, delimitând, mai precis, o zonă din semnificaţia generală şi deci are un număr mai mic de sensuri decât cuvântul din vechiul fond. Din această cauză el are, la început, mai puţine posibilităţi combinatorii la nivelul limbii, deci şi o distribuţie mai redusă decât termenul vechi, clar are o frecvenţă mare la nivelul terminologiei respective, fiind încărcat cu o cantitate de informaţie mai mare. Numeroase exemple de acest fel se găsesc în lucrarea Florenţei Sădeanu, Relatinizarea lexicului în română şi spaniolă, teză de doctorat, în care se analizează terminologia juridică clin cele două limbi. Cu timpul, de cele mai multe ori datorită unor factori socio-culturali, cuvântul împrumutat poate căpăta şi alte semeţite şi, prin aceasta, ajunge să-şi extindă întrebuinţarea, deci să aibă o frecvenţă mai mare şi să intre în tot mai multe combinaţii (cu aceasta distribuţia se modifică în favoarea termenului împrumutat). Astfel se explică faptul că o serie de cuvinte împrumutate au ajuns în vocabularul fundamental. Exemple ilustrative pentru
Limbi în contact 298
limba română se găsesc la Al. Graur, Fond. pr., p. 123-126. Un cuvânt clin vocabularul fundamental poate fi slăbit, de concurenţa unui împrumut: a alunga, format din lung, este la periferia vocabularului fundamental, locul lui fiind luat de slavul a goni; după ce vopsea, format în româneşte după o rădăcină de origine grecească, a câştigat în faţa lui boia (turcesc) acesta din urmă a fost întrecut şi de culoare (cuvânt internaţional) astfel că boia nu mai este în vocabularul fundamental, iar culoare luptă să-1 înlocuiască pe vopsea. în aceste exemple, cuvintele împrumutate ajung să le depăşească în importanţă pe cele vechi. Alteori cuvântul nou nu reuşeşte să ia locul cuvântului vechi, dar slăbeşte poziţia primului: a asuda şi a năduşi sunt concurate de a transpira, după cum negoţ a fost slăbit de comerţ. Uneori termenul vechi este eliminat chiar din masa vocabularului, el păstrându-se numai în expresii, deci cu o distribuţie aproape de zero. în toate exemplele discutate, modificarea distribuţiei termenului vechi are un sens negativ (cf. şi Racoviţă, Notes, p. 239, cu exemple din rusă şi Krier, Maltais, p. 117, cu exemple de influenţă a limbii malteze asupra italianei.
în cazul bilingvismului pot apărea şi unele sinonime chiar dacă nu se referă la noţiuni speciale, caracteristice pentru anumite terminologii. Aceste sinonime pot fi împrumutate clin diferite motive (analizate la 5.1.1.2.2.), pot circula alături de vechile cuvinte şi apărea în acelaşi context aşa cum se întâmplă la dialectul ceangău din Moldova: eto-otrava „otravă", evet-veverica „veveriţă", tukor-oglin-da „oglindă", vonat-trin „tren" (vezi Mârton, Perechi, p. 557-569). în alte situaţii, aşa cum se întâmplă cu italiana vorbită în Montreal, împrumuturile, dublete ale cuvintelor deja existente, nu slăbesc atât de mult funcţia cuvintelor vechi. Villata (Montreal, p. 282) afirmă categoric că „le lexique de l'italien parle â Montreal est beaucoup plus pres de l'italien standard que l'on pourrait penser apres un examen superficiel".
299 Vocabular
Din cele expuse până acum rezultă că datorită împrumutului de noi cuvinte, frecvenţa celor vechi se modifică în sens negadv. în toate cazurile se manifestă o restrângere a sensului, fie a vechiului cuvânt, fie a ambelor, cel vechi şi cel nou, fenomen discutat de asemenea de Weinreich (Lang. cont., p. 55). în continuare, dăm câteva exemple aparţinând sferei restricţiei analizate: specializarea semantică._ în dialectul ceangăilor din Moldova, ângy „mătuşă" şi mătuşa < rom. mătuşă s-au specializat în felul următor: ănygii „mătuşă mai tânără" — matusa „mătuşă mai vârstnică"; mătuşă în română, are, de asemenea şi sensul de „femeie în vârstă". în acelaşi dialect, cserep „lut ars", are sensul unic de „lut ars, ciob", fiind împrumutat din română cuvântul ţiglă, cigla, pentru „ţiglă". Şi mai interesant este faptul că magh. tdnyer „farfurie" (în general) a ajuns să însemne „farfurie de lut", în timp ce termenul de origine română farfuria < rom. farfurie înseamnă „farfurie de porţelan". Situaţia se explică prin părăsirea procedeului maghiar de a denumi farfuria de lut sau pe cea de porţelan prin compuse de tipul cserep tdnyer „farfurie de lut" şi porcelana tănyer „farfurie de porţelan" (Marton, Bilingv., p. 545; Marton, Perechi, p. 557-569). Un fenomen similar a avut loc în dialectul loren din Vosgi, unde termenul literar francez metier a căpătat sensul de „profesie", în timp ce termenul vechi dialectal Imtejl a dezvoltat sensul „război de ţesut" (Bloch, Penetration, p. 110).
împrumuturile ajung să se specializeze inclusiv din punct de vedere stilistic, în sensul că, în cazul a două sinonime, fiecare dintre ele este folosit fie cu un sens diferit, fie într-o anumită terminologie (cf. Weinreich, Lang. cont., p. 55). Astfel, în acelaşi dialect loren al francezei analizat de Bloch, termenul uzual pentru „a vomita", vomir, provine din franceză, în timp ce termenul dialectal a devenit mai grosolan,^ datorită îmbătrânirii sale. \"' * V-
5.2.2.2. Există şi cazuri când împrumutul lexical poate duce la modificarea frecvenţei în sens pozitiv. Datorită unor calcuri semantice, anumite cuvinte se îmbogăţesc cu
Limbi în contact, 300
seraeirie nbi şi ajung să fie folosite mai des, uneori în stiluri diferite de cele la care se limitau înainte. Astfel, cuvinte ca cerc, nucleu (vezi 3.1.2.1.1.), în urma calcurilor amintite, apar şi1 alte stiluri. în alte cazuri, ca de exemplu termenul arc, îii urma unor calcuri semantice, un cuvânt pe cale a fi părăsit reintră datorită sensurilor pe care le are în mecanică, geometrie etc. chiar în vocabularul fundamental (Graur, Fond. pr., p. 121). împrumutul poate duce la crearea unor omonime şi, în acest fel, face să crească frecvenţa vechilor cuvinte. Widlak, Remarques, p. 293-298 dă exemple romanice: fr. casse „recipient" < oc. cassa „fruit du cassier" < lat. cassia, „cutie" < it. cassa „action de casser" din verbul francez casser (V. şi Widlak, Sources). Alte exemple de apariţie a unor omonime prin împrumut pentru italiană la Widlak (Emprunt, p. 489-503). Aceeaşi observaţie se poate face şi cu privire la cuvintele compuse: datorită frecvenţei acestora se poate mări şi frecvenţa elementelor componente. Compusul anotimp, format după modelul germ. Jahreszeit, întăreşte poziţia celor două elemente componente ale sale, an şi timp (Graur, Fond. pr., P- 113).
Cazuri mai interesante de întărire a poziţiei unui cuvânt din vechiul fond printr-un împrumut sunt cele de adaptare a unui împrumut, în aşa fel încât el intră, datorită etimologiei populare, într-o familie bine cunoscută (vezi Graur, Fond. pr., p. 113-114). Bg. lunica „pată pe corp" a fost transformat în rom. aluniţă, intrând în familia cuvântului alună, cu care nu avea nimic în comun, şi întărind-o pe aceasta. La fel bg. aranija a fost împrumutat de română (arămie „căldare de aramă"); transformarea lui n în m se explică prin faptul că termenul a fost considerat derivat de la aramă, care câştigă astfel un nou derivat.
Şi mai interesant este cazul, discutat tot de Al. Graur (Fond. pr., p. 114-115), când cuvântul străin seamănă perfect în ce priveşte forma cu unele indigene, fără a fi prea îndepărtat în ceea ce priveşte conţinutul. în aceste cazuri vorbitorii cred că au de-a face cu un singur cuvânt cu două sensuri şi de aceea cele două sensuri se între-
301 Vocabular
pătrund, ducând la formarea unui cuvânt unic, mai puternic decât fusese la început. Peste rom. cep, probabil din lat. cippus „coloană", s-au suprapus bg. cep „dop de lemn" şi apoi magh. csap „cracă". Alături de casă (< lat. casa) avem casă, cuvânt internaţional, a cărui origine ultimă este lat. capsa. Elementele de întărire pot veni din mai multe limbi în acelaşi timp. Astfel, rom. cupă, moştenit din lat. cupa a fost împrumutat, cu sensuri apropiate, din bg. kupa, sârb. kupa, magh. kupa, fr. coupe, ngr. xotOTOt. Toate aceste cuvinte împrumutate au dus la întărirea vechiului termen românesc.
5.2.3. Modificarea distribuţiei relative
»
Prin modificarea distribuţiei relative înţelegem, în cazul vocabularului, modificarea unor microsisteme de felul celor prezentate în cadrul fonologiei (vezi 1.2.5.) şi al morfologiei (vezi 2.2.2.). Este vorba numai de fenomene similare celor din fonologie, care sunt, în cea mai mare parte a cazurilor, datorate calcurilor lingvistice. Cf. Co-seriu, Semantique, p. 149-155.
între diversele modificări de microsisteme, distingem două categorii: unele care sunt rezultatul unui proces de hipodiferenţiere (ca urmare a influenţei străine se pierd anumite opoziţii) şi altele, care se datoresc unui proces de hiperdiferenţiere (acestea constau în apariţia unor noi opoziţii lexicale).
5.2.3.1. Dispariţia unei opoziţii lexicale
5.2.3.1.1. Dintre numeroasele exemple de hipodiferenţiere am reţinut unele discutate la Petrovici (Interpenetration, p. 50-51), care sunt, toate, rezultatul unor calcuri lingvistice. Ca efect al unui proces de hipodiferenţiere, în limbile slave meridionale (bulgara, macedoneana, sârbo-croata) nu se face distincţie prin mijloace lexicale, probabil sub influenţă romanică, între noţiunile de „time" şi „weather", denumite printr-un singur termen vreme. în
Limbi în contact 302
schimb, româna a împrumutat termenul slav vreme, folosit alături de timp de origine latină (cf. Lombard, Latinets, p. 11, 19). O evoluţie similară presupune E. Petrovici pentru drom. lună, folosit, sub influenţa limbilor slave meridionale pentru a denumi astrul ceresc, cât şi pentru unitatea calendaristică (aromâna şi meglenoromâna păstrează vechea opoziţie dintre lună şi mes < lat. mensis, iar istroromâna şi-a refăcut-o datorită împrumutării lui miseţ din croată). Ca o curiozitate, semnalăm situaţia din creola spaniolă papiamentu, unde, sub influenţa limbilor ne-gro-africane, luna „astru" şi „unitate calendaristică" (cf. Maurer, Influence, p. 773-774).
Mai interesantă este situaţia din unele graiuri dacoromâne expusă în tabloul următor (vezi Petrovici, Inter-penetration, p. 51):
Româna contemporană	Limbi învechite C,	Graiuri dacoromăneşti periferice
copac „Baum"	magh. fa bg. dărvo maced. drvo ser. drvo ucr. derevo	lemn „material" ~ „arbore"
lemn „Holz"		
pădure „Wald"	magh. erdo bg. gora maced. gora ser. suma ucr. lis	pădure
Din acest tablou, care reia, în prima sa parte, un exemplu celebru dat de L. Hjelmslev, rezultă că graiurile dacoromâne periferice, supuse unor influenţe slave sau maghiare, au părăsit distincţia dintre „Baum" şi „Holz", desemnând ambele noţiuni printr-un singur termen lemn, la fel ca maghiara, macedoneana, sârbocroata, ucraineana (fa, dărvo, drvo, drvo, derevo).
5.2.3.1.2. Un exemplu din istoria lexicului latinesc transmis limbilor romanice oferă Rohlfs (Avatars, p. 45) care analizează dispariţia din unele limbi romanice a distincţiei
303 Vocabular
existente în latină în cazul termenilor care se referă la unchi şi mătuşă, după cum era vorba de linie paternă (patruslamita) sau de linie maternă (avunculuslmatertera). O distincţie riguroasă pentru cele două sexe era în latină şi la verbe care exprimau o uniune de căsătorie (homo uxorem ducit, femina nubet). Pentru perioada postclasică, Rohlfs se referă la o predică din Sf. Augustin unde era vorba de maritatae femina şi uxoritati viri. Această veche opoziţie se păstrează în România, Italia centrală şi meridională, occitană şi catalană (se pare că şi în dalmată după Bartoli) unde me inuxoro este întrebuinţat pentru omul care se căsătoreşte (mă însor ~ mă mărit). în alte părţi ale României, această opoziţie s-a pierdut, folosindu-se acelaşi verb pentru bărbat şi femeie (fr. je me mărie, it. nord. me marido, sp. me caso). Este foarte probabil că această distincţie să se fi pierdut din cauza limbilor germanice care nu cunosc această distincţie.
5.2.3.1.3. Există, în plus, un caz interesant de remodelare a unor structuri semantice în catalană, datorită faptului că, în spaniolă, nu există aceleaşi structuri ca în catalană. Payrato, Interf. ling., p. 87 menţionează o serie de opoziţii lexicale din catalană care sunt eliminate sub influenţa limbii spaniole, care nu cunoaşte astfel de opoziţii: assecarleixy-gar —> (as)secar, vela I spelma —> vela, gran I gros —> gros, caixa I capsa —¥ caixa, treball I feina —> treball. Există şi fenomenul invers: sub influenţa catalanei, spaniola (probabil cea vorbită de catalani) pierde distincţiile semantice: sp. vidrios I cristales —> vidrios, gorra I gorro —> gorra, morro I mo-cico —» morro, castilia I chuleta —> costilla, sentir I oir —■> sentir, tirar I echar —> tirar.
5.2.3.2. Apariţia unei opoziţii lexicale
Pentru modificarea unor microsisteme ca rezultat al unui proces de hiperdiferenţiere, reluăm exemplele date în cunoscutul studiu de semantică diacronică structurală It lui E. Coseriu (Semantique, p. 184-185). Dintre cele două
ii
Limbi In contact
304
305
Vocabular
tipuri discutate de Coseriu^ interesează discuţia noastră din acest punct de vedere numai tipul al doilea de împrumut, adică acela care face să apară prin împrumut o nouă opoziţie (celălalt tip, împrumutarea unui semnificam pentru "un semnificat existent, l-am discutat mai sus (vezi 3.1.1.). Pentru cel de-al doilea tip, Coseriu distinge două situaţii: a) împrumutarea unei opoziţii (opoziţii lexicale engleze luate din vechea franceză, opoziţii lexicale româneşti de origine slavă sau franceză) şi b) apariţia unei opoziţii datorită împrumutării unui semnificat (în acest caz nu se împrumută distincţia).
5.2.3.2.1. Adoptarea unei opoziţii lexicale poate fi făcută în două feluri (Coseriu, Semantique, p. 184): prin împrumutarea unui termen care intră în opoziţie cu un termen autohton, după modelul limbii din care se împrumută (fr. chef > rom. şef intră în opoziţie cu cap după modelul fr. chefltete) sau poate să se facă fără împrumutarea unui element material. Pentru ultimul caz, Coseriu citează un exemplu din graiul său moldovenesc, unde există ca unitate lexicală perifrază în faţă „non-adânc", în opoziţie cu adânc. Materialul şi procedeul sunt romanice, dar distincţia „adânc7„non-adânc" este foarte probabil de origine slavă (în limbile slave ea este uzuală: croat, dubok I plitak, bg. dălbok I plităk, iar limbile romanice nu o cunosc).
5.2.3.2.2. O opoziţie lexicală poate apărea într-o limbă graţie împrumutării unor cuvinte, cu ajutorul cărora se fac noi distincţii. Coseriu (Semantique, p. 185) citează cazul portughezei, care a împrumutat termenul francez bayadere, la origine un cuvânt portughez (bailadeira). Cum termenul francez are un sens nou („dansatoare sacră din India") în raport cu etimonul portughez, unii portughezi întrebuinţează baiadera cu noul semnificat, opunându-1 lui bailadera „dansatoare". "
O situaţie similară trebuie să presupunem şi pentru noile tipuri de opoziţii din engleză ox—beef, shcep—mouton, pig—pork, calf—veal, în care sensurile „beef", „mouton",
„pork", „veal" sunt de origine franceză, dar distincţiile respective sunt englezeşti. Coseriu (loc. cit.) aminteşte şi opoziţia nouă, îjelatinească, „material" / „non-material", pe care limbile" romanice (mai ales spaniola) au stabillit-o într-o serie de cazuri cu ajutorul latinismelor (sp. ancho—am-plw, lleno—pleno, anchura—amplitud, derecho—directo, es-trecho—estricto).
5.2.3.2.3. Recent, Blasco Ferrer (Rom. Germanica, p. 7-8) citează o serie de cazuri romanice asemănătoare. Astfel, sistemul numelor de culori din Val Badia a suferit modificări datorită unor împrumuturi germanice. Culoarea „maro" era denumită în mod curent prin ros (< lat. russus); ulterior au pătruns din dialectele tiroleze praun (< brun) şi falk (< germanic falo-, falwes — falh) cu sens similar. Pentru a se evita un polimorfism, s-a creat o opoziţie de trei membri, cu specializare semantică aşa cum arată Kuen, Sprachliontakt, p. 144:
ros praun falk
„maro închis" „maro" „maro deschis"
5.2.3.2.4. Un alt exemplu, de data aceasta clin dialectul campidanez analizat de Blasco Ferrer (Codificazione, p. 32-33). Campidaneza făcea distincţie între /leg'g'u/ < < cat. lleig (< germanic laid) şi /brutul/ < lat. bruttus „sporco". Datorită influenţei italiene se creează o polisemie şi se anulează opoziţia formală autohtonă fiindcă it. brutto se aseamănă din punct de vedere formal cu /bruttu/ şi ia sensul lui /leg'g'u/.
I	/leg'g'u/	/bruttu/1	semnificanţi =	2
	„brutto"	„sporco"	semnificanţi =	2
II	+ it. brutto	-/briîttu/2	semnificanţi =	1
	/bruttu/1			
	„sporco"	„bruto"	semnificanţi =	2
5.2.3.2.5. Am arătat (Sala, Consulerations, p. 261—265) cum de multe ori cuvintele din substrat din limbile romanice
Limbi în contact
306
au stabilit opoziţii semantice în care termenul latinesc moştenit este termenul nemarcat (are sensul general), în timp ce termenul clin substrat este termenul marcat, specializat. Româna prezintă multe cazuri de acest tip, unul dintre ele este cel citat de Blasco Ferrer (Rom. Germanica, p. 8): rom. cărunt (< lat. canutus) (pentru fiinţe umane), sur (< slavă) pentru animale, /ai_(de origine necunoscută, poate din substrat) tot pentru animale (nu numai pentru capre, cum afirmă Blasco Ferrer).
5.2.3.2.6. Un exemplu şi mai interesant este cel în care elementele împrumutate se organizează într-un grup tematic formând microsisteme lexicale şi, mai ales, microsisteme semantice. Vrabie, Emprunts ling., p. 801-802, studiind termenii care exprimă rudenia din graiurile ucrainene vorbite în România, observă că aceştia se lasă grupaţi în microsisteme, unele elementare, altele complexe. Vrabie distinge cel puţin 4 tipuri, care se grupează într-o complexitate crescândă:
a) microsistemul lexico-grainatical care constă într-o opoziţie de două cuvinte derivate în ucraineană din împrumuturi făcute din româna.
nanasko ~ nanaska „naş"—„naşă" după modelul românesc dialectal nanaş-—nanaşă;
b) microsistemul lexico-gramatical alcătuit din cuvinte româneşti cu acelaşi radical:
moşul—mosa (cf. rom. moşul ~ moaşa);
c) microsistemul lexico-gramatical constituit din cuvinte româneşti cu radical diferit (cf. rom. dial. baclică ~ lelică).
d) microsistemul complex lexico-gramatical şi semantic: orizontal şi vertical — opoziţii lexico-grainaticale, oblic — opoziţii semantice (fin~nanaslw, fina-nanaska) şi seman-tico-gramaticale (fin~nanaska, fiina-nana'sko).
307
Vocabular
fin
<nanaslw ^ nanaska^
Vrabie atrage atenţia asupra faptului că împrumuturile care permit o astfel de organizare nu pot fi achiziţii accidentale şi efemere.
5.2.3.3. întărirea unei opoziţii existente
Există şi cazuri când, prin împrumut lexical, se poate întări o opoziţie existentă în interiorul limbii care împrumută. Opoziţia fundamentală uman/animal (cf. fr. jambe/patte, bouchelgueule etc.) a fost întărită în graiurile din Drome, Auvergne, Vosges prin împrumuturile din franceză: formele locale payre, mayre s-au specializat adesea cu sensul „pere ou mere d'un animal", în timp ce galicismele pere (sau pero), mere (sau mero) se folosesc pentru gradele de înrudire la oameni. Marzys, Emprunts, p. 410. Bou vier, Emprunts, p. 53 arată că, atunci când payre, mayre rămân în registrul uman, capătă conotaţii negative: în comparaţie cu mere „mamă" mayre va fi „niauvaise mere". Aşa cum precizează Bouvier, în astfel de cazuri, se ajunge la o altă opoziţie lexicală care este fundamentală: opoziţia dintre i elemente expresive şi non-expresive. El citează, de altfel, un alt caz: într-un grai, pentru animal se foloseşte betyo, conform foneticii locale, iar pentru acelaşi nume, dar cu valoare expresivă, există forma cu -s- păstrat (bestyo), care este un împrumut din aria meridională învecinată unde -s-se păstrează înainte de p, t, k. Exemplele de acest fel sunt numeroase la nivel dialectal.
5.3. Consideraţii finale
Numărul elementelor împrumutate în vocabular este evident mare. Am arătat că, în unele cazuri, elementele împrumutate au ajuns să ocupe o poziţie puternică în structura vocabularelor (să facă parte clin fondul principal sau din vocabularul reprezentativ sau să arate o mare vitalitate). Aceste cazuri sunt însă, în general, puţin numeroase. Sunt, de asemenea, mai puţin numeroase cazurile
Limbi în contact
308
în care sensul cuvintelor se modifică sub influenţa unor limbi străine. Şi mai puţin numeroase sunt modificările care afectează numai planul expresiei.
Concluziile generale prezentate mai sus sunt valabile şi pentru română. Am exemplificat, cu date luate din fondul lexical al limbii române, care este poziţia elementelor împrumutate în structura lexicului românesc. La concluzii asemănătoare ajungem şi dacă pornim de la analiza vocabularului reprezentativ al limbii române (în acest caz rezultatele pot fi comparate cu cele din vocabularele reprezentative a opt limbi romanice). Rezultă că, în ciuda numeroaselor cuvinte împrumutate, elementul moştenit clin latină ocupă locul I (în vocabularul reprezentativ întruneşte 30,29%; dacă la aceasta adăugăm şi creaţiile româneşti, ce reprezintă 24,68%, ajungem la un procent de 54,97%). Deci diversele influenţe lexicale, deşi numeric, multe în cursul istoriei românilor, nu au afectat poziţia elementului latin moştenit. Se poate spune, dimpotrivă, că numeroasele cuvinte împrumutate au generat crearea unor bogate serii sinonime, permiţând redarea a numeroase nuanţe, acolo unde în alte limbi romanice se găsesc numai echivalente aproximative. Evident, numărul cuvintelor împrumutate creşte în diferitele variante regionale dacoromâne între care amintim subdialectul moldovenesc folosit în Republica Moldova, unde abundă împrumuturile ruseşti. Ele sunt şi mai numeroase în dialectele sud-du-nărene (în cazul istroromânei, idiom pe cale de dispariţie, se produc şi numeroase alte transformări). Nu lipsesc nici calcurile semantice, mai puţin numeroase decât împrumuturile lexicale; ele pot fi foarte vechi (din vechea slavă) sau recente, neologice (din nou, mai frecvente în româna clin Republica Moldova).
Apariţia şi dispariţia limbilor
6.0. Expunerea noastră din capitolele precedente a scos în evidenţă faptul că aprecierea fenomenului contactului lingvistic nu este unanimă. Dimpotrivă, se înscrie între limitele unei aprecieri excesive şi ale unei respingeri aproape totale.
Ne oprim, în cele ce urmează, asupra unui aspect particular al evoluţiei limbilor, şi anume, apariţia şi dispariţia lor, precum şi asupra relaţiei care se poate stabili între acest aspect particular şi fenomenul general al contactului lingvistic.
6.1. Măsura în care contactul lingvistic ar fi responsabil de apariţia anumitor limbi reprezintă una dintre problemele importante ale lingvisticii. Se ştie că limbile au apărut, în majoritatea cazurilor, ca urmare a evoluţiei altor limbi sau a anumitor variante dialectale. Acest fenomen poate fi uşor observat în cazul limbilor romanice, a căror limbă de origine, latina, este bine cunoscută. Nu există întrerupere între latină şi limbile romanice, căci graniţa ce Ie desparte nu poate fi stabilită cu precizie clin cauza caracterului specific al evoluţiei lingvistice, care este lentă, greu de
Limbi în contact 310
perceput, ca şi clin cauza lipsei de documente scrise clin epoca de „formare" a limbilor romanice. Structura latinei se regăseşte în limbile romanice, însă, de-a lungul timpului, a cunoscut o serie de modificări, de restructurări printre care unele (apariţia articolului, de exemplu) se regăsesc în anumite texte de dată latină, în timp ce altele (cum ar fi organizarea numeralului) s-au produs, în majoritatea cazurilor, după dezintegrarea unităţii latine (Fischer, Lat. dun., p. 104). Ideea că diferenţele între latină şi limbile romanice se datoresc influenţelor altor limbi şi, în primul rând, aceleia a substratului, reprezintă o problemă cu privire la care părerile specialiştilor nu concordă: unii dintre aceştia, începând cu G.I. Ascoli şi sfârşind cu mai mulţi lingvişti contemporani, au supraestimat acţiunea substratului, în timp ce cei care insistă asupra reorganizării interne.a structurii latinei îi acordă o importanţă mai mică (v. 0.1.). O situaţie asemănătoare ne întâmpină şi în cazul superstratului (v. 0.1.). Am arătat, în diversele capitole ale cărţii, modul în care fenomenele atribuite substratului sau/şi superstratului pot fi explicate, în .majoritatea cazurilor, prin reorganizarea structurii interne a latinei.
în lucrarea noastră n-a fost luată în consideraţie situaţia limbilor romanice din a doua generaţie, adică, creolele (franceză, spaniolă, portugheză), încă „tinere" (aproximativ clin secolele al XVII-lea-al XVIII-lea) şi care au apărut ca urmare a expansiunii maritime şi coloniale a ţărilor romanice.1 Şi în aceste cazuri, limbile care au servit de bază sunt cunoscute. Ca şi în cazul limbilor romanice, există cel puţin două opinii în privinţa genezei creolelor romanice: acestea ar fi rezultatul unei restructurări inter; ne a limbilor romanice din care provin (Vintilă-Rădulescu, Rdle) sau rezultatul contactului dintre limbile romanice şi alte limbi, mai ales negro-africane, în care caz structura
1 Din bogata bibliografie recentă menţionăm: Bickerton, Roots; Mulhausler, Pidgin; Romaine, Pidgin lang.; Todd, Pidgin; Boretzky, Kreohprachcn; Posner. Creolcs.
311 Apariţia, şi. dispariţia, limbilor
creolelor ar reprezenta un calc al structurii acestora din urmă (Goebl, Problemi; Hali, Sostrato; Sominerfelt, Substrat; Pottier, Formation etc). H. Schuchardt, unul dintre primii lingvişti care au studiat limbile creole romanice, a ajuns să le considere chiar limbi „mixte". Dar se poate constata că substratul creolelor romanice este foarte divers (chiar şi în cazul unei singure varietăţi) şi că, adesea, aceleaşi trăsături se explică ca un efect al acţiunii unor limbi cu substrat diferit. Pentru creole, ca şi pentru limbile romanice, anumite trăsături care au fost atribuite substratului se regăsesc, într-o formă sau alta, în limba-bază sau în variantele diacronice, diatopice sau diastratice ale acesteia (Vintilă-Rădulescu, Role). Nu este exclusă posibilitatea, desigur, la fel ca în cazul limbilor romanice, ca anumite particularităţi âle creolelor să fie rezultatul convergenţei trăsăturilor comune limbilor-bază şi celor de substrat (aşa, de pildă, nazalizarea vocalelor sub influenţa consoanelor nazale clin creola franceză haitiană, atribuită prezenţei acestui fenomen în limbile negro-africane, se întâlneşte şi în anumite dialecte franceze continentale). La fel ca în cazul substratului limbilor romanice, influenţele certe ale limbilor negro-africane sunt foarte puţin numeroase şi izolate (apariţia tonurilor şi a urmelor de prefixe de clasă în palen-quero, creolă spaniolă din Columbia, după modelul limbilor bantu). Cu privire la lexic, există, desigur, un anumit număr de cuvinte care denumesc realităţi specifice sau reminiscenţe culturale. Analiza aportului1 limbilor de substrat (sau/şi de superstrat) la apariţia limbilor romanice ca şi a creolelor romanice ne duce la concluzia formulată şi de Fischer, Lat. dun., p. 142, că acesta nu a contribuit, în mod esenţial, la apariţia trăsăturilor specifice ale noilor limbi. Se poate conchide că apariţia limbilor romanice din prima şi/sau a doua „generaţie" nu este determinată de contactul lingvistic.
6.2. Al doilea aspect pe care îl tratăm aici, dispariţia limbilor, nu este mai puţin interesant. Pentru diversele cazuri de
Limbi în contact
312
313
Apariţia, şi dispariţia limbilor
dispariţie a unei limbi, distingem două situaţii: o limbă poate dispărea transformându-se în altă limbă (sau în alte limbi noi) sau poate fi abandonată în favoarea altei limbi. Primul caz este ilustrat de latina (vulgară), slava comună şi germanica comună sau protogermanica, care au dispărut dând naştere limbilor romanice, slave şi germanice. în privinţa limbilor abandonate, se pot distinge diferite cazuri.
6.2.1. Limbi abandonate în favoarea unei limbi a cuceritorilor, ca urmare a unui proces care se poate prelungi pe o perioadă de mai multe secole, în decursul cărora elemente nesemnificative ale limbii pe cale de dispariţie pătrund treptat în limba cuceritorilor. Este cazul limbilor de substrat din limbile romanice (celtic peninsular, iberic, traco-dacic), dispărute treptat în timpul romanizării lingvistice, după un proces lent de învăţare a latinei de către populaţia autohtonă şi de abandonare progresivă a limbii materne. Cunoaşterea latinei era unicul procedeu pentru a stabili contacte indispensabile cu autorităţile militare romane, cu negustorii originari din toate părţile Imperiului Roman etc; mai mult, latina crea posibilitatea eliminării frontierelor dintre colectivităţile locale, cu avantajele care decurgeau de aici. O situaţie asemănătoare o prezintă, în zilele noastre, limbile indigene de pe continentul american, eliminate, în bună parte, de către limbile romanice (franceză, spaniolă, portugheză) sau de engleză. Asemănările între cele două situaţii au fost puse în evidenţă de către M. L. Wagner într-un celebru articol în care compară latina vulgară cu spaniola americană (Wagner, Span.-Amer., p. 296-312, 385-404). în cadrul acestui prim tip de situaţii, limbile de substrat au dispărut în favoarea limbii cuceritorilor fără ca structura acesteia să se modifice.
6.2.2. Aspectul complementar este reprezentat ele către limbile anumitor populaţii care au cucerit noi teritorii, dar care, ulterior, şi-au abandonat limba în favoarea altor limbi cu un prestigiu superior. Este cazul superstratului
limbilor romanice. Limbile de superstrat, abandonate în favoarea limbilor romanice, au dispărut la rândul lor fără să sufere modificări de structură, clar lăsând anumite urme în limbile romanice.
6.2.3. O situaţie asemănătoare prezintă latina (şi, fără îndoială, limbile romanice pe cale de formare) care a cedat în faţa presiunii limbilor cuceritoare. în ciuda faptului că a dispărut clin aceste teritorii, numite de obicei „Romanica submersa", latina a lăsat şi ea anumite urme în limbile care au eliminat-o (adesea în toponimie). Este şi cazul numeroaselor limbi antice, ca etrusca, sumeriană, hitita, egipteana. Procese asemănătoare au avut loc şi în epoca modernă.  Dacă ne limităm  la continentul european, trebuie să amintim polaba, limbă slavă dispărută în a doua jumătate a secolului al XVII-Iea şi înlocuită, progresiv, cu germana; la fel, dalmata, limbă romanică abandonată în favoarea dialectelor croate; graiul ultimului vorbitor de clătinată Tone Udayna, supranumit Burbur, mort în 1898, s-a păstrat datorită anchetei realizate de M. Bartoli pentru celebra sa Das Dalmatische. Există şi un anumit număr de idiomuri europene la a căror dispariţie asistăm în momentul de faţă. Adler (Dying languages) prezintă situaţia anumitor limbi celtice (irlandeza, scoţiană, bretona) sau care aparţin altor familii lingvistice (occitana, basca, romanşa, friulana, frisona, sorba, vencla, idiş, lapona) care sunt pe cale de dispariţie (fără îndoială în proporţii diferite) sau au dispărut deja, şi cărora li se poate adăuga istroromâna şi meglenoromâna, dintre dialectele româneşti clin sudul Dunării, şi iudeospaniolă. în ultima vreme acest fenomen a beneficiat de o bogată bibliografie, clin care cităm unele titluri: Brenzinger—Heine—Sommer, Lang. Death; Denison, Lang. Death; Dorian, Invest. obsoles-cence; Dressler, Lang. sliift; Dressler, Lang. Death; Elwert, Spraclien; Furer, Mort rom.; Harris, Decline; Hindley, Death Irish; Mackey, Mortalite; Sala, Dispariţia; Sasse, Lang. death; Trudgill, Lang. maintenance; Vincenz, Disaparition; Wurm
Limbi în contact
314
315
Apariţia şi dispariţia limbilor
Lang. Death; să semnalăm şi Robins—Uhlenbeck, En-dangered Lang. Fără să intrăm în detalii, constatăm că în toate cazurile, procesul este asemănător cu cel descris pentru limbile de substrat. Anchetele realizate de Kovacec (Istr. act.) şi cele întreprinse de noi la iudeospaniolii din Bucureşti (Sala, Estudios) au demonstrat că limbile dispar din cauza presiunii sociale şi nu lingvistice a limbilor care le înlocuiesc. Este vorba de un proces de decădere care constă din restrângerea, din ce în ce mai accentuată, a sferei de utilizare a limbii în discuţie, de o serie ele fenomene care s-au produs în interiorul sistemului limbii pe cale de dispariţie din cauza reducerii folosirii lor, aşa cum un organ, pe măsură ce înceteză să-şi mai îndeplinească funcţiile vitale în mod normal, se atrofiază progresiv. Aceste fenomene sintetizate de Schlieben-Lange (Mort langues) sunt: „pierderea procedeelor vii" (asimilarea superficială a cuvintelor, decadenţa procedeelor de formare de noi cuvinte), „monostilismul" (limitarea la un singur registru lingvistic — cel al limbii vorbite în familie), „caracterul vag al semnificaţiilor", „pierderea conştiinţei identităţii lingvistice". Este ceea ce am scos în evidenţă şi noi cu ocazia anchetelor realizate cu patru decenii în urmă la iudeospaniolii din Bucureşti (Sala, Dispariţia). Limbile nu dispar, prin urinare, din cauza contactului lingvistic care ar atrage după sine modificări în structura lor, în ciuda faptului că este îndeplinită condiţia fundamentală a contactului lingvistic, adică bilingvismul activ. Acesta LţetLuJte trecerea de la un cod lingvistic la altul, urmat de abandonarea progresivă a primului cod (cazurile de substituire oficială, brutală a unei limbi, interzicerea folosirii ei în favoarea altei limbi sunt rare şi au dus, adesea, la un efect contrar). Rezultă, prin urmare, că nici fenomenul dispariţiei lim- / bilor nu este consecinţa contactului lingvistic. Limbile 111017 / în picioare fără să-şi schimbe structura chiar dacă se ţine seama de faptul că se transformă în alte limbi (latina care a dat naştere limbilor romanice) sau sunt total abandonate. Sasse (Lang. Death) face chiar o distincţie între feno-
menul „limbi în contact", pe care îl consideră normal, şi decadenţa unei limbi care duce, în cele din urmă, la moartea ei, care este un fenomen patologic.
6.3. Concluzia enunţată în titlul acestei anexe este, prin urmare, negativă: nici apariţia, nici dispariţia limbilor nu este determinată de contactul lingvistic.
Concluzii
■ 1- în Prefaţa celei de a doua ediţii spaniole a cărţii noastre am arătat că, de Ia predarea manuscrisului primei ediţii (1980), au apărut, până la predarea manuscrisului celei de a doua (1995), numeroase lucrări consacrate acestei teme (bibliografia s-a dublat, ajungând la 1 300 de titluri).
înainte de a aborda concluziile, ni se pare util să schiţăm evoluţia cercetărilor într-un domeniu bine delimitat, pentru a vedea în ce măsură această evoluţie a afectat părerile noastre exprimate în prima ediţie. Pentru aceasta am ales domeniul spaniolei americane, domeniul cel mai semnificativ, pentru că se caracterizează atât prin mărimea teritoriului, cât şi prin varietatea contactelor lingvistice. Este ilustrativă din acest punct de vedere aprecierea Măriei Beatrice Fontanella de Weinberg: „El contacto de lenguas y culturas ha tenido un importante papei a lo largo de la evolucion lingilistica de America Hispanica. El bilingiîismo, surgido primero con las lenguas indfgenas, luego con las africanas y criollas, y por ultimo con las que trajeron los millones de inmigrantes que llegaron a nuestros paises, junto con el permanente contacto existente con las otras lenguas europeas adoptadas como lenguas nacionales — en especial el portugues y el ingles
Limbi în contact 318
a largas poleinicas y a fecundos debates en la historia de la lingiiîstica hispanoamericana" (Cvitanovic — Fontanella de Weinberg, Simposio, p. 239). Se observă, în uiumul timp, o schimbare de direcţie în domeniul lingvisticii hispanoamericane, mai ales în ceea ce priveşte determinarea cauzelor schimbărilor lingvistice (Granda, Causacion, p. 497).
în deceniul la care ne-am referit, a crescut numărul contribuţiilor referitoare la contactul lingvistic în domeniul hispano-american. Au fost continuate cercetările unor lingvişti deja consacraţi în acest domeniu: J. M. Lope Blanch (Angl. suroeste; Consider aciones; Cortes gldticos; Interfer■encia; Glotalizaciones; Cons. ocl.; Esp. Yucatân; En tor-no; Interf. amerindia), German de Granada (Arc. lex.; Causacion; Convergencia; Esp. Paraguay; Fon. Paraguay; Interf fon.; Lusismos; Paraguay; Retencion; Retencion sint.; Valoracion), H. Lopez Morales (Panorama; Angl. lexicos; Sociolinguîstica), P. V. Cassano (Lang. infl.; Louisiana; New World Span.), Manuel Alvar (Ingles Rep. Dom.), J. L. Rivarola (Biling. esp. and.), G. Meo-Zilio (Gîna), J. J. Montes (Infl. indig.), R. Cerron-Palomino (Cast. andino), A. Rabanales (Terminos), pentru a nu aminti decât pe cei care s-au evidenţiat şi înainte de 1980 prin cercetări în acest domeniu. Lucrări ale unor noi autori au îmbogăţit literatura domeniului atât prin atenţia dedicată unor regiuni mai puţin exploatate înainte, cât şi prin metodologia întrebuinţată: Donni de Miranda, Esp. Arg.; Fontanella de Weinberg, Contactos; Esp. Caribe; Variedades; Morales, Estr. anglie; Gramăticas contacto; Transfert; Variacion dial.; Rojas, Cont. ling.; Silva-Corvalân, Bilingualism; Current issues; Esp. E.U.; Past).
în ce priveşte tipurile de contact, până în 1980, au fost cercetate maf ales contactul dintre spaniolă şi nâhuatl (J. Lope Blanch) şi dintre spaniolă şi guarani (G. de Granda). în acest deceniu au fost aprofundate aceleaşi relaţii şi au fost abordate regiuni nestudiate sau insuficient studiate cum este cazul contactului dintre maya şi spaniolă (]. Lope Blanch s-a ocupat de contactul respectiv în peninsula
319 Concluzii
Yucatân din Mexic) sau contactul dintre quechua şi spaniolă (Cerron-Palomino, Calcos sint.; Gutierrez Marrone, Infl. quechua; Fernândez Molina Lâvaque, Calco; Schu-macher de Pena, Puno; Martin, Leng. cont.; Soto, Intcr-ferencia; Mendoza, Cast. Bolivia; Interlecto. Alte exemple în Donni de Miranda, Esp. Arg.
în ceea ce priveşte metodologia, se constată ca o caracterizare generală, după cum observă Granda (Causacion, p. 497) „una perceptible alteracion de rumbo de la lingui's-tica hispanoamericana en relacion con la causacion de los cambios lingiîîsticos". A contribuit la acesata în primul rând extinderea cercetării la variante ale spaniolei mai puţin cercetate înainte. Această extindere include şi aprofundarea aspectelor socioculturale ale spaniolei americane prin atragerea în discuţie a diverselor nivele de limbă, fiindcă schimbările cele mai profunde ale unui cod lingvistic se produc în condiţiile unui bilingvism, în sensul dat de B. Malmberg termenului bilingvisyi: „Une personne qui se debrouille tant bien que mal en une deuxieme langue n'est pas bilingue. Est biling^ue â mon avis uniquement un locuteur que parle egalemerţt bien et avec la mânie facilite deux langue's, et en plus avec une perfection telle qu'il est prie dans Ies deux milieux linguistiques comme y appar-tenant. Aucun locuteur n'arrive â telle maîtrise apres la puberte" (Malmberg, Recenzie Sala, p. 83).
Este, fără îndoială, cazul spaniolei din Paraguay şi din aria guaranitică din Argentina şi Bolivia, aşa cum au demonstrat-o numeroasele lucrări ale lui G. de Granda, spaniola clin Yucatân (J. Lope Blanch) şi spaniola din regiunea andină în contact cu quechua. O situaţie specială, din acest punct de vedere, prezintă dialectele portugheze din Uruguay analizate de A. Elizaincin (Dial. contacto; Dialectologia contactos; Discnminacion; Inculencia). Interesează mai puţin cazurile extreme semnalate în Introducere (v. 0.) de tipul interlecto, definit ca un sociolect, cu competenţă lingvistică insuficientă în a doua limbă (Mendoza, Interlecto) sau media lengua, o limbă cu gramatică quechua şi un
Limbi în contact
320
321
Concluzii
vocabular spaniol în proporţie de 87% (Appel—Muysken, Lang. cont., p. 130-131; Muysken, Mezcla, p. 41-56).
în diverse locuri ale primei ediţii a acestei cărţi am arătat că, adesea, este destul de greu să precizăm dacă un fenomen este rezultatul unei evoluţii interne sau al unei influenţe externe. în aceeaşi ediţie, am arătat că este chiar posibil ca anumite fenomene să fie urmarea unei tendinţe interne, întărite de o influenţă externă. Numărul acestora s-a mărit în a doua ediţie, pentru că, după 1980, este tot mai frecventă o orientare spre acest tip de analiză. Considerăm mai important să subliniem că, în stabilirea urmărilor contactului lingvistic, s-a ajuns la o nuanţare a părerilor; această nuanţare apare chiar în lucrările recente cu caracter general (Thomason—Kaufman, Lang. cont., p. 58, nota 9). Ilustrativă din acest punct de vedere este intervenţia lui J. M. Lope Blanch la Simposio internacional de lenguas y literaturas hispănicas de Ia Bahla Blanca (7-9 august 1980) care, referindu-se la adevărata influenţă care ar fi putut să o exercite limbile americane asupra spaniolei, declară că: «podrfa tal vez encontrar un cauce que condujera a una solucion — siquiera fuese «solucion de compromiso» — pensando en la posibilidad de la que me he atrevido a llamar «influencia indirecta» —. La especial situacion en que se hablan dos lenguas en contacto determina que se puede producir una debilitacion de las normas respectivas, debilitacion que es causa de un polimorfismo linguistico mas o meuos intenso, el cual permite la aparicion de formas lingttisticas ajenas al sistema originario o favorece el desarrollo de posibilidades no realizadas hasta entonces» (Lope Blanch, Infl. cont., p. 242-243). Ideea slăbirii normelor în contactul lingvistic ni se pare foarte utilă şi credem că îşi are originea în concepţia lui Bertil Malmberg, care, încă la colocviul de limbi, literaturi şi civilizaţii romanice de la Bucureşti, din 1959, declara: „Je veux attirer ici l'attention sur la sivipli-fication des systemes et l'affaiblissement des distinctions qui se retrouvent si souvent â la pcripherie d'un domaine linguistique et qui sont dus, bien errtendu, â la faiblesse de
la tradition et de la norme lingustiques propre aux milieux peripheriques et bilingues" (Malmberg, Substrat, p. 250). Mai interesantă este precizarea aceluiaşi Malmberg: „Si nous prenons les terines de peripherie et de peri-pherique dans un sens un peu large, nous pouvons dire que tout etat de langue parle dans un milieux bilingue et peripherique, independement de sa situation geogra-phique. La coexistence de deux systemes amene neces-sairement un affaiblissement des normes et, de la, un manque de stabilite, susceptible de conditionner une evolution".
Precizările lui B. Malmberg se referă la cazurile de bilingvism în sensul strict menţionat mai sus de autor, adică „când două coduri lingvistice sunt folosite alternativ de aceeaşi persoană" (Weinreich, Lang. cont., p. 9). Credem că de la această concepţie porneşte şi G. de Granda când insistă în ideea de simplificare ca rezultat al contactului lingvistic (Granda, Plural, nominal, v. Granda, Causacion, p. 498, nota 34). Sunt tot mai frecvente studiile recente în care apare principiul influentei indirecte. Un exemplu pentru a ilustra alte aspecte ale aplicării acestui principiu este oferit de G. de Granda care pleacă de la el în explicarea folosirii sistematice, în spaniola din Paraguay (şi în toată aria guaranitică), a prepoziţiei en cu verbe de direcţie (vezi 3.) şi conchide că nu este un simplu fenomen ele influenţă a structurii sintactice guarani asupra spaniolei din Paraguay, ci de interacţiunea factorilor cauzali: ?j tendinţa spaniolei locale de siiuplificare a propriilor structuri lingvistice §^\le presiunea exercitată de modelul structurii morfo-sintaţmce a limbii guarani.
Observaţia lui J. M. Lope Blanch şi G. de Granda este interesantă şi fiindcă în evoluţia limbilor se pot explica, în cazul unui bilingvism de felul celui precizat de B. Malmberg, cazurile de păstrare a formelor şi construcţiilor comune celor două coduri lingvistice în contact. Ideea de rctencion „conservare", în terminologia lui Granda, este tot mai frecventă în studiile acestuia, apărând chiar în titlul unora dintre lucrările sale (Arc. lex., Retencion gram.). Păs-
Limbi în contact
322
323
Concluzii
trarea unor trăsături arhaice datorită unor factori externi trebuie invocată numai în cazurile când nu se poate găsi o soluţie prin criterii interne, pornind de la situaţia socioculturală a idiomului respectiv (cf. Malmberg, Encore, p. 45-46). în sfârşit, se invocă ideea de congruenţă definită ca „el aumento en la frecuencia de uso de una estructura alterna de la lengua por imitacion de otra lengua" (Morales, Variacion dial., p. 338, nota 2) pentru care v. Morales, Gramăticas cont.; Granda, Convergencia şi Lopez Morales, Sociolinguîstica, p. 165.
Ajungem, cu aceasta, la ideea cauzalităţii.multiple, de asemenea frecventă în ultimele lucrări din lingvistica his-pano-americană, fiind, din nou, G. de Granda cel care a ' insistat în^această idee generală. Toate cazurile prezentate mai suT (influenţă indirectă, simplificare, polimorfism, congruenţă, păstrare) sunt exemple concrete de acest tip. Cf, pentru alte exemple, Donni de Miranda, Infl. cont., p. 240 — eliminarea lui /s/ implosiv la sfârşit de cuvânt în spaniola din Cordoba (Argentina). Trebuie subliniat şi faptul că o astfel de abordare a fost ilustrată, înainte de anii '80, cu mult succes chiar pentru domeniul spaniol de Yakov Malkiel (Malkiel, Hierarchizing; Multiple) şi de elevii săi (Dworkin, Role).
Extinderea domeniului de cercetare şi aprofundarea metodologiei au determinat creşterea numărului de fapte care pot fi considerate ca rezultat, direct sau indirect, al influenţelor externe. Aceasta însă nu schimbă concluziile noastre, ci, clin contra, le întăreşte pentru că, în cea mai mare parte a cazurilor, faptele hispano-americane apar în idiomuri cu o poziţie periferică în condiţiile unui bilingvism perfect (sunt într-un fel, atipice pentru ansamblul domeniului hispano-american); aceeaşi poziţie periferică ocupă elementele împrumutate în structura spaniolei americane.
7.2. La sfârşitul consideraţiilor noastre asupra contactului dintre limbi, subliniem că, în general, nici în domeniul romanic nu s-au produs modificări spectaculoase ale structurii
idiomurilor romanice sub influenţa altor limbi. Afirmaţia noastră, care pare să contrazică însuşi titlul acestei cărţi, se bazează pe o serie de fapte privind tipmile.. de idiomuri în care putem întâlni fenomenele analizate şi, în al doilea rând, pe locul ocupat de împrumuturi în structura idiomurilor respective.
7.2.1. în ce priveşte tipurile de idiomuri analizate, valoarea socială a împrumuturilor, observăm că modificările de structură mai numeroase şi mai profunde se înregistrează în istroromână sau în meglenoromână, care constituie, de fapt, enclave lingvistice într-un niediuplurilingv. Toţi vorbitorii acestor dialecte sunt bilingvi sau trilingvi, în sensul restrâns al termenului precizat de B. Malmberg. Pentru toţi, al doilea cod lingvistic — care este, de obicei, limba oficială a ţării respective (croata sau macedoneana) — are o situaţie privilegiată. în consecinţă, schimbările importante de structură se produc numai în cazurile idiomurilor romanice în care presiunea socială a altor idiomuri este puternică. Datorită situaţiei descrise mai sus, istroromâna şi meglenoromâna ajung să copieze modele ale structurii fonologice (defonologizarea opoziţiei consoană nepalata-lizată — consoană palatalizată) sau morfologice (apariţia categoriei de aspect) croate (sau macedonene), în urma reinterpretării sistemului, fenomene ce dovedesc o pro: fundă influenţă a limbilor cu care au intrat în contact istroromâna şi meglenoromâna. Un bilingvism abşoliiţ există în diferite regiuni ale Americii Latine unde maya, guarani sau quechua se bucură de un prestigiu relativ favorabil pentru a se crea o situaţie socio-culturală pe care B. Malmberg o consideră indispensabilă pentru ca să se producă o puternică influenţă indigenă. Spaniola este, în aceste regiuni, pentru mulţi vorbitori, al doilea cod lingvistic, chiar dacă este limba oficială a ţării respective. Ca-zul-liinită este interlecto (Escobar, Variaciones), caracterizat printr-o competenţă lingvistică insuficientă în a doua limbă (spaniola) şi prin numeroasele simplificări şi reinter-
i
Limbi în contact
324
325
Concluzii
pretări ale spaniolei (v. Mendoza, Cast. Bol, p. 481-497). în celelalte cazuri, influenţa constă, mai ales în împrumutarea unui număr variabil de cuvinte care, neadaptându-se la sistemul fonologie şi/sau morfologic al limbii receptoare, pot introduce un element de inventar fonologie (fonemul Ihl în română şi franceză, Iţi în iudeospaniola, III în spaniola din Mexic) sau de inventar morfologic (desinenţe nominale în iudeospaniola, aromână sau desinenţe verbale în meglenoromână). De asemenea, în urma contactului cu diverse limbi, toate idiomurile romanice şi-au îmbogăţit vocabularul.
7.2.2. în ceea ce priveşte poziţia elementelor împrumutate în structura idiomurilor romanice, se poate observa că, în majoritatea cazurilor, elementele de structură fonologică şi morfologică ocupă o poziţie periferică, adică au o distribuţie limitată şi o frecvenţă relativ scăzută. Singurul domeniu în care rezultatele contactului între limbi sunt mai bogate este vocabularul (în acest caz sunt numeroase şi împrumuturile între limbi care nu se află în contact direct). Trebuie să subliniem că nu toate cuvintele împrumutate ocupă aceeaşi poziţie: alături de unele, puţin numeroase, care ajung în vocabulatrul fundamental al limbii care împrumută, există numeroase care au o distribuţie limitată la anumite nivele ale limbii (geografice sau sociale) ori apar numai în anumite contexte. în general, aceste cuvinte nu sunt productive, nu au elezvoltat multe sensuri şi nu apar în locuţiuni.
7.2.3. Cât priveşte româna din Republica Moldova, credem că putem prelua concluzia Mioarei Avram clin articolul consacrat situaţiei limbii române clin această regiune: „Chiar în formele ei cele mai poluate, limba clin R. Moldova nu este şi nu a fost niciodată altceva decât română, întrucât esenţa limbii n-a suferit atingeri şi elementele străine sunt adaptate la sistemul românesc. Existenţa unor particularităţi nu afectează statutul de varietate
a limbii române pe care îl are limba clin R. Moldova. Specificul ei este dat de îmbinarea unor elemente care se regăsesc ca atare în alte arii şi epoci ale limbii române sau se încadrează în tendinţe comune, fie şi trecătoare. Influenţa rusă însăşi — care, fireşte, nu trebuie minimalizată — nu are calitatea unui factor de diferenţiere totală şi deci nici forţa unui obstacol de netrecut în procesul de reintegrare. Păstrarea la nivel dialectal a unor rusisme sau ucrainisme, fie şi incriminatului sârnici „chibrituri" — atestat, de altfel, în Bucovina în perioda interbelică —, trebuie înţeleasă în contextul păstrării şi în alte graiuri româneşti a unor cuvinte care amintesc foste dominaţii străine, contacte preponderente şi influenţa lingvistică aferentă: de pildă, regionalismul ardelenesc ele origine maghiară ghiufe „chibrituri"; cf. şi originea turcă a termenului literar chibrit". (Avram, Consideraţii, p. 259-260). O analiză a situaţiei împrumuturilor ruseşti din satul Izvoarele, raionul Floreşti, în apropiere de Bălţi, arată că, „în ciuda condiţiilor favorabile (izolarea basarabenilor de restul poporului român; obligativitatea limbii ruse, impusă de stat; colonizarea cu populaţie de origine rusescă etc), nu se poate vorbi totuşi de o influenţă majoră'alimbii ruse asupra limbii izvo-renilor" (Vîrban, împrum. rus., p. 222).
La sfârşitul consideraţiilor cu privire la situaţia românei clin Republica Moldova, reţinem observaţia lui Lobiuc (Influenţele) dintr-un articol cu titlu sugestiv „Au putut «crea» influenţele aloglote o nouă limbă est-romanică («moldovenească?»)": „Cine crede că poate pune anumite particularităţi, fenomene şi procese fonetice dintr-una sau mai multe diviziuni dialectale pe seama interferenţelor şi, practic, a influenţelor aloglote, are obligaţia să examineze faptele în toate manifestările, extensiunile şi conexiunile lor în amândouă (sau mai multe) limbile interferate şi, neapărat, pe parcursul istoriei acestora". Metodologia sugerată este corectă şi ea a stat şi la baza cărţii noastre.
7.2.4. Contactul dintre limbi în domeniul romanic, analizat de noi, ne permite să explicăm ele ce, în evoluţia de la
Limbi în contact
326
latină la limbile romanice, nu s-au produs modificări im- OlCjlG portante în structura fonologică şi morfologică sub influenţa factorilor externi, ca şi faptul că nu există nici un idiom romanic care să-şi schimbe esenţa romanică în urma contactului cu alte limbi. Cazurile de abandonare a unor idiomuri romanice în favoarea altor limbi, înregistrate în epoci mai apropiate de zilele noastre (istroromâna, iudeospaniola) nu se datoresc contactului dintre limbi, ci au la bază cauze socioculturale.
Schimbările analizate de noi constituie o dovadă în plus în sprijinul ideii structuraliste care preconizează principiul priorităţii explicaţiei interne în raport cu o influenţă externă sau o interferenţă. în faţa situaţiei existente într-o limbă romanică, trebuie să apelăm, în primul rând, la ladnă sau la tendinţele structurale romanice.
AdeL AGI
Alcover—Moli
ALH BA BALM
BAPLE
BDH
BFE BFUCh BL BPTJ
BS
CL
' Congres Dial.
\
Anuario de Letras, Mexic.
Archwio Glottologico Italiano, Torino, Florenţa. Al. Alcover—Fr. Moli, Diccionari catală-valen-ciă-balear, Palma de Mallorca, 1960-1979. Anuario de Lingvistica Hispanica, Valladolid. Balkan Archiv, Nene Folge, Hamburg. Bolletino delVAtlante Lingvistico Mediterraneo, Veneţia—Roma.
Boletin de la Academia Puertoriquena de la Lengua Espanola, San Juan.
Biblioteca de Dialectologia Hispanoamericana, Buenos Aires.
Boletin de Filologia Espanola, Madrid.
Boletin de Filologia, Santiago de Chile.
Bulletin Linguistique, Bucureşti—Paris.
Biuletyn Polskiego Towarzystwa Jţzykoznawczego,
Wroclaw—Varşovia—Cracovia.
Bulletin de la Societe de Linguistique de Paris,
Paris.
Cercetări de lingvistică, Cluj. Communications et Rapports du Premier Congres International de Dialectologie Generale (Louvain, du 21 au 25 aoiit, Bruxelles les 26 et 27 aofit 1960), I—III, Louvain 1964-65.
Limbi în contact
328
329
Sigle
CTL DCELC
DR
DR(Fr.)
Elem. stranieri ELH
Europ. Mehrsprachigkeit
GRM IJSL IL
La Corona ele Aragon =
LB LEA Ling. Educ.
LR LR(Ch) LRL
Mclangcs Skoh
NRFH
= Current Trends in Linguistics, Haga. = J. Coroininas, Diccionario critico etimo-logico de la lengua castellana, Madrid, 1954-1957. = Dacoromania, Cluj.
= Dacoromania. Jahrbuch fi'ir ostliche Lati-
nităt. Freiburg—MOnchen. = Elementi stranieri nei dialetti italiani. Atti del XIV Convegno del C.S.D.I. (Ivrea, 17-19 ottobre 1984), Pisa, 1988. = Enciclopedia LingiUstica Hispanica, Madrid.
= Europăische Mehrsprachigkeit. Fcstschrift zum 70. Geburtstag von Mărio Wan-druszka, Tubingen, 1981. = Germanisch-Romanische Monatschrift,
Heidelberg. = International Journal of the Sociology of
Language, Berlin. = Investigaciones Lingiiisticas, Mexic. La Corona de Aragon y las lenguas romă-nicas. Miscelânea de homenaje para German Colon/La Corona d'Aragd i Ies llen-gi'tes romaniques. Miscellănia d'homenatge pers a Germă Colon, Tubingen, 1989. Linguistique Balkaniquc, Sofia. LingiUstica Espanola. Actual, Madrid. LingiUstica y Educacidn. Actas del IV Congrcso Intcrnacional de la ALFAL. Lima (6-10 encro, 1975), Lima, 1978. Limba română. Bucureşti. Limba română, Chişinău. GQnter  Holtus—Michael  Metzelin— Christian Schmitt (eds.), Lcxikon der Romanistischen Linguistik, TObingen. Zbornik u cast Petrii Skoku o stotoj obljet-nici rodena (1881 -l 956)IMclanges de linguistique dedies a la memoire de Petar Skoh (1881-1956), Zagreb, 1985. Nueva Revista de Filologia Hispanica, Mexic.
PFLE = Presente y Futuro de la Lengua Espanola (Actas de la Asamblea de Filologia del Primer Congrcso de Instituciones Hispănicas), Madrid, 1964. PMLA = Publications    of   the    Modern Language
Association of America, Baltimore. Recueil = Recueil d'ctudes romanes public ă l'occasion du IX'' Congres International de Linguistique Romane a Lisbonne du 31 mars au 3 avril 1959, Bucureşti, 1959. REL = Revista Espanola de LingiUstica, Madrid. RESL = Revue des Etudes Slaves, Paris. REW = W. Meyer-Liibke, Romamsches etymologisches
Worterbuch, ed. III, Heidelberg, 1935. RFE = Revista de la Filologia Espanola, Madrid. RFH = Revista de Filologia Hispanica, Buenos Aires. RIEB = Revue Internationale des Etudes Balkaniques, Belgrad.
RLiR = Revue de Linguistique Romane, Paris. RLŞL = Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, Chişinău.
Rom. Forsch. = Romanische Forschungen, Erlangen—Frank-furt.
Rom. Phil. = Românce Plulology, Berkeley—Los Angeles. RRL = Revue Roumaine de Linguistique, Bucureşti. SCL = Studii, şi cercetări lingvistice, Bucureşti. SL = Studia Lingvistica, Lund. SMFC = Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, Bucureşti. SNph = Studia Ncopliilologica, Uppsala. SR(A)Z = Studia Romanica (el Anglica) Zagrabiensia, Zagreb.
TCLP = Travaux du Ccrcle Linguistique de Prague, Praga.
TraLiLi = Travaux de Linguistique et de Litteraturc, Strasbourg.
TRLP = Rebecca Posner—John  N.  Green (eds.)
Trends in Românce linguistics and plulology. 1. Românce comparative and historical linguistics, Haga, 1980; 2. Synchronic Românce lingustics, 1981; 3. Language and philology in
Limbi în contact
Variatio lingvarum
VJa VRom ZRPh
VIII Congresso. Atti
IX Congresso. Actas
X Congres. Actes
XI Congrcso. Actas
XII Congres. Actele
XIII Congres. Actes
XIV Congresso. Atti XVI Congres. Actes
XVII Congres. Actes
330
Românce, 1982; 5. Bilingiialism and lingvistic conflict in Românce, Berlin, 1993.
= Variatio lingvarum. Beitrăge zv Sprachver-gleich und Sprachentwicklvng. Fcstschrift zum 60. Gebvrtstag von Gvstav Ineichen, Stuttgart, 1989.
= Voprosy Jazykoznanija, Moscova.
= Vox Romanica, ZUrich, Berna.
= Zcitschrift fur romanische Pliilologic, Til-bingen.
= VIII Congresso Internazionale di studi Ro-manzi (Firenze, 3-8 Aprile 1956). Atti, I—II, Florenţa, 1960.
= Actas do IX Congresso Internacional de Lingiiistica Romanica (Lisboa 31 Marco—4 de Abril de 1959), I—III, Lisabona, 1961-1962.
= X" Congres International de Linguistique et Philologie Romanes. Actes, I—III, Paris, 1965.
= A7 Congreso Internacional de Lingiiistica y Filologia Romănicas. Actas, 1-IV, Madrid, 1968.
= Actele celui de-al XH-lea Congres Internaţional de Lingvistică şi Filologie Romanică, I—II, Bucureşti, 1970, 1971.
= Actes du XIII' Congres International de Linguistique et Philologie Romanes temi ă l'Uni-verstite Laval (Qiiebcc, Canada) dv 29 aoiit au 5 septembre 1971, I—II, Quebec, 1976.
= XIV Congresso Internazionale di Lingvistica e Filologia Romanza, Napoli, 15-20 aprile 1974. Atti, I-IV, Napoli—Amsterdam, 1976-1979.
= XVI' Congres Internacional de Lingiiistica i Filologia Romăniqves. Cruţat de Mallorca, 7-12 d'abril de 1980. Actes, I—II, Palma de Mallorca, 1982,1985.
= XVII' Congres International de Linguistique et   Philologie   Romanes (Aix-cn-Provcnce,
331
XVIII Congres. Actes
XIX Congreso. Actas XX Congres. Actes
3 Congresso. Atti
4 Congres. Actes
5 Congres. Reponses 6 Congres. Actes
7 Congress. Procccdings
8 Congress. Procccdings
9 Congress. Procccdings
10 Congres. Actes 11 Congress. Procccdmg
Sigle
29 aout—3 septembre 1983), I-VIII, Aix-en-Provence, 1986.
=XVIII' Congres International dc Linguistique et Philologie Romanes (Universite de Treves, Trier) 1986, I-VII, Tflbingen, 1988-1991.
=Actas do XIX Congreso internacional de Lingiiistica e Filoloxia Romănicas, Santiago de Compostela, 1989, I-IX, A Coruna, 1992.
=Actes du XX'' Congres International de Linguistique et Philologie Romanes. Universite de Ziirich (6-11 avril 1992), I—III, TUbingen—Basel, 1993.
=Atti del III Congresso Internazionale di Lingiiistica (Roma, 19-26 Scttembre 1933, XI), Florenţa, 1935.
=Actes du Qiiatrieme Congres International des Lingvistes tenu a Copenhague du 27 aoiit au 1" setembre 1946, Copenhaga, 1938.
= V Congres International des Lingvistes. Reponses aux questionnaires, Bruges, 1939.
=Actes dv Sixieme Congres International des Lingvistes (Paris, juillet 1948), Paris, 1949.
= Procccdings of the Seventh International Congress of Lingvistics (London, 1-6 Sep-tember 1952), Londra, 1956.
= Procccdings of the Eigth International Congress of Lingvistics, Oslo, 1958.
=Procccdings of the Ninlh International Congress of Lingvistics, Cambridgc, Mass, August 27-31, 1962, Haga, 1964.
=Actes dv Xe Congres International des Lingvistes, Bvcarest, 28 aoiit—2 septembre 1967, I-IV, Bucureşti, 1969-1970.
^Procccdings of the Elcvcnth International Congress of Lingvistics, Bologna—Florence, Avgvst 28—Scptember 2, 1972, Bologna, 1974.
Limbi în contact
332
12 Congress. Proceeding
13 Congress. Proceedings
Actas V Congrcso Mcdit.
- Proceedings of the Tioelfth International Congress of Linguistics, Vienna, August 28—Septcmbcr 2, 1977, Innsbruck, 1978.
=Proceedings of the XIII"' International
Congres of Linguistics, August 29—Sep-
tember 4, 1980, Tokyo, 1984. = Actas del V Congrcso Intcrnacional de
Estudios   Linginsticos  del mediterraneo,
Madrid, C.S.I.C., 1977.
ABAEV, Izoglossy = V. I. Abaev, Skifo-cvropejskie izoglossy. Na styke
vostoka i zăpada, Moscova, 1965. ADLER, Coli. ind. biling. = Max K. Adler, Collective and individual
bilingualism. A sociolinguistic study, Hamburg, 1977. ADLER, Dying languages = Max K. Adler, Welsh and the other
dying languages in Europe. A sociolinguistic study, Hamburg,
1977.
ALARCOS   LLORACH,  Fonologia3   =   E.   Alarcos Llorach,
Fonologia espanola, ed. III, Madrid, 1961. ALATIS, Bilingualism - James E. Alatis (ed.), Bilingualism and
Language Contact. Anthropological Linguistic, Psychological and
Sociologica! Aspccts. Reports of the 21sl Annual Round Table,
Washington, 1970. ALBA, Indigenisvios = O. Alba, „Indigenismos en el espanol
hablado en Santiago", în AcleL, XIV (1976), p. 69-100. ALENCASTRE, lntcraccion = Andres Alencastre, „Interaccion
idiomatica castellano-quechua", în XIII Congres. Actcs, II,
p. 1027-1037.
ALLEYNE, Langues = Mervyn C. Alleyne, „Latigues creoles — dialectes neorotnaus ou dialectes ueoafricaiiis", în XIII Congres. Actcs. II, p. 1081-1087.
ALONSO, Diminutivo = Amado Alonso, „Nociou. emocion, accion y fantasia en los diminutivos". în Alonso, Estudios esp., p. 195-229.
f
Limbi în contact
334
ALONSO, Estudios esp. = Amado Alonso, Estudios Imgiiîsticos.
Temas espanoles, Madrid, 1954. ALONSO, Estudios hisp. = Amado Alonso, Estudios lingiiisticos.
Temas hispano-americanos, Madrid, 1953. ALONSO, Examen = Amado Alonso, „Examen de la teoria in-
digenista de Rodolfo Lenz", în RFH, I (1939), p. 313-350.
Cităm după Alonso, Estudios hisp., p. 332-398. ALONSO, Lcy fonologică = Amado Alonso, „Una ley fonologică
del espanol", în Hispanic Review, XIII (1945), p. 91-101.
Cităm după Alonso, Estudios esp., p. 315-330. ALONSO, Pronunciacion = Amado Alonso, „La pronunciacion de
rr y de tr en Espaiîa y America", în Homenaje a Menendez
Pidal, II, Madrid, p. 167-191. Cităm după Alonso, Estudios
hisp., p. 151-195. ALONSO, Substratum = Amado Alonso, „Substratum y super-
stratum", în RFH, III (1941), p. 209-218. Cităm după
Alonso, Estudios esp., p. 315-330. ALVAR, Attitudes = Manuel Alvar, „Espagnol et langues indi-
genes: attitudes en Amazonie coloinbienne", în RLiR, XLII
(1978), p. 1-43.
ALVAR, Bilinguismo = Manuel Alvar, „BilingUismo e integra-
cion", în REL, I (1971), p. 25-57. ALVAR, Ingles Rep. Dom. = Manuel Alvar, „La influencia del
ingles en la Republica Dominicana. Valoracion de una en-
cuesta oral", în AdeL, XXIII (1985), p. 249-254. ALVAR. Polimorfismo = Manuel Alvar, „Polimorfismo y otros
aspectos foneticos en el habla de Santo Tomâs de Ajusco,
Mexico", în AdeL, VI (1966-1967), p. 11-42. ALVAR, Portugvesismos = Manuel Alvar, „Portuguesismos en
andaluz", în Weltoffene Romanistik. Fcstschrift Alwin Kuhn zum
60. Geburtstag, Innsbruck, 1963, p. 309-324. ALVAR, Yucatân = Manuel Alvar, „Nuevas notas sobre el
espanol de Yucatân", în Iberoromania, I (1962), p. 159-189. ALVARADO de RICORD, Engl. Pan. = Elsie Alvarado de
Ricord, „The impact of English in Panama", în Word, XXXII
(1982), p. 97-107. ÂLVAREZ NAZARIO, Afronegr. = Manuel Alvarez Nazario, El
elemento afroncgroide cn el espanol de Puerto Rico. Contribucion al
estudio del negro cn America, Sau Juan, 1961. ALVAREZ NAZARIO, Nueva York = Manuel Alvarez Nazario.
„El espanol que hablan los puertorriquenos de Nueva York",
335
Bibliografie
în Philologica Hispaniensia. In honorem Manuel Alvar, I, Dialectologia, Madrid, 1983, p. 69-80.
AMASTAE, Contact = Jon Amastae, „Contact and bilingualism in the Hispanic world: reflections on the state of the art", în Hispania, LXXII (1989), p. 810-820.
AMASTAE—ELIAS-OLIVARES, Spanish U.S. = Jon Amastae— L. Elias-Olivares (eds.), Spanish in the United States: Socw-lingnistic aspects, New York—Cambridge, 1982.
ANDRIOTIS—KURMULIS, Apport = N.P. Andriotis—G. Kur-mulis, „Questions de la linguistique balkanique et l'apport de la langue grecque", în Actes du premier Congres internaţional des etudes balkaniques et sud-est curopeennes, VI (Linguistique), Sofia, 1968, p. 21-30.
APPEL—MUYSKEN, Lang. cont. = Rene Appel—Pieter Muysken, Languagc contact and bilingualism, Londra—Baltimore— Melbourne—Auckland, 1987.
AQUILINA, Maltese = Joseph Aquilina, Maltese. A complete course for beginners, Londra, 1980.
ARAMON i SERRA, Notes = Ramon Aramon i Seria, „Notes sobre alguns calcs sintâctics en l'actual catalâ literari", în Festschrift fiir E. Gamillscheg. Sintactica und Stilistica, Ttlbingen, 1978, p. 1-33.
ARGENTE—PAYRAT6, Contacte = Joan A. Argente—Lluls Payrato, „Contacte de llengQes: antecedents i constitucio de l'âmbit de recerca", în Limits, VIII (1990), p. 81-98.
ARMISTEAD—SILVERMAN, Christ. elem. = S.G. Armistead— J.H. Silverman, „Christian elements and de-Christianization in the Sephardic Roniancero", în Collected studies in honor of America Castro's eightieth year, Oxford, 1965, p. 21-38.
ARMISTEAD—SILVERMAN, Excl. turcas = S.G. Armistead— J.H. Silverman, „Exclamacionas turcas y otros rasgos orien-tales en el romancero judeo-espanol", în Sefarad, XXX (1970), p. 177-193.
ARMISTEAD—SILVERMAN, Otro calco = S.G. Armistead— J. H. Silverman, „Otro calco semantico en el judeoespanol marroqui': libre «virgen»", în Estudios sefardics, I (1978), p. 133-138.
ARVINTE, Bilingvism = Vasile Arvinte, „Un caz de bilingvism slavo-român. în legătură cu elementele româneşti din graiul lipovenilor din Dunasca", în SCL. IX (1958), p. 45-69.
Limbi în contact
336
ASCOLI, Lettcrc = G. I. Ascoli, „Leftere glottologiche", îa Rivista
di Filologia c d'Istruzione classica, X (1881), p. 1-71. ASENOVA, Apcrcu = Petja Asenova, „Apergu historique des
etudes dans le domaine de la linguistique balkanique", în LB,
XXII (1979), 1, p. 5-42. ATANASOV, Megl. - Petar Atanasov, Le mcgleno-roumain de nos
jovrs, Hamburg , 1990. AVILA, Tamazunchale = Râul Avila, „Foneuias vocâlicos en el
espanol de Tamazunchale", în AclcL, VI (1966-67), p. 61-80. AVRAM, Anglicismele = Mioara Avram, Anglicismele în limba
română actuală, Bucureşti, 1997. AVRAM, Caractere roman = Andrei Avram. „Sur le caractere
roman de la phonetique et de la phonologie du roumain", în
DR(Fr), I (1973), p. 215-221. AVRAM, Consideraţii = Mioara Avram, „Consideraţii asupra
situaţiei limbii române în Republica Moldova", în LR, XLI
(1992) , p. 249-260.
AVRAM, Contacte = Mioara Avram, „Contacte între română şi alte limbi romanice", în SCL, XXXIII (1982), p. 253-259.
AVRAM, Contribuţii = Andrei Avram, „Contribuţii la studiul fonologiei limbii române", în SCL, VII (1956), p. 193-204.
AVRAM, Desinenţe - Mioara Avram, „Desinenţe pentru cuvinte străine în limba română contemporană", în SCL, XXVI (1975), 4, p. 319-324.
AVRAM, Evoluţia = Mioara Avram, Evoluţia subordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în limba română, Bucureşti, 1960.
AVRAM, Fauteslinnovations = Mioara Avram, „Fautes/innovations coranmnes au roumain et au francais", în RRL. XXXVIII
(1993) , p. 335-345.
AVRAM, Formaţii part. = Mioara Avram. „Din istoria formaţiilor participiale moderne în -îndl-ind, în Beitrâge zur rumănischen Sprachc im 19. Jahrhudert. Akten des Koloquiitms «Die rumănische Sprache im 19. Jahrhundert», Regensburg, 26.-28. April 1990, Tubingen, 1992, p. 242-251.
AVRAM, Grafia = Andrei Avram, „Contribuţii la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte româneşti", extras din SCL, XV (1964), fasc. 1-5.
AVRAM, Graphie - Andrei Avram, „Contributions âd'interpre-tation de la graphie cyrillique des premiers textes roumains", în RRL, IX (1964). p. 19-51.
337
Bibliografie
AVRAM, împrum. lex. = Andrei A. Avram, „împrumuturile lexicale romanice din malteză. Perspectivă diacronică", în SCL, XL (1989), p. 197-202.
AVRAM, Originea = Mioara Avram, „Originea prefixelor româneşti", în Formarea cuvintelor în limba română, Voi. II, Prefixele, Bucureşti, 1978, p. 300-304.
AVRAM, Parallelcs = Andrei Avram, „Paralleles phonetiques et phonologiques roumaino-portugaises", în XI Congrcso. Actas, III, p. 1067-1078. Vezi şi varianta românească în SCL, XVII (1966), p. 147-155.
AVRAM, Portic, sint. = Mioara Avram, „Particularităţi sintactice neromâneşti în diferite momente ale evoluţiei limbii române literare", în SCL, XXVI (1975), 5, p. 459-466. ^
AVRAM, Prep. neol. = Mioara Avram, „Prepoziţii neologice în limba română contemporană", în SCL, XXIV (1973), 3, p. 239-251.
AVRAM, Remarques = Andrei Avram, „Remarques sur Ies diphtongues du roumain", în Recherchcs sur Ies diphtongues roumaines, A. Rossetti (ed.), Bucureşti—Copenhaga, 1959, p. 135-143.
AVRAM, Statutul fonol. = Andrei Avram, „Cu privire la statutul fonologie al semivocalelor, semiconsoanelor şi pseudovoca-lelor în limba română", în SCL, XLII (1991), p. 213-229.
AVRAM, Tip. rec. = Mioara Avram, „Un tip recent de compuse cu sintaxă aparte în limba română", în SCL, XXIII (1972), p. 286-298.
AVRAM, Valcur phonol. = Andrei Avram, „Sur la valeur phono-logique et fonction morphologique du timbre des consonues finales en roumain et dans d'autres langues romanes", în Etudes romanes. Bulletin de la Socictc Roumame de Linguistique Romane. XI (1975-1976), p. 5-17.
AVRAM, Voyelles neutres = Andrei Avram, „Sur Ies voyelles neutres en roumain, en albanais et dans Ies langues romanes occidentales", în RRL, XXXV (1990), p. 19-27.
AZURMENDI—OLARTE, Modelo biling. = Măria Jose Azur-mendi—Jose Olarte, „Elaboracion de tui modelo para la de-scripcion linguistica del bilingiîismo", în Actas del I Congrcso intcrnacional sobre cl espanol de America, San Juan. Pucrto Rico, 1982. San Junii. 1987, p. 795-810.
Limbi în contact
338
339
Bibliografie
BACKER, Lehnguts = N. Băcker, Probleme des inneren Lehnguts, dargestellt an den Anglizismcn der franzdsischen Sportsprache, Tiibingen, 1975.
BADIA i MĂRGĂRIT, Formacio = A. M. Badia i Mărgărit, La formacio de la llengua catalana, Montserrat, 1981.
BADIA i MĂRGĂRIT, Substrat = Antoni M. Badia i Mărgărit, „L'accio del substrat i la formacio de la llengua catalana", în Estudis cn memoria del professor Manuel Sanchis Guarner: Estudis de llengua i literatura catalancs, I.Valencia, 1984, p. 9-15.
BADIA i MĂRGĂRIT, Nivel, geoling. = A.M. Badia Mărgărit, „Nivelacion geolingiîistica y lenguas en contacto", în REL, VI
(1976) , p. 269-300.
BAETENS, Development = H. Baetens, „Development of the compound-coordinated distinction in bilingualism", în Lingua, XXXIII (1974), p. 123-127.
BAETENS, Fr. Bruxelles = H. Baetens Beardsmore, Le francais regional de Bruxelles, Bruxelles, 1971.
BAETENS, Gender = H. Baetens Beardsmore, „A gender problem in language contact situation", în Lingua, XXVII
^  (1971), p. 141-159.
^BAKOS, Emprunt - F. Bakos, „Les elements roumains du lexique hongrois et quelques problemes de l'emprunt linguistique^_ în Acta Lingiiistica Academiae Scientiarum Hungaricae, XXVII
(1977) , 1-2, p. 111-160.
BAKOS, Magyar = Ferenc Bakos, A magyar szokeszlet român elemeinek tbrtente, Budapesta, 1982.
BAL, Afro-rom. = Willy Bal, Afro-romanica studia, Albufeira, 1979.
BAL, Cas = Willy Bal, „Cas d'interferences linguistiques en Afrique Noire", în Cahiers de Litterature et de Linguistique Appliquec (Kinshasa), III-IV (1971), p. 101-112.
BAL, Contacts = Willy Bal, „Les contacts entre les langues afri-caines et le franţais", în Realites africaines et langue francaisc, Dakar, 1980, p. 11-39.
BAL, Interf. ling. = Willy Bal, „Cas d'interference linguistique en Afrique Noire", în X/7 Congres. Actele, II, 1970, p. 1121-1124.
BALDINGER, Formacion = Kurt Baldinger, La formacion de los dovnnios lingiiisticos en la Peninsula Iberica, Madrid, 1963.
BALDINGER, Mots lyonnais = Kurt Baldinger, „Les mots lyon-nais et francoprovencaux en franţais", în Melanges de linguistique et de philologie romanes, offcrts a Monscigueur Picrrc Gardette, Strasbourg, 1966, p. 59-80.
BALDINGER, Substrat = Kurt Baldinger, „Substrat quechua dans l'espagnol du Perou? La variacion de E/l, O/U", în Hommage ă Bcrnard Pottier, I, Paris, 1988, p. 86-98.
BALDINGER, Trad. Sprach. - Kurt Baldinger, „Traditionelle Sprachwissenschaft und historische Phonologie", în ZRPh, LXXIX (1963), p. 530-566.
BALDINGER—RIVAROLA, Ling. trad. = Kurt Baldinger— J.L. Rivarola, „Lingiiistica tradicional y fonologia diacronica", în AdeL, IX (1971), p. 5-49.
BANFI, Futuro = Emauuele Banfi, „Isogramtnatismo e cambio linguistico: il cambio del futuro nelle lingue balcaniche", în Lingvistica storica e cambiamcnto linguistico. Atti del XVI congresso internazionale di studi. Firenze 7-9 maggio 1982, Roma, 1985, p. 147-159.
BANFI, Ling. bale. = E. Banfi, Linguistico balcanica, Bologna, 1985.
BARAJAS SALAS, Prestamos = Edmondo Barajas Salas, „Prestamos lexicos portugueses en el habla extremena", în XIX Congreso. Actas IV, p. 337-362.
BARKER, Pachuco = George C. Barker, „Pachuco: An American-Spanish argot and its social functions in Tucson, Arizona", în University of Arizona Bulletin, XXI (1959), 1.
BARKIN—BRANDT—ORNSTEIN, Bilingualism = Florence Barkin—Elizabeth A. Brandt—Jacob Ornstein-Galicia (eds.), Bilingualism and language contact: Spanish, English, and Native American Languages, New York—Londra, 1982.
BARRANOW, Studieri = V.G. Barranow, Studien zum Deutsch-Portugiesisclicn Sprachkontakt in Brasilien, Diss., Munchen, 1973.
BARRERA VÂSQUEZ.   Mayismos = Alfredo Bariera Vâsquez,
„Mayismos y voces mayas en el espanol de Yucatân", în IL,
IV (1937), p. 9-35. BARTHOLOMEW, Numeralcs = Doris Bartholomew. „Los nu-
merales uno a diez en los idiomas otopameanos", în El Sitn-
posio de Mexico. Encro de 1968. Actas, informes y comunicacioncs,
Madrid, 1969, p. 282-286. BARUCH. Bosnia = K. Baruch. „El judeoespafiol de Bosnia", în
RFE, XVII (1930), p. 113-151. BAUEN, Sprachgemischter = Marco Bauen, Sprachgemischter Mun-
dartausdruch in Riviella (Valsesia. Piemont). Zur Syntax ei nes
Limbi în contact
340
341
Bibliografie
sudwalserischcn Dialekts im Spanungsfeld dcr italienischen Landes-
vnd Kulturs practic, Berna—Stuttgart, 1978. BAZELL, Răspuns = CE. Bazell, [Răspuns la Question IV], în
6 Congres. Actcs, p. 303. BEC, Interferences - Pierre Bec, Les interfercnccs linguistiques enlre
gascon et languedoaen dans les parlers du Comminges et du Cou-
serans, Paris, 1968. BEC, Manuel = Pierre Bec, Manuel pratique de philologie romane,
I—II, Paris, 1971-1972. BECHERT—WILDGEN, Sprachkontaktforschung = Johannes Be-
chert—Wolfgang Wildgen, Einfuhrung in clic Sprachkontaktforschung, Darmstadt, 1991. BECKER, Infl. esp. = F. Becker, „La influencia del espanol sobre
el ingles de Gibraltar", în BFE, X (1970), p. 19-27. BECKER, Sportanglizismen = Karlheinz Becker, Sportanglizismen
im moderncn Franzozisch (auf Grund von Fachzcitschriften der
Jahre 1965-1967), Meisenheim am Glan, 1970. BEJAN, Calcuri = D. Bejan, „Calcuri internaţionale la nume de
plante", în SCL, XXXV (1984), p. 506-511. BELARDI, Intcrfercnza = Walter Belardi, „II luogo dell'inter-
ferenza linguistica", în Inc. Ling., IV (1978), p. 55-68. BELCHIŢĂ HARTULAR, American-Rom. = Anca Belchiţă Har-
tular, „American-Romanian language mixte or langue melan-
gee", în RRL, XX (1975), p. 459-466. BELCHIŢĂ HARTULAR, Verb =  Anca Belchiţă Hartular,
„American-Romanian verb. English influence", în RRL, XXI
(1976) p. 135-151. BELIC, Răspuns =  A. Belic, [Răspuns la Question IV], în
6 Congres. Actcs, p. 304. BELLMANN, Sprachkontakt = Gi'mter Bellmaim, „Sprachkontakt
und Semantik", în Meid — Heller, Sprachkontakt, p. 9-18. BENABU—SERMONETA, Judeo-Romance  =  Isaac Benabu—
Joseph Sermonetn. Judeo-Romance languages, Ierusalim, 1985. BENEŞ, Încrucişarea - P. Beneş, „încrucişarea latino-slavă în
forma infinitivului românesc", în SCL, VI (1955), 3-4,
p. 255-264.
BENINCA, Sint. la dina - Paola Benincâ, „L'interferenza sin-tattica: di un aspetto della sintassi ladina considerato di origine tedesca", în Elem. stranieri, p. 195-216.
BENTIVOGLIO, Cucrpo hvmano = Paola Bentivoglio, „Obser-vaciones sobre el lexico del cuerpo humaiio en el habla culta
de Caracas", în J. Lope Blanch (ed.), Estudios sobre el espanol hablado en las principales ciudades de America, Mexico, 1977, p. 293-298.
BENTOLILA, Comp. hebraique = Yaakov Bentolila, „Le com-posant hebraique dans le judeo-espagnol marrocain", în Benabu—Sermoneta, Judeo-Romance, p. 27-40.
BENVENUTO MURRIETA, Leng. per. = P. Benvenuto Murrieta, El lenguaje peruano, Lima, 1936.
BEREJAN, Aspecte = Silviu Berejan, „Aspecte ale studierii limbii române în Republica Moldova", în LR (CL), IV (1994), 3, p. 29-38.
BERRUTO, ALM = Gaetano Berruto, „L'ALM e problemi di teoria dei sistemi linguistici in contatto", în Actas V Congrcso Medit., p. 443-451.
BERRUTO—BURGER, Sprachkontaktcs = Gaetano Berruto— Harald Burger, „Aspekte des Sprachkontaktes Italienisch-Deutsch im Tessin", în Linguistische Berichte, CXI (1987), p. 367-380.
BERSCHIN—FELIXBERGER—GOEBL, Franz. Sprachgescluchte = H. Berschin—J. Felixberger—H. Goebl, Franzosische Sprachgescluchte, Munchen, 1978.
BERTOLDI, Substrat = V. Bertoldi, „Problemes de substrat", în BSL, XXXII (1931), p. 93-175.
BETZ, Deut. Lehnbildungen = W. Betz, „Deutsch und Lateinisch. Die Lehnbildungen der althochdeutschen Benediktiner-regel", Bonn, 1949.
BETZ, Lehnbildungen = W. Betz, „Die Lehnbildungen und der abendlăndische Sprachenausgleich", în Beitrăge zur Gcsclnchte der deutschcn Sprachc und Litcratur, LXVII (1945), p. 275-302.
BETZ, Lchnworter = W. Betz, „Lehnworter und Lehnprăgungen in Vor- und Fruhdeutschen", în F. Maurer—F. Stroh (Eds.), Deutsche Wort.gcschichte2, I, Berlin, 1959, p. 127-147.
BEZIERS—OVERBEKE, Bilinguisme = Monique Beziers— Maurits van Overbeke, Le bilinguisme. Essai de definition et guide bibliographiquc, Louvain. .
BICKERTON, Roots = David Bickerton, Roots of language, Ann Arbor, 1981.
BICKERTON—ESCALANTE. Palcnqucro = D. Bickerton— A. Escalante, „Palenquero: A Spanish-based Creole of Northern Colombia". în Lingua. XXIV (1970), p. 254-287.
Limbi în contact
342
BILLS, Sovtliwest = Garland Bills (ed.), Southwest areal lingvistics,
San Diego, 1974. BIRNBAUM,   New   approaches   =   Henrik   Birnbaum, „New
approaches to Balkan linguistics", în Melanges Skok, p. 79-87. BL AS ARROYO, Interf. ling. = J. L. Blas Arroyo, „Problemas
teoricos en el estudio de la interfeiencia Iinguîstica", în REL,
XXI (1991), p. 265-289. BLASCO FERRER, Codificazione  =  Eduardo Blasco Ferrer,
„Come scrivere e parlare sardo. La codificazione della lingua
sarda; lingue in conflitto e cambiamento linguistico", în La
Grotta della Vipera, 24-25 (1982), p. 26-41. BLASCO FERRER, Recenzie Sala = Eduardo Blasco Ferrer,
Recenzie la Marius Sala, El problema de las lenguas cn contacto,
Mexico,   1988,   în   Romanistisches  Jahrbuch,   XL (1989),
p. 163-165.
BLASCO FERRER, Rom. Germanica = Eduardo Blasco Ferrer, „Romanica Germanica. Studio tipologico su un presunto calco sintattico nel ladino", în Archivio di Alto Adige, LXXIX (1985), p. 55-80.
BLASCO FERRER, Rom. Germanica = Eduardo Blasco Ferrer, România Germanica: spirito germanico in bocea latina?, Cagliari, 1983.
BL£DY, Influenţa = G. Bledy, Influenţa limbii române asupra limbii
maghiare, Sibiu, 1942. BLOCH, Penetration = Oscar Bloch, La penetration du francais dans
les parlers des Vosges Meridional.es, Paris, 1921. BLOOMFIELD, Languagc =  Leonard Bloomfield, Languagc,
New York, 1933. BOAS, Span. elem. = Franz Boas, „Spanish elements in modern
Nâhuatl", în Todd Memorial Volumes. Plulological Studies, I,
New York, 1930, p. 85-89. BODZEI, Infl. mod. = S. Bodzei, „Influenţa modelului românesc
dialectal asupra vocativului ucrainean din Maramureş", în
CL, XXVIII (1983), p. 155-160. BOGDAN, Loan-words = M. Bogdan, „English loan-words in
Romanian", în 10 Congres. Actes, IV, p. 741-745. BOLEO, Estudo = Manuel Paiva Boleo, „O estudo das relacoes
mutuas do portugues e do espahnol no Europa e na
America, e influencia destas linguas em territorios da Africa
e cla Asia", în Estudos de lingiiistica portuguesa c romanica,
Coimbra, 1974, p. 355-398.
343
Bibliografie
BOLOCAN, Observaţii = Gh. Bolocan, „Observaţii asupra originii
numeralului românesc", în LR, XVIII (1969), 2, p. 133-135. BONFANTE, Ancora = Giuliano Bonfante, „Ancora il neutro
italiano e rumeno", în Italia Dialettale, XL (1977), p. 287-292. BONFANTE, Discuţie = G. Bonfante, [Discuţie la Question IV],
în 6 Congres, Actes, p. 504-506. BONFANTE, Neoling. pos. = G. Bonfante, „The neolinguistic
position", în Languagc, XXIII (1947), p. 344-351. BONFANTE, Neutro = Giuliano Bonfante „Esiste il neutro in
italiano?", în Studii romeni, Roma, 1973, p. 161-170. BONFANTE, Răspuns = G. Bonfante, [Răspuns la Question IV],
în 6 Congres, Actes, p. 304. BONNEKAMP, Vokativ = Udo Bonnekamp, „Der Vokativ im
Romanischen", în lntcrlinguistica. Sprachvergleich und tJbcrset-
zung. Festschrift zum 60. Geburtstag von Mărio Wandruszka,
TUbingen, 1971, p. 13-25. BORETZKY, Kreolsprachcn = N. Boretzky, Kreolsprachen, Substrate
und Sprachwandel, Wiesbaden, 1983. BORETZKY—ENNINGER—STOLZ, Akten = N. Boretzky—
T. Enninger—T. Stolz (ed.), Akten des 1. Essener Kolloquiums
iiber JKreolsprachen und Sprachkontakte" vom 26.1.1985 an der
Universităt Essen, Bochum, 1985. BORODINA, Geogr. ling. = M.A. Borodina, „La geographie
linguistique et la classification typologique des langues et des
dialectes romans", în XII Congres. Actele, I, p. 209-215. BOSSONG, Sprachmischung = Georg Bossong, „Sprachmischung
und Sprachbau im Judenspanischen", în Ibero-romania, XXV
(1987), p. 1-22.
BOURCIEZ, Elements = E. Bourciez, Elements de linguistique
romane, ed. IV, Paris, 1946. BOURHIS—LEPICQ, Ojiâbecois = Richard Y. Bourhis—Domi-
uique Lepicq, „Quebecois French and language issues in
Quebec", în TRLP, V, p. 345-382. BOUVIER, Emprunts = Jean-Claude Bouvier, „Emprunts lexi-
caux et systemes linguistiques dialectaux", în Hommage a Jcan
Seguy, II, Toulouse, 1978, p. 49-50. BOWEN, Hisp. lang. = J. Donald Bowen, „Hispanic languages
and   influence   in   Oceania",   în   CTL,   VII   (1971), 2,
p. 938-952.
Limbi în contact
344
345
Bibliografie
BOYD-BOWMAN, Pron. Ec. = P. Boyd-Bowman, „Sobre la pro-nunciacion del espanol en el Ecuador", în NRFH, VII (1953), p. 221-233.
BRAUN, Fremdwbrtcrdiskussion = P. Braun (ed.), Fremdwortcr-diskussion, Munchen, 1979.
BRĂNCUŞ, Albano-Romanica = Grigore Brâncuş, „Albano-Ro-manica. III. Vocalele în română şi albaneză", în SCL, XXIV (1973), p. 291-296.
BRANCUŞ, Cercetări = Grigore Brâncuş, Cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române, Bucureşti, 1995.
BRANCUŞ, Compunere = Gr. Brâncuş, „Un procedeu de compunere comun românei şi albanezei", în SCL, XXVI (1975), 4, p. 331-333.
BRANCUŞ, h = Gr. Brâncuş. „Originea consoanei /; în limba română", în SCL, XII (1961), p. 471-475.
BRANCUŞ, Originea = Gr. Brâncuş, „Originea structurii numeralului românesc", în SCL, XXIV (1973), 5, p. 507-510.
BRANCUŞ, s = Gr. Brâncuş, „în legătură cu originea consoanei J din română", în SCL, XXXVI (1985), p. 369-371.
BRANCUŞ, Voc. autohton = Gr. Brâncuş, Vocabularul autohton al limbii române, Bucureşti, 1983.
BRENZINGER—HEINE—SOMMER, Lang. Death = Matthias Brenzinger—Bernd Heine—Gabriele Sommer, „Language Death in Africa". în Robins—Uhlenbeck, Endangered Lang., p. 19-44.
BRIGHT—THIEL,   Hispanisms   =   W.   Bright—R.W. Thiel,
„Hispanisms in a modern Aztec dialect". în Rom. Phil., XVIII
(1965), p. 444-452. BROCH, Russcnorsk = Olaf Brodi, „Russenorsk", în Archiv fur
Slavische Philologie, XLI (1927), p. 209-262. BRONDAL, Substrat = Viggo Brondal, Substrat et emprunt en
roman et en germanique. Etudc sur V histoirc des sons el. des mots.
Bucureşti—Copenhaga, 1948. BRUNOT, Histoirc = Ferdinand Brimot, Histoire de la langue
francaise, Paris, 1905-1943. BRUNOT—BRUNEAU, Precis = Ferdinand Brunot—Charles
Bruneau, Precis de grammaire historique de la laugiie francaise,
ed. V, Paris. 1961. BUESA OLIVER, Indoam. lex. = Tomas Buesa Oliver, Indo-
americanismns lexicos en espaîwl. Madrid. 1965.
BUESA, Indoam. lexicos = Tomas Buesa, „Indoamericanismos
lexicos", în Historia y pr esenţe del cspafiol de America, Valladolid,
1992, p. 169-199. BUNIS, Hcbreiu Aramaic = David M. Bunis, The Hebrcvi -and
Aramaic component of Judezmo: a phonological and morphological
analysis, diss., New York, 1981. BUNIS, Plural = David M. Bunis, „Plural formation in Modern
Eastern Judezmo", în Benabu—Sermoneta, Judeo-Romance,
p. 41-67.
BUSSE. Problcmatik = Winfred Busse, „Zur Problematik des Judenspanischen", în Neue România, XII (1991), p. 37-84.
BUSTOS TOVAR, Contribucion = Jose Jesiîs de Bustos Tovar, Contribucion al estudio del cultismo lexico medieval (1140-1252), Madrid, 1974.
BYCK, Imperatif = J. Byck, „Sur l'imperatif en roumain", în BL, III (1935), p. 54-64.
BYCK, Infinitif = J. Byck, „Origine de l'infinitif bref en roumain", în Recueil, p. 9-12.
CALVET, Numeration = Jean Louis Calvet, „Arbitraire du signe et langues en contact: les systemes de numeration en bambara, dioula et malinke", în La Linguistique, VI (1970), 2, ' p. 119-123.
J CĂMARA BORGES, Infl. anglo-amcr. = Naîr Odette da Cămara
1 Borges, Influencia anglo-americana no falar da ilha da S. Miguel
(Aţorcs), Coimbra, 1960. I CAMPBELL, Lang. contact = L. Campbell, „Language contact
f and sound change", în W. M. Christie (ed.), Current Progress
S in Historical Linguistics. Proceedings of the second internaţional
| confcrcncc on historical linguistics. Tncson, Arizona, 12-16 Janua-
ry 1976, Amsterdam, 1976, p. 181-194. CANFIELD, Pron. = Delos Lincoln Canfield, La pronunciacion del ;\ cspafiol en America. Ensayo historico-descriptivo, Bogota, 1962.
M CANGER, Cambio fund. = Una Canger, „Una nueva construccion
I en nâhuatl: un prestamo o un cambio fundamental bajo la
] influencia del espanol", în Homcnajc a Jorgc A. Sudrcz. Lîn-
Îguistica indoamericana c hispanica. Mexico, 1990. p. 137-142. j CANO GONZĂLEZ, Gallego cast. = Ana Marfa Cano Gonzâlez,
>[ „Gallego y castellano en una comunidad orensana", în XIX
I Congrcso. Actas. VI, p. 377-390.
Limbi în contact 346
CANTERA, Hebraismos = Fr. Cantera, „Hebraismos en la poesia sefardî", în Estudios dedicados a Menendez Pidal, V, Madrid, 1954, p. 57-98.
CAPIDAN, Aromânii = Th. Capidan, Aromânii: Dialectul aromân,
Bucureşti, 1932. CAPIDAN, Bilinguisme = Th. Capidan, „Le bilinguisme chez les
Roumains", în Langue et Litterature, I (1941), 1, p. 73-94. CAPIDAN, Calques = Th. Capidan, „Calques linguistiques", în
DR, I (1920), p. 331-336. CAPIDAN, Elements = Th. Capidan, „Les elements des langues
slaves du sud en roumain et les elements roumains dans les
langues slaves meridionales", în Langue et Litterature, I (1941),
p. 199-214.
CAPIDAN, Meglenoromânii = Th. Capidan, Meglenoromânii, I—III,
Bucureşti, 1925, 1928, (1936). CAPIDAN, Suffixe = Th. Capidan, „Un suffixe albanais en
roumain", în RIEB, II (1936), p.130-136. CARABULEA, inter- = Elena Carabulea, „Prefixele inter-, între-",
în SMFC, III (1962), p. 27-39. CARACAUSI, Lingue cont. = Girolamo Caracausi, Lingue in
contatto ncll'estremo Mezzogiorno d'Italia. Influssi e conflitti
fonetici, Palermo, 1986. CARAGIU-MARIOŢEANU, Compendiu = Matilda Caragiu-Ma-
rioţeanu, Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dună-
rcană), Bucureşti, 1975. CARAGIU-MARIOŢEANU, Românite = Matilda Caragiu-Mario-
ţeanu, „La românite sud-danubienne: Paroumain et le înegle-
no-roumain", în La Linguistique, VII (1972), p. 105-122. CARAVEDO, Esp. Peni = Rocio Caravedo, „Espacio geogrăfico y
modalidades lingiusticas en el espanol del Perii", în Historia y
presente del espanol de America, Valladolid, 1992, p. 719-741. CĂRDENAS, Morphosynt. prcfcrcnce  =   Daniel  N. Cârdenas,
„Morphosyntactic preference in the Spanish of Southern
California", în Word, XXXIII (1982), p. 29-40. CARSTENSEN, Systcmatik = Broder Carstensen, „Zur Systematik
und Terminologie deutsch-englischer Lehnbeziehungen", în
Wortbildung,   Syntax  und  Morphologie.   Festschrift  zum 60.
Geburtstag von Hans Marcliand am I. Oktober 1967, Haga,
1968. p. 38-42.
347 Bibliografie
CARTIER, Comprihension =  Alice Cartier, „Comprehension,
competence et performance d'anglicismes en francais", în
12 Congress. Procccdings, p. 54-84. CARTIER, Connaissance = Alice Cartier, „Connaissance et usages
d'anglicismes par les Francais de Paris", în La Linguistique,
XIII (1977), 2, p. 55-84. CASSANO,    Alveolarization    =    Paul    V.    Cassano, „The
alveolarization of the Ini, /t/, lâl and Ini in the Spanish of
Paraguay", în Linguistics, XCIII (1972), p. 22-26. CASSANO, Amer. Engl. = Paul V. Cassano, „The influence of
American English on the phonology of American Spanish",
în Orbis, XXII (1973), p. 201-214. CASSANO, Application = Paul V. Cassano, „The application of a
dating  hypothesis  to  two  sibilants  of the  Spanish of
Honduras borrowed from Nâhuatl", în RRL, XVII (1972),
p. 467-470.
CASSANO, [b] = Paul V. Cassano, „La [b] del espanol del Paraguay en posicion inicial", în Revue Romane, VII (1972), p. 17-19.
CASSANO, Emprunt = P. Cassano, „Theories de l'emprunt
linguistique", în XIV Congresso. Atti, II, 1976, p. 391-399. CASSANO, French infl.   =   Paul V.  Cassano,  „The French"
influence on the Spanish of the River Plate", în Orbis, XXI
(1972), 1, p. 174-182. CASSANO, Inca phonol. = Paul V. Cassano, „The influence of
Inca phonology on contact Spanish dialects", în Orbis, XXIII
(1974), 2, p. 459-483. CASSANO.  Lang.  borroiv.   =   Paul  V.  Cassano, „Language
borrowing in Spanish America", în RRL, XXIV (1979), 1,
p. 93-99.
CASSANO, Lang. infl. = Paul V. Cassano, „Language influence
theory exemplified by Quechua and Maya", în Word, XXXIII
(1982), p. 127-141. CASSANO, Latency = Paul V. Cassano, „The concept of latency
in contact language borrowing", în Linguistics, LXXVIII
(1972), p. 5-15.
CASSANO, Louisiana = Paul V. Cassano, „Language interaction in Louisiana: sound systenis in contact, English aud French", în Orbis, XXIX (1980). p. 206-233.
Limbi în contact
348
349
Bibliografie
CASSANO, Maya fonol. = Paul V. Cassano, „La influencia del
maya en la fonologia del espanol de Yucatân", în AdcL, V
(1977), p. 95-113. CASSANO, Mcx. Sp. = Paul V. Cassano, „Mexican Spanish final
[-s] in relation with Aztec influence", în Studics in Linguistics
(Dallas). XXV (1975), p. 55-61. CASSANO, New World Span. = Paul V. Cassano. „A theory of
language borrowing and New World Spanish", în Orbis, XXII
(1983), p. 37-51. CASSANO, Phonology = Paul V. Cassano, „The influence of
Guarani on the phonology of the Spanish of Paraguay", în
SL, XXVI (1972), p. 106-112. CASSANO, Problems = Paul V. Cassano, „Problems in language
borrowing and lending exemplified by American Spanish
phonology", în Orbis. XXVI (1977), p. 149-163. CASSANO. Retention = Paul V. Cassano, „Retenuon of certam
hiatuses in Paraguayan Spanish", în Linguistics, CIX (1973),
p. 12-16.
CASSANO, Study = Paul V. Cassano, „A study of language
contact in Chile", în Orbis, XXI (1972), 1, p. 167-173. CASSANO,   Substratum   =   Paul   V.   Cassano, „Substratum
hypothesis concerning the Spanish of Paraguay", în Nco-
philologus, LV (1971), 1, p. 41-44. CASSANO,   Substr.   hyp.   =   Paul   V.   Cassano, „Substratum
hypothesis concerning the Spanish of Mexico", în Românce
Notes, XII (1971), p. 190-192. CASSANO, Substr. theory = Paul V. Cassano, „The substratum
theory iu relation to the bilingualism of Paraguay problems
and  fiudings",  în Anthropological Linguistics,  XV (1973),
p. 406-426."
CASSANO, Teorias = Paul V. Cassano, „Teorfas de lenguas en contacto: el concepto del estado latente segiîn Jakobson y Weinreich versus el del cambio exogeno (averiguado en el nâhuatl, quechua, maya en contacto con el espanol de America)", în XIII Congres. Actes, II, p. 543-551.
CASSANO, Tlicorics = Paul V. Cassano, „Theories of language borrowing tested by American Spanish phonology", în Rom. Phil.., XXX (1976), p. 331-342.
CASSANO. Voc. nas. = Pani V. Cassano, „The attribution of vocalic nasalization in Paraguayan Spanish to Guarani influence". în Românce Notes, XII (1971). p. 190-192.
CASSANO, Vowcl - Paul V. Cassano, „Vowel indistinction and splitting in American Spanish: internally derived or externally motivated?", în Orbis, XXV (1977), p. 280-297.
CASTILLO MATHIEU, Esclavos negros = Nicolâs del Castillo Mathieu, Esclavos negros de Cartagcna y sus aportes lexicos. Bogota, 1982.
CAUDMONT, Influencia = J. Caudmont, „Influencia del bilingiiismo como factor de transformacion de una sistema fonologico", în Revista Colombiana de Antropologia, II (1954), p. 209-218.
CAUDMONT, Sprachen = Jean Caudmont (ed.), Sprachcn in
Kontakt. Langues en contact, Tubingen, 1980. CAVIGELLI, Germanisierung = PI. Cavigelli, Die Germanisierung
von Bonaduz in gcsclnchtlichcr und .sprachlichcr Schau, Frauen-
feld, 1969.
CERDA, Diglosia = Ramon Cerdâ, „Diglosia y degradacion semantica en el habla de Constant! (Campo de Tarragona)", în Pliilologica Hispanicnsia. In honorem Manuel Alvar. I. Dialectologia, Madrid, 1983, p. 137-158.
CERDA, Infl. lexica = Ramon Cerclâ, „Comentarios en torno a la influencia lexica del castellano sobre el catalan actual", în Beitrăge zur romanischen Philologie, XXIII (1984), p. 275-281.
CERD—CABAZA—FARIAS, Voc. Texas = Gilberto Cerdâ— Berta Cabaza—Julieta Farias, Vocabulario espanol de Texas, Austin, 1953.
CERDÂ MASSO, Apreciac. gen. - R. Cerdâ Masso, „Aprecia-ciones_ generales sobre cast. /x/ —> cat. /x/ en el Campo de Tarragona", în RFE. L (1967), p. 57-96.
CERNECCA, Contam = D. Cernecca, „Contatto linguistico e traduzione", în Linguistica, XII (1972), p. 23-29.
CERRON-PALOMINO, Calcos suit. = Rodolfo Cerron-Palomino, „Calcos sintâcticos en el castellano andino", în San Marcos (nueva epoca), XIV (1976), p. 93-101.
CERRON-PALOMINO, Cast. andino = Rodolfo Cerron-Palomino, „La forja del castellano andino o el penoso camino de la ladinizacion", în Historia y presente del espanol de America, Valladolid. 1992, p. 201-234.
CERRON-PALOMINO. Vocalcs = Rodolfo Cerron-Palomino. „Vocales largas y breves en castellano a traves de los pres-tamos en el quechua wanka", îa Ling. Educ. p. 280-292.
Limbi în contact
350
351
Bibliografie
CHETRITT, Judeo-Arabic = Joseph Chetritt, „Judeo-Arabic and Judeo-Spanish in Morocco and their sociolinguistic interac-tion", în Joshua A. Fishman (ed.), Readings in the sociology of Jewish languages, Leiden, 1985, p. 261-279.
ClERVIDE, Reintcrpretacion = Ricardo Ciervide, „Posible re-interpretacion del cambio fonetico de la F- latina en los romances castellano y gascon", în Actas del IV Coloquio ■ Internacional de lingiiistica funcional I Actes dv IVeme Colloqve internaţional de linguistique fonclionelle (Oviedo 26-30 juillet 1977), Oviedo, 1978, p. 147-151.
CIFOLETTI, Germanismi = Guido Cifoletti, „I germanismi in italiano: appunti sul problema dei prestiti con significato peggiorativo", în Inc. ling., III (1976-77), 2, p. 153-165.
CIFOLETTI, Prest. ital = Guido Cifoletti, „Prestiti italiani nel dialetto del Cairo", în Inc. ling., II (1975), p. 137-147.
CIOBANU, Anglicisme = Georgeta Ciobanu, Anglicisme în limba română, Timişoara, 1996.
CIOBANU—HASAN, Compunerea = Formarea cuvintelor în limba română. Voi. I. Compunerea de Fulvia Ciobanu şi Finuţa Hasan, Bucureşti, 1970.
CLAVERIA NADAL, Cultismo = Gloria Claverla Nadal, „En torno al cultismo: los grupos consonânticos cultos", în Actas del I Congreso internacional de historia de la lengua espanola, Câccres, 30 de marzo — 4 de avril de 1987, I, Madrid, 1988, p. 91-102.
CLIVIO, Piedmont - Gianrenzo P. Clivio, „Language contact in
Piedmont: Aspects of Italian interference in the sound
system of Piedmontese", în Stvdies for Einar Haugen, Haga—
Paris, 1972, p. 119-131. CLOPOŢEL, Aspect = Măria Clopoţel, „Despre «aspectul» verbal
în graiurile bănăţene", în Studia Univcrsitatis Jiabeş-Bolyai", IX
(1964), p. 122-128. CLYNE, Forschungsbericht =  Michae) Clyne, Forschungsbericht
Sprachkontakt. Untersuchungsergebnisse und praktischc Probleme,
Kronberg, 1975. CLYNE, Lang.  Cont.   =   Michael Clyne, „Towards a Syste-
matization of Language Contact Dynamics", în Joshua A.
Fishman et al. (eds.), The Fcrgvsonian impact. In honor of
Charles A. Ferguson on the oceasion of his 65th birthday, II,
Berlin, 1986, p. 483-492.
CLYNE, Perspcctivcs = M. G. Clyne, Perspcctivcs on language contact, bască on a study of German in Australia, Melbourne, 1972
CLYNE, Transference = M.G. Clyne, Transferencc and triggering:
Observations on the languagc assimilation of postwar German-
speaking migrants in Australia, Haga, 1967. COETSEM, Loan Phon. = Frans van Coetsem, Loan phonology and
two transfer types in language contact, Dordrecht—Providence,
1988.
COLON, Catalanismos = G. Colon, „Catalanismos", în ELH, II,
1967, p. 193-238. COLON, Lexico = German Colon, El lexico catalan en la România,
Madrid, 1976.
COLON, Prestamos occ. cat. = German Colon, „Acerca de los
prestamos occitanos y catalanes del espanol", în /X Congreso.
Actas, IV, 1968, p. 1913-1925. COLON, Zwa.nzigcrsystem = German Colon, „Zum zwanziger-
system der Zahlworter", în Verba et Vocabula. Ernst Gamillscheg
zum 80. Geburtstag, Munchen, 1968, p. 127-133. CONTINI, Interp. strutt. = Gianfranco Contini, „Per un'inter-
pretazione strutturale della cosidetta «gorgia» toscana", în /X
Congresso. Actas, II, p. 263-281. CONTINI, Resistancc = Michel Contini, „Resistance et passivite
de sujets logoudoriens face â l'italianisation de leur langue",
în RLiR, XXXIV (1970), p. 366-376. CONTINI, Tendances = Michel Contini, „Tendances phonetiques
et phonologiques actuelles d'un parler logoudorien", în XII
Congres, Actele, I. p. 325-332. CONTOSSOPOULOS,   Infl. fr.   =   Nicolas Contossopoulos,
IL'influcncc du francais sur le grec. Emprunts lexicaux et calques phrascologiqucs, Atena, 1978. | CONTRERAS, Extranj. alimentacwn = Lidia Contreras, „Extranje-
.ţ rismos e indigenismos en el lexico chileno relativo a la
| alimentacion", în Philologica Hispaniensia. In honorem Manuel
I Alvar, I, Dialectologia, Madrid, 1987, p. 159-174.
| COPCEAG, Funcţiunea morf. = Dumitru Copceag, „Funcţiunea
| morfoneinatică a palatalizării finale în limbile romanice", în
f SCL. XIII (1962). p. 59-66.
| COPCEAG, Rasgos = Dumitru Copceag, „Rasgos estructurales
S\ românicos de los diftongos rumanos ca, oa", în RRL, IX
.|.| (1964), p. 254-260.
Limbi în contact 352
CORVALAN, Substratum = Octavio Corvalân, „El substratum quechua en Santiago de Estero", în Humanitas, III (1956), p. 85-94.
CORVALÂN—GRANDA, Socicdad y lengua = Graziella Corvalân—German de Granda, Socicdad c lengua: bilinguismo en el Paraguay, II, Asuncion, 1982.
COSERIU, Arabismos = Eugenio Coseriu, „iArabismos o romanismos?", în NRFH, XV (1961), p. 4-22. Publicat şi în Coseriu, Estudios, p. 40-69.
COSERIU, Balkanismen = Eugenio Coseriu, „Balkanismen oder Romanismen? Methodisches zum sog. Balkansprachbund". în Festschrift fur Helmul Stimm zum 65. Gcburtstag. Faktcn und Theorien. Beitrăge zur romanischen und allgemeincn Sprach-wissenschaft, Tubingen, 1982, p. 37-43.
COSERIU, Estudios = Eugenio Coseriu, Estudios de linguîstica romanica, Madrid, 1977.
COSERIU, Problem = Eugenio Coseriu, „Das Problem des griechischen Einfluses auf das Vulgarlatein", în Sprachc und Geschichte. Festschrift fur Harri Meier zum 65. Gcburtstag, Mtinchen, 1971, p. 135-147. Cităm după Coseriu, Estudios, p. 264-280.
COSERIU, Semantique = Eugenio Coseriu, „Pour une semantique diachronique structurale", în . TraLiLi, II (1964), 1, p. 139-186.
COSERIU, Sem. rum. = Eugenio Coseriu, „Semantisches und etymologisches aus dem Rumânischen", în Verba et Vocabula. Ernst Gamillscheg zum 80. Gcburtstag, MCliichen, 1968, p. 135-145. Cităm după Coseriu, Estudios, p. 184-202.
COSERIU, Sincronia = Eugenio Coseriu, Sincronia, diacronia c historia, Montevideo, 1958.
COSERIU, Sprach. Interfcrcnz = Eugenio Coseriu, „Sprachliche Interferenz bei Hochgebildeten", în Sprachliche Interfcrcnz. Festschrift fur Werncr Betz zum 65. Gcrburtstag, Tubingen, 1977, p. 77-100.
COSERIU, Tomo = Eugenio Coseriu, „«Tomo y me voy». Un problema de sintaxis comparada europea", în VRom, XXV (1966), p. 13-55. Cităm după Coseriu, Estudios, p. 79-149.
COTEANU. Lang. mixtes = I. Coteanu, „Â propos des langues mixtes (sur ristro-roumain)", în Mclaugcs linguistiques publics ă l'occasion du VIII1 Congres internaţional des liuguistcs â Oslo. du 5 au 9 aofit 1957. Bucureşti, 1957. p. 128-148.
353 Bibliografie
COTEANU, Morfologia = Ion Coteanu, Morfologia numelui în protoromănă (româna comuna). Bucureşti, 1969.
COTEANU, Sistemul = Ion Coteanu, „în legătură cu sistemul vocabularului", în Probleme de lingvistică generală, II (1960), p. 33-37.
COTEANU—SALA, Etimologia = Ion Coteanu—Marius Sala,
Etimologia şi limba română, Bucureşti, 1987. COUPAL—PLANTE,   Oclusivas   =   Lysanne   Coupal—Claire
Plante, „Las oclusivas sordas yucatecas: /p, t, k/: ifuertes,
aspiradas, glotalizadas?", în Languc et Litterature, III (1977),
p. 129-176.
CRADDOCK. Lcx. anal. = Jerry R. Craddock, „Lexical analysis of Southwest Spanish", în J. Donald Bowen — Jacob Ornstein (ed.), Studies in Southwest Spanish, Rowley, Mass., 1976, p. 45-70.
CRADDOCK, Spanish = Jerry R. Craddock, Spanish in North
America, în CTL, X (1973), p. 422-439. CREMONA, Rom. elem. - J. Cremona, „The românce element in
Maltese: a review of the problems", în Transactions of the
Philological Society. LXXXVIII (1990), p. 163-199. CREWS, Pron. = Cynthia M. Crews, „The vulgar pronimeiacion
of Hebrew in the Judeo-Spanish of Salonica", în The Journal
of Jewish Studies, XIII (1962), 1-4, p. 83-95. CREWS, Rcchcrches - Cynthia M. Crews, Recherchcs sur le judeo-
espagnol dans les pays balkaniqucs, Paris, 1935. CVITANOVIC—FONTANELLA DE WEINBERG, Simposw =
Dinko Cvitanovic—M.B.  Fontanella de Weinberg (eds.),
Simposio intcrnacional de lengua v literaturas hispeinicas, Bahi'a
Blanca, 1981.
CZOCHRALSKI, Interferenz = Jan A. Czochralski. „Zur sprachlichen Interferenz", în Linguistics, LXVII (1971), p. 5-25.
DAPIMEN—KRAMER, Intcrfcrenze = W. Dahmen—Johannes Kramer, „Interferenze italo-istrorumene nel comune di Seiane (Istria)", în / clialetti c Ic lingue dclle minoranze di fronte a 11 'italiano. Atti dell' XI Congrcsso Intcrnazionalc de Studi (Cagliari. 27-30 maggio 1977). II, Roma, 1979, p. 629-134.
DANON, Essai = A. Danon. „Essai sur les vocables tures dans le judeo-espaguol", în Kelcti Szcmlc, IV (1903), p. 216-219; V (1904). p. 111-126.
Limbi în contact 354
d'ANS, Creole fr. = Andre-Marcel d'Ans, Le creole francais d'Haiti, Haga, 1968.
DARBELNET, Francais contact = Jean Darbelnet, Le francais en contact avec l'anglais en l'Amcrique du Nord, Quebec, 1976.
DAUZAT—DUBOIS—MITTERAND = A. Dauzat—J. Dubois— H. Mitterand, Nouveav dictionnaire etymologiqiie et historique, Paris, 1964.
DÂVILA GARIBI, Infl. nâh. = J. Ignacio Dâvila Garibi, „Posible influencia del nâhuatl en el uso y abuso del ditninutivo en el espanol de Mexico", în Estudios de Cultura Nâhuatl, I (1959), p. 91-94.
DEANOVIC, Calciu = Mirko Deanovic, „Sulle origini dei calchi
linguistici", în 3 Congresso. Atti, p. 219-226. DECURTINS, Deutsch.  Sprachgnt  =   Alexi  Decurtins, „Zum
deutschen Sprachgut im  Buendnerromanischen. Sprach-
kontakt in diachronischer Sicht", în Ureland (ed.), Kult.
sprach., 1981, p. 112-137. DE LA ROCHA, Apuntes =  Dora Justiniano de la Rocha,
„Apuntes sobre la interferencia fonologică de la lenguas
indîgenas en el espanol de Bolivia", în Actas del III Congreso de
la Asociacion de Lingiiistica y Filologia de la America Latina, San
Juan, Puerto Rico, Junio de 1971, San Juan, 1976, p. 156-166. DELATTRE,   German   phon.   =   Pierre   Delattre, „German
phonetics between English and French", în Linguistics, VIII
(1964), p. 43-55. DELATTRE, Substrats = Pierre Delattre, „La theorie celtique et
les substrats", în Rom. Piui, XXIII (1969-70), p. 480-491. DEL CASTILLO MATHIEU, Aporie =  Nicolas del Castillo
Matineu, „El aporte negro-africano al lexico de Colombia", în
Prcscncia y destino. El espaiw! de America hacia el siglo XXI, voi.
II, Santafe de Bogota, 1992, p. 39-99. DENISON, Aspctti = Normau Denison, „AspetO linguistici e
sociali della pluriglossia in Friuli e in Austria", în Inc.. ling., X
(1985), p. 21-32. DENISON,  Constantcs   =   Normau   Denison.   „Constantes et
variables dans les contacts entre langues romanes et langues
germaniques", în X// Congres. Actele, II, 1970. p. 1103-1108. DENISON, Lang. contact = Normau Denison, Language contact
and languagc norm, în Folia Lingiiistica, XXII (1988), p. 11-35. DENISON, Lang. death = Normau Denison, „Language death or
language suicide?". în Linguistics, CXCI (1977), p. 13-22.
355 Bibliografie
DENISON, Pliiril. context = Normau Denison, „Conservation and
adaptation in a pluringual context", în Meid—Heller, Sprach-
kontakt, p. 33-52. DENISON, Sauris = Norman Denison, „Sauris: a case study of
language   shift   in   progress",   în   Nelde, Sprachkontakt,
p. 335-342.
DENISON, Triglossie = Norman Denison, „Zur Triglossie in der
Zahne", în Ureland, Standardspraclie, p. 27-36. DENSUSIANU, Histoire - O. Densusianu, Histoire de la langue
roumame, I, II, Paris, 1901, 1938. DERBYSHIRE,   Borrowing   =   W.W.   Derbyshire, „Foreign
borrowing as homonyms in Russian", în 10 Congres. Actes, IV,
p. 535-550.
DEROY, Emprunt = Louis Deroy, L'emprunt linguistique, Paris, 1956.
DESNICKAJA, Interfcrenccs = A. V. Desnickaja, „Language interferences and historical dialectology", în Linguistics, CXIII (1973), p. 40-52.
DESNICKAJA, Tureckix elem. = Agnija V. Desnickaja, „K izu-cenniju tureckih elementov leksiceskoj sistemy albanskogo jazyka. Problemy i zadati", în Melanges Skok, p. 99-109.
DIALO. Contact = Amadou Dialo, „Contact du wolof et du francais au Senegal", în Visages du francais. Varietes lexicales de l'espacc francophone. Journees scientifiques du Reseau thematiquc de recherche «Lexicologie, terminologie, traduction», Fes 20-22 fevrier 1989, Paris, 1990, p. 61-68.
DIEBOLD, Incip. biling. = A.R. Diebold, „Incipient bilingualism", în Languagc, XXXVII (1961), p. 97-112.
DIECKMANN, Interj"erenzprobl. = Erwin Diecknian, „Deutsch-surselvische Interferenzprobleme im Bi'mdner-Roma-nischen", în Nelde, Sprachkontakt, p. 53-62.
DIECKMANN, Sprachkontakte = Erwin Dieckman, „Sprachkontakte in Graubtinden (Schweiz)", în Caudmont, Sprachen, p. 259-282.
DILLON, Ling. borroxving = Myles Dillou. „Liuguistic borrowing
and historical evidence", în Language, XXI (1945), p. 12-17. DI LUZIO, Mainticn = A. di Luzio, „Maintien et changement de
la langue dans la conimunaute romanche des Grisons", în
Meisel, Lang. cont., p. 207-265. DIMITRESCU, mini- = Florica Dimitrescu, „Observaţii asupra lui
mini-". în SMFC, VI (1972). p. 137-141.
Limbi în contact 356
DINGUIRARD, Fr. gascon = J.-C Dinguirard, „Francais et gascon dans les Pyreiiees centrales", în Lengas, I (1977), 2, p. 71-108.
DINU, Personalitatea = Mihai Dinu, Personalitatea limbii române
(fizionomia vocabularului), Bucureşti, 1995. DINU, Substratum = Mihai Dinu, „Considerations sur le poids du
substratum dans l'eusemble du lexique roumain", în RRL,
XL (1995), p. 29-36. DI PIETRO, Bilingualism = Robert di Pietro, „Bilingualism", în
CTL, IV (1968), p. 399-414. DI PIETRO, Univ. viultiling.= Robert di Pietro, „The discovery
of uiiiversals in multilingualism", în Alatis, Bilingualism,
p. 13-23.
DÎRUL, Cazuri = Alexandru Dîrul, „Cazuri de folosire a cuvintelor cu sens impropriu", în RLŞL, (1995), 1, p. 65-75.
DÎRUL, Structuri = Alexandru Dîrul, „Structuri ce contravin normei de îmbinare a cuvintelor (Pe baza materialelor extrase din presa periodică din Republica Moldova"), în RLŞL, (1996), 1, p. 50-57.
DONNI DE MIRANDA, Esp. Arg. = Nelkla E. Donni de Miranda, „El espanol actual hablado en la Argentina", în Historia y presente del espanol de America, Sevilla, 1992, p. 383-411.
DONNI DE MIRANDA, Infl. cont. = Nelida E. Doimi de Miranda, [răspuns] „Influencia del contacto lingiîistico en el espanol de America", în Cvitanovic—Fontanella de Weinberg, Simposio, p. 239-240.
DORIAN, Hierarchy = Nancy C. Dorian, „A hierarchv of morphophonemic clecay in scottisch Gaelic language death: the differential failure of lenition", în Word, XXVII (1977). p. 96-109.
DORIAN, Invest. obsolcscence = Nancy C. Dorian (ed.), Investigating obsolcscence. Studies in Language Conlraclion and Death, Cambridge, 1989.
DORION—MORISSONNEAU. Noms lieux = Henri Dorion— Christian Morissonneau (eds.), Les noms dc lieux el le contact des langues = Place names and language contact, Quebec. 1972.
DRESSLER, Lang. death - Wolfgang V. Dressler. „Language death", în Linguistics: the Cambridge survey. IV. Language: the sociocultural context. Cambridge, 1988, p. 184-192.
357 Bibliografie
DRESSLER, Lang. shift = W. U. Dressler, „Language shift and language death — a protean challenge for the linguist", în Folia Linguistica, XV (1981), p. 5-28.
DRIMBA, Desinenţa = VI. Drimba, „Contribuţii la studiul morfologiei istorice române", în SCL, IV (1953), p. 218-224 [Desinenţa de plural ar om. -aii, p. 221-223].
DRIMBA, Imprimi, rom. = Vladimir Drimba, „împrumuturi româneşti clin limba ţigănească", în SCL, XLIII (1992), p. 173-190, 253-277.
DUCKWORTH, Interferenz = David Duckworth. „Zur termino-logischen und systematischen Grudlage der Forschung auf dem Gebiet cler englisch-deutschen Interferenz: Kritische Obersicht und neuer Vorschlag", în Sprachliche Interferenz. Festschrift fur Weruer Betz zum 65. Gcburtstag, Tubingen, 1977, p. 36-56.
DUMISTRĂCEL, Influence = Stelian Dumistrăcel, „Les conditions de l'influence de la langue litteraire sur les parlers poptilaires roumains", în A77 Congres. Actele, I, 1970, p. 421-427.
DUMONT, Emprunts = Pierre Dumont, Les emprunts du wolof au
francais, Dakar, 1975. DUMONT—MBODJ, Wolof = Pierre Dumont—Cheiif Mbodj,
„Le wolof, langue de developpement. Etudes des procedes
d'enrichissement de la langue wolof", în Istvân Fodor—
Claude Hagege (eds.), Language Reform. History and Futnrc...
I, Hamburg, p. 449-461. DWORKIN, Factorcs = Steven N. Dworkin, „Factores linguisticos
operantes en la perdida lexica", în XVIII Congres. Actcs. IV,
p. 379-383.
DWORKIN. Role = Steven N. Dworkm, „The role of multiple causation in the genesis of the Spanish sulfix -ido", în M. N'lacauley et al. (ed.), Proceedings of the cighth annual mceting of the Berheley Linguistic Socicty, Berkeley, 1982, p. 38-42.
EBERENZ. Perifrasi = Rolf Eberenz, „La perîfrasi anar + ge-rundi del catalâ: un cas d'influencia castellana?", în La Corona dc Aragon, p. 203-214.
EBNETER, Diasystcm = Theodor Ebneter, „Diasystem vs. Kontakt: der Ausdruck der Zukunft ini Deutschcn, Răto-roinanischen und Nordostitalienischen", în Werner, Sprach-houtaktc. p. 43-59.
Limbi în contact 358
ECHAIDE ITARTE, Contacto vasco cast. = A.M. Echaide Itarte, „Problemas actuales de contacto entre vasco y castellano", în XI Congreso. Actas, II, 1968, p. 437-443.
ECHENIQUE ELIZONDO, Implic, dial. = Ma. Teresa Echenique Elizondo, „Implicaciones dialectales y repercusion fonologică en el sistema palatal vasco, derivadas de la interfeiencia de un fonema castellano", în RFE, IX (1979), 1, p. 59-66.
EGGER, Siidtirol = Kurt Egger, Zweisprachigheit in Siidtirol, Bozen, 1977.
EICHLER, Sprachhontakt - Eichler, E. (ed.), Sprachkontakt im Wortschatz dargestcl.lt an Eigennamen, Leipzig, 1984.
ELCOCK, Rom. Lang. = W.D. Elcock, The Românce Languages, Londra, 1960.
ELlAS-OLIVARES—LEONE—CISNEROS—GUTIERREZ, Spân. lang. = Lucîa Elîas-Olivares—Elisabeth-A. Leone—Rene Cisneros—John R. Gutierrez (eds.), Spanish language usc and public life in the United States, Berlin, 1985.
ELIZAINClN, Aspectos = Adolfo Elizaiiicm, Algunos aspectos de la sociolingiiistica del dialccto frontcrizo, Montevideo, 1973.
ELIZAINClN, Dial. contacto = Adolfo Elizaincîn, Dialectos cn contacto. Espanol y portugues cn Espana, y America, Montevideo, 1992.
ELIZAINClN, Dialectologia contactos = Adolfo Elizaincîn, „Dialectologia en los contactos: un ensayo metodologico", în AdeL, XXVI (1988), p. 5-29.
ELIZAINClN, Discriminacion = Adolfo Elizaincîn, „Discrimina-cion en situaciones de contacto linguistico", în Cvitanovic— Fontanella de Weinberg (eds.), Simposio, p. 193-201.
ELIZAINClN, Emcrgcncc = Adolfo Elizaincîn, „The emergence of bilingual dialects on the Brazilian-Uruguayan bordei", în Linguistics, 177 (1976). p. 124-134.
ELIZAINClN, Incidencia = Adolfo Elizaincîn, „La incidencia del portugues en los dialectos hispanoamericanos mezclados: el palenquero de Colombia y los DPU del Uruguay", în Estudios Filologicos, XX (1985), p. 133-137.
ELWERT, Intcrjcctions = W. Theodor Elwert, „Interjections, onomatopees et systeme linguistique. A propos de quelques exemples roumains", în X Congres. Actes, II, p. 1235-1245.
ELWERT, Sprachen = W. Theodor Elwert. „Wo, wann, warum, wie sprachen sterbeu". în BA. X (1985). p. 119-167.
359 Bibliografie
ELWERT, Zweispr. Indiv. = W. Theodor Elwert, Das zweisprachige
Individuum, Wiesbaden, 1960. ESCOBAR, Variaciones =  Alberto Escobar, Variaciones socio-
lingiiisticas del castellano en el Peni, Lima, 1978. ESENKOVA, Infl. fr. - Enver Esenkova, „L'influence franţaise
dans la langue turque", în Orbis, IX (1969), p. 128-142. ESPINOSA, N. Mejico = Aurelio M. Espinosa, Estudios sobre el
espanol de Nuevo Mejico, Buenos Aires, 1930 (BDH I). FARIBAULT, Emprunt = Martha Faribault, „L'emprunt aux
langues amerindiennes", în Francais du Canada — Francais de
France. Actes du troisieme Colloque internaţionale dAugsbourg du
13 au 17 mai 1991 (= Canadiana Romanica VII), Tubingen,
1991, p. 199-215. FASHOLA,  Struct.   = J.  B.  Fashola,  „Structural and non-
structural factors in linguistic interference", în Zeitschrift fur
Dialektologie und Linguistik, XXXVIII (1971), p. 296-312. FELICE, Processi = Emilio de Felice, „Processi di formazioni
tautologiche nella toponomastica romanica", în Archivio di
Alto Adigc, L (1955), p. 163-198. FERGUSON, Diglossia = Ch. A. Ferguson, „Diglossia", în Word,
XV (1959), p. 325-340. FERNÂNDEZ MOLINA LĂVAQUE, Calco = Ana Marfa Fer-
nândez Molina Lâvaque, „Un calco funcional en el espanol
del Noroeste argentino", în ALH, IX (1993), p. 59-64. FERRERO, Problcmatiche = Margherita Ferrero, „Problematiche
di bilinguismo e plurilinguismo nelle zone ladine e nelle
isole linguistiche cimbre", în Meid—Heller, Sprachkontakt,
p. 83-87.
FERRO, Aspecte = Teresa Ferro, „Aspecte «balcanice» din limba română; convergenţe pe plan romanic", în „Limbă şi literatură", XLI (1996), 1, p. 17-27.
FERRO, Lat. = Teresa Ferro, Latino e lingue balcanichc nella formazionc del romeno, Catania, 1992.
FIGGE, Anlautsonorisation = Udo Figge, Dic romanische Anlaut-sonorisation, Bonn, 1966.
FILIPOVIC. Engl. Eleni. = Rudolf Filipovic, The English clement in European languages, Zagreb, 1982.
FILIPOVIC, Teorija = Rudolf Filipovic, Tcorija jezika u kontaktu. Zagreb, 1986.
Limbi în contact 360
FILIPOVIC, Transphoncm. = Rudolf Filipovic, „Trans-phonemization: substitution 011 the phonological level re-interpreted", în Evrop. Mehrsprachigkeit, p. 125-133.
FISCHER, coma = I. Fischer, „Lat coma, rom. coamă şi problema împrumuturilor greceşti în latină", în SCL, XXXI (1980), p. 393-398.
FISCHER, Lat. chin. = I. Fischer, Latina dunăreană. Introducere în
istoria limbii române, Bucureşti, 1985. FISCHER, Neutru = I. Fischer, „Originea latină a neutrului
românesc", în SCL, XXVI (1975), 6, p. 569-575. FISHMAN, Lang. loyalty = J. A. Fishman et al., Language loyalty
in the United States, Haga, 1966. FISHMAN, Socioling. persp. - J. A. Fishman, „Sociolinguistic
perspective on the study of bilingualism", în Linguistics,
XXXIX (1968), p. 21-50. FISHMAN, Who spcaks = J. A. Fishman, „Who speaks, what
language to whom and when", în Linguistics, II (1965),
p. 67-88.
FLORA, Dialetti = Radu Flora, „Dialetti di varia origine in contatto", în Congres Dial., I, 1964, p. 46-59.
FLORA, Italianismi - Radu Flora, „Gli italianismi nell'istro-romeno". în Italica bclgradensia, I (1975), p. 45-64.
FLORES—VALINAS, Nâhuatl-Spanish = Jose A. Flores—Leo-poldo Valinas, „Nahuatl-Spanish Interferences: a sociolinguistic approach", în Sociolinguistics, XVIII (1989), 1-2, p. 19-32.
FLOREZ, Pron. Bogota - Luis Florez, La pronunciacion del espanol
en Bogota, Bogota, 1951. FLOREZ, Tcmas = Luis Florez, Temas dc castellano. Notas de
divulgacion, Bogota, 1958. FONTANELLA DE WEINBERG, Contactos =  Măria Beatriz
Fontanella de Weinberg, „Contactos linguisticos del espanol
americano", în Cuadcrnos del Sur (Bahi'a Blanca), XVI (1983),
p. 27-49.
FONTANELLA DE WEINBERG. Esp. Caribc = Măria Beatriz Fontanella de Weinberg, „Espanol del Caribe: ;rasgos peninsulares, contacto lingiîîstico o innovacion?", în LEA, II (1980), p. 189-199.
FONTANELLA DE WEINBERG, Varicdades = Măria Beatriz Fontanella de Weinberg, „Variedades lingt'u'sticas usadas por la poblacion negra rioplatense", în ALH. III (1987), p. 55-66.
361 Bibliografie
FOWKES, Substratum = R.A. Fowkes, „English, French and
German phonetics and the substratum theory", în Linguistics,
XXI (1966), p. 45-53. FRANCESCATO, Elem. romanzi = Giuseppe Francescato, „Ele-
menti  romanzi   nella  pariata  slovena  di  Mersino Alto
(Udine)", în Mclangcs Skoh, p. 153-159. FRANCESCATO, Friul. germ. = Giuseppe Francescato, „Friulano
e germanico", în Congres Dial., III, 1965, p.154-156. FRANCESCATO, Friul. slavo = Giuseppe Francescato, „Friulano
e slavo", în Congres. Dial., III, 1965, p. 157-161. FRANCESCATO, Isolatcd biling. = Giuseppe Francescato, „On
the problem of the isolated bilingual", în Meid—Heller,
Sprachkontakt, p. 89-96. FRANCESCATO, Sostratto  = Giuseppe Francescato, „Sostratto,
contatto linguistico e aprendimento della lingua materna", în
AGI, LV (1970), p. 10-28. FRANOLlC, Aclaptation = Branko Franolic, „L'adaptation des
mots composes et des locuyons d'origine francaise", în
Linguistics, LXIX (1971), p. 33-43. FRANOLlC, Adaptation sec.  = Branko Franolic, „Adaptation
secondaire ou la derivation des emprunts d'origine francaise
en croate", în Lingua, XL (1976), p. 247-261. FRANOLlC, Intcgration = Branko Franolic, „L'integration des
suffixes etrangers (francais) dans le systeme suffixal croate",
în Lmgua, XXVII (1971), p. 355-366. FRANOLlC, Intcgr. morph. = Branko Franolic, „L'integration
morphologique des noms d'emprunt francais en croate", în
Lingua, XXII (1969), p. 133-159. FREI, Răspuns = H. Frei [Răspuns la Question IV], în 6 Congres.
Ades. p. 306.
FRIEDMAN—PATINO ROSSELLI, Palenque =  Nina S. de
Friedman—Carlos Patino Rosselli, Lengua y socicdad cn el
Palenque de San Basilio, Bogota, 1983. FRIES—PIKE, Coexist, phon. = Charles C. Fries—Kenneth L.
Pike. „Coexistent phonemic systems", în Language, XXV
(1949), p. 29-50. FUGGER, Influence = Bernard Fugger, „Influence du francais
coimnun sur les parlers comptois", în Rl.iR. XLIV (1980),
p. 186-200.
FUGGER. Penetration  =  Bernard  Fugger. La penetration du francais commun en Franchi-Comptc d'apreş FAtlas Linguistique et
Limbi în contact 362
ethnographiqve de la Franche-Compte (ALFC), Frankfurt/Main, 1982.
FURER, Mort rom. = Jean Jacques Fuxer, La mort dil romantsch ni
l'entschatta odla fin per la Svizra, Cuera, 1981. GABINSCHI,   Balcanisme   =   Marcu   Gabinschi, „Realitatea
balcanismelor şi probabilitatea autohtoniei celui mai specific
dintre ele", în RLŞL (1995), 1, p. 65-75. GABINSKIJ, Etiol.  = M.A. Gabinskij, „Etiologija balkanskoj
utraty infinitiva v cvete faktov sefardskogo jazyka", în RRL,
XIV (1969), 6, p. 539-548. GABINSKIJ, Sefardskij = M.A. Gabinskij, Sefardskij (evrejsko-
ispanskij) jazyk. Balkanskoe narccic, Chişinău, 1992. GAL, Lang. shift = S. Gal, Languagc sluft: social determinants of
lingvistic change in bilingvul Austria, New York, 1979. GALMfiS, Influencias = Alvaro Galmes de Fuentes, Influencias
sintâcticas y estilislicas del arabe en la prosa. medieval castellano,
Madrid, 1956.
GAMILLSCHEG, Germ. Lehnw. = Ernst Gamillscheg, „Zur Geschichte der germanischen Lehnworter des Italienischen", în Zeitschrift fiir Volkskunde, X (1939), p. 89-120.
GAMILLSCHEG, Hist. fr. Syntax = Ernst Gamillscheg, Historische franzosiche Syntax, Ttlbingen, 1957.
GAMILLSCHEG, Rom. germ. = Ernst Gamillscheg, România germanica, I-III, Leipzig—Berlin, 1934-1936.
GAMILLSCHEG, Substrat = Ernst Gamillscheg, „Substrat und Verkehrsprache", în Studivm Berolinense, 1960, p. 525-540.
GARCfA, Bilinguismo - Etica C. Garda, „Bilinguismo e interfeiencia sintactica", în Lexis, XIV (1990), p. 151-195.
GARClA, Interf. = Constantino Garda, „Interferencias lingUîsticas entre gallego y castellano", în REL, VI (1976). p. 327-343.
GARCfA YEBRA, Traduccion = Valentin Garcia Yebra, „Traduccion y enriquecimento de la lengua propia", în XIII Congres. Actes, II, p. 577-586.
GARDNER-CHLOROS, Code-switclnng = Penelope Gardner-Chloros, „Code-switching in relation to language contact and convergence", în Georges L(îdi (ed.), Devenir bilingve — parlcr bilingve: Actes dv 2'' Colloquc sur le bilinguisme. Univcrsitc de Neuchâtel, 20-22 septembre 1984, Tubingen. 1987, p. 99-115.
GASPAR REMIRO, Vocablos = M. Gaspar Remiro, „Sobre algunos vocablos y frases de los judeoespaiioles", în Boletin de
363 Bibliografie
la Real Academia Espanola, I (1914), p. 449-455; II (1915), p.
77-84, 294-301; III (1916), p. 67-74, 186-196. 498-509; IV ■ (1917), p. 107-121, 327-335, 459-468; V (1918), p. 350-364. GASPARI, Elem. Icss. slran. = Gianluigi Gaspari, „Considerazioni
di carattere fonetico-semantico-morfologico su alcuni ele-
menţi lessicali stranieri di uso comune nel dialetto di Ascoli
Piceno", în Elem. stranieri, p. 265-304. GĂLĂBOV, Infinitivsystem - Ivan Gălăbov, „Bulgarisch-rumâ-
nische Berlihrungen bei der Umwandlung des Infinitiv-
systems", în Zeitschrift fiir slavische Philologie, XXIX (1961),
p. 275-287.
GALABOV, Lang. cont. = Ivan Gălăbov, „Languages in contact — ein typischer Fall: das Rumanische", în Werner, Sprachkontakte, p. 17-28.
GEBHARDT. Occit. fr. = Karl Gebhardt, „A propos des occi-tanismes en franţais", în XIV Congresso, Atti, IV, p. 187-204.
GEBHARDT, Okz. Lchngut = Karl Gebhardt, Das okzitanischc Lchngut im Franzbsischen, Frankfurt-Berna, 1974.
GEORGIEV, Dak. Substrat = Vladimir Georgiev, „Dakisches Substrat in der rumanischen Lautlehre", în SCL, XI (1960), p. 481-484.
GEORGIEV, Etat = Vladimir I. Georgiev, „L'union linguistique balkanique. L'etat actuel des recherches", în LB, XX (1977), 1-2, p. 5-15.
GEORGIEV, Trak. czik = Vladimir Georgiev, Trakijskijat czik, Sofia, 1957.
GEORGIEV. Zaemanc = Vladimir I. Georgiev. „Zaemane na
morfologini elementi", în Sbornik v cest na akadcmik Alcksandăr
Teodorov Bălan po slncaj devetdeset i petala mu godisnina, Sofia,
1955, p. 199-201. GIACALONE RAMAT, Colori germ. = A. Giacalone Ramat,
„Colori germanici nel mondo romanzo", în Atti c Memorie
dcll'Accademia Toscana di Scienze e Lettere La Colombaria, XXII
(1967), p. 107-211. GIESE, Balkansyntax =   Wilhelm  Giese,  „Balkansyntax oder
trakisches Substrat?", în SNph, XXIV (1952), p. 46-54. GILBERT. Texas Sludies - Glenn G. Gilbert, Texas Studics in
Bilingualism Spanish, French, German, Czcch, Polish, Sorbian and
Norxvegian in the Southwest, Berlin, 1970. GIMENO, Dimcnsioncs = Francisco Gimeno. ..Dimensiones del
înultilingiîismo". în REL. XI (1981). p. 341-373.
Limbi în contact 364
GIMENO, Sustrato = Francisco Gimeno. „El sustrato lingiîîstico y el seseo valenciano de la coniunidad de habla alincatina", în Estudios cn memoria del professor Manuel Sanchis Guarner: Estudis de llengua i literatura catalancs, I, Valencia, 1984, p. 139-146.
GIURESCU. Ncutro = Anca Giurescu, „A proposito del «neutro» italiano", în RRL, XXX (1985), p. 433-435.
GLEASON. Introdnction = H.A. Gleason, Introductiou â la linguistique, Paris, 1969.
GNEUS, Lehnbildungen = H. Gneus, Lehnbildungen und Lehnbe-deutungcn im Altcnglischen, Berlin, 1955.
GODDARD, Bibliographie = K.A. Goddard, „Bibliographie des etudes des mots d'emprunt dans les langues romanes. I. Les influences etrangeres sur le vocabulaire roumain", în RLiR, XLI (1977), p. 162-189.
GODDARD, Loan-words = K.A. Goddard, „Loan-words and lexical borrowing in Românce", în RLiR, XXXIII (1969), p. 337-348.
GODDARD, Tend. persp. = K.A. Goddard, „Quelques tendances et perspectives de l'etude des mots d'emprunt dans les langues romanes". în XIII Congres, Actes, II, p. 425-430.
GODINI, Nomi = Neva Godini, „Contributo alia storia dei nomi sloveni en -ar", în Inc. ling., IV (1978), 2, p. 213-223.
GOEBL, Munclart = Hans Goebl, „Mundart, Mass und Meinung. Bemerkungen zum Einsatz des Ein- drucksdifferentials (Polaritătenprofils) bei kontaktlinguistischen Fragestel-lungen", în Jean-Denis Gendron—Peter Nelde (eds.), Pluri-linguisme..., p. 9-26.
GOEBL, Problemi = L. Goebl (= L. Gâlcli), „Problemi di sostrato nel creole francese", în RLiR, IX (1933), p. 336-345.
GOEBL, Problems = Hans Goebl, „Problems and perspectives of contact linguistics from a Românce scholar's point of view", în Peter H. Nelde—P. Sture Ureland—lain Clarkson, Language contact in Europe, Tiîbingen, 1986, p. 125-150.
GOEAB. Isogrammatism = Zbigniew Golab, „Some Arumanian-Macedonian isogrammatism and the social background of their developnient", în Word, XV (1953), 3, p. 415-435.
GOMEZ MOLINA. Niveles = J. R. Gomez Molina. Niveles socio-linguisticos de Sagunto. Andlisis dc las interfcrcncias morfo-sintăcticas en la comuniclad dc habla de Sagunto, tesis doctoral, Valencia, 1984.
365 Bibliografie
GONZALEZ ECHEGARAY, Notas = C. Gonzălez Echegaray.
„Notas sobre el espanol en Africa Ecuatorial", în RFE, XXXV
(1951), p. 106-118. GOSSEN, Adaptierung = C. Th. Gossen, „Die orthographische
und phonomorphologische Adaptierung der Franzosismen
im Italienischen und Rumanischen", în VRom., XXIX (1970),
p. 1-35.
GOUGENHEIM. Relatinisation = G. Gougenheim, „La relatini-sation du vocabulaire francais", în Annales de l'Universite de Paris, 1939, p. 5-18. Republicat în Etudes de grammaire et dc vocabulaire francais. Paris, 1970, p. 413-423.
GRAD, Contnbution = Anton Grad, „Contribution â la syntaxe des pronoms personnels sujets en ancien frangais", în Linguistica, V (1964), p. 3-20.
GRANDA, Acerca = German de Granda, „Acerca del origen de un fenomeno fonetico en el espanol andino. La realizacion [lj-[y] de la oposicion /L/-/Y/", în BFUCh, XXXIII (1992), p. 47-69.
GRANDA, Afro-rom. = German de Granda, Estudios de linguistica afro-romdnica, Madrid, 1985.
GRANDA, Arc. lex. = German de Granda, „Sobre arcaismos lexicos en el espanol del Paraguay", în El espanol cn tres mundos. Retenciones y contactos linguisticos cn America y Africa, Valladolid, 1991, p.'55-83.
GRANDA, Calcos sint. = German de Granda, „Calcos sintâcticos del guarani en el espanol del Paraguay", în NRFH, XXVIII (.1979), 2, p. 267-286. Publicat şi în Corvalân—Granda, Sociedad y lengua, II, p. 701-731 .Cităm după Granda, Paraguay, p. 249-270.
GRANDA, Causacion = German de Granda, „De nuevo sobre la causacion multiple en el espanol de America. (A proposito de dos rasgos morfosintâcticos del espanol paraguayo)", în El cspafiol cn tres mundos. Retenciones y contactos linguisticos cn America y Africa. Valladolid, 1991, p. 41-54. Publicat şi în Scripta philologica in honorem Juan M. Lope Blanch, II, Mexico, 1992, p. 491-506.
GRANDA, Convergencia = German de Granda. „Convergencia linguistica en el bilingiiismo paraguayo", în Serta Filologica F. Lăzaro Carreter, I, Madrid, 1983, p. 119-126.
GRANDA, Desfonologizacion - German de Granda, „La des-fonologizacion   de   /R/—/R/   en   el   dominio lingiîîstico
Limbi în contact
366
367
Bibliografie
hispanice-", în Tliesavrvs, XXIV (1979), p. 1-11. Cităm după Granda, Estudios, p. 69-79.
GRANDA, Diatopia = German de Granda, „Diatopia, diastratia y diacronia de un fenomeno fonetico dialectal en el occidente de Colombia (oclusion glotal en los Departamentos del Cauca y Narino)", în Thcsaurus, XXIX (1974), p. 221-253.
GRANDA, Esp. Paraguay = German de Granda, „El espanol del Paraguay. Distribucion, uso y estructuras", în Historia y pre-sente del espanol de America, Valladolid, 1992, p. 675-695.
GRANDA, Esquema = German de Granda, „Hacia la historia de la lengua espanola en el Paraguay. Un esquema interpre-tativo", în Historia y presente del espanol cn America, Valladolid, 1992, p. 649-674.'
GRANDA, Estudios = German de Granda, Estudios lingiiisticos hispănicos, afrohispănicos y criollos. Madrid, 1978.
GRANDA, Falsos guar. = German de Granda, „Falsos guara-nismos morfosintâcticos en el espanol del Paraguay", în AdeL, XVII (1979), p. 185-203.
GRANDA, Fenom. sint. = German de Granda, „El espanol de Guinea Ecuatorial. Sobre un fenomeno sintâctico: la mar-cacion en superficie de los pronombres personales sujeto", în Thesaurus, XLV (1990).
GRANDA, Fon. Paraguay = German de Granda, „Observaciones sobre la fonetica del espanol en el Paraguay", în AdeL, XX (1982), p. 145-194.
GRANDA, Galic. esp. dom. = German de Granda, „Galicismos lexicos en el espanol dominicano de la seguncla mitad del siglo XVII", în Lcxis, XIV (1990), p. 197-219.
GRANDA, Historia = German de Granda, „Historia social e historia lingiiistica en Hispanoamerica", în Cvitanovic—Fonta-nella de Weinberg (ed.), Simposio, p. 203-215.
GRANDA, Interf fon. = German de Granda, „Fenomenos de interfeiencia fonetica del fang sobre el espanol de Guinea Ecuatorial. Consonantismo", în ALH, I (1985), p. 95-114.
GRANDA, Interf. lex. fr. = German de Granda, „Dos episodios en el proceso de interferencia lexica del frances sobre el espanol dominicano (Toussaint L'Ouverture, 1801; Boyer, 1822)", în Estudios Romănicos, IV (1987-88-89) = Homcnajc al profesor Luis Rubio, I, Murcia, p. 537-546.
GRANDA, Interf. morf. = German de Granda, „Un caso coni-plejo de interferencia morfologica reciproca en situation de
bilinguismo amplio (espanol y guarani en el Paraguay)", în SCL, XXX (1979), p. 379-382. Publicat şi în Granda, Paraguay, p. 204-210. GRANDA, /l/ = German de Granda, „Factores determinantes de la preservacion del fonema IV en el espanol del Paraguay", în LEA, I (1979), p. 403-412. Cităm după Granda, Paraguay, p. 95-108.
GRANDA, ,Lingua franca" medit. = German de Granda, „«Lingua franca» mediterranea y criollo-portugues atlântico", în Actas V Congreso Medit., p. 41-46.
GRANDA, Lusismos = German de Granda, „Contactos socio-historicos y prestamos lexicos. Lusismos en el espanol del Paraguay", în LEA, III (1989), p. 347-373.
GRANDA, Morfosint. criollo = German de Granda, „Algunos rasgos morfosintâcticos de posible origen «criollo» en el habla de âreas hispano-americanas de poblacion negra", în AdeL, XIV (1976), p. 5-22. Cităm după Granda, Estudios, p. 501-518.
GRANDA, Origen = German de Granda, „Origen y con-figuracion de un rasgo sintâctico en el espanol de Guinea Ecuatorial y en el portugues de Angol", în ALH, IV (1988), p. 81-98.
GRANDA, Paraguay = German de Granda, Sociedad, historia y lengua en el Paraguay, Bogota, 1988.
GRANDA, Plural, nominal = German de Granda, „Sobre la expresion de la pluralidad nominal en el espanol paraguayo", în Actas del VII Congreso Internacional de A.L.F.A.L (Santo Domingo), sub tipar.
GRANDA, Prestamos morf. = German de Granda, „Prestamos morfologicos del guarani en el espanol del Paraguay", în RLiR, XLIV (1980), p. 57-68, 247-256. Cităm după Granda, Paraguay, p. 167-203.
GRANDA, Rasgos fon. = German de Granda, „Algunos rasgos foneticos del espanol paraguayo atribuibles a interferencia guarani", în REL, XLIV (1980), p. 57-58, Cităm după Granda, Paraguay, 247-256.
GRANDA, Retcncion = German de Granda, „Calco funcional y retencion por contacto. El elemento asertivo luego (guarani voi) del espanol paraguayo", în ALH, IX (1993), p. 47-58.
GRANDA, Retcncion gram. = German de Granda, „El contacto linguistico como factor de retencion gramatical. Aportes a su
Limbi în contact
368
369
Bibliografie
estudio sobre datos de ârea guaram'tica sudainericana", în Homcnajc a Jose Manuel Rivas Sacconi, Bogota, sub tipar.
GRANDA, Retcncion sint.= German de Granda. „Notas sobre retenciones sintâcticas en el espanol del Paraguay", în El espanol en tres mundos. Retenciones y contactos lingiiisticos en America y Africa, Valladolid, 1991, p. 85-102.
GRANDA, Transf. lexica = German de Granda, „Un caso de transferencia lexica intercolonial: Cuba — Fernando Poo (Bioko)", în AdeL, XXIII (1985), p. 131-159. Publicat şi în Granda, Afro-rom.
GRANDA, Valoracion = German de Granda, „Hacia una va-loracion del proceso de interferencia lexica del guarani' sobre el espanol paraguayo", în Mathias Perl (ed.), Estudios sobre el lexico del espanol de America, Leipzig, 1982, p. 9-36. Cităm după Granda, Paraguay, p. 453-482.
GRAUR. Ab, ad, apud = A. Graur, ,Ab, ad, apud et cum en latin de Gaule". în BSL, XXXIII (1932), p. 225-298.
GRAUR, Articlc = A.Graur, „A propos de Partide postpose en roumain". în România, LV (1929). p. 475-480.
GRAUR, Bilinguisme^ A. Graur, „Notes sur le bilinguisme", în BL, VII (1939), p. 179-180.
GRAUR, De nouveau = A. Graur. „De nouveau sur Partide postpose en roumain", în RRL, XII (1967). p. 3-18.
GRAUR, Dcsmences = A. Graur, „Desinences potir les mots etrangers", în BL, II (1934), p. 238-241.
GRAUR, Dicţionar = Al. Graur, Dicţionar de cuvinte călătoare, Bucureşti, 1978.
GRAUR, Etim. mult. - Al. Graur, „Etimologie multiplă". în SCL,
I (1950). p. 22-34. GRAUR. Etim. rom. = Al. Graur, Etimologii româneşti, Bucureşti,
1963.
GRAUR. Fond. pr. = Al. Graur, încercare asupra fondului lexical
principal al limbii române, Bucureşti, 1954. GRAUR. Langues = A. Graur, „ Langues melees", în BL, XV
(1947), p. 8-19.
GRAUR, Mei. ling. I = A. Graur, Melanges linguistiqucs [I],
Paiis—Bucarest. 1936. GRAUR, Moli tsiganes =  A. Graur, „Les mots tsiganes en
roumain", în BL, II (1934), p. 108-200. GRAUR. Neutre = A. Graur. „Sur le gentre neutre en roumain",
în BL. V (1937). p. 5-11.
GRAUR, Notes = A. Graur. „Notes d'etymologie roumaine", în
BL, V (1937). p. 56-79. GRAUR, Place = A. Graur, „Place de l'adjectif en roumain", în
BL, VII (1940). p. 237-240. GRAUR,  Românite   =   A.   Graur,   La  românite  du roumain.
Bucureşti, 1965.
GRAUR, Studii = Al. Graur, Studii de lingi'istică generală. Variantă
nouă, Bucureşti, 1960. GRAUR, Tend.act.  = Al. Graur, Tendinţele actuale ale limbii
române. Bucureşti, 1968. ---,
GRAUR, Ts cn latin = A. Graur „Ts en latin", în România, LVI
(1930), p. 266-267. GRAZIUSO, Angloamericanismi = Luciano Graziuso, „Anglo-
americanismi nel Salento:_ ieri e oggi", în Elem. stranieri,
p. 323-328.
GREEN, Representations = John N. Green, „Representations of Românce: contact, bilingualism and diglossia". în CTL, V, p. 3-40.
GREENBERG. Num. syst. = J.H. Greenberg, „Generalizations about numeral systems", în J.H. Greenberg (ed.). Universals of Human Languagc, III (Word Structitre), Standford, 1978, p. 249-295.
GREENBERG—BERRY. Socioling. rescarch = Joseph H. Greenberg—Jack Berry, „Sociolinguistic research in Africa", în African Studies Bulletin, IX (1966), p. 1-9.
GREGORIO, Siciliano - Giacomo de Gregorio. „Ibridismo e tautologia ibrida nel siciliano". în ZRPh. XLIX (1929), p. 524-528.
GREIVE. Franz. Wbrtcr = Artur Greive. „Eranzosische Worter in der Kolner Stadtiiumclart: Aspekte ihrer Integration", în Das Galloromanischc in Deutschland, Wilhelmsfeld, 1990, p. 117-124.
GROSSMANN. Colori = Măria Grossmann. Colori c lessico. Studi sulla struttura semantica degli aggcttivi di colorc in catalano, castigliano. italiano, romeno. latino ed ungheresc. Tiibingen, 1988.
GUBERINA, Dipht. vegliote = Petar Gubernia, „La diphtongaison vegliote est-elle une diphtongaison romane?". în Melanges Skok, p. 181-191.
GUIRAUD. Mots = P. Gtiiraud, Les mots etrangers. ecl. II, Paris, 1971.
Limbi în contact 370
GUITART, Span. subjunctive = Jorge M. Guitart, „On the use of
the Spanish subjunctive among Spanish-English bilinguals",
în Word, XXXIII (1982), p. 59-67. GUITARTE, Ensordecimiento   =  Guillenno L.  Guitarte, „El
ensordecimiento del zeismo porteno. Fonetica y fonologia",
în RFE, XXXVIII (1955), p. 261-283. Cităm după cartea
autorului, Siele estudios sobre el espanol de America, Mexico,
1983, p. 147-166. GUMPERZ, Speech, var. = J.J. Gumperz, „Speech variation and
the study of Indian civilization", în American Anthropologist, II
(1964), p. 37-53. GUSMANI, Aspetti  =   Roberto Gusmani, Aspetti del prestito
lingvistico, Napoli, 1975. GUSMANI, Calco = Roberto Gusmani, „Per una tipologia del
calco linguistico", în Inc. ling.,  I (1974), p. 21-50; III
(1976-77), 1, p. 7-18. GUSMANI, Datazione = Roberto Gusmani, „Problemi di data-
zione dei fenomeni linguistici", în Inc. ling., XI (1986),
p. 11-21.
GUSMANI, Saggi. = Roberto Gusmani, Saggi svll'interferenza
lingvistica, Firenze, I (1981), II (1983). GUSMANI, Sibilanti = Roberto Gusmani, „Slavo PAPEZ, e la
resa delle sibilanti alloglotte", în Inc.  ling.,  IV (1978),
p. 69-81.
GUTlERREZ MARRONE, Estudio = Nila Gutierrez Marrone, „Estudio preliminar de la influencia del quechua en el espanol de Cochabamba, Bolivia", în Scavnicky, Dial. hisp., p. 58-93.
HAARMANN, JBasic" vocab. = Harald Haarmann, „«Basic» vocabulary and language contacts: the dissilusion of glotto-chronology", în Indogermanische Forschungen, XCV (1990), p. 1-37.
HAARMANN, Lat. Einfluss = Harald Haarmann, Der lateinische Einflvss in der Interferenzzonen am Rande der România. Ver-gleichende Studien zur Sprachkontaktforschung, Hamburg, 1979.
HAARMANN, Multilingualismus = Harald Haarmann, Multilingualismus, I. Probleme des Systcmatik und Typologie, II. Elemente ciner Sprachbkologic, Tubingen, ] 980.
HADEN—JOLIAT, Gcnre = E. Haden—E. Joliat, „Le geme gramatical des substantifs en Franco-Canadien empruntes â l'Anglais", în PMLA, LV (1940).
371 Bibliografie
HAENSCH, Prestamo = Gunther Haensch, „El prestamo lingiîîstico en el lenguage coloquial y en las jergas", în Filologia V didactica hispanica. Homenaje al Profesor Hans-Karl Schneider, Hamburg , 1975, p. 115-130.
HAENSCH, Voc. econ. = Gunther Haensch, „El vocabulario economico espanol un problema de lenguas en contacto", în Europ. Mehrsprachigkeit, p. 135-147.
HAGEGE—HAUDRICOURT, Phonol. panchroniquc = Claude Hagege—Andre Haudricourt, La phonologie panchroniquc, Paris, 1978.
HAGGIS, Trilinguisme = B. Murray Haggis, „Un cas de tri-linguisnie", în La Linguistique, IX (1973), 2, p. 37-50.
HALL, Note = Robert Hali Jr., „A note on «gorgia toscana»", în Italica, XXVI (1949), p. 65-71.
HALL, Sostrato = Robert A. Hali Jr., „Sostrato e lingue creole", în AGI, XL (1955), p. 1-9.
HALLIDAY, Contribuţie = M. A. K. Halliclay, [Contribuţie la Martinet, Affinite], în 9 Congress. Proceedings, p. 126.
HARDMAN-DE-BAUTISTA, Mutual influence = M. J. Hard-man-de-Bautista, „The mutual influence of Spanish and the Andean languages", în Word, XXXIII (1982), p. 143-157.
HARRIS, Decline = Tracy Kay Harris, „Reasons for the decline of Judeo-Spanish", în IJSL, XXXVII (1982), p. 71-97.
HARTWEG, Sprachkontakt Elsafi = Frederic G. Hartweg, „Sprachkontakt und Sprachkonflikt im Elsafi", în Meid— Heller, Sprachkontakt, p. 97-113.
HASLER, Morphemcs = Juan A. Hasler, „Morphemes of southern Quechua and their influence on Spanish", în W. McCormack—S.A. Wurms (eds.), Approaches to Language, Haga—Paris, 1978, p. 235-242.
HASSELMO, Effccts = N. Hasselmo, „How can we measure the effects wich oue language may have on the others in the speech of bilinguals", în L.G. Kelly (ed.), Descriptions and measurement of bilingualism, Toronto, 1969, p. 122—141.
HASSELROT, Etudes = B. Hasselrot, Etudes sur la formation diminutive dans les langues romanes, Uppsala, 1957.
HAUDRICOURT—JUILLAND, Essai. = A. G. Haudricourt— A. Juilland, Essai pour une histoirc structurale du phonctismc francais, Paris, 1949.
HAUDRICOURT—MARTINET, Propagation = A. G. Haudricourt—Andre Martinet. „Propagation phonetique ou evolu-
Limbi în contact
372
373
Bibliografie
tion phonologique? Assourdissement et sonorisation d'occlu-
sives dans l'Asie de Sud-est", în BSL, XLII (1946), p. 82-92. HAUGEN, Analysis = Einar Haugen, „The analysis of linguistic
borrowing". în Language, XXVI (1950), p. 210-231. HAUGEN, Biling. = Einar Haugen, „Bilingualism, language
contact, and immigrant languages in the United States: a
research report 1956-1970", în CTL, X, 1973, p. 505-591. HAUGEN, Bilingiialism = Einar Haugen, Bilingualism in the
Americas: A bibliography and research guidc, Alabama, 1956. HAUGEN, Lang. cont. = Einar Haugen, „Language contact", în
8 Congress. Procccdings, p. 771-785. HAUGEN. Norms = Einar Haugen, „Language norms in bi-
lingual comunities", în 12 Congress. Procccdings, p. 283-286. HAUGEN, Norwegian = Einar Haugen, The Norwegian language
in America, a study of bilingual behavior, 2 v.. Philadelphia,
1953.
HAUGEN, Phonol. shift. = Einar Haugen, „Phonological shifting in American Norwegian", în Language, XIV (1938), p. 112-120.
HAUGEN, Problems = Einar Haugen, „Problems of bilingualism", în Lingua, II (1950), p. 271-290.
HAUGEN, Recenzie Gneus = Einar Haugen, Recenzie la Gneus, Lehnbildvngen, în Language, XXXII (1956), p. 761-766.
HAVRĂNEK, Sprachmischung = Bohuslav Havrânek, „Zur Problematik der Sprachmischung", în Travaux de linguistique de Prague, II (1966), p. 81-95.
HAVRÂNEK, Typ pcrfckta = Bohuslav Havrânek, „Românsky typ perfekta factum habeo a *casus suin, *casum habeo y makedonskych dialektech", în Melanges P.M. Hahovec, Brno, 1936, p. 147-155.
HAVRÂNEK, Vocalsystem = Bohuslav Havrânek, „Zur phonolo-gischen Geographie; das Vokalsystem des balkanischen Sprachbundes", în Archives neerlandaises de phonetique experimentale, VIII-IX (1933), p. 119-125.
HAYES, Tâmpa = Francis C. Hayes, „Anglo-Spanish speech in Tâmpa, Florida", în Hispama, XXXII (1949), p. 48-52.
HAZAEL-MASSIELjX—ROBILLARD, Biling. creole-speaking = Guy Hazael-Massieux—Didier de Robillard, „Bilingualism and linguistic conflict in (French) creole-speaking societies", în TRLP, V, p. 383-407.
HEATH, Lang. contact = J. G. Heath, Language contact and
Language Change, în Annual Review of Anthropology, XIII
(1984), p. 367-384. HELLER, Synt. Einflusse = Karin Heller, „Syntaktische Einflusse
des Italienischen im Zimbrischen", în Inc. ling., II (1975),
p. 165-174.
HENRIQUEZ URENA, Mejico = Pedro Henriquez Ureiia, „La fonologia del espanol en la ciudad de Mejico", în BDH, IV, 1938, p. 87-188.
HENSEY, Frontenzo = Fritz Hensey, frontenzo: a case of phonological restructuring", în Jacob Ornstein (ed.), Threc essays in linguistic diversity in the Spanish-speaking world, Haga, 1975, p. 47-61.
HENSEY, Port. Fronterizo = Fritz Hensey, „Portiiguese and/or «Fronterizo» in northern Uruguay" , în TRLP, V, p. 433-452.
HENSEY, Sociolinguistics = FTitz G. Hensey, The sociolinguistics of the Braziliaii-Uruguayan border, Haga-Paris, 1972.
HERNÂNDEZ, Consideraciones = Alberto Hernândez, „Con-sideraciones acerca de la clasificacion clei prestamo lexico de W. Betz", în Lexis, IV (1980), p. 91-101.
HERNÂNDEZ-CHAVEZ—COHEN—BELTRAMO, Clucanos = E. Hernândez-Chavez—A.D. Cohen—A.F. Beltramo (eds.), El lengiiaje de los clucanos: regional and social characteristics used by Mexican-Americans, Arlington, 1975.
HEYE, Diglossia = Jurgen Heye, „Diglossia and dialect levelling among German-speaking immigrants in Brazii", în 12 Congress. Procccdings, p. 293-296.
HIDALGO, Lang. cont. = Mărgărita Hidalgo, „Language contact, language loyalty, and language prejudice on the Mexican border", în Language in Socicty, XV (1986), p. 193-220.
HIEGEMANN, Germ. Elemente = A. Hiegemann, Die Stcllung der germanischen Elemente im Franzbsischen und der slavischen Elemente nn Rumănischen, Bochum, 1988.
HILTY, Wcstfrănk. Superstrat = Gerold Hilty, „Westfrânkische Superstratseinflusse auf die galloromanische Syntax", în Verba et Vocabula. Festschrift fiir W. von Wartburg zum 80. Gcburtstag, Miinchen, 1968, p. 493-517.
HILTY, Wcstfr. Syntax = Gerold Hilty, „Westfrânkische Superstratseinflusse auf die galloromanische Syntax". în Rom. Forsch., LXXXVII (1975). p. 413-427.
Limbi în contact
374
375
Bibliografie
HINDLEY, Death Irish = Reg Hindley, The Death of the Irish
Language. A qvalified obituary, Londra, 1990. HJEMSLEV, Langage = L. Hjemslev, Le langage, Paris, 1966. HJEMSLEV, Răspuns = L. Hjemslev, [Răspuns la Question IV],
în 6 Congres. Actes, p. 315-316. HOCKETT, Coursc = Charles F. Hockett, A course in modern
linguistics, New York, 1958. HOFLER,  Problem   =   Manfred  Hofler,  „Das  Problem der
Sprachlichen   Entlehiiung",   în  Jahrbuch   der Universităt
Dusseldorf 1969/1970, p. 149-153. HOIJER, Change =  Harry Hoijer,  „Linguistic and cultural
change", în Language, XXIV (1948), p. 335-345. HOLLYMAN,   Intercolonial   borrowings   =   K.   J. Hollyman,
„Intercolonial borrowings with special reference to New
Caledonian   French",   în  AUMLA. Journal  of Australian
Universiti.es Language and Literature Association, XVII (1962),
p. 31-43.
HOLMES, Germ. infl. = Urban T. Holmes, „Germanic influence on old French syntax", în Language, VII (1931), p. 194-199.
HOLMES—VAUGHN, Germ. Infl. = Urban T. Holmes—Eloise Vaughn, „Germanic influence on old French syntax", în Language, IX (1933), p. 162-170.
HOLTUS, Catalanismos = Gttnter Holtus, „Catalanismos en el lexico siciliano. En torno a la problematica de los contactos e interferencias linguisticos", în La Corona de Aragon, p. 227-236.
HOMORODEAN, Tautologii = M. Homorodean, „Cu privire la
tautologiile toponimice", în Studii şi materiale de onomastică.
Cluj, 1969, p. 69-74. HOPE,  Interlanguage   =   Thomas   E.   Hope, „Interlanguage
influences", în TRLP, I (1980), p. 241-287. HOPE, Interpretation = Thomas E. Hope, „L'interpretation des
mots d'emprunt et la structure lexicale", în X Congres. Actes,
I, p. 149-155.
HOPE, Lcx. borrowing = Thomas E. Hope, Lexical borrowing in the Românce languages: a criticai survey of Italianisms in French and Galicisms in Italian from 1100 to 1900, 2 v., Oxford, 1971.
HOPE, Loa nwords - Thomas E. Hope, „Loanwords as cultural and lexical symbols". în Archivum Lmguisticum, XIV (1962), p. 111-121; XV (1963), p. 29-42.
HOPE, Process = Thomas E. Hope, „The process of neologism reconsidered with reference to lexical borrowing in Românce", în Transactions of the Philological Society, 1964, p. 46-84.
HOPE, Sem. borrowing = Thomas E. Hope, „The analysis of
semantic borrowing", în Essays presented to C. M. Girdlestone,
Newcastle-upon-Tyne, 1960, p. 125-141. HORNUNG, Synonyma = Măria Hornung, „Der wechselweise
Gebrauch deutscher und romanischer Synonyma in den
Sprachinselmundarten des ostlichen Oberitaliens als Aus-
druck einer Bewufkseinsverscfiiebung", în Meid—Heller,
Sprachkontakt, p. 121-128. HRISTEA, Calque =Theodor Hristea, „Le calque de structure
dans la langue roumaine", în RRL, XII (1967), p. 279-288. HRISTEA, Probi. etim. = Theodor Hristea, Probleme de etimologie,
Bucureşti, 1968. HUBER, Interfcrcnz  =   Wolfgang  Huber,  „Interferenz und
Syntax", în Sprachliche Interferenz. Festschrift fiir Werner Betz
zum 65. Gcburtstag, Tubingen, 1977. HUBSCHMID, Rom. medit. = Johannes Hubschmid, „România
mediterraneenne et România prelatine", în XIV Congresso.
Atti, I, p. 351-364. HUBSCHMID,     Wortprobleme     =     Johannes Hubschmid,
„Romanisch-germanische Wortprobleme", II, în VRom., XXIX
(1970), p. 283-302. HUBSCHMID, Worter = Johannes Hubschmid, „Worter mit
s-lz-l,  ts-  im  romanischen,  baskischen  und  in anderen
Sprachen", în RLiR, XXVII (1963), p. 364-448. HUMBLEY, Typologie = J. Humbley, „Vers une typologie de
l'emprunt linguistique", în Cahiers de lexicologie, XXV (1974),
p. 46-70.
HUNNIUS, Synt. Entlehnung = Klaus Hunnius, „Zur Frage der syntaktischen Entlehnung", în Rom. Forsch., LXXXVII (1975), p. 64-81.
HURREN, Aspect = H. Anthony Hurren, „Verbal aspect and archi-aspect in Istro-Rumanian", în La Linguistique, XI (1962), 2, p. 59-96.
HUYKE, Indiccs = Isabel Huyke, „Indices de densidad lexica: anglicismos en la zona metropolitana de San Juan", în Cornentes actuales en la dialectologia del Caribc hispânico (Actas de un Simposio), San Juan, 1978, p. 145-163.
Limbi în contact
376
377
Bibliografic
HUYKE FREIRÎA. Angiiasmos = Isabel Huyke Freirîa, „Angli-
cismos en vocabulario de culto de San Juan: Cuatro campos
lexicos", în AdcL. XII (1974), p. 117-139. ILIESCU, Frionlan = Măria Iliescu, Le frioulan a partir des dialectes
parles cn Roumame. Haga, 1972. ILIESCU, Productivitc = Măria Iliescu, „La productivite de la IVC
conjugaison latine dans les langues romanes", în Recueil,
p. 87-102.
ILIESCU, Traits romans = Măria Iliescu, „ Du latin au roumain.
Sur quelques traits romans meconnus de la langue rou-
maine", în RRL, XI (1965), p. 91-101. INEICHEN, Intcrfcrenza = Gustav Ineichen, „Per il problema
deU'interfereuza linguistica", în BALM, 13-15 (1971-1973). INEICHEN, Traci, arabe = Gustav Ineichen. „La tradizione arabe
come problema filologico e linguistico", în A7T Congrcsso. Atti,
I, p. 389-398.
Influence roumaine = „L'influence roumame sur le lexique des langues slaves", în Romanoslavica, XVI (1968), p. 59-121.
IORDAN, Bilinguisme = Iorgu Iordan, „Du bilinguisme dans le domaine roman", în XIII Congres. Actcs, I, p. 5-15.
IORDAN, Diftongarea- = Iorgu Iordan, Diftongarea lui e şi o accentuaţi în poziţiile ă şi e, Iaşi, 1920.
IORDAN, Limba act. = Iorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a greşelilor. Bucureşti, 1943.
IORDAN, Limba cont. = Iorgu Iordan, Limba română contemporană, Bucureşti. 1956.
IORDAN, Parallclcs = Iorgu Iordan. „Quelques paralleles syn-taxiques romanes", în Recueil, p. 103-124.
IORDAN, Stilistica - Iorgu Iordan, Stilistica limbii române. Bucureşti, 1944.
IORDAN, Tautologii = Iorgu Iordan, „Tautologii toponimice", în Buletin Ştiinţific. Secţiunea de ştiinţa limbii, literatură şi artă, I (1952). 1-2, p. 45-53.
IORDAN—MANOLIU. Manual = Iorgu Iordan—Mana Ma-noliu. Manualele linguistica romanica. Madrid, 1980.
IVANOV, Imprimi, iipov. = Andrei Ivanov. „Tratamentul lui o protonir în împrumuturile de origine română în graiurile lipoveneşti". în Fonetică şi dialectologie. XII (1993). p. 95-99.
IVĂNESCU, Istoria = G. Ivănescu, Istoria limbii române. Iaşi. 1980.
IVIC, Balkanismcs = Pavle Ivic, „Les balkanismes naissants dans les parlers serbes du Banat", în CL, III (1958), Supliment, p. 227-235.
IVIC, Dialcktc = Pavle Ivic. Die scrbokroatischen Dialcktc, ilire Struktnr und Entwicklung. 1. Allgemeincs und "stokavische Dialcht-gruppe, Haga, 1958.
IVIC, Osnovnye = Pavle Ivic, „Osnovnye puti razvitija serbskohrvatskogo vokalizma", în VJa, 1958, 1, p. 3-20.
IVIC, Prilozi = Pavle Ivic, „Prilozi poznavanju dijalektske slike zapadne Hrvatske", în Godisnjak Filozofskog Faknltcta u Nov om Sadu, VI (1961), p. 191-212.
IVIC, Rassirenie = Pavle Ivic, „Rassirenie inventarja fonem i cislo distinktivnyh vozmoznostej", în VJa, 1970, 3, p. 3-9.
IVIC, Răspuns - Pavle Ivic, „Reponse aux questions de l'enquete . scientifique concernant la linguistique entreprise lors du V'' Congres International des slavistes: Comment etablir la limite entre le bilinguisme et les influences reciproques entre les langues slaves?", în Slavjanska filologija. I Otgovori na văprosite za naucnata anketa po ezikoznanic, Sofia, 1963, p. 324-325.
IV1R—KALOGJERA, Lang. cont. = Vladimir Ivir—Damir Ka-logjera (eds.), Languages in contact and contrast. Essays in contact linguistics, Berlin—New York, 1991.
IZZO, Pre-latin lang. = Herbert J. Izzo, „Pre-latin languages and sound change in Românce: the case of Old Spanish //;-/", în Studies m Românce linguistics. Proceedings of the Fiftli Linguistic Symposium of Românce Languages, Rowley, Mass., 1977, p. 227-253.
JABERG. Discuţie = Kaii Jaberg. [Discuţie la Sandfeld. Intcr-
ferences], în 4 Congres. Actcs. p. 65. JABERG, Romanchc = Kaii Jaberg, „Considerations sur quelques
caracteres  geneiaux  du  romanche",  în Midanges Bally,
Geneva, 1939, p. 283-292. JABERG, Sprach. Eorsch. = Kaii Jaberg, Sprachwisscnschaftliche
Forschungcn und Erlcbnisse, Berna, 1937. JAKOBSON, Affinitcs = Roman Jakobson, „Sur la theorie des
affinites phonologiques des langues", în 4 Congres. Actcs,
p. 48-59. Cităm după Troubetzkoy, Principes, p. 351-365. JAKOBSON. Essais = Roman Jakobson. Essais dc linguistique
generale. Paris, 1963. JAKOBSON, Principes  =  Roman Jakobson, „Prinzipien der
historischen ' Phonologie", în TCLP. IV (1931 ).'p. 247-267.
Limbi în contact
378
Cităm după traducerea franceză, în Troubetzkoy, Principes, p. 315-336.
JAKOBSON, Sprachbunde = Roman Jakobson, „Ober die phono-
logiscen Sprachbunde", în TCLP, IV (1931), p. 234-240. JARDEL, Usages = Jean-Pierre Jardel, „De quelques usages des
concepts de «bilinguisme» et de «diglossie»", în Manessy
-Wald, Plunling., p. 25-38. JERNEJ, Elem. it. = J. Jernej, „Sull'elemento italiano nel lessico
del  serbocroato   moderno",  în   VIII  Congresso.   Atti, II,
p. 601-604.
JERNEJ, Interferenzc = J. Jernej, „Interferenze linguistiche sulle coste orientali del bacino adriatico", în BALM, X-XII (1968-1970), p. 49-55.
JERNEJ. Ital. - J. Jernej, „Sugli italianismi penetraţi nel serbocroato negii ultimi cento anni", în Studia Romanica, I (1956), p. 54-82.
JESPERSEN, Language = Otto Jespersen, Language; its nature,
development and origin, New York, 1922. JIMENEZ MORENO, Transculturacion = W. Jimenez Moreno, La
transculturacion lingiiistica hispano-indigcna, Santander, 1965. JOSEPH, Eloquence - John Earl Joseph, Eloquence and Power. The
Rise of Language Standards and Standard Languages, Londra,
1987.
JUNGEMANN, Sustrato = Frederik Jungemann, La teoria del
sustrato y los dialectos luspanorromances y gascones, Madrid, 1955. KABATEK, Interfcrencias = Johannes Kabatek, „Interferencias
entre galego e castelan: problemas do galego estandar", în
Cadcrnos de lingua, IV (1991), p. 1-8. KAHANE, Lingua Franca = Henry Kahane and Renee Kahane,
„Lingua Franca: the story of a terni", în Rom. Phil.., XXX
(1976), p. 25-41. KAHANE—TIETZE, Lingua Franca = Henry Kahane y Renee
Kahane—A. Tietze, The lingua Franca in the Levant. Turkish
nau ti cal. terins of Italian and Grcck origin, Urbana, 1958. KANY,   Euphemisms   =   Charles   E.   Kany, American-Spanish
euphcmisms, Berkeley—Los Angeles, 1960. KANY, Semantica = Charles E. Kany. Semantica hispanoamericana,
Madrid, 1962.
KANY, Sintaxis = Charles E. Kany, Sintaxis hispanoamericana, Madrid, 1969.
379
Bibliografie
KAZAZIS, Hellenocentrism = K. Kazazis, „On some aspects of linguistic hellenocentrism", în 11 Congress. Procccdings, II, p. 1075-1079.
KAZAZIS, Status = K. Kazazis, „The status of turkisms in the present day Balkan languages", în Aspects of the Balkans; Continuity and change, Haga—Paris, 1972, p. 87-116.
KELLER, Infl.germ. = Hans-Erich Keller, „Quelques reflexions â propos de l'influence germanique sur les dialectes de la langue d'oîl", în Fcstschrift fiir Kurt Baldinger zum 60. Geburtstag, II, Tiibingen, 1979, p. 813-828.
KIDDLE, Relig. Hisp. = Lawrence B. Kiddle, „Religious Hispanisms in American Indian Languages", în Hispanic Studies in Honor of Nicholson B. Aclams, Chapel Hill, 1966, p. 77-91.
KIESLER, Arabismos = Reinhard Kiesler, „La reparticion de los arabismos en iberorromance", în România Arabica. Fcstschrift fiir Reinhold Kontzi zum 70. Geburtstag, TCtbingen, 1996, p. 417-479.
KIESLER, Tipologia = Reinhard Kiesler, „La tipologia de los prestamos lingiiisticos: no solo un problema de terminologia", în ZRPh, CIX (1993), p. 505-525.
KIM, Port. Jap. = Tai Whan Kim, The Portuguese element in Japanesc. A criticai survey with glossary, Coimbra, 1976.
KIPARSKY, Prefixe etr. - V. Kiparsky, „L'emploi artificiel d'un prefixe etranger", în 6 Congres. Actes, p. 501-504.
KIRÂLY, Cont. lingv. = Francisc Kirăly, Contacte lingvistice, Timişoara, 1990.
KIRÂLY, Cuv. călăt. = Francisc Kirâly, „Cuvinte călătoare (împrumut — citat lexical — formaţie internă — reîmprumut)", în G. I. Tohăneanu 70, Timişoara, 1995, p. 272-280.
KIS, încadrarea = Emese Kis, încadrarea substantivelor de origine maghiară în sistemul morfologic al limbii române, Bucureşti, 1975.
KLEIN-ANDREW, AngUcismo - Flora Klein-Andrew, „La cuestioji del anglicismo: apriorismos y metodos", în The-saurus, XL (1986), p. 1-16.
KLEPIKOVA, Prefixul = G. P. Klepikova, „Prefixul de origine slavă po- în dialectul istroromân", în Fonetică şi Dialectologie, V (1963), p. 69-82.
KLOSS, Sprachkontakte = Heinz Kloss. „Sprachkontakte in Europa", în Ureland. Sprachkontakte im Norclscegcbiei, p. 1-17.
Limbi în contact
380
381
Bibliografie
KNOWLTON, Port. thai = E. C. Knowlton,   „Portuguese and
Thai language contacts", în Revista Portugncsa de Filologia,
XVI (1972-1974), p. 1-12. KOLB, Interfcrcnzsuffixc = Herbert Kolb, „Ober verbale Inter-
ferenzsuffixe". în Romanica Europaca et Americana. Fcstschrift
fiir Harri Meicr zum 8. Januar 1980, Bonn, 1980, p. 282-292. KOLDE, Sprachkontakte = G. Kolde, Sprachkontakte im gemischts-
prachigen Stădten, Wiesbaden, 1981. KONTZI, Calcos = Reinhold Kontzi, „Calcos semânticos en
textos aljamiados", în Actas del Coloquio Internacional sobre
Literatura Aljamiada y Morisca, Madrid, 1978, p. 315-336. KONTZI, Sein. Strnkturcn =  Reinhold Kontzi, „Semantische
Strukturen des Italienischen ini  Maltesischen", în Logos
Scmantikos. Studia lingiiistica in honorem Eugenio Coseriu, V,
Berlin—Madrid, 1981, p. 492-503. KONTZI, Siibstratc = Reinhold Kontzi (ed.), Substrate und Super-
stratc in den romanischen Sprachen, Darmstadt, 1982. KOPITAR, Schriftcn = B. Kopitar, Klcrnc Schnften, Viena, 1975. KOVACEC, Calquc = August Kovacec, „Le calque lexical d'apres
le croate comme cause de certains changements gram-
maticaux subis par les «quantitatifs» istroroumains", în XII
Congres. Actele, 2, p. 1127-1131. KOVACEC, Infl. croates = August Kovacec, „Quelques influences
croates dans la niorphosyntaxe istroroumaine", în SRAZ,
XXI-XII (1966), p. 57-75. KOVACEC, Istr. act. = August Kovacec, Descrierea istroromânei
actuale, Bucureşti, 1971. KOVACEC, Notes lexic. = August Kov acec, „Notes de lexicologie
istroroumaine. Sur la disparition des mots anciens et leur
remplacement par les mots croates", în SRAZ, XV-XVI
(1963), p. 3-39.
KRAMER. Deutsch und Ital. = Johnnnes Kramer, Deutsch nud
Italicnisch in Siidtirol, Heidelberg, 1981. KRAMER, Nachbarsprachc.il - Johannes Kramer, „Die Ober-
nahnie der deutschen und der niederlandischen Konstruk-
tion Verb + Verbzusatz durch die Nachbarsprachen". în
Meid—Heller, Sprachkontakt, p. 129-140. KRAMER.  Tedcschimi   =  Johannes   Kramer,   „Tedcschinii e
pseudo-tedeschimi nel ladino ed altrove", în Qitadcrni Pata-
vini di Lingiiistica. VI (1987), p. 9-30.
KREMNITZ, Crcolcs l. contact = Georg Kremnitz, „Creoles et langues en contact: A propos d'etudes recentes", în Lengas, IV (1976), p. 155-161.
KREMNITZ, Diglossies neutres: = Georg Kremnitz, „Y-a-t-il des diglossies neutres?", în Lengas, XXX (1991) (= Sociolingiustique comparce. Actes du Coloquc de Nîmes, 27-31 aoiit 1990), p. 29-36.
KREMNITZ, DiglossielPolyglossie = Georg Kremnitz, „Di-glossie/Polyglossie", în Sociolinguistics ISoziolinguistik. An internaţional Handbook of Science of Languagc and Society/Ein internaţionale s Handbuch zur Wissenschaft von Sprache und Gcsell-schaft, I, Berlin—New York. 1987, p. 208-218.
KREMNITZ, Gcselsch. Mehrsprachigkcit = Georg Kremnitz, Gesclschaftliche Mehrsprachigkcit. Inslitutioncllc, gesselschaftliche und individuelle Aspckte. Ein einfiihrendcr Uberlick, Viena. 1990.
KREMNITZ, Nivcaux sociaux = Georg Kremnitz, „Sur quelques niveaux sociaux des conflits linguistiques", în Lengas, VI (1982), 12, p. 25-35.
KREMNITZ, Phcn. contact = Georg Kremnitz, „L'Ibero-romania dans la Gallo-romania. Phenomenes de contact entre langues ibero-romanes et gallo-romanes dans le sud de la France. Premieres observations", în Lengas, V (1981), 10, p. 17-35.
KREMNITZ, Sprachen Konflikt = Georg Kremnitz, Sprachen im Konflikt. Theoric und Praxis der katalanischen soziolinguistcn. Einc Textauswahl, Tubingen, 1979.
KREPINSKY, Infl. slave = VI. Krepinsky, „Influence slave sur le verbe roumain (premiere pârtie)", în Slavia XVI
KREPINSKY, Mluvuicc = M. Krepinsky, Mlînmicc jazyka staro-slovenskcho, Praga, 1948.
KREPINSKY, Răspuns = M. Krepinsky, [Răspuns Ia Question IV], în 6 Congres. Actes, p. 317-324.
KRIER, Maltais = Peruanele Krier, Le maltais au contact de. l'italien. Etudc phonologique. gramaticale et semantique, Hamburg , 1976.
KRIER, Zone frontiere = Fernande Krier, La zone frontiere du franco-provenea!, et de l'alemaniquc dans le Valais, I-II, Hamburg, 1985.
KRISTOL, Coulcur = Andreas Max Kristol, Les langues romanes devant Ic plieuonicnc de la coiileur. Berna. 1978.
KRISTOL, Lehnwortdubletten = Andreas Max Kristol, „Zu den italienisch-deutschen Lehnwortdubletten im Biindner-romanischen". în VRom. XLIV (1985). p. 105-124,
Limbi în contact 382
KRISTOL, Sprachkontakt = Andreas Max Kristol, Sprachkontakt
und  Mehrsprachigkeit  in  Bivio  (Graubundcn). Linginstischc
Bestandsaufnahmc in einer siebensprachigen Dorfgemeinschaft,
Berna—Munchen, 1984. KRUJSEN, Contribution = Joep Krujsen, „Contribution â la
geographie du contact des langues en Belgique", în XIX
Congrcso. Actas IV, p. 393-410. KUEN, Dcutschen Lchnwbrter = Heinrich Kuen, „Die deutschen
Lehnworter in der ladinischen Mundart von Buchenstein
(Fodom, Livinallongo) und ihre chronologische Schichtung",
în Stimmen der România. Festschrift fin W. T/teodor Elwert zum
70. Gcburtstag, Wiesbaden, 1980, p. 681-696. KUEN, Einfluss = Heinrich Kuen, „Der Einfluss des Deutschen
auf das Ratoromanische", în Ladinia, II (1979), p. 35-49. KUEN, Lad. Farbworter =  Heinrich Kuen, „Die ladinischen
Farbworter", în Ladinia, II (1978), p. 51-63. KUEN, Rom. Aufsătze = Heinrich Kuen, Romanische Aufsătzc,
Nlirnberg, 1970. KUEN, Sprachkontakt =  Heinrich Kuen,  „Verfeinerung des
Werkzeugs zur gedanklichen Erfassung der Wirklichkeit
durch Sprachkontakt in der Mundarten", în Meid—Heller,
Sprachkontakt, p. 141-147 KUEN, Sprachkontakte = Heinrich Kuen, „Deutsch-ladinischen
Sprachkontakte in alter und neuer Zeit", în Ladinia, IX
(1985), p. 19-29. . KURYEOWICZ, Mutat. cons. = Jerzy Kurylowicz, „Le sens des
mutations consonantiques", în Lingua, I (1948), p. 77-85. LAFON,  Contact  =   Rene  Lafon,  „Contact des  langues et
apparition d'une nouvelle voyelle: u et ii en basque", în
10 Congres. Actcs, II, p. 901-909. LAFON, Discuţie = Rene Lafon, [Discuţie la Question IV], în
6 Congres. Actcs, p. 507-508. LAFONT, Lexique = Robert Lafont, „L'occitain: Histoire interne
de la langue. II. Lexique", în LRL, V2, p. 18-23. LAGNEUX, Emprunts = Paul Andre Lagneaux, „La part des
emprunts â l'anglaiş dans la creation neologique en France et
au Quebec", în Pergnier, Francais contact, p. 91-11 1. LAMOUCHE, Salonique = Leon Lamouche, „Quelques mots sur
le dialecte espagnol parle par les Israelites de Salonique", în
Rom. Forsch.. XXIII (1907). p. 919-991.
383 Bibliografie
LANIER, Str. layers - N. Lanier, „Three structural layers in Mezquital Otomî clauses", în Linguistics, XLIII (1986), p. 32-85.
LAPESA, Historia = Rafael Lapesa, Historia de la lengua espanola, ed. IX, Madrid, 1984.
LARA, Anglicismes - Luis Fernando Lara, „Activite normative, anglicismes et mots indigenes dans le Diccionario del espanol de Mexico", în J. Maurais—E. Bedard (eds.), La norme linguistique, Quebec—Paris, 1983, p. 571-601.
LAUSBERG, Ling. rom. = Heinrich Lausberg, LingiUstica romanica, I—II, Madrid, 1965, 1966.
LAUSBERG, Vok. = Heinrich Lausberg, „Zum romanischen Vokalismus", în Rom. Forsch., LX (1947), p. 295-307.
LAVANDERA, Sociolinguistics = Beatriz R. Lavandera, „Socio-linguistics", în TRLP, II, 1981, p. 129-228.
LAWTON, Codc-shifting = D. Lawton, „Code-shifting in Puerto Rican Spanish/English", în Linguistics, XVII (1979), p. 257-265.
LAZARENCO, Interferenţa = Liubov Lazarenco, „Interferenţa
lexicală în vorbirea orală a românilor din LIcraina", în RLŞL
(1994), 1, p. 44-49. LEE, Indigenisms = Ann Grace Lee, „Indigenisms in Mexican
Spanish: a sociolinguistic approach", în Linguistic Approaches
to   the   Românce   Lexicon,   ed.   Frank   H.   Nuessel, Jr.,
Washington, 1978, p. 22-29. LEHISTE, Lang. contact = lise Lehiste, Lectures on language
contact, Cambridge—Londra, 1988. LEHISTE, Polytonicity = lise Lehiste, „Polytonicity in the area
surrounding the Baltic Sea". în E. Garding, G. Bruce,
R. Bannert (eds.), Nordic Prosody. Papers from a Symposium,
Lund, 1978, p. 237-247. LEHISTE—IVIC, New Balk. = lise Lehiste—Pavle Ivic, „The
Intonation of Yes-or-No Questions — A New Balkanism?", în
Balkanistica, VI (1980), p. 45-53. LENZ, Chile = Rodolfo Lenz, El cspafiol en Chile, Buenos Aires,
1940 (BDH, VI). LEON   PORTILLA,  Nahuatlismos   =   Miguel   Leon Portilla,
„Nahuatlismos en el espanol de Espana", în LEA, IV (1982),
p. 213-238.
LEONARD, Comp. gramin. = Clifford S. Leonard, jr., „Comparative grammar", în TRLP. I (1980), p. 23-41.
Limbi în contact
384
385
Bibliografie
LEONI, Appunti = G. D. Leoni,  „Appunti per uno studio delle
influenze del portoghese sui dialetti italiani a Săo Paulo del
Brasile", în Orbis, XII (1963), p. 212-220. LEVY, Arab. - K. Levy , „Zu einigen arabischen Lehnwortern in
Judenspanischen", în ZRPh, LI (1931), p. 703-705. LEWY, Contribuţie = Ernest Lewy, [Contribuţie la Martinet,
Affinite], în 7 Congress. Proceedings. p. 12.7-129. LIEBERSON, Lang. Div. = Stanley Lieberson, Language diversity
and language contact, Stanford, 1981. LINDENFELD, Yaqw = J. Liudenfeld,  „Langues en contact: le
yaqui face â l'espagnol", în La Linguistique, XVIII (1982),
p. 111-127.
LIPSKI, Esp. vest. = John M. Lipski, „El espanol vestigial de los
Estados Unidos: caracteristicas e implicaciones teoricas", în
Estudios Filologicos, XXI (1986), p. 7-22. LIPSKI, Filipinas = John M. Lipski, „El espanol en Filipinas.
Comentarios sobre un lenguage vestigial", în ALH, III (1987),
p. 123-142.
LIPSKI, Gibraltar - John M. Lipski, „Sobre el bilinguismo anglo-
hispânico  en  Gibraltar",  în Ncupbilologische Mitteilnngen,
LXXXVII (1986), p. 414-427. LIPSKI, Islefws - John M. Lipski, The language of the Islenos.
Vestigial spanish in Louisiana, Baton Rouge—Londra, 1990. LIPSKI, pa(ra) atras = John M. Lipski, „The construction pa(ra)
atras among Spanish-English bilingualism: parallel structures
and universal patterns", în Ibcroaincricana, X (1986), 2/3
(= 28/29), p. 87-97. LIPSKI. Philippine creole = John M. Lipski, „Philippine creole
Spanish: assessing the Portuguese element", în ZRPh. CIV
(1988), p. 25-45. LIPSKI, Span. Malabo = John M. Lipski, The spanish of Malabo,
Equatonal Guinca. The. Dialect of Malabo aud ils implications for
Spanish Dialcctology, Tubingen, 1985. LIPSKI—SCHWEGLER, Creole Span. = John M. Lipski—Armin
Schwcgler, „Creole spanish and Afro-Hispanic", în TRLP. V,
p. 407-432.
LLOYD, Actiou = Paul M. Lloyd. „L'action du substrat et la structure linguistique", în XII Congres. Actele, II. p. 953-963.
LLOYD, Front Latin = Paul M. Lloyd, Froin Latin to Spanish, Philadelphia. 1987.
LOBIUC, Contacte = Ioan Lobiuc, „Contactele lingvistice, I. Consideraţii introductive", în Analele Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, XXIII (1977), p. 10-22.
LOBIUC, Influenţele = Ioan Lobiuc, „Au putut «crea» influenţele o nouă limbă est-romanică («moldovenească»)?", în LR (Ch.), IV (1994), 3, p. 90-100.
LOBIUC, Lingv. gen. = Ioan Lobiuc, Lingvistică generală, Iaşi, 1997.
LOMBARD, Lalincts = Alf Lombard, Latinels bden i bster, Lund, 1967.
LOMBARD, Tcrmes indefinis = Alf Lombard, „Une classe speciale de termes indefinis dans les langues romanes", în SNph, XI (1938-1939), p. 189-209.
LOMBARD, Voc. emprunt = Alf Lombard. „Le vocabulaire d'emprunt. Questions de principe", în 10 Congres. Actes, I, p. 645-649. ' '
LOPE BLANCH, Angliasmos = Juan M. Lope Blanch, „Anglicismos en la norma linguistica culta de Mexico", în Romanica. V (1972) , p. 191-200. Cităm după Lope Blanch, Invesligaciones, p. 183-192.
LOPE BLANCH, Angl. surocste = Juan M. Lope Blanch, „Anglicismos en el espanol clei suroeste de los Estados Unidos", în Actas del IX Congrcso de la Asociacion Intcrnacional dc Hispanistas. Berlin, 18-30 de agosto dc 1986, I, Berlin, 1989, p. 131-138.
LOPE BLANCH, Considcracwncs = Juan M. Lope Blanch, „Consi-deraciones sobre la influencia de las lenguas amerindias en las iberoromânicas", în Actas do II Congrcsso de socio- c et.no-linguistica, Niteroi, 1984, p. 27-39.
LOPE" BLANCH, Cons. ocl. = Juan M. Lope Blanch. „Las consonantes oclusivas en el espanol de Yucatân", în LEA, V (1983). p. 71-91.
LOPE BLANCH, Cortes gloticos = Juan M. Lope Blanch, „Sobre los cortes gloticos del espanol yucateco", în Homenaje a Luis Florez. Estudios de historia cultural, dialectologia, geografia linguistica. sociolingiiistica. fonetica, gramatica v lexicografici, Bogota. 1984, p. 199-219.
LOPE BLANCH, -eco = Juan M. Lope Blanch, „Sobre el origen del sufijo -eco como designador de defectos". în Sprache und Gcschichte.  Festschrift fur Harri Meier zum 65. Gcburtstag,
Limbi în contact
386
387
Bibliografie
MQnchen, 1971, p. 305-312. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 165-172.
LOPE BLANCH, En torno = Juan M. Lope Blanch, „En torno a la influencia de las lenguas indoamericanas sobre la espanola", în Actas del 2 Congreso internacional sobre el espanol de America, Mexico, 1986, p. 65-75.
LOPE BLANCH, Esbozo = Juan M. Lope Blanch, „Esbozo historico del espanol en Mexico", în Histoira y presente del epanol de America, Valladolid, 1992, p. 607-626.
LOPE BLANCH, Esp. Yucatân = Juan M. Lope Blanch, „Sobre la influencia del maya en el espanol de Yucatân", în NRFH, XXXI (1982), p. 89-90.
LOPE BLANCH, Est. act. = Juan M. Lope Blanch, „Estado actual del espanol en Mexico", în PFLE, I, p. 79-91. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 9-28.
LOPE BLANCH, Estudios = Juan M. Lope Blanch, Estudios sobre el espanol de Mexico, Mexico, 1972.
LOPE BLANCH. Falsa imagcn = Juan M. Lope Blanch, „La falsa imagen del espanol americano", în RFE, LXXII (1992), p. 313-335.
LOPE BLANCH, Glotalizaciones = Juan M. Lope Blanch, „Sobre glotalizaciones en el espanol de Yucatân", în Philologia Hispaniensm. In honorem Manuel Alvar. I, Dialectologia, Madrid, 1983, p. 373-385.
LOPE BLANCH, Inclig. am. = Juan M. Lope Blanch, „Indigenismos americanos en la norma lingiiistica culta de Mexico", în Estudios filologicos y lingiiisticos (Homcnajc a Angel Rosenblat), Caracas, 1974, p. 323-336. Cităm după Lope Blanch, Iiraes-tigacioues, p. 117-160.
LOPE BLANCH, Infl. cont. = Juan M. Lope Blanch, [răspuns] „Influencia del contacto linguistico en el espanol de Ame-. îica".  în  Cvitanovic—Fontanella   de   Weinberg. Simposio, p. 242-243.
LOPE BLANCH, Infl. ind. = Juan M. Lope Blanch. „Influencia de las lenguas iudigenas en el lexico del espanol hablado en Mexico", în AdeL. V (1965). p. 33-46.
LOPE BLANCH. Infl. maya = Juan M. Lope Blanch. „Un caso de posible influencia maya en el espanol mexicano", în NRFH, XXIV (1975), p. 98-100. Cităm după Lope Blanch. Investi-gaciones, p. 41-53.
LOPE BLANCH, Interf. amerindm = Juan M. Lope Blanch, „Un caso de interferencia amerindia en el espanol de Mexico", în AdeL, XXII (1984), p. 209-218.
LOPE BLANCH, Interferencia = Juan M. Lope Blanch, „La interferencia lingiiistica: un ejemplo del espanol yucateco", în Thcsaurus, XXXV (1980), p. 80-97.
LOPE BLANCH, Investigaciones - Juan M. Lope Blanch, Inves-tigaciones sobre dialectologia mexicana, Mexico, 1979.
LOPE BLANCH, Leng. esp. = Juan M. Lope Blanch, „La lengua espanola. Variedades dialectales del espanol mexicano e influencia de las lenguas amerindias en el espanol de Mexico", în Las lenguas de Mexico, II, Mexico, 1975, p. 129-172.
LOPE BLANCH, Lexico = Juan M. Lope Blanch, „Lexico maritimo en Mexico: Indigenismos e hispanismos", în Actas V Congreso Medit., Madrid, p. 47-56.
LOPE BLANCH, Lex. ind. = Juan M. Lope Blanch, El lexico indigena en el espanol de Mexico, Mexico, 1969.
LOPE BLANCH, Lex. maya = Juan M. Lope Blanch, „El lexico de la zona maya en el marco de la dialectologia mexicana", în NRFH, XX (1971), p. 1-63. Cităm după Lope Blanch, Investigaciones, p. 58-132.
LOPE BLANCH, Mex. -che = Juan M. Lope Blanch, „Mex. -che, i(n)chc ;nahuatlismo?\ în NRFH, XL (1992), p. 623-636.
LOPE BLANCH, Originalidad = Juan M. Lope Blanch, „La originalidad del espanol americano y lâs lenguas amerindias", în Actas del II Congreso Intcrnacknml de Historia de la lengua. espanola.
LOPE BLANCH, Paradigma = Juan M. Lope Blanch, „La reduccion del paradigma verbal en el espanol de Mexico", în XI Congreso. Actas, IV, p. 1791-1808. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 141-155.
LOPE BLANCH. Rehilamiento = Juan M. Lope Blanch, „Sobre el rehilamiento de U/y en Mexico", în AdeL, VI (1966-67), p. 43-60. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 109-123.
LOPE BLANCH, -r final = Juan M. Lope Blanch, „La -r final del espanol mexicano y el sustrato nâhuatl". în Thcsaurus, XII (1967), p. 1-20. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 75-91.
LOPE BLANCH, Sustr. fon. = Juan M. Lope Blanch. „La influencia del sustrato en la fonetica del espanol de Mexico", în
Limbi în contact
388
389
Bibliografie
RFE, L (1967), p. 145-161. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 93-107.
LOPE BLANCH, Sustr. morf. = Juan M. Lope Blanch, „La influencia del sustrato en la gramatica del espanol mexicano", în Homcnaje a Daniel Cosio Villegas, Mexico, 19.71, p. 181-190. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 157-164.
LOPE BLANCH. Voc. caid. = Juan M. Lope Blanch, „En torno a las vocales caedizas del espanol mexicano", în NRFH, XVII (1963-64), p. 1-19. Cităm după Lope Blanch, Estudios, p. 53-73.
LOPEZ DE ABERASTURI ARREGUI, Portuguesismos = Ignacio Lopez de Aberasturi Arregui, „Portuguesismos en andaluz: algunos aspectos semânticos", în XIX Congrcso. Actas IV, p. 363-377.
LOPEZ MORALES, Angl. lex. = ' Humberto Lopez Morales, „Anglicismos lexicos en el habla culta de San Juan de Puerto Rico", în LEA, IX (1987), p. 285-304.
LOPEZ MORALES, Angl. lexicos = Humberto Lopez Morales, „Anglicismos lexicos en el habla culta de San Juan de Puerto Rico", în Investigaciones lexicas sobre el espanol antilla.no, Santiago de los Caballeros, 1991, p. 125-144.
LOPEZ MORALES, Dial y sociol. = Humberto Lopez Morales, Dialectologia y sociolinguîstica. Temas puertorriquehos, Madrid, 1979.
LOPEZ MORALES, Elem. afr. = Humberto Lopez Morales, „Elementos africanos en el espanol de Cuba", în Bolctiu de Filologia Espanola, VI (1966), p. 27-43. Cităm după Lopez Morales, Estudios. p. 62-71.
LOPEZ MORALES, Estudios = Humberto Lopez Morales, Estudios sobre el cspafiol de Cuba, New York, 1971.
LOPEZ MORALES, Indigenismos = Humberto Lopez Morales; „Indigenismos en el espanol de Cuba", în Lopez Morales, Estudios, p. 50-61.
LOPEZ MORALES, Indig. antil. = Humberto Lopez Morales, „Penetracion de indigenismos antillanos en el espanol del siglo XVI", în / Simposio de Filologia Iberoainericana (Scvilla, 26 al 30 de mano dc 1990), Zaragoza, 1990, p. 137-150.
LOPEZ MORALES, Lex. textil = Humberto Lopez Morales. „En torno al lexico textil de Puerto Rico", în AdcL. XVI (1976), p. 23-49.
LOPEZ MORALES, Mortal, lex. = Humberto Lopez Morales, „Indices de mortalidad lexica en Puerto Rico", în Investigaciones lexicas sobre el espanol antillano, Santiago de Caballeros, 1991, p. 179-198.
LOPEZ MORALES, Panorama = Humberto Lopez Morales, „Panorama del espanol antillano de hoy", în Historia y presente del espanol de America, Valladolid, 1992, p. 295-332.
LOPEZ MORALES, Sociolingvistica = Humberto Lopez Morales, Sociolingvistica, Madrid, 1989.
LOPEZ MORALES, Tres calas = Humberto Lopez Morales, „Tres calas lexicas en el espanol de La Habana (indigenismos, afronegrismos, anglicismos)", în Lopez Morales, Estudios, p. 72-87.
LORENZO, Anglicismo = Emilio Lorenzo, „El anglicismo, problema hispâmco", în BFUCh, XXXV (1995-1996) = Homenaje a Rodolfo Oroz Schcibc cn el Centcnario dc su Natalicio (1895-1995), p. 261-274.
LOUIS, Apports = A. Louis, „Apports espagnols dans le vocabulaire maritime des câtes marocaines, apports italiens dans celui des câtes tunisiennes: comparaison entre quelques termes de batellerie, de manoeuvre et de peche", în Actas V Congrcso Medit., p. 27-40.
LOZANO, Intercambio = Anthony M. Lozano. „Intercambio de espanol e ingles en San Antonio, Texas". în Archivum, XI (1961), p. 111-138.
LOZANO, Synt. borrowing = Anthony M. Lozano, „Syntactic borrowing in Spanish from Quechua. The noun phrase", în LingiUstica e indigcuismo moderno cn America, Lima, 1975, p. 297-306.
LUDI, Instabilităt = Georges Li'idi, „Bemerkungen zur Instabilitât der lexikalischen Strukturen in der Modessprache Argen-tiniens", în Iberoroniania, XV (1982), p. 1-20.
LUDI, Sit. diglossiqucs = Georges Ludi, „Situations diglossiques en Catalogne", în La Corona de Aragon, p. 237-265.
LUDI—PY, Contacts = Georges Ludi—Bernard Py, „Etre bi-lingue en Suisse: contact de langues et vie quotidieime", în Bullctin CALA. Organe dc la Cornission internniversitairc suisse de linguistique appiiquce. LIV (1971) (=700 ans de contacts lin-guistiques eu Suisse. Numcro special pour Ic 700''""' annivcrsaire de la Confcderalion Hclvctique). p. 73-86.
Limbi în contact
390
LUDI—PY, Etre bilingve = Georges Ludi—Bernard Py, Etre bilingve, Berna—Frankfurt—New York, 1986.
LUDI—PY, Svisse = Georges Lildi—Bernard Py, „La Suisse un laboratoire pour l'etude de la dynamique des langues en contact", în Langage et societe, L-LI (1990), p. 87-92.
LUDTKE, Strvkt. Entw. = Helmut Ludtke, Die strvkturellc Entwicklvng des româniselien Vokalismus, Bonn, 1956.
LUjAN—SANKOFF—BORDELOIS, Consist, vniv. = Marta Lu-jân—David Sankoff—Ivonne Bordelois, „El principio de consistencia universal en el espanol andino del Ecuador", în Actas del I Congreso internacional sobre el espanol de America, San Juan, Pverto Rico, 1982, San Juan, 1987, p. 825-838.
EUKASIK, Polognc = Stanislas Eukasik, Pologne et Roumanie; aux confins des deux pevples et des deux langues, Paris—Varşovia,
1938.
LYONS, Introduction = John Lyons, Introduction to theoretical
linguistics, Londra, 1968. MACEK, Lang. cont. = Dora Macek, „Between language contact
and language development", în Languages in contact and
contrast. Essays in contact linguistics, Berlin—New York, 1991,
p. 281-287.'
MACKENSEN, Traktat = L. Mackensen, Traktat iiber Fremdwbrter,
Heidelberg, 1972. MACKENZIE, Relations = Fraser Mackenzie, Les rclations de
l'Angleterre et de la France d'apres Ic vocabulaire, 2 v., Paris,
1939.
MACKEY, Biling. cont. = Wiliam F. Mackey, Bilinguisme ct contact
des langues. Paris, 1976. MACKEY, Interference  =  Wiliam F.  Mackey, „Interference,
integration and synchronic fallacy", în Alatis, Bilingualism,
p. 195-223.
MACKEY, Mortalite = Wiliam F. Mackey, „La mortalite des langues et le bilinguisme des peuples", în Studia linguistica dia-chronica et synchronica. Werncr Winter sexagenario MCMLXXXIII gratis annis ab eius collegis amicis discipulisque oblata, Berlin, 1985, p. 537-562.
MACKEY—ORNSTEIN, Socioling. stvdies = W.F. Mackey— J. Ornstein, Sociolingvistic stvdies in languagc contact. Methods and cascs, Haga, 1979.
MACNAMARA, Biling. thought = John Macnamara, „Bilingualism and thought", în Alatis. Bilingualism, p. 25-40.
391
Bibliografie
MACREA, Emprunts = Dimitrie Macrea, „Emprunts lexicaux roumains dans les langues voisines", în XII Congres. Actele, II, p. 553-560.
MAEECKI, Ling. bale. = Mieczyslaw Malecki, „Osservazioni suH'unione linguistica balcanica", în 3 Congresso. Atti, p. 72-76.
MALINOWSKI, Judeo-Spanish = Ariene Malinowski, „Judeo-
Spanish  language contact phenomena in  Istambul", în
E. Pulgram (ed.), Romanitas: studies in Românce linguistics, Ann
Arbor, 1984, p. 152-169. MALIŢA—VAIMBERG, Calque =  Tatiana Maliţa—Solomon
Vaimberg, „Le calque linguistique dans la perspective du
rapport entre l'immanent et le transcendant dans la langue",
în 11 Congress. Procccdings, II, p. 209-212. MALKIEL, Bin.   =  Yakov Malkiel,  „Studies in irreversible
binomials", în Lingua, VII (1959), p. 114-160. Cităm după
Malkiel, Ling. gen., p. 240-288. MALKIEL, Criteres = Yakov Malkiel, „Criteres pour l'etude de
la fragmentation du latin", în XIV Congresso. Atti, I, 1976,
p. 27-47.
MALKIEL, Diac. Iiyperchar. = Yakov Malkiel, „Diachronic hyper-characterization in Românce", în Archivum Lingvisticum, IX (1957), p. 79-113, X (1958), p. 1-36. Cităm după Malkiel, Ling. gen., p.170-239.
MALKIEL, Etym. hist. gramm. = Yakov Malkiel, „Etymology and historical grammar", în Rom. Piui, VIII (1954-55), p. 187-208. Cităm după Malkiel, Ling. gen., p. 67-98.
MALKIEL, Etym. int.= Yakov Malkiel, „Deux categories d'ety-mologies mteressantes", în RLiR, XXXIX (1975), p. 255-293.
MALKIEL, Fivc sources = Yakov Malkiel, „The five sources of epenthetic /j/ in Western Hispano-Romance: a study in multiple causation", în Hispanic Rcview, XXXVII (1969), p.. 239-275. Publicat şi în Malkiel, From part., p. 269-296.
MALKIEL, From part. = Yakov Malkiel, From particular to general linguistics. Select Essays 1965-1978, Amsterdam—Philadelphia, 1983.
MALKIEL, Hicrarchizing = Yakov Malkiel, „On hierarchizing the components of multiple causation", în Studies in Languagc, I (1977), p. 81-108. Publicat şi în Malkiel, From part., p. 297-322.
Limbi în contact
392
393
Bibliografie
MALKIEL. Ling. gen. = Yakov Malkiel, Lingvistica generale. Filologia românia. Etimologia, Firenze, 1970.
MALKIEL. Mulli-cond. = Yakov Malkiel, „Multi-conditioned sound change and the impact of morphology and phonology", în Language, LII (1976), p. 757-778. Publicat şi în Malkiel, From part., p. 229-250.
MALKIEL, Multiple = Yakov Malkiel, „Multiple versus simple
causation in linguistic change", în To Honor Roman Jakobson: 1 Essays on the oceasion of his seventlueth birthday, t. II, Haga, 1 p. 1228-1246. Publicat şi în Malkiel, From part., p. 251-268. 1
MALMBERG, Argcntinc = Bertil Malmberg, Etvde sur la plw- 1 netiqve de l'espagnol parle en Argcntinc, Lund—Copenhaga— J Paris, 1950.
MALMBERG, Dom. phon. = Bertil Malmberg, Les clomaincs de la phonetique, Paris, 1971.
MALMBERG, Encore = Bertil Malmberg, „Encore une fois le substrat", în SL, XVII (1963), p. 40-46.
MALMBERG, Esp. Nouv. Monde = Bertil Malmberg, „L'espagnol dans le Nouveau Monde — probleme de linguistique generale", în SL, I (1947), p. 76-116; II (1948), p. 1-36. \
MALMBERG, Esp. Nvevo Mvndo = Bertil Malmberg, „El espanol del Nuevo Mundo: evolucion de perspectivas durante medio siglo", în Actas del I Congreso internacional sobre el espanol de America, San Juan, Puerto Rico, 1982, San Juan, 1987, p. 255-265.
MALMBERG, Estudios = Bertil Malmberg, Estudios de fonetica •
hispanica, Madrid, 1965. MALMBERG,/. h = Bertil Malmberg, „Le passage castillan/- h
— perte d'un trăit reclondant?", în CL, III (1958), Supliment,
p.   337-343.   Cităm   după   Malmberg,  Phon.   gen. rom.,
p. 459-463.
MALMBERG, Lengua = Bertil Malmberg, La lengua y el hombre. Introduction a los problcmas gencralcs de la lingiiistica. Madrid, 1971.
MALMBERG, Ling. iber. = Bertil Malmberg, „Linguistique ibe-rique et ibero-romane. Problemes et methodes". în SL. XV (1961), p.57-113.
MALMBERG, Nouv. tend. = Bertil Malmberg, Les nouvcllcs tendances dc la linguistique. Paris. 1966.
MALMBERG, Opposition = Bertil Malmberg, „Opposition et
identite". în Journal francais d'otorhino-laryngologie, I (1959),
p. 65-83. Cităm după Malmberg, Phon. gen. rom., p. 54-66. MALMBERG, Paraguay = Bertil Malmberg, Notas sobre la fonetica
del espanol cn el Paraguay, Lund, 1947, p. 3-18. Cităm după
Malmberg, Phon. gen. rom., p. 439-449. MALMBERG, Phon. gen. rom. = Bertil Malmberg, Phonetique
generale et romane, Haga-Paris, 1971. MALMBERG, Recenzie Martinet = Bertil Malmberg, Recenzie la
Martinet, Economie, în SNph, XXXI (1959), p. 298-306. MALMBERG. Recenzie Sala = Bertil Malmberg, Recenzie la Sala,
El. problema dc las lenguas en contacto, Mexico, 1988, în SL,
XLIV (1990). p. 82-85. MALMBERG, rfinal = Bertil Malmberg, ,",Le r final en espagnol
mexicain", în Estudios dedicados a Menendez Pidal, III, Madrid,
1952, p. 131-134. Cităm după Malmberg, Estudios, p. 79-83. MALMBERG, Str. phonet. = Bertil Malmberg, „La structure
phonetique de quelques langues romanes", în Orbis, XI
(1962), p. 131-178. Publicat şi în Malmberg, Phon. gen. rom.,
p. 301-342.
MALMBERG, Substrat = Bertil Malmberg, „L'extension du castillan et le probleme des substrats", în Actes du Colloque International dc Civilisations, Litteratures el Langues Romanes, Bucureşti, 1959, p. 249-260.
MALMBERG, Syl. mex. = Bertil Malmberg, „Note sur la structure syllabique de l'espagnol mexicain", în Zeitschrift fiir Phonctik, XVII (1964), p. 251-255. Cităm după Malmberg, Estudios, p. 85-92.
MALMBERG, Trad. hisp. = Bertil Malmberg, „Tradicion hispanica e influencia indigena en la fonetica hispanoamericana". în PFLE, II, 1964, p. 227-243. Publicat şi în Malmberg, Phon. gen. rom., p. 421-438.
MÂNECA, Venczia = Constant Mâneca, „Venezia e l'istrorumeno nel mediev", în RRL, XIV (1969), p. 7-12.
MANESSY—WALD, Francais Afrique - Gabriel Manessy—Paul Wald, Le fran(.ais cn Afrique Noire tel qu'on le parle, tel qu'on le dit, Paris, 1984.
MANESSY—WALD, Pluriling. = Gabriel Manessy—Paul Wald, Plurilinguisme: normes. situations. strategies, Paris, 1979.
Limbi în contact
394
395
Bibliografie
MANIET, Substrat = A. Maniet, „Le substrat celtique dans les
langues romanes. Les problemes et la methode", în TraLiLi,
I (1963), p. 195-200. MARCATO, Francesismi  =   Caria  Marcato,  „Francesismi in
documenti friulani dei secoli XVII-XIX, în Elem. stranieri,
p. 241-264.
MARECHAL, Contribution = Genevieve Marechal, „Contribution â l'etude comparee de l'anglicisation en Europe francophone et au Quebec", în Pergnier, Francais contact, p. 61-11.
MARINER BIGORRA, Prestamo = S. Mariner Bigorra, „El prestamo fonologico", în REL, VI (1976), p. 301-308.
MARTlN, Caso interf. = Eusebia Herminia Martin, „Un caso de interferencia en el espanol paceno", în Filologia, XVII-XVIII (1976-1977), p. 119-130.
MARTIN, Leng. cont. = Eusebia Herminia Martin, „Lenguas en contacto. Acerca del uso de los posesivos en el espanol andino", în Actas del Segundo Congrcso Nacional de Linguistica, II, San Juan (Argentina), 1986, p. 289-292.
MARTINET, Affinite = Andre Martinet, „Are the areas of affinite grammaticale as well as of affinite phonologique cutting across genetic language families?", în 7 Congress. Proceedings, p. 121-124.
MARTINET, De la theorie linguistique = Andre Martinet, De la theorie lingidstique ă l'enseignement de la langue, Paris, 1972.
MARTINET, Economie = Andre Martinet, Economie des change-ments phonetiques. Trăite dc phonologie diachronique, Berna, 1955.
MARTINET, Elemcnts = Andre Martinet, Elcments de linguistique generale, Paris, 1964.
MARTINET, Fr. sans fard = Andre Martinet, Le francais sans fard, Paris, 1969.
MARTINET, Hauteville = Andre Martinet, „Description phonologique du parler franco-provencal d'Hauteville (Savoie)", în RLiR, XV (1939), p. 1-86. Cităm după cartea apărută la Paris—Geneva, 1956.
MARTINET, Phonologie = Andre Martinet, „La phonologie", în Le Francais Moderne, VI (1938), p. 131-146, VII (1938), p. 111-113.
MARTINET, Preface = Andre Martinet, Preface la Haudricourt — Juilland, Essai, p. IX-XVI.
MARTINET, Preface = Andre Martinet, Preface la Weinreich, Lang. cont.
MARTINET, Sabirs = Andre Martinet, „Le probleme des sabirs", în BALM, X-XII (1968-1970), p. 1-9.
MARTINET, Sound Change = Andre Martinet, „Function, structure, and sound change", în Word, VII (1952), p. 1-32.
MARTINET, Substrat = Andre Martinet, „Substrat et superstrat", en Evolution des langues et reconstruction, Paris, 1975, p. 32-38.
MARTON, Adaptation = Gyula Mârton, „Adaptation morpho-logique des mots empruntes au roumain dans le parler «csângo» de Moldavie", în RRL, XIII (1968), 6, p. 589-602.
MARTON, Bilingv. = Gyula Mârton, „Câteva aspecte ale bilingvismului maghiaro-român la ceangăii din Moldova", în SCL, XII (1961), 4, p. 541-552.
MÂRTON, Infl. rom.= Gyula Mârton, „Câteva aspecte ale influenţei limbii române în graiul ceangăilor din Moldova", în SCL, VI (1955), 3-4, p. 331-339.
MARTON, Influence = Gyula Mârton, „L'influence de la langue roumaine sur le systeme et sur la structure phonologique du parler «Csângo» de Moldavie", în RRL, XII (1967), 3, p. 245-253.
MÂRTON, Perechi = Gyula Mârton, „Perechi de cuvinte în graiul ceangău din Moldova", în Omagiu lui Iorgu Iordan, cu prilejul împlinirii a. 70 de ani, Bucureşti, 1958, p. 557-569.
MÂRTON, Semant. = Gyula Mârton, „Schimbări semantice petrecute în graiul ceangăilor din Moldova sub influenţa limbii române", în SCL. X (1960), 4, p. 919-925.
MÂRTON, Vocalele = Gyula Mârton, „Observaţii asupra încadrării vocalelor ă şi î în împrumuturile româneşti ale limbii maghiare", în Omagiu lui Alexandru Rosetti, la 70 dc ani, Bucureşti, 1965, p. 539-542.
MARZYS, Emprunts = Z. Marzys, „Les emprunts au francais dans les patois", în Actcs du Colloquc de dialectologie franco-provcncale, Neuchâtel-Geneve, 1971, p. 173-188.
MASSARIELLO MERZAGORA, Infl. spagnolo = Giovanna Massariello Merzagora, „L'influsso linguistico spagnolo nei dialetti lombardi: elementi lessicali nei milanese", în Elem. stranieri, p. 195-216.
Limbi în contact
396
MATLUCK, Fon. fin. = Joseph H. Matluck, „Fonemas finales eh el coiisonantismo puertorriqueno", în NRFH, XV (1961) p. 332-342.
MATTE, Substrat = Edward Matte, „Le substrat celtique et la syllabation fermee en gallo-roman", în XIII Congres. Actes, II p.465-477.
MATTHEWS, Discuţie = W. K. Matthews, [Discuţie la Martinet, Affinite], în 7 Cbngress. Proceedings, p. 444-445.
MATUS—DARGHAM—SAMANIEGO, Hist. esp. = Matus, Alfredo—Dargham, Soledad—Samaniego, Jose Luis, „Notas para una historia del espanol en Chile", în Historia y presente del espanol de America, Valladolid, 1992, p. 543-564.
MAURER, Influence = Philippe Maurer, „L'influence des langues africaines sur la signification des Iexemes du papia-mento de Curacao", în XIX Congrcso. Actas, VI, p. 771-780.
MCCALL PROBES, Infl. germ. = Christine McCall Probes, „L'influence germanique sur la syntaxe de Yvain de Chretien de Troyes", în XIII Congres, Actes, II, p. 491-498.
MEGENNEY, Elem. subsah. = William W. Megenney, „Elementos subsahâricos en el espanol dorainicano", în El espanol del Caribe. Ponencias del VI Simposio de dialectologia, Santiago, Republica Dominicana, 1982, p. 183-219.
MEGENNEY, Infl. criollo-port. = William W. Megenney, „La influencia criollo-portuguesa en el espanol caribeno", în ALH, I (1985), p. 157-176.
MEGENNEY, Sub-saharan infl. = William W. Megenney, „Sub-^ Saharan influences in Palenquero and Barloventero", în Revista! Review Interamericana, X (1980), p. 143-155.
MEID—HELLER, Ital. Interf. = Wolfgang Meid—Karin Heller, Italienischc Interjerenzen in der lautlichcn Struktvr des Zim-brischen, Viena, 1979.
MEID—HELLER, Sprachkontakt = Wolfgang Meid—Karin Heller, Sprachkontakt als Ursache von Vcrănderungen der Sprach-und Bcwusstscinsstruktur. Einc Sammlung von Stuclien zur sprachlichen Interfcrcnz, Iimsbruck, 1981.
MEILLET, Bilinguisme = Antonie Meillet, „Sur le bilinguisme", în H. Delacroix et alii, Psychologic du langage, Paris, 1933, p. 167-17.
MEILLET, Esqmsse = Antoine Meillet, Esqiussc dune histoirc dc la langue latine. Paris, 1966.
397
Bibliografie
MEILLET, Ling. hist. = Antoine Meillet, Linguistique historique et
linguistique generale, I, II, Paris, 1951, 1958. MEILLET—SAUVAGEOT, Biling. cultives = A. Meillet—A. Sau-
vageot, „Le bilinguisme des hommes cultives", în Conferences
de l'Institut de Linguistique de l'Universite de Paris, II, Paris, _
1934, p. 5-14.
MEISEL, Lang. cont. = J. M. Meisel (ed.), Langues en contact —
Pidgins — Creoles — Languages in contact, Ttibingen, 1977. MELIÂ, Hacia = Bartolome Meliâ, „Hacia una «tercera lengua»
en el Paraguay", în Estudios paraguayos, II (1974), p. 31-71. MENARINI, ltalo-Amer. = Alberto Menarini, „L'Italo-Americano
degli Staţi Uniţi", în Lingua nostra, I (1939), p. 152-160. MENDOZA, Cast. Bolivia = Jose G. Mendoza, „Aspectos del
castellano hablado en Bolivia", în Historia y presente del espanol
de America, Valladolid, 1992, p. 437-499.' MENDOZA, Interlecto = Jose G. Mendoza, El castellano como
interlecto en Bolivia bilingue, La Paz, 1987. MENENDEZ PIDAL, Origenes = R. Menendez Pidal, Origenes del
espanol, Madrid, 1950. MENENDEZ PIDAL, Problemas = Ramon Menendez Pidal, „Dos
problemas iniciales relativos a los romances hispânicos", în
ELH, I, p. XXVII-CXXXVIII. MENENDEZ PIDAL, Sustrato = Ramon Menendez Pidal, „Modo
de obrar del sustrato linguistico", în RFE, XXXIV (1950),
p. 1-8.
MENOVăCIKOV, Vopros = G. A. Menovscicov, „K voprosu o
pronieaemosti grammaticeskogo stroja jazyka", în VJa, XIII
(1964), 5, p. 100-106. MEO-ZILIO, cocolichc = Giovanni Meo-Zilio, „El «cocoliche»
rioplatense", în BFUCh, XVI (1964), p. 61-119. Cităm după
Meo-Zilio.Est. htspanoam., p. 207-254. MEO-ZILIO, Est. hispanoam.  = Giovanni Meo-Zilio, Estudios
hispanoamericanos. Temas linguisticos, Roma, 1989. MEO-ZILIO, Genpvesismos = Giovanni Meo-Zilio, „Genovesismos
en el espanol lioplatense", în NRFH, XVI (1965), p. 245-263.
Cităm după Meo-Zilio, Est. hispanoam., p. 49-65. MEO-ZILIO, Gina = Giovanni Meo-Zilio, „Jergalismos italianos
en la «glria» brasilena y su relacin con el «kmfardo»
argentino", în Philologica Hispaniensia. In honorem Manuel
Alvar. I. Dialectologia, Madrid, 1983, p. 425-435. Cităm după
Meo-Zilio Est. hispanoam.. p. 118-128.
Limbi în contact
398
399
Bibliografie
MEO-ZILIO, It. gen. = Giovanni Meo-Zilio, „Italianismos generales en el espanol rioplatense", în Thcsaurus, XX (1965), p. 68-119.
MEO-ZILIO, Jergal ital. = Giovanni Meo-Zilio, „Notas de espanol americano: El elemento jergal italiano en el rioplatense popular", în Quaderni ibcro-americani: Volume in omaggio a R. Menendez Pidal, Torino, 1965, p. 411-428. Cităm după Meo-Zilio, Est. hispanoam., p. 78-87.
MEO-ZILIO, Lingue cont. = Giovanni Meo-Zilio, „Lingue in contatto: interferenza fra veneto e spagnolo in Messico", în Prcsenza, cultura, lingua e traclizioni dei vcneti nel mondo, Parte I, America Latina. Prime inchieste e documenti. A cura di G. Meo-Zilio, Veneţia, 1987, p. 237-263. Cităm după Meo-Zilio, Est. hispanoam., p. 293-324.
MEO-ZILIO, Meridionalismos = Giovanni Meo-Zilio, „Italianismos meridionales en el espanol rioplatense", în BFUCh, XVII (1965), p. 225-235. Cităm după Meo-Zilio, Est. hispanoam., p. 69-78.
MEO-ZILIO, Morfema = Giovanni Meo-Zilio, „Un morfema italiano con funzione stilistica nello spagnolo rioplatense", în Lingua nostra, XIX (1958), p. 58-64. Cităm după Meo-Zilio, Est. hispanoam., p. 100-109.
MEO-ZILIO, Morfemi = Giovanni Meo-Zilio, „Una serie di mor-femi italiani con funzione stilistica nello spagnolo dell'Uru-guay", în Lingua nostra, XX (1959), p. 49-54. Cităm după Meo-Zilio Est. hispanoam., p. 109-117.
MEO-ZILIO, Septentrionalismos = Giovanni Meo-Zilio, „Algunos septentrionalismos italianos en el espanol rioplatense", în Romanistisches Jahrbuch, XV (1964), p. 297-301. Cităm după Meo-Zilio Est. hispanoam., p. 66-69.
MEO-ZILIO—ROSSI, Elem. ital. = Giovanni Meo-Zilio—Ettore Rossi, El elemento italiano en el habla dc Buenos Aires y Montevideo, I, Firenze, 1970.
MERLO, Lazio = Clemente Merlo, „Lazio sannita ed Etruria latina", în Italia Dialettale, III (1927), p. 84-92.
MEYER-LUBKE, Einfiihrung = W. Meyer-Ltibke, Einfiihrung in clas Studium der romanischcn Sprachwisscnschaft, ed. III, Heidelberg, 1920.
MEYER-LUBKE, Gram. = W. Meyer-Liibke, Grammaire des langues romanes, I-IV, Paris, 1890-1904.
MEYER-LUBKE, Rum. spre = W. Meyer-Lttbke, „Rum. spre", în ZRPh, XXII (1898), p. 492-496.
MEYER-LUBKE, Rum. u. rom. = W. Meyer-LObke, Rumănisch und romanisch, Bucureşti, 1930.
MEYERSTEIN, Interference = Goldie Piroch Meyerstein, „Interference in prepositional phrases: immigrant Slovak in America", în Lingua, XXII (1969), p. 63-80.
MEYERSTEIN, Prefixes = Goldie Piroch Meyerstein, „Borrowed and native Czech prefixes", în Studies for Einar Haugen, Haga—Paris, 1972, p. 389-408.
MEZAN,Juifs = Saul Mezan, Les Juifs espagnols en Bulgarie, Sofia, ■ 1925.
MIETTINEN, Mundart. Fortleben = Erkki Miettinen, Zum mundartlichen Fortleben mhd.-mnd. Lehnwortgutes romanischer Hcrkunft. Eine semantische Untersuchung, Helsinki, 1962.
MIGLIORINI, Calco = Bruno Migliorini, „Calco e irradiazione sinonimica", în Boletin del Instituto Caro y Cuervo, IV (1948), p. 3-17. Cităm după Miglorini, Saggi., p. 11-22.
MIGLIORINI, Discontinuită = Bruno Migliorini, „Discontinuitâ linguistica e prestito morfologico", în Studj Romanzi, XXI (1937), p. 139-152. Cităm după Miglorini, Saggi, p. 1-10.
MIGLIORINI, Saggi = Bruno Miglorini, Saggi linguistici, Firenze, 1957.
MIGLIORINI, Toponimi = Bruno Migliorini, „Sui toponimi «conglomeraţi» del tipo Mongibello", în 3 Congresso. Atti, p. 214-218. Publicat în Migliorini, Saggi, p. 31-36.
MIHÂILĂ, Calc = G. Mihăilă, „Contribuţii la studiul calculului lingvistic (pe baza textelor bilingve slavo-române din sec. al XVI-lea)", în SCL, XVIII (1967), 5, p. 529-539.
MIHĂILĂ, Impr. vechi = G. Mihăilă, împrumuturi vechi sud-slave în limba română, Bucureşti, 1960.
MIKLOSICH, Beitrăge Vok. = Franz Miklosich, Beitrăge zur Lautlehre cler rumunischen Dialeki. Vokalismus I, II; Consonan-tismus I, II: Lautgruppen, Viena, 1881-1883.
MIKLOSICH, Slav. Elem. = Franz Miklosich, Die slavischcn Elemente im Rumunischen, Viena, 1861.
MIRAMBEL, Remarques = Andre Mirambel, „Remarques sur les systemes vocaliques des dialectes neo-grecs d'Asie Mineure", în BSL, LX (1965), 1, p. 18-45.
MIRANDA ESQUERRE, Peculiarid. sint. = Luis Miranda F.squerre, „Peculiaridades sintâcticas en el espanol de los
Limbi în contact
400
401
Bibliografie
ninos de zonas de influencia quechua", în Ling. Educ, p. 478-483.
MITU. împrum. serie = Mihai Mitu, „Conceptul de «împrumuturi
în serie» (cu referire la polonismele limbii române)", în SCL,
XXXIV (1983), p. 12-18. MITZKA,   Doppclsprachtrăgcr   =    Walter   Mitzka, „Doppel-
sprachtrăger", în Zeitschrift fur dcutsche Mundartcn, 1921,
p. 143-151.
MLADENOVA, Onomatopeic = Olga Mladenova, „On onomatopeic and expressive words in contact languages", în BA, XVI (1991), p. 295-301.
MOCANU, Cav. ital. = Marin Z. Mocanii, „Cuvinte italiene pătrunse în limba română prin intermediul unor limbi neromanice", în SCL, XXXI (1980), 3, p. 246-456.
MOLDOVANU, Cantcmir = Dragoş Moldovanu. „Influenţe ale manierismului greco-latin în sintaxa lui Dimitrie Cantemir", în Studii dc limbă literară şi filologic, Bucureşti, 1969, p. 25-50.
MONTEAGUDO—SANTAMARINA. Galic. cast. = Henrique Monteagudo—Anton Santamarina, „Galician and Castilian in contact: historical, social and linguistics aspects". în TRLP. V. p. 117-174.
MONTES, Calcos = J. Joaqui'n Montes, „Otros calcos del ingles",
în Thcsaurus, XXXI (1976), p. 430-441. MONTES, Historia = Jose Joaquîn Montes, „Historia del espanol
en Colombia", în Historia y presente del cspafiol de America,
Valladolid, 1992, p. 501-517. MONTES, Infl.  inclîg.  = Jose Joaqui'n  Montes,  „El influjo
indigena   en   el   espanol   de   Colombia. Caracterizacion
sumaria".   în  Revista  de  Filologia   Romanica,   IV (1986),
p. 335-340.
MONTOYA I ABAD, Interf ling. = Brauli Montoya i Abad, La inlcrfercncia linguistica al sud valencia, Valencia. 1989.
MOODIE. Trinidad = Sylvia Maia Moodie, „El espanol de Trinidad: variabilidad y desgaste articulatorio". în ALH, II (1986). p. 177-195.
MORALES, Estr. anglie = Amparo Morales, „El espanol de Puerto Rico: iudices de densidad de estructuras anglicadas", în BAPLE, IX (1981), p. 25-40.
MORALES, Gram. cont. = Amparo Morales, Grâmaticas en contacto: Anali si s sintăcticos clei cspafiol dc Puerto Rico, Madrid, 1986.
MORALES, Gram. contacto = Amparo Morales, „Algunos aspectos de gramatica en contacto: la expresion del sujeto en el espanol de Puerto Rico", în AclcL, XXIV (1986). p. 71-85.
MORALES. Transfer = Montserrat Morales, „Transfer linguistique et evolution du passe defini dans les langues romanes: le cas valencien", în RLiR, LVII (1993), p. 79-92.
MORALES, Variaaon dial. = Amparo Morales, „Variacion dialectal e influencia linguistica: el espanol de Puerto Rico", în Historia y presente del espanol de America, Valladolid, 1992, p. 333-354.
MORAVCSIK, Lang. cont. = E. Moravcsik, „Language contact", în J. Greenberg (ed.), Univcrsals of Human Language. Voi. I: Method and Theory, Stanford, 1978, p. 93-123.
MOREUX. Phonol. emprunts = Bernard Moreux, „Phonologie des emprunts du francais de Toulouse â l'occitan". în Cahiers dc Grammairc (Toulouse), XVII..C992), p. 71-125.
MORÎNIGO, Guaranismos = Marcos A. Mon'nigo, „Guaranismos usuales del espaiîol rioplatense", în Homenajc a Ana Măria Barrcncchca, Madrid, 1984, p. 135-144.
MORÎNIGO. Hispanismos = Marcos A. Mon'nigo, Hispanismos eu el guarani. Estudio sobre la pcnctracion dc la cultura cspafiola en el guarani, segun se reflcja en la lengua, Buenos Aires, 1931.
MORÎNIGO, Impacto = Marcos A. Morînigo. „Impacto del espanol sobre el guarani", în Homenajc al Institulo de Filologa y Literaturas Hispănicas ,JDr. Amado Alonso" cn su cincucntenario (1923-1973), Buenos Aires, 1975, p. 283-294.
MORÎNIGO, Infl. estr. = Marcos A. Mon'nigo, „Influencia del espanol en la estructura linguistica del guarani", în Filologia, V (1959), p. 235-247.
MORÎNIGO, Infl. lex. = Marcos A. Mon'nigo, „Influencia del espanol sobre el lexico del guarani", în Filologia, VII (1962), p. 213-220.
MORÎNIGO, Programa = Marcos A. Mon'nigo. Programa dc Filologia Hispanica, Buenos Aires, 1959.
MOCGEON—BENIAK, Franc. Ontario = Raymond Mougeon— Edouard Beniak, „Le francais en situation de contact et la variation linguistique: le francais parle en Ontario (Canada)".
MOUGEON—BENIAK, Ling. consequenccs - Raymond Mougeon—Edouard Beniak, Linguistic consequenccs of language contact and restrictions. The case of French in Ontario, Canada, Oxford, 1991.
Limbi în contact
402
MOUGEON—BENIAK—VALOIS, Socioling. study = Raymond
Mougeon—Edouard Beniak—D. Valois, „A sociolinguisdc
study of language shift. Shift and change", în Linguistics,
XXIII (1985), p. 455-487. DE LOS MOZOS, Arab. sint. = Santiago de los Mozos, „;Es
arabismo sintâctico el gerundio «de posterioridad»?", în REL,
IV (1974), p. 375-389. MUHLHAUSLER, Pidgin = Peter Mtthlhausler, Pidgin and creole
linguistics, Oxford, 1986. MULJACIC,  Etim.   mult.   =   Zarko   Muljacic,   „Un   caso di
etimologia multipla nell'area adriatica", în BALM, IV (1979),
p. 189-194.
MULJACIC, Lessemi = Zarko Muljacic, „Su alcuni lessemi di origine slava nei dialetti dell'Italia meridionale", în Melanges Skok, p. 331-340.
MULJACIC, Lingue rom. = Zarko Muljacic, „Lingue romanze e lingue slave", în XIV Congresso. Atti, I, p. 407-421.
MULJACIC, Transferenza = Zarko Muljacic, „Un nuovo tipo di transferenza?", în Europ. Mehrsprachigkeit, p. 163-166.
MULLER, Fr. Einflusse = B. Muller, „Franzosische EinflQsse auf die deutsche Sprache", în Marburger Studien zur Germanistik, Sondcrheft: Mediterrane Kulturen und ilire Ausstraldung auf das Deutsche, Marburg, VIII (1986), p. 65-83.
MUNSKE, French transferences = Horst H. Munske, „French transferences with nasal vowels in the graphematics and phonology of the Germanic languages", în P. Sture Ureland—Ian Clarkson, Scandinavian Language Contacts, Cambridge, 1984, p. 231-280.
MUYSKEN, Halfivay = P. Muysken, „Halfway between Quechua and Spanish: the case of relexification", în A. Highfield— A. Valdman (eds.), Historicity and Variation in Creole Studies, Ann Arbor, 1981, p. 52-78.'
MUYSKEN, Ling. Dimens. = P. Muysken, „Linguistic dimensions of language contact", în Revuc quebccoise de linguistique, XIV (1984), p. 49-76.
MUYSKEN, Mezcla = P. Muysken. „La mezcla de quechua y castellano. El caso de la «media lengua» en el Ecuador", în Lexis, III (1979), p. 41-56.
NANDRIS, Phonetique = Octave Nandris, Phonetique historiquc du roumain, Frankfurt—Paris, 1963.
403
Bibliografie
NANDRIŞ, Discuţie = Grigore Nandriş, [Discuţie la Martinet, Affinite], în 9 Congress. Procccdings, p. 448-450.
NANDRIŞ, Phon. principles = Grigore Nandriş, „Phonetic and phonemic principles for the study of Slavo-Rumanian linguistic relationship", în Anuali, Sezione Slava (Napoli), IX (1966), p. 1-77.
NARDI, Lenguas cont. = R.L.J. Nardi, „Lenguas en contacto: el
substrato quechua en el Noroeste argentino", în Filologia,
XVII-XVIII (1976-1977), p. 131-150. NARO, f > li = Anthony J. Naro, „On / > h in Castilian and
western Românce", în ZRPh, LXXXVIII (1972), p. 463-482. NAVARRO TOMÂS, Fonologia = T. Navarro Tomâs, Fonologia
espanola, New York, 1946. NAVARRO TOMÂS, Manual12 = T. Navarro Tomâs, Manual de
pronunciacion espanola, ed. XII , Madrid, 1965. NAVARRO TOMAS, Puerto Rico = T. Navarro Tomâs, El
espanol en Puerto Rico, Rîo Piedras, 1966. NEAGU, Anglicismos = Valeria Neagu, „Los anglicismos en el
lexico del espanol americano. La distribucion de sinonimos",
în XIX Congreso. Actas VI, p. 543-550. NELDE, Lang. contact =  P. Nelde, „Language contact and
language shift", în Folia Linguistica Historica, IV (1983), 1,
p. 101-117.
NELDE, Lang. contact versus =  Peter H. Nelde, „Language
contact versus language conflict", în The Fergusonian impact.
In honor of Charles A. Ferguson on the oceasion of his 65-th birth-
day, II, Berlin, 1986, p. 469-482. NELDE, Langues cont. conflit = Peter Nelde, „Langues en contact
et en conflit — quatre reflexions", în Jean-Denis Gendron —
Peter Nelde (eds.), Plurilinguismc en Europe et au Canada.
Perspcctivcs  dc  rechcrchcs,   Bonn,   1986   [ = Plurilingua 6],
p. 105-124.
NELDE, Sprachkonfliktforschung = Peter H. Nelde, „Sprach-konfliktforschung", în Folia Linguistica, XXII (1988), p. 73-84.
NELDE, Sprachkontakt = P. H. Nelde (ed.), Sprachkontakt und Spraclikonflikt. Languages in contact and conflict. Langues en contact et cn conflit. Taalcontact cn Taalconflict, Wiesbaden, 1980.
NELDE, Ubcrlcgungen = Peter Hans Nelde, „Uberlegungen zur Kontaktlinguistik". în Ureland (ed.), Lcistung. 1982. p. 15-25.
Limbi în contact
404
NEMETH, Mischsprachen = J. Neineth. „Zur Kenntnis der Mischsprachen (Das doppelte Sprachsystem des Osma-nischen)", în Acta Linguistica Academie Scientarium Hungaricac, III (1953), p. 159-199.
NESTORESCU, Formaţii onom. = Virgil Nestorescu, „Formaţii onomatopeice româneşti sau împrumuturi", în Limba română, XXXIV (1985), p. 414-415.
NEZIROVlC, Elements = Muhamed Nezirovic, „Elements lexicaux etrangers dans le parler judeo-espagnol de Bosnie", în XVIII Congres. Actes, IV (1986), p. 440-448.
NICHITA, Observaţii = Ioana Nichita, „Observaţii asupra bilingvismului italo-sard", în SCL, XXIV (1973), 5, p. 596-600.
NICOLESCU, Infl. cat. = Alexandra Nicolescu, „Influenţa catalanei asupra dialectelor sarde", în SCL, XL (1989), p. 273-275.
NICULESCU, Etudes = Alexandre Niculescu, „Les etudes de linguistique romane en Roumanie. Histoire et problemes", în XIX Congreso. Actas VIII, p. 403-421. '] NICULESCU, Fen. rom. = Alexandru Niculescu, „Un fenomen romanic semicult: accentuarea regresivă", în SCL, XX (1969), 157-165.
NICULESCU, Individualitatea = Alexandru Niculescu, Individualitatea limbii române între limbile romanice. Contribuţii gramaticale, Bucureşti, 1965.
NICULESCU, Romano—slave = Alexandre Niculescu, „Romano—slave, slavo—roman ? — le cas roumain", în XX Congres. Actes II, p. 583-593.
NIEDERMAN, Interpenctration = Max Niederman, „L'inter-penetration des langues", în Recueil Max Niederman, Neu-châtel, 1954, p. 9-27.
NIELSEN, Substrats = Niels Age Nielsen, „La theorie des sub-strats et la linguistique structurale", în Acta Linguistica, VII (1952), p. 1-7.
NOI A CAMPOS, Interf lexicas = M. do C. Noia Campos, „Inter-ferencias lexicas entre as linguas galega e castelâ". în Grial, LXXV (1982), p. 91-99.
NOIA CAMPOS, Lexico = Măria Camino Noia Campos, „Contribucion 6 estudio do lexico dos bilingiîes", în Verba, XI (1984). p. 181-195.
NYKL, Notes = A.R. Nykl, „Notes on the Spanish of Yucatân, Veracruz and Tlaxcala". în Modern Plulology. XXVII (1930),
i
405
Bibliografie
p. 451-460. Cităm după traducerea spaniolă din BDH, IV (1938), p. 207-225.
NYKROG, Infl. latine = Per Nykrog, „Influence latine savante sur la syntaxe du francais", în La structure classiquc de la civilisation occidentale moderne: Linguistique, Copenhaga, 1957,^ p. 89-114. ■
OHMANN, Discuţie = Emil Ohmann, [Discuţie la Haugen, Lang. Cont.], în 8 Congress. Proceedings, p.802-803.
OHMANN, Frage = Emil Ohmann, „Zur Frage nach der Ursache der Entlehnung von Wortern" în Mcmoires de la Societe Neoplulologiquc dc Helsmgfors, VII (1924), p. 281-289.
OKSAAR, Bilingualism = Els Oksaar, „Bilingualism", în CTL, IX (1972), p. 475-511.
OKSAAR, Sprachcrwcrb = Els Oksaar (ed.), Spracherwerb, Sprachkontakt, Sprachkonflikt, Berlin—New York, 1984.
ONTANON DE LOPE, Gcncsis = Paciencia Ontanon de Lope, „Observaciones sobre la genesis de algunos indigenismos americanos", în AdcL, XVII (1979), p. 273-284.
ORNSTEIN, Sociolvng. constr. = Jâcob Ornstein, „Sociolinguistic constraints on lexical borrowing: The case of Tarahumara (Rarâmuri) and Spanish", în 12 Congress. Proceedings, p. 320-323.
ORNSTEIN-GALICIA, Synchr. processes = Jacob Ornstein-Galicia [et al.], Working group 11: „Synchronic processes in language contact situations world wide: a focus on generalizations and individualizations and universals", în 13 Congress. Proceedings, p. 1271-1276.
OROZ,' Chile = Rodolfo Oroz, La lengua espanola en Chile, Santiago, 1966.
ORTELL — CAMPOS, Anglicismes = V. Ortell—X. Campos, Els anglicismes de Mcnorca. Estudi histbric i etimologic. Palma de Mallorca, 1983.
ORTOZ, Tâmpa = Carmelia Lopez Ortoz, „English influence on the Spanish on Tâmpa", în Hispania, XXXII (1949), p. 300-304.
OTHEGUY—GARCÎA—FERNANDEZ, Transfering = Ricar-do Otheguy—O. Garda—M. Fernândez, „Transfering, switching, and modeling in West York Spanish: an inter-generational study". în )jSL, LXXIX (1979) [= US Spanish: The language of latinos ed. de I. Wherritt—O. Garcîa], p. 41-52.
Limbi în contact
406
OVERBEKE, Descr. phon. = Matirits van Overbeke, „La de-
scription phonetique et phonologique d'une situation bi-
lingue", în La Linguistique, IV (1968), 2, p. 93-109. OVERBEKE, Interf. ling. = Maurits van Overbeke, Mecanism.es dc
l'intcrference linguistique, Madrid, 1976. PADRON, Uso = Alberto F. Padron, „Uso y abuso de los
extranjerismos en Cuba", în Boletin de Filologia (Montevideo),
IX (1962), 58-59-60, p. 93-109. PANÂ-DINDELEGAN, Regimul = Gabriela Pană-Dindelegan,
„Regimul sintactic al verbelor în limba româna veche", în
SCL, XIX (1968), 3, p. 265-296. PANDIT, Phonic interf. = P. B. Pandit, „On the nature of phonic
interference", în Linguistic and Literary Studies in Honor of
Archibald A. HUI, IV, Haga, 1979. p. 355-360. PAP, Port-Amer. = L. Pap. Portuguese-American Speech, New York,
1949.
PAPAHAGI. Parallele = Per. Papahagi, „Parallele AusdrUcke und    Redensarten    im    Rumânischen, Albanesischen, Neugriechischen  und  Bulgarischen",  în Jahresbericht des Instituts fiir rumdnische  Sprachc  zu  Leipzig,  XIV (1908), •  p. 113-170.
PARLÂNGELI, Salento = O. Parlângeli, „Fenomeni di simbiosi linguistica nel dialetto neogreco del Salento", în Annali della Facoltă di Filosofia e Lctterc dellVniversită Statale di Milano, I (1948), p. 335-355.
PAUTASSO CROTTA, Apporto francese = Mariella Pautasso Crotta. „L'apporto francese al lessico tecnico piemontese: il caso della falegnameria", în Elem. stranieri, p. 77-94.
PAVLOVIC, Processus = Milivoj Pavlovic, „Les processus balkaniques et les perspectives du parler serbe de Prizren", în Orbis, VII (1958), 1, p. 46-53.
PAYRATO, Interf. ling. = Lluîs Payrato, La interferencia lingiiistica. Comcntaris i excmplcs catală-castcllă, Montserrat, 1985.
PAYRATO, Lexico = Llufs Payrato, „Le catalan: Evolucion linguistica interna. II. Lexico", în LRL, V, 2, p. 152-162.
PAZOS, Glosario = A. Pazos, Glosario dc qucehuismos colombianos, Basto, 1966.
PĂTRUŢ, Contribuţii = I. Pătruţ. „Contribuţii slave şi maghiare la formarea subdialectelor dacoromâne", în CL. III (1958), p. 63-72. Publicat în versiunea franceză în Romanoslavica, I (1958), p. 31-43.
407
Bibliografie
PĂTRUŢ, Infl. magh. = I. Pătruţ, „Influenţe maghiare în limba română", în SCL, IV (1953), p. 213-217.
PĂTRUŢ, încadrarea = I. Pătruţ, „încadrarea verbelor de origine slavă în sistemul flexiunii limbii române", în CL, VIII (1963), p. 229-235. Cităm după Pătruţ, Studii, p. 62-71.
PĂTRUŢ, Locul = I. Pătruţ, Locul clementului slav în structura limbii române, în Pătruţ, Studii, p. 91-100.
PĂTRUŢ, Raporturi = I. Pătruţ, „Raporturi fonetice ucraino-române", în DR, XI (1948), p. 51-59.
PĂTRUŢ, Studii = I. Pătruţ, Studii de limbă română şi slavistică, Cluj, 1974.
PĂTRUŢ, sută - I. Pătruţ, „Le roumain sută 'cent' et le probleme des premieres relations lînguistiques slavo-roumaines", în XII Congres. Actele, II, p. 1062-1068.
PĂTRUŢ, Vocativ = I. Pătruţ. „Consideraţii în legătură cu vocativul românesc în -o", în Romanoslavica, VII (1963), p. 87-93. Cităm după Pătruţ, Studii, p. 124-132.
PEETERS, matar = Bert Peeters, „Esp./port. matar: explication interne ou externe", în Rom. Forsch., CUI (1991), p. 71-75.
PEIXOTO DA FONSECA, Infl. port. = F. V. Peixoto da Fonseca, „A propos de l'influence de la langue portugaise", în Linguistica, XXVI (1986), p. 107-118.
PEIXOTO DA FONSECA, Voc. japon. = F. V. Peixoto da Fonseca, „L'influence de la langue portugaise sur le vocabulaire japonais", în 10 Congres. Actes, IV, p. 843-848.
PELLEGRINI, Arabismi = G. B. Pellegrini, Gli arabismi nelle lingue neolatine con speciale riguardo all'Italia. Brescia, 1972.
PELLEGRINI, Contatti = G. B. Pellegrini, „Contatti linguistici slavo-friulani", în Stucli linguistici in onore di V. Pisani, Brescia, 1969, p. 761-776.
PELLEGRINI. Convergcnzc = Giovan Battista Pellegrini, „Conver-genze onomasiologiche friulano-sloveno-tedesche nell'Italia nord-orientale (dall'ASLEF, I)", în Actas V Congreso Medit., p. 509-526.
PELLEGRINI, Ital. ungh. = Giovan Battista Pellegrini, „Appunti
su alcuni italianismi deU'ungherese", în Giano Pannonio.
Annali italo-ungheresi di cultura, Padova, I (1978), p. 15-30. PELLEGRINI, Rapporti = Giovan Battista Pellegrini, „Rapporti
sterici e linguistici tra le due sponde occidentale e Medite-
raneo". în XIV Congresso. Atti, I, p. 365-367.
Limbi în contact
408
409
Bibliografie
PELLEGRINI, Ric. ling. = Giovan Battista Pellegrini, Ricerche
linguistichc balcano-danubiane, Roma, 1992. PELLEGRINI, Substrata = Giovan Battista Pellegrini, „Substrata",
în TRLP, I, 1980, p. 43-73. PENNY, Rc-cmergence = Ralph J. Penny, „The Re-emergence of / as a phoneme in Castilian". în ZRPh, LXXXVIII (1972), p. 463-482.
PENSADO, Interferencias estruct. = J. L. Pensado, „Interferencias estructurales castellano-gallegas: el problema de la geada y sus causas", în RFE, LIII (1970), p. 27-44. PENSADO RUIZ, Ordcn = Carmen Pensado Ruiz, El or den
histârico de los procesos fonologicos, Salamanca, 1983. PfiREZ GUERRA, Afr. = I rene Perez Guerra, „Africanismos linguisticos en la Republica Dominicana. Notas metodo-logicas", în Estudios sobre el espanol dc America y linguistica afro-amcricana. Bogota, 1989, p. 354-368. PfiREZ SALA, Interf. ling. = Pauli no Perez Sala, Intcrferencia linguistica del ingles en lo espanol hablado cn Puerto Rico. Hato Rey, 1973.
PERGNIER. Emprunts = Maurice Pergnier, „Â propos des emprunts du francais a l'anglnis", în Pergnier, Francais contact, p. 113-117. PERGNIER, Francais contact = Maurice Pergnier (ed.), Le Francais en contact avec l'anglais. En hommagc ă Jean Darbelnet, Paris, 1988.
PERL, Creole morphosyntax = Mathias Perl, „Creole morphosyntax in the Cuban «habla bozal»", în SCL, XXXIII (1982), p. 424-433.
PERL, Span. Verb = Mathias Perl, „Das spanische Verb im Sprachkontakt: Kontinuităt von Sprachnormalităt", în Unter-suchungen zum spani.se/ien Verb: ausgewăhltc Beitrăgc vom III. intcrnationalcn Kolloquium zur Spanischcn Sprachivissenschaft, 4.-6.10.1988 in Leipzig, Berlin. 1989, p. 111-115. PETKANOV. Elem. rom. = Ivan Petkanov, „Les elements romans dans les langues balkaniques", în X Congres. Actcs, II, p. 1159-1 176.
PEIKANOV, Elem. roum. = „L'element roumain dans les langues balkaniques", în DR (Fr.) III (1975-1976), p. 135-146. PETROVICI, Atlas = Emil Petrovici, „Bilinguisme, mots d'emprunt et calques linguistiques d'apres l'Atlas linguistique roumain". în 5 Congres. Rcponses. p. 35.
« 8
PETROVICI, Corel.  =  E. Petrovici, „Corelaţia de timbru a
consoanelor rotunjite şi nerotunjite în limba română", în SCL
III (1952), p. 127-185. PETROVICI, Corel, timbru = E. Petrovici, „Corelaţia de timbru a
consoanelor dure şi moi în limba română", în SCL, I (1950),
p. 172-220.
PETROVICI, Esquisse = E. Petrovici. „Esquisse du systeme phonologique roumain", în For Roman Jahobson. Essay on the Occasion of His Sixtieth Birthday. 11 October 1956, Haga, 1956, p. 382-389.
PETROVICI, Hiatus = Emil Petrovici, „L'hiatus au cours de l'evolution phonetique du roumain", în XII Congres. Actele, I, p. 377-380.
PETROVICI, Infl. rom. = Emil Petrovici, „Influenţe româneşti asupra foneticii sârbeşti din Banat", în DR, VII (1931-33), p. 172-174. Publicat şi în Petrovici, Studii, p.,23-24.
PETROVICI, Infl. slavă = E. Petrovici, Influenţa slavă asupra sistemului fonemelor limbii române, Bucureşti, 1956.
PETROVICI, Inter penetration = Emil Petrovici, „Interpenetiation des systemes linguistiques", în 10 Congres. Actes, I, p. 37-56.
PETROVICI, Modele = Emil Petrovici, „Le modele serbo-croate du systeme phonologique istro-roumain". în Phonologie der Gcgcnwart, Koln, 1967, p. 262-272.
PETROVICI, Neutre = Emil Petrovici, „Le neutre en istro-roumain", în To Honor Roman Jakobson, Haga, 1967, p. 1523-1526. Cităm după Petrovici, Studii, p. 119-122.
PETROVICI, Patrimoine = E. Petrovici, „Patrimoine herite et affinites acquises dans revolution phonetique du roumain (A propos de l'inflexion des voyelles roumaines c. o)", în Recueil, p. 211-219.
PETROVICI, Phonemsystcm = Emil Petrovici, Kann clas Phouem-syst.cm cincr Spraclic clurch frcmdcn Einfluss umgcstaltcn werden? Zum slavischcn Einflusss a uf das runiâuischc Lautsystcm, Haga, 1957.
PETROVICI, Phonol. slave = E. Petrovici, „Interpenetration d'une phonologie slave et d'iuie morphologie romane", în Melanges linguistiques publies ă Toccasion du VIII' Congres internaţional des linguist.es a Oslo, du 5 au 9 Aoiit 1957, Bucureşti, 1957, p. 81-89.
PETROVICI, Rezistenţa = Emil Petrovici, „Rezistenţa sistemului fonologie la o puternică influenţă străină". în CL, X (1964),
Limbi în contact
410
p. 35-39. Traducere franceză în Zeitschrift fiir Phonetik vnd Kommunikationsforschung, XVII (1964), 2-4, p. 281-285. Cităm după Petrovici, Studii, p. 85-89.
PETROVICI, Studii = Emil Petrovici, Studii de dialectologie şi toponimic, Bucureşti, 1970.
PETROVICI, Traits balk. = E. Petrovici, „Traits balkaniques communs dans les systemes phonetique du roumain et de l'albanais (la voyelle du type ă)", în Die Kultur Siidosteuropas, ilire Geschichte und ilire Ausdrucks formcn, Munchen, 1964, p. 199-206.
PETROVICI—NEIESCU, îlots = Emil Petrovici—P. Neiescu, „Persistence des îlots linguistiques. Constatations faites â l'occasion de nouvelles enquetes dialectales chez les Istro-roumains, Megleno-roumains et Aroumains", în RRL, X (1965). 4. p. 351-374.
PETRUCCI, Hist. development - P. R. Petrucci, „The historical development of Rumanian /i/", în Jon Amastae—-Grant Goodall—M ario Montalbetti—Marianne Phinney, Con-temporary Research in Românce Linguistics. Papers from the 22'"1 Linguistic Symposium on Românce Languages. El PasolCd. Juărcz, February 1992, Amsterdam—Philadelphia, 1995, p. 167-176.
PETYT, România = K.M.Petyt, „România: a multilingual nation", în Linguistics, CLVIII (1975), p. 75-101.
PFAFF, Constraints = Carol W. Pfaff, „Constraints on language mixing: intrasentential code-switching and borrowing in Spanish-English", în Language, LV (1979), 2, p. 291-318; publicat şi în Amastae—Elîas—Olivares, Spanish US, p. 264-297.
PFISTER, Cambio = Max Pfister, „Cambio linguistico: condizioni di base ed espansione", în Linguistica storica c cambiameiito linguistico. Atti del XVI Congresso internazionale di stucli. Firenze, 7-9 viaggio 1982, Roma, 1985, p. 327-341.
PFISTER, Superstrat = Max Pfister, „Le superstrat germanique dans les langues romanes", în XIV Congresso. Atti, I, p. 49-57.
PHILIPP, Alsace = Marthe Philipp, „La prononciation du frangais en Alsace", în La Linguistique, III (1967), 1, p. 63-74.
PHILIPP, Transferi = Marthe Philipp. „Transfert du systeme phonologiques de Blaesheim sur une autre langue. le frangais", în 9 Congress. Procccdings, p. 392-397.
PHILIPPIDE, Orig. rom. = Alexandru Philippide, Originea românilor, I. II, Iaşi. 1923, 1928.
411
Bibliografie
PHILIPPIDE, Principii = Alexandru Philippide, Istoria limbii române. Voi. I, Principii de istoria limbii, Iaşi, 1894.
PHILIPPS, Influence = Robert Philipps, „The influence of English on the Ivi in Los Angeles Spanish", în Ralph W. Ewton, Jr.—Jacob Ornstein (eds.), Studies in Language and Linguistics, 1972-73, El Paso, Texas, 1972, p. 201-212.
PISANI, Răspuns = V. Pisani, [Răspuns la Question IV], în 6 Congres. Actes, p. 332-333.
PLANGG, Kontaktsemantik = Guntram A. Plangg, „Kontakt-semantik im Walgau (Vbg.)", în Das zweisprachige Individnum und clic Mehrsprachigkcit in der Gesellschaft. Wilhelm Theodor Elwert zum 85. Geburtstag, Stuttgart, 1991, p. 109-112.
PLANGG, Rătorom. Lchniibersetz. = Guntram A. Plangg, „Rato-romanische Lehnubersetzungen im Alemanischen Vorarl-bergs", în Munclart und Name im Sprachkontakt. Fcstschrift fiir Măria Hornung zum 70. Geburtstag, Viena, 1990, p. 117-125.
PLANGG, Sprach. Interf. = Guntram Plangg, „Sprachliche Interferenzen im Ladinischen des Gadertals", în Meid— Heller, Sprachkontakt, p. 187-194.
POALELUNGI, Raporturi = Gheorghe Poalelungi, „Observaţii asupra unor raporturi lingvistice franco-române", în XII Congres. Actele, II, p. 923-925.
POGHIRC, Elem. aut. = C. Poghirc, „Considerations sur les elements autochtones de la langue roumaine", în RRL, XII (1967), p. 19-36.
POGHIRC, Influenţa = C. Poghirc, „Influenţa autohtonă", în Istoria limbii române (redactor responsabil: I. Coteanu), voi. II, Bucureşti. 1969, p. 313-365.
POGHIRC, Val. phon. = C. Poghirc, „La valeur phonetique de l'oscillation graphique thrace ale â la lumiere des donnees des langues balkaniques modernes", în Studii clasice, III (1961), p. 33-37.
POGPIIRC, Vocalele = C. Poghirc, „Vocalele rom. ă, alb. e, bulg. •b şi oscilaţia a/c în grafia cuvintelor trace", în SCL, XI (1960), p. 657-660.
POHL, Bilinguismes = J. Pohl, „Bilinguismes", în RRL. X (1965), p. 343-349.
POIRIER, Anglicisme = Pascal Poirier, „L'anglicisme au Quebec et l'heritage frangais", în Travaux de linguistique qnebecoise, II (1978), p. 43-83.
Limbi în contact
412
413
Bibliografie
POIRIER, Parler = Pascal Poirer, Le parler franco-acadien et ses
origincs, Quebec, 1928. POKORNY, Substrattheorie = J. Pokorny, „Substrattheorie und
Urheimat der Indogermanen", în Mitteilungen der anthro-
pologischen Gcsclschaft in Wien, LXVI (1936), p. 69 şi urm. POLAK, Răspuns = V. Polâk, [Răspuns la Question IV], în
6 Congres. Actes, p. 334. POLIVANOV, Perception = Evgenij Polivanov, „La perception
des sons d'une langue etrangere", în TCLP, IV (1931),
p. 79-96.
POPESCU, Sufixe = Magdalena Popescu, „Sufixe productive şi neproductive", în SCL, IX (1958), 2, p. 243-260.
POPESCU, Top. = Magdalena Popescu, „Observaţii asupra topicii atributului adjectival în limba română", în Studii de gramatică, III (1961), p.161-178.
POPLACK—SANKOFF, Borrowing = Shana Poplack—David Sankoff, „Borrowing: the synchrony of integration", în Linguistics, XXII (1984), p. 99-135.
POPOVlC, Geschichtc = I. Popovic, Geschichte cler serbokroatischen Sprachc, Wiesbaden, 1960.
POSNER, Creoles = Rebecca Posner, „La românite des creoles â base lexicale romane", în XIX Congres. Actes III, p. 251-263.
POSNER, Lang. conflict = Rebecca Posner, „Language conflict in Românce: decline, death anf survival", în TRLP, V, p. 41-75.
POSNER, Lang. symbiosis = Rebecca Posner, „Language conflict or language symbiosis? Contact of other Românce varieties with Castilian", în Essays in Spanish linguistics presented to F. W. Hodcroft, Oxford, 1992, p. 1-18.
POSNER—ROGERS. Bilingualism = Rebecca Posner—Kenneth H. Rogers, „Bilingualism and language conflict in Rhaeto-Romance". în TRLP, V, p. 231-252.
POST, Rom. Entlehnungen = Rudolf Post, Romanische Entleh-nungen in den wcslmittcldeutschcn Mundartcn. Diatopischc, dia-chronc und diastratische Untcrsuchungcn zur sprachlichen Interferenz am Bcispiel des lanăwirtschaftlichcn Sachwortschatzes, Wiesbaden, 1982.
POTTIER. Formation = Bernard Pottier. „La formation des parlers creoles". în 5 Coloqvio intcrnacional dc estudos luso-brasilciros (Coimbra, 1963), Actas, III, Coimbra, 1966, p. 373-379.
POTTIER, Galicismos = Bernard Pottier, „Galicismos", în ELH, II. p. 127-151.
POUSADA—POPLACK, Verb system = Alicia Pousada—Shana Poplack, „No case for convergence: The Puerto Rican Spanish verb system in a language-contact situation", în Joshua Fishman—Gary D. Keller (eds.), Bilingva! education for Hispanic students in the United States, New York, 1982, p. 81-96.
POUSLAND, Etuclc = Edward Pousland, Etuclc semantique de
l'anglicisme dans le parler franco-americain dc Salem (Nouvellc
Angletcrrc), Paris, 1933. PREDMORE, -al = R. L. Predmore, „El sufijo -al en el espanol
de Guatemala", în NRFH, VI (1952), p. 140-144. PROFILI, Romanisation = Olga Profili, „La romanisation d'un
parler grec de FItalie du Sud par les parlers romans
environnants", în XVI Congres. Actes, II, p. 127-139. PURCZINSKY, Rom. hist. phon. = Julius Purczinsky, „Românce
historical phonology", în TRLP, I, p. 77-104. PUŞCĂRIEI, Etudes  -  Sextil Puşcariu, Eudes de linguistique
roumaine, Cluj—Bucureşti, 1937. PUŞCARIU, LR I, II = Sextil Puşcariu, Limba română. Voi. I:
Privire generală, voi. II Rostirea, Bucureşti, 1940, 1959. PUŞCARIU, St. istr. II = Sextil Puşcariu, Studii istroromâne, II,
Bucureşti, 1926.
PY, Bilinguisme - Bernard Py, „Bilinguisme, exolinguisme et acquisition: role de LI dans l'acquisition de L2", în Travaux Neuchătclois dc Linguistique, XVII (1991), p. 147-161.
QUILIS, Anglicismos = Antonio Quilis, „Anglicismos en el espanol de Madrid", în Athlon. Stavra Grammatica in honorem Francisci R. Adrados, I, Madrid, 1984.
QLULIS, Arabismos = Antonio Quilis, „Arabismos en la lengua espanola hablada en Madrid", în AFA, XXXVI-XXXVII (1984-1985) [= Homenajc al Prof. Tomăs Buesa Olivcr], 2, p. 127-135.
QUILIS, Galicismos = Antonio Quilis, „Galicismos en la lengua espanola hablada en Madrid", în Philologica Hispaniensia, In honorem Manuel Alvar. I, Dialectologia, Madrid, 1983, p. 537-547.
QUILIS, Helcnismos = Antonio Quilis, „Helenismos en la lengua espanola hablada en Madrid", în RLiR, XLVIII (1984), p. 297-309.
li
Limbi în contact 414
QUILIS, Hispanismos = Antonio Quilis, Hispanismos cn cebuano. Contribucion al estudio de la lengua espanola cn Filipinas, Madrid, 1976.
QUILIS, Infl. esp. = Antonio Quilis, „Influencia de la lengua
espanola en la cebuana", în Ling. Educ, p. 557-571. QUILIS, Sort esp. = Antonio Quilis, „Le sort de l'espagnol aux
Philippines: un probleme de langues en contact", în RLiR,
XLIV (1980), p. 82-107. RABANALES, Terminos = Ambrosio Rabanales, „Terminos de
base indigena y extranjera en el lexico relativo al cuerpo
humano del habla culta de Santiago de Chile", în Philologica
Hispaniensia. In honorcm Manuel Alvar. I, Dialectologia, Madrid,
1983, p. 549-564. RACOVIŢĂ, Notes = C. Racoviţă, „Notes sur le bilinguisme", în
BL, VI (1938), p. 238-242. ' RAEVSKIJ, Contactele = N. D. Raevskij, Contactele românilor
răsăriteni cu slavii pe bază de date lingvistice, Chişinău, 1988. READ, Louisiana = William A. Read, Louisiana French, Baton
Rouge, La., 1931. READ, Words = William A. Read, „Some Louisiana French
words", în Zeitschrift fiir franzosiche Sprache und Literatur, LXI
(1938), p. 62-84. RfiCATAS, Bilinguisme = B. Recatas, L'etat actuel du bilinguisme
chez les Macedo-roumains du Pinde et le role de la fcmme dans le
langage, Paris, 1934. REGAMEY, Contribuţie = Constantin Regamey, [Contribuţie la
Martinet, Affinitc], în 7 Congress. Procccdings, p. 129-130. REGAMEY,   Discuţie   =   Constantin   Regamey,   [Discuţie la
Martinet, Affinitc], în 7 Congress. Procccdings, p. 452-456. REICHENKRON, Vigesimalsystem = G. Reichenkroii, „Einige
grundsătzliche   Bemerkungen   zum   Vigesimalsystem", în
Festgabe E. Gamillscheg, Tubingen, 1962, p. 164-184. REINER, Dublettcn = E. Reiner, Die ctymologi.schcn Dublcttcn des
Franzosischcn. Einc Einfiihrung in clic historische Wortlehre,
Viena, 1980.
REINHEIMER RÎPEANU, Cuvinte = Sanda Reinheimer Rîpeanu, „Cuvinte de origine franceză?", în SCL, XXXVIII (1987), p. 110-114.
REINHEIMER RÎPEANU, Derivat = Sanda Reinheimer Rîpeanu, „Derivat sau împrumut?". în SCL, XL (1989), 2. p. 373-379.
41 o Bibliografie
REINHEIMER RÎPEANU, Elem. slave = Sanda Reinheimer Rîpeanu, „L'element slave du roumain en perspective romane", în RLiR, XLVIII (1984), p. 187-199.
REINHEIMER RÎPEANU, Emprunts = Sanda Reinheimer Rîpeanu, „Sur l'adaptation phonetique des emprunts latins en frangais", în RLiR, LIV (1990), p. 77-91.
REINHEIMER RÎPEANU, Semantica = Sanda Reinheimer Rîpeanu, „Despre semantica împrumuturilor franceze în limba română", în SCL, XXXVI (1985), p. 448-450. —
REINHEIMER RÎPEANU—SĂLIŞTEANU, Unelte = Sanda Reinheimer Rîpeanu—Oana Sălişteanu, „împrumuturi slave vechi în română în perspectivă romanică. Numele de unelte", în SCL, XXXVI (1985), 2, p. 103-114.
RENZI, Article = Lorenzo Renzi, „The Rumanian Article as a Balkanism", în Variatio linguarum, p. 217-225.
RENZI, Interferenza = L. Renzi, „Per lo studio dell'interferenza linguistica", în SLI, L'insegnainento dell'italiano in Italia e TEstero, II, Roma, 1971, p. 603-615.
RENZI, Introd. = L. Renzi, con la collaborazione di G. Salvi, Nuova introduzionc alia filologia romanza, Bologna, 1985.
RESETAR, Dialckt = Milan Resetar, Der stokavische Dialekt, Viena, 1907.
RESETAR, Kolonien - Milan Resetar, Die serbokroatischcn Kolonien Siiditaliens, Viena, 1911.
RETMAN, Adaptation - Roman Retman, „L'adaptation phonetique des emprunts â l'anglais en frangais", în La Linguistique, XIV (1978), p. 111-124. "
REY-DEBOVE, Dafin, lexic. = J. Rey-Debove, „La defimtion lexicographique. Recherches sur l'equation semique", în Cahicrs dc Lexicologie, VIII (1966), p. 71-94.
REY-DEBOVE, Scmiotique = J. Rey-Debove, „La semiotique de l'emprunt lexical", în TraLiLi, XI (1973), p. 109-123.
REZENDE F. MATIAS, Bilinguismo = Măria de Fâtima de Rezende F. Matias, „Bilinguismo e niveis sociolinguîsticos numa regiâo luso-espanhola (Concelhos de Alandroal, Campo Maior, Elvas e Olivenga)", în RPF, XVIII-XIX (1984), p. 1-430.
RICHTER, Beitrăge = Elise Richter, Beitrăge zur Gcschichte der Romanismcn. I: Chronologischc Phonetik des Franzosischcn bis zum Enclc des 8. Jahrhunderls. Halle. 1934.
Limbi în contact 416
RIEGLER, Sprachmischung = R. Riegler, „Italienisch-spanische Sprachmischung", în Neuere Sprachen, XXIX (1921), p. 218-221.
RINDLER SCHJERVE, Mmorites = Rosita Rindler Schjerve, „Les minorites et la linguistique de contact-methodes de re-cherches", în U. Ammon—K. J. Mattheier—P. H. Nelde (eds.), Sociolingvistica. Internationale Handbvch fiir europăische Soziolingnistik, Tilbingen, 1990, p. 4-18.
RINDLER SCHJERVE, Sard.: ital. = Rosita Rindler Schjerve, „Sardinian: Italian", în TRLP, V, p. 271-294.
RINDLER SCHJERVE, Sprachkontakt = Rosita Rindler Schjerve, Sprachkontakt auf Sardinicn. Soziolingvistische Untcrsuchungcn des Sprachenwechsels im lăndlichcn Bcrich, Ttibingen, 1987.
RIVAROLA, Biling. esp. andino = J.L. Rivarola, „Bilinguismo historico y espanol andino", în Actas del IX Congreso de la Asociacion Internacional de Hispanistas (Berlin, 18-23 de agosto de 1986), Frankfurt, 1989, p. 153-163.
RIZESCU, do- pro1-, z- = I. Rizescu, „ do-, pro'-, z-", în Formarea cuvintelor în limba română (redactori responsabili: A. Graur şi Mioara Avram), voi. II, Prefixele, Bucureşti, 1978, p. 98-100, 100-200, 254-256.
ROBCIUC, Interferenţe = Ion Robciuc, „Interferenţe morfologice româno-ucrainene", în XII Congres. Actele, II, p. 1109-1112.
ROBCIUC, Raporturile = Ion Robciuc, Raporturile lingvistice româno-ucrainene. I. Elemente româneşti în ucraineană, Bucureşti, 1996.
ROBERT = Paul Robert. Dictionnaire alphabehquc & analogique dc la langue francaisc, Paris, 1970.
ROBERTS, Lang. cont. - Roda P. Roberts, „Languages in contact: the influence of English on French in Canada as seen through the eyes of Jean Darbelnet", în Pergnier, Francais contact, p. 39-55.
ROBINS, History = R. H. Robins, A short history of linguistics, Londra, 1967.
ROBINS—UHLENBECK, Endangcrcd Lang. = Robert H. Robins—Eugenius M. Uhlenbeck (eds.), Endangcrcd Languages, Oxford—New York, 1991.
ROBL, Infl.. lupi = Alfonso Robi, „Alguns problemas da influencia tupi na fonetica e morfologia do portugues popular no Brasil". în Lctras (Curitiba), XXXIV (1985), p" 155-179.
417 Bibliografie
ROBLES—BRUCE, Transcvltvracion = Carlos Robles—Roberto
D. Bruce S., „Transculturacion lingtiistica", în Las lengvas de Mexico, II, Mexico, 1975, p. 111-128.
ROCCHI, Lat. e rom. = Luciano Rocchi Latinismi e romanismi antichi nella lingue slave meridionali, Udine, 1990.
ROHLFS, Avatars = Gerhard Rohlfs, „Les avatars du latin vulgaire: promenade geographie linguistique â travers les langues romanes", în XII Congres. Actele, I, p. 18-46.
ROHLFS, Entwicklung = Gerhard Rohlfs, „Zu der Entwicklung von -//- im Romanischen", în Festschrift E. Weclisler, Berlin, 1929, p. 388-401.
ROHLFS, Germ. Inversion = Gerhard Rohlfs, „Germanische In-version in der România?", în Festschrift fiir Helmut Stimm zum 65. Geburstag. Fakten und Theorien. Beitrăge zur romanischen und allgemeinen Sprachwisscnschaft, Tubingen, 1982, p. 241-244.
ROHLFS, Gram. = Gerhard Rohlfs, Grammatica storica della lingua italiana e dei suoi dialetti, I—III, Roma, 1966-1969.
ROHLFS, Griech. Sprachgeist = Gerhard Rohlfs, Griechischer Sprachgeist im Snditalien (Zur Geschichte der inneren Sprachnorm), Mtinchen, 1947.
ROHLFS, Perdita = Gerhard Rohlfs, „La perdita dell'infinit[iv]o nelle lingue balcaniche e nell'Italia meridionale", în Omagiu lui Iorgu Iordan cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Bucureşti, 1958, p. 733-744.
ROHLFS, Rom. Lehnvbersetz. = Gerhard Rohlfs, „Romanische Lehntlbersetzungen aus germanischer Grundlage", în Festschrift Kurt Baldinger zum 60. Geburtstag. 17 November 1979, II, Tilbingen, 1979, p. 805-812.
ROHLFS, Substratforschung = G. Rohlfs, „Zur Methodologie der romanischen Substratforschung (Substratomanie und Sub-stratophobie)",  în  Syntactica  und Stilistica.  Festschrift fiir
E. Gamillscheg, Tubingen, 1957, p. 459-509.
ROHLFS, Vorlat. Einflusse = Gerhard Rohlfs, „Vorlateinische
Einfltlsse in den Mundarten des heutigen Italiens?", în GRM,
XVIII (1930), p. 37-56. ROHLFS, Zăhlung = G. Rohlfs, „Die Zăhlung nach Zwanzigern
im Romanischen", în Archiv fiir das Stvdium cler neueren
Sprachen, CLXXXIII (1943), p. 126-131. ROJAS, Cont. ling. = Elena M. Rojas, „Acerca de una situation
de contacto linguistico en el noroeste argentino", în Philologia
Limbi în contact
418
Hispaniensia.  In  Honorem  Manuel Alvar,   I, Dialectologia,
Madrid, p. 573-582. ROJAS, Lenguaje =  Elena M. Rojas, „Lenguaje y realidad
regional en los cuentos del noroeste argentino", în Estudios
Filologicos, XVIII (1983), p. 85-95. ROMAINE, Pidgin lang. = Suzanne Romaine, Pidgin and creole
languages, Londra—New York, 1989. RON A, Dial. front. = Jose Pedro Rona, El dialecto „fronterizo " del
Norte del Uruguay, Montevideo, 1959. ROSARIO, Esp. Am. = Rubeii del Rosario, El espanol de America,
ed. II, Rio Piedras, 1979. ROSENBLAT, Buenas = Angel Rosenblat, Buenas y malas palabras
en el castellano de Venezuela, ed. IV, Madrid, 1974. ROSENBLAT, Contactos = Angel Rosenblat, „Contactos inter-
lingtlfsticos en el mundo hispânico: el espanol y las lenguas
indfgenas de America", în Actas del Segundo Congrcso Intcrnacional de Hispanistas, Nijmegen, 1967, p. 109-154. ROSENSTAND-HANSEN,  Artikelsystemet   =   A. Rosenstand-
Hansen, Artikelsystemet i rumaensk, Copenhaga, 1952. ROSETTI, Infl. slave = A. Rosetti, „Les diphtongues roumaines
ea, oa et l'influence slave", în Association internaţionale des
etudes sud-est europeennes. Bulletin III (1965), p. 47-48. ROSETTI, Istoria = A. Rosetti, Istoria limbii române de la origini
până în secolul al XVII-lea, Bucureşti, 1968. ROSETTI, Langue mixte = A. Rosetti, „Langue mixte et meiange
de langues", în Acta linguistica, V (1945-49), p. 73-79. ROSETTI, Ling. balk. = A. Rosetti, La linguistique balkanique,
suivie par Le nouveau cn linguistique dans l'oeuvre dc A. Rosetti,
Bucureşti, 1985. ROSETTI, Linguistica = A. Rosetti, Lingidstica, Haga, 1965. ROSETTI, Mei. ling. = A. Rosetti, Melanges de linguistique et de
philologie, Bucureşti—Copenhaga, 1947. ROSETTI, Place = A. Rosetti, „A propos de «la place du
romanes», în Beitrăge'zur romanischen Philologie, II (1963)
p. 125-133.
ROSETTI, Rcchcrches = A. Rosetti, Rechcrches sur les diphtongues
roumaines, publiees par, Bucureşti, 1959. ROSETTI, roum. ă = A. Rosetti, „Balcanica. Sur roum. ă", în LB,
XI (1960), p. 19-70.
419
Bibliografie
ROSETTI, Slavo-romanica = Al. Rosetti, „Slavo-romanica. Sur la constitution du systfeme vocalique du roumain", în Romano-slavica (1958), p. 27-30.
ROSSEBASTIANO BART, Infl. Piemonte = Aldo Rossebastiano Bart, „Influssi stranieri sull'italiano regionale del Piemonte nei corredi nuziali canavesani del Seicento", în Elem. stranieri, p. 23-42.
ROTTENBERG, Argot = Michel Rottenberg, „L'argot franco-
turc du lycee de Galatasaray", în Le Francais Moderne, V
(1937), p. 161-170. ROZENCVEJG, Interference = V. Ju. Rozencvejg, Linguistk inter-
ference and convergent change, Haga-Paris, 1976. RUBATTEL, Recherclws = C. Rubattel, „Recherches sur les
langues en contact", în Etudes de linguistique appliquee, XXI
(1976), p. 20-32. RUBIN, Bilinguismo  = Joan Rubin, National bilingualism in
Paraguay, Haga—Paris, 1968. Versiune spaniolă: Bilingiiismo
naţional en el Paraguay, Mexico, 1974. RUNGGALDIER, Sprach. Interferenz = Heidi Runggaldier, „Zum
Problem der sprachlichen Interferenz im Grodnerischen", în
Meid—Heller, Sprachkontakt, p. 203-217. RYAN, Italians = J. S. Ryân, „The Italians and their language in
"Australia"; îrr Orbis, XXII (1973), 2, p. 488-519. SABATER, Mâs datos = A. Jimenez Sabater, Mâs datos sobre el
espanol de la Republica Dominicana, Santo Domingo, 1975. SALA, Amer. = Marius Sala, „Evoluci6n interna o influencia
externa en el espanol de America", în Actas del I Congreso
intcrnacional sobre  el espanol de America,  Madrid, 1987,
p. 197-206.
SALA, Balkan Românce  =  Marius Sala,  „Balkan Românce:
Rumanian", în TRLP, V, p. 327-342. SALA, Considerations = Marius Sala, „Considerations sur les mots
d'origine autochtone dans les langues romanes", în Festschrift.
fur Johannes Hubschmid zujn 65. Gcburtstag. Beitrăge zur allge-
meinen, indo-germanisclwn und romanischen Sprachwissenschaft,
Berna—Mdnchen, 1982, p. 261-265. SALA, Contributions = Marius Sala, Contributions ă la phonetique
historique du roumain, Paris, 1976. SALA, Dispariţia = Marius Sala, „Observaţii asupra dispariţiei
limbilor", în Probleme de lingvistică generală,  III (1961),
p. 107-124. Cităm după Sala, Estudios, p. 9-45.
Limbi în contact
420
SALA, Distrib. sin. = Marius Sala, „Distribuţia sinonimelor în spaniola americană", în SCL, XXV (1974), p. 267-274
SALA, Elem. bale. = Marius Sala, „Elementos balcânicos en el judeo-espanol", în XI Congreso. Actas, IV, p. 2151-2160.
SALA, Estudios = Marius Sala, Estudios sobre el judeoespanol de Bucarest, Mexico, 1970.
SALA, Fenomeno = Marius Sala, „Un fenomeno dialectal espanol n » n", în AdeL, XII (1974), p. 189-196.
SALA, Fonemas = Marius Sala, „Los fonemas Igl, HI en el judeoespanol", în Studia hispanica, in honorem Rafael Lapesa, I, Madrid, 1972, p. 521-523.
SALA, Num. = Marius Sala, „Langues en contact: les numeraux", în Folia Lingiiistica, XXII (1988), p. 153-160.
SALA, Phonetique = Marius Sala, Phonetique et phonologie du judeo-espagnol de Bucarest, Haga—Paris, 1971.
SALA, Polimorfismo = Marius Sala, „Algunos casos de polimorfismo en el judeo-espanol de Bucarest", în Philologia Hispaniensia. In honorem Manuel Alvar, I, Dialectologia, I, Madrid, 1983, p. 583-591.
SALA, Polisemia = Marius Sala, „Dispariţia limbii şi polisemia", în Probleme de lingvistică generală,'IV (1962), p. 146-156. Cităm după Sala, Estudios, p. 46-65.
SALA, Relations = Marius Sala, „Les relations entre les mots latins et ceux d'autres origines dans le roumain commun", în RRL, XXV (1980), 5, p. 585-587.
SALA, Sibilantes = Marius Sala, „Las sibilantes en el istro-rrumano", în Homcnaje a Âlvaro Galmes de Fuentes, II, Madrid, 1985, p. 185-188.
SALA, sută. = Marius Sala, „Limbi în contact: rom. sută", în SCL, XXXVI (1985), 5, p. 451-452.
SALA, Vital. = Marius Sala, „Sobre la vitalidad de los indigenismos hispanoamericanos", în BFUCh, XXXI (1980-1981) (-Homenaje a Ambrosio Rabanales) I, p. 429-434.
SALA, Vocabulario = Marius Sala, „Sobre el vocabulario del judeoespanol", în Festschrift Karl Baldinger zum 60. Geburtstag, 17. November 1979, Tdbingen, 1979, p. 910-916.
SALA, Vocabularul = Marius Sala (coord.), Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, Bucureşti, 1988.
SALA—MUNTE ANU—NE AGU—ŞANDRU-OLTEANU, America = Marius Sala (coord.). Dan Munteanu, Valeria
421
Bibliografie
Neagu, Tudora Şandru-Olteanu, El espanol de America, I, Lexico, Bogota, 1982.
SALA—MUNTEANU—NEAGU—ŞANDRU-OLTEANU, Lex. ind. = Marius Sala, Dan Munteanu, Valeria Neagu, Tudora Şandru-Olteanu, El lexico indigena del espanol americano. Apre-ciaciones sobre su vitalidad, Mexico-Bucureşti, 1977.
SALVADOR, Lusismos = G. Salvador, „Lusismos", în ELH, II, p. 239-261.
SALVERDA DE GRAVE, Mots = J. J. Salverda de Grave,
„Quelques observations sur les mots d'emprunt", în Rom.
Forsch., XXIII (1907) (^Melanges Chabaneau), p. 145-153. SANDFELD, Interfcrences = Kr. Sandfeld, „Problemes d'inter-
ferences linguistiques", în 4 Congres. Actes, p. 59-61. SANDFELD, Ling. balk. = Kr. Sandfeld, Linguistique balkanique,
Paris, 1930.
SANDFELD, Syntaxe comp. = Kr. Sandfeld, „Note de syntaxe comparee des langues balkaniques", în RIEB, I (1934-35), p. 100-107.
SANDFELD-JENSEN, Calques = Kr. Sandfeld-Jensen, „Notes sur les calques linguistiques", în Festschrift Wilhelm Thomsen, Leipzig, 1912, p. 166-173.
SANDFELD-JENSEN, Infinitivs = Kr. Sandfeld-Jensen, „Der Schwund des Infinitivs im Rumanischen und den Balkan-sprachen", în J'ahresbericht des Instituts fiir rumănische Sprache zu Leipzig, IX (1902), p. 75-131.
SANDFELD—SKOK, Langues = Kr. Sandfeld—P. Skok, „Langues balkaniques", în RIEB, II (1936), p. 465-481.
SANTAMARINA FERNÂNDEZ, Efectos = Anton Santamarina Fernândez, „Efectos de contacto linguistico na toponimia galega", în Homenagem a Joseph M. Piei, por ocasiăo do seu 85 aniversărio, TQbingen, 1988, p. 87-96.
SAPIR, Language = E. Sapir, Language, an introduction to the study of speech, New York, 1939.
SAPIR, Linguistique = E. Sapir, Linguistique, Paris, 1968.
SASSE, Lang. death = Hans-Jiirgen Sasse, Theory of language death and language decay and contact-induccd change: similaratics and differences, Koln, 1990.
SAUSSURE, Cours = F. de Saussure, Cours dc linguistique generale, Paris—Lausanne, 1916.
SAUVAGEOT, Discuţie = A. Sauvageot, [Discuţie la Question IV], în 6 Congres. Actes, p. 497-501.
li
Limbi în contact
422
SAUVAGEOT, Probleme = A. Sauvageot, „Probleme de la structure interne (innere Sprachform) et du bilinguisme", în 5 Congres. Rapports, p. 19-39.
SAVIC—POPA, Bilinguisme = M. D. Savic—Ş. Popa, „Quelques aspects du bilinguisme dans la zone linguistique roumaino-serbo-croate", în Linguistica, XVII (1978), p. 131-141.
SAWYER, Aloofness = Janet B. Sawyer, „Aloofness from Spanish ^    influence in Texas English", în Word, XV (1959), p. 270-281.
SÂLIŞTEANU, împrum. lat. = Oana Sălişteanu, „împrumutat sau moştenit? Despre împrumuturile latineşti în limbile (, romanice occidentale", în SCL, XXXVIII (1987), p. 105-109. ' SCAVNICKY, Dial. hisp. = G. E. Scavnicky, Dialectologia hispanoamericana. Estudios actvales, Washington, 1980.
SCAVNICKY, Sufijos = G. Scavnicky, „Los «sufijos» no espanoles y las innovacionnes sufijales en el espanol centroamericano", în Thesaurus, XXIX (1974), 1, p. 68-117.
SCHALLER, Balkansprachen = Helmut Wilhelm Schaller, Die Balkansprachen. Eine Einfithrung in die Balkanphilologie, Heidelberg, 1975.
SCHELUDKO, Rum. Elem. = D. Scheludko, „Rumânische Elemente im Ukrainischen", în Balkan-Archiv, I (1926), p. 113-146.
SCHLEMMER, Germ. Superstrat = Gerd Schlemmer, Die Rolle des
germanischen Supcrstrats in der Geschichte der romanischen
Sprachwissenschaft, Hamburg, 1983. SCHLIEBEN-LANGE, Mort langues = Brigitte Schlieben-Lange,
„A propos de la mort des langues", în XVI Congresso. Atti, II,
p. 381-388.
SCHLIEBEN-LANGE, Occit.: French = Brigitte Schlieben-Lange,
„Occitan: French", în TRLP, V, p. 209-230. SCHLIEBEN-LANGE, Okz. Kat.  = Brigitte Schlieben-Lange,
Okzitanisch und Katalanisch. Ein Beitrag zur Soziolinguistik ziveier
romanischer Sprachcn, Tubingen, 1971. SCHMAUS, Distribution = A. Schmaus, „Zur Bestimmung der
Distribution   und   Funktion   ti'irkischer   Lehnworter", în
Bcitrăge zur Siidosteuropa Forschung, 1970, p. 153-165. SCHMID. Zahlworter = H. Schnnd. „Zur Entwicklungsgeschichte
der  romanischen  Zahlworter",  în   VRom.  XXIII (1964),
p. 186-231.
423
Bibliografie
SCHMITT, Cat. = Christian Schmitt, „A propos des catala-nismes du frangais contemporain", în La Corona de Aragon, p. 303-308.
SCHMITT, Italien = Ch. Schmitt, „Italien im Kontakt mit
Sudost-und Osteuropa. Zur Beschreibung der slawischen
Lehngutes  im   Italien",  în  România  et  Slavia Adriatica.
Festschrift fur Z. Muljacic, Hamburg, 1987, p. 151-167. SCHMITT, Sem. Motivation =  Hans Joachim Schmitt, „Die
semantische Motivation lexikalischer Entlehnungen. Unter-
suchungen an Anglizismen im Franzosischen", în Caudmont,
Sprachcn, p. 71-95. SCHUCHARDT, Brevier = Hugo Schuchardt, Brevier, L. Spitzer
(ed.), Halle, 1928. SCHUCHARDT, Klass. = Hugo Schuchardt, Ober die Klassifi-
cation der romanischen Mundartcn, Graz, 1900. SCHUCHARDT, Vokalismus = Hugo Schuchardt, Der Vokalismus
des Vulgărlateins, I—III, Leipzig, 1866-1868. SCHUMACHER DE PENA, Puno = Gertrud Schumacher de
Pena, „El pasado en el espanol andino de Puno, Peru", în
Romanica Europea et Americana. Festschrift fur Harrri Meier,
8. Januar 1980, Bonn, 1980, p. 553-558. SCHUMANN, Typologie = K. Schumann, „Zur Typologie und
Gliederung der Lehnpragungen", în Zeitschrift fur slavische
Philologie, XXXII (1965), p. 61-90. SCHWARTZ,   Am.   speech   =   William   Leonard Schwartz,
„American speech and Haitian French", în American Speech,
XXIV (1949), p. 282-285. SCHWARZWALD, Fusion = Ora (Rodrigue) Schwartzwald, „The
fusion of the Hebrew-Aramaic lexical component in Judeo-
Spanish", în Benabu—Sermoneta, Judeo-Romance, p. 139-159. SECHE, mini- = Luiza Seche, „Elementul de compunere mini-",
în SMFC, V (1969), p. 37-49. SECO, Cat. sint. = Manuel Seco, „Un catalanismo sintâctico en el
espanol de hoy", în La Corona dc Aragon, p. 309-318. SEIDEL. Elemente = Eugen Seidel, Elemente sintactice slave în limba
romană, Bucureşti, 1958. SELISCEV. Langues balk. = A. Scliscev, „Des traits linguistiques
coimnuns aux langues balkaniques", în RESL. V (1925),
p. 38-57.
Limbi în contact 424
SEPHIHA, „Christianismes" = Haini Vidai Sephiha, „«Christianis-mes» en judeo-espagnol (calque et vernaculaire)", în IJSL, XXX (1981), p. 73-88.
SEPHIHA, Ladino = Haiin Vidai Sephiha, Le ladino, judeo-espagnol calque. Dcutcronome. Versions de Constantinoplc (1547) ct dc Fcrrare (1553). Edition , etude linguistique ct lexique, Paris, 1973.
SEPHIHA, Langues calques = Haîm Vidai Sephiha, „Langues juives, langues calques et langues vivantes", în La Linguistiqw, VIII (1972), 2, p. 59-68.
SEPHIHA, Le ladino = Haim Vidai Sephiha, Le ladino (judeo-espagnol calque). Structure et cvolution d'unc langue liturgique, Paris, 1979.
SEPHIHA, Problematique = H aîm Vidai Sephiha, „Problematique du judeo-espagnol". în BSL, LXIX (1974), p. 159-189.
SGROI, Intcrfcrenze = Salvatore Claudio Sgroi, Intcrferenze fonologiche, morfo-sintattiche e Icssicali fra l'arabo e il siciliano, Palermo, 1986.
SILEONI DE BIAZZI, Penetration = G. Sileoni de Biazzi, „Pene-tracion del guarani en la fonetica, morfosintaxis, lexico y entonacion del espanol hablado en Misiones", în Primeras Jornadas Nacionalcs dc Dialectologia, Tucumân, 1983, p. 381-386.
SILVA-CORVALÂN, Bilingualism = Carmen Silva-Corvalân, „Bilingualism and language change: the extension of estar in Los Angeles Spanish", în Language, LXII (1986), p. 587-608.
SILVA-CORVALÂN, Currcnt issues - Carmen Silva-Corvâlan, „Current issues in studies of language contact", în Hispania (Cincinnati), LXXIII (1990), p. 162-176.
SILVA-CORVALÂN, Esp. E.U. = Carmen Silva-Corvalân, „El espanol actual en Estaclos Unidos", în Historia y presente del espanol de America, Valladolid, 1992, p. 827-856.
SILVA-CORVALÂN, Modality = Carmen Silva-Corvalân, „Modality and semantic change", în Historical Seviantics — Historical Word Formation, Berlin, 1985, p. 547-572.
SILVA-CORVALÂN. Past = Carmen Silva-Corvalân, „Past and present perspectives on language change in US Spanish", în IJSL, LXXIX (1989), p. 53-66.
SILVA-CORVALÂN, Subj. expres. = Carmen Silva-Corvalân, „Subject expression and placement in Mexican-American Spanish". în Amastae—Elias-Olivarcs. Spanish US. p. 93-120.
425 Bibliografie
SILVEIRA BUENO, Infl. it. = Francisco de Silveira Bueno, „Influencias italianas no portugues do Brasil", în Orbis, XIII (1964), p. 240-252.
SILVERSTEIN, Chinook - Michael Silverstein, „Chinook jargon: language contact and the problem of multi-level generative systems", în Languagc, XLVIII (1972), p. 378-406, 596-625.
SIMONYI, Syntax = S. Simonyi, „Slavisches in der ungarischen Syntax", în Finnischugrischc Forschungcn, XII (1912), p. 142-147.
SIVERS, Disl. gramm.  =  Fanny de Sivers, „Une distinction
graimiiaticale sauvee par l'emprunt. Une preposition lettone
au service du systeme casuel live", în La Linguistique, III
(1967), 1, p. 81-96. SJOESTEDT, Infl. angl. = M. L. Sjoestedt, „L'influence de la
langue anglaise sur un parler local irlandais", în Etrenncs de
linguistique offertes a Emile Benvcniste, Paris, 1928, p. 81-122. SKALlCKA,   Lehnwbrter   =   V.   Skalicka,   „Lehnworter und
Typologie", în RRL, XX (1975), p. 408-412. SKÂRUP, Dese. rom. = Paul Skârup, „Les descendants romans du
latin iile", în Problcmes dc linguistique roumainc (= număr
special din Rcvue romane), V (1970), p. 54-73. SKOK, Chang. sem. = P. Skok, „Quelques observations sur les
changements semantiques verbaux en roumain", în DR, XI
(1936-1938), p. 216-219. SKOK. Restes = P. Skok, „Restes de la langue turque dans les
Balkans", în RIEB, I (1934-35), p. 585-598. SKOK—BUDIMIR, But = P. Skok—M. Budimir, „But et signi-
fication des etudes balkaniques", în RIEB, I (1934), p. 1-28. SKUBIC, Interf. sint. = Mitja Skubic, „Interferenze sintattiche di i origine romanza nelle pariate slovene occidentali: la struttu-
razione del sintagma aggettivale. nella frase, clei periodo", în | Linguistica, XXXI (-Paulo Tckavcic sexagenario in honorem obla-
j ta I), 1991, p. 361-365.
I        SOLER, Sprachgebrauch = Clau Soler, Sprachgcbraiich und Sprach-wandcl. Eine theorctische Faktorcnanalyse und die Pragmatik cler ^ Sprachbeliandlung bei den Râtoronwncn von Lninbrien. Mit eincm
| Vcrglcich der Gcrniaiiisierung in Prdtz und Sarn, Diss., Ziîrich,
1983.
i
SOLTA, Balkanling. = G. R. Soita, Einfiihrung in die Balkan-' linguistih. mit besonderer Bcriicksichtigung des Substrats und des
I Balkanlatcinischcn. Darnistadt, 1980.
i
!
Limbi în contact
426
427
Bibliografie
SOMMERFELT,  Aspects  =   Alf Sommerfelt, Diachronic and
synchronic aspects of language, Haga, 1962. SOMMERFELT, Chang. phonet.  =  Alf Sommerfelt, „Sur la
propagation des changements phonetiques", în Norsk tidskrift
for sprogviclenskab, IV (1930), p. 76-128. SOMMERFELT, Mei. gramm. = Alf Sommerfelt, Un cas de me-
lange de grammairc, Oslo, 1925. SOMMERFELT, Substrat = Alf Sommerfelt, „Sur le role du
substrat dans l'evolution d'une langue creole", în Omagiu Ivi
Iorgu Iordan cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Bucureşti, 1958,
p. 815-817.
SOMMERFELT, Substratum = Alf Sommerfelt, „Some remarks on the importance of a substratum in linguistic develop-ment", în Miscellanea homenajc a Andre Martinet; estructuralismo e historia, II (1958), La Laguna—Madrid, p. 213-216.
SOTO, Interferencia = Clodoaldo Soto, „La interferencia quechua-espanol. Una doble perspectiva", în Ling. Educ, p. 619-629.
SPENCE, Anglicisme = N. C. W. Spence, „Qu'est-ce qu'un anglicisme?", în RLiR, LIII (1989), p. 323-334.
SPICER, Ling. aspects = Edward H. Spicer, „Linguistic Aspects of Yaqui acculturation", în American Anthropologist, XLV (1943), p. 410-426.
SPIESS, Forestierismi = Federico Spiess, „Forestierismi nei dialetti della Svizzera italiana", în Elem. stranieri, p. 169-174.
SPILLNER, Univcrsalien = Bernd Spillner, „Universalien des Sprachkontaktes? Untersuchungen auf der Grundlage sprachlicher Interferenz", în Jean-Denis Gendron—Peter Nelde (eds.), Plurdinguisme en Europe et au Canada. Perspectives dc rechcrchcs, Bonn, 1986 [= Plurilingua 6], p. 149-169.
SPITZER, Sprachmischung = Leo Spitzer, „Ein Fall von Sprach-mischung", în RIEB, II (1936), p. 123-129.
SPITZER, Vocativcs = Leo Spitzer, „The Rumanian vocatives again", în BL, XIII (1945), p. 5-37.
STANKIEWICZ, Balkan Slavic = E. Stankiewicz, „Balkan and Slavic elements in the Judeo-Spanish of Yugoslavia", în For Max Weinreich on his seventieth birthday; studies in Jewish languages, literaturc, and society, Haga, 1964, p. 229-236.
STIEBER, Lois = Zdzistaw Stieber, „Existe-t-il des lois concernant les contacts entre les langues?", în BPTJ, XXIII (1965), p. 107-123.
STIMM, ja = Helmut Stimm, „Uber ja und schon im Râto-romanischen Graubilndens", în Europ. Mehrsprachigkeit, p. 171-182.
STOLZ, Aspects = Thomas Stolz, „Aspects of Creole: Portuguese bilingualism and linguistic conflict", în TRLP, V, p. 453-491.
STRAKA, Evol. phon. = Georges Straka, „L'evolution phonetique du latin au francais sous l'effet de l'energie et de la faiblesse articulatoires", în TraLiLi II (1964), 1, p. 17-98.
STRAKA, Franţais = Georges Straka, „Franzosisch/Le francais: Phonetik und Phonemik/Phonetique et phonematique", în LRL, V,l (1990), p. 1-33.
STRUBELL I TRUETA, Cat.: cast. = Miguel Strubell i Trueta, „Catalan: Castilian", în TRLP, V, p. 175-208.
STUDEMUND, -ear = Michael Studemund, „Balkanspanisch und Balkanlinguistik: Die balkanspanischen Verba auf -ear", în Forschung und Lehrc Festgruss. Joh. Schrbpfcr, Hamburg, 1975, p. 400-409.
SUAREZ, Indig. Arg. = Jorge A. Suârez, „Indigenismos e hispanismos, vistos desde la Argentina", în Rom. Phii, XX (1966-67), 1, p. 68-69.
SUÂREZ, Infl. esp. = Jorge A. Suârez, „La influencia del espanol en la estructura gramatical del nâhuatl", în AclcL, XV (1977), p. 115-164.
SUÂREZ, Mesoam. lang. = Jorge A. Suârez, The Mesoamcrican
Indian Languages, Cambridge, 1983. SUÂREZ, Yucatân = Victor M. Suârez, El cspafiol que se habla cn
Yucatân. Apuntamientos filologicos, Merida, Yucatân, 1945. SUBAK, Judenspan. = J. Subak, „Zum Judenspanischen", în
ZRPh, XXX (1906), p. 129-185. SUBAK, Saloniki = J. Subak, judenspanisches aus Saloniki, mit
cincm Anhange: Judenspanisches aus Ragusa. Trieste, 1906. SUCIU, Impr. turcă = Emil Suciu, „împrumuturi din turcă prin
condensarea lexico-semantică", în SCL, XXXIV (1983), 4,
p. 336-340.
SZEMERENYI, Substratum = O. Szemerenyi, „Structuralism and
substratum", in Lingva, XIII (1964), p. 1-29. SZEMERENYI, Syst. Num. = O. Szemerenyi, Studies in the Indo-
Europcan system of numcrals, Heidelberg, 1960. SZULC, Ilaupttypen = A. Szulc, „Die Haupttypen der phonischen
Interferenz", în Zeitschrift fiir Phonetik, Spraclnuisscuschaft und
Kommunikationsforschuug. XXVI (1973), p. 111-119.
V
Limbi în contact 428
ŞAINEANU, Semasiol. = Lazăr Şăineanu, încercare asupra sema-siologiei limbii române, Bucureşti, 1887.
ŞTEFAN, Calc sem. = Ion Ştefan, „Un calc semantic: oaspe(te) «gazdă»", în LR, XXXV (1986), p. 179-184.
TABOURET-KELLER, Bilinguisme = A. Tabouret-Keller, „Ou commence le bilinguisme?", în Martinet, De la theorie linguistique, p. 169-182.
TABOURET-KELLER, Mamtien = A. Tabouret-Keller, „Main-tien de l'alsacien et adoption du frangais. Elements de la situation linguistique en milieu rural en Alsace", în Langages, XV (1981), 61, p. 39-62.
TABOURET-KELLER, Motwation = A. Tabouret-Keller, „La motivation des emprunts. Un exemple pris sur le vif de l'apparition d'un sabir", în La Linguistique, V (1969), p. 25-60.
TAESCHNER, Non sempre = Traute Taeschner, „Non sempre sono interferenze", în Rassegna Italiana, di Linguistica Applicata, XIX (1987), p. 119-132.
TAGLIAVINI, Comclico = Carlo Tagliavini, Dialecto del Comelico, Genova, 1926.
TAGLIAVINI, Heritagc - Carlo Tagliavini, „Heritage preromain dans les suffixes des adjectifs ethniques en Italie", în X Congres. Actes, II, p. 1129-1138.
TAGLIAVINI, Livinallongo = Carlo Tagliavini, II dialetto del Livinallongo. Saggio lessicale, Bolzano, 1934.
TAGLIAVINI, Origini = Carlo Tagliavini, Origini clelle lingue neolatine, ed. VI, Bologna, 1972.
TAGLIAVINI, Parallcli - Carlo Tagliavini, „Paralleli ungheresi a evoluzioni semantiche e a frasi idiomatiche ritenute caratte-ristiche delle lingue balcaniche", în Miscellanca di studi dedicaţi a Emerico Vâradi, Modena, 1966, p. 3-11 ale extrasului.
TAPPOLET, Lchnwbrter = E. Tappolet, Die alemamschen Lchn-worter in den Mundartcn der franzbsichen Schweiz; eine kultur-historisch linguistiche Untcrsuchung, Basel, 1913-16.
TAYLOR, Lang. Cont. = D. Taylor, „Language Contacts in the West Indies", în Word, XII (1956), p. 399-414.
TANASE, Locul = Eugen Tănase; „Locul determinantului adjectiv calificativ în limbile romanice cu privire specială asupra limbii române", în Revista dc Filologic romanică şi germanică, VI (1962), 1, p. 85-104.
429 Bibliografie
TEKAVCIC, Gramm. it. = Pavao Tekavcic, Grammatica storica
dell'italiano. I. Foncmatica, ed. II, Bologna, 1974. TELMON, Microsistemi = Tullio Telmon, Microsistcmi linguistici in
contatto in Val di Susa: l'articolo determinativo, Pisa, 1974. TESCH, Ling. Interferenz = Gerd Tesch, Linguale Interferenz.
Theoretische, terminologischc und methodisclie Grundfragen zu ihrer
Erforschung, Tubingen, 1978. TESNiERE, Melange = Lucien Tesniere, „Phonologie et melange
de langues", în TCLP, VIII (1939), p. 83-93. THfiORET, Emprunt = Michel Theoret, „L'emprunt au France
et au Quebec: â causes differentes, effects differents. Le cas
particulier des verbes", în Francais du Canada—Francais de
France. Actes du troisiemc Colloque internaţional d'Augsbourg du
13 au 17 mai 1991 (= Canadiana Romanica VII), Tubingen,
1993, p. 217-230. THIERS, Cors. = Ghjacumu Thiers, „Language contact and
Corsican polynomia", în TRLP, V, p. 253-270. THOMASON, Contact-induccd = S. G. Thomason, „Contact-
induced change: possibilities and probabilities", în W. Enni-
ger—T. Stolz (ed.). THOMASON, Morph. instability = S. G. Thomason, „Morpho-
logical instability, with and without language contact", în
J. Fisiak (eds.), Historical Morphology, Haga, 1980, p. 359-372. THOMASON—KAUFMAN,    Lang.' cont.    =    Sarah Grey
Thomason—Terence Kaufman, Language contact, creolization,
and genetic linguistics, Berkeley—Los Angeles, 1988. THUN, Status =  Harald Thun, „Zum Status der spanisch-
portugiesischen Sprachmischung im Norden Uruguays", în
Nene România, IV (1986), p. 37-74. |        TIETZE, Prescnt = Andreas Tietze, „The Present State of the I Study of Turkisms in the Languages of the Mediterranean
' and of the Balkan Peninsula", în Mediterranea Language
j Revicw, I (1983), p. 15-26.
I TINELLI, Creole Phon. = Henri Tinelli, Creole Phonology, Haga, , 1981.
TOBON BETANCOURT, Col. = Padre Julio Tobon Betancourt, I Colombianismos, ed. III, [Medellin], 1962.
|        TODD, Pidgin = Loretto Todd, Pidgins and creolcs, ed. II, Londra, 1990.
TOGEBY, Desorg. = Knud Togeby, „Desorganisation et reorga-nisation dans l'histoire des langues romanes", în Miscclcinca
jy
Limbi în contact
430
homenajc a Andre Martinet «Estructuralisma e historia», I, La
Laguna, 1975, p. 277-287. TOGEBY,  Expl.  phon.   =   Knud  Togeby,  „Les explications
phonologiques historiques sont-elles possibles?", în Rom. PUL,
XIII (1960), p. 401-413. TOGEBY, Neutre = Knud Togeby, „Le neutre en roumain et en
albanais", în Cahiers Sextil Puşcariu, II (1953), p. 121-131
(republicat în Immanence et structure = Revue romane, numero
special 2, 1968, p. 150-164). TOGEBY, Rom. hist. morph. = Knud Togeby, „Românce historical
morphology", în TRLP, I (1980), p. 105-155. TOSCANO, Ecuador = Humberto Toscano Mateus, El espanol en
el Ecuador, Madrid, 1953. TOSCANO, Esp. Ec. = Humberto Toscano Mateus, „El espanol
hablado en el Ecuador", în PFLE, I, p. 111-125. TOSCANO, Interjecciones - Humberto Toscano Mateus, „Inter-
jeeciones quechuas en el espanol de America", în Roma-
mstisches Jahrbuch, XV (1965), p. 288-295. TOSCANO, Lengua esp. = Humberto Toscano Mateus, „La
lengua espanola y su ensenanza en el Ecuador", în El
Simposio de Cartagena. Agosto de 1963. Informes y comunicaciones,
Bogota, 1965, p. 92-96. TOVAR, Ane. languages = Antonio Tovar, The Ancient languages
of Spain and Portugal, New York, 1961. TOVAR, Esp. leng. indig, = Antonio Tovar, „Espanol y lenguas
indigenas.   Algunos   ejemplos",   în   PFLE,   II (1964),
p. 245-257. Publicat şi în Corvalân—Granda, Socicdad y
lengua, p. 473-496. TRAGER, Taos = George L. Trager, „Spanish and English
loanwords in Taos", în International Journal of American
Linguistics, X (1944), p. 144-160. TREML,   Wortakzent   =    Lajos   Treml,   „Der dynamische
Wortakzent der ungarischen Lehnworter im Rumănischen",
în BL, II (1934), p. 34-65. TROST, Balk. synt. = Pavel Trost, „Un balkanisme syntaxique:
«l'accusatif avec proposition  substantive»", în RRL, XX
(1975), 5, p. 589-590. TROUBETZKOY, Principes = N. S. Troubetzkoy, Principes de
phonologie. Traducere dej. Cantineau, Paris, 1970. TRUDGILL, Dial. cont. = Peter Trudgill, Dialects in contact,
Oxford, 1986.
431
Bibliografie
TRUDGILL, Lang. maintenanec = Peter Trudgill, „Language maintenance and language shift: preservation versus extinction", în International Journal of Applied Linguistics, I (1991), p. 61-69.
TRUMPER, Ital. = John Trumper, „Italian and Italian dialects: An overview of recent studies", în TRLP, V, p. 295-326.
TSUZAKI, Engl. infl. - Stanley M. Tsuzaki, English influence on Mexican Spanish in Dctroit, Haga, 1970.
TUCKER, Roum. Vocal. - R. W. Tucker, „The Roumanian Vocatives", în Language, XX (1944), p. 22-27.
TURCULEŢ, Basarabia - Adrian Turculeţ, „Limba română din Basarabia", în Academia Română. Limba română şi varietăţile ci locale. Lucrările sesiunii ştiinţifice organizate de Secţia de Filologie şi Literatură. 31 octombrie 1994, Bucureşti, 1995, p. 97-112.
TURNER, Bilingualism = P. R. Turner (ed.), Bilingualism in the Southwest, Tucson, 1973.
ULIVI, Elem. perif. = Anca Ulivi, „Elemente periferice în inventarul fonetic al limbii române actuale", în SCL, XXXVI (1985), 2, p. 128-142.
ULIVI, Remarques = Anca Ulivi, „Remarques sur la consonne h dans les parlers daco-roumains", în RRL, XXV (1980), 5, p. 625-630.
ULLMANN, Precis = Stephen Ullmann, Precis de ■semantique francaise, ed. IV, Berna, 1969.
UNBEGAUM, Calque = Boris Unbegaum, „Le calque dans les langues slaves litteraires", în RESL, XII (1932), p. 19-48.
URELAND, Entstehung = P. Sture Ureland (ed.), Entstehung von Sprachcn und Vblkcrn. Glotto- und ethnogenetische Aspektc euro-păischer Sprachcn. Akten des 6. Symposions i'tber Sprachkontakt in Europa, Mannheim, 1984, Tubingen, 1985.
URELAND, Kult. sprach. = P. Sture Ureland (ed.), Kulturellc und sprachliche Mindcrhcitcn in Europa. Aspektc der europăischen Ethnolinguistik und Ethnopolitik. Akten des 4. Symposions i'iber Sprachkontakt in Europa. Mannheim 1980, Tilbingen, 1981.
URELAND, Leistung = P. Sture Ureland (ed.), Die Leistung der Strataforschung und cler Kreolistik. Typologische Aspektc der Sprachkontakte. Akten des 5. Symposions i'tber Sprachkontakt in Europa. Mannheim, 1982, Tubingen, 1982.
URELAND, Sprachkontakte = P. Sture Ureland (ed.), Sprachkontakte im Nordseegcbici. Akten des 1. Symposions i'tber Sprachkontakt in Europa. Mannheim, 1977, Tubingen, 1978.
Limbi în contact
432
433
Bibliografie
URELAND, Sprachvariation = P. Sture Ureland (ed.), Sprachvariation und Sprachwandel. Probleme der Inter-und Intra-linguistik. Akten des 3. Symposions i'tber Sprachkontakt in Europa. Mannheim, 1979, Tubingen, 1980.
URELAND, Standardsprachc = P. Sture Ureland (ed.), Standard-sprache und Dialcktc in mchrsprachigen Gcbicten Europas. Akten des 2. Symposions i'tber Sprachkontakt in Europa. Mannheim, 1978, Tubingen, 1979.
URIBE VILLEGAS, Mnltilingiiismo = O. Uribe Villegas, Si-tuaciones de multilingiiismo cn el mundo. Mexico, 1972.
URIBE VILLEGAS, Rcsistcncia = O. Uribe Villegas, „La resis-tencia indigena a la castellanizacion", în 10 Congres. Actes, IV, p. 805-809.
URIŢESCU, Evol. = Dorin Uriţescu, „Evolution morphono-
logique et type morphologique en roumain", în XX Congres.
Actes II, p. 547-560. URIŢESCU, Sincronie = Dorin Uriţescu, Sincronie şi diacronie.
Fonetismul unor graiuri din nordul Banatului, Timişoara, 1987. URSU, Formarea = N. A. Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice
româneşti, Bucureşti, 1962. USHER, Cast. parag. = Beatriz Usher de Herreros, „Castellano
paraguayo. Notas para una gramatica contrastiva castellano—guarani", în Suplemento Antropologico, Universidad Catolica
(Asunci6n), XI (1976), 1-2, p. 29-123. VACHEK, Determination = Josef Vachek, „On the internai and
externai determination of sound laws", în BPTJ, XXIII
(1965), p. 49-57. VACHEK, Factors = Josef Vachek, „On the interplay of externai
and internai factors in the the development of language", în
Lingua, XI (1962), p. 433-448. 'VAILLANT, Grammaire = Andre Vaillant, Grammaire comparee ■/"-fr des langues slaves. III. Le verbe, Paris, 1966. VAIMBERG,'Ga/ş«e = S. Vaimberg, „Calque and borrowing", în
RRL, XX (1975), p. 453-437. VAlDES BERNAL, Lenguas afr. = Sergio Valdes Bernal, „Las
lenguas africanas y el espanol coloquial de Cuba", în Santiago.
XXXI (1978), p. 81-110. VALDMAN,   Diglossia   =   Albert   Valdman,   „Diglossia and
language conflict in Haiti", în IJSL, LXXI (1988). p. 67-80.
VALENCIA, Voces = Alba Valencia E., „Voces amerindias en el espanol culto oral de Santiago de Chile", I—II, în BFUCh, XXVII (1976), p. 281-329; XXVIII (1977), p. 315-374.
VALKHOFF, Mots = M. Valkhoff, Les mots francais d'origine neerlandaise, Amersfort, 1931.
VALLEJO ARRONIZ, Prestamo scm. = Pilar Vallejo Arroniz, „El prestamo semantico: algunos problemas", în ALH, II (1986), p. 261-276.
VANDRESEN, Contatti = Paulmo Vandresen, „Contatti lin-guistici in Brasile-tedesco, italiano e portoghese", în Parallela 3. ...Atti del 4... incontro italo-austriaco dei linguisti a Vienna 15-18 scttembre 1986, Tubingen, 1987, p. 94-102.
VAQUERO, Indiccs = Măria Vaquero, „Indices sociolingDisticos 'de los indigenismos de Puerto Rico", în BAPLE, XII (1984), 1, p. 97-121.
VAQLIERO, Lexico = Marfa Vaquero, Lexico marincro y otros
estudios, Madrid, 1989. VAQUERO DE RAMIREZ, Lex. ind. = Marfa T. Vaquero de
Ramirez, „El lexico indigena en el espanol hablado en Puerto
Rico", în Philologica Hispanicnsia. In honorem Manuel Alvar,
I. Dialectologia, Madrid, 1983, p. 159-174. VARELA DE CUELLAR, Infl. mgl. = Beatriz de Varela de
Cuellar, „La influencia del ingles en los cubanos de Miami y
Nueva Orleans", în Espanol Actual, XXVI (1974), p. 16-25. VASILIEV, Numcrals = Christo Vasiliev, „The numerals from
200 to 900 in Serbo-Croatian", în Linguistics, LVL (1970),
p. 58-63.
VASILIU, Fonemele = Em. Vasiliu, „Fonemele /g, II în limba română", în Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani, Bucureşti, 1965, p. 977-978.
VASILIU, Fonologia = Em. Vasiliu, Fonologia limbii române, Bucureşti, 1965.
VASILIU, Prefixe = Formarea cuvintelor în limba română, Volumul al IlI-lea. Sufixele. 1. Derivarea verbală, de Laura Vasiliu, Bucureşti, 1989.
VELTEN, Răspuns = H. V. Velten, [Răspuns la Question IV], în
6 Congres. Actcs, p. 347. VENDRYES, Categoric  = Joseph  Vendryes,  „Une categorie
verbale: le mode de participation du sujet", în BSL, XLIV
(1948). p. 1-20.
Limbi în contact
434
435
Bibliografie
VENDRYES, Langage = Joseph Vendryes, Le langage. Introduction linguistique ă 1' histoire, Paris, 1968.
VENY, Arcaş = Joan Veny, „Le catalan: areas linguîsticas", în LRL, V2 , p. 243-261.
VENY, Interfercncias = Joan Veny, „Interferencias lexicas en catalan", în XIV Congresso. Atti , IV, p. 211-231.
VERDONK, Flandes = R. A. Verdonk, La lengua espanola en Flandes en el siglo XVII. Contribucion al estudio de las interferencias lexicas y de su jrroyeccidn en el espanol general, Madrid, 1980.
VERDONK, Guerras = R. A. Verdonk, „La importancia de las
guerras de Flandes para la neologfa en los Siglos de Oro", in
Emilio Anglada y Măria Bargallo (ed.), El cambio linguistico cn
la România, Leiden, 1990, p. 113-126. VIDAL DE BATTINI, San Luis = Berta Elena Vidai de Battini,
El habla de San Luis. Parte I: Fonetica, morfologia, sintaxis,
Buenos Aires, 1949 (BDH, VII). VIDOS, Biling. emprunt = B. E. Vidos, „Le bilinguisme et le
mecanisme de l'emprunt", în RLiR, XXIV (1960), p. 1-19. VIDOS, Manuale = B. E. Vidos, Manuale di lingiiistica romanza,
Firenze, 1959.
VIDOS, Prestito = B. E. Vidos, Prcstito, espansione c migrazione dei termini tecnici nelle lingue romanze e non romanze. Problemi, metodo e risultati, Firenze, 1965.
VILDOMEC, Multilingualism = Vroboj Vildomec, Multilingualism, Leiden, 1963.
VILLATA, Montreal = Bruno Villata, „Le lexique de l'italien parle â Montreal", în SCL, XXXI (1980), p. 257-284.
VINCENZ, Allc.mand = Andre de Vincenz, „L'allemand comme intermediaire entre le francais et le polonais: quelques observations preliminaires", în Variatio Imguarum, p. 283-292.
VINCENZ, Disparition = Andre de Vincenz, Disparition et sur-vivance du franco-provcncal, Tubingen, 1974.
VINCENZ, Substrat = Andre de Vincenz, „Le substrat roumain dans les Carpathes du Nord", în Congres Dial, III, p. 144-153.
VINJA, Incroci = V. Vinja, „Alctini tipi di incroci linguistici neolatino-slavi", în SRZ, II (1957), 3, p. 31-44.
VINTILA-RADULESCU, Role = Ioana Vmtilă-Rădulescu, „Le role des facteurs linguistiques internes dans la formation des idiomes creoles", în 10 Congres. Actes. IV, p. 813-818.
VÎRBAN, împrum. rus. = Floarea Vîrban, „împrumuturi ruseşti în graiul românilor basarabeni din satul Izvoarele", în LR, LXIII (1994), p. 211-234.
VOEGELIN, Influence = C F. Voegelin, „Influence of area in American Indian linguistics", în Word, I (1945), p. 54-58.
VOGT, Lang. cont. = Hans Vogt, „Language contacts", în Word, X (1954), p. 365-374.
VOGT, Substrat = Hans Vogt, „Substrat et convergence dans l'evolution linguistique: remarques sur l'evolution et la struc-ture de l'armenien, du georgien, de l'ossete, et du turc", în Studia Septentrionalia, II (1945), p. 213-228.
VOGT, Systeme morph. = Hans Vogt, „Dans quelles conditions et' dans quelles limites peut s'exercer sur le systeme morpho--logique d'une langue l'action du systeme morphologique 'd'une autre langue", în 6 Congres. Actes, p. 31-45.
VRABIE, Emprunts = Emil Vrabie, „Contribution â l'etude des emprunts linguistiques. (A propos des elements d'origine roumaine dans la langue ukrainienne)", în 10 Congres. Actes, I, p. 797-802.
VRABIE, Metafora = Emil Vrabie, „Termeni bazaţi pe metafore, la români şi la alte popoare", în Studii de Slavistică, I (1969), p. 89-113.
VRABIE, Obrazcc = E. Vrabie, „Obrazec russko-rumynskogo produktivnogo bilingvizma subordinativnogo tipa", în Zbor-nik Filozofickej Fakulty Univerzity Komenskeho, Philologica, Bratislava, XXIII-XXIV (1971-72), p. 147-154.
VRABIE, Parallele = Emil Vrabie, „Un parallele phonologique italo-roumain (A propos de la correlation consonantique de timbre â la finale)", în RRL, XVI (1967), 2, p. 151-154.
VRABIE, Slavic Infl. = Emil Vrabie, „Slavic Influence on Romanian: A case of exaggeration", în General Linguistics, XXXII (1992), p. 105-110.
VULPE, Infinitiv = Magdalena Vulpe, „Repartiţia geografică a construcţiilor cu infinitivul şi cu conjunctivul în limba română", în Fonetică şi Dialectologie, V (1963), p. 122-153.
WAGNER, Amer. Sp. = Max Leopold Wagner, Lingua e dialetti dclVAmerica Spagnola, Firenze. 1949.
WAGNER, Calcos = Max Leopold Wagner, „Calcos lingiiisticos en el habla de los sefarditas de Levante", în Homenaje a Fritz Kriiger, II, Mendoza, 1954, p. 269-281.
Limbi în contact
436
WAGNER, Caracteres = Max Leopold Wagner, Caracteres gene-
ra.les del judeospahol de Oriente, Madrid, 1930. WAGNER, -eco = Max Leopold Wagner, „El sufijo hispano-ame-
ricano -eco para denotar defectos fi'sicos y morales", în
NRFH, IV (1960), p. 105-114. WAGNER, Espigueo = Max Leopold Wagner, „Espigueo judeoespanol", în RFE, XXXIV (1950), p. 9-106. WAGNER, Jud.-Arab. = Max Leopold Wagner, „Judeospanisch-
Arabisches", în ZRPh, XL (1920), p. 548-549. WAGNER, Karaferia = Max Leopold Wagner, „Los dialectos
judeoespanoles de Karaferia, Kastoria y Brusa", în Homenaje
a Ramdn Menendez Pidal, II, Madrid, 1925, p. 193-203. WAGNER, Konstantinopel = Max Leopold Wagner, Beitrăge zur
Kenntnis des Ju dens panischen von Konstantinopel, Viena, 1914. WAGNER, Sarda = Max Leopold Wagner, La lingua sarda:
Storia, spirito e forma, Berna, 1951. WAGNER, Span.-Amer. = Max Leopold Wagner, „Spanisch-
Amerikanisch  und  Vulgârlatein",  în  ZRPh,  XL (1920),
p. 286-312, 385-404. WALLACE, Pron. cont. = S. Wallace, „Pronouns in contact", în
Essays in honor of Charles F. Hockett, Leiden, 1983, p. 573-589. WALSH, Suffix 4 = John K. Walsh, „The Hispano-Oriental
Derivational   Suffix   -i",   în   Rom.   PliiL,   XXV (1971),
p. 159-172.
WALTER, Vitalite = Henriette Walter, „Pour une enquete sur la vitalite des emprunts lexicaux en portugais", în La Linguistique, XXX (1994), p. 59-77.
WANNER, Heuristics = E. Wanner, „The heuristics of substratum", în Studies in Românce linguistics. Procccdings of the . Fifth Linguistics Symposium of Românce Languages, Rowley, Mass., 1977, p. 1-13.
WANNER, Substratum = E. Wanner, „Substratum as a special case of grammar simplification", în Papers in Linguistics, II (1970), p. 415-448.
WARLAND, Genre = J. Warland, „Le genre grammatical des substantifs wallons d'origine germanique", în Bulletin du Dictionnaire Wallon, XX (1940), p. 53-86.
WARTBURG, Evolution = W. v. Wartburg, Evolution ct structurc dc la langue francaisc, Leipzig—Berlin, 1934.
WARTBURG, Fragmentacidn = Walther von Wartburg, La fragmcntaciân linguistica dc la România, ed. II, Madrid, 1971.
437
Bibliografie
WEIGAND, Vorwort = Gustav Weigand, „Vorwort", în Balkan-
Archiv, I (1925), p. V-XV. WEINREICH, Jewish lang.  =  Max Weinreich, „The Jewish
languages of Românce stock and their relation to earliest
Yiddish", în Rom. Pini, IX (1956), p. 403-428. WEINREICH, Lang. cont.  =  Uriel Weinreich, Languages in .   contact. Findings and problems, New York, 1953. Cităm după
Weinreich, ed. VI, 1968 (Haga—Paris). WEINREICH,   Phon.   interf.   =   Uriel   Weinreich,   „On the
description of phonic interference", în Word, XIII (1957),
p. 1-11.
WEINREICH, Rcs. front. = Uriel Weinreich, „Research frontiers
in bilingualism studies", în 8 Congress. Procccdings, p. 786-797. WEINREICH, Unilinguismc = Uriel Weinreich, „Unilinguisme
antl bilinguisme", în Encyclopedie dc la Pleiade. Le langage,
Paris, 1968, p. 647-684. WEINREICH—LABOV—HERZOG, Empirical = U. Weinreich—
W. Labov—M. Herzog, Empirical Foundations for a Theory of
Languagc Change. Directions for Historical Linguistics, Austin,
1968, p. 95-195. WEINRICH, Phonol. Studiai = Harald Weinrich, Phonologische
Studicn zur romanischen Sprachgcschichtc, Munster, 1969. WERNER, Integration = Reinhold Werner, „Systemlinguistische
Aspekte der Integration entlehnter lexicalischer Einheiten",
în Meid—Heller, Sprachkontakt, p. 219-235. WERNER, Sprachkontakte =  Reinhold Werner (ed.), Sprachkontakte. Zur gegenseitigen Becinflussung romanischer und nicht-
romanischer Sprachen. Tubingen, 1980. WERTH, Mcthodology = Ronald N. Werth, „A Methodology for
reconstructing patterns of cross-cultural semantic contact", în
11 Congress, Procccdings, II, p. 1081-1091. WEXLER, Cartography = Paul Wexler, „The cartography of
unspoken languages of culture and liturgy (Reflections on
the diffusion of Arabic and Hebrew)", în Orbis, XXIII (1974),
1, p. 30-51.
WEXLER, Dc-Judaicization = Paul Wexler, „De-Judaicization and incipient re-Judaicization in 181'1 century Portuguese Ladino", în Ibcroromania, XXV (1987). p. 23-57.
WEXLER, Heirs = Paul Wexler, Thrcc heirs to a Judeo-Latin legacy: Judeo-Ibero-Romancc, Yiddish and Rotwclsh. Wiesbaden, 1988.
Limbi în contact
438
439
Bibliografie
WEXLER, Javish   interling.   =   Paul   Wexler,   „Jewish inter-
linguistics: facts and conceptual framework", în Language,
LVII (1981), p. 99-149. WEXLER, Slav. infl. = Paul Wexler, „Slavic influence in the
granunatical functions of three Yiddish verbal prefixes", în
Linguistics, VII (1964), p. 83-93. WEXLER, Str. lang. cont. = Paul Wexler, „Some observations on
structure in language contact", în Symbolae in honorem Georgii
Y. Shevelov, Mttnchen, 1971, p.474-482. WEXLER,   Verbal pref.   =   Paul  Wexler,   „A   mirror image
comparaison of languages in contact: Verbal prefixes in
Slaviceized Yiddish and Germanicized Serbian", în Linguistics,
LXXXII (1972), p. 89-123. WHERRIT—GARCfA, US Spanish =  Irene Wherrit—Ofelia
Garcia (eds.), „US Spanish: The language of Latinos", în
IJSL, LXXIX (1989), număr special. WHINNOM, Lingua Franca = K. Whinnom, „The contact and
origins of Lingua Franca", în Meisel, Lang. cont., p. 3-18. WHINNOM, Span. Philippine = K. Whinnom, Spanish contact
vcrnaculars in the Philippine Islands, Hong-Kong—Londra,
1956.
WHITNEY,  Mixture   =   W.   D.   Whitney,   „On   mixture in
language",   în   Transactions   of  the   American Philological
Association, XII (1881), p. 5-26. WIDEAK, Emprunt = Stanislaw Widlak, „L'emprunt comme
source de l'homonymie en italien", în XIV Congrcsso. Atti, II,
1976, p. 489-503. WIDEAK, Infl. angl. = Stanislaw Widlak, „Influence anglaise sur
le   francais   au   Canada.   Homonymisation   par calque
semantique", în XX Congrcso. Actas VI, p. 853-860. WIDEAK, Remarques  =   Stanislaw  Widlak,  „Remarques sur
l'homonymisation   par  emprunt",   în   Varia tio linguarum,
p. 293-298.
WIDEAK, Sources = Stanislaw Widlak, „Deux sources fonda-mentales d'homonymie dans les langues romanes", în Bcitrăge zur romanischen Philologie, XX (1981), 1, p. 137-148.
WIJK, Calco = H. L. A. van Wijk, „El calco arabe semantico en esp. adelantaclo, port. adiantado", în Neopliilologus, XXXV (1951), p. 91-94,
WIJK, Etude = N. van Wijk, „L'etude diachronique des phe-
nomenes phonologiques et extraphonologiques", în TCLP,
VIII (1939), p. 297-318. WILLEMS, Alem. Brasil = Emilio Willems, A aculturagăo dos
alcmăes do Brasil; estudo antropologica dos imigrant.es alcmăcs e
sens descendentes no Brasil, Săo Paulo, 1946. WILLEMS, Ling. changes = Emilio Willems, „Linguistic changes
in German-Brazilian communities", în Acta Americana, I
(1943), p. 448-463. WINDISCH, Neutrum - R. Windisch, Das Neutrum in Romanischen: Spanisch, Italicnisch, Rumanisch, Tubingen, 1972. W-INET,    Arabismos   scm.    =    Monika    Winet, ,Amancccr,
anochcrl Amanheccr,   anoiteur.   dos  arabismes  semânticos y
syntâcticos", în RLiR LIX (1995), p. 25-65. WINKELMANN, Lex. Aspektc = Otto Winkelmann, „Lexikalische
Aspekte des Sprachkontakts im Rumănischen", în Caudmont,
Sprachcn, p. 301-319. WINTER, Areal ling. = Werner Winter, „Areal linguistics: some
general considerations", în CTL, XII (1973), p. 135-147. WOLF—FISCHER,   Alsaaanismes   =   Lothar   Wolf,   avec la
collaboration de Paul Fischer, Le franţais regional dAlsace.
Etude critique des alsacia.nism.es, Paris, 1983. WURM, Lang. Death = Stephen A. Wurm, „Language Death and
Disapearance:   Causes  and  Circumstances",  în  Robins—
Uhlenbeck, Endangercd Lang., p. 1-18. YOUSSI, Synthcmatiqiic - Abderrahim Youssi, „Synthematique en
contact", în Actcs du XVI' Colloquc internaţional de linguistique
fonctio nucile, Sorbonnc. Paris 29 juin-4 juillcl 1989, Istambul,
1990, p.65-68.
ZAMBONI, Romanismi = Alberto Zamboni, „Romanismi e altri strati linguistici nella Slavia triestina", în Per Giovan Battista Pellcgrini. Scritti degli allicvi. padovani, I, Padova, 1991, p. 97-168.
ZAMORA, Amerind. loanwords = Juan Clemente Zamora, „Amerindian loanwords in general and local varieties of American Spanish", în Word, XXXIII (1982), p. 159-171.
ZAMORA, Interf. rec. = Juan Clemente Zamora. „Interferencia reciproca: receptividad y productividad", în Word, XXVIII (1977). p. 132-138.
Limbi în contact
440
ZAMORA, Morf. biling. = Juan Clemente Zamora, „Morfologia bilingue: La asignacion de genero de los prestamos", în The bilingva! Revrew. La Revista Bilingve, II (1975), 3, p. 239-247.
ZANG MIER, Lex. Diff. = Jeanne Zang Mier, „A case of lexical diffusion in a language contact situation", în SL, XLI (1987), p.72-82.
ZANOLA, Emprvnt = Măria Tereza Zanola, „L'emprunt lexical anglais dans le frangais contemporain: analyse d'un corpus de presse (1982-1989)", în Qiiaclerni del Centro di Lingvistica dcll' Universita Cattolica, III (1991), p. 1-96.
ZAWADOWSKI, Dialectes = L. Zawadowski, „Les dialectes d'origine differente en contact", în Orbis, X (1961), 2, p. 293-307.
ZELI, Alemanismi = Rosanna Zeii, „La «Gotthardbahn» nella «Sonnenstube»: gli alemanismi nella vita quotidiana del Ticino di ieri e di oggi", în Elem. stranieri, p. 175-194.
ZIMMERMANN, Dial. etnico = Klaus Zimmermann, „El espanol de los Otomi'es del Valle del Mezquital (Mexico), un dialecto etnico", în Actas del 2" Congrcso intcrnacional sobre el espanol de America, Mexico, 1986, p. 234-240.
ZIMMERMANN, Prestamos = Klaus Zimmermann, „Prestamos gramaticalmente relevantes del espanol al otomf. Una aportacion a la teoria del contacto entre lenguas", în ALH, III (1987), p. 223-253.
ZLUTENKO, Movni kont. = Ju. O. Zlutenko, Movni hontakty. Problemy interiingvysty, Kiev, 1966.
ZWANENBURG, Composition = Wiecher Zwanenburg, „La com-position dans les langues romanes et germaniques: essue-glacclwinclshicld-wipcr", în XX Congres. Actcs. III, p. 483-495.
Indice
ABAEV, V. I. 141 ADELUNG, J. CHR. 11 ADLER, MAX K. 9, 313 ALARCOS LLORACH, E. 64, 80,
84, 121 ALATIS, JAMES, E. 39 ALBA, O. 277 ALCOVER, A. 241 ALENCASTRE, ANDRIS 199, 228 ALLEYNE, MERVIN C. 237 ALONSO, AMADO  18,  84, 103,
104, 111, 115, 228 ALVAR, MANUEL 37, 52, 54, 105,
111, 119, 278, 318 ALVARADO de RICORD, els ie
54
ÂLVAREZ NAZARIO, manuel
87, 194, 287 AMASTAE, JON 13, 26 ANAYA, G. 276 ANDRIOTIS, N. P. 24 APPEL, R. 9, 34," 38, 39, 320 ARAMON I SERRA, RAMON 206 ARGUEDAS, jose MĂRIA 198 ARMISl'EAD, s. (;. 248, 257, 285 ARVINTE, VAS11.e 155 ASCOLI, G. I. 1 1, Ui, 20. 21, 310
asenova, pe pja 24 atanasov,    petar 138-140,
154, 188, 261 augusi in 303 âvii.a, râul 11 avram, andrei 53, 77, 90, 93 avram, andrei a. 55 avram, mioara 51, 143, 146,
152,  153,  171,  174,  179, 181,
186-188, 190, 191, 201, 218, 222,
226, 230, 324, 325 azurmend1, măria jose 278
badia i mărgărit, antoni m. 16
baetens beardsmore, H. 14, 131
bakos, ferenc 55, 244
bal, wii.ly 36, 53, 56, 177, 235,
baldinger, kurt 16, 20, 48, 52,
98, 262 bănit, e. 24, 154, 202 baraj as salas, edmondo 52 barkin, l'l.orence 26 barranow, v. g. 54 barrera vasquez, alfredo
72, 262
bar îholomew, doris 157
Limbi în contact
442
443
Indice
BARTOLI, M. 1 1, 313 BARUCH, K. 107 BATTISTI, C. 88 BAUEN, MARCO 54, 182 BAZELL, C. E. 133 BEC, PIERRE 30, 57 BECHERI, JOHANNES M BECKER, E. 53 BEJAN, I). 282 BELARDI, WAL ier 12 BELCHITĂ HAR'l'ULAR A. 133, 202
BELLMANN, GUNier 280 BELTRAMO, A. 26
beneş, p. r>r>
BENIAK, EDOUARD 54 BENINCÂ, PAOI.A 52 BENEIVOGLIO, PAULA 278 BENVENUTO MURRIETA, P. 209 BERRUTO, GAEl'ANO 13, 50 BERRY, JACK 53 BERSCHIN, H. 20, 19(i BERTOLD1, V. 293 BERTONI, G. 1 1 BE'l'Z, WERNER 14, 234, 282 BICKERTON, DAVID 195, 310 BILLS, GARLAND 26 BIRNBAUM, HENRIK 21, 24 BlRLĂDEANU,   MIHAELA 266, 273
BLAS ARROVO, J. L. 35, 40, 47 BLASCO 1-ERRER, E. 20, 163, 100,
189, 196, 206, 233, 305, 306 BLEDY, G. 214, 260 BLOCH, OSCAR 253, 257, 260, 299 BLOOMEIELD, LEONARD 12, 50,
fiO
BODZEI, S. 150 BOGDAN, M. 244 BOI.EO, MANUEL PAIVA 262 BOI.I.ELI, T. 88 BOLOCAN, (;H. 159 BONFANTE, G. 11, 23, 162, 172 BONNEKAMP, UDO 150 BORDELOIS, IVONNE 182 BOREFZKY, N. 310 BOROD1NA, M. A. 10
BOSSONG, GEORG 38 BOURCIEZ, E. 57, 174, 218 BOURHIS, RICHARD V. 57 BOUVIER, JEAN-CLAUDE 30, 307 BOWEN, J. DONALD 108 BOYD-BOWMAN, P. 26, 103, 111 BRANDT, ELISABETH A. 26 BRAUN, P. 240
BRÂNCUŞ, GRIGORE 66, 76, 159,
160, 202, 223, 246 BRENZINGER, MA ITHIAS 313 BRIGHT, W. 189 BRONDAL, V. 14-16, 1 10 BRUCE, ROBERTO D. S. 23(i BRUN EA U, CHARLES 200 BRUNOT, EERDINAND 196, 200 BUDIMIR, M. 24 BUESA OLIVER, TOMAS 115 BUNIS, DAVID M. 146, 148 BURGER, HARALD 13 BURGOS, EAUSTOS 198 BUSSE, WINEELD 38 BUSTOS   TOVAR,  JOSE JESUS
DE1 21 BYCK, J. 155, 179
CABAZA, BEREA 241
CĂMARA BORGES, NAIR O-DET'I'E DA 262
CAMPOS, X. 241
CANDREA, I.-A. 169, 290
CANGER, UNA 155, 183
CANO, GONZÂ1.ES 102
CANTEMIR, DIMI l'RIE 197
CAPIDAN, TH. 32, 84, 147, 148, 153, 160, 109, 220, 227
CARABULEA, ELENA, 217
CARACAUSI, GIROLAMO 1 13
CARAGIU-MARIOŢEANU, MATILDA 72, 189
CARSTENSEN, BRODER 14
CARTIER, ALICE. 279
CASSANO, PAUL V. 15, 19, 37, 54, 72, 75, 97, 103-105, 107, 1 11, 1 13, 117, 118, 121, 124, 318
CASTILLO MATHIEU. NICOLAS DEL 282
CAUDMONT, JEAN 46, 101 CAVIGELLI, PL. 54 CĂLINESCU, GEORGE 245 CERDÂ, GILBERTO 51, 241, 253 CERDA MASSO, RAMON 68, 259 CERRON-PALOMINO, RODOLEO
102, 318, 319 CIERVIDE, RICARDO 86 CIFOLETTI, GUIDO 262, 279 CIOBANU, EULVIA 223-225, 297 CISNEROS, RENE 26 CLAVERÎA NADAL, GLORIA 121 CL1VIO, GIANRENZO P. 29 CLOPOŢEL, MĂRIA 139 CLYNE, MICHAEL G. 23, 237 COETSEN, FRANS VAN 60 COHEN, A. D. 26 COLON, GERMAN 51, 161 CONTINI, GIANFRANCO 88 CONTINI, MICHAEL 104 CONTOSSOPOULOS, NICOLAS
296
CONTRERAS, LIDIA 278 COPCEAG, DUMITRU 90 CORESI 190 COROMINAS, J. 257 COSERIU, EUGENIO 44, 183, 195,
245, 246, 257, 282, 289, 290, 301,
303-305
COTEANU, ION 47, 159, 167, 168,
189, 197, 202, 235, 236, 290 COUPAL, LYSANNE 107 COURTENAY, B. DE 12 CRADDOCK, JERRY R. 26, 57 CREWS, CYNTHIA M. 68, 69, 74,
207, 288 CROSS, E. 183
CVITANOVIC, DINKO 125, 318 CZOCHRALSKI, JAN A. 49
DAHMEN, W. 52
DANON, A. 263 D'ANS, ANDRE-MARCEL 1 10 DARBELNE 1, JEAN 54 DARGHAM, SOLEDAD 218 DAUZAT, A. 218
DAVII.A GAR1BI, J. IGNACK) 228
DEANOVIC , MIRKO 282 DECURTINS, ALEXI 54 DEESY, G. 41
DE LA ROCHA, DORA JUSTI-
NIANO 98 DELATTRE, PIERRE 17 DENISON, NORMAN 55, 313 DENSUSIANU, O. 20, 77, 128, 167,
169, 190, 224 DERBYSHIRE, W. W. 244 DEROY, LOUIS 13, 38, 57, 157,
178, 188, 256 DESNIOKAJA, AGNIJA V. 24 DEVOTO, G. 88 DI ALO, AMADU 220 DIEBOLD, A. R. 118 DIECKMANN, ERWIN 54 DILLON, MYKES 244 DI LUZIO, A. 54 DIMITRESCU, ELORICa 223 DI PIETRO, ROBERT 32, 39 DÎRUL, ALEXANDRU 283, 295 DONNI DE MIRANDA, NETEDA
E. 103, 1 14, 125, 318, 322 DORIAN, NANCY C. 47, 313 DRĂGANU, N. 169 DRESSLER, WOLFGANG U. 313 DRIMBA.VL. 148 DUBOIS, J. 218 DUCKWORTH, DAVID 14 DUMISTRÂCEL, STELIAN 29 DUMONT, PIERRE 60, 132, 240 DWORKIN, STEVEN N. 48, 263,
322
DZENDZELIVSKYJ, J. O. 280
EBERENZ, ROLE 193 EBNETER, THEODOR 28, 155 ECHA1DE ITARTE, A. M. 53 ECHENIQUE   ELIZONDO, MA.
TERESA 68 EGGER, KURT 12 ELCOCK, W. D. 57 ELIAS-OLIVARES, LUCIA 26 ELIZAINCÎN, ADOLFO 35, 38, 52,
319
Limbi în contact
444
445
Indice
elwer f, wii.helm fheodor
4 1, 261, 313 escalante, a. 194 escobar, a. 323 esenkova, enver 262 esquerre, miranda 198
farias, julif.fa 211 faribault, mar i ha 277 fashoi.a, j. b. 31, 47 felice, emilio de 20, 293 felixberger, j. 20, 196 ferguson, charles a. 29, 30 fernândez, m. 26 fernândez    molina lâva-
que, ana măria 144, 319 ferrero, marcheri fa 280 ferro, 4 eres a 224 ficce, udo 120 fii.ipovic , rudolf 13, 60, 262 finck, f. n. 38
fischer, 1. 159, 173, 255, 310, 311
f1schf.r, paul 54
fishman, joshua a. 29, 30, 37
flora, radu 52, 55
flores, jose a. 13, 52
florez, luis 111, 294
fontanella   de weinberg,
măria beatriz 53, 125, 310,
318
fowkes , r. a. 17
francesca to,   giuseppe 16,
98, 262, 278 franolic,   branko   131. 225,
295, 296 fre1, h. 41
fr1edman, nina s. de 109, 194 fr1es, charles c. 62 furer, jean j. 313
Gabinskij, marcu a. 207
gal, s. 136
galmes de fufntfs, alvaro 187
gamii.i.schf.g,  ernst   18, 20, 200, 262
garcîa,    cons1an1ino 39, 102, 114, 1 15, 125, 173, 193
GARCÎA, ERICA C. 62, 63, 182 GARCÎA, OFELIA 26 GARCÎA YEBRA, VALEN FIN 31 GARDNER-CHLOROS, PENELOPE 13
GASPAR, REMIRO, M. 285 GASPARI, GIANLUK;i 52 CASIER, M. 24
GALABOV, 1VAN 155, 159, 178, 202
GEBHARDT, KARL 52, 57, 264, 277
GEORGIEV, VLAD1MIR 16, 24, 91, 221
GIACALONE RAMAT, A. 279 G1ESE, W1LHELM 206 GILLIERON, J. 257, 258 GIMENO, FRANCISCO 13 GINNEKEN, J. van 16, 78 GIURESCU, ANCA 172 GLEASON, H. A. 145, 146 GNEUS, H. 234
GODDARD, K. A. 31, 34, 240, 262.
GODINI, NEVA 229
GOEBL, HANS 20, 57,
GOEBL, L. 26, 56, 196, 311
GOLAB, ZBIGNIEW 154
GOMEZ, MOLINA J. R. 40
GONZALEZ ECHEGARAY, C. 53
GOSSF.N, C. 4'H.
GOUGF.NHF.1M, G. (iO, 262
GRAD, ANTON 196
GRANDA, GERMAN DE 18, 19, 25, 35, 49, 53, 56, 64, 66, 87, 102, 103, 105, 108-11 1, 118, 133, 134, 141, 150, 156, 162, 166, 175, 186, 192-19(i, 203, 205, 235, 261, 262, 278, 318, 319, 321, .322
GRAUR, A. 11, 15, 39, 55, 61, 66-68, 76, 78, 82, 122, 124, 144, 147, 148, 150, 153, 156, 159, 167, 169-172, 174, 178, 181, 186, 188, 191, 192, 200, 202, 208, 214, 215, 221, 222, 227, 229, 230, 235, 243, 2(55-267, 270, 271, 283, 288, 291, 292, 298, 300
GRAZIUSO, LUCIANO 52
GREEN, JOHN N. 57 GREENBERG, JOSEPH H. 53, 157 GREGORIO, GLVCOMO DE 227 GRE1VE, ARTHUR 60, 131, 280 GRIMM, J. 10 GROSSMANN, MAR1A 279 GUIRAUD, P. 262 GUITART, JORJE M. 208 GUlf ARTE, GUI.LERMO L. 26 GUMPERZ, J. J. 29, 30 GUSMANI,   ROBERTO  95, 132, 148, 223, 225, 281, 282, 286, 288,
293
GUTIERREZ, JOHN R. 26 GUT1ERRF.Z   MARRONE, NII.A 26, 319
HAARMANN, HARALD 32, 157,
162, 239, 262 HADEN, E. 131
HAENSCH, GUN4HER 186, 277,
294
HAGEGE, CLAUDE 65 HAGGIS, MURRAY B. 10 HALL, ROBERT JR. 88, 311 HALLIDAY, M. A. K. 46 HARRIS, TRACY KAY 313 HARTWF.G, FREDERIC G. 12 HASAN,  FINUTA  223-225, 295, 297
HASDF.U, B. P. 178 HASLER, JUAN A. 26 HASSEI.MO, N. 14 HASSEI.ROT, B. 220 HAUDRICOURT, ANDRE G. 44, 0.5, 71
HAUGEN, EINAR 12-14, 23, 24, 29, 31, 37, 39, 59, 60, 188, 234, 237, 259, 282, 294
HAVRAnEK, B. 21, 88, 154
HAZAEL-MASSIEUX, GUY 57
HEINE, BERND 313
HELLER, KARIN 29, 280
HENRÎQUEZ URENA, P. 107, 111. 115
HENSEY, FR11Z G. 38, 52, 57, 91, 98
HERNANDEZ, ALBFRIO H. 282
HERNANDEZ-CHAVEZ, e. 26 herzog, m. 13 hidalgo, mărgări ta 13 hiegemann, a. 21 hilty, gerold 20, 196 hindi.EY, reg. 313 hirf, H. 11, 16
hjelmslev, l. 41, 44, 233, 234,
'238, 263, 302 hockeit, charles F. 110, 134 HOFI.ER, manfred 14 hoher, H. 118, 244 hollyman, k. j. 56, 235 holmes, urban t. 182 hol fus, gun fer 51, 57 homorodean, m. 292 hope, thomas F. 14, 32, 34, 40,
57, 237, 282, 286 hornung, măria 280 hristea, theodor 223, 225,
283, 284, 295, 296 huber, wolfgang 182 hubschmid, johannes 14, 22,
76, 120, 184, 262 humbley, j. 240 hunnius, klaus 196, 197 hurren, anthony a: 138 hus, j. 93
huyke freirîa,  isabel 276, 277
icaza, jorge 198 iliescu, măria 51, 90, 17.3, 266, 273
ineichen, gustav 22 iordan, iorgu 9, 22, 30, 34, 57,
90, 182, 185, 189, 259, 284, 292 ivanov, andrei 127 ivănescu, g. 159, 174, 221 ivic , pavle 24, 65, 95-97, 115,
116, 198, 201
iv1r, vladimir 14, izzo, herbert j. 80
Jaberg, kari. ho, 234,253,261 jakobson,   roman   12, 17,
21-23, 36, 37, 42, Iii, 62, 64, 78, 79, 89, 92, 93, 98, 104, 110 jardel. jean-pierre 30
Limbi în contact
446
447
Indice
JERNFJ, ). 262 JESPERSEN, OTTO 9, 34 JIMINEZ MORENO, W. 174, 228 JOKL, N. 44 JOIJAT, E. 131 JOSEPH, JOHN EARI. 33, 34 JUI1.I.AND, A. 44, 64, 71, 89 JUNGEMANN, FREDERIK 16, 17
KaBATEK, JOHANNES 51 KAHANE, HENRI 56, 278 KAHANE, RENEE 56 KALOGJERA, DAMIR 14 KANY, CHARLES E. 174, 208, 241,
285, 287, 288, 294 KAUEMAN, TERENCE 31, 34, 37,
38, 40, 73, 96, 154, 192, 320 KAZAZIS, K. 230 KELLER, HANS ERICH (58 KIDDLE, LA W REN CE B. 278 KIESLER,   REINHARD   32, 235,
257, 202 KIM, LAI WHAN 262 KIPARSKY, V. 214 KIRÂLY, FRANCISC 60 KIS, EMESE 131 KLEIN-ANDREW, FLORA 26 KLEPIKOVA, G. P. 50, 95, 140, 216 KNOWLTON, E. C. 262 KOLDE, C;. 12
KONTZI, REINHOLD 20, 53, 285
KOPITAR, B. 21, 202
KOVACEC, AUGUST 56, 72, 74, 81, 86, 93-96, 108, 125, 136, 140, 148-150, 165, 175, 176, 190, 249-252, 255-257, 283, 286, 288, 3 14
KRAMER, JOHANNES 52, 54, 216, 295
KREMNITZ, GEORG 12, 30, 99,
113
KREPNISKY, M. 131, 155, 178, KRIER, FER NA NDE 27, 53. 55, 82,
124, 157, 161. 102, 183, 190, 193,
200, 211. 237, 298 KIUSTOL, ANDREAS MAX 21, 279 KRITJSEN. JOEP 55
KUEN, H. 20, 54, 196, 279, 280, 305
KURMULIS, G. 24 KURYt.OWICZ, J. 16
L.VBOV, Vv. 13
l.AFON, RENE 60, 183
LAFONT, R. 262
LAGNEUX, PAUL ANDRE 242
I.AMOUCHE, I.EON 69
LANIER, N. 189
LAPESA, RAFAEL 121, 276
I.ARA, JESUS 198
LARA, LUIS FERNANDO 280
LATTRRE, MARIANO 198
LAUSBERG , HEINRICH 64
LAVANDERA, BEATRIZ R. 12
LAWTON, D. 13
LEE, ANN (;RACE 13
LEHISTE, ILSE 14, 89, 116
I.EIBNITZ, G. W. 10
LENZ, RODOLFO 18, 115
LEON PORTTLLA, MIGUEL 277
LEONE, ELISABETH A. 26
LEONI, G. D. 107, 126, 131
LEPICQ, DOMINIQUE 57
LEVY, K. 74
LINDENFEI.D, J. 13
LIPSKI, JOHN M. 53, 87, 161, 195, 201, 294
LLOYD , PAUL M. 17, 18, 86
LOBIUC, IOAN 10, 11, 29, 325
LOMBARD, Al.F 224, 302
LOPE BLANCH, JUAN M. 18, 19, 28, 46, 48, 71, 75, 95, 97, 107, 111, 114, 115. 119, 120, 125, 120, 165, 174, 192, 198, 203, 210, 220, 228, 245, 267, 268, 271-273, 276, 279, 280, 282, 290, 294, 318-321
LOPEZ DE ABERAS FURI ARRE-GUI, IGNAZIO 52
LOPEZ MORALES, HUMBERIO 183, 276, 277. 318, 322
LORENZO, EMILIO 262
l.OUIS. A. 202
LOZANO, ANTHONY M. 60. 182 LUDE GEORGES 13. 28. 30. 259
LUDTKE, HELMU'F 17, 64 LUJÂN, MARFA 182 LUKASIK, ST ANISLAS 262 LURIA, M. A. 207 LYONS, JOHN 47
MĂGĂRIE, I.ILIANA 266 MACKENSEN, L. 240 MACKENZIE. FRASER 262 MACKEY,   WILLIAM   F.   9, 12,
30-32, 37, 39, 05, 313 MACNAMARA, J. 281 MACREA, DIM1TRIE 244 MAIORESCU, T. 191 MALECKY, MYECZYSLAW 24 MALHERBE, F. 10 MAI.IJ'A, TATTANA 282, 290 MALKIEL, YAKOV 47, 64. 133,
153, 157, 158, 223, 230, 238, 261,
262, 322
MALMBERG, BERTIL 9, 15, 16, 18, 19, 21, 28, 33, 42, 43, 45, 46, 49, 56, 63, 77, 80, 83-88, 91, 92, 104-106, 108, 111, 112, 114, 115, 118-120, 136, 141, 319-323
MÂNECA, CONSTANT 56
MANESSY, GABRIEL 177
MANIE/F, A. 17
MANOL1U, MĂRIA 57
MARCA TO, CAR LA 52
MARECHAL, GENEVIEVE 242
MARINER BIGORRA, S. 68, 73, 122, 128
MARFQN. EUSEBIA HATMINIA 26, 144, 319
MARTINET, ANDRE 12, 15, 16, 18, 21, 28, 33, 4 2, 45, 46, 49, 56, 77, 80, 83-88, 91, 92, 104-106, 108, 111, 112, 114, 115, 1 18-120, 136, 141, 319-323
MARTON, GYUI.A 55, 73, 131, 199, 210, 202, 283, 286, 298, 299
MARZYS, Z. 307
MASSARIELLO MERZAGORA, G.
52
MAT1.UCK, JOSEPH H. 111 MA 1 1 HEWS, W. K. 89
MAURER, FILIPPE 284, 302 MBODJ, CHERIF 60, 132, 246 MCCALL   PROBES, CHRISTTNE 181
MEGENNEY, WILLIAM W. 54, 1 15
MEII), W. 280
MEILLET', ANTOINE 12, 16, 32, 38, 45, 66, 67, 79, 133, 136, 199, 235, 252, 264
MEl.IÂ, BARTOLOME 25
MENARINI, ALBERTO 60, 241, 261
MENDOZA, JOSE G. 319, 324 MENENDEZ PIDAL, RAMON 11,
16, 63. 86 MENOVSOIKOV, G. A. 134 MEO-ZILIO, GIOVANNI 52, 277,
288, 294, 318 MERINGER, R. 252 MERLO, CLEMENTE 188 METZELTTN, M. 157 MEYER-LUBKE, W.  57, 63, 90,
161, 174, 185, 218 MEYERSTETN, GOLDIE PIROCH
220
MEZAN. SAUL 08 MIETTTNEN, ERKK1 278 MIGLIORINI, BRUNO 131, 132,
145, 148, 282, 293 MIHÂ1LÂ, G. 261, 293 MIKl.OSICH, FRANZ 21, 24, 76,
159, 167, 168, 207 MIRAMBEL, ANDRE 72, 73 MIRANDA ESQUERRE, LUIS 192 MIT TERAND, H. 218 MU U, MIHA1 272 MITZKA, WAl.T'ER 101 MOCANU, MARIN 144 MOI.DOVANU, DRAGO.Ş 197 MOLE, F. DE B. 24 1 MON FEAGUDO, HENRIQUE 57 MONTES,   JOAQUIM JOSE 106,
193, 185, 318 MONTOYA I ABAD, BRAU1.I 51 MOOniE, SYLYTA MAR1A 51
Limbi în contact
448
449
Indice
MORALES, AMPARO 26, 36, 136,
318, 322 MORALES, M. 26, 136 MORAVCSIK, E. 34, 40 MOREUX, BERNARD 60 MORF, F. 43
MORÎNIGO, MARCOS A. 61, 115,
141, 189, 262, 276 MOUGEON, RAYMOND 54 MUHLHAUSLER, PETER 310 MULJACIC, ARKO 22, 24, 34, 235,
262, 289 MULLER, 15. 262 MUNSKE, HORST 60 MUNTEANU, DAN 53, 54, 241,
267, 273, 274 MUYSKEN, PIETF.R 9, 34, 38, 39,
240, 320
NaNDRLŞ, GRIGORE 65, 89 NANDRIŞ, OCTAVIAN 76 NARDI, R. L. J. 26 NARO, ANTHONY J. 86 NAVARRO TOMAS,  F. 87, 111, 112, 115
NEAGU, VALERIA 53, 51, 241,
267, 273, 274, 279 NEIESCU, P. 95 NELDE, PETER HANS 12 NEME TH, J. 37 NEZIROVIC, MUHAMED 266 MCiL 1 A. IOANA 266 NICULESCU.  ALEXANDRU 122,
129, 160, 185, 209, 201 NIEDERMAN, MAX 66, 188, 214,
215
NIELSEN, NIE1.S A. 16 NOIA CAMPOS, MĂRIA CAM1NO 201
NYK.L, A. R. 107 NYKROG, P. 197
OhMANN. EMIL 42, 259 OKSAAR, ELS 11, 14, 57, 234 OLAR IE, JOSE 278 ONIANON  DE  LOPE,  l'A( IFN CIA 245
ORNSTE1N-GA1.ICIA, JACOB 12, 41
oroz, rodolfo 241 orr, j. 85 or1ti.l, v. 241 otheguy, r1cardo 26 overbeke, maur1ts van 11, 13, 30
padron, alber'io f. 186, 201 panA-dindelegan, gabriela
190
pandit, p. b. 60, 65 pap, l. 173, 199, 241 papahagi, per 296 pa fino rosselli, carlos 109, 194
pautasso croi fa. mar1ella 52
pavlovici, milivoj 24 payrafo, luis 11, 12, 14, 65,
1 14, 234, 262, 282, 303 pazos, a. 72
păfruţ, i. 129, 131, 139, 167, 173, 214, 224
peeters, bert 47
peixoto da fonseca, f. v. 262
pellegrini, giovan battista 17, 22, 53, 263, 290
penny, ralph j. 86
pensado ruiz, carmen 80
perez guerra, irene 262
perez sala, paulino 199
pergnier, maurice 233
perl, mathias 182, 194
petkanov, ivan 262
petrovici, emil 9, 20, 23, 24, 65. 76-78, 89-91, 93-97, 99, 100, 108, 110, 123, 129, 136, 151, 153, 154, 157, 158, 255, 301, 302
petrucci, p. r. 78
petyt, k. m. 24
pfaff, carol W. 13
pfis1er, max 19
philipp, marthe 101, 115
phii.ippide. alexandru 21, 76, 127, 159, 167, 169, 178, 202, 224
philipps, rober1 107, 117
pike, kenneth l. 162
1tsan1, v. 236
PLANGG, GUNFRAM A. 54, 234,
280, 282 PLANTE, CLAIRE 107 PLAUT 203
PLOAF.-HANGANU, MARIANA 266
POALELUNGI, GHF.ORGHE 185 POGHIRC, C. 66, 76, 128, 159, 178 POHL, J. 24, 54 POIRIER, PASCAL 241, 277 POKORNY, J. 11, 16 POLAR, V. 45 POLITZER, R. 16, 17 POI.IVANOV, EVGHENIJ 12, 59, 60, 78
POPESCU, MAGDALENA 208, 215 POPLACK, SHANA 26, 28 POPOVIC, I. 95 POSNER, REBECCA 57, 310 POST, RUDOLF 53 POTT1ER, BERNARD 311 POUSADA, ALICIA 26 POUSLAND, EDWARD 262 PREDMORE, R. L. 229 PROFILI, OLGA 73, 113, 156, 200, 295
PURCZINSKY, JULIUS 16, 63 PUŞCARIU, S. 44, 67, 74, 78, 90,
95, 139, 149, 169, 202, 227, 249,
255
PY, BERNARD 13, 27, 77
Quilis, antonio 45, 53, «i,
142, 162, 189, 220, 253. 255, 276, 277, 280
R.vbanai.es, a. 278, 318 RACOVl'l'A, O 155, 156, 298 RAEVSK1J, N. D. 29, 179, 262 RASK, R. K. 10, II READ, WILLIAM A. 294 RECATAS, B. 36 REGAMEY, C. 46, 89 REICHENKRON, g. 161 reiner, e. 60
reinheimer rîpeanu, SANDA
21. 47, 60, 278 REN ZI, l.ORENZO 57, 202 RESFTAR, MII .AN 98. 278
retman, roman 60 rey-debove, j. 233, 245 rezende f. matias, măria de
fatima 66 richter, elise 66 riegler, r. 287
R1NDLER schjerve, rosita 57 rivarola, j.'l. 16, 318 rizescu, 1. 139 robciuc, ion 155, 220, 262 robert, p. 218, 277 roberts, r. p. 154, 277 robillard, didier de 57 robins, robert h. 47, 314 robles, carlos 236 rocchi, luciano 262 rogers, kenneth h. 57 rohlfs, gerhard 17, 18, 20,
88, 161, 184, 200, 206, 302, ,303 rojas, elena m. 98, 109, 318 romaine, suzanne 310 rona, jose pedro 38, 52, 98,
228
rosario, ruben del 24 1 rosenblat, angel 9, 18, 25,
107, 115, 294 rosenstand-hansen, a. 202 rosetti,     alexandru 66,
76-78, 89-91, 133, 137, 150, 155,
159, 167, 175, 178, 202, 224, 283,
286, 295
rossebas i iano bar 1, ai.do 52
rossi, fiore 277, 294 roi 1 enbf.rg, michei. 2(52 rozencvejg, V. ju. 46, 136 rubin, joan 32 ' ryan, j. s. 279
sabater, a. jimenez 195 sala, marius 33, 46, 47, 53, 54, 56, 57, 69, 70, 77, 80, 83, 81')/ 87, 90, 95, 100, 106, 1 16, 1 17, i 19, 120, 122-121. 129, 109, 233, 235, 241, 246, 254, 266, 267, 274, 278, 279, 286, 289, 290, 305, 312, 314, 319
salvador, g. 51
Limbi în contact
450
451
Indice
SALVERDA DE GRAVE, J. J. 240, 202
SANDFELD (-JENSEN 200), KR. 12, 24, 37, 76, 133, 1.34, 155, 157, 159, 163, 166, 167, 181, 182, 189, 235
SANKOFF, DAVID 28, 182 SANTAMARINA, ANTON 57 SAFIR, E. 12, 00, 89, 133, 135, 230 SASSE, HANS-JURGEN 313, 314, SAUSSURE, F. DE 6, 12, 44, 48, 63 SAUVAGEOT, A. 32, 143, 155, 190 SAWYER, JANE'F B. 107 SĂDEANU, FLORENŢA 197 SÂLIŞTEANU, OANA 278 SCAVN1CKY, G. 217, 229 SCHAI.LER, HELMUS WILHELM
24, 202 SCHELUDKO, D. 244 SCHLEMMER, GERD 20 SCHLIEBEN-LANGE, BRIGITTE
12, 57, 314 SCHMAUS, A. 230 SCHM1D, H. 158
SGHMITT, CHRISTIAN 51, 53, 57, 262
SCHMITT, HANSJOACHIM 262 SCHUCHARDT, H. 11, 16, 21, 24,
76, 133, 149, 159, 178, 207, 311 SCHUMACHER   DE   PEZA, GE-
FRUD 144, 319 SCHUMANN, K. 282 SCHWARZWALD,   ORA RODRI-
GUE 279 SCHWE(;i.ER, ARMIN 57 SECIIF. LUIZA 223 SECO, MANUEL 200 SE1DEL, EUGEN 137, 178, 202 SELlSCEV, A. 24
SEPHIHA, HAIM VIDAI. 34, 141, 103, 187, 200, 205, 248, 285, 296 SGROI,  SALVATORE CLAUDIO
43
S1LEONI DE BIAZZI. G. 141, I63 SILVA-CORVALÂN, CARMEN 13. 26. 27, 13.6, 105. 287. 294. 318
SILVEIRA BUENO, FRANCISCO
DE 126 SILVERMAN, J. H. 248, 257 S1MONYI, S. 185 S1VERS, FANNY DE 132 SJOESTEDF, M. L. 255 SKALICKA, V. 238 SKOK, P. 24, 137, 221, 245 SKUBIC, MIT]A 182 SOLER, CLAU 54 SOL FA, G. R. 24, 202 SOMMER, GABRIELLE 313 SOMMERFELT, ALE 110, 149, 311 SOTO, CLODOALDO 203, 228, 319 SPENCE, N. C. W. 262 SITCER, E. H. 189 SPIESS, FEDERICO 20, 52 SITTZER, LEO 44, 150, 179, 221 STIEBER, ZDISt.AW 29, 33, 42, 66,
82, 97, 111, 113, 146, 149, 157,
158, 162, 182, 189, 199, 214, 238 STIMM, HELMU'F 261, 262 STOLZ, FHOMAS 57 S'FRAKA, GEORGES 84 STRUBELL I TRUETA , M. 57 SUÂREZ, JORGE A. 72, 114, 148,
174, 189, 199, 216, 220, 229 SUÂREZ, VICTOR M. 107, 203 SUBAK, J. 68, 69 SUCIU, EMIL 241 SWIFT, J. 10 SZEMERENYI, O. 17, 157 SZUI.C, A. 60
ŞaNDRU-OLTEAN, TUDORA 53, ' 54, 241, 26)7, 273, 274, 282 ŞÂINEANU, LAZÂR 287 ŞTEFAN, ION 282
TABOURET-KELLER, A. 56, 250 TAESCHNER, I. 13
FAGLIAVINI, CARLO 53, 57, 220, 227, 290
FA1TOLE 1, E. 262
FANASE, EUGEN 208 TEKAVICIC, PAVAO 51 TELMON, 1 Ul.I.IO 30
1 ESCH. GERD II. 11
FESNIERE, LUCIEN 21, 65, 133,
134, 235 THEBAN, MĂRIA 266 THEORET, MICHEL 277 THIEL, R.W. 189 TH1ERS, GHJACUMU 157 THOMASON, SARAH GREV 31,
34, 37, 38, 40, 73, 90, 154, 192,
320
FIE I ZF. ANDREAS 56, 244, 278 T1NELLI, HENRI 110 TOBON   BETANCOURT, JULIO PADRE 241
FODD, LORETTO 310 TOGEBY, KNUD 19, 24, 48, 64, 68, 150, 158, 161, 162, 167, 168, 172, 187, 201, 207 TOSCANO,  MA'FEUS HUMBER-
TO 72, 192, 201, 204, 205, 261 TOVAR, ANTONIO 16, 141 TRAGER, GEORGE L. 60 TREME, LAJOS 60, H3 TROST, PAVEL 183
FROUBETZKOY, N. S. 21
FRUDGILL, PETER 40, 313 TRUMPER, JOHN 30, 52 TSUZAKI, STANLEY M. 75
I'UCKER, R. W. 150 TURCULEŢ, ADRIAN 283, 295 TURNER, P. R. 20
UhLENBECK. EUGEN1US M. 314 UI.IVI, ANCA 62, 0)7 UNBEGAUM, BORIS 282 URELAND, P. S FURE 12 UR1BE VILLF'.GAS, O. 10, 37 URIJT.SCU, DORIN 91, 129 URSU, N. A. 225, 243 USHER DE HERREROS, BEAI R1Z 203
VACHEK, JOSEF 47 VAILLANT, ANDRE 91, 155 VAIMBERG. SOLOMON 282. 290 VA1.DIS BERNAL, SERGIO 55 VAl.DMAN, Al li: R I 30 VALENCIA, ALBA E. 277 VAI.1NAS. LEOPOLD 13
valkhoff, m. 36, 53 vallejo arroniz, pilar 282 vandresen, paulino 54 vaquero de ramirez, MARlA 276
varela de cuillar, bea friz 185
vasiliu, em. 78, 79, 93, 129 vaughn, eloise 182 velten, h. v. 133 vendryes, joseph 9, 12, 23, 34,
175, 195, 234, 258, 281, 285 verdonk, r. a. 280, 281 vidai.   de   battini, berea
elena 114, 115 vidos, b. e. 32, 51, 278 vi1.domec, vroboj 31 villata, bruno 279, 288, 298 vincenz,  andre  de 31, 244,
282, 286, 313 vinja, v. 226, 228, 292 vintilă-râdulescu, ioana
157, 260, 310, 311 VlRBAN, floarea 325 vogf, hans 45, 05, 133, 134 vrabie, emil 90, 98, 175, 244,
280, 285, 295, 306, 310
vulpe. magdalena 207 Wagner, max leopold 08-70,
10(i, 111, 146, 210, 247, 276, 280,
284, 290, 312 wai.ter, henriette 270 wandruszka, m. 20 wanner, e. 17 wari.and, j. 131 wartburg, w. von 66, 88, 162,
200, 200 weigand, g. 24
weinreich, u. 12, 13, 23, 24, 28-32, 35, 37-43, 55, 59, 01, 04, 82, 88, 91, 92, 94, 99, 101, i 10, 111, 114, 1 10. 132, 135. 141-145, 152-154. 164, 182, 197, 203, 205, 225. 227, 237, 238, 240, 244, 252-255, 257-260, 281, 282, 280. 287. 293-295, 299, 321
Limbi în contact
452
WEINRICH, HARALD 17, 88 WERNER. REINHOLD 240 WERTH, RONALD N. 282 WEXLER, PAUL 36-38, 216, 220, 2-18
WHERRIT, I REN NE 26 WH1NNOM, K. 87 WHITNEY, W. D. 11 WIDLAK, STANISLAW 282, 300 WIJK, H. L. A. VAN 65, 282 WILDGEN, WOLFGANG 14 WII.LEMS, EMILIO 227 W1NDISCH, R. 43, 172 WINET, MONIKA 290 WINKELMANN, O ITO 262
WIN FER, WERNER 24 WOLF, LOTHAR 54 WURM, STEPHEN A. 313
YOUSSI, ABDERRAHIM 282
ZaMBONI, Al.BER IO 262 ZAMORA, JUAN CLEMENTE 36,
39, 131, 262 ZANG MIER, JEANNE 64 ZAWADOWSKI. L. 36, 49 ZANOLA, MĂRIA FEREZA 277 ZELI, ROSSANA 52 ZIMMERMANN, KLAUSS 188, 189 ZLU IF.NKO, JU. O. 30 ZVANENBURG, WIECHER 223
Sumar
0. Introducere ........................................................................9
1. Fonetică şi fonologie.........................................................59
1.0. Consideraţii preliminare ................................................... 59
1.1. Modificări de inventar ...................................................... 66
1.1.1. Inventarul de foneme................................................... 66
1.1.1.1. Apariţia de foneme ................................................ 66
1.1.1.1.1. Fonologizarea unui sunet străin........................... 66
1.1.1.1.2. Folologi/.area unei variante.........................:....... 78
1.1.1.2. Dispariţia de foneme ............................................. 82
1.1.1.3. Afinităţi fonologice ................................................ 88
1.1.1.4. Reintei pietatea sistemului ....................................... 91
1.1.1.4.1. Fenomene de hipodiferenţiere ........................... 92
1.1.1.4.2. Fenomene de hiperdiferenţiere ........................ 101
1.1.1.5. Păstrarea unor foneme.......................................... 102
1.1.2. Inventarul de variante ................................................ 105
1.1.2.1. Apariţia de variante ............................................. 105
1.1.2.1.1. împrumutarea unor variante .......................105
1.1.2.1.2. Generalizarea unor variante.............................. 112
1.1.2.2. Dispariţia unor variante ....................................... 113
1.1.3. Modificări de prozodie................................................ 113
1.1.3.1. Modificări ale tipului de accent .............................. 114
1.1.3.2. Modificări ale intonaţiei ....................................... 114
1.2. Modificări de distribuţie................................................... 116
1.2.1. Apariţii dc foneme în poziţii inexistente în cuvintele
din vechiul fond......................................................... 110
Limbi in contact
454
455
Sumar
1.2.2. Apariţia de foneme în combinaţii inexistente în cuvintele
din vechiul fond......................................................... 120
1.2.3. „îmbunătăţirea" frecvenţei unor foneme........................ 123
1.2.4. Dispariţia unor foneme din anumite poziţii .................. 124
1.2.5. Modificarea distribuţiei relative a fonemelor .................. 125
1.3. Consideraţii finale............................................................ 127
2. Morfologie ..................................................................... 131
2.0. Consideraţii preliminare................................................... 131
2.1. Modificări de inventar ................................................... 136
2.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei............... 136
2.1.1.1. Opoziţia de aspect verbal ....................................... 137
2.1.1.1.1. Aspectul verbal în dialectele Sud-dunărene......... 137
2.1.1.1.1. Opoziţia imperfectiv-perfectiv ........................... 138
2.1.1.1.2. Opoziţia imperfectiv-herativ.............................. 139
2.1.1.1.3. Opoziţia perfectiv-iterativ ................................. 140
2.1.1.1.4. Vitalitatea opoziţiei de aspect ........................... 140
2.1.1.1.5. Aspectul verbal în spaniola paraguayană ............ 141
2.1.1.2. Articolul în guarani ............................................. 141
2.1.1.3. Moifeme folosite pentru diferenţieri semantice......... 142
2.1.2. Modificări în planul conţinutului ................................. 142
2.1.3. Modificări în planul expresiei....................................... 144
2.1.3.1. Adoptarea unor moifeme sau tipuri morfologice străine ............................................................... 146
2.1.3.1.1. Desinenţe nominale ....................................... 146
2.1.3.1.2. Desinenţe verbale .......................................... 153
2.1.3.1.3. Morfejne relativ independente........................... 155
2.1.3.1.4. Inventarul de numerale.................................... 157
2.1.3.1.5. Inventarul de pronume.................................... 162
2.1.3.1.6. Modificări morfologice ale unor cuvinte izolate ... 163
2.1.3.2. Dispariţia unor elemente de inventar ..................... 163
2.1.3.3. Reinterpretarea sistemului .................................... 165
2.1.3.4. întărirea unor foneme sau categorii moştenite ......... 166
2.2. Modificări de distribuţie................................................... 168
2.2.1. „Îmbunătăţirea" distribuţiei.......................................... 168
2.2.2. Modificarea distribuţiei relative .................................... 175
2.3. Consideraţii finale ......................................................... 177
3. Sintaxa ........................................................................... 181
3.0. Consideraţii preliminare................................................... 181
3.1. Modificări de inventar ................................................... 184
3.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei............... 184
3.1.2. Modificări în planul conţinutului ................................. 184
3.1.3. Modificări în planul expresiei....................................... 187
3.1.3.1. Apariţia elementelor sau regulilor sintactice ............ 187
3.1.3.2a,pisnaiiţia unor reguli sintactice ................
3.2. Modificări de distribuţie................................................... 206
3.2.1. Modificarea de frecvenţă............................................. 206
3.2.2. Modificarea distribuţiei relative .................................... 209
4.3.3. Consideraţii finale ...................................................... 210
4. Formarea cuvintelor.........................................................213
4.0. Consideraţii preliminare................................................... 213
4.1. Modificări de inventar ................................................... 215
4.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei............... 215
4.1.2. Modificări în planul conţinutului ................................. 216
4.1.3. Modificări în planul expresiei....................................... 217
4.1.3.1. împrumutarea unor elemente de formare ............... 217
4.1.3.2. împrumutarea unor procedee de formare ............... 223
4.2. Modificări de distribuţie................................................... 229
4.3. Consideraţii finale .........................................................230
5. Vocabular........................................................................233
5.0. Consideraţii preliminare................................................... 233
5.1. Modificări de inventar ................................................... 241
5.1.1. Modificări în planul conţinutului şi al expresiei............... 241
5.1.1.1. Cuvinte împrumutate fără rezistenţa unor termeni
vechi .................................................................. 242
5.1.1.2. Cuvinte împrumutate care concurează termeni
vechi................................................................. 245
5.1.1.3. Vitalitatea cuvintelor împrumutate........................... 262
5.1.2. Modificări în planul conţinutului ................................. 281
5.1.3. Modificări în planul expresiei....................................... 291
5.2. Modificări de distribuţie................................................... 293
5.2.1. Apariţia unor cuvinte în combinaţii noi ........................293
5.2.2. Modificarea frecvenţei ................................................ 297
5.2.3. Modificarea distribuţiei relative .................................... 301
5.2.3.1. Dispariţia unei opoziţii lexicale.............................. 301
5.2.3.2. Apariţia unei opoziţii lexicale ................................. 303
5.2.3.3. întărirea unei opoziţii existente .............................. 307
5.3. Consideraţii finale ......................................................... 307
6. Apariţia şi dispariţia limbilor ..........................................309
7. Concluzii ........................................................................317
Bibliografie......
Sigle ...............
Indice de autori